po
POLÓNIU s. n. Element chimic radioactiv, obținut prin dezintegrarea radioactivă a uraniului. – Din fr. polonium. DOOM
polóniu [niu pron. niu] s. n., art. polóniul; simb. Po
poala
POÁLĂ, poale, s. f. I. 1. Partea de jos a unui veșmânt femeiesc sau a unor obiecte de îmbrăcăminte (încheiate în față); tivitură a unui obiect de îmbrăcăminte; partea de la talie în jos, mai largă, a unor veșminte; (pop.) fustă. ◊ Loc. adv. La poala (sau la poalele) cuiva = a) înaintea, la picioarele cuiva; b) la voia, la bunul-plac al cuiva. ◊ Expr. A se ține de poala (sau poalele) cuiva = a) (despre copii) a sta în preajma sau sub ocrotirea mamei, a nu se depărta de ea; b) a urmări cu insistență pe cineva, a se ține scai de cineva. A-l trage (pe cineva) copiii de poale = a avea copii mici, familie numeroasă, a avea greutăți familiale. (Fam.; despre femei) A ține (pe cineva) la (sau de) poala (sau poalele) ei = a nu-i lăsa (cuiva) prea multă libertate de acțiune, a-l ține din scurt, a dispune de cineva. A-și da poalele peste cap sau a-și lua (ori a-și pune) poalele în cap = a nu mai ține socoteală de nimic, a depăși orice limită; a da pe față un caracter josnic, imoral. A săruta poala (sau poalele) cuiva = a săruta partea de jos a hainei unui suveran în semn de supunere și respect, potrivit unui obicei azi ieșit din uz; a se închina; p. ext. a se prosterna, a se umili. ♦ (Plăcintă cu) poale (sau poalele)-n brâu = plăcintă făcută din bucăți pătrate de aluat, ale cărei colțuri se întorc peste umplutură, formând un fel de plic. 2. Partea corpului cuprinsă între brâu și genunchi, împreună cu partea de îmbrăcăminte corespunzătoare, la o persoană care șade; partea de jos și din față a unei fuste, a unui șorț etc. adusă în sus și ținută cu mâna sau prinsă în brâu, formând o adâncitură în care se pot aduna ori duce anumite lucruri. ◊ Loc. adv. Cu poala = în cantitate mare, mult. ◊ Expr. (Rar) A duce pe cineva în poală = a ocroti, a proteja pe cineva. ♦ Cantitatea de lucruri care pot fi duse într-o poală (I 2). O poală de ouă. 3. Spec. (La pl.) Bucată de pânză frumos lucrată cu care se împodobește o icoană sau cu care se acoperă masa din altar. 4. Parte marginală a unei piei (care acoperea abdomenul și picioarele animalului). II. P. anal. 1. Margine a unei păduri situată de obicei mai în vale. 2. Parte a cerului mărginită de linia orizontului; zare. 3. (La pl.) Zonă mai largă de la baza unei forme de relief înalte (munte, deal, pisc etc.). ♦ Partea de jos a unei clădiri, a unui zid; bază, temelie. ♦ Partea de jos a coroanei unui copac. III. Compuse: (Bot.) poala-rândunicii sau poala-Maicii-Domnului = volbură; poala-Sfintei-Mării = plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina înaltă, cu frunze mici, aromate și flori albe (Nepeta nuda). IV. (Pop.; în sintagma) Poală-albă = leucoree. – Din sl. pola. DOOM
poále-n-brấu (plăcintă) s. f. pl.
poale
POÁLĂ, poale, s. f. I. 1. Partea de jos a unui veșmânt femeiesc sau a unor obiecte de îmbrăcăminte (încheiate în față); tivitură a unui obiect de îmbrăcăminte; partea de la talie în jos, mai largă, a unor veșminte; (pop.) fustă. ◊ Loc. adv. La poala (sau la poalele) cuiva = a) înaintea, la picioarele cuiva; b) la voia, la bunul-plac al cuiva. ◊ Expr. A se ține de poala (sau poalele) cuiva = a) (despre copii) a sta în preajma sau sub ocrotirea mamei, a nu se depărta de ea; b) a urmări cu insistență pe cineva, a se ține scai de cineva. A-l trage (pe cineva) copiii de poale = a avea copii mici, familie numeroasă, a avea greutăți familiale. (Fam.; despre femei) A ține (pe cineva) la (sau de) poala (sau poalele) ei = a nu-i lăsa (cuiva) prea multă libertate de acțiune, a-l ține din scurt, a dispune de cineva. A-și da poalele peste cap sau a-și lua (ori a-și pune) poalele în cap = a nu mai ține socoteală de nimic, a depăși orice limită; a da pe față un caracter josnic, imoral. A săruta poala (sau poalele) cuiva = a săruta partea de jos a hainei unui suveran în semn de supunere și respect, potrivit unui obicei azi ieșit din uz; a se închina; p. ext. a se prosterna, a se umili. ♦ (Plăcintă cu) poale (sau poalele)-n brâu = plăcintă făcută din bucăți pătrate de aluat, ale cărei colțuri se întorc peste umplutură, formând un fel de plic. 2. Partea corpului cuprinsă între brâu și genunchi, împreună cu partea de îmbrăcăminte corespunzătoare, la o persoană care șade; partea de jos și din față a unei fuste, a unui șorț etc. adusă în sus și ținută cu mâna sau prinsă în brâu, formând o adâncitură în care se pot aduna ori duce anumite lucruri. ◊ Loc. adv. Cu poala = în cantitate mare, mult. ◊ Expr. (Rar) A duce pe cineva în poală = a ocroti, a proteja pe cineva. ♦ Cantitatea de lucruri care pot fi duse într-o poală (I 2). O poală de ouă. 3. Spec. (La pl.) Bucată de pânză frumos lucrată cu care se împodobește o icoană sau cu care se acoperă masa din altar. 4. Parte marginală a unei piei (care acoperea abdomenul și picioarele animalului). II. P. anal. 1. Margine a unei păduri situată de obicei mai în vale. 2. Parte a cerului mărginită de linia orizontului; zare. 3. (La pl.) Zonă mai largă de la baza unei forme de relief înalte (munte, deal, pisc etc.). ♦ Partea de jos a unei clădiri, a unui zid; bază, temelie. ♦ Partea de jos a coroanei unui copac. III. Compuse: (Bot.) poala-rândunicii sau poala-Maicii-Domnului = volbură; poala-Sfintei-Mării = plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina înaltă, cu frunze mici, aromate și flori albe (Nepeta nuda). IV. (Pop.; în sintagma) Poală-albă = leucoree. – Din sl. pola. DOOM
poále-n-brấu (plăcintă) s. f. pl.
poalei
POÁLĂ, poale, s. f. I. 1. Partea de jos a unui veșmânt femeiesc sau a unor obiecte de îmbrăcăminte (încheiate în față); tivitură a unui obiect de îmbrăcăminte; partea de la talie în jos, mai largă, a unor veșminte; (pop.) fustă. ◊ Loc. adv. La poala (sau la poalele) cuiva = a) înaintea, la picioarele cuiva; b) la voia, la bunul-plac al cuiva. ◊ Expr. A se ține de poala (sau poalele) cuiva = a) (despre copii) a sta în preajma sau sub ocrotirea mamei, a nu se depărta de ea; b) a urmări cu insistență pe cineva, a se ține scai de cineva. A-l trage (pe cineva) copiii de poale = a avea copii mici, familie numeroasă, a avea greutăți familiale. (Fam.; despre femei) A ține (pe cineva) la (sau de) poala (sau poalele) ei = a nu-i lăsa (cuiva) prea multă libertate de acțiune, a-l ține din scurt, a dispune de cineva. A-și da poalele peste cap sau a-și lua (ori a-și pune) poalele în cap = a nu mai ține socoteală de nimic, a depăși orice limită; a da pe față un caracter josnic, imoral. A săruta poala (sau poalele) cuiva = a săruta partea de jos a hainei unui suveran în semn de supunere și respect, potrivit unui obicei azi ieșit din uz; a se închina; p. ext. a se prosterna, a se umili. ♦ (Plăcintă cu) poale (sau poalele)-n brâu = plăcintă făcută din bucăți pătrate de aluat, ale cărei colțuri se întorc peste umplutură, formând un fel de plic. 2. Partea corpului cuprinsă între brâu și genunchi, împreună cu partea de îmbrăcăminte corespunzătoare, la o persoană care șade; partea de jos și din față a unei fuste, a unui șorț etc. adusă în sus și ținută cu mâna sau prinsă în brâu, formând o adâncitură în care se pot aduna ori duce anumite lucruri. ◊ Loc. adv. Cu poala = în cantitate mare, mult. ◊ Expr. (Rar) A duce pe cineva în poală = a ocroti, a proteja pe cineva. ♦ Cantitatea de lucruri care pot fi duse într-o poală (I 2). O poală de ouă. 3. Spec. (La pl.) Bucată de pânză frumos lucrată cu care se împodobește o icoană sau cu care se acoperă masa din altar. 4. Parte marginală a unei piei (care acoperea abdomenul și picioarele animalului). II. P. anal. 1. Margine a unei păduri situată de obicei mai în vale. 2. Parte a cerului mărginită de linia orizontului; zare. 3. (La pl.) Zonă mai largă de la baza unei forme de relief înalte (munte, deal, pisc etc.). ♦ Partea de jos a unei clădiri, a unui zid; bază, temelie. ♦ Partea de jos a coroanei unui copac. III. Compuse: (Bot.) poala-rândunicii sau poala-Maicii-Domnului = volbură; poala-Sfintei-Mării = plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina înaltă, cu frunze mici, aromate și flori albe (Nepeta nuda). IV. (Pop.; în sintagma) Poală-albă = leucoree. – Din sl. pola. DOOM
poále-n-brấu (plăcintă) s. f. pl.
poalele
POÁLĂ, poale, s. f. I. 1. Partea de jos a unui veșmânt femeiesc sau a unor obiecte de îmbrăcăminte (încheiate în față); tivitură a unui obiect de îmbrăcăminte; partea de la talie în jos, mai largă, a unor veșminte; (pop.) fustă. ◊ Loc. adv. La poala (sau la poalele) cuiva = a) înaintea, la picioarele cuiva; b) la voia, la bunul-plac al cuiva. ◊ Expr. A se ține de poala (sau poalele) cuiva = a) (despre copii) a sta în preajma sau sub ocrotirea mamei, a nu se depărta de ea; b) a urmări cu insistență pe cineva, a se ține scai de cineva. A-l trage (pe cineva) copiii de poale = a avea copii mici, familie numeroasă, a avea greutăți familiale. (Fam.; despre femei) A ține (pe cineva) la (sau de) poala (sau poalele) ei = a nu-i lăsa (cuiva) prea multă libertate de acțiune, a-l ține din scurt, a dispune de cineva. A-și da poalele peste cap sau a-și lua (ori a-și pune) poalele în cap = a nu mai ține socoteală de nimic, a depăși orice limită; a da pe față un caracter josnic, imoral. A săruta poala (sau poalele) cuiva = a săruta partea de jos a hainei unui suveran în semn de supunere și respect, potrivit unui obicei azi ieșit din uz; a se închina; p. ext. a se prosterna, a se umili. ♦ (Plăcintă cu) poale (sau poalele)-n brâu = plăcintă făcută din bucăți pătrate de aluat, ale cărei colțuri se întorc peste umplutură, formând un fel de plic. 2. Partea corpului cuprinsă între brâu și genunchi, împreună cu partea de îmbrăcăminte corespunzătoare, la o persoană care șade; partea de jos și din față a unei fuste, a unui șorț etc. adusă în sus și ținută cu mâna sau prinsă în brâu, formând o adâncitură în care se pot aduna ori duce anumite lucruri. ◊ Loc. adv. Cu poala = în cantitate mare, mult. ◊ Expr. (Rar) A duce pe cineva în poală = a ocroti, a proteja pe cineva. ♦ Cantitatea de lucruri care pot fi duse într-o poală (I 2). O poală de ouă. 3. Spec. (La pl.) Bucată de pânză frumos lucrată cu care se împodobește o icoană sau cu care se acoperă masa din altar. 4. Parte marginală a unei piei (care acoperea abdomenul și picioarele animalului). II. P. anal. 1. Margine a unei păduri situată de obicei mai în vale. 2. Parte a cerului mărginită de linia orizontului; zare. 3. (La pl.) Zonă mai largă de la baza unei forme de relief înalte (munte, deal, pisc etc.). ♦ Partea de jos a unei clădiri, a unui zid; bază, temelie. ♦ Partea de jos a coroanei unui copac. III. Compuse: (Bot.) poala-rândunicii sau poala-Maicii-Domnului = volbură; poala-Sfintei-Mării = plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina înaltă, cu frunze mici, aromate și flori albe (Nepeta nuda). IV. (Pop.; în sintagma) Poală-albă = leucoree. – Din sl. pola. DOOM
poále-n-brấu (plăcintă) s. f. pl.
poalelor
POÁLĂ, poale, s. f. I. 1. Partea de jos a unui veșmânt femeiesc sau a unor obiecte de îmbrăcăminte (încheiate în față); tivitură a unui obiect de îmbrăcăminte; partea de la talie în jos, mai largă, a unor veșminte; (pop.) fustă. ◊ Loc. adv. La poala (sau la poalele) cuiva = a) înaintea, la picioarele cuiva; b) la voia, la bunul-plac al cuiva. ◊ Expr. A se ține de poala (sau poalele) cuiva = a) (despre copii) a sta în preajma sau sub ocrotirea mamei, a nu se depărta de ea; b) a urmări cu insistență pe cineva, a se ține scai de cineva. A-l trage (pe cineva) copiii de poale = a avea copii mici, familie numeroasă, a avea greutăți familiale. (Fam.; despre femei) A ține (pe cineva) la (sau de) poala (sau poalele) ei = a nu-i lăsa (cuiva) prea multă libertate de acțiune, a-l ține din scurt, a dispune de cineva. A-și da poalele peste cap sau a-și lua (ori a-și pune) poalele în cap = a nu mai ține socoteală de nimic, a depăși orice limită; a da pe față un caracter josnic, imoral. A săruta poala (sau poalele) cuiva = a săruta partea de jos a hainei unui suveran în semn de supunere și respect, potrivit unui obicei azi ieșit din uz; a se închina; p. ext. a se prosterna, a se umili. ♦ (Plăcintă cu) poale (sau poalele)-n brâu = plăcintă făcută din bucăți pătrate de aluat, ale cărei colțuri se întorc peste umplutură, formând un fel de plic. 2. Partea corpului cuprinsă între brâu și genunchi, împreună cu partea de îmbrăcăminte corespunzătoare, la o persoană care șade; partea de jos și din față a unei fuste, a unui șorț etc. adusă în sus și ținută cu mâna sau prinsă în brâu, formând o adâncitură în care se pot aduna ori duce anumite lucruri. ◊ Loc. adv. Cu poala = în cantitate mare, mult. ◊ Expr. (Rar) A duce pe cineva în poală = a ocroti, a proteja pe cineva. ♦ Cantitatea de lucruri care pot fi duse într-o poală (I 2). O poală de ouă. 3. Spec. (La pl.) Bucată de pânză frumos lucrată cu care se împodobește o icoană sau cu care se acoperă masa din altar. 4. Parte marginală a unei piei (care acoperea abdomenul și picioarele animalului). II. P. anal. 1. Margine a unei păduri situată de obicei mai în vale. 2. Parte a cerului mărginită de linia orizontului; zare. 3. (La pl.) Zonă mai largă de la baza unei forme de relief înalte (munte, deal, pisc etc.). ♦ Partea de jos a unei clădiri, a unui zid; bază, temelie. ♦ Partea de jos a coroanei unui copac. III. Compuse: (Bot.) poala-rândunicii sau poala-Maicii-Domnului = volbură; poala-Sfintei-Mării = plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina înaltă, cu frunze mici, aromate și flori albe (Nepeta nuda). IV. (Pop.; în sintagma) Poală-albă = leucoree. – Din sl. pola. DOOM
poále-n-brấu (plăcintă) s. f. pl.
poama
POÁMĂ, poame, s. f. 1. Rodul comestibil al pomilor fructiferi; p. gener. fruct. ◊ Expr. Poamă acră = persoană urâcioasă, cicălitoare, rea. ♦ Fruct fals cu endocarpul membranos și mezocarpul cărnos, provenit din dezvoltarea și modificarea receptaculului florii. 2. (La pl.) Fructe tăiate felii, uscate la soare sau în cuptoare (speciale) pentru a fi păstrate pentru iarnă. 3. (Reg.; la sg. cu sens colectiv) Struguri. ♦ Stafidă. ♦ Viță-de-vie. ♦ (La pl.) Coacăz. 4. Fig. Persoană lipsită de seriozitate și de caracter; om de nimic, ticălos, derbedeu. ♦ Femeie imorală, ușuratică, stricată. 5. Compuse: (Bot.; reg.) poama-câinelui = a) verigar; b) barba-caprei; poame-de-runc = zmeur; poama-vulpii = a) dalac; b) remf; poama-momiței = vuietoare; poamele-mâței = arăriel; poame-de-pământ = cartof. – Lat. poma. DOOM
!poámele-mấței (plantă) (pop.) s. f. pl. art.
poame
POÁMĂ, poame, s. f. 1. Rodul comestibil al pomilor fructiferi; p. gener. fruct. ◊ Expr. Poamă acră = persoană urâcioasă, cicălitoare, rea. ♦ Fruct fals cu endocarpul membranos și mezocarpul cărnos, provenit din dezvoltarea și modificarea receptaculului florii. 2. (La pl.) Fructe tăiate felii, uscate la soare sau în cuptoare (speciale) pentru a fi păstrate pentru iarnă. 3. (Reg.; la sg. cu sens colectiv) Struguri. ♦ Stafidă. ♦ Viță-de-vie. ♦ (La pl.) Coacăz. 4. Fig. Persoană lipsită de seriozitate și de caracter; om de nimic, ticălos, derbedeu. ♦ Femeie imorală, ușuratică, stricată. 5. Compuse: (Bot.; reg.) poama-câinelui = a) verigar; b) barba-caprei; poame-de-runc = zmeur; poama-vulpii = a) dalac; b) remf; poama-momiței = vuietoare; poamele-mâței = arăriel; poame-de-pământ = cartof. – Lat. poma. DOOM
!poámele-mấței (plantă) (pop.) s. f. pl. art.
poamei
POÁMĂ, poame, s. f. 1. Rodul comestibil al pomilor fructiferi; p. gener. fruct. ◊ Expr. Poamă acră = persoană urâcioasă, cicălitoare, rea. ♦ Fruct fals cu endocarpul membranos și mezocarpul cărnos, provenit din dezvoltarea și modificarea receptaculului florii. 2. (La pl.) Fructe tăiate felii, uscate la soare sau în cuptoare (speciale) pentru a fi păstrate pentru iarnă. 3. (Reg.; la sg. cu sens colectiv) Struguri. ♦ Stafidă. ♦ Viță-de-vie. ♦ (La pl.) Coacăz. 4. Fig. Persoană lipsită de seriozitate și de caracter; om de nimic, ticălos, derbedeu. ♦ Femeie imorală, ușuratică, stricată. 5. Compuse: (Bot.; reg.) poama-câinelui = a) verigar; b) barba-caprei; poame-de-runc = zmeur; poama-vulpii = a) dalac; b) remf; poama-momiței = vuietoare; poamele-mâței = arăriel; poame-de-pământ = cartof. – Lat. poma. DOOM
!poámele-mấței (plantă) (pop.) s. f. pl. art.
poamele
POÁMĂ, poame, s. f. 1. Rodul comestibil al pomilor fructiferi; p. gener. fruct. ◊ Expr. Poamă acră = persoană urâcioasă, cicălitoare, rea. ♦ Fruct fals cu endocarpul membranos și mezocarpul cărnos, provenit din dezvoltarea și modificarea receptaculului florii. 2. (La pl.) Fructe tăiate felii, uscate la soare sau în cuptoare (speciale) pentru a fi păstrate pentru iarnă. 3. (Reg.; la sg. cu sens colectiv) Struguri. ♦ Stafidă. ♦ Viță-de-vie. ♦ (La pl.) Coacăz. 4. Fig. Persoană lipsită de seriozitate și de caracter; om de nimic, ticălos, derbedeu. ♦ Femeie imorală, ușuratică, stricată. 5. Compuse: (Bot.; reg.) poama-câinelui = a) verigar; b) barba-caprei; poame-de-runc = zmeur; poama-vulpii = a) dalac; b) remf; poama-momiței = vuietoare; poamele-mâței = arăriel; poame-de-pământ = cartof. – Lat. poma. DOOM
!poámele-mấței (plantă) (pop.) s. f. pl. art.
poamelor
POÁMĂ, poame, s. f. 1. Rodul comestibil al pomilor fructiferi; p. gener. fruct. ◊ Expr. Poamă acră = persoană urâcioasă, cicălitoare, rea. ♦ Fruct fals cu endocarpul membranos și mezocarpul cărnos, provenit din dezvoltarea și modificarea receptaculului florii. 2. (La pl.) Fructe tăiate felii, uscate la soare sau în cuptoare (speciale) pentru a fi păstrate pentru iarnă. 3. (Reg.; la sg. cu sens colectiv) Struguri. ♦ Stafidă. ♦ Viță-de-vie. ♦ (La pl.) Coacăz. 4. Fig. Persoană lipsită de seriozitate și de caracter; om de nimic, ticălos, derbedeu. ♦ Femeie imorală, ușuratică, stricată. 5. Compuse: (Bot.; reg.) poama-câinelui = a) verigar; b) barba-caprei; poame-de-runc = zmeur; poama-vulpii = a) dalac; b) remf; poama-momiței = vuietoare; poamele-mâței = arăriel; poame-de-pământ = cartof. – Lat. poma. DOOM
!poámele-mấței (plantă) (pop.) s. f. pl. art.
poansoane
POANSÓN, poansoane, s. n. 1. Unealtă construită dintr-o tijă de oțel sau de alt metal dur, de formă conică, triunghiulară etc., cu vârful gravat în relief, care servește la perforarea sau la marcarea prin presare a unor obiecte de metal, la confecționarea unor matrițe, la baterea medaliilor etc. ♦ Instrument ascuțit din oțel, folosit în tehnica gravurii. 2. Piesă a unei matrițe, cu un contur cu muchii tăietoare sau cu o suprafață de lucru plană sau profilată, care servește la decupare, detașare, imprimare etc. prin deformare plastică. 3. Unealtă cilindrică de os, cu vârful ascuțit, cu care se perforează pânza și se dă formă rotundă unor puncte de broderie cu găuri. [Pl. și: poansonuri] – Din fr. poinçon. DOOM
poansón (poan-) s. n., pl. poansoáne
poansoanele
POANSÓN, poansoane, s. n. 1. Unealtă construită dintr-o tijă de oțel sau de alt metal dur, de formă conică, triunghiulară etc., cu vârful gravat în relief, care servește la perforarea sau la marcarea prin presare a unor obiecte de metal, la confecționarea unor matrițe, la baterea medaliilor etc. ♦ Instrument ascuțit din oțel, folosit în tehnica gravurii. 2. Piesă a unei matrițe, cu un contur cu muchii tăietoare sau cu o suprafață de lucru plană sau profilată, care servește la decupare, detașare, imprimare etc. prin deformare plastică. 3. Unealtă cilindrică de os, cu vârful ascuțit, cu care se perforează pânza și se dă formă rotundă unor puncte de broderie cu găuri. [Pl. și: poansonuri] – Din fr. poinçon. DOOM
poansón (poan-) s. n., pl. poansoáne
poansoanelor
POANSÓN, poansoane, s. n. 1. Unealtă construită dintr-o tijă de oțel sau de alt metal dur, de formă conică, triunghiulară etc., cu vârful gravat în relief, care servește la perforarea sau la marcarea prin presare a unor obiecte de metal, la confecționarea unor matrițe, la baterea medaliilor etc. ♦ Instrument ascuțit din oțel, folosit în tehnica gravurii. 2. Piesă a unei matrițe, cu un contur cu muchii tăietoare sau cu o suprafață de lucru plană sau profilată, care servește la decupare, detașare, imprimare etc. prin deformare plastică. 3. Unealtă cilindrică de os, cu vârful ascuțit, cu care se perforează pânza și se dă formă rotundă unor puncte de broderie cu găuri. [Pl. și: poansonuri] – Din fr. poinçon. DOOM
poansón (poan-) s. n., pl. poansoáne
poanson
POANSÓN, poansoane, s. n. 1. Unealtă construită dintr-o tijă de oțel sau de alt metal dur, de formă conică, triunghiulară etc., cu vârful gravat în relief, care servește la perforarea sau la marcarea prin presare a unor obiecte de metal, la confecționarea unor matrițe, la baterea medaliilor etc. ♦ Instrument ascuțit din oțel, folosit în tehnica gravurii. 2. Piesă a unei matrițe, cu un contur cu muchii tăietoare sau cu o suprafață de lucru plană sau profilată, care servește la decupare, detașare, imprimare etc. prin deformare plastică. 3. Unealtă cilindrică de os, cu vârful ascuțit, cu care se perforează pânza și se dă formă rotundă unor puncte de broderie cu găuri. [Pl. și: poansonuri] – Din fr. poinçon. DOOM
poansón (poan-) s. n., pl. poansoáne
poansona
POANSONÁ, poansonez, vb. I. Tranz. A găuri, a perfora sau a marca cu un poanson. ♦ A grava cu poansonul. – Din fr. poinçonner. DOOM
poansoná (a ~) (poan-) vb., ind. prez. 3 poansoneáză
poansonai
POANSONÁ, poansonez, vb. I. Tranz. A găuri, a perfora sau a marca cu un poanson. ♦ A grava cu poansonul. – Din fr. poinçonner. DOOM
poansoná (a ~) (poan-) vb., ind. prez. 3 poansoneáză
poansonaj
POANSONÁJ, poansonaje, s. n. Poansonare. – Din fr. poinçonnage. DOOM
poansonáj (poan-) s. n., pl. poansonáje
poansonaje
POANSONÁJ, poansonaje, s. n. Poansonare. – Din fr. poinçonnage. DOOM
poansonáj (poan-) s. n., pl. poansonáje
poansonajele
POANSONÁJ, poansonaje, s. n. Poansonare. – Din fr. poinçonnage. DOOM
poansonáj (poan-) s. n., pl. poansonáje
poansonajelor
POANSONÁJ, poansonaje, s. n. Poansonare. – Din fr. poinçonnage. DOOM
poansonáj (poan-) s. n., pl. poansonáje
poansonajul
POANSONÁJ, poansonaje, s. n. Poansonare. – Din fr. poinçonnage. DOOM
poansonáj (poan-) s. n., pl. poansonáje
poansonajului
POANSONÁJ, poansonaje, s. n. Poansonare. – Din fr. poinçonnage. DOOM
poansonáj (poan-) s. n., pl. poansonáje
poansonam
POANSONÁ, poansonez, vb. I. Tranz. A găuri, a perfora sau a marca cu un poanson. ♦ A grava cu poansonul. – Din fr. poinçonner. DOOM
poansoná (a ~) (poan-) vb., ind. prez. 3 poansoneáză
poansonare
POANSONÁ, poansonez, vb. I. Tranz. A găuri, a perfora sau a marca cu un poanson. ♦ A grava cu poansonul. – Din fr. poinçonner. DOOM
poansoná (a ~) (poan-) vb., ind. prez. 3 poansoneáză
poansonare
POANSONÁRE, poansonări, s. f. Acțiunea de a poansona și rezultatul ei; poansonaj. – V. poansona. DOOM
poansonáre (poan-) s. f., g.-d. art. poansonắrii; pl. poansonắri
poansonarea
POANSONÁRE, poansonări, s. f. Acțiunea de a poansona și rezultatul ei; poansonaj. – V. poansona. DOOM
poansonáre (poan-) s. f., g.-d. art. poansonắrii; pl. poansonắri
poansonară
POANSONÁ, poansonez, vb. I. Tranz. A găuri, a perfora sau a marca cu un poanson. ♦ A grava cu poansonul. – Din fr. poinçonner. DOOM
poansoná (a ~) (poan-) vb., ind. prez. 3 poansoneáză
poansonarăm
POANSONÁ, poansonez, vb. I. Tranz. A găuri, a perfora sau a marca cu un poanson. ♦ A grava cu poansonul. – Din fr. poinçonner. DOOM
poansoná (a ~) (poan-) vb., ind. prez. 3 poansoneáză
poansonarăți
POANSONÁ, poansonez, vb. I. Tranz. A găuri, a perfora sau a marca cu un poanson. ♦ A grava cu poansonul. – Din fr. poinçonner. DOOM
poansoná (a ~) (poan-) vb., ind. prez. 3 poansoneáză
poansonase
POANSONÁ, poansonez, vb. I. Tranz. A găuri, a perfora sau a marca cu un poanson. ♦ A grava cu poansonul. – Din fr. poinçonner. DOOM
poansoná (a ~) (poan-) vb., ind. prez. 3 poansoneáză
poansonasem
POANSONÁ, poansonez, vb. I. Tranz. A găuri, a perfora sau a marca cu un poanson. ♦ A grava cu poansonul. – Din fr. poinçonner. DOOM
poansoná (a ~) (poan-) vb., ind. prez. 3 poansoneáză
poansonaseră
POANSONÁ, poansonez, vb. I. Tranz. A găuri, a perfora sau a marca cu un poanson. ♦ A grava cu poansonul. – Din fr. poinçonner. DOOM
poansoná (a ~) (poan-) vb., ind. prez. 3 poansoneáză
poansonaserăm
POANSONÁ, poansonez, vb. I. Tranz. A găuri, a perfora sau a marca cu un poanson. ♦ A grava cu poansonul. – Din fr. poinçonner. DOOM
poansoná (a ~) (poan-) vb., ind. prez. 3 poansoneáză
poansonaserăți
POANSONÁ, poansonez, vb. I. Tranz. A găuri, a perfora sau a marca cu un poanson. ♦ A grava cu poansonul. – Din fr. poinçonner. DOOM
poansoná (a ~) (poan-) vb., ind. prez. 3 poansoneáză
poansonaseși
POANSONÁ, poansonez, vb. I. Tranz. A găuri, a perfora sau a marca cu un poanson. ♦ A grava cu poansonul. – Din fr. poinçonner. DOOM
poansoná (a ~) (poan-) vb., ind. prez. 3 poansoneáză
poansonaseți
POANSONÁ, poansonez, vb. I. Tranz. A găuri, a perfora sau a marca cu un poanson. ♦ A grava cu poansonul. – Din fr. poinçonner. DOOM
poansoná (a ~) (poan-) vb., ind. prez. 3 poansoneáză
poansonat
POANSONÁ, poansonez, vb. I. Tranz. A găuri, a perfora sau a marca cu un poanson. ♦ A grava cu poansonul. – Din fr. poinçonner. DOOM
poansoná (a ~) (poan-) vb., ind. prez. 3 poansoneáză
poansonat
POANSONÁ, poansonez, vb. I. Tranz. A găuri, a perfora sau a marca cu un poanson. ♦ A grava cu poansonul. – Din fr. poinçonner.
poansonau
POANSONÁ, poansonez, vb. I. Tranz. A găuri, a perfora sau a marca cu un poanson. ♦ A grava cu poansonul. – Din fr. poinçonner. DOOM
poansoná (a ~) (poan-) vb., ind. prez. 3 poansoneáză
poansonași
POANSONÁ, poansonez, vb. I. Tranz. A găuri, a perfora sau a marca cu un poanson. ♦ A grava cu poansonul. – Din fr. poinçonner. DOOM
poansoná (a ~) (poan-) vb., ind. prez. 3 poansoneáză
poansonați
POANSONÁ, poansonez, vb. I. Tranz. A găuri, a perfora sau a marca cu un poanson. ♦ A grava cu poansonul. – Din fr. poinçonner. DOOM
poansoná (a ~) (poan-) vb., ind. prez. 3 poansoneáză
poansonează
POANSONÁ, poansonez, vb. I. Tranz. A găuri, a perfora sau a marca cu un poanson. ♦ A grava cu poansonul. – Din fr. poinçonner. DOOM
poansoná (a ~) (poan-) vb., ind. prez. 3 poansoneáză
poansonez
POANSONÁ, poansonez, vb. I. Tranz. A găuri, a perfora sau a marca cu un poanson. ♦ A grava cu poansonul. – Din fr. poinçonner. DOOM
poansoná (a ~) (poan-) vb., ind. prez. 3 poansoneáză
poansoneza
POANSONÉZĂ, poansoneze, s. f. Mașină de poansonat; presă de perforat. – Din fr. poinçonneuse. DOOM
poansonéză (poan-) s. f., g.-d. art. poansonézei; pl. poansonéze
poansoneze
POANSONÁ, poansonez, vb. I. Tranz. A găuri, a perfora sau a marca cu un poanson. ♦ A grava cu poansonul. – Din fr. poinçonner. DOOM
poansoná (a ~) (poan-) vb., ind. prez. 3 poansoneáză
poansoneze
POANSONÉZĂ, poansoneze, s. f. Mașină de poansonat; presă de perforat. – Din fr. poinçonneuse. DOOM
poansonéză (poan-) s. f., g.-d. art. poansonézei; pl. poansonéze
poansonezei
POANSONÉZĂ, poansoneze, s. f. Mașină de poansonat; presă de perforat. – Din fr. poinçonneuse. DOOM
poansonéză (poan-) s. f., g.-d. art. poansonézei; pl. poansonéze
poansonezele
POANSONÉZĂ, poansoneze, s. f. Mașină de poansonat; presă de perforat. – Din fr. poinçonneuse. DOOM
poansonéză (poan-) s. f., g.-d. art. poansonézei; pl. poansonéze
poansonezelor
POANSONÉZĂ, poansoneze, s. f. Mașină de poansonat; presă de perforat. – Din fr. poinçonneuse. DOOM
poansonéză (poan-) s. f., g.-d. art. poansonézei; pl. poansonéze
poansonezi
POANSONÁ, poansonez, vb. I. Tranz. A găuri, a perfora sau a marca cu un poanson. ♦ A grava cu poansonul. – Din fr. poinçonner. DOOM
poansoná (a ~) (poan-) vb., ind. prez. 3 poansoneáză
poansonul
POANSÓN, poansoane, s. n. 1. Unealtă construită dintr-o tijă de oțel sau de alt metal dur, de formă conică, triunghiulară etc., cu vârful gravat în relief, care servește la perforarea sau la marcarea prin presare a unor obiecte de metal, la confecționarea unor matrițe, la baterea medaliilor etc. ♦ Instrument ascuțit din oțel, folosit în tehnica gravurii. 2. Piesă a unei matrițe, cu un contur cu muchii tăietoare sau cu o suprafață de lucru plană sau profilată, care servește la decupare, detașare, imprimare etc. prin deformare plastică. 3. Unealtă cilindrică de os, cu vârful ascuțit, cu care se perforează pânza și se dă formă rotundă unor puncte de broderie cu găuri. [Pl. și: poansonuri] – Din fr. poinçon. DOOM
poansón (poan-) s. n., pl. poansoáne
poansonului
POANSÓN, poansoane, s. n. 1. Unealtă construită dintr-o tijă de oțel sau de alt metal dur, de formă conică, triunghiulară etc., cu vârful gravat în relief, care servește la perforarea sau la marcarea prin presare a unor obiecte de metal, la confecționarea unor matrițe, la baterea medaliilor etc. ♦ Instrument ascuțit din oțel, folosit în tehnica gravurii. 2. Piesă a unei matrițe, cu un contur cu muchii tăietoare sau cu o suprafață de lucru plană sau profilată, care servește la decupare, detașare, imprimare etc. prin deformare plastică. 3. Unealtă cilindrică de os, cu vârful ascuțit, cu care se perforează pânza și se dă formă rotundă unor puncte de broderie cu găuri. [Pl. și: poansonuri] – Din fr. poinçon. DOOM
poansón (poan-) s. n., pl. poansoáne
poansonând
POANSONÁ, poansonez, vb. I. Tranz. A găuri, a perfora sau a marca cu un poanson. ♦ A grava cu poansonul. – Din fr. poinçonner. DOOM
poansoná (a ~) (poan-) vb., ind. prez. 3 poansoneáză
poansonînd
POANSONÁ, poansonez, vb. I. Tranz. A găuri, a perfora sau a marca cu un poanson. ♦ A grava cu poansonul. – Din fr. poinçonner. DOOM
poansoná (a ~) (poan-) vb., ind. prez. 3 poansoneáză
poansonări
POANSONÁRE, poansonări, s. f. Acțiunea de a poansona și rezultatul ei; poansonaj. – V. poansona. DOOM
poansonáre (poan-) s. f., g.-d. art. poansonắrii; pl. poansonắri
poansonării
POANSONÁRE, poansonări, s. f. Acțiunea de a poansona și rezultatul ei; poansonaj. – V. poansona. DOOM
poansonáre (poan-) s. f., g.-d. art. poansonắrii; pl. poansonắri
poansonările
POANSONÁRE, poansonări, s. f. Acțiunea de a poansona și rezultatul ei; poansonaj. – V. poansona. DOOM
poansonáre (poan-) s. f., g.-d. art. poansonắrii; pl. poansonắri
poansonărilor
POANSONÁRE, poansonări, s. f. Acțiunea de a poansona și rezultatul ei; poansonaj. – V. poansona. DOOM
poansonáre (poan-) s. f., g.-d. art. poansonắrii; pl. poansonắri
poanta
POÁNTĂ, poante, s. f. 1. Momentul cel mai de efect, punctul culminant al unei glume, al unei epigrame, al unei anecdote; ceea ce dă expresie, vioiciune unei opere literare sau artistice. 2. Extremitatea anterioară a piciorului unei balerine; vârf. ♦ Porțiune a piciorului unei balerine cuprinsă între gleznă și degete. ♦ Poziție în baletul clasic, executată de obicei de femei, care constă în ridicarea și deplasarea pe vârful degetelor și cu falangele bine întinse, cu ajutorul unor pantofi speciali legați de gleznă. ♦ (La pl.) Papuci speciali, cu vârful alungit și întărit, legați de gleznă, pe care îi poartă balerinele. – Din fr. pointe. DOOM
poántă s. f., g.-d. art. poántei; pl. poánte
poanta
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
poantare
POANTÁ vb. I v. ponta3.
poantat
POANTÁ vb. I v. ponta3.
poante
POÁNTĂ, poante, s. f. 1. Momentul cel mai de efect, punctul culminant al unei glume, al unei epigrame, al unei anecdote; ceea ce dă expresie, vioiciune unei opere literare sau artistice. 2. Extremitatea anterioară a piciorului unei balerine; vârf. ♦ Porțiune a piciorului unei balerine cuprinsă între gleznă și degete. ♦ Poziție în baletul clasic, executată de obicei de femei, care constă în ridicarea și deplasarea pe vârful degetelor și cu falangele bine întinse, cu ajutorul unor pantofi speciali legați de gleznă. ♦ (La pl.) Papuci speciali, cu vârful alungit și întărit, legați de gleznă, pe care îi poartă balerinele. – Din fr. pointe. DOOM
poántă s. f., g.-d. art. poántei; pl. poánte
poantei
POÁNTĂ, poante, s. f. 1. Momentul cel mai de efect, punctul culminant al unei glume, al unei epigrame, al unei anecdote; ceea ce dă expresie, vioiciune unei opere literare sau artistice. 2. Extremitatea anterioară a piciorului unei balerine; vârf. ♦ Porțiune a piciorului unei balerine cuprinsă între gleznă și degete. ♦ Poziție în baletul clasic, executată de obicei de femei, care constă în ridicarea și deplasarea pe vârful degetelor și cu falangele bine întinse, cu ajutorul unor pantofi speciali legați de gleznă. ♦ (La pl.) Papuci speciali, cu vârful alungit și întărit, legați de gleznă, pe care îi poartă balerinele. – Din fr. pointe. DOOM
poántă s. f., g.-d. art. poántei; pl. poánte
poantele
POÁNTĂ, poante, s. f. 1. Momentul cel mai de efect, punctul culminant al unei glume, al unei epigrame, al unei anecdote; ceea ce dă expresie, vioiciune unei opere literare sau artistice. 2. Extremitatea anterioară a piciorului unei balerine; vârf. ♦ Porțiune a piciorului unei balerine cuprinsă între gleznă și degete. ♦ Poziție în baletul clasic, executată de obicei de femei, care constă în ridicarea și deplasarea pe vârful degetelor și cu falangele bine întinse, cu ajutorul unor pantofi speciali legați de gleznă. ♦ (La pl.) Papuci speciali, cu vârful alungit și întărit, legați de gleznă, pe care îi poartă balerinele. – Din fr. pointe. DOOM
poántă s. f., g.-d. art. poántei; pl. poánte
poantelor
POÁNTĂ, poante, s. f. 1. Momentul cel mai de efect, punctul culminant al unei glume, al unei epigrame, al unei anecdote; ceea ce dă expresie, vioiciune unei opere literare sau artistice. 2. Extremitatea anterioară a piciorului unei balerine; vârf. ♦ Porțiune a piciorului unei balerine cuprinsă între gleznă și degete. ♦ Poziție în baletul clasic, executată de obicei de femei, care constă în ridicarea și deplasarea pe vârful degetelor și cu falangele bine întinse, cu ajutorul unor pantofi speciali legați de gleznă. ♦ (La pl.) Papuci speciali, cu vârful alungit și întărit, legați de gleznă, pe care îi poartă balerinele. – Din fr. pointe. DOOM
poántă s. f., g.-d. art. poántei; pl. poánte
poanter
PÓINTER, pointeri, s. m. Rasă de câini de vânătoare de talie înaltă, picioare lungi, urechile plecate și părul scurt și neted; prepelicar de rasă engleză; brac englez. [Pr.: pointăr. – Var.: poánter s. m.] – Din fr., engl. pointer. DOOM
!póinter (angl.) [e pron. ă] s. m., pl. póinteri
poanteri
PÓINTER, pointeri, s. m. Rasă de câini de vânătoare de talie înaltă, picioare lungi, urechile plecate și părul scurt și neted; prepelicar de rasă engleză; brac englez. [Pr.: pointăr. – Var.: poánter s. m.] – Din fr., engl. pointer. DOOM
!póinter (angl.) [e pron. ă] s. m., pl. póinteri
poanterii
PÓINTER, pointeri, s. m. Rasă de câini de vânătoare de talie înaltă, picioare lungi, urechile plecate și părul scurt și neted; prepelicar de rasă engleză; brac englez. [Pr.: pointăr. – Var.: poánter s. m.] – Din fr., engl. pointer. DOOM
!póinter (angl.) [e pron. ă] s. m., pl. póinteri
poanterilor
PÓINTER, pointeri, s. m. Rasă de câini de vânătoare de talie înaltă, picioare lungi, urechile plecate și părul scurt și neted; prepelicar de rasă engleză; brac englez. [Pr.: pointăr. – Var.: poánter s. m.] – Din fr., engl. pointer. DOOM
!póinter (angl.) [e pron. ă] s. m., pl. póinteri
poanterul
PÓINTER, pointeri, s. m. Rasă de câini de vânătoare de talie înaltă, picioare lungi, urechile plecate și părul scurt și neted; prepelicar de rasă engleză; brac englez. [Pr.: pointăr. – Var.: poánter s. m.] – Din fr., engl. pointer. DOOM
!póinter (angl.) [e pron. ă] s. m., pl. póinteri
poanterului
PÓINTER, pointeri, s. m. Rasă de câini de vânătoare de talie înaltă, picioare lungi, urechile plecate și părul scurt și neted; prepelicar de rasă engleză; brac englez. [Pr.: pointăr. – Var.: poánter s. m.] – Din fr., engl. pointer. DOOM
!póinter (angl.) [e pron. ă] s. m., pl. póinteri
poantilism
POINTILLÍSM s. n. Tehnică picturală care constă în descompunerea petei de culoare în puncte și liniuțe de culori pure, ca un mozaic, din al căror amestec optic rezultă tonul dorit; școală de pictură modernă care folosește acest procedeu. [Pr.: poantilsm. – Var.: poantilísm s. n.] – Din fr. pointillisme. DOOM
pointillísm (fr.) [pron. poantiísm] (poin-) s. n.
poantilismul
POINTILLÍSM s. n. Tehnică picturală care constă în descompunerea petei de culoare în puncte și liniuțe de culori pure, ca un mozaic, din al căror amestec optic rezultă tonul dorit; școală de pictură modernă care folosește acest procedeu. [Pr.: poantilsm. – Var.: poantilísm s. n.] – Din fr. pointillisme. DOOM
pointillísm (fr.) [pron. poantiísm] (poin-) s. n.
poantilismului
POINTILLÍSM s. n. Tehnică picturală care constă în descompunerea petei de culoare în puncte și liniuțe de culori pure, ca un mozaic, din al căror amestec optic rezultă tonul dorit; școală de pictură modernă care folosește acest procedeu. [Pr.: poantilsm. – Var.: poantilísm s. n.] – Din fr. pointillisme. DOOM
pointillísm (fr.) [pron. poantiísm] (poin-) s. n.
poantilist
POINTILLÍST, -Ă, pointilliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poin- tillism, referitor la pointillism. 2. S. m. și f. Adept al pointillismului. [Pr.: poantiíst. – Var.: poantilíst, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. pointilliste. DOOM
pointillíst (fr.) [pron. poantiíst] (poin-) adj. m., s. m., pl. pointillíști; adj. f., s. f. pointillístă, pl. pointillíste
poantilista
POINTILLÍST, -Ă, pointilliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poin- tillism, referitor la pointillism. 2. S. m. și f. Adept al pointillismului. [Pr.: poantiíst. – Var.: poantilíst, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. pointilliste. DOOM
pointillíst (fr.) [pron. poantiíst] (poin-) adj. m., s. m., pl. pointillíști; adj. f., s. f. pointillístă, pl. pointillíste
poantiliste
POINTILLÍST, -Ă, pointilliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poin- tillism, referitor la pointillism. 2. S. m. și f. Adept al pointillismului. [Pr.: poantiíst. – Var.: poantilíst, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. pointilliste. DOOM
pointillíst (fr.) [pron. poantiíst] (poin-) adj. m., s. m., pl. pointillíști; adj. f., s. f. pointillístă, pl. pointillíste
poantilistei
POINTILLÍST, -Ă, pointilliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poin- tillism, referitor la pointillism. 2. S. m. și f. Adept al pointillismului. [Pr.: poantiíst. – Var.: poantilíst, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. pointilliste. DOOM
pointillíst (fr.) [pron. poantiíst] (poin-) adj. m., s. m., pl. pointillíști; adj. f., s. f. pointillístă, pl. pointillíste
poantilistele
POINTILLÍST, -Ă, pointilliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poin- tillism, referitor la pointillism. 2. S. m. și f. Adept al pointillismului. [Pr.: poantiíst. – Var.: poantilíst, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. pointilliste. DOOM
pointillíst (fr.) [pron. poantiíst] (poin-) adj. m., s. m., pl. pointillíști; adj. f., s. f. pointillístă, pl. pointillíste
poantilistelor
POINTILLÍST, -Ă, pointilliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poin- tillism, referitor la pointillism. 2. S. m. și f. Adept al pointillismului. [Pr.: poantiíst. – Var.: poantilíst, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. pointilliste. DOOM
pointillíst (fr.) [pron. poantiíst] (poin-) adj. m., s. m., pl. pointillíști; adj. f., s. f. pointillístă, pl. pointillíste
poantilistul
POINTILLÍST, -Ă, pointilliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poin- tillism, referitor la pointillism. 2. S. m. și f. Adept al pointillismului. [Pr.: poantiíst. – Var.: poantilíst, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. pointilliste. DOOM
pointillíst (fr.) [pron. poantiíst] (poin-) adj. m., s. m., pl. pointillíști; adj. f., s. f. pointillístă, pl. pointillíste
poantilistului
POINTILLÍST, -Ă, pointilliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poin- tillism, referitor la pointillism. 2. S. m. și f. Adept al pointillismului. [Pr.: poantiíst. – Var.: poantilíst, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. pointilliste. DOOM
pointillíst (fr.) [pron. poantiíst] (poin-) adj. m., s. m., pl. pointillíști; adj. f., s. f. pointillístă, pl. pointillíste
poantiliști
POINTILLÍST, -Ă, pointilliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poin- tillism, referitor la pointillism. 2. S. m. și f. Adept al pointillismului. [Pr.: poantiíst. – Var.: poantilíst, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. pointilliste. DOOM
pointillíst (fr.) [pron. poantiíst] (poin-) adj. m., s. m., pl. pointillíști; adj. f., s. f. pointillístă, pl. pointillíste
poantiliștii
POINTILLÍST, -Ă, pointilliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poin- tillism, referitor la pointillism. 2. S. m. și f. Adept al pointillismului. [Pr.: poantiíst. – Var.: poantilíst, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. pointilliste. DOOM
pointillíst (fr.) [pron. poantiíst] (poin-) adj. m., s. m., pl. pointillíști; adj. f., s. f. pointillístă, pl. pointillíste
poantiliștilor
POINTILLÍST, -Ă, pointilliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poin- tillism, referitor la pointillism. 2. S. m. și f. Adept al pointillismului. [Pr.: poantiíst. – Var.: poantilíst, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. pointilliste. DOOM
pointillíst (fr.) [pron. poantiíst] (poin-) adj. m., s. m., pl. pointillíști; adj. f., s. f. pointillístă, pl. pointillíste
poantou
POANTÓU, poantouri, s. n. Arc de reglare a unui carburator, care servește la deschiderea și închiderea accesului combustibilului în carburator. – Din fr. pointeau. DOOM
poantóu (poan-) s. n., art. poantóul; pl. poantóuri
poantoul
POANTÓU, poantouri, s. n. Arc de reglare a unui carburator, care servește la deschiderea și închiderea accesului combustibilului în carburator. – Din fr. pointeau. DOOM
poantóu (poan-) s. n., art. poantóul; pl. poantóuri
poantoului
POANTÓU, poantouri, s. n. Arc de reglare a unui carburator, care servește la deschiderea și închiderea accesului combustibilului în carburator. – Din fr. pointeau. DOOM
poantóu (poan-) s. n., art. poantóul; pl. poantóuri
poantouri
POANTÓU, poantouri, s. n. Arc de reglare a unui carburator, care servește la deschiderea și închiderea accesului combustibilului în carburator. – Din fr. pointeau. DOOM
poantóu (poan-) s. n., art. poantóul; pl. poantóuri
poantourile
POANTÓU, poantouri, s. n. Arc de reglare a unui carburator, care servește la deschiderea și închiderea accesului combustibilului în carburator. – Din fr. pointeau. DOOM
poantóu (poan-) s. n., art. poantóul; pl. poantóuri
poantourilor
POANTÓU, poantouri, s. n. Arc de reglare a unui carburator, care servește la deschiderea și închiderea accesului combustibilului în carburator. – Din fr. pointeau. DOOM
poantóu (poan-) s. n., art. poantóul; pl. poantóuri
poara
POÁRĂ s. f. (Reg.) Ceartă, vrajbă, gâlceavă. ◊ Loc. adv. În poară = împotrivă, în contra, în ciudă. ◊ Expr. A se pune în poară (cu cineva) = a se contrazice cu cineva, a se împotrivi cuiva, a se lua la ceartă. – Din sl. pora. DOOM
*poáră2 (în ~) (reg.) loc. adv.
poarca
POÁRCĂ, poarce, s. f. 1. (Pop.) Scroafă. 2. Joc de copii, la care unul dintre jucători, numit porcar, împinge cu un băț spre o groapă o minge, o bilă etc., în timp ce ceilalți jucători încearcă să-i oprească trecerea; p. ext. minge, bilă etc. cu care se joacă acest joc. ◊ Expr. A bate poarca = a juca jocul descris mai sus. – Lat. porca. DOOM
de-a poárca (pop.) loc. adv.
poarce
POÁRCĂ, poarce, s. f. 1. (Pop.) Scroafă. 2. Joc de copii, la care unul dintre jucători, numit porcar, împinge cu un băț spre o groapă o minge, o bilă etc., în timp ce ceilalți jucători încearcă să-i oprească trecerea; p. ext. minge, bilă etc. cu care se joacă acest joc. ◊ Expr. A bate poarca = a juca jocul descris mai sus. – Lat. porca. DOOM
de-a poárca (pop.) loc. adv.
poarcei
POÁRCĂ, poarce, s. f. 1. (Pop.) Scroafă. 2. Joc de copii, la care unul dintre jucători, numit porcar, împinge cu un băț spre o groapă o minge, o bilă etc., în timp ce ceilalți jucători încearcă să-i oprească trecerea; p. ext. minge, bilă etc. cu care se joacă acest joc. ◊ Expr. A bate poarca = a juca jocul descris mai sus. – Lat. porca. DOOM
de-a poárca (pop.) loc. adv.
poarcele
POÁRCĂ, poarce, s. f. 1. (Pop.) Scroafă. 2. Joc de copii, la care unul dintre jucători, numit porcar, împinge cu un băț spre o groapă o minge, o bilă etc., în timp ce ceilalți jucători încearcă să-i oprească trecerea; p. ext. minge, bilă etc. cu care se joacă acest joc. ◊ Expr. A bate poarca = a juca jocul descris mai sus. – Lat. porca. DOOM
de-a poárca (pop.) loc. adv.
poarcelor
POÁRCĂ, poarce, s. f. 1. (Pop.) Scroafă. 2. Joc de copii, la care unul dintre jucători, numit porcar, împinge cu un băț spre o groapă o minge, o bilă etc., în timp ce ceilalți jucători încearcă să-i oprească trecerea; p. ext. minge, bilă etc. cu care se joacă acest joc. ◊ Expr. A bate poarca = a juca jocul descris mai sus. – Lat. porca. DOOM
de-a poárca (pop.) loc. adv.
poare
POÁRĂ s. f. (Reg.) Ceartă, vrajbă, gâlceavă. ◊ Loc. adv. În poară = împotrivă, în contra, în ciudă. ◊ Expr. A se pune în poară (cu cineva) = a se contrazice cu cineva, a se împotrivi cuiva, a se lua la ceartă. – Din sl. pora. DOOM
*poáră2 (în ~) (reg.) loc. adv.
poarei
POÁRĂ s. f. (Reg.) Ceartă, vrajbă, gâlceavă. ◊ Loc. adv. În poară = împotrivă, în contra, în ciudă. ◊ Expr. A se pune în poară (cu cineva) = a se contrazice cu cineva, a se împotrivi cuiva, a se lua la ceartă. – Din sl. pora. DOOM
*poáră2 (în ~) (reg.) loc. adv.
poarta
POÁRTĂ, porți, s. f. 1. Deschidere amenajată într-un zid, într-un gard etc. în care s-au prins cu balamale tăblii de lemn, de fier etc. pentru a permite accesul din interior în exterior și invers; deschizătura împreună cu tăblița, cu balamalele etc.; tăblia care închide deschizătura. ◊ Loc. adv. Poartă-n poartă cu cineva = față în față, vizavi, peste drum. ◊ Expr. A bate la toate porțile (sau la porțile cuiva) = a se adresa tuturor, solicitând sprijin, ajutor într-o împrejurare grea. Poartă de scăpare = mijloc de a ieși dintr-o situație dificilă. A sta (sau a rămâne, a se uita) ca vițelul la poarta nouă = a sta (sau a rămâne, a se uita) uimit, nedumerit, dezorientat (în fața unei situații noi și neașteptate, căreia nu-i poți face față). ♦ Intrare într-o cetate sau într-un oraș. ♦ Regiune periferică din jurul unui oraș, al unui ținut, al unei țări; margine, hotar. ♦ Fig. Cale de acces; posibilitate de a realiza ceva, mijloc. 2. Ușă la intrarea principală a unei clădiri; p. ext. casă, gospodărie. ◊ Expr. Din poartă în poartă = din casă în casă, dintr-un loc într-altul. 3. Arcul pe care îl formează o conductă de aer comprimat traversând galeria unei mine. 4. Cadru format din două bare verticale unite la capătul de sus printr-o bară orizontală (de care se prinde o plasă), instalat pe terenurile de sport, în care se urmărește introducerea mingii sau a pucului la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). 5. Vale îngustă prin care o apă își deschide trecerea între două șiruri de munți; pas, trecătoare, defileu. ♦ Loc îngust între pereții de stâncă ai vârfurilor de munte prin care se trece pe alt versant. 6. (Înv.; în epoca suzeranității turcești asupra țărilor române) Reședința, curtea sultanului sau a unui pașă; p. ext. Imperiul Otoman. – Lat. porta. DOOM
Poártă (reședința sultanului turc) s. propriu f., g.-d. art. Porții
poarte
PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) = a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc deosebit. ◊ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poartă părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa. A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare. DOOM
purtá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 poártă
poartă
PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) = a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc deosebit. ◊ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poartă părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa. A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare. DOOM
purtá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 poártă
poate
poate că ai treabă și noi te reținem! expr. (adol., iron.) hai, pleacă!, lasă-ne în pace!
poate
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse). DOOM
puteá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 să poátă; ger. putấnd; part. putút
poată
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse). DOOM
puteá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 să poátă; ger. putấnd; part. putút
pobedi
pobedí (-désc, -ít), vb. – A învinge. – Var. povedi. Sl. pobĕditi (Miklosich, Lexicon, 582; Cihac, II, 219). Sec. XVII, înv. – Der. podidi, vb. (a învinge, a întrece, a cîștiga), probabil prin asimilare (din sl. podŭdati „a supune”, după Tiktin; din sl. poduiti, după Candrea).
pobedire
pobedí (-désc, -ít), vb. – A învinge. – Var. povedi. Sl. pobĕditi (Miklosich, Lexicon, 582; Cihac, II, 219). Sec. XVII, înv. – Der. podidi, vb. (a învinge, a întrece, a cîștiga), probabil prin asimilare (din sl. podŭdati „a supune”, după Tiktin; din sl. poduiti, după Candrea).
pobedit
POBEDÍT s. m. Carbură de wolfram și cobalt, cu duritate mare. – Din rus. pobedit. DOOM
pobedít s. m.
pobedit
pobedí (-désc, -ít), vb. – A învinge. – Var. povedi. Sl. pobĕditi (Miklosich, Lexicon, 582; Cihac, II, 219). Sec. XVII, înv. – Der. podidi, vb. (a învinge, a întrece, a cîștiga), probabil prin asimilare (din sl. podŭdati „a supune”, după Tiktin; din sl. poduiti, după Candrea).
pobeditul
POBEDÍT s. m. Carbură de wolfram și cobalt, cu duritate mare. – Din rus. pobedit. DOOM
pobedít s. m.
pobeditului
POBEDÍT s. m. Carbură de wolfram și cobalt, cu duritate mare. – Din rus. pobedit. DOOM
pobedít s. m.
pobediți
POBEDÍT s. m. Carbură de wolfram și cobalt, cu duritate mare. – Din rus. pobedit. DOOM
pobedít s. m.
pobediții
POBEDÍT s. m. Carbură de wolfram și cobalt, cu duritate mare. – Din rus. pobedit. DOOM
pobedít s. m.
pobediților
POBEDÍT s. m. Carbură de wolfram și cobalt, cu duritate mare. – Din rus. pobedit. DOOM
pobedít s. m.
pobir
pobír s. m. – (Banat) Porumb necopt. Slov. póbir, pobèr „recoltare”,, cf. póberek „fruct necules în timpul recoltei”, dar care se culege mai tîrziu. – Cf. pogîrci.
pobreajen
Pobreájen, s. m. – Schimbarea la față. – Var. (Pre)obrajenie, Pobr(e)ajen(i), Probajin(i), Bobreajen(i). Sl. Prĕobraženije, din prĕobraziti, de unde preobrăzi, vb. (a metamorfoza, a transforma), sec. XVII, înv.
poc
POC interj. Cuvânt care redă un sunet (înfundat) produs de lovirea cu (sau de) un obiect tare, de o izbitură, de descărcarea unei arme, de ceva care plesnește sau crapă, de bătăile (repetate) în ușă etc. – Onomatopee. DOOM
cioc-póc v. cioc-bóc
pocaiania
POCAIÁNIE, pocaianii, s. f. 1. (Înv.) Pocăință. ♦ Una dintre cele șapte taine ale Bisericii creștine. 2. (Înv. și reg.) Penitență pentru ispășirea păcatelor; p. ext. pedeapsă, suferință, chin. [Pr.: -ca-ia-. – Var.: (înv. și reg.) pocánie s. f.] – Din sl. pokajanije. DOOM
pocaiánie (înv., reg.) (-ni-e) s. f., art. pocaiánia (-ni-a), g.-d. art. pocaiániei; pl. pocaiánii, art. pocaiániile (-ni-i-)
pocaianie
POCAIÁNIE, pocaianii, s. f. 1. (Înv.) Pocăință. ♦ Una dintre cele șapte taine ale Bisericii creștine. 2. (Înv. și reg.) Penitență pentru ispășirea păcatelor; p. ext. pedeapsă, suferință, chin. [Pr.: -ca-ia-. – Var.: (înv. și reg.) pocánie s. f.] – Din sl. pokajanije. DOOM
pocaiánie (înv., reg.) (-ni-e) s. f., art. pocaiánia (-ni-a), g.-d. art. pocaiániei; pl. pocaiánii, art. pocaiániile (-ni-i-)
pocaianiei
POCAIÁNIE, pocaianii, s. f. 1. (Înv.) Pocăință. ♦ Una dintre cele șapte taine ale Bisericii creștine. 2. (Înv. și reg.) Penitență pentru ispășirea păcatelor; p. ext. pedeapsă, suferință, chin. [Pr.: -ca-ia-. – Var.: (înv. și reg.) pocánie s. f.] – Din sl. pokajanije. DOOM
pocaiánie (înv., reg.) (-ni-e) s. f., art. pocaiánia (-ni-a), g.-d. art. pocaiániei; pl. pocaiánii, art. pocaiániile (-ni-i-)
pocaianii
POCAIÁNIE, pocaianii, s. f. 1. (Înv.) Pocăință. ♦ Una dintre cele șapte taine ale Bisericii creștine. 2. (Înv. și reg.) Penitență pentru ispășirea păcatelor; p. ext. pedeapsă, suferință, chin. [Pr.: -ca-ia-. – Var.: (înv. și reg.) pocánie s. f.] – Din sl. pokajanije. DOOM
pocaiánie (înv., reg.) (-ni-e) s. f., art. pocaiánia (-ni-a), g.-d. art. pocaiániei; pl. pocaiánii, art. pocaiániile (-ni-i-)
pocaianiile
POCAIÁNIE, pocaianii, s. f. 1. (Înv.) Pocăință. ♦ Una dintre cele șapte taine ale Bisericii creștine. 2. (Înv. și reg.) Penitență pentru ispășirea păcatelor; p. ext. pedeapsă, suferință, chin. [Pr.: -ca-ia-. – Var.: (înv. și reg.) pocánie s. f.] – Din sl. pokajanije. DOOM
pocaiánie (înv., reg.) (-ni-e) s. f., art. pocaiánia (-ni-a), g.-d. art. pocaiániei; pl. pocaiánii, art. pocaiániile (-ni-i-)
pocaianiilor
POCAIÁNIE, pocaianii, s. f. 1. (Înv.) Pocăință. ♦ Una dintre cele șapte taine ale Bisericii creștine. 2. (Înv. și reg.) Penitență pentru ispășirea păcatelor; p. ext. pedeapsă, suferință, chin. [Pr.: -ca-ia-. – Var.: (înv. și reg.) pocánie s. f.] – Din sl. pokajanije. DOOM
pocaiánie (înv., reg.) (-ni-e) s. f., art. pocaiánia (-ni-a), g.-d. art. pocaiániei; pl. pocaiánii, art. pocaiániile (-ni-i-)
pocal
POCÁL, pocale, s. n. Vas de diferite forme și mărimi, cu deschizătură largă, folosit mai ales pentru băut. ♦ Conținutul unui pocal. [Pl. și: pocaluri. – Var.: bocál s. n.] – Din germ. Pokal, sb. bokal. DOOM
pocál s. n., pl. pocále
pocale
POCÁL, pocale, s. n. Vas de diferite forme și mărimi, cu deschizătură largă, folosit mai ales pentru băut. ♦ Conținutul unui pocal. [Pl. și: pocaluri. – Var.: bocál s. n.] – Din germ. Pokal, sb. bokal. DOOM
pocál s. n., pl. pocále
pocalele
POCÁL, pocale, s. n. Vas de diferite forme și mărimi, cu deschizătură largă, folosit mai ales pentru băut. ♦ Conținutul unui pocal. [Pl. și: pocaluri. – Var.: bocál s. n.] – Din germ. Pokal, sb. bokal. DOOM
pocál s. n., pl. pocále
pocalelor
POCÁL, pocale, s. n. Vas de diferite forme și mărimi, cu deschizătură largă, folosit mai ales pentru băut. ♦ Conținutul unui pocal. [Pl. și: pocaluri. – Var.: bocál s. n.] – Din germ. Pokal, sb. bokal. DOOM
pocál s. n., pl. pocále
pocalul
POCÁL, pocale, s. n. Vas de diferite forme și mărimi, cu deschizătură largă, folosit mai ales pentru băut. ♦ Conținutul unui pocal. [Pl. și: pocaluri. – Var.: bocál s. n.] – Din germ. Pokal, sb. bokal. DOOM
pocál s. n., pl. pocále
pocalului
POCÁL, pocale, s. n. Vas de diferite forme și mărimi, cu deschizătură largă, folosit mai ales pentru băut. ♦ Conținutul unui pocal. [Pl. și: pocaluri. – Var.: bocál s. n.] – Din germ. Pokal, sb. bokal. DOOM
pocál s. n., pl. pocále
pocanie
POCAIÁNIE, pocaianii, s. f. 1. (Înv.) Pocăință. ♦ Una dintre cele șapte taine ale Bisericii creștine. 2. (Înv. și reg.) Penitență pentru ispășirea păcatelor; p. ext. pedeapsă, suferință, chin. [Pr.: -ca-ia-. – Var.: (înv. și reg.) pocánie s. f.] – Din sl. pokajanije. DOOM
pocaiánie (înv., reg.) (-ni-e) s. f., art. pocaiánia (-ni-a), g.-d. art. pocaiániei; pl. pocaiánii, art. pocaiániile (-ni-i-)
pocas
Pocas, tatăl lui Philoctetes. A participat la expediția argonauților și a fost prieten bun cu Heracles.
pocea
POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă. DOOM
pocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 să poceáscă
poceai
POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă. DOOM
pocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 să poceáscă
poceala
POCEÁLĂ, poceli, s. f. 1. Urâțenie fizică, sluțenie. ◊ Expr. (Arg.) A lua la poceală (pe cineva) = a bate foarte tare pe cineva (desfigurându-l). 2. (Pop.) Boală a oamenilor (care, după credințele populare, ar fi provocată de duhuri rele); spec. epilepsie. – Poci + suf. -eală. DOOM
poceálă (pop.) s. f., g.-d. art. pocélii; pl. pocéli
poceam
POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă. DOOM
pocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 să poceáscă
pocească
POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă. DOOM
pocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 să poceáscă
poceau
POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă. DOOM
pocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 să poceáscă
poceați
POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă. DOOM
pocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 să poceáscă
poceli
POCEÁLĂ, poceli, s. f. 1. Urâțenie fizică, sluțenie. ◊ Expr. (Arg.) A lua la poceală (pe cineva) = a bate foarte tare pe cineva (desfigurându-l). 2. (Pop.) Boală a oamenilor (care, după credințele populare, ar fi provocată de duhuri rele); spec. epilepsie. – Poci + suf. -eală. DOOM
poceálă (pop.) s. f., g.-d. art. pocélii; pl. pocéli
pocelii
POCEÁLĂ, poceli, s. f. 1. Urâțenie fizică, sluțenie. ◊ Expr. (Arg.) A lua la poceală (pe cineva) = a bate foarte tare pe cineva (desfigurându-l). 2. (Pop.) Boală a oamenilor (care, după credințele populare, ar fi provocată de duhuri rele); spec. epilepsie. – Poci + suf. -eală. DOOM
poceálă (pop.) s. f., g.-d. art. pocélii; pl. pocéli
pocelile
POCEÁLĂ, poceli, s. f. 1. Urâțenie fizică, sluțenie. ◊ Expr. (Arg.) A lua la poceală (pe cineva) = a bate foarte tare pe cineva (desfigurându-l). 2. (Pop.) Boală a oamenilor (care, după credințele populare, ar fi provocată de duhuri rele); spec. epilepsie. – Poci + suf. -eală. DOOM
poceálă (pop.) s. f., g.-d. art. pocélii; pl. pocéli
pocelilor
POCEÁLĂ, poceli, s. f. 1. Urâțenie fizică, sluțenie. ◊ Expr. (Arg.) A lua la poceală (pe cineva) = a bate foarte tare pe cineva (desfigurându-l). 2. (Pop.) Boală a oamenilor (care, după credințele populare, ar fi provocată de duhuri rele); spec. epilepsie. – Poci + suf. -eală. DOOM
poceálă (pop.) s. f., g.-d. art. pocélii; pl. pocéli
pocesc
POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă. DOOM
pocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 să poceáscă
pocește
POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă. DOOM
pocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 să poceáscă
pocești
POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă. DOOM
pocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 să poceáscă
pocher
PÓCHER, pochere, s. n. Numele unui joc de cărți în care fiecare jucător dispune de cinci cărți, cu care poate să câștige dacă are combinația cea mai bună sau dacă reușește să-i convingă pe adversari de acest lucru. [Scris și: poker. – Pr.: pócăr] – Din fr., engl. poker. DOOM
pócher / póker [e pron. ă] s. n., pl. póchere / pókere
pocher
PÓCHER s.n. Joc de cărți. [Pl. -re, -ruri. / cf. engl., fr. poker].
pocheraș
POCHERÁȘ, pocherașe, s. n. (Fam.) Diminutiv al lui pocher. – Pocher + suf. -aș. DOOM
pocheráș (fam.) s. n., pl. pocheráșe
pocherașe
POCHERÁȘ, pocherașe, s. n. (Fam.) Diminutiv al lui pocher. – Pocher + suf. -aș. DOOM
pocheráș (fam.) s. n., pl. pocheráșe
pocherașele
POCHERÁȘ, pocherașe, s. n. (Fam.) Diminutiv al lui pocher. – Pocher + suf. -aș. DOOM
pocheráș (fam.) s. n., pl. pocheráșe
pocherașelor
POCHERÁȘ, pocherașe, s. n. (Fam.) Diminutiv al lui pocher. – Pocher + suf. -aș. DOOM
pocheráș (fam.) s. n., pl. pocheráșe
pocherașul
POCHERÁȘ, pocherașe, s. n. (Fam.) Diminutiv al lui pocher. – Pocher + suf. -aș. DOOM
pocheráș (fam.) s. n., pl. pocheráșe
pocherașului
POCHERÁȘ, pocherașe, s. n. (Fam.) Diminutiv al lui pocher. – Pocher + suf. -aș. DOOM
pocheráș (fam.) s. n., pl. pocheráșe
pocherist
POCHERÍST, -Ă, pocheriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Jucător de pocher. – Pocher + suf. -ist. DOOM
pocherístă (rar) s. f., g.-d. art. pocherístei; pl. pocheríste
pocherista
POCHERÍST, -Ă, pocheriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Jucător de pocher. – Pocher + suf. -ist. DOOM
pocherístă (rar) s. f., g.-d. art. pocherístei; pl. pocheríste
pocheriste
POCHERÍST, -Ă, pocheriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Jucător de pocher. – Pocher + suf. -ist. DOOM
pocherístă (rar) s. f., g.-d. art. pocherístei; pl. pocheríste
pocheristei
POCHERÍST, -Ă, pocheriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Jucător de pocher. – Pocher + suf. -ist. DOOM
pocherístă (rar) s. f., g.-d. art. pocherístei; pl. pocheríste
pocheristele
POCHERÍST, -Ă, pocheriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Jucător de pocher. – Pocher + suf. -ist. DOOM
pocherístă (rar) s. f., g.-d. art. pocherístei; pl. pocheríste
pocheristelor
POCHERÍST, -Ă, pocheriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Jucător de pocher. – Pocher + suf. -ist. DOOM
pocherístă (rar) s. f., g.-d. art. pocherístei; pl. pocheríste
pocheristul
POCHERÍST, -Ă, pocheriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Jucător de pocher. – Pocher + suf. -ist. DOOM
pocherístă (rar) s. f., g.-d. art. pocherístei; pl. pocheríste
pocheristului
POCHERÍST, -Ă, pocheriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Jucător de pocher. – Pocher + suf. -ist. DOOM
pocherístă (rar) s. f., g.-d. art. pocherístei; pl. pocheríste
pocheriști
POCHERÍST, -Ă, pocheriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Jucător de pocher. – Pocher + suf. -ist. DOOM
pocherístă (rar) s. f., g.-d. art. pocherístei; pl. pocheríste
pocheriștii
POCHERÍST, -Ă, pocheriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Jucător de pocher. – Pocher + suf. -ist. DOOM
pocherístă (rar) s. f., g.-d. art. pocherístei; pl. pocheríste
pocheriștilor
POCHERÍST, -Ă, pocheriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Jucător de pocher. – Pocher + suf. -ist. DOOM
pocherístă (rar) s. f., g.-d. art. pocherístei; pl. pocheríste
pochiheci
pochihéci (-ciuri), s. n. – (Mold.) Tindeche la războiul de țesut. Rut. popyhaty „a împinge” (Tiktin).
pochivnic
POPÍLNIC, popilnici, s. m. 1. Mică plantă erbacee cu tulpină scurtă, cu două frunze mari în formă de rinichi, cu o floare de culoare roșu-închis situată în vârful tulpinii și cu rizom târâtor, folosit la prepararea unui ceai expectorant (Asarum europaeum). 2. (Și în sintagma popâlnic iepuresc) Mică plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu frunza lucitoare și cu flori violacee, trandafirii sau albe (Hepatica nobilis). [Var.: (reg.) popấlnic, pochívnic s. m.] – Cf. pol. kopytnik, sb. kopitnic. DOOM
popílnic s. m., pl. popílnici
poci
POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă. DOOM
pocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 să poceáscă
poci
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse). DOOM
puteá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 să poátă; ger. putấnd; part. putút
pocia
PÓCIE, pocii, s. f. (Reg.) 1. Arac. 2. (La pl.) Pari cu care se împrejmuiește un loc; pari subțiri cu un mănunchi de iarbă în vârf, cu care se delimitează unele parcele, porțiuni de teren etc. 3. Bățul undiței. – Et. nec. DOOM
pócie (reg.) (-ci-e) s. f., art. pócia (-ci-a), g.-d. art. póciei; pl. pócii, art. póciile (-ci-i-)
pocie
PÓCIE, pocii, s. f. (Reg.) 1. Arac. 2. (La pl.) Pari cu care se împrejmuiește un loc; pari subțiri cu un mănunchi de iarbă în vârf, cu care se delimitează unele parcele, porțiuni de teren etc. 3. Bățul undiței. – Et. nec. DOOM
pócie (reg.) (-ci-e) s. f., art. pócia (-ci-a), g.-d. art. póciei; pl. pócii, art. póciile (-ci-i-)
pociei
PÓCIE, pocii, s. f. (Reg.) 1. Arac. 2. (La pl.) Pari cu care se împrejmuiește un loc; pari subțiri cu un mănunchi de iarbă în vârf, cu care se delimitează unele parcele, porțiuni de teren etc. 3. Bățul undiței. – Et. nec. DOOM
pócie (reg.) (-ci-e) s. f., art. pócia (-ci-a), g.-d. art. póciei; pl. pócii, art. póciile (-ci-i-)
pocii
POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă. DOOM
pocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 să poceáscă
pocii
PÓCIE, pocii, s. f. (Reg.) 1. Arac. 2. (La pl.) Pari cu care se împrejmuiește un loc; pari subțiri cu un mănunchi de iarbă în vârf, cu care se delimitează unele parcele, porțiuni de teren etc. 3. Bățul undiței. – Et. nec. DOOM
pócie (reg.) (-ci-e) s. f., art. pócia (-ci-a), g.-d. art. póciei; pl. pócii, art. póciile (-ci-i-)
pociile
PÓCIE, pocii, s. f. (Reg.) 1. Arac. 2. (La pl.) Pari cu care se împrejmuiește un loc; pari subțiri cu un mănunchi de iarbă în vârf, cu care se delimitează unele parcele, porțiuni de teren etc. 3. Bățul undiței. – Et. nec. DOOM
pócie (reg.) (-ci-e) s. f., art. pócia (-ci-a), g.-d. art. póciei; pl. pócii, art. póciile (-ci-i-)
pociilor
PÓCIE, pocii, s. f. (Reg.) 1. Arac. 2. (La pl.) Pari cu care se împrejmuiește un loc; pari subțiri cu un mănunchi de iarbă în vârf, cu care se delimitează unele parcele, porțiuni de teren etc. 3. Bățul undiței. – Et. nec. DOOM
pócie (reg.) (-ci-e) s. f., art. pócia (-ci-a), g.-d. art. póciei; pl. pócii, art. póciile (-ci-i-)
pocim
POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă. DOOM
pocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 să poceáscă
pocind
POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă. DOOM
pocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 să poceáscă
pocinoage
POCINÓC s. n. v. pocinog. DOOM
pocinóg s. n., pl. pocinoáge
pocinoagele
POCINÓC s. n. v. pocinog. DOOM
pocinóg s. n., pl. pocinoáge
pocinoagelor
POCINÓC s. n. v. pocinog. DOOM
pocinóg s. n., pl. pocinoáge
pocinoc
POCINÓC s. n. v. pocinog. DOOM
pocinóg s. n., pl. pocinoáge
pocinog
POCINÓC s. n. v. pocinog. DOOM
pocinóg s. n., pl. pocinoáge
pocinogul
POCINÓC s. n. v. pocinog. DOOM
pocinóg s. n., pl. pocinoáge
pocinogului
POCINÓC s. n. v. pocinog. DOOM
pocinóg s. n., pl. pocinoáge
pocire
POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă. DOOM
pocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 să poceáscă
pocire
POCÍRE, pociri, s. f. Faptul de a (se) poci. – V. poci. DOOM
pocíre s. f., g.-d. art. pocírii; pl. pocíri
pocirea
POCÍRE, pociri, s. f. Faptul de a (se) poci. – V. poci. DOOM
pocíre s. f., g.-d. art. pocírii; pl. pocíri
pociri
POCÍRE, pociri, s. f. Faptul de a (se) poci. – V. poci. DOOM
pocíre s. f., g.-d. art. pocírii; pl. pocíri
pocirii
POCÍRE, pociri, s. f. Faptul de a (se) poci. – V. poci. DOOM
pocíre s. f., g.-d. art. pocírii; pl. pocíri
pocirile
POCÍRE, pociri, s. f. Faptul de a (se) poci. – V. poci. DOOM
pocíre s. f., g.-d. art. pocírii; pl. pocíri
pocirilor
POCÍRE, pociri, s. f. Faptul de a (se) poci. – V. poci. DOOM
pocíre s. f., g.-d. art. pocírii; pl. pocíri
pociră
POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă. DOOM
pocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 să poceáscă
pocirăm
POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă. DOOM
pocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 să poceáscă
pocirăți
POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă. DOOM
pocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 să poceáscă
pocise
POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă. DOOM
pocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 să poceáscă
pocisem
POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă. DOOM
pocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 să poceáscă
pociseră
POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă. DOOM
pocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 să poceáscă
pociserăm
POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă. DOOM
pocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 să poceáscă
pociserăți
POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă. DOOM
pocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 să poceáscă
pociseși
POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă. DOOM
pocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 să poceáscă
pociseți
POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă. DOOM
pocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 să poceáscă
pocit
POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă. DOOM
pocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 să poceáscă
pocit
POCÍT, -Ă, pociți, -te, adj. 1. (Despre ființe; adesea substantivat) Diform, slut, desfigurat; (despre lucruri) deformat, stâlcit, caraghios; bizar. 2. (În credințele populare) Nefast, funest; p. ext. supărător, rău, cu ghinion. ◊ Expr. A avea gură pocită sau a fi pocit la gură = a prevesti lucruri neplăcute, a face pronosticuri nefavorabile; a cobi. – V. poci.
pocita
POCÍT, -Ă, pociți, -te, adj. 1. (Despre ființe; adesea substantivat) Diform, slut, desfigurat; (despre lucruri) deformat, stâlcit, caraghios; bizar. 2. (În credințele populare) Nefast, funest; p. ext. supărător, rău, cu ghinion. ◊ Expr. A avea gură pocită sau a fi pocit la gură = a prevesti lucruri neplăcute, a face pronosticuri nefavorabile; a cobi. – V. poci.
pocitania
POCITÁNIE, pocitanii, s. f. Ființă diformă, slută, hidoasă, desfigurată; pocitură, sluțenie, monstru. ♦ Lucru bizar, ciudat; bazaconie, ciudățenie. – Pocit + suf. -anie. DOOM
pocitánie (-ni-e) s. f., art. pocitánia (-ni-a), g.-d. art. pocitániei; pl. pocitánii, art. pocitániile (-ni-i-)
pocitanie
POCITÁNIE, pocitanii, s. f. Ființă diformă, slută, hidoasă, desfigurată; pocitură, sluțenie, monstru. ♦ Lucru bizar, ciudat; bazaconie, ciudățenie. – Pocit + suf. -anie. DOOM
pocitánie (-ni-e) s. f., art. pocitánia (-ni-a), g.-d. art. pocitániei; pl. pocitánii, art. pocitániile (-ni-i-)
pocitaniei
POCITÁNIE, pocitanii, s. f. Ființă diformă, slută, hidoasă, desfigurată; pocitură, sluțenie, monstru. ♦ Lucru bizar, ciudat; bazaconie, ciudățenie. – Pocit + suf. -anie. DOOM
pocitánie (-ni-e) s. f., art. pocitánia (-ni-a), g.-d. art. pocitániei; pl. pocitánii, art. pocitániile (-ni-i-)
pocitanii
POCITÁNIE, pocitanii, s. f. Ființă diformă, slută, hidoasă, desfigurată; pocitură, sluțenie, monstru. ♦ Lucru bizar, ciudat; bazaconie, ciudățenie. – Pocit + suf. -anie. DOOM
pocitánie (-ni-e) s. f., art. pocitánia (-ni-a), g.-d. art. pocitániei; pl. pocitánii, art. pocitániile (-ni-i-)
pocitaniile
POCITÁNIE, pocitanii, s. f. Ființă diformă, slută, hidoasă, desfigurată; pocitură, sluțenie, monstru. ♦ Lucru bizar, ciudat; bazaconie, ciudățenie. – Pocit + suf. -anie. DOOM
pocitánie (-ni-e) s. f., art. pocitánia (-ni-a), g.-d. art. pocitániei; pl. pocitánii, art. pocitániile (-ni-i-)
pocitaniilor
POCITÁNIE, pocitanii, s. f. Ființă diformă, slută, hidoasă, desfigurată; pocitură, sluțenie, monstru. ♦ Lucru bizar, ciudat; bazaconie, ciudățenie. – Pocit + suf. -anie. DOOM
pocitánie (-ni-e) s. f., art. pocitánia (-ni-a), g.-d. art. pocitániei; pl. pocitánii, art. pocitániile (-ni-i-)
pocite
POCÍT, -Ă, pociți, -te, adj. 1. (Despre ființe; adesea substantivat) Diform, slut, desfigurat; (despre lucruri) deformat, stâlcit, caraghios; bizar. 2. (În credințele populare) Nefast, funest; p. ext. supărător, rău, cu ghinion. ◊ Expr. A avea gură pocită sau a fi pocit la gură = a prevesti lucruri neplăcute, a face pronosticuri nefavorabile; a cobi. – V. poci.
pocitei
POCÍT, -Ă, pociți, -te, adj. 1. (Despre ființe; adesea substantivat) Diform, slut, desfigurat; (despre lucruri) deformat, stâlcit, caraghios; bizar. 2. (În credințele populare) Nefast, funest; p. ext. supărător, rău, cu ghinion. ◊ Expr. A avea gură pocită sau a fi pocit la gură = a prevesti lucruri neplăcute, a face pronosticuri nefavorabile; a cobi. – V. poci.
pocitele
POCÍT, -Ă, pociți, -te, adj. 1. (Despre ființe; adesea substantivat) Diform, slut, desfigurat; (despre lucruri) deformat, stâlcit, caraghios; bizar. 2. (În credințele populare) Nefast, funest; p. ext. supărător, rău, cu ghinion. ◊ Expr. A avea gură pocită sau a fi pocit la gură = a prevesti lucruri neplăcute, a face pronosticuri nefavorabile; a cobi. – V. poci.
pocitelor
POCÍT, -Ă, pociți, -te, adj. 1. (Despre ființe; adesea substantivat) Diform, slut, desfigurat; (despre lucruri) deformat, stâlcit, caraghios; bizar. 2. (În credințele populare) Nefast, funest; p. ext. supărător, rău, cu ghinion. ◊ Expr. A avea gură pocită sau a fi pocit la gură = a prevesti lucruri neplăcute, a face pronosticuri nefavorabile; a cobi. – V. poci.
pocitul
POCÍT, -Ă, pociți, -te, adj. 1. (Despre ființe; adesea substantivat) Diform, slut, desfigurat; (despre lucruri) deformat, stâlcit, caraghios; bizar. 2. (În credințele populare) Nefast, funest; p. ext. supărător, rău, cu ghinion. ◊ Expr. A avea gură pocită sau a fi pocit la gură = a prevesti lucruri neplăcute, a face pronosticuri nefavorabile; a cobi. – V. poci.
pocitului
POCÍT, -Ă, pociți, -te, adj. 1. (Despre ființe; adesea substantivat) Diform, slut, desfigurat; (despre lucruri) deformat, stâlcit, caraghios; bizar. 2. (În credințele populare) Nefast, funest; p. ext. supărător, rău, cu ghinion. ◊ Expr. A avea gură pocită sau a fi pocit la gură = a prevesti lucruri neplăcute, a face pronosticuri nefavorabile; a cobi. – V. poci.
pocitura
POCITÚRĂ, pocituri, s. f. 1. Faptul de a poci sau de a fi pocit; schimonosire, desfigurare, poceală. 2. Pocitanie. – Poci + suf. -tură. DOOM
pocitúră s. f., g.-d. art. pocitúrii; pl. pocitúri
pocituri
POCITÚRĂ, pocituri, s. f. 1. Faptul de a poci sau de a fi pocit; schimonosire, desfigurare, poceală. 2. Pocitanie. – Poci + suf. -tură. DOOM
pocitúră s. f., g.-d. art. pocitúrii; pl. pocitúri
pociturii
POCITÚRĂ, pocituri, s. f. 1. Faptul de a poci sau de a fi pocit; schimonosire, desfigurare, poceală. 2. Pocitanie. – Poci + suf. -tură. DOOM
pocitúră s. f., g.-d. art. pocitúrii; pl. pocitúri
pociturile
POCITÚRĂ, pocituri, s. f. 1. Faptul de a poci sau de a fi pocit; schimonosire, desfigurare, poceală. 2. Pocitanie. – Poci + suf. -tură. DOOM
pocitúră s. f., g.-d. art. pocitúrii; pl. pocitúri
pociturilor
POCITÚRĂ, pocituri, s. f. 1. Faptul de a poci sau de a fi pocit; schimonosire, desfigurare, poceală. 2. Pocitanie. – Poci + suf. -tură. DOOM
pocitúră s. f., g.-d. art. pocitúrii; pl. pocitúri
pociumb
POCIÚMB, pociumbi, s. m. (Înv. și pop.) 1. Fiecare dintre parii lungi care servesc la susținerea sau la fixarea unui gard, a unui perete, a unor plante etc.; țăruș, stâlp. ♦ Spec. Lemnul în jurul căruia se rotește vârtelnița. 2. (Înv. și reg.) Trunchi de copac rămas în pământ după tăiere; butuc. – Et. nec. DOOM
pociúmb (înv., pop.) s. m., pl. pociúmbi
pociumbi
POCIÚMB, pociumbi, s. m. (Înv. și pop.) 1. Fiecare dintre parii lungi care servesc la susținerea sau la fixarea unui gard, a unui perete, a unor plante etc.; țăruș, stâlp. ♦ Spec. Lemnul în jurul căruia se rotește vârtelnița. 2. (Înv. și reg.) Trunchi de copac rămas în pământ după tăiere; butuc. – Et. nec. DOOM
pociúmb (înv., pop.) s. m., pl. pociúmbi
pociumbii
POCIÚMB, pociumbi, s. m. (Înv. și pop.) 1. Fiecare dintre parii lungi care servesc la susținerea sau la fixarea unui gard, a unui perete, a unor plante etc.; țăruș, stâlp. ♦ Spec. Lemnul în jurul căruia se rotește vârtelnița. 2. (Înv. și reg.) Trunchi de copac rămas în pământ după tăiere; butuc. – Et. nec. DOOM
pociúmb (înv., pop.) s. m., pl. pociúmbi
pociumbilor
POCIÚMB, pociumbi, s. m. (Înv. și pop.) 1. Fiecare dintre parii lungi care servesc la susținerea sau la fixarea unui gard, a unui perete, a unor plante etc.; țăruș, stâlp. ♦ Spec. Lemnul în jurul căruia se rotește vârtelnița. 2. (Înv. și reg.) Trunchi de copac rămas în pământ după tăiere; butuc. – Et. nec. DOOM
pociúmb (înv., pop.) s. m., pl. pociúmbi
pociumbul
POCIÚMB, pociumbi, s. m. (Înv. și pop.) 1. Fiecare dintre parii lungi care servesc la susținerea sau la fixarea unui gard, a unui perete, a unor plante etc.; țăruș, stâlp. ♦ Spec. Lemnul în jurul căruia se rotește vârtelnița. 2. (Înv. și reg.) Trunchi de copac rămas în pământ după tăiere; butuc. – Et. nec. DOOM
pociúmb (înv., pop.) s. m., pl. pociúmbi
pociumbului
POCIÚMB, pociumbi, s. m. (Înv. și pop.) 1. Fiecare dintre parii lungi care servesc la susținerea sau la fixarea unui gard, a unui perete, a unor plante etc.; țăruș, stâlp. ♦ Spec. Lemnul în jurul căruia se rotește vârtelnița. 2. (Înv. și reg.) Trunchi de copac rămas în pământ după tăiere; butuc. – Et. nec. DOOM
pociúmb (înv., pop.) s. m., pl. pociúmbi
pociump
POCIÚMB, pociumbi, s. m. (Înv. și pop.) 1. Fiecare dintre parii lungi care servesc la susținerea sau la fixarea unui gard, a unui perete, a unor plante etc.; țăruș, stâlp. ♦ Spec. Lemnul în jurul căruia se rotește vârtelnița. 2. (Înv. și reg.) Trunchi de copac rămas în pământ după tăiere; butuc. – Et. nec. DOOM
pociúmb (înv., pop.) s. m., pl. pociúmbi
pociși
POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă. DOOM
pocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 să poceáscă
pociți
POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă. DOOM
pocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 să poceáscă
pociți
POCÍT, -Ă, pociți, -te, adj. 1. (Despre ființe; adesea substantivat) Diform, slut, desfigurat; (despre lucruri) deformat, stâlcit, caraghios; bizar. 2. (În credințele populare) Nefast, funest; p. ext. supărător, rău, cu ghinion. ◊ Expr. A avea gură pocită sau a fi pocit la gură = a prevesti lucruri neplăcute, a face pronosticuri nefavorabile; a cobi. – V. poci.
pociții
POCÍT, -Ă, pociți, -te, adj. 1. (Despre ființe; adesea substantivat) Diform, slut, desfigurat; (despre lucruri) deformat, stâlcit, caraghios; bizar. 2. (În credințele populare) Nefast, funest; p. ext. supărător, rău, cu ghinion. ◊ Expr. A avea gură pocită sau a fi pocit la gură = a prevesti lucruri neplăcute, a face pronosticuri nefavorabile; a cobi. – V. poci.
pociților
POCÍT, -Ă, pociți, -te, adj. 1. (Despre ființe; adesea substantivat) Diform, slut, desfigurat; (despre lucruri) deformat, stâlcit, caraghios; bizar. 2. (În credințele populare) Nefast, funest; p. ext. supărător, rău, cu ghinion. ◊ Expr. A avea gură pocită sau a fi pocit la gură = a prevesti lucruri neplăcute, a face pronosticuri nefavorabile; a cobi. – V. poci.
poclad
POCLÁDĂ, poclăzi, s. f. (Reg.) Țesătură de casă mițoasă, de obicei din lână nevopsită, folosită ca pătură sub șaua calului, ca învelitoare sau ca așternut. [Var.: plocádă, plocátă s.f, plocát, poclád s. n.] – Din sl. pokladŭ. DOOM
pocládă (reg.) (po-cla-) s. f., g.-d. art. poclắzii; pl. poclắzi
poclada
POCLÁDĂ, poclăzi, s. f. (Reg.) Țesătură de casă mițoasă, de obicei din lână nevopsită, folosită ca pătură sub șaua calului, ca învelitoare sau ca așternut. [Var.: plocádă, plocátă s.f, plocát, poclád s. n.] – Din sl. pokladŭ. DOOM
pocládă (reg.) (po-cla-) s. f., g.-d. art. poclắzii; pl. poclắzi
poclade
POCLÁDĂ, poclăzi, s. f. (Reg.) Țesătură de casă mițoasă, de obicei din lână nevopsită, folosită ca pătură sub șaua calului, ca învelitoare sau ca așternut. [Var.: plocádă, plocátă s.f, plocát, poclád s. n.] – Din sl. pokladŭ. DOOM
pocládă (reg.) (po-cla-) s. f., g.-d. art. poclắzii; pl. poclắzi
pocladei
POCLÁDĂ, poclăzi, s. f. (Reg.) Țesătură de casă mițoasă, de obicei din lână nevopsită, folosită ca pătură sub șaua calului, ca învelitoare sau ca așternut. [Var.: plocádă, plocátă s.f, plocát, poclád s. n.] – Din sl. pokladŭ. DOOM
pocládă (reg.) (po-cla-) s. f., g.-d. art. poclắzii; pl. poclắzi
pocladele
POCLÁDĂ, poclăzi, s. f. (Reg.) Țesătură de casă mițoasă, de obicei din lână nevopsită, folosită ca pătură sub șaua calului, ca învelitoare sau ca așternut. [Var.: plocádă, plocátă s.f, plocát, poclád s. n.] – Din sl. pokladŭ. DOOM
pocládă (reg.) (po-cla-) s. f., g.-d. art. poclắzii; pl. poclắzi
pocladelor
POCLÁDĂ, poclăzi, s. f. (Reg.) Țesătură de casă mițoasă, de obicei din lână nevopsită, folosită ca pătură sub șaua calului, ca învelitoare sau ca așternut. [Var.: plocádă, plocátă s.f, plocát, poclád s. n.] – Din sl. pokladŭ. DOOM
pocládă (reg.) (po-cla-) s. f., g.-d. art. poclắzii; pl. poclắzi
poclit
POCLÍT, poclituri, s. n. (Reg.) Coșul trăsurii. ♦ Coviltir (la car, căruță etc.). – Et. nec. DOOM
poclít (reg.) (po-clit) s. n., pl. poclíturi
poclitul
POCLÍT, poclituri, s. n. (Reg.) Coșul trăsurii. ♦ Coviltir (la car, căruță etc.). – Et. nec. DOOM
poclít (reg.) (po-clit) s. n., pl. poclíturi
poclitului
POCLÍT, poclituri, s. n. (Reg.) Coșul trăsurii. ♦ Coviltir (la car, căruță etc.). – Et. nec. DOOM
poclít (reg.) (po-clit) s. n., pl. poclíturi
poclituri
POCLÍT, poclituri, s. n. (Reg.) Coșul trăsurii. ♦ Coviltir (la car, căruță etc.). – Et. nec. DOOM
poclít (reg.) (po-clit) s. n., pl. poclíturi
pocliturile
POCLÍT, poclituri, s. n. (Reg.) Coșul trăsurii. ♦ Coviltir (la car, căruță etc.). – Et. nec. DOOM
poclít (reg.) (po-clit) s. n., pl. poclíturi
pocliturilor
POCLÍT, poclituri, s. n. (Reg.) Coșul trăsurii. ♦ Coviltir (la car, căruță etc.). – Et. nec. DOOM
poclít (reg.) (po-clit) s. n., pl. poclíturi
poclon
PLOCÓN, plocoane, s. n. 1. (În timpul dominației otomane în Țările Române) Dar făcut în semn de recunoaștere a suzeranității otomane. 2. Dar, cadou (oferit pentru a obține o favoare). ◊ Expr. A duce (sau a aduce, a trimite etc. pe cineva) plocon (cuiva) = a prezenta pe cineva cuiva, a pune pe cineva în fața cuiva.. ♦ Spec. Dar care se dă nașilor (la nuntă, la botez sau în anumite ocazii). 3. (Înv.) Jertfa, ofrandă. 4. (Și în sintagma plocon de nume) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țările Române, unor dări. sau daruri, devenite apoi obligații ale birnicilor. [Var.: poclón s. n.] – Din sl. poklonŭ. DOOM
plocón s. n., pl. plocoáne
poclonire
POCLONÍRE s. f. v. ploconire.
poclăie
POCLẮU, poclăie, s. n. Unealtă de pescuit în formă de sac cu gura largă, cu colțurile fixate de două prăjini lungi cu ajutorul cărora este purtată prin apă de doi oameni. – Et. nec. DOOM
poclắu (po-clău) s. n., art. poclắul; pl. poclắie
poclăiele
POCLẮU, poclăie, s. n. Unealtă de pescuit în formă de sac cu gura largă, cu colțurile fixate de două prăjini lungi cu ajutorul cărora este purtată prin apă de doi oameni. – Et. nec. DOOM
poclắu (po-clău) s. n., art. poclắul; pl. poclắie
poclăielor
POCLẮU, poclăie, s. n. Unealtă de pescuit în formă de sac cu gura largă, cu colțurile fixate de două prăjini lungi cu ajutorul cărora este purtată prin apă de doi oameni. – Et. nec. DOOM
poclắu (po-clău) s. n., art. poclắul; pl. poclắie
poclău
POCLẮU, poclăie, s. n. Unealtă de pescuit în formă de sac cu gura largă, cu colțurile fixate de două prăjini lungi cu ajutorul cărora este purtată prin apă de doi oameni. – Et. nec. DOOM
poclắu (po-clău) s. n., art. poclắul; pl. poclắie
poclăul
POCLẮU, poclăie, s. n. Unealtă de pescuit în formă de sac cu gura largă, cu colțurile fixate de două prăjini lungi cu ajutorul cărora este purtată prin apă de doi oameni. – Et. nec. DOOM
poclắu (po-clău) s. n., art. poclắul; pl. poclắie
poclăului
POCLẮU, poclăie, s. n. Unealtă de pescuit în formă de sac cu gura largă, cu colțurile fixate de două prăjini lungi cu ajutorul cărora este purtată prin apă de doi oameni. – Et. nec. DOOM
poclắu (po-clău) s. n., art. poclắul; pl. poclắie
poclăzi
POCLÁDĂ, poclăzi, s. f. (Reg.) Țesătură de casă mițoasă, de obicei din lână nevopsită, folosită ca pătură sub șaua calului, ca învelitoare sau ca așternut. [Var.: plocádă, plocátă s.f, plocát, poclád s. n.] – Din sl. pokladŭ. DOOM
pocládă (reg.) (po-cla-) s. f., g.-d. art. poclắzii; pl. poclắzi
poclăzii
POCLÁDĂ, poclăzi, s. f. (Reg.) Țesătură de casă mițoasă, de obicei din lână nevopsită, folosită ca pătură sub șaua calului, ca învelitoare sau ca așternut. [Var.: plocádă, plocátă s.f, plocát, poclád s. n.] – Din sl. pokladŭ. DOOM
pocládă (reg.) (po-cla-) s. f., g.-d. art. poclắzii; pl. poclắzi
poclăzile
POCLÁDĂ, poclăzi, s. f. (Reg.) Țesătură de casă mițoasă, de obicei din lână nevopsită, folosită ca pătură sub șaua calului, ca învelitoare sau ca așternut. [Var.: plocádă, plocátă s.f, plocát, poclád s. n.] – Din sl. pokladŭ. DOOM
pocládă (reg.) (po-cla-) s. f., g.-d. art. poclắzii; pl. poclắzi
poclăzilor
POCLÁDĂ, poclăzi, s. f. (Reg.) Țesătură de casă mițoasă, de obicei din lână nevopsită, folosită ca pătură sub șaua calului, ca învelitoare sau ca așternut. [Var.: plocádă, plocátă s.f, plocát, poclád s. n.] – Din sl. pokladŭ. DOOM
pocládă (reg.) (po-cla-) s. f., g.-d. art. poclắzii; pl. poclắzi
pocnea
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocneai
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocneala
POCNEÁLĂ, pocneli, s. f. Faptul de a pocni; p. ext. pocnet. [Pl. și: pocnele] – Pocni + suf. -eală.
pocneală
POCNEÁLĂ, pocneli, s. f. Faptul de a pocni; p. ext. pocnet. [Pl. și: pocnele] – Pocni + suf. -eală. DOOM
pocneálă s. f., g.-d. art. pocnélii; pl. pocnéli
pocneam
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocnească
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocneau
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocneați
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocneli
POCNEÁLĂ, pocneli, s. f. Faptul de a pocni; p. ext. pocnet. [Pl. și: pocnele] – Pocni + suf. -eală.
pocnelii
POCNEÁLĂ, pocneli, s. f. Faptul de a pocni; p. ext. pocnet. [Pl. și: pocnele] – Pocni + suf. -eală.
pocnelile
POCNEÁLĂ, pocneli, s. f. Faptul de a pocni; p. ext. pocnet. [Pl. și: pocnele] – Pocni + suf. -eală.
pocnelilor
POCNEÁLĂ, pocneli, s. f. Faptul de a pocni; p. ext. pocnet. [Pl. și: pocnele] – Pocni + suf. -eală.
pocnesc
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocnet
PÓCNET, pocnete, s. n. 1. Zgomot caracteristic (surd și puternic) produs de o lovitură, de o izbitură etc., precum și de ardere, de o explozie, de descărcarea unei arme etc.; pocnitură. 2. Zgomot caracteristic produs de spargere, de crăpare etc. – Pocni + suf. -et. DOOM
pócnet s. n., pl. pócnete
pocnete
PÓCNET, pocnete, s. n. 1. Zgomot caracteristic (surd și puternic) produs de o lovitură, de o izbitură etc., precum și de ardere, de o explozie, de descărcarea unei arme etc.; pocnitură. 2. Zgomot caracteristic produs de spargere, de crăpare etc. – Pocni + suf. -et. DOOM
pócnet s. n., pl. pócnete
pocnetele
PÓCNET, pocnete, s. n. 1. Zgomot caracteristic (surd și puternic) produs de o lovitură, de o izbitură etc., precum și de ardere, de o explozie, de descărcarea unei arme etc.; pocnitură. 2. Zgomot caracteristic produs de spargere, de crăpare etc. – Pocni + suf. -et. DOOM
pócnet s. n., pl. pócnete
pocnetelor
PÓCNET, pocnete, s. n. 1. Zgomot caracteristic (surd și puternic) produs de o lovitură, de o izbitură etc., precum și de ardere, de o explozie, de descărcarea unei arme etc.; pocnitură. 2. Zgomot caracteristic produs de spargere, de crăpare etc. – Pocni + suf. -et. DOOM
pócnet s. n., pl. pócnete
pocnetul
PÓCNET, pocnete, s. n. 1. Zgomot caracteristic (surd și puternic) produs de o lovitură, de o izbitură etc., precum și de ardere, de o explozie, de descărcarea unei arme etc.; pocnitură. 2. Zgomot caracteristic produs de spargere, de crăpare etc. – Pocni + suf. -et. DOOM
pócnet s. n., pl. pócnete
pocnetului
PÓCNET, pocnete, s. n. 1. Zgomot caracteristic (surd și puternic) produs de o lovitură, de o izbitură etc., precum și de ardere, de o explozie, de descărcarea unei arme etc.; pocnitură. 2. Zgomot caracteristic produs de spargere, de crăpare etc. – Pocni + suf. -et. DOOM
pócnet s. n., pl. pócnete
pocnește
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocnești
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocni
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocnii
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocnim
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocnind
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocnire
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocnire
POCNÍRE s. f. Acțiunea de a pocni. [Var.: pocăníre s. f.] – V. pocni. DOOM
pocníre s. f., g.-d. art. pocnírii
pocnirea
POCNÍRE s. f. Acțiunea de a pocni. [Var.: pocăníre s. f.] – V. pocni. DOOM
pocníre s. f., g.-d. art. pocnírii
pocniri
POCNÍRE s. f. Acțiunea de a pocni. [Var.: pocăníre s. f.] – V. pocni. DOOM
pocníre s. f., g.-d. art. pocnírii
pocnirii
POCNÍRE s. f. Acțiunea de a pocni. [Var.: pocăníre s. f.] – V. pocni. DOOM
pocníre s. f., g.-d. art. pocnírii
pocnirile
POCNÍRE s. f. Acțiunea de a pocni. [Var.: pocăníre s. f.] – V. pocni. DOOM
pocníre s. f., g.-d. art. pocnírii
pocnirilor
POCNÍRE s. f. Acțiunea de a pocni. [Var.: pocăníre s. f.] – V. pocni. DOOM
pocníre s. f., g.-d. art. pocnírii
pocniră
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocnirăm
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocnirăți
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocnise
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocnisem
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocniseră
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocniserăm
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocniserăți
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocniseși
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocniseți
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocnit
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocnit
POCNÍT s. n. (Pop.) Faptul de a pocni. [Var.: pocănít s. n.] – V. pocni. DOOM
pocnít s. n.
pocnitoare
POCNITOÁRE, pocnitori, s. f. 1. Nume dat unor jucării de copii care pocnesc când sunt atinse sau mișcate. 2. Șfichi (la bici). 3. (Bot.) Plesnitoare. – Pocni + suf. -toare. DOOM
pocnitoáre s. f., g.-d. art. pocnitórii; pl. pocnitóri
pocnitoarea
POCNITOÁRE, pocnitori, s. f. 1. Nume dat unor jucării de copii care pocnesc când sunt atinse sau mișcate. 2. Șfichi (la bici). 3. (Bot.) Plesnitoare. – Pocni + suf. -toare. DOOM
pocnitoáre s. f., g.-d. art. pocnitórii; pl. pocnitóri
pocnitor
pocnitor, pocnitori s. m. 1. anus. 2. huligan.
pocnitori
POCNITOÁRE, pocnitori, s. f. 1. Nume dat unor jucării de copii care pocnesc când sunt atinse sau mișcate. 2. Șfichi (la bici). 3. (Bot.) Plesnitoare. – Pocni + suf. -toare. DOOM
pocnitoáre s. f., g.-d. art. pocnitórii; pl. pocnitóri
pocnitorii
POCNITOÁRE, pocnitori, s. f. 1. Nume dat unor jucării de copii care pocnesc când sunt atinse sau mișcate. 2. Șfichi (la bici). 3. (Bot.) Plesnitoare. – Pocni + suf. -toare. DOOM
pocnitoáre s. f., g.-d. art. pocnitórii; pl. pocnitóri
pocnitorile
POCNITOÁRE, pocnitori, s. f. 1. Nume dat unor jucării de copii care pocnesc când sunt atinse sau mișcate. 2. Șfichi (la bici). 3. (Bot.) Plesnitoare. – Pocni + suf. -toare. DOOM
pocnitoáre s. f., g.-d. art. pocnitórii; pl. pocnitóri
pocnitorilor
POCNITOÁRE, pocnitori, s. f. 1. Nume dat unor jucării de copii care pocnesc când sunt atinse sau mișcate. 2. Șfichi (la bici). 3. (Bot.) Plesnitoare. – Pocni + suf. -toare. DOOM
pocnitoáre s. f., g.-d. art. pocnitórii; pl. pocnitóri
pocnitura
POCĂNITÚRĂ s. f. v. pocnitură. DOOM
pocnitúră s. f., g.-d. art. pocnitúrii; pl. pocnitúri
pocnituri
POCĂNITÚRĂ s. f. v. pocnitură. DOOM
pocnitúră s. f., g.-d. art. pocnitúrii; pl. pocnitúri
pocniturii
POCĂNITÚRĂ s. f. v. pocnitură. DOOM
pocnitúră s. f., g.-d. art. pocnitúrii; pl. pocnitúri
pocniturile
POCĂNITÚRĂ s. f. v. pocnitură. DOOM
pocnitúră s. f., g.-d. art. pocnitúrii; pl. pocnitúri
pocniturilor
POCĂNITÚRĂ s. f. v. pocnitură. DOOM
pocnitúră s. f., g.-d. art. pocnitúrii; pl. pocnitúri
pocniși
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocniți
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
poco
PÓCO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Puțin. ◊ Poco a poco = încetul cu încetul, treptat. [< it. poco].
pocosti
pocostí (-tésc, -ít), s. f. – A auri. Slov. pokostiti, pol. pokosćić (Tiktin).
pocostire
pocostí (-tésc, -ít), s. f. – A auri. Slov. pokostiti, pol. pokosćić (Tiktin).
pocostit
POCOSTÍT, -Ă, pocostiți, -te, adj. (Regional) Lustruit, poleit. Pe față de masă, Covor de mătasă.. Lingurițe pocostite, Furculițe frumos grijite. MARIAN, NU. 500. Talgere poleite, Linguri pocostite, Poate pentru dumneavoastră gătite. SEVASTOS, N. 395.
pocozea
POCOZÍ, pacozesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se mira, a se minuna, a fi uimit, surprins. De s-ar scula moș Mihnea... s-ar pocozi lumea. RETEGANUL, la CADE. Cînd gătară vorbele acestea, numai se minunară și se pocoziră. id. P. I 66.
pocozeai
POCOZÍ, pacozesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se mira, a se minuna, a fi uimit, surprins. De s-ar scula moș Mihnea... s-ar pocozi lumea. RETEGANUL, la CADE. Cînd gătară vorbele acestea, numai se minunară și se pocoziră. id. P. I 66.
pocozeam
POCOZÍ, pacozesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se mira, a se minuna, a fi uimit, surprins. De s-ar scula moș Mihnea... s-ar pocozi lumea. RETEGANUL, la CADE. Cînd gătară vorbele acestea, numai se minunară și se pocoziră. id. P. I 66.
pocozească
POCOZÍ, pacozesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se mira, a se minuna, a fi uimit, surprins. De s-ar scula moș Mihnea... s-ar pocozi lumea. RETEGANUL, la CADE. Cînd gătară vorbele acestea, numai se minunară și se pocoziră. id. P. I 66.
pocozeau
POCOZÍ, pacozesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se mira, a se minuna, a fi uimit, surprins. De s-ar scula moș Mihnea... s-ar pocozi lumea. RETEGANUL, la CADE. Cînd gătară vorbele acestea, numai se minunară și se pocoziră. id. P. I 66.
pocozeați
POCOZÍ, pacozesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se mira, a se minuna, a fi uimit, surprins. De s-ar scula moș Mihnea... s-ar pocozi lumea. RETEGANUL, la CADE. Cînd gătară vorbele acestea, numai se minunară și se pocoziră. id. P. I 66.
pocozesc
POCOZÍ, pacozesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se mira, a se minuna, a fi uimit, surprins. De s-ar scula moș Mihnea... s-ar pocozi lumea. RETEGANUL, la CADE. Cînd gătară vorbele acestea, numai se minunară și se pocoziră. id. P. I 66.
pocozește
POCOZÍ, pacozesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se mira, a se minuna, a fi uimit, surprins. De s-ar scula moș Mihnea... s-ar pocozi lumea. RETEGANUL, la CADE. Cînd gătară vorbele acestea, numai se minunară și se pocoziră. id. P. I 66.
pocozești
POCOZÍ, pacozesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se mira, a se minuna, a fi uimit, surprins. De s-ar scula moș Mihnea... s-ar pocozi lumea. RETEGANUL, la CADE. Cînd gătară vorbele acestea, numai se minunară și se pocoziră. id. P. I 66.
pocozi
POCOZÍ, pacozesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se mira, a se minuna, a fi uimit, surprins. De s-ar scula moș Mihnea... s-ar pocozi lumea. RETEGANUL, la CADE. Cînd gătară vorbele acestea, numai se minunară și se pocoziră. id. P. I 66.
pocozii
POCOZÍ, pacozesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se mira, a se minuna, a fi uimit, surprins. De s-ar scula moș Mihnea... s-ar pocozi lumea. RETEGANUL, la CADE. Cînd gătară vorbele acestea, numai se minunară și se pocoziră. id. P. I 66.
pocozim
POCOZÍ, pacozesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se mira, a se minuna, a fi uimit, surprins. De s-ar scula moș Mihnea... s-ar pocozi lumea. RETEGANUL, la CADE. Cînd gătară vorbele acestea, numai se minunară și se pocoziră. id. P. I 66.
pocozind
POCOZÍ, pacozesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se mira, a se minuna, a fi uimit, surprins. De s-ar scula moș Mihnea... s-ar pocozi lumea. RETEGANUL, la CADE. Cînd gătară vorbele acestea, numai se minunară și se pocoziră. id. P. I 66.
pocozire
POCOZÍ, pacozesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se mira, a se minuna, a fi uimit, surprins. De s-ar scula moș Mihnea... s-ar pocozi lumea. RETEGANUL, la CADE. Cînd gătară vorbele acestea, numai se minunară și se pocoziră. id. P. I 66.
pocozire
POCOZÍ, pocozesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se mira, a se minuna.
pocoziră
POCOZÍ, pacozesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se mira, a se minuna, a fi uimit, surprins. De s-ar scula moș Mihnea... s-ar pocozi lumea. RETEGANUL, la CADE. Cînd gătară vorbele acestea, numai se minunară și se pocoziră. id. P. I 66.
pocozirăm
POCOZÍ, pacozesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se mira, a se minuna, a fi uimit, surprins. De s-ar scula moș Mihnea... s-ar pocozi lumea. RETEGANUL, la CADE. Cînd gătară vorbele acestea, numai se minunară și se pocoziră. id. P. I 66.
pocozirăți
POCOZÍ, pacozesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se mira, a se minuna, a fi uimit, surprins. De s-ar scula moș Mihnea... s-ar pocozi lumea. RETEGANUL, la CADE. Cînd gătară vorbele acestea, numai se minunară și se pocoziră. id. P. I 66.
pocozise
POCOZÍ, pacozesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se mira, a se minuna, a fi uimit, surprins. De s-ar scula moș Mihnea... s-ar pocozi lumea. RETEGANUL, la CADE. Cînd gătară vorbele acestea, numai se minunară și se pocoziră. id. P. I 66.
pocozisem
POCOZÍ, pacozesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se mira, a se minuna, a fi uimit, surprins. De s-ar scula moș Mihnea... s-ar pocozi lumea. RETEGANUL, la CADE. Cînd gătară vorbele acestea, numai se minunară și se pocoziră. id. P. I 66.
pocoziseră
POCOZÍ, pacozesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se mira, a se minuna, a fi uimit, surprins. De s-ar scula moș Mihnea... s-ar pocozi lumea. RETEGANUL, la CADE. Cînd gătară vorbele acestea, numai se minunară și se pocoziră. id. P. I 66.
pocoziserăm
POCOZÍ, pacozesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se mira, a se minuna, a fi uimit, surprins. De s-ar scula moș Mihnea... s-ar pocozi lumea. RETEGANUL, la CADE. Cînd gătară vorbele acestea, numai se minunară și se pocoziră. id. P. I 66.
pocoziserăți
POCOZÍ, pacozesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se mira, a se minuna, a fi uimit, surprins. De s-ar scula moș Mihnea... s-ar pocozi lumea. RETEGANUL, la CADE. Cînd gătară vorbele acestea, numai se minunară și se pocoziră. id. P. I 66.
pocoziseși
POCOZÍ, pacozesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se mira, a se minuna, a fi uimit, surprins. De s-ar scula moș Mihnea... s-ar pocozi lumea. RETEGANUL, la CADE. Cînd gătară vorbele acestea, numai se minunară și se pocoziră. id. P. I 66.
pocoziseți
POCOZÍ, pacozesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se mira, a se minuna, a fi uimit, surprins. De s-ar scula moș Mihnea... s-ar pocozi lumea. RETEGANUL, la CADE. Cînd gătară vorbele acestea, numai se minunară și se pocoziră. id. P. I 66.
pocozit
POCOZÍ, pacozesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se mira, a se minuna, a fi uimit, surprins. De s-ar scula moș Mihnea... s-ar pocozi lumea. RETEGANUL, la CADE. Cînd gătară vorbele acestea, numai se minunară și se pocoziră. id. P. I 66.
pocoziși
POCOZÍ, pacozesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se mira, a se minuna, a fi uimit, surprins. De s-ar scula moș Mihnea... s-ar pocozi lumea. RETEGANUL, la CADE. Cînd gătară vorbele acestea, numai se minunară și se pocoziră. id. P. I 66.
pocoziți
POCOZÍ, pacozesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se mira, a se minuna, a fi uimit, surprins. De s-ar scula moș Mihnea... s-ar pocozi lumea. RETEGANUL, la CADE. Cînd gătară vorbele acestea, numai se minunară și se pocoziră. id. P. I 66.
pocoș
pócoș (-șuri), s. n. – Cutremurat, spasm. Mag. pókos (Cihac, II, 521; Gáldi, Dict., 152). În Trans., rar. – Der. pocosi (var. pocozi), vb. (Trans., Banat, a se mira, a se prosti).
pocriș
POCRÍȘ2, pocrișe, s. n. (Regional) Capac cu care se acoperă străchini, oale (cu mîncare) etc. Iau patru străchinuțe... și le acoper cu pocrișe. SEVASTOS, N. 8. Se umple oala cu apă neîncepută, iar pe deasupra ei se pune un pocriș (capac) nou. ȘEZ. IV 183.
pocriș
POCRÍȘ1 s. n. Lapte foarte acru. Pocrișul... e un lapte foarte acru. ȘEZ. VII 99.
pocrov
pocróv (-vuri), s. n. – 1. Pătură, pled. – 2. Pînză pentru întrebuințări liturgice. – Var. procov. Mr. pucrov „covoraș”. Sl. pokrovŭ (Cihac, II, 269; Conev 84), cf. bg. pokrov, ngr. πορϰώβα. – Der. Pocroavă (var. Procoavă), s. f. (nume popular al sărbătorii de 1 octombrie, Acoperămîntul Maicii Domnului); pocrovăț (var. procovăț), s. n. (antimis), din sl. pokrovĭcĭ; procoviță, s. f. (Trans., scoarță, cuvertură), var. Banat pricoiță, cf. Miklosich, Slaw. Elem., 37.
pocrovețe
PROCOVĂȚ s. n. v. pocrovăț. DOOM
pocrovắț (po-cro-) s. n., pl. pocrovéțe
pocrovețele
PROCOVĂȚ s. n. v. pocrovăț. DOOM
pocrovắț (po-cro-) s. n., pl. pocrovéțe
pocrovețelor
PROCOVĂȚ s. n. v. pocrovăț. DOOM
pocrovắț (po-cro-) s. n., pl. pocrovéțe
pocroviță
PÓCROVIȚĂ s. f. v. procoviță.
pocrovăț
PROCOVĂȚ s. n. v. pocrovăț. DOOM
pocrovắț (po-cro-) s. n., pl. pocrovéțe
pocrovățul
PROCOVĂȚ s. n. v. pocrovăț. DOOM
pocrovắț (po-cro-) s. n., pl. pocrovéțe
pocrovățului
PROCOVĂȚ s. n. v. pocrovăț. DOOM
pocrovắț (po-cro-) s. n., pl. pocrovéțe
pocus
HÓCUS-PÓCUS s. n. Formulă folosită de scamatori; p. ext. scamatorie. – Din lat. hoc [est op]us, hoc [est cor]pus.
pocâltea
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocâlteai
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocâlteam
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocâltească
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocâlteau
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocâlteați
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocâltesc
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocâltește
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocâltești
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocâlti
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocâltii
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocâltim
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocâltind
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocâltire
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocâltire
POCÂLTÍRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a se pocâlti. – V. pocâlti. DOOM
pocâltíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. pocâltírii
pocâltirea
POCÂLTÍRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a se pocâlti. – V. pocâlti. DOOM
pocâltíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. pocâltírii
pocâltiri
POCÂLTÍRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a se pocâlti. – V. pocâlti. DOOM
pocâltíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. pocâltírii
pocâltirii
POCÂLTÍRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a se pocâlti. – V. pocâlti. DOOM
pocâltíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. pocâltírii
pocâltirile
POCÂLTÍRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a se pocâlti. – V. pocâlti. DOOM
pocâltíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. pocâltírii
pocâltirilor
POCÂLTÍRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a se pocâlti. – V. pocâlti. DOOM
pocâltíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. pocâltírii
pocâltiră
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocâltirăm
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocâltirăți
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocâltise
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocâltisem
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocâltiseră
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocâltiserăm
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocâltiserăți
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocâltiseși
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocâltiseți
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocâltit
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocâltit
POCÂLTÍT, -Ă, pocâltiți, -te, adj. (Înv. și reg.) Slăbit (de foame); foarte flămând, hămesit. – V. pocâlti.
pocâltiși
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocâltiți
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocânzei
POCÂNZÉU, pocânzei, s. m. (Reg.) Persoană care are anumite atribuții în timpul unei nunți țărănești; vornicel. – Et. nec. DOOM
pocânzéu (reg.) s. m., art. pocânzéul; pl. pocânzéi, art. pocânzéii
pocânzeii
POCÂNZÉU, pocânzei, s. m. (Reg.) Persoană care are anumite atribuții în timpul unei nunți țărănești; vornicel. – Et. nec. DOOM
pocânzéu (reg.) s. m., art. pocânzéul; pl. pocânzéi, art. pocânzéii
pocânzeilor
POCÂNZÉU, pocânzei, s. m. (Reg.) Persoană care are anumite atribuții în timpul unei nunți țărănești; vornicel. – Et. nec. DOOM
pocânzéu (reg.) s. m., art. pocânzéul; pl. pocânzéi, art. pocânzéii
pocânzel
pocînzél (-éi), s. m. – Însoțitor al mirelui la nunțile țărănești, trebuie să poarte darurile și să ajute la mutarea miresei. – Var. pocînzeu, pochinzer. Mgr. ἀποϰρισιάριος „trimis”, cf. v. rus. poklisarĭ „trimis”. Nu se folosește în Mold.
pocânzeu
POCÂNZÉU, pocânzei, s. m. (Reg.) Persoană care are anumite atribuții în timpul unei nunți țărănești; vornicel. – Et. nec. DOOM
pocânzéu (reg.) s. m., art. pocânzéul; pl. pocânzéi, art. pocânzéii
pocânzeul
POCÂNZÉU, pocânzei, s. m. (Reg.) Persoană care are anumite atribuții în timpul unei nunți țărănești; vornicel. – Et. nec. DOOM
pocânzéu (reg.) s. m., art. pocânzéul; pl. pocânzéi, art. pocânzéii
pocânzeului
POCÂNZÉU, pocânzei, s. m. (Reg.) Persoană care are anumite atribuții în timpul unei nunți țărănești; vornicel. – Et. nec. DOOM
pocânzéu (reg.) s. m., art. pocânzéul; pl. pocânzéi, art. pocânzéii
pocîltea
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocîlteai
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocîlteam
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocîltească
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocîlteau
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocîlteați
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocîltesc
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocîltește
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocîltești
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocîlti
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocîltii
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocîltim
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocîltind
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocîltire
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocîltire
POCÂLTÍRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a se pocâlti. – V. pocâlti. DOOM
pocâltíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. pocâltírii
pocîltirea
POCÂLTÍRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a se pocâlti. – V. pocâlti. DOOM
pocâltíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. pocâltírii
pocîltiri
POCÂLTÍRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a se pocâlti. – V. pocâlti. DOOM
pocâltíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. pocâltírii
pocîltirii
POCÂLTÍRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a se pocâlti. – V. pocâlti. DOOM
pocâltíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. pocâltírii
pocîltirile
POCÂLTÍRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a se pocâlti. – V. pocâlti. DOOM
pocâltíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. pocâltírii
pocîltirilor
POCÂLTÍRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a se pocâlti. – V. pocâlti. DOOM
pocâltíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. pocâltírii
pocîltiră
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocîltirăm
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocîltirăți
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocîltise
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocîltisem
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocîltiseră
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocîltiserăm
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocîltiserăți
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocîltiseși
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocîltiseți
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocîltit
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocîltiși
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocîltiți
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec. DOOM
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocînzei
POCÂNZÉU, pocânzei, s. m. (Reg.) Persoană care are anumite atribuții în timpul unei nunți țărănești; vornicel. – Et. nec. DOOM
pocânzéu (reg.) s. m., art. pocânzéul; pl. pocânzéi, art. pocânzéii
pocînzeii
POCÂNZÉU, pocânzei, s. m. (Reg.) Persoană care are anumite atribuții în timpul unei nunți țărănești; vornicel. – Et. nec. DOOM
pocânzéu (reg.) s. m., art. pocânzéul; pl. pocânzéi, art. pocânzéii
pocînzeilor
POCÂNZÉU, pocânzei, s. m. (Reg.) Persoană care are anumite atribuții în timpul unei nunți țărănești; vornicel. – Et. nec. DOOM
pocânzéu (reg.) s. m., art. pocânzéul; pl. pocânzéi, art. pocânzéii
pocînzeu
POCÂNZÉU, pocânzei, s. m. (Reg.) Persoană care are anumite atribuții în timpul unei nunți țărănești; vornicel. – Et. nec. DOOM
pocânzéu (reg.) s. m., art. pocânzéul; pl. pocânzéi, art. pocânzéii
pocînzeul
POCÂNZÉU, pocânzei, s. m. (Reg.) Persoană care are anumite atribuții în timpul unei nunți țărănești; vornicel. – Et. nec. DOOM
pocânzéu (reg.) s. m., art. pocânzéul; pl. pocânzéi, art. pocânzéii
pocînzeului
POCÂNZÉU, pocânzei, s. m. (Reg.) Persoană care are anumite atribuții în timpul unei nunți țărănești; vornicel. – Et. nec. DOOM
pocânzéu (reg.) s. m., art. pocânzéul; pl. pocânzéi, art. pocânzéii
pocăi
POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen. DOOM
pocăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiésc, imperf. 3 sg. pocăiá; conj. prez. 3 să pocăiáscă
pocăia
POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen. DOOM
pocăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiésc, imperf. 3 sg. pocăiá; conj. prez. 3 să pocăiáscă
pocăiai
POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen. DOOM
pocăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiésc, imperf. 3 sg. pocăiá; conj. prez. 3 să pocăiáscă
pocăiala
POCĂIÁLĂ, pocăieli, s. f. (Rar) Pocăință. [Pr.: -că-ia-] – Pocăi + suf. -eală. DOOM
pocăiálă (rar) s. f., g.-d. art. pocăiélii; pl. pocăiéli
pocăiam
POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen. DOOM
pocăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiésc, imperf. 3 sg. pocăiá; conj. prez. 3 să pocăiáscă
pocăiască
POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen. DOOM
pocăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiésc, imperf. 3 sg. pocăiá; conj. prez. 3 să pocăiáscă
pocăiau
POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen. DOOM
pocăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiésc, imperf. 3 sg. pocăiá; conj. prez. 3 să pocăiáscă
pocăiați
POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen. DOOM
pocăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiésc, imperf. 3 sg. pocăiá; conj. prez. 3 să pocăiáscă
pocăieli
POCĂIÁLĂ, pocăieli, s. f. (Rar) Pocăință. [Pr.: -că-ia-] – Pocăi + suf. -eală. DOOM
pocăiálă (rar) s. f., g.-d. art. pocăiélii; pl. pocăiéli
pocăielii
POCĂIÁLĂ, pocăieli, s. f. (Rar) Pocăință. [Pr.: -că-ia-] – Pocăi + suf. -eală. DOOM
pocăiálă (rar) s. f., g.-d. art. pocăiélii; pl. pocăiéli
pocăielile
POCĂIÁLĂ, pocăieli, s. f. (Rar) Pocăință. [Pr.: -că-ia-] – Pocăi + suf. -eală. DOOM
pocăiálă (rar) s. f., g.-d. art. pocăiélii; pl. pocăiéli
pocăielilor
POCĂIÁLĂ, pocăieli, s. f. (Rar) Pocăință. [Pr.: -că-ia-] – Pocăi + suf. -eală. DOOM
pocăiálă (rar) s. f., g.-d. art. pocăiélii; pl. pocăiéli
pocăiesc
POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen. DOOM
pocăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiésc, imperf. 3 sg. pocăiá; conj. prez. 3 să pocăiáscă
pocăiește
POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen. DOOM
pocăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiésc, imperf. 3 sg. pocăiá; conj. prez. 3 să pocăiáscă
pocăiești
POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen. DOOM
pocăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiésc, imperf. 3 sg. pocăiá; conj. prez. 3 să pocăiáscă
pocăii
POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen. DOOM
pocăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiésc, imperf. 3 sg. pocăiá; conj. prez. 3 să pocăiáscă
pocăim
POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen. DOOM
pocăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiésc, imperf. 3 sg. pocăiá; conj. prez. 3 să pocăiáscă
pocăind
POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen. DOOM
pocăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiésc, imperf. 3 sg. pocăiá; conj. prez. 3 să pocăiáscă
pocăința
POCĂÍNȚĂ, pocăințe, s. f. (în practicile creștine) Căință pentru păcatele săvârșite; p. gener. regret pentru o faptă rea, o greșeală etc.; pocăială. – Pocăi + suf. -ință. DOOM
pocăínță s. f., g.-d. art. pocăínței; pl. pocăínțe
pocăințe
POCĂÍNȚĂ, pocăințe, s. f. (în practicile creștine) Căință pentru păcatele săvârșite; p. gener. regret pentru o faptă rea, o greșeală etc.; pocăială. – Pocăi + suf. -ință. DOOM
pocăínță s. f., g.-d. art. pocăínței; pl. pocăínțe
pocăinței
POCĂÍNȚĂ, pocăințe, s. f. (în practicile creștine) Căință pentru păcatele săvârșite; p. gener. regret pentru o faptă rea, o greșeală etc.; pocăială. – Pocăi + suf. -ință. DOOM
pocăínță s. f., g.-d. art. pocăínței; pl. pocăínțe
pocăințele
POCĂÍNȚĂ, pocăințe, s. f. (în practicile creștine) Căință pentru păcatele săvârșite; p. gener. regret pentru o faptă rea, o greșeală etc.; pocăială. – Pocăi + suf. -ință. DOOM
pocăínță s. f., g.-d. art. pocăínței; pl. pocăínțe
pocăințelor
POCĂÍNȚĂ, pocăințe, s. f. (în practicile creștine) Căință pentru păcatele săvârșite; p. gener. regret pentru o faptă rea, o greșeală etc.; pocăială. – Pocăi + suf. -ință. DOOM
pocăínță s. f., g.-d. art. pocăínței; pl. pocăínțe
pocăire
POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen. DOOM
pocăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiésc, imperf. 3 sg. pocăiá; conj. prez. 3 să pocăiáscă
pocăire
POCĂÍRE s. f. Faptul de a se pocăi. – V. pocăi. DOOM
pocăíre s. f., g.-d. art. pocăírii
pocăirea
POCĂÍRE s. f. Faptul de a se pocăi. – V. pocăi. DOOM
pocăíre s. f., g.-d. art. pocăírii
pocăiri
POCĂÍRE s. f. Faptul de a se pocăi. – V. pocăi. DOOM
pocăíre s. f., g.-d. art. pocăírii
pocăirii
POCĂÍRE s. f. Faptul de a se pocăi. – V. pocăi. DOOM
pocăíre s. f., g.-d. art. pocăírii
pocăirile
POCĂÍRE s. f. Faptul de a se pocăi. – V. pocăi. DOOM
pocăíre s. f., g.-d. art. pocăírii
pocăirilor
POCĂÍRE s. f. Faptul de a se pocăi. – V. pocăi. DOOM
pocăíre s. f., g.-d. art. pocăírii
pocăiră
POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen. DOOM
pocăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiésc, imperf. 3 sg. pocăiá; conj. prez. 3 să pocăiáscă
pocăirăm
POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen. DOOM
pocăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiésc, imperf. 3 sg. pocăiá; conj. prez. 3 să pocăiáscă
pocăirăți
POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen. DOOM
pocăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiésc, imperf. 3 sg. pocăiá; conj. prez. 3 să pocăiáscă
pocăise
POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen. DOOM
pocăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiésc, imperf. 3 sg. pocăiá; conj. prez. 3 să pocăiáscă
pocăisem
POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen. DOOM
pocăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiésc, imperf. 3 sg. pocăiá; conj. prez. 3 să pocăiáscă
pocăiseră
POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen. DOOM
pocăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiésc, imperf. 3 sg. pocăiá; conj. prez. 3 să pocăiáscă
pocăiserăm
POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen. DOOM
pocăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiésc, imperf. 3 sg. pocăiá; conj. prez. 3 să pocăiáscă
pocăiserăți
POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen. DOOM
pocăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiésc, imperf. 3 sg. pocăiá; conj. prez. 3 să pocăiáscă
pocăiseși
POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen. DOOM
pocăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiésc, imperf. 3 sg. pocăiá; conj. prez. 3 să pocăiáscă
pocăiseți
POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen. DOOM
pocăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiésc, imperf. 3 sg. pocăiá; conj. prez. 3 să pocăiáscă
pocăit
POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen. DOOM
pocăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiésc, imperf. 3 sg. pocăiá; conj. prez. 3 să pocăiáscă
pocăit
POCĂÍT, -Ă, pocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se căiește. 2. S. m. și f. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute; p. gener. adept al unor secte religioase creștine, sectant. – V. pocăi. DOOM
pocăít adj. m., s. m., pl. pocăíți; adj. f., s. f. pocăítă, pl. pocăíte
pocăit
POCĂÍT, -Ă, pocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se căiește. 2. S. m. și f. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute; p. gener. adept al unor secte religioase creștine, sectant. – V. pocăi. DOOM
pocăít adj. m., s. m., pl. pocăíți; adj. f., s. f. pocăítă, pl. pocăíte
pocăita
POCĂÍT, -Ă, pocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se căiește. 2. S. m. și f. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute; p. gener. adept al unor secte religioase creștine, sectant. – V. pocăi. DOOM
pocăít adj. m., s. m., pl. pocăíți; adj. f., s. f. pocăítă, pl. pocăíte
pocăita
POCĂÍT, -Ă, pocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se căiește. 2. S. m. și f. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute; p. gener. adept al unor secte religioase creștine, sectant. – V. pocăi. DOOM
pocăít adj. m., s. m., pl. pocăíți; adj. f., s. f. pocăítă, pl. pocăíte
pocăite
POCĂÍT, -Ă, pocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se căiește. 2. S. m. și f. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute; p. gener. adept al unor secte religioase creștine, sectant. – V. pocăi. DOOM
pocăít adj. m., s. m., pl. pocăíți; adj. f., s. f. pocăítă, pl. pocăíte
pocăite
POCĂÍT, -Ă, pocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se căiește. 2. S. m. și f. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute; p. gener. adept al unor secte religioase creștine, sectant. – V. pocăi. DOOM
pocăít adj. m., s. m., pl. pocăíți; adj. f., s. f. pocăítă, pl. pocăíte
pocăitei
POCĂÍT, -Ă, pocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se căiește. 2. S. m. și f. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute; p. gener. adept al unor secte religioase creștine, sectant. – V. pocăi. DOOM
pocăít adj. m., s. m., pl. pocăíți; adj. f., s. f. pocăítă, pl. pocăíte
pocăitei
POCĂÍT, -Ă, pocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se căiește. 2. S. m. și f. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute; p. gener. adept al unor secte religioase creștine, sectant. – V. pocăi. DOOM
pocăít adj. m., s. m., pl. pocăíți; adj. f., s. f. pocăítă, pl. pocăíte
pocăitele
POCĂÍT, -Ă, pocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se căiește. 2. S. m. și f. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute; p. gener. adept al unor secte religioase creștine, sectant. – V. pocăi. DOOM
pocăít adj. m., s. m., pl. pocăíți; adj. f., s. f. pocăítă, pl. pocăíte
pocăitele
POCĂÍT, -Ă, pocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se căiește. 2. S. m. și f. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute; p. gener. adept al unor secte religioase creștine, sectant. – V. pocăi. DOOM
pocăít adj. m., s. m., pl. pocăíți; adj. f., s. f. pocăítă, pl. pocăíte
pocăitelor
POCĂÍT, -Ă, pocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se căiește. 2. S. m. și f. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute; p. gener. adept al unor secte religioase creștine, sectant. – V. pocăi. DOOM
pocăít adj. m., s. m., pl. pocăíți; adj. f., s. f. pocăítă, pl. pocăíte
pocăitelor
POCĂÍT, -Ă, pocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se căiește. 2. S. m. și f. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute; p. gener. adept al unor secte religioase creștine, sectant. – V. pocăi. DOOM
pocăít adj. m., s. m., pl. pocăíți; adj. f., s. f. pocăítă, pl. pocăíte
pocăitul
POCĂÍT, -Ă, pocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se căiește. 2. S. m. și f. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute; p. gener. adept al unor secte religioase creștine, sectant. – V. pocăi. DOOM
pocăít adj. m., s. m., pl. pocăíți; adj. f., s. f. pocăítă, pl. pocăíte
pocăitul
POCĂÍT, -Ă, pocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se căiește. 2. S. m. și f. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute; p. gener. adept al unor secte religioase creștine, sectant. – V. pocăi. DOOM
pocăít adj. m., s. m., pl. pocăíți; adj. f., s. f. pocăítă, pl. pocăíte
pocăitului
POCĂÍT, -Ă, pocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se căiește. 2. S. m. și f. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute; p. gener. adept al unor secte religioase creștine, sectant. – V. pocăi. DOOM
pocăít adj. m., s. m., pl. pocăíți; adj. f., s. f. pocăítă, pl. pocăíte
pocăitului
POCĂÍT, -Ă, pocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se căiește. 2. S. m. și f. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute; p. gener. adept al unor secte religioase creștine, sectant. – V. pocăi. DOOM
pocăít adj. m., s. m., pl. pocăíți; adj. f., s. f. pocăítă, pl. pocăíte
pocăiși
POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen. DOOM
pocăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiésc, imperf. 3 sg. pocăiá; conj. prez. 3 să pocăiáscă
pocăiți
POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen. DOOM
pocăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiésc, imperf. 3 sg. pocăiá; conj. prez. 3 să pocăiáscă
pocăiți
POCĂÍT, -Ă, pocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se căiește. 2. S. m. și f. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute; p. gener. adept al unor secte religioase creștine, sectant. – V. pocăi. DOOM
pocăít adj. m., s. m., pl. pocăíți; adj. f., s. f. pocăítă, pl. pocăíte
pocăiți
POCĂÍT, -Ă, pocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se căiește. 2. S. m. și f. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute; p. gener. adept al unor secte religioase creștine, sectant. – V. pocăi. DOOM
pocăít adj. m., s. m., pl. pocăíți; adj. f., s. f. pocăítă, pl. pocăíte
pocăiții
POCĂÍT, -Ă, pocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se căiește. 2. S. m. și f. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute; p. gener. adept al unor secte religioase creștine, sectant. – V. pocăi. DOOM
pocăít adj. m., s. m., pl. pocăíți; adj. f., s. f. pocăítă, pl. pocăíte
pocăiții
POCĂÍT, -Ă, pocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se căiește. 2. S. m. și f. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute; p. gener. adept al unor secte religioase creștine, sectant. – V. pocăi. DOOM
pocăít adj. m., s. m., pl. pocăíți; adj. f., s. f. pocăítă, pl. pocăíte
pocăiților
POCĂÍT, -Ă, pocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se căiește. 2. S. m. și f. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute; p. gener. adept al unor secte religioase creștine, sectant. – V. pocăi. DOOM
pocăít adj. m., s. m., pl. pocăíți; adj. f., s. f. pocăítă, pl. pocăíte
pocăiților
POCĂÍT, -Ă, pocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se căiește. 2. S. m. și f. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute; p. gener. adept al unor secte religioase creștine, sectant. – V. pocăi. DOOM
pocăít adj. m., s. m., pl. pocăíți; adj. f., s. f. pocăítă, pl. pocăíte
pocănea
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocăneai
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocăneam
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocănească
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocăneau
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocăneați
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocănesc
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocănește
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocănești
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocăni
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocănii
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocănim
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocănind
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocănire
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocănire
POCNÍRE s. f. Acțiunea de a pocni. [Var.: pocăníre s. f.] – V. pocni. DOOM
pocníre s. f., g.-d. art. pocnírii
pocănirea
POCNÍRE s. f. Acțiunea de a pocni. [Var.: pocăníre s. f.] – V. pocni. DOOM
pocníre s. f., g.-d. art. pocnírii
pocăniri
POCNÍRE s. f. Acțiunea de a pocni. [Var.: pocăníre s. f.] – V. pocni. DOOM
pocníre s. f., g.-d. art. pocnírii
pocănirii
POCNÍRE s. f. Acțiunea de a pocni. [Var.: pocăníre s. f.] – V. pocni. DOOM
pocníre s. f., g.-d. art. pocnírii
pocănirile
POCNÍRE s. f. Acțiunea de a pocni. [Var.: pocăníre s. f.] – V. pocni. DOOM
pocníre s. f., g.-d. art. pocnírii
pocănirilor
POCNÍRE s. f. Acțiunea de a pocni. [Var.: pocăníre s. f.] – V. pocni. DOOM
pocníre s. f., g.-d. art. pocnírii
pocăniră
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocănirăm
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocănirăți
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocănise
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocănisem
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocăniseră
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocăniserăm
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocăniserăți
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocăniseși
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocăniseți
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocănit
POCĂNÍT s. n. v. pocnit. DOOM
pocănít (reg.) s. n.
pocănit
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocănitura
POCĂNITÚRĂ s. f. v. pocnitură. DOOM
pocnitúră s. f., g.-d. art. pocnitúrii; pl. pocnitúri
pocănituri
POCĂNITÚRĂ s. f. v. pocnitură. DOOM
pocnitúră s. f., g.-d. art. pocnitúrii; pl. pocnitúri
pocăniturii
POCĂNITÚRĂ s. f. v. pocnitură. DOOM
pocnitúră s. f., g.-d. art. pocnitúrii; pl. pocnitúri
pocăniturile
POCĂNITÚRĂ s. f. v. pocnitură. DOOM
pocnitúră s. f., g.-d. art. pocnitúrii; pl. pocnitúri
pocăniturilor
POCĂNITÚRĂ s. f. v. pocnitură. DOOM
pocnitúră s. f., g.-d. art. pocnitúrii; pl. pocnitúri
pocăniși
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocăniți
POCĂNÍ vb. IV v. pocni. DOOM
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pod
POD- v. podo-.
pod
POD, poduri, s. n. I. 1. Construcție de lemn, de piatră, de beton, de metal etc. care leagă între ele malurile unei ape sau marginile unei depresiuni de pământ, susținând o cale de comunicație terestră (șosea sau cale ferată) și asigurând continuitatea căii peste un obstacol natural sau artificial. ◊ Pod de gheață = strat continuu de gheață care acoperă în întregime suprafața unui râu sau a unui lac ca urmare a unei perioade îndelungate de temperatură scăzută a aerului. Pod carstic = porțiune a tavanului unei peșteri rămasă suspendată în urma prăbușirii acestuia. Pod plutitor (sau umblător) = bac. ◊ Expr. A face pod cu palma mâinii = a pune mâna streașină la ochi pentru a putea vedea mai bine. (Sport) A face podul = a face o figură caracteristică prin îndoirea corpului pe spate în semicerc, cu sprijin pe mâini și pe picioare. ♦ Pod (I 1) demontabil, format dintr-un șir de bărci sau de plute legate de ancore sau de piloți. Pod de vase. ♦ Punte suspendată (mobilă) la o cetate sau la un castel medieval. 2. Platformă având forma asemănătoare cu a unui pod (I 1) și care servește ca loc de lucru, ca element de protecție etc.; spec. macara cu scheletul în formă de pod (I 1), pe care se deplasează aparatul de ridicare și de transportare a greutăților. ◊ Pod-basculă = basculă prevăzută cu o platformă pe care se cântăresc în stațiile de cale ferată vagoanele încărcate cu marfă. Pod rulant = macara mobilă care se deplasează pe o cale de rulare. Pod basculant = pod metalic mobil, destinat circulației vagonetelor între rampele puțurilor de mină și colivia de extracție. Podul sondei = platformă folosită ca rampă pentru materialul tubular care se introduce sau se extrage din sondă. Pod de siguranță = platformă prevăzută cu deschideri pentru trecere, montată din loc în loc într-un puț de mină pentru a opri căderea unei persoane care ar aluneca pe scări sau pentru a reține o rocă desprinsă din pereți. 3. (Înv.) Puntea unei nave. 4. (Înv.) Pavaj din scânduri groase de stejar cu care se acopereau străzile; caldarâm; p. ext. stradă, uliță pavată cu scânduri. Podul Mogoșoaiei. 5. (În practicile religiei creștine ortodoxe) Bucată de pânză îngustă și lungă care se așterne din loc în loc pe parcursul unui cortegiu mortuar. II. Spațiul dintre acoperiș și planșeul superior al unei clădiri. ◊ Loc. adv. Din pod în pivniță = în întregime, complet. ◊ Expr. A călca (sau a se uita) (ca) din pod, se spune despre un om plin de sine, îngâmfat, încrezut. A cădea ca din pod = a rămâne surprins, uimit, dezorientat, buimac. A călca ca din pod = a merge cu pași nesiguri, greu. ♦ P. ext. Tavan, plafon. III. P. anal. 1. (În sintagmele) Podul mâinii = dosul mâinii. Podul palmei = partea interioară a mâinii, de la încheietura cu antebrațul până la degete. 2. Lucrare protetică dentară, metalică sau mixtă, folosită ca metodă terapeutică. – Din sl. podŭ. DOOM
pod s. n., pl. póduri
podagra
PODÁGRĂ s. f. Gută localizată la membrele inferioare, afectând îndeosebi degetul mare al piciorului. – Din ngr. podághra. DOOM
podágră (-da-gră) s. f., g.-d. art. podágrei
podagraria
PICIÓR, picioare, s. n. 1. Fiecare dintre cele două membre inferioare ale corpului omenesc, de la șold până la vârful degetelor, și fiecare dintre membrele celorlalte viețuitoare, care servesc la susținerea corpului și la deplasarea în spațiu. ◊ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior (sau de picioare) = iute, sprinten. ◊ Loc. adv. În (sau pe) picioare sau (fam.) d(e)-a-n picioarele = în poziție verticală; sus. În vârful picioarelor = cu corpul sprijinit numai pe vârfurile degetelor de la picioare; p. ext. fără a face zgomot, tiptil. Cu piciorul (sau picioarele) = fără mijloc de locomoție, pe jos. Din cap până în picioare = de sus și până jos, în întregime; cu desăvârșire. Pe picior greșit = (la unele jocuri sportive) nepregătit pentru a para acțiunea adversarului sau, p. gener., pentru a răspunde unei provocări. ◊ Expr. Unde-ți stau picioarele îți va sta și capul = vei plăti cu viața (dacă nu vei face un anumit lucru). A sări drept (sau ars) în picioare = a se ridica repede, brusc. A se pune (sau a fi) pe (sau în) picioare = a) a se însănătoși după o boală (lungă); b) a se reface din punct de vedere material. A vedea (pe cineva) pe (sau în) picioare = a vedea pe cineva sănătos. (Glumeț sau ir.) Are numai (atâția...) ani pe un picior = are o vârstă mai mare decât cea pe care o mărturisește. A pune piciorul (undeva) = a călca, a păși, p. ext., a pătrunde, a se instala undeva; a frecventa pe cineva. A pune pe picioare = a) a iniția, a organiza ceva, a face să meargă, să funcționeze; b) a îngriji un bolnav și a-l însănătoși. A scula (sau a pune etc.) în picioare = a mobiliza în vederea unei acțiuni. A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (sau din, de pe) picioare ori d(e)-a-n picioarele = a slăbi, a se prăpădi cu încetul. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (ușor), fără a zăcea la pat. (A fi) cu un picior în groapă (și cu unul afară) = (a fi) foarte bătrân, prăpădit, bolnav; (a fi) aproape de moarte. A vedea pe cineva cu picioarele înainte = a vedea pe cineva mort. A sta (sau a fi) în picioarele cuiva = a împiedica, a încurca, a deranja pe cineva; a fi inoportun. A sta (sau a rămâne, a fi) în picioare = a) a exista sau a continua să existe; b) (despre teorii, planuri, ipoteze etc.) a corespunde cu realitatea, a fi întemeiat; c) a sta, a rămâne intact sau în poziție verticală. E tată-său (sau mamă-sa etc.) în picioare = seamănă întocmai, e leit cu tatăl său (sau cu mama sa etc.). A sări într-un picior = a se bucura mult. Cât te-ai întoarce (sau învârti) într-un picior = repede de tot, într-o clipă. (Fam.) A o lua (sau a o apuca) la picior sau a-și lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a începe să fugă (repede), a o lua la goană; a încerca să se facă nevăzut prin fugă. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele sau (reg.) a nu-și mai strânge picioarele = a nu (mai) sta potolit, liniștit, a alerga de colo-colo; a umbla mult. A-și bate (sau a-și rupe) picioarele = a umbla mult, a obosi de prea multă alergătură. (Pop.) A prinde (undeva) picior = a se așeza, a se stabili undeva. A cădea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a săruta picioarele cuiva = a se ruga (umil) de cineva; a se umili înaintea cuiva. A călca (pe cineva) pe picior = a) a preveni pe cineva (călcându-l pe încălțăminte) să nu facă sau să nu spună ceva; b) a face sau a spune (cuiva) ceva supărător. (Pop. și fam.) A vorbi (sau a scrie etc.) cu picioarele = a vorbi (sau a scrie etc.) greșit (logic sau gramatical) ori fără talent; p. ext. a scrie urât, a mâzgăli. Fără cap și fără picioare = fără logică, lipsit de sens. (Fam.) A face (sau a căpăta) picioare = (despre obiecte) a dispărea. (A sta sau a ședea etc.) picior peste picior = (a ședea într-o poziție comodă) cu o parte a unui picior ridicată și așezată peste celălalt picior. Cu coada între picioare = rușinat, umilit. A (se) lua peste picior = a (se) ironiza, a-și bate joc. A călca (pe cineva sau ceva) în picioare = a distruge, a nimici; a disprețui, a desconsidera. A pune (sau a așterne, a închina etc. ceva) la picioarele cuiva = a închina, a oferi cuiva (ceva) în semn de supunere, de prețuire, de omagiu. A-i pune (cuiva) capul sub picior = a omorî pe cineva. A bate din picior = a încerca să-și impună voința; a se răsti, a comanda. A(-i) pune (cuiva) piciorul în prag = a lua o atitudine hotărâtă, a se opune energic. A da din mâini și din picioare = a face tot posibilul pentru a duce o acțiune la bun sfârșit, pentru a scăpa dintr-o încurcătură etc. (Fam.) A sta cu picioarele în apă rece = a se gândi profund și îndelung la ceva. A fi (sau a se afla etc.) pe picior de pace (sau de război) = a fi (sau a se afla etc.) în stare de pace (sau de război). A fi pe picior de egalitate (sau pe același picior) cu cineva = a se bucura de aceleași drepturi, a avea aceeași situație cu altcineva. A da cu piciorul = a respinge sau a lăsa să-i scape un prilej favorabil. A trăi pe picior mare = a duce o viață de belșug, a cheltui mult. Parcă l-a apucat (sau l-a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care trăiește o bucurie mare și neașteptată. A fi (sau a sta) pe picior de ducă (sau de plecare) = a fi gata de plecare. A lega (pe cineva) de mâini și de picioare = a imobiliza (pe cineva); a nu lăsa (cuiva) posibilitatea să acționeze. A(-și) tăia craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde sau a face să piardă un avantaj, a(-și) periclita situația. A cădea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea ține, a nu (mai) putea sta pe picioare, a nu-l (mai) ține etc. picioarele, se spune despre un om care și-a pierdut echilibrul, puterile sau care este extrem de obosit. A i se tăia (sau a i se înmuia) cuiva (mâinile și) picioarele = a avea o senzație de slăbiciune fizică; a nu se putea stăpâni (de emoție, de durere etc.). (Nici) picior de... = nimeni, (nici) urmă de..., (nici) țipenie. Negustorie (sau comerț, afaceri etc.) pe picior = negustorie (sau comerț, afaceri etc.) făcute întâmplător, ocazional, fără sediu sau firmă înscrisă. ◊ Compuse: (Bot.) piciorul-caprei = plantă erbacee de pădure, cu frunze palmate cu trei diviziuni și cu flori albe sau roșietice (Aegopodium podagraria); piciorul-cocoșului = nume dat unor plante erbacee cu frunze lobate și cu flori galbene (Ranunculus). ♦ Picior (1) de animal sau de pasăre fript sau fiert (pentru a fi mâncat). 2. Proteza unui picior (1). 3. P. anal. Nume dat unor părți de obiecte, de construcții sau unor obiecte, instrumente etc. care seamănă cu piciorul (1) și servesc ca suport, ca element de susținere, de fixare etc. ♦ Partea de jos, apropiată de pământ, a tulpinii unei plante; p. ext. rădăcină. 4. P. anal. Element al unei construcții care servește la susținerea și la legarea ei de teren; partea de jos, masivă, a unei construcții, a unui zid etc. ♦ Picior de siguranță = parte din masivul unui zăcământ lăsată neexploatată în scopul protecției unor lucrări sau a unor construcții de la suprafață. 5. P. anal. Partea de jos a unui munte, a unui deal etc.; zonă mai largă de la baza unei forme de relief. 6. (Reg.) Regulator (la plug). ♦ Coada coasei. 7. (Mat.; în sintagma) Piciorul perpendicularei = intersecția unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care cade perpendicular. 8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. 9. Unitate ritmică a unui vers, compusă dintr-un număr fix de silabe lungi și scurte sau accentuate și neaccentuate. – Lat. petiolus.
podagre
PODÁGRĂ s. f. Gută localizată la membrele inferioare, afectând îndeosebi degetul mare al piciorului. – Din ngr. podághra. DOOM
podágră (-da-gră) s. f., g.-d. art. podágrei
podagrei
PODÁGRĂ s. f. Gută localizată la membrele inferioare, afectând îndeosebi degetul mare al piciorului. – Din ngr. podághra. DOOM
podágră (-da-gră) s. f., g.-d. art. podágrei
podagrele
PODÁGRĂ s. f. Gută localizată la membrele inferioare, afectând îndeosebi degetul mare al piciorului. – Din ngr. podághra. DOOM
podágră (-da-gră) s. f., g.-d. art. podágrei
podagrelor
PODÁGRĂ s. f. Gută localizată la membrele inferioare, afectând îndeosebi degetul mare al piciorului. – Din ngr. podághra. DOOM
podágră (-da-gră) s. f., g.-d. art. podágrei
podaliriu
Podaliriu = Podalirius.
podalirius
COÁDĂ, cozi, s. f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care crește în prelungirea lui. ◊ Expr. A da din coadă = (despre oameni; fam.) a se linguși pe lângă cineva; a se bucura. A-și vârî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Își vâră (sau și-a vârât, își bagă, și-a băgat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situație se ivesc neînțelegeri sau complicații (neașteptate). A călca (pe cineva) pe coadă = a jigni, a supăra (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiș), a o șterge (lăsând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rușinat; fără a fi reușit. (Pop.) A-și face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâța (sau pe dracul) de coadă = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu față nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaoș; vechi, băștinaș; de origine rurală. (Fam.) A prinde prepelița (sau purceaua) de coadă = a se îmbăta. ♦ Partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui, a racului etc.). 2. Păr (de pe capul femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță. 3. Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se târăște pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă. ◊ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține cu insistență și pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasă a cometelor. ♦ Fâșie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menține echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner. ◊ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-și vedea de coada măturii (sau tigăii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodărești. Coadă de topor = persoană care servește drept unealtă în mâna dușmanului. 6. Partea terminală a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârșit, extremitate. ◊ Loc. adv. La (sau în) coadă = pe cel din urmă loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la școală etc.). De la coadă = de la sfârșit spre început. ◊ Expr. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea nici un plan, nici o ordine; a fi fără înțeles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleșteu. 7. Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva, undeva. ◊ Expr. A face coadă = a sta într-un șir (lung) de oameni, așteptând să-i vină rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin două tipuri de tulpini: una fertilă și alta sterilă; barba-ursului (Equisetum); b) plantă erbacee acvatică cu frunze liniare și cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocoșului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuințate în medicina populară (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare și cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâței = plantă erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâței-de-baltă = nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-șoricelului = plantă erbacee medicinală cu frunze penate, păroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă erbacee țepoasă, înaltă, cu frunze lanceolate și cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) plantă erbacee cu flori violete sau roșietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = plantă erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioară, cu flori verzi dispuse în formă de spic, folosită ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă cu tulpina târâtoare și cu fructele în forma unor bobițe roșii, care crește prin mlaștini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorați, care au câte o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și podalirius). [Pl. și: (2) coade] – Lat. coda (= cauda).
podan
PODÁN, podani, s. m. (Înv. și reg.) Persoană care era supusă la bir. ♦ Clăcaș; șerb. – Din pol. poddany. DOOM
podán (înv., reg.) s. m., pl. podáni
podani
PODÁN, podani, s. m. (Înv. și reg.) Persoană care era supusă la bir. ♦ Clăcaș; șerb. – Din pol. poddany. DOOM
podán (înv., reg.) s. m., pl. podáni
podanii
PODÁN, podani, s. m. (Înv. și reg.) Persoană care era supusă la bir. ♦ Clăcaș; șerb. – Din pol. poddany. DOOM
podán (înv., reg.) s. m., pl. podáni
podanilor
PODÁN, podani, s. m. (Înv. și reg.) Persoană care era supusă la bir. ♦ Clăcaș; șerb. – Din pol. poddany. DOOM
podán (înv., reg.) s. m., pl. podáni
podanul
PODÁN, podani, s. m. (Înv. și reg.) Persoană care era supusă la bir. ♦ Clăcaș; șerb. – Din pol. poddany. DOOM
podán (înv., reg.) s. m., pl. podáni
podanului
PODÁN, podani, s. m. (Înv. și reg.) Persoană care era supusă la bir. ♦ Clăcaș; șerb. – Din pol. poddany. DOOM
podán (înv., reg.) s. m., pl. podáni
podar
PODÁR, podari, s. m. 1. Persoană care manevrează un pod mobil; p. ext. persoană care încasează taxa de trecere peste un pod (I 1). ♦ Persoană care avea în pază un pod (I 1). ♦ (Mil.; înv.) Pontonier. 2. Persoană care lucrează la un pod (I 1, 2). 3. (Înv.) Măturător de stradă. – Pod + suf. -ar. DOOM
podár s. m., pl. podári
podara
PODÁRĂ, podare, s. f. Locul geometric al picioarelor perpendicularelor coborâte dintr-un punct dat pe tangentele la o curbă sau pe planele tangente la o suprafață. – Din fr. podaire. DOOM
podáră s. f., g.-d. art. podárei; pl. podáre
podarce
Podarce = Podarces.
podarces
Priamus, fiul lui Laomedon (v. și Laomedon) și ultimul rege al Troiei. Copil fiind, cînd Heracles a cucerit Troia, Priamus – numit pe atunci Podarces – a fost luat în captivitate de către erou împreună cu frații și surorile sale. La rugămintea Hesionei însă, el a fost cumpărat de către aceasta, dobîndindu-și libertatea și totodată noul nume de Priamus (v. Podarces 1. și Hesione). Mai tîrziu Heracles i-a dăruit tronul Troiei, asupra căreia Priamus a domnit mulți ani. S-a căsătorit mai întîi cu Arisba, apoi cu Hecuba și a avut numeroși copii (după o versiune, cincizeci la număr). Printre ei se numărau Hector – cel mai viteaz dintre troieni – apoi Paris, Creusa, Cassandra, Polyxena, Helenus, Deiphobus, Polydorus, Troilus etc. La războiul troian Priamus n-a participat direct, pe cîmpul de luptă, fiind prea bătrîn. Au luptat însă vitejește fiii săi, sub conducerea lui Hector. La moartea acestuia din urmă (v. și Hector), bătrînul îndurerat n-a pregetat să se furișeze noaptea din cetate și, ajungînd pînă în tabăra ahee, în cortul lui Achilles, să-l roage pe erou să-i înapoieze trupul neînsuflețit al fiului său. În momentul incendierii cetății, Priamus se refugiază împreună cu Hecuba în fundul palatului său, pe treptele protectoare ale unui altar. E smuls însă de acolo de către Pyrrhus, care-l sugrumă. Astfel, după ce asistase cu durere la uciderea pe rînd a tuturor fiilor lui, bătrînul rege își află și el o moarte crudă și nedreaptă iar cadavrul său rămîne neîngropat.
podare
PODÁRĂ, podare, s. f. Locul geometric al picioarelor perpendicularelor coborâte dintr-un punct dat pe tangentele la o curbă sau pe planele tangente la o suprafață. – Din fr. podaire. DOOM
podáră s. f., g.-d. art. podárei; pl. podáre
podarei
PODÁRĂ, podare, s. f. Locul geometric al picioarelor perpendicularelor coborâte dintr-un punct dat pe tangentele la o curbă sau pe planele tangente la o suprafață. – Din fr. podaire. DOOM
podáră s. f., g.-d. art. podárei; pl. podáre
podarele
PODÁRĂ, podare, s. f. Locul geometric al picioarelor perpendicularelor coborâte dintr-un punct dat pe tangentele la o curbă sau pe planele tangente la o suprafață. – Din fr. podaire. DOOM
podáră s. f., g.-d. art. podárei; pl. podáre
podarelor
PODÁRĂ, podare, s. f. Locul geometric al picioarelor perpendicularelor coborâte dintr-un punct dat pe tangentele la o curbă sau pe planele tangente la o suprafață. – Din fr. podaire. DOOM
podáră s. f., g.-d. art. podárei; pl. podáre
podarge
Podarge, una dintre harpii (v. și Harpyae). Din unirea ei cu Zephyrus s-au născut Balius și Xanthus – caii lui Achilles.
podari
PODÁR, podari, s. m. 1. Persoană care manevrează un pod mobil; p. ext. persoană care încasează taxa de trecere peste un pod (I 1). ♦ Persoană care avea în pază un pod (I 1). ♦ (Mil.; înv.) Pontonier. 2. Persoană care lucrează la un pod (I 1, 2). 3. (Înv.) Măturător de stradă. – Pod + suf. -ar. DOOM
podár s. m., pl. podári
podarii
PODÁR, podari, s. m. 1. Persoană care manevrează un pod mobil; p. ext. persoană care încasează taxa de trecere peste un pod (I 1). ♦ Persoană care avea în pază un pod (I 1). ♦ (Mil.; înv.) Pontonier. 2. Persoană care lucrează la un pod (I 1, 2). 3. (Înv.) Măturător de stradă. – Pod + suf. -ar. DOOM
podár s. m., pl. podári
podarilor
PODÁR, podari, s. m. 1. Persoană care manevrează un pod mobil; p. ext. persoană care încasează taxa de trecere peste un pod (I 1). ♦ Persoană care avea în pază un pod (I 1). ♦ (Mil.; înv.) Pontonier. 2. Persoană care lucrează la un pod (I 1, 2). 3. (Înv.) Măturător de stradă. – Pod + suf. -ar. DOOM
podár s. m., pl. podári
podarul
PODÁR, podari, s. m. 1. Persoană care manevrează un pod mobil; p. ext. persoană care încasează taxa de trecere peste un pod (I 1). ♦ Persoană care avea în pază un pod (I 1). ♦ (Mil.; înv.) Pontonier. 2. Persoană care lucrează la un pod (I 1, 2). 3. (Înv.) Măturător de stradă. – Pod + suf. -ar. DOOM
podár s. m., pl. podári
podarului
PODÁR, podari, s. m. 1. Persoană care manevrează un pod mobil; p. ext. persoană care încasează taxa de trecere peste un pod (I 1). ♦ Persoană care avea în pază un pod (I 1). ♦ (Mil.; înv.) Pontonier. 2. Persoană care lucrează la un pod (I 1, 2). 3. (Înv.) Măturător de stradă. – Pod + suf. -ar. DOOM
podár s. m., pl. podári
podbal
PODBEÁL, podbeli, s. m. Plantă mică erbacee din familia compozeelor, cu rizom cărnos și flori galbene, folosită în medicină, iar uneori și în alimentație (Tussilago farfara). [Var.: podbál s. m., podbeálă s. f.] – Din bg., sb. podbel. DOOM
podbeál/podbál (reg.) s. m., pl. podbéli
podbeal
PODBEÁL, podbeli, s. m. Plantă mică erbacee din familia compozeelor, cu rizom cărnos și flori galbene, folosită în medicină, iar uneori și în alimentație (Tussilago farfara). [Var.: podbál s. m., podbeálă s. f.] – Din bg., sb. podbel. DOOM
podbeál/podbál (reg.) s. m., pl. podbéli
podbealul
PODBEÁL, podbeli, s. m. Plantă mică erbacee din familia compozeelor, cu rizom cărnos și flori galbene, folosită în medicină, iar uneori și în alimentație (Tussilago farfara). [Var.: podbál s. m., podbeálă s. f.] – Din bg., sb. podbel. DOOM
podbeál/podbál (reg.) s. m., pl. podbéli
podbealului
PODBEÁL, podbeli, s. m. Plantă mică erbacee din familia compozeelor, cu rizom cărnos și flori galbene, folosită în medicină, iar uneori și în alimentație (Tussilago farfara). [Var.: podbál s. m., podbeálă s. f.] – Din bg., sb. podbel. DOOM
podbeál/podbál (reg.) s. m., pl. podbéli
podbeală
PODBEÁL, podbeli, s. m. Plantă mică erbacee din familia compozeelor, cu rizom cărnos și flori galbene, folosită în medicină, iar uneori și în alimentație (Tussilago farfara). [Var.: podbál s. m., podbeálă s. f.] – Din bg., sb. podbel. DOOM
podbeál/podbál (reg.) s. m., pl. podbéli
podbeli
PODBEÁL, podbeli, s. m. Plantă mică erbacee din familia compozeelor, cu rizom cărnos și flori galbene, folosită în medicină, iar uneori și în alimentație (Tussilago farfara). [Var.: podbál s. m., podbeálă s. f.] – Din bg., sb. podbel. DOOM
podbeál/podbál (reg.) s. m., pl. podbéli
podbelii
PODBEÁL, podbeli, s. m. Plantă mică erbacee din familia compozeelor, cu rizom cărnos și flori galbene, folosită în medicină, iar uneori și în alimentație (Tussilago farfara). [Var.: podbál s. m., podbeálă s. f.] – Din bg., sb. podbel. DOOM
podbeál/podbál (reg.) s. m., pl. podbéli
podbelilor
PODBEÁL, podbeli, s. m. Plantă mică erbacee din familia compozeelor, cu rizom cărnos și flori galbene, folosită în medicină, iar uneori și în alimentație (Tussilago farfara). [Var.: podbál s. m., podbeálă s. f.] – Din bg., sb. podbel. DOOM
podbeál/podbál (reg.) s. m., pl. podbéli
podea
PODEÁ, podele, s. f. 1. Înveliș care acoperă planșeul unei încăperi, confecționat din diferite materiale (scândură, piatră, cărămidă etc.); pardoseală, dușumea; fiecare dintre scândurile folosite la pardositul unei încăperi, al unei construcții. 2. (Înv. și reg.) Tavan (de scânduri); fiecare dintre scândurile care alcătuiesc tavanul unei case. 3. (Înv.) Pavaj (de scânduri); fiecare dintre scândurile care se foloseau la pavarea unei străzi, a unei curți, a unui pod etc. [Pl. și: podeli. – Var.: podeálă s. f.] – Et. nec. DOOM
podeá s. f., art. podeáua, g.-d. art. podélei; pl. podéle, art. podélele
podea
PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a căptuși cu scânduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scânduri un șanț sau o săpătură (pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor). – Din pod. DOOM
podí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podésc, imperf. 3 sg. podeá; conj. prez. 3 să podeáscă
podeai
PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a căptuși cu scânduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scânduri un șanț sau o săpătură (pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor). – Din pod. DOOM
podí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podésc, imperf. 3 sg. podeá; conj. prez. 3 să podeáscă
podeală
PODEÁ, podele, s. f. 1. Înveliș care acoperă planșeul unei încăperi, confecționat din diferite materiale (scândură, piatră, cărămidă etc.); pardoseală, dușumea; fiecare dintre scândurile folosite la pardositul unei încăperi, al unei construcții. 2. (Înv. și reg.) Tavan (de scânduri); fiecare dintre scândurile care alcătuiesc tavanul unei case. 3. (Înv.) Pavaj (de scânduri); fiecare dintre scândurile care se foloseau la pavarea unei străzi, a unei curți, a unui pod etc. [Pl. și: podeli. – Var.: podeálă s. f.] – Et. nec. DOOM
podeá s. f., art. podeáua, g.-d. art. podélei; pl. podéle, art. podélele
podeală
PODEÁLĂ s. f. v. podea.
