pu
PLUTÓNIU s. n. Element chimic de sinteză, radioactiv, obținut din uraniu, capabil să întrețină reacții nucleare în lanț, folosit la obținerea energiei nucleare prin bombardarea cu neutroni. – Din fr. plutonium. DOOM
plutóniu [niu pron. niu] s. n., art. plutóniul; simb. Pu
pu
PUP2 interj. v. pu. DOOM
pu-pu-púp interj.
puah
PUÁH interj. Cuvânt care exprimă dezgustul, scârba.
pub
PUB, puburi, s. n. Bar, tavernă. [Pr.: pab] – Din engl. pub. DOOM
pub (angl.) [pron. pab] s. n., pl. puburi [pron. páburi]
pubela
PUBÉLĂ, pubele, s. f. Recipient portabil pentru gunoiul menajer. – Din fr. poubelle. DOOM
*pubélă s. f., g.-d. art. pubélei; pl. pubéle
pubele
PUBÉLĂ, pubele, s. f. Recipient portabil pentru gunoiul menajer. – Din fr. poubelle. DOOM
*pubélă s. f., g.-d. art. pubélei; pl. pubéle
pubelei
PUBÉLĂ, pubele, s. f. Recipient portabil pentru gunoiul menajer. – Din fr. poubelle. DOOM
*pubélă s. f., g.-d. art. pubélei; pl. pubéle
pubelele
PUBÉLĂ, pubele, s. f. Recipient portabil pentru gunoiul menajer. – Din fr. poubelle. DOOM
*pubélă s. f., g.-d. art. pubélei; pl. pubéle
pubelelor
PUBÉLĂ, pubele, s. f. Recipient portabil pentru gunoiul menajer. – Din fr. poubelle. DOOM
*pubélă s. f., g.-d. art. pubélei; pl. pubéle
puber
PÚBER, -Ă, puberi, -e, adj., s. m. și f. (Om) ajuns la vârsta pubertății. [Acc. și pubér] – Din lat. puber, fr. pubère. DOOM
púber/pubér adj. m., s. m., pl. púberi/pubéri; adj. f., s. f. púberă/pubéră, pl. púbere/pubére
puber
PÚBER, -Ă, puberi, -e, adj., s. m. și f. (Om) ajuns la vârsta pubertății. – Din lat. puber, fr. pubère. DOOM
púber/pubér adj. m., s. m., pl. púberi/pubéri; adj. f., s. f. púberă/pubéră, pl. púbere/pubére
puber
PÚBER, -Ă, puberi, -e, adj., s. m. și f. (Om) ajuns la vârsta pubertății. – Din lat. puber, fr. pubère. DOOM
púber/pubér adj. m., s. m., pl. púberi/pubéri; adj. f., s. f. púberă/pubéră, pl. púbere/pubére
pubera
PÚBER, -Ă, puberi, -e, adj., s. m. și f. (Om) ajuns la vârsta pubertății. – Din lat. puber, fr. pubère. DOOM
púber/pubér adj. m., s. m., pl. púberi/pubéri; adj. f., s. f. púberă/pubéră, pl. púbere/pubére
pubera
PÚBER, -Ă, puberi, -e, adj., s. m. și f. (Om) ajuns la vârsta pubertății. – Din lat. puber, fr. pubère. DOOM
púber/pubér adj. m., s. m., pl. púberi/pubéri; adj. f., s. f. púberă/pubéră, pl. púbere/pubére
puberal
PUBERÁL, -Ă, puberali, -e, adj. Care aparține pubertății, privitor la pubertate. – Puber + suf. -al. DOOM
puberál adj. m., pl. puberáli; f. puberálă, pl. puberále
puberala
PUBERÁL, -Ă, puberali, -e, adj. Care aparține pubertății, privitor la pubertate. – Puber + suf. -al. DOOM
puberál adj. m., pl. puberáli; f. puberálă, pl. puberále
puberale
PUBERÁL, -Ă, puberali, -e, adj. Care aparține pubertății, privitor la pubertate. – Puber + suf. -al. DOOM
puberál adj. m., pl. puberáli; f. puberálă, pl. puberále
puberalei
PUBERÁL, -Ă, puberali, -e, adj. Care aparține pubertății, privitor la pubertate. – Puber + suf. -al. DOOM
puberál adj. m., pl. puberáli; f. puberálă, pl. puberále
puberalele
PUBERÁL, -Ă, puberali, -e, adj. Care aparține pubertății, privitor la pubertate. – Puber + suf. -al. DOOM
puberál adj. m., pl. puberáli; f. puberálă, pl. puberále
puberalelor
PUBERÁL, -Ă, puberali, -e, adj. Care aparține pubertății, privitor la pubertate. – Puber + suf. -al. DOOM
puberál adj. m., pl. puberáli; f. puberálă, pl. puberále
puberali
PUBERÁL, -Ă, puberali, -e, adj. Care aparține pubertății, privitor la pubertate. – Puber + suf. -al. DOOM
puberál adj. m., pl. puberáli; f. puberálă, pl. puberále
puberalii
PUBERÁL, -Ă, puberali, -e, adj. Care aparține pubertății, privitor la pubertate. – Puber + suf. -al. DOOM
puberál adj. m., pl. puberáli; f. puberálă, pl. puberále
puberalilor
PUBERÁL, -Ă, puberali, -e, adj. Care aparține pubertății, privitor la pubertate. – Puber + suf. -al. DOOM
puberál adj. m., pl. puberáli; f. puberálă, pl. puberále
puberalul
PUBERÁL, -Ă, puberali, -e, adj. Care aparține pubertății, privitor la pubertate. – Puber + suf. -al. DOOM
puberál adj. m., pl. puberáli; f. puberálă, pl. puberále
puberalului
PUBERÁL, -Ă, puberali, -e, adj. Care aparține pubertății, privitor la pubertate. – Puber + suf. -al. DOOM
puberál adj. m., pl. puberáli; f. puberálă, pl. puberále
pubere
PÚBER, -Ă, puberi, -e, adj., s. m. și f. (Om) ajuns la vârsta pubertății. – Din lat. puber, fr. pubère. DOOM
púber/pubér adj. m., s. m., pl. púberi/pubéri; adj. f., s. f. púberă/pubéră, pl. púbere/pubére
pubere
PÚBER, -Ă, puberi, -e, adj., s. m. și f. (Om) ajuns la vârsta pubertății. – Din lat. puber, fr. pubère. DOOM
púber/pubér adj. m., s. m., pl. púberi/pubéri; adj. f., s. f. púberă/pubéră, pl. púbere/pubére
puberei
PÚBER, -Ă, puberi, -e, adj., s. m. și f. (Om) ajuns la vârsta pubertății. – Din lat. puber, fr. pubère. DOOM
púber/pubér adj. m., s. m., pl. púberi/pubéri; adj. f., s. f. púberă/pubéră, pl. púbere/pubére
puberei
PÚBER, -Ă, puberi, -e, adj., s. m. și f. (Om) ajuns la vârsta pubertății. – Din lat. puber, fr. pubère. DOOM
púber/pubér adj. m., s. m., pl. púberi/pubéri; adj. f., s. f. púberă/pubéră, pl. púbere/pubére
puberele
PÚBER, -Ă, puberi, -e, adj., s. m. și f. (Om) ajuns la vârsta pubertății. – Din lat. puber, fr. pubère. DOOM
púber/pubér adj. m., s. m., pl. púberi/pubéri; adj. f., s. f. púberă/pubéră, pl. púbere/pubére
puberele
PÚBER, -Ă, puberi, -e, adj., s. m. și f. (Om) ajuns la vârsta pubertății. – Din lat. puber, fr. pubère. DOOM
púber/pubér adj. m., s. m., pl. púberi/pubéri; adj. f., s. f. púberă/pubéră, pl. púbere/pubére
puberelor
PÚBER, -Ă, puberi, -e, adj., s. m. și f. (Om) ajuns la vârsta pubertății. – Din lat. puber, fr. pubère. DOOM
púber/pubér adj. m., s. m., pl. púberi/pubéri; adj. f., s. f. púberă/pubéră, pl. púbere/pubére
puberelor
PÚBER, -Ă, puberi, -e, adj., s. m. și f. (Om) ajuns la vârsta pubertății. – Din lat. puber, fr. pubère. DOOM
púber/pubér adj. m., s. m., pl. púberi/pubéri; adj. f., s. f. púberă/pubéră, pl. púbere/pubére
puberi
PÚBER, -Ă, puberi, -e, adj., s. m. și f. (Om) ajuns la vârsta pubertății. – Din lat. puber, fr. pubère. DOOM
púber/pubér adj. m., s. m., pl. púberi/pubéri; adj. f., s. f. púberă/pubéră, pl. púbere/pubére
puberi
PÚBER, -Ă, puberi, -e, adj., s. m. și f. (Om) ajuns la vârsta pubertății. – Din lat. puber, fr. pubère. DOOM
púber/pubér adj. m., s. m., pl. púberi/pubéri; adj. f., s. f. púberă/pubéră, pl. púbere/pubére
puberii
PÚBER, -Ă, puberi, -e, adj., s. m. și f. (Om) ajuns la vârsta pubertății. – Din lat. puber, fr. pubère. DOOM
púber/pubér adj. m., s. m., pl. púberi/pubéri; adj. f., s. f. púberă/pubéră, pl. púbere/pubére
puberii
PÚBER, -Ă, puberi, -e, adj., s. m. și f. (Om) ajuns la vârsta pubertății. – Din lat. puber, fr. pubère. DOOM
púber/pubér adj. m., s. m., pl. púberi/pubéri; adj. f., s. f. púberă/pubéră, pl. púbere/pubére
puberilor
PÚBER, -Ă, puberi, -e, adj., s. m. și f. (Om) ajuns la vârsta pubertății. – Din lat. puber, fr. pubère. DOOM
púber/pubér adj. m., s. m., pl. púberi/pubéri; adj. f., s. f. púberă/pubéră, pl. púbere/pubére
puberilor
PÚBER, -Ă, puberi, -e, adj., s. m. și f. (Om) ajuns la vârsta pubertății. – Din lat. puber, fr. pubère. DOOM
púber/pubér adj. m., s. m., pl. púberi/pubéri; adj. f., s. f. púberă/pubéră, pl. púbere/pubére
pubertar
PUBERTÁR, -Ă adj. Referitor la pubertate; puberal. [Cf. fr. pubertaire].
pubertara
PUBERTÁR, -Ă adj. Referitor la pubertate; puberal. [Cf. fr. pubertaire].
pubertare
PUBERTÁR, -Ă adj. Referitor la pubertate; puberal. [Cf. fr. pubertaire].
pubertarei
PUBERTÁR, -Ă adj. Referitor la pubertate; puberal. [Cf. fr. pubertaire].
pubertarele
PUBERTÁR, -Ă adj. Referitor la pubertate; puberal. [Cf. fr. pubertaire].
pubertarelor
PUBERTÁR, -Ă adj. Referitor la pubertate; puberal. [Cf. fr. pubertaire].
pubertari
PUBERTÁR, -Ă adj. Referitor la pubertate; puberal. [Cf. fr. pubertaire].
pubertarii
PUBERTÁR, -Ă adj. Referitor la pubertate; puberal. [Cf. fr. pubertaire].
pubertarilor
PUBERTÁR, -Ă adj. Referitor la pubertate; puberal. [Cf. fr. pubertaire].
pubertarul
PUBERTÁR, -Ă adj. Referitor la pubertate; puberal. [Cf. fr. pubertaire].
pubertarului
PUBERTÁR, -Ă adj. Referitor la pubertate; puberal. [Cf. fr. pubertaire].
pubertate
PUBERTÁTE s. f. Perioadă a vieții omenești situată între copilărie și adolescență, caracterizată prin maturizarea glandelor sexuale, prin apariția caracterelor sexuale secundare și printr-o dezvoltare psihică intensă. – Din fr. puberté, lat. pubertas, -atis. DOOM
pubertáte s. f., g.-d. art. pubertắții
pubertatea
PUBERTÁTE s. f. Perioadă a vieții omenești situată între copilărie și adolescență, caracterizată prin maturizarea glandelor sexuale, prin apariția caracterelor sexuale secundare și printr-o dezvoltare psihică intensă. – Din fr. puberté, lat. pubertas, -atis. DOOM
pubertáte s. f., g.-d. art. pubertắții
pubertăți
PUBERTÁTE s. f. Perioadă a vieții omenești situată între copilărie și adolescență, caracterizată prin maturizarea glandelor sexuale, prin apariția caracterelor sexuale secundare și printr-o dezvoltare psihică intensă. – Din fr. puberté, lat. pubertas, -atis. DOOM
pubertáte s. f., g.-d. art. pubertắții
pubertății
PUBERTÁTE s. f. Perioadă a vieții omenești situată între copilărie și adolescență, caracterizată prin maturizarea glandelor sexuale, prin apariția caracterelor sexuale secundare și printr-o dezvoltare psihică intensă. – Din fr. puberté, lat. pubertas, -atis. DOOM
pubertáte s. f., g.-d. art. pubertắții
puberul
PÚBER, -Ă, puberi, -e, adj., s. m. și f. (Om) ajuns la vârsta pubertății. – Din lat. puber, fr. pubère. DOOM
púber/pubér adj. m., s. m., pl. púberi/pubéri; adj. f., s. f. púberă/pubéră, pl. púbere/pubére
puberul
PÚBER, -Ă, puberi, -e, adj., s. m. și f. (Om) ajuns la vârsta pubertății. – Din lat. puber, fr. pubère. DOOM
púber/pubér adj. m., s. m., pl. púberi/pubéri; adj. f., s. f. púberă/pubéră, pl. púbere/pubére
puberului
PÚBER, -Ă, puberi, -e, adj., s. m. și f. (Om) ajuns la vârsta pubertății. – Din lat. puber, fr. pubère. DOOM
púber/pubér adj. m., s. m., pl. púberi/pubéri; adj. f., s. f. púberă/pubéră, pl. púbere/pubére
puberului
PÚBER, -Ă, puberi, -e, adj., s. m. și f. (Om) ajuns la vârsta pubertății. – Din lat. puber, fr. pubère. DOOM
púber/pubér adj. m., s. m., pl. púberi/pubéri; adj. f., s. f. púberă/pubéră, pl. púbere/pubére
pubes
PÚBES s.n. v. pubis.
pubes
PÚBES s.n. v. pubis.
pubescens
TUFÁN, tufani, s. m. 1. Specie de stejar (Quercus pubescens). 2. Tufar. 3. (Pop.) Ciomag, bâtă. – Tufă + suf. -an.
pubescent
PUBESCÉNT, -Ă, pubescenți, -te, adj. 1. (Bot.) (Despre frunze, tulpini etc.) Care este acoperit cu peri fini și mici, ca un puf. 2. (Despre adolescenți) Care a dobândit o pilozitate ca acea a adultului. – Din fr. pubescent. DOOM
pubescént adj. m., pl. pubescénți; f. pubescéntă, pl. pubescénte
pubescenta
PUBESCÉNT, -Ă, pubescenți, -te, adj. 1. (Bot.) (Despre frunze, tulpini etc.) Care este acoperit cu peri fini și mici, ca un puf. 2. (Despre adolescenți) Care a dobândit o pilozitate ca acea a adultului. – Din fr. pubescent. DOOM
pubescént adj. m., pl. pubescénți; f. pubescéntă, pl. pubescénte
pubescente
PUBESCÉNT, -Ă, pubescenți, -te, adj. 1. (Bot.) (Despre frunze, tulpini etc.) Care este acoperit cu peri fini și mici, ca un puf. 2. (Despre adolescenți) Care a dobândit o pilozitate ca acea a adultului. – Din fr. pubescent. DOOM
pubescént adj. m., pl. pubescénți; f. pubescéntă, pl. pubescénte
pubescentei
PUBESCÉNT, -Ă, pubescenți, -te, adj. 1. (Bot.) (Despre frunze, tulpini etc.) Care este acoperit cu peri fini și mici, ca un puf. 2. (Despre adolescenți) Care a dobândit o pilozitate ca acea a adultului. – Din fr. pubescent. DOOM
pubescént adj. m., pl. pubescénți; f. pubescéntă, pl. pubescénte
pubescentele
PUBESCÉNT, -Ă, pubescenți, -te, adj. 1. (Bot.) (Despre frunze, tulpini etc.) Care este acoperit cu peri fini și mici, ca un puf. 2. (Despre adolescenți) Care a dobândit o pilozitate ca acea a adultului. – Din fr. pubescent. DOOM
pubescént adj. m., pl. pubescénți; f. pubescéntă, pl. pubescénte
pubescentelor
PUBESCÉNT, -Ă, pubescenți, -te, adj. 1. (Bot.) (Despre frunze, tulpini etc.) Care este acoperit cu peri fini și mici, ca un puf. 2. (Despre adolescenți) Care a dobândit o pilozitate ca acea a adultului. – Din fr. pubescent. DOOM
pubescént adj. m., pl. pubescénți; f. pubescéntă, pl. pubescénte
pubescentul
PUBESCÉNT, -Ă, pubescenți, -te, adj. 1. (Bot.) (Despre frunze, tulpini etc.) Care este acoperit cu peri fini și mici, ca un puf. 2. (Despre adolescenți) Care a dobândit o pilozitate ca acea a adultului. – Din fr. pubescent. DOOM
pubescént adj. m., pl. pubescénți; f. pubescéntă, pl. pubescénte
pubescentului
PUBESCÉNT, -Ă, pubescenți, -te, adj. 1. (Bot.) (Despre frunze, tulpini etc.) Care este acoperit cu peri fini și mici, ca un puf. 2. (Despre adolescenți) Care a dobândit o pilozitate ca acea a adultului. – Din fr. pubescent. DOOM
pubescént adj. m., pl. pubescénți; f. pubescéntă, pl. pubescénte
pubescența
PUBESCÉNȚĂ, pubescențe, s. f. 1. (Bot.) Stare a tulpinilor sau a frunzelor pubescente. 2. Situația de pubescent (2). – Din fr. pubescence.
pubescențe
PUBESCÉNȚĂ, pubescențe, s. f. 1. (Bot.) Stare a tulpinilor sau a frunzelor pubescente. 2. Situația de pubescent (2). – Din fr. pubescence.
pubescenței
PUBESCÉNȚĂ, pubescențe, s. f. 1. (Bot.) Stare a tulpinilor sau a frunzelor pubescente. 2. Situația de pubescent (2). – Din fr. pubescence.
pubescențele
PUBESCÉNȚĂ, pubescențe, s. f. 1. (Bot.) Stare a tulpinilor sau a frunzelor pubescente. 2. Situația de pubescent (2). – Din fr. pubescence.
pubescențelor
PUBESCÉNȚĂ, pubescențe, s. f. 1. (Bot.) Stare a tulpinilor sau a frunzelor pubescente. 2. Situația de pubescent (2). – Din fr. pubescence.
pubescenți
PUBESCÉNT, -Ă, pubescenți, -te, adj. 1. (Bot.) (Despre frunze, tulpini etc.) Care este acoperit cu peri fini și mici, ca un puf. 2. (Despre adolescenți) Care a dobândit o pilozitate ca acea a adultului. – Din fr. pubescent. DOOM
pubescént adj. m., pl. pubescénți; f. pubescéntă, pl. pubescénte
pubescenții
PUBESCÉNT, -Ă, pubescenți, -te, adj. 1. (Bot.) (Despre frunze, tulpini etc.) Care este acoperit cu peri fini și mici, ca un puf. 2. (Despre adolescenți) Care a dobândit o pilozitate ca acea a adultului. – Din fr. pubescent. DOOM
pubescént adj. m., pl. pubescénți; f. pubescéntă, pl. pubescénte
pubescenților
PUBESCÉNT, -Ă, pubescenți, -te, adj. 1. (Bot.) (Despre frunze, tulpini etc.) Care este acoperit cu peri fini și mici, ca un puf. 2. (Despre adolescenți) Care a dobândit o pilozitate ca acea a adultului. – Din fr. pubescent. DOOM
pubescént adj. m., pl. pubescénți; f. pubescéntă, pl. pubescénte
pubian
PUBIÁN, -Ă, pubieni, -e, adj. Care aparține pubisului, privitor la pubis. [Pr.: -bi-an] – Din fr. pubien. DOOM
pubián (-bi-an) adj. m., pl. pubiéni (-bi-eni); f. pubiánă, pl. pubiéne
pubiana
PUBIÁN, -Ă, pubieni, -e, adj. Care aparține pubisului, privitor la pubis. [Pr.: -bi-an] – Din fr. pubien. DOOM
pubián (-bi-an) adj. m., pl. pubiéni (-bi-eni); f. pubiánă, pl. pubiéne
pubianul
PUBIÁN, -Ă, pubieni, -e, adj. Care aparține pubisului, privitor la pubis. [Pr.: -bi-an] – Din fr. pubien. DOOM
pubián (-bi-an) adj. m., pl. pubiéni (-bi-eni); f. pubiánă, pl. pubiéne
pubianului
PUBIÁN, -Ă, pubieni, -e, adj. Care aparține pubisului, privitor la pubis. [Pr.: -bi-an] – Din fr. pubien. DOOM
pubián (-bi-an) adj. m., pl. pubiéni (-bi-eni); f. pubiánă, pl. pubiéne
pubiene
PUBIÁN, -Ă, pubieni, -e, adj. Care aparține pubisului, privitor la pubis. [Pr.: -bi-an] – Din fr. pubien. DOOM
pubián (-bi-an) adj. m., pl. pubiéni (-bi-eni); f. pubiánă, pl. pubiéne
pubienei
PUBIÁN, -Ă, pubieni, -e, adj. Care aparține pubisului, privitor la pubis. [Pr.: -bi-an] – Din fr. pubien. DOOM
pubián (-bi-an) adj. m., pl. pubiéni (-bi-eni); f. pubiánă, pl. pubiéne
pubienele
PUBIÁN, -Ă, pubieni, -e, adj. Care aparține pubisului, privitor la pubis. [Pr.: -bi-an] – Din fr. pubien. DOOM
pubián (-bi-an) adj. m., pl. pubiéni (-bi-eni); f. pubiánă, pl. pubiéne
pubienelor
PUBIÁN, -Ă, pubieni, -e, adj. Care aparține pubisului, privitor la pubis. [Pr.: -bi-an] – Din fr. pubien. DOOM
pubián (-bi-an) adj. m., pl. pubiéni (-bi-eni); f. pubiánă, pl. pubiéne
pubieni
PUBIÁN, -Ă, pubieni, -e, adj. Care aparține pubisului, privitor la pubis. [Pr.: -bi-an] – Din fr. pubien. DOOM
pubián (-bi-an) adj. m., pl. pubiéni (-bi-eni); f. pubiánă, pl. pubiéne
pubienii
PUBIÁN, -Ă, pubieni, -e, adj. Care aparține pubisului, privitor la pubis. [Pr.: -bi-an] – Din fr. pubien. DOOM
pubián (-bi-an) adj. m., pl. pubiéni (-bi-eni); f. pubiánă, pl. pubiéne
pubienilor
PUBIÁN, -Ă, pubieni, -e, adj. Care aparține pubisului, privitor la pubis. [Pr.: -bi-an] – Din fr. pubien. DOOM
pubián (-bi-an) adj. m., pl. pubiéni (-bi-eni); f. pubiánă, pl. pubiéne
pubis
PÚBIS, pubisuri, s. n. Os-pereche care formează partea anterioară a oaselor iliace. [Pl. și: pubise] – Din fr. pubis. DOOM
!púbis s. n., pl. púbisuri/ (oase) púbise
public
PUBLIC, -Ă, publici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. sg. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume; spec. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. ◊ Marele public = ansamblu de persoane considerate în raport cu participarea la un eveniment cultural, social, artistic etc. ◊ Loc. adj. și adv. În public = (care are loc) în fața unui anumit număr de persoane, în văzul lumii. 2. Adj. Care aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care privește pe toți, la care participă toți. ◊ Opinie publică = părere, judecată a colectivității; p. ext. public (1). ♦ Care are loc în prezența unui mare număr de oameni. 3. Adj. Al statului, de stat; care privește întregul popor; pus la dispoziția tuturor. ◊ Viața publică = viața politică-administrativă a unui stat; activitatea unei persoane în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. Grădină publică = parc. Drept public = subîmpărțire mai veche a dreptului, care se ocupa de relațiile persoanelor cu statul. Forță publică = poliție. Datorie publică = datorie a statului, rezultată din împrumuturi interne și externe. învățământ public sau instrucție, școală publică = învățământ sau școală organizate și controlate de stat. ♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcție în stat. – Din lat. publicus, fr. public. DOOM
públic2 (pu-blic) s. n.
public
PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare. DOOM
publicá (a ~) (pu-bli-) vb., ind. prez. 3 públică
publica
PUBLIC, -Ă, publici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. sg. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume; spec. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. ◊ Marele public = ansamblu de persoane considerate în raport cu participarea la un eveniment cultural, social, artistic etc. ◊ Loc. adj. și adv. În public = (care are loc) în fața unui anumit număr de persoane, în văzul lumii. 2. Adj. Care aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care privește pe toți, la care participă toți. ◊ Opinie publică = părere, judecată a colectivității; p. ext. public (1). ♦ Care are loc în prezența unui mare număr de oameni. 3. Adj. Al statului, de stat; care privește întregul popor; pus la dispoziția tuturor. ◊ Viața publică = viața politică-administrativă a unui stat; activitatea unei persoane în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. Grădină publică = parc. Drept public = subîmpărțire mai veche a dreptului, care se ocupa de relațiile persoanelor cu statul. Forță publică = poliție. Datorie publică = datorie a statului, rezultată din împrumuturi interne și externe. învățământ public sau instrucție, școală publică = învățământ sau școală organizate și controlate de stat. ♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcție în stat. – Din lat. publicus, fr. public. DOOM
públic2 (pu-blic) s. n.
publica
PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare. DOOM
publicá (a ~) (pu-bli-) vb., ind. prez. 3 públică
publicabil
PUBLICÁBIL, -Ă, publicabili, -e, adj. Care poate fi publicat. – Publica + suf. -bil. Cf. fr. publiable. DOOM
publicábil (pu-bli-) adj. m., pl. publicábili; f. publicábilă, pl. publicábile
publicabila
PUBLICÁBIL, -Ă, publicabili, -e, adj. Care poate fi publicat. – Publica + suf. -bil. Cf. fr. publiable. DOOM
publicábil (pu-bli-) adj. m., pl. publicábili; f. publicábilă, pl. publicábile
publicabile
PUBLICÁBIL, -Ă, publicabili, -e, adj. Care poate fi publicat. – Publica + suf. -bil. Cf. fr. publiable. DOOM
publicábil (pu-bli-) adj. m., pl. publicábili; f. publicábilă, pl. publicábile
publicabilei
PUBLICÁBIL, -Ă, publicabili, -e, adj. Care poate fi publicat. – Publica + suf. -bil. Cf. fr. publiable. DOOM
publicábil (pu-bli-) adj. m., pl. publicábili; f. publicábilă, pl. publicábile
publicabilele
PUBLICÁBIL, -Ă, publicabili, -e, adj. Care poate fi publicat. – Publica + suf. -bil. Cf. fr. publiable. DOOM
publicábil (pu-bli-) adj. m., pl. publicábili; f. publicábilă, pl. publicábile
publicabilelor
PUBLICÁBIL, -Ă, publicabili, -e, adj. Care poate fi publicat. – Publica + suf. -bil. Cf. fr. publiable. DOOM
publicábil (pu-bli-) adj. m., pl. publicábili; f. publicábilă, pl. publicábile
publicabili
PUBLICÁBIL, -Ă, publicabili, -e, adj. Care poate fi publicat. – Publica + suf. -bil. Cf. fr. publiable. DOOM
publicábil (pu-bli-) adj. m., pl. publicábili; f. publicábilă, pl. publicábile
publicabilii
PUBLICÁBIL, -Ă, publicabili, -e, adj. Care poate fi publicat. – Publica + suf. -bil. Cf. fr. publiable. DOOM
publicábil (pu-bli-) adj. m., pl. publicábili; f. publicábilă, pl. publicábile
publicabililor
PUBLICÁBIL, -Ă, publicabili, -e, adj. Care poate fi publicat. – Publica + suf. -bil. Cf. fr. publiable. DOOM
publicábil (pu-bli-) adj. m., pl. publicábili; f. publicábilă, pl. publicábile
publicabilul
PUBLICÁBIL, -Ă, publicabili, -e, adj. Care poate fi publicat. – Publica + suf. -bil. Cf. fr. publiable. DOOM
publicábil (pu-bli-) adj. m., pl. publicábili; f. publicábilă, pl. publicábile
publicabilului
PUBLICÁBIL, -Ă, publicabili, -e, adj. Care poate fi publicat. – Publica + suf. -bil. Cf. fr. publiable. DOOM
publicábil (pu-bli-) adj. m., pl. publicábili; f. publicábilă, pl. publicábile
publicai
PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare. DOOM
publicá (a ~) (pu-bli-) vb., ind. prez. 3 públică
publicam
PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare. DOOM
publicá (a ~) (pu-bli-) vb., ind. prez. 3 públică
publican
PUBLICÁN, publicani, s. m. Persoană care strângea impozitele la romani. – Din lat. publicanus. DOOM
publicán (pu-bli-) s. m., pl. publicáni
publicani
PUBLICÁN, publicani, s. m. Persoană care strângea impozitele la romani. – Din lat. publicanus. DOOM
publicán (pu-bli-) s. m., pl. publicáni
publicanii
PUBLICÁN, publicani, s. m. Persoană care strângea impozitele la romani. – Din lat. publicanus. DOOM
publicán (pu-bli-) s. m., pl. publicáni
publicanilor
PUBLICÁN, publicani, s. m. Persoană care strângea impozitele la romani. – Din lat. publicanus. DOOM
publicán (pu-bli-) s. m., pl. publicáni
publicanul
PUBLICÁN, publicani, s. m. Persoană care strângea impozitele la romani. – Din lat. publicanus. DOOM
publicán (pu-bli-) s. m., pl. publicáni
publicanului
PUBLICÁN, publicani, s. m. Persoană care strângea impozitele la romani. – Din lat. publicanus. DOOM
publicán (pu-bli-) s. m., pl. publicáni
publicare
PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare. DOOM
publicá (a ~) (pu-bli-) vb., ind. prez. 3 públică
publicare
PUBLICÁRE s. f. Acțiunea de a publica și rezultatul ei; tipărire, apariție. ♦ (Înv.; concr.) Publicație. – V. publica. DOOM
publicáre (pu-bli-) s. f., g.-d. art. publicắrii
publicarea
PUBLICÁRE s. f. Acțiunea de a publica și rezultatul ei; tipărire, apariție. ♦ (Înv.; concr.) Publicație. – V. publica. DOOM
publicáre (pu-bli-) s. f., g.-d. art. publicắrii
publicară
PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare. DOOM
publicá (a ~) (pu-bli-) vb., ind. prez. 3 públică
publicarăm
PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare. DOOM
publicá (a ~) (pu-bli-) vb., ind. prez. 3 públică
publicarăți
PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare. DOOM
publicá (a ~) (pu-bli-) vb., ind. prez. 3 públică
publicase
PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare. DOOM
publicá (a ~) (pu-bli-) vb., ind. prez. 3 públică
publicasem
PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare. DOOM
publicá (a ~) (pu-bli-) vb., ind. prez. 3 públică
publicaseră
PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare. DOOM
publicá (a ~) (pu-bli-) vb., ind. prez. 3 públică
publicaserăm
PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare. DOOM
publicá (a ~) (pu-bli-) vb., ind. prez. 3 públică
publicaserăți
PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare. DOOM
publicá (a ~) (pu-bli-) vb., ind. prez. 3 públică
publicaseși
PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare. DOOM
publicá (a ~) (pu-bli-) vb., ind. prez. 3 públică
publicaseți
PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare. DOOM
publicá (a ~) (pu-bli-) vb., ind. prez. 3 públică
publicat
PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare. DOOM
publicá (a ~) (pu-bli-) vb., ind. prez. 3 públică
publicau
PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare. DOOM
publicá (a ~) (pu-bli-) vb., ind. prez. 3 públică
publicași
PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare. DOOM
publicá (a ~) (pu-bli-) vb., ind. prez. 3 públică
publicați
PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare. DOOM
publicá (a ~) (pu-bli-) vb., ind. prez. 3 públică
publicația
PUBLICÁȚIE, publicații, s. f. Faptul de a publica; (concr.) ceea ce se tipărește, se afișează; spec. tipăritură cu apariție periodică. – Din fr. publication, lat. publicatio. DOOM
publicáție (pu-bli-, -ți-e) s. f., art. publicáția (-ți-a), g.-d. art. publicáției; pl. publicáții, art. publicáțiile (-ți-i-)
publicație
PUBLICÁȚIE, publicații, s. f. Faptul de a publica; (concr.) ceea ce se tipărește, se afișează; spec. tipăritură cu apariție periodică. – Din fr. publication, lat. publicatio. DOOM
publicáție (pu-bli-, -ți-e) s. f., art. publicáția (-ți-a), g.-d. art. publicáției; pl. publicáții, art. publicáțiile (-ți-i-)
publicației
PUBLICÁȚIE, publicații, s. f. Faptul de a publica; (concr.) ceea ce se tipărește, se afișează; spec. tipăritură cu apariție periodică. – Din fr. publication, lat. publicatio. DOOM
publicáție (pu-bli-, -ți-e) s. f., art. publicáția (-ți-a), g.-d. art. publicáției; pl. publicáții, art. publicáțiile (-ți-i-)
publicații
PUBLICÁȚIE, publicații, s. f. Faptul de a publica; (concr.) ceea ce se tipărește, se afișează; spec. tipăritură cu apariție periodică. – Din fr. publication, lat. publicatio. DOOM
publicáție (pu-bli-, -ți-e) s. f., art. publicáția (-ți-a), g.-d. art. publicáției; pl. publicáții, art. publicáțiile (-ți-i-)
publicațiile
PUBLICÁȚIE, publicații, s. f. Faptul de a publica; (concr.) ceea ce se tipărește, se afișează; spec. tipăritură cu apariție periodică. – Din fr. publication, lat. publicatio. DOOM
publicáție (pu-bli-, -ți-e) s. f., art. publicáția (-ți-a), g.-d. art. publicáției; pl. publicáții, art. publicáțiile (-ți-i-)
publicațiilor
PUBLICÁȚIE, publicații, s. f. Faptul de a publica; (concr.) ceea ce se tipărește, se afișează; spec. tipăritură cu apariție periodică. – Din fr. publication, lat. publicatio. DOOM
publicáție (pu-bli-, -ți-e) s. f., art. publicáția (-ți-a), g.-d. art. publicáției; pl. publicáții, art. publicáțiile (-ți-i-)
publicațiune
PUBLICAȚIÚNE s.f. v. publicație.
publice
PUBLIC, -Ă, publici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. sg. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume; spec. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. ◊ Marele public = ansamblu de persoane considerate în raport cu participarea la un eveniment cultural, social, artistic etc. ◊ Loc. adj. și adv. În public = (care are loc) în fața unui anumit număr de persoane, în văzul lumii. 2. Adj. Care aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care privește pe toți, la care participă toți. ◊ Opinie publică = părere, judecată a colectivității; p. ext. public (1). ♦ Care are loc în prezența unui mare număr de oameni. 3. Adj. Al statului, de stat; care privește întregul popor; pus la dispoziția tuturor. ◊ Viața publică = viața politică-administrativă a unui stat; activitatea unei persoane în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. Grădină publică = parc. Drept public = subîmpărțire mai veche a dreptului, care se ocupa de relațiile persoanelor cu statul. Forță publică = poliție. Datorie publică = datorie a statului, rezultată din împrumuturi interne și externe. învățământ public sau instrucție, școală publică = învățământ sau școală organizate și controlate de stat. ♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcție în stat. – Din lat. publicus, fr. public. DOOM
públic2 (pu-blic) s. n.
publice
PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare. DOOM
publicá (a ~) (pu-bli-) vb., ind. prez. 3 públică
publicei
PUBLIC, -Ă, publici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. sg. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume; spec. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. ◊ Marele public = ansamblu de persoane considerate în raport cu participarea la un eveniment cultural, social, artistic etc. ◊ Loc. adj. și adv. În public = (care are loc) în fața unui anumit număr de persoane, în văzul lumii. 2. Adj. Care aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care privește pe toți, la care participă toți. ◊ Opinie publică = părere, judecată a colectivității; p. ext. public (1). ♦ Care are loc în prezența unui mare număr de oameni. 3. Adj. Al statului, de stat; care privește întregul popor; pus la dispoziția tuturor. ◊ Viața publică = viața politică-administrativă a unui stat; activitatea unei persoane în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. Grădină publică = parc. Drept public = subîmpărțire mai veche a dreptului, care se ocupa de relațiile persoanelor cu statul. Forță publică = poliție. Datorie publică = datorie a statului, rezultată din împrumuturi interne și externe. învățământ public sau instrucție, școală publică = învățământ sau școală organizate și controlate de stat. ♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcție în stat. – Din lat. publicus, fr. public. DOOM
públic2 (pu-blic) s. n.
publicele
PUBLIC, -Ă, publici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. sg. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume; spec. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. ◊ Marele public = ansamblu de persoane considerate în raport cu participarea la un eveniment cultural, social, artistic etc. ◊ Loc. adj. și adv. În public = (care are loc) în fața unui anumit număr de persoane, în văzul lumii. 2. Adj. Care aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care privește pe toți, la care participă toți. ◊ Opinie publică = părere, judecată a colectivității; p. ext. public (1). ♦ Care are loc în prezența unui mare număr de oameni. 3. Adj. Al statului, de stat; care privește întregul popor; pus la dispoziția tuturor. ◊ Viața publică = viața politică-administrativă a unui stat; activitatea unei persoane în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. Grădină publică = parc. Drept public = subîmpărțire mai veche a dreptului, care se ocupa de relațiile persoanelor cu statul. Forță publică = poliție. Datorie publică = datorie a statului, rezultată din împrumuturi interne și externe. învățământ public sau instrucție, școală publică = învățământ sau școală organizate și controlate de stat. ♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcție în stat. – Din lat. publicus, fr. public. DOOM
públic2 (pu-blic) s. n.
publicelor
PUBLIC, -Ă, publici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. sg. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume; spec. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. ◊ Marele public = ansamblu de persoane considerate în raport cu participarea la un eveniment cultural, social, artistic etc. ◊ Loc. adj. și adv. În public = (care are loc) în fața unui anumit număr de persoane, în văzul lumii. 2. Adj. Care aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care privește pe toți, la care participă toți. ◊ Opinie publică = părere, judecată a colectivității; p. ext. public (1). ♦ Care are loc în prezența unui mare număr de oameni. 3. Adj. Al statului, de stat; care privește întregul popor; pus la dispoziția tuturor. ◊ Viața publică = viața politică-administrativă a unui stat; activitatea unei persoane în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. Grădină publică = parc. Drept public = subîmpărțire mai veche a dreptului, care se ocupa de relațiile persoanelor cu statul. Forță publică = poliție. Datorie publică = datorie a statului, rezultată din împrumuturi interne și externe. învățământ public sau instrucție, școală publică = învățământ sau școală organizate și controlate de stat. ♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcție în stat. – Din lat. publicus, fr. public. DOOM
públic2 (pu-blic) s. n.
publici
PUBLIC, -Ă, publici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. sg. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume; spec. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. ◊ Marele public = ansamblu de persoane considerate în raport cu participarea la un eveniment cultural, social, artistic etc. ◊ Loc. adj. și adv. În public = (care are loc) în fața unui anumit număr de persoane, în văzul lumii. 2. Adj. Care aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care privește pe toți, la care participă toți. ◊ Opinie publică = părere, judecată a colectivității; p. ext. public (1). ♦ Care are loc în prezența unui mare număr de oameni. 3. Adj. Al statului, de stat; care privește întregul popor; pus la dispoziția tuturor. ◊ Viața publică = viața politică-administrativă a unui stat; activitatea unei persoane în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. Grădină publică = parc. Drept public = subîmpărțire mai veche a dreptului, care se ocupa de relațiile persoanelor cu statul. Forță publică = poliție. Datorie publică = datorie a statului, rezultată din împrumuturi interne și externe. învățământ public sau instrucție, școală publică = învățământ sau școală organizate și controlate de stat. ♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcție în stat. – Din lat. publicus, fr. public. DOOM
públic2 (pu-blic) s. n.
publici
PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare. DOOM
publicá (a ~) (pu-bli-) vb., ind. prez. 3 públică
publicii
PUBLIC, -Ă, publici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. sg. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume; spec. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. ◊ Marele public = ansamblu de persoane considerate în raport cu participarea la un eveniment cultural, social, artistic etc. ◊ Loc. adj. și adv. În public = (care are loc) în fața unui anumit număr de persoane, în văzul lumii. 2. Adj. Care aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care privește pe toți, la care participă toți. ◊ Opinie publică = părere, judecată a colectivității; p. ext. public (1). ♦ Care are loc în prezența unui mare număr de oameni. 3. Adj. Al statului, de stat; care privește întregul popor; pus la dispoziția tuturor. ◊ Viața publică = viața politică-administrativă a unui stat; activitatea unei persoane în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. Grădină publică = parc. Drept public = subîmpărțire mai veche a dreptului, care se ocupa de relațiile persoanelor cu statul. Forță publică = poliție. Datorie publică = datorie a statului, rezultată din împrumuturi interne și externe. învățământ public sau instrucție, școală publică = învățământ sau școală organizate și controlate de stat. ♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcție în stat. – Din lat. publicus, fr. public. DOOM
públic2 (pu-blic) s. n.
publicilor
PUBLIC, -Ă, publici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. sg. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume; spec. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. ◊ Marele public = ansamblu de persoane considerate în raport cu participarea la un eveniment cultural, social, artistic etc. ◊ Loc. adj. și adv. În public = (care are loc) în fața unui anumit număr de persoane, în văzul lumii. 2. Adj. Care aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care privește pe toți, la care participă toți. ◊ Opinie publică = părere, judecată a colectivității; p. ext. public (1). ♦ Care are loc în prezența unui mare număr de oameni. 3. Adj. Al statului, de stat; care privește întregul popor; pus la dispoziția tuturor. ◊ Viața publică = viața politică-administrativă a unui stat; activitatea unei persoane în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. Grădină publică = parc. Drept public = subîmpărțire mai veche a dreptului, care se ocupa de relațiile persoanelor cu statul. Forță publică = poliție. Datorie publică = datorie a statului, rezultată din împrumuturi interne și externe. învățământ public sau instrucție, școală publică = învățământ sau școală organizate și controlate de stat. ♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcție în stat. – Din lat. publicus, fr. public. DOOM
públic2 (pu-blic) s. n.
publicist
PUBLICÍST, -Ă, publiciști, -ste, s. m. și f. Persoană care publică periodic lucrări cu caracter politic, social, cultural; persoană care publică articole în presă. – Din fr. publiciste. DOOM
publicístă (pu-bli-) s. f., g.-d. art. publicístei; pl. publicíste
publicista
PUBLICÍST, -Ă, publiciști, -ste, s. m. și f. Persoană care publică periodic lucrări cu caracter politic, social, cultural; persoană care publică articole în presă. – Din fr. publiciste. DOOM
publicístă (pu-bli-) s. f., g.-d. art. publicístei; pl. publicíste
publiciste
PUBLICÍST, -Ă, publiciști, -ste, s. m. și f. Persoană care publică periodic lucrări cu caracter politic, social, cultural; persoană care publică articole în presă. – Din fr. publiciste. DOOM
publicístă (pu-bli-) s. f., g.-d. art. publicístei; pl. publicíste
publicistei
PUBLICÍST, -Ă, publiciști, -ste, s. m. și f. Persoană care publică periodic lucrări cu caracter politic, social, cultural; persoană care publică articole în presă. – Din fr. publiciste. DOOM
publicístă (pu-bli-) s. f., g.-d. art. publicístei; pl. publicíste
publicistele
PUBLICÍST, -Ă, publiciști, -ste, s. m. și f. Persoană care publică periodic lucrări cu caracter politic, social, cultural; persoană care publică articole în presă. – Din fr. publiciste. DOOM
publicístă (pu-bli-) s. f., g.-d. art. publicístei; pl. publicíste
publicistelor
PUBLICÍST, -Ă, publiciști, -ste, s. m. și f. Persoană care publică periodic lucrări cu caracter politic, social, cultural; persoană care publică articole în presă. – Din fr. publiciste. DOOM
publicístă (pu-bli-) s. f., g.-d. art. publicístei; pl. publicíste
publicistic
PUBLICÍSTIC, -Ă, publicistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Totalitatea publicațiilor periodice dintr-o anumită epocă, considerate ca mijloc de informare a publicului; presă. ♦ Îndeletnicirea publicistului. 2. Adj. Care aparține publiciștilor sau publicisticii (1), privitor la publiciști sau la publicistică. – Publicist + suf. -ic. Cf. germ. publizistisch. DOOM
publicístic (pu-bli-) adj. m., pl. publicístici; f. publicístică, pl. publicístice
publicistica
PUBLICÍSTIC, -Ă, publicistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Totalitatea publicațiilor periodice dintr-o anumită epocă, considerate ca mijloc de informare a publicului; presă. ♦ Îndeletnicirea publicistului. 2. Adj. Care aparține publiciștilor sau publicisticii (1), privitor la publiciști sau la publicistică. – Publicist + suf. -ic. Cf. germ. publizistisch. DOOM
publicístic (pu-bli-) adj. m., pl. publicístici; f. publicístică, pl. publicístice
publicistica
PUBLICÍSTICĂ s. f. sg. Totalitatea publicațiilor periodice dintr-o anumită epocă. + îndeletnicirea, activitatea unui publicist. Un om care reprezintă cu adevărat spiritul critic în Muntenia este Odobescu, pe care-l găsim.. de la primii pași pe care îi face în publicistică, colaborator al «Romîniei Literare». IBRĂILEANU, SP. CR. 210. DOOM
publicístică (pu-bli-) s. f., g.-d. art. publicísticii
publicistice
PUBLICÍSTIC, -Ă, publicistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Totalitatea publicațiilor periodice dintr-o anumită epocă, considerate ca mijloc de informare a publicului; presă. ♦ Îndeletnicirea publicistului. 2. Adj. Care aparține publiciștilor sau publicisticii (1), privitor la publiciști sau la publicistică. – Publicist + suf. -ic. Cf. germ. publizistisch. DOOM
publicístic (pu-bli-) adj. m., pl. publicístici; f. publicístică, pl. publicístice
publicisticei
PUBLICÍSTIC, -Ă, publicistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Totalitatea publicațiilor periodice dintr-o anumită epocă, considerate ca mijloc de informare a publicului; presă. ♦ Îndeletnicirea publicistului. 2. Adj. Care aparține publiciștilor sau publicisticii (1), privitor la publiciști sau la publicistică. – Publicist + suf. -ic. Cf. germ. publizistisch. DOOM
publicístic (pu-bli-) adj. m., pl. publicístici; f. publicístică, pl. publicístice
publicisticele
PUBLICÍSTIC, -Ă, publicistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Totalitatea publicațiilor periodice dintr-o anumită epocă, considerate ca mijloc de informare a publicului; presă. ♦ Îndeletnicirea publicistului. 2. Adj. Care aparține publiciștilor sau publicisticii (1), privitor la publiciști sau la publicistică. – Publicist + suf. -ic. Cf. germ. publizistisch. DOOM
publicístic (pu-bli-) adj. m., pl. publicístici; f. publicístică, pl. publicístice
publicisticelor
PUBLICÍSTIC, -Ă, publicistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Totalitatea publicațiilor periodice dintr-o anumită epocă, considerate ca mijloc de informare a publicului; presă. ♦ Îndeletnicirea publicistului. 2. Adj. Care aparține publiciștilor sau publicisticii (1), privitor la publiciști sau la publicistică. – Publicist + suf. -ic. Cf. germ. publizistisch. DOOM
publicístic (pu-bli-) adj. m., pl. publicístici; f. publicístică, pl. publicístice
publicistici
PUBLICÍSTIC, -Ă, publicistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Totalitatea publicațiilor periodice dintr-o anumită epocă, considerate ca mijloc de informare a publicului; presă. ♦ Îndeletnicirea publicistului. 2. Adj. Care aparține publiciștilor sau publicisticii (1), privitor la publiciști sau la publicistică. – Publicist + suf. -ic. Cf. germ. publizistisch. DOOM
publicístic (pu-bli-) adj. m., pl. publicístici; f. publicístică, pl. publicístice
publicistici
PUBLICÍSTICĂ s. f. sg. Totalitatea publicațiilor periodice dintr-o anumită epocă. + îndeletnicirea, activitatea unui publicist. Un om care reprezintă cu adevărat spiritul critic în Muntenia este Odobescu, pe care-l găsim.. de la primii pași pe care îi face în publicistică, colaborator al «Romîniei Literare». IBRĂILEANU, SP. CR. 210. DOOM
publicístică (pu-bli-) s. f., g.-d. art. publicísticii
publicisticii
PUBLICÍSTIC, -Ă, publicistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Totalitatea publicațiilor periodice dintr-o anumită epocă, considerate ca mijloc de informare a publicului; presă. ♦ Îndeletnicirea publicistului. 2. Adj. Care aparține publiciștilor sau publicisticii (1), privitor la publiciști sau la publicistică. – Publicist + suf. -ic. Cf. germ. publizistisch. DOOM
publicístic (pu-bli-) adj. m., pl. publicístici; f. publicístică, pl. publicístice
publicisticii
PUBLICÍSTICĂ s. f. sg. Totalitatea publicațiilor periodice dintr-o anumită epocă. + îndeletnicirea, activitatea unui publicist. Un om care reprezintă cu adevărat spiritul critic în Muntenia este Odobescu, pe care-l găsim.. de la primii pași pe care îi face în publicistică, colaborator al «Romîniei Literare». IBRĂILEANU, SP. CR. 210. DOOM
publicístică (pu-bli-) s. f., g.-d. art. publicísticii
publicisticilor
PUBLICÍSTIC, -Ă, publicistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Totalitatea publicațiilor periodice dintr-o anumită epocă, considerate ca mijloc de informare a publicului; presă. ♦ Îndeletnicirea publicistului. 2. Adj. Care aparține publiciștilor sau publicisticii (1), privitor la publiciști sau la publicistică. – Publicist + suf. -ic. Cf. germ. publizistisch. DOOM
publicístic (pu-bli-) adj. m., pl. publicístici; f. publicístică, pl. publicístice
publicisticul
PUBLICÍSTIC, -Ă, publicistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Totalitatea publicațiilor periodice dintr-o anumită epocă, considerate ca mijloc de informare a publicului; presă. ♦ Îndeletnicirea publicistului. 2. Adj. Care aparține publiciștilor sau publicisticii (1), privitor la publiciști sau la publicistică. – Publicist + suf. -ic. Cf. germ. publizistisch. DOOM
publicístic (pu-bli-) adj. m., pl. publicístici; f. publicístică, pl. publicístice
publicisticului
PUBLICÍSTIC, -Ă, publicistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Totalitatea publicațiilor periodice dintr-o anumită epocă, considerate ca mijloc de informare a publicului; presă. ♦ Îndeletnicirea publicistului. 2. Adj. Care aparține publiciștilor sau publicisticii (1), privitor la publiciști sau la publicistică. – Publicist + suf. -ic. Cf. germ. publizistisch. DOOM
publicístic (pu-bli-) adj. m., pl. publicístici; f. publicístică, pl. publicístice
publicistul
PUBLICÍST, -Ă, publiciști, -ste, s. m. și f. Persoană care publică periodic lucrări cu caracter politic, social, cultural; persoană care publică articole în presă. – Din fr. publiciste. DOOM
publicístă (pu-bli-) s. f., g.-d. art. publicístei; pl. publicíste
publicistului
PUBLICÍST, -Ă, publiciști, -ste, s. m. și f. Persoană care publică periodic lucrări cu caracter politic, social, cultural; persoană care publică articole în presă. – Din fr. publiciste. DOOM
publicístă (pu-bli-) s. f., g.-d. art. publicístei; pl. publicíste
publicitar
PUBLICITÁR, -Ă, publicitari, -e, adj. Care aparține publicității, privitor la publicitate, care servește publicitatea; care se ocupă de publicitate. – Din fr. publicitaire. DOOM
publicitár (pu-bli-) adj. m., pl. publicitári; f. publicitáră, pl. publicitáre
publicitara
PUBLICITÁR, -Ă, publicitari, -e, adj. Care aparține publicității, privitor la publicitate, care servește publicitatea; care se ocupă de publicitate. – Din fr. publicitaire. DOOM
publicitár (pu-bli-) adj. m., pl. publicitári; f. publicitáră, pl. publicitáre
publicitare
PUBLICITÁR, -Ă, publicitari, -e, adj. Care aparține publicității, privitor la publicitate, care servește publicitatea; care se ocupă de publicitate. – Din fr. publicitaire. DOOM
publicitár (pu-bli-) adj. m., pl. publicitári; f. publicitáră, pl. publicitáre
publicitarei
PUBLICITÁR, -Ă, publicitari, -e, adj. Care aparține publicității, privitor la publicitate, care servește publicitatea; care se ocupă de publicitate. – Din fr. publicitaire. DOOM
publicitár (pu-bli-) adj. m., pl. publicitári; f. publicitáră, pl. publicitáre
publicitarele
PUBLICITÁR, -Ă, publicitari, -e, adj. Care aparține publicității, privitor la publicitate, care servește publicitatea; care se ocupă de publicitate. – Din fr. publicitaire. DOOM
publicitár (pu-bli-) adj. m., pl. publicitári; f. publicitáră, pl. publicitáre
publicitarelor
PUBLICITÁR, -Ă, publicitari, -e, adj. Care aparține publicității, privitor la publicitate, care servește publicitatea; care se ocupă de publicitate. – Din fr. publicitaire. DOOM
publicitár (pu-bli-) adj. m., pl. publicitári; f. publicitáră, pl. publicitáre
publicitari
PUBLICITÁR, -Ă, publicitari, -e, adj. Care aparține publicității, privitor la publicitate, care servește publicitatea; care se ocupă de publicitate. – Din fr. publicitaire. DOOM
publicitár (pu-bli-) adj. m., pl. publicitári; f. publicitáră, pl. publicitáre
publicitarii
PUBLICITÁR, -Ă, publicitari, -e, adj. Care aparține publicității, privitor la publicitate, care servește publicitatea; care se ocupă de publicitate. – Din fr. publicitaire. DOOM
publicitár (pu-bli-) adj. m., pl. publicitári; f. publicitáră, pl. publicitáre
publicitarilor
PUBLICITÁR, -Ă, publicitari, -e, adj. Care aparține publicității, privitor la publicitate, care servește publicitatea; care se ocupă de publicitate. – Din fr. publicitaire. DOOM
publicitár (pu-bli-) adj. m., pl. publicitári; f. publicitáră, pl. publicitáre
publicitarul
PUBLICITÁR, -Ă, publicitari, -e, adj. Care aparține publicității, privitor la publicitate, care servește publicitatea; care se ocupă de publicitate. – Din fr. publicitaire. DOOM
publicitár (pu-bli-) adj. m., pl. publicitári; f. publicitáră, pl. publicitáre
publicitarului
PUBLICITÁR, -Ă, publicitari, -e, adj. Care aparține publicității, privitor la publicitate, care servește publicitatea; care se ocupă de publicitate. – Din fr. publicitaire. DOOM
publicitár (pu-bli-) adj. m., pl. publicitári; f. publicitáră, pl. publicitáre
publicitate
PUBLICITÁTE s. f. Faptul de a face cunoscut un lucru publicului; difuzare de informații în public; caracterul a ceea ce este public. ♦ Agenție (sau birou) de publicitate = birou unde se pot da, pentru a fi publicate în ziare sau difuzate prin radio și televiziune, anunțuri (cu caracter particular). Mica publicitate = rubrică a unui cotidian în care se publică anunțuri cu caracter particular. Agent de publicitate = persoană angajată de o firmă comercială pentru a face reclamă mărfurilor ei. ◊ Loc. vb. A da publicității = a publica. – Din fr. publicité. DOOM
publicitáte (pu-bli-) s. f., g.-d. art. publicitắții
publicitatea
PUBLICITÁTE s. f. Faptul de a face cunoscut un lucru publicului; difuzare de informații în public; caracterul a ceea ce este public. ♦ Agenție (sau birou) de publicitate = birou unde se pot da, pentru a fi publicate în ziare sau difuzate prin radio și televiziune, anunțuri (cu caracter particular). Mica publicitate = rubrică a unui cotidian în care se publică anunțuri cu caracter particular. Agent de publicitate = persoană angajată de o firmă comercială pentru a face reclamă mărfurilor ei. ◊ Loc. vb. A da publicității = a publica. – Din fr. publicité. DOOM
publicitáte (pu-bli-) s. f., g.-d. art. publicitắții
publicități
PUBLICITÁTE s. f. Faptul de a face cunoscut un lucru publicului; difuzare de informații în public; caracterul a ceea ce este public. ♦ Agenție (sau birou) de publicitate = birou unde se pot da, pentru a fi publicate în ziare sau difuzate prin radio și televiziune, anunțuri (cu caracter particular). Mica publicitate = rubrică a unui cotidian în care se publică anunțuri cu caracter particular. Agent de publicitate = persoană angajată de o firmă comercială pentru a face reclamă mărfurilor ei. ◊ Loc. vb. A da publicității = a publica. – Din fr. publicité. DOOM
publicitáte (pu-bli-) s. f., g.-d. art. publicitắții
publicității
PUBLICITÁTE s. f. Faptul de a face cunoscut un lucru publicului; difuzare de informații în public; caracterul a ceea ce este public. ♦ Agenție (sau birou) de publicitate = birou unde se pot da, pentru a fi publicate în ziare sau difuzate prin radio și televiziune, anunțuri (cu caracter particular). Mica publicitate = rubrică a unui cotidian în care se publică anunțuri cu caracter particular. Agent de publicitate = persoană angajată de o firmă comercială pentru a face reclamă mărfurilor ei. ◊ Loc. vb. A da publicității = a publica. – Din fr. publicité. DOOM
publicitáte (pu-bli-) s. f., g.-d. art. publicitắții
publiciști
PUBLICÍST, -Ă, publiciști, -ste, s. m. și f. Persoană care publică periodic lucrări cu caracter politic, social, cultural; persoană care publică articole în presă. – Din fr. publiciste. DOOM
publicístă (pu-bli-) s. f., g.-d. art. publicístei; pl. publicíste
publiciștii
PUBLICÍST, -Ă, publiciști, -ste, s. m. și f. Persoană care publică periodic lucrări cu caracter politic, social, cultural; persoană care publică articole în presă. – Din fr. publiciste. DOOM
publicístă (pu-bli-) s. f., g.-d. art. publicístei; pl. publicíste
publiciștilor
PUBLICÍST, -Ă, publiciști, -ste, s. m. și f. Persoană care publică periodic lucrări cu caracter politic, social, cultural; persoană care publică articole în presă. – Din fr. publiciste. DOOM
publicístă (pu-bli-) s. f., g.-d. art. publicístei; pl. publicíste
publicul
PUBLIC, -Ă, publici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. sg. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume; spec. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. ◊ Marele public = ansamblu de persoane considerate în raport cu participarea la un eveniment cultural, social, artistic etc. ◊ Loc. adj. și adv. În public = (care are loc) în fața unui anumit număr de persoane, în văzul lumii. 2. Adj. Care aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care privește pe toți, la care participă toți. ◊ Opinie publică = părere, judecată a colectivității; p. ext. public (1). ♦ Care are loc în prezența unui mare număr de oameni. 3. Adj. Al statului, de stat; care privește întregul popor; pus la dispoziția tuturor. ◊ Viața publică = viața politică-administrativă a unui stat; activitatea unei persoane în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. Grădină publică = parc. Drept public = subîmpărțire mai veche a dreptului, care se ocupa de relațiile persoanelor cu statul. Forță publică = poliție. Datorie publică = datorie a statului, rezultată din împrumuturi interne și externe. învățământ public sau instrucție, școală publică = învățământ sau școală organizate și controlate de stat. ♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcție în stat. – Din lat. publicus, fr. public. DOOM
públic2 (pu-blic) s. n.
publicului
PUBLIC, -Ă, publici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. sg. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume; spec. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. ◊ Marele public = ansamblu de persoane considerate în raport cu participarea la un eveniment cultural, social, artistic etc. ◊ Loc. adj. și adv. În public = (care are loc) în fața unui anumit număr de persoane, în văzul lumii. 2. Adj. Care aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care privește pe toți, la care participă toți. ◊ Opinie publică = părere, judecată a colectivității; p. ext. public (1). ♦ Care are loc în prezența unui mare număr de oameni. 3. Adj. Al statului, de stat; care privește întregul popor; pus la dispoziția tuturor. ◊ Viața publică = viața politică-administrativă a unui stat; activitatea unei persoane în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. Grădină publică = parc. Drept public = subîmpărțire mai veche a dreptului, care se ocupa de relațiile persoanelor cu statul. Forță publică = poliție. Datorie publică = datorie a statului, rezultată din împrumuturi interne și externe. învățământ public sau instrucție, școală publică = învățământ sau școală organizate și controlate de stat. ♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcție în stat. – Din lat. publicus, fr. public. DOOM
públic2 (pu-blic) s. n.
publicând
PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare. DOOM
publicá (a ~) (pu-bli-) vb., ind. prez. 3 públică
publicînd
PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare. DOOM
publicá (a ~) (pu-bli-) vb., ind. prez. 3 públică
publicări
PUBLICÁRE s. f. Acțiunea de a publica și rezultatul ei; tipărire, apariție. ♦ (Înv.; concr.) Publicație. – V. publica. DOOM
publicáre (pu-bli-) s. f., g.-d. art. publicắrii
publicării
PUBLICÁRE s. f. Acțiunea de a publica și rezultatul ei; tipărire, apariție. ♦ (Înv.; concr.) Publicație. – V. publica. DOOM
publicáre (pu-bli-) s. f., g.-d. art. publicắrii
publicările
PUBLICÁRE s. f. Acțiunea de a publica și rezultatul ei; tipărire, apariție. ♦ (Înv.; concr.) Publicație. – V. publica. DOOM
publicáre (pu-bli-) s. f., g.-d. art. publicắrii
publicărilor
PUBLICÁRE s. f. Acțiunea de a publica și rezultatul ei; tipărire, apariție. ♦ (Înv.; concr.) Publicație. – V. publica. DOOM
publicáre (pu-bli-) s. f., g.-d. art. publicắrii
pubul
PUB, puburi, s. n. Bar, tavernă. [Pr.: pab] – Din engl. pub. DOOM
pub (angl.) [pron. pab] s. n., pl. puburi [pron. páburi]
pubului
PUB, puburi, s. n. Bar, tavernă. [Pr.: pab] – Din engl. pub. DOOM
pub (angl.) [pron. pab] s. n., pl. puburi [pron. páburi]
puburi
PUB, puburi, s. n. Bar, tavernă. [Pr.: pab] – Din engl. pub. DOOM
pub (angl.) [pron. pab] s. n., pl. puburi [pron. páburi]
puburile
PUB, puburi, s. n. Bar, tavernă. [Pr.: pab] – Din engl. pub. DOOM
pub (angl.) [pron. pab] s. n., pl. puburi [pron. páburi]
puburilor
PUB, puburi, s. n. Bar, tavernă. [Pr.: pab] – Din engl. pub. DOOM
pub (angl.) [pron. pab] s. n., pl. puburi [pron. páburi]
puc
PUC, pucuri, s. n. Obiect în formă de disc, făcut din cauciuc tare, folosit la jocul de hochei pe gheață. – Din engl. puck. DOOM
puc s. n., pl. púcuri
puca
vacs albina cremă caramel / crema puca expr. v. vacs.
puchi
PUCHI, puchi, s. m. (Reg.) Urdoare. ◊ Pată mare. – Et. nec. DOOM
puchi (reg.) s. m., pl. puchi, art. púchii
puchina
PUCHÍNĂ, puchini, s. f. (Reg.) Urdoare. – Et. nec. Cf. puchi. DOOM
puchínă (reg.) s. f., g.-d. art. puchínii; pl. puchíni
puchini
PUCHÍNĂ, puchini, s. f. (Reg.) Urdoare. – Et. nec. Cf. puchi. DOOM
puchínă (reg.) s. f., g.-d. art. puchínii; pl. puchíni
puchini
puchiní (-nésc, -ít), vb. – A migăli, a-și strica ochii muncind. – Var. buchini, bu(n)ghini, bongheni, bungăni, bugini, bongăni, buchisi. Origine expresivă, după cum rezultă din finala expresivă -ni și din varietatea de forme. Unele var. au și sensul de „a bombăni”, cf. bodogăni. – Der. puchi (var. puchină), s. m. (urdoare), deverbal (din *puchin ‹ lat. *putulus, după Pușcariu 1393 și REW 6889; din lat. *put(u)lina ‹ *putulus, după Pascu, Beitrage, 12 și Pușcariu, Dacor., I, 415); puchiței, s. m. pl. (picățele, buline), probabil rezultat dintr-o contaminare cu picățele; împuchițat, adj. (cu picățele; pestriț).
puchinii
PUCHÍNĂ, puchini, s. f. (Reg.) Urdoare. – Et. nec. Cf. puchi. DOOM
puchínă (reg.) s. f., g.-d. art. puchínii; pl. puchíni
puchinile
PUCHÍNĂ, puchini, s. f. (Reg.) Urdoare. – Et. nec. Cf. puchi. DOOM
puchínă (reg.) s. f., g.-d. art. puchínii; pl. puchíni
puchinilor
PUCHÍNĂ, puchini, s. f. (Reg.) Urdoare. – Et. nec. Cf. puchi. DOOM
puchínă (reg.) s. f., g.-d. art. puchínii; pl. puchíni
puchinire
puchiní (-nésc, -ít), vb. – A migăli, a-și strica ochii muncind. – Var. buchini, bu(n)ghini, bongheni, bungăni, bugini, bongăni, buchisi. Origine expresivă, după cum rezultă din finala expresivă -ni și din varietatea de forme. Unele var. au și sensul de „a bombăni”, cf. bodogăni. – Der. puchi (var. puchină), s. m. (urdoare), deverbal (din *puchin ‹ lat. *putulus, după Pușcariu 1393 și REW 6889; din lat. *put(u)lina ‹ *putulus, după Pascu, Beitrage, 12 și Pușcariu, Dacor., I, 415); puchiței, s. m. pl. (picățele, buline), probabil rezultat dintr-o contaminare cu picățele; împuchițat, adj. (cu picățele; pestriț).
puchinoasa
PUCHINÓS, -OÁSĂ, puchinoși, -oase, adj. (Reg. și fam.; adesea substantivat) Plin de puchini; urduros, puchios; p. ext. murdar. – Puchină + suf. -os. DOOM
puchinós (reg., fam.) adj. m., pl. puchinóși; f. puchinoásă, pl. puchinoáse
puchinoase
PUCHINÓS, -OÁSĂ, puchinoși, -oase, adj. (Reg. și fam.; adesea substantivat) Plin de puchini; urduros, puchios; p. ext. murdar. – Puchină + suf. -os. DOOM
puchinós (reg., fam.) adj. m., pl. puchinóși; f. puchinoásă, pl. puchinoáse
puchinoasei
PUCHINÓS, -OÁSĂ, puchinoși, -oase, adj. (Reg. și fam.; adesea substantivat) Plin de puchini; urduros, puchios; p. ext. murdar. – Puchină + suf. -os. DOOM
puchinós (reg., fam.) adj. m., pl. puchinóși; f. puchinoásă, pl. puchinoáse
puchinoasele
PUCHINÓS, -OÁSĂ, puchinoși, -oase, adj. (Reg. și fam.; adesea substantivat) Plin de puchini; urduros, puchios; p. ext. murdar. – Puchină + suf. -os. DOOM
puchinós (reg., fam.) adj. m., pl. puchinóși; f. puchinoásă, pl. puchinoáse
puchinoaselor
PUCHINÓS, -OÁSĂ, puchinoși, -oase, adj. (Reg. și fam.; adesea substantivat) Plin de puchini; urduros, puchios; p. ext. murdar. – Puchină + suf. -os. DOOM
puchinós (reg., fam.) adj. m., pl. puchinóși; f. puchinoásă, pl. puchinoáse
puchinos
PUCHINÓS, -OÁSĂ, puchinoși, -oase, adj. (Reg. și fam.; adesea substantivat) Plin de puchini; urduros, puchios; p. ext. murdar. – Puchină + suf. -os. DOOM
puchinós (reg., fam.) adj. m., pl. puchinóși; f. puchinoásă, pl. puchinoáse
puchinosul
PUCHINÓS, -OÁSĂ, puchinoși, -oase, adj. (Reg. și fam.; adesea substantivat) Plin de puchini; urduros, puchios; p. ext. murdar. – Puchină + suf. -os. DOOM
puchinós (reg., fam.) adj. m., pl. puchinóși; f. puchinoásă, pl. puchinoáse
puchinosului
PUCHINÓS, -OÁSĂ, puchinoși, -oase, adj. (Reg. și fam.; adesea substantivat) Plin de puchini; urduros, puchios; p. ext. murdar. – Puchină + suf. -os. DOOM
puchinós (reg., fam.) adj. m., pl. puchinóși; f. puchinoásă, pl. puchinoáse
puchinoși
PUCHINÓS, -OÁSĂ, puchinoși, -oase, adj. (Reg. și fam.; adesea substantivat) Plin de puchini; urduros, puchios; p. ext. murdar. – Puchină + suf. -os. DOOM
puchinós (reg., fam.) adj. m., pl. puchinóși; f. puchinoásă, pl. puchinoáse
puchinoșii
PUCHINÓS, -OÁSĂ, puchinoși, -oase, adj. (Reg. și fam.; adesea substantivat) Plin de puchini; urduros, puchios; p. ext. murdar. – Puchină + suf. -os. DOOM
puchinós (reg., fam.) adj. m., pl. puchinóși; f. puchinoásă, pl. puchinoáse
puchinoșilor
PUCHINÓS, -OÁSĂ, puchinoși, -oase, adj. (Reg. și fam.; adesea substantivat) Plin de puchini; urduros, puchios; p. ext. murdar. – Puchină + suf. -os. DOOM
puchinós (reg., fam.) adj. m., pl. puchinóși; f. puchinoásă, pl. puchinoáse
puchioasa
PUCHIÓS, -OÁSĂ, puchioși, -oase, adj. (Reg.) Puchinos. – Puchi + suf. -os. DOOM
puchiós (reg.) (-chios) adj. m., pl. puchióși; f. puchioásă, pl. puchioáse
puchioase
PUCHIÓS, -OÁSĂ, puchioși, -oase, adj. (Reg.) Puchinos. – Puchi + suf. -os. DOOM
puchiós (reg.) (-chios) adj. m., pl. puchióși; f. puchioásă, pl. puchioáse
puchioasei
PUCHIÓS, -OÁSĂ, puchioși, -oase, adj. (Reg.) Puchinos. – Puchi + suf. -os. DOOM
puchiós (reg.) (-chios) adj. m., pl. puchióși; f. puchioásă, pl. puchioáse
puchioasele
PUCHIÓS, -OÁSĂ, puchioși, -oase, adj. (Reg.) Puchinos. – Puchi + suf. -os. DOOM
puchiós (reg.) (-chios) adj. m., pl. puchióși; f. puchioásă, pl. puchioáse
puchioaselor
PUCHIÓS, -OÁSĂ, puchioși, -oase, adj. (Reg.) Puchinos. – Puchi + suf. -os. DOOM
puchiós (reg.) (-chios) adj. m., pl. puchióși; f. puchioásă, pl. puchioáse
puchios
PUCHIÓS, -OÁSĂ, puchioși, -oase, adj. (Reg.) Puchinos. – Puchi + suf. -os. DOOM
puchiós (reg.) (-chios) adj. m., pl. puchióși; f. puchioásă, pl. puchioáse
puchiosul
PUCHIÓS, -OÁSĂ, puchioși, -oase, adj. (Reg.) Puchinos. – Puchi + suf. -os. DOOM
puchiós (reg.) (-chios) adj. m., pl. puchióși; f. puchioásă, pl. puchioáse
puchiosului
PUCHIÓS, -OÁSĂ, puchioși, -oase, adj. (Reg.) Puchinos. – Puchi + suf. -os. DOOM
puchiós (reg.) (-chios) adj. m., pl. puchióși; f. puchioásă, pl. puchioáse
puchioși
PUCHIÓS, -OÁSĂ, puchioși, -oase, adj. (Reg.) Puchinos. – Puchi + suf. -os. DOOM
puchiós (reg.) (-chios) adj. m., pl. puchióși; f. puchioásă, pl. puchioáse
puchioșii
PUCHIÓS, -OÁSĂ, puchioși, -oase, adj. (Reg.) Puchinos. – Puchi + suf. -os. DOOM
puchiós (reg.) (-chios) adj. m., pl. puchióși; f. puchioásă, pl. puchioáse
puchioșilor
PUCHIÓS, -OÁSĂ, puchioși, -oase, adj. (Reg.) Puchinos. – Puchi + suf. -os. DOOM
puchiós (reg.) (-chios) adj. m., pl. puchióși; f. puchioásă, pl. puchioáse
puchițea
PUCHIȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puchiței, -ele, s. m. și f. (Pop.) Mic desen, de obicei rotund, pe un fond de altă culoare; picățea. – Cf. puchi, picățea. DOOM
puchițél (pop.) s. m., pl. puchițéi, art. puchițéii
puchițeaua
PUCHIȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puchiței, -ele, s. m. și f. (Pop.) Mic desen, de obicei rotund, pe un fond de altă culoare; picățea. – Cf. puchi, picățea. DOOM
puchițél (pop.) s. m., pl. puchițéi, art. puchițéii
puchiței
PUCHIȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puchiței, -ele, s. m. și f. (Pop.) Mic desen, de obicei rotund, pe un fond de altă culoare; picățea. – Cf. puchi, picățea. DOOM
puchițél (pop.) s. m., pl. puchițéi, art. puchițéii
puchițeii
PUCHIȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puchiței, -ele, s. m. și f. (Pop.) Mic desen, de obicei rotund, pe un fond de altă culoare; picățea. – Cf. puchi, picățea. DOOM
puchițél (pop.) s. m., pl. puchițéi, art. puchițéii
puchițeilor
PUCHIȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puchiței, -ele, s. m. și f. (Pop.) Mic desen, de obicei rotund, pe un fond de altă culoare; picățea. – Cf. puchi, picățea. DOOM
puchițél (pop.) s. m., pl. puchițéi, art. puchițéii
puchițel
PUCHIȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puchiței, -ele, s. m. și f. (Pop.) Mic desen, de obicei rotund, pe un fond de altă culoare; picățea. – Cf. puchi, picățea. DOOM
puchițél (pop.) s. m., pl. puchițéi, art. puchițéii
puchițele
PUCHIȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puchiței, -ele, s. m. și f. (Pop.) Mic desen, de obicei rotund, pe un fond de altă culoare; picățea. – Cf. puchi, picățea. DOOM
puchițél (pop.) s. m., pl. puchițéi, art. puchițéii
puchițelei
PUCHIȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puchiței, -ele, s. m. și f. (Pop.) Mic desen, de obicei rotund, pe un fond de altă culoare; picățea. – Cf. puchi, picățea. DOOM
puchițél (pop.) s. m., pl. puchițéi, art. puchițéii
puchițelele
PUCHIȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puchiței, -ele, s. m. și f. (Pop.) Mic desen, de obicei rotund, pe un fond de altă culoare; picățea. – Cf. puchi, picățea. DOOM
puchițél (pop.) s. m., pl. puchițéi, art. puchițéii
puchițelelor
PUCHIȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puchiței, -ele, s. m. și f. (Pop.) Mic desen, de obicei rotund, pe un fond de altă culoare; picățea. – Cf. puchi, picățea. DOOM
puchițél (pop.) s. m., pl. puchițéi, art. puchițéii
puchițelul
PUCHIȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puchiței, -ele, s. m. și f. (Pop.) Mic desen, de obicei rotund, pe un fond de altă culoare; picățea. – Cf. puchi, picățea. DOOM
puchițél (pop.) s. m., pl. puchițéi, art. puchițéii
puchițelului
PUCHIȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puchiței, -ele, s. m. și f. (Pop.) Mic desen, de obicei rotund, pe un fond de altă culoare; picățea. – Cf. puchi, picățea. DOOM
puchițél (pop.) s. m., pl. puchițéi, art. puchițéii
puchițica
PUCHIȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puchiței, -ele, s. m. și f. (Pop.) Mic desen, de obicei rotund, pe un fond de altă culoare; picățea. – Cf. puchi, picățea. DOOM
puchițél (pop.) s. m., pl. puchițéi, art. puchițéii
puci
PUCI, puciuri, s. n. Acțiune armată a unui grup politic militar care are drept scop răsturnarea puterii de stat printr-un atac neașteptat. – Din germ. Putsch. DOOM
puci s. n., pl. púciuri
pucioasa
PUCIOÁSĂ s. f. sg. Denumirea populară a sulfului. Era un fum și un miros greu de pucioasă și rîșină, de nu puteai sta. ȘEZ. II 161. Floare de pucioasă v. floare. Apă de pucioasă = apă minerală care conține sulf. Vom mai ședea vreo trei săptămîni, ocupați a boteza reumatismele în apă de pucioasă. ALECSANDRI, S. 173. DOOM
pucioásă (pop.) s. f., g.-d. art. pucioásei
pucioasa
PUCIÓS, -OÁSĂ, pucioși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și pop.) Care miroase urât (a sulf); puturos. 2. S. f. (Pop.) Sulf. ◊ Apă-de-pucioasă = apă (minerală) sulfuroasă. – Lat. *puteosus. DOOM
puciós (înv., pop.) adj. m., pl. pucióși; f. pucioásă, pl. pucioáse
pucioase
PUCIOÁSĂ s. f. sg. Denumirea populară a sulfului. Era un fum și un miros greu de pucioasă și rîșină, de nu puteai sta. ȘEZ. II 161. Floare de pucioasă v. floare. Apă de pucioasă = apă minerală care conține sulf. Vom mai ședea vreo trei săptămîni, ocupați a boteza reumatismele în apă de pucioasă. ALECSANDRI, S. 173. DOOM
pucioásă (pop.) s. f., g.-d. art. pucioásei
pucioase
PUCIÓS, -OÁSĂ, pucioși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și pop.) Care miroase urât (a sulf); puturos. 2. S. f. (Pop.) Sulf. ◊ Apă-de-pucioasă = apă (minerală) sulfuroasă. – Lat. *puteosus. DOOM
puciós (înv., pop.) adj. m., pl. pucióși; f. pucioásă, pl. pucioáse
pucioasei
PUCIOÁSĂ s. f. sg. Denumirea populară a sulfului. Era un fum și un miros greu de pucioasă și rîșină, de nu puteai sta. ȘEZ. II 161. Floare de pucioasă v. floare. Apă de pucioasă = apă minerală care conține sulf. Vom mai ședea vreo trei săptămîni, ocupați a boteza reumatismele în apă de pucioasă. ALECSANDRI, S. 173. DOOM
pucioásă (pop.) s. f., g.-d. art. pucioásei
pucioasei
PUCIÓS, -OÁSĂ, pucioși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și pop.) Care miroase urât (a sulf); puturos. 2. S. f. (Pop.) Sulf. ◊ Apă-de-pucioasă = apă (minerală) sulfuroasă. – Lat. *puteosus. DOOM
puciós (înv., pop.) adj. m., pl. pucióși; f. pucioásă, pl. pucioáse
pucioasele
PUCIÓS, -OÁSĂ, pucioși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și pop.) Care miroase urât (a sulf); puturos. 2. S. f. (Pop.) Sulf. ◊ Apă-de-pucioasă = apă (minerală) sulfuroasă. – Lat. *puteosus. DOOM
puciós (înv., pop.) adj. m., pl. pucióși; f. pucioásă, pl. pucioáse
pucioaselor
PUCIÓS, -OÁSĂ, pucioși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și pop.) Care miroase urât (a sulf); puturos. 2. S. f. (Pop.) Sulf. ◊ Apă-de-pucioasă = apă (minerală) sulfuroasă. – Lat. *puteosus. DOOM
puciós (înv., pop.) adj. m., pl. pucióși; f. pucioásă, pl. pucioáse
puciogna
PUCIÓGNĂ, puciogne, s. f. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe, care crește prin semănături (Bifora radians). – Cf. pucios.
puciogne
PUCIÓGNĂ, puciogne, s. f. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe, care crește prin semănături (Bifora radians). – Cf. pucios.
puciognei
PUCIÓGNĂ, puciogne, s. f. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe, care crește prin semănături (Bifora radians). – Cf. pucios.
puciognele
PUCIÓGNĂ, puciogne, s. f. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe, care crește prin semănături (Bifora radians). – Cf. pucios.
puciognelor
PUCIÓGNĂ, puciogne, s. f. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe, care crește prin semănături (Bifora radians). – Cf. pucios.
pucios
PUCIÓS, -OÁSĂ, pucioși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și pop.) Care miroase urât (a sulf); puturos. 2. S. f. (Pop.) Sulf. ◊ Apă-de-pucioasă = apă (minerală) sulfuroasă. – Lat. *puteosus. DOOM
puciós (înv., pop.) adj. m., pl. pucióși; f. pucioásă, pl. pucioáse
puciosul
PUCIÓS, -OÁSĂ, pucioși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și pop.) Care miroase urât (a sulf); puturos. 2. S. f. (Pop.) Sulf. ◊ Apă-de-pucioasă = apă (minerală) sulfuroasă. – Lat. *puteosus. DOOM
puciós (înv., pop.) adj. m., pl. pucióși; f. pucioásă, pl. pucioáse
puciosului
PUCIÓS, -OÁSĂ, pucioși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și pop.) Care miroase urât (a sulf); puturos. 2. S. f. (Pop.) Sulf. ◊ Apă-de-pucioasă = apă (minerală) sulfuroasă. – Lat. *puteosus. DOOM
puciós (înv., pop.) adj. m., pl. pucióși; f. pucioásă, pl. pucioáse
pucioși
PUCIÓS, -OÁSĂ, pucioși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și pop.) Care miroase urât (a sulf); puturos. 2. S. f. (Pop.) Sulf. ◊ Apă-de-pucioasă = apă (minerală) sulfuroasă. – Lat. *puteosus. DOOM
puciós (înv., pop.) adj. m., pl. pucióși; f. pucioásă, pl. pucioáse
pucioșii
PUCIÓS, -OÁSĂ, pucioși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și pop.) Care miroase urât (a sulf); puturos. 2. S. f. (Pop.) Sulf. ◊ Apă-de-pucioasă = apă (minerală) sulfuroasă. – Lat. *puteosus. DOOM
puciós (înv., pop.) adj. m., pl. pucióși; f. pucioásă, pl. pucioáse
pucioșilor
PUCIÓS, -OÁSĂ, pucioși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și pop.) Care miroase urât (a sulf); puturos. 2. S. f. (Pop.) Sulf. ◊ Apă-de-pucioasă = apă (minerală) sulfuroasă. – Lat. *puteosus. DOOM
puciós (înv., pop.) adj. m., pl. pucióși; f. pucioásă, pl. pucioáse
pucist
PUCÍST, puciști, s. m. Participant la un puci. – Din germ. Putschist. DOOM
*pucíst s. m., pl. pucíști
puciul
PUCI, puciuri, s. n. Acțiune armată a unui grup politic militar care are drept scop răsturnarea puterii de stat printr-un atac neașteptat. – Din germ. Putsch. DOOM
puci s. n., pl. púciuri
puciului
PUCI, puciuri, s. n. Acțiune armată a unui grup politic militar care are drept scop răsturnarea puterii de stat printr-un atac neașteptat. – Din germ. Putsch. DOOM
puci s. n., pl. púciuri
puciuri
PUCI, puciuri, s. n. Acțiune armată a unui grup politic militar care are drept scop răsturnarea puterii de stat printr-un atac neașteptat. – Din germ. Putsch. DOOM
puci s. n., pl. púciuri
puciurile
PUCI, puciuri, s. n. Acțiune armată a unui grup politic militar care are drept scop răsturnarea puterii de stat printr-un atac neașteptat. – Din germ. Putsch. DOOM
puci s. n., pl. púciuri
puciurilor
PUCI, puciuri, s. n. Acțiune armată a unui grup politic militar care are drept scop răsturnarea puterii de stat printr-un atac neașteptat. – Din germ. Putsch. DOOM
puci s. n., pl. púciuri
pucul
PUC, pucuri, s. n. Obiect în formă de disc, făcut din cauciuc tare, folosit la jocul de hochei pe gheață. – Din engl. puck. DOOM
puc s. n., pl. púcuri
pucului
PUC, pucuri, s. n. Obiect în formă de disc, făcut din cauciuc tare, folosit la jocul de hochei pe gheață. – Din engl. puck. DOOM
puc s. n., pl. púcuri
pucuri
PUC, pucuri, s. n. Obiect în formă de disc, făcut din cauciuc tare, folosit la jocul de hochei pe gheață. – Din engl. puck. DOOM
puc s. n., pl. púcuri
pucurile
PUC, pucuri, s. n. Obiect în formă de disc, făcut din cauciuc tare, folosit la jocul de hochei pe gheață. – Din engl. puck. DOOM
puc s. n., pl. púcuri
pucurilor
PUC, pucuri, s. n. Obiect în formă de disc, făcut din cauciuc tare, folosit la jocul de hochei pe gheață. – Din engl. puck. DOOM
puc s. n., pl. púcuri
pud
PUD, puduri, s. n. Unitate (rusească) de măsură pentru greutăți egală cu 16,38 kg. – Din rus. pud. DOOM
pud s. n., pl. púduri
pudel
PUDÉL, pudeli, s. m. 1. Caniș. 2. (În sintagma) Pudel pointer = rasă de câini de mărime mijlocie, cu părul lung și lățos, ușor de dresat, folosită la vânatul păsărilor acvatice. [Var.; (rar) pudl s. m.] – Din germ. Pudel. DOOM
púdel s. m., pl. púdeli
pudeli
PUDÉL, pudeli, s. m. 1. Caniș. 2. (În sintagma) Pudel pointer = rasă de câini de mărime mijlocie, cu părul lung și lățos, ușor de dresat, folosită la vânatul păsărilor acvatice. [Var.; (rar) pudl s. m.] – Din germ. Pudel. DOOM
púdel s. m., pl. púdeli
pudelii
PUDÉL, pudeli, s. m. 1. Caniș. 2. (În sintagma) Pudel pointer = rasă de câini de mărime mijlocie, cu părul lung și lățos, ușor de dresat, folosită la vânatul păsărilor acvatice. [Var.; (rar) pudl s. m.] – Din germ. Pudel. DOOM
púdel s. m., pl. púdeli
pudelilor
PUDÉL, pudeli, s. m. 1. Caniș. 2. (În sintagma) Pudel pointer = rasă de câini de mărime mijlocie, cu părul lung și lățos, ușor de dresat, folosită la vânatul păsărilor acvatice. [Var.; (rar) pudl s. m.] – Din germ. Pudel. DOOM
púdel s. m., pl. púdeli
pudelul
PUDÉL, pudeli, s. m. 1. Caniș. 2. (În sintagma) Pudel pointer = rasă de câini de mărime mijlocie, cu părul lung și lățos, ușor de dresat, folosită la vânatul păsărilor acvatice. [Var.; (rar) pudl s. m.] – Din germ. Pudel. DOOM
púdel s. m., pl. púdeli
pudelului
PUDÉL, pudeli, s. m. 1. Caniș. 2. (În sintagma) Pudel pointer = rasă de câini de mărime mijlocie, cu părul lung și lățos, ușor de dresat, folosită la vânatul păsărilor acvatice. [Var.; (rar) pudl s. m.] – Din germ. Pudel. DOOM
púdel s. m., pl. púdeli
pudibond
PUDIBÚND, -Ă adj. v. pudibond. DOOM
!pudibónd (livr.) adj. m., pl. pudibónzi; f. pudibóndă, pl. pudibónde
pudibonda
PUDIBÚND, -Ă adj. v. pudibond. DOOM
!pudibónd (livr.) adj. m., pl. pudibónzi; f. pudibóndă, pl. pudibónde
pudibonde
PUDIBÚND, -Ă adj. v. pudibond. DOOM
!pudibónd (livr.) adj. m., pl. pudibónzi; f. pudibóndă, pl. pudibónde
pudibondei
PUDIBÚND, -Ă adj. v. pudibond. DOOM
!pudibónd (livr.) adj. m., pl. pudibónzi; f. pudibóndă, pl. pudibónde
pudibondele
PUDIBÚND, -Ă adj. v. pudibond. DOOM
!pudibónd (livr.) adj. m., pl. pudibónzi; f. pudibóndă, pl. pudibónde
pudibondelor
PUDIBÚND, -Ă adj. v. pudibond. DOOM
!pudibónd (livr.) adj. m., pl. pudibónzi; f. pudibóndă, pl. pudibónde
pudibonderia
PUDIBONDERÍE, (2) pudibonderii, s. f. 1. (Livr.) Afectare a unei pudori exagerate. 2. (La pl.) Atitudini extrem de pudice (1). [Var.: pudibunderíe s. f.] – Din fr. pudibonderie. DOOM
*pudibonderíe (livr.) s. f., art. pudibondería, g.-d. art. pudibonderíei; (atitudini) pl. pudibonderíi, art. pudibonderíile
pudibonderie
PUDIBONDERÍE, (2) pudibonderii, s. f. 1. (Livr.) Afectare a unei pudori exagerate. 2. (La pl.) Atitudini extrem de pudice (1). [Var.: pudibunderíe s. f.] – Din fr. pudibonderie. DOOM
*pudibonderíe (livr.) s. f., art. pudibondería, g.-d. art. pudibonderíei; (atitudini) pl. pudibonderíi, art. pudibonderíile
pudibonderiei
PUDIBONDERÍE, (2) pudibonderii, s. f. 1. (Livr.) Afectare a unei pudori exagerate. 2. (La pl.) Atitudini extrem de pudice (1). [Var.: pudibunderíe s. f.] – Din fr. pudibonderie. DOOM
*pudibonderíe (livr.) s. f., art. pudibondería, g.-d. art. pudibonderíei; (atitudini) pl. pudibonderíi, art. pudibonderíile
pudibonderii
PUDIBONDERÍE, (2) pudibonderii, s. f. 1. (Livr.) Afectare a unei pudori exagerate. 2. (La pl.) Atitudini extrem de pudice (1). [Var.: pudibunderíe s. f.] – Din fr. pudibonderie. DOOM
*pudibonderíe (livr.) s. f., art. pudibondería, g.-d. art. pudibonderíei; (atitudini) pl. pudibonderíi, art. pudibonderíile
pudibonderiile
PUDIBONDERÍE, (2) pudibonderii, s. f. 1. (Livr.) Afectare a unei pudori exagerate. 2. (La pl.) Atitudini extrem de pudice (1). [Var.: pudibunderíe s. f.] – Din fr. pudibonderie. DOOM
*pudibonderíe (livr.) s. f., art. pudibondería, g.-d. art. pudibonderíei; (atitudini) pl. pudibonderíi, art. pudibonderíile
pudibonderiilor
PUDIBONDERÍE, (2) pudibonderii, s. f. 1. (Livr.) Afectare a unei pudori exagerate. 2. (La pl.) Atitudini extrem de pudice (1). [Var.: pudibunderíe s. f.] – Din fr. pudibonderie. DOOM
*pudibonderíe (livr.) s. f., art. pudibondería, g.-d. art. pudibonderíei; (atitudini) pl. pudibonderíi, art. pudibonderíile
pudibondul
PUDIBÚND, -Ă adj. v. pudibond. DOOM
!pudibónd (livr.) adj. m., pl. pudibónzi; f. pudibóndă, pl. pudibónde
pudibondului
PUDIBÚND, -Ă adj. v. pudibond. DOOM
!pudibónd (livr.) adj. m., pl. pudibónzi; f. pudibóndă, pl. pudibónde
pudibonzi
PUDIBÚND, -Ă adj. v. pudibond. DOOM
!pudibónd (livr.) adj. m., pl. pudibónzi; f. pudibóndă, pl. pudibónde
pudibonzii
PUDIBÚND, -Ă adj. v. pudibond. DOOM
!pudibónd (livr.) adj. m., pl. pudibónzi; f. pudibóndă, pl. pudibónde
pudibonzilor
PUDIBÚND, -Ă adj. v. pudibond. DOOM
!pudibónd (livr.) adj. m., pl. pudibónzi; f. pudibóndă, pl. pudibónde
pudibund
PUDIBÚND, -Ă adj. v. pudibond. DOOM
!pudibónd (livr.) adj. m., pl. pudibónzi; f. pudibóndă, pl. pudibónde
pudibunda
PUDIBÚND, -Ă adj. v. pudibond. DOOM
!pudibónd (livr.) adj. m., pl. pudibónzi; f. pudibóndă, pl. pudibónde
pudibunde
PUDIBÚND, -Ă adj. v. pudibond. DOOM
!pudibónd (livr.) adj. m., pl. pudibónzi; f. pudibóndă, pl. pudibónde
pudibundei
PUDIBÚND, -Ă adj. v. pudibond. DOOM
!pudibónd (livr.) adj. m., pl. pudibónzi; f. pudibóndă, pl. pudibónde
pudibundele
PUDIBÚND, -Ă adj. v. pudibond. DOOM
!pudibónd (livr.) adj. m., pl. pudibónzi; f. pudibóndă, pl. pudibónde
pudibundelor
PUDIBÚND, -Ă adj. v. pudibond. DOOM
!pudibónd (livr.) adj. m., pl. pudibónzi; f. pudibóndă, pl. pudibónde
pudibunderie
PUDIBONDERÍE, (2) pudibonderii, s. f. 1. (Livr.) Afectare a unei pudori exagerate. 2. (La pl.) Atitudini extrem de pudice (1). [Var.: pudibunderíe s. f.] – Din fr. pudibonderie. DOOM
*pudibonderíe (livr.) s. f., art. pudibondería, g.-d. art. pudibonderíei; (atitudini) pl. pudibonderíi, art. pudibonderíile
pudibundul
PUDIBÚND, -Ă adj. v. pudibond. DOOM
!pudibónd (livr.) adj. m., pl. pudibónzi; f. pudibóndă, pl. pudibónde
pudibundului
PUDIBÚND, -Ă adj. v. pudibond. DOOM
!pudibónd (livr.) adj. m., pl. pudibónzi; f. pudibóndă, pl. pudibónde
pudibunzi
PUDIBÚND, -Ă adj. v. pudibond. DOOM
!pudibónd (livr.) adj. m., pl. pudibónzi; f. pudibóndă, pl. pudibónde
pudibunzii
PUDIBÚND, -Ă adj. v. pudibond. DOOM
!pudibónd (livr.) adj. m., pl. pudibónzi; f. pudibóndă, pl. pudibónde
pudibunzilor
PUDIBÚND, -Ă adj. v. pudibond. DOOM
!pudibónd (livr.) adj. m., pl. pudibónzi; f. pudibóndă, pl. pudibónde
pudic
MIMÓZĂ, mimoze, s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee exotice din familia leguminoaselor, cu frunze compuse și cu flori mici, roz sau albe, dispuse în capitule sau spice, foarte sensibile când sunt atinse (Mimosa); spec. senzitivă (Mimosa pudica); p. restr. floarea acestor plante. – Din fr., lat. mimosa. DOOM
púdic adj. m., pl. púdici; f. púdică, pl. púdice
pudica
MIMÓZĂ, mimoze, s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee exotice din familia leguminoaselor, cu frunze compuse și cu flori mici, roz sau albe, dispuse în capitule sau spice, foarte sensibile când sunt atinse (Mimosa); spec. senzitivă (Mimosa pudica); p. restr. floarea acestor plante. – Din fr., lat. mimosa. DOOM
púdic adj. m., pl. púdici; f. púdică, pl. púdice
pudice
MIMÓZĂ, mimoze, s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee exotice din familia leguminoaselor, cu frunze compuse și cu flori mici, roz sau albe, dispuse în capitule sau spice, foarte sensibile când sunt atinse (Mimosa); spec. senzitivă (Mimosa pudica); p. restr. floarea acestor plante. – Din fr., lat. mimosa. DOOM
púdic adj. m., pl. púdici; f. púdică, pl. púdice
pudicei
MIMÓZĂ, mimoze, s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee exotice din familia leguminoaselor, cu frunze compuse și cu flori mici, roz sau albe, dispuse în capitule sau spice, foarte sensibile când sunt atinse (Mimosa); spec. senzitivă (Mimosa pudica); p. restr. floarea acestor plante. – Din fr., lat. mimosa. DOOM
púdic adj. m., pl. púdici; f. púdică, pl. púdice
pudicele
MIMÓZĂ, mimoze, s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee exotice din familia leguminoaselor, cu frunze compuse și cu flori mici, roz sau albe, dispuse în capitule sau spice, foarte sensibile când sunt atinse (Mimosa); spec. senzitivă (Mimosa pudica); p. restr. floarea acestor plante. – Din fr., lat. mimosa. DOOM
púdic adj. m., pl. púdici; f. púdică, pl. púdice
pudicelor
MIMÓZĂ, mimoze, s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee exotice din familia leguminoaselor, cu frunze compuse și cu flori mici, roz sau albe, dispuse în capitule sau spice, foarte sensibile când sunt atinse (Mimosa); spec. senzitivă (Mimosa pudica); p. restr. floarea acestor plante. – Din fr., lat. mimosa. DOOM
púdic adj. m., pl. púdici; f. púdică, pl. púdice
pudici
MIMÓZĂ, mimoze, s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee exotice din familia leguminoaselor, cu frunze compuse și cu flori mici, roz sau albe, dispuse în capitule sau spice, foarte sensibile când sunt atinse (Mimosa); spec. senzitivă (Mimosa pudica); p. restr. floarea acestor plante. – Din fr., lat. mimosa. DOOM
púdic adj. m., pl. púdici; f. púdică, pl. púdice
pudicii
MIMÓZĂ, mimoze, s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee exotice din familia leguminoaselor, cu frunze compuse și cu flori mici, roz sau albe, dispuse în capitule sau spice, foarte sensibile când sunt atinse (Mimosa); spec. senzitivă (Mimosa pudica); p. restr. floarea acestor plante. – Din fr., lat. mimosa. DOOM
púdic adj. m., pl. púdici; f. púdică, pl. púdice
pudicilor
MIMÓZĂ, mimoze, s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee exotice din familia leguminoaselor, cu frunze compuse și cu flori mici, roz sau albe, dispuse în capitule sau spice, foarte sensibile când sunt atinse (Mimosa); spec. senzitivă (Mimosa pudica); p. restr. floarea acestor plante. – Din fr., lat. mimosa. DOOM
púdic adj. m., pl. púdici; f. púdică, pl. púdice
pudicitate
PUDICITÁTE s. f. Însușirea de a fi pudic; pudoare. – Din fr. pudicité. DOOM
pudicitáte s. f., g.-d. art. pudicitắții
pudicitatea
PUDICITÁTE s. f. Însușirea de a fi pudic; pudoare. – Din fr. pudicité. DOOM
pudicitáte s. f., g.-d. art. pudicitắții
pudicitia
Pudicitia, în mitologia romană, divinitate protectoare și personificare a Modestiei și a Castității.
pudicități
PUDICITÁTE s. f. Însușirea de a fi pudic; pudoare. – Din fr. pudicité. DOOM
pudicitáte s. f., g.-d. art. pudicitắții
pudicității
PUDICITÁTE s. f. Însușirea de a fi pudic; pudoare. – Din fr. pudicité. DOOM
pudicitáte s. f., g.-d. art. pudicitắții
pudicul
MIMÓZĂ, mimoze, s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee exotice din familia leguminoaselor, cu frunze compuse și cu flori mici, roz sau albe, dispuse în capitule sau spice, foarte sensibile când sunt atinse (Mimosa); spec. senzitivă (Mimosa pudica); p. restr. floarea acestor plante. – Din fr., lat. mimosa. DOOM
púdic adj. m., pl. púdici; f. púdică, pl. púdice
pudicului
MIMÓZĂ, mimoze, s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee exotice din familia leguminoaselor, cu frunze compuse și cu flori mici, roz sau albe, dispuse în capitule sau spice, foarte sensibile când sunt atinse (Mimosa); spec. senzitivă (Mimosa pudica); p. restr. floarea acestor plante. – Din fr., lat. mimosa. DOOM
púdic adj. m., pl. púdici; f. púdică, pl. púdice
puding
PÚDING, pudinguri, s. n. 1. Preparat alimentar de origine engleză, făcut din făină, ouă, grăsime de vacă, zahăr, măduvă, prune și aromat cu o băutură alcoolică. 2. (Geol.) Varietate de conglomerat foarte compact, format din blocuri rotunjite și pietriș. – Din fr., engl. pudding. DOOM
púding (budincă, conglomerat) s. n., pl. púdinguri
pudingul
PÚDING, pudinguri, s. n. 1. Preparat alimentar de origine engleză, făcut din făină, ouă, grăsime de vacă, zahăr, măduvă, prune și aromat cu o băutură alcoolică. 2. (Geol.) Varietate de conglomerat foarte compact, format din blocuri rotunjite și pietriș. – Din fr., engl. pudding. DOOM
púding (budincă, conglomerat) s. n., pl. púdinguri
pudingului
PÚDING, pudinguri, s. n. 1. Preparat alimentar de origine engleză, făcut din făină, ouă, grăsime de vacă, zahăr, măduvă, prune și aromat cu o băutură alcoolică. 2. (Geol.) Varietate de conglomerat foarte compact, format din blocuri rotunjite și pietriș. – Din fr., engl. pudding. DOOM
púding (budincă, conglomerat) s. n., pl. púdinguri
pudinguri
PÚDING, pudinguri, s. n. 1. Preparat alimentar de origine engleză, făcut din făină, ouă, grăsime de vacă, zahăr, măduvă, prune și aromat cu o băutură alcoolică. 2. (Geol.) Varietate de conglomerat foarte compact, format din blocuri rotunjite și pietriș. – Din fr., engl. pudding. DOOM
púding (budincă, conglomerat) s. n., pl. púdinguri
pudingurile
PÚDING, pudinguri, s. n. 1. Preparat alimentar de origine engleză, făcut din făină, ouă, grăsime de vacă, zahăr, măduvă, prune și aromat cu o băutură alcoolică. 2. (Geol.) Varietate de conglomerat foarte compact, format din blocuri rotunjite și pietriș. – Din fr., engl. pudding. DOOM
púding (budincă, conglomerat) s. n., pl. púdinguri
pudingurilor
PÚDING, pudinguri, s. n. 1. Preparat alimentar de origine engleză, făcut din făină, ouă, grăsime de vacă, zahăr, măduvă, prune și aromat cu o băutură alcoolică. 2. (Geol.) Varietate de conglomerat foarte compact, format din blocuri rotunjite și pietriș. – Din fr., engl. pudding. DOOM
púding (budincă, conglomerat) s. n., pl. púdinguri
pudl
PUDÉL, pudeli, s. m. 1. Caniș. 2. (În sintagma) Pudel pointer = rasă de câini de mărime mijlocie, cu părul lung și lățos, ușor de dresat, folosită la vânatul păsărilor acvatice. [Var.; (rar) pudl s. m.] – Din germ. Pudel. DOOM
púdel s. m., pl. púdeli
pudla
PUDLÁ, pudlez, vb. I. Tranz. (Metalurgie) A supune oțelul operației de pudlaj. – Din fr. puddler.
pudlai
PUDLÁ, pudlez, vb. I. Tranz. (Metalurgie) A supune oțelul operației de pudlaj. – Din fr. puddler.
pudlaj
PUDLÁJ s. n. Procedeu de îndepărtare a impurităților din oțel în cursul elaborării acestuia. – Din fr. puddlage. DOOM
pudláj (pu-dlaj) s. n.
pudlajul
PUDLÁJ s. n. Procedeu de îndepărtare a impurităților din oțel în cursul elaborării acestuia. – Din fr. puddlage. DOOM
pudláj (pu-dlaj) s. n.
pudlajului
PUDLÁJ s. n. Procedeu de îndepărtare a impurităților din oțel în cursul elaborării acestuia. – Din fr. puddlage. DOOM
pudláj (pu-dlaj) s. n.
pudlam
PUDLÁ, pudlez, vb. I. Tranz. (Metalurgie) A supune oțelul operației de pudlaj. – Din fr. puddler.
pudlare
PUDLÁ, pudlez, vb. I. Tranz. (Metalurgie) A supune oțelul operației de pudlaj. – Din fr. puddler.
pudlare
PUDLÁRE, pudlări, s. f. Acțiunea de a pudla. – V. pudla.
pudlarea
PUDLÁRE, pudlări, s. f. Acțiunea de a pudla. – V. pudla.
pudlară
PUDLÁ, pudlez, vb. I. Tranz. (Metalurgie) A supune oțelul operației de pudlaj. – Din fr. puddler.
pudlarăm
PUDLÁ, pudlez, vb. I. Tranz. (Metalurgie) A supune oțelul operației de pudlaj. – Din fr. puddler.
pudlarăți
PUDLÁ, pudlez, vb. I. Tranz. (Metalurgie) A supune oțelul operației de pudlaj. – Din fr. puddler.
pudlase
PUDLÁ, pudlez, vb. I. Tranz. (Metalurgie) A supune oțelul operației de pudlaj. – Din fr. puddler.
pudlasem
PUDLÁ, pudlez, vb. I. Tranz. (Metalurgie) A supune oțelul operației de pudlaj. – Din fr. puddler.
pudlaseră
PUDLÁ, pudlez, vb. I. Tranz. (Metalurgie) A supune oțelul operației de pudlaj. – Din fr. puddler.
pudlaserăm
PUDLÁ, pudlez, vb. I. Tranz. (Metalurgie) A supune oțelul operației de pudlaj. – Din fr. puddler.
pudlaserăți
PUDLÁ, pudlez, vb. I. Tranz. (Metalurgie) A supune oțelul operației de pudlaj. – Din fr. puddler.
pudlaseși
PUDLÁ, pudlez, vb. I. Tranz. (Metalurgie) A supune oțelul operației de pudlaj. – Din fr. puddler.
pudlaseți
PUDLÁ, pudlez, vb. I. Tranz. (Metalurgie) A supune oțelul operației de pudlaj. – Din fr. puddler.
pudlat
PUDLÁ, pudlez, vb. I. Tranz. (Metalurgie) A supune oțelul operației de pudlaj. – Din fr. puddler.
pudlat
PUDLÁT, -Ă, pudlați, -te, adj. (Despre oțel) Care a fost supus operației de pudlaj. – V. pudla.
pudlata
PUDLÁT, -Ă, pudlați, -te, adj. (Despre oțel) Care a fost supus operației de pudlaj. – V. pudla.
pudlate
PUDLÁT, -Ă, pudlați, -te, adj. (Despre oțel) Care a fost supus operației de pudlaj. – V. pudla.
pudlatei
PUDLÁT, -Ă, pudlați, -te, adj. (Despre oțel) Care a fost supus operației de pudlaj. – V. pudla.
pudlatele
PUDLÁT, -Ă, pudlați, -te, adj. (Despre oțel) Care a fost supus operației de pudlaj. – V. pudla.
pudlatelor
PUDLÁT, -Ă, pudlați, -te, adj. (Despre oțel) Care a fost supus operației de pudlaj. – V. pudla.
pudlatul
PUDLÁT, -Ă, pudlați, -te, adj. (Despre oțel) Care a fost supus operației de pudlaj. – V. pudla.
pudlatului
PUDLÁT, -Ă, pudlați, -te, adj. (Despre oțel) Care a fost supus operației de pudlaj. – V. pudla.
pudlau
PUDLÁ, pudlez, vb. I. Tranz. (Metalurgie) A supune oțelul operației de pudlaj. – Din fr. puddler.
pudlași
PUDLÁ, pudlez, vb. I. Tranz. (Metalurgie) A supune oțelul operației de pudlaj. – Din fr. puddler.
pudlați
PUDLÁ, pudlez, vb. I. Tranz. (Metalurgie) A supune oțelul operației de pudlaj. – Din fr. puddler.
pudlați
PUDLÁT, -Ă, pudlați, -te, adj. (Despre oțel) Care a fost supus operației de pudlaj. – V. pudla.
pudlații
PUDLÁT, -Ă, pudlați, -te, adj. (Despre oțel) Care a fost supus operației de pudlaj. – V. pudla.
pudlaților
PUDLÁT, -Ă, pudlați, -te, adj. (Despre oțel) Care a fost supus operației de pudlaj. – V. pudla.
pudlează
PUDLÁ, pudlez, vb. I. Tranz. (Metalurgie) A supune oțelul operației de pudlaj. – Din fr. puddler.
pudlez
PUDLÁ, pudlez, vb. I. Tranz. (Metalurgie) A supune oțelul operației de pudlaj. – Din fr. puddler.
pudleze
PUDLÁ, pudlez, vb. I. Tranz. (Metalurgie) A supune oțelul operației de pudlaj. – Din fr. puddler.
pudlezi
PUDLÁ, pudlez, vb. I. Tranz. (Metalurgie) A supune oțelul operației de pudlaj. – Din fr. puddler.
pudlând
PUDLÁ, pudlez, vb. I. Tranz. (Metalurgie) A supune oțelul operației de pudlaj. – Din fr. puddler.
pudlînd
PUDLÁ, pudlez, vb. I. Tranz. (Metalurgie) A supune oțelul operației de pudlaj. – Din fr. puddler.
pudlări
PUDLÁRE, pudlări, s. f. Acțiunea de a pudla. – V. pudla.
pudlării
PUDLÁRE, pudlări, s. f. Acțiunea de a pudla. – V. pudla.
pudlările
PUDLÁRE, pudlări, s. f. Acțiunea de a pudla. – V. pudla.
pudlărilor
PUDLÁRE, pudlări, s. f. Acțiunea de a pudla. – V. pudla.
pudoare
PUDOÁRE, pudori, s. f. Sentiment de sfială, de jenă, de decență manifestat în comportarea cuiva; pudicitate; p. ext. curățenie morală. ♦ (Jur.) Castitate, virginitate. ♦ Atentat la pudoare = infracțiune care constă în încercarea de a viola o femeie. – Din lat. pudor, -oris, fr. pudeur. DOOM
!pudoáre s. f., g.-d. art. pudórii; pl. pudóri
pudoarea
PUDOÁRE, pudori, s. f. Sentiment de sfială, de jenă, de decență manifestat în comportarea cuiva; pudicitate; p. ext. curățenie morală. ♦ (Jur.) Castitate, virginitate. ♦ Atentat la pudoare = infracțiune care constă în încercarea de a viola o femeie. – Din lat. pudor, -oris, fr. pudeur. DOOM
!pudoáre s. f., g.-d. art. pudórii; pl. pudóri
pudori
PUDOÁRE, pudori, s. f. Sentiment de sfială, de jenă, de decență manifestat în comportarea cuiva; pudicitate; p. ext. curățenie morală. ♦ (Jur.) Castitate, virginitate. ♦ Atentat la pudoare = infracțiune care constă în încercarea de a viola o femeie. – Din lat. pudor, -oris, fr. pudeur. DOOM
!pudoáre s. f., g.-d. art. pudórii; pl. pudóri
pudorii
PUDOÁRE, pudori, s. f. Sentiment de sfială, de jenă, de decență manifestat în comportarea cuiva; pudicitate; p. ext. curățenie morală. ♦ (Jur.) Castitate, virginitate. ♦ Atentat la pudoare = infracțiune care constă în încercarea de a viola o femeie. – Din lat. pudor, -oris, fr. pudeur. DOOM
!pudoáre s. f., g.-d. art. pudórii; pl. pudóri
pudorile
PUDOÁRE, pudori, s. f. Sentiment de sfială, de jenă, de decență manifestat în comportarea cuiva; pudicitate; p. ext. curățenie morală. ♦ (Jur.) Castitate, virginitate. ♦ Atentat la pudoare = infracțiune care constă în încercarea de a viola o femeie. – Din lat. pudor, -oris, fr. pudeur. DOOM
!pudoáre s. f., g.-d. art. pudórii; pl. pudóri
pudorilor
PUDOÁRE, pudori, s. f. Sentiment de sfială, de jenă, de decență manifestat în comportarea cuiva; pudicitate; p. ext. curățenie morală. ♦ (Jur.) Castitate, virginitate. ♦ Atentat la pudoare = infracțiune care constă în încercarea de a viola o femeie. – Din lat. pudor, -oris, fr. pudeur. DOOM
!pudoáre s. f., g.-d. art. pudórii; pl. pudóri
pudra
PUDRÁ, pudrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) da cu pudră (pe față), a (se) farda cu pudră; a (se) pudrui. 2. Tranz. A acoperi cu un strat subțire de pulbere (de făină, de zahăr etc.). – Din pudră. Cf. fr. poudrer. DOOM
pudrá (a ~) (pu-dra) vb., ind. prez. 3 pudreáză
pudra
PÚDRĂ, pudre, s. f. Material solid prefăcut în pulbere. ♦ Spec. Pulbere fină rezultată din mărunțirea unor corpuri solide de amidon sau orez (parfumată și uneori colorată), care se întrebuințează ca fard. ♦ Spec. Pulbere fină dintr-o substanță medicamentoasă, folosită mai ales pentru acoperirea, protejarea sau tratarea pielii. – Din fr. poudre. DOOM
púdră (pu-dră) s. f., g.-d. art. púdrei; (sorturi) pl. púdre
pudrai
PUDRÁ, pudrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) da cu pudră (pe față), a (se) farda cu pudră; a (se) pudrui. 2. Tranz. A acoperi cu un strat subțire de pulbere (de făină, de zahăr etc.). – Din pudră. Cf. fr. poudrer. DOOM
pudrá (a ~) (pu-dra) vb., ind. prez. 3 pudreáză
pudraj
PUDRÁJ s.n. Pudrare. [< fr. poudrage].
pudraje
PUDRÁJ s.n. Pudrare. [< fr. poudrage].
pudrajele
PUDRÁJ s.n. Pudrare. [< fr. poudrage].
pudrajelor
PUDRÁJ s.n. Pudrare. [< fr. poudrage].
pudrajul
PUDRÁJ s.n. Pudrare. [< fr. poudrage].
pudrajului
PUDRÁJ s.n. Pudrare. [< fr. poudrage].
pudram
PUDRÁ, pudrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) da cu pudră (pe față), a (se) farda cu pudră; a (se) pudrui. 2. Tranz. A acoperi cu un strat subțire de pulbere (de făină, de zahăr etc.). – Din pudră. Cf. fr. poudrer. DOOM
pudrá (a ~) (pu-dra) vb., ind. prez. 3 pudreáză
pudrare
PUDRÁ, pudrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) da cu pudră (pe față), a (se) farda cu pudră; a (se) pudrui. 2. Tranz. A acoperi cu un strat subțire de pulbere (de făină, de zahăr etc.). – Din pudră. Cf. fr. poudrer. DOOM
pudrá (a ~) (pu-dra) vb., ind. prez. 3 pudreáză
pudrare
PUDRÁRE, pudrări, s. f. Acțiunea de a (se) pudra și rezultatul ei. – V. pudra. DOOM
!pudráre (pu-dra-) s. f., g.-d. art. pudrắrii; pl. pudrắri
pudrarea
PUDRÁRE, pudrări, s. f. Acțiunea de a (se) pudra și rezultatul ei. – V. pudra. DOOM
!pudráre (pu-dra-) s. f., g.-d. art. pudrắrii; pl. pudrắri
pudrară
PUDRÁ, pudrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) da cu pudră (pe față), a (se) farda cu pudră; a (se) pudrui. 2. Tranz. A acoperi cu un strat subțire de pulbere (de făină, de zahăr etc.). – Din pudră. Cf. fr. poudrer. DOOM
pudrá (a ~) (pu-dra) vb., ind. prez. 3 pudreáză
pudrarăm
PUDRÁ, pudrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) da cu pudră (pe față), a (se) farda cu pudră; a (se) pudrui. 2. Tranz. A acoperi cu un strat subțire de pulbere (de făină, de zahăr etc.). – Din pudră. Cf. fr. poudrer. DOOM
pudrá (a ~) (pu-dra) vb., ind. prez. 3 pudreáză
pudrarăți
PUDRÁ, pudrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) da cu pudră (pe față), a (se) farda cu pudră; a (se) pudrui. 2. Tranz. A acoperi cu un strat subțire de pulbere (de făină, de zahăr etc.). – Din pudră. Cf. fr. poudrer. DOOM
pudrá (a ~) (pu-dra) vb., ind. prez. 3 pudreáză
pudrase
PUDRÁ, pudrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) da cu pudră (pe față), a (se) farda cu pudră; a (se) pudrui. 2. Tranz. A acoperi cu un strat subțire de pulbere (de făină, de zahăr etc.). – Din pudră. Cf. fr. poudrer. DOOM
pudrá (a ~) (pu-dra) vb., ind. prez. 3 pudreáză
pudrasem
PUDRÁ, pudrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) da cu pudră (pe față), a (se) farda cu pudră; a (se) pudrui. 2. Tranz. A acoperi cu un strat subțire de pulbere (de făină, de zahăr etc.). – Din pudră. Cf. fr. poudrer. DOOM
pudrá (a ~) (pu-dra) vb., ind. prez. 3 pudreáză
pudraseră
PUDRÁ, pudrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) da cu pudră (pe față), a (se) farda cu pudră; a (se) pudrui. 2. Tranz. A acoperi cu un strat subțire de pulbere (de făină, de zahăr etc.). – Din pudră. Cf. fr. poudrer. DOOM
pudrá (a ~) (pu-dra) vb., ind. prez. 3 pudreáză
pudraserăm
PUDRÁ, pudrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) da cu pudră (pe față), a (se) farda cu pudră; a (se) pudrui. 2. Tranz. A acoperi cu un strat subțire de pulbere (de făină, de zahăr etc.). – Din pudră. Cf. fr. poudrer. DOOM
pudrá (a ~) (pu-dra) vb., ind. prez. 3 pudreáză
pudraserăți
PUDRÁ, pudrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) da cu pudră (pe față), a (se) farda cu pudră; a (se) pudrui. 2. Tranz. A acoperi cu un strat subțire de pulbere (de făină, de zahăr etc.). – Din pudră. Cf. fr. poudrer. DOOM
pudrá (a ~) (pu-dra) vb., ind. prez. 3 pudreáză
pudraseși
PUDRÁ, pudrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) da cu pudră (pe față), a (se) farda cu pudră; a (se) pudrui. 2. Tranz. A acoperi cu un strat subțire de pulbere (de făină, de zahăr etc.). – Din pudră. Cf. fr. poudrer. DOOM
pudrá (a ~) (pu-dra) vb., ind. prez. 3 pudreáză
pudraseți
PUDRÁ, pudrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) da cu pudră (pe față), a (se) farda cu pudră; a (se) pudrui. 2. Tranz. A acoperi cu un strat subțire de pulbere (de făină, de zahăr etc.). – Din pudră. Cf. fr. poudrer. DOOM
pudrá (a ~) (pu-dra) vb., ind. prez. 3 pudreáză
pudrat
PUDRÁ, pudrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) da cu pudră (pe față), a (se) farda cu pudră; a (se) pudrui. 2. Tranz. A acoperi cu un strat subțire de pulbere (de făină, de zahăr etc.). – Din pudră. Cf. fr. poudrer. DOOM
pudrá (a ~) (pu-dra) vb., ind. prez. 3 pudreáză
pudrat
PUDRÁT, -Ă, pudrați, -te, adj. Dat, acoperit cu pudră; cu fața acoperită de un strat de pudră; pudruit. – V. pudra.
pudrata
PUDRÁT, -Ă, pudrați, -te, adj. Dat, acoperit cu pudră; cu fața acoperită de un strat de pudră; pudruit. – V. pudra.
pudrate
PUDRÁT, -Ă, pudrați, -te, adj. Dat, acoperit cu pudră; cu fața acoperită de un strat de pudră; pudruit. – V. pudra.
pudratei
PUDRÁT, -Ă, pudrați, -te, adj. Dat, acoperit cu pudră; cu fața acoperită de un strat de pudră; pudruit. – V. pudra.
pudratele
PUDRÁT, -Ă, pudrați, -te, adj. Dat, acoperit cu pudră; cu fața acoperită de un strat de pudră; pudruit. – V. pudra.
pudratelor
PUDRÁT, -Ă, pudrați, -te, adj. Dat, acoperit cu pudră; cu fața acoperită de un strat de pudră; pudruit. – V. pudra.
pudratul
PUDRÁT, -Ă, pudrați, -te, adj. Dat, acoperit cu pudră; cu fața acoperită de un strat de pudră; pudruit. – V. pudra.
pudratului
PUDRÁT, -Ă, pudrați, -te, adj. Dat, acoperit cu pudră; cu fața acoperită de un strat de pudră; pudruit. – V. pudra.
pudrau
PUDRÁ, pudrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) da cu pudră (pe față), a (se) farda cu pudră; a (se) pudrui. 2. Tranz. A acoperi cu un strat subțire de pulbere (de făină, de zahăr etc.). – Din pudră. Cf. fr. poudrer. DOOM
pudrá (a ~) (pu-dra) vb., ind. prez. 3 pudreáză
pudrași
PUDRÁ, pudrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) da cu pudră (pe față), a (se) farda cu pudră; a (se) pudrui. 2. Tranz. A acoperi cu un strat subțire de pulbere (de făină, de zahăr etc.). – Din pudră. Cf. fr. poudrer. DOOM
pudrá (a ~) (pu-dra) vb., ind. prez. 3 pudreáză
pudrați
PUDRÁ, pudrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) da cu pudră (pe față), a (se) farda cu pudră; a (se) pudrui. 2. Tranz. A acoperi cu un strat subțire de pulbere (de făină, de zahăr etc.). – Din pudră. Cf. fr. poudrer. DOOM
pudrá (a ~) (pu-dra) vb., ind. prez. 3 pudreáză
pudrați
PUDRÁT, -Ă, pudrați, -te, adj. Dat, acoperit cu pudră; cu fața acoperită de un strat de pudră; pudruit. – V. pudra.
pudrații
PUDRÁT, -Ă, pudrați, -te, adj. Dat, acoperit cu pudră; cu fața acoperită de un strat de pudră; pudruit. – V. pudra.
pudraților
PUDRÁT, -Ă, pudrați, -te, adj. Dat, acoperit cu pudră; cu fața acoperită de un strat de pudră; pudruit. – V. pudra.
pudre
PÚDRĂ, pudre, s. f. Material solid prefăcut în pulbere. ♦ Spec. Pulbere fină rezultată din mărunțirea unor corpuri solide de amidon sau orez (parfumată și uneori colorată), care se întrebuințează ca fard. ♦ Spec. Pulbere fină dintr-o substanță medicamentoasă, folosită mai ales pentru acoperirea, protejarea sau tratarea pielii. – Din fr. poudre. DOOM
púdră (pu-dră) s. f., g.-d. art. púdrei; (sorturi) pl. púdre
pudrează
PUDRÁ, pudrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) da cu pudră (pe față), a (se) farda cu pudră; a (se) pudrui. 2. Tranz. A acoperi cu un strat subțire de pulbere (de făină, de zahăr etc.). – Din pudră. Cf. fr. poudrer. DOOM
pudrá (a ~) (pu-dra) vb., ind. prez. 3 pudreáză
pudrei
PÚDRĂ, pudre, s. f. Material solid prefăcut în pulbere. ♦ Spec. Pulbere fină rezultată din mărunțirea unor corpuri solide de amidon sau orez (parfumată și uneori colorată), care se întrebuințează ca fard. ♦ Spec. Pulbere fină dintr-o substanță medicamentoasă, folosită mai ales pentru acoperirea, protejarea sau tratarea pielii. – Din fr. poudre. DOOM
púdră (pu-dră) s. f., g.-d. art. púdrei; (sorturi) pl. púdre
pudrele
PÚDRĂ, pudre, s. f. Material solid prefăcut în pulbere. ♦ Spec. Pulbere fină rezultată din mărunțirea unor corpuri solide de amidon sau orez (parfumată și uneori colorată), care se întrebuințează ca fard. ♦ Spec. Pulbere fină dintr-o substanță medicamentoasă, folosită mai ales pentru acoperirea, protejarea sau tratarea pielii. – Din fr. poudre. DOOM
púdră (pu-dră) s. f., g.-d. art. púdrei; (sorturi) pl. púdre
pudrelor
PÚDRĂ, pudre, s. f. Material solid prefăcut în pulbere. ♦ Spec. Pulbere fină rezultată din mărunțirea unor corpuri solide de amidon sau orez (parfumată și uneori colorată), care se întrebuințează ca fard. ♦ Spec. Pulbere fină dintr-o substanță medicamentoasă, folosită mai ales pentru acoperirea, protejarea sau tratarea pielii. – Din fr. poudre. DOOM
púdră (pu-dră) s. f., g.-d. art. púdrei; (sorturi) pl. púdre
pudreta
PUDRÉTĂ s.f. Îngrășământ din excremente uscate. [< fr. poudrette].
pudrete
PUDRÉTĂ s.f. Îngrășământ din excremente uscate. [< fr. poudrette].
pudretei
PUDRÉTĂ s.f. Îngrășământ din excremente uscate. [< fr. poudrette].
pudretele
PUDRÉTĂ s.f. Îngrășământ din excremente uscate. [< fr. poudrette].
pudretelor
PUDRÉTĂ s.f. Îngrășământ din excremente uscate. [< fr. poudrette].
pudrez
PUDRÁ, pudrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) da cu pudră (pe față), a (se) farda cu pudră; a (se) pudrui. 2. Tranz. A acoperi cu un strat subțire de pulbere (de făină, de zahăr etc.). – Din pudră. Cf. fr. poudrer. DOOM
pudrá (a ~) (pu-dra) vb., ind. prez. 3 pudreáză
pudreze
PUDRÁ, pudrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) da cu pudră (pe față), a (se) farda cu pudră; a (se) pudrui. 2. Tranz. A acoperi cu un strat subțire de pulbere (de făină, de zahăr etc.). – Din pudră. Cf. fr. poudrer. DOOM
pudrá (a ~) (pu-dra) vb., ind. prez. 3 pudreáză
pudrezi
PUDRÁ, pudrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) da cu pudră (pe față), a (se) farda cu pudră; a (se) pudrui. 2. Tranz. A acoperi cu un strat subțire de pulbere (de făină, de zahăr etc.). – Din pudră. Cf. fr. poudrer. DOOM
pudrá (a ~) (pu-dra) vb., ind. prez. 3 pudreáză
pudriera
PUDRIÉRĂ, pudriere, s. f. Cutioară în care se păstrează pudra de fardat. [Pr.: -dri-e-] – Din fr. poudrier. DOOM
pudriéră (pu-dri-e-) s. f., g.-d. art. pudriérei; pl. pudriére
pudriere
PUDRIÉRĂ, pudriere, s. f. Cutioară în care se păstrează pudra de fardat. [Pr.: -dri-e-] – Din fr. poudrier. DOOM
pudriéră (pu-dri-e-) s. f., g.-d. art. pudriérei; pl. pudriére
pudrierei
PUDRIÉRĂ, pudriere, s. f. Cutioară în care se păstrează pudra de fardat. [Pr.: -dri-e-] – Din fr. poudrier. DOOM
pudriéră (pu-dri-e-) s. f., g.-d. art. pudriérei; pl. pudriére
pudrierele
PUDRIÉRĂ, pudriere, s. f. Cutioară în care se păstrează pudra de fardat. [Pr.: -dri-e-] – Din fr. poudrier. DOOM
pudriéră (pu-dri-e-) s. f., g.-d. art. pudriérei; pl. pudriére
pudrierelor
PUDRIÉRĂ, pudriere, s. f. Cutioară în care se păstrează pudra de fardat. [Pr.: -dri-e-] – Din fr. poudrier. DOOM
pudriéră (pu-dri-e-) s. f., g.-d. art. pudriérei; pl. pudriére
pudrui
PUDRUÍ, pudruiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) pudra (1). – Pudră + suf. -ui. DOOM
pudruí (a ~) (înv.) (pu-dru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pudruiésc, imperf. 3 sg. pudruiá; conj. prez. 3 să pudruiáscă
pudruia
PUDRUÍ, pudruiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) pudra (1). – Pudră + suf. -ui. DOOM
pudruí (a ~) (înv.) (pu-dru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pudruiésc, imperf. 3 sg. pudruiá; conj. prez. 3 să pudruiáscă
pudruiai
PUDRUÍ, pudruiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) pudra (1). – Pudră + suf. -ui. DOOM
pudruí (a ~) (înv.) (pu-dru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pudruiésc, imperf. 3 sg. pudruiá; conj. prez. 3 să pudruiáscă
pudruiam
PUDRUÍ, pudruiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) pudra (1). – Pudră + suf. -ui. DOOM
pudruí (a ~) (înv.) (pu-dru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pudruiésc, imperf. 3 sg. pudruiá; conj. prez. 3 să pudruiáscă
pudruiască
PUDRUÍ, pudruiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) pudra (1). – Pudră + suf. -ui. DOOM
pudruí (a ~) (înv.) (pu-dru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pudruiésc, imperf. 3 sg. pudruiá; conj. prez. 3 să pudruiáscă
pudruiau
PUDRUÍ, pudruiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) pudra (1). – Pudră + suf. -ui. DOOM
pudruí (a ~) (înv.) (pu-dru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pudruiésc, imperf. 3 sg. pudruiá; conj. prez. 3 să pudruiáscă
pudruiați
PUDRUÍ, pudruiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) pudra (1). – Pudră + suf. -ui. DOOM
pudruí (a ~) (înv.) (pu-dru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pudruiésc, imperf. 3 sg. pudruiá; conj. prez. 3 să pudruiáscă
pudruiesc
PUDRUÍ, pudruiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) pudra (1). – Pudră + suf. -ui. DOOM
pudruí (a ~) (înv.) (pu-dru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pudruiésc, imperf. 3 sg. pudruiá; conj. prez. 3 să pudruiáscă
pudruiește
PUDRUÍ, pudruiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) pudra (1). – Pudră + suf. -ui. DOOM
pudruí (a ~) (înv.) (pu-dru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pudruiésc, imperf. 3 sg. pudruiá; conj. prez. 3 să pudruiáscă
pudruiești
PUDRUÍ, pudruiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) pudra (1). – Pudră + suf. -ui. DOOM
pudruí (a ~) (înv.) (pu-dru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pudruiésc, imperf. 3 sg. pudruiá; conj. prez. 3 să pudruiáscă
pudruii
PUDRUÍ, pudruiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) pudra (1). – Pudră + suf. -ui. DOOM
pudruí (a ~) (înv.) (pu-dru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pudruiésc, imperf. 3 sg. pudruiá; conj. prez. 3 să pudruiáscă
pudruim
PUDRUÍ, pudruiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) pudra (1). – Pudră + suf. -ui. DOOM
pudruí (a ~) (înv.) (pu-dru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pudruiésc, imperf. 3 sg. pudruiá; conj. prez. 3 să pudruiáscă
pudruind
PUDRUÍ, pudruiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) pudra (1). – Pudră + suf. -ui. DOOM
pudruí (a ~) (înv.) (pu-dru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pudruiésc, imperf. 3 sg. pudruiá; conj. prez. 3 să pudruiáscă
pudruire
PUDRUÍ, pudruiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) pudra (1). – Pudră + suf. -ui. DOOM
pudruí (a ~) (înv.) (pu-dru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pudruiésc, imperf. 3 sg. pudruiá; conj. prez. 3 să pudruiáscă
pudruire
PUDRUÍ, pudruiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) pudra (1). – Pudră + suf. -ui.
pudruiră
PUDRUÍ, pudruiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) pudra (1). – Pudră + suf. -ui. DOOM
pudruí (a ~) (înv.) (pu-dru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pudruiésc, imperf. 3 sg. pudruiá; conj. prez. 3 să pudruiáscă
pudruirăm
PUDRUÍ, pudruiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) pudra (1). – Pudră + suf. -ui. DOOM
pudruí (a ~) (înv.) (pu-dru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pudruiésc, imperf. 3 sg. pudruiá; conj. prez. 3 să pudruiáscă
pudruirăți
PUDRUÍ, pudruiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) pudra (1). – Pudră + suf. -ui. DOOM
pudruí (a ~) (înv.) (pu-dru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pudruiésc, imperf. 3 sg. pudruiá; conj. prez. 3 să pudruiáscă
pudruise
PUDRUÍ, pudruiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) pudra (1). – Pudră + suf. -ui. DOOM
pudruí (a ~) (înv.) (pu-dru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pudruiésc, imperf. 3 sg. pudruiá; conj. prez. 3 să pudruiáscă
pudruisem
PUDRUÍ, pudruiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) pudra (1). – Pudră + suf. -ui. DOOM
pudruí (a ~) (înv.) (pu-dru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pudruiésc, imperf. 3 sg. pudruiá; conj. prez. 3 să pudruiáscă
pudruiseră
PUDRUÍ, pudruiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) pudra (1). – Pudră + suf. -ui. DOOM
pudruí (a ~) (înv.) (pu-dru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pudruiésc, imperf. 3 sg. pudruiá; conj. prez. 3 să pudruiáscă
pudruiserăm
PUDRUÍ, pudruiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) pudra (1). – Pudră + suf. -ui. DOOM
pudruí (a ~) (înv.) (pu-dru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pudruiésc, imperf. 3 sg. pudruiá; conj. prez. 3 să pudruiáscă
pudruiserăți
PUDRUÍ, pudruiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) pudra (1). – Pudră + suf. -ui. DOOM
pudruí (a ~) (înv.) (pu-dru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pudruiésc, imperf. 3 sg. pudruiá; conj. prez. 3 să pudruiáscă
pudruiseși
PUDRUÍ, pudruiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) pudra (1). – Pudră + suf. -ui. DOOM
pudruí (a ~) (înv.) (pu-dru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pudruiésc, imperf. 3 sg. pudruiá; conj. prez. 3 să pudruiáscă
pudruiseți
PUDRUÍ, pudruiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) pudra (1). – Pudră + suf. -ui. DOOM
pudruí (a ~) (înv.) (pu-dru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pudruiésc, imperf. 3 sg. pudruiá; conj. prez. 3 să pudruiáscă
pudruit
PUDRUÍ, pudruiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) pudra (1). – Pudră + suf. -ui. DOOM
pudruí (a ~) (înv.) (pu-dru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pudruiésc, imperf. 3 sg. pudruiá; conj. prez. 3 să pudruiáscă
pudruit
PUDRUÍT, -Ă, pudruiți, -te, adj. (Înv.) Pudrat. – V. pudrui.
pudruiși
PUDRUÍ, pudruiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) pudra (1). – Pudră + suf. -ui. DOOM
pudruí (a ~) (înv.) (pu-dru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pudruiésc, imperf. 3 sg. pudruiá; conj. prez. 3 să pudruiáscă
pudruiți
PUDRUÍ, pudruiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) pudra (1). – Pudră + suf. -ui. DOOM
pudruí (a ~) (înv.) (pu-dru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pudruiésc, imperf. 3 sg. pudruiá; conj. prez. 3 să pudruiáscă
pudrând
PUDRÁ, pudrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) da cu pudră (pe față), a (se) farda cu pudră; a (se) pudrui. 2. Tranz. A acoperi cu un strat subțire de pulbere (de făină, de zahăr etc.). – Din pudră. Cf. fr. poudrer. DOOM
pudrá (a ~) (pu-dra) vb., ind. prez. 3 pudreáză
pudrînd
PUDRÁ, pudrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) da cu pudră (pe față), a (se) farda cu pudră; a (se) pudrui. 2. Tranz. A acoperi cu un strat subțire de pulbere (de făină, de zahăr etc.). – Din pudră. Cf. fr. poudrer. DOOM
pudrá (a ~) (pu-dra) vb., ind. prez. 3 pudreáză
pudrări
PUDRÁRE, pudrări, s. f. Acțiunea de a (se) pudra și rezultatul ei. – V. pudra. DOOM
!pudráre (pu-dra-) s. f., g.-d. art. pudrắrii; pl. pudrắri
pudrării
PUDRÁRE, pudrări, s. f. Acțiunea de a (se) pudra și rezultatul ei. – V. pudra. DOOM
!pudráre (pu-dra-) s. f., g.-d. art. pudrắrii; pl. pudrắri
pudrările
PUDRÁRE, pudrări, s. f. Acțiunea de a (se) pudra și rezultatul ei. – V. pudra. DOOM
!pudráre (pu-dra-) s. f., g.-d. art. pudrắrii; pl. pudrắri
pudrărilor
PUDRÁRE, pudrări, s. f. Acțiunea de a (se) pudra și rezultatul ei. – V. pudra. DOOM
!pudráre (pu-dra-) s. f., g.-d. art. pudrắrii; pl. pudrắri
pudul
PUD, puduri, s. n. Unitate (rusească) de măsură pentru greutăți egală cu 16,38 kg. – Din rus. pud. DOOM
pud s. n., pl. púduri
pudului
PUD, puduri, s. n. Unitate (rusească) de măsură pentru greutăți egală cu 16,38 kg. – Din rus. pud. DOOM
pud s. n., pl. púduri
puduri
PUD, puduri, s. n. Unitate (rusească) de măsură pentru greutăți egală cu 16,38 kg. – Din rus. pud. DOOM
pud s. n., pl. púduri
pudurile
PUD, puduri, s. n. Unitate (rusească) de măsură pentru greutăți egală cu 16,38 kg. – Din rus. pud. DOOM
pud s. n., pl. púduri
pudurilor
PUD, puduri, s. n. Unitate (rusească) de măsură pentru greutăți egală cu 16,38 kg. – Din rus. pud. DOOM
pud s. n., pl. púduri
puer
PUER- v. pueri-.
pueri
PUERI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) copii”, „copil”, „de copii”. [Pron. pu-e-, var. puer-. / < fr. puéri-, it. pueri-, cf. lat. puer].