podeam
PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a căptuși cu scânduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scânduri un șanț sau o săpătură (pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor). – Din pod. DOOM
podí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podésc, imperf. 3 sg. podeá; conj. prez. 3 să podeáscă
podească
PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a căptuși cu scânduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scânduri un șanț sau o săpătură (pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor). – Din pod. DOOM
podí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podésc, imperf. 3 sg. podeá; conj. prez. 3 să podeáscă
podeau
PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a căptuși cu scânduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scânduri un șanț sau o săpătură (pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor). – Din pod. DOOM
podí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podésc, imperf. 3 sg. podeá; conj. prez. 3 să podeáscă
podeaua
PODEÁ, podele, s. f. 1. Înveliș care acoperă planșeul unei încăperi, confecționat din diferite materiale (scândură, piatră, cărămidă etc.); pardoseală, dușumea; fiecare dintre scândurile folosite la pardositul unei încăperi, al unei construcții. 2. (Înv. și reg.) Tavan (de scânduri); fiecare dintre scândurile care alcătuiesc tavanul unei case. 3. (Înv.) Pavaj (de scânduri); fiecare dintre scândurile care se foloseau la pavarea unei străzi, a unei curți, a unui pod etc. [Pl. și: podeli. – Var.: podeálă s. f.] – Et. nec. DOOM
podeá s. f., art. podeáua, g.-d. art. podélei; pl. podéle, art. podélele
podeați
PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a căptuși cu scânduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scânduri un șanț sau o săpătură (pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor). – Din pod. DOOM
podí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podésc, imperf. 3 sg. podeá; conj. prez. 3 să podeáscă
podeață
PODEÁȚĂ, podețe, s. f. (Rar) Platformă, estradă, podium. – Pod + suf. -eață. DOOM
podeáță (rar) s. f., g.-d. art. podéței; pl. podéțe
podele
PODEÁ, podele, s. f. 1. Înveliș care acoperă planșeul unei încăperi, confecționat din diferite materiale (scândură, piatră, cărămidă etc.); pardoseală, dușumea; fiecare dintre scândurile folosite la pardositul unei încăperi, al unei construcții. 2. (Înv. și reg.) Tavan (de scânduri); fiecare dintre scândurile care alcătuiesc tavanul unei case. 3. (Înv.) Pavaj (de scânduri); fiecare dintre scândurile care se foloseau la pavarea unei străzi, a unei curți, a unui pod etc. [Pl. și: podeli. – Var.: podeálă s. f.] – Et. nec. DOOM
podeá s. f., art. podeáua, g.-d. art. podélei; pl. podéle, art. podélele
podelei
PODEÁ, podele, s. f. 1. Înveliș care acoperă planșeul unei încăperi, confecționat din diferite materiale (scândură, piatră, cărămidă etc.); pardoseală, dușumea; fiecare dintre scândurile folosite la pardositul unei încăperi, al unei construcții. 2. (Înv. și reg.) Tavan (de scânduri); fiecare dintre scândurile care alcătuiesc tavanul unei case. 3. (Înv.) Pavaj (de scânduri); fiecare dintre scândurile care se foloseau la pavarea unei străzi, a unei curți, a unui pod etc. [Pl. și: podeli. – Var.: podeálă s. f.] – Et. nec. DOOM
podeá s. f., art. podeáua, g.-d. art. podélei; pl. podéle, art. podélele
podelele
PODEÁ, podele, s. f. 1. Înveliș care acoperă planșeul unei încăperi, confecționat din diferite materiale (scândură, piatră, cărămidă etc.); pardoseală, dușumea; fiecare dintre scândurile folosite la pardositul unei încăperi, al unei construcții. 2. (Înv. și reg.) Tavan (de scânduri); fiecare dintre scândurile care alcătuiesc tavanul unei case. 3. (Înv.) Pavaj (de scânduri); fiecare dintre scândurile care se foloseau la pavarea unei străzi, a unei curți, a unui pod etc. [Pl. și: podeli. – Var.: podeálă s. f.] – Et. nec. DOOM
podeá s. f., art. podeáua, g.-d. art. podélei; pl. podéle, art. podélele
podelelor
PODEÁ, podele, s. f. 1. Înveliș care acoperă planșeul unei încăperi, confecționat din diferite materiale (scândură, piatră, cărămidă etc.); pardoseală, dușumea; fiecare dintre scândurile folosite la pardositul unei încăperi, al unei construcții. 2. (Înv. și reg.) Tavan (de scânduri); fiecare dintre scândurile care alcătuiesc tavanul unei case. 3. (Înv.) Pavaj (de scânduri); fiecare dintre scândurile care se foloseau la pavarea unei străzi, a unei curți, a unui pod etc. [Pl. și: podeli. – Var.: podeálă s. f.] – Et. nec. DOOM
podeá s. f., art. podeáua, g.-d. art. podélei; pl. podéle, art. podélele
poderei
PODERÉI, podereie, s. n. (Regional) Platou. De la tăul cel fără fund... spre miazănoapte, este un poderei spinos. RETEGANUL, la CADE.
podesc
PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a căptuși cu scânduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scânduri un șanț sau o săpătură (pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor). – Din pod. DOOM
podí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podésc, imperf. 3 sg. podeá; conj. prez. 3 să podeáscă
podestat
PODESTÁT s.m. Primar, guvernator al unui oraș în Italia medievală. [< it. podesta, cf. fr. podestat].
podestă
PODÉSTĂ s.f. Platformă orizontală amenajată pe parcursul unei scări pentru odihnă și pentru a asigura accesul în încăperile unui etaj. [< germ. Podest].
podește
PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a căptuși cu scânduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scânduri un șanț sau o săpătură (pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor). – Din pod. DOOM
podí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podésc, imperf. 3 sg. podeá; conj. prez. 3 să podeáscă
podești
PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a căptuși cu scânduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scânduri un șanț sau o săpătură (pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor). – Din pod. DOOM
podí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podésc, imperf. 3 sg. podeá; conj. prez. 3 să podeáscă
podeț
PODÉȚ, podețe, s. n. Diminutiv al lui pod (I 1); poduleț, podișcă (1), poduț2, podiș (2), podișor, podurel. ♦ Scândură, pod mic, rudimentar, așezat peste șanțul de la marginea drumului (pentru a permite accesul în curte); podișcă (1). – Pod + suf. -eț. DOOM
podéț s. n., pl. podéțe
podețe
PODÉȚ, podețe, s. n. Diminutiv al lui pod (I 1); poduleț, podișcă (1), poduț2, podiș (2), podișor, podurel. ♦ Scândură, pod mic, rudimentar, așezat peste șanțul de la marginea drumului (pentru a permite accesul în curte); podișcă (1). – Pod + suf. -eț. DOOM
podéț s. n., pl. podéțe
podețele
PODÉȚ, podețe, s. n. Diminutiv al lui pod (I 1); poduleț, podișcă (1), poduț2, podiș (2), podișor, podurel. ♦ Scândură, pod mic, rudimentar, așezat peste șanțul de la marginea drumului (pentru a permite accesul în curte); podișcă (1). – Pod + suf. -eț. DOOM
podéț s. n., pl. podéțe
podețelor
PODÉȚ, podețe, s. n. Diminutiv al lui pod (I 1); poduleț, podișcă (1), poduț2, podiș (2), podișor, podurel. ♦ Scândură, pod mic, rudimentar, așezat peste șanțul de la marginea drumului (pentru a permite accesul în curte); podișcă (1). – Pod + suf. -eț. DOOM
podéț s. n., pl. podéțe
podețul
PODÉȚ, podețe, s. n. Diminutiv al lui pod (I 1); poduleț, podișcă (1), poduț2, podiș (2), podișor, podurel. ♦ Scândură, pod mic, rudimentar, așezat peste șanțul de la marginea drumului (pentru a permite accesul în curte); podișcă (1). – Pod + suf. -eț. DOOM
podéț s. n., pl. podéțe
podețului
PODÉȚ, podețe, s. n. Diminutiv al lui pod (I 1); poduleț, podișcă (1), poduț2, podiș (2), podișor, podurel. ♦ Scândură, pod mic, rudimentar, așezat peste șanțul de la marginea drumului (pentru a permite accesul în curte); podișcă (1). – Pod + suf. -eț. DOOM
podéț s. n., pl. podéțe
podghiaz
PODGHIÁZ s. n. v. poghiaz. DOOM
poghiáz/podghiáz (înv., reg.) (-ghiaz) s. n., pl. poghiázuri/ podghiázuri
podgorean
PODGOREÁN, -Ă, podgoreni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Din regiunile viilor, din podgorie. 2. S. m. și f. Persoană care posedă o podgorie sau care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea viței-de-vie; viticultor. – Podgorie + suf. -ean. DOOM
podgoreán adj. m., s. m., pl. podgoréni; adj. f., s. f. podgoreánă, pl. podgoréne
podgorean
PODGOREÁN, -Ă, podgoreni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Din regiunile viilor, din podgorie. 2. S. m. și f. Persoană care posedă o podgorie sau care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea viței-de-vie; viticultor. – Podgorie + suf. -ean. DOOM
podgoreán adj. m., s. m., pl. podgoréni; adj. f., s. f. podgoreánă, pl. podgoréne
podgoreana
PODGOREÁN, -Ă, podgoreni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Din regiunile viilor, din podgorie. 2. S. m. și f. Persoană care posedă o podgorie sau care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea viței-de-vie; viticultor. – Podgorie + suf. -ean. DOOM
podgoreán adj. m., s. m., pl. podgoréni; adj. f., s. f. podgoreánă, pl. podgoréne
podgoreana
PODGOREÁN, -Ă, podgoreni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Din regiunile viilor, din podgorie. 2. S. m. și f. Persoană care posedă o podgorie sau care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea viței-de-vie; viticultor. – Podgorie + suf. -ean. DOOM
podgoreán adj. m., s. m., pl. podgoréni; adj. f., s. f. podgoreánă, pl. podgoréne
podgoreanca
PODGOREÁNCĂ, podgorence, s. f. Podgoreană. – Podgorean + suf. -că. DOOM
podgoreáncă s. f., g.-d. art. podgoréncei; pl. podgorénce
podgoreanul
PODGOREÁN, -Ă, podgoreni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Din regiunile viilor, din podgorie. 2. S. m. și f. Persoană care posedă o podgorie sau care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea viței-de-vie; viticultor. – Podgorie + suf. -ean. DOOM
podgoreán adj. m., s. m., pl. podgoréni; adj. f., s. f. podgoreánă, pl. podgoréne
podgoreanul
PODGOREÁN, -Ă, podgoreni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Din regiunile viilor, din podgorie. 2. S. m. și f. Persoană care posedă o podgorie sau care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea viței-de-vie; viticultor. – Podgorie + suf. -ean. DOOM
podgoreán adj. m., s. m., pl. podgoréni; adj. f., s. f. podgoreánă, pl. podgoréne
podgoreanului
PODGOREÁN, -Ă, podgoreni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Din regiunile viilor, din podgorie. 2. S. m. și f. Persoană care posedă o podgorie sau care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea viței-de-vie; viticultor. – Podgorie + suf. -ean. DOOM
podgoreán adj. m., s. m., pl. podgoréni; adj. f., s. f. podgoreánă, pl. podgoréne
podgoreanului
PODGOREÁN, -Ă, podgoreni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Din regiunile viilor, din podgorie. 2. S. m. și f. Persoană care posedă o podgorie sau care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea viței-de-vie; viticultor. – Podgorie + suf. -ean. DOOM
podgoreán adj. m., s. m., pl. podgoréni; adj. f., s. f. podgoreánă, pl. podgoréne
podgorence
PODGOREÁNCĂ, podgorence, s. f. Podgoreană. – Podgorean + suf. -că. DOOM
podgoreáncă s. f., g.-d. art. podgoréncei; pl. podgorénce
podgorencei
PODGOREÁNCĂ, podgorence, s. f. Podgoreană. – Podgorean + suf. -că. DOOM
podgoreáncă s. f., g.-d. art. podgoréncei; pl. podgorénce
podgorencele
PODGOREÁNCĂ, podgorence, s. f. Podgoreană. – Podgorean + suf. -că. DOOM
podgoreáncă s. f., g.-d. art. podgoréncei; pl. podgorénce
podgorencelor
PODGOREÁNCĂ, podgorence, s. f. Podgoreană. – Podgorean + suf. -că. DOOM
podgoreáncă s. f., g.-d. art. podgoréncei; pl. podgorénce
podgorene
PODGOREÁN, -Ă, podgoreni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Din regiunile viilor, din podgorie. 2. S. m. și f. Persoană care posedă o podgorie sau care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea viței-de-vie; viticultor. – Podgorie + suf. -ean. DOOM
podgoreán adj. m., s. m., pl. podgoréni; adj. f., s. f. podgoreánă, pl. podgoréne
podgorene
PODGOREÁN, -Ă, podgoreni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Din regiunile viilor, din podgorie. 2. S. m. și f. Persoană care posedă o podgorie sau care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea viței-de-vie; viticultor. – Podgorie + suf. -ean. DOOM
podgoreán adj. m., s. m., pl. podgoréni; adj. f., s. f. podgoreánă, pl. podgoréne
podgorenei
PODGOREÁN, -Ă, podgoreni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Din regiunile viilor, din podgorie. 2. S. m. și f. Persoană care posedă o podgorie sau care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea viței-de-vie; viticultor. – Podgorie + suf. -ean. DOOM
podgoreán adj. m., s. m., pl. podgoréni; adj. f., s. f. podgoreánă, pl. podgoréne
podgorenei
PODGOREÁN, -Ă, podgoreni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Din regiunile viilor, din podgorie. 2. S. m. și f. Persoană care posedă o podgorie sau care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea viței-de-vie; viticultor. – Podgorie + suf. -ean. DOOM
podgoreán adj. m., s. m., pl. podgoréni; adj. f., s. f. podgoreánă, pl. podgoréne
podgorenele
PODGOREÁN, -Ă, podgoreni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Din regiunile viilor, din podgorie. 2. S. m. și f. Persoană care posedă o podgorie sau care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea viței-de-vie; viticultor. – Podgorie + suf. -ean. DOOM
podgoreán adj. m., s. m., pl. podgoréni; adj. f., s. f. podgoreánă, pl. podgoréne
podgorenele
PODGOREÁN, -Ă, podgoreni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Din regiunile viilor, din podgorie. 2. S. m. și f. Persoană care posedă o podgorie sau care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea viței-de-vie; viticultor. – Podgorie + suf. -ean. DOOM
podgoreán adj. m., s. m., pl. podgoréni; adj. f., s. f. podgoreánă, pl. podgoréne
podgorenelor
PODGOREÁN, -Ă, podgoreni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Din regiunile viilor, din podgorie. 2. S. m. și f. Persoană care posedă o podgorie sau care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea viței-de-vie; viticultor. – Podgorie + suf. -ean. DOOM
podgoreán adj. m., s. m., pl. podgoréni; adj. f., s. f. podgoreánă, pl. podgoréne
podgorenelor
PODGOREÁN, -Ă, podgoreni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Din regiunile viilor, din podgorie. 2. S. m. și f. Persoană care posedă o podgorie sau care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea viței-de-vie; viticultor. – Podgorie + suf. -ean. DOOM
podgoreán adj. m., s. m., pl. podgoréni; adj. f., s. f. podgoreánă, pl. podgoréne
podgoreni
PODGOREÁN, -Ă, podgoreni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Din regiunile viilor, din podgorie. 2. S. m. și f. Persoană care posedă o podgorie sau care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea viței-de-vie; viticultor. – Podgorie + suf. -ean. DOOM
podgoreán adj. m., s. m., pl. podgoréni; adj. f., s. f. podgoreánă, pl. podgoréne
podgoreni
PODGOREÁN, -Ă, podgoreni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Din regiunile viilor, din podgorie. 2. S. m. și f. Persoană care posedă o podgorie sau care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea viței-de-vie; viticultor. – Podgorie + suf. -ean. DOOM
podgoreán adj. m., s. m., pl. podgoréni; adj. f., s. f. podgoreánă, pl. podgoréne
podgorenii
PODGOREÁN, -Ă, podgoreni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Din regiunile viilor, din podgorie. 2. S. m. și f. Persoană care posedă o podgorie sau care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea viței-de-vie; viticultor. – Podgorie + suf. -ean. DOOM
podgoreán adj. m., s. m., pl. podgoréni; adj. f., s. f. podgoreánă, pl. podgoréne
podgorenii
PODGOREÁN, -Ă, podgoreni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Din regiunile viilor, din podgorie. 2. S. m. și f. Persoană care posedă o podgorie sau care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea viței-de-vie; viticultor. – Podgorie + suf. -ean. DOOM
podgoreán adj. m., s. m., pl. podgoréni; adj. f., s. f. podgoreánă, pl. podgoréne
podgorenilor
PODGOREÁN, -Ă, podgoreni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Din regiunile viilor, din podgorie. 2. S. m. și f. Persoană care posedă o podgorie sau care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea viței-de-vie; viticultor. – Podgorie + suf. -ean. DOOM
podgoreán adj. m., s. m., pl. podgoréni; adj. f., s. f. podgoreánă, pl. podgoréne
podgorenilor
PODGOREÁN, -Ă, podgoreni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Din regiunile viilor, din podgorie. 2. S. m. și f. Persoană care posedă o podgorie sau care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea viței-de-vie; viticultor. – Podgorie + suf. -ean. DOOM
podgoreán adj. m., s. m., pl. podgoréni; adj. f., s. f. podgoreánă, pl. podgoréne
podgoria
PODGÓRIE, podgorii, s. f. 1. Zonă, de obicei deluroasă, cultivată cu plantații masive de viță-de-vie (care asigură producerea unui anumit tip de vin); regiune viticolă. 2. (Înv.) Regiune de la poalele unui munte sau ale unui deal. [Acc. și: podgoríe] – Din sl. podugorije. DOOM
podgórie (-ri-e) s. f., art. podgória (-ri-a), g.-d. art. podgóriei; pl. podgórii, art. podgóriile (-ri-i-)
podgoria
PODGORÍU, -ÍE, podgorii, adj. (Rar) Acoperit cu vii, bogat în podgorii. – Podgorie + suf. -iu. DOOM
podgoríu (rar) adj. m., f. podgoríe; pl. m. și f. podgoríi
podgorie
PODGÓRIE, podgorii, s. f. 1. Zonă, de obicei deluroasă, cultivată cu plantații masive de viță-de-vie (care asigură producerea unui anumit tip de vin); regiune viticolă. 2. (Înv.) Regiune de la poalele unui munte sau ale unui deal. [Acc. și: podgoríe] – Din sl. podugorije. DOOM
podgórie (-ri-e) s. f., art. podgória (-ri-a), g.-d. art. podgóriei; pl. podgórii, art. podgóriile (-ri-i-)
podgorie
PODGÓRIE, podgorii, s. f. 1. Regiune întinsă, de obicei deluroasă, cultivată cu plantații masive de viță de vie (care asigură producerea unui anumit tip de vin); regiune viticolă. 2. (Înv.) Regiune de la poalele unui munte sau ale unui deal. [Acc. și: podgoríe] – Din sl. podŭgorije.
podgorie
PODGORÍU, -ÍE, podgorii, adj. (Rar) Acoperit cu vii, bogat în podgorii. – Podgorie + suf. -iu. DOOM
podgoríu (rar) adj. m., f. podgoríe; pl. m. și f. podgoríi
podgoriei
PODGÓRIE, podgorii, s. f. 1. Zonă, de obicei deluroasă, cultivată cu plantații masive de viță-de-vie (care asigură producerea unui anumit tip de vin); regiune viticolă. 2. (Înv.) Regiune de la poalele unui munte sau ale unui deal. [Acc. și: podgoríe] – Din sl. podugorije. DOOM
podgórie (-ri-e) s. f., art. podgória (-ri-a), g.-d. art. podgóriei; pl. podgórii, art. podgóriile (-ri-i-)
podgoriei
PODGORÍU, -ÍE, podgorii, adj. (Rar) Acoperit cu vii, bogat în podgorii. – Podgorie + suf. -iu. DOOM
podgoríu (rar) adj. m., f. podgoríe; pl. m. și f. podgoríi
podgorii
PODGÓRIE, podgorii, s. f. 1. Zonă, de obicei deluroasă, cultivată cu plantații masive de viță-de-vie (care asigură producerea unui anumit tip de vin); regiune viticolă. 2. (Înv.) Regiune de la poalele unui munte sau ale unui deal. [Acc. și: podgoríe] – Din sl. podugorije. DOOM
podgórie (-ri-e) s. f., art. podgória (-ri-a), g.-d. art. podgóriei; pl. podgórii, art. podgóriile (-ri-i-)
podgorii
PODGORÍU, -ÍE, podgorii, adj. (Rar) Acoperit cu vii, bogat în podgorii. – Podgorie + suf. -iu. DOOM
podgoríu (rar) adj. m., f. podgoríe; pl. m. și f. podgoríi
podgoriii
PODGORÍU, -ÍE, podgorii, adj. (Rar) Acoperit cu vii, bogat în podgorii. – Podgorie + suf. -iu. DOOM
podgoríu (rar) adj. m., f. podgoríe; pl. m. și f. podgoríi
podgoriile
PODGÓRIE, podgorii, s. f. 1. Zonă, de obicei deluroasă, cultivată cu plantații masive de viță-de-vie (care asigură producerea unui anumit tip de vin); regiune viticolă. 2. (Înv.) Regiune de la poalele unui munte sau ale unui deal. [Acc. și: podgoríe] – Din sl. podugorije. DOOM
podgórie (-ri-e) s. f., art. podgória (-ri-a), g.-d. art. podgóriei; pl. podgórii, art. podgóriile (-ri-i-)
podgoriile
PODGORÍU, -ÍE, podgorii, adj. (Rar) Acoperit cu vii, bogat în podgorii. – Podgorie + suf. -iu. DOOM
podgoríu (rar) adj. m., f. podgoríe; pl. m. și f. podgoríi
podgoriilor
PODGÓRIE, podgorii, s. f. 1. Zonă, de obicei deluroasă, cultivată cu plantații masive de viță-de-vie (care asigură producerea unui anumit tip de vin); regiune viticolă. 2. (Înv.) Regiune de la poalele unui munte sau ale unui deal. [Acc. și: podgoríe] – Din sl. podugorije. DOOM
podgórie (-ri-e) s. f., art. podgória (-ri-a), g.-d. art. podgóriei; pl. podgórii, art. podgóriile (-ri-i-)
podgoriilor
PODGORÍU, -ÍE, podgorii, adj. (Rar) Acoperit cu vii, bogat în podgorii. – Podgorie + suf. -iu. DOOM
podgoríu (rar) adj. m., f. podgoríe; pl. m. și f. podgoríi
podgoriu
PODGORÍU, -ÍE, podgorii, adj. (Rar) Acoperit cu vii, bogat în podgorii. – Podgorie + suf. -iu. DOOM
podgoríu (rar) adj. m., f. podgoríe; pl. m. și f. podgoríi
podgoriul
PODGORÍU, -ÍE, podgorii, adj. (Rar) Acoperit cu vii, bogat în podgorii. – Podgorie + suf. -iu. DOOM
podgoríu (rar) adj. m., f. podgoríe; pl. m. și f. podgoríi
podgoriului
PODGORÍU, -ÍE, podgorii, adj. (Rar) Acoperit cu vii, bogat în podgorii. – Podgorie + suf. -iu. DOOM
podgoríu (rar) adj. m., f. podgoríe; pl. m. și f. podgoríi
podhorniță
podhorniță (podhórnițe), s. f. – Stinghie inferioară la jug. – Var. pohorniță, pohodnicioară, pohornicioară. Probabil dintr-un rut. *podhorlica, din pod „sub” și horlo „gît” (Scriban). Legătura cu sl. pohoditi „a circula” (Tiktin) este mai puțin sigură. În Mold.
podi
PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a căptuși cu scânduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scânduri un șanț sau o săpătură (pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor). – Din pod. DOOM
podí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podésc, imperf. 3 sg. podeá; conj. prez. 3 să podeáscă
podidea
PODIDÍ, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre râs și, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleși, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc și cu putere (pe nas sau pe gură); a țâșni, a izbucni, a năpădi. – Et. nec. DOOM
podidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podidésc, imperf. 3 sg. podideá; conj. prez. 3 să podideáscă
podideai
PODIDÍ, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre râs și, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleși, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc și cu putere (pe nas sau pe gură); a țâșni, a izbucni, a năpădi. – Et. nec. DOOM
podidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podidésc, imperf. 3 sg. podideá; conj. prez. 3 să podideáscă
podideam
PODIDÍ, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre râs și, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleși, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc și cu putere (pe nas sau pe gură); a țâșni, a izbucni, a năpădi. – Et. nec. DOOM
podidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podidésc, imperf. 3 sg. podideá; conj. prez. 3 să podideáscă
podidească
PODIDÍ, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre râs și, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleși, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc și cu putere (pe nas sau pe gură); a țâșni, a izbucni, a năpădi. – Et. nec. DOOM
podidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podidésc, imperf. 3 sg. podideá; conj. prez. 3 să podideáscă
podideau
PODIDÍ, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre râs și, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleși, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc și cu putere (pe nas sau pe gură); a țâșni, a izbucni, a năpădi. – Et. nec. DOOM
podidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podidésc, imperf. 3 sg. podideá; conj. prez. 3 să podideáscă
podideați
PODIDÍ, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre râs și, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleși, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc și cu putere (pe nas sau pe gură); a țâșni, a izbucni, a năpădi. – Et. nec. DOOM
podidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podidésc, imperf. 3 sg. podideá; conj. prez. 3 să podideáscă
podidesc
PODIDÍ, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre râs și, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleși, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc și cu putere (pe nas sau pe gură); a țâșni, a izbucni, a năpădi. – Et. nec. DOOM
podidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podidésc, imperf. 3 sg. podideá; conj. prez. 3 să podideáscă
podidește
PODIDÍ, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre râs și, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleși, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc și cu putere (pe nas sau pe gură); a țâșni, a izbucni, a năpădi. – Et. nec. DOOM
podidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podidésc, imperf. 3 sg. podideá; conj. prez. 3 să podideáscă
podidești
PODIDÍ, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre râs și, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleși, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc și cu putere (pe nas sau pe gură); a țâșni, a izbucni, a năpădi. – Et. nec. DOOM
podidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podidésc, imperf. 3 sg. podideá; conj. prez. 3 să podideáscă
podidi
PODIDÍ, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre râs și, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleși, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc și cu putere (pe nas sau pe gură); a țâșni, a izbucni, a năpădi. – Et. nec. DOOM
podidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podidésc, imperf. 3 sg. podideá; conj. prez. 3 să podideáscă
podidii
PODIDÍ, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre râs și, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleși, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc și cu putere (pe nas sau pe gură); a țâșni, a izbucni, a năpădi. – Et. nec. DOOM
podidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podidésc, imperf. 3 sg. podideá; conj. prez. 3 să podideáscă
podidim
PODIDÍ, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre râs și, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleși, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc și cu putere (pe nas sau pe gură); a țâșni, a izbucni, a năpădi. – Et. nec. DOOM
podidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podidésc, imperf. 3 sg. podideá; conj. prez. 3 să podideáscă
podidind
PODIDÍ, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre râs și, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleși, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc și cu putere (pe nas sau pe gură); a țâșni, a izbucni, a năpădi. – Et. nec. DOOM
podidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podidésc, imperf. 3 sg. podideá; conj. prez. 3 să podideáscă
podidire
PODIDÍ, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre râs și, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleși, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc și cu putere (pe nas sau pe gură); a țâșni, a izbucni, a năpădi. – Et. nec. DOOM
podidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podidésc, imperf. 3 sg. podideá; conj. prez. 3 să podideáscă
podidire
PODIDÍ, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre râs și, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleși, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc și cu putere (pe nas sau pe gură); a țâșni, a izbucni, a năpădi. – Et. nec.
podidiră
PODIDÍ, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre râs și, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleși, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc și cu putere (pe nas sau pe gură); a țâșni, a izbucni, a năpădi. – Et. nec. DOOM
podidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podidésc, imperf. 3 sg. podideá; conj. prez. 3 să podideáscă
podidirăm
PODIDÍ, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre râs și, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleși, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc și cu putere (pe nas sau pe gură); a țâșni, a izbucni, a năpădi. – Et. nec. DOOM
podidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podidésc, imperf. 3 sg. podideá; conj. prez. 3 să podideáscă
podidirăți
PODIDÍ, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre râs și, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleși, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc și cu putere (pe nas sau pe gură); a țâșni, a izbucni, a năpădi. – Et. nec. DOOM
podidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podidésc, imperf. 3 sg. podideá; conj. prez. 3 să podideáscă
podidise
PODIDÍ, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre râs și, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleși, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc și cu putere (pe nas sau pe gură); a țâșni, a izbucni, a năpădi. – Et. nec. DOOM
podidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podidésc, imperf. 3 sg. podideá; conj. prez. 3 să podideáscă
podidisem
PODIDÍ, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre râs și, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleși, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc și cu putere (pe nas sau pe gură); a țâșni, a izbucni, a năpădi. – Et. nec. DOOM
podidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podidésc, imperf. 3 sg. podideá; conj. prez. 3 să podideáscă
podidiseră
PODIDÍ, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre râs și, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleși, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc și cu putere (pe nas sau pe gură); a țâșni, a izbucni, a năpădi. – Et. nec. DOOM
podidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podidésc, imperf. 3 sg. podideá; conj. prez. 3 să podideáscă
podidiserăm
PODIDÍ, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre râs și, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleși, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc și cu putere (pe nas sau pe gură); a țâșni, a izbucni, a năpădi. – Et. nec. DOOM
podidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podidésc, imperf. 3 sg. podideá; conj. prez. 3 să podideáscă
podidiserăți
PODIDÍ, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre râs și, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleși, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc și cu putere (pe nas sau pe gură); a țâșni, a izbucni, a năpădi. – Et. nec. DOOM
podidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podidésc, imperf. 3 sg. podideá; conj. prez. 3 să podideáscă
podidiseși
PODIDÍ, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre râs și, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleși, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc și cu putere (pe nas sau pe gură); a țâșni, a izbucni, a năpădi. – Et. nec. DOOM
podidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podidésc, imperf. 3 sg. podideá; conj. prez. 3 să podideáscă
podidiseți
PODIDÍ, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre râs și, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleși, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc și cu putere (pe nas sau pe gură); a țâșni, a izbucni, a năpădi. – Et. nec. DOOM
podidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podidésc, imperf. 3 sg. podideá; conj. prez. 3 să podideáscă
podidit
PODIDÍ, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre râs și, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleși, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc și cu putere (pe nas sau pe gură); a țâșni, a izbucni, a năpădi. – Et. nec. DOOM
podidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podidésc, imperf. 3 sg. podideá; conj. prez. 3 să podideáscă
podidit
PODIDÍ, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre râs și, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleși, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc și cu putere (pe nas sau pe gură); a țâșni, a izbucni, a năpădi. – Et. nec.
podidiși
PODIDÍ, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre râs și, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleși, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc și cu putere (pe nas sau pe gură); a țâșni, a izbucni, a năpădi. – Et. nec. DOOM
podidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podidésc, imperf. 3 sg. podideá; conj. prez. 3 să podideáscă
podidiți
PODIDÍ, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre râs și, mai ales, despre plâns) A cuprinde (pe cineva) cu putere, năvalnic; a năpădi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A copleși, a răzbi. ♦ (Despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă brusc și cu putere (pe nas sau pe gură); a țâșni, a izbucni, a năpădi. – Et. nec. DOOM
podidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podidésc, imperf. 3 sg. podideá; conj. prez. 3 să podideáscă
podii
PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a căptuși cu scânduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scânduri un șanț sau o săpătură (pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor). – Din pod. DOOM
podí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podésc, imperf. 3 sg. podeá; conj. prez. 3 să podeáscă
podim
PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a căptuși cu scânduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scânduri un șanț sau o săpătură (pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor). – Din pod. DOOM
podí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podésc, imperf. 3 sg. podeá; conj. prez. 3 să podeáscă
podina
PÓDINĂ, podini, s. f. 1. Pardoseală de scânduri la casă, la pod etc.; (înv. și reg.) fiecare dintre scândurile care alcătuiesc un tavan, un pavaj etc. ♦ (La pl.) Obligație, în Evul Mediu, a negustorilor (brașoveni) din Țara Românească de a întreține străzile din București pavate cu scânduri. ♦ (La pl.) Taxă percepută în trecut, la Iași, pe carele cu produse care intrau în oraș, în scopul întreținerii străzilor. 2. (Pop.) Suport pe care se clădește claia sau stogul pentru a le feri de umezeală; partea de jos a stogului. 3. (Reg.) Platformă de scânduri înălțată deasupra terenului, pentru a folosi ca loc de observație. 4. (Reg.) Podiș. – Din rus., sb. podina, ucr. podyna. DOOM
pódină s. f., g.-d. art. pódinii; pl. pódini
podind
PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a căptuși cu scânduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scânduri un șanț sau o săpătură (pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor). – Din pod. DOOM
podí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podésc, imperf. 3 sg. podeá; conj. prez. 3 să podeáscă
podine
PÓDINĂ, podini, s. f. 1. Pardoseală de scânduri la casă, la pod etc.; (înv. și reg.) fiecare dintre scândurile care alcătuiesc un tavan, un pavaj etc. ♦ (La pl.) Obligație, în Evul Mediu, a negustorilor (brașoveni) din Țara Românească de a întreține străzile din București pavate cu scânduri. ♦ (La pl.) Taxă percepută în trecut, la Iași, pe carele cu produse care intrau în oraș, în scopul întreținerii străzilor. 2. (Pop.) Suport pe care se clădește claia sau stogul pentru a le feri de umezeală; partea de jos a stogului. 3. (Reg.) Platformă de scânduri înălțată deasupra terenului, pentru a folosi ca loc de observație. 4. (Reg.) Podiș. – Din rus., sb. podina, ucr. podyna. DOOM
pódină s. f., g.-d. art. pódinii; pl. pódini
podinei
PÓDINĂ, podini, s. f. 1. Pardoseală de scânduri la casă, la pod etc.; (înv. și reg.) fiecare dintre scândurile care alcătuiesc un tavan, un pavaj etc. ♦ (La pl.) Obligație, în Evul Mediu, a negustorilor (brașoveni) din Țara Românească de a întreține străzile din București pavate cu scânduri. ♦ (La pl.) Taxă percepută în trecut, la Iași, pe carele cu produse care intrau în oraș, în scopul întreținerii străzilor. 2. (Pop.) Suport pe care se clădește claia sau stogul pentru a le feri de umezeală; partea de jos a stogului. 3. (Reg.) Platformă de scânduri înălțată deasupra terenului, pentru a folosi ca loc de observație. 4. (Reg.) Podiș. – Din rus., sb. podina, ucr. podyna. DOOM
pódină s. f., g.-d. art. pódinii; pl. pódini
podinele
PÓDINĂ, podini, s. f. 1. Pardoseală de scânduri la casă, la pod etc.; (înv. și reg.) fiecare dintre scândurile care alcătuiesc un tavan, un pavaj etc. ♦ (La pl.) Obligație, în Evul Mediu, a negustorilor (brașoveni) din Țara Românească de a întreține străzile din București pavate cu scânduri. ♦ (La pl.) Taxă percepută în trecut, la Iași, pe carele cu produse care intrau în oraș, în scopul întreținerii străzilor. 2. (Pop.) Suport pe care se clădește claia sau stogul pentru a le feri de umezeală; partea de jos a stogului. 3. (Reg.) Platformă de scânduri înălțată deasupra terenului, pentru a folosi ca loc de observație. 4. (Reg.) Podiș. – Din rus., sb. podina, ucr. podyna. DOOM
pódină s. f., g.-d. art. pódinii; pl. pódini
podinelor
PÓDINĂ, podini, s. f. 1. Pardoseală de scânduri la casă, la pod etc.; (înv. și reg.) fiecare dintre scândurile care alcătuiesc un tavan, un pavaj etc. ♦ (La pl.) Obligație, în Evul Mediu, a negustorilor (brașoveni) din Țara Românească de a întreține străzile din București pavate cu scânduri. ♦ (La pl.) Taxă percepută în trecut, la Iași, pe carele cu produse care intrau în oraș, în scopul întreținerii străzilor. 2. (Pop.) Suport pe care se clădește claia sau stogul pentru a le feri de umezeală; partea de jos a stogului. 3. (Reg.) Platformă de scânduri înălțată deasupra terenului, pentru a folosi ca loc de observație. 4. (Reg.) Podiș. – Din rus., sb. podina, ucr. podyna. DOOM
pódină s. f., g.-d. art. pódinii; pl. pódini
podini
PÓDINĂ, podini, s. f. 1. Pardoseală de scânduri la casă, la pod etc.; (înv. și reg.) fiecare dintre scândurile care alcătuiesc un tavan, un pavaj etc. ♦ (La pl.) Obligație, în Evul Mediu, a negustorilor (brașoveni) din Țara Românească de a întreține străzile din București pavate cu scânduri. ♦ (La pl.) Taxă percepută în trecut, la Iași, pe carele cu produse care intrau în oraș, în scopul întreținerii străzilor. 2. (Pop.) Suport pe care se clădește claia sau stogul pentru a le feri de umezeală; partea de jos a stogului. 3. (Reg.) Platformă de scânduri înălțată deasupra terenului, pentru a folosi ca loc de observație. 4. (Reg.) Podiș. – Din rus., sb. podina, ucr. podyna. DOOM
pódină s. f., g.-d. art. pódinii; pl. pódini
podinii
PÓDINĂ, podini, s. f. 1. Pardoseală de scânduri la casă, la pod etc.; (înv. și reg.) fiecare dintre scândurile care alcătuiesc un tavan, un pavaj etc. ♦ (La pl.) Obligație, în Evul Mediu, a negustorilor (brașoveni) din Țara Românească de a întreține străzile din București pavate cu scânduri. ♦ (La pl.) Taxă percepută în trecut, la Iași, pe carele cu produse care intrau în oraș, în scopul întreținerii străzilor. 2. (Pop.) Suport pe care se clădește claia sau stogul pentru a le feri de umezeală; partea de jos a stogului. 3. (Reg.) Platformă de scânduri înălțată deasupra terenului, pentru a folosi ca loc de observație. 4. (Reg.) Podiș. – Din rus., sb. podina, ucr. podyna. DOOM
pódină s. f., g.-d. art. pódinii; pl. pódini
podinile
PÓDINĂ, podini, s. f. 1. Pardoseală de scânduri la casă, la pod etc.; (înv. și reg.) fiecare dintre scândurile care alcătuiesc un tavan, un pavaj etc. ♦ (La pl.) Obligație, în Evul Mediu, a negustorilor (brașoveni) din Țara Românească de a întreține străzile din București pavate cu scânduri. ♦ (La pl.) Taxă percepută în trecut, la Iași, pe carele cu produse care intrau în oraș, în scopul întreținerii străzilor. 2. (Pop.) Suport pe care se clădește claia sau stogul pentru a le feri de umezeală; partea de jos a stogului. 3. (Reg.) Platformă de scânduri înălțată deasupra terenului, pentru a folosi ca loc de observație. 4. (Reg.) Podiș. – Din rus., sb. podina, ucr. podyna. DOOM
pódină s. f., g.-d. art. pódinii; pl. pódini
podinilor
PÓDINĂ, podini, s. f. 1. Pardoseală de scânduri la casă, la pod etc.; (înv. și reg.) fiecare dintre scândurile care alcătuiesc un tavan, un pavaj etc. ♦ (La pl.) Obligație, în Evul Mediu, a negustorilor (brașoveni) din Țara Românească de a întreține străzile din București pavate cu scânduri. ♦ (La pl.) Taxă percepută în trecut, la Iași, pe carele cu produse care intrau în oraș, în scopul întreținerii străzilor. 2. (Pop.) Suport pe care se clădește claia sau stogul pentru a le feri de umezeală; partea de jos a stogului. 3. (Reg.) Platformă de scânduri înălțată deasupra terenului, pentru a folosi ca loc de observație. 4. (Reg.) Podiș. – Din rus., sb. podina, ucr. podyna. DOOM
pódină s. f., g.-d. art. pódinii; pl. pódini
podire
PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a căptuși cu scânduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scânduri un șanț sau o săpătură (pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor). – Din pod. DOOM
podí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podésc, imperf. 3 sg. podeá; conj. prez. 3 să podeáscă
podire
PODÍRE, podiri, s. f. Acțiunea de a podi și rezultatul ei; podit1. – V. podi. DOOM
podíre s. f., g.-d. art. podírii; pl. podíri
podirea
PODÍRE, podiri, s. f. Acțiunea de a podi și rezultatul ei; podit1. – V. podi. DOOM
podíre s. f., g.-d. art. podírii; pl. podíri
podiri
PODÍRE, podiri, s. f. Acțiunea de a podi și rezultatul ei; podit1. – V. podi. DOOM
podíre s. f., g.-d. art. podírii; pl. podíri
podirii
PODÍRE, podiri, s. f. Acțiunea de a podi și rezultatul ei; podit1. – V. podi. DOOM
podíre s. f., g.-d. art. podírii; pl. podíri
podirile
PODÍRE, podiri, s. f. Acțiunea de a podi și rezultatul ei; podit1. – V. podi. DOOM
podíre s. f., g.-d. art. podírii; pl. podíri
podirilor
PODÍRE, podiri, s. f. Acțiunea de a podi și rezultatul ei; podit1. – V. podi. DOOM
podíre s. f., g.-d. art. podírii; pl. podíri
podiră
PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a căptuși cu scânduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scânduri un șanț sau o săpătură (pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor). – Din pod. DOOM
podí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podésc, imperf. 3 sg. podeá; conj. prez. 3 să podeáscă
podirăm
PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a căptuși cu scânduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scânduri un șanț sau o săpătură (pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor). – Din pod. DOOM
podí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podésc, imperf. 3 sg. podeá; conj. prez. 3 să podeáscă
podirăți
PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a căptuși cu scânduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scânduri un șanț sau o săpătură (pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor). – Din pod. DOOM
podí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podésc, imperf. 3 sg. podeá; conj. prez. 3 să podeáscă
podise
PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a căptuși cu scânduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scânduri un șanț sau o săpătură (pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor). – Din pod. DOOM
podí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podésc, imperf. 3 sg. podeá; conj. prez. 3 să podeáscă
podisem
PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a căptuși cu scânduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scânduri un șanț sau o săpătură (pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor). – Din pod. DOOM
podí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podésc, imperf. 3 sg. podeá; conj. prez. 3 să podeáscă
podiseră
PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a căptuși cu scânduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scânduri un șanț sau o săpătură (pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor). – Din pod. DOOM
podí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podésc, imperf. 3 sg. podeá; conj. prez. 3 să podeáscă
podiserăm
PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a căptuși cu scânduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scânduri un șanț sau o săpătură (pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor). – Din pod. DOOM
podí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podésc, imperf. 3 sg. podeá; conj. prez. 3 să podeáscă
podiserăți
PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a căptuși cu scânduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scânduri un șanț sau o săpătură (pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor). – Din pod. DOOM
podí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podésc, imperf. 3 sg. podeá; conj. prez. 3 să podeáscă
podiseși
PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a căptuși cu scânduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scânduri un șanț sau o săpătură (pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor). – Din pod. DOOM
podí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podésc, imperf. 3 sg. podeá; conj. prez. 3 să podeáscă
podiseți
PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a căptuși cu scânduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scânduri un șanț sau o săpătură (pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor). – Din pod. DOOM
podí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podésc, imperf. 3 sg. podeá; conj. prez. 3 să podeáscă
podit
PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a căptuși cu scânduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scânduri un șanț sau o săpătură (pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor). – Din pod. DOOM
podí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podésc, imperf. 3 sg. podeá; conj. prez. 3 să podeáscă
podit
PODÍT2, -Ă, podiți, -te, adj. (Despre încăperi) Cu pardoseală; (despre străzi) pavat (cu scânduri). – V. podi.
podit
PODÍT1 s. n. Podire. – V. podi. DOOM
podít s. n.
podita
PODÍT2, -Ă, podiți, -te, adj. (Despre încăperi) Cu pardoseală; (despre străzi) pavat (cu scânduri). – V. podi.
podite
PODÍT2, -Ă, podiți, -te, adj. (Despre încăperi) Cu pardoseală; (despre străzi) pavat (cu scânduri). – V. podi.
poditei
PODÍT2, -Ă, podiți, -te, adj. (Despre încăperi) Cu pardoseală; (despre străzi) pavat (cu scânduri). – V. podi.
poditele
PODÍT2, -Ă, podiți, -te, adj. (Despre încăperi) Cu pardoseală; (despre străzi) pavat (cu scânduri). – V. podi.
poditelor
PODÍT2, -Ă, podiți, -te, adj. (Despre încăperi) Cu pardoseală; (despre străzi) pavat (cu scânduri). – V. podi.
poditul
PODÍT2, -Ă, podiți, -te, adj. (Despre încăperi) Cu pardoseală; (despre străzi) pavat (cu scânduri). – V. podi.
poditului
PODÍT2, -Ă, podiți, -te, adj. (Despre încăperi) Cu pardoseală; (despre străzi) pavat (cu scânduri). – V. podi.
poditura
PODITÚRĂ, podituri, s. f. (Rar) Podea, pardoseală. – Podi + suf. -tură. DOOM
poditúră (rar) s. f., g.-d. art. poditúrii; pl. poditúri
podituri
PODITÚRĂ, podituri, s. f. (Rar) Podea, pardoseală. – Podi + suf. -tură. DOOM
poditúră (rar) s. f., g.-d. art. poditúrii; pl. poditúri
poditurii
PODITÚRĂ, podituri, s. f. (Rar) Podea, pardoseală. – Podi + suf. -tură. DOOM
poditúră (rar) s. f., g.-d. art. poditúrii; pl. poditúri
poditurile
PODITÚRĂ, podituri, s. f. (Rar) Podea, pardoseală. – Podi + suf. -tură. DOOM
poditúră (rar) s. f., g.-d. art. poditúrii; pl. poditúri
poditurilor
PODITÚRĂ, podituri, s. f. (Rar) Podea, pardoseală. – Podi + suf. -tură. DOOM
poditúră (rar) s. f., g.-d. art. poditúrii; pl. poditúri
podiu
PÓDIU s. n. v. podium.
podium
PÓDIUM, podiumuri, s. n. 1. Estradă demontabilă, amenajată într-o sală sau în aer liber în vederea unei conferințe, a unui spectacol etc. 2. Platformă de scânduri, înălțată față de nivelul unei suprafețe, servind ca postament pentru diverse obiecte. ♦ Mică instalație mobilă în formă de platformă cu trepte, pe care stau sportivii în momentul înmânării premiilor. [Pr.: -di-um] – Din lat., fr. podium, germ. Podium. DOOM
pódium (-di-um) s. n., pl. pódiumuri
podiumul
PÓDIUM, podiumuri, s. n. 1. Estradă demontabilă, amenajată într-o sală sau în aer liber în vederea unei conferințe, a unui spectacol etc. 2. Platformă de scânduri, înălțată față de nivelul unei suprafețe, servind ca postament pentru diverse obiecte. ♦ Mică instalație mobilă în formă de platformă cu trepte, pe care stau sportivii în momentul înmânării premiilor. [Pr.: -di-um] – Din lat., fr. podium, germ. Podium. DOOM
pódium (-di-um) s. n., pl. pódiumuri
podiumului
PÓDIUM, podiumuri, s. n. 1. Estradă demontabilă, amenajată într-o sală sau în aer liber în vederea unei conferințe, a unui spectacol etc. 2. Platformă de scânduri, înălțată față de nivelul unei suprafețe, servind ca postament pentru diverse obiecte. ♦ Mică instalație mobilă în formă de platformă cu trepte, pe care stau sportivii în momentul înmânării premiilor. [Pr.: -di-um] – Din lat., fr. podium, germ. Podium. DOOM
pódium (-di-um) s. n., pl. pódiumuri
podiumuri
PÓDIUM, podiumuri, s. n. 1. Estradă demontabilă, amenajată într-o sală sau în aer liber în vederea unei conferințe, a unui spectacol etc. 2. Platformă de scânduri, înălțată față de nivelul unei suprafețe, servind ca postament pentru diverse obiecte. ♦ Mică instalație mobilă în formă de platformă cu trepte, pe care stau sportivii în momentul înmânării premiilor. [Pr.: -di-um] – Din lat., fr. podium, germ. Podium. DOOM
pódium (-di-um) s. n., pl. pódiumuri
podiumurile
PÓDIUM, podiumuri, s. n. 1. Estradă demontabilă, amenajată într-o sală sau în aer liber în vederea unei conferințe, a unui spectacol etc. 2. Platformă de scânduri, înălțată față de nivelul unei suprafețe, servind ca postament pentru diverse obiecte. ♦ Mică instalație mobilă în formă de platformă cu trepte, pe care stau sportivii în momentul înmânării premiilor. [Pr.: -di-um] – Din lat., fr. podium, germ. Podium. DOOM
pódium (-di-um) s. n., pl. pódiumuri
podiumurilor
PÓDIUM, podiumuri, s. n. 1. Estradă demontabilă, amenajată într-o sală sau în aer liber în vederea unei conferințe, a unui spectacol etc. 2. Platformă de scânduri, înălțată față de nivelul unei suprafețe, servind ca postament pentru diverse obiecte. ♦ Mică instalație mobilă în formă de platformă cu trepte, pe care stau sportivii în momentul înmânării premiilor. [Pr.: -di-um] – Din lat., fr. podium, germ. Podium. DOOM
pódium (-di-um) s. n., pl. pódiumuri
podiș
PODÍȘ, podișuri, s. n. 1. Formă complexă de relief, de mare întindere, aproape plană, situată la o altitudine relativ ridicată și străbătută de văi prelungi. 2. (Reg.) Podeț. – Pod + suf. -iș. DOOM
podíș s. n., pl. podíșuri
podișca
PODÍȘCĂ, podiști, s. f. 1. Podeț. ♦ Punte suspendată (mobilă) la o cetate sau la un castel medieval. ♦ (Pop.) Bac. 2. Platformă de scânduri care servește ca loc de lucru sau de observație. ♦ (Rar) Estradă. ♦ (Rar) Palier. – Pod + suf. -ișcă. DOOM
!podíșcă (pop.) s. f., g.-d. art. podíștii; pl. podíști
podiși
PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a căptuși cu scânduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scânduri un șanț sau o săpătură (pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor). – Din pod. DOOM
podí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podésc, imperf. 3 sg. podeá; conj. prez. 3 să podeáscă
podișoare
PODIȘÓR, podișoare, s. n. Podeț. ♦ (Reg.) Dulap sau stelaj pentru vase, acte etc. – Pod + suf. -ișor. DOOM
podișór s. n., pl. podișoáre
podișoarele
PODIȘÓR, podișoare, s. n. Podeț. ♦ (Reg.) Dulap sau stelaj pentru vase, acte etc. – Pod + suf. -ișor. DOOM
podișór s. n., pl. podișoáre
podișoarelor
PODIȘÓR, podișoare, s. n. Podeț. ♦ (Reg.) Dulap sau stelaj pentru vase, acte etc. – Pod + suf. -ișor. DOOM
podișór s. n., pl. podișoáre
podișor
PODIȘÓR, podișoare, s. n. Podeț. ♦ (Reg.) Dulap sau stelaj pentru vase, acte etc. – Pod + suf. -ișor. DOOM
podișór s. n., pl. podișoáre
podișorul
PODIȘÓR, podișoare, s. n. Podeț. ♦ (Reg.) Dulap sau stelaj pentru vase, acte etc. – Pod + suf. -ișor. DOOM
podișór s. n., pl. podișoáre
podișorului
PODIȘÓR, podișoare, s. n. Podeț. ♦ (Reg.) Dulap sau stelaj pentru vase, acte etc. – Pod + suf. -ișor. DOOM
podișór s. n., pl. podișoáre
podiști
PODÍȘCĂ, podiști, s. f. 1. Podeț. ♦ Punte suspendată (mobilă) la o cetate sau la un castel medieval. ♦ (Pop.) Bac. 2. Platformă de scânduri care servește ca loc de lucru sau de observație. ♦ (Rar) Estradă. ♦ (Rar) Palier. – Pod + suf. -ișcă. DOOM
!podíșcă (pop.) s. f., g.-d. art. podíștii; pl. podíști
podiștii
PODÍȘCĂ, podiști, s. f. 1. Podeț. ♦ Punte suspendată (mobilă) la o cetate sau la un castel medieval. ♦ (Pop.) Bac. 2. Platformă de scânduri care servește ca loc de lucru sau de observație. ♦ (Rar) Estradă. ♦ (Rar) Palier. – Pod + suf. -ișcă. DOOM
!podíșcă (pop.) s. f., g.-d. art. podíștii; pl. podíști
podiștile
PODÍȘCĂ, podiști, s. f. 1. Podeț. ♦ Punte suspendată (mobilă) la o cetate sau la un castel medieval. ♦ (Pop.) Bac. 2. Platformă de scânduri care servește ca loc de lucru sau de observație. ♦ (Rar) Estradă. ♦ (Rar) Palier. – Pod + suf. -ișcă. DOOM
!podíșcă (pop.) s. f., g.-d. art. podíștii; pl. podíști
podiștilor
PODÍȘCĂ, podiști, s. f. 1. Podeț. ♦ Punte suspendată (mobilă) la o cetate sau la un castel medieval. ♦ (Pop.) Bac. 2. Platformă de scânduri care servește ca loc de lucru sau de observație. ♦ (Rar) Estradă. ♦ (Rar) Palier. – Pod + suf. -ișcă. DOOM
!podíșcă (pop.) s. f., g.-d. art. podíștii; pl. podíști
podișul
PODÍȘ, podișuri, s. n. 1. Formă complexă de relief, de mare întindere, aproape plană, situată la o altitudine relativ ridicată și străbătută de văi prelungi. 2. (Reg.) Podeț. – Pod + suf. -iș. DOOM
podíș s. n., pl. podíșuri
podișului
PODÍȘ, podișuri, s. n. 1. Formă complexă de relief, de mare întindere, aproape plană, situată la o altitudine relativ ridicată și străbătută de văi prelungi. 2. (Reg.) Podeț. – Pod + suf. -iș. DOOM
podíș s. n., pl. podíșuri
podișuri
PODÍȘ, podișuri, s. n. 1. Formă complexă de relief, de mare întindere, aproape plană, situată la o altitudine relativ ridicată și străbătută de văi prelungi. 2. (Reg.) Podeț. – Pod + suf. -iș. DOOM
podíș s. n., pl. podíșuri
podișurile
PODÍȘ, podișuri, s. n. 1. Formă complexă de relief, de mare întindere, aproape plană, situată la o altitudine relativ ridicată și străbătută de văi prelungi. 2. (Reg.) Podeț. – Pod + suf. -iș. DOOM
podíș s. n., pl. podíșuri
podișurilor
PODÍȘ, podișuri, s. n. 1. Formă complexă de relief, de mare întindere, aproape plană, situată la o altitudine relativ ridicată și străbătută de văi prelungi. 2. (Reg.) Podeț. – Pod + suf. -iș. DOOM
podíș s. n., pl. podíșuri
podiți
PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a căptuși cu scânduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scânduri un șanț sau o săpătură (pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor). – Din pod. DOOM
podí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podésc, imperf. 3 sg. podeá; conj. prez. 3 să podeáscă
podiți
PODÍT2, -Ă, podiți, -te, adj. (Despre încăperi) Cu pardoseală; (despre străzi) pavat (cu scânduri). – V. podi.
podiții
PODÍT2, -Ă, podiți, -te, adj. (Despre încăperi) Cu pardoseală; (despre străzi) pavat (cu scânduri). – V. podi.
podiților
PODÍT2, -Ă, podiți, -te, adj. (Despre încăperi) Cu pardoseală; (despre străzi) pavat (cu scânduri). – V. podi.
podmet
PODMÉT, podmeturi, s. n. (Reg.) Momeală, nadă. [Pl. și: podmete] – Din sl. podŭmetŭ. DOOM
podmét (reg.) s. n., pl. podméturi
podmet
PODMÉT, podmeturi, s. n. (Reg.) Momeală, nadă. [Pl. și: podmete] – Din sl. podŭmetŭ.
podmetul
PODMÉT, podmeturi, s. n. (Reg.) Momeală, nadă. [Pl. și: podmete] – Din sl. podŭmetŭ.
podmetului
PODMÉT, podmeturi, s. n. (Reg.) Momeală, nadă. [Pl. și: podmete] – Din sl. podŭmetŭ.
podmeturi
PODMÉT, podmeturi, s. n. (Reg.) Momeală, nadă. [Pl. și: podmete] – Din sl. podŭmetŭ.
podmeturile
PODMÉT, podmeturi, s. n. (Reg.) Momeală, nadă. [Pl. și: podmete] – Din sl. podŭmetŭ.
podmeturilor
PODMÉT, podmeturi, s. n. (Reg.) Momeală, nadă. [Pl. și: podmete] – Din sl. podŭmetŭ.
podmol
PODMÓL, podmoluri, s. n. (Pop.) 1. Aluviune; p. ext. mâl, nămol sau teren mâlos. ♦ Cantitate mare, grămadă. 2. Mal înalt, abrupt, ros de ape. 3. Prispă. ♦ Vatră de lut pe care este clădit cuptorul în unele case țărănești. [Pl. și: podmoale] – Din bg. podmol, magh. padmaly. DOOM
podmól (pop.) s. n., pl. podmóluri
podmol
PODMÓL, podmoluri, s. n. (Pop.) 1. Aluviune; p. ext. mâl, nămol sau teren mâlos. ♦ Cantitate mare, grămadă. 2. Mal înalt, abrupt, ros de ape. 3. Prispă (de pământ). ♦ Vatră de lut pe care este clădit cuptorul în unele case țărănești. [Pl. și: podmoale] – Din bg. podmol, magh. padmaly.
podmolul
PODMÓL, podmoluri, s. n. (Pop.) 1. Aluviune; p. ext. mâl, nămol sau teren mâlos. ♦ Cantitate mare, grămadă. 2. Mal înalt, abrupt, ros de ape. 3. Prispă (de pământ). ♦ Vatră de lut pe care este clădit cuptorul în unele case țărănești. [Pl. și: podmoale] – Din bg. podmol, magh. padmaly.
podmolului
PODMÓL, podmoluri, s. n. (Pop.) 1. Aluviune; p. ext. mâl, nămol sau teren mâlos. ♦ Cantitate mare, grămadă. 2. Mal înalt, abrupt, ros de ape. 3. Prispă (de pământ). ♦ Vatră de lut pe care este clădit cuptorul în unele case țărănești. [Pl. și: podmoale] – Din bg. podmol, magh. padmaly.
podmoluri
PODMÓL, podmoluri, s. n. (Pop.) 1. Aluviune; p. ext. mâl, nămol sau teren mâlos. ♦ Cantitate mare, grămadă. 2. Mal înalt, abrupt, ros de ape. 3. Prispă (de pământ). ♦ Vatră de lut pe care este clădit cuptorul în unele case țărănești. [Pl. și: podmoale] – Din bg. podmol, magh. padmaly.
podmolurile
PODMÓL, podmoluri, s. n. (Pop.) 1. Aluviune; p. ext. mâl, nămol sau teren mâlos. ♦ Cantitate mare, grămadă. 2. Mal înalt, abrupt, ros de ape. 3. Prispă (de pământ). ♦ Vatră de lut pe care este clădit cuptorul în unele case țărănești. [Pl. și: podmoale] – Din bg. podmol, magh. padmaly.
podmolurilor
PODMÓL, podmoluri, s. n. (Pop.) 1. Aluviune; p. ext. mâl, nămol sau teren mâlos. ♦ Cantitate mare, grămadă. 2. Mal înalt, abrupt, ros de ape. 3. Prispă (de pământ). ♦ Vatră de lut pe care este clădit cuptorul în unele case țărănești. [Pl. și: podmoale] – Din bg. podmol, magh. padmaly.
podnojia
PODNÓJIE, podnojii, s. f. 1. (Înv.) Perniță sau preș pus sub picioare pentru a le feri de frig. ♦ (Reg.) Ștergătoare de picioare din papură. 2. (Pop.) Fiecare dintre cele două pedale așezate în partea de jos a războiului de țesut, cu ajutorul cărora se schimbă ițele; p. ext. sforile cu care sunt legate aceste pedale. [Var.: (reg.) podnójă s. f.] – Din sl. podnožije, bg. podnoga, sb. podnožje, rus. podnožje, ucr. podnižžja. DOOM
podnójie (înv., pop.) (-ji-e) s. f., art. podnójia (-ji-a), g.-d. art. podnójiei; pl. podnójii, art. podnójiile (-ji-i-)
podnojie
PODNÓJIE, podnojii, s. f. 1. (Înv.) Perniță sau preș pus sub picioare pentru a le feri de frig. ♦ (Reg.) Ștergătoare de picioare din papură. 2. (Pop.) Fiecare dintre cele două pedale așezate în partea de jos a războiului de țesut, cu ajutorul cărora se schimbă ițele; p. ext. sforile cu care sunt legate aceste pedale. [Var.: (reg.) podnójă s. f.] – Din sl. podnožije, bg. podnoga, sb. podnožje, rus. podnožje, ucr. podnižžja. DOOM
podnójie (înv., pop.) (-ji-e) s. f., art. podnójia (-ji-a), g.-d. art. podnójiei; pl. podnójii, art. podnójiile (-ji-i-)
podnojiei
PODNÓJIE, podnojii, s. f. 1. (Înv.) Perniță sau preș pus sub picioare pentru a le feri de frig. ♦ (Reg.) Ștergătoare de picioare din papură. 2. (Pop.) Fiecare dintre cele două pedale așezate în partea de jos a războiului de țesut, cu ajutorul cărora se schimbă ițele; p. ext. sforile cu care sunt legate aceste pedale. [Var.: (reg.) podnójă s. f.] – Din sl. podnožije, bg. podnoga, sb. podnožje, rus. podnožje, ucr. podnižžja. DOOM
podnójie (înv., pop.) (-ji-e) s. f., art. podnójia (-ji-a), g.-d. art. podnójiei; pl. podnójii, art. podnójiile (-ji-i-)
podnojii
PODNÓJIE, podnojii, s. f. 1. (Înv.) Perniță sau preș pus sub picioare pentru a le feri de frig. ♦ (Reg.) Ștergătoare de picioare din papură. 2. (Pop.) Fiecare dintre cele două pedale așezate în partea de jos a războiului de țesut, cu ajutorul cărora se schimbă ițele; p. ext. sforile cu care sunt legate aceste pedale. [Var.: (reg.) podnójă s. f.] – Din sl. podnožije, bg. podnoga, sb. podnožje, rus. podnožje, ucr. podnižžja. DOOM
podnójie (înv., pop.) (-ji-e) s. f., art. podnójia (-ji-a), g.-d. art. podnójiei; pl. podnójii, art. podnójiile (-ji-i-)
podnojiile
PODNÓJIE, podnojii, s. f. 1. (Înv.) Perniță sau preș pus sub picioare pentru a le feri de frig. ♦ (Reg.) Ștergătoare de picioare din papură. 2. (Pop.) Fiecare dintre cele două pedale așezate în partea de jos a războiului de țesut, cu ajutorul cărora se schimbă ițele; p. ext. sforile cu care sunt legate aceste pedale. [Var.: (reg.) podnójă s. f.] – Din sl. podnožije, bg. podnoga, sb. podnožje, rus. podnožje, ucr. podnižžja. DOOM
podnójie (înv., pop.) (-ji-e) s. f., art. podnójia (-ji-a), g.-d. art. podnójiei; pl. podnójii, art. podnójiile (-ji-i-)
podnojiilor
PODNÓJIE, podnojii, s. f. 1. (Înv.) Perniță sau preș pus sub picioare pentru a le feri de frig. ♦ (Reg.) Ștergătoare de picioare din papură. 2. (Pop.) Fiecare dintre cele două pedale așezate în partea de jos a războiului de țesut, cu ajutorul cărora se schimbă ițele; p. ext. sforile cu care sunt legate aceste pedale. [Var.: (reg.) podnójă s. f.] – Din sl. podnožije, bg. podnoga, sb. podnožje, rus. podnožje, ucr. podnižžja. DOOM
podnójie (înv., pop.) (-ji-e) s. f., art. podnójia (-ji-a), g.-d. art. podnójiei; pl. podnójii, art. podnójiile (-ji-i-)
podnojă
PODNÓJIE, podnojii, s. f. 1. (Înv.) Perniță sau preș pus sub picioare pentru a le feri de frig. ♦ (Reg.) Ștergătoare de picioare din papură. 2. (Pop.) Fiecare dintre cele două pedale așezate în partea de jos a războiului de țesut, cu ajutorul cărora se schimbă ițele; p. ext. sforile cu care sunt legate aceste pedale. [Var.: (reg.) podnójă s. f.] – Din sl. podnožije, bg. podnoga, sb. podnožje, rus. podnožje, ucr. podnižžja. DOOM
podnójie (înv., pop.) (-ji-e) s. f., art. podnójia (-ji-a), g.-d. art. podnójiei; pl. podnójii, art. podnójiile (-ji-i-)
podo
PODO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „picior” sau „peduncul”. [Var. pod-. / < fr., it. podo-, cf. gr. pous, podos].
podoaba
PODOÁBĂ, podoabe, s. f. 1. (Adesea fig.) Obiect care înfrumusețează pe cineva sau ceva; găteală, ornament; p. ext. lucru de preț, de valoare; odor, bijuterie. ♦ Fig. Însușire, calitate, atribut. ♦ Fig. Fală, cinste; strălucire. 2. (Pop.) Nume dat unor boli de piele. ♦ Nume dat unor insecte parazite care trăiesc pe corpul omenesc. – Din sl. podoba. DOOM
podoábă s. f., g.-d. art. podoábei; pl. podoábe
podoabe
PODOÁBĂ, podoabe, s. f. 1. (Adesea fig.) Obiect care înfrumusețează pe cineva sau ceva; găteală, ornament; p. ext. lucru de preț, de valoare; odor, bijuterie. ♦ Fig. Însușire, calitate, atribut. ♦ Fig. Fală, cinste; strălucire. 2. (Pop.) Nume dat unor boli de piele. ♦ Nume dat unor insecte parazite care trăiesc pe corpul omenesc. – Din sl. podoba. DOOM
podoábă s. f., g.-d. art. podoábei; pl. podoábe
podoabei
PODOÁBĂ, podoabe, s. f. 1. (Adesea fig.) Obiect care înfrumusețează pe cineva sau ceva; găteală, ornament; p. ext. lucru de preț, de valoare; odor, bijuterie. ♦ Fig. Însușire, calitate, atribut. ♦ Fig. Fală, cinste; strălucire. 2. (Pop.) Nume dat unor boli de piele. ♦ Nume dat unor insecte parazite care trăiesc pe corpul omenesc. – Din sl. podoba. DOOM
podoábă s. f., g.-d. art. podoábei; pl. podoábe
podoabele
PODOÁBĂ, podoabe, s. f. 1. (Adesea fig.) Obiect care înfrumusețează pe cineva sau ceva; găteală, ornament; p. ext. lucru de preț, de valoare; odor, bijuterie. ♦ Fig. Însușire, calitate, atribut. ♦ Fig. Fală, cinste; strălucire. 2. (Pop.) Nume dat unor boli de piele. ♦ Nume dat unor insecte parazite care trăiesc pe corpul omenesc. – Din sl. podoba. DOOM
podoábă s. f., g.-d. art. podoábei; pl. podoábe
podoabelor
PODOÁBĂ, podoabe, s. f. 1. (Adesea fig.) Obiect care înfrumusețează pe cineva sau ceva; găteală, ornament; p. ext. lucru de preț, de valoare; odor, bijuterie. ♦ Fig. Însușire, calitate, atribut. ♦ Fig. Fală, cinste; strălucire. 2. (Pop.) Nume dat unor boli de piele. ♦ Nume dat unor insecte parazite care trăiesc pe corpul omenesc. – Din sl. podoba. DOOM
podoábă s. f., g.-d. art. podoábei; pl. podoábe
podobea
PODOBÍ, podobesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) împodobi. – Din sl. podobiti sen, podobati. DOOM
podobí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podobésc, imperf. 3 sg. podobeá; conj. prez. 3 să podobeáscă
podobeai
PODOBÍ, podobesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) împodobi. – Din sl. podobiti sen, podobati. DOOM
podobí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podobésc, imperf. 3 sg. podobeá; conj. prez. 3 să podobeáscă
podobeam
PODOBÍ, podobesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) împodobi. – Din sl. podobiti sen, podobati. DOOM
podobí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podobésc, imperf. 3 sg. podobeá; conj. prez. 3 să podobeáscă
podobească
PODOBÍ, podobesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) împodobi. – Din sl. podobiti sen, podobati. DOOM
podobí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podobésc, imperf. 3 sg. podobeá; conj. prez. 3 să podobeáscă
podobeau
PODOBÍ, podobesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) împodobi. – Din sl. podobiti sen, podobati. DOOM
podobí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podobésc, imperf. 3 sg. podobeá; conj. prez. 3 să podobeáscă
podobeați
PODOBÍ, podobesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) împodobi. – Din sl. podobiti sen, podobati. DOOM
podobí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podobésc, imperf. 3 sg. podobeá; conj. prez. 3 să podobeáscă
podobesc
PODOBÍ, podobesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) împodobi. – Din sl. podobiti sen, podobati. DOOM
podobí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podobésc, imperf. 3 sg. podobeá; conj. prez. 3 să podobeáscă
podobește
PODOBÍ, podobesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) împodobi. – Din sl. podobiti sen, podobati. DOOM
podobí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podobésc, imperf. 3 sg. podobeá; conj. prez. 3 să podobeáscă
podobești
PODOBÍ, podobesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) împodobi. – Din sl. podobiti sen, podobati. DOOM
podobí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podobésc, imperf. 3 sg. podobeá; conj. prez. 3 să podobeáscă
podobi
PODOBÍ, podobesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) împodobi. – Din sl. podobiti sen, podobati. DOOM
podobí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podobésc, imperf. 3 sg. podobeá; conj. prez. 3 să podobeáscă
podobia
PODOBÍE, podobii, s. f. Melodie după care se intonează, la sărbătorile mai importante, unele cântări bisericești. – Din sl. podobije.
podobie
PODOBÍE, podobii, s. f. Melodie după care se intonează, la sărbătorile mai importante, unele cântări bisericești. – Din sl. podobije. DOOM
podóbie (-bi-e) s. f., art. podóbia (-bi-a), g.-d. art. podóbiei; pl. podóbii, art. podóbiile ( -bi-i-)
podobie
PODOBÍE, podobii, s. f. Melodie după care se intonează, la sărbătorile mai importante, unele cântări bisericești. – Din sl. podobije.
podobiei
PODOBÍE, podobii, s. f. Melodie după care se intonează, la sărbătorile mai importante, unele cântări bisericești. – Din sl. podobije.
podobii
PODOBÍ, podobesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) împodobi. – Din sl. podobiti sen, podobati. DOOM
podobí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podobésc, imperf. 3 sg. podobeá; conj. prez. 3 să podobeáscă
podobii
PODOBÍE, podobii, s. f. Melodie după care se intonează, la sărbătorile mai importante, unele cântări bisericești. – Din sl. podobije.
podobiile
PODOBÍE, podobii, s. f. Melodie după care se intonează, la sărbătorile mai importante, unele cântări bisericești. – Din sl. podobije.
podobiilor
PODOBÍE, podobii, s. f. Melodie după care se intonează, la sărbătorile mai importante, unele cântări bisericești. – Din sl. podobije.
podobim
PODOBÍ, podobesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) împodobi. – Din sl. podobiti sen, podobati. DOOM
podobí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podobésc, imperf. 3 sg. podobeá; conj. prez. 3 să podobeáscă
podobind
PODOBÍ, podobesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) împodobi. – Din sl. podobiti sen, podobati. DOOM
podobí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podobésc, imperf. 3 sg. podobeá; conj. prez. 3 să podobeáscă
podobire
PODOBÍ, podobesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) împodobi. – Din sl. podobiti sen, podobati. DOOM
podobí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podobésc, imperf. 3 sg. podobeá; conj. prez. 3 să podobeáscă
podobiră
PODOBÍ, podobesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) împodobi. – Din sl. podobiti sen, podobati. DOOM
podobí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podobésc, imperf. 3 sg. podobeá; conj. prez. 3 să podobeáscă
podobirăm
PODOBÍ, podobesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) împodobi. – Din sl. podobiti sen, podobati. DOOM
podobí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podobésc, imperf. 3 sg. podobeá; conj. prez. 3 să podobeáscă
podobirăți
PODOBÍ, podobesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) împodobi. – Din sl. podobiti sen, podobati. DOOM
podobí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podobésc, imperf. 3 sg. podobeá; conj. prez. 3 să podobeáscă
podobise
PODOBÍ, podobesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) împodobi. – Din sl. podobiti sen, podobati. DOOM
podobí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podobésc, imperf. 3 sg. podobeá; conj. prez. 3 să podobeáscă
podobisem
PODOBÍ, podobesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) împodobi. – Din sl. podobiti sen, podobati. DOOM
podobí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podobésc, imperf. 3 sg. podobeá; conj. prez. 3 să podobeáscă
podobiseră
PODOBÍ, podobesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) împodobi. – Din sl. podobiti sen, podobati. DOOM
podobí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podobésc, imperf. 3 sg. podobeá; conj. prez. 3 să podobeáscă
podobiserăm
PODOBÍ, podobesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) împodobi. – Din sl. podobiti sen, podobati. DOOM
podobí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podobésc, imperf. 3 sg. podobeá; conj. prez. 3 să podobeáscă
podobiserăți
PODOBÍ, podobesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) împodobi. – Din sl. podobiti sen, podobati. DOOM
podobí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podobésc, imperf. 3 sg. podobeá; conj. prez. 3 să podobeáscă
podobiseși
PODOBÍ, podobesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) împodobi. – Din sl. podobiti sen, podobati. DOOM
podobí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podobésc, imperf. 3 sg. podobeá; conj. prez. 3 să podobeáscă
podobiseți
PODOBÍ, podobesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) împodobi. – Din sl. podobiti sen, podobati. DOOM
podobí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podobésc, imperf. 3 sg. podobeá; conj. prez. 3 să podobeáscă
podobit
PODOBÍ, podobesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) împodobi. – Din sl. podobiti sen, podobati. DOOM
podobí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podobésc, imperf. 3 sg. podobeá; conj. prez. 3 să podobeáscă
podobit
PODOBÍT, -Ă, podobiți, -te, adj. (Înv. și reg.) Împodobit. – V. podobi.
podobiși
PODOBÍ, podobesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) împodobi. – Din sl. podobiti sen, podobati. DOOM
podobí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podobésc, imperf. 3 sg. podobeá; conj. prez. 3 să podobeáscă
podobiți
PODOBÍ, podobesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) împodobi. – Din sl. podobiti sen, podobati. DOOM
podobí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podobésc, imperf. 3 sg. podobeá; conj. prez. 3 să podobeáscă
podobromhidroza
PODOBROMHIDRÓZĂ, podobromhidroze, s. f. (Med.) Transpirație rău mirositoare a picioarelor. – Din fr. podobromhidrose.
podobromhidroze
PODOBROMHIDRÓZĂ, podobromhidroze, s. f. (Med.) Transpirație rău mirositoare a picioarelor. – Din fr. podobromhidrose.
podobromhidrozei
PODOBROMHIDRÓZĂ, podobromhidroze, s. f. (Med.) Transpirație rău mirositoare a picioarelor. – Din fr. podobromhidrose.
podobromhidrozele
PODOBROMHIDRÓZĂ, podobromhidroze, s. f. (Med.) Transpirație rău mirositoare a picioarelor. – Din fr. podobromhidrose.
podobromhidrozelor
PODOBROMHIDRÓZĂ, podobromhidroze, s. f. (Med.) Transpirație rău mirositoare a picioarelor. – Din fr. podobromhidrose.
podofilină
PODOFILÍNĂ s. f. Substanță rășinoasă care se extrage din rizomul unei plante (Podophyllum peltatum), folosită în medicină pentru calitățile sale purgative. – Din fr. podophylline. DOOM
podofilínă s. f., g.-d. art. podofilínei
podoimă
PODÓIMĂ, podoime, s. f. (Regional) Pretext. Destul că cu ceva podoimă, nu era zi... să nu calce o dată pragul morăriței. RETEGANUL, la CADE.
podoiniță
podóiniță (podóinițe), s. f. – Mînzare. Sb., bg. podojnica (Candrea).
podolian
PODOLIÁN, -Ă, podolieni, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Podoliei sau era originară din Podolia. 2. Adj. Care aparține Podoliei sau podolienilor (1), referitor la Podolia ori la podolieni. [Pr.: -li-an. – Var.: podolién, -ă adj.] – Podolia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
podolián (-li-an) adj. m., s. m., pl. podoliéni (-li-eni); adj. f., s. f. podoliánă, pl. podoliéne
podoliana
PODOLIÁN, -Ă, podolieni, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Podoliei sau era originară din Podolia. 2. Adj. Care aparține Podoliei sau podolienilor (1), referitor la Podolia ori la podolieni. [Pr.: -li-an. – Var.: podolién, -ă adj.] – Podolia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
podolián (-li-an) adj. m., s. m., pl. podoliéni (-li-eni); adj. f., s. f. podoliánă, pl. podoliéne
podolianul
PODOLIÁN, -Ă, podolieni, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Podoliei sau era originară din Podolia. 2. Adj. Care aparține Podoliei sau podolienilor (1), referitor la Podolia ori la podolieni. [Pr.: -li-an. – Var.: podolién, -ă adj.] – Podolia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
podolián (-li-an) adj. m., s. m., pl. podoliéni (-li-eni); adj. f., s. f. podoliánă, pl. podoliéne
podolianului
PODOLIÁN, -Ă, podolieni, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Podoliei sau era originară din Podolia. 2. Adj. Care aparține Podoliei sau podolienilor (1), referitor la Podolia ori la podolieni. [Pr.: -li-an. – Var.: podolién, -ă adj.] – Podolia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
podolián (-li-an) adj. m., s. m., pl. podoliéni (-li-eni); adj. f., s. f. podoliánă, pl. podoliéne
podolien
PODOLIÁN, -Ă, podolieni, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Podoliei sau era originară din Podolia. 2. Adj. Care aparține Podoliei sau podolienilor (1), referitor la Podolia ori la podolieni. [Pr.: -li-an. – Var.: podolién, -ă adj.] – Podolia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
podolián (-li-an) adj. m., s. m., pl. podoliéni (-li-eni); adj. f., s. f. podoliánă, pl. podoliéne
podoliene
PODOLIÁN, -Ă, podolieni, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Podoliei sau era originară din Podolia. 2. Adj. Care aparține Podoliei sau podolienilor (1), referitor la Podolia ori la podolieni. [Pr.: -li-an. – Var.: podolién, -ă adj.] – Podolia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
podolián (-li-an) adj. m., s. m., pl. podoliéni (-li-eni); adj. f., s. f. podoliánă, pl. podoliéne
podolienei
PODOLIÁN, -Ă, podolieni, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Podoliei sau era originară din Podolia. 2. Adj. Care aparține Podoliei sau podolienilor (1), referitor la Podolia ori la podolieni. [Pr.: -li-an. – Var.: podolién, -ă adj.] – Podolia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
podolián (-li-an) adj. m., s. m., pl. podoliéni (-li-eni); adj. f., s. f. podoliánă, pl. podoliéne
podolienele
PODOLIÁN, -Ă, podolieni, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Podoliei sau era originară din Podolia. 2. Adj. Care aparține Podoliei sau podolienilor (1), referitor la Podolia ori la podolieni. [Pr.: -li-an. – Var.: podolién, -ă adj.] – Podolia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
podolián (-li-an) adj. m., s. m., pl. podoliéni (-li-eni); adj. f., s. f. podoliánă, pl. podoliéne
podolienelor
PODOLIÁN, -Ă, podolieni, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Podoliei sau era originară din Podolia. 2. Adj. Care aparține Podoliei sau podolienilor (1), referitor la Podolia ori la podolieni. [Pr.: -li-an. – Var.: podolién, -ă adj.] – Podolia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
podolián (-li-an) adj. m., s. m., pl. podoliéni (-li-eni); adj. f., s. f. podoliánă, pl. podoliéne
podolieni
PODOLIÁN, -Ă, podolieni, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Podoliei sau era originară din Podolia. 2. Adj. Care aparține Podoliei sau podolienilor (1), referitor la Podolia ori la podolieni. [Pr.: -li-an. – Var.: podolién, -ă adj.] – Podolia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
podolián (-li-an) adj. m., s. m., pl. podoliéni (-li-eni); adj. f., s. f. podoliánă, pl. podoliéne
podolienii
PODOLIÁN, -Ă, podolieni, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Podoliei sau era originară din Podolia. 2. Adj. Care aparține Podoliei sau podolienilor (1), referitor la Podolia ori la podolieni. [Pr.: -li-an. – Var.: podolién, -ă adj.] – Podolia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
podolián (-li-an) adj. m., s. m., pl. podoliéni (-li-eni); adj. f., s. f. podoliánă, pl. podoliéne
podolienilor
PODOLIÁN, -Ă, podolieni, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Podoliei sau era originară din Podolia. 2. Adj. Care aparține Podoliei sau podolienilor (1), referitor la Podolia ori la podolieni. [Pr.: -li-an. – Var.: podolién, -ă adj.] – Podolia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
podolián (-li-an) adj. m., s. m., pl. podoliéni (-li-eni); adj. f., s. f. podoliánă, pl. podoliéne
podologia
PODOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul și tratamentul afecțiunilor piciorului. – Din fr. podologie. DOOM
*podologíe s. f., art. podología, g.-d. podologíi, art. podologíei
podologic
PODOLÓGIC, -Ă, podologici, -ce, adj. Referitor la podologie, care ține de podologie. – Din fr. podologique.
podologica
PODOLÓGIC, -Ă, podologici, -ce, adj. Referitor la podologie, care ține de podologie. – Din fr. podologique.
podologice
PODOLÓGIC, -Ă, podologici, -ce, adj. Referitor la podologie, care ține de podologie. – Din fr. podologique.
podologicei
PODOLÓGIC, -Ă, podologici, -ce, adj. Referitor la podologie, care ține de podologie. – Din fr. podologique.
podologicele
PODOLÓGIC, -Ă, podologici, -ce, adj. Referitor la podologie, care ține de podologie. – Din fr. podologique.
podologicelor
PODOLÓGIC, -Ă, podologici, -ce, adj. Referitor la podologie, care ține de podologie. – Din fr. podologique.
podologici
PODOLÓGIC, -Ă, podologici, -ce, adj. Referitor la podologie, care ține de podologie. – Din fr. podologique.
podologicii
PODOLÓGIC, -Ă, podologici, -ce, adj. Referitor la podologie, care ține de podologie. – Din fr. podologique.
podologicilor
PODOLÓGIC, -Ă, podologici, -ce, adj. Referitor la podologie, care ține de podologie. – Din fr. podologique.
podologicul
PODOLÓGIC, -Ă, podologici, -ce, adj. Referitor la podologie, care ține de podologie. – Din fr. podologique.
podologicului
PODOLÓGIC, -Ă, podologici, -ce, adj. Referitor la podologie, care ține de podologie. – Din fr. podologique.
podologie
PODOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul și tratamentul afecțiunilor piciorului. – Din fr. podologie. DOOM
*podologíe s. f., art. podología, g.-d. podologíi, art. podologíei
podologiei
PODOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul și tratamentul afecțiunilor piciorului. – Din fr. podologie. DOOM
*podologíe s. f., art. podología, g.-d. podologíi, art. podologíei
podologii
PODOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul și tratamentul afecțiunilor piciorului. – Din fr. podologie. DOOM
*podologíe s. f., art. podología, g.-d. podologíi, art. podologíei
podometre
PODOMÉTRU, podometre, s. n. Instrument de măsurare a vitezei de mișcare sau a distanței parcurse de un pieton prin înregistrarea numărului de pași făcuți de acesta. – Din fr. podomètre. DOOM
podométru (-me-tru) s. n., art. podométrul; pl. podométre
podometrele
PODOMÉTRU, podometre, s. n. Instrument de măsurare a vitezei de mișcare sau a distanței parcurse de un pieton prin înregistrarea numărului de pași făcuți de acesta. – Din fr. podomètre. DOOM
podométru (-me-tru) s. n., art. podométrul; pl. podométre
podometrelor
PODOMÉTRU, podometre, s. n. Instrument de măsurare a vitezei de mișcare sau a distanței parcurse de un pieton prin înregistrarea numărului de pași făcuți de acesta. – Din fr. podomètre. DOOM
podométru (-me-tru) s. n., art. podométrul; pl. podométre
podometric
PODOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la podometru. [< fr. podométrique].
podometrica
PODOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la podometru. [< fr. podométrique].
podometrice
PODOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la podometru. [< fr. podométrique].
podometricei
PODOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la podometru. [< fr. podométrique].
podometricele
PODOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la podometru. [< fr. podométrique].
podometricelor
PODOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la podometru. [< fr. podométrique].
podometrici
PODOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la podometru. [< fr. podométrique].
podometricii
PODOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la podometru. [< fr. podométrique].
podometricilor
PODOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la podometru. [< fr. podométrique].
podometricul
PODOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la podometru. [< fr. podométrique].
podometricului
PODOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la podometru. [< fr. podométrique].
podometru
PODOMÉTRU, podometre, s. n. Instrument de măsurare a vitezei de mișcare sau a distanței parcurse de un pieton prin înregistrarea numărului de pași făcuți de acesta. – Din fr. podomètre. DOOM
podométru (-me-tru) s. n., art. podométrul; pl. podométre
podometrul
PODOMÉTRU, podometre, s. n. Instrument de măsurare a vitezei de mișcare sau a distanței parcurse de un pieton prin înregistrarea numărului de pași făcuți de acesta. – Din fr. podomètre. DOOM
podométru (-me-tru) s. n., art. podométrul; pl. podométre
podometrului
PODOMÉTRU, podometre, s. n. Instrument de măsurare a vitezei de mișcare sau a distanței parcurse de un pieton prin înregistrarea numărului de pași făcuți de acesta. – Din fr. podomètre. DOOM
podométru (-me-tru) s. n., art. podométrul; pl. podométre
podopunctura
PODOPUNCTÚRĂ s. f. Metodă terapeutică constând în masarea și apăsarea unor puncte cu activitate biologică deosebită din talpa piciorului. – Podo[logie] + [acu]punctură.
podopuncturi
PODOPUNCTÚRĂ s. f. Metodă terapeutică constând în masarea și apăsarea unor puncte cu activitate biologică deosebită din talpa piciorului. – Podo[logie] + [acu]punctură.
podopuncturii
PODOPUNCTÚRĂ s. f. Metodă terapeutică constând în masarea și apăsarea unor puncte cu activitate biologică deosebită din talpa piciorului. – Podo[logie] + [acu]punctură.
podopuncturile
PODOPUNCTÚRĂ s. f. Metodă terapeutică constând în masarea și apăsarea unor puncte cu activitate biologică deosebită din talpa piciorului. – Podo[logie] + [acu]punctură.
podopuncturilor
PODOPUNCTÚRĂ s. f. Metodă terapeutică constând în masarea și apăsarea unor puncte cu activitate biologică deosebită din talpa piciorului. – Podo[logie] + [acu]punctură.
podorojna
PODORÓJNĂ, podorojne, s. f. (Înv.) Ordin scris pentru a i se pune cuiva la dispoziție cai de poștă. – Din rus. podorožnaja. DOOM
podorójnă (înv.) s. f., g.-d. art. podorójnei; pl. podorójne
podorojne
PODORÓJNĂ, podorojne, s. f. (Înv.) Ordin scris pentru a i se pune cuiva la dispoziție cai de poștă. – Din rus. podorožnaja. DOOM
podorójnă (înv.) s. f., g.-d. art. podorójnei; pl. podorójne
podorojnei
PODORÓJNĂ, podorojne, s. f. (Înv.) Ordin scris pentru a i se pune cuiva la dispoziție cai de poștă. – Din rus. podorožnaja. DOOM
podorójnă (înv.) s. f., g.-d. art. podorójnei; pl. podorójne
podorojnele
PODORÓJNĂ, podorojne, s. f. (Înv.) Ordin scris pentru a i se pune cuiva la dispoziție cai de poștă. – Din rus. podorožnaja. DOOM
podorójnă (înv.) s. f., g.-d. art. podorójnei; pl. podorójne
podorojnelor
PODORÓJNĂ, podorojne, s. f. (Înv.) Ordin scris pentru a i se pune cuiva la dispoziție cai de poștă. – Din rus. podorožnaja. DOOM
podorójnă (înv.) s. f., g.-d. art. podorójnei; pl. podorójne
podpiscă
PODPÍSCĂ s. f. (învechit) Semnătură. Cinovnicul vine. cere podpiscă. ALECSANDRI, T. 1358.
podrum
podrúm (-muri), s. n. – (Trans.) Bodegă, cramă. – Var. podrom. Sl. podromŭ (Tiktin), din ngr. πουδρούμι (Miklosich, Fremdw., 118).
podul
POD, poduri, s. n. I. 1. Construcție de lemn, de piatră, de beton, de metal etc. care leagă între ele malurile unei ape sau marginile unei depresiuni de pământ, susținând o cale de comunicație terestră (șosea sau cale ferată) și asigurând continuitatea căii peste un obstacol natural sau artificial. ◊ Pod de gheață = strat continuu de gheață care acoperă în întregime suprafața unui râu sau a unui lac ca urmare a unei perioade îndelungate de temperatură scăzută a aerului. Pod carstic = porțiune a tavanului unei peșteri rămasă suspendată în urma prăbușirii acestuia. Pod plutitor (sau umblător) = bac. ◊ Expr. A face pod cu palma mâinii = a pune mâna streașină la ochi pentru a putea vedea mai bine. (Sport) A face podul = a face o figură caracteristică prin îndoirea corpului pe spate în semicerc, cu sprijin pe mâini și pe picioare. ♦ Pod (I 1) demontabil, format dintr-un șir de bărci sau de plute legate de ancore sau de piloți. Pod de vase. ♦ Punte suspendată (mobilă) la o cetate sau la un castel medieval. 2. Platformă având forma asemănătoare cu a unui pod (I 1) și care servește ca loc de lucru, ca element de protecție etc.; spec. macara cu scheletul în formă de pod (I 1), pe care se deplasează aparatul de ridicare și de transportare a greutăților. ◊ Pod-basculă = basculă prevăzută cu o platformă pe care se cântăresc în stațiile de cale ferată vagoanele încărcate cu marfă. Pod rulant = macara mobilă care se deplasează pe o cale de rulare. Pod basculant = pod metalic mobil, destinat circulației vagonetelor între rampele puțurilor de mină și colivia de extracție. Podul sondei = platformă folosită ca rampă pentru materialul tubular care se introduce sau se extrage din sondă. Pod de siguranță = platformă prevăzută cu deschideri pentru trecere, montată din loc în loc într-un puț de mină pentru a opri căderea unei persoane care ar aluneca pe scări sau pentru a reține o rocă desprinsă din pereți. 3. (Înv.) Puntea unei nave. 4. (Înv.) Pavaj din scânduri groase de stejar cu care se acopereau străzile; caldarâm; p. ext. stradă, uliță pavată cu scânduri. Podul Mogoșoaiei. 5. (În practicile religiei creștine ortodoxe) Bucată de pânză îngustă și lungă care se așterne din loc în loc pe parcursul unui cortegiu mortuar. II. Spațiul dintre acoperiș și planșeul superior al unei clădiri. ◊ Loc. adv. Din pod în pivniță = în întregime, complet. ◊ Expr. A călca (sau a se uita) (ca) din pod, se spune despre un om plin de sine, îngâmfat, încrezut. A cădea ca din pod = a rămâne surprins, uimit, dezorientat, buimac. A călca ca din pod = a merge cu pași nesiguri, greu. ♦ P. ext. Tavan, plafon. III. P. anal. 1. (În sintagmele) Podul mâinii = dosul mâinii. Podul palmei = partea interioară a mâinii, de la încheietura cu antebrațul până la degete. 2. Lucrare protetică dentară, metalică sau mixtă, folosită ca metodă terapeutică. – Din sl. podŭ. DOOM
pod s. n., pl. póduri
poduleț
PODULÉȚ, podulețe, s. n. Podeț. – Pod + suf. -uleț. DOOM
poduléț s. n., pl. poduléțe
podulețe
PODULÉȚ, podulețe, s. n. Podeț. – Pod + suf. -uleț. DOOM
poduléț s. n., pl. poduléțe
podulețele
PODULÉȚ, podulețe, s. n. Podeț. – Pod + suf. -uleț. DOOM
poduléț s. n., pl. poduléțe
podulețelor
PODULÉȚ, podulețe, s. n. Podeț. – Pod + suf. -uleț. DOOM
poduléț s. n., pl. poduléțe
podulețul
PODULÉȚ, podulețe, s. n. Podeț. – Pod + suf. -uleț. DOOM
poduléț s. n., pl. poduléțe
podulețului
PODULÉȚ, podulețe, s. n. Podeț. – Pod + suf. -uleț. DOOM
poduléț s. n., pl. poduléțe
podului
POD, poduri, s. n. I. 1. Construcție de lemn, de piatră, de beton, de metal etc. care leagă între ele malurile unei ape sau marginile unei depresiuni de pământ, susținând o cale de comunicație terestră (șosea sau cale ferată) și asigurând continuitatea căii peste un obstacol natural sau artificial. ◊ Pod de gheață = strat continuu de gheață care acoperă în întregime suprafața unui râu sau a unui lac ca urmare a unei perioade îndelungate de temperatură scăzută a aerului. Pod carstic = porțiune a tavanului unei peșteri rămasă suspendată în urma prăbușirii acestuia. Pod plutitor (sau umblător) = bac. ◊ Expr. A face pod cu palma mâinii = a pune mâna streașină la ochi pentru a putea vedea mai bine. (Sport) A face podul = a face o figură caracteristică prin îndoirea corpului pe spate în semicerc, cu sprijin pe mâini și pe picioare. ♦ Pod (I 1) demontabil, format dintr-un șir de bărci sau de plute legate de ancore sau de piloți. Pod de vase. ♦ Punte suspendată (mobilă) la o cetate sau la un castel medieval. 2. Platformă având forma asemănătoare cu a unui pod (I 1) și care servește ca loc de lucru, ca element de protecție etc.; spec. macara cu scheletul în formă de pod (I 1), pe care se deplasează aparatul de ridicare și de transportare a greutăților. ◊ Pod-basculă = basculă prevăzută cu o platformă pe care se cântăresc în stațiile de cale ferată vagoanele încărcate cu marfă. Pod rulant = macara mobilă care se deplasează pe o cale de rulare. Pod basculant = pod metalic mobil, destinat circulației vagonetelor între rampele puțurilor de mină și colivia de extracție. Podul sondei = platformă folosită ca rampă pentru materialul tubular care se introduce sau se extrage din sondă. Pod de siguranță = platformă prevăzută cu deschideri pentru trecere, montată din loc în loc într-un puț de mină pentru a opri căderea unei persoane care ar aluneca pe scări sau pentru a reține o rocă desprinsă din pereți. 3. (Înv.) Puntea unei nave. 4. (Înv.) Pavaj din scânduri groase de stejar cu care se acopereau străzile; caldarâm; p. ext. stradă, uliță pavată cu scânduri. Podul Mogoșoaiei. 5. (În practicile religiei creștine ortodoxe) Bucată de pânză îngustă și lungă care se așterne din loc în loc pe parcursul unui cortegiu mortuar. II. Spațiul dintre acoperiș și planșeul superior al unei clădiri. ◊ Loc. adv. Din pod în pivniță = în întregime, complet. ◊ Expr. A călca (sau a se uita) (ca) din pod, se spune despre un om plin de sine, îngâmfat, încrezut. A cădea ca din pod = a rămâne surprins, uimit, dezorientat, buimac. A călca ca din pod = a merge cu pași nesiguri, greu. ♦ P. ext. Tavan, plafon. III. P. anal. 1. (În sintagmele) Podul mâinii = dosul mâinii. Podul palmei = partea interioară a mâinii, de la încheietura cu antebrațul până la degete. 2. Lucrare protetică dentară, metalică sau mixtă, folosită ca metodă terapeutică. – Din sl. podŭ. DOOM
pod s. n., pl. póduri
podurel
PODURÉL, podurele, s. n. (Rar) Podeț. – Pod + suf. -urel. DOOM
podurél (rar) s. n., pl. poduréle
podurele
PODURÉL, podurele, s. n. (Rar) Podeț. – Pod + suf. -urel. DOOM
podurél (rar) s. n., pl. poduréle
podurelele
PODURÉL, podurele, s. n. (Rar) Podeț. – Pod + suf. -urel. DOOM
podurél (rar) s. n., pl. poduréle
podurelelor
PODURÉL, podurele, s. n. (Rar) Podeț. – Pod + suf. -urel. DOOM
podurél (rar) s. n., pl. poduréle
podurelul
PODURÉL, podurele, s. n. (Rar) Podeț. – Pod + suf. -urel. DOOM
podurél (rar) s. n., pl. poduréle
podurelului
PODURÉL, podurele, s. n. (Rar) Podeț. – Pod + suf. -urel. DOOM
podurél (rar) s. n., pl. poduréle
poduri
POD, poduri, s. n. I. 1. Construcție de lemn, de piatră, de beton, de metal etc. care leagă între ele malurile unei ape sau marginile unei depresiuni de pământ, susținând o cale de comunicație terestră (șosea sau cale ferată) și asigurând continuitatea căii peste un obstacol natural sau artificial. ◊ Pod de gheață = strat continuu de gheață care acoperă în întregime suprafața unui râu sau a unui lac ca urmare a unei perioade îndelungate de temperatură scăzută a aerului. Pod carstic = porțiune a tavanului unei peșteri rămasă suspendată în urma prăbușirii acestuia. Pod plutitor (sau umblător) = bac. ◊ Expr. A face pod cu palma mâinii = a pune mâna streașină la ochi pentru a putea vedea mai bine. (Sport) A face podul = a face o figură caracteristică prin îndoirea corpului pe spate în semicerc, cu sprijin pe mâini și pe picioare. ♦ Pod (I 1) demontabil, format dintr-un șir de bărci sau de plute legate de ancore sau de piloți. Pod de vase. ♦ Punte suspendată (mobilă) la o cetate sau la un castel medieval. 2. Platformă având forma asemănătoare cu a unui pod (I 1) și care servește ca loc de lucru, ca element de protecție etc.; spec. macara cu scheletul în formă de pod (I 1), pe care se deplasează aparatul de ridicare și de transportare a greutăților. ◊ Pod-basculă = basculă prevăzută cu o platformă pe care se cântăresc în stațiile de cale ferată vagoanele încărcate cu marfă. Pod rulant = macara mobilă care se deplasează pe o cale de rulare. Pod basculant = pod metalic mobil, destinat circulației vagonetelor între rampele puțurilor de mină și colivia de extracție. Podul sondei = platformă folosită ca rampă pentru materialul tubular care se introduce sau se extrage din sondă. Pod de siguranță = platformă prevăzută cu deschideri pentru trecere, montată din loc în loc într-un puț de mină pentru a opri căderea unei persoane care ar aluneca pe scări sau pentru a reține o rocă desprinsă din pereți. 3. (Înv.) Puntea unei nave. 4. (Înv.) Pavaj din scânduri groase de stejar cu care se acopereau străzile; caldarâm; p. ext. stradă, uliță pavată cu scânduri. Podul Mogoșoaiei. 5. (În practicile religiei creștine ortodoxe) Bucată de pânză îngustă și lungă care se așterne din loc în loc pe parcursul unui cortegiu mortuar. II. Spațiul dintre acoperiș și planșeul superior al unei clădiri. ◊ Loc. adv. Din pod în pivniță = în întregime, complet. ◊ Expr. A călca (sau a se uita) (ca) din pod, se spune despre un om plin de sine, îngâmfat, încrezut. A cădea ca din pod = a rămâne surprins, uimit, dezorientat, buimac. A călca ca din pod = a merge cu pași nesiguri, greu. ♦ P. ext. Tavan, plafon. III. P. anal. 1. (În sintagmele) Podul mâinii = dosul mâinii. Podul palmei = partea interioară a mâinii, de la încheietura cu antebrațul până la degete. 2. Lucrare protetică dentară, metalică sau mixtă, folosită ca metodă terapeutică. – Din sl. podŭ. DOOM
pod s. n., pl. póduri
podurile
POD, poduri, s. n. I. 1. Construcție de lemn, de piatră, de beton, de metal etc. care leagă între ele malurile unei ape sau marginile unei depresiuni de pământ, susținând o cale de comunicație terestră (șosea sau cale ferată) și asigurând continuitatea căii peste un obstacol natural sau artificial. ◊ Pod de gheață = strat continuu de gheață care acoperă în întregime suprafața unui râu sau a unui lac ca urmare a unei perioade îndelungate de temperatură scăzută a aerului. Pod carstic = porțiune a tavanului unei peșteri rămasă suspendată în urma prăbușirii acestuia. Pod plutitor (sau umblător) = bac. ◊ Expr. A face pod cu palma mâinii = a pune mâna streașină la ochi pentru a putea vedea mai bine. (Sport) A face podul = a face o figură caracteristică prin îndoirea corpului pe spate în semicerc, cu sprijin pe mâini și pe picioare. ♦ Pod (I 1) demontabil, format dintr-un șir de bărci sau de plute legate de ancore sau de piloți. Pod de vase. ♦ Punte suspendată (mobilă) la o cetate sau la un castel medieval. 2. Platformă având forma asemănătoare cu a unui pod (I 1) și care servește ca loc de lucru, ca element de protecție etc.; spec. macara cu scheletul în formă de pod (I 1), pe care se deplasează aparatul de ridicare și de transportare a greutăților. ◊ Pod-basculă = basculă prevăzută cu o platformă pe care se cântăresc în stațiile de cale ferată vagoanele încărcate cu marfă. Pod rulant = macara mobilă care se deplasează pe o cale de rulare. Pod basculant = pod metalic mobil, destinat circulației vagonetelor între rampele puțurilor de mină și colivia de extracție. Podul sondei = platformă folosită ca rampă pentru materialul tubular care se introduce sau se extrage din sondă. Pod de siguranță = platformă prevăzută cu deschideri pentru trecere, montată din loc în loc într-un puț de mină pentru a opri căderea unei persoane care ar aluneca pe scări sau pentru a reține o rocă desprinsă din pereți. 3. (Înv.) Puntea unei nave. 4. (Înv.) Pavaj din scânduri groase de stejar cu care se acopereau străzile; caldarâm; p. ext. stradă, uliță pavată cu scânduri. Podul Mogoșoaiei. 5. (În practicile religiei creștine ortodoxe) Bucată de pânză îngustă și lungă care se așterne din loc în loc pe parcursul unui cortegiu mortuar. II. Spațiul dintre acoperiș și planșeul superior al unei clădiri. ◊ Loc. adv. Din pod în pivniță = în întregime, complet. ◊ Expr. A călca (sau a se uita) (ca) din pod, se spune despre un om plin de sine, îngâmfat, încrezut. A cădea ca din pod = a rămâne surprins, uimit, dezorientat, buimac. A călca ca din pod = a merge cu pași nesiguri, greu. ♦ P. ext. Tavan, plafon. III. P. anal. 1. (În sintagmele) Podul mâinii = dosul mâinii. Podul palmei = partea interioară a mâinii, de la încheietura cu antebrațul până la degete. 2. Lucrare protetică dentară, metalică sau mixtă, folosită ca metodă terapeutică. – Din sl. podŭ. DOOM
pod s. n., pl. póduri
podurilor
POD, poduri, s. n. I. 1. Construcție de lemn, de piatră, de beton, de metal etc. care leagă între ele malurile unei ape sau marginile unei depresiuni de pământ, susținând o cale de comunicație terestră (șosea sau cale ferată) și asigurând continuitatea căii peste un obstacol natural sau artificial. ◊ Pod de gheață = strat continuu de gheață care acoperă în întregime suprafața unui râu sau a unui lac ca urmare a unei perioade îndelungate de temperatură scăzută a aerului. Pod carstic = porțiune a tavanului unei peșteri rămasă suspendată în urma prăbușirii acestuia. Pod plutitor (sau umblător) = bac. ◊ Expr. A face pod cu palma mâinii = a pune mâna streașină la ochi pentru a putea vedea mai bine. (Sport) A face podul = a face o figură caracteristică prin îndoirea corpului pe spate în semicerc, cu sprijin pe mâini și pe picioare. ♦ Pod (I 1) demontabil, format dintr-un șir de bărci sau de plute legate de ancore sau de piloți. Pod de vase. ♦ Punte suspendată (mobilă) la o cetate sau la un castel medieval. 2. Platformă având forma asemănătoare cu a unui pod (I 1) și care servește ca loc de lucru, ca element de protecție etc.; spec. macara cu scheletul în formă de pod (I 1), pe care se deplasează aparatul de ridicare și de transportare a greutăților. ◊ Pod-basculă = basculă prevăzută cu o platformă pe care se cântăresc în stațiile de cale ferată vagoanele încărcate cu marfă. Pod rulant = macara mobilă care se deplasează pe o cale de rulare. Pod basculant = pod metalic mobil, destinat circulației vagonetelor între rampele puțurilor de mină și colivia de extracție. Podul sondei = platformă folosită ca rampă pentru materialul tubular care se introduce sau se extrage din sondă. Pod de siguranță = platformă prevăzută cu deschideri pentru trecere, montată din loc în loc într-un puț de mină pentru a opri căderea unei persoane care ar aluneca pe scări sau pentru a reține o rocă desprinsă din pereți. 3. (Înv.) Puntea unei nave. 4. (Înv.) Pavaj din scânduri groase de stejar cu care se acopereau străzile; caldarâm; p. ext. stradă, uliță pavată cu scânduri. Podul Mogoșoaiei. 5. (În practicile religiei creștine ortodoxe) Bucată de pânză îngustă și lungă care se așterne din loc în loc pe parcursul unui cortegiu mortuar. II. Spațiul dintre acoperiș și planșeul superior al unei clădiri. ◊ Loc. adv. Din pod în pivniță = în întregime, complet. ◊ Expr. A călca (sau a se uita) (ca) din pod, se spune despre un om plin de sine, îngâmfat, încrezut. A cădea ca din pod = a rămâne surprins, uimit, dezorientat, buimac. A călca ca din pod = a merge cu pași nesiguri, greu. ♦ P. ext. Tavan, plafon. III. P. anal. 1. (În sintagmele) Podul mâinii = dosul mâinii. Podul palmei = partea interioară a mâinii, de la încheietura cu antebrațul până la degete. 2. Lucrare protetică dentară, metalică sau mixtă, folosită ca metodă terapeutică. – Din sl. podŭ. DOOM
pod s. n., pl. póduri
podușca
PODÚȘCĂ, poduște, s. f. (Înv.) Canal de scurgere a unei ape, folosit adesea pentru irigații. – Pod + suf. -ușcă. DOOM
podúșcă (înv.) s. f., g.-d. art. podúștii; pl. podúști
podușcă
PODÚȘCĂ, poduști, s. f. (Înv.) Canal de scurgere a unei ape, folosit adesea pentru irigații. – Pod + suf. -ușcă.
poduște
PODÚȘCĂ, poduște, s. f. (Înv.) Canal de scurgere a unei ape, folosit adesea pentru irigații. – Pod + suf. -ușcă. DOOM
podúșcă (înv.) s. f., g.-d. art. podúștii; pl. podúști
poduștei
PODÚȘCĂ, poduște, s. f. (Înv.) Canal de scurgere a unei ape, folosit adesea pentru irigații. – Pod + suf. -ușcă. DOOM
podúșcă (înv.) s. f., g.-d. art. podúștii; pl. podúști
poduștele
PODÚȘCĂ, poduște, s. f. (Înv.) Canal de scurgere a unei ape, folosit adesea pentru irigații. – Pod + suf. -ușcă. DOOM
podúșcă (înv.) s. f., g.-d. art. podúștii; pl. podúști
poduștelor
PODÚȘCĂ, poduște, s. f. (Înv.) Canal de scurgere a unei ape, folosit adesea pentru irigații. – Pod + suf. -ușcă. DOOM
podúșcă (înv.) s. f., g.-d. art. podúștii; pl. podúști
poduț
PODUȚ2, poduțuri, s. n. Podeț. – Pod + suf. -uț. DOOM
podúț2 (podeț) (rar) s. n., pl. podúțuri
poduț
PODÚȚ2, poduțuri, s. n. Podeț. – Pod + suf. -uț.
poduți
PODUȚ2, poduțuri, s. n. Podeț. – Pod + suf. -uț. DOOM
podúț2 (podeț) (rar) s. n., pl. podúțuri
poduții
PODUȚ2, poduțuri, s. n. Podeț. – Pod + suf. -uț. DOOM
podúț2 (podeț) (rar) s. n., pl. podúțuri
poduților
PODUȚ2, poduțuri, s. n. Podeț. – Pod + suf. -uț. DOOM
podúț2 (podeț) (rar) s. n., pl. podúțuri
poduțul
PODUȚ2, poduțuri, s. n. Podeț. – Pod + suf. -uț. DOOM
podúț2 (podeț) (rar) s. n., pl. podúțuri
poduțul
PODÚȚ2, poduțuri, s. n. Podeț. – Pod + suf. -uț.
poduțului
PODUȚ2, poduțuri, s. n. Podeț. – Pod + suf. -uț. DOOM
podúț2 (podeț) (rar) s. n., pl. podúțuri
poduțului
PODÚȚ2, poduțuri, s. n. Podeț. – Pod + suf. -uț.
poduțuri
PODÚȚ2, poduțuri, s. n. Podeț. – Pod + suf. -uț.
poduțurile
PODÚȚ2, poduțuri, s. n. Podeț. – Pod + suf. -uț.
poduțurilor
PODÚȚ2, poduțuri, s. n. Podeț. – Pod + suf. -uț.
podvada
PODVÁDĂ, podvezi, s. f. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Obligație la care erau supuși țăranii dependenți în folosul domniei (mai ales în timp de război), care consta în prestații (transport, cărăușie) sau rechiziții ale animalelor de tracțiune; p. ext. cărăușie (cu plată). 2. Încărcătură. [Var.: podvoádă s. f.] – Din sl. podŭvoda. DOOM
podvádă s. f., g.-d. art. podvézii; pl. podvézi
podval
PODVÁL, podvale, s. n. Fiecare dintre căpătâiele de lemn pe care se așază butoaiele în pivniță; p. ext. suport de lemn sau de piatră. – Din sb. podvala. DOOM
podvál s. n., pl. podvále
podveadă
PODVEÁDĂ s. f. v. podvadă.
podvezi
PODVÁDĂ, podvezi, s. f. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Obligație la care erau supuși țăranii dependenți în folosul domniei (mai ales în timp de război), care consta în prestații (transport, cărăușie) sau rechiziții ale animalelor de tracțiune; p. ext. cărăușie (cu plată). 2. Încărcătură. [Var.: podvoádă s. f.] – Din sl. podŭvoda. DOOM
podvádă s. f., g.-d. art. podvézii; pl. podvézi
podvezii
PODVÁDĂ, podvezi, s. f. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Obligație la care erau supuși țăranii dependenți în folosul domniei (mai ales în timp de război), care consta în prestații (transport, cărăușie) sau rechiziții ale animalelor de tracțiune; p. ext. cărăușie (cu plată). 2. Încărcătură. [Var.: podvoádă s. f.] – Din sl. podŭvoda. DOOM
podvádă s. f., g.-d. art. podvézii; pl. podvézi
podvezile
PODVÁDĂ, podvezi, s. f. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Obligație la care erau supuși țăranii dependenți în folosul domniei (mai ales în timp de război), care consta în prestații (transport, cărăușie) sau rechiziții ale animalelor de tracțiune; p. ext. cărăușie (cu plată). 2. Încărcătură. [Var.: podvoádă s. f.] – Din sl. podŭvoda. DOOM
podvádă s. f., g.-d. art. podvézii; pl. podvézi
podvezilor
PODVÁDĂ, podvezi, s. f. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Obligație la care erau supuși țăranii dependenți în folosul domniei (mai ales în timp de război), care consta în prestații (transport, cărăușie) sau rechiziții ale animalelor de tracțiune; p. ext. cărăușie (cu plată). 2. Încărcătură. [Var.: podvoádă s. f.] – Din sl. podŭvoda. DOOM
podvádă s. f., g.-d. art. podvézii; pl. podvézi
podvig
podvíg (-guri), s. n. – Penitență, mortificare. Sl. podvigŭ „luptă” (Miklosich, Slaw. Elem., 37). – Der. podvigui, vb. refl. (a se mortifica).
podvoadă
PODVÁDĂ, podvezi, s. f. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Obligație la care erau supuși țăranii dependenți în folosul domniei (mai ales în timp de război), care consta în prestații (transport, cărăușie) sau rechiziții ale animalelor de tracțiune; p. ext. cărăușie (cu plată). 2. Încărcătură. [Var.: podvoádă s. f.] – Din sl. podŭvoda. DOOM
podvádă s. f., g.-d. art. podvézii; pl. podvézi
podvodar
PODVODÁR, podvodari, s. m. Persoană care organiza sau supraveghea o podvadă; persoană care îndeplinea o podvadă (cu căruța). – Podvadă + suf. -ar. DOOM
podvodár s. m., pl. podvodári
podvodari
PODVODÁR, podvodari, s. m. Persoană care organiza sau supraveghea o podvadă; persoană care îndeplinea o podvadă (cu căruța). – Podvadă + suf. -ar. DOOM
podvodár s. m., pl. podvodári
podvodarii
PODVODÁR, podvodari, s. m. Persoană care organiza sau supraveghea o podvadă; persoană care îndeplinea o podvadă (cu căruța). – Podvadă + suf. -ar. DOOM
podvodár s. m., pl. podvodári
podvodarilor
PODVODÁR, podvodari, s. m. Persoană care organiza sau supraveghea o podvadă; persoană care îndeplinea o podvadă (cu căruța). – Podvadă + suf. -ar. DOOM
podvodár s. m., pl. podvodári
podvodarul
PODVODÁR, podvodari, s. m. Persoană care organiza sau supraveghea o podvadă; persoană care îndeplinea o podvadă (cu căruța). – Podvadă + suf. -ar. DOOM
podvodár s. m., pl. podvodári
podvodarului
PODVODÁR, podvodari, s. m. Persoană care organiza sau supraveghea o podvadă; persoană care îndeplinea o podvadă (cu căruța). – Podvadă + suf. -ar. DOOM
podvodár s. m., pl. podvodári
podzol
PODZÓL, podzoluri, s. n. Sol nisipos și lutos, de culoare cenușie, sărac în calciu, cu fertilitate naturală slabă, care se formează sub vegetația pădurilor, într-un climat rece și umed. – Din fr. podzole, germ. Podsol, rus. podzol. DOOM
podzól s. n., pl. podzóluri
podzolic
PODZÓLIC, -Ă, podzolici, -ce, adj. (Despre soluri) Care conține nisip și lut, care este sărac în calciu; de podzol. – Din fr. podzolique. DOOM
podzólic adj. m., pl. podzólici; f. podzólică, pl. podzólice
podzolica
PODZÓLIC, -Ă, podzolici, -ce, adj. (Despre soluri) Care conține nisip și lut, care este sărac în calciu; de podzol. – Din fr. podzolique. DOOM
podzólic adj. m., pl. podzólici; f. podzólică, pl. podzólice
podzolice
PODZÓLIC, -Ă, podzolici, -ce, adj. (Despre soluri) Care conține nisip și lut, care este sărac în calciu; de podzol. – Din fr. podzolique. DOOM
podzólic adj. m., pl. podzólici; f. podzólică, pl. podzólice
podzolicei
PODZÓLIC, -Ă, podzolici, -ce, adj. (Despre soluri) Care conține nisip și lut, care este sărac în calciu; de podzol. – Din fr. podzolique. DOOM
podzólic adj. m., pl. podzólici; f. podzólică, pl. podzólice
podzolicele
PODZÓLIC, -Ă, podzolici, -ce, adj. (Despre soluri) Care conține nisip și lut, care este sărac în calciu; de podzol. – Din fr. podzolique. DOOM
podzólic adj. m., pl. podzólici; f. podzólică, pl. podzólice
podzolicelor
PODZÓLIC, -Ă, podzolici, -ce, adj. (Despre soluri) Care conține nisip și lut, care este sărac în calciu; de podzol. – Din fr. podzolique. DOOM
podzólic adj. m., pl. podzólici; f. podzólică, pl. podzólice
podzolici
PODZÓLIC, -Ă, podzolici, -ce, adj. (Despre soluri) Care conține nisip și lut, care este sărac în calciu; de podzol. – Din fr. podzolique. DOOM
podzólic adj. m., pl. podzólici; f. podzólică, pl. podzólice
podzolicii
PODZÓLIC, -Ă, podzolici, -ce, adj. (Despre soluri) Care conține nisip și lut, care este sărac în calciu; de podzol. – Din fr. podzolique. DOOM
podzólic adj. m., pl. podzólici; f. podzólică, pl. podzólice
podzolicilor
PODZÓLIC, -Ă, podzolici, -ce, adj. (Despre soluri) Care conține nisip și lut, care este sărac în calciu; de podzol. – Din fr. podzolique. DOOM
podzólic adj. m., pl. podzólici; f. podzólică, pl. podzólice
podzolicul
PODZÓLIC, -Ă, podzolici, -ce, adj. (Despre soluri) Care conține nisip și lut, care este sărac în calciu; de podzol. – Din fr. podzolique. DOOM
podzólic adj. m., pl. podzólici; f. podzólică, pl. podzólice
podzolicului
PODZÓLIC, -Ă, podzolici, -ce, adj. (Despre soluri) Care conține nisip și lut, care este sărac în calciu; de podzol. – Din fr. podzolique. DOOM
podzólic adj. m., pl. podzólici; f. podzólică, pl. podzólice
podzolire
PODZOLÍRE, podzoliri, s. f. Formare a podzolului. – Din podzol. DOOM
podzolíre s. f., g.-d. art. podzolírii; pl. podzolíri
podzolirea
PODZOLÍRE, podzoliri, s. f. Formare a podzolului. – Din podzol. DOOM
podzolíre s. f., g.-d. art. podzolírii; pl. podzolíri
podzoliri
PODZOLÍRE, podzoliri, s. f. Formare a podzolului. – Din podzol. DOOM
podzolíre s. f., g.-d. art. podzolírii; pl. podzolíri
podzolirii
PODZOLÍRE, podzoliri, s. f. Formare a podzolului. – Din podzol. DOOM
podzolíre s. f., g.-d. art. podzolírii; pl. podzolíri
podzolirile
PODZOLÍRE, podzoliri, s. f. Formare a podzolului. – Din podzol. DOOM
podzolíre s. f., g.-d. art. podzolírii; pl. podzolíri
podzolirilor
PODZOLÍRE, podzoliri, s. f. Formare a podzolului. – Din podzol. DOOM
podzolíre s. f., g.-d. art. podzolírii; pl. podzolíri
podzolit
PODZOLÍT, -Ă, podzoliți, -te, adj. (Despre soluri) Care are proprietăți podzolice, cu caracter de podzol. – Din podzol. DOOM
podzolít adj. m., pl. podzolíți; f. podzolítă, pl. podzolíte
podzolita
PODZOLÍT, -Ă, podzoliți, -te, adj. (Despre soluri) Care are proprietăți podzolice, cu caracter de podzol. – Din podzol. DOOM
podzolít adj. m., pl. podzolíți; f. podzolítă, pl. podzolíte
podzolite
PODZOLÍT, -Ă, podzoliți, -te, adj. (Despre soluri) Care are proprietăți podzolice, cu caracter de podzol. – Din podzol. DOOM
podzolít adj. m., pl. podzolíți; f. podzolítă, pl. podzolíte
podzolitei
PODZOLÍT, -Ă, podzoliți, -te, adj. (Despre soluri) Care are proprietăți podzolice, cu caracter de podzol. – Din podzol. DOOM
podzolít adj. m., pl. podzolíți; f. podzolítă, pl. podzolíte
podzolitele
PODZOLÍT, -Ă, podzoliți, -te, adj. (Despre soluri) Care are proprietăți podzolice, cu caracter de podzol. – Din podzol. DOOM
podzolít adj. m., pl. podzolíți; f. podzolítă, pl. podzolíte
podzolitelor
PODZOLÍT, -Ă, podzoliți, -te, adj. (Despre soluri) Care are proprietăți podzolice, cu caracter de podzol. – Din podzol. DOOM
podzolít adj. m., pl. podzolíți; f. podzolítă, pl. podzolíte
podzolitul
PODZOLÍT, -Ă, podzoliți, -te, adj. (Despre soluri) Care are proprietăți podzolice, cu caracter de podzol. – Din podzol. DOOM
podzolít adj. m., pl. podzolíți; f. podzolítă, pl. podzolíte
podzolitului
PODZOLÍT, -Ă, podzoliți, -te, adj. (Despre soluri) Care are proprietăți podzolice, cu caracter de podzol. – Din podzol. DOOM
podzolít adj. m., pl. podzolíți; f. podzolítă, pl. podzolíte
podzolizare
PODZOLIZÁRE s.f. Procesul transformării unui sol în podzol. [Var. podzolire s.f. / după fr. podzolisation].
podzoliți
PODZOLÍT, -Ă, podzoliți, -te, adj. (Despre soluri) Care are proprietăți podzolice, cu caracter de podzol. – Din podzol. DOOM
podzolít adj. m., pl. podzolíți; f. podzolítă, pl. podzolíte
podzoliții
PODZOLÍT, -Ă, podzoliți, -te, adj. (Despre soluri) Care are proprietăți podzolice, cu caracter de podzol. – Din podzol. DOOM
podzolít adj. m., pl. podzolíți; f. podzolítă, pl. podzolíte
podzoliților
PODZOLÍT, -Ă, podzoliți, -te, adj. (Despre soluri) Care are proprietăți podzolice, cu caracter de podzol. – Din podzol. DOOM
podzolít adj. m., pl. podzolíți; f. podzolítă, pl. podzolíte
podzolul
PODZÓL, podzoluri, s. n. Sol nisipos și lutos, de culoare cenușie, sărac în calciu, cu fertilitate naturală slabă, care se formează sub vegetația pădurilor, într-un climat rece și umed. – Din fr. podzole, germ. Podsol, rus. podzol. DOOM
podzól s. n., pl. podzóluri
podzolului
PODZÓL, podzoluri, s. n. Sol nisipos și lutos, de culoare cenușie, sărac în calciu, cu fertilitate naturală slabă, care se formează sub vegetația pădurilor, într-un climat rece și umed. – Din fr. podzole, germ. Podsol, rus. podzol. DOOM
podzól s. n., pl. podzóluri
podzoluri
PODZÓL, podzoluri, s. n. Sol nisipos și lutos, de culoare cenușie, sărac în calciu, cu fertilitate naturală slabă, care se formează sub vegetația pădurilor, într-un climat rece și umed. – Din fr. podzole, germ. Podsol, rus. podzol. DOOM
podzól s. n., pl. podzóluri
podzolurile
PODZÓL, podzoluri, s. n. Sol nisipos și lutos, de culoare cenușie, sărac în calciu, cu fertilitate naturală slabă, care se formează sub vegetația pădurilor, într-un climat rece și umed. – Din fr. podzole, germ. Podsol, rus. podzol. DOOM
podzól s. n., pl. podzóluri
podzolurilor
PODZÓL, podzoluri, s. n. Sol nisipos și lutos, de culoare cenușie, sărac în calciu, cu fertilitate naturală slabă, care se formează sub vegetația pădurilor, într-un climat rece și umed. – Din fr. podzole, germ. Podsol, rus. podzol. DOOM
podzól s. n., pl. podzóluri
podărit
PODĂRÍT, podărituri, s. n. (Pop.) Taxă care se încasa pentru trecerea peste un pod (I 1) sau care se percepe pentru transportul cu un pod umblător. – Pod + suf. -ărit. DOOM
podărít (pop.) s. n., pl. podăríturi
podăritul
PODĂRÍT, podărituri, s. n. (Pop.) Taxă care se încasa pentru trecerea peste un pod (I 1) sau care se percepe pentru transportul cu un pod umblător. – Pod + suf. -ărit. DOOM
podărít (pop.) s. n., pl. podăríturi
podăritului
PODĂRÍT, podărituri, s. n. (Pop.) Taxă care se încasa pentru trecerea peste un pod (I 1) sau care se percepe pentru transportul cu un pod umblător. – Pod + suf. -ărit. DOOM
podărít (pop.) s. n., pl. podăríturi
podărituri
PODĂRÍT, podărituri, s. n. (Pop.) Taxă care se încasa pentru trecerea peste un pod (I 1) sau care se percepe pentru transportul cu un pod umblător. – Pod + suf. -ărit. DOOM
podărít (pop.) s. n., pl. podăríturi
podăriturile
PODĂRÍT, podărituri, s. n. (Pop.) Taxă care se încasa pentru trecerea peste un pod (I 1) sau care se percepe pentru transportul cu un pod umblător. – Pod + suf. -ărit. DOOM
podărít (pop.) s. n., pl. podăríturi
podăriturilor
PODĂRÍT, podărituri, s. n. (Pop.) Taxă care se încasa pentru trecerea peste un pod (I 1) sau care se percepe pentru transportul cu un pod umblător. – Pod + suf. -ărit. DOOM
podărít (pop.) s. n., pl. podăríturi
podărița
PODĂRÍȚĂ, podărițe, s. f. (Rar) Femeie care conduce un pod umblător. – Podar + suf. -iță. DOOM
podăríță (rar) s. f., g.-d. art. podăríței; pl. podăríțe
podărițe
PODĂRÍȚĂ, podărițe, s. f. (Rar) Femeie care conduce un pod umblător. – Podar + suf. -iță. DOOM
podăríță (rar) s. f., g.-d. art. podăríței; pl. podăríțe
podăriței
PODĂRÍȚĂ, podărițe, s. f. (Rar) Femeie care conduce un pod umblător. – Podar + suf. -iță. DOOM
podăríță (rar) s. f., g.-d. art. podăríței; pl. podăríțe
podărițele
PODĂRÍȚĂ, podărițe, s. f. (Rar) Femeie care conduce un pod umblător. – Podar + suf. -iță. DOOM
podăríță (rar) s. f., g.-d. art. podăríței; pl. podăríțe
podărițelor
PODĂRÍȚĂ, podărițe, s. f. (Rar) Femeie care conduce un pod umblător. – Podar + suf. -iță. DOOM
podăríță (rar) s. f., g.-d. art. podăríței; pl. podăríțe
poechilo
POICHILO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „variat”, „felurit”, „neregulat”. [Pron. po-i-. / < fr. poïkilo-, cf. gr. poikilos].
poem
POEM, poeme, s. n. 1. (Adesea fig.) Specie a poeziei epice, de întindere relativ mare, cu caracter eroic, filosofic, istoric, mitologic, legendar etc. ♦ Poem în proză = specie a prozei literare aparținând genului liric, cultivată din a doua jumătate a sec. XIX. Poem dramatic = scriere dramatică în versuri sau cu caracter poetic. 4 Mică piesă muzicală instrumentală, vocală sau vocal-simfonică de construcție liberă, cu caracter liric sau liric-narativ. ♦ Poem simfonic = lucrare amplă pentru orchestră, având de obicei un conținut programatic. [Var.: poemă s. f.] – Din ngr. poiima, fr. poeme, lat. poema. DOOM
poém s. n., pl. poéme
poematic
POEMÁTIC, -Ă, poematici, -ce, adj. Care ține de poem, cu caracter de poem. [Pr.: po-e-] – Din it. poematico. DOOM
poemátic adj. m., pl. poemátici; f. poemátică, pl. poemátice
poematica
POEMÁTIC, -Ă, poematici, -ce, adj. Care ține de poem, cu caracter de poem. [Pr.: po-e-] – Din it. poematico. DOOM
poemátic adj. m., pl. poemátici; f. poemátică, pl. poemátice
poematice
POEMÁTIC, -Ă, poematici, -ce, adj. Care ține de poem, cu caracter de poem. [Pr.: po-e-] – Din it. poematico. DOOM
poemátic adj. m., pl. poemátici; f. poemátică, pl. poemátice
poematicei
POEMÁTIC, -Ă, poematici, -ce, adj. Care ține de poem, cu caracter de poem. [Pr.: po-e-] – Din it. poematico. DOOM
poemátic adj. m., pl. poemátici; f. poemátică, pl. poemátice
poematicele
POEMÁTIC, -Ă, poematici, -ce, adj. Care ține de poem, cu caracter de poem. [Pr.: po-e-] – Din it. poematico. DOOM
poemátic adj. m., pl. poemátici; f. poemátică, pl. poemátice
poematicelor
POEMÁTIC, -Ă, poematici, -ce, adj. Care ține de poem, cu caracter de poem. [Pr.: po-e-] – Din it. poematico. DOOM
poemátic adj. m., pl. poemátici; f. poemátică, pl. poemátice
poematici
POEMÁTIC, -Ă, poematici, -ce, adj. Care ține de poem, cu caracter de poem. [Pr.: po-e-] – Din it. poematico. DOOM
poemátic adj. m., pl. poemátici; f. poemátică, pl. poemátice
poematicii
POEMÁTIC, -Ă, poematici, -ce, adj. Care ține de poem, cu caracter de poem. [Pr.: po-e-] – Din it. poematico. DOOM
poemátic adj. m., pl. poemátici; f. poemátică, pl. poemátice
poematicilor
POEMÁTIC, -Ă, poematici, -ce, adj. Care ține de poem, cu caracter de poem. [Pr.: po-e-] – Din it. poematico. DOOM
poemátic adj. m., pl. poemátici; f. poemátică, pl. poemátice
poematicul
POEMÁTIC, -Ă, poematici, -ce, adj. Care ține de poem, cu caracter de poem. [Pr.: po-e-] – Din it. poematico. DOOM
poemátic adj. m., pl. poemátici; f. poemátică, pl. poemátice
poematicului
POEMÁTIC, -Ă, poematici, -ce, adj. Care ține de poem, cu caracter de poem. [Pr.: po-e-] – Din it. poematico. DOOM
poemátic adj. m., pl. poemátici; f. poemátică, pl. poemátice
poeme
POEM, poeme, s. n. 1. (Adesea fig.) Specie a poeziei epice, de întindere relativ mare, cu caracter eroic, filosofic, istoric, mitologic, legendar etc. ♦ Poem în proză = specie a prozei literare aparținând genului liric, cultivată din a doua jumătate a sec. XIX. Poem dramatic = scriere dramatică în versuri sau cu caracter poetic. 4 Mică piesă muzicală instrumentală, vocală sau vocal-simfonică de construcție liberă, cu caracter liric sau liric-narativ. ♦ Poem simfonic = lucrare amplă pentru orchestră, având de obicei un conținut programatic. [Var.: poemă s. f.] – Din ngr. poiima, fr. poeme, lat. poema. DOOM
poém s. n., pl. poéme
poemele
POEM, poeme, s. n. 1. (Adesea fig.) Specie a poeziei epice, de întindere relativ mare, cu caracter eroic, filosofic, istoric, mitologic, legendar etc. ♦ Poem în proză = specie a prozei literare aparținând genului liric, cultivată din a doua jumătate a sec. XIX. Poem dramatic = scriere dramatică în versuri sau cu caracter poetic. 4 Mică piesă muzicală instrumentală, vocală sau vocal-simfonică de construcție liberă, cu caracter liric sau liric-narativ. ♦ Poem simfonic = lucrare amplă pentru orchestră, având de obicei un conținut programatic. [Var.: poemă s. f.] – Din ngr. poiima, fr. poeme, lat. poema. DOOM
poém s. n., pl. poéme
poemelor
POEM, poeme, s. n. 1. (Adesea fig.) Specie a poeziei epice, de întindere relativ mare, cu caracter eroic, filosofic, istoric, mitologic, legendar etc. ♦ Poem în proză = specie a prozei literare aparținând genului liric, cultivată din a doua jumătate a sec. XIX. Poem dramatic = scriere dramatică în versuri sau cu caracter poetic. 4 Mică piesă muzicală instrumentală, vocală sau vocal-simfonică de construcție liberă, cu caracter liric sau liric-narativ. ♦ Poem simfonic = lucrare amplă pentru orchestră, având de obicei un conținut programatic. [Var.: poemă s. f.] – Din ngr. poiima, fr. poeme, lat. poema. DOOM
poém s. n., pl. poéme
poemul
POEM, poeme, s. n. 1. (Adesea fig.) Specie a poeziei epice, de întindere relativ mare, cu caracter eroic, filosofic, istoric, mitologic, legendar etc. ♦ Poem în proză = specie a prozei literare aparținând genului liric, cultivată din a doua jumătate a sec. XIX. Poem dramatic = scriere dramatică în versuri sau cu caracter poetic. 4 Mică piesă muzicală instrumentală, vocală sau vocal-simfonică de construcție liberă, cu caracter liric sau liric-narativ. ♦ Poem simfonic = lucrare amplă pentru orchestră, având de obicei un conținut programatic. [Var.: poemă s. f.] – Din ngr. poiima, fr. poeme, lat. poema. DOOM
poém s. n., pl. poéme
poemului
POEM, poeme, s. n. 1. (Adesea fig.) Specie a poeziei epice, de întindere relativ mare, cu caracter eroic, filosofic, istoric, mitologic, legendar etc. ♦ Poem în proză = specie a prozei literare aparținând genului liric, cultivată din a doua jumătate a sec. XIX. Poem dramatic = scriere dramatică în versuri sau cu caracter poetic. 4 Mică piesă muzicală instrumentală, vocală sau vocal-simfonică de construcție liberă, cu caracter liric sau liric-narativ. ♦ Poem simfonic = lucrare amplă pentru orchestră, având de obicei un conținut programatic. [Var.: poemă s. f.] – Din ngr. poiima, fr. poeme, lat. poema. DOOM
poém s. n., pl. poéme
poemă
POEM, poeme, s. n. 1. (Adesea fig.) Specie a poeziei epice, de întindere relativ mare, cu caracter eroic, filosofic, istoric, mitologic, legendar etc. ♦ Poem în proză = specie a prozei literare aparținând genului liric, cultivată din a doua jumătate a sec. XIX. Poem dramatic = scriere dramatică în versuri sau cu caracter poetic. 4 Mică piesă muzicală instrumentală, vocală sau vocal-simfonică de construcție liberă, cu caracter liric sau liric-narativ. ♦ Poem simfonic = lucrare amplă pentru orchestră, având de obicei un conținut programatic. [Var.: poemă s. f.] – Din ngr. poiima, fr. poeme, lat. poema. DOOM
poém s. n., pl. poéme
poephagus
IAC, iaci, s. m. Mamifer rumegător din Tibet, mai mic decât bivolul, cu corpul masiv, acoperit de păr lung de culoare brună și cu o cocoașă pe ceafă (Poephagus grunniens). – Din fr. yack.
poet
POÉT, -Ă, poeți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care creează poezii, autor de poezii. 2. Persoană înzestrată cu imaginație și sensibilitate de poet (1). – Din ngr. poiitís, lat., it. poeta, fr. poète. DOOM
poétă s. f., g.-d. art. poétei; pl. poéte
poeta
POÉT, -Ă, poeți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care creează poezii, autor de poezii. 2. Persoană înzestrată cu imaginație și sensibilitate de poet (1). – Din ngr. poiitís, lat., it. poeta, fr. poète. DOOM
poétă s. f., g.-d. art. poétei; pl. poéte
poetard
POETÁRD, poetarzi, s. m. (Livr.) Poetaș. [Pr.: po-e-] – Poet + suf. -ard. DOOM
poetárd (livr.) s. m., pl. poetárzi
poetardul
POETÁRD, poetarzi, s. m. (Livr.) Poetaș. [Pr.: po-e-] – Poet + suf. -ard. DOOM
poetárd (livr.) s. m., pl. poetárzi
poetardului
POETÁRD, poetarzi, s. m. (Livr.) Poetaș. [Pr.: po-e-] – Poet + suf. -ard. DOOM
poetárd (livr.) s. m., pl. poetárzi
poetarzi
POETÁRD, poetarzi, s. m. (Livr.) Poetaș. [Pr.: po-e-] – Poet + suf. -ard. DOOM
poetárd (livr.) s. m., pl. poetárzi
poetarzii
POETÁRD, poetarzi, s. m. (Livr.) Poetaș. [Pr.: po-e-] – Poet + suf. -ard. DOOM
poetárd (livr.) s. m., pl. poetárzi
poetarzilor
POETÁRD, poetarzi, s. m. (Livr.) Poetaș. [Pr.: po-e-] – Poet + suf. -ard. DOOM
poetárd (livr.) s. m., pl. poetárzi
poetastru
POETÁSTRU, poetaștri, s. m. (Livr.) Poetaș. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétastre, it. poetastro. DOOM
poetástru (livr.) s. m., art. poetástrul; pl. poetáștri, art. poetáștrii
poetastrul
POETÁSTRU, poetaștri, s. m. (Livr.) Poetaș. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétastre, it. poetastro. DOOM
poetástru (livr.) s. m., art. poetástrul; pl. poetáștri, art. poetáștrii
poetastrului
POETÁSTRU, poetaștri, s. m. (Livr.) Poetaș. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétastre, it. poetastro. DOOM
poetástru (livr.) s. m., art. poetástrul; pl. poetáștri, art. poetáștrii
poetaș
POETÁȘ, poetași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui poet; (depr.) poet mediocru, lipsit de talent; poetastru, poetard. [Pr.: po-e-] – Poet + suf. -aș. DOOM
poetáș (rar) s. m., pl. poetáși
poetași
POETÁȘ, poetași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui poet; (depr.) poet mediocru, lipsit de talent; poetastru, poetard. [Pr.: po-e-] – Poet + suf. -aș. DOOM
poetáș (rar) s. m., pl. poetáși
poetașii
POETÁȘ, poetași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui poet; (depr.) poet mediocru, lipsit de talent; poetastru, poetard. [Pr.: po-e-] – Poet + suf. -aș. DOOM
poetáș (rar) s. m., pl. poetáși
poetașilor
POETÁȘ, poetași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui poet; (depr.) poet mediocru, lipsit de talent; poetastru, poetard. [Pr.: po-e-] – Poet + suf. -aș. DOOM
poetáș (rar) s. m., pl. poetáși
poetaștri
POETÁSTRU, poetaștri, s. m. (Livr.) Poetaș. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétastre, it. poetastro. DOOM
poetástru (livr.) s. m., art. poetástrul; pl. poetáștri, art. poetáștrii
poetaștrii
POETÁSTRU, poetaștri, s. m. (Livr.) Poetaș. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétastre, it. poetastro. DOOM
poetástru (livr.) s. m., art. poetástrul; pl. poetáștri, art. poetáștrii
poetaștrilor
POETÁSTRU, poetaștri, s. m. (Livr.) Poetaș. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétastre, it. poetastro. DOOM
poetástru (livr.) s. m., art. poetástrul; pl. poetáștri, art. poetáștrii
poetașul
POETÁȘ, poetași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui poet; (depr.) poet mediocru, lipsit de talent; poetastru, poetard. [Pr.: po-e-] – Poet + suf. -aș. DOOM
poetáș (rar) s. m., pl. poetáși
poetașului
POETÁȘ, poetași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui poet; (depr.) poet mediocru, lipsit de talent; poetastru, poetard. [Pr.: po-e-] – Poet + suf. -aș. DOOM
poetáș (rar) s. m., pl. poetáși
poete
POÉT, -Ă, poeți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care creează poezii, autor de poezii. 2. Persoană înzestrată cu imaginație și sensibilitate de poet (1). – Din ngr. poiitís, lat., it. poeta, fr. poète. DOOM
poétă s. f., g.-d. art. poétei; pl. poéte
poetei
POÉT, -Ă, poeți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care creează poezii, autor de poezii. 2. Persoană înzestrată cu imaginație și sensibilitate de poet (1). – Din ngr. poiitís, lat., it. poeta, fr. poète. DOOM
poétă s. f., g.-d. art. poétei; pl. poéte
poetele
POÉT, -Ă, poeți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care creează poezii, autor de poezii. 2. Persoană înzestrată cu imaginație și sensibilitate de poet (1). – Din ngr. poiitís, lat., it. poeta, fr. poète. DOOM
poétă s. f., g.-d. art. poétei; pl. poéte
poetelor
POÉT, -Ă, poeți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care creează poezii, autor de poezii. 2. Persoană înzestrată cu imaginație și sensibilitate de poet (1). – Din ngr. poiitís, lat., it. poeta, fr. poète. DOOM
poétă s. f., g.-d. art. poétei; pl. poéte
poetesa
POETÉSĂ, poetese, s. f. (Livr.) Poetă. ♦ (Depr.) Poetă mediocră, lipsită de talent. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétesse. DOOM
poetésă (livr.) s. f., g.-d. art. poetései; pl. poetése
poetese
POETÉSĂ, poetese, s. f. (Livr.) Poetă. ♦ (Depr.) Poetă mediocră, lipsită de talent. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétesse. DOOM
poetésă (livr.) s. f., g.-d. art. poetései; pl. poetése
poetesei
POETÉSĂ, poetese, s. f. (Livr.) Poetă. ♦ (Depr.) Poetă mediocră, lipsită de talent. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétesse. DOOM
poetésă (livr.) s. f., g.-d. art. poetései; pl. poetése
poetesele
POETÉSĂ, poetese, s. f. (Livr.) Poetă. ♦ (Depr.) Poetă mediocră, lipsită de talent. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétesse. DOOM
poetésă (livr.) s. f., g.-d. art. poetései; pl. poetése
poeteselor
POETÉSĂ, poetese, s. f. (Livr.) Poetă. ♦ (Depr.) Poetă mediocră, lipsită de talent. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétesse. DOOM
poetésă (livr.) s. f., g.-d. art. poetései; pl. poetése
poetic
POÉTIC, -Ă, poetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet. 2. Adj. Fig. Care poate inspira pe poeți, demn de a fi motiv de inspirație; p. ext. impresionant, fermecător. 3. S. f. (Și adjectival, în sintagma artă poetică) Tratat despre creația poetică; ansamblu de reguli pentru alcătuirea unei opere literare; ramură a teoriei literaturii care se ocupă de creația poetică. 4. S. f. Ansamblu de forme și de principii poetice (1) caracteristice unei epoci sau unui curent literar; manieră poetică caracteristică unui poet. – Din ngr. poiitilós, poiitikí, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poétique. DOOM
poétic adj. m., pl. poétici; f. poétică, pl. poétice
poetica
POÉTIC, -Ă, poetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet. 2. Adj. Fig. Care poate inspira pe poeți, demn de a fi motiv de inspirație; p. ext. impresionant, fermecător. 3. S. f. (Și adjectival, în sintagma artă poetică) Tratat despre creația poetică; ansamblu de reguli pentru alcătuirea unei opere literare; ramură a teoriei literaturii care se ocupă de creația poetică. 4. S. f. Ansamblu de forme și de principii poetice (1) caracteristice unei epoci sau unui curent literar; manieră poetică caracteristică unui poet. – Din ngr. poiitilós, poiitikí, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poétique. DOOM
poétic adj. m., pl. poétici; f. poétică, pl. poétice
poetica
POÉTIC, -Ă, poetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet. 2. Adj. Fig. Care poate inspira pe poeți, demn de a fi motiv de inspirație; p. ext. impresionant, fermecător. 3. S. f. (Și adjectival, în sintagma artă poetică) Tratat despre creația poetică; ansamblu de reguli pentru alcătuirea unei opere literare; ramură a teoriei literaturii care se ocupă de creația poetică. 4. S. f. Ansamblu de forme și de principii poetice (1) caracteristice unei epoci sau unui curent literar; manieră poetică caracteristică unui poet. – Din ngr. poiitilós, poiitikí, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poétique. DOOM
poétică s. f., g.-d. art. poéticii
poetice
POÉTIC, -Ă, poetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet. 2. Adj. Fig. Care poate inspira pe poeți, demn de a fi motiv de inspirație; p. ext. impresionant, fermecător. 3. S. f. (Și adjectival, în sintagma artă poetică) Tratat despre creația poetică; ansamblu de reguli pentru alcătuirea unei opere literare; ramură a teoriei literaturii care se ocupă de creația poetică. 4. S. f. Ansamblu de forme și de principii poetice (1) caracteristice unei epoci sau unui curent literar; manieră poetică caracteristică unui poet. – Din ngr. poiitilós, poiitikí, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poétique. DOOM
poétic adj. m., pl. poétici; f. poétică, pl. poétice
poeticei
POÉTIC, -Ă, poetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet. 2. Adj. Fig. Care poate inspira pe poeți, demn de a fi motiv de inspirație; p. ext. impresionant, fermecător. 3. S. f. (Și adjectival, în sintagma artă poetică) Tratat despre creația poetică; ansamblu de reguli pentru alcătuirea unei opere literare; ramură a teoriei literaturii care se ocupă de creația poetică. 4. S. f. Ansamblu de forme și de principii poetice (1) caracteristice unei epoci sau unui curent literar; manieră poetică caracteristică unui poet. – Din ngr. poiitilós, poiitikí, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poétique. DOOM
poétic adj. m., pl. poétici; f. poétică, pl. poétice
poeticele
POÉTIC, -Ă, poetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet. 2. Adj. Fig. Care poate inspira pe poeți, demn de a fi motiv de inspirație; p. ext. impresionant, fermecător. 3. S. f. (Și adjectival, în sintagma artă poetică) Tratat despre creația poetică; ansamblu de reguli pentru alcătuirea unei opere literare; ramură a teoriei literaturii care se ocupă de creația poetică. 4. S. f. Ansamblu de forme și de principii poetice (1) caracteristice unei epoci sau unui curent literar; manieră poetică caracteristică unui poet. – Din ngr. poiitilós, poiitikí, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poétique. DOOM
poétic adj. m., pl. poétici; f. poétică, pl. poétice
poeticelor
POÉTIC, -Ă, poetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet. 2. Adj. Fig. Care poate inspira pe poeți, demn de a fi motiv de inspirație; p. ext. impresionant, fermecător. 3. S. f. (Și adjectival, în sintagma artă poetică) Tratat despre creația poetică; ansamblu de reguli pentru alcătuirea unei opere literare; ramură a teoriei literaturii care se ocupă de creația poetică. 4. S. f. Ansamblu de forme și de principii poetice (1) caracteristice unei epoci sau unui curent literar; manieră poetică caracteristică unui poet. – Din ngr. poiitilós, poiitikí, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poétique. DOOM
poétic adj. m., pl. poétici; f. poétică, pl. poétice
poetici
POÉTIC, -Ă, poetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet. 2. Adj. Fig. Care poate inspira pe poeți, demn de a fi motiv de inspirație; p. ext. impresionant, fermecător. 3. S. f. (Și adjectival, în sintagma artă poetică) Tratat despre creația poetică; ansamblu de reguli pentru alcătuirea unei opere literare; ramură a teoriei literaturii care se ocupă de creația poetică. 4. S. f. Ansamblu de forme și de principii poetice (1) caracteristice unei epoci sau unui curent literar; manieră poetică caracteristică unui poet. – Din ngr. poiitilós, poiitikí, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poétique. DOOM
poétic adj. m., pl. poétici; f. poétică, pl. poétice
poetici
POÉTIC, -Ă, poetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet. 2. Adj. Fig. Care poate inspira pe poeți, demn de a fi motiv de inspirație; p. ext. impresionant, fermecător. 3. S. f. (Și adjectival, în sintagma artă poetică) Tratat despre creația poetică; ansamblu de reguli pentru alcătuirea unei opere literare; ramură a teoriei literaturii care se ocupă de creația poetică. 4. S. f. Ansamblu de forme și de principii poetice (1) caracteristice unei epoci sau unui curent literar; manieră poetică caracteristică unui poet. – Din ngr. poiitilós, poiitikí, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poétique. DOOM
poétică s. f., g.-d. art. poéticii
poeticii
POÉTIC, -Ă, poetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet. 2. Adj. Fig. Care poate inspira pe poeți, demn de a fi motiv de inspirație; p. ext. impresionant, fermecător. 3. S. f. (Și adjectival, în sintagma artă poetică) Tratat despre creația poetică; ansamblu de reguli pentru alcătuirea unei opere literare; ramură a teoriei literaturii care se ocupă de creația poetică. 4. S. f. Ansamblu de forme și de principii poetice (1) caracteristice unei epoci sau unui curent literar; manieră poetică caracteristică unui poet. – Din ngr. poiitilós, poiitikí, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poétique. DOOM
poétic adj. m., pl. poétici; f. poétică, pl. poétice
poeticii
POÉTIC, -Ă, poetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet. 2. Adj. Fig. Care poate inspira pe poeți, demn de a fi motiv de inspirație; p. ext. impresionant, fermecător. 3. S. f. (Și adjectival, în sintagma artă poetică) Tratat despre creația poetică; ansamblu de reguli pentru alcătuirea unei opere literare; ramură a teoriei literaturii care se ocupă de creația poetică. 4. S. f. Ansamblu de forme și de principii poetice (1) caracteristice unei epoci sau unui curent literar; manieră poetică caracteristică unui poet. – Din ngr. poiitilós, poiitikí, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poétique. DOOM
poétică s. f., g.-d. art. poéticii
poeticile
POÉTIC, -Ă, poetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet. 2. Adj. Fig. Care poate inspira pe poeți, demn de a fi motiv de inspirație; p. ext. impresionant, fermecător. 3. S. f. (Și adjectival, în sintagma artă poetică) Tratat despre creația poetică; ansamblu de reguli pentru alcătuirea unei opere literare; ramură a teoriei literaturii care se ocupă de creația poetică. 4. S. f. Ansamblu de forme și de principii poetice (1) caracteristice unei epoci sau unui curent literar; manieră poetică caracteristică unui poet. – Din ngr. poiitilós, poiitikí, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poétique. DOOM
poétică s. f., g.-d. art. poéticii
poeticilor
POÉTIC, -Ă, poetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet. 2. Adj. Fig. Care poate inspira pe poeți, demn de a fi motiv de inspirație; p. ext. impresionant, fermecător. 3. S. f. (Și adjectival, în sintagma artă poetică) Tratat despre creația poetică; ansamblu de reguli pentru alcătuirea unei opere literare; ramură a teoriei literaturii care se ocupă de creația poetică. 4. S. f. Ansamblu de forme și de principii poetice (1) caracteristice unei epoci sau unui curent literar; manieră poetică caracteristică unui poet. – Din ngr. poiitilós, poiitikí, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poétique. DOOM
poétic adj. m., pl. poétici; f. poétică, pl. poétice
poeticilor
POÉTIC, -Ă, poetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet. 2. Adj. Fig. Care poate inspira pe poeți, demn de a fi motiv de inspirație; p. ext. impresionant, fermecător. 3. S. f. (Și adjectival, în sintagma artă poetică) Tratat despre creația poetică; ansamblu de reguli pentru alcătuirea unei opere literare; ramură a teoriei literaturii care se ocupă de creația poetică. 4. S. f. Ansamblu de forme și de principii poetice (1) caracteristice unei epoci sau unui curent literar; manieră poetică caracteristică unui poet. – Din ngr. poiitilós, poiitikí, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poétique. DOOM
poétică s. f., g.-d. art. poéticii
poeticul
POÉTIC, -Ă, poetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet. 2. Adj. Fig. Care poate inspira pe poeți, demn de a fi motiv de inspirație; p. ext. impresionant, fermecător. 3. S. f. (Și adjectival, în sintagma artă poetică) Tratat despre creația poetică; ansamblu de reguli pentru alcătuirea unei opere literare; ramură a teoriei literaturii care se ocupă de creația poetică. 4. S. f. Ansamblu de forme și de principii poetice (1) caracteristice unei epoci sau unui curent literar; manieră poetică caracteristică unui poet. – Din ngr. poiitilós, poiitikí, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poétique. DOOM
poétic adj. m., pl. poétici; f. poétică, pl. poétice
poeticului
POÉTIC, -Ă, poetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet. 2. Adj. Fig. Care poate inspira pe poeți, demn de a fi motiv de inspirație; p. ext. impresionant, fermecător. 3. S. f. (Și adjectival, în sintagma artă poetică) Tratat despre creația poetică; ansamblu de reguli pentru alcătuirea unei opere literare; ramură a teoriei literaturii care se ocupă de creația poetică. 4. S. f. Ansamblu de forme și de principii poetice (1) caracteristice unei epoci sau unui curent literar; manieră poetică caracteristică unui poet. – Din ngr. poiitilós, poiitikí, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poétique. DOOM
poétic adj. m., pl. poétici; f. poétică, pl. poétice
poetiza
POETIZÁ, poetizez, vb. I. Tranz. A da unui fapt, unui eveniment, unei idei etc. caracter poetic; a înfrumuseța, a idealiza. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétiser. DOOM
poetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 poetizeáză
poetizai
POETIZÁ, poetizez, vb. I. Tranz. A da unui fapt, unui eveniment, unei idei etc. caracter poetic; a înfrumuseța, a idealiza. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétiser. DOOM
poetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 poetizeáză
poetizam
POETIZÁ, poetizez, vb. I. Tranz. A da unui fapt, unui eveniment, unei idei etc. caracter poetic; a înfrumuseța, a idealiza. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétiser. DOOM
poetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 poetizeáză
poetizant
POETIZÁNT, -Ă, poetizanți, -te, adj. (Rar) Care are trăsături poetice; care poetizează. [Pr.: po-e-] – Poetiza + suf. -ant. DOOM
poetizánt (rar) adj. m., pl. poetizánți; f. poetizántă, pl. poetizánte
poetizanta
POETIZÁNT, -Ă, poetizanți, -te, adj. (Rar) Care are trăsături poetice; care poetizează. [Pr.: po-e-] – Poetiza + suf. -ant. DOOM
poetizánt (rar) adj. m., pl. poetizánți; f. poetizántă, pl. poetizánte
poetizante
POETIZÁNT, -Ă, poetizanți, -te, adj. (Rar) Care are trăsături poetice; care poetizează. [Pr.: po-e-] – Poetiza + suf. -ant. DOOM
poetizánt (rar) adj. m., pl. poetizánți; f. poetizántă, pl. poetizánte
poetizantei
POETIZÁNT, -Ă, poetizanți, -te, adj. (Rar) Care are trăsături poetice; care poetizează. [Pr.: po-e-] – Poetiza + suf. -ant. DOOM
poetizánt (rar) adj. m., pl. poetizánți; f. poetizántă, pl. poetizánte
poetizantele
POETIZÁNT, -Ă, poetizanți, -te, adj. (Rar) Care are trăsături poetice; care poetizează. [Pr.: po-e-] – Poetiza + suf. -ant. DOOM
poetizánt (rar) adj. m., pl. poetizánți; f. poetizántă, pl. poetizánte
poetizantelor
POETIZÁNT, -Ă, poetizanți, -te, adj. (Rar) Care are trăsături poetice; care poetizează. [Pr.: po-e-] – Poetiza + suf. -ant. DOOM
poetizánt (rar) adj. m., pl. poetizánți; f. poetizántă, pl. poetizánte
poetizantul
POETIZÁNT, -Ă, poetizanți, -te, adj. (Rar) Care are trăsături poetice; care poetizează. [Pr.: po-e-] – Poetiza + suf. -ant. DOOM
poetizánt (rar) adj. m., pl. poetizánți; f. poetizántă, pl. poetizánte
poetizantului
POETIZÁNT, -Ă, poetizanți, -te, adj. (Rar) Care are trăsături poetice; care poetizează. [Pr.: po-e-] – Poetiza + suf. -ant. DOOM
poetizánt (rar) adj. m., pl. poetizánți; f. poetizántă, pl. poetizánte
poetizanți
POETIZÁNT, -Ă, poetizanți, -te, adj. (Rar) Care are trăsături poetice; care poetizează. [Pr.: po-e-] – Poetiza + suf. -ant. DOOM
poetizánt (rar) adj. m., pl. poetizánți; f. poetizántă, pl. poetizánte
poetizanții
POETIZÁNT, -Ă, poetizanți, -te, adj. (Rar) Care are trăsături poetice; care poetizează. [Pr.: po-e-] – Poetiza + suf. -ant. DOOM
poetizánt (rar) adj. m., pl. poetizánți; f. poetizántă, pl. poetizánte
poetizanților
POETIZÁNT, -Ă, poetizanți, -te, adj. (Rar) Care are trăsături poetice; care poetizează. [Pr.: po-e-] – Poetiza + suf. -ant. DOOM
poetizánt (rar) adj. m., pl. poetizánți; f. poetizántă, pl. poetizánte
poetizare
POETIZÁ, poetizez, vb. I. Tranz. A da unui fapt, unui eveniment, unei idei etc. caracter poetic; a înfrumuseța, a idealiza. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétiser. DOOM
poetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 poetizeáză
poetizare
POETIZÁRE s. f. Acțiunea de a poetiza și rezultatul ei; idealizare. [Pr.: po-e-] – V. poetiza. DOOM
poetizáre s. f., g.-d. art. poetizắrii
poetizarea
POETIZÁRE s. f. Acțiunea de a poetiza și rezultatul ei; idealizare. [Pr.: po-e-] – V. poetiza. DOOM
poetizáre s. f., g.-d. art. poetizắrii
poetizară
POETIZÁ, poetizez, vb. I. Tranz. A da unui fapt, unui eveniment, unei idei etc. caracter poetic; a înfrumuseța, a idealiza. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétiser. DOOM
poetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 poetizeáză
poetizarăm
POETIZÁ, poetizez, vb. I. Tranz. A da unui fapt, unui eveniment, unei idei etc. caracter poetic; a înfrumuseța, a idealiza. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétiser. DOOM
poetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 poetizeáză
poetizarăți
POETIZÁ, poetizez, vb. I. Tranz. A da unui fapt, unui eveniment, unei idei etc. caracter poetic; a înfrumuseța, a idealiza. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétiser. DOOM
poetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 poetizeáză
poetizase
POETIZÁ, poetizez, vb. I. Tranz. A da unui fapt, unui eveniment, unei idei etc. caracter poetic; a înfrumuseța, a idealiza. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétiser. DOOM
poetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 poetizeáză
poetizasem
POETIZÁ, poetizez, vb. I. Tranz. A da unui fapt, unui eveniment, unei idei etc. caracter poetic; a înfrumuseța, a idealiza. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétiser. DOOM
poetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 poetizeáză
poetizaseră
POETIZÁ, poetizez, vb. I. Tranz. A da unui fapt, unui eveniment, unei idei etc. caracter poetic; a înfrumuseța, a idealiza. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétiser. DOOM
poetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 poetizeáză
poetizaserăm
POETIZÁ, poetizez, vb. I. Tranz. A da unui fapt, unui eveniment, unei idei etc. caracter poetic; a înfrumuseța, a idealiza. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétiser. DOOM
poetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 poetizeáză
poetizaserăți
POETIZÁ, poetizez, vb. I. Tranz. A da unui fapt, unui eveniment, unei idei etc. caracter poetic; a înfrumuseța, a idealiza. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétiser. DOOM
poetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 poetizeáză
poetizaseși
POETIZÁ, poetizez, vb. I. Tranz. A da unui fapt, unui eveniment, unei idei etc. caracter poetic; a înfrumuseța, a idealiza. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétiser. DOOM
poetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 poetizeáză
poetizaseți
POETIZÁ, poetizez, vb. I. Tranz. A da unui fapt, unui eveniment, unei idei etc. caracter poetic; a înfrumuseța, a idealiza. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétiser. DOOM
poetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 poetizeáză
poetizat
POETIZÁ, poetizez, vb. I. Tranz. A da unui fapt, unui eveniment, unei idei etc. caracter poetic; a înfrumuseța, a idealiza. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétiser. DOOM
poetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 poetizeáză
poetizat
POETIZÁ, poetizez, vb. I. Tranz. A da unui fapt, unui eveniment, unei idei etc. caracter poetic; a înfrumuseța, a idealiza. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétiser.
poetizau
POETIZÁ, poetizez, vb. I. Tranz. A da unui fapt, unui eveniment, unei idei etc. caracter poetic; a înfrumuseța, a idealiza. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétiser. DOOM
poetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 poetizeáză
poetizași
POETIZÁ, poetizez, vb. I. Tranz. A da unui fapt, unui eveniment, unei idei etc. caracter poetic; a înfrumuseța, a idealiza. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétiser. DOOM
poetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 poetizeáză
poetizați
POETIZÁ, poetizez, vb. I. Tranz. A da unui fapt, unui eveniment, unei idei etc. caracter poetic; a înfrumuseța, a idealiza. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétiser. DOOM
poetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 poetizeáză
poetizează
POETIZÁ, poetizez, vb. I. Tranz. A da unui fapt, unui eveniment, unei idei etc. caracter poetic; a înfrumuseța, a idealiza. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétiser. DOOM
poetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 poetizeáză
poetizez
POETIZÁ, poetizez, vb. I. Tranz. A da unui fapt, unui eveniment, unei idei etc. caracter poetic; a înfrumuseța, a idealiza. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétiser. DOOM
poetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 poetizeáză
poetizeze
POETIZÁ, poetizez, vb. I. Tranz. A da unui fapt, unui eveniment, unei idei etc. caracter poetic; a înfrumuseța, a idealiza. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétiser. DOOM
poetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 poetizeáză
poetizezi
POETIZÁ, poetizez, vb. I. Tranz. A da unui fapt, unui eveniment, unei idei etc. caracter poetic; a înfrumuseța, a idealiza. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétiser. DOOM
poetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 poetizeáză
poetizând
POETIZÁ, poetizez, vb. I. Tranz. A da unui fapt, unui eveniment, unei idei etc. caracter poetic; a înfrumuseța, a idealiza. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétiser. DOOM
poetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 poetizeáză
poetizînd
POETIZÁ, poetizez, vb. I. Tranz. A da unui fapt, unui eveniment, unei idei etc. caracter poetic; a înfrumuseța, a idealiza. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétiser. DOOM
poetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 poetizeáză
poetizări
POETIZÁRE s. f. Acțiunea de a poetiza și rezultatul ei; idealizare. [Pr.: po-e-] – V. poetiza. DOOM
poetizáre s. f., g.-d. art. poetizắrii
poetizării
POETIZÁRE s. f. Acțiunea de a poetiza și rezultatul ei; idealizare. [Pr.: po-e-] – V. poetiza. DOOM
poetizáre s. f., g.-d. art. poetizắrii
poetizările
POETIZÁRE s. f. Acțiunea de a poetiza și rezultatul ei; idealizare. [Pr.: po-e-] – V. poetiza. DOOM
poetizáre s. f., g.-d. art. poetizắrii
poetizărilor
POETIZÁRE s. f. Acțiunea de a poetiza și rezultatul ei; idealizare. [Pr.: po-e-] – V. poetiza. DOOM
poetizáre s. f., g.-d. art. poetizắrii
poetul
POÉT, -Ă, poeți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care creează poezii, autor de poezii. 2. Persoană înzestrată cu imaginație și sensibilitate de poet (1). – Din ngr. poiitís, lat., it. poeta, fr. poète. DOOM
poétă s. f., g.-d. art. poétei; pl. poéte
poetului
POÉT, -Ă, poeți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care creează poezii, autor de poezii. 2. Persoană înzestrată cu imaginație și sensibilitate de poet (1). – Din ngr. poiitís, lat., it. poeta, fr. poète. DOOM
poétă s. f., g.-d. art. poétei; pl. poéte
poezea
POEZEÁ, poezele, s. f. (Fam.) Poezioară. [Pr.: po-e-] – Poezie + suf. -ea. DOOM
poezeá (fam.) s. f., art. poezeáua, g.-d. art. poezélei; pl. poezéle, art. poezélele
poezeaua
POEZEÁ, poezele, s. f. (Fam.) Poezioară. [Pr.: po-e-] – Poezie + suf. -ea. DOOM
poezeá (fam.) s. f., art. poezeáua, g.-d. art. poezélei; pl. poezéle, art. poezélele
poezele
POEZEÁ, poezele, s. f. (Fam.) Poezioară. [Pr.: po-e-] – Poezie + suf. -ea. DOOM
poezeá (fam.) s. f., art. poezeáua, g.-d. art. poezélei; pl. poezéle, art. poezélele
poezelei
POEZEÁ, poezele, s. f. (Fam.) Poezioară. [Pr.: po-e-] – Poezie + suf. -ea. DOOM
poezeá (fam.) s. f., art. poezeáua, g.-d. art. poezélei; pl. poezéle, art. poezélele
poezelele
POEZEÁ, poezele, s. f. (Fam.) Poezioară. [Pr.: po-e-] – Poezie + suf. -ea. DOOM
poezeá (fam.) s. f., art. poezeáua, g.-d. art. poezélei; pl. poezéle, art. poezélele
poezelelor
POEZEÁ, poezele, s. f. (Fam.) Poezioară. [Pr.: po-e-] – Poezie + suf. -ea. DOOM
poezeá (fam.) s. f., art. poezeáua, g.-d. art. poezélei; pl. poezéle, art. poezélele
poezia
POEZÍE, poezii, s. f. 1. Modalitate a literaturii care exprimă mesajul artistic cu ajutorul imaginilor expresive, al unui limbaj concentrat, al afectivității, al rimei, al ritmului etc.; (concr.) creație literară în versuri. ♦ Totalitatea compozițiilor în versuri ale unui poet, ale unui curent literar, ale unui popor etc. 2. Fig. Caracter poetic al unei opere literare, al unui peisaj, al unei situații; farmec, frumusețe, încântare. [Pr.: po-e-] – Din fr. poésie. DOOM
poezíe s. f., art. poezía, g.-d. art. poezíei; pl. poezíi, art. poezíile
poezie
POEZÍE, poezii, s. f. 1. Modalitate a literaturii care exprimă mesajul artistic cu ajutorul imaginilor expresive, al unui limbaj concentrat, al afectivității, al rimei, al ritmului etc.; (concr.) creație literară în versuri. ♦ Totalitatea compozițiilor în versuri ale unui poet, ale unui curent literar, ale unui popor etc. 2. Fig. Caracter poetic al unei opere literare, al unui peisaj, al unei situații; farmec, frumusețe, încântare. [Pr.: po-e-] – Din fr. poésie. DOOM
poezíe s. f., art. poezía, g.-d. art. poezíei; pl. poezíi, art. poezíile
poeziei
POEZÍE, poezii, s. f. 1. Modalitate a literaturii care exprimă mesajul artistic cu ajutorul imaginilor expresive, al unui limbaj concentrat, al afectivității, al rimei, al ritmului etc.; (concr.) creație literară în versuri. ♦ Totalitatea compozițiilor în versuri ale unui poet, ale unui curent literar, ale unui popor etc. 2. Fig. Caracter poetic al unei opere literare, al unui peisaj, al unei situații; farmec, frumusețe, încântare. [Pr.: po-e-] – Din fr. poésie. DOOM
poezíe s. f., art. poezía, g.-d. art. poezíei; pl. poezíi, art. poezíile
poezii
POEZÍE, poezii, s. f. 1. Modalitate a literaturii care exprimă mesajul artistic cu ajutorul imaginilor expresive, al unui limbaj concentrat, al afectivității, al rimei, al ritmului etc.; (concr.) creație literară în versuri. ♦ Totalitatea compozițiilor în versuri ale unui poet, ale unui curent literar, ale unui popor etc. 2. Fig. Caracter poetic al unei opere literare, al unui peisaj, al unei situații; farmec, frumusețe, încântare. [Pr.: po-e-] – Din fr. poésie. DOOM
poezíe s. f., art. poezía, g.-d. art. poezíei; pl. poezíi, art. poezíile
poeziile
POEZÍE, poezii, s. f. 1. Modalitate a literaturii care exprimă mesajul artistic cu ajutorul imaginilor expresive, al unui limbaj concentrat, al afectivității, al rimei, al ritmului etc.; (concr.) creație literară în versuri. ♦ Totalitatea compozițiilor în versuri ale unui poet, ale unui curent literar, ale unui popor etc. 2. Fig. Caracter poetic al unei opere literare, al unui peisaj, al unei situații; farmec, frumusețe, încântare. [Pr.: po-e-] – Din fr. poésie. DOOM
poezíe s. f., art. poezía, g.-d. art. poezíei; pl. poezíi, art. poezíile
poeziilor
POEZÍE, poezii, s. f. 1. Modalitate a literaturii care exprimă mesajul artistic cu ajutorul imaginilor expresive, al unui limbaj concentrat, al afectivității, al rimei, al ritmului etc.; (concr.) creație literară în versuri. ♦ Totalitatea compozițiilor în versuri ale unui poet, ale unui curent literar, ale unui popor etc. 2. Fig. Caracter poetic al unei opere literare, al unui peisaj, al unei situații; farmec, frumusețe, încântare. [Pr.: po-e-] – Din fr. poésie. DOOM
poezíe s. f., art. poezía, g.-d. art. poezíei; pl. poezíi, art. poezíile
poezioara
POEZIOÁRĂ, poezioare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui poezie; (depr.) poezie slabă, fără valoare; poezea. [Pr.: po-e-zi-oa-] – Poezie + suf. -ioară. DOOM
poezioáră (fam.) (-zi-oa-) s. f., g.-d. art. poezioárei; pl. poezioáre
poezioare
POEZIOÁRĂ, poezioare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui poezie; (depr.) poezie slabă, fără valoare; poezea. [Pr.: po-e-zi-oa-] – Poezie + suf. -ioară. DOOM
poezioáră (fam.) (-zi-oa-) s. f., g.-d. art. poezioárei; pl. poezioáre
poezioarei
POEZIOÁRĂ, poezioare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui poezie; (depr.) poezie slabă, fără valoare; poezea. [Pr.: po-e-zi-oa-] – Poezie + suf. -ioară. DOOM
poezioáră (fam.) (-zi-oa-) s. f., g.-d. art. poezioárei; pl. poezioáre
poezioarele
POEZIOÁRĂ, poezioare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui poezie; (depr.) poezie slabă, fără valoare; poezea. [Pr.: po-e-zi-oa-] – Poezie + suf. -ioară. DOOM
poezioáră (fam.) (-zi-oa-) s. f., g.-d. art. poezioárei; pl. poezioáre
poezioarelor
POEZIOÁRĂ, poezioare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui poezie; (depr.) poezie slabă, fără valoare; poezea. [Pr.: po-e-zi-oa-] – Poezie + suf. -ioară. DOOM
poezioáră (fam.) (-zi-oa-) s. f., g.-d. art. poezioárei; pl. poezioáre
poeză
-POIÉZĂ Element secund de compunere savantă cu semnificația „apariție”, „formare”. [Pron. -po-ie-. / < fr. -poïèse, cf. it. -poiesi].
poeți
POÉT, -Ă, poeți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care creează poezii, autor de poezii. 2. Persoană înzestrată cu imaginație și sensibilitate de poet (1). – Din ngr. poiitís, lat., it. poeta, fr. poète. DOOM
poétă s. f., g.-d. art. poétei; pl. poéte
poeții
POÉT, -Ă, poeți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care creează poezii, autor de poezii. 2. Persoană înzestrată cu imaginație și sensibilitate de poet (1). – Din ngr. poiitís, lat., it. poeta, fr. poète. DOOM
poétă s. f., g.-d. art. poétei; pl. poéte
poeților
POÉT, -Ă, poeți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care creează poezii, autor de poezii. 2. Persoană înzestrată cu imaginație și sensibilitate de poet (1). – Din ngr. poiitís, lat., it. poeta, fr. poète. DOOM
poétă s. f., g.-d. art. poétei; pl. poéte
pofală
POFÁLĂ s. f. v. pohfală. DOOM
!pohfálă (înv.) s. f., g.-d. art. pohfálei; pl. pohfále
pofida
POFÍDĂ, pofide, s. f. (Pop.) Ciudă, necaz. ◊ Loc. prep. În pofida cuiva (sau a ceva) = în ciuda, în necazul cuiva (sau a ceva). – Cf. pol. pochyba. DOOM
în pofída loc. prep.