puericultura
PUERICULTÚRĂ s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu metodele și mijloacele de creștere și de dezvoltare armonioasă a copiilor în primii ani de viață. [Pr.: pu-e-] – Din fr. puériculture. DOOM
puericultúră (pu-e-) s. f., g.-d. art. puericultúrii
puericulturi
PUERICULTÚRĂ s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu metodele și mijloacele de creștere și de dezvoltare armonioasă a copiilor în primii ani de viață. [Pr.: pu-e-] – Din fr. puériculture. DOOM
puericultúră (pu-e-) s. f., g.-d. art. puericultúrii
puericulturii
PUERICULTÚRĂ s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu metodele și mijloacele de creștere și de dezvoltare armonioasă a copiilor în primii ani de viață. [Pr.: pu-e-] – Din fr. puériculture. DOOM
puericultúră (pu-e-) s. f., g.-d. art. puericultúrii
pueril
PUERÍL, -Ă, puerili, -e, adj. Caracteristic copilului sau copilăriei, de copil; copilăresc, copilăros; p. ext. naiv; neserios. [Pr.: pu-e-] – Din fr. puéril. DOOM
pueríl (pu-e-) adj. m., pl. pueríli; f. puerílă, pl. pueríle
puerila
PUERÍL, -Ă, puerili, -e, adj. Caracteristic copilului sau copilăriei, de copil; copilăresc, copilăros; p. ext. naiv; neserios. [Pr.: pu-e-] – Din fr. puéril. DOOM
pueríl (pu-e-) adj. m., pl. pueríli; f. puerílă, pl. pueríle
puerile
PUERÍL, -Ă, puerili, -e, adj. Caracteristic copilului sau copilăriei, de copil; copilăresc, copilăros; p. ext. naiv; neserios. [Pr.: pu-e-] – Din fr. puéril. DOOM
pueríl (pu-e-) adj. m., pl. pueríli; f. puerílă, pl. pueríle
puerilei
PUERÍL, -Ă, puerili, -e, adj. Caracteristic copilului sau copilăriei, de copil; copilăresc, copilăros; p. ext. naiv; neserios. [Pr.: pu-e-] – Din fr. puéril. DOOM
pueríl (pu-e-) adj. m., pl. pueríli; f. puerílă, pl. pueríle
puerilele
PUERÍL, -Ă, puerili, -e, adj. Caracteristic copilului sau copilăriei, de copil; copilăresc, copilăros; p. ext. naiv; neserios. [Pr.: pu-e-] – Din fr. puéril. DOOM
pueríl (pu-e-) adj. m., pl. pueríli; f. puerílă, pl. pueríle
puerilelor
PUERÍL, -Ă, puerili, -e, adj. Caracteristic copilului sau copilăriei, de copil; copilăresc, copilăros; p. ext. naiv; neserios. [Pr.: pu-e-] – Din fr. puéril. DOOM
pueríl (pu-e-) adj. m., pl. pueríli; f. puerílă, pl. pueríle
puerili
PUERÍL, -Ă, puerili, -e, adj. Caracteristic copilului sau copilăriei, de copil; copilăresc, copilăros; p. ext. naiv; neserios. [Pr.: pu-e-] – Din fr. puéril. DOOM
pueríl (pu-e-) adj. m., pl. pueríli; f. puerílă, pl. pueríle
puerilii
PUERÍL, -Ă, puerili, -e, adj. Caracteristic copilului sau copilăriei, de copil; copilăresc, copilăros; p. ext. naiv; neserios. [Pr.: pu-e-] – Din fr. puéril. DOOM
pueríl (pu-e-) adj. m., pl. pueríli; f. puerílă, pl. pueríle
puerililor
PUERÍL, -Ă, puerili, -e, adj. Caracteristic copilului sau copilăriei, de copil; copilăresc, copilăros; p. ext. naiv; neserios. [Pr.: pu-e-] – Din fr. puéril. DOOM
pueríl (pu-e-) adj. m., pl. pueríli; f. puerílă, pl. pueríle
puerilism
PUERILÍSM s. n. Stare patologică în care bolnavul se află la nivelul psihicului unui copil. [Pr.: pu-e-] – Din fr. puérilisme.
puerilismul
PUERILÍSM s. n. Stare patologică în care bolnavul se află la nivelul psihicului unui copil. [Pr.: pu-e-] – Din fr. puérilisme.
puerilismului
PUERILÍSM s. n. Stare patologică în care bolnavul se află la nivelul psihicului unui copil. [Pr.: pu-e-] – Din fr. puérilisme.
puerilitate
PUERILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi pueril; caracter pueril; atitudine, manifestare puerilă. [Pr.: pu-e-] – Din fr. puérilité. DOOM
puerilitáte (pu-e-) s. f., g.-d. art. puerilitắții
puerilul
PUERÍL, -Ă, puerili, -e, adj. Caracteristic copilului sau copilăriei, de copil; copilăresc, copilăros; p. ext. naiv; neserios. [Pr.: pu-e-] – Din fr. puéril. DOOM
pueríl (pu-e-) adj. m., pl. pueríli; f. puerílă, pl. pueríle
puerilului
PUERÍL, -Ă, puerili, -e, adj. Caracteristic copilului sau copilăriei, de copil; copilăresc, copilăros; p. ext. naiv; neserios. [Pr.: pu-e-] – Din fr. puéril. DOOM
pueríl (pu-e-) adj. m., pl. pueríli; f. puerílă, pl. pueríle
puerperal
PUERPERÁL, -Ă, puerperale, adj. (în sintagma) Febră puerperală = boală infecțioasă care apare la lăuze, în urma pătrunderii în uter a unui agent patogen. [Pr.: pu-er-] – Din fr. puerpérale. DOOM
!puerperál (pu-er-) adj. m.; f. puerperálă, pl. puerperále
puerperala
PUERPERÁL, -Ă, puerperale, adj. (în sintagma) Febră puerperală = boală infecțioasă care apare la lăuze, în urma pătrunderii în uter a unui agent patogen. [Pr.: pu-er-] – Din fr. puerpérale. DOOM
!puerperál (pu-er-) adj. m.; f. puerperálă, pl. puerperále
puerperale
PUERPERÁL, -Ă, puerperale, adj. (în sintagma) Febră puerperală = boală infecțioasă care apare la lăuze, în urma pătrunderii în uter a unui agent patogen. [Pr.: pu-er-] – Din fr. puerpérale. DOOM
!puerperál (pu-er-) adj. m.; f. puerperálă, pl. puerperále
puerperalei
PUERPERÁL, -Ă, puerperale, adj. (în sintagma) Febră puerperală = boală infecțioasă care apare la lăuze, în urma pătrunderii în uter a unui agent patogen. [Pr.: pu-er-] – Din fr. puerpérale. DOOM
!puerperál (pu-er-) adj. m.; f. puerperálă, pl. puerperále
puerperalele
PUERPERÁL, -Ă, puerperale, adj. (în sintagma) Febră puerperală = boală infecțioasă care apare la lăuze, în urma pătrunderii în uter a unui agent patogen. [Pr.: pu-er-] – Din fr. puerpérale. DOOM
!puerperál (pu-er-) adj. m.; f. puerperálă, pl. puerperále
puerperalelor
PUERPERÁL, -Ă, puerperale, adj. (în sintagma) Febră puerperală = boală infecțioasă care apare la lăuze, în urma pătrunderii în uter a unui agent patogen. [Pr.: pu-er-] – Din fr. puerpérale. DOOM
!puerperál (pu-er-) adj. m.; f. puerperálă, pl. puerperále
puerperali
PUERPERÁL, -Ă, puerperale, adj. (în sintagma) Febră puerperală = boală infecțioasă care apare la lăuze, în urma pătrunderii în uter a unui agent patogen. [Pr.: pu-er-] – Din fr. puerpérale. DOOM
!puerperál (pu-er-) adj. m.; f. puerperálă, pl. puerperále
puerperalii
PUERPERÁL, -Ă, puerperale, adj. (în sintagma) Febră puerperală = boală infecțioasă care apare la lăuze, în urma pătrunderii în uter a unui agent patogen. [Pr.: pu-er-] – Din fr. puerpérale. DOOM
!puerperál (pu-er-) adj. m.; f. puerperálă, pl. puerperále
puerperalilor
PUERPERÁL, -Ă, puerperale, adj. (în sintagma) Febră puerperală = boală infecțioasă care apare la lăuze, în urma pătrunderii în uter a unui agent patogen. [Pr.: pu-er-] – Din fr. puerpérale. DOOM
!puerperál (pu-er-) adj. m.; f. puerperálă, pl. puerperále
puerperalitate
PUERPERALITÁTE s. f. (Med.) Stare a femeii de la fecundație până la sfârșitul lăuziei. [Pr.: pu-er-] – Din fr. puerpéralité.
puerperalitatea
PUERPERALITÁTE s. f. (Med.) Stare a femeii de la fecundație până la sfârșitul lăuziei. [Pr.: pu-er-] – Din fr. puerpéralité.
puerperalități
PUERPERALITÁTE s. f. (Med.) Stare a femeii de la fecundație până la sfârșitul lăuziei. [Pr.: pu-er-] – Din fr. puerpéralité.
puerperalității
PUERPERALITÁTE s. f. (Med.) Stare a femeii de la fecundație până la sfârșitul lăuziei. [Pr.: pu-er-] – Din fr. puerpéralité.
puerperalul
PUERPERÁL, -Ă, puerperale, adj. (în sintagma) Febră puerperală = boală infecțioasă care apare la lăuze, în urma pătrunderii în uter a unui agent patogen. [Pr.: pu-er-] – Din fr. puerpérale. DOOM
!puerperál (pu-er-) adj. m.; f. puerperálă, pl. puerperále
puerperalului
PUERPERÁL, -Ă, puerperale, adj. (în sintagma) Febră puerperală = boală infecțioasă care apare la lăuze, în urma pătrunderii în uter a unui agent patogen. [Pr.: pu-er-] – Din fr. puerpérale. DOOM
!puerperál (pu-er-) adj. m.; f. puerperálă, pl. puerperále
puf
PUF1 interj. Cuvânt care redă zgomotul produs de eliminarea bruscă și cu intermitente a aerului (pe nări, pe gură), de lovirea în cădere a unui corp de o suprafață moale etc. – Onomatopee. DOOM
puf1 interj.
puf
puf (púfi), s. m. – 1. Pene mici și moi. – 2. Perișor. – 3. Obiect care servește la pudrat. – Mr. puh. Sl. puchŭ (Cihac, II, 298), cf. bg., slov. puh. Se confundă cu rădăcina expresivă a lui puf, interj. – Der. pufos, adj. (moale, afînat); pufărie, s. f. (saltea de puf); pufuliță, s. f. (plantă, Epilobium hirsutum); împufat, adj. (afînat). DOOM
puf2 (plantă, gogoașă de mătase) s. m., pl. pufi
puf
PUF2, (5) pufuri, s. n. 1. (De obicei cu sens colectiv) Pene mici, moi și fine, care constituie primul penaj al puilor sau care acoperă corpul unor păsări pe burtă și sub aripi, servind pentru umplerea pernelor, a plăpumilor etc. ◊ Expr. A crește în puf = a crește în confort, neducând lipsă de nimic. 2. (Cu sens colectiv) Peri fini și moi care cresc pe obraz; început de barbă sau de mustață. 3. (Cu sens colectiv) Părul mărunt, moale și mătăsos din blana unor animale. 4. (Cu sens colectiv) Perii mici și fini ai unor fructe, semințe etc. 5. Obiect de toaletă care servește la pudrat, făcut din puf2 (1) sau din alt material pufos. 6. (Adjectival, în compusul) Bumbac-puf = bumbac brut obținut la cules. 7. (Spec.) Minge de badminton. – Din bg., sb. puh. DOOM
puf4 (obiect de toaletă, scaun) s. n., pl. púfuri
pufai
PÚFAI interj. (Mai ales repetat) Onomatopee care redă zgomotul făcut de pufăitul lulelei. Scoate o lulea, o înfundă cu tutun și pufai! pufai! pufai! GÎRLEANU, la CADE.
pufere
PÚFĂR, pufere, s. n. Rondelă de cauciuc, material plastic etc., pe care se sprijină unele aparate pentru a preveni alunecarea lor. – Din germ. Puffer.
puferele
PÚFĂR, pufere, s. n. Rondelă de cauciuc, material plastic etc., pe care se sprijină unele aparate pentru a preveni alunecarea lor. – Din germ. Puffer.
puferelor
PÚFĂR, pufere, s. n. Rondelă de cauciuc, material plastic etc., pe care se sprijină unele aparate pentru a preveni alunecarea lor. – Din germ. Puffer.
pufi
puf (púfi), s. m. – 1. Pene mici și moi. – 2. Perișor. – 3. Obiect care servește la pudrat. – Mr. puh. Sl. puchŭ (Cihac, II, 298), cf. bg., slov. puh. Se confundă cu rădăcina expresivă a lui puf, interj. – Der. pufos, adj. (moale, afînat); pufărie, s. f. (saltea de puf); pufuliță, s. f. (plantă, Epilobium hirsutum); împufat, adj. (afînat). DOOM
puf2 (plantă, gogoașă de mătase) s. m., pl. pufi
pufii
puf (púfi), s. m. – 1. Pene mici și moi. – 2. Perișor. – 3. Obiect care servește la pudrat. – Mr. puh. Sl. puchŭ (Cihac, II, 298), cf. bg., slov. puh. Se confundă cu rădăcina expresivă a lui puf, interj. – Der. pufos, adj. (moale, afînat); pufărie, s. f. (saltea de puf); pufuliță, s. f. (plantă, Epilobium hirsutum); împufat, adj. (afînat). DOOM
puf2 (plantă, gogoașă de mătase) s. m., pl. pufi
pufilor
puf (púfi), s. m. – 1. Pene mici și moi. – 2. Perișor. – 3. Obiect care servește la pudrat. – Mr. puh. Sl. puchŭ (Cihac, II, 298), cf. bg., slov. puh. Se confundă cu rădăcina expresivă a lui puf, interj. – Der. pufos, adj. (moale, afînat); pufărie, s. f. (saltea de puf); pufuliță, s. f. (plantă, Epilobium hirsutum); împufat, adj. (afînat). DOOM
puf2 (plantă, gogoașă de mătase) s. m., pl. pufi
pufnea
PUFNÍ, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A expira pe nări cu zgomot, scurt și sacadat (din cauza oboselii, a mâniei, a nemulțumirii). ◊ Expr. A pufni în (sau de) râs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva râsul = a izbucni într-un râs brusc și zgomotos. 2. (Despre mașini) A da afară cu zgomot, scurt și sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a ieși cu zgomot. – Puf1 + suf. -ni. DOOM
pufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pufnésc, imperf. 3 sg. pufneá; conj. prez. 3 să pufneáscă
pufneai
PUFNÍ, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A expira pe nări cu zgomot, scurt și sacadat (din cauza oboselii, a mâniei, a nemulțumirii). ◊ Expr. A pufni în (sau de) râs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva râsul = a izbucni într-un râs brusc și zgomotos. 2. (Despre mașini) A da afară cu zgomot, scurt și sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a ieși cu zgomot. – Puf1 + suf. -ni. DOOM
pufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pufnésc, imperf. 3 sg. pufneá; conj. prez. 3 să pufneáscă
pufneam
PUFNÍ, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A expira pe nări cu zgomot, scurt și sacadat (din cauza oboselii, a mâniei, a nemulțumirii). ◊ Expr. A pufni în (sau de) râs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva râsul = a izbucni într-un râs brusc și zgomotos. 2. (Despre mașini) A da afară cu zgomot, scurt și sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a ieși cu zgomot. – Puf1 + suf. -ni. DOOM
pufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pufnésc, imperf. 3 sg. pufneá; conj. prez. 3 să pufneáscă
pufnească
PUFNÍ, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A expira pe nări cu zgomot, scurt și sacadat (din cauza oboselii, a mâniei, a nemulțumirii). ◊ Expr. A pufni în (sau de) râs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva râsul = a izbucni într-un râs brusc și zgomotos. 2. (Despre mașini) A da afară cu zgomot, scurt și sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a ieși cu zgomot. – Puf1 + suf. -ni. DOOM
pufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pufnésc, imperf. 3 sg. pufneá; conj. prez. 3 să pufneáscă
pufneau
PUFNÍ, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A expira pe nări cu zgomot, scurt și sacadat (din cauza oboselii, a mâniei, a nemulțumirii). ◊ Expr. A pufni în (sau de) râs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva râsul = a izbucni într-un râs brusc și zgomotos. 2. (Despre mașini) A da afară cu zgomot, scurt și sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a ieși cu zgomot. – Puf1 + suf. -ni. DOOM
pufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pufnésc, imperf. 3 sg. pufneá; conj. prez. 3 să pufneáscă
pufneați
PUFNÍ, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A expira pe nări cu zgomot, scurt și sacadat (din cauza oboselii, a mâniei, a nemulțumirii). ◊ Expr. A pufni în (sau de) râs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva râsul = a izbucni într-un râs brusc și zgomotos. 2. (Despre mașini) A da afară cu zgomot, scurt și sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a ieși cu zgomot. – Puf1 + suf. -ni. DOOM
pufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pufnésc, imperf. 3 sg. pufneá; conj. prez. 3 să pufneáscă
pufnesc
PUFNÍ, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A expira pe nări cu zgomot, scurt și sacadat (din cauza oboselii, a mâniei, a nemulțumirii). ◊ Expr. A pufni în (sau de) râs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva râsul = a izbucni într-un râs brusc și zgomotos. 2. (Despre mașini) A da afară cu zgomot, scurt și sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a ieși cu zgomot. – Puf1 + suf. -ni. DOOM
pufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pufnésc, imperf. 3 sg. pufneá; conj. prez. 3 să pufneáscă
pufnet
PÚFNET, pufnete, s. n. Pufnitură. – Din pufni. DOOM
púfnet s. n., pl. púfnete
pufnete
PÚFNET, pufnete, s. n. Pufnitură. – Din pufni. DOOM
púfnet s. n., pl. púfnete
pufnetele
PÚFNET, pufnete, s. n. Pufnitură. – Din pufni. DOOM
púfnet s. n., pl. púfnete
pufnetelor
PÚFNET, pufnete, s. n. Pufnitură. – Din pufni. DOOM
púfnet s. n., pl. púfnete
pufnetul
PÚFNET, pufnete, s. n. Pufnitură. – Din pufni. DOOM
púfnet s. n., pl. púfnete
pufnetului
PÚFNET, pufnete, s. n. Pufnitură. – Din pufni. DOOM
púfnet s. n., pl. púfnete
pufnește
PUFNÍ, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A expira pe nări cu zgomot, scurt și sacadat (din cauza oboselii, a mâniei, a nemulțumirii). ◊ Expr. A pufni în (sau de) râs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva râsul = a izbucni într-un râs brusc și zgomotos. 2. (Despre mașini) A da afară cu zgomot, scurt și sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a ieși cu zgomot. – Puf1 + suf. -ni. DOOM
pufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pufnésc, imperf. 3 sg. pufneá; conj. prez. 3 să pufneáscă
pufnești
PUFNÍ, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A expira pe nări cu zgomot, scurt și sacadat (din cauza oboselii, a mâniei, a nemulțumirii). ◊ Expr. A pufni în (sau de) râs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva râsul = a izbucni într-un râs brusc și zgomotos. 2. (Despre mașini) A da afară cu zgomot, scurt și sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a ieși cu zgomot. – Puf1 + suf. -ni. DOOM
pufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pufnésc, imperf. 3 sg. pufneá; conj. prez. 3 să pufneáscă
pufni
PUFNÍ, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A expira pe nări cu zgomot, scurt și sacadat (din cauza oboselii, a mâniei, a nemulțumirii). ◊ Expr. A pufni în (sau de) râs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva râsul = a izbucni într-un râs brusc și zgomotos. 2. (Despre mașini) A da afară cu zgomot, scurt și sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a ieși cu zgomot. – Puf1 + suf. -ni. DOOM
pufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pufnésc, imperf. 3 sg. pufneá; conj. prez. 3 să pufneáscă
pufnii
PUFNÍ, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A expira pe nări cu zgomot, scurt și sacadat (din cauza oboselii, a mâniei, a nemulțumirii). ◊ Expr. A pufni în (sau de) râs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva râsul = a izbucni într-un râs brusc și zgomotos. 2. (Despre mașini) A da afară cu zgomot, scurt și sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a ieși cu zgomot. – Puf1 + suf. -ni. DOOM
pufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pufnésc, imperf. 3 sg. pufneá; conj. prez. 3 să pufneáscă
pufnim
PUFNÍ, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A expira pe nări cu zgomot, scurt și sacadat (din cauza oboselii, a mâniei, a nemulțumirii). ◊ Expr. A pufni în (sau de) râs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva râsul = a izbucni într-un râs brusc și zgomotos. 2. (Despre mașini) A da afară cu zgomot, scurt și sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a ieși cu zgomot. – Puf1 + suf. -ni. DOOM
pufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pufnésc, imperf. 3 sg. pufneá; conj. prez. 3 să pufneáscă
pufnind
PUFNÍ, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A expira pe nări cu zgomot, scurt și sacadat (din cauza oboselii, a mâniei, a nemulțumirii). ◊ Expr. A pufni în (sau de) râs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva râsul = a izbucni într-un râs brusc și zgomotos. 2. (Despre mașini) A da afară cu zgomot, scurt și sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a ieși cu zgomot. – Puf1 + suf. -ni. DOOM
pufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pufnésc, imperf. 3 sg. pufneá; conj. prez. 3 să pufneáscă
pufnire
PUFNÍ, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A expira pe nări cu zgomot, scurt și sacadat (din cauza oboselii, a mâniei, a nemulțumirii). ◊ Expr. A pufni în (sau de) râs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva râsul = a izbucni într-un râs brusc și zgomotos. 2. (Despre mașini) A da afară cu zgomot, scurt și sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a ieși cu zgomot. – Puf1 + suf. -ni. DOOM
pufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pufnésc, imperf. 3 sg. pufneá; conj. prez. 3 să pufneáscă
pufnire
PUFNÍRE, pufniri, s. f. Acțiunea de a pufni. – V. pufni. DOOM
pufníre s. f., g.-d. art. pufnírii; pl. pufníri
pufnirea
PUFNÍRE, pufniri, s. f. Acțiunea de a pufni. – V. pufni. DOOM
pufníre s. f., g.-d. art. pufnírii; pl. pufníri
pufniri
PUFNÍRE, pufniri, s. f. Acțiunea de a pufni. – V. pufni. DOOM
pufníre s. f., g.-d. art. pufnírii; pl. pufníri
pufnirii
PUFNÍRE, pufniri, s. f. Acțiunea de a pufni. – V. pufni. DOOM
pufníre s. f., g.-d. art. pufnírii; pl. pufníri
pufnirile
PUFNÍRE, pufniri, s. f. Acțiunea de a pufni. – V. pufni. DOOM
pufníre s. f., g.-d. art. pufnírii; pl. pufníri
pufnirilor
PUFNÍRE, pufniri, s. f. Acțiunea de a pufni. – V. pufni. DOOM
pufníre s. f., g.-d. art. pufnírii; pl. pufníri
pufniră
PUFNÍ, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A expira pe nări cu zgomot, scurt și sacadat (din cauza oboselii, a mâniei, a nemulțumirii). ◊ Expr. A pufni în (sau de) râs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva râsul = a izbucni într-un râs brusc și zgomotos. 2. (Despre mașini) A da afară cu zgomot, scurt și sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a ieși cu zgomot. – Puf1 + suf. -ni. DOOM
pufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pufnésc, imperf. 3 sg. pufneá; conj. prez. 3 să pufneáscă
pufnirăm
PUFNÍ, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A expira pe nări cu zgomot, scurt și sacadat (din cauza oboselii, a mâniei, a nemulțumirii). ◊ Expr. A pufni în (sau de) râs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva râsul = a izbucni într-un râs brusc și zgomotos. 2. (Despre mașini) A da afară cu zgomot, scurt și sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a ieși cu zgomot. – Puf1 + suf. -ni. DOOM
pufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pufnésc, imperf. 3 sg. pufneá; conj. prez. 3 să pufneáscă
pufnirăți
PUFNÍ, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A expira pe nări cu zgomot, scurt și sacadat (din cauza oboselii, a mâniei, a nemulțumirii). ◊ Expr. A pufni în (sau de) râs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva râsul = a izbucni într-un râs brusc și zgomotos. 2. (Despre mașini) A da afară cu zgomot, scurt și sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a ieși cu zgomot. – Puf1 + suf. -ni. DOOM
pufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pufnésc, imperf. 3 sg. pufneá; conj. prez. 3 să pufneáscă
pufnise
PUFNÍ, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A expira pe nări cu zgomot, scurt și sacadat (din cauza oboselii, a mâniei, a nemulțumirii). ◊ Expr. A pufni în (sau de) râs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva râsul = a izbucni într-un râs brusc și zgomotos. 2. (Despre mașini) A da afară cu zgomot, scurt și sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a ieși cu zgomot. – Puf1 + suf. -ni. DOOM
pufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pufnésc, imperf. 3 sg. pufneá; conj. prez. 3 să pufneáscă
pufnisem
PUFNÍ, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A expira pe nări cu zgomot, scurt și sacadat (din cauza oboselii, a mâniei, a nemulțumirii). ◊ Expr. A pufni în (sau de) râs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva râsul = a izbucni într-un râs brusc și zgomotos. 2. (Despre mașini) A da afară cu zgomot, scurt și sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a ieși cu zgomot. – Puf1 + suf. -ni. DOOM
pufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pufnésc, imperf. 3 sg. pufneá; conj. prez. 3 să pufneáscă
pufniseră
PUFNÍ, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A expira pe nări cu zgomot, scurt și sacadat (din cauza oboselii, a mâniei, a nemulțumirii). ◊ Expr. A pufni în (sau de) râs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva râsul = a izbucni într-un râs brusc și zgomotos. 2. (Despre mașini) A da afară cu zgomot, scurt și sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a ieși cu zgomot. – Puf1 + suf. -ni. DOOM
pufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pufnésc, imperf. 3 sg. pufneá; conj. prez. 3 să pufneáscă
pufniserăm
PUFNÍ, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A expira pe nări cu zgomot, scurt și sacadat (din cauza oboselii, a mâniei, a nemulțumirii). ◊ Expr. A pufni în (sau de) râs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva râsul = a izbucni într-un râs brusc și zgomotos. 2. (Despre mașini) A da afară cu zgomot, scurt și sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a ieși cu zgomot. – Puf1 + suf. -ni. DOOM
pufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pufnésc, imperf. 3 sg. pufneá; conj. prez. 3 să pufneáscă
pufniserăți
PUFNÍ, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A expira pe nări cu zgomot, scurt și sacadat (din cauza oboselii, a mâniei, a nemulțumirii). ◊ Expr. A pufni în (sau de) râs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva râsul = a izbucni într-un râs brusc și zgomotos. 2. (Despre mașini) A da afară cu zgomot, scurt și sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a ieși cu zgomot. – Puf1 + suf. -ni. DOOM
pufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pufnésc, imperf. 3 sg. pufneá; conj. prez. 3 să pufneáscă
pufniseși
PUFNÍ, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A expira pe nări cu zgomot, scurt și sacadat (din cauza oboselii, a mâniei, a nemulțumirii). ◊ Expr. A pufni în (sau de) râs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva râsul = a izbucni într-un râs brusc și zgomotos. 2. (Despre mașini) A da afară cu zgomot, scurt și sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a ieși cu zgomot. – Puf1 + suf. -ni. DOOM
pufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pufnésc, imperf. 3 sg. pufneá; conj. prez. 3 să pufneáscă
pufniseți
PUFNÍ, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A expira pe nări cu zgomot, scurt și sacadat (din cauza oboselii, a mâniei, a nemulțumirii). ◊ Expr. A pufni în (sau de) râs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva râsul = a izbucni într-un râs brusc și zgomotos. 2. (Despre mașini) A da afară cu zgomot, scurt și sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a ieși cu zgomot. – Puf1 + suf. -ni. DOOM
pufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pufnésc, imperf. 3 sg. pufneá; conj. prez. 3 să pufneáscă
pufnit
PUFNÍ, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A expira pe nări cu zgomot, scurt și sacadat (din cauza oboselii, a mâniei, a nemulțumirii). ◊ Expr. A pufni în (sau de) râs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva râsul = a izbucni într-un râs brusc și zgomotos. 2. (Despre mașini) A da afară cu zgomot, scurt și sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a ieși cu zgomot. – Puf1 + suf. -ni. DOOM
pufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pufnésc, imperf. 3 sg. pufneá; conj. prez. 3 să pufneáscă
pufnitura
PUFNITÚRĂ, pufnituri, s. f. Faptul de a pufni; aer expirat cu putere și zgomot pe nări; pufnet. ♦ Zgomot specific produs de cel care pufnește. – Pufni + suf. -tură. DOOM
pufnitúră s. f., g.-d. art. pufnitúrii; pl. pufnitúri
pufnituri
PUFNITÚRĂ, pufnituri, s. f. Faptul de a pufni; aer expirat cu putere și zgomot pe nări; pufnet. ♦ Zgomot specific produs de cel care pufnește. – Pufni + suf. -tură. DOOM
pufnitúră s. f., g.-d. art. pufnitúrii; pl. pufnitúri
pufniturii
PUFNITÚRĂ, pufnituri, s. f. Faptul de a pufni; aer expirat cu putere și zgomot pe nări; pufnet. ♦ Zgomot specific produs de cel care pufnește. – Pufni + suf. -tură. DOOM
pufnitúră s. f., g.-d. art. pufnitúrii; pl. pufnitúri
pufniturile
PUFNITÚRĂ, pufnituri, s. f. Faptul de a pufni; aer expirat cu putere și zgomot pe nări; pufnet. ♦ Zgomot specific produs de cel care pufnește. – Pufni + suf. -tură. DOOM
pufnitúră s. f., g.-d. art. pufnitúrii; pl. pufnitúri
pufniturilor
PUFNITÚRĂ, pufnituri, s. f. Faptul de a pufni; aer expirat cu putere și zgomot pe nări; pufnet. ♦ Zgomot specific produs de cel care pufnește. – Pufni + suf. -tură. DOOM
pufnitúră s. f., g.-d. art. pufnitúrii; pl. pufnitúri
pufniși
PUFNÍ, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A expira pe nări cu zgomot, scurt și sacadat (din cauza oboselii, a mâniei, a nemulțumirii). ◊ Expr. A pufni în (sau de) râs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva râsul = a izbucni într-un râs brusc și zgomotos. 2. (Despre mașini) A da afară cu zgomot, scurt și sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a ieși cu zgomot. – Puf1 + suf. -ni. DOOM
pufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pufnésc, imperf. 3 sg. pufneá; conj. prez. 3 să pufneáscă
pufniți
PUFNÍ, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A expira pe nări cu zgomot, scurt și sacadat (din cauza oboselii, a mâniei, a nemulțumirii). ◊ Expr. A pufni în (sau de) râs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva râsul = a izbucni într-un râs brusc și zgomotos. 2. (Despre mașini) A da afară cu zgomot, scurt și sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a ieși cu zgomot. – Puf1 + suf. -ni. DOOM
pufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pufnésc, imperf. 3 sg. pufneá; conj. prez. 3 să pufneáscă
pufnă
PÚFNĂ, pufne, s. f. (Regional) Pîclă (4).
pufoaica
PUFOÁICĂ, pufoaice, s. f. Haină scurtă vătuită și matlasată. – Din rus. fufaika (apropiat de puf2). DOOM
pufoáică s. f., g.-d. art. pufoáicei; pl. pufoáice
pufoaice
PUFOÁICĂ, pufoaice, s. f. Haină scurtă vătuită și matlasată. – Din rus. fufaika (apropiat de puf2). DOOM
pufoáică s. f., g.-d. art. pufoáicei; pl. pufoáice
pufoaicei
PUFOÁICĂ, pufoaice, s. f. Haină scurtă vătuită și matlasată. – Din rus. fufaika (apropiat de puf2). DOOM
pufoáică s. f., g.-d. art. pufoáicei; pl. pufoáice
pufoaicele
PUFOÁICĂ, pufoaice, s. f. Haină scurtă vătuită și matlasată. – Din rus. fufaika (apropiat de puf2). DOOM
pufoáică s. f., g.-d. art. pufoáicei; pl. pufoáice
pufoaicelor
PUFOÁICĂ, pufoaice, s. f. Haină scurtă vătuită și matlasată. – Din rus. fufaika (apropiat de puf2). DOOM
pufoáică s. f., g.-d. art. pufoáicei; pl. pufoáice
pufoasa
PUFÓS, -OÁSĂ, pufoși, -oase, adj. Acoperit de puf2. ♦ Asemănător cu puful2; moale, ușor. – Puf2 + suf. -os. DOOM
pufós adj. m., pl. pufóși; f. pufoásă, pl. pufoáse
pufoase
PUFÓS, -OÁSĂ, pufoși, -oase, adj. Acoperit de puf2. ♦ Asemănător cu puful2; moale, ușor. – Puf2 + suf. -os. DOOM
pufós adj. m., pl. pufóși; f. pufoásă, pl. pufoáse
pufoasei
PUFÓS, -OÁSĂ, pufoși, -oase, adj. Acoperit de puf2. ♦ Asemănător cu puful2; moale, ușor. – Puf2 + suf. -os. DOOM
pufós adj. m., pl. pufóși; f. pufoásă, pl. pufoáse
pufoasele
PUFÓS, -OÁSĂ, pufoși, -oase, adj. Acoperit de puf2. ♦ Asemănător cu puful2; moale, ușor. – Puf2 + suf. -os. DOOM
pufós adj. m., pl. pufóși; f. pufoásă, pl. pufoáse
pufoaselor
PUFÓS, -OÁSĂ, pufoși, -oase, adj. Acoperit de puf2. ♦ Asemănător cu puful2; moale, ușor. – Puf2 + suf. -os. DOOM
pufós adj. m., pl. pufóși; f. pufoásă, pl. pufoáse
pufos
PUFÓS, -OÁSĂ, pufoși, -oase, adj. Acoperit de puf2. ♦ Asemănător cu puful2; moale, ușor. – Puf2 + suf. -os. DOOM
pufós adj. m., pl. pufóși; f. pufoásă, pl. pufoáse
pufosul
PUFÓS, -OÁSĂ, pufoși, -oase, adj. Acoperit de puf2. ♦ Asemănător cu puful2; moale, ușor. – Puf2 + suf. -os. DOOM
pufós adj. m., pl. pufóși; f. pufoásă, pl. pufoáse
pufosului
PUFÓS, -OÁSĂ, pufoși, -oase, adj. Acoperit de puf2. ♦ Asemănător cu puful2; moale, ușor. – Puf2 + suf. -os. DOOM
pufós adj. m., pl. pufóși; f. pufoásă, pl. pufoáse
pufoși
PUFÓS, -OÁSĂ, pufoși, -oase, adj. Acoperit de puf2. ♦ Asemănător cu puful2; moale, ușor. – Puf2 + suf. -os. DOOM
pufós adj. m., pl. pufóși; f. pufoásă, pl. pufoáse
pufoșii
PUFÓS, -OÁSĂ, pufoși, -oase, adj. Acoperit de puf2. ♦ Asemănător cu puful2; moale, ușor. – Puf2 + suf. -os. DOOM
pufós adj. m., pl. pufóși; f. pufoásă, pl. pufoáse
pufoșilor
PUFÓS, -OÁSĂ, pufoși, -oase, adj. Acoperit de puf2. ♦ Asemănător cu puful2; moale, ușor. – Puf2 + suf. -os. DOOM
pufós adj. m., pl. pufóși; f. pufoásă, pl. pufoáse
pufoșit
PUFOȘÍT, -Ă, pufoșiți, -te, adj. (Rar) Umflat, puhav. Or să se obrintească, a scrîșnit ocnașul pipăindu-și carnea pufoșită și dospind în strînsura sîngelui. POPA, V. 137.
pufui
PUFUÍ vb. IV v. pufăi.
pufuiat
PUFUIÁT, -Ă, pufuiați, -te, adj. (Rar) Pufos. (Cu pronunțare regională) De pe șoseaua asta cu plopi tremurători și pufuieți, multă mulțumire și multă binecuvîntare a pornit înapoi spre farmacia din inima orașului. POPA, V. 174.
pufuitură
PUFUITÚRĂ, pufăituri, s. f. Pufăit.
puful
puf (púfi), s. m. – 1. Pene mici și moi. – 2. Perișor. – 3. Obiect care servește la pudrat. – Mr. puh. Sl. puchŭ (Cihac, II, 298), cf. bg., slov. puh. Se confundă cu rădăcina expresivă a lui puf, interj. – Der. pufos, adj. (moale, afînat); pufărie, s. f. (saltea de puf); pufuliță, s. f. (plantă, Epilobium hirsutum); împufat, adj. (afînat). DOOM
puf2 (plantă, gogoașă de mătase) s. m., pl. pufi
puful
PUF2, (5) pufuri, s. n. 1. (De obicei cu sens colectiv) Pene mici, moi și fine, care constituie primul penaj al puilor sau care acoperă corpul unor păsări pe burtă și sub aripi, servind pentru umplerea pernelor, a plăpumilor etc. ◊ Expr. A crește în puf = a crește în confort, neducând lipsă de nimic. 2. (Cu sens colectiv) Peri fini și moi care cresc pe obraz; început de barbă sau de mustață. 3. (Cu sens colectiv) Părul mărunt, moale și mătăsos din blana unor animale. 4. (Cu sens colectiv) Perii mici și fini ai unor fructe, semințe etc. 5. Obiect de toaletă care servește la pudrat, făcut din puf2 (1) sau din alt material pufos. 6. (Adjectival, în compusul) Bumbac-puf = bumbac brut obținut la cules. 7. (Spec.) Minge de badminton. – Din bg., sb. puh. DOOM
puf4 (obiect de toaletă, scaun) s. n., pl. púfuri
pufulete
PUFULÉTE, pufuleți, s. m. 1. (Bot.; reg.) Gogoașă (Globaria gigantea). 2. Păpălău (Physalis alkekengi). – Puf2 + suf. -ulete. DOOM
*pufuléte (plantă) s. m., pl. pufuleți
pufuleț
PUFULÉȚ2, pufulete, s. n. Pufușor2. – Puf2 + suf. -ușor. DOOM
pufuléț3 (obiect de toaletă, scaun) s. n., pl. pufuléțe
pufuleț
PUFULÉȚ1, (2, 3) pufuleți, s. m. 1. Pufușor2. 2. (La pl.) Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunzele ovale și florile albastre sau albe, care se cultivă ca plantă ornamentală (Ageratum houstonianum). 3. (La pl.) Produs alimentar preparat din mălai cu adaos de cașcaval, având aspectul unor tubulețe. – Puf2 + suf. -uleț.
pufulețe
PUFULÉȚ2, pufulete, s. n. Pufușor2. – Puf2 + suf. -ușor. DOOM
pufuléț3 (obiect de toaletă, scaun) s. n., pl. pufuléțe
pufulețele
PUFULÉȚ2, pufulete, s. n. Pufușor2. – Puf2 + suf. -ușor. DOOM
pufuléț3 (obiect de toaletă, scaun) s. n., pl. pufuléțe
pufulețelor
PUFULÉȚ2, pufulete, s. n. Pufușor2. – Puf2 + suf. -ușor. DOOM
pufuléț3 (obiect de toaletă, scaun) s. n., pl. pufuléțe
pufuleți
PUFULÉȚ1, (2, 3) pufuleți, s. m. 1. Pufușor2. 2. (La pl.) Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunzele ovale și florile albastre sau albe, care se cultivă ca plantă ornamentală (Ageratum houstonianum). 3. (La pl.) Produs alimentar preparat din mălai cu adaos de cașcaval, având aspectul unor tubulețe. – Puf2 + suf. -uleț.
pufuleții
PUFULÉȚ1, (2, 3) pufuleți, s. m. 1. Pufușor2. 2. (La pl.) Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunzele ovale și florile albastre sau albe, care se cultivă ca plantă ornamentală (Ageratum houstonianum). 3. (La pl.) Produs alimentar preparat din mălai cu adaos de cașcaval, având aspectul unor tubulețe. – Puf2 + suf. -uleț.
pufuleților
PUFULÉȚ1, (2, 3) pufuleți, s. m. 1. Pufușor2. 2. (La pl.) Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunzele ovale și florile albastre sau albe, care se cultivă ca plantă ornamentală (Ageratum houstonianum). 3. (La pl.) Produs alimentar preparat din mălai cu adaos de cașcaval, având aspectul unor tubulețe. – Puf2 + suf. -uleț.
pufulețul
PUFULÉȚ2, pufulete, s. n. Pufușor2. – Puf2 + suf. -ușor. DOOM
pufuléț3 (obiect de toaletă, scaun) s. n., pl. pufuléțe
pufulețul
PUFULÉȚ1, (2, 3) pufuleți, s. m. 1. Pufușor2. 2. (La pl.) Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunzele ovale și florile albastre sau albe, care se cultivă ca plantă ornamentală (Ageratum houstonianum). 3. (La pl.) Produs alimentar preparat din mălai cu adaos de cașcaval, având aspectul unor tubulețe. – Puf2 + suf. -uleț.
pufulețului
PUFULÉȚ2, pufulete, s. n. Pufușor2. – Puf2 + suf. -ușor. DOOM
pufuléț3 (obiect de toaletă, scaun) s. n., pl. pufuléțe
pufulețului
PUFULÉȚ1, (2, 3) pufuleți, s. m. 1. Pufușor2. 2. (La pl.) Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunzele ovale și florile albastre sau albe, care se cultivă ca plantă ornamentală (Ageratum houstonianum). 3. (La pl.) Produs alimentar preparat din mălai cu adaos de cașcaval, având aspectul unor tubulețe. – Puf2 + suf. -uleț.
pufulița
PUFULÍȚĂ, pufulițe, s. f. Gen de plante erbacee cu tulpina cilindrică acoperită cu peri lungi, cu flori roșii-purpurii, roz sau albicioase (Epilobium); plantă din acest gen. – Puf2 + suf. -uliță. DOOM
pufulíță s. f., g.-d. art. pufulíței; pl. pufulíțe
pufulițe
PUFULÍȚĂ, pufulițe, s. f. Gen de plante erbacee cu tulpina cilindrică acoperită cu peri lungi, cu flori roșii-purpurii, roz sau albicioase (Epilobium); plantă din acest gen. – Puf2 + suf. -uliță. DOOM
pufulíță s. f., g.-d. art. pufulíței; pl. pufulíțe
pufuliței
PUFULÍȚĂ, pufulițe, s. f. Gen de plante erbacee cu tulpina cilindrică acoperită cu peri lungi, cu flori roșii-purpurii, roz sau albicioase (Epilobium); plantă din acest gen. – Puf2 + suf. -uliță. DOOM
pufulíță s. f., g.-d. art. pufulíței; pl. pufulíțe
pufulițele
PUFULÍȚĂ, pufulițe, s. f. Gen de plante erbacee cu tulpina cilindrică acoperită cu peri lungi, cu flori roșii-purpurii, roz sau albicioase (Epilobium); plantă din acest gen. – Puf2 + suf. -uliță. DOOM
pufulíță s. f., g.-d. art. pufulíței; pl. pufulíțe
pufulițelor
PUFULÍȚĂ, pufulițe, s. f. Gen de plante erbacee cu tulpina cilindrică acoperită cu peri lungi, cu flori roșii-purpurii, roz sau albicioase (Epilobium); plantă din acest gen. – Puf2 + suf. -uliță. DOOM
pufulíță s. f., g.-d. art. pufulíței; pl. pufulíțe
pufului
puf (púfi), s. m. – 1. Pene mici și moi. – 2. Perișor. – 3. Obiect care servește la pudrat. – Mr. puh. Sl. puchŭ (Cihac, II, 298), cf. bg., slov. puh. Se confundă cu rădăcina expresivă a lui puf, interj. – Der. pufos, adj. (moale, afînat); pufărie, s. f. (saltea de puf); pufuliță, s. f. (plantă, Epilobium hirsutum); împufat, adj. (afînat). DOOM
puf2 (plantă, gogoașă de mătase) s. m., pl. pufi
pufului
PUF2, (5) pufuri, s. n. 1. (De obicei cu sens colectiv) Pene mici, moi și fine, care constituie primul penaj al puilor sau care acoperă corpul unor păsări pe burtă și sub aripi, servind pentru umplerea pernelor, a plăpumilor etc. ◊ Expr. A crește în puf = a crește în confort, neducând lipsă de nimic. 2. (Cu sens colectiv) Peri fini și moi care cresc pe obraz; început de barbă sau de mustață. 3. (Cu sens colectiv) Părul mărunt, moale și mătăsos din blana unor animale. 4. (Cu sens colectiv) Perii mici și fini ai unor fructe, semințe etc. 5. Obiect de toaletă care servește la pudrat, făcut din puf2 (1) sau din alt material pufos. 6. (Adjectival, în compusul) Bumbac-puf = bumbac brut obținut la cules. 7. (Spec.) Minge de badminton. – Din bg., sb. puh. DOOM
puf4 (obiect de toaletă, scaun) s. n., pl. púfuri
pufuri
PUF2, (5) pufuri, s. n. 1. (De obicei cu sens colectiv) Pene mici, moi și fine, care constituie primul penaj al puilor sau care acoperă corpul unor păsări pe burtă și sub aripi, servind pentru umplerea pernelor, a plăpumilor etc. ◊ Expr. A crește în puf = a crește în confort, neducând lipsă de nimic. 2. (Cu sens colectiv) Peri fini și moi care cresc pe obraz; început de barbă sau de mustață. 3. (Cu sens colectiv) Părul mărunt, moale și mătăsos din blana unor animale. 4. (Cu sens colectiv) Perii mici și fini ai unor fructe, semințe etc. 5. Obiect de toaletă care servește la pudrat, făcut din puf2 (1) sau din alt material pufos. 6. (Adjectival, în compusul) Bumbac-puf = bumbac brut obținut la cules. 7. (Spec.) Minge de badminton. – Din bg., sb. puh. DOOM
puf4 (obiect de toaletă, scaun) s. n., pl. púfuri
pufurile
PUF2, (5) pufuri, s. n. 1. (De obicei cu sens colectiv) Pene mici, moi și fine, care constituie primul penaj al puilor sau care acoperă corpul unor păsări pe burtă și sub aripi, servind pentru umplerea pernelor, a plăpumilor etc. ◊ Expr. A crește în puf = a crește în confort, neducând lipsă de nimic. 2. (Cu sens colectiv) Peri fini și moi care cresc pe obraz; început de barbă sau de mustață. 3. (Cu sens colectiv) Părul mărunt, moale și mătăsos din blana unor animale. 4. (Cu sens colectiv) Perii mici și fini ai unor fructe, semințe etc. 5. Obiect de toaletă care servește la pudrat, făcut din puf2 (1) sau din alt material pufos. 6. (Adjectival, în compusul) Bumbac-puf = bumbac brut obținut la cules. 7. (Spec.) Minge de badminton. – Din bg., sb. puh. DOOM
puf4 (obiect de toaletă, scaun) s. n., pl. púfuri
pufurilor
PUF2, (5) pufuri, s. n. 1. (De obicei cu sens colectiv) Pene mici, moi și fine, care constituie primul penaj al puilor sau care acoperă corpul unor păsări pe burtă și sub aripi, servind pentru umplerea pernelor, a plăpumilor etc. ◊ Expr. A crește în puf = a crește în confort, neducând lipsă de nimic. 2. (Cu sens colectiv) Peri fini și moi care cresc pe obraz; început de barbă sau de mustață. 3. (Cu sens colectiv) Părul mărunt, moale și mătăsos din blana unor animale. 4. (Cu sens colectiv) Perii mici și fini ai unor fructe, semințe etc. 5. Obiect de toaletă care servește la pudrat, făcut din puf2 (1) sau din alt material pufos. 6. (Adjectival, în compusul) Bumbac-puf = bumbac brut obținut la cules. 7. (Spec.) Minge de badminton. – Din bg., sb. puh. DOOM
puf4 (obiect de toaletă, scaun) s. n., pl. púfuri
pufușor
PUFUȘÓR1, pufușori, s. m. Diminutiv al lui puf2; pufuleț. – Puf2 + suf. -ușor. DOOM
pufușór3 (obiect de toaletă, scaun) s. n., pl. pufușoáre
pufușor
PUFUȘÓR2, pufușoare, s. n. Diminutiv al lui puf2; pufușor. – Puf2 + suf. -ușor.
pufușori
PUFUȘÓR1, pufușori, s. m. Diminutiv al lui puf2; pufuleț. – Puf2 + suf. -ușor. DOOM
pufușór3 (obiect de toaletă, scaun) s. n., pl. pufușoáre
pufușorii
PUFUȘÓR1, pufușori, s. m. Diminutiv al lui puf2; pufuleț. – Puf2 + suf. -ușor. DOOM
pufușór3 (obiect de toaletă, scaun) s. n., pl. pufușoáre
pufușorilor
PUFUȘÓR1, pufușori, s. m. Diminutiv al lui puf2; pufuleț. – Puf2 + suf. -ușor. DOOM
pufușór3 (obiect de toaletă, scaun) s. n., pl. pufușoáre
pufușorul
PUFUȘÓR1, pufușori, s. m. Diminutiv al lui puf2; pufuleț. – Puf2 + suf. -ușor. DOOM
pufușór3 (obiect de toaletă, scaun) s. n., pl. pufușoáre
pufușorului
PUFUȘÓR1, pufușori, s. m. Diminutiv al lui puf2; pufuleț. – Puf2 + suf. -ușor. DOOM
pufușór3 (obiect de toaletă, scaun) s. n., pl. pufușoáre
pufăi
PÚFĂI interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită pufăitul lulelei. – Onomatopee. Cf. puf1.
pufăi
PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi. DOOM
pufăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. púfăi, 3 púfăie, imperf. 3 sg. pufăiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să púfăi, 3 să púfăie
pufăia
PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi. DOOM
pufăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. púfăi, 3 púfăie, imperf. 3 sg. pufăiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să púfăi, 3 să púfăie
pufăiai
PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi. DOOM
pufăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. púfăi, 3 púfăie, imperf. 3 sg. pufăiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să púfăi, 3 să púfăie
pufăiala
PUFĂIÁLĂ, pufăieli, s. f. Pufăit; (concr.) fumul scos pe gură de un fumător. [Pr.: -fă-ia-] – Pufăi + suf. -eală. DOOM
pufăiálă s. f., g.-d. art. pufăiélii; pl. pufăiéli
pufăiam
PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi. DOOM
pufăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. púfăi, 3 púfăie, imperf. 3 sg. pufăiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să púfăi, 3 să púfăie
pufăiau
PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi. DOOM
pufăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. púfăi, 3 púfăie, imperf. 3 sg. pufăiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să púfăi, 3 să púfăie
pufăiați
PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi. DOOM
pufăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. púfăi, 3 púfăie, imperf. 3 sg. pufăiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să púfăi, 3 să púfăie
pufăie
PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi. DOOM
pufăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. púfăi, 3 púfăie, imperf. 3 sg. pufăiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să púfăi, 3 să púfăie
pufăieli
PUFĂIÁLĂ, pufăieli, s. f. Pufăit; (concr.) fumul scos pe gură de un fumător. [Pr.: -fă-ia-] – Pufăi + suf. -eală. DOOM
pufăiálă s. f., g.-d. art. pufăiélii; pl. pufăiéli
pufăielii
PUFĂIÁLĂ, pufăieli, s. f. Pufăit; (concr.) fumul scos pe gură de un fumător. [Pr.: -fă-ia-] – Pufăi + suf. -eală. DOOM
pufăiálă s. f., g.-d. art. pufăiélii; pl. pufăiéli
pufăielile
PUFĂIÁLĂ, pufăieli, s. f. Pufăit; (concr.) fumul scos pe gură de un fumător. [Pr.: -fă-ia-] – Pufăi + suf. -eală. DOOM
pufăiálă s. f., g.-d. art. pufăiélii; pl. pufăiéli
pufăielilor
PUFĂIÁLĂ, pufăieli, s. f. Pufăit; (concr.) fumul scos pe gură de un fumător. [Pr.: -fă-ia-] – Pufăi + suf. -eală. DOOM
pufăiálă s. f., g.-d. art. pufăiélii; pl. pufăiéli
pufăii
PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi. DOOM
pufăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. púfăi, 3 púfăie, imperf. 3 sg. pufăiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să púfăi, 3 să púfăie
pufăim
PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi. DOOM
pufăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. púfăi, 3 púfăie, imperf. 3 sg. pufăiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să púfăi, 3 să púfăie
pufăind
PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi. DOOM
pufăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. púfăi, 3 púfăie, imperf. 3 sg. pufăiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să púfăi, 3 să púfăie
pufăire
PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi. DOOM
pufăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. púfăi, 3 púfăie, imperf. 3 sg. pufăiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să púfăi, 3 să púfăie
pufăire
PUFĂÍRE s. f. Acțiunea de a pufăi. – V. pufăi. DOOM
pufăíre s. f., g.-d art. pufăírii; pl. pufăíri
pufăirea
PUFĂÍRE s. f. Acțiunea de a pufăi. – V. pufăi. DOOM
pufăíre s. f., g.-d art. pufăírii; pl. pufăíri
pufăiri
PUFĂÍRE s. f. Acțiunea de a pufăi. – V. pufăi. DOOM
pufăíre s. f., g.-d art. pufăírii; pl. pufăíri
pufăirii
PUFĂÍRE s. f. Acțiunea de a pufăi. – V. pufăi. DOOM
pufăíre s. f., g.-d art. pufăírii; pl. pufăíri
pufăirile
PUFĂÍRE s. f. Acțiunea de a pufăi. – V. pufăi. DOOM
pufăíre s. f., g.-d art. pufăírii; pl. pufăíri
pufăirilor
PUFĂÍRE s. f. Acțiunea de a pufăi. – V. pufăi. DOOM
pufăíre s. f., g.-d art. pufăírii; pl. pufăíri
pufăiră
PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi. DOOM
pufăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. púfăi, 3 púfăie, imperf. 3 sg. pufăiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să púfăi, 3 să púfăie
pufăirăm
PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi. DOOM
pufăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. púfăi, 3 púfăie, imperf. 3 sg. pufăiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să púfăi, 3 să púfăie
pufăirăți
PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi. DOOM
pufăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. púfăi, 3 púfăie, imperf. 3 sg. pufăiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să púfăi, 3 să púfăie
pufăise
PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi. DOOM
pufăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. púfăi, 3 púfăie, imperf. 3 sg. pufăiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să púfăi, 3 să púfăie
pufăisem
PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi. DOOM
pufăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. púfăi, 3 púfăie, imperf. 3 sg. pufăiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să púfăi, 3 să púfăie
pufăiseră
PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi. DOOM
pufăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. púfăi, 3 púfăie, imperf. 3 sg. pufăiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să púfăi, 3 să púfăie
pufăiserăm
PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi. DOOM
pufăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. púfăi, 3 púfăie, imperf. 3 sg. pufăiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să púfăi, 3 să púfăie
pufăiserăți
PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi. DOOM
pufăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. púfăi, 3 púfăie, imperf. 3 sg. pufăiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să púfăi, 3 să púfăie
pufăiseși
PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi. DOOM
pufăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. púfăi, 3 púfăie, imperf. 3 sg. pufăiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să púfăi, 3 să púfăie
pufăiseți
PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi. DOOM
pufăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. púfăi, 3 púfăie, imperf. 3 sg. pufăiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să púfăi, 3 să púfăie
pufăit
PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi. DOOM
pufăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. púfăi, 3 púfăie, imperf. 3 sg. pufăiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să púfăi, 3 să púfăie
pufăit
PUFĂÍT s. n. Faptul de a pufăi; pufăială, pufăitură. – V. pufăi. DOOM
pufăít s. n.
pufăitul
PUFĂÍT s. n. Faptul de a pufăi; pufăială, pufăitură. – V. pufăi. DOOM
pufăít s. n.
pufăitului
PUFĂÍT s. n. Faptul de a pufăi; pufăială, pufăitură. – V. pufăi. DOOM
pufăít s. n.
pufăitura
PUFĂITÚRĂ, pufăituri, s. f. Pufăit. [Pr.: -fă-i-] – Pufăi + suf. -tură. DOOM
pufăitúră (-fă-i-) s. f., g.-d. art. pufăitúrii; pl. pufăitúri
pufăituri
PUFĂITÚRĂ, pufăituri, s. f. Pufăit. [Pr.: -fă-i-] – Pufăi + suf. -tură. DOOM
pufăitúră (-fă-i-) s. f., g.-d. art. pufăitúrii; pl. pufăitúri
pufăiturii
PUFĂITÚRĂ, pufăituri, s. f. Pufăit. [Pr.: -fă-i-] – Pufăi + suf. -tură. DOOM
pufăitúră (-fă-i-) s. f., g.-d. art. pufăitúrii; pl. pufăitúri
pufăiturile
PUFĂITÚRĂ, pufăituri, s. f. Pufăit. [Pr.: -fă-i-] – Pufăi + suf. -tură. DOOM
pufăitúră (-fă-i-) s. f., g.-d. art. pufăitúrii; pl. pufăitúri
pufăiturilor
PUFĂITÚRĂ, pufăituri, s. f. Pufăit. [Pr.: -fă-i-] – Pufăi + suf. -tură. DOOM
pufăitúră (-fă-i-) s. f., g.-d. art. pufăitúrii; pl. pufăitúri
pufăiși
PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi. DOOM
pufăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. púfăi, 3 púfăie, imperf. 3 sg. pufăiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să púfăi, 3 să púfăie
pufăiți
PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi. DOOM
pufăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. púfăi, 3 púfăie, imperf. 3 sg. pufăiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să púfăi, 3 să púfăie
pufăr
PÚFĂR, pufere, s. n. Rondelă de cauciuc, material plastic etc., pe care se sprijină unele aparate pentru a preveni alunecarea lor. – Din germ. Puffer.
pufăria
PUFĂRÍE, pufării, s. f. (Rar) Mulțime de puf2 (1); așternut de puf2. – Puf2 + suf. -ărie. DOOM
pufăríe (rar) s. f., art. pufăría, g.-d. pufăríi, art. pufăríei
pufărie
PUFĂRÍE, pufării, s. f. (Rar) Mulțime de puf2 (1); așternut de puf2. – Puf2 + suf. -ărie. DOOM
pufăríe (rar) s. f., art. pufăría, g.-d. pufăríi, art. pufăríei
pufăriei
PUFĂRÍE, pufării, s. f. (Rar) Mulțime de puf2 (1); așternut de puf2. – Puf2 + suf. -ărie. DOOM
pufăríe (rar) s. f., art. pufăría, g.-d. pufăríi, art. pufăríei
pufării
PUFĂRÍE, pufării, s. f. (Rar) Mulțime de puf2 (1); așternut de puf2. – Puf2 + suf. -ărie. DOOM
pufăríe (rar) s. f., art. pufăría, g.-d. pufăríi, art. pufăríei
pufăriile
PUFĂRÍE, pufării, s. f. (Rar) Mulțime de puf2 (1); așternut de puf2. – Puf2 + suf. -ărie. DOOM
pufăríe (rar) s. f., art. pufăría, g.-d. pufăríi, art. pufăríei
pufăriilor
PUFĂRÍE, pufării, s. f. (Rar) Mulțime de puf2 (1); așternut de puf2. – Puf2 + suf. -ărie. DOOM
pufăríe (rar) s. f., art. pufăría, g.-d. pufăríi, art. pufăríei
pufărul
PÚFĂR, pufere, s. n. Rondelă de cauciuc, material plastic etc., pe care se sprijină unele aparate pentru a preveni alunecarea lor. – Din germ. Puffer.
pufărului
PÚFĂR, pufere, s. n. Rondelă de cauciuc, material plastic etc., pe care se sprijină unele aparate pentru a preveni alunecarea lor. – Din germ. Puffer.
pugilat
PUGILÁT, pugilate, s. n. Luptă cu pumnii goi practicată ca sport în antichitatea greco-romană. ♦ (Sport; rar) Box, pugilism; p. ext. bătaie, încăierare. – Din fr. pugilat, lat. pugilatus. DOOM
pugilát s. n., pl. pugiláte
pugilate
PUGILÁT, pugilate, s. n. Luptă cu pumnii goi practicată ca sport în antichitatea greco-romană. ♦ (Sport; rar) Box, pugilism; p. ext. bătaie, încăierare. – Din fr. pugilat, lat. pugilatus. DOOM
pugilát s. n., pl. pugiláte
pugilatele
PUGILÁT, pugilate, s. n. Luptă cu pumnii goi practicată ca sport în antichitatea greco-romană. ♦ (Sport; rar) Box, pugilism; p. ext. bătaie, încăierare. – Din fr. pugilat, lat. pugilatus. DOOM
pugilát s. n., pl. pugiláte
pugilatelor
PUGILÁT, pugilate, s. n. Luptă cu pumnii goi practicată ca sport în antichitatea greco-romană. ♦ (Sport; rar) Box, pugilism; p. ext. bătaie, încăierare. – Din fr. pugilat, lat. pugilatus. DOOM
pugilát s. n., pl. pugiláte
pugilatul
PUGILÁT, pugilate, s. n. Luptă cu pumnii goi practicată ca sport în antichitatea greco-romană. ♦ (Sport; rar) Box, pugilism; p. ext. bătaie, încăierare. – Din fr. pugilat, lat. pugilatus. DOOM
pugilát s. n., pl. pugiláte
pugilatului
PUGILÁT, pugilate, s. n. Luptă cu pumnii goi practicată ca sport în antichitatea greco-romană. ♦ (Sport; rar) Box, pugilism; p. ext. bătaie, încăierare. – Din fr. pugilat, lat. pugilatus. DOOM
pugilát s. n., pl. pugiláte
pugilism
PUGILÍSM s. m. (Sport) Box. – Din engl. pugilism. DOOM
pugilísm s. n.
pugilismul
PUGILÍSM s. m. (Sport) Box. – Din engl. pugilism. DOOM
pugilísm s. n.
pugilismului
PUGILÍSM s. m. (Sport) Box. – Din engl. pugilism. DOOM
pugilísm s. n.
pugilist
PUGILÍST, pugiliști, s. m. Boxer. – Din fr. pugiliste. DOOM
pugilíst s. m., pl. pugilíști
pugilista
PUGILÍST, pugiliști, s. m. Boxer. – Din fr. pugiliste. DOOM
pugilíst s. m., pl. pugilíști
pugiliste
PUGILÍST, pugiliști, s. m. Boxer. – Din fr. pugiliste. DOOM
pugilíst s. m., pl. pugilíști
pugilistei
PUGILÍST, pugiliști, s. m. Boxer. – Din fr. pugiliste. DOOM
pugilíst s. m., pl. pugilíști
pugilistele
PUGILÍST, pugiliști, s. m. Boxer. – Din fr. pugiliste. DOOM
pugilíst s. m., pl. pugilíști
pugilistelor
PUGILÍST, pugiliști, s. m. Boxer. – Din fr. pugiliste. DOOM
pugilíst s. m., pl. pugilíști
pugilistic
PUGILÍSTIC, -Ă, pugilistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de pugilism, privitor la pugilism. 2. S. f. (Sport; rar) Box. – Din fr. pugilistique. DOOM
pugilístic adj. m., pl. pugilístici; f. pugilístică, pl. pugilístice
pugilistica
PUGILÍSTIC, -Ă, pugilistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de pugilism, privitor la pugilism. 2. S. f. (Sport; rar) Box. – Din fr. pugilistique. DOOM
pugilístic adj. m., pl. pugilístici; f. pugilístică, pl. pugilístice
pugilistica
PUGILlSTÍCĂ s. f. Box, pugilism. DOOM
pugilístică s. f., g.-d. art. pugilísticii
pugilistice
PUGILÍSTIC, -Ă, pugilistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de pugilism, privitor la pugilism. 2. S. f. (Sport; rar) Box. – Din fr. pugilistique. DOOM
pugilístic adj. m., pl. pugilístici; f. pugilístică, pl. pugilístice
pugilisticei
PUGILÍSTIC, -Ă, pugilistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de pugilism, privitor la pugilism. 2. S. f. (Sport; rar) Box. – Din fr. pugilistique. DOOM
pugilístic adj. m., pl. pugilístici; f. pugilístică, pl. pugilístice
pugilisticele
PUGILÍSTIC, -Ă, pugilistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de pugilism, privitor la pugilism. 2. S. f. (Sport; rar) Box. – Din fr. pugilistique. DOOM
pugilístic adj. m., pl. pugilístici; f. pugilístică, pl. pugilístice
pugilisticelor
PUGILÍSTIC, -Ă, pugilistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de pugilism, privitor la pugilism. 2. S. f. (Sport; rar) Box. – Din fr. pugilistique. DOOM
pugilístic adj. m., pl. pugilístici; f. pugilístică, pl. pugilístice
pugilistici
PUGILÍSTIC, -Ă, pugilistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de pugilism, privitor la pugilism. 2. S. f. (Sport; rar) Box. – Din fr. pugilistique. DOOM
pugilístic adj. m., pl. pugilístici; f. pugilístică, pl. pugilístice
pugilistici
PUGILlSTÍCĂ s. f. Box, pugilism. DOOM
pugilístică s. f., g.-d. art. pugilísticii
pugilisticii
PUGILÍSTIC, -Ă, pugilistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de pugilism, privitor la pugilism. 2. S. f. (Sport; rar) Box. – Din fr. pugilistique. DOOM
pugilístic adj. m., pl. pugilístici; f. pugilístică, pl. pugilístice
pugilisticii
PUGILlSTÍCĂ s. f. Box, pugilism. DOOM
pugilístică s. f., g.-d. art. pugilísticii
pugilisticilor
PUGILÍSTIC, -Ă, pugilistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de pugilism, privitor la pugilism. 2. S. f. (Sport; rar) Box. – Din fr. pugilistique. DOOM
pugilístic adj. m., pl. pugilístici; f. pugilístică, pl. pugilístice
pugilisticul
PUGILÍSTIC, -Ă, pugilistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de pugilism, privitor la pugilism. 2. S. f. (Sport; rar) Box. – Din fr. pugilistique. DOOM
pugilístic adj. m., pl. pugilístici; f. pugilístică, pl. pugilístice
pugilisticului
PUGILÍSTIC, -Ă, pugilistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de pugilism, privitor la pugilism. 2. S. f. (Sport; rar) Box. – Din fr. pugilistique. DOOM
pugilístic adj. m., pl. pugilístici; f. pugilístică, pl. pugilístice
pugilistul
PUGILÍST, pugiliști, s. m. Boxer. – Din fr. pugiliste. DOOM
pugilíst s. m., pl. pugilíști
pugilistului
PUGILÍST, pugiliști, s. m. Boxer. – Din fr. pugiliste. DOOM
pugilíst s. m., pl. pugilíști
pugiliști
PUGILÍST, pugiliști, s. m. Boxer. – Din fr. pugiliste. DOOM
pugilíst s. m., pl. pugilíști
pugiliștii
PUGILÍST, pugiliști, s. m. Boxer. – Din fr. pugiliste. DOOM
pugilíst s. m., pl. pugilíști
pugiliștilor
PUGILÍST, pugiliști, s. m. Boxer. – Din fr. pugiliste. DOOM
pugilíst s. m., pl. pugilíști
puhab
PÚHAB, -Ă adj. v. puhav.
puhace
puháce (-e), s. f. – Bufniță. – Var. buhoci. Tc. buhaç (Tiktin).
puhav
PUHÁV, -Ă, puhavi, -e, adj. 1. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Cu carnea moale, flască (și umflată); umflat, buhăit. 2. Afânat, moale; poros, spongios. – Din sb. buhav. DOOM
púhav adj. m., pl. púhavi; f. púhavă, pl. púhave
puhava
PUHÁV, -Ă, puhavi, -e, adj. 1. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Cu carnea moale, flască (și umflată); umflat, buhăit. 2. Afânat, moale; poros, spongios. – Din sb. buhav. DOOM
púhav adj. m., pl. púhavi; f. púhavă, pl. púhave
puhave
PUHÁV, -Ă, puhavi, -e, adj. 1. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Cu carnea moale, flască (și umflată); umflat, buhăit. 2. Afânat, moale; poros, spongios. – Din sb. buhav. DOOM
púhav adj. m., pl. púhavi; f. púhavă, pl. púhave
puhavei
PUHÁV, -Ă, puhavi, -e, adj. 1. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Cu carnea moale, flască (și umflată); umflat, buhăit. 2. Afânat, moale; poros, spongios. – Din sb. buhav. DOOM
púhav adj. m., pl. púhavi; f. púhavă, pl. púhave
puhavele
PUHÁV, -Ă, puhavi, -e, adj. 1. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Cu carnea moale, flască (și umflată); umflat, buhăit. 2. Afânat, moale; poros, spongios. – Din sb. buhav. DOOM
púhav adj. m., pl. púhavi; f. púhavă, pl. púhave
puhavelor
PUHÁV, -Ă, puhavi, -e, adj. 1. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Cu carnea moale, flască (și umflată); umflat, buhăit. 2. Afânat, moale; poros, spongios. – Din sb. buhav. DOOM
púhav adj. m., pl. púhavi; f. púhavă, pl. púhave
puhavi
PUHÁV, -Ă, puhavi, -e, adj. 1. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Cu carnea moale, flască (și umflată); umflat, buhăit. 2. Afânat, moale; poros, spongios. – Din sb. buhav. DOOM
púhav adj. m., pl. púhavi; f. púhavă, pl. púhave
puhavii
PUHÁV, -Ă, puhavi, -e, adj. 1. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Cu carnea moale, flască (și umflată); umflat, buhăit. 2. Afânat, moale; poros, spongios. – Din sb. buhav. DOOM
púhav adj. m., pl. púhavi; f. púhavă, pl. púhave
puhavilor
PUHÁV, -Ă, puhavi, -e, adj. 1. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Cu carnea moale, flască (și umflată); umflat, buhăit. 2. Afânat, moale; poros, spongios. – Din sb. buhav. DOOM
púhav adj. m., pl. púhavi; f. púhavă, pl. púhave
puhavul
PUHÁV, -Ă, puhavi, -e, adj. 1. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Cu carnea moale, flască (și umflată); umflat, buhăit. 2. Afânat, moale; poros, spongios. – Din sb. buhav. DOOM
púhav adj. m., pl. púhavi; f. púhavă, pl. púhave
puhavului
PUHÁV, -Ă, puhavi, -e, adj. 1. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Cu carnea moale, flască (și umflată); umflat, buhăit. 2. Afânat, moale; poros, spongios. – Din sb. buhav. DOOM
púhav adj. m., pl. púhavi; f. púhavă, pl. púhave
puhoaie
PUHÓI1, puhoaie, s. n. Cantitate mare de apă care curge cu repeziciune și forță; apă curgătoare umflată de ploi, care se revarsă cu forță; șuvoi. ♦ Ploaie mare, torențială. ♦ Fig. Mulțime mare de oameni sau de alte ființe care se deplasează cu repeziciune în aceeași direcție. ♦ (Adverbial) în cantitate sau în număr foarte mare, grămadă. [Var.: (reg.) pohói, povói s. n.] – Din sl. povonĩ. DOOM
puhói s. n., pl. puhoáie
puhoaiele
PUHÓI1, puhoaie, s. n. Cantitate mare de apă care curge cu repeziciune și forță; apă curgătoare umflată de ploi, care se revarsă cu forță; șuvoi. ♦ Ploaie mare, torențială. ♦ Fig. Mulțime mare de oameni sau de alte ființe care se deplasează cu repeziciune în aceeași direcție. ♦ (Adverbial) în cantitate sau în număr foarte mare, grămadă. [Var.: (reg.) pohói, povói s. n.] – Din sl. povonĩ. DOOM
puhói s. n., pl. puhoáie
puhoaielor
PUHÓI1, puhoaie, s. n. Cantitate mare de apă care curge cu repeziciune și forță; apă curgătoare umflată de ploi, care se revarsă cu forță; șuvoi. ♦ Ploaie mare, torențială. ♦ Fig. Mulțime mare de oameni sau de alte ființe care se deplasează cu repeziciune în aceeași direcție. ♦ (Adverbial) în cantitate sau în număr foarte mare, grămadă. [Var.: (reg.) pohói, povói s. n.] – Din sl. povonĩ. DOOM
puhói s. n., pl. puhoáie
puhoi
PUHÓI1, puhoaie, s. n. Cantitate mare de apă care curge cu repeziciune și forță; apă curgătoare umflată de ploi, care se revarsă cu forță; șuvoi. ♦ Ploaie mare, torențială. ♦ Fig. Mulțime mare de oameni sau de alte ființe care se deplasează cu repeziciune în aceeași direcție. ♦ (Adverbial) în cantitate sau în număr foarte mare, grămadă. [Var.: (reg.) pohói, povói s. n.] – Din sl. povonĩ. DOOM
puhói s. n., pl. puhoáie
puhoi
PUHOÍ2, pers. 3 puhoiește, vb. IV. Intranz. (Despre ape curgătoare sau de ploaie) A curge în cantitate mare, cu repeziciune și forță; a se revărsa cu putere, a inunda. ♦ Fig. (Rar; despre oameni) A năvăli, a invada. – Din puhoi1. DOOM
puhoí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. puhoiéște, imperf. 3 sg. puhoiá; conj. prez. 3 să puhoiáscă
puhoia
PUHOÍ2, pers. 3 puhoiește, vb. IV. Intranz. (Despre ape curgătoare sau de ploaie) A curge în cantitate mare, cu repeziciune și forță; a se revărsa cu putere, a inunda. ♦ Fig. (Rar; despre oameni) A năvăli, a invada. – Din puhoi1. DOOM
puhoí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. puhoiéște, imperf. 3 sg. puhoiá; conj. prez. 3 să puhoiáscă
puhoiască
PUHOÍ2, pers. 3 puhoiește, vb. IV. Intranz. (Despre ape curgătoare sau de ploaie) A curge în cantitate mare, cu repeziciune și forță; a se revărsa cu putere, a inunda. ♦ Fig. (Rar; despre oameni) A năvăli, a invada. – Din puhoi1. DOOM
puhoí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. puhoiéște, imperf. 3 sg. puhoiá; conj. prez. 3 să puhoiáscă
puhoiau
PUHOÍ2, pers. 3 puhoiește, vb. IV. Intranz. (Despre ape curgătoare sau de ploaie) A curge în cantitate mare, cu repeziciune și forță; a se revărsa cu putere, a inunda. ♦ Fig. (Rar; despre oameni) A năvăli, a invada. – Din puhoi1. DOOM
puhoí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. puhoiéște, imperf. 3 sg. puhoiá; conj. prez. 3 să puhoiáscă
puhoier
PUHOIÉR, puhoieri, s. m. Pasăre răpitoare asemănătoare cu uliul; milan. Din vîntul înălțimii sau din zvonul depărtat al apelor fluviului străbat tînguirile paserilor ce se cheamă puhoieri și care vestesc volburi ale talazurilor. SADOVEANU, N. P. 250. Cînd primăvara zbor mulți puhoieri, e semn de viituri mari de apă. ȘEZ. VI 51. DOOM
puhoiér s. m., pl. puhoiéri
puhoieri
PUHOIÉR, puhoieri, s. m. Pasăre răpitoare asemănătoare cu uliul; milan. Din vîntul înălțimii sau din zvonul depărtat al apelor fluviului străbat tînguirile paserilor ce se cheamă puhoieri și care vestesc volburi ale talazurilor. SADOVEANU, N. P. 250. Cînd primăvara zbor mulți puhoieri, e semn de viituri mari de apă. ȘEZ. VI 51. DOOM
puhoiér s. m., pl. puhoiéri
puhoierii
PUHOIÉR, puhoieri, s. m. Pasăre răpitoare asemănătoare cu uliul; milan. Din vîntul înălțimii sau din zvonul depărtat al apelor fluviului străbat tînguirile paserilor ce se cheamă puhoieri și care vestesc volburi ale talazurilor. SADOVEANU, N. P. 250. Cînd primăvara zbor mulți puhoieri, e semn de viituri mari de apă. ȘEZ. VI 51. DOOM
puhoiér s. m., pl. puhoiéri
puhoierilor
PUHOIÉR, puhoieri, s. m. Pasăre răpitoare asemănătoare cu uliul; milan. Din vîntul înălțimii sau din zvonul depărtat al apelor fluviului străbat tînguirile paserilor ce se cheamă puhoieri și care vestesc volburi ale talazurilor. SADOVEANU, N. P. 250. Cînd primăvara zbor mulți puhoieri, e semn de viituri mari de apă. ȘEZ. VI 51. DOOM
puhoiér s. m., pl. puhoiéri
puhoierul
PUHOIÉR, puhoieri, s. m. Pasăre răpitoare asemănătoare cu uliul; milan. Din vîntul înălțimii sau din zvonul depărtat al apelor fluviului străbat tînguirile paserilor ce se cheamă puhoieri și care vestesc volburi ale talazurilor. SADOVEANU, N. P. 250. Cînd primăvara zbor mulți puhoieri, e semn de viituri mari de apă. ȘEZ. VI 51. DOOM
puhoiér s. m., pl. puhoiéri
puhoierului
PUHOIÉR, puhoieri, s. m. Pasăre răpitoare asemănătoare cu uliul; milan. Din vîntul înălțimii sau din zvonul depărtat al apelor fluviului străbat tînguirile paserilor ce se cheamă puhoieri și care vestesc volburi ale talazurilor. SADOVEANU, N. P. 250. Cînd primăvara zbor mulți puhoieri, e semn de viituri mari de apă. ȘEZ. VI 51. DOOM
puhoiér s. m., pl. puhoiéri
puhoiesc
PUHOÍ2, pers. 3 puhoiește, vb. IV. Intranz. (Despre ape curgătoare sau de ploaie) A curge în cantitate mare, cu repeziciune și forță; a se revărsa cu putere, a inunda. ♦ Fig. (Rar; despre oameni) A năvăli, a invada. – Din puhoi1. DOOM
puhoí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. puhoiéște, imperf. 3 sg. puhoiá; conj. prez. 3 să puhoiáscă
puhoiește
PUHOÍ2, pers. 3 puhoiește, vb. IV. Intranz. (Despre ape curgătoare sau de ploaie) A curge în cantitate mare, cu repeziciune și forță; a se revărsa cu putere, a inunda. ♦ Fig. (Rar; despre oameni) A năvăli, a invada. – Din puhoi1. DOOM
puhoí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. puhoiéște, imperf. 3 sg. puhoiá; conj. prez. 3 să puhoiáscă
puhoind
PUHOÍ2, pers. 3 puhoiește, vb. IV. Intranz. (Despre ape curgătoare sau de ploaie) A curge în cantitate mare, cu repeziciune și forță; a se revărsa cu putere, a inunda. ♦ Fig. (Rar; despre oameni) A năvăli, a invada. – Din puhoi1. DOOM
puhoí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. puhoiéște, imperf. 3 sg. puhoiá; conj. prez. 3 să puhoiáscă
puhoire
PUHOÍ2, pers. 3 puhoiește, vb. IV. Intranz. (Despre ape curgătoare sau de ploaie) A curge în cantitate mare, cu repeziciune și forță; a se revărsa cu putere, a inunda. ♦ Fig. (Rar; despre oameni) A năvăli, a invada. – Din puhoi1. DOOM
puhoí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. puhoiéște, imperf. 3 sg. puhoiá; conj. prez. 3 să puhoiáscă
puhoire
PUHOÍRE, puhoiri, s. f. Acțiunea de a puhoi2; revărsare, inundare. ♦ Fig. Forfoteală, fierbere. – V. puhoi2. DOOM
puhoíre s. f., g.-d. art. puhoírii; pl. puhoíri
puhoirea
PUHOÍRE, puhoiri, s. f. Acțiunea de a puhoi2; revărsare, inundare. ♦ Fig. Forfoteală, fierbere. – V. puhoi2. DOOM
puhoíre s. f., g.-d. art. puhoírii; pl. puhoíri
puhoiri
PUHOÍRE, puhoiri, s. f. Acțiunea de a puhoi2; revărsare, inundare. ♦ Fig. Forfoteală, fierbere. – V. puhoi2. DOOM
puhoíre s. f., g.-d. art. puhoírii; pl. puhoíri
puhoirii
PUHOÍRE, puhoiri, s. f. Acțiunea de a puhoi2; revărsare, inundare. ♦ Fig. Forfoteală, fierbere. – V. puhoi2. DOOM
puhoíre s. f., g.-d. art. puhoírii; pl. puhoíri
puhoirile
PUHOÍRE, puhoiri, s. f. Acțiunea de a puhoi2; revărsare, inundare. ♦ Fig. Forfoteală, fierbere. – V. puhoi2. DOOM
puhoíre s. f., g.-d. art. puhoírii; pl. puhoíri
puhoirilor
PUHOÍRE, puhoiri, s. f. Acțiunea de a puhoi2; revărsare, inundare. ♦ Fig. Forfoteală, fierbere. – V. puhoi2. DOOM
puhoíre s. f., g.-d. art. puhoírii; pl. puhoíri
puhoiră
PUHOÍ2, pers. 3 puhoiește, vb. IV. Intranz. (Despre ape curgătoare sau de ploaie) A curge în cantitate mare, cu repeziciune și forță; a se revărsa cu putere, a inunda. ♦ Fig. (Rar; despre oameni) A năvăli, a invada. – Din puhoi1. DOOM
puhoí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. puhoiéște, imperf. 3 sg. puhoiá; conj. prez. 3 să puhoiáscă
puhoise
PUHOÍ2, pers. 3 puhoiește, vb. IV. Intranz. (Despre ape curgătoare sau de ploaie) A curge în cantitate mare, cu repeziciune și forță; a se revărsa cu putere, a inunda. ♦ Fig. (Rar; despre oameni) A năvăli, a invada. – Din puhoi1. DOOM
puhoí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. puhoiéște, imperf. 3 sg. puhoiá; conj. prez. 3 să puhoiáscă
puhoiseră
PUHOÍ2, pers. 3 puhoiește, vb. IV. Intranz. (Despre ape curgătoare sau de ploaie) A curge în cantitate mare, cu repeziciune și forță; a se revărsa cu putere, a inunda. ♦ Fig. (Rar; despre oameni) A năvăli, a invada. – Din puhoi1. DOOM
puhoí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. puhoiéște, imperf. 3 sg. puhoiá; conj. prez. 3 să puhoiáscă
puhoit
PUHOÍ2, pers. 3 puhoiește, vb. IV. Intranz. (Despre ape curgătoare sau de ploaie) A curge în cantitate mare, cu repeziciune și forță; a se revărsa cu putere, a inunda. ♦ Fig. (Rar; despre oameni) A năvăli, a invada. – Din puhoi1. DOOM
puhoí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. puhoiéște, imperf. 3 sg. puhoiá; conj. prez. 3 să puhoiáscă
puhoiul
PUHÓI1, puhoaie, s. n. Cantitate mare de apă care curge cu repeziciune și forță; apă curgătoare umflată de ploi, care se revarsă cu forță; șuvoi. ♦ Ploaie mare, torențială. ♦ Fig. Mulțime mare de oameni sau de alte ființe care se deplasează cu repeziciune în aceeași direcție. ♦ (Adverbial) în cantitate sau în număr foarte mare, grămadă. [Var.: (reg.) pohói, povói s. n.] – Din sl. povonĩ. DOOM
puhói s. n., pl. puhoáie
puhoiului
PUHÓI1, puhoaie, s. n. Cantitate mare de apă care curge cu repeziciune și forță; apă curgătoare umflată de ploi, care se revarsă cu forță; șuvoi. ♦ Ploaie mare, torențială. ♦ Fig. Mulțime mare de oameni sau de alte ființe care se deplasează cu repeziciune în aceeași direcție. ♦ (Adverbial) în cantitate sau în număr foarte mare, grămadă. [Var.: (reg.) pohói, povói s. n.] – Din sl. povonĩ. DOOM
puhói s. n., pl. puhoáie
puhui
PUHUÍ vb. IV v. pufăi.
puhă
PÚHĂ, puhe, s. f. (Mold.) Bici lung și gros; Harapnic. Un flăcău cu plete, cu pălărie cît roata carului, învîrtea pe deasupra capului o puhă de cînepă și îndemna doi căluți costelivi. SADOVEANU, O. III 522. Surugiu ager, alerg pămîntul Din puha lungă mereu pocnind. ALECSANDRI, T. 51.
puhăvea
PUHĂVÍ, puhăvesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav; a se buhăi. – Din puhav. DOOM
!puhăví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se puhăvéște, imperf. 3 sg. se puhăveá; conj. prez. 3 să se puhăveáscă
puhăveai
PUHĂVÍ, puhăvesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav; a se buhăi. – Din puhav. DOOM
!puhăví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se puhăvéște, imperf. 3 sg. se puhăveá; conj. prez. 3 să se puhăveáscă
puhăveam
PUHĂVÍ, puhăvesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav; a se buhăi. – Din puhav. DOOM
!puhăví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se puhăvéște, imperf. 3 sg. se puhăveá; conj. prez. 3 să se puhăveáscă
puhăvească
PUHĂVÍ, puhăvesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav; a se buhăi. – Din puhav. DOOM
!puhăví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se puhăvéște, imperf. 3 sg. se puhăveá; conj. prez. 3 să se puhăveáscă
puhăveau
PUHĂVÍ, puhăvesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav; a se buhăi. – Din puhav. DOOM
!puhăví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se puhăvéște, imperf. 3 sg. se puhăveá; conj. prez. 3 să se puhăveáscă
puhăveați
PUHĂVÍ, puhăvesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav; a se buhăi. – Din puhav. DOOM
!puhăví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se puhăvéște, imperf. 3 sg. se puhăveá; conj. prez. 3 să se puhăveáscă
puhăvesc
PUHĂVÍ, puhăvesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav; a se buhăi. – Din puhav. DOOM
!puhăví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se puhăvéște, imperf. 3 sg. se puhăveá; conj. prez. 3 să se puhăveáscă
puhăvește
PUHĂVÍ, puhăvesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav; a se buhăi. – Din puhav. DOOM
!puhăví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se puhăvéște, imperf. 3 sg. se puhăveá; conj. prez. 3 să se puhăveáscă
puhăvești
PUHĂVÍ, puhăvesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav; a se buhăi. – Din puhav. DOOM
!puhăví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se puhăvéște, imperf. 3 sg. se puhăveá; conj. prez. 3 să se puhăveáscă
puhăvi
PUHĂVÍ, puhăvesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav; a se buhăi. – Din puhav. DOOM
!puhăví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se puhăvéște, imperf. 3 sg. se puhăveá; conj. prez. 3 să se puhăveáscă
puhăvii
PUHĂVÍ, puhăvesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav; a se buhăi. – Din puhav. DOOM
!puhăví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se puhăvéște, imperf. 3 sg. se puhăveá; conj. prez. 3 să se puhăveáscă
puhăvim
PUHĂVÍ, puhăvesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav; a se buhăi. – Din puhav. DOOM
!puhăví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se puhăvéște, imperf. 3 sg. se puhăveá; conj. prez. 3 să se puhăveáscă
puhăvind
PUHĂVÍ, puhăvesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav; a se buhăi. – Din puhav. DOOM
!puhăví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se puhăvéște, imperf. 3 sg. se puhăveá; conj. prez. 3 să se puhăveáscă
puhăvire
PUHĂVÍ, puhăvesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav; a se buhăi. – Din puhav. DOOM
!puhăví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se puhăvéște, imperf. 3 sg. se puhăveá; conj. prez. 3 să se puhăveáscă
puhăvire
PUHĂVÍ, puhăvesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav; a se buhăi. – Din puhav.
puhăviră
PUHĂVÍ, puhăvesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav; a se buhăi. – Din puhav. DOOM
!puhăví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se puhăvéște, imperf. 3 sg. se puhăveá; conj. prez. 3 să se puhăveáscă
puhăvirăm
PUHĂVÍ, puhăvesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav; a se buhăi. – Din puhav. DOOM
!puhăví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se puhăvéște, imperf. 3 sg. se puhăveá; conj. prez. 3 să se puhăveáscă
puhăvirăți
PUHĂVÍ, puhăvesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav; a se buhăi. – Din puhav. DOOM
!puhăví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se puhăvéște, imperf. 3 sg. se puhăveá; conj. prez. 3 să se puhăveáscă
puhăvise
PUHĂVÍ, puhăvesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav; a se buhăi. – Din puhav. DOOM
!puhăví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se puhăvéște, imperf. 3 sg. se puhăveá; conj. prez. 3 să se puhăveáscă
puhăvisem
PUHĂVÍ, puhăvesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav; a se buhăi. – Din puhav. DOOM
!puhăví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se puhăvéște, imperf. 3 sg. se puhăveá; conj. prez. 3 să se puhăveáscă
puhăviseră
PUHĂVÍ, puhăvesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav; a se buhăi. – Din puhav. DOOM
!puhăví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se puhăvéște, imperf. 3 sg. se puhăveá; conj. prez. 3 să se puhăveáscă
puhăviserăm
PUHĂVÍ, puhăvesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav; a se buhăi. – Din puhav. DOOM
!puhăví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se puhăvéște, imperf. 3 sg. se puhăveá; conj. prez. 3 să se puhăveáscă
puhăviserăți
PUHĂVÍ, puhăvesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav; a se buhăi. – Din puhav. DOOM
!puhăví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se puhăvéște, imperf. 3 sg. se puhăveá; conj. prez. 3 să se puhăveáscă
puhăviseși
PUHĂVÍ, puhăvesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav; a se buhăi. – Din puhav. DOOM
!puhăví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se puhăvéște, imperf. 3 sg. se puhăveá; conj. prez. 3 să se puhăveáscă
puhăviseți
PUHĂVÍ, puhăvesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav; a se buhăi. – Din puhav. DOOM
!puhăví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se puhăvéște, imperf. 3 sg. se puhăveá; conj. prez. 3 să se puhăveáscă
puhăvit
PUHĂVÍ, puhăvesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav; a se buhăi. – Din puhav. DOOM
!puhăví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se puhăvéște, imperf. 3 sg. se puhăveá; conj. prez. 3 să se puhăveáscă
puhăviși
PUHĂVÍ, puhăvesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav; a se buhăi. – Din puhav. DOOM
!puhăví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se puhăvéște, imperf. 3 sg. se puhăveá; conj. prez. 3 să se puhăveáscă
puhăviți
PUHĂVÍ, puhăvesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav; a se buhăi. – Din puhav. DOOM
!puhăví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se puhăvéște, imperf. 3 sg. se puhăveá; conj. prez. 3 să se puhăveáscă
pui
PUI2, pui, s. m. Puișor2. – Din sb. pulja. DOOM
Clóșca-cu-Púi (constelație) s. propriu f., g.-d. art. Clóștii-cu-Púi
pui
PUÍ3, pers. 3 puiește, vb. IV. Tranz. (Reg.; despre păsări) A face pui1. [Var.: puiá vb. I] – Din pui1.
pui
PÚNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere. DOOM
púne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 să púnă; ger. punấnd; part. pus
puia
PUÍ3, pers. 3 puiește, vb. IV. Tranz. (Reg.; despre păsări) A face pui1. [Var.: puiá vb. I] – Din pui1.
puia
PUIÁ vb. I v. pui3. DOOM
de-a púia-gáia loc. adv.
puian
PUIÁN, puieni, s. m. Cățelandru. V. puiandru. Cei mai inimoși dintre dulăi. periseră și abia pe ici pe colo mai rămăsese cîte un puian mai îndîrjit. SLAVICI, la TDRG.
puiandra
PUIÁNDRĂ, puiandre, s. f. 1. Puică mai mărișoară. 2. Fig. Fetișcană. Pe genunchii ei doarme, somn dulce, Niculina, o puiandră sălbatică, singura odraslă a casei. DELAVRANCEA, S. 166. PAS, Z. I 130. ♦ (Regional) Pom tînăr, copăcel abia răsărit din pămînt. DOOM
puiándră (rar) s. f., g.-d. art. puiéndrei; pl. puiéndre
puiandru
PUIÁNDRU, puiendri, s. m. Augmentativ al lui pui1. [Pr.: pu-ian-. – Pl. și: puiandri] – Pui1 + suf. -andru. DOOM
puiándru s. m., art. puiándrul; pl. puiéndri, art. puiéndrii
puiandrul
PUIÁNDRU, puiendri, s. m. Augmentativ al lui pui1. [Pr.: pu-ian-. – Pl. și: puiandri] – Pui1 + suf. -andru. DOOM
puiándru s. m., art. puiándrul; pl. puiéndri, art. puiéndrii
puiandrului
PUIÁNDRU, puiendri, s. m. Augmentativ al lui pui1. [Pr.: pu-ian-. – Pl. și: puiandri] – Pui1 + suf. -andru. DOOM
puiándru s. m., art. puiándrul; pl. puiéndri, art. puiéndrii
puiască
PUÍ3, pers. 3 puiește, vb. IV. Tranz. (Reg.; despre păsări) A face pui1. [Var.: puiá vb. I] – Din pui1.
puiat
PUIÁ vb. I v. pui3.
puiau
PUÍ3, pers. 3 puiește, vb. IV. Tranz. (Reg.; despre păsări) A face pui1. [Var.: puiá vb. I] – Din pui1.
puica
PUÍCĂ, puici, s. f. 1. Pui1 de găină de sex femeiesc; găină tânără. 2. (Pop.) Termen de dezmierdare pentru o fată sau o femeie (iubită). – Pui1 + suf. -că. DOOM
púică (pop.) s. f., g.-d. art. púicii; pl. puici
puicană
PUICÁNĂ, puicane, s. f. (Popular) 1. Puică mai mărișoară. 2. (Mold.) Fetișcană, codană.
puichiță
PUICHÍȚĂ, puichițe, s. f. (Rar) Puicuță.
puici
PUÍCĂ, puici, s. f. 1. Pui1 de găină de sex femeiesc; găină tânără. 2. (Pop.) Termen de dezmierdare pentru o fată sau o femeie (iubită). – Pui1 + suf. -că. DOOM
púică (pop.) s. f., g.-d. art. púicii; pl. puici
puicii
PUÍCĂ, puici, s. f. 1. Pui1 de găină de sex femeiesc; găină tânără. 2. (Pop.) Termen de dezmierdare pentru o fată sau o femeie (iubită). – Pui1 + suf. -că. DOOM
púică (pop.) s. f., g.-d. art. púicii; pl. puici
puicile
PUÍCĂ, puici, s. f. 1. Pui1 de găină de sex femeiesc; găină tânără. 2. (Pop.) Termen de dezmierdare pentru o fată sau o femeie (iubită). – Pui1 + suf. -că. DOOM
púică (pop.) s. f., g.-d. art. púicii; pl. puici
puicilor
PUÍCĂ, puici, s. f. 1. Pui1 de găină de sex femeiesc; găină tânără. 2. (Pop.) Termen de dezmierdare pentru o fată sau o femeie (iubită). – Pui1 + suf. -că. DOOM
púică (pop.) s. f., g.-d. art. púicii; pl. puici
puiculeana
PUICULEÁNĂ, puiculene, s. f. (Pop.) Puicuță. – Puică + suf. -uleană. DOOM
puiculeánă (pop.) s. f., g.-d. art. puiculénei; pl. puiculéne
puiculene
PUICULEÁNĂ, puiculene, s. f. (Pop.) Puicuță. – Puică + suf. -uleană. DOOM
puiculeánă (pop.) s. f., g.-d. art. puiculénei; pl. puiculéne
puiculenei
PUICULEÁNĂ, puiculene, s. f. (Pop.) Puicuță. – Puică + suf. -uleană. DOOM
puiculeánă (pop.) s. f., g.-d. art. puiculénei; pl. puiculéne
puiculenele
PUICULEÁNĂ, puiculene, s. f. (Pop.) Puicuță. – Puică + suf. -uleană. DOOM
puiculeánă (pop.) s. f., g.-d. art. puiculénei; pl. puiculéne
puiculenelor
PUICULEÁNĂ, puiculene, s. f. (Pop.) Puicuță. – Puică + suf. -uleană. DOOM
puiculeánă (pop.) s. f., g.-d. art. puiculénei; pl. puiculéne
puiculița
PUICULÍȚĂ, puiculițe, s. f. (Pop.) Puicuță. – Puică + suf. -uliță. DOOM
puiculíță (pop.) s. f., g.-d. art. puiculíței; pl. puiculíțe
puiculițe
PUICULÍȚĂ, puiculițe, s. f. (Pop.) Puicuță. – Puică + suf. -uliță. DOOM
puiculíță (pop.) s. f., g.-d. art. puiculíței; pl. puiculíțe
puiculiței
PUICULÍȚĂ, puiculițe, s. f. (Pop.) Puicuță. – Puică + suf. -uliță. DOOM
puiculíță (pop.) s. f., g.-d. art. puiculíței; pl. puiculíțe
puiculițele
PUICULÍȚĂ, puiculițe, s. f. (Pop.) Puicuță. – Puică + suf. -uliță. DOOM
puiculíță (pop.) s. f., g.-d. art. puiculíței; pl. puiculíțe
puiculițelor
PUICULÍȚĂ, puiculițe, s. f. (Pop.) Puicuță. – Puică + suf. -uliță. DOOM
puiculíță (pop.) s. f., g.-d. art. puiculíței; pl. puiculíțe
puicuța
PUICÚȚĂ, puicuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui puică; puiculiță, puiculeană. – Puică + suf. -uță. DOOM
puicúță (pop.) s. f., g.-d. art. puicúței; pl. puicúțe
puicuțe
PUICÚȚĂ, puicuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui puică; puiculiță, puiculeană. – Puică + suf. -uță. DOOM
puicúță (pop.) s. f., g.-d. art. puicúței; pl. puicúțe
puicuței
PUICÚȚĂ, puicuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui puică; puiculiță, puiculeană. – Puică + suf. -uță. DOOM
puicúță (pop.) s. f., g.-d. art. puicúței; pl. puicúțe
puicuțele
PUICÚȚĂ, puicuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui puică; puiculiță, puiculeană. – Puică + suf. -uță. DOOM
puicúță (pop.) s. f., g.-d. art. puicúței; pl. puicúțe
puicuțelor
PUICÚȚĂ, puicuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui puică; puiculiță, puiculeană. – Puică + suf. -uță. DOOM
puicúță (pop.) s. f., g.-d. art. puicúței; pl. puicúțe
puie
PÚNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere. DOOM
púne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 să púnă; ger. punấnd; part. pus
puiendre
PUIÁNDRĂ, puiandre, s. f. 1. Puică mai mărișoară. 2. Fig. Fetișcană. Pe genunchii ei doarme, somn dulce, Niculina, o puiandră sălbatică, singura odraslă a casei. DELAVRANCEA, S. 166. PAS, Z. I 130. ♦ (Regional) Pom tînăr, copăcel abia răsărit din pămînt. DOOM
puiándră (rar) s. f., g.-d. art. puiéndrei; pl. puiéndre
puiendrei
PUIÁNDRĂ, puiandre, s. f. 1. Puică mai mărișoară. 2. Fig. Fetișcană. Pe genunchii ei doarme, somn dulce, Niculina, o puiandră sălbatică, singura odraslă a casei. DELAVRANCEA, S. 166. PAS, Z. I 130. ♦ (Regional) Pom tînăr, copăcel abia răsărit din pămînt. DOOM
puiándră (rar) s. f., g.-d. art. puiéndrei; pl. puiéndre
puiendrele
PUIÁNDRĂ, puiandre, s. f. 1. Puică mai mărișoară. 2. Fig. Fetișcană. Pe genunchii ei doarme, somn dulce, Niculina, o puiandră sălbatică, singura odraslă a casei. DELAVRANCEA, S. 166. PAS, Z. I 130. ♦ (Regional) Pom tînăr, copăcel abia răsărit din pămînt. DOOM
puiándră (rar) s. f., g.-d. art. puiéndrei; pl. puiéndre
puiendrelor
PUIÁNDRĂ, puiandre, s. f. 1. Puică mai mărișoară. 2. Fig. Fetișcană. Pe genunchii ei doarme, somn dulce, Niculina, o puiandră sălbatică, singura odraslă a casei. DELAVRANCEA, S. 166. PAS, Z. I 130. ♦ (Regional) Pom tînăr, copăcel abia răsărit din pămînt. DOOM
puiándră (rar) s. f., g.-d. art. puiéndrei; pl. puiéndre
puiendri
PUIÁNDRU, puiendri, s. m. Augmentativ al lui pui1. [Pr.: pu-ian-. – Pl. și: puiandri] – Pui1 + suf. -andru. DOOM
puiándru s. m., art. puiándrul; pl. puiéndri, art. puiéndrii
puiendrii
PUIÁNDRU, puiendri, s. m. Augmentativ al lui pui1. [Pr.: pu-ian-. – Pl. și: puiandri] – Pui1 + suf. -andru. DOOM
puiándru s. m., art. puiándrul; pl. puiéndri, art. puiéndrii
puiendrilor
PUIÁNDRU, puiendri, s. m. Augmentativ al lui pui1. [Pr.: pu-ian-. – Pl. și: puiandri] – Pui1 + suf. -andru. DOOM
puiándru s. m., art. puiándrul; pl. puiéndri, art. puiéndrii
puiere
PUIÁ vb. I v. pui3.
puiernița
PUIÉRNIȚĂ, puiernițe, s. f. 1. Vas mare din lemn cu un dispozitiv pentru alimentarea cu apă, folosit în crescătoriile piscicole pentru dezvoltarea puilor1 de păstrăvi. 2. Adăpost special amenajat destinat creșterii puilor1 unor păsări de curte în primele luni de viață. [Pr.: pu-ier-] – Pui1 + suf. -erniță. DOOM
puiérniță s. f., g.-d. art. puiérniței; pl. puiérnițe
puiernițe
PUIÉRNIȚĂ, puiernițe, s. f. 1. Vas mare din lemn cu un dispozitiv pentru alimentarea cu apă, folosit în crescătoriile piscicole pentru dezvoltarea puilor1 de păstrăvi. 2. Adăpost special amenajat destinat creșterii puilor1 unor păsări de curte în primele luni de viață. [Pr.: pu-ier-] – Pui1 + suf. -erniță. DOOM
puiérniță s. f., g.-d. art. puiérniței; pl. puiérnițe
puierniței
PUIÉRNIȚĂ, puiernițe, s. f. 1. Vas mare din lemn cu un dispozitiv pentru alimentarea cu apă, folosit în crescătoriile piscicole pentru dezvoltarea puilor1 de păstrăvi. 2. Adăpost special amenajat destinat creșterii puilor1 unor păsări de curte în primele luni de viață. [Pr.: pu-ier-] – Pui1 + suf. -erniță. DOOM
puiérniță s. f., g.-d. art. puiérniței; pl. puiérnițe
puiernițele
PUIÉRNIȚĂ, puiernițe, s. f. 1. Vas mare din lemn cu un dispozitiv pentru alimentarea cu apă, folosit în crescătoriile piscicole pentru dezvoltarea puilor1 de păstrăvi. 2. Adăpost special amenajat destinat creșterii puilor1 unor păsări de curte în primele luni de viață. [Pr.: pu-ier-] – Pui1 + suf. -erniță. DOOM
puiérniță s. f., g.-d. art. puiérniței; pl. puiérnițe
puiernițelor
PUIÉRNIȚĂ, puiernițe, s. f. 1. Vas mare din lemn cu un dispozitiv pentru alimentarea cu apă, folosit în crescătoriile piscicole pentru dezvoltarea puilor1 de păstrăvi. 2. Adăpost special amenajat destinat creșterii puilor1 unor păsări de curte în primele luni de viață. [Pr.: pu-ier-] – Pui1 + suf. -erniță. DOOM
puiérniță s. f., g.-d. art. puiérniței; pl. puiérnițe
puiesc
PUÍ3, pers. 3 puiește, vb. IV. Tranz. (Reg.; despre păsări) A face pui1. [Var.: puiá vb. I] – Din pui1.
puiet
PUIÉT, (1, 2) s. n., (3) puieți, s. m. (Cu sens colectiv) 1. S. n. Mulțime de pui1 (I 1, 2). ♦ Pești mici (în prima lor perioadă de viață) servind adesea la repopularea apelor naturale. 2. S. n. Larve (de albine). 3. S. m. Plante lemnoase tinere care se transplantează în altă parte; p. gener. plante tinere. [Pr.: pu-iet] – Pui1 + suf. -et. DOOM
puiét2 (mulțime de pui de animale) s. n.
puiete
PUIÉTE s. m. v. puiet2.
puietul
PUIÉT, (1, 2) s. n., (3) puieți, s. m. (Cu sens colectiv) 1. S. n. Mulțime de pui1 (I 1, 2). ♦ Pești mici (în prima lor perioadă de viață) servind adesea la repopularea apelor naturale. 2. S. n. Larve (de albine). 3. S. m. Plante lemnoase tinere care se transplantează în altă parte; p. gener. plante tinere. [Pr.: pu-iet] – Pui1 + suf. -et. DOOM
puiét2 (mulțime de pui de animale) s. n.
puietului
PUIÉT, (1, 2) s. n., (3) puieți, s. m. (Cu sens colectiv) 1. S. n. Mulțime de pui1 (I 1, 2). ♦ Pești mici (în prima lor perioadă de viață) servind adesea la repopularea apelor naturale. 2. S. n. Larve (de albine). 3. S. m. Plante lemnoase tinere care se transplantează în altă parte; p. gener. plante tinere. [Pr.: pu-iet] – Pui1 + suf. -et. DOOM
puiét2 (mulțime de pui de animale) s. n.
puiezea
PUIEZÍ, puiezesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre ființe) A se înmulți, a se prăsi. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199.
puiezeai
PUIEZÍ, puiezesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre ființe) A se înmulți, a se prăsi. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199.
puiezeam
PUIEZÍ, puiezesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre ființe) A se înmulți, a se prăsi. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199.
puiezească
PUIEZÍ, puiezesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre ființe) A se înmulți, a se prăsi. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199.
puiezeau
PUIEZÍ, puiezesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre ființe) A se înmulți, a se prăsi. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199.
puiezeați
PUIEZÍ, puiezesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre ființe) A se înmulți, a se prăsi. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199.
puiezesc
PUIEZÍ, puiezesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre ființe) A se înmulți, a se prăsi. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199.
puiezește
PUIEZÍ, puiezesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre ființe) A se înmulți, a se prăsi. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199.
puiezești
PUIEZÍ, puiezesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre ființe) A se înmulți, a se prăsi. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199.
puiezi
PUIEZÍ, puiezesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre ființe) A se înmulți, a se prăsi. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199.
puiezii
PUIEZÍ, puiezesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre ființe) A se înmulți, a se prăsi. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199.
puiezim
PUIEZÍ, puiezesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre ființe) A se înmulți, a se prăsi. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199.
puiezind
PUIEZÍ, puiezesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre ființe) A se înmulți, a se prăsi. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199.
puiezire
PUIEZÍ, puiezesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre ființe) A se înmulți, a se prăsi. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199.
puiezire
PUIEZÍ, puiezesc, vb. IV. Refl. (Despre ființe) A se înmulți, a se prăsi.
puieziră
PUIEZÍ, puiezesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre ființe) A se înmulți, a se prăsi. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199.
puiezirăm
PUIEZÍ, puiezesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre ființe) A se înmulți, a se prăsi. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199.
puiezirăți
PUIEZÍ, puiezesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre ființe) A se înmulți, a se prăsi. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199.
puiezise
PUIEZÍ, puiezesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre ființe) A se înmulți, a se prăsi. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199.
puiezisem
PUIEZÍ, puiezesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre ființe) A se înmulți, a se prăsi. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199.
puieziseră
PUIEZÍ, puiezesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre ființe) A se înmulți, a se prăsi. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199.
puieziserăm
PUIEZÍ, puiezesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre ființe) A se înmulți, a se prăsi. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199.
puieziserăți
PUIEZÍ, puiezesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre ființe) A se înmulți, a se prăsi. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199.
puieziseși
PUIEZÍ, puiezesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre ființe) A se înmulți, a se prăsi. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199.
puieziseți
PUIEZÍ, puiezesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre ființe) A se înmulți, a se prăsi. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199.
puiezit
PUIEZÍ, puiezesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre ființe) A se înmulți, a se prăsi. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199.
puieziși
PUIEZÍ, puiezesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre ființe) A se înmulți, a se prăsi. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199.
puieziți
PUIEZÍ, puiezesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre ființe) A se înmulți, a se prăsi. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199.
puiește
PUÍ3, pers. 3 puiește, vb. IV. Tranz. (Reg.; despre păsări) A face pui1. [Var.: puiá vb. I] – Din pui1.
puieți
PUIÉT, (1, 2) s. n., (3) puieți, s. m. (Cu sens colectiv) 1. S. n. Mulțime de pui1 (I 1, 2). ♦ Pești mici (în prima lor perioadă de viață) servind adesea la repopularea apelor naturale. 2. S. n. Larve (de albine). 3. S. m. Plante lemnoase tinere care se transplantează în altă parte; p. gener. plante tinere. [Pr.: pu-iet] – Pui1 + suf. -et. DOOM
puiét2 (mulțime de pui de animale) s. n.
puieții
PUIÉT, (1, 2) s. n., (3) puieți, s. m. (Cu sens colectiv) 1. S. n. Mulțime de pui1 (I 1, 2). ♦ Pești mici (în prima lor perioadă de viață) servind adesea la repopularea apelor naturale. 2. S. n. Larve (de albine). 3. S. m. Plante lemnoase tinere care se transplantează în altă parte; p. gener. plante tinere. [Pr.: pu-iet] – Pui1 + suf. -et. DOOM
puiét2 (mulțime de pui de animale) s. n.
puieților
PUIÉT, (1, 2) s. n., (3) puieți, s. m. (Cu sens colectiv) 1. S. n. Mulțime de pui1 (I 1, 2). ♦ Pești mici (în prima lor perioadă de viață) servind adesea la repopularea apelor naturale. 2. S. n. Larve (de albine). 3. S. m. Plante lemnoase tinere care se transplantează în altă parte; p. gener. plante tinere. [Pr.: pu-iet] – Pui1 + suf. -et. DOOM
puiét2 (mulțime de pui de animale) s. n.
puigan
PUIGÁN, puigani, s. m. (Mold.) Pui mare de pasăre sau de alt animal. Se amestecau chemări de paseri. aceste ce s-aud trebuie să fie întîrziatele, puiganii mai slabi, pe care îi duc mamele lor spre hrană. SADOVEANU, P. M. 89.
puii
PUI2, pui, s. m. Puișor2. – Din sb. pulja. DOOM
Clóșca-cu-Púi (constelație) s. propriu f., g.-d. art. Clóștii-cu-Púi
puilor
PUI2, pui, s. m. Puișor2. – Din sb. pulja. DOOM
Clóșca-cu-Púi (constelație) s. propriu f., g.-d. art. Clóștii-cu-Púi
puind
PUÍ3, pers. 3 puiește, vb. IV. Tranz. (Reg.; despre păsări) A face pui1. [Var.: puiá vb. I] – Din pui1.
puind
PÚNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere. DOOM
púne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 să púnă; ger. punấnd; part. pus
puioasa
PUIÓS, -OÁSĂ, puioși, -oase, adj. (Rar) Prolific. – Pui1 + suf. -os. DOOM
puiós (rar) adj. m., pl. puióși; f. puioásă, pl. puioáse
puioase
PUIÓS, -OÁSĂ, puioși, -oase, adj. (Rar) Prolific. – Pui1 + suf. -os. DOOM
puiós (rar) adj. m., pl. puióși; f. puioásă, pl. puioáse
puioasei
PUIÓS, -OÁSĂ, puioși, -oase, adj. (Rar) Prolific. – Pui1 + suf. -os. DOOM
puiós (rar) adj. m., pl. puióși; f. puioásă, pl. puioáse
puioasele
PUIÓS, -OÁSĂ, puioși, -oase, adj. (Rar) Prolific. – Pui1 + suf. -os. DOOM
puiós (rar) adj. m., pl. puióși; f. puioásă, pl. puioáse
puioaselor
PUIÓS, -OÁSĂ, puioși, -oase, adj. (Rar) Prolific. – Pui1 + suf. -os. DOOM
puiós (rar) adj. m., pl. puióși; f. puioásă, pl. puioáse
puios
PUIÓS, -OÁSĂ, puioși, -oase, adj. (Rar) Prolific. – Pui1 + suf. -os. DOOM
puiós (rar) adj. m., pl. puióși; f. puioásă, pl. puioáse
puiosul
PUIÓS, -OÁSĂ, puioși, -oase, adj. (Rar) Prolific. – Pui1 + suf. -os. DOOM
puiós (rar) adj. m., pl. puióși; f. puioásă, pl. puioáse
puiosului
PUIÓS, -OÁSĂ, puioși, -oase, adj. (Rar) Prolific. – Pui1 + suf. -os. DOOM
puiós (rar) adj. m., pl. puióși; f. puioásă, pl. puioáse
puioși
PUIÓS, -OÁSĂ, puioși, -oase, adj. (Rar) Prolific. – Pui1 + suf. -os. DOOM
puiós (rar) adj. m., pl. puióși; f. puioásă, pl. puioáse
puioșii
PUIÓS, -OÁSĂ, puioși, -oase, adj. (Rar) Prolific. – Pui1 + suf. -os. DOOM
puiós (rar) adj. m., pl. puióși; f. puioásă, pl. puioáse
puioșilor
PUIÓS, -OÁSĂ, puioși, -oase, adj. (Rar) Prolific. – Pui1 + suf. -os. DOOM
puiós (rar) adj. m., pl. puióși; f. puioásă, pl. puioáse
puire
PUÍ3, pers. 3 puiește, vb. IV. Tranz. (Reg.; despre păsări) A face pui1. [Var.: puiá vb. I] – Din pui1.
puire
PUÍRE, puiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a pui3. – V. pui3. DOOM
!puíre s. f., g.-d. art. puírii; pl. puiri
puirea
PUÍRE, puiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a pui3. – V. pui3. DOOM
!puíre s. f., g.-d. art. puírii; pl. puiri
puiri
PUÍRE, puiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a pui3. – V. pui3. DOOM
!puíre s. f., g.-d. art. puírii; pl. puiri
puirii
PUÍRE, puiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a pui3. – V. pui3. DOOM
!puíre s. f., g.-d. art. puírii; pl. puiri
puirile
PUÍRE, puiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a pui3. – V. pui3. DOOM
!puíre s. f., g.-d. art. puírii; pl. puiri
puirilor
PUÍRE, puiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a pui3. – V. pui3. DOOM
!puíre s. f., g.-d. art. puírii; pl. puiri
puiră
PUÍ3, pers. 3 puiește, vb. IV. Tranz. (Reg.; despre păsări) A face pui1. [Var.: puiá vb. I] – Din pui1.
puise
PUÍ3, pers. 3 puiește, vb. IV. Tranz. (Reg.; despre păsări) A face pui1. [Var.: puiá vb. I] – Din pui1.
puiseră
PUÍ3, pers. 3 puiește, vb. IV. Tranz. (Reg.; despre păsări) A face pui1. [Var.: puiá vb. I] – Din pui1.
puit
PUÍ3, pers. 3 puiește, vb. IV. Tranz. (Reg.; despre păsări) A face pui1. [Var.: puiá vb. I] – Din pui1.
puitoare
PUITÓR, -OÁRE, puitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Lucrător tipograf care alimentează cu coli de hârtie presa de imprimat. 2. S. n. (În sintagma) Puitor de mine = navă de luptă amenajată pentru transportul și punerea minelor marine. [Pr.: pu-i-] – Pune + suf. -tor. DOOM
puitór2 (pu-i-) (obiect) s. n., pl. puitoáre
puitoarea
PUITÓR, -OÁRE, puitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Lucrător tipograf care alimentează cu coli de hârtie presa de imprimat. 2. S. n. (În sintagma) Puitor de mine = navă de luptă amenajată pentru transportul și punerea minelor marine. [Pr.: pu-i-] – Pune + suf. -tor. DOOM
puitór2 (pu-i-) (obiect) s. n., pl. puitoáre
puitoarei
PUITÓR, -OÁRE, puitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Lucrător tipograf care alimentează cu coli de hârtie presa de imprimat. 2. S. n. (În sintagma) Puitor de mine = navă de luptă amenajată pentru transportul și punerea minelor marine. [Pr.: pu-i-] – Pune + suf. -tor. DOOM
puitór2 (pu-i-) (obiect) s. n., pl. puitoáre
puitoarele
PUITÓR, -OÁRE, puitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Lucrător tipograf care alimentează cu coli de hârtie presa de imprimat. 2. S. n. (În sintagma) Puitor de mine = navă de luptă amenajată pentru transportul și punerea minelor marine. [Pr.: pu-i-] – Pune + suf. -tor. DOOM
puitór2 (pu-i-) (obiect) s. n., pl. puitoáre
puitoarelor
PUITÓR, -OÁRE, puitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Lucrător tipograf care alimentează cu coli de hârtie presa de imprimat. 2. S. n. (În sintagma) Puitor de mine = navă de luptă amenajată pentru transportul și punerea minelor marine. [Pr.: pu-i-] – Pune + suf. -tor. DOOM
puitór2 (pu-i-) (obiect) s. n., pl. puitoáre
puitor
PUITÓR, -OÁRE, puitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Lucrător tipograf care alimentează cu coli de hârtie presa de imprimat. 2. S. n. (În sintagma) Puitor de mine = navă de luptă amenajată pentru transportul și punerea minelor marine. [Pr.: pu-i-] – Pune + suf. -tor. DOOM
puitór2 (pu-i-) (obiect) s. n., pl. puitoáre
puitori
PUITÓR, -OÁRE, puitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Lucrător tipograf care alimentează cu coli de hârtie presa de imprimat. 2. S. n. (În sintagma) Puitor de mine = navă de luptă amenajată pentru transportul și punerea minelor marine. [Pr.: pu-i-] – Pune + suf. -tor. DOOM
puitór2 (pu-i-) (obiect) s. n., pl. puitoáre
puitorii
PUITÓR, -OÁRE, puitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Lucrător tipograf care alimentează cu coli de hârtie presa de imprimat. 2. S. n. (În sintagma) Puitor de mine = navă de luptă amenajată pentru transportul și punerea minelor marine. [Pr.: pu-i-] – Pune + suf. -tor. DOOM
puitór2 (pu-i-) (obiect) s. n., pl. puitoáre
puitorilor
PUITÓR, -OÁRE, puitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Lucrător tipograf care alimentează cu coli de hârtie presa de imprimat. 2. S. n. (În sintagma) Puitor de mine = navă de luptă amenajată pentru transportul și punerea minelor marine. [Pr.: pu-i-] – Pune + suf. -tor. DOOM
puitór2 (pu-i-) (obiect) s. n., pl. puitoáre
puitorul
PUITÓR, -OÁRE, puitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Lucrător tipograf care alimentează cu coli de hârtie presa de imprimat. 2. S. n. (În sintagma) Puitor de mine = navă de luptă amenajată pentru transportul și punerea minelor marine. [Pr.: pu-i-] – Pune + suf. -tor. DOOM
puitór2 (pu-i-) (obiect) s. n., pl. puitoáre
puitorului
PUITÓR, -OÁRE, puitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Lucrător tipograf care alimentează cu coli de hârtie presa de imprimat. 2. S. n. (În sintagma) Puitor de mine = navă de luptă amenajată pentru transportul și punerea minelor marine. [Pr.: pu-i-] – Pune + suf. -tor. DOOM
puitór2 (pu-i-) (obiect) s. n., pl. puitoáre
puitură
PUITÚRĂ, puituri, s. f. (Regional) Faptul de a pune în pămînt anumite semințe (v. semănat); timpul în care se seamănă. Prin Oltenia și Țara Romînească, păpușoii nu se samănă prin azvîrlire, ci se pun, și vremea sau lucrarea aceasta se numește pusul, punerea sau pilitura porumbului. PAMFILE, A. R. 69. – Pronunțat: pu-i-.
puită
puită, puite s. f. (înv.) prostituată.
puiuc
PUIÚC s. m. (Rar) Puișor. Bucuros ți le dau... de mă vei slobozi tu afară din temniță, că vai! rău e aicea, puiucule ! RETEGANUL,1 la CADE.
puiul
PUI2, pui, s. m. Puișor2. – Din sb. pulja. DOOM
Clóșca-cu-Púi (constelație) s. propriu f., g.-d. art. Clóștii-cu-Púi
puiuleț
PUIULÉȚ, puiuleți, s. m. (Fam.) Puișor1 (1). – Pui1 + suf. -uleț. DOOM
puiuléț (fam.) s. m., pl. puiuléți
puiuleți
PUIULÉȚ, puiuleți, s. m. (Fam.) Puișor1 (1). – Pui1 + suf. -uleț. DOOM
puiuléț (fam.) s. m., pl. puiuléți
puiuleții
PUIULÉȚ, puiuleți, s. m. (Fam.) Puișor1 (1). – Pui1 + suf. -uleț. DOOM
puiuléț (fam.) s. m., pl. puiuléți
puiuleților
PUIULÉȚ, puiuleți, s. m. (Fam.) Puișor1 (1). – Pui1 + suf. -uleț. DOOM
puiuléț (fam.) s. m., pl. puiuléți
puiulețul
PUIULÉȚ, puiuleți, s. m. (Fam.) Puișor1 (1). – Pui1 + suf. -uleț. DOOM
puiuléț (fam.) s. m., pl. puiuléți
puiulețului
PUIULÉȚ, puiuleți, s. m. (Fam.) Puișor1 (1). – Pui1 + suf. -uleț. DOOM
puiuléț (fam.) s. m., pl. puiuléți
puiului
PUI2, pui, s. m. Puișor2. – Din sb. pulja. DOOM
Clóșca-cu-Púi (constelație) s. propriu f., g.-d. art. Clóștii-cu-Púi
puiușor
PUIUȘÓR s. m. v. puișor.
puiuț
PUIÚȚ, puiuți, s. m. (Fam.) Puișor1 (1, 3). – Pui1 + suf. -uț. DOOM
puiúț (fam.) s. m., pl. puiúți
puiuți
PUIÚȚ, puiuți, s. m. (Fam.) Puișor1 (1, 3). – Pui1 + suf. -uț. DOOM
puiúț (fam.) s. m., pl. puiúți
puiuții
PUIÚȚ, puiuți, s. m. (Fam.) Puișor1 (1, 3). – Pui1 + suf. -uț. DOOM
puiúț (fam.) s. m., pl. puiúți
puiuților
PUIÚȚ, puiuți, s. m. (Fam.) Puișor1 (1, 3). – Pui1 + suf. -uț. DOOM
puiúț (fam.) s. m., pl. puiúți
puiuțul
PUIÚȚ, puiuți, s. m. (Fam.) Puișor1 (1, 3). – Pui1 + suf. -uț. DOOM
puiúț (fam.) s. m., pl. puiúți
puiuțului
PUIÚȚ, puiuți, s. m. (Fam.) Puișor1 (1, 3). – Pui1 + suf. -uț. DOOM
puiúț (fam.) s. m., pl. puiúți
puișoare
PUIȘÓR1, (1) puișori, s. m., (2, 3) puișoare, s. n. 1. S. m. Diminutiv al lui pui1; puiuleț, puiuț. 2. S. n. (Reg.) Doniță mică. 3. S. n. Pernă mică, care se așază sub cap (peste o pernă mare); puiuț. [Pr.: pu-i-] – Pui1 + suf. -ișor.
puișoarele
PUIȘÓR1, (1) puișori, s. m., (2, 3) puișoare, s. n. 1. S. m. Diminutiv al lui pui1; puiuleț, puiuț. 2. S. n. (Reg.) Doniță mică. 3. S. n. Pernă mică, care se așază sub cap (peste o pernă mare); puiuț. [Pr.: pu-i-] – Pui1 + suf. -ișor.
puișoarelor
PUIȘÓR1, (1) puișori, s. m., (2, 3) puișoare, s. n. 1. S. m. Diminutiv al lui pui1; puiuleț, puiuț. 2. S. n. (Reg.) Doniță mică. 3. S. n. Pernă mică, care se așază sub cap (peste o pernă mare); puiuț. [Pr.: pu-i-] – Pui1 + suf. -ișor.
puișor
PUIȘÓR2, puișori, s. m. (Reg.) Veche monedă austriacă de argint, care a circulat și în țările române; pui2. [Pr.: pu-i-] – Pui2 + suf. -ișor. DOOM
puișór2 (pernă, doniță mică) (pu-i-) s. n., pl. puișoáre
puișor
PUIȘÓR1, (1) puișori, s. m., (2, 3) puișoare, s. n. 1. S. m. Diminutiv al lui pui1; puiuleț, puiuț. 2. S. n. (Reg.) Doniță mică. 3. S. n. Pernă mică, care se așază sub cap (peste o pernă mare); puiuț. [Pr.: pu-i-] – Pui1 + suf. -ișor.
puișori
PUIȘÓR2, puișori, s. m. (Reg.) Veche monedă austriacă de argint, care a circulat și în țările române; pui2. [Pr.: pu-i-] – Pui2 + suf. -ișor. DOOM
puișór2 (pernă, doniță mică) (pu-i-) s. n., pl. puișoáre
puișorii
PUIȘÓR2, puișori, s. m. (Reg.) Veche monedă austriacă de argint, care a circulat și în țările române; pui2. [Pr.: pu-i-] – Pui2 + suf. -ișor. DOOM
puișór2 (pernă, doniță mică) (pu-i-) s. n., pl. puișoáre
puișorilor
PUIȘÓR2, puișori, s. m. (Reg.) Veche monedă austriacă de argint, care a circulat și în țările române; pui2. [Pr.: pu-i-] – Pui2 + suf. -ișor. DOOM
puișór2 (pernă, doniță mică) (pu-i-) s. n., pl. puișoáre
puișorul
PUIȘÓR2, puișori, s. m. (Reg.) Veche monedă austriacă de argint, care a circulat și în țările române; pui2. [Pr.: pu-i-] – Pui2 + suf. -ișor. DOOM
puișór2 (pernă, doniță mică) (pu-i-) s. n., pl. puișoáre
puișorul
PUIȘÓR1, (1) puișori, s. m., (2, 3) puișoare, s. n. 1. S. m. Diminutiv al lui pui1; puiuleț, puiuț. 2. S. n. (Reg.) Doniță mică. 3. S. n. Pernă mică, care se așază sub cap (peste o pernă mare); puiuț. [Pr.: pu-i-] – Pui1 + suf. -ișor.
puișorului
PUIȘÓR2, puișori, s. m. (Reg.) Veche monedă austriacă de argint, care a circulat și în țările române; pui2. [Pr.: pu-i-] – Pui2 + suf. -ișor. DOOM
puișór2 (pernă, doniță mică) (pu-i-) s. n., pl. puișoáre
puișorului
PUIȘÓR1, (1) puișori, s. m., (2, 3) puișoare, s. n. 1. S. m. Diminutiv al lui pui1; puiuleț, puiuț. 2. S. n. (Reg.) Doniță mică. 3. S. n. Pernă mică, care se așază sub cap (peste o pernă mare); puiuț. [Pr.: pu-i-] – Pui1 + suf. -ișor.
pul
PUL, puluri, s. n. Fiecare dintre cele treizeci de piese rotunde, de lemn, ale jocului de table. – Din tc. pul. DOOM
pul s. n., pl. púluri
pulbere
PÚLBERE, pulberi, s. f. 1. Material solid care se prezintă sub forma unor particule fine; praf, pudră. ◊ Expr. A se face (praf și) pulbere sau a se alege (din cineva sau ceva) (praful și) pulberea (sau praf și pulbere) = a se distruge, a se nimici, a pieri. A ridica pe cineva din pulbere = a înălța pe cineva într-o situație foarte bună. A se ridica (sau a se scula) din pulbere = a evolua; a parveni, plecând de jos. A face pulberea praf = a nu face nicio ispravă. ♦ Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, care indică felul) Mulțime, puzderie. 2. Spec. (Înv.) Praf de pușcă. 3. Substanță explozivă care se prezintă în formă de firișoare sau de granule. – Lat. pulvis, -eris. DOOM
púlbere s. f., g.-d. art. púlberii; pl. púlberi
pulberea
PÚLBERE, pulberi, s. f. 1. Material solid care se prezintă sub forma unor particule fine; praf, pudră. ◊ Expr. A se face (praf și) pulbere sau a se alege (din cineva sau ceva) (praful și) pulberea (sau praf și pulbere) = a se distruge, a se nimici, a pieri. A ridica pe cineva din pulbere = a înălța pe cineva într-o situație foarte bună. A se ridica (sau a se scula) din pulbere = a evolua; a parveni, plecând de jos. A face pulberea praf = a nu face nicio ispravă. ♦ Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, care indică felul) Mulțime, puzderie. 2. Spec. (Înv.) Praf de pușcă. 3. Substanță explozivă care se prezintă în formă de firișoare sau de granule. – Lat. pulvis, -eris. DOOM
púlbere s. f., g.-d. art. púlberii; pl. púlberi
pulberi
PÚLBERE, pulberi, s. f. 1. Material solid care se prezintă sub forma unor particule fine; praf, pudră. ◊ Expr. A se face (praf și) pulbere sau a se alege (din cineva sau ceva) (praful și) pulberea (sau praf și pulbere) = a se distruge, a se nimici, a pieri. A ridica pe cineva din pulbere = a înălța pe cineva într-o situație foarte bună. A se ridica (sau a se scula) din pulbere = a evolua; a parveni, plecând de jos. A face pulberea praf = a nu face nicio ispravă. ♦ Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, care indică felul) Mulțime, puzderie. 2. Spec. (Înv.) Praf de pușcă. 3. Substanță explozivă care se prezintă în formă de firișoare sau de granule. – Lat. pulvis, -eris. DOOM
púlbere s. f., g.-d. art. púlberii; pl. púlberi
pulberii
PÚLBERE, pulberi, s. f. 1. Material solid care se prezintă sub forma unor particule fine; praf, pudră. ◊ Expr. A se face (praf și) pulbere sau a se alege (din cineva sau ceva) (praful și) pulberea (sau praf și pulbere) = a se distruge, a se nimici, a pieri. A ridica pe cineva din pulbere = a înălța pe cineva într-o situație foarte bună. A se ridica (sau a se scula) din pulbere = a evolua; a parveni, plecând de jos. A face pulberea praf = a nu face nicio ispravă. ♦ Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, care indică felul) Mulțime, puzderie. 2. Spec. (Înv.) Praf de pușcă. 3. Substanță explozivă care se prezintă în formă de firișoare sau de granule. – Lat. pulvis, -eris. DOOM
púlbere s. f., g.-d. art. púlberii; pl. púlberi
pulberile
PÚLBERE, pulberi, s. f. 1. Material solid care se prezintă sub forma unor particule fine; praf, pudră. ◊ Expr. A se face (praf și) pulbere sau a se alege (din cineva sau ceva) (praful și) pulberea (sau praf și pulbere) = a se distruge, a se nimici, a pieri. A ridica pe cineva din pulbere = a înălța pe cineva într-o situație foarte bună. A se ridica (sau a se scula) din pulbere = a evolua; a parveni, plecând de jos. A face pulberea praf = a nu face nicio ispravă. ♦ Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, care indică felul) Mulțime, puzderie. 2. Spec. (Înv.) Praf de pușcă. 3. Substanță explozivă care se prezintă în formă de firișoare sau de granule. – Lat. pulvis, -eris. DOOM
púlbere s. f., g.-d. art. púlberii; pl. púlberi
pulberilor
PÚLBERE, pulberi, s. f. 1. Material solid care se prezintă sub forma unor particule fine; praf, pudră. ◊ Expr. A se face (praf și) pulbere sau a se alege (din cineva sau ceva) (praful și) pulberea (sau praf și pulbere) = a se distruge, a se nimici, a pieri. A ridica pe cineva din pulbere = a înălța pe cineva într-o situație foarte bună. A se ridica (sau a se scula) din pulbere = a evolua; a parveni, plecând de jos. A face pulberea praf = a nu face nicio ispravă. ♦ Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, care indică felul) Mulțime, puzderie. 2. Spec. (Înv.) Praf de pușcă. 3. Substanță explozivă care se prezintă în formă de firișoare sau de granule. – Lat. pulvis, -eris. DOOM
púlbere s. f., g.-d. art. púlberii; pl. púlberi
pulberoasa
PULBERÓS, -OÁSĂ, pulberoși, -oase, adj. (Rar) Ca praful; prăfos. – Pulbere + suf. -os. DOOM
pulberós (rar) adj. m., pl. pulberóși; f. pulberoásă, pl. pulberoáse
pulberoase
PULBERÓS, -OÁSĂ, pulberoși, -oase, adj. (Rar) Ca praful; prăfos. – Pulbere + suf. -os. DOOM
pulberós (rar) adj. m., pl. pulberóși; f. pulberoásă, pl. pulberoáse
pulberoasei
PULBERÓS, -OÁSĂ, pulberoși, -oase, adj. (Rar) Ca praful; prăfos. – Pulbere + suf. -os. DOOM
pulberós (rar) adj. m., pl. pulberóși; f. pulberoásă, pl. pulberoáse
pulberoasele
PULBERÓS, -OÁSĂ, pulberoși, -oase, adj. (Rar) Ca praful; prăfos. – Pulbere + suf. -os. DOOM
pulberós (rar) adj. m., pl. pulberóși; f. pulberoásă, pl. pulberoáse
pulberoaselor
PULBERÓS, -OÁSĂ, pulberoși, -oase, adj. (Rar) Ca praful; prăfos. – Pulbere + suf. -os. DOOM
pulberós (rar) adj. m., pl. pulberóși; f. pulberoásă, pl. pulberoáse
pulberos
PULBERÓS, -OÁSĂ, pulberoși, -oase, adj. (Rar) Ca praful; prăfos. – Pulbere + suf. -os. DOOM
pulberós (rar) adj. m., pl. pulberóși; f. pulberoásă, pl. pulberoáse
pulberosul
PULBERÓS, -OÁSĂ, pulberoși, -oase, adj. (Rar) Ca praful; prăfos. – Pulbere + suf. -os. DOOM
pulberós (rar) adj. m., pl. pulberóși; f. pulberoásă, pl. pulberoáse
pulberosului
PULBERÓS, -OÁSĂ, pulberoși, -oase, adj. (Rar) Ca praful; prăfos. – Pulbere + suf. -os. DOOM
pulberós (rar) adj. m., pl. pulberóși; f. pulberoásă, pl. pulberoáse
pulberoși
PULBERÓS, -OÁSĂ, pulberoși, -oase, adj. (Rar) Ca praful; prăfos. – Pulbere + suf. -os. DOOM
pulberós (rar) adj. m., pl. pulberóși; f. pulberoásă, pl. pulberoáse
pulberoșii
PULBERÓS, -OÁSĂ, pulberoși, -oase, adj. (Rar) Ca praful; prăfos. – Pulbere + suf. -os. DOOM
pulberós (rar) adj. m., pl. pulberóși; f. pulberoásă, pl. pulberoáse
pulberoșilor
PULBERÓS, -OÁSĂ, pulberoși, -oase, adj. (Rar) Ca praful; prăfos. – Pulbere + suf. -os. DOOM
pulberós (rar) adj. m., pl. pulberóși; f. pulberoásă, pl. pulberoáse
pulberăria
PULBERĂRÍE, puberării, s. f. (Înv.) Fabrică sau depozit de muniții. – Pulbere + suf. -ărie. DOOM
pulberăríe (înv.) s. f., art. pulberăría, g.-d. art. pulberăríei; pl. pulberăríi, art. pulberăríile
pulberărie
PULBERĂRÍE, puberării, s. f. (Înv.) Fabrică sau depozit de muniții. – Pulbere + suf. -ărie. DOOM
pulberăríe (înv.) s. f., art. pulberăría, g.-d. art. pulberăríei; pl. pulberăríi, art. pulberăríile
pulberăriei
PULBERĂRÍE, puberării, s. f. (Înv.) Fabrică sau depozit de muniții. – Pulbere + suf. -ărie. DOOM
pulberăríe (înv.) s. f., art. pulberăría, g.-d. art. pulberăríei; pl. pulberăríi, art. pulberăríile
pulberării
PULBERĂRÍE, puberării, s. f. (Înv.) Fabrică sau depozit de muniții. – Pulbere + suf. -ărie. DOOM
pulberăríe (înv.) s. f., art. pulberăría, g.-d. art. pulberăríei; pl. pulberăríi, art. pulberăríile
pulberăriile
PULBERĂRÍE, puberării, s. f. (Înv.) Fabrică sau depozit de muniții. – Pulbere + suf. -ărie. DOOM
pulberăríe (înv.) s. f., art. pulberăría, g.-d. art. pulberăríei; pl. pulberăríi, art. pulberăríile
pulberăriilor
PULBERĂRÍE, puberării, s. f. (Înv.) Fabrică sau depozit de muniții. – Pulbere + suf. -ărie. DOOM
pulberăríe (înv.) s. f., art. pulberăría, g.-d. art. pulberăríei; pl. pulberăríi, art. pulberăríile
pulegioides
CIMBRIȘÓR s. m. Plantă erbacee cu flori roșii-purpurii sau albe și cu frunze aromate, folosite în medicină pentru infuzie (Thymus vulgaris). – Cimbru + suf. -ișor.
pulia
PULÍE, pulii, s. f. Roată specială cu șanț pe circumferința exterioară, pe care se montează o frânghie sau o curea pentru a transmite o mișcare circulară. – Din fr. poulie. DOOM
pulíe s. f., art. pulía, g.-d. art. pulíei; pl. pulíi, art. pulíile
pulicaria
PURICÁRIȚĂ, puricarițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule și având miros neplăcut; puricică (Pulicaria vulgaris). – Purice + suf. -ariță.
pulică
Pulică Frânaru’ (de la coada trenului) expr. 1. v. pulică (1). 2. persoană situată pe treapta cea mai de jos a ierarhiei dintr-un grup / dintr-o comunitate, individ neînsemnat.
pulie
PULÍE, pulii, s. f. Roată specială cu șanț pe circumferința exterioară, pe care se montează o frânghie sau o curea pentru a transmite o mișcare circulară. – Din fr. poulie. DOOM
pulíe s. f., art. pulía, g.-d. art. pulíei; pl. pulíi, art. pulíile
puliei
PULÍE, pulii, s. f. Roată specială cu șanț pe circumferința exterioară, pe care se montează o frânghie sau o curea pentru a transmite o mișcare circulară. – Din fr. poulie. DOOM
pulíe s. f., art. pulía, g.-d. art. pulíei; pl. pulíi, art. pulíile
pulifrici
pulifrici, pulifrici s. m. (peior.) individ neînsemnat.
pulii
PULÍE, pulii, s. f. Roată specială cu șanț pe circumferința exterioară, pe care se montează o frânghie sau o curea pentru a transmite o mișcare circulară. – Din fr. poulie. DOOM
pulíe s. f., art. pulía, g.-d. art. pulíei; pl. pulíi, art. pulíile
puliile
PULÍE, pulii, s. f. Roată specială cu șanț pe circumferința exterioară, pe care se montează o frânghie sau o curea pentru a transmite o mișcare circulară. – Din fr. poulie. DOOM
pulíe s. f., art. pulía, g.-d. art. pulíei; pl. pulíi, art. pulíile
puliilor
PULÍE, pulii, s. f. Roată specială cu șanț pe circumferința exterioară, pe care se montează o frânghie sau o curea pentru a transmite o mișcare circulară. – Din fr. poulie. DOOM
pulíe s. f., art. pulía, g.-d. art. pulíei; pl. pulíi, art. pulíile
pulman
PÚLMAN s.n. Vagon de lux din Statele Unite; (p. ext.) tren compus din astfel de vagoane. [< engl., fr. pullman, cf. George Pullman – numele constructorului].
pulmon
PULMÓN, pulmoni, s. m. (Anat.) Plămân (la om). – Din lat. pulmo, -onis. DOOM
pulmón s. m., pl. pulmóni
pulmonar
PULMONÁR, -Ă, pulmonari, -e, adj. Care aparține plămânilor, de plămâni, privitor la plămâni, localizat la plămâni. – Din fr. pulmonaire, lat. pulmonarius. DOOM
pulmonár adj. m., pl. pulmonári; f. pulmonáră, pl. pulmonáre
pulmonara
PULMONÁR, -Ă, pulmonari, -e, adj. Care aparține plămânilor, de plămâni, privitor la plămâni, localizat la plămâni. – Din fr. pulmonaire, lat. pulmonarius. DOOM
pulmonár adj. m., pl. pulmonári; f. pulmonáră, pl. pulmonáre
pulmonare
PULMONÁR, -Ă, pulmonari, -e, adj. Care aparține plămânilor, de plămâni, privitor la plămâni, localizat la plămâni. – Din fr. pulmonaire, lat. pulmonarius. DOOM
pulmonár adj. m., pl. pulmonári; f. pulmonáră, pl. pulmonáre
pulmonarei
PULMONÁR, -Ă, pulmonari, -e, adj. Care aparține plămânilor, de plămâni, privitor la plămâni, localizat la plămâni. – Din fr. pulmonaire, lat. pulmonarius. DOOM
pulmonár adj. m., pl. pulmonári; f. pulmonáră, pl. pulmonáre
pulmonarele
PULMONÁR, -Ă, pulmonari, -e, adj. Care aparține plămânilor, de plămâni, privitor la plămâni, localizat la plămâni. – Din fr. pulmonaire, lat. pulmonarius. DOOM
pulmonár adj. m., pl. pulmonári; f. pulmonáră, pl. pulmonáre
pulmonarelor
PULMONÁR, -Ă, pulmonari, -e, adj. Care aparține plămânilor, de plămâni, privitor la plămâni, localizat la plămâni. – Din fr. pulmonaire, lat. pulmonarius. DOOM
pulmonár adj. m., pl. pulmonári; f. pulmonáră, pl. pulmonáre
pulmonari
PULMONÁR, -Ă, pulmonari, -e, adj. Care aparține plămânilor, de plămâni, privitor la plămâni, localizat la plămâni. – Din fr. pulmonaire, lat. pulmonarius. DOOM
pulmonár adj. m., pl. pulmonári; f. pulmonáră, pl. pulmonáre
pulmonaria
CUSCRIȘÓR, cuscrișori, s. m. (Bot.) Plămânărică. – Cuscru + suf. -ișor.
pulmonarii
PULMONÁR, -Ă, pulmonari, -e, adj. Care aparține plămânilor, de plămâni, privitor la plămâni, localizat la plămâni. – Din fr. pulmonaire, lat. pulmonarius. DOOM
pulmonár adj. m., pl. pulmonári; f. pulmonáră, pl. pulmonáre
pulmonarilor
PULMONÁR, -Ă, pulmonari, -e, adj. Care aparține plămânilor, de plămâni, privitor la plămâni, localizat la plămâni. – Din fr. pulmonaire, lat. pulmonarius. DOOM
pulmonár adj. m., pl. pulmonári; f. pulmonáră, pl. pulmonáre
pulmonarița
PULMONÁRIȚĂ, pulmonarițe, s. f. (Bot.) Cuscrișor (Pulmonaria officinalis). – Din lat. Pulmonaria [officinalis], denumirea științifică a pulmonariței (după modelul unor cuvinte ca măselariță, săpunariță etc.).
pulmonarițe
PULMONÁRIȚĂ, pulmonarițe, s. f. (Bot.) Cuscrișor (Pulmonaria officinalis). – Din lat. Pulmonaria [officinalis], denumirea științifică a pulmonariței (după modelul unor cuvinte ca măselariță, săpunariță etc.).
pulmonariței
PULMONÁRIȚĂ, pulmonarițe, s. f. (Bot.) Cuscrișor (Pulmonaria officinalis). – Din lat. Pulmonaria [officinalis], denumirea științifică a pulmonariței (după modelul unor cuvinte ca măselariță, săpunariță etc.).
pulmonarițele
PULMONÁRIȚĂ, pulmonarițe, s. f. (Bot.) Cuscrișor (Pulmonaria officinalis). – Din lat. Pulmonaria [officinalis], denumirea științifică a pulmonariței (după modelul unor cuvinte ca măselariță, săpunariță etc.).
pulmonarițelor
PULMONÁRIȚĂ, pulmonarițe, s. f. (Bot.) Cuscrișor (Pulmonaria officinalis). – Din lat. Pulmonaria [officinalis], denumirea științifică a pulmonariței (după modelul unor cuvinte ca măselariță, săpunariță etc.).
pulmonarul
PULMONÁR, -Ă, pulmonari, -e, adj. Care aparține plămânilor, de plămâni, privitor la plămâni, localizat la plămâni. – Din fr. pulmonaire, lat. pulmonarius. DOOM
pulmonár adj. m., pl. pulmonári; f. pulmonáră, pl. pulmonáre
pulmonarului
PULMONÁR, -Ă, pulmonari, -e, adj. Care aparține plămânilor, de plămâni, privitor la plămâni, localizat la plămâni. – Din fr. pulmonaire, lat. pulmonarius. DOOM
pulmonár adj. m., pl. pulmonári; f. pulmonáră, pl. pulmonáre
pulmonata
PULMONÁTE s.f. pl. Subclasă de moluște gasteropode care respiră printr-un plămân; (la sg.) moluscă din această subclasă. [< fr. pulmonés, cf. lat. pulmonata].
pulmonate
PULMONÁTE s.f. pl. Subclasă de moluște gasteropode care respiră printr-un plămân; (la sg.) moluscă din această subclasă. [< fr. pulmonés, cf. lat. pulmonata].
pulmonatei
PULMONÁTE s.f. pl. Subclasă de moluște gasteropode care respiră printr-un plămân; (la sg.) moluscă din această subclasă. [< fr. pulmonés, cf. lat. pulmonata].
pulmonatele
PULMONÁTE s.f. pl. Subclasă de moluște gasteropode care respiră printr-un plămân; (la sg.) moluscă din această subclasă. [< fr. pulmonés, cf. lat. pulmonata].
pulmonatelor
PULMONÁTE s.f. pl. Subclasă de moluște gasteropode care respiră printr-un plămân; (la sg.) moluscă din această subclasă. [< fr. pulmonés, cf. lat. pulmonata].
pulmoni
PULMÓN, pulmoni, s. m. (Anat.) Plămân (la om). – Din lat. pulmo, -onis. DOOM
pulmón s. m., pl. pulmóni
pulmonii
PULMÓN, pulmoni, s. m. (Anat.) Plămân (la om). – Din lat. pulmo, -onis. DOOM
pulmón s. m., pl. pulmóni
pulmonilor
PULMÓN, pulmoni, s. m. (Anat.) Plămân (la om). – Din lat. pulmo, -onis. DOOM
pulmón s. m., pl. pulmóni
pulmonul
PULMÓN, pulmoni, s. m. (Anat.) Plămân (la om). – Din lat. pulmo, -onis. DOOM
pulmón s. m., pl. pulmóni
pulmonului
PULMÓN, pulmoni, s. m. (Anat.) Plămân (la om). – Din lat. pulmo, -onis. DOOM
pulmón s. m., pl. pulmóni
puloroză
PULORÓZĂ s.f. Boală contagioasă a puilor de găină transmisă prin ouă, care provoacă moartea puilor după ecloziune. [< fr. pullorose].
pulover
PULÓVER, pulovere, s. n. Obiect de îmbrăcăminte tricotat (fără nasturi), care acoperă partea de sus a corpului și se poartă de obicei peste cămașă sau peste bluză. [Var.: pulóvăr s. n.] – Din fr., engl. pull-over. DOOM
pulóver s. n., pl. pulóvere
pulovere
PULÓVER, pulovere, s. n. Obiect de îmbrăcăminte tricotat (fără nasturi), care acoperă partea de sus a corpului și se poartă de obicei peste cămașă sau peste bluză. [Var.: pulóvăr s. n.] – Din fr., engl. pull-over. DOOM
pulóver s. n., pl. pulóvere
puloverele
PULÓVER, pulovere, s. n. Obiect de îmbrăcăminte tricotat (fără nasturi), care acoperă partea de sus a corpului și se poartă de obicei peste cămașă sau peste bluză. [Var.: pulóvăr s. n.] – Din fr., engl. pull-over. DOOM
pulóver s. n., pl. pulóvere
puloverelor
PULÓVER, pulovere, s. n. Obiect de îmbrăcăminte tricotat (fără nasturi), care acoperă partea de sus a corpului și se poartă de obicei peste cămașă sau peste bluză. [Var.: pulóvăr s. n.] – Din fr., engl. pull-over. DOOM
pulóver s. n., pl. pulóvere
puloverul
PULÓVER, pulovere, s. n. Obiect de îmbrăcăminte tricotat (fără nasturi), care acoperă partea de sus a corpului și se poartă de obicei peste cămașă sau peste bluză. [Var.: pulóvăr s. n.] – Din fr., engl. pull-over. DOOM
pulóver s. n., pl. pulóvere
puloverului
PULÓVER, pulovere, s. n. Obiect de îmbrăcăminte tricotat (fără nasturi), care acoperă partea de sus a corpului și se poartă de obicei peste cămașă sau peste bluză. [Var.: pulóvăr s. n.] – Din fr., engl. pull-over. DOOM
pulóver s. n., pl. pulóvere
pulovăr
PULÓVER, pulovere, s. n. Obiect de îmbrăcăminte tricotat (fără nasturi), care acoperă partea de sus a corpului și se poartă de obicei peste cămașă sau peste bluză. [Var.: pulóvăr s. n.] – Din fr., engl. pull-over. DOOM
pulóver s. n., pl. pulóvere
pulpa
PÚLPĂ, pulpe, s. f. 1. Partea musculoasă posterioară a piciorului, situată între genunchi și gleznă. ♦ Parte a piciorului situată în porțiunea acestor mușchi. 2. Țesut conjunctiv bogat în vase și nervi. Pulpă dentară. 3. Partea cărnoasă și comestibilă a unor fructe. 4. Reziduu obținut în industria zahărului, în distilerii și la prepararea feculei, folosit ca hrană pentru vite. – Lat. pulpa (cu unele sensuri după fr. pulpe). DOOM
púlpă s. f., g.-d. art. púlpei; pl. púlpe
pulpana
PULPÁNĂ, pulpane, s. f. Partea (despicată la spate) de la talie în jos a unei haine bărbătești lungi. – Pulpă + suf. -ană. DOOM
pulpánă s. f., g.-d. art. pulpánei; pl. pulpáne
pulpane
PULPÁNĂ, pulpane, s. f. Partea (despicată la spate) de la talie în jos a unei haine bărbătești lungi. – Pulpă + suf. -ană. DOOM
pulpánă s. f., g.-d. art. pulpánei; pl. pulpáne
pulpanei
PULPÁNĂ, pulpane, s. f. Partea (despicată la spate) de la talie în jos a unei haine bărbătești lungi. – Pulpă + suf. -ană. DOOM
pulpánă s. f., g.-d. art. pulpánei; pl. pulpáne
pulpanele
PULPÁNĂ, pulpane, s. f. Partea (despicată la spate) de la talie în jos a unei haine bărbătești lungi. – Pulpă + suf. -ană. DOOM
pulpánă s. f., g.-d. art. pulpánei; pl. pulpáne
pulpanelor
PULPÁNĂ, pulpane, s. f. Partea (despicată la spate) de la talie în jos a unei haine bărbătești lungi. – Pulpă + suf. -ană. DOOM
pulpánă s. f., g.-d. art. pulpánei; pl. pulpáne
pulpar
PULPÁR, pulpare, s. n. 1. Apărătoare de metal sau de piele purtată odinioară de războinici pe pulpe. 2. Carâmb de piele care protejează piciorul călărețului. – Pulpă + suf. -ar. DOOM
pulpár s. n., pl. pulpáre
pulpara
PULPÁR, pulpare, s. n. 1. Apărătoare de metal sau de piele purtată odinioară de războinici pe pulpe. 2. Carâmb de piele care protejează piciorul călărețului. – Pulpă + suf. -ar. DOOM
pulpár s. n., pl. pulpáre
pulpare
PULPÁR, pulpare, s. n. 1. Apărătoare de metal sau de piele purtată odinioară de războinici pe pulpe. 2. Carâmb de piele care protejează piciorul călărețului. – Pulpă + suf. -ar. DOOM
pulpár s. n., pl. pulpáre
pulpare
PULPÁRE s.f. Procesul tehnologic de preparare a pulpelor de fructe. [< pulpă].
pulparea
PULPÁRE s.f. Procesul tehnologic de preparare a pulpelor de fructe. [< pulpă].
pulparei
PULPÁR, pulpare, s. n. 1. Apărătoare de metal sau de piele purtată odinioară de războinici pe pulpe. 2. Carâmb de piele care protejează piciorul călărețului. – Pulpă + suf. -ar. DOOM
pulpár s. n., pl. pulpáre
pulparele
PULPÁR, pulpare, s. n. 1. Apărătoare de metal sau de piele purtată odinioară de războinici pe pulpe. 2. Carâmb de piele care protejează piciorul călărețului. – Pulpă + suf. -ar. DOOM
pulpár s. n., pl. pulpáre
pulparelor
PULPÁR, pulpare, s. n. 1. Apărătoare de metal sau de piele purtată odinioară de războinici pe pulpe. 2. Carâmb de piele care protejează piciorul călărețului. – Pulpă + suf. -ar. DOOM
pulpár s. n., pl. pulpáre
pulpari
PULPÁR, pulpare, s. n. 1. Apărătoare de metal sau de piele purtată odinioară de războinici pe pulpe. 2. Carâmb de piele care protejează piciorul călărețului. – Pulpă + suf. -ar. DOOM
pulpár s. n., pl. pulpáre
pulparii
PULPÁR, pulpare, s. n. 1. Apărătoare de metal sau de piele purtată odinioară de războinici pe pulpe. 2. Carâmb de piele care protejează piciorul călărețului. – Pulpă + suf. -ar. DOOM
pulpár s. n., pl. pulpáre
pulparilor
PULPÁR, pulpare, s. n. 1. Apărătoare de metal sau de piele purtată odinioară de războinici pe pulpe. 2. Carâmb de piele care protejează piciorul călărețului. – Pulpă + suf. -ar. DOOM
pulpár s. n., pl. pulpáre
pulparul
PULPÁR, pulpare, s. n. 1. Apărătoare de metal sau de piele purtată odinioară de războinici pe pulpe. 2. Carâmb de piele care protejează piciorul călărețului. – Pulpă + suf. -ar. DOOM
pulpár s. n., pl. pulpáre
pulparului
PULPÁR, pulpare, s. n. 1. Apărătoare de metal sau de piele purtată odinioară de războinici pe pulpe. 2. Carâmb de piele care protejează piciorul călărețului. – Pulpă + suf. -ar. DOOM
pulpár s. n., pl. pulpáre
pulpe
PÚLPĂ, pulpe, s. f. 1. Partea musculoasă posterioară a piciorului, situată între genunchi și gleznă. ♦ Parte a piciorului situată în porțiunea acestor mușchi. 2. Țesut conjunctiv bogat în vase și nervi. Pulpă dentară. 3. Partea cărnoasă și comestibilă a unor fructe. 4. Reziduu obținut în industria zahărului, în distilerii și la prepararea feculei, folosit ca hrană pentru vite. – Lat. pulpa (cu unele sensuri după fr. pulpe). DOOM
púlpă s. f., g.-d. art. púlpei; pl. púlpe
pulpectomia
PULPECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare (totală) a țesuturilor pulpare ale unui dinte. [Gen. -iei. / < fr. pulpectomie].
pulpectomie
PULPECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare (totală) a țesuturilor pulpare ale unui dinte. [Gen. -iei. / < fr. pulpectomie].
pulpectomiei
PULPECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare (totală) a țesuturilor pulpare ale unui dinte. [Gen. -iei. / < fr. pulpectomie].
pulpectomii
PULPECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare (totală) a țesuturilor pulpare ale unui dinte. [Gen. -iei. / < fr. pulpectomie].
pulpectomiile
PULPECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare (totală) a țesuturilor pulpare ale unui dinte. [Gen. -iei. / < fr. pulpectomie].
pulpectomiilor
PULPECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare (totală) a țesuturilor pulpare ale unui dinte. [Gen. -iei. / < fr. pulpectomie].
pulpei
PÚLPĂ, pulpe, s. f. 1. Partea musculoasă posterioară a piciorului, situată între genunchi și gleznă. ♦ Parte a piciorului situată în porțiunea acestor mușchi. 2. Țesut conjunctiv bogat în vase și nervi. Pulpă dentară. 3. Partea cărnoasă și comestibilă a unor fructe. 4. Reziduu obținut în industria zahărului, în distilerii și la prepararea feculei, folosit ca hrană pentru vite. – Lat. pulpa (cu unele sensuri după fr. pulpe). DOOM
púlpă s. f., g.-d. art. púlpei; pl. púlpe
pulpele
PÚLPĂ, pulpe, s. f. 1. Partea musculoasă posterioară a piciorului, situată între genunchi și gleznă. ♦ Parte a piciorului situată în porțiunea acestor mușchi. 2. Țesut conjunctiv bogat în vase și nervi. Pulpă dentară. 3. Partea cărnoasă și comestibilă a unor fructe. 4. Reziduu obținut în industria zahărului, în distilerii și la prepararea feculei, folosit ca hrană pentru vite. – Lat. pulpa (cu unele sensuri după fr. pulpe). DOOM
púlpă s. f., g.-d. art. púlpei; pl. púlpe
pulpelor
PÚLPĂ, pulpe, s. f. 1. Partea musculoasă posterioară a piciorului, situată între genunchi și gleznă. ♦ Parte a piciorului situată în porțiunea acestor mușchi. 2. Țesut conjunctiv bogat în vase și nervi. Pulpă dentară. 3. Partea cărnoasă și comestibilă a unor fructe. 4. Reziduu obținut în industria zahărului, în distilerii și la prepararea feculei, folosit ca hrană pentru vite. – Lat. pulpa (cu unele sensuri după fr. pulpe). DOOM
púlpă s. f., g.-d. art. púlpei; pl. púlpe
pulpi
PÚLPĂ, pulpe, s. f. 1. Partea musculoasă posterioară a piciorului, situată între genunchi și gleznă. ♦ Parte a piciorului situată în porțiunea acestor mușchi. 2. Țesut conjunctiv bogat în vase și nervi. Pulpă dentară. 3. Partea cărnoasă și comestibilă a unor fructe. 4. Reziduu obținut în industria zahărului, în distilerii și la prepararea feculei, folosit ca hrană pentru vite. – Lat. pulpa (cu unele sensuri după fr. pulpe). DOOM
púlpă s. f., g.-d. art. púlpei; pl. púlpe
pulpii
PÚLPĂ, pulpe, s. f. 1. Partea musculoasă posterioară a piciorului, situată între genunchi și gleznă. ♦ Parte a piciorului situată în porțiunea acestor mușchi. 2. Țesut conjunctiv bogat în vase și nervi. Pulpă dentară. 3. Partea cărnoasă și comestibilă a unor fructe. 4. Reziduu obținut în industria zahărului, în distilerii și la prepararea feculei, folosit ca hrană pentru vite. – Lat. pulpa (cu unele sensuri după fr. pulpe). DOOM
púlpă s. f., g.-d. art. púlpei; pl. púlpe
pulpile
PÚLPĂ, pulpe, s. f. 1. Partea musculoasă posterioară a piciorului, situată între genunchi și gleznă. ♦ Parte a piciorului situată în porțiunea acestor mușchi. 2. Țesut conjunctiv bogat în vase și nervi. Pulpă dentară. 3. Partea cărnoasă și comestibilă a unor fructe. 4. Reziduu obținut în industria zahărului, în distilerii și la prepararea feculei, folosit ca hrană pentru vite. – Lat. pulpa (cu unele sensuri după fr. pulpe). DOOM
púlpă s. f., g.-d. art. púlpei; pl. púlpe
pulpilor
PÚLPĂ, pulpe, s. f. 1. Partea musculoasă posterioară a piciorului, situată între genunchi și gleznă. ♦ Parte a piciorului situată în porțiunea acestor mușchi. 2. Țesut conjunctiv bogat în vase și nervi. Pulpă dentară. 3. Partea cărnoasă și comestibilă a unor fructe. 4. Reziduu obținut în industria zahărului, în distilerii și la prepararea feculei, folosit ca hrană pentru vite. – Lat. pulpa (cu unele sensuri după fr. pulpe). DOOM
púlpă s. f., g.-d. art. púlpei; pl. púlpe
pulpita
PULPÍTĂ, pulpite, s. f. Inflamație a pulpei dentare, caracterizată prin dureri violente. – Din fr. pulpite. DOOM
pulpítă s. f., g.-d. art. pulpítei; pl. pulpíte
pulpite
PULPÍTĂ, pulpite, s. f. Inflamație a pulpei dentare, caracterizată prin dureri violente. – Din fr. pulpite. DOOM
pulpítă s. f., g.-d. art. pulpítei; pl. pulpíte
pulpitei
PULPÍTĂ, pulpite, s. f. Inflamație a pulpei dentare, caracterizată prin dureri violente. – Din fr. pulpite. DOOM
pulpítă s. f., g.-d. art. pulpítei; pl. pulpíte
pulpitele
PULPÍTĂ, pulpite, s. f. Inflamație a pulpei dentare, caracterizată prin dureri violente. – Din fr. pulpite. DOOM
pulpítă s. f., g.-d. art. pulpítei; pl. pulpíte
pulpitelor
PULPÍTĂ, pulpite, s. f. Inflamație a pulpei dentare, caracterizată prin dureri violente. – Din fr. pulpite. DOOM
pulpítă s. f., g.-d. art. pulpítei; pl. pulpíte
pulpitum
PÚLPITUM s. n. Parte a teatrului roman în care actorii își desfășurau jocul. – Din lat. pulpitum. DOOM
púlpitum (lat.) s. n.
pulpitumul
PÚLPITUM s. n. Parte a teatrului roman în care actorii își desfășurau jocul. – Din lat. pulpitum. DOOM
púlpitum (lat.) s. n.
pulpitumului
PÚLPITUM s. n. Parte a teatrului roman în care actorii își desfășurau jocul. – Din lat. pulpitum. DOOM
púlpitum (lat.) s. n.
pulpișoara
PULPIȘOÁRĂ, pulpișoare, s. f. Diminutiv al lui pulpă (1). – Pulpă + suf. -ișoară. DOOM
pulpișoáră s. f., g.-d. art. pulpișoárei; pl. pulpișoáre
pulpișoare
PULPIȘOÁRĂ, pulpișoare, s. f. Diminutiv al lui pulpă (1). – Pulpă + suf. -ișoară. DOOM
pulpișoáră s. f., g.-d. art. pulpișoárei; pl. pulpișoáre
pulpișoarei
PULPIȘOÁRĂ, pulpișoare, s. f. Diminutiv al lui pulpă (1). – Pulpă + suf. -ișoară. DOOM
pulpișoáră s. f., g.-d. art. pulpișoárei; pl. pulpișoáre
pulpișoarele
PULPIȘOÁRĂ, pulpișoare, s. f. Diminutiv al lui pulpă (1). – Pulpă + suf. -ișoară. DOOM
pulpișoáră s. f., g.-d. art. pulpișoárei; pl. pulpișoáre
pulpișoarelor
PULPIȘOÁRĂ, pulpișoare, s. f. Diminutiv al lui pulpă (1). – Pulpă + suf. -ișoară. DOOM
pulpișoáră s. f., g.-d. art. pulpișoárei; pl. pulpișoáre
pulpoasa
PULPÓS, -OÁSĂ, pulpoși, -oase, adj. (Fam.) 1. Cu pulpe (1) mari, groase. 2. Cu pulpă (3) bogată. – Pulpă + suf. -os. DOOM
pulpós (fam.) adj. m., pl. pulpóși; f. pulpoásă, pl. pulpoáse
pulpoase
PULPÓS, -OÁSĂ, pulpoși, -oase, adj. (Fam.) 1. Cu pulpe (1) mari, groase. 2. Cu pulpă (3) bogată. – Pulpă + suf. -os. DOOM
pulpós (fam.) adj. m., pl. pulpóși; f. pulpoásă, pl. pulpoáse
pulpoasei
PULPÓS, -OÁSĂ, pulpoși, -oase, adj. (Fam.) 1. Cu pulpe (1) mari, groase. 2. Cu pulpă (3) bogată. – Pulpă + suf. -os. DOOM
pulpós (fam.) adj. m., pl. pulpóși; f. pulpoásă, pl. pulpoáse
pulpoasele
PULPÓS, -OÁSĂ, pulpoși, -oase, adj. (Fam.) 1. Cu pulpe (1) mari, groase. 2. Cu pulpă (3) bogată. – Pulpă + suf. -os. DOOM
pulpós (fam.) adj. m., pl. pulpóși; f. pulpoásă, pl. pulpoáse
pulpoaselor
PULPÓS, -OÁSĂ, pulpoși, -oase, adj. (Fam.) 1. Cu pulpe (1) mari, groase. 2. Cu pulpă (3) bogată. – Pulpă + suf. -os. DOOM
pulpós (fam.) adj. m., pl. pulpóși; f. pulpoásă, pl. pulpoáse
pulpoduct
PULPODÚCT s.n. (Min.) Conductă pentru transportul pulpei (3) [în DN]. [Cf. fr. pulpeduc].
pulpoducte
PULPODÚCT s.n. (Min.) Conductă pentru transportul pulpei (3) [în DN]. [Cf. fr. pulpeduc].
pulpoductele
PULPODÚCT s.n. (Min.) Conductă pentru transportul pulpei (3) [în DN]. [Cf. fr. pulpeduc].
pulpoductelor
PULPODÚCT s.n. (Min.) Conductă pentru transportul pulpei (3) [în DN]. [Cf. fr. pulpeduc].
pulpoductul
PULPODÚCT s.n. (Min.) Conductă pentru transportul pulpei (3) [în DN]. [Cf. fr. pulpeduc].
pulpoductului
PULPODÚCT s.n. (Min.) Conductă pentru transportul pulpei (3) [în DN]. [Cf. fr. pulpeduc].
pulpos
PULPÓS, -OÁSĂ, pulpoși, -oase, adj. (Fam.) 1. Cu pulpe (1) mari, groase. 2. Cu pulpă (3) bogată. – Pulpă + suf. -os. DOOM
pulpós (fam.) adj. m., pl. pulpóși; f. pulpoásă, pl. pulpoáse
pulposul
PULPÓS, -OÁSĂ, pulpoși, -oase, adj. (Fam.) 1. Cu pulpe (1) mari, groase. 2. Cu pulpă (3) bogată. – Pulpă + suf. -os. DOOM
pulpós (fam.) adj. m., pl. pulpóși; f. pulpoásă, pl. pulpoáse
pulposului
PULPÓS, -OÁSĂ, pulpoși, -oase, adj. (Fam.) 1. Cu pulpe (1) mari, groase. 2. Cu pulpă (3) bogată. – Pulpă + suf. -os. DOOM
pulpós (fam.) adj. m., pl. pulpóși; f. pulpoásă, pl. pulpoáse
pulpoși
PULPÓS, -OÁSĂ, pulpoși, -oase, adj. (Fam.) 1. Cu pulpe (1) mari, groase. 2. Cu pulpă (3) bogată. – Pulpă + suf. -os. DOOM
pulpós (fam.) adj. m., pl. pulpóși; f. pulpoásă, pl. pulpoáse
pulpoșii
PULPÓS, -OÁSĂ, pulpoși, -oase, adj. (Fam.) 1. Cu pulpe (1) mari, groase. 2. Cu pulpă (3) bogată. – Pulpă + suf. -os. DOOM
pulpós (fam.) adj. m., pl. pulpóși; f. pulpoásă, pl. pulpoáse
pulpoșilor
PULPÓS, -OÁSĂ, pulpoși, -oase, adj. (Fam.) 1. Cu pulpe (1) mari, groase. 2. Cu pulpă (3) bogată. – Pulpă + suf. -os. DOOM
pulpós (fam.) adj. m., pl. pulpóși; f. pulpoásă, pl. pulpoáse
pulpări
PULPÁRE s.f. Procesul tehnologic de preparare a pulpelor de fructe. [< pulpă].
pulpării
PULPÁRE s.f. Procesul tehnologic de preparare a pulpelor de fructe. [< pulpă].
pulpările
PULPÁRE s.f. Procesul tehnologic de preparare a pulpelor de fructe. [< pulpă].
pulpărilor
PULPÁRE s.f. Procesul tehnologic de preparare a pulpelor de fructe. [< pulpă].
puls
PULS, pulsuri, s. n. Mișcare fiziologică ritmică de dilatare și de contractare a pereților arterelor, determinată de creșterea volumului de sânge pompat de inimă. ◊ Expr. A lua (cuiva) pulsul = a număra (cuiva) bătăile inimii, apăsând cu degetul pe artera de la încheietura mâinii. A pipăi pulsul (cuiva) = a încerca să afle intențiile, planurile sau starea de spirit a cuiva. A prinde (sau a simți) pulsul (unei situații) = a înțelege sau a intui exact o situație, o stare de lucruri. ♦ Loc unde se simte această mișcare ritmică. – Din fr. pouls, lat. pulsus. DOOM
puls s. n., pl. púlsuri
pulsa
PULSÁ, pulsez, vb. I. Intranz. 1. (Despre sânge) A circula prin vasele sangvine. 2. Fig. (Despre lucruri sau despre procese în mișcare) A se manifesta într-un ritm viu; a palpita. – Din lat. pulsare. DOOM
pulsá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulseáză
pulsai
PULSÁ, pulsez, vb. I. Intranz. 1. (Despre sânge) A circula prin vasele sangvine. 2. Fig. (Despre lucruri sau despre procese în mișcare) A se manifesta într-un ritm viu; a palpita. – Din lat. pulsare. DOOM
pulsá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulseáză
pulsam
PULSÁ, pulsez, vb. I. Intranz. 1. (Despre sânge) A circula prin vasele sangvine. 2. Fig. (Despre lucruri sau despre procese în mișcare) A se manifesta într-un ritm viu; a palpita. – Din lat. pulsare. DOOM
pulsá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulseáză
pulsant
PULSÁNT, -Ă, pulsanți, -te, adj. 1. (În sintagma) Vas pulsant = organ care pompează sângele în corpul albinei. 2. (Rar; despre curentul electric) Pulsator (2). – Pulsa + suf. -ant.
pulsanta
PULSÁNT, -Ă, pulsanți, -te, adj. 1. (În sintagma) Vas pulsant = organ care pompează sângele în corpul albinei. 2. (Rar; despre curentul electric) Pulsator (2). – Pulsa + suf. -ant.
pulsante
PULSÁNT, -Ă, pulsanți, -te, adj. 1. (În sintagma) Vas pulsant = organ care pompează sângele în corpul albinei. 2. (Rar; despre curentul electric) Pulsator (2). – Pulsa + suf. -ant.
pulsantei
PULSÁNT, -Ă, pulsanți, -te, adj. 1. (În sintagma) Vas pulsant = organ care pompează sângele în corpul albinei. 2. (Rar; despre curentul electric) Pulsator (2). – Pulsa + suf. -ant.
pulsantele
PULSÁNT, -Ă, pulsanți, -te, adj. 1. (În sintagma) Vas pulsant = organ care pompează sângele în corpul albinei. 2. (Rar; despre curentul electric) Pulsator (2). – Pulsa + suf. -ant.
pulsantelor
PULSÁNT, -Ă, pulsanți, -te, adj. 1. (În sintagma) Vas pulsant = organ care pompează sângele în corpul albinei. 2. (Rar; despre curentul electric) Pulsator (2). – Pulsa + suf. -ant.
pulsantul
PULSÁNT, -Ă, pulsanți, -te, adj. 1. (În sintagma) Vas pulsant = organ care pompează sângele în corpul albinei. 2. (Rar; despre curentul electric) Pulsator (2). – Pulsa + suf. -ant.
pulsantului
PULSÁNT, -Ă, pulsanți, -te, adj. 1. (În sintagma) Vas pulsant = organ care pompează sângele în corpul albinei. 2. (Rar; despre curentul electric) Pulsator (2). – Pulsa + suf. -ant.
pulsanți
PULSÁNT, -Ă, pulsanți, -te, adj. 1. (În sintagma) Vas pulsant = organ care pompează sângele în corpul albinei. 2. (Rar; despre curentul electric) Pulsator (2). – Pulsa + suf. -ant.
pulsanții
PULSÁNT, -Ă, pulsanți, -te, adj. 1. (În sintagma) Vas pulsant = organ care pompează sângele în corpul albinei. 2. (Rar; despre curentul electric) Pulsator (2). – Pulsa + suf. -ant.
pulsanților
PULSÁNT, -Ă, pulsanți, -te, adj. 1. (În sintagma) Vas pulsant = organ care pompează sângele în corpul albinei. 2. (Rar; despre curentul electric) Pulsator (2). – Pulsa + suf. -ant.
pulsar
PULSÁR, pulsari, s. m. (Astron.) Sursă galactică de unde radio care emite impulsuri foarte regulate și foarte scurte. – Din engl., fr. pulsar. DOOM
*pulsár s. m., pl. pulsári
pulsare
PULSÁ, pulsez, vb. I. Intranz. 1. (Despre sânge) A circula prin vasele sangvine. 2. Fig. (Despre lucruri sau despre procese în mișcare) A se manifesta într-un ritm viu; a palpita. – Din lat. pulsare. DOOM
pulsá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulseáză
pulsare
PULSÁRE, pulsări, s. f. Acțiunea de a pulsa și rezultatul ei; pulsație. – V. pulsa. DOOM
pulsáre s. f., g.-d. art. pulsắrii; pl. pulsắri
pulsarea
PULSÁRE, pulsări, s. f. Acțiunea de a pulsa și rezultatul ei; pulsație. – V. pulsa. DOOM
pulsáre s. f., g.-d. art. pulsắrii; pl. pulsắri
pulsari
PULSÁR, pulsari, s. m. (Astron.) Sursă galactică de unde radio care emite impulsuri foarte regulate și foarte scurte. – Din engl., fr. pulsar. DOOM
*pulsár s. m., pl. pulsári
pulsarii
PULSÁR, pulsari, s. m. (Astron.) Sursă galactică de unde radio care emite impulsuri foarte regulate și foarte scurte. – Din engl., fr. pulsar. DOOM
*pulsár s. m., pl. pulsári
pulsarilor
PULSÁR, pulsari, s. m. (Astron.) Sursă galactică de unde radio care emite impulsuri foarte regulate și foarte scurte. – Din engl., fr. pulsar. DOOM
*pulsár s. m., pl. pulsári
pulsarul
PULSÁR, pulsari, s. m. (Astron.) Sursă galactică de unde radio care emite impulsuri foarte regulate și foarte scurte. – Din engl., fr. pulsar. DOOM
*pulsár s. m., pl. pulsári
pulsarului
PULSÁR, pulsari, s. m. (Astron.) Sursă galactică de unde radio care emite impulsuri foarte regulate și foarte scurte. – Din engl., fr. pulsar. DOOM
*pulsár s. m., pl. pulsári
pulsară
PULSÁ, pulsez, vb. I. Intranz. 1. (Despre sânge) A circula prin vasele sangvine. 2. Fig. (Despre lucruri sau despre procese în mișcare) A se manifesta într-un ritm viu; a palpita. – Din lat. pulsare. DOOM
pulsá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulseáză
pulsarăm
PULSÁ, pulsez, vb. I. Intranz. 1. (Despre sânge) A circula prin vasele sangvine. 2. Fig. (Despre lucruri sau despre procese în mișcare) A se manifesta într-un ritm viu; a palpita. – Din lat. pulsare. DOOM
pulsá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulseáză
pulsarăți
PULSÁ, pulsez, vb. I. Intranz. 1. (Despre sânge) A circula prin vasele sangvine. 2. Fig. (Despre lucruri sau despre procese în mișcare) A se manifesta într-un ritm viu; a palpita. – Din lat. pulsare. DOOM
pulsá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulseáză
pulsase
PULSÁ, pulsez, vb. I. Intranz. 1. (Despre sânge) A circula prin vasele sangvine. 2. Fig. (Despre lucruri sau despre procese în mișcare) A se manifesta într-un ritm viu; a palpita. – Din lat. pulsare. DOOM
pulsá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulseáză
pulsasem
PULSÁ, pulsez, vb. I. Intranz. 1. (Despre sânge) A circula prin vasele sangvine. 2. Fig. (Despre lucruri sau despre procese în mișcare) A se manifesta într-un ritm viu; a palpita. – Din lat. pulsare. DOOM
pulsá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulseáză
pulsaseră
PULSÁ, pulsez, vb. I. Intranz. 1. (Despre sânge) A circula prin vasele sangvine. 2. Fig. (Despre lucruri sau despre procese în mișcare) A se manifesta într-un ritm viu; a palpita. – Din lat. pulsare. DOOM
pulsá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulseáză
pulsaserăm
PULSÁ, pulsez, vb. I. Intranz. 1. (Despre sânge) A circula prin vasele sangvine. 2. Fig. (Despre lucruri sau despre procese în mișcare) A se manifesta într-un ritm viu; a palpita. – Din lat. pulsare. DOOM
pulsá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulseáză
pulsaserăți
PULSÁ, pulsez, vb. I. Intranz. 1. (Despre sânge) A circula prin vasele sangvine. 2. Fig. (Despre lucruri sau despre procese în mișcare) A se manifesta într-un ritm viu; a palpita. – Din lat. pulsare. DOOM
pulsá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulseáză
pulsaseși
PULSÁ, pulsez, vb. I. Intranz. 1. (Despre sânge) A circula prin vasele sangvine. 2. Fig. (Despre lucruri sau despre procese în mișcare) A se manifesta într-un ritm viu; a palpita. – Din lat. pulsare. DOOM
pulsá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulseáză
pulsaseți
PULSÁ, pulsez, vb. I. Intranz. 1. (Despre sânge) A circula prin vasele sangvine. 2. Fig. (Despre lucruri sau despre procese în mișcare) A se manifesta într-un ritm viu; a palpita. – Din lat. pulsare. DOOM
pulsá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulseáză
pulsat
PULSÁ, pulsez, vb. I. Intranz. 1. (Despre sânge) A circula prin vasele sangvine. 2. Fig. (Despre lucruri sau despre procese în mișcare) A se manifesta într-un ritm viu; a palpita. – Din lat. pulsare. DOOM
pulsá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulseáză
pulsatil
PULSATÍL, -Ă, pulsatili, -e, adj. Care aparține pulsului, privitor la puls. ◊ Durere pulsatilă = durere care se accentuează la intervale regulate, provocând zvâcnituri. – Din fr. pulsatile, lat. pulsatilis. DOOM
pulsatíl adj. m., pl. pulsatíli; f. pulsatílă, pl. pulsatíle
pulsatila
PULSATÍL, -Ă, pulsatili, -e, adj. Care aparține pulsului, privitor la puls. ◊ Durere pulsatilă = durere care se accentuează la intervale regulate, provocând zvâcnituri. – Din fr. pulsatile, lat. pulsatilis. DOOM
pulsatíl adj. m., pl. pulsatíli; f. pulsatílă, pl. pulsatíle
pulsatile
PULSATÍL, -Ă, pulsatili, -e, adj. Care aparține pulsului, privitor la puls. ◊ Durere pulsatilă = durere care se accentuează la intervale regulate, provocând zvâcnituri. – Din fr. pulsatile, lat. pulsatilis. DOOM
pulsatíl adj. m., pl. pulsatíli; f. pulsatílă, pl. pulsatíle
pulsatilei
PULSATÍL, -Ă, pulsatili, -e, adj. Care aparține pulsului, privitor la puls. ◊ Durere pulsatilă = durere care se accentuează la intervale regulate, provocând zvâcnituri. – Din fr. pulsatile, lat. pulsatilis. DOOM
pulsatíl adj. m., pl. pulsatíli; f. pulsatílă, pl. pulsatíle
pulsatilele
PULSATÍL, -Ă, pulsatili, -e, adj. Care aparține pulsului, privitor la puls. ◊ Durere pulsatilă = durere care se accentuează la intervale regulate, provocând zvâcnituri. – Din fr. pulsatile, lat. pulsatilis. DOOM
pulsatíl adj. m., pl. pulsatíli; f. pulsatílă, pl. pulsatíle
pulsatilelor
PULSATÍL, -Ă, pulsatili, -e, adj. Care aparține pulsului, privitor la puls. ◊ Durere pulsatilă = durere care se accentuează la intervale regulate, provocând zvâcnituri. – Din fr. pulsatile, lat. pulsatilis. DOOM
pulsatíl adj. m., pl. pulsatíli; f. pulsatílă, pl. pulsatíle
pulsatili
PULSATÍL, -Ă, pulsatili, -e, adj. Care aparține pulsului, privitor la puls. ◊ Durere pulsatilă = durere care se accentuează la intervale regulate, provocând zvâcnituri. – Din fr. pulsatile, lat. pulsatilis. DOOM
pulsatíl adj. m., pl. pulsatíli; f. pulsatílă, pl. pulsatíle
pulsatilii
PULSATÍL, -Ă, pulsatili, -e, adj. Care aparține pulsului, privitor la puls. ◊ Durere pulsatilă = durere care se accentuează la intervale regulate, provocând zvâcnituri. – Din fr. pulsatile, lat. pulsatilis. DOOM
pulsatíl adj. m., pl. pulsatíli; f. pulsatílă, pl. pulsatíle
pulsatililor
PULSATÍL, -Ă, pulsatili, -e, adj. Care aparține pulsului, privitor la puls. ◊ Durere pulsatilă = durere care se accentuează la intervale regulate, provocând zvâcnituri. – Din fr. pulsatile, lat. pulsatilis. DOOM
pulsatíl adj. m., pl. pulsatíli; f. pulsatílă, pl. pulsatíle
pulsatilul
PULSATÍL, -Ă, pulsatili, -e, adj. Care aparține pulsului, privitor la puls. ◊ Durere pulsatilă = durere care se accentuează la intervale regulate, provocând zvâcnituri. – Din fr. pulsatile, lat. pulsatilis. DOOM
pulsatíl adj. m., pl. pulsatíli; f. pulsatílă, pl. pulsatíle
pulsatilului
PULSATÍL, -Ă, pulsatili, -e, adj. Care aparține pulsului, privitor la puls. ◊ Durere pulsatilă = durere care se accentuează la intervale regulate, provocând zvâcnituri. – Din fr. pulsatile, lat. pulsatilis. DOOM
pulsatíl adj. m., pl. pulsatíli; f. pulsatílă, pl. pulsatíle
pulsativ
PULSATÍV, -Ă, pulsativi, -e, adj. (Rar) Pulsatil. – Din fr. pulsatif.
pulsatoare
PULSATÓR, -OÁRE, pulsatori, -oare, adj. 1. Care constă într-o succesiune de pulsații (2) identice. 2. (Despre curentul electric) Care este format din alternanțe de un singur sens; pulsant (2). – Din fr. pulsatoire.
pulsatoarea
PULSATÓR, -OÁRE, pulsatori, -oare, adj. 1. Care constă într-o succesiune de pulsații (2) identice. 2. (Despre curentul electric) Care este format din alternanțe de un singur sens; pulsant (2). – Din fr. pulsatoire.
pulsatoarei
PULSATÓR, -OÁRE, pulsatori, -oare, adj. 1. Care constă într-o succesiune de pulsații (2) identice. 2. (Despre curentul electric) Care este format din alternanțe de un singur sens; pulsant (2). – Din fr. pulsatoire.
pulsatoarele
PULSATÓR, -OÁRE, pulsatori, -oare, adj. 1. Care constă într-o succesiune de pulsații (2) identice. 2. (Despre curentul electric) Care este format din alternanțe de un singur sens; pulsant (2). – Din fr. pulsatoire.
pulsatoarelor
PULSATÓR, -OÁRE, pulsatori, -oare, adj. 1. Care constă într-o succesiune de pulsații (2) identice. 2. (Despre curentul electric) Care este format din alternanțe de un singur sens; pulsant (2). – Din fr. pulsatoire.
pulsator
PULSATÓR, -OÁRE, pulsatori, -oare, adj. 1. Care constă într-o succesiune de pulsații (2) identice. 2. (Despre curentul electric) Care este format din alternanțe de un singur sens; pulsant (2). – Din fr. pulsatoire.
pulsatori
PULSATÓR, -OÁRE, pulsatori, -oare, adj. 1. Care constă într-o succesiune de pulsații (2) identice. 2. (Despre curentul electric) Care este format din alternanțe de un singur sens; pulsant (2). – Din fr. pulsatoire.
pulsatorii
PULSATÓR, -OÁRE, pulsatori, -oare, adj. 1. Care constă într-o succesiune de pulsații (2) identice. 2. (Despre curentul electric) Care este format din alternanțe de un singur sens; pulsant (2). – Din fr. pulsatoire.
pulsatorilor
PULSATÓR, -OÁRE, pulsatori, -oare, adj. 1. Care constă într-o succesiune de pulsații (2) identice. 2. (Despre curentul electric) Care este format din alternanțe de un singur sens; pulsant (2). – Din fr. pulsatoire.
pulsatorul
PULSATÓR, -OÁRE, pulsatori, -oare, adj. 1. Care constă într-o succesiune de pulsații (2) identice. 2. (Despre curentul electric) Care este format din alternanțe de un singur sens; pulsant (2). – Din fr. pulsatoire.
pulsatorului
PULSATÓR, -OÁRE, pulsatori, -oare, adj. 1. Care constă într-o succesiune de pulsații (2) identice. 2. (Despre curentul electric) Care este format din alternanțe de un singur sens; pulsant (2). – Din fr. pulsatoire.
pulsau
PULSÁ, pulsez, vb. I. Intranz. 1. (Despre sânge) A circula prin vasele sangvine. 2. Fig. (Despre lucruri sau despre procese în mișcare) A se manifesta într-un ritm viu; a palpita. – Din lat. pulsare. DOOM
pulsá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulseáză
pulsași
PULSÁ, pulsez, vb. I. Intranz. 1. (Despre sânge) A circula prin vasele sangvine. 2. Fig. (Despre lucruri sau despre procese în mișcare) A se manifesta într-un ritm viu; a palpita. – Din lat. pulsare. DOOM
pulsá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulseáză
pulsați
PULSÁ, pulsez, vb. I. Intranz. 1. (Despre sânge) A circula prin vasele sangvine. 2. Fig. (Despre lucruri sau despre procese în mișcare) A se manifesta într-un ritm viu; a palpita. – Din lat. pulsare. DOOM
pulsá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulseáză
pulsația
PULSÁȚIE, pulsații, s. f. 1. Fiecare dintre mișcările pulsului; pulsare. 2. (Fiz.) Numărul de perioade pe care le efectuează o mărime periodică într-un anumit număr de unități de timp. 3. Fig. Desfășurare a unui proces, a unui fenomen, a unei acțiuni într-un ritm viu, trepidant. – Din fr. pulsation, lat. pulsatio. DOOM
pulsáție (fiz.) (-ți-e) s. f., art. pulsáția (-ți-a), g.-d. art. pulsáției; pl. pulsáții, art. pulsáțiile (-ți-i-)
pulsație
PULSÁȚIE, pulsații, s. f. 1. Fiecare dintre mișcările pulsului; pulsare. 2. (Fiz.) Numărul de perioade pe care le efectuează o mărime periodică într-un anumit număr de unități de timp. 3. Fig. Desfășurare a unui proces, a unui fenomen, a unei acțiuni într-un ritm viu, trepidant. – Din fr. pulsation, lat. pulsatio. DOOM
pulsáție (fiz.) (-ți-e) s. f., art. pulsáția (-ți-a), g.-d. art. pulsáției; pl. pulsáții, art. pulsáțiile (-ți-i-)
pulsației
PULSÁȚIE, pulsații, s. f. 1. Fiecare dintre mișcările pulsului; pulsare. 2. (Fiz.) Numărul de perioade pe care le efectuează o mărime periodică într-un anumit număr de unități de timp. 3. Fig. Desfășurare a unui proces, a unui fenomen, a unei acțiuni într-un ritm viu, trepidant. – Din fr. pulsation, lat. pulsatio. DOOM
pulsáție (fiz.) (-ți-e) s. f., art. pulsáția (-ți-a), g.-d. art. pulsáției; pl. pulsáții, art. pulsáțiile (-ți-i-)
pulsații
PULSÁȚIE, pulsații, s. f. 1. Fiecare dintre mișcările pulsului; pulsare. 2. (Fiz.) Numărul de perioade pe care le efectuează o mărime periodică într-un anumit număr de unități de timp. 3. Fig. Desfășurare a unui proces, a unui fenomen, a unei acțiuni într-un ritm viu, trepidant. – Din fr. pulsation, lat. pulsatio. DOOM
pulsáție (fiz.) (-ți-e) s. f., art. pulsáția (-ți-a), g.-d. art. pulsáției; pl. pulsáții, art. pulsáțiile (-ți-i-)
pulsațiile
PULSÁȚIE, pulsații, s. f. 1. Fiecare dintre mișcările pulsului; pulsare. 2. (Fiz.) Numărul de perioade pe care le efectuează o mărime periodică într-un anumit număr de unități de timp. 3. Fig. Desfășurare a unui proces, a unui fenomen, a unei acțiuni într-un ritm viu, trepidant. – Din fr. pulsation, lat. pulsatio. DOOM
pulsáție (fiz.) (-ți-e) s. f., art. pulsáția (-ți-a), g.-d. art. pulsáției; pl. pulsáții, art. pulsáțiile (-ți-i-)
pulsațiilor
PULSÁȚIE, pulsații, s. f. 1. Fiecare dintre mișcările pulsului; pulsare. 2. (Fiz.) Numărul de perioade pe care le efectuează o mărime periodică într-un anumit număr de unități de timp. 3. Fig. Desfășurare a unui proces, a unui fenomen, a unei acțiuni într-un ritm viu, trepidant. – Din fr. pulsation, lat. pulsatio. DOOM
pulsáție (fiz.) (-ți-e) s. f., art. pulsáția (-ți-a), g.-d. art. pulsáției; pl. pulsáții, art. pulsáțiile (-ți-i-)
pulsațiune
PULSAȚIÚNE s. f. v. pulsație.
pulsează
PULSÁ, pulsez, vb. I. Intranz. 1. (Despre sânge) A circula prin vasele sangvine. 2. Fig. (Despre lucruri sau despre procese în mișcare) A se manifesta într-un ritm viu; a palpita. – Din lat. pulsare. DOOM
pulsá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulseáză
pulsez
PULSÁ, pulsez, vb. I. Intranz. 1. (Despre sânge) A circula prin vasele sangvine. 2. Fig. (Despre lucruri sau despre procese în mișcare) A se manifesta într-un ritm viu; a palpita. – Din lat. pulsare. DOOM
pulsá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulseáză
pulseze
PULSÁ, pulsez, vb. I. Intranz. 1. (Despre sânge) A circula prin vasele sangvine. 2. Fig. (Despre lucruri sau despre procese în mișcare) A se manifesta într-un ritm viu; a palpita. – Din lat. pulsare. DOOM
pulsá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulseáză
pulsezi
PULSÁ, pulsez, vb. I. Intranz. 1. (Despre sânge) A circula prin vasele sangvine. 2. Fig. (Despre lucruri sau despre procese în mișcare) A se manifesta într-un ritm viu; a palpita. – Din lat. pulsare. DOOM
pulsá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulseáză
pulsi
PULSI2- v. pulso2-.
pulsiune
PULSIÚNE, pulsiuni, s. f. 1. (Med.) Senzație de tracțiune într-o parte care apare în unele boli, perturbând echilibrul. – Din fr. pulsion. DOOM
pulsiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. pulsiúnii; pl. pulsiúni
pulsiunea
PULSIÚNE, pulsiuni, s. f. 1. (Med.) Senzație de tracțiune într-o parte care apare în unele boli, perturbând echilibrul. – Din fr. pulsion. DOOM
pulsiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. pulsiúnii; pl. pulsiúni
pulsiuni
PULSIÚNE, pulsiuni, s. f. 1. (Med.) Senzație de tracțiune într-o parte care apare în unele boli, perturbând echilibrul. – Din fr. pulsion. DOOM
pulsiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. pulsiúnii; pl. pulsiúni
pulsiunii
PULSIÚNE, pulsiuni, s. f. 1. (Med.) Senzație de tracțiune într-o parte care apare în unele boli, perturbând echilibrul. – Din fr. pulsion. DOOM
pulsiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. pulsiúnii; pl. pulsiúni
pulsiunile
PULSIÚNE, pulsiuni, s. f. 1. (Med.) Senzație de tracțiune într-o parte care apare în unele boli, perturbând echilibrul. – Din fr. pulsion. DOOM
pulsiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. pulsiúnii; pl. pulsiúni
pulsiunilor
PULSIÚNE, pulsiuni, s. f. 1. (Med.) Senzație de tracțiune într-o parte care apare în unele boli, perturbând echilibrul. – Din fr. pulsion. DOOM
pulsiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. pulsiúnii; pl. pulsiúni
pulso
PULSO2- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) puls (1)”. V. sfigmo-. [Var. pulsi-. / < fr. poulso-, cf. lat. pulsum].
pulsograf
PULSOGRÁF s.n. Sfigmograf. [< fr. pulsographe].
pulsografe
PULSOGRÁF s.n. Sfigmograf. [< fr. pulsographe].
pulsografele
PULSOGRÁF s.n. Sfigmograf. [< fr. pulsographe].
pulsografelor
PULSOGRÁF s.n. Sfigmograf. [< fr. pulsographe].
pulsograful
PULSOGRÁF s.n. Sfigmograf. [< fr. pulsographe].
pulsografului
PULSOGRÁF s.n. Sfigmograf. [< fr. pulsographe].
pulsometre
PULSOMÉTRU, pulsometre, s. n. Pompă pentru apă în care deplasarea apei se realizează prin presiunea aburului. – Din fr. pulsomètre. DOOM
pulsométru (-me-tru) s. n., art. pulsométrul; pl. pulsométre
pulsometrele
PULSOMÉTRU, pulsometre, s. n. Pompă pentru apă în care deplasarea apei se realizează prin presiunea aburului. – Din fr. pulsomètre. DOOM
pulsométru (-me-tru) s. n., art. pulsométrul; pl. pulsométre
pulsometrelor
PULSOMÉTRU, pulsometre, s. n. Pompă pentru apă în care deplasarea apei se realizează prin presiunea aburului. – Din fr. pulsomètre. DOOM
pulsométru (-me-tru) s. n., art. pulsométrul; pl. pulsométre
pulsometru
PULSOMÉTRU, pulsometre, s. n. Pompă pentru apă în care deplasarea apei se realizează prin presiunea aburului. – Din fr. pulsomètre. DOOM
pulsométru (-me-tru) s. n., art. pulsométrul; pl. pulsométre
pulsometrul
PULSOMÉTRU, pulsometre, s. n. Pompă pentru apă în care deplasarea apei se realizează prin presiunea aburului. – Din fr. pulsomètre. DOOM
pulsométru (-me-tru) s. n., art. pulsométrul; pl. pulsométre
pulsometrului
PULSOMÉTRU, pulsometre, s. n. Pompă pentru apă în care deplasarea apei se realizează prin presiunea aburului. – Din fr. pulsomètre. DOOM
pulsométru (-me-tru) s. n., art. pulsométrul; pl. pulsométre
pulsoreactoare
PULSOREACTÓR, pulsoreactoare, s. n. Tip de reactor pentru avioane supersonice la care propulsia se realizează datorită presiunii gazelor de ardere asupra grătarului pe clapete cu care este echipat difuzorul. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. pulsoréacteur. DOOM
pulsoreactór (-re-ac-) s. n., pl. pulsoreactoáre
pulsoreactoarele
PULSOREACTÓR, pulsoreactoare, s. n. Tip de reactor pentru avioane supersonice la care propulsia se realizează datorită presiunii gazelor de ardere asupra grătarului pe clapete cu care este echipat difuzorul. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. pulsoréacteur. DOOM
pulsoreactór (-re-ac-) s. n., pl. pulsoreactoáre
pulsoreactoarelor
PULSOREACTÓR, pulsoreactoare, s. n. Tip de reactor pentru avioane supersonice la care propulsia se realizează datorită presiunii gazelor de ardere asupra grătarului pe clapete cu care este echipat difuzorul. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. pulsoréacteur. DOOM
pulsoreactór (-re-ac-) s. n., pl. pulsoreactoáre
pulsoreactor
PULSOREACTÓR, pulsoreactoare, s. n. Tip de reactor pentru avioane supersonice la care propulsia se realizează datorită presiunii gazelor de ardere asupra grătarului pe clapete cu care este echipat difuzorul. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. pulsoréacteur. DOOM
pulsoreactór (-re-ac-) s. n., pl. pulsoreactoáre
pulsoreactorul
PULSOREACTÓR, pulsoreactoare, s. n. Tip de reactor pentru avioane supersonice la care propulsia se realizează datorită presiunii gazelor de ardere asupra grătarului pe clapete cu care este echipat difuzorul. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. pulsoréacteur. DOOM
pulsoreactór (-re-ac-) s. n., pl. pulsoreactoáre
pulsoreactorului
PULSOREACTÓR, pulsoreactoare, s. n. Tip de reactor pentru avioane supersonice la care propulsia se realizează datorită presiunii gazelor de ardere asupra grătarului pe clapete cu care este echipat difuzorul. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. pulsoréacteur. DOOM
pulsoreactór (-re-ac-) s. n., pl. pulsoreactoáre
pulsul
PULS, pulsuri, s. n. Mișcare fiziologică ritmică de dilatare și de contractare a pereților arterelor, determinată de creșterea volumului de sânge pompat de inimă. ◊ Expr. A lua (cuiva) pulsul = a număra (cuiva) bătăile inimii, apăsând cu degetul pe artera de la încheietura mâinii. A pipăi pulsul (cuiva) = a încerca să afle intențiile, planurile sau starea de spirit a cuiva. A prinde (sau a simți) pulsul (unei situații) = a înțelege sau a intui exact o situație, o stare de lucruri. ♦ Loc unde se simte această mișcare ritmică. – Din fr. pouls, lat. pulsus. DOOM
puls s. n., pl. púlsuri
pulsului
PULS, pulsuri, s. n. Mișcare fiziologică ritmică de dilatare și de contractare a pereților arterelor, determinată de creșterea volumului de sânge pompat de inimă. ◊ Expr. A lua (cuiva) pulsul = a număra (cuiva) bătăile inimii, apăsând cu degetul pe artera de la încheietura mâinii. A pipăi pulsul (cuiva) = a încerca să afle intențiile, planurile sau starea de spirit a cuiva. A prinde (sau a simți) pulsul (unei situații) = a înțelege sau a intui exact o situație, o stare de lucruri. ♦ Loc unde se simte această mișcare ritmică. – Din fr. pouls, lat. pulsus. DOOM
puls s. n., pl. púlsuri
pulsuri
PULS, pulsuri, s. n. Mișcare fiziologică ritmică de dilatare și de contractare a pereților arterelor, determinată de creșterea volumului de sânge pompat de inimă. ◊ Expr. A lua (cuiva) pulsul = a număra (cuiva) bătăile inimii, apăsând cu degetul pe artera de la încheietura mâinii. A pipăi pulsul (cuiva) = a încerca să afle intențiile, planurile sau starea de spirit a cuiva. A prinde (sau a simți) pulsul (unei situații) = a înțelege sau a intui exact o situație, o stare de lucruri. ♦ Loc unde se simte această mișcare ritmică. – Din fr. pouls, lat. pulsus. DOOM
puls s. n., pl. púlsuri
pulsurile
PULS, pulsuri, s. n. Mișcare fiziologică ritmică de dilatare și de contractare a pereților arterelor, determinată de creșterea volumului de sânge pompat de inimă. ◊ Expr. A lua (cuiva) pulsul = a număra (cuiva) bătăile inimii, apăsând cu degetul pe artera de la încheietura mâinii. A pipăi pulsul (cuiva) = a încerca să afle intențiile, planurile sau starea de spirit a cuiva. A prinde (sau a simți) pulsul (unei situații) = a înțelege sau a intui exact o situație, o stare de lucruri. ♦ Loc unde se simte această mișcare ritmică. – Din fr. pouls, lat. pulsus. DOOM
puls s. n., pl. púlsuri
pulsurilor
PULS, pulsuri, s. n. Mișcare fiziologică ritmică de dilatare și de contractare a pereților arterelor, determinată de creșterea volumului de sânge pompat de inimă. ◊ Expr. A lua (cuiva) pulsul = a număra (cuiva) bătăile inimii, apăsând cu degetul pe artera de la încheietura mâinii. A pipăi pulsul (cuiva) = a încerca să afle intențiile, planurile sau starea de spirit a cuiva. A prinde (sau a simți) pulsul (unei situații) = a înțelege sau a intui exact o situație, o stare de lucruri. ♦ Loc unde se simte această mișcare ritmică. – Din fr. pouls, lat. pulsus. DOOM
puls s. n., pl. púlsuri
pulsând
PULSÁ, pulsez, vb. I. Intranz. 1. (Despre sânge) A circula prin vasele sangvine. 2. Fig. (Despre lucruri sau despre procese în mișcare) A se manifesta într-un ritm viu; a palpita. – Din lat. pulsare. DOOM
pulsá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulseáză
pulsînd
PULSÁ, pulsez, vb. I. Intranz. 1. (Despre sânge) A circula prin vasele sangvine. 2. Fig. (Despre lucruri sau despre procese în mișcare) A se manifesta într-un ritm viu; a palpita. – Din lat. pulsare. DOOM
pulsá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulseáză
pulsări
PULSÁRE, pulsări, s. f. Acțiunea de a pulsa și rezultatul ei; pulsație. – V. pulsa. DOOM
pulsáre s. f., g.-d. art. pulsắrii; pl. pulsắri
pulsării
PULSÁRE, pulsări, s. f. Acțiunea de a pulsa și rezultatul ei; pulsație. – V. pulsa. DOOM
pulsáre s. f., g.-d. art. pulsắrii; pl. pulsắri
pulsările
PULSÁRE, pulsări, s. f. Acțiunea de a pulsa și rezultatul ei; pulsație. – V. pulsa. DOOM
pulsáre s. f., g.-d. art. pulsắrii; pl. pulsắri
pulsărilor
PULSÁRE, pulsări, s. f. Acțiunea de a pulsa și rezultatul ei; pulsație. – V. pulsa. DOOM
pulsáre s. f., g.-d. art. pulsắrii; pl. pulsắri
pult
PULT, pulturi, s. n. (Transilv.) Sertar, pupitru. Siguri de dînsul n-avem date – Și chiar d-avem, stau puse-n pult, Ca știri puțin adevărate! COȘBUC, P. II 251.
pultacee
PULTACÉU, -CÉE, pultacei, -cee, adj. (Med.) Păstos. ◊ Anghină pultacee = anghină cu amigdalele acoperite de un exsudat alb. – Din fr. pultacé. DOOM
!pultacéu adj. m., pl. pultacéi; f. sg. și pl. pultacée
pultaceea
PULTACÉU, -CÉE, pultacei, -cee, adj. (Med.) Păstos. ◊ Anghină pultacee = anghină cu amigdalele acoperite de un exsudat alb. – Din fr. pultacé. DOOM
!pultacéu adj. m., pl. pultacéi; f. sg. și pl. pultacée
pultaceei
PULTACÉU, -CÉE, pultacei, -cee, adj. (Med.) Păstos. ◊ Anghină pultacee = anghină cu amigdalele acoperite de un exsudat alb. – Din fr. pultacé. DOOM
!pultacéu adj. m., pl. pultacéi; f. sg. și pl. pultacée
pultaceele
PULTACÉU, -CÉE, pultacei, -cee, adj. (Med.) Păstos. ◊ Anghină pultacee = anghină cu amigdalele acoperite de un exsudat alb. – Din fr. pultacé. DOOM
!pultacéu adj. m., pl. pultacéi; f. sg. și pl. pultacée
pultaceelor
PULTACÉU, -CÉE, pultacei, -cee, adj. (Med.) Păstos. ◊ Anghină pultacee = anghină cu amigdalele acoperite de un exsudat alb. – Din fr. pultacé. DOOM
!pultacéu adj. m., pl. pultacéi; f. sg. și pl. pultacée
pultacei
PULTACÉU, -CÉE, pultacei, -cee, adj. (Med.) Păstos. ◊ Anghină pultacee = anghină cu amigdalele acoperite de un exsudat alb. – Din fr. pultacé. DOOM
!pultacéu adj. m., pl. pultacéi; f. sg. și pl. pultacée
pultaceii
PULTACÉU, -CÉE, pultacei, -cee, adj. (Med.) Păstos. ◊ Anghină pultacee = anghină cu amigdalele acoperite de un exsudat alb. – Din fr. pultacé. DOOM
!pultacéu adj. m., pl. pultacéi; f. sg. și pl. pultacée
pultaceilor
PULTACÉU, -CÉE, pultacei, -cee, adj. (Med.) Păstos. ◊ Anghină pultacee = anghină cu amigdalele acoperite de un exsudat alb. – Din fr. pultacé. DOOM
!pultacéu adj. m., pl. pultacéi; f. sg. și pl. pultacée
pultaceu
PULTACÉU, -CÉE, pultacei, -cee, adj. (Med.) Păstos. ◊ Anghină pultacee = anghină cu amigdalele acoperite de un exsudat alb. – Din fr. pultacé. DOOM
!pultacéu adj. m., pl. pultacéi; f. sg. și pl. pultacée
pultaceul
PULTACÉU, -CÉE, pultacei, -cee, adj. (Med.) Păstos. ◊ Anghină pultacee = anghină cu amigdalele acoperite de un exsudat alb. – Din fr. pultacé. DOOM
!pultacéu adj. m., pl. pultacéi; f. sg. și pl. pultacée
pultaceului
PULTACÉU, -CÉE, pultacei, -cee, adj. (Med.) Păstos. ◊ Anghină pultacee = anghină cu amigdalele acoperite de un exsudat alb. – Din fr. pultacé. DOOM
!pultacéu adj. m., pl. pultacéi; f. sg. și pl. pultacée
pulul
PUL, puluri, s. n. Fiecare dintre cele treizeci de piese rotunde, de lemn, ale jocului de table. – Din tc. pul. DOOM
pul s. n., pl. púluri
pululația
PULULÁȚIE, pululații, s. f. (Med.) 1. Înmulțire rapidă și abundentă. 2. Producere rapidă de țesuturi morbide. – Din fr. pullulation.
pululație
PULULÁȚIE, pululații, s. f. (Med.) 1. Înmulțire rapidă și abundentă. 2. Producere rapidă de țesuturi morbide. – Din fr. pullulation.
pululației
PULULÁȚIE, pululații, s. f. (Med.) 1. Înmulțire rapidă și abundentă. 2. Producere rapidă de țesuturi morbide. – Din fr. pullulation.
pululații
PULULÁȚIE, pululații, s. f. (Med.) 1. Înmulțire rapidă și abundentă. 2. Producere rapidă de țesuturi morbide. – Din fr. pullulation.
pululațiile
PULULÁȚIE, pululații, s. f. (Med.) 1. Înmulțire rapidă și abundentă. 2. Producere rapidă de țesuturi morbide. – Din fr. pullulation.
pululațiilor
PULULÁȚIE, pululații, s. f. (Med.) 1. Înmulțire rapidă și abundentă. 2. Producere rapidă de țesuturi morbide. – Din fr. pullulation.
pulului
PUL, puluri, s. n. Fiecare dintre cele treizeci de piese rotunde, de lemn, ale jocului de table. – Din tc. pul. DOOM
pul s. n., pl. púluri
puluri
PUL, puluri, s. n. Fiecare dintre cele treizeci de piese rotunde, de lemn, ale jocului de table. – Din tc. pul. DOOM
pul s. n., pl. púluri
pulurile
PUL, puluri, s. n. Fiecare dintre cele treizeci de piese rotunde, de lemn, ale jocului de table. – Din tc. pul. DOOM
pul s. n., pl. púluri
pulurilor
PUL, puluri, s. n. Fiecare dintre cele treizeci de piese rotunde, de lemn, ale jocului de table. – Din tc. pul. DOOM
pul s. n., pl. púluri
pulverină
PULVERÍNĂ s. f. Pulbere neagră cu granule foarte fine, folosită ca exploziv și la fabricarea artificiilor. – Din fr. pulvérin. DOOM
pulverínă s. f., g.-d. art. pulverínei
pulveriza
PULVERIZÁ, pulverizez, vb. I. Tranz. 1. A preface un material solid în pulbere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) distruge; a (se) nimici; a face să dispară sau a dispărea. 2. A împrăștia particule fine dintr-un corp solid sau dintr-un lichid cu ajutorul unui pulverizator. – Din fr. pulvériser, lat. pulverizare. DOOM
pulverizá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulverizeáză
pulverizabil
PULVERIZÁBIL, -Ă, pulverizabili, -e, adj. Care poate fi pulverizat. – Din fr. pulvérisable. DOOM
pulverizábil adj. m., pl. pulverizábili; f. pulverizábilă, pl. pulverizábile
pulverizabila
PULVERIZÁBIL, -Ă, pulverizabili, -e, adj. Care poate fi pulverizat. – Din fr. pulvérisable. DOOM
pulverizábil adj. m., pl. pulverizábili; f. pulverizábilă, pl. pulverizábile
pulverizabile
PULVERIZÁBIL, -Ă, pulverizabili, -e, adj. Care poate fi pulverizat. – Din fr. pulvérisable. DOOM
pulverizábil adj. m., pl. pulverizábili; f. pulverizábilă, pl. pulverizábile
pulverizabilei
PULVERIZÁBIL, -Ă, pulverizabili, -e, adj. Care poate fi pulverizat. – Din fr. pulvérisable. DOOM
pulverizábil adj. m., pl. pulverizábili; f. pulverizábilă, pl. pulverizábile
pulverizabilele
PULVERIZÁBIL, -Ă, pulverizabili, -e, adj. Care poate fi pulverizat. – Din fr. pulvérisable. DOOM
pulverizábil adj. m., pl. pulverizábili; f. pulverizábilă, pl. pulverizábile
pulverizabilelor
PULVERIZÁBIL, -Ă, pulverizabili, -e, adj. Care poate fi pulverizat. – Din fr. pulvérisable. DOOM
pulverizábil adj. m., pl. pulverizábili; f. pulverizábilă, pl. pulverizábile
pulverizabili
PULVERIZÁBIL, -Ă, pulverizabili, -e, adj. Care poate fi pulverizat. – Din fr. pulvérisable. DOOM
pulverizábil adj. m., pl. pulverizábili; f. pulverizábilă, pl. pulverizábile
pulverizabilii
PULVERIZÁBIL, -Ă, pulverizabili, -e, adj. Care poate fi pulverizat. – Din fr. pulvérisable. DOOM
pulverizábil adj. m., pl. pulverizábili; f. pulverizábilă, pl. pulverizábile
pulverizabililor
PULVERIZÁBIL, -Ă, pulverizabili, -e, adj. Care poate fi pulverizat. – Din fr. pulvérisable. DOOM
pulverizábil adj. m., pl. pulverizábili; f. pulverizábilă, pl. pulverizábile
pulverizabilul
PULVERIZÁBIL, -Ă, pulverizabili, -e, adj. Care poate fi pulverizat. – Din fr. pulvérisable. DOOM
pulverizábil adj. m., pl. pulverizábili; f. pulverizábilă, pl. pulverizábile
pulverizabilului
PULVERIZÁBIL, -Ă, pulverizabili, -e, adj. Care poate fi pulverizat. – Din fr. pulvérisable. DOOM
pulverizábil adj. m., pl. pulverizábili; f. pulverizábilă, pl. pulverizábile
pulverizai
PULVERIZÁ, pulverizez, vb. I. Tranz. 1. A preface un material solid în pulbere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) distruge; a (se) nimici; a face să dispară sau a dispărea. 2. A împrăștia particule fine dintr-un corp solid sau dintr-un lichid cu ajutorul unui pulverizator. – Din fr. pulvériser, lat. pulverizare. DOOM
pulverizá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulverizeáză
pulverizam
PULVERIZÁ, pulverizez, vb. I. Tranz. 1. A preface un material solid în pulbere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) distruge; a (se) nimici; a face să dispară sau a dispărea. 2. A împrăștia particule fine dintr-un corp solid sau dintr-un lichid cu ajutorul unui pulverizator. – Din fr. pulvériser, lat. pulverizare. DOOM
pulverizá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulverizeáză
pulverizare
PULVERIZÁ, pulverizez, vb. I. Tranz. 1. A preface un material solid în pulbere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) distruge; a (se) nimici; a face să dispară sau a dispărea. 2. A împrăștia particule fine dintr-un corp solid sau dintr-un lichid cu ajutorul unui pulverizator. – Din fr. pulvériser, lat. pulverizare. DOOM
pulverizá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulverizeáză
pulverizare
PULVERIZÁRE, pulverizări, s. f. Acțiunea de a (se) pulveriza și rezultatul ei; pulverizație. – V. pulveriza. DOOM
pulverizáre s. f., g.-d. art. pulverizắrii; pl. pulverizắri
pulverizarea
PULVERIZÁRE, pulverizări, s. f. Acțiunea de a (se) pulveriza și rezultatul ei; pulverizație. – V. pulveriza. DOOM
pulverizáre s. f., g.-d. art. pulverizắrii; pl. pulverizắri
pulverizară
PULVERIZÁ, pulverizez, vb. I. Tranz. 1. A preface un material solid în pulbere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) distruge; a (se) nimici; a face să dispară sau a dispărea. 2. A împrăștia particule fine dintr-un corp solid sau dintr-un lichid cu ajutorul unui pulverizator. – Din fr. pulvériser, lat. pulverizare. DOOM
pulverizá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulverizeáză
pulverizarăm
PULVERIZÁ, pulverizez, vb. I. Tranz. 1. A preface un material solid în pulbere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) distruge; a (se) nimici; a face să dispară sau a dispărea. 2. A împrăștia particule fine dintr-un corp solid sau dintr-un lichid cu ajutorul unui pulverizator. – Din fr. pulvériser, lat. pulverizare. DOOM
pulverizá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulverizeáză
pulverizarăți
PULVERIZÁ, pulverizez, vb. I. Tranz. 1. A preface un material solid în pulbere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) distruge; a (se) nimici; a face să dispară sau a dispărea. 2. A împrăștia particule fine dintr-un corp solid sau dintr-un lichid cu ajutorul unui pulverizator. – Din fr. pulvériser, lat. pulverizare. DOOM
pulverizá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulverizeáză
pulverizase
PULVERIZÁ, pulverizez, vb. I. Tranz. 1. A preface un material solid în pulbere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) distruge; a (se) nimici; a face să dispară sau a dispărea. 2. A împrăștia particule fine dintr-un corp solid sau dintr-un lichid cu ajutorul unui pulverizator. – Din fr. pulvériser, lat. pulverizare. DOOM
pulverizá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulverizeáză
pulverizasem
PULVERIZÁ, pulverizez, vb. I. Tranz. 1. A preface un material solid în pulbere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) distruge; a (se) nimici; a face să dispară sau a dispărea. 2. A împrăștia particule fine dintr-un corp solid sau dintr-un lichid cu ajutorul unui pulverizator. – Din fr. pulvériser, lat. pulverizare. DOOM
pulverizá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulverizeáză
pulverizaseră
PULVERIZÁ, pulverizez, vb. I. Tranz. 1. A preface un material solid în pulbere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) distruge; a (se) nimici; a face să dispară sau a dispărea. 2. A împrăștia particule fine dintr-un corp solid sau dintr-un lichid cu ajutorul unui pulverizator. – Din fr. pulvériser, lat. pulverizare. DOOM
pulverizá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulverizeáză
pulverizaserăm
PULVERIZÁ, pulverizez, vb. I. Tranz. 1. A preface un material solid în pulbere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) distruge; a (se) nimici; a face să dispară sau a dispărea. 2. A împrăștia particule fine dintr-un corp solid sau dintr-un lichid cu ajutorul unui pulverizator. – Din fr. pulvériser, lat. pulverizare. DOOM
pulverizá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulverizeáză
pulverizaserăți
PULVERIZÁ, pulverizez, vb. I. Tranz. 1. A preface un material solid în pulbere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) distruge; a (se) nimici; a face să dispară sau a dispărea. 2. A împrăștia particule fine dintr-un corp solid sau dintr-un lichid cu ajutorul unui pulverizator. – Din fr. pulvériser, lat. pulverizare. DOOM
pulverizá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulverizeáză
pulverizaseși
PULVERIZÁ, pulverizez, vb. I. Tranz. 1. A preface un material solid în pulbere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) distruge; a (se) nimici; a face să dispară sau a dispărea. 2. A împrăștia particule fine dintr-un corp solid sau dintr-un lichid cu ajutorul unui pulverizator. – Din fr. pulvériser, lat. pulverizare. DOOM
pulverizá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulverizeáză
pulverizaseți
PULVERIZÁ, pulverizez, vb. I. Tranz. 1. A preface un material solid în pulbere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) distruge; a (se) nimici; a face să dispară sau a dispărea. 2. A împrăștia particule fine dintr-un corp solid sau dintr-un lichid cu ajutorul unui pulverizator. – Din fr. pulvériser, lat. pulverizare. DOOM
pulverizá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulverizeáză
pulverizat
PULVERIZÁ, pulverizez, vb. I. Tranz. 1. A preface un material solid în pulbere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) distruge; a (se) nimici; a face să dispară sau a dispărea. 2. A împrăștia particule fine dintr-un corp solid sau dintr-un lichid cu ajutorul unui pulverizator. – Din fr. pulvériser, lat. pulverizare. DOOM
pulverizá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulverizeáză
pulverizat
PULVERIZÁT, -Ă, pulverizați, -te, adj. Care este prefăcut în pulbere sau în particule lichide foarte fine. – V. pulveriza.
pulverizata
PULVERIZÁT, -Ă, pulverizați, -te, adj. Care este prefăcut în pulbere sau în particule lichide foarte fine. – V. pulveriza.
pulverizate
PULVERIZÁT, -Ă, pulverizați, -te, adj. Care este prefăcut în pulbere sau în particule lichide foarte fine. – V. pulveriza.
pulverizatei
PULVERIZÁT, -Ă, pulverizați, -te, adj. Care este prefăcut în pulbere sau în particule lichide foarte fine. – V. pulveriza.
pulverizatele
PULVERIZÁT, -Ă, pulverizați, -te, adj. Care este prefăcut în pulbere sau în particule lichide foarte fine. – V. pulveriza.
pulverizatelor
PULVERIZÁT, -Ă, pulverizați, -te, adj. Care este prefăcut în pulbere sau în particule lichide foarte fine. – V. pulveriza.
pulverizatoare
PULVERIZATÓR, pulverizatoare, s. n. Aparat pentru împrăștierea în particule foarte fine a lichidelor sau a pulberilor. – Din fr. pulvérisateur. DOOM
pulverizatór s. n., pl. pulverizatoáre
pulverizatoarele
PULVERIZATÓR, pulverizatoare, s. n. Aparat pentru împrăștierea în particule foarte fine a lichidelor sau a pulberilor. – Din fr. pulvérisateur. DOOM
pulverizatór s. n., pl. pulverizatoáre
pulverizatoarelor
PULVERIZATÓR, pulverizatoare, s. n. Aparat pentru împrăștierea în particule foarte fine a lichidelor sau a pulberilor. – Din fr. pulvérisateur. DOOM
pulverizatór s. n., pl. pulverizatoáre
pulverizator
PULVERIZATÓR, pulverizatoare, s. n. Aparat pentru împrăștierea în particule foarte fine a lichidelor sau a pulberilor. – Din fr. pulvérisateur. DOOM
pulverizatór s. n., pl. pulverizatoáre
pulverizatorul
PULVERIZATÓR, pulverizatoare, s. n. Aparat pentru împrăștierea în particule foarte fine a lichidelor sau a pulberilor. – Din fr. pulvérisateur. DOOM
pulverizatór s. n., pl. pulverizatoáre
pulverizatorului
PULVERIZATÓR, pulverizatoare, s. n. Aparat pentru împrăștierea în particule foarte fine a lichidelor sau a pulberilor. – Din fr. pulvérisateur. DOOM
pulverizatór s. n., pl. pulverizatoáre
pulverizatul
PULVERIZÁT, -Ă, pulverizați, -te, adj. Care este prefăcut în pulbere sau în particule lichide foarte fine. – V. pulveriza.
pulverizatului
PULVERIZÁT, -Ă, pulverizați, -te, adj. Care este prefăcut în pulbere sau în particule lichide foarte fine. – V. pulveriza.
pulverizau
PULVERIZÁ, pulverizez, vb. I. Tranz. 1. A preface un material solid în pulbere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) distruge; a (se) nimici; a face să dispară sau a dispărea. 2. A împrăștia particule fine dintr-un corp solid sau dintr-un lichid cu ajutorul unui pulverizator. – Din fr. pulvériser, lat. pulverizare. DOOM
pulverizá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulverizeáză
pulverizași
PULVERIZÁ, pulverizez, vb. I. Tranz. 1. A preface un material solid în pulbere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) distruge; a (se) nimici; a face să dispară sau a dispărea. 2. A împrăștia particule fine dintr-un corp solid sau dintr-un lichid cu ajutorul unui pulverizator. – Din fr. pulvériser, lat. pulverizare. DOOM
pulverizá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulverizeáză
pulverizați
PULVERIZÁ, pulverizez, vb. I. Tranz. 1. A preface un material solid în pulbere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) distruge; a (se) nimici; a face să dispară sau a dispărea. 2. A împrăștia particule fine dintr-un corp solid sau dintr-un lichid cu ajutorul unui pulverizator. – Din fr. pulvériser, lat. pulverizare. DOOM
pulverizá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulverizeáză
pulverizați
PULVERIZÁT, -Ă, pulverizați, -te, adj. Care este prefăcut în pulbere sau în particule lichide foarte fine. – V. pulveriza.
pulverizația
PULVERIZÁȚIE, pulverizații, s. f. (Rar) Pulverizare. – Din fr. pulvérisation. DOOM
pulverizáție (-ți-e) s. f., art. pulverizáția (-ți-a), g.-d. art. pulverizáției; pl. pulverizáții, art. pulverizáțiile (-ți-i-)
pulverizație
PULVERIZÁȚIE, pulverizații, s. f. (Rar) Pulverizare. – Din fr. pulvérisation. DOOM
pulverizáție (-ți-e) s. f., art. pulverizáția (-ți-a), g.-d. art. pulverizáției; pl. pulverizáții, art. pulverizáțiile (-ți-i-)
pulverizației
PULVERIZÁȚIE, pulverizații, s. f. (Rar) Pulverizare. – Din fr. pulvérisation. DOOM
pulverizáție (-ți-e) s. f., art. pulverizáția (-ți-a), g.-d. art. pulverizáției; pl. pulverizáții, art. pulverizáțiile (-ți-i-)
pulverizații
PULVERIZÁT, -Ă, pulverizați, -te, adj. Care este prefăcut în pulbere sau în particule lichide foarte fine. – V. pulveriza.
pulverizații
PULVERIZÁȚIE, pulverizații, s. f. (Rar) Pulverizare. – Din fr. pulvérisation. DOOM
pulverizáție (-ți-e) s. f., art. pulverizáția (-ți-a), g.-d. art. pulverizáției; pl. pulverizáții, art. pulverizáțiile (-ți-i-)
pulverizațiile
PULVERIZÁȚIE, pulverizații, s. f. (Rar) Pulverizare. – Din fr. pulvérisation. DOOM
pulverizáție (-ți-e) s. f., art. pulverizáția (-ți-a), g.-d. art. pulverizáției; pl. pulverizáții, art. pulverizáțiile (-ți-i-)
pulverizațiilor
PULVERIZÁȚIE, pulverizații, s. f. (Rar) Pulverizare. – Din fr. pulvérisation. DOOM
pulverizáție (-ți-e) s. f., art. pulverizáția (-ți-a), g.-d. art. pulverizáției; pl. pulverizáții, art. pulverizáțiile (-ți-i-)
pulverizaților
PULVERIZÁT, -Ă, pulverizați, -te, adj. Care este prefăcut în pulbere sau în particule lichide foarte fine. – V. pulveriza.
pulverizațiune
PULVERIZAȚIÚNE s.f. v. pulverizație.
pulverizează
PULVERIZÁ, pulverizez, vb. I. Tranz. 1. A preface un material solid în pulbere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) distruge; a (se) nimici; a face să dispară sau a dispărea. 2. A împrăștia particule fine dintr-un corp solid sau dintr-un lichid cu ajutorul unui pulverizator. – Din fr. pulvériser, lat. pulverizare. DOOM
pulverizá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulverizeáză
pulverizez
PULVERIZÁ, pulverizez, vb. I. Tranz. 1. A preface un material solid în pulbere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) distruge; a (se) nimici; a face să dispară sau a dispărea. 2. A împrăștia particule fine dintr-un corp solid sau dintr-un lichid cu ajutorul unui pulverizator. – Din fr. pulvériser, lat. pulverizare. DOOM
pulverizá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulverizeáză
pulverizeze
PULVERIZÁ, pulverizez, vb. I. Tranz. 1. A preface un material solid în pulbere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) distruge; a (se) nimici; a face să dispară sau a dispărea. 2. A împrăștia particule fine dintr-un corp solid sau dintr-un lichid cu ajutorul unui pulverizator. – Din fr. pulvériser, lat. pulverizare. DOOM
pulverizá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulverizeáză
pulverizezi
PULVERIZÁ, pulverizez, vb. I. Tranz. 1. A preface un material solid în pulbere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) distruge; a (se) nimici; a face să dispară sau a dispărea. 2. A împrăștia particule fine dintr-un corp solid sau dintr-un lichid cu ajutorul unui pulverizator. – Din fr. pulvériser, lat. pulverizare. DOOM
pulverizá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulverizeáză
pulverizând
PULVERIZÁ, pulverizez, vb. I. Tranz. 1. A preface un material solid în pulbere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) distruge; a (se) nimici; a face să dispară sau a dispărea. 2. A împrăștia particule fine dintr-un corp solid sau dintr-un lichid cu ajutorul unui pulverizator. – Din fr. pulvériser, lat. pulverizare. DOOM
pulverizá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulverizeáză
pulverizînd
PULVERIZÁ, pulverizez, vb. I. Tranz. 1. A preface un material solid în pulbere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) distruge; a (se) nimici; a face să dispară sau a dispărea. 2. A împrăștia particule fine dintr-un corp solid sau dintr-un lichid cu ajutorul unui pulverizator. – Din fr. pulvériser, lat. pulverizare. DOOM
pulverizá (a ~) vb., ind. prez. 3 pulverizeáză
pulverizări
PULVERIZÁRE, pulverizări, s. f. Acțiunea de a (se) pulveriza și rezultatul ei; pulverizație. – V. pulveriza. DOOM
pulverizáre s. f., g.-d. art. pulverizắrii; pl. pulverizắri
pulverizării
PULVERIZÁRE, pulverizări, s. f. Acțiunea de a (se) pulveriza și rezultatul ei; pulverizație. – V. pulveriza. DOOM
pulverizáre s. f., g.-d. art. pulverizắrii; pl. pulverizắri
pulverizările
PULVERIZÁRE, pulverizări, s. f. Acțiunea de a (se) pulveriza și rezultatul ei; pulverizație. – V. pulveriza. DOOM
pulverizáre s. f., g.-d. art. pulverizắrii; pl. pulverizắri
pulverizărilor
PULVERIZÁRE, pulverizări, s. f. Acțiunea de a (se) pulveriza și rezultatul ei; pulverizație. – V. pulveriza. DOOM
pulverizáre s. f., g.-d. art. pulverizắrii; pl. pulverizắri
pulverulent
PULVERULÉNT, -Ă, pulverulenți, -te, adj. (Despre corpuri solide) Care se prezintă sub formă de pulbere. – Din fr. pulvérulent, lat. pulverulentus. DOOM
pulverulént adj. m., pl. pulverulénți; f. pulveruléntă, pl. pulverulénte
pulverulenta
PULVERULÉNT, -Ă, pulverulenți, -te, adj. (Despre corpuri solide) Care se prezintă sub formă de pulbere. – Din fr. pulvérulent, lat. pulverulentus. DOOM
pulverulént adj. m., pl. pulverulénți; f. pulveruléntă, pl. pulverulénte
pulverulente
PULVERULÉNT, -Ă, pulverulenți, -te, adj. (Despre corpuri solide) Care se prezintă sub formă de pulbere. – Din fr. pulvérulent, lat. pulverulentus. DOOM
pulverulént adj. m., pl. pulverulénți; f. pulveruléntă, pl. pulverulénte
pulverulentei
PULVERULÉNT, -Ă, pulverulenți, -te, adj. (Despre corpuri solide) Care se prezintă sub formă de pulbere. – Din fr. pulvérulent, lat. pulverulentus. DOOM
pulverulént adj. m., pl. pulverulénți; f. pulveruléntă, pl. pulverulénte
pulverulentele
PULVERULÉNT, -Ă, pulverulenți, -te, adj. (Despre corpuri solide) Care se prezintă sub formă de pulbere. – Din fr. pulvérulent, lat. pulverulentus. DOOM
pulverulént adj. m., pl. pulverulénți; f. pulveruléntă, pl. pulverulénte
pulverulentelor
PULVERULÉNT, -Ă, pulverulenți, -te, adj. (Despre corpuri solide) Care se prezintă sub formă de pulbere. – Din fr. pulvérulent, lat. pulverulentus. DOOM
pulverulént adj. m., pl. pulverulénți; f. pulveruléntă, pl. pulverulénte
pulverulentul
PULVERULÉNT, -Ă, pulverulenți, -te, adj. (Despre corpuri solide) Care se prezintă sub formă de pulbere. – Din fr. pulvérulent, lat. pulverulentus. DOOM
pulverulént adj. m., pl. pulverulénți; f. pulveruléntă, pl. pulverulénte
pulverulentului
PULVERULÉNT, -Ă, pulverulenți, -te, adj. (Despre corpuri solide) Care se prezintă sub formă de pulbere. – Din fr. pulvérulent, lat. pulverulentus. DOOM
pulverulént adj. m., pl. pulverulénți; f. pulveruléntă, pl. pulverulénte
pulverulența
PULVERULÉNȚĂ s. f. Calitatea sau starea unui corp pulverulent. – Din fr. pulvérulence. DOOM
pulverulénță s. f., g.-d. art. pulverulénței
pulverulențe
PULVERULÉNȚĂ s. f. Calitatea sau starea unui corp pulverulent. – Din fr. pulvérulence. DOOM
pulverulénță s. f., g.-d. art. pulverulénței
pulverulenței
PULVERULÉNȚĂ s. f. Calitatea sau starea unui corp pulverulent. – Din fr. pulvérulence. DOOM
pulverulénță s. f., g.-d. art. pulverulénței
pulverulenți
PULVERULÉNT, -Ă, pulverulenți, -te, adj. (Despre corpuri solide) Care se prezintă sub formă de pulbere. – Din fr. pulvérulent, lat. pulverulentus. DOOM
pulverulént adj. m., pl. pulverulénți; f. pulveruléntă, pl. pulverulénte
pulverulenții
PULVERULÉNT, -Ă, pulverulenți, -te, adj. (Despre corpuri solide) Care se prezintă sub formă de pulbere. – Din fr. pulvérulent, lat. pulverulentus. DOOM
pulverulént adj. m., pl. pulverulénți; f. pulveruléntă, pl. pulverulénte
pulverulenților
PULVERULÉNT, -Ă, pulverulenți, -te, adj. (Despre corpuri solide) Care se prezintă sub formă de pulbere. – Din fr. pulvérulent, lat. pulverulentus. DOOM
pulverulént adj. m., pl. pulverulénți; f. pulveruléntă, pl. pulverulénte
pulă
púlă (púle), s. f. – Membru viril. – Mr., megl. pulă. Lat. pulla, f. de la pullus „pui” (Crețu, R. pentru istorie, VI, 83; Candrea-Dens., 1455). Pentru semantism, cf. Arg. din Madrid polla „membru viril”, it. uccello „membru viril”, bg. patka „rață” și „penis”, rus. potka „pasăre” și „penis”, rus. petych „cocoș” și „penis” etc. Der. din lat. pupula (Crețu 360) este fantastică. – Der. din lat. pūbes, prin intermediul unei forme *pūbŭla (Pușcariu 1396; REW 6806; Pascu, I, 147), este improbabilă, cf. Tiktin și Graur, Bl, V, 110. – Der. pulărău, s. m. (desfrînat), pentru al cărui suf. cf. bătălău, fătălău. Este de presupus că it. pollaco „codoș”, portare i polli „a codoși” pornesc de la același cuvînt.
pulănescu
Pulănescu s. m. sg. penis.
pulărău
PULĂRẮU, pulărắi, s. m. (Vulgar) Curvar, desfrânat. (din pulă + suf. -ărău; pt. suf. v. bătălău, fătălău; este de presupus că it. pollacco (= proxenet) și portare i polli (= a mijloci prostituția, a se ocupa de proxenetism) au aceeași origine)
puma
PÚMĂ s. f. v. puma. DOOM
!púma/púmă s. f., g.-d. art. púmei; pl. púme
pume
PÚMĂ s. f. v. puma. DOOM
!púma/púmă s. f., g.-d. art. púmei; pl. púme
pumei
PÚMĂ s. f. v. puma. DOOM
!púma/púmă s. f., g.-d. art. púmei; pl. púme
pumele
PÚMĂ s. f. v. puma. DOOM
!púma/púmă s. f., g.-d. art. púmei; pl. púme
pumelor
PÚMĂ s. f. v. puma. DOOM
!púma/púmă s. f., g.-d. art. púmei; pl. púme
pumila
RĂȚIȘOÁRĂ, rățișoare, s. f. 1. (Zool.) Rățușcă. 2. (Entom.) Gen de insecte coleoptere lungi, brune-cenușii, cu rostrul lățit, asemănător cu ciocul de rață, care atacă porumbul, sfecla, ovăzul etc. (Tanymecus). 3. (Bot.; la pl.) Plantă erbacee perenă, cu rizom și frunze lungi, cu tulpina scurtă, cu flori mari, albe, galbene sau violacee (Iris pumila). – Rață + suf. -ișoară.
pumn
PUMN, pumni, s. m. 1. Palmă închisă, cu degetele îndoite și strânse. ◊ Loc. adj. Cât pumnul (sau cât un pumn) = mic sau mare (după cum obiectul comparației este mai mic sau mai mare decât pumnul). ◊ Expr. A râde în pumni = a râde pe ascuns, pe înfundate și cu satisfacție. A plânge în pumni = a plânge pe ascuns, de necaz sau de durere. A arăta (cuiva) pumnul = a amenința (pe cineva). A-i pune (sau vârî) (cuiva) pumnul în gură = a împiedica (pe cineva) să vorbească sau să acționeze. Un pumn de... = o cantitate mică (sau mare); un număr redus (sau ridicat); ceva mic, firav. 2. Lovitură dată cu pumnul (1). 3. Palma sau palmele făcute căuș pentru a putea reține ceva (de obicei un lichid); conținutul palmei sau al palmelor făcute căuș. 4. Măsură de lungime (întrebuințată azi numai de pescari) egală cu două treimi de palmă. – Lat. pugnus. DOOM
pumn s. m., pl. pumni
pumnal
PUMNÁL, pumnale, s. n. Armă albă cu lamă scurtă, cu două tăișuri și cu vârful ascuțit; stilet, jungher. – Pumn + suf. -al (după it. pugnale). DOOM
pumnál s. n., pl. pumnále
pumnala
PUMNALÁ vb. I. tr. (Rar) A înjunghia. [Cf. it. pugnalare].
pumnalai
PUMNALÁ vb. I. tr. (Rar) A înjunghia. [Cf. it. pugnalare].
pumnalam
PUMNALÁ vb. I. tr. (Rar) A înjunghia. [Cf. it. pugnalare].
pumnalare
PUMNALÁ vb. I. tr. (Rar) A înjunghia. [Cf. it. pugnalare].
pumnalare
PUMNALÁ vb. I. tr. (Rar) A înjunghia. [Cf. it. pugnalare].
pumnalară
PUMNALÁ vb. I. tr. (Rar) A înjunghia. [Cf. it. pugnalare].
pumnalarăm
PUMNALÁ vb. I. tr. (Rar) A înjunghia. [Cf. it. pugnalare].
pumnalarăți
PUMNALÁ vb. I. tr. (Rar) A înjunghia. [Cf. it. pugnalare].
pumnalase
PUMNALÁ vb. I. tr. (Rar) A înjunghia. [Cf. it. pugnalare].
pumnalasem
PUMNALÁ vb. I. tr. (Rar) A înjunghia. [Cf. it. pugnalare].
pumnalaseră
PUMNALÁ vb. I. tr. (Rar) A înjunghia. [Cf. it. pugnalare].
pumnalaserăm
PUMNALÁ vb. I. tr. (Rar) A înjunghia. [Cf. it. pugnalare].
pumnalaserăți
PUMNALÁ vb. I. tr. (Rar) A înjunghia. [Cf. it. pugnalare].
pumnalaseși
PUMNALÁ vb. I. tr. (Rar) A înjunghia. [Cf. it. pugnalare].
pumnalaseți
PUMNALÁ vb. I. tr. (Rar) A înjunghia. [Cf. it. pugnalare].
pumnalat
PUMNALÁ vb. I. tr. (Rar) A înjunghia. [Cf. it. pugnalare].
pumnalat
PUMNALÁ vb. I. tr. (Rar) A înjunghia. [Cf. it. pugnalare].
pumnalau
PUMNALÁ vb. I. tr. (Rar) A înjunghia. [Cf. it. pugnalare].
pumnalași
PUMNALÁ vb. I. tr. (Rar) A înjunghia. [Cf. it. pugnalare].
pumnalați
PUMNALÁ vb. I. tr. (Rar) A înjunghia. [Cf. it. pugnalare].
pumnale
PUMNÁL, pumnale, s. n. Armă albă cu lamă scurtă, cu două tăișuri și cu vârful ascuțit; stilet, jungher. – Pumn + suf. -al (după it. pugnale). DOOM
pumnál s. n., pl. pumnále
pumnalează
PUMNALÁ vb. I. tr. (Rar) A înjunghia. [Cf. it. pugnalare].
pumnalele
PUMNÁL, pumnale, s. n. Armă albă cu lamă scurtă, cu două tăișuri și cu vârful ascuțit; stilet, jungher. – Pumn + suf. -al (după it. pugnale). DOOM
pumnál s. n., pl. pumnále
pumnalelor
PUMNÁL, pumnale, s. n. Armă albă cu lamă scurtă, cu două tăișuri și cu vârful ascuțit; stilet, jungher. – Pumn + suf. -al (după it. pugnale). DOOM
pumnál s. n., pl. pumnále
pumnalez
PUMNALÁ vb. I. tr. (Rar) A înjunghia. [Cf. it. pugnalare].
pumnaleze
PUMNALÁ vb. I. tr. (Rar) A înjunghia. [Cf. it. pugnalare].
pumnalezi
PUMNALÁ vb. I. tr. (Rar) A înjunghia. [Cf. it. pugnalare].
pumnalul
PUMNÁL, pumnale, s. n. Armă albă cu lamă scurtă, cu două tăișuri și cu vârful ascuțit; stilet, jungher. – Pumn + suf. -al (după it. pugnale). DOOM
pumnál s. n., pl. pumnále
pumnalului
PUMNÁL, pumnale, s. n. Armă albă cu lamă scurtă, cu două tăișuri și cu vârful ascuțit; stilet, jungher. – Pumn + suf. -al (după it. pugnale). DOOM
pumnál s. n., pl. pumnále
pumnalând
PUMNALÁ vb. I. tr. (Rar) A înjunghia. [Cf. it. pugnalare].
pumnalînd
PUMNALÁ vb. I. tr. (Rar) A înjunghia. [Cf. it. pugnalare].
pumnar
PUMNÁL, pumnale, s. n. Armă albă cu lamă scurtă, cu două tăișuri și cu vârful ascuțit; stilet, jungher. – Pumn + suf. -al (după it. pugnale). DOOM
pumnál s. n., pl. pumnále
pumnaș
PUMNÁȘ, pumnași, s. m. Manșetă împodobită cu cusături de la mânecile cămășilor țărănești. [Pl. și (n.): pumnașe] – Pumn + suf. -aș.
pumnaș
PUMNÁȘ, pumnași, s. m. (Pop.) Manșetă împodobită cu cusături de la mânecile cămășilor țărănești. [Pl. și (n.): pumnașe] – Pumn + suf. -aș. DOOM
pumnáș (pop.) s. m., pl. pumnáși
pumnași
PUMNÁȘ, pumnași, s. m. (Pop.) Manșetă împodobită cu cusături de la mânecile cămășilor țărănești. [Pl. și (n.): pumnașe] – Pumn + suf. -aș. DOOM
pumnáș (pop.) s. m., pl. pumnáși
pumnașii
PUMNÁȘ, pumnași, s. m. (Pop.) Manșetă împodobită cu cusături de la mânecile cămășilor țărănești. [Pl. și (n.): pumnașe] – Pumn + suf. -aș. DOOM
pumnáș (pop.) s. m., pl. pumnáși
pumnașilor
PUMNÁȘ, pumnași, s. m. (Pop.) Manșetă împodobită cu cusături de la mânecile cămășilor țărănești. [Pl. și (n.): pumnașe] – Pumn + suf. -aș. DOOM
pumnáș (pop.) s. m., pl. pumnáși
pumnașul
PUMNÁȘ, pumnași, s. m. (Pop.) Manșetă împodobită cu cusături de la mânecile cămășilor țărănești. [Pl. și (n.): pumnașe] – Pumn + suf. -aș. DOOM
pumnáș (pop.) s. m., pl. pumnáși
pumnașului
PUMNÁȘ, pumnași, s. m. (Pop.) Manșetă împodobită cu cusături de la mânecile cămășilor țărănești. [Pl. și (n.): pumnașe] – Pumn + suf. -aș. DOOM
pumnáș (pop.) s. m., pl. pumnáși
pumneală
PUMNEÁLĂ, pumneli, s. f. (Rar) Lovitură, bătaie cu pumnii.
pumni
PUMN, pumni, s. m. 1. Palmă închisă, cu degetele îndoite și strânse. ◊ Loc. adj. Cât pumnul (sau cât un pumn) = mic sau mare (după cum obiectul comparației este mai mic sau mai mare decât pumnul). ◊ Expr. A râde în pumni = a râde pe ascuns, pe înfundate și cu satisfacție. A plânge în pumni = a plânge pe ascuns, de necaz sau de durere. A arăta (cuiva) pumnul = a amenința (pe cineva). A-i pune (sau vârî) (cuiva) pumnul în gură = a împiedica (pe cineva) să vorbească sau să acționeze. Un pumn de... = o cantitate mică (sau mare); un număr redus (sau ridicat); ceva mic, firav. 2. Lovitură dată cu pumnul (1). 3. Palma sau palmele făcute căuș pentru a putea reține ceva (de obicei un lichid); conținutul palmei sau al palmelor făcute căuș. 4. Măsură de lungime (întrebuințată azi numai de pescari) egală cu două treimi de palmă. – Lat. pugnus. DOOM
pumn s. m., pl. pumni
pumni
PUMNÍ, pumnesc, vb. IV. Tranz. A bate cu pumnii. Se încovoiase tare din grumazi și, cînd îl înjurau și-l pumneau ceilalți doi, prin ochii lui părea că trece o undă slabă de lumină, o rugă tristă. SADOVEANU, O. III 568. Deodată zării printre dînșii pe Mihăiță, cel care mă pumnise în grădina noastră. GANE, N. III 64. ◊ Refl. reciproc. începură deci a se pumni. ISPIRESCU, U. 58. Se înșfăcau de pâr, se zgîlțiiau și se pumneau de te îngrozeai. CONTEMPORANUL, IV 503.
pumnicei
PUMNICÉL, pumnicei, s. m. (Reg.) Pumnișor. – Pumn + suf. -icel. DOOM
pumnicél (reg.) s. m., pl. pumnicéi, art. pumnicéii
pumniceii
PUMNICÉL, pumnicei, s. m. (Reg.) Pumnișor. – Pumn + suf. -icel. DOOM
pumnicél (reg.) s. m., pl. pumnicéi, art. pumnicéii
pumniceilor
PUMNICÉL, pumnicei, s. m. (Reg.) Pumnișor. – Pumn + suf. -icel. DOOM
pumnicél (reg.) s. m., pl. pumnicéi, art. pumnicéii
pumnicel
PUMNICÉL, pumnicei, s. m. (Reg.) Pumnișor. – Pumn + suf. -icel. DOOM
pumnicél (reg.) s. m., pl. pumnicéi, art. pumnicéii
pumnicelul
PUMNICÉL, pumnicei, s. m. (Reg.) Pumnișor. – Pumn + suf. -icel. DOOM
pumnicél (reg.) s. m., pl. pumnicéi, art. pumnicéii
pumnicelului
PUMNICÉL, pumnicei, s. m. (Reg.) Pumnișor. – Pumn + suf. -icel. DOOM
pumnicél (reg.) s. m., pl. pumnicéi, art. pumnicéii
pumnii
PUMN, pumni, s. m. 1. Palmă închisă, cu degetele îndoite și strânse. ◊ Loc. adj. Cât pumnul (sau cât un pumn) = mic sau mare (după cum obiectul comparației este mai mic sau mai mare decât pumnul). ◊ Expr. A râde în pumni = a râde pe ascuns, pe înfundate și cu satisfacție. A plânge în pumni = a plânge pe ascuns, de necaz sau de durere. A arăta (cuiva) pumnul = a amenința (pe cineva). A-i pune (sau vârî) (cuiva) pumnul în gură = a împiedica (pe cineva) să vorbească sau să acționeze. Un pumn de... = o cantitate mică (sau mare); un număr redus (sau ridicat); ceva mic, firav. 2. Lovitură dată cu pumnul (1). 3. Palma sau palmele făcute căuș pentru a putea reține ceva (de obicei un lichid); conținutul palmei sau al palmelor făcute căuș. 4. Măsură de lungime (întrebuințată azi numai de pescari) egală cu două treimi de palmă. – Lat. pugnus. DOOM
pumn s. m., pl. pumni
pumnilor
PUMN, pumni, s. m. 1. Palmă închisă, cu degetele îndoite și strânse. ◊ Loc. adj. Cât pumnul (sau cât un pumn) = mic sau mare (după cum obiectul comparației este mai mic sau mai mare decât pumnul). ◊ Expr. A râde în pumni = a râde pe ascuns, pe înfundate și cu satisfacție. A plânge în pumni = a plânge pe ascuns, de necaz sau de durere. A arăta (cuiva) pumnul = a amenința (pe cineva). A-i pune (sau vârî) (cuiva) pumnul în gură = a împiedica (pe cineva) să vorbească sau să acționeze. Un pumn de... = o cantitate mică (sau mare); un număr redus (sau ridicat); ceva mic, firav. 2. Lovitură dată cu pumnul (1). 3. Palma sau palmele făcute căuș pentru a putea reține ceva (de obicei un lichid); conținutul palmei sau al palmelor făcute căuș. 4. Măsură de lungime (întrebuințată azi numai de pescari) egală cu două treimi de palmă. – Lat. pugnus. DOOM
pumn s. m., pl. pumni
pumnire
PUMNÍ, pumnesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) bate cu pumnii. – Din pumn.
pumnism
PUMNÍSM s. n. (Lingv.) Ciunism. – [Aron] Pumn[ul] (n. pr.) + suf. -ism.
pumnismul
PUMNÍSM s. n. (Lingv.) Ciunism. – [Aron] Pumn[ul] (n. pr.) + suf. -ism.
pumnismului
PUMNÍSM s. n. (Lingv.) Ciunism. – [Aron] Pumn[ul] (n. pr.) + suf. -ism.
pumnist
PUMNÍST, -Ă, pumniști, -ste, adj., s. m. (Adept) al sistemului lingvistic preconizat de Aron Pumnul; ciunist. – De la pumnism, cu schimbarea sufixului.
pumnist
PUMNÍST, -Ă, pumniști, -ste, adj., s. m. (Adept) al sistemului lingvistic preconizat de Aron Pumnul; ciunist. – De la pumnism, cu schimbarea sufixului.
pumnista
PUMNÍST, -Ă, pumniști, -ste, adj., s. m. (Adept) al sistemului lingvistic preconizat de Aron Pumnul; ciunist. – De la pumnism, cu schimbarea sufixului.
pumnista
PUMNÍST, -Ă, pumniști, -ste, adj., s. m. (Adept) al sistemului lingvistic preconizat de Aron Pumnul; ciunist. – De la pumnism, cu schimbarea sufixului.
pumniste
PUMNÍST, -Ă, pumniști, -ste, adj., s. m. (Adept) al sistemului lingvistic preconizat de Aron Pumnul; ciunist. – De la pumnism, cu schimbarea sufixului.
pumniste
PUMNÍST, -Ă, pumniști, -ste, adj., s. m. (Adept) al sistemului lingvistic preconizat de Aron Pumnul; ciunist. – De la pumnism, cu schimbarea sufixului.
pumnistei
PUMNÍST, -Ă, pumniști, -ste, adj., s. m. (Adept) al sistemului lingvistic preconizat de Aron Pumnul; ciunist. – De la pumnism, cu schimbarea sufixului.
pumnistei
PUMNÍST, -Ă, pumniști, -ste, adj., s. m. (Adept) al sistemului lingvistic preconizat de Aron Pumnul; ciunist. – De la pumnism, cu schimbarea sufixului.
pumnistele
PUMNÍST, -Ă, pumniști, -ste, adj., s. m. (Adept) al sistemului lingvistic preconizat de Aron Pumnul; ciunist. – De la pumnism, cu schimbarea sufixului.
pumnistele
PUMNÍST, -Ă, pumniști, -ste, adj., s. m. (Adept) al sistemului lingvistic preconizat de Aron Pumnul; ciunist. – De la pumnism, cu schimbarea sufixului.
pumnistelor
PUMNÍST, -Ă, pumniști, -ste, adj., s. m. (Adept) al sistemului lingvistic preconizat de Aron Pumnul; ciunist. – De la pumnism, cu schimbarea sufixului.
pumnistelor
PUMNÍST, -Ă, pumniști, -ste, adj., s. m. (Adept) al sistemului lingvistic preconizat de Aron Pumnul; ciunist. – De la pumnism, cu schimbarea sufixului.
pumnistul
PUMNÍST, -Ă, pumniști, -ste, adj., s. m. (Adept) al sistemului lingvistic preconizat de Aron Pumnul; ciunist. – De la pumnism, cu schimbarea sufixului.
pumnistul
PUMNÍST, -Ă, pumniști, -ste, adj., s. m. (Adept) al sistemului lingvistic preconizat de Aron Pumnul; ciunist. – De la pumnism, cu schimbarea sufixului.
pumnistului
PUMNÍST, -Ă, pumniști, -ste, adj., s. m. (Adept) al sistemului lingvistic preconizat de Aron Pumnul; ciunist. – De la pumnism, cu schimbarea sufixului.
pumnistului
PUMNÍST, -Ă, pumniști, -ste, adj., s. m. (Adept) al sistemului lingvistic preconizat de Aron Pumnul; ciunist. – De la pumnism, cu schimbarea sufixului.
pumnit
PUMNÍ, pumnesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) bate cu pumnii. – Din pumn.
pumnișor
PUMNIȘÓR, pumnișori, s. m. Diminutiv al lui pumn; pumnicel. – Pumn + suf. -ișor. DOOM
pumnișór s. m., pl. pumnișóri
pumnișori
PUMNIȘÓR, pumnișori, s. m. Diminutiv al lui pumn; pumnicel. – Pumn + suf. -ișor. DOOM
pumnișór s. m., pl. pumnișóri
pumnișorii
PUMNIȘÓR, pumnișori, s. m. Diminutiv al lui pumn; pumnicel. – Pumn + suf. -ișor. DOOM
pumnișór s. m., pl. pumnișóri
pumnișorilor
PUMNIȘÓR, pumnișori, s. m. Diminutiv al lui pumn; pumnicel. – Pumn + suf. -ișor. DOOM
pumnișór s. m., pl. pumnișóri
pumnișorul
PUMNIȘÓR, pumnișori, s. m. Diminutiv al lui pumn; pumnicel. – Pumn + suf. -ișor. DOOM
pumnișór s. m., pl. pumnișóri
pumnișorului
PUMNIȘÓR, pumnișori, s. m. Diminutiv al lui pumn; pumnicel. – Pumn + suf. -ișor. DOOM
pumnișór s. m., pl. pumnișóri
pumniști
PUMNÍST, -Ă, pumniști, -ste, adj., s. m. (Adept) al sistemului lingvistic preconizat de Aron Pumnul; ciunist. – De la pumnism, cu schimbarea sufixului.
pumniști
PUMNÍST, -Ă, pumniști, -ste, adj., s. m. (Adept) al sistemului lingvistic preconizat de Aron Pumnul; ciunist. – De la pumnism, cu schimbarea sufixului.
pumniștii
PUMNÍST, -Ă, pumniști, -ste, adj., s. m. (Adept) al sistemului lingvistic preconizat de Aron Pumnul; ciunist. – De la pumnism, cu schimbarea sufixului.
pumniștii
PUMNÍST, -Ă, pumniști, -ste, adj., s. m. (Adept) al sistemului lingvistic preconizat de Aron Pumnul; ciunist. – De la pumnism, cu schimbarea sufixului.
pumniștilor
PUMNÍST, -Ă, pumniști, -ste, adj., s. m. (Adept) al sistemului lingvistic preconizat de Aron Pumnul; ciunist. – De la pumnism, cu schimbarea sufixului.
pumniștilor
PUMNÍST, -Ă, pumniști, -ste, adj., s. m. (Adept) al sistemului lingvistic preconizat de Aron Pumnul; ciunist. – De la pumnism, cu schimbarea sufixului.
pumnui
pumnui, pumnuiesc v. t. a bate (pe cineva) cu pumnul
pumnul
PUMN, pumni, s. m. 1. Palmă închisă, cu degetele îndoite și strânse. ◊ Loc. adj. Cât pumnul (sau cât un pumn) = mic sau mare (după cum obiectul comparației este mai mic sau mai mare decât pumnul). ◊ Expr. A râde în pumni = a râde pe ascuns, pe înfundate și cu satisfacție. A plânge în pumni = a plânge pe ascuns, de necaz sau de durere. A arăta (cuiva) pumnul = a amenința (pe cineva). A-i pune (sau vârî) (cuiva) pumnul în gură = a împiedica (pe cineva) să vorbească sau să acționeze. Un pumn de... = o cantitate mică (sau mare); un număr redus (sau ridicat); ceva mic, firav. 2. Lovitură dată cu pumnul (1). 3. Palma sau palmele făcute căuș pentru a putea reține ceva (de obicei un lichid); conținutul palmei sau al palmelor făcute căuș. 4. Măsură de lungime (întrebuințată azi numai de pescari) egală cu două treimi de palmă. – Lat. pugnus. DOOM
pumn s. m., pl. pumni
pumnuliza
PUMNULIZÁ, pumnulizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modifica după sistemul lingvistic preconizat de Aron Pumnul sau de adepții lui. – [Aron] Pumnul (n. pr.) + suf. -iza.
pumnulizai
PUMNULIZÁ, pumnulizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modifica după sistemul lingvistic preconizat de Aron Pumnul sau de adepții lui. – [Aron] Pumnul (n. pr.) + suf. -iza.
pumnulizam
PUMNULIZÁ, pumnulizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modifica după sistemul lingvistic preconizat de Aron Pumnul sau de adepții lui. – [Aron] Pumnul (n. pr.) + suf. -iza.
pumnulizare
PUMNULIZÁ, pumnulizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modifica după sistemul lingvistic preconizat de Aron Pumnul sau de adepții lui. – [Aron] Pumnul (n. pr.) + suf. -iza.
pumnulizare
PUMNULIZÁ, pumnulizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modifica după sistemul lingvistic preconizat de Aron Pumnul sau de adepții lui. – [Aron] Pumnul (n. pr.) + suf. -iza.
pumnulizară
PUMNULIZÁ, pumnulizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modifica după sistemul lingvistic preconizat de Aron Pumnul sau de adepții lui. – [Aron] Pumnul (n. pr.) + suf. -iza.
pumnulizarăm
PUMNULIZÁ, pumnulizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modifica după sistemul lingvistic preconizat de Aron Pumnul sau de adepții lui. – [Aron] Pumnul (n. pr.) + suf. -iza.
pumnulizarăți
PUMNULIZÁ, pumnulizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modifica după sistemul lingvistic preconizat de Aron Pumnul sau de adepții lui. – [Aron] Pumnul (n. pr.) + suf. -iza.
pumnulizase
PUMNULIZÁ, pumnulizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modifica după sistemul lingvistic preconizat de Aron Pumnul sau de adepții lui. – [Aron] Pumnul (n. pr.) + suf. -iza.
pumnulizasem
PUMNULIZÁ, pumnulizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modifica după sistemul lingvistic preconizat de Aron Pumnul sau de adepții lui. – [Aron] Pumnul (n. pr.) + suf. -iza.
pumnulizaseră
PUMNULIZÁ, pumnulizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modifica după sistemul lingvistic preconizat de Aron Pumnul sau de adepții lui. – [Aron] Pumnul (n. pr.) + suf. -iza.
pumnulizaserăm
PUMNULIZÁ, pumnulizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modifica după sistemul lingvistic preconizat de Aron Pumnul sau de adepții lui. – [Aron] Pumnul (n. pr.) + suf. -iza.
pumnulizaserăți
PUMNULIZÁ, pumnulizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modifica după sistemul lingvistic preconizat de Aron Pumnul sau de adepții lui. – [Aron] Pumnul (n. pr.) + suf. -iza.
pumnulizaseși
PUMNULIZÁ, pumnulizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modifica după sistemul lingvistic preconizat de Aron Pumnul sau de adepții lui. – [Aron] Pumnul (n. pr.) + suf. -iza.
pumnulizaseți
PUMNULIZÁ, pumnulizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modifica după sistemul lingvistic preconizat de Aron Pumnul sau de adepții lui. – [Aron] Pumnul (n. pr.) + suf. -iza.
pumnulizat
PUMNULIZÁ, pumnulizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modifica după sistemul lingvistic preconizat de Aron Pumnul sau de adepții lui. – [Aron] Pumnul (n. pr.) + suf. -iza.
pumnulizat
PUMNULIZÁ, pumnulizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modifica după sistemul lingvistic preconizat de Aron Pumnul sau de adepții lui. – [Aron] Pumnul (n. pr.) + suf. -iza.
pumnulizau
PUMNULIZÁ, pumnulizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modifica după sistemul lingvistic preconizat de Aron Pumnul sau de adepții lui. – [Aron] Pumnul (n. pr.) + suf. -iza.
pumnulizași
PUMNULIZÁ, pumnulizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modifica după sistemul lingvistic preconizat de Aron Pumnul sau de adepții lui. – [Aron] Pumnul (n. pr.) + suf. -iza.
pumnulizați
PUMNULIZÁ, pumnulizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modifica după sistemul lingvistic preconizat de Aron Pumnul sau de adepții lui. – [Aron] Pumnul (n. pr.) + suf. -iza.
pumnulizează
PUMNULIZÁ, pumnulizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modifica după sistemul lingvistic preconizat de Aron Pumnul sau de adepții lui. – [Aron] Pumnul (n. pr.) + suf. -iza.
pumnulizez
PUMNULIZÁ, pumnulizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modifica după sistemul lingvistic preconizat de Aron Pumnul sau de adepții lui. – [Aron] Pumnul (n. pr.) + suf. -iza.
pumnulizeze
PUMNULIZÁ, pumnulizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modifica după sistemul lingvistic preconizat de Aron Pumnul sau de adepții lui. – [Aron] Pumnul (n. pr.) + suf. -iza.
pumnulizezi
PUMNULIZÁ, pumnulizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modifica după sistemul lingvistic preconizat de Aron Pumnul sau de adepții lui. – [Aron] Pumnul (n. pr.) + suf. -iza.
pumnulizând
PUMNULIZÁ, pumnulizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modifica după sistemul lingvistic preconizat de Aron Pumnul sau de adepții lui. – [Aron] Pumnul (n. pr.) + suf. -iza.
pumnulizînd
PUMNULIZÁ, pumnulizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modifica după sistemul lingvistic preconizat de Aron Pumnul sau de adepții lui. – [Aron] Pumnul (n. pr.) + suf. -iza.
pumnului
PUMN, pumni, s. m. 1. Palmă închisă, cu degetele îndoite și strânse. ◊ Loc. adj. Cât pumnul (sau cât un pumn) = mic sau mare (după cum obiectul comparației este mai mic sau mai mare decât pumnul). ◊ Expr. A râde în pumni = a râde pe ascuns, pe înfundate și cu satisfacție. A plânge în pumni = a plânge pe ascuns, de necaz sau de durere. A arăta (cuiva) pumnul = a amenința (pe cineva). A-i pune (sau vârî) (cuiva) pumnul în gură = a împiedica (pe cineva) să vorbească sau să acționeze. Un pumn de... = o cantitate mică (sau mare); un număr redus (sau ridicat); ceva mic, firav. 2. Lovitură dată cu pumnul (1). 3. Palma sau palmele făcute căuș pentru a putea reține ceva (de obicei un lichid); conținutul palmei sau al palmelor făcute căuș. 4. Măsură de lungime (întrebuințată azi numai de pescari) egală cu două treimi de palmă. – Lat. pugnus. DOOM
pumn s. m., pl. pumni
pun
PUN, puni, s. m. (La pl.) Nume dat cartaginezilor de către romani; (și la sg.) cartaginez care are acest nume. – Din lat. Poeni. DOOM
!pun s. m., pl. puni
pun
PÚNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere. DOOM
púne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 să púnă; ger. punấnd; part. pus
puna
PÚNA s.f. Semideșert rece în Anzi, situat la mari altitudini, cu o vegetație rară alcătuită din smocuri de graminee și boschete de arbuști spinoși. [< sp., fr. puna].
punalua
PUNALÚA s.f. A doua treaptă în evoluția familiei primitive, în care era interzis incestul între generații. [Pron. -lu-a. / < germ. Punalua(familie), cf. polinez. punalua – tovarăș de viață].
puncer
PÚNCER, punceri, s. m. Boxer al cărui mod de a boxa se bazează mai mult pe lovituri aplicate adversarului și mai puțin (sau deloc) pe evitarea loviturilor acestuia. [Acc. și: puncér] – Din engl. puncher.
puncer
PÚNCER, punceri, s. m. Boxer al cărui mod de a boxa se bazează mai mult pe lovituri aplicate adversarului și mai puțin (sau deloc) pe evitarea loviturilor acestuia. [Acc. și: puncér, var. (după alte surse) puncher] – Din engl. puncher.
punceri
PÚNCER, punceri, s. m. Boxer al cărui mod de a boxa se bazează mai mult pe lovituri aplicate adversarului și mai puțin (sau deloc) pe evitarea loviturilor acestuia. [Acc. și: puncér] – Din engl. puncher.
puncerii
PÚNCER, punceri, s. m. Boxer al cărui mod de a boxa se bazează mai mult pe lovituri aplicate adversarului și mai puțin (sau deloc) pe evitarea loviturilor acestuia. [Acc. și: puncér] – Din engl. puncher.
puncerilor
PÚNCER, punceri, s. m. Boxer al cărui mod de a boxa se bazează mai mult pe lovituri aplicate adversarului și mai puțin (sau deloc) pe evitarea loviturilor acestuia. [Acc. și: puncér] – Din engl. puncher.
puncerul
PÚNCER, punceri, s. m. Boxer al cărui mod de a boxa se bazează mai mult pe lovituri aplicate adversarului și mai puțin (sau deloc) pe evitarea loviturilor acestuia. [Acc. și: puncér] – Din engl. puncher.
puncerului
PÚNCER, punceri, s. m. Boxer al cărui mod de a boxa se bazează mai mult pe lovituri aplicate adversarului și mai puțin (sau deloc) pe evitarea loviturilor acestuia. [Acc. și: puncér] – Din engl. puncher.
punch
PUNCH s.n. v. punci2.
punch
PUNCH s.n. v. punci2.
puncher
PÚNCHER s.m. Muzician care cântă punci2 (2) [în DN]. [Pron. pán-cer, var. (după alte surse) puncer. / < engl. puncher].
puncheur
PUNCHEUR s.m. Boxer cu pumnul greu. [Pron. pán-ciör. / < fr. puncheur].
punci
PUNCI2, punciuri, s. n. Aptitudinea unui boxer de a executa lovituri puternice, decisive; lovitură puternică, decisivă aplicată adversarului de un boxer. – Din engl., fr. punch. DOOM
punci s. n., pl. púnciuri
punciul
PUNCI2, punciuri, s. n. Aptitudinea unui boxer de a executa lovituri puternice, decisive; lovitură puternică, decisivă aplicată adversarului de un boxer. – Din engl., fr. punch. DOOM
punci s. n., pl. púnciuri
punciului
PUNCI2, punciuri, s. n. Aptitudinea unui boxer de a executa lovituri puternice, decisive; lovitură puternică, decisivă aplicată adversarului de un boxer. – Din engl., fr. punch. DOOM
punci s. n., pl. púnciuri
punciuri
PUNCI2, punciuri, s. n. Aptitudinea unui boxer de a executa lovituri puternice, decisive; lovitură puternică, decisivă aplicată adversarului de un boxer. – Din engl., fr. punch. DOOM
punci s. n., pl. púnciuri
punciurile
PUNCI2, punciuri, s. n. Aptitudinea unui boxer de a executa lovituri puternice, decisive; lovitură puternică, decisivă aplicată adversarului de un boxer. – Din engl., fr. punch. DOOM
punci s. n., pl. púnciuri
punciurilor
PUNCI2, punciuri, s. n. Aptitudinea unui boxer de a executa lovituri puternice, decisive; lovitură puternică, decisivă aplicată adversarului de un boxer. – Din engl., fr. punch. DOOM
punci s. n., pl. púnciuri
punct
PUNCT, puncte, s. n. I. 1. Semn grafic mic și rotund, asemănător cu o înțepătură de ac, folosit ca semn de punctuație, pentru a indica pauze între propoziții sau fraze independente, pentru prescurtarea unui cuvânt sau care se pune deasupra literelor „i”, „j” etc. ◊ Două puncte = semn de punctuație constând din două puncte (I 1) așezate unul deasupra altuia, folosit pentru a arăta că urmează o vorbire directă, o enumerare, o explicare sau o concluzie. Punct și virgulă = semn de punctuație constând dintr-un punct (I 1) așezat deasupra unei virgule, folosit pentru a despărți părțile componente ale unei perioade. Puncte de suspensie sau puncte-puncte = semn de punctuație constând din trei (sau mai multe) puncte (I 1) așezate în linie orizontală, folosit pentru a arăta o întrerupere în șirul gândirii, al acțiunii sau o omisiune dintr-un text reprodus. ◊ Expr. A pune punctul pe i = a preciza ce este esențial într-o chestiune, a trage concluzia. ♦ Fig. (Cu valoare de interjecție) Gata! destul! 2. Semn convențional în formă de punct (I 1), care indică pe o hartă așezările omenești, care marchează zarurile, piesele de domino etc. sau care este pus la dreapta unei note muzicale spre a-i prelungi durata cu încă o jumătate din valoarea ei. 3. Punct (I 1) folosit în matematică, indicând efectuarea unei înmulțiri. 4. Fel de a coase, de a broda, de a croșeta; model de cusătură, de broderie etc. 5. (În sintagma) Punct tipografic = unitate de măsură pentru lungime, folosită în tipografie, egală cu 0,376 mm. 6. Ceea ce se vede foarte mic din cauza depărtării. ♦ Pată mică, rotundă, detașată pe un fond de altă culoare. 7. (În sintagma) Punct de ochire = locul din țintă în care trăgătorul potrivește precis linia de ochire. II. 1. Figură geometrică plană fără nicio dimensiune (reprezentată prin partea comună a două linii care se întâlnesc). ♦ Loc determinat pe o lungime, pe o suprafață, în spațiu. ◊ Punct medical (sau sanitar) = serviciu medical organizat în fabrici, uzine, șantiere etc. 2. Valoare a unei mărimi, mai ales temperatura la care se produce un anumit fenomen. Punct de topire. III. 1. Parte determinată în cadrul unei acțiuni, al unei discuții, al unei probleme etc. ◊ Expr. Punct de onoare = lucru, chestiune care angajează prestigiul, autoritatea, onoarea cuiva. Punct de plecare (sau de pornire) = a) locul de unde pleacă cineva; b) începutul unei lucrări, al unei acțiuni. A fi pe punctul de a... = a fi gata de a..., a fi pregătit să... Punct de vedere = aspectul sub care cineva privește o problemă sau atitudinea pe care o are față de ea; mod de a gândi. Din punct de vedere = în privința..., sub raportul... Din punct în punct sau punct cu punct = amănunțit, detaliat, pe larg. A pune (ceva) la punct = a) a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a-l face să funcționeze în condițiile dorite; b) a aranja, a potrivi lucrurile așa cum trebuie, fără a neglija niciun amănunt; a restabili adevărul. A fi pus la punct = a fi aranjat, bine îmbrăcat. A pune pe cineva la punct = a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu, a da cuiva o lecție de bună-cuviință. 2. Moment, stadiu, fază, etapă de dezvoltare. ◊ Punct mort = situație fără ieșire. ◊ Loc. adv. Până la un (sau la acest) punct = până la o anumită limită sau etapă; într-o anumită măsură. ◊ Expr. Până la ce punct = în ce măsură, până unde... ♦ (Adverbial) Exact, precis, fix. IV. Unitate de măsură care indică punctajul obținut de un sportiv sau de o echipă într-o competiție; golurile marcate. ♦ Unitate de măsură pentru indicarea situației participanților la unele jocuri (zaruri, cărți, biliard etc.). ♦ Unitate de măsură pentru sporirea sau reducerea cursului valorilor mobiliare negociate prin bursă. ♦ Fiecare dintre diviziunile unei cartele pentru raționalizarea anumitor produse industriale; tichet detașat dintr-o astfel de cartelă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe puncte = a) pe baza dreptului conferit de cartelă; raționalizat; b) fig. fără a avea pregătirea corespunzătoare funcției pe care o ocupă. – Din lat. punctum (cu unele sensuri după fr. point). DOOM
punct s. n., pl. púncte (punc-te)
puncta
PUNCTÁ, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. pointer). DOOM
punctá (a ~) (punc-ta) vb., ind. prez. 3 puncteáză
punctai
PUNCTÁ, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. pointer). DOOM
punctá (a ~) (punc-ta) vb., ind. prez. 3 puncteáză
punctaj
PUNCTÁJ, punctaje, s. n. 1. Notație în puncte a rezultatelor obținute la o întrecere (sportivă etc.); totalitatea punctelor obținute de cineva într-o întrecere (sportivă). 2. Însemnare, notă care conține punctele mai importante ale unei relatări, ale unui plan de activitate etc. – Punct + suf. -aj (după fr. pointage). DOOM
punctáj (punc-taj) s. n., pl. punctáje
punctaje
PUNCTÁJ, punctaje, s. n. 1. Notație în puncte a rezultatelor obținute la o întrecere (sportivă etc.); totalitatea punctelor obținute de cineva într-o întrecere (sportivă). 2. Însemnare, notă care conține punctele mai importante ale unei relatări, ale unui plan de activitate etc. – Punct + suf. -aj (după fr. pointage). DOOM
punctáj (punc-taj) s. n., pl. punctáje
punctajele
PUNCTÁJ, punctaje, s. n. 1. Notație în puncte a rezultatelor obținute la o întrecere (sportivă etc.); totalitatea punctelor obținute de cineva într-o întrecere (sportivă). 2. Însemnare, notă care conține punctele mai importante ale unei relatări, ale unui plan de activitate etc. – Punct + suf. -aj (după fr. pointage). DOOM
punctáj (punc-taj) s. n., pl. punctáje
punctajelor
PUNCTÁJ, punctaje, s. n. 1. Notație în puncte a rezultatelor obținute la o întrecere (sportivă etc.); totalitatea punctelor obținute de cineva într-o întrecere (sportivă). 2. Însemnare, notă care conține punctele mai importante ale unei relatări, ale unui plan de activitate etc. – Punct + suf. -aj (după fr. pointage). DOOM
punctáj (punc-taj) s. n., pl. punctáje
punctajul
PUNCTÁJ, punctaje, s. n. 1. Notație în puncte a rezultatelor obținute la o întrecere (sportivă etc.); totalitatea punctelor obținute de cineva într-o întrecere (sportivă). 2. Însemnare, notă care conține punctele mai importante ale unei relatări, ale unui plan de activitate etc. – Punct + suf. -aj (după fr. pointage). DOOM
punctáj (punc-taj) s. n., pl. punctáje
punctajului
PUNCTÁJ, punctaje, s. n. 1. Notație în puncte a rezultatelor obținute la o întrecere (sportivă etc.); totalitatea punctelor obținute de cineva într-o întrecere (sportivă). 2. Însemnare, notă care conține punctele mai importante ale unei relatări, ale unui plan de activitate etc. – Punct + suf. -aj (după fr. pointage). DOOM
punctáj (punc-taj) s. n., pl. punctáje
punctam
PUNCTÁ, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. pointer). DOOM
punctá (a ~) (punc-ta) vb., ind. prez. 3 puncteáză
punctar
PUNCTÁR, punctare, s. n. (Tehn.) Punctator. – Puncta + suf. -ar.
punctare
PUNCTÁ, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. pointer). DOOM
punctá (a ~) (punc-ta) vb., ind. prez. 3 puncteáză
punctare
PUNCTÁR, punctare, s. n. (Tehn.) Punctator. – Puncta + suf. -ar.
punctare
PUNCTÁRE, punctări, s. f. Acțiunea de a puncta și rezultatul ei. ♦ Indicarea cu punctatorul, pe suprafața unei piese, a unor repere care urmează să fie perforate. – V. puncta. DOOM
punctáre (punc-ta-) s. f., g.-d. art. punctắrii; pl. punctắri
punctarea
PUNCTÁRE, punctări, s. f. Acțiunea de a puncta și rezultatul ei. ♦ Indicarea cu punctatorul, pe suprafața unei piese, a unor repere care urmează să fie perforate. – V. puncta. DOOM
punctáre (punc-ta-) s. f., g.-d. art. punctắrii; pl. punctắri
punctarele
PUNCTÁR, punctare, s. n. (Tehn.) Punctator. – Puncta + suf. -ar.
punctarelor
PUNCTÁR, punctare, s. n. (Tehn.) Punctator. – Puncta + suf. -ar.
punctarul
PUNCTÁR, punctare, s. n. (Tehn.) Punctator. – Puncta + suf. -ar.
punctarului
PUNCTÁR, punctare, s. n. (Tehn.) Punctator. – Puncta + suf. -ar.
punctară
PUNCTÁ, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. pointer). DOOM
punctá (a ~) (punc-ta) vb., ind. prez. 3 puncteáză
punctarăm
PUNCTÁ, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. pointer). DOOM
punctá (a ~) (punc-ta) vb., ind. prez. 3 puncteáză
punctarăți
PUNCTÁ, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. pointer). DOOM
punctá (a ~) (punc-ta) vb., ind. prez. 3 puncteáză
punctase
PUNCTÁ, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. pointer). DOOM
punctá (a ~) (punc-ta) vb., ind. prez. 3 puncteáză
punctasem
PUNCTÁ, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. pointer). DOOM
punctá (a ~) (punc-ta) vb., ind. prez. 3 puncteáză
punctaseră
PUNCTÁ, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. pointer). DOOM
punctá (a ~) (punc-ta) vb., ind. prez. 3 puncteáză
punctaserăm
PUNCTÁ, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. pointer). DOOM
punctá (a ~) (punc-ta) vb., ind. prez. 3 puncteáză
punctaserăți
PUNCTÁ, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. pointer). DOOM
punctá (a ~) (punc-ta) vb., ind. prez. 3 puncteáză
punctaseși
PUNCTÁ, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. pointer). DOOM
punctá (a ~) (punc-ta) vb., ind. prez. 3 puncteáză
punctaseți
PUNCTÁ, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. pointer). DOOM
punctá (a ~) (punc-ta) vb., ind. prez. 3 puncteáză
punctat
PUNCTÁ, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. pointer). DOOM
punctá (a ~) (punc-ta) vb., ind. prez. 3 puncteáză
punctat
PUNCTÁT, -Ă, punctați, -te, adj. 1. Însemnat, marcat, presărat cu puncte. 2. Alcătuit din puncte. – V. puncta.
punctata
PUNCTÁT, -Ă, punctați, -te, adj. 1. Însemnat, marcat, presărat cu puncte. 2. Alcătuit din puncte. – V. puncta.
punctate
PUNCTÁT, -Ă, punctați, -te, adj. 1. Însemnat, marcat, presărat cu puncte. 2. Alcătuit din puncte. – V. puncta.
punctatei
PUNCTÁT, -Ă, punctați, -te, adj. 1. Însemnat, marcat, presărat cu puncte. 2. Alcătuit din puncte. – V. puncta.
punctatele
PUNCTÁT, -Ă, punctați, -te, adj. 1. Însemnat, marcat, presărat cu puncte. 2. Alcătuit din puncte. – V. puncta.
punctatelor
PUNCTÁT, -Ă, punctați, -te, adj. 1. Însemnat, marcat, presărat cu puncte. 2. Alcătuit din puncte. – V. puncta.
punctatoare
PUNCTATÓR, punctatoare, s. n. Unealtă de oțel cu vârf conic ascuțit, cu ajutorul căreia se trasează (prin lovirea cu ciocanul) pe diverse piese metalice reperele unei perforații ulterioare. – Puncta + suf. -tor. DOOM
punctatór (punc-ta-) s. n., pl. punctatoáre
punctatoarele
PUNCTATÓR, punctatoare, s. n. Unealtă de oțel cu vârf conic ascuțit, cu ajutorul căreia se trasează (prin lovirea cu ciocanul) pe diverse piese metalice reperele unei perforații ulterioare. – Puncta + suf. -tor. DOOM
punctatór (punc-ta-) s. n., pl. punctatoáre
punctatoarelor
PUNCTATÓR, punctatoare, s. n. Unealtă de oțel cu vârf conic ascuțit, cu ajutorul căreia se trasează (prin lovirea cu ciocanul) pe diverse piese metalice reperele unei perforații ulterioare. – Puncta + suf. -tor. DOOM
punctatór (punc-ta-) s. n., pl. punctatoáre
punctator
PUNCTATÓR, punctatoare, s. n. Unealtă de oțel cu vârf conic ascuțit, cu ajutorul căreia se trasează (prin lovirea cu ciocanul) pe diverse piese metalice reperele unei perforații ulterioare. – Puncta + suf. -tor. DOOM
punctatór (punc-ta-) s. n., pl. punctatoáre
punctatorul
PUNCTATÓR, punctatoare, s. n. Unealtă de oțel cu vârf conic ascuțit, cu ajutorul căreia se trasează (prin lovirea cu ciocanul) pe diverse piese metalice reperele unei perforații ulterioare. – Puncta + suf. -tor. DOOM
punctatór (punc-ta-) s. n., pl. punctatoáre
punctatorului
PUNCTATÓR, punctatoare, s. n. Unealtă de oțel cu vârf conic ascuțit, cu ajutorul căreia se trasează (prin lovirea cu ciocanul) pe diverse piese metalice reperele unei perforații ulterioare. – Puncta + suf. -tor. DOOM
punctatór (punc-ta-) s. n., pl. punctatoáre
punctatul
PUNCTÁT, -Ă, punctați, -te, adj. 1. Însemnat, marcat, presărat cu puncte. 2. Alcătuit din puncte. – V. puncta.