pofide
POFÍDĂ, pofide, s. f. (Pop.) Ciudă, necaz. ◊ Loc. prep. În pofida cuiva (sau a ceva) = în ciuda, în necazul cuiva (sau a ceva). – Cf. pol. pochyba. DOOM
în pofída loc. prep.
pofidei
POFÍDĂ, pofide, s. f. (Pop.) Ciudă, necaz. ◊ Loc. prep. În pofida cuiva (sau a ceva) = în ciuda, în necazul cuiva (sau a ceva). – Cf. pol. pochyba. DOOM
în pofída loc. prep.
pofidele
POFÍDĂ, pofide, s. f. (Pop.) Ciudă, necaz. ◊ Loc. prep. În pofida cuiva (sau a ceva) = în ciuda, în necazul cuiva (sau a ceva). – Cf. pol. pochyba. DOOM
în pofída loc. prep.
pofidelor
POFÍDĂ, pofide, s. f. (Pop.) Ciudă, necaz. ◊ Loc. prep. În pofida cuiva (sau a ceva) = în ciuda, în necazul cuiva (sau a ceva). – Cf. pol. pochyba. DOOM
în pofída loc. prep.
pofil
PÓFIL, pofile, s. n. Curea de ham sau de șa care trece pe sub coada calului. – Din sb. povi. DOOM
pófil s. n., pl. pófile
pofil
pofíl (-luri), s. n. – Taftur. Sl. pochilŭ „încovoait”, contaminat cu sb., cr. povi „taftur”, de unde pofi, s. m. pl. (Trans., taftur). Explicația numai prin sb. (Cihac, II, 273; Tiktin) pare insuficientă fonetic. Cf. pocîltit, popi.
pofile
PÓFIL, pofile, s. n. Curea de ham sau de șa care trece pe sub coada calului. – Din sb. povi. DOOM
pófil s. n., pl. pófile
pofilele
PÓFIL, pofile, s. n. Curea de ham sau de șa care trece pe sub coada calului. – Din sb. povi. DOOM
pófil s. n., pl. pófile
pofilelor
PÓFIL, pofile, s. n. Curea de ham sau de șa care trece pe sub coada calului. – Din sb. povi. DOOM
pófil s. n., pl. pófile
pofilul
PÓFIL, pofile, s. n. Curea de ham sau de șa care trece pe sub coada calului. – Din sb. povi. DOOM
pófil s. n., pl. pófile
pofilului
PÓFIL, pofile, s. n. Curea de ham sau de șa care trece pe sub coada calului. – Din sb. povi. DOOM
pófil s. n., pl. pófile
pofta
PÓHTĂ s. f. v. poftă. DOOM
póftă s. f., g.-d. art. póftei; pl. pófte
poftalnic
POFTÁLNIC, -Ă, poftainici, -e, adj. (învechit, rar) Pofticios, lacom. Pre cînd gîndeam că si-o fi stîmpărat gîndurile celea preste fire de pof tainice... el iese cu altă poruncă și mai păgînă. RETEGANUL, P. V 52.
pofte
PÓHTĂ s. f. v. poftă. DOOM
póftă s. f., g.-d. art. póftei; pl. pófte
poftea
POFTÍ, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A dori puternic să obțină sau să se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. și reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. și pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). Poftiți, vă rog! 5. Tranz. A binevoi (să facă ceva, să se ducă undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. și reg.) pohtí vb. IV] – Din sl. pohotĕti. DOOM
poftí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftésc, imperf. 3 sg. pofteá; conj. prez. 3 să pofteáscă
pofteai
POFTÍ, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A dori puternic să obțină sau să se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. și reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. și pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). Poftiți, vă rog! 5. Tranz. A binevoi (să facă ceva, să se ducă undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. și reg.) pohtí vb. IV] – Din sl. pohotĕti. DOOM
poftí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftésc, imperf. 3 sg. pofteá; conj. prez. 3 să pofteáscă
pofteala
POFTEÁLĂ, pofteli, s. f. Faptul de a pofti; poftire. – Pofti + suf. -eală. DOOM
pofteálă s. f., g.-d. art. poftélii; pl. poftéli
pofteam
POFTÍ, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A dori puternic să obțină sau să se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. și reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. și pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). Poftiți, vă rog! 5. Tranz. A binevoi (să facă ceva, să se ducă undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. și reg.) pohtí vb. IV] – Din sl. pohotĕti. DOOM
poftí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftésc, imperf. 3 sg. pofteá; conj. prez. 3 să pofteáscă
poftească
POFTÍ, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A dori puternic să obțină sau să se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. și reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. și pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). Poftiți, vă rog! 5. Tranz. A binevoi (să facă ceva, să se ducă undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. și reg.) pohtí vb. IV] – Din sl. pohotĕti. DOOM
poftí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftésc, imperf. 3 sg. pofteá; conj. prez. 3 să pofteáscă
pofteau
POFTÍ, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A dori puternic să obțină sau să se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. și reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. și pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). Poftiți, vă rog! 5. Tranz. A binevoi (să facă ceva, să se ducă undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. și reg.) pohtí vb. IV] – Din sl. pohotĕti. DOOM
poftí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftésc, imperf. 3 sg. pofteá; conj. prez. 3 să pofteáscă
pofteați
POFTÍ, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A dori puternic să obțină sau să se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. și reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. și pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). Poftiți, vă rog! 5. Tranz. A binevoi (să facă ceva, să se ducă undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. și reg.) pohtí vb. IV] – Din sl. pohotĕti. DOOM
poftí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftésc, imperf. 3 sg. pofteá; conj. prez. 3 să pofteáscă
poftei
PÓHTĂ s. f. v. poftă. DOOM
póftă s. f., g.-d. art. póftei; pl. pófte
poftele
PÓHTĂ s. f. v. poftă. DOOM
póftă s. f., g.-d. art. póftei; pl. pófte
pofteli
POFTEÁLĂ, pofteli, s. f. Faptul de a pofti; poftire. – Pofti + suf. -eală. DOOM
pofteálă s. f., g.-d. art. poftélii; pl. poftéli
poftelii
POFTEÁLĂ, pofteli, s. f. Faptul de a pofti; poftire. – Pofti + suf. -eală. DOOM
pofteálă s. f., g.-d. art. poftélii; pl. poftéli
poftelile
POFTEÁLĂ, pofteli, s. f. Faptul de a pofti; poftire. – Pofti + suf. -eală. DOOM
pofteálă s. f., g.-d. art. poftélii; pl. poftéli
poftelilor
POFTEÁLĂ, pofteli, s. f. Faptul de a pofti; poftire. – Pofti + suf. -eală. DOOM
pofteálă s. f., g.-d. art. poftélii; pl. poftéli
poftelor
PÓHTĂ s. f. v. poftă. DOOM
póftă s. f., g.-d. art. póftei; pl. pófte
poftesc
POFTÍ, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A dori puternic să obțină sau să se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. și reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. și pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). Poftiți, vă rog! 5. Tranz. A binevoi (să facă ceva, să se ducă undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. și reg.) pohtí vb. IV] – Din sl. pohotĕti. DOOM
poftí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftésc, imperf. 3 sg. pofteá; conj. prez. 3 să pofteáscă
poftește
POFTÍ, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A dori puternic să obțină sau să se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. și reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. și pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). Poftiți, vă rog! 5. Tranz. A binevoi (să facă ceva, să se ducă undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. și reg.) pohtí vb. IV] – Din sl. pohotĕti. DOOM
poftí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftésc, imperf. 3 sg. pofteá; conj. prez. 3 să pofteáscă
poftești
POFTÍ, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A dori puternic să obțină sau să se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. și reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. și pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). Poftiți, vă rog! 5. Tranz. A binevoi (să facă ceva, să se ducă undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. și reg.) pohtí vb. IV] – Din sl. pohotĕti. DOOM
poftí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftésc, imperf. 3 sg. pofteá; conj. prez. 3 să pofteáscă
pofti
POFTÍ, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A dori puternic să obțină sau să se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. și reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. și pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). Poftiți, vă rog! 5. Tranz. A binevoi (să facă ceva, să se ducă undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. și reg.) pohtí vb. IV] – Din sl. pohotĕti. DOOM
poftí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftésc, imperf. 3 sg. pofteá; conj. prez. 3 să pofteáscă
pofticioasa
POFTICIÓS, -OÁSĂ, pofticioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care dorește puternic ceva; lacom, doritor; poftăreț. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă poftă, dorință, lăcomie. ♦ (Rar, despre mâncăruri, mirosuri etc.) Care ațâță pofta; apetisant. – Pofti + suf. -icios. DOOM
pofticiós adj. m., pl. pofticióși; f. pofticioásă, pl. pofticioáse
pofticioase
POFTICIÓS, -OÁSĂ, pofticioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care dorește puternic ceva; lacom, doritor; poftăreț. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă poftă, dorință, lăcomie. ♦ (Rar, despre mâncăruri, mirosuri etc.) Care ațâță pofta; apetisant. – Pofti + suf. -icios. DOOM
pofticiós adj. m., pl. pofticióși; f. pofticioásă, pl. pofticioáse
pofticioasei
POFTICIÓS, -OÁSĂ, pofticioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care dorește puternic ceva; lacom, doritor; poftăreț. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă poftă, dorință, lăcomie. ♦ (Rar, despre mâncăruri, mirosuri etc.) Care ațâță pofta; apetisant. – Pofti + suf. -icios. DOOM
pofticiós adj. m., pl. pofticióși; f. pofticioásă, pl. pofticioáse
pofticioasele
POFTICIÓS, -OÁSĂ, pofticioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care dorește puternic ceva; lacom, doritor; poftăreț. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă poftă, dorință, lăcomie. ♦ (Rar, despre mâncăruri, mirosuri etc.) Care ațâță pofta; apetisant. – Pofti + suf. -icios. DOOM
pofticiós adj. m., pl. pofticióși; f. pofticioásă, pl. pofticioáse
pofticioaselor
POFTICIÓS, -OÁSĂ, pofticioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care dorește puternic ceva; lacom, doritor; poftăreț. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă poftă, dorință, lăcomie. ♦ (Rar, despre mâncăruri, mirosuri etc.) Care ațâță pofta; apetisant. – Pofti + suf. -icios. DOOM
pofticiós adj. m., pl. pofticióși; f. pofticioásă, pl. pofticioáse
pofticios
POFTICIÓS, -OÁSĂ, pofticioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care dorește puternic ceva; lacom, doritor; poftăreț. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă poftă, dorință, lăcomie. ♦ (Rar, despre mâncăruri, mirosuri etc.) Care ațâță pofta; apetisant. – Pofti + suf. -icios. DOOM
pofticiós adj. m., pl. pofticióși; f. pofticioásă, pl. pofticioáse
pofticiosul
POFTICIÓS, -OÁSĂ, pofticioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care dorește puternic ceva; lacom, doritor; poftăreț. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă poftă, dorință, lăcomie. ♦ (Rar, despre mâncăruri, mirosuri etc.) Care ațâță pofta; apetisant. – Pofti + suf. -icios. DOOM
pofticiós adj. m., pl. pofticióși; f. pofticioásă, pl. pofticioáse
pofticiosului
POFTICIÓS, -OÁSĂ, pofticioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care dorește puternic ceva; lacom, doritor; poftăreț. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă poftă, dorință, lăcomie. ♦ (Rar, despre mâncăruri, mirosuri etc.) Care ațâță pofta; apetisant. – Pofti + suf. -icios. DOOM
pofticiós adj. m., pl. pofticióși; f. pofticioásă, pl. pofticioáse
pofticioși
POFTICIÓS, -OÁSĂ, pofticioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care dorește puternic ceva; lacom, doritor; poftăreț. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă poftă, dorință, lăcomie. ♦ (Rar, despre mâncăruri, mirosuri etc.) Care ațâță pofta; apetisant. – Pofti + suf. -icios. DOOM
pofticiós adj. m., pl. pofticióși; f. pofticioásă, pl. pofticioáse
pofticioșii
POFTICIÓS, -OÁSĂ, pofticioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care dorește puternic ceva; lacom, doritor; poftăreț. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă poftă, dorință, lăcomie. ♦ (Rar, despre mâncăruri, mirosuri etc.) Care ațâță pofta; apetisant. – Pofti + suf. -icios. DOOM
pofticiós adj. m., pl. pofticióși; f. pofticioásă, pl. pofticioáse
pofticioșilor
POFTICIÓS, -OÁSĂ, pofticioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care dorește puternic ceva; lacom, doritor; poftăreț. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă poftă, dorință, lăcomie. ♦ (Rar, despre mâncăruri, mirosuri etc.) Care ațâță pofta; apetisant. – Pofti + suf. -icios. DOOM
pofticiós adj. m., pl. pofticióși; f. pofticioásă, pl. pofticioáse
poftii
POFTÍ, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A dori puternic să obțină sau să se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. și reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. și pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). Poftiți, vă rog! 5. Tranz. A binevoi (să facă ceva, să se ducă undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. și reg.) pohtí vb. IV] – Din sl. pohotĕti. DOOM
poftí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftésc, imperf. 3 sg. pofteá; conj. prez. 3 să pofteáscă
poftim
POFTÍ, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A dori puternic să obțină sau să se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. și reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. și pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). Poftiți, vă rog! 5. Tranz. A binevoi (să facă ceva, să se ducă undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. și reg.) pohtí vb. IV] – Din sl. pohotĕti. DOOM
poftí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftésc, imperf. 3 sg. pofteá; conj. prez. 3 să pofteáscă
poftim
POFTÍM interj. Formulă de politețe care se folosește: a) pentru a da ceva cuiva; ia, na, ține; b) pentru a invita o persoană să vină sau să se așeze undeva; pentru a îndemna la acțiune; c) (adesea precedat de exclamația „ei”) pentru a exprima indignare, ciudă, reproș, nemulțumire, necaz, revoltă etc.; asta-i bună, na, uite. – Din pofti. DOOM
poftím interj.
poftind
POFTÍ, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A dori puternic să obțină sau să se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. și reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. și pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). Poftiți, vă rog! 5. Tranz. A binevoi (să facă ceva, să se ducă undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. și reg.) pohtí vb. IV] – Din sl. pohotĕti. DOOM
poftí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftésc, imperf. 3 sg. pofteá; conj. prez. 3 să pofteáscă
poftire
POFTÍ, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A dori puternic să obțină sau să se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. și reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. și pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). Poftiți, vă rog! 5. Tranz. A binevoi (să facă ceva, să se ducă undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. și reg.) pohtí vb. IV] – Din sl. pohotĕti. DOOM
poftí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftésc, imperf. 3 sg. pofteá; conj. prez. 3 să pofteáscă
poftire
POFTÍRE, poftiri, s. f. Acțiunea de a pofti și rezultatul ei; pofteală. – V. pofti. DOOM
poftíre s. f., g.-d. art. poftírii; pl. poftíri
poftirea
POFTÍRE, poftiri, s. f. Acțiunea de a pofti și rezultatul ei; pofteală. – V. pofti. DOOM
poftíre s. f., g.-d. art. poftírii; pl. poftíri
poftiri
POFTÍRE, poftiri, s. f. Acțiunea de a pofti și rezultatul ei; pofteală. – V. pofti. DOOM
poftíre s. f., g.-d. art. poftírii; pl. poftíri
poftirii
POFTÍRE, poftiri, s. f. Acțiunea de a pofti și rezultatul ei; pofteală. – V. pofti. DOOM
poftíre s. f., g.-d. art. poftírii; pl. poftíri
poftirile
POFTÍRE, poftiri, s. f. Acțiunea de a pofti și rezultatul ei; pofteală. – V. pofti. DOOM
poftíre s. f., g.-d. art. poftírii; pl. poftíri
poftirilor
POFTÍRE, poftiri, s. f. Acțiunea de a pofti și rezultatul ei; pofteală. – V. pofti. DOOM
poftíre s. f., g.-d. art. poftírii; pl. poftíri
poftiră
POFTÍ, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A dori puternic să obțină sau să se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. și reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. și pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). Poftiți, vă rog! 5. Tranz. A binevoi (să facă ceva, să se ducă undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. și reg.) pohtí vb. IV] – Din sl. pohotĕti. DOOM
poftí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftésc, imperf. 3 sg. pofteá; conj. prez. 3 să pofteáscă
poftirăm
POFTÍ, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A dori puternic să obțină sau să se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. și reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. și pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). Poftiți, vă rog! 5. Tranz. A binevoi (să facă ceva, să se ducă undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. și reg.) pohtí vb. IV] – Din sl. pohotĕti. DOOM
poftí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftésc, imperf. 3 sg. pofteá; conj. prez. 3 să pofteáscă
poftirăți
POFTÍ, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A dori puternic să obțină sau să se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. și reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. și pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). Poftiți, vă rog! 5. Tranz. A binevoi (să facă ceva, să se ducă undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. și reg.) pohtí vb. IV] – Din sl. pohotĕti. DOOM
poftí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftésc, imperf. 3 sg. pofteá; conj. prez. 3 să pofteáscă
poftise
POFTÍ, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A dori puternic să obțină sau să se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. și reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. și pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). Poftiți, vă rog! 5. Tranz. A binevoi (să facă ceva, să se ducă undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. și reg.) pohtí vb. IV] – Din sl. pohotĕti. DOOM
poftí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftésc, imperf. 3 sg. pofteá; conj. prez. 3 să pofteáscă
poftisem
POFTÍ, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A dori puternic să obțină sau să se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. și reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. și pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). Poftiți, vă rog! 5. Tranz. A binevoi (să facă ceva, să se ducă undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. și reg.) pohtí vb. IV] – Din sl. pohotĕti. DOOM
poftí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftésc, imperf. 3 sg. pofteá; conj. prez. 3 să pofteáscă
poftiseră
POFTÍ, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A dori puternic să obțină sau să se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. și reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. și pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). Poftiți, vă rog! 5. Tranz. A binevoi (să facă ceva, să se ducă undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. și reg.) pohtí vb. IV] – Din sl. pohotĕti. DOOM
poftí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftésc, imperf. 3 sg. pofteá; conj. prez. 3 să pofteáscă
poftiserăm
POFTÍ, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A dori puternic să obțină sau să se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. și reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. și pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). Poftiți, vă rog! 5. Tranz. A binevoi (să facă ceva, să se ducă undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. și reg.) pohtí vb. IV] – Din sl. pohotĕti. DOOM
poftí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftésc, imperf. 3 sg. pofteá; conj. prez. 3 să pofteáscă
poftiserăți
POFTÍ, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A dori puternic să obțină sau să se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. și reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. și pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). Poftiți, vă rog! 5. Tranz. A binevoi (să facă ceva, să se ducă undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. și reg.) pohtí vb. IV] – Din sl. pohotĕti. DOOM
poftí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftésc, imperf. 3 sg. pofteá; conj. prez. 3 să pofteáscă
poftiseși
POFTÍ, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A dori puternic să obțină sau să se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. și reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. și pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). Poftiți, vă rog! 5. Tranz. A binevoi (să facă ceva, să se ducă undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. și reg.) pohtí vb. IV] – Din sl. pohotĕti. DOOM
poftí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftésc, imperf. 3 sg. pofteá; conj. prez. 3 să pofteáscă
poftiseți
POFTÍ, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A dori puternic să obțină sau să se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. și reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. și pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). Poftiți, vă rog! 5. Tranz. A binevoi (să facă ceva, să se ducă undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. și reg.) pohtí vb. IV] – Din sl. pohotĕti. DOOM
poftí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftésc, imperf. 3 sg. pofteá; conj. prez. 3 să pofteáscă
poftit
POFTÍ, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A dori puternic să obțină sau să se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. și reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. și pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). Poftiți, vă rog! 5. Tranz. A binevoi (să facă ceva, să se ducă undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. și reg.) pohtí vb. IV] – Din sl. pohotĕti. DOOM
poftí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftésc, imperf. 3 sg. pofteá; conj. prez. 3 să pofteáscă
poftit
POFTÍT, -Ă, poftiți, -te, adj. (Rar) Invitat, chemat. – V. pofti.
poftita
POFTÍT, -Ă, poftiți, -te, adj. (Rar) Invitat, chemat. – V. pofti.
poftite
POFTÍT, -Ă, poftiți, -te, adj. (Rar) Invitat, chemat. – V. pofti.
poftitei
POFTÍT, -Ă, poftiți, -te, adj. (Rar) Invitat, chemat. – V. pofti.
poftitele
POFTÍT, -Ă, poftiți, -te, adj. (Rar) Invitat, chemat. – V. pofti.
poftitelor
POFTÍT, -Ă, poftiți, -te, adj. (Rar) Invitat, chemat. – V. pofti.
poftitoare
POFTITÓR, -OÁRE, poftitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care poftește, care invită (pe cineva). 2. Care dorește ceva; ahtiat, pofticios. ♦ (Despre ochi, privire, gesturi etc.) Care exprimă, care denotă lăcomie, poftă, dorință. – Pofti + suf. -tor. DOOM
poftitór (rar) adj. m., pl. poftitóri; f. sg. și pl. poftitoáre
poftitoarea
POFTITÓR, -OÁRE, poftitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care poftește, care invită (pe cineva). 2. Care dorește ceva; ahtiat, pofticios. ♦ (Despre ochi, privire, gesturi etc.) Care exprimă, care denotă lăcomie, poftă, dorință. – Pofti + suf. -tor. DOOM
poftitór (rar) adj. m., pl. poftitóri; f. sg. și pl. poftitoáre
poftitoarei
POFTITÓR, -OÁRE, poftitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care poftește, care invită (pe cineva). 2. Care dorește ceva; ahtiat, pofticios. ♦ (Despre ochi, privire, gesturi etc.) Care exprimă, care denotă lăcomie, poftă, dorință. – Pofti + suf. -tor. DOOM
poftitór (rar) adj. m., pl. poftitóri; f. sg. și pl. poftitoáre
poftitoarele
POFTITÓR, -OÁRE, poftitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care poftește, care invită (pe cineva). 2. Care dorește ceva; ahtiat, pofticios. ♦ (Despre ochi, privire, gesturi etc.) Care exprimă, care denotă lăcomie, poftă, dorință. – Pofti + suf. -tor. DOOM
poftitór (rar) adj. m., pl. poftitóri; f. sg. și pl. poftitoáre
poftitoarelor
POFTITÓR, -OÁRE, poftitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care poftește, care invită (pe cineva). 2. Care dorește ceva; ahtiat, pofticios. ♦ (Despre ochi, privire, gesturi etc.) Care exprimă, care denotă lăcomie, poftă, dorință. – Pofti + suf. -tor. DOOM
poftitór (rar) adj. m., pl. poftitóri; f. sg. și pl. poftitoáre
poftitor
POFTITÓR, -OÁRE, poftitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care poftește, care invită (pe cineva). 2. Care dorește ceva; ahtiat, pofticios. ♦ (Despre ochi, privire, gesturi etc.) Care exprimă, care denotă lăcomie, poftă, dorință. – Pofti + suf. -tor. DOOM
poftitór (rar) adj. m., pl. poftitóri; f. sg. și pl. poftitoáre
poftitori
POFTITÓR, -OÁRE, poftitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care poftește, care invită (pe cineva). 2. Care dorește ceva; ahtiat, pofticios. ♦ (Despre ochi, privire, gesturi etc.) Care exprimă, care denotă lăcomie, poftă, dorință. – Pofti + suf. -tor. DOOM
poftitór (rar) adj. m., pl. poftitóri; f. sg. și pl. poftitoáre
poftitorii
POFTITÓR, -OÁRE, poftitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care poftește, care invită (pe cineva). 2. Care dorește ceva; ahtiat, pofticios. ♦ (Despre ochi, privire, gesturi etc.) Care exprimă, care denotă lăcomie, poftă, dorință. – Pofti + suf. -tor. DOOM
poftitór (rar) adj. m., pl. poftitóri; f. sg. și pl. poftitoáre
poftitorilor
POFTITÓR, -OÁRE, poftitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care poftește, care invită (pe cineva). 2. Care dorește ceva; ahtiat, pofticios. ♦ (Despre ochi, privire, gesturi etc.) Care exprimă, care denotă lăcomie, poftă, dorință. – Pofti + suf. -tor. DOOM
poftitór (rar) adj. m., pl. poftitóri; f. sg. și pl. poftitoáre
poftitorul
POFTITÓR, -OÁRE, poftitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care poftește, care invită (pe cineva). 2. Care dorește ceva; ahtiat, pofticios. ♦ (Despre ochi, privire, gesturi etc.) Care exprimă, care denotă lăcomie, poftă, dorință. – Pofti + suf. -tor. DOOM
poftitór (rar) adj. m., pl. poftitóri; f. sg. și pl. poftitoáre
poftitorului
POFTITÓR, -OÁRE, poftitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care poftește, care invită (pe cineva). 2. Care dorește ceva; ahtiat, pofticios. ♦ (Despre ochi, privire, gesturi etc.) Care exprimă, care denotă lăcomie, poftă, dorință. – Pofti + suf. -tor. DOOM
poftitór (rar) adj. m., pl. poftitóri; f. sg. și pl. poftitoáre
poftitul
POFTÍT, -Ă, poftiți, -te, adj. (Rar) Invitat, chemat. – V. pofti.
poftitului
POFTÍT, -Ă, poftiți, -te, adj. (Rar) Invitat, chemat. – V. pofti.
poftiși
POFTÍ, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A dori puternic să obțină sau să se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. și reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. și pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). Poftiți, vă rog! 5. Tranz. A binevoi (să facă ceva, să se ducă undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. și reg.) pohtí vb. IV] – Din sl. pohotĕti. DOOM
poftí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftésc, imperf. 3 sg. pofteá; conj. prez. 3 să pofteáscă
poftiți
POFTÍ, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A dori puternic să obțină sau să se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. și reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. și pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). Poftiți, vă rog! 5. Tranz. A binevoi (să facă ceva, să se ducă undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. și reg.) pohtí vb. IV] – Din sl. pohotĕti. DOOM
poftí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftésc, imperf. 3 sg. pofteá; conj. prez. 3 să pofteáscă
poftiți
POFTÍT, -Ă, poftiți, -te, adj. (Rar) Invitat, chemat. – V. pofti.
poftiții
POFTÍT, -Ă, poftiți, -te, adj. (Rar) Invitat, chemat. – V. pofti.
poftiților
POFTÍT, -Ă, poftiți, -te, adj. (Rar) Invitat, chemat. – V. pofti.
poftorea
POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti. DOOM
poftorí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 să poftoreáscă
poftoreai
POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti. DOOM
poftorí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 să poftoreáscă
poftoream
POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti. DOOM
poftorí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 să poftoreáscă
poftorească
POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti. DOOM
poftorí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 să poftoreáscă
poftoreau
POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti. DOOM
poftorí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 să poftoreáscă
poftoreați
POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti. DOOM
poftorí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 să poftoreáscă
poftoresc
POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti. DOOM
poftorí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 să poftoreáscă
poftorește
POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti. DOOM
poftorí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 să poftoreáscă
poftorești
POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti. DOOM
poftorí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 să poftoreáscă
poftori
POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti. DOOM
poftorí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 să poftoreáscă
poftorii
POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti. DOOM
poftorí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 să poftoreáscă
poftorim
POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti. DOOM
poftorí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 să poftoreáscă
poftorind
POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti. DOOM
poftorí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 să poftoreáscă
poftorire
POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti. DOOM
poftorí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 să poftoreáscă
poftorire
POFTORÍRE, poftoriri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a poftori și rezultatul ei; invitație; insistență. – V. poftori. DOOM
poftoríre (înv.) s. f., g.-d. art. poftorírii; pl. poftoríri
poftorirea
POFTORÍRE, poftoriri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a poftori și rezultatul ei; invitație; insistență. – V. poftori. DOOM
poftoríre (înv.) s. f., g.-d. art. poftorírii; pl. poftoríri
poftoriri
POFTORÍRE, poftoriri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a poftori și rezultatul ei; invitație; insistență. – V. poftori. DOOM
poftoríre (înv.) s. f., g.-d. art. poftorírii; pl. poftoríri
poftoririi
POFTORÍRE, poftoriri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a poftori și rezultatul ei; invitație; insistență. – V. poftori. DOOM
poftoríre (înv.) s. f., g.-d. art. poftorírii; pl. poftoríri
poftoririle
POFTORÍRE, poftoriri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a poftori și rezultatul ei; invitație; insistență. – V. poftori. DOOM
poftoríre (înv.) s. f., g.-d. art. poftorírii; pl. poftoríri
poftoririlor
POFTORÍRE, poftoriri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a poftori și rezultatul ei; invitație; insistență. – V. poftori. DOOM
poftoríre (înv.) s. f., g.-d. art. poftorírii; pl. poftoríri
poftoriră
POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti. DOOM
poftorí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 să poftoreáscă
poftorirăm
POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti. DOOM
poftorí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 să poftoreáscă
poftorirăți
POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti. DOOM
poftorí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 să poftoreáscă
poftorise
POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti. DOOM
poftorí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 să poftoreáscă
poftorisem
POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti. DOOM
poftorí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 să poftoreáscă
poftoriseră
POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti. DOOM
poftorí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 să poftoreáscă
poftoriserăm
POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti. DOOM
poftorí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 să poftoreáscă
poftoriserăți
POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti. DOOM
poftorí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 să poftoreáscă
poftoriseși
POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti. DOOM
poftorí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 să poftoreáscă
poftoriseți
POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti. DOOM
poftorí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 să poftoreáscă
poftorit
POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti. DOOM
poftorí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 să poftoreáscă
poftoriși
POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti. DOOM
poftorí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 să poftoreáscă
poftoriți
POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti. DOOM
poftorí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 să poftoreáscă
poftăreața
POFTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, poftăreți, -e, adj. (Reg.) Pofticios. – Poftă + suf. -ăreț. DOOM
poftăréț (reg.) adj. m., pl. poftăréți; f. poftăreáță, pl. poftăréțe
poftăreț
POFTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, poftăreți, -e, adj. (Reg.) Pofticios. – Poftă + suf. -ăreț. DOOM
poftăréț (reg.) adj. m., pl. poftăréți; f. poftăreáță, pl. poftăréțe
poftărețe
POFTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, poftăreți, -e, adj. (Reg.) Pofticios. – Poftă + suf. -ăreț. DOOM
poftăréț (reg.) adj. m., pl. poftăréți; f. poftăreáță, pl. poftăréțe
poftăreței
POFTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, poftăreți, -e, adj. (Reg.) Pofticios. – Poftă + suf. -ăreț. DOOM
poftăréț (reg.) adj. m., pl. poftăréți; f. poftăreáță, pl. poftăréțe
poftărețele
POFTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, poftăreți, -e, adj. (Reg.) Pofticios. – Poftă + suf. -ăreț. DOOM
poftăréț (reg.) adj. m., pl. poftăréți; f. poftăreáță, pl. poftăréțe
poftărețelor
POFTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, poftăreți, -e, adj. (Reg.) Pofticios. – Poftă + suf. -ăreț. DOOM
poftăréț (reg.) adj. m., pl. poftăréți; f. poftăreáță, pl. poftăréțe
poftăreți
POFTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, poftăreți, -e, adj. (Reg.) Pofticios. – Poftă + suf. -ăreț. DOOM
poftăréț (reg.) adj. m., pl. poftăréți; f. poftăreáță, pl. poftăréțe
poftăreții
POFTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, poftăreți, -e, adj. (Reg.) Pofticios. – Poftă + suf. -ăreț. DOOM
poftăréț (reg.) adj. m., pl. poftăréți; f. poftăreáță, pl. poftăréțe
poftăreților
POFTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, poftăreți, -e, adj. (Reg.) Pofticios. – Poftă + suf. -ăreț. DOOM
poftăréț (reg.) adj. m., pl. poftăréți; f. poftăreáță, pl. poftăréțe
poftărețul
POFTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, poftăreți, -e, adj. (Reg.) Pofticios. – Poftă + suf. -ăreț. DOOM
poftăréț (reg.) adj. m., pl. poftăréți; f. poftăreáță, pl. poftăréțe
poftărețului
POFTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, poftăreți, -e, adj. (Reg.) Pofticios. – Poftă + suf. -ăreț. DOOM
poftăréț (reg.) adj. m., pl. poftăréți; f. poftăreáță, pl. poftăréțe
pogace
pogáce (-e), s. f. – Turtă. – Var. pogaci, pohace, bogace, pohaci. Mr., megl. pugace. It. foccacia, prin intermediul sb., bg. pogača (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Miklosich, Fremdw., 118; Cihac, II, 272; Densusianu, Rom., XXXIII, 283; Conev 86; Battisti, III, 1672), sau al mag. pogácsa (Gáldi, Dict., 152), cf. ngr. πογάτζα.
pogace
POGÁCE, pogăci, s. f. (Pop.) Turtă de mălai coaptă în cuptor; turtă din aluat de făină de grâu, preparată de obicei cu jumări de porc. – Din sb. pogača, magh. pogácsa, germ. dial. Pogatsche. DOOM
pogáce (pop.) s. f., g.-d. art. pogắcii; pl. pogắci
pogacea
POGÁCE, pogăci, s. f. (Pop.) Turtă de mălai coaptă în cuptor; turtă din aluat de făină de grâu, preparată de obicei cu jumări de porc. – Din sb. pogača, magh. pogácsa, germ. dial. Pogatsche. DOOM
pogáce (pop.) s. f., g.-d. art. pogắcii; pl. pogắci
pogan
POGÁN, -Ă, pogani, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre ființe) Mare, voinic, vânjos. 2. (Despre stări, acțiuni) Intens, în toi; strașnic, grozav. 3. (Despre oameni) Urât, slut, hidos. ♦ Fără milă, rău, crud. ♦ (Adverbial) Stâlcit, stricat. [Acc. și: pógan] – Din sl. poganŭ, magh. pogány. DOOM
pogán (reg.) adj. m., pl. pogáni; f. pogánă, pl. pogáne
pogan
POGÁN, -Ă, pogani, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre ființe) Mare, voinic, vânjos. 2. (Despre stări, acțiuni) Intens, în toi; strașnic, grozav. 3. (Despre oameni) Urât, slut, hidos. ♦ Fără milă, rău, crud. ♦ (Adverbial) Stâlcit, stricat. [Acc. și: pógan] – Din sl. poganŭ, magh. pogány.
pogana
POGÁN, -Ă, pogani, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre ființe) Mare, voinic, vânjos. 2. (Despre stări, acțiuni) Intens, în toi; strașnic, grozav. 3. (Despre oameni) Urât, slut, hidos. ♦ Fără milă, rău, crud. ♦ (Adverbial) Stâlcit, stricat. [Acc. și: pógan] – Din sl. poganŭ, magh. pogány. DOOM
pogán (reg.) adj. m., pl. pogáni; f. pogánă, pl. pogáne
pogane
POGÁN, -Ă, pogani, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre ființe) Mare, voinic, vânjos. 2. (Despre stări, acțiuni) Intens, în toi; strașnic, grozav. 3. (Despre oameni) Urât, slut, hidos. ♦ Fără milă, rău, crud. ♦ (Adverbial) Stâlcit, stricat. [Acc. și: pógan] – Din sl. poganŭ, magh. pogány. DOOM
pogán (reg.) adj. m., pl. pogáni; f. pogánă, pl. pogáne
poganei
POGÁN, -Ă, pogani, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre ființe) Mare, voinic, vânjos. 2. (Despre stări, acțiuni) Intens, în toi; strașnic, grozav. 3. (Despre oameni) Urât, slut, hidos. ♦ Fără milă, rău, crud. ♦ (Adverbial) Stâlcit, stricat. [Acc. și: pógan] – Din sl. poganŭ, magh. pogány. DOOM
pogán (reg.) adj. m., pl. pogáni; f. pogánă, pl. pogáne
poganele
POGÁN, -Ă, pogani, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre ființe) Mare, voinic, vânjos. 2. (Despre stări, acțiuni) Intens, în toi; strașnic, grozav. 3. (Despre oameni) Urât, slut, hidos. ♦ Fără milă, rău, crud. ♦ (Adverbial) Stâlcit, stricat. [Acc. și: pógan] – Din sl. poganŭ, magh. pogány. DOOM
pogán (reg.) adj. m., pl. pogáni; f. pogánă, pl. pogáne
poganelor
POGÁN, -Ă, pogani, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre ființe) Mare, voinic, vânjos. 2. (Despre stări, acțiuni) Intens, în toi; strașnic, grozav. 3. (Despre oameni) Urât, slut, hidos. ♦ Fără milă, rău, crud. ♦ (Adverbial) Stâlcit, stricat. [Acc. și: pógan] – Din sl. poganŭ, magh. pogány. DOOM
pogán (reg.) adj. m., pl. pogáni; f. pogánă, pl. pogáne
pogani
POGÁN, -Ă, pogani, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre ființe) Mare, voinic, vânjos. 2. (Despre stări, acțiuni) Intens, în toi; strașnic, grozav. 3. (Despre oameni) Urât, slut, hidos. ♦ Fără milă, rău, crud. ♦ (Adverbial) Stâlcit, stricat. [Acc. și: pógan] – Din sl. poganŭ, magh. pogány. DOOM
pogán (reg.) adj. m., pl. pogáni; f. pogánă, pl. pogáne
poganii
POGÁN, -Ă, pogani, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre ființe) Mare, voinic, vânjos. 2. (Despre stări, acțiuni) Intens, în toi; strașnic, grozav. 3. (Despre oameni) Urât, slut, hidos. ♦ Fără milă, rău, crud. ♦ (Adverbial) Stâlcit, stricat. [Acc. și: pógan] – Din sl. poganŭ, magh. pogány. DOOM
pogán (reg.) adj. m., pl. pogáni; f. pogánă, pl. pogáne
poganilor
POGÁN, -Ă, pogani, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre ființe) Mare, voinic, vânjos. 2. (Despre stări, acțiuni) Intens, în toi; strașnic, grozav. 3. (Despre oameni) Urât, slut, hidos. ♦ Fără milă, rău, crud. ♦ (Adverbial) Stâlcit, stricat. [Acc. și: pógan] – Din sl. poganŭ, magh. pogány. DOOM
pogán (reg.) adj. m., pl. pogáni; f. pogánă, pl. pogáne
poganul
POGÁN, -Ă, pogani, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre ființe) Mare, voinic, vânjos. 2. (Despre stări, acțiuni) Intens, în toi; strașnic, grozav. 3. (Despre oameni) Urât, slut, hidos. ♦ Fără milă, rău, crud. ♦ (Adverbial) Stâlcit, stricat. [Acc. și: pógan] – Din sl. poganŭ, magh. pogány. DOOM
pogán (reg.) adj. m., pl. pogáni; f. pogánă, pl. pogáne
poganului
POGÁN, -Ă, pogani, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre ființe) Mare, voinic, vânjos. 2. (Despre stări, acțiuni) Intens, în toi; strașnic, grozav. 3. (Despre oameni) Urât, slut, hidos. ♦ Fără milă, rău, crud. ♦ (Adverbial) Stâlcit, stricat. [Acc. și: pógan] – Din sl. poganŭ, magh. pogány. DOOM
pogán (reg.) adj. m., pl. pogáni; f. pogánă, pl. pogáne
poghiaz
PODGHIÁZ s. n. v. poghiaz. DOOM
poghiáz/podghiáz (înv., reg.) (-ghiaz) s. n., pl. poghiázuri/ podghiázuri
poghiazul
PODGHIÁZ s. n. v. poghiaz. DOOM
poghiáz/podghiáz (înv., reg.) (-ghiaz) s. n., pl. poghiázuri/ podghiázuri
poghiazului
PODGHIÁZ s. n. v. poghiaz. DOOM
poghiáz/podghiáz (înv., reg.) (-ghiaz) s. n., pl. poghiázuri/ podghiázuri
poghiazuri
PODGHIÁZ s. n. v. poghiaz. DOOM
poghiáz/podghiáz (înv., reg.) (-ghiaz) s. n., pl. poghiázuri/ podghiázuri
poghiazurile
PODGHIÁZ s. n. v. poghiaz. DOOM
poghiáz/podghiáz (înv., reg.) (-ghiaz) s. n., pl. poghiázuri/ podghiázuri
poghiazurilor
PODGHIÁZ s. n. v. poghiaz. DOOM
poghiáz/podghiáz (înv., reg.) (-ghiaz) s. n., pl. poghiázuri/ podghiázuri
poghibala
POGHIBÁLĂ, poghibale, s. f. (Reg.) Om de nimic, secătură, pușlama. – Din ucr. pohybel', rus. pogibel'. DOOM
poghibálă (reg.) s. f., g.-d. art. poghibálei; pl. poghibále
poghibale
POGHIBÁLĂ, poghibale, s. f. (Reg.) Om de nimic, secătură, pușlama. – Din ucr. pohybel', rus. pogibel'. DOOM
poghibálă (reg.) s. f., g.-d. art. poghibálei; pl. poghibále
poghibalei
POGHIBÁLĂ, poghibale, s. f. (Reg.) Om de nimic, secătură, pușlama. – Din ucr. pohybel', rus. pogibel'. DOOM
poghibálă (reg.) s. f., g.-d. art. poghibálei; pl. poghibále
poghibalele
POGHIBÁLĂ, poghibale, s. f. (Reg.) Om de nimic, secătură, pușlama. – Din ucr. pohybel', rus. pogibel'. DOOM
poghibálă (reg.) s. f., g.-d. art. poghibálei; pl. poghibále
poghibalelor
POGHIBÁLĂ, poghibale, s. f. (Reg.) Om de nimic, secătură, pușlama. – Din ucr. pohybel', rus. pogibel'. DOOM
poghibálă (reg.) s. f., g.-d. art. poghibálei; pl. poghibále
poghircă
POGHÍRCĂ, poghirci, s. f. 1. (Popular; mai ales la pl.) Fire de cînepă, răsărite tîrziu și nedezvoltate; resturi de cînepă rămase după cules. 2. Poreclă dată unui om mic de statură.
pogoane
POGÓN, pogoane, s. n. 1. Unitate de măsură pentru suprafețe de teren agricol, folosită în trecut mai ales în Țara Românească și egală cu cca 0,5 ha. 2. Bucată de pământ (agricol) de un pogon (1); teren cultivat, plantație de această mărime. 4 Cantitate de produse obținute de pe un pogon (2). – Din bg. pogon. DOOM
pogón s. n., pl. pogoáne
pogoanele
POGÓN, pogoane, s. n. 1. Unitate de măsură pentru suprafețe de teren agricol, folosită în trecut mai ales în Țara Românească și egală cu cca 0,5 ha. 2. Bucată de pământ (agricol) de un pogon (1); teren cultivat, plantație de această mărime. 4 Cantitate de produse obținute de pe un pogon (2). – Din bg. pogon. DOOM
pogón s. n., pl. pogoáne
pogoanelor
POGÓN, pogoane, s. n. 1. Unitate de măsură pentru suprafețe de teren agricol, folosită în trecut mai ales în Țara Românească și egală cu cca 0,5 ha. 2. Bucată de pământ (agricol) de un pogon (1); teren cultivat, plantație de această mărime. 4 Cantitate de produse obținute de pe un pogon (2). – Din bg. pogon. DOOM
pogón s. n., pl. pogoáne
pogoare
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogoară
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogodea
POGODÍ, pogodesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se gîndi, a chibzui. Eu să mă-nchin ulmilor?... Să mă închin armelor? Armele sînt fiară reci, Băgate în lemne seci! Foițică ș-o lalea, Pînă el să pogodea, Iacă Manea nemerea. PĂSCULESCU, L. P. 250. I-a trimes pe toți acasă, să se pogodească. ȘEZ. XIII 182.
pogodeai
POGODÍ, pogodesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se gîndi, a chibzui. Eu să mă-nchin ulmilor?... Să mă închin armelor? Armele sînt fiară reci, Băgate în lemne seci! Foițică ș-o lalea, Pînă el să pogodea, Iacă Manea nemerea. PĂSCULESCU, L. P. 250. I-a trimes pe toți acasă, să se pogodească. ȘEZ. XIII 182.
pogodeală
POGODEÁLĂ s. f. (Popular) Chibzuire.
pogodeam
POGODÍ, pogodesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se gîndi, a chibzui. Eu să mă-nchin ulmilor?... Să mă închin armelor? Armele sînt fiară reci, Băgate în lemne seci! Foițică ș-o lalea, Pînă el să pogodea, Iacă Manea nemerea. PĂSCULESCU, L. P. 250. I-a trimes pe toți acasă, să se pogodească. ȘEZ. XIII 182.
pogodească
POGODÍ, pogodesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se gîndi, a chibzui. Eu să mă-nchin ulmilor?... Să mă închin armelor? Armele sînt fiară reci, Băgate în lemne seci! Foițică ș-o lalea, Pînă el să pogodea, Iacă Manea nemerea. PĂSCULESCU, L. P. 250. I-a trimes pe toți acasă, să se pogodească. ȘEZ. XIII 182.
pogodeau
POGODÍ, pogodesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se gîndi, a chibzui. Eu să mă-nchin ulmilor?... Să mă închin armelor? Armele sînt fiară reci, Băgate în lemne seci! Foițică ș-o lalea, Pînă el să pogodea, Iacă Manea nemerea. PĂSCULESCU, L. P. 250. I-a trimes pe toți acasă, să se pogodească. ȘEZ. XIII 182.
pogodeați
POGODÍ, pogodesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se gîndi, a chibzui. Eu să mă-nchin ulmilor?... Să mă închin armelor? Armele sînt fiară reci, Băgate în lemne seci! Foițică ș-o lalea, Pînă el să pogodea, Iacă Manea nemerea. PĂSCULESCU, L. P. 250. I-a trimes pe toți acasă, să se pogodească. ȘEZ. XIII 182.
pogodesc
POGODÍ, pogodesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se gîndi, a chibzui. Eu să mă-nchin ulmilor?... Să mă închin armelor? Armele sînt fiară reci, Băgate în lemne seci! Foițică ș-o lalea, Pînă el să pogodea, Iacă Manea nemerea. PĂSCULESCU, L. P. 250. I-a trimes pe toți acasă, să se pogodească. ȘEZ. XIII 182.
pogodește
POGODÍ, pogodesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se gîndi, a chibzui. Eu să mă-nchin ulmilor?... Să mă închin armelor? Armele sînt fiară reci, Băgate în lemne seci! Foițică ș-o lalea, Pînă el să pogodea, Iacă Manea nemerea. PĂSCULESCU, L. P. 250. I-a trimes pe toți acasă, să se pogodească. ȘEZ. XIII 182.
pogodești
POGODÍ, pogodesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se gîndi, a chibzui. Eu să mă-nchin ulmilor?... Să mă închin armelor? Armele sînt fiară reci, Băgate în lemne seci! Foițică ș-o lalea, Pînă el să pogodea, Iacă Manea nemerea. PĂSCULESCU, L. P. 250. I-a trimes pe toți acasă, să se pogodească. ȘEZ. XIII 182.
pogodi
POGODÍ, pogodesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se gîndi, a chibzui. Eu să mă-nchin ulmilor?... Să mă închin armelor? Armele sînt fiară reci, Băgate în lemne seci! Foițică ș-o lalea, Pînă el să pogodea, Iacă Manea nemerea. PĂSCULESCU, L. P. 250. I-a trimes pe toți acasă, să se pogodească. ȘEZ. XIII 182.
pogodii
POGODÍ, pogodesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se gîndi, a chibzui. Eu să mă-nchin ulmilor?... Să mă închin armelor? Armele sînt fiară reci, Băgate în lemne seci! Foițică ș-o lalea, Pînă el să pogodea, Iacă Manea nemerea. PĂSCULESCU, L. P. 250. I-a trimes pe toți acasă, să se pogodească. ȘEZ. XIII 182.
pogodim
POGODÍ, pogodesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se gîndi, a chibzui. Eu să mă-nchin ulmilor?... Să mă închin armelor? Armele sînt fiară reci, Băgate în lemne seci! Foițică ș-o lalea, Pînă el să pogodea, Iacă Manea nemerea. PĂSCULESCU, L. P. 250. I-a trimes pe toți acasă, să se pogodească. ȘEZ. XIII 182.
pogodind
POGODÍ, pogodesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se gîndi, a chibzui. Eu să mă-nchin ulmilor?... Să mă închin armelor? Armele sînt fiară reci, Băgate în lemne seci! Foițică ș-o lalea, Pînă el să pogodea, Iacă Manea nemerea. PĂSCULESCU, L. P. 250. I-a trimes pe toți acasă, să se pogodească. ȘEZ. XIII 182.
pogodire
POGODÍ, pogodesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se gîndi, a chibzui. Eu să mă-nchin ulmilor?... Să mă închin armelor? Armele sînt fiară reci, Băgate în lemne seci! Foițică ș-o lalea, Pînă el să pogodea, Iacă Manea nemerea. PĂSCULESCU, L. P. 250. I-a trimes pe toți acasă, să se pogodească. ȘEZ. XIII 182.
pogodire
POGODÍ, pogodesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se gândi, a chibzui. – Sb. pogoditi.
pogodiră
POGODÍ, pogodesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se gîndi, a chibzui. Eu să mă-nchin ulmilor?... Să mă închin armelor? Armele sînt fiară reci, Băgate în lemne seci! Foițică ș-o lalea, Pînă el să pogodea, Iacă Manea nemerea. PĂSCULESCU, L. P. 250. I-a trimes pe toți acasă, să se pogodească. ȘEZ. XIII 182.
pogodirăm
POGODÍ, pogodesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se gîndi, a chibzui. Eu să mă-nchin ulmilor?... Să mă închin armelor? Armele sînt fiară reci, Băgate în lemne seci! Foițică ș-o lalea, Pînă el să pogodea, Iacă Manea nemerea. PĂSCULESCU, L. P. 250. I-a trimes pe toți acasă, să se pogodească. ȘEZ. XIII 182.
pogodirăți
POGODÍ, pogodesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se gîndi, a chibzui. Eu să mă-nchin ulmilor?... Să mă închin armelor? Armele sînt fiară reci, Băgate în lemne seci! Foițică ș-o lalea, Pînă el să pogodea, Iacă Manea nemerea. PĂSCULESCU, L. P. 250. I-a trimes pe toți acasă, să se pogodească. ȘEZ. XIII 182.
pogodise
POGODÍ, pogodesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se gîndi, a chibzui. Eu să mă-nchin ulmilor?... Să mă închin armelor? Armele sînt fiară reci, Băgate în lemne seci! Foițică ș-o lalea, Pînă el să pogodea, Iacă Manea nemerea. PĂSCULESCU, L. P. 250. I-a trimes pe toți acasă, să se pogodească. ȘEZ. XIII 182.
pogodisem
POGODÍ, pogodesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se gîndi, a chibzui. Eu să mă-nchin ulmilor?... Să mă închin armelor? Armele sînt fiară reci, Băgate în lemne seci! Foițică ș-o lalea, Pînă el să pogodea, Iacă Manea nemerea. PĂSCULESCU, L. P. 250. I-a trimes pe toți acasă, să se pogodească. ȘEZ. XIII 182.
pogodiseră
POGODÍ, pogodesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se gîndi, a chibzui. Eu să mă-nchin ulmilor?... Să mă închin armelor? Armele sînt fiară reci, Băgate în lemne seci! Foițică ș-o lalea, Pînă el să pogodea, Iacă Manea nemerea. PĂSCULESCU, L. P. 250. I-a trimes pe toți acasă, să se pogodească. ȘEZ. XIII 182.
pogodiserăm
POGODÍ, pogodesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se gîndi, a chibzui. Eu să mă-nchin ulmilor?... Să mă închin armelor? Armele sînt fiară reci, Băgate în lemne seci! Foițică ș-o lalea, Pînă el să pogodea, Iacă Manea nemerea. PĂSCULESCU, L. P. 250. I-a trimes pe toți acasă, să se pogodească. ȘEZ. XIII 182.
pogodiserăți
POGODÍ, pogodesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se gîndi, a chibzui. Eu să mă-nchin ulmilor?... Să mă închin armelor? Armele sînt fiară reci, Băgate în lemne seci! Foițică ș-o lalea, Pînă el să pogodea, Iacă Manea nemerea. PĂSCULESCU, L. P. 250. I-a trimes pe toți acasă, să se pogodească. ȘEZ. XIII 182.
pogodiseși
POGODÍ, pogodesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se gîndi, a chibzui. Eu să mă-nchin ulmilor?... Să mă închin armelor? Armele sînt fiară reci, Băgate în lemne seci! Foițică ș-o lalea, Pînă el să pogodea, Iacă Manea nemerea. PĂSCULESCU, L. P. 250. I-a trimes pe toți acasă, să se pogodească. ȘEZ. XIII 182.
pogodiseți
POGODÍ, pogodesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se gîndi, a chibzui. Eu să mă-nchin ulmilor?... Să mă închin armelor? Armele sînt fiară reci, Băgate în lemne seci! Foițică ș-o lalea, Pînă el să pogodea, Iacă Manea nemerea. PĂSCULESCU, L. P. 250. I-a trimes pe toți acasă, să se pogodească. ȘEZ. XIII 182.
pogodit
POGODÍ, pogodesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se gîndi, a chibzui. Eu să mă-nchin ulmilor?... Să mă închin armelor? Armele sînt fiară reci, Băgate în lemne seci! Foițică ș-o lalea, Pînă el să pogodea, Iacă Manea nemerea. PĂSCULESCU, L. P. 250. I-a trimes pe toți acasă, să se pogodească. ȘEZ. XIII 182.
pogodiși
POGODÍ, pogodesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se gîndi, a chibzui. Eu să mă-nchin ulmilor?... Să mă închin armelor? Armele sînt fiară reci, Băgate în lemne seci! Foițică ș-o lalea, Pînă el să pogodea, Iacă Manea nemerea. PĂSCULESCU, L. P. 250. I-a trimes pe toți acasă, să se pogodească. ȘEZ. XIII 182.
pogodiți
POGODÍ, pogodesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se gîndi, a chibzui. Eu să mă-nchin ulmilor?... Să mă închin armelor? Armele sînt fiară reci, Băgate în lemne seci! Foițică ș-o lalea, Pînă el să pogodea, Iacă Manea nemerea. PĂSCULESCU, L. P. 250. I-a trimes pe toți acasă, să se pogodească. ȘEZ. XIII 182.
pogon
POGÓN, pogoane, s. n. 1. Unitate de măsură pentru suprafețe de teren agricol, folosită în trecut mai ales în Țara Românească și egală cu cca 0,5 ha. 2. Bucată de pământ (agricol) de un pogon (1); teren cultivat, plantație de această mărime. 4 Cantitate de produse obținute de pe un pogon (2). – Din bg. pogon. DOOM
pogón s. n., pl. pogoáne
pogonaș
POGONÁȘ, pogonașe, s. n. Diminutiv al lui pogon. – Pogon + suf. -aș. DOOM
pogonáș s. n., pl. pogonáșe
pogonașe
POGONÁȘ, pogonașe, s. n. Diminutiv al lui pogon. – Pogon + suf. -aș. DOOM
pogonáș s. n., pl. pogonáșe
pogonașele
POGONÁȘ, pogonașe, s. n. Diminutiv al lui pogon. – Pogon + suf. -aș. DOOM
pogonáș s. n., pl. pogonáșe
pogonașelor
POGONÁȘ, pogonașe, s. n. Diminutiv al lui pogon. – Pogon + suf. -aș. DOOM
pogonáș s. n., pl. pogonáșe
pogonașul
POGONÁȘ, pogonașe, s. n. Diminutiv al lui pogon. – Pogon + suf. -aș. DOOM
pogonáș s. n., pl. pogonáșe
pogonașului
POGONÁȘ, pogonașe, s. n. Diminutiv al lui pogon. – Pogon + suf. -aș. DOOM
pogonáș s. n., pl. pogonáșe
pogonească
POGONEÁSCĂ, pogonești, adj. f. (În expr.) Prăjină pogonească = măsură de suprafață de șase prăjini în lung și de una în lat. – Din pogon + suf. -esc.
pogonesc
POGONÉSC, -EÁSCĂ, pogonești, adj. (În expr.) Prăjină pogonească = măsură de -suprafață de șase prăjini în lung și de una în lat (egală cu 54 de stînjeni pătrați). Pentru păduri și vii, se folosește prăjina de 10 palme, numită și prăjină pogonească. PAMFILE, A. R. 231.
pogonești
POGONEÁSCĂ, pogonești, adj. f. (În expr.) Prăjină pogonească = măsură de suprafață de șase prăjini în lung și de una în lat. – Din pogon + suf. -esc.
pogonicel
POGONICÉL, pogonicei, s. m. Diminutiv al lui p o g o n i c i. Ce-aduceți voi, dragii mei, Dragii mei pogonicei? MARIAN, Î. 531.
pogonici
POGONÍCI, pogonici, s. m. (Pop.) Băiat care mână vitele. – Din bg. pogonič, sb. pogonić. DOOM
pogoníci (pop.) s. m., pl. pogoníci, art. pogonícii
pogonicii
POGONÍCI, pogonici, s. m. (Pop.) Băiat care mână vitele. – Din bg. pogonič, sb. pogonić. DOOM
pogoníci (pop.) s. m., pl. pogoníci, art. pogonícii
pogonicilor
POGONÍCI, pogonici, s. m. (Pop.) Băiat care mână vitele. – Din bg. pogonič, sb. pogonić. DOOM
pogoníci (pop.) s. m., pl. pogoníci, art. pogonícii
pogoniciul
POGONÍCI, pogonici, s. m. (Pop.) Băiat care mână vitele. – Din bg. pogonič, sb. pogonić. DOOM
pogoníci (pop.) s. m., pl. pogoníci, art. pogonícii
pogoniciului
POGONÍCI, pogonici, s. m. (Pop.) Băiat care mână vitele. – Din bg. pogonič, sb. pogonić. DOOM
pogoníci (pop.) s. m., pl. pogoníci, art. pogonícii
pogonofor
POGONOFÓR, pogonofori, s. m. (La pl.) Grup de nevertebrate superioare, vermiforme, cilindrice, cu corpul lung și subțire, care se hrănesc prin absorbția hranei capturate și digerate la nivelul tentaculelor (Pogonophora); (și la sg.) animal din acest grup. – Din fr. pogonophore. DOOM
pogonofór s. m., pl. pogonofóri
pogonofori
POGONOFÓR, pogonofori, s. m. (La pl.) Grup de nevertebrate superioare, vermiforme, cilindrice, cu corpul lung și subțire, care se hrănesc prin absorbția hranei capturate și digerate la nivelul tentaculelor (Pogonophora); (și la sg.) animal din acest grup. – Din fr. pogonophore. DOOM
pogonofór s. m., pl. pogonofóri
pogonoforii
POGONOFÓR, pogonofori, s. m. (La pl.) Grup de nevertebrate superioare, vermiforme, cilindrice, cu corpul lung și subțire, care se hrănesc prin absorbția hranei capturate și digerate la nivelul tentaculelor (Pogonophora); (și la sg.) animal din acest grup. – Din fr. pogonophore. DOOM
pogonofór s. m., pl. pogonofóri
pogonoforilor
POGONOFÓR, pogonofori, s. m. (La pl.) Grup de nevertebrate superioare, vermiforme, cilindrice, cu corpul lung și subțire, care se hrănesc prin absorbția hranei capturate și digerate la nivelul tentaculelor (Pogonophora); (și la sg.) animal din acest grup. – Din fr. pogonophore. DOOM
pogonofór s. m., pl. pogonofóri
pogonoforul
POGONOFÓR, pogonofori, s. m. (La pl.) Grup de nevertebrate superioare, vermiforme, cilindrice, cu corpul lung și subțire, care se hrănesc prin absorbția hranei capturate și digerate la nivelul tentaculelor (Pogonophora); (și la sg.) animal din acest grup. – Din fr. pogonophore. DOOM
pogonofór s. m., pl. pogonofóri
pogonoforului
POGONOFÓR, pogonofori, s. m. (La pl.) Grup de nevertebrate superioare, vermiforme, cilindrice, cu corpul lung și subțire, care se hrănesc prin absorbția hranei capturate și digerate la nivelul tentaculelor (Pogonophora); (și la sg.) animal din acest grup. – Din fr. pogonophore. DOOM
pogonofór s. m., pl. pogonofóri
pogonul
POGÓN, pogoane, s. n. 1. Unitate de măsură pentru suprafețe de teren agricol, folosită în trecut mai ales în Țara Românească și egală cu cca 0,5 ha. 2. Bucată de pământ (agricol) de un pogon (1); teren cultivat, plantație de această mărime. 4 Cantitate de produse obținute de pe un pogon (2). – Din bg. pogon. DOOM
pogón s. n., pl. pogoáne
pogonului
POGÓN, pogoane, s. n. 1. Unitate de măsură pentru suprafețe de teren agricol, folosită în trecut mai ales în Țara Românească și egală cu cca 0,5 ha. 2. Bucată de pământ (agricol) de un pogon (1); teren cultivat, plantație de această mărime. 4 Cantitate de produse obținute de pe un pogon (2). – Din bg. pogon. DOOM
pogón s. n., pl. pogoáne
pogonărit
POGONĂRÍT s. n. Impozit care se plătea în Țările Române (sec. XVII-XVIII) în favoarea domniei, pentru fiecare pogon cultivat (mai ales cu viță-de-vie, cu tutun sau cu porumb). – Pogon + suf. -ărit. DOOM
pogonărít s. n.
pogonăritul
POGONĂRÍT s. n. Impozit care se plătea în Țările Române (sec. XVII-XVIII) în favoarea domniei, pentru fiecare pogon cultivat (mai ales cu viță-de-vie, cu tutun sau cu porumb). – Pogon + suf. -ărit. DOOM
pogonărít s. n.
pogonăritului
POGONĂRÍT s. n. Impozit care se plătea în Țările Române (sec. XVII-XVIII) în favoarea domniei, pentru fiecare pogon cultivat (mai ales cu viță-de-vie, cu tutun sau cu porumb). – Pogon + suf. -ărit. DOOM
pogonărít s. n.
pogonărituri
POGONĂRÍT s. n. Impozit care se plătea în Țările Române (sec. XVII-XVIII) în favoarea domniei, pentru fiecare pogon cultivat (mai ales cu viță-de-vie, cu tutun sau cu porumb). – Pogon + suf. -ărit. DOOM
pogonărít s. n.
pogonăriturile
POGONĂRÍT s. n. Impozit care se plătea în Țările Române (sec. XVII-XVIII) în favoarea domniei, pentru fiecare pogon cultivat (mai ales cu viță-de-vie, cu tutun sau cu porumb). – Pogon + suf. -ărit. DOOM
pogonărít s. n.
pogonăriturilor
POGONĂRÍT s. n. Impozit care se plătea în Țările Române (sec. XVII-XVIII) în favoarea domniei, pentru fiecare pogon cultivat (mai ales cu viță-de-vie, cu tutun sau cu porumb). – Pogon + suf. -ărit. DOOM
pogonărít s. n.
pogor
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogora
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorai
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogoram
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorau
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorați
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogori
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorând
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorâre
COBORẤRE, coborâri, s. f. Acțiunea de a (se) coborî; coborâș. ♦ (Concr.) Loc pe unde se coboară. [Var.: pogorấre s. f.] – V. coborî. DOOM
coborấre s. f., g.-d. art. coborấrii; pl. coborấri
pogorâre
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorâră
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorârăm
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorârăți
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorâse
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorâsem
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorâseră
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorâserăm
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorâserăți
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorâseși
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorâseți
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorât
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorât
POGORÎ vb. IV v. coborî.
pogorâș
COBORẤȘ, coborâșuri, s. n. Coborâre; (concr.) drum sau loc care coboară (în pantă); povârniș. [Var.: pogorấș s. n.] – Coborî + suf. -âș. DOOM
coborấș s. n., pl. coborấșuri
pogorâși
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorîi
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorîm
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorînd
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorîre
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorîră
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorîrăm
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorîrăți
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorîse
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorîsem
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorîseră
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorîserăm
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorîserăți
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorîseși
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorîseți
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorît
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorîși
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogorîți
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
pogradie
pográdie (-ii), s. f. – (Înv. și Trans.) Cimitir. – Var. Banat progradie, Munt. progradie. Sb. prograde (Scriban).
pogrebanie
POGRIBÁNIE, pogribanii, s. f. (Înv.) 1. Înmormântare. 2. Slujba și ceremonia religioasă a înmormântării. [Var.: pogrebánie s. f.] – Din sl. pogrebanije. DOOM
pogribánie (înv.) (po-gri-, -ni-e) s. f., art. pogribánia (-ni-a), g.-d. art. pogribániei; pl. pogribánii, art. pogribániile (-ni-i-)
pogribania
POGRIBÁNIE, pogribanii, s. f. (Înv.) 1. Înmormântare. 2. Slujba și ceremonia religioasă a înmormântării. [Var.: pogrebánie s. f.] – Din sl. pogrebanije. DOOM
pogribánie (înv.) (po-gri-, -ni-e) s. f., art. pogribánia (-ni-a), g.-d. art. pogribániei; pl. pogribánii, art. pogribániile (-ni-i-)
pogribanie
POGRIBÁNIE, pogribanii, s. f. (Înv.) 1. Înmormântare. 2. Slujba și ceremonia religioasă a înmormântării. [Var.: pogrebánie s. f.] – Din sl. pogrebanije. DOOM
pogribánie (înv.) (po-gri-, -ni-e) s. f., art. pogribánia (-ni-a), g.-d. art. pogribániei; pl. pogribánii, art. pogribániile (-ni-i-)
pogribaniei
POGRIBÁNIE, pogribanii, s. f. (Înv.) 1. Înmormântare. 2. Slujba și ceremonia religioasă a înmormântării. [Var.: pogrebánie s. f.] – Din sl. pogrebanije. DOOM
pogribánie (înv.) (po-gri-, -ni-e) s. f., art. pogribánia (-ni-a), g.-d. art. pogribániei; pl. pogribánii, art. pogribániile (-ni-i-)
pogribanii
POGRIBÁNIE, pogribanii, s. f. (Înv.) 1. Înmormântare. 2. Slujba și ceremonia religioasă a înmormântării. [Var.: pogrebánie s. f.] – Din sl. pogrebanije. DOOM
pogribánie (înv.) (po-gri-, -ni-e) s. f., art. pogribánia (-ni-a), g.-d. art. pogribániei; pl. pogribánii, art. pogribániile (-ni-i-)
pogribaniile
POGRIBÁNIE, pogribanii, s. f. (Înv.) 1. Înmormântare. 2. Slujba și ceremonia religioasă a înmormântării. [Var.: pogrebánie s. f.] – Din sl. pogrebanije. DOOM
pogribánie (înv.) (po-gri-, -ni-e) s. f., art. pogribánia (-ni-a), g.-d. art. pogribániei; pl. pogribánii, art. pogribániile (-ni-i-)
pogribaniilor
POGRIBÁNIE, pogribanii, s. f. (Înv.) 1. Înmormântare. 2. Slujba și ceremonia religioasă a înmormântării. [Var.: pogrebánie s. f.] – Din sl. pogrebanije. DOOM
pogribánie (înv.) (po-gri-, -ni-e) s. f., art. pogribánia (-ni-a), g.-d. art. pogribániei; pl. pogribánii, art. pogribániile (-ni-i-)
pogrom
POGRÓM, pogromuri, s. n. Masacrare a unui grup național minoritar sau rasial, organizată de elemente ultranaționaliste, șovine. – Din rus. pogrom. DOOM
pogróm (po-grom) s. n., pl. pogrómuri
pogromist
POGROMÍST, -Ă, pogromiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care organizează sau care participă la pogromuri. – Pogrom + suf. -ist. DOOM
pogromíst (po-gro-) (rar) adj. m., s. m., pl. pogromíști; adj. f., s. f. pogromístă, pl. pogromíste
pogromist
POGROMÍST, -Ă, pogromiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care organizează sau care participă la pogromuri. – Pogrom + suf. -ist. DOOM
pogromíst (po-gro-) (rar) adj. m., s. m., pl. pogromíști; adj. f., s. f. pogromístă, pl. pogromíste
pogromista
POGROMÍST, -Ă, pogromiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care organizează sau care participă la pogromuri. – Pogrom + suf. -ist. DOOM
pogromíst (po-gro-) (rar) adj. m., s. m., pl. pogromíști; adj. f., s. f. pogromístă, pl. pogromíste
pogromista
POGROMÍST, -Ă, pogromiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care organizează sau care participă la pogromuri. – Pogrom + suf. -ist. DOOM
pogromíst (po-gro-) (rar) adj. m., s. m., pl. pogromíști; adj. f., s. f. pogromístă, pl. pogromíste
pogromiste
POGROMÍST, -Ă, pogromiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care organizează sau care participă la pogromuri. – Pogrom + suf. -ist. DOOM
pogromíst (po-gro-) (rar) adj. m., s. m., pl. pogromíști; adj. f., s. f. pogromístă, pl. pogromíste
pogromiste
POGROMÍST, -Ă, pogromiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care organizează sau care participă la pogromuri. – Pogrom + suf. -ist. DOOM
pogromíst (po-gro-) (rar) adj. m., s. m., pl. pogromíști; adj. f., s. f. pogromístă, pl. pogromíste
pogromistei
POGROMÍST, -Ă, pogromiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care organizează sau care participă la pogromuri. – Pogrom + suf. -ist. DOOM
pogromíst (po-gro-) (rar) adj. m., s. m., pl. pogromíști; adj. f., s. f. pogromístă, pl. pogromíste
pogromistei
POGROMÍST, -Ă, pogromiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care organizează sau care participă la pogromuri. – Pogrom + suf. -ist. DOOM
pogromíst (po-gro-) (rar) adj. m., s. m., pl. pogromíști; adj. f., s. f. pogromístă, pl. pogromíste
pogromistele
POGROMÍST, -Ă, pogromiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care organizează sau care participă la pogromuri. – Pogrom + suf. -ist. DOOM
pogromíst (po-gro-) (rar) adj. m., s. m., pl. pogromíști; adj. f., s. f. pogromístă, pl. pogromíste
pogromistele
POGROMÍST, -Ă, pogromiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care organizează sau care participă la pogromuri. – Pogrom + suf. -ist. DOOM
pogromíst (po-gro-) (rar) adj. m., s. m., pl. pogromíști; adj. f., s. f. pogromístă, pl. pogromíste
pogromistelor
POGROMÍST, -Ă, pogromiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care organizează sau care participă la pogromuri. – Pogrom + suf. -ist. DOOM
pogromíst (po-gro-) (rar) adj. m., s. m., pl. pogromíști; adj. f., s. f. pogromístă, pl. pogromíste
pogromistelor
POGROMÍST, -Ă, pogromiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care organizează sau care participă la pogromuri. – Pogrom + suf. -ist. DOOM
pogromíst (po-gro-) (rar) adj. m., s. m., pl. pogromíști; adj. f., s. f. pogromístă, pl. pogromíste
pogromistul
POGROMÍST, -Ă, pogromiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care organizează sau care participă la pogromuri. – Pogrom + suf. -ist. DOOM
pogromíst (po-gro-) (rar) adj. m., s. m., pl. pogromíști; adj. f., s. f. pogromístă, pl. pogromíste
pogromistul
POGROMÍST, -Ă, pogromiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care organizează sau care participă la pogromuri. – Pogrom + suf. -ist. DOOM
pogromíst (po-gro-) (rar) adj. m., s. m., pl. pogromíști; adj. f., s. f. pogromístă, pl. pogromíste
pogromistului
POGROMÍST, -Ă, pogromiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care organizează sau care participă la pogromuri. – Pogrom + suf. -ist. DOOM
pogromíst (po-gro-) (rar) adj. m., s. m., pl. pogromíști; adj. f., s. f. pogromístă, pl. pogromíste
pogromistului
POGROMÍST, -Ă, pogromiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care organizează sau care participă la pogromuri. – Pogrom + suf. -ist. DOOM
pogromíst (po-gro-) (rar) adj. m., s. m., pl. pogromíști; adj. f., s. f. pogromístă, pl. pogromíste
pogromiști
POGROMÍST, -Ă, pogromiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care organizează sau care participă la pogromuri. – Pogrom + suf. -ist. DOOM
pogromíst (po-gro-) (rar) adj. m., s. m., pl. pogromíști; adj. f., s. f. pogromístă, pl. pogromíste
pogromiști
POGROMÍST, -Ă, pogromiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care organizează sau care participă la pogromuri. – Pogrom + suf. -ist. DOOM
pogromíst (po-gro-) (rar) adj. m., s. m., pl. pogromíști; adj. f., s. f. pogromístă, pl. pogromíste
pogromiștii
POGROMÍST, -Ă, pogromiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care organizează sau care participă la pogromuri. – Pogrom + suf. -ist. DOOM
pogromíst (po-gro-) (rar) adj. m., s. m., pl. pogromíști; adj. f., s. f. pogromístă, pl. pogromíste
pogromiștii
POGROMÍST, -Ă, pogromiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care organizează sau care participă la pogromuri. – Pogrom + suf. -ist. DOOM
pogromíst (po-gro-) (rar) adj. m., s. m., pl. pogromíști; adj. f., s. f. pogromístă, pl. pogromíste
pogromiștilor
POGROMÍST, -Ă, pogromiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care organizează sau care participă la pogromuri. – Pogrom + suf. -ist. DOOM
pogromíst (po-gro-) (rar) adj. m., s. m., pl. pogromíști; adj. f., s. f. pogromístă, pl. pogromíste
pogromiștilor
POGROMÍST, -Ă, pogromiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care organizează sau care participă la pogromuri. – Pogrom + suf. -ist. DOOM
pogromíst (po-gro-) (rar) adj. m., s. m., pl. pogromíști; adj. f., s. f. pogromístă, pl. pogromíste
pogromul
POGRÓM, pogromuri, s. n. Masacrare a unui grup național minoritar sau rasial, organizată de elemente ultranaționaliste, șovine. – Din rus. pogrom. DOOM
pogróm (po-grom) s. n., pl. pogrómuri
pogromului
POGRÓM, pogromuri, s. n. Masacrare a unui grup național minoritar sau rasial, organizată de elemente ultranaționaliste, șovine. – Din rus. pogrom. DOOM
pogróm (po-grom) s. n., pl. pogrómuri
pogromuri
POGRÓM, pogromuri, s. n. Masacrare a unui grup național minoritar sau rasial, organizată de elemente ultranaționaliste, șovine. – Din rus. pogrom. DOOM
pogróm (po-grom) s. n., pl. pogrómuri
pogromurile
POGRÓM, pogromuri, s. n. Masacrare a unui grup național minoritar sau rasial, organizată de elemente ultranaționaliste, șovine. – Din rus. pogrom. DOOM
pogróm (po-grom) s. n., pl. pogrómuri
pogromurilor
POGRÓM, pogromuri, s. n. Masacrare a unui grup național minoritar sau rasial, organizată de elemente ultranaționaliste, șovine. – Din rus. pogrom. DOOM
pogróm (po-grom) s. n., pl. pogrómuri
pogârci
pogîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. (Refl.) A se strînge, a se zgîrci, a se boți, a se plisa. – 2. A spicui, a culege spicele căzute. – Var. poghirci, Mold. pogîrji, pobîrci. Sl. grŭciti „a strînge”, cu suf. po-. Ultima var. s-a contaminat cu sl. pobirŭkŭ „culegere”, pabirŭkŭ „strugure necules”, sb. pabirčiti „a spicui”. Explicația din rom. numai pentru ultimul etimon (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 272), este insuficientă. – Der. poghircă, s. f. (Mold., stîrpitură, lepădătură; pleavă de cînepă). Cf. sgîrci, pobir.
pogârcire
pogîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. (Refl.) A se strînge, a se zgîrci, a se boți, a se plisa. – 2. A spicui, a culege spicele căzute. – Var. poghirci, Mold. pogîrji, pobîrci. Sl. grŭciti „a strînge”, cu suf. po-. Ultima var. s-a contaminat cu sl. pobirŭkŭ „culegere”, pabirŭkŭ „strugure necules”, sb. pabirčiti „a spicui”. Explicația din rom. numai pentru ultimul etimon (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 272), este insuficientă. – Der. poghircă, s. f. (Mold., stîrpitură, lepădătură; pleavă de cînepă). Cf. sgîrci, pobir.
pogârcit
pogîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. (Refl.) A se strînge, a se zgîrci, a se boți, a se plisa. – 2. A spicui, a culege spicele căzute. – Var. poghirci, Mold. pogîrji, pobîrci. Sl. grŭciti „a strînge”, cu suf. po-. Ultima var. s-a contaminat cu sl. pobirŭkŭ „culegere”, pabirŭkŭ „strugure necules”, sb. pabirčiti „a spicui”. Explicația din rom. numai pentru ultimul etimon (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 272), este insuficientă. – Der. poghircă, s. f. (Mold., stîrpitură, lepădătură; pleavă de cînepă). Cf. sgîrci, pobir.
pogârjit
POGÎRJÍT, -Ă, pogîrjiți, -te, adj. (Regional) Slab, jigărit. Cine pogîrjit de foame. ȘEZ. V 59.
pogârzie
POGÎRZÍE, pogîrzii, s. f. (Regional) Podgorie. Să mergem la pogîrzie Pe dealu Hagii. I. CR. VII 203.
pogăcea
POGĂCEÁ, pogăcele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui pogace; pogăcioară. – Pogace + suf. -ea. DOOM
pogăceá (reg.) s. f., art. pogăceáua, g.-d. art. pogăcélei; pl. pogăcéle, art. pogăcélele
pogăceaua
POGĂCEÁ, pogăcele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui pogace; pogăcioară. – Pogace + suf. -ea. DOOM
pogăceá (reg.) s. f., art. pogăceáua, g.-d. art. pogăcélei; pl. pogăcéle, art. pogăcélele
pogăcele
POGĂCEÁ, pogăcele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui pogace; pogăcioară. – Pogace + suf. -ea. DOOM
pogăceá (reg.) s. f., art. pogăceáua, g.-d. art. pogăcélei; pl. pogăcéle, art. pogăcélele
pogăcelei
POGĂCEÁ, pogăcele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui pogace; pogăcioară. – Pogace + suf. -ea. DOOM
pogăceá (reg.) s. f., art. pogăceáua, g.-d. art. pogăcélei; pl. pogăcéle, art. pogăcélele
pogăcelele
POGĂCEÁ, pogăcele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui pogace; pogăcioară. – Pogace + suf. -ea. DOOM
pogăceá (reg.) s. f., art. pogăceáua, g.-d. art. pogăcélei; pl. pogăcéle, art. pogăcélele
pogăcelelor
POGĂCEÁ, pogăcele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui pogace; pogăcioară. – Pogace + suf. -ea. DOOM
pogăceá (reg.) s. f., art. pogăceáua, g.-d. art. pogăcélei; pl. pogăcéle, art. pogăcélele
pogăci
POGÁCE, pogăci, s. f. (Pop.) Turtă de mălai coaptă în cuptor; turtă din aluat de făină de grâu, preparată de obicei cu jumări de porc. – Din sb. pogača, magh. pogácsa, germ. dial. Pogatsche. DOOM
pogáce (pop.) s. f., g.-d. art. pogắcii; pl. pogắci
pogăcii
POGÁCE, pogăci, s. f. (Pop.) Turtă de mălai coaptă în cuptor; turtă din aluat de făină de grâu, preparată de obicei cu jumări de porc. – Din sb. pogača, magh. pogácsa, germ. dial. Pogatsche. DOOM
pogáce (pop.) s. f., g.-d. art. pogắcii; pl. pogắci
pogăcile
POGÁCE, pogăci, s. f. (Pop.) Turtă de mălai coaptă în cuptor; turtă din aluat de făină de grâu, preparată de obicei cu jumări de porc. – Din sb. pogača, magh. pogácsa, germ. dial. Pogatsche. DOOM
pogáce (pop.) s. f., g.-d. art. pogắcii; pl. pogắci
pogăcilor
POGÁCE, pogăci, s. f. (Pop.) Turtă de mălai coaptă în cuptor; turtă din aluat de făină de grâu, preparată de obicei cu jumări de porc. – Din sb. pogača, magh. pogácsa, germ. dial. Pogatsche. DOOM
pogáce (pop.) s. f., g.-d. art. pogắcii; pl. pogắci
pogăcioara
POGĂCIOÁRĂ, pogăcioare, s. f. (Reg.) Pogăcea. – Pogace + suf. -ioară. DOOM
pogăcioáră (reg.) (-cioa-) s. f., g.-d. art. pogăcioárei; pl. pogăcioáre
pogăcioare
POGĂCIOÁRĂ, pogăcioare, s. f. (Reg.) Pogăcea. – Pogace + suf. -ioară. DOOM
pogăcioáră (reg.) (-cioa-) s. f., g.-d. art. pogăcioárei; pl. pogăcioáre
pogăcioarei
POGĂCIOÁRĂ, pogăcioare, s. f. (Reg.) Pogăcea. – Pogace + suf. -ioară. DOOM
pogăcioáră (reg.) (-cioa-) s. f., g.-d. art. pogăcioárei; pl. pogăcioáre
pogăcioarele
POGĂCIOÁRĂ, pogăcioare, s. f. (Reg.) Pogăcea. – Pogace + suf. -ioară. DOOM
pogăcioáră (reg.) (-cioa-) s. f., g.-d. art. pogăcioárei; pl. pogăcioáre
pogăcioarelor
POGĂCIOÁRĂ, pogăcioare, s. f. (Reg.) Pogăcea. – Pogace + suf. -ioară. DOOM
pogăcioáră (reg.) (-cioa-) s. f., g.-d. art. pogăcioárei; pl. pogăcioáre
pohace
POHÁCE s. f. v. pogace.
pohanț
POHÁNȚ s. m. v. pahonț.
pohar
POHÁR, pohari, s. m. (Pop.) Băiat tocmit ca ajutor al ciobanului la păscut oile.
pohfala
POFÁLĂ s. f. v. pohfală. DOOM
!pohfálă (înv.) s. f., g.-d. art. pohfálei; pl. pohfále
pohfale
POFÁLĂ s. f. v. pohfală. DOOM
!pohfálă (înv.) s. f., g.-d. art. pohfálei; pl. pohfále
pohfalei
POFÁLĂ s. f. v. pohfală. DOOM
!pohfálă (înv.) s. f., g.-d. art. pohfálei; pl. pohfále
pohfalele
POFÁLĂ s. f. v. pohfală. DOOM
!pohfálă (înv.) s. f., g.-d. art. pohfálei; pl. pohfále
pohfalelor
POFÁLĂ s. f. v. pohfală. DOOM
!pohfálă (înv.) s. f., g.-d. art. pohfálei; pl. pohfále
pohoața
POHÓȚ, -OÁȚĂ, pohoți, -oațe, s. m. și f. (Reg.) Persoană ticăloasă, nemernică; persoană destrăbălată, imorală; codoș. – Din hoț. DOOM
pohóț (reg.) s. m., pl. pohóți
pohoațe
POHÓȚ, -OÁȚĂ, pohoți, -oațe, s. m. și f. (Reg.) Persoană ticăloasă, nemernică; persoană destrăbălată, imorală; codoș. – Din hoț. DOOM
pohóț (reg.) s. m., pl. pohóți
pohoaței
POHÓȚ, -OÁȚĂ, pohoți, -oațe, s. m. și f. (Reg.) Persoană ticăloasă, nemernică; persoană destrăbălată, imorală; codoș. – Din hoț. DOOM
pohóț (reg.) s. m., pl. pohóți
pohoațele
POHÓȚ, -OÁȚĂ, pohoți, -oațe, s. m. și f. (Reg.) Persoană ticăloasă, nemernică; persoană destrăbălată, imorală; codoș. – Din hoț. DOOM
pohóț (reg.) s. m., pl. pohóți
pohoațelor
POHÓȚ, -OÁȚĂ, pohoți, -oațe, s. m. și f. (Reg.) Persoană ticăloasă, nemernică; persoană destrăbălată, imorală; codoș. – Din hoț. DOOM
pohóț (reg.) s. m., pl. pohóți
pohod
POVÓD s. n. 1. (Reg.; în expr.) A duce (sau a lua etc.) un cal în povod = a duce (sau a lua) un cal de căpăstru. 2. (Înv.) Motiv (I), cauză, pricină. [Var.: pohód s. n.] – Din rus., sb. povod. DOOM
povód (înv., reg.) s. n.
pohoi
POHÓI s. n. v. puhoi.
pohonț
POHÓNȚ s. m. v. pahonț. DOOM
pahónț (pop.) s. m., pl. pahónți
pohor
pohór (-oáre), s. n. – Cuvertură, față de masă, covor. Origine incertă. După Tiktin, din sl. vrĕti „a închide”, cf. rus. povora „gratii”.
pohoț
POHÓȚ, -OÁȚĂ, pohoți, -oațe, s. m. și f. (Reg.) Persoană ticăloasă, nemernică; persoană destrăbălată, imorală; codoș. – Din hoț. DOOM
pohóț (reg.) s. m., pl. pohóți
pohoți
POHÓȚ, -OÁȚĂ, pohoți, -oațe, s. m. și f. (Reg.) Persoană ticăloasă, nemernică; persoană destrăbălată, imorală; codoș. – Din hoț. DOOM
pohóț (reg.) s. m., pl. pohóți
pohoții
POHÓȚ, -OÁȚĂ, pohoți, -oațe, s. m. și f. (Reg.) Persoană ticăloasă, nemernică; persoană destrăbălată, imorală; codoș. – Din hoț. DOOM
pohóț (reg.) s. m., pl. pohóți
pohoților
POHÓȚ, -OÁȚĂ, pohoți, -oațe, s. m. și f. (Reg.) Persoană ticăloasă, nemernică; persoană destrăbălată, imorală; codoș. – Din hoț. DOOM
pohóț (reg.) s. m., pl. pohóți
pohoțul
POHÓȚ, -OÁȚĂ, pohoți, -oațe, s. m. și f. (Reg.) Persoană ticăloasă, nemernică; persoană destrăbălată, imorală; codoș. – Din hoț. DOOM
pohóț (reg.) s. m., pl. pohóți
pohoțului
POHÓȚ, -OÁȚĂ, pohoți, -oațe, s. m. și f. (Reg.) Persoană ticăloasă, nemernică; persoană destrăbălată, imorală; codoș. – Din hoț. DOOM
pohóț (reg.) s. m., pl. pohóți
pohti
POFTÍ, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A dori puternic să obțină sau să se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. și reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. și pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). Poftiți, vă rog! 5. Tranz. A binevoi (să facă ceva, să se ducă undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. și reg.) pohtí vb. IV] – Din sl. pohotĕti. DOOM
poftí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftésc, imperf. 3 sg. pofteá; conj. prez. 3 să pofteáscă
pohtire
POHTÍ vb. IV v. pofti.
pohtit
POHTÍ vb. IV v. pofti.
pohtă
PÓHTĂ s. f. v. poftă. DOOM
póftă s. f., g.-d. art. póftei; pl. pófte
poi
POI adv. v. apoi. DOOM
apói adv.
poiadă
poiádă (-iézi), s. f. – Incursiune, intrare. – Var. po(i)ed(i)e. Rus. poiezd (Scriban). Sec. XVIII, înv.
poiana
POIÁNĂ, poieni, s. f. Suprafață de teren în interiorul unei păduri, lipsită de copaci și acoperită cu iarbă și cu flori; luminiș. [Pr.: po-ia-. – Pl. și: poiene] – Din sl. poljana. DOOM
poiánă s.f., g.-d. art. poiénii; pl. poiéni.
poiană
POIÁNĂ, poieni, s. f. Suprafață de teren în interiorul unei păduri, lipsită de copaci și acoperită cu iarbă și cu flori; luminiș. [Pr.: po-ia-. – Pl. și: poiene] – Din sl. poljana.
poias
poiás (-suri), s. n. – (Înv.) Cingătoare a preotului care slujește. Sl. pojasŭ (Tiktin).
poiata
POIÁTĂ, poieți, s. f. (Reg.) 1. Coteț pentru păsările de curte, pentru porci. 2. Grajd pentru vite; șopron. 3. Adăpost rudimentar pentru oameni, la câmp sau la stână. ♦ Bucătărie de vară. [Pr.: po-ia-] – Din sl. pojata. DOOM
poiátă (reg.) s. f., g.-d. art. poiéții; pl. poiéți
poichilo
POICHILO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „variat”, „felurit”, „neregulat”. [Pron. po-i-. / < fr. poïkilo-, cf. gr. poikilos].
poichiloblast
POICHILOBLÁST s.n. Eritroblast cu formă variabilă. [Pron. po-i. / < fr. poïkiloblaste, cf. gr. poikilos – variat, blastos – germen].
poichilocit
POICHILOCÍT s.n. Globulă roșie cu aspect de obicei piriform, care apare în unele anemii. [Pron. po-i-. / < fr. poïkilocyte, cf. gr. poikilos – variat, kytos – celulă].
poichilocitoză
POICHILOCITÓZĂ s.f. (Med.) Prezența în sânge a poichilocitelor. [Pron. po-i-. / < fr. poïkilocytose].
poichilodermie
POICHILODERMÍE s.f. Afecțiune cutanată caracterizată prin atrofii reticulare și pigmentații, care dau pielii un aspect pestriț. [Pron. po-i-, gen. -iei. / < fr. poïkilodermie, cf. gr. poikilos – variat, derma – piele].
poichiloterm
POICHILOTÉRM, -Ă, poichilotermi, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care are temperatura corpului variabilă după temperatura mediului înconjurător (nevertebrate, pești, batracieni și reptile). – Din fr. poïkilotherme. DOOM
poichilotérm2 (poi-) s. n., pl. poichilotérme
poichiloterm
POICHILOTÉRM, -Ă, poichilotermi, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care are temperatura corpului variabilă după temperatura mediului înconjurător (nevertebrate, pești, batracieni și reptile). – Din fr. poïkilotherme. DOOM
poichilotérm2 (poi-) s. n., pl. poichilotérme
poichiloterma
POICHILOTÉRM, -Ă, poichilotermi, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care are temperatura corpului variabilă după temperatura mediului înconjurător (nevertebrate, pești, batracieni și reptile). – Din fr. poïkilotherme. DOOM
poichilotérm2 (poi-) s. n., pl. poichilotérme
poichiloterma
POICHILOTÉRM, -Ă, poichilotermi, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care are temperatura corpului variabilă după temperatura mediului înconjurător (nevertebrate, pești, batracieni și reptile). – Din fr. poïkilotherme. DOOM
poichilotérm2 (poi-) s. n., pl. poichilotérme
poichiloterme
POICHILOTÉRM, -Ă, poichilotermi, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care are temperatura corpului variabilă după temperatura mediului înconjurător (nevertebrate, pești, batracieni și reptile). – Din fr. poïkilotherme. DOOM
poichilotérm2 (poi-) s. n., pl. poichilotérme
poichiloterme
POICHILOTÉRM, -Ă, poichilotermi, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care are temperatura corpului variabilă după temperatura mediului înconjurător (nevertebrate, pești, batracieni și reptile). – Din fr. poïkilotherme. DOOM
poichilotérm2 (poi-) s. n., pl. poichilotérme
poichilotermei
POICHILOTÉRM, -Ă, poichilotermi, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care are temperatura corpului variabilă după temperatura mediului înconjurător (nevertebrate, pești, batracieni și reptile). – Din fr. poïkilotherme. DOOM
poichilotérm2 (poi-) s. n., pl. poichilotérme
poichilotermei
POICHILOTÉRM, -Ă, poichilotermi, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care are temperatura corpului variabilă după temperatura mediului înconjurător (nevertebrate, pești, batracieni și reptile). – Din fr. poïkilotherme. DOOM
poichilotérm2 (poi-) s. n., pl. poichilotérme
poichilotermele
POICHILOTÉRM, -Ă, poichilotermi, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care are temperatura corpului variabilă după temperatura mediului înconjurător (nevertebrate, pești, batracieni și reptile). – Din fr. poïkilotherme. DOOM
poichilotérm2 (poi-) s. n., pl. poichilotérme
poichilotermele
POICHILOTÉRM, -Ă, poichilotermi, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care are temperatura corpului variabilă după temperatura mediului înconjurător (nevertebrate, pești, batracieni și reptile). – Din fr. poïkilotherme. DOOM
poichilotérm2 (poi-) s. n., pl. poichilotérme
poichilotermelor
POICHILOTÉRM, -Ă, poichilotermi, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care are temperatura corpului variabilă după temperatura mediului înconjurător (nevertebrate, pești, batracieni și reptile). – Din fr. poïkilotherme. DOOM
poichilotérm2 (poi-) s. n., pl. poichilotérme
poichilotermelor
POICHILOTÉRM, -Ă, poichilotermi, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care are temperatura corpului variabilă după temperatura mediului înconjurător (nevertebrate, pești, batracieni și reptile). – Din fr. poïkilotherme. DOOM
poichilotérm2 (poi-) s. n., pl. poichilotérme
poichilotermi
POICHILOTÉRM, -Ă, poichilotermi, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care are temperatura corpului variabilă după temperatura mediului înconjurător (nevertebrate, pești, batracieni și reptile). – Din fr. poïkilotherme. DOOM
poichilotérm2 (poi-) s. n., pl. poichilotérme
poichilotermi
POICHILOTÉRM, -Ă, poichilotermi, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care are temperatura corpului variabilă după temperatura mediului înconjurător (nevertebrate, pești, batracieni și reptile). – Din fr. poïkilotherme. DOOM
poichilotérm2 (poi-) s. n., pl. poichilotérme
poichilotermia
POICHILOTERMÍE s. f. Proprietate a unor animale de a fi poichiloterme. – Din fr. poïkilothermie. DOOM
poichilotermíe (poi-) s. f., art. poichilotermía, g.-d. poichilotermíi, art. poichilotermíei
poichilotermie
POICHILOTERMÍE s. f. Proprietate a unor animale de a fi poichiloterme. – Din fr. poïkilothermie. DOOM
poichilotermíe (poi-) s. f., art. poichilotermía, g.-d. poichilotermíi, art. poichilotermíei
poichilotermiei
POICHILOTERMÍE s. f. Proprietate a unor animale de a fi poichiloterme. – Din fr. poïkilothermie. DOOM
poichilotermíe (poi-) s. f., art. poichilotermía, g.-d. poichilotermíi, art. poichilotermíei
poichilotermii
POICHILOTÉRM, -Ă, poichilotermi, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care are temperatura corpului variabilă după temperatura mediului înconjurător (nevertebrate, pești, batracieni și reptile). – Din fr. poïkilotherme. DOOM
poichilotérm2 (poi-) s. n., pl. poichilotérme
poichilotermii
POICHILOTÉRM, -Ă, poichilotermi, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care are temperatura corpului variabilă după temperatura mediului înconjurător (nevertebrate, pești, batracieni și reptile). – Din fr. poïkilotherme. DOOM
poichilotérm2 (poi-) s. n., pl. poichilotérme
poichilotermii
POICHILOTERMÍE s. f. Proprietate a unor animale de a fi poichiloterme. – Din fr. poïkilothermie. DOOM
poichilotermíe (poi-) s. f., art. poichilotermía, g.-d. poichilotermíi, art. poichilotermíei
poichilotermilor
POICHILOTÉRM, -Ă, poichilotermi, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care are temperatura corpului variabilă după temperatura mediului înconjurător (nevertebrate, pești, batracieni și reptile). – Din fr. poïkilotherme. DOOM
poichilotérm2 (poi-) s. n., pl. poichilotérme
poichilotermilor
POICHILOTÉRM, -Ă, poichilotermi, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care are temperatura corpului variabilă după temperatura mediului înconjurător (nevertebrate, pești, batracieni și reptile). – Din fr. poïkilotherme. DOOM
poichilotérm2 (poi-) s. n., pl. poichilotérme
poichilotermul
POICHILOTÉRM, -Ă, poichilotermi, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care are temperatura corpului variabilă după temperatura mediului înconjurător (nevertebrate, pești, batracieni și reptile). – Din fr. poïkilotherme. DOOM
poichilotérm2 (poi-) s. n., pl. poichilotérme
poichilotermul
POICHILOTÉRM, -Ă, poichilotermi, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care are temperatura corpului variabilă după temperatura mediului înconjurător (nevertebrate, pești, batracieni și reptile). – Din fr. poïkilotherme. DOOM
poichilotérm2 (poi-) s. n., pl. poichilotérme
poichilotermului
POICHILOTÉRM, -Ă, poichilotermi, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care are temperatura corpului variabilă după temperatura mediului înconjurător (nevertebrate, pești, batracieni și reptile). – Din fr. poïkilotherme. DOOM
poichilotérm2 (poi-) s. n., pl. poichilotérme
poichilotermului
POICHILOTÉRM, -Ă, poichilotermi, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care are temperatura corpului variabilă după temperatura mediului înconjurător (nevertebrate, pești, batracieni și reptile). – Din fr. poïkilotherme. DOOM
poichilotérm2 (poi-) s. n., pl. poichilotérme
poicilo
POICHILO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „variat”, „felurit”, „neregulat”. [Pron. po-i-. / < fr. poïkilo-, cf. gr. poikilos].
poieni
POIÁNĂ, poieni, s. f. Suprafață de teren în interiorul unei păduri, lipsită de copaci și acoperită cu iarbă și cu flori; luminiș. [Pr.: po-ia-. – Pl. și: poiene] – Din sl. poljana. DOOM
poiánă s.f., g.-d. art. poiénii; pl. poiéni.
poienii
POIÁNĂ, poieni, s. f. Suprafață de teren în interiorul unei păduri, lipsită de copaci și acoperită cu iarbă și cu flori; luminiș. [Pr.: po-ia-. – Pl. și: poiene] – Din sl. poljana. DOOM
poiánă s.f., g.-d. art. poiénii; pl. poiéni.
poienile
POIÁNĂ, poieni, s. f. Suprafață de teren în interiorul unei păduri, lipsită de copaci și acoperită cu iarbă și cu flori; luminiș. [Pr.: po-ia-. – Pl. și: poiene] – Din sl. poljana. DOOM
poiánă s.f., g.-d. art. poiénii; pl. poiéni.
poienilor
POIÁNĂ, poieni, s. f. Suprafață de teren în interiorul unei păduri, lipsită de copaci și acoperită cu iarbă și cu flori; luminiș. [Pr.: po-ia-. – Pl. și: poiene] – Din sl. poljana. DOOM
poiánă s.f., g.-d. art. poiénii; pl. poiéni.
poienița
POIENÍȚĂ, poienițe, s. f. Diminutiv al lui poiană. [Pr.: po-ie-] – Poiană + suf. -iță. DOOM
poieníță s. f., g.-d. art. poieníței; pl. poieníțe
poienițe
POIENÍȚĂ, poienițe, s. f. Diminutiv al lui poiană. [Pr.: po-ie-] – Poiană + suf. -iță. DOOM
poieníță s. f., g.-d. art. poieníței; pl. poieníțe
poieniței
POIENÍȚĂ, poienițe, s. f. Diminutiv al lui poiană. [Pr.: po-ie-] – Poiană + suf. -iță. DOOM
poieníță s. f., g.-d. art. poieníței; pl. poieníțe
poienițele
POIENÍȚĂ, poienițe, s. f. Diminutiv al lui poiană. [Pr.: po-ie-] – Poiană + suf. -iță. DOOM
poieníță s. f., g.-d. art. poieníței; pl. poieníțe
poienițelor
POIENÍȚĂ, poienițe, s. f. Diminutiv al lui poiană. [Pr.: po-ie-] – Poiană + suf. -iță. DOOM
poieníță s. f., g.-d. art. poieníței; pl. poieníțe
poieză
-POIÉZĂ Element secund de compunere savantă cu semnificația „apariție”, „formare”. [Pron. -po-ie-. / < fr. -poïèse, cf. it. -poiesi].
poieți
POIÁTĂ, poieți, s. f. (Reg.) 1. Coteț pentru păsările de curte, pentru porci. 2. Grajd pentru vite; șopron. 3. Adăpost rudimentar pentru oameni, la câmp sau la stână. ♦ Bucătărie de vară. [Pr.: po-ia-] – Din sl. pojata. DOOM
poiátă (reg.) s. f., g.-d. art. poiéții; pl. poiéți
poiețică
POIEȚÍCĂ, poiețici, s. f. Diminutiv al lui poiată. [Pr.: po-ie-] – Poiată + suf. -ică. DOOM
poiețícă (reg.) s. f., g.-d. art. poiețícii; pl. poiețíci
poieții
POIÁTĂ, poieți, s. f. (Reg.) 1. Coteț pentru păsările de curte, pentru porci. 2. Grajd pentru vite; șopron. 3. Adăpost rudimentar pentru oameni, la câmp sau la stână. ♦ Bucătărie de vară. [Pr.: po-ia-] – Din sl. pojata. DOOM
poiátă (reg.) s. f., g.-d. art. poiéții; pl. poiéți
poiețile
POIÁTĂ, poieți, s. f. (Reg.) 1. Coteț pentru păsările de curte, pentru porci. 2. Grajd pentru vite; șopron. 3. Adăpost rudimentar pentru oameni, la câmp sau la stână. ♦ Bucătărie de vară. [Pr.: po-ia-] – Din sl. pojata. DOOM
poiátă (reg.) s. f., g.-d. art. poiéții; pl. poiéți
poieților
POIÁTĂ, poieți, s. f. (Reg.) 1. Coteț pentru păsările de curte, pentru porci. 2. Grajd pentru vite; șopron. 3. Adăpost rudimentar pentru oameni, la câmp sau la stână. ♦ Bucătărie de vară. [Pr.: po-ia-] – Din sl. pojata. DOOM
poiátă (reg.) s. f., g.-d. art. poiéții; pl. poiéți
poikilo
POICHILO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „variat”, „felurit”, „neregulat”. [Pron. po-i-. / < fr. poïkilo-, cf. gr. poikilos].
poikiloblast
POICHILOBLÁST s.n. Eritroblast cu formă variabilă. [Pron. po-i. / < fr. poïkiloblaste, cf. gr. poikilos – variat, blastos – germen].
poikilocit
POICHILOCÍT s.n. Globulă roșie cu aspect de obicei piriform, care apare în unele anemii. [Pron. po-i-. / < fr. poïkilocyte, cf. gr. poikilos – variat, kytos – celulă].
poikilodermie
POICHILODERMÍE s.f. Afecțiune cutanată caracterizată prin atrofii reticulare și pigmentații, care dau pielii un aspect pestriț. [Pron. po-i-, gen. -iei. / < fr. poïkilodermie, cf. gr. poikilos – variat, derma – piele].
poikiloterm
POICHILOTÉRM, -Ă, poichilotermi, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care are temperatura corpului variabilă după temperatura mediului înconjurător (nevertebrate, pești, batracieni și reptile). – Din fr. poïkilotherme. DOOM
poichilotérm2 (poi-) s. n., pl. poichilotérme
poikiloterm
POICHILOTÉRM, -Ă, poichilotermi, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care are temperatura corpului variabilă după temperatura mediului înconjurător (nevertebrate, pești, batracieni și reptile). – Din fr. poïkilotherme. DOOM
poichilotérm2 (poi-) s. n., pl. poichilotérme
poikilotermie
POICHILOTERMÍE s. f. Proprietate a unor animale de a fi poichiloterme. – Din fr. poïkilothermie. DOOM
poichilotermíe (poi-) s. f., art. poichilotermía, g.-d. poichilotermíi, art. poichilotermíei
poikilotermă
POICHILOTÉRM, -Ă, poichilotermi, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care are temperatura corpului variabilă după temperatura mediului înconjurător (nevertebrate, pești, batracieni și reptile). – Din fr. poïkilotherme. DOOM
poichilotérm2 (poi-) s. n., pl. poichilotérme
poimâine
PÓIMÂINE adv. 1. În ziua care urmează celei de mâine. ◊ (Reg.) Poimâinea ailaltă (sau cealaltă) = răspoimâine. ◊ Expr. Ca mâine, poimâine = în curând, peste puțin timp. 2. (În corelație cu „mâine”) Curând; în viitor, cândva. – Lat. post + mane. DOOM
póimâine adv.
poimâinea
PÓIMÂINE adv. 1. În ziua care urmează celei de mâine. ◊ (Reg.) Poimâinea ailaltă (sau cealaltă) = răspoimâine. ◊ Expr. Ca mâine, poimâine = în curând, peste puțin timp. 2. (În corelație cu „mâine”) Curând; în viitor, cândva. – Lat. post + mane. DOOM
póimâine adv.
poimâini
PÓIMÂINE adv. 1. În ziua care urmează celei de mâine. ◊ (Reg.) Poimâinea ailaltă (sau cealaltă) = răspoimâine. ◊ Expr. Ca mâine, poimâine = în curând, peste puțin timp. 2. (În corelație cu „mâine”) Curând; în viitor, cândva. – Lat. post + mane. DOOM
póimâine adv.
poimâne
PÓIMÂINE adv. 1. În ziua care urmează celei de mâine. ◊ (Reg.) Poimâinea ailaltă (sau cealaltă) = răspoimâine. ◊ Expr. Ca mâine, poimâine = în curând, peste puțin timp. 2. (În corelație cu „mâine”) Curând; în viitor, cândva. – Lat. post + mane. DOOM
póimâine adv.
poimâni
PÓIMÂINE adv. 1. În ziua care urmează celei de mâine. ◊ (Reg.) Poimâinea ailaltă (sau cealaltă) = răspoimâine. ◊ Expr. Ca mâine, poimâine = în curând, peste puțin timp. 2. (În corelație cu „mâine”) Curând; în viitor, cândva. – Lat. post + mane. DOOM
póimâine adv.
poimîine
PÓIMÂINE adv. 1. În ziua care urmează celei de mâine. ◊ (Reg.) Poimâinea ailaltă (sau cealaltă) = răspoimâine. ◊ Expr. Ca mâine, poimâine = în curând, peste puțin timp. 2. (În corelație cu „mâine”) Curând; în viitor, cândva. – Lat. post + mane. DOOM
póimâine adv.
pointer
PÓINTER, pointeri, s. m. Rasă de câini de vânătoare de talie înaltă, picioare lungi, urechile plecate și părul scurt și neted; prepelicar de rasă engleză; brac englez. [Pr.: pointăr. – Var.: poánter s. m.] – Din fr., engl. pointer. DOOM
!póinter (angl.) [e pron. ă] s. m., pl. póinteri
pointilism
POANTILÍSM s. n. Procedeu folosit în pictură, care constă în descompunerea petei de culoare în puncte și liniuțe de culori pure, ca un mozaic, din al căror amestec optic rezultă tonul dorit; școală de pictură modernă care folosește acest procedeu. [Scris și: (după fr.) pointilism] – Din fr. pointillisme.
pointilist
POANTILÍST, -Ă, poantiliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poantilism, privitor la poantilism. 2. S. m. și f. Adept al poantilismului. [Scris și: (după fr.) pointilist] – Din fr. pointilliste.
pointilist
POANTILÍST, -Ă, poantiliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poantilism, privitor la poantilism. 2. S. m. și f. Adept al poantilismului. [Scris și: (după fr.) pointilist] – Din fr. pointilliste.
pointilista
POANTILÍST, -Ă, poantiliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poantilism, privitor la poantilism. 2. S. m. și f. Adept al poantilismului. [Scris și: (după fr.) pointilist] – Din fr. pointilliste.
pointilista
POANTILÍST, -Ă, poantiliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poantilism, privitor la poantilism. 2. S. m. și f. Adept al poantilismului. [Scris și: (după fr.) pointilist] – Din fr. pointilliste.
pointiliste
POANTILÍST, -Ă, poantiliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poantilism, privitor la poantilism. 2. S. m. și f. Adept al poantilismului. [Scris și: (după fr.) pointilist] – Din fr. pointilliste.
pointiliste
POANTILÍST, -Ă, poantiliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poantilism, privitor la poantilism. 2. S. m. și f. Adept al poantilismului. [Scris și: (după fr.) pointilist] – Din fr. pointilliste.
pointilistei
POANTILÍST, -Ă, poantiliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poantilism, privitor la poantilism. 2. S. m. și f. Adept al poantilismului. [Scris și: (după fr.) pointilist] – Din fr. pointilliste.
pointilistei
POANTILÍST, -Ă, poantiliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poantilism, privitor la poantilism. 2. S. m. și f. Adept al poantilismului. [Scris și: (după fr.) pointilist] – Din fr. pointilliste.
pointilistele
POANTILÍST, -Ă, poantiliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poantilism, privitor la poantilism. 2. S. m. și f. Adept al poantilismului. [Scris și: (după fr.) pointilist] – Din fr. pointilliste.
pointilistele
POANTILÍST, -Ă, poantiliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poantilism, privitor la poantilism. 2. S. m. și f. Adept al poantilismului. [Scris și: (după fr.) pointilist] – Din fr. pointilliste.
pointilistelor
POANTILÍST, -Ă, poantiliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poantilism, privitor la poantilism. 2. S. m. și f. Adept al poantilismului. [Scris și: (după fr.) pointilist] – Din fr. pointilliste.
pointilistelor
POANTILÍST, -Ă, poantiliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poantilism, privitor la poantilism. 2. S. m. și f. Adept al poantilismului. [Scris și: (după fr.) pointilist] – Din fr. pointilliste.
pointilistul
POANTILÍST, -Ă, poantiliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poantilism, privitor la poantilism. 2. S. m. și f. Adept al poantilismului. [Scris și: (după fr.) pointilist] – Din fr. pointilliste.
pointilistul
POANTILÍST, -Ă, poantiliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poantilism, privitor la poantilism. 2. S. m. și f. Adept al poantilismului. [Scris și: (după fr.) pointilist] – Din fr. pointilliste.
pointilistului
POANTILÍST, -Ă, poantiliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poantilism, privitor la poantilism. 2. S. m. și f. Adept al poantilismului. [Scris și: (după fr.) pointilist] – Din fr. pointilliste.
pointilistului
POANTILÍST, -Ă, poantiliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poantilism, privitor la poantilism. 2. S. m. și f. Adept al poantilismului. [Scris și: (după fr.) pointilist] – Din fr. pointilliste.
pointiliști
POANTILÍST, -Ă, poantiliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poantilism, privitor la poantilism. 2. S. m. și f. Adept al poantilismului. [Scris și: (după fr.) pointilist] – Din fr. pointilliste.
pointiliști
POANTILÍST, -Ă, poantiliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poantilism, privitor la poantilism. 2. S. m. și f. Adept al poantilismului. [Scris și: (după fr.) pointilist] – Din fr. pointilliste.
pointiliștii
POANTILÍST, -Ă, poantiliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poantilism, privitor la poantilism. 2. S. m. și f. Adept al poantilismului. [Scris și: (după fr.) pointilist] – Din fr. pointilliste.
pointiliștii
POANTILÍST, -Ă, poantiliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poantilism, privitor la poantilism. 2. S. m. și f. Adept al poantilismului. [Scris și: (după fr.) pointilist] – Din fr. pointilliste.
pointiliștilor
POANTILÍST, -Ă, poantiliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poantilism, privitor la poantilism. 2. S. m. și f. Adept al poantilismului. [Scris și: (după fr.) pointilist] – Din fr. pointilliste.
pointiliștilor
POANTILÍST, -Ă, poantiliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poantilism, privitor la poantilism. 2. S. m. și f. Adept al poantilismului. [Scris și: (după fr.) pointilist] – Din fr. pointilliste.
pointillism
POINTILLÍSM s. n. Tehnică picturală care constă în descompunerea petei de culoare în puncte și liniuțe de culori pure, ca un mozaic, din al căror amestec optic rezultă tonul dorit; școală de pictură modernă care folosește acest procedeu. [Pr.: poantilsm. – Var.: poantilísm s. n.] – Din fr. pointillisme. DOOM
pointillísm (fr.) [pron. poantiísm] (poin-) s. n.
pointillist
POINTILLÍST, -Ă, pointilliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de poin- tillism, referitor la pointillism. 2. S. m. și f. Adept al pointillismului. [Pr.: poantiíst. – Var.: poantilíst, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. pointilliste. DOOM
pointillíst (fr.) [pron. poantiíst] (poin-) adj. m., s. m., pl. pointillíști; adj. f., s. f. pointillístă, pl. pointillíste
poise
POISE s.m. (Fiz.) Unitate de măsură a viscozității dinamice, reprezentând viscozitatea unui fluid în care, pentru a deplasa tangențial cu viteza de 1 cm/s o suprafață plană de 1 cm2, este necesară o forță de o dină. (< fr. poise) DOOM
poise [pron. poaz] s. m.; simb. P
poivan
POIVÁN s. n. v. paivan.
pojar
POJÁR, (2) pojaruri, s. n. 1. Boală contagioasă (la copii), caracterizată prin apariția unor pete roșii pe piele; rujeolă. 2. (Înv. și reg.) Foc mare; incendiu. ♦ Fig. Lumină purpurie a zorilor sau a amurgului. 3. Căldură mare, arșiță. ♦ Înflăcărare, ardoare, patos; pasiune, patimă. – Din sl. požarŭ. DOOM
pojár (înv., reg.) s. n., pl. pojáruri
pojarnic
POJÁRNIC, pojarnici, s. m. (Înv. și reg.) Pompier. – Din rus. pojarnik. DOOM
pojárnic (înv., reg.) s. m., pl. pojárnici
pojarnici
POJÁRNIC, pojarnici, s. m. (Înv. și reg.) Pompier. – Din rus. pojarnik. DOOM
pojárnic (înv., reg.) s. m., pl. pojárnici
pojarnicii
POJÁRNIC, pojarnici, s. m. (Înv. și reg.) Pompier. – Din rus. pojarnik. DOOM
pojárnic (înv., reg.) s. m., pl. pojárnici
pojarnicilor
POJÁRNIC, pojarnici, s. m. (Înv. și reg.) Pompier. – Din rus. pojarnik. DOOM
pojárnic (înv., reg.) s. m., pl. pojárnici
pojarnicul
POJÁRNIC, pojarnici, s. m. (Înv. și reg.) Pompier. – Din rus. pojarnik. DOOM
pojárnic (înv., reg.) s. m., pl. pojárnici
pojarnicului
POJÁRNIC, pojarnici, s. m. (Înv. și reg.) Pompier. – Din rus. pojarnik. DOOM
pojárnic (înv., reg.) s. m., pl. pojárnici
pojarnița
POJÁRNIȚĂ, pojarnițe, s. f. (Bot.; pop.) Sunătoare. – Pojar + suf. -niță. DOOM
pojárniță (plantă) (pop.) s. f., g.-d. art. pojárniței; pl. pojárnițe
pojarnițe
POJÁRNIȚĂ, pojarnițe, s. f. (Bot.; pop.) Sunătoare. – Pojar + suf. -niță. DOOM
pojárniță (plantă) (pop.) s. f., g.-d. art. pojárniței; pl. pojárnițe
pojarniței
POJÁRNIȚĂ, pojarnițe, s. f. (Bot.; pop.) Sunătoare. – Pojar + suf. -niță. DOOM
pojárniță (plantă) (pop.) s. f., g.-d. art. pojárniței; pl. pojárnițe
pojarnițele
POJÁRNIȚĂ, pojarnițe, s. f. (Bot.; pop.) Sunătoare. – Pojar + suf. -niță. DOOM
pojárniță (plantă) (pop.) s. f., g.-d. art. pojárniței; pl. pojárnițe
pojarnițelor
POJÁRNIȚĂ, pojarnițe, s. f. (Bot.; pop.) Sunătoare. – Pojar + suf. -niță. DOOM
pojárniță (plantă) (pop.) s. f., g.-d. art. pojárniței; pl. pojárnițe
pojarul
POJÁR, (2) pojaruri, s. n. 1. Boală contagioasă (la copii), caracterizată prin apariția unor pete roșii pe piele; rujeolă. 2. (Înv. și reg.) Foc mare; incendiu. ♦ Fig. Lumină purpurie a zorilor sau a amurgului. 3. Căldură mare, arșiță. ♦ Înflăcărare, ardoare, patos; pasiune, patimă. – Din sl. požarŭ. DOOM
pojár (înv., reg.) s. n., pl. pojáruri
pojarului
POJÁR, (2) pojaruri, s. n. 1. Boală contagioasă (la copii), caracterizată prin apariția unor pete roșii pe piele; rujeolă. 2. (Înv. și reg.) Foc mare; incendiu. ♦ Fig. Lumină purpurie a zorilor sau a amurgului. 3. Căldură mare, arșiță. ♦ Înflăcărare, ardoare, patos; pasiune, patimă. – Din sl. požarŭ. DOOM
pojár (înv., reg.) s. n., pl. pojáruri
pojaruri
POJÁR, (2) pojaruri, s. n. 1. Boală contagioasă (la copii), caracterizată prin apariția unor pete roșii pe piele; rujeolă. 2. (Înv. și reg.) Foc mare; incendiu. ♦ Fig. Lumină purpurie a zorilor sau a amurgului. 3. Căldură mare, arșiță. ♦ Înflăcărare, ardoare, patos; pasiune, patimă. – Din sl. požarŭ. DOOM
pojár (înv., reg.) s. n., pl. pojáruri
pojarurile
POJÁR, (2) pojaruri, s. n. 1. Boală contagioasă (la copii), caracterizată prin apariția unor pete roșii pe piele; rujeolă. 2. (Înv. și reg.) Foc mare; incendiu. ♦ Fig. Lumină purpurie a zorilor sau a amurgului. 3. Căldură mare, arșiță. ♦ Înflăcărare, ardoare, patos; pasiune, patimă. – Din sl. požarŭ. DOOM
pojár (înv., reg.) s. n., pl. pojáruri
pojarurilor
POJÁR, (2) pojaruri, s. n. 1. Boală contagioasă (la copii), caracterizată prin apariția unor pete roșii pe piele; rujeolă. 2. (Înv. și reg.) Foc mare; incendiu. ♦ Fig. Lumină purpurie a zorilor sau a amurgului. 3. Căldură mare, arșiță. ♦ Înflăcărare, ardoare, patos; pasiune, patimă. – Din sl. požarŭ. DOOM
pojár (înv., reg.) s. n., pl. pojáruri
pojghița
POJGHÍȚĂ, pojghițe, s. f. 1. (Adesea fig.) Strat subțire care se formează la suprafața unui lichid; p. ext. strat care acoperă un obiect sau se depune pe suprafața lui. ♦ Spec. Crustă formată de o rană. 2. Înveliș subțire (exterior) al unor legume sau fructe; coajă, scoarță a unor copaci sau a unor fructe. [Acc. și: pójghiță] – Et. nec. DOOM
!pojghíță/pójghiță s. f., g.-d. art. pojghíței/pójghiței; pl. pojghíțe/pójghițe
pojghițe
POJGHÍȚĂ, pojghițe, s. f. 1. (Adesea fig.) Strat subțire care se formează la suprafața unui lichid; p. ext. strat care acoperă un obiect sau se depune pe suprafața lui. ♦ Spec. Crustă formată de o rană. 2. Înveliș subțire (exterior) al unor legume sau fructe; coajă, scoarță a unor copaci sau a unor fructe. [Acc. și: pójghiță] – Et. nec. DOOM
!pojghíță/pójghiță s. f., g.-d. art. pojghíței/pójghiței; pl. pojghíțe/pójghițe
pojghiței
POJGHÍȚĂ, pojghițe, s. f. 1. (Adesea fig.) Strat subțire care se formează la suprafața unui lichid; p. ext. strat care acoperă un obiect sau se depune pe suprafața lui. ♦ Spec. Crustă formată de o rană. 2. Înveliș subțire (exterior) al unor legume sau fructe; coajă, scoarță a unor copaci sau a unor fructe. [Acc. și: pójghiță] – Et. nec. DOOM
!pojghíță/pójghiță s. f., g.-d. art. pojghíței/pójghiței; pl. pojghíțe/pójghițe
pojghițele
POJGHÍȚĂ, pojghițe, s. f. 1. (Adesea fig.) Strat subțire care se formează la suprafața unui lichid; p. ext. strat care acoperă un obiect sau se depune pe suprafața lui. ♦ Spec. Crustă formată de o rană. 2. Înveliș subțire (exterior) al unor legume sau fructe; coajă, scoarță a unor copaci sau a unor fructe. [Acc. și: pójghiță] – Et. nec. DOOM
!pojghíță/pójghiță s. f., g.-d. art. pojghíței/pójghiței; pl. pojghíțe/pójghițe
pojghițelor
POJGHÍȚĂ, pojghițe, s. f. 1. (Adesea fig.) Strat subțire care se formează la suprafața unui lichid; p. ext. strat care acoperă un obiect sau se depune pe suprafața lui. ♦ Spec. Crustă formată de o rană. 2. Înveliș subțire (exterior) al unor legume sau fructe; coajă, scoarță a unor copaci sau a unor fructe. [Acc. și: pójghiță] – Et. nec. DOOM
!pojghíță/pójghiță s. f., g.-d. art. pojghíței/pójghiței; pl. pojghíțe/pójghițe
pojghiță
POJGHÍȚĂ, pojghițe, s. f. 1. (Adesea fig.) Strat subțire care se formează la suprafața unui lichid; p. ext. strat care acoperă un obiect sau se depune pe suprafața lui. ♦ Spec. Crustă formată de o rană. 2. Înveliș subțire (exterior) al unor legume sau fructe; coajă, scoarță a unor copaci sau a unor fructe. [Acc. și: pójghiță] – Et. nec.
pojijia
POJÍJIE, pojijii, s. f. (Reg.) 1. Totalitatea bunurilor dintr-o gospodărie; situația celui avut; avere. 2. Familie, neam. – Cf. ucr. požyva, rus. poživa. DOOM
pojíjie (reg.) (-ji-e) s. f., art. pojíjia (-ji-a), g.-d. art. pojíjiei; pl. pojíjii, art. pojíjiile (-ji-i-)
pojijie
POJÍJIE, pojijii, s. f. (Reg.) 1. Totalitatea bunurilor dintr-o gospodărie; situația celui avut; avere. 2. Familie, neam. – Cf. ucr. požyva, rus. poživa. DOOM
pojíjie (reg.) (-ji-e) s. f., art. pojíjia (-ji-a), g.-d. art. pojíjiei; pl. pojíjii, art. pojíjiile (-ji-i-)
pojijiei
POJÍJIE, pojijii, s. f. (Reg.) 1. Totalitatea bunurilor dintr-o gospodărie; situația celui avut; avere. 2. Familie, neam. – Cf. ucr. požyva, rus. poživa. DOOM
pojíjie (reg.) (-ji-e) s. f., art. pojíjia (-ji-a), g.-d. art. pojíjiei; pl. pojíjii, art. pojíjiile (-ji-i-)
pojijii
POJÍJIE, pojijii, s. f. (Reg.) 1. Totalitatea bunurilor dintr-o gospodărie; situația celui avut; avere. 2. Familie, neam. – Cf. ucr. požyva, rus. poživa. DOOM
pojíjie (reg.) (-ji-e) s. f., art. pojíjia (-ji-a), g.-d. art. pojíjiei; pl. pojíjii, art. pojíjiile (-ji-i-)
pojijiile
POJÍJIE, pojijii, s. f. (Reg.) 1. Totalitatea bunurilor dintr-o gospodărie; situația celui avut; avere. 2. Familie, neam. – Cf. ucr. požyva, rus. poživa. DOOM
pojíjie (reg.) (-ji-e) s. f., art. pojíjia (-ji-a), g.-d. art. pojíjiei; pl. pojíjii, art. pojíjiile (-ji-i-)
pojijiilor
POJÍJIE, pojijii, s. f. (Reg.) 1. Totalitatea bunurilor dintr-o gospodărie; situația celui avut; avere. 2. Familie, neam. – Cf. ucr. požyva, rus. poživa. DOOM
pojíjie (reg.) (-ji-e) s. f., art. pojíjia (-ji-a), g.-d. art. pojíjiei; pl. pojíjii, art. pojíjiile (-ji-i-)
pojiță
pojíță (-țe), s. f. – Piele de oaie argăsită și fără păr, pe care o poartă ciobanii iarna, între obială și opincă. Sl. (bg., sb.) žica (› jiță) cu pref. podŭ „pe sub”. Este probabil dubletul lui pojghiță, s. f. (membrană, pieliță; strat subțire), pe care Scriban îl lega greșit de ceh. pošvice „teacă”.
pojărnicia
POJĂRNICÍE, pojărnicii, s. f. (Înv. și reg.) Post de pompieri. – Pojarnic + suf. -ie. DOOM
pojărnicíe (post de pompieri) (înv., reg.) s. f., art. pojărnicía, g.-d. art. pojărnicíei; pl. pojărnicíi, art. pojărnicíile
pojărnicie
POJĂRNICÍE, pojărnicii, s. f. (Înv. și reg.) Post de pompieri. – Pojarnic + suf. -ie. DOOM
pojărnicíe (post de pompieri) (înv., reg.) s. f., art. pojărnicía, g.-d. art. pojărnicíei; pl. pojărnicíi, art. pojărnicíile
pojărniciei
POJĂRNICÍE, pojărnicii, s. f. (Înv. și reg.) Post de pompieri. – Pojarnic + suf. -ie. DOOM
pojărnicíe (post de pompieri) (înv., reg.) s. f., art. pojărnicía, g.-d. art. pojărnicíei; pl. pojărnicíi, art. pojărnicíile
pojărnicii
POJĂRNICÍE, pojărnicii, s. f. (Înv. și reg.) Post de pompieri. – Pojarnic + suf. -ie. DOOM
pojărnicíe (post de pompieri) (înv., reg.) s. f., art. pojărnicía, g.-d. art. pojărnicíei; pl. pojărnicíi, art. pojărnicíile
pojărniciile
POJĂRNICÍE, pojărnicii, s. f. (Înv. și reg.) Post de pompieri. – Pojarnic + suf. -ie. DOOM
pojărnicíe (post de pompieri) (înv., reg.) s. f., art. pojărnicía, g.-d. art. pojărnicíei; pl. pojărnicíi, art. pojărnicíile
pojărniciilor
POJĂRNICÍE, pojărnicii, s. f. (Înv. și reg.) Post de pompieri. – Pojarnic + suf. -ie. DOOM
pojărnicíe (post de pompieri) (înv., reg.) s. f., art. pojărnicía, g.-d. art. pojărnicíei; pl. pojărnicíi, art. pojărnicíile
poker
póker (pókere), s. n. – Joc de cărți. – Var. ortogr. pocher. Fr. poker, din engl. – Der. pocherist, s. m. (jucător de pocher). DOOM
pócher / póker [e pron. ă] s. n., pl. póchere / pókere
pol
POL3 s. n. (Înv.) Jumătate (dintr-un întreg, dintr-o unitate). – Din sl. polŭ. DOOM
!Pólul Sud s. propriu m.
pol
POL s.m. 1. (Mat.) Fiecare dintre cele două puncte în care o axă străpunge sfera. ♦ Originea unui sistem de coordonate polare. 2. (Astr.) Fiecare dintre cele două extremități ale axei Pământului. ♦ Pol ceresc = fiecare dintre cele două puncte în care bolta cerească pare să fie atinsă de axa în jurul căreia se efectuează mișcarea diurnă a aștrilor. 3. (Fiz.) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet; fiecare dintre centrele de sarcină electrică ale unei pile electrice sau ale unui curent electric. 4. (Fig.) Extremități, puncte opuse unul față de celălalt. [Pl. poli, (s.n.) poluri. / < fr. pôle, cf. germ. Pol < lat. polus , gr. polos < polein – a se întoarce, a se învârti]. DOOM
pol2 (jumătate) (înv.) s. n.
polabă
POLÁBĂ adj. (În sintagma) Limbă polabă (și substantivat, f.) = limbă slavă din grupul limbilor slave de apus, care s-a vorbit până în sec. XVIII pe un teritoriu situat pe cursul inferior al Elbei. – Din fr. polabe. DOOM
polábă2 (limbă) s. f., g.-d. art. polábei
polakiurie
POLAKIURÍE s.f. (Med.) Nevoia de a urina în mod frecvent. [< fr. pollakiurie, cf. gr. pollakis – deseori, ourein – a urina].
polar
POLÁR, -Ă, polari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la cei doi poli1 ai Pământului, de la poli1, caracteristic polilor1; din regiunea sau din zona polilor1. ◊ Noapte polară = noapte de iarnă care se întâlnește în regiunile situate dincolo de cercul polar și care poate dura până la o jumătate de an. Steaua polară = steaua principală din constelația Carului-Mic, situată pe prelungirea boreală a axei Pământului, care servește ca mijloc de orientare și după care se poate stabili direcția nordului. Urs polar = urs alb, v. urs. 2. Adj. Privitor la polii1 unui magnet sau ai unei pile electrice. ♦ Referitor la un corp sau la un mediu care prezintă polaritate. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate polare = coordonate al căror sistem de referință este alcătuit dintr-un punct și o semiaxă care pornește din acel punct. 4. Adj. (Fil.) Care se află într-un raport de polaritate, care prezintă polaritate. 5. S. f. Locul geometric al punctelor conjugate armonic cu un punct dat în raport cu cele două puncte în care o dreaptă variabilă ce trece prin punctul dat intersectează conica dată. – Din lat. polaris, it. polare, fr. polaire. DOOM
poláră s. f., g.-d. art. polárei; pl. poláre
polara
POLÁR, -Ă, polari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la cei doi poli1 ai Pământului, de la poli1, caracteristic polilor1; din regiunea sau din zona polilor1. ◊ Noapte polară = noapte de iarnă care se întâlnește în regiunile situate dincolo de cercul polar și care poate dura până la o jumătate de an. Steaua polară = steaua principală din constelația Carului-Mic, situată pe prelungirea boreală a axei Pământului, care servește ca mijloc de orientare și după care se poate stabili direcția nordului. Urs polar = urs alb, v. urs. 2. Adj. Privitor la polii1 unui magnet sau ai unei pile electrice. ♦ Referitor la un corp sau la un mediu care prezintă polaritate. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate polare = coordonate al căror sistem de referință este alcătuit dintr-un punct și o semiaxă care pornește din acel punct. 4. Adj. (Fil.) Care se află într-un raport de polaritate, care prezintă polaritate. 5. S. f. Locul geometric al punctelor conjugate armonic cu un punct dat în raport cu cele două puncte în care o dreaptă variabilă ce trece prin punctul dat intersectează conica dată. – Din lat. polaris, it. polare, fr. polaire. DOOM
poláră s. f., g.-d. art. polárei; pl. poláre
polare
POLÁR, -Ă, polari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la cei doi poli1 ai Pământului, de la poli1, caracteristic polilor1; din regiunea sau din zona polilor1. ◊ Noapte polară = noapte de iarnă care se întâlnește în regiunile situate dincolo de cercul polar și care poate dura până la o jumătate de an. Steaua polară = steaua principală din constelația Carului-Mic, situată pe prelungirea boreală a axei Pământului, care servește ca mijloc de orientare și după care se poate stabili direcția nordului. Urs polar = urs alb, v. urs. 2. Adj. Privitor la polii1 unui magnet sau ai unei pile electrice. ♦ Referitor la un corp sau la un mediu care prezintă polaritate. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate polare = coordonate al căror sistem de referință este alcătuit dintr-un punct și o semiaxă care pornește din acel punct. 4. Adj. (Fil.) Care se află într-un raport de polaritate, care prezintă polaritate. 5. S. f. Locul geometric al punctelor conjugate armonic cu un punct dat în raport cu cele două puncte în care o dreaptă variabilă ce trece prin punctul dat intersectează conica dată. – Din lat. polaris, it. polare, fr. polaire. DOOM
poláră s. f., g.-d. art. polárei; pl. poláre
polarei
POLÁR, -Ă, polari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la cei doi poli1 ai Pământului, de la poli1, caracteristic polilor1; din regiunea sau din zona polilor1. ◊ Noapte polară = noapte de iarnă care se întâlnește în regiunile situate dincolo de cercul polar și care poate dura până la o jumătate de an. Steaua polară = steaua principală din constelația Carului-Mic, situată pe prelungirea boreală a axei Pământului, care servește ca mijloc de orientare și după care se poate stabili direcția nordului. Urs polar = urs alb, v. urs. 2. Adj. Privitor la polii1 unui magnet sau ai unei pile electrice. ♦ Referitor la un corp sau la un mediu care prezintă polaritate. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate polare = coordonate al căror sistem de referință este alcătuit dintr-un punct și o semiaxă care pornește din acel punct. 4. Adj. (Fil.) Care se află într-un raport de polaritate, care prezintă polaritate. 5. S. f. Locul geometric al punctelor conjugate armonic cu un punct dat în raport cu cele două puncte în care o dreaptă variabilă ce trece prin punctul dat intersectează conica dată. – Din lat. polaris, it. polare, fr. polaire. DOOM
poláră s. f., g.-d. art. polárei; pl. poláre
polarele
POLÁR, -Ă, polari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la cei doi poli1 ai Pământului, de la poli1, caracteristic polilor1; din regiunea sau din zona polilor1. ◊ Noapte polară = noapte de iarnă care se întâlnește în regiunile situate dincolo de cercul polar și care poate dura până la o jumătate de an. Steaua polară = steaua principală din constelația Carului-Mic, situată pe prelungirea boreală a axei Pământului, care servește ca mijloc de orientare și după care se poate stabili direcția nordului. Urs polar = urs alb, v. urs. 2. Adj. Privitor la polii1 unui magnet sau ai unei pile electrice. ♦ Referitor la un corp sau la un mediu care prezintă polaritate. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate polare = coordonate al căror sistem de referință este alcătuit dintr-un punct și o semiaxă care pornește din acel punct. 4. Adj. (Fil.) Care se află într-un raport de polaritate, care prezintă polaritate. 5. S. f. Locul geometric al punctelor conjugate armonic cu un punct dat în raport cu cele două puncte în care o dreaptă variabilă ce trece prin punctul dat intersectează conica dată. – Din lat. polaris, it. polare, fr. polaire. DOOM
poláră s. f., g.-d. art. polárei; pl. poláre
polarelor
POLÁR, -Ă, polari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la cei doi poli1 ai Pământului, de la poli1, caracteristic polilor1; din regiunea sau din zona polilor1. ◊ Noapte polară = noapte de iarnă care se întâlnește în regiunile situate dincolo de cercul polar și care poate dura până la o jumătate de an. Steaua polară = steaua principală din constelația Carului-Mic, situată pe prelungirea boreală a axei Pământului, care servește ca mijloc de orientare și după care se poate stabili direcția nordului. Urs polar = urs alb, v. urs. 2. Adj. Privitor la polii1 unui magnet sau ai unei pile electrice. ♦ Referitor la un corp sau la un mediu care prezintă polaritate. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate polare = coordonate al căror sistem de referință este alcătuit dintr-un punct și o semiaxă care pornește din acel punct. 4. Adj. (Fil.) Care se află într-un raport de polaritate, care prezintă polaritate. 5. S. f. Locul geometric al punctelor conjugate armonic cu un punct dat în raport cu cele două puncte în care o dreaptă variabilă ce trece prin punctul dat intersectează conica dată. – Din lat. polaris, it. polare, fr. polaire. DOOM
poláră s. f., g.-d. art. polárei; pl. poláre
polari
POLÁR, -Ă, polari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la cei doi poli1 ai Pământului, de la poli1, caracteristic polilor1; din regiunea sau din zona polilor1. ◊ Noapte polară = noapte de iarnă care se întâlnește în regiunile situate dincolo de cercul polar și care poate dura până la o jumătate de an. Steaua polară = steaua principală din constelația Carului-Mic, situată pe prelungirea boreală a axei Pământului, care servește ca mijloc de orientare și după care se poate stabili direcția nordului. Urs polar = urs alb, v. urs. 2. Adj. Privitor la polii1 unui magnet sau ai unei pile electrice. ♦ Referitor la un corp sau la un mediu care prezintă polaritate. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate polare = coordonate al căror sistem de referință este alcătuit dintr-un punct și o semiaxă care pornește din acel punct. 4. Adj. (Fil.) Care se află într-un raport de polaritate, care prezintă polaritate. 5. S. f. Locul geometric al punctelor conjugate armonic cu un punct dat în raport cu cele două puncte în care o dreaptă variabilă ce trece prin punctul dat intersectează conica dată. – Din lat. polaris, it. polare, fr. polaire. DOOM
poláră s. f., g.-d. art. polárei; pl. poláre
polari
POLARI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) polarizare”. [Var. polaro-. / < fr., it. polari-, cf. gr. polos – pol].
polarii
POLÁR, -Ă, polari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la cei doi poli1 ai Pământului, de la poli1, caracteristic polilor1; din regiunea sau din zona polilor1. ◊ Noapte polară = noapte de iarnă care se întâlnește în regiunile situate dincolo de cercul polar și care poate dura până la o jumătate de an. Steaua polară = steaua principală din constelația Carului-Mic, situată pe prelungirea boreală a axei Pământului, care servește ca mijloc de orientare și după care se poate stabili direcția nordului. Urs polar = urs alb, v. urs. 2. Adj. Privitor la polii1 unui magnet sau ai unei pile electrice. ♦ Referitor la un corp sau la un mediu care prezintă polaritate. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate polare = coordonate al căror sistem de referință este alcătuit dintr-un punct și o semiaxă care pornește din acel punct. 4. Adj. (Fil.) Care se află într-un raport de polaritate, care prezintă polaritate. 5. S. f. Locul geometric al punctelor conjugate armonic cu un punct dat în raport cu cele două puncte în care o dreaptă variabilă ce trece prin punctul dat intersectează conica dată. – Din lat. polaris, it. polare, fr. polaire. DOOM
poláră s. f., g.-d. art. polárei; pl. poláre
polarilor
POLÁR, -Ă, polari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la cei doi poli1 ai Pământului, de la poli1, caracteristic polilor1; din regiunea sau din zona polilor1. ◊ Noapte polară = noapte de iarnă care se întâlnește în regiunile situate dincolo de cercul polar și care poate dura până la o jumătate de an. Steaua polară = steaua principală din constelația Carului-Mic, situată pe prelungirea boreală a axei Pământului, care servește ca mijloc de orientare și după care se poate stabili direcția nordului. Urs polar = urs alb, v. urs. 2. Adj. Privitor la polii1 unui magnet sau ai unei pile electrice. ♦ Referitor la un corp sau la un mediu care prezintă polaritate. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate polare = coordonate al căror sistem de referință este alcătuit dintr-un punct și o semiaxă care pornește din acel punct. 4. Adj. (Fil.) Care se află într-un raport de polaritate, care prezintă polaritate. 5. S. f. Locul geometric al punctelor conjugate armonic cu un punct dat în raport cu cele două puncte în care o dreaptă variabilă ce trece prin punctul dat intersectează conica dată. – Din lat. polaris, it. polare, fr. polaire. DOOM
poláră s. f., g.-d. art. polárei; pl. poláre
polarimetre
POLARIMÉTRU, polarimetre, s. n. Instrument optic pentru măsurarea unghiului cu care o substanță optic activă rotește planul de polarizare al unei radiații. – Din fr. polarimètre. DOOM
polarimétru (-me-tru) s. n., art. polarimétrul; pl. polarimétre
polarimetrele
POLARIMÉTRU, polarimetre, s. n. Instrument optic pentru măsurarea unghiului cu care o substanță optic activă rotește planul de polarizare al unei radiații. – Din fr. polarimètre. DOOM
polarimétru (-me-tru) s. n., art. polarimétrul; pl. polarimétre
polarimetrelor
POLARIMÉTRU, polarimetre, s. n. Instrument optic pentru măsurarea unghiului cu care o substanță optic activă rotește planul de polarizare al unei radiații. – Din fr. polarimètre. DOOM
polarimétru (-me-tru) s. n., art. polarimétrul; pl. polarimétre
polarimetria
POLARIMETRÍE s. f. Metodă de analiză cantitativă a substanțelor optic active cu ajutorul polarimetrului. – Din fr. polarimétrie. DOOM
polarimetríe (-me-tri-) s. f., art. polarimetría, g.-d. polarimetríi, art. polarimetríei
polarimetric
POLARIMÉTRIC, -Ă, polarimetrici, -ce, adj. (Chim., Fiz.) Referitor la polarimetrie, de polarimetrie. – Din fr. polarimétrique.
polarimetrica
POLARIMÉTRIC, -Ă, polarimetrici, -ce, adj. (Chim., Fiz.) Referitor la polarimetrie, de polarimetrie. – Din fr. polarimétrique.
polarimetrice
POLARIMÉTRIC, -Ă, polarimetrici, -ce, adj. (Chim., Fiz.) Referitor la polarimetrie, de polarimetrie. – Din fr. polarimétrique.
polarimetricei
POLARIMÉTRIC, -Ă, polarimetrici, -ce, adj. (Chim., Fiz.) Referitor la polarimetrie, de polarimetrie. – Din fr. polarimétrique.
polarimetricele
POLARIMÉTRIC, -Ă, polarimetrici, -ce, adj. (Chim., Fiz.) Referitor la polarimetrie, de polarimetrie. – Din fr. polarimétrique.
polarimetricelor
POLARIMÉTRIC, -Ă, polarimetrici, -ce, adj. (Chim., Fiz.) Referitor la polarimetrie, de polarimetrie. – Din fr. polarimétrique.
polarimetrici
POLARIMÉTRIC, -Ă, polarimetrici, -ce, adj. (Chim., Fiz.) Referitor la polarimetrie, de polarimetrie. – Din fr. polarimétrique.
polarimetricii
POLARIMÉTRIC, -Ă, polarimetrici, -ce, adj. (Chim., Fiz.) Referitor la polarimetrie, de polarimetrie. – Din fr. polarimétrique.
polarimetricilor
POLARIMÉTRIC, -Ă, polarimetrici, -ce, adj. (Chim., Fiz.) Referitor la polarimetrie, de polarimetrie. – Din fr. polarimétrique.
polarimetricul
POLARIMÉTRIC, -Ă, polarimetrici, -ce, adj. (Chim., Fiz.) Referitor la polarimetrie, de polarimetrie. – Din fr. polarimétrique.
polarimetricului
POLARIMÉTRIC, -Ă, polarimetrici, -ce, adj. (Chim., Fiz.) Referitor la polarimetrie, de polarimetrie. – Din fr. polarimétrique.
polarimetrie
POLARIMETRÍE s. f. Metodă de analiză cantitativă a substanțelor optic active cu ajutorul polarimetrului. – Din fr. polarimétrie. DOOM
polarimetríe (-me-tri-) s. f., art. polarimetría, g.-d. polarimetríi, art. polarimetríei
polarimetriei
POLARIMETRÍE s. f. Metodă de analiză cantitativă a substanțelor optic active cu ajutorul polarimetrului. – Din fr. polarimétrie. DOOM
polarimetríe (-me-tri-) s. f., art. polarimetría, g.-d. polarimetríi, art. polarimetríei
polarimetrii
POLARIMETRÍE s. f. Metodă de analiză cantitativă a substanțelor optic active cu ajutorul polarimetrului. – Din fr. polarimétrie. DOOM
polarimetríe (-me-tri-) s. f., art. polarimetría, g.-d. polarimetríi, art. polarimetríei
polarimetriile
POLARIMETRÍE s. f. Metodă de analiză cantitativă a substanțelor optic active cu ajutorul polarimetrului. – Din fr. polarimétrie. DOOM
polarimetríe (-me-tri-) s. f., art. polarimetría, g.-d. polarimetríi, art. polarimetríei
polarimetriilor
POLARIMETRÍE s. f. Metodă de analiză cantitativă a substanțelor optic active cu ajutorul polarimetrului. – Din fr. polarimétrie. DOOM
polarimetríe (-me-tri-) s. f., art. polarimetría, g.-d. polarimetríi, art. polarimetríei
polarimetru
POLARIMÉTRU, polarimetre, s. n. Instrument optic pentru măsurarea unghiului cu care o substanță optic activă rotește planul de polarizare al unei radiații. – Din fr. polarimètre. DOOM
polarimétru (-me-tru) s. n., art. polarimétrul; pl. polarimétre
polarimetrul
POLARIMÉTRU, polarimetre, s. n. Instrument optic pentru măsurarea unghiului cu care o substanță optic activă rotește planul de polarizare al unei radiații. – Din fr. polarimètre. DOOM
polarimétru (-me-tru) s. n., art. polarimétrul; pl. polarimétre
polarimetrului
POLARIMÉTRU, polarimetre, s. n. Instrument optic pentru măsurarea unghiului cu care o substanță optic activă rotește planul de polarizare al unei radiații. – Din fr. polarimètre. DOOM
polarimétru (-me-tru) s. n., art. polarimétrul; pl. polarimétre
polariscoape
POLARISCÓP, polariscoape, s. n. Instrument optic pentru studiul calitativ al efectelor de polarizare a luminii la trecerea ei printr-o substanță. – Din fr. polariscope. DOOM
!polariscóp (-ris-cop/-ri-scop) s. n., pl. polariscoápe
polariscoapele
POLARISCÓP, polariscoape, s. n. Instrument optic pentru studiul calitativ al efectelor de polarizare a luminii la trecerea ei printr-o substanță. – Din fr. polariscope. DOOM
!polariscóp (-ris-cop/-ri-scop) s. n., pl. polariscoápe
polariscoapelor
POLARISCÓP, polariscoape, s. n. Instrument optic pentru studiul calitativ al efectelor de polarizare a luminii la trecerea ei printr-o substanță. – Din fr. polariscope. DOOM
!polariscóp (-ris-cop/-ri-scop) s. n., pl. polariscoápe
polariscop
POLARISCÓP, polariscoape, s. n. Instrument optic pentru studiul calitativ al efectelor de polarizare a luminii la trecerea ei printr-o substanță. – Din fr. polariscope. DOOM
!polariscóp (-ris-cop/-ri-scop) s. n., pl. polariscoápe
polariscopul
POLARISCÓP, polariscoape, s. n. Instrument optic pentru studiul calitativ al efectelor de polarizare a luminii la trecerea ei printr-o substanță. – Din fr. polariscope. DOOM
!polariscóp (-ris-cop/-ri-scop) s. n., pl. polariscoápe
polariscopului
POLARISCÓP, polariscoape, s. n. Instrument optic pentru studiul calitativ al efectelor de polarizare a luminii la trecerea ei printr-o substanță. – Din fr. polariscope. DOOM
!polariscóp (-ris-cop/-ri-scop) s. n., pl. polariscoápe
polaritate
POLARITÁTE s. f. 1. Proprietate a unui sistem fizic de a avea, în două puncte ale sale, caracteristici de aceeași natură, dar opuse una celeilalte. 2. Proprietate a unui organism vegetal sau a unei părți din el de a forma două puncte de creștere cu proprietăți diferite. 3. (Fil.) Specie a contradicției constând în relația dintre doi termeni care prezintă cel mai mare grad de opoziție posibil și totodată se presupun reciproc, ca polii unui magnet. – Din fr. polarité. DOOM
polaritáte s. f., g.-d. art. polaritắții
polaritatea
POLARITÁTE s. f. 1. Proprietate a unui sistem fizic de a avea, în două puncte ale sale, caracteristici de aceeași natură, dar opuse una celeilalte. 2. Proprietate a unui organism vegetal sau a unei părți din el de a forma două puncte de creștere cu proprietăți diferite. 3. (Fil.) Specie a contradicției constând în relația dintre doi termeni care prezintă cel mai mare grad de opoziție posibil și totodată se presupun reciproc, ca polii unui magnet. – Din fr. polarité. DOOM
polaritáte s. f., g.-d. art. polaritắții
polarități
POLARITÁTE s. f. 1. Proprietate a unui sistem fizic de a avea, în două puncte ale sale, caracteristici de aceeași natură, dar opuse una celeilalte. 2. Proprietate a unui organism vegetal sau a unei părți din el de a forma două puncte de creștere cu proprietăți diferite. 3. (Fil.) Specie a contradicției constând în relația dintre doi termeni care prezintă cel mai mare grad de opoziție posibil și totodată se presupun reciproc, ca polii unui magnet. – Din fr. polarité. DOOM
polaritáte s. f., g.-d. art. polaritắții
polarității
POLARITÁTE s. f. 1. Proprietate a unui sistem fizic de a avea, în două puncte ale sale, caracteristici de aceeași natură, dar opuse una celeilalte. 2. Proprietate a unui organism vegetal sau a unei părți din el de a forma două puncte de creștere cu proprietăți diferite. 3. (Fil.) Specie a contradicției constând în relația dintre doi termeni care prezintă cel mai mare grad de opoziție posibil și totodată se presupun reciproc, ca polii unui magnet. – Din fr. polarité. DOOM
polaritáte s. f., g.-d. art. polaritắții
polariza
POLARIZÁ, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturală prin fenomene de reflexie, refracție, birefringență etc. ♦ Intranz. și refl. A dobândi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strânge, a concentra în jurul său. 3. Refl. (Fil.) A da naștere unei polarități (3), a forma extreme opuse care se condiționează reciproc. – Din fr. polariser. DOOM
polarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polarizeáză
polarizabil
POLARIZÁBIL, -Ă, polarizabili, -e, adj. (Despre medii) Care poate fi (ușor) polarizat. – Din fr. polarisable. DOOM
polarizábil adj. m., pl. polarizábili; f. polarizábilă, pl. polarizábile
polarizabila
POLARIZÁBIL, -Ă, polarizabili, -e, adj. (Despre medii) Care poate fi (ușor) polarizat. – Din fr. polarisable. DOOM
polarizábil adj. m., pl. polarizábili; f. polarizábilă, pl. polarizábile
polarizabile
POLARIZÁBIL, -Ă, polarizabili, -e, adj. (Despre medii) Care poate fi (ușor) polarizat. – Din fr. polarisable. DOOM
polarizábil adj. m., pl. polarizábili; f. polarizábilă, pl. polarizábile
polarizabilei
POLARIZÁBIL, -Ă, polarizabili, -e, adj. (Despre medii) Care poate fi (ușor) polarizat. – Din fr. polarisable. DOOM
polarizábil adj. m., pl. polarizábili; f. polarizábilă, pl. polarizábile
polarizabilele
POLARIZÁBIL, -Ă, polarizabili, -e, adj. (Despre medii) Care poate fi (ușor) polarizat. – Din fr. polarisable. DOOM
polarizábil adj. m., pl. polarizábili; f. polarizábilă, pl. polarizábile
polarizabilelor
POLARIZÁBIL, -Ă, polarizabili, -e, adj. (Despre medii) Care poate fi (ușor) polarizat. – Din fr. polarisable. DOOM
polarizábil adj. m., pl. polarizábili; f. polarizábilă, pl. polarizábile
polarizabili
POLARIZÁBIL, -Ă, polarizabili, -e, adj. (Despre medii) Care poate fi (ușor) polarizat. – Din fr. polarisable. DOOM
polarizábil adj. m., pl. polarizábili; f. polarizábilă, pl. polarizábile
polarizabilii
POLARIZÁBIL, -Ă, polarizabili, -e, adj. (Despre medii) Care poate fi (ușor) polarizat. – Din fr. polarisable. DOOM
polarizábil adj. m., pl. polarizábili; f. polarizábilă, pl. polarizábile
polarizabililor
POLARIZÁBIL, -Ă, polarizabili, -e, adj. (Despre medii) Care poate fi (ușor) polarizat. – Din fr. polarisable. DOOM
polarizábil adj. m., pl. polarizábili; f. polarizábilă, pl. polarizábile
polarizabilitate
POLARIZABILITÁTE s. f. (Fiz.) Însușire a ceea ce este polarizabil. – Din fr. polarisabilité.
polarizabilitatea
POLARIZABILITÁTE s. f. (Fiz.) Însușire a ceea ce este polarizabil. – Din fr. polarisabilité.
polarizabilități
POLARIZABILITÁTE s. f. (Fiz.) Însușire a ceea ce este polarizabil. – Din fr. polarisabilité.
polarizabilității
POLARIZABILITÁTE s. f. (Fiz.) Însușire a ceea ce este polarizabil. – Din fr. polarisabilité.
polarizabilul
POLARIZÁBIL, -Ă, polarizabili, -e, adj. (Despre medii) Care poate fi (ușor) polarizat. – Din fr. polarisable. DOOM
polarizábil adj. m., pl. polarizábili; f. polarizábilă, pl. polarizábile
polarizabilului
POLARIZÁBIL, -Ă, polarizabili, -e, adj. (Despre medii) Care poate fi (ușor) polarizat. – Din fr. polarisable. DOOM
polarizábil adj. m., pl. polarizábili; f. polarizábilă, pl. polarizábile
polarizai
POLARIZÁ, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturală prin fenomene de reflexie, refracție, birefringență etc. ♦ Intranz. și refl. A dobândi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strânge, a concentra în jurul său. 3. Refl. (Fil.) A da naștere unei polarități (3), a forma extreme opuse care se condiționează reciproc. – Din fr. polariser. DOOM
polarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polarizeáză
polarizam
POLARIZÁ, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturală prin fenomene de reflexie, refracție, birefringență etc. ♦ Intranz. și refl. A dobândi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strânge, a concentra în jurul său. 3. Refl. (Fil.) A da naștere unei polarități (3), a forma extreme opuse care se condiționează reciproc. – Din fr. polariser. DOOM
polarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polarizeáză
polarizant
POLARIZÁNT, -Ă, polarizanți, -te, adj. (Fiz.) Care (se) polarizează (1). ◊ Microscop polarizant = microscop care lucrează cu lumină polarizată și care se folosește mai ales la studiul cristalelor. – Din fr. polarisant. DOOM
polarizánt adj. m., pl. polarizánți; f. polarizántă, pl. polarizánte
polarizanta
POLARIZÁNT, -Ă, polarizanți, -te, adj. (Fiz.) Care (se) polarizează (1). ◊ Microscop polarizant = microscop care lucrează cu lumină polarizată și care se folosește mai ales la studiul cristalelor. – Din fr. polarisant. DOOM
polarizánt adj. m., pl. polarizánți; f. polarizántă, pl. polarizánte
polarizante
POLARIZÁNT, -Ă, polarizanți, -te, adj. (Fiz.) Care (se) polarizează (1). ◊ Microscop polarizant = microscop care lucrează cu lumină polarizată și care se folosește mai ales la studiul cristalelor. – Din fr. polarisant. DOOM
polarizánt adj. m., pl. polarizánți; f. polarizántă, pl. polarizánte
polarizantei
POLARIZÁNT, -Ă, polarizanți, -te, adj. (Fiz.) Care (se) polarizează (1). ◊ Microscop polarizant = microscop care lucrează cu lumină polarizată și care se folosește mai ales la studiul cristalelor. – Din fr. polarisant. DOOM
polarizánt adj. m., pl. polarizánți; f. polarizántă, pl. polarizánte
polarizantele
POLARIZÁNT, -Ă, polarizanți, -te, adj. (Fiz.) Care (se) polarizează (1). ◊ Microscop polarizant = microscop care lucrează cu lumină polarizată și care se folosește mai ales la studiul cristalelor. – Din fr. polarisant. DOOM
polarizánt adj. m., pl. polarizánți; f. polarizántă, pl. polarizánte
polarizantelor
POLARIZÁNT, -Ă, polarizanți, -te, adj. (Fiz.) Care (se) polarizează (1). ◊ Microscop polarizant = microscop care lucrează cu lumină polarizată și care se folosește mai ales la studiul cristalelor. – Din fr. polarisant. DOOM
polarizánt adj. m., pl. polarizánți; f. polarizántă, pl. polarizánte
polarizantul
POLARIZÁNT, -Ă, polarizanți, -te, adj. (Fiz.) Care (se) polarizează (1). ◊ Microscop polarizant = microscop care lucrează cu lumină polarizată și care se folosește mai ales la studiul cristalelor. – Din fr. polarisant. DOOM
polarizánt adj. m., pl. polarizánți; f. polarizántă, pl. polarizánte
polarizantului
POLARIZÁNT, -Ă, polarizanți, -te, adj. (Fiz.) Care (se) polarizează (1). ◊ Microscop polarizant = microscop care lucrează cu lumină polarizată și care se folosește mai ales la studiul cristalelor. – Din fr. polarisant. DOOM
polarizánt adj. m., pl. polarizánți; f. polarizántă, pl. polarizánte
polarizanți
POLARIZÁNT, -Ă, polarizanți, -te, adj. (Fiz.) Care (se) polarizează (1). ◊ Microscop polarizant = microscop care lucrează cu lumină polarizată și care se folosește mai ales la studiul cristalelor. – Din fr. polarisant. DOOM
polarizánt adj. m., pl. polarizánți; f. polarizántă, pl. polarizánte
polarizanții
POLARIZÁNT, -Ă, polarizanți, -te, adj. (Fiz.) Care (se) polarizează (1). ◊ Microscop polarizant = microscop care lucrează cu lumină polarizată și care se folosește mai ales la studiul cristalelor. – Din fr. polarisant. DOOM
polarizánt adj. m., pl. polarizánți; f. polarizántă, pl. polarizánte
polarizanților
POLARIZÁNT, -Ă, polarizanți, -te, adj. (Fiz.) Care (se) polarizează (1). ◊ Microscop polarizant = microscop care lucrează cu lumină polarizată și care se folosește mai ales la studiul cristalelor. – Din fr. polarisant. DOOM
polarizánt adj. m., pl. polarizánți; f. polarizántă, pl. polarizánte
polarizare
POLARIZÁ, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturală prin fenomene de reflexie, refracție, birefringență etc. ♦ Intranz. și refl. A dobândi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strânge, a concentra în jurul său. 3. Refl. (Fil.) A da naștere unei polarități (3), a forma extreme opuse care se condiționează reciproc. – Din fr. polariser. DOOM
polarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polarizeáză
polarizare
POLARIZÁRE, polarizări, s. f. Acțiunea de a (se) polariza și rezultatul ei. 1. (Fiz.) Proces prin care un corp sau un sistem fizic dobândește proprietatea de polaritate (1); stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ◊ Polarizare electrică = realizare a unei asimetrii în distribuția sarcinii electrice pozitive și negative a unui sistem fizic (atom, moleculă etc.), a unui mediu sau a unui corp. Polarizare electrolitică (sau electrochimică) = acumulare la electrozii unei băi de electroliză sau ai unei pile electrochimice a ionilor care realizează conducția prin soluția electrolitului. Polarizare rotatorie = fenomen de rotire a planului de polarizație a luminii liniar polarizate la trecerea ei printr-o substanță activă din punct de vedere optic. ♦ Proces fizic prin care un sistem capătă proprietăți preferențiale după o anumită direcție; stare a unui sistem care a suferit un astfel de proces. 2. (Lingv.) Dezvoltare în direcții opuse a sensurilor unui cuvânt, nediferențiate la origine. 3. (Fil.) Formare a unor termeni opuși polari; realizare a unei polarități (3). – V. polariza. DOOM
polarizáre s. f., g.-d. art. polarizắrii; pl. polarizắri
polarizarea
POLARIZÁRE, polarizări, s. f. Acțiunea de a (se) polariza și rezultatul ei. 1. (Fiz.) Proces prin care un corp sau un sistem fizic dobândește proprietatea de polaritate (1); stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ◊ Polarizare electrică = realizare a unei asimetrii în distribuția sarcinii electrice pozitive și negative a unui sistem fizic (atom, moleculă etc.), a unui mediu sau a unui corp. Polarizare electrolitică (sau electrochimică) = acumulare la electrozii unei băi de electroliză sau ai unei pile electrochimice a ionilor care realizează conducția prin soluția electrolitului. Polarizare rotatorie = fenomen de rotire a planului de polarizație a luminii liniar polarizate la trecerea ei printr-o substanță activă din punct de vedere optic. ♦ Proces fizic prin care un sistem capătă proprietăți preferențiale după o anumită direcție; stare a unui sistem care a suferit un astfel de proces. 2. (Lingv.) Dezvoltare în direcții opuse a sensurilor unui cuvânt, nediferențiate la origine. 3. (Fil.) Formare a unor termeni opuși polari; realizare a unei polarități (3). – V. polariza. DOOM
polarizáre s. f., g.-d. art. polarizắrii; pl. polarizắri
polarizară
POLARIZÁ, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturală prin fenomene de reflexie, refracție, birefringență etc. ♦ Intranz. și refl. A dobândi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strânge, a concentra în jurul său. 3. Refl. (Fil.) A da naștere unei polarități (3), a forma extreme opuse care se condiționează reciproc. – Din fr. polariser. DOOM
polarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polarizeáză
polarizarăm
POLARIZÁ, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturală prin fenomene de reflexie, refracție, birefringență etc. ♦ Intranz. și refl. A dobândi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strânge, a concentra în jurul său. 3. Refl. (Fil.) A da naștere unei polarități (3), a forma extreme opuse care se condiționează reciproc. – Din fr. polariser. DOOM
polarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polarizeáză
polarizarăți
POLARIZÁ, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturală prin fenomene de reflexie, refracție, birefringență etc. ♦ Intranz. și refl. A dobândi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strânge, a concentra în jurul său. 3. Refl. (Fil.) A da naștere unei polarități (3), a forma extreme opuse care se condiționează reciproc. – Din fr. polariser. DOOM
polarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polarizeáză
polarizase
POLARIZÁ, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturală prin fenomene de reflexie, refracție, birefringență etc. ♦ Intranz. și refl. A dobândi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strânge, a concentra în jurul său. 3. Refl. (Fil.) A da naștere unei polarități (3), a forma extreme opuse care se condiționează reciproc. – Din fr. polariser. DOOM
polarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polarizeáză
polarizasem
POLARIZÁ, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturală prin fenomene de reflexie, refracție, birefringență etc. ♦ Intranz. și refl. A dobândi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strânge, a concentra în jurul său. 3. Refl. (Fil.) A da naștere unei polarități (3), a forma extreme opuse care se condiționează reciproc. – Din fr. polariser. DOOM
polarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polarizeáză
polarizaseră
POLARIZÁ, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturală prin fenomene de reflexie, refracție, birefringență etc. ♦ Intranz. și refl. A dobândi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strânge, a concentra în jurul său. 3. Refl. (Fil.) A da naștere unei polarități (3), a forma extreme opuse care se condiționează reciproc. – Din fr. polariser. DOOM
polarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polarizeáză
polarizaserăm
POLARIZÁ, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturală prin fenomene de reflexie, refracție, birefringență etc. ♦ Intranz. și refl. A dobândi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strânge, a concentra în jurul său. 3. Refl. (Fil.) A da naștere unei polarități (3), a forma extreme opuse care se condiționează reciproc. – Din fr. polariser. DOOM
polarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polarizeáză
polarizaserăți
POLARIZÁ, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturală prin fenomene de reflexie, refracție, birefringență etc. ♦ Intranz. și refl. A dobândi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strânge, a concentra în jurul său. 3. Refl. (Fil.) A da naștere unei polarități (3), a forma extreme opuse care se condiționează reciproc. – Din fr. polariser. DOOM
polarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polarizeáză
polarizaseși
POLARIZÁ, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturală prin fenomene de reflexie, refracție, birefringență etc. ♦ Intranz. și refl. A dobândi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strânge, a concentra în jurul său. 3. Refl. (Fil.) A da naștere unei polarități (3), a forma extreme opuse care se condiționează reciproc. – Din fr. polariser. DOOM
polarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polarizeáză
polarizaseți
POLARIZÁ, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturală prin fenomene de reflexie, refracție, birefringență etc. ♦ Intranz. și refl. A dobândi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strânge, a concentra în jurul său. 3. Refl. (Fil.) A da naștere unei polarități (3), a forma extreme opuse care se condiționează reciproc. – Din fr. polariser. DOOM
polarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polarizeáză
polarizat
POLARIZÁ, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturală prin fenomene de reflexie, refracție, birefringență etc. ♦ Intranz. și refl. A dobândi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strânge, a concentra în jurul său. 3. Refl. (Fil.) A da naștere unei polarități (3), a forma extreme opuse care se condiționează reciproc. – Din fr. polariser. DOOM
polarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polarizeáză
polarizat
POLARIZÁT, -Ă, polarizați, -te, adj. (Fiz.) Care a fost supus acțiunii de polarizare (1). ◊ Lumină plan (sau liniar) polarizată = fascicul de lumină în care vectorul electric (sau magnetic) posedă un plan unic (sau o direcție unică) de oscilație. – V. polariza.
polarizata
POLARIZÁT, -Ă, polarizați, -te, adj. (Fiz.) Care a fost supus acțiunii de polarizare (1). ◊ Lumină plan (sau liniar) polarizată = fascicul de lumină în care vectorul electric (sau magnetic) posedă un plan unic (sau o direcție unică) de oscilație. – V. polariza.
polarizate
POLARIZÁT, -Ă, polarizați, -te, adj. (Fiz.) Care a fost supus acțiunii de polarizare (1). ◊ Lumină plan (sau liniar) polarizată = fascicul de lumină în care vectorul electric (sau magnetic) posedă un plan unic (sau o direcție unică) de oscilație. – V. polariza.
polarizatei
POLARIZÁT, -Ă, polarizați, -te, adj. (Fiz.) Care a fost supus acțiunii de polarizare (1). ◊ Lumină plan (sau liniar) polarizată = fascicul de lumină în care vectorul electric (sau magnetic) posedă un plan unic (sau o direcție unică) de oscilație. – V. polariza.
polarizatele
POLARIZÁT, -Ă, polarizați, -te, adj. (Fiz.) Care a fost supus acțiunii de polarizare (1). ◊ Lumină plan (sau liniar) polarizată = fascicul de lumină în care vectorul electric (sau magnetic) posedă un plan unic (sau o direcție unică) de oscilație. – V. polariza.
polarizatelor
POLARIZÁT, -Ă, polarizați, -te, adj. (Fiz.) Care a fost supus acțiunii de polarizare (1). ◊ Lumină plan (sau liniar) polarizată = fascicul de lumină în care vectorul electric (sau magnetic) posedă un plan unic (sau o direcție unică) de oscilație. – V. polariza.
polarizatoare
POLARIZATÓR, -OÁRE, polarizatori, -oare, adj. Care polarizează; polarizant. – Din fr. polarisateur. DOOM
polarizatór adj. m., pl. polarizatóri; f. sg. și pl. polarizatoáre
polarizatoarea
POLARIZATÓR, -OÁRE, polarizatori, -oare, adj. Care polarizează; polarizant. – Din fr. polarisateur. DOOM
polarizatór adj. m., pl. polarizatóri; f. sg. și pl. polarizatoáre
polarizatoarei
POLARIZATÓR, -OÁRE, polarizatori, -oare, adj. Care polarizează; polarizant. – Din fr. polarisateur. DOOM
polarizatór adj. m., pl. polarizatóri; f. sg. și pl. polarizatoáre
polarizatoarele
POLARIZATÓR, -OÁRE, polarizatori, -oare, adj. Care polarizează; polarizant. – Din fr. polarisateur. DOOM
polarizatór adj. m., pl. polarizatóri; f. sg. și pl. polarizatoáre
polarizatoarelor
POLARIZATÓR, -OÁRE, polarizatori, -oare, adj. Care polarizează; polarizant. – Din fr. polarisateur. DOOM
polarizatór adj. m., pl. polarizatóri; f. sg. și pl. polarizatoáre
polarizator
POLARIZATÓR, -OÁRE, polarizatori, -oare, adj. Care polarizează; polarizant. – Din fr. polarisateur. DOOM
polarizatór adj. m., pl. polarizatóri; f. sg. și pl. polarizatoáre
polarizatori
POLARIZATÓR, -OÁRE, polarizatori, -oare, adj. Care polarizează; polarizant. – Din fr. polarisateur. DOOM
polarizatór adj. m., pl. polarizatóri; f. sg. și pl. polarizatoáre
polarizatorii
POLARIZATÓR, -OÁRE, polarizatori, -oare, adj. Care polarizează; polarizant. – Din fr. polarisateur. DOOM
polarizatór adj. m., pl. polarizatóri; f. sg. și pl. polarizatoáre
polarizatorilor
POLARIZATÓR, -OÁRE, polarizatori, -oare, adj. Care polarizează; polarizant. – Din fr. polarisateur. DOOM
polarizatór adj. m., pl. polarizatóri; f. sg. și pl. polarizatoáre
polarizatorul
POLARIZATÓR, -OÁRE, polarizatori, -oare, adj. Care polarizează; polarizant. – Din fr. polarisateur. DOOM
polarizatór adj. m., pl. polarizatóri; f. sg. și pl. polarizatoáre
polarizatorului
POLARIZATÓR, -OÁRE, polarizatori, -oare, adj. Care polarizează; polarizant. – Din fr. polarisateur. DOOM
polarizatór adj. m., pl. polarizatóri; f. sg. și pl. polarizatoáre
polarizatul
POLARIZÁT, -Ă, polarizați, -te, adj. (Fiz.) Care a fost supus acțiunii de polarizare (1). ◊ Lumină plan (sau liniar) polarizată = fascicul de lumină în care vectorul electric (sau magnetic) posedă un plan unic (sau o direcție unică) de oscilație. – V. polariza.
polarizatului
POLARIZÁT, -Ă, polarizați, -te, adj. (Fiz.) Care a fost supus acțiunii de polarizare (1). ◊ Lumină plan (sau liniar) polarizată = fascicul de lumină în care vectorul electric (sau magnetic) posedă un plan unic (sau o direcție unică) de oscilație. – V. polariza.
polarizau
POLARIZÁ, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturală prin fenomene de reflexie, refracție, birefringență etc. ♦ Intranz. și refl. A dobândi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strânge, a concentra în jurul său. 3. Refl. (Fil.) A da naștere unei polarități (3), a forma extreme opuse care se condiționează reciproc. – Din fr. polariser. DOOM
polarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polarizeáză
polarizași
POLARIZÁ, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturală prin fenomene de reflexie, refracție, birefringență etc. ♦ Intranz. și refl. A dobândi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strânge, a concentra în jurul său. 3. Refl. (Fil.) A da naștere unei polarități (3), a forma extreme opuse care se condiționează reciproc. – Din fr. polariser. DOOM
polarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polarizeáză
polarizați
POLARIZÁ, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturală prin fenomene de reflexie, refracție, birefringență etc. ♦ Intranz. și refl. A dobândi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strânge, a concentra în jurul său. 3. Refl. (Fil.) A da naștere unei polarități (3), a forma extreme opuse care se condiționează reciproc. – Din fr. polariser. DOOM
polarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polarizeáză
polarizați
POLARIZÁT, -Ă, polarizați, -te, adj. (Fiz.) Care a fost supus acțiunii de polarizare (1). ◊ Lumină plan (sau liniar) polarizată = fascicul de lumină în care vectorul electric (sau magnetic) posedă un plan unic (sau o direcție unică) de oscilație. – V. polariza.