punctatului
PUNCTÁT, -Ă, punctați, -te, adj. 1. Însemnat, marcat, presărat cu puncte. 2. Alcătuit din puncte. – V. puncta.
punctau
PUNCTÁ, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. pointer). DOOM
punctá (a ~) (punc-ta) vb., ind. prez. 3 puncteáză
punctaveraj
PUNCTAVERÁJ, punctaveraje, s. n. Raportul dintre punctele marcate și cele primite, care departajează doi sportivi sau două echipe aflate la egalitate de puncte. – Din punct (după golaveraj). DOOM
!punctaveráj (punc-ta-/punct-a-) s. n., pl. punctaveráje
punctaveraje
PUNCTAVERÁJ, punctaveraje, s. n. Raportul dintre punctele marcate și cele primite, care departajează doi sportivi sau două echipe aflate la egalitate de puncte. – Din punct (după golaveraj). DOOM
!punctaveráj (punc-ta-/punct-a-) s. n., pl. punctaveráje
punctaverajele
PUNCTAVERÁJ, punctaveraje, s. n. Raportul dintre punctele marcate și cele primite, care departajează doi sportivi sau două echipe aflate la egalitate de puncte. – Din punct (după golaveraj). DOOM
!punctaveráj (punc-ta-/punct-a-) s. n., pl. punctaveráje
punctaverajelor
PUNCTAVERÁJ, punctaveraje, s. n. Raportul dintre punctele marcate și cele primite, care departajează doi sportivi sau două echipe aflate la egalitate de puncte. – Din punct (după golaveraj). DOOM
!punctaveráj (punc-ta-/punct-a-) s. n., pl. punctaveráje
punctaverajul
PUNCTAVERÁJ, punctaveraje, s. n. Raportul dintre punctele marcate și cele primite, care departajează doi sportivi sau două echipe aflate la egalitate de puncte. – Din punct (după golaveraj). DOOM
!punctaveráj (punc-ta-/punct-a-) s. n., pl. punctaveráje
punctaverajului
PUNCTAVERÁJ, punctaveraje, s. n. Raportul dintre punctele marcate și cele primite, care departajează doi sportivi sau două echipe aflate la egalitate de puncte. – Din punct (după golaveraj). DOOM
!punctaveráj (punc-ta-/punct-a-) s. n., pl. punctaveráje
punctași
PUNCTÁ, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. pointer). DOOM
punctá (a ~) (punc-ta) vb., ind. prez. 3 puncteáză
punctați
PUNCTÁ, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. pointer). DOOM
punctá (a ~) (punc-ta) vb., ind. prez. 3 puncteáză
punctați
PUNCTÁT, -Ă, punctați, -te, adj. 1. Însemnat, marcat, presărat cu puncte. 2. Alcătuit din puncte. – V. puncta.
punctații
PUNCTÁT, -Ă, punctați, -te, adj. 1. Însemnat, marcat, presărat cu puncte. 2. Alcătuit din puncte. – V. puncta.
punctaților
PUNCTÁT, -Ă, punctați, -te, adj. 1. Însemnat, marcat, presărat cu puncte. 2. Alcătuit din puncte. – V. puncta.
punctbal
PUNCTBÁL, punctbale, s. n. Minge în formă de pară, suspendată de o frânghie, care servește pentru antrenament la box. [Pl. și: punctbaluri] – După engl. punching ball, fr. punching-ball. DOOM
púnctbal (punct-bal) s. n., pl. púnctbale
punctbal
PUNCTBÁL, punctbale, s. n. Minge în formă de pară, suspendată de o frânghie, care servește pentru antrenament la box. [Pl. și: punctbaluri] – După fr. punching-ball.
puncte
PUNCT, puncte, s. n. I. 1. Semn grafic mic și rotund, asemănător cu o înțepătură de ac, folosit ca semn de punctuație, pentru a indica pauze între propoziții sau fraze independente, pentru prescurtarea unui cuvânt sau care se pune deasupra literelor „i”, „j” etc. ◊ Două puncte = semn de punctuație constând din două puncte (I 1) așezate unul deasupra altuia, folosit pentru a arăta că urmează o vorbire directă, o enumerare, o explicare sau o concluzie. Punct și virgulă = semn de punctuație constând dintr-un punct (I 1) așezat deasupra unei virgule, folosit pentru a despărți părțile componente ale unei perioade. Puncte de suspensie sau puncte-puncte = semn de punctuație constând din trei (sau mai multe) puncte (I 1) așezate în linie orizontală, folosit pentru a arăta o întrerupere în șirul gândirii, al acțiunii sau o omisiune dintr-un text reprodus. ◊ Expr. A pune punctul pe i = a preciza ce este esențial într-o chestiune, a trage concluzia. ♦ Fig. (Cu valoare de interjecție) Gata! destul! 2. Semn convențional în formă de punct (I 1), care indică pe o hartă așezările omenești, care marchează zarurile, piesele de domino etc. sau care este pus la dreapta unei note muzicale spre a-i prelungi durata cu încă o jumătate din valoarea ei. 3. Punct (I 1) folosit în matematică, indicând efectuarea unei înmulțiri. 4. Fel de a coase, de a broda, de a croșeta; model de cusătură, de broderie etc. 5. (În sintagma) Punct tipografic = unitate de măsură pentru lungime, folosită în tipografie, egală cu 0,376 mm. 6. Ceea ce se vede foarte mic din cauza depărtării. ♦ Pată mică, rotundă, detașată pe un fond de altă culoare. 7. (În sintagma) Punct de ochire = locul din țintă în care trăgătorul potrivește precis linia de ochire. II. 1. Figură geometrică plană fără nicio dimensiune (reprezentată prin partea comună a două linii care se întâlnesc). ♦ Loc determinat pe o lungime, pe o suprafață, în spațiu. ◊ Punct medical (sau sanitar) = serviciu medical organizat în fabrici, uzine, șantiere etc. 2. Valoare a unei mărimi, mai ales temperatura la care se produce un anumit fenomen. Punct de topire. III. 1. Parte determinată în cadrul unei acțiuni, al unei discuții, al unei probleme etc. ◊ Expr. Punct de onoare = lucru, chestiune care angajează prestigiul, autoritatea, onoarea cuiva. Punct de plecare (sau de pornire) = a) locul de unde pleacă cineva; b) începutul unei lucrări, al unei acțiuni. A fi pe punctul de a... = a fi gata de a..., a fi pregătit să... Punct de vedere = aspectul sub care cineva privește o problemă sau atitudinea pe care o are față de ea; mod de a gândi. Din punct de vedere = în privința..., sub raportul... Din punct în punct sau punct cu punct = amănunțit, detaliat, pe larg. A pune (ceva) la punct = a) a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a-l face să funcționeze în condițiile dorite; b) a aranja, a potrivi lucrurile așa cum trebuie, fără a neglija niciun amănunt; a restabili adevărul. A fi pus la punct = a fi aranjat, bine îmbrăcat. A pune pe cineva la punct = a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu, a da cuiva o lecție de bună-cuviință. 2. Moment, stadiu, fază, etapă de dezvoltare. ◊ Punct mort = situație fără ieșire. ◊ Loc. adv. Până la un (sau la acest) punct = până la o anumită limită sau etapă; într-o anumită măsură. ◊ Expr. Până la ce punct = în ce măsură, până unde... ♦ (Adverbial) Exact, precis, fix. IV. Unitate de măsură care indică punctajul obținut de un sportiv sau de o echipă într-o competiție; golurile marcate. ♦ Unitate de măsură pentru indicarea situației participanților la unele jocuri (zaruri, cărți, biliard etc.). ♦ Unitate de măsură pentru sporirea sau reducerea cursului valorilor mobiliare negociate prin bursă. ♦ Fiecare dintre diviziunile unei cartele pentru raționalizarea anumitor produse industriale; tichet detașat dintr-o astfel de cartelă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe puncte = a) pe baza dreptului conferit de cartelă; raționalizat; b) fig. fără a avea pregătirea corespunzătoare funcției pe care o ocupă. – Din lat. punctum (cu unele sensuri după fr. point). DOOM
punct s. n., pl. púncte (punc-te)
punctează
PUNCTÁ, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. pointer). DOOM
punctá (a ~) (punc-ta) vb., ind. prez. 3 puncteáză
punctele
PUNCT, puncte, s. n. I. 1. Semn grafic mic și rotund, asemănător cu o înțepătură de ac, folosit ca semn de punctuație, pentru a indica pauze între propoziții sau fraze independente, pentru prescurtarea unui cuvânt sau care se pune deasupra literelor „i”, „j” etc. ◊ Două puncte = semn de punctuație constând din două puncte (I 1) așezate unul deasupra altuia, folosit pentru a arăta că urmează o vorbire directă, o enumerare, o explicare sau o concluzie. Punct și virgulă = semn de punctuație constând dintr-un punct (I 1) așezat deasupra unei virgule, folosit pentru a despărți părțile componente ale unei perioade. Puncte de suspensie sau puncte-puncte = semn de punctuație constând din trei (sau mai multe) puncte (I 1) așezate în linie orizontală, folosit pentru a arăta o întrerupere în șirul gândirii, al acțiunii sau o omisiune dintr-un text reprodus. ◊ Expr. A pune punctul pe i = a preciza ce este esențial într-o chestiune, a trage concluzia. ♦ Fig. (Cu valoare de interjecție) Gata! destul! 2. Semn convențional în formă de punct (I 1), care indică pe o hartă așezările omenești, care marchează zarurile, piesele de domino etc. sau care este pus la dreapta unei note muzicale spre a-i prelungi durata cu încă o jumătate din valoarea ei. 3. Punct (I 1) folosit în matematică, indicând efectuarea unei înmulțiri. 4. Fel de a coase, de a broda, de a croșeta; model de cusătură, de broderie etc. 5. (În sintagma) Punct tipografic = unitate de măsură pentru lungime, folosită în tipografie, egală cu 0,376 mm. 6. Ceea ce se vede foarte mic din cauza depărtării. ♦ Pată mică, rotundă, detașată pe un fond de altă culoare. 7. (În sintagma) Punct de ochire = locul din țintă în care trăgătorul potrivește precis linia de ochire. II. 1. Figură geometrică plană fără nicio dimensiune (reprezentată prin partea comună a două linii care se întâlnesc). ♦ Loc determinat pe o lungime, pe o suprafață, în spațiu. ◊ Punct medical (sau sanitar) = serviciu medical organizat în fabrici, uzine, șantiere etc. 2. Valoare a unei mărimi, mai ales temperatura la care se produce un anumit fenomen. Punct de topire. III. 1. Parte determinată în cadrul unei acțiuni, al unei discuții, al unei probleme etc. ◊ Expr. Punct de onoare = lucru, chestiune care angajează prestigiul, autoritatea, onoarea cuiva. Punct de plecare (sau de pornire) = a) locul de unde pleacă cineva; b) începutul unei lucrări, al unei acțiuni. A fi pe punctul de a... = a fi gata de a..., a fi pregătit să... Punct de vedere = aspectul sub care cineva privește o problemă sau atitudinea pe care o are față de ea; mod de a gândi. Din punct de vedere = în privința..., sub raportul... Din punct în punct sau punct cu punct = amănunțit, detaliat, pe larg. A pune (ceva) la punct = a) a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a-l face să funcționeze în condițiile dorite; b) a aranja, a potrivi lucrurile așa cum trebuie, fără a neglija niciun amănunt; a restabili adevărul. A fi pus la punct = a fi aranjat, bine îmbrăcat. A pune pe cineva la punct = a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu, a da cuiva o lecție de bună-cuviință. 2. Moment, stadiu, fază, etapă de dezvoltare. ◊ Punct mort = situație fără ieșire. ◊ Loc. adv. Până la un (sau la acest) punct = până la o anumită limită sau etapă; într-o anumită măsură. ◊ Expr. Până la ce punct = în ce măsură, până unde... ♦ (Adverbial) Exact, precis, fix. IV. Unitate de măsură care indică punctajul obținut de un sportiv sau de o echipă într-o competiție; golurile marcate. ♦ Unitate de măsură pentru indicarea situației participanților la unele jocuri (zaruri, cărți, biliard etc.). ♦ Unitate de măsură pentru sporirea sau reducerea cursului valorilor mobiliare negociate prin bursă. ♦ Fiecare dintre diviziunile unei cartele pentru raționalizarea anumitor produse industriale; tichet detașat dintr-o astfel de cartelă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe puncte = a) pe baza dreptului conferit de cartelă; raționalizat; b) fig. fără a avea pregătirea corespunzătoare funcției pe care o ocupă. – Din lat. punctum (cu unele sensuri după fr. point). DOOM
punct s. n., pl. púncte (punc-te)
punctelor
PUNCT, puncte, s. n. I. 1. Semn grafic mic și rotund, asemănător cu o înțepătură de ac, folosit ca semn de punctuație, pentru a indica pauze între propoziții sau fraze independente, pentru prescurtarea unui cuvânt sau care se pune deasupra literelor „i”, „j” etc. ◊ Două puncte = semn de punctuație constând din două puncte (I 1) așezate unul deasupra altuia, folosit pentru a arăta că urmează o vorbire directă, o enumerare, o explicare sau o concluzie. Punct și virgulă = semn de punctuație constând dintr-un punct (I 1) așezat deasupra unei virgule, folosit pentru a despărți părțile componente ale unei perioade. Puncte de suspensie sau puncte-puncte = semn de punctuație constând din trei (sau mai multe) puncte (I 1) așezate în linie orizontală, folosit pentru a arăta o întrerupere în șirul gândirii, al acțiunii sau o omisiune dintr-un text reprodus. ◊ Expr. A pune punctul pe i = a preciza ce este esențial într-o chestiune, a trage concluzia. ♦ Fig. (Cu valoare de interjecție) Gata! destul! 2. Semn convențional în formă de punct (I 1), care indică pe o hartă așezările omenești, care marchează zarurile, piesele de domino etc. sau care este pus la dreapta unei note muzicale spre a-i prelungi durata cu încă o jumătate din valoarea ei. 3. Punct (I 1) folosit în matematică, indicând efectuarea unei înmulțiri. 4. Fel de a coase, de a broda, de a croșeta; model de cusătură, de broderie etc. 5. (În sintagma) Punct tipografic = unitate de măsură pentru lungime, folosită în tipografie, egală cu 0,376 mm. 6. Ceea ce se vede foarte mic din cauza depărtării. ♦ Pată mică, rotundă, detașată pe un fond de altă culoare. 7. (În sintagma) Punct de ochire = locul din țintă în care trăgătorul potrivește precis linia de ochire. II. 1. Figură geometrică plană fără nicio dimensiune (reprezentată prin partea comună a două linii care se întâlnesc). ♦ Loc determinat pe o lungime, pe o suprafață, în spațiu. ◊ Punct medical (sau sanitar) = serviciu medical organizat în fabrici, uzine, șantiere etc. 2. Valoare a unei mărimi, mai ales temperatura la care se produce un anumit fenomen. Punct de topire. III. 1. Parte determinată în cadrul unei acțiuni, al unei discuții, al unei probleme etc. ◊ Expr. Punct de onoare = lucru, chestiune care angajează prestigiul, autoritatea, onoarea cuiva. Punct de plecare (sau de pornire) = a) locul de unde pleacă cineva; b) începutul unei lucrări, al unei acțiuni. A fi pe punctul de a... = a fi gata de a..., a fi pregătit să... Punct de vedere = aspectul sub care cineva privește o problemă sau atitudinea pe care o are față de ea; mod de a gândi. Din punct de vedere = în privința..., sub raportul... Din punct în punct sau punct cu punct = amănunțit, detaliat, pe larg. A pune (ceva) la punct = a) a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a-l face să funcționeze în condițiile dorite; b) a aranja, a potrivi lucrurile așa cum trebuie, fără a neglija niciun amănunt; a restabili adevărul. A fi pus la punct = a fi aranjat, bine îmbrăcat. A pune pe cineva la punct = a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu, a da cuiva o lecție de bună-cuviință. 2. Moment, stadiu, fază, etapă de dezvoltare. ◊ Punct mort = situație fără ieșire. ◊ Loc. adv. Până la un (sau la acest) punct = până la o anumită limită sau etapă; într-o anumită măsură. ◊ Expr. Până la ce punct = în ce măsură, până unde... ♦ (Adverbial) Exact, precis, fix. IV. Unitate de măsură care indică punctajul obținut de un sportiv sau de o echipă într-o competiție; golurile marcate. ♦ Unitate de măsură pentru indicarea situației participanților la unele jocuri (zaruri, cărți, biliard etc.). ♦ Unitate de măsură pentru sporirea sau reducerea cursului valorilor mobiliare negociate prin bursă. ♦ Fiecare dintre diviziunile unei cartele pentru raționalizarea anumitor produse industriale; tichet detașat dintr-o astfel de cartelă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe puncte = a) pe baza dreptului conferit de cartelă; raționalizat; b) fig. fără a avea pregătirea corespunzătoare funcției pe care o ocupă. – Din lat. punctum (cu unele sensuri după fr. point). DOOM
punct s. n., pl. púncte (punc-te)
punctez
PUNCTÁ, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. pointer). DOOM
punctá (a ~) (punc-ta) vb., ind. prez. 3 puncteáză
puncteze
PUNCTÁ, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. pointer). DOOM
punctá (a ~) (punc-ta) vb., ind. prez. 3 puncteáză
punctezi
PUNCTÁ, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. pointer). DOOM
punctá (a ~) (punc-ta) vb., ind. prez. 3 puncteáză
punctiform
PUNCTIFÓRM, -Ă, punctiformi, -e, adj. 1. Care are forma sau dimensiunile unui punct (I 1). 2. Care acționează intermitent. 3. (Fiz.; despre corpuri cu sarcină electrică, magnetică etc.) De dimensiuni neglijabile. – Din fr. punctiforme. DOOM
punctifórm (punc-ti-) s. n., pl. punctifórmi; f. punctifórmă, pl. punctifórme
punctiforma
PUNCTIFÓRM, -Ă, punctiformi, -e, adj. 1. Care are forma sau dimensiunile unui punct (I 1). 2. Care acționează intermitent. 3. (Fiz.; despre corpuri cu sarcină electrică, magnetică etc.) De dimensiuni neglijabile. – Din fr. punctiforme. DOOM
punctifórm (punc-ti-) s. n., pl. punctifórmi; f. punctifórmă, pl. punctifórme
punctiforme
PUNCTIFÓRM, -Ă, punctiformi, -e, adj. 1. Care are forma sau dimensiunile unui punct (I 1). 2. Care acționează intermitent. 3. (Fiz.; despre corpuri cu sarcină electrică, magnetică etc.) De dimensiuni neglijabile. – Din fr. punctiforme. DOOM
punctifórm (punc-ti-) s. n., pl. punctifórmi; f. punctifórmă, pl. punctifórme
punctiformei
PUNCTIFÓRM, -Ă, punctiformi, -e, adj. 1. Care are forma sau dimensiunile unui punct (I 1). 2. Care acționează intermitent. 3. (Fiz.; despre corpuri cu sarcină electrică, magnetică etc.) De dimensiuni neglijabile. – Din fr. punctiforme. DOOM
punctifórm (punc-ti-) s. n., pl. punctifórmi; f. punctifórmă, pl. punctifórme
punctiformele
PUNCTIFÓRM, -Ă, punctiformi, -e, adj. 1. Care are forma sau dimensiunile unui punct (I 1). 2. Care acționează intermitent. 3. (Fiz.; despre corpuri cu sarcină electrică, magnetică etc.) De dimensiuni neglijabile. – Din fr. punctiforme. DOOM
punctifórm (punc-ti-) s. n., pl. punctifórmi; f. punctifórmă, pl. punctifórme
punctiformelor
PUNCTIFÓRM, -Ă, punctiformi, -e, adj. 1. Care are forma sau dimensiunile unui punct (I 1). 2. Care acționează intermitent. 3. (Fiz.; despre corpuri cu sarcină electrică, magnetică etc.) De dimensiuni neglijabile. – Din fr. punctiforme. DOOM
punctifórm (punc-ti-) s. n., pl. punctifórmi; f. punctifórmă, pl. punctifórme
punctiformi
PUNCTIFÓRM, -Ă, punctiformi, -e, adj. 1. Care are forma sau dimensiunile unui punct (I 1). 2. Care acționează intermitent. 3. (Fiz.; despre corpuri cu sarcină electrică, magnetică etc.) De dimensiuni neglijabile. – Din fr. punctiforme. DOOM
punctifórm (punc-ti-) s. n., pl. punctifórmi; f. punctifórmă, pl. punctifórme
punctiformii
PUNCTIFÓRM, -Ă, punctiformi, -e, adj. 1. Care are forma sau dimensiunile unui punct (I 1). 2. Care acționează intermitent. 3. (Fiz.; despre corpuri cu sarcină electrică, magnetică etc.) De dimensiuni neglijabile. – Din fr. punctiforme. DOOM
punctifórm (punc-ti-) s. n., pl. punctifórmi; f. punctifórmă, pl. punctifórme
punctiformilor
PUNCTIFÓRM, -Ă, punctiformi, -e, adj. 1. Care are forma sau dimensiunile unui punct (I 1). 2. Care acționează intermitent. 3. (Fiz.; despre corpuri cu sarcină electrică, magnetică etc.) De dimensiuni neglijabile. – Din fr. punctiforme. DOOM
punctifórm (punc-ti-) s. n., pl. punctifórmi; f. punctifórmă, pl. punctifórme
punctiformul
PUNCTIFÓRM, -Ă, punctiformi, -e, adj. 1. Care are forma sau dimensiunile unui punct (I 1). 2. Care acționează intermitent. 3. (Fiz.; despre corpuri cu sarcină electrică, magnetică etc.) De dimensiuni neglijabile. – Din fr. punctiforme. DOOM
punctifórm (punc-ti-) s. n., pl. punctifórmi; f. punctifórmă, pl. punctifórme
punctiformului
PUNCTIFÓRM, -Ă, punctiformi, -e, adj. 1. Care are forma sau dimensiunile unui punct (I 1). 2. Care acționează intermitent. 3. (Fiz.; despre corpuri cu sarcină electrică, magnetică etc.) De dimensiuni neglijabile. – Din fr. punctiforme. DOOM
punctifórm (punc-ti-) s. n., pl. punctifórmi; f. punctifórmă, pl. punctifórme
punctișoare
PUNCTIȘÓR, punctișoare, s. n. Diminutiv al lui punct; punctuleț. – Punct + suf. -ișor. DOOM
punctișór (punc-ti-) s. n., pl. punctișoáre
punctișoarele
PUNCTIȘÓR, punctișoare, s. n. Diminutiv al lui punct; punctuleț. – Punct + suf. -ișor. DOOM
punctișór (punc-ti-) s. n., pl. punctișoáre
punctișoarelor
PUNCTIȘÓR, punctișoare, s. n. Diminutiv al lui punct; punctuleț. – Punct + suf. -ișor. DOOM
punctișór (punc-ti-) s. n., pl. punctișoáre
punctișor
PUNCTIȘÓR, punctișoare, s. n. Diminutiv al lui punct; punctuleț. – Punct + suf. -ișor. DOOM
punctișór (punc-ti-) s. n., pl. punctișoáre
punctișorul
PUNCTIȘÓR, punctișoare, s. n. Diminutiv al lui punct; punctuleț. – Punct + suf. -ișor. DOOM
punctișór (punc-ti-) s. n., pl. punctișoáre
punctișorului
PUNCTIȘÓR, punctișoare, s. n. Diminutiv al lui punct; punctuleț. – Punct + suf. -ișor. DOOM
punctișór (punc-ti-) s. n., pl. punctișoáre
punctual
PUNCTUÁL, -Ă, punctuali, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care este exact, care respectă întocmai termenul sau momentul fixat. ♦ (Adverbial) La timp, cu punctualitate. 2. (Despre verbe) Care arată că acțiunea se petrece într-un singur moment.Care abordează doar o anumită problemă strict precizată. [Pr.: -tu-al] – Din fr. ponctuel (după punct). DOOM
punctuál (punc-tu-al) adj. m., pl. punctuáli; f. punctuálă, pl. punctuále
punctuala
PUNCTUÁL, -Ă, punctuali, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care este exact, care respectă întocmai termenul sau momentul fixat. ♦ (Adverbial) La timp, cu punctualitate. 2. (Despre verbe) Care arată că acțiunea se petrece într-un singur moment.Care abordează doar o anumită problemă strict precizată. [Pr.: -tu-al] – Din fr. ponctuel (după punct). DOOM
punctuál (punc-tu-al) adj. m., pl. punctuáli; f. punctuálă, pl. punctuále
punctuale
PUNCTUÁL, -Ă, punctuali, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care este exact, care respectă întocmai termenul sau momentul fixat. ♦ (Adverbial) La timp, cu punctualitate. 2. (Despre verbe) Care arată că acțiunea se petrece într-un singur moment.Care abordează doar o anumită problemă strict precizată. [Pr.: -tu-al] – Din fr. ponctuel (după punct). DOOM
punctuál (punc-tu-al) adj. m., pl. punctuáli; f. punctuálă, pl. punctuále
punctualei
PUNCTUÁL, -Ă, punctuali, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care este exact, care respectă întocmai termenul sau momentul fixat. ♦ (Adverbial) La timp, cu punctualitate. 2. (Despre verbe) Care arată că acțiunea se petrece într-un singur moment.Care abordează doar o anumită problemă strict precizată. [Pr.: -tu-al] – Din fr. ponctuel (după punct). DOOM
punctuál (punc-tu-al) adj. m., pl. punctuáli; f. punctuálă, pl. punctuále
punctualele
PUNCTUÁL, -Ă, punctuali, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care este exact, care respectă întocmai termenul sau momentul fixat. ♦ (Adverbial) La timp, cu punctualitate. 2. (Despre verbe) Care arată că acțiunea se petrece într-un singur moment.Care abordează doar o anumită problemă strict precizată. [Pr.: -tu-al] – Din fr. ponctuel (după punct). DOOM
punctuál (punc-tu-al) adj. m., pl. punctuáli; f. punctuálă, pl. punctuále
punctualelor
PUNCTUÁL, -Ă, punctuali, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care este exact, care respectă întocmai termenul sau momentul fixat. ♦ (Adverbial) La timp, cu punctualitate. 2. (Despre verbe) Care arată că acțiunea se petrece într-un singur moment.Care abordează doar o anumită problemă strict precizată. [Pr.: -tu-al] – Din fr. ponctuel (după punct). DOOM
punctuál (punc-tu-al) adj. m., pl. punctuáli; f. punctuálă, pl. punctuále
punctuali
PUNCTUÁL, -Ă, punctuali, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care este exact, care respectă întocmai termenul sau momentul fixat. ♦ (Adverbial) La timp, cu punctualitate. 2. (Despre verbe) Care arată că acțiunea se petrece într-un singur moment.Care abordează doar o anumită problemă strict precizată. [Pr.: -tu-al] – Din fr. ponctuel (după punct). DOOM
punctuál (punc-tu-al) adj. m., pl. punctuáli; f. punctuálă, pl. punctuále
punctualii
PUNCTUÁL, -Ă, punctuali, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care este exact, care respectă întocmai termenul sau momentul fixat. ♦ (Adverbial) La timp, cu punctualitate. 2. (Despre verbe) Care arată că acțiunea se petrece într-un singur moment.Care abordează doar o anumită problemă strict precizată. [Pr.: -tu-al] – Din fr. ponctuel (după punct). DOOM
punctuál (punc-tu-al) adj. m., pl. punctuáli; f. punctuálă, pl. punctuále
punctualilor
PUNCTUÁL, -Ă, punctuali, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care este exact, care respectă întocmai termenul sau momentul fixat. ♦ (Adverbial) La timp, cu punctualitate. 2. (Despre verbe) Care arată că acțiunea se petrece într-un singur moment.Care abordează doar o anumită problemă strict precizată. [Pr.: -tu-al] – Din fr. ponctuel (după punct). DOOM
punctuál (punc-tu-al) adj. m., pl. punctuáli; f. punctuálă, pl. punctuále
punctualitate
PUNCTUALITÁTE s. f. Însușirea de a fi punctual. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. ponctualité (după punctual). DOOM
punctualitáte (punc-tu-a-) s. f., g.-d. art. punctualitắții
punctualitatea
PUNCTUALITÁTE s. f. Însușirea de a fi punctual. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. ponctualité (după punctual). DOOM
punctualitáte (punc-tu-a-) s. f., g.-d. art. punctualitắții
punctualități
PUNCTUALITÁTE s. f. Însușirea de a fi punctual. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. ponctualité (după punctual). DOOM
punctualitáte (punc-tu-a-) s. f., g.-d. art. punctualitắții
punctualității
PUNCTUALITÁTE s. f. Însușirea de a fi punctual. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. ponctualité (după punctual). DOOM
punctualitáte (punc-tu-a-) s. f., g.-d. art. punctualitắții
punctualul
PUNCTUÁL, -Ă, punctuali, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care este exact, care respectă întocmai termenul sau momentul fixat. ♦ (Adverbial) La timp, cu punctualitate. 2. (Despre verbe) Care arată că acțiunea se petrece într-un singur moment.Care abordează doar o anumită problemă strict precizată. [Pr.: -tu-al] – Din fr. ponctuel (după punct). DOOM
punctuál (punc-tu-al) adj. m., pl. punctuáli; f. punctuálă, pl. punctuále
punctualului
PUNCTUÁL, -Ă, punctuali, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care este exact, care respectă întocmai termenul sau momentul fixat. ♦ (Adverbial) La timp, cu punctualitate. 2. (Despre verbe) Care arată că acțiunea se petrece într-un singur moment.Care abordează doar o anumită problemă strict precizată. [Pr.: -tu-al] – Din fr. ponctuel (după punct). DOOM
punctuál (punc-tu-al) adj. m., pl. punctuáli; f. punctuálă, pl. punctuále
punctuare
PUNCTUÁRE s. f. (Învechit) Punctuație. Să-ți impute că nu știi gramatica, ortografia, punctuarea? CARAGIALE, O. III 214.
punctuarea
PUNCTUÁRE s. f. (Învechit) Punctuație. Să-ți impute că nu știi gramatica, ortografia, punctuarea? CARAGIALE, O. III 214.
punctuația
PUNCTUÁȚIE, punctuații, s. f. Sistem de semne grafice convenționale (punct, semnul întrebării, semnul mirării, virgulă, punct și virgulă, două puncte, ghilimele, linie de dialog și de pauză, paranteze, puncte de suspensie) care au rolul de a marca propozițiile, frazele, pauzele, intonația, întreruperea șirului vorbirii etc.; mod de a folosi aceste semne; ramură a gramaticii care indică folosirea corectă a acestor semne. [Pr.: -tu-a-. – Var.: (înv.) punctuațiúne s. f.] – Din fr. punctuation (după punct). DOOM
punctuáție (punc-tu-a-ți-e) s. f., art. punctuáția (-ți-a), g.-d. art. punctuáției; pl. punctuáții, art. punctuáțiile (-ți-i-)
punctuație
PUNCTUÁȚIE, punctuații, s. f. Sistem de semne grafice convenționale (punct, semnul întrebării, semnul mirării, virgulă, punct și virgulă, două puncte, ghilimele, linie de dialog și de pauză, paranteze, puncte de suspensie) care au rolul de a marca propozițiile, frazele, pauzele, intonația, întreruperea șirului vorbirii etc.; mod de a folosi aceste semne; ramură a gramaticii care indică folosirea corectă a acestor semne. [Pr.: -tu-a-. – Var.: (înv.) punctuațiúne s. f.] – Din fr. punctuation (după punct). DOOM
punctuáție (punc-tu-a-ți-e) s. f., art. punctuáția (-ți-a), g.-d. art. punctuáției; pl. punctuáții, art. punctuáțiile (-ți-i-)
punctuației
PUNCTUÁȚIE, punctuații, s. f. Sistem de semne grafice convenționale (punct, semnul întrebării, semnul mirării, virgulă, punct și virgulă, două puncte, ghilimele, linie de dialog și de pauză, paranteze, puncte de suspensie) care au rolul de a marca propozițiile, frazele, pauzele, intonația, întreruperea șirului vorbirii etc.; mod de a folosi aceste semne; ramură a gramaticii care indică folosirea corectă a acestor semne. [Pr.: -tu-a-. – Var.: (înv.) punctuațiúne s. f.] – Din fr. punctuation (după punct). DOOM
punctuáție (punc-tu-a-ți-e) s. f., art. punctuáția (-ți-a), g.-d. art. punctuáției; pl. punctuáții, art. punctuáțiile (-ți-i-)
punctuații
PUNCTUÁȚIE, punctuații, s. f. Sistem de semne grafice convenționale (punct, semnul întrebării, semnul mirării, virgulă, punct și virgulă, două puncte, ghilimele, linie de dialog și de pauză, paranteze, puncte de suspensie) care au rolul de a marca propozițiile, frazele, pauzele, intonația, întreruperea șirului vorbirii etc.; mod de a folosi aceste semne; ramură a gramaticii care indică folosirea corectă a acestor semne. [Pr.: -tu-a-. – Var.: (înv.) punctuațiúne s. f.] – Din fr. punctuation (după punct). DOOM
punctuáție (punc-tu-a-ți-e) s. f., art. punctuáția (-ți-a), g.-d. art. punctuáției; pl. punctuáții, art. punctuáțiile (-ți-i-)
punctuațiile
PUNCTUÁȚIE, punctuații, s. f. Sistem de semne grafice convenționale (punct, semnul întrebării, semnul mirării, virgulă, punct și virgulă, două puncte, ghilimele, linie de dialog și de pauză, paranteze, puncte de suspensie) care au rolul de a marca propozițiile, frazele, pauzele, intonația, întreruperea șirului vorbirii etc.; mod de a folosi aceste semne; ramură a gramaticii care indică folosirea corectă a acestor semne. [Pr.: -tu-a-. – Var.: (înv.) punctuațiúne s. f.] – Din fr. punctuation (după punct). DOOM
punctuáție (punc-tu-a-ți-e) s. f., art. punctuáția (-ți-a), g.-d. art. punctuáției; pl. punctuáții, art. punctuáțiile (-ți-i-)
punctuațiilor
PUNCTUÁȚIE, punctuații, s. f. Sistem de semne grafice convenționale (punct, semnul întrebării, semnul mirării, virgulă, punct și virgulă, două puncte, ghilimele, linie de dialog și de pauză, paranteze, puncte de suspensie) care au rolul de a marca propozițiile, frazele, pauzele, intonația, întreruperea șirului vorbirii etc.; mod de a folosi aceste semne; ramură a gramaticii care indică folosirea corectă a acestor semne. [Pr.: -tu-a-. – Var.: (înv.) punctuațiúne s. f.] – Din fr. punctuation (după punct). DOOM
punctuáție (punc-tu-a-ți-e) s. f., art. punctuáția (-ți-a), g.-d. art. punctuáției; pl. punctuáții, art. punctuáțiile (-ți-i-)
punctuațiune
PUNCTUÁȚIE, punctuații, s. f. Sistem de semne grafice convenționale (punct, semnul întrebării, semnul mirării, virgulă, punct și virgulă, două puncte, ghilimele, linie de dialog și de pauză, paranteze, puncte de suspensie) care au rolul de a marca propozițiile, frazele, pauzele, intonația, întreruperea șirului vorbirii etc.; mod de a folosi aceste semne; ramură a gramaticii care indică folosirea corectă a acestor semne. [Pr.: -tu-a-. – Var.: (înv.) punctuațiúne s. f.] – Din fr. punctuation (după punct). DOOM
punctuáție (punc-tu-a-ți-e) s. f., art. punctuáția (-ți-a), g.-d. art. punctuáției; pl. punctuáții, art. punctuáțiile (-ți-i-)
punctul
PUNCT, puncte, s. n. I. 1. Semn grafic mic și rotund, asemănător cu o înțepătură de ac, folosit ca semn de punctuație, pentru a indica pauze între propoziții sau fraze independente, pentru prescurtarea unui cuvânt sau care se pune deasupra literelor „i”, „j” etc. ◊ Două puncte = semn de punctuație constând din două puncte (I 1) așezate unul deasupra altuia, folosit pentru a arăta că urmează o vorbire directă, o enumerare, o explicare sau o concluzie. Punct și virgulă = semn de punctuație constând dintr-un punct (I 1) așezat deasupra unei virgule, folosit pentru a despărți părțile componente ale unei perioade. Puncte de suspensie sau puncte-puncte = semn de punctuație constând din trei (sau mai multe) puncte (I 1) așezate în linie orizontală, folosit pentru a arăta o întrerupere în șirul gândirii, al acțiunii sau o omisiune dintr-un text reprodus. ◊ Expr. A pune punctul pe i = a preciza ce este esențial într-o chestiune, a trage concluzia. ♦ Fig. (Cu valoare de interjecție) Gata! destul! 2. Semn convențional în formă de punct (I 1), care indică pe o hartă așezările omenești, care marchează zarurile, piesele de domino etc. sau care este pus la dreapta unei note muzicale spre a-i prelungi durata cu încă o jumătate din valoarea ei. 3. Punct (I 1) folosit în matematică, indicând efectuarea unei înmulțiri. 4. Fel de a coase, de a broda, de a croșeta; model de cusătură, de broderie etc. 5. (În sintagma) Punct tipografic = unitate de măsură pentru lungime, folosită în tipografie, egală cu 0,376 mm. 6. Ceea ce se vede foarte mic din cauza depărtării. ♦ Pată mică, rotundă, detașată pe un fond de altă culoare. 7. (În sintagma) Punct de ochire = locul din țintă în care trăgătorul potrivește precis linia de ochire. II. 1. Figură geometrică plană fără nicio dimensiune (reprezentată prin partea comună a două linii care se întâlnesc). ♦ Loc determinat pe o lungime, pe o suprafață, în spațiu. ◊ Punct medical (sau sanitar) = serviciu medical organizat în fabrici, uzine, șantiere etc. 2. Valoare a unei mărimi, mai ales temperatura la care se produce un anumit fenomen. Punct de topire. III. 1. Parte determinată în cadrul unei acțiuni, al unei discuții, al unei probleme etc. ◊ Expr. Punct de onoare = lucru, chestiune care angajează prestigiul, autoritatea, onoarea cuiva. Punct de plecare (sau de pornire) = a) locul de unde pleacă cineva; b) începutul unei lucrări, al unei acțiuni. A fi pe punctul de a... = a fi gata de a..., a fi pregătit să... Punct de vedere = aspectul sub care cineva privește o problemă sau atitudinea pe care o are față de ea; mod de a gândi. Din punct de vedere = în privința..., sub raportul... Din punct în punct sau punct cu punct = amănunțit, detaliat, pe larg. A pune (ceva) la punct = a) a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a-l face să funcționeze în condițiile dorite; b) a aranja, a potrivi lucrurile așa cum trebuie, fără a neglija niciun amănunt; a restabili adevărul. A fi pus la punct = a fi aranjat, bine îmbrăcat. A pune pe cineva la punct = a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu, a da cuiva o lecție de bună-cuviință. 2. Moment, stadiu, fază, etapă de dezvoltare. ◊ Punct mort = situație fără ieșire. ◊ Loc. adv. Până la un (sau la acest) punct = până la o anumită limită sau etapă; într-o anumită măsură. ◊ Expr. Până la ce punct = în ce măsură, până unde... ♦ (Adverbial) Exact, precis, fix. IV. Unitate de măsură care indică punctajul obținut de un sportiv sau de o echipă într-o competiție; golurile marcate. ♦ Unitate de măsură pentru indicarea situației participanților la unele jocuri (zaruri, cărți, biliard etc.). ♦ Unitate de măsură pentru sporirea sau reducerea cursului valorilor mobiliare negociate prin bursă. ♦ Fiecare dintre diviziunile unei cartele pentru raționalizarea anumitor produse industriale; tichet detașat dintr-o astfel de cartelă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe puncte = a) pe baza dreptului conferit de cartelă; raționalizat; b) fig. fără a avea pregătirea corespunzătoare funcției pe care o ocupă. – Din lat. punctum (cu unele sensuri după fr. point). DOOM
punct s. n., pl. púncte (punc-te)
punctuleț
PUNCTULÉȚ, punctulețe, s. n. Punctișor. – Punct + suf. -uleț. DOOM
punctuléț (rar) (punc-tu-) s. n., pl. punctuléțe
punctulețe
PUNCTULÉȚ, punctulețe, s. n. Punctișor. – Punct + suf. -uleț. DOOM
punctuléț (rar) (punc-tu-) s. n., pl. punctuléțe
punctulețele
PUNCTULÉȚ, punctulețe, s. n. Punctișor. – Punct + suf. -uleț. DOOM
punctuléț (rar) (punc-tu-) s. n., pl. punctuléțe
punctulețelor
PUNCTULÉȚ, punctulețe, s. n. Punctișor. – Punct + suf. -uleț. DOOM
punctuléț (rar) (punc-tu-) s. n., pl. punctuléțe
punctulețul
PUNCTULÉȚ, punctulețe, s. n. Punctișor. – Punct + suf. -uleț. DOOM
punctuléț (rar) (punc-tu-) s. n., pl. punctuléțe
punctulețului
PUNCTULÉȚ, punctulețe, s. n. Punctișor. – Punct + suf. -uleț. DOOM
punctuléț (rar) (punc-tu-) s. n., pl. punctuléțe
punctului
PUNCT, puncte, s. n. I. 1. Semn grafic mic și rotund, asemănător cu o înțepătură de ac, folosit ca semn de punctuație, pentru a indica pauze între propoziții sau fraze independente, pentru prescurtarea unui cuvânt sau care se pune deasupra literelor „i”, „j” etc. ◊ Două puncte = semn de punctuație constând din două puncte (I 1) așezate unul deasupra altuia, folosit pentru a arăta că urmează o vorbire directă, o enumerare, o explicare sau o concluzie. Punct și virgulă = semn de punctuație constând dintr-un punct (I 1) așezat deasupra unei virgule, folosit pentru a despărți părțile componente ale unei perioade. Puncte de suspensie sau puncte-puncte = semn de punctuație constând din trei (sau mai multe) puncte (I 1) așezate în linie orizontală, folosit pentru a arăta o întrerupere în șirul gândirii, al acțiunii sau o omisiune dintr-un text reprodus. ◊ Expr. A pune punctul pe i = a preciza ce este esențial într-o chestiune, a trage concluzia. ♦ Fig. (Cu valoare de interjecție) Gata! destul! 2. Semn convențional în formă de punct (I 1), care indică pe o hartă așezările omenești, care marchează zarurile, piesele de domino etc. sau care este pus la dreapta unei note muzicale spre a-i prelungi durata cu încă o jumătate din valoarea ei. 3. Punct (I 1) folosit în matematică, indicând efectuarea unei înmulțiri. 4. Fel de a coase, de a broda, de a croșeta; model de cusătură, de broderie etc. 5. (În sintagma) Punct tipografic = unitate de măsură pentru lungime, folosită în tipografie, egală cu 0,376 mm. 6. Ceea ce se vede foarte mic din cauza depărtării. ♦ Pată mică, rotundă, detașată pe un fond de altă culoare. 7. (În sintagma) Punct de ochire = locul din țintă în care trăgătorul potrivește precis linia de ochire. II. 1. Figură geometrică plană fără nicio dimensiune (reprezentată prin partea comună a două linii care se întâlnesc). ♦ Loc determinat pe o lungime, pe o suprafață, în spațiu. ◊ Punct medical (sau sanitar) = serviciu medical organizat în fabrici, uzine, șantiere etc. 2. Valoare a unei mărimi, mai ales temperatura la care se produce un anumit fenomen. Punct de topire. III. 1. Parte determinată în cadrul unei acțiuni, al unei discuții, al unei probleme etc. ◊ Expr. Punct de onoare = lucru, chestiune care angajează prestigiul, autoritatea, onoarea cuiva. Punct de plecare (sau de pornire) = a) locul de unde pleacă cineva; b) începutul unei lucrări, al unei acțiuni. A fi pe punctul de a... = a fi gata de a..., a fi pregătit să... Punct de vedere = aspectul sub care cineva privește o problemă sau atitudinea pe care o are față de ea; mod de a gândi. Din punct de vedere = în privința..., sub raportul... Din punct în punct sau punct cu punct = amănunțit, detaliat, pe larg. A pune (ceva) la punct = a) a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a-l face să funcționeze în condițiile dorite; b) a aranja, a potrivi lucrurile așa cum trebuie, fără a neglija niciun amănunt; a restabili adevărul. A fi pus la punct = a fi aranjat, bine îmbrăcat. A pune pe cineva la punct = a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu, a da cuiva o lecție de bună-cuviință. 2. Moment, stadiu, fază, etapă de dezvoltare. ◊ Punct mort = situație fără ieșire. ◊ Loc. adv. Până la un (sau la acest) punct = până la o anumită limită sau etapă; într-o anumită măsură. ◊ Expr. Până la ce punct = în ce măsură, până unde... ♦ (Adverbial) Exact, precis, fix. IV. Unitate de măsură care indică punctajul obținut de un sportiv sau de o echipă într-o competiție; golurile marcate. ♦ Unitate de măsură pentru indicarea situației participanților la unele jocuri (zaruri, cărți, biliard etc.). ♦ Unitate de măsură pentru sporirea sau reducerea cursului valorilor mobiliare negociate prin bursă. ♦ Fiecare dintre diviziunile unei cartele pentru raționalizarea anumitor produse industriale; tichet detașat dintr-o astfel de cartelă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe puncte = a) pe baza dreptului conferit de cartelă; raționalizat; b) fig. fără a avea pregătirea corespunzătoare funcției pe care o ocupă. – Din lat. punctum (cu unele sensuri după fr. point). DOOM
punct s. n., pl. púncte (punc-te)
puncturi
PUNCT, puncte, s. n. I. 1. Semn grafic mic și rotund, asemănător cu o înțepătură de ac, folosit ca semn de punctuație, pentru a indica pauze între propoziții sau fraze independente, pentru prescurtarea unui cuvânt sau care se pune deasupra literelor „i”, „j” etc. ◊ Două puncte = semn de punctuație constând din două puncte (I 1) așezate unul deasupra altuia, folosit pentru a arăta că urmează o vorbire directă, o enumerare, o explicare sau o concluzie. Punct și virgulă = semn de punctuație constând dintr-un punct (I 1) așezat deasupra unei virgule, folosit pentru a despărți părțile componente ale unei perioade. Puncte de suspensie sau puncte-puncte = semn de punctuație constând din trei (sau mai multe) puncte (I 1) așezate în linie orizontală, folosit pentru a arăta o întrerupere în șirul gândirii, al acțiunii sau o omisiune dintr-un text reprodus. ◊ Expr. A pune punctul pe i = a preciza ce este esențial într-o chestiune, a trage concluzia. ♦ Fig. (Cu valoare de interjecție) Gata! destul! 2. Semn convențional în formă de punct (I 1), care indică pe o hartă așezările omenești, care marchează zarurile, piesele de domino etc. sau care este pus la dreapta unei note muzicale spre a-i prelungi durata cu încă o jumătate din valoarea ei. 3. Punct (I 1) folosit în matematică, indicând efectuarea unei înmulțiri. 4. Fel de a coase, de a broda, de a croșeta; model de cusătură, de broderie etc. 5. (În sintagma) Punct tipografic = unitate de măsură pentru lungime, folosită în tipografie, egală cu 0,376 mm. 6. Ceea ce se vede foarte mic din cauza depărtării. ♦ Pată mică, rotundă, detașată pe un fond de altă culoare. 7. (În sintagma) Punct de ochire = locul din țintă în care trăgătorul potrivește precis linia de ochire. II. 1. Figură geometrică plană fără nicio dimensiune (reprezentată prin partea comună a două linii care se întâlnesc). ♦ Loc determinat pe o lungime, pe o suprafață, în spațiu. ◊ Punct medical (sau sanitar) = serviciu medical organizat în fabrici, uzine, șantiere etc. 2. Valoare a unei mărimi, mai ales temperatura la care se produce un anumit fenomen. Punct de topire. III. 1. Parte determinată în cadrul unei acțiuni, al unei discuții, al unei probleme etc. ◊ Expr. Punct de onoare = lucru, chestiune care angajează prestigiul, autoritatea, onoarea cuiva. Punct de plecare (sau de pornire) = a) locul de unde pleacă cineva; b) începutul unei lucrări, al unei acțiuni. A fi pe punctul de a... = a fi gata de a..., a fi pregătit să... Punct de vedere = aspectul sub care cineva privește o problemă sau atitudinea pe care o are față de ea; mod de a gândi. Din punct de vedere = în privința..., sub raportul... Din punct în punct sau punct cu punct = amănunțit, detaliat, pe larg. A pune (ceva) la punct = a) a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a-l face să funcționeze în condițiile dorite; b) a aranja, a potrivi lucrurile așa cum trebuie, fără a neglija niciun amănunt; a restabili adevărul. A fi pus la punct = a fi aranjat, bine îmbrăcat. A pune pe cineva la punct = a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu, a da cuiva o lecție de bună-cuviință. 2. Moment, stadiu, fază, etapă de dezvoltare. ◊ Punct mort = situație fără ieșire. ◊ Loc. adv. Până la un (sau la acest) punct = până la o anumită limită sau etapă; într-o anumită măsură. ◊ Expr. Până la ce punct = în ce măsură, până unde... ♦ (Adverbial) Exact, precis, fix. IV. Unitate de măsură care indică punctajul obținut de un sportiv sau de o echipă într-o competiție; golurile marcate. ♦ Unitate de măsură pentru indicarea situației participanților la unele jocuri (zaruri, cărți, biliard etc.). ♦ Unitate de măsură pentru sporirea sau reducerea cursului valorilor mobiliare negociate prin bursă. ♦ Fiecare dintre diviziunile unei cartele pentru raționalizarea anumitor produse industriale; tichet detașat dintr-o astfel de cartelă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe puncte = a) pe baza dreptului conferit de cartelă; raționalizat; b) fig. fără a avea pregătirea corespunzătoare funcției pe care o ocupă. – Din lat. punctum (cu unele sensuri după fr. point). DOOM
punct s. n., pl. púncte (punc-te)
puncturile
PUNCT, puncte, s. n. I. 1. Semn grafic mic și rotund, asemănător cu o înțepătură de ac, folosit ca semn de punctuație, pentru a indica pauze între propoziții sau fraze independente, pentru prescurtarea unui cuvânt sau care se pune deasupra literelor „i”, „j” etc. ◊ Două puncte = semn de punctuație constând din două puncte (I 1) așezate unul deasupra altuia, folosit pentru a arăta că urmează o vorbire directă, o enumerare, o explicare sau o concluzie. Punct și virgulă = semn de punctuație constând dintr-un punct (I 1) așezat deasupra unei virgule, folosit pentru a despărți părțile componente ale unei perioade. Puncte de suspensie sau puncte-puncte = semn de punctuație constând din trei (sau mai multe) puncte (I 1) așezate în linie orizontală, folosit pentru a arăta o întrerupere în șirul gândirii, al acțiunii sau o omisiune dintr-un text reprodus. ◊ Expr. A pune punctul pe i = a preciza ce este esențial într-o chestiune, a trage concluzia. ♦ Fig. (Cu valoare de interjecție) Gata! destul! 2. Semn convențional în formă de punct (I 1), care indică pe o hartă așezările omenești, care marchează zarurile, piesele de domino etc. sau care este pus la dreapta unei note muzicale spre a-i prelungi durata cu încă o jumătate din valoarea ei. 3. Punct (I 1) folosit în matematică, indicând efectuarea unei înmulțiri. 4. Fel de a coase, de a broda, de a croșeta; model de cusătură, de broderie etc. 5. (În sintagma) Punct tipografic = unitate de măsură pentru lungime, folosită în tipografie, egală cu 0,376 mm. 6. Ceea ce se vede foarte mic din cauza depărtării. ♦ Pată mică, rotundă, detașată pe un fond de altă culoare. 7. (În sintagma) Punct de ochire = locul din țintă în care trăgătorul potrivește precis linia de ochire. II. 1. Figură geometrică plană fără nicio dimensiune (reprezentată prin partea comună a două linii care se întâlnesc). ♦ Loc determinat pe o lungime, pe o suprafață, în spațiu. ◊ Punct medical (sau sanitar) = serviciu medical organizat în fabrici, uzine, șantiere etc. 2. Valoare a unei mărimi, mai ales temperatura la care se produce un anumit fenomen. Punct de topire. III. 1. Parte determinată în cadrul unei acțiuni, al unei discuții, al unei probleme etc. ◊ Expr. Punct de onoare = lucru, chestiune care angajează prestigiul, autoritatea, onoarea cuiva. Punct de plecare (sau de pornire) = a) locul de unde pleacă cineva; b) începutul unei lucrări, al unei acțiuni. A fi pe punctul de a... = a fi gata de a..., a fi pregătit să... Punct de vedere = aspectul sub care cineva privește o problemă sau atitudinea pe care o are față de ea; mod de a gândi. Din punct de vedere = în privința..., sub raportul... Din punct în punct sau punct cu punct = amănunțit, detaliat, pe larg. A pune (ceva) la punct = a) a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a-l face să funcționeze în condițiile dorite; b) a aranja, a potrivi lucrurile așa cum trebuie, fără a neglija niciun amănunt; a restabili adevărul. A fi pus la punct = a fi aranjat, bine îmbrăcat. A pune pe cineva la punct = a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu, a da cuiva o lecție de bună-cuviință. 2. Moment, stadiu, fază, etapă de dezvoltare. ◊ Punct mort = situație fără ieșire. ◊ Loc. adv. Până la un (sau la acest) punct = până la o anumită limită sau etapă; într-o anumită măsură. ◊ Expr. Până la ce punct = în ce măsură, până unde... ♦ (Adverbial) Exact, precis, fix. IV. Unitate de măsură care indică punctajul obținut de un sportiv sau de o echipă într-o competiție; golurile marcate. ♦ Unitate de măsură pentru indicarea situației participanților la unele jocuri (zaruri, cărți, biliard etc.). ♦ Unitate de măsură pentru sporirea sau reducerea cursului valorilor mobiliare negociate prin bursă. ♦ Fiecare dintre diviziunile unei cartele pentru raționalizarea anumitor produse industriale; tichet detașat dintr-o astfel de cartelă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe puncte = a) pe baza dreptului conferit de cartelă; raționalizat; b) fig. fără a avea pregătirea corespunzătoare funcției pe care o ocupă. – Din lat. punctum (cu unele sensuri după fr. point). DOOM
punct s. n., pl. púncte (punc-te)
puncturilor
PUNCT, puncte, s. n. I. 1. Semn grafic mic și rotund, asemănător cu o înțepătură de ac, folosit ca semn de punctuație, pentru a indica pauze între propoziții sau fraze independente, pentru prescurtarea unui cuvânt sau care se pune deasupra literelor „i”, „j” etc. ◊ Două puncte = semn de punctuație constând din două puncte (I 1) așezate unul deasupra altuia, folosit pentru a arăta că urmează o vorbire directă, o enumerare, o explicare sau o concluzie. Punct și virgulă = semn de punctuație constând dintr-un punct (I 1) așezat deasupra unei virgule, folosit pentru a despărți părțile componente ale unei perioade. Puncte de suspensie sau puncte-puncte = semn de punctuație constând din trei (sau mai multe) puncte (I 1) așezate în linie orizontală, folosit pentru a arăta o întrerupere în șirul gândirii, al acțiunii sau o omisiune dintr-un text reprodus. ◊ Expr. A pune punctul pe i = a preciza ce este esențial într-o chestiune, a trage concluzia. ♦ Fig. (Cu valoare de interjecție) Gata! destul! 2. Semn convențional în formă de punct (I 1), care indică pe o hartă așezările omenești, care marchează zarurile, piesele de domino etc. sau care este pus la dreapta unei note muzicale spre a-i prelungi durata cu încă o jumătate din valoarea ei. 3. Punct (I 1) folosit în matematică, indicând efectuarea unei înmulțiri. 4. Fel de a coase, de a broda, de a croșeta; model de cusătură, de broderie etc. 5. (În sintagma) Punct tipografic = unitate de măsură pentru lungime, folosită în tipografie, egală cu 0,376 mm. 6. Ceea ce se vede foarte mic din cauza depărtării. ♦ Pată mică, rotundă, detașată pe un fond de altă culoare. 7. (În sintagma) Punct de ochire = locul din țintă în care trăgătorul potrivește precis linia de ochire. II. 1. Figură geometrică plană fără nicio dimensiune (reprezentată prin partea comună a două linii care se întâlnesc). ♦ Loc determinat pe o lungime, pe o suprafață, în spațiu. ◊ Punct medical (sau sanitar) = serviciu medical organizat în fabrici, uzine, șantiere etc. 2. Valoare a unei mărimi, mai ales temperatura la care se produce un anumit fenomen. Punct de topire. III. 1. Parte determinată în cadrul unei acțiuni, al unei discuții, al unei probleme etc. ◊ Expr. Punct de onoare = lucru, chestiune care angajează prestigiul, autoritatea, onoarea cuiva. Punct de plecare (sau de pornire) = a) locul de unde pleacă cineva; b) începutul unei lucrări, al unei acțiuni. A fi pe punctul de a... = a fi gata de a..., a fi pregătit să... Punct de vedere = aspectul sub care cineva privește o problemă sau atitudinea pe care o are față de ea; mod de a gândi. Din punct de vedere = în privința..., sub raportul... Din punct în punct sau punct cu punct = amănunțit, detaliat, pe larg. A pune (ceva) la punct = a) a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a-l face să funcționeze în condițiile dorite; b) a aranja, a potrivi lucrurile așa cum trebuie, fără a neglija niciun amănunt; a restabili adevărul. A fi pus la punct = a fi aranjat, bine îmbrăcat. A pune pe cineva la punct = a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu, a da cuiva o lecție de bună-cuviință. 2. Moment, stadiu, fază, etapă de dezvoltare. ◊ Punct mort = situație fără ieșire. ◊ Loc. adv. Până la un (sau la acest) punct = până la o anumită limită sau etapă; într-o anumită măsură. ◊ Expr. Până la ce punct = în ce măsură, până unde... ♦ (Adverbial) Exact, precis, fix. IV. Unitate de măsură care indică punctajul obținut de un sportiv sau de o echipă într-o competiție; golurile marcate. ♦ Unitate de măsură pentru indicarea situației participanților la unele jocuri (zaruri, cărți, biliard etc.). ♦ Unitate de măsură pentru sporirea sau reducerea cursului valorilor mobiliare negociate prin bursă. ♦ Fiecare dintre diviziunile unei cartele pentru raționalizarea anumitor produse industriale; tichet detașat dintr-o astfel de cartelă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe puncte = a) pe baza dreptului conferit de cartelă; raționalizat; b) fig. fără a avea pregătirea corespunzătoare funcției pe care o ocupă. – Din lat. punctum (cu unele sensuri după fr. point). DOOM
punct s. n., pl. púncte (punc-te)
punctuări
PUNCTUÁRE s. f. (Învechit) Punctuație. Să-ți impute că nu știi gramatica, ortografia, punctuarea? CARAGIALE, O. III 214.
punctuării
PUNCTUÁRE s. f. (Învechit) Punctuație. Să-ți impute că nu știi gramatica, ortografia, punctuarea? CARAGIALE, O. III 214.
punctuările
PUNCTUÁRE s. f. (Învechit) Punctuație. Să-ți impute că nu știi gramatica, ortografia, punctuarea? CARAGIALE, O. III 214.
punctuărilor
PUNCTUÁRE s. f. (Învechit) Punctuație. Să-ți impute că nu știi gramatica, ortografia, punctuarea? CARAGIALE, O. III 214.
punctând
PUNCTÁ, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. pointer). DOOM
punctá (a ~) (punc-ta) vb., ind. prez. 3 puncteáză
punctînd
PUNCTÁ, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. pointer). DOOM
punctá (a ~) (punc-ta) vb., ind. prez. 3 puncteáză
punctări
PUNCTÁRE, punctări, s. f. Acțiunea de a puncta și rezultatul ei. ♦ Indicarea cu punctatorul, pe suprafața unei piese, a unor repere care urmează să fie perforate. – V. puncta. DOOM
punctáre (punc-ta-) s. f., g.-d. art. punctắrii; pl. punctắri
punctării
PUNCTÁRE, punctări, s. f. Acțiunea de a puncta și rezultatul ei. ♦ Indicarea cu punctatorul, pe suprafața unei piese, a unor repere care urmează să fie perforate. – V. puncta. DOOM
punctáre (punc-ta-) s. f., g.-d. art. punctắrii; pl. punctắri
punctările
PUNCTÁRE, punctări, s. f. Acțiunea de a puncta și rezultatul ei. ♦ Indicarea cu punctatorul, pe suprafața unei piese, a unor repere care urmează să fie perforate. – V. puncta. DOOM
punctáre (punc-ta-) s. f., g.-d. art. punctắrii; pl. punctắri
punctărilor
PUNCTÁRE, punctări, s. f. Acțiunea de a puncta și rezultatul ei. ♦ Indicarea cu punctatorul, pe suprafața unei piese, a unor repere care urmează să fie perforate. – V. puncta. DOOM
punctáre (punc-ta-) s. f., g.-d. art. punctắrii; pl. punctắri
puncția
PÚNCȚIE, puncții, s. f. Intervenție chirurgicală care constă în înțeparea (cu un ac sau cu un trocar a) țesuturilor care învelesc o cavitate naturală sau accidentală, pentru a extrage în întregime sau parțial lichidul pe care aceasta îl conține, pentru a extrage un fragment de țesut, a introduce un medicament etc. – Din fr. ponction, lat. punctio. DOOM
púncție (punc-ți-e) s. f., art. púncția (-ți-a), g.-d. art. púncției; pl. púncții, art. púncțiile (-ți-i-)
puncție
PÚNCȚIE, puncții, s. f. Intervenție chirurgicală care constă în înțeparea (cu un ac sau cu un trocar a) țesuturilor care învelesc o cavitate naturală sau accidentală, pentru a extrage în întregime sau parțial lichidul pe care aceasta îl conține, pentru a extrage un fragment de țesut, a introduce un medicament etc. – Din fr. ponction, lat. punctio. DOOM
púncție (punc-ți-e) s. f., art. púncția (-ți-a), g.-d. art. púncției; pl. púncții, art. púncțiile (-ți-i-)
puncției
PÚNCȚIE, puncții, s. f. Intervenție chirurgicală care constă în înțeparea (cu un ac sau cu un trocar a) țesuturilor care învelesc o cavitate naturală sau accidentală, pentru a extrage în întregime sau parțial lichidul pe care aceasta îl conține, pentru a extrage un fragment de țesut, a introduce un medicament etc. – Din fr. ponction, lat. punctio. DOOM
púncție (punc-ți-e) s. f., art. púncția (-ți-a), g.-d. art. púncției; pl. púncții, art. púncțiile (-ți-i-)
puncții
PÚNCȚIE, puncții, s. f. Intervenție chirurgicală care constă în înțeparea (cu un ac sau cu un trocar a) țesuturilor care învelesc o cavitate naturală sau accidentală, pentru a extrage în întregime sau parțial lichidul pe care aceasta îl conține, pentru a extrage un fragment de țesut, a introduce un medicament etc. – Din fr. ponction, lat. punctio. DOOM
púncție (punc-ți-e) s. f., art. púncția (-ți-a), g.-d. art. púncției; pl. púncții, art. púncțiile (-ți-i-)
puncțiile
PÚNCȚIE, puncții, s. f. Intervenție chirurgicală care constă în înțeparea (cu un ac sau cu un trocar a) țesuturilor care învelesc o cavitate naturală sau accidentală, pentru a extrage în întregime sau parțial lichidul pe care aceasta îl conține, pentru a extrage un fragment de țesut, a introduce un medicament etc. – Din fr. ponction, lat. punctio. DOOM
púncție (punc-ți-e) s. f., art. púncția (-ți-a), g.-d. art. púncției; pl. púncții, art. púncțiile (-ți-i-)
puncțiilor
PÚNCȚIE, puncții, s. f. Intervenție chirurgicală care constă în înțeparea (cu un ac sau cu un trocar a) țesuturilor care învelesc o cavitate naturală sau accidentală, pentru a extrage în întregime sau parțial lichidul pe care aceasta îl conține, pentru a extrage un fragment de țesut, a introduce un medicament etc. – Din fr. ponction, lat. punctio. DOOM
púncție (punc-ți-e) s. f., art. púncția (-ți-a), g.-d. art. púncției; pl. púncții, art. púncțiile (-ți-i-)
puncționa
PUNCȚIONÁ, puncționez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o puncție. [ Pr.: -ți-o-] – Din fr. ponctionner (după punct).
puncționai
PUNCȚIONÁ, puncționez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o puncție. [ Pr.: -ți-o-] – Din fr. ponctionner (după punct).
puncționam
PUNCȚIONÁ, puncționez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o puncție. [ Pr.: -ți-o-] – Din fr. ponctionner (după punct).
puncționare
PUNCȚIONÁ, puncționez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o puncție. [ Pr.: -ți-o-] – Din fr. ponctionner (după punct).
puncționare
PUNCȚIONÁRE, puncționări, s. f. Acțiunea de a puncționa. [Pr.: -ți-o-] – V. puncționa.
puncționară
PUNCȚIONÁ, puncționez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o puncție. [ Pr.: -ți-o-] – Din fr. ponctionner (după punct).
puncționarăm
PUNCȚIONÁ, puncționez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o puncție. [ Pr.: -ți-o-] – Din fr. ponctionner (după punct).
puncționarăți
PUNCȚIONÁ, puncționez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o puncție. [ Pr.: -ți-o-] – Din fr. ponctionner (după punct).
puncționase
PUNCȚIONÁ, puncționez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o puncție. [ Pr.: -ți-o-] – Din fr. ponctionner (după punct).
puncționasem
PUNCȚIONÁ, puncționez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o puncție. [ Pr.: -ți-o-] – Din fr. ponctionner (după punct).
puncționaseră
PUNCȚIONÁ, puncționez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o puncție. [ Pr.: -ți-o-] – Din fr. ponctionner (după punct).
puncționaserăm
PUNCȚIONÁ, puncționez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o puncție. [ Pr.: -ți-o-] – Din fr. ponctionner (după punct).
puncționaserăți
PUNCȚIONÁ, puncționez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o puncție. [ Pr.: -ți-o-] – Din fr. ponctionner (după punct).
puncționaseși
PUNCȚIONÁ, puncționez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o puncție. [ Pr.: -ți-o-] – Din fr. ponctionner (după punct).
puncționaseți
PUNCȚIONÁ, puncționez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o puncție. [ Pr.: -ți-o-] – Din fr. ponctionner (după punct).
puncționat
PUNCȚIONÁ, puncționez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o puncție. [ Pr.: -ți-o-] – Din fr. ponctionner (după punct).
puncționat
PUNCȚIONÁ, puncționez, vb. I. Tranz. A face o puncție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. ponctionner (după punct).
puncționau
PUNCȚIONÁ, puncționez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o puncție. [ Pr.: -ți-o-] – Din fr. ponctionner (după punct).
puncționași
PUNCȚIONÁ, puncționez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o puncție. [ Pr.: -ți-o-] – Din fr. ponctionner (după punct).
puncționați
PUNCȚIONÁ, puncționez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o puncție. [ Pr.: -ți-o-] – Din fr. ponctionner (după punct).
puncționează
PUNCȚIONÁ, puncționez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o puncție. [ Pr.: -ți-o-] – Din fr. ponctionner (după punct).
puncționez
PUNCȚIONÁ, puncționez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o puncție. [ Pr.: -ți-o-] – Din fr. ponctionner (după punct).
puncționeze
PUNCȚIONÁ, puncționez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o puncție. [ Pr.: -ți-o-] – Din fr. ponctionner (după punct).
puncționezi
PUNCȚIONÁ, puncționez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o puncție. [ Pr.: -ți-o-] – Din fr. ponctionner (după punct).
puncționând
PUNCȚIONÁ, puncționez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o puncție. [ Pr.: -ți-o-] – Din fr. ponctionner (după punct).
puncționînd
PUNCȚIONÁ, puncționez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o puncție. [ Pr.: -ți-o-] – Din fr. ponctionner (după punct).
puncțiune
PUNCȚIÚNE s.f. v. puncție.
pund
PUND s. m. și n. v. pfund.
pund
PUND s. n. v. pfund.
pune
PÚNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere. DOOM
púne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 să púnă; ger. punấnd; part. pus
punea
PÚNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere. DOOM
púne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 să púnă; ger. punấnd; part. pus
puneai
PÚNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere. DOOM
púne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 să púnă; ger. punấnd; part. pus
puneam
PÚNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere. DOOM
púne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 să púnă; ger. punấnd; part. pus
puneau
PÚNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere. DOOM
púne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 să púnă; ger. punấnd; part. pus
puneați
PÚNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere. DOOM
púne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 să púnă; ger. punấnd; part. pus
punem
PÚNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere. DOOM
púne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 să púnă; ger. punấnd; part. pus
punere
PÚNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere. DOOM
púne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 să púnă; ger. punấnd; part. pus
punere
PÚNERE s. f. Acțiunea de a (se) pune și rezultatul ei. – V. pune. DOOM
púnere s. f., g.-d. art. púnerii; pl. púneri
punerea
PÚNERE s. f. Acțiunea de a (se) pune și rezultatul ei. – V. pune. DOOM
púnere s. f., g.-d. art. púnerii; pl. púneri
puneri
PÚNERE s. f. Acțiunea de a (se) pune și rezultatul ei. – V. pune. DOOM
púnere s. f., g.-d. art. púnerii; pl. púneri
punerii
PÚNERE s. f. Acțiunea de a (se) pune și rezultatul ei. – V. pune. DOOM
púnere s. f., g.-d. art. púnerii; pl. púneri
punerile
PÚNERE s. f. Acțiunea de a (se) pune și rezultatul ei. – V. pune. DOOM
púnere s. f., g.-d. art. púnerii; pl. púneri
punerilor
PÚNERE s. f. Acțiunea de a (se) pune și rezultatul ei. – V. pune. DOOM
púnere s. f., g.-d. art. púnerii; pl. púneri
puneți
PÚNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere. DOOM
púne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 să púnă; ger. punấnd; part. pus
punga
PÚNGĂ, pungi, s. f. 1. Săculeț (cu băieri) de piele, mai rar de pânză, de material plastic etc., cu una sau cu mai multe despărțituri, în care se țin banii și alte obiecte mici. ◊ Expr. A-i sufla vântul în pungă sau a da de fundul pungii = a nu (mai) avea bani. A-și dezlega (sau a-și desface) punga = a fi darnic. A fi gros la pungă = a fi foarte bogat. A(-și) strânge (sau a avea, a face) buzele (sau gura) pungă = a) a avea sau a produce o senzație de contractare a buzelor din cauza unui aliment astringent, acru etc.; b) a ține buzele strânse (în semn de nemulțumire, de amărăciune etc.). ♦ Conținutul unei pungi (1); p. ext. bani, avere. ♦ Săculeț cuprinzând 500 de galbeni, de taleri sau de lei vechi, cu care se făceau plățile în trecut; p. ext. suma de 500 de galbeni, de taleri sau de lei vechi. 2. Săculeț făcut din hârtie, din material plastic sau din alt material, servind ca ambalaj pentru diferite obiecte, mai ales alimente. ♦ Conținutul unui astfel de săculeț. 3. Umflătură a pielii de forma unui săculeț (situată mai ales sub pleoapa inferioară). ◊ Pungă de apă = denumire populară pentru ascită; pleurezie. 4. Săculeț triunghiular situat la piciorul albinei, în care aceasta strânge și transportă polenul. 5. Cavitate naturală în scoarța Pământului, de forma unei pungi (1). 6. (Bot.; în compusul) Punga-babei = plantă erbacee cu flori galbene-aurii (Pulicaria dysenterica). – Et. nec. DOOM
púngă s. f., g.-d. art. púngii; pl. pungi
pungaș
PUNGÁȘ, pungași, s. m. Hoț de buzunare; p. gener. hoț. ♦ Om șmecher, viclean, escroc. – Pungă + suf. -aș. DOOM
pungáș (fam.) s. m., pl. pungáși
pungași
PUNGÁȘ, pungași, s. m. Hoț de buzunare; p. gener. hoț. ♦ Om șmecher, viclean, escroc. – Pungă + suf. -aș. DOOM
pungáș (fam.) s. m., pl. pungáși
pungașii
PUNGÁȘ, pungași, s. m. Hoț de buzunare; p. gener. hoț. ♦ Om șmecher, viclean, escroc. – Pungă + suf. -aș. DOOM
pungáș (fam.) s. m., pl. pungáși
pungașilor
PUNGÁȘ, pungași, s. m. Hoț de buzunare; p. gener. hoț. ♦ Om șmecher, viclean, escroc. – Pungă + suf. -aș. DOOM
pungáș (fam.) s. m., pl. pungáși
pungașul
PUNGÁȘ, pungași, s. m. Hoț de buzunare; p. gener. hoț. ♦ Om șmecher, viclean, escroc. – Pungă + suf. -aș. DOOM
pungáș (fam.) s. m., pl. pungáși
pungașului
PUNGÁȘ, pungași, s. m. Hoț de buzunare; p. gener. hoț. ♦ Om șmecher, viclean, escroc. – Pungă + suf. -aș. DOOM
pungáș (fam.) s. m., pl. pungáși
pungea
PUNGÍ, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a-și strânge și a-și țuguia buzele. 2. (Înv.) A obține de la cineva bani prin mijloace incorecte. – Din pungă. DOOM
pungí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungésc, imperf. 3 sg. pungeá; conj. prez. 3 să pungeáscă
pungeai
PUNGÍ, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a-și strânge și a-și țuguia buzele. 2. (Înv.) A obține de la cineva bani prin mijloace incorecte. – Din pungă. DOOM
pungí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungésc, imperf. 3 sg. pungeá; conj. prez. 3 să pungeáscă
pungeam
PUNGÍ, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a-și strânge și a-și țuguia buzele. 2. (Înv.) A obține de la cineva bani prin mijloace incorecte. – Din pungă. DOOM
pungí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungésc, imperf. 3 sg. pungeá; conj. prez. 3 să pungeáscă
pungească
PUNGÍ, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a-și strânge și a-și țuguia buzele. 2. (Înv.) A obține de la cineva bani prin mijloace incorecte. – Din pungă. DOOM
pungí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungésc, imperf. 3 sg. pungeá; conj. prez. 3 să pungeáscă
pungeau
PUNGÍ, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a-și strânge și a-și țuguia buzele. 2. (Înv.) A obține de la cineva bani prin mijloace incorecte. – Din pungă. DOOM
pungí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungésc, imperf. 3 sg. pungeá; conj. prez. 3 să pungeáscă
pungeați
PUNGÍ, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a-și strânge și a-și țuguia buzele. 2. (Înv.) A obține de la cineva bani prin mijloace incorecte. – Din pungă. DOOM
pungí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungésc, imperf. 3 sg. pungeá; conj. prez. 3 să pungeáscă
pungens
BUNDÍȚĂ, bundițe, s. f. 1. Diminutiv al lui bundă. 2. (Bot.; în compusul) Bundița vântului = plantă erbacee cu flori violete-purpurii, care crește prin fânețe, pe câmpuri, pe dealuri (Phlomis pungens). – Bundă + suf. -iță.
pungesc
PUNGÍ, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a-și strânge și a-și țuguia buzele. 2. (Înv.) A obține de la cineva bani prin mijloace incorecte. – Din pungă. DOOM
pungí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungésc, imperf. 3 sg. pungeá; conj. prez. 3 să pungeáscă
pungește
PUNGÍ, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a-și strânge și a-și țuguia buzele. 2. (Înv.) A obține de la cineva bani prin mijloace incorecte. – Din pungă. DOOM
pungí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungésc, imperf. 3 sg. pungeá; conj. prez. 3 să pungeáscă
pungești
PUNGÍ, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a-și strânge și a-și țuguia buzele. 2. (Înv.) A obține de la cineva bani prin mijloace incorecte. – Din pungă. DOOM
pungí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungésc, imperf. 3 sg. pungeá; conj. prez. 3 să pungeáscă
pungi
PÚNGĂ, pungi, s. f. 1. Săculeț (cu băieri) de piele, mai rar de pânză, de material plastic etc., cu una sau cu mai multe despărțituri, în care se țin banii și alte obiecte mici. ◊ Expr. A-i sufla vântul în pungă sau a da de fundul pungii = a nu (mai) avea bani. A-și dezlega (sau a-și desface) punga = a fi darnic. A fi gros la pungă = a fi foarte bogat. A(-și) strânge (sau a avea, a face) buzele (sau gura) pungă = a) a avea sau a produce o senzație de contractare a buzelor din cauza unui aliment astringent, acru etc.; b) a ține buzele strânse (în semn de nemulțumire, de amărăciune etc.). ♦ Conținutul unei pungi (1); p. ext. bani, avere. ♦ Săculeț cuprinzând 500 de galbeni, de taleri sau de lei vechi, cu care se făceau plățile în trecut; p. ext. suma de 500 de galbeni, de taleri sau de lei vechi. 2. Săculeț făcut din hârtie, din material plastic sau din alt material, servind ca ambalaj pentru diferite obiecte, mai ales alimente. ♦ Conținutul unui astfel de săculeț. 3. Umflătură a pielii de forma unui săculeț (situată mai ales sub pleoapa inferioară). ◊ Pungă de apă = denumire populară pentru ascită; pleurezie. 4. Săculeț triunghiular situat la piciorul albinei, în care aceasta strânge și transportă polenul. 5. Cavitate naturală în scoarța Pământului, de forma unei pungi (1). 6. (Bot.; în compusul) Punga-babei = plantă erbacee cu flori galbene-aurii (Pulicaria dysenterica). – Et. nec. DOOM
púngă s. f., g.-d. art. púngii; pl. pungi
pungi
PUNGÍ, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a-și strânge și a-și țuguia buzele. 2. (Înv.) A obține de la cineva bani prin mijloace incorecte. – Din pungă. DOOM
pungí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungésc, imperf. 3 sg. pungeá; conj. prez. 3 să pungeáscă
pungii
PÚNGĂ, pungi, s. f. 1. Săculeț (cu băieri) de piele, mai rar de pânză, de material plastic etc., cu una sau cu mai multe despărțituri, în care se țin banii și alte obiecte mici. ◊ Expr. A-i sufla vântul în pungă sau a da de fundul pungii = a nu (mai) avea bani. A-și dezlega (sau a-și desface) punga = a fi darnic. A fi gros la pungă = a fi foarte bogat. A(-și) strânge (sau a avea, a face) buzele (sau gura) pungă = a) a avea sau a produce o senzație de contractare a buzelor din cauza unui aliment astringent, acru etc.; b) a ține buzele strânse (în semn de nemulțumire, de amărăciune etc.). ♦ Conținutul unei pungi (1); p. ext. bani, avere. ♦ Săculeț cuprinzând 500 de galbeni, de taleri sau de lei vechi, cu care se făceau plățile în trecut; p. ext. suma de 500 de galbeni, de taleri sau de lei vechi. 2. Săculeț făcut din hârtie, din material plastic sau din alt material, servind ca ambalaj pentru diferite obiecte, mai ales alimente. ♦ Conținutul unui astfel de săculeț. 3. Umflătură a pielii de forma unui săculeț (situată mai ales sub pleoapa inferioară). ◊ Pungă de apă = denumire populară pentru ascită; pleurezie. 4. Săculeț triunghiular situat la piciorul albinei, în care aceasta strânge și transportă polenul. 5. Cavitate naturală în scoarța Pământului, de forma unei pungi (1). 6. (Bot.; în compusul) Punga-babei = plantă erbacee cu flori galbene-aurii (Pulicaria dysenterica). – Et. nec. DOOM
púngă s. f., g.-d. art. púngii; pl. pungi
pungii
PUNGÍ, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a-și strânge și a-și țuguia buzele. 2. (Înv.) A obține de la cineva bani prin mijloace incorecte. – Din pungă. DOOM
pungí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungésc, imperf. 3 sg. pungeá; conj. prez. 3 să pungeáscă
pungile
PÚNGĂ, pungi, s. f. 1. Săculeț (cu băieri) de piele, mai rar de pânză, de material plastic etc., cu una sau cu mai multe despărțituri, în care se țin banii și alte obiecte mici. ◊ Expr. A-i sufla vântul în pungă sau a da de fundul pungii = a nu (mai) avea bani. A-și dezlega (sau a-și desface) punga = a fi darnic. A fi gros la pungă = a fi foarte bogat. A(-și) strânge (sau a avea, a face) buzele (sau gura) pungă = a) a avea sau a produce o senzație de contractare a buzelor din cauza unui aliment astringent, acru etc.; b) a ține buzele strânse (în semn de nemulțumire, de amărăciune etc.). ♦ Conținutul unei pungi (1); p. ext. bani, avere. ♦ Săculeț cuprinzând 500 de galbeni, de taleri sau de lei vechi, cu care se făceau plățile în trecut; p. ext. suma de 500 de galbeni, de taleri sau de lei vechi. 2. Săculeț făcut din hârtie, din material plastic sau din alt material, servind ca ambalaj pentru diferite obiecte, mai ales alimente. ♦ Conținutul unui astfel de săculeț. 3. Umflătură a pielii de forma unui săculeț (situată mai ales sub pleoapa inferioară). ◊ Pungă de apă = denumire populară pentru ascită; pleurezie. 4. Săculeț triunghiular situat la piciorul albinei, în care aceasta strânge și transportă polenul. 5. Cavitate naturală în scoarța Pământului, de forma unei pungi (1). 6. (Bot.; în compusul) Punga-babei = plantă erbacee cu flori galbene-aurii (Pulicaria dysenterica). – Et. nec. DOOM
púngă s. f., g.-d. art. púngii; pl. pungi
pungilor
PÚNGĂ, pungi, s. f. 1. Săculeț (cu băieri) de piele, mai rar de pânză, de material plastic etc., cu una sau cu mai multe despărțituri, în care se țin banii și alte obiecte mici. ◊ Expr. A-i sufla vântul în pungă sau a da de fundul pungii = a nu (mai) avea bani. A-și dezlega (sau a-și desface) punga = a fi darnic. A fi gros la pungă = a fi foarte bogat. A(-și) strânge (sau a avea, a face) buzele (sau gura) pungă = a) a avea sau a produce o senzație de contractare a buzelor din cauza unui aliment astringent, acru etc.; b) a ține buzele strânse (în semn de nemulțumire, de amărăciune etc.). ♦ Conținutul unei pungi (1); p. ext. bani, avere. ♦ Săculeț cuprinzând 500 de galbeni, de taleri sau de lei vechi, cu care se făceau plățile în trecut; p. ext. suma de 500 de galbeni, de taleri sau de lei vechi. 2. Săculeț făcut din hârtie, din material plastic sau din alt material, servind ca ambalaj pentru diferite obiecte, mai ales alimente. ♦ Conținutul unui astfel de săculeț. 3. Umflătură a pielii de forma unui săculeț (situată mai ales sub pleoapa inferioară). ◊ Pungă de apă = denumire populară pentru ascită; pleurezie. 4. Săculeț triunghiular situat la piciorul albinei, în care aceasta strânge și transportă polenul. 5. Cavitate naturală în scoarța Pământului, de forma unei pungi (1). 6. (Bot.; în compusul) Punga-babei = plantă erbacee cu flori galbene-aurii (Pulicaria dysenterica). – Et. nec. DOOM
púngă s. f., g.-d. art. púngii; pl. pungi
pungim
PUNGÍ, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a-și strânge și a-și țuguia buzele. 2. (Înv.) A obține de la cineva bani prin mijloace incorecte. – Din pungă. DOOM
pungí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungésc, imperf. 3 sg. pungeá; conj. prez. 3 să pungeáscă
pungind
PUNGÍ, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a-și strânge și a-și țuguia buzele. 2. (Înv.) A obține de la cineva bani prin mijloace incorecte. – Din pungă. DOOM
pungí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungésc, imperf. 3 sg. pungeá; conj. prez. 3 să pungeáscă
pungire
PUNGÍ, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a-și strânge și a-și țuguia buzele. 2. (Înv.) A obține de la cineva bani prin mijloace incorecte. – Din pungă. DOOM
pungí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungésc, imperf. 3 sg. pungeá; conj. prez. 3 să pungeáscă
pungire
PUNGÍ, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a-și strânge și a-și țuguia buzele. 2. (Înv.) A obține de la cineva bani prin mijloace incorecte. – Din pungă.
pungiră
PUNGÍ, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a-și strânge și a-și țuguia buzele. 2. (Înv.) A obține de la cineva bani prin mijloace incorecte. – Din pungă. DOOM
pungí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungésc, imperf. 3 sg. pungeá; conj. prez. 3 să pungeáscă
pungirăm
PUNGÍ, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a-și strânge și a-și țuguia buzele. 2. (Înv.) A obține de la cineva bani prin mijloace incorecte. – Din pungă. DOOM
pungí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungésc, imperf. 3 sg. pungeá; conj. prez. 3 să pungeáscă
pungirăți
PUNGÍ, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a-și strânge și a-și țuguia buzele. 2. (Înv.) A obține de la cineva bani prin mijloace incorecte. – Din pungă. DOOM
pungí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungésc, imperf. 3 sg. pungeá; conj. prez. 3 să pungeáscă
pungise
PUNGÍ, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a-și strânge și a-și țuguia buzele. 2. (Înv.) A obține de la cineva bani prin mijloace incorecte. – Din pungă. DOOM
pungí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungésc, imperf. 3 sg. pungeá; conj. prez. 3 să pungeáscă
pungisem
PUNGÍ, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a-și strânge și a-și țuguia buzele. 2. (Înv.) A obține de la cineva bani prin mijloace incorecte. – Din pungă. DOOM
pungí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungésc, imperf. 3 sg. pungeá; conj. prez. 3 să pungeáscă
pungiseră
PUNGÍ, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a-și strânge și a-și țuguia buzele. 2. (Înv.) A obține de la cineva bani prin mijloace incorecte. – Din pungă. DOOM
pungí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungésc, imperf. 3 sg. pungeá; conj. prez. 3 să pungeáscă
pungiserăm
PUNGÍ, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a-și strânge și a-și țuguia buzele. 2. (Înv.) A obține de la cineva bani prin mijloace incorecte. – Din pungă. DOOM
pungí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungésc, imperf. 3 sg. pungeá; conj. prez. 3 să pungeáscă
pungiserăți
PUNGÍ, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a-și strânge și a-și țuguia buzele. 2. (Înv.) A obține de la cineva bani prin mijloace incorecte. – Din pungă. DOOM
pungí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungésc, imperf. 3 sg. pungeá; conj. prez. 3 să pungeáscă
pungiseși
PUNGÍ, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a-și strânge și a-și țuguia buzele. 2. (Înv.) A obține de la cineva bani prin mijloace incorecte. – Din pungă. DOOM
pungí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungésc, imperf. 3 sg. pungeá; conj. prez. 3 să pungeáscă
pungiseți
PUNGÍ, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a-și strânge și a-și țuguia buzele. 2. (Înv.) A obține de la cineva bani prin mijloace incorecte. – Din pungă. DOOM
pungí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungésc, imperf. 3 sg. pungeá; conj. prez. 3 să pungeáscă
pungit
PUNGÍ, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a-și strânge și a-și țuguia buzele. 2. (Înv.) A obține de la cineva bani prin mijloace incorecte. – Din pungă. DOOM
pungí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungésc, imperf. 3 sg. pungeá; conj. prez. 3 să pungeáscă
pungit
PUNGÍT, -Ă, pungiți, -te, adj. (Despre gură, buze) Strâns, țuguiat (ca o pungă). – V. pungi.
pungita
PUNGÍT, -Ă, pungiți, -te, adj. (Despre gură, buze) Strâns, țuguiat (ca o pungă). – V. pungi.
pungite
PUNGÍT, -Ă, pungiți, -te, adj. (Despre gură, buze) Strâns, țuguiat (ca o pungă). – V. pungi.
pungitei
PUNGÍT, -Ă, pungiți, -te, adj. (Despre gură, buze) Strâns, țuguiat (ca o pungă). – V. pungi.
pungitele
PUNGÍT, -Ă, pungiți, -te, adj. (Despre gură, buze) Strâns, țuguiat (ca o pungă). – V. pungi.
pungitelor
PUNGÍT, -Ă, pungiți, -te, adj. (Despre gură, buze) Strâns, țuguiat (ca o pungă). – V. pungi.
pungitul
PUNGÍT, -Ă, pungiți, -te, adj. (Despre gură, buze) Strâns, țuguiat (ca o pungă). – V. pungi.
pungitului
PUNGÍT, -Ă, pungiți, -te, adj. (Despre gură, buze) Strâns, țuguiat (ca o pungă). – V. pungi.
pungiși
PUNGÍ, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a-și strânge și a-și țuguia buzele. 2. (Înv.) A obține de la cineva bani prin mijloace incorecte. – Din pungă. DOOM
pungí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungésc, imperf. 3 sg. pungeá; conj. prez. 3 să pungeáscă
pungiți
PUNGÍ, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a-și strânge și a-și țuguia buzele. 2. (Înv.) A obține de la cineva bani prin mijloace incorecte. – Din pungă. DOOM
pungí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungésc, imperf. 3 sg. pungeá; conj. prez. 3 să pungeáscă
pungiți
PUNGÍT, -Ă, pungiți, -te, adj. (Despre gură, buze) Strâns, țuguiat (ca o pungă). – V. pungi.
pungiții
PUNGÍT, -Ă, pungiți, -te, adj. (Despre gură, buze) Strâns, țuguiat (ca o pungă). – V. pungi.
pungiților
PUNGÍT, -Ă, pungiți, -te, adj. (Despre gură, buze) Strâns, țuguiat (ca o pungă). – V. pungi.
pungoace
PUNGÓCI, pungoace, s. n. (Pop.) Pungoi. – Pungă + suf. -oci. DOOM
pungóci (pop.) s. n., pl. pungoáce
pungoacele
PUNGÓCI, pungoace, s. n. (Pop.) Pungoi. – Pungă + suf. -oci. DOOM
pungóci (pop.) s. n., pl. pungoáce
pungoacelor
PUNGÓCI, pungoace, s. n. (Pop.) Pungoi. – Pungă + suf. -oci. DOOM
pungóci (pop.) s. n., pl. pungoáce
pungoaie
PUNGÓI, pungoaie, s. n. Augmentativ al lui pungă; pungoci. – Pungă + suf. -oi. DOOM
pungói s. n., pl. pungoáie
pungoaiele
PUNGÓI, pungoaie, s. n. Augmentativ al lui pungă; pungoci. – Pungă + suf. -oi. DOOM
pungói s. n., pl. pungoáie
pungoaielor
PUNGÓI, pungoaie, s. n. Augmentativ al lui pungă; pungoci. – Pungă + suf. -oi. DOOM
pungói s. n., pl. pungoáie
pungoci
PUNGÓCI, pungoace, s. n. (Pop.) Pungoi. – Pungă + suf. -oci. DOOM
pungóci (pop.) s. n., pl. pungoáce
pungociul
PUNGÓCI, pungoace, s. n. (Pop.) Pungoi. – Pungă + suf. -oci. DOOM
pungóci (pop.) s. n., pl. pungoáce
pungociului
PUNGÓCI, pungoace, s. n. (Pop.) Pungoi. – Pungă + suf. -oci. DOOM
pungóci (pop.) s. n., pl. pungoáce
pungoi
PUNGÓI, pungoaie, s. n. Augmentativ al lui pungă; pungoci. – Pungă + suf. -oi. DOOM
pungói s. n., pl. pungoáie
pungoiul
PUNGÓI, pungoaie, s. n. Augmentativ al lui pungă; pungoci. – Pungă + suf. -oi. DOOM
pungói s. n., pl. pungoáie
pungoiului
PUNGÓI, pungoaie, s. n. Augmentativ al lui pungă; pungoci. – Pungă + suf. -oi. DOOM
pungói s. n., pl. pungoáie
pungui
PUNGUÍ, púngui, vb. IV. Tranz. (Regional) A fura, a înșela, a escroca, a pungași. Ca să dea conced (= concediu) la soldați – o zi, două – îi punguie. STANCU, D. 308.
punguia
PUNGUÍ, púngui, vb. IV. Tranz. (Regional) A fura, a înșela, a escroca, a pungași. Ca să dea conced (= concediu) la soldați – o zi, două – îi punguie. STANCU, D. 308.
punguiai
PUNGUÍ, púngui, vb. IV. Tranz. (Regional) A fura, a înșela, a escroca, a pungași. Ca să dea conced (= concediu) la soldați – o zi, două – îi punguie. STANCU, D. 308.
punguiam
PUNGUÍ, púngui, vb. IV. Tranz. (Regional) A fura, a înșela, a escroca, a pungași. Ca să dea conced (= concediu) la soldați – o zi, două – îi punguie. STANCU, D. 308.
punguiască
PUNGUÍ, púngui, vb. IV. Tranz. (Regional) A fura, a înșela, a escroca, a pungași. Ca să dea conced (= concediu) la soldați – o zi, două – îi punguie. STANCU, D. 308.
punguiau
PUNGUÍ, púngui, vb. IV. Tranz. (Regional) A fura, a înșela, a escroca, a pungași. Ca să dea conced (= concediu) la soldați – o zi, două – îi punguie. STANCU, D. 308.
punguiați
PUNGUÍ, púngui, vb. IV. Tranz. (Regional) A fura, a înșela, a escroca, a pungași. Ca să dea conced (= concediu) la soldați – o zi, două – îi punguie. STANCU, D. 308.
punguiesc
PUNGUÍ, púngui, vb. IV. Tranz. (Regional) A fura, a înșela, a escroca, a pungași. Ca să dea conced (= concediu) la soldați – o zi, două – îi punguie. STANCU, D. 308.
punguiește
PUNGUÍ, púngui, vb. IV. Tranz. (Regional) A fura, a înșela, a escroca, a pungași. Ca să dea conced (= concediu) la soldați – o zi, două – îi punguie. STANCU, D. 308.
punguiești
PUNGUÍ, púngui, vb. IV. Tranz. (Regional) A fura, a înșela, a escroca, a pungași. Ca să dea conced (= concediu) la soldați – o zi, două – îi punguie. STANCU, D. 308.
punguii
PUNGUÍ, púngui, vb. IV. Tranz. (Regional) A fura, a înșela, a escroca, a pungași. Ca să dea conced (= concediu) la soldați – o zi, două – îi punguie. STANCU, D. 308.
punguim
PUNGUÍ, púngui, vb. IV. Tranz. (Regional) A fura, a înșela, a escroca, a pungași. Ca să dea conced (= concediu) la soldați – o zi, două – îi punguie. STANCU, D. 308.
punguind
PUNGUÍ, púngui, vb. IV. Tranz. (Regional) A fura, a înșela, a escroca, a pungași. Ca să dea conced (= concediu) la soldați – o zi, două – îi punguie. STANCU, D. 308.
punguire
PUNGUÍ, púngui, vb. IV. Tranz. (Regional) A fura, a înșela, a escroca, a pungași. Ca să dea conced (= concediu) la soldați – o zi, două – îi punguie. STANCU, D. 308.
punguire
PUNGUÍ, punguiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A fura, a escroca, a pungăși. – Din pungă.
punguiră
PUNGUÍ, púngui, vb. IV. Tranz. (Regional) A fura, a înșela, a escroca, a pungași. Ca să dea conced (= concediu) la soldați – o zi, două – îi punguie. STANCU, D. 308.
punguirăm
PUNGUÍ, púngui, vb. IV. Tranz. (Regional) A fura, a înșela, a escroca, a pungași. Ca să dea conced (= concediu) la soldați – o zi, două – îi punguie. STANCU, D. 308.
punguirăți
PUNGUÍ, púngui, vb. IV. Tranz. (Regional) A fura, a înșela, a escroca, a pungași. Ca să dea conced (= concediu) la soldați – o zi, două – îi punguie. STANCU, D. 308.
punguise
PUNGUÍ, púngui, vb. IV. Tranz. (Regional) A fura, a înșela, a escroca, a pungași. Ca să dea conced (= concediu) la soldați – o zi, două – îi punguie. STANCU, D. 308.
punguisem
PUNGUÍ, púngui, vb. IV. Tranz. (Regional) A fura, a înșela, a escroca, a pungași. Ca să dea conced (= concediu) la soldați – o zi, două – îi punguie. STANCU, D. 308.
punguiseră
PUNGUÍ, púngui, vb. IV. Tranz. (Regional) A fura, a înșela, a escroca, a pungași. Ca să dea conced (= concediu) la soldați – o zi, două – îi punguie. STANCU, D. 308.
punguiserăm
PUNGUÍ, púngui, vb. IV. Tranz. (Regional) A fura, a înșela, a escroca, a pungași. Ca să dea conced (= concediu) la soldați – o zi, două – îi punguie. STANCU, D. 308.
punguiserăți
PUNGUÍ, púngui, vb. IV. Tranz. (Regional) A fura, a înșela, a escroca, a pungași. Ca să dea conced (= concediu) la soldați – o zi, două – îi punguie. STANCU, D. 308.
punguiseși
PUNGUÍ, púngui, vb. IV. Tranz. (Regional) A fura, a înșela, a escroca, a pungași. Ca să dea conced (= concediu) la soldați – o zi, două – îi punguie. STANCU, D. 308.
punguiseți
PUNGUÍ, púngui, vb. IV. Tranz. (Regional) A fura, a înșela, a escroca, a pungași. Ca să dea conced (= concediu) la soldați – o zi, două – îi punguie. STANCU, D. 308.
punguit
PUNGUÍ, púngui, vb. IV. Tranz. (Regional) A fura, a înșela, a escroca, a pungași. Ca să dea conced (= concediu) la soldați – o zi, două – îi punguie. STANCU, D. 308.
punguit
PUNGUÍ, punguiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A fura, a escroca, a pungăși. – Din pungă.
punguiși
PUNGUÍ, púngui, vb. IV. Tranz. (Regional) A fura, a înșela, a escroca, a pungași. Ca să dea conced (= concediu) la soldați – o zi, două – îi punguie. STANCU, D. 308.
punguiți
PUNGUÍ, púngui, vb. IV. Tranz. (Regional) A fura, a înșela, a escroca, a pungași. Ca să dea conced (= concediu) la soldați – o zi, două – îi punguie. STANCU, D. 308.
pungulița
PUNGULÍȚĂ, pungulițe, s. f. 1. Diminutiv al lui pungă; punguță. 2. Plantă erbacee de culoare verde-deschis, cu miros neplăcut, cu flori mici, albe, dispuse în inflorescență (Thlaspi arvense). – Pungă + suf. -uliță. DOOM
pungulíță s. f., g.-d. art. pungulíței; pl. pungulíțe
pungulițe
PUNGULÍȚĂ, pungulițe, s. f. 1. Diminutiv al lui pungă; punguță. 2. Plantă erbacee de culoare verde-deschis, cu miros neplăcut, cu flori mici, albe, dispuse în inflorescență (Thlaspi arvense). – Pungă + suf. -uliță. DOOM
pungulíță s. f., g.-d. art. pungulíței; pl. pungulíțe
punguliței
PUNGULÍȚĂ, pungulițe, s. f. 1. Diminutiv al lui pungă; punguță. 2. Plantă erbacee de culoare verde-deschis, cu miros neplăcut, cu flori mici, albe, dispuse în inflorescență (Thlaspi arvense). – Pungă + suf. -uliță. DOOM
pungulíță s. f., g.-d. art. pungulíței; pl. pungulíțe
pungulițele
PUNGULÍȚĂ, pungulițe, s. f. 1. Diminutiv al lui pungă; punguță. 2. Plantă erbacee de culoare verde-deschis, cu miros neplăcut, cu flori mici, albe, dispuse în inflorescență (Thlaspi arvense). – Pungă + suf. -uliță. DOOM
pungulíță s. f., g.-d. art. pungulíței; pl. pungulíțe
pungulițelor
PUNGULÍȚĂ, pungulițe, s. f. 1. Diminutiv al lui pungă; punguță. 2. Plantă erbacee de culoare verde-deschis, cu miros neplăcut, cu flori mici, albe, dispuse în inflorescență (Thlaspi arvense). – Pungă + suf. -uliță. DOOM
pungulíță s. f., g.-d. art. pungulíței; pl. pungulíțe
punguța
PUNGÚȚĂ, punguțe, s. f. Punguliță. – Pungă + suf. -uță. DOOM
pungúță s. f., g.-d. art. pungúței; pl. pungúțe
punguțe
PUNGÚȚĂ, punguțe, s. f. Punguliță. – Pungă + suf. -uță. DOOM
pungúță s. f., g.-d. art. pungúței; pl. pungúțe
punguței
PUNGÚȚĂ, punguțe, s. f. Punguliță. – Pungă + suf. -uță. DOOM
pungúță s. f., g.-d. art. pungúței; pl. pungúțe
punguțele
PUNGÚȚĂ, punguțe, s. f. Punguliță. – Pungă + suf. -uță. DOOM
pungúță s. f., g.-d. art. pungúței; pl. pungúțe
punguțelor
PUNGÚȚĂ, punguțe, s. f. Punguliță. – Pungă + suf. -uță. DOOM
pungúță s. f., g.-d. art. pungúței; pl. pungúțe
pungălea
PUNGĂLÍ, pungălesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A coase de mântuială, prost, cu împunsături neregulate. – Din pungă. DOOM
pungălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungălésc, imperf. 3 sg. pungăleá; conj. prez. 3 să pungăleáscă
pungăleai
PUNGĂLÍ, pungălesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A coase de mântuială, prost, cu împunsături neregulate. – Din pungă. DOOM
pungălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungălésc, imperf. 3 sg. pungăleá; conj. prez. 3 să pungăleáscă
pungăleala
PUNGĂLEÁLĂ, pungăleli, s. f. (Pop. și fam.) Pungălitură. – Pungăli + suf. -eală. DOOM
pungăleálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. pungălélii; pl. pungăléli
pungăleam
PUNGĂLÍ, pungălesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A coase de mântuială, prost, cu împunsături neregulate. – Din pungă. DOOM
pungălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungălésc, imperf. 3 sg. pungăleá; conj. prez. 3 să pungăleáscă
pungălească
PUNGĂLÍ, pungălesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A coase de mântuială, prost, cu împunsături neregulate. – Din pungă. DOOM
pungălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungălésc, imperf. 3 sg. pungăleá; conj. prez. 3 să pungăleáscă
pungăleau
PUNGĂLÍ, pungălesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A coase de mântuială, prost, cu împunsături neregulate. – Din pungă. DOOM
pungălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungălésc, imperf. 3 sg. pungăleá; conj. prez. 3 să pungăleáscă
pungăleați
PUNGĂLÍ, pungălesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A coase de mântuială, prost, cu împunsături neregulate. – Din pungă. DOOM
pungălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungălésc, imperf. 3 sg. pungăleá; conj. prez. 3 să pungăleáscă
pungăleli
PUNGĂLEÁLĂ, pungăleli, s. f. (Pop. și fam.) Pungălitură. – Pungăli + suf. -eală. DOOM
pungăleálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. pungălélii; pl. pungăléli
pungălelii
PUNGĂLEÁLĂ, pungăleli, s. f. (Pop. și fam.) Pungălitură. – Pungăli + suf. -eală. DOOM
pungăleálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. pungălélii; pl. pungăléli
pungălelile
PUNGĂLEÁLĂ, pungăleli, s. f. (Pop. și fam.) Pungălitură. – Pungăli + suf. -eală. DOOM
pungăleálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. pungălélii; pl. pungăléli
pungălelilor
PUNGĂLEÁLĂ, pungăleli, s. f. (Pop. și fam.) Pungălitură. – Pungăli + suf. -eală. DOOM
pungăleálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. pungălélii; pl. pungăléli
pungălesc
PUNGĂLÍ, pungălesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A coase de mântuială, prost, cu împunsături neregulate. – Din pungă. DOOM
pungălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungălésc, imperf. 3 sg. pungăleá; conj. prez. 3 să pungăleáscă
pungălește
PUNGĂLÍ, pungălesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A coase de mântuială, prost, cu împunsături neregulate. – Din pungă. DOOM
pungălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungălésc, imperf. 3 sg. pungăleá; conj. prez. 3 să pungăleáscă
pungălești
PUNGĂLÍ, pungălesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A coase de mântuială, prost, cu împunsături neregulate. – Din pungă. DOOM
pungălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungălésc, imperf. 3 sg. pungăleá; conj. prez. 3 să pungăleáscă
pungăli
PUNGĂLÍ, pungălesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A coase de mântuială, prost, cu împunsături neregulate. – Din pungă. DOOM
pungălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungălésc, imperf. 3 sg. pungăleá; conj. prez. 3 să pungăleáscă
pungălii
PUNGĂLÍ, pungălesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A coase de mântuială, prost, cu împunsături neregulate. – Din pungă. DOOM
pungălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungălésc, imperf. 3 sg. pungăleá; conj. prez. 3 să pungăleáscă
pungălim
PUNGĂLÍ, pungălesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A coase de mântuială, prost, cu împunsături neregulate. – Din pungă. DOOM
pungălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungălésc, imperf. 3 sg. pungăleá; conj. prez. 3 să pungăleáscă
pungălind
PUNGĂLÍ, pungălesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A coase de mântuială, prost, cu împunsături neregulate. – Din pungă. DOOM
pungălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungălésc, imperf. 3 sg. pungăleá; conj. prez. 3 să pungăleáscă
pungălire
PUNGĂLÍ, pungălesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A coase de mântuială, prost, cu împunsături neregulate. – Din pungă. DOOM
pungălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungălésc, imperf. 3 sg. pungăleá; conj. prez. 3 să pungăleáscă
pungălire
PUNGĂLÍ, pungălesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A coase de mântuială, prost, cu împunsături neregulate. – Din pungă.
pungăliră
PUNGĂLÍ, pungălesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A coase de mântuială, prost, cu împunsături neregulate. – Din pungă. DOOM
pungălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungălésc, imperf. 3 sg. pungăleá; conj. prez. 3 să pungăleáscă
pungălirăm
PUNGĂLÍ, pungălesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A coase de mântuială, prost, cu împunsături neregulate. – Din pungă. DOOM
pungălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungălésc, imperf. 3 sg. pungăleá; conj. prez. 3 să pungăleáscă
pungălirăți
PUNGĂLÍ, pungălesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A coase de mântuială, prost, cu împunsături neregulate. – Din pungă. DOOM
pungălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungălésc, imperf. 3 sg. pungăleá; conj. prez. 3 să pungăleáscă
pungălise
PUNGĂLÍ, pungălesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A coase de mântuială, prost, cu împunsături neregulate. – Din pungă. DOOM
pungălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungălésc, imperf. 3 sg. pungăleá; conj. prez. 3 să pungăleáscă
pungălisem
PUNGĂLÍ, pungălesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A coase de mântuială, prost, cu împunsături neregulate. – Din pungă. DOOM
pungălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungălésc, imperf. 3 sg. pungăleá; conj. prez. 3 să pungăleáscă
pungăliseră
PUNGĂLÍ, pungălesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A coase de mântuială, prost, cu împunsături neregulate. – Din pungă. DOOM
pungălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungălésc, imperf. 3 sg. pungăleá; conj. prez. 3 să pungăleáscă
pungăliserăm
PUNGĂLÍ, pungălesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A coase de mântuială, prost, cu împunsături neregulate. – Din pungă. DOOM
pungălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungălésc, imperf. 3 sg. pungăleá; conj. prez. 3 să pungăleáscă
pungăliserăți
PUNGĂLÍ, pungălesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A coase de mântuială, prost, cu împunsături neregulate. – Din pungă. DOOM
pungălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungălésc, imperf. 3 sg. pungăleá; conj. prez. 3 să pungăleáscă
pungăliseși
PUNGĂLÍ, pungălesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A coase de mântuială, prost, cu împunsături neregulate. – Din pungă. DOOM
pungălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungălésc, imperf. 3 sg. pungăleá; conj. prez. 3 să pungăleáscă
pungăliseți
PUNGĂLÍ, pungălesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A coase de mântuială, prost, cu împunsături neregulate. – Din pungă. DOOM
pungălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungălésc, imperf. 3 sg. pungăleá; conj. prez. 3 să pungăleáscă
pungălit
PUNGĂLÍ, pungălesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A coase de mântuială, prost, cu împunsături neregulate. – Din pungă. DOOM
pungălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungălésc, imperf. 3 sg. pungăleá; conj. prez. 3 să pungăleáscă
pungălit
PUNGĂLÍT, -Ă, pungăliți, -te, adj. (Pop.) Prost cusut. – V. pungăli.
pungălitura
PUNGĂLITÚRĂ, pungălituri, s. f. (Pop.) Faptul de a pungăli; (concr.) cusătură neîngrijită, neglijentă; pungăleală. – Pungăli + suf. -tură. DOOM
pungălitúră (pop.) s. f., g.-d. art. pungălitúrii; pl. pungălitúri
pungălituri
PUNGĂLITÚRĂ, pungălituri, s. f. (Pop.) Faptul de a pungăli; (concr.) cusătură neîngrijită, neglijentă; pungăleală. – Pungăli + suf. -tură. DOOM
pungălitúră (pop.) s. f., g.-d. art. pungălitúrii; pl. pungălitúri
pungăliturii
PUNGĂLITÚRĂ, pungălituri, s. f. (Pop.) Faptul de a pungăli; (concr.) cusătură neîngrijită, neglijentă; pungăleală. – Pungăli + suf. -tură. DOOM
pungălitúră (pop.) s. f., g.-d. art. pungălitúrii; pl. pungălitúri
pungăliturile
PUNGĂLITÚRĂ, pungălituri, s. f. (Pop.) Faptul de a pungăli; (concr.) cusătură neîngrijită, neglijentă; pungăleală. – Pungăli + suf. -tură. DOOM
pungălitúră (pop.) s. f., g.-d. art. pungălitúrii; pl. pungălitúri
pungăliturilor
PUNGĂLITÚRĂ, pungălituri, s. f. (Pop.) Faptul de a pungăli; (concr.) cusătură neîngrijită, neglijentă; pungăleală. – Pungăli + suf. -tură. DOOM
pungălitúră (pop.) s. f., g.-d. art. pungălitúrii; pl. pungălitúri
pungăliși
PUNGĂLÍ, pungălesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A coase de mântuială, prost, cu împunsături neregulate. – Din pungă. DOOM
pungălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungălésc, imperf. 3 sg. pungăleá; conj. prez. 3 să pungăleáscă
pungăliți
PUNGĂLÍ, pungălesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A coase de mântuială, prost, cu împunsături neregulate. – Din pungă. DOOM
pungălí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungălésc, imperf. 3 sg. pungăleá; conj. prez. 3 să pungăleáscă
pungășea
PUNGĂȘÍ, pungășesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura, a înșela, a escroca. – Din pungaș. DOOM
pungășí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungășésc, imperf. 3 sg. pungășeá; conj. prez. 3 să pungășeáscă
pungășeai
PUNGĂȘÍ, pungășesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura, a înșela, a escroca. – Din pungaș. DOOM
pungășí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungășésc, imperf. 3 sg. pungășeá; conj. prez. 3 să pungășeáscă
pungășeala
PUNGĂȘEÁLĂ, pungășeli, s. f. (Fam.) Faptul de a pungăși. – Pungăși + suf. -eală. DOOM
pungășeálă (fam.) s. f., g.-d. art. pungășélii; pl. pungășéli
pungășeam
PUNGĂȘÍ, pungășesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura, a înșela, a escroca. – Din pungaș. DOOM
pungășí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungășésc, imperf. 3 sg. pungășeá; conj. prez. 3 să pungășeáscă
pungășeasca
PUNGĂȘÉSC, -EÁSCĂ, pungășești, adj. (Fam.) De pungaș; fraudulos, hoțesc. – Pungaș + suf. -esc. DOOM
pungășésc (fam.) adj. m., f. pungășeáscă; pl. m. și f. pungășéști
pungășească
PUNGĂȘÍ, pungășesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura, a înșela, a escroca. – Din pungaș. DOOM
pungășí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungășésc, imperf. 3 sg. pungășeá; conj. prez. 3 să pungășeáscă
pungășeau
PUNGĂȘÍ, pungășesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura, a înșela, a escroca. – Din pungaș. DOOM
pungășí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungășésc, imperf. 3 sg. pungășeá; conj. prez. 3 să pungășeáscă
pungășeați
PUNGĂȘÍ, pungășesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura, a înșela, a escroca. – Din pungaș. DOOM
pungășí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungășésc, imperf. 3 sg. pungășeá; conj. prez. 3 să pungășeáscă
pungășeli
PUNGĂȘEÁLĂ, pungășeli, s. f. (Fam.) Faptul de a pungăși. – Pungăși + suf. -eală. DOOM
pungășeálă (fam.) s. f., g.-d. art. pungășélii; pl. pungășéli
pungășelii
PUNGĂȘEÁLĂ, pungășeli, s. f. (Fam.) Faptul de a pungăși. – Pungăși + suf. -eală. DOOM
pungășeálă (fam.) s. f., g.-d. art. pungășélii; pl. pungășéli
pungășelile
PUNGĂȘEÁLĂ, pungășeli, s. f. (Fam.) Faptul de a pungăși. – Pungăși + suf. -eală. DOOM
pungășeálă (fam.) s. f., g.-d. art. pungășélii; pl. pungășéli
pungășelilor
PUNGĂȘEÁLĂ, pungășeli, s. f. (Fam.) Faptul de a pungăși. – Pungăși + suf. -eală. DOOM
pungășeálă (fam.) s. f., g.-d. art. pungășélii; pl. pungășéli
pungășesc
PUNGĂȘÉSC, -EÁSCĂ, pungășești, adj. (Fam.) De pungaș; fraudulos, hoțesc. – Pungaș + suf. -esc. DOOM
pungășésc (fam.) adj. m., f. pungășeáscă; pl. m. și f. pungășéști
pungășesc
PUNGĂȘÍ, pungășesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura, a înșela, a escroca. – Din pungaș. DOOM
pungășí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungășésc, imperf. 3 sg. pungășeá; conj. prez. 3 să pungășeáscă
pungășescul
PUNGĂȘÉSC, -EÁSCĂ, pungășești, adj. (Fam.) De pungaș; fraudulos, hoțesc. – Pungaș + suf. -esc. DOOM
pungășésc (fam.) adj. m., f. pungășeáscă; pl. m. și f. pungășéști
pungășescului
PUNGĂȘÉSC, -EÁSCĂ, pungășești, adj. (Fam.) De pungaș; fraudulos, hoțesc. – Pungaș + suf. -esc. DOOM
pungășésc (fam.) adj. m., f. pungășeáscă; pl. m. și f. pungășéști
pungășește
PUNGĂȘÉȘTE adv. (Fam.) Ca pungașii. – Pungaș + suf. -ește.
pungășește
PUNGĂȘÍ, pungășesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura, a înșela, a escroca. – Din pungaș. DOOM
pungășí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungășésc, imperf. 3 sg. pungășeá; conj. prez. 3 să pungășeáscă
pungășești
PUNGĂȘÉSC, -EÁSCĂ, pungășești, adj. (Fam.) De pungaș; fraudulos, hoțesc. – Pungaș + suf. -esc. DOOM
pungășésc (fam.) adj. m., f. pungășeáscă; pl. m. și f. pungășéști
pungășești
PUNGĂȘÍ, pungășesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura, a înșela, a escroca. – Din pungaș. DOOM
pungășí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungășésc, imperf. 3 sg. pungășeá; conj. prez. 3 să pungășeáscă
pungășeștii
PUNGĂȘÉSC, -EÁSCĂ, pungășești, adj. (Fam.) De pungaș; fraudulos, hoțesc. – Pungaș + suf. -esc. DOOM
pungășésc (fam.) adj. m., f. pungășeáscă; pl. m. și f. pungășéști
pungășeștile
PUNGĂȘÉSC, -EÁSCĂ, pungășești, adj. (Fam.) De pungaș; fraudulos, hoțesc. – Pungaș + suf. -esc. DOOM
pungășésc (fam.) adj. m., f. pungășeáscă; pl. m. și f. pungășéști
pungășeștilor
PUNGĂȘÉSC, -EÁSCĂ, pungășești, adj. (Fam.) De pungaș; fraudulos, hoțesc. – Pungaș + suf. -esc. DOOM
pungășésc (fam.) adj. m., f. pungășeáscă; pl. m. și f. pungășéști
pungăși
PUNGĂȘÍ, pungășesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura, a înșela, a escroca. – Din pungaș. DOOM
pungășí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungășésc, imperf. 3 sg. pungășeá; conj. prez. 3 să pungășeáscă
pungășia
PUNGĂȘÍE, pungășii, s. f. (Fam.) Faptă de pungaș; furt, hoție; escrocherie, înșelătorie. – Pungaș + suf. -ie. DOOM
pungășíe (fam.) s. f., art. pungășía, g.-d. art. pungășíei; pl. pungășíi, art. pungășíile
pungășie
PUNGĂȘÍE, pungășii, s. f. (Fam.) Faptă de pungaș; furt, hoție; escrocherie, înșelătorie. – Pungaș + suf. -ie. DOOM
pungășíe (fam.) s. f., art. pungășía, g.-d. art. pungășíei; pl. pungășíi, art. pungășíile
pungășiei
PUNGĂȘÍE, pungășii, s. f. (Fam.) Faptă de pungaș; furt, hoție; escrocherie, înșelătorie. – Pungaș + suf. -ie. DOOM
pungășíe (fam.) s. f., art. pungășía, g.-d. art. pungășíei; pl. pungășíi, art. pungășíile
pungășii
PUNGĂȘÍ, pungășesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura, a înșela, a escroca. – Din pungaș. DOOM
pungășí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungășésc, imperf. 3 sg. pungășeá; conj. prez. 3 să pungășeáscă
pungășii
PUNGĂȘÍE, pungășii, s. f. (Fam.) Faptă de pungaș; furt, hoție; escrocherie, înșelătorie. – Pungaș + suf. -ie. DOOM
pungășíe (fam.) s. f., art. pungășía, g.-d. art. pungășíei; pl. pungășíi, art. pungășíile
pungășiile
PUNGĂȘÍE, pungășii, s. f. (Fam.) Faptă de pungaș; furt, hoție; escrocherie, înșelătorie. – Pungaș + suf. -ie. DOOM
pungășíe (fam.) s. f., art. pungășía, g.-d. art. pungășíei; pl. pungășíi, art. pungășíile
pungășiilor
PUNGĂȘÍE, pungășii, s. f. (Fam.) Faptă de pungaș; furt, hoție; escrocherie, înșelătorie. – Pungaș + suf. -ie. DOOM
pungășíe (fam.) s. f., art. pungășía, g.-d. art. pungășíei; pl. pungășíi, art. pungășíile
pungășim
PUNGĂȘÍ, pungășesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura, a înșela, a escroca. – Din pungaș. DOOM
pungășí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungășésc, imperf. 3 sg. pungășeá; conj. prez. 3 să pungășeáscă
pungășind
PUNGĂȘÍ, pungășesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura, a înșela, a escroca. – Din pungaș. DOOM
pungășí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungășésc, imperf. 3 sg. pungășeá; conj. prez. 3 să pungășeáscă
pungășire
PUNGĂȘÍ, pungășesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura, a înșela, a escroca. – Din pungaș. DOOM
pungășí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungășésc, imperf. 3 sg. pungășeá; conj. prez. 3 să pungășeáscă
pungășiră
PUNGĂȘÍ, pungășesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura, a înșela, a escroca. – Din pungaș. DOOM
pungășí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungășésc, imperf. 3 sg. pungășeá; conj. prez. 3 să pungășeáscă
pungășirăm
PUNGĂȘÍ, pungășesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura, a înșela, a escroca. – Din pungaș. DOOM
pungășí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungășésc, imperf. 3 sg. pungășeá; conj. prez. 3 să pungășeáscă
pungășirăți
PUNGĂȘÍ, pungășesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura, a înșela, a escroca. – Din pungaș. DOOM
pungășí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungășésc, imperf. 3 sg. pungășeá; conj. prez. 3 să pungășeáscă
pungășise
PUNGĂȘÍ, pungășesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura, a înșela, a escroca. – Din pungaș. DOOM
pungășí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungășésc, imperf. 3 sg. pungășeá; conj. prez. 3 să pungășeáscă
pungășisem
PUNGĂȘÍ, pungășesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura, a înșela, a escroca. – Din pungaș. DOOM
pungășí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungășésc, imperf. 3 sg. pungășeá; conj. prez. 3 să pungășeáscă
pungășiseră
PUNGĂȘÍ, pungășesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura, a înșela, a escroca. – Din pungaș. DOOM
pungășí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungășésc, imperf. 3 sg. pungășeá; conj. prez. 3 să pungășeáscă
pungășiserăm
PUNGĂȘÍ, pungășesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura, a înșela, a escroca. – Din pungaș. DOOM
pungășí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungășésc, imperf. 3 sg. pungășeá; conj. prez. 3 să pungășeáscă
pungășiserăți
PUNGĂȘÍ, pungășesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura, a înșela, a escroca. – Din pungaș. DOOM
pungășí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungășésc, imperf. 3 sg. pungășeá; conj. prez. 3 să pungășeáscă
pungășiseși
PUNGĂȘÍ, pungășesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura, a înșela, a escroca. – Din pungaș. DOOM
pungășí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungășésc, imperf. 3 sg. pungășeá; conj. prez. 3 să pungășeáscă
pungășiseți
PUNGĂȘÍ, pungășesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura, a înșela, a escroca. – Din pungaș. DOOM
pungășí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungășésc, imperf. 3 sg. pungășeá; conj. prez. 3 să pungășeáscă
pungășit
PUNGĂȘÍ, pungășesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura, a înșela, a escroca. – Din pungaș. DOOM
pungășí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungășésc, imperf. 3 sg. pungășeá; conj. prez. 3 să pungășeáscă
pungășiși
PUNGĂȘÍ, pungășesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura, a înșela, a escroca. – Din pungaș. DOOM
pungășí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungășésc, imperf. 3 sg. pungășeá; conj. prez. 3 să pungășeáscă
pungășiți
PUNGĂȘÍ, pungășesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura, a înșela, a escroca. – Din pungaș. DOOM
pungășí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungășésc, imperf. 3 sg. pungășeá; conj. prez. 3 să pungășeáscă
pungășoaica
PUNGĂȘOÁICĂ, pungășoaice, s. f. (Fam.) Hoață de buzunare; p. gener. hoață. ♦ Femeie șmecheră, vicleană, escroacă. – Pungaș + suf. -oaică. DOOM
pungășoáică (fam.) s. f., g.-d. art. pungășoáicei; pl. pungășoáice
pungășoaice
PUNGĂȘOÁICĂ, pungășoaice, s. f. (Fam.) Hoață de buzunare; p. gener. hoață. ♦ Femeie șmecheră, vicleană, escroacă. – Pungaș + suf. -oaică. DOOM
pungășoáică (fam.) s. f., g.-d. art. pungășoáicei; pl. pungășoáice
pungășoaicei
PUNGĂȘOÁICĂ, pungășoaice, s. f. (Fam.) Hoață de buzunare; p. gener. hoață. ♦ Femeie șmecheră, vicleană, escroacă. – Pungaș + suf. -oaică. DOOM
pungășoáică (fam.) s. f., g.-d. art. pungășoáicei; pl. pungășoáice
pungășoaicele
PUNGĂȘOÁICĂ, pungășoaice, s. f. (Fam.) Hoață de buzunare; p. gener. hoață. ♦ Femeie șmecheră, vicleană, escroacă. – Pungaș + suf. -oaică. DOOM
pungășoáică (fam.) s. f., g.-d. art. pungășoáicei; pl. pungășoáice
pungășoaicelor
PUNGĂȘOÁICĂ, pungășoaice, s. f. (Fam.) Hoață de buzunare; p. gener. hoață. ♦ Femeie șmecheră, vicleană, escroacă. – Pungaș + suf. -oaică. DOOM
pungășoáică (fam.) s. f., g.-d. art. pungășoáicei; pl. pungășoáice
puni
PUN, puni, s. m. (La pl.) Nume dat cartaginezilor de către romani; (și la sg.) cartaginez care are acest nume. – Din lat. Poeni. DOOM
!pun s. m., pl. puni
punibil
PUNÍBIL, -Ă, punibili, -e, adj. (Jur.) Pasibil de pedeapsă. – Din it. punibile. DOOM
puníbil adj. m., pl. puníbili; f. puníbilă, pl. puníbile
punibila
PUNÍBIL, -Ă, punibili, -e, adj. (Jur.) Pasibil de pedeapsă. – Din it. punibile. DOOM
puníbil adj. m., pl. puníbili; f. puníbilă, pl. puníbile
punibile
PUNÍBIL, -Ă, punibili, -e, adj. (Jur.) Pasibil de pedeapsă. – Din it. punibile. DOOM
puníbil adj. m., pl. puníbili; f. puníbilă, pl. puníbile
punibilei
PUNÍBIL, -Ă, punibili, -e, adj. (Jur.) Pasibil de pedeapsă. – Din it. punibile. DOOM
puníbil adj. m., pl. puníbili; f. puníbilă, pl. puníbile
punibilele
PUNÍBIL, -Ă, punibili, -e, adj. (Jur.) Pasibil de pedeapsă. – Din it. punibile. DOOM
puníbil adj. m., pl. puníbili; f. puníbilă, pl. puníbile
punibilelor
PUNÍBIL, -Ă, punibili, -e, adj. (Jur.) Pasibil de pedeapsă. – Din it. punibile. DOOM
puníbil adj. m., pl. puníbili; f. puníbilă, pl. puníbile
punibili
PUNÍBIL, -Ă, punibili, -e, adj. (Jur.) Pasibil de pedeapsă. – Din it. punibile. DOOM
puníbil adj. m., pl. puníbili; f. puníbilă, pl. puníbile
punibilii
PUNÍBIL, -Ă, punibili, -e, adj. (Jur.) Pasibil de pedeapsă. – Din it. punibile. DOOM
puníbil adj. m., pl. puníbili; f. puníbilă, pl. puníbile
punibililor
PUNÍBIL, -Ă, punibili, -e, adj. (Jur.) Pasibil de pedeapsă. – Din it. punibile. DOOM
puníbil adj. m., pl. puníbili; f. puníbilă, pl. puníbile
punibilul
PUNÍBIL, -Ă, punibili, -e, adj. (Jur.) Pasibil de pedeapsă. – Din it. punibile. DOOM
puníbil adj. m., pl. puníbili; f. puníbilă, pl. puníbile
punibilului
PUNÍBIL, -Ă, punibili, -e, adj. (Jur.) Pasibil de pedeapsă. – Din it. punibile. DOOM
puníbil adj. m., pl. puníbili; f. puníbilă, pl. puníbile
punic
PÚNIC, -Ă, punici, -ce, adj. Care aparține Cartaginei sau locuitorilor ei, privitor la Cartagina sau la locuitorii ei; cartaginez. ◊ Război punic = nume dat fiecăruia dintre cele trei războaie purtate de Roma antică împotriva Cartaginei. – Din lat. punicus, fr. punique. DOOM
púnic adj. m., pl. púnici; f. púnică, pl. púnice
punica
PÚNIC, -Ă, punici, -ce, adj. Care aparține Cartaginei sau locuitorilor ei, privitor la Cartagina sau la locuitorii ei; cartaginez. ◊ Război punic = nume dat fiecăruia dintre cele trei războaie purtate de Roma antică împotriva Cartaginei. – Din lat. punicus, fr. punique. DOOM
púnic adj. m., pl. púnici; f. púnică, pl. púnice
punica
RÓDIU1, rodii, s. m. Arbust mediteranean ornamental, cu frunze lanceolate, cu flori roșii și fructe comestibile; rodier (Punica granatum). – Din rodie.
punice
PÚNIC, -Ă, punici, -ce, adj. Care aparține Cartaginei sau locuitorilor ei, privitor la Cartagina sau la locuitorii ei; cartaginez. ◊ Război punic = nume dat fiecăruia dintre cele trei războaie purtate de Roma antică împotriva Cartaginei. – Din lat. punicus, fr. punique. DOOM
púnic adj. m., pl. púnici; f. púnică, pl. púnice
punicei
PÚNIC, -Ă, punici, -ce, adj. Care aparține Cartaginei sau locuitorilor ei, privitor la Cartagina sau la locuitorii ei; cartaginez. ◊ Război punic = nume dat fiecăruia dintre cele trei războaie purtate de Roma antică împotriva Cartaginei. – Din lat. punicus, fr. punique. DOOM
púnic adj. m., pl. púnici; f. púnică, pl. púnice
punicele
PÚNIC, -Ă, punici, -ce, adj. Care aparține Cartaginei sau locuitorilor ei, privitor la Cartagina sau la locuitorii ei; cartaginez. ◊ Război punic = nume dat fiecăruia dintre cele trei războaie purtate de Roma antică împotriva Cartaginei. – Din lat. punicus, fr. punique. DOOM
púnic adj. m., pl. púnici; f. púnică, pl. púnice
punicelor
PÚNIC, -Ă, punici, -ce, adj. Care aparține Cartaginei sau locuitorilor ei, privitor la Cartagina sau la locuitorii ei; cartaginez. ◊ Război punic = nume dat fiecăruia dintre cele trei războaie purtate de Roma antică împotriva Cartaginei. – Din lat. punicus, fr. punique. DOOM
púnic adj. m., pl. púnici; f. púnică, pl. púnice
punici
PÚNIC, -Ă, punici, -ce, adj. Care aparține Cartaginei sau locuitorilor ei, privitor la Cartagina sau la locuitorii ei; cartaginez. ◊ Război punic = nume dat fiecăruia dintre cele trei războaie purtate de Roma antică împotriva Cartaginei. – Din lat. punicus, fr. punique. DOOM
púnic adj. m., pl. púnici; f. púnică, pl. púnice
punicii
PÚNIC, -Ă, punici, -ce, adj. Care aparține Cartaginei sau locuitorilor ei, privitor la Cartagina sau la locuitorii ei; cartaginez. ◊ Război punic = nume dat fiecăruia dintre cele trei războaie purtate de Roma antică împotriva Cartaginei. – Din lat. punicus, fr. punique. DOOM
púnic adj. m., pl. púnici; f. púnică, pl. púnice
punicilor
PÚNIC, -Ă, punici, -ce, adj. Care aparține Cartaginei sau locuitorilor ei, privitor la Cartagina sau la locuitorii ei; cartaginez. ◊ Război punic = nume dat fiecăruia dintre cele trei războaie purtate de Roma antică împotriva Cartaginei. – Din lat. punicus, fr. punique. DOOM
púnic adj. m., pl. púnici; f. púnică, pl. púnice
punicul
PÚNIC, -Ă, punici, -ce, adj. Care aparține Cartaginei sau locuitorilor ei, privitor la Cartagina sau la locuitorii ei; cartaginez. ◊ Război punic = nume dat fiecăruia dintre cele trei războaie purtate de Roma antică împotriva Cartaginei. – Din lat. punicus, fr. punique. DOOM
púnic adj. m., pl. púnici; f. púnică, pl. púnice
punicului
PÚNIC, -Ă, punici, -ce, adj. Care aparține Cartaginei sau locuitorilor ei, privitor la Cartagina sau la locuitorii ei; cartaginez. ◊ Război punic = nume dat fiecăruia dintre cele trei războaie purtate de Roma antică împotriva Cartaginei. – Din lat. punicus, fr. punique. DOOM
púnic adj. m., pl. púnici; f. púnică, pl. púnice
punii
PUN, puni, s. m. (La pl.) Nume dat cartaginezilor de către romani; (și la sg.) cartaginez care are acest nume. – Din lat. Poeni. DOOM
!pun s. m., pl. puni
punilor
PUN, puni, s. m. (La pl.) Nume dat cartaginezilor de către romani; (și la sg.) cartaginez care are acest nume. – Din lat. Poeni. DOOM
!pun s. m., pl. puni
punisabil
PUNISÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care merită o pedeapsă, care poate fi pedepsit. [Cf. fr. punissable].
punisabila
PUNISÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care merită o pedeapsă, care poate fi pedepsit. [Cf. fr. punissable].
punisabile
PUNISÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care merită o pedeapsă, care poate fi pedepsit. [Cf. fr. punissable].
punisabilei
PUNISÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care merită o pedeapsă, care poate fi pedepsit. [Cf. fr. punissable].
punisabilele
PUNISÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care merită o pedeapsă, care poate fi pedepsit. [Cf. fr. punissable].
punisabilelor
PUNISÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care merită o pedeapsă, care poate fi pedepsit. [Cf. fr. punissable].
punisabili
PUNISÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care merită o pedeapsă, care poate fi pedepsit. [Cf. fr. punissable].
punisabilii
PUNISÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care merită o pedeapsă, care poate fi pedepsit. [Cf. fr. punissable].
punisabililor
PUNISÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care merită o pedeapsă, care poate fi pedepsit. [Cf. fr. punissable].
punisabilul
PUNISÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care merită o pedeapsă, care poate fi pedepsit. [Cf. fr. punissable].
punisabilului
PUNISÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Care merită o pedeapsă, care poate fi pedepsit. [Cf. fr. punissable].
punitiv
PUNITÍV, -Ă, punitivi, -e, adj. (Livr.) Care pedepsește; destinat să pedepsească. – Din fr. punitif. DOOM
punitív adj. m., pl. punitívi; f. punitívă, pl. punitíve
punitiva
PUNITÍV, -Ă, punitivi, -e, adj. (Livr.) Care pedepsește; destinat să pedepsească. – Din fr. punitif. DOOM
punitív adj. m., pl. punitívi; f. punitívă, pl. punitíve
punitive
PUNITÍV, -Ă, punitivi, -e, adj. (Livr.) Care pedepsește; destinat să pedepsească. – Din fr. punitif. DOOM
punitív adj. m., pl. punitívi; f. punitívă, pl. punitíve
punitivei
PUNITÍV, -Ă, punitivi, -e, adj. (Livr.) Care pedepsește; destinat să pedepsească. – Din fr. punitif. DOOM
punitív adj. m., pl. punitívi; f. punitívă, pl. punitíve
punitivele
PUNITÍV, -Ă, punitivi, -e, adj. (Livr.) Care pedepsește; destinat să pedepsească. – Din fr. punitif. DOOM
punitív adj. m., pl. punitívi; f. punitívă, pl. punitíve
punitivelor
PUNITÍV, -Ă, punitivi, -e, adj. (Livr.) Care pedepsește; destinat să pedepsească. – Din fr. punitif. DOOM
punitív adj. m., pl. punitívi; f. punitívă, pl. punitíve
punitivi
PUNITÍV, -Ă, punitivi, -e, adj. (Livr.) Care pedepsește; destinat să pedepsească. – Din fr. punitif. DOOM
punitív adj. m., pl. punitívi; f. punitívă, pl. punitíve
punitivii
PUNITÍV, -Ă, punitivi, -e, adj. (Livr.) Care pedepsește; destinat să pedepsească. – Din fr. punitif. DOOM
punitív adj. m., pl. punitívi; f. punitívă, pl. punitíve
punitivilor
PUNITÍV, -Ă, punitivi, -e, adj. (Livr.) Care pedepsește; destinat să pedepsească. – Din fr. punitif. DOOM
punitív adj. m., pl. punitívi; f. punitívă, pl. punitíve
punitivul
PUNITÍV, -Ă, punitivi, -e, adj. (Livr.) Care pedepsește; destinat să pedepsească. – Din fr. punitif. DOOM
punitív adj. m., pl. punitívi; f. punitívă, pl. punitíve
punitivului
PUNITÍV, -Ă, punitivi, -e, adj. (Livr.) Care pedepsește; destinat să pedepsească. – Din fr. punitif. DOOM
punitív adj. m., pl. punitívi; f. punitívă, pl. punitíve
punițiune
PUNIȚIÚNE s.f. (Rar) Pedeapsă. [< fr. punition, lat. punitio].
punk
PUNK adj. invar. (În sintagmele) Mișcare punk = mișcare muzicală și culturală marginală, cristalizată în anii 1976-1977 în Anglia, dar cu durată mai mare în SUA, caracterizată printr-un spirit iconoclast și rebel. Modă punk = modă tinerească stridentă, extravagantă. [Pr.: pank] – Din engl. punk. DOOM
punk (angl.) [u pron. a] adj. invar.
punkist
PUNKÍST, -Ă, punkiști, -ste, s. m. și f. Adept al mișcării punk. [Pr.: pankist] – Punk + suf. -ist. DOOM
*punkístă (fam.) [u pron. a] s. f., g.-d. art. punkístei; pl. punkíste
punkista
PUNKÍST, -Ă, punkiști, -ste, s. m. și f. Adept al mișcării punk. [Pr.: pankist] – Punk + suf. -ist. DOOM
*punkístă (fam.) [u pron. a] s. f., g.-d. art. punkístei; pl. punkíste
punkiste
PUNKÍST, -Ă, punkiști, -ste, s. m. și f. Adept al mișcării punk. [Pr.: pankist] – Punk + suf. -ist. DOOM
*punkístă (fam.) [u pron. a] s. f., g.-d. art. punkístei; pl. punkíste
punkistei
PUNKÍST, -Ă, punkiști, -ste, s. m. și f. Adept al mișcării punk. [Pr.: pankist] – Punk + suf. -ist. DOOM
*punkístă (fam.) [u pron. a] s. f., g.-d. art. punkístei; pl. punkíste
punkistele
PUNKÍST, -Ă, punkiști, -ste, s. m. și f. Adept al mișcării punk. [Pr.: pankist] – Punk + suf. -ist. DOOM
*punkístă (fam.) [u pron. a] s. f., g.-d. art. punkístei; pl. punkíste
punkistelor
PUNKÍST, -Ă, punkiști, -ste, s. m. și f. Adept al mișcării punk. [Pr.: pankist] – Punk + suf. -ist. DOOM
*punkístă (fam.) [u pron. a] s. f., g.-d. art. punkístei; pl. punkíste
punkistul
PUNKÍST, -Ă, punkiști, -ste, s. m. și f. Adept al mișcării punk. [Pr.: pankist] – Punk + suf. -ist. DOOM
*punkístă (fam.) [u pron. a] s. f., g.-d. art. punkístei; pl. punkíste
punkistului
PUNKÍST, -Ă, punkiști, -ste, s. m. și f. Adept al mișcării punk. [Pr.: pankist] – Punk + suf. -ist. DOOM
*punkístă (fam.) [u pron. a] s. f., g.-d. art. punkístei; pl. punkíste
punkiști
PUNKÍST, -Ă, punkiști, -ste, s. m. și f. Adept al mișcării punk. [Pr.: pankist] – Punk + suf. -ist. DOOM
*punkístă (fam.) [u pron. a] s. f., g.-d. art. punkístei; pl. punkíste
punkiștii
PUNKÍST, -Ă, punkiști, -ste, s. m. și f. Adept al mișcării punk. [Pr.: pankist] – Punk + suf. -ist. DOOM
*punkístă (fam.) [u pron. a] s. f., g.-d. art. punkístei; pl. punkíste
punkiștilor
PUNKÍST, -Ă, punkiști, -ste, s. m. și f. Adept al mișcării punk. [Pr.: pankist] – Punk + suf. -ist. DOOM
*punkístă (fam.) [u pron. a] s. f., g.-d. art. punkístei; pl. punkíste
punoi
PUNÓI s. n. v. puroi.
punt
PUNT s. m. v. pfund. DOOM
pfund (unitate de măsură) s. m., pl. pfunzi
punt
PUNCT, puncte, s. n. I. 1. Semn grafic mic și rotund, asemănător cu o înțepătură de ac, folosit ca semn de punctuație, pentru a indica pauze între propoziții sau fraze independente, pentru prescurtarea unui cuvânt sau care se pune deasupra literelor „i”, „j” etc. ◊ Două puncte = semn de punctuație constând din două puncte (I 1) așezate unul deasupra altuia, folosit pentru a arăta că urmează o vorbire directă, o enumerare, o explicare sau o concluzie. Punct și virgulă = semn de punctuație constând dintr-un punct (I 1) așezat deasupra unei virgule, folosit pentru a despărți părțile componente ale unei perioade. Puncte de suspensie sau puncte-puncte = semn de punctuație constând din trei (sau mai multe) puncte (I 1) așezate în linie orizontală, folosit pentru a arăta o întrerupere în șirul gândirii, al acțiunii sau o omisiune dintr-un text reprodus. ◊ Expr. A pune punctul pe i = a preciza ce este esențial într-o chestiune, a trage concluzia. ♦ Fig. (Cu valoare de interjecție) Gata! destul! 2. Semn convențional în formă de punct (I 1), care indică pe o hartă așezările omenești, care marchează zarurile, piesele de domino etc. sau care este pus la dreapta unei note muzicale spre a-i prelungi durata cu încă o jumătate din valoarea ei. 3. Punct (I 1) folosit în matematică, indicând efectuarea unei înmulțiri. 4. Fel de a coase, de a broda, de a croșeta; model de cusătură, de broderie etc. 5. (În sintagma) Punct tipografic = unitate de măsură pentru lungime, folosită în tipografie, egală cu 0,376 mm. 6. Ceea ce se vede foarte mic din cauza depărtării. ♦ Pată mică, rotundă, detașată pe un fond de altă culoare. 7. (În sintagma) Punct de ochire = locul din țintă în care trăgătorul potrivește precis linia de ochire. II. 1. Figură geometrică plană fără nicio dimensiune (reprezentată prin partea comună a două linii care se întâlnesc). ♦ Loc determinat pe o lungime, pe o suprafață, în spațiu. ◊ Punct medical (sau sanitar) = serviciu medical organizat în fabrici, uzine, șantiere etc. 2. Valoare a unei mărimi, mai ales temperatura la care se produce un anumit fenomen. Punct de topire. III. 1. Parte determinată în cadrul unei acțiuni, al unei discuții, al unei probleme etc. ◊ Expr. Punct de onoare = lucru, chestiune care angajează prestigiul, autoritatea, onoarea cuiva. Punct de plecare (sau de pornire) = a) locul de unde pleacă cineva; b) începutul unei lucrări, al unei acțiuni. A fi pe punctul de a... = a fi gata de a..., a fi pregătit să... Punct de vedere = aspectul sub care cineva privește o problemă sau atitudinea pe care o are față de ea; mod de a gândi. Din punct de vedere = în privința..., sub raportul... Din punct în punct sau punct cu punct = amănunțit, detaliat, pe larg. A pune (ceva) la punct = a) a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a-l face să funcționeze în condițiile dorite; b) a aranja, a potrivi lucrurile așa cum trebuie, fără a neglija niciun amănunt; a restabili adevărul. A fi pus la punct = a fi aranjat, bine îmbrăcat. A pune pe cineva la punct = a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu, a da cuiva o lecție de bună-cuviință. 2. Moment, stadiu, fază, etapă de dezvoltare. ◊ Punct mort = situație fără ieșire. ◊ Loc. adv. Până la un (sau la acest) punct = până la o anumită limită sau etapă; într-o anumită măsură. ◊ Expr. Până la ce punct = în ce măsură, până unde... ♦ (Adverbial) Exact, precis, fix. IV. Unitate de măsură care indică punctajul obținut de un sportiv sau de o echipă într-o competiție; golurile marcate. ♦ Unitate de măsură pentru indicarea situației participanților la unele jocuri (zaruri, cărți, biliard etc.). ♦ Unitate de măsură pentru sporirea sau reducerea cursului valorilor mobiliare negociate prin bursă. ♦ Fiecare dintre diviziunile unei cartele pentru raționalizarea anumitor produse industriale; tichet detașat dintr-o astfel de cartelă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe puncte = a) pe baza dreptului conferit de cartelă; raționalizat; b) fig. fără a avea pregătirea corespunzătoare funcției pe care o ocupă. – Din lat. punctum (cu unele sensuri după fr. point). DOOM
punct s. n., pl. púncte (punc-te)
punta
PUNTÁ vb. I v. puncta.
puntai
PUNTÁ vb. I v. puncta.
puntam
PUNTÁ vb. I v. puncta.
puntare
PUNTÁ vb. I v. puncta.
puntare
PUNTÁ vb. I. v. puncta.
puntară
PUNTÁ vb. I v. puncta.
puntarăm
PUNTÁ vb. I v. puncta.
puntarăți
PUNTÁ vb. I v. puncta.
puntase
PUNTÁ vb. I v. puncta.
puntasem
PUNTÁ vb. I v. puncta.
puntaseră
PUNTÁ vb. I v. puncta.
puntaserăm
PUNTÁ vb. I v. puncta.
puntaserăți
PUNTÁ vb. I v. puncta.
puntaseși
PUNTÁ vb. I v. puncta.
puntaseți
PUNTÁ vb. I v. puncta.
puntat
PUNTÁ vb. I v. puncta.
puntat
PUNTÁT, -Ă, puntați, -te, adj. (Despre nave sau ambarcațiuni) Cu punte. – Din punte.
puntata
PUNTÁT, -Ă, puntați, -te, adj. (Despre nave sau ambarcațiuni) Cu punte. – Din punte.
puntate
PUNTÁT, -Ă, puntați, -te, adj. (Despre nave sau ambarcațiuni) Cu punte. – Din punte.
puntatei
PUNTÁT, -Ă, puntați, -te, adj. (Despre nave sau ambarcațiuni) Cu punte. – Din punte.
puntatele
PUNTÁT, -Ă, puntați, -te, adj. (Despre nave sau ambarcațiuni) Cu punte. – Din punte.
puntatelor
PUNTÁT, -Ă, puntați, -te, adj. (Despre nave sau ambarcațiuni) Cu punte. – Din punte.
puntatul
PUNTÁT, -Ă, puntați, -te, adj. (Despre nave sau ambarcațiuni) Cu punte. – Din punte.
puntatului
PUNTÁT, -Ă, puntați, -te, adj. (Despre nave sau ambarcațiuni) Cu punte. – Din punte.
puntau
PUNTÁ vb. I v. puncta.
puntași
PUNTÁ vb. I v. puncta.
puntați
PUNTÁ vb. I v. puncta.
puntați
PUNTÁT, -Ă, puntați, -te, adj. (Despre nave sau ambarcațiuni) Cu punte. – Din punte.
puntații
PUNTÁT, -Ă, puntați, -te, adj. (Despre nave sau ambarcațiuni) Cu punte. – Din punte.
puntaților
PUNTÁT, -Ă, puntați, -te, adj. (Despre nave sau ambarcațiuni) Cu punte. – Din punte.
punte
PÚNTE, punți, s. f. 1. Pod îngust (format adesea dintr-o scândură sau dintr-o bârnă) așezat peste un șanț, peste o râpă sau peste o apă, care poate fi trecut numai cu piciorul. ◊ Expr. Punte de scăpare = mijloc de a trece peste o, dificultate, de a ieși dintr-un impas. A se face (sau a se pune) luntre și punte v. luntre. ♦ Scândură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălțime. ♦ Punte de comunicație = placă metalică rabatabilă folosită ca legătură între două vagoane de cale ferată. ♦ Pod suspendat sau mobil care leagă vasele de chei. ♦ Pod suspendat sau mobil la o cetate sau la un castel medieval. 2. Planșeu metalic sau de lemn, orizontal, care închide corpul unei nave la partea superioară sau care compartimentează nava pe nivele. 3. Dispozitiv de măsură a unor mărimi electrice format din patru elemente, o sursă de energie și un instrument de măsură. 4. Pluta în care se introduce fitilul candelei. 5. (Chim.; în sintagma) Punte de hidrogen = legătură de hidrogen. – Lat. pons, -ntis. DOOM
púnte s. f., g.-d. art. púnții; pl. punți
puntea
PÚNTE, punți, s. f. 1. Pod îngust (format adesea dintr-o scândură sau dintr-o bârnă) așezat peste un șanț, peste o râpă sau peste o apă, care poate fi trecut numai cu piciorul. ◊ Expr. Punte de scăpare = mijloc de a trece peste o, dificultate, de a ieși dintr-un impas. A se face (sau a se pune) luntre și punte v. luntre. ♦ Scândură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălțime. ♦ Punte de comunicație = placă metalică rabatabilă folosită ca legătură între două vagoane de cale ferată. ♦ Pod suspendat sau mobil care leagă vasele de chei. ♦ Pod suspendat sau mobil la o cetate sau la un castel medieval. 2. Planșeu metalic sau de lemn, orizontal, care închide corpul unei nave la partea superioară sau care compartimentează nava pe nivele. 3. Dispozitiv de măsură a unor mărimi electrice format din patru elemente, o sursă de energie și un instrument de măsură. 4. Pluta în care se introduce fitilul candelei. 5. (Chim.; în sintagma) Punte de hidrogen = legătură de hidrogen. – Lat. pons, -ntis. DOOM
púnte s. f., g.-d. art. púnții; pl. punți
puntează
PUNTÁ vb. I v. puncta.
puntez
PUNTÁ vb. I v. puncta.
punteze
PUNTÁ vb. I v. puncta.
puntezi
PUNTÁ vb. I v. puncta.
punticele
PUNTICÍCĂ, punticele, s. f. (Rar) Puntișoară. – Punte + suf. -icică. DOOM
punticícă (rar) s. f., g.-d. art. punticélei; pl. punticéle, art. punticélele
punticelei
PUNTICÍCĂ, punticele, s. f. (Rar) Puntișoară. – Punte + suf. -icică. DOOM
punticícă (rar) s. f., g.-d. art. punticélei; pl. punticéle, art. punticélele
punticelele
PUNTICÍCĂ, punticele, s. f. (Rar) Puntișoară. – Punte + suf. -icică. DOOM
punticícă (rar) s. f., g.-d. art. punticélei; pl. punticéle, art. punticélele
punticelelor
PUNTICÍCĂ, punticele, s. f. (Rar) Puntișoară. – Punte + suf. -icică. DOOM
punticícă (rar) s. f., g.-d. art. punticélei; pl. punticéle, art. punticélele
punticica
PUNTICÍCĂ, punticele, s. f. (Rar) Puntișoară. – Punte + suf. -icică. DOOM
punticícă (rar) s. f., g.-d. art. punticélei; pl. punticéle, art. punticélele
puntișoara
PUNTIȘOÁRĂ, puntișoare, s. f. Diminutiv al lui punte; punticică, puntiță. – Punte + suf. -ișoară. DOOM
puntișoáră (rar) s. f., g.-d. art. puntișoárei; pl. puntișoáre
puntișoare
PUNTIȘOÁRĂ, puntișoare, s. f. Diminutiv al lui punte; punticică, puntiță. – Punte + suf. -ișoară. DOOM
puntișoáră (rar) s. f., g.-d. art. puntișoárei; pl. puntișoáre
puntișoarei
PUNTIȘOÁRĂ, puntișoare, s. f. Diminutiv al lui punte; punticică, puntiță. – Punte + suf. -ișoară. DOOM
puntișoáră (rar) s. f., g.-d. art. puntișoárei; pl. puntișoáre
puntișoarele
PUNTIȘOÁRĂ, puntișoare, s. f. Diminutiv al lui punte; punticică, puntiță. – Punte + suf. -ișoară. DOOM
puntișoáră (rar) s. f., g.-d. art. puntișoárei; pl. puntișoáre
puntișoarelor
PUNTIȘOÁRĂ, puntișoare, s. f. Diminutiv al lui punte; punticică, puntiță. – Punte + suf. -ișoară. DOOM
puntișoáră (rar) s. f., g.-d. art. puntișoárei; pl. puntișoáre
puntița
PUNTÍȚĂ, puntițe, s. f. 1. Puntișoară. 2. Interval aflat între găurile țevilor la o placă tubulară a unei căldări de aburi. – Punte + suf. -iță. DOOM
puntíță s. f., g.-d. art. puntíței; pl. puntíțe
puntițe
PUNTÍȚĂ, puntițe, s. f. 1. Puntișoară. 2. Interval aflat între găurile țevilor la o placă tubulară a unei căldări de aburi. – Punte + suf. -iță. DOOM
puntíță s. f., g.-d. art. puntíței; pl. puntíțe
puntiței
PUNTÍȚĂ, puntițe, s. f. 1. Puntișoară. 2. Interval aflat între găurile țevilor la o placă tubulară a unei căldări de aburi. – Punte + suf. -iță. DOOM
puntíță s. f., g.-d. art. puntíței; pl. puntíțe
puntițele
PUNTÍȚĂ, puntițe, s. f. 1. Puntișoară. 2. Interval aflat între găurile țevilor la o placă tubulară a unei căldări de aburi. – Punte + suf. -iță. DOOM
puntíță s. f., g.-d. art. puntíței; pl. puntíțe
puntițelor
PUNTÍȚĂ, puntițe, s. f. 1. Puntișoară. 2. Interval aflat între găurile țevilor la o placă tubulară a unei căldări de aburi. – Punte + suf. -iță. DOOM
puntíță s. f., g.-d. art. puntíței; pl. puntíțe
puntual
PUNTUÁL, -Ă adj. v. punctual.
puntând
PUNTÁ vb. I v. puncta.
puntînd
PUNTÁ vb. I v. puncta.
punul
PUN, puni, s. m. (La pl.) Nume dat cartaginezilor de către romani; (și la sg.) cartaginez care are acest nume. – Din lat. Poeni. DOOM
!pun s. m., pl. puni
punului
PUN, puni, s. m. (La pl.) Nume dat cartaginezilor de către romani; (și la sg.) cartaginez care are acest nume. – Din lat. Poeni. DOOM
!pun s. m., pl. puni
punând
PÚNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere. DOOM
púne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 să púnă; ger. punấnd; part. pus
punînd
PÚNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere. DOOM
púne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 să púnă; ger. punấnd; part. pus
pună
PÚNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere. DOOM
púne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 să púnă; ger. punấnd; part. pus
punți
PÚNTE, punți, s. f. 1. Pod îngust (format adesea dintr-o scândură sau dintr-o bârnă) așezat peste un șanț, peste o râpă sau peste o apă, care poate fi trecut numai cu piciorul. ◊ Expr. Punte de scăpare = mijloc de a trece peste o, dificultate, de a ieși dintr-un impas. A se face (sau a se pune) luntre și punte v. luntre. ♦ Scândură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălțime. ♦ Punte de comunicație = placă metalică rabatabilă folosită ca legătură între două vagoane de cale ferată. ♦ Pod suspendat sau mobil care leagă vasele de chei. ♦ Pod suspendat sau mobil la o cetate sau la un castel medieval. 2. Planșeu metalic sau de lemn, orizontal, care închide corpul unei nave la partea superioară sau care compartimentează nava pe nivele. 3. Dispozitiv de măsură a unor mărimi electrice format din patru elemente, o sursă de energie și un instrument de măsură. 4. Pluta în care se introduce fitilul candelei. 5. (Chim.; în sintagma) Punte de hidrogen = legătură de hidrogen. – Lat. pons, -ntis. DOOM
púnte s. f., g.-d. art. púnții; pl. punți
punții
PÚNTE, punți, s. f. 1. Pod îngust (format adesea dintr-o scândură sau dintr-o bârnă) așezat peste un șanț, peste o râpă sau peste o apă, care poate fi trecut numai cu piciorul. ◊ Expr. Punte de scăpare = mijloc de a trece peste o, dificultate, de a ieși dintr-un impas. A se face (sau a se pune) luntre și punte v. luntre. ♦ Scândură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălțime. ♦ Punte de comunicație = placă metalică rabatabilă folosită ca legătură între două vagoane de cale ferată. ♦ Pod suspendat sau mobil care leagă vasele de chei. ♦ Pod suspendat sau mobil la o cetate sau la un castel medieval. 2. Planșeu metalic sau de lemn, orizontal, care închide corpul unei nave la partea superioară sau care compartimentează nava pe nivele. 3. Dispozitiv de măsură a unor mărimi electrice format din patru elemente, o sursă de energie și un instrument de măsură. 4. Pluta în care se introduce fitilul candelei. 5. (Chim.; în sintagma) Punte de hidrogen = legătură de hidrogen. – Lat. pons, -ntis. DOOM
púnte s. f., g.-d. art. púnții; pl. punți
punțile
PÚNTE, punți, s. f. 1. Pod îngust (format adesea dintr-o scândură sau dintr-o bârnă) așezat peste un șanț, peste o râpă sau peste o apă, care poate fi trecut numai cu piciorul. ◊ Expr. Punte de scăpare = mijloc de a trece peste o, dificultate, de a ieși dintr-un impas. A se face (sau a se pune) luntre și punte v. luntre. ♦ Scândură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălțime. ♦ Punte de comunicație = placă metalică rabatabilă folosită ca legătură între două vagoane de cale ferată. ♦ Pod suspendat sau mobil care leagă vasele de chei. ♦ Pod suspendat sau mobil la o cetate sau la un castel medieval. 2. Planșeu metalic sau de lemn, orizontal, care închide corpul unei nave la partea superioară sau care compartimentează nava pe nivele. 3. Dispozitiv de măsură a unor mărimi electrice format din patru elemente, o sursă de energie și un instrument de măsură. 4. Pluta în care se introduce fitilul candelei. 5. (Chim.; în sintagma) Punte de hidrogen = legătură de hidrogen. – Lat. pons, -ntis. DOOM
púnte s. f., g.-d. art. púnții; pl. punți
punților
PÚNTE, punți, s. f. 1. Pod îngust (format adesea dintr-o scândură sau dintr-o bârnă) așezat peste un șanț, peste o râpă sau peste o apă, care poate fi trecut numai cu piciorul. ◊ Expr. Punte de scăpare = mijloc de a trece peste o, dificultate, de a ieși dintr-un impas. A se face (sau a se pune) luntre și punte v. luntre. ♦ Scândură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălțime. ♦ Punte de comunicație = placă metalică rabatabilă folosită ca legătură între două vagoane de cale ferată. ♦ Pod suspendat sau mobil care leagă vasele de chei. ♦ Pod suspendat sau mobil la o cetate sau la un castel medieval. 2. Planșeu metalic sau de lemn, orizontal, care închide corpul unei nave la partea superioară sau care compartimentează nava pe nivele. 3. Dispozitiv de măsură a unor mărimi electrice format din patru elemente, o sursă de energie și un instrument de măsură. 4. Pluta în care se introduce fitilul candelei. 5. (Chim.; în sintagma) Punte de hidrogen = legătură de hidrogen. – Lat. pons, -ntis. DOOM
púnte s. f., g.-d. art. púnții; pl. punți
pup
PUP2 interj. v. pu. DOOM
pu-pu-púp interj.
pup
PUP2 interj. v. pu. DOOM
pu-pu-púp interj.
pup
PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare. – Lat. *puppare. DOOM
pupá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 púpă
pupa
PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare. – Lat. *puppare. DOOM
pupá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 púpă
pupa
PÚPĂ2, pupe, s. f. Formă de dezvoltare în metamorfoza unor insecte, între starea de larvă și cea de dezvoltare completă; nimfă. – Din lat. pupa. DOOM
púpă s. f., g.-d. art. púpei; pl. púpe
pupa
PÚPĂ1, pupe, s. f. Partea de dinapoi a corpului unei nave. – Din fr. poupe. DOOM
púpă s. f., g.-d. art. púpei; pl. púpe
pupai
PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare. – Lat. *puppare. DOOM
pupá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 púpă
pupam
PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare. – Lat. *puppare. DOOM
pupá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 púpă
pupare
PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare. – Lat. *puppare. DOOM
pupá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 púpă
pupară
PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare. – Lat. *puppare. DOOM
pupá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 púpă
puparăm
PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare. – Lat. *puppare. DOOM
pupá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 púpă
puparăți
PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare. – Lat. *puppare. DOOM
pupá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 púpă
pupase
PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare. – Lat. *puppare. DOOM
pupá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 púpă
pupasem
PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare. – Lat. *puppare. DOOM
pupá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 púpă
pupaseră
PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare. – Lat. *puppare. DOOM
pupá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 púpă
pupaserăm
PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare. – Lat. *puppare. DOOM
pupá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 púpă
pupaserăți
PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare. – Lat. *puppare. DOOM
pupá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 púpă
pupaseși
PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare. – Lat. *puppare. DOOM
pupá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 púpă
pupaseți
PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare. – Lat. *puppare. DOOM
pupá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 púpă
pupat
PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare. – Lat. *puppare. DOOM
pupá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 púpă
pupat
PUPÁT, pupaturi, s. n. (Fam.) Faptul de a (se) pupa; sărutat, sărut, pupătură. – V. pupa.
pupatul
PUPÁT, pupaturi, s. n. (Fam.) Faptul de a (se) pupa; sărutat, sărut, pupătură. – V. pupa.
pupatului
PUPÁT, pupaturi, s. n. (Fam.) Faptul de a (se) pupa; sărutat, sărut, pupătură. – V. pupa.
pupaturi
PUPÁT, pupaturi, s. n. (Fam.) Faptul de a (se) pupa; sărutat, sărut, pupătură. – V. pupa.
pupaturile
PUPÁT, pupaturi, s. n. (Fam.) Faptul de a (se) pupa; sărutat, sărut, pupătură. – V. pupa.
pupaturilor
PUPÁT, pupaturi, s. n. (Fam.) Faptul de a (se) pupa; sărutat, sărut, pupătură. – V. pupa.
pupau
PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare. – Lat. *puppare. DOOM
pupá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 púpă
pupași
PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare. – Lat. *puppare. DOOM
pupá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 púpă
pupați
PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare. – Lat. *puppare. DOOM
pupá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 púpă
pupe
PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare. – Lat. *puppare. DOOM
pupá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 púpă
pupe
PÚPĂ2, pupe, s. f. Formă de dezvoltare în metamorfoza unor insecte, între starea de larvă și cea de dezvoltare completă; nimfă. – Din lat. pupa. DOOM
púpă s. f., g.-d. art. púpei; pl. púpe
pupe
PÚPĂ1, pupe, s. f. Partea de dinapoi a corpului unei nave. – Din fr. poupe. DOOM
púpă s. f., g.-d. art. púpei; pl. púpe
pupei
PÚPĂ2, pupe, s. f. Formă de dezvoltare în metamorfoza unor insecte, între starea de larvă și cea de dezvoltare completă; nimfă. – Din lat. pupa. DOOM
púpă s. f., g.-d. art. púpei; pl. púpe
pupei
PÚPĂ1, pupe, s. f. Partea de dinapoi a corpului unei nave. – Din fr. poupe. DOOM
púpă s. f., g.-d. art. púpei; pl. púpe
pupele
PÚPĂ2, pupe, s. f. Formă de dezvoltare în metamorfoza unor insecte, între starea de larvă și cea de dezvoltare completă; nimfă. – Din lat. pupa. DOOM
púpă s. f., g.-d. art. púpei; pl. púpe
pupele
PÚPĂ1, pupe, s. f. Partea de dinapoi a corpului unei nave. – Din fr. poupe. DOOM
púpă s. f., g.-d. art. púpei; pl. púpe
pupelor
PÚPĂ2, pupe, s. f. Formă de dezvoltare în metamorfoza unor insecte, între starea de larvă și cea de dezvoltare completă; nimfă. – Din lat. pupa. DOOM
púpă s. f., g.-d. art. púpei; pl. púpe
pupelor
PÚPĂ1, pupe, s. f. Partea de dinapoi a corpului unei nave. – Din fr. poupe. DOOM
púpă s. f., g.-d. art. púpei; pl. púpe
pupeze
PÚPĂZĂ, pupeze, s. f. 1. Pasăre insectivoră migratoare, cu penaj pestriț, cu ciocul lung și curbat și cu o creastă de pene mari, portocalii, în vârful capului (Upupa epops). ◊ Expr. A-i merge (cuiva) gura ca pupăza = a vorbi mult, a fi flecar. A-i cânta (cuiva) pupăza = a-i merge rău, a nu avea noroc. 2. Fig. (Fam.) Persoană flecară. ♦ Femeie îmbrăcată sau fardată strident; p. ext. femeie de moravuri ușoare. 3. (Reg.) Colac (în formă de pasăre sau de cuib de pasăre). ◊ Expr. Colac peste pupăză sau pupăză peste colac, se spune când peste un necaz deja existent vine altul (și mai mare). – Cf. alb. pupëzë. DOOM
púpăză s. f., g.-d. art. púpezei; pl. púpeze
pupezea
PUPEZEÁ, -ÍCĂ, pupezele, s. f. 1. Diminutiv al lui pupăză. 2. (Mai ales la pl.) Plantă erbacee perenă din familia leguminoaselor, cu flori la început purpurii și apoi albastre, așezate în raceme (Lathyrus vernus). – Din pupăză. DOOM
!pupezeá/pupezícă s. f., art. pupezeáua/pupezíca, g.-d. art. pupezélei; pl. pupezéle, art. pupezélele
pupezeaua
PUPEZEÁ, -ÍCĂ, pupezele, s. f. 1. Diminutiv al lui pupăză. 2. (Mai ales la pl.) Plantă erbacee perenă din familia leguminoaselor, cu flori la început purpurii și apoi albastre, așezate în raceme (Lathyrus vernus). – Din pupăză. DOOM
!pupezeá/pupezícă s. f., art. pupezeáua/pupezíca, g.-d. art. pupezélei; pl. pupezéle, art. pupezélele
pupezei
PÚPĂZĂ, pupeze, s. f. 1. Pasăre insectivoră migratoare, cu penaj pestriț, cu ciocul lung și curbat și cu o creastă de pene mari, portocalii, în vârful capului (Upupa epops). ◊ Expr. A-i merge (cuiva) gura ca pupăza = a vorbi mult, a fi flecar. A-i cânta (cuiva) pupăza = a-i merge rău, a nu avea noroc. 2. Fig. (Fam.) Persoană flecară. ♦ Femeie îmbrăcată sau fardată strident; p. ext. femeie de moravuri ușoare. 3. (Reg.) Colac (în formă de pasăre sau de cuib de pasăre). ◊ Expr. Colac peste pupăză sau pupăză peste colac, se spune când peste un necaz deja existent vine altul (și mai mare). – Cf. alb. pupëzë. DOOM
púpăză s. f., g.-d. art. púpezei; pl. púpeze
pupezele
PÚPĂZĂ, pupeze, s. f. 1. Pasăre insectivoră migratoare, cu penaj pestriț, cu ciocul lung și curbat și cu o creastă de pene mari, portocalii, în vârful capului (Upupa epops). ◊ Expr. A-i merge (cuiva) gura ca pupăza = a vorbi mult, a fi flecar. A-i cânta (cuiva) pupăza = a-i merge rău, a nu avea noroc. 2. Fig. (Fam.) Persoană flecară. ♦ Femeie îmbrăcată sau fardată strident; p. ext. femeie de moravuri ușoare. 3. (Reg.) Colac (în formă de pasăre sau de cuib de pasăre). ◊ Expr. Colac peste pupăză sau pupăză peste colac, se spune când peste un necaz deja existent vine altul (și mai mare). – Cf. alb. pupëzë. DOOM
púpăză s. f., g.-d. art. púpezei; pl. púpeze
pupezele
PUPEZEÁ, -ÍCĂ, pupezele, s. f. 1. Diminutiv al lui pupăză. 2. (Mai ales la pl.) Plantă erbacee perenă din familia leguminoaselor, cu flori la început purpurii și apoi albastre, așezate în raceme (Lathyrus vernus). – Din pupăză. DOOM
!pupezeá/pupezícă s. f., art. pupezeáua/pupezíca, g.-d. art. pupezélei; pl. pupezéle, art. pupezélele
pupezelei
PUPEZEÁ, -ÍCĂ, pupezele, s. f. 1. Diminutiv al lui pupăză. 2. (Mai ales la pl.) Plantă erbacee perenă din familia leguminoaselor, cu flori la început purpurii și apoi albastre, așezate în raceme (Lathyrus vernus). – Din pupăză. DOOM
!pupezeá/pupezícă s. f., art. pupezeáua/pupezíca, g.-d. art. pupezélei; pl. pupezéle, art. pupezélele
pupezelele
PUPEZEÁ, -ÍCĂ, pupezele, s. f. 1. Diminutiv al lui pupăză. 2. (Mai ales la pl.) Plantă erbacee perenă din familia leguminoaselor, cu flori la început purpurii și apoi albastre, așezate în raceme (Lathyrus vernus). – Din pupăză. DOOM
!pupezeá/pupezícă s. f., art. pupezeáua/pupezíca, g.-d. art. pupezélei; pl. pupezéle, art. pupezélele
pupezelelor
PUPEZEÁ, -ÍCĂ, pupezele, s. f. 1. Diminutiv al lui pupăză. 2. (Mai ales la pl.) Plantă erbacee perenă din familia leguminoaselor, cu flori la început purpurii și apoi albastre, așezate în raceme (Lathyrus vernus). – Din pupăză. DOOM
!pupezeá/pupezícă s. f., art. pupezeáua/pupezíca, g.-d. art. pupezélei; pl. pupezéle, art. pupezélele
pupezelor
PÚPĂZĂ, pupeze, s. f. 1. Pasăre insectivoră migratoare, cu penaj pestriț, cu ciocul lung și curbat și cu o creastă de pene mari, portocalii, în vârful capului (Upupa epops). ◊ Expr. A-i merge (cuiva) gura ca pupăza = a vorbi mult, a fi flecar. A-i cânta (cuiva) pupăza = a-i merge rău, a nu avea noroc. 2. Fig. (Fam.) Persoană flecară. ♦ Femeie îmbrăcată sau fardată strident; p. ext. femeie de moravuri ușoare. 3. (Reg.) Colac (în formă de pasăre sau de cuib de pasăre). ◊ Expr. Colac peste pupăză sau pupăză peste colac, se spune când peste un necaz deja existent vine altul (și mai mare). – Cf. alb. pupëzë. DOOM
púpăză s. f., g.-d. art. púpezei; pl. púpeze
pupezica
PUPEZEÁ, -ÍCĂ, pupezele, s. f. 1. Diminutiv al lui pupăză. 2. (Mai ales la pl.) Plantă erbacee perenă din familia leguminoaselor, cu flori la început purpurii și apoi albastre, așezate în raceme (Lathyrus vernus). – Din pupăză. DOOM
!pupezeá/pupezícă s. f., art. pupezeáua/pupezíca, g.-d. art. pupezélei; pl. pupezéle, art. pupezélele
pupezoi
PUPEZÓI, pupezoi, s. m. Bărbătușul pupezei. – Pupăză + suf. -oi. DOOM
!pupezói (rar) s. m., pl. pupezói, art. pupezóii
pupi
PUP2 interj. v. pu. DOOM
pu-pu-púp interj.
pupi
PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare. – Lat. *puppare. DOOM
pupá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 púpă
pupic
PUPÍC, pupici, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui pup. – Pup + suf. -ic. DOOM
pupíc (fam.) s. m., pl. pupíci
pupici
PUPÍC, pupici, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui pup. – Pup + suf. -ic. DOOM
pupíc (fam.) s. m., pl. pupíci
pupicii
PUPÍC, pupici, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui pup. – Pup + suf. -ic. DOOM
pupíc (fam.) s. m., pl. pupíci
pupicilor
PUPÍC, pupici, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui pup. – Pup + suf. -ic. DOOM
pupíc (fam.) s. m., pl. pupíci
pupicul
PUPÍC, pupici, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui pup. – Pup + suf. -ic. DOOM
pupíc (fam.) s. m., pl. pupíci
pupicului
PUPÍC, pupici, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui pup. – Pup + suf. -ic. DOOM
pupíc (fam.) s. m., pl. pupíci
pupii
PUP2 interj. v. pu. DOOM
pu-pu-púp interj.
pupil
PUPÍL, -Ă, pupili, -e, s. m. și f. Persoană minoră aflată sub tutela sau în grija cuiva (altul decât părinții). – Din fr. pupille, lat. pupillus. DOOM
pupíl s. m., pl. pupíli
pupila
PUPÍLĂ, pupile, s. f. 1. Orificiu central, rotund, al irisului, prin care razele luminoase sunt dirijate spre retină; lumina ochiului. 2. (Fiz., în sintagmele) Pupilă de intrare = deschidere reală sau o imagine a sa care limitează cantitatea de lumină care pătrunde într-un instrument optic. Pupilă de ieșire = deschidere reală sau o imagine a sa care limitează conul de raze de lumină emergente dintr-un sistem optic. – Din fr. pupille, lat. pupilla. DOOM
pupílă s. f., g.-d. art. pupílei; pl. pupíle
pupila
PUPÍL, -Ă, pupili, -e, s. m. și f. Persoană minoră aflată sub tutela sau în grija cuiva (altul decât părinții). – Din fr. pupille, lat. pupillus. DOOM
pupíl s. m., pl. pupíli
pupilar
PUPILÁR2, -Ă, pupilari, -e, adj. (Livr.) Care aparține pupilului, privitor la pupil. – Din fr. pupillaire, lat. pupillaris. DOOM
pupilár adj. m., pl. pupilári; f. pupiláră, pl. pupiláre
pupilara
PUPILÁR2, -Ă, pupilari, -e, adj. (Livr.) Care aparține pupilului, privitor la pupil. – Din fr. pupillaire, lat. pupillaris. DOOM
pupilár adj. m., pl. pupilári; f. pupiláră, pl. pupiláre
pupilare
PUPILÁR2, -Ă, pupilari, -e, adj. (Livr.) Care aparține pupilului, privitor la pupil. – Din fr. pupillaire, lat. pupillaris. DOOM
pupilár adj. m., pl. pupilári; f. pupiláră, pl. pupiláre
pupilarei
PUPILÁR2, -Ă, pupilari, -e, adj. (Livr.) Care aparține pupilului, privitor la pupil. – Din fr. pupillaire, lat. pupillaris. DOOM
pupilár adj. m., pl. pupilári; f. pupiláră, pl. pupiláre
pupilarele
PUPILÁR2, -Ă, pupilari, -e, adj. (Livr.) Care aparține pupilului, privitor la pupil. – Din fr. pupillaire, lat. pupillaris. DOOM
pupilár adj. m., pl. pupilári; f. pupiláră, pl. pupiláre
pupilarelor
PUPILÁR2, -Ă, pupilari, -e, adj. (Livr.) Care aparține pupilului, privitor la pupil. – Din fr. pupillaire, lat. pupillaris. DOOM
pupilár adj. m., pl. pupilári; f. pupiláră, pl. pupiláre
pupilari
PUPILÁR2, -Ă, pupilari, -e, adj. (Livr.) Care aparține pupilului, privitor la pupil. – Din fr. pupillaire, lat. pupillaris. DOOM
pupilár adj. m., pl. pupilári; f. pupiláră, pl. pupiláre
pupilarii
PUPILÁR2, -Ă, pupilari, -e, adj. (Livr.) Care aparține pupilului, privitor la pupil. – Din fr. pupillaire, lat. pupillaris. DOOM
pupilár adj. m., pl. pupilári; f. pupiláră, pl. pupiláre
pupilarilor
PUPILÁR2, -Ă, pupilari, -e, adj. (Livr.) Care aparține pupilului, privitor la pupil. – Din fr. pupillaire, lat. pupillaris. DOOM
pupilár adj. m., pl. pupilári; f. pupiláră, pl. pupiláre
pupilarul
PUPILÁR2, -Ă, pupilari, -e, adj. (Livr.) Care aparține pupilului, privitor la pupil. – Din fr. pupillaire, lat. pupillaris. DOOM
pupilár adj. m., pl. pupilári; f. pupiláră, pl. pupiláre
pupilarului
PUPILÁR2, -Ă, pupilari, -e, adj. (Livr.) Care aparține pupilului, privitor la pupil. – Din fr. pupillaire, lat. pupillaris. DOOM
pupilár adj. m., pl. pupilári; f. pupiláră, pl. pupiláre
pupile
PUPÍLĂ, pupile, s. f. 1. Orificiu central, rotund, al irisului, prin care razele luminoase sunt dirijate spre retină; lumina ochiului. 2. (Fiz., în sintagmele) Pupilă de intrare = deschidere reală sau o imagine a sa care limitează cantitatea de lumină care pătrunde într-un instrument optic. Pupilă de ieșire = deschidere reală sau o imagine a sa care limitează conul de raze de lumină emergente dintr-un sistem optic. – Din fr. pupille, lat. pupilla. DOOM
pupílă s. f., g.-d. art. pupílei; pl. pupíle
pupile
PUPÍL, -Ă, pupili, -e, s. m. și f. Persoană minoră aflată sub tutela sau în grija cuiva (altul decât părinții). – Din fr. pupille, lat. pupillus. DOOM
pupíl s. m., pl. pupíli
pupilei
PUPÍLĂ, pupile, s. f. 1. Orificiu central, rotund, al irisului, prin care razele luminoase sunt dirijate spre retină; lumina ochiului. 2. (Fiz., în sintagmele) Pupilă de intrare = deschidere reală sau o imagine a sa care limitează cantitatea de lumină care pătrunde într-un instrument optic. Pupilă de ieșire = deschidere reală sau o imagine a sa care limitează conul de raze de lumină emergente dintr-un sistem optic. – Din fr. pupille, lat. pupilla. DOOM
pupílă s. f., g.-d. art. pupílei; pl. pupíle
pupilei
PUPÍL, -Ă, pupili, -e, s. m. și f. Persoană minoră aflată sub tutela sau în grija cuiva (altul decât părinții). – Din fr. pupille, lat. pupillus. DOOM
pupíl s. m., pl. pupíli
pupilele
PUPÍLĂ, pupile, s. f. 1. Orificiu central, rotund, al irisului, prin care razele luminoase sunt dirijate spre retină; lumina ochiului. 2. (Fiz., în sintagmele) Pupilă de intrare = deschidere reală sau o imagine a sa care limitează cantitatea de lumină care pătrunde într-un instrument optic. Pupilă de ieșire = deschidere reală sau o imagine a sa care limitează conul de raze de lumină emergente dintr-un sistem optic. – Din fr. pupille, lat. pupilla. DOOM
pupílă s. f., g.-d. art. pupílei; pl. pupíle
pupilele
PUPÍL, -Ă, pupili, -e, s. m. și f. Persoană minoră aflată sub tutela sau în grija cuiva (altul decât părinții). – Din fr. pupille, lat. pupillus. DOOM
pupíl s. m., pl. pupíli
pupilelor
PUPÍLĂ, pupile, s. f. 1. Orificiu central, rotund, al irisului, prin care razele luminoase sunt dirijate spre retină; lumina ochiului. 2. (Fiz., în sintagmele) Pupilă de intrare = deschidere reală sau o imagine a sa care limitează cantitatea de lumină care pătrunde într-un instrument optic. Pupilă de ieșire = deschidere reală sau o imagine a sa care limitează conul de raze de lumină emergente dintr-un sistem optic. – Din fr. pupille, lat. pupilla. DOOM
pupílă s. f., g.-d. art. pupílei; pl. pupíle
pupilelor
PUPÍL, -Ă, pupili, -e, s. m. și f. Persoană minoră aflată sub tutela sau în grija cuiva (altul decât părinții). – Din fr. pupille, lat. pupillus. DOOM
pupíl s. m., pl. pupíli
pupili
PUPÍL, -Ă, pupili, -e, s. m. și f. Persoană minoră aflată sub tutela sau în grija cuiva (altul decât părinții). – Din fr. pupille, lat. pupillus. DOOM
pupíl s. m., pl. pupíli
pupilii
PUPÍL, -Ă, pupili, -e, s. m. și f. Persoană minoră aflată sub tutela sau în grija cuiva (altul decât părinții). – Din fr. pupille, lat. pupillus. DOOM
pupíl s. m., pl. pupíli
pupililor
PUPÍL, -Ă, pupili, -e, s. m. și f. Persoană minoră aflată sub tutela sau în grija cuiva (altul decât părinții). – Din fr. pupille, lat. pupillus. DOOM
pupíl s. m., pl. pupíli
pupilometre
PUPILOMÉTRU, pupilometre, s. n. (Med.) Aparat pentru măsurarea diametrului pupilei. – Din fr. pupillomètre.
pupilometrele
PUPILOMÉTRU, pupilometre, s. n. (Med.) Aparat pentru măsurarea diametrului pupilei. – Din fr. pupillomètre.
pupilometrelor
PUPILOMÉTRU, pupilometre, s. n. (Med.) Aparat pentru măsurarea diametrului pupilei. – Din fr. pupillomètre.
pupilometrie
PUPILOMETRÍE s. f. (Med.) Măsurare a diametrului pupilei. – Din fr. pupillométrie.
pupilometru
PUPILOMÉTRU, pupilometre, s. n. (Med.) Aparat pentru măsurarea diametrului pupilei. – Din fr. pupillomètre.
pupilometrul
PUPILOMÉTRU, pupilometre, s. n. (Med.) Aparat pentru măsurarea diametrului pupilei. – Din fr. pupillomètre.
pupilometrului
PUPILOMÉTRU, pupilometre, s. n. (Med.) Aparat pentru măsurarea diametrului pupilei. – Din fr. pupillomètre.
pupilor
PUP2 interj. v. pu. DOOM
pu-pu-púp interj.
pupiloscopia
PUPILOSCOPÍE, pupiloscopii, s. f. (Med.) Măsurare a refracției ochiului prin interpretarea optică a unei umbre care apare în câmpul pupilei. – Din fr. pupilloscopie.
pupiloscopie
PUPILOSCOPÍE, pupiloscopii, s. f. (Med.) Măsurare a refracției ochiului prin interpretarea optică a unei umbre care apare în câmpul pupilei. – Din fr. pupilloscopie.
pupiloscopiei
PUPILOSCOPÍE, pupiloscopii, s. f. (Med.) Măsurare a refracției ochiului prin interpretarea optică a unei umbre care apare în câmpul pupilei. – Din fr. pupilloscopie.
pupiloscopii
PUPILOSCOPÍE, pupiloscopii, s. f. (Med.) Măsurare a refracției ochiului prin interpretarea optică a unei umbre care apare în câmpul pupilei. – Din fr. pupilloscopie.
pupiloscopiile
PUPILOSCOPÍE, pupiloscopii, s. f. (Med.) Măsurare a refracției ochiului prin interpretarea optică a unei umbre care apare în câmpul pupilei. – Din fr. pupilloscopie.
pupiloscopiilor
PUPILOSCOPÍE, pupiloscopii, s. f. (Med.) Măsurare a refracției ochiului prin interpretarea optică a unei umbre care apare în câmpul pupilei. – Din fr. pupilloscopie.
pupilul
PUPÍL, -Ă, pupili, -e, s. m. și f. Persoană minoră aflată sub tutela sau în grija cuiva (altul decât părinții). – Din fr. pupille, lat. pupillus. DOOM
pupíl s. m., pl. pupíli
pupilului
PUPÍL, -Ă, pupili, -e, s. m. și f. Persoană minoră aflată sub tutela sau în grija cuiva (altul decât părinții). – Din fr. pupille, lat. pupillus. DOOM
pupíl s. m., pl. pupíli
pupincurism
pupincurism, pupincurisme s. n. lingușeală, servilism, slugărnicie.
pupincurist
pupincurist, -ă, pupincuriști, -ste s. m., s. f., adj. (vulg.) lingușitor, servil, slugarnic.
pupincuristă
pupincurist, -ă, pupincuriști, -ste s. m., s. f., adj. (vulg.) lingușitor, servil, slugarnic.
pupineață
pupineață, pupinețe s. f. (glum.) fese.
pupinizare
PUPINIZÁRE, pupinizări, s. f. Operație de mărire a inductivității unui circuit de telecomunicații, prin montarea în serie a unor bobine. – După fr. pupinisation.
pupinizarea
PUPINIZÁRE, pupinizări, s. f. Operație de mărire a inductivității unui circuit de telecomunicații, prin montarea în serie a unor bobine. – După fr. pupinisation.
pupinizări
PUPINIZÁRE, pupinizări, s. f. Operație de mărire a inductivității unui circuit de telecomunicații, prin montarea în serie a unor bobine. – După fr. pupinisation.
pupinizării
PUPINIZÁRE, pupinizări, s. f. Operație de mărire a inductivității unui circuit de telecomunicații, prin montarea în serie a unor bobine. – După fr. pupinisation.
pupinizările
PUPINIZÁRE, pupinizări, s. f. Operație de mărire a inductivității unui circuit de telecomunicații, prin montarea în serie a unor bobine. – După fr. pupinisation.
pupinizărilor
PUPINIZÁRE, pupinizări, s. f. Operație de mărire a inductivității unui circuit de telecomunicații, prin montarea în serie a unor bobine. – După fr. pupinisation.
pupitre
PUPÍTRU, pupitre, s. n. Obiect de mobilă având suprafața în plan înclinat și pe care se pune (la înălțimea vederii) o carte, o partitură etc.; spec. bancă de școală cu fața înclinată; p. restr. partea de deasupra a unei astfel de bănci. ◊ Loc. adv. La pupitru = la conducerea unei orchestre ca dirijor. ♦ (Tehn.) Pupitru de comandă = instalație (în formă de masă înclinată) cu ajutorul căreia se execută comanda, măsurarea și controlul operațiilor unui proces tehnologic sau de altă natură. – Din fr. pupitre. DOOM
pupítru (-pi-tru) s. n., art. pupítrul; pl. pupítre
pupitrele
PUPÍTRU, pupitre, s. n. Obiect de mobilă având suprafața în plan înclinat și pe care se pune (la înălțimea vederii) o carte, o partitură etc.; spec. bancă de școală cu fața înclinată; p. restr. partea de deasupra a unei astfel de bănci. ◊ Loc. adv. La pupitru = la conducerea unei orchestre ca dirijor. ♦ (Tehn.) Pupitru de comandă = instalație (în formă de masă înclinată) cu ajutorul căreia se execută comanda, măsurarea și controlul operațiilor unui proces tehnologic sau de altă natură. – Din fr. pupitre. DOOM
pupítru (-pi-tru) s. n., art. pupítrul; pl. pupítre
pupitrelor
PUPÍTRU, pupitre, s. n. Obiect de mobilă având suprafața în plan înclinat și pe care se pune (la înălțimea vederii) o carte, o partitură etc.; spec. bancă de școală cu fața înclinată; p. restr. partea de deasupra a unei astfel de bănci. ◊ Loc. adv. La pupitru = la conducerea unei orchestre ca dirijor. ♦ (Tehn.) Pupitru de comandă = instalație (în formă de masă înclinată) cu ajutorul căreia se execută comanda, măsurarea și controlul operațiilor unui proces tehnologic sau de altă natură. – Din fr. pupitre. DOOM
pupítru (-pi-tru) s. n., art. pupítrul; pl. pupítre
pupitru
PUPÍTRU, pupitre, s. n. Obiect de mobilă având suprafața în plan înclinat și pe care se pune (la înălțimea vederii) o carte, o partitură etc.; spec. bancă de școală cu fața înclinată; p. restr. partea de deasupra a unei astfel de bănci. ◊ Loc. adv. La pupitru = la conducerea unei orchestre ca dirijor. ♦ (Tehn.) Pupitru de comandă = instalație (în formă de masă înclinată) cu ajutorul căreia se execută comanda, măsurarea și controlul operațiilor unui proces tehnologic sau de altă natură. – Din fr. pupitre. DOOM
pupítru (-pi-tru) s. n., art. pupítrul; pl. pupítre
pupitrul
PUPÍTRU, pupitre, s. n. Obiect de mobilă având suprafața în plan înclinat și pe care se pune (la înălțimea vederii) o carte, o partitură etc.; spec. bancă de școală cu fața înclinată; p. restr. partea de deasupra a unei astfel de bănci. ◊ Loc. adv. La pupitru = la conducerea unei orchestre ca dirijor. ♦ (Tehn.) Pupitru de comandă = instalație (în formă de masă înclinată) cu ajutorul căreia se execută comanda, măsurarea și controlul operațiilor unui proces tehnologic sau de altă natură. – Din fr. pupitre. DOOM
pupítru (-pi-tru) s. n., art. pupítrul; pl. pupítre
pupitrului
PUPÍTRU, pupitre, s. n. Obiect de mobilă având suprafața în plan înclinat și pe care se pune (la înălțimea vederii) o carte, o partitură etc.; spec. bancă de școală cu fața înclinată; p. restr. partea de deasupra a unei astfel de bănci. ◊ Loc. adv. La pupitru = la conducerea unei orchestre ca dirijor. ♦ (Tehn.) Pupitru de comandă = instalație (în formă de masă înclinată) cu ajutorul căreia se execută comanda, măsurarea și controlul operațiilor unui proces tehnologic sau de altă natură. – Din fr. pupitre. DOOM
pupítru (-pi-tru) s. n., art. pupítrul; pl. pupítre
puplin
PUPLÍN s. n. v. poplin.
pupoi
PUPÓI, pupoaie, s. f. (Familiar) Sărut cu zgomot. La urma urmelor, unde nu-i dă și Trăsnea cel urîcios un pupoi fără veste. CREANGĂ, A. 98.
puponiera
PUPONIÉRĂ s.f. Secție de prunci într-o creșă. [Pron. -ni-e-. / < fr. pouponnière].
puponiere
PUPONIÉRĂ s.f. Secție de prunci într-o creșă. [Pron. -ni-e-. / < fr. pouponnière].
puponierei
PUPONIÉRĂ s.f. Secție de prunci într-o creșă. [Pron. -ni-e-. / < fr. pouponnière].
puponierele
PUPONIÉRĂ s.f. Secție de prunci într-o creșă. [Pron. -ni-e-. / < fr. pouponnière].
puponierelor
PUPONIÉRĂ s.f. Secție de prunci într-o creșă. [Pron. -ni-e-. / < fr. pouponnière].
pupui
PUPÚI, pupuie, s. n. 1. Moț. De aceea e ciocoiul ( = ciocîrlanul) cu pupui în vîrful capului. MARIAN, O. I 338. 2. (Regional) Cocoașă. O babă. șchioapă cu pupui în spate. La CADE.
pupuiat
PUPUIÁT, -Ă, pupuiați, -te, adj. 1. Ridicat, umflat, ca o movilă. 2. (Despre păsări) Moțat. (Cu pronunțare regională) Pe la noi pe sub părete, îs plin de puice pupuiete (Furnicarul). GOROVEI, C. 166. 3. Cocoțat.
pupuică
PUPÚICĂ, pupuici, adj. f. (Familiar) Frumușică, elegantă, dichisită. Du-te de-ți pune straiele cele de anul nou și te fă pupuică. ALECSANDRI, T. I 136. Parcă-i scoasă din cutie, Zău așa-i de pupuică. NEGRUZZI, S. III 51. ◊ (Adverbial) Dați brațul și mergeți pupuică... tot pe vîrful scarpilor. ALECSANDRI, T. I 120. ◊ (Substantivat) Nu-mi venea să cred că.. era aceeași cu pupuică spilcuită pe care o duceam peste un sfert de ceas la braț pe stradă, M. I. CARAGIALE, C. 136.
pupul
PUP2 interj. v. pu. DOOM
pu-pu-púp interj.
pupului
PUP2 interj. v. pu. DOOM
pu-pu-púp interj.
pupând
PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare. – Lat. *puppare. DOOM
pupá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 púpă
pupînd
PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare. – Lat. *puppare. DOOM
pupá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 púpă
pupăceală
pupăceală, pupăceli s. f. acțiunea de a săruta.
pupăci
pupăci, pupăcesc I. v. t. a săruta. II. v. r. a se săruta.
pupăcioasa
PUPĂCIÓS, -OÁSĂ, pupăcioși, -oase, adj. Care sărută mult, căruia îi place să (se) sărute. Ghenea e pupăcios la chef. C. PETRESCU, Î. II 29. DOOM
pupăciós (fam.) adj. m., pl. pupăcióși; f. pupăcioásă, pl. pupăcioáse
pupăcioase
PUPĂCIÓS, -OÁSĂ, pupăcioși, -oase, adj. Care sărută mult, căruia îi place să (se) sărute. Ghenea e pupăcios la chef. C. PETRESCU, Î. II 29. DOOM
pupăciós (fam.) adj. m., pl. pupăcióși; f. pupăcioásă, pl. pupăcioáse
pupăcioasei
PUPĂCIÓS, -OÁSĂ, pupăcioși, -oase, adj. Care sărută mult, căruia îi place să (se) sărute. Ghenea e pupăcios la chef. C. PETRESCU, Î. II 29. DOOM
pupăciós (fam.) adj. m., pl. pupăcióși; f. pupăcioásă, pl. pupăcioáse
pupăcioasele
PUPĂCIÓS, -OÁSĂ, pupăcioși, -oase, adj. Care sărută mult, căruia îi place să (se) sărute. Ghenea e pupăcios la chef. C. PETRESCU, Î. II 29. DOOM
pupăciós (fam.) adj. m., pl. pupăcióși; f. pupăcioásă, pl. pupăcioáse
pupăcioaselor
PUPĂCIÓS, -OÁSĂ, pupăcioși, -oase, adj. Care sărută mult, căruia îi place să (se) sărute. Ghenea e pupăcios la chef. C. PETRESCU, Î. II 29. DOOM
pupăciós (fam.) adj. m., pl. pupăcióși; f. pupăcioásă, pl. pupăcioáse
pupăcios
PUPĂCIÓS, -OÁSĂ, pupăcioși, -oase, adj. Care sărută mult, căruia îi place să (se) sărute. Ghenea e pupăcios la chef. C. PETRESCU, Î. II 29. DOOM
pupăciós (fam.) adj. m., pl. pupăcióși; f. pupăcioásă, pl. pupăcioáse
pupăciosul
PUPĂCIÓS, -OÁSĂ, pupăcioși, -oase, adj. Care sărută mult, căruia îi place să (se) sărute. Ghenea e pupăcios la chef. C. PETRESCU, Î. II 29. DOOM
pupăciós (fam.) adj. m., pl. pupăcióși; f. pupăcioásă, pl. pupăcioáse
pupăciosului
PUPĂCIÓS, -OÁSĂ, pupăcioși, -oase, adj. Care sărută mult, căruia îi place să (se) sărute. Ghenea e pupăcios la chef. C. PETRESCU, Î. II 29. DOOM
pupăciós (fam.) adj. m., pl. pupăcióși; f. pupăcioásă, pl. pupăcioáse
pupăcioși
PUPĂCIÓS, -OÁSĂ, pupăcioși, -oase, adj. Care sărută mult, căruia îi place să (se) sărute. Ghenea e pupăcios la chef. C. PETRESCU, Î. II 29. DOOM
pupăciós (fam.) adj. m., pl. pupăcióși; f. pupăcioásă, pl. pupăcioáse
pupăcioșii
PUPĂCIÓS, -OÁSĂ, pupăcioși, -oase, adj. Care sărută mult, căruia îi place să (se) sărute. Ghenea e pupăcios la chef. C. PETRESCU, Î. II 29. DOOM
pupăciós (fam.) adj. m., pl. pupăcióși; f. pupăcioásă, pl. pupăcioáse
pupăcioșilor
PUPĂCIÓS, -OÁSĂ, pupăcioși, -oase, adj. Care sărută mult, căruia îi place să (se) sărute. Ghenea e pupăcios la chef. C. PETRESCU, Î. II 29. DOOM
pupăciós (fam.) adj. m., pl. pupăcióși; f. pupăcioásă, pl. pupăcioáse
pupăcire
pupăci, pupăcesc I. v. t. a săruta. II. v. r. a se săruta.
pupăcit
pupăci, pupăcesc I. v. t. a săruta. II. v. r. a se săruta.
pupăgioară
PUPĂGIOÁRĂ, pupăgioare, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui pupăză. – Pupăză + suf. -ioară.
pupăi
PUPĂÍ, pupăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pupeze) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Despre oameni) A flecări, a cleveti. – [Pu-pu-]pup + suf. -ăi. DOOM
pupăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. pupăiéște, imperf. 3 sg. pupăiá; conj. prez. 3 să pupăiáscă
pupăia
PUPĂÍ, pupăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pupeze) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Despre oameni) A flecări, a cleveti. – [Pu-pu-]pup + suf. -ăi. DOOM
pupăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. pupăiéște, imperf. 3 sg. pupăiá; conj. prez. 3 să pupăiáscă
pupăiai
PUPĂÍ, pupăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pupeze) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Despre oameni) A flecări, a cleveti. – [Pu-pu-]pup + suf. -ăi. DOOM
pupăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. pupăiéște, imperf. 3 sg. pupăiá; conj. prez. 3 să pupăiáscă
pupăiam
PUPĂÍ, pupăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pupeze) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Despre oameni) A flecări, a cleveti. – [Pu-pu-]pup + suf. -ăi. DOOM
pupăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. pupăiéște, imperf. 3 sg. pupăiá; conj. prez. 3 să pupăiáscă
pupăiască
PUPĂÍ, pupăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pupeze) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Despre oameni) A flecări, a cleveti. – [Pu-pu-]pup + suf. -ăi. DOOM
pupăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. pupăiéște, imperf. 3 sg. pupăiá; conj. prez. 3 să pupăiáscă
pupăiau
PUPĂÍ, pupăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pupeze) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Despre oameni) A flecări, a cleveti. – [Pu-pu-]pup + suf. -ăi. DOOM
pupăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. pupăiéște, imperf. 3 sg. pupăiá; conj. prez. 3 să pupăiáscă
pupăiați
PUPĂÍ, pupăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pupeze) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Despre oameni) A flecări, a cleveti. – [Pu-pu-]pup + suf. -ăi. DOOM
pupăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. pupăiéște, imperf. 3 sg. pupăiá; conj. prez. 3 să pupăiáscă
pupăiesc
PUPĂÍ, pupăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pupeze) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Despre oameni) A flecări, a cleveti. – [Pu-pu-]pup + suf. -ăi. DOOM
pupăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. pupăiéște, imperf. 3 sg. pupăiá; conj. prez. 3 să pupăiáscă
pupăiește
PUPĂÍ, pupăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pupeze) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Despre oameni) A flecări, a cleveti. – [Pu-pu-]pup + suf. -ăi. DOOM
pupăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. pupăiéște, imperf. 3 sg. pupăiá; conj. prez. 3 să pupăiáscă
pupăiești
PUPĂÍ, pupăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pupeze) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Despre oameni) A flecări, a cleveti. – [Pu-pu-]pup + suf. -ăi. DOOM
pupăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. pupăiéște, imperf. 3 sg. pupăiá; conj. prez. 3 să pupăiáscă
pupăii
PUPĂÍ, pupăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pupeze) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Despre oameni) A flecări, a cleveti. – [Pu-pu-]pup + suf. -ăi. DOOM
pupăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. pupăiéște, imperf. 3 sg. pupăiá; conj. prez. 3 să pupăiáscă
pupăim
PUPĂÍ, pupăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pupeze) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Despre oameni) A flecări, a cleveti. – [Pu-pu-]pup + suf. -ăi. DOOM
pupăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. pupăiéște, imperf. 3 sg. pupăiá; conj. prez. 3 să pupăiáscă
pupăind
PUPĂÍ, pupăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pupeze) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Despre oameni) A flecări, a cleveti. – [Pu-pu-]pup + suf. -ăi. DOOM
pupăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. pupăiéște, imperf. 3 sg. pupăiá; conj. prez. 3 să pupăiáscă
pupăire
PUPĂÍ, pupăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pupeze) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Despre oameni) A flecări, a cleveti. – [Pu-pu-]pup + suf. -ăi. DOOM
pupăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. pupăiéște, imperf. 3 sg. pupăiá; conj. prez. 3 să pupăiáscă
pupăiră
PUPĂÍ, pupăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pupeze) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Despre oameni) A flecări, a cleveti. – [Pu-pu-]pup + suf. -ăi. DOOM
pupăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. pupăiéște, imperf. 3 sg. pupăiá; conj. prez. 3 să pupăiáscă
pupăirăm
PUPĂÍ, pupăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pupeze) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Despre oameni) A flecări, a cleveti. – [Pu-pu-]pup + suf. -ăi. DOOM
pupăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. pupăiéște, imperf. 3 sg. pupăiá; conj. prez. 3 să pupăiáscă
pupăirăți
PUPĂÍ, pupăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pupeze) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Despre oameni) A flecări, a cleveti. – [Pu-pu-]pup + suf. -ăi. DOOM
pupăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. pupăiéște, imperf. 3 sg. pupăiá; conj. prez. 3 să pupăiáscă
pupăise
PUPĂÍ, pupăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pupeze) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Despre oameni) A flecări, a cleveti. – [Pu-pu-]pup + suf. -ăi. DOOM
pupăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. pupăiéște, imperf. 3 sg. pupăiá; conj. prez. 3 să pupăiáscă
pupăisem
PUPĂÍ, pupăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pupeze) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Despre oameni) A flecări, a cleveti. – [Pu-pu-]pup + suf. -ăi. DOOM
pupăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. pupăiéște, imperf. 3 sg. pupăiá; conj. prez. 3 să pupăiáscă
pupăiseră
PUPĂÍ, pupăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pupeze) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Despre oameni) A flecări, a cleveti. – [Pu-pu-]pup + suf. -ăi. DOOM
pupăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. pupăiéște, imperf. 3 sg. pupăiá; conj. prez. 3 să pupăiáscă
pupăiserăm
PUPĂÍ, pupăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pupeze) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Despre oameni) A flecări, a cleveti. – [Pu-pu-]pup + suf. -ăi. DOOM
pupăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. pupăiéște, imperf. 3 sg. pupăiá; conj. prez. 3 să pupăiáscă
pupăiserăți
PUPĂÍ, pupăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pupeze) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Despre oameni) A flecări, a cleveti. – [Pu-pu-]pup + suf. -ăi. DOOM
pupăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. pupăiéște, imperf. 3 sg. pupăiá; conj. prez. 3 să pupăiáscă
pupăiseși
PUPĂÍ, pupăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pupeze) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Despre oameni) A flecări, a cleveti. – [Pu-pu-]pup + suf. -ăi. DOOM
pupăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. pupăiéște, imperf. 3 sg. pupăiá; conj. prez. 3 să pupăiáscă
pupăiseți
PUPĂÍ, pupăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pupeze) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Despre oameni) A flecări, a cleveti. – [Pu-pu-]pup + suf. -ăi. DOOM
pupăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. pupăiéște, imperf. 3 sg. pupăiá; conj. prez. 3 să pupăiáscă
pupăit
PUPĂÍ, pupăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pupeze) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Despre oameni) A flecări, a cleveti. – [Pu-pu-]pup + suf. -ăi. DOOM
pupăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. pupăiéște, imperf. 3 sg. pupăiá; conj. prez. 3 să pupăiáscă
pupăiși
PUPĂÍ, pupăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pupeze) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Despre oameni) A flecări, a cleveti. – [Pu-pu-]pup + suf. -ăi. DOOM
pupăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. pupăiéște, imperf. 3 sg. pupăiá; conj. prez. 3 să pupăiáscă
pupăiți
PUPĂÍ, pupăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre pupeze) A scoate strigăte caracteristice speciei. ♦ Fig. (Despre oameni) A flecări, a cleveti. – [Pu-pu-]pup + suf. -ăi. DOOM
pupăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. pupăiéște, imperf. 3 sg. pupăiá; conj. prez. 3 să pupăiáscă
pupătoare
pupătoare, pupători s. f. (glum.) gură.
pupătura
PUPĂTÚRĂ, pupături, s. f. (Fam.) Sărutare, pupat. – Pupa + suf. -ătură. DOOM
pupătúră (fam.) s. f., g.-d. art. pupătúrii; pl. pupătúri
pupături
PUPĂTÚRĂ, pupături, s. f. (Fam.) Sărutare, pupat. – Pupa + suf. -ătură. DOOM
pupătúră (fam.) s. f., g.-d. art. pupătúrii; pl. pupătúri
pupăturii
PUPĂTÚRĂ, pupături, s. f. (Fam.) Sărutare, pupat. – Pupa + suf. -ătură. DOOM
pupătúră (fam.) s. f., g.-d. art. pupătúrii; pl. pupătúri
pupăturile
PUPĂTÚRĂ, pupături, s. f. (Fam.) Sărutare, pupat. – Pupa + suf. -ătură. DOOM
pupătúră (fam.) s. f., g.-d. art. pupătúrii; pl. pupătúri
pupăturilor
PUPĂTÚRĂ, pupături, s. f. (Fam.) Sărutare, pupat. – Pupa + suf. -ătură. DOOM
pupătúră (fam.) s. f., g.-d. art. pupătúrii; pl. pupătúri
pupăza
PÚPĂZĂ, pupeze, s. f. 1. Pasăre insectivoră migratoare, cu penaj pestriț, cu ciocul lung și curbat și cu o creastă de pene mari, portocalii, în vârful capului (Upupa epops). ◊ Expr. A-i merge (cuiva) gura ca pupăza = a vorbi mult, a fi flecar. A-i cânta (cuiva) pupăza = a-i merge rău, a nu avea noroc. 2. Fig. (Fam.) Persoană flecară. ♦ Femeie îmbrăcată sau fardată strident; p. ext. femeie de moravuri ușoare. 3. (Reg.) Colac (în formă de pasăre sau de cuib de pasăre). ◊ Expr. Colac peste pupăză sau pupăză peste colac, se spune când peste un necaz deja existent vine altul (și mai mare). – Cf. alb. pupëzë. DOOM
púpăză s. f., g.-d. art. púpezei; pl. púpeze
pupăzoi
PUPĂZÓI, pupăzoi, s. m. Bărbătușul pupezei. – Pupăză + suf. -oi.
pupăzoii
PUPĂZÓI, pupăzoi, s. m. Bărbătușul pupezei. – Pupăză + suf. -oi.
pupăzoilor
PUPĂZÓI, pupăzoi, s. m. Bărbătușul pupezei. – Pupăză + suf. -oi.
pupăzoiul
PUPĂZÓI, pupăzoi, s. m. Bărbătușul pupezei. – Pupăză + suf. -oi.
pupăzoiului
PUPĂZÓI, pupăzoi, s. m. Bărbătușul pupezei. – Pupăză + suf. -oi.
pur
PUR2, -Ă, puri, pure, adj. 1. Care nu conține elemente străine; curat, neamestecat. 2. Nealterat, neviciat, nestricat. ♦ Fără pete; imaculat; limpede. ♦ Fig. Nepătat din punct de vedere moral; curat, neprihănit. 3. Veritabil, autentic, adevărat. E adevărul pur. ◊ Loc. adv. Pur și simplu = nimic altceva decât...; numai și numai; nici mai mult, nici mai puțin decât... 4. (Despre voce, sunete etc.) Limpede, clar, cristalin. – Din lat. purus, fr. pur. DOOM
pur2 s. m., pl. puri
pur
PUR2, -Ă, puri, pure, adj. 1. Care nu conține elemente străine; curat, neamestecat. 2. Nealterat, neviciat, nestricat. ♦ Fără pete; imaculat; limpede. ♦ Fig. Nepătat din punct de vedere moral; curat, neprihănit. 3. Veritabil, autentic, adevărat. E adevărul pur. ◊ Loc. adv. Pur și simplu = nimic altceva decât...; numai și numai; nici mai mult, nici mai puțin decât... 4. (Despre voce, sunete etc.) Limpede, clar, cristalin. – Din lat. purus, fr. pur. DOOM
pur2 s. m., pl. puri
pura
PUR2, -Ă, puri, pure, adj. 1. Care nu conține elemente străine; curat, neamestecat. 2. Nealterat, neviciat, nestricat. ♦ Fără pete; imaculat; limpede. ♦ Fig. Nepătat din punct de vedere moral; curat, neprihănit. 3. Veritabil, autentic, adevărat. E adevărul pur. ◊ Loc. adv. Pur și simplu = nimic altceva decât...; numai și numai; nici mai mult, nici mai puțin decât... 4. (Despre voce, sunete etc.) Limpede, clar, cristalin. – Din lat. purus, fr. pur. DOOM
pur2 s. m., pl. puri
puradei
PURADÉL, puradei, s. m. (Fam.) Copil de rom2; p. gener. copil. – Din magh. purdé. DOOM
puradél (arg.) s. m., pl. puradéi, art. puradéii
puradeii
PURADÉL, puradei, s. m. (Fam.) Copil de rom2; p. gener. copil. – Din magh. purdé. DOOM
puradél (arg.) s. m., pl. puradéi, art. puradéii
puradeilor
PURADÉL, puradei, s. m. (Fam.) Copil de rom2; p. gener. copil. – Din magh. purdé. DOOM
puradél (arg.) s. m., pl. puradéi, art. puradéii
puradel
PURADÉL, puradei, s. m. (Fam.) Copil de rom2; p. gener. copil. – Din magh. purdé. DOOM
puradél (arg.) s. m., pl. puradéi, art. puradéii
puradelul
PURADÉL, puradei, s. m. (Fam.) Copil de rom2; p. gener. copil. – Din magh. purdé. DOOM
puradél (arg.) s. m., pl. puradéi, art. puradéii
puradelului
PURADÉL, puradei, s. m. (Fam.) Copil de rom2; p. gener. copil. – Din magh. purdé. DOOM
puradél (arg.) s. m., pl. puradéi, art. puradéii
puradeu
PURADÉU s. m. v. puradel.
purcar
PURCÁR s. m. v. porcar. DOOM
porcár s. m., pl. porcári
purcea
PURCEÁ, -ÍCĂ, purcele, s. f. 1. Puiul de sex feminin al scroafei; p. gener. scroafă (tânără). ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă (sau de nas) = a se îmbăta. 2. (Art.) Numele unui joc de copii la care unul dintre jucători împinge cu un baston o minge, o bilă, un os etc., în timp ce ceilalți jucători caută să-i împiedice cu bastoanele trecerea; p. restr. minge, popic etc. care servește la acest joc. – Lat. porcella. DOOM
purcícă v. purceá
purceadă
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purceaua
PURCEÁ, -ÍCĂ, purcele, s. f. 1. Puiul de sex feminin al scroafei; p. gener. scroafă (tânără). ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă (sau de nas) = a se îmbăta. 2. (Art.) Numele unui joc de copii la care unul dintre jucători împinge cu un baston o minge, o bilă, un os etc., în timp ce ceilalți jucători caută să-i împiedice cu bastoanele trecerea; p. restr. minge, popic etc. care servește la acest joc. – Lat. porcella. DOOM
purcícă v. purceá
purcează
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purced
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purcede
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purcedea
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purcedeai
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purcedeam
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purcedeau
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purcedeați
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purcedem
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purcedere
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purcedere
PURCÉDERE, purcederi, s. f. (Pop.) Acțiunea de a purcede și rezultatul ei; plecare, pornire (la drum). – V. purcede. DOOM
!purcédere (pop.) s. f., g.-d. art. purcéderii; pl. purcéderi
purcederea
PURCÉDERE, purcederi, s. f. (Pop.) Acțiunea de a purcede și rezultatul ei; plecare, pornire (la drum). – V. purcede. DOOM
!purcédere (pop.) s. f., g.-d. art. purcéderii; pl. purcéderi
purcederi
PURCÉDERE, purcederi, s. f. (Pop.) Acțiunea de a purcede și rezultatul ei; plecare, pornire (la drum). – V. purcede. DOOM
!purcédere (pop.) s. f., g.-d. art. purcéderii; pl. purcéderi
purcederii
PURCÉDERE, purcederi, s. f. (Pop.) Acțiunea de a purcede și rezultatul ei; plecare, pornire (la drum). – V. purcede. DOOM
!purcédere (pop.) s. f., g.-d. art. purcéderii; pl. purcéderi
purcederile
PURCÉDERE, purcederi, s. f. (Pop.) Acțiunea de a purcede și rezultatul ei; plecare, pornire (la drum). – V. purcede. DOOM
!purcédere (pop.) s. f., g.-d. art. purcéderii; pl. purcéderi
purcederilor
PURCÉDERE, purcederi, s. f. (Pop.) Acțiunea de a purcede și rezultatul ei; plecare, pornire (la drum). – V. purcede. DOOM
!purcédere (pop.) s. f., g.-d. art. purcéderii; pl. purcéderi
purcedeți
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purcegând
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purcegînd
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purcei
PURCÉL, purcei, s. m. Puiul (de sex masculin al) scroafei, de obicei până la înțărcare; p. gener. porc tânăr. ◊ Expr. (Fam.) Cu cățel, cu purcel = cu tot ce are, cu tot avutul. – Lat. porcellus. DOOM
purcél s. m., pl. purcéi, art. purcéii
purceii
PURCÉL, purcei, s. m. Puiul (de sex masculin al) scroafei, de obicei până la înțărcare; p. gener. porc tânăr. ◊ Expr. (Fam.) Cu cățel, cu purcel = cu tot ce are, cu tot avutul. – Lat. porcellus. DOOM
purcél s. m., pl. purcéi, art. purcéii
purceilor
PURCÉL, purcei, s. m. Puiul (de sex masculin al) scroafei, de obicei până la înțărcare; p. gener. porc tânăr. ◊ Expr. (Fam.) Cu cățel, cu purcel = cu tot ce are, cu tot avutul. – Lat. porcellus. DOOM
purcél s. m., pl. purcéi, art. purcéii
purcel
PURCÉL, purcei, s. m. Puiul (de sex masculin al) scroafei, de obicei până la înțărcare; p. gener. porc tânăr. ◊ Expr. (Fam.) Cu cățel, cu purcel = cu tot ce are, cu tot avutul. – Lat. porcellus. DOOM
purcél s. m., pl. purcéi, art. purcéii
purcelaș
PURCELÁȘ, purcelași, s. m. (Rar) Purceluș. – Purcel + suf. -aș. DOOM
purceláș (rar) s. m., pl. purceláși
purcelași
PURCELÁȘ, purcelași, s. m. (Rar) Purceluș. – Purcel + suf. -aș. DOOM
purceláș (rar) s. m., pl. purceláși
purcelașii
PURCELÁȘ, purcelași, s. m. (Rar) Purceluș. – Purcel + suf. -aș. DOOM
purceláș (rar) s. m., pl. purceláși
purcelașilor
PURCELÁȘ, purcelași, s. m. (Rar) Purceluș. – Purcel + suf. -aș. DOOM
purceláș (rar) s. m., pl. purceláși
purcelașul
PURCELÁȘ, purcelași, s. m. (Rar) Purceluș. – Purcel + suf. -aș. DOOM
purceláș (rar) s. m., pl. purceláși
purcelașului
PURCELÁȘ, purcelași, s. m. (Rar) Purceluș. – Purcel + suf. -aș. DOOM
purceláș (rar) s. m., pl. purceláși
purcele
PURCEÁ, -ÍCĂ, purcele, s. f. 1. Puiul de sex feminin al scroafei; p. gener. scroafă (tânără). ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă (sau de nas) = a se îmbăta. 2. (Art.) Numele unui joc de copii la care unul dintre jucători împinge cu un baston o minge, o bilă, un os etc., în timp ce ceilalți jucători caută să-i împiedice cu bastoanele trecerea; p. restr. minge, popic etc. care servește la acest joc. – Lat. porcella. DOOM
purcícă v. purceá
purcelei
PURCEÁ, -ÍCĂ, purcele, s. f. 1. Puiul de sex feminin al scroafei; p. gener. scroafă (tânără). ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă (sau de nas) = a se îmbăta. 2. (Art.) Numele unui joc de copii la care unul dintre jucători împinge cu un baston o minge, o bilă, un os etc., în timp ce ceilalți jucători caută să-i împiedice cu bastoanele trecerea; p. restr. minge, popic etc. care servește la acest joc. – Lat. porcella. DOOM
purcícă v. purceá
purcelele
PURCEÁ, -ÍCĂ, purcele, s. f. 1. Puiul de sex feminin al scroafei; p. gener. scroafă (tânără). ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă (sau de nas) = a se îmbăta. 2. (Art.) Numele unui joc de copii la care unul dintre jucători împinge cu un baston o minge, o bilă, un os etc., în timp ce ceilalți jucători caută să-i împiedice cu bastoanele trecerea; p. restr. minge, popic etc. care servește la acest joc. – Lat. porcella. DOOM
purcícă v. purceá
purcelelor
PURCEÁ, -ÍCĂ, purcele, s. f. 1. Puiul de sex feminin al scroafei; p. gener. scroafă (tânără). ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă (sau de nas) = a se îmbăta. 2. (Art.) Numele unui joc de copii la care unul dintre jucători împinge cu un baston o minge, o bilă, un os etc., în timp ce ceilalți jucători caută să-i împiedice cu bastoanele trecerea; p. restr. minge, popic etc. care servește la acest joc. – Lat. porcella. DOOM
purcícă v. purceá
purcelul
PURCÉL, purcei, s. m. Puiul (de sex masculin al) scroafei, de obicei până la înțărcare; p. gener. porc tânăr. ◊ Expr. (Fam.) Cu cățel, cu purcel = cu tot ce are, cu tot avutul. – Lat. porcellus. DOOM
purcél s. m., pl. purcéi, art. purcéii
purcelului
PURCÉL, purcei, s. m. Puiul (de sex masculin al) scroafei, de obicei până la înțărcare; p. gener. porc tânăr. ◊ Expr. (Fam.) Cu cățel, cu purcel = cu tot ce are, cu tot avutul. – Lat. porcellus. DOOM
purcél s. m., pl. purcéi, art. purcéii
purceluș
PURCELÚȘ, -Ă, purceluși, -e, s. m. și f. Diminutiv al lui purcel; purcelaș. – Purcel + suf. -uș. DOOM
purcelúșă (fam.) s. f., art. purcelúșa, g.-d. art. purcelúșei; pl. purcelúșe
purcelușa
PURCELÚȘ, -Ă, purceluși, -e, s. m. și f. Diminutiv al lui purcel; purcelaș. – Purcel + suf. -uș. DOOM
purcelúșă (fam.) s. f., art. purcelúșa, g.-d. art. purcelúșei; pl. purcelúșe
purcelușe
PURCELÚȘ, -Ă, purceluși, -e, s. m. și f. Diminutiv al lui purcel; purcelaș. – Purcel + suf. -uș. DOOM
purcelúșă (fam.) s. f., art. purcelúșa, g.-d. art. purcelúșei; pl. purcelúșe
purcelușei
PURCELÚȘ, -Ă, purceluși, -e, s. m. și f. Diminutiv al lui purcel; purcelaș. – Purcel + suf. -uș. DOOM
purcelúșă (fam.) s. f., art. purcelúșa, g.-d. art. purcelúșei; pl. purcelúșe
purcelușele
PURCELÚȘ, -Ă, purceluși, -e, s. m. și f. Diminutiv al lui purcel; purcelaș. – Purcel + suf. -uș. DOOM
purcelúșă (fam.) s. f., art. purcelúșa, g.-d. art. purcelúșei; pl. purcelúșe
purcelușelor
PURCELÚȘ, -Ă, purceluși, -e, s. m. și f. Diminutiv al lui purcel; purcelaș. – Purcel + suf. -uș. DOOM
purcelúșă (fam.) s. f., art. purcelúșa, g.-d. art. purcelúșei; pl. purcelúșe
purceluși
PURCELÚȘ, -Ă, purceluși, -e, s. m. și f. Diminutiv al lui purcel; purcelaș. – Purcel + suf. -uș. DOOM
purcelúșă (fam.) s. f., art. purcelúșa, g.-d. art. purcelúșei; pl. purcelúșe
purcelușii
PURCELÚȘ, -Ă, purceluși, -e, s. m. și f. Diminutiv al lui purcel; purcelaș. – Purcel + suf. -uș. DOOM
purcelúșă (fam.) s. f., art. purcelúșa, g.-d. art. purcelúșei; pl. purcelúșe
purcelușilor
PURCELÚȘ, -Ă, purceluși, -e, s. m. și f. Diminutiv al lui purcel; purcelaș. – Purcel + suf. -uș. DOOM
purcelúșă (fam.) s. f., art. purcelúșa, g.-d. art. purcelúșei; pl. purcelúșe
purcelușul
PURCELÚȘ, -Ă, purceluși, -e, s. m. și f. Diminutiv al lui purcel; purcelaș. – Purcel + suf. -uș. DOOM
purcelúșă (fam.) s. f., art. purcelúșa, g.-d. art. purcelúșei; pl. purcelúșe
purcelușului
PURCELÚȘ, -Ă, purceluși, -e, s. m. și f. Diminutiv al lui purcel; purcelaș. – Purcel + suf. -uș. DOOM
purcelúșă (fam.) s. f., art. purcelúșa, g.-d. art. purcelúșei; pl. purcelúșe
purces
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purces
PURCÉS, purcesuri, s. n. (Înv. și pop.) Plecare, pornire (la drum). ♦ Începere, început. – V. purcede.
purcese
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purcesei
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purceseră
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purceserăm
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purceserăți
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purcesese
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purcesesem
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purceseseră
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purceseserăm
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purceseserăți
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purceseseși
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purceseseți
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purceseși
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purcesul
PURCÉS, purcesuri, s. n. (Înv. și pop.) Plecare, pornire (la drum). ♦ Începere, început. – V. purcede.
purcesului
PURCÉS, purcesuri, s. n. (Înv. și pop.) Plecare, pornire (la drum). ♦ Începere, început. – V. purcede.
purcesuri
PURCÉS, purcesuri, s. n. (Înv. și pop.) Plecare, pornire (la drum). ♦ Începere, început. – V. purcede.
purcesurile
PURCÉS, purcesuri, s. n. (Înv. și pop.) Plecare, pornire (la drum). ♦ Începere, început. – V. purcede.
purcesurilor
PURCÉS, purcesuri, s. n. (Înv. și pop.) Plecare, pornire (la drum). ♦ Începere, început. – V. purcede.
purcezi
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purcezând
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purcezînd
PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere. DOOM
purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés
purcica
PURCEÁ, -ÍCĂ, purcele, s. f. 1. Puiul de sex feminin al scroafei; p. gener. scroafă (tânără). ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă (sau de nas) = a se îmbăta. 2. (Art.) Numele unui joc de copii la care unul dintre jucători împinge cu un baston o minge, o bilă, un os etc., în timp ce ceilalți jucători caută să-i împiedice cu bastoanele trecerea; p. restr. minge, popic etc. care servește la acest joc. – Lat. porcella. DOOM
purcícă v. purceá
purcicuță
PURCICÚȚĂ, purcicuțe, s. f. Diminutiv al lui purcică.
purcică
PURCÍCĂ, purcele, s. f. Purcea. Purcica a crește mare... și a face purcei. SBIERA, la CADE. Am o purcică mică și nu-ncape în poiețică (Lingura). GOROVEI, la CADE.
purcoaie
PURCÓI s. n. v. porcoi. DOOM
purcói v. porcói2
purcoaiele
PURCÓI s. n. v. porcoi. DOOM
purcói v. porcói2
purcoaielor
PURCÓI s. n. v. porcoi. DOOM
purcói v. porcói2
purcoi
PURCÓI s. n. v. porcoi. DOOM
purcói v. porcói2
purcoiaș
PURCOIÁȘ s. n. v. porcoiaș. DOOM
purcoiáș v. porcoiáș2
purcoiul
PURCÓI s. n. v. porcoi. DOOM
purcói v. porcói2
purcoiului
PURCÓI s. n. v. porcoi. DOOM
purcói v. porcói2
purcăreață
PURCĂREÁȚĂ, purcărețe, s. f. (Regional) Coteț pentru porci; cocină. La armanul ciocoiului nu putecz începe grajduri și purcăreață, cu materialele noastre, fără bani. DUMITRIU, N. I. 106.
purdalnic
PURDÁLNIC, -Ă adj. v. pîrdalnic.
pure
PUR2, -Ă, puri, pure, adj. 1. Care nu conține elemente străine; curat, neamestecat. 2. Nealterat, neviciat, nestricat. ♦ Fără pete; imaculat; limpede. ♦ Fig. Nepătat din punct de vedere moral; curat, neprihănit. 3. Veritabil, autentic, adevărat. E adevărul pur. ◊ Loc. adv. Pur și simplu = nimic altceva decât...; numai și numai; nici mai mult, nici mai puțin decât... 4. (Despre voce, sunete etc.) Limpede, clar, cristalin. – Din lat. purus, fr. pur. DOOM
pur2 s. m., pl. puri
purec
PÚRICE, purici, s. m. 1. Nume dat mai multor insecte mici parazite, de culoare neagră-cafenie, fără aripi, cu picioarele posterioare adaptate pentru sărit, care se hrănesc cu sânge supt din corpul omului sau al unor animale. ◊ Expr. A i se face (cuiva) inima cât un purice, se spune când cineva se simte în mare primejdie, când este foarte speriat. A nu face (mulți) purici (undeva sau cu cineva) = a nu sta mult (undeva sau cu cineva). (În basme) De (sau pe) când se potcovea puricele = foarte demult; niciodată. 2. Numele a două specii de insecte parazite mici, care trăiesc pe plante: a) insectă de culoare albastră sau verde, cu un cap mic și cu antene subțiri, care distruge legumele, în special răsadul de varză (Haltica obracea); b) insectă de culoare neagră, care atacă inul, trifoiul și varza (Haltica nemorum). ◊ Compus: (Entom.) purice-de-apă = dafnie. 3. (La pl.) Cuie foarte mici, cu floarea mare, folosite în tapițerie, în cizmărie etc. 4. (La pl.) Impurități (de forma unor punctișoare) care apar pe țesăturile de bumbac nesupuse procesului de albire. 5. (Tehn.; la pl.) Bucăți mici de piatră, de beton sau de oțel care se așază pe fundul cofrajului, sub armături etc. [Var.: púrece, púrec s. m.] – Lat. pulex, -icis. DOOM
!moártea-púricelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. mórții-púricelui
pureca
PURICÁ, púric, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) curăța de purici. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A examina ceva cu atenție, cu de-amănuntul. [Var.: purecá vb. I] – Probabil lat. *pulicare (< pulicem). DOOM
puricá (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 púrică
purecare
PURECÁ vb. I v. purica.
purecat
PURECÁ vb. I v. purica.
purece
PÚRICE, purici, s. m. 1. Nume dat mai multor insecte mici parazite, de culoare neagră-cafenie, fără aripi, cu picioarele posterioare adaptate pentru sărit, care se hrănesc cu sânge supt din corpul omului sau al unor animale. ◊ Expr. A i se face (cuiva) inima cât un purice, se spune când cineva se simte în mare primejdie, când este foarte speriat. A nu face (mulți) purici (undeva sau cu cineva) = a nu sta mult (undeva sau cu cineva). (În basme) De (sau pe) când se potcovea puricele = foarte demult; niciodată. 2. Numele a două specii de insecte parazite mici, care trăiesc pe plante: a) insectă de culoare albastră sau verde, cu un cap mic și cu antene subțiri, care distruge legumele, în special răsadul de varză (Haltica obracea); b) insectă de culoare neagră, care atacă inul, trifoiul și varza (Haltica nemorum). ◊ Compus: (Entom.) purice-de-apă = dafnie. 3. (La pl.) Cuie foarte mici, cu floarea mare, folosite în tapițerie, în cizmărie etc. 4. (La pl.) Impurități (de forma unor punctișoare) care apar pe țesăturile de bumbac nesupuse procesului de albire. 5. (Tehn.; la pl.) Bucăți mici de piatră, de beton sau de oțel care se așază pe fundul cofrajului, sub armături etc. [Var.: púrece, púrec s. m.] – Lat. pulex, -icis. DOOM
!moártea-púricelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. mórții-púricelui
purecărie
PURICĂRÍE s. f. (Rar) Mulțime mare de purici. [Var.: purecărie s. f.] – Purice + suf. -ărie. DOOM
puricăríe (rar) s. f., art. puricăría, g.-d. puricăríi, art. puricăríei
purei
PUR2, -Ă, puri, pure, adj. 1. Care nu conține elemente străine; curat, neamestecat. 2. Nealterat, neviciat, nestricat. ♦ Fără pete; imaculat; limpede. ♦ Fig. Nepătat din punct de vedere moral; curat, neprihănit. 3. Veritabil, autentic, adevărat. E adevărul pur. ◊ Loc. adv. Pur și simplu = nimic altceva decât...; numai și numai; nici mai mult, nici mai puțin decât... 4. (Despre voce, sunete etc.) Limpede, clar, cristalin. – Din lat. purus, fr. pur. DOOM
pur2 s. m., pl. puri
purele
PUR2, -Ă, puri, pure, adj. 1. Care nu conține elemente străine; curat, neamestecat. 2. Nealterat, neviciat, nestricat. ♦ Fără pete; imaculat; limpede. ♦ Fig. Nepătat din punct de vedere moral; curat, neprihănit. 3. Veritabil, autentic, adevărat. E adevărul pur. ◊ Loc. adv. Pur și simplu = nimic altceva decât...; numai și numai; nici mai mult, nici mai puțin decât... 4. (Despre voce, sunete etc.) Limpede, clar, cristalin. – Din lat. purus, fr. pur. DOOM
pur2 s. m., pl. puri
purelor
PUR2, -Ă, puri, pure, adj. 1. Care nu conține elemente străine; curat, neamestecat. 2. Nealterat, neviciat, nestricat. ♦ Fără pete; imaculat; limpede. ♦ Fig. Nepătat din punct de vedere moral; curat, neprihănit. 3. Veritabil, autentic, adevărat. E adevărul pur. ◊ Loc. adv. Pur și simplu = nimic altceva decât...; numai și numai; nici mai mult, nici mai puțin decât... 4. (Despre voce, sunete etc.) Limpede, clar, cristalin. – Din lat. purus, fr. pur. DOOM
pur2 s. m., pl. puri
purga
PURGÁ, purghez, vb. I. Refl. (Rar) A-și provoca purgație (cu ajutorul purgativelor). – Din fr. purger, lat. purgare. DOOM
!purgá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se purgheáză
purgai
PURGÁ, purghez, vb. I. Refl. (Rar) A-și provoca purgație (cu ajutorul purgativelor). – Din fr. purger, lat. purgare. DOOM
!purgá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se purgheáză
purgam
PURGÁ, purghez, vb. I. Refl. (Rar) A-și provoca purgație (cu ajutorul purgativelor). – Din fr. purger, lat. purgare. DOOM
!purgá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se purgheáză
purgare
PURGÁ, purghez, vb. I. Refl. (Rar) A-și provoca purgație (cu ajutorul purgativelor). – Din fr. purger, lat. purgare. DOOM
!purgá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se purgheáză
purgare
PURGÁRE, purgări, s. f. (Rar) Acțiunea de a se purga și rezultatul ei. – V. purga. DOOM
purgáre (rar) s. f., g.-d. art. purgắrii; pl. purgắri
purgarea
PURGÁRE, purgări, s. f. (Rar) Acțiunea de a se purga și rezultatul ei. – V. purga. DOOM
purgáre (rar) s. f., g.-d. art. purgắrii; pl. purgắri
purgară
PURGÁ, purghez, vb. I. Refl. (Rar) A-și provoca purgație (cu ajutorul purgativelor). – Din fr. purger, lat. purgare. DOOM
!purgá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se purgheáză
purgarăm
PURGÁ, purghez, vb. I. Refl. (Rar) A-și provoca purgație (cu ajutorul purgativelor). – Din fr. purger, lat. purgare. DOOM
!purgá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se purgheáză
purgarăți
PURGÁ, purghez, vb. I. Refl. (Rar) A-și provoca purgație (cu ajutorul purgativelor). – Din fr. purger, lat. purgare. DOOM
!purgá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se purgheáză
purgase
PURGÁ, purghez, vb. I. Refl. (Rar) A-și provoca purgație (cu ajutorul purgativelor). – Din fr. purger, lat. purgare. DOOM
!purgá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se purgheáză
purgasem
PURGÁ, purghez, vb. I. Refl. (Rar) A-și provoca purgație (cu ajutorul purgativelor). – Din fr. purger, lat. purgare. DOOM
!purgá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se purgheáză
purgaseră
PURGÁ, purghez, vb. I. Refl. (Rar) A-și provoca purgație (cu ajutorul purgativelor). – Din fr. purger, lat. purgare. DOOM
!purgá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se purgheáză
purgaserăm
PURGÁ, purghez, vb. I. Refl. (Rar) A-și provoca purgație (cu ajutorul purgativelor). – Din fr. purger, lat. purgare. DOOM
!purgá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se purgheáză
purgaserăți
PURGÁ, purghez, vb. I. Refl. (Rar) A-și provoca purgație (cu ajutorul purgativelor). – Din fr. purger, lat. purgare. DOOM
!purgá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se purgheáză
purgaseși
PURGÁ, purghez, vb. I. Refl. (Rar) A-și provoca purgație (cu ajutorul purgativelor). – Din fr. purger, lat. purgare. DOOM
!purgá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se purgheáză
purgaseți
PURGÁ, purghez, vb. I. Refl. (Rar) A-și provoca purgație (cu ajutorul purgativelor). – Din fr. purger, lat. purgare. DOOM
!purgá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se purgheáză
purgat
PURGÁ, purghez, vb. I. Refl. (Rar) A-și provoca purgație (cu ajutorul purgativelor). – Din fr. purger, lat. purgare. DOOM
!purgá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se purgheáză
purgat
PURGÁ vb. I. tr., refl. A(-și) curăța stomacul, intestinele cu un purgativ sau cu un laxativ. ♦ tr. (Fig.) A curăța, a elimina, a epura. [< lat. purgare, cf. fr. purger].
purgativ
PURGATÍV, -Ă, purgativi, -e, adj., s. n. (Medicament, substanță) care favorizează eliminarea materiilor fecale din organism. – Din fr. purgatif, lat. purgativus. DOOM
purgatív2 s. n., pl. purgatíve
purgativa
PURGATÍV, -Ă, purgativi, -e, adj., s. n. (Medicament, substanță) care favorizează eliminarea materiilor fecale din organism. – Din fr. purgatif, lat. purgativus. DOOM
purgatív2 s. n., pl. purgatíve
purgative
PURGATÍV, -Ă, purgativi, -e, adj., s. n. (Medicament, substanță) care favorizează eliminarea materiilor fecale din organism. – Din fr. purgatif, lat. purgativus. DOOM
purgatív2 s. n., pl. purgatíve
purgativei
PURGATÍV, -Ă, purgativi, -e, adj., s. n. (Medicament, substanță) care favorizează eliminarea materiilor fecale din organism. – Din fr. purgatif, lat. purgativus. DOOM
purgatív2 s. n., pl. purgatíve
purgativele
PURGATÍV, -Ă, purgativi, -e, adj., s. n. (Medicament, substanță) care favorizează eliminarea materiilor fecale din organism. – Din fr. purgatif, lat. purgativus. DOOM
purgatív2 s. n., pl. purgatíve
purgativelor
PURGATÍV, -Ă, purgativi, -e, adj., s. n. (Medicament, substanță) care favorizează eliminarea materiilor fecale din organism. – Din fr. purgatif, lat. purgativus. DOOM
purgatív2 s. n., pl. purgatíve
purgativi
PURGATÍV, -Ă, purgativi, -e, adj., s. n. (Medicament, substanță) care favorizează eliminarea materiilor fecale din organism. – Din fr. purgatif, lat. purgativus. DOOM
purgatív2 s. n., pl. purgatíve
purgativii
PURGATÍV, -Ă, purgativi, -e, adj., s. n. (Medicament, substanță) care favorizează eliminarea materiilor fecale din organism. – Din fr. purgatif, lat. purgativus. DOOM
purgatív2 s. n., pl. purgatíve
purgativilor
PURGATÍV, -Ă, purgativi, -e, adj., s. n. (Medicament, substanță) care favorizează eliminarea materiilor fecale din organism. – Din fr. purgatif, lat. purgativus. DOOM
purgatív2 s. n., pl. purgatíve
purgativul
PURGATÍV, -Ă, purgativi, -e, adj., s. n. (Medicament, substanță) care favorizează eliminarea materiilor fecale din organism. – Din fr. purgatif, lat. purgativus. DOOM
purgatív2 s. n., pl. purgatíve
purgativului
PURGATÍV, -Ă, purgativi, -e, adj., s. n. (Medicament, substanță) care favorizează eliminarea materiilor fecale din organism. – Din fr. purgatif, lat. purgativus. DOOM
purgatív2 s. n., pl. purgatíve
purgatoriu
PURGATÓRIU s. n. (În învățătura romano-catolică) Stare sau stadiu de purificare, după moartea fizică, dar înaintea trecerii definitive la viața de apoi, unde sufletele celor care au murit în Harul Domnului ispășesc păcatele ușoare neiertate încă sau îndură pedeapsa temporară pentru păcatele iertate deja. ♦ Fig. Loc sau perioadă de suferință (trecătoare). – Din lat. purgatorius, it. purgatorio. DOOM
purgatóriu [riu pron. riu] s. n., art. purgatóriul
purgatoriul
PURGATÓRIU s. n. (În învățătura romano-catolică) Stare sau stadiu de purificare, după moartea fizică, dar înaintea trecerii definitive la viața de apoi, unde sufletele celor care au murit în Harul Domnului ispășesc păcatele ușoare neiertate încă sau îndură pedeapsa temporară pentru păcatele iertate deja. ♦ Fig. Loc sau perioadă de suferință (trecătoare). – Din lat. purgatorius, it. purgatorio. DOOM
purgatóriu [riu pron. riu] s. n., art. purgatóriul
purgatoriului
PURGATÓRIU s. n. (În învățătura romano-catolică) Stare sau stadiu de purificare, după moartea fizică, dar înaintea trecerii definitive la viața de apoi, unde sufletele celor care au murit în Harul Domnului ispășesc păcatele ușoare neiertate încă sau îndură pedeapsa temporară pentru păcatele iertate deja. ♦ Fig. Loc sau perioadă de suferință (trecătoare). – Din lat. purgatorius, it. purgatorio. DOOM
purgatóriu [riu pron. riu] s. n., art. purgatóriul
purgau
PURGÁ, purghez, vb. I. Refl. (Rar) A-și provoca purgație (cu ajutorul purgativelor). – Din fr. purger, lat. purgare. DOOM
!purgá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se purgheáză
purgași
PURGÁ, purghez, vb. I. Refl. (Rar) A-și provoca purgație (cu ajutorul purgativelor). – Din fr. purger, lat. purgare. DOOM
!purgá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se purgheáză
purgați
PURGÁ, purghez, vb. I. Refl. (Rar) A-și provoca purgație (cu ajutorul purgativelor). – Din fr. purger, lat. purgare. DOOM
!purgá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se purgheáză
purgația
PURGÁȚIE, purgații, s. f. Faptul de a elimina (în mod regulat) materiile fecale; purgare. ♦ (Înv.) Purgativ. – Din fr. purgation, lat. purgatio. DOOM
purgáție (-ți-e) s. f., art. purgáția (-ți-a), g.-d. art. purgáției; pl. purgáții, art. purgáțiile (-ți-i-)
purgație
PURGÁȚIE, purgații, s. f. Faptul de a elimina (în mod regulat) materiile fecale; purgare. ♦ (Înv.) Purgativ. – Din fr. purgation, lat. purgatio. DOOM
purgáție (-ți-e) s. f., art. purgáția (-ți-a), g.-d. art. purgáției; pl. purgáții, art. purgáțiile (-ți-i-)
purgației
PURGÁȚIE, purgații, s. f. Faptul de a elimina (în mod regulat) materiile fecale; purgare. ♦ (Înv.) Purgativ. – Din fr. purgation, lat. purgatio. DOOM
purgáție (-ți-e) s. f., art. purgáția (-ți-a), g.-d. art. purgáției; pl. purgáții, art. purgáțiile (-ți-i-)
purgații
PURGÁȚIE, purgații, s. f. Faptul de a elimina (în mod regulat) materiile fecale; purgare. ♦ (Înv.) Purgativ. – Din fr. purgation, lat. purgatio. DOOM
purgáție (-ți-e) s. f., art. purgáția (-ți-a), g.-d. art. purgáției; pl. purgáții, art. purgáțiile (-ți-i-)
purgațiile
PURGÁȚIE, purgații, s. f. Faptul de a elimina (în mod regulat) materiile fecale; purgare. ♦ (Înv.) Purgativ. – Din fr. purgation, lat. purgatio. DOOM
purgáție (-ți-e) s. f., art. purgáția (-ți-a), g.-d. art. purgáției; pl. purgáții, art. purgáțiile (-ți-i-)
purgațiilor
PURGÁȚIE, purgații, s. f. Faptul de a elimina (în mod regulat) materiile fecale; purgare. ♦ (Înv.) Purgativ. – Din fr. purgation, lat. purgatio. DOOM
purgáție (-ți-e) s. f., art. purgáția (-ți-a), g.-d. art. purgáției; pl. purgáții, art. purgáțiile (-ți-i-)
purgațiune
PURGAȚIÚNE s.f. v. purgație.
purghează
PURGÁ, purghez, vb. I. Refl. (Rar) A-și provoca purgație (cu ajutorul purgativelor). – Din fr. purger, lat. purgare. DOOM
!purgá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se purgheáză
purghez
PURGÁ, purghez, vb. I. Refl. (Rar) A-și provoca purgație (cu ajutorul purgativelor). – Din fr. purger, lat. purgare. DOOM
!purgá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se purgheáză
purgheze
PURGÁ, purghez, vb. I. Refl. (Rar) A-și provoca purgație (cu ajutorul purgativelor). – Din fr. purger, lat. purgare. DOOM
!purgá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se purgheáză
purghezi
PURGÁ, purghez, vb. I. Refl. (Rar) A-și provoca purgație (cu ajutorul purgativelor). – Din fr. purger, lat. purgare. DOOM
!purgá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se purgheáză
purgând
PURGÁ, purghez, vb. I. Refl. (Rar) A-și provoca purgație (cu ajutorul purgativelor). – Din fr. purger, lat. purgare. DOOM
!purgá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se purgheáză
purgînd
PURGÁ, purghez, vb. I. Refl. (Rar) A-și provoca purgație (cu ajutorul purgativelor). – Din fr. purger, lat. purgare. DOOM
!purgá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se purgheáză
purgări
PURGÁRE, purgări, s. f. (Rar) Acțiunea de a se purga și rezultatul ei. – V. purga. DOOM
purgáre (rar) s. f., g.-d. art. purgắrii; pl. purgắri
purgării
PURGÁRE, purgări, s. f. (Rar) Acțiunea de a se purga și rezultatul ei. – V. purga. DOOM
purgáre (rar) s. f., g.-d. art. purgắrii; pl. purgắri
purgările
PURGÁRE, purgări, s. f. (Rar) Acțiunea de a se purga și rezultatul ei. – V. purga. DOOM
purgáre (rar) s. f., g.-d. art. purgắrii; pl. purgắri
purgărilor
PURGÁRE, purgări, s. f. (Rar) Acțiunea de a se purga și rezultatul ei. – V. purga. DOOM
purgáre (rar) s. f., g.-d. art. purgắrii; pl. purgắri
puri
PUR2, -Ă, puri, pure, adj. 1. Care nu conține elemente străine; curat, neamestecat. 2. Nealterat, neviciat, nestricat. ♦ Fără pete; imaculat; limpede. ♦ Fig. Nepătat din punct de vedere moral; curat, neprihănit. 3. Veritabil, autentic, adevărat. E adevărul pur. ◊ Loc. adv. Pur și simplu = nimic altceva decât...; numai și numai; nici mai mult, nici mai puțin decât... 4. (Despre voce, sunete etc.) Limpede, clar, cristalin. – Din lat. purus, fr. pur. DOOM
pur2 s. m., pl. puri
puri
PUR2, -Ă, puri, pure, adj. 1. Care nu conține elemente străine; curat, neamestecat. 2. Nealterat, neviciat, nestricat. ♦ Fără pete; imaculat; limpede. ♦ Fig. Nepătat din punct de vedere moral; curat, neprihănit. 3. Veritabil, autentic, adevărat. E adevărul pur. ◊ Loc. adv. Pur și simplu = nimic altceva decât...; numai și numai; nici mai mult, nici mai puțin decât... 4. (Despre voce, sunete etc.) Limpede, clar, cristalin. – Din lat. purus, fr. pur. DOOM
pur2 s. m., pl. puri
puriaz
PURIÁZ s. n. Vînt de nord-vest (favorabil pentru pescuitul marin în țara noastră). – Pronunțat: -ri-az. DOOM
puriáz (-ri-az) (rar) s. n.
puriazul
PURIÁZ s. n. Vînt de nord-vest (favorabil pentru pescuitul marin în țara noastră). – Pronunțat: -ri-az. DOOM
puriáz (-ri-az) (rar) s. n.
puriazului
PURIÁZ s. n. Vînt de nord-vest (favorabil pentru pescuitul marin în țara noastră). – Pronunțat: -ri-az. DOOM
puriáz (-ri-az) (rar) s. n.
puric
PÚRIC s. m. v. purice.
puric
PURICÁ, púric, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) curăța de purici. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A examina ceva cu atenție, cu de-amănuntul. [Var.: purecá vb. I] – Probabil lat. *pulicare (< pulicem). DOOM
puricá (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 púrică
purica
PURICÁ, púric, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) curăța de purici. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A examina ceva cu atenție, cu de-amănuntul. [Var.: purecá vb. I] – Probabil lat. *pulicare (< pulicem). DOOM
puricá (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 púrică
puricai
PURICÁ, púric, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) curăța de purici. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A examina ceva cu atenție, cu de-amănuntul. [Var.: purecá vb. I] – Probabil lat. *pulicare (< pulicem). DOOM
puricá (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 púrică
puricale
PURICÁLE s. f. pl. v. poricale.
puricam
PURICÁ, púric, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) curăța de purici. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A examina ceva cu atenție, cu de-amănuntul. [Var.: purecá vb. I] – Probabil lat. *pulicare (< pulicem). DOOM
puricá (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 púrică
puricar
PURICÁR, puricări, s. m. (Popular) Policar. Pe padina din fundul ogrăzii, dincolo de odăile doamnei, s-a arătat gîdea Ismail Harapu, cercînd tăișul paloșului cu puricarul mînii stîngi. SADOVEANU, N. P. 366.
puricare
PURICÁ, púric, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) curăța de purici. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A examina ceva cu atenție, cu de-amănuntul. [Var.: purecá vb. I] – Probabil lat. *pulicare (< pulicem). DOOM
puricá (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 púrică
puricare
PURICÁRE, puricări, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) purica și rezultatul ei. – V. purica. DOOM
puricáre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. puricắrii; pl. puricắri
puricarea
PURICÁRE, puricări, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) purica și rezultatul ei. – V. purica. DOOM
puricáre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. puricắrii; pl. puricắri
puricarița
PURICÁRIȚĂ, puricarițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule și având miros neplăcut; puricică (Pulicaria vulgaris). – Purice + suf. -ariță. DOOM
puricáriță s. f., g.-d. art. puricáriței; pl. puricárițe
puricarițe
PURICÁRIȚĂ, puricarițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule și având miros neplăcut; puricică (Pulicaria vulgaris). – Purice + suf. -ariță. DOOM
puricáriță s. f., g.-d. art. puricáriței; pl. puricárițe
puricariței
PURICÁRIȚĂ, puricarițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule și având miros neplăcut; puricică (Pulicaria vulgaris). – Purice + suf. -ariță. DOOM
puricáriță s. f., g.-d. art. puricáriței; pl. puricárițe
puricarițele
PURICÁRIȚĂ, puricarițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule și având miros neplăcut; puricică (Pulicaria vulgaris). – Purice + suf. -ariță. DOOM
puricáriță s. f., g.-d. art. puricáriței; pl. puricárițe
puricarițelor
PURICÁRIȚĂ, puricarițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule și având miros neplăcut; puricică (Pulicaria vulgaris). – Purice + suf. -ariță. DOOM
puricáriță s. f., g.-d. art. puricáriței; pl. puricárițe
puricară
PURICÁ, púric, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) curăța de purici. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A examina ceva cu atenție, cu de-amănuntul. [Var.: purecá vb. I] – Probabil lat. *pulicare (< pulicem). DOOM
puricá (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 púrică
puricarăm
PURICÁ, púric, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) curăța de purici. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A examina ceva cu atenție, cu de-amănuntul. [Var.: purecá vb. I] – Probabil lat. *pulicare (< pulicem). DOOM
puricá (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 púrică
puricarăți
PURICÁ, púric, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) curăța de purici. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A examina ceva cu atenție, cu de-amănuntul. [Var.: purecá vb. I] – Probabil lat. *pulicare (< pulicem). DOOM
puricá (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 púrică
puricase
PURICÁ, púric, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) curăța de purici. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A examina ceva cu atenție, cu de-amănuntul. [Var.: purecá vb. I] – Probabil lat. *pulicare (< pulicem). DOOM
puricá (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 púrică
puricasem
PURICÁ, púric, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) curăța de purici. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A examina ceva cu atenție, cu de-amănuntul. [Var.: purecá vb. I] – Probabil lat. *pulicare (< pulicem). DOOM
puricá (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 púrică
puricaseră
PURICÁ, púric, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) curăța de purici. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A examina ceva cu atenție, cu de-amănuntul. [Var.: purecá vb. I] – Probabil lat. *pulicare (< pulicem). DOOM
puricá (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 púrică
puricaserăm
PURICÁ, púric, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) curăța de purici. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A examina ceva cu atenție, cu de-amănuntul. [Var.: purecá vb. I] – Probabil lat. *pulicare (< pulicem). DOOM
puricá (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 púrică
puricaserăți
PURICÁ, púric, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) curăța de purici. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A examina ceva cu atenție, cu de-amănuntul. [Var.: purecá vb. I] – Probabil lat. *pulicare (< pulicem). DOOM
puricá (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 púrică
puricaseși
PURICÁ, púric, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) curăța de purici. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A examina ceva cu atenție, cu de-amănuntul. [Var.: purecá vb. I] – Probabil lat. *pulicare (< pulicem). DOOM
puricá (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 púrică
puricaseți
PURICÁ, púric, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) curăța de purici. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A examina ceva cu atenție, cu de-amănuntul. [Var.: purecá vb. I] – Probabil lat. *pulicare (< pulicem). DOOM
puricá (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 púrică
puricat
PURICÁ, púric, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) curăța de purici. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A examina ceva cu atenție, cu de-amănuntul. [Var.: purecá vb. I] – Probabil lat. *pulicare (< pulicem). DOOM
puricá (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 púrică
puricat
PURICÁT, puricaturi, s. n. (Pop. și fam.) Faptul de a (se) purica; puricătură. – V. purica.
puricatul
PURICÁT, puricaturi, s. n. (Pop. și fam.) Faptul de a (se) purica; puricătură. – V. purica.
puricatului
PURICÁT, puricaturi, s. n. (Pop. și fam.) Faptul de a (se) purica; puricătură. – V. purica.
puricaturi
PURICÁT, puricaturi, s. n. (Pop. și fam.) Faptul de a (se) purica; puricătură. – V. purica.
puricaturile
PURICÁT, puricaturi, s. n. (Pop. și fam.) Faptul de a (se) purica; puricătură. – V. purica.
puricaturilor
PURICÁT, puricaturi, s. n. (Pop. și fam.) Faptul de a (se) purica; puricătură. – V. purica.
puricau
PURICÁ, púric, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) curăța de purici. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A examina ceva cu atenție, cu de-amănuntul. [Var.: purecá vb. I] – Probabil lat. *pulicare (< pulicem). DOOM
puricá (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 púrică
puricaș
PURICÁȘ, puricași, s. m. 1. Puricel. 2. Insectă asemănătoare cu puricele, de culoare neagră-verzuie (Podura nivalis). – Purice + suf. -aș. DOOM
puricáș s. m., pl. puricáși
puricași
PURICÁ, púric, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) curăța de purici. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A examina ceva cu atenție, cu de-amănuntul. [Var.: purecá vb. I] – Probabil lat. *pulicare (< pulicem). DOOM
puricá (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 púrică
puricași
PURICÁȘ, puricași, s. m. 1. Puricel. 2. Insectă asemănătoare cu puricele, de culoare neagră-verzuie (Podura nivalis). – Purice + suf. -aș. DOOM
puricáș s. m., pl. puricáși
puricașii
PURICÁȘ, puricași, s. m. 1. Puricel. 2. Insectă asemănătoare cu puricele, de culoare neagră-verzuie (Podura nivalis). – Purice + suf. -aș. DOOM
puricáș s. m., pl. puricáși
puricașilor
PURICÁȘ, puricași, s. m. 1. Puricel. 2. Insectă asemănătoare cu puricele, de culoare neagră-verzuie (Podura nivalis). – Purice + suf. -aș. DOOM
puricáș s. m., pl. puricáși
puricașul
PURICÁȘ, puricași, s. m. 1. Puricel. 2. Insectă asemănătoare cu puricele, de culoare neagră-verzuie (Podura nivalis). – Purice + suf. -aș. DOOM
puricáș s. m., pl. puricáși
puricașului
PURICÁȘ, puricași, s. m. 1. Puricel. 2. Insectă asemănătoare cu puricele, de culoare neagră-verzuie (Podura nivalis). – Purice + suf. -aș. DOOM
puricáș s. m., pl. puricáși
puricați
PURICÁ, púric, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) curăța de purici. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A examina ceva cu atenție, cu de-amănuntul. [Var.: purecá vb. I] – Probabil lat. *pulicare (< pulicem). DOOM
puricá (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 púrică
purice
PURICÁ, púric, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) curăța de purici. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A examina ceva cu atenție, cu de-amănuntul. [Var.: purecá vb. I] – Probabil lat. *pulicare (< pulicem). DOOM
puricá (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 púrică
purice
PÚRICE, purici, s. m. 1. Nume dat mai multor insecte mici parazite, de culoare neagră-cafenie, fără aripi, cu picioarele posterioare adaptate pentru sărit, care se hrănesc cu sânge supt din corpul omului sau al unor animale. ◊ Expr. A i se face (cuiva) inima cât un purice, se spune când cineva se simte în mare primejdie, când este foarte speriat. A nu face (mulți) purici (undeva sau cu cineva) = a nu sta mult (undeva sau cu cineva). (În basme) De (sau pe) când se potcovea puricele = foarte demult; niciodată. 2. Numele a două specii de insecte parazite mici, care trăiesc pe plante: a) insectă de culoare albastră sau verde, cu un cap mic și cu antene subțiri, care distruge legumele, în special răsadul de varză (Haltica obracea); b) insectă de culoare neagră, care atacă inul, trifoiul și varza (Haltica nemorum). ◊ Compus: (Entom.) purice-de-apă = dafnie. 3. (La pl.) Cuie foarte mici, cu floarea mare, folosite în tapițerie, în cizmărie etc. 4. (La pl.) Impurități (de forma unor punctișoare) care apar pe țesăturile de bumbac nesupuse procesului de albire. 5. (Tehn.; la pl.) Bucăți mici de piatră, de beton sau de oțel care se așază pe fundul cofrajului, sub armături etc. [Var.: púrece, púrec s. m.] – Lat. pulex, -icis. DOOM
!moártea-púricelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. mórții-púricelui
puriceasca
PURICEÁSCĂ s. f. Numele unei specii de licheni (Lecanora confluens). – Purice + suf. -ească. DOOM
puriceáscă (lichen) s. f., g.-d. art. puricéștii
puricei
PURICÉL, puricei, s. m. Diminutiv al lui purice; puricaș. – Purice + suf. -el. DOOM
puricél s. m., pl. puricéi, art. puricéii
puriceii
PURICÉL, puricei, s. m. Diminutiv al lui purice; puricaș. – Purice + suf. -el. DOOM
puricél s. m., pl. puricéi, art. puricéii
puriceilor
PURICÉL, puricei, s. m. Diminutiv al lui purice; puricaș. – Purice + suf. -el. DOOM
puricél s. m., pl. puricéi, art. puricéii
puricel
PURICÉL, puricei, s. m. Diminutiv al lui purice; puricaș. – Purice + suf. -el. DOOM
puricél s. m., pl. puricéi, art. puricéii
puricele
PÚRICE, purici, s. m. 1. Nume dat mai multor insecte mici parazite, de culoare neagră-cafenie, fără aripi, cu picioarele posterioare adaptate pentru sărit, care se hrănesc cu sânge supt din corpul omului sau al unor animale. ◊ Expr. A i se face (cuiva) inima cât un purice, se spune când cineva se simte în mare primejdie, când este foarte speriat. A nu face (mulți) purici (undeva sau cu cineva) = a nu sta mult (undeva sau cu cineva). (În basme) De (sau pe) când se potcovea puricele = foarte demult; niciodată. 2. Numele a două specii de insecte parazite mici, care trăiesc pe plante: a) insectă de culoare albastră sau verde, cu un cap mic și cu antene subțiri, care distruge legumele, în special răsadul de varză (Haltica obracea); b) insectă de culoare neagră, care atacă inul, trifoiul și varza (Haltica nemorum). ◊ Compus: (Entom.) purice-de-apă = dafnie. 3. (La pl.) Cuie foarte mici, cu floarea mare, folosite în tapițerie, în cizmărie etc. 4. (La pl.) Impurități (de forma unor punctișoare) care apar pe țesăturile de bumbac nesupuse procesului de albire. 5. (Tehn.; la pl.) Bucăți mici de piatră, de beton sau de oțel care se așază pe fundul cofrajului, sub armături etc. [Var.: púrece, púrec s. m.] – Lat. pulex, -icis. DOOM
!moártea-púricelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. mórții-púricelui
puricelui
PÚRICE, purici, s. m. 1. Nume dat mai multor insecte mici parazite, de culoare neagră-cafenie, fără aripi, cu picioarele posterioare adaptate pentru sărit, care se hrănesc cu sânge supt din corpul omului sau al unor animale. ◊ Expr. A i se face (cuiva) inima cât un purice, se spune când cineva se simte în mare primejdie, când este foarte speriat. A nu face (mulți) purici (undeva sau cu cineva) = a nu sta mult (undeva sau cu cineva). (În basme) De (sau pe) când se potcovea puricele = foarte demult; niciodată. 2. Numele a două specii de insecte parazite mici, care trăiesc pe plante: a) insectă de culoare albastră sau verde, cu un cap mic și cu antene subțiri, care distruge legumele, în special răsadul de varză (Haltica obracea); b) insectă de culoare neagră, care atacă inul, trifoiul și varza (Haltica nemorum). ◊ Compus: (Entom.) purice-de-apă = dafnie. 3. (La pl.) Cuie foarte mici, cu floarea mare, folosite în tapițerie, în cizmărie etc. 4. (La pl.) Impurități (de forma unor punctișoare) care apar pe țesăturile de bumbac nesupuse procesului de albire. 5. (Tehn.; la pl.) Bucăți mici de piatră, de beton sau de oțel care se așază pe fundul cofrajului, sub armături etc. [Var.: púrece, púrec s. m.] – Lat. pulex, -icis. DOOM
!moártea-púricelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. mórții-púricelui
puricelul
PURICÉL, puricei, s. m. Diminutiv al lui purice; puricaș. – Purice + suf. -el. DOOM
puricél s. m., pl. puricéi, art. puricéii
puricelului
PURICÉL, puricei, s. m. Diminutiv al lui purice; puricaș. – Purice + suf. -el. DOOM
puricél s. m., pl. puricéi, art. puricéii
puricești
PURICEÁSCĂ s. f. Numele unei specii de licheni (Lecanora confluens). – Purice + suf. -ească. DOOM
puriceáscă (lichen) s. f., g.-d. art. puricéștii
puriceștii
PURICEÁSCĂ s. f. Numele unei specii de licheni (Lecanora confluens). – Purice + suf. -ească. DOOM
puriceáscă (lichen) s. f., g.-d. art. puricéștii
purici
PURICÁ, púric, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) curăța de purici. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A examina ceva cu atenție, cu de-amănuntul. [Var.: purecá vb. I] – Probabil lat. *pulicare (< pulicem). DOOM
puricá (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 púrică
purici
PÚRICE, purici, s. m. 1. Nume dat mai multor insecte mici parazite, de culoare neagră-cafenie, fără aripi, cu picioarele posterioare adaptate pentru sărit, care se hrănesc cu sânge supt din corpul omului sau al unor animale. ◊ Expr. A i se face (cuiva) inima cât un purice, se spune când cineva se simte în mare primejdie, când este foarte speriat. A nu face (mulți) purici (undeva sau cu cineva) = a nu sta mult (undeva sau cu cineva). (În basme) De (sau pe) când se potcovea puricele = foarte demult; niciodată. 2. Numele a două specii de insecte parazite mici, care trăiesc pe plante: a) insectă de culoare albastră sau verde, cu un cap mic și cu antene subțiri, care distruge legumele, în special răsadul de varză (Haltica obracea); b) insectă de culoare neagră, care atacă inul, trifoiul și varza (Haltica nemorum). ◊ Compus: (Entom.) purice-de-apă = dafnie. 3. (La pl.) Cuie foarte mici, cu floarea mare, folosite în tapițerie, în cizmărie etc. 4. (La pl.) Impurități (de forma unor punctișoare) care apar pe țesăturile de bumbac nesupuse procesului de albire. 5. (Tehn.; la pl.) Bucăți mici de piatră, de beton sau de oțel care se așază pe fundul cofrajului, sub armături etc. [Var.: púrece, púrec s. m.] – Lat. pulex, -icis. DOOM
!moártea-púricelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. mórții-púricelui
puricică
PURICÍCĂ s. f. (Bot.; reg.) Puricariță. – Purice + suf. -ică.
puricică
PURICÍCĂ s. f. (Bot.; reg.) Puricariță (Pulicaria vulgaris). – Purice + suf. -ică.
puricii
PÚRICE, purici, s. m. 1. Nume dat mai multor insecte mici parazite, de culoare neagră-cafenie, fără aripi, cu picioarele posterioare adaptate pentru sărit, care se hrănesc cu sânge supt din corpul omului sau al unor animale. ◊ Expr. A i se face (cuiva) inima cât un purice, se spune când cineva se simte în mare primejdie, când este foarte speriat. A nu face (mulți) purici (undeva sau cu cineva) = a nu sta mult (undeva sau cu cineva). (În basme) De (sau pe) când se potcovea puricele = foarte demult; niciodată. 2. Numele a două specii de insecte parazite mici, care trăiesc pe plante: a) insectă de culoare albastră sau verde, cu un cap mic și cu antene subțiri, care distruge legumele, în special răsadul de varză (Haltica obracea); b) insectă de culoare neagră, care atacă inul, trifoiul și varza (Haltica nemorum). ◊ Compus: (Entom.) purice-de-apă = dafnie. 3. (La pl.) Cuie foarte mici, cu floarea mare, folosite în tapițerie, în cizmărie etc. 4. (La pl.) Impurități (de forma unor punctișoare) care apar pe țesăturile de bumbac nesupuse procesului de albire. 5. (Tehn.; la pl.) Bucăți mici de piatră, de beton sau de oțel care se așază pe fundul cofrajului, sub armături etc. [Var.: púrece, púrec s. m.] – Lat. pulex, -icis. DOOM
!moártea-púricelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. mórții-púricelui
puricilor
PÚRICE, purici, s. m. 1. Nume dat mai multor insecte mici parazite, de culoare neagră-cafenie, fără aripi, cu picioarele posterioare adaptate pentru sărit, care se hrănesc cu sânge supt din corpul omului sau al unor animale. ◊ Expr. A i se face (cuiva) inima cât un purice, se spune când cineva se simte în mare primejdie, când este foarte speriat. A nu face (mulți) purici (undeva sau cu cineva) = a nu sta mult (undeva sau cu cineva). (În basme) De (sau pe) când se potcovea puricele = foarte demult; niciodată. 2. Numele a două specii de insecte parazite mici, care trăiesc pe plante: a) insectă de culoare albastră sau verde, cu un cap mic și cu antene subțiri, care distruge legumele, în special răsadul de varză (Haltica obracea); b) insectă de culoare neagră, care atacă inul, trifoiul și varza (Haltica nemorum). ◊ Compus: (Entom.) purice-de-apă = dafnie. 3. (La pl.) Cuie foarte mici, cu floarea mare, folosite în tapițerie, în cizmărie etc. 4. (La pl.) Impurități (de forma unor punctișoare) care apar pe țesăturile de bumbac nesupuse procesului de albire. 5. (Tehn.; la pl.) Bucăți mici de piatră, de beton sau de oțel care se așază pe fundul cofrajului, sub armături etc. [Var.: púrece, púrec s. m.] – Lat. pulex, -icis. DOOM
!moártea-púricelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. mórții-púricelui
puricoasa
PURICÓS, -OÁSĂ, puricoși, -oase, adj. (Rar) Plin de purici. – Puric + suf. -os. DOOM
puricós (rar) adj. m., pl. puricóși; f. puricoásă, pl. puricoáse
puricoase
PURICÓS, -OÁSĂ, puricoși, -oase, adj. (Rar) Plin de purici. – Puric + suf. -os. DOOM
puricós (rar) adj. m., pl. puricóși; f. puricoásă, pl. puricoáse
puricoasei
PURICÓS, -OÁSĂ, puricoși, -oase, adj. (Rar) Plin de purici. – Puric + suf. -os. DOOM
puricós (rar) adj. m., pl. puricóși; f. puricoásă, pl. puricoáse
puricoasele
PURICÓS, -OÁSĂ, puricoși, -oase, adj. (Rar) Plin de purici. – Puric + suf. -os. DOOM
puricós (rar) adj. m., pl. puricóși; f. puricoásă, pl. puricoáse
puricoaselor
PURICÓS, -OÁSĂ, puricoși, -oase, adj. (Rar) Plin de purici. – Puric + suf. -os. DOOM
puricós (rar) adj. m., pl. puricóși; f. puricoásă, pl. puricoáse
puricos
PURICÓS, -OÁSĂ, puricoși, -oase, adj. (Rar) Plin de purici. – Puric + suf. -os. DOOM
puricós (rar) adj. m., pl. puricóși; f. puricoásă, pl. puricoáse
puricosul
PURICÓS, -OÁSĂ, puricoși, -oase, adj. (Rar) Plin de purici. – Puric + suf. -os. DOOM
puricós (rar) adj. m., pl. puricóși; f. puricoásă, pl. puricoáse
puricosului
PURICÓS, -OÁSĂ, puricoși, -oase, adj. (Rar) Plin de purici. – Puric + suf. -os. DOOM
puricós (rar) adj. m., pl. puricóși; f. puricoásă, pl. puricoáse
puricoși
PURICÓS, -OÁSĂ, puricoși, -oase, adj. (Rar) Plin de purici. – Puric + suf. -os. DOOM
puricós (rar) adj. m., pl. puricóși; f. puricoásă, pl. puricoáse
puricoșii
PURICÓS, -OÁSĂ, puricoși, -oase, adj. (Rar) Plin de purici. – Puric + suf. -os. DOOM
puricós (rar) adj. m., pl. puricóși; f. puricoásă, pl. puricoáse
puricoșilor
PURICÓS, -OÁSĂ, puricoși, -oase, adj. (Rar) Plin de purici. – Puric + suf. -os. DOOM
puricós (rar) adj. m., pl. puricóși; f. puricoásă, pl. puricoáse
puricând
PURICÁ, púric, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) curăța de purici. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A examina ceva cu atenție, cu de-amănuntul. [Var.: purecá vb. I] – Probabil lat. *pulicare (< pulicem). DOOM
puricá (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 púrică
puricînd
PURICÁ, púric, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) curăța de purici. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A examina ceva cu atenție, cu de-amănuntul. [Var.: purecá vb. I] – Probabil lat. *pulicare (< pulicem). DOOM
puricá (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 púrică
puricări
PURICÁRE, puricări, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) purica și rezultatul ei. – V. purica. DOOM
puricáre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. puricắrii; pl. puricắri
puricăria
PURICĂRÍE s. f. (Rar) Mulțime mare de purici. [Var.: purecărie s. f.] – Purice + suf. -ărie. DOOM
puricăríe (rar) s. f., art. puricăría, g.-d. puricăríi, art. puricăríei
puricărie
PURICĂRÍE s. f. (Rar) Mulțime mare de purici. [Var.: purecărie s. f.] – Purice + suf. -ărie. DOOM
puricăríe (rar) s. f., art. puricăría, g.-d. puricăríi, art. puricăríei
puricăriei
PURICĂRÍE s. f. (Rar) Mulțime mare de purici. [Var.: purecărie s. f.] – Purice + suf. -ărie. DOOM
puricăríe (rar) s. f., art. puricăría, g.-d. puricăríi, art. puricăríei
puricării
PURICÁRE, puricări, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) purica și rezultatul ei. – V. purica. DOOM
puricáre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. puricắrii; pl. puricắri
puricării
PURICĂRÍE s. f. (Rar) Mulțime mare de purici. [Var.: purecărie s. f.] – Purice + suf. -ărie. DOOM
puricăríe (rar) s. f., art. puricăría, g.-d. puricăríi, art. puricăríei
puricăriile
PURICĂRÍE s. f. (Rar) Mulțime mare de purici. [Var.: purecărie s. f.] – Purice + suf. -ărie. DOOM
puricăríe (rar) s. f., art. puricăría, g.-d. puricăríi, art. puricăríei
puricăriilor
PURICĂRÍE s. f. (Rar) Mulțime mare de purici. [Var.: purecărie s. f.] – Purice + suf. -ărie. DOOM
puricăríe (rar) s. f., art. puricăría, g.-d. puricăríi, art. puricăríei
puricările
PURICÁRE, puricări, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) purica și rezultatul ei. – V. purica. DOOM
puricáre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. puricắrii; pl. puricắri
puricărilor
PURICÁRE, puricări, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) purica și rezultatul ei. – V. purica. DOOM
puricáre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. puricắrii; pl. puricắri
puricătura
PURICĂTÚRĂ, puricături, s. f. (Pop. și fam.) Puricat. – Purica + suf. -ătură. DOOM
puricătúră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. puricătúrii; pl. puricătúri
puricături
PURICĂTÚRĂ, puricături, s. f. (Pop. și fam.) Puricat. – Purica + suf. -ătură. DOOM
puricătúră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. puricătúrii; pl. puricătúri
puricăturii
PURICĂTÚRĂ, puricături, s. f. (Pop. și fam.) Puricat. – Purica + suf. -ătură. DOOM
puricătúră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. puricătúrii; pl. puricătúri
puricăturile
PURICĂTÚRĂ, puricături, s. f. (Pop. și fam.) Puricat. – Purica + suf. -ătură. DOOM
puricătúră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. puricătúrii; pl. puricătúri
puricăturilor
PURICĂTÚRĂ, puricături, s. f. (Pop. și fam.) Puricat. – Purica + suf. -ătură. DOOM
puricătúră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. puricătúrii; pl. puricătúri
purific
PURIFICÁ, purífic, vb. I. Tranz. A face să fie pur, curat, neamestecat, limpede prin îndepărtarea corpurilor, a substanțelor sau a elementelor străine; a curăța. ♦ (Tehn.) A epura. ♦ Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină pur din punct de vedere moral. – Din fr. purifier, lat. purificare. DOOM
purificá (a ~) vb., ind. prez. 3 purífică
purifica
PURIFICÁ, purífic, vb. I. Tranz. A face să fie pur, curat, neamestecat, limpede prin îndepărtarea corpurilor, a substanțelor sau a elementelor străine; a curăța. ♦ (Tehn.) A epura. ♦ Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină pur din punct de vedere moral. – Din fr. purifier, lat. purificare. DOOM
purificá (a ~) vb., ind. prez. 3 purífică
purificai
PURIFICÁ, purífic, vb. I. Tranz. A face să fie pur, curat, neamestecat, limpede prin îndepărtarea corpurilor, a substanțelor sau a elementelor străine; a curăța. ♦ (Tehn.) A epura. ♦ Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină pur din punct de vedere moral. – Din fr. purifier, lat. purificare. DOOM
purificá (a ~) vb., ind. prez. 3 purífică
purificam
PURIFICÁ, purífic, vb. I. Tranz. A face să fie pur, curat, neamestecat, limpede prin îndepărtarea corpurilor, a substanțelor sau a elementelor străine; a curăța. ♦ (Tehn.) A epura. ♦ Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină pur din punct de vedere moral. – Din fr. purifier, lat. purificare. DOOM
purificá (a ~) vb., ind. prez. 3 purífică
purificare
PURIFICÁ, purífic, vb. I. Tranz. A face să fie pur, curat, neamestecat, limpede prin îndepărtarea corpurilor, a substanțelor sau a elementelor străine; a curăța. ♦ (Tehn.) A epura. ♦ Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină pur din punct de vedere moral. – Din fr. purifier, lat. purificare. DOOM
purificá (a ~) vb., ind. prez. 3 purífică
purificare
PURIFICÁRE, purificări, s. f. Acțiunea de a (se) purifica și rezultatul ei. ◊ Purificarea apei = epurarea apei, v. epurare. – V. purifica. DOOM
purificáre s. f., g.-d. art. purificắrii; pl. purificắri
purificarea
PURIFICÁRE, purificări, s. f. Acțiunea de a (se) purifica și rezultatul ei. ◊ Purificarea apei = epurarea apei, v. epurare. – V. purifica. DOOM
purificáre s. f., g.-d. art. purificắrii; pl. purificắri
purificară
PURIFICÁ, purífic, vb. I. Tranz. A face să fie pur, curat, neamestecat, limpede prin îndepărtarea corpurilor, a substanțelor sau a elementelor străine; a curăța. ♦ (Tehn.) A epura. ♦ Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină pur din punct de vedere moral. – Din fr. purifier, lat. purificare. DOOM
purificá (a ~) vb., ind. prez. 3 purífică
purificarăm
PURIFICÁ, purífic, vb. I. Tranz. A face să fie pur, curat, neamestecat, limpede prin îndepărtarea corpurilor, a substanțelor sau a elementelor străine; a curăța. ♦ (Tehn.) A epura. ♦ Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină pur din punct de vedere moral. – Din fr. purifier, lat. purificare. DOOM
purificá (a ~) vb., ind. prez. 3 purífică
purificarăți
PURIFICÁ, purífic, vb. I. Tranz. A face să fie pur, curat, neamestecat, limpede prin îndepărtarea corpurilor, a substanțelor sau a elementelor străine; a curăța. ♦ (Tehn.) A epura. ♦ Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină pur din punct de vedere moral. – Din fr. purifier, lat. purificare. DOOM
purificá (a ~) vb., ind. prez. 3 purífică
purificase
PURIFICÁ, purífic, vb. I. Tranz. A face să fie pur, curat, neamestecat, limpede prin îndepărtarea corpurilor, a substanțelor sau a elementelor străine; a curăța. ♦ (Tehn.) A epura. ♦ Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină pur din punct de vedere moral. – Din fr. purifier, lat. purificare. DOOM
purificá (a ~) vb., ind. prez. 3 purífică
purificasem
PURIFICÁ, purífic, vb. I. Tranz. A face să fie pur, curat, neamestecat, limpede prin îndepărtarea corpurilor, a substanțelor sau a elementelor străine; a curăța. ♦ (Tehn.) A epura. ♦ Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină pur din punct de vedere moral. – Din fr. purifier, lat. purificare. DOOM
purificá (a ~) vb., ind. prez. 3 purífică
purificaseră
PURIFICÁ, purífic, vb. I. Tranz. A face să fie pur, curat, neamestecat, limpede prin îndepărtarea corpurilor, a substanțelor sau a elementelor străine; a curăța. ♦ (Tehn.) A epura. ♦ Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină pur din punct de vedere moral. – Din fr. purifier, lat. purificare. DOOM
purificá (a ~) vb., ind. prez. 3 purífică
purificaserăm
PURIFICÁ, purífic, vb. I. Tranz. A face să fie pur, curat, neamestecat, limpede prin îndepărtarea corpurilor, a substanțelor sau a elementelor străine; a curăța. ♦ (Tehn.) A epura. ♦ Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină pur din punct de vedere moral. – Din fr. purifier, lat. purificare. DOOM
purificá (a ~) vb., ind. prez. 3 purífică
purificaserăți
PURIFICÁ, purífic, vb. I. Tranz. A face să fie pur, curat, neamestecat, limpede prin îndepărtarea corpurilor, a substanțelor sau a elementelor străine; a curăța. ♦ (Tehn.) A epura. ♦ Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină pur din punct de vedere moral. – Din fr. purifier, lat. purificare. DOOM
purificá (a ~) vb., ind. prez. 3 purífică
purificaseși
PURIFICÁ, purífic, vb. I. Tranz. A face să fie pur, curat, neamestecat, limpede prin îndepărtarea corpurilor, a substanțelor sau a elementelor străine; a curăța. ♦ (Tehn.) A epura. ♦ Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină pur din punct de vedere moral. – Din fr. purifier, lat. purificare. DOOM
purificá (a ~) vb., ind. prez. 3 purífică
purificaseți
PURIFICÁ, purífic, vb. I. Tranz. A face să fie pur, curat, neamestecat, limpede prin îndepărtarea corpurilor, a substanțelor sau a elementelor străine; a curăța. ♦ (Tehn.) A epura. ♦ Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină pur din punct de vedere moral. – Din fr. purifier, lat. purificare. DOOM
purificá (a ~) vb., ind. prez. 3 purífică
purificat
PURIFICÁ, purífic, vb. I. Tranz. A face să fie pur, curat, neamestecat, limpede prin îndepărtarea corpurilor, a substanțelor sau a elementelor străine; a curăța. ♦ (Tehn.) A epura. ♦ Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină pur din punct de vedere moral. – Din fr. purifier, lat. purificare. DOOM
purificá (a ~) vb., ind. prez. 3 purífică
purificat
PURIFICÁT2, -Ă, purificați, -te, adj. Care a fost supus purificării. – V. purifica.