polarizația
POLARIZAȚÍE, polarizații, s. f. Stare a unui corp care prezintă proprietatea de polaritate. ◊ Polarizație electrică = stare a unui corp sau a unui sistem fizic care posedă cel puțin doi poli electrici (plus și minus). Polarizația luminii = totalitatea fenomenelor legate de producerea și de efectele luminii polarizate. Polarizație cromatică = ansamblul figurilor de interferență, colorate viu, obținute prin cercetarea cristalelor birefringente în lumină polarizată. ♦ Mărime vectorială care caracterizează starea de polarizație a unui corp sau a unui mediu. – Din fr. polarisation. DOOM
polarizáție (-ți-e) s. f., art. polarizáția (-ți-a), g.-d. art. polarizáției; pl. polarizáții, art. polarizáțiile (-ți-i-)
polarizație
POLARIZAȚÍE, polarizații, s. f. Stare a unui corp care prezintă proprietatea de polaritate. ◊ Polarizație electrică = stare a unui corp sau a unui sistem fizic care posedă cel puțin doi poli electrici (plus și minus). Polarizația luminii = totalitatea fenomenelor legate de producerea și de efectele luminii polarizate. Polarizație cromatică = ansamblul figurilor de interferență, colorate viu, obținute prin cercetarea cristalelor birefringente în lumină polarizată. ♦ Mărime vectorială care caracterizează starea de polarizație a unui corp sau a unui mediu. – Din fr. polarisation. DOOM
polarizáție (-ți-e) s. f., art. polarizáția (-ți-a), g.-d. art. polarizáției; pl. polarizáții, art. polarizáțiile (-ți-i-)
polarizației
POLARIZAȚÍE, polarizații, s. f. Stare a unui corp care prezintă proprietatea de polaritate. ◊ Polarizație electrică = stare a unui corp sau a unui sistem fizic care posedă cel puțin doi poli electrici (plus și minus). Polarizația luminii = totalitatea fenomenelor legate de producerea și de efectele luminii polarizate. Polarizație cromatică = ansamblul figurilor de interferență, colorate viu, obținute prin cercetarea cristalelor birefringente în lumină polarizată. ♦ Mărime vectorială care caracterizează starea de polarizație a unui corp sau a unui mediu. – Din fr. polarisation. DOOM
polarizáție (-ți-e) s. f., art. polarizáția (-ți-a), g.-d. art. polarizáției; pl. polarizáții, art. polarizáțiile (-ți-i-)
polarizații
POLARIZÁT, -Ă, polarizați, -te, adj. (Fiz.) Care a fost supus acțiunii de polarizare (1). ◊ Lumină plan (sau liniar) polarizată = fascicul de lumină în care vectorul electric (sau magnetic) posedă un plan unic (sau o direcție unică) de oscilație. – V. polariza.
polarizații
POLARIZAȚÍE, polarizații, s. f. Stare a unui corp care prezintă proprietatea de polaritate. ◊ Polarizație electrică = stare a unui corp sau a unui sistem fizic care posedă cel puțin doi poli electrici (plus și minus). Polarizația luminii = totalitatea fenomenelor legate de producerea și de efectele luminii polarizate. Polarizație cromatică = ansamblul figurilor de interferență, colorate viu, obținute prin cercetarea cristalelor birefringente în lumină polarizată. ♦ Mărime vectorială care caracterizează starea de polarizație a unui corp sau a unui mediu. – Din fr. polarisation. DOOM
polarizáție (-ți-e) s. f., art. polarizáția (-ți-a), g.-d. art. polarizáției; pl. polarizáții, art. polarizáțiile (-ți-i-)
polarizațiile
POLARIZAȚÍE, polarizații, s. f. Stare a unui corp care prezintă proprietatea de polaritate. ◊ Polarizație electrică = stare a unui corp sau a unui sistem fizic care posedă cel puțin doi poli electrici (plus și minus). Polarizația luminii = totalitatea fenomenelor legate de producerea și de efectele luminii polarizate. Polarizație cromatică = ansamblul figurilor de interferență, colorate viu, obținute prin cercetarea cristalelor birefringente în lumină polarizată. ♦ Mărime vectorială care caracterizează starea de polarizație a unui corp sau a unui mediu. – Din fr. polarisation. DOOM
polarizáție (-ți-e) s. f., art. polarizáția (-ți-a), g.-d. art. polarizáției; pl. polarizáții, art. polarizáțiile (-ți-i-)
polarizațiilor
POLARIZAȚÍE, polarizații, s. f. Stare a unui corp care prezintă proprietatea de polaritate. ◊ Polarizație electrică = stare a unui corp sau a unui sistem fizic care posedă cel puțin doi poli electrici (plus și minus). Polarizația luminii = totalitatea fenomenelor legate de producerea și de efectele luminii polarizate. Polarizație cromatică = ansamblul figurilor de interferență, colorate viu, obținute prin cercetarea cristalelor birefringente în lumină polarizată. ♦ Mărime vectorială care caracterizează starea de polarizație a unui corp sau a unui mediu. – Din fr. polarisation. DOOM
polarizáție (-ți-e) s. f., art. polarizáția (-ți-a), g.-d. art. polarizáției; pl. polarizáții, art. polarizáțiile (-ți-i-)
polarizaților
POLARIZÁT, -Ă, polarizați, -te, adj. (Fiz.) Care a fost supus acțiunii de polarizare (1). ◊ Lumină plan (sau liniar) polarizată = fascicul de lumină în care vectorul electric (sau magnetic) posedă un plan unic (sau o direcție unică) de oscilație. – V. polariza.
polarizațiune
POLARIZAȚIÚNE s.f. v. polarizație.
polarizează
POLARIZÁ, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturală prin fenomene de reflexie, refracție, birefringență etc. ♦ Intranz. și refl. A dobândi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strânge, a concentra în jurul său. 3. Refl. (Fil.) A da naștere unei polarități (3), a forma extreme opuse care se condiționează reciproc. – Din fr. polariser. DOOM
polarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polarizeáză
polarizez
POLARIZÁ, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturală prin fenomene de reflexie, refracție, birefringență etc. ♦ Intranz. și refl. A dobândi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strânge, a concentra în jurul său. 3. Refl. (Fil.) A da naștere unei polarități (3), a forma extreme opuse care se condiționează reciproc. – Din fr. polariser. DOOM
polarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polarizeáză
polarizeze
POLARIZÁ, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturală prin fenomene de reflexie, refracție, birefringență etc. ♦ Intranz. și refl. A dobândi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strânge, a concentra în jurul său. 3. Refl. (Fil.) A da naștere unei polarități (3), a forma extreme opuse care se condiționează reciproc. – Din fr. polariser. DOOM
polarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polarizeáză
polarizezi
POLARIZÁ, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturală prin fenomene de reflexie, refracție, birefringență etc. ♦ Intranz. și refl. A dobândi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strânge, a concentra în jurul său. 3. Refl. (Fil.) A da naștere unei polarități (3), a forma extreme opuse care se condiționează reciproc. – Din fr. polariser. DOOM
polarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polarizeáză
polarizoare
POLARIZÓR, -OÁRE, polarizori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care poate produce polarizarea luminii; polarizant. 2. S. n. Dispozitiv optic care servește la polarizarea luminii. – Din fr. polariseur. DOOM
polarizór2 s. n., pl. polarizoáre
polarizoarea
POLARIZÓR, -OÁRE, polarizori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care poate produce polarizarea luminii; polarizant. 2. S. n. Dispozitiv optic care servește la polarizarea luminii. – Din fr. polariseur. DOOM
polarizór2 s. n., pl. polarizoáre
polarizoarei
POLARIZÓR, -OÁRE, polarizori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care poate produce polarizarea luminii; polarizant. 2. S. n. Dispozitiv optic care servește la polarizarea luminii. – Din fr. polariseur. DOOM
polarizór2 s. n., pl. polarizoáre
polarizoarele
POLARIZÓR, -OÁRE, polarizori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care poate produce polarizarea luminii; polarizant. 2. S. n. Dispozitiv optic care servește la polarizarea luminii. – Din fr. polariseur. DOOM
polarizór2 s. n., pl. polarizoáre
polarizoarelor
POLARIZÓR, -OÁRE, polarizori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care poate produce polarizarea luminii; polarizant. 2. S. n. Dispozitiv optic care servește la polarizarea luminii. – Din fr. polariseur. DOOM
polarizór2 s. n., pl. polarizoáre
polarizor
POLARIZÓR, -OÁRE, polarizori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care poate produce polarizarea luminii; polarizant. 2. S. n. Dispozitiv optic care servește la polarizarea luminii. – Din fr. polariseur. DOOM
polarizór2 s. n., pl. polarizoáre
polarizori
POLARIZÓR, -OÁRE, polarizori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care poate produce polarizarea luminii; polarizant. 2. S. n. Dispozitiv optic care servește la polarizarea luminii. – Din fr. polariseur. DOOM
polarizór2 s. n., pl. polarizoáre
polarizorii
POLARIZÓR, -OÁRE, polarizori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care poate produce polarizarea luminii; polarizant. 2. S. n. Dispozitiv optic care servește la polarizarea luminii. – Din fr. polariseur. DOOM
polarizór2 s. n., pl. polarizoáre
polarizorilor
POLARIZÓR, -OÁRE, polarizori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care poate produce polarizarea luminii; polarizant. 2. S. n. Dispozitiv optic care servește la polarizarea luminii. – Din fr. polariseur. DOOM
polarizór2 s. n., pl. polarizoáre
polarizorul
POLARIZÓR, -OÁRE, polarizori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care poate produce polarizarea luminii; polarizant. 2. S. n. Dispozitiv optic care servește la polarizarea luminii. – Din fr. polariseur. DOOM
polarizór2 s. n., pl. polarizoáre
polarizorului
POLARIZÓR, -OÁRE, polarizori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care poate produce polarizarea luminii; polarizant. 2. S. n. Dispozitiv optic care servește la polarizarea luminii. – Din fr. polariseur. DOOM
polarizór2 s. n., pl. polarizoáre
polarizând
POLARIZÁ, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturală prin fenomene de reflexie, refracție, birefringență etc. ♦ Intranz. și refl. A dobândi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strânge, a concentra în jurul său. 3. Refl. (Fil.) A da naștere unei polarități (3), a forma extreme opuse care se condiționează reciproc. – Din fr. polariser. DOOM
polarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polarizeáză
polarizînd
POLARIZÁ, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturală prin fenomene de reflexie, refracție, birefringență etc. ♦ Intranz. și refl. A dobândi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strânge, a concentra în jurul său. 3. Refl. (Fil.) A da naștere unei polarități (3), a forma extreme opuse care se condiționează reciproc. – Din fr. polariser. DOOM
polarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polarizeáză
polarizări
POLARIZÁRE, polarizări, s. f. Acțiunea de a (se) polariza și rezultatul ei. 1. (Fiz.) Proces prin care un corp sau un sistem fizic dobândește proprietatea de polaritate (1); stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ◊ Polarizare electrică = realizare a unei asimetrii în distribuția sarcinii electrice pozitive și negative a unui sistem fizic (atom, moleculă etc.), a unui mediu sau a unui corp. Polarizare electrolitică (sau electrochimică) = acumulare la electrozii unei băi de electroliză sau ai unei pile electrochimice a ionilor care realizează conducția prin soluția electrolitului. Polarizare rotatorie = fenomen de rotire a planului de polarizație a luminii liniar polarizate la trecerea ei printr-o substanță activă din punct de vedere optic. ♦ Proces fizic prin care un sistem capătă proprietăți preferențiale după o anumită direcție; stare a unui sistem care a suferit un astfel de proces. 2. (Lingv.) Dezvoltare în direcții opuse a sensurilor unui cuvânt, nediferențiate la origine. 3. (Fil.) Formare a unor termeni opuși polari; realizare a unei polarități (3). – V. polariza. DOOM
polarizáre s. f., g.-d. art. polarizắrii; pl. polarizắri
polarizării
POLARIZÁRE, polarizări, s. f. Acțiunea de a (se) polariza și rezultatul ei. 1. (Fiz.) Proces prin care un corp sau un sistem fizic dobândește proprietatea de polaritate (1); stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ◊ Polarizare electrică = realizare a unei asimetrii în distribuția sarcinii electrice pozitive și negative a unui sistem fizic (atom, moleculă etc.), a unui mediu sau a unui corp. Polarizare electrolitică (sau electrochimică) = acumulare la electrozii unei băi de electroliză sau ai unei pile electrochimice a ionilor care realizează conducția prin soluția electrolitului. Polarizare rotatorie = fenomen de rotire a planului de polarizație a luminii liniar polarizate la trecerea ei printr-o substanță activă din punct de vedere optic. ♦ Proces fizic prin care un sistem capătă proprietăți preferențiale după o anumită direcție; stare a unui sistem care a suferit un astfel de proces. 2. (Lingv.) Dezvoltare în direcții opuse a sensurilor unui cuvânt, nediferențiate la origine. 3. (Fil.) Formare a unor termeni opuși polari; realizare a unei polarități (3). – V. polariza. DOOM
polarizáre s. f., g.-d. art. polarizắrii; pl. polarizắri
polarizările
POLARIZÁRE, polarizări, s. f. Acțiunea de a (se) polariza și rezultatul ei. 1. (Fiz.) Proces prin care un corp sau un sistem fizic dobândește proprietatea de polaritate (1); stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ◊ Polarizare electrică = realizare a unei asimetrii în distribuția sarcinii electrice pozitive și negative a unui sistem fizic (atom, moleculă etc.), a unui mediu sau a unui corp. Polarizare electrolitică (sau electrochimică) = acumulare la electrozii unei băi de electroliză sau ai unei pile electrochimice a ionilor care realizează conducția prin soluția electrolitului. Polarizare rotatorie = fenomen de rotire a planului de polarizație a luminii liniar polarizate la trecerea ei printr-o substanță activă din punct de vedere optic. ♦ Proces fizic prin care un sistem capătă proprietăți preferențiale după o anumită direcție; stare a unui sistem care a suferit un astfel de proces. 2. (Lingv.) Dezvoltare în direcții opuse a sensurilor unui cuvânt, nediferențiate la origine. 3. (Fil.) Formare a unor termeni opuși polari; realizare a unei polarități (3). – V. polariza. DOOM
polarizáre s. f., g.-d. art. polarizắrii; pl. polarizắri
polarizărilor
POLARIZÁRE, polarizări, s. f. Acțiunea de a (se) polariza și rezultatul ei. 1. (Fiz.) Proces prin care un corp sau un sistem fizic dobândește proprietatea de polaritate (1); stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ◊ Polarizare electrică = realizare a unei asimetrii în distribuția sarcinii electrice pozitive și negative a unui sistem fizic (atom, moleculă etc.), a unui mediu sau a unui corp. Polarizare electrolitică (sau electrochimică) = acumulare la electrozii unei băi de electroliză sau ai unei pile electrochimice a ionilor care realizează conducția prin soluția electrolitului. Polarizare rotatorie = fenomen de rotire a planului de polarizație a luminii liniar polarizate la trecerea ei printr-o substanță activă din punct de vedere optic. ♦ Proces fizic prin care un sistem capătă proprietăți preferențiale după o anumită direcție; stare a unui sistem care a suferit un astfel de proces. 2. (Lingv.) Dezvoltare în direcții opuse a sensurilor unui cuvânt, nediferențiate la origine. 3. (Fil.) Formare a unor termeni opuși polari; realizare a unei polarități (3). – V. polariza. DOOM
polarizáre s. f., g.-d. art. polarizắrii; pl. polarizắri
polaro
POLARO- v. polari-.
polarograf
POLAROGRÁF, polarografe, s. n. Aparat pentru înregistrarea grafică sau fotografică a curbei curent-tensiune, utilizat în analiza electrochimică. – Din fr. polarographe, germ. Polarograph, engl. polarograph. DOOM
polarográf (-ro-graf) s. n., pl. polarográfe
polarografe
POLAROGRÁF, polarografe, s. n. Aparat pentru înregistrarea grafică sau fotografică a curbei curent-tensiune, utilizat în analiza electrochimică. – Din fr. polarographe, germ. Polarograph, engl. polarograph. DOOM
polarográf (-ro-graf) s. n., pl. polarográfe
polarografele
POLAROGRÁF, polarografe, s. n. Aparat pentru înregistrarea grafică sau fotografică a curbei curent-tensiune, utilizat în analiza electrochimică. – Din fr. polarographe, germ. Polarograph, engl. polarograph. DOOM
polarográf (-ro-graf) s. n., pl. polarográfe
polarografelor
POLAROGRÁF, polarografe, s. n. Aparat pentru înregistrarea grafică sau fotografică a curbei curent-tensiune, utilizat în analiza electrochimică. – Din fr. polarographe, germ. Polarograph, engl. polarograph. DOOM
polarográf (-ro-graf) s. n., pl. polarográfe
polarografia
POLAROGRAFÍE s. f. Metodă de analiză electrochimică a unei substanțe în soluție, realizată cu polarograful. – Din fr. polarographie. DOOM
polarografíe (-ro-gra-) s. f., art. polarografía, g.-d. polarografíi, art. polarografíei
polarografic
POLAROGRÁFIC, -Ă, polarografici, -ce, adj. Privitor la polarografie, care ține de polarografie. – Din polarografie. DOOM
polarográfic (-ro-gra-) adj. m., pl. polarográfici; f. polarográfică, pl. polarográfice
polarografica
POLAROGRÁFIC, -Ă, polarografici, -ce, adj. Privitor la polarografie, care ține de polarografie. – Din polarografie. DOOM
polarográfic (-ro-gra-) adj. m., pl. polarográfici; f. polarográfică, pl. polarográfice
polarografice
POLAROGRÁFIC, -Ă, polarografici, -ce, adj. Privitor la polarografie, care ține de polarografie. – Din polarografie. DOOM
polarográfic (-ro-gra-) adj. m., pl. polarográfici; f. polarográfică, pl. polarográfice
polarograficei
POLAROGRÁFIC, -Ă, polarografici, -ce, adj. Privitor la polarografie, care ține de polarografie. – Din polarografie. DOOM
polarográfic (-ro-gra-) adj. m., pl. polarográfici; f. polarográfică, pl. polarográfice
polarograficele
POLAROGRÁFIC, -Ă, polarografici, -ce, adj. Privitor la polarografie, care ține de polarografie. – Din polarografie. DOOM
polarográfic (-ro-gra-) adj. m., pl. polarográfici; f. polarográfică, pl. polarográfice
polarograficelor
POLAROGRÁFIC, -Ă, polarografici, -ce, adj. Privitor la polarografie, care ține de polarografie. – Din polarografie. DOOM
polarográfic (-ro-gra-) adj. m., pl. polarográfici; f. polarográfică, pl. polarográfice
polarografici
POLAROGRÁFIC, -Ă, polarografici, -ce, adj. Privitor la polarografie, care ține de polarografie. – Din polarografie. DOOM
polarográfic (-ro-gra-) adj. m., pl. polarográfici; f. polarográfică, pl. polarográfice
polarograficii
POLAROGRÁFIC, -Ă, polarografici, -ce, adj. Privitor la polarografie, care ține de polarografie. – Din polarografie. DOOM
polarográfic (-ro-gra-) adj. m., pl. polarográfici; f. polarográfică, pl. polarográfice
polarograficilor
POLAROGRÁFIC, -Ă, polarografici, -ce, adj. Privitor la polarografie, care ține de polarografie. – Din polarografie. DOOM
polarográfic (-ro-gra-) adj. m., pl. polarográfici; f. polarográfică, pl. polarográfice
polarograficul
POLAROGRÁFIC, -Ă, polarografici, -ce, adj. Privitor la polarografie, care ține de polarografie. – Din polarografie. DOOM
polarográfic (-ro-gra-) adj. m., pl. polarográfici; f. polarográfică, pl. polarográfice
polarograficului
POLAROGRÁFIC, -Ă, polarografici, -ce, adj. Privitor la polarografie, care ține de polarografie. – Din polarografie. DOOM
polarográfic (-ro-gra-) adj. m., pl. polarográfici; f. polarográfică, pl. polarográfice
polarografie
POLAROGRAFÍE s. f. Metodă de analiză electrochimică a unei substanțe în soluție, realizată cu polarograful. – Din fr. polarographie. DOOM
polarografíe (-ro-gra-) s. f., art. polarografía, g.-d. polarografíi, art. polarografíei
polarografiei
POLAROGRAFÍE s. f. Metodă de analiză electrochimică a unei substanțe în soluție, realizată cu polarograful. – Din fr. polarographie. DOOM
polarografíe (-ro-gra-) s. f., art. polarografía, g.-d. polarografíi, art. polarografíei
polarografii
POLAROGRAFÍE s. f. Metodă de analiză electrochimică a unei substanțe în soluție, realizată cu polarograful. – Din fr. polarographie. DOOM
polarografíe (-ro-gra-) s. f., art. polarografía, g.-d. polarografíi, art. polarografíei
polarografiile
POLAROGRAFÍE s. f. Metodă de analiză electrochimică a unei substanțe în soluție, realizată cu polarograful. – Din fr. polarographie. DOOM
polarografíe (-ro-gra-) s. f., art. polarografía, g.-d. polarografíi, art. polarografíei
polarografiilor
POLAROGRAFÍE s. f. Metodă de analiză electrochimică a unei substanțe în soluție, realizată cu polarograful. – Din fr. polarographie. DOOM
polarografíe (-ro-gra-) s. f., art. polarografía, g.-d. polarografíi, art. polarografíei
polarograful
POLAROGRÁF, polarografe, s. n. Aparat pentru înregistrarea grafică sau fotografică a curbei curent-tensiune, utilizat în analiza electrochimică. – Din fr. polarographe, germ. Polarograph, engl. polarograph. DOOM
polarográf (-ro-graf) s. n., pl. polarográfe
polarografului
POLAROGRÁF, polarografe, s. n. Aparat pentru înregistrarea grafică sau fotografică a curbei curent-tensiune, utilizat în analiza electrochimică. – Din fr. polarographe, germ. Polarograph, engl. polarograph. DOOM
polarográf (-ro-graf) s. n., pl. polarográfe
polaroid
POLAROÍD, polaroizi, s. m. 1. Polarizor confecționat sub formă de plăcuță sau de peliculă, utilizat pentru construcția farurilor și a parbrizelor de automobile. 2. S. n. Aparat fotografic care permite obținerea automată a fotografiei, imediat după expunere, cu materiale fotosensibile speciale. – Din fr. polaroïd.
polaroid
POLAROÍD, polaroizi, s. m. polaroide, s. n. 1. S. m. Polarizor confecționat sub formă de plăcuță sau de peliculă, folosit pentru construcția farurilor și a parbrizelor de automobile. 2. S. n. Aparat fotografic care permite obținerea automată a fotografiei, imediat după expunere, cu materiale fotosensibile speciale. – Din fr. polaroïd. DOOM
polaroíd s. m., pl. polaroízi
polaroidul
POLAROÍD, polaroizi, s. m. polaroide, s. n. 1. S. m. Polarizor confecționat sub formă de plăcuță sau de peliculă, folosit pentru construcția farurilor și a parbrizelor de automobile. 2. S. n. Aparat fotografic care permite obținerea automată a fotografiei, imediat după expunere, cu materiale fotosensibile speciale. – Din fr. polaroïd. DOOM
polaroíd s. m., pl. polaroízi
polaroidului
POLAROÍD, polaroizi, s. m. polaroide, s. n. 1. S. m. Polarizor confecționat sub formă de plăcuță sau de peliculă, folosit pentru construcția farurilor și a parbrizelor de automobile. 2. S. n. Aparat fotografic care permite obținerea automată a fotografiei, imediat după expunere, cu materiale fotosensibile speciale. – Din fr. polaroïd. DOOM
polaroíd s. m., pl. polaroízi
polaroizi
POLAROÍD, polaroizi, s. m. polaroide, s. n. 1. S. m. Polarizor confecționat sub formă de plăcuță sau de peliculă, folosit pentru construcția farurilor și a parbrizelor de automobile. 2. S. n. Aparat fotografic care permite obținerea automată a fotografiei, imediat după expunere, cu materiale fotosensibile speciale. – Din fr. polaroïd. DOOM
polaroíd s. m., pl. polaroízi
polaroizii
POLAROÍD, polaroizi, s. m. polaroide, s. n. 1. S. m. Polarizor confecționat sub formă de plăcuță sau de peliculă, folosit pentru construcția farurilor și a parbrizelor de automobile. 2. S. n. Aparat fotografic care permite obținerea automată a fotografiei, imediat după expunere, cu materiale fotosensibile speciale. – Din fr. polaroïd. DOOM
polaroíd s. m., pl. polaroízi
polaroizilor
POLAROÍD, polaroizi, s. m. polaroide, s. n. 1. S. m. Polarizor confecționat sub formă de plăcuță sau de peliculă, folosit pentru construcția farurilor și a parbrizelor de automobile. 2. S. n. Aparat fotografic care permite obținerea automată a fotografiei, imediat după expunere, cu materiale fotosensibile speciale. – Din fr. polaroïd. DOOM
polaroíd s. m., pl. polaroízi
polarul
POLÁR, -Ă, polari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la cei doi poli1 ai Pământului, de la poli1, caracteristic polilor1; din regiunea sau din zona polilor1. ◊ Noapte polară = noapte de iarnă care se întâlnește în regiunile situate dincolo de cercul polar și care poate dura până la o jumătate de an. Steaua polară = steaua principală din constelația Carului-Mic, situată pe prelungirea boreală a axei Pământului, care servește ca mijloc de orientare și după care se poate stabili direcția nordului. Urs polar = urs alb, v. urs. 2. Adj. Privitor la polii1 unui magnet sau ai unei pile electrice. ♦ Referitor la un corp sau la un mediu care prezintă polaritate. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate polare = coordonate al căror sistem de referință este alcătuit dintr-un punct și o semiaxă care pornește din acel punct. 4. Adj. (Fil.) Care se află într-un raport de polaritate, care prezintă polaritate. 5. S. f. Locul geometric al punctelor conjugate armonic cu un punct dat în raport cu cele două puncte în care o dreaptă variabilă ce trece prin punctul dat intersectează conica dată. – Din lat. polaris, it. polare, fr. polaire. DOOM
poláră s. f., g.-d. art. polárei; pl. poláre
polarului
POLÁR, -Ă, polari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la cei doi poli1 ai Pământului, de la poli1, caracteristic polilor1; din regiunea sau din zona polilor1. ◊ Noapte polară = noapte de iarnă care se întâlnește în regiunile situate dincolo de cercul polar și care poate dura până la o jumătate de an. Steaua polară = steaua principală din constelația Carului-Mic, situată pe prelungirea boreală a axei Pământului, care servește ca mijloc de orientare și după care se poate stabili direcția nordului. Urs polar = urs alb, v. urs. 2. Adj. Privitor la polii1 unui magnet sau ai unei pile electrice. ♦ Referitor la un corp sau la un mediu care prezintă polaritate. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate polare = coordonate al căror sistem de referință este alcătuit dintr-un punct și o semiaxă care pornește din acel punct. 4. Adj. (Fil.) Care se află într-un raport de polaritate, care prezintă polaritate. 5. S. f. Locul geometric al punctelor conjugate armonic cu un punct dat în raport cu cele două puncte în care o dreaptă variabilă ce trece prin punctul dat intersectează conica dată. – Din lat. polaris, it. polare, fr. polaire. DOOM
poláră s. f., g.-d. art. polárei; pl. poláre
polata
POLÁTĂ, polate, s. f. (Reg.) Încăpere mică pe lângă o casă țărănească, servind ca magazie pentru unelte și obiecte de gospodărie. ♦ Streașină. [Var.: polátră s. f.] – Din bg. polata. DOOM
polátă (reg.) s. f., g.-d. art. polátei; pl. poláte
polate
POLÁTĂ, polate, s. f. (Reg.) Încăpere mică pe lângă o casă țărănească, servind ca magazie pentru unelte și obiecte de gospodărie. ♦ Streașină. [Var.: polátră s. f.] – Din bg. polata. DOOM
polátă (reg.) s. f., g.-d. art. polátei; pl. poláte
polatei
POLÁTĂ, polate, s. f. (Reg.) Încăpere mică pe lângă o casă țărănească, servind ca magazie pentru unelte și obiecte de gospodărie. ♦ Streașină. [Var.: polátră s. f.] – Din bg. polata. DOOM
polátă (reg.) s. f., g.-d. art. polátei; pl. poláte
polatele
POLÁTĂ, polate, s. f. (Reg.) Încăpere mică pe lângă o casă țărănească, servind ca magazie pentru unelte și obiecte de gospodărie. ♦ Streașină. [Var.: polátră s. f.] – Din bg. polata. DOOM
polátă (reg.) s. f., g.-d. art. polátei; pl. poláte
polatelor
POLÁTĂ, polate, s. f. (Reg.) Încăpere mică pe lângă o casă țărănească, servind ca magazie pentru unelte și obiecte de gospodărie. ♦ Streașină. [Var.: polátră s. f.] – Din bg. polata. DOOM
polátă (reg.) s. f., g.-d. art. polátei; pl. poláte
polatră
POLÁTĂ, polate, s. f. (Reg.) Încăpere mică pe lângă o casă țărănească, servind ca magazie pentru unelte și obiecte de gospodărie. ♦ Streașină. [Var.: polátră s. f.] – Din bg. polata. DOOM
polátă (reg.) s. f., g.-d. art. polátei; pl. poláte
polc
POLC, polcuri, s. n. Unitate militară în țările române, la sfârșitul evului mediu, corespunzătoare regimentului. – Din ucr., rus. polk. DOOM
polc (înv.) s. n., pl. pólcuri
polca
PÓLCĂ2, polci, s. f. Dans popular originar din Boemia, în ritm viu, sprinten, care, în a doua jumătate a sec. XIX, a devenit unul dintre cele mai cunoscute dansuri de bal; melodie după care se execută acest dans. – Din fr., rus. polka. DOOM
pólcă s. f., g.-d. art. pólcii; pl. polci
polci
PÓLCĂ2, polci, s. f. Dans popular originar din Boemia, în ritm viu, sprinten, care, în a doua jumătate a sec. XIX, a devenit unul dintre cele mai cunoscute dansuri de bal; melodie după care se execută acest dans. – Din fr., rus. polka. DOOM
pólcă s. f., g.-d. art. pólcii; pl. polci
polcii
PÓLCĂ2, polci, s. f. Dans popular originar din Boemia, în ritm viu, sprinten, care, în a doua jumătate a sec. XIX, a devenit unul dintre cele mai cunoscute dansuri de bal; melodie după care se execută acest dans. – Din fr., rus. polka. DOOM
pólcă s. f., g.-d. art. pólcii; pl. polci
polcile
PÓLCĂ2, polci, s. f. Dans popular originar din Boemia, în ritm viu, sprinten, care, în a doua jumătate a sec. XIX, a devenit unul dintre cele mai cunoscute dansuri de bal; melodie după care se execută acest dans. – Din fr., rus. polka. DOOM
pólcă s. f., g.-d. art. pólcii; pl. polci
polcilor
PÓLCĂ2, polci, s. f. Dans popular originar din Boemia, în ritm viu, sprinten, care, în a doua jumătate a sec. XIX, a devenit unul dintre cele mai cunoscute dansuri de bal; melodie după care se execută acest dans. – Din fr., rus. polka. DOOM
pólcă s. f., g.-d. art. pólcii; pl. polci
polcovnic
POLCÓVNIC, polcovnici, s. m. (Înv.) 1. Comandant al unui polc; grad militar corespunzător colonelului. 2. Comandant al unei formațiuni militare de pază a ordinii publice. – Din ucr., rus. polkovnik. DOOM
polcóvnic s. m., pl. polcóvnici
polcovniceasca
POLCOVNICÉSC, -EÁSCĂ, polcovnicești, adj. (Înv.) Care aparține polcovnicului, privitor la polcovnic; aflat sub comanda unui polcovnic. – Polcovnic + suf. -esc. DOOM
polcovnicésc (înv.) adj. m., f. polcovniceáscă; pl. m. și f. polcovnicéști
polcovnicesc
POLCOVNICÉSC, -EÁSCĂ, polcovnicești, adj. (Înv.) Care aparține polcovnicului, privitor la polcovnic; aflat sub comanda unui polcovnic. – Polcovnic + suf. -esc. DOOM
polcovnicésc (înv.) adj. m., f. polcovniceáscă; pl. m. și f. polcovnicéști
polcovnicescul
POLCOVNICÉSC, -EÁSCĂ, polcovnicești, adj. (Înv.) Care aparține polcovnicului, privitor la polcovnic; aflat sub comanda unui polcovnic. – Polcovnic + suf. -esc. DOOM
polcovnicésc (înv.) adj. m., f. polcovniceáscă; pl. m. și f. polcovnicéști
polcovnicescului
POLCOVNICÉSC, -EÁSCĂ, polcovnicești, adj. (Înv.) Care aparține polcovnicului, privitor la polcovnic; aflat sub comanda unui polcovnic. – Polcovnic + suf. -esc. DOOM
polcovnicésc (înv.) adj. m., f. polcovniceáscă; pl. m. și f. polcovnicéști
polcovnicești
POLCOVNICÉSC, -EÁSCĂ, polcovnicești, adj. (Înv.) Care aparține polcovnicului, privitor la polcovnic; aflat sub comanda unui polcovnic. – Polcovnic + suf. -esc. DOOM
polcovnicésc (înv.) adj. m., f. polcovniceáscă; pl. m. și f. polcovnicéști
polcovniceștii
POLCOVNICÉSC, -EÁSCĂ, polcovnicești, adj. (Înv.) Care aparține polcovnicului, privitor la polcovnic; aflat sub comanda unui polcovnic. – Polcovnic + suf. -esc. DOOM
polcovnicésc (înv.) adj. m., f. polcovniceáscă; pl. m. și f. polcovnicéști
polcovniceștile
POLCOVNICÉSC, -EÁSCĂ, polcovnicești, adj. (Înv.) Care aparține polcovnicului, privitor la polcovnic; aflat sub comanda unui polcovnic. – Polcovnic + suf. -esc. DOOM
polcovnicésc (înv.) adj. m., f. polcovniceáscă; pl. m. și f. polcovnicéști
polcovniceștilor
POLCOVNICÉSC, -EÁSCĂ, polcovnicești, adj. (Înv.) Care aparține polcovnicului, privitor la polcovnic; aflat sub comanda unui polcovnic. – Polcovnic + suf. -esc. DOOM
polcovnicésc (înv.) adj. m., f. polcovniceáscă; pl. m. și f. polcovnicéști
polcovnici
POLCÓVNIC, polcovnici, s. m. (Înv.) 1. Comandant al unui polc; grad militar corespunzător colonelului. 2. Comandant al unei formațiuni militare de pază a ordinii publice. – Din ucr., rus. polkovnik. DOOM
polcóvnic s. m., pl. polcóvnici
polcovnicie
POLCOVNICÍE s. f. (Înv.) Funcția de polcovnic, autoritatea reprezentată printr-un polcovnic. – Polcovnic + suf. -ie. DOOM
polcovnicíe (înv.) s. f., art. polcovnicía, g.-d. polcovnicíi, art. polcovnicíei
polcovnicii
POLCÓVNIC, polcovnici, s. m. (Înv.) 1. Comandant al unui polc; grad militar corespunzător colonelului. 2. Comandant al unei formațiuni militare de pază a ordinii publice. – Din ucr., rus. polkovnik. DOOM
polcóvnic s. m., pl. polcóvnici
polcovnicilor
POLCÓVNIC, polcovnici, s. m. (Înv.) 1. Comandant al unui polc; grad militar corespunzător colonelului. 2. Comandant al unei formațiuni militare de pază a ordinii publice. – Din ucr., rus. polkovnik. DOOM
polcóvnic s. m., pl. polcóvnici
polcovnicul
POLCÓVNIC, polcovnici, s. m. (Înv.) 1. Comandant al unui polc; grad militar corespunzător colonelului. 2. Comandant al unei formațiuni militare de pază a ordinii publice. – Din ucr., rus. polkovnik. DOOM
polcóvnic s. m., pl. polcóvnici
polcovnicului
POLCÓVNIC, polcovnici, s. m. (Înv.) 1. Comandant al unui polc; grad militar corespunzător colonelului. 2. Comandant al unei formațiuni militare de pază a ordinii publice. – Din ucr., rus. polkovnik. DOOM
polcóvnic s. m., pl. polcóvnici
polcul
POLC, polcuri, s. n. Unitate militară în țările române, la sfârșitul evului mediu, corespunzătoare regimentului. – Din ucr., rus. polk. DOOM
polc (înv.) s. n., pl. pólcuri
polcului
POLC, polcuri, s. n. Unitate militară în țările române, la sfârșitul evului mediu, corespunzătoare regimentului. – Din ucr., rus. polk. DOOM
polc (înv.) s. n., pl. pólcuri
polcuri
POLC, polcuri, s. n. Unitate militară în țările române, la sfârșitul evului mediu, corespunzătoare regimentului. – Din ucr., rus. polk. DOOM
polc (înv.) s. n., pl. pólcuri
polcurile
POLC, polcuri, s. n. Unitate militară în țările române, la sfârșitul evului mediu, corespunzătoare regimentului. – Din ucr., rus. polk. DOOM
polc (înv.) s. n., pl. pólcuri
polcurilor
POLC, polcuri, s. n. Unitate militară în țările române, la sfârșitul evului mediu, corespunzătoare regimentului. – Din ucr., rus. polk. DOOM
polc (înv.) s. n., pl. pólcuri
polcuța
POLCÚȚĂ, polcuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui polcă1. – Polcă1 + suf. -uță. DOOM
polcúță (reg.) s. f., g.-d. art. polcúței; pl. polcúțe
polcuțe
POLCÚȚĂ, polcuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui polcă1. – Polcă1 + suf. -uță. DOOM
polcúță (reg.) s. f., g.-d. art. polcúței; pl. polcúțe
polcuței
POLCÚȚĂ, polcuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui polcă1. – Polcă1 + suf. -uță. DOOM
polcúță (reg.) s. f., g.-d. art. polcúței; pl. polcúțe
polcuțele
POLCÚȚĂ, polcuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui polcă1. – Polcă1 + suf. -uță. DOOM
polcúță (reg.) s. f., g.-d. art. polcúței; pl. polcúțe
polcuțelor
POLCÚȚĂ, polcuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui polcă1. – Polcă1 + suf. -uță. DOOM
polcúță (reg.) s. f., g.-d. art. polcúței; pl. polcúțe
polder
PÓLDER, poldere, s. n. Nume dat în Olanda unei porțiuni joase de uscat smulsă mării sau unui lac maritim prin îndiguire și drenare. – Din germ. Polder. DOOM
!pólder s. n., pl. póldere
poldere
PÓLDER, poldere, s. n. Nume dat în Olanda unei porțiuni joase de uscat smulsă mării sau unui lac maritim prin îndiguire și drenare. – Din germ. Polder. DOOM
!pólder s. n., pl. póldere
polderele
PÓLDER, poldere, s. n. Nume dat în Olanda unei porțiuni joase de uscat smulsă mării sau unui lac maritim prin îndiguire și drenare. – Din germ. Polder. DOOM
!pólder s. n., pl. póldere
polderelor
PÓLDER, poldere, s. n. Nume dat în Olanda unei porțiuni joase de uscat smulsă mării sau unui lac maritim prin îndiguire și drenare. – Din germ. Polder. DOOM
!pólder s. n., pl. póldere
polderul
PÓLDER, poldere, s. n. Nume dat în Olanda unei porțiuni joase de uscat smulsă mării sau unui lac maritim prin îndiguire și drenare. – Din germ. Polder. DOOM
!pólder s. n., pl. póldere
polderului
PÓLDER, poldere, s. n. Nume dat în Olanda unei porțiuni joase de uscat smulsă mării sau unui lac maritim prin îndiguire și drenare. – Din germ. Polder. DOOM
!pólder s. n., pl. póldere
poleac
POLEÁC, -Ă, poleci, -ce, s. m. și f., adj. (Înv. și reg.) Polonez. [Pl. și: (m.) poleaci] – Din pol. polak, ucr., rus., sb. poljak. DOOM
poleác (înv., reg.) adj. m., s. m., pl. poléci; adj. f., s. f. poleácă, pl. poléce
poleac
POLEÁC, poleci, s. m. (Învechit și regional) Polon, polonez.
poleac
POLEÁC, poleci, s. m. (Învechit și regional) Polon, polonez.
poleaca
POLEÁC, poleci, s. m. (Învechit și regional) Polon, polonez.
poleaca
POLEÁC, poleci, s. m. (Învechit și regional) Polon, polonez.
poleacul
POLEÁC, poleci, s. m. (Învechit și regional) Polon, polonez.
poleacul
POLEÁC, poleci, s. m. (Învechit și regional) Polon, polonez.
poleacului
POLEÁC, poleci, s. m. (Învechit și regional) Polon, polonez.
poleacului
POLEÁC, poleci, s. m. (Învechit și regional) Polon, polonez.
poleacă
POLEÁC, -Ă, poleci, -ce, s. m. și f., adj. (Înv. și reg.) Polonez. [Pl. și: (m.) poleaci] – Din pol. polak, ucr., rus., sb. poljak. DOOM
poleác (înv., reg.) adj. m., s. m., pl. poléci; adj. f., s. f. poleácă, pl. poléce
polece
POLEÁC, poleci, s. m. (Învechit și regional) Polon, polonez.
polece
POLEÁC, poleci, s. m. (Învechit și regional) Polon, polonez.
poleceasca
POLECÉSC, -EÁSCĂ, polecești, adj. (Învechit) Polon, polonez. Să te poarte pe uliță, Pe ulița polecească. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 260. DOOM
polecésc (înv., reg.) adj. m., f. poleceáscă; pl. m. și f. polecéști
polecei
POLEÁC, poleci, s. m. (Învechit și regional) Polon, polonez.
polecei
POLEÁC, poleci, s. m. (Învechit și regional) Polon, polonez.
polecele
POLEÁC, poleci, s. m. (Învechit și regional) Polon, polonez.
polecele
POLEÁC, poleci, s. m. (Învechit și regional) Polon, polonez.
polecelor
POLEÁC, poleci, s. m. (Învechit și regional) Polon, polonez.
polecelor
POLEÁC, poleci, s. m. (Învechit și regional) Polon, polonez.
polecesc
POLECÉSC, -EÁSCĂ, polecești, adj. (Învechit) Polon, polonez. Să te poarte pe uliță, Pe ulița polecească. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 260. DOOM
polecésc (înv., reg.) adj. m., f. poleceáscă; pl. m. și f. polecéști
polecescul
POLECÉSC, -EÁSCĂ, polecești, adj. (Învechit) Polon, polonez. Să te poarte pe uliță, Pe ulița polecească. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 260. DOOM
polecésc (înv., reg.) adj. m., f. poleceáscă; pl. m. și f. polecéști
polecescului
POLECÉSC, -EÁSCĂ, polecești, adj. (Învechit) Polon, polonez. Să te poarte pe uliță, Pe ulița polecească. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 260. DOOM
polecésc (înv., reg.) adj. m., f. poleceáscă; pl. m. și f. polecéști
polecești
POLECÉSC, -EÁSCĂ, polecești, adj. (Învechit) Polon, polonez. Să te poarte pe uliță, Pe ulița polecească. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 260. DOOM
polecésc (înv., reg.) adj. m., f. poleceáscă; pl. m. și f. polecéști
poleceștii
POLECÉSC, -EÁSCĂ, polecești, adj. (Învechit) Polon, polonez. Să te poarte pe uliță, Pe ulița polecească. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 260. DOOM
polecésc (înv., reg.) adj. m., f. poleceáscă; pl. m. și f. polecéști
poleceștile
POLECÉSC, -EÁSCĂ, polecești, adj. (Învechit) Polon, polonez. Să te poarte pe uliță, Pe ulița polecească. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 260. DOOM
polecésc (înv., reg.) adj. m., f. poleceáscă; pl. m. și f. polecéști
poleceștilor
POLECÉSC, -EÁSCĂ, polecești, adj. (Învechit) Polon, polonez. Să te poarte pe uliță, Pe ulița polecească. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 260. DOOM
polecésc (înv., reg.) adj. m., f. poleceáscă; pl. m. și f. polecéști
poleci
POLEÁC, poleci, s. m. (Învechit și regional) Polon, polonez.
poleci
POLEÁC, poleci, s. m. (Învechit și regional) Polon, polonez.
polecii
POLEÁC, poleci, s. m. (Învechit și regional) Polon, polonez.
polecii
POLEÁC, poleci, s. m. (Învechit și regional) Polon, polonez.
polecilor
POLEÁC, poleci, s. m. (Învechit și regional) Polon, polonez.
polecilor
POLEÁC, poleci, s. m. (Învechit și regional) Polon, polonez.
polegniță
polégniță (-țe), s. f. – Brumă; polei. – Var. polejniță, poleghiță, polighiță, poliviță. Sb., cr. poledica (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Tiktin). În Trans.
polei
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati. DOOM
poleí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poleiésc, imperf. 3 sg. poleiá; conj. prez. 3 să poleiáscă
polei
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
poleia
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
poleiai
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
poleiala
POLEIÁLĂ, poleieli, s. f. 1. Faptul de a polei2; (concr.) strat subțire de metal (prețios) cu care se poleiește2 un obiect. ♦ Foaie subțire de staniol folosită ca ambalaj, mai ales pentru unele articole alimentare. ♦ Fig. Ceea ce încearcă să dea un aspect bun, frumos, valoros unor lucruri lipsite de valoare; strălucire aparentă; lustru, spoială. 2. Cizelare, șlefuire, lustruire a unui obiect sau, fig., a unei opere literare, științifice etc. [Pr.: -le-ia-] – Polei2 + suf. -eală. DOOM
poleiálă s. f., g.-d. art. poleiélii; pl. poleiéli
poleiam
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
poleiască
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
poleiau
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
poleiați
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
poleieli
POLEIÁLĂ, poleieli, s. f. 1. Faptul de a polei2; (concr.) strat subțire de metal (prețios) cu care se poleiește2 un obiect. ♦ Foaie subțire de staniol folosită ca ambalaj, mai ales pentru unele articole alimentare. ♦ Fig. Ceea ce încearcă să dea un aspect bun, frumos, valoros unor lucruri lipsite de valoare; strălucire aparentă; lustru, spoială. 2. Cizelare, șlefuire, lustruire a unui obiect sau, fig., a unei opere literare, științifice etc. [Pr.: -le-ia-] – Polei2 + suf. -eală. DOOM
poleiálă s. f., g.-d. art. poleiélii; pl. poleiéli
poleielii
POLEIÁLĂ, poleieli, s. f. 1. Faptul de a polei2; (concr.) strat subțire de metal (prețios) cu care se poleiește2 un obiect. ♦ Foaie subțire de staniol folosită ca ambalaj, mai ales pentru unele articole alimentare. ♦ Fig. Ceea ce încearcă să dea un aspect bun, frumos, valoros unor lucruri lipsite de valoare; strălucire aparentă; lustru, spoială. 2. Cizelare, șlefuire, lustruire a unui obiect sau, fig., a unei opere literare, științifice etc. [Pr.: -le-ia-] – Polei2 + suf. -eală. DOOM
poleiálă s. f., g.-d. art. poleiélii; pl. poleiéli
poleielile
POLEIÁLĂ, poleieli, s. f. 1. Faptul de a polei2; (concr.) strat subțire de metal (prețios) cu care se poleiește2 un obiect. ♦ Foaie subțire de staniol folosită ca ambalaj, mai ales pentru unele articole alimentare. ♦ Fig. Ceea ce încearcă să dea un aspect bun, frumos, valoros unor lucruri lipsite de valoare; strălucire aparentă; lustru, spoială. 2. Cizelare, șlefuire, lustruire a unui obiect sau, fig., a unei opere literare, științifice etc. [Pr.: -le-ia-] – Polei2 + suf. -eală. DOOM
poleiálă s. f., g.-d. art. poleiélii; pl. poleiéli
poleielilor
POLEIÁLĂ, poleieli, s. f. 1. Faptul de a polei2; (concr.) strat subțire de metal (prețios) cu care se poleiește2 un obiect. ♦ Foaie subțire de staniol folosită ca ambalaj, mai ales pentru unele articole alimentare. ♦ Fig. Ceea ce încearcă să dea un aspect bun, frumos, valoros unor lucruri lipsite de valoare; strălucire aparentă; lustru, spoială. 2. Cizelare, șlefuire, lustruire a unui obiect sau, fig., a unei opere literare, științifice etc. [Pr.: -le-ia-] – Polei2 + suf. -eală. DOOM
poleiálă s. f., g.-d. art. poleiélii; pl. poleiéli
poleier
POLEIÉR, poleieri, s. m. (Rar) Poleitor. [Pr.: -le-ier] – Polei2 + suf. -ar.
poleieri
POLEIÉR, poleieri, s. m. (Rar) Poleitor. [Pr.: -le-ier] – Polei2 + suf. -ar.
poleierii
POLEIÉR, poleieri, s. m. (Rar) Poleitor. [Pr.: -le-ier] – Polei2 + suf. -ar.
poleierilor
POLEIÉR, poleieri, s. m. (Rar) Poleitor. [Pr.: -le-ier] – Polei2 + suf. -ar.
poleierul
POLEIÉR, poleieri, s. m. (Rar) Poleitor. [Pr.: -le-ier] – Polei2 + suf. -ar.
poleierului
POLEIÉR, poleieri, s. m. (Rar) Poleitor. [Pr.: -le-ier] – Polei2 + suf. -ar.
poleiesc
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
poleiește
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
poleiești
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
poleii
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
poleim
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
poleind
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
poleire
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
poleire
POLEÍRE, poleiri, s. f. Acțiunea de a (se) polei2 și rezultatul ei; poleit1. – V. polei2. DOOM
poleíre s. f., g.-d. art. poleírii; pl. poleíri
poleirea
POLEÍRE, poleiri, s. f. Acțiunea de a (se) polei2 și rezultatul ei; poleit1. – V. polei2. DOOM
poleíre s. f., g.-d. art. poleírii; pl. poleíri
poleiri
POLEÍRE, poleiri, s. f. Acțiunea de a (se) polei2 și rezultatul ei; poleit1. – V. polei2. DOOM
poleíre s. f., g.-d. art. poleírii; pl. poleíri
poleirii
POLEÍRE, poleiri, s. f. Acțiunea de a (se) polei2 și rezultatul ei; poleit1. – V. polei2. DOOM
poleíre s. f., g.-d. art. poleírii; pl. poleíri
poleirile
POLEÍRE, poleiri, s. f. Acțiunea de a (se) polei2 și rezultatul ei; poleit1. – V. polei2. DOOM
poleíre s. f., g.-d. art. poleírii; pl. poleíri
poleirilor
POLEÍRE, poleiri, s. f. Acțiunea de a (se) polei2 și rezultatul ei; poleit1. – V. polei2. DOOM
poleíre s. f., g.-d. art. poleírii; pl. poleíri
poleiră
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
poleirăm
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
poleirăți
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
poleise
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
poleisem
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
poleiseră
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
poleiserăm
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
poleiserăți
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
poleiseși
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
poleiseți
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
poleit
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
poleit
POLEÍT2, -Ă, poleiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de metal (prețios) sau cu un praf de bronz; făcut să strălucească. ♦ Fig. Învăluit într-o lumină strălucitoare (aurie sau argintie). – V. polei2.
poleit
POLEÍT1 s. n. Poleire. – V. polei2. DOOM
poleít s. n.
poleita
POLEÍT2, -Ă, poleiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de metal (prețios) sau cu un praf de bronz; făcut să strălucească. ♦ Fig. Învăluit într-o lumină strălucitoare (aurie sau argintie). – V. polei2.
poleite
POLEÍT2, -Ă, poleiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de metal (prețios) sau cu un praf de bronz; făcut să strălucească. ♦ Fig. Învăluit într-o lumină strălucitoare (aurie sau argintie). – V. polei2.
poleitei
POLEÍT2, -Ă, poleiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de metal (prețios) sau cu un praf de bronz; făcut să strălucească. ♦ Fig. Învăluit într-o lumină strălucitoare (aurie sau argintie). – V. polei2.
poleitele
POLEÍT2, -Ă, poleiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de metal (prețios) sau cu un praf de bronz; făcut să strălucească. ♦ Fig. Învăluit într-o lumină strălucitoare (aurie sau argintie). – V. polei2.
poleitelor
POLEÍT2, -Ă, poleiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de metal (prețios) sau cu un praf de bronz; făcut să strălucească. ♦ Fig. Învăluit într-o lumină strălucitoare (aurie sau argintie). – V. polei2.
poleitor
POLEITÓR, poleitori, s. m. (Rar) Muncitor care poleiește2. [Pr.: -le-i-] – Polei2 + suf. -tor. DOOM
poleitór (rar) (-le-i-) s. m., pl. poleitóri
poleitori
POLEITÓR, poleitori, s. m. (Rar) Muncitor care poleiește2. [Pr.: -le-i-] – Polei2 + suf. -tor. DOOM
poleitór (rar) (-le-i-) s. m., pl. poleitóri
poleitorii
POLEITÓR, poleitori, s. m. (Rar) Muncitor care poleiește2. [Pr.: -le-i-] – Polei2 + suf. -tor. DOOM
poleitór (rar) (-le-i-) s. m., pl. poleitóri
poleitorilor
POLEITÓR, poleitori, s. m. (Rar) Muncitor care poleiește2. [Pr.: -le-i-] – Polei2 + suf. -tor. DOOM
poleitór (rar) (-le-i-) s. m., pl. poleitóri
poleitorul
POLEITÓR, poleitori, s. m. (Rar) Muncitor care poleiește2. [Pr.: -le-i-] – Polei2 + suf. -tor. DOOM
poleitór (rar) (-le-i-) s. m., pl. poleitóri
poleitorului
POLEITÓR, poleitori, s. m. (Rar) Muncitor care poleiește2. [Pr.: -le-i-] – Polei2 + suf. -tor. DOOM
poleitór (rar) (-le-i-) s. m., pl. poleitóri
poleitul
POLEÍT2, -Ă, poleiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de metal (prețios) sau cu un praf de bronz; făcut să strălucească. ♦ Fig. Învăluit într-o lumină strălucitoare (aurie sau argintie). – V. polei2.
poleitului
POLEÍT2, -Ă, poleiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de metal (prețios) sau cu un praf de bronz; făcut să strălucească. ♦ Fig. Învăluit într-o lumină strălucitoare (aurie sau argintie). – V. polei2.
poleiul
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati. DOOM
poleí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poleiésc, imperf. 3 sg. poleiá; conj. prez. 3 să poleiáscă
poleiului
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati. DOOM
poleí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poleiésc, imperf. 3 sg. poleiá; conj. prez. 3 să poleiáscă
poleiuri
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati. DOOM
poleí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poleiésc, imperf. 3 sg. poleiá; conj. prez. 3 să poleiáscă
poleiurile
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati. DOOM
poleí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poleiésc, imperf. 3 sg. poleiá; conj. prez. 3 să poleiáscă
poleiurilor
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati. DOOM
poleí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poleiésc, imperf. 3 sg. poleiá; conj. prez. 3 să poleiáscă
poleiși
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
poleiți
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
poleiți
POLEÍT2, -Ă, poleiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de metal (prețios) sau cu un praf de bronz; făcut să strălucească. ♦ Fig. Învăluit într-o lumină strălucitoare (aurie sau argintie). – V. polei2.
poleiții
POLEÍT2, -Ă, poleiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de metal (prețios) sau cu un praf de bronz; făcut să strălucească. ♦ Fig. Învăluit într-o lumină strălucitoare (aurie sau argintie). – V. polei2.
poleiților
POLEÍT2, -Ă, poleiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de metal (prețios) sau cu un praf de bronz; făcut să strălucească. ♦ Fig. Învăluit într-o lumină strălucitoare (aurie sau argintie). – V. polei2.
polemarh
POLEMÁRH s.m. Comandant al armatei (din Grecia antică). [< gr. polemarchos, cf. fr. polémarque]. DOOM
!polemárh (-le-marh/-lem-arh) s. m., pl. polemárhi
polemarhi
POLEMÁRH s.m. Comandant al armatei (din Grecia antică). [< gr. polemarchos, cf. fr. polémarque]. DOOM
!polemárh (-le-marh/-lem-arh) s. m., pl. polemárhi
polemarhie
POLEMARHÍE s.f. Demnitatea de polemarh. [Gen. -iei. / cf. fr. polémarchie].
polemarhii
POLEMÁRH s.m. Comandant al armatei (din Grecia antică). [< gr. polemarchos, cf. fr. polémarque]. DOOM
!polemárh (-le-marh/-lem-arh) s. m., pl. polemárhi
polemarhilor
POLEMÁRH s.m. Comandant al armatei (din Grecia antică). [< gr. polemarchos, cf. fr. polémarque]. DOOM
!polemárh (-le-marh/-lem-arh) s. m., pl. polemárhi
polemarhul
POLEMÁRH s.m. Comandant al armatei (din Grecia antică). [< gr. polemarchos, cf. fr. polémarque]. DOOM
!polemárh (-le-marh/-lem-arh) s. m., pl. polemárhi
polemarhului
POLEMÁRH s.m. Comandant al armatei (din Grecia antică). [< gr. polemarchos, cf. fr. polémarque]. DOOM
!polemárh (-le-marh/-lem-arh) s. m., pl. polemárhi
polemic
POLÉMIC, -Ă, polemici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Discuție în contradictoriu, controversă pe o temă literară, științifică, politică etc. 2. Adj. Care ține de polemică (1), cu tendință de polemică, privitor la polemică; critic, combativ, contradictoriu. – Din fr. polémique. DOOM
polémic adj. m., pl. polémici; f. polémică, pl. polémice
polemica
POLÉMIC, -Ă, polemici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Discuție în contradictoriu, controversă pe o temă literară, științifică, politică etc. 2. Adj. Care ține de polemică (1), cu tendință de polemică, privitor la polemică; critic, combativ, contradictoriu. – Din fr. polémique. DOOM
polémic adj. m., pl. polémici; f. polémică, pl. polémice
polemica
POLÉMIC, -Ă, polemici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Discuție în contradictoriu, controversă pe o temă literară, științifică, politică etc. 2. Adj. Care ține de polemică (1), cu tendință de polemică, privitor la polemică; critic, combativ, contradictoriu. – Din fr. polémique. DOOM
polémică s. f., g.-d. art. polémicii; pl. polémici
polemice
POLÉMIC, -Ă, polemici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Discuție în contradictoriu, controversă pe o temă literară, științifică, politică etc. 2. Adj. Care ține de polemică (1), cu tendință de polemică, privitor la polemică; critic, combativ, contradictoriu. – Din fr. polémique. DOOM
polémic adj. m., pl. polémici; f. polémică, pl. polémice
polemicei
POLÉMIC, -Ă, polemici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Discuție în contradictoriu, controversă pe o temă literară, științifică, politică etc. 2. Adj. Care ține de polemică (1), cu tendință de polemică, privitor la polemică; critic, combativ, contradictoriu. – Din fr. polémique. DOOM
polémic adj. m., pl. polémici; f. polémică, pl. polémice
polemicele
POLÉMIC, -Ă, polemici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Discuție în contradictoriu, controversă pe o temă literară, științifică, politică etc. 2. Adj. Care ține de polemică (1), cu tendință de polemică, privitor la polemică; critic, combativ, contradictoriu. – Din fr. polémique. DOOM
polémic adj. m., pl. polémici; f. polémică, pl. polémice
polemicelor
POLÉMIC, -Ă, polemici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Discuție în contradictoriu, controversă pe o temă literară, științifică, politică etc. 2. Adj. Care ține de polemică (1), cu tendință de polemică, privitor la polemică; critic, combativ, contradictoriu. – Din fr. polémique. DOOM
polémic adj. m., pl. polémici; f. polémică, pl. polémice
polemici
POLÉMIC, -Ă, polemici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Discuție în contradictoriu, controversă pe o temă literară, științifică, politică etc. 2. Adj. Care ține de polemică (1), cu tendință de polemică, privitor la polemică; critic, combativ, contradictoriu. – Din fr. polémique. DOOM
polémic adj. m., pl. polémici; f. polémică, pl. polémice
polemici
POLÉMIC, -Ă, polemici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Discuție în contradictoriu, controversă pe o temă literară, științifică, politică etc. 2. Adj. Care ține de polemică (1), cu tendință de polemică, privitor la polemică; critic, combativ, contradictoriu. – Din fr. polémique. DOOM
polémică s. f., g.-d. art. polémicii; pl. polémici
polemicii
POLÉMIC, -Ă, polemici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Discuție în contradictoriu, controversă pe o temă literară, științifică, politică etc. 2. Adj. Care ține de polemică (1), cu tendință de polemică, privitor la polemică; critic, combativ, contradictoriu. – Din fr. polémique. DOOM
polémic adj. m., pl. polémici; f. polémică, pl. polémice
polemicii
POLÉMIC, -Ă, polemici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Discuție în contradictoriu, controversă pe o temă literară, științifică, politică etc. 2. Adj. Care ține de polemică (1), cu tendință de polemică, privitor la polemică; critic, combativ, contradictoriu. – Din fr. polémique. DOOM
polémică s. f., g.-d. art. polémicii; pl. polémici
polemicile
POLÉMIC, -Ă, polemici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Discuție în contradictoriu, controversă pe o temă literară, științifică, politică etc. 2. Adj. Care ține de polemică (1), cu tendință de polemică, privitor la polemică; critic, combativ, contradictoriu. – Din fr. polémique. DOOM
polémică s. f., g.-d. art. polémicii; pl. polémici
polemicilor
POLÉMIC, -Ă, polemici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Discuție în contradictoriu, controversă pe o temă literară, științifică, politică etc. 2. Adj. Care ține de polemică (1), cu tendință de polemică, privitor la polemică; critic, combativ, contradictoriu. – Din fr. polémique. DOOM
polémic adj. m., pl. polémici; f. polémică, pl. polémice
polemicilor
POLÉMIC, -Ă, polemici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Discuție în contradictoriu, controversă pe o temă literară, științifică, politică etc. 2. Adj. Care ține de polemică (1), cu tendință de polemică, privitor la polemică; critic, combativ, contradictoriu. – Din fr. polémique. DOOM
polémică s. f., g.-d. art. polémicii; pl. polémici
polemicul
POLÉMIC, -Ă, polemici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Discuție în contradictoriu, controversă pe o temă literară, științifică, politică etc. 2. Adj. Care ține de polemică (1), cu tendință de polemică, privitor la polemică; critic, combativ, contradictoriu. – Din fr. polémique. DOOM
polémic adj. m., pl. polémici; f. polémică, pl. polémice
polemicului
POLÉMIC, -Ă, polemici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Discuție în contradictoriu, controversă pe o temă literară, științifică, politică etc. 2. Adj. Care ține de polemică (1), cu tendință de polemică, privitor la polemică; critic, combativ, contradictoriu. – Din fr. polémique. DOOM
polémic adj. m., pl. polémici; f. polémică, pl. polémice
polemism
POLEMÍSM s. n. Caracter polemic. – Polemică + suf. -ism.
polemismul
POLEMÍSM s. n. Caracter polemic. – Polemică + suf. -ism.
polemismului
POLEMÍSM s. n. Caracter polemic. – Polemică + suf. -ism.
polemist
POLEMÍST, -Ă, polemiști, -ste, s. m. și f. Persoană care polemizează, care susține o polemică. – Din fr. polémiste. DOOM
polemístă s. f., g.-d. art. polemístei; pl. polemíste
polemista
POLEMÍST, -Ă, polemiști, -ste, s. m. și f. Persoană care polemizează, care susține o polemică. – Din fr. polémiste. DOOM
polemístă s. f., g.-d. art. polemístei; pl. polemíste
polemiste
POLEMÍST, -Ă, polemiști, -ste, s. m. și f. Persoană care polemizează, care susține o polemică. – Din fr. polémiste. DOOM
polemístă s. f., g.-d. art. polemístei; pl. polemíste
polemistei
POLEMÍST, -Ă, polemiști, -ste, s. m. și f. Persoană care polemizează, care susține o polemică. – Din fr. polémiste. DOOM
polemístă s. f., g.-d. art. polemístei; pl. polemíste
polemistele
POLEMÍST, -Ă, polemiști, -ste, s. m. și f. Persoană care polemizează, care susține o polemică. – Din fr. polémiste. DOOM
polemístă s. f., g.-d. art. polemístei; pl. polemíste
polemistelor
POLEMÍST, -Ă, polemiști, -ste, s. m. și f. Persoană care polemizează, care susține o polemică. – Din fr. polémiste. DOOM
polemístă s. f., g.-d. art. polemístei; pl. polemíste
polemistul
POLEMÍST, -Ă, polemiști, -ste, s. m. și f. Persoană care polemizează, care susține o polemică. – Din fr. polémiste. DOOM
polemístă s. f., g.-d. art. polemístei; pl. polemíste
polemistului
POLEMÍST, -Ă, polemiști, -ste, s. m. și f. Persoană care polemizează, care susține o polemică. – Din fr. polémiste. DOOM
polemístă s. f., g.-d. art. polemístei; pl. polemíste
polemiza
POLEMIZÁ, polemizez, vb. I. Intranz. A susține o polemică, a face polemică, a discuta în contradictoriu. – Din fr. polémiser. DOOM
polemizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polemizeáză
polemizai
POLEMIZÁ, polemizez, vb. I. Intranz. A susține o polemică, a face polemică, a discuta în contradictoriu. – Din fr. polémiser. DOOM
polemizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polemizeáză
polemizam
POLEMIZÁ, polemizez, vb. I. Intranz. A susține o polemică, a face polemică, a discuta în contradictoriu. – Din fr. polémiser. DOOM
polemizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polemizeáză
polemizare
POLEMIZÁ, polemizez, vb. I. Intranz. A susține o polemică, a face polemică, a discuta în contradictoriu. – Din fr. polémiser. DOOM
polemizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polemizeáză
polemizare
POLEMIZÁRE s.f. Acțiunea de a polemiza. [< polemiza].
polemizarea
POLEMIZÁRE s.f. Acțiunea de a polemiza. [< polemiza].
polemizară
POLEMIZÁ, polemizez, vb. I. Intranz. A susține o polemică, a face polemică, a discuta în contradictoriu. – Din fr. polémiser. DOOM
polemizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polemizeáză
polemizarăm
POLEMIZÁ, polemizez, vb. I. Intranz. A susține o polemică, a face polemică, a discuta în contradictoriu. – Din fr. polémiser. DOOM
polemizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polemizeáză
polemizarăți
POLEMIZÁ, polemizez, vb. I. Intranz. A susține o polemică, a face polemică, a discuta în contradictoriu. – Din fr. polémiser. DOOM
polemizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polemizeáză
polemizase
POLEMIZÁ, polemizez, vb. I. Intranz. A susține o polemică, a face polemică, a discuta în contradictoriu. – Din fr. polémiser. DOOM
polemizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polemizeáză
polemizasem
POLEMIZÁ, polemizez, vb. I. Intranz. A susține o polemică, a face polemică, a discuta în contradictoriu. – Din fr. polémiser. DOOM
polemizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polemizeáză
polemizaseră
POLEMIZÁ, polemizez, vb. I. Intranz. A susține o polemică, a face polemică, a discuta în contradictoriu. – Din fr. polémiser. DOOM
polemizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polemizeáză
polemizaserăm
POLEMIZÁ, polemizez, vb. I. Intranz. A susține o polemică, a face polemică, a discuta în contradictoriu. – Din fr. polémiser. DOOM
polemizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polemizeáză
polemizaserăți
POLEMIZÁ, polemizez, vb. I. Intranz. A susține o polemică, a face polemică, a discuta în contradictoriu. – Din fr. polémiser. DOOM
polemizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polemizeáză
polemizaseși
POLEMIZÁ, polemizez, vb. I. Intranz. A susține o polemică, a face polemică, a discuta în contradictoriu. – Din fr. polémiser. DOOM
polemizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polemizeáză
polemizaseți
POLEMIZÁ, polemizez, vb. I. Intranz. A susține o polemică, a face polemică, a discuta în contradictoriu. – Din fr. polémiser. DOOM
polemizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polemizeáză
polemizat
POLEMIZÁ, polemizez, vb. I. Intranz. A susține o polemică, a face polemică, a discuta în contradictoriu. – Din fr. polémiser. DOOM
polemizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polemizeáză
polemizau
POLEMIZÁ, polemizez, vb. I. Intranz. A susține o polemică, a face polemică, a discuta în contradictoriu. – Din fr. polémiser. DOOM
polemizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polemizeáză
polemizași
POLEMIZÁ, polemizez, vb. I. Intranz. A susține o polemică, a face polemică, a discuta în contradictoriu. – Din fr. polémiser. DOOM
polemizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polemizeáză
polemizați
POLEMIZÁ, polemizez, vb. I. Intranz. A susține o polemică, a face polemică, a discuta în contradictoriu. – Din fr. polémiser. DOOM
polemizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polemizeáză
polemizează
POLEMIZÁ, polemizez, vb. I. Intranz. A susține o polemică, a face polemică, a discuta în contradictoriu. – Din fr. polémiser. DOOM
polemizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polemizeáză
polemizez
POLEMIZÁ, polemizez, vb. I. Intranz. A susține o polemică, a face polemică, a discuta în contradictoriu. – Din fr. polémiser. DOOM
polemizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polemizeáză
polemizeze
POLEMIZÁ, polemizez, vb. I. Intranz. A susține o polemică, a face polemică, a discuta în contradictoriu. – Din fr. polémiser. DOOM
polemizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polemizeáză
polemizezi
POLEMIZÁ, polemizez, vb. I. Intranz. A susține o polemică, a face polemică, a discuta în contradictoriu. – Din fr. polémiser. DOOM
polemizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polemizeáză
polemizând
POLEMIZÁ, polemizez, vb. I. Intranz. A susține o polemică, a face polemică, a discuta în contradictoriu. – Din fr. polémiser. DOOM
polemizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polemizeáză
polemizînd
POLEMIZÁ, polemizez, vb. I. Intranz. A susține o polemică, a face polemică, a discuta în contradictoriu. – Din fr. polémiser. DOOM
polemizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polemizeáză
polemizări
POLEMIZÁRE s.f. Acțiunea de a polemiza. [< polemiza].
polemizării
POLEMIZÁRE s.f. Acțiunea de a polemiza. [< polemiza].
polemizările
POLEMIZÁRE s.f. Acțiunea de a polemiza. [< polemiza].
polemizărilor
POLEMIZÁRE s.f. Acțiunea de a polemiza. [< polemiza].
polemiști
POLEMÍST, -Ă, polemiști, -ste, s. m. și f. Persoană care polemizează, care susține o polemică. – Din fr. polémiste. DOOM
polemístă s. f., g.-d. art. polemístei; pl. polemíste
polemiștii
POLEMÍST, -Ă, polemiști, -ste, s. m. și f. Persoană care polemizează, care susține o polemică. – Din fr. polémiste. DOOM
polemístă s. f., g.-d. art. polemístei; pl. polemíste
polemiștilor
POLEMÍST, -Ă, polemiști, -ste, s. m. și f. Persoană care polemizează, care susține o polemică. – Din fr. polémiste. DOOM
polemístă s. f., g.-d. art. polemístei; pl. polemíste
polemolog
POLEMOLÓG, -Ă, polemologi, -ge, s. m. și f. Specialist în polemologie. – Din fr. polémologue.
polemologa
POLEMOLÓG, -Ă, polemologi, -ge, s. m. și f. Specialist în polemologie. – Din fr. polémologue.
polemologe
POLEMOLÓG, -Ă, polemologi, -ge, s. m. și f. Specialist în polemologie. – Din fr. polémologue.
polemologei
POLEMOLÓG, -Ă, polemologi, -ge, s. m. și f. Specialist în polemologie. – Din fr. polémologue.
polemologele
POLEMOLÓG, -Ă, polemologi, -ge, s. m. și f. Specialist în polemologie. – Din fr. polémologue.
polemologelor
POLEMOLÓG, -Ă, polemologi, -ge, s. m. și f. Specialist în polemologie. – Din fr. polémologue.
polemologi
POLEMOLÓG, -Ă, polemologi, -ge, s. m. și f. Specialist în polemologie. – Din fr. polémologue.
polemologia
POLEMOLOGÍE s. f. Ramură a științelor politice care studiază războaiele ca fenomen sociologic. – Din fr. polémologie.
polemologic
POLEMOLÓGIC, -Ă, polemologici, -ce, adj. Care aparține polemologiei, care se referă la polemologie. – Din fr. polémologique.
polemologica
POLEMOLÓGIC, -Ă, polemologici, -ce, adj. Care aparține polemologiei, care se referă la polemologie. – Din fr. polémologique.
polemologice
POLEMOLÓGIC, -Ă, polemologici, -ce, adj. Care aparține polemologiei, care se referă la polemologie. – Din fr. polémologique.
polemologicei
POLEMOLÓGIC, -Ă, polemologici, -ce, adj. Care aparține polemologiei, care se referă la polemologie. – Din fr. polémologique.
polemologicele
POLEMOLÓGIC, -Ă, polemologici, -ce, adj. Care aparține polemologiei, care se referă la polemologie. – Din fr. polémologique.
polemologicelor
POLEMOLÓGIC, -Ă, polemologici, -ce, adj. Care aparține polemologiei, care se referă la polemologie. – Din fr. polémologique.
polemologici
POLEMOLÓGIC, -Ă, polemologici, -ce, adj. Care aparține polemologiei, care se referă la polemologie. – Din fr. polémologique.
polemologicii
POLEMOLÓGIC, -Ă, polemologici, -ce, adj. Care aparține polemologiei, care se referă la polemologie. – Din fr. polémologique.
polemologicilor
POLEMOLÓGIC, -Ă, polemologici, -ce, adj. Care aparține polemologiei, care se referă la polemologie. – Din fr. polémologique.
polemologicul
POLEMOLÓGIC, -Ă, polemologici, -ce, adj. Care aparține polemologiei, care se referă la polemologie. – Din fr. polémologique.
polemologicului
POLEMOLÓGIC, -Ă, polemologici, -ce, adj. Care aparține polemologiei, care se referă la polemologie. – Din fr. polémologique.
polemologie
POLEMOLOGÍE s. f. Ramură a științelor politice care studiază războaiele ca fenomen sociologic. – Din fr. polémologie.
polemologiei
POLEMOLOGÍE s. f. Ramură a științelor politice care studiază războaiele ca fenomen sociologic. – Din fr. polémologie.
polemologii
POLEMOLÓG, -Ă, polemologi, -ge, s. m. și f. Specialist în polemologie. – Din fr. polémologue.
polemologii
POLEMOLOGÍE s. f. Ramură a științelor politice care studiază războaiele ca fenomen sociologic. – Din fr. polémologie.
polemologilor
POLEMOLÓG, -Ă, polemologi, -ge, s. m. și f. Specialist în polemologie. – Din fr. polémologue.
polemologul
POLEMOLÓG, -Ă, polemologi, -ge, s. m. și f. Specialist în polemologie. – Din fr. polémologue.
polemologului
POLEMOLÓG, -Ă, polemologi, -ge, s. m. și f. Specialist în polemologie. – Din fr. polémologue.
polemonium
SCÁRĂ, scări, s. f. I. 1. Obiect (de lemn, de fier, de frânghie etc.) alcătuit din două părți laterale lungi și paralele, unite prin piese paralele așezate transversal la distanțe egale și servind pentru a urca și a coborî la alt nivel. ◊ Scară de pisică = scară flexibilă formată din două parâme care susțin trepte de lemn, folosită în navigație. ◊ Expr. Scara cerului, se spune, în glumă, despre un om foarte înalt. ◊ Compus: (Bot.) Scara domnului = plantă erbacee din regiunea muntoasă cu flori albastre sau albe (Polemonium coeruleum). 2. Element de construcție alcătuit dintr-un șir de trepte de lemn, marmură, piatră etc. (cu balustradă), servind pentru comunicarea între etaje, între o clădire și exteriorul ei etc.; (la pl.) trepte. ◊ Scară rulantă = scară cu trepte mobile montate pe o bandă rulantă; escalator. ♦ Treaptă sau șir de trepte la un vehicul, servind la urcare și la coborâre. 3. Fiecare dintre cele două inele prinse de o parte și de alta a șeii, în care călărețul își sprijină piciorul. II. 1. Succesiune, șir, serie ordonată de elemente (mărimi, cifre etc.) așezate în ordine crescândă, descrescândă sau cronologică, servind la stabilirea valorii a ceva. ◊ Scara ființelor (sau viețuitoarelor) = șirul neîntrerupt al ființelor organizate, de la cele mai simple până la cele mai evoluate. Scara durității (sau de duritate) = succesiunea progresivă a durității celor zece minerale adoptate ca etalon al gradului de duritate. Scară muzicală = succesiune a sunetelor muzicale, cuprinzând aproximativ opt octave. (Tel.) Scară de gri = scară (II 1) care reprezintă variația luminației în mai multe trepte între nivelul de alb și nivelul de negru, folosită pentru controlul și reglajul sistemelor de televiziune. ♦ (Înv.) Tablă de materii, index. ♦ Ierarhia condițiilor, a stărilor, a rangurilor sociale. ♦ Ierarhia manifestărilor și a valorilor morale și spirituale. 2. Serie de diviziuni la unele aparate și instrumente (termometru, barometru etc.), formând o linie gradată, cu ajutorul căreia se face determinarea unei mărimi prin deplasarea unei părți mobile. 3. Linie gradată care reproduce în mic unitățile de măsură și care servește la măsurarea distanțelor sau a cantităților cuprinse într-o hartă, într-un plan, într-un desen. ♦ Raport constant între dimensiunile reproduse pe o hartă, un desen etc. și cele reale. ◊ Loc. adj. și adv. La scară = într-un raport anumit și constant față de realitate. ◊ Expr. A reduce la scară = a reprezenta un obiect reducându-i dimensiunile, dar păstrând un raport constant al acestor dimensiuni față de realitate. 4. (În expr.) Pe (o) scară întinsă (sau largă) = în măsură mare, în proporții mari. 5. Fig. Măsură, proporție. – Lat. scala (cu sensuri după fr. échelle).
polen
POLÉN, polenuri, s. n. (Bot.) Pulbere, de obicei galbenă, constituită din grăuncioare microscopice produse de anterele staminelor. – Din fr., lat. pollen, germ. Pollen. DOOM
polén s. n., pl. polénuri
polenic
POLÉNIC, polenici, adj. (În sintagma) Sac polenic = fiecare dintre cavitățile din anterele staminelor în care se formează polenul. – Polen + suf. -ic. Cf. fr. pollinique. DOOM
polénic adj. m., pl. polénici; f. polénică, pl. polénice
polenica
POLÉNIC, polenici, adj. (În sintagma) Sac polenic = fiecare dintre cavitățile din anterele staminelor în care se formează polenul. – Polen + suf. -ic. Cf. fr. pollinique. DOOM
polénic adj. m., pl. polénici; f. polénică, pl. polénice
polenice
POLÉNIC, polenici, adj. (În sintagma) Sac polenic = fiecare dintre cavitățile din anterele staminelor în care se formează polenul. – Polen + suf. -ic. Cf. fr. pollinique. DOOM
polénic adj. m., pl. polénici; f. polénică, pl. polénice
polenicei
POLÉNIC, polenici, adj. (În sintagma) Sac polenic = fiecare dintre cavitățile din anterele staminelor în care se formează polenul. – Polen + suf. -ic. Cf. fr. pollinique. DOOM
polénic adj. m., pl. polénici; f. polénică, pl. polénice
polenicele
POLÉNIC, polenici, adj. (În sintagma) Sac polenic = fiecare dintre cavitățile din anterele staminelor în care se formează polenul. – Polen + suf. -ic. Cf. fr. pollinique. DOOM
polénic adj. m., pl. polénici; f. polénică, pl. polénice
polenicelor
POLÉNIC, polenici, adj. (În sintagma) Sac polenic = fiecare dintre cavitățile din anterele staminelor în care se formează polenul. – Polen + suf. -ic. Cf. fr. pollinique. DOOM
polénic adj. m., pl. polénici; f. polénică, pl. polénice
polenici
POLÉNIC, polenici, adj. (În sintagma) Sac polenic = fiecare dintre cavitățile din anterele staminelor în care se formează polenul. – Polen + suf. -ic. Cf. fr. pollinique. DOOM
polénic adj. m., pl. polénici; f. polénică, pl. polénice
polenicii
POLÉNIC, polenici, adj. (În sintagma) Sac polenic = fiecare dintre cavitățile din anterele staminelor în care se formează polenul. – Polen + suf. -ic. Cf. fr. pollinique. DOOM
polénic adj. m., pl. polénici; f. polénică, pl. polénice
polenicilor
POLÉNIC, polenici, adj. (În sintagma) Sac polenic = fiecare dintre cavitățile din anterele staminelor în care se formează polenul. – Polen + suf. -ic. Cf. fr. pollinique. DOOM
polénic adj. m., pl. polénici; f. polénică, pl. polénice
polenicul
POLÉNIC, polenici, adj. (În sintagma) Sac polenic = fiecare dintre cavitățile din anterele staminelor în care se formează polenul. – Polen + suf. -ic. Cf. fr. pollinique. DOOM
polénic adj. m., pl. polénici; f. polénică, pl. polénice
polenicului
POLÉNIC, polenici, adj. (În sintagma) Sac polenic = fiecare dintre cavitățile din anterele staminelor în care se formează polenul. – Polen + suf. -ic. Cf. fr. pollinique. DOOM
polénic adj. m., pl. polénici; f. polénică, pl. polénice
polenifer
POLENIFÉR, -Ă adj. v. polinifer. DOOM
polenifér adj. m., pl. poleniféri; f. poleniféră, pl. polenifére
polenifera
POLENIFÉR, -Ă adj. v. polinifer. DOOM
polenifér adj. m., pl. poleniféri; f. poleniféră, pl. polenifére
polenifere
POLENIFÉR, -Ă adj. v. polinifer. DOOM
polenifér adj. m., pl. poleniféri; f. poleniféră, pl. polenifére
poleniferei
POLENIFÉR, -Ă adj. v. polinifer. DOOM
polenifér adj. m., pl. poleniféri; f. poleniféră, pl. polenifére
poleniferele
POLENIFÉR, -Ă adj. v. polinifer. DOOM
polenifér adj. m., pl. poleniféri; f. poleniféră, pl. polenifére
poleniferelor
POLENIFÉR, -Ă adj. v. polinifer. DOOM
polenifér adj. m., pl. poleniféri; f. poleniféră, pl. polenifére
poleniferi
POLENIFÉR, -Ă adj. v. polinifer. DOOM
polenifér adj. m., pl. poleniféri; f. poleniféră, pl. polenifére
poleniferii
POLENIFÉR, -Ă adj. v. polinifer. DOOM
polenifér adj. m., pl. poleniféri; f. poleniféră, pl. polenifére
poleniferilor
POLENIFÉR, -Ă adj. v. polinifer. DOOM
polenifér adj. m., pl. poleniféri; f. poleniféră, pl. polenifére
poleniferul
POLENIFÉR, -Ă adj. v. polinifer. DOOM
polenifér adj. m., pl. poleniféri; f. poleniféră, pl. polenifére
poleniferului
POLENIFÉR, -Ă adj. v. polinifer. DOOM
polenifér adj. m., pl. poleniféri; f. poleniféră, pl. polenifére
poleniza
POLENIZÁ, polenizez, vb. I. Tranz. A transporta polenul de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului (pentru a produce fecundația). – Polen + suf. -iza. DOOM
polenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polenizeáză
polenizai
POLENIZÁ, polenizez, vb. I. Tranz. A transporta polenul de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului (pentru a produce fecundația). – Polen + suf. -iza. DOOM
polenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polenizeáză
polenizam
POLENIZÁ, polenizez, vb. I. Tranz. A transporta polenul de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului (pentru a produce fecundația). – Polen + suf. -iza. DOOM
polenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polenizeáză
polenizare
POLENIZÁ, polenizez, vb. I. Tranz. A transporta polenul de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului (pentru a produce fecundația). – Polen + suf. -iza. DOOM
polenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polenizeáză
polenizare
POLENIZÁRE, polenizări, s. f. Acțiunea de a poleniza; fenomen care constă în transportul polenului de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului; polenizație. [Var.: (rar) polinizáre s. f.] – V. poleniza. DOOM
polenizáre s. f., g.-d. art. polenizắrii; pl. polenizắri
polenizarea
POLENIZÁRE, polenizări, s. f. Acțiunea de a poleniza; fenomen care constă în transportul polenului de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului; polenizație. [Var.: (rar) polinizáre s. f.] – V. poleniza. DOOM
polenizáre s. f., g.-d. art. polenizắrii; pl. polenizắri
polenizară
POLENIZÁ, polenizez, vb. I. Tranz. A transporta polenul de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului (pentru a produce fecundația). – Polen + suf. -iza. DOOM
polenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polenizeáză
polenizarăm
POLENIZÁ, polenizez, vb. I. Tranz. A transporta polenul de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului (pentru a produce fecundația). – Polen + suf. -iza. DOOM
polenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polenizeáză
polenizarăți
POLENIZÁ, polenizez, vb. I. Tranz. A transporta polenul de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului (pentru a produce fecundația). – Polen + suf. -iza. DOOM
polenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polenizeáză
polenizase
POLENIZÁ, polenizez, vb. I. Tranz. A transporta polenul de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului (pentru a produce fecundația). – Polen + suf. -iza. DOOM
polenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polenizeáză
polenizasem
POLENIZÁ, polenizez, vb. I. Tranz. A transporta polenul de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului (pentru a produce fecundația). – Polen + suf. -iza. DOOM
polenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polenizeáză
polenizaseră
POLENIZÁ, polenizez, vb. I. Tranz. A transporta polenul de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului (pentru a produce fecundația). – Polen + suf. -iza. DOOM
polenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polenizeáză
polenizaserăm
POLENIZÁ, polenizez, vb. I. Tranz. A transporta polenul de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului (pentru a produce fecundația). – Polen + suf. -iza. DOOM
polenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polenizeáză
polenizaserăți
POLENIZÁ, polenizez, vb. I. Tranz. A transporta polenul de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului (pentru a produce fecundația). – Polen + suf. -iza. DOOM
polenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polenizeáză
polenizaseși
POLENIZÁ, polenizez, vb. I. Tranz. A transporta polenul de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului (pentru a produce fecundația). – Polen + suf. -iza. DOOM
polenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polenizeáză
polenizaseți
POLENIZÁ, polenizez, vb. I. Tranz. A transporta polenul de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului (pentru a produce fecundația). – Polen + suf. -iza. DOOM
polenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polenizeáză
polenizat
POLENIZÁ, polenizez, vb. I. Tranz. A transporta polenul de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului (pentru a produce fecundația). – Polen + suf. -iza. DOOM
polenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polenizeáză
polenizat
POLENIZÁ, polenizez, vb. I. Tranz. A transporta polenul de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului (pentru a produce fecundația). – Polen + suf. -iza.
polenizator
POLENIZATÓR, polenizatori, s. m. (Bot.) Plantă al cărei polen fecundează florile altor varietăți din aceeași specie sau din altă specie, asigurând fertilitatea acestora. [Var.: (rar) polinizatór s. m.] – Poleniza + suf. -tor. DOOM
polenizatór s. m., pl. polenizatóri
polenizatori
POLENIZATÓR, polenizatori, s. m. (Bot.) Plantă al cărei polen fecundează florile altor varietăți din aceeași specie sau din altă specie, asigurând fertilitatea acestora. [Var.: (rar) polinizatór s. m.] – Poleniza + suf. -tor. DOOM
polenizatór s. m., pl. polenizatóri
polenizatorii
POLENIZATÓR, polenizatori, s. m. (Bot.) Plantă al cărei polen fecundează florile altor varietăți din aceeași specie sau din altă specie, asigurând fertilitatea acestora. [Var.: (rar) polinizatór s. m.] – Poleniza + suf. -tor. DOOM
polenizatór s. m., pl. polenizatóri
polenizatorilor
POLENIZATÓR, polenizatori, s. m. (Bot.) Plantă al cărei polen fecundează florile altor varietăți din aceeași specie sau din altă specie, asigurând fertilitatea acestora. [Var.: (rar) polinizatór s. m.] – Poleniza + suf. -tor. DOOM
polenizatór s. m., pl. polenizatóri
polenizatorul
POLENIZATÓR, polenizatori, s. m. (Bot.) Plantă al cărei polen fecundează florile altor varietăți din aceeași specie sau din altă specie, asigurând fertilitatea acestora. [Var.: (rar) polinizatór s. m.] – Poleniza + suf. -tor. DOOM
polenizatór s. m., pl. polenizatóri
polenizatorului
POLENIZATÓR, polenizatori, s. m. (Bot.) Plantă al cărei polen fecundează florile altor varietăți din aceeași specie sau din altă specie, asigurând fertilitatea acestora. [Var.: (rar) polinizatór s. m.] – Poleniza + suf. -tor. DOOM
polenizatór s. m., pl. polenizatóri
polenizau
POLENIZÁ, polenizez, vb. I. Tranz. A transporta polenul de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului (pentru a produce fecundația). – Polen + suf. -iza. DOOM
polenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polenizeáză
polenizași
POLENIZÁ, polenizez, vb. I. Tranz. A transporta polenul de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului (pentru a produce fecundația). – Polen + suf. -iza. DOOM
polenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polenizeáză
polenizați
POLENIZÁ, polenizez, vb. I. Tranz. A transporta polenul de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului (pentru a produce fecundația). – Polen + suf. -iza. DOOM
polenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polenizeáză
polenizația
POLENIZÁȚIE, polenizații, s. f. (Bot.) Transport, natural sau artificial, al polenului de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului pentru a produce fecundația la flori; proces de fecundație la flori; polenizare. [Var.: (rar) polinizáție s. f.] – După fr. pollinisation. DOOM
polenizáție (-ți-e) s. f., art. polenizáția (-ți-a), g.-d. art. polenizáției; pl. polenizáții, art. polenizáțiile (-ți-i-)
polenizație
POLENIZÁȚIE, polenizații, s. f. (Bot.) Transport, natural sau artificial, al polenului de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului pentru a produce fecundația la flori; proces de fecundație la flori; polenizare. [Var.: (rar) polinizáție s. f.] – După fr. pollinisation. DOOM
polenizáție (-ți-e) s. f., art. polenizáția (-ți-a), g.-d. art. polenizáției; pl. polenizáții, art. polenizáțiile (-ți-i-)
polenizației
POLENIZÁȚIE, polenizații, s. f. (Bot.) Transport, natural sau artificial, al polenului de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului pentru a produce fecundația la flori; proces de fecundație la flori; polenizare. [Var.: (rar) polinizáție s. f.] – După fr. pollinisation. DOOM
polenizáție (-ți-e) s. f., art. polenizáția (-ți-a), g.-d. art. polenizáției; pl. polenizáții, art. polenizáțiile (-ți-i-)
polenizații
POLENIZÁȚIE, polenizații, s. f. (Bot.) Transport, natural sau artificial, al polenului de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului pentru a produce fecundația la flori; proces de fecundație la flori; polenizare. [Var.: (rar) polinizáție s. f.] – După fr. pollinisation. DOOM
polenizáție (-ți-e) s. f., art. polenizáția (-ți-a), g.-d. art. polenizáției; pl. polenizáții, art. polenizáțiile (-ți-i-)
polenizațiile
POLENIZÁȚIE, polenizații, s. f. (Bot.) Transport, natural sau artificial, al polenului de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului pentru a produce fecundația la flori; proces de fecundație la flori; polenizare. [Var.: (rar) polinizáție s. f.] – După fr. pollinisation. DOOM
polenizáție (-ți-e) s. f., art. polenizáția (-ți-a), g.-d. art. polenizáției; pl. polenizáții, art. polenizáțiile (-ți-i-)
polenizațiilor
POLENIZÁȚIE, polenizații, s. f. (Bot.) Transport, natural sau artificial, al polenului de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului pentru a produce fecundația la flori; proces de fecundație la flori; polenizare. [Var.: (rar) polinizáție s. f.] – După fr. pollinisation. DOOM
polenizáție (-ți-e) s. f., art. polenizáția (-ți-a), g.-d. art. polenizáției; pl. polenizáții, art. polenizáțiile (-ți-i-)
polenizează
POLENIZÁ, polenizez, vb. I. Tranz. A transporta polenul de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului (pentru a produce fecundația). – Polen + suf. -iza. DOOM
polenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polenizeáză
polenizez
POLENIZÁ, polenizez, vb. I. Tranz. A transporta polenul de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului (pentru a produce fecundația). – Polen + suf. -iza. DOOM
polenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polenizeáză
polenizeze
POLENIZÁ, polenizez, vb. I. Tranz. A transporta polenul de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului (pentru a produce fecundația). – Polen + suf. -iza. DOOM
polenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polenizeáză
polenizezi
POLENIZÁ, polenizez, vb. I. Tranz. A transporta polenul de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului (pentru a produce fecundația). – Polen + suf. -iza. DOOM
polenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polenizeáză
polenizând
POLENIZÁ, polenizez, vb. I. Tranz. A transporta polenul de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului (pentru a produce fecundația). – Polen + suf. -iza. DOOM
polenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polenizeáză
polenizînd
POLENIZÁ, polenizez, vb. I. Tranz. A transporta polenul de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului (pentru a produce fecundația). – Polen + suf. -iza. DOOM
polenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polenizeáză
polenizări
POLENIZÁRE, polenizări, s. f. Acțiunea de a poleniza; fenomen care constă în transportul polenului de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului; polenizație. [Var.: (rar) polinizáre s. f.] – V. poleniza. DOOM
polenizáre s. f., g.-d. art. polenizắrii; pl. polenizắri
polenizării
POLENIZÁRE, polenizări, s. f. Acțiunea de a poleniza; fenomen care constă în transportul polenului de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului; polenizație. [Var.: (rar) polinizáre s. f.] – V. poleniza. DOOM
polenizáre s. f., g.-d. art. polenizắrii; pl. polenizắri
polenizările
POLENIZÁRE, polenizări, s. f. Acțiunea de a poleniza; fenomen care constă în transportul polenului de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului; polenizație. [Var.: (rar) polinizáre s. f.] – V. poleniza. DOOM
polenizáre s. f., g.-d. art. polenizắrii; pl. polenizắri
polenizărilor
POLENIZÁRE, polenizări, s. f. Acțiunea de a poleniza; fenomen care constă în transportul polenului de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului; polenizație. [Var.: (rar) polinizáre s. f.] – V. poleniza. DOOM
polenizáre s. f., g.-d. art. polenizắrii; pl. polenizắri
polent
polent, polenți s. m. (intl.) polițist.
polenta
POLÉNTA s.f. Mămăligă din mălai sau din făină de castane, obișnuită în Italia. [< it. polenta].
polente
polente s. invar. (intl.) poliția.
polenul
POLÉN, polenuri, s. n. (Bot.) Pulbere, de obicei galbenă, constituită din grăuncioare microscopice produse de anterele staminelor. – Din fr., lat. pollen, germ. Pollen. DOOM
polén s. n., pl. polénuri
polenului
POLÉN, polenuri, s. n. (Bot.) Pulbere, de obicei galbenă, constituită din grăuncioare microscopice produse de anterele staminelor. – Din fr., lat. pollen, germ. Pollen. DOOM
polén s. n., pl. polénuri
polenuri
POLÉN, polenuri, s. n. (Bot.) Pulbere, de obicei galbenă, constituită din grăuncioare microscopice produse de anterele staminelor. – Din fr., lat. pollen, germ. Pollen. DOOM
polén s. n., pl. polénuri
polenurile
POLÉN, polenuri, s. n. (Bot.) Pulbere, de obicei galbenă, constituită din grăuncioare microscopice produse de anterele staminelor. – Din fr., lat. pollen, germ. Pollen. DOOM
polén s. n., pl. polénuri
polenurilor
POLÉN, polenuri, s. n. (Bot.) Pulbere, de obicei galbenă, constituită din grăuncioare microscopice produse de anterele staminelor. – Din fr., lat. pollen, germ. Pollen. DOOM
polén s. n., pl. polénuri
polenă
POLÉNĂ s.f. (Mar.) Imagine de animal, figură statuară sacră sau profană care se sculpta ca ornament pe prora navelor. [Cf. it. polena, fr. poulaine < à la poulaine – polonez].
poleșnic
poléșnic (poléșnică), adj. – (Olt.) Întins. Sb. poležati „a se întinde” (Candrea).
poli
POL3 s. n. (Înv.) Jumătate (dintr-un întreg, dintr-o unitate). – Din sl. polŭ. DOOM
!Pólul Sud s. propriu m.
poli
POLI- Element de compunere însemnând „mai mulți”, „mai multe”, „multiplu”, care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din fr. poly-.
poliacetat
POLIACETÁT s. m. (În sintagma) Poliacetat de vinil = produs macromolecular obținut prin polimerizarea acetatului de vinil. [Pr.: -li-a-] – Poli- + acetat. DOOM
poliacetát (-li-a-) s. m.
poliacetatul
POLIACETÁT s. m. (În sintagma) Poliacetat de vinil = produs macromolecular obținut prin polimerizarea acetatului de vinil. [Pr.: -li-a-] – Poli- + acetat. DOOM
poliacetát (-li-a-) s. m.
poliacetatului
POLIACETÁT s. m. (În sintagma) Poliacetat de vinil = produs macromolecular obținut prin polimerizarea acetatului de vinil. [Pr.: -li-a-] – Poli- + acetat. DOOM
poliacetát (-li-a-) s. m.
poliachena
POLIACHÉNĂ, poliachene, s. f. Fruct format din mai multe achene. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyakène. DOOM
poliachénă (-li-a-) s. f., g.-d. art. poliachénei; pl. poliachéne
poliachene
POLIACHÉNĂ, poliachene, s. f. Fruct format din mai multe achene. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyakène. DOOM
poliachénă (-li-a-) s. f., g.-d. art. poliachénei; pl. poliachéne
poliachenei
POLIACHÉNĂ, poliachene, s. f. Fruct format din mai multe achene. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyakène. DOOM
poliachénă (-li-a-) s. f., g.-d. art. poliachénei; pl. poliachéne
poliachenele
POLIACHÉNĂ, poliachene, s. f. Fruct format din mai multe achene. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyakène. DOOM
poliachénă (-li-a-) s. f., g.-d. art. poliachénei; pl. poliachéne
poliachenelor
POLIACHÉNĂ, poliachene, s. f. Fruct format din mai multe achene. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyakène. DOOM
poliachénă (-li-a-) s. f., g.-d. art. poliachénei; pl. poliachéne
poliacid
POLIACÍD, poliacizi, s. m. Acid care conține în moleculă mai mulți atomi de hidrogen înlocuibili cu atomi de metal. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyacide. DOOM
poliacíd (-li-a-) s. m., pl. poliacízi
poliacidul
POLIACÍD, poliacizi, s. m. Acid care conține în moleculă mai mulți atomi de hidrogen înlocuibili cu atomi de metal. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyacide. DOOM
poliacíd (-li-a-) s. m., pl. poliacízi
poliacidului
POLIACÍD, poliacizi, s. m. Acid care conține în moleculă mai mulți atomi de hidrogen înlocuibili cu atomi de metal. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyacide. DOOM
poliacíd (-li-a-) s. m., pl. poliacízi
poliacizi
POLIACÍD, poliacizi, s. m. Acid care conține în moleculă mai mulți atomi de hidrogen înlocuibili cu atomi de metal. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyacide. DOOM
poliacíd (-li-a-) s. m., pl. poliacízi
poliacizii
POLIACÍD, poliacizi, s. m. Acid care conține în moleculă mai mulți atomi de hidrogen înlocuibili cu atomi de metal. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyacide. DOOM
poliacíd (-li-a-) s. m., pl. poliacízi
poliacizilor
POLIACÍD, poliacizi, s. m. Acid care conține în moleculă mai mulți atomi de hidrogen înlocuibili cu atomi de metal. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyacide. DOOM
poliacíd (-li-a-) s. m., pl. poliacízi
poliada
Poliada = Polias.
poliadenită
POLIADENÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație simultană a mai multor ganglioni. [< fr. polyadénite].
poliadenoame
POLIADENÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a glandelor. [Pl. -oame. / < fr. polyadénome].
poliadenoamele
POLIADENÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a glandelor. [Pl. -oame. / < fr. polyadénome].
poliadenoamelor
POLIADENÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a glandelor. [Pl. -oame. / < fr. polyadénome].
poliadenom
POLIADENÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a glandelor. [Pl. -oame. / < fr. polyadénome].
poliadenomul
POLIADENÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a glandelor. [Pl. -oame. / < fr. polyadénome].
poliadenomului
POLIADENÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a glandelor. [Pl. -oame. / < fr. polyadénome].
polialcool
POLIALCOÓL, polialcooli, s. m. (La pl.) Clasă de substanțe organice care conțin în moleculă două sau mai multe grupări hidroxil și care se obțin din produse naturale sau pe cale sintetică; (și la sg.) alcool care face parte din această clasă; alcool polivalent. [Pr.: -li-al-] – Din fr. polyalcool. DOOM
polialcoól (-li-al-) s. m., pl. polialcoóli
polialcooli
POLIALCOÓL, polialcooli, s. m. (La pl.) Clasă de substanțe organice care conțin în moleculă două sau mai multe grupări hidroxil și care se obțin din produse naturale sau pe cale sintetică; (și la sg.) alcool care face parte din această clasă; alcool polivalent. [Pr.: -li-al-] – Din fr. polyalcool. DOOM
polialcoól (-li-al-) s. m., pl. polialcoóli
polialcoolii
POLIALCOÓL, polialcooli, s. m. (La pl.) Clasă de substanțe organice care conțin în moleculă două sau mai multe grupări hidroxil și care se obțin din produse naturale sau pe cale sintetică; (și la sg.) alcool care face parte din această clasă; alcool polivalent. [Pr.: -li-al-] – Din fr. polyalcool. DOOM
polialcoól (-li-al-) s. m., pl. polialcoóli
polialcoolilor
POLIALCOÓL, polialcooli, s. m. (La pl.) Clasă de substanțe organice care conțin în moleculă două sau mai multe grupări hidroxil și care se obțin din produse naturale sau pe cale sintetică; (și la sg.) alcool care face parte din această clasă; alcool polivalent. [Pr.: -li-al-] – Din fr. polyalcool. DOOM
polialcoól (-li-al-) s. m., pl. polialcoóli
polialcoolul
POLIALCOÓL, polialcooli, s. m. (La pl.) Clasă de substanțe organice care conțin în moleculă două sau mai multe grupări hidroxil și care se obțin din produse naturale sau pe cale sintetică; (și la sg.) alcool care face parte din această clasă; alcool polivalent. [Pr.: -li-al-] – Din fr. polyalcool. DOOM
polialcoól (-li-al-) s. m., pl. polialcoóli
polialcoolului
POLIALCOÓL, polialcooli, s. m. (La pl.) Clasă de substanțe organice care conțin în moleculă două sau mai multe grupări hidroxil și care se obțin din produse naturale sau pe cale sintetică; (și la sg.) alcool care face parte din această clasă; alcool polivalent. [Pr.: -li-al-] – Din fr. polyalcool. DOOM
polialcoól (-li-al-) s. m., pl. polialcoóli
polială
POLIÁLĂ s. f. v. poleială.
poliamid
POLIAMÍD s. n. v. poliamidă. DOOM
poliamídă (-li-a-) s. f., g.-d. art. poliamídei; pl. poliamíde
poliamida
POLIAMÍD s. n. v. poliamidă. DOOM
poliamídă (-li-a-) s. f., g.-d. art. poliamídei; pl. poliamíde
poliamide
POLIAMÍD s. n. v. poliamidă. DOOM
poliamídă (-li-a-) s. f., g.-d. art. poliamídei; pl. poliamíde
poliamidei
POLIAMÍD s. n. v. poliamidă. DOOM
poliamídă (-li-a-) s. f., g.-d. art. poliamídei; pl. poliamíde
poliamidele
POLIAMÍD s. n. v. poliamidă. DOOM
poliamídă (-li-a-) s. f., g.-d. art. poliamídei; pl. poliamíde
poliamidelor
POLIAMÍD s. n. v. poliamidă. DOOM
poliamídă (-li-a-) s. f., g.-d. art. poliamídei; pl. poliamíde
poliamidic
POLIAMÍDIC, -Ă, poliamidici, -ce, adj. Care se referă la poliamide, care ține de poliamide, care se face din poliamide. [Pr.: -li-a-] – Poliamidă + suf. -ic. DOOM
poliamídic (-li-a-) adj. m., pl. poliamídici; f. poliamídică, pl. poliamídice
poliamidica
POLIAMÍDIC, -Ă, poliamidici, -ce, adj. Care se referă la poliamide, care ține de poliamide, care se face din poliamide. [Pr.: -li-a-] – Poliamidă + suf. -ic. DOOM
poliamídic (-li-a-) adj. m., pl. poliamídici; f. poliamídică, pl. poliamídice
poliamidice
POLIAMÍDIC, -Ă, poliamidici, -ce, adj. Care se referă la poliamide, care ține de poliamide, care se face din poliamide. [Pr.: -li-a-] – Poliamidă + suf. -ic. DOOM
poliamídic (-li-a-) adj. m., pl. poliamídici; f. poliamídică, pl. poliamídice
poliamidicei
POLIAMÍDIC, -Ă, poliamidici, -ce, adj. Care se referă la poliamide, care ține de poliamide, care se face din poliamide. [Pr.: -li-a-] – Poliamidă + suf. -ic. DOOM
poliamídic (-li-a-) adj. m., pl. poliamídici; f. poliamídică, pl. poliamídice
poliamidicele
POLIAMÍDIC, -Ă, poliamidici, -ce, adj. Care se referă la poliamide, care ține de poliamide, care se face din poliamide. [Pr.: -li-a-] – Poliamidă + suf. -ic. DOOM
poliamídic (-li-a-) adj. m., pl. poliamídici; f. poliamídică, pl. poliamídice
poliamidicelor
POLIAMÍDIC, -Ă, poliamidici, -ce, adj. Care se referă la poliamide, care ține de poliamide, care se face din poliamide. [Pr.: -li-a-] – Poliamidă + suf. -ic. DOOM
poliamídic (-li-a-) adj. m., pl. poliamídici; f. poliamídică, pl. poliamídice
poliamidici
POLIAMÍDIC, -Ă, poliamidici, -ce, adj. Care se referă la poliamide, care ține de poliamide, care se face din poliamide. [Pr.: -li-a-] – Poliamidă + suf. -ic. DOOM
poliamídic (-li-a-) adj. m., pl. poliamídici; f. poliamídică, pl. poliamídice
poliamidicii
POLIAMÍDIC, -Ă, poliamidici, -ce, adj. Care se referă la poliamide, care ține de poliamide, care se face din poliamide. [Pr.: -li-a-] – Poliamidă + suf. -ic. DOOM
poliamídic (-li-a-) adj. m., pl. poliamídici; f. poliamídică, pl. poliamídice
poliamidicilor
POLIAMÍDIC, -Ă, poliamidici, -ce, adj. Care se referă la poliamide, care ține de poliamide, care se face din poliamide. [Pr.: -li-a-] – Poliamidă + suf. -ic. DOOM
poliamídic (-li-a-) adj. m., pl. poliamídici; f. poliamídică, pl. poliamídice
poliamidicul
POLIAMÍDIC, -Ă, poliamidici, -ce, adj. Care se referă la poliamide, care ține de poliamide, care se face din poliamide. [Pr.: -li-a-] – Poliamidă + suf. -ic. DOOM
poliamídic (-li-a-) adj. m., pl. poliamídici; f. poliamídică, pl. poliamídice
poliamidicului
POLIAMÍDIC, -Ă, poliamidici, -ce, adj. Care se referă la poliamide, care ține de poliamide, care se face din poliamide. [Pr.: -li-a-] – Poliamidă + suf. -ic. DOOM
poliamídic (-li-a-) adj. m., pl. poliamídici; f. poliamídică, pl. poliamídice
poliandra
POLIÁNDRĂ, poliandre, adj. (Rar; și substantivat, f.) 1. (Despre flori) Care are mai multe stamine. 2. (Despre femei) Care are în aceiași timp mai mulți soți. [Pl: -li-an-] – Din fr. polyandre. DOOM
poliándră (-li-an-) adj. f., s. f., pl. poliándre
poliandre
POLIÁNDRĂ, poliandre, adj. (Rar; și substantivat, f.) 1. (Despre flori) Care are mai multe stamine. 2. (Despre femei) Care are în aceiași timp mai mulți soți. [Pl: -li-an-] – Din fr. polyandre. DOOM
poliándră (-li-an-) adj. f., s. f., pl. poliándre
poliandrei
POLIÁNDRĂ, poliandre, adj. (Rar; și substantivat, f.) 1. (Despre flori) Care are mai multe stamine. 2. (Despre femei) Care are în aceiași timp mai mulți soți. [Pl: -li-an-] – Din fr. polyandre. DOOM
poliándră (-li-an-) adj. f., s. f., pl. poliándre
poliandrele
POLIÁNDRĂ, poliandre, adj. (Rar; și substantivat, f.) 1. (Despre flori) Care are mai multe stamine. 2. (Despre femei) Care are în aceiași timp mai mulți soți. [Pl: -li-an-] – Din fr. polyandre. DOOM
poliándră (-li-an-) adj. f., s. f., pl. poliándre
poliandrelor
POLIÁNDRĂ, poliandre, adj. (Rar; și substantivat, f.) 1. (Despre flori) Care are mai multe stamine. 2. (Despre femei) Care are în aceiași timp mai mulți soți. [Pl: -li-an-] – Din fr. polyandre. DOOM
poliándră (-li-an-) adj. f., s. f., pl. poliándre
poliandria
POLIANDRÍE s. f. Formă de organizare a familiei (întâlnită astăzi numai la unele triburi primitive) în care o femeie are în același timp mai mulți soți. [Pr.: -li-an-] – Din fr. polyandrie. DOOM
poliandríe (-li-an-) s. f., art. poliandría, g.-d. poliandríi, art. poliandríei
poliandric
POLIÁNDRIC, -Ă, poliandrici, -ce, adj. De poliandrie. [Pr.: -li-an-] – Din fr. polyandrique.
poliandrica
POLIÁNDRIC, -Ă, poliandrici, -ce, adj. De poliandrie. [Pr.: -li-an-] – Din fr. polyandrique.
poliandrice
POLIÁNDRIC, -Ă, poliandrici, -ce, adj. De poliandrie. [Pr.: -li-an-] – Din fr. polyandrique.
poliandricei
POLIÁNDRIC, -Ă, poliandrici, -ce, adj. De poliandrie. [Pr.: -li-an-] – Din fr. polyandrique.
poliandricele
POLIÁNDRIC, -Ă, poliandrici, -ce, adj. De poliandrie. [Pr.: -li-an-] – Din fr. polyandrique.
poliandricelor
POLIÁNDRIC, -Ă, poliandrici, -ce, adj. De poliandrie. [Pr.: -li-an-] – Din fr. polyandrique.
poliandrici
POLIÁNDRIC, -Ă, poliandrici, -ce, adj. De poliandrie. [Pr.: -li-an-] – Din fr. polyandrique.
poliandricii
POLIÁNDRIC, -Ă, poliandrici, -ce, adj. De poliandrie. [Pr.: -li-an-] – Din fr. polyandrique.
poliandricilor
POLIÁNDRIC, -Ă, poliandrici, -ce, adj. De poliandrie. [Pr.: -li-an-] – Din fr. polyandrique.
poliandricul
POLIÁNDRIC, -Ă, poliandrici, -ce, adj. De poliandrie. [Pr.: -li-an-] – Din fr. polyandrique.
poliandricului
POLIÁNDRIC, -Ă, poliandrici, -ce, adj. De poliandrie. [Pr.: -li-an-] – Din fr. polyandrique.
poliandrie
POLIANDRÍE s. f. Formă de organizare a familiei (întâlnită astăzi numai la unele triburi primitive) în care o femeie are în același timp mai mulți soți. [Pr.: -li-an-] – Din fr. polyandrie. DOOM
poliandríe (-li-an-) s. f., art. poliandría, g.-d. poliandríi, art. poliandríei
poliandriei
POLIANDRÍE s. f. Formă de organizare a familiei (întâlnită astăzi numai la unele triburi primitive) în care o femeie are în același timp mai mulți soți. [Pr.: -li-an-] – Din fr. polyandrie. DOOM
poliandríe (-li-an-) s. f., art. poliandría, g.-d. poliandríi, art. poliandríei
poliandrii
POLIANDRÍE s. f. Formă de organizare a familiei (întâlnită astăzi numai la unele triburi primitive) în care o femeie are în același timp mai mulți soți. [Pr.: -li-an-] – Din fr. polyandrie. DOOM
poliandríe (-li-an-) s. f., art. poliandría, g.-d. poliandríi, art. poliandríei
poliarhia
POLIARHÍE s. f. Formă de guvernământ în care conducerea statului este exercitată de mai multe persoane concomitent. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. polyarchie, ngr. poliarhía. DOOM
poliarhíe (-li-ar-) s. f., art. poliarhía, g.-d. poliarhíi, art. poliarhíei
poliarhie
POLIARHÍE s. f. Formă de guvernământ în care conducerea statului este exercitată de mai multe persoane concomitent. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. polyarchie, ngr. poliarhía. DOOM
poliarhíe (-li-ar-) s. f., art. poliarhía, g.-d. poliarhíi, art. poliarhíei
poliarhiei
POLIARHÍE s. f. Formă de guvernământ în care conducerea statului este exercitată de mai multe persoane concomitent. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. polyarchie, ngr. poliarhía. DOOM
poliarhíe (-li-ar-) s. f., art. poliarhía, g.-d. poliarhíi, art. poliarhíei
poliarhii
POLIARHÍE s. f. Formă de guvernământ în care conducerea statului este exercitată de mai multe persoane concomitent. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. polyarchie, ngr. poliarhía. DOOM
poliarhíe (-li-ar-) s. f., art. poliarhía, g.-d. poliarhíi, art. poliarhíei
poliarterită
POLIARTERÍTĂ s.f. Arterită care afectează mai multe segmente ale sistemului arterial. [< fr. polyartérite].
poliarticular
POLIARTICULÁR, -Ă, poliarticulari, -e, adj. Care se referă la mai multe articulații; care afectează mai multe articulații. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. polyarticulaire. DOOM
poliarticulár (-li-ar-) adj. m., pl. poliarticulári; f. poliarticuláră, pl. poliarticuláre
poliarticulara
POLIARTICULÁR, -Ă, poliarticulari, -e, adj. Care se referă la mai multe articulații; care afectează mai multe articulații. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. polyarticulaire. DOOM
poliarticulár (-li-ar-) adj. m., pl. poliarticulári; f. poliarticuláră, pl. poliarticuláre
poliarticulare
POLIARTICULÁR, -Ă, poliarticulari, -e, adj. Care se referă la mai multe articulații; care afectează mai multe articulații. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. polyarticulaire. DOOM
poliarticulár (-li-ar-) adj. m., pl. poliarticulári; f. poliarticuláră, pl. poliarticuláre
poliarticularei
POLIARTICULÁR, -Ă, poliarticulari, -e, adj. Care se referă la mai multe articulații; care afectează mai multe articulații. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. polyarticulaire. DOOM
poliarticulár (-li-ar-) adj. m., pl. poliarticulári; f. poliarticuláră, pl. poliarticuláre
poliarticularele
POLIARTICULÁR, -Ă, poliarticulari, -e, adj. Care se referă la mai multe articulații; care afectează mai multe articulații. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. polyarticulaire. DOOM
poliarticulár (-li-ar-) adj. m., pl. poliarticulári; f. poliarticuláră, pl. poliarticuláre
poliarticularelor
POLIARTICULÁR, -Ă, poliarticulari, -e, adj. Care se referă la mai multe articulații; care afectează mai multe articulații. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. polyarticulaire. DOOM
poliarticulár (-li-ar-) adj. m., pl. poliarticulári; f. poliarticuláră, pl. poliarticuláre
poliarticulari
POLIARTICULÁR, -Ă, poliarticulari, -e, adj. Care se referă la mai multe articulații; care afectează mai multe articulații. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. polyarticulaire. DOOM
poliarticulár (-li-ar-) adj. m., pl. poliarticulári; f. poliarticuláră, pl. poliarticuláre
poliarticularii
POLIARTICULÁR, -Ă, poliarticulari, -e, adj. Care se referă la mai multe articulații; care afectează mai multe articulații. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. polyarticulaire. DOOM
poliarticulár (-li-ar-) adj. m., pl. poliarticulári; f. poliarticuláră, pl. poliarticuláre
poliarticularilor
POLIARTICULÁR, -Ă, poliarticulari, -e, adj. Care se referă la mai multe articulații; care afectează mai multe articulații. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. polyarticulaire. DOOM
poliarticulár (-li-ar-) adj. m., pl. poliarticulári; f. poliarticuláră, pl. poliarticuláre
poliarticularul
POLIARTICULÁR, -Ă, poliarticulari, -e, adj. Care se referă la mai multe articulații; care afectează mai multe articulații. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. polyarticulaire. DOOM
poliarticulár (-li-ar-) adj. m., pl. poliarticulári; f. poliarticuláră, pl. poliarticuláre
poliarticularului
POLIARTICULÁR, -Ă, poliarticulari, -e, adj. Care se referă la mai multe articulații; care afectează mai multe articulații. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. polyarticulaire. DOOM
poliarticulár (-li-ar-) adj. m., pl. poliarticulári; f. poliarticuláră, pl. poliarticuláre
poliartrita
POLIARTRÍTĂ, poliartrite, s. f. Boală care se manifestă prin inflamația acută sau cronică a mai multor articulații în același timp și care este de natură reumatismală, bacilară etc. Poliartrită cronică evolutivă = reumatism cronic deformant, cu evoluție progresivă, care afectează articulațiile extremităților. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. polyarthrite. DOOM
poliartrítă (-li-ar-) s. f., g.-d. art. poliartrítei; pl. poliartríte
poliartrite
POLIARTRÍTĂ, poliartrite, s. f. Boală care se manifestă prin inflamația acută sau cronică a mai multor articulații în același timp și care este de natură reumatismală, bacilară etc. Poliartrită cronică evolutivă = reumatism cronic deformant, cu evoluție progresivă, care afectează articulațiile extremităților. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. polyarthrite. DOOM
poliartrítă (-li-ar-) s. f., g.-d. art. poliartrítei; pl. poliartríte
poliartritei
POLIARTRÍTĂ, poliartrite, s. f. Boală care se manifestă prin inflamația acută sau cronică a mai multor articulații în același timp și care este de natură reumatismală, bacilară etc. Poliartrită cronică evolutivă = reumatism cronic deformant, cu evoluție progresivă, care afectează articulațiile extremităților. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. polyarthrite. DOOM
poliartrítă (-li-ar-) s. f., g.-d. art. poliartrítei; pl. poliartríte
poliartritele
POLIARTRÍTĂ, poliartrite, s. f. Boală care se manifestă prin inflamația acută sau cronică a mai multor articulații în același timp și care este de natură reumatismală, bacilară etc. Poliartrită cronică evolutivă = reumatism cronic deformant, cu evoluție progresivă, care afectează articulațiile extremităților. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. polyarthrite. DOOM
poliartrítă (-li-ar-) s. f., g.-d. art. poliartrítei; pl. poliartríte
poliartritelor
POLIARTRÍTĂ, poliartrite, s. f. Boală care se manifestă prin inflamația acută sau cronică a mai multor articulații în același timp și care este de natură reumatismală, bacilară etc. Poliartrită cronică evolutivă = reumatism cronic deformant, cu evoluție progresivă, care afectează articulațiile extremităților. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. polyarthrite. DOOM
poliartrítă (-li-ar-) s. f., g.-d. art. poliartrítei; pl. poliartríte
poliartropatie
POLIARTROPATÍE s.f. (Med.) Afecțiune constând din mai multe artropatii. [Gen. -iei. / < fr. polyarthropathie].
poliartroză
POLIARTRÓZĂ s.f. Reumatism cronic cu multe articulații. [Cf. fr. polyarticulaire].
polias
Polias, denumire purtată de zeița Athena, în calitatea ei de protectoare a cetăților.
poliatloane
POLIATLÓN, poliatloane, s. n. Complex de probe din diferite discipline sportive, practicat la o competiție în sportul de masă. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyathlon. DOOM
poliatlón (-li-a-tlon) s. n., pl. poliatloáne
poliatloanele
POLIATLÓN, poliatloane, s. n. Complex de probe din diferite discipline sportive, practicat la o competiție în sportul de masă. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyathlon. DOOM
poliatlón (-li-a-tlon) s. n., pl. poliatloáne
poliatloanelor
POLIATLÓN, poliatloane, s. n. Complex de probe din diferite discipline sportive, practicat la o competiție în sportul de masă. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyathlon. DOOM
poliatlón (-li-a-tlon) s. n., pl. poliatloáne
poliatlon
POLIATLÓN, poliatloane, s. n. Complex de probe din diferite discipline sportive, practicat la o competiție în sportul de masă. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyathlon. DOOM
poliatlón (-li-a-tlon) s. n., pl. poliatloáne
poliatlonul
POLIATLÓN, poliatloane, s. n. Complex de probe din diferite discipline sportive, practicat la o competiție în sportul de masă. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyathlon. DOOM
poliatlón (-li-a-tlon) s. n., pl. poliatloáne
poliatlonului
POLIATLÓN, poliatloane, s. n. Complex de probe din diferite discipline sportive, practicat la o competiție în sportul de masă. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyathlon. DOOM
poliatlón (-li-a-tlon) s. n., pl. poliatloáne
poliatomic
POLIATÓMIC, -Ă, poliatomici, -ce, adj. (Despre radicali sau despre molecule) Care conține doi sau mai mulți atomi, identici sau diferiți. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyatomique. DOOM
poliatómic (-li-a-) adj. m., pl. poliatómici; f. poliatómică, pl. poliatómice
poliatomica
POLIATÓMIC, -Ă, poliatomici, -ce, adj. (Despre radicali sau despre molecule) Care conține doi sau mai mulți atomi, identici sau diferiți. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyatomique. DOOM
poliatómic (-li-a-) adj. m., pl. poliatómici; f. poliatómică, pl. poliatómice
poliatomice
POLIATÓMIC, -Ă, poliatomici, -ce, adj. (Despre radicali sau despre molecule) Care conține doi sau mai mulți atomi, identici sau diferiți. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyatomique. DOOM
poliatómic (-li-a-) adj. m., pl. poliatómici; f. poliatómică, pl. poliatómice
poliatomicei
POLIATÓMIC, -Ă, poliatomici, -ce, adj. (Despre radicali sau despre molecule) Care conține doi sau mai mulți atomi, identici sau diferiți. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyatomique. DOOM
poliatómic (-li-a-) adj. m., pl. poliatómici; f. poliatómică, pl. poliatómice
poliatomicele
POLIATÓMIC, -Ă, poliatomici, -ce, adj. (Despre radicali sau despre molecule) Care conține doi sau mai mulți atomi, identici sau diferiți. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyatomique. DOOM
poliatómic (-li-a-) adj. m., pl. poliatómici; f. poliatómică, pl. poliatómice
poliatomicelor
POLIATÓMIC, -Ă, poliatomici, -ce, adj. (Despre radicali sau despre molecule) Care conține doi sau mai mulți atomi, identici sau diferiți. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyatomique. DOOM
poliatómic (-li-a-) adj. m., pl. poliatómici; f. poliatómică, pl. poliatómice
poliatomici
POLIATÓMIC, -Ă, poliatomici, -ce, adj. (Despre radicali sau despre molecule) Care conține doi sau mai mulți atomi, identici sau diferiți. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyatomique. DOOM
poliatómic (-li-a-) adj. m., pl. poliatómici; f. poliatómică, pl. poliatómice
poliatomicii
POLIATÓMIC, -Ă, poliatomici, -ce, adj. (Despre radicali sau despre molecule) Care conține doi sau mai mulți atomi, identici sau diferiți. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyatomique. DOOM
poliatómic (-li-a-) adj. m., pl. poliatómici; f. poliatómică, pl. poliatómice
poliatomicilor
POLIATÓMIC, -Ă, poliatomici, -ce, adj. (Despre radicali sau despre molecule) Care conține doi sau mai mulți atomi, identici sau diferiți. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyatomique. DOOM
poliatómic (-li-a-) adj. m., pl. poliatómici; f. poliatómică, pl. poliatómice
poliatomicul
POLIATÓMIC, -Ă, poliatomici, -ce, adj. (Despre radicali sau despre molecule) Care conține doi sau mai mulți atomi, identici sau diferiți. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyatomique. DOOM
poliatómic (-li-a-) adj. m., pl. poliatómici; f. poliatómică, pl. poliatómice
poliatomicului
POLIATÓMIC, -Ă, poliatomici, -ce, adj. (Despre radicali sau despre molecule) Care conține doi sau mai mulți atomi, identici sau diferiți. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyatomique. DOOM
poliatómic (-li-a-) adj. m., pl. poliatómici; f. poliatómică, pl. poliatómice
polib
Polib = Polybus.
polibazic
POLIBÁZIC, polibazici, adj. (Despre acizi) Care conține în moleculă mai mulți atomi de hidrogen înlocuibili cu atomi de metal. – Din fr. polybasique. DOOM
!polibázic adj. m., pl. polibázici
polibazica
POLIBÁZIC, polibazici, adj. (Despre acizi) Care conține în moleculă mai mulți atomi de hidrogen înlocuibili cu atomi de metal. – Din fr. polybasique. DOOM
!polibázic adj. m., pl. polibázici
polibazice
POLIBÁZIC, polibazici, adj. (Despre acizi) Care conține în moleculă mai mulți atomi de hidrogen înlocuibili cu atomi de metal. – Din fr. polybasique. DOOM
!polibázic adj. m., pl. polibázici
polibazicei
POLIBÁZIC, polibazici, adj. (Despre acizi) Care conține în moleculă mai mulți atomi de hidrogen înlocuibili cu atomi de metal. – Din fr. polybasique. DOOM
!polibázic adj. m., pl. polibázici
polibazicele
POLIBÁZIC, polibazici, adj. (Despre acizi) Care conține în moleculă mai mulți atomi de hidrogen înlocuibili cu atomi de metal. – Din fr. polybasique. DOOM
!polibázic adj. m., pl. polibázici
polibazicelor
POLIBÁZIC, polibazici, adj. (Despre acizi) Care conține în moleculă mai mulți atomi de hidrogen înlocuibili cu atomi de metal. – Din fr. polybasique. DOOM
!polibázic adj. m., pl. polibázici
polibazici
POLIBÁZIC, polibazici, adj. (Despre acizi) Care conține în moleculă mai mulți atomi de hidrogen înlocuibili cu atomi de metal. – Din fr. polybasique. DOOM
!polibázic adj. m., pl. polibázici
polibazicii
POLIBÁZIC, polibazici, adj. (Despre acizi) Care conține în moleculă mai mulți atomi de hidrogen înlocuibili cu atomi de metal. – Din fr. polybasique. DOOM
!polibázic adj. m., pl. polibázici
polibazicilor
POLIBÁZIC, polibazici, adj. (Despre acizi) Care conține în moleculă mai mulți atomi de hidrogen înlocuibili cu atomi de metal. – Din fr. polybasique. DOOM
!polibázic adj. m., pl. polibázici
polibazicul
POLIBÁZIC, polibazici, adj. (Despre acizi) Care conține în moleculă mai mulți atomi de hidrogen înlocuibili cu atomi de metal. – Din fr. polybasique. DOOM
!polibázic adj. m., pl. polibázici
polibazicului
POLIBÁZIC, polibazici, adj. (Despre acizi) Care conține în moleculă mai mulți atomi de hidrogen înlocuibili cu atomi de metal. – Din fr. polybasique. DOOM
!polibázic adj. m., pl. polibázici
polibază
POLIBÁZĂ s.f. (Chim.) Corp care posedă mai multe funcții bază. [< fr. polybase].
polibote
Polibote = Polybotes.
polibrăzdar
POLIBRĂZDÁR, polibrăzdare, s. n. Plug cu mai multe brăzdare. – Poli- + brăzdar. DOOM
polibrăzdár (-li-brăz-) s. n., pl. polibrăzdáre
polibrăzdare
POLIBRĂZDÁR, polibrăzdare, s. n. Plug cu mai multe brăzdare. – Poli- + brăzdar. DOOM
polibrăzdár (-li-brăz-) s. n., pl. polibrăzdáre
polibrăzdarele
POLIBRĂZDÁR, polibrăzdare, s. n. Plug cu mai multe brăzdare. – Poli- + brăzdar. DOOM
polibrăzdár (-li-brăz-) s. n., pl. polibrăzdáre
polibrăzdarelor
POLIBRĂZDÁR, polibrăzdare, s. n. Plug cu mai multe brăzdare. – Poli- + brăzdar. DOOM
polibrăzdár (-li-brăz-) s. n., pl. polibrăzdáre
polibrăzdarul
POLIBRĂZDÁR, polibrăzdare, s. n. Plug cu mai multe brăzdare. – Poli- + brăzdar. DOOM
polibrăzdár (-li-brăz-) s. n., pl. polibrăzdáre
polibrăzdarului
POLIBRĂZDÁR, polibrăzdare, s. n. Plug cu mai multe brăzdare. – Poli- + brăzdar. DOOM
polibrăzdár (-li-brăz-) s. n., pl. polibrăzdáre
polibutadienă
POLIBUTADIÉNĂ s. f. (Chim.) Polimer sintetic folosit sub formă de cauciuc sintetic. [Pr.: -di-e-] – Din engl. polybutadiene.
policalific
POLICALIFICÁ, policalífic, vb. I. Refl. A se califica în mai multe specialități. – Poli- + califica.
policalifica
POLICALIFICÁ, policalífic, vb. I. Refl. A se califica în mai multe specialități. – Poli- + califica.
policalificai
POLICALIFICÁ, policalífic, vb. I. Refl. A se califica în mai multe specialități. – Poli- + califica.
policalificam
POLICALIFICÁ, policalífic, vb. I. Refl. A se califica în mai multe specialități. – Poli- + califica.
policalificare
POLICALIFICÁ, policalífic, vb. I. Refl. A se califica în mai multe specialități. – Poli- + califica.
policalificare
POLICALIFICÁRE s. f. Calificare în mai multe specialități. – V. policalifica. DOOM
*policalificáre s. f., g.-d. art. policalificắrii
policalificarea
POLICALIFICÁRE s. f. Calificare în mai multe specialități. – V. policalifica. DOOM
*policalificáre s. f., g.-d. art. policalificắrii
policalificară
POLICALIFICÁ, policalífic, vb. I. Refl. A se califica în mai multe specialități. – Poli- + califica.
policalificarăm
POLICALIFICÁ, policalífic, vb. I. Refl. A se califica în mai multe specialități. – Poli- + califica.
policalificarăți
POLICALIFICÁ, policalífic, vb. I. Refl. A se califica în mai multe specialități. – Poli- + califica.
policalificase
POLICALIFICÁ, policalífic, vb. I. Refl. A se califica în mai multe specialități. – Poli- + califica.
policalificasem
POLICALIFICÁ, policalífic, vb. I. Refl. A se califica în mai multe specialități. – Poli- + califica.
policalificaseră
POLICALIFICÁ, policalífic, vb. I. Refl. A se califica în mai multe specialități. – Poli- + califica.
policalificaserăm
POLICALIFICÁ, policalífic, vb. I. Refl. A se califica în mai multe specialități. – Poli- + califica.
policalificaserăți
POLICALIFICÁ, policalífic, vb. I. Refl. A se califica în mai multe specialități. – Poli- + califica.
policalificaseși
POLICALIFICÁ, policalífic, vb. I. Refl. A se califica în mai multe specialități. – Poli- + califica.
policalificaseți
POLICALIFICÁ, policalífic, vb. I. Refl. A se califica în mai multe specialități. – Poli- + califica.
policalificat
POLICALIFICÁ, policalífic, vb. I. Refl. A se califica în mai multe specialități. – Poli- + califica.
policalificat
POLICALIFICÁT, -Ă, policalificați, -te, adj. Calificat în mai multe specialități. – V. policalifica.
policalificau
POLICALIFICÁ, policalífic, vb. I. Refl. A se califica în mai multe specialități. – Poli- + califica.
policalificași
POLICALIFICÁ, policalífic, vb. I. Refl. A se califica în mai multe specialități. – Poli- + califica.
policalificați
POLICALIFICÁ, policalífic, vb. I. Refl. A se califica în mai multe specialități. – Poli- + califica.
policalifice
POLICALIFICÁ, policalífic, vb. I. Refl. A se califica în mai multe specialități. – Poli- + califica.
policalifici
POLICALIFICÁ, policalífic, vb. I. Refl. A se califica în mai multe specialități. – Poli- + califica.
policalificând
POLICALIFICÁ, policalífic, vb. I. Refl. A se califica în mai multe specialități. – Poli- + califica.
policalificînd
POLICALIFICÁ, policalífic, vb. I. Refl. A se califica în mai multe specialități. – Poli- + califica.
policalificări
POLICALIFICÁRE s. f. Calificare în mai multe specialități. – V. policalifica. DOOM
*policalificáre s. f., g.-d. art. policalificắrii
policalificării
POLICALIFICÁRE s. f. Calificare în mai multe specialități. – V. policalifica. DOOM
*policalificáre s. f., g.-d. art. policalificắrii
policalificările
POLICALIFICÁRE s. f. Calificare în mai multe specialități. – V. policalifica. DOOM
*policalificáre s. f., g.-d. art. policalificắrii
policalificărilor
POLICALIFICÁRE s. f. Calificare în mai multe specialități. – V. policalifica. DOOM
*policalificáre s. f., g.-d. art. policalificắrii
policandre
POLICÁNDRU, policandre, s. n. Candelabru cu mai multe brațe. – Din ngr. polikándelon. DOOM
policándru s. n., art. policándrul; pl. policándre
policandrele
POLICÁNDRU, policandre, s. n. Candelabru cu mai multe brațe. – Din ngr. polikándelon. DOOM
policándru s. n., art. policándrul; pl. policándre
policandrelor
POLICÁNDRU, policandre, s. n. Candelabru cu mai multe brațe. – Din ngr. polikándelon. DOOM
policándru s. n., art. policándrul; pl. policándre
policandru
POLICÁNDRU, policandre, s. n. Candelabru cu mai multe brațe. – Din ngr. polikándelon. DOOM
policándru s. n., art. policándrul; pl. policándre
policandrul
POLICÁNDRU, policandre, s. n. Candelabru cu mai multe brațe. – Din ngr. polikándelon. DOOM
policándru s. n., art. policándrul; pl. policándre
policandrului
POLICÁNDRU, policandre, s. n. Candelabru cu mai multe brațe. – Din ngr. polikándelon. DOOM
policándru s. n., art. policándrul; pl. policándre
policaprolactama
POLICAPROLACTÁMĂ s. f. Fibră sintetică de tip poliamidic, cu structură filiformă, obținută prin polimerizarea caprolactamei, comercializată la noi sub denumirea de relon. – Din fr. polycaprolactame. DOOM
policaprolactámă (-ca-pro-) s. f., g.-d. art. policaprolactámei
policaprolactame
POLICAPROLACTÁMĂ s. f. Fibră sintetică de tip poliamidic, cu structură filiformă, obținută prin polimerizarea caprolactamei, comercializată la noi sub denumirea de relon. – Din fr. polycaprolactame. DOOM
policaprolactámă (-ca-pro-) s. f., g.-d. art. policaprolactámei
policaprolactamei
POLICAPROLACTÁMĂ s. f. Fibră sintetică de tip poliamidic, cu structură filiformă, obținută prin polimerizarea caprolactamei, comercializată la noi sub denumirea de relon. – Din fr. polycaprolactame. DOOM
policaprolactámă (-ca-pro-) s. f., g.-d. art. policaprolactámei
policaprolactamele
POLICAPROLACTÁMĂ s. f. Fibră sintetică de tip poliamidic, cu structură filiformă, obținută prin polimerizarea caprolactamei, comercializată la noi sub denumirea de relon. – Din fr. polycaprolactame. DOOM
policaprolactámă (-ca-pro-) s. f., g.-d. art. policaprolactámei
policaprolactamelor
POLICAPROLACTÁMĂ s. f. Fibră sintetică de tip poliamidic, cu structură filiformă, obținută prin polimerizarea caprolactamei, comercializată la noi sub denumirea de relon. – Din fr. polycaprolactame. DOOM
policaprolactámă (-ca-pro-) s. f., g.-d. art. policaprolactámei
policar
POLICÁR, policari, s. m. Degetul gros de la mână. – Din lat. pollicaris. DOOM
policár s. m., pl. policári
policarburant
POLICARBURÁNT adj.n. Motor policarburant = motor care poate funcționa cu întreaga gamă de combustibili. [Cf. fr. polycarburant].
policarburanta
POLICARBURÁNT adj.n. Motor policarburant = motor care poate funcționa cu întreaga gamă de combustibili. [Cf. fr. polycarburant].
policarburante
POLICARBURÁNT adj.n. Motor policarburant = motor care poate funcționa cu întreaga gamă de combustibili. [Cf. fr. polycarburant].
policarburantei
POLICARBURÁNT adj.n. Motor policarburant = motor care poate funcționa cu întreaga gamă de combustibili. [Cf. fr. polycarburant].
policarburantele
POLICARBURÁNT adj.n. Motor policarburant = motor care poate funcționa cu întreaga gamă de combustibili. [Cf. fr. polycarburant].
policarburantelor
POLICARBURÁNT adj.n. Motor policarburant = motor care poate funcționa cu întreaga gamă de combustibili. [Cf. fr. polycarburant].
policarburantul
POLICARBURÁNT adj.n. Motor policarburant = motor care poate funcționa cu întreaga gamă de combustibili. [Cf. fr. polycarburant].
policarburantului
POLICARBURÁNT adj.n. Motor policarburant = motor care poate funcționa cu întreaga gamă de combustibili. [Cf. fr. polycarburant].
policarburanți
POLICARBURÁNT adj.n. Motor policarburant = motor care poate funcționa cu întreaga gamă de combustibili. [Cf. fr. polycarburant].
policarburanții
POLICARBURÁNT adj.n. Motor policarburant = motor care poate funcționa cu întreaga gamă de combustibili. [Cf. fr. polycarburant].
policarburanților
POLICARBURÁNT adj.n. Motor policarburant = motor care poate funcționa cu întreaga gamă de combustibili. [Cf. fr. polycarburant].
policari
POLICÁR, policari, s. m. Degetul gros de la mână. – Din lat. pollicaris. DOOM
policár s. m., pl. policári
policaria
TĂTĂÍȘ, tătăiși, s. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze păroase și cu flori galbene-aurii (Pulicaria dysenterica). [Var.: tătăíșă s. f.] – Et. nec.
policarii
POLICÁR, policari, s. m. Degetul gros de la mână. – Din lat. pollicaris. DOOM
policár s. m., pl. policári
policarilor
POLICÁR, policari, s. m. Degetul gros de la mână. – Din lat. pollicaris. DOOM
policár s. m., pl. policári
policarp
POLICÁRP, -Ă adj. (Bot.) Policarpic. [< fr. polycarpe].
policarpic
POLICÁRPIC, -Ă, policarpici, -ce, adj. (Bot.) 1. (Despre fruct) Compus din mai multe fructe mici. 2. (Despre plante perene) Care înflorește și dă rod de mai multe ori în cursul ciclului de dezvoltare. – Din fr. polycarpique.
policarpica
POLICÁRPIC, -Ă, policarpici, -ce, adj. (Bot.) 1. (Despre fruct) Compus din mai multe fructe mici. 2. (Despre plante perene) Care înflorește și dă rod de mai multe ori în cursul ciclului de dezvoltare. – Din fr. polycarpique.
policarpice
POLICÁRPIC, -Ă, policarpici, -ce, adj. (Bot.) 1. (Despre fruct) Compus din mai multe fructe mici. 2. (Despre plante perene) Care înflorește și dă rod de mai multe ori în cursul ciclului de dezvoltare. – Din fr. polycarpique.
policarpicei
POLICÁRPIC, -Ă, policarpici, -ce, adj. (Bot.) 1. (Despre fruct) Compus din mai multe fructe mici. 2. (Despre plante perene) Care înflorește și dă rod de mai multe ori în cursul ciclului de dezvoltare. – Din fr. polycarpique.
policarpicele
POLICÁRPIC, -Ă, policarpici, -ce, adj. (Bot.) 1. (Despre fruct) Compus din mai multe fructe mici. 2. (Despre plante perene) Care înflorește și dă rod de mai multe ori în cursul ciclului de dezvoltare. – Din fr. polycarpique.
policarpicelor
POLICÁRPIC, -Ă, policarpici, -ce, adj. (Bot.) 1. (Despre fruct) Compus din mai multe fructe mici. 2. (Despre plante perene) Care înflorește și dă rod de mai multe ori în cursul ciclului de dezvoltare. – Din fr. polycarpique.
policarpici
POLICÁRPIC, -Ă, policarpici, -ce, adj. (Bot.) 1. (Despre fruct) Compus din mai multe fructe mici. 2. (Despre plante perene) Care înflorește și dă rod de mai multe ori în cursul ciclului de dezvoltare. – Din fr. polycarpique.
policarpicii
POLICÁRPIC, -Ă, policarpici, -ce, adj. (Bot.) 1. (Despre fruct) Compus din mai multe fructe mici. 2. (Despre plante perene) Care înflorește și dă rod de mai multe ori în cursul ciclului de dezvoltare. – Din fr. polycarpique.
policarpicilor
POLICÁRPIC, -Ă, policarpici, -ce, adj. (Bot.) 1. (Despre fruct) Compus din mai multe fructe mici. 2. (Despre plante perene) Care înflorește și dă rod de mai multe ori în cursul ciclului de dezvoltare. – Din fr. polycarpique.
policarpicul
POLICÁRPIC, -Ă, policarpici, -ce, adj. (Bot.) 1. (Despre fruct) Compus din mai multe fructe mici. 2. (Despre plante perene) Care înflorește și dă rod de mai multe ori în cursul ciclului de dezvoltare. – Din fr. polycarpique.
policarpicului
POLICÁRPIC, -Ă, policarpici, -ce, adj. (Bot.) 1. (Despre fruct) Compus din mai multe fructe mici. 2. (Despre plante perene) Care înflorește și dă rod de mai multe ori în cursul ciclului de dezvoltare. – Din fr. polycarpique.
policarul
POLICÁR, policari, s. m. Degetul gros de la mână. – Din lat. pollicaris. DOOM
policár s. m., pl. policári
policarului
POLICÁR, policari, s. m. Degetul gros de la mână. – Din lat. pollicaris. DOOM
policár s. m., pl. policári
police
PÓLICE s.n. Policar. [< lat. pollex].
policelular
POLICELULÁR, -Ă, policelulari, -e, adj. (Biol.; rar; despre organisme) Pluricelular. – Din fr. polycellulaire. DOOM
policelulár adj. m., pl. policelulári; f. policeluláră, pl. policeluláre
policelulara
POLICELULÁR, -Ă, policelulari, -e, adj. (Biol.; rar; despre organisme) Pluricelular. – Din fr. polycellulaire. DOOM
policelulár adj. m., pl. policelulári; f. policeluláră, pl. policeluláre
policelulare
POLICELULÁR, -Ă, policelulari, -e, adj. (Biol.; rar; despre organisme) Pluricelular. – Din fr. polycellulaire. DOOM
policelulár adj. m., pl. policelulári; f. policeluláră, pl. policeluláre
policelularei
POLICELULÁR, -Ă, policelulari, -e, adj. (Biol.; rar; despre organisme) Pluricelular. – Din fr. polycellulaire. DOOM
policelulár adj. m., pl. policelulári; f. policeluláră, pl. policeluláre
policelularele
POLICELULÁR, -Ă, policelulari, -e, adj. (Biol.; rar; despre organisme) Pluricelular. – Din fr. polycellulaire. DOOM
policelulár adj. m., pl. policelulári; f. policeluláră, pl. policeluláre
policelularelor
POLICELULÁR, -Ă, policelulari, -e, adj. (Biol.; rar; despre organisme) Pluricelular. – Din fr. polycellulaire. DOOM
policelulár adj. m., pl. policelulári; f. policeluláră, pl. policeluláre
policelulari
POLICELULÁR, -Ă, policelulari, -e, adj. (Biol.; rar; despre organisme) Pluricelular. – Din fr. polycellulaire. DOOM
policelulár adj. m., pl. policelulári; f. policeluláră, pl. policeluláre
policelularii
POLICELULÁR, -Ă, policelulari, -e, adj. (Biol.; rar; despre organisme) Pluricelular. – Din fr. polycellulaire. DOOM
policelulár adj. m., pl. policelulári; f. policeluláră, pl. policeluláre
policelularilor
POLICELULÁR, -Ă, policelulari, -e, adj. (Biol.; rar; despre organisme) Pluricelular. – Din fr. polycellulaire. DOOM
policelulár adj. m., pl. policelulári; f. policeluláră, pl. policeluláre
policelularul
POLICELULÁR, -Ă, policelulari, -e, adj. (Biol.; rar; despre organisme) Pluricelular. – Din fr. polycellulaire. DOOM
policelulár adj. m., pl. policelulári; f. policeluláră, pl. policeluláre
policelularului
POLICELULÁR, -Ă, policelulari, -e, adj. (Biol.; rar; despre organisme) Pluricelular. – Din fr. polycellulaire. DOOM
policelulár adj. m., pl. policelulári; f. policeluláră, pl. policeluláre
policer
POLICÉR, policere, s. n. Poliță1. Tot pe policer se țin în rînd și lingurile, cu cozile în jos. PAMFILE, I. C. 444.
polichet
POLICHÉT, policheți, s. m. (La pl.) Clasă de viermi inelați caracterizați prin parapode bine dezvoltate, prevăzute cu un număr mare de pori, și care se târăsc pe fundul apelor marine sau se afundă în mâl și nisip; (și la sg.) vierme inelat care face parte din această clasă. [Pl. și: (n.) polichete. – Var.: polichétă s. f.] – Din lat. polychaeta, fr. polychète. DOOM
polichét s. m./s. n., pl. polichéți/polichéte
polichetă
POLICHÉT, policheți, s. m. (La pl.) Clasă de viermi inelați caracterizați prin parapode bine dezvoltate, prevăzute cu un număr mare de pori, și care se târăsc pe fundul apelor marine sau se afundă în mâl și nisip; (și la sg.) vierme inelat care face parte din această clasă. [Pl. și: (n.) polichete. – Var.: polichétă s. f.] – Din lat. polychaeta, fr. polychète. DOOM
polichét s. m./s. n., pl. polichéți/polichéte
polichinelle
POLICHINÉLLE s.m. v. polișinel.
policiclic
POLICÍCLIC, -Ă, policiclici, -ce, adj. (Despre substanțe) Care conține în moleculă mai multe cicluri formate din lanțuri închise de atomi. – Din fr. polycyclique, engl. polycyclic. DOOM
policíclic (-ci-clic) adj. m., pl. policíclici; f. policíclică, pl. policíclice
policiclica
POLICÍCLIC, -Ă, policiclici, -ce, adj. (Despre substanțe) Care conține în moleculă mai multe cicluri formate din lanțuri închise de atomi. – Din fr. polycyclique, engl. polycyclic. DOOM
policíclic (-ci-clic) adj. m., pl. policíclici; f. policíclică, pl. policíclice
policiclice
POLICÍCLIC, -Ă, policiclici, -ce, adj. (Despre substanțe) Care conține în moleculă mai multe cicluri formate din lanțuri închise de atomi. – Din fr. polycyclique, engl. polycyclic. DOOM
policíclic (-ci-clic) adj. m., pl. policíclici; f. policíclică, pl. policíclice
policiclicei
POLICÍCLIC, -Ă, policiclici, -ce, adj. (Despre substanțe) Care conține în moleculă mai multe cicluri formate din lanțuri închise de atomi. – Din fr. polycyclique, engl. polycyclic. DOOM
policíclic (-ci-clic) adj. m., pl. policíclici; f. policíclică, pl. policíclice
policiclicele
POLICÍCLIC, -Ă, policiclici, -ce, adj. (Despre substanțe) Care conține în moleculă mai multe cicluri formate din lanțuri închise de atomi. – Din fr. polycyclique, engl. polycyclic. DOOM
policíclic (-ci-clic) adj. m., pl. policíclici; f. policíclică, pl. policíclice
policiclicelor
POLICÍCLIC, -Ă, policiclici, -ce, adj. (Despre substanțe) Care conține în moleculă mai multe cicluri formate din lanțuri închise de atomi. – Din fr. polycyclique, engl. polycyclic. DOOM
policíclic (-ci-clic) adj. m., pl. policíclici; f. policíclică, pl. policíclice
policiclici
POLICÍCLIC, -Ă, policiclici, -ce, adj. (Despre substanțe) Care conține în moleculă mai multe cicluri formate din lanțuri închise de atomi. – Din fr. polycyclique, engl. polycyclic. DOOM
policíclic (-ci-clic) adj. m., pl. policíclici; f. policíclică, pl. policíclice
policiclicii
POLICÍCLIC, -Ă, policiclici, -ce, adj. (Despre substanțe) Care conține în moleculă mai multe cicluri formate din lanțuri închise de atomi. – Din fr. polycyclique, engl. polycyclic. DOOM
policíclic (-ci-clic) adj. m., pl. policíclici; f. policíclică, pl. policíclice
policiclicilor
POLICÍCLIC, -Ă, policiclici, -ce, adj. (Despre substanțe) Care conține în moleculă mai multe cicluri formate din lanțuri închise de atomi. – Din fr. polycyclique, engl. polycyclic. DOOM
policíclic (-ci-clic) adj. m., pl. policíclici; f. policíclică, pl. policíclice
policiclicul
POLICÍCLIC, -Ă, policiclici, -ce, adj. (Despre substanțe) Care conține în moleculă mai multe cicluri formate din lanțuri închise de atomi. – Din fr. polycyclique, engl. polycyclic. DOOM
policíclic (-ci-clic) adj. m., pl. policíclici; f. policíclică, pl. policíclice
policiclicului
POLICÍCLIC, -Ă, policiclici, -ce, adj. (Despre substanțe) Care conține în moleculă mai multe cicluri formate din lanțuri închise de atomi. – Din fr. polycyclique, engl. polycyclic. DOOM
policíclic (-ci-clic) adj. m., pl. policíclici; f. policíclică, pl. policíclice
policier
POLISIÉR, polisiere, s. n. (Franțuzism) Roman sau film polițist. [Scris și: policier. – Pr.: -si-er] – Din fr. policier.
policioara
POLICIOÁRĂ, policioare, s. f. 1. Diminutiv al lui poliță1. 2. (Reg.) Partea de jos a jugului, pe care se sprijină gâtul boilor. – Poliță1 + suf. -ioară. DOOM
policioáră s. f., g.-d. art. policioárei; pl. policioáre
policioare
POLICIOÁRĂ, policioare, s. f. 1. Diminutiv al lui poliță1. 2. (Reg.) Partea de jos a jugului, pe care se sprijină gâtul boilor. – Poliță1 + suf. -ioară. DOOM
policioáră s. f., g.-d. art. policioárei; pl. policioáre
policioarei
POLICIOÁRĂ, policioare, s. f. 1. Diminutiv al lui poliță1. 2. (Reg.) Partea de jos a jugului, pe care se sprijină gâtul boilor. – Poliță1 + suf. -ioară. DOOM
policioáră s. f., g.-d. art. policioárei; pl. policioáre
policioarele
POLICIOÁRĂ, policioare, s. f. 1. Diminutiv al lui poliță1. 2. (Reg.) Partea de jos a jugului, pe care se sprijină gâtul boilor. – Poliță1 + suf. -ioară. DOOM
policioáră s. f., g.-d. art. policioárei; pl. policioáre
policioarelor
POLICIOÁRĂ, policioare, s. f. 1. Diminutiv al lui poliță1. 2. (Reg.) Partea de jos a jugului, pe care se sprijină gâtul boilor. – Poliță1 + suf. -ioară. DOOM
policioáră s. f., g.-d. art. policioárei; pl. policioáre
policitație
POLICITÁȚIE s.f. Promisiune sau ofertă făcută, dar neacceptată încă. [Gen. -iei, var. policitațiune s.f. / < lat. pollicitatio, fr. pollicitation].
policitațiune
POLICITAȚIÚNE s.f. v. policitație.
policitemia
POLICITEMÍE, policitemii, s. f. (Med.) Poliglobulie. – Din fr. polycythémie. DOOM
!policitemíe (-ci-te-/-cit-e-) s. f., art. policitemía, g.-d. art. policitemíei; pl. policitemíi, art. policitemíile
policitemie
POLICITEMÍE, policitemii, s. f. (Med.) Poliglobulie. – Din fr. polycythémie. DOOM
!policitemíe (-ci-te-/-cit-e-) s. f., art. policitemía, g.-d. art. policitemíei; pl. policitemíi, art. policitemíile
policitemiei
POLICITEMÍE, policitemii, s. f. (Med.) Poliglobulie. – Din fr. polycythémie. DOOM
!policitemíe (-ci-te-/-cit-e-) s. f., art. policitemía, g.-d. art. policitemíei; pl. policitemíi, art. policitemíile
policitemii
POLICITEMÍE, policitemii, s. f. (Med.) Poliglobulie. – Din fr. polycythémie. DOOM
!policitemíe (-ci-te-/-cit-e-) s. f., art. policitemía, g.-d. art. policitemíei; pl. policitemíi, art. policitemíile
policitemiile
POLICITEMÍE, policitemii, s. f. (Med.) Poliglobulie. – Din fr. polycythémie. DOOM
!policitemíe (-ci-te-/-cit-e-) s. f., art. policitemía, g.-d. art. policitemíei; pl. policitemíi, art. policitemíile
policitemiilor
POLICITEMÍE, policitemii, s. f. (Med.) Poliglobulie. – Din fr. polycythémie. DOOM
!policitemíe (-ci-te-/-cit-e-) s. f., art. policitemía, g.-d. art. policitemíei; pl. policitemíi, art. policitemíile
policlinic
POLICLÍNIC, -Ă, policlinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Instituție medicală de consultații și de tratament ambulatoriu, organizată teritorial și pe specialități; clădire în care este instalată o astfel de instituție. 2. Adj. De policlinică. – Din fr. polyclinique.
policlinica
POLICLÍNIC, -Ă, policlinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Instituție medicală de consultații și de tratament ambulatoriu, organizată teritorial și pe specialități; clădire în care este instalată o astfel de instituție. 2. Adj. De policlinică. – Din fr. polyclinique.
policlinica
POLICLÍNIC, -Ă, policlinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Instituție medicală de consultații și de tratament ambulatoriu, organizată teritorial și pe specialități; clădire în care este instalată o astfel de instituție. 2. Adj. De policlinică. – Din fr. polyclinique. DOOM
policlínică (-li-cli-) s. f., g.-d. art. policlínicii; pl. policlínici
policlinice
POLICLÍNIC, -Ă, policlinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Instituție medicală de consultații și de tratament ambulatoriu, organizată teritorial și pe specialități; clădire în care este instalată o astfel de instituție. 2. Adj. De policlinică. – Din fr. polyclinique.
policlinicei
POLICLÍNIC, -Ă, policlinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Instituție medicală de consultații și de tratament ambulatoriu, organizată teritorial și pe specialități; clădire în care este instalată o astfel de instituție. 2. Adj. De policlinică. – Din fr. polyclinique.
policlinicele
POLICLÍNIC, -Ă, policlinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Instituție medicală de consultații și de tratament ambulatoriu, organizată teritorial și pe specialități; clădire în care este instalată o astfel de instituție. 2. Adj. De policlinică. – Din fr. polyclinique.
policlinicelor
POLICLÍNIC, -Ă, policlinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Instituție medicală de consultații și de tratament ambulatoriu, organizată teritorial și pe specialități; clădire în care este instalată o astfel de instituție. 2. Adj. De policlinică. – Din fr. polyclinique.
policlinici
POLICLÍNIC, -Ă, policlinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Instituție medicală de consultații și de tratament ambulatoriu, organizată teritorial și pe specialități; clădire în care este instalată o astfel de instituție. 2. Adj. De policlinică. – Din fr. polyclinique.
policlinici
POLICLÍNIC, -Ă, policlinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Instituție medicală de consultații și de tratament ambulatoriu, organizată teritorial și pe specialități; clădire în care este instalată o astfel de instituție. 2. Adj. De policlinică. – Din fr. polyclinique. DOOM
policlínică (-li-cli-) s. f., g.-d. art. policlínicii; pl. policlínici
policlinicii
POLICLÍNIC, -Ă, policlinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Instituție medicală de consultații și de tratament ambulatoriu, organizată teritorial și pe specialități; clădire în care este instalată o astfel de instituție. 2. Adj. De policlinică. – Din fr. polyclinique.
policlinicii
POLICLÍNIC, -Ă, policlinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Instituție medicală de consultații și de tratament ambulatoriu, organizată teritorial și pe specialități; clădire în care este instalată o astfel de instituție. 2. Adj. De policlinică. – Din fr. polyclinique. DOOM
policlínică (-li-cli-) s. f., g.-d. art. policlínicii; pl. policlínici
policlinicile
POLICLÍNIC, -Ă, policlinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Instituție medicală de consultații și de tratament ambulatoriu, organizată teritorial și pe specialități; clădire în care este instalată o astfel de instituție. 2. Adj. De policlinică. – Din fr. polyclinique. DOOM
policlínică (-li-cli-) s. f., g.-d. art. policlínicii; pl. policlínici
policlinicilor
POLICLÍNIC, -Ă, policlinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Instituție medicală de consultații și de tratament ambulatoriu, organizată teritorial și pe specialități; clădire în care este instalată o astfel de instituție. 2. Adj. De policlinică. – Din fr. polyclinique.
policlinicilor
POLICLÍNIC, -Ă, policlinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Instituție medicală de consultații și de tratament ambulatoriu, organizată teritorial și pe specialități; clădire în care este instalată o astfel de instituție. 2. Adj. De policlinică. – Din fr. polyclinique. DOOM
policlínică (-li-cli-) s. f., g.-d. art. policlínicii; pl. policlínici
policlinicul
POLICLÍNIC, -Ă, policlinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Instituție medicală de consultații și de tratament ambulatoriu, organizată teritorial și pe specialități; clădire în care este instalată o astfel de instituție. 2. Adj. De policlinică. – Din fr. polyclinique.
policlinicului
POLICLÍNIC, -Ă, policlinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Instituție medicală de consultații și de tratament ambulatoriu, organizată teritorial și pe specialități; clădire în care este instalată o astfel de instituție. 2. Adj. De policlinică. – Din fr. polyclinique.
policlorura
POLICLORÚRĂ, policloruri, s. f. (Chim.; în sintagma) Policlorură de vinii = clorură de polivinil. – Din fr. polychlorure. DOOM
!policlorúră (-li-clo-) s. f., g.-d. art. policlorúrii; pl. policroruri
policloruri
POLICLORÚRĂ, policloruri, s. f. (Chim.; în sintagma) Policlorură de vinii = clorură de polivinil. – Din fr. polychlorure. DOOM
!policlorúră (-li-clo-) s. f., g.-d. art. policlorúrii; pl. policroruri
policlorurii
POLICLORÚRĂ, policloruri, s. f. (Chim.; în sintagma) Policlorură de vinii = clorură de polivinil. – Din fr. polychlorure. DOOM
!policlorúră (-li-clo-) s. f., g.-d. art. policlorúrii; pl. policroruri
policlorurile
POLICLORÚRĂ, policloruri, s. f. (Chim.; în sintagma) Policlorură de vinii = clorură de polivinil. – Din fr. polychlorure. DOOM
!policlorúră (-li-clo-) s. f., g.-d. art. policlorúrii; pl. policroruri
policlorurilor
POLICLORÚRĂ, policloruri, s. f. (Chim.; în sintagma) Policlorură de vinii = clorură de polivinil. – Din fr. polychlorure. DOOM
!policlorúră (-li-clo-) s. f., g.-d. art. policlorúrii; pl. policroruri
policnit
POLICNÍT, -Ă adj. v. polignit.
policolie
POLICOLÍE s.f. Producere de fiere în cantitate prea mare. [< fr. polycholie, cf. gr. polys – numeros, chole – fiere].
policondensare
POLICONDENSÁRE, policondensări, s. f. (Chim.) Reacție de combinare a unor monomeri într-o macromoleculă, cu eliminarea concomitentă a unor produse secundare. – Poli- + condensare (după fr., engl. polycondensation, germ. Polykondensation). DOOM
!policondensáre s. f., g.-d. art. policondensắrii; pl. policondensări
policondensarea
POLICONDENSÁRE, policondensări, s. f. (Chim.) Reacție de combinare a unor monomeri într-o macromoleculă, cu eliminarea concomitentă a unor produse secundare. – Poli- + condensare (după fr., engl. polycondensation, germ. Polykondensation). DOOM
!policondensáre s. f., g.-d. art. policondensắrii; pl. policondensări
policondensări
POLICONDENSÁRE, policondensări, s. f. (Chim.) Reacție de combinare a unor monomeri într-o macromoleculă, cu eliminarea concomitentă a unor produse secundare. – Poli- + condensare (după fr., engl. polycondensation, germ. Polykondensation). DOOM
!policondensáre s. f., g.-d. art. policondensắrii; pl. policondensări
policondensării
POLICONDENSÁRE, policondensări, s. f. (Chim.) Reacție de combinare a unor monomeri într-o macromoleculă, cu eliminarea concomitentă a unor produse secundare. – Poli- + condensare (după fr., engl. polycondensation, germ. Polykondensation). DOOM
!policondensáre s. f., g.-d. art. policondensắrii; pl. policondensări
policondensările
POLICONDENSÁRE, policondensări, s. f. (Chim.) Reacție de combinare a unor monomeri într-o macromoleculă, cu eliminarea concomitentă a unor produse secundare. – Poli- + condensare (după fr., engl. polycondensation, germ. Polykondensation). DOOM
!policondensáre s. f., g.-d. art. policondensắrii; pl. policondensări
policondensărilor
POLICONDENSÁRE, policondensări, s. f. (Chim.) Reacție de combinare a unor monomeri într-o macromoleculă, cu eliminarea concomitentă a unor produse secundare. – Poli- + condensare (după fr., engl. polycondensation, germ. Polykondensation). DOOM
!policondensáre s. f., g.-d. art. policondensắrii; pl. policondensări
policristalin
POLICRISTALÍN, -Ă, policristalini, -e, adj. Care este format din mai multe cristale. – Poli- + cristalin. DOOM
policristalín (-li-cris-) adj. m., pl. policristalíni; f. policristalínă, pl. policristalíne
policristalina
POLICRISTALÍN, -Ă, policristalini, -e, adj. Care este format din mai multe cristale. – Poli- + cristalin. DOOM
policristalín (-li-cris-) adj. m., pl. policristalíni; f. policristalínă, pl. policristalíne
policristaline
POLICRISTALÍN, -Ă, policristalini, -e, adj. Care este format din mai multe cristale. – Poli- + cristalin. DOOM
policristalín (-li-cris-) adj. m., pl. policristalíni; f. policristalínă, pl. policristalíne
policristalinei
POLICRISTALÍN, -Ă, policristalini, -e, adj. Care este format din mai multe cristale. – Poli- + cristalin. DOOM
policristalín (-li-cris-) adj. m., pl. policristalíni; f. policristalínă, pl. policristalíne
policristalinele
POLICRISTALÍN, -Ă, policristalini, -e, adj. Care este format din mai multe cristale. – Poli- + cristalin. DOOM
policristalín (-li-cris-) adj. m., pl. policristalíni; f. policristalínă, pl. policristalíne
policristalinelor
POLICRISTALÍN, -Ă, policristalini, -e, adj. Care este format din mai multe cristale. – Poli- + cristalin. DOOM
policristalín (-li-cris-) adj. m., pl. policristalíni; f. policristalínă, pl. policristalíne
policristalini
POLICRISTALÍN, -Ă, policristalini, -e, adj. Care este format din mai multe cristale. – Poli- + cristalin. DOOM
policristalín (-li-cris-) adj. m., pl. policristalíni; f. policristalínă, pl. policristalíne
policristalinii
POLICRISTALÍN, -Ă, policristalini, -e, adj. Care este format din mai multe cristale. – Poli- + cristalin. DOOM
policristalín (-li-cris-) adj. m., pl. policristalíni; f. policristalínă, pl. policristalíne
policristalinilor
POLICRISTALÍN, -Ă, policristalini, -e, adj. Care este format din mai multe cristale. – Poli- + cristalin. DOOM
policristalín (-li-cris-) adj. m., pl. policristalíni; f. policristalínă, pl. policristalíne
policristalinul
POLICRISTALÍN, -Ă, policristalini, -e, adj. Care este format din mai multe cristale. – Poli- + cristalin. DOOM
policristalín (-li-cris-) adj. m., pl. policristalíni; f. policristalínă, pl. policristalíne
policristalinului
POLICRISTALÍN, -Ă, policristalini, -e, adj. Care este format din mai multe cristale. – Poli- + cristalin. DOOM
policristalín (-li-cris-) adj. m., pl. policristalíni; f. policristalínă, pl. policristalíne
policroism
POLICROÍSM s. n. (Fiz.) Pleocroism. [Pr.: -cro-ism] – Din fr. polychroïsme.
policroismul
POLICROÍSM s. n. (Fiz.) Pleocroism. [Pr.: -cro-ism] – Din fr. polychroïsme.
policroismului
POLICROÍSM s. n. (Fiz.) Pleocroism. [Pr.: -cro-ism] – Din fr. polychroïsme.
policrom
POLICRÓM, -Ă, policromi, -e, adj. Care este executat în mai multe culori; care are mai multe culori; multicolor. – Din fr. polychrome. DOOM
policróm (-li-crom) adj. m., pl. policrómi; f. policrómă, pl. policróme
policroma
POLICRÓM, -Ă, policromi, -e, adj. Care este executat în mai multe culori; care are mai multe culori; multicolor. – Din fr. polychrome. DOOM
policróm (-li-crom) adj. m., pl. policrómi; f. policrómă, pl. policróme
policromat
POLICROMÁT, -Ă, policromați, -te, adj. (Rar) Care este executat din materiale de diverse culori, care este policrom. – Policrom + suf. -at. DOOM
policromát (-li-cro-) adj. m., pl. policromáți; f. policromátă, pl. policromáte
policromata
POLICROMÁT, -Ă, policromați, -te, adj. (Rar) Care este executat din materiale de diverse culori, care este policrom. – Policrom + suf. -at. DOOM
policromát (-li-cro-) adj. m., pl. policromáți; f. policromátă, pl. policromáte
policromate
POLICROMÁT, -Ă, policromați, -te, adj. (Rar) Care este executat din materiale de diverse culori, care este policrom. – Policrom + suf. -at. DOOM
policromát (-li-cro-) adj. m., pl. policromáți; f. policromátă, pl. policromáte
policromatei
POLICROMÁT, -Ă, policromați, -te, adj. (Rar) Care este executat din materiale de diverse culori, care este policrom. – Policrom + suf. -at. DOOM
policromát (-li-cro-) adj. m., pl. policromáți; f. policromátă, pl. policromáte
policromatele
POLICROMÁT, -Ă, policromați, -te, adj. (Rar) Care este executat din materiale de diverse culori, care este policrom. – Policrom + suf. -at. DOOM
policromát (-li-cro-) adj. m., pl. policromáți; f. policromátă, pl. policromáte
policromatelor
POLICROMÁT, -Ă, policromați, -te, adj. (Rar) Care este executat din materiale de diverse culori, care este policrom. – Policrom + suf. -at. DOOM
policromát (-li-cro-) adj. m., pl. policromáți; f. policromátă, pl. policromáte
policromatul
POLICROMÁT, -Ă, policromați, -te, adj. (Rar) Care este executat din materiale de diverse culori, care este policrom. – Policrom + suf. -at. DOOM
policromát (-li-cro-) adj. m., pl. policromáți; f. policromátă, pl. policromáte
policromatului
POLICROMÁT, -Ă, policromați, -te, adj. (Rar) Care este executat din materiale de diverse culori, care este policrom. – Policrom + suf. -at. DOOM
policromát (-li-cro-) adj. m., pl. policromáți; f. policromátă, pl. policromáte
policromați
POLICROMÁT, -Ă, policromați, -te, adj. (Rar) Care este executat din materiale de diverse culori, care este policrom. – Policrom + suf. -at. DOOM
policromát (-li-cro-) adj. m., pl. policromáți; f. policromátă, pl. policromáte
policromații
POLICROMÁT, -Ă, policromați, -te, adj. (Rar) Care este executat din materiale de diverse culori, care este policrom. – Policrom + suf. -at. DOOM
policromát (-li-cro-) adj. m., pl. policromáți; f. policromátă, pl. policromáte
policromaților
POLICROMÁT, -Ă, policromați, -te, adj. (Rar) Care este executat din materiale de diverse culori, care este policrom. – Policrom + suf. -at. DOOM
policromát (-li-cro-) adj. m., pl. policromáți; f. policromátă, pl. policromáte
policrome
POLICRÓM, -Ă, policromi, -e, adj. Care este executat în mai multe culori; care are mai multe culori; multicolor. – Din fr. polychrome. DOOM
policróm (-li-crom) adj. m., pl. policrómi; f. policrómă, pl. policróme
policromei
POLICRÓM, -Ă, policromi, -e, adj. Care este executat în mai multe culori; care are mai multe culori; multicolor. – Din fr. polychrome. DOOM
policróm (-li-crom) adj. m., pl. policrómi; f. policrómă, pl. policróme
policromele
POLICRÓM, -Ă, policromi, -e, adj. Care este executat în mai multe culori; care are mai multe culori; multicolor. – Din fr. polychrome. DOOM
policróm (-li-crom) adj. m., pl. policrómi; f. policrómă, pl. policróme
policromelor
POLICRÓM, -Ă, policromi, -e, adj. Care este executat în mai multe culori; care are mai multe culori; multicolor. – Din fr. polychrome. DOOM
policróm (-li-crom) adj. m., pl. policrómi; f. policrómă, pl. policróme
policromi
POLICRÓM, -Ă, policromi, -e, adj. Care este executat în mai multe culori; care are mai multe culori; multicolor. – Din fr. polychrome. DOOM
policróm (-li-crom) adj. m., pl. policrómi; f. policrómă, pl. policróme
policromia
POLICROMÍE, policromii, s. f. 1. Procedeu de îmbinare a mai multor culori, folosit în pictură. ♦ Caracter policrom al unei lucrări de artă. ♦ Însușirea de a fi policrom. 2. Procedeu tipografic pentru imprimarea imaginilor în culori. ♦ (Rar) Lucrare tipografică executată în mai mult de patru culori. – Din fr. polychromie. DOOM
policromíe (-li-cro-) s. f., art. policromía, g.-d. policromíi, art. policromíei
policromie
POLICROMÍE, policromii, s. f. 1. Procedeu de îmbinare a mai multor culori, folosit în pictură. ♦ Caracter policrom al unei lucrări de artă. ♦ Însușirea de a fi policrom. 2. Procedeu tipografic pentru imprimarea imaginilor în culori. ♦ (Rar) Lucrare tipografică executată în mai mult de patru culori. – Din fr. polychromie. DOOM
policromíe (-li-cro-) s. f., art. policromía, g.-d. policromíi, art. policromíei
policromiei
POLICROMÍE, policromii, s. f. 1. Procedeu de îmbinare a mai multor culori, folosit în pictură. ♦ Caracter policrom al unei lucrări de artă. ♦ Însușirea de a fi policrom. 2. Procedeu tipografic pentru imprimarea imaginilor în culori. ♦ (Rar) Lucrare tipografică executată în mai mult de patru culori. – Din fr. polychromie. DOOM
policromíe (-li-cro-) s. f., art. policromía, g.-d. policromíi, art. policromíei
policromii
POLICRÓM, -Ă, policromi, -e, adj. Care este executat în mai multe culori; care are mai multe culori; multicolor. – Din fr. polychrome. DOOM
policróm (-li-crom) adj. m., pl. policrómi; f. policrómă, pl. policróme
policromii
POLICROMÍE, policromii, s. f. 1. Procedeu de îmbinare a mai multor culori, folosit în pictură. ♦ Caracter policrom al unei lucrări de artă. ♦ Însușirea de a fi policrom. 2. Procedeu tipografic pentru imprimarea imaginilor în culori. ♦ (Rar) Lucrare tipografică executată în mai mult de patru culori. – Din fr. polychromie. DOOM
policromíe (-li-cro-) s. f., art. policromía, g.-d. policromíi, art. policromíei
policromiile
POLICROMÍE, policromii, s. f. 1. Procedeu de îmbinare a mai multor culori, folosit în pictură. ♦ Caracter policrom al unei lucrări de artă. ♦ Însușirea de a fi policrom. 2. Procedeu tipografic pentru imprimarea imaginilor în culori. ♦ (Rar) Lucrare tipografică executată în mai mult de patru culori. – Din fr. polychromie. DOOM
policromíe (-li-cro-) s. f., art. policromía, g.-d. policromíi, art. policromíei
policromiilor
POLICROMÍE, policromii, s. f. 1. Procedeu de îmbinare a mai multor culori, folosit în pictură. ♦ Caracter policrom al unei lucrări de artă. ♦ Însușirea de a fi policrom. 2. Procedeu tipografic pentru imprimarea imaginilor în culori. ♦ (Rar) Lucrare tipografică executată în mai mult de patru culori. – Din fr. polychromie. DOOM
policromíe (-li-cro-) s. f., art. policromía, g.-d. policromíi, art. policromíei
policromilor
POLICRÓM, -Ă, policromi, -e, adj. Care este executat în mai multe culori; care are mai multe culori; multicolor. – Din fr. polychrome. DOOM
policróm (-li-crom) adj. m., pl. policrómi; f. policrómă, pl. policróme
policromul
POLICRÓM, -Ă, policromi, -e, adj. Care este executat în mai multe culori; care are mai multe culori; multicolor. – Din fr. polychrome. DOOM
policróm (-li-crom) adj. m., pl. policrómi; f. policrómă, pl. policróme
policromului
POLICRÓM, -Ă, policromi, -e, adj. Care este executat în mai multe culori; care are mai multe culori; multicolor. – Din fr. polychrome. DOOM
policróm (-li-crom) adj. m., pl. policrómi; f. policrómă, pl. policróme
policră
PORÉCLĂ, porecle, s. f. 1. Supranume dat unei persoane în legătură cu o trăsătură caracteristică a fizicului său, a psihicului sau a activității sale. 2. (Înv. și reg.) Nume de familie. [Var.: (reg.) polícră, poríclă s. f.] – Din sl. poreklo. DOOM
poréclă (-re-clă) s. f., g.-d. art. poréclei; pl. porécle
policultura
POLICULTÚRĂ s.f. Sistem de exploatare a solului care constă în a obține mai multe feluri de produse de pe aceeași proprietate. [< fr. polyculture].
policulturi
POLICULTÚRĂ s.f. Sistem de exploatare a solului care constă în a obține mai multe feluri de produse de pe aceeași proprietate. [< fr. polyculture].
policulturii
POLICULTÚRĂ s.f. Sistem de exploatare a solului care constă în a obține mai multe feluri de produse de pe aceeași proprietate. [< fr. polyculture].
policuță
POLICÚȚĂ, policuțe, s. f. (Rar) Policioară. Am o găină pestricuță, O pui în horn pe policuță (Cartea). GOROVEI, C. 45.
polidactil
POLIDACTÍL, -Ă, polidactili, -e, adj. (Med.) Care prezintă polidactilie. – Din fr. polydactyle.
polidactila
POLIDACTÍL, -Ă, polidactili, -e, adj. (Med.) Care prezintă polidactilie. – Din fr. polydactyle.
polidactile
POLIDACTÍL, -Ă, polidactili, -e, adj. (Med.) Care prezintă polidactilie. – Din fr. polydactyle.
polidactilei
POLIDACTÍL, -Ă, polidactili, -e, adj. (Med.) Care prezintă polidactilie. – Din fr. polydactyle.
polidactilele
POLIDACTÍL, -Ă, polidactili, -e, adj. (Med.) Care prezintă polidactilie. – Din fr. polydactyle.
polidactilelor
POLIDACTÍL, -Ă, polidactili, -e, adj. (Med.) Care prezintă polidactilie. – Din fr. polydactyle.
polidactili
POLIDACTÍL, -Ă, polidactili, -e, adj. (Med.) Care prezintă polidactilie. – Din fr. polydactyle.
polidactilia
POLIDACTILÍE, polidactilii, s. f. Malformație congenitală caracterizată prin prezența mai multor degete decât normal. – Din fr. polydactylie. DOOM
!polidactilíe s. f., art. polidactilía, g.-d. art. polidactilíei; pl. polidactilíi, art. polidactilíile
polidactilie
POLIDACTILÍE, polidactilii, s. f. Malformație congenitală caracterizată prin prezența mai multor degete decât normal. – Din fr. polydactylie. DOOM
!polidactilíe s. f., art. polidactilía, g.-d. art. polidactilíei; pl. polidactilíi, art. polidactilíile
polidactiliei
POLIDACTILÍE, polidactilii, s. f. Malformație congenitală caracterizată prin prezența mai multor degete decât normal. – Din fr. polydactylie. DOOM
!polidactilíe s. f., art. polidactilía, g.-d. art. polidactilíei; pl. polidactilíi, art. polidactilíile
polidactilii
POLIDACTÍL, -Ă, polidactili, -e, adj. (Med.) Care prezintă polidactilie. – Din fr. polydactyle.
polidactilii
POLIDACTILÍE, polidactilii, s. f. Malformație congenitală caracterizată prin prezența mai multor degete decât normal. – Din fr. polydactylie. DOOM
!polidactilíe s. f., art. polidactilía, g.-d. art. polidactilíei; pl. polidactilíi, art. polidactilíile
polidactiliile
POLIDACTILÍE, polidactilii, s. f. Malformație congenitală caracterizată prin prezența mai multor degete decât normal. – Din fr. polydactylie. DOOM
!polidactilíe s. f., art. polidactilía, g.-d. art. polidactilíei; pl. polidactilíi, art. polidactilíile
polidactiliilor
POLIDACTILÍE, polidactilii, s. f. Malformație congenitală caracterizată prin prezența mai multor degete decât normal. – Din fr. polydactylie. DOOM
!polidactilíe s. f., art. polidactilía, g.-d. art. polidactilíei; pl. polidactilíi, art. polidactilíile
polidactililor
POLIDACTÍL, -Ă, polidactili, -e, adj. (Med.) Care prezintă polidactilie. – Din fr. polydactyle.
polidactilul
POLIDACTÍL, -Ă, polidactili, -e, adj. (Med.) Care prezintă polidactilie. – Din fr. polydactyle.
polidactilului
POLIDACTÍL, -Ă, polidactili, -e, adj. (Med.) Care prezintă polidactilie. – Din fr. polydactyle.
polidamante
Polidamante = Polydamas.
polidecte
Polidecte = Polydectes.
polideuce
Polideuce = Polydeuces.
polidimit
POLIDIMÍT s. n. Sulfură de nichel naturală, de culoare cenușie, cristalizată în sistemul cubic. – Din fr. polydymite, germ. Polydymit. DOOM
polidimít s. n.
polidimitul
POLIDIMÍT s. n. Sulfură de nichel naturală, de culoare cenușie, cristalizată în sistemul cubic. – Din fr. polydymite, germ. Polydymit. DOOM
polidimít s. n.
polidimitului
POLIDIMÍT s. n. Sulfură de nichel naturală, de culoare cenușie, cristalizată în sistemul cubic. – Din fr. polydymite, germ. Polydymit. DOOM
polidimít s. n.
polidipsia
POLIDIPSÍE, polidipsii, s. f. Sete excesivă, patologică, caracteristică pentru unele boli ca diabetul zaharat, diabetul insipid, pentru unele boli psihice, stări febrile etc. – Din fr. polydipsie. DOOM
!polidipsíe s. f., art. polidipsía, g.-d. art. polidipsíei; pl. polidipsíi, art. polidipsíile
polidipsie
POLIDIPSÍE, polidipsii, s. f. Sete excesivă, patologică, caracteristică pentru unele boli ca diabetul zaharat, diabetul insipid, pentru unele boli psihice, stări febrile etc. – Din fr. polydipsie. DOOM
!polidipsíe s. f., art. polidipsía, g.-d. art. polidipsíei; pl. polidipsíi, art. polidipsíile
polidipsiei
POLIDIPSÍE, polidipsii, s. f. Sete excesivă, patologică, caracteristică pentru unele boli ca diabetul zaharat, diabetul insipid, pentru unele boli psihice, stări febrile etc. – Din fr. polydipsie. DOOM
!polidipsíe s. f., art. polidipsía, g.-d. art. polidipsíei; pl. polidipsíi, art. polidipsíile
polidipsii
POLIDIPSÍE, polidipsii, s. f. Sete excesivă, patologică, caracteristică pentru unele boli ca diabetul zaharat, diabetul insipid, pentru unele boli psihice, stări febrile etc. – Din fr. polydipsie. DOOM
!polidipsíe s. f., art. polidipsía, g.-d. art. polidipsíei; pl. polidipsíi, art. polidipsíile
polidipsiile
POLIDIPSÍE, polidipsii, s. f. Sete excesivă, patologică, caracteristică pentru unele boli ca diabetul zaharat, diabetul insipid, pentru unele boli psihice, stări febrile etc. – Din fr. polydipsie. DOOM
!polidipsíe s. f., art. polidipsía, g.-d. art. polidipsíei; pl. polidipsíi, art. polidipsíile
polidipsiilor
POLIDIPSÍE, polidipsii, s. f. Sete excesivă, patologică, caracteristică pentru unele boli ca diabetul zaharat, diabetul insipid, pentru unele boli psihice, stări febrile etc. – Din fr. polydipsie. DOOM
!polidipsíe s. f., art. polidipsía, g.-d. art. polidipsíei; pl. polidipsíi, art. polidipsíile
polidisc
POLIDÍSC, polidiscuri, s. n. Mașină agricolă prevăzută cu mai multe discuri metalice ascuțite, folosită în lucrările de dezmiriștire. – Poli- + disc. DOOM
polidísc s. n., pl. polidíscuri
polidiscul
POLIDÍSC, polidiscuri, s. n. Mașină agricolă prevăzută cu mai multe discuri metalice ascuțite, folosită în lucrările de dezmiriștire. – Poli- + disc. DOOM
polidísc s. n., pl. polidíscuri
polidiscului
POLIDÍSC, polidiscuri, s. n. Mașină agricolă prevăzută cu mai multe discuri metalice ascuțite, folosită în lucrările de dezmiriștire. – Poli- + disc. DOOM
polidísc s. n., pl. polidíscuri
polidiscuri
POLIDÍSC, polidiscuri, s. n. Mașină agricolă prevăzută cu mai multe discuri metalice ascuțite, folosită în lucrările de dezmiriștire. – Poli- + disc. DOOM
polidísc s. n., pl. polidíscuri
polidiscurile
POLIDÍSC, polidiscuri, s. n. Mașină agricolă prevăzută cu mai multe discuri metalice ascuțite, folosită în lucrările de dezmiriștire. – Poli- + disc. DOOM
polidísc s. n., pl. polidíscuri
polidiscurilor
POLIDÍSC, polidiscuri, s. n. Mașină agricolă prevăzută cu mai multe discuri metalice ascuțite, folosită în lucrările de dezmiriștire. – Poli- + disc. DOOM
polidísc s. n., pl. polidíscuri
polidor
Polidor = Polydorus.
polidrupa
POLIDRÚPĂ, polidrupe, s. f. Tip de fruct format din mai multe drupe. – Poli- + drupă. DOOM
polidrúpă (-li-dru-) s. f., g.-d. art. polidrúpei; pl. polidrúpe
polidrupe
POLIDRÚPĂ, polidrupe, s. f. Tip de fruct format din mai multe drupe. – Poli- + drupă. DOOM
polidrúpă (-li-dru-) s. f., g.-d. art. polidrúpei; pl. polidrúpe
polidrupei
POLIDRÚPĂ, polidrupe, s. f. Tip de fruct format din mai multe drupe. – Poli- + drupă. DOOM
polidrúpă (-li-dru-) s. f., g.-d. art. polidrúpei; pl. polidrúpe
polidrupele
POLIDRÚPĂ, polidrupe, s. f. Tip de fruct format din mai multe drupe. – Poli- + drupă. DOOM
polidrúpă (-li-dru-) s. f., g.-d. art. polidrúpei; pl. polidrúpe
polidrupelor
POLIDRÚPĂ, polidrupe, s. f. Tip de fruct format din mai multe drupe. – Poli- + drupă. DOOM
polidrúpă (-li-dru-) s. f., g.-d. art. polidrúpei; pl. polidrúpe
poliedral
POLIEDRÁL, -Ă, poliedrali, -e, adj. (Mat.) Poliedric. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyédral, engl. polyhedral.
poliedrala
POLIEDRÁL, -Ă, poliedrali, -e, adj. (Mat.) Poliedric. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyédral, engl. polyhedral.
poliedrale
POLIEDRÁL, -Ă, poliedrali, -e, adj. (Mat.) Poliedric. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyédral, engl. polyhedral.
poliedralei
POLIEDRÁL, -Ă, poliedrali, -e, adj. (Mat.) Poliedric. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyédral, engl. polyhedral.
poliedralele
POLIEDRÁL, -Ă, poliedrali, -e, adj. (Mat.) Poliedric. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyédral, engl. polyhedral.
poliedralelor
POLIEDRÁL, -Ă, poliedrali, -e, adj. (Mat.) Poliedric. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyédral, engl. polyhedral.
poliedrali
POLIEDRÁL, -Ă, poliedrali, -e, adj. (Mat.) Poliedric. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyédral, engl. polyhedral.
poliedralii
POLIEDRÁL, -Ă, poliedrali, -e, adj. (Mat.) Poliedric. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyédral, engl. polyhedral.
poliedralilor
POLIEDRÁL, -Ă, poliedrali, -e, adj. (Mat.) Poliedric. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyédral, engl. polyhedral.
poliedralul
POLIEDRÁL, -Ă, poliedrali, -e, adj. (Mat.) Poliedric. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyédral, engl. polyhedral.
poliedralului
POLIEDRÁL, -Ă, poliedrali, -e, adj. (Mat.) Poliedric. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyédral, engl. polyhedral.
poliedre
POLIÉDRU, poliedre, s. n. (Geom.) Corp geometric mărginit de mai multe plane poligonale. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyèdre. DOOM
poliédru (-li-e-dru) s. n., art. poliédrul; pl. poliédre
poliedrele
POLIÉDRU, poliedre, s. n. (Geom.) Corp geometric mărginit de mai multe plane poligonale. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyèdre. DOOM
poliédru (-li-e-dru) s. n., art. poliédrul; pl. poliédre
poliedrelor
POLIÉDRU, poliedre, s. n. (Geom.) Corp geometric mărginit de mai multe plane poligonale. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyèdre. DOOM
poliédru (-li-e-dru) s. n., art. poliédrul; pl. poliédre
poliedric
POLIÉDRIC, -Ă, poliedrici, -ce, adj. Care are forma unui poliedru. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyédrique. DOOM
poliédric (-li-e-dric) adj. m., pl. poliédrici; f. poliédrică, pl. poliédrice
poliedrica
POLIÉDRIC, -Ă, poliedrici, -ce, adj. Care are forma unui poliedru. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyédrique. DOOM
poliédric (-li-e-dric) adj. m., pl. poliédrici; f. poliédrică, pl. poliédrice
poliedrice
POLIÉDRIC, -Ă, poliedrici, -ce, adj. Care are forma unui poliedru. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyédrique. DOOM
poliédric (-li-e-dric) adj. m., pl. poliédrici; f. poliédrică, pl. poliédrice
poliedricei
POLIÉDRIC, -Ă, poliedrici, -ce, adj. Care are forma unui poliedru. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyédrique. DOOM
poliédric (-li-e-dric) adj. m., pl. poliédrici; f. poliédrică, pl. poliédrice
poliedricele
POLIÉDRIC, -Ă, poliedrici, -ce, adj. Care are forma unui poliedru. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyédrique. DOOM
poliédric (-li-e-dric) adj. m., pl. poliédrici; f. poliédrică, pl. poliédrice
poliedricelor
POLIÉDRIC, -Ă, poliedrici, -ce, adj. Care are forma unui poliedru. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyédrique. DOOM
poliédric (-li-e-dric) adj. m., pl. poliédrici; f. poliédrică, pl. poliédrice
poliedrici
POLIÉDRIC, -Ă, poliedrici, -ce, adj. Care are forma unui poliedru. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyédrique. DOOM
poliédric (-li-e-dric) adj. m., pl. poliédrici; f. poliédrică, pl. poliédrice
poliedricii
POLIÉDRIC, -Ă, poliedrici, -ce, adj. Care are forma unui poliedru. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyédrique. DOOM
poliédric (-li-e-dric) adj. m., pl. poliédrici; f. poliédrică, pl. poliédrice
poliedricilor
POLIÉDRIC, -Ă, poliedrici, -ce, adj. Care are forma unui poliedru. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyédrique. DOOM
poliédric (-li-e-dric) adj. m., pl. poliédrici; f. poliédrică, pl. poliédrice
poliedricul
POLIÉDRIC, -Ă, poliedrici, -ce, adj. Care are forma unui poliedru. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyédrique. DOOM
poliédric (-li-e-dric) adj. m., pl. poliédrici; f. poliédrică, pl. poliédrice
poliedricului
POLIÉDRIC, -Ă, poliedrici, -ce, adj. Care are forma unui poliedru. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyédrique. DOOM
poliédric (-li-e-dric) adj. m., pl. poliédrici; f. poliédrică, pl. poliédrice
poliedru
POLIÉDRU, poliedre, s. n. (Geom.) Corp geometric mărginit de mai multe plane poligonale. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyèdre. DOOM
poliédru (-li-e-dru) s. n., art. poliédrul; pl. poliédre
poliedrul
POLIÉDRU, poliedre, s. n. (Geom.) Corp geometric mărginit de mai multe plane poligonale. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyèdre. DOOM
poliédru (-li-e-dru) s. n., art. poliédrul; pl. poliédre
poliedrului
POLIÉDRU, poliedre, s. n. (Geom.) Corp geometric mărginit de mai multe plane poligonale. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyèdre. DOOM
poliédru (-li-e-dru) s. n., art. poliédrul; pl. poliédre
polieleu
POLIELÉU s. n. Cîntare bisericească (psalmii 134 și 135) la creștinii ortodocși. Spune-i c-am zis eu c-are slujbă mare și cu polieleu. CONTEMPORANUL, III 554. Pronunțat: -li-e-. – Variantă: poliléu s. n. DOOM
!polieléu (-li-e-) s. n., art. polieléul; pl. polieleie/polieléuri
polieleu
POLIELÉU, polieleuri, s. n. Cântare bisericească ortodoxă intercalată în slujba utreniei la anumite sărbători. [Pr.: -li-e-] – Din sl. polielei.
poliembrionie
POLIEMBRIONÍE s. f. Dezvoltare a mai multor embrioni din aceeași celulă- ou. [Pr.: -li-em-bri-o-] – Din fr. polyembryonie. DOOM
poliembrioníe (-li-em-bri-o-) s. f., art. poliembrionía, g.-d. poliembrioníi, art. poliembrioníei
poliene
POLIÉNE s.f.pl. Carotinoide. [< fr. polyènes].
poliester
POLIESTÉR, poliesteri, s. m. Produs chimic macromolecular format din numeroase molecule de ester, folosit mai ales în fabricarea fibrelor sintetice. [Pr.: -li-es-] – Din fr. polyester. DOOM
poliestér (-li-es-) s. m., pl. poliestéri
poliesteri
POLIESTÉR, poliesteri, s. m. Produs chimic macromolecular format din numeroase molecule de ester, folosit mai ales în fabricarea fibrelor sintetice. [Pr.: -li-es-] – Din fr. polyester. DOOM
poliestér (-li-es-) s. m., pl. poliestéri
poliesteric
POLIESTÉRIC, -Ă, poliesterici, -ce, adj. Care este făcut din poliesteri, care conține poliesteri, de poliesteri. [Pr.: -li-es-] – Poliester + suf. -ic.
poliesterica
POLIESTÉRIC, -Ă, poliesterici, -ce, adj. Care este făcut din poliesteri, care conține poliesteri, de poliesteri. [Pr.: -li-es-] – Poliester + suf. -ic.
poliesterice
POLIESTÉRIC, -Ă, poliesterici, -ce, adj. Care este făcut din poliesteri, care conține poliesteri, de poliesteri. [Pr.: -li-es-] – Poliester + suf. -ic.
poliestericei
POLIESTÉRIC, -Ă, poliesterici, -ce, adj. Care este făcut din poliesteri, care conține poliesteri, de poliesteri. [Pr.: -li-es-] – Poliester + suf. -ic.
poliestericele
POLIESTÉRIC, -Ă, poliesterici, -ce, adj. Care este făcut din poliesteri, care conține poliesteri, de poliesteri. [Pr.: -li-es-] – Poliester + suf. -ic.
poliestericelor
POLIESTÉRIC, -Ă, poliesterici, -ce, adj. Care este făcut din poliesteri, care conține poliesteri, de poliesteri. [Pr.: -li-es-] – Poliester + suf. -ic.
poliesterici
POLIESTÉRIC, -Ă, poliesterici, -ce, adj. Care este făcut din poliesteri, care conține poliesteri, de poliesteri. [Pr.: -li-es-] – Poliester + suf. -ic.
poliestericii
POLIESTÉRIC, -Ă, poliesterici, -ce, adj. Care este făcut din poliesteri, care conține poliesteri, de poliesteri. [Pr.: -li-es-] – Poliester + suf. -ic.
poliestericilor
POLIESTÉRIC, -Ă, poliesterici, -ce, adj. Care este făcut din poliesteri, care conține poliesteri, de poliesteri. [Pr.: -li-es-] – Poliester + suf. -ic.
poliestericul
POLIESTÉRIC, -Ă, poliesterici, -ce, adj. Care este făcut din poliesteri, care conține poliesteri, de poliesteri. [Pr.: -li-es-] – Poliester + suf. -ic.
poliestericului
POLIESTÉRIC, -Ă, poliesterici, -ce, adj. Care este făcut din poliesteri, care conține poliesteri, de poliesteri. [Pr.: -li-es-] – Poliester + suf. -ic.
poliesterii
POLIESTÉR, poliesteri, s. m. Produs chimic macromolecular format din numeroase molecule de ester, folosit mai ales în fabricarea fibrelor sintetice. [Pr.: -li-es-] – Din fr. polyester. DOOM
poliestér (-li-es-) s. m., pl. poliestéri
poliesterilor
POLIESTÉR, poliesteri, s. m. Produs chimic macromolecular format din numeroase molecule de ester, folosit mai ales în fabricarea fibrelor sintetice. [Pr.: -li-es-] – Din fr. polyester. DOOM
poliestér (-li-es-) s. m., pl. poliestéri
poliesterul
POLIESTÉR, poliesteri, s. m. Produs chimic macromolecular format din numeroase molecule de ester, folosit mai ales în fabricarea fibrelor sintetice. [Pr.: -li-es-] – Din fr. polyester. DOOM
poliestér (-li-es-) s. m., pl. poliestéri
poliesterului
POLIESTÉR, poliesteri, s. m. Produs chimic macromolecular format din numeroase molecule de ester, folosit mai ales în fabricarea fibrelor sintetice. [Pr.: -li-es-] – Din fr. polyester. DOOM
poliestér (-li-es-) s. m., pl. poliestéri
polietilena
POLIETILÉNĂ s. f. Material plastic obținut prin polimerizarea etilenei, folosit la fabricarea materialelor izolante și a unor obiecte tehnice sau de uz. casnic. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyéthylene. DOOM
polietilénă (-li-e-) s. f., g.-d. art. polietilénei
polietilene
POLIETILÉNĂ s. f. Material plastic obținut prin polimerizarea etilenei, folosit la fabricarea materialelor izolante și a unor obiecte tehnice sau de uz. casnic. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyéthylene. DOOM
polietilénă (-li-e-) s. f., g.-d. art. polietilénei
polietilenei
POLIETILÉNĂ s. f. Material plastic obținut prin polimerizarea etilenei, folosit la fabricarea materialelor izolante și a unor obiecte tehnice sau de uz. casnic. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyéthylene. DOOM
polietilénă (-li-e-) s. f., g.-d. art. polietilénei
polifag
POLIFÁG, -Ă, polifagi, -ge, adj. (Despre animale; și substantivat) Care utilizează hrană variată (animală și vegetală); cu regim alimentar foarte larg. – Din fr. polyphage. DOOM
polifág adj. m., pl. polifági; f. polifágă, pl. polifáge
polifaga
POLIFÁG, -Ă, polifagi, -ge, adj. (Despre animale; și substantivat) Care utilizează hrană variată (animală și vegetală); cu regim alimentar foarte larg. – Din fr. polyphage. DOOM
polifág adj. m., pl. polifági; f. polifágă, pl. polifáge
polifage
POLIFÁG, -Ă, polifagi, -ge, adj. (Despre animale; și substantivat) Care utilizează hrană variată (animală și vegetală); cu regim alimentar foarte larg. – Din fr. polyphage. DOOM
polifág adj. m., pl. polifági; f. polifágă, pl. polifáge
polifagei
POLIFÁG, -Ă, polifagi, -ge, adj. (Despre animale; și substantivat) Care utilizează hrană variată (animală și vegetală); cu regim alimentar foarte larg. – Din fr. polyphage. DOOM
polifág adj. m., pl. polifági; f. polifágă, pl. polifáge
polifagele
POLIFÁG, -Ă, polifagi, -ge, adj. (Despre animale; și substantivat) Care utilizează hrană variată (animală și vegetală); cu regim alimentar foarte larg. – Din fr. polyphage. DOOM
polifág adj. m., pl. polifági; f. polifágă, pl. polifáge
polifagelor
POLIFÁG, -Ă, polifagi, -ge, adj. (Despre animale; și substantivat) Care utilizează hrană variată (animală și vegetală); cu regim alimentar foarte larg. – Din fr. polyphage. DOOM
polifág adj. m., pl. polifági; f. polifágă, pl. polifáge
polifagi
POLIFÁG, -Ă, polifagi, -ge, adj. (Despre animale; și substantivat) Care utilizează hrană variată (animală și vegetală); cu regim alimentar foarte larg. – Din fr. polyphage. DOOM
polifág adj. m., pl. polifági; f. polifágă, pl. polifáge
polifagia
POLIFAGÍE s. f. 1. Modul de nutriție a organismelor polifage. 2. Foame excesivă, patologică (determinând un consum exagerat de alimente), simptom caracteristic diabetului zaharat. – Din fr. polyphagie. DOOM
polifagíe s. f., art. polifagía, g.-d. polifagíi, art. polifagíei
polifagie
POLIFAGÍE s. f. 1. Modul de nutriție a organismelor polifage. 2. Foame excesivă, patologică (determinând un consum exagerat de alimente), simptom caracteristic diabetului zaharat. – Din fr. polyphagie. DOOM
polifagíe s. f., art. polifagía, g.-d. polifagíi, art. polifagíei
polifagiei
POLIFAGÍE s. f. 1. Modul de nutriție a organismelor polifage. 2. Foame excesivă, patologică (determinând un consum exagerat de alimente), simptom caracteristic diabetului zaharat. – Din fr. polyphagie. DOOM
polifagíe s. f., art. polifagía, g.-d. polifagíi, art. polifagíei
polifagii
POLIFÁG, -Ă, polifagi, -ge, adj. (Despre animale; și substantivat) Care utilizează hrană variată (animală și vegetală); cu regim alimentar foarte larg. – Din fr. polyphage. DOOM
polifág adj. m., pl. polifági; f. polifágă, pl. polifáge
polifagii
POLIFAGÍE s. f. 1. Modul de nutriție a organismelor polifage. 2. Foame excesivă, patologică (determinând un consum exagerat de alimente), simptom caracteristic diabetului zaharat. – Din fr. polyphagie. DOOM
polifagíe s. f., art. polifagía, g.-d. polifagíi, art. polifagíei
polifagilor
POLIFÁG, -Ă, polifagi, -ge, adj. (Despre animale; și substantivat) Care utilizează hrană variată (animală și vegetală); cu regim alimentar foarte larg. – Din fr. polyphage. DOOM
polifág adj. m., pl. polifági; f. polifágă, pl. polifáge
polifagul
POLIFÁG, -Ă, polifagi, -ge, adj. (Despre animale; și substantivat) Care utilizează hrană variată (animală și vegetală); cu regim alimentar foarte larg. – Din fr. polyphage. DOOM
polifág adj. m., pl. polifági; f. polifágă, pl. polifáge
polifagului
POLIFÁG, -Ă, polifagi, -ge, adj. (Despre animale; și substantivat) Care utilizează hrană variată (animală și vegetală); cu regim alimentar foarte larg. – Din fr. polyphage. DOOM
polifág adj. m., pl. polifági; f. polifágă, pl. polifáge
polifazat
POLIFAZÁT, -Ă, polifazați, -te, adj. (Despre sisteme de tensiuni sau de curenți electrici alternativi) Care are fazele inițiale diferite. – Din fr. polyphasé. DOOM
polifazát adj. m., pl. polifazáți; f. polifazátă, pl. polifazáte
polifazata
POLIFAZÁT, -Ă, polifazați, -te, adj. (Despre sisteme de tensiuni sau de curenți electrici alternativi) Care are fazele inițiale diferite. – Din fr. polyphasé. DOOM
polifazát adj. m., pl. polifazáți; f. polifazátă, pl. polifazáte
polifazate
POLIFAZÁT, -Ă, polifazați, -te, adj. (Despre sisteme de tensiuni sau de curenți electrici alternativi) Care are fazele inițiale diferite. – Din fr. polyphasé. DOOM
polifazát adj. m., pl. polifazáți; f. polifazátă, pl. polifazáte
polifazatei
POLIFAZÁT, -Ă, polifazați, -te, adj. (Despre sisteme de tensiuni sau de curenți electrici alternativi) Care are fazele inițiale diferite. – Din fr. polyphasé. DOOM
polifazát adj. m., pl. polifazáți; f. polifazátă, pl. polifazáte
polifazatele
POLIFAZÁT, -Ă, polifazați, -te, adj. (Despre sisteme de tensiuni sau de curenți electrici alternativi) Care are fazele inițiale diferite. – Din fr. polyphasé. DOOM
polifazát adj. m., pl. polifazáți; f. polifazátă, pl. polifazáte
polifazatelor
POLIFAZÁT, -Ă, polifazați, -te, adj. (Despre sisteme de tensiuni sau de curenți electrici alternativi) Care are fazele inițiale diferite. – Din fr. polyphasé. DOOM
polifazát adj. m., pl. polifazáți; f. polifazátă, pl. polifazáte
polifazatul
POLIFAZÁT, -Ă, polifazați, -te, adj. (Despre sisteme de tensiuni sau de curenți electrici alternativi) Care are fazele inițiale diferite. – Din fr. polyphasé. DOOM
polifazát adj. m., pl. polifazáți; f. polifazátă, pl. polifazáte
polifazatului
POLIFAZÁT, -Ă, polifazați, -te, adj. (Despre sisteme de tensiuni sau de curenți electrici alternativi) Care are fazele inițiale diferite. – Din fr. polyphasé. DOOM
polifazát adj. m., pl. polifazáți; f. polifazátă, pl. polifazáte
polifazați
POLIFAZÁT, -Ă, polifazați, -te, adj. (Despre sisteme de tensiuni sau de curenți electrici alternativi) Care are fazele inițiale diferite. – Din fr. polyphasé. DOOM
polifazát adj. m., pl. polifazáți; f. polifazátă, pl. polifazáte
polifazații
POLIFAZÁT, -Ă, polifazați, -te, adj. (Despre sisteme de tensiuni sau de curenți electrici alternativi) Care are fazele inițiale diferite. – Din fr. polyphasé. DOOM
polifazát adj. m., pl. polifazáți; f. polifazátă, pl. polifazáte
polifazaților
POLIFAZÁT, -Ă, polifazați, -te, adj. (Despre sisteme de tensiuni sau de curenți electrici alternativi) Care are fazele inițiale diferite. – Din fr. polyphasé. DOOM
polifazát adj. m., pl. polifazáți; f. polifazátă, pl. polifazáte
polifazic
POLIFÁZIC, -Ă adj. Polifazat. [Et. incertă].
polifem
Polifem = Polyphemus.
polifenol
POLIFENÓL, polifenoli, s. m. Compus organic din clasa fenolilor, care conține două sau mai multe grupuri hidroxil legate de un radical aromatic. – Din fr. polyphénol. DOOM
polifenól s. m., pl. polifenóli
polifenoli
POLIFENÓL, polifenoli, s. m. Compus organic din clasa fenolilor, care conține două sau mai multe grupuri hidroxil legate de un radical aromatic. – Din fr. polyphénol. DOOM
polifenól s. m., pl. polifenóli
polifenolii
POLIFENÓL, polifenoli, s. m. Compus organic din clasa fenolilor, care conține două sau mai multe grupuri hidroxil legate de un radical aromatic. – Din fr. polyphénol. DOOM
polifenól s. m., pl. polifenóli
polifenolilor
POLIFENÓL, polifenoli, s. m. Compus organic din clasa fenolilor, care conține două sau mai multe grupuri hidroxil legate de un radical aromatic. – Din fr. polyphénol. DOOM
polifenól s. m., pl. polifenóli
polifenolul
POLIFENÓL, polifenoli, s. m. Compus organic din clasa fenolilor, care conține două sau mai multe grupuri hidroxil legate de un radical aromatic. – Din fr. polyphénol. DOOM
polifenól s. m., pl. polifenóli
polifenolului
POLIFENÓL, polifenoli, s. m. Compus organic din clasa fenolilor, care conține două sau mai multe grupuri hidroxil legate de un radical aromatic. – Din fr. polyphénol. DOOM
polifenól s. m., pl. polifenóli
polifibromatoză
POLIFIBROMATÓZĂ s.f. (Med.) Fibromatoză generalizată. [< fr. polyfibromatose].
poliflor
POLIFLÓR, -Ă adj. (Despre miere, polen) Provenit de la mai multe specii de flori. – Poli- + flor[i]. DOOM
*poliflór (-li-flor) adj. m., f. poliflóră
poliflora
POLIFLÓR, -Ă adj. (Despre miere, polen) Provenit de la mai multe specii de flori. – Poli- + flor[i]. DOOM
*poliflór (-li-flor) adj. m., f. poliflóră
poliflore
POLIFLÓR, -Ă adj. (Despre miere, polen) Provenit de la mai multe specii de flori. – Poli- + flor[i]. DOOM
*poliflór (-li-flor) adj. m., f. poliflóră
poliflorei
POLIFLÓR, -Ă adj. (Despre miere, polen) Provenit de la mai multe specii de flori. – Poli- + flor[i]. DOOM
*poliflór (-li-flor) adj. m., f. poliflóră
poliflorele
POLIFLÓR, -Ă adj. (Despre miere, polen) Provenit de la mai multe specii de flori. – Poli- + flor[i]. DOOM
*poliflór (-li-flor) adj. m., f. poliflóră
poliflorelor
POLIFLÓR, -Ă adj. (Despre miere, polen) Provenit de la mai multe specii de flori. – Poli- + flor[i]. DOOM
*poliflór (-li-flor) adj. m., f. poliflóră
poliflori
POLIFLÓR, -Ă adj. (Despre miere, polen) Provenit de la mai multe specii de flori. – Poli- + flor[i]. DOOM
*poliflór (-li-flor) adj. m., f. poliflóră
poliflorii
POLIFLÓR, -Ă adj. (Despre miere, polen) Provenit de la mai multe specii de flori. – Poli- + flor[i]. DOOM
*poliflór (-li-flor) adj. m., f. poliflóră
poliflorilor
POLIFLÓR, -Ă adj. (Despre miere, polen) Provenit de la mai multe specii de flori. – Poli- + flor[i]. DOOM
*poliflór (-li-flor) adj. m., f. poliflóră
poliflorul
POLIFLÓR, -Ă adj. (Despre miere, polen) Provenit de la mai multe specii de flori. – Poli- + flor[i]. DOOM
*poliflór (-li-flor) adj. m., f. poliflóră
poliflorului
POLIFLÓR, -Ă adj. (Despre miere, polen) Provenit de la mai multe specii de flori. – Poli- + flor[i]. DOOM
*poliflór (-li-flor) adj. m., f. poliflóră
polifolicula
POLIFOLÍCULĂ, polifolicule, s. f. (Bot.) Fruct uscat, format din mai multe folicule. – Poli- + foliculă.
polifolicule
POLIFOLÍCULĂ, polifolicule, s. f. (Bot.) Fruct uscat, format din mai multe folicule. – Poli- + foliculă.
polifoliculei
POLIFOLÍCULĂ, polifolicule, s. f. (Bot.) Fruct uscat, format din mai multe folicule. – Poli- + foliculă.
polifoliculele
POLIFOLÍCULĂ, polifolicule, s. f. (Bot.) Fruct uscat, format din mai multe folicule. – Poli- + foliculă.
polifoliculelor
POLIFOLÍCULĂ, polifolicule, s. f. (Bot.) Fruct uscat, format din mai multe folicule. – Poli- + foliculă.
polifonematic
POLIFONEMÁTIC, -Ă, polifonematici, -ce, adj. (Despre unele consoane) Care are valoarea mai multor foneme. – Din fr. polyphonématique. DOOM
polifonemátic adj. m., pl. polifonemátici; f. polifonemátică, pl. polifonemátice
polifonematica
POLIFONEMÁTIC, -Ă, polifonematici, -ce, adj. (Despre unele consoane) Care are valoarea mai multor foneme. – Din fr. polyphonématique. DOOM
polifonemátic adj. m., pl. polifonemátici; f. polifonemátică, pl. polifonemátice
polifonematice
POLIFONEMÁTIC, -Ă, polifonematici, -ce, adj. (Despre unele consoane) Care are valoarea mai multor foneme. – Din fr. polyphonématique. DOOM
polifonemátic adj. m., pl. polifonemátici; f. polifonemátică, pl. polifonemátice
polifonematicei
POLIFONEMÁTIC, -Ă, polifonematici, -ce, adj. (Despre unele consoane) Care are valoarea mai multor foneme. – Din fr. polyphonématique. DOOM
polifonemátic adj. m., pl. polifonemátici; f. polifonemátică, pl. polifonemátice
polifonematicele
POLIFONEMÁTIC, -Ă, polifonematici, -ce, adj. (Despre unele consoane) Care are valoarea mai multor foneme. – Din fr. polyphonématique. DOOM
polifonemátic adj. m., pl. polifonemátici; f. polifonemátică, pl. polifonemátice
polifonematicelor
POLIFONEMÁTIC, -Ă, polifonematici, -ce, adj. (Despre unele consoane) Care are valoarea mai multor foneme. – Din fr. polyphonématique. DOOM
polifonemátic adj. m., pl. polifonemátici; f. polifonemátică, pl. polifonemátice
polifonematici
POLIFONEMÁTIC, -Ă, polifonematici, -ce, adj. (Despre unele consoane) Care are valoarea mai multor foneme. – Din fr. polyphonématique. DOOM
polifonemátic adj. m., pl. polifonemátici; f. polifonemátică, pl. polifonemátice
polifonematicii
POLIFONEMÁTIC, -Ă, polifonematici, -ce, adj. (Despre unele consoane) Care are valoarea mai multor foneme. – Din fr. polyphonématique. DOOM
polifonemátic adj. m., pl. polifonemátici; f. polifonemátică, pl. polifonemátice
polifonematicilor
POLIFONEMÁTIC, -Ă, polifonematici, -ce, adj. (Despre unele consoane) Care are valoarea mai multor foneme. – Din fr. polyphonématique. DOOM
polifonemátic adj. m., pl. polifonemátici; f. polifonemátică, pl. polifonemátice
polifonematicul
POLIFONEMÁTIC, -Ă, polifonematici, -ce, adj. (Despre unele consoane) Care are valoarea mai multor foneme. – Din fr. polyphonématique. DOOM
polifonemátic adj. m., pl. polifonemátici; f. polifonemátică, pl. polifonemátice
polifonematicului
POLIFONEMÁTIC, -Ă, polifonematici, -ce, adj. (Despre unele consoane) Care are valoarea mai multor foneme. – Din fr. polyphonématique. DOOM
polifonemátic adj. m., pl. polifonemátici; f. polifonemátică, pl. polifonemátice
polifonia
POLIFONÍE, polifonii, s. f. Arta și tehnica suprapunerii a două sau mai multe părți vocale ori instrumentale, a căror dezvoltare este în același timp orizontală (contrapunctul) și verticală (armonia); p. restr. contrapunct. – Din fr. polyphonie. DOOM
polifoníe s. f., art. polifonía, g.-d. art. polifoníei; pl. polifoníi, art. polifoníile
polifonic
POLIFÓNIC, -Ă, polifonici, -ce, adj. Care se referă la polifonie, care ține de polifonie, bazat pe polifonie. – Din fr. polyphonique. DOOM
polifónic adj. m., pl. polifónici; f. polifónică, pl. polifónice
polifonica
POLIFÓNIC, -Ă, polifonici, -ce, adj. Care se referă la polifonie, care ține de polifonie, bazat pe polifonie. – Din fr. polyphonique. DOOM
polifónic adj. m., pl. polifónici; f. polifónică, pl. polifónice
polifonice
POLIFÓNIC, -Ă, polifonici, -ce, adj. Care se referă la polifonie, care ține de polifonie, bazat pe polifonie. – Din fr. polyphonique. DOOM
polifónic adj. m., pl. polifónici; f. polifónică, pl. polifónice
polifonicei
POLIFÓNIC, -Ă, polifonici, -ce, adj. Care se referă la polifonie, care ține de polifonie, bazat pe polifonie. – Din fr. polyphonique. DOOM
polifónic adj. m., pl. polifónici; f. polifónică, pl. polifónice
polifonicele
POLIFÓNIC, -Ă, polifonici, -ce, adj. Care se referă la polifonie, care ține de polifonie, bazat pe polifonie. – Din fr. polyphonique. DOOM
polifónic adj. m., pl. polifónici; f. polifónică, pl. polifónice
polifonicelor
POLIFÓNIC, -Ă, polifonici, -ce, adj. Care se referă la polifonie, care ține de polifonie, bazat pe polifonie. – Din fr. polyphonique. DOOM
polifónic adj. m., pl. polifónici; f. polifónică, pl. polifónice
polifonici
POLIFÓNIC, -Ă, polifonici, -ce, adj. Care se referă la polifonie, care ține de polifonie, bazat pe polifonie. – Din fr. polyphonique. DOOM
polifónic adj. m., pl. polifónici; f. polifónică, pl. polifónice
polifonicii
POLIFÓNIC, -Ă, polifonici, -ce, adj. Care se referă la polifonie, care ține de polifonie, bazat pe polifonie. – Din fr. polyphonique. DOOM
polifónic adj. m., pl. polifónici; f. polifónică, pl. polifónice
polifonicilor
POLIFÓNIC, -Ă, polifonici, -ce, adj. Care se referă la polifonie, care ține de polifonie, bazat pe polifonie. – Din fr. polyphonique. DOOM
polifónic adj. m., pl. polifónici; f. polifónică, pl. polifónice
polifonicul
POLIFÓNIC, -Ă, polifonici, -ce, adj. Care se referă la polifonie, care ține de polifonie, bazat pe polifonie. – Din fr. polyphonique. DOOM
polifónic adj. m., pl. polifónici; f. polifónică, pl. polifónice
polifonicului
POLIFÓNIC, -Ă, polifonici, -ce, adj. Care se referă la polifonie, care ține de polifonie, bazat pe polifonie. – Din fr. polyphonique. DOOM
polifónic adj. m., pl. polifónici; f. polifónică, pl. polifónice
polifonie
POLIFONÍE, polifonii, s. f. Arta și tehnica suprapunerii a două sau mai multe părți vocale ori instrumentale, a căror dezvoltare este în același timp orizontală (contrapunctul) și verticală (armonia); p. restr. contrapunct. – Din fr. polyphonie. DOOM
polifoníe s. f., art. polifonía, g.-d. art. polifoníei; pl. polifoníi, art. polifoníile
polifoniei
POLIFONÍE, polifonii, s. f. Arta și tehnica suprapunerii a două sau mai multe părți vocale ori instrumentale, a căror dezvoltare este în același timp orizontală (contrapunctul) și verticală (armonia); p. restr. contrapunct. – Din fr. polyphonie. DOOM
polifoníe s. f., art. polifonía, g.-d. art. polifoníei; pl. polifoníi, art. polifoníile
polifonii
POLIFONÍE, polifonii, s. f. Arta și tehnica suprapunerii a două sau mai multe părți vocale ori instrumentale, a căror dezvoltare este în același timp orizontală (contrapunctul) și verticală (armonia); p. restr. contrapunct. – Din fr. polyphonie. DOOM
polifoníe s. f., art. polifonía, g.-d. art. polifoníei; pl. polifoníi, art. polifoníile
polifoniile
POLIFONÍE, polifonii, s. f. Arta și tehnica suprapunerii a două sau mai multe părți vocale ori instrumentale, a căror dezvoltare este în același timp orizontală (contrapunctul) și verticală (armonia); p. restr. contrapunct. – Din fr. polyphonie. DOOM
polifoníe s. f., art. polifonía, g.-d. art. polifoníei; pl. polifoníi, art. polifoníile
polifoniilor
POLIFONÍE, polifonii, s. f. Arta și tehnica suprapunerii a două sau mai multe părți vocale ori instrumentale, a căror dezvoltare este în același timp orizontală (contrapunctul) și verticală (armonia); p. restr. contrapunct. – Din fr. polyphonie. DOOM
polifoníe s. f., art. polifonía, g.-d. art. polifoníei; pl. polifoníi, art. polifoníile
polifonist
POLIFONIST, polifoniști, s. m. Compozitor de lucrări muzicale bazate pe polifonie. – Polifonie + suf. -ist. DOOM
polifoníst s. m., pl. polifoníști
polifonistul
POLIFONIST, polifoniști, s. m. Compozitor de lucrări muzicale bazate pe polifonie. – Polifonie + suf. -ist. DOOM
polifoníst s. m., pl. polifoníști
polifonistului
POLIFONIST, polifoniști, s. m. Compozitor de lucrări muzicale bazate pe polifonie. – Polifonie + suf. -ist. DOOM
polifoníst s. m., pl. polifoníști
polifonizare
POLIFONIZÁRE, polifonizări, s. f. (Muz.) Realizare a unei polifonii. – Din polifonie. DOOM
polifonizáre s. f., g.-d. art. polifonizắrii; pl. polifonizắri
polifonizarea
POLIFONIZÁRE, polifonizări, s. f. (Muz.) Realizare a unei polifonii. – Din polifonie. DOOM
polifonizáre s. f., g.-d. art. polifonizắrii; pl. polifonizắri
polifonizat
POLIFONIZÁT, -Ă, polifonizați, -te, adj. (Muz.) Care se prezintă sub forma unei polifonii. – Din polifonizare. DOOM
polifonizát adj. m., pl. polifonizáți; f. polifonizátă, pl. polifonizáte
polifonizata
POLIFONIZÁT, -Ă, polifonizați, -te, adj. (Muz.) Care se prezintă sub forma unei polifonii. – Din polifonizare. DOOM
polifonizát adj. m., pl. polifonizáți; f. polifonizátă, pl. polifonizáte
polifonizate
POLIFONIZÁT, -Ă, polifonizați, -te, adj. (Muz.) Care se prezintă sub forma unei polifonii. – Din polifonizare. DOOM
polifonizát adj. m., pl. polifonizáți; f. polifonizátă, pl. polifonizáte
polifonizatei
POLIFONIZÁT, -Ă, polifonizați, -te, adj. (Muz.) Care se prezintă sub forma unei polifonii. – Din polifonizare. DOOM
polifonizát adj. m., pl. polifonizáți; f. polifonizátă, pl. polifonizáte
polifonizatele
POLIFONIZÁT, -Ă, polifonizați, -te, adj. (Muz.) Care se prezintă sub forma unei polifonii. – Din polifonizare. DOOM
polifonizát adj. m., pl. polifonizáți; f. polifonizátă, pl. polifonizáte
polifonizatelor
POLIFONIZÁT, -Ă, polifonizați, -te, adj. (Muz.) Care se prezintă sub forma unei polifonii. – Din polifonizare. DOOM
polifonizát adj. m., pl. polifonizáți; f. polifonizátă, pl. polifonizáte
polifonizatul
POLIFONIZÁT, -Ă, polifonizați, -te, adj. (Muz.) Care se prezintă sub forma unei polifonii. – Din polifonizare. DOOM
polifonizát adj. m., pl. polifonizáți; f. polifonizátă, pl. polifonizáte
polifonizatului
POLIFONIZÁT, -Ă, polifonizați, -te, adj. (Muz.) Care se prezintă sub forma unei polifonii. – Din polifonizare. DOOM
polifonizát adj. m., pl. polifonizáți; f. polifonizátă, pl. polifonizáte
polifonizați
POLIFONIZÁT, -Ă, polifonizați, -te, adj. (Muz.) Care se prezintă sub forma unei polifonii. – Din polifonizare. DOOM
polifonizát adj. m., pl. polifonizáți; f. polifonizátă, pl. polifonizáte
polifonizații
POLIFONIZÁT, -Ă, polifonizați, -te, adj. (Muz.) Care se prezintă sub forma unei polifonii. – Din polifonizare. DOOM
polifonizát adj. m., pl. polifonizáți; f. polifonizátă, pl. polifonizáte
polifonizaților
POLIFONIZÁT, -Ă, polifonizați, -te, adj. (Muz.) Care se prezintă sub forma unei polifonii. – Din polifonizare. DOOM
polifonizát adj. m., pl. polifonizáți; f. polifonizátă, pl. polifonizáte
polifonizări
POLIFONIZÁRE, polifonizări, s. f. (Muz.) Realizare a unei polifonii. – Din polifonie. DOOM
polifonizáre s. f., g.-d. art. polifonizắrii; pl. polifonizắri
polifonizării
POLIFONIZÁRE, polifonizări, s. f. (Muz.) Realizare a unei polifonii. – Din polifonie. DOOM
polifonizáre s. f., g.-d. art. polifonizắrii; pl. polifonizắri
polifonizările
POLIFONIZÁRE, polifonizări, s. f. (Muz.) Realizare a unei polifonii. – Din polifonie. DOOM
polifonizáre s. f., g.-d. art. polifonizắrii; pl. polifonizắri
polifonizărilor
POLIFONIZÁRE, polifonizări, s. f. (Muz.) Realizare a unei polifonii. – Din polifonie. DOOM
polifonizáre s. f., g.-d. art. polifonizắrii; pl. polifonizắri
polifoniști
POLIFONIST, polifoniști, s. m. Compozitor de lucrări muzicale bazate pe polifonie. – Polifonie + suf. -ist. DOOM
polifoníst s. m., pl. polifoníști
polifoniștii
POLIFONIST, polifoniști, s. m. Compozitor de lucrări muzicale bazate pe polifonie. – Polifonie + suf. -ist. DOOM
polifoníst s. m., pl. polifoníști
polifoniștilor
POLIFONIST, polifoniști, s. m. Compozitor de lucrări muzicale bazate pe polifonie. – Polifonie + suf. -ist. DOOM
polifoníst s. m., pl. polifoníști
polifonte
Polifonte = Polyphontes.
poligala
POLIGÁLĂ, poligale, s. f. (Bot.) Amăreală. – Din fr. polygale, lat. polygala. DOOM
!poligálă s. f., g.-d. art. poligálei; pl. poligále
poligalactie
POLIGALACTÍE s.f. (Med.) Secreție excesivă de lapte. [Gen. -iei. / < fr. polygalactie, cf. gr. polys – mult, gala – lapte].
poligale
POLIGÁLĂ, poligale, s. f. (Bot.) Amăreală. – Din fr. polygale, lat. polygala. DOOM
!poligálă s. f., g.-d. art. poligálei; pl. poligále
poligalei
POLIGÁLĂ, poligale, s. f. (Bot.) Amăreală. – Din fr. polygale, lat. polygala. DOOM
!poligálă s. f., g.-d. art. poligálei; pl. poligále
poligalele
POLIGÁLĂ, poligale, s. f. (Bot.) Amăreală. – Din fr. polygale, lat. polygala. DOOM
!poligálă s. f., g.-d. art. poligálei; pl. poligále
poligalelor
POLIGÁLĂ, poligale, s. f. (Bot.) Amăreală. – Din fr. polygale, lat. polygala. DOOM
!poligálă s. f., g.-d. art. poligálei; pl. poligále
poligam
POLIGÁM, -Ă, (1) poligami, s. m., (2) poligame, adj. 1. S. m. Bărbat care are concomitent două sau mai multe soții. 2. Adj. (Despre plante) Care are atât flori unisexuate, cât și flori hermafrodite. – Din fr. polygame. DOOM
!poligám adj. m., s. m., pl. poligámi; adj. f., s. f. poligámă, pl. poligáme
poligam
POLIGÁM, -Ă, (1) poligami, s. m., (2) poligame, adj. 1. S. m. Bărbat care are concomitent două sau mai multe soții. 2. Adj. (Despre plante) Care are atât flori unisexuate, cât și flori hermafrodite. – Din fr. polygame. DOOM
!poligám adj. m., s. m., pl. poligámi; adj. f., s. f. poligámă, pl. poligáme
poligama
POLIGÁM, -Ă, (1) poligami, s. m., (2) poligame, adj. 1. S. m. Bărbat care are concomitent două sau mai multe soții. 2. Adj. (Despre plante) Care are atât flori unisexuate, cât și flori hermafrodite. – Din fr. polygame. DOOM
!poligám adj. m., s. m., pl. poligámi; adj. f., s. f. poligámă, pl. poligáme
poligama
POLIGÁM, -Ă, (1) poligami, s. m., (2) poligame, adj. 1. S. m. Bărbat care are concomitent două sau mai multe soții. 2. Adj. (Despre plante) Care are atât flori unisexuate, cât și flori hermafrodite. – Din fr. polygame. DOOM
!poligám adj. m., s. m., pl. poligámi; adj. f., s. f. poligámă, pl. poligáme
poligame
POLIGÁM, -Ă, (1) poligami, s. m., (2) poligame, adj. 1. S. m. Bărbat care are concomitent două sau mai multe soții. 2. Adj. (Despre plante) Care are atât flori unisexuate, cât și flori hermafrodite. – Din fr. polygame. DOOM
!poligám adj. m., s. m., pl. poligámi; adj. f., s. f. poligámă, pl. poligáme
poligame
POLIGÁM, -Ă, (1) poligami, s. m., (2) poligame, adj. 1. S. m. Bărbat care are concomitent două sau mai multe soții. 2. Adj. (Despre plante) Care are atât flori unisexuate, cât și flori hermafrodite. – Din fr. polygame. DOOM
!poligám adj. m., s. m., pl. poligámi; adj. f., s. f. poligámă, pl. poligáme
poligamei
POLIGÁM, -Ă, (1) poligami, s. m., (2) poligame, adj. 1. S. m. Bărbat care are concomitent două sau mai multe soții. 2. Adj. (Despre plante) Care are atât flori unisexuate, cât și flori hermafrodite. – Din fr. polygame. DOOM
!poligám adj. m., s. m., pl. poligámi; adj. f., s. f. poligámă, pl. poligáme
poligamei
POLIGÁM, -Ă, (1) poligami, s. m., (2) poligame, adj. 1. S. m. Bărbat care are concomitent două sau mai multe soții. 2. Adj. (Despre plante) Care are atât flori unisexuate, cât și flori hermafrodite. – Din fr. polygame. DOOM
!poligám adj. m., s. m., pl. poligámi; adj. f., s. f. poligámă, pl. poligáme
poligamele
POLIGÁM, -Ă, (1) poligami, s. m., (2) poligame, adj. 1. S. m. Bărbat care are concomitent două sau mai multe soții. 2. Adj. (Despre plante) Care are atât flori unisexuate, cât și flori hermafrodite. – Din fr. polygame. DOOM
!poligám adj. m., s. m., pl. poligámi; adj. f., s. f. poligámă, pl. poligáme
poligamele
POLIGÁM, -Ă, (1) poligami, s. m., (2) poligame, adj. 1. S. m. Bărbat care are concomitent două sau mai multe soții. 2. Adj. (Despre plante) Care are atât flori unisexuate, cât și flori hermafrodite. – Din fr. polygame. DOOM
!poligám adj. m., s. m., pl. poligámi; adj. f., s. f. poligámă, pl. poligáme
poligamelor
POLIGÁM, -Ă, (1) poligami, s. m., (2) poligame, adj. 1. S. m. Bărbat care are concomitent două sau mai multe soții. 2. Adj. (Despre plante) Care are atât flori unisexuate, cât și flori hermafrodite. – Din fr. polygame. DOOM
!poligám adj. m., s. m., pl. poligámi; adj. f., s. f. poligámă, pl. poligáme
poligamelor
POLIGÁM, -Ă, (1) poligami, s. m., (2) poligame, adj. 1. S. m. Bărbat care are concomitent două sau mai multe soții. 2. Adj. (Despre plante) Care are atât flori unisexuate, cât și flori hermafrodite. – Din fr. polygame. DOOM
!poligám adj. m., s. m., pl. poligámi; adj. f., s. f. poligámă, pl. poligáme
poligami
POLIGÁM, -Ă, (1) poligami, s. m., (2) poligame, adj. 1. S. m. Bărbat care are concomitent două sau mai multe soții. 2. Adj. (Despre plante) Care are atât flori unisexuate, cât și flori hermafrodite. – Din fr. polygame. DOOM
!poligám adj. m., s. m., pl. poligámi; adj. f., s. f. poligámă, pl. poligáme
poligami
POLIGÁM, -Ă, (1) poligami, s. m., (2) poligame, adj. 1. S. m. Bărbat care are concomitent două sau mai multe soții. 2. Adj. (Despre plante) Care are atât flori unisexuate, cât și flori hermafrodite. – Din fr. polygame. DOOM
!poligám adj. m., s. m., pl. poligámi; adj. f., s. f. poligámă, pl. poligáme
poligamia
POLIGAMÍE s. f. Formă de căsătorie în care un bărbat (o femeie) are, în același timp, mai multe soții (soți) și care nu este acceptată în majoritatea statelor; situația persoanei care practică această formă de căsătorie. ♦ Infracțiune comisă de persoana care trăiește în această formă de căsătorie. – Din fr. polygamie. DOOM
poligamíe s. f., art. poligamía, g.-d. poligamíi, art. poligamíei
poligamic
POLIGÁMIC, -Ă adj. Referitor la poligamie. [< fr. polygamique].
poligamie
POLIGAMÍE s. f. Formă de căsătorie în care un bărbat (o femeie) are, în același timp, mai multe soții (soți) și care nu este acceptată în majoritatea statelor; situația persoanei care practică această formă de căsătorie. ♦ Infracțiune comisă de persoana care trăiește în această formă de căsătorie. – Din fr. polygamie. DOOM
poligamíe s. f., art. poligamía, g.-d. poligamíi, art. poligamíei
poligamiei
POLIGAMÍE s. f. Formă de căsătorie în care un bărbat (o femeie) are, în același timp, mai multe soții (soți) și care nu este acceptată în majoritatea statelor; situația persoanei care practică această formă de căsătorie. ♦ Infracțiune comisă de persoana care trăiește în această formă de căsătorie. – Din fr. polygamie. DOOM
poligamíe s. f., art. poligamía, g.-d. poligamíi, art. poligamíei
poligamii
POLIGÁM, -Ă, (1) poligami, s. m., (2) poligame, adj. 1. S. m. Bărbat care are concomitent două sau mai multe soții. 2. Adj. (Despre plante) Care are atât flori unisexuate, cât și flori hermafrodite. – Din fr. polygame. DOOM
!poligám adj. m., s. m., pl. poligámi; adj. f., s. f. poligámă, pl. poligáme
poligamii
POLIGÁM, -Ă, (1) poligami, s. m., (2) poligame, adj. 1. S. m. Bărbat care are concomitent două sau mai multe soții. 2. Adj. (Despre plante) Care are atât flori unisexuate, cât și flori hermafrodite. – Din fr. polygame. DOOM
!poligám adj. m., s. m., pl. poligámi; adj. f., s. f. poligámă, pl. poligáme
poligamii
POLIGAMÍE s. f. Formă de căsătorie în care un bărbat (o femeie) are, în același timp, mai multe soții (soți) și care nu este acceptată în majoritatea statelor; situația persoanei care practică această formă de căsătorie. ♦ Infracțiune comisă de persoana care trăiește în această formă de căsătorie. – Din fr. polygamie. DOOM
poligamíe s. f., art. poligamía, g.-d. poligamíi, art. poligamíei
poligamilor
POLIGÁM, -Ă, (1) poligami, s. m., (2) poligame, adj. 1. S. m. Bărbat care are concomitent două sau mai multe soții. 2. Adj. (Despre plante) Care are atât flori unisexuate, cât și flori hermafrodite. – Din fr. polygame. DOOM
!poligám adj. m., s. m., pl. poligámi; adj. f., s. f. poligámă, pl. poligáme
poligamilor
POLIGÁM, -Ă, (1) poligami, s. m., (2) poligame, adj. 1. S. m. Bărbat care are concomitent două sau mai multe soții. 2. Adj. (Despre plante) Care are atât flori unisexuate, cât și flori hermafrodite. – Din fr. polygame. DOOM
!poligám adj. m., s. m., pl. poligámi; adj. f., s. f. poligámă, pl. poligáme
poligamul
POLIGÁM, -Ă, (1) poligami, s. m., (2) poligame, adj. 1. S. m. Bărbat care are concomitent două sau mai multe soții. 2. Adj. (Despre plante) Care are atât flori unisexuate, cât și flori hermafrodite. – Din fr. polygame. DOOM
!poligám adj. m., s. m., pl. poligámi; adj. f., s. f. poligámă, pl. poligáme
poligamul
POLIGÁM, -Ă, (1) poligami, s. m., (2) poligame, adj. 1. S. m. Bărbat care are concomitent două sau mai multe soții. 2. Adj. (Despre plante) Care are atât flori unisexuate, cât și flori hermafrodite. – Din fr. polygame. DOOM
!poligám adj. m., s. m., pl. poligámi; adj. f., s. f. poligámă, pl. poligáme
poligamului
POLIGÁM, -Ă, (1) poligami, s. m., (2) poligame, adj. 1. S. m. Bărbat care are concomitent două sau mai multe soții. 2. Adj. (Despre plante) Care are atât flori unisexuate, cât și flori hermafrodite. – Din fr. polygame. DOOM
!poligám adj. m., s. m., pl. poligámi; adj. f., s. f. poligámă, pl. poligáme
poligamului
POLIGÁM, -Ă, (1) poligami, s. m., (2) poligame, adj. 1. S. m. Bărbat care are concomitent două sau mai multe soții. 2. Adj. (Despre plante) Care are atât flori unisexuate, cât și flori hermafrodite. – Din fr. polygame. DOOM
!poligám adj. m., s. m., pl. poligámi; adj. f., s. f. poligámă, pl. poligáme
poliganglionar
POLIGANGLIONÁR, -Ă adj. Compus din mai mulți ganglioni. [< fr. polyganglionnaire].
poligenetic
POLIGENÉTIC, -Ă, poligenetici, -ce, adj. Referitor la poligeneză, de poligeneză; poligenic. – Din fr. polygénétique.
poligenetica
POLIGENÉTIC, -Ă, poligenetici, -ce, adj. Referitor la poligeneză, de poligeneză; poligenic. – Din fr. polygénétique.
poligenetice
POLIGENÉTIC, -Ă, poligenetici, -ce, adj. Referitor la poligeneză, de poligeneză; poligenic. – Din fr. polygénétique.
poligeneticei
POLIGENÉTIC, -Ă, poligenetici, -ce, adj. Referitor la poligeneză, de poligeneză; poligenic. – Din fr. polygénétique.
poligeneticele
POLIGENÉTIC, -Ă, poligenetici, -ce, adj. Referitor la poligeneză, de poligeneză; poligenic. – Din fr. polygénétique.
poligeneticelor
POLIGENÉTIC, -Ă, poligenetici, -ce, adj. Referitor la poligeneză, de poligeneză; poligenic. – Din fr. polygénétique.
poligenetici
POLIGENÉTIC, -Ă, poligenetici, -ce, adj. Referitor la poligeneză, de poligeneză; poligenic. – Din fr. polygénétique.
poligeneticii
POLIGENÉTIC, -Ă, poligenetici, -ce, adj. Referitor la poligeneză, de poligeneză; poligenic. – Din fr. polygénétique.
poligeneticilor
POLIGENÉTIC, -Ă, poligenetici, -ce, adj. Referitor la poligeneză, de poligeneză; poligenic. – Din fr. polygénétique.
poligeneticul
POLIGENÉTIC, -Ă, poligenetici, -ce, adj. Referitor la poligeneză, de poligeneză; poligenic. – Din fr. polygénétique.
poligeneticului
POLIGENÉTIC, -Ă, poligenetici, -ce, adj. Referitor la poligeneză, de poligeneză; poligenic. – Din fr. polygénétique.
poligeneza
POLIGENÉZĂ s. f. Concepție după care fenomenele biologice, sociale, lingvistice etc. nu derivă dintr-un izvor unic, ci au origini multiple. – Poli- + geneză. Cf. fr. polygénisme. DOOM
poligenéză s. f., g.-d. art. poligenézei
poligeneze
POLIGENÉZĂ s. f. Concepție după care fenomenele biologice, sociale, lingvistice etc. nu derivă dintr-un izvor unic, ci au origini multiple. – Poli- + geneză. Cf. fr. polygénisme. DOOM
poligenéză s. f., g.-d. art. poligenézei
poligenezei
POLIGENÉZĂ s. f. Concepție după care fenomenele biologice, sociale, lingvistice etc. nu derivă dintr-un izvor unic, ci au origini multiple. – Poli- + geneză. Cf. fr. polygénisme. DOOM
poligenéză s. f., g.-d. art. poligenézei
poligenezele
POLIGENÉZĂ s. f. Concepție după care fenomenele biologice, sociale, lingvistice etc. nu derivă dintr-un izvor unic, ci au origini multiple. – Poli- + geneză. Cf. fr. polygénisme. DOOM
poligenéză s. f., g.-d. art. poligenézei
poligenezelor
POLIGENÉZĂ s. f. Concepție după care fenomenele biologice, sociale, lingvistice etc. nu derivă dintr-un izvor unic, ci au origini multiple. – Poli- + geneză. Cf. fr. polygénisme. DOOM
poligenéză s. f., g.-d. art. poligenézei
poligenia
POLIGENÍE s. f. (Rar) Poligenism. – Din fr. polygénie. DOOM
poligeníe (rar) s. f., art. poligenía, g.-d. poligeníi, art. poligeníei
poligenic
POLIGÉNIC, -Ă, poligenici, -ce, adj. Poligenetic. – Din fr. polygénique.
poligenica
POLIGÉNIC, -Ă, poligenici, -ce, adj. Poligenetic. – Din fr. polygénique.
poligenice
POLIGÉNIC, -Ă, poligenici, -ce, adj. Poligenetic. – Din fr. polygénique.
poligenicei
POLIGÉNIC, -Ă, poligenici, -ce, adj. Poligenetic. – Din fr. polygénique.
poligenicele
POLIGÉNIC, -Ă, poligenici, -ce, adj. Poligenetic. – Din fr. polygénique.
poligenicelor
POLIGÉNIC, -Ă, poligenici, -ce, adj. Poligenetic. – Din fr. polygénique.
poligenici
POLIGÉNIC, -Ă, poligenici, -ce, adj. Poligenetic. – Din fr. polygénique.
poligenicii
POLIGÉNIC, -Ă, poligenici, -ce, adj. Poligenetic. – Din fr. polygénique.
poligenicilor
POLIGÉNIC, -Ă, poligenici, -ce, adj. Poligenetic. – Din fr. polygénique.
poligenicul
POLIGÉNIC, -Ă, poligenici, -ce, adj. Poligenetic. – Din fr. polygénique.
poligenicului
POLIGÉNIC, -Ă, poligenici, -ce, adj. Poligenetic. – Din fr. polygénique.
poligenie
POLIGENÍE s. f. (Rar) Poligenism. – Din fr. polygénie. DOOM
poligeníe (rar) s. f., art. poligenía, g.-d. poligeníi, art. poligeníei
poligeniei
POLIGENÍE s. f. (Rar) Poligenism. – Din fr. polygénie. DOOM
poligeníe (rar) s. f., art. poligenía, g.-d. poligeníi, art. poligeníei
poligenii
POLIGENÍE s. f. (Rar) Poligenism. – Din fr. polygénie. DOOM
poligeníe (rar) s. f., art. poligenía, g.-d. poligeníi, art. poligeníei
poligenism
POLIGENÍSM s. n. Doctrină potrivit căreia diferitele rase umane derivă din mai multe tipuri primitive considerate ca specii; poligenie. – Din fr. polygénisme. DOOM
poligenísm s. n.
poligenismul
POLIGENÍSM s. n. Doctrină potrivit căreia diferitele rase umane derivă din mai multe tipuri primitive considerate ca specii; poligenie. – Din fr. polygénisme. DOOM
poligenísm s. n.
poligenismului
POLIGENÍSM s. n. Doctrină potrivit căreia diferitele rase umane derivă din mai multe tipuri primitive considerate ca specii; poligenie. – Din fr. polygénisme. DOOM
poligenísm s. n.
poligenist
POLIGENÍST, -Ă, poligeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al poligenismului. – Din fr. polygéniste.
poligenist
POLIGENÍST, -Ă, poligeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al poligenismului. – Din fr. polygéniste.
poligenista
POLIGENÍST, -Ă, poligeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al poligenismului. – Din fr. polygéniste.
poligeniste
POLIGENÍST, -Ă, poligeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al poligenismului. – Din fr. polygéniste.
poligenistei
POLIGENÍST, -Ă, poligeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al poligenismului. – Din fr. polygéniste.
poligenistele
POLIGENÍST, -Ă, poligeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al poligenismului. – Din fr. polygéniste.
poligenistelor
POLIGENÍST, -Ă, poligeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al poligenismului. – Din fr. polygéniste.
poligenistul
POLIGENÍST, -Ă, poligeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al poligenismului. – Din fr. polygéniste.
poligenistul
POLIGENÍST, -Ă, poligeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al poligenismului. – Din fr. polygéniste.
poligenistului
POLIGENÍST, -Ă, poligeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al poligenismului. – Din fr. polygéniste.
poligenistului
POLIGENÍST, -Ă, poligeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al poligenismului. – Din fr. polygéniste.
poligeniști
POLIGENÍST, -Ă, poligeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al poligenismului. – Din fr. polygéniste.
poligeniști
POLIGENÍST, -Ă, poligeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al poligenismului. – Din fr. polygéniste.
poligeniștii
POLIGENÍST, -Ă, poligeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al poligenismului. – Din fr. polygéniste.
poligeniștii
POLIGENÍST, -Ă, poligeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al poligenismului. – Din fr. polygéniste.
poligeniștilor
POLIGENÍST, -Ă, poligeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al poligenismului. – Din fr. polygéniste.
poligeniștilor
POLIGENÍST, -Ă, poligeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al poligenismului. – Din fr. polygéniste.
poligin
POLIGÍN, – Ă adj. (Despre flori) Care posedă mai multe carpele libere, fiecare formând pistile. [< germ. polygyn].
poliginie
POLIGINÍE s.f. (Rar) Poligamie, poliandrie. [Gen. -iei. / < germ. Polygynie].
poliglandular
POLIGLANDULÁR, -Ă adj. Care se referă la mai multe glande; care afectează mai multe glande. [< fr. polyglandulaire].
poliglandulara
POLIGLANDULÁR, -Ă adj. Care se referă la mai multe glande; care afectează mai multe glande. [< fr. polyglandulaire].
poliglandulare
POLIGLANDULÁR, -Ă adj. Care se referă la mai multe glande; care afectează mai multe glande. [< fr. polyglandulaire].
poliglandularei
POLIGLANDULÁR, -Ă adj. Care se referă la mai multe glande; care afectează mai multe glande. [< fr. polyglandulaire].
poliglandularele
POLIGLANDULÁR, -Ă adj. Care se referă la mai multe glande; care afectează mai multe glande. [< fr. polyglandulaire].
poliglandularelor
POLIGLANDULÁR, -Ă adj. Care se referă la mai multe glande; care afectează mai multe glande. [< fr. polyglandulaire].
poliglandulari
POLIGLANDULÁR, -Ă adj. Care se referă la mai multe glande; care afectează mai multe glande. [< fr. polyglandulaire].
poliglandularii
POLIGLANDULÁR, -Ă adj. Care se referă la mai multe glande; care afectează mai multe glande. [< fr. polyglandulaire].
poliglandularilor
POLIGLANDULÁR, -Ă adj. Care se referă la mai multe glande; care afectează mai multe glande. [< fr. polyglandulaire].
poliglandularul
POLIGLANDULÁR, -Ă adj. Care se referă la mai multe glande; care afectează mai multe glande. [< fr. polyglandulaire].
poliglandularului
POLIGLANDULÁR, -Ă adj. Care se referă la mai multe glande; care afectează mai multe glande. [< fr. polyglandulaire].
poliglobulia
POLIGLOBULÍE, poliglobulii, s. f. Boală caracterizată prin creșterea anormală a numărului de globule roșii din sânge și manifestată prin roșeața pielii, prin creșterea tensiunii arteriale și prin mărirea splinei; policitemie. – Din fr. polyglobulie. DOOM
poliglobulíe (-li-glo-) s. f., art. poliglobulía, g.-d. art. poliglobulíei; pl. poliglobulíi, art. poliglobulíile
poliglobulie
POLIGLOBULÍE, poliglobulii, s. f. Boală caracterizată prin creșterea anormală a numărului de globule roșii din sânge și manifestată prin roșeața pielii, prin creșterea tensiunii arteriale și prin mărirea splinei; policitemie. – Din fr. polyglobulie. DOOM
poliglobulíe (-li-glo-) s. f., art. poliglobulía, g.-d. art. poliglobulíei; pl. poliglobulíi, art. poliglobulíile
poliglobuliei
POLIGLOBULÍE, poliglobulii, s. f. Boală caracterizată prin creșterea anormală a numărului de globule roșii din sânge și manifestată prin roșeața pielii, prin creșterea tensiunii arteriale și prin mărirea splinei; policitemie. – Din fr. polyglobulie. DOOM
poliglobulíe (-li-glo-) s. f., art. poliglobulía, g.-d. art. poliglobulíei; pl. poliglobulíi, art. poliglobulíile
poliglobulii
POLIGLOBULÍE, poliglobulii, s. f. Boală caracterizată prin creșterea anormală a numărului de globule roșii din sânge și manifestată prin roșeața pielii, prin creșterea tensiunii arteriale și prin mărirea splinei; policitemie. – Din fr. polyglobulie. DOOM
poliglobulíe (-li-glo-) s. f., art. poliglobulía, g.-d. art. poliglobulíei; pl. poliglobulíi, art. poliglobulíile
poliglobuliile
POLIGLOBULÍE, poliglobulii, s. f. Boală caracterizată prin creșterea anormală a numărului de globule roșii din sânge și manifestată prin roșeața pielii, prin creșterea tensiunii arteriale și prin mărirea splinei; policitemie. – Din fr. polyglobulie. DOOM
poliglobulíe (-li-glo-) s. f., art. poliglobulía, g.-d. art. poliglobulíei; pl. poliglobulíi, art. poliglobulíile
poliglobuliilor
POLIGLOBULÍE, poliglobulii, s. f. Boală caracterizată prin creșterea anormală a numărului de globule roșii din sânge și manifestată prin roșeața pielii, prin creșterea tensiunii arteriale și prin mărirea splinei; policitemie. – Din fr. polyglobulie. DOOM
poliglobulíe (-li-glo-) s. f., art. poliglobulía, g.-d. art. poliglobulíei; pl. poliglobulíi, art. poliglobulíile
poliglot
POLIGLÓT, -Ă, poligloți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vorbește mai multe limbi. ♦ Care cuprinde sau are în vedere mai multe limbi. Dicționar poliglot. 2. (Rar) Care se referă la un poliglot (1), de poliglot. – Din fr. polyglotte. DOOM
poliglót (-li-glot) adj. m., s. m., pl. poliglóți; adj. f., s. f. poliglótă, pl. poliglóte
poliglot
POLIGLÓT, -Ă, poligloți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vorbește mai multe limbi. ♦ Care cuprinde sau are în vedere mai multe limbi. Dicționar poliglot. 2. (Rar) Care se referă la un poliglot (1), de poliglot. – Din fr. polyglotte. DOOM
poliglót (-li-glot) adj. m., s. m., pl. poliglóți; adj. f., s. f. poliglótă, pl. poliglóte
poliglota
POLIGLÓT, -Ă, poligloți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vorbește mai multe limbi. ♦ Care cuprinde sau are în vedere mai multe limbi. Dicționar poliglot. 2. (Rar) Care se referă la un poliglot (1), de poliglot. – Din fr. polyglotte. DOOM
poliglót (-li-glot) adj. m., s. m., pl. poliglóți; adj. f., s. f. poliglótă, pl. poliglóte
poliglota
POLIGLÓT, -Ă, poligloți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vorbește mai multe limbi. ♦ Care cuprinde sau are în vedere mai multe limbi. Dicționar poliglot. 2. (Rar) Care se referă la un poliglot (1), de poliglot. – Din fr. polyglotte. DOOM
poliglót (-li-glot) adj. m., s. m., pl. poliglóți; adj. f., s. f. poliglótă, pl. poliglóte
poliglote
POLIGLÓT, -Ă, poligloți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vorbește mai multe limbi. ♦ Care cuprinde sau are în vedere mai multe limbi. Dicționar poliglot. 2. (Rar) Care se referă la un poliglot (1), de poliglot. – Din fr. polyglotte. DOOM
poliglót (-li-glot) adj. m., s. m., pl. poliglóți; adj. f., s. f. poliglótă, pl. poliglóte
poliglote
POLIGLÓT, -Ă, poligloți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vorbește mai multe limbi. ♦ Care cuprinde sau are în vedere mai multe limbi. Dicționar poliglot. 2. (Rar) Care se referă la un poliglot (1), de poliglot. – Din fr. polyglotte. DOOM
poliglót (-li-glot) adj. m., s. m., pl. poliglóți; adj. f., s. f. poliglótă, pl. poliglóte
poliglotei
POLIGLÓT, -Ă, poligloți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vorbește mai multe limbi. ♦ Care cuprinde sau are în vedere mai multe limbi. Dicționar poliglot. 2. (Rar) Care se referă la un poliglot (1), de poliglot. – Din fr. polyglotte. DOOM
poliglót (-li-glot) adj. m., s. m., pl. poliglóți; adj. f., s. f. poliglótă, pl. poliglóte
poliglotei
POLIGLÓT, -Ă, poligloți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vorbește mai multe limbi. ♦ Care cuprinde sau are în vedere mai multe limbi. Dicționar poliglot. 2. (Rar) Care se referă la un poliglot (1), de poliglot. – Din fr. polyglotte. DOOM
poliglót (-li-glot) adj. m., s. m., pl. poliglóți; adj. f., s. f. poliglótă, pl. poliglóte
poliglotele
POLIGLÓT, -Ă, poligloți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vorbește mai multe limbi. ♦ Care cuprinde sau are în vedere mai multe limbi. Dicționar poliglot. 2. (Rar) Care se referă la un poliglot (1), de poliglot. – Din fr. polyglotte. DOOM
poliglót (-li-glot) adj. m., s. m., pl. poliglóți; adj. f., s. f. poliglótă, pl. poliglóte
poliglotele
POLIGLÓT, -Ă, poligloți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vorbește mai multe limbi. ♦ Care cuprinde sau are în vedere mai multe limbi. Dicționar poliglot. 2. (Rar) Care se referă la un poliglot (1), de poliglot. – Din fr. polyglotte. DOOM
poliglót (-li-glot) adj. m., s. m., pl. poliglóți; adj. f., s. f. poliglótă, pl. poliglóte
poliglotelor
POLIGLÓT, -Ă, poligloți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vorbește mai multe limbi. ♦ Care cuprinde sau are în vedere mai multe limbi. Dicționar poliglot. 2. (Rar) Care se referă la un poliglot (1), de poliglot. – Din fr. polyglotte. DOOM
poliglót (-li-glot) adj. m., s. m., pl. poliglóți; adj. f., s. f. poliglótă, pl. poliglóte
poliglotelor
POLIGLÓT, -Ă, poligloți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vorbește mai multe limbi. ♦ Care cuprinde sau are în vedere mai multe limbi. Dicționar poliglot. 2. (Rar) Care se referă la un poliglot (1), de poliglot. – Din fr. polyglotte. DOOM
poliglót (-li-glot) adj. m., s. m., pl. poliglóți; adj. f., s. f. poliglótă, pl. poliglóte
poliglotul
POLIGLÓT, -Ă, poligloți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vorbește mai multe limbi. ♦ Care cuprinde sau are în vedere mai multe limbi. Dicționar poliglot. 2. (Rar) Care se referă la un poliglot (1), de poliglot. – Din fr. polyglotte. DOOM
poliglót (-li-glot) adj. m., s. m., pl. poliglóți; adj. f., s. f. poliglótă, pl. poliglóte
poliglotul
POLIGLÓT, -Ă, poligloți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vorbește mai multe limbi. ♦ Care cuprinde sau are în vedere mai multe limbi. Dicționar poliglot. 2. (Rar) Care se referă la un poliglot (1), de poliglot. – Din fr. polyglotte. DOOM
poliglót (-li-glot) adj. m., s. m., pl. poliglóți; adj. f., s. f. poliglótă, pl. poliglóte
poliglotului
POLIGLÓT, -Ă, poligloți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vorbește mai multe limbi. ♦ Care cuprinde sau are în vedere mai multe limbi. Dicționar poliglot. 2. (Rar) Care se referă la un poliglot (1), de poliglot. – Din fr. polyglotte. DOOM
poliglót (-li-glot) adj. m., s. m., pl. poliglóți; adj. f., s. f. poliglótă, pl. poliglóte
poliglotului
POLIGLÓT, -Ă, poligloți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vorbește mai multe limbi. ♦ Care cuprinde sau are în vedere mai multe limbi. Dicționar poliglot. 2. (Rar) Care se referă la un poliglot (1), de poliglot. – Din fr. polyglotte. DOOM
poliglót (-li-glot) adj. m., s. m., pl. poliglóți; adj. f., s. f. poliglótă, pl. poliglóte
poligloți
POLIGLÓT, -Ă, poligloți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vorbește mai multe limbi. ♦ Care cuprinde sau are în vedere mai multe limbi. Dicționar poliglot. 2. (Rar) Care se referă la un poliglot (1), de poliglot. – Din fr. polyglotte. DOOM
poliglót (-li-glot) adj. m., s. m., pl. poliglóți; adj. f., s. f. poliglótă, pl. poliglóte
poligloți
POLIGLÓT, -Ă, poligloți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vorbește mai multe limbi. ♦ Care cuprinde sau are în vedere mai multe limbi. Dicționar poliglot. 2. (Rar) Care se referă la un poliglot (1), de poliglot. – Din fr. polyglotte. DOOM
poliglót (-li-glot) adj. m., s. m., pl. poliglóți; adj. f., s. f. poliglótă, pl. poliglóte
poligloții
POLIGLÓT, -Ă, poligloți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vorbește mai multe limbi. ♦ Care cuprinde sau are în vedere mai multe limbi. Dicționar poliglot. 2. (Rar) Care se referă la un poliglot (1), de poliglot. – Din fr. polyglotte. DOOM
poliglót (-li-glot) adj. m., s. m., pl. poliglóți; adj. f., s. f. poliglótă, pl. poliglóte
poligloții
POLIGLÓT, -Ă, poligloți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vorbește mai multe limbi. ♦ Care cuprinde sau are în vedere mai multe limbi. Dicționar poliglot. 2. (Rar) Care se referă la un poliglot (1), de poliglot. – Din fr. polyglotte. DOOM
poliglót (-li-glot) adj. m., s. m., pl. poliglóți; adj. f., s. f. poliglótă, pl. poliglóte
poligloților
POLIGLÓT, -Ă, poligloți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vorbește mai multe limbi. ♦ Care cuprinde sau are în vedere mai multe limbi. Dicționar poliglot. 2. (Rar) Care se referă la un poliglot (1), de poliglot. – Din fr. polyglotte. DOOM
poliglót (-li-glot) adj. m., s. m., pl. poliglóți; adj. f., s. f. poliglótă, pl. poliglóte
poligloților
POLIGLÓT, -Ă, poligloți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vorbește mai multe limbi. ♦ Care cuprinde sau are în vedere mai multe limbi. Dicționar poliglot. 2. (Rar) Care se referă la un poliglot (1), de poliglot. – Din fr. polyglotte. DOOM
poliglót (-li-glot) adj. m., s. m., pl. poliglóți; adj. f., s. f. poliglótă, pl. poliglóte
polignea
POLIGNÍ, polignesc, vb. IV. (Rar) 1. Tranz. A culca la pămînt, a doborî, a ucide. Așa lovind viteza ostișoară, în turcîme trupuri polignește. BUDAI-DELEANU, la CADE. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre cereale). A se apleca la pămînt, a se culca.
poligneai
POLIGNÍ, polignesc, vb. IV. (Rar) 1. Tranz. A culca la pămînt, a doborî, a ucide. Așa lovind viteza ostișoară, în turcîme trupuri polignește. BUDAI-DELEANU, la CADE. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre cereale). A se apleca la pămînt, a se culca.
poligneam
POLIGNÍ, polignesc, vb. IV. (Rar) 1. Tranz. A culca la pămînt, a doborî, a ucide. Așa lovind viteza ostișoară, în turcîme trupuri polignește. BUDAI-DELEANU, la CADE. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre cereale). A se apleca la pămînt, a se culca.
polignească
POLIGNÍ, polignesc, vb. IV. (Rar) 1. Tranz. A culca la pămînt, a doborî, a ucide. Așa lovind viteza ostișoară, în turcîme trupuri polignește. BUDAI-DELEANU, la CADE. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre cereale). A se apleca la pămînt, a se culca.
poligneau
POLIGNÍ, polignesc, vb. IV. (Rar) 1. Tranz. A culca la pămînt, a doborî, a ucide. Așa lovind viteza ostișoară, în turcîme trupuri polignește. BUDAI-DELEANU, la CADE. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre cereale). A se apleca la pămînt, a se culca.
poligneați
POLIGNÍ, polignesc, vb. IV. (Rar) 1. Tranz. A culca la pămînt, a doborî, a ucide. Așa lovind viteza ostișoară, în turcîme trupuri polignește. BUDAI-DELEANU, la CADE. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre cereale). A se apleca la pămînt, a se culca.
polignesc
POLIGNÍ, polignesc, vb. IV. (Rar) 1. Tranz. A culca la pămînt, a doborî, a ucide. Așa lovind viteza ostișoară, în turcîme trupuri polignește. BUDAI-DELEANU, la CADE. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre cereale). A se apleca la pămînt, a se culca.
polignește
POLIGNÍ, polignesc, vb. IV. (Rar) 1. Tranz. A culca la pămînt, a doborî, a ucide. Așa lovind viteza ostișoară, în turcîme trupuri polignește. BUDAI-DELEANU, la CADE. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre cereale). A se apleca la pămînt, a se culca.
polignești
POLIGNÍ, polignesc, vb. IV. (Rar) 1. Tranz. A culca la pămînt, a doborî, a ucide. Așa lovind viteza ostișoară, în turcîme trupuri polignește. BUDAI-DELEANU, la CADE. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre cereale). A se apleca la pămînt, a se culca.
poligni
POLIGNÍ, polignesc, vb. IV. (Rar) 1. Tranz. A culca la pămînt, a doborî, a ucide. Așa lovind viteza ostișoară, în turcîme trupuri polignește. BUDAI-DELEANU, la CADE. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre cereale). A se apleca la pămînt, a se culca.
polignii
POLIGNÍ, polignesc, vb. IV. (Rar) 1. Tranz. A culca la pămînt, a doborî, a ucide. Așa lovind viteza ostișoară, în turcîme trupuri polignește. BUDAI-DELEANU, la CADE. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre cereale). A se apleca la pămînt, a se culca.
polignim
POLIGNÍ, polignesc, vb. IV. (Rar) 1. Tranz. A culca la pămînt, a doborî, a ucide. Așa lovind viteza ostișoară, în turcîme trupuri polignește. BUDAI-DELEANU, la CADE. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre cereale). A se apleca la pămînt, a se culca.
polignind
POLIGNÍ, polignesc, vb. IV. (Rar) 1. Tranz. A culca la pămînt, a doborî, a ucide. Așa lovind viteza ostișoară, în turcîme trupuri polignește. BUDAI-DELEANU, la CADE. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre cereale). A se apleca la pămînt, a se culca.
polignire
POLIGNÍ, polignesc, vb. IV. (Rar) 1. Tranz. A culca la pămînt, a doborî, a ucide. Așa lovind viteza ostișoară, în turcîme trupuri polignește. BUDAI-DELEANU, la CADE. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre cereale). A se apleca la pămînt, a se culca.
poligniră
POLIGNÍ, polignesc, vb. IV. (Rar) 1. Tranz. A culca la pămînt, a doborî, a ucide. Așa lovind viteza ostișoară, în turcîme trupuri polignește. BUDAI-DELEANU, la CADE. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre cereale). A se apleca la pămînt, a se culca.
polignirăm
POLIGNÍ, polignesc, vb. IV. (Rar) 1. Tranz. A culca la pămînt, a doborî, a ucide. Așa lovind viteza ostișoară, în turcîme trupuri polignește. BUDAI-DELEANU, la CADE. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre cereale). A se apleca la pămînt, a se culca.
polignirăți
POLIGNÍ, polignesc, vb. IV. (Rar) 1. Tranz. A culca la pămînt, a doborî, a ucide. Așa lovind viteza ostișoară, în turcîme trupuri polignește. BUDAI-DELEANU, la CADE. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre cereale). A se apleca la pămînt, a se culca.
polignise
POLIGNÍ, polignesc, vb. IV. (Rar) 1. Tranz. A culca la pămînt, a doborî, a ucide. Așa lovind viteza ostișoară, în turcîme trupuri polignește. BUDAI-DELEANU, la CADE. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre cereale). A se apleca la pămînt, a se culca.
polignisem
POLIGNÍ, polignesc, vb. IV. (Rar) 1. Tranz. A culca la pămînt, a doborî, a ucide. Așa lovind viteza ostișoară, în turcîme trupuri polignește. BUDAI-DELEANU, la CADE. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre cereale). A se apleca la pămînt, a se culca.
poligniseră
POLIGNÍ, polignesc, vb. IV. (Rar) 1. Tranz. A culca la pămînt, a doborî, a ucide. Așa lovind viteza ostișoară, în turcîme trupuri polignește. BUDAI-DELEANU, la CADE. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre cereale). A se apleca la pămînt, a se culca.
poligniserăm
POLIGNÍ, polignesc, vb. IV. (Rar) 1. Tranz. A culca la pămînt, a doborî, a ucide. Așa lovind viteza ostișoară, în turcîme trupuri polignește. BUDAI-DELEANU, la CADE. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre cereale). A se apleca la pămînt, a se culca.
poligniserăți
POLIGNÍ, polignesc, vb. IV. (Rar) 1. Tranz. A culca la pămînt, a doborî, a ucide. Așa lovind viteza ostișoară, în turcîme trupuri polignește. BUDAI-DELEANU, la CADE. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre cereale). A se apleca la pămînt, a se culca.
poligniseși
POLIGNÍ, polignesc, vb. IV. (Rar) 1. Tranz. A culca la pămînt, a doborî, a ucide. Așa lovind viteza ostișoară, în turcîme trupuri polignește. BUDAI-DELEANU, la CADE. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre cereale). A se apleca la pămînt, a se culca.
poligniseți
POLIGNÍ, polignesc, vb. IV. (Rar) 1. Tranz. A culca la pămînt, a doborî, a ucide. Așa lovind viteza ostișoară, în turcîme trupuri polignește. BUDAI-DELEANU, la CADE. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre cereale). A se apleca la pămînt, a se culca.
polignit
POLIGNÍ, polignesc, vb. IV. (Rar) 1. Tranz. A culca la pămînt, a doborî, a ucide. Așa lovind viteza ostișoară, în turcîme trupuri polignește. BUDAI-DELEANU, la CADE. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre cereale). A se apleca la pămînt, a se culca.
polignit
POLIGNÍT, -Ă, poligniți, -te, adj. 1. Culcat la pămînt, doborît, ucis. 2. (Despre plante, mai ales despre cereale) Aplecat la pămînt, culcat. (Atestat în forma policnit) Dacă pînea nu-i în picioare, dreaptă, ridicată, ci-i culcată sau policnită, plugarul iarăși se întristează. PAMFILE, A. R. 116. Acolo-i pămînt vestit. Crește grîul policnit. HODOȘ, P. P. 108. – Variantă: policnít,-ă adj.
poligniși
POLIGNÍ, polignesc, vb. IV. (Rar) 1. Tranz. A culca la pămînt, a doborî, a ucide. Așa lovind viteza ostișoară, în turcîme trupuri polignește. BUDAI-DELEANU, la CADE. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre cereale). A se apleca la pămînt, a se culca.
poligniți
POLIGNÍ, polignesc, vb. IV. (Rar) 1. Tranz. A culca la pămînt, a doborî, a ucide. Așa lovind viteza ostișoară, în turcîme trupuri polignește. BUDAI-DELEANU, la CADE. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre cereale). A se apleca la pămînt, a se culca.
poligoane
POLIGÓN, poligoane, s. n. 1. (Geom.) Suprafață plană mărginită de mai multe segmente de linii drepte, numite laturi. 2. (Uneori cu determinarea „de tragere”) Teren special amenajat pentru executarea tragerilor de instrucție și de luptă. ♦ (Sport) Teren amenajat și dotat cu instalațiile necesare pentru a face antrenament și a executa probe de tir. 3. Teren amenajat pentru deprinderea conducerii autovehiculelor. – Din fr. polygone. DOOM
poligón s. n., pl. poligoáne
poligoanele
POLIGÓN, poligoane, s. n. 1. (Geom.) Suprafață plană mărginită de mai multe segmente de linii drepte, numite laturi. 2. (Uneori cu determinarea „de tragere”) Teren special amenajat pentru executarea tragerilor de instrucție și de luptă. ♦ (Sport) Teren amenajat și dotat cu instalațiile necesare pentru a face antrenament și a executa probe de tir. 3. Teren amenajat pentru deprinderea conducerii autovehiculelor. – Din fr. polygone. DOOM
poligón s. n., pl. poligoáne
poligoanelor
POLIGÓN, poligoane, s. n. 1. (Geom.) Suprafață plană mărginită de mai multe segmente de linii drepte, numite laturi. 2. (Uneori cu determinarea „de tragere”) Teren special amenajat pentru executarea tragerilor de instrucție și de luptă. ♦ (Sport) Teren amenajat și dotat cu instalațiile necesare pentru a face antrenament și a executa probe de tir. 3. Teren amenajat pentru deprinderea conducerii autovehiculelor. – Din fr. polygone. DOOM
poligón s. n., pl. poligoáne
poligon
POLIGÓN, poligoane, s. n. 1. (Geom.) Suprafață plană mărginită de mai multe segmente de linii drepte, numite laturi. 2. (Uneori cu determinarea „de tragere”) Teren special amenajat pentru executarea tragerilor de instrucție și de luptă. ♦ (Sport) Teren amenajat și dotat cu instalațiile necesare pentru a face antrenament și a executa probe de tir. 3. Teren amenajat pentru deprinderea conducerii autovehiculelor. – Din fr. polygone. DOOM
poligón s. n., pl. poligoáne
poligonacee
POLIGONACÉE, poligonacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate apetale cuprinzând hrișcă, troscotul, ștevia, spanacul etc.; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. polygonacée, lat. polygonaceae. DOOM
poligonacée s. f., art. poligonacéea, g.-d. art. poligonacéei; pl. poligonacée
poligonaceea
POLIGONACÉE, poligonacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate apetale cuprinzând hrișcă, troscotul, ștevia, spanacul etc.; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. polygonacée, lat. polygonaceae. DOOM
poligonacée s. f., art. poligonacéea, g.-d. art. poligonacéei; pl. poligonacée
poligonaceei
POLIGONACÉE, poligonacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate apetale cuprinzând hrișcă, troscotul, ștevia, spanacul etc.; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. polygonacée, lat. polygonaceae. DOOM
poligonacée s. f., art. poligonacéea, g.-d. art. poligonacéei; pl. poligonacée
poligonaceele
POLIGONACÉE, poligonacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate apetale cuprinzând hrișcă, troscotul, ștevia, spanacul etc.; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. polygonacée, lat. polygonaceae. DOOM
poligonacée s. f., art. poligonacéea, g.-d. art. poligonacéei; pl. poligonacée
poligonaceelor
POLIGONACÉE, poligonacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate apetale cuprinzând hrișcă, troscotul, ștevia, spanacul etc.; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. polygonacée, lat. polygonaceae. DOOM
poligonacée s. f., art. poligonacéea, g.-d. art. poligonacéei; pl. poligonacée
poligonal
POLIGONÁL, -Ă, poligonali, -e, adj. Care are forma unui poligon (1). – Din fr. polygonal. DOOM
poligonál adj. m., pl. poligonáli; f. poligonálă, pl. poligonále
poligonala
POLIGONÁL, -Ă, poligonali, -e, adj. Care are forma unui poligon (1). – Din fr. polygonal. DOOM
poligonál adj. m., pl. poligonáli; f. poligonálă, pl. poligonále
poligonale
POLIGONÁL, -Ă, poligonali, -e, adj. Care are forma unui poligon (1). – Din fr. polygonal. DOOM
poligonál adj. m., pl. poligonáli; f. poligonálă, pl. poligonále
poligonalei
POLIGONÁL, -Ă, poligonali, -e, adj. Care are forma unui poligon (1). – Din fr. polygonal. DOOM
poligonál adj. m., pl. poligonáli; f. poligonálă, pl. poligonále
poligonalele
POLIGONÁL, -Ă, poligonali, -e, adj. Care are forma unui poligon (1). – Din fr. polygonal. DOOM
poligonál adj. m., pl. poligonáli; f. poligonálă, pl. poligonále
poligonalelor
POLIGONÁL, -Ă, poligonali, -e, adj. Care are forma unui poligon (1). – Din fr. polygonal. DOOM
poligonál adj. m., pl. poligonáli; f. poligonálă, pl. poligonále
poligonali
POLIGONÁL, -Ă, poligonali, -e, adj. Care are forma unui poligon (1). – Din fr. polygonal. DOOM
poligonál adj. m., pl. poligonáli; f. poligonálă, pl. poligonále
poligonalii
POLIGONÁL, -Ă, poligonali, -e, adj. Care are forma unui poligon (1). – Din fr. polygonal. DOOM
poligonál adj. m., pl. poligonáli; f. poligonálă, pl. poligonále
poligonalilor
POLIGONÁL, -Ă, poligonali, -e, adj. Care are forma unui poligon (1). – Din fr. polygonal. DOOM
poligonál adj. m., pl. poligonáli; f. poligonálă, pl. poligonále
poligonalul
POLIGONÁL, -Ă, poligonali, -e, adj. Care are forma unui poligon (1). – Din fr. polygonal. DOOM
poligonál adj. m., pl. poligonáli; f. poligonálă, pl. poligonále
poligonalului
POLIGONÁL, -Ă, poligonali, -e, adj. Care are forma unui poligon (1). – Din fr. polygonal. DOOM
poligonál adj. m., pl. poligonáli; f. poligonálă, pl. poligonále
poligonația
POLIGONÁȚIE s. f. (Top.) Poligonometrie. – Din fr. polygonation. DOOM
poligonáție (-ți-e) s. f., art. poligonáția (-ți-a), g.-d. poligonáții, art. poligonáției
poligonație
POLIGONÁȚIE s. f. (Top.) Poligonometrie. – Din fr. polygonation. DOOM
poligonáție (-ți-e) s. f., art. poligonáția (-ți-a), g.-d. poligonáții, art. poligonáției
poligonației
POLIGONÁȚIE s. f. (Top.) Poligonometrie. – Din fr. polygonation. DOOM
poligonáție (-ți-e) s. f., art. poligonáția (-ți-a), g.-d. poligonáții, art. poligonáției
poligonații
POLIGONÁȚIE s. f. (Top.) Poligonometrie. – Din fr. polygonation. DOOM
poligonáție (-ți-e) s. f., art. poligonáția (-ți-a), g.-d. poligonáții, art. poligonáției
poligonee
POLIGONÉE s.f.pl. Poligonacee. [Pron. -e-e, sg. invar. / cf. fr. polygonacées].
poligonometria
POLIGONOMETRÍE s. f. Ridicare topografică prin utilizarea unor rețele de poligoane închise, pe care se sprijină ridicările de detaliu pentru planimetria unei porțiuni mici de teren; poligonație. – Din fr. polygonométrie. DOOM
poligonometríe (-me-tri-) s. f., art. poligonometría, g.-d. poligonometríi, art. poligonometríei
poligonometrie
POLIGONOMETRÍE s. f. Ridicare topografică prin utilizarea unor rețele de poligoane închise, pe care se sprijină ridicările de detaliu pentru planimetria unei porțiuni mici de teren; poligonație. – Din fr. polygonométrie. DOOM
poligonometríe (-me-tri-) s. f., art. poligonometría, g.-d. poligonometríi, art. poligonometríei
poligonometriei
POLIGONOMETRÍE s. f. Ridicare topografică prin utilizarea unor rețele de poligoane închise, pe care se sprijină ridicările de detaliu pentru planimetria unei porțiuni mici de teren; poligonație. – Din fr. polygonométrie. DOOM
poligonometríe (-me-tri-) s. f., art. poligonometría, g.-d. poligonometríi, art. poligonometríei
poligonometrii
POLIGONOMETRÍE s. f. Ridicare topografică prin utilizarea unor rețele de poligoane închise, pe care se sprijină ridicările de detaliu pentru planimetria unei porțiuni mici de teren; poligonație. – Din fr. polygonométrie. DOOM
poligonometríe (-me-tri-) s. f., art. poligonometría, g.-d. poligonometríi, art. poligonometríei
poligonometriile
POLIGONOMETRÍE s. f. Ridicare topografică prin utilizarea unor rețele de poligoane închise, pe care se sprijină ridicările de detaliu pentru planimetria unei porțiuni mici de teren; poligonație. – Din fr. polygonométrie. DOOM
poligonometríe (-me-tri-) s. f., art. poligonometría, g.-d. poligonometríi, art. poligonometríei
poligonometriilor
POLIGONOMETRÍE s. f. Ridicare topografică prin utilizarea unor rețele de poligoane închise, pe care se sprijină ridicările de detaliu pentru planimetria unei porțiuni mici de teren; poligonație. – Din fr. polygonométrie. DOOM
poligonometríe (-me-tri-) s. f., art. poligonometría, g.-d. poligonometríi, art. poligonometríei
poligonul
POLIGÓN, poligoane, s. n. 1. (Geom.) Suprafață plană mărginită de mai multe segmente de linii drepte, numite laturi. 2. (Uneori cu determinarea „de tragere”) Teren special amenajat pentru executarea tragerilor de instrucție și de luptă. ♦ (Sport) Teren amenajat și dotat cu instalațiile necesare pentru a face antrenament și a executa probe de tir. 3. Teren amenajat pentru deprinderea conducerii autovehiculelor. – Din fr. polygone. DOOM
poligón s. n., pl. poligoáne
poligonului
POLIGÓN, poligoane, s. n. 1. (Geom.) Suprafață plană mărginită de mai multe segmente de linii drepte, numite laturi. 2. (Uneori cu determinarea „de tragere”) Teren special amenajat pentru executarea tragerilor de instrucție și de luptă. ♦ (Sport) Teren amenajat și dotat cu instalațiile necesare pentru a face antrenament și a executa probe de tir. 3. Teren amenajat pentru deprinderea conducerii autovehiculelor. – Din fr. polygone. DOOM
poligón s. n., pl. poligoáne
poligraf
POLIGRÁF, poligrafi, s. m. 1. (Rar) Autor de opere care aparțin unor genuri variate. 2. Aparat cu care se reproduce un manuscris în mai multe exemplare. – Din fr. polygraphe.
poligraf
POLIGRÁF, poligrafi, s. m. 1. (Rar) Autor de opere care aparțin unor genuri variate. 2. Aparat cu care se reproduce un manuscris în mai multe exemplare. – Din fr. polygraphe. DOOM
poligráf (-li-graf) s. m., pl. poligráfi
poligrafi
POLIGRÁF, poligrafi, s. m. 1. (Rar) Autor de opere care aparțin unor genuri variate. 2. Aparat cu care se reproduce un manuscris în mai multe exemplare. – Din fr. polygraphe. DOOM
poligráf (-li-graf) s. m., pl. poligráfi
poligrafia
POLIGRAFÍE, poligrafii, s. f. 1. Ansamblul procedeelor de reproducere grafică și de multiplicare a unui text sau a unei figuri; ramură a tehnicii care se ocupă cu reproducerea grafică și cu multiplicarea unui text sau a unei figuri; tehnică grafică. 2. Ansamblul întreprinderilor care se ocupă cu imprimarea și cu răspândirea cărților sau a altor imprimate; industrie poligrafică. 3. (Rar) Totalitatea lucrărilor unui poligraf (1); calitatea de poligraf a unui scriitor; caracteristică a operelor scrise de un poligraf. – Din fr. polygraphie. DOOM
poligrafíe (-li-gra-) s. f., art. poligrafía, g.-d. art. poligrafíei; pl. poligrafíi, art. poligrafíile
poligrafic
POLIGRÁFIC, -Ă, poligrafici, -ce, adj. Care aparține poligrafiei, care se referă la poligrafie, privitor la poligrafie. – Din fr. polygraphique. DOOM
poligráfic (-li-gra-) adj. m., pl. poligráfici; f. poligráfică, pl. poligráfice
poligrafica
POLIGRÁFIC, -Ă, poligrafici, -ce, adj. Care aparține poligrafiei, care se referă la poligrafie, privitor la poligrafie. – Din fr. polygraphique. DOOM
poligráfic (-li-gra-) adj. m., pl. poligráfici; f. poligráfică, pl. poligráfice
poligrafice
POLIGRÁFIC, -Ă, poligrafici, -ce, adj. Care aparține poligrafiei, care se referă la poligrafie, privitor la poligrafie. – Din fr. polygraphique. DOOM
poligráfic (-li-gra-) adj. m., pl. poligráfici; f. poligráfică, pl. poligráfice
poligraficei
POLIGRÁFIC, -Ă, poligrafici, -ce, adj. Care aparține poligrafiei, care se referă la poligrafie, privitor la poligrafie. – Din fr. polygraphique. DOOM
poligráfic (-li-gra-) adj. m., pl. poligráfici; f. poligráfică, pl. poligráfice
poligraficele
POLIGRÁFIC, -Ă, poligrafici, -ce, adj. Care aparține poligrafiei, care se referă la poligrafie, privitor la poligrafie. – Din fr. polygraphique. DOOM
poligráfic (-li-gra-) adj. m., pl. poligráfici; f. poligráfică, pl. poligráfice
poligraficelor
POLIGRÁFIC, -Ă, poligrafici, -ce, adj. Care aparține poligrafiei, care se referă la poligrafie, privitor la poligrafie. – Din fr. polygraphique. DOOM
poligráfic (-li-gra-) adj. m., pl. poligráfici; f. poligráfică, pl. poligráfice
poligrafici
POLIGRÁFIC, -Ă, poligrafici, -ce, adj. Care aparține poligrafiei, care se referă la poligrafie, privitor la poligrafie. – Din fr. polygraphique. DOOM
poligráfic (-li-gra-) adj. m., pl. poligráfici; f. poligráfică, pl. poligráfice
poligraficii
POLIGRÁFIC, -Ă, poligrafici, -ce, adj. Care aparține poligrafiei, care se referă la poligrafie, privitor la poligrafie. – Din fr. polygraphique. DOOM
poligráfic (-li-gra-) adj. m., pl. poligráfici; f. poligráfică, pl. poligráfice
poligraficilor
POLIGRÁFIC, -Ă, poligrafici, -ce, adj. Care aparține poligrafiei, care se referă la poligrafie, privitor la poligrafie. – Din fr. polygraphique. DOOM
poligráfic (-li-gra-) adj. m., pl. poligráfici; f. poligráfică, pl. poligráfice
poligraficul
POLIGRÁFIC, -Ă, poligrafici, -ce, adj. Care aparține poligrafiei, care se referă la poligrafie, privitor la poligrafie. – Din fr. polygraphique. DOOM
poligráfic (-li-gra-) adj. m., pl. poligráfici; f. poligráfică, pl. poligráfice
poligraficului
POLIGRÁFIC, -Ă, poligrafici, -ce, adj. Care aparține poligrafiei, care se referă la poligrafie, privitor la poligrafie. – Din fr. polygraphique. DOOM
poligráfic (-li-gra-) adj. m., pl. poligráfici; f. poligráfică, pl. poligráfice
poligrafie
POLIGRAFÍE, poligrafii, s. f. 1. Ansamblul procedeelor de reproducere grafică și de multiplicare a unui text sau a unei figuri; ramură a tehnicii care se ocupă cu reproducerea grafică și cu multiplicarea unui text sau a unei figuri; tehnică grafică. 2. Ansamblul întreprinderilor care se ocupă cu imprimarea și cu răspândirea cărților sau a altor imprimate; industrie poligrafică. 3. (Rar) Totalitatea lucrărilor unui poligraf (1); calitatea de poligraf a unui scriitor; caracteristică a operelor scrise de un poligraf. – Din fr. polygraphie. DOOM
poligrafíe (-li-gra-) s. f., art. poligrafía, g.-d. art. poligrafíei; pl. poligrafíi, art. poligrafíile
poligrafiei
POLIGRAFÍE, poligrafii, s. f. 1. Ansamblul procedeelor de reproducere grafică și de multiplicare a unui text sau a unei figuri; ramură a tehnicii care se ocupă cu reproducerea grafică și cu multiplicarea unui text sau a unei figuri; tehnică grafică. 2. Ansamblul întreprinderilor care se ocupă cu imprimarea și cu răspândirea cărților sau a altor imprimate; industrie poligrafică. 3. (Rar) Totalitatea lucrărilor unui poligraf (1); calitatea de poligraf a unui scriitor; caracteristică a operelor scrise de un poligraf. – Din fr. polygraphie. DOOM
poligrafíe (-li-gra-) s. f., art. poligrafía, g.-d. art. poligrafíei; pl. poligrafíi, art. poligrafíile
poligrafii
POLIGRÁF, poligrafi, s. m. 1. (Rar) Autor de opere care aparțin unor genuri variate. 2. Aparat cu care se reproduce un manuscris în mai multe exemplare. – Din fr. polygraphe. DOOM
poligráf (-li-graf) s. m., pl. poligráfi
poligrafii
POLIGRAFÍE, poligrafii, s. f. 1. Ansamblul procedeelor de reproducere grafică și de multiplicare a unui text sau a unei figuri; ramură a tehnicii care se ocupă cu reproducerea grafică și cu multiplicarea unui text sau a unei figuri; tehnică grafică. 2. Ansamblul întreprinderilor care se ocupă cu imprimarea și cu răspândirea cărților sau a altor imprimate; industrie poligrafică. 3. (Rar) Totalitatea lucrărilor unui poligraf (1); calitatea de poligraf a unui scriitor; caracteristică a operelor scrise de un poligraf. – Din fr. polygraphie. DOOM
poligrafíe (-li-gra-) s. f., art. poligrafía, g.-d. art. poligrafíei; pl. poligrafíi, art. poligrafíile
poligrafiile
POLIGRAFÍE, poligrafii, s. f. 1. Ansamblul procedeelor de reproducere grafică și de multiplicare a unui text sau a unei figuri; ramură a tehnicii care se ocupă cu reproducerea grafică și cu multiplicarea unui text sau a unei figuri; tehnică grafică. 2. Ansamblul întreprinderilor care se ocupă cu imprimarea și cu răspândirea cărților sau a altor imprimate; industrie poligrafică. 3. (Rar) Totalitatea lucrărilor unui poligraf (1); calitatea de poligraf a unui scriitor; caracteristică a operelor scrise de un poligraf. – Din fr. polygraphie. DOOM
poligrafíe (-li-gra-) s. f., art. poligrafía, g.-d. art. poligrafíei; pl. poligrafíi, art. poligrafíile
poligrafiilor
POLIGRAFÍE, poligrafii, s. f. 1. Ansamblul procedeelor de reproducere grafică și de multiplicare a unui text sau a unei figuri; ramură a tehnicii care se ocupă cu reproducerea grafică și cu multiplicarea unui text sau a unei figuri; tehnică grafică. 2. Ansamblul întreprinderilor care se ocupă cu imprimarea și cu răspândirea cărților sau a altor imprimate; industrie poligrafică. 3. (Rar) Totalitatea lucrărilor unui poligraf (1); calitatea de poligraf a unui scriitor; caracteristică a operelor scrise de un poligraf. – Din fr. polygraphie. DOOM
poligrafíe (-li-gra-) s. f., art. poligrafía, g.-d. art. poligrafíei; pl. poligrafíi, art. poligrafíile
poligrafilor
POLIGRÁF, poligrafi, s. m. 1. (Rar) Autor de opere care aparțin unor genuri variate. 2. Aparat cu care se reproduce un manuscris în mai multe exemplare. – Din fr. polygraphe. DOOM
poligráf (-li-graf) s. m., pl. poligráfi
poligrafist
POLIGRAFÍST, poligrafiști, s. m. (Rar; și adjectival) Persoană specializată în poligrafie (1). – Poligrafie + suf. -ist. DOOM
poligrafíst (-li-gra-) s. m., pl. poligrafíști
poligrafistul
POLIGRAFÍST, poligrafiști, s. m. (Rar; și adjectival) Persoană specializată în poligrafie (1). – Poligrafie + suf. -ist. DOOM
poligrafíst (-li-gra-) s. m., pl. poligrafíști
poligrafistului
POLIGRAFÍST, poligrafiști, s. m. (Rar; și adjectival) Persoană specializată în poligrafie (1). – Poligrafie + suf. -ist. DOOM
poligrafíst (-li-gra-) s. m., pl. poligrafíști
poligrafiști
POLIGRAFÍST, poligrafiști, s. m. (Rar; și adjectival) Persoană specializată în poligrafie (1). – Poligrafie + suf. -ist. DOOM
poligrafíst (-li-gra-) s. m., pl. poligrafíști
poligrafiștii
POLIGRAFÍST, poligrafiști, s. m. (Rar; și adjectival) Persoană specializată în poligrafie (1). – Poligrafie + suf. -ist. DOOM
poligrafíst (-li-gra-) s. m., pl. poligrafíști
poligrafiștilor
POLIGRAFÍST, poligrafiști, s. m. (Rar; și adjectival) Persoană specializată în poligrafie (1). – Poligrafie + suf. -ist. DOOM
poligrafíst (-li-gra-) s. m., pl. poligrafíști
poligraful
POLIGRÁF, poligrafi, s. m. 1. (Rar) Autor de opere care aparțin unor genuri variate. 2. Aparat cu care se reproduce un manuscris în mai multe exemplare. – Din fr. polygraphe. DOOM
poligráf (-li-graf) s. m., pl. poligráfi
poligrafului
POLIGRÁF, poligrafi, s. m. 1. (Rar) Autor de opere care aparțin unor genuri variate. 2. Aparat cu care se reproduce un manuscris în mai multe exemplare. – Din fr. polygraphe. DOOM
poligráf (-li-graf) s. m., pl. poligráfi
polihibridare
POLIHIBRIDÁRE, polihibridări, s. f. (Biol.) Hibridare între două forme ereditar deosebite. – Poli- + hibridare. DOOM
polihibridáre (-hi-bri-) s. f., g.-d. art. polihibridắrii; pl. polihibridắri
polihibridarea
POLIHIBRIDÁRE, polihibridări, s. f. (Biol.) Hibridare între două forme ereditar deosebite. – Poli- + hibridare. DOOM
polihibridáre (-hi-bri-) s. f., g.-d. art. polihibridắrii; pl. polihibridắri
polihibridări
POLIHIBRIDÁRE, polihibridări, s. f. (Biol.) Hibridare între două forme ereditar deosebite. – Poli- + hibridare. DOOM
polihibridáre (-hi-bri-) s. f., g.-d. art. polihibridắrii; pl. polihibridắri
polihibridării
POLIHIBRIDÁRE, polihibridări, s. f. (Biol.) Hibridare între două forme ereditar deosebite. – Poli- + hibridare. DOOM
polihibridáre (-hi-bri-) s. f., g.-d. art. polihibridắrii; pl. polihibridắri
polihibridările
POLIHIBRIDÁRE, polihibridări, s. f. (Biol.) Hibridare între două forme ereditar deosebite. – Poli- + hibridare. DOOM
polihibridáre (-hi-bri-) s. f., g.-d. art. polihibridắrii; pl. polihibridắri
polihibridărilor
POLIHIBRIDÁRE, polihibridări, s. f. (Biol.) Hibridare între două forme ereditar deosebite. – Poli- + hibridare. DOOM
polihibridáre (-hi-bri-) s. f., g.-d. art. polihibridắrii; pl. polihibridắri
polihistor
POLIHISTÓR s.m. Cunoscător al mai multor domenii de specialitate. [< germ. Polyhistor]. DOOM
polihístor (livr.) s. m., pl. polihístori
polihistori
POLIHISTÓR s.m. Cunoscător al mai multor domenii de specialitate. [< germ. Polyhistor]. DOOM
polihístor (livr.) s. m., pl. polihístori
polihistorii
POLIHISTÓR s.m. Cunoscător al mai multor domenii de specialitate. [< germ. Polyhistor]. DOOM
polihístor (livr.) s. m., pl. polihístori
polihistorilor
POLIHISTÓR s.m. Cunoscător al mai multor domenii de specialitate. [< germ. Polyhistor]. DOOM
polihístor (livr.) s. m., pl. polihístori
polihistorul
POLIHISTÓR s.m. Cunoscător al mai multor domenii de specialitate. [< germ. Polyhistor]. DOOM
polihístor (livr.) s. m., pl. polihístori
polihistorului
POLIHISTÓR s.m. Cunoscător al mai multor domenii de specialitate. [< germ. Polyhistor]. DOOM
polihístor (livr.) s. m., pl. polihístori
polihroniu
polihróniu (-ii), s. n. – Formulă înv. de felicitare. Ngr. πολυχρόνιον „mulți ani (de viață)”. Sec. XVIII, înv.
polii
POL3 s. n. (Înv.) Jumătate (dintr-un întreg, dintr-o unitate). – Din sl. polŭ. DOOM
!Pólul Sud s. propriu m.
poliizopren
POLIIZOPRÉN s. m. Produs macromolecular cu structură filiformă, obținut sintetic prin polimerizarea în emulsie a izoprenului și care are proprietăți asemănătoare cu acelea ale cauciucului natural. [Pr.: -li-i-] – Din fr. polyisoprène. DOOM
poliizoprén (-li-i-zo-pren) s. m.
poliizoprenul
POLIIZOPRÉN s. m. Produs macromolecular cu structură filiformă, obținut sintetic prin polimerizarea în emulsie a izoprenului și care are proprietăți asemănătoare cu acelea ale cauciucului natural. [Pr.: -li-i-] – Din fr. polyisoprène. DOOM
poliizoprén (-li-i-zo-pren) s. m.
poliizoprenului
POLIIZOPRÉN s. m. Produs macromolecular cu structură filiformă, obținut sintetic prin polimerizarea în emulsie a izoprenului și care are proprietăți asemănătoare cu acelea ale cauciucului natural. [Pr.: -li-i-] – Din fr. polyisoprène. DOOM
poliizoprén (-li-i-zo-pren) s. m.
polileu
POLILÉU s. n. v. polieleu.
polilingv
POLILÍNGV, -Ă adj. Multilingv. [< fr. polylingue, cf. gr. polys – numeros, lat. lingua – limbă].
polilingvism
POLILINGVÍSM s.n. Întrebuințare curentă și în egală măsură a mai multor limbi diferite de către același individ sau același grup social. [Cf. fr. polylinguisme].
polilingvismul
POLILINGVÍSM s.n. Întrebuințare curentă și în egală măsură a mai multor limbi diferite de către același individ sau același grup social. [Cf. fr. polylinguisme].
polilingvismului
POLILINGVÍSM s.n. Întrebuințare curentă și în egală măsură a mai multor limbi diferite de către același individ sau același grup social. [Cf. fr. polylinguisme].
polilobat
POLILOBÁT, -Ă adj. Cu mai mulți lobi. ◊ (Arhit.) Arc polilobat = arc divizat de mai mulți lobi. [< fr. polylobé].
polilog
polilóg (-gă), adj. – Guraliv, limbut. Ngr. πολύλογος (Gáldi 232). Sec. XVIII, înv. – Der. poliloghie (var. polologhie), s. f. (vorbărie, flecăreală, pălăvrăgeală), din ngr. πολυλογία.
poliloghia
POLILOGHÍE, poliloghii, s. f. (Depr.) Expunere, relatare excesiv de amplă (și de prolixă); vorbărie. [Var.: polologhíe s. f.] – Din ngr. poliloghía. DOOM
polologhíe v. poliloghíe
poliloghie
POLILOGHÍE, poliloghii, s. f. (Depr.) Expunere, relatare excesiv de amplă (și de prolixă); vorbărie. [Var.: polologhíe s. f.] – Din ngr. poliloghía. DOOM
polologhíe v. poliloghíe
poliloghiei
POLILOGHÍE, poliloghii, s. f. (Depr.) Expunere, relatare excesiv de amplă (și de prolixă); vorbărie. [Var.: polologhíe s. f.] – Din ngr. poliloghía. DOOM
polologhíe v. poliloghíe
poliloghii
POLILOGHÍE, poliloghii, s. f. (Depr.) Expunere, relatare excesiv de amplă (și de prolixă); vorbărie. [Var.: polologhíe s. f.] – Din ngr. poliloghía. DOOM
polologhíe v. poliloghíe
poliloghiile
POLILOGHÍE, poliloghii, s. f. (Depr.) Expunere, relatare excesiv de amplă (și de prolixă); vorbărie. [Var.: polologhíe s. f.] – Din ngr. poliloghía. DOOM
polologhíe v. poliloghíe
poliloghiilor
POLILOGHÍE, poliloghii, s. f. (Depr.) Expunere, relatare excesiv de amplă (și de prolixă); vorbărie. [Var.: polologhíe s. f.] – Din ngr. poliloghía. DOOM
polologhíe v. poliloghíe
polilogă
polilóg (-gă), adj. – Guraliv, limbut. Ngr. πολύλογος (Gáldi 232). Sec. XVIII, înv. – Der. poliloghie (var. polologhie), s. f. (vorbărie, flecăreală, pălăvrăgeală), din ngr. πολυλογία.
polilor
POL3 s. n. (Înv.) Jumătate (dintr-un întreg, dintr-o unitate). – Din sl. polŭ. DOOM
!Pólul Sud s. propriu m.
polimastie
POLIMASTÍE s.f. (Med.) Anomalie constând în existența mai multor mamele. [Gen. -iei. / < fr. polymastie, cf. gr. polys – numeros, mastos – mamelă].
polimatic
POLIMÁTIC, -Ă adj. (Liv.) Referitor la polimatie. [< fr. polymatique].
polimatie
POLIMATÍE s.f. (Liv.) Cunoaștere care cuprinde cunoștințe din mai multe domenii; enciclopedism. [Gen. -iei. / < fr. polymathie, cf. gr. polys – numeros, manthanein – a învăța].
polimenoree
POLIMENORÉE s.f. (Med.) Apariție a ciclului menstrual la intervale mai mici. [< fr. polyménorrhée].
polimer
POLIMÉR, polimeri, s. m. Substanță macromoleculară a cărei moleculă este formată prin unirea în lanț a două sau mai multe molecule de monomer. – Din fr. polymère. DOOM
polimér s. m., pl. poliméri
polimeri
POLIMÉR, polimeri, s. m. Substanță macromoleculară a cărei moleculă este formată prin unirea în lanț a două sau mai multe molecule de monomer. – Din fr. polymère. DOOM
polimér s. m., pl. poliméri
polimerie
POLIMERÍE s.f. Starea unui corp polimer. ♦ Ereditate în care fiecare dintre caracterele normale sau patologice este determinat de acțiunea mai multor gene. [Gen. -iei. / < fr. polymérie].
polimerii
POLIMÉR, polimeri, s. m. Substanță macromoleculară a cărei moleculă este formată prin unirea în lanț a două sau mai multe molecule de monomer. – Din fr. polymère. DOOM
polimér s. m., pl. poliméri
polimerilor
POLIMÉR, polimeri, s. m. Substanță macromoleculară a cărei moleculă este formată prin unirea în lanț a două sau mai multe molecule de monomer. – Din fr. polymère. DOOM
polimér s. m., pl. poliméri
polimeriza
POLIMERIZÁ, polimerizez, vb. I. Tranz. și intranz. A (se) uni (spontan sau prin diverse reacții chimice) mai mulți monomeri în polimeri, prin păstrarea compoziției procentuale inițiale și aranjarea atomilor în moleculă. – Din fr. polymériser. DOOM
polimerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polimerizeáză
polimerizai
POLIMERIZÁ, polimerizez, vb. I. Tranz. și intranz. A (se) uni (spontan sau prin diverse reacții chimice) mai mulți monomeri în polimeri, prin păstrarea compoziției procentuale inițiale și aranjarea atomilor în moleculă. – Din fr. polymériser. DOOM
polimerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polimerizeáză
polimerizam
POLIMERIZÁ, polimerizez, vb. I. Tranz. și intranz. A (se) uni (spontan sau prin diverse reacții chimice) mai mulți monomeri în polimeri, prin păstrarea compoziției procentuale inițiale și aranjarea atomilor în moleculă. – Din fr. polymériser. DOOM
polimerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polimerizeáză
polimerizare
POLIMERIZÁ, polimerizez, vb. I. Tranz. și intranz. A (se) uni (spontan sau prin diverse reacții chimice) mai mulți monomeri în polimeri, prin păstrarea compoziției procentuale inițiale și aranjarea atomilor în moleculă. – Din fr. polymériser. DOOM
polimerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polimerizeáză
polimerizare
POLIMERIZÁRE, polimerizări, s. f. Acțiunea de a polimeriza și rezultatul ei. – V. polimeriza. DOOM
polimerizáre s. f., g.-d. art. polimerizắrii; pl. polimerizắri
polimerizarea
POLIMERIZÁRE, polimerizări, s. f. Acțiunea de a polimeriza și rezultatul ei. – V. polimeriza. DOOM
polimerizáre s. f., g.-d. art. polimerizắrii; pl. polimerizắri
polimerizară
POLIMERIZÁ, polimerizez, vb. I. Tranz. și intranz. A (se) uni (spontan sau prin diverse reacții chimice) mai mulți monomeri în polimeri, prin păstrarea compoziției procentuale inițiale și aranjarea atomilor în moleculă. – Din fr. polymériser. DOOM
polimerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polimerizeáză
polimerizarăm
POLIMERIZÁ, polimerizez, vb. I. Tranz. și intranz. A (se) uni (spontan sau prin diverse reacții chimice) mai mulți monomeri în polimeri, prin păstrarea compoziției procentuale inițiale și aranjarea atomilor în moleculă. – Din fr. polymériser. DOOM
polimerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polimerizeáză
polimerizarăți
POLIMERIZÁ, polimerizez, vb. I. Tranz. și intranz. A (se) uni (spontan sau prin diverse reacții chimice) mai mulți monomeri în polimeri, prin păstrarea compoziției procentuale inițiale și aranjarea atomilor în moleculă. – Din fr. polymériser. DOOM
polimerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polimerizeáză
polimerizase
POLIMERIZÁ, polimerizez, vb. I. Tranz. și intranz. A (se) uni (spontan sau prin diverse reacții chimice) mai mulți monomeri în polimeri, prin păstrarea compoziției procentuale inițiale și aranjarea atomilor în moleculă. – Din fr. polymériser. DOOM
polimerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polimerizeáză
polimerizasem
POLIMERIZÁ, polimerizez, vb. I. Tranz. și intranz. A (se) uni (spontan sau prin diverse reacții chimice) mai mulți monomeri în polimeri, prin păstrarea compoziției procentuale inițiale și aranjarea atomilor în moleculă. – Din fr. polymériser. DOOM
polimerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polimerizeáză
polimerizaseră
POLIMERIZÁ, polimerizez, vb. I. Tranz. și intranz. A (se) uni (spontan sau prin diverse reacții chimice) mai mulți monomeri în polimeri, prin păstrarea compoziției procentuale inițiale și aranjarea atomilor în moleculă. – Din fr. polymériser. DOOM
polimerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polimerizeáză
polimerizaserăm
POLIMERIZÁ, polimerizez, vb. I. Tranz. și intranz. A (se) uni (spontan sau prin diverse reacții chimice) mai mulți monomeri în polimeri, prin păstrarea compoziției procentuale inițiale și aranjarea atomilor în moleculă. – Din fr. polymériser. DOOM
polimerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polimerizeáză
polimerizaserăți
POLIMERIZÁ, polimerizez, vb. I. Tranz. și intranz. A (se) uni (spontan sau prin diverse reacții chimice) mai mulți monomeri în polimeri, prin păstrarea compoziției procentuale inițiale și aranjarea atomilor în moleculă. – Din fr. polymériser. DOOM
polimerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polimerizeáză
polimerizaseși
POLIMERIZÁ, polimerizez, vb. I. Tranz. și intranz. A (se) uni (spontan sau prin diverse reacții chimice) mai mulți monomeri în polimeri, prin păstrarea compoziției procentuale inițiale și aranjarea atomilor în moleculă. – Din fr. polymériser. DOOM
polimerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polimerizeáză
polimerizaseți
POLIMERIZÁ, polimerizez, vb. I. Tranz. și intranz. A (se) uni (spontan sau prin diverse reacții chimice) mai mulți monomeri în polimeri, prin păstrarea compoziției procentuale inițiale și aranjarea atomilor în moleculă. – Din fr. polymériser. DOOM
polimerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polimerizeáză
polimerizat
POLIMERIZÁ, polimerizez, vb. I. Tranz. și intranz. A (se) uni (spontan sau prin diverse reacții chimice) mai mulți monomeri în polimeri, prin păstrarea compoziției procentuale inițiale și aranjarea atomilor în moleculă. – Din fr. polymériser. DOOM
polimerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polimerizeáză
polimerizat
POLIMERIZÁ, polimerizez, vb. I. Tranz. și intranz. A (se) uni (spontan sau prin diverse reacții chimice) mai mulți monomeri în polimeri, prin păstrarea compoziției procentuale inițiale și așezarea atomilor în moleculă. – Din fr. polymériser.
polimerizau
POLIMERIZÁ, polimerizez, vb. I. Tranz. și intranz. A (se) uni (spontan sau prin diverse reacții chimice) mai mulți monomeri în polimeri, prin păstrarea compoziției procentuale inițiale și aranjarea atomilor în moleculă. – Din fr. polymériser. DOOM
polimerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polimerizeáză
polimerizași
POLIMERIZÁ, polimerizez, vb. I. Tranz. și intranz. A (se) uni (spontan sau prin diverse reacții chimice) mai mulți monomeri în polimeri, prin păstrarea compoziției procentuale inițiale și aranjarea atomilor în moleculă. – Din fr. polymériser. DOOM
polimerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polimerizeáză
polimerizați
POLIMERIZÁ, polimerizez, vb. I. Tranz. și intranz. A (se) uni (spontan sau prin diverse reacții chimice) mai mulți monomeri în polimeri, prin păstrarea compoziției procentuale inițiale și aranjarea atomilor în moleculă. – Din fr. polymériser. DOOM
polimerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polimerizeáză
polimerizează
POLIMERIZÁ, polimerizez, vb. I. Tranz. și intranz. A (se) uni (spontan sau prin diverse reacții chimice) mai mulți monomeri în polimeri, prin păstrarea compoziției procentuale inițiale și aranjarea atomilor în moleculă. – Din fr. polymériser. DOOM
polimerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polimerizeáză
polimerizez
POLIMERIZÁ, polimerizez, vb. I. Tranz. și intranz. A (se) uni (spontan sau prin diverse reacții chimice) mai mulți monomeri în polimeri, prin păstrarea compoziției procentuale inițiale și aranjarea atomilor în moleculă. – Din fr. polymériser. DOOM
polimerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polimerizeáză
polimerizeze
POLIMERIZÁ, polimerizez, vb. I. Tranz. și intranz. A (se) uni (spontan sau prin diverse reacții chimice) mai mulți monomeri în polimeri, prin păstrarea compoziției procentuale inițiale și aranjarea atomilor în moleculă. – Din fr. polymériser. DOOM
polimerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polimerizeáză
polimerizezi
POLIMERIZÁ, polimerizez, vb. I. Tranz. și intranz. A (se) uni (spontan sau prin diverse reacții chimice) mai mulți monomeri în polimeri, prin păstrarea compoziției procentuale inițiale și aranjarea atomilor în moleculă. – Din fr. polymériser. DOOM
polimerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polimerizeáză
polimerizând
POLIMERIZÁ, polimerizez, vb. I. Tranz. și intranz. A (se) uni (spontan sau prin diverse reacții chimice) mai mulți monomeri în polimeri, prin păstrarea compoziției procentuale inițiale și aranjarea atomilor în moleculă. – Din fr. polymériser. DOOM
polimerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polimerizeáză
polimerizînd
POLIMERIZÁ, polimerizez, vb. I. Tranz. și intranz. A (se) uni (spontan sau prin diverse reacții chimice) mai mulți monomeri în polimeri, prin păstrarea compoziției procentuale inițiale și aranjarea atomilor în moleculă. – Din fr. polymériser. DOOM
polimerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polimerizeáză
polimerizări
POLIMERIZÁRE, polimerizări, s. f. Acțiunea de a polimeriza și rezultatul ei. – V. polimeriza. DOOM
polimerizáre s. f., g.-d. art. polimerizắrii; pl. polimerizắri
polimerizării
POLIMERIZÁRE, polimerizări, s. f. Acțiunea de a polimeriza și rezultatul ei. – V. polimeriza. DOOM
polimerizáre s. f., g.-d. art. polimerizắrii; pl. polimerizắri
polimerizările
POLIMERIZÁRE, polimerizări, s. f. Acțiunea de a polimeriza și rezultatul ei. – V. polimeriza. DOOM
polimerizáre s. f., g.-d. art. polimerizắrii; pl. polimerizắri
polimerizărilor
POLIMERIZÁRE, polimerizări, s. f. Acțiunea de a polimeriza și rezultatul ei. – V. polimeriza. DOOM
polimerizáre s. f., g.-d. art. polimerizắrii; pl. polimerizắri
polimerul
POLIMÉR, polimeri, s. m. Substanță macromoleculară a cărei moleculă este formată prin unirea în lanț a două sau mai multe molecule de monomer. – Din fr. polymère. DOOM
polimér s. m., pl. poliméri
polimerului
POLIMÉR, polimeri, s. m. Substanță macromoleculară a cărei moleculă este formată prin unirea în lanț a două sau mai multe molecule de monomer. – Din fr. polymère. DOOM
polimér s. m., pl. poliméri
polimetacrilat
POLIMETACRILÁT, polimetacrilați, s. m. Plexiglas. ◊ Polimetacrilat de metil = produs macromolecular care se prezintă ca o masă sticloasă, transparentă, termoplastică și cu calități optice deosebite, folosit în chirurgia ortopedică, la confecționarea protezelor dentare etc. – Din fr. polyméthacrylat. DOOM
!polimetacrilát (-me-ta-cri-/-met-a-) s. m., pl. polimetacriláți
polimetacrilatul
POLIMETACRILÁT, polimetacrilați, s. m. Plexiglas. ◊ Polimetacrilat de metil = produs macromolecular care se prezintă ca o masă sticloasă, transparentă, termoplastică și cu calități optice deosebite, folosit în chirurgia ortopedică, la confecționarea protezelor dentare etc. – Din fr. polyméthacrylat. DOOM
!polimetacrilát (-me-ta-cri-/-met-a-) s. m., pl. polimetacriláți
polimetacrilatului
POLIMETACRILÁT, polimetacrilați, s. m. Plexiglas. ◊ Polimetacrilat de metil = produs macromolecular care se prezintă ca o masă sticloasă, transparentă, termoplastică și cu calități optice deosebite, folosit în chirurgia ortopedică, la confecționarea protezelor dentare etc. – Din fr. polyméthacrylat. DOOM
!polimetacrilát (-me-ta-cri-/-met-a-) s. m., pl. polimetacriláți
polimetacrilați
POLIMETACRILÁT, polimetacrilați, s. m. Plexiglas. ◊ Polimetacrilat de metil = produs macromolecular care se prezintă ca o masă sticloasă, transparentă, termoplastică și cu calități optice deosebite, folosit în chirurgia ortopedică, la confecționarea protezelor dentare etc. – Din fr. polyméthacrylat. DOOM
!polimetacrilát (-me-ta-cri-/-met-a-) s. m., pl. polimetacriláți
polimetacrilații
POLIMETACRILÁT, polimetacrilați, s. m. Plexiglas. ◊ Polimetacrilat de metil = produs macromolecular care se prezintă ca o masă sticloasă, transparentă, termoplastică și cu calități optice deosebite, folosit în chirurgia ortopedică, la confecționarea protezelor dentare etc. – Din fr. polyméthacrylat. DOOM
!polimetacrilát (-me-ta-cri-/-met-a-) s. m., pl. polimetacriláți
polimetacrilaților
POLIMETACRILÁT, polimetacrilați, s. m. Plexiglas. ◊ Polimetacrilat de metil = produs macromolecular care se prezintă ca o masă sticloasă, transparentă, termoplastică și cu calități optice deosebite, folosit în chirurgia ortopedică, la confecționarea protezelor dentare etc. – Din fr. polyméthacrylat. DOOM
!polimetacrilát (-me-ta-cri-/-met-a-) s. m., pl. polimetacriláți
polimetalic
POLIMETÁLIC, -Ă, polimetalici, -ce, adj. (Geol.; despre minerale, minereuri, zăcăminte) Care conține mai multe metale, din care se pot extrage mai multe metale. – Poli- + metalic. DOOM
polimetálic adj. m., pl. polimetálici; f. polimetálică, pl. polimetálice
polimetalica
POLIMETÁLIC, -Ă, polimetalici, -ce, adj. (Geol.; despre minerale, minereuri, zăcăminte) Care conține mai multe metale, din care se pot extrage mai multe metale. – Poli- + metalic. DOOM
polimetálic adj. m., pl. polimetálici; f. polimetálică, pl. polimetálice
polimetalice
POLIMETÁLIC, -Ă, polimetalici, -ce, adj. (Geol.; despre minerale, minereuri, zăcăminte) Care conține mai multe metale, din care se pot extrage mai multe metale. – Poli- + metalic. DOOM
polimetálic adj. m., pl. polimetálici; f. polimetálică, pl. polimetálice
polimetalicei
POLIMETÁLIC, -Ă, polimetalici, -ce, adj. (Geol.; despre minerale, minereuri, zăcăminte) Care conține mai multe metale, din care se pot extrage mai multe metale. – Poli- + metalic. DOOM
polimetálic adj. m., pl. polimetálici; f. polimetálică, pl. polimetálice
polimetalicele
POLIMETÁLIC, -Ă, polimetalici, -ce, adj. (Geol.; despre minerale, minereuri, zăcăminte) Care conține mai multe metale, din care se pot extrage mai multe metale. – Poli- + metalic. DOOM
polimetálic adj. m., pl. polimetálici; f. polimetálică, pl. polimetálice
polimetalicelor
POLIMETÁLIC, -Ă, polimetalici, -ce, adj. (Geol.; despre minerale, minereuri, zăcăminte) Care conține mai multe metale, din care se pot extrage mai multe metale. – Poli- + metalic. DOOM
polimetálic adj. m., pl. polimetálici; f. polimetálică, pl. polimetálice
polimetalici
POLIMETÁLIC, -Ă, polimetalici, -ce, adj. (Geol.; despre minerale, minereuri, zăcăminte) Care conține mai multe metale, din care se pot extrage mai multe metale. – Poli- + metalic. DOOM
polimetálic adj. m., pl. polimetálici; f. polimetálică, pl. polimetálice
polimetalicii
POLIMETÁLIC, -Ă, polimetalici, -ce, adj. (Geol.; despre minerale, minereuri, zăcăminte) Care conține mai multe metale, din care se pot extrage mai multe metale. – Poli- + metalic. DOOM
polimetálic adj. m., pl. polimetálici; f. polimetálică, pl. polimetálice
polimetalicilor
POLIMETÁLIC, -Ă, polimetalici, -ce, adj. (Geol.; despre minerale, minereuri, zăcăminte) Care conține mai multe metale, din care se pot extrage mai multe metale. – Poli- + metalic. DOOM
polimetálic adj. m., pl. polimetálici; f. polimetálică, pl. polimetálice
polimetalicul
POLIMETÁLIC, -Ă, polimetalici, -ce, adj. (Geol.; despre minerale, minereuri, zăcăminte) Care conține mai multe metale, din care se pot extrage mai multe metale. – Poli- + metalic. DOOM
polimetálic adj. m., pl. polimetálici; f. polimetálică, pl. polimetálice
polimetalicului
POLIMETÁLIC, -Ă, polimetalici, -ce, adj. (Geol.; despre minerale, minereuri, zăcăminte) Care conține mai multe metale, din care se pot extrage mai multe metale. – Poli- + metalic. DOOM
polimetálic adj. m., pl. polimetálici; f. polimetálică, pl. polimetálice
polimetria
POLIMETRÍE s. f. Suprapunere simultană de măsuri în muzica scrisă pentru două sau mai multe voci și care se caracterizează prin faptul că timpii tari, inițiali nu coincid întotdeauna. – Din it. polimetria. DOOM
polimetríe (-me-tri-) s. f., art. polimetría, g.-d. polimetríi, art. polimetríei
polimetrie
POLIMETRÍE s. f. Suprapunere simultană de măsuri în muzica scrisă pentru două sau mai multe voci și care se caracterizează prin faptul că timpii tari, inițiali nu coincid întotdeauna. – Din it. polimetria. DOOM
polimetríe (-me-tri-) s. f., art. polimetría, g.-d. polimetríi, art. polimetríei
polimetriei
POLIMETRÍE s. f. Suprapunere simultană de măsuri în muzica scrisă pentru două sau mai multe voci și care se caracterizează prin faptul că timpii tari, inițiali nu coincid întotdeauna. – Din it. polimetria. DOOM
polimetríe (-me-tri-) s. f., art. polimetría, g.-d. polimetríi, art. polimetríei
polimetrii
POLIMETRÍE s. f. Suprapunere simultană de măsuri în muzica scrisă pentru două sau mai multe voci și care se caracterizează prin faptul că timpii tari, inițiali nu coincid întotdeauna. – Din it. polimetria. DOOM
polimetríe (-me-tri-) s. f., art. polimetría, g.-d. polimetríi, art. polimetríei
polimetriile
POLIMETRÍE s. f. Suprapunere simultană de măsuri în muzica scrisă pentru două sau mai multe voci și care se caracterizează prin faptul că timpii tari, inițiali nu coincid întotdeauna. – Din it. polimetria. DOOM
polimetríe (-me-tri-) s. f., art. polimetría, g.-d. polimetríi, art. polimetríei
polimetriilor
POLIMETRÍE s. f. Suprapunere simultană de măsuri în muzica scrisă pentru două sau mai multe voci și care se caracterizează prin faptul că timpii tari, inițiali nu coincid întotdeauna. – Din it. polimetria. DOOM
polimetríe (-me-tri-) s. f., art. polimetría, g.-d. polimetríi, art. polimetríei
polimetru
POLIMÉTRU s.n. (Liv.) Operă poetică cu metrică variată. [< it. polimetro].
polimiozită
POLIMIOZÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație concomitentă a mai multor mușchi. [Pron. -mi-o-. / < fr. polymyosite, cf. gr. polys – numeros, mys – mușchi].
polimixina
POLIMIXÍNĂ, polimixine, s. f. (Farm.) Antibiotic obținut din diferite varietăți de bacili, cu acțiune bactericidă asupra mai multor microbi. – Din engl. polymyxine.
polimixine
POLIMIXÍNĂ, polimixine, s. f. (Farm.) Antibiotic obținut din diferite varietăți de bacili, cu acțiune bactericidă asupra mai multor microbi. – Din engl. polymyxine.
polimixinei
POLIMIXÍNĂ, polimixine, s. f. (Farm.) Antibiotic obținut din diferite varietăți de bacili, cu acțiune bactericidă asupra mai multor microbi. – Din engl. polymyxine.
polimixinele
POLIMIXÍNĂ, polimixine, s. f. (Farm.) Antibiotic obținut din diferite varietăți de bacili, cu acțiune bactericidă asupra mai multor microbi. – Din engl. polymyxine.
polimixinelor
POLIMIXÍNĂ, polimixine, s. f. (Farm.) Antibiotic obținut din diferite varietăți de bacili, cu acțiune bactericidă asupra mai multor microbi. – Din engl. polymyxine.
polimnestor
Polimnestor = Polymnestor.
polimnia
Polimnia = Poly(hy)mnia.
polimolecular
POLIMOLECULÁR, -Ă, polimoleculari, -e, adj. Care este format din mai multe molecule. – Din engl. polymolecular.
polimoleculara
POLIMOLECULÁR, -Ă, polimoleculari, -e, adj. Care este format din mai multe molecule. – Din engl. polymolecular.
polimoleculare
POLIMOLECULÁR, -Ă, polimoleculari, -e, adj. Care este format din mai multe molecule. – Din engl. polymolecular.
polimolecularei
POLIMOLECULÁR, -Ă, polimoleculari, -e, adj. Care este format din mai multe molecule. – Din engl. polymolecular.
polimolecularele
POLIMOLECULÁR, -Ă, polimoleculari, -e, adj. Care este format din mai multe molecule. – Din engl. polymolecular.
polimolecularelor
POLIMOLECULÁR, -Ă, polimoleculari, -e, adj. Care este format din mai multe molecule. – Din engl. polymolecular.
polimoleculari
POLIMOLECULÁR, -Ă, polimoleculari, -e, adj. Care este format din mai multe molecule. – Din engl. polymolecular.
polimolecularii
POLIMOLECULÁR, -Ă, polimoleculari, -e, adj. Care este format din mai multe molecule. – Din engl. polymolecular.
polimolecularilor
POLIMOLECULÁR, -Ă, polimoleculari, -e, adj. Care este format din mai multe molecule. – Din engl. polymolecular.
polimolecularul
POLIMOLECULÁR, -Ă, polimoleculari, -e, adj. Care este format din mai multe molecule. – Din engl. polymolecular.
polimolecularului
POLIMOLECULÁR, -Ă, polimoleculari, -e, adj. Care este format din mai multe molecule. – Din engl. polymolecular.
polimorf
POLIMÓRF, -Ă, polimorfi, -e, adj. (Despre minerale cristalizate) Care se prezintă sub mai multe stări cristaline; care prezintă fenomenul de polimorfism. – Din fr. polymorphe. DOOM
polimórf adj. m., pl. polimórfi; f. polimórfă, pl. polimórfe
polimorfa
POLIMÓRF, -Ă, polimorfi, -e, adj. (Despre minerale cristalizate) Care se prezintă sub mai multe stări cristaline; care prezintă fenomenul de polimorfism. – Din fr. polymorphe. DOOM
polimórf adj. m., pl. polimórfi; f. polimórfă, pl. polimórfe
polimorfe
POLIMÓRF, -Ă, polimorfi, -e, adj. (Despre minerale cristalizate) Care se prezintă sub mai multe stări cristaline; care prezintă fenomenul de polimorfism. – Din fr. polymorphe. DOOM
polimórf adj. m., pl. polimórfi; f. polimórfă, pl. polimórfe
polimorfei
POLIMÓRF, -Ă, polimorfi, -e, adj. (Despre minerale cristalizate) Care se prezintă sub mai multe stări cristaline; care prezintă fenomenul de polimorfism. – Din fr. polymorphe. DOOM
polimórf adj. m., pl. polimórfi; f. polimórfă, pl. polimórfe
polimorfele
POLIMÓRF, -Ă, polimorfi, -e, adj. (Despre minerale cristalizate) Care se prezintă sub mai multe stări cristaline; care prezintă fenomenul de polimorfism. – Din fr. polymorphe. DOOM
polimórf adj. m., pl. polimórfi; f. polimórfă, pl. polimórfe
polimorfelor
POLIMÓRF, -Ă, polimorfi, -e, adj. (Despre minerale cristalizate) Care se prezintă sub mai multe stări cristaline; care prezintă fenomenul de polimorfism. – Din fr. polymorphe. DOOM
polimórf adj. m., pl. polimórfi; f. polimórfă, pl. polimórfe
polimorfi
POLIMÓRF, -Ă, polimorfi, -e, adj. (Despre minerale cristalizate) Care se prezintă sub mai multe stări cristaline; care prezintă fenomenul de polimorfism. – Din fr. polymorphe. DOOM
polimórf adj. m., pl. polimórfi; f. polimórfă, pl. polimórfe
polimorfii
POLIMÓRF, -Ă, polimorfi, -e, adj. (Despre minerale cristalizate) Care se prezintă sub mai multe stări cristaline; care prezintă fenomenul de polimorfism. – Din fr. polymorphe. DOOM
polimórf adj. m., pl. polimórfi; f. polimórfă, pl. polimórfe
polimorfilor
POLIMÓRF, -Ă, polimorfi, -e, adj. (Despre minerale cristalizate) Care se prezintă sub mai multe stări cristaline; care prezintă fenomenul de polimorfism. – Din fr. polymorphe. DOOM
polimórf adj. m., pl. polimórfi; f. polimórfă, pl. polimórfe
polimorfism
POLIMORFÍSM s. n. Proprietate a unor substanțe de a se putea prezenta în două sau mai multe forme cristaline distincte. ♦ (Biol.) Proprietate a unor specii de a exista sub mai multe aspecte morfologice. – Din fr. polymorphisme. DOOM
polimorfísm s. n.
polimorfismul
POLIMORFÍSM s. n. Proprietate a unor substanțe de a se putea prezenta în două sau mai multe forme cristaline distincte. ♦ (Biol.) Proprietate a unor specii de a exista sub mai multe aspecte morfologice. – Din fr. polymorphisme. DOOM
polimorfísm s. n.
polimorfismului
POLIMORFÍSM s. n. Proprietate a unor substanțe de a se putea prezenta în două sau mai multe forme cristaline distincte. ♦ (Biol.) Proprietate a unor specii de a exista sub mai multe aspecte morfologice. – Din fr. polymorphisme. DOOM
polimorfísm s. n.
polimorful
POLIMÓRF, -Ă, polimorfi, -e, adj. (Despre minerale cristalizate) Care se prezintă sub mai multe stări cristaline; care prezintă fenomenul de polimorfism. – Din fr. polymorphe. DOOM
polimórf adj. m., pl. polimórfi; f. polimórfă, pl. polimórfe
polimorfului
POLIMÓRF, -Ă, polimorfi, -e, adj. (Despre minerale cristalizate) Care se prezintă sub mai multe stări cristaline; care prezintă fenomenul de polimorfism. – Din fr. polymorphe. DOOM
polimórf adj. m., pl. polimórfi; f. polimórfă, pl. polimórfe
polimă
POLÍMĂ, polime, s. f. (Regional) Soi (rău), poamă (4), pramatie. N-au lăsat ei cu una, cu două, să li se spurce credința cu asemenea polime. PAMFILE, S. T. 188.
polinevrita
POLINEVRÍTĂ, polinevrite, s. f. Boală a nervilor periferici, caracterizată prin alterarea mai multor trunchiuri nervoase și ramuri terminale. – Din fr. polynévrite. DOOM
polinevrítă (-ne-vri-) s. f., g.-d. art. polinevrítei; pl. polinevríte
polinevrite
POLINEVRÍTĂ, polinevrite, s. f. Boală a nervilor periferici, caracterizată prin alterarea mai multor trunchiuri nervoase și ramuri terminale. – Din fr. polynévrite. DOOM
polinevrítă (-ne-vri-) s. f., g.-d. art. polinevrítei; pl. polinevríte
polinevritei
POLINEVRÍTĂ, polinevrite, s. f. Boală a nervilor periferici, caracterizată prin alterarea mai multor trunchiuri nervoase și ramuri terminale. – Din fr. polynévrite. DOOM
polinevrítă (-ne-vri-) s. f., g.-d. art. polinevrítei; pl. polinevríte
polinevritele
POLINEVRÍTĂ, polinevrite, s. f. Boală a nervilor periferici, caracterizată prin alterarea mai multor trunchiuri nervoase și ramuri terminale. – Din fr. polynévrite. DOOM
polinevrítă (-ne-vri-) s. f., g.-d. art. polinevrítei; pl. polinevríte
polinevritelor
POLINEVRÍTĂ, polinevrite, s. f. Boală a nervilor periferici, caracterizată prin alterarea mai multor trunchiuri nervoase și ramuri terminale. – Din fr. polynévrite. DOOM
polinevrítă (-ne-vri-) s. f., g.-d. art. polinevrítei; pl. polinevríte
polinezian
POLINEZIÁN, -Ă, polinezieni, -e, s. m. și f, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Polineziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Polineziei sau polinezienilor (1), privitor la Polinezia ori la polinezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. polynésien. DOOM
polinezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. polineziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. polineziánă, pl. polineziéne
polinezian
POLINEZIÁN, -Ă, polinezieni, -e, s. m. și f, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Polineziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Polineziei sau polinezienilor (1), privitor la Polinezia ori la polinezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. polynésien. DOOM
polinezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. polineziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. polineziánă, pl. polineziéne
polineziana
POLINEZIÁN, -Ă, polinezieni, -e, s. m. și f, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Polineziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Polineziei sau polinezienilor (1), privitor la Polinezia ori la polinezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. polynésien. DOOM
polinezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. polineziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. polineziánă, pl. polineziéne
polineziana
POLINEZIÁN, -Ă, polinezieni, -e, s. m. și f, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Polineziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Polineziei sau polinezienilor (1), privitor la Polinezia ori la polinezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. polynésien. DOOM
polinezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. polineziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. polineziánă, pl. polineziéne
polinezianul
POLINEZIÁN, -Ă, polinezieni, -e, s. m. și f, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Polineziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Polineziei sau polinezienilor (1), privitor la Polinezia ori la polinezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. polynésien. DOOM
polinezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. polineziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. polineziánă, pl. polineziéne
polinezianul
POLINEZIÁN, -Ă, polinezieni, -e, s. m. și f, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Polineziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Polineziei sau polinezienilor (1), privitor la Polinezia ori la polinezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. polynésien. DOOM
polinezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. polineziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. polineziánă, pl. polineziéne
polinezianului
POLINEZIÁN, -Ă, polinezieni, -e, s. m. și f, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Polineziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Polineziei sau polinezienilor (1), privitor la Polinezia ori la polinezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. polynésien. DOOM
polinezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. polineziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. polineziánă, pl. polineziéne
polinezianului
POLINEZIÁN, -Ă, polinezieni, -e, s. m. și f, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Polineziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Polineziei sau polinezienilor (1), privitor la Polinezia ori la polinezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. polynésien. DOOM
polinezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. polineziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. polineziánă, pl. polineziéne
polineziene
POLINEZIÁN, -Ă, polinezieni, -e, s. m. și f, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Polineziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Polineziei sau polinezienilor (1), privitor la Polinezia ori la polinezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. polynésien. DOOM
polinezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. polineziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. polineziánă, pl. polineziéne
polineziene
POLINEZIÁN, -Ă, polinezieni, -e, s. m. și f, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Polineziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Polineziei sau polinezienilor (1), privitor la Polinezia ori la polinezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. polynésien. DOOM
polinezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. polineziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. polineziánă, pl. polineziéne
polinezienei
POLINEZIÁN, -Ă, polinezieni, -e, s. m. și f, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Polineziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Polineziei sau polinezienilor (1), privitor la Polinezia ori la polinezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. polynésien. DOOM
polinezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. polineziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. polineziánă, pl. polineziéne
polinezienei
POLINEZIÁN, -Ă, polinezieni, -e, s. m. și f, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Polineziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Polineziei sau polinezienilor (1), privitor la Polinezia ori la polinezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. polynésien. DOOM
polinezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. polineziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. polineziánă, pl. polineziéne
polinezienele
POLINEZIÁN, -Ă, polinezieni, -e, s. m. și f, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Polineziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Polineziei sau polinezienilor (1), privitor la Polinezia ori la polinezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. polynésien. DOOM
polinezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. polineziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. polineziánă, pl. polineziéne
polinezienele
POLINEZIÁN, -Ă, polinezieni, -e, s. m. și f, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Polineziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Polineziei sau polinezienilor (1), privitor la Polinezia ori la polinezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. polynésien. DOOM
polinezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. polineziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. polineziánă, pl. polineziéne
polinezienelor
POLINEZIÁN, -Ă, polinezieni, -e, s. m. și f, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Polineziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Polineziei sau polinezienilor (1), privitor la Polinezia ori la polinezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. polynésien. DOOM
polinezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. polineziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. polineziánă, pl. polineziéne
polinezienelor
POLINEZIÁN, -Ă, polinezieni, -e, s. m. și f, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Polineziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Polineziei sau polinezienilor (1), privitor la Polinezia ori la polinezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. polynésien. DOOM
polinezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. polineziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. polineziánă, pl. polineziéne
polinezieni
POLINEZIÁN, -Ă, polinezieni, -e, s. m. și f, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Polineziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Polineziei sau polinezienilor (1), privitor la Polinezia ori la polinezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. polynésien. DOOM
polinezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. polineziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. polineziánă, pl. polineziéne
polinezieni
POLINEZIÁN, -Ă, polinezieni, -e, s. m. și f, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Polineziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Polineziei sau polinezienilor (1), privitor la Polinezia ori la polinezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. polynésien. DOOM
polinezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. polineziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. polineziánă, pl. polineziéne
polinezienii
POLINEZIÁN, -Ă, polinezieni, -e, s. m. și f, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Polineziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Polineziei sau polinezienilor (1), privitor la Polinezia ori la polinezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. polynésien. DOOM
polinezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. polineziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. polineziánă, pl. polineziéne
polinezienii
POLINEZIÁN, -Ă, polinezieni, -e, s. m. și f, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Polineziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Polineziei sau polinezienilor (1), privitor la Polinezia ori la polinezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. polynésien. DOOM
polinezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. polineziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. polineziánă, pl. polineziéne
polinezienilor
POLINEZIÁN, -Ă, polinezieni, -e, s. m. și f, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Polineziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Polineziei sau polinezienilor (1), privitor la Polinezia ori la polinezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. polynésien. DOOM
polinezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. polineziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. polineziánă, pl. polineziéne
polinezienilor
POLINEZIÁN, -Ă, polinezieni, -e, s. m. și f, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Polineziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Polineziei sau polinezienilor (1), privitor la Polinezia ori la polinezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. polynésien. DOOM
polinezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. polineziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. polineziánă, pl. polineziéne
polinia
POLINÍE1, polinii, s. f. (Bot.) 1. Masă formată din grăunțe de polen aglomerate. 2. Organ floral format din unirea staminelor la fanerogame. – Din fr. pollinie.
polinia
POLINÍE2, polinii, s. f. Canal navigabil printre ghețurile marine. – Din fr. polynie.
polinic
POLÍNIC, -Ă, polinici, -ce, adj. (Bot.) De polen. – Din fr. pollinique.
polinica
POLÍNIC, -Ă, polinici, -ce, adj. (Bot.) De polen. – Din fr. pollinique.
polinice
POLÍNIC, -Ă, polinici, -ce, adj. (Bot.) De polen. – Din fr. pollinique.
polinice
Polinice = Polynices.
polinicei
POLÍNIC, -Ă, polinici, -ce, adj. (Bot.) De polen. – Din fr. pollinique.
polinicele
POLÍNIC, -Ă, polinici, -ce, adj. (Bot.) De polen. – Din fr. pollinique.
polinicelor
POLÍNIC, -Ă, polinici, -ce, adj. (Bot.) De polen. – Din fr. pollinique.
polinici
POLÍNIC, -Ă, polinici, -ce, adj. (Bot.) De polen. – Din fr. pollinique.
polinicii
POLÍNIC, -Ă, polinici, -ce, adj. (Bot.) De polen. – Din fr. pollinique.
polinicilor
POLÍNIC, -Ă, polinici, -ce, adj. (Bot.) De polen. – Din fr. pollinique.
polinicul
POLÍNIC, -Ă, polinici, -ce, adj. (Bot.) De polen. – Din fr. pollinique.
polinicului
POLÍNIC, -Ă, polinici, -ce, adj. (Bot.) De polen. – Din fr. pollinique.
polinie
POLINÍE1, polinii, s. f. (Bot.) 1. Masă formată din grăunțe de polen aglomerate. 2. Organ floral format din unirea staminelor la fanerogame. – Din fr. pollinie.
polinie
POLINÍE2, polinii, s. f. Canal navigabil printre ghețurile marine. – Din fr. polynie.
poliniei
POLINÍE1, polinii, s. f. (Bot.) 1. Masă formată din grăunțe de polen aglomerate. 2. Organ floral format din unirea staminelor la fanerogame. – Din fr. pollinie.
poliniei
POLINÍE2, polinii, s. f. Canal navigabil printre ghețurile marine. – Din fr. polynie.
polinifer
POLINIFÉR, -Ă, poliniferi, -e, adj. Care conține polen. – Din fr. pollinifère.
polinifera
POLINIFÉR, -Ă, poliniferi, -e, adj. Care conține polen. – Din fr. pollinifère.
polinifere
POLINIFÉR, -Ă, poliniferi, -e, adj. Care conține polen. – Din fr. pollinifère.
poliniferei
POLINIFÉR, -Ă, poliniferi, -e, adj. Care conține polen. – Din fr. pollinifère.
poliniferele
POLINIFÉR, -Ă, poliniferi, -e, adj. Care conține polen. – Din fr. pollinifère.
poliniferelor
POLINIFÉR, -Ă, poliniferi, -e, adj. Care conține polen. – Din fr. pollinifère.
poliniferi
POLINIFÉR, -Ă, poliniferi, -e, adj. Care conține polen. – Din fr. pollinifère.
poliniferii
POLINIFÉR, -Ă, poliniferi, -e, adj. Care conține polen. – Din fr. pollinifère.
poliniferilor
POLINIFÉR, -Ă, poliniferi, -e, adj. Care conține polen. – Din fr. pollinifère.
poliniferul
POLINIFÉR, -Ă, poliniferi, -e, adj. Care conține polen. – Din fr. pollinifère.
poliniferului
POLINIFÉR, -Ă, poliniferi, -e, adj. Care conține polen. – Din fr. pollinifère.
polinii
POLINÍE1, polinii, s. f. (Bot.) 1. Masă formată din grăunțe de polen aglomerate. 2. Organ floral format din unirea staminelor la fanerogame. – Din fr. pollinie.
polinii
POLINÍE2, polinii, s. f. Canal navigabil printre ghețurile marine. – Din fr. polynie.
poliniile
POLINÍE1, polinii, s. f. (Bot.) 1. Masă formată din grăunțe de polen aglomerate. 2. Organ floral format din unirea staminelor la fanerogame. – Din fr. pollinie.
poliniile
POLINÍE2, polinii, s. f. Canal navigabil printre ghețurile marine. – Din fr. polynie.
poliniilor
POLINÍE1, polinii, s. f. (Bot.) 1. Masă formată din grăunțe de polen aglomerate. 2. Organ floral format din unirea staminelor la fanerogame. – Din fr. pollinie.
poliniilor
POLINÍE2, polinii, s. f. Canal navigabil printre ghețurile marine. – Din fr. polynie.
polinizare
POLENIZÁRE, polenizări, s. f. Acțiunea de a poleniza; fenomen care constă în transportul polenului de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului; polenizație. [Var.: (rar) polinizáre s. f.] – V. poleniza. DOOM
polenizáre s. f., g.-d. art. polenizắrii; pl. polenizắri
polinizator
POLENIZATÓR, polenizatori, s. m. (Bot.) Plantă al cărei polen fecundează florile altor varietăți din aceeași specie sau din altă specie, asigurând fertilitatea acestora. [Var.: (rar) polinizatór s. m.] – Poleniza + suf. -tor. DOOM
polenizatór s. m., pl. polenizatóri
polinizație
POLENIZÁȚIE, polenizații, s. f. (Bot.) Transport, natural sau artificial, al polenului de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului pentru a produce fecundația la flori; proces de fecundație la flori; polenizare. [Var.: (rar) polinizáție s. f.] – După fr. pollinisation. DOOM
polenizáție (-ți-e) s. f., art. polenizáția (-ți-a), g.-d. art. polenizáției; pl. polenizáții, art. polenizáțiile (-ți-i-)
polinoame
POLINÓM, polinoame, s. n. Expresie algebrică constituită din mai multe monoame, legate între ele prin semnul plus sau minus; suma algebrică a mai multor monoame. – Din fr. polynôme. DOOM
polinóm s. n., pl. polinoáme
polinoamele
POLINÓM, polinoame, s. n. Expresie algebrică constituită din mai multe monoame, legate între ele prin semnul plus sau minus; suma algebrică a mai multor monoame. – Din fr. polynôme. DOOM
polinóm s. n., pl. polinoáme
polinoamelor
POLINÓM, polinoame, s. n. Expresie algebrică constituită din mai multe monoame, legate între ele prin semnul plus sau minus; suma algebrică a mai multor monoame. – Din fr. polynôme. DOOM
polinóm s. n., pl. polinoáme
polinom
POLINÓM, polinoame, s. n. Expresie algebrică constituită din mai multe monoame, legate între ele prin semnul plus sau minus; suma algebrică a mai multor monoame. – Din fr. polynôme. DOOM
polinóm s. n., pl. polinoáme
polinomial
POLINOMIÁL, -Ă, polinomiali, -e, adj. (Mat.) De polinom, ca un polinom. [Pr.: -mi-al] – Din engl. polynomial.
polinomiala
POLINOMIÁL, -Ă, polinomiali, -e, adj. (Mat.) De polinom, ca un polinom. [Pr.: -mi-al] – Din engl. polynomial.
polinomiale
POLINOMIÁL, -Ă, polinomiali, -e, adj. (Mat.) De polinom, ca un polinom. [Pr.: -mi-al] – Din engl. polynomial.
polinomialei
POLINOMIÁL, -Ă, polinomiali, -e, adj. (Mat.) De polinom, ca un polinom. [Pr.: -mi-al] – Din engl. polynomial.
polinomialele
POLINOMIÁL, -Ă, polinomiali, -e, adj. (Mat.) De polinom, ca un polinom. [Pr.: -mi-al] – Din engl. polynomial.
polinomialelor
POLINOMIÁL, -Ă, polinomiali, -e, adj. (Mat.) De polinom, ca un polinom. [Pr.: -mi-al] – Din engl. polynomial.
polinomiali
POLINOMIÁL, -Ă, polinomiali, -e, adj. (Mat.) De polinom, ca un polinom. [Pr.: -mi-al] – Din engl. polynomial.
polinomialii
POLINOMIÁL, -Ă, polinomiali, -e, adj. (Mat.) De polinom, ca un polinom. [Pr.: -mi-al] – Din engl. polynomial.
polinomialilor
POLINOMIÁL, -Ă, polinomiali, -e, adj. (Mat.) De polinom, ca un polinom. [Pr.: -mi-al] – Din engl. polynomial.
polinomialul
POLINOMIÁL, -Ă, polinomiali, -e, adj. (Mat.) De polinom, ca un polinom. [Pr.: -mi-al] – Din engl. polynomial.
polinomialului
POLINOMIÁL, -Ă, polinomiali, -e, adj. (Mat.) De polinom, ca un polinom. [Pr.: -mi-al] – Din engl. polynomial.
polinomul
POLINÓM, polinoame, s. n. Expresie algebrică constituită din mai multe monoame, legate între ele prin semnul plus sau minus; suma algebrică a mai multor monoame. – Din fr. polynôme. DOOM
polinóm s. n., pl. polinoáme
polinomului
POLINÓM, polinoame, s. n. Expresie algebrică constituită din mai multe monoame, legate între ele prin semnul plus sau minus; suma algebrică a mai multor monoame. – Din fr. polynôme. DOOM
polinóm s. n., pl. polinoáme
polinoză
POLINÓZĂ s.f. Coriză alergică de origine polenică; boală de fân. [< fr. pollinose].