purificat
PURIFICÁT1 s. n. Faptul de a (se) purifica. – V. purifica. DOOM
purificát s. n.
purificata
PURIFICÁT2, -Ă, purificați, -te, adj. Care a fost supus purificării. – V. purifica.
purificate
PURIFICÁT2, -Ă, purificați, -te, adj. Care a fost supus purificării. – V. purifica.
purificatei
PURIFICÁT2, -Ă, purificați, -te, adj. Care a fost supus purificării. – V. purifica.
purificatele
PURIFICÁT2, -Ă, purificați, -te, adj. Care a fost supus purificării. – V. purifica.
purificatelor
PURIFICÁT2, -Ă, purificați, -te, adj. Care a fost supus purificării. – V. purifica.
purificatoare
PURIFICATÓR, -OÁRE, purificatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Și substantivat) Care purifică. 2. S. n. Aparat, utilaj etc. care servește la purificare. – Din fr. purificateur. DOOM
purificatór2 s. n., pl. purificatoáre
purificatoarea
PURIFICATÓR, -OÁRE, purificatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Și substantivat) Care purifică. 2. S. n. Aparat, utilaj etc. care servește la purificare. – Din fr. purificateur. DOOM
purificatór2 s. n., pl. purificatoáre
purificatoarei
PURIFICATÓR, -OÁRE, purificatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Și substantivat) Care purifică. 2. S. n. Aparat, utilaj etc. care servește la purificare. – Din fr. purificateur. DOOM
purificatór2 s. n., pl. purificatoáre
purificatoarele
PURIFICATÓR, -OÁRE, purificatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Și substantivat) Care purifică. 2. S. n. Aparat, utilaj etc. care servește la purificare. – Din fr. purificateur. DOOM
purificatór2 s. n., pl. purificatoáre
purificatoarelor
PURIFICATÓR, -OÁRE, purificatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Și substantivat) Care purifică. 2. S. n. Aparat, utilaj etc. care servește la purificare. – Din fr. purificateur. DOOM
purificatór2 s. n., pl. purificatoáre
purificator
PURIFICATÓR, -OÁRE, purificatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Și substantivat) Care purifică. 2. S. n. Aparat, utilaj etc. care servește la purificare. – Din fr. purificateur. DOOM
purificatór2 s. n., pl. purificatoáre
purificatori
PURIFICATÓR, -OÁRE, purificatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Și substantivat) Care purifică. 2. S. n. Aparat, utilaj etc. care servește la purificare. – Din fr. purificateur. DOOM
purificatór2 s. n., pl. purificatoáre
purificatorii
PURIFICATÓR, -OÁRE, purificatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Și substantivat) Care purifică. 2. S. n. Aparat, utilaj etc. care servește la purificare. – Din fr. purificateur. DOOM
purificatór2 s. n., pl. purificatoáre
purificatorilor
PURIFICATÓR, -OÁRE, purificatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Și substantivat) Care purifică. 2. S. n. Aparat, utilaj etc. care servește la purificare. – Din fr. purificateur. DOOM
purificatór2 s. n., pl. purificatoáre
purificatorul
PURIFICATÓR, -OÁRE, purificatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Și substantivat) Care purifică. 2. S. n. Aparat, utilaj etc. care servește la purificare. – Din fr. purificateur. DOOM
purificatór2 s. n., pl. purificatoáre
purificatorului
PURIFICATÓR, -OÁRE, purificatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Și substantivat) Care purifică. 2. S. n. Aparat, utilaj etc. care servește la purificare. – Din fr. purificateur. DOOM
purificatór2 s. n., pl. purificatoáre
purificatul
PURIFICÁT2, -Ă, purificați, -te, adj. Care a fost supus purificării. – V. purifica.
purificatului
PURIFICÁT2, -Ă, purificați, -te, adj. Care a fost supus purificării. – V. purifica.
purificau
PURIFICÁ, purífic, vb. I. Tranz. A face să fie pur, curat, neamestecat, limpede prin îndepărtarea corpurilor, a substanțelor sau a elementelor străine; a curăța. ♦ (Tehn.) A epura. ♦ Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină pur din punct de vedere moral. – Din fr. purifier, lat. purificare. DOOM
purificá (a ~) vb., ind. prez. 3 purífică
purificași
PURIFICÁ, purífic, vb. I. Tranz. A face să fie pur, curat, neamestecat, limpede prin îndepărtarea corpurilor, a substanțelor sau a elementelor străine; a curăța. ♦ (Tehn.) A epura. ♦ Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină pur din punct de vedere moral. – Din fr. purifier, lat. purificare. DOOM
purificá (a ~) vb., ind. prez. 3 purífică
purificați
PURIFICÁ, purífic, vb. I. Tranz. A face să fie pur, curat, neamestecat, limpede prin îndepărtarea corpurilor, a substanțelor sau a elementelor străine; a curăța. ♦ (Tehn.) A epura. ♦ Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină pur din punct de vedere moral. – Din fr. purifier, lat. purificare. DOOM
purificá (a ~) vb., ind. prez. 3 purífică
purificați
PURIFICÁT2, -Ă, purificați, -te, adj. Care a fost supus purificării. – V. purifica.
purificația
PURIFICÁȚIE, purificații, s. f. 1. Purificare. 2. Ceremonie religioasă consacrată ispășirii păcatelor, curățirii morale. – Din fr. purification.
purificație
PURIFICÁȚIE, purificații, s. f. 1. Purificare. 2. Ceremonie religioasă consacrată ispășirii păcatelor, curățirii morale. – Din fr. purification.
purificației
PURIFICÁȚIE, purificații, s. f. 1. Purificare. 2. Ceremonie religioasă consacrată ispășirii păcatelor, curățirii morale. – Din fr. purification.
purificații
PURIFICÁT2, -Ă, purificați, -te, adj. Care a fost supus purificării. – V. purifica.
purificații
PURIFICÁȚIE, purificații, s. f. 1. Purificare. 2. Ceremonie religioasă consacrată ispășirii păcatelor, curățirii morale. – Din fr. purification.
purificațiile
PURIFICÁȚIE, purificații, s. f. 1. Purificare. 2. Ceremonie religioasă consacrată ispășirii păcatelor, curățirii morale. – Din fr. purification.
purificațiilor
PURIFICÁȚIE, purificații, s. f. 1. Purificare. 2. Ceremonie religioasă consacrată ispășirii păcatelor, curățirii morale. – Din fr. purification.
purificaților
PURIFICÁT2, -Ă, purificați, -te, adj. Care a fost supus purificării. – V. purifica.
purificațiune
PURIFICAȚIÚNE s.f. v. purificație.
purifice
PURIFICÁ, purífic, vb. I. Tranz. A face să fie pur, curat, neamestecat, limpede prin îndepărtarea corpurilor, a substanțelor sau a elementelor străine; a curăța. ♦ (Tehn.) A epura. ♦ Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină pur din punct de vedere moral. – Din fr. purifier, lat. purificare. DOOM
purificá (a ~) vb., ind. prez. 3 purífică
purifici
PURIFICÁ, purífic, vb. I. Tranz. A face să fie pur, curat, neamestecat, limpede prin îndepărtarea corpurilor, a substanțelor sau a elementelor străine; a curăța. ♦ (Tehn.) A epura. ♦ Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină pur din punct de vedere moral. – Din fr. purifier, lat. purificare. DOOM
purificá (a ~) vb., ind. prez. 3 purífică
purificând
PURIFICÁ, purífic, vb. I. Tranz. A face să fie pur, curat, neamestecat, limpede prin îndepărtarea corpurilor, a substanțelor sau a elementelor străine; a curăța. ♦ (Tehn.) A epura. ♦ Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină pur din punct de vedere moral. – Din fr. purifier, lat. purificare. DOOM
purificá (a ~) vb., ind. prez. 3 purífică
purificînd
PURIFICÁ, purífic, vb. I. Tranz. A face să fie pur, curat, neamestecat, limpede prin îndepărtarea corpurilor, a substanțelor sau a elementelor străine; a curăța. ♦ (Tehn.) A epura. ♦ Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină pur din punct de vedere moral. – Din fr. purifier, lat. purificare. DOOM
purificá (a ~) vb., ind. prez. 3 purífică
purificări
PURIFICÁRE, purificări, s. f. Acțiunea de a (se) purifica și rezultatul ei. ◊ Purificarea apei = epurarea apei, v. epurare. – V. purifica. DOOM
purificáre s. f., g.-d. art. purificắrii; pl. purificắri
purificării
PURIFICÁRE, purificări, s. f. Acțiunea de a (se) purifica și rezultatul ei. ◊ Purificarea apei = epurarea apei, v. epurare. – V. purifica. DOOM
purificáre s. f., g.-d. art. purificắrii; pl. purificắri
purificările
PURIFICÁRE, purificări, s. f. Acțiunea de a (se) purifica și rezultatul ei. ◊ Purificarea apei = epurarea apei, v. epurare. – V. purifica. DOOM
purificáre s. f., g.-d. art. purificắrii; pl. purificắri
purificărilor
PURIFICÁRE, purificări, s. f. Acțiunea de a (se) purifica și rezultatul ei. ◊ Purificarea apei = epurarea apei, v. epurare. – V. purifica. DOOM
purificáre s. f., g.-d. art. purificắrii; pl. purificắri
purii
PUR2, -Ă, puri, pure, adj. 1. Care nu conține elemente străine; curat, neamestecat. 2. Nealterat, neviciat, nestricat. ♦ Fără pete; imaculat; limpede. ♦ Fig. Nepătat din punct de vedere moral; curat, neprihănit. 3. Veritabil, autentic, adevărat. E adevărul pur. ◊ Loc. adv. Pur și simplu = nimic altceva decât...; numai și numai; nici mai mult, nici mai puțin decât... 4. (Despre voce, sunete etc.) Limpede, clar, cristalin. – Din lat. purus, fr. pur. DOOM
pur2 s. m., pl. puri
purii
PUR2, -Ă, puri, pure, adj. 1. Care nu conține elemente străine; curat, neamestecat. 2. Nealterat, neviciat, nestricat. ♦ Fără pete; imaculat; limpede. ♦ Fig. Nepătat din punct de vedere moral; curat, neprihănit. 3. Veritabil, autentic, adevărat. E adevărul pur. ◊ Loc. adv. Pur și simplu = nimic altceva decât...; numai și numai; nici mai mult, nici mai puțin decât... 4. (Despre voce, sunete etc.) Limpede, clar, cristalin. – Din lat. purus, fr. pur. DOOM
pur2 s. m., pl. puri
purilor
PUR2, -Ă, puri, pure, adj. 1. Care nu conține elemente străine; curat, neamestecat. 2. Nealterat, neviciat, nestricat. ♦ Fără pete; imaculat; limpede. ♦ Fig. Nepătat din punct de vedere moral; curat, neprihănit. 3. Veritabil, autentic, adevărat. E adevărul pur. ◊ Loc. adv. Pur și simplu = nimic altceva decât...; numai și numai; nici mai mult, nici mai puțin decât... 4. (Despre voce, sunete etc.) Limpede, clar, cristalin. – Din lat. purus, fr. pur. DOOM
pur2 s. m., pl. puri
purilor
PUR2, -Ă, puri, pure, adj. 1. Care nu conține elemente străine; curat, neamestecat. 2. Nealterat, neviciat, nestricat. ♦ Fără pete; imaculat; limpede. ♦ Fig. Nepătat din punct de vedere moral; curat, neprihănit. 3. Veritabil, autentic, adevărat. E adevărul pur. ◊ Loc. adv. Pur și simplu = nimic altceva decât...; numai și numai; nici mai mult, nici mai puțin decât... 4. (Despre voce, sunete etc.) Limpede, clar, cristalin. – Din lat. purus, fr. pur. DOOM
pur2 s. m., pl. puri
purim
PÚRIM s. n. Sărbătoare religioasă mozaică celebrată la începutul primăverii, în amintirea salvării evreilor din masacrul plănuit de Aman (ministrul regelui persan Ahașver). – Din ebr. purim. DOOM
Púrim (sărbătoare) s. propriu n.
purimul
PÚRIM s. n. Sărbătoare religioasă mozaică celebrată la începutul primăverii, în amintirea salvării evreilor din masacrul plănuit de Aman (ministrul regelui persan Ahașver). – Din ebr. purim. DOOM
Púrim (sărbătoare) s. propriu n.
purimului
PÚRIM s. n. Sărbătoare religioasă mozaică celebrată la începutul primăverii, în amintirea salvării evreilor din masacrul plănuit de Aman (ministrul regelui persan Ahașver). – Din ebr. purim. DOOM
Púrim (sărbătoare) s. propriu n.
purina
PURÍNĂ, purine, s. f. Compus organic din acidul uric. – Din fr. purin. DOOM
purínă s. f., g.-d. art. purínei; pl. puríne
purine
PURÍNĂ, purine, s. f. Compus organic din acidul uric. – Din fr. purin. DOOM
purínă s. f., g.-d. art. purínei; pl. puríne
purinei
PURÍNĂ, purine, s. f. Compus organic din acidul uric. – Din fr. purin. DOOM
purínă s. f., g.-d. art. purínei; pl. puríne
purinele
PURÍNĂ, purine, s. f. Compus organic din acidul uric. – Din fr. purin. DOOM
purínă s. f., g.-d. art. purínei; pl. puríne
purinelor
PURÍNĂ, purine, s. f. Compus organic din acidul uric. – Din fr. purin. DOOM
purínă s. f., g.-d. art. purínei; pl. puríne
purisancă
purisancă, purisance s. f. (intl.) femeie între două vârste.
purism
PURÍSM s. n. Tendință de a elimina dintr-o limbă elementele considerate străine de originea și spiritul ei. – Din fr. purisme. DOOM
purísm s. n.
purismul
PURÍSM s. n. Tendință de a elimina dintr-o limbă elementele considerate străine de originea și spiritul ei. – Din fr. purisme. DOOM
purísm s. n.
purismului
PURÍSM s. n. Tendință de a elimina dintr-o limbă elementele considerate străine de originea și spiritul ei. – Din fr. purisme. DOOM
purísm s. n.
purist
PURÍST, -Ă, puriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al purismului. 2. Adj. Care aparține purismului, privitor la purism; care practică purismul. – Din fr. puriste. DOOM
puríst adj. m., s. m., pl. puríști; adj. f., s. f. purístă, pl. puríste
purist
PURÍST, -Ă, puriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al purismului. 2. Adj. Care aparține purismului, privitor la purism; care practică purismul. – Din fr. puriste. DOOM
puríst adj. m., s. m., pl. puríști; adj. f., s. f. purístă, pl. puríste
purista
PURÍST, -Ă, puriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al purismului. 2. Adj. Care aparține purismului, privitor la purism; care practică purismul. – Din fr. puriste. DOOM
puríst adj. m., s. m., pl. puríști; adj. f., s. f. purístă, pl. puríste
purista
PURÍST, -Ă, puriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al purismului. 2. Adj. Care aparține purismului, privitor la purism; care practică purismul. – Din fr. puriste. DOOM
puríst adj. m., s. m., pl. puríști; adj. f., s. f. purístă, pl. puríste
puriste
PURÍST, -Ă, puriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al purismului. 2. Adj. Care aparține purismului, privitor la purism; care practică purismul. – Din fr. puriste. DOOM
puríst adj. m., s. m., pl. puríști; adj. f., s. f. purístă, pl. puríste
puriste
PURÍST, -Ă, puriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al purismului. 2. Adj. Care aparține purismului, privitor la purism; care practică purismul. – Din fr. puriste. DOOM
puríst adj. m., s. m., pl. puríști; adj. f., s. f. purístă, pl. puríste
puristei
PURÍST, -Ă, puriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al purismului. 2. Adj. Care aparține purismului, privitor la purism; care practică purismul. – Din fr. puriste. DOOM
puríst adj. m., s. m., pl. puríști; adj. f., s. f. purístă, pl. puríste
puristei
PURÍST, -Ă, puriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al purismului. 2. Adj. Care aparține purismului, privitor la purism; care practică purismul. – Din fr. puriste. DOOM
puríst adj. m., s. m., pl. puríști; adj. f., s. f. purístă, pl. puríste
puristele
PURÍST, -Ă, puriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al purismului. 2. Adj. Care aparține purismului, privitor la purism; care practică purismul. – Din fr. puriste. DOOM
puríst adj. m., s. m., pl. puríști; adj. f., s. f. purístă, pl. puríste
puristele
PURÍST, -Ă, puriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al purismului. 2. Adj. Care aparține purismului, privitor la purism; care practică purismul. – Din fr. puriste. DOOM
puríst adj. m., s. m., pl. puríști; adj. f., s. f. purístă, pl. puríste
puristelor
PURÍST, -Ă, puriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al purismului. 2. Adj. Care aparține purismului, privitor la purism; care practică purismul. – Din fr. puriste. DOOM
puríst adj. m., s. m., pl. puríști; adj. f., s. f. purístă, pl. puríste
puristelor
PURÍST, -Ă, puriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al purismului. 2. Adj. Care aparține purismului, privitor la purism; care practică purismul. – Din fr. puriste. DOOM
puríst adj. m., s. m., pl. puríști; adj. f., s. f. purístă, pl. puríste
puristul
PURÍST, -Ă, puriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al purismului. 2. Adj. Care aparține purismului, privitor la purism; care practică purismul. – Din fr. puriste. DOOM
puríst adj. m., s. m., pl. puríști; adj. f., s. f. purístă, pl. puríste
puristul
PURÍST, -Ă, puriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al purismului. 2. Adj. Care aparține purismului, privitor la purism; care practică purismul. – Din fr. puriste. DOOM
puríst adj. m., s. m., pl. puríști; adj. f., s. f. purístă, pl. puríste
puristului
PURÍST, -Ă, puriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al purismului. 2. Adj. Care aparține purismului, privitor la purism; care practică purismul. – Din fr. puriste. DOOM
puríst adj. m., s. m., pl. puríști; adj. f., s. f. purístă, pl. puríste
puristului
PURÍST, -Ă, puriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al purismului. 2. Adj. Care aparține purismului, privitor la purism; care practică purismul. – Din fr. puriste. DOOM
puríst adj. m., s. m., pl. puríști; adj. f., s. f. purístă, pl. puríste
puritan
PURITÁN, -Ă, puritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al puritanismului; p. ext. persoană care practică sau afișează o moralitate foarte severă. 2. Adj. Care aparține puritanismului, privitor la puritanism; p. ext. care profesează sau afișează o morală excesivă. – Din fr. puritain. DOOM
puritán adj. m., s. m., pl. puritáni; adj. f., s. f. puritánă, pl. puritáne
puritan
PURITÁN, -Ă, puritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al puritanismului; p. ext. persoană care practică sau afișează o moralitate foarte severă. 2. Adj. Care aparține puritanismului, privitor la puritanism; p. ext. care profesează sau afișează o morală excesivă. – Din fr. puritain. DOOM
puritán adj. m., s. m., pl. puritáni; adj. f., s. f. puritánă, pl. puritáne
puritana
PURITÁN, -Ă, puritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al puritanismului; p. ext. persoană care practică sau afișează o moralitate foarte severă. 2. Adj. Care aparține puritanismului, privitor la puritanism; p. ext. care profesează sau afișează o morală excesivă. – Din fr. puritain. DOOM
puritán adj. m., s. m., pl. puritáni; adj. f., s. f. puritánă, pl. puritáne
puritana
PURITÁN, -Ă, puritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al puritanismului; p. ext. persoană care practică sau afișează o moralitate foarte severă. 2. Adj. Care aparține puritanismului, privitor la puritanism; p. ext. care profesează sau afișează o morală excesivă. – Din fr. puritain. DOOM
puritán adj. m., s. m., pl. puritáni; adj. f., s. f. puritánă, pl. puritáne
puritane
PURITÁN, -Ă, puritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al puritanismului; p. ext. persoană care practică sau afișează o moralitate foarte severă. 2. Adj. Care aparține puritanismului, privitor la puritanism; p. ext. care profesează sau afișează o morală excesivă. – Din fr. puritain. DOOM
puritán adj. m., s. m., pl. puritáni; adj. f., s. f. puritánă, pl. puritáne
puritane
PURITÁN, -Ă, puritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al puritanismului; p. ext. persoană care practică sau afișează o moralitate foarte severă. 2. Adj. Care aparține puritanismului, privitor la puritanism; p. ext. care profesează sau afișează o morală excesivă. – Din fr. puritain. DOOM
puritán adj. m., s. m., pl. puritáni; adj. f., s. f. puritánă, pl. puritáne
puritanei
PURITÁN, -Ă, puritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al puritanismului; p. ext. persoană care practică sau afișează o moralitate foarte severă. 2. Adj. Care aparține puritanismului, privitor la puritanism; p. ext. care profesează sau afișează o morală excesivă. – Din fr. puritain. DOOM
puritán adj. m., s. m., pl. puritáni; adj. f., s. f. puritánă, pl. puritáne
puritanei
PURITÁN, -Ă, puritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al puritanismului; p. ext. persoană care practică sau afișează o moralitate foarte severă. 2. Adj. Care aparține puritanismului, privitor la puritanism; p. ext. care profesează sau afișează o morală excesivă. – Din fr. puritain. DOOM
puritán adj. m., s. m., pl. puritáni; adj. f., s. f. puritánă, pl. puritáne
puritanele
PURITÁN, -Ă, puritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al puritanismului; p. ext. persoană care practică sau afișează o moralitate foarte severă. 2. Adj. Care aparține puritanismului, privitor la puritanism; p. ext. care profesează sau afișează o morală excesivă. – Din fr. puritain. DOOM
puritán adj. m., s. m., pl. puritáni; adj. f., s. f. puritánă, pl. puritáne
puritanele
PURITÁN, -Ă, puritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al puritanismului; p. ext. persoană care practică sau afișează o moralitate foarte severă. 2. Adj. Care aparține puritanismului, privitor la puritanism; p. ext. care profesează sau afișează o morală excesivă. – Din fr. puritain. DOOM
puritán adj. m., s. m., pl. puritáni; adj. f., s. f. puritánă, pl. puritáne
puritanelor
PURITÁN, -Ă, puritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al puritanismului; p. ext. persoană care practică sau afișează o moralitate foarte severă. 2. Adj. Care aparține puritanismului, privitor la puritanism; p. ext. care profesează sau afișează o morală excesivă. – Din fr. puritain. DOOM
puritán adj. m., s. m., pl. puritáni; adj. f., s. f. puritánă, pl. puritáne
puritanelor
PURITÁN, -Ă, puritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al puritanismului; p. ext. persoană care practică sau afișează o moralitate foarte severă. 2. Adj. Care aparține puritanismului, privitor la puritanism; p. ext. care profesează sau afișează o morală excesivă. – Din fr. puritain. DOOM
puritán adj. m., s. m., pl. puritáni; adj. f., s. f. puritánă, pl. puritáne
puritani
PURITÁN, -Ă, puritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al puritanismului; p. ext. persoană care practică sau afișează o moralitate foarte severă. 2. Adj. Care aparține puritanismului, privitor la puritanism; p. ext. care profesează sau afișează o morală excesivă. – Din fr. puritain. DOOM
puritán adj. m., s. m., pl. puritáni; adj. f., s. f. puritánă, pl. puritáne
puritani
PURITÁN, -Ă, puritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al puritanismului; p. ext. persoană care practică sau afișează o moralitate foarte severă. 2. Adj. Care aparține puritanismului, privitor la puritanism; p. ext. care profesează sau afișează o morală excesivă. – Din fr. puritain. DOOM
puritán adj. m., s. m., pl. puritáni; adj. f., s. f. puritánă, pl. puritáne
puritanii
PURITÁN, -Ă, puritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al puritanismului; p. ext. persoană care practică sau afișează o moralitate foarte severă. 2. Adj. Care aparține puritanismului, privitor la puritanism; p. ext. care profesează sau afișează o morală excesivă. – Din fr. puritain. DOOM
puritán adj. m., s. m., pl. puritáni; adj. f., s. f. puritánă, pl. puritáne
puritanii
PURITÁN, -Ă, puritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al puritanismului; p. ext. persoană care practică sau afișează o moralitate foarte severă. 2. Adj. Care aparține puritanismului, privitor la puritanism; p. ext. care profesează sau afișează o morală excesivă. – Din fr. puritain. DOOM
puritán adj. m., s. m., pl. puritáni; adj. f., s. f. puritánă, pl. puritáne
puritanilor
PURITÁN, -Ă, puritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al puritanismului; p. ext. persoană care practică sau afișează o moralitate foarte severă. 2. Adj. Care aparține puritanismului, privitor la puritanism; p. ext. care profesează sau afișează o morală excesivă. – Din fr. puritain. DOOM
puritán adj. m., s. m., pl. puritáni; adj. f., s. f. puritánă, pl. puritáne
puritanilor
PURITÁN, -Ă, puritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al puritanismului; p. ext. persoană care practică sau afișează o moralitate foarte severă. 2. Adj. Care aparține puritanismului, privitor la puritanism; p. ext. care profesează sau afișează o morală excesivă. – Din fr. puritain. DOOM
puritán adj. m., s. m., pl. puritáni; adj. f., s. f. puritánă, pl. puritáne
puritanism
PURITANÍSM s. n. Doctrină calvină desprinsă de anglicanism, caracterizată prin epurarea cultului de orice rămășițe ale catolicismului, printr-o morală rigidă și printr-o organizare prezbiteriană, respectând strict textul Bibliei; p. ext. rigurozitate exagerată privind respectarea preceptelor religioase și morale. – Din fr. puritanisme. DOOM
puritanísm s. n.
puritanismul
PURITANÍSM s. n. Doctrină calvină desprinsă de anglicanism, caracterizată prin epurarea cultului de orice rămășițe ale catolicismului, printr-o morală rigidă și printr-o organizare prezbiteriană, respectând strict textul Bibliei; p. ext. rigurozitate exagerată privind respectarea preceptelor religioase și morale. – Din fr. puritanisme. DOOM
puritanísm s. n.
puritanismului
PURITANÍSM s. n. Doctrină calvină desprinsă de anglicanism, caracterizată prin epurarea cultului de orice rămășițe ale catolicismului, printr-o morală rigidă și printr-o organizare prezbiteriană, respectând strict textul Bibliei; p. ext. rigurozitate exagerată privind respectarea preceptelor religioase și morale. – Din fr. puritanisme. DOOM
puritanísm s. n.
puritanul
PURITÁN, -Ă, puritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al puritanismului; p. ext. persoană care practică sau afișează o moralitate foarte severă. 2. Adj. Care aparține puritanismului, privitor la puritanism; p. ext. care profesează sau afișează o morală excesivă. – Din fr. puritain. DOOM
puritán adj. m., s. m., pl. puritáni; adj. f., s. f. puritánă, pl. puritáne
puritanul
PURITÁN, -Ă, puritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al puritanismului; p. ext. persoană care practică sau afișează o moralitate foarte severă. 2. Adj. Care aparține puritanismului, privitor la puritanism; p. ext. care profesează sau afișează o morală excesivă. – Din fr. puritain. DOOM
puritán adj. m., s. m., pl. puritáni; adj. f., s. f. puritánă, pl. puritáne
puritanului
PURITÁN, -Ă, puritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al puritanismului; p. ext. persoană care practică sau afișează o moralitate foarte severă. 2. Adj. Care aparține puritanismului, privitor la puritanism; p. ext. care profesează sau afișează o morală excesivă. – Din fr. puritain. DOOM
puritán adj. m., s. m., pl. puritáni; adj. f., s. f. puritánă, pl. puritáne
puritanului
PURITÁN, -Ă, puritani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al puritanismului; p. ext. persoană care practică sau afișează o moralitate foarte severă. 2. Adj. Care aparține puritanismului, privitor la puritanism; p. ext. care profesează sau afișează o morală excesivă. – Din fr. puritain. DOOM
puritán adj. m., s. m., pl. puritáni; adj. f., s. f. puritánă, pl. puritáne
puritate
PURITÁTE s. f. Faptul de a fi pur; curățenie. ♦ Fig. (Rar) Castitate, curățenie sufletească, candoare. – Din lat. puritas, -atis. DOOM
puritáte s. f., g.-d. art. puritắții
puritatea
PURITÁTE s. f. Faptul de a fi pur; curățenie. ♦ Fig. (Rar) Castitate, curățenie sufletească, candoare. – Din lat. puritas, -atis. DOOM
puritáte s. f., g.-d. art. puritắții
purități
PURITÁTE s. f. Faptul de a fi pur; curățenie. ♦ Fig. (Rar) Castitate, curățenie sufletească, candoare. – Din lat. puritas, -atis. DOOM
puritáte s. f., g.-d. art. puritắții
purității
PURITÁTE s. f. Faptul de a fi pur; curățenie. ♦ Fig. (Rar) Castitate, curățenie sufletească, candoare. – Din lat. puritas, -atis. DOOM
puritáte s. f., g.-d. art. puritắții
puriu
puríu (puríi), s. m. – (Arg.) Tată. Țig. puro, puri „bătrîn” (Vasiliu, GS, VII, 124; Juilland 172). – Der. purie, s. f. (Arg., mamă).
puriști
PURÍST, -Ă, puriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al purismului. 2. Adj. Care aparține purismului, privitor la purism; care practică purismul. – Din fr. puriste. DOOM
puríst adj. m., s. m., pl. puríști; adj. f., s. f. purístă, pl. puríste
puriști
PURÍST, -Ă, puriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al purismului. 2. Adj. Care aparține purismului, privitor la purism; care practică purismul. – Din fr. puriste. DOOM
puríst adj. m., s. m., pl. puríști; adj. f., s. f. purístă, pl. puríste
puriștii
PURÍST, -Ă, puriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al purismului. 2. Adj. Care aparține purismului, privitor la purism; care practică purismul. – Din fr. puriste. DOOM
puríst adj. m., s. m., pl. puríști; adj. f., s. f. purístă, pl. puríste
puriștii
PURÍST, -Ă, puriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al purismului. 2. Adj. Care aparține purismului, privitor la purism; care practică purismul. – Din fr. puriste. DOOM
puríst adj. m., s. m., pl. puríști; adj. f., s. f. purístă, pl. puríste
puriștilor
PURÍST, -Ă, puriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al purismului. 2. Adj. Care aparține purismului, privitor la purism; care practică purismul. – Din fr. puriste. DOOM
puríst adj. m., s. m., pl. puríști; adj. f., s. f. purístă, pl. puríste
puriștilor
PURÍST, -Ă, puriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al purismului. 2. Adj. Care aparține purismului, privitor la purism; care practică purismul. – Din fr. puriste. DOOM
puríst adj. m., s. m., pl. puríști; adj. f., s. f. purístă, pl. puríste
purja
PURJÁ, purjez, vb. I. Tranz. A curăța o instalație de impurități sau de reziduuri cu ajutorul unui curent de apă sub presiune. – Din fr. purger. DOOM
purjá (a ~) vb., ind. prez. 3 purjeáză, 1 pl. purjắm; conj. prez. 3 să purjéze; ger. purjấnd
purja
PÚRJĂ, purje, s. f. (Tehn.) Evacuare (continuă) a unui fluid, de obicei apă sau gaz, dintr-un recipient presurizat, dintr-un spațiu închis (ermetic) etc. – Din fr. purge.
purjai
PURJÁ, purjez, vb. I. Tranz. A curăța o instalație de impurități sau de reziduuri cu ajutorul unui curent de apă sub presiune. – Din fr. purger. DOOM
purjá (a ~) vb., ind. prez. 3 purjeáză, 1 pl. purjắm; conj. prez. 3 să purjéze; ger. purjấnd
purjam
PURJÁ, purjez, vb. I. Tranz. A curăța o instalație de impurități sau de reziduuri cu ajutorul unui curent de apă sub presiune. – Din fr. purger. DOOM
purjá (a ~) vb., ind. prez. 3 purjeáză, 1 pl. purjắm; conj. prez. 3 să purjéze; ger. purjấnd
purjare
PURJÁ, purjez, vb. I. Tranz. A curăța o instalație de impurități sau de reziduuri cu ajutorul unui curent de apă sub presiune. – Din fr. purger. DOOM
purjá (a ~) vb., ind. prez. 3 purjeáză, 1 pl. purjắm; conj. prez. 3 să purjéze; ger. purjấnd
purjare
PURJÁRE, purjări, s. f. Acțiunea de a purja și rezultatul ei. – V. purja. DOOM
purjáre s. f., g.-d. art. purjắrii; pl. purjắri
purjarea
PURJÁRE, purjări, s. f. Acțiunea de a purja și rezultatul ei. – V. purja. DOOM
purjáre s. f., g.-d. art. purjắrii; pl. purjắri
purjară
PURJÁ, purjez, vb. I. Tranz. A curăța o instalație de impurități sau de reziduuri cu ajutorul unui curent de apă sub presiune. – Din fr. purger. DOOM
purjá (a ~) vb., ind. prez. 3 purjeáză, 1 pl. purjắm; conj. prez. 3 să purjéze; ger. purjấnd
purjarăm
PURJÁ, purjez, vb. I. Tranz. A curăța o instalație de impurități sau de reziduuri cu ajutorul unui curent de apă sub presiune. – Din fr. purger. DOOM
purjá (a ~) vb., ind. prez. 3 purjeáză, 1 pl. purjắm; conj. prez. 3 să purjéze; ger. purjấnd
purjarăți
PURJÁ, purjez, vb. I. Tranz. A curăța o instalație de impurități sau de reziduuri cu ajutorul unui curent de apă sub presiune. – Din fr. purger. DOOM
purjá (a ~) vb., ind. prez. 3 purjeáză, 1 pl. purjắm; conj. prez. 3 să purjéze; ger. purjấnd
purjase
PURJÁ, purjez, vb. I. Tranz. A curăța o instalație de impurități sau de reziduuri cu ajutorul unui curent de apă sub presiune. – Din fr. purger. DOOM
purjá (a ~) vb., ind. prez. 3 purjeáză, 1 pl. purjắm; conj. prez. 3 să purjéze; ger. purjấnd
purjasem
PURJÁ, purjez, vb. I. Tranz. A curăța o instalație de impurități sau de reziduuri cu ajutorul unui curent de apă sub presiune. – Din fr. purger. DOOM
purjá (a ~) vb., ind. prez. 3 purjeáză, 1 pl. purjắm; conj. prez. 3 să purjéze; ger. purjấnd
purjaseră
PURJÁ, purjez, vb. I. Tranz. A curăța o instalație de impurități sau de reziduuri cu ajutorul unui curent de apă sub presiune. – Din fr. purger. DOOM
purjá (a ~) vb., ind. prez. 3 purjeáză, 1 pl. purjắm; conj. prez. 3 să purjéze; ger. purjấnd
purjaserăm
PURJÁ, purjez, vb. I. Tranz. A curăța o instalație de impurități sau de reziduuri cu ajutorul unui curent de apă sub presiune. – Din fr. purger. DOOM
purjá (a ~) vb., ind. prez. 3 purjeáză, 1 pl. purjắm; conj. prez. 3 să purjéze; ger. purjấnd
purjaserăți
PURJÁ, purjez, vb. I. Tranz. A curăța o instalație de impurități sau de reziduuri cu ajutorul unui curent de apă sub presiune. – Din fr. purger. DOOM
purjá (a ~) vb., ind. prez. 3 purjeáză, 1 pl. purjắm; conj. prez. 3 să purjéze; ger. purjấnd
purjaseși
PURJÁ, purjez, vb. I. Tranz. A curăța o instalație de impurități sau de reziduuri cu ajutorul unui curent de apă sub presiune. – Din fr. purger. DOOM
purjá (a ~) vb., ind. prez. 3 purjeáză, 1 pl. purjắm; conj. prez. 3 să purjéze; ger. purjấnd
purjaseți
PURJÁ, purjez, vb. I. Tranz. A curăța o instalație de impurități sau de reziduuri cu ajutorul unui curent de apă sub presiune. – Din fr. purger. DOOM
purjá (a ~) vb., ind. prez. 3 purjeáză, 1 pl. purjắm; conj. prez. 3 să purjéze; ger. purjấnd
purjat
PURJÁ, purjez, vb. I. Tranz. A curăța o instalație de impurități sau de reziduuri cu ajutorul unui curent de apă sub presiune. – Din fr. purger. DOOM
purjá (a ~) vb., ind. prez. 3 purjeáză, 1 pl. purjắm; conj. prez. 3 să purjéze; ger. purjấnd
purjat
PURJÁ, purjez, vb. I. Tranz. A curăța o instalație de impurități sau de reziduuri cu ajutorul unui curent de apă sub presiune. – Din fr. purger.
purjau
PURJÁ, purjez, vb. I. Tranz. A curăța o instalație de impurități sau de reziduuri cu ajutorul unui curent de apă sub presiune. – Din fr. purger. DOOM
purjá (a ~) vb., ind. prez. 3 purjeáză, 1 pl. purjắm; conj. prez. 3 să purjéze; ger. purjấnd
purjași
PURJÁ, purjez, vb. I. Tranz. A curăța o instalație de impurități sau de reziduuri cu ajutorul unui curent de apă sub presiune. – Din fr. purger. DOOM
purjá (a ~) vb., ind. prez. 3 purjeáză, 1 pl. purjắm; conj. prez. 3 să purjéze; ger. purjấnd
purjați
PURJÁ, purjez, vb. I. Tranz. A curăța o instalație de impurități sau de reziduuri cu ajutorul unui curent de apă sub presiune. – Din fr. purger. DOOM
purjá (a ~) vb., ind. prez. 3 purjeáză, 1 pl. purjắm; conj. prez. 3 să purjéze; ger. purjấnd
purje
PÚRJĂ, purje, s. f. (Tehn.) Evacuare (continuă) a unui fluid, de obicei apă sau gaz, dintr-un recipient presurizat, dintr-un spațiu închis (ermetic) etc. – Din fr. purge.
purjează
PURJÁ, purjez, vb. I. Tranz. A curăța o instalație de impurități sau de reziduuri cu ajutorul unui curent de apă sub presiune. – Din fr. purger. DOOM
purjá (a ~) vb., ind. prez. 3 purjeáză, 1 pl. purjắm; conj. prez. 3 să purjéze; ger. purjấnd
purjei
PÚRJĂ, purje, s. f. (Tehn.) Evacuare (continuă) a unui fluid, de obicei apă sau gaz, dintr-un recipient presurizat, dintr-un spațiu închis (ermetic) etc. – Din fr. purge.
purjele
PÚRJĂ, purje, s. f. (Tehn.) Evacuare (continuă) a unui fluid, de obicei apă sau gaz, dintr-un recipient presurizat, dintr-un spațiu închis (ermetic) etc. – Din fr. purge.
purjelor
PÚRJĂ, purje, s. f. (Tehn.) Evacuare (continuă) a unui fluid, de obicei apă sau gaz, dintr-un recipient presurizat, dintr-un spațiu închis (ermetic) etc. – Din fr. purge.
purjez
PURJÁ, purjez, vb. I. Tranz. A curăța o instalație de impurități sau de reziduuri cu ajutorul unui curent de apă sub presiune. – Din fr. purger. DOOM
purjá (a ~) vb., ind. prez. 3 purjeáză, 1 pl. purjắm; conj. prez. 3 să purjéze; ger. purjấnd
purjeze
PURJÁ, purjez, vb. I. Tranz. A curăța o instalație de impurități sau de reziduuri cu ajutorul unui curent de apă sub presiune. – Din fr. purger. DOOM
purjá (a ~) vb., ind. prez. 3 purjeáză, 1 pl. purjắm; conj. prez. 3 să purjéze; ger. purjấnd
purjezi
PURJÁ, purjez, vb. I. Tranz. A curăța o instalație de impurități sau de reziduuri cu ajutorul unui curent de apă sub presiune. – Din fr. purger. DOOM
purjá (a ~) vb., ind. prez. 3 purjeáză, 1 pl. purjắm; conj. prez. 3 să purjéze; ger. purjấnd
purjoare
PURJÓR, purjoare, s. n. Dispozitiv folosit pentru operația de purjare. – Din fr. purgeur. DOOM
purjór s. n., pl. purjoáre
purjoarele
PURJÓR, purjoare, s. n. Dispozitiv folosit pentru operația de purjare. – Din fr. purgeur. DOOM
purjór s. n., pl. purjoáre
purjoarelor
PURJÓR, purjoare, s. n. Dispozitiv folosit pentru operația de purjare. – Din fr. purgeur. DOOM
purjór s. n., pl. purjoáre
purjor
PURJÓR, purjoare, s. n. Dispozitiv folosit pentru operația de purjare. – Din fr. purgeur. DOOM
purjór s. n., pl. purjoáre
purjorul
PURJÓR, purjoare, s. n. Dispozitiv folosit pentru operația de purjare. – Din fr. purgeur. DOOM
purjór s. n., pl. purjoáre
purjorului
PURJÓR, purjoare, s. n. Dispozitiv folosit pentru operația de purjare. – Din fr. purgeur. DOOM
purjór s. n., pl. purjoáre
purjând
PURJÁ, purjez, vb. I. Tranz. A curăța o instalație de impurități sau de reziduuri cu ajutorul unui curent de apă sub presiune. – Din fr. purger. DOOM
purjá (a ~) vb., ind. prez. 3 purjeáză, 1 pl. purjắm; conj. prez. 3 să purjéze; ger. purjấnd
purjînd
PURJÁ, purjez, vb. I. Tranz. A curăța o instalație de impurități sau de reziduuri cu ajutorul unui curent de apă sub presiune. – Din fr. purger. DOOM
purjá (a ~) vb., ind. prez. 3 purjeáză, 1 pl. purjắm; conj. prez. 3 să purjéze; ger. purjấnd
purjări
PURJÁRE, purjări, s. f. Acțiunea de a purja și rezultatul ei. – V. purja. DOOM
purjáre s. f., g.-d. art. purjắrii; pl. purjắri
purjării
PURJÁRE, purjări, s. f. Acțiunea de a purja și rezultatul ei. – V. purja. DOOM
purjáre s. f., g.-d. art. purjắrii; pl. purjắri
purjările
PURJÁRE, purjări, s. f. Acțiunea de a purja și rezultatul ei. – V. purja. DOOM
purjáre s. f., g.-d. art. purjắrii; pl. purjắri
purjărilor
PURJÁRE, purjări, s. f. Acțiunea de a purja și rezultatul ei. – V. purja. DOOM
purjáre s. f., g.-d. art. purjắrii; pl. purjắri
puroaie
PURÓI, puroaie, s. n. Materie lichidă vâscoasă, de culoare galbenă-verzuie, formată în răni, în leziuni, în diverse organe etc. din microbi și rămășițe de leucocite; coptură. – Lat. *puronium (< pus, -ris). DOOM
purói s. n., pl. puroáie
puroaiele
PURÓI, puroaie, s. n. Materie lichidă vâscoasă, de culoare galbenă-verzuie, formată în răni, în leziuni, în diverse organe etc. din microbi și rămășițe de leucocite; coptură. – Lat. *puronium (< pus, -ris). DOOM
purói s. n., pl. puroáie
puroaielor
PURÓI, puroaie, s. n. Materie lichidă vâscoasă, de culoare galbenă-verzuie, formată în răni, în leziuni, în diverse organe etc. din microbi și rămășițe de leucocite; coptură. – Lat. *puronium (< pus, -ris). DOOM
purói s. n., pl. puroáie
puroi
PURÓI, puroaie, s. n. Materie lichidă vâscoasă, de culoare galbenă-verzuie, formată în răni, în leziuni, în diverse organe etc. din microbi și rămășițe de leucocite; coptură. – Lat. *puronium (< pus, -ris). DOOM
purói s. n., pl. puroáie
puroia
PUROIÁ, pers. 3 puroiază, vb. I. Intranz. (Despre țesuturi animale) A forma, a colecta, a elimina puroi; a supura. – Din puroi. DOOM
puroiá (a ~) vb., ind. prez. 3 puroiáză, conj. prez. 3 să puroiéze; ger. puroínd
puroiară
PUROIÁ, pers. 3 puroiază, vb. I. Intranz. (Despre țesuturi animale) A forma, a colecta, a elimina puroi; a supura. – Din puroi. DOOM
puroiá (a ~) vb., ind. prez. 3 puroiáză, conj. prez. 3 să puroiéze; ger. puroínd
puroiase
PUROIÁ, pers. 3 puroiază, vb. I. Intranz. (Despre țesuturi animale) A forma, a colecta, a elimina puroi; a supura. – Din puroi. DOOM
puroiá (a ~) vb., ind. prez. 3 puroiáză, conj. prez. 3 să puroiéze; ger. puroínd
puroiaseră
PUROIÁ, pers. 3 puroiază, vb. I. Intranz. (Despre țesuturi animale) A forma, a colecta, a elimina puroi; a supura. – Din puroi. DOOM
puroiá (a ~) vb., ind. prez. 3 puroiáză, conj. prez. 3 să puroiéze; ger. puroínd
puroiat
PUROIÁ, pers. 3 puroiază, vb. I. Intranz. (Despre țesuturi animale) A forma, a colecta, a elimina puroi; a supura. – Din puroi. DOOM
puroiá (a ~) vb., ind. prez. 3 puroiáză, conj. prez. 3 să puroiéze; ger. puroínd
puroiau
PUROIÁ, pers. 3 puroiază, vb. I. Intranz. (Despre țesuturi animale) A forma, a colecta, a elimina puroi; a supura. – Din puroi. DOOM
puroiá (a ~) vb., ind. prez. 3 puroiáză, conj. prez. 3 să puroiéze; ger. puroínd
puroiază
PUROIÁ, pers. 3 puroiază, vb. I. Intranz. (Despre țesuturi animale) A forma, a colecta, a elimina puroi; a supura. – Din puroi. DOOM
puroiá (a ~) vb., ind. prez. 3 puroiáză, conj. prez. 3 să puroiéze; ger. puroínd
puroie
PUROIÁ, pers. 3 puroiază, vb. I. Intranz. (Despre țesuturi animale) A forma, a colecta, a elimina puroi; a supura. – Din puroi. DOOM
puroiá (a ~) vb., ind. prez. 3 puroiáză, conj. prez. 3 să puroiéze; ger. puroínd
puroiere
PUROIÁ, pers. 3 puroiază, vb. I. Intranz. (Despre țesuturi animale) A forma, a colecta, a elimina puroi; a supura. – Din puroi. DOOM
puroiá (a ~) vb., ind. prez. 3 puroiáză, conj. prez. 3 să puroiéze; ger. puroínd
puroiere
PUROIÁ, pers. 3 puroiază, vb. I. Intranz. (Despre țesuturi animale) A forma, a colecta, a elimina puroi; a supura. – Din puroi.
puroieze
PUROIÁ, pers. 3 puroiază, vb. I. Intranz. (Despre țesuturi animale) A forma, a colecta, a elimina puroi; a supura. – Din puroi. DOOM
puroiá (a ~) vb., ind. prez. 3 puroiáză, conj. prez. 3 să puroiéze; ger. puroínd
puroind
PUROIÁ, pers. 3 puroiază, vb. I. Intranz. (Despre țesuturi animale) A forma, a colecta, a elimina puroi; a supura. – Din puroi. DOOM
puroiá (a ~) vb., ind. prez. 3 puroiáză, conj. prez. 3 să puroiéze; ger. puroínd
puroioasa
PUROIÓS, -OÁSĂ, puroioși, -oase, adj. (Pop.) Purulent, supurant. – Puroi + suf. -os. DOOM
puroiós (pop.) adj. m., pl. puroióși; f. puroioásă, pl. puroioáse
puroioase
PUROIÓS, -OÁSĂ, puroioși, -oase, adj. (Pop.) Purulent, supurant. – Puroi + suf. -os. DOOM
puroiós (pop.) adj. m., pl. puroióși; f. puroioásă, pl. puroioáse
puroioasei
PUROIÓS, -OÁSĂ, puroioși, -oase, adj. (Pop.) Purulent, supurant. – Puroi + suf. -os. DOOM
puroiós (pop.) adj. m., pl. puroióși; f. puroioásă, pl. puroioáse
puroioasele
PUROIÓS, -OÁSĂ, puroioși, -oase, adj. (Pop.) Purulent, supurant. – Puroi + suf. -os. DOOM
puroiós (pop.) adj. m., pl. puroióși; f. puroioásă, pl. puroioáse
puroioaselor
PUROIÓS, -OÁSĂ, puroioși, -oase, adj. (Pop.) Purulent, supurant. – Puroi + suf. -os. DOOM
puroiós (pop.) adj. m., pl. puroióși; f. puroioásă, pl. puroioáse
puroios
PUROIÓS, -OÁSĂ, puroioși, -oase, adj. (Pop.) Purulent, supurant. – Puroi + suf. -os. DOOM
puroiós (pop.) adj. m., pl. puroióși; f. puroioásă, pl. puroioáse
puroiosul
PUROIÓS, -OÁSĂ, puroioși, -oase, adj. (Pop.) Purulent, supurant. – Puroi + suf. -os. DOOM
puroiós (pop.) adj. m., pl. puroióși; f. puroioásă, pl. puroioáse
puroiosului
PUROIÓS, -OÁSĂ, puroioși, -oase, adj. (Pop.) Purulent, supurant. – Puroi + suf. -os. DOOM
puroiós (pop.) adj. m., pl. puroióși; f. puroioásă, pl. puroioáse
puroioși
PUROIÓS, -OÁSĂ, puroioși, -oase, adj. (Pop.) Purulent, supurant. – Puroi + suf. -os. DOOM
puroiós (pop.) adj. m., pl. puroióși; f. puroioásă, pl. puroioáse
puroioșii
PUROIÓS, -OÁSĂ, puroioși, -oase, adj. (Pop.) Purulent, supurant. – Puroi + suf. -os. DOOM
puroiós (pop.) adj. m., pl. puroióși; f. puroioásă, pl. puroioáse
puroioșilor
PUROIÓS, -OÁSĂ, puroioși, -oase, adj. (Pop.) Purulent, supurant. – Puroi + suf. -os. DOOM
puroiós (pop.) adj. m., pl. puroióși; f. puroioásă, pl. puroioáse
puroiul
PURÓI, puroaie, s. n. Materie lichidă vâscoasă, de culoare galbenă-verzuie, formată în răni, în leziuni, în diverse organe etc. din microbi și rămășițe de leucocite; coptură. – Lat. *puronium (< pus, -ris). DOOM
purói s. n., pl. puroáie
puroiului
PURÓI, puroaie, s. n. Materie lichidă vâscoasă, de culoare galbenă-verzuie, formată în răni, în leziuni, în diverse organe etc. din microbi și rămășițe de leucocite; coptură. – Lat. *puronium (< pus, -ris). DOOM
purói s. n., pl. puroáie
purpur
PÚRPUR s. n. v. purpură1.
purpura
PÚRPURĂ1, purpure, s. f. 1. Culoare roșie-închisă. 2. Materie colorată roșu-închis spre violet, extrasă în vechime dintr-o moluscă, iar astăzi preparată pe cale sintetică. 3. Stofă scumpă vopsită cu purpură (2); haină (domnească) făcută dintr-o astfel de stofă; hlamidă. [Var.: (înv.) púrpur s. n.] – Din lat. purpura. DOOM
púrpură2 (boală) s. f., g.-d. art. púrpurei; pl. púrpure
purpurat
PURPURÁT, -Ă, purpurați, -te, adj. (Înv.) Purpuriu. – Purpură + suf. -at. DOOM
purpurát (înv.) adj. m., pl. purpuráți; f. purpurátă, pl. purpuráte
purpurata
PURPURÁT, -Ă, purpurați, -te, adj. (Înv.) Purpuriu. – Purpură + suf. -at. DOOM
purpurát (înv.) adj. m., pl. purpuráți; f. purpurátă, pl. purpuráte
purpurate
PURPURÁT, -Ă, purpurați, -te, adj. (Înv.) Purpuriu. – Purpură + suf. -at. DOOM
purpurát (înv.) adj. m., pl. purpuráți; f. purpurátă, pl. purpuráte
purpuratei
PURPURÁT, -Ă, purpurați, -te, adj. (Înv.) Purpuriu. – Purpură + suf. -at. DOOM
purpurát (înv.) adj. m., pl. purpuráți; f. purpurátă, pl. purpuráte
purpuratele
PURPURÁT, -Ă, purpurați, -te, adj. (Înv.) Purpuriu. – Purpură + suf. -at. DOOM
purpurát (înv.) adj. m., pl. purpuráți; f. purpurátă, pl. purpuráte
purpuratelor
PURPURÁT, -Ă, purpurați, -te, adj. (Înv.) Purpuriu. – Purpură + suf. -at. DOOM
purpurát (înv.) adj. m., pl. purpuráți; f. purpurátă, pl. purpuráte
purpuratul
PURPURÁT, -Ă, purpurați, -te, adj. (Înv.) Purpuriu. – Purpură + suf. -at. DOOM
purpurát (înv.) adj. m., pl. purpuráți; f. purpurátă, pl. purpuráte
purpuratului
PURPURÁT, -Ă, purpurați, -te, adj. (Înv.) Purpuriu. – Purpură + suf. -at. DOOM
purpurát (înv.) adj. m., pl. purpuráți; f. purpurátă, pl. purpuráte
purpurați
PURPURÁT, -Ă, purpurați, -te, adj. (Înv.) Purpuriu. – Purpură + suf. -at. DOOM
purpurát (înv.) adj. m., pl. purpuráți; f. purpurátă, pl. purpuráte
purpurații
PURPURÁT, -Ă, purpurați, -te, adj. (Înv.) Purpuriu. – Purpură + suf. -at. DOOM
purpurát (înv.) adj. m., pl. purpuráți; f. purpurátă, pl. purpuráte
purpuraților
PURPURÁT, -Ă, purpurați, -te, adj. (Înv.) Purpuriu. – Purpură + suf. -at. DOOM
purpurát (înv.) adj. m., pl. purpuráți; f. purpurátă, pl. purpuráte
purpure
PÚRPURĂ1, purpure, s. f. 1. Culoare roșie-închisă. 2. Materie colorată roșu-închis spre violet, extrasă în vechime dintr-o moluscă, iar astăzi preparată pe cale sintetică. 3. Stofă scumpă vopsită cu purpură (2); haină (domnească) făcută dintr-o astfel de stofă; hlamidă. [Var.: (înv.) púrpur s. n.] – Din lat. purpura. DOOM
púrpură2 (boală) s. f., g.-d. art. púrpurei; pl. púrpure
purpurea
PORÓINIC, poroinici, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee din familia orhideelor, cu tuberculi, cu frunze oblonge, lucitoare, cu flori mari, plăcut mirositoare, grupate într-un spic și care cresc în păduri umede și umbroase (Orchis). – Et. nec.
purpurei
PÚRPURĂ1, purpure, s. f. 1. Culoare roșie-închisă. 2. Materie colorată roșu-închis spre violet, extrasă în vechime dintr-o moluscă, iar astăzi preparată pe cale sintetică. 3. Stofă scumpă vopsită cu purpură (2); haină (domnească) făcută dintr-o astfel de stofă; hlamidă. [Var.: (înv.) púrpur s. n.] – Din lat. purpura. DOOM
púrpură2 (boală) s. f., g.-d. art. púrpurei; pl. púrpure
purpurele
PÚRPURĂ1, purpure, s. f. 1. Culoare roșie-închisă. 2. Materie colorată roșu-închis spre violet, extrasă în vechime dintr-o moluscă, iar astăzi preparată pe cale sintetică. 3. Stofă scumpă vopsită cu purpură (2); haină (domnească) făcută dintr-o astfel de stofă; hlamidă. [Var.: (înv.) púrpur s. n.] – Din lat. purpura. DOOM
púrpură2 (boală) s. f., g.-d. art. púrpurei; pl. púrpure
purpurelor
PÚRPURĂ1, purpure, s. f. 1. Culoare roșie-închisă. 2. Materie colorată roșu-închis spre violet, extrasă în vechime dintr-o moluscă, iar astăzi preparată pe cale sintetică. 3. Stofă scumpă vopsită cu purpură (2); haină (domnească) făcută dintr-o astfel de stofă; hlamidă. [Var.: (înv.) púrpur s. n.] – Din lat. purpura. DOOM
púrpură2 (boală) s. f., g.-d. art. púrpurei; pl. púrpure
purpurescens
SPÂNZ, spânzi, s. m. Plantă erbacee toxică cu rizomul gros și ramificat în numeroase fibre lungi, cu frunze palmate, cu florile roșii aplecate în jos, care se folosește în medicină (Helleborus purpurescens). [Var.: (reg.) spânț s. m.] – Et. nec.
purpureum
SUGÉL, sugei, s. m. 1. Mică plantă erbacee cu miros neplăcut, cu flori purpurii, trandafirii sau albe (Lamium purpureum). ◊ Sugel alb = plantă erbacee cu frunze pețiolate și flori albe (Lamium album). ◊ Compus: sugel-galben = plantă erbacee cu frunzele pețiolate și flori galbene-aurii (Galeobdolon luteum). 2. (Pop.) Panarițiu. – Lat. sigillum (după suge).
purpureus
DUNGĂȚEÁ, dungățele, s. f. Plantă erbacee cu frunzele formate din cinci foliole, cu flori purpurii, originară din Europa meridională (Lotus tetragonolobus). – Dungat + suf. -ea.
purpuria
PURPURÍU, -ÍE, purpurii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare roșie-închisă ca a purpurei; purpurat, purpuros. 2. S. n. Purpură (1). – Purpură + suf. -iu. DOOM
purpuríu2 s. n., art. purpuríul
purpurie
PURPURÍU, -ÍE, purpurii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare roșie-închisă ca a purpurei; purpurat, purpuros. 2. S. n. Purpură (1). – Purpură + suf. -iu. DOOM
purpuríu2 s. n., art. purpuríul
purpuriei
PURPURÍU, -ÍE, purpurii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare roșie-închisă ca a purpurei; purpurat, purpuros. 2. S. n. Purpură (1). – Purpură + suf. -iu. DOOM
purpuríu2 s. n., art. purpuríul
purpurii
PURPURÍU, -ÍE, purpurii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare roșie-închisă ca a purpurei; purpurat, purpuros. 2. S. n. Purpură (1). – Purpură + suf. -iu. DOOM
purpuríu2 s. n., art. purpuríul
purpuriii
PURPURÍU, -ÍE, purpurii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare roșie-închisă ca a purpurei; purpurat, purpuros. 2. S. n. Purpură (1). – Purpură + suf. -iu. DOOM
purpuríu2 s. n., art. purpuríul
purpuriile
PURPURÍU, -ÍE, purpurii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare roșie-închisă ca a purpurei; purpurat, purpuros. 2. S. n. Purpură (1). – Purpură + suf. -iu. DOOM
purpuríu2 s. n., art. purpuríul
purpuriilor
PURPURÍU, -ÍE, purpurii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare roșie-închisă ca a purpurei; purpurat, purpuros. 2. S. n. Purpură (1). – Purpură + suf. -iu. DOOM
purpuríu2 s. n., art. purpuríul
purpurină
PURPURÍNĂ s. f. Substanță de culoare roșie-purpurie, extrasă din rădăcina unor plante din familia rubiaceelor, folosită la prepararea coloranților. – Din fr. purpurine. DOOM
purpurínă s. f., g.-d. art. purpurínei
purpuriu
PURPURÍU, -ÍE, purpurii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare roșie-închisă ca a purpurei; purpurat, purpuros. 2. S. n. Purpură (1). – Purpură + suf. -iu. DOOM
purpuríu2 s. n., art. purpuríul
purpuriul
PURPURÍU, -ÍE, purpurii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare roșie-închisă ca a purpurei; purpurat, purpuros. 2. S. n. Purpură (1). – Purpură + suf. -iu. DOOM
purpuríu2 s. n., art. purpuríul
purpuriului
PURPURÍU, -ÍE, purpurii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare roșie-închisă ca a purpurei; purpurat, purpuros. 2. S. n. Purpură (1). – Purpură + suf. -iu. DOOM
purpuríu2 s. n., art. purpuríul
purpuroasa
PURPURÓS, -OÁSĂ, purpuroși, -oase, adj. (Rar) Purpuriu. – Purpură + suf. -os. DOOM
purpurós (rar) adj. m., pl. purpuróși; f. purpuroásă, pl. purpuroáse
purpuroase
PURPURÓS, -OÁSĂ, purpuroși, -oase, adj. (Rar) Purpuriu. – Purpură + suf. -os. DOOM
purpurós (rar) adj. m., pl. purpuróși; f. purpuroásă, pl. purpuroáse
purpuroasei
PURPURÓS, -OÁSĂ, purpuroși, -oase, adj. (Rar) Purpuriu. – Purpură + suf. -os. DOOM
purpurós (rar) adj. m., pl. purpuróși; f. purpuroásă, pl. purpuroáse
purpuroasele
PURPURÓS, -OÁSĂ, purpuroși, -oase, adj. (Rar) Purpuriu. – Purpură + suf. -os. DOOM
purpurós (rar) adj. m., pl. purpuróși; f. purpuroásă, pl. purpuroáse
purpuroaselor
PURPURÓS, -OÁSĂ, purpuroși, -oase, adj. (Rar) Purpuriu. – Purpură + suf. -os. DOOM
purpurós (rar) adj. m., pl. purpuróși; f. purpuroásă, pl. purpuroáse
purpuros
PURPURÓS, -OÁSĂ, purpuroși, -oase, adj. (Rar) Purpuriu. – Purpură + suf. -os. DOOM
purpurós (rar) adj. m., pl. purpuróși; f. purpuroásă, pl. purpuroáse
purpurosul
PURPURÓS, -OÁSĂ, purpuroși, -oase, adj. (Rar) Purpuriu. – Purpură + suf. -os. DOOM
purpurós (rar) adj. m., pl. purpuróși; f. purpuroásă, pl. purpuroáse
purpurosului
PURPURÓS, -OÁSĂ, purpuroși, -oase, adj. (Rar) Purpuriu. – Purpură + suf. -os. DOOM
purpurós (rar) adj. m., pl. purpuróși; f. purpuroásă, pl. purpuroáse
purpuroși
PURPURÓS, -OÁSĂ, purpuroși, -oase, adj. (Rar) Purpuriu. – Purpură + suf. -os. DOOM
purpurós (rar) adj. m., pl. purpuróși; f. purpuroásă, pl. purpuroáse
purpuroșii
PURPURÓS, -OÁSĂ, purpuroși, -oase, adj. (Rar) Purpuriu. – Purpură + suf. -os. DOOM
purpurós (rar) adj. m., pl. purpuróși; f. purpuroásă, pl. purpuroáse
purpuroșilor
PURPURÓS, -OÁSĂ, purpuroși, -oase, adj. (Rar) Purpuriu. – Purpură + suf. -os. DOOM
purpurós (rar) adj. m., pl. purpuróși; f. purpuroásă, pl. purpuroáse
pursânge
PURSẤNGE adj. invar., s. m. (Animal, mai ales cal) de rasă pură, aleasă. – Pur + sânge (după fr. pur-sang). DOOM
pursấnge2 s. m., pl. pursấnge
pursângele
PURSẤNGE adj. invar., s. m. (Animal, mai ales cal) de rasă pură, aleasă. – Pur + sânge (după fr. pur-sang). DOOM
pursấnge2 s. m., pl. pursấnge
pursângelui
PURSẤNGE adj. invar., s. m. (Animal, mai ales cal) de rasă pură, aleasă. – Pur + sânge (după fr. pur-sang). DOOM
pursấnge2 s. m., pl. pursấnge
pursângi
PURSẤNGE adj. invar., s. m. (Animal, mai ales cal) de rasă pură, aleasă. – Pur + sânge (după fr. pur-sang). DOOM
pursấnge2 s. m., pl. pursấnge
pursângii
PURSẤNGE adj. invar., s. m. (Animal, mai ales cal) de rasă pură, aleasă. – Pur + sânge (după fr. pur-sang). DOOM
pursấnge2 s. m., pl. pursấnge
pursângilor
PURSẤNGE adj. invar., s. m. (Animal, mai ales cal) de rasă pură, aleasă. – Pur + sânge (după fr. pur-sang). DOOM
pursấnge2 s. m., pl. pursấnge
pursînge
PURSẤNGE adj. invar., s. m. (Animal, mai ales cal) de rasă pură, aleasă. – Pur + sânge (după fr. pur-sang). DOOM
pursấnge2 s. m., pl. pursấnge
pursîngele
PURSẤNGE adj. invar., s. m. (Animal, mai ales cal) de rasă pură, aleasă. – Pur + sânge (după fr. pur-sang). DOOM
pursấnge2 s. m., pl. pursấnge
pursîngelui
PURSẤNGE adj. invar., s. m. (Animal, mai ales cal) de rasă pură, aleasă. – Pur + sânge (după fr. pur-sang). DOOM
pursấnge2 s. m., pl. pursấnge
pursîngi
PURSẤNGE adj. invar., s. m. (Animal, mai ales cal) de rasă pură, aleasă. – Pur + sânge (după fr. pur-sang). DOOM
pursấnge2 s. m., pl. pursấnge
pursîngii
PURSẤNGE adj. invar., s. m. (Animal, mai ales cal) de rasă pură, aleasă. – Pur + sânge (după fr. pur-sang). DOOM
pursấnge2 s. m., pl. pursấnge
pursîngilor
PURSẤNGE adj. invar., s. m. (Animal, mai ales cal) de rasă pură, aleasă. – Pur + sânge (după fr. pur-sang). DOOM
pursấnge2 s. m., pl. pursấnge
purta
PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) = a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc deosebit. ◊ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poartă părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa. A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare. DOOM
purtá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 poártă
purtabil
PURTÁBIL, -Ă, purtabili, -e, adj. (Fam.; despre obiecte de îmbrăcăminte) Care este comod de purtat, care nu se murdărește și nu se uzează ușor; purtăreț. – Din fr. portable (după purta). DOOM
purtábil (comod de purtat) (fam.) adj. m., pl. purtábili; f. purtábilă, pl. purtábile
purtabila
PURTÁBIL, -Ă, purtabili, -e, adj. (Fam.; despre obiecte de îmbrăcăminte) Care este comod de purtat, care nu se murdărește și nu se uzează ușor; purtăreț. – Din fr. portable (după purta). DOOM
purtábil (comod de purtat) (fam.) adj. m., pl. purtábili; f. purtábilă, pl. purtábile
purtabile
PURTÁBIL, -Ă, purtabili, -e, adj. (Fam.; despre obiecte de îmbrăcăminte) Care este comod de purtat, care nu se murdărește și nu se uzează ușor; purtăreț. – Din fr. portable (după purta). DOOM
purtábil (comod de purtat) (fam.) adj. m., pl. purtábili; f. purtábilă, pl. purtábile
purtabilei
PURTÁBIL, -Ă, purtabili, -e, adj. (Fam.; despre obiecte de îmbrăcăminte) Care este comod de purtat, care nu se murdărește și nu se uzează ușor; purtăreț. – Din fr. portable (după purta). DOOM
purtábil (comod de purtat) (fam.) adj. m., pl. purtábili; f. purtábilă, pl. purtábile
purtabilele
PURTÁBIL, -Ă, purtabili, -e, adj. (Fam.; despre obiecte de îmbrăcăminte) Care este comod de purtat, care nu se murdărește și nu se uzează ușor; purtăreț. – Din fr. portable (după purta). DOOM
purtábil (comod de purtat) (fam.) adj. m., pl. purtábili; f. purtábilă, pl. purtábile
purtabilelor
PURTÁBIL, -Ă, purtabili, -e, adj. (Fam.; despre obiecte de îmbrăcăminte) Care este comod de purtat, care nu se murdărește și nu se uzează ușor; purtăreț. – Din fr. portable (după purta). DOOM
purtábil (comod de purtat) (fam.) adj. m., pl. purtábili; f. purtábilă, pl. purtábile
purtabili
PURTÁBIL, -Ă, purtabili, -e, adj. (Fam.; despre obiecte de îmbrăcăminte) Care este comod de purtat, care nu se murdărește și nu se uzează ușor; purtăreț. – Din fr. portable (după purta). DOOM
purtábil (comod de purtat) (fam.) adj. m., pl. purtábili; f. purtábilă, pl. purtábile
purtabilii
PURTÁBIL, -Ă, purtabili, -e, adj. (Fam.; despre obiecte de îmbrăcăminte) Care este comod de purtat, care nu se murdărește și nu se uzează ușor; purtăreț. – Din fr. portable (după purta). DOOM
purtábil (comod de purtat) (fam.) adj. m., pl. purtábili; f. purtábilă, pl. purtábile
purtabililor
PURTÁBIL, -Ă, purtabili, -e, adj. (Fam.; despre obiecte de îmbrăcăminte) Care este comod de purtat, care nu se murdărește și nu se uzează ușor; purtăreț. – Din fr. portable (după purta). DOOM
purtábil (comod de purtat) (fam.) adj. m., pl. purtábili; f. purtábilă, pl. purtábile
purtabilul
PURTÁBIL, -Ă, purtabili, -e, adj. (Fam.; despre obiecte de îmbrăcăminte) Care este comod de purtat, care nu se murdărește și nu se uzează ușor; purtăreț. – Din fr. portable (după purta). DOOM
purtábil (comod de purtat) (fam.) adj. m., pl. purtábili; f. purtábilă, pl. purtábile
purtabilului
PURTÁBIL, -Ă, purtabili, -e, adj. (Fam.; despre obiecte de îmbrăcăminte) Care este comod de purtat, care nu se murdărește și nu se uzează ușor; purtăreț. – Din fr. portable (după purta). DOOM
purtábil (comod de purtat) (fam.) adj. m., pl. purtábili; f. purtábilă, pl. purtábile
purtai
PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) = a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc deosebit. ◊ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poartă părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa. A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare. DOOM
purtá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 poártă
purtam
PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) = a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc deosebit. ◊ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poartă părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa. A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare. DOOM
purtá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 poártă
purtare
PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) = a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc deosebit. ◊ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poartă părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa. A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare. DOOM
purtá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 poártă
purtare
PURTÁRE, purtări, s. f. Acțiunea de a (se) purta și rezultatul ei. 1. Transportare (pe umeri sau pe brațe). 2. Folosire, întrebuințare. ◊ Loc. adj. De purtare = (despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) care se poartă în mod curent, de toate zilele, de lucru. ◊ Expr. A lua (un lucru) la purtare = a începe să întrebuințezi (un lucru) în mod obișnuit, zilnic. A-și lua nasul la purtare = a deveni obraznic. 3. Fel de a se comporta; conduită, comportare. – V. purta. DOOM
purtáre s. f., g.-d. art. purtắrii; (maniere) pl. purtắri
purtarea
PURTÁRE, purtări, s. f. Acțiunea de a (se) purta și rezultatul ei. 1. Transportare (pe umeri sau pe brațe). 2. Folosire, întrebuințare. ◊ Loc. adj. De purtare = (despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) care se poartă în mod curent, de toate zilele, de lucru. ◊ Expr. A lua (un lucru) la purtare = a începe să întrebuințezi (un lucru) în mod obișnuit, zilnic. A-și lua nasul la purtare = a deveni obraznic. 3. Fel de a se comporta; conduită, comportare. – V. purta. DOOM
purtáre s. f., g.-d. art. purtắrii; (maniere) pl. purtắri
purtară
PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) = a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc deosebit. ◊ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poartă părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa. A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare. DOOM
purtá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 poártă
purtarăm
PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) = a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc deosebit. ◊ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poartă părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa. A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare. DOOM
purtá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 poártă
purtarăți
PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) = a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc deosebit. ◊ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poartă părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa. A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare. DOOM
purtá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 poártă
purtase
PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) = a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc deosebit. ◊ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poartă părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa. A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare. DOOM
purtá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 poártă
purtasem
PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) = a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc deosebit. ◊ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poartă părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa. A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare. DOOM
purtá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 poártă
purtaseră
PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) = a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc deosebit. ◊ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poartă părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa. A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare. DOOM
purtá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 poártă
purtaserăm
PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) = a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc deosebit. ◊ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poartă părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa. A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare. DOOM
purtá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 poártă
purtaserăți
PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) = a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc deosebit. ◊ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poartă părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa. A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare. DOOM
purtá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 poártă
purtaseși
PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) = a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc deosebit. ◊ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poartă părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa. A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare. DOOM
purtá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 poártă
purtaseți
PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) = a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc deosebit. ◊ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poartă părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa. A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare. DOOM
purtá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 poártă
purtat
PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) = a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc deosebit. ◊ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poartă părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa. A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare. DOOM
purtá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 poártă
purtat
PURTÁT2, -Ă, purtați, -te, adj., s. f. art. 1. Adj. (Despre îmbrăcăminte) Uzat, vechi. 2. Adj. (Despre oameni) Umblat (prin lume); cu experiență. 3. S. f. art. Numele unui dans popular din Ardeal; melodie după care se execută acest dans. – V. purta. DOOM
!purtáta (dans) s. f. art., neart. purtátă, g.-d. art. purtátei
purtat
PURTÁT1 s. n. 1. (Pop.) Fel, mod de a se îmbrăca; port. 2. Utilizare, întrebuințare. 3. Conduită, purtare, comportare. – V. purta. DOOM
purtát s. n.
purtata
PURTÁT2, -Ă, purtați, -te, adj., s. f. art. 1. Adj. (Despre îmbrăcăminte) Uzat, vechi. 2. Adj. (Despre oameni) Umblat (prin lume); cu experiență. 3. S. f. art. Numele unui dans popular din Ardeal; melodie după care se execută acest dans. – V. purta. DOOM
!purtáta (dans) s. f. art., neart. purtátă, g.-d. art. purtátei
purtate
PURTÁT2, -Ă, purtați, -te, adj., s. f. art. 1. Adj. (Despre îmbrăcăminte) Uzat, vechi. 2. Adj. (Despre oameni) Umblat (prin lume); cu experiență. 3. S. f. art. Numele unui dans popular din Ardeal; melodie după care se execută acest dans. – V. purta. DOOM
!purtáta (dans) s. f. art., neart. purtátă, g.-d. art. purtátei
purtatei
PURTÁT2, -Ă, purtați, -te, adj., s. f. art. 1. Adj. (Despre îmbrăcăminte) Uzat, vechi. 2. Adj. (Despre oameni) Umblat (prin lume); cu experiență. 3. S. f. art. Numele unui dans popular din Ardeal; melodie după care se execută acest dans. – V. purta. DOOM
!purtáta (dans) s. f. art., neart. purtátă, g.-d. art. purtátei
purtatele
PURTÁT2, -Ă, purtați, -te, adj., s. f. art. 1. Adj. (Despre îmbrăcăminte) Uzat, vechi. 2. Adj. (Despre oameni) Umblat (prin lume); cu experiență. 3. S. f. art. Numele unui dans popular din Ardeal; melodie după care se execută acest dans. – V. purta. DOOM
!purtáta (dans) s. f. art., neart. purtátă, g.-d. art. purtátei
purtatelor
PURTÁT2, -Ă, purtați, -te, adj., s. f. art. 1. Adj. (Despre îmbrăcăminte) Uzat, vechi. 2. Adj. (Despre oameni) Umblat (prin lume); cu experiență. 3. S. f. art. Numele unui dans popular din Ardeal; melodie după care se execută acest dans. – V. purta. DOOM
!purtáta (dans) s. f. art., neart. purtátă, g.-d. art. purtátei
purtatul
PURTÁT2, -Ă, purtați, -te, adj., s. f. art. 1. Adj. (Despre îmbrăcăminte) Uzat, vechi. 2. Adj. (Despre oameni) Umblat (prin lume); cu experiență. 3. S. f. art. Numele unui dans popular din Ardeal; melodie după care se execută acest dans. – V. purta. DOOM
!purtáta (dans) s. f. art., neart. purtátă, g.-d. art. purtátei
purtatului
PURTÁT2, -Ă, purtați, -te, adj., s. f. art. 1. Adj. (Despre îmbrăcăminte) Uzat, vechi. 2. Adj. (Despre oameni) Umblat (prin lume); cu experiență. 3. S. f. art. Numele unui dans popular din Ardeal; melodie după care se execută acest dans. – V. purta. DOOM
!purtáta (dans) s. f. art., neart. purtátă, g.-d. art. purtátei
purtau
PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) = a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc deosebit. ◊ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poartă părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa. A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare. DOOM
purtá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 poártă
purtași
PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) = a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc deosebit. ◊ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poartă părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa. A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare. DOOM
purtá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 poártă
purtați
PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) = a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc deosebit. ◊ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poartă părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa. A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare. DOOM
purtá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 poártă
purtați
PURTÁT2, -Ă, purtați, -te, adj., s. f. art. 1. Adj. (Despre îmbrăcăminte) Uzat, vechi. 2. Adj. (Despre oameni) Umblat (prin lume); cu experiență. 3. S. f. art. Numele unui dans popular din Ardeal; melodie după care se execută acest dans. – V. purta. DOOM
!purtáta (dans) s. f. art., neart. purtátă, g.-d. art. purtátei
purtații
PURTÁT2, -Ă, purtați, -te, adj., s. f. art. 1. Adj. (Despre îmbrăcăminte) Uzat, vechi. 2. Adj. (Despre oameni) Umblat (prin lume); cu experiență. 3. S. f. art. Numele unui dans popular din Ardeal; melodie după care se execută acest dans. – V. purta. DOOM
!purtáta (dans) s. f. art., neart. purtátă, g.-d. art. purtátei
purtaților
PURTÁT2, -Ă, purtați, -te, adj., s. f. art. 1. Adj. (Despre îmbrăcăminte) Uzat, vechi. 2. Adj. (Despre oameni) Umblat (prin lume); cu experiență. 3. S. f. art. Numele unui dans popular din Ardeal; melodie după care se execută acest dans. – V. purta. DOOM
!purtáta (dans) s. f. art., neart. purtátă, g.-d. art. purtátei
purtând
PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) = a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc deosebit. ◊ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poartă părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa. A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare. DOOM
purtá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 poártă
purtînd
PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) = a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc deosebit. ◊ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poartă părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa. A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare. DOOM
purtá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 poártă
purtăreața
PURTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, purtăreți, -e, adj. (Despre îmbrăcăminte, încălțăminte) Care ține la purtare, care este pentru fiecare zi; care nu se rupe ușor; durabil, purtabil. ♦ (Înv.; despre cărți) De dimensiuni reduse, ușor de transportat, de purtat cu sine. Vocabular purtăreț. – Purta + suf. -ăreț. DOOM
purtăréț (fam.) adj. m., pl. purtăréți; f. purtăreáță, pl. purtăréțe
purtăreț
PURTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, purtăreți, -e, adj. (Despre îmbrăcăminte, încălțăminte) Care ține la purtare, care este pentru fiecare zi; care nu se rupe ușor; durabil, purtabil. ♦ (Înv.; despre cărți) De dimensiuni reduse, ușor de transportat, de purtat cu sine. Vocabular purtăreț. – Purta + suf. -ăreț. DOOM
purtăréț (fam.) adj. m., pl. purtăréți; f. purtăreáță, pl. purtăréțe
purtărețe
PURTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, purtăreți, -e, adj. (Despre îmbrăcăminte, încălțăminte) Care ține la purtare, care este pentru fiecare zi; care nu se rupe ușor; durabil, purtabil. ♦ (Înv.; despre cărți) De dimensiuni reduse, ușor de transportat, de purtat cu sine. Vocabular purtăreț. – Purta + suf. -ăreț. DOOM
purtăréț (fam.) adj. m., pl. purtăréți; f. purtăreáță, pl. purtăréțe
purtăreței
PURTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, purtăreți, -e, adj. (Despre îmbrăcăminte, încălțăminte) Care ține la purtare, care este pentru fiecare zi; care nu se rupe ușor; durabil, purtabil. ♦ (Înv.; despre cărți) De dimensiuni reduse, ușor de transportat, de purtat cu sine. Vocabular purtăreț. – Purta + suf. -ăreț. DOOM
purtăréț (fam.) adj. m., pl. purtăréți; f. purtăreáță, pl. purtăréțe
purtărețele
PURTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, purtăreți, -e, adj. (Despre îmbrăcăminte, încălțăminte) Care ține la purtare, care este pentru fiecare zi; care nu se rupe ușor; durabil, purtabil. ♦ (Înv.; despre cărți) De dimensiuni reduse, ușor de transportat, de purtat cu sine. Vocabular purtăreț. – Purta + suf. -ăreț. DOOM
purtăréț (fam.) adj. m., pl. purtăréți; f. purtăreáță, pl. purtăréțe
purtărețelor
PURTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, purtăreți, -e, adj. (Despre îmbrăcăminte, încălțăminte) Care ține la purtare, care este pentru fiecare zi; care nu se rupe ușor; durabil, purtabil. ♦ (Înv.; despre cărți) De dimensiuni reduse, ușor de transportat, de purtat cu sine. Vocabular purtăreț. – Purta + suf. -ăreț. DOOM
purtăréț (fam.) adj. m., pl. purtăréți; f. purtăreáță, pl. purtăréțe
purtăreți
PURTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, purtăreți, -e, adj. (Despre îmbrăcăminte, încălțăminte) Care ține la purtare, care este pentru fiecare zi; care nu se rupe ușor; durabil, purtabil. ♦ (Înv.; despre cărți) De dimensiuni reduse, ușor de transportat, de purtat cu sine. Vocabular purtăreț. – Purta + suf. -ăreț. DOOM
purtăréț (fam.) adj. m., pl. purtăréți; f. purtăreáță, pl. purtăréțe
purtăreții
PURTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, purtăreți, -e, adj. (Despre îmbrăcăminte, încălțăminte) Care ține la purtare, care este pentru fiecare zi; care nu se rupe ușor; durabil, purtabil. ♦ (Înv.; despre cărți) De dimensiuni reduse, ușor de transportat, de purtat cu sine. Vocabular purtăreț. – Purta + suf. -ăreț. DOOM
purtăréț (fam.) adj. m., pl. purtăréți; f. purtăreáță, pl. purtăréțe
purtăreților
PURTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, purtăreți, -e, adj. (Despre îmbrăcăminte, încălțăminte) Care ține la purtare, care este pentru fiecare zi; care nu se rupe ușor; durabil, purtabil. ♦ (Înv.; despre cărți) De dimensiuni reduse, ușor de transportat, de purtat cu sine. Vocabular purtăreț. – Purta + suf. -ăreț. DOOM
purtăréț (fam.) adj. m., pl. purtăréți; f. purtăreáță, pl. purtăréțe
purtărețul
PURTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, purtăreți, -e, adj. (Despre îmbrăcăminte, încălțăminte) Care ține la purtare, care este pentru fiecare zi; care nu se rupe ușor; durabil, purtabil. ♦ (Înv.; despre cărți) De dimensiuni reduse, ușor de transportat, de purtat cu sine. Vocabular purtăreț. – Purta + suf. -ăreț. DOOM
purtăréț (fam.) adj. m., pl. purtăréți; f. purtăreáță, pl. purtăréțe
purtărețului
PURTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, purtăreți, -e, adj. (Despre îmbrăcăminte, încălțăminte) Care ține la purtare, care este pentru fiecare zi; care nu se rupe ușor; durabil, purtabil. ♦ (Înv.; despre cărți) De dimensiuni reduse, ușor de transportat, de purtat cu sine. Vocabular purtăreț. – Purta + suf. -ăreț. DOOM
purtăréț (fam.) adj. m., pl. purtăréți; f. purtăreáță, pl. purtăréțe
purtări
PURTÁRE, purtări, s. f. Acțiunea de a (se) purta și rezultatul ei. 1. Transportare (pe umeri sau pe brațe). 2. Folosire, întrebuințare. ◊ Loc. adj. De purtare = (despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) care se poartă în mod curent, de toate zilele, de lucru. ◊ Expr. A lua (un lucru) la purtare = a începe să întrebuințezi (un lucru) în mod obișnuit, zilnic. A-și lua nasul la purtare = a deveni obraznic. 3. Fel de a se comporta; conduită, comportare. – V. purta. DOOM
purtáre s. f., g.-d. art. purtắrii; (maniere) pl. purtắri
purtării
PURTÁRE, purtări, s. f. Acțiunea de a (se) purta și rezultatul ei. 1. Transportare (pe umeri sau pe brațe). 2. Folosire, întrebuințare. ◊ Loc. adj. De purtare = (despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) care se poartă în mod curent, de toate zilele, de lucru. ◊ Expr. A lua (un lucru) la purtare = a începe să întrebuințezi (un lucru) în mod obișnuit, zilnic. A-și lua nasul la purtare = a deveni obraznic. 3. Fel de a se comporta; conduită, comportare. – V. purta. DOOM
purtáre s. f., g.-d. art. purtắrii; (maniere) pl. purtắri
purtările
PURTÁRE, purtări, s. f. Acțiunea de a (se) purta și rezultatul ei. 1. Transportare (pe umeri sau pe brațe). 2. Folosire, întrebuințare. ◊ Loc. adj. De purtare = (despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) care se poartă în mod curent, de toate zilele, de lucru. ◊ Expr. A lua (un lucru) la purtare = a începe să întrebuințezi (un lucru) în mod obișnuit, zilnic. A-și lua nasul la purtare = a deveni obraznic. 3. Fel de a se comporta; conduită, comportare. – V. purta. DOOM
purtáre s. f., g.-d. art. purtắrii; (maniere) pl. purtắri
purtărilor
PURTÁRE, purtări, s. f. Acțiunea de a (se) purta și rezultatul ei. 1. Transportare (pe umeri sau pe brațe). 2. Folosire, întrebuințare. ◊ Loc. adj. De purtare = (despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) care se poartă în mod curent, de toate zilele, de lucru. ◊ Expr. A lua (un lucru) la purtare = a începe să întrebuințezi (un lucru) în mod obișnuit, zilnic. A-și lua nasul la purtare = a deveni obraznic. 3. Fel de a se comporta; conduită, comportare. – V. purta. DOOM
purtáre s. f., g.-d. art. purtắrii; (maniere) pl. purtắri
purtătoare
PURTĂTÓR, -OÁRE, purtători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtător de cuvânt = a) persoană care ia cuvântul în numele altora într-un grup, într-o adunare etc.; persoană care reprezintă interesele altora; b) spec. persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvență, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligație la purtător = obligație care nu poartă numele proprietarului. Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăpostește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind, în același timp, o sursă permanentă de infecție. – Purta + suf. -ător. DOOM
purtătór adj. m., s. m., pl. purtătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. purtătoáre
purtătoare
PURTĂTÓR, -OÁRE, purtători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtător de cuvânt = a) persoană care ia cuvântul în numele altora într-un grup, într-o adunare etc.; persoană care reprezintă interesele altora; b) spec. persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvență, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligație la purtător = obligație care nu poartă numele proprietarului. Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăpostește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind, în același timp, o sursă permanentă de infecție. – Purta + suf. -ător. DOOM
purtătór adj. m., s. m., pl. purtătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. purtătoáre
purtătoarea
PURTĂTÓR, -OÁRE, purtători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtător de cuvânt = a) persoană care ia cuvântul în numele altora într-un grup, într-o adunare etc.; persoană care reprezintă interesele altora; b) spec. persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvență, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligație la purtător = obligație care nu poartă numele proprietarului. Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăpostește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind, în același timp, o sursă permanentă de infecție. – Purta + suf. -ător. DOOM
purtătór adj. m., s. m., pl. purtătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. purtătoáre
purtătoarea
PURTĂTÓR, -OÁRE, purtători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtător de cuvânt = a) persoană care ia cuvântul în numele altora într-un grup, într-o adunare etc.; persoană care reprezintă interesele altora; b) spec. persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvență, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligație la purtător = obligație care nu poartă numele proprietarului. Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăpostește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind, în același timp, o sursă permanentă de infecție. – Purta + suf. -ător. DOOM
purtătór adj. m., s. m., pl. purtătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. purtătoáre
purtătoarei
PURTĂTÓR, -OÁRE, purtători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtător de cuvânt = a) persoană care ia cuvântul în numele altora într-un grup, într-o adunare etc.; persoană care reprezintă interesele altora; b) spec. persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvență, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligație la purtător = obligație care nu poartă numele proprietarului. Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăpostește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind, în același timp, o sursă permanentă de infecție. – Purta + suf. -ător. DOOM
purtătór adj. m., s. m., pl. purtătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. purtătoáre
purtătoarei
PURTĂTÓR, -OÁRE, purtători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtător de cuvânt = a) persoană care ia cuvântul în numele altora într-un grup, într-o adunare etc.; persoană care reprezintă interesele altora; b) spec. persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvență, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligație la purtător = obligație care nu poartă numele proprietarului. Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăpostește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind, în același timp, o sursă permanentă de infecție. – Purta + suf. -ător. DOOM
purtătór adj. m., s. m., pl. purtătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. purtătoáre
purtătoarele
PURTĂTÓR, -OÁRE, purtători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtător de cuvânt = a) persoană care ia cuvântul în numele altora într-un grup, într-o adunare etc.; persoană care reprezintă interesele altora; b) spec. persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvență, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligație la purtător = obligație care nu poartă numele proprietarului. Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăpostește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind, în același timp, o sursă permanentă de infecție. – Purta + suf. -ător. DOOM
purtătór adj. m., s. m., pl. purtătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. purtătoáre
purtătoarele
PURTĂTÓR, -OÁRE, purtători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtător de cuvânt = a) persoană care ia cuvântul în numele altora într-un grup, într-o adunare etc.; persoană care reprezintă interesele altora; b) spec. persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvență, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligație la purtător = obligație care nu poartă numele proprietarului. Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăpostește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind, în același timp, o sursă permanentă de infecție. – Purta + suf. -ător. DOOM
purtătór adj. m., s. m., pl. purtătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. purtătoáre
purtătoarelor
PURTĂTÓR, -OÁRE, purtători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtător de cuvânt = a) persoană care ia cuvântul în numele altora într-un grup, într-o adunare etc.; persoană care reprezintă interesele altora; b) spec. persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvență, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligație la purtător = obligație care nu poartă numele proprietarului. Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăpostește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind, în același timp, o sursă permanentă de infecție. – Purta + suf. -ător. DOOM
purtătór adj. m., s. m., pl. purtătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. purtătoáre
purtătoarelor
PURTĂTÓR, -OÁRE, purtători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtător de cuvânt = a) persoană care ia cuvântul în numele altora într-un grup, într-o adunare etc.; persoană care reprezintă interesele altora; b) spec. persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvență, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligație la purtător = obligație care nu poartă numele proprietarului. Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăpostește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind, în același timp, o sursă permanentă de infecție. – Purta + suf. -ător. DOOM
purtătór adj. m., s. m., pl. purtătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. purtătoáre
purtător
PURTĂTÓR, -OÁRE, purtători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtător de cuvânt = a) persoană care ia cuvântul în numele altora într-un grup, într-o adunare etc.; persoană care reprezintă interesele altora; b) spec. persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvență, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligație la purtător = obligație care nu poartă numele proprietarului. Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăpostește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind, în același timp, o sursă permanentă de infecție. – Purta + suf. -ător. DOOM
purtătór adj. m., s. m., pl. purtătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. purtătoáre
purtător
PURTĂTÓR, -OÁRE, purtători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtător de cuvânt = a) persoană care ia cuvântul în numele altora într-un grup, într-o adunare etc.; persoană care reprezintă interesele altora; b) spec. persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvență, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligație la purtător = obligație care nu poartă numele proprietarului. Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăpostește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind, în același timp, o sursă permanentă de infecție. – Purta + suf. -ător. DOOM
purtătór adj. m., s. m., pl. purtătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. purtătoáre
purtători
PURTĂTÓR, -OÁRE, purtători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtător de cuvânt = a) persoană care ia cuvântul în numele altora într-un grup, într-o adunare etc.; persoană care reprezintă interesele altora; b) spec. persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvență, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligație la purtător = obligație care nu poartă numele proprietarului. Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăpostește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind, în același timp, o sursă permanentă de infecție. – Purta + suf. -ător. DOOM
purtătór adj. m., s. m., pl. purtătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. purtătoáre
purtători
PURTĂTÓR, -OÁRE, purtători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtător de cuvânt = a) persoană care ia cuvântul în numele altora într-un grup, într-o adunare etc.; persoană care reprezintă interesele altora; b) spec. persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvență, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligație la purtător = obligație care nu poartă numele proprietarului. Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăpostește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind, în același timp, o sursă permanentă de infecție. – Purta + suf. -ător. DOOM
purtătór adj. m., s. m., pl. purtătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. purtătoáre
purtătorii
PURTĂTÓR, -OÁRE, purtători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtător de cuvânt = a) persoană care ia cuvântul în numele altora într-un grup, într-o adunare etc.; persoană care reprezintă interesele altora; b) spec. persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvență, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligație la purtător = obligație care nu poartă numele proprietarului. Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăpostește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind, în același timp, o sursă permanentă de infecție. – Purta + suf. -ător. DOOM
purtătór adj. m., s. m., pl. purtătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. purtătoáre
purtătorii
PURTĂTÓR, -OÁRE, purtători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtător de cuvânt = a) persoană care ia cuvântul în numele altora într-un grup, într-o adunare etc.; persoană care reprezintă interesele altora; b) spec. persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvență, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligație la purtător = obligație care nu poartă numele proprietarului. Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăpostește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind, în același timp, o sursă permanentă de infecție. – Purta + suf. -ător. DOOM
purtătór adj. m., s. m., pl. purtătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. purtătoáre
purtătorilor
PURTĂTÓR, -OÁRE, purtători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtător de cuvânt = a) persoană care ia cuvântul în numele altora într-un grup, într-o adunare etc.; persoană care reprezintă interesele altora; b) spec. persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvență, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligație la purtător = obligație care nu poartă numele proprietarului. Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăpostește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind, în același timp, o sursă permanentă de infecție. – Purta + suf. -ător. DOOM
purtătór adj. m., s. m., pl. purtătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. purtătoáre
purtătorilor
PURTĂTÓR, -OÁRE, purtători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtător de cuvânt = a) persoană care ia cuvântul în numele altora într-un grup, într-o adunare etc.; persoană care reprezintă interesele altora; b) spec. persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvență, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligație la purtător = obligație care nu poartă numele proprietarului. Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăpostește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind, în același timp, o sursă permanentă de infecție. – Purta + suf. -ător. DOOM
purtătór adj. m., s. m., pl. purtătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. purtătoáre
purtătorul
PURTĂTÓR, -OÁRE, purtători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtător de cuvânt = a) persoană care ia cuvântul în numele altora într-un grup, într-o adunare etc.; persoană care reprezintă interesele altora; b) spec. persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvență, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligație la purtător = obligație care nu poartă numele proprietarului. Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăpostește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind, în același timp, o sursă permanentă de infecție. – Purta + suf. -ător. DOOM
purtătór adj. m., s. m., pl. purtătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. purtătoáre
purtătorul
PURTĂTÓR, -OÁRE, purtători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtător de cuvânt = a) persoană care ia cuvântul în numele altora într-un grup, într-o adunare etc.; persoană care reprezintă interesele altora; b) spec. persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvență, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligație la purtător = obligație care nu poartă numele proprietarului. Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăpostește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind, în același timp, o sursă permanentă de infecție. – Purta + suf. -ător. DOOM
purtătór adj. m., s. m., pl. purtătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. purtătoáre
purtătorului
PURTĂTÓR, -OÁRE, purtători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtător de cuvânt = a) persoană care ia cuvântul în numele altora într-un grup, într-o adunare etc.; persoană care reprezintă interesele altora; b) spec. persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvență, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligație la purtător = obligație care nu poartă numele proprietarului. Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăpostește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind, în același timp, o sursă permanentă de infecție. – Purta + suf. -ător. DOOM
purtătór adj. m., s. m., pl. purtătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. purtătoáre
purtătorului
PURTĂTÓR, -OÁRE, purtători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtător de cuvânt = a) persoană care ia cuvântul în numele altora într-un grup, într-o adunare etc.; persoană care reprezintă interesele altora; b) spec. persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvență, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligație la purtător = obligație care nu poartă numele proprietarului. Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăpostește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind, în același timp, o sursă permanentă de infecție. – Purta + suf. -ător. DOOM
purtătór adj. m., s. m., pl. purtătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. purtătoáre
puruios
PURUIÓS, -OÁSĂ adj. v. puroios.
purul
PUR2, -Ă, puri, pure, adj. 1. Care nu conține elemente străine; curat, neamestecat. 2. Nealterat, neviciat, nestricat. ♦ Fără pete; imaculat; limpede. ♦ Fig. Nepătat din punct de vedere moral; curat, neprihănit. 3. Veritabil, autentic, adevărat. E adevărul pur. ◊ Loc. adv. Pur și simplu = nimic altceva decât...; numai și numai; nici mai mult, nici mai puțin decât... 4. (Despre voce, sunete etc.) Limpede, clar, cristalin. – Din lat. purus, fr. pur. DOOM
pur2 s. m., pl. puri
purul
PUR2, -Ă, puri, pure, adj. 1. Care nu conține elemente străine; curat, neamestecat. 2. Nealterat, neviciat, nestricat. ♦ Fără pete; imaculat; limpede. ♦ Fig. Nepătat din punct de vedere moral; curat, neprihănit. 3. Veritabil, autentic, adevărat. E adevărul pur. ◊ Loc. adv. Pur și simplu = nimic altceva decât...; numai și numai; nici mai mult, nici mai puțin decât... 4. (Despre voce, sunete etc.) Limpede, clar, cristalin. – Din lat. purus, fr. pur. DOOM
pur2 s. m., pl. puri
purulent
PURULÉNT, -Ă, purulenți, -te, adj. Care are puroi, care elimină puroi; care puroiază; supurant, puroios. – Din fr. purulent, lat. purulentus. DOOM
purulént adj. m., pl. purulénți; f. puruléntă, pl. purulénte
purulenta
PURULÉNT, -Ă, purulenți, -te, adj. Care are puroi, care elimină puroi; care puroiază; supurant, puroios. – Din fr. purulent, lat. purulentus. DOOM
purulént adj. m., pl. purulénți; f. puruléntă, pl. purulénte
purulente
PURULÉNT, -Ă, purulenți, -te, adj. Care are puroi, care elimină puroi; care puroiază; supurant, puroios. – Din fr. purulent, lat. purulentus. DOOM
purulént adj. m., pl. purulénți; f. puruléntă, pl. purulénte
purulentei
PURULÉNT, -Ă, purulenți, -te, adj. Care are puroi, care elimină puroi; care puroiază; supurant, puroios. – Din fr. purulent, lat. purulentus. DOOM
purulént adj. m., pl. purulénți; f. puruléntă, pl. purulénte
purulentele
PURULÉNT, -Ă, purulenți, -te, adj. Care are puroi, care elimină puroi; care puroiază; supurant, puroios. – Din fr. purulent, lat. purulentus. DOOM
purulént adj. m., pl. purulénți; f. puruléntă, pl. purulénte
purulentelor
PURULÉNT, -Ă, purulenți, -te, adj. Care are puroi, care elimină puroi; care puroiază; supurant, puroios. – Din fr. purulent, lat. purulentus. DOOM
purulént adj. m., pl. purulénți; f. puruléntă, pl. purulénte
purulentul
PURULÉNT, -Ă, purulenți, -te, adj. Care are puroi, care elimină puroi; care puroiază; supurant, puroios. – Din fr. purulent, lat. purulentus. DOOM
purulént adj. m., pl. purulénți; f. puruléntă, pl. purulénte
purulentului
PURULÉNT, -Ă, purulenți, -te, adj. Care are puroi, care elimină puroi; care puroiază; supurant, puroios. – Din fr. purulent, lat. purulentus. DOOM
purulént adj. m., pl. purulénți; f. puruléntă, pl. purulénte
purulența
PURULÉNȚĂ, purulențe, s. f. Stare a ceea ce este purulent. – Din fr. purulence. DOOM
purulénță s. f., g.-d. art. purulénței; pl. purulénțe
purulențe
PURULÉNȚĂ, purulențe, s. f. Stare a ceea ce este purulent. – Din fr. purulence. DOOM
purulénță s. f., g.-d. art. purulénței; pl. purulénțe
purulenței
PURULÉNȚĂ, purulențe, s. f. Stare a ceea ce este purulent. – Din fr. purulence. DOOM
purulénță s. f., g.-d. art. purulénței; pl. purulénțe
purulențele
PURULÉNȚĂ, purulențe, s. f. Stare a ceea ce este purulent. – Din fr. purulence. DOOM
purulénță s. f., g.-d. art. purulénței; pl. purulénțe
purulențelor
PURULÉNȚĂ, purulențe, s. f. Stare a ceea ce este purulent. – Din fr. purulence. DOOM
purulénță s. f., g.-d. art. purulénței; pl. purulénțe
purulenți
PURULÉNT, -Ă, purulenți, -te, adj. Care are puroi, care elimină puroi; care puroiază; supurant, puroios. – Din fr. purulent, lat. purulentus. DOOM
purulént adj. m., pl. purulénți; f. puruléntă, pl. purulénte
purulenții
PURULÉNT, -Ă, purulenți, -te, adj. Care are puroi, care elimină puroi; care puroiază; supurant, puroios. – Din fr. purulent, lat. purulentus. DOOM
purulént adj. m., pl. purulénți; f. puruléntă, pl. purulénte
purulenților
PURULÉNT, -Ă, purulenți, -te, adj. Care are puroi, care elimină puroi; care puroiază; supurant, puroios. – Din fr. purulent, lat. purulentus. DOOM
purulént adj. m., pl. purulénți; f. puruléntă, pl. purulénte
purului
PUR2, -Ă, puri, pure, adj. 1. Care nu conține elemente străine; curat, neamestecat. 2. Nealterat, neviciat, nestricat. ♦ Fără pete; imaculat; limpede. ♦ Fig. Nepătat din punct de vedere moral; curat, neprihănit. 3. Veritabil, autentic, adevărat. E adevărul pur. ◊ Loc. adv. Pur și simplu = nimic altceva decât...; numai și numai; nici mai mult, nici mai puțin decât... 4. (Despre voce, sunete etc.) Limpede, clar, cristalin. – Din lat. purus, fr. pur. DOOM
pur2 s. m., pl. puri
purului
PUR2, -Ă, puri, pure, adj. 1. Care nu conține elemente străine; curat, neamestecat. 2. Nealterat, neviciat, nestricat. ♦ Fără pete; imaculat; limpede. ♦ Fig. Nepătat din punct de vedere moral; curat, neprihănit. 3. Veritabil, autentic, adevărat. E adevărul pur. ◊ Loc. adv. Pur și simplu = nimic altceva decât...; numai și numai; nici mai mult, nici mai puțin decât... 4. (Despre voce, sunete etc.) Limpede, clar, cristalin. – Din lat. purus, fr. pur. DOOM
pur2 s. m., pl. puri
purure
PÚRURE adv. v. pururi.
pururea
PÚRURI adv. (Înv. și pop.) Totdeauna, veșnic, mereu, neîntrerupt, în permanență. ◊ De-a pururi = (pentru) totdeauna, în veci. [Var.: púrurea adv.] – Probabil lat. purus. DOOM
de-a púruri/de-a púrurea loc. adv.
pururi
PÚRURI adv. (Înv. și pop.) Totdeauna, veșnic, mereu, neîntrerupt, în permanență. ◊ De-a pururi = (pentru) totdeauna, în veci. [Var.: púrurea adv.] – Probabil lat. purus. DOOM
de-a púruri/de-a púrurea loc. adv.
pus
PÚNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere. DOOM
púne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 să púnă; ger. punấnd; part. pus
pus
PUS s. n. Faptul de a pune. ♦ (Pop.) Semănare, plantare. – V. pune. DOOM
pus s. n.
pusa
PUS s. n. Faptul de a pune. ♦ (Pop.) Semănare, plantare. – V. pune. DOOM
pus s. n.
puse
PÚNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere. DOOM
púne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 să púnă; ger. punấnd; part. pus
puse
PUS s. n. Faptul de a pune. ♦ (Pop.) Semănare, plantare. – V. pune. DOOM
pus s. n.
pusei
PÚNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere. DOOM
púne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 să púnă; ger. punấnd; part. pus
pusei
PUS s. n. Faptul de a pune. ♦ (Pop.) Semănare, plantare. – V. pune. DOOM
pus s. n.
puseism
PUSEÍSM s.n. Curent în biserica anglicană care cerea să fie restabilite ceremoniile catolice și unele dogme ale catolicismului. [Pron. -se-ism. / < fr. puseyisme, cf. Pusey – teolog de la Universitatea din Oxford].
puseist
PUSEÍST, -Ă adj. Referitor la puseism. // s.m. și f. Adept al puseismului. [< fr. puseyiste].
pusele
PUS s. n. Faptul de a pune. ♦ (Pop.) Semănare, plantare. – V. pune. DOOM
pus s. n.
puselor
PUS s. n. Faptul de a pune. ♦ (Pop.) Semănare, plantare. – V. pune. DOOM
pus s. n.
puseră
PÚNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere. DOOM
púne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 să púnă; ger. punấnd; part. pus
puserăm
PÚNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere. DOOM
púne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 să púnă; ger. punấnd; part. pus
puserăți
PÚNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere. DOOM
púne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 să púnă; ger. punấnd; part. pus
pusese
PÚNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere. DOOM
púne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 să púnă; ger. punấnd; part. pus
pusesem
PÚNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere. DOOM
púne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 să púnă; ger. punấnd; part. pus
puseseră
PÚNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere. DOOM
púne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 să púnă; ger. punấnd; part. pus
puseserăm
PÚNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere. DOOM
púne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 să púnă; ger. punấnd; part. pus
puseserăți
PÚNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere. DOOM
púne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 să púnă; ger. punấnd; part. pus
puseseși
PÚNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere. DOOM
púne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 să púnă; ger. punấnd; part. pus
puseseți
PÚNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere. DOOM
púne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 să púnă; ger. punấnd; part. pus
puseu
PUSÉU, puseuri, s. n. Manifestare bruscă și puternică (însoțită de ridicarea temperaturii) a unei boli; acces. ♦ Fig. Izbucnire, elan, vervă, exuberanță. – Din fr. poussée. DOOM
puséu s. n., art. puséul; pl. puséuri
puseul
PUSÉU, puseuri, s. n. Manifestare bruscă și puternică (însoțită de ridicarea temperaturii) a unei boli; acces. ♦ Fig. Izbucnire, elan, vervă, exuberanță. – Din fr. poussée. DOOM
puséu s. n., art. puséul; pl. puséuri
puseului
PUSÉU, puseuri, s. n. Manifestare bruscă și puternică (însoțită de ridicarea temperaturii) a unei boli; acces. ♦ Fig. Izbucnire, elan, vervă, exuberanță. – Din fr. poussée. DOOM
puséu s. n., art. puséul; pl. puséuri
puseuri
PUSÉU, puseuri, s. n. Manifestare bruscă și puternică (însoțită de ridicarea temperaturii) a unei boli; acces. ♦ Fig. Izbucnire, elan, vervă, exuberanță. – Din fr. poussée. DOOM
puséu s. n., art. puséul; pl. puséuri
puseurile
PUSÉU, puseuri, s. n. Manifestare bruscă și puternică (însoțită de ridicarea temperaturii) a unei boli; acces. ♦ Fig. Izbucnire, elan, vervă, exuberanță. – Din fr. poussée. DOOM
puséu s. n., art. puséul; pl. puséuri
puseurilor
PUSÉU, puseuri, s. n. Manifestare bruscă și puternică (însoțită de ridicarea temperaturii) a unei boli; acces. ♦ Fig. Izbucnire, elan, vervă, exuberanță. – Din fr. poussée. DOOM
puséu s. n., art. puséul; pl. puséuri
puseși
PÚNE, pun, vb. III. 1. Tranz. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi sigur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; a strânge; b) a rezerva pentru cineva. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavilă = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere. DOOM
púne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 să púnă; ger. punấnd; part. pus
pusi
pusi s. n. sg. (în limbajul copiilor mici) sărut
pusilanim
PUSILANÍM, -Ă, pusilanimi, -e, adj. (Livr.) Fricos. – Din fr. pusillanime.
pusilanima
PUSILANÍM, -Ă, pusilanimi, -e, adj. (Livr.) Fricos. – Din fr. pusillanime.
pusilanime
PUSILANÍM, -Ă, pusilanimi, -e, adj. (Livr.) Fricos. – Din fr. pusillanime.
pusilanimei
PUSILANÍM, -Ă, pusilanimi, -e, adj. (Livr.) Fricos. – Din fr. pusillanime.
pusilanimele
PUSILANÍM, -Ă, pusilanimi, -e, adj. (Livr.) Fricos. – Din fr. pusillanime.
pusilanimelor
PUSILANÍM, -Ă, pusilanimi, -e, adj. (Livr.) Fricos. – Din fr. pusillanime.
pusilanimi
PUSILANÍM, -Ă, pusilanimi, -e, adj. (Livr.) Fricos. – Din fr. pusillanime.
pusilanimii
PUSILANÍM, -Ă, pusilanimi, -e, adj. (Livr.) Fricos. – Din fr. pusillanime.
pusilanimilor
PUSILANÍM, -Ă, pusilanimi, -e, adj. (Livr.) Fricos. – Din fr. pusillanime.
pusilanimul
PUSILANÍM, -Ă, pusilanimi, -e, adj. (Livr.) Fricos. – Din fr. pusillanime.
pusilanimului
PUSILANÍM, -Ă, pusilanimi, -e, adj. (Livr.) Fricos. – Din fr. pusillanime.
pusillum
BUCHÉT, buchete, s. n. 1. Mănunchi de flori aranjate (și legate) împreună. ♦ P. gener. Grup de obiecte de același fel puse împreună; grup de compuneri (literare, muzicale) publicate sau executate laolaltă. 2. Aromă de vin. 3. Mică plantă erbacee cu flori violet-deschis sau albastre-purpurii (Geranium pusillum). – Din fr. bouquet.
puslic
PUSLÍC s. n. v. prusluc.
pusnic
PÚSTNIC, -Ă, pustnici, -ce, s. m. și f. Călugăr izolat de lume, care duce o viață aspră; sihastru, schimnic, ascet, anahoret, eremit. ♦ Fig. Persoană care duce o viață retrasă și aspră. [Var.: púsnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. pustynĩnikŭ. DOOM
pústnică (pust-ni-) s. f., g.-d. art. pústnicei; pl. pústnice
pusnici
PUSTNICÍ, pustnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnicí vb. IV] – Din pustnic. DOOM
pustnicí (a ~) (înv.) (pust-ni-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicésc, imperf. 3 sg. pustniceá; conj. prez. 3 să pustniceáscă
pusnicie
PUSTNICÍE s. f. Viață, stare de pustnic; sihăstrie. ♦ Fig. Viață retrasă și aspră pe care o duce cineva. [Var.: pusnicíe s. f.] – Pustnic + suf. -ie. DOOM
pustnicíe (înv.) (pust-ni-) s. f., art. pustnicía, g.-d. pustnicíi, art. pustnicíei
pusnicire
PUSTNICÍRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) pustnici și rezultatul ei. [Var.: pusnicíre s. f.] – V. pustnici. DOOM
pustnicíre (înv.) (pust-ni-) s. f., g.-d. art. pustnicírii
pusnicit
PUSTNICÍT, -Ă, pustniciți, -te, adj. (Înv.) Sihăstrit; retras, izolat. [Var.: pusnicít, -ă adj.] – V. pustnici.
pusnică
PÚSTNIC, -Ă, pustnici, -ce, s. m. și f. Călugăr izolat de lume, care duce o viață aspră; sihastru, schimnic, ascet, anahoret, eremit. ♦ Fig. Persoană care duce o viață retrasă și aspră. [Var.: púsnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. pustynĩnikŭ. DOOM
pústnică (pust-ni-) s. f., g.-d. art. pústnicei; pl. pústnice
pusta
PÚSTĂ, puste, s. f. Câmpie întinsă acoperită cu ierburi; stepă. – Din magh. puszta. DOOM
pústă s. f., g.-d. art. pústei; pl. púste
puste
PÚSTĂ, puste, s. f. Câmpie întinsă acoperită cu ierburi; stepă. – Din magh. puszta. DOOM
pústă s. f., g.-d. art. pústei; pl. púste
pustei
PÚSTĂ, puste, s. f. Câmpie întinsă acoperită cu ierburi; stepă. – Din magh. puszta. DOOM
pústă s. f., g.-d. art. pústei; pl. púste
pustele
PÚSTĂ, puste, s. f. Câmpie întinsă acoperită cu ierburi; stepă. – Din magh. puszta. DOOM
pústă s. f., g.-d. art. pústei; pl. púste
pustelor
PÚSTĂ, puste, s. f. Câmpie întinsă acoperită cu ierburi; stepă. – Din magh. puszta. DOOM
pústă s. f., g.-d. art. pústei; pl. púste
pustia
PUSTIÁ vb. I v. pustii.
pustia
PUSTÍE s. f. v. pustiu. DOOM
dúcă-se-pe-pustíi s. m., g.-d. lui dúcă-se-pe-pustíi; pl. dúcă-se-pe-pustíi
pustia
PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu. DOOM
pustií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 să pustiáscă
pustia
PUSTÍU, -ÍE, (I) pustiuri, s. n., (II) pustii, adj. I. S. n. 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetație și de populație; spec. întindere vastă și plană de teren lipsită de vegetație și nepopulată, acoperită cu nisip; deșert. ◊ Loc. adv. În pustiu = în zadar, degeaba. A pustiu = a jale, a moarte, prevestind moartea. ◊ Expr. A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbândă, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba; (eufemistic) diavolul, dracul. 2. Fig. Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva; plictiseală; mâhnire, supărare, durere. II. Adj. 1. (Despre locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetație și fără populație. ♦ Aflat în paragină, în ruină; părăsit. ♦ (Substantivat; înv. și pop., în imprecații) Blestemat, afurisit. 2. În care nu se află nimeni (și nimic). Cameră pustie. 3. Fig. Singur, părăsit, copleșit de o singurătate apăsătoare; stingher; deznădăjduit. [Var.: (pop.) pustíe s. f.] – Din bg. pustinja. DOOM
pustíu2 s. n., art. pustíul; pl. pustíuri
pustiai
PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu. DOOM
pustií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 să pustiáscă
pustiam
PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu. DOOM
pustií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 să pustiáscă
pustiască
PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu. DOOM
pustií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 să pustiáscă
pustiau
PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu. DOOM
pustií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 să pustiáscă
pustiați
PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu. DOOM
pustií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 să pustiáscă
pustie
PUSTÍE s. f. v. pustiu. DOOM
dúcă-se-pe-pustíi s. m., g.-d. lui dúcă-se-pe-pustíi; pl. dúcă-se-pe-pustíi
pustie
PUSTÍU, -ÍE, (I) pustiuri, s. n., (II) pustii, adj. I. S. n. 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetație și de populație; spec. întindere vastă și plană de teren lipsită de vegetație și nepopulată, acoperită cu nisip; deșert. ◊ Loc. adv. În pustiu = în zadar, degeaba. A pustiu = a jale, a moarte, prevestind moartea. ◊ Expr. A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbândă, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba; (eufemistic) diavolul, dracul. 2. Fig. Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva; plictiseală; mâhnire, supărare, durere. II. Adj. 1. (Despre locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetație și fără populație. ♦ Aflat în paragină, în ruină; părăsit. ♦ (Substantivat; înv. și pop., în imprecații) Blestemat, afurisit. 2. În care nu se află nimeni (și nimic). Cameră pustie. 3. Fig. Singur, părăsit, copleșit de o singurătate apăsătoare; stingher; deznădăjduit. [Var.: (pop.) pustíe s. f.] – Din bg. pustinja. DOOM
pustíu2 s. n., art. pustíul; pl. pustíuri
pustiei
PUSTÍE s. f. v. pustiu. DOOM
dúcă-se-pe-pustíi s. m., g.-d. lui dúcă-se-pe-pustíi; pl. dúcă-se-pe-pustíi
pustiei
PUSTÍU, -ÍE, (I) pustiuri, s. n., (II) pustii, adj. I. S. n. 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetație și de populație; spec. întindere vastă și plană de teren lipsită de vegetație și nepopulată, acoperită cu nisip; deșert. ◊ Loc. adv. În pustiu = în zadar, degeaba. A pustiu = a jale, a moarte, prevestind moartea. ◊ Expr. A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbândă, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba; (eufemistic) diavolul, dracul. 2. Fig. Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva; plictiseală; mâhnire, supărare, durere. II. Adj. 1. (Despre locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetație și fără populație. ♦ Aflat în paragină, în ruină; părăsit. ♦ (Substantivat; înv. și pop., în imprecații) Blestemat, afurisit. 2. În care nu se află nimeni (și nimic). Cameră pustie. 3. Fig. Singur, părăsit, copleșit de o singurătate apăsătoare; stingher; deznădăjduit. [Var.: (pop.) pustíe s. f.] – Din bg. pustinja. DOOM
pustíu2 s. n., art. pustíul; pl. pustíuri
pustiesc
PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu. DOOM
pustií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 să pustiáscă
pustietate
PUSTIETÁTE, pustietăți, s. f. 1. Regiune lipsită de vegetație (și nepopulată de oameni). ♦ Loc izolat, puțin umblat. 2. Singurătate, izolare. [Pr.: -ti-e-] – Pustiu + suf. -ătate. DOOM
pustietáte (-ti-e-) s. f., g.-d. art. pustietắții; (locuri) pl. pustietắți
pustietatea
PUSTIETÁTE, pustietăți, s. f. 1. Regiune lipsită de vegetație (și nepopulată de oameni). ♦ Loc izolat, puțin umblat. 2. Singurătate, izolare. [Pr.: -ti-e-] – Pustiu + suf. -ătate. DOOM
pustietáte (-ti-e-) s. f., g.-d. art. pustietắții; (locuri) pl. pustietắți
pustietor
PUSTIETÓR, -OÁRE adj. V. pustiitor.
pustietăți
PUSTIETÁTE, pustietăți, s. f. 1. Regiune lipsită de vegetație (și nepopulată de oameni). ♦ Loc izolat, puțin umblat. 2. Singurătate, izolare. [Pr.: -ti-e-] – Pustiu + suf. -ătate. DOOM
pustietáte (-ti-e-) s. f., g.-d. art. pustietắții; (locuri) pl. pustietắți
pustietății
PUSTIETÁTE, pustietăți, s. f. 1. Regiune lipsită de vegetație (și nepopulată de oameni). ♦ Loc izolat, puțin umblat. 2. Singurătate, izolare. [Pr.: -ti-e-] – Pustiu + suf. -ătate. DOOM
pustietáte (-ti-e-) s. f., g.-d. art. pustietắții; (locuri) pl. pustietắți
pustietățile
PUSTIETÁTE, pustietăți, s. f. 1. Regiune lipsită de vegetație (și nepopulată de oameni). ♦ Loc izolat, puțin umblat. 2. Singurătate, izolare. [Pr.: -ti-e-] – Pustiu + suf. -ătate. DOOM
pustietáte (-ti-e-) s. f., g.-d. art. pustietắții; (locuri) pl. pustietắți
pustietăților
PUSTIETÁTE, pustietăți, s. f. 1. Regiune lipsită de vegetație (și nepopulată de oameni). ♦ Loc izolat, puțin umblat. 2. Singurătate, izolare. [Pr.: -ti-e-] – Pustiu + suf. -ătate. DOOM
pustietáte (-ti-e-) s. f., g.-d. art. pustietắții; (locuri) pl. pustietắți
pustiește
PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu. DOOM
pustií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 să pustiáscă
pustiești
PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu. DOOM
pustií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 să pustiáscă
pustii
PUSTÍE s. f. v. pustiu. DOOM
dúcă-se-pe-pustíi s. m., g.-d. lui dúcă-se-pe-pustíi; pl. dúcă-se-pe-pustíi
pustii
PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu. DOOM
pustií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 să pustiáscă
pustii
PUSTÍU, -ÍE, (I) pustiuri, s. n., (II) pustii, adj. I. S. n. 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetație și de populație; spec. întindere vastă și plană de teren lipsită de vegetație și nepopulată, acoperită cu nisip; deșert. ◊ Loc. adv. În pustiu = în zadar, degeaba. A pustiu = a jale, a moarte, prevestind moartea. ◊ Expr. A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbândă, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba; (eufemistic) diavolul, dracul. 2. Fig. Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva; plictiseală; mâhnire, supărare, durere. II. Adj. 1. (Despre locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetație și fără populație. ♦ Aflat în paragină, în ruină; părăsit. ♦ (Substantivat; înv. și pop., în imprecații) Blestemat, afurisit. 2. În care nu se află nimeni (și nimic). Cameră pustie. 3. Fig. Singur, părăsit, copleșit de o singurătate apăsătoare; stingher; deznădăjduit. [Var.: (pop.) pustíe s. f.] – Din bg. pustinja. DOOM
pustíu2 s. n., art. pustíul; pl. pustíuri
pustiicios
PUSTIICIÓS, -OÁSĂ, pustiicioși, -oase, adj. (Rar) Pustiu 2. Locul îi părea lui Ghiță străin și pustiicios. SLAVICI, O. I 117.
pustiii
PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu. DOOM
pustií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 să pustiáscă
pustiii
PUSTÍU, -ÍE, (I) pustiuri, s. n., (II) pustii, adj. I. S. n. 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetație și de populație; spec. întindere vastă și plană de teren lipsită de vegetație și nepopulată, acoperită cu nisip; deșert. ◊ Loc. adv. În pustiu = în zadar, degeaba. A pustiu = a jale, a moarte, prevestind moartea. ◊ Expr. A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbândă, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba; (eufemistic) diavolul, dracul. 2. Fig. Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva; plictiseală; mâhnire, supărare, durere. II. Adj. 1. (Despre locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetație și fără populație. ♦ Aflat în paragină, în ruină; părăsit. ♦ (Substantivat; înv. și pop., în imprecații) Blestemat, afurisit. 2. În care nu se află nimeni (și nimic). Cameră pustie. 3. Fig. Singur, părăsit, copleșit de o singurătate apăsătoare; stingher; deznădăjduit. [Var.: (pop.) pustíe s. f.] – Din bg. pustinja. DOOM
pustíu2 s. n., art. pustíul; pl. pustíuri
pustiile
PUSTÍE s. f. v. pustiu. DOOM
dúcă-se-pe-pustíi s. m., g.-d. lui dúcă-se-pe-pustíi; pl. dúcă-se-pe-pustíi
pustiile
PUSTÍU, -ÍE, (I) pustiuri, s. n., (II) pustii, adj. I. S. n. 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetație și de populație; spec. întindere vastă și plană de teren lipsită de vegetație și nepopulată, acoperită cu nisip; deșert. ◊ Loc. adv. În pustiu = în zadar, degeaba. A pustiu = a jale, a moarte, prevestind moartea. ◊ Expr. A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbândă, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba; (eufemistic) diavolul, dracul. 2. Fig. Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva; plictiseală; mâhnire, supărare, durere. II. Adj. 1. (Despre locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetație și fără populație. ♦ Aflat în paragină, în ruină; părăsit. ♦ (Substantivat; înv. și pop., în imprecații) Blestemat, afurisit. 2. În care nu se află nimeni (și nimic). Cameră pustie. 3. Fig. Singur, părăsit, copleșit de o singurătate apăsătoare; stingher; deznădăjduit. [Var.: (pop.) pustíe s. f.] – Din bg. pustinja. DOOM
pustíu2 s. n., art. pustíul; pl. pustíuri
pustiilor
PUSTÍE s. f. v. pustiu. DOOM
dúcă-se-pe-pustíi s. m., g.-d. lui dúcă-se-pe-pustíi; pl. dúcă-se-pe-pustíi
pustiilor
PUSTÍU, -ÍE, (I) pustiuri, s. n., (II) pustii, adj. I. S. n. 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetație și de populație; spec. întindere vastă și plană de teren lipsită de vegetație și nepopulată, acoperită cu nisip; deșert. ◊ Loc. adv. În pustiu = în zadar, degeaba. A pustiu = a jale, a moarte, prevestind moartea. ◊ Expr. A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbândă, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba; (eufemistic) diavolul, dracul. 2. Fig. Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva; plictiseală; mâhnire, supărare, durere. II. Adj. 1. (Despre locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetație și fără populație. ♦ Aflat în paragină, în ruină; părăsit. ♦ (Substantivat; înv. și pop., în imprecații) Blestemat, afurisit. 2. În care nu se află nimeni (și nimic). Cameră pustie. 3. Fig. Singur, părăsit, copleșit de o singurătate apăsătoare; stingher; deznădăjduit. [Var.: (pop.) pustíe s. f.] – Din bg. pustinja. DOOM
pustíu2 s. n., art. pustíul; pl. pustíuri
pustiim
PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu. DOOM
pustií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 să pustiáscă
pustiind
PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu. DOOM
pustií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 să pustiáscă
pustiire
PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu. DOOM
pustií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 să pustiáscă
pustiire
PUSTIÍRE, pustiiri, s. f. Acțiunea de a (se) pustii și rezultatul ei; distrugere, devastare, nimicire. ♦ (Concr.) Pustiu (I 1). [Pr.: -ti-i-] – V. pustii. DOOM
pustiíre s. f., g.-d. art. pustiírii; pl. pustiíri
pustiirea
PUSTIÍRE, pustiiri, s. f. Acțiunea de a (se) pustii și rezultatul ei; distrugere, devastare, nimicire. ♦ (Concr.) Pustiu (I 1). [Pr.: -ti-i-] – V. pustii. DOOM
pustiíre s. f., g.-d. art. pustiírii; pl. pustiíri
pustiiri
PUSTIÍRE, pustiiri, s. f. Acțiunea de a (se) pustii și rezultatul ei; distrugere, devastare, nimicire. ♦ (Concr.) Pustiu (I 1). [Pr.: -ti-i-] – V. pustii. DOOM
pustiíre s. f., g.-d. art. pustiírii; pl. pustiíri
pustiirii
PUSTIÍRE, pustiiri, s. f. Acțiunea de a (se) pustii și rezultatul ei; distrugere, devastare, nimicire. ♦ (Concr.) Pustiu (I 1). [Pr.: -ti-i-] – V. pustii. DOOM
pustiíre s. f., g.-d. art. pustiírii; pl. pustiíri
pustiirile
PUSTIÍRE, pustiiri, s. f. Acțiunea de a (se) pustii și rezultatul ei; distrugere, devastare, nimicire. ♦ (Concr.) Pustiu (I 1). [Pr.: -ti-i-] – V. pustii. DOOM
pustiíre s. f., g.-d. art. pustiírii; pl. pustiíri
pustiirilor
PUSTIÍRE, pustiiri, s. f. Acțiunea de a (se) pustii și rezultatul ei; distrugere, devastare, nimicire. ♦ (Concr.) Pustiu (I 1). [Pr.: -ti-i-] – V. pustii. DOOM
pustiíre s. f., g.-d. art. pustiírii; pl. pustiíri
pustiiră
PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu. DOOM
pustií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 să pustiáscă
pustiirăm
PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu. DOOM
pustií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 să pustiáscă
pustiirăți
PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu. DOOM
pustií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 să pustiáscă
pustiise
PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu. DOOM
pustií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 să pustiáscă
pustiisem
PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu. DOOM
pustií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 să pustiáscă
pustiiseră
PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu. DOOM
pustií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 să pustiáscă
pustiiserăm
PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu. DOOM
pustií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 să pustiáscă
pustiiserăți
PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu. DOOM
pustií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 să pustiáscă
pustiiseși
PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu. DOOM
pustií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 să pustiáscă
pustiiseți
PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu. DOOM
pustií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 să pustiáscă
pustiit
PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu. DOOM
pustií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 să pustiáscă
pustiit
PUSTIÍT, -Ă, pustiiți, -te, adj. 1. Prefăcut în pustiu (I 1); părăsit, lipsit de viață; devastat, prădat, distrus. 2. (Pop.) Retras; izolat, solitar. – V. pustii.
pustiita
PUSTIÍT, -Ă, pustiiți, -te, adj. 1. Prefăcut în pustiu (I 1); părăsit, lipsit de viață; devastat, prădat, distrus. 2. (Pop.) Retras; izolat, solitar. – V. pustii.
pustiite
PUSTIÍT, -Ă, pustiiți, -te, adj. 1. Prefăcut în pustiu (I 1); părăsit, lipsit de viață; devastat, prădat, distrus. 2. (Pop.) Retras; izolat, solitar. – V. pustii.
pustiitei
PUSTIÍT, -Ă, pustiiți, -te, adj. 1. Prefăcut în pustiu (I 1); părăsit, lipsit de viață; devastat, prădat, distrus. 2. (Pop.) Retras; izolat, solitar. – V. pustii.
pustiitele
PUSTIÍT, -Ă, pustiiți, -te, adj. 1. Prefăcut în pustiu (I 1); părăsit, lipsit de viață; devastat, prădat, distrus. 2. (Pop.) Retras; izolat, solitar. – V. pustii.
pustiitelor
PUSTIÍT, -Ă, pustiiți, -te, adj. 1. Prefăcut în pustiu (I 1); părăsit, lipsit de viață; devastat, prădat, distrus. 2. (Pop.) Retras; izolat, solitar. – V. pustii.
pustiitoare
PUSTIITÓR, -OÁRE, pustiitori, -oare, adj. Care pustiește, devastează; distrugător, devastator, nimicitor. [Pr.: -ti-i-] – Pustii + suf. -tor. DOOM
pustiitór (-ti-i-) adj. m., pl. pustiitóri; f. sg. și pl. pustiitoáre
pustiitoarea
PUSTIITÓR, -OÁRE, pustiitori, -oare, adj. Care pustiește, devastează; distrugător, devastator, nimicitor. [Pr.: -ti-i-] – Pustii + suf. -tor. DOOM
pustiitór (-ti-i-) adj. m., pl. pustiitóri; f. sg. și pl. pustiitoáre
pustiitoarei
PUSTIITÓR, -OÁRE, pustiitori, -oare, adj. Care pustiește, devastează; distrugător, devastator, nimicitor. [Pr.: -ti-i-] – Pustii + suf. -tor. DOOM
pustiitór (-ti-i-) adj. m., pl. pustiitóri; f. sg. și pl. pustiitoáre
pustiitoarele
PUSTIITÓR, -OÁRE, pustiitori, -oare, adj. Care pustiește, devastează; distrugător, devastator, nimicitor. [Pr.: -ti-i-] – Pustii + suf. -tor. DOOM
pustiitór (-ti-i-) adj. m., pl. pustiitóri; f. sg. și pl. pustiitoáre
pustiitoarelor
PUSTIITÓR, -OÁRE, pustiitori, -oare, adj. Care pustiește, devastează; distrugător, devastator, nimicitor. [Pr.: -ti-i-] – Pustii + suf. -tor. DOOM
pustiitór (-ti-i-) adj. m., pl. pustiitóri; f. sg. și pl. pustiitoáre
pustiitor
PUSTIITÓR, -OÁRE, pustiitori, -oare, adj. Care pustiește, devastează; distrugător, devastator, nimicitor. [Pr.: -ti-i-] – Pustii + suf. -tor. DOOM
pustiitór (-ti-i-) adj. m., pl. pustiitóri; f. sg. și pl. pustiitoáre
pustiitori
PUSTIITÓR, -OÁRE, pustiitori, -oare, adj. Care pustiește, devastează; distrugător, devastator, nimicitor. [Pr.: -ti-i-] – Pustii + suf. -tor. DOOM
pustiitór (-ti-i-) adj. m., pl. pustiitóri; f. sg. și pl. pustiitoáre
pustiitorii
PUSTIITÓR, -OÁRE, pustiitori, -oare, adj. Care pustiește, devastează; distrugător, devastator, nimicitor. [Pr.: -ti-i-] – Pustii + suf. -tor. DOOM
pustiitór (-ti-i-) adj. m., pl. pustiitóri; f. sg. și pl. pustiitoáre
pustiitorilor
PUSTIITÓR, -OÁRE, pustiitori, -oare, adj. Care pustiește, devastează; distrugător, devastator, nimicitor. [Pr.: -ti-i-] – Pustii + suf. -tor. DOOM
pustiitór (-ti-i-) adj. m., pl. pustiitóri; f. sg. și pl. pustiitoáre
pustiitorul
PUSTIITÓR, -OÁRE, pustiitori, -oare, adj. Care pustiește, devastează; distrugător, devastator, nimicitor. [Pr.: -ti-i-] – Pustii + suf. -tor. DOOM
pustiitór (-ti-i-) adj. m., pl. pustiitóri; f. sg. și pl. pustiitoáre
pustiitorului
PUSTIITÓR, -OÁRE, pustiitori, -oare, adj. Care pustiește, devastează; distrugător, devastator, nimicitor. [Pr.: -ti-i-] – Pustii + suf. -tor. DOOM
pustiitór (-ti-i-) adj. m., pl. pustiitóri; f. sg. și pl. pustiitoáre
pustiitul
PUSTIÍT, -Ă, pustiiți, -te, adj. 1. Prefăcut în pustiu (I 1); părăsit, lipsit de viață; devastat, prădat, distrus. 2. (Pop.) Retras; izolat, solitar. – V. pustii.
pustiitului
PUSTIÍT, -Ă, pustiiți, -te, adj. 1. Prefăcut în pustiu (I 1); părăsit, lipsit de viață; devastat, prădat, distrus. 2. (Pop.) Retras; izolat, solitar. – V. pustii.
pustiiși
PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu. DOOM
pustií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 să pustiáscă
pustiiți
PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu. DOOM
pustií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 să pustiáscă
pustiiți
PUSTIÍT, -Ă, pustiiți, -te, adj. 1. Prefăcut în pustiu (I 1); părăsit, lipsit de viață; devastat, prădat, distrus. 2. (Pop.) Retras; izolat, solitar. – V. pustii.
pustiiții
PUSTIÍT, -Ă, pustiiți, -te, adj. 1. Prefăcut în pustiu (I 1); părăsit, lipsit de viață; devastat, prădat, distrus. 2. (Pop.) Retras; izolat, solitar. – V. pustii.
pustiiților
PUSTIÍT, -Ă, pustiiți, -te, adj. 1. Prefăcut în pustiu (I 1); părăsit, lipsit de viață; devastat, prădat, distrus. 2. (Pop.) Retras; izolat, solitar. – V. pustii.
pustiu
PUSTÍU, -ÍE, (I) pustiuri, s. n., (II) pustii, adj. I. S. n. 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetație și de populație; spec. întindere vastă și plană de teren lipsită de vegetație și nepopulată, acoperită cu nisip; deșert. ◊ Loc. adv. În pustiu = în zadar, degeaba. A pustiu = a jale, a moarte, prevestind moartea. ◊ Expr. A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbândă, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba; (eufemistic) diavolul, dracul. 2. Fig. Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva; plictiseală; mâhnire, supărare, durere. II. Adj. 1. (Despre locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetație și fără populație. ♦ Aflat în paragină, în ruină; părăsit. ♦ (Substantivat; înv. și pop., în imprecații) Blestemat, afurisit. 2. În care nu se află nimeni (și nimic). Cameră pustie. 3. Fig. Singur, părăsit, copleșit de o singurătate apăsătoare; stingher; deznădăjduit. [Var.: (pop.) pustíe s. f.] – Din bg. pustinja. DOOM
pustíu2 s. n., art. pustíul; pl. pustíuri
pustiu
PUSTÍU, -ÍE, (I) pustiuri, s. n., (II) pustii, adj. I. S. n. 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetație și de populație; spec. întindere vastă și plană de teren lipsită de vegetație și nepopulată, acoperită cu nisip; deșert. ◊ Loc. adv. În pustiu = în zadar, degeaba. A pustiu = a jale, a moarte, prevestind moartea. ◊ Expr. A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbândă, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba; (eufemistic) diavolul, dracul. 2. Fig. Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva; plictiseală; mâhnire, supărare, durere. II. Adj. 1. (Despre locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetație și fără populație. ♦ Aflat în paragină, în ruină; părăsit. ♦ (Substantivat; înv. și pop., în imprecații) Blestemat, afurisit. 2. În care nu se află nimeni (și nimic). Cameră pustie. 3. Fig. Singur, părăsit, copleșit de o singurătate apăsătoare; stingher; deznădăjduit. [Var.: (pop.) pustíe s. f.] – Din bg. pustinja.
pustiul
PUSTÍU, -ÍE, (I) pustiuri, s. n., (II) pustii, adj. I. S. n. 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetație și de populație; spec. întindere vastă și plană de teren lipsită de vegetație și nepopulată, acoperită cu nisip; deșert. ◊ Loc. adv. În pustiu = în zadar, degeaba. A pustiu = a jale, a moarte, prevestind moartea. ◊ Expr. A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbândă, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba; (eufemistic) diavolul, dracul. 2. Fig. Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva; plictiseală; mâhnire, supărare, durere. II. Adj. 1. (Despre locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetație și fără populație. ♦ Aflat în paragină, în ruină; părăsit. ♦ (Substantivat; înv. și pop., în imprecații) Blestemat, afurisit. 2. În care nu se află nimeni (și nimic). Cameră pustie. 3. Fig. Singur, părăsit, copleșit de o singurătate apăsătoare; stingher; deznădăjduit. [Var.: (pop.) pustíe s. f.] – Din bg. pustinja. DOOM
pustíu2 s. n., art. pustíul; pl. pustíuri
pustiul
PUSTÍU, -ÍE, (I) pustiuri, s. n., (II) pustii, adj. I. S. n. 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetație și de populație; spec. întindere vastă și plană de teren lipsită de vegetație și nepopulată, acoperită cu nisip; deșert. ◊ Loc. adv. În pustiu = în zadar, degeaba. A pustiu = a jale, a moarte, prevestind moartea. ◊ Expr. A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbândă, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba; (eufemistic) diavolul, dracul. 2. Fig. Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva; plictiseală; mâhnire, supărare, durere. II. Adj. 1. (Despre locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetație și fără populație. ♦ Aflat în paragină, în ruină; părăsit. ♦ (Substantivat; înv. și pop., în imprecații) Blestemat, afurisit. 2. În care nu se află nimeni (și nimic). Cameră pustie. 3. Fig. Singur, părăsit, copleșit de o singurătate apăsătoare; stingher; deznădăjduit. [Var.: (pop.) pustíe s. f.] – Din bg. pustinja.