polinuclear
POLINUCLEÁRĂ, polinucleare, adj. (Despre celule) Care are mai multe nuclee. ◊ Leucocită polinucleară = granulocit. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. polynucléaire. DOOM
!polinucleáră (-nu-cle-a-) adj. f., s. f., pl. polinucleáre
polinucleara
POLINUCLEÁRĂ, polinucleare, adj. (Despre celule) Care are mai multe nuclee. ◊ Leucocită polinucleară = granulocit. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. polynucléaire. DOOM
!polinucleáră (-nu-cle-a-) adj. f., s. f., pl. polinucleáre
polinucleare
POLINUCLEÁRĂ, polinucleare, adj. (Despre celule) Care are mai multe nuclee. ◊ Leucocită polinucleară = granulocit. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. polynucléaire. DOOM
!polinucleáră (-nu-cle-a-) adj. f., s. f., pl. polinucleáre
polinuclearei
POLINUCLEÁRĂ, polinucleare, adj. (Despre celule) Care are mai multe nuclee. ◊ Leucocită polinucleară = granulocit. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. polynucléaire. DOOM
!polinucleáră (-nu-cle-a-) adj. f., s. f., pl. polinucleáre
polinuclearele
POLINUCLEÁRĂ, polinucleare, adj. (Despre celule) Care are mai multe nuclee. ◊ Leucocită polinucleară = granulocit. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. polynucléaire. DOOM
!polinucleáră (-nu-cle-a-) adj. f., s. f., pl. polinucleáre
polinuclearelor
POLINUCLEÁRĂ, polinucleare, adj. (Despre celule) Care are mai multe nuclee. ◊ Leucocită polinucleară = granulocit. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. polynucléaire. DOOM
!polinucleáră (-nu-cle-a-) adj. f., s. f., pl. polinucleáre
polinucleari
POLINUCLEÁRĂ, polinucleare, adj. (Despre celule) Care are mai multe nuclee. ◊ Leucocită polinucleară = granulocit. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. polynucléaire. DOOM
!polinucleáră (-nu-cle-a-) adj. f., s. f., pl. polinucleáre
polinuclearii
POLINUCLEÁRĂ, polinucleare, adj. (Despre celule) Care are mai multe nuclee. ◊ Leucocită polinucleară = granulocit. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. polynucléaire. DOOM
!polinucleáră (-nu-cle-a-) adj. f., s. f., pl. polinucleáre
polinuclearilor
POLINUCLEÁRĂ, polinucleare, adj. (Despre celule) Care are mai multe nuclee. ◊ Leucocită polinucleară = granulocit. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. polynucléaire. DOOM
!polinucleáră (-nu-cle-a-) adj. f., s. f., pl. polinucleáre
polinuclearul
POLINUCLEÁRĂ, polinucleare, adj. (Despre celule) Care are mai multe nuclee. ◊ Leucocită polinucleară = granulocit. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. polynucléaire. DOOM
!polinucleáră (-nu-cle-a-) adj. f., s. f., pl. polinucleáre
polinuclearului
POLINUCLEÁRĂ, polinucleare, adj. (Despre celule) Care are mai multe nuclee. ◊ Leucocită polinucleară = granulocit. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. polynucléaire. DOOM
!polinucleáră (-nu-cle-a-) adj. f., s. f., pl. polinucleáre
polinucleoza
POLINUCLEÓZĂ, polinucleoze, s. f. Creștere peste valorile normale a leucocitelor polinucleare din sânge, apărută în diverse intoxicații, infecții etc. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. polynucléose. DOOM
polinucleóză (-nu-cle-o-) s. f., g.-d. art. polinucleózei; pl. polinucleóze
polinucleoze
POLINUCLEÓZĂ, polinucleoze, s. f. Creștere peste valorile normale a leucocitelor polinucleare din sânge, apărută în diverse intoxicații, infecții etc. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. polynucléose. DOOM
polinucleóză (-nu-cle-o-) s. f., g.-d. art. polinucleózei; pl. polinucleóze
polinucleozei
POLINUCLEÓZĂ, polinucleoze, s. f. Creștere peste valorile normale a leucocitelor polinucleare din sânge, apărută în diverse intoxicații, infecții etc. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. polynucléose. DOOM
polinucleóză (-nu-cle-o-) s. f., g.-d. art. polinucleózei; pl. polinucleóze
polinucleozele
POLINUCLEÓZĂ, polinucleoze, s. f. Creștere peste valorile normale a leucocitelor polinucleare din sânge, apărută în diverse intoxicații, infecții etc. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. polynucléose. DOOM
polinucleóză (-nu-cle-o-) s. f., g.-d. art. polinucleózei; pl. polinucleóze
polinucleozelor
POLINUCLEÓZĂ, polinucleoze, s. f. Creștere peste valorile normale a leucocitelor polinucleare din sânge, apărută în diverse intoxicații, infecții etc. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. polynucléose. DOOM
polinucleóză (-nu-cle-o-) s. f., g.-d. art. polinucleózei; pl. polinucleóze
polinucula
POLINUCÚLĂ, polinucule, s. f. (Bot.) Fruct uscat indehiscent format din mai multe nucule. – Poli- + nuculă.
polinucule
POLINUCÚLĂ, polinucule, s. f. (Bot.) Fruct uscat indehiscent format din mai multe nucule. – Poli- + nuculă.
polinuculei
POLINUCÚLĂ, polinucule, s. f. (Bot.) Fruct uscat indehiscent format din mai multe nucule. – Poli- + nuculă.
polinuculele
POLINUCÚLĂ, polinucule, s. f. (Bot.) Fruct uscat indehiscent format din mai multe nucule. – Poli- + nuculă.
polinuculelor
POLINUCÚLĂ, polinucule, s. f. (Bot.) Fruct uscat indehiscent format din mai multe nucule. – Poli- + nuculă.
polioda
POLIÓDĂ, poliode, s. f. Tub electronic cu mai mult de doi electrozi. [Pr.: -li-o-] – Din fr. polyode. DOOM
poliódă (-li-o-) s. f., g.-d. art. poliódei; pl. polióde
poliode
POLIÓDĂ, poliode, s. f. Tub electronic cu mai mult de doi electrozi. [Pr.: -li-o-] – Din fr. polyode. DOOM
poliódă (-li-o-) s. f., g.-d. art. poliódei; pl. polióde
poliodei
POLIÓDĂ, poliode, s. f. Tub electronic cu mai mult de doi electrozi. [Pr.: -li-o-] – Din fr. polyode. DOOM
poliódă (-li-o-) s. f., g.-d. art. poliódei; pl. polióde
poliodele
POLIÓDĂ, poliode, s. f. Tub electronic cu mai mult de doi electrozi. [Pr.: -li-o-] – Din fr. polyode. DOOM
poliódă (-li-o-) s. f., g.-d. art. poliódei; pl. polióde
poliodelor
POLIÓDĂ, poliode, s. f. Tub electronic cu mai mult de doi electrozi. [Pr.: -li-o-] – Din fr. polyode. DOOM
poliódă (-li-o-) s. f., g.-d. art. poliódei; pl. polióde
polioencefalită
POLIOENCEFALÍTĂ s.f. (Med.) 1. Encefalită care afectează în mod predominant substanța cenușie. 2. Encefalită poliomielitică. [< fr. polioencéphalite].
poliomielita
POLIOMIELÍTĂ, poliomielite, s. f. Boală infecțioasă epidemică sau contagioasă provocată de un virus specific, care produce leziuni anatomice în substanța cenușie a măduvei spinării, atingând celulele nervoase motorii, și care se manifestă prin febră, tulburări digestive, somnolență și dureri în mușchii membrelor, urmate de paralizii localizate de obicei la membrele inferioare; paralizie infantilă. [Pr.: -li-o-mi-e-] – Din fr. poliomyélite. DOOM
poliomielítă (-li-o-mi-e-) s. f., g.-d. art. poliomielítei; pl. poliomielíte
poliomielite
POLIOMIELÍTĂ, poliomielite, s. f. Boală infecțioasă epidemică sau contagioasă provocată de un virus specific, care produce leziuni anatomice în substanța cenușie a măduvei spinării, atingând celulele nervoase motorii, și care se manifestă prin febră, tulburări digestive, somnolență și dureri în mușchii membrelor, urmate de paralizii localizate de obicei la membrele inferioare; paralizie infantilă. [Pr.: -li-o-mi-e-] – Din fr. poliomyélite. DOOM
poliomielítă (-li-o-mi-e-) s. f., g.-d. art. poliomielítei; pl. poliomielíte
poliomielitei
POLIOMIELÍTĂ, poliomielite, s. f. Boală infecțioasă epidemică sau contagioasă provocată de un virus specific, care produce leziuni anatomice în substanța cenușie a măduvei spinării, atingând celulele nervoase motorii, și care se manifestă prin febră, tulburări digestive, somnolență și dureri în mușchii membrelor, urmate de paralizii localizate de obicei la membrele inferioare; paralizie infantilă. [Pr.: -li-o-mi-e-] – Din fr. poliomyélite. DOOM
poliomielítă (-li-o-mi-e-) s. f., g.-d. art. poliomielítei; pl. poliomielíte
poliomielitele
POLIOMIELÍTĂ, poliomielite, s. f. Boală infecțioasă epidemică sau contagioasă provocată de un virus specific, care produce leziuni anatomice în substanța cenușie a măduvei spinării, atingând celulele nervoase motorii, și care se manifestă prin febră, tulburări digestive, somnolență și dureri în mușchii membrelor, urmate de paralizii localizate de obicei la membrele inferioare; paralizie infantilă. [Pr.: -li-o-mi-e-] – Din fr. poliomyélite. DOOM
poliomielítă (-li-o-mi-e-) s. f., g.-d. art. poliomielítei; pl. poliomielíte
poliomielitelor
POLIOMIELÍTĂ, poliomielite, s. f. Boală infecțioasă epidemică sau contagioasă provocată de un virus specific, care produce leziuni anatomice în substanța cenușie a măduvei spinării, atingând celulele nervoase motorii, și care se manifestă prin febră, tulburări digestive, somnolență și dureri în mușchii membrelor, urmate de paralizii localizate de obicei la membrele inferioare; paralizie infantilă. [Pr.: -li-o-mi-e-] – Din fr. poliomyélite. DOOM
poliomielítă (-li-o-mi-e-) s. f., g.-d. art. poliomielítei; pl. poliomielíte
poliomielitic
POLIOMIELÍTIC, -Ă, poliomielitici, -ce, adj. Care ține de poliomielită, relativ la poliomielită; spec. care este folosit împotriva poliomielitei. Vaccin poliomielitic. [Pr.: -li-o-mi-e-] – Din fr. poliomyélitique. DOOM
poliomielític (-li-o-mi-e-) adj. m., pl. poliomielítici; f. poliomielítică, pl. poliomielítice
poliomielitica
POLIOMIELÍTIC, -Ă, poliomielitici, -ce, adj. Care ține de poliomielită, relativ la poliomielită; spec. care este folosit împotriva poliomielitei. Vaccin poliomielitic. [Pr.: -li-o-mi-e-] – Din fr. poliomyélitique. DOOM
poliomielític (-li-o-mi-e-) adj. m., pl. poliomielítici; f. poliomielítică, pl. poliomielítice
poliomielitice
POLIOMIELÍTIC, -Ă, poliomielitici, -ce, adj. Care ține de poliomielită, relativ la poliomielită; spec. care este folosit împotriva poliomielitei. Vaccin poliomielitic. [Pr.: -li-o-mi-e-] – Din fr. poliomyélitique. DOOM
poliomielític (-li-o-mi-e-) adj. m., pl. poliomielítici; f. poliomielítică, pl. poliomielítice
poliomieliticei
POLIOMIELÍTIC, -Ă, poliomielitici, -ce, adj. Care ține de poliomielită, relativ la poliomielită; spec. care este folosit împotriva poliomielitei. Vaccin poliomielitic. [Pr.: -li-o-mi-e-] – Din fr. poliomyélitique. DOOM
poliomielític (-li-o-mi-e-) adj. m., pl. poliomielítici; f. poliomielítică, pl. poliomielítice
poliomieliticele
POLIOMIELÍTIC, -Ă, poliomielitici, -ce, adj. Care ține de poliomielită, relativ la poliomielită; spec. care este folosit împotriva poliomielitei. Vaccin poliomielitic. [Pr.: -li-o-mi-e-] – Din fr. poliomyélitique. DOOM
poliomielític (-li-o-mi-e-) adj. m., pl. poliomielítici; f. poliomielítică, pl. poliomielítice
poliomieliticelor
POLIOMIELÍTIC, -Ă, poliomielitici, -ce, adj. Care ține de poliomielită, relativ la poliomielită; spec. care este folosit împotriva poliomielitei. Vaccin poliomielitic. [Pr.: -li-o-mi-e-] – Din fr. poliomyélitique. DOOM
poliomielític (-li-o-mi-e-) adj. m., pl. poliomielítici; f. poliomielítică, pl. poliomielítice
poliomielitici
POLIOMIELÍTIC, -Ă, poliomielitici, -ce, adj. Care ține de poliomielită, relativ la poliomielită; spec. care este folosit împotriva poliomielitei. Vaccin poliomielitic. [Pr.: -li-o-mi-e-] – Din fr. poliomyélitique. DOOM
poliomielític (-li-o-mi-e-) adj. m., pl. poliomielítici; f. poliomielítică, pl. poliomielítice
poliomieliticii
POLIOMIELÍTIC, -Ă, poliomielitici, -ce, adj. Care ține de poliomielită, relativ la poliomielită; spec. care este folosit împotriva poliomielitei. Vaccin poliomielitic. [Pr.: -li-o-mi-e-] – Din fr. poliomyélitique. DOOM
poliomielític (-li-o-mi-e-) adj. m., pl. poliomielítici; f. poliomielítică, pl. poliomielítice
poliomieliticilor
POLIOMIELÍTIC, -Ă, poliomielitici, -ce, adj. Care ține de poliomielită, relativ la poliomielită; spec. care este folosit împotriva poliomielitei. Vaccin poliomielitic. [Pr.: -li-o-mi-e-] – Din fr. poliomyélitique. DOOM
poliomielític (-li-o-mi-e-) adj. m., pl. poliomielítici; f. poliomielítică, pl. poliomielítice
poliomieliticul
POLIOMIELÍTIC, -Ă, poliomielitici, -ce, adj. Care ține de poliomielită, relativ la poliomielită; spec. care este folosit împotriva poliomielitei. Vaccin poliomielitic. [Pr.: -li-o-mi-e-] – Din fr. poliomyélitique. DOOM
poliomielític (-li-o-mi-e-) adj. m., pl. poliomielítici; f. poliomielítică, pl. poliomielítice
poliomieliticului
POLIOMIELÍTIC, -Ă, poliomielitici, -ce, adj. Care ține de poliomielită, relativ la poliomielită; spec. care este folosit împotriva poliomielitei. Vaccin poliomielitic. [Pr.: -li-o-mi-e-] – Din fr. poliomyélitique. DOOM
poliomielític (-li-o-mi-e-) adj. m., pl. poliomielítici; f. poliomielítică, pl. poliomielítice
poliopie
POLIOPÍE s.f. (Med.) Percepție multiplicată a unui obiect; vedere multiplă. [Pron. -li-o-, gen. -iei. / < fr. polyopie, cf. gr. polys – numeros, ops – vedere].
poliorexie
POLIOREXÍE s.f. Foame excesivă. V. bulimie. [Gen. -iei. / < fr. polyorexie].
poliorhidie
POLIORHIDÍE s.f. (Anat.) Existența la un individ a mai mult de două testicule. [Gen. -iei. / < fr. polyorchidie, cf. polys – numeros, orchis – testicul].
polioximetilena
POLIOXIMETILÉNĂ, polioximetilene, s. f. (Chim.) Polimer al formaldehidei. [Pr.: -li-o-] – Din fr. polyoxyméthylène, germ. Polyoxymethylene. DOOM
polioximetilénă (-li-o-) s. f., g.-d. art. polioximetilénei; pl. polioximetiléne
polioximetilene
POLIOXIMETILÉNĂ, polioximetilene, s. f. (Chim.) Polimer al formaldehidei. [Pr.: -li-o-] – Din fr. polyoxyméthylène, germ. Polyoxymethylene. DOOM
polioximetilénă (-li-o-) s. f., g.-d. art. polioximetilénei; pl. polioximetiléne
polioximetilenei
POLIOXIMETILÉNĂ, polioximetilene, s. f. (Chim.) Polimer al formaldehidei. [Pr.: -li-o-] – Din fr. polyoxyméthylène, germ. Polyoxymethylene. DOOM
polioximetilénă (-li-o-) s. f., g.-d. art. polioximetilénei; pl. polioximetiléne
polioximetilenele
POLIOXIMETILÉNĂ, polioximetilene, s. f. (Chim.) Polimer al formaldehidei. [Pr.: -li-o-] – Din fr. polyoxyméthylène, germ. Polyoxymethylene. DOOM
polioximetilénă (-li-o-) s. f., g.-d. art. polioximetilénei; pl. polioximetiléne
polioximetilenelor
POLIOXIMETILÉNĂ, polioximetilene, s. f. (Chim.) Polimer al formaldehidei. [Pr.: -li-o-] – Din fr. polyoxyméthylène, germ. Polyoxymethylene. DOOM
polioximetilénă (-li-o-) s. f., g.-d. art. polioximetilénei; pl. polioximetiléne
polioze
POLIÓZE s.f.pl. Denumire dată polizaharidelor, cu excepția celulozei și a amidonului. [< fr. polyoses].
polip
POLÍP, polipi, s. m. 1. Nume generic dat animalelor celenterate de forma unui săculeț, cu un orificiu buco-anal înconjurat de tentacule, care trăiesc fixate. 2. Tumoare benignă care se formează pe unele mucoase. [Acc. și: pólip] – Din fr. polype. DOOM
políp/pólip s. m., pl. polípi/pólipi
polip
POLÍP, polipi, s. m. 1. Nume generic dat animalelor celenterate de forma unui săculeț și cu gura înconjurată de tentacule, care trăiesc fixate. 2. Tumoare benignă care se formează pe unele mucoase. – Din fr. polype. DOOM
políp/pólip s. m., pl. polípi/pólipi
polipatie
POLIPATÍE s.f. Stare a unei persoane atinsă simultan de mai multe boli. [Gen. -iei. / < fr. polypathie].
polipectomie
POLIPECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare chirurgicală a polipilor (2). [Gen. -iei. / < fr. polypectomie, cf. gr. polypous – polip, ektome – excizie].
polipemon
Polipemon = Polypemon.
polipeptida
POLIPEPTÍDĂ, polipeptide, s. f. Substanță chimică formată din mai multe peptide. – Din fr. polypeptide. DOOM
polipeptídă s. f., g.-d. art. polipeptídei; pl. polipeptíde
polipeptidază
POLIPEPTIDÁZĂ s.f. Enzimă capabilă să dezintegreze polipeptidele. [< fr. polypeptidase].
polipeptide
POLIPEPTÍDĂ, polipeptide, s. f. Substanță chimică formată din mai multe peptide. – Din fr. polypeptide. DOOM
polipeptídă s. f., g.-d. art. polipeptídei; pl. polipeptíde
polipeptidei
POLIPEPTÍDĂ, polipeptide, s. f. Substanță chimică formată din mai multe peptide. – Din fr. polypeptide. DOOM
polipeptídă s. f., g.-d. art. polipeptídei; pl. polipeptíde
polipeptidele
POLIPEPTÍDĂ, polipeptide, s. f. Substanță chimică formată din mai multe peptide. – Din fr. polypeptide. DOOM
polipeptídă s. f., g.-d. art. polipeptídei; pl. polipeptíde
polipeptidelor
POLIPEPTÍDĂ, polipeptide, s. f. Substanță chimică formată din mai multe peptide. – Din fr. polypeptide. DOOM
polipeptídă s. f., g.-d. art. polipeptídei; pl. polipeptíde
polipeptidemie
POLIPEPTIDEMÍE s.f. Prezența polipeptidelor în urină. [Gen. -iei. / < fr. polypeptidémie].
polipeptidurie
POLIPEPTIDURÍE s.f. Prezența polipeptidelor în urină. [Gen. -iei. / < fr. polypeptidurie].
polipetal
POLIPETÁL, -Ă, polipetali, -e, adj. (Despre corola florilor) Care are mai multe petale; (despre plante) cu corola formată din mai multe petale. – Din fr. polypétale. DOOM
polipetál adj. m., pl. polipetáli; f. polipetálă, pl. polipetále
polipetala
POLIPETÁL, -Ă, polipetali, -e, adj. (Despre corola florilor) Care are mai multe petale; (despre plante) cu corola formată din mai multe petale. – Din fr. polypétale. DOOM
polipetál adj. m., pl. polipetáli; f. polipetálă, pl. polipetále
polipetale
POLIPETÁL, -Ă, polipetali, -e, adj. (Despre corola florilor) Care are mai multe petale; (despre plante) cu corola formată din mai multe petale. – Din fr. polypétale. DOOM
polipetál adj. m., pl. polipetáli; f. polipetálă, pl. polipetále
polipetalei
POLIPETÁL, -Ă, polipetali, -e, adj. (Despre corola florilor) Care are mai multe petale; (despre plante) cu corola formată din mai multe petale. – Din fr. polypétale. DOOM
polipetál adj. m., pl. polipetáli; f. polipetálă, pl. polipetále
polipetalele
POLIPETÁL, -Ă, polipetali, -e, adj. (Despre corola florilor) Care are mai multe petale; (despre plante) cu corola formată din mai multe petale. – Din fr. polypétale. DOOM
polipetál adj. m., pl. polipetáli; f. polipetálă, pl. polipetále
polipetalelor
POLIPETÁL, -Ă, polipetali, -e, adj. (Despre corola florilor) Care are mai multe petale; (despre plante) cu corola formată din mai multe petale. – Din fr. polypétale. DOOM
polipetál adj. m., pl. polipetáli; f. polipetálă, pl. polipetále
polipetali
POLIPETÁL, -Ă, polipetali, -e, adj. (Despre corola florilor) Care are mai multe petale; (despre plante) cu corola formată din mai multe petale. – Din fr. polypétale. DOOM
polipetál adj. m., pl. polipetáli; f. polipetálă, pl. polipetále
polipetalii
POLIPETÁL, -Ă, polipetali, -e, adj. (Despre corola florilor) Care are mai multe petale; (despre plante) cu corola formată din mai multe petale. – Din fr. polypétale. DOOM
polipetál adj. m., pl. polipetáli; f. polipetálă, pl. polipetále
polipetalilor
POLIPETÁL, -Ă, polipetali, -e, adj. (Despre corola florilor) Care are mai multe petale; (despre plante) cu corola formată din mai multe petale. – Din fr. polypétale. DOOM
polipetál adj. m., pl. polipetáli; f. polipetálă, pl. polipetále
polipetalul
POLIPETÁL, -Ă, polipetali, -e, adj. (Despre corola florilor) Care are mai multe petale; (despre plante) cu corola formată din mai multe petale. – Din fr. polypétale. DOOM
polipetál adj. m., pl. polipetáli; f. polipetálă, pl. polipetále
polipetalului
POLIPETÁL, -Ă, polipetali, -e, adj. (Despre corola florilor) Care are mai multe petale; (despre plante) cu corola formată din mai multe petale. – Din fr. polypétale. DOOM
polipetál adj. m., pl. polipetáli; f. polipetálă, pl. polipetále
polipi
POLÍP, polipi, s. m. 1. Nume generic dat animalelor celenterate de forma unui săculeț, cu un orificiu buco-anal înconjurat de tentacule, care trăiesc fixate. 2. Tumoare benignă care se formează pe unele mucoase. [Acc. și: pólip] – Din fr. polype. DOOM
políp/pólip s. m., pl. polípi/pólipi
polipier
POLIPIÉR, polipieri, s. m. Masă calcaroasă formată din scheletul polipilor (1) din aceeași colonie. [Pr.: -pi-er] – Din fr. polypier. DOOM
polipiér (-pi-er) s. m., pl. polipiéri
polipieri
POLIPIÉR, polipieri, s. m. Masă calcaroasă formată din scheletul polipilor (1) din aceeași colonie. [Pr.: -pi-er] – Din fr. polypier. DOOM
polipiér (-pi-er) s. m., pl. polipiéri
polipierii
POLIPIÉR, polipieri, s. m. Masă calcaroasă formată din scheletul polipilor (1) din aceeași colonie. [Pr.: -pi-er] – Din fr. polypier. DOOM
polipiér (-pi-er) s. m., pl. polipiéri
polipierilor
POLIPIÉR, polipieri, s. m. Masă calcaroasă formată din scheletul polipilor (1) din aceeași colonie. [Pr.: -pi-er] – Din fr. polypier. DOOM
polipiér (-pi-er) s. m., pl. polipiéri
polipierul
POLIPIÉR, polipieri, s. m. Masă calcaroasă formată din scheletul polipilor (1) din aceeași colonie. [Pr.: -pi-er] – Din fr. polypier. DOOM
polipiér (-pi-er) s. m., pl. polipiéri
polipierului
POLIPIÉR, polipieri, s. m. Masă calcaroasă formată din scheletul polipilor (1) din aceeași colonie. [Pr.: -pi-er] – Din fr. polypier. DOOM
polipiér (-pi-er) s. m., pl. polipiéri
polipii
POLÍP, polipi, s. m. 1. Nume generic dat animalelor celenterate de forma unui săculeț, cu un orificiu buco-anal înconjurat de tentacule, care trăiesc fixate. 2. Tumoare benignă care se formează pe unele mucoase. [Acc. și: pólip] – Din fr. polype. DOOM
políp/pólip s. m., pl. polípi/pólipi
polipilor
POLÍP, polipi, s. m. 1. Nume generic dat animalelor celenterate de forma unui săculeț, cu un orificiu buco-anal înconjurat de tentacule, care trăiesc fixate. 2. Tumoare benignă care se formează pe unele mucoase. [Acc. și: pólip] – Din fr. polype. DOOM
políp/pólip s. m., pl. polípi/pólipi
poliploid
POLIPLOÍD, -Ă, poliploizi, -de, adj. (Biol.) Caracterizat prin poliploidie. – Din fr. polyploïde, germ. Polyploid. DOOM
poliploíd (-li-plo-) adj. m., s. m., pl. poliploízi; adj. f. poliploídă, pl. poliploíde
poliploid
POLIPLOÍD, -Ă, poliploizi, -de, adj. (Biol.) Caracterizat prin poliploidie. – Din fr. polyploïde, germ. Polyploid. DOOM
poliploíd (-li-plo-) adj. m., s. m., pl. poliploízi; adj. f. poliploídă, pl. poliploíde
poliploida
POLIPLOÍD, -Ă, poliploizi, -de, adj. (Biol.) Caracterizat prin poliploidie. – Din fr. polyploïde, germ. Polyploid. DOOM
poliploíd (-li-plo-) adj. m., s. m., pl. poliploízi; adj. f. poliploídă, pl. poliploíde
poliploida
POLIPLOÍD, -Ă, poliploizi, -de, adj. (Biol.) Caracterizat prin poliploidie. – Din fr. polyploïde, germ. Polyploid. DOOM
poliploíd (-li-plo-) adj. m., s. m., pl. poliploízi; adj. f. poliploídă, pl. poliploíde
poliploide
POLIPLOÍD, -Ă, poliploizi, -de, adj. (Biol.) Caracterizat prin poliploidie. – Din fr. polyploïde, germ. Polyploid. DOOM
poliploíd (-li-plo-) adj. m., s. m., pl. poliploízi; adj. f. poliploídă, pl. poliploíde
poliploide
POLIPLOÍD, -Ă, poliploizi, -de, adj. (Biol.) Caracterizat prin poliploidie. – Din fr. polyploïde, germ. Polyploid. DOOM
poliploíd (-li-plo-) adj. m., s. m., pl. poliploízi; adj. f. poliploídă, pl. poliploíde
poliploidei
POLIPLOÍD, -Ă, poliploizi, -de, adj. (Biol.) Caracterizat prin poliploidie. – Din fr. polyploïde, germ. Polyploid. DOOM
poliploíd (-li-plo-) adj. m., s. m., pl. poliploízi; adj. f. poliploídă, pl. poliploíde
poliploidei
POLIPLOÍD, -Ă, poliploizi, -de, adj. (Biol.) Caracterizat prin poliploidie. – Din fr. polyploïde, germ. Polyploid. DOOM
poliploíd (-li-plo-) adj. m., s. m., pl. poliploízi; adj. f. poliploídă, pl. poliploíde
poliploidele
POLIPLOÍD, -Ă, poliploizi, -de, adj. (Biol.) Caracterizat prin poliploidie. – Din fr. polyploïde, germ. Polyploid. DOOM
poliploíd (-li-plo-) adj. m., s. m., pl. poliploízi; adj. f. poliploídă, pl. poliploíde
poliploidele
POLIPLOÍD, -Ă, poliploizi, -de, adj. (Biol.) Caracterizat prin poliploidie. – Din fr. polyploïde, germ. Polyploid. DOOM
poliploíd (-li-plo-) adj. m., s. m., pl. poliploízi; adj. f. poliploídă, pl. poliploíde
poliploidelor
POLIPLOÍD, -Ă, poliploizi, -de, adj. (Biol.) Caracterizat prin poliploidie. – Din fr. polyploïde, germ. Polyploid. DOOM
poliploíd (-li-plo-) adj. m., s. m., pl. poliploízi; adj. f. poliploídă, pl. poliploíde
poliploidelor
POLIPLOÍD, -Ă, poliploizi, -de, adj. (Biol.) Caracterizat prin poliploidie. – Din fr. polyploïde, germ. Polyploid. DOOM
poliploíd (-li-plo-) adj. m., s. m., pl. poliploízi; adj. f. poliploídă, pl. poliploíde
poliploidie
POLIPLOIDÍE s. f. Creștere a numărului de cromozomi în celulele organismelor animale sau vegetale față de numărul obișnuit, având ca rezultat mărirea taliei sau a unor organe ale individului respectiv. [Pr.: -plo-i-] – Din fr. polyploïdie, germ. Polyploidie. DOOM
poliploidíe (-li-plo-i-) s. f., art. poliploidía, g.-d. poliploidíi, art. poliploidíei
poliploidul
POLIPLOÍD, -Ă, poliploizi, -de, adj. (Biol.) Caracterizat prin poliploidie. – Din fr. polyploïde, germ. Polyploid. DOOM
poliploíd (-li-plo-) adj. m., s. m., pl. poliploízi; adj. f. poliploídă, pl. poliploíde
poliploidul
POLIPLOÍD, -Ă, poliploizi, -de, adj. (Biol.) Caracterizat prin poliploidie. – Din fr. polyploïde, germ. Polyploid. DOOM
poliploíd (-li-plo-) adj. m., s. m., pl. poliploízi; adj. f. poliploídă, pl. poliploíde
poliploidului
POLIPLOÍD, -Ă, poliploizi, -de, adj. (Biol.) Caracterizat prin poliploidie. – Din fr. polyploïde, germ. Polyploid. DOOM
poliploíd (-li-plo-) adj. m., s. m., pl. poliploízi; adj. f. poliploídă, pl. poliploíde
poliploidului
POLIPLOÍD, -Ă, poliploizi, -de, adj. (Biol.) Caracterizat prin poliploidie. – Din fr. polyploïde, germ. Polyploid. DOOM
poliploíd (-li-plo-) adj. m., s. m., pl. poliploízi; adj. f. poliploídă, pl. poliploíde
poliploizi
POLIPLOÍD, -Ă, poliploizi, -de, adj. (Biol.) Caracterizat prin poliploidie. – Din fr. polyploïde, germ. Polyploid. DOOM
poliploíd (-li-plo-) adj. m., s. m., pl. poliploízi; adj. f. poliploídă, pl. poliploíde
poliploizi
POLIPLOÍD, -Ă, poliploizi, -de, adj. (Biol.) Caracterizat prin poliploidie. – Din fr. polyploïde, germ. Polyploid. DOOM
poliploíd (-li-plo-) adj. m., s. m., pl. poliploízi; adj. f. poliploídă, pl. poliploíde
poliploizii
POLIPLOÍD, -Ă, poliploizi, -de, adj. (Biol.) Caracterizat prin poliploidie. – Din fr. polyploïde, germ. Polyploid. DOOM
poliploíd (-li-plo-) adj. m., s. m., pl. poliploízi; adj. f. poliploídă, pl. poliploíde
poliploizii
POLIPLOÍD, -Ă, poliploizi, -de, adj. (Biol.) Caracterizat prin poliploidie. – Din fr. polyploïde, germ. Polyploid. DOOM
poliploíd (-li-plo-) adj. m., s. m., pl. poliploízi; adj. f. poliploídă, pl. poliploíde
poliploizilor
POLIPLOÍD, -Ă, poliploizi, -de, adj. (Biol.) Caracterizat prin poliploidie. – Din fr. polyploïde, germ. Polyploid. DOOM
poliploíd (-li-plo-) adj. m., s. m., pl. poliploízi; adj. f. poliploídă, pl. poliploíde
poliploizilor
POLIPLOÍD, -Ă, poliploizi, -de, adj. (Biol.) Caracterizat prin poliploidie. – Din fr. polyploïde, germ. Polyploid. DOOM
poliploíd (-li-plo-) adj. m., s. m., pl. poliploízi; adj. f. poliploídă, pl. poliploíde
polipnee
POLIPNÉE s. f. Creștere a frecvenței respirației peste limitele normale în cursul unui efort fizic, al unei stări emoționale, precum și în unele boli pulmonare, cardiace etc. [Pr.: -ne-e] – Din fr. polypnée. DOOM
polipnée s. f., art. polipnéea, g.-d. polipnée, art. polipnéei
polipneea
POLIPNÉE s. f. Creștere a frecvenței respirației peste limitele normale în cursul unui efort fizic, al unei stări emoționale, precum și în unele boli pulmonare, cardiace etc. [Pr.: -ne-e] – Din fr. polypnée. DOOM
polipnée s. f., art. polipnéea, g.-d. polipnée, art. polipnéei
polipneei
POLIPNÉE s. f. Creștere a frecvenței respirației peste limitele normale în cursul unui efort fizic, al unei stări emoționale, precum și în unele boli pulmonare, cardiace etc. [Pr.: -ne-e] – Din fr. polypnée. DOOM
polipnée s. f., art. polipnéea, g.-d. polipnée, art. polipnéei
polipod
POLIPÓD, -Ă, polipozi, -de, adj. Care are mai multe picioare. – Din fr. polypode. DOOM
polipód adj. m., pl. polipózi; f. polipódă, pl. polipóde
polipoda
POLIPÓD, -Ă, polipozi, -de, adj. Care are mai multe picioare. – Din fr. polypode. DOOM
polipód adj. m., pl. polipózi; f. polipódă, pl. polipóde
polipode
POLIPÓD, -Ă, polipozi, -de, adj. Care are mai multe picioare. – Din fr. polypode. DOOM
polipód adj. m., pl. polipózi; f. polipódă, pl. polipóde
polipodei
POLIPÓD, -Ă, polipozi, -de, adj. Care are mai multe picioare. – Din fr. polypode. DOOM
polipód adj. m., pl. polipózi; f. polipódă, pl. polipóde
polipodele
POLIPÓD, -Ă, polipozi, -de, adj. Care are mai multe picioare. – Din fr. polypode. DOOM
polipód adj. m., pl. polipózi; f. polipódă, pl. polipóde
polipodelor
POLIPÓD, -Ă, polipozi, -de, adj. Care are mai multe picioare. – Din fr. polypode. DOOM
polipód adj. m., pl. polipózi; f. polipódă, pl. polipóde
polipodiacee
POLIPODIACÉE s.f.pl. Familie de plante cuprinzând o parte din ferigile terestre; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e., sg. invar. / < fr. polypodiacées].
polipodie
POLIPODÍE s.f. Malformație congenitală constând în prezența unui număr mai mare de picioare. [Gen. -iei. / < fr. polypodie].
polipodul
POLIPÓD, -Ă, polipozi, -de, adj. Care are mai multe picioare. – Din fr. polypode. DOOM
polipód adj. m., pl. polipózi; f. polipódă, pl. polipóde
polipodului
POLIPÓD, -Ă, polipozi, -de, adj. Care are mai multe picioare. – Din fr. polypode. DOOM
polipód adj. m., pl. polipózi; f. polipódă, pl. polipóde
polipodă
POLIPÓDĂ s.f. (Bot.) Feriga stejarului. [< fr. polypode, cf. gr. polys – numeros, pous – picior].
polipoid
POLIPOÍD, -Ă adj. (Biol.) Cu aspect de polipi (2). Pron. -po-id. / < fr. plypoïde, cf. gr. polypous – polip, eidos – aspect].
polipor
POLIPÓR s.m. Ciupercă cu pori, cărnoasă, din clasa bazidiomicetelor, care crește pe arbori. [< fr. polypore].
poliporacee
POLIPORACÉE, poliporacee, s. f. (La pl.) Familie de ciuperci basidiomicete cu fructificații în general mari; (și la sg.) ciupercă din această familie. – Din fr. polyporée.
poliporaceea
POLIPORACÉE, poliporacee, s. f. (La pl.) Familie de ciuperci basidiomicete cu fructificații în general mari; (și la sg.) ciupercă din această familie. – Din fr. polyporée.
poliporaceei
POLIPORACÉE, poliporacee, s. f. (La pl.) Familie de ciuperci basidiomicete cu fructificații în general mari; (și la sg.) ciupercă din această familie. – Din fr. polyporée.
poliporaceele
POLIPORACÉE, poliporacee, s. f. (La pl.) Familie de ciuperci basidiomicete cu fructificații în general mari; (și la sg.) ciupercă din această familie. – Din fr. polyporée.
poliporaceelor
POLIPORACÉE, poliporacee, s. f. (La pl.) Familie de ciuperci basidiomicete cu fructificații în general mari; (și la sg.) ciupercă din această familie. – Din fr. polyporée.
poliporee
POLIPORÉE s.f.pl. Familie de ciuperci, având ca tip poliporul; (la sg.) ciupercă din această familie. [Pron. -re-e-, sg. invar. / < fr. polyporées].
polipotom
POLIPOTÓM s.n. Instrument chirurgical pentru ablațiunea polipilor (2). [< fr. polypotome].
polipoza
POLIPÓZĂ, polipoze, s. f. (Med.) Boală caracterizată prin dezvoltarea mai multor polipi (2) pe aceeași mucoasă. – Din fr. polypose.
polipoze
POLIPÓZĂ, polipoze, s. f. (Med.) Boală caracterizată prin dezvoltarea mai multor polipi (2) pe aceeași mucoasă. – Din fr. polypose.
polipozei
POLIPÓZĂ, polipoze, s. f. (Med.) Boală caracterizată prin dezvoltarea mai multor polipi (2) pe aceeași mucoasă. – Din fr. polypose.
polipozele
POLIPÓZĂ, polipoze, s. f. (Med.) Boală caracterizată prin dezvoltarea mai multor polipi (2) pe aceeași mucoasă. – Din fr. polypose.
polipozelor
POLIPÓZĂ, polipoze, s. f. (Med.) Boală caracterizată prin dezvoltarea mai multor polipi (2) pe aceeași mucoasă. – Din fr. polypose.
polipozi
POLIPÓD, -Ă, polipozi, -de, adj. Care are mai multe picioare. – Din fr. polypode. DOOM
polipód adj. m., pl. polipózi; f. polipódă, pl. polipóde
polipozii
POLIPÓD, -Ă, polipozi, -de, adj. Care are mai multe picioare. – Din fr. polypode. DOOM
polipód adj. m., pl. polipózi; f. polipódă, pl. polipóde
polipozilor
POLIPÓD, -Ă, polipozi, -de, adj. Care are mai multe picioare. – Din fr. polypode. DOOM
polipód adj. m., pl. polipózi; f. polipódă, pl. polipóde
polipragmazie
POLIPRAGMAZÍE s.f. (Med.) Situație în care i se prescriu bolnavului prea multe medicamente. [Gen. -iei. / < germ. Polypragmasie].
polipropilena
POLIPROPILÉNĂ, polipropilene, s. f. Material plastic ușor și rezistent, obținut prin polimerizarea catalitică a propilenei. – Din fr. polypropylène. DOOM
polipropilénă (-li-pro-) s. f., g.-d. art. polipropilénei; pl. polipropiléne
polipropilene
POLIPROPILÉNĂ, polipropilene, s. f. Material plastic ușor și rezistent, obținut prin polimerizarea catalitică a propilenei. – Din fr. polypropylène. DOOM
polipropilénă (-li-pro-) s. f., g.-d. art. polipropilénei; pl. polipropiléne
polipropilenei
POLIPROPILÉNĂ, polipropilene, s. f. Material plastic ușor și rezistent, obținut prin polimerizarea catalitică a propilenei. – Din fr. polypropylène. DOOM
polipropilénă (-li-pro-) s. f., g.-d. art. polipropilénei; pl. polipropiléne
polipropilenele
POLIPROPILÉNĂ, polipropilene, s. f. Material plastic ușor și rezistent, obținut prin polimerizarea catalitică a propilenei. – Din fr. polypropylène. DOOM
polipropilénă (-li-pro-) s. f., g.-d. art. polipropilénei; pl. polipropiléne
polipropilenelor
POLIPROPILÉNĂ, polipropilene, s. f. Material plastic ușor și rezistent, obținut prin polimerizarea catalitică a propilenei. – Din fr. polypropylène. DOOM
polipropilénă (-li-pro-) s. f., g.-d. art. polipropilénei; pl. polipropiléne
poliptic
POLIPTÍC, polipticuri, s. n. Pictură executată pe mai multe panouri (articulate) care cuprind fiecare o scenă dintr-o suită compozițională. – Din fr. polyptyque. DOOM
poliptíc s. n., pl. poliptícuri
polipticul
POLIPTÍC, polipticuri, s. n. Pictură executată pe mai multe panouri (articulate) care cuprind fiecare o scenă dintr-o suită compozițională. – Din fr. polyptyque. DOOM
poliptíc s. n., pl. poliptícuri
polipticului
POLIPTÍC, polipticuri, s. n. Pictură executată pe mai multe panouri (articulate) care cuprind fiecare o scenă dintr-o suită compozițională. – Din fr. polyptyque. DOOM
poliptíc s. n., pl. poliptícuri
polipticuri
POLIPTÍC, polipticuri, s. n. Pictură executată pe mai multe panouri (articulate) care cuprind fiecare o scenă dintr-o suită compozițională. – Din fr. polyptyque. DOOM
poliptíc s. n., pl. poliptícuri
polipticurile
POLIPTÍC, polipticuri, s. n. Pictură executată pe mai multe panouri (articulate) care cuprind fiecare o scenă dintr-o suită compozițională. – Din fr. polyptyque. DOOM
poliptíc s. n., pl. poliptícuri
polipticurilor
POLIPTÍC, polipticuri, s. n. Pictură executată pe mai multe panouri (articulate) care cuprind fiecare o scenă dintr-o suită compozițională. – Din fr. polyptyque. DOOM
poliptíc s. n., pl. poliptícuri
polipul
POLÍP, polipi, s. m. 1. Nume generic dat animalelor celenterate de forma unui săculeț, cu un orificiu buco-anal înconjurat de tentacule, care trăiesc fixate. 2. Tumoare benignă care se formează pe unele mucoase. [Acc. și: pólip] – Din fr. polype. DOOM
políp/pólip s. m., pl. polípi/pólipi
polipului
POLÍP, polipi, s. m. 1. Nume generic dat animalelor celenterate de forma unui săculeț, cu un orificiu buco-anal înconjurat de tentacule, care trăiesc fixate. 2. Tumoare benignă care se formează pe unele mucoase. [Acc. și: pólip] – Din fr. polype. DOOM
políp/pólip s. m., pl. polípi/pólipi
poliremă
POLIRÉMĂ s.f. (Mar.) Corabie cu mai multe rânduri de vâsle. [< fr. polyrème].
poliritmia
POLIRITMÍE, poliritmii, s. f. Combinație de linii melodice cu structuri ritmice diferite care evoluează simultan. – Din fr. polyrythmie. DOOM
poliritmíe s. f., art. poliritmía, g.-d. art. poliritmíei; pl. poliritmíi, art. poliritmíile
poliritmic
POLIRÍTMIC, -Ă, poliritmici, -ce, adj. Cu mai multe ritmuri, cu ritm variat. – Din engl. polyrhythmic.
poliritmica
POLIRÍTMIC, -Ă, poliritmici, -ce, adj. Cu mai multe ritmuri, cu ritm variat. – Din engl. polyrhythmic.
poliritmice
POLIRÍTMIC, -Ă, poliritmici, -ce, adj. Cu mai multe ritmuri, cu ritm variat. – Din engl. polyrhythmic.
poliritmicei
POLIRÍTMIC, -Ă, poliritmici, -ce, adj. Cu mai multe ritmuri, cu ritm variat. – Din engl. polyrhythmic.
poliritmicele
POLIRÍTMIC, -Ă, poliritmici, -ce, adj. Cu mai multe ritmuri, cu ritm variat. – Din engl. polyrhythmic.
poliritmicelor
POLIRÍTMIC, -Ă, poliritmici, -ce, adj. Cu mai multe ritmuri, cu ritm variat. – Din engl. polyrhythmic.
poliritmici
POLIRÍTMIC, -Ă, poliritmici, -ce, adj. Cu mai multe ritmuri, cu ritm variat. – Din engl. polyrhythmic.
poliritmicii
POLIRÍTMIC, -Ă, poliritmici, -ce, adj. Cu mai multe ritmuri, cu ritm variat. – Din engl. polyrhythmic.
poliritmicilor
POLIRÍTMIC, -Ă, poliritmici, -ce, adj. Cu mai multe ritmuri, cu ritm variat. – Din engl. polyrhythmic.
poliritmicul
POLIRÍTMIC, -Ă, poliritmici, -ce, adj. Cu mai multe ritmuri, cu ritm variat. – Din engl. polyrhythmic.
poliritmicului
POLIRÍTMIC, -Ă, poliritmici, -ce, adj. Cu mai multe ritmuri, cu ritm variat. – Din engl. polyrhythmic.
poliritmie
POLIRITMÍE, poliritmii, s. f. Combinație de linii melodice cu structuri ritmice diferite care evoluează simultan. – Din fr. polyrythmie. DOOM
poliritmíe s. f., art. poliritmía, g.-d. art. poliritmíei; pl. poliritmíi, art. poliritmíile
poliritmiei
POLIRITMÍE, poliritmii, s. f. Combinație de linii melodice cu structuri ritmice diferite care evoluează simultan. – Din fr. polyrythmie. DOOM
poliritmíe s. f., art. poliritmía, g.-d. art. poliritmíei; pl. poliritmíi, art. poliritmíile
poliritmii
POLIRITMÍE, poliritmii, s. f. Combinație de linii melodice cu structuri ritmice diferite care evoluează simultan. – Din fr. polyrythmie. DOOM
poliritmíe s. f., art. poliritmía, g.-d. art. poliritmíei; pl. poliritmíi, art. poliritmíile
poliritmiile
POLIRITMÍE, poliritmii, s. f. Combinație de linii melodice cu structuri ritmice diferite care evoluează simultan. – Din fr. polyrythmie. DOOM
poliritmíe s. f., art. poliritmía, g.-d. art. poliritmíei; pl. poliritmíi, art. poliritmíile
poliritmiilor
POLIRITMÍE, poliritmii, s. f. Combinație de linii melodice cu structuri ritmice diferite care evoluează simultan. – Din fr. polyrythmie. DOOM
poliritmíe s. f., art. poliritmía, g.-d. art. poliritmíei; pl. poliritmíi, art. poliritmíile
polis
PÓLIS, polisuri, s. n. Formă de organizare statală în Grecia antică; oraș-stat în Grecia antică. – Din ngr. polis. DOOM
pólis s. n., pl. pólisuri
polisa
POLISÁ vb. I. v. poliza.
polisare
POLISÁ vb. I. v. poliza.
polisat
POLISÁ vb. I. v. poliza.
polisemantic
POLISEMÁNTIC, -Ă, polisemantici, -ce, adj. (Despre cuvinte, unități frazeologice) Care are mai multe sensuri. – Din fr. polysémantique. DOOM
polisemántic adj. m., pl. polisemántici; f. polisemántică, pl. polisemántice
polisemantica
POLISEMÁNTIC, -Ă, polisemantici, -ce, adj. (Despre cuvinte, unități frazeologice) Care are mai multe sensuri. – Din fr. polysémantique. DOOM
polisemántic adj. m., pl. polisemántici; f. polisemántică, pl. polisemántice
polisemantice
POLISEMÁNTIC, -Ă, polisemantici, -ce, adj. (Despre cuvinte, unități frazeologice) Care are mai multe sensuri. – Din fr. polysémantique. DOOM
polisemántic adj. m., pl. polisemántici; f. polisemántică, pl. polisemántice
polisemanticei
POLISEMÁNTIC, -Ă, polisemantici, -ce, adj. (Despre cuvinte, unități frazeologice) Care are mai multe sensuri. – Din fr. polysémantique. DOOM
polisemántic adj. m., pl. polisemántici; f. polisemántică, pl. polisemántice
polisemanticele
POLISEMÁNTIC, -Ă, polisemantici, -ce, adj. (Despre cuvinte, unități frazeologice) Care are mai multe sensuri. – Din fr. polysémantique. DOOM
polisemántic adj. m., pl. polisemántici; f. polisemántică, pl. polisemántice
polisemanticelor
POLISEMÁNTIC, -Ă, polisemantici, -ce, adj. (Despre cuvinte, unități frazeologice) Care are mai multe sensuri. – Din fr. polysémantique. DOOM
polisemántic adj. m., pl. polisemántici; f. polisemántică, pl. polisemántice
polisemantici
POLISEMÁNTIC, -Ă, polisemantici, -ce, adj. (Despre cuvinte, unități frazeologice) Care are mai multe sensuri. – Din fr. polysémantique. DOOM
polisemántic adj. m., pl. polisemántici; f. polisemántică, pl. polisemántice
polisemanticii
POLISEMÁNTIC, -Ă, polisemantici, -ce, adj. (Despre cuvinte, unități frazeologice) Care are mai multe sensuri. – Din fr. polysémantique. DOOM
polisemántic adj. m., pl. polisemántici; f. polisemántică, pl. polisemántice
polisemanticilor
POLISEMÁNTIC, -Ă, polisemantici, -ce, adj. (Despre cuvinte, unități frazeologice) Care are mai multe sensuri. – Din fr. polysémantique. DOOM
polisemántic adj. m., pl. polisemántici; f. polisemántică, pl. polisemántice
polisemanticul
POLISEMÁNTIC, -Ă, polisemantici, -ce, adj. (Despre cuvinte, unități frazeologice) Care are mai multe sensuri. – Din fr. polysémantique. DOOM
polisemántic adj. m., pl. polisemántici; f. polisemántică, pl. polisemántice
polisemanticului
POLISEMÁNTIC, -Ă, polisemantici, -ce, adj. (Despre cuvinte, unități frazeologice) Care are mai multe sensuri. – Din fr. polysémantique. DOOM
polisemántic adj. m., pl. polisemántici; f. polisemántică, pl. polisemántice
polisemantism
POLISEMANTÍSM s. n. (Lingv.) Polisemie. – Din fr. polysémantisme. DOOM
polisemantísm s. n.
polisemantismul
POLISEMANTÍSM s. n. (Lingv.) Polisemie. – Din fr. polysémantisme. DOOM
polisemantísm s. n.
polisemantismului
POLISEMANTÍSM s. n. (Lingv.) Polisemie. – Din fr. polysémantisme. DOOM
polisemantísm s. n.
polisemia
POLISEMÍE, polisemii, s. f. Însușire a unor cuvinte sau unități frazeologice de a avea mai multe sensuri; calitatea de a fi polisemantic; polisemantism. – Din fr. polysémie. DOOM
!polisemíe s. f., art. polisemía, g.-d. art. polisemíei; pl. polisemíi, art. polisemíile
polisemic
POLISÉMIC, -Ă, polisemici, -ce, adj. Care se referă la polisemie, care ține de polisemie. – Din fr. polysémique. DOOM
polisémic adj. m., pl. polisémici; f. polisémică, pl. polisémice
polisemica
POLISÉMIC, -Ă, polisemici, -ce, adj. Care se referă la polisemie, care ține de polisemie. – Din fr. polysémique. DOOM
polisémic adj. m., pl. polisémici; f. polisémică, pl. polisémice
polisemice
POLISÉMIC, -Ă, polisemici, -ce, adj. Care se referă la polisemie, care ține de polisemie. – Din fr. polysémique. DOOM
polisémic adj. m., pl. polisémici; f. polisémică, pl. polisémice
polisemicei
POLISÉMIC, -Ă, polisemici, -ce, adj. Care se referă la polisemie, care ține de polisemie. – Din fr. polysémique. DOOM
polisémic adj. m., pl. polisémici; f. polisémică, pl. polisémice
polisemicele
POLISÉMIC, -Ă, polisemici, -ce, adj. Care se referă la polisemie, care ține de polisemie. – Din fr. polysémique. DOOM
polisémic adj. m., pl. polisémici; f. polisémică, pl. polisémice
polisemicelor
POLISÉMIC, -Ă, polisemici, -ce, adj. Care se referă la polisemie, care ține de polisemie. – Din fr. polysémique. DOOM
polisémic adj. m., pl. polisémici; f. polisémică, pl. polisémice
polisemici
POLISÉMIC, -Ă, polisemici, -ce, adj. Care se referă la polisemie, care ține de polisemie. – Din fr. polysémique. DOOM
polisémic adj. m., pl. polisémici; f. polisémică, pl. polisémice
polisemicii
POLISÉMIC, -Ă, polisemici, -ce, adj. Care se referă la polisemie, care ține de polisemie. – Din fr. polysémique. DOOM
polisémic adj. m., pl. polisémici; f. polisémică, pl. polisémice
polisemicilor
POLISÉMIC, -Ă, polisemici, -ce, adj. Care se referă la polisemie, care ține de polisemie. – Din fr. polysémique. DOOM
polisémic adj. m., pl. polisémici; f. polisémică, pl. polisémice
polisemicul
POLISÉMIC, -Ă, polisemici, -ce, adj. Care se referă la polisemie, care ține de polisemie. – Din fr. polysémique. DOOM
polisémic adj. m., pl. polisémici; f. polisémică, pl. polisémice
polisemicului
POLISÉMIC, -Ă, polisemici, -ce, adj. Care se referă la polisemie, care ține de polisemie. – Din fr. polysémique. DOOM
polisémic adj. m., pl. polisémici; f. polisémică, pl. polisémice
polisemie
POLISEMÍE, polisemii, s. f. Însușire a unor cuvinte sau unități frazeologice de a avea mai multe sensuri; calitatea de a fi polisemantic; polisemantism. – Din fr. polysémie. DOOM
!polisemíe s. f., art. polisemía, g.-d. art. polisemíei; pl. polisemíi, art. polisemíile
polisemiei
POLISEMÍE, polisemii, s. f. Însușire a unor cuvinte sau unități frazeologice de a avea mai multe sensuri; calitatea de a fi polisemantic; polisemantism. – Din fr. polysémie. DOOM
!polisemíe s. f., art. polisemía, g.-d. art. polisemíei; pl. polisemíi, art. polisemíile
polisemii
POLISEMÍE, polisemii, s. f. Însușire a unor cuvinte sau unități frazeologice de a avea mai multe sensuri; calitatea de a fi polisemantic; polisemantism. – Din fr. polysémie. DOOM
!polisemíe s. f., art. polisemía, g.-d. art. polisemíei; pl. polisemíi, art. polisemíile
polisemiile
POLISEMÍE, polisemii, s. f. Însușire a unor cuvinte sau unități frazeologice de a avea mai multe sensuri; calitatea de a fi polisemantic; polisemantism. – Din fr. polysémie. DOOM
!polisemíe s. f., art. polisemía, g.-d. art. polisemíei; pl. polisemíi, art. polisemíile
polisemiilor
POLISEMÍE, polisemii, s. f. Însușire a unor cuvinte sau unități frazeologice de a avea mai multe sensuri; calitatea de a fi polisemantic; polisemantism. – Din fr. polysémie. DOOM
!polisemíe s. f., art. polisemía, g.-d. art. polisemíei; pl. polisemíi, art. polisemíile
polisepal
POLISEPÁL, -Ă, polisepali, -e, adj. (Despre caliciul florilor) Care este alcătuit din mai multe sepale; (despre plante) cu caliciul format din mai multe sepale. – Din fr. polysépale. DOOM
polisepál adj. m., pl. polisepáli; f. polisepálă, pl. polisepále
polisepala
POLISEPÁL, -Ă, polisepali, -e, adj. (Despre caliciul florilor) Care este alcătuit din mai multe sepale; (despre plante) cu caliciul format din mai multe sepale. – Din fr. polysépale. DOOM
polisepál adj. m., pl. polisepáli; f. polisepálă, pl. polisepále
polisepale
POLISEPÁL, -Ă, polisepali, -e, adj. (Despre caliciul florilor) Care este alcătuit din mai multe sepale; (despre plante) cu caliciul format din mai multe sepale. – Din fr. polysépale. DOOM
polisepál adj. m., pl. polisepáli; f. polisepálă, pl. polisepále
polisepalei
POLISEPÁL, -Ă, polisepali, -e, adj. (Despre caliciul florilor) Care este alcătuit din mai multe sepale; (despre plante) cu caliciul format din mai multe sepale. – Din fr. polysépale. DOOM
polisepál adj. m., pl. polisepáli; f. polisepálă, pl. polisepále
polisepalele
POLISEPÁL, -Ă, polisepali, -e, adj. (Despre caliciul florilor) Care este alcătuit din mai multe sepale; (despre plante) cu caliciul format din mai multe sepale. – Din fr. polysépale. DOOM
polisepál adj. m., pl. polisepáli; f. polisepálă, pl. polisepále
polisepalelor
POLISEPÁL, -Ă, polisepali, -e, adj. (Despre caliciul florilor) Care este alcătuit din mai multe sepale; (despre plante) cu caliciul format din mai multe sepale. – Din fr. polysépale. DOOM
polisepál adj. m., pl. polisepáli; f. polisepálă, pl. polisepále
polisepali
POLISEPÁL, -Ă, polisepali, -e, adj. (Despre caliciul florilor) Care este alcătuit din mai multe sepale; (despre plante) cu caliciul format din mai multe sepale. – Din fr. polysépale. DOOM
polisepál adj. m., pl. polisepáli; f. polisepálă, pl. polisepále
polisepalii
POLISEPÁL, -Ă, polisepali, -e, adj. (Despre caliciul florilor) Care este alcătuit din mai multe sepale; (despre plante) cu caliciul format din mai multe sepale. – Din fr. polysépale. DOOM
polisepál adj. m., pl. polisepáli; f. polisepálă, pl. polisepále
polisepalilor
POLISEPÁL, -Ă, polisepali, -e, adj. (Despre caliciul florilor) Care este alcătuit din mai multe sepale; (despre plante) cu caliciul format din mai multe sepale. – Din fr. polysépale. DOOM
polisepál adj. m., pl. polisepáli; f. polisepálă, pl. polisepále
polisepalul
POLISEPÁL, -Ă, polisepali, -e, adj. (Despre caliciul florilor) Care este alcătuit din mai multe sepale; (despre plante) cu caliciul format din mai multe sepale. – Din fr. polysépale. DOOM
polisepál adj. m., pl. polisepáli; f. polisepálă, pl. polisepále
polisepalului
POLISEPÁL, -Ă, polisepali, -e, adj. (Despre caliciul florilor) Care este alcătuit din mai multe sepale; (despre plante) cu caliciul format din mai multe sepale. – Din fr. polysépale. DOOM
polisepál adj. m., pl. polisepáli; f. polisepálă, pl. polisepále
polisialie
POLISIALÍE s.f. (Med.) Salivație excesivă. V. ptialism. [Pron. -si-a-, gen, -iei. / < fr. polysialie, cf. polys – mult, sialon – salivă].
polisier
POLISIÉR, polisiere, s. n. (Franțuzism) Roman sau film polițist. [Scris și: policier. – Pr.: -si-er] – Din fr. policier.
polisiere
POLISIÉR, polisiere, s. n. (Franțuzism) Roman sau film polițist. [Scris și: policier. – Pr.: -si-er] – Din fr. policier.
polisierele
POLISIÉR, polisiere, s. n. (Franțuzism) Roman sau film polițist. [Scris și: policier. – Pr.: -si-er] – Din fr. policier.
polisierelor
POLISIÉR, polisiere, s. n. (Franțuzism) Roman sau film polițist. [Scris și: policier. – Pr.: -si-er] – Din fr. policier.
polisierul
POLISIÉR, polisiere, s. n. (Franțuzism) Roman sau film polițist. [Scris și: policier. – Pr.: -si-er] – Din fr. policier.
polisierului
POLISIÉR, polisiere, s. n. (Franțuzism) Roman sau film polițist. [Scris și: policier. – Pr.: -si-er] – Din fr. policier.
polisilab
POLISILÁB adj., s.n. (Cuvânt) polisilabic. [< fr. polysyllabe].
polisilabic
POLISILÁBIC, -Ă, polisilabici, -ce, adj. 1. (Despre cuvinte) Care are două sau mai multe silabe. 2. (Despre limbi) Care are, în general, cuvinte polisilabice (1). – Din fr. polysyllabique. DOOM
polisilábic adj. m., pl. polisilábici; f. polisilábică, pl. polisilábice
polisilabica
POLISILÁBIC, -Ă, polisilabici, -ce, adj. 1. (Despre cuvinte) Care are două sau mai multe silabe. 2. (Despre limbi) Care are, în general, cuvinte polisilabice (1). – Din fr. polysyllabique. DOOM
polisilábic adj. m., pl. polisilábici; f. polisilábică, pl. polisilábice
polisilabice
POLISILÁBIC, -Ă, polisilabici, -ce, adj. 1. (Despre cuvinte) Care are două sau mai multe silabe. 2. (Despre limbi) Care are, în general, cuvinte polisilabice (1). – Din fr. polysyllabique. DOOM
polisilábic adj. m., pl. polisilábici; f. polisilábică, pl. polisilábice
polisilabicei
POLISILÁBIC, -Ă, polisilabici, -ce, adj. 1. (Despre cuvinte) Care are două sau mai multe silabe. 2. (Despre limbi) Care are, în general, cuvinte polisilabice (1). – Din fr. polysyllabique. DOOM
polisilábic adj. m., pl. polisilábici; f. polisilábică, pl. polisilábice
polisilabicele
POLISILÁBIC, -Ă, polisilabici, -ce, adj. 1. (Despre cuvinte) Care are două sau mai multe silabe. 2. (Despre limbi) Care are, în general, cuvinte polisilabice (1). – Din fr. polysyllabique. DOOM
polisilábic adj. m., pl. polisilábici; f. polisilábică, pl. polisilábice
polisilabicelor
POLISILÁBIC, -Ă, polisilabici, -ce, adj. 1. (Despre cuvinte) Care are două sau mai multe silabe. 2. (Despre limbi) Care are, în general, cuvinte polisilabice (1). – Din fr. polysyllabique. DOOM
polisilábic adj. m., pl. polisilábici; f. polisilábică, pl. polisilábice
polisilabici
POLISILÁBIC, -Ă, polisilabici, -ce, adj. 1. (Despre cuvinte) Care are două sau mai multe silabe. 2. (Despre limbi) Care are, în general, cuvinte polisilabice (1). – Din fr. polysyllabique. DOOM
polisilábic adj. m., pl. polisilábici; f. polisilábică, pl. polisilábice
polisilabicii
POLISILÁBIC, -Ă, polisilabici, -ce, adj. 1. (Despre cuvinte) Care are două sau mai multe silabe. 2. (Despre limbi) Care are, în general, cuvinte polisilabice (1). – Din fr. polysyllabique. DOOM
polisilábic adj. m., pl. polisilábici; f. polisilábică, pl. polisilábice
polisilabicilor
POLISILÁBIC, -Ă, polisilabici, -ce, adj. 1. (Despre cuvinte) Care are două sau mai multe silabe. 2. (Despre limbi) Care are, în general, cuvinte polisilabice (1). – Din fr. polysyllabique. DOOM
polisilábic adj. m., pl. polisilábici; f. polisilábică, pl. polisilábice
polisilabicul
POLISILÁBIC, -Ă, polisilabici, -ce, adj. 1. (Despre cuvinte) Care are două sau mai multe silabe. 2. (Despre limbi) Care are, în general, cuvinte polisilabice (1). – Din fr. polysyllabique. DOOM
polisilábic adj. m., pl. polisilábici; f. polisilábică, pl. polisilábice
polisilabicului
POLISILÁBIC, -Ă, polisilabici, -ce, adj. 1. (Despre cuvinte) Care are două sau mai multe silabe. 2. (Despre limbi) Care are, în general, cuvinte polisilabice (1). – Din fr. polysyllabique. DOOM
polisilábic adj. m., pl. polisilábici; f. polisilábică, pl. polisilábice
polisilogism
POLISILOGÍSM, polisilogisme, s. n. Raționament deductiv alcătuit dintr-o înlănțuire de silogisme în care concluzia silogismului anterior devine una dintre premisele silogismului următor. – Din fr. polysyllogisme. DOOM
polisilogísm s. n., pl. polisilogísme
polisilogisme
POLISILOGÍSM, polisilogisme, s. n. Raționament deductiv alcătuit dintr-o înlănțuire de silogisme în care concluzia silogismului anterior devine una dintre premisele silogismului următor. – Din fr. polysyllogisme. DOOM
polisilogísm s. n., pl. polisilogísme
polisilogismele
POLISILOGÍSM, polisilogisme, s. n. Raționament deductiv alcătuit dintr-o înlănțuire de silogisme în care concluzia silogismului anterior devine una dintre premisele silogismului următor. – Din fr. polysyllogisme. DOOM
polisilogísm s. n., pl. polisilogísme
polisilogismelor
POLISILOGÍSM, polisilogisme, s. n. Raționament deductiv alcătuit dintr-o înlănțuire de silogisme în care concluzia silogismului anterior devine una dintre premisele silogismului următor. – Din fr. polysyllogisme. DOOM
polisilogísm s. n., pl. polisilogísme
polisilogismul
POLISILOGÍSM, polisilogisme, s. n. Raționament deductiv alcătuit dintr-o înlănțuire de silogisme în care concluzia silogismului anterior devine una dintre premisele silogismului următor. – Din fr. polysyllogisme. DOOM
polisilogísm s. n., pl. polisilogísme
polisilogismului
POLISILOGÍSM, polisilogisme, s. n. Raționament deductiv alcătuit dintr-o înlănțuire de silogisme în care concluzia silogismului anterior devine una dintre premisele silogismului următor. – Din fr. polysyllogisme. DOOM
polisilogísm s. n., pl. polisilogísme
polisilogistic
POLISILOGÍSTIC, -Ă, polisilogistici, -ce, adj. Care prezintă polisilogism. – Din fr. polysyllogistique.
polisilogistica
POLISILOGÍSTIC, -Ă, polisilogistici, -ce, adj. Care prezintă polisilogism. – Din fr. polysyllogistique.
polisilogistice
POLISILOGÍSTIC, -Ă, polisilogistici, -ce, adj. Care prezintă polisilogism. – Din fr. polysyllogistique.
polisilogisticei
POLISILOGÍSTIC, -Ă, polisilogistici, -ce, adj. Care prezintă polisilogism. – Din fr. polysyllogistique.
polisilogisticele
POLISILOGÍSTIC, -Ă, polisilogistici, -ce, adj. Care prezintă polisilogism. – Din fr. polysyllogistique.
polisilogisticelor
POLISILOGÍSTIC, -Ă, polisilogistici, -ce, adj. Care prezintă polisilogism. – Din fr. polysyllogistique.
polisilogistici
POLISILOGÍSTIC, -Ă, polisilogistici, -ce, adj. Care prezintă polisilogism. – Din fr. polysyllogistique.
polisilogisticii
POLISILOGÍSTIC, -Ă, polisilogistici, -ce, adj. Care prezintă polisilogism. – Din fr. polysyllogistique.
polisilogisticilor
POLISILOGÍSTIC, -Ă, polisilogistici, -ce, adj. Care prezintă polisilogism. – Din fr. polysyllogistique.
polisilogisticul
POLISILOGÍSTIC, -Ă, polisilogistici, -ce, adj. Care prezintă polisilogism. – Din fr. polysyllogistique.
polisilogisticului
POLISILOGÍSTIC, -Ă, polisilogistici, -ce, adj. Care prezintă polisilogism. – Din fr. polysyllogistique.
polisindet
POLISÍNDETON s. n. Figură de stil care constă în repetarea unei conjuncții la începutul fiecăreia dintre propozițiile unei fraze sau înaintea fiecărui termen al unei enumerări, pentru a accentua o anumită idee. [Var.: polisindét s. n.] – Din fr. polysyndéton. DOOM
!polisíndeton/polisindét s. n.
polisindeton
POLISÍNDETON s. n. Figură de stil care constă în repetarea unei conjuncții la începutul fiecăreia dintre propozițiile unei fraze sau înaintea fiecărui termen al unei enumerări, pentru a accentua o anumită idee. [Var.: polisindét s. n.] – Din fr. polysyndéton. DOOM
!polisíndeton/polisindét s. n.
polisindetonul
POLISÍNDETON s. n. Figură de stil care constă în repetarea unei conjuncții la începutul fiecăreia dintre propozițiile unei fraze sau înaintea fiecărui termen al unei enumerări, pentru a accentua o anumită idee. [Var.: polisindét s. n.] – Din fr. polysyndéton. DOOM
!polisíndeton/polisindét s. n.
polisindetonului
POLISÍNDETON s. n. Figură de stil care constă în repetarea unei conjuncții la începutul fiecăreia dintre propozițiile unei fraze sau înaintea fiecărui termen al unei enumerări, pentru a accentua o anumită idee. [Var.: polisindét s. n.] – Din fr. polysyndéton. DOOM
!polisíndeton/polisindét s. n.
polisintetic
POLISINTÉTIC, -Ă, polisintetici, -ce, adj. (Despre unele limbi) Care are frazele formate dintr-un singur termen, ca rezultat al unirii tuturor părților frazei într-un lung cuvânt compus. – Din fr. polysynthétique. DOOM
polisintétic adj. m., pl. polisintétici; f. polisintétică, pl. polisintétice
polisintetica
POLISINTÉTIC, -Ă, polisintetici, -ce, adj. (Despre unele limbi) Care are frazele formate dintr-un singur termen, ca rezultat al unirii tuturor părților frazei într-un lung cuvânt compus. – Din fr. polysynthétique. DOOM
polisintétic adj. m., pl. polisintétici; f. polisintétică, pl. polisintétice
polisintetice
POLISINTÉTIC, -Ă, polisintetici, -ce, adj. (Despre unele limbi) Care are frazele formate dintr-un singur termen, ca rezultat al unirii tuturor părților frazei într-un lung cuvânt compus. – Din fr. polysynthétique. DOOM
polisintétic adj. m., pl. polisintétici; f. polisintétică, pl. polisintétice
polisinteticei
POLISINTÉTIC, -Ă, polisintetici, -ce, adj. (Despre unele limbi) Care are frazele formate dintr-un singur termen, ca rezultat al unirii tuturor părților frazei într-un lung cuvânt compus. – Din fr. polysynthétique. DOOM
polisintétic adj. m., pl. polisintétici; f. polisintétică, pl. polisintétice
polisinteticele
POLISINTÉTIC, -Ă, polisintetici, -ce, adj. (Despre unele limbi) Care are frazele formate dintr-un singur termen, ca rezultat al unirii tuturor părților frazei într-un lung cuvânt compus. – Din fr. polysynthétique. DOOM
polisintétic adj. m., pl. polisintétici; f. polisintétică, pl. polisintétice
polisinteticelor
POLISINTÉTIC, -Ă, polisintetici, -ce, adj. (Despre unele limbi) Care are frazele formate dintr-un singur termen, ca rezultat al unirii tuturor părților frazei într-un lung cuvânt compus. – Din fr. polysynthétique. DOOM
polisintétic adj. m., pl. polisintétici; f. polisintétică, pl. polisintétice
polisintetici
POLISINTÉTIC, -Ă, polisintetici, -ce, adj. (Despre unele limbi) Care are frazele formate dintr-un singur termen, ca rezultat al unirii tuturor părților frazei într-un lung cuvânt compus. – Din fr. polysynthétique. DOOM
polisintétic adj. m., pl. polisintétici; f. polisintétică, pl. polisintétice
polisinteticii
POLISINTÉTIC, -Ă, polisintetici, -ce, adj. (Despre unele limbi) Care are frazele formate dintr-un singur termen, ca rezultat al unirii tuturor părților frazei într-un lung cuvânt compus. – Din fr. polysynthétique. DOOM
polisintétic adj. m., pl. polisintétici; f. polisintétică, pl. polisintétice
polisinteticilor
POLISINTÉTIC, -Ă, polisintetici, -ce, adj. (Despre unele limbi) Care are frazele formate dintr-un singur termen, ca rezultat al unirii tuturor părților frazei într-un lung cuvânt compus. – Din fr. polysynthétique. DOOM
polisintétic adj. m., pl. polisintétici; f. polisintétică, pl. polisintétice
polisinteticul
POLISINTÉTIC, -Ă, polisintetici, -ce, adj. (Despre unele limbi) Care are frazele formate dintr-un singur termen, ca rezultat al unirii tuturor părților frazei într-un lung cuvânt compus. – Din fr. polysynthétique. DOOM
polisintétic adj. m., pl. polisintétici; f. polisintétică, pl. polisintétice
polisinteticului
POLISINTÉTIC, -Ă, polisintetici, -ce, adj. (Despre unele limbi) Care are frazele formate dintr-un singur termen, ca rezultat al unirii tuturor părților frazei într-un lung cuvânt compus. – Din fr. polysynthétique. DOOM
polisintétic adj. m., pl. polisintétici; f. polisintétică, pl. polisintétice
polisintetism
POLISINTETÍSM s. n. Caracteristică a unei limbi de a fi polisintetică; caracter polisintetic. – Din fr. polysynthétisme. DOOM
polisintetísm s. n.
polisintetismul
POLISINTETÍSM s. n. Caracteristică a unei limbi de a fi polisintetică; caracter polisintetic. – Din fr. polysynthétisme. DOOM
polisintetísm s. n.
polisintetismului
POLISINTETÍSM s. n. Caracteristică a unei limbi de a fi polisintetică; caracter polisintetic. – Din fr. polysynthétisme. DOOM
polisintetísm s. n.
polisinteza
POLISINTÉZĂ, polisinteze, s. f. (În limbile polisintetice) Folosire a unui singur cuvânt complex pentru mai multe cuvinte. – Din fr. polysynthèse. DOOM
*polisintéză s. f., g.-d. art. polisintézei; pl. polisintéze
polisinteze
POLISINTÉZĂ, polisinteze, s. f. (În limbile polisintetice) Folosire a unui singur cuvânt complex pentru mai multe cuvinte. – Din fr. polysynthèse. DOOM
*polisintéză s. f., g.-d. art. polisintézei; pl. polisintéze
polisintezei
POLISINTÉZĂ, polisinteze, s. f. (În limbile polisintetice) Folosire a unui singur cuvânt complex pentru mai multe cuvinte. – Din fr. polysynthèse. DOOM
*polisintéză s. f., g.-d. art. polisintézei; pl. polisintéze
polisintezele
POLISINTÉZĂ, polisinteze, s. f. (În limbile polisintetice) Folosire a unui singur cuvânt complex pentru mai multe cuvinte. – Din fr. polysynthèse. DOOM
*polisintéză s. f., g.-d. art. polisintézei; pl. polisintéze
polisintezelor
POLISINTÉZĂ, polisinteze, s. f. (În limbile polisintetice) Folosire a unui singur cuvânt complex pentru mai multe cuvinte. – Din fr. polysynthèse. DOOM
*polisintéză s. f., g.-d. art. polisintézei; pl. polisintéze
polisoar
POLISOÁR, polisoare, s. n. (Rar) Instrument de lustruit unghiile. – Din fr. polissoir. DOOM
polisoár (rar) (-soar) s. n., pl. polisoáre
polisoare
POLISOÁR, polisoare, s. n. (Rar) Instrument de lustruit unghiile. – Din fr. polissoir. DOOM
polisoár (rar) (-soar) s. n., pl. polisoáre
polisoarele
POLISOÁR, polisoare, s. n. (Rar) Instrument de lustruit unghiile. – Din fr. polissoir. DOOM
polisoár (rar) (-soar) s. n., pl. polisoáre
polisoarelor
POLISOÁR, polisoare, s. n. (Rar) Instrument de lustruit unghiile. – Din fr. polissoir. DOOM
polisoár (rar) (-soar) s. n., pl. polisoáre
polisoarul
POLISOÁR, polisoare, s. n. (Rar) Instrument de lustruit unghiile. – Din fr. polissoir. DOOM
polisoár (rar) (-soar) s. n., pl. polisoáre
polisoarului
POLISOÁR, polisoare, s. n. (Rar) Instrument de lustruit unghiile. – Din fr. polissoir. DOOM
polisoár (rar) (-soar) s. n., pl. polisoáre
polisperm
POLISPÉRM, -Ă adj. Care prezintă polispermie. ♦ (Despre fructe) Cu semințe numeroase. [< fr. polysperme].
polispermia
POLISPERMÍE, polispermii, s. f. (Biol.) Fecundare a ovulului de către mai mulți spermatozoizi. – Din fr. polyspermie, engl. polyspermy.
polispermie
POLISPERMÍE, polispermii, s. f. (Biol.) Fecundare a ovulului de către mai mulți spermatozoizi. – Din fr. polyspermie, engl. polyspermy.
polispermiei
POLISPERMÍE, polispermii, s. f. (Biol.) Fecundare a ovulului de către mai mulți spermatozoizi. – Din fr. polyspermie, engl. polyspermy.
polispermii
POLISPERMÍE, polispermii, s. f. (Biol.) Fecundare a ovulului de către mai mulți spermatozoizi. – Din fr. polyspermie, engl. polyspermy.
polispermiile
POLISPERMÍE, polispermii, s. f. (Biol.) Fecundare a ovulului de către mai mulți spermatozoizi. – Din fr. polyspermie, engl. polyspermy.
polispermiilor
POLISPERMÍE, polispermii, s. f. (Biol.) Fecundare a ovulului de către mai mulți spermatozoizi. – Din fr. polyspermie, engl. polyspermy.
polisportiv
POLISPORTÍV, -Ă, polisportivi, -e, adj., s. m. și f. (Sportiv) care practică mai multe sporturi. – Poli- + sportiv. DOOM
!polisportív (-lis-por-/-li-spor-) adj. m., s. m., pl. polisportívi; adj. f., s. f. polisportívă, pl. polisportíve
polisportiv
POLISPORTÍV, -Ă, polisportivi, -e, adj., s. m. și f. (Sportiv) care practică mai multe sporturi. – Poli- + sportiv. DOOM
!polisportív (-lis-por-/-li-spor-) adj. m., s. m., pl. polisportívi; adj. f., s. f. polisportívă, pl. polisportíve
polisportiva
POLISPORTÍV, -Ă, polisportivi, -e, adj., s. m. și f. (Sportiv) care practică mai multe sporturi. – Poli- + sportiv. DOOM
!polisportív (-lis-por-/-li-spor-) adj. m., s. m., pl. polisportívi; adj. f., s. f. polisportívă, pl. polisportíve
polisportiva
POLISPORTÍV, -Ă, polisportivi, -e, adj., s. m. și f. (Sportiv) care practică mai multe sporturi. – Poli- + sportiv. DOOM
!polisportív (-lis-por-/-li-spor-) adj. m., s. m., pl. polisportívi; adj. f., s. f. polisportívă, pl. polisportíve
polisportive
POLISPORTÍV, -Ă, polisportivi, -e, adj., s. m. și f. (Sportiv) care practică mai multe sporturi. – Poli- + sportiv. DOOM
!polisportív (-lis-por-/-li-spor-) adj. m., s. m., pl. polisportívi; adj. f., s. f. polisportívă, pl. polisportíve
polisportive
POLISPORTÍV, -Ă, polisportivi, -e, adj., s. m. și f. (Sportiv) care practică mai multe sporturi. – Poli- + sportiv. DOOM
!polisportív (-lis-por-/-li-spor-) adj. m., s. m., pl. polisportívi; adj. f., s. f. polisportívă, pl. polisportíve
polisportivei
POLISPORTÍV, -Ă, polisportivi, -e, adj., s. m. și f. (Sportiv) care practică mai multe sporturi. – Poli- + sportiv. DOOM
!polisportív (-lis-por-/-li-spor-) adj. m., s. m., pl. polisportívi; adj. f., s. f. polisportívă, pl. polisportíve
polisportivei
POLISPORTÍV, -Ă, polisportivi, -e, adj., s. m. și f. (Sportiv) care practică mai multe sporturi. – Poli- + sportiv. DOOM
!polisportív (-lis-por-/-li-spor-) adj. m., s. m., pl. polisportívi; adj. f., s. f. polisportívă, pl. polisportíve
polisportivele
POLISPORTÍV, -Ă, polisportivi, -e, adj., s. m. și f. (Sportiv) care practică mai multe sporturi. – Poli- + sportiv. DOOM
!polisportív (-lis-por-/-li-spor-) adj. m., s. m., pl. polisportívi; adj. f., s. f. polisportívă, pl. polisportíve
polisportivele
POLISPORTÍV, -Ă, polisportivi, -e, adj., s. m. și f. (Sportiv) care practică mai multe sporturi. – Poli- + sportiv. DOOM
!polisportív (-lis-por-/-li-spor-) adj. m., s. m., pl. polisportívi; adj. f., s. f. polisportívă, pl. polisportíve
polisportivelor
POLISPORTÍV, -Ă, polisportivi, -e, adj., s. m. și f. (Sportiv) care practică mai multe sporturi. – Poli- + sportiv. DOOM
!polisportív (-lis-por-/-li-spor-) adj. m., s. m., pl. polisportívi; adj. f., s. f. polisportívă, pl. polisportíve
polisportivelor
POLISPORTÍV, -Ă, polisportivi, -e, adj., s. m. și f. (Sportiv) care practică mai multe sporturi. – Poli- + sportiv. DOOM
!polisportív (-lis-por-/-li-spor-) adj. m., s. m., pl. polisportívi; adj. f., s. f. polisportívă, pl. polisportíve
polisportivi
POLISPORTÍV, -Ă, polisportivi, -e, adj., s. m. și f. (Sportiv) care practică mai multe sporturi. – Poli- + sportiv. DOOM
!polisportív (-lis-por-/-li-spor-) adj. m., s. m., pl. polisportívi; adj. f., s. f. polisportívă, pl. polisportíve
polisportivi
POLISPORTÍV, -Ă, polisportivi, -e, adj., s. m. și f. (Sportiv) care practică mai multe sporturi. – Poli- + sportiv. DOOM
!polisportív (-lis-por-/-li-spor-) adj. m., s. m., pl. polisportívi; adj. f., s. f. polisportívă, pl. polisportíve
polisportivii
POLISPORTÍV, -Ă, polisportivi, -e, adj., s. m. și f. (Sportiv) care practică mai multe sporturi. – Poli- + sportiv. DOOM
!polisportív (-lis-por-/-li-spor-) adj. m., s. m., pl. polisportívi; adj. f., s. f. polisportívă, pl. polisportíve
polisportivii
POLISPORTÍV, -Ă, polisportivi, -e, adj., s. m. și f. (Sportiv) care practică mai multe sporturi. – Poli- + sportiv. DOOM
!polisportív (-lis-por-/-li-spor-) adj. m., s. m., pl. polisportívi; adj. f., s. f. polisportívă, pl. polisportíve
polisportivilor
POLISPORTÍV, -Ă, polisportivi, -e, adj., s. m. și f. (Sportiv) care practică mai multe sporturi. – Poli- + sportiv. DOOM
!polisportív (-lis-por-/-li-spor-) adj. m., s. m., pl. polisportívi; adj. f., s. f. polisportívă, pl. polisportíve
polisportivilor
POLISPORTÍV, -Ă, polisportivi, -e, adj., s. m. și f. (Sportiv) care practică mai multe sporturi. – Poli- + sportiv. DOOM
!polisportív (-lis-por-/-li-spor-) adj. m., s. m., pl. polisportívi; adj. f., s. f. polisportívă, pl. polisportíve
polisportivul
POLISPORTÍV, -Ă, polisportivi, -e, adj., s. m. și f. (Sportiv) care practică mai multe sporturi. – Poli- + sportiv. DOOM
!polisportív (-lis-por-/-li-spor-) adj. m., s. m., pl. polisportívi; adj. f., s. f. polisportívă, pl. polisportíve
polisportivul
POLISPORTÍV, -Ă, polisportivi, -e, adj., s. m. și f. (Sportiv) care practică mai multe sporturi. – Poli- + sportiv. DOOM
!polisportív (-lis-por-/-li-spor-) adj. m., s. m., pl. polisportívi; adj. f., s. f. polisportívă, pl. polisportíve
polisportivului
POLISPORTÍV, -Ă, polisportivi, -e, adj., s. m. și f. (Sportiv) care practică mai multe sporturi. – Poli- + sportiv. DOOM
!polisportív (-lis-por-/-li-spor-) adj. m., s. m., pl. polisportívi; adj. f., s. f. polisportívă, pl. polisportíve
polisportivului
POLISPORTÍV, -Ă, polisportivi, -e, adj., s. m. și f. (Sportiv) care practică mai multe sporturi. – Poli- + sportiv. DOOM
!polisportív (-lis-por-/-li-spor-) adj. m., s. m., pl. polisportívi; adj. f., s. f. polisportívă, pl. polisportíve
polistil
POLISTÍL, -Ă adj. Care are un mare număr de coloane. [< fr. polystile]. DOOM
!polistíl (-lis-til/-li-stil) adj. m.; f. polistílă, pl. polistíle
polistila
POLISTÍL, -Ă adj. Care are un mare număr de coloane. [< fr. polystile]. DOOM
!polistíl (-lis-til/-li-stil) adj. m.; f. polistílă, pl. polistíle
polistile
POLISTÍL, -Ă adj. Care are un mare număr de coloane. [< fr. polystile]. DOOM
!polistíl (-lis-til/-li-stil) adj. m.; f. polistílă, pl. polistíle
polistilei
POLISTÍL, -Ă adj. Care are un mare număr de coloane. [< fr. polystile]. DOOM
!polistíl (-lis-til/-li-stil) adj. m.; f. polistílă, pl. polistíle
polistilele
POLISTÍL, -Ă adj. Care are un mare număr de coloane. [< fr. polystile]. DOOM
!polistíl (-lis-til/-li-stil) adj. m.; f. polistílă, pl. polistíle
polistilelor
POLISTÍL, -Ă adj. Care are un mare număr de coloane. [< fr. polystile]. DOOM
!polistíl (-lis-til/-li-stil) adj. m.; f. polistílă, pl. polistíle
polistili
POLISTÍL, -Ă adj. Care are un mare număr de coloane. [< fr. polystile]. DOOM
!polistíl (-lis-til/-li-stil) adj. m.; f. polistílă, pl. polistíle
polistilii
POLISTÍL, -Ă adj. Care are un mare număr de coloane. [< fr. polystile]. DOOM
!polistíl (-lis-til/-li-stil) adj. m.; f. polistílă, pl. polistíle
polistililor
POLISTÍL, -Ă adj. Care are un mare număr de coloane. [< fr. polystile]. DOOM
!polistíl (-lis-til/-li-stil) adj. m.; f. polistílă, pl. polistíle
polistilul
POLISTÍL, -Ă adj. Care are un mare număr de coloane. [< fr. polystile]. DOOM
!polistíl (-lis-til/-li-stil) adj. m.; f. polistílă, pl. polistíle
polistilului
POLISTÍL, -Ă adj. Care are un mare număr de coloane. [< fr. polystile]. DOOM
!polistíl (-lis-til/-li-stil) adj. m.; f. polistílă, pl. polistíle
polistiren
POLISTIRÉN, polistireni, s. m. Material plastic solid, incolor, transparent, foarte rezistent din punct de vedere chimic și electric, care se folosește în electrotehnică și la fabricarea unor obiecte de larg consum. – Din fr. polystyrène, engl. polystyrene, rus. polistiren. DOOM
!polistirén (-lis-ti-/-li-sti-) s. m., pl. polistiréni
polistireni
POLISTIRÉN, polistireni, s. m. Material plastic solid, incolor, transparent, foarte rezistent din punct de vedere chimic și electric, care se folosește în electrotehnică și la fabricarea unor obiecte de larg consum. – Din fr. polystyrène, engl. polystyrene, rus. polistiren. DOOM
!polistirén (-lis-ti-/-li-sti-) s. m., pl. polistiréni
polistirenii
POLISTIRÉN, polistireni, s. m. Material plastic solid, incolor, transparent, foarte rezistent din punct de vedere chimic și electric, care se folosește în electrotehnică și la fabricarea unor obiecte de larg consum. – Din fr. polystyrène, engl. polystyrene, rus. polistiren. DOOM
!polistirén (-lis-ti-/-li-sti-) s. m., pl. polistiréni
polistirenilor
POLISTIRÉN, polistireni, s. m. Material plastic solid, incolor, transparent, foarte rezistent din punct de vedere chimic și electric, care se folosește în electrotehnică și la fabricarea unor obiecte de larg consum. – Din fr. polystyrène, engl. polystyrene, rus. polistiren. DOOM
!polistirén (-lis-ti-/-li-sti-) s. m., pl. polistiréni
polistirenul
POLISTIRÉN, polistireni, s. m. Material plastic solid, incolor, transparent, foarte rezistent din punct de vedere chimic și electric, care se folosește în electrotehnică și la fabricarea unor obiecte de larg consum. – Din fr. polystyrène, engl. polystyrene, rus. polistiren. DOOM
!polistirén (-lis-ti-/-li-sti-) s. m., pl. polistiréni
polistirenului
POLISTIRÉN, polistireni, s. m. Material plastic solid, incolor, transparent, foarte rezistent din punct de vedere chimic și electric, care se folosește în electrotehnică și la fabricarea unor obiecte de larg consum. – Din fr. polystyrène, engl. polystyrene, rus. polistiren. DOOM
!polistirén (-lis-ti-/-li-sti-) s. m., pl. polistiréni
polisul
PÓLIS, polisuri, s. n. Formă de organizare statală în Grecia antică; oraș-stat în Grecia antică. – Din ngr. polis. DOOM
pólis s. n., pl. pólisuri
polisulfură
POLISULFÚRĂ, polisulfuri, s. f. Compus obținut prin dizolvarea sulfului în soluție de sulfuri sau prin topirea sulfurilor cu sulf, colorat de la galben până la roșu, folosit în chimia analitică și la combaterea paraziților plantelor. – Din fr. polysulfure. DOOM
polisulfúră s. f., g.-d. art. polisulfúrii; pl. polisulfúri
polisului
PÓLIS, polisuri, s. n. Formă de organizare statală în Grecia antică; oraș-stat în Grecia antică. – Din ngr. polis. DOOM
pólis s. n., pl. pólisuri
polisuri
PÓLIS, polisuri, s. n. Formă de organizare statală în Grecia antică; oraș-stat în Grecia antică. – Din ngr. polis. DOOM
pólis s. n., pl. pólisuri
polisurile
PÓLIS, polisuri, s. n. Formă de organizare statală în Grecia antică; oraș-stat în Grecia antică. – Din ngr. polis. DOOM
pólis s. n., pl. pólisuri
polisurilor
PÓLIS, polisuri, s. n. Formă de organizare statală în Grecia antică; oraș-stat în Grecia antică. – Din ngr. polis. DOOM
pólis s. n., pl. pólisuri
polite
Polite = Polites.
politefsit
POLITEFSÍT, -Ă, politefsiți, -te, adj. (învechit) Politicos, civilizat, binecrescut, cuviincios. Îi răspund cu îndrăzneală, dar cu mijloc așa de politefsit și dulce, încît întrebătoriul rămîne foarte mulțumit. GOLESCU, Î. 111.
politehnic
POLITÉHNIC, -Ă, politehnici, -ce, adj. Care cuprinde sau se referă la mai multe specialități tehnice. ◊ Institut Politehnic (și substantivat, f.) = instituție de învățământ superior unde se pregătesc cadre de specialiști în diferite domenii ale științelor tehnice. – Din fr. polytechnique. DOOM
politéhnic adj. m., pl. politéhnici; f. politéhnică, pl. politéhnice
politehnica
POLITÉHNIC, -Ă, politehnici, -ce, adj. Care cuprinde sau se referă la mai multe specialități tehnice. ◊ Institut Politehnic (și substantivat, f.) = instituție de învățământ superior unde se pregătesc cadre de specialiști în diferite domenii ale științelor tehnice. – Din fr. polytechnique. DOOM
politéhnic adj. m., pl. politéhnici; f. politéhnică, pl. politéhnice
politehnice
POLITÉHNIC, -Ă, politehnici, -ce, adj. Care cuprinde sau se referă la mai multe specialități tehnice. ◊ Institut Politehnic (și substantivat, f.) = instituție de învățământ superior unde se pregătesc cadre de specialiști în diferite domenii ale științelor tehnice. – Din fr. polytechnique. DOOM
politéhnic adj. m., pl. politéhnici; f. politéhnică, pl. politéhnice
politehnicei
POLITÉHNIC, -Ă, politehnici, -ce, adj. Care cuprinde sau se referă la mai multe specialități tehnice. ◊ Institut Politehnic (și substantivat, f.) = instituție de învățământ superior unde se pregătesc cadre de specialiști în diferite domenii ale științelor tehnice. – Din fr. polytechnique. DOOM
politéhnic adj. m., pl. politéhnici; f. politéhnică, pl. politéhnice
politehnicele
POLITÉHNIC, -Ă, politehnici, -ce, adj. Care cuprinde sau se referă la mai multe specialități tehnice. ◊ Institut Politehnic (și substantivat, f.) = instituție de învățământ superior unde se pregătesc cadre de specialiști în diferite domenii ale științelor tehnice. – Din fr. polytechnique. DOOM
politéhnic adj. m., pl. politéhnici; f. politéhnică, pl. politéhnice
politehnicelor
POLITÉHNIC, -Ă, politehnici, -ce, adj. Care cuprinde sau se referă la mai multe specialități tehnice. ◊ Institut Politehnic (și substantivat, f.) = instituție de învățământ superior unde se pregătesc cadre de specialiști în diferite domenii ale științelor tehnice. – Din fr. polytechnique. DOOM
politéhnic adj. m., pl. politéhnici; f. politéhnică, pl. politéhnice
politehnici
POLITÉHNIC, -Ă, politehnici, -ce, adj. Care cuprinde sau se referă la mai multe specialități tehnice. ◊ Institut Politehnic (și substantivat, f.) = instituție de învățământ superior unde se pregătesc cadre de specialiști în diferite domenii ale științelor tehnice. – Din fr. polytechnique. DOOM
politéhnic adj. m., pl. politéhnici; f. politéhnică, pl. politéhnice
politehnician
POLITEHNICIÁN, -Ă, politehnicieni, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană care studiază sau predă la un institut politehnic. [Pr.: -ci-an] – Din fr. polytechnicien. DOOM
politehniciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. politehniciénei (-ci-e-); pl. politehniciéne
politehniciana
POLITEHNICIÁN, -Ă, politehnicieni, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană care studiază sau predă la un institut politehnic. [Pr.: -ci-an] – Din fr. polytechnicien. DOOM
politehniciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. politehniciénei (-ci-e-); pl. politehniciéne
politehnicianul
POLITEHNICIÁN, -Ă, politehnicieni, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană care studiază sau predă la un institut politehnic. [Pr.: -ci-an] – Din fr. polytechnicien. DOOM
politehniciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. politehniciénei (-ci-e-); pl. politehniciéne
politehnicianului
POLITEHNICIÁN, -Ă, politehnicieni, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană care studiază sau predă la un institut politehnic. [Pr.: -ci-an] – Din fr. polytechnicien. DOOM
politehniciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. politehniciénei (-ci-e-); pl. politehniciéne
politehniciene
POLITEHNICIÁN, -Ă, politehnicieni, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană care studiază sau predă la un institut politehnic. [Pr.: -ci-an] – Din fr. polytechnicien. DOOM
politehniciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. politehniciénei (-ci-e-); pl. politehniciéne
politehnicienei
POLITEHNICIÁN, -Ă, politehnicieni, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană care studiază sau predă la un institut politehnic. [Pr.: -ci-an] – Din fr. polytechnicien. DOOM
politehniciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. politehniciénei (-ci-e-); pl. politehniciéne
politehnicienele
POLITEHNICIÁN, -Ă, politehnicieni, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană care studiază sau predă la un institut politehnic. [Pr.: -ci-an] – Din fr. polytechnicien. DOOM
politehniciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. politehniciénei (-ci-e-); pl. politehniciéne
politehnicienelor
POLITEHNICIÁN, -Ă, politehnicieni, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană care studiază sau predă la un institut politehnic. [Pr.: -ci-an] – Din fr. polytechnicien. DOOM
politehniciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. politehniciénei (-ci-e-); pl. politehniciéne
politehnicieni
POLITEHNICIÁN, -Ă, politehnicieni, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană care studiază sau predă la un institut politehnic. [Pr.: -ci-an] – Din fr. polytechnicien. DOOM
politehniciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. politehniciénei (-ci-e-); pl. politehniciéne
politehnicienii
POLITEHNICIÁN, -Ă, politehnicieni, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană care studiază sau predă la un institut politehnic. [Pr.: -ci-an] – Din fr. polytechnicien. DOOM
politehniciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. politehniciénei (-ci-e-); pl. politehniciéne
politehnicienilor
POLITEHNICIÁN, -Ă, politehnicieni, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană care studiază sau predă la un institut politehnic. [Pr.: -ci-an] – Din fr. polytechnicien. DOOM
politehniciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. politehniciénei (-ci-e-); pl. politehniciéne
politehnicii
POLITÉHNIC, -Ă, politehnici, -ce, adj. Care cuprinde sau se referă la mai multe specialități tehnice. ◊ Institut Politehnic (și substantivat, f.) = instituție de învățământ superior unde se pregătesc cadre de specialiști în diferite domenii ale științelor tehnice. – Din fr. polytechnique. DOOM
politéhnic adj. m., pl. politéhnici; f. politéhnică, pl. politéhnice
politehnicilor
POLITÉHNIC, -Ă, politehnici, -ce, adj. Care cuprinde sau se referă la mai multe specialități tehnice. ◊ Institut Politehnic (și substantivat, f.) = instituție de învățământ superior unde se pregătesc cadre de specialiști în diferite domenii ale științelor tehnice. – Din fr. polytechnique. DOOM
politéhnic adj. m., pl. politéhnici; f. politéhnică, pl. politéhnice
politehnicism
POLITEHNICÍSM s. n. (Rar) Caracter politehnic (exagerat). – Politehnic + suf. -ism.
politehnicismul
POLITEHNICÍSM s. n. (Rar) Caracter politehnic (exagerat). – Politehnic + suf. -ism.
politehnicismului
POLITEHNICÍSM s. n. (Rar) Caracter politehnic (exagerat). – Politehnic + suf. -ism.
politehnicul
POLITÉHNIC, -Ă, politehnici, -ce, adj. Care cuprinde sau se referă la mai multe specialități tehnice. ◊ Institut Politehnic (și substantivat, f.) = instituție de învățământ superior unde se pregătesc cadre de specialiști în diferite domenii ale științelor tehnice. – Din fr. polytechnique. DOOM
politéhnic adj. m., pl. politéhnici; f. politéhnică, pl. politéhnice
politehnicului
POLITÉHNIC, -Ă, politehnici, -ce, adj. Care cuprinde sau se referă la mai multe specialități tehnice. ◊ Institut Politehnic (și substantivat, f.) = instituție de învățământ superior unde se pregătesc cadre de specialiști în diferite domenii ale științelor tehnice. – Din fr. polytechnique. DOOM
politéhnic adj. m., pl. politéhnici; f. politéhnică, pl. politéhnice
politehnizare
POLITEHNIZÁRE s. f. Orientarea învățământului (de cultură generală) spre dezvoltarea cunoștințelor tehnice și spre formarea unor deprinderi practice în diverse ramuri ale tehnicii. – După rus. politehnizatija. DOOM
politehnizáre s. f., g.-d. art. politehnizắrii
politehnizarea
POLITEHNIZÁRE s. f. Orientarea învățământului (de cultură generală) spre dezvoltarea cunoștințelor tehnice și spre formarea unor deprinderi practice în diverse ramuri ale tehnicii. – După rus. politehnizatija. DOOM
politehnizáre s. f., g.-d. art. politehnizắrii
politehnizări
POLITEHNIZÁRE s. f. Orientarea învățământului (de cultură generală) spre dezvoltarea cunoștințelor tehnice și spre formarea unor deprinderi practice în diverse ramuri ale tehnicii. – După rus. politehnizatija. DOOM
politehnizáre s. f., g.-d. art. politehnizắrii
politehnizării
POLITEHNIZÁRE s. f. Orientarea învățământului (de cultură generală) spre dezvoltarea cunoștințelor tehnice și spre formarea unor deprinderi practice în diverse ramuri ale tehnicii. – După rus. politehnizatija. DOOM
politehnizáre s. f., g.-d. art. politehnizắrii
politehnizările
POLITEHNIZÁRE s. f. Orientarea învățământului (de cultură generală) spre dezvoltarea cunoștințelor tehnice și spre formarea unor deprinderi practice în diverse ramuri ale tehnicii. – După rus. politehnizatija. DOOM
politehnizáre s. f., g.-d. art. politehnizắrii
politehnizărilor
POLITEHNIZÁRE s. f. Orientarea învățământului (de cultură generală) spre dezvoltarea cunoștințelor tehnice și spre formarea unor deprinderi practice în diverse ramuri ale tehnicii. – După rus. politehnizatija. DOOM
politehnizáre s. f., g.-d. art. politehnizắrii
politeism
POLITEÍSM s. n. Religie constituită pe credința în mai mulți zei între care existau relații de rudenie. – Din fr. polythéisme. DOOM
politeísm s. n.
politeismul
POLITEÍSM s. n. Religie constituită pe credința în mai mulți zei între care existau relații de rudenie. – Din fr. polythéisme. DOOM
politeísm s. n.
politeismului
POLITEÍSM s. n. Religie constituită pe credința în mai mulți zei între care existau relații de rudenie. – Din fr. polythéisme. DOOM
politeísm s. n.
politeist
POLITEÍST, -Ă, politeiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politeismului. 2. Adj. Care aparține politeismului, privitor la politeism. – Din fr. polythéiste. DOOM
politeíst adj. m., s. m., pl. politeíști; adj. f., s. f. politeístă, pl. politeíste
politeist
POLITEÍST, -Ă, politeiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politeismului. 2. Adj. Care aparține politeismului, privitor la politeism. – Din fr. polythéiste. DOOM
politeíst adj. m., s. m., pl. politeíști; adj. f., s. f. politeístă, pl. politeíste
politeista
POLITEÍST, -Ă, politeiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politeismului. 2. Adj. Care aparține politeismului, privitor la politeism. – Din fr. polythéiste. DOOM
politeíst adj. m., s. m., pl. politeíști; adj. f., s. f. politeístă, pl. politeíste
politeista
POLITEÍST, -Ă, politeiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politeismului. 2. Adj. Care aparține politeismului, privitor la politeism. – Din fr. polythéiste. DOOM
politeíst adj. m., s. m., pl. politeíști; adj. f., s. f. politeístă, pl. politeíste
politeiste
POLITEÍST, -Ă, politeiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politeismului. 2. Adj. Care aparține politeismului, privitor la politeism. – Din fr. polythéiste. DOOM
politeíst adj. m., s. m., pl. politeíști; adj. f., s. f. politeístă, pl. politeíste
politeiste
POLITEÍST, -Ă, politeiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politeismului. 2. Adj. Care aparține politeismului, privitor la politeism. – Din fr. polythéiste. DOOM
politeíst adj. m., s. m., pl. politeíști; adj. f., s. f. politeístă, pl. politeíste
politeistei
POLITEÍST, -Ă, politeiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politeismului. 2. Adj. Care aparține politeismului, privitor la politeism. – Din fr. polythéiste. DOOM
politeíst adj. m., s. m., pl. politeíști; adj. f., s. f. politeístă, pl. politeíste
politeistei
POLITEÍST, -Ă, politeiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politeismului. 2. Adj. Care aparține politeismului, privitor la politeism. – Din fr. polythéiste. DOOM
politeíst adj. m., s. m., pl. politeíști; adj. f., s. f. politeístă, pl. politeíste
politeistele
POLITEÍST, -Ă, politeiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politeismului. 2. Adj. Care aparține politeismului, privitor la politeism. – Din fr. polythéiste. DOOM
politeíst adj. m., s. m., pl. politeíști; adj. f., s. f. politeístă, pl. politeíste
politeistele
POLITEÍST, -Ă, politeiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politeismului. 2. Adj. Care aparține politeismului, privitor la politeism. – Din fr. polythéiste. DOOM
politeíst adj. m., s. m., pl. politeíști; adj. f., s. f. politeístă, pl. politeíste
politeistelor
POLITEÍST, -Ă, politeiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politeismului. 2. Adj. Care aparține politeismului, privitor la politeism. – Din fr. polythéiste. DOOM
politeíst adj. m., s. m., pl. politeíști; adj. f., s. f. politeístă, pl. politeíste
politeistelor
POLITEÍST, -Ă, politeiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politeismului. 2. Adj. Care aparține politeismului, privitor la politeism. – Din fr. polythéiste. DOOM
politeíst adj. m., s. m., pl. politeíști; adj. f., s. f. politeístă, pl. politeíste
politeistul
POLITEÍST, -Ă, politeiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politeismului. 2. Adj. Care aparține politeismului, privitor la politeism. – Din fr. polythéiste. DOOM
politeíst adj. m., s. m., pl. politeíști; adj. f., s. f. politeístă, pl. politeíste
politeistul
POLITEÍST, -Ă, politeiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politeismului. 2. Adj. Care aparține politeismului, privitor la politeism. – Din fr. polythéiste. DOOM
politeíst adj. m., s. m., pl. politeíști; adj. f., s. f. politeístă, pl. politeíste
politeistului
POLITEÍST, -Ă, politeiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politeismului. 2. Adj. Care aparține politeismului, privitor la politeism. – Din fr. polythéiste. DOOM
politeíst adj. m., s. m., pl. politeíști; adj. f., s. f. politeístă, pl. politeíste
politeistului
POLITEÍST, -Ă, politeiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politeismului. 2. Adj. Care aparține politeismului, privitor la politeism. – Din fr. polythéiste. DOOM
politeíst adj. m., s. m., pl. politeíști; adj. f., s. f. politeístă, pl. politeíste
politeiști
POLITEÍST, -Ă, politeiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politeismului. 2. Adj. Care aparține politeismului, privitor la politeism. – Din fr. polythéiste. DOOM
politeíst adj. m., s. m., pl. politeíști; adj. f., s. f. politeístă, pl. politeíste
politeiști
POLITEÍST, -Ă, politeiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politeismului. 2. Adj. Care aparține politeismului, privitor la politeism. – Din fr. polythéiste. DOOM
politeíst adj. m., s. m., pl. politeíști; adj. f., s. f. politeístă, pl. politeíste
politeiștii
POLITEÍST, -Ă, politeiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politeismului. 2. Adj. Care aparține politeismului, privitor la politeism. – Din fr. polythéiste. DOOM
politeíst adj. m., s. m., pl. politeíști; adj. f., s. f. politeístă, pl. politeíste
politeiștii
POLITEÍST, -Ă, politeiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politeismului. 2. Adj. Care aparține politeismului, privitor la politeism. – Din fr. polythéiste. DOOM
politeíst adj. m., s. m., pl. politeíști; adj. f., s. f. politeístă, pl. politeíste
politeiștilor
POLITEÍST, -Ă, politeiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politeismului. 2. Adj. Care aparține politeismului, privitor la politeism. – Din fr. polythéiste. DOOM
politeíst adj. m., s. m., pl. politeíști; adj. f., s. f. politeístă, pl. politeíste
politeiștilor
POLITEÍST, -Ă, politeiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al politeismului. 2. Adj. Care aparține politeismului, privitor la politeism. – Din fr. polythéiste. DOOM
politeíst adj. m., s. m., pl. politeíști; adj. f., s. f. politeístă, pl. politeíste
polites
Polites 1. Fiul regelui Priamus și al Hecubei. A fost ucis printre ultimii, în prezența tatălui său, de către Pyrrhus. 2. Unul dintre însoțitorii lui Odysseus.
politețe
POLITÉȚE, (2) politeți, s. f. 1. Mod de comportare caracterizat prin bună- cuviință, respect și amabilitate în relațiile cu ceilalți oameni. ◊ Pronume personal (sau posesiv) de politețe = pronume personal la persoana a doua și a treia, folosit în semn de respect față de persoana căreia ne adresăm sau despre care se vorbește. ◊ Loc. adj. De politețe = a) care exprimă politețe; politicos, amabil; b) protocolar. ◊ Loc. adv. Din (sau de, rar, pentru) politețe = fiind obligat de anumite cerințe (formale) de conduită, de etichetă. + Ansamblu de reguli de comportament în spiritul bunei-cuviințe, al amabilității și al respectului reciproc. 2. (Fam.; la pl.) Cuvinte sau gesturi care exprimă politețea (1) (exagerată a) cuiva față de cineva. [Pl. și: (2) politețuri. – Var.: politéță s. f.] – Din fr. politesse. DOOM
politéțe s. f., art. politéțea, g.-d. art. politéții; (amabilități) pl. politéți/politețúri
politețea
POLITÉȚE, (2) politeți, s. f. 1. Mod de comportare caracterizat prin bună- cuviință, respect și amabilitate în relațiile cu ceilalți oameni. ◊ Pronume personal (sau posesiv) de politețe = pronume personal la persoana a doua și a treia, folosit în semn de respect față de persoana căreia ne adresăm sau despre care se vorbește. ◊ Loc. adj. De politețe = a) care exprimă politețe; politicos, amabil; b) protocolar. ◊ Loc. adv. Din (sau de, rar, pentru) politețe = fiind obligat de anumite cerințe (formale) de conduită, de etichetă. + Ansamblu de reguli de comportament în spiritul bunei-cuviințe, al amabilității și al respectului reciproc. 2. (Fam.; la pl.) Cuvinte sau gesturi care exprimă politețea (1) (exagerată a) cuiva față de cineva. [Pl. și: (2) politețuri. – Var.: politéță s. f.] – Din fr. politesse. DOOM
politéțe s. f., art. politéțea, g.-d. art. politéții; (amabilități) pl. politéți/politețúri
politeței
POLITÉȚE, (2) politeți, s. f. 1. Mod de comportare caracterizat prin bună- cuviință, respect și amabilitate în relațiile cu ceilalți oameni. ◊ Pronume personal (sau posesiv) de politețe = pronume personal la persoana a doua și a treia, folosit în semn de respect față de persoana căreia ne adresăm sau despre care se vorbește. ◊ Loc. adj. De politețe = a) care exprimă politețe; politicos, amabil; b) protocolar. ◊ Loc. adv. Din (sau de, rar, pentru) politețe = fiind obligat de anumite cerințe (formale) de conduită, de etichetă. + Ansamblu de reguli de comportament în spiritul bunei-cuviințe, al amabilității și al respectului reciproc. 2. (Fam.; la pl.) Cuvinte sau gesturi care exprimă politețea (1) (exagerată a) cuiva față de cineva. [Pl. și: (2) politețuri. – Var.: politéță s. f.] – Din fr. politesse. DOOM
politéțe s. f., art. politéțea, g.-d. art. politéții; (amabilități) pl. politéți/politețúri
politețele
POLITÉȚE, (2) politeți, s. f. 1. Mod de comportare caracterizat prin bună- cuviință, respect și amabilitate în relațiile cu ceilalți oameni. ◊ Pronume personal (sau posesiv) de politețe = pronume personal la persoana a doua și a treia, folosit în semn de respect față de persoana căreia ne adresăm sau despre care se vorbește. ◊ Loc. adj. De politețe = a) care exprimă politețe; politicos, amabil; b) protocolar. ◊ Loc. adv. Din (sau de, rar, pentru) politețe = fiind obligat de anumite cerințe (formale) de conduită, de etichetă. + Ansamblu de reguli de comportament în spiritul bunei-cuviințe, al amabilității și al respectului reciproc. 2. (Fam.; la pl.) Cuvinte sau gesturi care exprimă politețea (1) (exagerată a) cuiva față de cineva. [Pl. și: (2) politețuri. – Var.: politéță s. f.] – Din fr. politesse. DOOM
politéțe s. f., art. politéțea, g.-d. art. politéții; (amabilități) pl. politéți/politețúri
politețelor
POLITÉȚE, (2) politeți, s. f. 1. Mod de comportare caracterizat prin bună- cuviință, respect și amabilitate în relațiile cu ceilalți oameni. ◊ Pronume personal (sau posesiv) de politețe = pronume personal la persoana a doua și a treia, folosit în semn de respect față de persoana căreia ne adresăm sau despre care se vorbește. ◊ Loc. adj. De politețe = a) care exprimă politețe; politicos, amabil; b) protocolar. ◊ Loc. adv. Din (sau de, rar, pentru) politețe = fiind obligat de anumite cerințe (formale) de conduită, de etichetă. + Ansamblu de reguli de comportament în spiritul bunei-cuviințe, al amabilității și al respectului reciproc. 2. (Fam.; la pl.) Cuvinte sau gesturi care exprimă politețea (1) (exagerată a) cuiva față de cineva. [Pl. și: (2) politețuri. – Var.: politéță s. f.] – Din fr. politesse. DOOM
politéțe s. f., art. politéțea, g.-d. art. politéții; (amabilități) pl. politéți/politețúri
politeți
POLITÉȚE, (2) politeți, s. f. 1. Mod de comportare caracterizat prin bună- cuviință, respect și amabilitate în relațiile cu ceilalți oameni. ◊ Pronume personal (sau posesiv) de politețe = pronume personal la persoana a doua și a treia, folosit în semn de respect față de persoana căreia ne adresăm sau despre care se vorbește. ◊ Loc. adj. De politețe = a) care exprimă politețe; politicos, amabil; b) protocolar. ◊ Loc. adv. Din (sau de, rar, pentru) politețe = fiind obligat de anumite cerințe (formale) de conduită, de etichetă. + Ansamblu de reguli de comportament în spiritul bunei-cuviințe, al amabilității și al respectului reciproc. 2. (Fam.; la pl.) Cuvinte sau gesturi care exprimă politețea (1) (exagerată a) cuiva față de cineva. [Pl. și: (2) politețuri. – Var.: politéță s. f.] – Din fr. politesse. DOOM
politéțe s. f., art. politéțea, g.-d. art. politéții; (amabilități) pl. politéți/politețúri
politeții
POLITÉȚE, (2) politeți, s. f. 1. Mod de comportare caracterizat prin bună- cuviință, respect și amabilitate în relațiile cu ceilalți oameni. ◊ Pronume personal (sau posesiv) de politețe = pronume personal la persoana a doua și a treia, folosit în semn de respect față de persoana căreia ne adresăm sau despre care se vorbește. ◊ Loc. adj. De politețe = a) care exprimă politețe; politicos, amabil; b) protocolar. ◊ Loc. adv. Din (sau de, rar, pentru) politețe = fiind obligat de anumite cerințe (formale) de conduită, de etichetă. + Ansamblu de reguli de comportament în spiritul bunei-cuviințe, al amabilității și al respectului reciproc. 2. (Fam.; la pl.) Cuvinte sau gesturi care exprimă politețea (1) (exagerată a) cuiva față de cineva. [Pl. și: (2) politețuri. – Var.: politéță s. f.] – Din fr. politesse. DOOM
politéțe s. f., art. politéțea, g.-d. art. politéții; (amabilități) pl. politéți/politețúri
politețile
POLITÉȚE, (2) politeți, s. f. 1. Mod de comportare caracterizat prin bună- cuviință, respect și amabilitate în relațiile cu ceilalți oameni. ◊ Pronume personal (sau posesiv) de politețe = pronume personal la persoana a doua și a treia, folosit în semn de respect față de persoana căreia ne adresăm sau despre care se vorbește. ◊ Loc. adj. De politețe = a) care exprimă politețe; politicos, amabil; b) protocolar. ◊ Loc. adv. Din (sau de, rar, pentru) politețe = fiind obligat de anumite cerințe (formale) de conduită, de etichetă. + Ansamblu de reguli de comportament în spiritul bunei-cuviințe, al amabilității și al respectului reciproc. 2. (Fam.; la pl.) Cuvinte sau gesturi care exprimă politețea (1) (exagerată a) cuiva față de cineva. [Pl. și: (2) politețuri. – Var.: politéță s. f.] – Din fr. politesse. DOOM
politéțe s. f., art. politéțea, g.-d. art. politéții; (amabilități) pl. politéți/politețúri
politeților
POLITÉȚE, (2) politeți, s. f. 1. Mod de comportare caracterizat prin bună- cuviință, respect și amabilitate în relațiile cu ceilalți oameni. ◊ Pronume personal (sau posesiv) de politețe = pronume personal la persoana a doua și a treia, folosit în semn de respect față de persoana căreia ne adresăm sau despre care se vorbește. ◊ Loc. adj. De politețe = a) care exprimă politețe; politicos, amabil; b) protocolar. ◊ Loc. adv. Din (sau de, rar, pentru) politețe = fiind obligat de anumite cerințe (formale) de conduită, de etichetă. + Ansamblu de reguli de comportament în spiritul bunei-cuviințe, al amabilității și al respectului reciproc. 2. (Fam.; la pl.) Cuvinte sau gesturi care exprimă politețea (1) (exagerată a) cuiva față de cineva. [Pl. și: (2) politețuri. – Var.: politéță s. f.] – Din fr. politesse. DOOM
politéțe s. f., art. politéțea, g.-d. art. politéții; (amabilități) pl. politéți/politețúri
politețuri
politețuri s. f. pl. cuvinte sau gesturi care exprimă politețea exagerată a cuiva față de altcineva
politeță
POLITÉȚE, (2) politeți, s. f. 1. Mod de comportare caracterizat prin bună- cuviință, respect și amabilitate în relațiile cu ceilalți oameni. ◊ Pronume personal (sau posesiv) de politețe = pronume personal la persoana a doua și a treia, folosit în semn de respect față de persoana căreia ne adresăm sau despre care se vorbește. ◊ Loc. adj. De politețe = a) care exprimă politețe; politicos, amabil; b) protocolar. ◊ Loc. adv. Din (sau de, rar, pentru) politețe = fiind obligat de anumite cerințe (formale) de conduită, de etichetă. + Ansamblu de reguli de comportament în spiritul bunei-cuviințe, al amabilității și al respectului reciproc. 2. (Fam.; la pl.) Cuvinte sau gesturi care exprimă politețea (1) (exagerată a) cuiva față de cineva. [Pl. și: (2) politețuri. – Var.: politéță s. f.] – Din fr. politesse. DOOM
politéțe s. f., art. politéțea, g.-d. art. politéții; (amabilități) pl. politéți/politețúri
politia
POLITÍE, politii, s. f. (Înv.) 1. Activitate, practică politică, afaceri politice. 2. Oraș. – Din ngr. politía. DOOM
politíe (înv.) s. f., art. politía, g.-d. art. politíei; pl. politíi, art. politíile
politic
POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știința și arta de a guverna un stat; formă de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea externă a comunităților respective. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. ♦ Suprastructură a sistemului social, incluzând conștiința politică, relațiile politice, instituțiile și organizațiile politice. 2. Tactica, strategia, metodele și mijloacele folosite de organele puterii în vederea realizării obiectivelor fixate; ideologia care reflectă această activitate. 3. Fig. Dibăcie, abilitate în atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care aparține politicii (I), care se referă la politică, de politică; politicesc1 ◊ Drepturi politice = drepturile de participare a cetățenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Om politic (și, înv., substantivat, m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care își desfășoară activitatea principală în domeniul politicii (I 1). ♦ (Substantivat, n.) Aspect, element politic (II 1), viață politică. 2. Care are sau care exprimă o comportare abilă; dibaci, șiret. – Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique. DOOM
*polític2 s. n.
politica
POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știința și arta de a guverna un stat; formă de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea externă a comunităților respective. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. ♦ Suprastructură a sistemului social, incluzând conștiința politică, relațiile politice, instituțiile și organizațiile politice. 2. Tactica, strategia, metodele și mijloacele folosite de organele puterii în vederea realizării obiectivelor fixate; ideologia care reflectă această activitate. 3. Fig. Dibăcie, abilitate în atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care aparține politicii (I), care se referă la politică, de politică; politicesc1 ◊ Drepturi politice = drepturile de participare a cetățenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Om politic (și, înv., substantivat, m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care își desfășoară activitatea principală în domeniul politicii (I 1). ♦ (Substantivat, n.) Aspect, element politic (II 1), viață politică. 2. Care are sau care exprimă o comportare abilă; dibaci, șiret. – Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique. DOOM
*polític2 s. n.
politica
POLITICÁ, politicale, s. f. (Fam.; mai ales la pl.) Problemă politică; noutate politică. ♦ Stratagemă. ♦ (Adjectival; rar) Care ține de politică, privitor la politică. – Din ngr. politikí. DOOM
politicále (înv.) s. f. pl., art. politicálele
politica
POLITICÁ vb. I. Intranz. (Învechit; atestat numai la gerunziu) A face politică, a discuta politică. Îi eram vecin și petreceam zile întregi la Balta Liman, politicînd cu dînsul. GHICA, S. 370.
politica
POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știința și arta de a guverna un stat; formă de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea externă a comunităților respective. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. ♦ Suprastructură a sistemului social, incluzând conștiința politică, relațiile politice, instituțiile și organizațiile politice. 2. Tactica, strategia, metodele și mijloacele folosite de organele puterii în vederea realizării obiectivelor fixate; ideologia care reflectă această activitate. 3. Fig. Dibăcie, abilitate în atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care aparține politicii (I), care se referă la politică, de politică; politicesc1 ◊ Drepturi politice = drepturile de participare a cetățenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Om politic (și, înv., substantivat, m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care își desfășoară activitatea principală în domeniul politicii (I 1). ♦ (Substantivat, n.) Aspect, element politic (II 1), viață politică. 2. Care are sau care exprimă o comportare abilă; dibaci, șiret. – Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique. DOOM
polítică s. f., g.-d. art. políticii; pl. polítici
politicale
POLITICÁ, politicale, s. f. (Fam.; mai ales la pl.) Problemă politică; noutate politică. ♦ Stratagemă. ♦ (Adjectival; rar) Care ține de politică, privitor la politică. – Din ngr. politikí. DOOM
politicále (înv.) s. f. pl., art. politicálele
politicalei
POLITICÁ, politicale, s. f. (Fam.; mai ales la pl.) Problemă politică; noutate politică. ♦ Stratagemă. ♦ (Adjectival; rar) Care ține de politică, privitor la politică. – Din ngr. politikí. DOOM
politicále (înv.) s. f. pl., art. politicálele
politicalele
POLITICÁ, politicale, s. f. (Fam.; mai ales la pl.) Problemă politică; noutate politică. ♦ Stratagemă. ♦ (Adjectival; rar) Care ține de politică, privitor la politică. – Din ngr. politikí. DOOM
politicále (înv.) s. f. pl., art. politicálele
politicalelor
POLITICÁ, politicale, s. f. (Fam.; mai ales la pl.) Problemă politică; noutate politică. ♦ Stratagemă. ♦ (Adjectival; rar) Care ține de politică, privitor la politică. – Din ngr. politikí. DOOM
politicále (înv.) s. f. pl., art. politicálele
politicard
POLITICÁRD s.m. (Peior.) Cel care face o politică personală lipsită de valoare și se complace în intrigi; adept al unei politici neprincipiale. [< fr. politicard].
politicardul
POLITICÁRD s.m. (Peior.) Cel care face o politică personală lipsită de valoare și se complace în intrigi; adept al unei politici neprincipiale. [< fr. politicard].
politicardului
POLITICÁRD s.m. (Peior.) Cel care face o politică personală lipsită de valoare și se complace în intrigi; adept al unei politici neprincipiale. [< fr. politicard].
politicarzi
POLITICÁRD s.m. (Peior.) Cel care face o politică personală lipsită de valoare și se complace în intrigi; adept al unei politici neprincipiale. [< fr. politicard].
politicarzii
POLITICÁRD s.m. (Peior.) Cel care face o politică personală lipsită de valoare și se complace în intrigi; adept al unei politici neprincipiale. [< fr. politicard].
politicarzilor
POLITICÁRD s.m. (Peior.) Cel care face o politică personală lipsită de valoare și se complace în intrigi; adept al unei politici neprincipiale. [< fr. politicard].
politicastru
POLITICÁSTRU, politicaștri, s. m. (Livr.) Om politic lipsit de orizont, preocupat de interese meschine. – Politic + suf. -astru (după poetastru). DOOM
politicástru (livr.) s. m., art. politicástrul; pl. politicáștri, art. politicáștrii
politicastrul
POLITICÁSTRU, politicaștri, s. m. (Livr.) Om politic lipsit de orizont, preocupat de interese meschine. – Politic + suf. -astru (după poetastru). DOOM
politicástru (livr.) s. m., art. politicástrul; pl. politicáștri, art. politicáștrii
politicastrului
POLITICÁSTRU, politicaștri, s. m. (Livr.) Om politic lipsit de orizont, preocupat de interese meschine. – Politic + suf. -astru (după poetastru). DOOM
politicástru (livr.) s. m., art. politicástrul; pl. politicáștri, art. politicáștrii
politicaua
POLITICÁ, politicale, s. f. (Fam.; mai ales la pl.) Problemă politică; noutate politică. ♦ Stratagemă. ♦ (Adjectival; rar) Care ține de politică, privitor la politică. – Din ngr. politikí. DOOM
politicále (înv.) s. f. pl., art. politicálele
politicaștri
POLITICÁSTRU, politicaștri, s. m. (Livr.) Om politic lipsit de orizont, preocupat de interese meschine. – Politic + suf. -astru (după poetastru). DOOM
politicástru (livr.) s. m., art. politicástrul; pl. politicáștri, art. politicáștrii
politicaștrii
POLITICÁSTRU, politicaștri, s. m. (Livr.) Om politic lipsit de orizont, preocupat de interese meschine. – Politic + suf. -astru (după poetastru). DOOM
politicástru (livr.) s. m., art. politicástrul; pl. politicáștri, art. politicáștrii
politicaștrilor
POLITICÁSTRU, politicaștri, s. m. (Livr.) Om politic lipsit de orizont, preocupat de interese meschine. – Politic + suf. -astru (după poetastru). DOOM
politicástru (livr.) s. m., art. politicástrul; pl. politicáștri, art. politicáștrii
politice
POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știința și arta de a guverna un stat; formă de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea externă a comunităților respective. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. ♦ Suprastructură a sistemului social, incluzând conștiința politică, relațiile politice, instituțiile și organizațiile politice. 2. Tactica, strategia, metodele și mijloacele folosite de organele puterii în vederea realizării obiectivelor fixate; ideologia care reflectă această activitate. 3. Fig. Dibăcie, abilitate în atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care aparține politicii (I), care se referă la politică, de politică; politicesc1 ◊ Drepturi politice = drepturile de participare a cetățenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Om politic (și, înv., substantivat, m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care își desfășoară activitatea principală în domeniul politicii (I 1). ♦ (Substantivat, n.) Aspect, element politic (II 1), viață politică. 2. Care are sau care exprimă o comportare abilă; dibaci, șiret. – Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique. DOOM
*polític2 s. n.
politicea
POLITICÍ, politicesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A îndruma cu dibăcie, a sfătui, a da îndrumări; a educa. Părinți de bun neam cari.. pot a vă politici. DRĂGHICI, R. 159. 2. A folosi în mod obișnuit, a obișnui. (Refl. pas.) Cuvintele acele care s-au politicit în vorbă numai de clasa boierească sau în timpul fanarioților. La TDRG.
politiceai
POLITICÍ, politicesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A îndruma cu dibăcie, a sfătui, a da îndrumări; a educa. Părinți de bun neam cari.. pot a vă politici. DRĂGHICI, R. 159. 2. A folosi în mod obișnuit, a obișnui. (Refl. pas.) Cuvintele acele care s-au politicit în vorbă numai de clasa boierească sau în timpul fanarioților. La TDRG.
politiceam
POLITICÍ, politicesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A îndruma cu dibăcie, a sfătui, a da îndrumări; a educa. Părinți de bun neam cari.. pot a vă politici. DRĂGHICI, R. 159. 2. A folosi în mod obișnuit, a obișnui. (Refl. pas.) Cuvintele acele care s-au politicit în vorbă numai de clasa boierească sau în timpul fanarioților. La TDRG.
politiceasca
POLITICÉSC1, -EÁSCĂ, politicești, adj. (Înv.) Politic (II 1). – Politic + suf. -esc. Cf. rus. politiceskii. DOOM
politicésc (înv.) adj. m., f. politiceáscă; pl. m. și f. politicéști
politicească
POLITICÍ, politicesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A îndruma cu dibăcie, a sfătui, a da îndrumări; a educa. Părinți de bun neam cari.. pot a vă politici. DRĂGHICI, R. 159. 2. A folosi în mod obișnuit, a obișnui. (Refl. pas.) Cuvintele acele care s-au politicit în vorbă numai de clasa boierească sau în timpul fanarioților. La TDRG.
politiceau
POLITICÍ, politicesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A îndruma cu dibăcie, a sfătui, a da îndrumări; a educa. Părinți de bun neam cari.. pot a vă politici. DRĂGHICI, R. 159. 2. A folosi în mod obișnuit, a obișnui. (Refl. pas.) Cuvintele acele care s-au politicit în vorbă numai de clasa boierească sau în timpul fanarioților. La TDRG.
politiceați
POLITICÍ, politicesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A îndruma cu dibăcie, a sfătui, a da îndrumări; a educa. Părinți de bun neam cari.. pot a vă politici. DRĂGHICI, R. 159. 2. A folosi în mod obișnuit, a obișnui. (Refl. pas.) Cuvintele acele care s-au politicit în vorbă numai de clasa boierească sau în timpul fanarioților. La TDRG.
politicei
POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știința și arta de a guverna un stat; formă de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea externă a comunităților respective. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. ♦ Suprastructură a sistemului social, incluzând conștiința politică, relațiile politice, instituțiile și organizațiile politice. 2. Tactica, strategia, metodele și mijloacele folosite de organele puterii în vederea realizării obiectivelor fixate; ideologia care reflectă această activitate. 3. Fig. Dibăcie, abilitate în atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care aparține politicii (I), care se referă la politică, de politică; politicesc1 ◊ Drepturi politice = drepturile de participare a cetățenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Om politic (și, înv., substantivat, m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care își desfășoară activitatea principală în domeniul politicii (I 1). ♦ (Substantivat, n.) Aspect, element politic (II 1), viață politică. 2. Care are sau care exprimă o comportare abilă; dibaci, șiret. – Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique. DOOM
*polític2 s. n.
politicele
POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știința și arta de a guverna un stat; formă de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea externă a comunităților respective. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. ♦ Suprastructură a sistemului social, incluzând conștiința politică, relațiile politice, instituțiile și organizațiile politice. 2. Tactica, strategia, metodele și mijloacele folosite de organele puterii în vederea realizării obiectivelor fixate; ideologia care reflectă această activitate. 3. Fig. Dibăcie, abilitate în atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care aparține politicii (I), care se referă la politică, de politică; politicesc1 ◊ Drepturi politice = drepturile de participare a cetățenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Om politic (și, înv., substantivat, m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care își desfășoară activitatea principală în domeniul politicii (I 1). ♦ (Substantivat, n.) Aspect, element politic (II 1), viață politică. 2. Care are sau care exprimă o comportare abilă; dibaci, șiret. – Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique. DOOM
*polític2 s. n.
politicelor
POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știința și arta de a guverna un stat; formă de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea externă a comunităților respective. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. ♦ Suprastructură a sistemului social, incluzând conștiința politică, relațiile politice, instituțiile și organizațiile politice. 2. Tactica, strategia, metodele și mijloacele folosite de organele puterii în vederea realizării obiectivelor fixate; ideologia care reflectă această activitate. 3. Fig. Dibăcie, abilitate în atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care aparține politicii (I), care se referă la politică, de politică; politicesc1 ◊ Drepturi politice = drepturile de participare a cetățenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Om politic (și, înv., substantivat, m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care își desfășoară activitatea principală în domeniul politicii (I 1). ♦ (Substantivat, n.) Aspect, element politic (II 1), viață politică. 2. Care are sau care exprimă o comportare abilă; dibaci, șiret. – Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique. DOOM
*polític2 s. n.
politicesc
POLITICÉSC1, -EÁSCĂ, politicești, adj. (Înv.) Politic (II 1). – Politic + suf. -esc. Cf. rus. politiceskii. DOOM
politicésc (înv.) adj. m., f. politiceáscă; pl. m. și f. politicéști
politicesc
POLITICÍ, politicesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A îndruma cu dibăcie, a sfătui, a da îndrumări; a educa. Părinți de bun neam cari.. pot a vă politici. DRĂGHICI, R. 159. 2. A folosi în mod obișnuit, a obișnui. (Refl. pas.) Cuvintele acele care s-au politicit în vorbă numai de clasa boierească sau în timpul fanarioților. La TDRG.
politicescul
POLITICÉSC1, -EÁSCĂ, politicești, adj. (Înv.) Politic (II 1). – Politic + suf. -esc. Cf. rus. politiceskii. DOOM
politicésc (înv.) adj. m., f. politiceáscă; pl. m. și f. politicéști
politicescului
POLITICÉSC1, -EÁSCĂ, politicești, adj. (Înv.) Politic (II 1). – Politic + suf. -esc. Cf. rus. politiceskii. DOOM
politicésc (înv.) adj. m., f. politiceáscă; pl. m. și f. politicéști
politicește
POLITICÉȘTE adv. Din punct de vedere politic. – Politic + suf. -ește. DOOM
politicéște (rar) adv.
politicește
POLITICÍ, politicesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A îndruma cu dibăcie, a sfătui, a da îndrumări; a educa. Părinți de bun neam cari.. pot a vă politici. DRĂGHICI, R. 159. 2. A folosi în mod obișnuit, a obișnui. (Refl. pas.) Cuvintele acele care s-au politicit în vorbă numai de clasa boierească sau în timpul fanarioților. La TDRG.
politicești
POLITICÉSC1, -EÁSCĂ, politicești, adj. (Înv.) Politic (II 1). – Politic + suf. -esc. Cf. rus. politiceskii. DOOM
politicésc (înv.) adj. m., f. politiceáscă; pl. m. și f. politicéști
politicești
POLITICÍ, politicesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A îndruma cu dibăcie, a sfătui, a da îndrumări; a educa. Părinți de bun neam cari.. pot a vă politici. DRĂGHICI, R. 159. 2. A folosi în mod obișnuit, a obișnui. (Refl. pas.) Cuvintele acele care s-au politicit în vorbă numai de clasa boierească sau în timpul fanarioților. La TDRG.
politiceștii
POLITICÉSC1, -EÁSCĂ, politicești, adj. (Înv.) Politic (II 1). – Politic + suf. -esc. Cf. rus. politiceskii. DOOM
politicésc (înv.) adj. m., f. politiceáscă; pl. m. și f. politicéști
politiceștile
POLITICÉSC1, -EÁSCĂ, politicești, adj. (Înv.) Politic (II 1). – Politic + suf. -esc. Cf. rus. politiceskii. DOOM
politicésc (înv.) adj. m., f. politiceáscă; pl. m. și f. politicéști
politiceștilor
POLITICÉSC1, -EÁSCĂ, politicești, adj. (Înv.) Politic (II 1). – Politic + suf. -esc. Cf. rus. politiceskii. DOOM
politicésc (înv.) adj. m., f. politiceáscă; pl. m. și f. politicéști
politichia
POLITICHÍE s. f. (Înv.) Abilitate, istețime, dibăcie. – Din ngr. politikí. DOOM
politichíe (înv., fam.) s. f., art. politichía, g.-d. politichíi, art. politichíei
politichie
POLITICHÍE s. f. (Înv.) Abilitate, istețime, dibăcie. – Din ngr. politikí. DOOM
politichíe (înv., fam.) s. f., art. politichía, g.-d. politichíi, art. politichíei
politichiei
POLITICHÍE s. f. (Înv.) Abilitate, istețime, dibăcie. – Din ngr. politikí. DOOM
politichíe (înv., fam.) s. f., art. politichía, g.-d. politichíi, art. politichíei
politichii
POLITICHÍE s. f. (Înv.) Abilitate, istețime, dibăcie. – Din ngr. politikí. DOOM
politichíe (înv., fam.) s. f., art. politichía, g.-d. politichíi, art. politichíei
politichiile
POLITICHÍE s. f. (Înv.) Abilitate, istețime, dibăcie. – Din ngr. politikí. DOOM
politichíe (înv., fam.) s. f., art. politichía, g.-d. politichíi, art. politichíei
politichiilor
POLITICHÍE s. f. (Înv.) Abilitate, istețime, dibăcie. – Din ngr. politikí. DOOM
politichíe (înv., fam.) s. f., art. politichía, g.-d. politichíi, art. politichíei
politici
POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știința și arta de a guverna un stat; formă de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea externă a comunităților respective. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. ♦ Suprastructură a sistemului social, incluzând conștiința politică, relațiile politice, instituțiile și organizațiile politice. 2. Tactica, strategia, metodele și mijloacele folosite de organele puterii în vederea realizării obiectivelor fixate; ideologia care reflectă această activitate. 3. Fig. Dibăcie, abilitate în atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care aparține politicii (I), care se referă la politică, de politică; politicesc1 ◊ Drepturi politice = drepturile de participare a cetățenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Om politic (și, înv., substantivat, m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care își desfășoară activitatea principală în domeniul politicii (I 1). ♦ (Substantivat, n.) Aspect, element politic (II 1), viață politică. 2. Care are sau care exprimă o comportare abilă; dibaci, șiret. – Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique. DOOM
*polític2 s. n.
politici
POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știința și arta de a guverna un stat; formă de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea externă a comunităților respective. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. ♦ Suprastructură a sistemului social, incluzând conștiința politică, relațiile politice, instituțiile și organizațiile politice. 2. Tactica, strategia, metodele și mijloacele folosite de organele puterii în vederea realizării obiectivelor fixate; ideologia care reflectă această activitate. 3. Fig. Dibăcie, abilitate în atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care aparține politicii (I), care se referă la politică, de politică; politicesc1 ◊ Drepturi politice = drepturile de participare a cetățenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Om politic (și, înv., substantivat, m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care își desfășoară activitatea principală în domeniul politicii (I 1). ♦ (Substantivat, n.) Aspect, element politic (II 1), viață politică. 2. Care are sau care exprimă o comportare abilă; dibaci, șiret. – Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique. DOOM
polítică s. f., g.-d. art. políticii; pl. polítici
politici
POLITICÍ, politicesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A îndruma cu dibăcie, a sfătui, a da îndrumări; a educa. Părinți de bun neam cari.. pot a vă politici. DRĂGHICI, R. 159. 2. A folosi în mod obișnuit, a obișnui. (Refl. pas.) Cuvintele acele care s-au politicit în vorbă numai de clasa boierească sau în timpul fanarioților. La TDRG.
politician
POLITICIÁN, -Ă, politicieni, -e, s. m. și f. 1. Om politic; persoană care face politică (în interes personal, de grup etc.); persoană care deține un rol important în politică. 2. (Peior.) Persoană care face din politică un mijloc pentru realizarea intereselor personale. [Pr.: -ci-an] – Din fr. politicien. DOOM
*politiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. politiciénei (-ci-e-); pl. politiciéne
politiciana
POLITICIÁN, -Ă, politicieni, -e, s. m. și f. 1. Om politic; persoană care face politică (în interes personal, de grup etc.); persoană care deține un rol important în politică. 2. (Peior.) Persoană care face din politică un mijloc pentru realizarea intereselor personale. [Pr.: -ci-an] – Din fr. politicien. DOOM
*politiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. politiciénei (-ci-e-); pl. politiciéne
politicianism
POLITICIANÍSM s. n. Comportament politic bazat pe interesele personale, de grup sau de partid. [Pr.: -ci-a-] – Politician + suf. -ism. DOOM
politicianísm (-ci-a-) s. n.
politicianismul
POLITICIANÍSM s. n. Comportament politic bazat pe interesele personale, de grup sau de partid. [Pr.: -ci-a-] – Politician + suf. -ism. DOOM
politicianísm (-ci-a-) s. n.
politicianismului
POLITICIANÍSM s. n. Comportament politic bazat pe interesele personale, de grup sau de partid. [Pr.: -ci-a-] – Politician + suf. -ism. DOOM
politicianísm (-ci-a-) s. n.
politicianist
POLITICIANÍST, -Ă, politicianiști, -ste, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. Persoană care face politică în scopul realizării intereselor personale; adept al politicianismului. 2. Adj. Care se referă la politicianism, care este propriu, caracteristic politicianismului sau politicianistului (1). [Pr.: -ci-a-] – Politician + suf. -ist. DOOM
!politicianíst (-ci-a-) adj. m., pl. politicianíști; f. politicianístă, pl. politicianíste
politicianist
POLITICIANÍST, -Ă, politicianiști, -ste, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. Persoană care face politică în scopul realizării intereselor personale; adept al politicianismului. 2. Adj. Care se referă la politicianism, care este propriu, caracteristic politicianismului sau politicianistului (1). [Pr.: -ci-a-] – Politician + suf. -ist. DOOM
!politicianíst (-ci-a-) adj. m., pl. politicianíști; f. politicianístă, pl. politicianíste
politicianista
POLITICIANÍST, -Ă, politicianiști, -ste, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. Persoană care face politică în scopul realizării intereselor personale; adept al politicianismului. 2. Adj. Care se referă la politicianism, care este propriu, caracteristic politicianismului sau politicianistului (1). [Pr.: -ci-a-] – Politician + suf. -ist. DOOM
!politicianíst (-ci-a-) adj. m., pl. politicianíști; f. politicianístă, pl. politicianíste
politicianista
POLITICIANÍST, -Ă, politicianiști, -ste, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. Persoană care face politică în scopul realizării intereselor personale; adept al politicianismului. 2. Adj. Care se referă la politicianism, care este propriu, caracteristic politicianismului sau politicianistului (1). [Pr.: -ci-a-] – Politician + suf. -ist. DOOM
!politicianíst (-ci-a-) adj. m., pl. politicianíști; f. politicianístă, pl. politicianíste
politicianiste
POLITICIANÍST, -Ă, politicianiști, -ste, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. Persoană care face politică în scopul realizării intereselor personale; adept al politicianismului. 2. Adj. Care se referă la politicianism, care este propriu, caracteristic politicianismului sau politicianistului (1). [Pr.: -ci-a-] – Politician + suf. -ist. DOOM
!politicianíst (-ci-a-) adj. m., pl. politicianíști; f. politicianístă, pl. politicianíste
politicianiste
POLITICIANÍST, -Ă, politicianiști, -ste, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. Persoană care face politică în scopul realizării intereselor personale; adept al politicianismului. 2. Adj. Care se referă la politicianism, care este propriu, caracteristic politicianismului sau politicianistului (1). [Pr.: -ci-a-] – Politician + suf. -ist. DOOM
!politicianíst (-ci-a-) adj. m., pl. politicianíști; f. politicianístă, pl. politicianíste
politicianistei
POLITICIANÍST, -Ă, politicianiști, -ste, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. Persoană care face politică în scopul realizării intereselor personale; adept al politicianismului. 2. Adj. Care se referă la politicianism, care este propriu, caracteristic politicianismului sau politicianistului (1). [Pr.: -ci-a-] – Politician + suf. -ist. DOOM
!politicianíst (-ci-a-) adj. m., pl. politicianíști; f. politicianístă, pl. politicianíste
politicianistei
POLITICIANÍST, -Ă, politicianiști, -ste, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. Persoană care face politică în scopul realizării intereselor personale; adept al politicianismului. 2. Adj. Care se referă la politicianism, care este propriu, caracteristic politicianismului sau politicianistului (1). [Pr.: -ci-a-] – Politician + suf. -ist. DOOM
!politicianíst (-ci-a-) adj. m., pl. politicianíști; f. politicianístă, pl. politicianíste
politicianistele
POLITICIANÍST, -Ă, politicianiști, -ste, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. Persoană care face politică în scopul realizării intereselor personale; adept al politicianismului. 2. Adj. Care se referă la politicianism, care este propriu, caracteristic politicianismului sau politicianistului (1). [Pr.: -ci-a-] – Politician + suf. -ist. DOOM
!politicianíst (-ci-a-) adj. m., pl. politicianíști; f. politicianístă, pl. politicianíste
politicianistele
POLITICIANÍST, -Ă, politicianiști, -ste, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. Persoană care face politică în scopul realizării intereselor personale; adept al politicianismului. 2. Adj. Care se referă la politicianism, care este propriu, caracteristic politicianismului sau politicianistului (1). [Pr.: -ci-a-] – Politician + suf. -ist. DOOM
!politicianíst (-ci-a-) adj. m., pl. politicianíști; f. politicianístă, pl. politicianíste
politicianistelor
POLITICIANÍST, -Ă, politicianiști, -ste, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. Persoană care face politică în scopul realizării intereselor personale; adept al politicianismului. 2. Adj. Care se referă la politicianism, care este propriu, caracteristic politicianismului sau politicianistului (1). [Pr.: -ci-a-] – Politician + suf. -ist. DOOM
!politicianíst (-ci-a-) adj. m., pl. politicianíști; f. politicianístă, pl. politicianíste
politicianistelor
POLITICIANÍST, -Ă, politicianiști, -ste, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. Persoană care face politică în scopul realizării intereselor personale; adept al politicianismului. 2. Adj. Care se referă la politicianism, care este propriu, caracteristic politicianismului sau politicianistului (1). [Pr.: -ci-a-] – Politician + suf. -ist. DOOM
!politicianíst (-ci-a-) adj. m., pl. politicianíști; f. politicianístă, pl. politicianíste
politicianistul
POLITICIANÍST, -Ă, politicianiști, -ste, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. Persoană care face politică în scopul realizării intereselor personale; adept al politicianismului. 2. Adj. Care se referă la politicianism, care este propriu, caracteristic politicianismului sau politicianistului (1). [Pr.: -ci-a-] – Politician + suf. -ist. DOOM
!politicianíst (-ci-a-) adj. m., pl. politicianíști; f. politicianístă, pl. politicianíste
politicianistul
POLITICIANÍST, -Ă, politicianiști, -ste, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. Persoană care face politică în scopul realizării intereselor personale; adept al politicianismului. 2. Adj. Care se referă la politicianism, care este propriu, caracteristic politicianismului sau politicianistului (1). [Pr.: -ci-a-] – Politician + suf. -ist. DOOM
!politicianíst (-ci-a-) adj. m., pl. politicianíști; f. politicianístă, pl. politicianíste
politicianistului
POLITICIANÍST, -Ă, politicianiști, -ste, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. Persoană care face politică în scopul realizării intereselor personale; adept al politicianismului. 2. Adj. Care se referă la politicianism, care este propriu, caracteristic politicianismului sau politicianistului (1). [Pr.: -ci-a-] – Politician + suf. -ist. DOOM
!politicianíst (-ci-a-) adj. m., pl. politicianíști; f. politicianístă, pl. politicianíste
politicianistului
POLITICIANÍST, -Ă, politicianiști, -ste, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. Persoană care face politică în scopul realizării intereselor personale; adept al politicianismului. 2. Adj. Care se referă la politicianism, care este propriu, caracteristic politicianismului sau politicianistului (1). [Pr.: -ci-a-] – Politician + suf. -ist. DOOM
!politicianíst (-ci-a-) adj. m., pl. politicianíști; f. politicianístă, pl. politicianíste
politicianiști
POLITICIANÍST, -Ă, politicianiști, -ste, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. Persoană care face politică în scopul realizării intereselor personale; adept al politicianismului. 2. Adj. Care se referă la politicianism, care este propriu, caracteristic politicianismului sau politicianistului (1). [Pr.: -ci-a-] – Politician + suf. -ist. DOOM
!politicianíst (-ci-a-) adj. m., pl. politicianíști; f. politicianístă, pl. politicianíste
politicianiști
POLITICIANÍST, -Ă, politicianiști, -ste, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. Persoană care face politică în scopul realizării intereselor personale; adept al politicianismului. 2. Adj. Care se referă la politicianism, care este propriu, caracteristic politicianismului sau politicianistului (1). [Pr.: -ci-a-] – Politician + suf. -ist. DOOM
!politicianíst (-ci-a-) adj. m., pl. politicianíști; f. politicianístă, pl. politicianíste
politicianiștii
POLITICIANÍST, -Ă, politicianiști, -ste, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. Persoană care face politică în scopul realizării intereselor personale; adept al politicianismului. 2. Adj. Care se referă la politicianism, care este propriu, caracteristic politicianismului sau politicianistului (1). [Pr.: -ci-a-] – Politician + suf. -ist. DOOM
!politicianíst (-ci-a-) adj. m., pl. politicianíști; f. politicianístă, pl. politicianíste
politicianiștii
POLITICIANÍST, -Ă, politicianiști, -ste, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. Persoană care face politică în scopul realizării intereselor personale; adept al politicianismului. 2. Adj. Care se referă la politicianism, care este propriu, caracteristic politicianismului sau politicianistului (1). [Pr.: -ci-a-] – Politician + suf. -ist. DOOM
!politicianíst (-ci-a-) adj. m., pl. politicianíști; f. politicianístă, pl. politicianíste
politicianiștilor
POLITICIANÍST, -Ă, politicianiști, -ste, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. Persoană care face politică în scopul realizării intereselor personale; adept al politicianismului. 2. Adj. Care se referă la politicianism, care este propriu, caracteristic politicianismului sau politicianistului (1). [Pr.: -ci-a-] – Politician + suf. -ist. DOOM
!politicianíst (-ci-a-) adj. m., pl. politicianíști; f. politicianístă, pl. politicianíste
politicianiștilor
POLITICIANÍST, -Ă, politicianiști, -ste, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. Persoană care face politică în scopul realizării intereselor personale; adept al politicianismului. 2. Adj. Care se referă la politicianism, care este propriu, caracteristic politicianismului sau politicianistului (1). [Pr.: -ci-a-] – Politician + suf. -ist. DOOM
!politicianíst (-ci-a-) adj. m., pl. politicianíști; f. politicianístă, pl. politicianíste
politicianul
POLITICIÁN, -Ă, politicieni, -e, s. m. și f. 1. Om politic; persoană care face politică (în interes personal, de grup etc.); persoană care deține un rol important în politică. 2. (Peior.) Persoană care face din politică un mijloc pentru realizarea intereselor personale. [Pr.: -ci-an] – Din fr. politicien. DOOM
*politiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. politiciénei (-ci-e-); pl. politiciéne
politicianului
POLITICIÁN, -Ă, politicieni, -e, s. m. și f. 1. Om politic; persoană care face politică (în interes personal, de grup etc.); persoană care deține un rol important în politică. 2. (Peior.) Persoană care face din politică un mijloc pentru realizarea intereselor personale. [Pr.: -ci-an] – Din fr. politicien. DOOM
*politiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. politiciénei (-ci-e-); pl. politiciéne
politiciene
POLITICIÁN, -Ă, politicieni, -e, s. m. și f. 1. Om politic; persoană care face politică (în interes personal, de grup etc.); persoană care deține un rol important în politică. 2. (Peior.) Persoană care face din politică un mijloc pentru realizarea intereselor personale. [Pr.: -ci-an] – Din fr. politicien. DOOM
*politiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. politiciénei (-ci-e-); pl. politiciéne
politicienei
POLITICIÁN, -Ă, politicieni, -e, s. m. și f. 1. Om politic; persoană care face politică (în interes personal, de grup etc.); persoană care deține un rol important în politică. 2. (Peior.) Persoană care face din politică un mijloc pentru realizarea intereselor personale. [Pr.: -ci-an] – Din fr. politicien. DOOM
*politiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. politiciénei (-ci-e-); pl. politiciéne
politicienele
POLITICIÁN, -Ă, politicieni, -e, s. m. și f. 1. Om politic; persoană care face politică (în interes personal, de grup etc.); persoană care deține un rol important în politică. 2. (Peior.) Persoană care face din politică un mijloc pentru realizarea intereselor personale. [Pr.: -ci-an] – Din fr. politicien. DOOM
*politiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. politiciénei (-ci-e-); pl. politiciéne
politicienelor
POLITICIÁN, -Ă, politicieni, -e, s. m. și f. 1. Om politic; persoană care face politică (în interes personal, de grup etc.); persoană care deține un rol important în politică. 2. (Peior.) Persoană care face din politică un mijloc pentru realizarea intereselor personale. [Pr.: -ci-an] – Din fr. politicien. DOOM
*politiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. politiciénei (-ci-e-); pl. politiciéne
politicieni
POLITICIÁN, -Ă, politicieni, -e, s. m. și f. 1. Om politic; persoană care face politică (în interes personal, de grup etc.); persoană care deține un rol important în politică. 2. (Peior.) Persoană care face din politică un mijloc pentru realizarea intereselor personale. [Pr.: -ci-an] – Din fr. politicien. DOOM
*politiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. politiciénei (-ci-e-); pl. politiciéne
politicienii
POLITICIÁN, -Ă, politicieni, -e, s. m. și f. 1. Om politic; persoană care face politică (în interes personal, de grup etc.); persoană care deține un rol important în politică. 2. (Peior.) Persoană care face din politică un mijloc pentru realizarea intereselor personale. [Pr.: -ci-an] – Din fr. politicien. DOOM
*politiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. politiciénei (-ci-e-); pl. politiciéne
politicienilor
POLITICIÁN, -Ă, politicieni, -e, s. m. și f. 1. Om politic; persoană care face politică (în interes personal, de grup etc.); persoană care deține un rol important în politică. 2. (Peior.) Persoană care face din politică un mijloc pentru realizarea intereselor personale. [Pr.: -ci-an] – Din fr. politicien. DOOM
*politiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. politiciénei (-ci-e-); pl. politiciéne
politicii
POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știința și arta de a guverna un stat; formă de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea externă a comunităților respective. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. ♦ Suprastructură a sistemului social, incluzând conștiința politică, relațiile politice, instituțiile și organizațiile politice. 2. Tactica, strategia, metodele și mijloacele folosite de organele puterii în vederea realizării obiectivelor fixate; ideologia care reflectă această activitate. 3. Fig. Dibăcie, abilitate în atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care aparține politicii (I), care se referă la politică, de politică; politicesc1 ◊ Drepturi politice = drepturile de participare a cetățenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Om politic (și, înv., substantivat, m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care își desfășoară activitatea principală în domeniul politicii (I 1). ♦ (Substantivat, n.) Aspect, element politic (II 1), viață politică. 2. Care are sau care exprimă o comportare abilă; dibaci, șiret. – Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique. DOOM
*polític2 s. n.
politicii
POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știința și arta de a guverna un stat; formă de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea externă a comunităților respective. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. ♦ Suprastructură a sistemului social, incluzând conștiința politică, relațiile politice, instituțiile și organizațiile politice. 2. Tactica, strategia, metodele și mijloacele folosite de organele puterii în vederea realizării obiectivelor fixate; ideologia care reflectă această activitate. 3. Fig. Dibăcie, abilitate în atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care aparține politicii (I), care se referă la politică, de politică; politicesc1 ◊ Drepturi politice = drepturile de participare a cetățenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Om politic (și, înv., substantivat, m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care își desfășoară activitatea principală în domeniul politicii (I 1). ♦ (Substantivat, n.) Aspect, element politic (II 1), viață politică. 2. Care are sau care exprimă o comportare abilă; dibaci, șiret. – Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique. DOOM
polítică s. f., g.-d. art. políticii; pl. polítici
politicii
POLITICÍ, politicesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A îndruma cu dibăcie, a sfătui, a da îndrumări; a educa. Părinți de bun neam cari.. pot a vă politici. DRĂGHICI, R. 159. 2. A folosi în mod obișnuit, a obișnui. (Refl. pas.) Cuvintele acele care s-au politicit în vorbă numai de clasa boierească sau în timpul fanarioților. La TDRG.
politicile
POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știința și arta de a guverna un stat; formă de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea externă a comunităților respective. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. ♦ Suprastructură a sistemului social, incluzând conștiința politică, relațiile politice, instituțiile și organizațiile politice. 2. Tactica, strategia, metodele și mijloacele folosite de organele puterii în vederea realizării obiectivelor fixate; ideologia care reflectă această activitate. 3. Fig. Dibăcie, abilitate în atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care aparține politicii (I), care se referă la politică, de politică; politicesc1 ◊ Drepturi politice = drepturile de participare a cetățenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Om politic (și, înv., substantivat, m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care își desfășoară activitatea principală în domeniul politicii (I 1). ♦ (Substantivat, n.) Aspect, element politic (II 1), viață politică. 2. Care are sau care exprimă o comportare abilă; dibaci, șiret. – Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique. DOOM
polítică s. f., g.-d. art. políticii; pl. polítici
politicilor
POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știința și arta de a guverna un stat; formă de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea externă a comunităților respective. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. ♦ Suprastructură a sistemului social, incluzând conștiința politică, relațiile politice, instituțiile și organizațiile politice. 2. Tactica, strategia, metodele și mijloacele folosite de organele puterii în vederea realizării obiectivelor fixate; ideologia care reflectă această activitate. 3. Fig. Dibăcie, abilitate în atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care aparține politicii (I), care se referă la politică, de politică; politicesc1 ◊ Drepturi politice = drepturile de participare a cetățenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Om politic (și, înv., substantivat, m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care își desfășoară activitatea principală în domeniul politicii (I 1). ♦ (Substantivat, n.) Aspect, element politic (II 1), viață politică. 2. Care are sau care exprimă o comportare abilă; dibaci, șiret. – Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique. DOOM
*polític2 s. n.
politicilor
POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știința și arta de a guverna un stat; formă de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea externă a comunităților respective. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. ♦ Suprastructură a sistemului social, incluzând conștiința politică, relațiile politice, instituțiile și organizațiile politice. 2. Tactica, strategia, metodele și mijloacele folosite de organele puterii în vederea realizării obiectivelor fixate; ideologia care reflectă această activitate. 3. Fig. Dibăcie, abilitate în atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care aparține politicii (I), care se referă la politică, de politică; politicesc1 ◊ Drepturi politice = drepturile de participare a cetățenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Om politic (și, înv., substantivat, m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care își desfășoară activitatea principală în domeniul politicii (I 1). ♦ (Substantivat, n.) Aspect, element politic (II 1), viață politică. 2. Care are sau care exprimă o comportare abilă; dibaci, șiret. – Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique. DOOM
polítică s. f., g.-d. art. políticii; pl. polítici
politicim
POLITICÍ, politicesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A îndruma cu dibăcie, a sfătui, a da îndrumări; a educa. Părinți de bun neam cari.. pot a vă politici. DRĂGHICI, R. 159. 2. A folosi în mod obișnuit, a obișnui. (Refl. pas.) Cuvintele acele care s-au politicit în vorbă numai de clasa boierească sau în timpul fanarioților. La TDRG.
politicind
POLITICÍ, politicesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A îndruma cu dibăcie, a sfătui, a da îndrumări; a educa. Părinți de bun neam cari.. pot a vă politici. DRĂGHICI, R. 159. 2. A folosi în mod obișnuit, a obișnui. (Refl. pas.) Cuvintele acele care s-au politicit în vorbă numai de clasa boierească sau în timpul fanarioților. La TDRG.
politicire
POLITICÍ, politicesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A îndruma cu dibăcie, a sfătui, a da îndrumări; a educa. Părinți de bun neam cari.. pot a vă politici. DRĂGHICI, R. 159. 2. A folosi în mod obișnuit, a obișnui. (Refl. pas.) Cuvintele acele care s-au politicit în vorbă numai de clasa boierească sau în timpul fanarioților. La TDRG.
politicire
POLITICÍ, politicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A sfătui; a educa. 2. A folosi în mod obișnuit. – Din politică.
politiciră
POLITICÍ, politicesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A îndruma cu dibăcie, a sfătui, a da îndrumări; a educa. Părinți de bun neam cari.. pot a vă politici. DRĂGHICI, R. 159. 2. A folosi în mod obișnuit, a obișnui. (Refl. pas.) Cuvintele acele care s-au politicit în vorbă numai de clasa boierească sau în timpul fanarioților. La TDRG.
politicirăm
POLITICÍ, politicesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A îndruma cu dibăcie, a sfătui, a da îndrumări; a educa. Părinți de bun neam cari.. pot a vă politici. DRĂGHICI, R. 159. 2. A folosi în mod obișnuit, a obișnui. (Refl. pas.) Cuvintele acele care s-au politicit în vorbă numai de clasa boierească sau în timpul fanarioților. La TDRG.
politicirăți
POLITICÍ, politicesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A îndruma cu dibăcie, a sfătui, a da îndrumări; a educa. Părinți de bun neam cari.. pot a vă politici. DRĂGHICI, R. 159. 2. A folosi în mod obișnuit, a obișnui. (Refl. pas.) Cuvintele acele care s-au politicit în vorbă numai de clasa boierească sau în timpul fanarioților. La TDRG.
politicise
POLITICÍ, politicesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A îndruma cu dibăcie, a sfătui, a da îndrumări; a educa. Părinți de bun neam cari.. pot a vă politici. DRĂGHICI, R. 159. 2. A folosi în mod obișnuit, a obișnui. (Refl. pas.) Cuvintele acele care s-au politicit în vorbă numai de clasa boierească sau în timpul fanarioților. La TDRG.
politicisem
POLITICÍ, politicesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A îndruma cu dibăcie, a sfătui, a da îndrumări; a educa. Părinți de bun neam cari.. pot a vă politici. DRĂGHICI, R. 159. 2. A folosi în mod obișnuit, a obișnui. (Refl. pas.) Cuvintele acele care s-au politicit în vorbă numai de clasa boierească sau în timpul fanarioților. La TDRG.
politiciseră
POLITICÍ, politicesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A îndruma cu dibăcie, a sfătui, a da îndrumări; a educa. Părinți de bun neam cari.. pot a vă politici. DRĂGHICI, R. 159. 2. A folosi în mod obișnuit, a obișnui. (Refl. pas.) Cuvintele acele care s-au politicit în vorbă numai de clasa boierească sau în timpul fanarioților. La TDRG.
politiciserăm
POLITICÍ, politicesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A îndruma cu dibăcie, a sfătui, a da îndrumări; a educa. Părinți de bun neam cari.. pot a vă politici. DRĂGHICI, R. 159. 2. A folosi în mod obișnuit, a obișnui. (Refl. pas.) Cuvintele acele care s-au politicit în vorbă numai de clasa boierească sau în timpul fanarioților. La TDRG.
politiciserăți
POLITICÍ, politicesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A îndruma cu dibăcie, a sfătui, a da îndrumări; a educa. Părinți de bun neam cari.. pot a vă politici. DRĂGHICI, R. 159. 2. A folosi în mod obișnuit, a obișnui. (Refl. pas.) Cuvintele acele care s-au politicit în vorbă numai de clasa boierească sau în timpul fanarioților. La TDRG.
politiciseși
POLITICÍ, politicesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A îndruma cu dibăcie, a sfătui, a da îndrumări; a educa. Părinți de bun neam cari.. pot a vă politici. DRĂGHICI, R. 159. 2. A folosi în mod obișnuit, a obișnui. (Refl. pas.) Cuvintele acele care s-au politicit în vorbă numai de clasa boierească sau în timpul fanarioților. La TDRG.
politiciseți
POLITICÍ, politicesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A îndruma cu dibăcie, a sfătui, a da îndrumări; a educa. Părinți de bun neam cari.. pot a vă politici. DRĂGHICI, R. 159. 2. A folosi în mod obișnuit, a obișnui. (Refl. pas.) Cuvintele acele care s-au politicit în vorbă numai de clasa boierească sau în timpul fanarioților. La TDRG.
politicit
POLITICÍ, politicesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A îndruma cu dibăcie, a sfătui, a da îndrumări; a educa. Părinți de bun neam cari.. pot a vă politici. DRĂGHICI, R. 159. 2. A folosi în mod obișnuit, a obișnui. (Refl. pas.) Cuvintele acele care s-au politicit în vorbă numai de clasa boierească sau în timpul fanarioților. La TDRG.
politicit
POLITICÍT, -Ă, politiciți, -te, adj. 1. (Învechit) Civilizat. Un loc lăcuit de oameni politiciti. DRĂGHICI, R. 162. 2. (Despre prețuri) Stabilit, calculat, evaluat. Prețurile cele politicite în această parte a locului. I. IONESCU, D. 374.
politiciși
POLITICÍ, politicesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A îndruma cu dibăcie, a sfătui, a da îndrumări; a educa. Părinți de bun neam cari.. pot a vă politici. DRĂGHICI, R. 159. 2. A folosi în mod obișnuit, a obișnui. (Refl. pas.) Cuvintele acele care s-au politicit în vorbă numai de clasa boierească sau în timpul fanarioților. La TDRG.
politiciți
POLITICÍ, politicesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A îndruma cu dibăcie, a sfătui, a da îndrumări; a educa. Părinți de bun neam cari.. pot a vă politici. DRĂGHICI, R. 159. 2. A folosi în mod obișnuit, a obișnui. (Refl. pas.) Cuvintele acele care s-au politicit în vorbă numai de clasa boierească sau în timpul fanarioților. La TDRG.
politicoasa
POLITICÓS, -OÁSĂ, politicoși, -oase, adj. Care are o atitudine amabilă, binevoitoare, îndatoritoare, care se poartă cuviincios, delicat cu cei din jur; cuviincios, bine-crescut, manierat, civilizat, curtenitor. ♦ Care arată, demonstrează politețe. Purtare politicoasă. – Din ngr. politikós. DOOM
politicós adj. m., pl. politicóși; f. politicoásă, pl. politicoáse
politicoase
POLITICÓS, -OÁSĂ, politicoși, -oase, adj. Care are o atitudine amabilă, binevoitoare, îndatoritoare, care se poartă cuviincios, delicat cu cei din jur; cuviincios, bine-crescut, manierat, civilizat, curtenitor. ♦ Care arată, demonstrează politețe. Purtare politicoasă. – Din ngr. politikós. DOOM
politicós adj. m., pl. politicóși; f. politicoásă, pl. politicoáse
politicoasei
POLITICÓS, -OÁSĂ, politicoși, -oase, adj. Care are o atitudine amabilă, binevoitoare, îndatoritoare, care se poartă cuviincios, delicat cu cei din jur; cuviincios, bine-crescut, manierat, civilizat, curtenitor. ♦ Care arată, demonstrează politețe. Purtare politicoasă. – Din ngr. politikós. DOOM
politicós adj. m., pl. politicóși; f. politicoásă, pl. politicoáse
politicoasele
POLITICÓS, -OÁSĂ, politicoși, -oase, adj. Care are o atitudine amabilă, binevoitoare, îndatoritoare, care se poartă cuviincios, delicat cu cei din jur; cuviincios, bine-crescut, manierat, civilizat, curtenitor. ♦ Care arată, demonstrează politețe. Purtare politicoasă. – Din ngr. politikós. DOOM
politicós adj. m., pl. politicóși; f. politicoásă, pl. politicoáse
politicoaselor
POLITICÓS, -OÁSĂ, politicoși, -oase, adj. Care are o atitudine amabilă, binevoitoare, îndatoritoare, care se poartă cuviincios, delicat cu cei din jur; cuviincios, bine-crescut, manierat, civilizat, curtenitor. ♦ Care arată, demonstrează politețe. Purtare politicoasă. – Din ngr. politikós. DOOM
politicós adj. m., pl. politicóși; f. politicoásă, pl. politicoáse
politicologie
POLITICOLOGÍE s.f. (Rar) Politologie. [Gen. -iei. / < fr. politicologie, cf. germ. Politikologie].
politicos
POLITICÓS, -OÁSĂ, politicoși, -oase, adj. Care are o atitudine amabilă, binevoitoare, îndatoritoare, care se poartă cuviincios, delicat cu cei din jur; cuviincios, bine-crescut, manierat, civilizat, curtenitor. ♦ Care arată, demonstrează politețe. Purtare politicoasă. – Din ngr. politikós. DOOM
politicós adj. m., pl. politicóși; f. politicoásă, pl. politicoáse
politicosul
POLITICÓS, -OÁSĂ, politicoși, -oase, adj. Care are o atitudine amabilă, binevoitoare, îndatoritoare, care se poartă cuviincios, delicat cu cei din jur; cuviincios, bine-crescut, manierat, civilizat, curtenitor. ♦ Care arată, demonstrează politețe. Purtare politicoasă. – Din ngr. politikós. DOOM
politicós adj. m., pl. politicóși; f. politicoásă, pl. politicoáse
politicosului
POLITICÓS, -OÁSĂ, politicoși, -oase, adj. Care are o atitudine amabilă, binevoitoare, îndatoritoare, care se poartă cuviincios, delicat cu cei din jur; cuviincios, bine-crescut, manierat, civilizat, curtenitor. ♦ Care arată, demonstrează politețe. Purtare politicoasă. – Din ngr. politikós. DOOM
politicós adj. m., pl. politicóși; f. politicoásă, pl. politicoáse
politicoși
POLITICÓS, -OÁSĂ, politicoși, -oase, adj. Care are o atitudine amabilă, binevoitoare, îndatoritoare, care se poartă cuviincios, delicat cu cei din jur; cuviincios, bine-crescut, manierat, civilizat, curtenitor. ♦ Care arată, demonstrează politețe. Purtare politicoasă. – Din ngr. politikós. DOOM
politicós adj. m., pl. politicóși; f. politicoásă, pl. politicoáse
politicoșii
POLITICÓS, -OÁSĂ, politicoși, -oase, adj. Care are o atitudine amabilă, binevoitoare, îndatoritoare, care se poartă cuviincios, delicat cu cei din jur; cuviincios, bine-crescut, manierat, civilizat, curtenitor. ♦ Care arată, demonstrează politețe. Purtare politicoasă. – Din ngr. politikós. DOOM
politicós adj. m., pl. politicóși; f. politicoásă, pl. politicoáse
politicoșilor
POLITICÓS, -OÁSĂ, politicoși, -oase, adj. Care are o atitudine amabilă, binevoitoare, îndatoritoare, care se poartă cuviincios, delicat cu cei din jur; cuviincios, bine-crescut, manierat, civilizat, curtenitor. ♦ Care arată, demonstrează politețe. Purtare politicoasă. – Din ngr. politikós. DOOM
politicós adj. m., pl. politicóși; f. politicoásă, pl. politicoáse
politicul
POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știința și arta de a guverna un stat; formă de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea externă a comunităților respective. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. ♦ Suprastructură a sistemului social, incluzând conștiința politică, relațiile politice, instituțiile și organizațiile politice. 2. Tactica, strategia, metodele și mijloacele folosite de organele puterii în vederea realizării obiectivelor fixate; ideologia care reflectă această activitate. 3. Fig. Dibăcie, abilitate în atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care aparține politicii (I), care se referă la politică, de politică; politicesc1 ◊ Drepturi politice = drepturile de participare a cetățenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Om politic (și, înv., substantivat, m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care își desfășoară activitatea principală în domeniul politicii (I 1). ♦ (Substantivat, n.) Aspect, element politic (II 1), viață politică. 2. Care are sau care exprimă o comportare abilă; dibaci, șiret. – Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique. DOOM
*polític2 s. n.
politicului
POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știința și arta de a guverna un stat; formă de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea externă a comunităților respective. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. ♦ Suprastructură a sistemului social, incluzând conștiința politică, relațiile politice, instituțiile și organizațiile politice. 2. Tactica, strategia, metodele și mijloacele folosite de organele puterii în vederea realizării obiectivelor fixate; ideologia care reflectă această activitate. 3. Fig. Dibăcie, abilitate în atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care aparține politicii (I), care se referă la politică, de politică; politicesc1 ◊ Drepturi politice = drepturile de participare a cetățenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Om politic (și, înv., substantivat, m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care își desfășoară activitatea principală în domeniul politicii (I 1). ♦ (Substantivat, n.) Aspect, element politic (II 1), viață politică. 2. Care are sau care exprimă o comportare abilă; dibaci, șiret. – Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique. DOOM
*polític2 s. n.
politicăria
POLITICĂRÍE, politicării, s. f. (Fam.; peior.) Politicianism. – Politică + suf. -ărie.
politicărie
POLITICĂRÍE, politicării, s. f. (Fam.; peior.) Politicianism. – Politică + suf. -ărie.
politicăriei
POLITICĂRÍE, politicării, s. f. (Fam.; peior.) Politicianism. – Politică + suf. -ărie.
politicării
POLITICĂRÍE, politicării, s. f. (Fam.; peior.) Politicianism. – Politică + suf. -ărie.
politicăriile
POLITICĂRÍE, politicării, s. f. (Fam.; peior.) Politicianism. – Politică + suf. -ărie.
politicăriilor
POLITICĂRÍE, politicării, s. f. (Fam.; peior.) Politicianism. – Politică + suf. -ărie.
politie
POLITÍE, politii, s. f. (Înv.) 1. Activitate, practică politică, afaceri politice. 2. Oraș. – Din ngr. politía. DOOM
politíe (înv.) s. f., art. politía, g.-d. art. politíei; pl. politíi, art. politíile
politiei
POLITÍE, politii, s. f. (Înv.) 1. Activitate, practică politică, afaceri politice. 2. Oraș. – Din ngr. politía. DOOM
politíe (înv.) s. f., art. politía, g.-d. art. politíei; pl. politíi, art. politíile
politii
POLITÍE, politii, s. f. (Înv.) 1. Activitate, practică politică, afaceri politice. 2. Oraș. – Din ngr. politía. DOOM
politíe (înv.) s. f., art. politía, g.-d. art. politíei; pl. politíi, art. politíile
politiile
POLITÍE, politii, s. f. (Înv.) 1. Activitate, practică politică, afaceri politice. 2. Oraș. – Din ngr. politía. DOOM
politíe (înv.) s. f., art. politía, g.-d. art. politíei; pl. politíi, art. politíile
politiilor
POLITÍE, politii, s. f. (Înv.) 1. Activitate, practică politică, afaceri politice. 2. Oraș. – Din ngr. politía. DOOM
politíe (înv.) s. f., art. politía, g.-d. art. politíei; pl. politíi, art. politíile
politip
POLITÍP, politipuri, s. n. (Tipogr.) Grup de cuvinte sau de semne tipografice turnate într-o singură bucată și folosite mai ales în titluri. – Din fr. polytype.
politipul
POLITÍP, politipuri, s. n. (Tipogr.) Grup de cuvinte sau de semne tipografice turnate într-o singură bucată și folosite mai ales în titluri. – Din fr. polytype.
politipului
POLITÍP, politipuri, s. n. (Tipogr.) Grup de cuvinte sau de semne tipografice turnate într-o singură bucată și folosite mai ales în titluri. – Din fr. polytype.
politipuri
POLITÍP, politipuri, s. n. (Tipogr.) Grup de cuvinte sau de semne tipografice turnate într-o singură bucată și folosite mai ales în titluri. – Din fr. polytype.
politipurile
POLITÍP, politipuri, s. n. (Tipogr.) Grup de cuvinte sau de semne tipografice turnate într-o singură bucată și folosite mai ales în titluri. – Din fr. polytype.
politipurilor
POLITÍP, politipuri, s. n. (Tipogr.) Grup de cuvinte sau de semne tipografice turnate într-o singură bucată și folosite mai ales în titluri. – Din fr. polytype.
politiza
POLITIZÁ, politizez, vb. I. Tranz. A orienta ceva în sens politic, a da caracter politic, a prezenta ceva sub raport politic; a interpreta politic. – Din germ. politisieren. DOOM
politizá (a ~) vb., ind. prez. 3 politizeáză
politizai
POLITIZÁ, politizez, vb. I. Tranz. A orienta ceva în sens politic, a da caracter politic, a prezenta ceva sub raport politic; a interpreta politic. – Din germ. politisieren. DOOM
politizá (a ~) vb., ind. prez. 3 politizeáză
politizam
POLITIZÁ, politizez, vb. I. Tranz. A orienta ceva în sens politic, a da caracter politic, a prezenta ceva sub raport politic; a interpreta politic. – Din germ. politisieren. DOOM
politizá (a ~) vb., ind. prez. 3 politizeáză
politizare
POLITIZÁ, politizez, vb. I. Tranz. A orienta ceva în sens politic, a da caracter politic, a prezenta ceva sub raport politic; a interpreta politic. – Din germ. politisieren. DOOM
politizá (a ~) vb., ind. prez. 3 politizeáză
politizare
POLITIZÁRE, politizări, s. f. Acțiunea de a politiza. – V. politiza. DOOM
politizáre s. f., g.-d. art. politizắrii; pl. politizắri
politizarea
POLITIZÁRE, politizări, s. f. Acțiunea de a politiza. – V. politiza. DOOM
politizáre s. f., g.-d. art. politizắrii; pl. politizắri
politizară
POLITIZÁ, politizez, vb. I. Tranz. A orienta ceva în sens politic, a da caracter politic, a prezenta ceva sub raport politic; a interpreta politic. – Din germ. politisieren. DOOM
politizá (a ~) vb., ind. prez. 3 politizeáză
politizarăm
POLITIZÁ, politizez, vb. I. Tranz. A orienta ceva în sens politic, a da caracter politic, a prezenta ceva sub raport politic; a interpreta politic. – Din germ. politisieren. DOOM
politizá (a ~) vb., ind. prez. 3 politizeáză
politizarăți
POLITIZÁ, politizez, vb. I. Tranz. A orienta ceva în sens politic, a da caracter politic, a prezenta ceva sub raport politic; a interpreta politic. – Din germ. politisieren. DOOM
politizá (a ~) vb., ind. prez. 3 politizeáză
politizase
POLITIZÁ, politizez, vb. I. Tranz. A orienta ceva în sens politic, a da caracter politic, a prezenta ceva sub raport politic; a interpreta politic. – Din germ. politisieren. DOOM
politizá (a ~) vb., ind. prez. 3 politizeáză
politizasem
POLITIZÁ, politizez, vb. I. Tranz. A orienta ceva în sens politic, a da caracter politic, a prezenta ceva sub raport politic; a interpreta politic. – Din germ. politisieren. DOOM
politizá (a ~) vb., ind. prez. 3 politizeáză
politizaseră
POLITIZÁ, politizez, vb. I. Tranz. A orienta ceva în sens politic, a da caracter politic, a prezenta ceva sub raport politic; a interpreta politic. – Din germ. politisieren. DOOM
politizá (a ~) vb., ind. prez. 3 politizeáză
politizaserăm
POLITIZÁ, politizez, vb. I. Tranz. A orienta ceva în sens politic, a da caracter politic, a prezenta ceva sub raport politic; a interpreta politic. – Din germ. politisieren. DOOM
politizá (a ~) vb., ind. prez. 3 politizeáză
politizaserăți
POLITIZÁ, politizez, vb. I. Tranz. A orienta ceva în sens politic, a da caracter politic, a prezenta ceva sub raport politic; a interpreta politic. – Din germ. politisieren. DOOM
politizá (a ~) vb., ind. prez. 3 politizeáză
politizaseși
POLITIZÁ, politizez, vb. I. Tranz. A orienta ceva în sens politic, a da caracter politic, a prezenta ceva sub raport politic; a interpreta politic. – Din germ. politisieren. DOOM
politizá (a ~) vb., ind. prez. 3 politizeáză
politizaseți
POLITIZÁ, politizez, vb. I. Tranz. A orienta ceva în sens politic, a da caracter politic, a prezenta ceva sub raport politic; a interpreta politic. – Din germ. politisieren. DOOM
politizá (a ~) vb., ind. prez. 3 politizeáză
politizat
POLITIZÁ, politizez, vb. I. Tranz. A orienta ceva în sens politic, a da caracter politic, a prezenta ceva sub raport politic; a interpreta politic. – Din germ. politisieren. DOOM
politizá (a ~) vb., ind. prez. 3 politizeáză
politizat
POLITIZÁ, politizez, vb. I. Tranz. A orienta ceva în sens politic, a da unui lucru un caracter politic, a prezenta ceva sub raport politic. – Din germ. politisieren.
politizau
POLITIZÁ, politizez, vb. I. Tranz. A orienta ceva în sens politic, a da caracter politic, a prezenta ceva sub raport politic; a interpreta politic. – Din germ. politisieren. DOOM
politizá (a ~) vb., ind. prez. 3 politizeáză
politizași
POLITIZÁ, politizez, vb. I. Tranz. A orienta ceva în sens politic, a da caracter politic, a prezenta ceva sub raport politic; a interpreta politic. – Din germ. politisieren. DOOM
politizá (a ~) vb., ind. prez. 3 politizeáză
politizați
POLITIZÁ, politizez, vb. I. Tranz. A orienta ceva în sens politic, a da caracter politic, a prezenta ceva sub raport politic; a interpreta politic. – Din germ. politisieren. DOOM
politizá (a ~) vb., ind. prez. 3 politizeáză
politizează
POLITIZÁ, politizez, vb. I. Tranz. A orienta ceva în sens politic, a da caracter politic, a prezenta ceva sub raport politic; a interpreta politic. – Din germ. politisieren. DOOM
politizá (a ~) vb., ind. prez. 3 politizeáză
politizez
POLITIZÁ, politizez, vb. I. Tranz. A orienta ceva în sens politic, a da caracter politic, a prezenta ceva sub raport politic; a interpreta politic. – Din germ. politisieren. DOOM
politizá (a ~) vb., ind. prez. 3 politizeáză
politizeze
POLITIZÁ, politizez, vb. I. Tranz. A orienta ceva în sens politic, a da caracter politic, a prezenta ceva sub raport politic; a interpreta politic. – Din germ. politisieren. DOOM
politizá (a ~) vb., ind. prez. 3 politizeáză
politizezi
POLITIZÁ, politizez, vb. I. Tranz. A orienta ceva în sens politic, a da caracter politic, a prezenta ceva sub raport politic; a interpreta politic. – Din germ. politisieren. DOOM
politizá (a ~) vb., ind. prez. 3 politizeáză
politizând
POLITIZÁ, politizez, vb. I. Tranz. A orienta ceva în sens politic, a da caracter politic, a prezenta ceva sub raport politic; a interpreta politic. – Din germ. politisieren. DOOM
politizá (a ~) vb., ind. prez. 3 politizeáză
politizînd
POLITIZÁ, politizez, vb. I. Tranz. A orienta ceva în sens politic, a da caracter politic, a prezenta ceva sub raport politic; a interpreta politic. – Din germ. politisieren. DOOM
politizá (a ~) vb., ind. prez. 3 politizeáză
politizări
POLITIZÁRE, politizări, s. f. Acțiunea de a politiza. – V. politiza. DOOM
politizáre s. f., g.-d. art. politizắrii; pl. politizắri
politizării
POLITIZÁRE, politizări, s. f. Acțiunea de a politiza. – V. politiza. DOOM
politizáre s. f., g.-d. art. politizắrii; pl. politizắri
politizările
POLITIZÁRE, politizări, s. f. Acțiunea de a politiza. – V. politiza. DOOM
politizáre s. f., g.-d. art. politizắrii; pl. politizắri
politizărilor
POLITIZÁRE, politizări, s. f. Acțiunea de a politiza. – V. politiza. DOOM
politizáre s. f., g.-d. art. politizắrii; pl. politizắri
politolog
POLITOLÓG, -Ă, politologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în politologie. – Din fr. politologue. DOOM
*politológă (rar) s. f., g.-d. art. politológei; pl. politológe
politologa
POLITOLÓG, -Ă, politologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în politologie. – Din fr. politologue. DOOM
*politológă (rar) s. f., g.-d. art. politológei; pl. politológe
politologe
POLITOLÓG, -Ă, politologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în politologie. – Din fr. politologue. DOOM
*politológă (rar) s. f., g.-d. art. politológei; pl. politológe
politologei
POLITOLÓG, -Ă, politologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în politologie. – Din fr. politologue. DOOM
*politológă (rar) s. f., g.-d. art. politológei; pl. politológe
politologele
POLITOLÓG, -Ă, politologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în politologie. – Din fr. politologue. DOOM
*politológă (rar) s. f., g.-d. art. politológei; pl. politológe
politologelor
POLITOLÓG, -Ă, politologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în politologie. – Din fr. politologue. DOOM
*politológă (rar) s. f., g.-d. art. politológei; pl. politológe
politologi
POLITOLÓG, -Ă, politologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în politologie. – Din fr. politologue. DOOM
*politológă (rar) s. f., g.-d. art. politológei; pl. politológe
politologia
POLITOLOGÍE s. f. Ramură a științelor sociale care studiază activitățile, relațiile, instituțiile sistemelor politice; știință politică. – Din fr. politologie. DOOM
politologíe s. f., art. politología, g.-d. politologíi, art. politologíei
politologic
POLITOLÓGIC, -Ă, politologici, -ce, adj. Referitor la politologie, de politologie. – Din fr. politologique.
politologica
POLITOLÓGIC, -Ă, politologici, -ce, adj. Referitor la politologie, de politologie. – Din fr. politologique.
politologice
POLITOLÓGIC, -Ă, politologici, -ce, adj. Referitor la politologie, de politologie. – Din fr. politologique.
politologicei
POLITOLÓGIC, -Ă, politologici, -ce, adj. Referitor la politologie, de politologie. – Din fr. politologique.
politologicele
POLITOLÓGIC, -Ă, politologici, -ce, adj. Referitor la politologie, de politologie. – Din fr. politologique.
politologicelor
POLITOLÓGIC, -Ă, politologici, -ce, adj. Referitor la politologie, de politologie. – Din fr. politologique.
politologici
POLITOLÓGIC, -Ă, politologici, -ce, adj. Referitor la politologie, de politologie. – Din fr. politologique.
politologicii
POLITOLÓGIC, -Ă, politologici, -ce, adj. Referitor la politologie, de politologie. – Din fr. politologique.
politologicilor
POLITOLÓGIC, -Ă, politologici, -ce, adj. Referitor la politologie, de politologie. – Din fr. politologique.
politologicul
POLITOLÓGIC, -Ă, politologici, -ce, adj. Referitor la politologie, de politologie. – Din fr. politologique.
politologicului
POLITOLÓGIC, -Ă, politologici, -ce, adj. Referitor la politologie, de politologie. – Din fr. politologique.
politologie
POLITOLOGÍE s. f. Ramură a științelor sociale care studiază activitățile, relațiile, instituțiile sistemelor politice; știință politică. – Din fr. politologie. DOOM
politologíe s. f., art. politología, g.-d. politologíi, art. politologíei
politologiei
POLITOLOGÍE s. f. Ramură a științelor sociale care studiază activitățile, relațiile, instituțiile sistemelor politice; știință politică. – Din fr. politologie. DOOM
politologíe s. f., art. politología, g.-d. politologíi, art. politologíei
politologii
POLITOLÓG, -Ă, politologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în politologie. – Din fr. politologue. DOOM
*politológă (rar) s. f., g.-d. art. politológei; pl. politológe
politologii
POLITOLOGÍE s. f. Ramură a științelor sociale care studiază activitățile, relațiile, instituțiile sistemelor politice; știință politică. – Din fr. politologie. DOOM
politologíe s. f., art. politología, g.-d. politologíi, art. politologíei
politologilor
POLITOLÓG, -Ă, politologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în politologie. – Din fr. politologue. DOOM
*politológă (rar) s. f., g.-d. art. politológei; pl. politológe
politologul
POLITOLÓG, -Ă, politologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în politologie. – Din fr. politologue. DOOM
*politológă (rar) s. f., g.-d. art. politológei; pl. politológe
politologului
POLITOLÓG, -Ă, politologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în politologie. – Din fr. politologue. DOOM
*politológă (rar) s. f., g.-d. art. politológei; pl. politológe
politom
POLITÓM, -Ă adj. (Biol.; despre organe) Divizat sau ramificat în mai multe părți. [< fr. polytome, cf. gr. polys – mult, tome – tăiere].
politomia
POLITOMÍE s. f. (Log.; rar) Diviziune în mai multe părți a unui subiect, a unei clasificări etc. – Din fr. polytomie. DOOM
politomíe (rar) s. f., art. politomía, g.-d. politomíi, art. politomíei
politomie
POLITOMÍE s. f. (Log.; rar) Diviziune în mai multe părți a unui subiect, a unei clasificări etc. – Din fr. polytomie. DOOM
politomíe (rar) s. f., art. politomía, g.-d. politomíi, art. politomíei
politomiei
POLITOMÍE s. f. (Log.; rar) Diviziune în mai multe părți a unui subiect, a unei clasificări etc. – Din fr. polytomie. DOOM
politomíe (rar) s. f., art. politomía, g.-d. politomíi, art. politomíei
politomii
POLITOMÍE s. f. (Log.; rar) Diviziune în mai multe părți a unui subiect, a unei clasificări etc. – Din fr. polytomie. DOOM
politomíe (rar) s. f., art. politomía, g.-d. politomíi, art. politomíei
politomiile
POLITOMÍE s. f. (Log.; rar) Diviziune în mai multe părți a unui subiect, a unei clasificări etc. – Din fr. polytomie. DOOM
politomíe (rar) s. f., art. politomía, g.-d. politomíi, art. politomíei
politomiilor
POLITOMÍE s. f. (Log.; rar) Diviziune în mai multe părți a unui subiect, a unei clasificări etc. – Din fr. polytomie. DOOM
politomíe (rar) s. f., art. politomía, g.-d. politomíi, art. politomíei
politonal
POLITONÁL, -Ă, politonali, -e, adj. (Muz.) Referitor la politonalitate, de politonalitate. – Din germ., engl. polytonal.
politonala
POLITONÁL, -Ă, politonali, -e, adj. (Muz.) Referitor la politonalitate, de politonalitate. – Din germ., engl. polytonal.
politonale
POLITONÁL, -Ă, politonali, -e, adj. (Muz.) Referitor la politonalitate, de politonalitate. – Din germ., engl. polytonal.
politonalei
POLITONÁL, -Ă, politonali, -e, adj. (Muz.) Referitor la politonalitate, de politonalitate. – Din germ., engl. polytonal.
politonalele
POLITONÁL, -Ă, politonali, -e, adj. (Muz.) Referitor la politonalitate, de politonalitate. – Din germ., engl. polytonal.
politonalelor
POLITONÁL, -Ă, politonali, -e, adj. (Muz.) Referitor la politonalitate, de politonalitate. – Din germ., engl. polytonal.
politonali
POLITONÁL, -Ă, politonali, -e, adj. (Muz.) Referitor la politonalitate, de politonalitate. – Din germ., engl. polytonal.
politonalii
POLITONÁL, -Ă, politonali, -e, adj. (Muz.) Referitor la politonalitate, de politonalitate. – Din germ., engl. polytonal.
politonalilor
POLITONÁL, -Ă, politonali, -e, adj. (Muz.) Referitor la politonalitate, de politonalitate. – Din germ., engl. polytonal.
politonalism
POLITONALÍSM s. n. Combinație simultană de elemente melodice care aparțin unor tonalități diferite; politonalitate. – Din fr. polytonalisme. DOOM
politonalísm s. n.
politonalismul
POLITONALÍSM s. n. Combinație simultană de elemente melodice care aparțin unor tonalități diferite; politonalitate. – Din fr. polytonalisme. DOOM
politonalísm s. n.
politonalismului
POLITONALÍSM s. n. Combinație simultană de elemente melodice care aparțin unor tonalități diferite; politonalitate. – Din fr. polytonalisme. DOOM
politonalísm s. n.
politonalitate
POLITONALITÁTE s. f. (Muz.) Politonalism. – Din germ. Politonalität, fr. polytonalité. DOOM
politonalitáte s. f., g.-d. art. politonalitắții
politonalitatea
POLITONALITÁTE s. f. (Muz.) Politonalism. – Din germ. Politonalität, fr. polytonalité. DOOM
politonalitáte s. f., g.-d. art. politonalitắții
politonalități
POLITONALITÁTE s. f. (Muz.) Politonalism. – Din germ. Politonalität, fr. polytonalité. DOOM
politonalitáte s. f., g.-d. art. politonalitắții
politonalității
POLITONALITÁTE s. f. (Muz.) Politonalism. – Din germ. Politonalität, fr. polytonalité. DOOM
politonalitáte s. f., g.-d. art. politonalitắții
politonalul
POLITONÁL, -Ă, politonali, -e, adj. (Muz.) Referitor la politonalitate, de politonalitate. – Din germ., engl. polytonal.
politonalului
POLITONÁL, -Ă, politonali, -e, adj. (Muz.) Referitor la politonalitate, de politonalitate. – Din germ., engl. polytonal.
politrică
politrícă (politríci), s. f. – Varietate de mușchi (Polytrichum). – Var. politrichie. Probabil pornind de la numele științific al plantei sau cultism din gr. πολύτριχον.
politrofia
POLITROFÍE s.f. Exces de nutriție. [Gen. -iei. / < fr. polytrophie, cf. gr. polys – numeros, trophe – hrană].
politrofie
POLITROFÍE s.f. Exces de nutriție. [Gen. -iei. / < fr. polytrophie, cf. gr. polys – numeros, trophe – hrană].
politrofiei
POLITROFÍE s.f. Exces de nutriție. [Gen. -iei. / < fr. polytrophie, cf. gr. polys – numeros, trophe – hrană].
politrofii
POLITROFÍE s.f. Exces de nutriție. [Gen. -iei. / < fr. polytrophie, cf. gr. polys – numeros, trophe – hrană].
politrop
POLITRÓP, -Ă adj. (Fiz.; despre transformări de stare ale fluidelor) Care se efectuează în așa fel, încât presiunea și volumul variază, în timp ce căldura specifică rămâne constantă. [< germ. polytrop].
politropa
POLITRÓP, -Ă adj. (Fiz.; despre transformări de stare ale fluidelor) Care se efectuează în așa fel, încât presiunea și volumul variază, în timp ce căldura specifică rămâne constantă. [< germ. polytrop].
politropa
POLITRÓPĂ s.f. Curbă care reprezintă o transformare politropă. [< germ. Polytrope].
politrope
POLITRÓP, -Ă adj. (Fiz.; despre transformări de stare ale fluidelor) Care se efectuează în așa fel, încât presiunea și volumul variază, în timp ce căldura specifică rămâne constantă. [< germ. polytrop].
politrope
POLITRÓPĂ s.f. Curbă care reprezintă o transformare politropă. [< germ. Polytrope].
politropei
POLITRÓP, -Ă adj. (Fiz.; despre transformări de stare ale fluidelor) Care se efectuează în așa fel, încât presiunea și volumul variază, în timp ce căldura specifică rămâne constantă. [< germ. polytrop].
politropei
POLITRÓPĂ s.f. Curbă care reprezintă o transformare politropă. [< germ. Polytrope].
politropele
POLITRÓP, -Ă adj. (Fiz.; despre transformări de stare ale fluidelor) Care se efectuează în așa fel, încât presiunea și volumul variază, în timp ce căldura specifică rămâne constantă. [< germ. polytrop].
politropele
POLITRÓPĂ s.f. Curbă care reprezintă o transformare politropă. [< germ. Polytrope].
politropelor
POLITRÓP, -Ă adj. (Fiz.; despre transformări de stare ale fluidelor) Care se efectuează în așa fel, încât presiunea și volumul variază, în timp ce căldura specifică rămâne constantă. [< germ. polytrop].
politropelor
POLITRÓPĂ s.f. Curbă care reprezintă o transformare politropă. [< germ. Polytrope].
politropi
POLITRÓP, -Ă adj. (Fiz.; despre transformări de stare ale fluidelor) Care se efectuează în așa fel, încât presiunea și volumul variază, în timp ce căldura specifică rămâne constantă. [< germ. polytrop].
politropii
POLITRÓP, -Ă adj. (Fiz.; despre transformări de stare ale fluidelor) Care se efectuează în așa fel, încât presiunea și volumul variază, în timp ce căldura specifică rămâne constantă. [< germ. polytrop].
politropilor
POLITRÓP, -Ă adj. (Fiz.; despre transformări de stare ale fluidelor) Care se efectuează în așa fel, încât presiunea și volumul variază, în timp ce căldura specifică rămâne constantă. [< germ. polytrop].
politropul
POLITRÓP, -Ă adj. (Fiz.; despre transformări de stare ale fluidelor) Care se efectuează în așa fel, încât presiunea și volumul variază, în timp ce căldura specifică rămâne constantă. [< germ. polytrop].
politropului
POLITRÓP, -Ă adj. (Fiz.; despre transformări de stare ale fluidelor) Care se efectuează în așa fel, încât presiunea și volumul variază, în timp ce căldura specifică rămâne constantă. [< germ. polytrop].
politruc
POLITRÚC, politruci, s. m. Instructor, îndrumător politic în armata sovietică. ♦ (Depr.) Activist politic. – Din rus. politruk. DOOM
politrúc (fam.) (-li-truc) s. m., pl. politrúci
poliuretan
POLIURETÁN, poliuretani, s. m. (Chim.) Produs obținut prin polimerizarea unor compuși chimici cu glicoli, folosit la fabricarea materialelor plastice, a lacurilor, a adezivelor etc. [Pr.: -li-u-] – Din fr. polyuréthane. DOOM
poliuretán (-li-u-) s. m., pl. poliuretáni
poliuretani
POLIURETÁN, poliuretani, s. m. (Chim.) Produs obținut prin polimerizarea unor compuși chimici cu glicoli, folosit la fabricarea materialelor plastice, a lacurilor, a adezivelor etc. [Pr.: -li-u-] – Din fr. polyuréthane. DOOM
poliuretán (-li-u-) s. m., pl. poliuretáni
poliuretanic
POLIURETÁNIC, -Ă, poliuretanici, -ce, adj. (Chim.) Care este alcătuit din poliuretan. [Pr.: -li-u-] – Poliuretan + suf. -ic. DOOM
poliuretánic (-li-u-) adj. m., pl. poliuretánici; f. poliuretánică, pl. poliuretánice
poliuretanii
POLIURETÁN, poliuretani, s. m. (Chim.) Produs obținut prin polimerizarea unor compuși chimici cu glicoli, folosit la fabricarea materialelor plastice, a lacurilor, a adezivelor etc. [Pr.: -li-u-] – Din fr. polyuréthane. DOOM
poliuretán (-li-u-) s. m., pl. poliuretáni
poliuretanilor
POLIURETÁN, poliuretani, s. m. (Chim.) Produs obținut prin polimerizarea unor compuși chimici cu glicoli, folosit la fabricarea materialelor plastice, a lacurilor, a adezivelor etc. [Pr.: -li-u-] – Din fr. polyuréthane. DOOM
poliuretán (-li-u-) s. m., pl. poliuretáni
poliuretanul
POLIURETÁN, poliuretani, s. m. (Chim.) Produs obținut prin polimerizarea unor compuși chimici cu glicoli, folosit la fabricarea materialelor plastice, a lacurilor, a adezivelor etc. [Pr.: -li-u-] – Din fr. polyuréthane. DOOM
poliuretán (-li-u-) s. m., pl. poliuretáni
poliuretanului
POLIURETÁN, poliuretani, s. m. (Chim.) Produs obținut prin polimerizarea unor compuși chimici cu glicoli, folosit la fabricarea materialelor plastice, a lacurilor, a adezivelor etc. [Pr.: -li-u-] – Din fr. polyuréthane. DOOM
poliuretán (-li-u-) s. m., pl. poliuretáni
poliuria
POLIURÍE, poliurii, s. f. Eliminare crescută de urină. [Pr.: -li-u-] – Din fr. polyurie. DOOM
poliuríe (-li-u-) s. f., art. poliuría, g.-d. art. poliuríei; pl. poliuríi, art. poliuríile
poliurie
POLIURÍE, poliurii, s. f. Eliminare crescută de urină. [Pr.: -li-u-] – Din fr. polyurie. DOOM
poliuríe (-li-u-) s. f., art. poliuría, g.-d. art. poliuríei; pl. poliuríi, art. poliuríile
poliuriei
POLIURÍE, poliurii, s. f. Eliminare crescută de urină. [Pr.: -li-u-] – Din fr. polyurie. DOOM
poliuríe (-li-u-) s. f., art. poliuría, g.-d. art. poliuríei; pl. poliuríi, art. poliuríile
poliurii
POLIURÍE, poliurii, s. f. Eliminare crescută de urină. [Pr.: -li-u-] – Din fr. polyurie. DOOM
poliuríe (-li-u-) s. f., art. poliuría, g.-d. art. poliuríei; pl. poliuríi, art. poliuríile
poliuriile
POLIURÍE, poliurii, s. f. Eliminare crescută de urină. [Pr.: -li-u-] – Din fr. polyurie. DOOM
poliuríe (-li-u-) s. f., art. poliuría, g.-d. art. poliuríei; pl. poliuríi, art. poliuríile
poliuriilor
POLIURÍE, poliurii, s. f. Eliminare crescută de urină. [Pr.: -li-u-] – Din fr. polyurie. DOOM
poliuríe (-li-u-) s. f., art. poliuría, g.-d. art. poliuríei; pl. poliuríi, art. poliuríile
polivalent
POLIVALÉNT, -Ă, polivalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice sau radicali) Care poate funcționa sub mai multe stări de valență. ◊ Alcool polivalent = polialcool. ♦ Fig. Care are calități, posibilități multiple. – Din fr. polyvalent. DOOM
polivalént adj. m., pl. polivalénți; f. polivaléntă, pl. polivalénte
polivalenta
POLIVALÉNT, -Ă, polivalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice sau radicali) Care poate funcționa sub mai multe stări de valență. ◊ Alcool polivalent = polialcool. ♦ Fig. Care are calități, posibilități multiple. – Din fr. polyvalent. DOOM
polivalént adj. m., pl. polivalénți; f. polivaléntă, pl. polivalénte
polivalente
POLIVALÉNT, -Ă, polivalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice sau radicali) Care poate funcționa sub mai multe stări de valență. ◊ Alcool polivalent = polialcool. ♦ Fig. Care are calități, posibilități multiple. – Din fr. polyvalent. DOOM
polivalént adj. m., pl. polivalénți; f. polivaléntă, pl. polivalénte
polivalentei
POLIVALÉNT, -Ă, polivalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice sau radicali) Care poate funcționa sub mai multe stări de valență. ◊ Alcool polivalent = polialcool. ♦ Fig. Care are calități, posibilități multiple. – Din fr. polyvalent. DOOM
polivalént adj. m., pl. polivalénți; f. polivaléntă, pl. polivalénte
polivalentele
POLIVALÉNT, -Ă, polivalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice sau radicali) Care poate funcționa sub mai multe stări de valență. ◊ Alcool polivalent = polialcool. ♦ Fig. Care are calități, posibilități multiple. – Din fr. polyvalent. DOOM
polivalént adj. m., pl. polivalénți; f. polivaléntă, pl. polivalénte
polivalentelor
POLIVALÉNT, -Ă, polivalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice sau radicali) Care poate funcționa sub mai multe stări de valență. ◊ Alcool polivalent = polialcool. ♦ Fig. Care are calități, posibilități multiple. – Din fr. polyvalent. DOOM
polivalént adj. m., pl. polivalénți; f. polivaléntă, pl. polivalénte
polivalentul
POLIVALÉNT, -Ă, polivalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice sau radicali) Care poate funcționa sub mai multe stări de valență. ◊ Alcool polivalent = polialcool. ♦ Fig. Care are calități, posibilități multiple. – Din fr. polyvalent. DOOM
polivalént adj. m., pl. polivalénți; f. polivaléntă, pl. polivalénte
polivalentului
POLIVALÉNT, -Ă, polivalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice sau radicali) Care poate funcționa sub mai multe stări de valență. ◊ Alcool polivalent = polialcool. ♦ Fig. Care are calități, posibilități multiple. – Din fr. polyvalent. DOOM
polivalént adj. m., pl. polivalénți; f. polivaléntă, pl. polivalénte
polivalența
POLIVALÉNȚĂ, polivalențe, s. f. Însușirea de a fi polivalent. – Din fr. polyvalence. DOOM
polivalénță s. f., g.-d. art. polivalénței; pl. polivalénțe
polivalențe
POLIVALÉNȚĂ, polivalențe, s. f. Însușirea de a fi polivalent. – Din fr. polyvalence. DOOM
polivalénță s. f., g.-d. art. polivalénței; pl. polivalénțe
polivalenței
POLIVALÉNȚĂ, polivalențe, s. f. Însușirea de a fi polivalent. – Din fr. polyvalence. DOOM
polivalénță s. f., g.-d. art. polivalénței; pl. polivalénțe
polivalențele
POLIVALÉNȚĂ, polivalențe, s. f. Însușirea de a fi polivalent. – Din fr. polyvalence. DOOM
polivalénță s. f., g.-d. art. polivalénței; pl. polivalénțe
polivalențelor
POLIVALÉNȚĂ, polivalențe, s. f. Însușirea de a fi polivalent. – Din fr. polyvalence. DOOM
polivalénță s. f., g.-d. art. polivalénței; pl. polivalénțe
polivalenți
POLIVALÉNT, -Ă, polivalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice sau radicali) Care poate funcționa sub mai multe stări de valență. ◊ Alcool polivalent = polialcool. ♦ Fig. Care are calități, posibilități multiple. – Din fr. polyvalent. DOOM
polivalént adj. m., pl. polivalénți; f. polivaléntă, pl. polivalénte
polivalenții
POLIVALÉNT, -Ă, polivalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice sau radicali) Care poate funcționa sub mai multe stări de valență. ◊ Alcool polivalent = polialcool. ♦ Fig. Care are calități, posibilități multiple. – Din fr. polyvalent. DOOM
polivalént adj. m., pl. polivalénți; f. polivaléntă, pl. polivalénte
polivalenților
POLIVALÉNT, -Ă, polivalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice sau radicali) Care poate funcționa sub mai multe stări de valență. ◊ Alcool polivalent = polialcool. ♦ Fig. Care are calități, posibilități multiple. – Din fr. polyvalent. DOOM
polivalént adj. m., pl. polivalénți; f. polivaléntă, pl. polivalénte
polivinil
POLIVINÍL s. n. Masă plastică foarte rezistentă obținută prin polimerizare, folosită în industria maselor plastice, a fibrelor sintetice etc. – Din fr. polyvinyle. DOOM
poliviníl s. n.
polivinilic
POLIVINÍLIC adj. (În sintagma) Alcool polivinilic = compus macromolecular obținut din poliacetatul de vinil, folosit în industria materialelor plastice. – Din fr. polyvinylique.
polivinilicul
POLIVINÍLIC adj. (În sintagma) Alcool polivinilic = compus macromolecular obținut din poliacetatul de vinil, folosit în industria materialelor plastice. – Din fr. polyvinylique.
polivinilicului
POLIVINÍLIC adj. (În sintagma) Alcool polivinilic = compus macromolecular obținut din poliacetatul de vinil, folosit în industria materialelor plastice. – Din fr. polyvinylique.
polivinilul
POLIVINÍL s. n. Masă plastică foarte rezistentă obținută prin polimerizare, folosită în industria maselor plastice, a fibrelor sintetice etc. – Din fr. polyvinyle. DOOM
poliviníl s. n.
polivinilului
POLIVINÍL s. n. Masă plastică foarte rezistentă obținută prin polimerizare, folosită în industria maselor plastice, a fibrelor sintetice etc. – Din fr. polyvinyle. DOOM
poliviníl s. n.
polivitamina
POLIVITAMÍNĂ, polivitamine, s. f. Preparat farmaceutic care conține un complex de vitamine, adesea cu diverse adaosuri. – Poli- + vitamină. DOOM
polivitamínă s. f., g.-d. art. polivitamínei; pl. polivitamíne
polivitamine
POLIVITAMÍNĂ, polivitamine, s. f. Preparat farmaceutic care conține un complex de vitamine, adesea cu diverse adaosuri. – Poli- + vitamină. DOOM
polivitamínă s. f., g.-d. art. polivitamínei; pl. polivitamíne
polivitaminei
POLIVITAMÍNĂ, polivitamine, s. f. Preparat farmaceutic care conține un complex de vitamine, adesea cu diverse adaosuri. – Poli- + vitamină. DOOM
polivitamínă s. f., g.-d. art. polivitamínei; pl. polivitamíne
polivitaminele
POLIVITAMÍNĂ, polivitamine, s. f. Preparat farmaceutic care conține un complex de vitamine, adesea cu diverse adaosuri. – Poli- + vitamină. DOOM
polivitamínă s. f., g.-d. art. polivitamínei; pl. polivitamíne
polivitaminelor
POLIVITAMÍNĂ, polivitamine, s. f. Preparat farmaceutic care conține un complex de vitamine, adesea cu diverse adaosuri. – Poli- + vitamină. DOOM
polivitamínă s. f., g.-d. art. polivitamínei; pl. polivitamíne
polivoltin
POLIVOLTÍN s.m. (Despre unii viermi de mătase) Care prezintă polivoltism. [< fr. polyvoltin, cf. gr. polys – numeros, lat. volvere – a desfășura].
polivoltina
POLIVOLTÍN s.m. (Despre unii viermi de mătase) Care prezintă polivoltism. [< fr. polyvoltin, cf. gr. polys – numeros, lat. volvere – a desfășura].
polivoltine
POLIVOLTÍN s.m. (Despre unii viermi de mătase) Care prezintă polivoltism. [< fr. polyvoltin, cf. gr. polys – numeros, lat. volvere – a desfășura].
polivoltinei
POLIVOLTÍN s.m. (Despre unii viermi de mătase) Care prezintă polivoltism. [< fr. polyvoltin, cf. gr. polys – numeros, lat. volvere – a desfășura].
polivoltinele
POLIVOLTÍN s.m. (Despre unii viermi de mătase) Care prezintă polivoltism. [< fr. polyvoltin, cf. gr. polys – numeros, lat. volvere – a desfășura].
polivoltinelor
POLIVOLTÍN s.m. (Despre unii viermi de mătase) Care prezintă polivoltism. [< fr. polyvoltin, cf. gr. polys – numeros, lat. volvere – a desfășura].
polivoltini
POLIVOLTÍN s.m. (Despre unii viermi de mătase) Care prezintă polivoltism. [< fr. polyvoltin, cf. gr. polys – numeros, lat. volvere – a desfășura].
polivoltinii
POLIVOLTÍN s.m. (Despre unii viermi de mătase) Care prezintă polivoltism. [< fr. polyvoltin, cf. gr. polys – numeros, lat. volvere – a desfășura].
polivoltinilor
POLIVOLTÍN s.m. (Despre unii viermi de mătase) Care prezintă polivoltism. [< fr. polyvoltin, cf. gr. polys – numeros, lat. volvere – a desfășura].
polivoltinul
POLIVOLTÍN s.m. (Despre unii viermi de mătase) Care prezintă polivoltism. [< fr. polyvoltin, cf. gr. polys – numeros, lat. volvere – a desfășura].
polivoltinului
POLIVOLTÍN s.m. (Despre unii viermi de mătase) Care prezintă polivoltism. [< fr. polyvoltin, cf. gr. polys – numeros, lat. volvere – a desfășura].
polivoltism
POLIVOLTÍSM s.n. Însușire a unor categorii de viermi de mătase de a produce mai multe generații într-un an. [< fr. polyvoltisme].
polivoltismul
POLIVOLTÍSM s.n. Însușire a unor categorii de viermi de mătase de a produce mai multe generații într-un an. [< fr. polyvoltisme].
polivoltismului
POLIVOLTÍSM s.n. Însușire a unor categorii de viermi de mătase de a produce mai multe generații într-un an. [< fr. polyvoltisme].
polixen
POLIXÉN s.n. Amestec natural de platină și fier. [< fr. polyxène].
polixena
Polixena = Polyxena.
poliza
POLIZÁ, polizez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese cu ajutorul polizorului. ◊ Mașină de polizat = polizor. ♦ A lamina la rece foile de tablă subțire. – Din polizor. Cf. fr. polir. DOOM
polizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polizeáză
polizaharida
POLIZAHARÍDĂ, polizaharide, s. f. Produși macromoleculari naturali, din clasa hidraților de carbon, rezultați prin policondensarea unor monozaharide. – Din fr. polysaccharide. DOOM
polizaharídă s. f., g.-d. art. polizaharídei; pl. polizaharíde
polizaharide
POLIZAHARÍDĂ, polizaharide, s. f. Produși macromoleculari naturali, din clasa hidraților de carbon, rezultați prin policondensarea unor monozaharide. – Din fr. polysaccharide. DOOM
polizaharídă s. f., g.-d. art. polizaharídei; pl. polizaharíde
polizaharidei
POLIZAHARÍDĂ, polizaharide, s. f. Produși macromoleculari naturali, din clasa hidraților de carbon, rezultați prin policondensarea unor monozaharide. – Din fr. polysaccharide. DOOM
polizaharídă s. f., g.-d. art. polizaharídei; pl. polizaharíde
polizaharidele
POLIZAHARÍDĂ, polizaharide, s. f. Produși macromoleculari naturali, din clasa hidraților de carbon, rezultați prin policondensarea unor monozaharide. – Din fr. polysaccharide. DOOM
polizaharídă s. f., g.-d. art. polizaharídei; pl. polizaharíde
polizaharidelor
POLIZAHARÍDĂ, polizaharide, s. f. Produși macromoleculari naturali, din clasa hidraților de carbon, rezultați prin policondensarea unor monozaharide. – Din fr. polysaccharide. DOOM
polizaharídă s. f., g.-d. art. polizaharídei; pl. polizaharíde
polizai
POLIZÁ, polizez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese cu ajutorul polizorului. ◊ Mașină de polizat = polizor. ♦ A lamina la rece foile de tablă subțire. – Din polizor. Cf. fr. polir. DOOM
polizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polizeáză
polizaj
POLIZÁJ s.n. Polizare. [< fr. polissage].
polizaje
POLIZÁJ s.n. Polizare. [< fr. polissage].
polizajele
POLIZÁJ s.n. Polizare. [< fr. polissage].
polizajelor
POLIZÁJ s.n. Polizare. [< fr. polissage].
polizajul
POLIZÁJ s.n. Polizare. [< fr. polissage].
polizajului
POLIZÁJ s.n. Polizare. [< fr. polissage].
polizam
POLIZÁ, polizez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese cu ajutorul polizorului. ◊ Mașină de polizat = polizor. ♦ A lamina la rece foile de tablă subțire. – Din polizor. Cf. fr. polir. DOOM
polizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polizeáză
polizare
POLIZÁ, polizez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese cu ajutorul polizorului. ◊ Mașină de polizat = polizor. ♦ A lamina la rece foile de tablă subțire. – Din polizor. Cf. fr. polir. DOOM
polizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polizeáză
polizare
POLIZÁRE, polizări, s. f. Acțiunea de a poliza și rezultatul ei; polizat1. – V. poliza. DOOM
polizáre s. f., g.-d. art. polizắrii; pl. polizắri
polizarea
POLIZÁRE, polizări, s. f. Acțiunea de a poliza și rezultatul ei; polizat1. – V. poliza. DOOM
polizáre s. f., g.-d. art. polizắrii; pl. polizắri
polizară
POLIZÁ, polizez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese cu ajutorul polizorului. ◊ Mașină de polizat = polizor. ♦ A lamina la rece foile de tablă subțire. – Din polizor. Cf. fr. polir. DOOM
polizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polizeáză
polizarăm
POLIZÁ, polizez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese cu ajutorul polizorului. ◊ Mașină de polizat = polizor. ♦ A lamina la rece foile de tablă subțire. – Din polizor. Cf. fr. polir. DOOM
polizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polizeáză
polizarăți
POLIZÁ, polizez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese cu ajutorul polizorului. ◊ Mașină de polizat = polizor. ♦ A lamina la rece foile de tablă subțire. – Din polizor. Cf. fr. polir. DOOM
polizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polizeáză
polizase
POLIZÁ, polizez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese cu ajutorul polizorului. ◊ Mașină de polizat = polizor. ♦ A lamina la rece foile de tablă subțire. – Din polizor. Cf. fr. polir. DOOM
polizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polizeáză
polizasem
POLIZÁ, polizez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese cu ajutorul polizorului. ◊ Mașină de polizat = polizor. ♦ A lamina la rece foile de tablă subțire. – Din polizor. Cf. fr. polir. DOOM
polizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polizeáză
polizaseră
POLIZÁ, polizez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese cu ajutorul polizorului. ◊ Mașină de polizat = polizor. ♦ A lamina la rece foile de tablă subțire. – Din polizor. Cf. fr. polir. DOOM
polizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polizeáză
polizaserăm
POLIZÁ, polizez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese cu ajutorul polizorului. ◊ Mașină de polizat = polizor. ♦ A lamina la rece foile de tablă subțire. – Din polizor. Cf. fr. polir. DOOM
polizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polizeáză
polizaserăți
POLIZÁ, polizez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese cu ajutorul polizorului. ◊ Mașină de polizat = polizor. ♦ A lamina la rece foile de tablă subțire. – Din polizor. Cf. fr. polir. DOOM
polizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polizeáză
polizaseși
POLIZÁ, polizez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese cu ajutorul polizorului. ◊ Mașină de polizat = polizor. ♦ A lamina la rece foile de tablă subțire. – Din polizor. Cf. fr. polir. DOOM
polizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polizeáză
polizaseți
POLIZÁ, polizez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese cu ajutorul polizorului. ◊ Mașină de polizat = polizor. ♦ A lamina la rece foile de tablă subțire. – Din polizor. Cf. fr. polir. DOOM
polizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polizeáză
polizat
POLIZÁ, polizez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese cu ajutorul polizorului. ◊ Mașină de polizat = polizor. ♦ A lamina la rece foile de tablă subțire. – Din polizor. Cf. fr. polir. DOOM
polizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polizeáză
polizat
POLIZÁT2, -Ă, polizați, -te, adj. Care este prelucrat cu polizorul. – V. poliza.
polizat
POLIZÁT1 s. n. Polizare. – V. poliza. DOOM
polizát s. n.
polizata
POLIZÁT2, -Ă, polizați, -te, adj. Care este prelucrat cu polizorul. – V. poliza.
polizate
POLIZÁT2, -Ă, polizați, -te, adj. Care este prelucrat cu polizorul. – V. poliza.
polizatei
POLIZÁT2, -Ă, polizați, -te, adj. Care este prelucrat cu polizorul. – V. poliza.
polizatele
POLIZÁT2, -Ă, polizați, -te, adj. Care este prelucrat cu polizorul. – V. poliza.
polizatelor
POLIZÁT2, -Ă, polizați, -te, adj. Care este prelucrat cu polizorul. – V. poliza.
polizatul
POLIZÁT2, -Ă, polizați, -te, adj. Care este prelucrat cu polizorul. – V. poliza.
polizatului
POLIZÁT2, -Ă, polizați, -te, adj. Care este prelucrat cu polizorul. – V. poliza.
polizau
POLIZÁ, polizez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese cu ajutorul polizorului. ◊ Mașină de polizat = polizor. ♦ A lamina la rece foile de tablă subțire. – Din polizor. Cf. fr. polir. DOOM
polizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polizeáză
polizași
POLIZÁ, polizez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese cu ajutorul polizorului. ◊ Mașină de polizat = polizor. ♦ A lamina la rece foile de tablă subțire. – Din polizor. Cf. fr. polir. DOOM
polizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polizeáză
polizați
POLIZÁ, polizez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese cu ajutorul polizorului. ◊ Mașină de polizat = polizor. ♦ A lamina la rece foile de tablă subțire. – Din polizor. Cf. fr. polir. DOOM
polizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polizeáză
polizați
POLIZÁT2, -Ă, polizați, -te, adj. Care este prelucrat cu polizorul. – V. poliza.
polizații
POLIZÁT2, -Ă, polizați, -te, adj. Care este prelucrat cu polizorul. – V. poliza.
polizaților
POLIZÁT2, -Ă, polizați, -te, adj. Care este prelucrat cu polizorul. – V. poliza.
polizează
POLIZÁ, polizez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese cu ajutorul polizorului. ◊ Mașină de polizat = polizor. ♦ A lamina la rece foile de tablă subțire. – Din polizor. Cf. fr. polir. DOOM
polizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polizeáză
polizez
POLIZÁ, polizez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese cu ajutorul polizorului. ◊ Mașină de polizat = polizor. ♦ A lamina la rece foile de tablă subțire. – Din polizor. Cf. fr. polir. DOOM
polizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polizeáză
polizeze
POLIZÁ, polizez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese cu ajutorul polizorului. ◊ Mașină de polizat = polizor. ♦ A lamina la rece foile de tablă subțire. – Din polizor. Cf. fr. polir. DOOM
polizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polizeáză
polizezi
POLIZÁ, polizez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese cu ajutorul polizorului. ◊ Mașină de polizat = polizor. ♦ A lamina la rece foile de tablă subțire. – Din polizor. Cf. fr. polir. DOOM
polizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polizeáză
polizoare
POLIZÓR2, -OÁRE, polizori, -oare, s. m. și f. Tehnician specializat în polizarea pieselor. – Din fr. polisseur. DOOM
polizór s. n., pl. polizoáre
polizoarea
POLIZÓR2, -OÁRE, polizori, -oare, s. m. și f. Tehnician specializat în polizarea pieselor. – Din fr. polisseur. DOOM
polizór s. n., pl. polizoáre
polizoarei
POLIZÓR2, -OÁRE, polizori, -oare, s. m. și f. Tehnician specializat în polizarea pieselor. – Din fr. polisseur. DOOM
polizór s. n., pl. polizoáre
polizoarele
POLIZÓR2, -OÁRE, polizori, -oare, s. m. și f. Tehnician specializat în polizarea pieselor. – Din fr. polisseur. DOOM
polizór s. n., pl. polizoáre
polizoarelor
POLIZÓR2, -OÁRE, polizori, -oare, s. m. și f. Tehnician specializat în polizarea pieselor. – Din fr. polisseur. DOOM
polizór s. n., pl. polizoáre
polizor
POLIZÓR2, -OÁRE, polizori, -oare, s. m. și f. Tehnician specializat în polizarea pieselor. – Din fr. polisseur. DOOM
polizór s. n., pl. polizoáre
polizori
POLIZÓR2, -OÁRE, polizori, -oare, s. m. și f. Tehnician specializat în polizarea pieselor. – Din fr. polisseur. DOOM
polizór s. n., pl. polizoáre
polizorii
POLIZÓR2, -OÁRE, polizori, -oare, s. m. și f. Tehnician specializat în polizarea pieselor. – Din fr. polisseur. DOOM
polizór s. n., pl. polizoáre
polizorilor
POLIZÓR2, -OÁRE, polizori, -oare, s. m. și f. Tehnician specializat în polizarea pieselor. – Din fr. polisseur. DOOM
polizór s. n., pl. polizoáre
polizorul
POLIZÓR2, -OÁRE, polizori, -oare, s. m. și f. Tehnician specializat în polizarea pieselor. – Din fr. polisseur. DOOM
polizór s. n., pl. polizoáre
polizorului
POLIZÓR2, -OÁRE, polizori, -oare, s. m. și f. Tehnician specializat în polizarea pieselor. – Din fr. polisseur. DOOM
polizór s. n., pl. polizoáre
polizând
POLIZÁ, polizez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese cu ajutorul polizorului. ◊ Mașină de polizat = polizor. ♦ A lamina la rece foile de tablă subțire. – Din polizor. Cf. fr. polir. DOOM
polizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polizeáză
polizînd
POLIZÁ, polizez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese cu ajutorul polizorului. ◊ Mașină de polizat = polizor. ♦ A lamina la rece foile de tablă subțire. – Din polizor. Cf. fr. polir. DOOM
polizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polizeáză
polizări
POLIZÁRE, polizări, s. f. Acțiunea de a poliza și rezultatul ei; polizat1. – V. poliza. DOOM
polizáre s. f., g.-d. art. polizắrii; pl. polizắri
polizării
POLIZÁRE, polizări, s. f. Acțiunea de a poliza și rezultatul ei; polizat1. – V. poliza. DOOM
polizáre s. f., g.-d. art. polizắrii; pl. polizắri
polizările
POLIZÁRE, polizări, s. f. Acțiunea de a poliza și rezultatul ei; polizat1. – V. poliza. DOOM
polizáre s. f., g.-d. art. polizắrii; pl. polizắri
polizărilor
POLIZÁRE, polizări, s. f. Acțiunea de a poliza și rezultatul ei; polizat1. – V. poliza. DOOM
polizáre s. f., g.-d. art. polizắrii; pl. polizắri
poliș
PÓLIȘ s. m. (Fam.) Cârnat polonez. – Din engl. Polish [sausage].
polișinel
POLIȘINÉL s.m. 1. (Lit.) Personaj caraghios din comedia bufă. ♦ Marionetă cu cocoașă în față și în spate. 2. (Fig.) Persoană considerată în societate ca un bufon. ♦ Persoană lipsită de o linie fermă de conduită și de o opinie personală constantă. ◊ Secretul lui polișinel = secret cunoscut de toată lumea; ceea ce toată lumea știe, dar se ține secret. [Pl. -li, scris și polichinelle. / < fr. polichinelle, cf. it. Pulcinella – personaj din comedia italiană bufă].
polișoară
POLIȘOÁRĂ, polișoare, s. f. (Popular) Diminutiv al lui p o a l ă. Să crești mare, mărișoară, Să mi te văd pe ulicioară Cu petre în polișoară. ȘEZ. IX 163.
polița
POLIȚĂ2, polițe, s. f. 1. (Fin.) Act prin care o persoană dispune debitorului ei să plătească o sumă de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia; trată. ♦ Poliță în alb = poliță2 (1) pe care nu figurează numele beneficiarului. ◊ Expr. A plăti (cuiva) polița = a se răzbuna (pe cineva). 2. (În sintagma) Poliță de asigurare = document emis de către un asigurător, prin care se certifică încheierea unui contract de asigurare. – Din it. polizza. DOOM
póliță s. f., g.-d. art. póliței; pl. pólițe
polița
PÓLIȚĂ1, polițe, s. f. Suport de scândură fixat orizontal pe un perete, într-un dulap etc., pe care se țin diferite obiecte. ♦ Obiect de mobilier prevăzut cu asemenea suporturi. [Pl. și: poliți] – Din sl. polica. DOOM
póliță s. f., g.-d. art. póliței; pl. pólițe
polițai
POLIȚÁI, polițai, s. m. 1. (Înv.) Șef al poliției într-un oraș de provincie sau într-o circumscripție de oraș mai mare; polițmaistru. ♦ Sergent de stradă sau agent de poliție. 2. (Fam.) Polițist. – Din germ. Polizei. DOOM
polițái (înv., fam.) s. m., pl. polițái, art. polițáii
polițaii
POLIȚÁI, polițai, s. m. 1. (Înv.) Șef al poliției într-un oraș de provincie sau într-o circumscripție de oraș mai mare; polițmaistru. ♦ Sergent de stradă sau agent de poliție. 2. (Fam.) Polițist. – Din germ. Polizei. DOOM
polițái (înv., fam.) s. m., pl. polițái, art. polițáii
polițailor
POLIȚÁI, polițai, s. m. 1. (Înv.) Șef al poliției într-un oraș de provincie sau într-o circumscripție de oraș mai mare; polițmaistru. ♦ Sergent de stradă sau agent de poliție. 2. (Fam.) Polițist. – Din germ. Polizei. DOOM
polițái (înv., fam.) s. m., pl. polițái, art. polițáii
polițaiul
POLIȚÁI, polițai, s. m. 1. (Înv.) Șef al poliției într-un oraș de provincie sau într-o circumscripție de oraș mai mare; polițmaistru. ♦ Sergent de stradă sau agent de poliție. 2. (Fam.) Polițist. – Din germ. Polizei. DOOM
polițái (înv., fam.) s. m., pl. polițái, art. polițáii
polițaiului
POLIȚÁI, polițai, s. m. 1. (Înv.) Șef al poliției într-un oraș de provincie sau într-o circumscripție de oraș mai mare; polițmaistru. ♦ Sergent de stradă sau agent de poliție. 2. (Fam.) Polițist. – Din germ. Polizei. DOOM
polițái (înv., fam.) s. m., pl. polițái, art. polițáii
polițe
POLIȚĂ2, polițe, s. f. 1. (Fin.) Act prin care o persoană dispune debitorului ei să plătească o sumă de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia; trată. ♦ Poliță în alb = poliță2 (1) pe care nu figurează numele beneficiarului. ◊ Expr. A plăti (cuiva) polița = a se răzbuna (pe cineva). 2. (În sintagma) Poliță de asigurare = document emis de către un asigurător, prin care se certifică încheierea unui contract de asigurare. – Din it. polizza. DOOM
póliță s. f., g.-d. art. póliței; pl. pólițe
polițe
PÓLIȚĂ1, polițe, s. f. Suport de scândură fixat orizontal pe un perete, într-un dulap etc., pe care se țin diferite obiecte. ♦ Obiect de mobilier prevăzut cu asemenea suporturi. [Pl. și: poliți] – Din sl. polica. DOOM
póliță s. f., g.-d. art. póliței; pl. pólițe
poliței
POLIȚĂ2, polițe, s. f. 1. (Fin.) Act prin care o persoană dispune debitorului ei să plătească o sumă de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia; trată. ♦ Poliță în alb = poliță2 (1) pe care nu figurează numele beneficiarului. ◊ Expr. A plăti (cuiva) polița = a se răzbuna (pe cineva). 2. (În sintagma) Poliță de asigurare = document emis de către un asigurător, prin care se certifică încheierea unui contract de asigurare. – Din it. polizza. DOOM
póliță s. f., g.-d. art. póliței; pl. pólițe
poliței
PÓLIȚĂ1, polițe, s. f. Suport de scândură fixat orizontal pe un perete, într-un dulap etc., pe care se țin diferite obiecte. ♦ Obiect de mobilier prevăzut cu asemenea suporturi. [Pl. și: poliți] – Din sl. polica. DOOM
póliță s. f., g.-d. art. póliței; pl. pólițe
polițele
POLIȚĂ2, polițe, s. f. 1. (Fin.) Act prin care o persoană dispune debitorului ei să plătească o sumă de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia; trată. ♦ Poliță în alb = poliță2 (1) pe care nu figurează numele beneficiarului. ◊ Expr. A plăti (cuiva) polița = a se răzbuna (pe cineva). 2. (În sintagma) Poliță de asigurare = document emis de către un asigurător, prin care se certifică încheierea unui contract de asigurare. – Din it. polizza. DOOM
póliță s. f., g.-d. art. póliței; pl. pólițe
polițele
PÓLIȚĂ1, polițe, s. f. Suport de scândură fixat orizontal pe un perete, într-un dulap etc., pe care se țin diferite obiecte. ♦ Obiect de mobilier prevăzut cu asemenea suporturi. [Pl. și: poliți] – Din sl. polica. DOOM
póliță s. f., g.-d. art. póliței; pl. pólițe
polițelor
POLIȚĂ2, polițe, s. f. 1. (Fin.) Act prin care o persoană dispune debitorului ei să plătească o sumă de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia; trată. ♦ Poliță în alb = poliță2 (1) pe care nu figurează numele beneficiarului. ◊ Expr. A plăti (cuiva) polița = a se răzbuna (pe cineva). 2. (În sintagma) Poliță de asigurare = document emis de către un asigurător, prin care se certifică încheierea unui contract de asigurare. – Din it. polizza. DOOM
póliță s. f., g.-d. art. póliței; pl. pólițe
polițelor
PÓLIȚĂ1, polițe, s. f. Suport de scândură fixat orizontal pe un perete, într-un dulap etc., pe care se țin diferite obiecte. ♦ Obiect de mobilier prevăzut cu asemenea suporturi. [Pl. și: poliți] – Din sl. polica. DOOM
póliță s. f., g.-d. art. póliței; pl. pólițe
poliția
POLÍȚIE, poliții, s. f. 1. Organ de stat însărcinat cu menținerea ordinii publice și cu reprimarea infracțiunilor. ◊ Expr. A face poliție = a menține ordinea într-un mod sever și autoritar. ♦ Atribuția de control și de supraveghere a ordinii publice. 2. Clădire în care își are sediul o poliție (1). 3. (La sg.; colectiv) Totalitatea polițiștilor (1) dintr-o poliție (2); reprezentanții poliției (1). – Din rus. polițija. DOOM
políție (-ți-e) s. f., art. políția (-ți-a), g.-d. art. políției; pl. políții, art. políțiile (-ți-i-)
poliție
POLÍȚIE, poliții, s. f. 1. Organ de stat însărcinat cu menținerea ordinii publice și cu reprimarea infracțiunilor. ◊ Expr. A face poliție = a menține ordinea într-un mod sever și autoritar. ♦ Atribuția de control și de supraveghere a ordinii publice. 2. Clădire în care își are sediul o poliție (1). 3. (La sg.; colectiv) Totalitatea polițiștilor (1) dintr-o poliție (2); reprezentanții poliției (1). – Din rus. polițija. DOOM
políție (-ți-e) s. f., art. políția (-ți-a), g.-d. art. políției; pl. políții, art. políțiile (-ți-i-)
poliției
POLÍȚIE, poliții, s. f. 1. Organ de stat însărcinat cu menținerea ordinii publice și cu reprimarea infracțiunilor. ◊ Expr. A face poliție = a menține ordinea într-un mod sever și autoritar. ♦ Atribuția de control și de supraveghere a ordinii publice. 2. Clădire în care își are sediul o poliție (1). 3. (La sg.; colectiv) Totalitatea polițiștilor (1) dintr-o poliție (2); reprezentanții poliției (1). – Din rus. polițija. DOOM
políție (-ți-e) s. f., art. políția (-ți-a), g.-d. art. políției; pl. políții, art. políțiile (-ți-i-)
polițieneasca
POLIȚIENÉSC, -EÁSCĂ, polițienești, adj. Care aparține sau este propriu poliției, privitor la poliție; polițist. [Pr.: -ți-e-] – Poliție + suf. -enesc. DOOM
polițienésc (-ți-e-) adj. m., f. polițieneáscă; pl. m. și f. polițienéști
polițienesc
POLIȚIENÉSC, -EÁSCĂ, polițienești, adj. Care aparține sau este propriu poliției, privitor la poliție; polițist. [Pr.: -ți-e-] – Poliție + suf. -enesc. DOOM
polițienésc (-ți-e-) adj. m., f. polițieneáscă; pl. m. și f. polițienéști
polițienescul
POLIȚIENÉSC, -EÁSCĂ, polițienești, adj. Care aparține sau este propriu poliției, privitor la poliție; polițist. [Pr.: -ți-e-] – Poliție + suf. -enesc. DOOM
polițienésc (-ți-e-) adj. m., f. polițieneáscă; pl. m. și f. polițienéști
polițienescului
POLIȚIENÉSC, -EÁSCĂ, polițienești, adj. Care aparține sau este propriu poliției, privitor la poliție; polițist. [Pr.: -ți-e-] – Poliție + suf. -enesc. DOOM
polițienésc (-ți-e-) adj. m., f. polițieneáscă; pl. m. și f. polițienéști
polițienești
POLIȚIENÉSC, -EÁSCĂ, polițienești, adj. Care aparține sau este propriu poliției, privitor la poliție; polițist. [Pr.: -ți-e-] – Poliție + suf. -enesc. DOOM
polițienésc (-ți-e-) adj. m., f. polițieneáscă; pl. m. și f. polițienéști
polițieneștii
POLIȚIENÉSC, -EÁSCĂ, polițienești, adj. Care aparține sau este propriu poliției, privitor la poliție; polițist. [Pr.: -ți-e-] – Poliție + suf. -enesc. DOOM
polițienésc (-ți-e-) adj. m., f. polițieneáscă; pl. m. și f. polițienéști
polițieneștile
POLIȚIENÉSC, -EÁSCĂ, polițienești, adj. Care aparține sau este propriu poliției, privitor la poliție; polițist. [Pr.: -ți-e-] – Poliție + suf. -enesc. DOOM
polițienésc (-ți-e-) adj. m., f. polițieneáscă; pl. m. și f. polițienéști
polițieneștilor
POLIȚIENÉSC, -EÁSCĂ, polițienești, adj. Care aparține sau este propriu poliției, privitor la poliție; polițist. [Pr.: -ți-e-] – Poliție + suf. -enesc. DOOM
polițienésc (-ți-e-) adj. m., f. polițieneáscă; pl. m. și f. polițienéști
poliții
POLÍȚIE, poliții, s. f. 1. Organ de stat însărcinat cu menținerea ordinii publice și cu reprimarea infracțiunilor. ◊ Expr. A face poliție = a menține ordinea într-un mod sever și autoritar. ♦ Atribuția de control și de supraveghere a ordinii publice. 2. Clădire în care își are sediul o poliție (1). 3. (La sg.; colectiv) Totalitatea polițiștilor (1) dintr-o poliție (2); reprezentanții poliției (1). – Din rus. polițija. DOOM
políție (-ți-e) s. f., art. políția (-ți-a), g.-d. art. políției; pl. políții, art. políțiile (-ți-i-)
polițiile
POLÍȚIE, poliții, s. f. 1. Organ de stat însărcinat cu menținerea ordinii publice și cu reprimarea infracțiunilor. ◊ Expr. A face poliție = a menține ordinea într-un mod sever și autoritar. ♦ Atribuția de control și de supraveghere a ordinii publice. 2. Clădire în care își are sediul o poliție (1). 3. (La sg.; colectiv) Totalitatea polițiștilor (1) dintr-o poliție (2); reprezentanții poliției (1). – Din rus. polițija. DOOM
políție (-ți-e) s. f., art. políția (-ți-a), g.-d. art. políției; pl. políții, art. políțiile (-ți-i-)
polițiilor
POLÍȚIE, poliții, s. f. 1. Organ de stat însărcinat cu menținerea ordinii publice și cu reprimarea infracțiunilor. ◊ Expr. A face poliție = a menține ordinea într-un mod sever și autoritar. ♦ Atribuția de control și de supraveghere a ordinii publice. 2. Clădire în care își are sediul o poliție (1). 3. (La sg.; colectiv) Totalitatea polițiștilor (1) dintr-o poliție (2); reprezentanții poliției (1). – Din rus. polițija. DOOM
políție (-ți-e) s. f., art. políția (-ți-a), g.-d. art. políției; pl. políții, art. políțiile (-ți-i-)
polițimaistru
polițimaistru, polițimaiștri s. m. (intl.) 1. polițist inteligent. 2. criminalist.
polițism
POLIȚÍSM s. n. (Rar) Activitate întreprinsă de poliție (1) în vederea menținerii ordinii; p. ext. fel de a fi, de a gândi, de a acționa în spirit polițienesc, brutal, violent. – Poliție + suf. -ism. DOOM
polițísm (rar) s. n.
polițismul
POLIȚÍSM s. n. (Rar) Activitate întreprinsă de poliție (1) în vederea menținerii ordinii; p. ext. fel de a fi, de a gândi, de a acționa în spirit polițienesc, brutal, violent. – Poliție + suf. -ism. DOOM
polițísm (rar) s. n.
polițismului
POLIȚÍSM s. n. (Rar) Activitate întreprinsă de poliție (1) în vederea menținerii ordinii; p. ext. fel de a fi, de a gândi, de a acționa în spirit polițienesc, brutal, violent. – Poliție + suf. -ism. DOOM
polițísm (rar) s. n.
polițist
POLIȚÍST, -Ă, polițiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Agent de poliție (1), funcționar de poliție. 2. Adj. Polițienesc. ◊ Roman (sau film) polițist = roman (sau film) a cărui intrigă, desfășurată în ritm alert, e construită de obicei în jurul unei anchete criminalistice sau judiciare. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie și își exercită puterea prin metode coercitive, violente și abuzive. – Din germ. Polizist. DOOM
polițíst adj. m., s. m., pl. polițíști; adj. f., s. f. polițístă, pl. polițíste
polițist
POLIȚÍST, -Ă, polițiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Agent de poliție (1), funcționar de poliție. 2. Adj. Polițienesc. ◊ Roman (sau film) polițist = roman (sau film) a cărui intrigă, desfășurată în ritm alert, e construită de obicei în jurul unei anchete criminalistice sau judiciare. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie și își exercită puterea prin metode coercitive, violente și abuzive. – Din germ. Polizist. DOOM
polițíst adj. m., s. m., pl. polițíști; adj. f., s. f. polițístă, pl. polițíste
polițista
POLIȚÍST, -Ă, polițiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Agent de poliție (1), funcționar de poliție. 2. Adj. Polițienesc. ◊ Roman (sau film) polițist = roman (sau film) a cărui intrigă, desfășurată în ritm alert, e construită de obicei în jurul unei anchete criminalistice sau judiciare. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie și își exercită puterea prin metode coercitive, violente și abuzive. – Din germ. Polizist. DOOM
polițíst adj. m., s. m., pl. polițíști; adj. f., s. f. polițístă, pl. polițíste
polițista
POLIȚÍST, -Ă, polițiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Agent de poliție (1), funcționar de poliție. 2. Adj. Polițienesc. ◊ Roman (sau film) polițist = roman (sau film) a cărui intrigă, desfășurată în ritm alert, e construită de obicei în jurul unei anchete criminalistice sau judiciare. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie și își exercită puterea prin metode coercitive, violente și abuzive. – Din germ. Polizist. DOOM
polițíst adj. m., s. m., pl. polițíști; adj. f., s. f. polițístă, pl. polițíste
polițiste
POLIȚÍST, -Ă, polițiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Agent de poliție (1), funcționar de poliție. 2. Adj. Polițienesc. ◊ Roman (sau film) polițist = roman (sau film) a cărui intrigă, desfășurată în ritm alert, e construită de obicei în jurul unei anchete criminalistice sau judiciare. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie și își exercită puterea prin metode coercitive, violente și abuzive. – Din germ. Polizist. DOOM
polițíst adj. m., s. m., pl. polițíști; adj. f., s. f. polițístă, pl. polițíste
polițiste
POLIȚÍST, -Ă, polițiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Agent de poliție (1), funcționar de poliție. 2. Adj. Polițienesc. ◊ Roman (sau film) polițist = roman (sau film) a cărui intrigă, desfășurată în ritm alert, e construită de obicei în jurul unei anchete criminalistice sau judiciare. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie și își exercită puterea prin metode coercitive, violente și abuzive. – Din germ. Polizist. DOOM
polițíst adj. m., s. m., pl. polițíști; adj. f., s. f. polițístă, pl. polițíste
polițistei
POLIȚÍST, -Ă, polițiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Agent de poliție (1), funcționar de poliție. 2. Adj. Polițienesc. ◊ Roman (sau film) polițist = roman (sau film) a cărui intrigă, desfășurată în ritm alert, e construită de obicei în jurul unei anchete criminalistice sau judiciare. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie și își exercită puterea prin metode coercitive, violente și abuzive. – Din germ. Polizist. DOOM
polițíst adj. m., s. m., pl. polițíști; adj. f., s. f. polițístă, pl. polițíste
polițistei
POLIȚÍST, -Ă, polițiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Agent de poliție (1), funcționar de poliție. 2. Adj. Polițienesc. ◊ Roman (sau film) polițist = roman (sau film) a cărui intrigă, desfășurată în ritm alert, e construită de obicei în jurul unei anchete criminalistice sau judiciare. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie și își exercită puterea prin metode coercitive, violente și abuzive. – Din germ. Polizist. DOOM
polițíst adj. m., s. m., pl. polițíști; adj. f., s. f. polițístă, pl. polițíste
polițistele
POLIȚÍST, -Ă, polițiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Agent de poliție (1), funcționar de poliție. 2. Adj. Polițienesc. ◊ Roman (sau film) polițist = roman (sau film) a cărui intrigă, desfășurată în ritm alert, e construită de obicei în jurul unei anchete criminalistice sau judiciare. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie și își exercită puterea prin metode coercitive, violente și abuzive. – Din germ. Polizist. DOOM
polițíst adj. m., s. m., pl. polițíști; adj. f., s. f. polițístă, pl. polițíste
polițistele
POLIȚÍST, -Ă, polițiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Agent de poliție (1), funcționar de poliție. 2. Adj. Polițienesc. ◊ Roman (sau film) polițist = roman (sau film) a cărui intrigă, desfășurată în ritm alert, e construită de obicei în jurul unei anchete criminalistice sau judiciare. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie și își exercită puterea prin metode coercitive, violente și abuzive. – Din germ. Polizist. DOOM
polițíst adj. m., s. m., pl. polițíști; adj. f., s. f. polițístă, pl. polițíste
polițistelor
POLIȚÍST, -Ă, polițiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Agent de poliție (1), funcționar de poliție. 2. Adj. Polițienesc. ◊ Roman (sau film) polițist = roman (sau film) a cărui intrigă, desfășurată în ritm alert, e construită de obicei în jurul unei anchete criminalistice sau judiciare. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie și își exercită puterea prin metode coercitive, violente și abuzive. – Din germ. Polizist. DOOM
polițíst adj. m., s. m., pl. polițíști; adj. f., s. f. polițístă, pl. polițíste
polițistelor
POLIȚÍST, -Ă, polițiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Agent de poliție (1), funcționar de poliție. 2. Adj. Polițienesc. ◊ Roman (sau film) polițist = roman (sau film) a cărui intrigă, desfășurată în ritm alert, e construită de obicei în jurul unei anchete criminalistice sau judiciare. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie și își exercită puterea prin metode coercitive, violente și abuzive. – Din germ. Polizist. DOOM
polițíst adj. m., s. m., pl. polițíști; adj. f., s. f. polițístă, pl. polițíste
polițistul
POLIȚÍST, -Ă, polițiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Agent de poliție (1), funcționar de poliție. 2. Adj. Polițienesc. ◊ Roman (sau film) polițist = roman (sau film) a cărui intrigă, desfășurată în ritm alert, e construită de obicei în jurul unei anchete criminalistice sau judiciare. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie și își exercită puterea prin metode coercitive, violente și abuzive. – Din germ. Polizist. DOOM
polițíst adj. m., s. m., pl. polițíști; adj. f., s. f. polițístă, pl. polițíste
polițistul
POLIȚÍST, -Ă, polițiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Agent de poliție (1), funcționar de poliție. 2. Adj. Polițienesc. ◊ Roman (sau film) polițist = roman (sau film) a cărui intrigă, desfășurată în ritm alert, e construită de obicei în jurul unei anchete criminalistice sau judiciare. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie și își exercită puterea prin metode coercitive, violente și abuzive. – Din germ. Polizist. DOOM
polițíst adj. m., s. m., pl. polițíști; adj. f., s. f. polițístă, pl. polițíste
polițistului
POLIȚÍST, -Ă, polițiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Agent de poliție (1), funcționar de poliție. 2. Adj. Polițienesc. ◊ Roman (sau film) polițist = roman (sau film) a cărui intrigă, desfășurată în ritm alert, e construită de obicei în jurul unei anchete criminalistice sau judiciare. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie și își exercită puterea prin metode coercitive, violente și abuzive. – Din germ. Polizist. DOOM
polițíst adj. m., s. m., pl. polițíști; adj. f., s. f. polițístă, pl. polițíste
polițistului
POLIȚÍST, -Ă, polițiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Agent de poliție (1), funcționar de poliție. 2. Adj. Polițienesc. ◊ Roman (sau film) polițist = roman (sau film) a cărui intrigă, desfășurată în ritm alert, e construită de obicei în jurul unei anchete criminalistice sau judiciare. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie și își exercită puterea prin metode coercitive, violente și abuzive. – Din germ. Polizist. DOOM
polițíst adj. m., s. m., pl. polițíști; adj. f., s. f. polițístă, pl. polițíste
polițiști
POLIȚÍST, -Ă, polițiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Agent de poliție (1), funcționar de poliție. 2. Adj. Polițienesc. ◊ Roman (sau film) polițist = roman (sau film) a cărui intrigă, desfășurată în ritm alert, e construită de obicei în jurul unei anchete criminalistice sau judiciare. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie și își exercită puterea prin metode coercitive, violente și abuzive. – Din germ. Polizist. DOOM
polițíst adj. m., s. m., pl. polițíști; adj. f., s. f. polițístă, pl. polițíste
polițiști
POLIȚÍST, -Ă, polițiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Agent de poliție (1), funcționar de poliție. 2. Adj. Polițienesc. ◊ Roman (sau film) polițist = roman (sau film) a cărui intrigă, desfășurată în ritm alert, e construită de obicei în jurul unei anchete criminalistice sau judiciare. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie și își exercită puterea prin metode coercitive, violente și abuzive. – Din germ. Polizist. DOOM
polițíst adj. m., s. m., pl. polițíști; adj. f., s. f. polițístă, pl. polițíste
polițiștii
POLIȚÍST, -Ă, polițiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Agent de poliție (1), funcționar de poliție. 2. Adj. Polițienesc. ◊ Roman (sau film) polițist = roman (sau film) a cărui intrigă, desfășurată în ritm alert, e construită de obicei în jurul unei anchete criminalistice sau judiciare. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie și își exercită puterea prin metode coercitive, violente și abuzive. – Din germ. Polizist. DOOM
polițíst adj. m., s. m., pl. polițíști; adj. f., s. f. polițístă, pl. polițíste
polițiștii
POLIȚÍST, -Ă, polițiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Agent de poliție (1), funcționar de poliție. 2. Adj. Polițienesc. ◊ Roman (sau film) polițist = roman (sau film) a cărui intrigă, desfășurată în ritm alert, e construită de obicei în jurul unei anchete criminalistice sau judiciare. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie și își exercită puterea prin metode coercitive, violente și abuzive. – Din germ. Polizist. DOOM
polițíst adj. m., s. m., pl. polițíști; adj. f., s. f. polițístă, pl. polițíste
polițiștilor
POLIȚÍST, -Ă, polițiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Agent de poliție (1), funcționar de poliție. 2. Adj. Polițienesc. ◊ Roman (sau film) polițist = roman (sau film) a cărui intrigă, desfășurată în ritm alert, e construită de obicei în jurul unei anchete criminalistice sau judiciare. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie și își exercită puterea prin metode coercitive, violente și abuzive. – Din germ. Polizist. DOOM
polițíst adj. m., s. m., pl. polițíști; adj. f., s. f. polițístă, pl. polițíste
polițiștilor
POLIȚÍST, -Ă, polițiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Agent de poliție (1), funcționar de poliție. 2. Adj. Polițienesc. ◊ Roman (sau film) polițist = roman (sau film) a cărui intrigă, desfășurată în ritm alert, e construită de obicei în jurul unei anchete criminalistice sau judiciare. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie și își exercită puterea prin metode coercitive, violente și abuzive. – Din germ. Polizist. DOOM
polițíst adj. m., s. m., pl. polițíști; adj. f., s. f. polițístă, pl. polițíste
polițmaistru
POLIȚMÁISTRU, polițmaiștri, s. m. (Înv.) Polițai (1). – Din rus. polițmeister, germ. Polizmeister. DOOM
polițmáistru (înv.) (-mais-) s. m., art. polițmáistrul; pl. polițmáiștri, art. polițmáiștrii
polițmaistrul
POLIȚMÁISTRU, polițmaiștri, s. m. (Înv.) Polițai (1). – Din rus. polițmeister, germ. Polizmeister. DOOM
polițmáistru (înv.) (-mais-) s. m., art. polițmáistrul; pl. polițmáiștri, art. polițmáiștrii
polițmaistrului
POLIȚMÁISTRU, polițmaiștri, s. m. (Înv.) Polițai (1). – Din rus. polițmeister, germ. Polizmeister. DOOM
polițmáistru (înv.) (-mais-) s. m., art. polițmáistrul; pl. polițmáiștri, art. polițmáiștrii
polițmaiștri
POLIȚMÁISTRU, polițmaiștri, s. m. (Înv.) Polițai (1). – Din rus. polițmeister, germ. Polizmeister. DOOM
polițmáistru (înv.) (-mais-) s. m., art. polițmáistrul; pl. polițmáiștri, art. polițmáiștrii
polițmaiștrii
POLIȚMÁISTRU, polițmaiștri, s. m. (Înv.) Polițai (1). – Din rus. polițmeister, germ. Polizmeister. DOOM
polițmáistru (înv.) (-mais-) s. m., art. polițmáistrul; pl. polițmáiștri, art. polițmáiștrii
polițmaiștrilor
POLIȚMÁISTRU, polițmaiștri, s. m. (Înv.) Polițai (1). – Din rus. polițmeister, germ. Polizmeister. DOOM
polițmáistru (înv.) (-mais-) s. m., art. polițmáistrul; pl. polițmáiștri, art. polițmáiștrii
polje
PÓLJE, polje, s. f. (Geol.) Depresiune carstică închisă, cu fundul plat, mărginită de versanți abrupți. – Din fr. polje.
poljea
PÓLJE, polje, s. f. (Geol.) Depresiune carstică închisă, cu fundul plat, mărginită de versanți abrupți. – Din fr. polje.
poljei
PÓLJE, polje, s. f. (Geol.) Depresiune carstică închisă, cu fundul plat, mărginită de versanți abrupți. – Din fr. polje.
poljele
PÓLJE, polje, s. f. (Geol.) Depresiune carstică închisă, cu fundul plat, mărginită de versanți abrupți. – Din fr. polje.
poljelor
PÓLJE, polje, s. f. (Geol.) Depresiune carstică închisă, cu fundul plat, mărginită de versanți abrupți. – Din fr. polje.
poll
POLL s.n. (Anglicism) 1. Listă, registru electoral. 2. Urnă de vot; numărul voturilor în alegeri; (p. ext.) consultare publică pentru a afla părerea cetățenilor asupra unei chestiuni de interes general; sondaj de opinie. V. TOP4. [Pron. pol. / < engl. poll].
pollul
POLL s.n. (Anglicism) 1. Listă, registru electoral. 2. Urnă de vot; numărul voturilor în alegeri; (p. ext.) consultare publică pentru a afla părerea cetățenilor asupra unei chestiuni de interes general; sondaj de opinie. V. TOP4. [Pron. pol. / < engl. poll].
pollului
POLL s.n. (Anglicism) 1. Listă, registru electoral. 2. Urnă de vot; numărul voturilor în alegeri; (p. ext.) consultare publică pentru a afla părerea cetățenilor asupra unei chestiuni de interes general; sondaj de opinie. V. TOP4. [Pron. pol. / < engl. poll].
polluri
POLL s.n. (Anglicism) 1. Listă, registru electoral. 2. Urnă de vot; numărul voturilor în alegeri; (p. ext.) consultare publică pentru a afla părerea cetățenilor asupra unei chestiuni de interes general; sondaj de opinie. V. TOP4. [Pron. pol. / < engl. poll].
pollurile
POLL s.n. (Anglicism) 1. Listă, registru electoral. 2. Urnă de vot; numărul voturilor în alegeri; (p. ext.) consultare publică pentru a afla părerea cetățenilor asupra unei chestiuni de interes general; sondaj de opinie. V. TOP4. [Pron. pol. / < engl. poll].
pollurilor
POLL s.n. (Anglicism) 1. Listă, registru electoral. 2. Urnă de vot; numărul voturilor în alegeri; (p. ext.) consultare publică pentru a afla părerea cetățenilor asupra unei chestiuni de interes general; sondaj de opinie. V. TOP4. [Pron. pol. / < engl. poll].
pollux
Pollux, unul dintre dioscuri, fratele lui Castor (v. și Dioscuri). În mitologia greacă, Pollux se numea Polydeuces.
polnoglasie
POLNOGLASÍE s. f. Fenomen lingvistic caracteristic limbilor slave de est, care constă în prezența grupurilor de sunete „oro”, „olo”, „ere” între consoane, corespunzând grupurilor „ra”, „la”, „re”, „le” din vechea slavă. – Din rus. polnoglasie. DOOM
polnoglasíe (-no-gla-) s. f., art. polnoglasía, g.-d. polnoglasíi, art. polnoglasíei
polo
PÓLO s. n. 1. (Adesea urmat de determinarea „pe apă”) Joc sportiv de echipă în care jucătorii, deplasându-se înot într-un bazin, trebuie să marcheze goluri prin aruncarea mingii cu mâna în poarta adversarilor. 2. Joc sportiv de echipă practicat călare, în care mingea este lovită cu bastoane lungi. – Din fr., engl. polo. DOOM
pólo s. n., art. póloul
poloage
POLÓG2, poloage, s. n. 1. Țesătură țărănească groasă (impermeabilă), lucrată din lână, din in sau din cânepă și folosită ca cergă, pătură, așternut etc. 2. Țesătură fină, folosită mai ales ca draperie; perdea; p. ext. baldachin. 3. Apărătoare specială confecționată din pânză rară sau din plasă de sârmă, folosită împotriva țânțarilor, a muștelor etc. – Din sl. podlogŭ, rus. polog. DOOM
pológ (pop.) s. n., pl. poloáge
poloagele
POLÓG2, poloage, s. n. 1. Țesătură țărănească groasă (impermeabilă), lucrată din lână, din in sau din cânepă și folosită ca cergă, pătură, așternut etc. 2. Țesătură fină, folosită mai ales ca draperie; perdea; p. ext. baldachin. 3. Apărătoare specială confecționată din pânză rară sau din plasă de sârmă, folosită împotriva țânțarilor, a muștelor etc. – Din sl. podlogŭ, rus. polog. DOOM
pológ (pop.) s. n., pl. poloáge
poloagelor
POLÓG2, poloage, s. n. 1. Țesătură țărănească groasă (impermeabilă), lucrată din lână, din in sau din cânepă și folosită ca cergă, pătură, așternut etc. 2. Țesătură fină, folosită mai ales ca draperie; perdea; p. ext. baldachin. 3. Apărătoare specială confecționată din pânză rară sau din plasă de sârmă, folosită împotriva țânțarilor, a muștelor etc. – Din sl. podlogŭ, rus. polog. DOOM
pológ (pop.) s. n., pl. poloáge
poloboace
POLOBÓC, poloboace, s. n. 1. (Pop.) Butoi. ♦ Epitet dat unui om gras. 2. Nivelă cu bulă de aer. [Var.: bolobóc s. n.] – Et. nec. DOOM
polobóc (pop.) s. n., pl. poloboáce
poloboacele
POLOBÓC, poloboace, s. n. 1. (Pop.) Butoi. ♦ Epitet dat unui om gras. 2. Nivelă cu bulă de aer. [Var.: bolobóc s. n.] – Et. nec. DOOM
polobóc (pop.) s. n., pl. poloboáce
poloboacelor
POLOBÓC, poloboace, s. n. 1. (Pop.) Butoi. ♦ Epitet dat unui om gras. 2. Nivelă cu bulă de aer. [Var.: bolobóc s. n.] – Et. nec. DOOM
polobóc (pop.) s. n., pl. poloboáce
poloboc
POLOBÓC, poloboace, s. n. 1. (Pop.) Butoi. ♦ Epitet dat unui om gras. 2. Nivelă cu bulă de aer. [Var.: bolobóc s. n.] – Et. nec. DOOM
polobóc (pop.) s. n., pl. poloboáce
polobocel
BOLOBOCÉL s. n. v. polobocel. DOOM
polobocél (pop.) s. n., pl. polobocéle
polobocele
BOLOBOCÉL s. n. v. polobocel. DOOM
polobocél (pop.) s. n., pl. polobocéle
polobocelele
BOLOBOCÉL s. n. v. polobocel. DOOM
polobocél (pop.) s. n., pl. polobocéle
polobocelelor
BOLOBOCÉL s. n. v. polobocel. DOOM
polobocél (pop.) s. n., pl. polobocéle
polobocelul
BOLOBOCÉL s. n. v. polobocel. DOOM
polobocél (pop.) s. n., pl. polobocéle
polobocelului
BOLOBOCÉL s. n. v. polobocel. DOOM
polobocél (pop.) s. n., pl. polobocéle
polobocul
POLOBÓC, poloboace, s. n. 1. (Pop.) Butoi. ♦ Epitet dat unui om gras. 2. Nivelă cu bulă de aer. [Var.: bolobóc s. n.] – Et. nec. DOOM
polobóc (pop.) s. n., pl. poloboáce
polobocului
POLOBÓC, poloboace, s. n. 1. (Pop.) Butoi. ♦ Epitet dat unui om gras. 2. Nivelă cu bulă de aer. [Var.: bolobóc s. n.] – Et. nec. DOOM
polobóc (pop.) s. n., pl. poloboáce
polog
POLÓG2, poloage, s. n. 1. Țesătură țărănească groasă (impermeabilă), lucrată din lână, din in sau din cânepă și folosită ca cergă, pătură, așternut etc. 2. Țesătură fină, folosită mai ales ca draperie; perdea; p. ext. baldachin. 3. Apărătoare specială confecționată din pânză rară sau din plasă de sârmă, folosită împotriva țânțarilor, a muștelor etc. – Din sl. podlogŭ, rus. polog. DOOM
pológ (pop.) s. n., pl. poloáge
pologar
POLOGÁR, pologari, s. m. (Reg.) Persoană care întoarce, împrăștie și adună fânul cosit; pologaș. – Polog1 + suf. -ar. DOOM
pologár (reg.) s. m., pl. pologári
pologari
POLOGÁR, pologari, s. m. (Reg.) Persoană care întoarce, împrăștie și adună fânul cosit; pologaș. – Polog1 + suf. -ar. DOOM
pologár (reg.) s. m., pl. pologári
pologarii
POLOGÁR, pologari, s. m. (Reg.) Persoană care întoarce, împrăștie și adună fânul cosit; pologaș. – Polog1 + suf. -ar. DOOM
pologár (reg.) s. m., pl. pologári
pologarilor
POLOGÁR, pologari, s. m. (Reg.) Persoană care întoarce, împrăștie și adună fânul cosit; pologaș. – Polog1 + suf. -ar. DOOM
pologár (reg.) s. m., pl. pologári
pologarul
POLOGÁR, pologari, s. m. (Reg.) Persoană care întoarce, împrăștie și adună fânul cosit; pologaș. – Polog1 + suf. -ar. DOOM
pologár (reg.) s. m., pl. pologári
pologarului
POLOGÁR, pologari, s. m. (Reg.) Persoană care întoarce, împrăștie și adună fânul cosit; pologaș. – Polog1 + suf. -ar. DOOM
pologár (reg.) s. m., pl. pologári
pologaș
POLOGÁȘ, pologași, s. m. (Reg.) Pologar. – Polog1 + suf. -aș. DOOM
pologáș (reg.) s. m., pl. pologáși
pologași
POLOGÁȘ, pologași, s. m. (Reg.) Pologar. – Polog1 + suf. -aș. DOOM
pologáș (reg.) s. m., pl. pologáși
pologașii
POLOGÁȘ, pologași, s. m. (Reg.) Pologar. – Polog1 + suf. -aș. DOOM
pologáș (reg.) s. m., pl. pologáși
pologașilor
POLOGÁȘ, pologași, s. m. (Reg.) Pologar. – Polog1 + suf. -aș. DOOM
pologáș (reg.) s. m., pl. pologáși
pologașul
POLOGÁȘ, pologași, s. m. (Reg.) Pologar. – Polog1 + suf. -aș. DOOM
pologáș (reg.) s. m., pl. pologáși
pologașului
POLOGÁȘ, pologași, s. m. (Reg.) Pologar. – Polog1 + suf. -aș. DOOM
pologáș (reg.) s. m., pl. pologáși
pologea
POLOGÍ, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia iarbă, păioase etc. cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage1 (1) în grămezi. 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog1. DOOM
pologí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologésc, imperf. 3 sg. pologeá; conj. prez. 3 să pologeáscă
pologeai
POLOGÍ, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia iarbă, păioase etc. cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage1 (1) în grămezi. 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog1. DOOM
pologí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologésc, imperf. 3 sg. pologeá; conj. prez. 3 să pologeáscă
pologeam
POLOGÍ, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia iarbă, păioase etc. cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage1 (1) în grămezi. 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog1. DOOM
pologí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologésc, imperf. 3 sg. pologeá; conj. prez. 3 să pologeáscă
pologească
POLOGÍ, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia iarbă, păioase etc. cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage1 (1) în grămezi. 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog1. DOOM
pologí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologésc, imperf. 3 sg. pologeá; conj. prez. 3 să pologeáscă
pologeau
POLOGÍ, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia iarbă, păioase etc. cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage1 (1) în grămezi. 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog1. DOOM
pologí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologésc, imperf. 3 sg. pologeá; conj. prez. 3 să pologeáscă
pologeați
POLOGÍ, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia iarbă, păioase etc. cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage1 (1) în grămezi. 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog1. DOOM
pologí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologésc, imperf. 3 sg. pologeá; conj. prez. 3 să pologeáscă
pologesc
POLOGÍ, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia iarbă, păioase etc. cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage1 (1) în grămezi. 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog1. DOOM
pologí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologésc, imperf. 3 sg. pologeá; conj. prez. 3 să pologeáscă
pologește
POLOGÍ, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia iarbă, păioase etc. cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage1 (1) în grămezi. 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog1. DOOM
pologí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologésc, imperf. 3 sg. pologeá; conj. prez. 3 să pologeáscă
pologești
POLOGÍ, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia iarbă, păioase etc. cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage1 (1) în grămezi. 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog1. DOOM
pologí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologésc, imperf. 3 sg. pologeá; conj. prez. 3 să pologeáscă
pologi
POLOGÍ, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia iarbă, păioase etc. cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage1 (1) în grămezi. 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog1. DOOM
pologí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologésc, imperf. 3 sg. pologeá; conj. prez. 3 să pologeáscă
pologii
POLOGÍ, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia iarbă, păioase etc. cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage1 (1) în grămezi. 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog1. DOOM
pologí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologésc, imperf. 3 sg. pologeá; conj. prez. 3 să pologeáscă
pologim
POLOGÍ, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia iarbă, păioase etc. cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage1 (1) în grămezi. 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog1. DOOM
pologí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologésc, imperf. 3 sg. pologeá; conj. prez. 3 să pologeáscă
pologind
POLOGÍ, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia iarbă, păioase etc. cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage1 (1) în grămezi. 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog1. DOOM
pologí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologésc, imperf. 3 sg. pologeá; conj. prez. 3 să pologeáscă
pologire
POLOGÍ, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia iarbă, păioase etc. cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage1 (1) în grămezi. 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog1. DOOM
pologí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologésc, imperf. 3 sg. pologeá; conj. prez. 3 să pologeáscă
pologiră
POLOGÍ, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia iarbă, păioase etc. cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage1 (1) în grămezi. 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog1. DOOM
pologí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologésc, imperf. 3 sg. pologeá; conj. prez. 3 să pologeáscă
pologirăm
POLOGÍ, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia iarbă, păioase etc. cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage1 (1) în grămezi. 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog1. DOOM
pologí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologésc, imperf. 3 sg. pologeá; conj. prez. 3 să pologeáscă
pologirăți
POLOGÍ, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia iarbă, păioase etc. cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage1 (1) în grămezi. 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog1. DOOM
pologí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologésc, imperf. 3 sg. pologeá; conj. prez. 3 să pologeáscă
pologise
POLOGÍ, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia iarbă, păioase etc. cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage1 (1) în grămezi. 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog1. DOOM
pologí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologésc, imperf. 3 sg. pologeá; conj. prez. 3 să pologeáscă
pologisem
POLOGÍ, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia iarbă, păioase etc. cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage1 (1) în grămezi. 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog1. DOOM
pologí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologésc, imperf. 3 sg. pologeá; conj. prez. 3 să pologeáscă
pologiseră
POLOGÍ, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia iarbă, păioase etc. cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage1 (1) în grămezi. 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog1. DOOM
pologí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologésc, imperf. 3 sg. pologeá; conj. prez. 3 să pologeáscă
pologiserăm
POLOGÍ, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia iarbă, păioase etc. cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage1 (1) în grămezi. 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog1. DOOM
pologí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologésc, imperf. 3 sg. pologeá; conj. prez. 3 să pologeáscă
pologiserăți
POLOGÍ, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia iarbă, păioase etc. cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage1 (1) în grămezi. 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog1. DOOM
pologí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologésc, imperf. 3 sg. pologeá; conj. prez. 3 să pologeáscă
pologiseși
POLOGÍ, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia iarbă, păioase etc. cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage1 (1) în grămezi. 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog1. DOOM
pologí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologésc, imperf. 3 sg. pologeá; conj. prez. 3 să pologeáscă
pologiseți
POLOGÍ, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia iarbă, păioase etc. cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage1 (1) în grămezi. 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog1. DOOM
pologí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologésc, imperf. 3 sg. pologeá; conj. prez. 3 să pologeáscă
pologit
POLOGÍ, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia iarbă, păioase etc. cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage1 (1) în grămezi. 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog1. DOOM
pologí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologésc, imperf. 3 sg. pologeá; conj. prez. 3 să pologeáscă
pologit
POLOGÍT s. n. (Pop.) Faptul de a pologi. – V. pologi. DOOM
pologít (pop.) s. n.
pologita
POLOGÍT s. n. (Pop.) Faptul de a pologi. – V. pologi. DOOM
pologít (pop.) s. n.
pologite
POLOGÍT s. n. (Pop.) Faptul de a pologi. – V. pologi. DOOM
pologít (pop.) s. n.
pologitei
POLOGÍT s. n. (Pop.) Faptul de a pologi. – V. pologi. DOOM
pologít (pop.) s. n.
pologitele
POLOGÍT s. n. (Pop.) Faptul de a pologi. – V. pologi. DOOM
pologít (pop.) s. n.
pologitelor
POLOGÍT s. n. (Pop.) Faptul de a pologi. – V. pologi. DOOM
pologít (pop.) s. n.
pologitul
POLOGÍT s. n. (Pop.) Faptul de a pologi. – V. pologi. DOOM
pologít (pop.) s. n.
pologitului
POLOGÍT s. n. (Pop.) Faptul de a pologi. – V. pologi. DOOM
pologít (pop.) s. n.
pologiși
POLOGÍ, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia iarbă, păioase etc. cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage1 (1) în grămezi. 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog1. DOOM
pologí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologésc, imperf. 3 sg. pologeá; conj. prez. 3 să pologeáscă
pologiți
POLOGÍ, pologesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A tăia iarbă, păioase etc. cu coasa sau cu secera; p. ext. a întoarce, a aduna laolaltă mai multe poloage1 (1) în grămezi. 2. A face ca iarba sau alte plante să se plece, să se culce la pământ; a încovoia, a culca. – Din polog1. DOOM
pologí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pologésc, imperf. 3 sg. pologeá; conj. prez. 3 să pologeáscă
pologiți
POLOGÍT s. n. (Pop.) Faptul de a pologi. – V. pologi. DOOM
pologít (pop.) s. n.
pologiții
POLOGÍT s. n. (Pop.) Faptul de a pologi. – V. pologi. DOOM
pologít (pop.) s. n.
pologiților
POLOGÍT s. n. (Pop.) Faptul de a pologi. – V. pologi. DOOM
pologít (pop.) s. n.
pologul
POLÓG2, poloage, s. n. 1. Țesătură țărănească groasă (impermeabilă), lucrată din lână, din in sau din cânepă și folosită ca cergă, pătură, așternut etc. 2. Țesătură fină, folosită mai ales ca draperie; perdea; p. ext. baldachin. 3. Apărătoare specială confecționată din pânză rară sau din plasă de sârmă, folosită împotriva țânțarilor, a muștelor etc. – Din sl. podlogŭ, rus. polog. DOOM
pológ (pop.) s. n., pl. poloáge
pologului
POLÓG2, poloage, s. n. 1. Țesătură țărănească groasă (impermeabilă), lucrată din lână, din in sau din cânepă și folosită ca cergă, pătură, așternut etc. 2. Țesătură fină, folosită mai ales ca draperie; perdea; p. ext. baldachin. 3. Apărătoare specială confecționată din pânză rară sau din plasă de sârmă, folosită împotriva țânțarilor, a muștelor etc. – Din sl. podlogŭ, rus. polog. DOOM
pológ (pop.) s. n., pl. poloáge
poloist
POLOÍST, poloiști, s. m. Jucător de polo. – Din fr. poloïste. DOOM
poloíst s. m., pl. poloíști
poloistul
POLOÍST, poloiști, s. m. Jucător de polo. – Din fr. poloïste. DOOM
poloíst s. m., pl. poloíști
poloistului
POLOÍST, poloiști, s. m. Jucător de polo. – Din fr. poloïste. DOOM
poloíst s. m., pl. poloíști
poloiști
POLOÍST, poloiști, s. m. Jucător de polo. – Din fr. poloïste. DOOM
poloíst s. m., pl. poloíști
poloiștii
POLOÍST, poloiști, s. m. Jucător de polo. – Din fr. poloïste. DOOM
poloíst s. m., pl. poloíști
poloiștilor
POLOÍST, poloiști, s. m. Jucător de polo. – Din fr. poloïste. DOOM
poloíst s. m., pl. poloíști
polojenie
POLOJÉNIE, polojenii, s. f. (Regional) Glumă, anecdotă, snoavă. Bea și fuma și mînca, cînd avea ce, și spunea polojenii. RETEGANUL, LA CADE.
polologhie
POLILOGHÍE, poliloghii, s. f. (Depr.) Expunere, relatare excesiv de amplă (și de prolixă); vorbărie. [Var.: polologhíe s. f.] – Din ngr. poliloghía. DOOM
polologhíe v. poliloghíe
polomeac
POLOMEÁC, polomece, s. n. (Popular) Căldare mare de aramă, de 10-12 litri, folosită pentru adus apă sau ca măsură de capacitate. (Atestat în forma poloveac) Căpitane... Cată colo-n bălegar, Că este un poloveac. PĂSCULESCU, L. P. 248. – Variantă: poloveác s. n.
polomidă
POLOMÍDĂ s. f. v. pălămidă1.
polomotea
POLOMOTÍ, polomotesc, vb. IV. (Regional) A vorbi fără șir. Marcu apoi polomotea. Cu sabia în grindă da, Pereții îi dezlipea. ȘEZ. IX 173.
polomoteai
POLOMOTÍ, polomotesc, vb. IV. (Regional) A vorbi fără șir. Marcu apoi polomotea. Cu sabia în grindă da, Pereții îi dezlipea. ȘEZ. IX 173.
polomoteam
POLOMOTÍ, polomotesc, vb. IV. (Regional) A vorbi fără șir. Marcu apoi polomotea. Cu sabia în grindă da, Pereții îi dezlipea. ȘEZ. IX 173.
polomotească
POLOMOTÍ, polomotesc, vb. IV. (Regional) A vorbi fără șir. Marcu apoi polomotea. Cu sabia în grindă da, Pereții îi dezlipea. ȘEZ. IX 173.
polomoteau
POLOMOTÍ, polomotesc, vb. IV. (Regional) A vorbi fără șir. Marcu apoi polomotea. Cu sabia în grindă da, Pereții îi dezlipea. ȘEZ. IX 173.
polomoteați
POLOMOTÍ, polomotesc, vb. IV. (Regional) A vorbi fără șir. Marcu apoi polomotea. Cu sabia în grindă da, Pereții îi dezlipea. ȘEZ. IX 173.
polomotesc
POLOMOTÍ, polomotesc, vb. IV. (Regional) A vorbi fără șir. Marcu apoi polomotea. Cu sabia în grindă da, Pereții îi dezlipea. ȘEZ. IX 173.
polomotește
POLOMOTÍ, polomotesc, vb. IV. (Regional) A vorbi fără șir. Marcu apoi polomotea. Cu sabia în grindă da, Pereții îi dezlipea. ȘEZ. IX 173.
polomotești
POLOMOTÍ, polomotesc, vb. IV. (Regional) A vorbi fără șir. Marcu apoi polomotea. Cu sabia în grindă da, Pereții îi dezlipea. ȘEZ. IX 173.
polomoti
POLOMOTÍ, polomotesc, vb. IV. (Regional) A vorbi fără șir. Marcu apoi polomotea. Cu sabia în grindă da, Pereții îi dezlipea. ȘEZ. IX 173.
polomotii
POLOMOTÍ, polomotesc, vb. IV. (Regional) A vorbi fără șir. Marcu apoi polomotea. Cu sabia în grindă da, Pereții îi dezlipea. ȘEZ. IX 173.
polomotim
POLOMOTÍ, polomotesc, vb. IV. (Regional) A vorbi fără șir. Marcu apoi polomotea. Cu sabia în grindă da, Pereții îi dezlipea. ȘEZ. IX 173.
polomotind
POLOMOTÍ, polomotesc, vb. IV. (Regional) A vorbi fără șir. Marcu apoi polomotea. Cu sabia în grindă da, Pereții îi dezlipea. ȘEZ. IX 173.
polomotire
POLOMOTÍ, polomotesc, vb. IV. (Regional) A vorbi fără șir. Marcu apoi polomotea. Cu sabia în grindă da, Pereții îi dezlipea. ȘEZ. IX 173.
polomotire
POLOMOTÍ, polomotesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A vorbi fără șir.
polomotiră
POLOMOTÍ, polomotesc, vb. IV. (Regional) A vorbi fără șir. Marcu apoi polomotea. Cu sabia în grindă da, Pereții îi dezlipea. ȘEZ. IX 173.
polomotirăm
POLOMOTÍ, polomotesc, vb. IV. (Regional) A vorbi fără șir. Marcu apoi polomotea. Cu sabia în grindă da, Pereții îi dezlipea. ȘEZ. IX 173.
polomotirăți
POLOMOTÍ, polomotesc, vb. IV. (Regional) A vorbi fără șir. Marcu apoi polomotea. Cu sabia în grindă da, Pereții îi dezlipea. ȘEZ. IX 173.
polomotise
POLOMOTÍ, polomotesc, vb. IV. (Regional) A vorbi fără șir. Marcu apoi polomotea. Cu sabia în grindă da, Pereții îi dezlipea. ȘEZ. IX 173.
polomotisem
POLOMOTÍ, polomotesc, vb. IV. (Regional) A vorbi fără șir. Marcu apoi polomotea. Cu sabia în grindă da, Pereții îi dezlipea. ȘEZ. IX 173.
polomotiseră
POLOMOTÍ, polomotesc, vb. IV. (Regional) A vorbi fără șir. Marcu apoi polomotea. Cu sabia în grindă da, Pereții îi dezlipea. ȘEZ. IX 173.
polomotiserăm
POLOMOTÍ, polomotesc, vb. IV. (Regional) A vorbi fără șir. Marcu apoi polomotea. Cu sabia în grindă da, Pereții îi dezlipea. ȘEZ. IX 173.
polomotiserăți
POLOMOTÍ, polomotesc, vb. IV. (Regional) A vorbi fără șir. Marcu apoi polomotea. Cu sabia în grindă da, Pereții îi dezlipea. ȘEZ. IX 173.
polomotiseși
POLOMOTÍ, polomotesc, vb. IV. (Regional) A vorbi fără șir. Marcu apoi polomotea. Cu sabia în grindă da, Pereții îi dezlipea. ȘEZ. IX 173.
polomotiseți
POLOMOTÍ, polomotesc, vb. IV. (Regional) A vorbi fără șir. Marcu apoi polomotea. Cu sabia în grindă da, Pereții îi dezlipea. ȘEZ. IX 173.
polomotit
POLOMOTÍ, polomotesc, vb. IV. (Regional) A vorbi fără șir. Marcu apoi polomotea. Cu sabia în grindă da, Pereții îi dezlipea. ȘEZ. IX 173.
polomotit
POLOMOTÍ, polomotesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A vorbi fără șir.
polomotiși
POLOMOTÍ, polomotesc, vb. IV. (Regional) A vorbi fără șir. Marcu apoi polomotea. Cu sabia în grindă da, Pereții îi dezlipea. ȘEZ. IX 173.
polomotiți
POLOMOTÍ, polomotesc, vb. IV. (Regional) A vorbi fără șir. Marcu apoi polomotea. Cu sabia în grindă da, Pereții îi dezlipea. ȘEZ. IX 173.
polon
POLÓN, -Ă, poloni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Polonez (1). 2. Adj. Polonez (2). – Din n. pr. Polonia (derivat regresiv). DOOM
polónă (limbă) s. f., g.-d. art. polónei
polon
POLÓN, -Ă, poloni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Polonez (1). 2. Adj. Polonez (2). – Din n. pr. Polonia (derivat regresiv). DOOM
polónă (limbă) s. f., g.-d. art. polónei
polona
POLÓN, -Ă, poloni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Polonez (1). 2. Adj. Polonez (2). – Din n. pr. Polonia (derivat regresiv). DOOM
polónă (limbă) s. f., g.-d. art. polónei
polona
POLÓN, -Ă, poloni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Polonez (1). 2. Adj. Polonez (2). – Din n. pr. Polonia (derivat regresiv). DOOM
polónă (limbă) s. f., g.-d. art. polónei
polone
POLÓN, -Ă, poloni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Polonez (1). 2. Adj. Polonez (2). – Din n. pr. Polonia (derivat regresiv). DOOM
polónă (limbă) s. f., g.-d. art. polónei
polone
POLÓN, -Ă, poloni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Polonez (1). 2. Adj. Polonez (2). – Din n. pr. Polonia (derivat regresiv). DOOM
polónă (limbă) s. f., g.-d. art. polónei
polone
POLÓN, -Ă, poloni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Polonez (1). 2. Adj. Polonez (2). – Din n. pr. Polonia (derivat regresiv). DOOM
polónă (limbă) s. f., g.-d. art. polónei
polonei
POLÓN, -Ă, poloni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Polonez (1). 2. Adj. Polonez (2). – Din n. pr. Polonia (derivat regresiv). DOOM
polónă (limbă) s. f., g.-d. art. polónei
polonei
POLÓN, -Ă, poloni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Polonez (1). 2. Adj. Polonez (2). – Din n. pr. Polonia (derivat regresiv). DOOM
polónă (limbă) s. f., g.-d. art. polónei
polonele
POLÓN, -Ă, poloni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Polonez (1). 2. Adj. Polonez (2). – Din n. pr. Polonia (derivat regresiv). DOOM
polónă (limbă) s. f., g.-d. art. polónei
polonele
POLÓN, -Ă, poloni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Polonez (1). 2. Adj. Polonez (2). – Din n. pr. Polonia (derivat regresiv). DOOM
polónă (limbă) s. f., g.-d. art. polónei
polonelor
POLÓN, -Ă, poloni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Polonez (1). 2. Adj. Polonez (2). – Din n. pr. Polonia (derivat regresiv). DOOM
polónă (limbă) s. f., g.-d. art. polónei
polonelor
POLÓN, -Ă, poloni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Polonez (1). 2. Adj. Polonez (2). – Din n. pr. Polonia (derivat regresiv). DOOM
polónă (limbă) s. f., g.-d. art. polónei
polonez
POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau polonezilor (1), privitor la Polonia ori la polonezi; polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și presărat cu miez de nucă. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Sortiment de câmați proaspeți preparați din carne de vită și de porc, afumată la cald și apoi fiartă; (fam.) poliș. – Din fr. polonais. DOOM
polonéză (limbă) s. f., g.-d. art. polonézei
polonez
POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau polonezilor (1), privitor la Polonia ori la polonezi; polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și presărat cu miez de nucă. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Sortiment de câmați proaspeți preparați din carne de vită și de porc, afumată la cald și apoi fiartă; (fam.) poliș. – Din fr. polonais. DOOM
polonéză (limbă) s. f., g.-d. art. polonézei
poloneza
POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau polonezilor (1), privitor la Polonia ori la polonezi; polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și presărat cu miez de nucă. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Sortiment de câmați proaspeți preparați din carne de vită și de porc, afumată la cald și apoi fiartă; (fam.) poliș. – Din fr. polonais. DOOM
polonéză (limbă) s. f., g.-d. art. polonézei
poloneza
POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau polonezilor (1), privitor la Polonia ori la polonezi; polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și presărat cu miez de nucă. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Sortiment de câmați proaspeți preparați din carne de vită și de porc, afumată la cald și apoi fiartă; (fam.) poliș. – Din fr. polonais. DOOM
polonéză (limbă) s. f., g.-d. art. polonézei
poloneze
POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau polonezilor (1), privitor la Polonia ori la polonezi; polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și presărat cu miez de nucă. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Sortiment de câmați proaspeți preparați din carne de vită și de porc, afumată la cald și apoi fiartă; (fam.) poliș. – Din fr. polonais. DOOM
polonéză (limbă) s. f., g.-d. art. polonézei
poloneze
POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau polonezilor (1), privitor la Polonia ori la polonezi; polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și presărat cu miez de nucă. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Sortiment de câmați proaspeți preparați din carne de vită și de porc, afumată la cald și apoi fiartă; (fam.) poliș. – Din fr. polonais. DOOM
polonéză (limbă) s. f., g.-d. art. polonézei
poloneze
POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau polonezilor (1), privitor la Polonia ori la polonezi; polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și presărat cu miez de nucă. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Sortiment de câmați proaspeți preparați din carne de vită și de porc, afumată la cald și apoi fiartă; (fam.) poliș. – Din fr. polonais. DOOM
polonéză (limbă) s. f., g.-d. art. polonézei
polonezei
POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau polonezilor (1), privitor la Polonia ori la polonezi; polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și presărat cu miez de nucă. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Sortiment de câmați proaspeți preparați din carne de vită și de porc, afumată la cald și apoi fiartă; (fam.) poliș. – Din fr. polonais. DOOM
polonéză (limbă) s. f., g.-d. art. polonézei
polonezei
POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau polonezilor (1), privitor la Polonia ori la polonezi; polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și presărat cu miez de nucă. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Sortiment de câmați proaspeți preparați din carne de vită și de porc, afumată la cald și apoi fiartă; (fam.) poliș. – Din fr. polonais. DOOM
polonéză (limbă) s. f., g.-d. art. polonézei
polonezele
POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau polonezilor (1), privitor la Polonia ori la polonezi; polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și presărat cu miez de nucă. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Sortiment de câmați proaspeți preparați din carne de vită și de porc, afumată la cald și apoi fiartă; (fam.) poliș. – Din fr. polonais. DOOM
polonéză (limbă) s. f., g.-d. art. polonézei
polonezele
POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau polonezilor (1), privitor la Polonia ori la polonezi; polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și presărat cu miez de nucă. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Sortiment de câmați proaspeți preparați din carne de vită și de porc, afumată la cald și apoi fiartă; (fam.) poliș. – Din fr. polonais. DOOM
polonéză (limbă) s. f., g.-d. art. polonézei
polonezelor
POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau polonezilor (1), privitor la Polonia ori la polonezi; polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și presărat cu miez de nucă. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Sortiment de câmați proaspeți preparați din carne de vită și de porc, afumată la cald și apoi fiartă; (fam.) poliș. – Din fr. polonais. DOOM
polonéză (limbă) s. f., g.-d. art. polonézei
polonezelor
POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau polonezilor (1), privitor la Polonia ori la polonezi; polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și presărat cu miez de nucă. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Sortiment de câmați proaspeți preparați din carne de vită și de porc, afumată la cald și apoi fiartă; (fam.) poliș. – Din fr. polonais. DOOM
polonéză (limbă) s. f., g.-d. art. polonézei
polonezi
POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau polonezilor (1), privitor la Polonia ori la polonezi; polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și presărat cu miez de nucă. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Sortiment de câmați proaspeți preparați din carne de vită și de porc, afumată la cald și apoi fiartă; (fam.) poliș. – Din fr. polonais. DOOM
polonéză (limbă) s. f., g.-d. art. polonézei
polonezi
POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau polonezilor (1), privitor la Polonia ori la polonezi; polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și presărat cu miez de nucă. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Sortiment de câmați proaspeți preparați din carne de vită și de porc, afumată la cald și apoi fiartă; (fam.) poliș. – Din fr. polonais. DOOM
polonéză (limbă) s. f., g.-d. art. polonézei
polonezii
POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau polonezilor (1), privitor la Polonia ori la polonezi; polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și presărat cu miez de nucă. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Sortiment de câmați proaspeți preparați din carne de vită și de porc, afumată la cald și apoi fiartă; (fam.) poliș. – Din fr. polonais. DOOM
polonéză (limbă) s. f., g.-d. art. polonézei
polonezii
POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau polonezilor (1), privitor la Polonia ori la polonezi; polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și presărat cu miez de nucă. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Sortiment de câmați proaspeți preparați din carne de vită și de porc, afumată la cald și apoi fiartă; (fam.) poliș. – Din fr. polonais. DOOM
polonéză (limbă) s. f., g.-d. art. polonézei
polonezilor
POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau polonezilor (1), privitor la Polonia ori la polonezi; polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și presărat cu miez de nucă. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Sortiment de câmați proaspeți preparați din carne de vită și de porc, afumată la cald și apoi fiartă; (fam.) poliș. – Din fr. polonais. DOOM
polonéză (limbă) s. f., g.-d. art. polonézei
polonezilor
POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau polonezilor (1), privitor la Polonia ori la polonezi; polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și presărat cu miez de nucă. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Sortiment de câmați proaspeți preparați din carne de vită și de porc, afumată la cald și apoi fiartă; (fam.) poliș. – Din fr. polonais. DOOM
polonéză (limbă) s. f., g.-d. art. polonézei
polonezo
POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau polonezilor (1), privitor la Polonia ori la polonezi; polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și presărat cu miez de nucă. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Sortiment de câmați proaspeți preparați din carne de vită și de porc, afumată la cald și apoi fiartă; (fam.) poliș. – Din fr. polonais. DOOM
polonéză (limbă) s. f., g.-d. art. polonézei
polonezo
POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau polonezilor (1), privitor la Polonia ori la polonezi; polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și presărat cu miez de nucă. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Sortiment de câmați proaspeți preparați din carne de vită și de porc, afumată la cald și apoi fiartă; (fam.) poliș. – Din fr. polonais. DOOM
polonéză (limbă) s. f., g.-d. art. polonézei
polonezul
POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau polonezilor (1), privitor la Polonia ori la polonezi; polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și presărat cu miez de nucă. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Sortiment de câmați proaspeți preparați din carne de vită și de porc, afumată la cald și apoi fiartă; (fam.) poliș. – Din fr. polonais. DOOM
polonéză (limbă) s. f., g.-d. art. polonézei
polonezul
POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau polonezilor (1), privitor la Polonia ori la polonezi; polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și presărat cu miez de nucă. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Sortiment de câmați proaspeți preparați din carne de vită și de porc, afumată la cald și apoi fiartă; (fam.) poliș. – Din fr. polonais. DOOM
polonéză (limbă) s. f., g.-d. art. polonézei
polonezule
POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau polonezilor (1), privitor la Polonia ori la polonezi; polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și presărat cu miez de nucă. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Sortiment de câmați proaspeți preparați din carne de vită și de porc, afumată la cald și apoi fiartă; (fam.) poliș. – Din fr. polonais. DOOM
polonéză (limbă) s. f., g.-d. art. polonézei
polonezule
POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau polonezilor (1), privitor la Polonia ori la polonezi; polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și presărat cu miez de nucă. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Sortiment de câmați proaspeți preparați din carne de vită și de porc, afumată la cald și apoi fiartă; (fam.) poliș. – Din fr. polonais. DOOM
polonéză (limbă) s. f., g.-d. art. polonézei
polonezului
POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau polonezilor (1), privitor la Polonia ori la polonezi; polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și presărat cu miez de nucă. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Sortiment de câmați proaspeți preparați din carne de vită și de porc, afumată la cald și apoi fiartă; (fam.) poliș. – Din fr. polonais. DOOM
polonéză (limbă) s. f., g.-d. art. polonézei
polonezului
POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau polonezilor (1), privitor la Polonia ori la polonezi; polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și presărat cu miez de nucă. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Sortiment de câmați proaspeți preparați din carne de vită și de porc, afumată la cald și apoi fiartă; (fam.) poliș. – Din fr. polonais. DOOM
polonéză (limbă) s. f., g.-d. art. polonézei
polonește
POLONÉȘTE adv. (Rar) în limba polonă. Cîntecul moldovenesc, memorat de acel călător și reprodus de el polonește, HASDEU, I. V. 63.
poloni
POLÓN, -Ă, poloni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Polonez (1). 2. Adj. Polonez (2). – Din n. pr. Polonia (derivat regresiv). DOOM
polónă (limbă) s. f., g.-d. art. polónei
poloni
POLÓN, -Ă, poloni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Polonez (1). 2. Adj. Polonez (2). – Din n. pr. Polonia (derivat regresiv). DOOM
polónă (limbă) s. f., g.-d. art. polónei
polonic
POLONÍC, polonice, s. n. Lingură mare și adâncă, cu coadă lungă, cu care se servește supa sau ciorba. ♦ Lingură mare, adâncă și cu numeroase găuri, folosită la stână pentru a separa urda sau cașul de zer. – Din ucr. polonnyk. DOOM
poloníc s. n., pl. poloníce
polonice
POLONÍC, polonice, s. n. Lingură mare și adâncă, cu coadă lungă, cu care se servește supa sau ciorba. ♦ Lingură mare, adâncă și cu numeroase găuri, folosită la stână pentru a separa urda sau cașul de zer. – Din ucr. polonnyk. DOOM
poloníc s. n., pl. poloníce
polonicele
POLONÍC, polonice, s. n. Lingură mare și adâncă, cu coadă lungă, cu care se servește supa sau ciorba. ♦ Lingură mare, adâncă și cu numeroase găuri, folosită la stână pentru a separa urda sau cașul de zer. – Din ucr. polonnyk. DOOM
poloníc s. n., pl. poloníce
polonicelor
POLONÍC, polonice, s. n. Lingură mare și adâncă, cu coadă lungă, cu care se servește supa sau ciorba. ♦ Lingură mare, adâncă și cu numeroase găuri, folosită la stână pentru a separa urda sau cașul de zer. – Din ucr. polonnyk. DOOM
poloníc s. n., pl. poloníce
polonicul
POLONÍC, polonice, s. n. Lingură mare și adâncă, cu coadă lungă, cu care se servește supa sau ciorba. ♦ Lingură mare, adâncă și cu numeroase găuri, folosită la stână pentru a separa urda sau cașul de zer. – Din ucr. polonnyk. DOOM
poloníc s. n., pl. poloníce
polonicului
POLONÍC, polonice, s. n. Lingură mare și adâncă, cu coadă lungă, cu care se servește supa sau ciorba. ♦ Lingură mare, adâncă și cu numeroase găuri, folosită la stână pentru a separa urda sau cașul de zer. – Din ucr. polonnyk. DOOM
poloníc s. n., pl. poloníce
polonii
POLÓN, -Ă, poloni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Polonez (1). 2. Adj. Polonez (2). – Din n. pr. Polonia (derivat regresiv). DOOM
polónă (limbă) s. f., g.-d. art. polónei
polonii
POLÓN, -Ă, poloni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Polonez (1). 2. Adj. Polonez (2). – Din n. pr. Polonia (derivat regresiv). DOOM
polónă (limbă) s. f., g.-d. art. polónei
polonilor
POLÓN, -Ă, poloni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Polonez (1). 2. Adj. Polonez (2). – Din n. pr. Polonia (derivat regresiv). DOOM
polónă (limbă) s. f., g.-d. art. polónei
polonilor
POLÓN, -Ă, poloni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Polonez (1). 2. Adj. Polonez (2). – Din n. pr. Polonia (derivat regresiv). DOOM
polónă (limbă) s. f., g.-d. art. polónei
poloniu
POLÓNIU s. n. Element chimic radioactiv, obținut prin dezintegrarea radioactivă a uraniului. – Din fr. polonium. DOOM
polóniu [niu pron. niu] s. n., art. polóniul; simb. Po
poloniul
POLÓNIU s. n. Element chimic radioactiv, obținut prin dezintegrarea radioactivă a uraniului. – Din fr. polonium. DOOM
polóniu [niu pron. niu] s. n., art. polóniul; simb. Po
poloniului
POLÓNIU s. n. Element chimic radioactiv, obținut prin dezintegrarea radioactivă a uraniului. – Din fr. polonium. DOOM
polóniu [niu pron. niu] s. n., art. polóniul; simb. Po
polonium
POLÓNIU s. n. Element chimic radioactiv, obținut prin dezintegrarea radioactivă a uraniului. – Din fr. polonium. DOOM
polóniu [niu pron. niu] s. n., art. polóniul; simb. Po
poloniza
POLONIZÁ, polonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) asimila felului de viață, limbii și obiceiurilor poporului polonez. – Polon + suf. -iza. DOOM
polonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polonizeáză
polonizai
POLONIZÁ, polonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) asimila felului de viață, limbii și obiceiurilor poporului polonez. – Polon + suf. -iza. DOOM
polonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polonizeáză
polonizam
POLONIZÁ, polonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) asimila felului de viață, limbii și obiceiurilor poporului polonez. – Polon + suf. -iza. DOOM
polonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polonizeáză
polonizare
POLONIZÁ, polonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) asimila felului de viață, limbii și obiceiurilor poporului polonez. – Polon + suf. -iza. DOOM
polonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polonizeáză
polonizare
POLONIZÁ, polonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) asimila felului de viață, limbii și caracteristicilor poporului polonez. – Polon + suf. -iza.
polonizarea
POLONIZÁ, polonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) asimila felului de viață, limbii și caracteristicilor poporului polonez. – Polon + suf. -iza.
polonizară
POLONIZÁ, polonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) asimila felului de viață, limbii și obiceiurilor poporului polonez. – Polon + suf. -iza. DOOM
polonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polonizeáză
polonizarăm
POLONIZÁ, polonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) asimila felului de viață, limbii și obiceiurilor poporului polonez. – Polon + suf. -iza. DOOM
polonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polonizeáză
polonizarăți
POLONIZÁ, polonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) asimila felului de viață, limbii și obiceiurilor poporului polonez. – Polon + suf. -iza. DOOM
polonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polonizeáză
polonizase
POLONIZÁ, polonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) asimila felului de viață, limbii și obiceiurilor poporului polonez. – Polon + suf. -iza. DOOM
polonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polonizeáză
polonizasem
POLONIZÁ, polonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) asimila felului de viață, limbii și obiceiurilor poporului polonez. – Polon + suf. -iza. DOOM
polonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polonizeáză
polonizaseră
POLONIZÁ, polonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) asimila felului de viață, limbii și obiceiurilor poporului polonez. – Polon + suf. -iza. DOOM
polonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polonizeáză
polonizaserăm
POLONIZÁ, polonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) asimila felului de viață, limbii și obiceiurilor poporului polonez. – Polon + suf. -iza. DOOM
polonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polonizeáză
polonizaserăți
POLONIZÁ, polonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) asimila felului de viață, limbii și obiceiurilor poporului polonez. – Polon + suf. -iza. DOOM
polonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polonizeáză
polonizaseși
POLONIZÁ, polonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) asimila felului de viață, limbii și obiceiurilor poporului polonez. – Polon + suf. -iza. DOOM
polonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polonizeáză
polonizaseți
POLONIZÁ, polonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) asimila felului de viață, limbii și obiceiurilor poporului polonez. – Polon + suf. -iza. DOOM
polonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polonizeáză
polonizat
POLONIZÁ, polonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) asimila felului de viață, limbii și obiceiurilor poporului polonez. – Polon + suf. -iza. DOOM
polonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polonizeáză
polonizat
POLONIZÁT, -Ă, polonizați, -te, adj. (Rar) Care s-a asimilat felului de viață, obiceiurilor etc. caracteristice polonezilor. – V. poloniza.
polonizata
POLONIZÁT, -Ă, polonizați, -te, adj. (Rar) Care s-a asimilat felului de viață, obiceiurilor etc. caracteristice polonezilor. – V. poloniza.
polonizate
POLONIZÁT, -Ă, polonizați, -te, adj. (Rar) Care s-a asimilat felului de viață, obiceiurilor etc. caracteristice polonezilor. – V. poloniza.
polonizatei
POLONIZÁT, -Ă, polonizați, -te, adj. (Rar) Care s-a asimilat felului de viață, obiceiurilor etc. caracteristice polonezilor. – V. poloniza.
polonizatele
POLONIZÁT, -Ă, polonizați, -te, adj. (Rar) Care s-a asimilat felului de viață, obiceiurilor etc. caracteristice polonezilor. – V. poloniza.
polonizatelor
POLONIZÁT, -Ă, polonizați, -te, adj. (Rar) Care s-a asimilat felului de viață, obiceiurilor etc. caracteristice polonezilor. – V. poloniza.
polonizatul
POLONIZÁT, -Ă, polonizați, -te, adj. (Rar) Care s-a asimilat felului de viață, obiceiurilor etc. caracteristice polonezilor. – V. poloniza.
polonizatului
POLONIZÁT, -Ă, polonizați, -te, adj. (Rar) Care s-a asimilat felului de viață, obiceiurilor etc. caracteristice polonezilor. – V. poloniza.
polonizau
POLONIZÁ, polonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) asimila felului de viață, limbii și obiceiurilor poporului polonez. – Polon + suf. -iza. DOOM
polonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polonizeáză
polonizași
POLONIZÁ, polonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) asimila felului de viață, limbii și obiceiurilor poporului polonez. – Polon + suf. -iza. DOOM
polonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polonizeáză
polonizați
POLONIZÁ, polonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) asimila felului de viață, limbii și obiceiurilor poporului polonez. – Polon + suf. -iza. DOOM
polonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polonizeáză
polonizați
POLONIZÁT, -Ă, polonizați, -te, adj. (Rar) Care s-a asimilat felului de viață, obiceiurilor etc. caracteristice polonezilor. – V. poloniza.
polonizații
POLONIZÁT, -Ă, polonizați, -te, adj. (Rar) Care s-a asimilat felului de viață, obiceiurilor etc. caracteristice polonezilor. – V. poloniza.
polonizaților
POLONIZÁT, -Ă, polonizați, -te, adj. (Rar) Care s-a asimilat felului de viață, obiceiurilor etc. caracteristice polonezilor. – V. poloniza.
polonizează
POLONIZÁ, polonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) asimila felului de viață, limbii și obiceiurilor poporului polonez. – Polon + suf. -iza. DOOM
polonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polonizeáză
polonizez
POLONIZÁ, polonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) asimila felului de viață, limbii și obiceiurilor poporului polonez. – Polon + suf. -iza. DOOM
polonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polonizeáză
polonizeze
POLONIZÁ, polonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) asimila felului de viață, limbii și obiceiurilor poporului polonez. – Polon + suf. -iza. DOOM
polonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polonizeáză
polonizezi
POLONIZÁ, polonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) asimila felului de viață, limbii și obiceiurilor poporului polonez. – Polon + suf. -iza. DOOM
polonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polonizeáză
polonizând
POLONIZÁ, polonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) asimila felului de viață, limbii și obiceiurilor poporului polonez. – Polon + suf. -iza. DOOM
polonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polonizeáză
polonizînd
POLONIZÁ, polonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) asimila felului de viață, limbii și obiceiurilor poporului polonez. – Polon + suf. -iza. DOOM
polonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polonizeáză
polonizări
POLONIZÁ, polonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) asimila felului de viață, limbii și caracteristicilor poporului polonez. – Polon + suf. -iza.
polonizării
POLONIZÁ, polonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) asimila felului de viață, limbii și caracteristicilor poporului polonez. – Polon + suf. -iza.
polonizările
POLONIZÁ, polonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) asimila felului de viață, limbii și caracteristicilor poporului polonez. – Polon + suf. -iza.
polonizărilor
POLONIZÁ, polonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) asimila felului de viață, limbii și caracteristicilor poporului polonez. – Polon + suf. -iza.
polono
POLÓN, -Ă, poloni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Polonez (1). 2. Adj. Polonez (2). – Din n. pr. Polonia (derivat regresiv). DOOM
polónă (limbă) s. f., g.-d. art. polónei
polono
POLÓN, -Ă, poloni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Polonez (1). 2. Adj. Polonez (2). – Din n. pr. Polonia (derivat regresiv). DOOM
polónă (limbă) s. f., g.-d. art. polónei
polonul
POLÓN, -Ă, poloni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Polonez (1). 2. Adj. Polonez (2). – Din n. pr. Polonia (derivat regresiv). DOOM
polónă (limbă) s. f., g.-d. art. polónei
polonul
POLÓN, -Ă, poloni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Polonez (1). 2. Adj. Polonez (2). – Din n. pr. Polonia (derivat regresiv). DOOM
polónă (limbă) s. f., g.-d. art. polónei
polonule
POLÓN, -Ă, poloni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Polonez (1). 2. Adj. Polonez (2). – Din n. pr. Polonia (derivat regresiv). DOOM
polónă (limbă) s. f., g.-d. art. polónei
polonule
POLÓN, -Ă, poloni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Polonez (1). 2. Adj. Polonez (2). – Din n. pr. Polonia (derivat regresiv). DOOM
polónă (limbă) s. f., g.-d. art. polónei
polonului
POLÓN, -Ă, poloni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Polonez (1). 2. Adj. Polonez (2). – Din n. pr. Polonia (derivat regresiv). DOOM
polónă (limbă) s. f., g.-d. art. polónei
polonului
POLÓN, -Ă, poloni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Polonez (1). 2. Adj. Polonez (2). – Din n. pr. Polonia (derivat regresiv). DOOM
polónă (limbă) s. f., g.-d. art. polónei
poloponez
poloponez, poloponezi s. m. anus.
poloul
PÓLO s. n. 1. (Adesea urmat de determinarea „pe apă”) Joc sportiv de echipă în care jucătorii, deplasându-se înot într-un bazin, trebuie să marcheze goluri prin aruncarea mingii cu mâna în poarta adversarilor. 2. Joc sportiv de echipă practicat călare, în care mingea este lovită cu bastoane lungi. – Din fr., engl. polo. DOOM
pólo s. n., art. póloul
poloului
PÓLO s. n. 1. (Adesea urmat de determinarea „pe apă”) Joc sportiv de echipă în care jucătorii, deplasându-se înot într-un bazin, trebuie să marcheze goluri prin aruncarea mingii cu mâna în poarta adversarilor. 2. Joc sportiv de echipă practicat călare, în care mingea este lovită cu bastoane lungi. – Din fr., engl. polo. DOOM
pólo s. n., art. póloul
poloveac
POLOVEÁC s. n. v. polomeac.
poloș
POLÓȘ, -Ă, poloși, -e, adj. (Rar, despre oi) De rasă poloneză. Oi... poloneze sau poloșe. La TDRG.
polspanc
POLSPÁNC, -Ă, polspanci, -e, adj. (Rar, despre oi) Rezultat din încrucișarea unui soi din Polonia cu un soi din Spania. Oi numite polspance, spance. La TDRG.
poltinic
POLTINÍC, poltinici, s. m. Veche monedă rusească de argint, echivalentă cu o jumătate de rublă, care a circulat și în țările române în sec. XVIII-XIX. – Din rus. poltinnik. DOOM
poltiníc s. m., pl. poltiníci
poltinici
POLTINÍC, poltinici, s. m. Veche monedă rusească de argint, echivalentă cu o jumătate de rublă, care a circulat și în țările române în sec. XVIII-XIX. – Din rus. poltinnik. DOOM
poltiníc s. m., pl. poltiníci
poltinicii
POLTINÍC, poltinici, s. m. Veche monedă rusească de argint, echivalentă cu o jumătate de rublă, care a circulat și în țările române în sec. XVIII-XIX. – Din rus. poltinnik. DOOM
poltiníc s. m., pl. poltiníci
poltinicilor
POLTINÍC, poltinici, s. m. Veche monedă rusească de argint, echivalentă cu o jumătate de rublă, care a circulat și în țările române în sec. XVIII-XIX. – Din rus. poltinnik. DOOM
poltiníc s. m., pl. poltiníci
poltinicul
POLTINÍC, poltinici, s. m. Veche monedă rusească de argint, echivalentă cu o jumătate de rublă, care a circulat și în țările române în sec. XVIII-XIX. – Din rus. poltinnik. DOOM
poltiníc s. m., pl. poltiníci
poltinicului
POLTINÍC, poltinici, s. m. Veche monedă rusească de argint, echivalentă cu o jumătate de rublă, care a circulat și în țările române în sec. XVIII-XIX. – Din rus. poltinnik. DOOM
poltiníc s. m., pl. poltiníci
poltron
POLTRÓN, -Ă, poltroni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care nu are curaj sau simțul onoarei; (om) laș, fricos. – Din fr. poltron. DOOM
poltrón (livr.) adj. m., s. m., pl. poltróni; adj. f., s. f. poltrónă, pl. poltróne
poltron
POLTRÓN, -Ă, poltroni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care nu are curaj sau simțul onoarei; (om) laș, fricos. – Din fr. poltron. DOOM
poltrón (livr.) adj. m., s. m., pl. poltróni; adj. f., s. f. poltrónă, pl. poltróne
poltrona
POLTRÓN, -Ă, poltroni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care nu are curaj sau simțul onoarei; (om) laș, fricos. – Din fr. poltron. DOOM
poltrón (livr.) adj. m., s. m., pl. poltróni; adj. f., s. f. poltrónă, pl. poltróne
poltrona
POLTRÓN, -Ă, poltroni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care nu are curaj sau simțul onoarei; (om) laș, fricos. – Din fr. poltron. DOOM
poltrón (livr.) adj. m., s. m., pl. poltróni; adj. f., s. f. poltrónă, pl. poltróne
poltrone
POLTRÓN, -Ă, poltroni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care nu are curaj sau simțul onoarei; (om) laș, fricos. – Din fr. poltron. DOOM
poltrón (livr.) adj. m., s. m., pl. poltróni; adj. f., s. f. poltrónă, pl. poltróne
poltrone
POLTRÓN, -Ă, poltroni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care nu are curaj sau simțul onoarei; (om) laș, fricos. – Din fr. poltron. DOOM
poltrón (livr.) adj. m., s. m., pl. poltróni; adj. f., s. f. poltrónă, pl. poltróne
poltronei
POLTRÓN, -Ă, poltroni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care nu are curaj sau simțul onoarei; (om) laș, fricos. – Din fr. poltron. DOOM
poltrón (livr.) adj. m., s. m., pl. poltróni; adj. f., s. f. poltrónă, pl. poltróne
poltronei
POLTRÓN, -Ă, poltroni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care nu are curaj sau simțul onoarei; (om) laș, fricos. – Din fr. poltron. DOOM
poltrón (livr.) adj. m., s. m., pl. poltróni; adj. f., s. f. poltrónă, pl. poltróne
poltronele
POLTRÓN, -Ă, poltroni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care nu are curaj sau simțul onoarei; (om) laș, fricos. – Din fr. poltron. DOOM
poltrón (livr.) adj. m., s. m., pl. poltróni; adj. f., s. f. poltrónă, pl. poltróne
poltronele
POLTRÓN, -Ă, poltroni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care nu are curaj sau simțul onoarei; (om) laș, fricos. – Din fr. poltron. DOOM
poltrón (livr.) adj. m., s. m., pl. poltróni; adj. f., s. f. poltrónă, pl. poltróne
poltronelor
POLTRÓN, -Ă, poltroni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care nu are curaj sau simțul onoarei; (om) laș, fricos. – Din fr. poltron. DOOM
poltrón (livr.) adj. m., s. m., pl. poltróni; adj. f., s. f. poltrónă, pl. poltróne
poltronelor
POLTRÓN, -Ă, poltroni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care nu are curaj sau simțul onoarei; (om) laș, fricos. – Din fr. poltron. DOOM
poltrón (livr.) adj. m., s. m., pl. poltróni; adj. f., s. f. poltrónă, pl. poltróne
poltroneria
POLTRONERÍE, poltronerii, s. f. (Livr.) Faptul de a fi poltron; atitudine, comportare, faptă de poltron; lașitate. – Din fr. poltronnerie. DOOM
poltroneríe (livr.) s. f., art. poltronería, g.-d. art. poltroneríei; pl. poltroneríi, art. poltroneríile
poltronerie
POLTRONERÍE, poltronerii, s. f. (Livr.) Faptul de a fi poltron; atitudine, comportare, faptă de poltron; lașitate. – Din fr. poltronnerie. DOOM
poltroneríe (livr.) s. f., art. poltronería, g.-d. art. poltroneríei; pl. poltroneríi, art. poltroneríile
poltroneriei
POLTRONERÍE, poltronerii, s. f. (Livr.) Faptul de a fi poltron; atitudine, comportare, faptă de poltron; lașitate. – Din fr. poltronnerie. DOOM
poltroneríe (livr.) s. f., art. poltronería, g.-d. art. poltroneríei; pl. poltroneríi, art. poltroneríile
poltronerii
POLTRONERÍE, poltronerii, s. f. (Livr.) Faptul de a fi poltron; atitudine, comportare, faptă de poltron; lașitate. – Din fr. poltronnerie. DOOM
poltroneríe (livr.) s. f., art. poltronería, g.-d. art. poltroneríei; pl. poltroneríi, art. poltroneríile
poltroneriile
POLTRONERÍE, poltronerii, s. f. (Livr.) Faptul de a fi poltron; atitudine, comportare, faptă de poltron; lașitate. – Din fr. poltronnerie. DOOM
poltroneríe (livr.) s. f., art. poltronería, g.-d. art. poltroneríei; pl. poltroneríi, art. poltroneríile
poltroneriilor
POLTRONERÍE, poltronerii, s. f. (Livr.) Faptul de a fi poltron; atitudine, comportare, faptă de poltron; lașitate. – Din fr. poltronnerie. DOOM
poltroneríe (livr.) s. f., art. poltronería, g.-d. art. poltroneríei; pl. poltroneríi, art. poltroneríile
poltroni
POLTRÓN, -Ă, poltroni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care nu are curaj sau simțul onoarei; (om) laș, fricos. – Din fr. poltron. DOOM
poltrón (livr.) adj. m., s. m., pl. poltróni; adj. f., s. f. poltrónă, pl. poltróne
poltroni
POLTRÓN, -Ă, poltroni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care nu are curaj sau simțul onoarei; (om) laș, fricos. – Din fr. poltron. DOOM
poltrón (livr.) adj. m., s. m., pl. poltróni; adj. f., s. f. poltrónă, pl. poltróne
poltronii
POLTRÓN, -Ă, poltroni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care nu are curaj sau simțul onoarei; (om) laș, fricos. – Din fr. poltron. DOOM
poltrón (livr.) adj. m., s. m., pl. poltróni; adj. f., s. f. poltrónă, pl. poltróne
poltronii
POLTRÓN, -Ă, poltroni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care nu are curaj sau simțul onoarei; (om) laș, fricos. – Din fr. poltron. DOOM
poltrón (livr.) adj. m., s. m., pl. poltróni; adj. f., s. f. poltrónă, pl. poltróne
poltronilor
POLTRÓN, -Ă, poltroni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care nu are curaj sau simțul onoarei; (om) laș, fricos. – Din fr. poltron. DOOM
poltrón (livr.) adj. m., s. m., pl. poltróni; adj. f., s. f. poltrónă, pl. poltróne
poltronilor
POLTRÓN, -Ă, poltroni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care nu are curaj sau simțul onoarei; (om) laș, fricos. – Din fr. poltron. DOOM
poltrón (livr.) adj. m., s. m., pl. poltróni; adj. f., s. f. poltrónă, pl. poltróne
poltronism
POLTRONÍSM s. n. (Rar) Lașitate. – Poltron + suf. -ism.
poltronismul
POLTRONÍSM s. n. (Rar) Lașitate. – Poltron + suf. -ism.
poltronismului
POLTRONÍSM s. n. (Rar) Lașitate. – Poltron + suf. -ism.
poltronul
POLTRÓN, -Ă, poltroni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care nu are curaj sau simțul onoarei; (om) laș, fricos. – Din fr. poltron. DOOM
poltrón (livr.) adj. m., s. m., pl. poltróni; adj. f., s. f. poltrónă, pl. poltróne
poltronul
POLTRÓN, -Ă, poltroni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care nu are curaj sau simțul onoarei; (om) laș, fricos. – Din fr. poltron. DOOM
poltrón (livr.) adj. m., s. m., pl. poltróni; adj. f., s. f. poltrónă, pl. poltróne
poltronului
POLTRÓN, -Ă, poltroni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care nu are curaj sau simțul onoarei; (om) laș, fricos. – Din fr. poltron. DOOM
poltrón (livr.) adj. m., s. m., pl. poltróni; adj. f., s. f. poltrónă, pl. poltróne
poltronului
POLTRÓN, -Ă, poltroni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care nu are curaj sau simțul onoarei; (om) laș, fricos. – Din fr. poltron. DOOM
poltrón (livr.) adj. m., s. m., pl. poltróni; adj. f., s. f. poltrónă, pl. poltróne
poltronărie
POLTRONĂRÍE s. f. v. poltronerie.
polturac
POLTURÁC, polturaci, s. m. Veche monedă poloneză sau austriacă, care a circulat și în țările române în sec. XVII-XVIII. – Din pol. pólturak. DOOM
polturác s. m., pl. polturáci
polturaci
POLTURÁC, polturaci, s. m. Veche monedă poloneză sau austriacă, care a circulat și în țările române în sec. XVII-XVIII. – Din pol. pólturak. DOOM
polturác s. m., pl. polturáci
polturacii
POLTURÁC, polturaci, s. m. Veche monedă poloneză sau austriacă, care a circulat și în țările române în sec. XVII-XVIII. – Din pol. pólturak. DOOM
polturác s. m., pl. polturáci
polturacilor
POLTURÁC, polturaci, s. m. Veche monedă poloneză sau austriacă, care a circulat și în țările române în sec. XVII-XVIII. – Din pol. pólturak. DOOM
polturác s. m., pl. polturáci
polturacul
POLTURÁC, polturaci, s. m. Veche monedă poloneză sau austriacă, care a circulat și în țările române în sec. XVII-XVIII. – Din pol. pólturak. DOOM
polturác s. m., pl. polturáci
polturacului
POLTURÁC, polturaci, s. m. Veche monedă poloneză sau austriacă, care a circulat și în țările române în sec. XVII-XVIII. – Din pol. pólturak. DOOM
polturác s. m., pl. polturáci
polua
POLUÁ, poluez, vb. I. Tranz. A face ca aerul, apa, mediul înconjurător să fie viciate de substanțe reziduale, deșeuri etc., cu modificarea, echilibrului natural și efecte dăunătoare asupra organismelor vii; a vicia; a infecta. ♦ Refl. (Despre aer, ape, mediu de viață) A deveni nociv, a se vicia. [Pr.: -lu-a] – Din fr. polluer. DOOM
poluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 polueáză, 1 pl. poluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să poluéze (-lu-e-); ger. poluấnd (-lu-ând)
poluai
POLUÁ, poluez, vb. I. Tranz. A face ca aerul, apa, mediul înconjurător să fie viciate de substanțe reziduale, deșeuri etc., cu modificarea, echilibrului natural și efecte dăunătoare asupra organismelor vii; a vicia; a infecta. ♦ Refl. (Despre aer, ape, mediu de viață) A deveni nociv, a se vicia. [Pr.: -lu-a] – Din fr. polluer. DOOM
poluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 polueáză, 1 pl. poluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să poluéze (-lu-e-); ger. poluấnd (-lu-ând)
poluam
POLUÁ, poluez, vb. I. Tranz. A face ca aerul, apa, mediul înconjurător să fie viciate de substanțe reziduale, deșeuri etc., cu modificarea, echilibrului natural și efecte dăunătoare asupra organismelor vii; a vicia; a infecta. ♦ Refl. (Despre aer, ape, mediu de viață) A deveni nociv, a se vicia. [Pr.: -lu-a] – Din fr. polluer. DOOM
poluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 polueáză, 1 pl. poluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să poluéze (-lu-e-); ger. poluấnd (-lu-ând)
poluant
POLUÁNT, -Ă, poluanți, -te, adj. Care poluează aerul, apa, mediul de viață. [Pr.: -lu-ant] – Polua + suf. -ant. DOOM
poluánt (-lu-ant) adj. m., pl. poluánți; f. poluántă, pl. poluánte
poluanta
POLUÁNT, -Ă, poluanți, -te, adj. Care poluează aerul, apa, mediul de viață. [Pr.: -lu-ant] – Polua + suf. -ant. DOOM
poluánt (-lu-ant) adj. m., pl. poluánți; f. poluántă, pl. poluánte
poluante
POLUÁNT, -Ă, poluanți, -te, adj. Care poluează aerul, apa, mediul de viață. [Pr.: -lu-ant] – Polua + suf. -ant. DOOM
poluánt (-lu-ant) adj. m., pl. poluánți; f. poluántă, pl. poluánte
poluantei
POLUÁNT, -Ă, poluanți, -te, adj. Care poluează aerul, apa, mediul de viață. [Pr.: -lu-ant] – Polua + suf. -ant. DOOM
poluánt (-lu-ant) adj. m., pl. poluánți; f. poluántă, pl. poluánte
poluantele
POLUÁNT, -Ă, poluanți, -te, adj. Care poluează aerul, apa, mediul de viață. [Pr.: -lu-ant] – Polua + suf. -ant. DOOM
poluánt (-lu-ant) adj. m., pl. poluánți; f. poluántă, pl. poluánte
poluantelor
POLUÁNT, -Ă, poluanți, -te, adj. Care poluează aerul, apa, mediul de viață. [Pr.: -lu-ant] – Polua + suf. -ant. DOOM
poluánt (-lu-ant) adj. m., pl. poluánți; f. poluántă, pl. poluánte
poluantul
POLUÁNT, -Ă, poluanți, -te, adj. Care poluează aerul, apa, mediul de viață. [Pr.: -lu-ant] – Polua + suf. -ant. DOOM
poluánt (-lu-ant) adj. m., pl. poluánți; f. poluántă, pl. poluánte
poluantului
POLUÁNT, -Ă, poluanți, -te, adj. Care poluează aerul, apa, mediul de viață. [Pr.: -lu-ant] – Polua + suf. -ant. DOOM
poluánt (-lu-ant) adj. m., pl. poluánți; f. poluántă, pl. poluánte
poluanți
POLUÁNT, -Ă, poluanți, -te, adj. Care poluează aerul, apa, mediul de viață. [Pr.: -lu-ant] – Polua + suf. -ant. DOOM
poluánt (-lu-ant) adj. m., pl. poluánți; f. poluántă, pl. poluánte
poluanții
POLUÁNT, -Ă, poluanți, -te, adj. Care poluează aerul, apa, mediul de viață. [Pr.: -lu-ant] – Polua + suf. -ant. DOOM
poluánt (-lu-ant) adj. m., pl. poluánți; f. poluántă, pl. poluánte
poluanților
POLUÁNT, -Ă, poluanți, -te, adj. Care poluează aerul, apa, mediul de viață. [Pr.: -lu-ant] – Polua + suf. -ant. DOOM
poluánt (-lu-ant) adj. m., pl. poluánți; f. poluántă, pl. poluánte
poluare
POLUÁ, poluez, vb. I. Tranz. A face ca aerul, apa, mediul înconjurător să fie viciate de substanțe reziduale, deșeuri etc., cu modificarea, echilibrului natural și efecte dăunătoare asupra organismelor vii; a vicia; a infecta. ♦ Refl. (Despre aer, ape, mediu de viață) A deveni nociv, a se vicia. [Pr.: -lu-a] – Din fr. polluer. DOOM
poluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 polueáză, 1 pl. poluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să poluéze (-lu-e-); ger. poluấnd (-lu-ând)
poluare
POLUÁRE, poluări, s. f. Faptul de a (se) polua; viciere. [Pr.: -lu-a-] – V. polua. DOOM
poluáre (-lu-a-) s. f., g.-d. art. poluắrii; pl. poluắri
poluarea
POLUÁRE, poluări, s. f. Faptul de a (se) polua; viciere. [Pr.: -lu-a-] – V. polua. DOOM
poluáre (-lu-a-) s. f., g.-d. art. poluắrii; pl. poluắri
poluară
POLUÁ, poluez, vb. I. Tranz. A face ca aerul, apa, mediul înconjurător să fie viciate de substanțe reziduale, deșeuri etc., cu modificarea, echilibrului natural și efecte dăunătoare asupra organismelor vii; a vicia; a infecta. ♦ Refl. (Despre aer, ape, mediu de viață) A deveni nociv, a se vicia. [Pr.: -lu-a] – Din fr. polluer. DOOM
poluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 polueáză, 1 pl. poluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să poluéze (-lu-e-); ger. poluấnd (-lu-ând)
poluarăm
POLUÁ, poluez, vb. I. Tranz. A face ca aerul, apa, mediul înconjurător să fie viciate de substanțe reziduale, deșeuri etc., cu modificarea, echilibrului natural și efecte dăunătoare asupra organismelor vii; a vicia; a infecta. ♦ Refl. (Despre aer, ape, mediu de viață) A deveni nociv, a se vicia. [Pr.: -lu-a] – Din fr. polluer. DOOM
poluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 polueáză, 1 pl. poluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să poluéze (-lu-e-); ger. poluấnd (-lu-ând)
poluarăți
POLUÁ, poluez, vb. I. Tranz. A face ca aerul, apa, mediul înconjurător să fie viciate de substanțe reziduale, deșeuri etc., cu modificarea, echilibrului natural și efecte dăunătoare asupra organismelor vii; a vicia; a infecta. ♦ Refl. (Despre aer, ape, mediu de viață) A deveni nociv, a se vicia. [Pr.: -lu-a] – Din fr. polluer. DOOM
poluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 polueáză, 1 pl. poluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să poluéze (-lu-e-); ger. poluấnd (-lu-ând)
poluase
POLUÁ, poluez, vb. I. Tranz. A face ca aerul, apa, mediul înconjurător să fie viciate de substanțe reziduale, deșeuri etc., cu modificarea, echilibrului natural și efecte dăunătoare asupra organismelor vii; a vicia; a infecta. ♦ Refl. (Despre aer, ape, mediu de viață) A deveni nociv, a se vicia. [Pr.: -lu-a] – Din fr. polluer. DOOM
poluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 polueáză, 1 pl. poluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să poluéze (-lu-e-); ger. poluấnd (-lu-ând)
poluasem
POLUÁ, poluez, vb. I. Tranz. A face ca aerul, apa, mediul înconjurător să fie viciate de substanțe reziduale, deșeuri etc., cu modificarea, echilibrului natural și efecte dăunătoare asupra organismelor vii; a vicia; a infecta. ♦ Refl. (Despre aer, ape, mediu de viață) A deveni nociv, a se vicia. [Pr.: -lu-a] – Din fr. polluer. DOOM
poluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 polueáză, 1 pl. poluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să poluéze (-lu-e-); ger. poluấnd (-lu-ând)
poluaseră
POLUÁ, poluez, vb. I. Tranz. A face ca aerul, apa, mediul înconjurător să fie viciate de substanțe reziduale, deșeuri etc., cu modificarea, echilibrului natural și efecte dăunătoare asupra organismelor vii; a vicia; a infecta. ♦ Refl. (Despre aer, ape, mediu de viață) A deveni nociv, a se vicia. [Pr.: -lu-a] – Din fr. polluer. DOOM
poluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 polueáză, 1 pl. poluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să poluéze (-lu-e-); ger. poluấnd (-lu-ând)
poluaserăm
POLUÁ, poluez, vb. I. Tranz. A face ca aerul, apa, mediul înconjurător să fie viciate de substanțe reziduale, deșeuri etc., cu modificarea, echilibrului natural și efecte dăunătoare asupra organismelor vii; a vicia; a infecta. ♦ Refl. (Despre aer, ape, mediu de viață) A deveni nociv, a se vicia. [Pr.: -lu-a] – Din fr. polluer. DOOM
poluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 polueáză, 1 pl. poluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să poluéze (-lu-e-); ger. poluấnd (-lu-ând)
poluaserăți
POLUÁ, poluez, vb. I. Tranz. A face ca aerul, apa, mediul înconjurător să fie viciate de substanțe reziduale, deșeuri etc., cu modificarea, echilibrului natural și efecte dăunătoare asupra organismelor vii; a vicia; a infecta. ♦ Refl. (Despre aer, ape, mediu de viață) A deveni nociv, a se vicia. [Pr.: -lu-a] – Din fr. polluer. DOOM
poluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 polueáză, 1 pl. poluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să poluéze (-lu-e-); ger. poluấnd (-lu-ând)
poluaseși
POLUÁ, poluez, vb. I. Tranz. A face ca aerul, apa, mediul înconjurător să fie viciate de substanțe reziduale, deșeuri etc., cu modificarea, echilibrului natural și efecte dăunătoare asupra organismelor vii; a vicia; a infecta. ♦ Refl. (Despre aer, ape, mediu de viață) A deveni nociv, a se vicia. [Pr.: -lu-a] – Din fr. polluer. DOOM
poluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 polueáză, 1 pl. poluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să poluéze (-lu-e-); ger. poluấnd (-lu-ând)
poluaseți
POLUÁ, poluez, vb. I. Tranz. A face ca aerul, apa, mediul înconjurător să fie viciate de substanțe reziduale, deșeuri etc., cu modificarea, echilibrului natural și efecte dăunătoare asupra organismelor vii; a vicia; a infecta. ♦ Refl. (Despre aer, ape, mediu de viață) A deveni nociv, a se vicia. [Pr.: -lu-a] – Din fr. polluer. DOOM
poluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 polueáză, 1 pl. poluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să poluéze (-lu-e-); ger. poluấnd (-lu-ând)
poluat
POLUÁ, poluez, vb. I. Tranz. A face ca aerul, apa, mediul înconjurător să fie viciate de substanțe reziduale, deșeuri etc., cu modificarea, echilibrului natural și efecte dăunătoare asupra organismelor vii; a vicia; a infecta. ♦ Refl. (Despre aer, ape, mediu de viață) A deveni nociv, a se vicia. [Pr.: -lu-a] – Din fr. polluer. DOOM
poluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 polueáză, 1 pl. poluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să poluéze (-lu-e-); ger. poluấnd (-lu-ând)
poluat
POLUÁT, -Ă, poluați, -te, adj. (Despre aer, ape, mediu de viață) Care a devenit nociv din cauza unor substanțe reziduale, deșeuri etc. [Pr.: -lu-at] – V. polua.
poluata
POLUÁT, -Ă, poluați, -te, adj. (Despre aer, ape, mediu de viață) Care a devenit nociv din cauza unor substanțe reziduale, deșeuri etc. [Pr.: -lu-at] – V. polua.
poluate
POLUÁT, -Ă, poluați, -te, adj. (Despre aer, ape, mediu de viață) Care a devenit nociv din cauza unor substanțe reziduale, deșeuri etc. [Pr.: -lu-at] – V. polua.
poluatei
POLUÁT, -Ă, poluați, -te, adj. (Despre aer, ape, mediu de viață) Care a devenit nociv din cauza unor substanțe reziduale, deșeuri etc. [Pr.: -lu-at] – V. polua.
poluatele
POLUÁT, -Ă, poluați, -te, adj. (Despre aer, ape, mediu de viață) Care a devenit nociv din cauza unor substanțe reziduale, deșeuri etc. [Pr.: -lu-at] – V. polua.
poluatelor
POLUÁT, -Ă, poluați, -te, adj. (Despre aer, ape, mediu de viață) Care a devenit nociv din cauza unor substanțe reziduale, deșeuri etc. [Pr.: -lu-at] – V. polua.
poluatul
POLUÁT, -Ă, poluați, -te, adj. (Despre aer, ape, mediu de viață) Care a devenit nociv din cauza unor substanțe reziduale, deșeuri etc. [Pr.: -lu-at] – V. polua.
poluatului
POLUÁT, -Ă, poluați, -te, adj. (Despre aer, ape, mediu de viață) Care a devenit nociv din cauza unor substanțe reziduale, deșeuri etc. [Pr.: -lu-at] – V. polua.
poluau
POLUÁ, poluez, vb. I. Tranz. A face ca aerul, apa, mediul înconjurător să fie viciate de substanțe reziduale, deșeuri etc., cu modificarea, echilibrului natural și efecte dăunătoare asupra organismelor vii; a vicia; a infecta. ♦ Refl. (Despre aer, ape, mediu de viață) A deveni nociv, a se vicia. [Pr.: -lu-a] – Din fr. polluer. DOOM
poluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 polueáză, 1 pl. poluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să poluéze (-lu-e-); ger. poluấnd (-lu-ând)
poluași
POLUÁ, poluez, vb. I. Tranz. A face ca aerul, apa, mediul înconjurător să fie viciate de substanțe reziduale, deșeuri etc., cu modificarea, echilibrului natural și efecte dăunătoare asupra organismelor vii; a vicia; a infecta. ♦ Refl. (Despre aer, ape, mediu de viață) A deveni nociv, a se vicia. [Pr.: -lu-a] – Din fr. polluer. DOOM
poluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 polueáză, 1 pl. poluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să poluéze (-lu-e-); ger. poluấnd (-lu-ând)
poluați
POLUÁ, poluez, vb. I. Tranz. A face ca aerul, apa, mediul înconjurător să fie viciate de substanțe reziduale, deșeuri etc., cu modificarea, echilibrului natural și efecte dăunătoare asupra organismelor vii; a vicia; a infecta. ♦ Refl. (Despre aer, ape, mediu de viață) A deveni nociv, a se vicia. [Pr.: -lu-a] – Din fr. polluer. DOOM
poluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 polueáză, 1 pl. poluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să poluéze (-lu-e-); ger. poluấnd (-lu-ând)
poluați
POLUÁT, -Ă, poluați, -te, adj. (Despre aer, ape, mediu de viață) Care a devenit nociv din cauza unor substanțe reziduale, deșeuri etc. [Pr.: -lu-at] – V. polua.
poluații
POLUÁT, -Ă, poluați, -te, adj. (Despre aer, ape, mediu de viață) Care a devenit nociv din cauza unor substanțe reziduale, deșeuri etc. [Pr.: -lu-at] – V. polua.
poluaților
POLUÁT, -Ă, poluați, -te, adj. (Despre aer, ape, mediu de viață) Care a devenit nociv din cauza unor substanțe reziduale, deșeuri etc. [Pr.: -lu-at] – V. polua.
poluează
POLUÁ, poluez, vb. I. Tranz. A face ca aerul, apa, mediul înconjurător să fie viciate de substanțe reziduale, deșeuri etc., cu modificarea, echilibrului natural și efecte dăunătoare asupra organismelor vii; a vicia; a infecta. ♦ Refl. (Despre aer, ape, mediu de viață) A deveni nociv, a se vicia. [Pr.: -lu-a] – Din fr. polluer. DOOM
poluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 polueáză, 1 pl. poluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să poluéze (-lu-e-); ger. poluấnd (-lu-ând)
poluez
POLUÁ, poluez, vb. I. Tranz. A face ca aerul, apa, mediul înconjurător să fie viciate de substanțe reziduale, deșeuri etc., cu modificarea, echilibrului natural și efecte dăunătoare asupra organismelor vii; a vicia; a infecta. ♦ Refl. (Despre aer, ape, mediu de viață) A deveni nociv, a se vicia. [Pr.: -lu-a] – Din fr. polluer. DOOM
poluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 polueáză, 1 pl. poluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să poluéze (-lu-e-); ger. poluấnd (-lu-ând)
polueze
POLUÁ, poluez, vb. I. Tranz. A face ca aerul, apa, mediul înconjurător să fie viciate de substanțe reziduale, deșeuri etc., cu modificarea, echilibrului natural și efecte dăunătoare asupra organismelor vii; a vicia; a infecta. ♦ Refl. (Despre aer, ape, mediu de viață) A deveni nociv, a se vicia. [Pr.: -lu-a] – Din fr. polluer. DOOM
poluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 polueáză, 1 pl. poluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să poluéze (-lu-e-); ger. poluấnd (-lu-ând)
poluezi
POLUÁ, poluez, vb. I. Tranz. A face ca aerul, apa, mediul înconjurător să fie viciate de substanțe reziduale, deșeuri etc., cu modificarea, echilibrului natural și efecte dăunătoare asupra organismelor vii; a vicia; a infecta. ♦ Refl. (Despre aer, ape, mediu de viață) A deveni nociv, a se vicia. [Pr.: -lu-a] – Din fr. polluer. DOOM
poluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 polueáză, 1 pl. poluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să poluéze (-lu-e-); ger. poluấnd (-lu-ând)
polul
POL3 s. n. (Înv.) Jumătate (dintr-un întreg, dintr-o unitate). – Din sl. polŭ. DOOM
!Pólul Sud s. propriu m.
polului
POL3 s. n. (Înv.) Jumătate (dintr-un întreg, dintr-o unitate). – Din sl. polŭ. DOOM
!Pólul Sud s. propriu m.
polunoșnița
POLUNÓȘNIȚĂ, polunoșnițe, s. f. Slujbă religioasă mănăstirească care se face după miezul nopții, înainte de utrenie. – Din sl. polunoštĭnica. DOOM
polunóșniță s. f., g.-d. art. polunóșniței; pl. polunóșnițe
polunoșnițe
POLUNÓȘNIȚĂ, polunoșnițe, s. f. Slujbă religioasă mănăstirească care se face după miezul nopții, înainte de utrenie. – Din sl. polunoštĭnica. DOOM
polunóșniță s. f., g.-d. art. polunóșniței; pl. polunóșnițe
polunoșniței
POLUNÓȘNIȚĂ, polunoșnițe, s. f. Slujbă religioasă mănăstirească care se face după miezul nopții, înainte de utrenie. – Din sl. polunoštĭnica. DOOM
polunóșniță s. f., g.-d. art. polunóșniței; pl. polunóșnițe
polunoșnițele
POLUNÓȘNIȚĂ, polunoșnițe, s. f. Slujbă religioasă mănăstirească care se face după miezul nopții, înainte de utrenie. – Din sl. polunoštĭnica. DOOM
polunóșniță s. f., g.-d. art. polunóșniței; pl. polunóșnițe
polunoșnițelor
POLUNÓȘNIȚĂ, polunoșnițe, s. f. Slujbă religioasă mănăstirească care se face după miezul nopții, înainte de utrenie. – Din sl. polunoštĭnica. DOOM
polunóșniță s. f., g.-d. art. polunóșniței; pl. polunóșnițe
polux
PÓLUX s.n. Una dintre cele două stele mai luminoase din constelația Gemenilor. [< Polux – fiu al lui Zeus și frate geamăn cu Castor].
poluând
POLUÁ, poluez, vb. I. Tranz. A face ca aerul, apa, mediul înconjurător să fie viciate de substanțe reziduale, deșeuri etc., cu modificarea, echilibrului natural și efecte dăunătoare asupra organismelor vii; a vicia; a infecta. ♦ Refl. (Despre aer, ape, mediu de viață) A deveni nociv, a se vicia. [Pr.: -lu-a] – Din fr. polluer. DOOM
poluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 polueáză, 1 pl. poluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să poluéze (-lu-e-); ger. poluấnd (-lu-ând)
poluînd
POLUÁ, poluez, vb. I. Tranz. A face ca aerul, apa, mediul înconjurător să fie viciate de substanțe reziduale, deșeuri etc., cu modificarea, echilibrului natural și efecte dăunătoare asupra organismelor vii; a vicia; a infecta. ♦ Refl. (Despre aer, ape, mediu de viață) A deveni nociv, a se vicia. [Pr.: -lu-a] – Din fr. polluer. DOOM
poluá (a ~) (-lu-a) vb., ind. prez. 3 polueáză, 1 pl. poluắm (-lu-ăm); conj. prez. 3 să poluéze (-lu-e-); ger. poluấnd (-lu-ând)
poluări
POLUÁRE, poluări, s. f. Faptul de a (se) polua; viciere. [Pr.: -lu-a-] – V. polua. DOOM
poluáre (-lu-a-) s. f., g.-d. art. poluắrii; pl. poluắri
poluării
POLUÁRE, poluări, s. f. Faptul de a (se) polua; viciere. [Pr.: -lu-a-] – V. polua. DOOM
poluáre (-lu-a-) s. f., g.-d. art. poluắrii; pl. poluắri
poluările
POLUÁRE, poluări, s. f. Faptul de a (se) polua; viciere. [Pr.: -lu-a-] – V. polua. DOOM
poluáre (-lu-a-) s. f., g.-d. art. poluắrii; pl. poluắri
poluărilor
POLUÁRE, poluări, s. f. Faptul de a (se) polua; viciere. [Pr.: -lu-a-] – V. polua. DOOM
poluáre (-lu-a-) s. f., g.-d. art. poluắrii; pl. poluắri
polușca
POLÚȘCĂ, poluște, s. f. Veche monedă rusească divizionară de aramă care a circulat și în Țările Române în prima jumătate a sec. XIX. – Din rus. poluška. DOOM
polúșcă s. f., g.-d. art. polúștei; pl. polúște
poluște
POLÚȘCĂ, poluște, s. f. Veche monedă rusească divizionară de aramă care a circulat și în Țările Române în prima jumătate a sec. XIX. – Din rus. poluška. DOOM
polúșcă s. f., g.-d. art. polúștei; pl. polúște
poluștei
POLÚȘCĂ, poluște, s. f. Veche monedă rusească divizionară de aramă care a circulat și în Țările Române în prima jumătate a sec. XIX. – Din rus. poluška. DOOM
polúșcă s. f., g.-d. art. polúștei; pl. polúște
poluștele
POLÚȘCĂ, poluște, s. f. Veche monedă rusească divizionară de aramă care a circulat și în Țările Române în prima jumătate a sec. XIX. – Din rus. poluška. DOOM
polúșcă s. f., g.-d. art. polúștei; pl. polúște
poluștelor
POLÚȘCĂ, poluște, s. f. Veche monedă rusească divizionară de aramă care a circulat și în Țările Române în prima jumătate a sec. XIX. – Din rus. poluška. DOOM
polúșcă s. f., g.-d. art. polúștei; pl. polúște
poluția
POLÚȚIE, poluții, s. f. Scurgere spontană a lichidului seminal la bărbați în timpul nopții. – Din fr. pollution. DOOM
polúție (-ți-e) s. f., art. polúția (-ți-a), g.-d. art. polúției; pl. polúții, art. polúțiile (-ți-i-)
poluție
POLÚȚIE, poluții, s. f. Scurgere spontană a lichidului seminal la bărbați în timpul nopții. – Din fr. pollution. DOOM
polúție (-ți-e) s. f., art. polúția (-ți-a), g.-d. art. polúției; pl. polúții, art. polúțiile (-ți-i-)
poluției
POLÚȚIE, poluții, s. f. Scurgere spontană a lichidului seminal la bărbați în timpul nopții. – Din fr. pollution. DOOM
polúție (-ți-e) s. f., art. polúția (-ți-a), g.-d. art. polúției; pl. polúții, art. polúțiile (-ți-i-)
poluții
POLÚȚIE, poluții, s. f. Scurgere spontană a lichidului seminal la bărbați în timpul nopții. – Din fr. pollution. DOOM
polúție (-ți-e) s. f., art. polúția (-ți-a), g.-d. art. polúției; pl. polúții, art. polúțiile (-ți-i-)
poluțiile
POLÚȚIE, poluții, s. f. Scurgere spontană a lichidului seminal la bărbați în timpul nopții. – Din fr. pollution. DOOM
polúție (-ți-e) s. f., art. polúția (-ți-a), g.-d. art. polúției; pl. polúții, art. polúțiile (-ți-i-)
poluțiilor
POLÚȚIE, poluții, s. f. Scurgere spontană a lichidului seminal la bărbați în timpul nopții. – Din fr. pollution. DOOM
polúție (-ți-e) s. f., art. polúția (-ți-a), g.-d. art. polúției; pl. polúții, art. polúțiile (-ți-i-)
poluțiune
POLUȚIÚNE s.f. v. poluție.