pustiului
PUSTÍU, -ÍE, (I) pustiuri, s. n., (II) pustii, adj. I. S. n. 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetație și de populație; spec. întindere vastă și plană de teren lipsită de vegetație și nepopulată, acoperită cu nisip; deșert. ◊ Loc. adv. În pustiu = în zadar, degeaba. A pustiu = a jale, a moarte, prevestind moartea. ◊ Expr. A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbândă, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba; (eufemistic) diavolul, dracul. 2. Fig. Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva; plictiseală; mâhnire, supărare, durere. II. Adj. 1. (Despre locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetație și fără populație. ♦ Aflat în paragină, în ruină; părăsit. ♦ (Substantivat; înv. și pop., în imprecații) Blestemat, afurisit. 2. În care nu se află nimeni (și nimic). Cameră pustie. 3. Fig. Singur, părăsit, copleșit de o singurătate apăsătoare; stingher; deznădăjduit. [Var.: (pop.) pustíe s. f.] – Din bg. pustinja. DOOM
pustíu2 s. n., art. pustíul; pl. pustíuri
pustiului
PUSTÍU, -ÍE, (I) pustiuri, s. n., (II) pustii, adj. I. S. n. 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetație și de populație; spec. întindere vastă și plană de teren lipsită de vegetație și nepopulată, acoperită cu nisip; deșert. ◊ Loc. adv. În pustiu = în zadar, degeaba. A pustiu = a jale, a moarte, prevestind moartea. ◊ Expr. A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbândă, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba; (eufemistic) diavolul, dracul. 2. Fig. Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva; plictiseală; mâhnire, supărare, durere. II. Adj. 1. (Despre locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetație și fără populație. ♦ Aflat în paragină, în ruină; părăsit. ♦ (Substantivat; înv. și pop., în imprecații) Blestemat, afurisit. 2. În care nu se află nimeni (și nimic). Cameră pustie. 3. Fig. Singur, părăsit, copleșit de o singurătate apăsătoare; stingher; deznădăjduit. [Var.: (pop.) pustíe s. f.] – Din bg. pustinja.
pustiuri
PUSTÍU, -ÍE, (I) pustiuri, s. n., (II) pustii, adj. I. S. n. 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetație și de populație; spec. întindere vastă și plană de teren lipsită de vegetație și nepopulată, acoperită cu nisip; deșert. ◊ Loc. adv. În pustiu = în zadar, degeaba. A pustiu = a jale, a moarte, prevestind moartea. ◊ Expr. A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbândă, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba; (eufemistic) diavolul, dracul. 2. Fig. Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva; plictiseală; mâhnire, supărare, durere. II. Adj. 1. (Despre locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetație și fără populație. ♦ Aflat în paragină, în ruină; părăsit. ♦ (Substantivat; înv. și pop., în imprecații) Blestemat, afurisit. 2. În care nu se află nimeni (și nimic). Cameră pustie. 3. Fig. Singur, părăsit, copleșit de o singurătate apăsătoare; stingher; deznădăjduit. [Var.: (pop.) pustíe s. f.] – Din bg. pustinja.
pustiurile
PUSTÍU, -ÍE, (I) pustiuri, s. n., (II) pustii, adj. I. S. n. 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetație și de populație; spec. întindere vastă și plană de teren lipsită de vegetație și nepopulată, acoperită cu nisip; deșert. ◊ Loc. adv. În pustiu = în zadar, degeaba. A pustiu = a jale, a moarte, prevestind moartea. ◊ Expr. A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbândă, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba; (eufemistic) diavolul, dracul. 2. Fig. Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva; plictiseală; mâhnire, supărare, durere. II. Adj. 1. (Despre locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetație și fără populație. ♦ Aflat în paragină, în ruină; părăsit. ♦ (Substantivat; înv. și pop., în imprecații) Blestemat, afurisit. 2. În care nu se află nimeni (și nimic). Cameră pustie. 3. Fig. Singur, părăsit, copleșit de o singurătate apăsătoare; stingher; deznădăjduit. [Var.: (pop.) pustíe s. f.] – Din bg. pustinja.
pustiurilor
PUSTÍU, -ÍE, (I) pustiuri, s. n., (II) pustii, adj. I. S. n. 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetație și de populație; spec. întindere vastă și plană de teren lipsită de vegetație și nepopulată, acoperită cu nisip; deșert. ◊ Loc. adv. În pustiu = în zadar, degeaba. A pustiu = a jale, a moarte, prevestind moartea. ◊ Expr. A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbândă, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba; (eufemistic) diavolul, dracul. 2. Fig. Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva; plictiseală; mâhnire, supărare, durere. II. Adj. 1. (Despre locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetație și fără populație. ♦ Aflat în paragină, în ruină; părăsit. ♦ (Substantivat; înv. și pop., în imprecații) Blestemat, afurisit. 2. În care nu se află nimeni (și nimic). Cameră pustie. 3. Fig. Singur, părăsit, copleșit de o singurătate apăsătoare; stingher; deznădăjduit. [Var.: (pop.) pustíe s. f.] – Din bg. pustinja.
pustnic
PÚSTNIC, -Ă, pustnici, -ce, s. m. și f. Călugăr izolat de lume, care duce o viață aspră; sihastru, schimnic, ascet, anahoret, eremit. ♦ Fig. Persoană care duce o viață retrasă și aspră. [Var.: púsnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. pustynĩnikŭ. DOOM
pústnică (pust-ni-) s. f., g.-d. art. pústnicei; pl. pústnice
pustnica
PÚSTNIC, -Ă, pustnici, -ce, s. m. și f. Călugăr izolat de lume, care duce o viață aspră; sihastru, schimnic, ascet, anahoret, eremit. ♦ Fig. Persoană care duce o viață retrasă și aspră. [Var.: púsnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. pustynĩnikŭ. DOOM
pústnică (pust-ni-) s. f., g.-d. art. pústnicei; pl. pústnice
pustnice
PÚSTNIC, -Ă, pustnici, -ce, s. m. și f. Călugăr izolat de lume, care duce o viață aspră; sihastru, schimnic, ascet, anahoret, eremit. ♦ Fig. Persoană care duce o viață retrasă și aspră. [Var.: púsnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. pustynĩnikŭ. DOOM
pústnică (pust-ni-) s. f., g.-d. art. pústnicei; pl. pústnice
pustnicea
PUSTNICÍ, pustnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnicí vb. IV] – Din pustnic. DOOM
pustnicí (a ~) (înv.) (pust-ni-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicésc, imperf. 3 sg. pustniceá; conj. prez. 3 să pustniceáscă
pustniceai
PUSTNICÍ, pustnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnicí vb. IV] – Din pustnic. DOOM
pustnicí (a ~) (înv.) (pust-ni-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicésc, imperf. 3 sg. pustniceá; conj. prez. 3 să pustniceáscă
pustniceam
PUSTNICÍ, pustnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnicí vb. IV] – Din pustnic. DOOM
pustnicí (a ~) (înv.) (pust-ni-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicésc, imperf. 3 sg. pustniceá; conj. prez. 3 să pustniceáscă
pustniceasca
PUSTNICÉSC, -EÁSCĂ, pustnicești, adj. (Înv.) Care aparține pustniciei sau pustnicilor, privitor la pustnicie sau la pustnici. – Pustnic + suf. -esc. DOOM
pustnicésc (înv.) (pust-ni-) adj. m., f. pustniceáscă; pl. m. și f. pustnicéști
pustnicească
PUSTNICÍ, pustnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnicí vb. IV] – Din pustnic. DOOM
pustnicí (a ~) (înv.) (pust-ni-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicésc, imperf. 3 sg. pustniceá; conj. prez. 3 să pustniceáscă
pustniceau
PUSTNICÍ, pustnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnicí vb. IV] – Din pustnic. DOOM
pustnicí (a ~) (înv.) (pust-ni-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicésc, imperf. 3 sg. pustniceá; conj. prez. 3 să pustniceáscă
pustniceați
PUSTNICÍ, pustnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnicí vb. IV] – Din pustnic. DOOM
pustnicí (a ~) (înv.) (pust-ni-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicésc, imperf. 3 sg. pustniceá; conj. prez. 3 să pustniceáscă
pustnicei
PÚSTNIC, -Ă, pustnici, -ce, s. m. și f. Călugăr izolat de lume, care duce o viață aspră; sihastru, schimnic, ascet, anahoret, eremit. ♦ Fig. Persoană care duce o viață retrasă și aspră. [Var.: púsnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. pustynĩnikŭ. DOOM
pústnică (pust-ni-) s. f., g.-d. art. pústnicei; pl. pústnice
pustnicele
PÚSTNIC, -Ă, pustnici, -ce, s. m. și f. Călugăr izolat de lume, care duce o viață aspră; sihastru, schimnic, ascet, anahoret, eremit. ♦ Fig. Persoană care duce o viață retrasă și aspră. [Var.: púsnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. pustynĩnikŭ. DOOM
pústnică (pust-ni-) s. f., g.-d. art. pústnicei; pl. pústnice
pustnicelor
PÚSTNIC, -Ă, pustnici, -ce, s. m. și f. Călugăr izolat de lume, care duce o viață aspră; sihastru, schimnic, ascet, anahoret, eremit. ♦ Fig. Persoană care duce o viață retrasă și aspră. [Var.: púsnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. pustynĩnikŭ. DOOM
pústnică (pust-ni-) s. f., g.-d. art. pústnicei; pl. pústnice
pustnicesc
PUSTNICÉSC, -EÁSCĂ, pustnicești, adj. (Înv.) Care aparține pustniciei sau pustnicilor, privitor la pustnicie sau la pustnici. – Pustnic + suf. -esc. DOOM
pustnicésc (înv.) (pust-ni-) adj. m., f. pustniceáscă; pl. m. și f. pustnicéști
pustnicesc
PUSTNICÍ, pustnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnicí vb. IV] – Din pustnic. DOOM
pustnicí (a ~) (înv.) (pust-ni-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicésc, imperf. 3 sg. pustniceá; conj. prez. 3 să pustniceáscă
pustnicescul
PUSTNICÉSC, -EÁSCĂ, pustnicești, adj. (Înv.) Care aparține pustniciei sau pustnicilor, privitor la pustnicie sau la pustnici. – Pustnic + suf. -esc. DOOM
pustnicésc (înv.) (pust-ni-) adj. m., f. pustniceáscă; pl. m. și f. pustnicéști
pustnicescului
PUSTNICÉSC, -EÁSCĂ, pustnicești, adj. (Înv.) Care aparține pustniciei sau pustnicilor, privitor la pustnicie sau la pustnici. – Pustnic + suf. -esc. DOOM
pustnicésc (înv.) (pust-ni-) adj. m., f. pustniceáscă; pl. m. și f. pustnicéști
pustnicește
PUSTNICÉȘTE adv. (Înv.) Ca pustnicii. – Pustnic + suf. -ește.
pustnicește
PUSTNICÍ, pustnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnicí vb. IV] – Din pustnic. DOOM
pustnicí (a ~) (înv.) (pust-ni-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicésc, imperf. 3 sg. pustniceá; conj. prez. 3 să pustniceáscă
pustnicești
PUSTNICÉSC, -EÁSCĂ, pustnicești, adj. (Înv.) Care aparține pustniciei sau pustnicilor, privitor la pustnicie sau la pustnici. – Pustnic + suf. -esc. DOOM
pustnicésc (înv.) (pust-ni-) adj. m., f. pustniceáscă; pl. m. și f. pustnicéști
pustnicești
PUSTNICÍ, pustnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnicí vb. IV] – Din pustnic. DOOM
pustnicí (a ~) (înv.) (pust-ni-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicésc, imperf. 3 sg. pustniceá; conj. prez. 3 să pustniceáscă
pustniceștii
PUSTNICÉSC, -EÁSCĂ, pustnicești, adj. (Înv.) Care aparține pustniciei sau pustnicilor, privitor la pustnicie sau la pustnici. – Pustnic + suf. -esc. DOOM
pustnicésc (înv.) (pust-ni-) adj. m., f. pustniceáscă; pl. m. și f. pustnicéști
pustniceștile
PUSTNICÉSC, -EÁSCĂ, pustnicești, adj. (Înv.) Care aparține pustniciei sau pustnicilor, privitor la pustnicie sau la pustnici. – Pustnic + suf. -esc. DOOM
pustnicésc (înv.) (pust-ni-) adj. m., f. pustniceáscă; pl. m. și f. pustnicéști
pustniceștilor
PUSTNICÉSC, -EÁSCĂ, pustnicești, adj. (Înv.) Care aparține pustniciei sau pustnicilor, privitor la pustnicie sau la pustnici. – Pustnic + suf. -esc. DOOM
pustnicésc (înv.) (pust-ni-) adj. m., f. pustniceáscă; pl. m. și f. pustnicéști
pustnici
PÚSTNIC, -Ă, pustnici, -ce, s. m. și f. Călugăr izolat de lume, care duce o viață aspră; sihastru, schimnic, ascet, anahoret, eremit. ♦ Fig. Persoană care duce o viață retrasă și aspră. [Var.: púsnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. pustynĩnikŭ. DOOM
pústnică (pust-ni-) s. f., g.-d. art. pústnicei; pl. pústnice
pustnici
PUSTNICÍ, pustnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnicí vb. IV] – Din pustnic. DOOM
pustnicí (a ~) (înv.) (pust-ni-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicésc, imperf. 3 sg. pustniceá; conj. prez. 3 să pustniceáscă
pustnicie
PUSTNICÍE s. f. Viață, stare de pustnic; sihăstrie. ♦ Fig. Viață retrasă și aspră pe care o duce cineva. [Var.: pusnicíe s. f.] – Pustnic + suf. -ie. DOOM
pustnicíe (înv.) (pust-ni-) s. f., art. pustnicía, g.-d. pustnicíi, art. pustnicíei
pustnicii
PÚSTNIC, -Ă, pustnici, -ce, s. m. și f. Călugăr izolat de lume, care duce o viață aspră; sihastru, schimnic, ascet, anahoret, eremit. ♦ Fig. Persoană care duce o viață retrasă și aspră. [Var.: púsnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. pustynĩnikŭ. DOOM
pústnică (pust-ni-) s. f., g.-d. art. pústnicei; pl. pústnice
pustnicii
PUSTNICÍ, pustnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnicí vb. IV] – Din pustnic. DOOM
pustnicí (a ~) (înv.) (pust-ni-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicésc, imperf. 3 sg. pustniceá; conj. prez. 3 să pustniceáscă
pustnicilor
PÚSTNIC, -Ă, pustnici, -ce, s. m. și f. Călugăr izolat de lume, care duce o viață aspră; sihastru, schimnic, ascet, anahoret, eremit. ♦ Fig. Persoană care duce o viață retrasă și aspră. [Var.: púsnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. pustynĩnikŭ. DOOM
pústnică (pust-ni-) s. f., g.-d. art. pústnicei; pl. pústnice
pustnicim
PUSTNICÍ, pustnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnicí vb. IV] – Din pustnic. DOOM
pustnicí (a ~) (înv.) (pust-ni-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicésc, imperf. 3 sg. pustniceá; conj. prez. 3 să pustniceáscă
pustnicind
PUSTNICÍ, pustnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnicí vb. IV] – Din pustnic. DOOM
pustnicí (a ~) (înv.) (pust-ni-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicésc, imperf. 3 sg. pustniceá; conj. prez. 3 să pustniceáscă
pustnicire
PUSTNICÍ, pustnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnicí vb. IV] – Din pustnic. DOOM
pustnicí (a ~) (înv.) (pust-ni-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicésc, imperf. 3 sg. pustniceá; conj. prez. 3 să pustniceáscă
pustnicire
PUSTNICÍRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) pustnici și rezultatul ei. [Var.: pusnicíre s. f.] – V. pustnici. DOOM
pustnicíre (înv.) (pust-ni-) s. f., g.-d. art. pustnicírii
pustnicirea
PUSTNICÍRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) pustnici și rezultatul ei. [Var.: pusnicíre s. f.] – V. pustnici. DOOM
pustnicíre (înv.) (pust-ni-) s. f., g.-d. art. pustnicírii
pustniciri
PUSTNICÍRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) pustnici și rezultatul ei. [Var.: pusnicíre s. f.] – V. pustnici. DOOM
pustnicíre (înv.) (pust-ni-) s. f., g.-d. art. pustnicírii
pustnicirii
PUSTNICÍRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) pustnici și rezultatul ei. [Var.: pusnicíre s. f.] – V. pustnici. DOOM
pustnicíre (înv.) (pust-ni-) s. f., g.-d. art. pustnicírii
pustnicirile
PUSTNICÍRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) pustnici și rezultatul ei. [Var.: pusnicíre s. f.] – V. pustnici. DOOM
pustnicíre (înv.) (pust-ni-) s. f., g.-d. art. pustnicírii
pustnicirilor
PUSTNICÍRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) pustnici și rezultatul ei. [Var.: pusnicíre s. f.] – V. pustnici. DOOM
pustnicíre (înv.) (pust-ni-) s. f., g.-d. art. pustnicírii
pustniciră
PUSTNICÍ, pustnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnicí vb. IV] – Din pustnic. DOOM
pustnicí (a ~) (înv.) (pust-ni-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicésc, imperf. 3 sg. pustniceá; conj. prez. 3 să pustniceáscă
pustnicirăm
PUSTNICÍ, pustnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnicí vb. IV] – Din pustnic. DOOM
pustnicí (a ~) (înv.) (pust-ni-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicésc, imperf. 3 sg. pustniceá; conj. prez. 3 să pustniceáscă
pustnicirăți
PUSTNICÍ, pustnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnicí vb. IV] – Din pustnic. DOOM
pustnicí (a ~) (înv.) (pust-ni-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicésc, imperf. 3 sg. pustniceá; conj. prez. 3 să pustniceáscă
pustnicise
PUSTNICÍ, pustnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnicí vb. IV] – Din pustnic. DOOM
pustnicí (a ~) (înv.) (pust-ni-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicésc, imperf. 3 sg. pustniceá; conj. prez. 3 să pustniceáscă
pustnicisem
PUSTNICÍ, pustnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnicí vb. IV] – Din pustnic. DOOM
pustnicí (a ~) (înv.) (pust-ni-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicésc, imperf. 3 sg. pustniceá; conj. prez. 3 să pustniceáscă
pustniciseră
PUSTNICÍ, pustnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnicí vb. IV] – Din pustnic. DOOM
pustnicí (a ~) (înv.) (pust-ni-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicésc, imperf. 3 sg. pustniceá; conj. prez. 3 să pustniceáscă
pustniciserăm
PUSTNICÍ, pustnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnicí vb. IV] – Din pustnic. DOOM
pustnicí (a ~) (înv.) (pust-ni-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicésc, imperf. 3 sg. pustniceá; conj. prez. 3 să pustniceáscă
pustniciserăți
PUSTNICÍ, pustnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnicí vb. IV] – Din pustnic. DOOM
pustnicí (a ~) (înv.) (pust-ni-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicésc, imperf. 3 sg. pustniceá; conj. prez. 3 să pustniceáscă
pustniciseși
PUSTNICÍ, pustnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnicí vb. IV] – Din pustnic. DOOM
pustnicí (a ~) (înv.) (pust-ni-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicésc, imperf. 3 sg. pustniceá; conj. prez. 3 să pustniceáscă
pustniciseți
PUSTNICÍ, pustnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnicí vb. IV] – Din pustnic. DOOM
pustnicí (a ~) (înv.) (pust-ni-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicésc, imperf. 3 sg. pustniceá; conj. prez. 3 să pustniceáscă
pustnicit
PUSTNICÍ, pustnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnicí vb. IV] – Din pustnic. DOOM
pustnicí (a ~) (înv.) (pust-ni-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicésc, imperf. 3 sg. pustniceá; conj. prez. 3 să pustniceáscă
pustnicit
PUSTNICÍT, -Ă, pustniciți, -te, adj. (Înv.) Sihăstrit; retras, izolat. [Var.: pusnicít, -ă adj.] – V. pustnici.
pustniciși
PUSTNICÍ, pustnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnicí vb. IV] – Din pustnic. DOOM
pustnicí (a ~) (înv.) (pust-ni-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicésc, imperf. 3 sg. pustniceá; conj. prez. 3 să pustniceáscă
pustniciți
PUSTNICÍ, pustnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Intranz. A duce viață de pustnic. 2. Refl. A se face pustnic. [Var.: pusnicí vb. IV] – Din pustnic. DOOM
pustnicí (a ~) (înv.) (pust-ni-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustnicésc, imperf. 3 sg. pustniceá; conj. prez. 3 să pustniceáscă
pustnicul
PÚSTNIC, -Ă, pustnici, -ce, s. m. și f. Călugăr izolat de lume, care duce o viață aspră; sihastru, schimnic, ascet, anahoret, eremit. ♦ Fig. Persoană care duce o viață retrasă și aspră. [Var.: púsnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. pustynĩnikŭ. DOOM
pústnică (pust-ni-) s. f., g.-d. art. pústnicei; pl. pústnice
pustnicului
PÚSTNIC, -Ă, pustnici, -ce, s. m. și f. Călugăr izolat de lume, care duce o viață aspră; sihastru, schimnic, ascet, anahoret, eremit. ♦ Fig. Persoană care duce o viață retrasă și aspră. [Var.: púsnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. pustynĩnikŭ. DOOM
pústnică (pust-ni-) s. f., g.-d. art. pústnicei; pl. pústnice
pustula
PÚSTULĂ, pustule, s. f. 1. (Med.) Colecție purulentă bine delimitată la nivelul tegumentelor, cauzată de infectarea cu germeni patogeni. ◊ Pustulă malignă = formă de localizare pe piele a antraxului. 2. (Bot.) Veziculă care se formează pe tulpina sau pe frunzele plantelor atacate de ciuperci parazite. – Din lat. pustula, fr. pustule. DOOM
pústulă s. f., g.-d. art. pústulei; pl. pústule
pustulația
PUSTULÁȚIE, pustulații, s. f. (Med.) Acoperire cu pustule. – Din fr. pustulation.
pustulație
PUSTULÁȚIE, pustulații, s. f. (Med.) Acoperire cu pustule. – Din fr. pustulation.
pustulației
PUSTULÁȚIE, pustulații, s. f. (Med.) Acoperire cu pustule. – Din fr. pustulation.
pustulații
PUSTULÁȚIE, pustulații, s. f. (Med.) Acoperire cu pustule. – Din fr. pustulation.
pustulațiile
PUSTULÁȚIE, pustulații, s. f. (Med.) Acoperire cu pustule. – Din fr. pustulation.
pustulațiilor
PUSTULÁȚIE, pustulații, s. f. (Med.) Acoperire cu pustule. – Din fr. pustulation.
pustule
PÚSTULĂ, pustule, s. f. 1. (Med.) Colecție purulentă bine delimitată la nivelul tegumentelor, cauzată de infectarea cu germeni patogeni. ◊ Pustulă malignă = formă de localizare pe piele a antraxului. 2. (Bot.) Veziculă care se formează pe tulpina sau pe frunzele plantelor atacate de ciuperci parazite. – Din lat. pustula, fr. pustule. DOOM
pústulă s. f., g.-d. art. pústulei; pl. pústule
pustulei
PÚSTULĂ, pustule, s. f. 1. (Med.) Colecție purulentă bine delimitată la nivelul tegumentelor, cauzată de infectarea cu germeni patogeni. ◊ Pustulă malignă = formă de localizare pe piele a antraxului. 2. (Bot.) Veziculă care se formează pe tulpina sau pe frunzele plantelor atacate de ciuperci parazite. – Din lat. pustula, fr. pustule. DOOM
pústulă s. f., g.-d. art. pústulei; pl. pústule
pustulele
PÚSTULĂ, pustule, s. f. 1. (Med.) Colecție purulentă bine delimitată la nivelul tegumentelor, cauzată de infectarea cu germeni patogeni. ◊ Pustulă malignă = formă de localizare pe piele a antraxului. 2. (Bot.) Veziculă care se formează pe tulpina sau pe frunzele plantelor atacate de ciuperci parazite. – Din lat. pustula, fr. pustule. DOOM
pústulă s. f., g.-d. art. pústulei; pl. pústule
pustulelor
PÚSTULĂ, pustule, s. f. 1. (Med.) Colecție purulentă bine delimitată la nivelul tegumentelor, cauzată de infectarea cu germeni patogeni. ◊ Pustulă malignă = formă de localizare pe piele a antraxului. 2. (Bot.) Veziculă care se formează pe tulpina sau pe frunzele plantelor atacate de ciuperci parazite. – Din lat. pustula, fr. pustule. DOOM
pústulă s. f., g.-d. art. pústulei; pl. pústule
pustuloasa
PUSTULÓS, -OÁSĂ, pustuloși, -oase, adj. Plin de pustule, cu pustule. – Din lat. pustulosus, fr. pustuleux. DOOM
pustulós adj. m., pl. pustulóși; f. pustuloásă, pl. pustuloáse
pustuloase
PUSTULÓS, -OÁSĂ, pustuloși, -oase, adj. Plin de pustule, cu pustule. – Din lat. pustulosus, fr. pustuleux. DOOM
pustulós adj. m., pl. pustulóși; f. pustuloásă, pl. pustuloáse
pustuloasei
PUSTULÓS, -OÁSĂ, pustuloși, -oase, adj. Plin de pustule, cu pustule. – Din lat. pustulosus, fr. pustuleux. DOOM
pustulós adj. m., pl. pustulóși; f. pustuloásă, pl. pustuloáse
pustuloasele
PUSTULÓS, -OÁSĂ, pustuloși, -oase, adj. Plin de pustule, cu pustule. – Din lat. pustulosus, fr. pustuleux. DOOM
pustulós adj. m., pl. pustulóși; f. pustuloásă, pl. pustuloáse
pustuloaselor
PUSTULÓS, -OÁSĂ, pustuloși, -oase, adj. Plin de pustule, cu pustule. – Din lat. pustulosus, fr. pustuleux. DOOM
pustulós adj. m., pl. pustulóși; f. pustuloásă, pl. pustuloáse
pustulos
PUSTULÓS, -OÁSĂ, pustuloși, -oase, adj. Plin de pustule, cu pustule. – Din lat. pustulosus, fr. pustuleux. DOOM
pustulós adj. m., pl. pustulóși; f. pustuloásă, pl. pustuloáse
pustulosul
PUSTULÓS, -OÁSĂ, pustuloși, -oase, adj. Plin de pustule, cu pustule. – Din lat. pustulosus, fr. pustuleux. DOOM
pustulós adj. m., pl. pustulóși; f. pustuloásă, pl. pustuloáse
pustulosului
PUSTULÓS, -OÁSĂ, pustuloși, -oase, adj. Plin de pustule, cu pustule. – Din lat. pustulosus, fr. pustuleux. DOOM
pustulós adj. m., pl. pustulóși; f. pustuloásă, pl. pustuloáse
pustuloza
PUSTULÓZĂ, pustuloze, s. f. (Med.) Afecțiune caracterizată prin leziuni pustuloase. – Din fr. pustulose.
pustuloze
PUSTULÓZĂ, pustuloze, s. f. (Med.) Afecțiune caracterizată prin leziuni pustuloase. – Din fr. pustulose.
pustulozei
PUSTULÓZĂ, pustuloze, s. f. (Med.) Afecțiune caracterizată prin leziuni pustuloase. – Din fr. pustulose.
pustulozele
PUSTULÓZĂ, pustuloze, s. f. (Med.) Afecțiune caracterizată prin leziuni pustuloase. – Din fr. pustulose.
pustulozelor
PUSTULÓZĂ, pustuloze, s. f. (Med.) Afecțiune caracterizată prin leziuni pustuloase. – Din fr. pustulose.
pustuloși
PUSTULÓS, -OÁSĂ, pustuloși, -oase, adj. Plin de pustule, cu pustule. – Din lat. pustulosus, fr. pustuleux. DOOM
pustulós adj. m., pl. pustulóși; f. pustuloásă, pl. pustuloáse
pustuloșii
PUSTULÓS, -OÁSĂ, pustuloși, -oase, adj. Plin de pustule, cu pustule. – Din lat. pustulosus, fr. pustuleux. DOOM
pustulós adj. m., pl. pustulóși; f. pustuloásă, pl. pustuloáse
pustuloșilor
PUSTULÓS, -OÁSĂ, pustuloși, -oase, adj. Plin de pustule, cu pustule. – Din lat. pustulosus, fr. pustuleux. DOOM
pustulós adj. m., pl. pustulóși; f. pustuloásă, pl. pustuloáse
pusul
PUS s. n. Faptul de a pune. ♦ (Pop.) Semănare, plantare. – V. pune. DOOM
pus s. n.
pusului
PUS s. n. Faptul de a pune. ♦ (Pop.) Semănare, plantare. – V. pune. DOOM
pus s. n.
put
PUȚÍ, put, vb. IV. Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊ Expr. A puți locul sub cineva sau a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș. A puți a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit. A-i puți a... = a simți miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piața de mere. – Lat. *putire (= putere). DOOM
puțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. put, imperf. 3 sg. puțeá; conj. prez. 3 să pútă
putativa
PUTATÍVĂ, putative, adj. (Jur.; în sintagma) Căsătorie putativă = căsătorie încheiată de bunăvoie, dar prin necunoașterea, din partea soților, a unor clauze care împiedică existența sau validitatea ei. – Din fr. putatif. DOOM
putatívă adj. f., pl. putatíve
putative
PUTATÍVĂ, putative, adj. (Jur.; în sintagma) Căsătorie putativă = căsătorie încheiată de bunăvoie, dar prin necunoașterea, din partea soților, a unor clauze care împiedică existența sau validitatea ei. – Din fr. putatif. DOOM
putatívă adj. f., pl. putatíve
putativei
PUTATÍVĂ, putative, adj. (Jur.; în sintagma) Căsătorie putativă = căsătorie încheiată de bunăvoie, dar prin necunoașterea, din partea soților, a unor clauze care împiedică existența sau validitatea ei. – Din fr. putatif. DOOM
putatívă adj. f., pl. putatíve
putativele
PUTATÍVĂ, putative, adj. (Jur.; în sintagma) Căsătorie putativă = căsătorie încheiată de bunăvoie, dar prin necunoașterea, din partea soților, a unor clauze care împiedică existența sau validitatea ei. – Din fr. putatif. DOOM
putatívă adj. f., pl. putatíve
putativelor
PUTATÍVĂ, putative, adj. (Jur.; în sintagma) Căsătorie putativă = căsătorie încheiată de bunăvoie, dar prin necunoașterea, din partea soților, a unor clauze care împiedică existența sau validitatea ei. – Din fr. putatif. DOOM
putatívă adj. f., pl. putatíve
pute
PUȚÍ, put, vb. IV. Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊ Expr. A puți locul sub cineva sau a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș. A puți a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit. A-i puți a... = a simți miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piața de mere. – Lat. *putire (= putere). DOOM
puțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. put, imperf. 3 sg. puțeá; conj. prez. 3 să pútă
putea
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse). DOOM
puteá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 să poátă; ger. putấnd; part. putút
puteai
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse). DOOM
puteá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 să poátă; ger. putấnd; part. putút
puteam
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse). DOOM
puteá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 să poátă; ger. putấnd; part. putút
puteau
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse). DOOM
puteá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 să poátă; ger. putấnd; part. putút
puteați
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse). DOOM
puteá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 să poátă; ger. putấnd; part. putút
putem
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse). DOOM
puteá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 să poátă; ger. putấnd; part. putút
putere
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse). DOOM
puteá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 să poátă; ger. putấnd; part. putút
putere
PUTÉRE, puteri, s. f. I. 1. Faptul de a putea; capacitate, însușire, posibilitate fizică, morală, intelectuală de a acționa, de a realiza ceva; putință. 2. Mare forță fizică, tărie, puternicie. ◊ Loc. adv. Din toate puterile = cu toate forțele, cu toată râvna. ◊ Loc. adv. și adj. În putere (sau în puteri) = puternic, sănătos, voinic. în (toată) puterea (vârstei) = în plină vigoare, în floarea vârstei. Cu puterea = cu sila, prin constrângere. ◊ Expr. A-i sta (sau a-i fi) cuiva în putere = a avea capacitatea, posibilitatea sau experiența (de a face ceva). 3. Intensitate. 4. Eficacitate, tărie. ♦ Grad mare de concentrație. Puterea unei băuturi. 5. Valoare, valabilitate. ◊ Putere de circulație (sau circulatorie) a unei monede = însușirea monedei de a servi la vânzare-cumpărare. Putere de cumpărare (a banilor) = cantitatea de mărfuri și de servicii care poate fi obținută în schimbul unei anumite sume de bani. II. 1. Autoritate, stăpânire, dominație; p. ext. influență. ◊ Mare putere = țară, stat care dispune de o mare forță economică, militară, politică etc. Puterile Centrale = nume dat în Primul Război Mondial Germaniei și Austro-Ungariei. ◊ Expr. A fi în puterea cuiva = a depinde de voința, de bunul-plac al cuiva. ♦ (Concr.) Stat, țară (suverană). 2. Conducere de stat, guvernare. ◊ Putere de stat = atribut al clasei politice, care, folosind statul ca instrument, înfăptuiește conducerea societății. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge, a veni) la putere = a deține (sau a ajunge să dețină) guvernarea într-un stat. 3. Permisiune, voie; drept, împuternicire legală de a face ceva. ◊ Loc. prep. În puterea... = în virtutea..., în baza... ◊ Expr. A avea puteri depline = a avea dreptul nelimitat și necondiționat de a acționa în numele cuiva. Cu de la sine putere = fără a fi autorizat de nimeni; în mod abuziv. 4. Capacitate, potențial. Creșterea puterii economice. ◊ Putere de muncă = capacitatea unui om de a lucra și de a realiza anumite produse într-un timp determinat. 5. (Pop.) Mijloace materiale, bani, avere; stare materială și socială a cuiva. 6. (Pop.) Punct, moment culminant; toi. în puterea nopții. ◊ Expr. În (toată) puterea cuvântului = în adevăratul înțeles al cuvântului. III. 1. (Mat.) Rezultatul înmulțirii unui număr cu sine însuși (de atâtea ori de câte ori arată exponentul). ♦ Exponent care arată de câte ori trebuie înmulțit un număr cu el însuși. ◊ Putere a unui punct față de un cerc = valoarea absolută a diferenței dintre pătratul razei cercului și pătratul distanței dintre punct și centrul cercului. 2. (Fiz., Tehn.) Lucru mecanic efectuat sau primit într-o unitate de timp; energie primită sau cedată într-o unitate de timp; mărime caracteristică unui sistem tehnic. ◊ Putere instalată = suma puterilor nominale ale mașinilor unei instalații producătoare de energie. Putere nominală = putere pentru care a fost construit un sistem tehnic. – V. putea. DOOM
cal-putére s. m., art. cálul-putére; pl. cai-putére, art. cáii-pútere; simb. CP/(internațional) HP
puterea
PUTÉRE, puteri, s. f. I. 1. Faptul de a putea; capacitate, însușire, posibilitate fizică, morală, intelectuală de a acționa, de a realiza ceva; putință. 2. Mare forță fizică, tărie, puternicie. ◊ Loc. adv. Din toate puterile = cu toate forțele, cu toată râvna. ◊ Loc. adv. și adj. În putere (sau în puteri) = puternic, sănătos, voinic. în (toată) puterea (vârstei) = în plină vigoare, în floarea vârstei. Cu puterea = cu sila, prin constrângere. ◊ Expr. A-i sta (sau a-i fi) cuiva în putere = a avea capacitatea, posibilitatea sau experiența (de a face ceva). 3. Intensitate. 4. Eficacitate, tărie. ♦ Grad mare de concentrație. Puterea unei băuturi. 5. Valoare, valabilitate. ◊ Putere de circulație (sau circulatorie) a unei monede = însușirea monedei de a servi la vânzare-cumpărare. Putere de cumpărare (a banilor) = cantitatea de mărfuri și de servicii care poate fi obținută în schimbul unei anumite sume de bani. II. 1. Autoritate, stăpânire, dominație; p. ext. influență. ◊ Mare putere = țară, stat care dispune de o mare forță economică, militară, politică etc. Puterile Centrale = nume dat în Primul Război Mondial Germaniei și Austro-Ungariei. ◊ Expr. A fi în puterea cuiva = a depinde de voința, de bunul-plac al cuiva. ♦ (Concr.) Stat, țară (suverană). 2. Conducere de stat, guvernare. ◊ Putere de stat = atribut al clasei politice, care, folosind statul ca instrument, înfăptuiește conducerea societății. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge, a veni) la putere = a deține (sau a ajunge să dețină) guvernarea într-un stat. 3. Permisiune, voie; drept, împuternicire legală de a face ceva. ◊ Loc. prep. În puterea... = în virtutea..., în baza... ◊ Expr. A avea puteri depline = a avea dreptul nelimitat și necondiționat de a acționa în numele cuiva. Cu de la sine putere = fără a fi autorizat de nimeni; în mod abuziv. 4. Capacitate, potențial. Creșterea puterii economice. ◊ Putere de muncă = capacitatea unui om de a lucra și de a realiza anumite produse într-un timp determinat. 5. (Pop.) Mijloace materiale, bani, avere; stare materială și socială a cuiva. 6. (Pop.) Punct, moment culminant; toi. în puterea nopții. ◊ Expr. În (toată) puterea cuvântului = în adevăratul înțeles al cuvântului. III. 1. (Mat.) Rezultatul înmulțirii unui număr cu sine însuși (de atâtea ori de câte ori arată exponentul). ♦ Exponent care arată de câte ori trebuie înmulțit un număr cu el însuși. ◊ Putere a unui punct față de un cerc = valoarea absolută a diferenței dintre pătratul razei cercului și pătratul distanței dintre punct și centrul cercului. 2. (Fiz., Tehn.) Lucru mecanic efectuat sau primit într-o unitate de timp; energie primită sau cedată într-o unitate de timp; mărime caracteristică unui sistem tehnic. ◊ Putere instalată = suma puterilor nominale ale mașinilor unei instalații producătoare de energie. Putere nominală = putere pentru care a fost construit un sistem tehnic. – V. putea. DOOM
cal-putére s. m., art. cálul-putére; pl. cai-putére, art. cáii-pútere; simb. CP/(internațional) HP
puteri
PUTÉRE, puteri, s. f. I. 1. Faptul de a putea; capacitate, însușire, posibilitate fizică, morală, intelectuală de a acționa, de a realiza ceva; putință. 2. Mare forță fizică, tărie, puternicie. ◊ Loc. adv. Din toate puterile = cu toate forțele, cu toată râvna. ◊ Loc. adv. și adj. În putere (sau în puteri) = puternic, sănătos, voinic. în (toată) puterea (vârstei) = în plină vigoare, în floarea vârstei. Cu puterea = cu sila, prin constrângere. ◊ Expr. A-i sta (sau a-i fi) cuiva în putere = a avea capacitatea, posibilitatea sau experiența (de a face ceva). 3. Intensitate. 4. Eficacitate, tărie. ♦ Grad mare de concentrație. Puterea unei băuturi. 5. Valoare, valabilitate. ◊ Putere de circulație (sau circulatorie) a unei monede = însușirea monedei de a servi la vânzare-cumpărare. Putere de cumpărare (a banilor) = cantitatea de mărfuri și de servicii care poate fi obținută în schimbul unei anumite sume de bani. II. 1. Autoritate, stăpânire, dominație; p. ext. influență. ◊ Mare putere = țară, stat care dispune de o mare forță economică, militară, politică etc. Puterile Centrale = nume dat în Primul Război Mondial Germaniei și Austro-Ungariei. ◊ Expr. A fi în puterea cuiva = a depinde de voința, de bunul-plac al cuiva. ♦ (Concr.) Stat, țară (suverană). 2. Conducere de stat, guvernare. ◊ Putere de stat = atribut al clasei politice, care, folosind statul ca instrument, înfăptuiește conducerea societății. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge, a veni) la putere = a deține (sau a ajunge să dețină) guvernarea într-un stat. 3. Permisiune, voie; drept, împuternicire legală de a face ceva. ◊ Loc. prep. În puterea... = în virtutea..., în baza... ◊ Expr. A avea puteri depline = a avea dreptul nelimitat și necondiționat de a acționa în numele cuiva. Cu de la sine putere = fără a fi autorizat de nimeni; în mod abuziv. 4. Capacitate, potențial. Creșterea puterii economice. ◊ Putere de muncă = capacitatea unui om de a lucra și de a realiza anumite produse într-un timp determinat. 5. (Pop.) Mijloace materiale, bani, avere; stare materială și socială a cuiva. 6. (Pop.) Punct, moment culminant; toi. în puterea nopții. ◊ Expr. În (toată) puterea cuvântului = în adevăratul înțeles al cuvântului. III. 1. (Mat.) Rezultatul înmulțirii unui număr cu sine însuși (de atâtea ori de câte ori arată exponentul). ♦ Exponent care arată de câte ori trebuie înmulțit un număr cu el însuși. ◊ Putere a unui punct față de un cerc = valoarea absolută a diferenței dintre pătratul razei cercului și pătratul distanței dintre punct și centrul cercului. 2. (Fiz., Tehn.) Lucru mecanic efectuat sau primit într-o unitate de timp; energie primită sau cedată într-o unitate de timp; mărime caracteristică unui sistem tehnic. ◊ Putere instalată = suma puterilor nominale ale mașinilor unei instalații producătoare de energie. Putere nominală = putere pentru care a fost construit un sistem tehnic. – V. putea. DOOM
cal-putére s. m., art. cálul-putére; pl. cai-putére, art. cáii-pútere; simb. CP/(internațional) HP
puterii
PUTÉRE, puteri, s. f. I. 1. Faptul de a putea; capacitate, însușire, posibilitate fizică, morală, intelectuală de a acționa, de a realiza ceva; putință. 2. Mare forță fizică, tărie, puternicie. ◊ Loc. adv. Din toate puterile = cu toate forțele, cu toată râvna. ◊ Loc. adv. și adj. În putere (sau în puteri) = puternic, sănătos, voinic. în (toată) puterea (vârstei) = în plină vigoare, în floarea vârstei. Cu puterea = cu sila, prin constrângere. ◊ Expr. A-i sta (sau a-i fi) cuiva în putere = a avea capacitatea, posibilitatea sau experiența (de a face ceva). 3. Intensitate. 4. Eficacitate, tărie. ♦ Grad mare de concentrație. Puterea unei băuturi. 5. Valoare, valabilitate. ◊ Putere de circulație (sau circulatorie) a unei monede = însușirea monedei de a servi la vânzare-cumpărare. Putere de cumpărare (a banilor) = cantitatea de mărfuri și de servicii care poate fi obținută în schimbul unei anumite sume de bani. II. 1. Autoritate, stăpânire, dominație; p. ext. influență. ◊ Mare putere = țară, stat care dispune de o mare forță economică, militară, politică etc. Puterile Centrale = nume dat în Primul Război Mondial Germaniei și Austro-Ungariei. ◊ Expr. A fi în puterea cuiva = a depinde de voința, de bunul-plac al cuiva. ♦ (Concr.) Stat, țară (suverană). 2. Conducere de stat, guvernare. ◊ Putere de stat = atribut al clasei politice, care, folosind statul ca instrument, înfăptuiește conducerea societății. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge, a veni) la putere = a deține (sau a ajunge să dețină) guvernarea într-un stat. 3. Permisiune, voie; drept, împuternicire legală de a face ceva. ◊ Loc. prep. În puterea... = în virtutea..., în baza... ◊ Expr. A avea puteri depline = a avea dreptul nelimitat și necondiționat de a acționa în numele cuiva. Cu de la sine putere = fără a fi autorizat de nimeni; în mod abuziv. 4. Capacitate, potențial. Creșterea puterii economice. ◊ Putere de muncă = capacitatea unui om de a lucra și de a realiza anumite produse într-un timp determinat. 5. (Pop.) Mijloace materiale, bani, avere; stare materială și socială a cuiva. 6. (Pop.) Punct, moment culminant; toi. în puterea nopții. ◊ Expr. În (toată) puterea cuvântului = în adevăratul înțeles al cuvântului. III. 1. (Mat.) Rezultatul înmulțirii unui număr cu sine însuși (de atâtea ori de câte ori arată exponentul). ♦ Exponent care arată de câte ori trebuie înmulțit un număr cu el însuși. ◊ Putere a unui punct față de un cerc = valoarea absolută a diferenței dintre pătratul razei cercului și pătratul distanței dintre punct și centrul cercului. 2. (Fiz., Tehn.) Lucru mecanic efectuat sau primit într-o unitate de timp; energie primită sau cedată într-o unitate de timp; mărime caracteristică unui sistem tehnic. ◊ Putere instalată = suma puterilor nominale ale mașinilor unei instalații producătoare de energie. Putere nominală = putere pentru care a fost construit un sistem tehnic. – V. putea. DOOM
cal-putére s. m., art. cálul-putére; pl. cai-putére, art. cáii-pútere; simb. CP/(internațional) HP
puterile
PUTÉRE, puteri, s. f. I. 1. Faptul de a putea; capacitate, însușire, posibilitate fizică, morală, intelectuală de a acționa, de a realiza ceva; putință. 2. Mare forță fizică, tărie, puternicie. ◊ Loc. adv. Din toate puterile = cu toate forțele, cu toată râvna. ◊ Loc. adv. și adj. În putere (sau în puteri) = puternic, sănătos, voinic. în (toată) puterea (vârstei) = în plină vigoare, în floarea vârstei. Cu puterea = cu sila, prin constrângere. ◊ Expr. A-i sta (sau a-i fi) cuiva în putere = a avea capacitatea, posibilitatea sau experiența (de a face ceva). 3. Intensitate. 4. Eficacitate, tărie. ♦ Grad mare de concentrație. Puterea unei băuturi. 5. Valoare, valabilitate. ◊ Putere de circulație (sau circulatorie) a unei monede = însușirea monedei de a servi la vânzare-cumpărare. Putere de cumpărare (a banilor) = cantitatea de mărfuri și de servicii care poate fi obținută în schimbul unei anumite sume de bani. II. 1. Autoritate, stăpânire, dominație; p. ext. influență. ◊ Mare putere = țară, stat care dispune de o mare forță economică, militară, politică etc. Puterile Centrale = nume dat în Primul Război Mondial Germaniei și Austro-Ungariei. ◊ Expr. A fi în puterea cuiva = a depinde de voința, de bunul-plac al cuiva. ♦ (Concr.) Stat, țară (suverană). 2. Conducere de stat, guvernare. ◊ Putere de stat = atribut al clasei politice, care, folosind statul ca instrument, înfăptuiește conducerea societății. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge, a veni) la putere = a deține (sau a ajunge să dețină) guvernarea într-un stat. 3. Permisiune, voie; drept, împuternicire legală de a face ceva. ◊ Loc. prep. În puterea... = în virtutea..., în baza... ◊ Expr. A avea puteri depline = a avea dreptul nelimitat și necondiționat de a acționa în numele cuiva. Cu de la sine putere = fără a fi autorizat de nimeni; în mod abuziv. 4. Capacitate, potențial. Creșterea puterii economice. ◊ Putere de muncă = capacitatea unui om de a lucra și de a realiza anumite produse într-un timp determinat. 5. (Pop.) Mijloace materiale, bani, avere; stare materială și socială a cuiva. 6. (Pop.) Punct, moment culminant; toi. în puterea nopții. ◊ Expr. În (toată) puterea cuvântului = în adevăratul înțeles al cuvântului. III. 1. (Mat.) Rezultatul înmulțirii unui număr cu sine însuși (de atâtea ori de câte ori arată exponentul). ♦ Exponent care arată de câte ori trebuie înmulțit un număr cu el însuși. ◊ Putere a unui punct față de un cerc = valoarea absolută a diferenței dintre pătratul razei cercului și pătratul distanței dintre punct și centrul cercului. 2. (Fiz., Tehn.) Lucru mecanic efectuat sau primit într-o unitate de timp; energie primită sau cedată într-o unitate de timp; mărime caracteristică unui sistem tehnic. ◊ Putere instalată = suma puterilor nominale ale mașinilor unei instalații producătoare de energie. Putere nominală = putere pentru care a fost construit un sistem tehnic. – V. putea. DOOM
cal-putére s. m., art. cálul-putére; pl. cai-putére, art. cáii-pútere; simb. CP/(internațional) HP
puterilor
PUTÉRE, puteri, s. f. I. 1. Faptul de a putea; capacitate, însușire, posibilitate fizică, morală, intelectuală de a acționa, de a realiza ceva; putință. 2. Mare forță fizică, tărie, puternicie. ◊ Loc. adv. Din toate puterile = cu toate forțele, cu toată râvna. ◊ Loc. adv. și adj. În putere (sau în puteri) = puternic, sănătos, voinic. în (toată) puterea (vârstei) = în plină vigoare, în floarea vârstei. Cu puterea = cu sila, prin constrângere. ◊ Expr. A-i sta (sau a-i fi) cuiva în putere = a avea capacitatea, posibilitatea sau experiența (de a face ceva). 3. Intensitate. 4. Eficacitate, tărie. ♦ Grad mare de concentrație. Puterea unei băuturi. 5. Valoare, valabilitate. ◊ Putere de circulație (sau circulatorie) a unei monede = însușirea monedei de a servi la vânzare-cumpărare. Putere de cumpărare (a banilor) = cantitatea de mărfuri și de servicii care poate fi obținută în schimbul unei anumite sume de bani. II. 1. Autoritate, stăpânire, dominație; p. ext. influență. ◊ Mare putere = țară, stat care dispune de o mare forță economică, militară, politică etc. Puterile Centrale = nume dat în Primul Război Mondial Germaniei și Austro-Ungariei. ◊ Expr. A fi în puterea cuiva = a depinde de voința, de bunul-plac al cuiva. ♦ (Concr.) Stat, țară (suverană). 2. Conducere de stat, guvernare. ◊ Putere de stat = atribut al clasei politice, care, folosind statul ca instrument, înfăptuiește conducerea societății. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge, a veni) la putere = a deține (sau a ajunge să dețină) guvernarea într-un stat. 3. Permisiune, voie; drept, împuternicire legală de a face ceva. ◊ Loc. prep. În puterea... = în virtutea..., în baza... ◊ Expr. A avea puteri depline = a avea dreptul nelimitat și necondiționat de a acționa în numele cuiva. Cu de la sine putere = fără a fi autorizat de nimeni; în mod abuziv. 4. Capacitate, potențial. Creșterea puterii economice. ◊ Putere de muncă = capacitatea unui om de a lucra și de a realiza anumite produse într-un timp determinat. 5. (Pop.) Mijloace materiale, bani, avere; stare materială și socială a cuiva. 6. (Pop.) Punct, moment culminant; toi. în puterea nopții. ◊ Expr. În (toată) puterea cuvântului = în adevăratul înțeles al cuvântului. III. 1. (Mat.) Rezultatul înmulțirii unui număr cu sine însuși (de atâtea ori de câte ori arată exponentul). ♦ Exponent care arată de câte ori trebuie înmulțit un număr cu el însuși. ◊ Putere a unui punct față de un cerc = valoarea absolută a diferenței dintre pătratul razei cercului și pătratul distanței dintre punct și centrul cercului. 2. (Fiz., Tehn.) Lucru mecanic efectuat sau primit într-o unitate de timp; energie primită sau cedată într-o unitate de timp; mărime caracteristică unui sistem tehnic. ◊ Putere instalată = suma puterilor nominale ale mașinilor unei instalații producătoare de energie. Putere nominală = putere pentru care a fost construit un sistem tehnic. – V. putea. DOOM
cal-putére s. m., art. cálul-putére; pl. cai-putére, art. cáii-pútere; simb. CP/(internațional) HP
puternic
PUTÉRNIC, -Ă, puternici, -ce, adj. 1. (Despre ființe; p. ext. despre părți ale corpului lor) Care are o mare putere fizică; tare, voinic, viguros. ♦ (Despre obiecte) Rezistent, solid, tare. ♦ (Despre părți ale feței oamenilor) Pronunțat, proeminent, accentuat. 2. (Despre mașini, unelte) Care posedă o forță mecanică sau motrice ridicată; care acționează cu putere și cu efect, care dezvoltă o energie mare. 3. (Despre voce, sunete) Tare, intens. ♦ (Despre lumină sau surse de lumină) Viu, intens. ♦ (Despre senzații, sentimente) Adânc, profund, pătrunzător. ♦ (Despre ape curgătoare) Cu debit sporit și cu rapiditate mare. ♦ (Despre substanțe chimice, medicamente etc.) Care are un efect imediat și vizibil. 4. Care are influență, autoritate; care deține putere; însemnat prin situația sau prin rolul său. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care ocupă un loc de frunte, care deține o poziție influentă în societate. 5. Înzestrat cu o mare forță (organizatorică, politică, economică etc.); capabil de acțiuni de mare amploare. 6. Fig. Important prin conținutul său; p. ext. temeinic. Argument puternic. – Putere + suf. -nic. DOOM
putérnic adj. m., pl. putérnici; f. putérnică, pl. putérnice
puternica
PUTÉRNIC, -Ă, puternici, -ce, adj. 1. (Despre ființe; p. ext. despre părți ale corpului lor) Care are o mare putere fizică; tare, voinic, viguros. ♦ (Despre obiecte) Rezistent, solid, tare. ♦ (Despre părți ale feței oamenilor) Pronunțat, proeminent, accentuat. 2. (Despre mașini, unelte) Care posedă o forță mecanică sau motrice ridicată; care acționează cu putere și cu efect, care dezvoltă o energie mare. 3. (Despre voce, sunete) Tare, intens. ♦ (Despre lumină sau surse de lumină) Viu, intens. ♦ (Despre senzații, sentimente) Adânc, profund, pătrunzător. ♦ (Despre ape curgătoare) Cu debit sporit și cu rapiditate mare. ♦ (Despre substanțe chimice, medicamente etc.) Care are un efect imediat și vizibil. 4. Care are influență, autoritate; care deține putere; însemnat prin situația sau prin rolul său. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care ocupă un loc de frunte, care deține o poziție influentă în societate. 5. Înzestrat cu o mare forță (organizatorică, politică, economică etc.); capabil de acțiuni de mare amploare. 6. Fig. Important prin conținutul său; p. ext. temeinic. Argument puternic. – Putere + suf. -nic. DOOM
putérnic adj. m., pl. putérnici; f. putérnică, pl. putérnice
puternice
PUTÉRNIC, -Ă, puternici, -ce, adj. 1. (Despre ființe; p. ext. despre părți ale corpului lor) Care are o mare putere fizică; tare, voinic, viguros. ♦ (Despre obiecte) Rezistent, solid, tare. ♦ (Despre părți ale feței oamenilor) Pronunțat, proeminent, accentuat. 2. (Despre mașini, unelte) Care posedă o forță mecanică sau motrice ridicată; care acționează cu putere și cu efect, care dezvoltă o energie mare. 3. (Despre voce, sunete) Tare, intens. ♦ (Despre lumină sau surse de lumină) Viu, intens. ♦ (Despre senzații, sentimente) Adânc, profund, pătrunzător. ♦ (Despre ape curgătoare) Cu debit sporit și cu rapiditate mare. ♦ (Despre substanțe chimice, medicamente etc.) Care are un efect imediat și vizibil. 4. Care are influență, autoritate; care deține putere; însemnat prin situația sau prin rolul său. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care ocupă un loc de frunte, care deține o poziție influentă în societate. 5. Înzestrat cu o mare forță (organizatorică, politică, economică etc.); capabil de acțiuni de mare amploare. 6. Fig. Important prin conținutul său; p. ext. temeinic. Argument puternic. – Putere + suf. -nic. DOOM
putérnic adj. m., pl. putérnici; f. putérnică, pl. putérnice
puternicei
PUTÉRNIC, -Ă, puternici, -ce, adj. 1. (Despre ființe; p. ext. despre părți ale corpului lor) Care are o mare putere fizică; tare, voinic, viguros. ♦ (Despre obiecte) Rezistent, solid, tare. ♦ (Despre părți ale feței oamenilor) Pronunțat, proeminent, accentuat. 2. (Despre mașini, unelte) Care posedă o forță mecanică sau motrice ridicată; care acționează cu putere și cu efect, care dezvoltă o energie mare. 3. (Despre voce, sunete) Tare, intens. ♦ (Despre lumină sau surse de lumină) Viu, intens. ♦ (Despre senzații, sentimente) Adânc, profund, pătrunzător. ♦ (Despre ape curgătoare) Cu debit sporit și cu rapiditate mare. ♦ (Despre substanțe chimice, medicamente etc.) Care are un efect imediat și vizibil. 4. Care are influență, autoritate; care deține putere; însemnat prin situația sau prin rolul său. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care ocupă un loc de frunte, care deține o poziție influentă în societate. 5. Înzestrat cu o mare forță (organizatorică, politică, economică etc.); capabil de acțiuni de mare amploare. 6. Fig. Important prin conținutul său; p. ext. temeinic. Argument puternic. – Putere + suf. -nic. DOOM
putérnic adj. m., pl. putérnici; f. putérnică, pl. putérnice
puternicele
PUTÉRNIC, -Ă, puternici, -ce, adj. 1. (Despre ființe; p. ext. despre părți ale corpului lor) Care are o mare putere fizică; tare, voinic, viguros. ♦ (Despre obiecte) Rezistent, solid, tare. ♦ (Despre părți ale feței oamenilor) Pronunțat, proeminent, accentuat. 2. (Despre mașini, unelte) Care posedă o forță mecanică sau motrice ridicată; care acționează cu putere și cu efect, care dezvoltă o energie mare. 3. (Despre voce, sunete) Tare, intens. ♦ (Despre lumină sau surse de lumină) Viu, intens. ♦ (Despre senzații, sentimente) Adânc, profund, pătrunzător. ♦ (Despre ape curgătoare) Cu debit sporit și cu rapiditate mare. ♦ (Despre substanțe chimice, medicamente etc.) Care are un efect imediat și vizibil. 4. Care are influență, autoritate; care deține putere; însemnat prin situația sau prin rolul său. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care ocupă un loc de frunte, care deține o poziție influentă în societate. 5. Înzestrat cu o mare forță (organizatorică, politică, economică etc.); capabil de acțiuni de mare amploare. 6. Fig. Important prin conținutul său; p. ext. temeinic. Argument puternic. – Putere + suf. -nic. DOOM
putérnic adj. m., pl. putérnici; f. putérnică, pl. putérnice
puternicelor
PUTÉRNIC, -Ă, puternici, -ce, adj. 1. (Despre ființe; p. ext. despre părți ale corpului lor) Care are o mare putere fizică; tare, voinic, viguros. ♦ (Despre obiecte) Rezistent, solid, tare. ♦ (Despre părți ale feței oamenilor) Pronunțat, proeminent, accentuat. 2. (Despre mașini, unelte) Care posedă o forță mecanică sau motrice ridicată; care acționează cu putere și cu efect, care dezvoltă o energie mare. 3. (Despre voce, sunete) Tare, intens. ♦ (Despre lumină sau surse de lumină) Viu, intens. ♦ (Despre senzații, sentimente) Adânc, profund, pătrunzător. ♦ (Despre ape curgătoare) Cu debit sporit și cu rapiditate mare. ♦ (Despre substanțe chimice, medicamente etc.) Care are un efect imediat și vizibil. 4. Care are influență, autoritate; care deține putere; însemnat prin situația sau prin rolul său. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care ocupă un loc de frunte, care deține o poziție influentă în societate. 5. Înzestrat cu o mare forță (organizatorică, politică, economică etc.); capabil de acțiuni de mare amploare. 6. Fig. Important prin conținutul său; p. ext. temeinic. Argument puternic. – Putere + suf. -nic. DOOM
putérnic adj. m., pl. putérnici; f. putérnică, pl. putérnice
puternici
PUTÉRNIC, -Ă, puternici, -ce, adj. 1. (Despre ființe; p. ext. despre părți ale corpului lor) Care are o mare putere fizică; tare, voinic, viguros. ♦ (Despre obiecte) Rezistent, solid, tare. ♦ (Despre părți ale feței oamenilor) Pronunțat, proeminent, accentuat. 2. (Despre mașini, unelte) Care posedă o forță mecanică sau motrice ridicată; care acționează cu putere și cu efect, care dezvoltă o energie mare. 3. (Despre voce, sunete) Tare, intens. ♦ (Despre lumină sau surse de lumină) Viu, intens. ♦ (Despre senzații, sentimente) Adânc, profund, pătrunzător. ♦ (Despre ape curgătoare) Cu debit sporit și cu rapiditate mare. ♦ (Despre substanțe chimice, medicamente etc.) Care are un efect imediat și vizibil. 4. Care are influență, autoritate; care deține putere; însemnat prin situația sau prin rolul său. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care ocupă un loc de frunte, care deține o poziție influentă în societate. 5. Înzestrat cu o mare forță (organizatorică, politică, economică etc.); capabil de acțiuni de mare amploare. 6. Fig. Important prin conținutul său; p. ext. temeinic. Argument puternic. – Putere + suf. -nic. DOOM
putérnic adj. m., pl. putérnici; f. putérnică, pl. putérnice
puternicia
PUTERNICÍE s. f. (Înv.) Putere (I 2). – Puternic + suf. -ie. DOOM
puternicíe (înv.) s. f., art. puternicía, g.-d. puternicíi, art. puternicíei
puternicie
PUTERNICÍE s. f. (Înv.) Putere (I 2). – Puternic + suf. -ie. DOOM
puternicíe (înv.) s. f., art. puternicía, g.-d. puternicíi, art. puternicíei
puterniciei
PUTERNICÍE s. f. (Înv.) Putere (I 2). – Puternic + suf. -ie. DOOM
puternicíe (înv.) s. f., art. puternicía, g.-d. puternicíi, art. puternicíei
puternicii
PUTÉRNIC, -Ă, puternici, -ce, adj. 1. (Despre ființe; p. ext. despre părți ale corpului lor) Care are o mare putere fizică; tare, voinic, viguros. ♦ (Despre obiecte) Rezistent, solid, tare. ♦ (Despre părți ale feței oamenilor) Pronunțat, proeminent, accentuat. 2. (Despre mașini, unelte) Care posedă o forță mecanică sau motrice ridicată; care acționează cu putere și cu efect, care dezvoltă o energie mare. 3. (Despre voce, sunete) Tare, intens. ♦ (Despre lumină sau surse de lumină) Viu, intens. ♦ (Despre senzații, sentimente) Adânc, profund, pătrunzător. ♦ (Despre ape curgătoare) Cu debit sporit și cu rapiditate mare. ♦ (Despre substanțe chimice, medicamente etc.) Care are un efect imediat și vizibil. 4. Care are influență, autoritate; care deține putere; însemnat prin situația sau prin rolul său. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care ocupă un loc de frunte, care deține o poziție influentă în societate. 5. Înzestrat cu o mare forță (organizatorică, politică, economică etc.); capabil de acțiuni de mare amploare. 6. Fig. Important prin conținutul său; p. ext. temeinic. Argument puternic. – Putere + suf. -nic. DOOM
putérnic adj. m., pl. putérnici; f. putérnică, pl. putérnice
puternicii
PUTERNICÍE s. f. (Înv.) Putere (I 2). – Puternic + suf. -ie. DOOM
puternicíe (înv.) s. f., art. puternicía, g.-d. puternicíi, art. puternicíei
puterniciile
PUTERNICÍE s. f. (Înv.) Putere (I 2). – Puternic + suf. -ie. DOOM
puternicíe (înv.) s. f., art. puternicía, g.-d. puternicíi, art. puternicíei
puterniciilor
PUTERNICÍE s. f. (Înv.) Putere (I 2). – Puternic + suf. -ie. DOOM
puternicíe (înv.) s. f., art. puternicía, g.-d. puternicíi, art. puternicíei
puternicilor
PUTÉRNIC, -Ă, puternici, -ce, adj. 1. (Despre ființe; p. ext. despre părți ale corpului lor) Care are o mare putere fizică; tare, voinic, viguros. ♦ (Despre obiecte) Rezistent, solid, tare. ♦ (Despre părți ale feței oamenilor) Pronunțat, proeminent, accentuat. 2. (Despre mașini, unelte) Care posedă o forță mecanică sau motrice ridicată; care acționează cu putere și cu efect, care dezvoltă o energie mare. 3. (Despre voce, sunete) Tare, intens. ♦ (Despre lumină sau surse de lumină) Viu, intens. ♦ (Despre senzații, sentimente) Adânc, profund, pătrunzător. ♦ (Despre ape curgătoare) Cu debit sporit și cu rapiditate mare. ♦ (Despre substanțe chimice, medicamente etc.) Care are un efect imediat și vizibil. 4. Care are influență, autoritate; care deține putere; însemnat prin situația sau prin rolul său. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care ocupă un loc de frunte, care deține o poziție influentă în societate. 5. Înzestrat cu o mare forță (organizatorică, politică, economică etc.); capabil de acțiuni de mare amploare. 6. Fig. Important prin conținutul său; p. ext. temeinic. Argument puternic. – Putere + suf. -nic. DOOM
putérnic adj. m., pl. putérnici; f. putérnică, pl. putérnice
puternicos
PUTERNICÓS, -OÁSĂ, puternicoși, -oase, adj. (Rar) Puternic (1). Este bun Și este puternicos. BIBICESCU, P. P. 363.
puternicul
PUTÉRNIC, -Ă, puternici, -ce, adj. 1. (Despre ființe; p. ext. despre părți ale corpului lor) Care are o mare putere fizică; tare, voinic, viguros. ♦ (Despre obiecte) Rezistent, solid, tare. ♦ (Despre părți ale feței oamenilor) Pronunțat, proeminent, accentuat. 2. (Despre mașini, unelte) Care posedă o forță mecanică sau motrice ridicată; care acționează cu putere și cu efect, care dezvoltă o energie mare. 3. (Despre voce, sunete) Tare, intens. ♦ (Despre lumină sau surse de lumină) Viu, intens. ♦ (Despre senzații, sentimente) Adânc, profund, pătrunzător. ♦ (Despre ape curgătoare) Cu debit sporit și cu rapiditate mare. ♦ (Despre substanțe chimice, medicamente etc.) Care are un efect imediat și vizibil. 4. Care are influență, autoritate; care deține putere; însemnat prin situația sau prin rolul său. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care ocupă un loc de frunte, care deține o poziție influentă în societate. 5. Înzestrat cu o mare forță (organizatorică, politică, economică etc.); capabil de acțiuni de mare amploare. 6. Fig. Important prin conținutul său; p. ext. temeinic. Argument puternic. – Putere + suf. -nic. DOOM
putérnic adj. m., pl. putérnici; f. putérnică, pl. putérnice
puternicului
PUTÉRNIC, -Ă, puternici, -ce, adj. 1. (Despre ființe; p. ext. despre părți ale corpului lor) Care are o mare putere fizică; tare, voinic, viguros. ♦ (Despre obiecte) Rezistent, solid, tare. ♦ (Despre părți ale feței oamenilor) Pronunțat, proeminent, accentuat. 2. (Despre mașini, unelte) Care posedă o forță mecanică sau motrice ridicată; care acționează cu putere și cu efect, care dezvoltă o energie mare. 3. (Despre voce, sunete) Tare, intens. ♦ (Despre lumină sau surse de lumină) Viu, intens. ♦ (Despre senzații, sentimente) Adânc, profund, pătrunzător. ♦ (Despre ape curgătoare) Cu debit sporit și cu rapiditate mare. ♦ (Despre substanțe chimice, medicamente etc.) Care are un efect imediat și vizibil. 4. Care are influență, autoritate; care deține putere; însemnat prin situația sau prin rolul său. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care ocupă un loc de frunte, care deține o poziție influentă în societate. 5. Înzestrat cu o mare forță (organizatorică, politică, economică etc.); capabil de acțiuni de mare amploare. 6. Fig. Important prin conținutul său; p. ext. temeinic. Argument puternic. – Putere + suf. -nic. DOOM
putérnic adj. m., pl. putérnici; f. putérnică, pl. putérnice
puteți
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse). DOOM
puteá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 să poátă; ger. putấnd; part. putút
putina
PÚTINĂ, putini, s. f. Vas de lemn, de obicei de forma unui trunchi de con, făcut din doage legate cu cercuri și folosit mai ales la păstrarea unor brânzeturi, murături etc. ◊ Expr. A spăla (sau a șterge) putina = a fugi pe furiș, a dispărea din fața unui pericol sau a unei situații neplăcute. – Lat. *putina. DOOM
pútină s. f., g.-d. art. pútinii; pl. pútini
putinar
PUTINÁR, putinari, s. m. (Rar) Meseriaș care face și vinde putini. – Putină + suf. -ar. DOOM
putinár (rar) s. m., pl. putinári
putinari
PUTINÁR, putinari, s. m. (Rar) Meseriaș care face și vinde putini. – Putină + suf. -ar. DOOM
putinár (rar) s. m., pl. putinári
putinarii
PUTINÁR, putinari, s. m. (Rar) Meseriaș care face și vinde putini. – Putină + suf. -ar. DOOM
putinár (rar) s. m., pl. putinári
putinarilor
PUTINÁR, putinari, s. m. (Rar) Meseriaș care face și vinde putini. – Putină + suf. -ar. DOOM
putinár (rar) s. m., pl. putinári
putinarul
PUTINÁR, putinari, s. m. (Rar) Meseriaș care face și vinde putini. – Putină + suf. -ar. DOOM
putinár (rar) s. m., pl. putinári
putinarului
PUTINÁR, putinari, s. m. (Rar) Meseriaș care face și vinde putini. – Putină + suf. -ar. DOOM
putinár (rar) s. m., pl. putinári
putincioasa
PUTINCIÓS, -OÁSĂ, putincioși, -oase, adj. (Înv.) Care este posibil, cu putință. ♦ Care are putere; eficace. – Putință + suf. -ios. DOOM
putinciós (înv.) adj. m., pl. putincióși; f. putincioásă, pl. putincioáse
putincioase
PUTINCIÓS, -OÁSĂ, putincioși, -oase, adj. (Înv.) Care este posibil, cu putință. ♦ Care are putere; eficace. – Putință + suf. -ios. DOOM
putinciós (înv.) adj. m., pl. putincióși; f. putincioásă, pl. putincioáse
putincioasei
PUTINCIÓS, -OÁSĂ, putincioși, -oase, adj. (Înv.) Care este posibil, cu putință. ♦ Care are putere; eficace. – Putință + suf. -ios. DOOM
putinciós (înv.) adj. m., pl. putincióși; f. putincioásă, pl. putincioáse
putincioasele
PUTINCIÓS, -OÁSĂ, putincioși, -oase, adj. (Înv.) Care este posibil, cu putință. ♦ Care are putere; eficace. – Putință + suf. -ios. DOOM
putinciós (înv.) adj. m., pl. putincióși; f. putincioásă, pl. putincioáse
putincioaselor
PUTINCIÓS, -OÁSĂ, putincioși, -oase, adj. (Înv.) Care este posibil, cu putință. ♦ Care are putere; eficace. – Putință + suf. -ios. DOOM
putinciós (înv.) adj. m., pl. putincióși; f. putincioásă, pl. putincioáse
putincios
PUTINCIÓS, -OÁSĂ, putincioși, -oase, adj. (Înv.) Care este posibil, cu putință. ♦ Care are putere; eficace. – Putință + suf. -ios. DOOM
putinciós (înv.) adj. m., pl. putincióși; f. putincioásă, pl. putincioáse
putinciosul
PUTINCIÓS, -OÁSĂ, putincioși, -oase, adj. (Înv.) Care este posibil, cu putință. ♦ Care are putere; eficace. – Putință + suf. -ios. DOOM
putinciós (înv.) adj. m., pl. putincióși; f. putincioásă, pl. putincioáse
putinciosului
PUTINCIÓS, -OÁSĂ, putincioși, -oase, adj. (Înv.) Care este posibil, cu putință. ♦ Care are putere; eficace. – Putință + suf. -ios. DOOM
putinciós (înv.) adj. m., pl. putincióși; f. putincioásă, pl. putincioáse
putincioși
PUTINCIÓS, -OÁSĂ, putincioși, -oase, adj. (Înv.) Care este posibil, cu putință. ♦ Care are putere; eficace. – Putință + suf. -ios. DOOM
putinciós (înv.) adj. m., pl. putincióși; f. putincioásă, pl. putincioáse
putincioșii
PUTINCIÓS, -OÁSĂ, putincioși, -oase, adj. (Înv.) Care este posibil, cu putință. ♦ Care are putere; eficace. – Putință + suf. -ios. DOOM
putinciós (înv.) adj. m., pl. putincióși; f. putincioásă, pl. putincioáse
putincioșilor
PUTINCIÓS, -OÁSĂ, putincioși, -oase, adj. (Înv.) Care este posibil, cu putință. ♦ Care are putere; eficace. – Putință + suf. -ios. DOOM
putinciós (înv.) adj. m., pl. putincióși; f. putincioásă, pl. putincioáse
putinei
PUTINÉI, putineie, s. n. Putină mică, înaltă și strâmtă, în care se bate smântâna ca să se aleagă untul. – Putină + suf. -ei. DOOM
putinéi s. n., pl. putinéie
putineie
PUTINÉI, putineie, s. n. Putină mică, înaltă și strâmtă, în care se bate smântâna ca să se aleagă untul. – Putină + suf. -ei. DOOM
putinéi s. n., pl. putinéie
putineiele
PUTINÉI, putineie, s. n. Putină mică, înaltă și strâmtă, în care se bate smântâna ca să se aleagă untul. – Putină + suf. -ei. DOOM
putinéi s. n., pl. putinéie
putineielor
PUTINÉI, putineie, s. n. Putină mică, înaltă și strâmtă, în care se bate smântâna ca să se aleagă untul. – Putină + suf. -ei. DOOM
putinéi s. n., pl. putinéie
putineiul
PUTINÉI, putineie, s. n. Putină mică, înaltă și strâmtă, în care se bate smântâna ca să se aleagă untul. – Putină + suf. -ei. DOOM
putinéi s. n., pl. putinéie
putineiului
PUTINÉI, putineie, s. n. Putină mică, înaltă și strâmtă, în care se bate smântâna ca să se aleagă untul. – Putină + suf. -ei. DOOM
putinéi s. n., pl. putinéie
putinele
PUTINÍCĂ, putinele, s. f. Diminutiv al lui putină. [Pl. și: putinici] – Putină + suf. -ică. DOOM
!putinícă s. f., g.-d. art. putinélei; pl. putinéle, art. putinelele
putinelei
PUTINÍCĂ, putinele, s. f. Diminutiv al lui putină. [Pl. și: putinici] – Putină + suf. -ică. DOOM
!putinícă s. f., g.-d. art. putinélei; pl. putinéle, art. putinelele
putinelele
PUTINÍCĂ, putinele, s. f. Diminutiv al lui putină. [Pl. și: putinici] – Putină + suf. -ică. DOOM
!putinícă s. f., g.-d. art. putinélei; pl. putinéle, art. putinelele
putinelelor
PUTINÍCĂ, putinele, s. f. Diminutiv al lui putină. [Pl. și: putinici] – Putină + suf. -ică. DOOM
!putinícă s. f., g.-d. art. putinélei; pl. putinéle, art. putinelele
putini
PÚTINĂ, putini, s. f. Vas de lemn, de obicei de forma unui trunchi de con, făcut din doage legate cu cercuri și folosit mai ales la păstrarea unor brânzeturi, murături etc. ◊ Expr. A spăla (sau a șterge) putina = a fugi pe furiș, a dispărea din fața unui pericol sau a unei situații neplăcute. – Lat. *putina. DOOM
pútină s. f., g.-d. art. pútinii; pl. pútini
putinica
PUTINÍCĂ, putinele, s. f. Diminutiv al lui putină. [Pl. și: putinici] – Putină + suf. -ică. DOOM
!putinícă s. f., g.-d. art. putinélei; pl. putinéle, art. putinelele
putinică
PUTINÍCĂ, putinele, s. f. Diminutiv al lui putină. [Pl. și: putinici] – Putină + suf. -ică.
putinii
PÚTINĂ, putini, s. f. Vas de lemn, de obicei de forma unui trunchi de con, făcut din doage legate cu cercuri și folosit mai ales la păstrarea unor brânzeturi, murături etc. ◊ Expr. A spăla (sau a șterge) putina = a fugi pe furiș, a dispărea din fața unui pericol sau a unei situații neplăcute. – Lat. *putina. DOOM
pútină s. f., g.-d. art. pútinii; pl. pútini
putinile
PÚTINĂ, putini, s. f. Vas de lemn, de obicei de forma unui trunchi de con, făcut din doage legate cu cercuri și folosit mai ales la păstrarea unor brânzeturi, murături etc. ◊ Expr. A spăla (sau a șterge) putina = a fugi pe furiș, a dispărea din fața unui pericol sau a unei situații neplăcute. – Lat. *putina. DOOM
pútină s. f., g.-d. art. pútinii; pl. pútini
putinilor
PÚTINĂ, putini, s. f. Vas de lemn, de obicei de forma unui trunchi de con, făcut din doage legate cu cercuri și folosit mai ales la păstrarea unor brânzeturi, murături etc. ◊ Expr. A spăla (sau a șterge) putina = a fugi pe furiș, a dispărea din fața unui pericol sau a unei situații neplăcute. – Lat. *putina. DOOM
pútină s. f., g.-d. art. pútinii; pl. pútini
putința
PUTÍNȚĂ, putințe, s. f. 1. Posibilitate, capacitate de a face ceva. ◊ Loc. adv. Peste putință = imposibil (de realizat); mai presus de puterile cuiva. Cu putință = posibil. După putință = potrivit cu mijloacele sau cu posibilitățile cuiva. ◊ Expr. A fi (sau a-i fi cuiva) cu putință (să...) = a(-i) fi posibil, a (se) putea (să...) Cel mai... cu putință = cel mai... posibil, extrem de..., în cel mai înalt grad. A face tot ce-i stă în putință = a face tot ce poate, a depune toate eforturile. A fi în putința cuiva să... sau a-i sta (cuiva) în putință = a corespunde cu posibilitățile de realizare ale cuiva. Fără putință de... = fără a putea să... 2. (Fiz.; înv.) Putere. – Lat. potentia. DOOM
putínță s. f., g.-d. art. putínței; pl. putínțe
putințe
PUTÍNȚĂ, putințe, s. f. 1. Posibilitate, capacitate de a face ceva. ◊ Loc. adv. Peste putință = imposibil (de realizat); mai presus de puterile cuiva. Cu putință = posibil. După putință = potrivit cu mijloacele sau cu posibilitățile cuiva. ◊ Expr. A fi (sau a-i fi cuiva) cu putință (să...) = a(-i) fi posibil, a (se) putea (să...) Cel mai... cu putință = cel mai... posibil, extrem de..., în cel mai înalt grad. A face tot ce-i stă în putință = a face tot ce poate, a depune toate eforturile. A fi în putința cuiva să... sau a-i sta (cuiva) în putință = a corespunde cu posibilitățile de realizare ale cuiva. Fără putință de... = fără a putea să... 2. (Fiz.; înv.) Putere. – Lat. potentia. DOOM
putínță s. f., g.-d. art. putínței; pl. putínțe
putinței
PUTÍNȚĂ, putințe, s. f. 1. Posibilitate, capacitate de a face ceva. ◊ Loc. adv. Peste putință = imposibil (de realizat); mai presus de puterile cuiva. Cu putință = posibil. După putință = potrivit cu mijloacele sau cu posibilitățile cuiva. ◊ Expr. A fi (sau a-i fi cuiva) cu putință (să...) = a(-i) fi posibil, a (se) putea (să...) Cel mai... cu putință = cel mai... posibil, extrem de..., în cel mai înalt grad. A face tot ce-i stă în putință = a face tot ce poate, a depune toate eforturile. A fi în putința cuiva să... sau a-i sta (cuiva) în putință = a corespunde cu posibilitățile de realizare ale cuiva. Fără putință de... = fără a putea să... 2. (Fiz.; înv.) Putere. – Lat. potentia. DOOM
putínță s. f., g.-d. art. putínței; pl. putínțe
putințele
PUTÍNȚĂ, putințe, s. f. 1. Posibilitate, capacitate de a face ceva. ◊ Loc. adv. Peste putință = imposibil (de realizat); mai presus de puterile cuiva. Cu putință = posibil. După putință = potrivit cu mijloacele sau cu posibilitățile cuiva. ◊ Expr. A fi (sau a-i fi cuiva) cu putință (să...) = a(-i) fi posibil, a (se) putea (să...) Cel mai... cu putință = cel mai... posibil, extrem de..., în cel mai înalt grad. A face tot ce-i stă în putință = a face tot ce poate, a depune toate eforturile. A fi în putința cuiva să... sau a-i sta (cuiva) în putință = a corespunde cu posibilitățile de realizare ale cuiva. Fără putință de... = fără a putea să... 2. (Fiz.; înv.) Putere. – Lat. potentia. DOOM
putínță s. f., g.-d. art. putínței; pl. putínțe
putințelor
PUTÍNȚĂ, putințe, s. f. 1. Posibilitate, capacitate de a face ceva. ◊ Loc. adv. Peste putință = imposibil (de realizat); mai presus de puterile cuiva. Cu putință = posibil. După putință = potrivit cu mijloacele sau cu posibilitățile cuiva. ◊ Expr. A fi (sau a-i fi cuiva) cu putință (să...) = a(-i) fi posibil, a (se) putea (să...) Cel mai... cu putință = cel mai... posibil, extrem de..., în cel mai înalt grad. A face tot ce-i stă în putință = a face tot ce poate, a depune toate eforturile. A fi în putința cuiva să... sau a-i sta (cuiva) în putință = a corespunde cu posibilitățile de realizare ale cuiva. Fără putință de... = fără a putea să... 2. (Fiz.; înv.) Putere. – Lat. potentia. DOOM
putínță s. f., g.-d. art. putínței; pl. putínțe
putioară
PUTIOÁRĂ, putioare, s. f. (Rar) Putinică. Am două putioare, Și ziua sînt pline, Noaptea sînt goale (Cizmele). PĂSCULESCU, L. P. 78.
putoare
PUTOÁRE, putori, s. f. Miros urât, greu, neplăcut; duhoare. ♦ Epitet injurios dat unui om leneș, murdar sau imoral; p. ext. epitet dat unei femei de moravuri ușoare. – Lat. putor, -is. DOOM
putoáre s. f., g.-d. art. putórii; pl. putóri
putoarea
PUTOÁRE, putori, s. f. Miros urât, greu, neplăcut; duhoare. ♦ Epitet injurios dat unui om leneș, murdar sau imoral; p. ext. epitet dat unei femei de moravuri ușoare. – Lat. putor, -is. DOOM
putoáre s. f., g.-d. art. putórii; pl. putóri
putori
PUTOÁRE, putori, s. f. Miros urât, greu, neplăcut; duhoare. ♦ Epitet injurios dat unui om leneș, murdar sau imoral; p. ext. epitet dat unei femei de moravuri ușoare. – Lat. putor, -is. DOOM
putoáre s. f., g.-d. art. putórii; pl. putóri
putorii
PUTOÁRE, putori, s. f. Miros urât, greu, neplăcut; duhoare. ♦ Epitet injurios dat unui om leneș, murdar sau imoral; p. ext. epitet dat unei femei de moravuri ușoare. – Lat. putor, -is. DOOM
putoáre s. f., g.-d. art. putórii; pl. putóri
putorile
PUTOÁRE, putori, s. f. Miros urât, greu, neplăcut; duhoare. ♦ Epitet injurios dat unui om leneș, murdar sau imoral; p. ext. epitet dat unei femei de moravuri ușoare. – Lat. putor, -is. DOOM
putoáre s. f., g.-d. art. putórii; pl. putóri
putorilor
PUTOÁRE, putori, s. f. Miros urât, greu, neplăcut; duhoare. ♦ Epitet injurios dat unui om leneș, murdar sau imoral; p. ext. epitet dat unei femei de moravuri ușoare. – Lat. putor, -is. DOOM
putoáre s. f., g.-d. art. putórii; pl. putóri
putorișca
PUTORÍȘCĂ, putoriști, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui putoare; epitet dat unei femei ușuratice, neserioase din punct de vedere moral. – Putoare + suf. -ișcă. DOOM
putoríșcă (fam.) s. f., g.-d. art. putoríștii; pl. putoríști
putoriști
PUTORÍȘCĂ, putoriști, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui putoare; epitet dat unei femei ușuratice, neserioase din punct de vedere moral. – Putoare + suf. -ișcă. DOOM
putoríșcă (fam.) s. f., g.-d. art. putoríștii; pl. putoríști
putoriștii
PUTORÍȘCĂ, putoriști, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui putoare; epitet dat unei femei ușuratice, neserioase din punct de vedere moral. – Putoare + suf. -ișcă. DOOM
putoríșcă (fam.) s. f., g.-d. art. putoríștii; pl. putoríști
putoriștile
PUTORÍȘCĂ, putoriști, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui putoare; epitet dat unei femei ușuratice, neserioase din punct de vedere moral. – Putoare + suf. -ișcă. DOOM
putoríșcă (fam.) s. f., g.-d. art. putoríștii; pl. putoríști
putoriștilor
PUTORÍȘCĂ, putoriști, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui putoare; epitet dat unei femei ușuratice, neserioase din punct de vedere moral. – Putoare + suf. -ișcă. DOOM
putoríșcă (fam.) s. f., g.-d. art. putoríștii; pl. putoríști
putred
PÚTRED, -Ă, putrezi, -de, adj. 1. Care a putrezit; intrat în putrefacție; putregăios, putrid. ◊ Expr. Putred de copt = foarte copt, răscopt, aproape stricat. Putred de bogat (sau bogat putred) = foarte bogat. (Pop.) Ploaie putredă = ploaie deasă și măruntă, de lungă durată. ♦ (Despre răni, țesuturi etc.) Cangrenat, purulent. ♦ (Despre bălți, mlaștini) Care miroase urât; stătut. 2. Fig. Decăzut moralicește, dăunător societății, corupt. ◊ Expr. E ceva putred la mijloc (sau în Danemarca), se spune când lucrurile nu se desfășoară normal, când există ceva suspect. – Lat. putridus. DOOM
pútred (pu-tred) adj. m., pl. pútrezi; f. pútredă, pl. pútrede
putreda
PÚTRED, -Ă, putrezi, -de, adj. 1. Care a putrezit; intrat în putrefacție; putregăios, putrid. ◊ Expr. Putred de copt = foarte copt, răscopt, aproape stricat. Putred de bogat (sau bogat putred) = foarte bogat. (Pop.) Ploaie putredă = ploaie deasă și măruntă, de lungă durată. ♦ (Despre răni, țesuturi etc.) Cangrenat, purulent. ♦ (Despre bălți, mlaștini) Care miroase urât; stătut. 2. Fig. Decăzut moralicește, dăunător societății, corupt. ◊ Expr. E ceva putred la mijloc (sau în Danemarca), se spune când lucrurile nu se desfășoară normal, când există ceva suspect. – Lat. putridus. DOOM
pútred (pu-tred) adj. m., pl. pútrezi; f. pútredă, pl. pútrede
putrede
PÚTRED, -Ă, putrezi, -de, adj. 1. Care a putrezit; intrat în putrefacție; putregăios, putrid. ◊ Expr. Putred de copt = foarte copt, răscopt, aproape stricat. Putred de bogat (sau bogat putred) = foarte bogat. (Pop.) Ploaie putredă = ploaie deasă și măruntă, de lungă durată. ♦ (Despre răni, țesuturi etc.) Cangrenat, purulent. ♦ (Despre bălți, mlaștini) Care miroase urât; stătut. 2. Fig. Decăzut moralicește, dăunător societății, corupt. ◊ Expr. E ceva putred la mijloc (sau în Danemarca), se spune când lucrurile nu se desfășoară normal, când există ceva suspect. – Lat. putridus. DOOM
pútred (pu-tred) adj. m., pl. pútrezi; f. pútredă, pl. pútrede
putredei
PÚTRED, -Ă, putrezi, -de, adj. 1. Care a putrezit; intrat în putrefacție; putregăios, putrid. ◊ Expr. Putred de copt = foarte copt, răscopt, aproape stricat. Putred de bogat (sau bogat putred) = foarte bogat. (Pop.) Ploaie putredă = ploaie deasă și măruntă, de lungă durată. ♦ (Despre răni, țesuturi etc.) Cangrenat, purulent. ♦ (Despre bălți, mlaștini) Care miroase urât; stătut. 2. Fig. Decăzut moralicește, dăunător societății, corupt. ◊ Expr. E ceva putred la mijloc (sau în Danemarca), se spune când lucrurile nu se desfășoară normal, când există ceva suspect. – Lat. putridus. DOOM
pútred (pu-tred) adj. m., pl. pútrezi; f. pútredă, pl. pútrede
putredele
PÚTRED, -Ă, putrezi, -de, adj. 1. Care a putrezit; intrat în putrefacție; putregăios, putrid. ◊ Expr. Putred de copt = foarte copt, răscopt, aproape stricat. Putred de bogat (sau bogat putred) = foarte bogat. (Pop.) Ploaie putredă = ploaie deasă și măruntă, de lungă durată. ♦ (Despre răni, țesuturi etc.) Cangrenat, purulent. ♦ (Despre bălți, mlaștini) Care miroase urât; stătut. 2. Fig. Decăzut moralicește, dăunător societății, corupt. ◊ Expr. E ceva putred la mijloc (sau în Danemarca), se spune când lucrurile nu se desfășoară normal, când există ceva suspect. – Lat. putridus. DOOM
pútred (pu-tred) adj. m., pl. pútrezi; f. pútredă, pl. pútrede
putredelor
PÚTRED, -Ă, putrezi, -de, adj. 1. Care a putrezit; intrat în putrefacție; putregăios, putrid. ◊ Expr. Putred de copt = foarte copt, răscopt, aproape stricat. Putred de bogat (sau bogat putred) = foarte bogat. (Pop.) Ploaie putredă = ploaie deasă și măruntă, de lungă durată. ♦ (Despre răni, țesuturi etc.) Cangrenat, purulent. ♦ (Despre bălți, mlaștini) Care miroase urât; stătut. 2. Fig. Decăzut moralicește, dăunător societății, corupt. ◊ Expr. E ceva putred la mijloc (sau în Danemarca), se spune când lucrurile nu se desfășoară normal, când există ceva suspect. – Lat. putridus. DOOM
pútred (pu-tred) adj. m., pl. pútrezi; f. pútredă, pl. pútrede
putredul
PÚTRED, -Ă, putrezi, -de, adj. 1. Care a putrezit; intrat în putrefacție; putregăios, putrid. ◊ Expr. Putred de copt = foarte copt, răscopt, aproape stricat. Putred de bogat (sau bogat putred) = foarte bogat. (Pop.) Ploaie putredă = ploaie deasă și măruntă, de lungă durată. ♦ (Despre răni, țesuturi etc.) Cangrenat, purulent. ♦ (Despre bălți, mlaștini) Care miroase urât; stătut. 2. Fig. Decăzut moralicește, dăunător societății, corupt. ◊ Expr. E ceva putred la mijloc (sau în Danemarca), se spune când lucrurile nu se desfășoară normal, când există ceva suspect. – Lat. putridus. DOOM
pútred (pu-tred) adj. m., pl. pútrezi; f. pútredă, pl. pútrede
putredului
PÚTRED, -Ă, putrezi, -de, adj. 1. Care a putrezit; intrat în putrefacție; putregăios, putrid. ◊ Expr. Putred de copt = foarte copt, răscopt, aproape stricat. Putred de bogat (sau bogat putred) = foarte bogat. (Pop.) Ploaie putredă = ploaie deasă și măruntă, de lungă durată. ♦ (Despre răni, țesuturi etc.) Cangrenat, purulent. ♦ (Despre bălți, mlaștini) Care miroase urât; stătut. 2. Fig. Decăzut moralicește, dăunător societății, corupt. ◊ Expr. E ceva putred la mijloc (sau în Danemarca), se spune când lucrurile nu se desfășoară normal, când există ceva suspect. – Lat. putridus. DOOM
pútred (pu-tred) adj. m., pl. pútrezi; f. pútredă, pl. pútrede
putrefacția
PUTREFÁCȚIE, putrefacții, s. f. 1. Proces de descompunere a unor substanțe organice (vii sau moarte) sub influența unor bacterii; putrezire. ♦ Fază ultimă a procesului de asimilare și dezasimilare a hranei de către un organism viu, care constă în descompunerea, sub acțiunea fermenților, a resturilor neasimilate din materia cu care s-a hrănit organismul. 2. Fig. Descompunere, decădere morală. – Din fr. putréfaction, lat. putrefactio, -onis. DOOM
putrefácție (pu-tre-, -ți-e) s. f., art. putrefácția (-ți-a), g.-d. art. putrefácției; pl. putrefácții, art. putrefácțiile (-ți-i-)
putrefacție
PUTREFÁCȚIE, putrefacții, s. f. 1. Proces de descompunere a unor substanțe organice (vii sau moarte) sub influența unor bacterii; putrezire. ♦ Fază ultimă a procesului de asimilare și dezasimilare a hranei de către un organism viu, care constă în descompunerea, sub acțiunea fermenților, a resturilor neasimilate din materia cu care s-a hrănit organismul. 2. Fig. Descompunere, decădere morală. – Din fr. putréfaction, lat. putrefactio, -onis. DOOM
putrefácție (pu-tre-, -ți-e) s. f., art. putrefácția (-ți-a), g.-d. art. putrefácției; pl. putrefácții, art. putrefácțiile (-ți-i-)
putrefacției
PUTREFÁCȚIE, putrefacții, s. f. 1. Proces de descompunere a unor substanțe organice (vii sau moarte) sub influența unor bacterii; putrezire. ♦ Fază ultimă a procesului de asimilare și dezasimilare a hranei de către un organism viu, care constă în descompunerea, sub acțiunea fermenților, a resturilor neasimilate din materia cu care s-a hrănit organismul. 2. Fig. Descompunere, decădere morală. – Din fr. putréfaction, lat. putrefactio, -onis. DOOM
putrefácție (pu-tre-, -ți-e) s. f., art. putrefácția (-ți-a), g.-d. art. putrefácției; pl. putrefácții, art. putrefácțiile (-ți-i-)
putrefacții
PUTREFÁCȚIE, putrefacții, s. f. 1. Proces de descompunere a unor substanțe organice (vii sau moarte) sub influența unor bacterii; putrezire. ♦ Fază ultimă a procesului de asimilare și dezasimilare a hranei de către un organism viu, care constă în descompunerea, sub acțiunea fermenților, a resturilor neasimilate din materia cu care s-a hrănit organismul. 2. Fig. Descompunere, decădere morală. – Din fr. putréfaction, lat. putrefactio, -onis. DOOM
putrefácție (pu-tre-, -ți-e) s. f., art. putrefácția (-ți-a), g.-d. art. putrefácției; pl. putrefácții, art. putrefácțiile (-ți-i-)
putrefacțiile
PUTREFÁCȚIE, putrefacții, s. f. 1. Proces de descompunere a unor substanțe organice (vii sau moarte) sub influența unor bacterii; putrezire. ♦ Fază ultimă a procesului de asimilare și dezasimilare a hranei de către un organism viu, care constă în descompunerea, sub acțiunea fermenților, a resturilor neasimilate din materia cu care s-a hrănit organismul. 2. Fig. Descompunere, decădere morală. – Din fr. putréfaction, lat. putrefactio, -onis. DOOM
putrefácție (pu-tre-, -ți-e) s. f., art. putrefácția (-ți-a), g.-d. art. putrefácției; pl. putrefácții, art. putrefácțiile (-ți-i-)
putrefacțiilor
PUTREFÁCȚIE, putrefacții, s. f. 1. Proces de descompunere a unor substanțe organice (vii sau moarte) sub influența unor bacterii; putrezire. ♦ Fază ultimă a procesului de asimilare și dezasimilare a hranei de către un organism viu, care constă în descompunerea, sub acțiunea fermenților, a resturilor neasimilate din materia cu care s-a hrănit organismul. 2. Fig. Descompunere, decădere morală. – Din fr. putréfaction, lat. putrefactio, -onis. DOOM
putrefácție (pu-tre-, -ți-e) s. f., art. putrefácția (-ți-a), g.-d. art. putrefácției; pl. putrefácții, art. putrefácțiile (-ți-i-)
putrefacțiune
PUTREFACȚIÚNE s.f. v. putrefacție.
putrefia
PUTREFIÁ, pers. 3 putrefiază, vb. I. Refl. A putrezi (1). [Pr.: -fi-a] – Din fr. putréfier. DOOM
putrefiá (a ~) (pu-tre-fi-a) vb., ind. prez. 3 putrefiáză; conj. prez. 3 să putrefiéze (-fi-e-); ger. putrefiínd (-fi-ind)
putrefiabil
PUTREFIÁBIL, -Ă, putrefiabili, -e, adj. Putrescibil. [Pr.: -fi-a-] – Din fr. putréfiable. DOOM
putrefiábil (pu-tre-fi-a-) adj. m., pl. putrefiábili; f. putrefiábilă, pl. putrefiábile
putrefiabila
PUTREFIÁBIL, -Ă, putrefiabili, -e, adj. Putrescibil. [Pr.: -fi-a-] – Din fr. putréfiable. DOOM
putrefiábil (pu-tre-fi-a-) adj. m., pl. putrefiábili; f. putrefiábilă, pl. putrefiábile
putrefiabile
PUTREFIÁBIL, -Ă, putrefiabili, -e, adj. Putrescibil. [Pr.: -fi-a-] – Din fr. putréfiable. DOOM
putrefiábil (pu-tre-fi-a-) adj. m., pl. putrefiábili; f. putrefiábilă, pl. putrefiábile
putrefiabilei
PUTREFIÁBIL, -Ă, putrefiabili, -e, adj. Putrescibil. [Pr.: -fi-a-] – Din fr. putréfiable. DOOM
putrefiábil (pu-tre-fi-a-) adj. m., pl. putrefiábili; f. putrefiábilă, pl. putrefiábile
putrefiabilele
PUTREFIÁBIL, -Ă, putrefiabili, -e, adj. Putrescibil. [Pr.: -fi-a-] – Din fr. putréfiable. DOOM
putrefiábil (pu-tre-fi-a-) adj. m., pl. putrefiábili; f. putrefiábilă, pl. putrefiábile
putrefiabilelor
PUTREFIÁBIL, -Ă, putrefiabili, -e, adj. Putrescibil. [Pr.: -fi-a-] – Din fr. putréfiable. DOOM
putrefiábil (pu-tre-fi-a-) adj. m., pl. putrefiábili; f. putrefiábilă, pl. putrefiábile
putrefiabili
PUTREFIÁBIL, -Ă, putrefiabili, -e, adj. Putrescibil. [Pr.: -fi-a-] – Din fr. putréfiable. DOOM
putrefiábil (pu-tre-fi-a-) adj. m., pl. putrefiábili; f. putrefiábilă, pl. putrefiábile
putrefiabilii
PUTREFIÁBIL, -Ă, putrefiabili, -e, adj. Putrescibil. [Pr.: -fi-a-] – Din fr. putréfiable. DOOM
putrefiábil (pu-tre-fi-a-) adj. m., pl. putrefiábili; f. putrefiábilă, pl. putrefiábile
putrefiabililor
PUTREFIÁBIL, -Ă, putrefiabili, -e, adj. Putrescibil. [Pr.: -fi-a-] – Din fr. putréfiable. DOOM
putrefiábil (pu-tre-fi-a-) adj. m., pl. putrefiábili; f. putrefiábilă, pl. putrefiábile
putrefiabilul
PUTREFIÁBIL, -Ă, putrefiabili, -e, adj. Putrescibil. [Pr.: -fi-a-] – Din fr. putréfiable. DOOM
putrefiábil (pu-tre-fi-a-) adj. m., pl. putrefiábili; f. putrefiábilă, pl. putrefiábile
putrefiabilului
PUTREFIÁBIL, -Ă, putrefiabili, -e, adj. Putrescibil. [Pr.: -fi-a-] – Din fr. putréfiable. DOOM
putrefiábil (pu-tre-fi-a-) adj. m., pl. putrefiábili; f. putrefiábilă, pl. putrefiábile
putrefiară
PUTREFIÁ, pers. 3 putrefiază, vb. I. Refl. A putrezi (1). [Pr.: -fi-a] – Din fr. putréfier. DOOM
putrefiá (a ~) (pu-tre-fi-a) vb., ind. prez. 3 putrefiáză; conj. prez. 3 să putrefiéze (-fi-e-); ger. putrefiínd (-fi-ind)
putrefiase
PUTREFIÁ, pers. 3 putrefiază, vb. I. Refl. A putrezi (1). [Pr.: -fi-a] – Din fr. putréfier. DOOM
putrefiá (a ~) (pu-tre-fi-a) vb., ind. prez. 3 putrefiáză; conj. prez. 3 să putrefiéze (-fi-e-); ger. putrefiínd (-fi-ind)
putrefiaseră
PUTREFIÁ, pers. 3 putrefiază, vb. I. Refl. A putrezi (1). [Pr.: -fi-a] – Din fr. putréfier. DOOM
putrefiá (a ~) (pu-tre-fi-a) vb., ind. prez. 3 putrefiáză; conj. prez. 3 să putrefiéze (-fi-e-); ger. putrefiínd (-fi-ind)
putrefiat
PUTREFIÁ, pers. 3 putrefiază, vb. I. Refl. A putrezi (1). [Pr.: -fi-a] – Din fr. putréfier. DOOM
putrefiá (a ~) (pu-tre-fi-a) vb., ind. prez. 3 putrefiáză; conj. prez. 3 să putrefiéze (-fi-e-); ger. putrefiínd (-fi-ind)
putrefiau
PUTREFIÁ, pers. 3 putrefiază, vb. I. Refl. A putrezi (1). [Pr.: -fi-a] – Din fr. putréfier. DOOM
putrefiá (a ~) (pu-tre-fi-a) vb., ind. prez. 3 putrefiáză; conj. prez. 3 să putrefiéze (-fi-e-); ger. putrefiínd (-fi-ind)
putrefiază
PUTREFIÁ, pers. 3 putrefiază, vb. I. Refl. A putrezi (1). [Pr.: -fi-a] – Din fr. putréfier. DOOM
putrefiá (a ~) (pu-tre-fi-a) vb., ind. prez. 3 putrefiáză; conj. prez. 3 să putrefiéze (-fi-e-); ger. putrefiínd (-fi-ind)
putrefie
PUTREFIÁ, pers. 3 putrefiază, vb. I. Refl. A putrezi (1). [Pr.: -fi-a] – Din fr. putréfier. DOOM
putrefiá (a ~) (pu-tre-fi-a) vb., ind. prez. 3 putrefiáză; conj. prez. 3 să putrefiéze (-fi-e-); ger. putrefiínd (-fi-ind)
putrefiere
PUTREFIÁ, pers. 3 putrefiază, vb. I. Refl. A putrezi (1). [Pr.: -fi-a] – Din fr. putréfier. DOOM
putrefiá (a ~) (pu-tre-fi-a) vb., ind. prez. 3 putrefiáză; conj. prez. 3 să putrefiéze (-fi-e-); ger. putrefiínd (-fi-ind)
putrefiere
PUTREFIÉRE, putrefieri, s. f. Faptul de a se putrefia. [Pr.: -fi-e-] – V. putrefia. DOOM
putrefiére (pu-tre-fi-e-) s. f., g.-d. art. putrefiérii; pl. putrefiéri
putrefierea
PUTREFIÉRE, putrefieri, s. f. Faptul de a se putrefia. [Pr.: -fi-e-] – V. putrefia. DOOM
putrefiére (pu-tre-fi-e-) s. f., g.-d. art. putrefiérii; pl. putrefiéri
putrefieri
PUTREFIÉRE, putrefieri, s. f. Faptul de a se putrefia. [Pr.: -fi-e-] – V. putrefia. DOOM
putrefiére (pu-tre-fi-e-) s. f., g.-d. art. putrefiérii; pl. putrefiéri
putrefierii
PUTREFIÉRE, putrefieri, s. f. Faptul de a se putrefia. [Pr.: -fi-e-] – V. putrefia. DOOM
putrefiére (pu-tre-fi-e-) s. f., g.-d. art. putrefiérii; pl. putrefiéri
putrefierile
PUTREFIÉRE, putrefieri, s. f. Faptul de a se putrefia. [Pr.: -fi-e-] – V. putrefia. DOOM
putrefiére (pu-tre-fi-e-) s. f., g.-d. art. putrefiérii; pl. putrefiéri
putrefierilor
PUTREFIÉRE, putrefieri, s. f. Faptul de a se putrefia. [Pr.: -fi-e-] – V. putrefia. DOOM
putrefiére (pu-tre-fi-e-) s. f., g.-d. art. putrefiérii; pl. putrefiéri
putrefieze
PUTREFIÁ, pers. 3 putrefiază, vb. I. Refl. A putrezi (1). [Pr.: -fi-a] – Din fr. putréfier. DOOM
putrefiá (a ~) (pu-tre-fi-a) vb., ind. prez. 3 putrefiáză; conj. prez. 3 să putrefiéze (-fi-e-); ger. putrefiínd (-fi-ind)
putrefiind
PUTREFIÁ, pers. 3 putrefiază, vb. I. Refl. A putrezi (1). [Pr.: -fi-a] – Din fr. putréfier. DOOM
putrefiá (a ~) (pu-tre-fi-a) vb., ind. prez. 3 putrefiáză; conj. prez. 3 să putrefiéze (-fi-e-); ger. putrefiínd (-fi-ind)
putregai
PUTREGÁI, putregaiuri, s. n. 1. Lemn sau plantă putredă; p. ext. masă de materie vegetală descompusă; putreziciune, putrejune. ♦ Fig. Epitet depreciativ dat unui om bătrân și neputincios. 2. Boală a plantelor provocată de unele ciuperci. 3. Fig. Ceea ce este rău și vătămător societății. ♦ Lepădătură. – Probabil contaminare între putred și mucegai. DOOM
putregái (pu-tre-) s. n., pl. putregáiuri
putregaiul
PUTREGÁI, putregaiuri, s. n. 1. Lemn sau plantă putredă; p. ext. masă de materie vegetală descompusă; putreziciune, putrejune. ♦ Fig. Epitet depreciativ dat unui om bătrân și neputincios. 2. Boală a plantelor provocată de unele ciuperci. 3. Fig. Ceea ce este rău și vătămător societății. ♦ Lepădătură. – Probabil contaminare între putred și mucegai. DOOM
putregái (pu-tre-) s. n., pl. putregáiuri
putregaiului
PUTREGÁI, putregaiuri, s. n. 1. Lemn sau plantă putredă; p. ext. masă de materie vegetală descompusă; putreziciune, putrejune. ♦ Fig. Epitet depreciativ dat unui om bătrân și neputincios. 2. Boală a plantelor provocată de unele ciuperci. 3. Fig. Ceea ce este rău și vătămător societății. ♦ Lepădătură. – Probabil contaminare între putred și mucegai. DOOM
putregái (pu-tre-) s. n., pl. putregáiuri
putregaiuri
PUTREGÁI, putregaiuri, s. n. 1. Lemn sau plantă putredă; p. ext. masă de materie vegetală descompusă; putreziciune, putrejune. ♦ Fig. Epitet depreciativ dat unui om bătrân și neputincios. 2. Boală a plantelor provocată de unele ciuperci. 3. Fig. Ceea ce este rău și vătămător societății. ♦ Lepădătură. – Probabil contaminare între putred și mucegai. DOOM
putregái (pu-tre-) s. n., pl. putregáiuri
putregaiurile
PUTREGÁI, putregaiuri, s. n. 1. Lemn sau plantă putredă; p. ext. masă de materie vegetală descompusă; putreziciune, putrejune. ♦ Fig. Epitet depreciativ dat unui om bătrân și neputincios. 2. Boală a plantelor provocată de unele ciuperci. 3. Fig. Ceea ce este rău și vătămător societății. ♦ Lepădătură. – Probabil contaminare între putred și mucegai. DOOM
putregái (pu-tre-) s. n., pl. putregáiuri
putregaiurilor
PUTREGÁI, putregaiuri, s. n. 1. Lemn sau plantă putredă; p. ext. masă de materie vegetală descompusă; putreziciune, putrejune. ♦ Fig. Epitet depreciativ dat unui om bătrân și neputincios. 2. Boală a plantelor provocată de unele ciuperci. 3. Fig. Ceea ce este rău și vătămător societății. ♦ Lepădătură. – Probabil contaminare între putred și mucegai. DOOM
putregái (pu-tre-) s. n., pl. putregáiuri
putregiune
PUTREGIÚNE s. f. v. putrejune.
putregăi
PUTREGĂÍ, putregăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A putrezi. – Din putregai. DOOM
putregăí (rar) (pu-tre-) vb., ind. prez. 3 sg. putregăiéște, imperf. 3 sg. putregăiá; conj. prez. 3 să putregăiáscă
putregăia
PUTREGĂÍ, putregăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A putrezi. – Din putregai. DOOM
putregăí (rar) (pu-tre-) vb., ind. prez. 3 sg. putregăiéște, imperf. 3 sg. putregăiá; conj. prez. 3 să putregăiáscă
putregăiai
PUTREGĂÍ, putregăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A putrezi. – Din putregai. DOOM
putregăí (rar) (pu-tre-) vb., ind. prez. 3 sg. putregăiéște, imperf. 3 sg. putregăiá; conj. prez. 3 să putregăiáscă
putregăiam
PUTREGĂÍ, putregăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A putrezi. – Din putregai. DOOM
putregăí (rar) (pu-tre-) vb., ind. prez. 3 sg. putregăiéște, imperf. 3 sg. putregăiá; conj. prez. 3 să putregăiáscă
putregăiască
PUTREGĂÍ, putregăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A putrezi. – Din putregai. DOOM
putregăí (rar) (pu-tre-) vb., ind. prez. 3 sg. putregăiéște, imperf. 3 sg. putregăiá; conj. prez. 3 să putregăiáscă
putregăiau
PUTREGĂÍ, putregăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A putrezi. – Din putregai. DOOM
putregăí (rar) (pu-tre-) vb., ind. prez. 3 sg. putregăiéște, imperf. 3 sg. putregăiá; conj. prez. 3 să putregăiáscă
putregăiați
PUTREGĂÍ, putregăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A putrezi. – Din putregai. DOOM
putregăí (rar) (pu-tre-) vb., ind. prez. 3 sg. putregăiéște, imperf. 3 sg. putregăiá; conj. prez. 3 să putregăiáscă
putregăiesc
PUTREGĂÍ, putregăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A putrezi. – Din putregai. DOOM
putregăí (rar) (pu-tre-) vb., ind. prez. 3 sg. putregăiéște, imperf. 3 sg. putregăiá; conj. prez. 3 să putregăiáscă
putregăiește
PUTREGĂÍ, putregăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A putrezi. – Din putregai. DOOM
putregăí (rar) (pu-tre-) vb., ind. prez. 3 sg. putregăiéște, imperf. 3 sg. putregăiá; conj. prez. 3 să putregăiáscă
putregăiești
PUTREGĂÍ, putregăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A putrezi. – Din putregai. DOOM
putregăí (rar) (pu-tre-) vb., ind. prez. 3 sg. putregăiéște, imperf. 3 sg. putregăiá; conj. prez. 3 să putregăiáscă
putregăii
PUTREGĂÍ, putregăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A putrezi. – Din putregai. DOOM
putregăí (rar) (pu-tre-) vb., ind. prez. 3 sg. putregăiéște, imperf. 3 sg. putregăiá; conj. prez. 3 să putregăiáscă
putregăim
PUTREGĂÍ, putregăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A putrezi. – Din putregai. DOOM
putregăí (rar) (pu-tre-) vb., ind. prez. 3 sg. putregăiéște, imperf. 3 sg. putregăiá; conj. prez. 3 să putregăiáscă
putregăind
PUTREGĂÍ, putregăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A putrezi. – Din putregai. DOOM
putregăí (rar) (pu-tre-) vb., ind. prez. 3 sg. putregăiéște, imperf. 3 sg. putregăiá; conj. prez. 3 să putregăiáscă
putregăioasa
PUTREGĂIÓS, -OÁSĂ, putregăioși, -oase, adj. (Pop.) Putred (1). [Pr.: -gă-ios] – Putregai + suf. -os. DOOM
putregăiós (pop.) (pu-tre-) adj. m., pl. putregăióși; f. putregăioásă, pl. putregăioáse
putregăioase
PUTREGĂIÓS, -OÁSĂ, putregăioși, -oase, adj. (Pop.) Putred (1). [Pr.: -gă-ios] – Putregai + suf. -os. DOOM
putregăiós (pop.) (pu-tre-) adj. m., pl. putregăióși; f. putregăioásă, pl. putregăioáse
putregăioasei
PUTREGĂIÓS, -OÁSĂ, putregăioși, -oase, adj. (Pop.) Putred (1). [Pr.: -gă-ios] – Putregai + suf. -os. DOOM
putregăiós (pop.) (pu-tre-) adj. m., pl. putregăióși; f. putregăioásă, pl. putregăioáse
putregăioasele
PUTREGĂIÓS, -OÁSĂ, putregăioși, -oase, adj. (Pop.) Putred (1). [Pr.: -gă-ios] – Putregai + suf. -os. DOOM
putregăiós (pop.) (pu-tre-) adj. m., pl. putregăióși; f. putregăioásă, pl. putregăioáse
putregăioaselor
PUTREGĂIÓS, -OÁSĂ, putregăioși, -oase, adj. (Pop.) Putred (1). [Pr.: -gă-ios] – Putregai + suf. -os. DOOM
putregăiós (pop.) (pu-tre-) adj. m., pl. putregăióși; f. putregăioásă, pl. putregăioáse
putregăios
PUTREGĂIÓS, -OÁSĂ, putregăioși, -oase, adj. (Pop.) Putred (1). [Pr.: -gă-ios] – Putregai + suf. -os. DOOM
putregăiós (pop.) (pu-tre-) adj. m., pl. putregăióși; f. putregăioásă, pl. putregăioáse
putregăiosul
PUTREGĂIÓS, -OÁSĂ, putregăioși, -oase, adj. (Pop.) Putred (1). [Pr.: -gă-ios] – Putregai + suf. -os. DOOM
putregăiós (pop.) (pu-tre-) adj. m., pl. putregăióși; f. putregăioásă, pl. putregăioáse
putregăiosului
PUTREGĂIÓS, -OÁSĂ, putregăioși, -oase, adj. (Pop.) Putred (1). [Pr.: -gă-ios] – Putregai + suf. -os. DOOM
putregăiós (pop.) (pu-tre-) adj. m., pl. putregăióși; f. putregăioásă, pl. putregăioáse
putregăioși
PUTREGĂIÓS, -OÁSĂ, putregăioși, -oase, adj. (Pop.) Putred (1). [Pr.: -gă-ios] – Putregai + suf. -os. DOOM
putregăiós (pop.) (pu-tre-) adj. m., pl. putregăióși; f. putregăioásă, pl. putregăioáse
putregăioșii
PUTREGĂIÓS, -OÁSĂ, putregăioși, -oase, adj. (Pop.) Putred (1). [Pr.: -gă-ios] – Putregai + suf. -os. DOOM
putregăiós (pop.) (pu-tre-) adj. m., pl. putregăióși; f. putregăioásă, pl. putregăioáse
putregăioșilor
PUTREGĂIÓS, -OÁSĂ, putregăioși, -oase, adj. (Pop.) Putred (1). [Pr.: -gă-ios] – Putregai + suf. -os. DOOM
putregăiós (pop.) (pu-tre-) adj. m., pl. putregăióși; f. putregăioásă, pl. putregăioáse
putregăire
PUTREGĂÍ, putregăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A putrezi. – Din putregai. DOOM
putregăí (rar) (pu-tre-) vb., ind. prez. 3 sg. putregăiéște, imperf. 3 sg. putregăiá; conj. prez. 3 să putregăiáscă
putregăire
PUTREGĂÍRE, putregăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a putregăi și rezultatul ei; putrezire. – V. putregăi. DOOM
putregăíre (rar) (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putregăírii; pl. putregăíri
putregăirea
PUTREGĂÍRE, putregăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a putregăi și rezultatul ei; putrezire. – V. putregăi. DOOM
putregăíre (rar) (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putregăírii; pl. putregăíri
putregăiri
PUTREGĂÍRE, putregăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a putregăi și rezultatul ei; putrezire. – V. putregăi. DOOM
putregăíre (rar) (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putregăírii; pl. putregăíri
putregăirii
PUTREGĂÍRE, putregăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a putregăi și rezultatul ei; putrezire. – V. putregăi. DOOM
putregăíre (rar) (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putregăírii; pl. putregăíri
putregăirile
PUTREGĂÍRE, putregăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a putregăi și rezultatul ei; putrezire. – V. putregăi. DOOM
putregăíre (rar) (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putregăírii; pl. putregăíri
putregăirilor
PUTREGĂÍRE, putregăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a putregăi și rezultatul ei; putrezire. – V. putregăi. DOOM
putregăíre (rar) (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putregăírii; pl. putregăíri
putregăiră
PUTREGĂÍ, putregăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A putrezi. – Din putregai. DOOM
putregăí (rar) (pu-tre-) vb., ind. prez. 3 sg. putregăiéște, imperf. 3 sg. putregăiá; conj. prez. 3 să putregăiáscă
putregăirăm
PUTREGĂÍ, putregăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A putrezi. – Din putregai. DOOM
putregăí (rar) (pu-tre-) vb., ind. prez. 3 sg. putregăiéște, imperf. 3 sg. putregăiá; conj. prez. 3 să putregăiáscă
putregăirăți
PUTREGĂÍ, putregăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A putrezi. – Din putregai. DOOM
putregăí (rar) (pu-tre-) vb., ind. prez. 3 sg. putregăiéște, imperf. 3 sg. putregăiá; conj. prez. 3 să putregăiáscă
putregăise
PUTREGĂÍ, putregăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A putrezi. – Din putregai. DOOM
putregăí (rar) (pu-tre-) vb., ind. prez. 3 sg. putregăiéște, imperf. 3 sg. putregăiá; conj. prez. 3 să putregăiáscă
putregăisem
PUTREGĂÍ, putregăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A putrezi. – Din putregai. DOOM
putregăí (rar) (pu-tre-) vb., ind. prez. 3 sg. putregăiéște, imperf. 3 sg. putregăiá; conj. prez. 3 să putregăiáscă
putregăiseră
PUTREGĂÍ, putregăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A putrezi. – Din putregai. DOOM
putregăí (rar) (pu-tre-) vb., ind. prez. 3 sg. putregăiéște, imperf. 3 sg. putregăiá; conj. prez. 3 să putregăiáscă
putregăiserăm
PUTREGĂÍ, putregăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A putrezi. – Din putregai. DOOM
putregăí (rar) (pu-tre-) vb., ind. prez. 3 sg. putregăiéște, imperf. 3 sg. putregăiá; conj. prez. 3 să putregăiáscă
putregăiserăți
PUTREGĂÍ, putregăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A putrezi. – Din putregai. DOOM
putregăí (rar) (pu-tre-) vb., ind. prez. 3 sg. putregăiéște, imperf. 3 sg. putregăiá; conj. prez. 3 să putregăiáscă
putregăiseși
PUTREGĂÍ, putregăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A putrezi. – Din putregai. DOOM
putregăí (rar) (pu-tre-) vb., ind. prez. 3 sg. putregăiéște, imperf. 3 sg. putregăiá; conj. prez. 3 să putregăiáscă
putregăiseți
PUTREGĂÍ, putregăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A putrezi. – Din putregai. DOOM
putregăí (rar) (pu-tre-) vb., ind. prez. 3 sg. putregăiéște, imperf. 3 sg. putregăiá; conj. prez. 3 să putregăiáscă
putregăit
PUTREGĂÍ, putregăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A putrezi. – Din putregai. DOOM
putregăí (rar) (pu-tre-) vb., ind. prez. 3 sg. putregăiéște, imperf. 3 sg. putregăiá; conj. prez. 3 să putregăiáscă
putregăit
PUTREGĂÍT, -Ă, putregăiți, -te, adj. (Pop.) Putrezit. – V. putregăi.
putregăita
PUTREGĂÍT, -Ă, putregăiți, -te, adj. (Pop.) Putrezit. – V. putregăi.
putregăite
PUTREGĂÍT, -Ă, putregăiți, -te, adj. (Pop.) Putrezit. – V. putregăi.
putregăitei
PUTREGĂÍT, -Ă, putregăiți, -te, adj. (Pop.) Putrezit. – V. putregăi.
putregăitele
PUTREGĂÍT, -Ă, putregăiți, -te, adj. (Pop.) Putrezit. – V. putregăi.
putregăitelor
PUTREGĂÍT, -Ă, putregăiți, -te, adj. (Pop.) Putrezit. – V. putregăi.
putregăitul
PUTREGĂÍT, -Ă, putregăiți, -te, adj. (Pop.) Putrezit. – V. putregăi.
putregăitului
PUTREGĂÍT, -Ă, putregăiți, -te, adj. (Pop.) Putrezit. – V. putregăi.
putregăiși
PUTREGĂÍ, putregăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A putrezi. – Din putregai. DOOM
putregăí (rar) (pu-tre-) vb., ind. prez. 3 sg. putregăiéște, imperf. 3 sg. putregăiá; conj. prez. 3 să putregăiáscă
putregăiți
PUTREGĂÍ, putregăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A putrezi. – Din putregai. DOOM
putregăí (rar) (pu-tre-) vb., ind. prez. 3 sg. putregăiéște, imperf. 3 sg. putregăiá; conj. prez. 3 să putregăiáscă
putregăiți
PUTREGĂÍT, -Ă, putregăiți, -te, adj. (Pop.) Putrezit. – V. putregăi.
putregăiții
PUTREGĂÍT, -Ă, putregăiți, -te, adj. (Pop.) Putrezit. – V. putregăi.
putregăiților
PUTREGĂÍT, -Ă, putregăiți, -te, adj. (Pop.) Putrezit. – V. putregăi.
putrejune
PUTREJÚNE, putrejuni, s. f. (Înv.) Putregai (1). – Putred + suf. -iune. DOOM
putrejúne (înv.) (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrejúnii; pl. putrejúni
putrejunea
PUTREJÚNE, putrejuni, s. f. (Înv.) Putregai (1). – Putred + suf. -iune. DOOM
putrejúne (înv.) (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrejúnii; pl. putrejúni
putrejuni
PUTREJÚNE, putrejuni, s. f. (Înv.) Putregai (1). – Putred + suf. -iune. DOOM
putrejúne (înv.) (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrejúnii; pl. putrejúni
putrejunii
PUTREJÚNE, putrejuni, s. f. (Înv.) Putregai (1). – Putred + suf. -iune. DOOM
putrejúne (înv.) (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrejúnii; pl. putrejúni
putrejunile
PUTREJÚNE, putrejuni, s. f. (Înv.) Putregai (1). – Putred + suf. -iune. DOOM
putrejúne (înv.) (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrejúnii; pl. putrejúni
putrejunilor
PUTREJÚNE, putrejuni, s. f. (Înv.) Putregai (1). – Putred + suf. -iune. DOOM
putrejúne (înv.) (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrejúnii; pl. putrejúni
putrescent
PUTRESCÉNT, -Ă, putrescenți, -te, adj. (Livr.) Care a intrat în putrefacție. – Din fr. putrescent. DOOM
putrescént (livr.) (pu-tres-) adj. m., pl. putrescénți; f. putrescéntă, pl. putrescénte
putrescenta
PUTRESCÉNT, -Ă, putrescenți, -te, adj. (Livr.) Care a intrat în putrefacție. – Din fr. putrescent. DOOM
putrescént (livr.) (pu-tres-) adj. m., pl. putrescénți; f. putrescéntă, pl. putrescénte
putrescente
PUTRESCÉNT, -Ă, putrescenți, -te, adj. (Livr.) Care a intrat în putrefacție. – Din fr. putrescent. DOOM
putrescént (livr.) (pu-tres-) adj. m., pl. putrescénți; f. putrescéntă, pl. putrescénte
putrescentei
PUTRESCÉNT, -Ă, putrescenți, -te, adj. (Livr.) Care a intrat în putrefacție. – Din fr. putrescent. DOOM
putrescént (livr.) (pu-tres-) adj. m., pl. putrescénți; f. putrescéntă, pl. putrescénte
putrescentele
PUTRESCÉNT, -Ă, putrescenți, -te, adj. (Livr.) Care a intrat în putrefacție. – Din fr. putrescent. DOOM
putrescént (livr.) (pu-tres-) adj. m., pl. putrescénți; f. putrescéntă, pl. putrescénte
putrescentelor
PUTRESCÉNT, -Ă, putrescenți, -te, adj. (Livr.) Care a intrat în putrefacție. – Din fr. putrescent. DOOM
putrescént (livr.) (pu-tres-) adj. m., pl. putrescénți; f. putrescéntă, pl. putrescénte
putrescentul
PUTRESCÉNT, -Ă, putrescenți, -te, adj. (Livr.) Care a intrat în putrefacție. – Din fr. putrescent. DOOM
putrescént (livr.) (pu-tres-) adj. m., pl. putrescénți; f. putrescéntă, pl. putrescénte
putrescentului
PUTRESCÉNT, -Ă, putrescenți, -te, adj. (Livr.) Care a intrat în putrefacție. – Din fr. putrescent. DOOM
putrescént (livr.) (pu-tres-) adj. m., pl. putrescénți; f. putrescéntă, pl. putrescénte
putrescența
PUTRESCÉNȚĂ s.f. Putreziciune, putrefacție. [< fr. putrescence].
putrescențe
PUTRESCÉNȚĂ s.f. Putreziciune, putrefacție. [< fr. putrescence].
putrescenței
PUTRESCÉNȚĂ s.f. Putreziciune, putrefacție. [< fr. putrescence].
putrescențele
PUTRESCÉNȚĂ s.f. Putreziciune, putrefacție. [< fr. putrescence].
putrescențelor
PUTRESCÉNȚĂ s.f. Putreziciune, putrefacție. [< fr. putrescence].
putrescenți
PUTRESCÉNT, -Ă, putrescenți, -te, adj. (Livr.) Care a intrat în putrefacție. – Din fr. putrescent. DOOM
putrescént (livr.) (pu-tres-) adj. m., pl. putrescénți; f. putrescéntă, pl. putrescénte
putrescenții
PUTRESCÉNT, -Ă, putrescenți, -te, adj. (Livr.) Care a intrat în putrefacție. – Din fr. putrescent. DOOM
putrescént (livr.) (pu-tres-) adj. m., pl. putrescénți; f. putrescéntă, pl. putrescénte
putrescenților
PUTRESCÉNT, -Ă, putrescenți, -te, adj. (Livr.) Care a intrat în putrefacție. – Din fr. putrescent. DOOM
putrescént (livr.) (pu-tres-) adj. m., pl. putrescénți; f. putrescéntă, pl. putrescénte
putrescibil
PUTRESCÍBIL, -Ă, putrescibili, -e, adj. (Livr.) Care poate putrezi; care putrezește ușor; putrefiabil. – Din fr. putrescible. DOOM
putrescíbil (livr.) (pu-tres-) adj. m., pl. putrescíbili; f. putrescíbilă, pl. putrescíbile
putrescibila
PUTRESCÍBIL, -Ă, putrescibili, -e, adj. (Livr.) Care poate putrezi; care putrezește ușor; putrefiabil. – Din fr. putrescible. DOOM
putrescíbil (livr.) (pu-tres-) adj. m., pl. putrescíbili; f. putrescíbilă, pl. putrescíbile
putrescibile
PUTRESCÍBIL, -Ă, putrescibili, -e, adj. (Livr.) Care poate putrezi; care putrezește ușor; putrefiabil. – Din fr. putrescible. DOOM
putrescíbil (livr.) (pu-tres-) adj. m., pl. putrescíbili; f. putrescíbilă, pl. putrescíbile
putrescibilei
PUTRESCÍBIL, -Ă, putrescibili, -e, adj. (Livr.) Care poate putrezi; care putrezește ușor; putrefiabil. – Din fr. putrescible. DOOM
putrescíbil (livr.) (pu-tres-) adj. m., pl. putrescíbili; f. putrescíbilă, pl. putrescíbile
putrescibilele
PUTRESCÍBIL, -Ă, putrescibili, -e, adj. (Livr.) Care poate putrezi; care putrezește ușor; putrefiabil. – Din fr. putrescible. DOOM
putrescíbil (livr.) (pu-tres-) adj. m., pl. putrescíbili; f. putrescíbilă, pl. putrescíbile
putrescibilelor
PUTRESCÍBIL, -Ă, putrescibili, -e, adj. (Livr.) Care poate putrezi; care putrezește ușor; putrefiabil. – Din fr. putrescible. DOOM
putrescíbil (livr.) (pu-tres-) adj. m., pl. putrescíbili; f. putrescíbilă, pl. putrescíbile
putrescibili
PUTRESCÍBIL, -Ă, putrescibili, -e, adj. (Livr.) Care poate putrezi; care putrezește ușor; putrefiabil. – Din fr. putrescible. DOOM
putrescíbil (livr.) (pu-tres-) adj. m., pl. putrescíbili; f. putrescíbilă, pl. putrescíbile
putrescibilii
PUTRESCÍBIL, -Ă, putrescibili, -e, adj. (Livr.) Care poate putrezi; care putrezește ușor; putrefiabil. – Din fr. putrescible. DOOM
putrescíbil (livr.) (pu-tres-) adj. m., pl. putrescíbili; f. putrescíbilă, pl. putrescíbile
putrescibililor
PUTRESCÍBIL, -Ă, putrescibili, -e, adj. (Livr.) Care poate putrezi; care putrezește ușor; putrefiabil. – Din fr. putrescible. DOOM
putrescíbil (livr.) (pu-tres-) adj. m., pl. putrescíbili; f. putrescíbilă, pl. putrescíbile
putrescibilitate
PUTRESCIBILITÁTE s.f. Caracterul, natura a ceea ce este putrescibil. [Cf. fr. putrescibilité].
putrescibilitatea
PUTRESCIBILITÁTE s.f. Caracterul, natura a ceea ce este putrescibil. [Cf. fr. putrescibilité].
putrescibilități
PUTRESCIBILITÁTE s.f. Caracterul, natura a ceea ce este putrescibil. [Cf. fr. putrescibilité].
putrescibilității
PUTRESCIBILITÁTE s.f. Caracterul, natura a ceea ce este putrescibil. [Cf. fr. putrescibilité].
putrescibilul
PUTRESCÍBIL, -Ă, putrescibili, -e, adj. (Livr.) Care poate putrezi; care putrezește ușor; putrefiabil. – Din fr. putrescible. DOOM
putrescíbil (livr.) (pu-tres-) adj. m., pl. putrescíbili; f. putrescíbilă, pl. putrescíbile
putrescibilului
PUTRESCÍBIL, -Ă, putrescibili, -e, adj. (Livr.) Care poate putrezi; care putrezește ușor; putrefiabil. – Din fr. putrescible. DOOM
putrescíbil (livr.) (pu-tres-) adj. m., pl. putrescíbili; f. putrescíbilă, pl. putrescíbile
putrezea
PUTREZÍ, putrezesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre materii organice) A se descompune treptat sub influența bacteriilor de putrefacție; a se altera, a se strica, a putregăi, a se putrefia. ♦ (Despre organe și țesuturi ale corpului) A se cangrena. ♦ (Despre construcții de lemn) A se ruina, a se dărăpăna, a se strica din cauza umezelii. 2. Intranz. Fig. A sta mult timp într-un loc sau într-un post, fără perspectiva unei schimbări; a stagna într-o activitate; a lâncezi. – Din putred. DOOM
!putrezí (a ~) (pu-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. putrezésc, imperf. 3 sg. putrezeá; conj. prez. 3 să putrezeáscă
putrezeai
PUTREZÍ, putrezesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre materii organice) A se descompune treptat sub influența bacteriilor de putrefacție; a se altera, a se strica, a putregăi, a se putrefia. ♦ (Despre organe și țesuturi ale corpului) A se cangrena. ♦ (Despre construcții de lemn) A se ruina, a se dărăpăna, a se strica din cauza umezelii. 2. Intranz. Fig. A sta mult timp într-un loc sau într-un post, fără perspectiva unei schimbări; a stagna într-o activitate; a lâncezi. – Din putred. DOOM
!putrezí (a ~) (pu-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. putrezésc, imperf. 3 sg. putrezeá; conj. prez. 3 să putrezeáscă
putrezeala
PUTREZEÁLĂ, putrezeli, s. f. Putrezire. – Putrezi + suf. -eală. DOOM
putrezeálă (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrezélii; pl. putrezéli
putrezeam
PUTREZÍ, putrezesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre materii organice) A se descompune treptat sub influența bacteriilor de putrefacție; a se altera, a se strica, a putregăi, a se putrefia. ♦ (Despre organe și țesuturi ale corpului) A se cangrena. ♦ (Despre construcții de lemn) A se ruina, a se dărăpăna, a se strica din cauza umezelii. 2. Intranz. Fig. A sta mult timp într-un loc sau într-un post, fără perspectiva unei schimbări; a stagna într-o activitate; a lâncezi. – Din putred. DOOM
!putrezí (a ~) (pu-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. putrezésc, imperf. 3 sg. putrezeá; conj. prez. 3 să putrezeáscă
putrezească
PUTREZÍ, putrezesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre materii organice) A se descompune treptat sub influența bacteriilor de putrefacție; a se altera, a se strica, a putregăi, a se putrefia. ♦ (Despre organe și țesuturi ale corpului) A se cangrena. ♦ (Despre construcții de lemn) A se ruina, a se dărăpăna, a se strica din cauza umezelii. 2. Intranz. Fig. A sta mult timp într-un loc sau într-un post, fără perspectiva unei schimbări; a stagna într-o activitate; a lâncezi. – Din putred. DOOM
!putrezí (a ~) (pu-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. putrezésc, imperf. 3 sg. putrezeá; conj. prez. 3 să putrezeáscă
putrezeau
PUTREZÍ, putrezesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre materii organice) A se descompune treptat sub influența bacteriilor de putrefacție; a se altera, a se strica, a putregăi, a se putrefia. ♦ (Despre organe și țesuturi ale corpului) A se cangrena. ♦ (Despre construcții de lemn) A se ruina, a se dărăpăna, a se strica din cauza umezelii. 2. Intranz. Fig. A sta mult timp într-un loc sau într-un post, fără perspectiva unei schimbări; a stagna într-o activitate; a lâncezi. – Din putred. DOOM
!putrezí (a ~) (pu-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. putrezésc, imperf. 3 sg. putrezeá; conj. prez. 3 să putrezeáscă
putrezeați
PUTREZÍ, putrezesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre materii organice) A se descompune treptat sub influența bacteriilor de putrefacție; a se altera, a se strica, a putregăi, a se putrefia. ♦ (Despre organe și țesuturi ale corpului) A se cangrena. ♦ (Despre construcții de lemn) A se ruina, a se dărăpăna, a se strica din cauza umezelii. 2. Intranz. Fig. A sta mult timp într-un loc sau într-un post, fără perspectiva unei schimbări; a stagna într-o activitate; a lâncezi. – Din putred. DOOM
!putrezí (a ~) (pu-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. putrezésc, imperf. 3 sg. putrezeá; conj. prez. 3 să putrezeáscă
putrezeli
PUTREZEÁLĂ, putrezeli, s. f. Putrezire. – Putrezi + suf. -eală. DOOM
putrezeálă (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrezélii; pl. putrezéli
putrezelii
PUTREZEÁLĂ, putrezeli, s. f. Putrezire. – Putrezi + suf. -eală. DOOM
putrezeálă (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrezélii; pl. putrezéli
putrezelile
PUTREZEÁLĂ, putrezeli, s. f. Putrezire. – Putrezi + suf. -eală. DOOM
putrezeálă (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrezélii; pl. putrezéli
putrezelilor
PUTREZEÁLĂ, putrezeli, s. f. Putrezire. – Putrezi + suf. -eală. DOOM
putrezeálă (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrezélii; pl. putrezéli
putrezesc
PUTREZÍ, putrezesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre materii organice) A se descompune treptat sub influența bacteriilor de putrefacție; a se altera, a se strica, a putregăi, a se putrefia. ♦ (Despre organe și țesuturi ale corpului) A se cangrena. ♦ (Despre construcții de lemn) A se ruina, a se dărăpăna, a se strica din cauza umezelii. 2. Intranz. Fig. A sta mult timp într-un loc sau într-un post, fără perspectiva unei schimbări; a stagna într-o activitate; a lâncezi. – Din putred. DOOM
!putrezí (a ~) (pu-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. putrezésc, imperf. 3 sg. putrezeá; conj. prez. 3 să putrezeáscă
putrezește
PUTREZÍ, putrezesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre materii organice) A se descompune treptat sub influența bacteriilor de putrefacție; a se altera, a se strica, a putregăi, a se putrefia. ♦ (Despre organe și țesuturi ale corpului) A se cangrena. ♦ (Despre construcții de lemn) A se ruina, a se dărăpăna, a se strica din cauza umezelii. 2. Intranz. Fig. A sta mult timp într-un loc sau într-un post, fără perspectiva unei schimbări; a stagna într-o activitate; a lâncezi. – Din putred. DOOM
!putrezí (a ~) (pu-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. putrezésc, imperf. 3 sg. putrezeá; conj. prez. 3 să putrezeáscă
putrezești
PUTREZÍ, putrezesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre materii organice) A se descompune treptat sub influența bacteriilor de putrefacție; a se altera, a se strica, a putregăi, a se putrefia. ♦ (Despre organe și țesuturi ale corpului) A se cangrena. ♦ (Despre construcții de lemn) A se ruina, a se dărăpăna, a se strica din cauza umezelii. 2. Intranz. Fig. A sta mult timp într-un loc sau într-un post, fără perspectiva unei schimbări; a stagna într-o activitate; a lâncezi. – Din putred. DOOM
!putrezí (a ~) (pu-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. putrezésc, imperf. 3 sg. putrezeá; conj. prez. 3 să putrezeáscă
putrezi
PÚTRED, -Ă, putrezi, -de, adj. 1. Care a putrezit; intrat în putrefacție; putregăios, putrid. ◊ Expr. Putred de copt = foarte copt, răscopt, aproape stricat. Putred de bogat (sau bogat putred) = foarte bogat. (Pop.) Ploaie putredă = ploaie deasă și măruntă, de lungă durată. ♦ (Despre răni, țesuturi etc.) Cangrenat, purulent. ♦ (Despre bălți, mlaștini) Care miroase urât; stătut. 2. Fig. Decăzut moralicește, dăunător societății, corupt. ◊ Expr. E ceva putred la mijloc (sau în Danemarca), se spune când lucrurile nu se desfășoară normal, când există ceva suspect. – Lat. putridus. DOOM
pútred (pu-tred) adj. m., pl. pútrezi; f. pútredă, pl. pútrede
putrezi
PUTREZÍ, putrezesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre materii organice) A se descompune treptat sub influența bacteriilor de putrefacție; a se altera, a se strica, a putregăi, a se putrefia. ♦ (Despre organe și țesuturi ale corpului) A se cangrena. ♦ (Despre construcții de lemn) A se ruina, a se dărăpăna, a se strica din cauza umezelii. 2. Intranz. Fig. A sta mult timp într-un loc sau într-un post, fără perspectiva unei schimbări; a stagna într-o activitate; a lâncezi. – Din putred. DOOM
!putrezí (a ~) (pu-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. putrezésc, imperf. 3 sg. putrezeá; conj. prez. 3 să putrezeáscă
putreziciune
PUTREZICIÚNE, putreziciuni, s. f. 1. Materie organică putredă; organism mort, intrat în putrefacție; putregai, putriditate, putrezime, putrezitură, putrejune. ♦ Starea unui organism putred. 2. Fig. Descompunere morală, decădere. – Putrezi + suf. -ciune. DOOM
putreziciúne (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putreziciúnii; pl. putreziciúni
putreziciunea
PUTREZICIÚNE, putreziciuni, s. f. 1. Materie organică putredă; organism mort, intrat în putrefacție; putregai, putriditate, putrezime, putrezitură, putrejune. ♦ Starea unui organism putred. 2. Fig. Descompunere morală, decădere. – Putrezi + suf. -ciune. DOOM
putreziciúne (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putreziciúnii; pl. putreziciúni
putreziciuni
PUTREZICIÚNE, putreziciuni, s. f. 1. Materie organică putredă; organism mort, intrat în putrefacție; putregai, putriditate, putrezime, putrezitură, putrejune. ♦ Starea unui organism putred. 2. Fig. Descompunere morală, decădere. – Putrezi + suf. -ciune. DOOM
putreziciúne (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putreziciúnii; pl. putreziciúni
putreziciunii
PUTREZICIÚNE, putreziciuni, s. f. 1. Materie organică putredă; organism mort, intrat în putrefacție; putregai, putriditate, putrezime, putrezitură, putrejune. ♦ Starea unui organism putred. 2. Fig. Descompunere morală, decădere. – Putrezi + suf. -ciune. DOOM
putreziciúne (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putreziciúnii; pl. putreziciúni
putreziciunile
PUTREZICIÚNE, putreziciuni, s. f. 1. Materie organică putredă; organism mort, intrat în putrefacție; putregai, putriditate, putrezime, putrezitură, putrejune. ♦ Starea unui organism putred. 2. Fig. Descompunere morală, decădere. – Putrezi + suf. -ciune. DOOM
putreziciúne (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putreziciúnii; pl. putreziciúni
putreziciunilor
PUTREZICIÚNE, putreziciuni, s. f. 1. Materie organică putredă; organism mort, intrat în putrefacție; putregai, putriditate, putrezime, putrezitură, putrejune. ♦ Starea unui organism putred. 2. Fig. Descompunere morală, decădere. – Putrezi + suf. -ciune. DOOM
putreziciúne (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putreziciúnii; pl. putreziciúni
putrezii
PÚTRED, -Ă, putrezi, -de, adj. 1. Care a putrezit; intrat în putrefacție; putregăios, putrid. ◊ Expr. Putred de copt = foarte copt, răscopt, aproape stricat. Putred de bogat (sau bogat putred) = foarte bogat. (Pop.) Ploaie putredă = ploaie deasă și măruntă, de lungă durată. ♦ (Despre răni, țesuturi etc.) Cangrenat, purulent. ♦ (Despre bălți, mlaștini) Care miroase urât; stătut. 2. Fig. Decăzut moralicește, dăunător societății, corupt. ◊ Expr. E ceva putred la mijloc (sau în Danemarca), se spune când lucrurile nu se desfășoară normal, când există ceva suspect. – Lat. putridus. DOOM
pútred (pu-tred) adj. m., pl. pútrezi; f. pútredă, pl. pútrede
putrezii
PUTREZÍ, putrezesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre materii organice) A se descompune treptat sub influența bacteriilor de putrefacție; a se altera, a se strica, a putregăi, a se putrefia. ♦ (Despre organe și țesuturi ale corpului) A se cangrena. ♦ (Despre construcții de lemn) A se ruina, a se dărăpăna, a se strica din cauza umezelii. 2. Intranz. Fig. A sta mult timp într-un loc sau într-un post, fără perspectiva unei schimbări; a stagna într-o activitate; a lâncezi. – Din putred. DOOM
!putrezí (a ~) (pu-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. putrezésc, imperf. 3 sg. putrezeá; conj. prez. 3 să putrezeáscă
putrezilor
PÚTRED, -Ă, putrezi, -de, adj. 1. Care a putrezit; intrat în putrefacție; putregăios, putrid. ◊ Expr. Putred de copt = foarte copt, răscopt, aproape stricat. Putred de bogat (sau bogat putred) = foarte bogat. (Pop.) Ploaie putredă = ploaie deasă și măruntă, de lungă durată. ♦ (Despre răni, țesuturi etc.) Cangrenat, purulent. ♦ (Despre bălți, mlaștini) Care miroase urât; stătut. 2. Fig. Decăzut moralicește, dăunător societății, corupt. ◊ Expr. E ceva putred la mijloc (sau în Danemarca), se spune când lucrurile nu se desfășoară normal, când există ceva suspect. – Lat. putridus. DOOM
pútred (pu-tred) adj. m., pl. pútrezi; f. pútredă, pl. pútrede
putrezim
PUTREZÍ, putrezesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre materii organice) A se descompune treptat sub influența bacteriilor de putrefacție; a se altera, a se strica, a putregăi, a se putrefia. ♦ (Despre organe și țesuturi ale corpului) A se cangrena. ♦ (Despre construcții de lemn) A se ruina, a se dărăpăna, a se strica din cauza umezelii. 2. Intranz. Fig. A sta mult timp într-un loc sau într-un post, fără perspectiva unei schimbări; a stagna într-o activitate; a lâncezi. – Din putred. DOOM
!putrezí (a ~) (pu-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. putrezésc, imperf. 3 sg. putrezeá; conj. prez. 3 să putrezeáscă
putrezime
PUTREZÍME, putrezimi, s. f. (Rar) Putreziciune. – Putred + suf. -ime. DOOM
putrezíme (rar) (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrezímii; pl. putrezími
putrezimea
PUTREZÍME, putrezimi, s. f. (Rar) Putreziciune. – Putred + suf. -ime. DOOM
putrezíme (rar) (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrezímii; pl. putrezími
putrezimi
PUTREZÍME, putrezimi, s. f. (Rar) Putreziciune. – Putred + suf. -ime. DOOM
putrezíme (rar) (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrezímii; pl. putrezími
putrezimii
PUTREZÍME, putrezimi, s. f. (Rar) Putreziciune. – Putred + suf. -ime. DOOM
putrezíme (rar) (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrezímii; pl. putrezími
putrezimile
PUTREZÍME, putrezimi, s. f. (Rar) Putreziciune. – Putred + suf. -ime. DOOM
putrezíme (rar) (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrezímii; pl. putrezími
putrezimilor
PUTREZÍME, putrezimi, s. f. (Rar) Putreziciune. – Putred + suf. -ime. DOOM
putrezíme (rar) (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrezímii; pl. putrezími
putrezind
PUTREZÍ, putrezesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre materii organice) A se descompune treptat sub influența bacteriilor de putrefacție; a se altera, a se strica, a putregăi, a se putrefia. ♦ (Despre organe și țesuturi ale corpului) A se cangrena. ♦ (Despre construcții de lemn) A se ruina, a se dărăpăna, a se strica din cauza umezelii. 2. Intranz. Fig. A sta mult timp într-un loc sau într-un post, fără perspectiva unei schimbări; a stagna într-o activitate; a lâncezi. – Din putred. DOOM
!putrezí (a ~) (pu-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. putrezésc, imperf. 3 sg. putrezeá; conj. prez. 3 să putrezeáscă
putrezire
PUTREZÍ, putrezesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre materii organice) A se descompune treptat sub influența bacteriilor de putrefacție; a se altera, a se strica, a putregăi, a se putrefia. ♦ (Despre organe și țesuturi ale corpului) A se cangrena. ♦ (Despre construcții de lemn) A se ruina, a se dărăpăna, a se strica din cauza umezelii. 2. Intranz. Fig. A sta mult timp într-un loc sau într-un post, fără perspectiva unei schimbări; a stagna într-o activitate; a lâncezi. – Din putred. DOOM
!putrezí (a ~) (pu-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. putrezésc, imperf. 3 sg. putrezeá; conj. prez. 3 să putrezeáscă
putrezire
PUTREZÍRE, putreziri, s. f. Faptul de a (se) putrezi; putrezeală. – V. putrezi. DOOM
putrezíre (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrezírii; pl. putrezíri
putrezirea
PUTREZÍRE, putreziri, s. f. Faptul de a (se) putrezi; putrezeală. – V. putrezi. DOOM
putrezíre (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrezírii; pl. putrezíri
putreziri
PUTREZÍRE, putreziri, s. f. Faptul de a (se) putrezi; putrezeală. – V. putrezi. DOOM
putrezíre (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrezírii; pl. putrezíri
putrezirii
PUTREZÍRE, putreziri, s. f. Faptul de a (se) putrezi; putrezeală. – V. putrezi. DOOM
putrezíre (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrezírii; pl. putrezíri
putrezirile
PUTREZÍRE, putreziri, s. f. Faptul de a (se) putrezi; putrezeală. – V. putrezi. DOOM
putrezíre (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrezírii; pl. putrezíri
putrezirilor
PUTREZÍRE, putreziri, s. f. Faptul de a (se) putrezi; putrezeală. – V. putrezi. DOOM
putrezíre (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrezírii; pl. putrezíri
putreziră
PUTREZÍ, putrezesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre materii organice) A se descompune treptat sub influența bacteriilor de putrefacție; a se altera, a se strica, a putregăi, a se putrefia. ♦ (Despre organe și țesuturi ale corpului) A se cangrena. ♦ (Despre construcții de lemn) A se ruina, a se dărăpăna, a se strica din cauza umezelii. 2. Intranz. Fig. A sta mult timp într-un loc sau într-un post, fără perspectiva unei schimbări; a stagna într-o activitate; a lâncezi. – Din putred. DOOM
!putrezí (a ~) (pu-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. putrezésc, imperf. 3 sg. putrezeá; conj. prez. 3 să putrezeáscă
putrezirăm
PUTREZÍ, putrezesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre materii organice) A se descompune treptat sub influența bacteriilor de putrefacție; a se altera, a se strica, a putregăi, a se putrefia. ♦ (Despre organe și țesuturi ale corpului) A se cangrena. ♦ (Despre construcții de lemn) A se ruina, a se dărăpăna, a se strica din cauza umezelii. 2. Intranz. Fig. A sta mult timp într-un loc sau într-un post, fără perspectiva unei schimbări; a stagna într-o activitate; a lâncezi. – Din putred. DOOM
!putrezí (a ~) (pu-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. putrezésc, imperf. 3 sg. putrezeá; conj. prez. 3 să putrezeáscă
putrezirăți
PUTREZÍ, putrezesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre materii organice) A se descompune treptat sub influența bacteriilor de putrefacție; a se altera, a se strica, a putregăi, a se putrefia. ♦ (Despre organe și țesuturi ale corpului) A se cangrena. ♦ (Despre construcții de lemn) A se ruina, a se dărăpăna, a se strica din cauza umezelii. 2. Intranz. Fig. A sta mult timp într-un loc sau într-un post, fără perspectiva unei schimbări; a stagna într-o activitate; a lâncezi. – Din putred. DOOM
!putrezí (a ~) (pu-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. putrezésc, imperf. 3 sg. putrezeá; conj. prez. 3 să putrezeáscă
putrezise
PUTREZÍ, putrezesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre materii organice) A se descompune treptat sub influența bacteriilor de putrefacție; a se altera, a se strica, a putregăi, a se putrefia. ♦ (Despre organe și țesuturi ale corpului) A se cangrena. ♦ (Despre construcții de lemn) A se ruina, a se dărăpăna, a se strica din cauza umezelii. 2. Intranz. Fig. A sta mult timp într-un loc sau într-un post, fără perspectiva unei schimbări; a stagna într-o activitate; a lâncezi. – Din putred. DOOM
!putrezí (a ~) (pu-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. putrezésc, imperf. 3 sg. putrezeá; conj. prez. 3 să putrezeáscă
putrezisem
PUTREZÍ, putrezesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre materii organice) A se descompune treptat sub influența bacteriilor de putrefacție; a se altera, a se strica, a putregăi, a se putrefia. ♦ (Despre organe și țesuturi ale corpului) A se cangrena. ♦ (Despre construcții de lemn) A se ruina, a se dărăpăna, a se strica din cauza umezelii. 2. Intranz. Fig. A sta mult timp într-un loc sau într-un post, fără perspectiva unei schimbări; a stagna într-o activitate; a lâncezi. – Din putred. DOOM
!putrezí (a ~) (pu-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. putrezésc, imperf. 3 sg. putrezeá; conj. prez. 3 să putrezeáscă
putreziseră
PUTREZÍ, putrezesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre materii organice) A se descompune treptat sub influența bacteriilor de putrefacție; a se altera, a se strica, a putregăi, a se putrefia. ♦ (Despre organe și țesuturi ale corpului) A se cangrena. ♦ (Despre construcții de lemn) A se ruina, a se dărăpăna, a se strica din cauza umezelii. 2. Intranz. Fig. A sta mult timp într-un loc sau într-un post, fără perspectiva unei schimbări; a stagna într-o activitate; a lâncezi. – Din putred. DOOM
!putrezí (a ~) (pu-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. putrezésc, imperf. 3 sg. putrezeá; conj. prez. 3 să putrezeáscă
putreziserăm
PUTREZÍ, putrezesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre materii organice) A se descompune treptat sub influența bacteriilor de putrefacție; a se altera, a se strica, a putregăi, a se putrefia. ♦ (Despre organe și țesuturi ale corpului) A se cangrena. ♦ (Despre construcții de lemn) A se ruina, a se dărăpăna, a se strica din cauza umezelii. 2. Intranz. Fig. A sta mult timp într-un loc sau într-un post, fără perspectiva unei schimbări; a stagna într-o activitate; a lâncezi. – Din putred. DOOM
!putrezí (a ~) (pu-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. putrezésc, imperf. 3 sg. putrezeá; conj. prez. 3 să putrezeáscă
putreziserăți
PUTREZÍ, putrezesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre materii organice) A se descompune treptat sub influența bacteriilor de putrefacție; a se altera, a se strica, a putregăi, a se putrefia. ♦ (Despre organe și țesuturi ale corpului) A se cangrena. ♦ (Despre construcții de lemn) A se ruina, a se dărăpăna, a se strica din cauza umezelii. 2. Intranz. Fig. A sta mult timp într-un loc sau într-un post, fără perspectiva unei schimbări; a stagna într-o activitate; a lâncezi. – Din putred. DOOM
!putrezí (a ~) (pu-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. putrezésc, imperf. 3 sg. putrezeá; conj. prez. 3 să putrezeáscă
putreziseși
PUTREZÍ, putrezesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre materii organice) A se descompune treptat sub influența bacteriilor de putrefacție; a se altera, a se strica, a putregăi, a se putrefia. ♦ (Despre organe și țesuturi ale corpului) A se cangrena. ♦ (Despre construcții de lemn) A se ruina, a se dărăpăna, a se strica din cauza umezelii. 2. Intranz. Fig. A sta mult timp într-un loc sau într-un post, fără perspectiva unei schimbări; a stagna într-o activitate; a lâncezi. – Din putred. DOOM
!putrezí (a ~) (pu-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. putrezésc, imperf. 3 sg. putrezeá; conj. prez. 3 să putrezeáscă
putreziseți
PUTREZÍ, putrezesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre materii organice) A se descompune treptat sub influența bacteriilor de putrefacție; a se altera, a se strica, a putregăi, a se putrefia. ♦ (Despre organe și țesuturi ale corpului) A se cangrena. ♦ (Despre construcții de lemn) A se ruina, a se dărăpăna, a se strica din cauza umezelii. 2. Intranz. Fig. A sta mult timp într-un loc sau într-un post, fără perspectiva unei schimbări; a stagna într-o activitate; a lâncezi. – Din putred. DOOM
!putrezí (a ~) (pu-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. putrezésc, imperf. 3 sg. putrezeá; conj. prez. 3 să putrezeáscă
putrezit
PUTREZÍ, putrezesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre materii organice) A se descompune treptat sub influența bacteriilor de putrefacție; a se altera, a se strica, a putregăi, a se putrefia. ♦ (Despre organe și țesuturi ale corpului) A se cangrena. ♦ (Despre construcții de lemn) A se ruina, a se dărăpăna, a se strica din cauza umezelii. 2. Intranz. Fig. A sta mult timp într-un loc sau într-un post, fără perspectiva unei schimbări; a stagna într-o activitate; a lâncezi. – Din putred. DOOM
!putrezí (a ~) (pu-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. putrezésc, imperf. 3 sg. putrezeá; conj. prez. 3 să putrezeáscă
putrezit
PUTREZÍT, -Ă, putreziți, -te, adj. (Despre materii organice) Descompus, intrat în putrefacție; putregăit. – V. putrezi.
putrezita
PUTREZÍT, -Ă, putreziți, -te, adj. (Despre materii organice) Descompus, intrat în putrefacție; putregăit. – V. putrezi.
putrezite
PUTREZÍT, -Ă, putreziți, -te, adj. (Despre materii organice) Descompus, intrat în putrefacție; putregăit. – V. putrezi.
putrezitei
PUTREZÍT, -Ă, putreziți, -te, adj. (Despre materii organice) Descompus, intrat în putrefacție; putregăit. – V. putrezi.
putrezitele
PUTREZÍT, -Ă, putreziți, -te, adj. (Despre materii organice) Descompus, intrat în putrefacție; putregăit. – V. putrezi.
putrezitelor
PUTREZÍT, -Ă, putreziți, -te, adj. (Despre materii organice) Descompus, intrat în putrefacție; putregăit. – V. putrezi.
putrezitul
PUTREZÍT, -Ă, putreziți, -te, adj. (Despre materii organice) Descompus, intrat în putrefacție; putregăit. – V. putrezi.
putrezitului
PUTREZÍT, -Ă, putreziți, -te, adj. (Despre materii organice) Descompus, intrat în putrefacție; putregăit. – V. putrezi.
putrezitura
PUTREZITÚRĂ, putrezituri, s. f. (Rar) Putreziciune. – Putrezi + suf. -tură. DOOM
putrezitúră (rar) (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrezitúrii; pl. putrezitúri
putrezituri
PUTREZITÚRĂ, putrezituri, s. f. (Rar) Putreziciune. – Putrezi + suf. -tură. DOOM
putrezitúră (rar) (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrezitúrii; pl. putrezitúri
putreziturii
PUTREZITÚRĂ, putrezituri, s. f. (Rar) Putreziciune. – Putrezi + suf. -tură. DOOM
putrezitúră (rar) (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrezitúrii; pl. putrezitúri
putreziturile
PUTREZITÚRĂ, putrezituri, s. f. (Rar) Putreziciune. – Putrezi + suf. -tură. DOOM
putrezitúră (rar) (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrezitúrii; pl. putrezitúri
putreziturilor
PUTREZITÚRĂ, putrezituri, s. f. (Rar) Putreziciune. – Putrezi + suf. -tură. DOOM
putrezitúră (rar) (pu-tre-) s. f., g.-d. art. putrezitúrii; pl. putrezitúri
putreziși
PUTREZÍ, putrezesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre materii organice) A se descompune treptat sub influența bacteriilor de putrefacție; a se altera, a se strica, a putregăi, a se putrefia. ♦ (Despre organe și țesuturi ale corpului) A se cangrena. ♦ (Despre construcții de lemn) A se ruina, a se dărăpăna, a se strica din cauza umezelii. 2. Intranz. Fig. A sta mult timp într-un loc sau într-un post, fără perspectiva unei schimbări; a stagna într-o activitate; a lâncezi. – Din putred. DOOM
!putrezí (a ~) (pu-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. putrezésc, imperf. 3 sg. putrezeá; conj. prez. 3 să putrezeáscă
putreziți
PUTREZÍ, putrezesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre materii organice) A se descompune treptat sub influența bacteriilor de putrefacție; a se altera, a se strica, a putregăi, a se putrefia. ♦ (Despre organe și țesuturi ale corpului) A se cangrena. ♦ (Despre construcții de lemn) A se ruina, a se dărăpăna, a se strica din cauza umezelii. 2. Intranz. Fig. A sta mult timp într-un loc sau într-un post, fără perspectiva unei schimbări; a stagna într-o activitate; a lâncezi. – Din putred. DOOM
!putrezí (a ~) (pu-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. putrezésc, imperf. 3 sg. putrezeá; conj. prez. 3 să putrezeáscă
putreziți
PUTREZÍT, -Ă, putreziți, -te, adj. (Despre materii organice) Descompus, intrat în putrefacție; putregăit. – V. putrezi.
putreziții
PUTREZÍT, -Ă, putreziți, -te, adj. (Despre materii organice) Descompus, intrat în putrefacție; putregăit. – V. putrezi.
putreziților
PUTREZÍT, -Ă, putreziți, -te, adj. (Despre materii organice) Descompus, intrat în putrefacție; putregăit. – V. putrezi.
putrid
PUTRÍD, -Ă, putrizi, -de, adj. (Livr.) Putred. – Din fr. putride. DOOM
putríd (livr.) (pu-trid) adj. m., pl. putrízi; f. putrídă, pl. putríde
putrida
PUTRÍD, -Ă, putrizi, -de, adj. (Livr.) Putred. – Din fr. putride. DOOM
putríd (livr.) (pu-trid) adj. m., pl. putrízi; f. putrídă, pl. putríde
putride
PUTRÍD, -Ă, putrizi, -de, adj. (Livr.) Putred. – Din fr. putride. DOOM
putríd (livr.) (pu-trid) adj. m., pl. putrízi; f. putrídă, pl. putríde
putridei
PUTRÍD, -Ă, putrizi, -de, adj. (Livr.) Putred. – Din fr. putride. DOOM
putríd (livr.) (pu-trid) adj. m., pl. putrízi; f. putrídă, pl. putríde
putridele
PUTRÍD, -Ă, putrizi, -de, adj. (Livr.) Putred. – Din fr. putride. DOOM
putríd (livr.) (pu-trid) adj. m., pl. putrízi; f. putrídă, pl. putríde
putridelor
PUTRÍD, -Ă, putrizi, -de, adj. (Livr.) Putred. – Din fr. putride. DOOM
putríd (livr.) (pu-trid) adj. m., pl. putrízi; f. putrídă, pl. putríde
putriditate
PUTRIDITÁTE s. f. (Livr.) Putreziciune. – Din fr. putridité. DOOM
putriditáte (livr.) (pu-tri-) s. f., g.-d. art. putriditắții
putridul
PUTRÍD, -Ă, putrizi, -de, adj. (Livr.) Putred. – Din fr. putride. DOOM
putríd (livr.) (pu-trid) adj. m., pl. putrízi; f. putrídă, pl. putríde
putridului
PUTRÍD, -Ă, putrizi, -de, adj. (Livr.) Putred. – Din fr. putride. DOOM
putríd (livr.) (pu-trid) adj. m., pl. putrízi; f. putrídă, pl. putríde
putrigai
PUTRIGÁI s. n. v. putregai.
putritudine
PUTRITÚDINE s.f. (Liv.) Putriditate. [Cf. it. putretudine].
putritudinea
PUTRITÚDINE s.f. (Liv.) Putriditate. [Cf. it. putretudine].
putritudini
PUTRITÚDINE s.f. (Liv.) Putriditate. [Cf. it. putretudine].
putritudinii
PUTRITÚDINE s.f. (Liv.) Putriditate. [Cf. it. putretudine].
putrizi
PUTRÍD, -Ă, putrizi, -de, adj. (Livr.) Putred. – Din fr. putride. DOOM
putríd (livr.) (pu-trid) adj. m., pl. putrízi; f. putrídă, pl. putríde
putrizii
PUTRÍD, -Ă, putrizi, -de, adj. (Livr.) Putred. – Din fr. putride. DOOM
putríd (livr.) (pu-trid) adj. m., pl. putrízi; f. putrídă, pl. putríde
putrizilor
PUTRÍD, -Ă, putrizi, -de, adj. (Livr.) Putred. – Din fr. putride. DOOM
putríd (livr.) (pu-trid) adj. m., pl. putrízi; f. putrídă, pl. putríde
putto
PÚTTO s.n. (Arte) Denumire în sculptura și pictura italiană pentru motivul plastic al copilului Amor; amoraș. ♦ Denumire dată figurilor de îngerași care apar frecvent în compozițiile iconografice sau decorative din epoca Renașterii și apoi în baroc. [Pl. -tti. / < it. putto].
putu
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse). DOOM
puteá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 să poátă; ger. putấnd; part. putút
putui
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse). DOOM
puteá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 să poátă; ger. putấnd; part. putút
puturoasa
PUTURÓS, -OÁSĂ, puturoși, -oase, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care miroase urât, care răspândește un miros neplăcut; p. ext. murdar, neîngrijit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) leneș, trândav. 3. S. f. (Bot.) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu inflorescență deasă; (reg.) cerențel, ridichioară (Diplotaxis tenuifolia). – Putoare + suf. -os. DOOM
puturós (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. puturóși; adj. f., s. f. puturoásă, pl. puturoáse
puturoasa
PUTURÓS, -OÁSĂ, puturoși, -oase, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care miroase urât, care răspândește un miros neplăcut; p. ext. murdar, neîngrijit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) leneș, trândav. 3. S. f. (Bot.) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu inflorescență deasă; (reg.) cerențel, ridichioară (Diplotaxis tenuifolia). – Putoare + suf. -os. DOOM
puturós (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. puturóși; adj. f., s. f. puturoásă, pl. puturoáse
puturoase
PUTURÓS, -OÁSĂ, puturoși, -oase, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care miroase urât, care răspândește un miros neplăcut; p. ext. murdar, neîngrijit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) leneș, trândav. 3. S. f. (Bot.) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu inflorescență deasă; (reg.) cerențel, ridichioară (Diplotaxis tenuifolia). – Putoare + suf. -os. DOOM
puturós (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. puturóși; adj. f., s. f. puturoásă, pl. puturoáse
puturoase
PUTURÓS, -OÁSĂ, puturoși, -oase, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care miroase urât, care răspândește un miros neplăcut; p. ext. murdar, neîngrijit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) leneș, trândav. 3. S. f. (Bot.) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu inflorescență deasă; (reg.) cerențel, ridichioară (Diplotaxis tenuifolia). – Putoare + suf. -os. DOOM
puturós (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. puturóși; adj. f., s. f. puturoásă, pl. puturoáse
puturoasei
PUTURÓS, -OÁSĂ, puturoși, -oase, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care miroase urât, care răspândește un miros neplăcut; p. ext. murdar, neîngrijit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) leneș, trândav. 3. S. f. (Bot.) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu inflorescență deasă; (reg.) cerențel, ridichioară (Diplotaxis tenuifolia). – Putoare + suf. -os. DOOM
puturós (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. puturóși; adj. f., s. f. puturoásă, pl. puturoáse
puturoasei
PUTURÓS, -OÁSĂ, puturoși, -oase, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care miroase urât, care răspândește un miros neplăcut; p. ext. murdar, neîngrijit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) leneș, trândav. 3. S. f. (Bot.) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu inflorescență deasă; (reg.) cerențel, ridichioară (Diplotaxis tenuifolia). – Putoare + suf. -os. DOOM
puturós (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. puturóși; adj. f., s. f. puturoásă, pl. puturoáse
puturoasele
PUTURÓS, -OÁSĂ, puturoși, -oase, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care miroase urât, care răspândește un miros neplăcut; p. ext. murdar, neîngrijit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) leneș, trândav. 3. S. f. (Bot.) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu inflorescență deasă; (reg.) cerențel, ridichioară (Diplotaxis tenuifolia). – Putoare + suf. -os. DOOM
puturós (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. puturóși; adj. f., s. f. puturoásă, pl. puturoáse
puturoasele
PUTURÓS, -OÁSĂ, puturoși, -oase, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care miroase urât, care răspândește un miros neplăcut; p. ext. murdar, neîngrijit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) leneș, trândav. 3. S. f. (Bot.) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu inflorescență deasă; (reg.) cerențel, ridichioară (Diplotaxis tenuifolia). – Putoare + suf. -os. DOOM
puturós (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. puturóși; adj. f., s. f. puturoásă, pl. puturoáse
puturoaselor
PUTURÓS, -OÁSĂ, puturoși, -oase, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care miroase urât, care răspândește un miros neplăcut; p. ext. murdar, neîngrijit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) leneș, trândav. 3. S. f. (Bot.) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu inflorescență deasă; (reg.) cerențel, ridichioară (Diplotaxis tenuifolia). – Putoare + suf. -os. DOOM
puturós (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. puturóși; adj. f., s. f. puturoásă, pl. puturoáse
puturoaselor
PUTURÓS, -OÁSĂ, puturoși, -oase, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care miroase urât, care răspândește un miros neplăcut; p. ext. murdar, neîngrijit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) leneș, trândav. 3. S. f. (Bot.) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu inflorescență deasă; (reg.) cerențel, ridichioară (Diplotaxis tenuifolia). – Putoare + suf. -os. DOOM
puturós (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. puturóși; adj. f., s. f. puturoásă, pl. puturoáse
puturos
PUTURÓS, -OÁSĂ, puturoși, -oase, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care miroase urât, care răspândește un miros neplăcut; p. ext. murdar, neîngrijit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) leneș, trândav. 3. S. f. (Bot.) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu inflorescență deasă; (reg.) cerențel, ridichioară (Diplotaxis tenuifolia). – Putoare + suf. -os. DOOM
puturós (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. puturóși; adj. f., s. f. puturoásă, pl. puturoáse
puturos
PUTURÓS, -OÁSĂ, puturoși, -oase, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care miroase urât, care răspândește un miros neplăcut; p. ext. murdar, neîngrijit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) leneș, trândav. 3. S. f. (Bot.) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu inflorescență deasă; (reg.) cerențel, ridichioară (Diplotaxis tenuifolia). – Putoare + suf. -os. DOOM
puturós (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. puturóși; adj. f., s. f. puturoásă, pl. puturoáse
puturosul
PUTURÓS, -OÁSĂ, puturoși, -oase, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care miroase urât, care răspândește un miros neplăcut; p. ext. murdar, neîngrijit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) leneș, trândav. 3. S. f. (Bot.) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu inflorescență deasă; (reg.) cerențel, ridichioară (Diplotaxis tenuifolia). – Putoare + suf. -os. DOOM
puturós (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. puturóși; adj. f., s. f. puturoásă, pl. puturoáse
puturosul
PUTURÓS, -OÁSĂ, puturoși, -oase, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care miroase urât, care răspândește un miros neplăcut; p. ext. murdar, neîngrijit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) leneș, trândav. 3. S. f. (Bot.) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu inflorescență deasă; (reg.) cerențel, ridichioară (Diplotaxis tenuifolia). – Putoare + suf. -os. DOOM
puturós (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. puturóși; adj. f., s. f. puturoásă, pl. puturoáse
puturosului
PUTURÓS, -OÁSĂ, puturoși, -oase, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care miroase urât, care răspândește un miros neplăcut; p. ext. murdar, neîngrijit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) leneș, trândav. 3. S. f. (Bot.) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu inflorescență deasă; (reg.) cerențel, ridichioară (Diplotaxis tenuifolia). – Putoare + suf. -os. DOOM
puturós (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. puturóși; adj. f., s. f. puturoásă, pl. puturoáse
puturosului
PUTURÓS, -OÁSĂ, puturoși, -oase, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care miroase urât, care răspândește un miros neplăcut; p. ext. murdar, neîngrijit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) leneș, trândav. 3. S. f. (Bot.) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu inflorescență deasă; (reg.) cerențel, ridichioară (Diplotaxis tenuifolia). – Putoare + suf. -os. DOOM
puturós (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. puturóși; adj. f., s. f. puturoásă, pl. puturoáse
puturoșenia
PUTUROȘÉNIE, puturoșenii, s. f. (Pop. și fam.) 1. Ceea ce miroase urât, ceea ce răspândește un miros greu; miros greu, urât, răspândit de ceva sau de cineva. 2. Trândăvie, lenevie. ♦ Epitet dat unui om leneș, murdar. – Puturos + suf. -enie. DOOM
puturoșénie (pop., fam.) (-ni-e) s. f., art. puturoșénia (-ni-a), g.-d. art. puturoșéniei; pl. puturoșénii, art. puturoșéniile (-ni-i-)
puturoșenie
PUTUROȘÉNIE, puturoșenii, s. f. (Pop. și fam.) 1. Ceea ce miroase urât, ceea ce răspândește un miros greu; miros greu, urât, răspândit de ceva sau de cineva. 2. Trândăvie, lenevie. ♦ Epitet dat unui om leneș, murdar. – Puturos + suf. -enie. DOOM
puturoșénie (pop., fam.) (-ni-e) s. f., art. puturoșénia (-ni-a), g.-d. art. puturoșéniei; pl. puturoșénii, art. puturoșéniile (-ni-i-)
puturoșeniei
PUTUROȘÉNIE, puturoșenii, s. f. (Pop. și fam.) 1. Ceea ce miroase urât, ceea ce răspândește un miros greu; miros greu, urât, răspândit de ceva sau de cineva. 2. Trândăvie, lenevie. ♦ Epitet dat unui om leneș, murdar. – Puturos + suf. -enie. DOOM
puturoșénie (pop., fam.) (-ni-e) s. f., art. puturoșénia (-ni-a), g.-d. art. puturoșéniei; pl. puturoșénii, art. puturoșéniile (-ni-i-)
puturoșenii
PUTUROȘÉNIE, puturoșenii, s. f. (Pop. și fam.) 1. Ceea ce miroase urât, ceea ce răspândește un miros greu; miros greu, urât, răspândit de ceva sau de cineva. 2. Trândăvie, lenevie. ♦ Epitet dat unui om leneș, murdar. – Puturos + suf. -enie. DOOM
puturoșénie (pop., fam.) (-ni-e) s. f., art. puturoșénia (-ni-a), g.-d. art. puturoșéniei; pl. puturoșénii, art. puturoșéniile (-ni-i-)
puturoșeniile
PUTUROȘÉNIE, puturoșenii, s. f. (Pop. și fam.) 1. Ceea ce miroase urât, ceea ce răspândește un miros greu; miros greu, urât, răspândit de ceva sau de cineva. 2. Trândăvie, lenevie. ♦ Epitet dat unui om leneș, murdar. – Puturos + suf. -enie. DOOM
puturoșénie (pop., fam.) (-ni-e) s. f., art. puturoșénia (-ni-a), g.-d. art. puturoșéniei; pl. puturoșénii, art. puturoșéniile (-ni-i-)
puturoșeniilor
PUTUROȘÉNIE, puturoșenii, s. f. (Pop. și fam.) 1. Ceea ce miroase urât, ceea ce răspândește un miros greu; miros greu, urât, răspândit de ceva sau de cineva. 2. Trândăvie, lenevie. ♦ Epitet dat unui om leneș, murdar. – Puturos + suf. -enie. DOOM
puturoșénie (pop., fam.) (-ni-e) s. f., art. puturoșénia (-ni-a), g.-d. art. puturoșéniei; pl. puturoșénii, art. puturoșéniile (-ni-i-)
puturoși
PUTURÓS, -OÁSĂ, puturoși, -oase, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care miroase urât, care răspândește un miros neplăcut; p. ext. murdar, neîngrijit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) leneș, trândav. 3. S. f. (Bot.) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu inflorescență deasă; (reg.) cerențel, ridichioară (Diplotaxis tenuifolia). – Putoare + suf. -os. DOOM
puturós (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. puturóși; adj. f., s. f. puturoásă, pl. puturoáse
puturoși
PUTURÓS, -OÁSĂ, puturoși, -oase, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care miroase urât, care răspândește un miros neplăcut; p. ext. murdar, neîngrijit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) leneș, trândav. 3. S. f. (Bot.) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu inflorescență deasă; (reg.) cerențel, ridichioară (Diplotaxis tenuifolia). – Putoare + suf. -os. DOOM
puturós (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. puturóși; adj. f., s. f. puturoásă, pl. puturoáse
puturoșia
PUTUROȘÍE, puturoșii, s. f. (Pop. și fam.) Puturoșenie (2). – Puturos + suf. -ie. DOOM
puturoșíe (pop., fam.) s. f., art. puturoșía, g.-d. art. puturoșíei; pl. puturoșíi, art. puturoșíile
puturoșie
PUTUROȘÍE, puturoșii, s. f. (Pop. și fam.) Puturoșenie (2). – Puturos + suf. -ie. DOOM
puturoșíe (pop., fam.) s. f., art. puturoșía, g.-d. art. puturoșíei; pl. puturoșíi, art. puturoșíile
puturoșiei
PUTUROȘÍE, puturoșii, s. f. (Pop. și fam.) Puturoșenie (2). – Puturos + suf. -ie. DOOM
puturoșíe (pop., fam.) s. f., art. puturoșía, g.-d. art. puturoșíei; pl. puturoșíi, art. puturoșíile
puturoșii
PUTURÓS, -OÁSĂ, puturoși, -oase, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care miroase urât, care răspândește un miros neplăcut; p. ext. murdar, neîngrijit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) leneș, trândav. 3. S. f. (Bot.) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu inflorescență deasă; (reg.) cerențel, ridichioară (Diplotaxis tenuifolia). – Putoare + suf. -os. DOOM
puturós (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. puturóși; adj. f., s. f. puturoásă, pl. puturoáse
puturoșii
PUTURÓS, -OÁSĂ, puturoși, -oase, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care miroase urât, care răspândește un miros neplăcut; p. ext. murdar, neîngrijit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) leneș, trândav. 3. S. f. (Bot.) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu inflorescență deasă; (reg.) cerențel, ridichioară (Diplotaxis tenuifolia). – Putoare + suf. -os. DOOM
puturós (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. puturóși; adj. f., s. f. puturoásă, pl. puturoáse
puturoșii
PUTUROȘÍE, puturoșii, s. f. (Pop. și fam.) Puturoșenie (2). – Puturos + suf. -ie. DOOM
puturoșíe (pop., fam.) s. f., art. puturoșía, g.-d. art. puturoșíei; pl. puturoșíi, art. puturoșíile
puturoșiile
PUTUROȘÍE, puturoșii, s. f. (Pop. și fam.) Puturoșenie (2). – Puturos + suf. -ie. DOOM
puturoșíe (pop., fam.) s. f., art. puturoșía, g.-d. art. puturoșíei; pl. puturoșíi, art. puturoșíile
puturoșiilor
PUTUROȘÍE, puturoșii, s. f. (Pop. și fam.) Puturoșenie (2). – Puturos + suf. -ie. DOOM
puturoșíe (pop., fam.) s. f., art. puturoșía, g.-d. art. puturoșíei; pl. puturoșíi, art. puturoșíile
puturoșilor
PUTURÓS, -OÁSĂ, puturoși, -oase, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care miroase urât, care răspândește un miros neplăcut; p. ext. murdar, neîngrijit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) leneș, trândav. 3. S. f. (Bot.) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu inflorescență deasă; (reg.) cerențel, ridichioară (Diplotaxis tenuifolia). – Putoare + suf. -os. DOOM
puturós (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. puturóși; adj. f., s. f. puturoásă, pl. puturoáse
puturoșilor
PUTURÓS, -OÁSĂ, puturoși, -oase, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care miroase urât, care răspândește un miros neplăcut; p. ext. murdar, neîngrijit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) leneș, trândav. 3. S. f. (Bot.) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu inflorescență deasă; (reg.) cerențel, ridichioară (Diplotaxis tenuifolia). – Putoare + suf. -os. DOOM
puturós (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. puturóși; adj. f., s. f. puturoásă, pl. puturoáse
putură
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse). DOOM
puteá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 să poátă; ger. putấnd; part. putút
puturăm
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse). DOOM
puteá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 să poátă; ger. putấnd; part. putút
puturăți
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse). DOOM
puteá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 să poátă; ger. putấnd; part. putút
putuse
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse). DOOM
puteá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 să poátă; ger. putấnd; part. putút
putusem
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse). DOOM
puteá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 să poátă; ger. putấnd; part. putút
putuseră
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse). DOOM
puteá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 să poátă; ger. putấnd; part. putút
putuserăm
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse). DOOM
puteá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 să poátă; ger. putấnd; part. putút
putuserăți
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse). DOOM
puteá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 să poátă; ger. putấnd; part. putút
putuseși
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse). DOOM
puteá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 să poátă; ger. putấnd; part. putút
putuseți
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse). DOOM
puteá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 să poátă; ger. putấnd; part. putút
putut
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse). DOOM
puteá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 să poátă; ger. putấnd; part. putút
putuși
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse). DOOM
puteá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 să poátă; ger. putấnd; part. putút
putând
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse). DOOM
puteá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 să poátă; ger. putấnd; part. putút
putînd
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse). DOOM
puteá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 să poátă; ger. putấnd; part. putút
pută
PUȚÍ, put, vb. IV. Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊ Expr. A puți locul sub cineva sau a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș. A puți a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit. A-i puți a... = a simți miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piața de mere. – Lat. *putire (= putere). DOOM
puțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. put, imperf. 3 sg. puțeá; conj. prez. 3 să pútă
puvoi
PUVÓI s. n. v. puhoi1.
puzderia
PUZDÉRIE, puzderii, s. f. 1. Resturi lemnoase care cad din tulpina cânepii sau a inului la melițare și la scărmănare. ◊ Expr. A (se) face puzderie = a (se) sfărâma, a (se) face praf; a (se) distruge. 2. Mulțime de fulgi, de stropi de ploaie, de gunoaie mărunte etc. (răscolite de vânt). 3. (Cu determinări la pl. introduse prin prep. „de”) Mulțime, număr mare. [Var.: (reg.) pozdérie s. f.] – Din sl. pozderije. DOOM
puzdérie (-ri-e) s. f., art. puzdéria (-ri-a), g.-d. art. puzdériei; pl. puzdérii, art. puzdériile (-ri-i-)
puzderie
PUZDÉRIE, puzderii, s. f. 1. Resturi lemnoase care cad din tulpina cânepii sau a inului la melițare și la scărmănare. ◊ Expr. A (se) face puzderie = a (se) sfărâma, a (se) face praf; a (se) distruge. 2. Mulțime de fulgi, de stropi de ploaie, de gunoaie mărunte etc. (răscolite de vânt). 3. (Cu determinări la pl. introduse prin prep. „de”) Mulțime, număr mare. [Var.: (reg.) pozdérie s. f.] – Din sl. pozderije. DOOM
puzdérie (-ri-e) s. f., art. puzdéria (-ri-a), g.-d. art. puzdériei; pl. puzdérii, art. puzdériile (-ri-i-)
puzderiei
PUZDÉRIE, puzderii, s. f. 1. Resturi lemnoase care cad din tulpina cânepii sau a inului la melițare și la scărmănare. ◊ Expr. A (se) face puzderie = a (se) sfărâma, a (se) face praf; a (se) distruge. 2. Mulțime de fulgi, de stropi de ploaie, de gunoaie mărunte etc. (răscolite de vânt). 3. (Cu determinări la pl. introduse prin prep. „de”) Mulțime, număr mare. [Var.: (reg.) pozdérie s. f.] – Din sl. pozderije. DOOM
puzdérie (-ri-e) s. f., art. puzdéria (-ri-a), g.-d. art. puzdériei; pl. puzdérii, art. puzdériile (-ri-i-)
puzderii
PUZDÉRIE, puzderii, s. f. 1. Resturi lemnoase care cad din tulpina cânepii sau a inului la melițare și la scărmănare. ◊ Expr. A (se) face puzderie = a (se) sfărâma, a (se) face praf; a (se) distruge. 2. Mulțime de fulgi, de stropi de ploaie, de gunoaie mărunte etc. (răscolite de vânt). 3. (Cu determinări la pl. introduse prin prep. „de”) Mulțime, număr mare. [Var.: (reg.) pozdérie s. f.] – Din sl. pozderije. DOOM
puzdérie (-ri-e) s. f., art. puzdéria (-ri-a), g.-d. art. puzdériei; pl. puzdérii, art. puzdériile (-ri-i-)
puzderiile
PUZDÉRIE, puzderii, s. f. 1. Resturi lemnoase care cad din tulpina cânepii sau a inului la melițare și la scărmănare. ◊ Expr. A (se) face puzderie = a (se) sfărâma, a (se) face praf; a (se) distruge. 2. Mulțime de fulgi, de stropi de ploaie, de gunoaie mărunte etc. (răscolite de vânt). 3. (Cu determinări la pl. introduse prin prep. „de”) Mulțime, număr mare. [Var.: (reg.) pozdérie s. f.] – Din sl. pozderije. DOOM
puzdérie (-ri-e) s. f., art. puzdéria (-ri-a), g.-d. art. puzdériei; pl. puzdérii, art. puzdériile (-ri-i-)
puzderiilor
PUZDÉRIE, puzderii, s. f. 1. Resturi lemnoase care cad din tulpina cânepii sau a inului la melițare și la scărmănare. ◊ Expr. A (se) face puzderie = a (se) sfărâma, a (se) face praf; a (se) distruge. 2. Mulțime de fulgi, de stropi de ploaie, de gunoaie mărunte etc. (răscolite de vânt). 3. (Cu determinări la pl. introduse prin prep. „de”) Mulțime, număr mare. [Var.: (reg.) pozdérie s. f.] – Din sl. pozderije. DOOM
puzdérie (-ri-e) s. f., art. puzdéria (-ri-a), g.-d. art. puzdériei; pl. puzdérii, art. puzdériile (-ri-i-)
puzzle
PUZZLE, puzzle-uri, s. n. Joc de perspicacitate care constă în îmbinarea unor piese decupate pentru a reconstitui un întreg. [Pr.: pázăl] – Cuv. engl. DOOM
puzzle (angl.) [pron. pázăl] s. n., art. puzzle-ul; pl. puzzle-uri
puzzolana
PUZZOLÁNĂ s. f. 1. Material de construcție bogat în dioxid de siliciu întrebuințat la fabricarea cimentului. 2. Tuf format din sedimentarea cenușii vulcanice. [Pr.: -țo-] – Din it. puzzolana. DOOM
puzzolánă [zz pron. ț] s. f., g.-d. art. puzzolánei
puzzolane
PUZZOLÁNĂ s. f. 1. Material de construcție bogat în dioxid de siliciu întrebuințat la fabricarea cimentului. 2. Tuf format din sedimentarea cenușii vulcanice. [Pr.: -țo-] – Din it. puzzolana. DOOM
puzzolánă [zz pron. ț] s. f., g.-d. art. puzzolánei
puzzolanei
PUZZOLÁNĂ s. f. 1. Material de construcție bogat în dioxid de siliciu întrebuințat la fabricarea cimentului. 2. Tuf format din sedimentarea cenușii vulcanice. [Pr.: -țo-] – Din it. puzzolana. DOOM
puzzolánă [zz pron. ț] s. f., g.-d. art. puzzolánei
pușc
PUȘCÁ, pușc, vb. I. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A împușca. ♦ Intranz. A produce sfărâmarea rocilor cu ajutorul unui exploziv. – Din pușcă. DOOM
pușcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. puști, 3 púșcă; conj. prez. 3 să púște
pușca
PUȘCÁ, pușc, vb. I. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A împușca. ♦ Intranz. A produce sfărâmarea rocilor cu ajutorul unui exploziv. – Din pușcă. DOOM
pușcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. puști, 3 púșcă; conj. prez. 3 să púște
pușca
PÚȘCĂ, puști, s. f. 1. Armă de foc portativă și individuală cu patul de lemn și cu țeava lungă. ◊ Pușcă-mitralieră = pușcă la care încărcarea și descărcarea se execută automat. Pușcă de soc = pușcoci. ◊ Expr. (Adverbial) Gol pușcă = a) complet dezbrăcat, în pielea goală; b) fără avere, sărac lipit. A se duce (sau a trece etc.) pușcă = a se duce (sau a trece etc.) în mare viteză (și de-a dreptul). 2. (Înv.) Tun. 3. (Bot.; în compusul) Pușca-dracului = plantă erbacee cu flori, de obicei albastre (Phyteuma tatramerum). – Din magh. puska, pol. puszka, rus. pușka. DOOM
púșcă-mitraliéră (-mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. púștii-mitraliére; pl. puști-mitraliére
pușcai
PUȘCÁ, pușc, vb. I. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A împușca. ♦ Intranz. A produce sfărâmarea rocilor cu ajutorul unui exploziv. – Din pușcă. DOOM
pușcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. puști, 3 púșcă; conj. prez. 3 să púște
pușcam
PUȘCÁ, pușc, vb. I. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A împușca. ♦ Intranz. A produce sfărâmarea rocilor cu ajutorul unui exploziv. – Din pușcă. DOOM
pușcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. puști, 3 púșcă; conj. prez. 3 să púște
pușcare
PUȘCÁ, pușc, vb. I. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A împușca. ♦ Intranz. A produce sfărâmarea rocilor cu ajutorul unui exploziv. – Din pușcă. DOOM
pușcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. puști, 3 púșcă; conj. prez. 3 să púște
pușcare
PUȘCÁRE, pușcări, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a pușca și rezultatul ei. – V. pușca. DOOM
pușcáre s. f., g.-d. art. pușcắrii; pl. pușcắri
pușcarea
PUȘCÁRE, pușcări, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a pușca și rezultatul ei. – V. pușca. DOOM
pușcáre s. f., g.-d. art. pușcắrii; pl. pușcắri
pușcară
PUȘCÁ, pușc, vb. I. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A împușca. ♦ Intranz. A produce sfărâmarea rocilor cu ajutorul unui exploziv. – Din pușcă. DOOM
pușcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. puști, 3 púșcă; conj. prez. 3 să púște
pușcarăm
PUȘCÁ, pușc, vb. I. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A împușca. ♦ Intranz. A produce sfărâmarea rocilor cu ajutorul unui exploziv. – Din pușcă. DOOM
pușcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. puști, 3 púșcă; conj. prez. 3 să púște
pușcarăți
PUȘCÁ, pușc, vb. I. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A împușca. ♦ Intranz. A produce sfărâmarea rocilor cu ajutorul unui exploziv. – Din pușcă. DOOM
pușcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. puști, 3 púșcă; conj. prez. 3 să púște
pușcase
PUȘCÁ, pușc, vb. I. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A împușca. ♦ Intranz. A produce sfărâmarea rocilor cu ajutorul unui exploziv. – Din pușcă. DOOM
pușcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. puști, 3 púșcă; conj. prez. 3 să púște
pușcasem
PUȘCÁ, pușc, vb. I. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A împușca. ♦ Intranz. A produce sfărâmarea rocilor cu ajutorul unui exploziv. – Din pușcă. DOOM
pușcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. puști, 3 púșcă; conj. prez. 3 să púște
pușcaseră
PUȘCÁ, pușc, vb. I. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A împușca. ♦ Intranz. A produce sfărâmarea rocilor cu ajutorul unui exploziv. – Din pușcă. DOOM
pușcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. puști, 3 púșcă; conj. prez. 3 să púște
pușcaserăm
PUȘCÁ, pușc, vb. I. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A împușca. ♦ Intranz. A produce sfărâmarea rocilor cu ajutorul unui exploziv. – Din pușcă. DOOM
pușcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. puști, 3 púșcă; conj. prez. 3 să púște
pușcaserăți
PUȘCÁ, pușc, vb. I. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A împușca. ♦ Intranz. A produce sfărâmarea rocilor cu ajutorul unui exploziv. – Din pușcă. DOOM
pușcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. puști, 3 púșcă; conj. prez. 3 să púște
pușcaseși
PUȘCÁ, pușc, vb. I. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A împușca. ♦ Intranz. A produce sfărâmarea rocilor cu ajutorul unui exploziv. – Din pușcă. DOOM
pușcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. puști, 3 púșcă; conj. prez. 3 să púște
pușcaseți
PUȘCÁ, pușc, vb. I. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A împușca. ♦ Intranz. A produce sfărâmarea rocilor cu ajutorul unui exploziv. – Din pușcă. DOOM
pușcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. puști, 3 púșcă; conj. prez. 3 să púște
pușcat
PUȘCÁ, pușc, vb. I. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A împușca. ♦ Intranz. A produce sfărâmarea rocilor cu ajutorul unui exploziv. – Din pușcă. DOOM
pușcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. puști, 3 púșcă; conj. prez. 3 să púște
pușcau
PUȘCÁ, pușc, vb. I. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A împușca. ♦ Intranz. A produce sfărâmarea rocilor cu ajutorul unui exploziv. – Din pușcă. DOOM
pușcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. puști, 3 púșcă; conj. prez. 3 să púște
pușcaș
PUȘCÁȘ, pușcași, s. m. 1. Soldat înarmat cu pușcă. 2. Vânător. 3. (Înv.) Artilerist, tunar. – Pușcă + suf. -aș. DOOM
pușcáș s. m., pl. pușcáși
pușcași
PUȘCÁ, pușc, vb. I. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A împușca. ♦ Intranz. A produce sfărâmarea rocilor cu ajutorul unui exploziv. – Din pușcă. DOOM
pușcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. puști, 3 púșcă; conj. prez. 3 să púște
pușcași
PUȘCÁȘ, pușcași, s. m. 1. Soldat înarmat cu pușcă. 2. Vânător. 3. (Înv.) Artilerist, tunar. – Pușcă + suf. -aș. DOOM
pușcáș s. m., pl. pușcáși
pușcașii
PUȘCÁȘ, pușcași, s. m. 1. Soldat înarmat cu pușcă. 2. Vânător. 3. (Înv.) Artilerist, tunar. – Pușcă + suf. -aș. DOOM
pușcáș s. m., pl. pușcáși
pușcașilor
PUȘCÁȘ, pușcași, s. m. 1. Soldat înarmat cu pușcă. 2. Vânător. 3. (Înv.) Artilerist, tunar. – Pușcă + suf. -aș. DOOM
pușcáș s. m., pl. pușcáși
pușcașul
PUȘCÁȘ, pușcași, s. m. 1. Soldat înarmat cu pușcă. 2. Vânător. 3. (Înv.) Artilerist, tunar. – Pușcă + suf. -aș. DOOM
pușcáș s. m., pl. pușcáși
pușcașului
PUȘCÁȘ, pușcași, s. m. 1. Soldat înarmat cu pușcă. 2. Vânător. 3. (Înv.) Artilerist, tunar. – Pușcă + suf. -aș. DOOM
pușcáș s. m., pl. pușcáși
pușcați
PUȘCÁ, pușc, vb. I. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A împușca. ♦ Intranz. A produce sfărâmarea rocilor cu ajutorul unui exploziv. – Din pușcă. DOOM
pușcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. puști, 3 púșcă; conj. prez. 3 să púște
pușche
púșche s. f. – Veziculă dureroasă (pe limbă). – Var. pușcheà, puște(a), puscea. Mr. pușcl’e „ciumă”. Lat. pŭstŭla (Pușcariu 1412; Candrea-Dens., 1486; REW 6867). Rezultatul pușche, normal (ca aurĭcŭla › ureche), a fost indicat de Candrea ca formă ipotetică, dar circulă în mod curent în Munt. (nu apare în ALR, II, 39, care menționează cuvîntul numai în Trans. și Mold.). Necesitatea unui lat. *pŭstĕlla (Pușcariu, Dimin., 172), *pŭstŭlĕlla (Tiktin) sau *pŭstŭlilla (Iordan, Dift., 59) nu este evidentă.
pușchea
PUȘCHEÁ, pușchele, s. f. (Pop.) Veziculă dureroasă localizată pe mucoasa cavității bucale, mai ales pe limbă; pușchineață. ◊ Expr. (Fam.) Pușchea pe limbă(-ți), se spune aceluia care anunță sau prevestește ceva neplăcut, pentru ca prevestirea să nu se împlinească. – Probabil lat. *pustulella (< pustula). DOOM
pușcheá (pop.) s. f., art. pușcheáua, g.-d. art. pușchélei; pl. pușchéle, art. pușchélele
pușcheaua
PUȘCHEÁ, pușchele, s. f. (Pop.) Veziculă dureroasă localizată pe mucoasa cavității bucale, mai ales pe limbă; pușchineață. ◊ Expr. (Fam.) Pușchea pe limbă(-ți), se spune aceluia care anunță sau prevestește ceva neplăcut, pentru ca prevestirea să nu se împlinească. – Probabil lat. *pustulella (< pustula). DOOM
pușcheá (pop.) s. f., art. pușcheáua, g.-d. art. pușchélei; pl. pușchéle, art. pușchélele
pușchele
PUȘCHEÁ, pușchele, s. f. (Pop.) Veziculă dureroasă localizată pe mucoasa cavității bucale, mai ales pe limbă; pușchineață. ◊ Expr. (Fam.) Pușchea pe limbă(-ți), se spune aceluia care anunță sau prevestește ceva neplăcut, pentru ca prevestirea să nu se împlinească. – Probabil lat. *pustulella (< pustula). DOOM
pușcheá (pop.) s. f., art. pușcheáua, g.-d. art. pușchélei; pl. pușchéle, art. pușchélele
pușchelei
PUȘCHEÁ, pușchele, s. f. (Pop.) Veziculă dureroasă localizată pe mucoasa cavității bucale, mai ales pe limbă; pușchineață. ◊ Expr. (Fam.) Pușchea pe limbă(-ți), se spune aceluia care anunță sau prevestește ceva neplăcut, pentru ca prevestirea să nu se împlinească. – Probabil lat. *pustulella (< pustula). DOOM
pușcheá (pop.) s. f., art. pușcheáua, g.-d. art. pușchélei; pl. pușchéle, art. pușchélele
pușchelele
PUȘCHEÁ, pușchele, s. f. (Pop.) Veziculă dureroasă localizată pe mucoasa cavității bucale, mai ales pe limbă; pușchineață. ◊ Expr. (Fam.) Pușchea pe limbă(-ți), se spune aceluia care anunță sau prevestește ceva neplăcut, pentru ca prevestirea să nu se împlinească. – Probabil lat. *pustulella (< pustula). DOOM
pușcheá (pop.) s. f., art. pușcheáua, g.-d. art. pușchélei; pl. pușchéle, art. pușchélele
pușchelelor
PUȘCHEÁ, pușchele, s. f. (Pop.) Veziculă dureroasă localizată pe mucoasa cavității bucale, mai ales pe limbă; pușchineață. ◊ Expr. (Fam.) Pușchea pe limbă(-ți), se spune aceluia care anunță sau prevestește ceva neplăcut, pentru ca prevestirea să nu se împlinească. – Probabil lat. *pustulella (< pustula). DOOM
pușcheá (pop.) s. f., art. pușcheáua, g.-d. art. pușchélei; pl. pușchéle, art. pușchélele
pușchi
PUȘCHI s. m. v. puști.
pușchineața
PUȘCHINEÁȚĂ, pușchinețe, s. f. (Pop.) Pușchea. – Pușchea + suf. -ineață. DOOM
pușchineáță (pop.) s. f., g.-d. art. pușchinéței; pl. pușchinéțe
pușchinețe
PUȘCHINEÁȚĂ, pușchinețe, s. f. (Pop.) Pușchea. – Pușchea + suf. -ineață. DOOM
pușchineáță (pop.) s. f., g.-d. art. pușchinéței; pl. pușchinéțe
pușchineței
PUȘCHINEÁȚĂ, pușchinețe, s. f. (Pop.) Pușchea. – Pușchea + suf. -ineață. DOOM
pușchineáță (pop.) s. f., g.-d. art. pușchinéței; pl. pușchinéțe
pușchinețele
PUȘCHINEÁȚĂ, pușchinețe, s. f. (Pop.) Pușchea. – Pușchea + suf. -ineață. DOOM
pușchineáță (pop.) s. f., g.-d. art. pușchinéței; pl. pușchinéțe
pușchinețelor
PUȘCHINEÁȚĂ, pușchinețe, s. f. (Pop.) Pușchea. – Pușchea + suf. -ineață. DOOM
pușchineáță (pop.) s. f., g.-d. art. pușchinéței; pl. pușchinéțe
pușchinian
PUȘKINIÁN, -Ă, pușkinieni, -e, adj. De Pușkin, al lui Pușkin; în maniera lui Pușkin. [Scris și: pușchinian. – Pr.: -ni-an] – Pușkin (n. pr.) + suf. -ian.
pușcoace
PUȘCÓCI, pușcoace, s. n. Jucărie ce imită țeava de pușcă, făcută din lemn de soc sau din tulpină de cucută, cu care copiii împușcă cu gloanțe de câlți sau împroașcă cu apă; pușcoaie; pușcă de soc. ♦ (Depr.) Pușcă veche; pușcă de proastă calitate. – Pușcă + suf. -oci. DOOM
pușcóci s. n., pl. pușcoáce
pușcoacele
PUȘCÓCI, pușcoace, s. n. Jucărie ce imită țeava de pușcă, făcută din lemn de soc sau din tulpină de cucută, cu care copiii împușcă cu gloanțe de câlți sau împroașcă cu apă; pușcoaie; pușcă de soc. ♦ (Depr.) Pușcă veche; pușcă de proastă calitate. – Pușcă + suf. -oci. DOOM
pușcóci s. n., pl. pușcoáce
pușcoacelor
PUȘCÓCI, pușcoace, s. n. Jucărie ce imită țeava de pușcă, făcută din lemn de soc sau din tulpină de cucută, cu care copiii împușcă cu gloanțe de câlți sau împroașcă cu apă; pușcoaie; pușcă de soc. ♦ (Depr.) Pușcă veche; pușcă de proastă calitate. – Pușcă + suf. -oci. DOOM
pușcóci s. n., pl. pușcoáce
pușcoaia
PUȘCOÁIE, pușcoaie, s. f. (Pop.) Pușcoci. – Pușcă + suf. -oaie. DOOM
pușcoáie (pop.) s. f., art. pușcoáia, g.-d. art. pușcoáiei; pl. pușcoáie
pușcoaie
PUȘCOÁIE, pușcoaie, s. f. (Pop.) Pușcoci. – Pușcă + suf. -oaie. DOOM
pușcoáie (pop.) s. f., art. pușcoáia, g.-d. art. pușcoáiei; pl. pușcoáie
pușcoaiei
PUȘCOÁIE, pușcoaie, s. f. (Pop.) Pușcoci. – Pușcă + suf. -oaie. DOOM
pușcoáie (pop.) s. f., art. pușcoáia, g.-d. art. pușcoáiei; pl. pușcoáie
pușcoaiele
PUȘCOÁIE, pușcoaie, s. f. (Pop.) Pușcoci. – Pușcă + suf. -oaie. DOOM
pușcoáie (pop.) s. f., art. pușcoáia, g.-d. art. pușcoáiei; pl. pușcoáie
pușcoaielor
PUȘCOÁIE, pușcoaie, s. f. (Pop.) Pușcoci. – Pușcă + suf. -oaie. DOOM
pușcoáie (pop.) s. f., art. pușcoáia, g.-d. art. pușcoáiei; pl. pușcoáie
pușcoci
PUȘCÓCI, pușcoace, s. n. Jucărie ce imită țeava de pușcă, făcută din lemn de soc sau din tulpină de cucută, cu care copiii împușcă cu gloanțe de câlți sau împroașcă cu apă; pușcoaie; pușcă de soc. ♦ (Depr.) Pușcă veche; pușcă de proastă calitate. – Pușcă + suf. -oci. DOOM
pușcóci s. n., pl. pușcoáce
pușcociul
PUȘCÓCI, pușcoace, s. n. Jucărie ce imită țeava de pușcă, făcută din lemn de soc sau din tulpină de cucută, cu care copiii împușcă cu gloanțe de câlți sau împroașcă cu apă; pușcoaie; pușcă de soc. ♦ (Depr.) Pușcă veche; pușcă de proastă calitate. – Pușcă + suf. -oci. DOOM
pușcóci s. n., pl. pușcoáce
pușcociului
PUȘCÓCI, pușcoace, s. n. Jucărie ce imită țeava de pușcă, făcută din lemn de soc sau din tulpină de cucută, cu care copiii împușcă cu gloanțe de câlți sau împroașcă cu apă; pușcoaie; pușcă de soc. ♦ (Depr.) Pușcă veche; pușcă de proastă calitate. – Pușcă + suf. -oci. DOOM
pușcóci s. n., pl. pușcoáce
pușculița
PUȘCULÍȚĂ, pușculițe, s. f. 1. Diminutiv al lui pușcă. 2. Vas mic de lut, de lemn sau de metal, cu o deschizătură îngustă în partea de sus, prin care se introduc, pentru a se păstra, banii economisiți (de copii). – Pușcă + suf. -uliță. DOOM
pușculíță s. f., g.-d. art. pușculíței; pl. pușculíțe
pușculițe
PUȘCULÍȚĂ, pușculițe, s. f. 1. Diminutiv al lui pușcă. 2. Vas mic de lut, de lemn sau de metal, cu o deschizătură îngustă în partea de sus, prin care se introduc, pentru a se păstra, banii economisiți (de copii). – Pușcă + suf. -uliță. DOOM
pușculíță s. f., g.-d. art. pușculíței; pl. pușculíțe
pușculiței
PUȘCULÍȚĂ, pușculițe, s. f. 1. Diminutiv al lui pușcă. 2. Vas mic de lut, de lemn sau de metal, cu o deschizătură îngustă în partea de sus, prin care se introduc, pentru a se păstra, banii economisiți (de copii). – Pușcă + suf. -uliță. DOOM
pușculíță s. f., g.-d. art. pușculíței; pl. pușculíțe
pușculițele
PUȘCULÍȚĂ, pușculițe, s. f. 1. Diminutiv al lui pușcă. 2. Vas mic de lut, de lemn sau de metal, cu o deschizătură îngustă în partea de sus, prin care se introduc, pentru a se păstra, banii economisiți (de copii). – Pușcă + suf. -uliță. DOOM
pușculíță s. f., g.-d. art. pușculíței; pl. pușculíțe
pușculițelor
PUȘCULÍȚĂ, pușculițe, s. f. 1. Diminutiv al lui pușcă. 2. Vas mic de lut, de lemn sau de metal, cu o deschizătură îngustă în partea de sus, prin care se introduc, pentru a se păstra, banii economisiți (de copii). – Pușcă + suf. -uliță. DOOM
pușculíță s. f., g.-d. art. pușculíței; pl. pușculíțe
pușcuță
PUȘCÚȚĂ, pușcuțe, s. f. Pușculiță (1). În pușcuță răzimat, Cil gîndid la tine-n sat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 308. Tu drept popi ai vînători Cu pușcuțe numa-n flori, Cînd te-or spovedi, și mori. TEODORESCU, P. P. 347.
pușcând
PUȘCÁ, pușc, vb. I. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A împușca. ♦ Intranz. A produce sfărâmarea rocilor cu ajutorul unui exploziv. – Din pușcă. DOOM
pușcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. puști, 3 púșcă; conj. prez. 3 să púște
pușcînd
PUȘCÁ, pușc, vb. I. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A împușca. ♦ Intranz. A produce sfărâmarea rocilor cu ajutorul unui exploziv. – Din pușcă. DOOM
pușcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. puști, 3 púșcă; conj. prez. 3 să púște
pușcărea
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ări. DOOM
pușcărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pușcărésc, imperf. 3 sg. pușcăreá; conj. prez. 3 să pușcăreáscă
pușcăreai
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ări. DOOM
pușcărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pușcărésc, imperf. 3 sg. pușcăreá; conj. prez. 3 să pușcăreáscă
pușcăream
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ări. DOOM
pușcărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pușcărésc, imperf. 3 sg. pușcăreá; conj. prez. 3 să pușcăreáscă
pușcărească
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ări. DOOM
pușcărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pușcărésc, imperf. 3 sg. pușcăreá; conj. prez. 3 să pușcăreáscă
pușcăreau
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ări. DOOM
pușcărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pușcărésc, imperf. 3 sg. pușcăreá; conj. prez. 3 să pușcăreáscă
pușcăreați
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ări. DOOM
pușcărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pușcărésc, imperf. 3 sg. pușcăreá; conj. prez. 3 să pușcăreáscă
pușcăresc
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ări. DOOM
pușcărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pușcărésc, imperf. 3 sg. pușcăreá; conj. prez. 3 să pușcăreáscă
pușcărește
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ări. DOOM
pușcărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pușcărésc, imperf. 3 sg. pușcăreá; conj. prez. 3 să pușcăreáscă
pușcărești
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ări. DOOM
pușcărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pușcărésc, imperf. 3 sg. pușcăreá; conj. prez. 3 să pușcăreáscă
pușcări
PUȘCÁRE, pușcări, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a pușca și rezultatul ei. – V. pușca. DOOM
pușcáre s. f., g.-d. art. pușcắrii; pl. pușcắri
pușcări
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ări. DOOM
pușcărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pușcărésc, imperf. 3 sg. pușcăreá; conj. prez. 3 să pușcăreáscă
pușcăria
PUȘCĂRÍE, pușcării, s. f. Închisoare, temniță, penitenciar. – Pușcar (înv. „tunar” < pușcă) + suf. -ie. DOOM
pușcăríe s. f., art. pușcăría, g.-d. art. pușcăríei; pl. pușcăríi, art. pușcăríile
pușcăriaș
PUȘCĂRIÁȘ, -Ă, pușcăriași, -e, s. m. și f. Persoană care este (sau a fost) deținută într-o pușcărie; deținut. [Pr.: -ri-aș] – Pușcărie + suf. -aș. DOOM
pușcăriáșă (-ri-a-) s. f., art. pușcăriáșa, g.-d. art. pușcăriáșei; pl. pușcăriáșe
pușcăriașa
PUȘCĂRIÁȘ, -Ă, pușcăriași, -e, s. m. și f. Persoană care este (sau a fost) deținută într-o pușcărie; deținut. [Pr.: -ri-aș] – Pușcărie + suf. -aș. DOOM
pușcăriáșă (-ri-a-) s. f., art. pușcăriáșa, g.-d. art. pușcăriáșei; pl. pușcăriáșe
pușcăriașe
PUȘCĂRIÁȘ, -Ă, pușcăriași, -e, s. m. și f. Persoană care este (sau a fost) deținută într-o pușcărie; deținut. [Pr.: -ri-aș] – Pușcărie + suf. -aș. DOOM
pușcăriáșă (-ri-a-) s. f., art. pușcăriáșa, g.-d. art. pușcăriáșei; pl. pușcăriáșe
pușcăriașei
PUȘCĂRIÁȘ, -Ă, pușcăriași, -e, s. m. și f. Persoană care este (sau a fost) deținută într-o pușcărie; deținut. [Pr.: -ri-aș] – Pușcărie + suf. -aș. DOOM
pușcăriáșă (-ri-a-) s. f., art. pușcăriáșa, g.-d. art. pușcăriáșei; pl. pușcăriáșe
pușcăriașele
PUȘCĂRIÁȘ, -Ă, pușcăriași, -e, s. m. și f. Persoană care este (sau a fost) deținută într-o pușcărie; deținut. [Pr.: -ri-aș] – Pușcărie + suf. -aș. DOOM
pușcăriáșă (-ri-a-) s. f., art. pușcăriáșa, g.-d. art. pușcăriáșei; pl. pușcăriáșe
pușcăriașelor
PUȘCĂRIÁȘ, -Ă, pușcăriași, -e, s. m. și f. Persoană care este (sau a fost) deținută într-o pușcărie; deținut. [Pr.: -ri-aș] – Pușcărie + suf. -aș. DOOM
pușcăriáșă (-ri-a-) s. f., art. pușcăriáșa, g.-d. art. pușcăriáșei; pl. pușcăriáșe
pușcăriași
PUȘCĂRIÁȘ, -Ă, pușcăriași, -e, s. m. și f. Persoană care este (sau a fost) deținută într-o pușcărie; deținut. [Pr.: -ri-aș] – Pușcărie + suf. -aș. DOOM
pușcăriáșă (-ri-a-) s. f., art. pușcăriáșa, g.-d. art. pușcăriáșei; pl. pușcăriáșe
pușcăriașii
PUȘCĂRIÁȘ, -Ă, pușcăriași, -e, s. m. și f. Persoană care este (sau a fost) deținută într-o pușcărie; deținut. [Pr.: -ri-aș] – Pușcărie + suf. -aș. DOOM
pușcăriáșă (-ri-a-) s. f., art. pușcăriáșa, g.-d. art. pușcăriáșei; pl. pușcăriáșe
pușcăriașilor
PUȘCĂRIÁȘ, -Ă, pușcăriași, -e, s. m. și f. Persoană care este (sau a fost) deținută într-o pușcărie; deținut. [Pr.: -ri-aș] – Pușcărie + suf. -aș. DOOM
pușcăriáșă (-ri-a-) s. f., art. pușcăriáșa, g.-d. art. pușcăriáșei; pl. pușcăriáșe
pușcăriașul
PUȘCĂRIÁȘ, -Ă, pușcăriași, -e, s. m. și f. Persoană care este (sau a fost) deținută într-o pușcărie; deținut. [Pr.: -ri-aș] – Pușcărie + suf. -aș. DOOM
pușcăriáșă (-ri-a-) s. f., art. pușcăriáșa, g.-d. art. pușcăriáșei; pl. pușcăriáșe
pușcăriașului
PUȘCĂRIÁȘ, -Ă, pușcăriași, -e, s. m. și f. Persoană care este (sau a fost) deținută într-o pușcărie; deținut. [Pr.: -ri-aș] – Pușcărie + suf. -aș. DOOM
pușcăriáșă (-ri-a-) s. f., art. pușcăriáșa, g.-d. art. pușcăriáșei; pl. pușcăriáșe
pușcărie
PUȘCĂRÍE, pușcării, s. f. Închisoare, temniță, penitenciar. – Pușcar (înv. „tunar” < pușcă) + suf. -ie. DOOM
pușcăríe s. f., art. pușcăría, g.-d. art. pușcăríei; pl. pușcăríi, art. pușcăríile
pușcăriei
PUȘCĂRÍE, pușcării, s. f. Închisoare, temniță, penitenciar. – Pușcar (înv. „tunar” < pușcă) + suf. -ie. DOOM
pușcăríe s. f., art. pușcăría, g.-d. art. pușcăríei; pl. pușcăríi, art. pușcăríile
pușcării
PUȘCÁRE, pușcări, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a pușca și rezultatul ei. – V. pușca. DOOM
pușcáre s. f., g.-d. art. pușcắrii; pl. pușcắri
pușcării
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ări. DOOM
pușcărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pușcărésc, imperf. 3 sg. pușcăreá; conj. prez. 3 să pușcăreáscă
pușcării
PUȘCĂRÍE, pușcării, s. f. Închisoare, temniță, penitenciar. – Pușcar (înv. „tunar” < pușcă) + suf. -ie. DOOM
pușcăríe s. f., art. pușcăría, g.-d. art. pușcăríei; pl. pușcăríi, art. pușcăríile
pușcăriile
PUȘCĂRÍE, pușcării, s. f. Închisoare, temniță, penitenciar. – Pușcar (înv. „tunar” < pușcă) + suf. -ie. DOOM
pușcăríe s. f., art. pușcăría, g.-d. art. pușcăríei; pl. pușcăríi, art. pușcăríile
pușcăriilor
PUȘCĂRÍE, pușcării, s. f. Închisoare, temniță, penitenciar. – Pușcar (înv. „tunar” < pușcă) + suf. -ie. DOOM
pușcăríe s. f., art. pușcăría, g.-d. art. pușcăríei; pl. pușcăríi, art. pușcăríile
pușcările
PUȘCÁRE, pușcări, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a pușca și rezultatul ei. – V. pușca. DOOM
pușcáre s. f., g.-d. art. pușcắrii; pl. pușcắri
pușcărilor
PUȘCÁRE, pușcări, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a pușca și rezultatul ei. – V. pușca. DOOM
pușcáre s. f., g.-d. art. pușcắrii; pl. pușcắri
pușcărim
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ări. DOOM
pușcărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pușcărésc, imperf. 3 sg. pușcăreá; conj. prez. 3 să pușcăreáscă
pușcărind
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ări. DOOM
pușcărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pușcărésc, imperf. 3 sg. pușcăreá; conj. prez. 3 să pușcăreáscă
pușcărire
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ări. DOOM
pușcărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pușcărésc, imperf. 3 sg. pușcăreá; conj. prez. 3 să pușcăreáscă
pușcărire
PUȘCĂRÍRE, pușcăriri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a pușcări și rezultatul ei. – V. pușcări. DOOM
pușcăríre s. f., g.-d. art. pușcărírii; pl. pușcăríri
pușcărirea
PUȘCĂRÍRE, pușcăriri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a pușcări și rezultatul ei. – V. pușcări. DOOM
pușcăríre s. f., g.-d. art. pușcărírii; pl. pușcăríri
pușcăriri
PUȘCĂRÍRE, pușcăriri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a pușcări și rezultatul ei. – V. pușcări. DOOM
pușcăríre s. f., g.-d. art. pușcărírii; pl. pușcăríri
pușcăririi
PUȘCĂRÍRE, pușcăriri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a pușcări și rezultatul ei. – V. pușcări. DOOM
pușcăríre s. f., g.-d. art. pușcărírii; pl. pușcăríri
pușcăririle
PUȘCĂRÍRE, pușcăriri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a pușcări și rezultatul ei. – V. pușcări. DOOM
pușcăríre s. f., g.-d. art. pușcărírii; pl. pușcăríri
pușcăririlor
PUȘCĂRÍRE, pușcăriri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a pușcări și rezultatul ei. – V. pușcări. DOOM
pușcăríre s. f., g.-d. art. pușcărírii; pl. pușcăríri
pușcăriră
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ări. DOOM
pușcărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pușcărésc, imperf. 3 sg. pușcăreá; conj. prez. 3 să pușcăreáscă
pușcărirăm
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ări. DOOM
pușcărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pușcărésc, imperf. 3 sg. pușcăreá; conj. prez. 3 să pușcăreáscă
pușcărirăți
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ări. DOOM
pușcărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pușcărésc, imperf. 3 sg. pușcăreá; conj. prez. 3 să pușcăreáscă
pușcărise
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ări. DOOM
pușcărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pușcărésc, imperf. 3 sg. pușcăreá; conj. prez. 3 să pușcăreáscă
pușcărisem
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ări. DOOM
pușcărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pușcărésc, imperf. 3 sg. pușcăreá; conj. prez. 3 să pușcăreáscă
pușcăriseră
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ări. DOOM
pușcărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pușcărésc, imperf. 3 sg. pușcăreá; conj. prez. 3 să pușcăreáscă
pușcăriserăm
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ări. DOOM
pușcărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pușcărésc, imperf. 3 sg. pușcăreá; conj. prez. 3 să pușcăreáscă
pușcăriserăți
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ări. DOOM
pușcărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pușcărésc, imperf. 3 sg. pușcăreá; conj. prez. 3 să pușcăreáscă
pușcăriseși
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ări. DOOM
pușcărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pușcărésc, imperf. 3 sg. pușcăreá; conj. prez. 3 să pușcăreáscă
pușcăriseți
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ări. DOOM
pușcărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pușcărésc, imperf. 3 sg. pușcăreá; conj. prez. 3 să pușcăreáscă
pușcărit
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ări. DOOM
pușcărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pușcărésc, imperf. 3 sg. pușcăreá; conj. prez. 3 să pușcăreáscă
pușcărit
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ări.
pușcăriși
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ări. DOOM
pușcărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pușcărésc, imperf. 3 sg. pușcăreá; conj. prez. 3 să pușcăreáscă
pușcăriți
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ări. DOOM
pușcărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pușcărésc, imperf. 3 sg. pușcăreá; conj. prez. 3 să pușcăreáscă
pușcătoare
pușcătoare s. f. invar. prostituată.
pușcătura
PUȘCĂTÚRĂ, pușcături, s. f. (Înv. și pop.) Împușcătură. – Pușca + suf. -ătură. DOOM
pușcătúră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. pușcătúrii; pl. pușcătúri
pușcături
PUȘCĂTÚRĂ, pușcături, s. f. (Înv. și pop.) Împușcătură. – Pușca + suf. -ătură. DOOM
pușcătúră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. pușcătúrii; pl. pușcătúri
pușcăturii
PUȘCĂTÚRĂ, pușcături, s. f. (Înv. și pop.) Împușcătură. – Pușca + suf. -ătură. DOOM
pușcătúră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. pușcătúrii; pl. pușcătúri
pușcăturile
PUȘCĂTÚRĂ, pușcături, s. f. (Înv. și pop.) Împușcătură. – Pușca + suf. -ătură. DOOM
pușcătúră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. pușcătúrii; pl. pușcătúri
pușcăturilor
PUȘCĂTÚRĂ, pușcături, s. f. (Înv. și pop.) Împușcătură. – Pușca + suf. -ătură. DOOM
pușcătúră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. pușcătúrii; pl. pușcătúri
puși
PUS s. n. Faptul de a pune. ♦ (Pop.) Semănare, plantare. – V. pune. DOOM
pus s. n.
pușii
PUS s. n. Faptul de a pune. ♦ (Pop.) Semănare, plantare. – V. pune. DOOM
pus s. n.
pușilor
PUS s. n. Faptul de a pune. ♦ (Pop.) Semănare, plantare. – V. pune. DOOM
pus s. n.
pușkinian
PUȘKINIÁN, -Ă, pușkinieni, -e, adj. De Pușkin, al lui Pușkin; în maniera lui Pușkin. [Scris și: pușchinian. – Pr.: -ni-an] – Pușkin (n. pr.) + suf. -ian.
pușlama
PUȘLAMÁ, pușlamale, s. f. Om lipsit de caracter, prost crescut, care nu este capabil de nimic bun; lichea, secătură; om care trăiește din expediente, neavând o ocupație serioasă, stabilă; derbedeu, haimana. – Et. nec. DOOM
pușlamá s. f., art. pușlamáua, g.-d. art. pușlamálei; pl. pușlamále, art. pușlamálele
pușlamale
PUȘLAMÁ, pușlamale, s. f. Om lipsit de caracter, prost crescut, care nu este capabil de nimic bun; lichea, secătură; om care trăiește din expediente, neavând o ocupație serioasă, stabilă; derbedeu, haimana. – Et. nec. DOOM
pușlamá s. f., art. pușlamáua, g.-d. art. pușlamálei; pl. pușlamále, art. pușlamálele
pușlamalei
PUȘLAMÁ, pușlamale, s. f. Om lipsit de caracter, prost crescut, care nu este capabil de nimic bun; lichea, secătură; om care trăiește din expediente, neavând o ocupație serioasă, stabilă; derbedeu, haimana. – Et. nec. DOOM
pușlamá s. f., art. pușlamáua, g.-d. art. pușlamálei; pl. pușlamále, art. pușlamálele
pușlamalele
PUȘLAMÁ, pușlamale, s. f. Om lipsit de caracter, prost crescut, care nu este capabil de nimic bun; lichea, secătură; om care trăiește din expediente, neavând o ocupație serioasă, stabilă; derbedeu, haimana. – Et. nec. DOOM
pușlamá s. f., art. pușlamáua, g.-d. art. pușlamálei; pl. pușlamále, art. pușlamálele
pușlamalelor
PUȘLAMÁ, pușlamale, s. f. Om lipsit de caracter, prost crescut, care nu este capabil de nimic bun; lichea, secătură; om care trăiește din expediente, neavând o ocupație serioasă, stabilă; derbedeu, haimana. – Et. nec. DOOM
pușlamá s. f., art. pușlamáua, g.-d. art. pușlamálei; pl. pușlamále, art. pușlamálele
pușlamalâc
PUȘLAMALẤC, pușlamalâcuri, s. n. (Înv. și fam.) Atitudine, comportare, viață de pușlama; haimanalâc. – Pușlama + suf. -lâc. DOOM
pușlamalấc s. n., pl. pușlamalấcuri
pușlamalâcul
PUȘLAMALẤC, pușlamalâcuri, s. n. (Înv. și fam.) Atitudine, comportare, viață de pușlama; haimanalâc. – Pușlama + suf. -lâc. DOOM
pușlamalấc s. n., pl. pușlamalấcuri
pușlamalâcului
PUȘLAMALẤC, pușlamalâcuri, s. n. (Înv. și fam.) Atitudine, comportare, viață de pușlama; haimanalâc. – Pușlama + suf. -lâc. DOOM
pușlamalấc s. n., pl. pușlamalấcuri
pușlamalâcuri
PUȘLAMALẤC, pușlamalâcuri, s. n. (Înv. și fam.) Atitudine, comportare, viață de pușlama; haimanalâc. – Pușlama + suf. -lâc. DOOM
pușlamalấc s. n., pl. pușlamalấcuri
pușlamalâcurile
PUȘLAMALẤC, pușlamalâcuri, s. n. (Înv. și fam.) Atitudine, comportare, viață de pușlama; haimanalâc. – Pușlama + suf. -lâc. DOOM
pușlamalấc s. n., pl. pușlamalấcuri
pușlamalâcurilor
PUȘLAMALẤC, pușlamalâcuri, s. n. (Înv. și fam.) Atitudine, comportare, viață de pușlama; haimanalâc. – Pușlama + suf. -lâc. DOOM
pușlamalấc s. n., pl. pușlamalấcuri
pușlamalîc
PUȘLAMALẤC, pușlamalâcuri, s. n. (Înv. și fam.) Atitudine, comportare, viață de pușlama; haimanalâc. – Pușlama + suf. -lâc. DOOM
pușlamalấc s. n., pl. pușlamalấcuri
pușlamalîcul
PUȘLAMALẤC, pușlamalâcuri, s. n. (Înv. și fam.) Atitudine, comportare, viață de pușlama; haimanalâc. – Pușlama + suf. -lâc. DOOM
pușlamalấc s. n., pl. pușlamalấcuri
pușlamalîcului
PUȘLAMALẤC, pușlamalâcuri, s. n. (Înv. și fam.) Atitudine, comportare, viață de pușlama; haimanalâc. – Pușlama + suf. -lâc. DOOM
pușlamalấc s. n., pl. pușlamalấcuri
pușlamalîcuri
PUȘLAMALẤC, pușlamalâcuri, s. n. (Înv. și fam.) Atitudine, comportare, viață de pușlama; haimanalâc. – Pușlama + suf. -lâc. DOOM
pușlamalấc s. n., pl. pușlamalấcuri
pușlamalîcurile
PUȘLAMALẤC, pușlamalâcuri, s. n. (Înv. și fam.) Atitudine, comportare, viață de pușlama; haimanalâc. – Pușlama + suf. -lâc. DOOM
pușlamalấc s. n., pl. pușlamalấcuri
pușlamalîcurilor
PUȘLAMALẤC, pușlamalâcuri, s. n. (Înv. și fam.) Atitudine, comportare, viață de pușlama; haimanalâc. – Pușlama + suf. -lâc. DOOM
pușlamalấc s. n., pl. pușlamalấcuri
pușlamaua
PUȘLAMÁ, pușlamale, s. f. Om lipsit de caracter, prost crescut, care nu este capabil de nimic bun; lichea, secătură; om care trăiește din expediente, neavând o ocupație serioasă, stabilă; derbedeu, haimana. – Et. nec. DOOM
pușlamá s. f., art. pușlamáua, g.-d. art. pușlamálei; pl. pușlamále, art. pușlamálele
puștan
PUȘTÁN, puștani, s. m. (Fam.) Băiețandru. – Puști + suf. -an. DOOM
puștán (fam.) s. m., pl. puștáni
puștanca
PUȘTÁNCĂ, puștance, s. f. (Fam.) Fată tânără; fetișcană, puștoaică. – Puștan + suf. -că. DOOM
puștáncă (fam.) s. f., g.-d. art. puștáncei; pl. puștánce
puștance
PUȘTÁNCĂ, puștance, s. f. (Fam.) Fată tânără; fetișcană, puștoaică. – Puștan + suf. -că. DOOM
puștáncă (fam.) s. f., g.-d. art. puștáncei; pl. puștánce
puștancei
PUȘTÁNCĂ, puștance, s. f. (Fam.) Fată tânără; fetișcană, puștoaică. – Puștan + suf. -că. DOOM
puștáncă (fam.) s. f., g.-d. art. puștáncei; pl. puștánce
puștancele
PUȘTÁNCĂ, puștance, s. f. (Fam.) Fată tânără; fetișcană, puștoaică. – Puștan + suf. -că. DOOM
puștáncă (fam.) s. f., g.-d. art. puștáncei; pl. puștánce
puștancelor
PUȘTÁNCĂ, puștance, s. f. (Fam.) Fată tânără; fetișcană, puștoaică. – Puștan + suf. -că. DOOM
puștáncă (fam.) s. f., g.-d. art. puștáncei; pl. puștánce
puștani
PUȘTÁN, puștani, s. m. (Fam.) Băiețandru. – Puști + suf. -an. DOOM
puștán (fam.) s. m., pl. puștáni
puștanii
PUȘTÁN, puștani, s. m. (Fam.) Băiețandru. – Puști + suf. -an. DOOM
puștán (fam.) s. m., pl. puștáni
puștanilor
PUȘTÁN, puștani, s. m. (Fam.) Băiețandru. – Puști + suf. -an. DOOM
puștán (fam.) s. m., pl. puștáni
puștanul
PUȘTÁN, puștani, s. m. (Fam.) Băiețandru. – Puști + suf. -an. DOOM
puștán (fam.) s. m., pl. puștáni
puștanului
PUȘTÁN, puștani, s. m. (Fam.) Băiețandru. – Puști + suf. -an. DOOM
puștán (fam.) s. m., pl. puștáni
puște
PUȘCÁ, pușc, vb. I. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A împușca. ♦ Intranz. A produce sfărâmarea rocilor cu ajutorul unui exploziv. – Din pușcă. DOOM
pușcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. puști, 3 púșcă; conj. prez. 3 să púște
puștean
PUȘTEÁN s. m. v. puștan.
pușteasca
PUȘTÉSC, -ÉSCĂ, puștești, adj. (Rar) Caracteristic copiilor, de puști. – Puști + suf. -esc.
puștesc
PUȘTÉSC, -ÉSCĂ, puștești, adj. (Rar) Caracteristic copiilor, de puști. – Puști + suf. -esc.
puștescul
PUȘTÉSC, -ÉSCĂ, puștești, adj. (Rar) Caracteristic copiilor, de puști. – Puști + suf. -esc.
puștescului
PUȘTÉSC, -ÉSCĂ, puștești, adj. (Rar) Caracteristic copiilor, de puști. – Puști + suf. -esc.
puștești
PUȘTÉSC, -ÉSCĂ, puștești, adj. (Rar) Caracteristic copiilor, de puști. – Puști + suf. -esc.
pușteștii
PUȘTÉSC, -ÉSCĂ, puștești, adj. (Rar) Caracteristic copiilor, de puști. – Puști + suf. -esc.
pușteștile
PUȘTÉSC, -ÉSCĂ, puștești, adj. (Rar) Caracteristic copiilor, de puști. – Puști + suf. -esc.
pușteștilor
PUȘTÉSC, -ÉSCĂ, puștești, adj. (Rar) Caracteristic copiilor, de puști. – Puști + suf. -esc.
puști
PUȘCÁ, pușc, vb. I. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A împușca. ♦ Intranz. A produce sfărâmarea rocilor cu ajutorul unui exploziv. – Din pușcă. DOOM
pușcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. puști, 3 púșcă; conj. prez. 3 să púște
puști
PÚȘCĂ, puști, s. f. 1. Armă de foc portativă și individuală cu patul de lemn și cu țeava lungă. ◊ Pușcă-mitralieră = pușcă la care încărcarea și descărcarea se execută automat. Pușcă de soc = pușcoci. ◊ Expr. (Adverbial) Gol pușcă = a) complet dezbrăcat, în pielea goală; b) fără avere, sărac lipit. A se duce (sau a trece etc.) pușcă = a se duce (sau a trece etc.) în mare viteză (și de-a dreptul). 2. (Înv.) Tun. 3. (Bot.; în compusul) Pușca-dracului = plantă erbacee cu flori, de obicei albastre (Phyteuma tatramerum). – Din magh. puska, pol. puszka, rus. pușka. DOOM
púșcă-mitraliéră (-mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. púștii-mitraliére; pl. puști-mitraliére
puști
PUȘTI, puști, s. m. (Fam.) Băiat tânăr, băiețaș, copil; copil ștrengar. – Cf. tc. pușt „desfrânat”. DOOM
puști (fam.) s. m., art. púștiul; pl. puști, art. púștii
puștii
PÚȘCĂ, puști, s. f. 1. Armă de foc portativă și individuală cu patul de lemn și cu țeava lungă. ◊ Pușcă-mitralieră = pușcă la care încărcarea și descărcarea se execută automat. Pușcă de soc = pușcoci. ◊ Expr. (Adverbial) Gol pușcă = a) complet dezbrăcat, în pielea goală; b) fără avere, sărac lipit. A se duce (sau a trece etc.) pușcă = a se duce (sau a trece etc.) în mare viteză (și de-a dreptul). 2. (Înv.) Tun. 3. (Bot.; în compusul) Pușca-dracului = plantă erbacee cu flori, de obicei albastre (Phyteuma tatramerum). – Din magh. puska, pol. puszka, rus. pușka. DOOM
púșcă-mitraliéră (-mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. púștii-mitraliére; pl. puști-mitraliére
puștii
PUȘTI, puști, s. m. (Fam.) Băiat tânăr, băiețaș, copil; copil ștrengar. – Cf. tc. pușt „desfrânat”. DOOM
puști (fam.) s. m., art. púștiul; pl. puști, art. púștii
puștile
PÚȘCĂ, puști, s. f. 1. Armă de foc portativă și individuală cu patul de lemn și cu țeava lungă. ◊ Pușcă-mitralieră = pușcă la care încărcarea și descărcarea se execută automat. Pușcă de soc = pușcoci. ◊ Expr. (Adverbial) Gol pușcă = a) complet dezbrăcat, în pielea goală; b) fără avere, sărac lipit. A se duce (sau a trece etc.) pușcă = a se duce (sau a trece etc.) în mare viteză (și de-a dreptul). 2. (Înv.) Tun. 3. (Bot.; în compusul) Pușca-dracului = plantă erbacee cu flori, de obicei albastre (Phyteuma tatramerum). – Din magh. puska, pol. puszka, rus. pușka. DOOM
púșcă-mitraliéră (-mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. púștii-mitraliére; pl. puști-mitraliére
puștilor
PÚȘCĂ, puști, s. f. 1. Armă de foc portativă și individuală cu patul de lemn și cu țeava lungă. ◊ Pușcă-mitralieră = pușcă la care încărcarea și descărcarea se execută automat. Pușcă de soc = pușcoci. ◊ Expr. (Adverbial) Gol pușcă = a) complet dezbrăcat, în pielea goală; b) fără avere, sărac lipit. A se duce (sau a trece etc.) pușcă = a se duce (sau a trece etc.) în mare viteză (și de-a dreptul). 2. (Înv.) Tun. 3. (Bot.; în compusul) Pușca-dracului = plantă erbacee cu flori, de obicei albastre (Phyteuma tatramerum). – Din magh. puska, pol. puszka, rus. pușka. DOOM
púșcă-mitraliéră (-mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. púștii-mitraliére; pl. puști-mitraliére
puștilor
PUȘTI, puști, s. m. (Fam.) Băiat tânăr, băiețaș, copil; copil ștrengar. – Cf. tc. pușt „desfrânat”. DOOM
puști (fam.) s. m., art. púștiul; pl. puști, art. púștii
puștism
PUȘTÍSM, puștisme, s. n. (Fam.) Comportament de puști. – Puști + suf. -ism. DOOM
*puștísm (fam.) s. n., pl. puștísme
puștisme
PUȘTÍSM, puștisme, s. n. (Fam.) Comportament de puști. – Puști + suf. -ism. DOOM
*puștísm (fam.) s. n., pl. puștísme
puștismele
PUȘTÍSM, puștisme, s. n. (Fam.) Comportament de puști. – Puști + suf. -ism. DOOM
*puștísm (fam.) s. n., pl. puștísme
puștismelor
PUȘTÍSM, puștisme, s. n. (Fam.) Comportament de puști. – Puști + suf. -ism. DOOM
*puștísm (fam.) s. n., pl. puștísme
puștismul
PUȘTÍSM, puștisme, s. n. (Fam.) Comportament de puști. – Puști + suf. -ism. DOOM
*puștísm (fam.) s. n., pl. puștísme
puștismului
PUȘTÍSM, puștisme, s. n. (Fam.) Comportament de puști. – Puști + suf. -ism. DOOM
*puștísm (fam.) s. n., pl. puștísme
puștiul
PUȘTI, puști, s. m. (Fam.) Băiat tânăr, băiețaș, copil; copil ștrengar. – Cf. tc. pușt „desfrânat”. DOOM
puști (fam.) s. m., art. púștiul; pl. puști, art. púștii
puștiulici
PUȘTIULÍCĂ, puștiulici, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui puști. – Puști + suf. -ulică. DOOM
puștiulícă (fam.) s. m., g.-d. lui puștiulícă; pl. puștiulíci
puștiulicii
PUȘTIULÍCĂ, puștiulici, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui puști. – Puști + suf. -ulică. DOOM
puștiulícă (fam.) s. m., g.-d. lui puștiulícă; pl. puștiulíci
puștiulicilor
PUȘTIULÍCĂ, puștiulici, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui puști. – Puști + suf. -ulică. DOOM
puștiulícă (fam.) s. m., g.-d. lui puștiulícă; pl. puștiulíci
puștiulică
PUȘTIULÍCĂ, puștiulici, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui puști. – Puști + suf. -ulică. DOOM
puștiulícă (fam.) s. m., g.-d. lui puștiulícă; pl. puștiulíci
puștiului
PUȘTI, puști, s. m. (Fam.) Băiat tânăr, băiețaș, copil; copil ștrengar. – Cf. tc. pușt „desfrânat”. DOOM
puști (fam.) s. m., art. púștiul; pl. puști, art. púștii
puștoaica
PUȘTOÁICĂ, puștoaice, s. f. (Fam.) Fetișcană, puștancă. – Puști + suf. -oaică. DOOM
puștoáică (fam.) s. f., g.-d. art. puștoáicei; pl. puștoáice
puștoaice
PUȘTOÁICĂ, puștoaice, s. f. (Fam.) Fetișcană, puștancă. – Puști + suf. -oaică. DOOM
puștoáică (fam.) s. f., g.-d. art. puștoáicei; pl. puștoáice
puștoaicei
PUȘTOÁICĂ, puștoaice, s. f. (Fam.) Fetișcană, puștancă. – Puști + suf. -oaică. DOOM
puștoáică (fam.) s. f., g.-d. art. puștoáicei; pl. puștoáice
puștoaicele
PUȘTOÁICĂ, puștoaice, s. f. (Fam.) Fetișcană, puștancă. – Puști + suf. -oaică. DOOM
puștoáică (fam.) s. f., g.-d. art. puștoáicei; pl. puștoáice
puștoaicelor
PUȘTOÁICĂ, puștoaice, s. f. (Fam.) Fetișcană, puștancă. – Puști + suf. -oaică. DOOM
puștoáică (fam.) s. f., g.-d. art. puștoáicei; pl. puștoáice
puț
PUȚ, puțuri, s. n. 1. Groapă cilindrică sau pătrată, adesea cu pereții pietruiți sau cu ghizduri împrejur, săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă și care servește la alimentarea cu apă potabilă; fântână. ◊ Puț absorbant = groapă făcută în locuri necanalizate, pentru a permite scurgerea apelor uzate până la un strat permeabil care să le absoarbă. Puț colector = puț în care se adună apele captate prin mai multe puțuri sau drenuri. 2. Săpătură într-o mină care leagă zăcământul cu suprafața sau cu o galerie principală și care servește la extracție, la aeraj sau la pătrunderea personalului în mină. ♦ Gaură săpată în pământ pentru extragerea petrolului. – Lat. puteus. DOOM
puț s. n., pl. púțuri
puțache
puțache s. m. sg. apelativ ironic adresat unei persoane mai tinere, de sex masculin.
puțar
PUȚÁR, puțari, s. m. 1. (Pop.) Fântânar. 2. Muncitor la sondele de petrol; persoană care sapă puțuri de petrol. – Puț + suf. -ar. DOOM
puțár (pop.) s. m., pl. puțári
puțari
PUȚÁR, puțari, s. m. 1. (Pop.) Fântânar. 2. Muncitor la sondele de petrol; persoană care sapă puțuri de petrol. – Puț + suf. -ar. DOOM
puțár (pop.) s. m., pl. puțári
puțarii
PUȚÁR, puțari, s. m. 1. (Pop.) Fântânar. 2. Muncitor la sondele de petrol; persoană care sapă puțuri de petrol. – Puț + suf. -ar. DOOM
puțár (pop.) s. m., pl. puțári
puțarilor
PUȚÁR, puțari, s. m. 1. (Pop.) Fântânar. 2. Muncitor la sondele de petrol; persoană care sapă puțuri de petrol. – Puț + suf. -ar. DOOM
puțár (pop.) s. m., pl. puțári
puțarul
PUȚÁR, puțari, s. m. 1. (Pop.) Fântânar. 2. Muncitor la sondele de petrol; persoană care sapă puțuri de petrol. – Puț + suf. -ar. DOOM
puțár (pop.) s. m., pl. puțári
puțarului
PUȚÁR, puțari, s. m. 1. (Pop.) Fântânar. 2. Muncitor la sondele de petrol; persoană care sapă puțuri de petrol. – Puț + suf. -ar. DOOM
puțár (pop.) s. m., pl. puțári
puțea
PUȚÍ, put, vb. IV. Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊ Expr. A puți locul sub cineva sau a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș. A puți a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit. A-i puți a... = a simți miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piața de mere. – Lat. *putire (= putere). DOOM
puțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. put, imperf. 3 sg. puțeá; conj. prez. 3 să pútă
puțeai
PUȚÍ, put, vb. IV. Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊ Expr. A puți locul sub cineva sau a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș. A puți a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit. A-i puți a... = a simți miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piața de mere. – Lat. *putire (= putere). DOOM
puțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. put, imperf. 3 sg. puțeá; conj. prez. 3 să pútă
puțeam
PUȚÍ, put, vb. IV. Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊ Expr. A puți locul sub cineva sau a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș. A puți a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit. A-i puți a... = a simți miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piața de mere. – Lat. *putire (= putere). DOOM
puțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. put, imperf. 3 sg. puțeá; conj. prez. 3 să pútă
puțeau
PUȚÍ, put, vb. IV. Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊ Expr. A puți locul sub cineva sau a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș. A puți a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit. A-i puți a... = a simți miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piața de mere. – Lat. *putire (= putere). DOOM
puțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. put, imperf. 3 sg. puțeá; conj. prez. 3 să pútă
puțeați
PUȚÍ, put, vb. IV. Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊ Expr. A puți locul sub cineva sau a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș. A puți a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit. A-i puți a... = a simți miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piața de mere. – Lat. *putire (= putere). DOOM
puțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. put, imperf. 3 sg. puțeá; conj. prez. 3 să pútă
puți
PUȚÍ, put, vb. IV. Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊ Expr. A puți locul sub cineva sau a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș. A puți a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit. A-i puți a... = a simți miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piața de mere. – Lat. *putire (= putere). DOOM
puțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. put, imperf. 3 sg. puțeá; conj. prez. 3 să pútă
puții
PUȚÍ, put, vb. IV. Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊ Expr. A puți locul sub cineva sau a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș. A puți a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit. A-i puți a... = a simți miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piața de mere. – Lat. *putire (= putere). DOOM
puțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. put, imperf. 3 sg. puțeá; conj. prez. 3 să pútă
puțim
PUȚÍ, put, vb. IV. Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊ Expr. A puți locul sub cineva sau a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș. A puți a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit. A-i puți a... = a simți miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piața de mere. – Lat. *putire (= putere). DOOM
puțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. put, imperf. 3 sg. puțeá; conj. prez. 3 să pútă
puțin
PUȚÍN, -Ă, puțini, -e, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care este în cantitate mică, un pic; care nu este de ajuns; insuficient. ◊ Expr. Puțin la minte = prostuț. Puțin la simțire = nesimțitor, insensibil. ♦ (Substantivat, n.) Cantitate mică, număr mic din ceva. Puținul cât a scris. ◊ Expr. Puțin a lipsit (sau a rămas) să nu... sau puțin de nu era să... = era cât pe-aci să..., era pe punctul de a... Pentru puțin! = formulă politicoasă de răspuns la o mulțumire. 2. De proporții, de dimensiuni mici, cu volum redus; mic; fig. neînsemnat. ◊ Puțin la trup = mic și firav. ♦ De intensitate mică; slab. 3. (Despre noțiuni de timp) De mică durată; scurt. ◊ Loc. adv. În puține zile = peste câteva zile. 4. (Cu valoare de num. nehot.) Puțini știu acest lucru. II. Adv. 1. În cantitate sau în măsură mică. ◊ Cel (sau pe) puțin = a) minimum; b) în orice caz, măcar, barem. Câtuși (sau cât) de puțin = nici în cea mai mică măsură; deloc, nicidecum. Nu mai puțin = de asemenea, deopotrivă. Pe (sau cu) puțin = ieftin. (Cu) puțin mai... = (cu) ceva mai... Merg puțin mai înaintea lui. Mai puțin de... = în număr sau în cantitate mai mică decât... (Puțin) câte puțin sau (câte) puțin-puțin = încetul cu încetul, pe rând. Mult-puțin = cât o fi, oricât. ♦ În oarecare măsură, întrucâtva. ♦ Cam, oarecum. Surâse puțin ironic. ♦ (Precedat de „cel mai”, servește la formarea superlativului relativ de inferioritate) Cel mai puțin reușit dintre tablourile expuse. 2. Pentru scurt timp, pentru un interval mic; câtva timp. Peste puțin = în curând, în scurt timp. De puțin = de scurt timp, de curând. – Et. nec. DOOM
mult-puțín s. n., art. mult-puțínul
puțind
PUȚÍ, put, vb. IV. Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊ Expr. A puți locul sub cineva sau a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș. A puți a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit. A-i puți a... = a simți miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piața de mere. – Lat. *putire (= putere). DOOM
puțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. put, imperf. 3 sg. puțeá; conj. prez. 3 să pútă
puține
PUȚÍN, -Ă, puțini, -e, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care este în cantitate mică, un pic; care nu este de ajuns; insuficient. ◊ Expr. Puțin la minte = prostuț. Puțin la simțire = nesimțitor, insensibil. ♦ (Substantivat, n.) Cantitate mică, număr mic din ceva. Puținul cât a scris. ◊ Expr. Puțin a lipsit (sau a rămas) să nu... sau puțin de nu era să... = era cât pe-aci să..., era pe punctul de a... Pentru puțin! = formulă politicoasă de răspuns la o mulțumire. 2. De proporții, de dimensiuni mici, cu volum redus; mic; fig. neînsemnat. ◊ Puțin la trup = mic și firav. ♦ De intensitate mică; slab. 3. (Despre noțiuni de timp) De mică durată; scurt. ◊ Loc. adv. În puține zile = peste câteva zile. 4. (Cu valoare de num. nehot.) Puțini știu acest lucru. II. Adv. 1. În cantitate sau în măsură mică. ◊ Cel (sau pe) puțin = a) minimum; b) în orice caz, măcar, barem. Câtuși (sau cât) de puțin = nici în cea mai mică măsură; deloc, nicidecum. Nu mai puțin = de asemenea, deopotrivă. Pe (sau cu) puțin = ieftin. (Cu) puțin mai... = (cu) ceva mai... Merg puțin mai înaintea lui. Mai puțin de... = în număr sau în cantitate mai mică decât... (Puțin) câte puțin sau (câte) puțin-puțin = încetul cu încetul, pe rând. Mult-puțin = cât o fi, oricât. ♦ În oarecare măsură, întrucâtva. ♦ Cam, oarecum. Surâse puțin ironic. ♦ (Precedat de „cel mai”, servește la formarea superlativului relativ de inferioritate) Cel mai puțin reușit dintre tablourile expuse. 2. Pentru scurt timp, pentru un interval mic; câtva timp. Peste puțin = în curând, în scurt timp. De puțin = de scurt timp, de curând. – Et. nec. DOOM
mult-puțín s. n., art. mult-puțínul
puținea
PUȚINÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puținei, -ele, adj., adv. (Pop.) Puțintel. Expr. Puținei și... = aproape că..., gata-gata să... – Puțin + suf. -el, -ea, -ică. DOOM
!puținél (pop.) adj. m., pl. puținéi; f. puținícă, pl. puținéle
puțineaua
PUȚINÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puținei, -ele, adj., adv. (Pop.) Puțintel. Expr. Puținei și... = aproape că..., gata-gata să... – Puțin + suf. -el, -ea, -ică. DOOM
!puținél (pop.) adj. m., pl. puținéi; f. puținícă, pl. puținéle
puținei
PUȚINÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puținei, -ele, adj., adv. (Pop.) Puțintel. Expr. Puținei și... = aproape că..., gata-gata să... – Puțin + suf. -el, -ea, -ică. DOOM
!puținél (pop.) adj. m., pl. puținéi; f. puținícă, pl. puținéle
puțineii
PUȚINÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puținei, -ele, adj., adv. (Pop.) Puțintel. Expr. Puținei și... = aproape că..., gata-gata să... – Puțin + suf. -el, -ea, -ică. DOOM
!puținél (pop.) adj. m., pl. puținéi; f. puținícă, pl. puținéle
puțineilor
PUȚINÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puținei, -ele, adj., adv. (Pop.) Puțintel. Expr. Puținei și... = aproape că..., gata-gata să... – Puțin + suf. -el, -ea, -ică. DOOM
!puținél (pop.) adj. m., pl. puținéi; f. puținícă, pl. puținéle
puținel
PUȚINÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puținei, -ele, adj., adv. (Pop.) Puțintel. Expr. Puținei și... = aproape că..., gata-gata să... – Puțin + suf. -el, -ea, -ică. DOOM
!puținél (pop.) adj. m., pl. puținéi; f. puținícă, pl. puținéle
puținele
PUȚINÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puținei, -ele, adj., adv. (Pop.) Puțintel. Expr. Puținei și... = aproape că..., gata-gata să... – Puțin + suf. -el, -ea, -ică. DOOM
!puținél (pop.) adj. m., pl. puținéi; f. puținícă, pl. puținéle
puținelei
PUȚINÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puținei, -ele, adj., adv. (Pop.) Puțintel. Expr. Puținei și... = aproape că..., gata-gata să... – Puțin + suf. -el, -ea, -ică. DOOM
!puținél (pop.) adj. m., pl. puținéi; f. puținícă, pl. puținéle
puținelele
PUȚINÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puținei, -ele, adj., adv. (Pop.) Puțintel. Expr. Puținei și... = aproape că..., gata-gata să... – Puțin + suf. -el, -ea, -ică. DOOM
!puținél (pop.) adj. m., pl. puținéi; f. puținícă, pl. puținéle
puținelelor
PUȚINÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puținei, -ele, adj., adv. (Pop.) Puțintel. Expr. Puținei și... = aproape că..., gata-gata să... – Puțin + suf. -el, -ea, -ică. DOOM
!puținél (pop.) adj. m., pl. puținéi; f. puținícă, pl. puținéle
puținelul
PUȚINÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puținei, -ele, adj., adv. (Pop.) Puțintel. Expr. Puținei și... = aproape că..., gata-gata să... – Puțin + suf. -el, -ea, -ică. DOOM
!puținél (pop.) adj. m., pl. puținéi; f. puținícă, pl. puținéle
puținelului
PUȚINÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puținei, -ele, adj., adv. (Pop.) Puțintel. Expr. Puținei și... = aproape că..., gata-gata să... – Puțin + suf. -el, -ea, -ică. DOOM
!puținél (pop.) adj. m., pl. puținéi; f. puținícă, pl. puținéle
puțini
PUȚÍN, -Ă, puțini, -e, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care este în cantitate mică, un pic; care nu este de ajuns; insuficient. ◊ Expr. Puțin la minte = prostuț. Puțin la simțire = nesimțitor, insensibil. ♦ (Substantivat, n.) Cantitate mică, număr mic din ceva. Puținul cât a scris. ◊ Expr. Puțin a lipsit (sau a rămas) să nu... sau puțin de nu era să... = era cât pe-aci să..., era pe punctul de a... Pentru puțin! = formulă politicoasă de răspuns la o mulțumire. 2. De proporții, de dimensiuni mici, cu volum redus; mic; fig. neînsemnat. ◊ Puțin la trup = mic și firav. ♦ De intensitate mică; slab. 3. (Despre noțiuni de timp) De mică durată; scurt. ◊ Loc. adv. În puține zile = peste câteva zile. 4. (Cu valoare de num. nehot.) Puțini știu acest lucru. II. Adv. 1. În cantitate sau în măsură mică. ◊ Cel (sau pe) puțin = a) minimum; b) în orice caz, măcar, barem. Câtuși (sau cât) de puțin = nici în cea mai mică măsură; deloc, nicidecum. Nu mai puțin = de asemenea, deopotrivă. Pe (sau cu) puțin = ieftin. (Cu) puțin mai... = (cu) ceva mai... Merg puțin mai înaintea lui. Mai puțin de... = în număr sau în cantitate mai mică decât... (Puțin) câte puțin sau (câte) puțin-puțin = încetul cu încetul, pe rând. Mult-puțin = cât o fi, oricât. ♦ În oarecare măsură, întrucâtva. ♦ Cam, oarecum. Surâse puțin ironic. ♦ (Precedat de „cel mai”, servește la formarea superlativului relativ de inferioritate) Cel mai puțin reușit dintre tablourile expuse. 2. Pentru scurt timp, pentru un interval mic; câtva timp. Peste puțin = în curând, în scurt timp. De puțin = de scurt timp, de curând. – Et. nec. DOOM
mult-puțín s. n., art. mult-puțínul
puținica
PUȚINÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puținei, -ele, adj., adv. (Pop.) Puțintel. Expr. Puținei și... = aproape că..., gata-gata să... – Puțin + suf. -el, -ea, -ică. DOOM
!puținél (pop.) adj. m., pl. puținéi; f. puținícă, pl. puținéle
puținor
PUȚÍN, -Ă, puțini, -e, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care este în cantitate mică, un pic; care nu este de ajuns; insuficient. ◊ Expr. Puțin la minte = prostuț. Puțin la simțire = nesimțitor, insensibil. ♦ (Substantivat, n.) Cantitate mică, număr mic din ceva. Puținul cât a scris. ◊ Expr. Puțin a lipsit (sau a rămas) să nu... sau puțin de nu era să... = era cât pe-aci să..., era pe punctul de a... Pentru puțin! = formulă politicoasă de răspuns la o mulțumire. 2. De proporții, de dimensiuni mici, cu volum redus; mic; fig. neînsemnat. ◊ Puțin la trup = mic și firav. ♦ De intensitate mică; slab. 3. (Despre noțiuni de timp) De mică durată; scurt. ◊ Loc. adv. În puține zile = peste câteva zile. 4. (Cu valoare de num. nehot.) Puțini știu acest lucru. II. Adv. 1. În cantitate sau în măsură mică. ◊ Cel (sau pe) puțin = a) minimum; b) în orice caz, măcar, barem. Câtuși (sau cât) de puțin = nici în cea mai mică măsură; deloc, nicidecum. Nu mai puțin = de asemenea, deopotrivă. Pe (sau cu) puțin = ieftin. (Cu) puțin mai... = (cu) ceva mai... Merg puțin mai înaintea lui. Mai puțin de... = în număr sau în cantitate mai mică decât... (Puțin) câte puțin sau (câte) puțin-puțin = încetul cu încetul, pe rând. Mult-puțin = cât o fi, oricât. ♦ În oarecare măsură, întrucâtva. ♦ Cam, oarecum. Surâse puțin ironic. ♦ (Precedat de „cel mai”, servește la formarea superlativului relativ de inferioritate) Cel mai puțin reușit dintre tablourile expuse. 2. Pentru scurt timp, pentru un interval mic; câtva timp. Peste puțin = în curând, în scurt timp. De puțin = de scurt timp, de curând. – Et. nec. DOOM
mult-puțín s. n., art. mult-puțínul
puținora
PUȚÍN, -Ă, puțini, -e, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care este în cantitate mică, un pic; care nu este de ajuns; insuficient. ◊ Expr. Puțin la minte = prostuț. Puțin la simțire = nesimțitor, insensibil. ♦ (Substantivat, n.) Cantitate mică, număr mic din ceva. Puținul cât a scris. ◊ Expr. Puțin a lipsit (sau a rămas) să nu... sau puțin de nu era să... = era cât pe-aci să..., era pe punctul de a... Pentru puțin! = formulă politicoasă de răspuns la o mulțumire. 2. De proporții, de dimensiuni mici, cu volum redus; mic; fig. neînsemnat. ◊ Puțin la trup = mic și firav. ♦ De intensitate mică; slab. 3. (Despre noțiuni de timp) De mică durată; scurt. ◊ Loc. adv. În puține zile = peste câteva zile. 4. (Cu valoare de num. nehot.) Puțini știu acest lucru. II. Adv. 1. În cantitate sau în măsură mică. ◊ Cel (sau pe) puțin = a) minimum; b) în orice caz, măcar, barem. Câtuși (sau cât) de puțin = nici în cea mai mică măsură; deloc, nicidecum. Nu mai puțin = de asemenea, deopotrivă. Pe (sau cu) puțin = ieftin. (Cu) puțin mai... = (cu) ceva mai... Merg puțin mai înaintea lui. Mai puțin de... = în număr sau în cantitate mai mică decât... (Puțin) câte puțin sau (câte) puțin-puțin = încetul cu încetul, pe rând. Mult-puțin = cât o fi, oricât. ♦ În oarecare măsură, întrucâtva. ♦ Cam, oarecum. Surâse puțin ironic. ♦ (Precedat de „cel mai”, servește la formarea superlativului relativ de inferioritate) Cel mai puțin reușit dintre tablourile expuse. 2. Pentru scurt timp, pentru un interval mic; câtva timp. Peste puțin = în curând, în scurt timp. De puțin = de scurt timp, de curând. – Et. nec. DOOM
mult-puțín s. n., art. mult-puțínul
puțintea
PUȚINTÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puțintei, -ele, adj., adv. Diminutiv al lui puțin; puținel. Puțintel la trup (sau la făptură) = scund și subțirel, mititel. – Puțin + [miti]tel. DOOM
!puțintél (fam.) adj. m., pl. puțintéi; f. puțintícă, pl. puțintéle
puținteaua
PUȚINTÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puțintei, -ele, adj., adv. Diminutiv al lui puțin; puținel. Puțintel la trup (sau la făptură) = scund și subțirel, mititel. – Puțin + [miti]tel. DOOM
!puțintél (fam.) adj. m., pl. puțintéi; f. puțintícă, pl. puțintéle
puțintei
PUȚINTÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puțintei, -ele, adj., adv. Diminutiv al lui puțin; puținel. Puțintel la trup (sau la făptură) = scund și subțirel, mititel. – Puțin + [miti]tel. DOOM
!puțintél (fam.) adj. m., pl. puțintéi; f. puțintícă, pl. puțintéle
puținteii
PUȚINTÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puțintei, -ele, adj., adv. Diminutiv al lui puțin; puținel. Puțintel la trup (sau la făptură) = scund și subțirel, mititel. – Puțin + [miti]tel. DOOM
!puțintél (fam.) adj. m., pl. puțintéi; f. puțintícă, pl. puțintéle
puținteilor
PUȚINTÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puțintei, -ele, adj., adv. Diminutiv al lui puțin; puținel. Puțintel la trup (sau la făptură) = scund și subțirel, mititel. – Puțin + [miti]tel. DOOM
!puțintél (fam.) adj. m., pl. puțintéi; f. puțintícă, pl. puțintéle
puțintel
PUȚINTÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puțintei, -ele, adj., adv. Diminutiv al lui puțin; puținel. Puțintel la trup (sau la făptură) = scund și subțirel, mititel. – Puțin + [miti]tel. DOOM
!puțintél (fam.) adj. m., pl. puțintéi; f. puțintícă, pl. puțintéle
puțintele
PUȚINTÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puțintei, -ele, adj., adv. Diminutiv al lui puțin; puținel. Puțintel la trup (sau la făptură) = scund și subțirel, mititel. – Puțin + [miti]tel. DOOM
!puțintél (fam.) adj. m., pl. puțintéi; f. puțintícă, pl. puțintéle
puțintelei
PUȚINTÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puțintei, -ele, adj., adv. Diminutiv al lui puțin; puținel. Puțintel la trup (sau la făptură) = scund și subțirel, mititel. – Puțin + [miti]tel. DOOM
!puțintél (fam.) adj. m., pl. puțintéi; f. puțintícă, pl. puțintéle
puțintelele
PUȚINTÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puțintei, -ele, adj., adv. Diminutiv al lui puțin; puținel. Puțintel la trup (sau la făptură) = scund și subțirel, mititel. – Puțin + [miti]tel. DOOM
!puțintél (fam.) adj. m., pl. puțintéi; f. puțintícă, pl. puțintéle
puțintelelor
PUȚINTÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puțintei, -ele, adj., adv. Diminutiv al lui puțin; puținel. Puțintel la trup (sau la făptură) = scund și subțirel, mititel. – Puțin + [miti]tel. DOOM
!puțintél (fam.) adj. m., pl. puțintéi; f. puțintícă, pl. puțintéle
puțintelul
PUȚINTÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puțintei, -ele, adj., adv. Diminutiv al lui puțin; puținel. Puțintel la trup (sau la făptură) = scund și subțirel, mititel. – Puțin + [miti]tel. DOOM
!puțintél (fam.) adj. m., pl. puțintéi; f. puțintícă, pl. puțintéle
puțintelului
PUȚINTÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puțintei, -ele, adj., adv. Diminutiv al lui puțin; puținel. Puțintel la trup (sau la făptură) = scund și subțirel, mititel. – Puțin + [miti]tel. DOOM
!puțintél (fam.) adj. m., pl. puțintéi; f. puțintícă, pl. puțintéle
puținteluș
PUȚINTELÚȘ adv. (Rar) Diminutiv al lui puțintel. – Puțintel + suf. -uș. DOOM
!puțintelúș (rar) adj. m., pl. puținteluși; f. puțintelușă, art. puțintelușa, pl. puțintelușe
puțintelușa
PUȚINTELÚȘ adv. (Rar) Diminutiv al lui puțintel. – Puțintel + suf. -uș. DOOM
!puțintelúș (rar) adj. m., pl. puținteluși; f. puțintelușă, art. puțintelușa, pl. puțintelușe
puțintelușe
PUȚINTELÚȘ adv. (Rar) Diminutiv al lui puțintel. – Puțintel + suf. -uș. DOOM
!puțintelúș (rar) adj. m., pl. puținteluși; f. puțintelușă, art. puțintelușa, pl. puțintelușe
puțintelușei
PUȚINTELÚȘ adv. (Rar) Diminutiv al lui puțintel. – Puțintel + suf. -uș. DOOM
!puțintelúș (rar) adj. m., pl. puținteluși; f. puțintelușă, art. puțintelușa, pl. puțintelușe
puțintelușele
PUȚINTELÚȘ adv. (Rar) Diminutiv al lui puțintel. – Puțintel + suf. -uș. DOOM
!puțintelúș (rar) adj. m., pl. puținteluși; f. puțintelușă, art. puțintelușa, pl. puțintelușe
puțintelușelor
PUȚINTELÚȘ adv. (Rar) Diminutiv al lui puțintel. – Puțintel + suf. -uș. DOOM
!puțintelúș (rar) adj. m., pl. puținteluși; f. puțintelușă, art. puțintelușa, pl. puțintelușe
puținteluși
PUȚINTELÚȘ adv. (Rar) Diminutiv al lui puțintel. – Puțintel + suf. -uș. DOOM
!puțintelúș (rar) adj. m., pl. puținteluși; f. puțintelușă, art. puțintelușa, pl. puțintelușe
puțintelușii
PUȚINTELÚȘ adv. (Rar) Diminutiv al lui puțintel. – Puțintel + suf. -uș. DOOM
!puțintelúș (rar) adj. m., pl. puținteluși; f. puțintelușă, art. puțintelușa, pl. puțintelușe
puțintelușilor
PUȚINTELÚȘ adv. (Rar) Diminutiv al lui puțintel. – Puțintel + suf. -uș. DOOM
!puțintelúș (rar) adj. m., pl. puținteluși; f. puțintelușă, art. puțintelușa, pl. puțintelușe
puțintelușul
PUȚINTELÚȘ adv. (Rar) Diminutiv al lui puțintel. – Puțintel + suf. -uș. DOOM
!puțintelúș (rar) adj. m., pl. puținteluși; f. puțintelușă, art. puțintelușa, pl. puțintelușe
puțintelușului
PUȚINTELÚȘ adv. (Rar) Diminutiv al lui puțintel. – Puțintel + suf. -uș. DOOM
!puțintelúș (rar) adj. m., pl. puținteluși; f. puțintelușă, art. puțintelușa, pl. puțintelușe
puțintica
PUȚINTÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puțintei, -ele, adj., adv. Diminutiv al lui puțin; puținel. Puțintel la trup (sau la făptură) = scund și subțirel, mititel. – Puțin + [miti]tel. DOOM
!puțintél (fam.) adj. m., pl. puțintéi; f. puțintícă, pl. puțintéle
puțintime
PUȚINTÍME s. f. (Rar) Puținătate. – Puțin[el] + suf. -ime. DOOM
puțintíme (rar) s. f., g.-d. art. puțintímii
puțintimea
PUȚINTÍME s. f. (Rar) Puținătate. – Puțin[el] + suf. -ime. DOOM
puțintíme (rar) s. f., g.-d. art. puțintímii
puțintimi
PUȚINTÍME s. f. (Rar) Puținătate. – Puțin[el] + suf. -ime. DOOM
puțintíme (rar) s. f., g.-d. art. puțintímii
puțintimii
PUȚINTÍME s. f. (Rar) Puținătate. – Puțin[el] + suf. -ime. DOOM
puțintíme (rar) s. f., g.-d. art. puțintímii
puțină
PUȚÍN, -Ă, puțini, -e, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care este în cantitate mică, un pic; care nu este de ajuns; insuficient. ◊ Expr. Puțin la minte = prostuț. Puțin la simțire = nesimțitor, insensibil. ♦ (Substantivat, n.) Cantitate mică, număr mic din ceva. Puținul cât a scris. ◊ Expr. Puțin a lipsit (sau a rămas) să nu... sau puțin de nu era să... = era cât pe-aci să..., era pe punctul de a... Pentru puțin! = formulă politicoasă de răspuns la o mulțumire. 2. De proporții, de dimensiuni mici, cu volum redus; mic; fig. neînsemnat. ◊ Puțin la trup = mic și firav. ♦ De intensitate mică; slab. 3. (Despre noțiuni de timp) De mică durată; scurt. ◊ Loc. adv. În puține zile = peste câteva zile. 4. (Cu valoare de num. nehot.) Puțini știu acest lucru. II. Adv. 1. În cantitate sau în măsură mică. ◊ Cel (sau pe) puțin = a) minimum; b) în orice caz, măcar, barem. Câtuși (sau cât) de puțin = nici în cea mai mică măsură; deloc, nicidecum. Nu mai puțin = de asemenea, deopotrivă. Pe (sau cu) puțin = ieftin. (Cu) puțin mai... = (cu) ceva mai... Merg puțin mai înaintea lui. Mai puțin de... = în număr sau în cantitate mai mică decât... (Puțin) câte puțin sau (câte) puțin-puțin = încetul cu încetul, pe rând. Mult-puțin = cât o fi, oricât. ♦ În oarecare măsură, întrucâtva. ♦ Cam, oarecum. Surâse puțin ironic. ♦ (Precedat de „cel mai”, servește la formarea superlativului relativ de inferioritate) Cel mai puțin reușit dintre tablourile expuse. 2. Pentru scurt timp, pentru un interval mic; câtva timp. Peste puțin = în curând, în scurt timp. De puțin = de scurt timp, de curând. – Et. nec. DOOM
mult-puțín s. n., art. mult-puțínul
puținătate
PUȚINĂTÁTE s. f. 1. Faptul sau însușirea de a fi puțin; cantitate sau număr mic; puțintime. 2. Volum mic sau dimensiune mică; micime. – Puțin + suf. -ătate. DOOM
puținătáte s. f., g.-d. art. puținătắții
puținătatea
PUȚINĂTÁTE s. f. 1. Faptul sau însușirea de a fi puțin; cantitate sau număr mic; puțintime. 2. Volum mic sau dimensiune mică; micime. – Puțin + suf. -ătate. DOOM
puținătáte s. f., g.-d. art. puținătắții
puținătăți
PUȚINĂTÁTE s. f. 1. Faptul sau însușirea de a fi puțin; cantitate sau număr mic; puțintime. 2. Volum mic sau dimensiune mică; micime. – Puțin + suf. -ătate. DOOM
puținătáte s. f., g.-d. art. puținătắții
puținătății
PUȚINĂTÁTE s. f. 1. Faptul sau însușirea de a fi puțin; cantitate sau număr mic; puțintime. 2. Volum mic sau dimensiune mică; micime. – Puțin + suf. -ătate. DOOM
puținătáte s. f., g.-d. art. puținătắții
puțire
PUȚÍ, put, vb. IV. Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊ Expr. A puți locul sub cineva sau a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș. A puți a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit. A-i puți a... = a simți miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piața de mere. – Lat. *putire (= putere). DOOM
puțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. put, imperf. 3 sg. puțeá; conj. prez. 3 să pútă
puțire
PUȚÍ, put, vb. IV. Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊ Expr. A puți locul sub cineva sau a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș. A puți a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit. A-i puți a... = a simți miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piața de mere. – Lat. *putire (= putere).
puțiră
PUȚÍ, put, vb. IV. Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊ Expr. A puți locul sub cineva sau a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș. A puți a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit. A-i puți a... = a simți miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piața de mere. – Lat. *putire (= putere). DOOM
puțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. put, imperf. 3 sg. puțeá; conj. prez. 3 să pútă
puțirăm
PUȚÍ, put, vb. IV. Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊ Expr. A puți locul sub cineva sau a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș. A puți a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit. A-i puți a... = a simți miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piața de mere. – Lat. *putire (= putere). DOOM
puțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. put, imperf. 3 sg. puțeá; conj. prez. 3 să pútă
puțirăți
PUȚÍ, put, vb. IV. Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊ Expr. A puți locul sub cineva sau a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș. A puți a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit. A-i puți a... = a simți miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piața de mere. – Lat. *putire (= putere). DOOM
puțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. put, imperf. 3 sg. puțeá; conj. prez. 3 să pútă
puțise
PUȚÍ, put, vb. IV. Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊ Expr. A puți locul sub cineva sau a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș. A puți a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit. A-i puți a... = a simți miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piața de mere. – Lat. *putire (= putere). DOOM
puțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. put, imperf. 3 sg. puțeá; conj. prez. 3 să pútă
puțisem
PUȚÍ, put, vb. IV. Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊ Expr. A puți locul sub cineva sau a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș. A puți a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit. A-i puți a... = a simți miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piața de mere. – Lat. *putire (= putere). DOOM
puțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. put, imperf. 3 sg. puțeá; conj. prez. 3 să pútă
puțiseră
PUȚÍ, put, vb. IV. Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊ Expr. A puți locul sub cineva sau a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș. A puți a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit. A-i puți a... = a simți miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piața de mere. – Lat. *putire (= putere). DOOM
puțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. put, imperf. 3 sg. puțeá; conj. prez. 3 să pútă
puțiserăm
PUȚÍ, put, vb. IV. Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊ Expr. A puți locul sub cineva sau a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș. A puți a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit. A-i puți a... = a simți miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piața de mere. – Lat. *putire (= putere). DOOM
puțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. put, imperf. 3 sg. puțeá; conj. prez. 3 să pútă
puțiserăți
PUȚÍ, put, vb. IV. Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊ Expr. A puți locul sub cineva sau a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș. A puți a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit. A-i puți a... = a simți miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piața de mere. – Lat. *putire (= putere). DOOM
puțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. put, imperf. 3 sg. puțeá; conj. prez. 3 să pútă
puțiseși
PUȚÍ, put, vb. IV. Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊ Expr. A puți locul sub cineva sau a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș. A puți a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit. A-i puți a... = a simți miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piața de mere. – Lat. *putire (= putere). DOOM
puțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. put, imperf. 3 sg. puțeá; conj. prez. 3 să pútă
puțiseți
PUȚÍ, put, vb. IV. Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊ Expr. A puți locul sub cineva sau a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș. A puți a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit. A-i puți a... = a simți miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piața de mere. – Lat. *putire (= putere). DOOM
puțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. put, imperf. 3 sg. puțeá; conj. prez. 3 să pútă
puțit
PUȚÍ, put, vb. IV. Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊ Expr. A puți locul sub cineva sau a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș. A puți a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit. A-i puți a... = a simți miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piața de mere. – Lat. *putire (= putere). DOOM
puțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. put, imperf. 3 sg. puțeá; conj. prez. 3 să pútă
puțiși
PUȚÍ, put, vb. IV. Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊ Expr. A puți locul sub cineva sau a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș. A puți a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit. A-i puți a... = a simți miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piața de mere. – Lat. *putire (= putere). DOOM
puțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. put, imperf. 3 sg. puțeá; conj. prez. 3 să pútă
puțișoară
PUȚIȘOÁRE s. f. pl. Un fel de prăjitură; cornulețe. (din puță + suf. dim. -ișoare)
puțiți
PUȚÍ, put, vb. IV. Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊ Expr. A puți locul sub cineva sau a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș. A puți a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit. A-i puți a... = a simți miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piața de mere. – Lat. *putire (= putere). DOOM
puțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. put, imperf. 3 sg. puțeá; conj. prez. 3 să pútă
puțoi
PUȚÓI, puțói, s. m. 1. (Vulg., depr.) Băietan, flăcău. 2. Țoi2. (din puță + suf. augm. -oi; cf. puțin)
puțopalmist
puțopalmist, puțopalmiști s. m. onanist.
puțul
PUȚ, puțuri, s. n. 1. Groapă cilindrică sau pătrată, adesea cu pereții pietruiți sau cu ghizduri împrejur, săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă și care servește la alimentarea cu apă potabilă; fântână. ◊ Puț absorbant = groapă făcută în locuri necanalizate, pentru a permite scurgerea apelor uzate până la un strat permeabil care să le absoarbă. Puț colector = puț în care se adună apele captate prin mai multe puțuri sau drenuri. 2. Săpătură într-o mină care leagă zăcământul cu suprafața sau cu o galerie principală și care servește la extracție, la aeraj sau la pătrunderea personalului în mină. ♦ Gaură săpată în pământ pentru extragerea petrolului. – Lat. puteus. DOOM
puț s. n., pl. púțuri
puțului
PUȚ, puțuri, s. n. 1. Groapă cilindrică sau pătrată, adesea cu pereții pietruiți sau cu ghizduri împrejur, săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă și care servește la alimentarea cu apă potabilă; fântână. ◊ Puț absorbant = groapă făcută în locuri necanalizate, pentru a permite scurgerea apelor uzate până la un strat permeabil care să le absoarbă. Puț colector = puț în care se adună apele captate prin mai multe puțuri sau drenuri. 2. Săpătură într-o mină care leagă zăcământul cu suprafața sau cu o galerie principală și care servește la extracție, la aeraj sau la pătrunderea personalului în mină. ♦ Gaură săpată în pământ pentru extragerea petrolului. – Lat. puteus. DOOM
puț s. n., pl. púțuri
puțului
puțuluí (-uiésc, puțuluít), vb. – A se găti, a se dichisi. Germ. putzen (Candrea). – Der. puțuluială, s. f. (podoabă, curățenie). În Trans., și ironic în alte părți.
puțurel
PUȚURÉL, puțurele, s. n. Diminutiv al lui p u ț; fîntînă mică. Fapt-am, doamne, iar am fapt, Puțurele-n cîmpuri rele. Cine apă c-a băut Tot mie mi-a mulțămit. TEODORESCU, P. P. 29.
puțuri
PUȚ, puțuri, s. n. 1. Groapă cilindrică sau pătrată, adesea cu pereții pietruiți sau cu ghizduri împrejur, săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă și care servește la alimentarea cu apă potabilă; fântână. ◊ Puț absorbant = groapă făcută în locuri necanalizate, pentru a permite scurgerea apelor uzate până la un strat permeabil care să le absoarbă. Puț colector = puț în care se adună apele captate prin mai multe puțuri sau drenuri. 2. Săpătură într-o mină care leagă zăcământul cu suprafața sau cu o galerie principală și care servește la extracție, la aeraj sau la pătrunderea personalului în mină. ♦ Gaură săpată în pământ pentru extragerea petrolului. – Lat. puteus. DOOM
puț s. n., pl. púțuri
puțurile
PUȚ, puțuri, s. n. 1. Groapă cilindrică sau pătrată, adesea cu pereții pietruiți sau cu ghizduri împrejur, săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă și care servește la alimentarea cu apă potabilă; fântână. ◊ Puț absorbant = groapă făcută în locuri necanalizate, pentru a permite scurgerea apelor uzate până la un strat permeabil care să le absoarbă. Puț colector = puț în care se adună apele captate prin mai multe puțuri sau drenuri. 2. Săpătură într-o mină care leagă zăcământul cu suprafața sau cu o galerie principală și care servește la extracție, la aeraj sau la pătrunderea personalului în mină. ♦ Gaură săpată în pământ pentru extragerea petrolului. – Lat. puteus. DOOM
puț s. n., pl. púțuri
puțurilor
PUȚ, puțuri, s. n. 1. Groapă cilindrică sau pătrată, adesea cu pereții pietruiți sau cu ghizduri împrejur, săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă și care servește la alimentarea cu apă potabilă; fântână. ◊ Puț absorbant = groapă făcută în locuri necanalizate, pentru a permite scurgerea apelor uzate până la un strat permeabil care să le absoarbă. Puț colector = puț în care se adună apele captate prin mai multe puțuri sau drenuri. 2. Săpătură într-o mină care leagă zăcământul cu suprafața sau cu o galerie principală și care servește la extracție, la aeraj sau la pătrunderea personalului în mină. ♦ Gaură săpată în pământ pentru extragerea petrolului. – Lat. puteus. DOOM
puț s. n., pl. púțuri
puță
púță (-țe), s. f. – 1. Penis, cuvînt din limbajul copiilor. – 2. Puști, mucos. – Mr., megl. puță, istr. puțę. Creație expresivă, aparține familiei piț-, care indică un obiect mic (cf. pipiric, pițigoi, pitic, puțin). Cel mai probabil este că această creație trimite la lat. cf. praepūtium „prepuț”, sălăpūtium „mormoloc”, care indică existența unui *pūtium „mic”; cf. și putus și pittinus, pisinnus (=mentula, la Marcial). Lat. *pūtium a fost propus și de P. Papahagi, Analele Acad. Rom., XXIX, 246; Tiktin; REW 6881; Rosetti, I, 171. Celelalte explicații nu sînt suficiente: din cr. puca ‹ it. pulcella (Miklosich, Fremdw., 121); din pol., ceh. pica „vulvă” (Cihac, II, 301); de la un lat. *pupucea (Crețu 360); de la un lat. *pubucea ‹ pubes (Meyer, Neugr. St., II, 12; Pascu, I, 147); de la un lat. *putea ‹ putus (Pușcariu, Jb., XI, 40; Pușcariu 1416); din lat. potta „buză” (Jud, Bull. Dialectol. Rom., III, 12); anterior indoeurop. (Lahovary 340). Der. puțișoare, s. f. pl. (paste); puțoi, s. m. (tînăr, flăcău; vas de sticlă de formă caracteristică, din care se poate bea țuică); cu var. mult mai răspîndită, țoi, s. m., abreviată fără îndoială din motive de decență. Cf. puțin.