polyanthes
TUBERÓZĂ, tuberoze, s. f. (Bot.) Chiparoasă. – Din fr. tubéreuse.
polybotes
Polybotes, unul dintre giganții care s-au luptat cu olimpienii. A fost ucis de către Poseidon. Zeul a prăvălit deasupra lui Polybotes insula Nisyrus și l-a strivit sub ea.
polybus
Polybus, regele Corinthului, care l-a crescut pe Oedipus (v. și Oedipus).
polydamas
Polydamas, fiul lui Panthous, vestit pentru înțelepciunea și judecata lui dreaptă. A participat la războiul troian luptînd alături de Hector și a căzut ucis de către Aiax.
polydectes
Polydectes, fiul lui Magnes și rege în insula Seriphus. A găzduit-o pe Danaë, aruncată de valuri pe țărmurile insulei sale și s-a îndrăgostit de ea. Pentru a-i cuceri dragostea și ca să-l îndepărteze pe Perseus, Polydectes l-a trimis cu gîndul ascuns să-l piardă – să ucidă Meduza. La întoarcere, eroul l-a ucis însă pe Polydectes, împietrindu-l cu chipul Meduzei, pentru vina de a fi încercat s-o necinstească, în absența sa, pe Danaë (v. și Perseus).
polydeuces
Polydeuces v. Pollux.
polydorus
Polydorus, Fiul lui Cadmus și al Harmoniei. S-a căsătorit cu Nicteis, fiica regelui Nicteus, cu care a avut un fiu, pe Labdacus (v. și Labdacus). Printre urmașii lui Polydorus se număra și Oedipus. 2. Unul dintre fiii regelui Priamus. În timpul războiului troian tatăl său l-a încredințat pe Polydorus, pe atunci încă copil, împreună cu o parte însemnată din tezaur, pe care a vrut s-o pună la adăpost, lui Polymnestor, regele Thraciei. Mînat de lăcomie și ca să poată pune mîna pe bani, acesta l-a ucis pe Polydorus și l-a aruncat în mare. Purtat de valuri, cadavrul lui Polydorus a fost aruncat pe țărm tocmai în locul unde mama sa, Hecuba, se pregătea să urce pe corabia care avea s-o ducă în robie. Recunoscîndu-și fiul ucis, înainte de plecare Hecuba găsește totuși răgaz și-i răzbună moartea (v. și Hecuba).
polygala
AMĂREÁLĂ, amăreli, s. f. 1. (Proprietarea de a avea un) gust amar; amărăciune. ◊ Amăreala merelor și perelor = boală a fructelor de măr și păr, manifestată prin apariția pe aceasta a unor pete în dreptul cărora carnea fructului respectiv capătă un gust amar. 2. Mică plantă erbacee cu flori albastre, roșii sau (rar) albe, dispuse în raceme, cu fructe capsule, întrebuințată, pentru proprietățile sale expectorante, contra afecțiunilor pulmonare (Polygala vulgaris); șopârliță. – Amărî + suf. -eală.
polygonum
RĂCULÉȚ, răculeți, s. m. 1. (Zool.) Răcușor. 2. Plantă erbacee târâtoare cu flori albe-roșietice, al cărei rizom are proprietăți diuretice și depurative (Polygonum bistorta). – Rac + suf. -uleț.
polyhymnia
Poly(hy)mnia, una dintre muze, fiica lui Zeus și a Mnemosynei. Patrona retorica (v. și Musae).
polymnestor
Polymnestor, rege al Thraciei și, prin căsătoria cu Ilione, fiica regelui Priamus, ginerele acestuia. Făcîndu-se vinovat de uciderea lui Polydorus (v. și Polydorus), pe care l-a sacrificat ca să-și însușească bogățiile lui Priamus, Polymnestor a fost la rîndul său pedepsit de către Hecuba, mama lui Polydorus, și de către celelalte femei troiene, care i-au scos ochii și l-au omorît împreună cu cei doi fii ai săi.
polymnia
Poly(hy)mnia, una dintre muze, fiica lui Zeus și a Mnemosynei. Patrona retorica (v. și Musae).
polynices
Polynices, fiul lui Oedipus și al Iocastei și frate cu Eteocles. După moartea lui Oedipus, cei doi frați – blestemați de către părintele lor pentru că nu voiseră să-l sprijine atunci cînd fusese izgonit de către Creon – hotărăsc să-și împartă tronul, domnind fiecare cîte un an. La împlinirea termenului fixat însă, Eteocles refuză să-i cedeze domnia fratelui său, așa cum fusese învoiala. Polynices se refugiază atunci în Argos, la curtea lui Adrastus (v. și Adrastus). Cu sprijinul acestuia el pornește expediția celor șapte pentru a pune mîna prin forță pe tronul rîvnit. În lupta care are loc, cei doi frați se ucid reciproc (v. și Eteocles), împlinind în felul acesta blestemul lui Oedipus. Dar, în timp ce Eteocles e înmormîntat cu mare cinste, Polynices, socotit uzurpator și trădător, e sortit să putrezească în țărînă neîngropat, pradă fiarelor sălbatice. Mînată de sentimentul datoriei și de dragostea de soră pe care a nutrit-o pentru frații ei, fără deosebire, Antigone încalcă porunca și oficiază ritualul înmormîntării. Pentru păcatul săvîrșit ea plătește, la rîndu-i, cu viața (v. și Antigone).
polypemon
Polypemon, tîlhar vestit, cunoscut și sub numele de Procrustes sau Damastes (v. Damastes).
polyphemus
Polyphemus, ciclop din insula Sicilia și fiul zeului Poseidon. Polyphemus locuia într-o peșteră, în apropiere de muntele Aetna și se îndeletnicea cu păstoritul. Cînd Odysseus a ajuns în Sicilia (v. și Odysseus), el a fost prins împreună cu doisprezece dintre însoțitorii săi de către ciclop și închis în peștera lui. Polyphemus a început prin a-i devora însoțitorii – doi cîte doi – zilnic. El i-a făgăduit lui Odysseus că-l va lăsa la urmă, drept mulțumire pentru faptul că-i dăruise un burduf cu vin. Îngrozit la vederea cruntei morți la care erau supuși ceilalți, Odysseus, împreună cu cei rămași în viață, îi iau vederea ciclopului, orbindu-l cu un par înroșit în foc pe care, în timpul somnului, i-l înfig în unicul ochi. Apoi, cum ciclopul nebun de durere și de furie caută să-i prindă bîjbîind cu mîinile la întîmplare, ei reușesc să iasă din peșteră, ascunși fiecare sub pîntecul cîte unui berbec din turma lui Polyphemus. Ajunși la lumină, aleargă pe țărm, se urcă în corăbii și vîslesc din toate puterile spre larg, în timp ce Polyphemus își strigă în van deznădejdea, neputincios, pe țărm și aruncă în mare cu bolovani uriași, care însă nu-și mai ating ținta. Un alt episod legat de numele lui Polyphemus este cel al dragostei sale nefericite pentru Galatea (v. și Acis).
polyphontes
Polyphontes, unul dintre heraclizi. După împărțirea Peloponnesului, Polyphontes l-a ucis pe Cresphontes, căruia îi revenise Messenia, ca să pună mîna pe coroană. El a luat-o apoi cu sila în căsătorie pe Merope, văduva lui Cresphontes, dar a fost la rîndu-i ucis de către unul dintre fiii ei.
polyporus
BÁBIȚĂ1, babițe, s. f. 1. (Ornit.) Pelican. 2. Nume dat la două specii de ciuperci, în forma unei copite de cal, care cresc pe copaci și din care se prepară iasca (Polyporus fomentarius, polyporus ignarius). – Din bg., scr. babica.
polyxena
Polyxena, cea mai mică dintre fiicele regelui Priamus și ale Hecubei. A fost iubită de Achilles, printre sclavele căruia s-a numărat. După moartea eroului a fost sacrificată pe mormîntul său de către Neoptolemus, fiul lui Achilles.
polză
pólză s. f. – Folos, cîștig. Sl. polĭza (Tiktin). Sec. XVII, înv. ca și der. polzui, vb. (a cîștiga), din sl. polizevati; polzuință, s. f. (folos).
pom
POM, pomi, s. m. Nume generic pentru arbori care produc fructe comestibile; p. gener. copac, arbore. ◊ Pom de Crăciun = brad (sau alt conifer) împodobit cu daruri și ornamente, cu prilejul Crăciunului. Pomul mortului = copăcel (mai ales brad) sau ramură împodobită cu fructe, cu covrigi, cu zaharicale etc. (ce se dau de pomană la cimitir), care se poartă înaintea cortegiului mortuar (la morții necăsătoriți) și se înfige pe mormânt. ◊ Expr. (Fam.) A fi în pom = a se afla într-o situație dificilă din imprudență, din neștiință, din lipsă de bani. – Lat. pomus. DOOM
pom s. m., pl. pomi
pomacee
POMACÉE, pomacee, s. f. (La pl.) Subfamilie de arbori și arbuști fructiferi din familia rozaceelor; (și la sg.) arbore sau arbust din această subfamilie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. pomacée. DOOM
pomacée s. f., art. pomacéea, g.-d. art. pomacéei; pl. pomacée
pomaceea
POMACÉE, pomacee, s. f. (La pl.) Subfamilie de arbori și arbuști fructiferi din familia rozaceelor; (și la sg.) arbore sau arbust din această subfamilie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. pomacée. DOOM
pomacée s. f., art. pomacéea, g.-d. art. pomacéei; pl. pomacée
pomaceei
POMACÉE, pomacee, s. f. (La pl.) Subfamilie de arbori și arbuști fructiferi din familia rozaceelor; (și la sg.) arbore sau arbust din această subfamilie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. pomacée. DOOM
pomacée s. f., art. pomacéea, g.-d. art. pomacéei; pl. pomacée
pomaceele
POMACÉE, pomacee, s. f. (La pl.) Subfamilie de arbori și arbuști fructiferi din familia rozaceelor; (și la sg.) arbore sau arbust din această subfamilie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. pomacée. DOOM
pomacée s. f., art. pomacéea, g.-d. art. pomacéei; pl. pomacée
pomaceelor
POMACÉE, pomacee, s. f. (La pl.) Subfamilie de arbori și arbuști fructiferi din familia rozaceelor; (și la sg.) arbore sau arbust din această subfamilie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. pomacée. DOOM
pomacée s. f., art. pomacéea, g.-d. art. pomacéei; pl. pomacée
pomada
POMÁDĂ, pomezi, s. f. 1. Preparat cosmetic parfumat, obținut din substanțe grase, folosit pentru îngrijirea părului și a pielii. 2. Produs farmaceutic de uz extern, preparat dintr-o materie grasă (lanolină, vaselină etc.), în care s-au încorporat una sau mai multe substanțe medicamentoase; alifie, unguent. – Din fr. pommade. DOOM
pomádă s. f., g.-d. art. pomézii; pl. pomézi
pomadă
POMÁDĂ, pomade și pomezi, s. f. 1. Preparat cosmetic parfumat, compus din substanțe grase, cu care se unge părul sau mustața. Își trecea nervos degetele uscate prin păru-i bogat, gras de pomadă. BART, E. 77. Ne-ați venit apoi, drept minte, o sticluță de pomadă, Cu monaclu-n ochi, drept armă bețișor de promenadă, Vestejiți fără de vreme, Bar cu creier de copil. EMINESCU, O. 1151. Căruntul păr văpsindu-și, se unge cu pomadă. Și se împodobește cu feluri de cordele. NEGRUZZI, S. II 244. 2. Alifie preparată din diverse medicamente pentru tratarea pielii. V. cremă. Sfatul avea loc chiar acolo [la spițerie] între rafturile cu pomezi și spirturi. SADOVEANU, O. II 364. Începu pregătirea de scăldat, adusese un feredeu mic de stejar.. un burete de toaletă, pomadă de frecat copilul. CONTEMPORANUL, IV 394. – Pl. și: (rar, cu sens colectiv) pomăduri (CARAGIALE, O. I 184).
pomadă
POMÁDĂ s.f. Alifie preparată din diferite substanțe grase, folosită pentru îngrijirea părului sau a pielii. [Pl. -mezi, -made, -măduri. / < fr. pommade].
pomana
POMÁNĂ, pomeni, s. f. 1. Dar, danie, ofrandă făcută cuiva și servind, potrivit credinței creștine, la iertarea păcatelor, la mântuirea sufletului; milostenie, binefacere. ◊ Loc. adj. și adv. De pomană = a) (în mod) gratuit sau la un preț foarte scăzut; b) (în mod) inutil, zadarnic sau neîntemeiat. ◊ Expr. A cere de pomană = a cerși. A-și face (milă și) pomană cu cineva = a ajuta pe cineva, a face un bine cuiva. ♦ (Fam.) Ocazie bine-venită, rară, extrem de avantajoasă (sub raport material); chilipir. ◊ Expr. A umbla după (sau a căuta) pomană = a umbla după avantaje materiale nemeritate. 2. (În ritualul creștin) Masă care se dă după înmormântare sau după parastas și la care se dăruiesc diverse obiecte care au aparținut decedatului; praznic; (concr.) ceea ce se dăruiește cu acest prilej. ◊ Expr. Ca la pomană = în mare număr. 3. Parastas. – Din sl. pomĕnŭ. DOOM
pománă s. f., g.-d. art. poménii; pl. poméni
pomanagii
POMANAGÍU, pomanagii, s. m. (De obicei peior.) Persoană care umblă după pomană, care trăiește din pomana altora, care așteaptă să i se ofere cât mai multe avantaje materiale (nemeritate). – Pomană + suf. -agiu. DOOM
pomanagíu (fam.) s. m., art. pomanagíul; pl. pomanagíi, art. pomanagíii (-gi-ii)
pomanagiii
POMANAGÍU, pomanagii, s. m. (De obicei peior.) Persoană care umblă după pomană, care trăiește din pomana altora, care așteaptă să i se ofere cât mai multe avantaje materiale (nemeritate). – Pomană + suf. -agiu. DOOM
pomanagíu (fam.) s. m., art. pomanagíul; pl. pomanagíi, art. pomanagíii (-gi-ii)
pomanagiilor
POMANAGÍU, pomanagii, s. m. (De obicei peior.) Persoană care umblă după pomană, care trăiește din pomana altora, care așteaptă să i se ofere cât mai multe avantaje materiale (nemeritate). – Pomană + suf. -agiu. DOOM
pomanagíu (fam.) s. m., art. pomanagíul; pl. pomanagíi, art. pomanagíii (-gi-ii)
pomanagioaica
POMANAGIOÁICĂ, pomanagioaice, s. f. (De obicei peior.) Femeie care umblă după pomană, care trăiește din pomana altora, care așteaptă să i se ofere cât mai multe avantaje materiale (nemeritate). – Pomanagiu + suf. -oaică. DOOM
pomanagioáică (fam.) (-gioai-) s. f., g.-d. art. pomanagioáicei; pl. pomanagioáice
pomanagioaice
POMANAGIOÁICĂ, pomanagioaice, s. f. (De obicei peior.) Femeie care umblă după pomană, care trăiește din pomana altora, care așteaptă să i se ofere cât mai multe avantaje materiale (nemeritate). – Pomanagiu + suf. -oaică. DOOM
pomanagioáică (fam.) (-gioai-) s. f., g.-d. art. pomanagioáicei; pl. pomanagioáice
pomanagioaicei
POMANAGIOÁICĂ, pomanagioaice, s. f. (De obicei peior.) Femeie care umblă după pomană, care trăiește din pomana altora, care așteaptă să i se ofere cât mai multe avantaje materiale (nemeritate). – Pomanagiu + suf. -oaică. DOOM
pomanagioáică (fam.) (-gioai-) s. f., g.-d. art. pomanagioáicei; pl. pomanagioáice
pomanagioaicele
POMANAGIOÁICĂ, pomanagioaice, s. f. (De obicei peior.) Femeie care umblă după pomană, care trăiește din pomana altora, care așteaptă să i se ofere cât mai multe avantaje materiale (nemeritate). – Pomanagiu + suf. -oaică. DOOM
pomanagioáică (fam.) (-gioai-) s. f., g.-d. art. pomanagioáicei; pl. pomanagioáice
pomanagioaicelor
POMANAGIOÁICĂ, pomanagioaice, s. f. (De obicei peior.) Femeie care umblă după pomană, care trăiește din pomana altora, care așteaptă să i se ofere cât mai multe avantaje materiale (nemeritate). – Pomanagiu + suf. -oaică. DOOM
pomanagioáică (fam.) (-gioai-) s. f., g.-d. art. pomanagioáicei; pl. pomanagioáice
pomanagiu
POMANAGÍU, pomanagii, s. m. (De obicei peior.) Persoană care umblă după pomană, care trăiește din pomana altora, care așteaptă să i se ofere cât mai multe avantaje materiale (nemeritate). – Pomană + suf. -agiu. DOOM
pomanagíu (fam.) s. m., art. pomanagíul; pl. pomanagíi, art. pomanagíii (-gi-ii)
pomanagiul
POMANAGÍU, pomanagii, s. m. (De obicei peior.) Persoană care umblă după pomană, care trăiește din pomana altora, care așteaptă să i se ofere cât mai multe avantaje materiale (nemeritate). – Pomană + suf. -agiu. DOOM
pomanagíu (fam.) s. m., art. pomanagíul; pl. pomanagíi, art. pomanagíii (-gi-ii)
pomanagiului
POMANAGÍU, pomanagii, s. m. (De obicei peior.) Persoană care umblă după pomană, care trăiește din pomana altora, care așteaptă să i se ofere cât mai multe avantaje materiale (nemeritate). – Pomană + suf. -agiu. DOOM
pomanagíu (fam.) s. m., art. pomanagíul; pl. pomanagíi, art. pomanagíii (-gi-ii)
pombe
POMBÉ s.n. Rachiu de banane. [< fr. pombé].
pomeană
POMEÁNĂ s. f. v. pomană.
pomelnic
POMÉLNIC, pomelnice, s. n. 1. Listă cu numele persoanelor, în viață sau decedate, pe care le pomenește preotul la slujbe sau în rugăciuni. 2. (Fam. sau ir.) Listă sau enumerare lungă de nume; p. ext. înșiruire plictisitoare de vorbe, de fapte etc. – Din sl. pomĕnĭnikŭ. DOOM
pomélnic s. n., pl. pomélnice
pomelnice
POMÉLNIC, pomelnice, s. n. 1. Listă cu numele persoanelor, în viață sau decedate, pe care le pomenește preotul la slujbe sau în rugăciuni. 2. (Fam. sau ir.) Listă sau enumerare lungă de nume; p. ext. înșiruire plictisitoare de vorbe, de fapte etc. – Din sl. pomĕnĭnikŭ. DOOM
pomélnic s. n., pl. pomélnice
pomelnicele
POMÉLNIC, pomelnice, s. n. 1. Listă cu numele persoanelor, în viață sau decedate, pe care le pomenește preotul la slujbe sau în rugăciuni. 2. (Fam. sau ir.) Listă sau enumerare lungă de nume; p. ext. înșiruire plictisitoare de vorbe, de fapte etc. – Din sl. pomĕnĭnikŭ. DOOM
pomélnic s. n., pl. pomélnice
pomelnicelor
POMÉLNIC, pomelnice, s. n. 1. Listă cu numele persoanelor, în viață sau decedate, pe care le pomenește preotul la slujbe sau în rugăciuni. 2. (Fam. sau ir.) Listă sau enumerare lungă de nume; p. ext. înșiruire plictisitoare de vorbe, de fapte etc. – Din sl. pomĕnĭnikŭ. DOOM
pomélnic s. n., pl. pomélnice
pomelnicul
POMÉLNIC, pomelnice, s. n. 1. Listă cu numele persoanelor, în viață sau decedate, pe care le pomenește preotul la slujbe sau în rugăciuni. 2. (Fam. sau ir.) Listă sau enumerare lungă de nume; p. ext. înșiruire plictisitoare de vorbe, de fapte etc. – Din sl. pomĕnĭnikŭ. DOOM
pomélnic s. n., pl. pomélnice
pomelnicului
POMÉLNIC, pomelnice, s. n. 1. Listă cu numele persoanelor, în viață sau decedate, pe care le pomenește preotul la slujbe sau în rugăciuni. 2. (Fam. sau ir.) Listă sau enumerare lungă de nume; p. ext. înșiruire plictisitoare de vorbe, de fapte etc. – Din sl. pomĕnĭnikŭ. DOOM
pomélnic s. n., pl. pomélnice
pomenea
POMENÍ, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menționa fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. și intranz. A ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A vedea ceva deosebit, a trăi în timpul unui eveniment. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație. ♦ Refl. A se afla, a se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că..., e posibil să...; nu cumva... 5. Tranz. A rosti numele cuiva în cadrul ritualului creștin, pentru a atrage harul divinității asupra lui. 6. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti. DOOM
pomení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenésc, imperf. 3 sg. pomeneá; conj. prez. 3 să pomeneáscă
pomeneai
POMENÍ, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menționa fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. și intranz. A ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A vedea ceva deosebit, a trăi în timpul unui eveniment. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație. ♦ Refl. A se afla, a se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că..., e posibil să...; nu cumva... 5. Tranz. A rosti numele cuiva în cadrul ritualului creștin, pentru a atrage harul divinității asupra lui. 6. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti. DOOM
pomení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenésc, imperf. 3 sg. pomeneá; conj. prez. 3 să pomeneáscă
pomeneala
POMENEÁLĂ s. f. (În expr.) Nici pomeneală (de... sau să...) = nici urmă (de așa ceva), nici vorbă (despre una ca asta); cu niciun chip. – Pomeni + suf. -eală. DOOM
pomeneálă (în nici ~) s. f.
pomeneam
POMENÍ, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menționa fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. și intranz. A ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A vedea ceva deosebit, a trăi în timpul unui eveniment. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație. ♦ Refl. A se afla, a se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că..., e posibil să...; nu cumva... 5. Tranz. A rosti numele cuiva în cadrul ritualului creștin, pentru a atrage harul divinității asupra lui. 6. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti. DOOM
pomení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenésc, imperf. 3 sg. pomeneá; conj. prez. 3 să pomeneáscă
pomenească
POMENÍ, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menționa fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. și intranz. A ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A vedea ceva deosebit, a trăi în timpul unui eveniment. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație. ♦ Refl. A se afla, a se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că..., e posibil să...; nu cumva... 5. Tranz. A rosti numele cuiva în cadrul ritualului creștin, pentru a atrage harul divinității asupra lui. 6. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti. DOOM
pomení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenésc, imperf. 3 sg. pomeneá; conj. prez. 3 să pomeneáscă
pomeneată
POMENEÁTĂ s. f. v. pomneată.
pomeneată
POMNEÁTĂ, pomnete, s. f. 1. (Pop.) Șervet, batistă sau fâșie de pânză albă, având legate la un capăt un ban, iar la celălalt o lumânare, care se pune în mâna mortului sau se împarte celor care iau parte la înmormântare. 2. (Reg.) Colac (împletit) care se dă de pomană la înmormântări. [Var.: (reg.) pomeneátă s. f.] – Din sl. pamĭatŭ. DOOM
pomneátă (pop.) s. f., g.-d. art. pomnétei; pl. pomnéte
pomeneau
POMENÍ, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menționa fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. și intranz. A ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A vedea ceva deosebit, a trăi în timpul unui eveniment. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație. ♦ Refl. A se afla, a se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că..., e posibil să...; nu cumva... 5. Tranz. A rosti numele cuiva în cadrul ritualului creștin, pentru a atrage harul divinității asupra lui. 6. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti. DOOM
pomení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenésc, imperf. 3 sg. pomeneá; conj. prez. 3 să pomeneáscă
pomeneați
POMENÍ, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menționa fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. și intranz. A ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A vedea ceva deosebit, a trăi în timpul unui eveniment. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație. ♦ Refl. A se afla, a se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că..., e posibil să...; nu cumva... 5. Tranz. A rosti numele cuiva în cadrul ritualului creștin, pentru a atrage harul divinității asupra lui. 6. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti. DOOM
pomení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenésc, imperf. 3 sg. pomeneá; conj. prez. 3 să pomeneáscă
pomeneli
POMENEÁLĂ s. f. (În expr.) Nici pomeneală (de... sau să...) = nici urmă (de așa ceva), nici vorbă (despre una ca asta); cu niciun chip. – Pomeni + suf. -eală. DOOM
pomeneálă (în nici ~) s. f.
pomenelii
POMENEÁLĂ s. f. (În expr.) Nici pomeneală (de... sau să...) = nici urmă (de așa ceva), nici vorbă (despre una ca asta); cu niciun chip. – Pomeni + suf. -eală. DOOM
pomeneálă (în nici ~) s. f.
pomenelile
POMENEÁLĂ s. f. (În expr.) Nici pomeneală (de... sau să...) = nici urmă (de așa ceva), nici vorbă (despre una ca asta); cu niciun chip. – Pomeni + suf. -eală. DOOM
pomeneálă (în nici ~) s. f.
pomenelilor
POMENEÁLĂ s. f. (În expr.) Nici pomeneală (de... sau să...) = nici urmă (de așa ceva), nici vorbă (despre una ca asta); cu niciun chip. – Pomeni + suf. -eală. DOOM
pomeneálă (în nici ~) s. f.
pomenesc
POMENÍ, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menționa fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. și intranz. A ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A vedea ceva deosebit, a trăi în timpul unui eveniment. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație. ♦ Refl. A se afla, a se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că..., e posibil să...; nu cumva... 5. Tranz. A rosti numele cuiva în cadrul ritualului creștin, pentru a atrage harul divinității asupra lui. 6. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti. DOOM
pomení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenésc, imperf. 3 sg. pomeneá; conj. prez. 3 să pomeneáscă
pomenetă
POMENÉTĂ s. f. v. pomneată.
pomenește
POMENÍ, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menționa fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. și intranz. A ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A vedea ceva deosebit, a trăi în timpul unui eveniment. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație. ♦ Refl. A se afla, a se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că..., e posibil să...; nu cumva... 5. Tranz. A rosti numele cuiva în cadrul ritualului creștin, pentru a atrage harul divinității asupra lui. 6. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti. DOOM
pomení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenésc, imperf. 3 sg. pomeneá; conj. prez. 3 să pomeneáscă
pomenești
POMENÍ, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menționa fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. și intranz. A ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A vedea ceva deosebit, a trăi în timpul unui eveniment. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație. ♦ Refl. A se afla, a se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că..., e posibil să...; nu cumva... 5. Tranz. A rosti numele cuiva în cadrul ritualului creștin, pentru a atrage harul divinității asupra lui. 6. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti. DOOM
pomení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenésc, imperf. 3 sg. pomeneá; conj. prez. 3 să pomeneáscă
pomeni
POMÁNĂ, pomeni, s. f. 1. Dar, danie, ofrandă făcută cuiva și servind, potrivit credinței creștine, la iertarea păcatelor, la mântuirea sufletului; milostenie, binefacere. ◊ Loc. adj. și adv. De pomană = a) (în mod) gratuit sau la un preț foarte scăzut; b) (în mod) inutil, zadarnic sau neîntemeiat. ◊ Expr. A cere de pomană = a cerși. A-și face (milă și) pomană cu cineva = a ajuta pe cineva, a face un bine cuiva. ♦ (Fam.) Ocazie bine-venită, rară, extrem de avantajoasă (sub raport material); chilipir. ◊ Expr. A umbla după (sau a căuta) pomană = a umbla după avantaje materiale nemeritate. 2. (În ritualul creștin) Masă care se dă după înmormântare sau după parastas și la care se dăruiesc diverse obiecte care au aparținut decedatului; praznic; (concr.) ceea ce se dăruiește cu acest prilej. ◊ Expr. Ca la pomană = în mare număr. 3. Parastas. – Din sl. pomĕnŭ. DOOM
pománă s. f., g.-d. art. poménii; pl. poméni
pomeni
POMENÍ, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menționa fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. și intranz. A ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A vedea ceva deosebit, a trăi în timpul unui eveniment. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație. ♦ Refl. A se afla, a se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că..., e posibil să...; nu cumva... 5. Tranz. A rosti numele cuiva în cadrul ritualului creștin, pentru a atrage harul divinității asupra lui. 6. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti. DOOM
pomení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenésc, imperf. 3 sg. pomeneá; conj. prez. 3 să pomeneáscă
pomenii
POMÁNĂ, pomeni, s. f. 1. Dar, danie, ofrandă făcută cuiva și servind, potrivit credinței creștine, la iertarea păcatelor, la mântuirea sufletului; milostenie, binefacere. ◊ Loc. adj. și adv. De pomană = a) (în mod) gratuit sau la un preț foarte scăzut; b) (în mod) inutil, zadarnic sau neîntemeiat. ◊ Expr. A cere de pomană = a cerși. A-și face (milă și) pomană cu cineva = a ajuta pe cineva, a face un bine cuiva. ♦ (Fam.) Ocazie bine-venită, rară, extrem de avantajoasă (sub raport material); chilipir. ◊ Expr. A umbla după (sau a căuta) pomană = a umbla după avantaje materiale nemeritate. 2. (În ritualul creștin) Masă care se dă după înmormântare sau după parastas și la care se dăruiesc diverse obiecte care au aparținut decedatului; praznic; (concr.) ceea ce se dăruiește cu acest prilej. ◊ Expr. Ca la pomană = în mare număr. 3. Parastas. – Din sl. pomĕnŭ. DOOM
pománă s. f., g.-d. art. poménii; pl. poméni
pomenii
POMENÍ, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menționa fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. și intranz. A ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A vedea ceva deosebit, a trăi în timpul unui eveniment. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație. ♦ Refl. A se afla, a se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că..., e posibil să...; nu cumva... 5. Tranz. A rosti numele cuiva în cadrul ritualului creștin, pentru a atrage harul divinității asupra lui. 6. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti. DOOM
pomení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenésc, imperf. 3 sg. pomeneá; conj. prez. 3 să pomeneáscă
pomenile
POMÁNĂ, pomeni, s. f. 1. Dar, danie, ofrandă făcută cuiva și servind, potrivit credinței creștine, la iertarea păcatelor, la mântuirea sufletului; milostenie, binefacere. ◊ Loc. adj. și adv. De pomană = a) (în mod) gratuit sau la un preț foarte scăzut; b) (în mod) inutil, zadarnic sau neîntemeiat. ◊ Expr. A cere de pomană = a cerși. A-și face (milă și) pomană cu cineva = a ajuta pe cineva, a face un bine cuiva. ♦ (Fam.) Ocazie bine-venită, rară, extrem de avantajoasă (sub raport material); chilipir. ◊ Expr. A umbla după (sau a căuta) pomană = a umbla după avantaje materiale nemeritate. 2. (În ritualul creștin) Masă care se dă după înmormântare sau după parastas și la care se dăruiesc diverse obiecte care au aparținut decedatului; praznic; (concr.) ceea ce se dăruiește cu acest prilej. ◊ Expr. Ca la pomană = în mare număr. 3. Parastas. – Din sl. pomĕnŭ. DOOM
pománă s. f., g.-d. art. poménii; pl. poméni
pomenilor
POMÁNĂ, pomeni, s. f. 1. Dar, danie, ofrandă făcută cuiva și servind, potrivit credinței creștine, la iertarea păcatelor, la mântuirea sufletului; milostenie, binefacere. ◊ Loc. adj. și adv. De pomană = a) (în mod) gratuit sau la un preț foarte scăzut; b) (în mod) inutil, zadarnic sau neîntemeiat. ◊ Expr. A cere de pomană = a cerși. A-și face (milă și) pomană cu cineva = a ajuta pe cineva, a face un bine cuiva. ♦ (Fam.) Ocazie bine-venită, rară, extrem de avantajoasă (sub raport material); chilipir. ◊ Expr. A umbla după (sau a căuta) pomană = a umbla după avantaje materiale nemeritate. 2. (În ritualul creștin) Masă care se dă după înmormântare sau după parastas și la care se dăruiesc diverse obiecte care au aparținut decedatului; praznic; (concr.) ceea ce se dăruiește cu acest prilej. ◊ Expr. Ca la pomană = în mare număr. 3. Parastas. – Din sl. pomĕnŭ. DOOM
pománă s. f., g.-d. art. poménii; pl. poméni
pomenim
POMENÍ, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menționa fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. și intranz. A ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A vedea ceva deosebit, a trăi în timpul unui eveniment. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație. ♦ Refl. A se afla, a se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că..., e posibil să...; nu cumva... 5. Tranz. A rosti numele cuiva în cadrul ritualului creștin, pentru a atrage harul divinității asupra lui. 6. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti. DOOM
pomení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenésc, imperf. 3 sg. pomeneá; conj. prez. 3 să pomeneáscă
pomenind
POMENÍ, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menționa fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. și intranz. A ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A vedea ceva deosebit, a trăi în timpul unui eveniment. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație. ♦ Refl. A se afla, a se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că..., e posibil să...; nu cumva... 5. Tranz. A rosti numele cuiva în cadrul ritualului creștin, pentru a atrage harul divinității asupra lui. 6. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti. DOOM
pomení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenésc, imperf. 3 sg. pomeneá; conj. prez. 3 să pomeneáscă
pomenire
POMENÍ, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menționa fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. și intranz. A ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A vedea ceva deosebit, a trăi în timpul unui eveniment. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație. ♦ Refl. A se afla, a se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că..., e posibil să...; nu cumva... 5. Tranz. A rosti numele cuiva în cadrul ritualului creștin, pentru a atrage harul divinității asupra lui. 6. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti. DOOM
pomení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenésc, imperf. 3 sg. pomeneá; conj. prez. 3 să pomeneáscă
pomenire
POMENÍRE, pomeniri, s. f. Acțiunea de a (se) pomeni. ♦ Ceremonie religioasă în cadrul căreia se comemorează amintirea unei persoane decedate sau a unui eveniment. ♦ Slujbă sau rugăciune pentru morți. ♦ Veșnica pomenire = cântare bisericească cu care se termină slujba de înmormântare sau un parastas. ♦ (Înv. și pop.) Aducere-aminte, amintire. – V. pomeni. DOOM
pomeníre s. f., g.-d. art. pomenírii; (parastase) pl. pomeníri
pomenirea
POMENÍRE, pomeniri, s. f. Acțiunea de a (se) pomeni. ♦ Ceremonie religioasă în cadrul căreia se comemorează amintirea unei persoane decedate sau a unui eveniment. ♦ Slujbă sau rugăciune pentru morți. ♦ Veșnica pomenire = cântare bisericească cu care se termină slujba de înmormântare sau un parastas. ♦ (Înv. și pop.) Aducere-aminte, amintire. – V. pomeni. DOOM
pomeníre s. f., g.-d. art. pomenírii; (parastase) pl. pomeníri
pomeniri
POMENÍRE, pomeniri, s. f. Acțiunea de a (se) pomeni. ♦ Ceremonie religioasă în cadrul căreia se comemorează amintirea unei persoane decedate sau a unui eveniment. ♦ Slujbă sau rugăciune pentru morți. ♦ Veșnica pomenire = cântare bisericească cu care se termină slujba de înmormântare sau un parastas. ♦ (Înv. și pop.) Aducere-aminte, amintire. – V. pomeni. DOOM
pomeníre s. f., g.-d. art. pomenírii; (parastase) pl. pomeníri
pomenirii
POMENÍRE, pomeniri, s. f. Acțiunea de a (se) pomeni. ♦ Ceremonie religioasă în cadrul căreia se comemorează amintirea unei persoane decedate sau a unui eveniment. ♦ Slujbă sau rugăciune pentru morți. ♦ Veșnica pomenire = cântare bisericească cu care se termină slujba de înmormântare sau un parastas. ♦ (Înv. și pop.) Aducere-aminte, amintire. – V. pomeni. DOOM
pomeníre s. f., g.-d. art. pomenírii; (parastase) pl. pomeníri
pomenirile
POMENÍRE, pomeniri, s. f. Acțiunea de a (se) pomeni. ♦ Ceremonie religioasă în cadrul căreia se comemorează amintirea unei persoane decedate sau a unui eveniment. ♦ Slujbă sau rugăciune pentru morți. ♦ Veșnica pomenire = cântare bisericească cu care se termină slujba de înmormântare sau un parastas. ♦ (Înv. și pop.) Aducere-aminte, amintire. – V. pomeni. DOOM
pomeníre s. f., g.-d. art. pomenírii; (parastase) pl. pomeníri
pomenirilor
POMENÍRE, pomeniri, s. f. Acțiunea de a (se) pomeni. ♦ Ceremonie religioasă în cadrul căreia se comemorează amintirea unei persoane decedate sau a unui eveniment. ♦ Slujbă sau rugăciune pentru morți. ♦ Veșnica pomenire = cântare bisericească cu care se termină slujba de înmormântare sau un parastas. ♦ (Înv. și pop.) Aducere-aminte, amintire. – V. pomeni. DOOM
pomeníre s. f., g.-d. art. pomenírii; (parastase) pl. pomeníri
pomeniră
POMENÍ, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menționa fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. și intranz. A ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A vedea ceva deosebit, a trăi în timpul unui eveniment. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație. ♦ Refl. A se afla, a se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că..., e posibil să...; nu cumva... 5. Tranz. A rosti numele cuiva în cadrul ritualului creștin, pentru a atrage harul divinității asupra lui. 6. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti. DOOM
pomení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenésc, imperf. 3 sg. pomeneá; conj. prez. 3 să pomeneáscă
pomenirăm
POMENÍ, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menționa fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. și intranz. A ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A vedea ceva deosebit, a trăi în timpul unui eveniment. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație. ♦ Refl. A se afla, a se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că..., e posibil să...; nu cumva... 5. Tranz. A rosti numele cuiva în cadrul ritualului creștin, pentru a atrage harul divinității asupra lui. 6. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti. DOOM
pomení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenésc, imperf. 3 sg. pomeneá; conj. prez. 3 să pomeneáscă
pomenirăți
POMENÍ, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menționa fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. și intranz. A ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A vedea ceva deosebit, a trăi în timpul unui eveniment. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație. ♦ Refl. A se afla, a se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că..., e posibil să...; nu cumva... 5. Tranz. A rosti numele cuiva în cadrul ritualului creștin, pentru a atrage harul divinității asupra lui. 6. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti. DOOM
pomení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenésc, imperf. 3 sg. pomeneá; conj. prez. 3 să pomeneáscă
pomenise
POMENÍ, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menționa fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. și intranz. A ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A vedea ceva deosebit, a trăi în timpul unui eveniment. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație. ♦ Refl. A se afla, a se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că..., e posibil să...; nu cumva... 5. Tranz. A rosti numele cuiva în cadrul ritualului creștin, pentru a atrage harul divinității asupra lui. 6. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti. DOOM
pomení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenésc, imperf. 3 sg. pomeneá; conj. prez. 3 să pomeneáscă
pomenisem
POMENÍ, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menționa fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. și intranz. A ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A vedea ceva deosebit, a trăi în timpul unui eveniment. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație. ♦ Refl. A se afla, a se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că..., e posibil să...; nu cumva... 5. Tranz. A rosti numele cuiva în cadrul ritualului creștin, pentru a atrage harul divinității asupra lui. 6. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti. DOOM
pomení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenésc, imperf. 3 sg. pomeneá; conj. prez. 3 să pomeneáscă
pomeniseră
POMENÍ, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menționa fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. și intranz. A ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A vedea ceva deosebit, a trăi în timpul unui eveniment. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație. ♦ Refl. A se afla, a se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că..., e posibil să...; nu cumva... 5. Tranz. A rosti numele cuiva în cadrul ritualului creștin, pentru a atrage harul divinității asupra lui. 6. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti. DOOM
pomení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenésc, imperf. 3 sg. pomeneá; conj. prez. 3 să pomeneáscă
pomeniserăm
POMENÍ, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menționa fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. și intranz. A ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A vedea ceva deosebit, a trăi în timpul unui eveniment. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație. ♦ Refl. A se afla, a se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că..., e posibil să...; nu cumva... 5. Tranz. A rosti numele cuiva în cadrul ritualului creștin, pentru a atrage harul divinității asupra lui. 6. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti. DOOM
pomení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenésc, imperf. 3 sg. pomeneá; conj. prez. 3 să pomeneáscă
pomeniserăți
POMENÍ, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menționa fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. și intranz. A ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A vedea ceva deosebit, a trăi în timpul unui eveniment. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație. ♦ Refl. A se afla, a se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că..., e posibil să...; nu cumva... 5. Tranz. A rosti numele cuiva în cadrul ritualului creștin, pentru a atrage harul divinității asupra lui. 6. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti. DOOM
pomení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenésc, imperf. 3 sg. pomeneá; conj. prez. 3 să pomeneáscă
pomeniseși
POMENÍ, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menționa fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. și intranz. A ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A vedea ceva deosebit, a trăi în timpul unui eveniment. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație. ♦ Refl. A se afla, a se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că..., e posibil să...; nu cumva... 5. Tranz. A rosti numele cuiva în cadrul ritualului creștin, pentru a atrage harul divinității asupra lui. 6. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti. DOOM
pomení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenésc, imperf. 3 sg. pomeneá; conj. prez. 3 să pomeneáscă
pomeniseți
POMENÍ, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menționa fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. și intranz. A ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A vedea ceva deosebit, a trăi în timpul unui eveniment. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație. ♦ Refl. A se afla, a se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că..., e posibil să...; nu cumva... 5. Tranz. A rosti numele cuiva în cadrul ritualului creștin, pentru a atrage harul divinității asupra lui. 6. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti. DOOM
pomení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenésc, imperf. 3 sg. pomeneá; conj. prez. 3 să pomeneáscă
pomenit
POMENÍ, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menționa fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. și intranz. A ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A vedea ceva deosebit, a trăi în timpul unui eveniment. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație. ♦ Refl. A se afla, a se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că..., e posibil să...; nu cumva... 5. Tranz. A rosti numele cuiva în cadrul ritualului creștin, pentru a atrage harul divinității asupra lui. 6. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti. DOOM
pomení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenésc, imperf. 3 sg. pomeneá; conj. prez. 3 să pomeneáscă
pomenit
POMENÍT, -Ă, pomeniți, -te, adj. Care a fost amintit, menționat, citat. – V. pomeni.
pomenita
POMENÍT, -Ă, pomeniți, -te, adj. Care a fost amintit, menționat, citat. – V. pomeni.
pomenite
POMENÍT, -Ă, pomeniți, -te, adj. Care a fost amintit, menționat, citat. – V. pomeni.
pomenitei
POMENÍT, -Ă, pomeniți, -te, adj. Care a fost amintit, menționat, citat. – V. pomeni.
pomenitele
POMENÍT, -Ă, pomeniți, -te, adj. Care a fost amintit, menționat, citat. – V. pomeni.
pomenitelor
POMENÍT, -Ă, pomeniți, -te, adj. Care a fost amintit, menționat, citat. – V. pomeni.
pomenitul
POMENÍT, -Ă, pomeniți, -te, adj. Care a fost amintit, menționat, citat. – V. pomeni.
pomenitului
POMENÍT, -Ă, pomeniți, -te, adj. Care a fost amintit, menționat, citat. – V. pomeni.
pomeniși
POMENÍ, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menționa fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. și intranz. A ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A vedea ceva deosebit, a trăi în timpul unui eveniment. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație. ♦ Refl. A se afla, a se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că..., e posibil să...; nu cumva... 5. Tranz. A rosti numele cuiva în cadrul ritualului creștin, pentru a atrage harul divinității asupra lui. 6. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti. DOOM
pomení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenésc, imperf. 3 sg. pomeneá; conj. prez. 3 să pomeneáscă
pomeniți
POMENÍ, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menționa fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. și intranz. A ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A vedea ceva deosebit, a trăi în timpul unui eveniment. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație. ♦ Refl. A se afla, a se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire. ◊ Expr. Te pomenești că... = poate că..., e posibil să...; nu cumva... 5. Tranz. A rosti numele cuiva în cadrul ritualului creștin, pentru a atrage harul divinității asupra lui. 6. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti. DOOM
pomení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenésc, imperf. 3 sg. pomeneá; conj. prez. 3 să pomeneáscă
pomeniți
POMENÍT, -Ă, pomeniți, -te, adj. Care a fost amintit, menționat, citat. – V. pomeni.
pomeniții
POMENÍT, -Ă, pomeniți, -te, adj. Care a fost amintit, menționat, citat. – V. pomeni.
pomeniților
POMENÍT, -Ă, pomeniți, -te, adj. Care a fost amintit, menționat, citat. – V. pomeni.
pomeselnic
pomesélnic (pomesélnice), s. n. – 1. (Înv.) Pînză, ștergar. – 2. (Trans.) Broboadă specifică anumitor regiuni. – Var. pomiselnic, polmesenic. Origine necunoscută. Legătura cu pol. polmiesiecznik „semilună” (Scriban) pare îndoielnică.
pomet
POMÉT2, pometuri, s. n. (La pl. sau la sg. cu sens colectiv) Mulțime de fructe; diverse varietăți de fructe. – Poamă + suf. -et. DOOM
pomét (livadă, mulțime de pomi/de fructe) s. n., pl. pométuri
pomet
POMÉT1, pometuri, s. n. Grădină cu pomi fructiferi, livadă; (la sg.; colectiv) mulțime de pomi fructiferi. – Lat. pometum. DOOM
pomét (livadă, mulțime de pomi/de fructe) s. n., pl. pométuri
pomete
POMÉT2, pometuri, s. n. (La pl. sau la sg. cu sens colectiv) Mulțime de fructe; diverse varietăți de fructe. – Poamă + suf. -et. DOOM
pomét (livadă, mulțime de pomi/de fructe) s. n., pl. pométuri
pomete
POMÉT1, pometuri, s. n. Grădină cu pomi fructiferi, livadă; (la sg.; colectiv) mulțime de pomi fructiferi. – Lat. pometum. DOOM
pomét (livadă, mulțime de pomi/de fructe) s. n., pl. pométuri
pomete
POMÉȚI s. m. pl. (De obicei cu determinarea „obrazului” sau „obrajilor”) Partea proeminentă, osoasă a obrajilor; umerii obrajilor. [Var.: (rar) pométe s. m.] – Din fr. pommette. DOOM
!poméți (umărul obrazului) s. m. pl.
pometele
POMÉT2, pometuri, s. n. (La pl. sau la sg. cu sens colectiv) Mulțime de fructe; diverse varietăți de fructe. – Poamă + suf. -et. DOOM
pomét (livadă, mulțime de pomi/de fructe) s. n., pl. pométuri
pometele
POMÉT1, pometuri, s. n. Grădină cu pomi fructiferi, livadă; (la sg.; colectiv) mulțime de pomi fructiferi. – Lat. pometum. DOOM
pomét (livadă, mulțime de pomi/de fructe) s. n., pl. pométuri
pometele
POMÉȚI s. m. pl. (De obicei cu determinarea „obrazului” sau „obrajilor”) Partea proeminentă, osoasă a obrajilor; umerii obrajilor. [Var.: (rar) pométe s. m.] – Din fr. pommette. DOOM
!poméți (umărul obrazului) s. m. pl.
pometelor
POMÉT2, pometuri, s. n. (La pl. sau la sg. cu sens colectiv) Mulțime de fructe; diverse varietăți de fructe. – Poamă + suf. -et. DOOM
pomét (livadă, mulțime de pomi/de fructe) s. n., pl. pométuri
pometelor
POMÉT1, pometuri, s. n. Grădină cu pomi fructiferi, livadă; (la sg.; colectiv) mulțime de pomi fructiferi. – Lat. pometum. DOOM
pomét (livadă, mulțime de pomi/de fructe) s. n., pl. pométuri
pometelor
POMÉȚI s. m. pl. (De obicei cu determinarea „obrazului” sau „obrajilor”) Partea proeminentă, osoasă a obrajilor; umerii obrajilor. [Var.: (rar) pométe s. m.] – Din fr. pommette. DOOM
!poméți (umărul obrazului) s. m. pl.
pometelui
POMÉȚI s. m. pl. (De obicei cu determinarea „obrazului” sau „obrajilor”) Partea proeminentă, osoasă a obrajilor; umerii obrajilor. [Var.: (rar) pométe s. m.] – Din fr. pommette. DOOM
!poméți (umărul obrazului) s. m. pl.
pometul
POMÉT2, pometuri, s. n. (La pl. sau la sg. cu sens colectiv) Mulțime de fructe; diverse varietăți de fructe. – Poamă + suf. -et. DOOM
pomét (livadă, mulțime de pomi/de fructe) s. n., pl. pométuri
pometul
POMÉT1, pometuri, s. n. Grădină cu pomi fructiferi, livadă; (la sg.; colectiv) mulțime de pomi fructiferi. – Lat. pometum. DOOM
pomét (livadă, mulțime de pomi/de fructe) s. n., pl. pométuri
pometului
POMÉT2, pometuri, s. n. (La pl. sau la sg. cu sens colectiv) Mulțime de fructe; diverse varietăți de fructe. – Poamă + suf. -et. DOOM
pomét (livadă, mulțime de pomi/de fructe) s. n., pl. pométuri
pometului
POMÉT1, pometuri, s. n. Grădină cu pomi fructiferi, livadă; (la sg.; colectiv) mulțime de pomi fructiferi. – Lat. pometum. DOOM
pomét (livadă, mulțime de pomi/de fructe) s. n., pl. pométuri
pometuri
POMÉT2, pometuri, s. n. (La pl. sau la sg. cu sens colectiv) Mulțime de fructe; diverse varietăți de fructe. – Poamă + suf. -et. DOOM
pomét (livadă, mulțime de pomi/de fructe) s. n., pl. pométuri
pometuri
POMÉT1, pometuri, s. n. Grădină cu pomi fructiferi, livadă; (la sg.; colectiv) mulțime de pomi fructiferi. – Lat. pometum. DOOM
pomét (livadă, mulțime de pomi/de fructe) s. n., pl. pométuri
pometurile
POMÉT2, pometuri, s. n. (La pl. sau la sg. cu sens colectiv) Mulțime de fructe; diverse varietăți de fructe. – Poamă + suf. -et. DOOM
pomét (livadă, mulțime de pomi/de fructe) s. n., pl. pométuri
pometurile
POMÉT1, pometuri, s. n. Grădină cu pomi fructiferi, livadă; (la sg.; colectiv) mulțime de pomi fructiferi. – Lat. pometum. DOOM
pomét (livadă, mulțime de pomi/de fructe) s. n., pl. pométuri
pometurilor
POMÉT2, pometuri, s. n. (La pl. sau la sg. cu sens colectiv) Mulțime de fructe; diverse varietăți de fructe. – Poamă + suf. -et. DOOM
pomét (livadă, mulțime de pomi/de fructe) s. n., pl. pométuri
pometurilor
POMÉT1, pometuri, s. n. Grădină cu pomi fructiferi, livadă; (la sg.; colectiv) mulțime de pomi fructiferi. – Lat. pometum. DOOM
pomét (livadă, mulțime de pomi/de fructe) s. n., pl. pométuri
pomezi
POMÁDĂ, pomezi, s. f. 1. Preparat cosmetic parfumat, obținut din substanțe grase, folosit pentru îngrijirea părului și a pielii. 2. Produs farmaceutic de uz extern, preparat dintr-o materie grasă (lanolină, vaselină etc.), în care s-au încorporat una sau mai multe substanțe medicamentoase; alifie, unguent. – Din fr. pommade. DOOM
pomádă s. f., g.-d. art. pomézii; pl. pomézi
pomezii
POMÁDĂ, pomezi, s. f. 1. Preparat cosmetic parfumat, obținut din substanțe grase, folosit pentru îngrijirea părului și a pielii. 2. Produs farmaceutic de uz extern, preparat dintr-o materie grasă (lanolină, vaselină etc.), în care s-au încorporat una sau mai multe substanțe medicamentoase; alifie, unguent. – Din fr. pommade. DOOM
pomádă s. f., g.-d. art. pomézii; pl. pomézi
pomezile
POMÁDĂ, pomezi, s. f. 1. Preparat cosmetic parfumat, obținut din substanțe grase, folosit pentru îngrijirea părului și a pielii. 2. Produs farmaceutic de uz extern, preparat dintr-o materie grasă (lanolină, vaselină etc.), în care s-au încorporat una sau mai multe substanțe medicamentoase; alifie, unguent. – Din fr. pommade. DOOM
pomádă s. f., g.-d. art. pomézii; pl. pomézi
pomezilor
POMÁDĂ, pomezi, s. f. 1. Preparat cosmetic parfumat, obținut din substanțe grase, folosit pentru îngrijirea părului și a pielii. 2. Produs farmaceutic de uz extern, preparat dintr-o materie grasă (lanolină, vaselină etc.), în care s-au încorporat una sau mai multe substanțe medicamentoase; alifie, unguent. – Din fr. pommade. DOOM
pomádă s. f., g.-d. art. pomézii; pl. pomézi
pomețel
POMEȚÉL, pomețele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui pomet (1).
pomeți
POMÉȚI s. m. pl. (De obicei cu determinarea „obrazului” sau „obrajilor”) Partea proeminentă, osoasă a obrajilor; umerii obrajilor. [Var.: (rar) pométe s. m.] – Din fr. pommette. DOOM
!poméți (umărul obrazului) s. m. pl.
pomeții
POMÉȚI s. m. pl. (De obicei cu determinarea „obrazului” sau „obrajilor”) Partea proeminentă, osoasă a obrajilor; umerii obrajilor. [Var.: (rar) pométe s. m.] – Din fr. pommette. DOOM
!poméți (umărul obrazului) s. m. pl.
pomeților
POMÉȚI s. m. pl. (De obicei cu determinarea „obrazului” sau „obrajilor”) Partea proeminentă, osoasă a obrajilor; umerii obrajilor. [Var.: (rar) pométe s. m.] – Din fr. pommette. DOOM
!poméți (umărul obrazului) s. m. pl.
pomi
POM, pomi, s. m. Nume generic pentru arbori care produc fructe comestibile; p. gener. copac, arbore. ◊ Pom de Crăciun = brad (sau alt conifer) împodobit cu daruri și ornamente, cu prilejul Crăciunului. Pomul mortului = copăcel (mai ales brad) sau ramură împodobită cu fructe, cu covrigi, cu zaharicale etc. (ce se dau de pomană la cimitir), care se poartă înaintea cortegiului mortuar (la morții necăsătoriți) și se înfige pe mormânt. ◊ Expr. (Fam.) A fi în pom = a se afla într-o situație dificilă din imprudență, din neștiință, din lipsă de bani. – Lat. pomus. DOOM
pom s. m., pl. pomi
pomi
POMI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „pom (fructifer)”, „de pomi”, „pomicol”. [Var. pomo-. / < fr., it. pomi-, pomo-, cf. lat. pomus].
pomi
POMI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „pom (fructifer)”, „de pomi”, „pomicol”. [Var. pomo-. / < fr., it. pomi-, pomo-, cf. lat. pomus].
pomicol
POMÍCOL, -Ă, pomicoli, -e, adj. 1. Care aparține pomiculturii, privitor la pomicultură, propriu pomiculturii; de pomicultură. 2. Care este specialist în pomicultură, care lucrează în pomicultură. Tehnician pomicol. – Din pom (după agricol, viticol etc.). DOOM
pomícol adj. m., pl. pomícoli; f. pomícolă, pl. pomícole
pomicola
POMÍCOL, -Ă, pomicoli, -e, adj. 1. Care aparține pomiculturii, privitor la pomicultură, propriu pomiculturii; de pomicultură. 2. Care este specialist în pomicultură, care lucrează în pomicultură. Tehnician pomicol. – Din pom (după agricol, viticol etc.). DOOM
pomícol adj. m., pl. pomícoli; f. pomícolă, pl. pomícole
pomicole
POMÍCOL, -Ă, pomicoli, -e, adj. 1. Care aparține pomiculturii, privitor la pomicultură, propriu pomiculturii; de pomicultură. 2. Care este specialist în pomicultură, care lucrează în pomicultură. Tehnician pomicol. – Din pom (după agricol, viticol etc.). DOOM
pomícol adj. m., pl. pomícoli; f. pomícolă, pl. pomícole
pomicolei
POMÍCOL, -Ă, pomicoli, -e, adj. 1. Care aparține pomiculturii, privitor la pomicultură, propriu pomiculturii; de pomicultură. 2. Care este specialist în pomicultură, care lucrează în pomicultură. Tehnician pomicol. – Din pom (după agricol, viticol etc.). DOOM
pomícol adj. m., pl. pomícoli; f. pomícolă, pl. pomícole
pomicolele
POMÍCOL, -Ă, pomicoli, -e, adj. 1. Care aparține pomiculturii, privitor la pomicultură, propriu pomiculturii; de pomicultură. 2. Care este specialist în pomicultură, care lucrează în pomicultură. Tehnician pomicol. – Din pom (după agricol, viticol etc.). DOOM
pomícol adj. m., pl. pomícoli; f. pomícolă, pl. pomícole
pomicolelor
POMÍCOL, -Ă, pomicoli, -e, adj. 1. Care aparține pomiculturii, privitor la pomicultură, propriu pomiculturii; de pomicultură. 2. Care este specialist în pomicultură, care lucrează în pomicultură. Tehnician pomicol. – Din pom (după agricol, viticol etc.). DOOM
pomícol adj. m., pl. pomícoli; f. pomícolă, pl. pomícole
pomicoli
POMÍCOL, -Ă, pomicoli, -e, adj. 1. Care aparține pomiculturii, privitor la pomicultură, propriu pomiculturii; de pomicultură. 2. Care este specialist în pomicultură, care lucrează în pomicultură. Tehnician pomicol. – Din pom (după agricol, viticol etc.). DOOM
pomícol adj. m., pl. pomícoli; f. pomícolă, pl. pomícole
pomicolii
POMÍCOL, -Ă, pomicoli, -e, adj. 1. Care aparține pomiculturii, privitor la pomicultură, propriu pomiculturii; de pomicultură. 2. Care este specialist în pomicultură, care lucrează în pomicultură. Tehnician pomicol. – Din pom (după agricol, viticol etc.). DOOM
pomícol adj. m., pl. pomícoli; f. pomícolă, pl. pomícole
pomicolilor
POMÍCOL, -Ă, pomicoli, -e, adj. 1. Care aparține pomiculturii, privitor la pomicultură, propriu pomiculturii; de pomicultură. 2. Care este specialist în pomicultură, care lucrează în pomicultură. Tehnician pomicol. – Din pom (după agricol, viticol etc.). DOOM
pomícol adj. m., pl. pomícoli; f. pomícolă, pl. pomícole
pomicolul
POMÍCOL, -Ă, pomicoli, -e, adj. 1. Care aparține pomiculturii, privitor la pomicultură, propriu pomiculturii; de pomicultură. 2. Care este specialist în pomicultură, care lucrează în pomicultură. Tehnician pomicol. – Din pom (după agricol, viticol etc.). DOOM
pomícol adj. m., pl. pomícoli; f. pomícolă, pl. pomícole
pomicolului
POMÍCOL, -Ă, pomicoli, -e, adj. 1. Care aparține pomiculturii, privitor la pomicultură, propriu pomiculturii; de pomicultură. 2. Care este specialist în pomicultură, care lucrează în pomicultură. Tehnician pomicol. – Din pom (după agricol, viticol etc.). DOOM
pomícol adj. m., pl. pomícoli; f. pomícolă, pl. pomícole
pomicultoare
POMICULTÓR, -OÁRE, pomicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea pomilor fructiferi. – Din fr. pomiculteur. DOOM
pomicultór s. m., pl. pomicultóri
pomicultoarea
POMICULTÓR, -OÁRE, pomicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea pomilor fructiferi. – Din fr. pomiculteur. DOOM
pomicultór s. m., pl. pomicultóri
pomicultoarei
POMICULTÓR, -OÁRE, pomicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea pomilor fructiferi. – Din fr. pomiculteur. DOOM
pomicultór s. m., pl. pomicultóri
pomicultoarele
POMICULTÓR, -OÁRE, pomicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea pomilor fructiferi. – Din fr. pomiculteur. DOOM
pomicultór s. m., pl. pomicultóri
pomicultoarelor
POMICULTÓR, -OÁRE, pomicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea pomilor fructiferi. – Din fr. pomiculteur. DOOM
pomicultór s. m., pl. pomicultóri
pomicultor
POMICULTÓR, -OÁRE, pomicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea pomilor fructiferi. – Din fr. pomiculteur. DOOM
pomicultór s. m., pl. pomicultóri
pomicultori
POMICULTÓR, -OÁRE, pomicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea pomilor fructiferi. – Din fr. pomiculteur. DOOM
pomicultór s. m., pl. pomicultóri
pomicultorii
POMICULTÓR, -OÁRE, pomicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea pomilor fructiferi. – Din fr. pomiculteur. DOOM
pomicultór s. m., pl. pomicultóri
pomicultorilor
POMICULTÓR, -OÁRE, pomicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea pomilor fructiferi. – Din fr. pomiculteur. DOOM
pomicultór s. m., pl. pomicultóri
pomicultorul
POMICULTÓR, -OÁRE, pomicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea pomilor fructiferi. – Din fr. pomiculteur. DOOM
pomicultór s. m., pl. pomicultóri
pomicultorului
POMICULTÓR, -OÁRE, pomicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu cultivarea și îngrijirea pomilor fructiferi. – Din fr. pomiculteur. DOOM
pomicultór s. m., pl. pomicultóri
pomicultura
POMICULTÚRĂ s. f. Ramură a științelor agricole care studiază biologia și agrotehnica pomilor și arbuștilor fructiferi; sector al producției agricole care cuprinde cultura pomilor și a arbuștilor fructiferi. – Din fr. pomiculture. DOOM
pomicultúră s. f., g.-d. art. pomicultúrii
pomiculturi
POMICULTÚRĂ s. f. Ramură a științelor agricole care studiază biologia și agrotehnica pomilor și arbuștilor fructiferi; sector al producției agricole care cuprinde cultura pomilor și a arbuștilor fructiferi. – Din fr. pomiculture. DOOM
pomicultúră s. f., g.-d. art. pomicultúrii
pomiculturii
POMICULTÚRĂ s. f. Ramură a științelor agricole care studiază biologia și agrotehnica pomilor și arbuștilor fructiferi; sector al producției agricole care cuprinde cultura pomilor și a arbuștilor fructiferi. – Din fr. pomiculture. DOOM
pomicultúră s. f., g.-d. art. pomicultúrii
pomiera
POMIÉRĂ, pomiere, s. f. (Livr.) Fructieră. [Pr.: -mi-e-] – Din fr. pommière. DOOM
pomiéră (livr.) (-mi-e-) s. f., g.-d. art. pomiérei; pl. pomiére
pomiere
POMIÉRĂ, pomiere, s. f. (Livr.) Fructieră. [Pr.: -mi-e-] – Din fr. pommière. DOOM
pomiéră (livr.) (-mi-e-) s. f., g.-d. art. pomiérei; pl. pomiére
pomierei
POMIÉRĂ, pomiere, s. f. (Livr.) Fructieră. [Pr.: -mi-e-] – Din fr. pommière. DOOM
pomiéră (livr.) (-mi-e-) s. f., g.-d. art. pomiérei; pl. pomiére
pomierele
POMIÉRĂ, pomiere, s. f. (Livr.) Fructieră. [Pr.: -mi-e-] – Din fr. pommière. DOOM
pomiéră (livr.) (-mi-e-) s. f., g.-d. art. pomiérei; pl. pomiére
pomierelor
POMIÉRĂ, pomiere, s. f. (Livr.) Fructieră. [Pr.: -mi-e-] – Din fr. pommière. DOOM
pomiéră (livr.) (-mi-e-) s. f., g.-d. art. pomiérei; pl. pomiére
pomii
POM, pomi, s. m. Nume generic pentru arbori care produc fructe comestibile; p. gener. copac, arbore. ◊ Pom de Crăciun = brad (sau alt conifer) împodobit cu daruri și ornamente, cu prilejul Crăciunului. Pomul mortului = copăcel (mai ales brad) sau ramură împodobită cu fructe, cu covrigi, cu zaharicale etc. (ce se dau de pomană la cimitir), care se poartă înaintea cortegiului mortuar (la morții necăsătoriți) și se înfige pe mormânt. ◊ Expr. (Fam.) A fi în pom = a se afla într-o situație dificilă din imprudență, din neștiință, din lipsă de bani. – Lat. pomus. DOOM
pom s. m., pl. pomi
pomila
POMILÁ, pomilez, vb. I. Refl. (Regional) A se usca; a se pomăi. Rădăcina li se usca Și în vîrf se pomila. MARIAN, NA. 392.
pomilai
POMILÁ, pomilez, vb. I. Refl. (Regional) A se usca; a se pomăi. Rădăcina li se usca Și în vîrf se pomila. MARIAN, NA. 392.
pomilam
POMILÁ, pomilez, vb. I. Refl. (Regional) A se usca; a se pomăi. Rădăcina li se usca Și în vîrf se pomila. MARIAN, NA. 392.
pomilare
POMILÁ, pomilez, vb. I. Refl. (Regional) A se usca; a se pomăi. Rădăcina li se usca Și în vîrf se pomila. MARIAN, NA. 392.
pomilare
POMILÁ, pomilez, vb. I. Refl. (Reg.) A se pomăi. – Din poamă.
pomilară
POMILÁ, pomilez, vb. I. Refl. (Regional) A se usca; a se pomăi. Rădăcina li se usca Și în vîrf se pomila. MARIAN, NA. 392.
pomilarăm
POMILÁ, pomilez, vb. I. Refl. (Regional) A se usca; a se pomăi. Rădăcina li se usca Și în vîrf se pomila. MARIAN, NA. 392.
pomilarăți
POMILÁ, pomilez, vb. I. Refl. (Regional) A se usca; a se pomăi. Rădăcina li se usca Și în vîrf se pomila. MARIAN, NA. 392.
pomilase
POMILÁ, pomilez, vb. I. Refl. (Regional) A se usca; a se pomăi. Rădăcina li se usca Și în vîrf se pomila. MARIAN, NA. 392.
pomilasem
POMILÁ, pomilez, vb. I. Refl. (Regional) A se usca; a se pomăi. Rădăcina li se usca Și în vîrf se pomila. MARIAN, NA. 392.
pomilaseră
POMILÁ, pomilez, vb. I. Refl. (Regional) A se usca; a se pomăi. Rădăcina li se usca Și în vîrf se pomila. MARIAN, NA. 392.
pomilaserăm
POMILÁ, pomilez, vb. I. Refl. (Regional) A se usca; a se pomăi. Rădăcina li se usca Și în vîrf se pomila. MARIAN, NA. 392.
pomilaserăți
POMILÁ, pomilez, vb. I. Refl. (Regional) A se usca; a se pomăi. Rădăcina li se usca Și în vîrf se pomila. MARIAN, NA. 392.
pomilaseși
POMILÁ, pomilez, vb. I. Refl. (Regional) A se usca; a se pomăi. Rădăcina li se usca Și în vîrf se pomila. MARIAN, NA. 392.
pomilaseți
POMILÁ, pomilez, vb. I. Refl. (Regional) A se usca; a se pomăi. Rădăcina li se usca Și în vîrf se pomila. MARIAN, NA. 392.
pomilat
POMILÁ, pomilez, vb. I. Refl. (Regional) A se usca; a se pomăi. Rădăcina li se usca Și în vîrf se pomila. MARIAN, NA. 392.
pomilau
POMILÁ, pomilez, vb. I. Refl. (Regional) A se usca; a se pomăi. Rădăcina li se usca Și în vîrf se pomila. MARIAN, NA. 392.
pomilași
POMILÁ, pomilez, vb. I. Refl. (Regional) A se usca; a se pomăi. Rădăcina li se usca Și în vîrf se pomila. MARIAN, NA. 392.
pomilați
POMILÁ, pomilez, vb. I. Refl. (Regional) A se usca; a se pomăi. Rădăcina li se usca Și în vîrf se pomila. MARIAN, NA. 392.
pomilează
POMILÁ, pomilez, vb. I. Refl. (Regional) A se usca; a se pomăi. Rădăcina li se usca Și în vîrf se pomila. MARIAN, NA. 392.
pomilez
POMILÁ, pomilez, vb. I. Refl. (Regional) A se usca; a se pomăi. Rădăcina li se usca Și în vîrf se pomila. MARIAN, NA. 392.
pomileze
POMILÁ, pomilez, vb. I. Refl. (Regional) A se usca; a se pomăi. Rădăcina li se usca Și în vîrf se pomila. MARIAN, NA. 392.
pomilezi
POMILÁ, pomilez, vb. I. Refl. (Regional) A se usca; a se pomăi. Rădăcina li se usca Și în vîrf se pomila. MARIAN, NA. 392.
pomilor
POM, pomi, s. m. Nume generic pentru arbori care produc fructe comestibile; p. gener. copac, arbore. ◊ Pom de Crăciun = brad (sau alt conifer) împodobit cu daruri și ornamente, cu prilejul Crăciunului. Pomul mortului = copăcel (mai ales brad) sau ramură împodobită cu fructe, cu covrigi, cu zaharicale etc. (ce se dau de pomană la cimitir), care se poartă înaintea cortegiului mortuar (la morții necăsătoriți) și se înfige pe mormânt. ◊ Expr. (Fam.) A fi în pom = a se afla într-o situație dificilă din imprudență, din neștiință, din lipsă de bani. – Lat. pomus. DOOM
pom s. m., pl. pomi
pomilând
POMILÁ, pomilez, vb. I. Refl. (Regional) A se usca; a se pomăi. Rădăcina li se usca Și în vîrf se pomila. MARIAN, NA. 392.
pomilînd
POMILÁ, pomilez, vb. I. Refl. (Regional) A se usca; a se pomăi. Rădăcina li se usca Și în vîrf se pomila. MARIAN, NA. 392.
pomina
PÓMINĂ s. f. (Rar) Veste, faimă. ◊ Loc. adj. De pomină = a) vestit, renumit, neuitat; b) strașnic, grozav, extraordinar. ◊ Expr. A (i) se duce (sau a(-i) merge) pomina = a se răspândi vestea în lume, a se afla sau a se vorbi despre cineva sau ceva ca despre ceva extraordinar. A se face (sau a ajunge) de pomină = a se face de râs, a se compromite. – Din pomeni (derivat regresiv). DOOM
!pómină (de ~) loc. adj.
pomine
PÓMINĂ s. f. (Rar) Veste, faimă. ◊ Loc. adj. De pomină = a) vestit, renumit, neuitat; b) strașnic, grozav, extraordinar. ◊ Expr. A (i) se duce (sau a(-i) merge) pomina = a se răspândi vestea în lume, a se afla sau a se vorbi despre cineva sau ceva ca despre ceva extraordinar. A se face (sau a ajunge) de pomină = a se face de râs, a se compromite. – Din pomeni (derivat regresiv). DOOM
!pómină (de ~) loc. adj.
pominei
PÓMINĂ s. f. (Rar) Veste, faimă. ◊ Loc. adj. De pomină = a) vestit, renumit, neuitat; b) strașnic, grozav, extraordinar. ◊ Expr. A (i) se duce (sau a(-i) merge) pomina = a se răspândi vestea în lume, a se afla sau a se vorbi despre cineva sau ceva ca despre ceva extraordinar. A se face (sau a ajunge) de pomină = a se face de râs, a se compromite. – Din pomeni (derivat regresiv). DOOM
!pómină (de ~) loc. adj.
pomire
POMI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „pom (fructifer)”, „de pomi”, „pomicol”. [Var. pomo-. / < fr., it. pomi-, pomo-, cf. lat. pomus].
pomiviticol
POMIVITÍCOL, -Ă, pomiviticoli, -e, adj. Referitor la pomicultură și la viticultură, al pomiculturii și al viticulturii. – Pomi[col] + viticol.
pomiviticola
POMIVITÍCOL, -Ă, pomiviticoli, -e, adj. Referitor la pomicultură și la viticultură, al pomiculturii și al viticulturii. – Pomi[col] + viticol.
pomiviticole
POMIVITÍCOL, -Ă, pomiviticoli, -e, adj. Referitor la pomicultură și la viticultură, al pomiculturii și al viticulturii. – Pomi[col] + viticol.
pomiviticolei
POMIVITÍCOL, -Ă, pomiviticoli, -e, adj. Referitor la pomicultură și la viticultură, al pomiculturii și al viticulturii. – Pomi[col] + viticol.
pomiviticolele
POMIVITÍCOL, -Ă, pomiviticoli, -e, adj. Referitor la pomicultură și la viticultură, al pomiculturii și al viticulturii. – Pomi[col] + viticol.
pomiviticolelor
POMIVITÍCOL, -Ă, pomiviticoli, -e, adj. Referitor la pomicultură și la viticultură, al pomiculturii și al viticulturii. – Pomi[col] + viticol.
pomiviticoli
POMIVITÍCOL, -Ă, pomiviticoli, -e, adj. Referitor la pomicultură și la viticultură, al pomiculturii și al viticulturii. – Pomi[col] + viticol.
pomiviticolii
POMIVITÍCOL, -Ă, pomiviticoli, -e, adj. Referitor la pomicultură și la viticultură, al pomiculturii și al viticulturii. – Pomi[col] + viticol.
pomiviticolilor
POMIVITÍCOL, -Ă, pomiviticoli, -e, adj. Referitor la pomicultură și la viticultură, al pomiculturii și al viticulturii. – Pomi[col] + viticol.
pomiviticolul
POMIVITÍCOL, -Ă, pomiviticoli, -e, adj. Referitor la pomicultură și la viticultură, al pomiculturii și al viticulturii. – Pomi[col] + viticol.
pomiviticolului
POMIVITÍCOL, -Ă, pomiviticoli, -e, adj. Referitor la pomicultură și la viticultură, al pomiculturii și al viticulturii. – Pomi[col] + viticol.
pomișoara
POMIȘOÁRĂ, pomișoare, s. f. (Bot.; rar) Coacăz. ♦ Coacăză. – Pom + suf. -ișoară. DOOM
pomișoáră (rar) s. f., g.-d. art. pomișoárei; pl. pomișoáre
pomișoare
POMIȘOÁRĂ, pomișoare, s. f. (Bot.; rar) Coacăz. ♦ Coacăză. – Pom + suf. -ișoară. DOOM
pomișoáră (rar) s. f., g.-d. art. pomișoárei; pl. pomișoáre
pomișoarei
POMIȘOÁRĂ, pomișoare, s. f. (Bot.; rar) Coacăz. ♦ Coacăză. – Pom + suf. -ișoară. DOOM
pomișoáră (rar) s. f., g.-d. art. pomișoárei; pl. pomișoáre
pomișoarele
POMIȘOÁRĂ, pomișoare, s. f. (Bot.; rar) Coacăz. ♦ Coacăză. – Pom + suf. -ișoară. DOOM
pomișoáră (rar) s. f., g.-d. art. pomișoárei; pl. pomișoáre
pomișoarelor
POMIȘOÁRĂ, pomișoare, s. f. (Bot.; rar) Coacăz. ♦ Coacăză. – Pom + suf. -ișoară. DOOM
pomișoáră (rar) s. f., g.-d. art. pomișoárei; pl. pomișoáre
pomișor
POMIȘÓR, pomișori, s. m. Diminutiv al lui pom; pomuleț. – Pom + suf. -ișor. DOOM
pomișór s. m., pl. pomișóri
pomișori
POMIȘÓR, pomișori, s. m. Diminutiv al lui pom; pomuleț. – Pom + suf. -ișor. DOOM
pomișór s. m., pl. pomișóri
pomișorii
POMIȘÓR, pomișori, s. m. Diminutiv al lui pom; pomuleț. – Pom + suf. -ișor. DOOM
pomișór s. m., pl. pomișóri
pomișorilor
POMIȘÓR, pomișori, s. m. Diminutiv al lui pom; pomuleț. – Pom + suf. -ișor. DOOM
pomișór s. m., pl. pomișóri
pomișorul
POMIȘÓR, pomișori, s. m. Diminutiv al lui pom; pomuleț. – Pom + suf. -ișor. DOOM
pomișór s. m., pl. pomișóri
pomișorului
POMIȘÓR, pomișori, s. m. Diminutiv al lui pom; pomuleț. – Pom + suf. -ișor. DOOM
pomișór s. m., pl. pomișóri
pomiște
POMÍȘTE s. f. (Rar; colectiv) Mulțime de pomi. – Pom + suf. -iște. DOOM
pómiște (rar) s. f.
pomițel
POMIȚÉL, pomiței, s. m. (Regional) Grădină (în care se cultivă, la un loc, zarzavat, flori și pomi). în acest pomiței se află la unii gospodari și cîțiva stupi. PAMFILE, C. 447.
pomiță
POMÍȚĂ, pomițe, s. f. Diminutiv al lui p o a m ă; (în special) fructul bun de mîncat al unei tufe de mure, zmeură, afină etc. A aflat o buruiană cu niște pomițe ca alunele. SBIERA, la CADE.
pomneata
POMNEÁTĂ, pomnete, s. f. 1. (Pop.) Șervet, batistă sau fâșie de pânză albă, având legate la un capăt un ban, iar la celălalt o lumânare, care se pune în mâna mortului sau se împarte celor care iau parte la înmormântare. 2. (Reg.) Colac (împletit) care se dă de pomană la înmormântări. [Var.: (reg.) pomeneátă s. f.] – Din sl. pamĭatŭ. DOOM
pomneátă (pop.) s. f., g.-d. art. pomnétei; pl. pomnéte
pomnete
POMNEÁTĂ, pomnete, s. f. 1. (Pop.) Șervet, batistă sau fâșie de pânză albă, având legate la un capăt un ban, iar la celălalt o lumânare, care se pune în mâna mortului sau se împarte celor care iau parte la înmormântare. 2. (Reg.) Colac (împletit) care se dă de pomană la înmormântări. [Var.: (reg.) pomeneátă s. f.] – Din sl. pamĭatŭ. DOOM
pomneátă (pop.) s. f., g.-d. art. pomnétei; pl. pomnéte
pomnetei
POMNEÁTĂ, pomnete, s. f. 1. (Pop.) Șervet, batistă sau fâșie de pânză albă, având legate la un capăt un ban, iar la celălalt o lumânare, care se pune în mâna mortului sau se împarte celor care iau parte la înmormântare. 2. (Reg.) Colac (împletit) care se dă de pomană la înmormântări. [Var.: (reg.) pomeneátă s. f.] – Din sl. pamĭatŭ. DOOM
pomneátă (pop.) s. f., g.-d. art. pomnétei; pl. pomnéte
pomnetele
POMNEÁTĂ, pomnete, s. f. 1. (Pop.) Șervet, batistă sau fâșie de pânză albă, având legate la un capăt un ban, iar la celălalt o lumânare, care se pune în mâna mortului sau se împarte celor care iau parte la înmormântare. 2. (Reg.) Colac (împletit) care se dă de pomană la înmormântări. [Var.: (reg.) pomeneátă s. f.] – Din sl. pamĭatŭ. DOOM
pomneátă (pop.) s. f., g.-d. art. pomnétei; pl. pomnéte
pomnetelor
POMNEÁTĂ, pomnete, s. f. 1. (Pop.) Șervet, batistă sau fâșie de pânză albă, având legate la un capăt un ban, iar la celălalt o lumânare, care se pune în mâna mortului sau se împarte celor care iau parte la înmormântare. 2. (Reg.) Colac (împletit) care se dă de pomană la înmormântări. [Var.: (reg.) pomeneátă s. f.] – Din sl. pamĭatŭ. DOOM
pomneátă (pop.) s. f., g.-d. art. pomnétei; pl. pomnéte
pomneți
POMNEÁTĂ, pomnete, s. f. 1. (Pop.) Șervet, batistă sau fâșie de pânză albă, având legate la un capăt un ban, iar la celălalt o lumânare, care se pune în mâna mortului sau se împarte celor care iau parte la înmormântare. 2. (Reg.) Colac (împletit) care se dă de pomană la înmormântări. [Var.: (reg.) pomeneátă s. f.] – Din sl. pamĭatŭ. DOOM
pomneátă (pop.) s. f., g.-d. art. pomnétei; pl. pomnéte
pomneții
POMNEÁTĂ, pomnete, s. f. 1. (Pop.) Șervet, batistă sau fâșie de pânză albă, având legate la un capăt un ban, iar la celălalt o lumânare, care se pune în mâna mortului sau se împarte celor care iau parte la înmormântare. 2. (Reg.) Colac (împletit) care se dă de pomană la înmormântări. [Var.: (reg.) pomeneátă s. f.] – Din sl. pamĭatŭ. DOOM
pomneátă (pop.) s. f., g.-d. art. pomnétei; pl. pomnéte
pomnețile
POMNEÁTĂ, pomnete, s. f. 1. (Pop.) Șervet, batistă sau fâșie de pânză albă, având legate la un capăt un ban, iar la celălalt o lumânare, care se pune în mâna mortului sau se împarte celor care iau parte la înmormântare. 2. (Reg.) Colac (împletit) care se dă de pomană la înmormântări. [Var.: (reg.) pomeneátă s. f.] – Din sl. pamĭatŭ. DOOM
pomneátă (pop.) s. f., g.-d. art. pomnétei; pl. pomnéte
pomneților
POMNEÁTĂ, pomnete, s. f. 1. (Pop.) Șervet, batistă sau fâșie de pânză albă, având legate la un capăt un ban, iar la celălalt o lumânare, care se pune în mâna mortului sau se împarte celor care iau parte la înmormântare. 2. (Reg.) Colac (împletit) care se dă de pomană la înmormântări. [Var.: (reg.) pomeneátă s. f.] – Din sl. pamĭatŭ. DOOM
pomneátă (pop.) s. f., g.-d. art. pomnétei; pl. pomnéte
pomnol
POMNÓL s. n. v. podmol.
pomo
POMO- v. pomi-.
pomojnic
POMÓȘNIC s. m. v. pomojnic. DOOM
pomójnic s. m., pl. pomójnici
pomojnici
POMÓȘNIC s. m. v. pomojnic. DOOM
pomójnic s. m., pl. pomójnici
pomojnicii
POMÓȘNIC s. m. v. pomojnic. DOOM
pomójnic s. m., pl. pomójnici
pomojnicilor
POMÓȘNIC s. m. v. pomojnic. DOOM
pomójnic s. m., pl. pomójnici
pomojnicul
POMÓȘNIC s. m. v. pomojnic. DOOM
pomójnic s. m., pl. pomójnici
pomojnicului
POMÓȘNIC s. m. v. pomojnic. DOOM
pomójnic s. m., pl. pomójnici
pomolog
POMOLÓG, pomologi, s. m. Specialist în pomologie; p. ext. (rar) pomicultor. – Din fr. pomologue. DOOM
pomológ s. m., pl. pomológi
pomologa
POMOLÓG, pomologi, s. m. Specialist în pomologie; p. ext. (rar) pomicultor. – Din fr. pomologue. DOOM
pomológ s. m., pl. pomológi
pomologe
POMOLÓG, pomologi, s. m. Specialist în pomologie; p. ext. (rar) pomicultor. – Din fr. pomologue. DOOM
pomológ s. m., pl. pomológi
pomologei
POMOLÓG, pomologi, s. m. Specialist în pomologie; p. ext. (rar) pomicultor. – Din fr. pomologue. DOOM
pomológ s. m., pl. pomológi
pomologele
POMOLÓG, pomologi, s. m. Specialist în pomologie; p. ext. (rar) pomicultor. – Din fr. pomologue. DOOM
pomológ s. m., pl. pomológi
pomologelor
POMOLÓG, pomologi, s. m. Specialist în pomologie; p. ext. (rar) pomicultor. – Din fr. pomologue. DOOM
pomológ s. m., pl. pomológi
pomologi
POMOLÓG, pomologi, s. m. Specialist în pomologie; p. ext. (rar) pomicultor. – Din fr. pomologue. DOOM
pomológ s. m., pl. pomológi
pomologia
POMOLOGÍE s. f. Știință agricolă care se ocupă cu studiul speciilor și al soiurilor de pomi și de arbuști fructiferi, cu însușirile și comportarea lor față de condițiile de climă și de sol; p. ext. pomicultură. – Din fr. pomologie. DOOM
pomologíe s. f., art. pomología, g.-d. pomologíi, art. pomologíei
pomologic
POMOLÓGIC, -Ă, pomologici, -ce, adj. Care aparține pomologiei, privitor la pomologie, de pomologie. – Din fr. pomologique. DOOM
pomológic adj. m., pl. pomológici; f. pomológică, pl. pomológice
pomologica
POMOLÓGIC, -Ă, pomologici, -ce, adj. Care aparține pomologiei, privitor la pomologie, de pomologie. – Din fr. pomologique. DOOM
pomológic adj. m., pl. pomológici; f. pomológică, pl. pomológice
pomologice
POMOLÓGIC, -Ă, pomologici, -ce, adj. Care aparține pomologiei, privitor la pomologie, de pomologie. – Din fr. pomologique. DOOM
pomológic adj. m., pl. pomológici; f. pomológică, pl. pomológice
pomologicei
POMOLÓGIC, -Ă, pomologici, -ce, adj. Care aparține pomologiei, privitor la pomologie, de pomologie. – Din fr. pomologique. DOOM
pomológic adj. m., pl. pomológici; f. pomológică, pl. pomológice
pomologicele
POMOLÓGIC, -Ă, pomologici, -ce, adj. Care aparține pomologiei, privitor la pomologie, de pomologie. – Din fr. pomologique. DOOM
pomológic adj. m., pl. pomológici; f. pomológică, pl. pomológice
pomologicelor
POMOLÓGIC, -Ă, pomologici, -ce, adj. Care aparține pomologiei, privitor la pomologie, de pomologie. – Din fr. pomologique. DOOM
pomológic adj. m., pl. pomológici; f. pomológică, pl. pomológice
pomologici
POMOLÓGIC, -Ă, pomologici, -ce, adj. Care aparține pomologiei, privitor la pomologie, de pomologie. – Din fr. pomologique. DOOM
pomológic adj. m., pl. pomológici; f. pomológică, pl. pomológice
pomologicii
POMOLÓGIC, -Ă, pomologici, -ce, adj. Care aparține pomologiei, privitor la pomologie, de pomologie. – Din fr. pomologique. DOOM
pomológic adj. m., pl. pomológici; f. pomológică, pl. pomológice
pomologicilor
POMOLÓGIC, -Ă, pomologici, -ce, adj. Care aparține pomologiei, privitor la pomologie, de pomologie. – Din fr. pomologique. DOOM
pomológic adj. m., pl. pomológici; f. pomológică, pl. pomológice
pomologicul
POMOLÓGIC, -Ă, pomologici, -ce, adj. Care aparține pomologiei, privitor la pomologie, de pomologie. – Din fr. pomologique. DOOM
pomológic adj. m., pl. pomológici; f. pomológică, pl. pomológice
pomologicului
POMOLÓGIC, -Ă, pomologici, -ce, adj. Care aparține pomologiei, privitor la pomologie, de pomologie. – Din fr. pomologique. DOOM
pomológic adj. m., pl. pomológici; f. pomológică, pl. pomológice
pomologie
POMOLOGÍE s. f. Știință agricolă care se ocupă cu studiul speciilor și al soiurilor de pomi și de arbuști fructiferi, cu însușirile și comportarea lor față de condițiile de climă și de sol; p. ext. pomicultură. – Din fr. pomologie. DOOM
pomologíe s. f., art. pomología, g.-d. pomologíi, art. pomologíei
pomologiei
POMOLOGÍE s. f. Știință agricolă care se ocupă cu studiul speciilor și al soiurilor de pomi și de arbuști fructiferi, cu însușirile și comportarea lor față de condițiile de climă și de sol; p. ext. pomicultură. – Din fr. pomologie. DOOM
pomologíe s. f., art. pomología, g.-d. pomologíi, art. pomologíei
pomologii
POMOLÓG, pomologi, s. m. Specialist în pomologie; p. ext. (rar) pomicultor. – Din fr. pomologue. DOOM
pomológ s. m., pl. pomológi
pomologii
POMOLOGÍE s. f. Știință agricolă care se ocupă cu studiul speciilor și al soiurilor de pomi și de arbuști fructiferi, cu însușirile și comportarea lor față de condițiile de climă și de sol; p. ext. pomicultură. – Din fr. pomologie. DOOM
pomologíe s. f., art. pomología, g.-d. pomologíi, art. pomologíei
pomologiile
POMOLOGÍE s. f. Știință agricolă care se ocupă cu studiul speciilor și al soiurilor de pomi și de arbuști fructiferi, cu însușirile și comportarea lor față de condițiile de climă și de sol; p. ext. pomicultură. – Din fr. pomologie. DOOM
pomologíe s. f., art. pomología, g.-d. pomologíi, art. pomologíei
pomologiilor
POMOLOGÍE s. f. Știință agricolă care se ocupă cu studiul speciilor și al soiurilor de pomi și de arbuști fructiferi, cu însușirile și comportarea lor față de condițiile de climă și de sol; p. ext. pomicultură. – Din fr. pomologie. DOOM
pomologíe s. f., art. pomología, g.-d. pomologíi, art. pomologíei
pomologilor
POMOLÓG, pomologi, s. m. Specialist în pomologie; p. ext. (rar) pomicultor. – Din fr. pomologue. DOOM
pomológ s. m., pl. pomológi
pomologul
POMOLÓG, pomologi, s. m. Specialist în pomologie; p. ext. (rar) pomicultor. – Din fr. pomologue. DOOM
pomológ s. m., pl. pomológi
pomologului
POMOLÓG, pomologi, s. m. Specialist în pomologie; p. ext. (rar) pomicultor. – Din fr. pomologue. DOOM
pomológ s. m., pl. pomológi
pomona
Pomona, în mitologia romană, divinitate protectoare a grădinilor și a pomilor roditori.
pomoroage
POMOROÁGE s. f. (Regional) Fructe (mai ales uscate). Este lapte de-ajuns și felurite pomoroage precum: mere, pere. MARIAN, NA. 424.
pomost
pomóst (-turi), s. n. – 1. Ridicătură de pămînt, rambleu. – 2. Domeniu, proprietate agricolă. Sl. pomostŭ „podea” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 276; Conev 80), din mostŭ „platformă”, cf. rus. pomost „podea”. – Der. pomoșteală, s. f. (terasament); pomosti (var. pomesti), vb. (a egala solul, a nivela), din sb. pomostiti; pomostină (var. pomoștină), s. f. (pardoseală, Mold., platforma unui vehicul).
pomoste
POMÓSTE, pomoste, s. f. Ridicătură de pământ în regiunile inundabile, pe care se construiesc clădiri de exploatare sau de pază, la adăpost de inundații. – Din sl. pomostŭ. DOOM
pomóste s. f., g.-d. art. pomóstei; pl. pomóste
pomostea
POMOSTÍ, pomostesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A astupa, a nivela cu pământ bătătorit partea de jos, pe care se calcă, a unei încăperi. ♦ Intranz. (Despre ape) A depune aluviuni, a se împotmoli. – Din sb. pomostiti. DOOM
pomostí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomostésc, imperf. 3 sg. pomosteá; conj. prez. 3 să pomosteáscă
pomosteai
POMOSTÍ, pomostesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A astupa, a nivela cu pământ bătătorit partea de jos, pe care se calcă, a unei încăperi. ♦ Intranz. (Despre ape) A depune aluviuni, a se împotmoli. – Din sb. pomostiti. DOOM
pomostí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomostésc, imperf. 3 sg. pomosteá; conj. prez. 3 să pomosteáscă
pomosteala
POMOSTEÁLĂ, pomosteli, s. f. 1. (Reg.) Pământ bătătorit care umple golurile dintre temelie și podea la construcțiile țărănești și care, uneori, ține locul pardoselii. 2. Ridicătură de pământ în regiunile inundabile pe care se construiesc clădiri de exploatare sau de pază. – Pomosti + suf. -eală. DOOM
pomosteálă (reg.) s. f., g.-d. art. pomostélii; pl. pomostéli
pomosteam
POMOSTÍ, pomostesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A astupa, a nivela cu pământ bătătorit partea de jos, pe care se calcă, a unei încăperi. ♦ Intranz. (Despre ape) A depune aluviuni, a se împotmoli. – Din sb. pomostiti. DOOM
pomostí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomostésc, imperf. 3 sg. pomosteá; conj. prez. 3 să pomosteáscă
pomostească
POMOSTÍ, pomostesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A astupa, a nivela cu pământ bătătorit partea de jos, pe care se calcă, a unei încăperi. ♦ Intranz. (Despre ape) A depune aluviuni, a se împotmoli. – Din sb. pomostiti. DOOM
pomostí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomostésc, imperf. 3 sg. pomosteá; conj. prez. 3 să pomosteáscă
pomosteau
POMOSTÍ, pomostesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A astupa, a nivela cu pământ bătătorit partea de jos, pe care se calcă, a unei încăperi. ♦ Intranz. (Despre ape) A depune aluviuni, a se împotmoli. – Din sb. pomostiti. DOOM
pomostí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomostésc, imperf. 3 sg. pomosteá; conj. prez. 3 să pomosteáscă
pomosteați
POMOSTÍ, pomostesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A astupa, a nivela cu pământ bătătorit partea de jos, pe care se calcă, a unei încăperi. ♦ Intranz. (Despre ape) A depune aluviuni, a se împotmoli. – Din sb. pomostiti. DOOM
pomostí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomostésc, imperf. 3 sg. pomosteá; conj. prez. 3 să pomosteáscă
pomosteli
POMOSTEÁLĂ, pomosteli, s. f. 1. (Reg.) Pământ bătătorit care umple golurile dintre temelie și podea la construcțiile țărănești și care, uneori, ține locul pardoselii. 2. Ridicătură de pământ în regiunile inundabile pe care se construiesc clădiri de exploatare sau de pază. – Pomosti + suf. -eală. DOOM
pomosteálă (reg.) s. f., g.-d. art. pomostélii; pl. pomostéli
pomostelii
POMOSTEÁLĂ, pomosteli, s. f. 1. (Reg.) Pământ bătătorit care umple golurile dintre temelie și podea la construcțiile țărănești și care, uneori, ține locul pardoselii. 2. Ridicătură de pământ în regiunile inundabile pe care se construiesc clădiri de exploatare sau de pază. – Pomosti + suf. -eală. DOOM
pomosteálă (reg.) s. f., g.-d. art. pomostélii; pl. pomostéli
pomostelile
POMOSTEÁLĂ, pomosteli, s. f. 1. (Reg.) Pământ bătătorit care umple golurile dintre temelie și podea la construcțiile țărănești și care, uneori, ține locul pardoselii. 2. Ridicătură de pământ în regiunile inundabile pe care se construiesc clădiri de exploatare sau de pază. – Pomosti + suf. -eală. DOOM
pomosteálă (reg.) s. f., g.-d. art. pomostélii; pl. pomostéli
pomostelilor
POMOSTEÁLĂ, pomosteli, s. f. 1. (Reg.) Pământ bătătorit care umple golurile dintre temelie și podea la construcțiile țărănești și care, uneori, ține locul pardoselii. 2. Ridicătură de pământ în regiunile inundabile pe care se construiesc clădiri de exploatare sau de pază. – Pomosti + suf. -eală. DOOM
pomosteálă (reg.) s. f., g.-d. art. pomostélii; pl. pomostéli
pomostesc
POMOSTÍ, pomostesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A astupa, a nivela cu pământ bătătorit partea de jos, pe care se calcă, a unei încăperi. ♦ Intranz. (Despre ape) A depune aluviuni, a se împotmoli. – Din sb. pomostiti. DOOM
pomostí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomostésc, imperf. 3 sg. pomosteá; conj. prez. 3 să pomosteáscă
pomostește
POMOSTÍ, pomostesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A astupa, a nivela cu pământ bătătorit partea de jos, pe care se calcă, a unei încăperi. ♦ Intranz. (Despre ape) A depune aluviuni, a se împotmoli. – Din sb. pomostiti. DOOM
pomostí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomostésc, imperf. 3 sg. pomosteá; conj. prez. 3 să pomosteáscă
pomostești
POMOSTÍ, pomostesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A astupa, a nivela cu pământ bătătorit partea de jos, pe care se calcă, a unei încăperi. ♦ Intranz. (Despre ape) A depune aluviuni, a se împotmoli. – Din sb. pomostiti. DOOM
pomostí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomostésc, imperf. 3 sg. pomosteá; conj. prez. 3 să pomosteáscă
pomosti
POMOSTÍ, pomostesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A astupa, a nivela cu pământ bătătorit partea de jos, pe care se calcă, a unei încăperi. ♦ Intranz. (Despre ape) A depune aluviuni, a se împotmoli. – Din sb. pomostiti. DOOM
pomostí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomostésc, imperf. 3 sg. pomosteá; conj. prez. 3 să pomosteáscă
pomostii
POMOSTÍ, pomostesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A astupa, a nivela cu pământ bătătorit partea de jos, pe care se calcă, a unei încăperi. ♦ Intranz. (Despre ape) A depune aluviuni, a se împotmoli. – Din sb. pomostiti. DOOM
pomostí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomostésc, imperf. 3 sg. pomosteá; conj. prez. 3 să pomosteáscă
pomostim
POMOSTÍ, pomostesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A astupa, a nivela cu pământ bătătorit partea de jos, pe care se calcă, a unei încăperi. ♦ Intranz. (Despre ape) A depune aluviuni, a se împotmoli. – Din sb. pomostiti. DOOM
pomostí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomostésc, imperf. 3 sg. pomosteá; conj. prez. 3 să pomosteáscă
pomostina
POMÓSTINĂ, pomostine, s. f. (Reg.) Parte a carului sau a căruței formată din câteva scânduri alăturate, care alcătuiesc platforma de jos a vehiculului. [Var.: pomóștină s. f.] – Din ucr. pomostyna. DOOM
pomóstină (reg.) s. f., g.-d. art. pomóstinei; pl. pomóstine
pomostind
POMOSTÍ, pomostesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A astupa, a nivela cu pământ bătătorit partea de jos, pe care se calcă, a unei încăperi. ♦ Intranz. (Despre ape) A depune aluviuni, a se împotmoli. – Din sb. pomostiti. DOOM
pomostí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomostésc, imperf. 3 sg. pomosteá; conj. prez. 3 să pomosteáscă
pomostine
POMÓSTINĂ, pomostine, s. f. (Reg.) Parte a carului sau a căruței formată din câteva scânduri alăturate, care alcătuiesc platforma de jos a vehiculului. [Var.: pomóștină s. f.] – Din ucr. pomostyna. DOOM
pomóstină (reg.) s. f., g.-d. art. pomóstinei; pl. pomóstine
pomostinei
POMÓSTINĂ, pomostine, s. f. (Reg.) Parte a carului sau a căruței formată din câteva scânduri alăturate, care alcătuiesc platforma de jos a vehiculului. [Var.: pomóștină s. f.] – Din ucr. pomostyna. DOOM
pomóstină (reg.) s. f., g.-d. art. pomóstinei; pl. pomóstine
pomostinele
POMÓSTINĂ, pomostine, s. f. (Reg.) Parte a carului sau a căruței formată din câteva scânduri alăturate, care alcătuiesc platforma de jos a vehiculului. [Var.: pomóștină s. f.] – Din ucr. pomostyna. DOOM
pomóstină (reg.) s. f., g.-d. art. pomóstinei; pl. pomóstine
pomostinelor
POMÓSTINĂ, pomostine, s. f. (Reg.) Parte a carului sau a căruței formată din câteva scânduri alăturate, care alcătuiesc platforma de jos a vehiculului. [Var.: pomóștină s. f.] – Din ucr. pomostyna. DOOM
pomóstină (reg.) s. f., g.-d. art. pomóstinei; pl. pomóstine
pomostire
POMOSTÍ, pomostesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A astupa, a nivela cu pământ bătătorit partea de jos, pe care se calcă, a unei încăperi. ♦ Intranz. (Despre ape) A depune aluviuni, a se împotmoli. – Din sb. pomostiti. DOOM
pomostí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomostésc, imperf. 3 sg. pomosteá; conj. prez. 3 să pomosteáscă
pomostiră
POMOSTÍ, pomostesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A astupa, a nivela cu pământ bătătorit partea de jos, pe care se calcă, a unei încăperi. ♦ Intranz. (Despre ape) A depune aluviuni, a se împotmoli. – Din sb. pomostiti. DOOM
pomostí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomostésc, imperf. 3 sg. pomosteá; conj. prez. 3 să pomosteáscă
pomostirăm
POMOSTÍ, pomostesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A astupa, a nivela cu pământ bătătorit partea de jos, pe care se calcă, a unei încăperi. ♦ Intranz. (Despre ape) A depune aluviuni, a se împotmoli. – Din sb. pomostiti. DOOM
pomostí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomostésc, imperf. 3 sg. pomosteá; conj. prez. 3 să pomosteáscă
pomostirăți
POMOSTÍ, pomostesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A astupa, a nivela cu pământ bătătorit partea de jos, pe care se calcă, a unei încăperi. ♦ Intranz. (Despre ape) A depune aluviuni, a se împotmoli. – Din sb. pomostiti. DOOM
pomostí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomostésc, imperf. 3 sg. pomosteá; conj. prez. 3 să pomosteáscă
pomostise
POMOSTÍ, pomostesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A astupa, a nivela cu pământ bătătorit partea de jos, pe care se calcă, a unei încăperi. ♦ Intranz. (Despre ape) A depune aluviuni, a se împotmoli. – Din sb. pomostiti. DOOM
pomostí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomostésc, imperf. 3 sg. pomosteá; conj. prez. 3 să pomosteáscă
pomostisem
POMOSTÍ, pomostesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A astupa, a nivela cu pământ bătătorit partea de jos, pe care se calcă, a unei încăperi. ♦ Intranz. (Despre ape) A depune aluviuni, a se împotmoli. – Din sb. pomostiti. DOOM
pomostí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomostésc, imperf. 3 sg. pomosteá; conj. prez. 3 să pomosteáscă
pomostiseră
POMOSTÍ, pomostesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A astupa, a nivela cu pământ bătătorit partea de jos, pe care se calcă, a unei încăperi. ♦ Intranz. (Despre ape) A depune aluviuni, a se împotmoli. – Din sb. pomostiti. DOOM
pomostí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomostésc, imperf. 3 sg. pomosteá; conj. prez. 3 să pomosteáscă
pomostiserăm
POMOSTÍ, pomostesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A astupa, a nivela cu pământ bătătorit partea de jos, pe care se calcă, a unei încăperi. ♦ Intranz. (Despre ape) A depune aluviuni, a se împotmoli. – Din sb. pomostiti. DOOM
pomostí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomostésc, imperf. 3 sg. pomosteá; conj. prez. 3 să pomosteáscă
pomostiserăți
POMOSTÍ, pomostesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A astupa, a nivela cu pământ bătătorit partea de jos, pe care se calcă, a unei încăperi. ♦ Intranz. (Despre ape) A depune aluviuni, a se împotmoli. – Din sb. pomostiti. DOOM
pomostí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomostésc, imperf. 3 sg. pomosteá; conj. prez. 3 să pomosteáscă
pomostiseși
POMOSTÍ, pomostesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A astupa, a nivela cu pământ bătătorit partea de jos, pe care se calcă, a unei încăperi. ♦ Intranz. (Despre ape) A depune aluviuni, a se împotmoli. – Din sb. pomostiti. DOOM
pomostí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomostésc, imperf. 3 sg. pomosteá; conj. prez. 3 să pomosteáscă
pomostiseți
POMOSTÍ, pomostesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A astupa, a nivela cu pământ bătătorit partea de jos, pe care se calcă, a unei încăperi. ♦ Intranz. (Despre ape) A depune aluviuni, a se împotmoli. – Din sb. pomostiti. DOOM
pomostí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomostésc, imperf. 3 sg. pomosteá; conj. prez. 3 să pomosteáscă
pomostit
POMOSTÍ, pomostesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A astupa, a nivela cu pământ bătătorit partea de jos, pe care se calcă, a unei încăperi. ♦ Intranz. (Despre ape) A depune aluviuni, a se împotmoli. – Din sb. pomostiti. DOOM
pomostí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomostésc, imperf. 3 sg. pomosteá; conj. prez. 3 să pomosteáscă
pomostiși
POMOSTÍ, pomostesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A astupa, a nivela cu pământ bătătorit partea de jos, pe care se calcă, a unei încăperi. ♦ Intranz. (Despre ape) A depune aluviuni, a se împotmoli. – Din sb. pomostiti. DOOM
pomostí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomostésc, imperf. 3 sg. pomosteá; conj. prez. 3 să pomosteáscă
pomostiți
POMOSTÍ, pomostesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A astupa, a nivela cu pământ bătătorit partea de jos, pe care se calcă, a unei încăperi. ♦ Intranz. (Despre ape) A depune aluviuni, a se împotmoli. – Din sb. pomostiti. DOOM
pomostí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomostésc, imperf. 3 sg. pomosteá; conj. prez. 3 să pomosteáscă
pomostră
POMÓSTRĂ, pomostre, s. f. (Regional) Pomoștină.
pomostul
pomóst (-turi), s. n. – 1. Ridicătură de pămînt, rambleu. – 2. Domeniu, proprietate agricolă. Sl. pomostŭ „podea” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 276; Conev 80), din mostŭ „platformă”, cf. rus. pomost „podea”. – Der. pomoșteală, s. f. (terasament); pomosti (var. pomesti), vb. (a egala solul, a nivela), din sb. pomostiti; pomostină (var. pomoștină), s. f. (pardoseală, Mold., platforma unui vehicul).
pomostului
pomóst (-turi), s. n. – 1. Ridicătură de pămînt, rambleu. – 2. Domeniu, proprietate agricolă. Sl. pomostŭ „podea” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 276; Conev 80), din mostŭ „platformă”, cf. rus. pomost „podea”. – Der. pomoșteală, s. f. (terasament); pomosti (var. pomesti), vb. (a egala solul, a nivela), din sb. pomostiti; pomostină (var. pomoștină), s. f. (pardoseală, Mold., platforma unui vehicul).
pomosturi
pomóst (-turi), s. n. – 1. Ridicătură de pămînt, rambleu. – 2. Domeniu, proprietate agricolă. Sl. pomostŭ „podea” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 276; Conev 80), din mostŭ „platformă”, cf. rus. pomost „podea”. – Der. pomoșteală, s. f. (terasament); pomosti (var. pomesti), vb. (a egala solul, a nivela), din sb. pomostiti; pomostină (var. pomoștină), s. f. (pardoseală, Mold., platforma unui vehicul).
pomosturile
pomóst (-turi), s. n. – 1. Ridicătură de pămînt, rambleu. – 2. Domeniu, proprietate agricolă. Sl. pomostŭ „podea” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 276; Conev 80), din mostŭ „platformă”, cf. rus. pomost „podea”. – Der. pomoșteală, s. f. (terasament); pomosti (var. pomesti), vb. (a egala solul, a nivela), din sb. pomostiti; pomostină (var. pomoștină), s. f. (pardoseală, Mold., platforma unui vehicul).
pomosturilor
pomóst (-turi), s. n. – 1. Ridicătură de pămînt, rambleu. – 2. Domeniu, proprietate agricolă. Sl. pomostŭ „podea” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 276; Conev 80), din mostŭ „platformă”, cf. rus. pomost „podea”. – Der. pomoșteală, s. f. (terasament); pomosti (var. pomesti), vb. (a egala solul, a nivela), din sb. pomostiti; pomostină (var. pomoștină), s. f. (pardoseală, Mold., platforma unui vehicul).
pomou
POMÓU s.n. 1. Mică bilă la capătul mânerului unei spade, al unei săbii. 2. Capăt de levier, de manetă etc. adaptat pentru a fi ținut în pumn. ♦ Mâner al unui pistolet. [< fr. pommeau].
pomoșnic
POMÓȘNIC s. m. v. pomojnic. DOOM
pomójnic s. m., pl. pomójnici
pompa
POMPÁ, pompez, vb. I. Tranz. A deplasa un fluid cu ajutorul unei pompe1. ◊ Expr. A pompa (de undeva) bani = a obține, a stoarce (de undeva) bani fără încetare. ♦ Fig. (Fam.) A stărui, a interveni cu insistență pe lângă cineva pentru a obține un avantaj, o favoare etc. – Din fr. pomper. DOOM
pompá (a ~) vb., ind. prez. 3 pompeáză
pompa
PÓMPĂ2, (2) pompe, s. f. 1. Alai, suită, cortegiu plin de fast, sărbătoresc; p. ext. fast, strălucire, splendoare. 2. (În sintagma) Pompe funebre = întreprindere care se ocupă cu pregătirea și ceremonialul înmormântărilor; servicii funerare. – Din lat. pompa, fr. pompe. DOOM
pómpă s. f., g.-d. art. pómpei; pl. pómpe
pompadour
POMPADOUR adj.n. Stil pompadour = stil de mobilier, de decorație interioară de la sfârșitul domniei lui Ludovic al XV-lea, caracterizat prin linii curbe, ondulate. [Pron. -dúr. / < fr. pompadour, cf. madame de Pompadour – favorita regelui Ludovic al XV-lea].
pompagii
POMPAGÍU, pompagii, s. m. Muncitor mecanic care lucrează la o pompă1 sau la o stație de pompare. – Pompă1 + suf. -agiu. DOOM
pompagíu (înv.) s. m., art. pompagíul; pl. pompagíi, art. pompagíii (-gi-ii)
pompagiii
POMPAGÍU, pompagii, s. m. Muncitor mecanic care lucrează la o pompă1 sau la o stație de pompare. – Pompă1 + suf. -agiu. DOOM
pompagíu (înv.) s. m., art. pompagíul; pl. pompagíi, art. pompagíii (-gi-ii)
pompagiilor
POMPAGÍU, pompagii, s. m. Muncitor mecanic care lucrează la o pompă1 sau la o stație de pompare. – Pompă1 + suf. -agiu. DOOM
pompagíu (înv.) s. m., art. pompagíul; pl. pompagíi, art. pompagíii (-gi-ii)
pompagiu
POMPAGÍU, pompagii, s. m. Muncitor mecanic care lucrează la o pompă1 sau la o stație de pompare. – Pompă1 + suf. -agiu. DOOM
pompagíu (înv.) s. m., art. pompagíul; pl. pompagíi, art. pompagíii (-gi-ii)
pompagiul
POMPAGÍU, pompagii, s. m. Muncitor mecanic care lucrează la o pompă1 sau la o stație de pompare. – Pompă1 + suf. -agiu. DOOM
pompagíu (înv.) s. m., art. pompagíul; pl. pompagíi, art. pompagíii (-gi-ii)
pompagiului
POMPAGÍU, pompagii, s. m. Muncitor mecanic care lucrează la o pompă1 sau la o stație de pompare. – Pompă1 + suf. -agiu. DOOM
pompagíu (înv.) s. m., art. pompagíul; pl. pompagíi, art. pompagíii (-gi-ii)
pompai
POMPÁ, pompez, vb. I. Tranz. A deplasa un fluid cu ajutorul unei pompe1. ◊ Expr. A pompa (de undeva) bani = a obține, a stoarce (de undeva) bani fără încetare. ♦ Fig. (Fam.) A stărui, a interveni cu insistență pe lângă cineva pentru a obține un avantaj, o favoare etc. – Din fr. pomper. DOOM
pompá (a ~) vb., ind. prez. 3 pompeáză
pompaj
POMPÁJ, pompaje, s. n. (Rar) Pompare. – Din fr. pompage. DOOM
pompáj s. n., pl. pompáje
pompaje
POMPÁJ, pompaje, s. n. (Rar) Pompare. – Din fr. pompage. DOOM
pompáj s. n., pl. pompáje
pompajele
POMPÁJ, pompaje, s. n. (Rar) Pompare. – Din fr. pompage. DOOM
pompáj s. n., pl. pompáje
pompajelor
POMPÁJ, pompaje, s. n. (Rar) Pompare. – Din fr. pompage. DOOM
pompáj s. n., pl. pompáje
pompajul
POMPÁJ, pompaje, s. n. (Rar) Pompare. – Din fr. pompage. DOOM
pompáj s. n., pl. pompáje
pompajului
POMPÁJ, pompaje, s. n. (Rar) Pompare. – Din fr. pompage. DOOM
pompáj s. n., pl. pompáje
pompam
POMPÁ, pompez, vb. I. Tranz. A deplasa un fluid cu ajutorul unei pompe1. ◊ Expr. A pompa (de undeva) bani = a obține, a stoarce (de undeva) bani fără încetare. ♦ Fig. (Fam.) A stărui, a interveni cu insistență pe lângă cineva pentru a obține un avantaj, o favoare etc. – Din fr. pomper. DOOM
pompá (a ~) vb., ind. prez. 3 pompeáză
pompare
POMPÁ, pompez, vb. I. Tranz. A deplasa un fluid cu ajutorul unei pompe1. ◊ Expr. A pompa (de undeva) bani = a obține, a stoarce (de undeva) bani fără încetare. ♦ Fig. (Fam.) A stărui, a interveni cu insistență pe lângă cineva pentru a obține un avantaj, o favoare etc. – Din fr. pomper. DOOM
pompá (a ~) vb., ind. prez. 3 pompeáză
pompare
POMPÁRE, pompări, s. f. Acțiunea de a pompa; pompaj. – V. pompa. DOOM
pompáre s. f., g.-d. art. pompắrii; pl. pompắri
pomparea
POMPÁRE, pompări, s. f. Acțiunea de a pompa; pompaj. – V. pompa. DOOM
pompáre s. f., g.-d. art. pompắrii; pl. pompắri
pompară
POMPÁ, pompez, vb. I. Tranz. A deplasa un fluid cu ajutorul unei pompe1. ◊ Expr. A pompa (de undeva) bani = a obține, a stoarce (de undeva) bani fără încetare. ♦ Fig. (Fam.) A stărui, a interveni cu insistență pe lângă cineva pentru a obține un avantaj, o favoare etc. – Din fr. pomper. DOOM
pompá (a ~) vb., ind. prez. 3 pompeáză
pomparăm
POMPÁ, pompez, vb. I. Tranz. A deplasa un fluid cu ajutorul unei pompe1. ◊ Expr. A pompa (de undeva) bani = a obține, a stoarce (de undeva) bani fără încetare. ♦ Fig. (Fam.) A stărui, a interveni cu insistență pe lângă cineva pentru a obține un avantaj, o favoare etc. – Din fr. pomper. DOOM
pompá (a ~) vb., ind. prez. 3 pompeáză
pomparăți
POMPÁ, pompez, vb. I. Tranz. A deplasa un fluid cu ajutorul unei pompe1. ◊ Expr. A pompa (de undeva) bani = a obține, a stoarce (de undeva) bani fără încetare. ♦ Fig. (Fam.) A stărui, a interveni cu insistență pe lângă cineva pentru a obține un avantaj, o favoare etc. – Din fr. pomper. DOOM
pompá (a ~) vb., ind. prez. 3 pompeáză
pompase
POMPÁ, pompez, vb. I. Tranz. A deplasa un fluid cu ajutorul unei pompe1. ◊ Expr. A pompa (de undeva) bani = a obține, a stoarce (de undeva) bani fără încetare. ♦ Fig. (Fam.) A stărui, a interveni cu insistență pe lângă cineva pentru a obține un avantaj, o favoare etc. – Din fr. pomper. DOOM
pompá (a ~) vb., ind. prez. 3 pompeáză
pompasem
POMPÁ, pompez, vb. I. Tranz. A deplasa un fluid cu ajutorul unei pompe1. ◊ Expr. A pompa (de undeva) bani = a obține, a stoarce (de undeva) bani fără încetare. ♦ Fig. (Fam.) A stărui, a interveni cu insistență pe lângă cineva pentru a obține un avantaj, o favoare etc. – Din fr. pomper. DOOM
pompá (a ~) vb., ind. prez. 3 pompeáză
pompaseră
POMPÁ, pompez, vb. I. Tranz. A deplasa un fluid cu ajutorul unei pompe1. ◊ Expr. A pompa (de undeva) bani = a obține, a stoarce (de undeva) bani fără încetare. ♦ Fig. (Fam.) A stărui, a interveni cu insistență pe lângă cineva pentru a obține un avantaj, o favoare etc. – Din fr. pomper. DOOM
pompá (a ~) vb., ind. prez. 3 pompeáză
pompaserăm
POMPÁ, pompez, vb. I. Tranz. A deplasa un fluid cu ajutorul unei pompe1. ◊ Expr. A pompa (de undeva) bani = a obține, a stoarce (de undeva) bani fără încetare. ♦ Fig. (Fam.) A stărui, a interveni cu insistență pe lângă cineva pentru a obține un avantaj, o favoare etc. – Din fr. pomper. DOOM
pompá (a ~) vb., ind. prez. 3 pompeáză
pompaserăți
POMPÁ, pompez, vb. I. Tranz. A deplasa un fluid cu ajutorul unei pompe1. ◊ Expr. A pompa (de undeva) bani = a obține, a stoarce (de undeva) bani fără încetare. ♦ Fig. (Fam.) A stărui, a interveni cu insistență pe lângă cineva pentru a obține un avantaj, o favoare etc. – Din fr. pomper. DOOM
pompá (a ~) vb., ind. prez. 3 pompeáză
pompaseși
POMPÁ, pompez, vb. I. Tranz. A deplasa un fluid cu ajutorul unei pompe1. ◊ Expr. A pompa (de undeva) bani = a obține, a stoarce (de undeva) bani fără încetare. ♦ Fig. (Fam.) A stărui, a interveni cu insistență pe lângă cineva pentru a obține un avantaj, o favoare etc. – Din fr. pomper. DOOM
pompá (a ~) vb., ind. prez. 3 pompeáză
pompaseți
POMPÁ, pompez, vb. I. Tranz. A deplasa un fluid cu ajutorul unei pompe1. ◊ Expr. A pompa (de undeva) bani = a obține, a stoarce (de undeva) bani fără încetare. ♦ Fig. (Fam.) A stărui, a interveni cu insistență pe lângă cineva pentru a obține un avantaj, o favoare etc. – Din fr. pomper. DOOM
pompá (a ~) vb., ind. prez. 3 pompeáză
pompat
POMPÁ, pompez, vb. I. Tranz. A deplasa un fluid cu ajutorul unei pompe1. ◊ Expr. A pompa (de undeva) bani = a obține, a stoarce (de undeva) bani fără încetare. ♦ Fig. (Fam.) A stărui, a interveni cu insistență pe lângă cineva pentru a obține un avantaj, o favoare etc. – Din fr. pomper. DOOM
pompá (a ~) vb., ind. prez. 3 pompeáză
pompat
POMPÁ, pompez, vb. I. Tranz. A împinge sau a aspira un fluid cu ajutorul unei pompe1. ◊ Expr. A pompa (de undeva) bani = a obține, a stoarce (de undeva) bani fără încetare. ♦ Fig. (Fam.) A stărui, a interveni cu insistență pe lângă cineva pentru a obține un avantaj, o favoare etc. – Din fr. pomper.
pompau
POMPÁ, pompez, vb. I. Tranz. A deplasa un fluid cu ajutorul unei pompe1. ◊ Expr. A pompa (de undeva) bani = a obține, a stoarce (de undeva) bani fără încetare. ♦ Fig. (Fam.) A stărui, a interveni cu insistență pe lângă cineva pentru a obține un avantaj, o favoare etc. – Din fr. pomper. DOOM
pompá (a ~) vb., ind. prez. 3 pompeáză
pompași
POMPÁ, pompez, vb. I. Tranz. A deplasa un fluid cu ajutorul unei pompe1. ◊ Expr. A pompa (de undeva) bani = a obține, a stoarce (de undeva) bani fără încetare. ♦ Fig. (Fam.) A stărui, a interveni cu insistență pe lângă cineva pentru a obține un avantaj, o favoare etc. – Din fr. pomper. DOOM
pompá (a ~) vb., ind. prez. 3 pompeáză
pompați
POMPÁ, pompez, vb. I. Tranz. A deplasa un fluid cu ajutorul unei pompe1. ◊ Expr. A pompa (de undeva) bani = a obține, a stoarce (de undeva) bani fără încetare. ♦ Fig. (Fam.) A stărui, a interveni cu insistență pe lângă cineva pentru a obține un avantaj, o favoare etc. – Din fr. pomper. DOOM
pompá (a ~) vb., ind. prez. 3 pompeáză
pompe
PÓMPĂ2, (2) pompe, s. f. 1. Alai, suită, cortegiu plin de fast, sărbătoresc; p. ext. fast, strălucire, splendoare. 2. (În sintagma) Pompe funebre = întreprindere care se ocupă cu pregătirea și ceremonialul înmormântărilor; servicii funerare. – Din lat. pompa, fr. pompe. DOOM
pómpă s. f., g.-d. art. pómpei; pl. pómpe
pompează
POMPÁ, pompez, vb. I. Tranz. A deplasa un fluid cu ajutorul unei pompe1. ◊ Expr. A pompa (de undeva) bani = a obține, a stoarce (de undeva) bani fără încetare. ♦ Fig. (Fam.) A stărui, a interveni cu insistență pe lângă cineva pentru a obține un avantaj, o favoare etc. – Din fr. pomper. DOOM
pompá (a ~) vb., ind. prez. 3 pompeáză
pompei
PÓMPĂ2, (2) pompe, s. f. 1. Alai, suită, cortegiu plin de fast, sărbătoresc; p. ext. fast, strălucire, splendoare. 2. (În sintagma) Pompe funebre = întreprindere care se ocupă cu pregătirea și ceremonialul înmormântărilor; servicii funerare. – Din lat. pompa, fr. pompe. DOOM
pómpă s. f., g.-d. art. pómpei; pl. pómpe
pompele
PÓMPĂ2, (2) pompe, s. f. 1. Alai, suită, cortegiu plin de fast, sărbătoresc; p. ext. fast, strălucire, splendoare. 2. (În sintagma) Pompe funebre = întreprindere care se ocupă cu pregătirea și ceremonialul înmormântărilor; servicii funerare. – Din lat. pompa, fr. pompe. DOOM
pómpă s. f., g.-d. art. pómpei; pl. pómpe
pompelor
PÓMPĂ2, (2) pompe, s. f. 1. Alai, suită, cortegiu plin de fast, sărbătoresc; p. ext. fast, strălucire, splendoare. 2. (În sintagma) Pompe funebre = întreprindere care se ocupă cu pregătirea și ceremonialul înmormântărilor; servicii funerare. – Din lat. pompa, fr. pompe. DOOM
pómpă s. f., g.-d. art. pómpei; pl. pómpe
pompez
POMPÁ, pompez, vb. I. Tranz. A deplasa un fluid cu ajutorul unei pompe1. ◊ Expr. A pompa (de undeva) bani = a obține, a stoarce (de undeva) bani fără încetare. ♦ Fig. (Fam.) A stărui, a interveni cu insistență pe lângă cineva pentru a obține un avantaj, o favoare etc. – Din fr. pomper. DOOM
pompá (a ~) vb., ind. prez. 3 pompeáză
pompeze
POMPÁ, pompez, vb. I. Tranz. A deplasa un fluid cu ajutorul unei pompe1. ◊ Expr. A pompa (de undeva) bani = a obține, a stoarce (de undeva) bani fără încetare. ♦ Fig. (Fam.) A stărui, a interveni cu insistență pe lângă cineva pentru a obține un avantaj, o favoare etc. – Din fr. pomper. DOOM
pompá (a ~) vb., ind. prez. 3 pompeáză
pompezi
POMPÁ, pompez, vb. I. Tranz. A deplasa un fluid cu ajutorul unei pompe1. ◊ Expr. A pompa (de undeva) bani = a obține, a stoarce (de undeva) bani fără încetare. ♦ Fig. (Fam.) A stărui, a interveni cu insistență pe lângă cineva pentru a obține un avantaj, o favoare etc. – Din fr. pomper. DOOM
pompá (a ~) vb., ind. prez. 3 pompeáză
pompier
POMPIÉR, pompieri, s. m., adj. invar. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-un corp (militar sau civil) special instruit și dotat cu utilaje speciale pentru a stinge incendiile. 2. (Înv.) Persoană care se ocupa cu stropitul străzilor, al caldarâmului etc. 3. Adj. invar. (Rar; despre stil) Pompieristic. [Pr.: -pi-er] – Din fr. pompier. DOOM
pompiér (-pi-er) s. m., pl. pompiéri
pompiereasca
POMPIERÉSC, -EÁSCĂ, pompierești, adj. (Rar) Care aparține pompierilor (1), privitor la pompieri, de pompier. [Pr.: -pi-e-] – Pompier + suf. -esc. DOOM
pompierésc (rar) (-pi-e-) adj. m., f. pompiereáscă; pl. m. și f. pompieréști
pompieresc
POMPIERÉSC, -EÁSCĂ, pompierești, adj. (Rar) Care aparține pompierilor (1), privitor la pompieri, de pompier. [Pr.: -pi-e-] – Pompier + suf. -esc. DOOM
pompierésc (rar) (-pi-e-) adj. m., f. pompiereáscă; pl. m. și f. pompieréști
pompierescul
POMPIERÉSC, -EÁSCĂ, pompierești, adj. (Rar) Care aparține pompierilor (1), privitor la pompieri, de pompier. [Pr.: -pi-e-] – Pompier + suf. -esc. DOOM
pompierésc (rar) (-pi-e-) adj. m., f. pompiereáscă; pl. m. și f. pompieréști
pompierescului
POMPIERÉSC, -EÁSCĂ, pompierești, adj. (Rar) Care aparține pompierilor (1), privitor la pompieri, de pompier. [Pr.: -pi-e-] – Pompier + suf. -esc. DOOM
pompierésc (rar) (-pi-e-) adj. m., f. pompiereáscă; pl. m. și f. pompieréști
pompierești
POMPIERÉSC, -EÁSCĂ, pompierești, adj. (Rar) Care aparține pompierilor (1), privitor la pompieri, de pompier. [Pr.: -pi-e-] – Pompier + suf. -esc. DOOM
pompierésc (rar) (-pi-e-) adj. m., f. pompiereáscă; pl. m. și f. pompieréști
pompiereștii
POMPIERÉSC, -EÁSCĂ, pompierești, adj. (Rar) Care aparține pompierilor (1), privitor la pompieri, de pompier. [Pr.: -pi-e-] – Pompier + suf. -esc. DOOM
pompierésc (rar) (-pi-e-) adj. m., f. pompiereáscă; pl. m. și f. pompieréști
pompiereștile
POMPIERÉSC, -EÁSCĂ, pompierești, adj. (Rar) Care aparține pompierilor (1), privitor la pompieri, de pompier. [Pr.: -pi-e-] – Pompier + suf. -esc. DOOM
pompierésc (rar) (-pi-e-) adj. m., f. pompiereáscă; pl. m. și f. pompieréști
pompiereștilor
POMPIERÉSC, -EÁSCĂ, pompierești, adj. (Rar) Care aparține pompierilor (1), privitor la pompieri, de pompier. [Pr.: -pi-e-] – Pompier + suf. -esc. DOOM
pompierésc (rar) (-pi-e-) adj. m., f. pompiereáscă; pl. m. și f. pompieréști
pompieri
POMPIÉR, pompieri, s. m., adj. invar. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-un corp (militar sau civil) special instruit și dotat cu utilaje speciale pentru a stinge incendiile. 2. (Înv.) Persoană care se ocupa cu stropitul străzilor, al caldarâmului etc. 3. Adj. invar. (Rar; despre stil) Pompieristic. [Pr.: -pi-er] – Din fr. pompier. DOOM
pompiér (-pi-er) s. m., pl. pompiéri
pompieria
POMPIERÍE s. f. (Rar) Corpul pompierilor (1), cazarma sau sediul pompierilor. ♦ Serviciul de pompier (1). [Pr.: -pi-e-] – Pompier + suf. -ie. DOOM
pompieríe (rar) (-pi-e-) s. f., art. pompiería, g.-d. pompieríi, art. pompieríei
pompierie
POMPIERÍE s. f. (Rar) Corpul pompierilor (1), cazarma sau sediul pompierilor. ♦ Serviciul de pompier (1). [Pr.: -pi-e-] – Pompier + suf. -ie. DOOM
pompieríe (rar) (-pi-e-) s. f., art. pompiería, g.-d. pompieríi, art. pompieríei
pompieriei
POMPIERÍE s. f. (Rar) Corpul pompierilor (1), cazarma sau sediul pompierilor. ♦ Serviciul de pompier (1). [Pr.: -pi-e-] – Pompier + suf. -ie. DOOM
pompieríe (rar) (-pi-e-) s. f., art. pompiería, g.-d. pompieríi, art. pompieríei
pompierii
POMPIÉR, pompieri, s. m., adj. invar. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-un corp (militar sau civil) special instruit și dotat cu utilaje speciale pentru a stinge incendiile. 2. (Înv.) Persoană care se ocupa cu stropitul străzilor, al caldarâmului etc. 3. Adj. invar. (Rar; despre stil) Pompieristic. [Pr.: -pi-er] – Din fr. pompier. DOOM
pompiér (-pi-er) s. m., pl. pompiéri
pompierii
POMPIERÍE s. f. (Rar) Corpul pompierilor (1), cazarma sau sediul pompierilor. ♦ Serviciul de pompier (1). [Pr.: -pi-e-] – Pompier + suf. -ie. DOOM
pompieríe (rar) (-pi-e-) s. f., art. pompiería, g.-d. pompieríi, art. pompieríei
pompierilor
POMPIÉR, pompieri, s. m., adj. invar. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-un corp (militar sau civil) special instruit și dotat cu utilaje speciale pentru a stinge incendiile. 2. (Înv.) Persoană care se ocupa cu stropitul străzilor, al caldarâmului etc. 3. Adj. invar. (Rar; despre stil) Pompieristic. [Pr.: -pi-er] – Din fr. pompier. DOOM
pompiér (-pi-er) s. m., pl. pompiéri
pompierism
POMPIERÍSM s. n. (Livr.) Stil pompieristic. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. pompiérisme.
pompierismul
POMPIERÍSM s. n. (Livr.) Stil pompieristic. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. pompiérisme.
pompierismului
POMPIERÍSM s. n. (Livr.) Stil pompieristic. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. pompiérisme.
pompierist
pompierist, -ă, pompieriști, -iste adj. (pub., peior.) 1. (d. stilul de muncă al cuiva) care lasă pe ultimul moment îndeplinirea unor atribuții de serviciu. 2. (d. oameni) care acționează în pripă, în ultimul moment, pentru rezolvarea unei sarcini de serviciu.
pompieristic
POMPIERÍSTIC, -Ă, pompieristici, -ce, adj. (Despre stil, vorbire etc.) Bombastic, emfatic; (rar) pompier. ♦ (Despre acțiuni) Care este făcut în grabă, superficial. [Pr.: -pi-e-] – Pompier + suf. -istic. DOOM
*pompierístic (-pi-e-) adj. m., pl. pompierístici; f. pompierístică, pl. pompierístice
pompieristica
POMPIERÍSTIC, -Ă, pompieristici, -ce, adj. (Despre stil, vorbire etc.) Bombastic, emfatic; (rar) pompier. ♦ (Despre acțiuni) Care este făcut în grabă, superficial. [Pr.: -pi-e-] – Pompier + suf. -istic. DOOM
*pompierístic (-pi-e-) adj. m., pl. pompierístici; f. pompierístică, pl. pompierístice
pompieristice
POMPIERÍSTIC, -Ă, pompieristici, -ce, adj. (Despre stil, vorbire etc.) Bombastic, emfatic; (rar) pompier. ♦ (Despre acțiuni) Care este făcut în grabă, superficial. [Pr.: -pi-e-] – Pompier + suf. -istic. DOOM
*pompierístic (-pi-e-) adj. m., pl. pompierístici; f. pompierístică, pl. pompierístice
pompieristicei
POMPIERÍSTIC, -Ă, pompieristici, -ce, adj. (Despre stil, vorbire etc.) Bombastic, emfatic; (rar) pompier. ♦ (Despre acțiuni) Care este făcut în grabă, superficial. [Pr.: -pi-e-] – Pompier + suf. -istic. DOOM
*pompierístic (-pi-e-) adj. m., pl. pompierístici; f. pompierístică, pl. pompierístice
pompieristicele
POMPIERÍSTIC, -Ă, pompieristici, -ce, adj. (Despre stil, vorbire etc.) Bombastic, emfatic; (rar) pompier. ♦ (Despre acțiuni) Care este făcut în grabă, superficial. [Pr.: -pi-e-] – Pompier + suf. -istic. DOOM
*pompierístic (-pi-e-) adj. m., pl. pompierístici; f. pompierístică, pl. pompierístice
pompieristicelor
POMPIERÍSTIC, -Ă, pompieristici, -ce, adj. (Despre stil, vorbire etc.) Bombastic, emfatic; (rar) pompier. ♦ (Despre acțiuni) Care este făcut în grabă, superficial. [Pr.: -pi-e-] – Pompier + suf. -istic. DOOM
*pompierístic (-pi-e-) adj. m., pl. pompierístici; f. pompierístică, pl. pompierístice
pompieristici
POMPIERÍSTIC, -Ă, pompieristici, -ce, adj. (Despre stil, vorbire etc.) Bombastic, emfatic; (rar) pompier. ♦ (Despre acțiuni) Care este făcut în grabă, superficial. [Pr.: -pi-e-] – Pompier + suf. -istic. DOOM
*pompierístic (-pi-e-) adj. m., pl. pompierístici; f. pompierístică, pl. pompierístice
pompieristicii
POMPIERÍSTIC, -Ă, pompieristici, -ce, adj. (Despre stil, vorbire etc.) Bombastic, emfatic; (rar) pompier. ♦ (Despre acțiuni) Care este făcut în grabă, superficial. [Pr.: -pi-e-] – Pompier + suf. -istic. DOOM
*pompierístic (-pi-e-) adj. m., pl. pompierístici; f. pompierístică, pl. pompierístice
pompieristicilor
POMPIERÍSTIC, -Ă, pompieristici, -ce, adj. (Despre stil, vorbire etc.) Bombastic, emfatic; (rar) pompier. ♦ (Despre acțiuni) Care este făcut în grabă, superficial. [Pr.: -pi-e-] – Pompier + suf. -istic. DOOM
*pompierístic (-pi-e-) adj. m., pl. pompierístici; f. pompierístică, pl. pompierístice
pompieristicul
POMPIERÍSTIC, -Ă, pompieristici, -ce, adj. (Despre stil, vorbire etc.) Bombastic, emfatic; (rar) pompier. ♦ (Despre acțiuni) Care este făcut în grabă, superficial. [Pr.: -pi-e-] – Pompier + suf. -istic. DOOM
*pompierístic (-pi-e-) adj. m., pl. pompierístici; f. pompierístică, pl. pompierístice
pompieristicului
POMPIERÍSTIC, -Ă, pompieristici, -ce, adj. (Despre stil, vorbire etc.) Bombastic, emfatic; (rar) pompier. ♦ (Despre acțiuni) Care este făcut în grabă, superficial. [Pr.: -pi-e-] – Pompier + suf. -istic. DOOM
*pompierístic (-pi-e-) adj. m., pl. pompierístici; f. pompierístică, pl. pompierístice
pompierul
POMPIÉR, pompieri, s. m., adj. invar. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-un corp (militar sau civil) special instruit și dotat cu utilaje speciale pentru a stinge incendiile. 2. (Înv.) Persoană care se ocupa cu stropitul străzilor, al caldarâmului etc. 3. Adj. invar. (Rar; despre stil) Pompieristic. [Pr.: -pi-er] – Din fr. pompier. DOOM
pompiér (-pi-er) s. m., pl. pompiéri
pompierului
POMPIÉR, pompieri, s. m., adj. invar. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-un corp (militar sau civil) special instruit și dotat cu utilaje speciale pentru a stinge incendiile. 2. (Înv.) Persoană care se ocupa cu stropitul străzilor, al caldarâmului etc. 3. Adj. invar. (Rar; despre stil) Pompieristic. [Pr.: -pi-er] – Din fr. pompier. DOOM
pompiér (-pi-er) s. m., pl. pompiéri
pompilia
Pompilia, fiica regelui Numa Pompilius și mama lui Ancus Marcius.
pompilius
Pompilius (Numa) v. Numa (Pompilius).
pompist
POMPÍST, -Ă, pompiști, -ste, s. m. și f. Persoană care mânuiește o pompă1. – Pompă1 + suf. -ist.
pompista
POMPÍST, -Ă, pompiști, -ste, s. m. și f. Persoană care mânuiește o pompă1. – Pompă1 + suf. -ist.
pompiste
POMPÍST, -Ă, pompiști, -ste, s. m. și f. Persoană care mânuiește o pompă1. – Pompă1 + suf. -ist.
pompistei
POMPÍST, -Ă, pompiști, -ste, s. m. și f. Persoană care mânuiește o pompă1. – Pompă1 + suf. -ist.
pompistele
POMPÍST, -Ă, pompiști, -ste, s. m. și f. Persoană care mânuiește o pompă1. – Pompă1 + suf. -ist.
pompistelor
POMPÍST, -Ă, pompiști, -ste, s. m. și f. Persoană care mânuiește o pompă1. – Pompă1 + suf. -ist.
pompistul
POMPÍST, -Ă, pompiști, -ste, s. m. și f. Persoană care mânuiește o pompă1. – Pompă1 + suf. -ist.
pompistului
POMPÍST, -Ă, pompiști, -ste, s. m. și f. Persoană care mânuiește o pompă1. – Pompă1 + suf. -ist.
pompiști
POMPÍST, -Ă, pompiști, -ste, s. m. și f. Persoană care mânuiește o pompă1. – Pompă1 + suf. -ist.
pompiștii
POMPÍST, -Ă, pompiști, -ste, s. m. și f. Persoană care mânuiește o pompă1. – Pompă1 + suf. -ist.
pompiștilor
POMPÍST, -Ă, pompiști, -ste, s. m. și f. Persoană care mânuiește o pompă1. – Pompă1 + suf. -ist.
pompoane
POMPÓN, pompoane, s. n. Ciucure sau moț de panglici folosit ca ornament (vestimentar). ♦ Panaș. – Din fr. pompon. DOOM
pompón s. n., pl. pompoáne
pompoanele
POMPÓN, pompoane, s. n. Ciucure sau moț de panglici folosit ca ornament (vestimentar). ♦ Panaș. – Din fr. pompon. DOOM
pompón s. n., pl. pompoáne
pompoanelor
POMPÓN, pompoane, s. n. Ciucure sau moț de panglici folosit ca ornament (vestimentar). ♦ Panaș. – Din fr. pompon. DOOM
pompón s. n., pl. pompoáne
pompoasa
POMPÓS, -OÁSĂ, pompoși, -oase, adj. Plin de pompă2 (1), de fast, de strălucire; fastuos, luxos. ♦ (Despre stil, cuvinte, expresii) (Excesiv de) înflorit, încărcat, pretențios; plin de emfază, de afectare. – Din fr. pompeux, lat. pomposus. DOOM
pompós adj. m., pl. pompóși; f. pompoásă, pl. pompoáse
pompoase
POMPÓS, -OÁSĂ, pompoși, -oase, adj. Plin de pompă2 (1), de fast, de strălucire; fastuos, luxos. ♦ (Despre stil, cuvinte, expresii) (Excesiv de) înflorit, încărcat, pretențios; plin de emfază, de afectare. – Din fr. pompeux, lat. pomposus. DOOM
pompós adj. m., pl. pompóși; f. pompoásă, pl. pompoáse
pompoasei
POMPÓS, -OÁSĂ, pompoși, -oase, adj. Plin de pompă2 (1), de fast, de strălucire; fastuos, luxos. ♦ (Despre stil, cuvinte, expresii) (Excesiv de) înflorit, încărcat, pretențios; plin de emfază, de afectare. – Din fr. pompeux, lat. pomposus. DOOM
pompós adj. m., pl. pompóși; f. pompoásă, pl. pompoáse
pompoasele
POMPÓS, -OÁSĂ, pompoși, -oase, adj. Plin de pompă2 (1), de fast, de strălucire; fastuos, luxos. ♦ (Despre stil, cuvinte, expresii) (Excesiv de) înflorit, încărcat, pretențios; plin de emfază, de afectare. – Din fr. pompeux, lat. pomposus. DOOM
pompós adj. m., pl. pompóși; f. pompoásă, pl. pompoáse
pompoaselor
POMPÓS, -OÁSĂ, pompoși, -oase, adj. Plin de pompă2 (1), de fast, de strălucire; fastuos, luxos. ♦ (Despre stil, cuvinte, expresii) (Excesiv de) înflorit, încărcat, pretențios; plin de emfază, de afectare. – Din fr. pompeux, lat. pomposus. DOOM
pompós adj. m., pl. pompóși; f. pompoásă, pl. pompoáse
pompon
POMPÓN, pompoane, s. n. Ciucure sau moț de panglici folosit ca ornament (vestimentar). ♦ Panaș. – Din fr. pompon. DOOM
pompón s. n., pl. pompoáne
pomponul
POMPÓN, pompoane, s. n. Ciucure sau moț de panglici folosit ca ornament (vestimentar). ♦ Panaș. – Din fr. pompon. DOOM
pompón s. n., pl. pompoáne
pomponului
POMPÓN, pompoane, s. n. Ciucure sau moț de panglici folosit ca ornament (vestimentar). ♦ Panaș. – Din fr. pompon. DOOM
pompón s. n., pl. pompoáne
pompos
POMPÓS, -OÁSĂ, pompoși, -oase, adj. Plin de pompă2 (1), de fast, de strălucire; fastuos, luxos. ♦ (Despre stil, cuvinte, expresii) (Excesiv de) înflorit, încărcat, pretențios; plin de emfază, de afectare. – Din fr. pompeux, lat. pomposus. DOOM
pompós adj. m., pl. pompóși; f. pompoásă, pl. pompoáse
pomposo
POMPÓSO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Pompos, măreț. [< it. pomposo].
pomposul
POMPÓS, -OÁSĂ, pompoși, -oase, adj. Plin de pompă2 (1), de fast, de strălucire; fastuos, luxos. ♦ (Despre stil, cuvinte, expresii) (Excesiv de) înflorit, încărcat, pretențios; plin de emfază, de afectare. – Din fr. pompeux, lat. pomposus. DOOM
pompós adj. m., pl. pompóși; f. pompoásă, pl. pompoáse
pomposului
POMPÓS, -OÁSĂ, pompoși, -oase, adj. Plin de pompă2 (1), de fast, de strălucire; fastuos, luxos. ♦ (Despre stil, cuvinte, expresii) (Excesiv de) înflorit, încărcat, pretențios; plin de emfază, de afectare. – Din fr. pompeux, lat. pomposus. DOOM
pompós adj. m., pl. pompóși; f. pompoásă, pl. pompoáse
pompozitate
POMPOZITÁTE s.f. (Rar) Caracter pompos. [Cf. it. pomposità].
pompozitatea
POMPOZITÁTE s.f. (Rar) Caracter pompos. [Cf. it. pomposità].
pompozități
POMPOZITÁTE s.f. (Rar) Caracter pompos. [Cf. it. pomposità].
pompozității
POMPOZITÁTE s.f. (Rar) Caracter pompos. [Cf. it. pomposità].
pompoși
POMPÓS, -OÁSĂ, pompoși, -oase, adj. Plin de pompă2 (1), de fast, de strălucire; fastuos, luxos. ♦ (Despre stil, cuvinte, expresii) (Excesiv de) înflorit, încărcat, pretențios; plin de emfază, de afectare. – Din fr. pompeux, lat. pomposus. DOOM
pompós adj. m., pl. pompóși; f. pompoásă, pl. pompoáse
pompoșii
POMPÓS, -OÁSĂ, pompoși, -oase, adj. Plin de pompă2 (1), de fast, de strălucire; fastuos, luxos. ♦ (Despre stil, cuvinte, expresii) (Excesiv de) înflorit, încărcat, pretențios; plin de emfază, de afectare. – Din fr. pompeux, lat. pomposus. DOOM
pompós adj. m., pl. pompóși; f. pompoásă, pl. pompoáse
pompoșilor
POMPÓS, -OÁSĂ, pompoși, -oase, adj. Plin de pompă2 (1), de fast, de strălucire; fastuos, luxos. ♦ (Despre stil, cuvinte, expresii) (Excesiv de) înflorit, încărcat, pretențios; plin de emfază, de afectare. – Din fr. pompeux, lat. pomposus. DOOM
pompós adj. m., pl. pompóși; f. pompoásă, pl. pompoáse
pompând
POMPÁ, pompez, vb. I. Tranz. A deplasa un fluid cu ajutorul unei pompe1. ◊ Expr. A pompa (de undeva) bani = a obține, a stoarce (de undeva) bani fără încetare. ♦ Fig. (Fam.) A stărui, a interveni cu insistență pe lângă cineva pentru a obține un avantaj, o favoare etc. – Din fr. pomper. DOOM
pompá (a ~) vb., ind. prez. 3 pompeáză
pompînd
POMPÁ, pompez, vb. I. Tranz. A deplasa un fluid cu ajutorul unei pompe1. ◊ Expr. A pompa (de undeva) bani = a obține, a stoarce (de undeva) bani fără încetare. ♦ Fig. (Fam.) A stărui, a interveni cu insistență pe lângă cineva pentru a obține un avantaj, o favoare etc. – Din fr. pomper. DOOM
pompá (a ~) vb., ind. prez. 3 pompeáză
pompări
POMPÁRE, pompări, s. f. Acțiunea de a pompa; pompaj. – V. pompa. DOOM
pompáre s. f., g.-d. art. pompắrii; pl. pompắri
pompării
POMPÁRE, pompări, s. f. Acțiunea de a pompa; pompaj. – V. pompa. DOOM
pompáre s. f., g.-d. art. pompắrii; pl. pompắri
pompările
POMPÁRE, pompări, s. f. Acțiunea de a pompa; pompaj. – V. pompa. DOOM
pompáre s. f., g.-d. art. pompắrii; pl. pompắri
pompărilor
POMPÁRE, pompări, s. f. Acțiunea de a pompa; pompaj. – V. pompa. DOOM
pompáre s. f., g.-d. art. pompắrii; pl. pompắri
pomul
POM, pomi, s. m. Nume generic pentru arbori care produc fructe comestibile; p. gener. copac, arbore. ◊ Pom de Crăciun = brad (sau alt conifer) împodobit cu daruri și ornamente, cu prilejul Crăciunului. Pomul mortului = copăcel (mai ales brad) sau ramură împodobită cu fructe, cu covrigi, cu zaharicale etc. (ce se dau de pomană la cimitir), care se poartă înaintea cortegiului mortuar (la morții necăsătoriți) și se înfige pe mormânt. ◊ Expr. (Fam.) A fi în pom = a se afla într-o situație dificilă din imprudență, din neștiință, din lipsă de bani. – Lat. pomus. DOOM
pom s. m., pl. pomi
pomuleț
POMULÉȚ, pomuleți, s. m. Pomișor. – Pom + suf. -uleț. DOOM
pomuléț (fam.) s. m., pl. pomuléți
pomuleți
POMULÉȚ, pomuleți, s. m. Pomișor. – Pom + suf. -uleț. DOOM
pomuléț (fam.) s. m., pl. pomuléți
pomuleții
POMULÉȚ, pomuleți, s. m. Pomișor. – Pom + suf. -uleț. DOOM
pomuléț (fam.) s. m., pl. pomuléți
pomuleților
POMULÉȚ, pomuleți, s. m. Pomișor. – Pom + suf. -uleț. DOOM
pomuléț (fam.) s. m., pl. pomuléți
pomulețul
POMULÉȚ, pomuleți, s. m. Pomișor. – Pom + suf. -uleț. DOOM
pomuléț (fam.) s. m., pl. pomuléți
pomulețului
POMULÉȚ, pomuleți, s. m. Pomișor. – Pom + suf. -uleț. DOOM
pomuléț (fam.) s. m., pl. pomuléți
pomului
POM, pomi, s. m. Nume generic pentru arbori care produc fructe comestibile; p. gener. copac, arbore. ◊ Pom de Crăciun = brad (sau alt conifer) împodobit cu daruri și ornamente, cu prilejul Crăciunului. Pomul mortului = copăcel (mai ales brad) sau ramură împodobită cu fructe, cu covrigi, cu zaharicale etc. (ce se dau de pomană la cimitir), care se poartă înaintea cortegiului mortuar (la morții necăsătoriți) și se înfige pe mormânt. ◊ Expr. (Fam.) A fi în pom = a se afla într-o situație dificilă din imprudență, din neștiință, din lipsă de bani. – Lat. pomus. DOOM
pom s. m., pl. pomi
pomușoara
POMUȘOÁRĂ, pomușoare, s. f. (Bot.; reg.) 1. Păltior. 2. Coacăz. ♦ Coacăză. – Poamă + suf. -ușoară. DOOM
pomușoáră (reg.) s. f., g.-d. art. pomușoárei; pl. pomușoáre
pomușoare
POMUȘOÁRĂ, pomușoare, s. f. (Bot.; reg.) 1. Păltior. 2. Coacăz. ♦ Coacăză. – Poamă + suf. -ușoară. DOOM
pomușoáră (reg.) s. f., g.-d. art. pomușoárei; pl. pomușoáre
pomușoarei
POMUȘOÁRĂ, pomușoare, s. f. (Bot.; reg.) 1. Păltior. 2. Coacăz. ♦ Coacăză. – Poamă + suf. -ușoară. DOOM
pomușoáră (reg.) s. f., g.-d. art. pomușoárei; pl. pomușoáre
pomușoarele
POMUȘOÁRĂ, pomușoare, s. f. (Bot.; reg.) 1. Păltior. 2. Coacăz. ♦ Coacăză. – Poamă + suf. -ușoară. DOOM
pomușoáră (reg.) s. f., g.-d. art. pomușoárei; pl. pomușoáre
pomușoarelor
POMUȘOÁRĂ, pomușoare, s. f. (Bot.; reg.) 1. Păltior. 2. Coacăz. ♦ Coacăză. – Poamă + suf. -ușoară. DOOM
pomușoáră (reg.) s. f., g.-d. art. pomușoárei; pl. pomușoáre
pomușor
POMUȘÓR, pomușori, s. m. Pomișor. [La parastase] este datină, pe alocarea, de-a face un pomușor, pe care îl împodobesc cu mere, nuci, poame, colaci. MARIAN, O. II 177.
pomuță
POMÚȚĂ, pomuțe, s. f. (Regional) Diminutiv al lui p o a m ă (3). Nici o poamă nu-i dulcie Ca pomuța cea de vie. ȘEZ. III 19.
pomăda
POMĂDÁ, pomădez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) unge cu pomadă (1); a (se) pomădui; p. ext. a (se) ferchezui. 2. Tranz. Fig. A linguși, a flata pe cineva. – Din fr. pommader. DOOM
pomădá (a ~) vb., ind. prez. 3 pomădeáză
pomădai
POMĂDÁ, pomădez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) unge cu pomadă (1); a (se) pomădui; p. ext. a (se) ferchezui. 2. Tranz. Fig. A linguși, a flata pe cineva. – Din fr. pommader. DOOM
pomădá (a ~) vb., ind. prez. 3 pomădeáză
pomădam
POMĂDÁ, pomădez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) unge cu pomadă (1); a (se) pomădui; p. ext. a (se) ferchezui. 2. Tranz. Fig. A linguși, a flata pe cineva. – Din fr. pommader. DOOM
pomădá (a ~) vb., ind. prez. 3 pomădeáză
pomădare
POMĂDÁ, pomădez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) unge cu pomadă (1); a (se) pomădui; p. ext. a (se) ferchezui. 2. Tranz. Fig. A linguși, a flata pe cineva. – Din fr. pommader. DOOM
pomădá (a ~) vb., ind. prez. 3 pomădeáză
pomădară
POMĂDÁ, pomădez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) unge cu pomadă (1); a (se) pomădui; p. ext. a (se) ferchezui. 2. Tranz. Fig. A linguși, a flata pe cineva. – Din fr. pommader. DOOM
pomădá (a ~) vb., ind. prez. 3 pomădeáză
pomădarăm
POMĂDÁ, pomădez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) unge cu pomadă (1); a (se) pomădui; p. ext. a (se) ferchezui. 2. Tranz. Fig. A linguși, a flata pe cineva. – Din fr. pommader. DOOM
pomădá (a ~) vb., ind. prez. 3 pomădeáză
pomădarăți
POMĂDÁ, pomădez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) unge cu pomadă (1); a (se) pomădui; p. ext. a (se) ferchezui. 2. Tranz. Fig. A linguși, a flata pe cineva. – Din fr. pommader. DOOM
pomădá (a ~) vb., ind. prez. 3 pomădeáză
pomădase
POMĂDÁ, pomădez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) unge cu pomadă (1); a (se) pomădui; p. ext. a (se) ferchezui. 2. Tranz. Fig. A linguși, a flata pe cineva. – Din fr. pommader. DOOM
pomădá (a ~) vb., ind. prez. 3 pomădeáză
pomădasem
POMĂDÁ, pomădez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) unge cu pomadă (1); a (se) pomădui; p. ext. a (se) ferchezui. 2. Tranz. Fig. A linguși, a flata pe cineva. – Din fr. pommader. DOOM
pomădá (a ~) vb., ind. prez. 3 pomădeáză
pomădaseră
POMĂDÁ, pomădez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) unge cu pomadă (1); a (se) pomădui; p. ext. a (se) ferchezui. 2. Tranz. Fig. A linguși, a flata pe cineva. – Din fr. pommader. DOOM
pomădá (a ~) vb., ind. prez. 3 pomădeáză
pomădaserăm
POMĂDÁ, pomădez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) unge cu pomadă (1); a (se) pomădui; p. ext. a (se) ferchezui. 2. Tranz. Fig. A linguși, a flata pe cineva. – Din fr. pommader. DOOM
pomădá (a ~) vb., ind. prez. 3 pomădeáză
pomădaserăți
POMĂDÁ, pomădez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) unge cu pomadă (1); a (se) pomădui; p. ext. a (se) ferchezui. 2. Tranz. Fig. A linguși, a flata pe cineva. – Din fr. pommader. DOOM
pomădá (a ~) vb., ind. prez. 3 pomădeáză
pomădaseși
POMĂDÁ, pomădez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) unge cu pomadă (1); a (se) pomădui; p. ext. a (se) ferchezui. 2. Tranz. Fig. A linguși, a flata pe cineva. – Din fr. pommader. DOOM
pomădá (a ~) vb., ind. prez. 3 pomădeáză
pomădaseți
POMĂDÁ, pomădez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) unge cu pomadă (1); a (se) pomădui; p. ext. a (se) ferchezui. 2. Tranz. Fig. A linguși, a flata pe cineva. – Din fr. pommader. DOOM
pomădá (a ~) vb., ind. prez. 3 pomădeáză
pomădat
POMĂDÁ, pomădez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) unge cu pomadă (1); a (se) pomădui; p. ext. a (se) ferchezui. 2. Tranz. Fig. A linguși, a flata pe cineva. – Din fr. pommader. DOOM
pomădá (a ~) vb., ind. prez. 3 pomădeáză
pomădat
POMĂDÁT, -Ă, pomădați, -te, adj. (Despre păr sau despre barbă, mustăți) Care este uns cu pomadă (1); (despre oameni) care are părul, barba sau mustățile unse cu pomadă, pomăduit; p. ext. ferchezuit. – V. pomăda.
pomădata
POMĂDÁT, -Ă, pomădați, -te, adj. (Despre păr sau despre barbă, mustăți) Care este uns cu pomadă (1); (despre oameni) care are părul, barba sau mustățile unse cu pomadă, pomăduit; p. ext. ferchezuit. – V. pomăda.
pomădate
POMĂDÁT, -Ă, pomădați, -te, adj. (Despre păr sau despre barbă, mustăți) Care este uns cu pomadă (1); (despre oameni) care are părul, barba sau mustățile unse cu pomadă, pomăduit; p. ext. ferchezuit. – V. pomăda.
pomădatei
POMĂDÁT, -Ă, pomădați, -te, adj. (Despre păr sau despre barbă, mustăți) Care este uns cu pomadă (1); (despre oameni) care are părul, barba sau mustățile unse cu pomadă, pomăduit; p. ext. ferchezuit. – V. pomăda.
pomădatele
POMĂDÁT, -Ă, pomădați, -te, adj. (Despre păr sau despre barbă, mustăți) Care este uns cu pomadă (1); (despre oameni) care are părul, barba sau mustățile unse cu pomadă, pomăduit; p. ext. ferchezuit. – V. pomăda.
pomădatelor
POMĂDÁT, -Ă, pomădați, -te, adj. (Despre păr sau despre barbă, mustăți) Care este uns cu pomadă (1); (despre oameni) care are părul, barba sau mustățile unse cu pomadă, pomăduit; p. ext. ferchezuit. – V. pomăda.
pomădatul
POMĂDÁT, -Ă, pomădați, -te, adj. (Despre păr sau despre barbă, mustăți) Care este uns cu pomadă (1); (despre oameni) care are părul, barba sau mustățile unse cu pomadă, pomăduit; p. ext. ferchezuit. – V. pomăda.
pomădatului
POMĂDÁT, -Ă, pomădați, -te, adj. (Despre păr sau despre barbă, mustăți) Care este uns cu pomadă (1); (despre oameni) care are părul, barba sau mustățile unse cu pomadă, pomăduit; p. ext. ferchezuit. – V. pomăda.
pomădau
POMĂDÁ, pomădez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) unge cu pomadă (1); a (se) pomădui; p. ext. a (se) ferchezui. 2. Tranz. Fig. A linguși, a flata pe cineva. – Din fr. pommader. DOOM
pomădá (a ~) vb., ind. prez. 3 pomădeáză
pomădași
POMĂDÁ, pomădez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) unge cu pomadă (1); a (se) pomădui; p. ext. a (se) ferchezui. 2. Tranz. Fig. A linguși, a flata pe cineva. – Din fr. pommader. DOOM
pomădá (a ~) vb., ind. prez. 3 pomădeáză
pomădați
POMĂDÁ, pomădez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) unge cu pomadă (1); a (se) pomădui; p. ext. a (se) ferchezui. 2. Tranz. Fig. A linguși, a flata pe cineva. – Din fr. pommader. DOOM
pomădá (a ~) vb., ind. prez. 3 pomădeáză
pomădați
POMĂDÁT, -Ă, pomădați, -te, adj. (Despre păr sau despre barbă, mustăți) Care este uns cu pomadă (1); (despre oameni) care are părul, barba sau mustățile unse cu pomadă, pomăduit; p. ext. ferchezuit. – V. pomăda.
pomădații
POMĂDÁT, -Ă, pomădați, -te, adj. (Despre păr sau despre barbă, mustăți) Care este uns cu pomadă (1); (despre oameni) care are părul, barba sau mustățile unse cu pomadă, pomăduit; p. ext. ferchezuit. – V. pomăda.
pomădaților
POMĂDÁT, -Ă, pomădați, -te, adj. (Despre păr sau despre barbă, mustăți) Care este uns cu pomadă (1); (despre oameni) care are părul, barba sau mustățile unse cu pomadă, pomăduit; p. ext. ferchezuit. – V. pomăda.
pomădează
POMĂDÁ, pomădez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) unge cu pomadă (1); a (se) pomădui; p. ext. a (se) ferchezui. 2. Tranz. Fig. A linguși, a flata pe cineva. – Din fr. pommader. DOOM
pomădá (a ~) vb., ind. prez. 3 pomădeáză
pomădez
POMĂDÁ, pomădez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) unge cu pomadă (1); a (se) pomădui; p. ext. a (se) ferchezui. 2. Tranz. Fig. A linguși, a flata pe cineva. – Din fr. pommader. DOOM
pomădá (a ~) vb., ind. prez. 3 pomădeáză
pomădeze
POMĂDÁ, pomădez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) unge cu pomadă (1); a (se) pomădui; p. ext. a (se) ferchezui. 2. Tranz. Fig. A linguși, a flata pe cineva. – Din fr. pommader. DOOM
pomădá (a ~) vb., ind. prez. 3 pomădeáză
pomădezi
POMĂDÁ, pomădez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) unge cu pomadă (1); a (se) pomădui; p. ext. a (se) ferchezui. 2. Tranz. Fig. A linguși, a flata pe cineva. – Din fr. pommader. DOOM
pomădá (a ~) vb., ind. prez. 3 pomădeáză
pomădui
POMĂDUÍ, pomăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) pomăda (1). – Pomadă + suf. -ui. DOOM
pomăduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăduiésc, imperf. 3 sg. pomăduiá; conj. prez. 3 să pomăduiáscă
pomăduia
POMĂDUÍ, pomăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) pomăda (1). – Pomadă + suf. -ui. DOOM
pomăduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăduiésc, imperf. 3 sg. pomăduiá; conj. prez. 3 să pomăduiáscă
pomăduiai
POMĂDUÍ, pomăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) pomăda (1). – Pomadă + suf. -ui. DOOM
pomăduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăduiésc, imperf. 3 sg. pomăduiá; conj. prez. 3 să pomăduiáscă
pomăduiam
POMĂDUÍ, pomăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) pomăda (1). – Pomadă + suf. -ui. DOOM
pomăduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăduiésc, imperf. 3 sg. pomăduiá; conj. prez. 3 să pomăduiáscă
pomăduiască
POMĂDUÍ, pomăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) pomăda (1). – Pomadă + suf. -ui. DOOM
pomăduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăduiésc, imperf. 3 sg. pomăduiá; conj. prez. 3 să pomăduiáscă
pomăduiau
POMĂDUÍ, pomăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) pomăda (1). – Pomadă + suf. -ui. DOOM
pomăduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăduiésc, imperf. 3 sg. pomăduiá; conj. prez. 3 să pomăduiáscă
pomăduiați
POMĂDUÍ, pomăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) pomăda (1). – Pomadă + suf. -ui. DOOM
pomăduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăduiésc, imperf. 3 sg. pomăduiá; conj. prez. 3 să pomăduiáscă
pomăduiesc
POMĂDUÍ, pomăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) pomăda (1). – Pomadă + suf. -ui. DOOM
pomăduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăduiésc, imperf. 3 sg. pomăduiá; conj. prez. 3 să pomăduiáscă
pomăduiește
POMĂDUÍ, pomăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) pomăda (1). – Pomadă + suf. -ui. DOOM
pomăduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăduiésc, imperf. 3 sg. pomăduiá; conj. prez. 3 să pomăduiáscă
pomăduiești
POMĂDUÍ, pomăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) pomăda (1). – Pomadă + suf. -ui. DOOM
pomăduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăduiésc, imperf. 3 sg. pomăduiá; conj. prez. 3 să pomăduiáscă
pomăduii
POMĂDUÍ, pomăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) pomăda (1). – Pomadă + suf. -ui. DOOM
pomăduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăduiésc, imperf. 3 sg. pomăduiá; conj. prez. 3 să pomăduiáscă
pomăduim
POMĂDUÍ, pomăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) pomăda (1). – Pomadă + suf. -ui. DOOM
pomăduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăduiésc, imperf. 3 sg. pomăduiá; conj. prez. 3 să pomăduiáscă
pomăduind
POMĂDUÍ, pomăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) pomăda (1). – Pomadă + suf. -ui. DOOM
pomăduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăduiésc, imperf. 3 sg. pomăduiá; conj. prez. 3 să pomăduiáscă
pomăduire
POMĂDUÍ, pomăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) pomăda (1). – Pomadă + suf. -ui. DOOM
pomăduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăduiésc, imperf. 3 sg. pomăduiá; conj. prez. 3 să pomăduiáscă
pomăduiră
POMĂDUÍ, pomăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) pomăda (1). – Pomadă + suf. -ui. DOOM
pomăduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăduiésc, imperf. 3 sg. pomăduiá; conj. prez. 3 să pomăduiáscă
pomăduirăm
POMĂDUÍ, pomăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) pomăda (1). – Pomadă + suf. -ui. DOOM
pomăduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăduiésc, imperf. 3 sg. pomăduiá; conj. prez. 3 să pomăduiáscă
pomăduirăți
POMĂDUÍ, pomăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) pomăda (1). – Pomadă + suf. -ui. DOOM
pomăduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăduiésc, imperf. 3 sg. pomăduiá; conj. prez. 3 să pomăduiáscă
pomăduise
POMĂDUÍ, pomăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) pomăda (1). – Pomadă + suf. -ui. DOOM
pomăduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăduiésc, imperf. 3 sg. pomăduiá; conj. prez. 3 să pomăduiáscă
pomăduisem
POMĂDUÍ, pomăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) pomăda (1). – Pomadă + suf. -ui. DOOM
pomăduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăduiésc, imperf. 3 sg. pomăduiá; conj. prez. 3 să pomăduiáscă
pomăduiseră
POMĂDUÍ, pomăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) pomăda (1). – Pomadă + suf. -ui. DOOM
pomăduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăduiésc, imperf. 3 sg. pomăduiá; conj. prez. 3 să pomăduiáscă
pomăduiserăm
POMĂDUÍ, pomăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) pomăda (1). – Pomadă + suf. -ui. DOOM
pomăduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăduiésc, imperf. 3 sg. pomăduiá; conj. prez. 3 să pomăduiáscă
pomăduiserăți
POMĂDUÍ, pomăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) pomăda (1). – Pomadă + suf. -ui. DOOM
pomăduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăduiésc, imperf. 3 sg. pomăduiá; conj. prez. 3 să pomăduiáscă
pomăduiseși
POMĂDUÍ, pomăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) pomăda (1). – Pomadă + suf. -ui. DOOM
pomăduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăduiésc, imperf. 3 sg. pomăduiá; conj. prez. 3 să pomăduiáscă
pomăduiseți
POMĂDUÍ, pomăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) pomăda (1). – Pomadă + suf. -ui. DOOM
pomăduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăduiésc, imperf. 3 sg. pomăduiá; conj. prez. 3 să pomăduiáscă
pomăduit
POMĂDUÍ, pomăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) pomăda (1). – Pomadă + suf. -ui. DOOM
pomăduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăduiésc, imperf. 3 sg. pomăduiá; conj. prez. 3 să pomăduiáscă
pomăduit
POMĂDUÍT, -Ă, pomăduiți, -te, adj. (Rar) Pomădat. – V. pomădui.
pomăduita
POMĂDUÍT, -Ă, pomăduiți, -te, adj. (Rar) Pomădat. – V. pomădui.
pomăduite
POMĂDUÍT, -Ă, pomăduiți, -te, adj. (Rar) Pomădat. – V. pomădui.
pomăduitei
POMĂDUÍT, -Ă, pomăduiți, -te, adj. (Rar) Pomădat. – V. pomădui.
pomăduitele
POMĂDUÍT, -Ă, pomăduiți, -te, adj. (Rar) Pomădat. – V. pomădui.
pomăduitelor
POMĂDUÍT, -Ă, pomăduiți, -te, adj. (Rar) Pomădat. – V. pomădui.
pomăduitul
POMĂDUÍT, -Ă, pomăduiți, -te, adj. (Rar) Pomădat. – V. pomădui.
pomăduitului
POMĂDUÍT, -Ă, pomăduiți, -te, adj. (Rar) Pomădat. – V. pomădui.
pomăduiși
POMĂDUÍ, pomăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) pomăda (1). – Pomadă + suf. -ui. DOOM
pomăduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăduiésc, imperf. 3 sg. pomăduiá; conj. prez. 3 să pomăduiáscă
pomăduiți
POMĂDUÍ, pomăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) pomăda (1). – Pomadă + suf. -ui. DOOM
pomăduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăduiésc, imperf. 3 sg. pomăduiá; conj. prez. 3 să pomăduiáscă
pomăduiți
POMĂDUÍT, -Ă, pomăduiți, -te, adj. (Rar) Pomădat. – V. pomădui.
pomăduiții
POMĂDUÍT, -Ă, pomăduiți, -te, adj. (Rar) Pomădat. – V. pomădui.
pomăduiților
POMĂDUÍT, -Ă, pomăduiți, -te, adj. (Rar) Pomădat. – V. pomădui.
pomădând
POMĂDÁ, pomădez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) unge cu pomadă (1); a (se) pomădui; p. ext. a (se) ferchezui. 2. Tranz. Fig. A linguși, a flata pe cineva. – Din fr. pommader. DOOM
pomădá (a ~) vb., ind. prez. 3 pomădeáză
pomădînd
POMĂDÁ, pomădez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) unge cu pomadă (1); a (se) pomădui; p. ext. a (se) ferchezui. 2. Tranz. Fig. A linguși, a flata pe cineva. – Din fr. pommader. DOOM
pomădá (a ~) vb., ind. prez. 3 pomădeáză
pomăi
POMĂÍ, pomăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se zbîrci, a se stafidi.
pomăia
POMĂÍ, pomăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se zbîrci, a se stafidi.
pomăiai
POMĂÍ, pomăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se zbîrci, a se stafidi.
pomăiam
POMĂÍ, pomăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se zbîrci, a se stafidi.
pomăiască
POMĂÍ, pomăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se zbîrci, a se stafidi.
pomăiau
POMĂÍ, pomăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se zbîrci, a se stafidi.
pomăiați
POMĂÍ, pomăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se zbîrci, a se stafidi.
pomăiesc
POMĂÍ, pomăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se zbîrci, a se stafidi.
pomăiește
POMĂÍ, pomăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se zbîrci, a se stafidi.
pomăiești
POMĂÍ, pomăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se zbîrci, a se stafidi.
pomăii
POMĂÍ, pomăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se zbîrci, a se stafidi.
pomăim
POMĂÍ, pomăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se zbîrci, a se stafidi.
pomăind
POMĂÍ, pomăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se zbîrci, a se stafidi.
pomăire
POMĂÍ, pomăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se zbîrci, a se stafidi.
pomăire
POMĂÍ, pomăiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se zbârci, a se stafidi. – Din poamă.
pomăiră
POMĂÍ, pomăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se zbîrci, a se stafidi.
pomăirăm
POMĂÍ, pomăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se zbîrci, a se stafidi.
pomăirăți
POMĂÍ, pomăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se zbîrci, a se stafidi.
pomăise
POMĂÍ, pomăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se zbîrci, a se stafidi.
pomăisem
POMĂÍ, pomăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se zbîrci, a se stafidi.
pomăiseră
POMĂÍ, pomăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se zbîrci, a se stafidi.
pomăiserăm
POMĂÍ, pomăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se zbîrci, a se stafidi.
pomăiserăți
POMĂÍ, pomăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se zbîrci, a se stafidi.
pomăiseși
POMĂÍ, pomăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se zbîrci, a se stafidi.
pomăiseți
POMĂÍ, pomăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se zbîrci, a se stafidi.
pomăit
POMĂÍ, pomăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se zbîrci, a se stafidi.
pomăit
POMĂÍT, -Ă, pomăiți, -te, adj. (Regional) Uscat, zbîrcit. Tîrziu de tot s-a aflat trupul pomăit și neputrezit. PAMFILE, S. T. 67.
pomăiși
POMĂÍ, pomăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se zbîrci, a se stafidi.
pomăiți
POMĂÍ, pomăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se zbîrci, a se stafidi.
pomărit
POMĂRÍT s. n. (Pop.) Pomicultură. – Pom + suf. -ărit. DOOM
pomărít (pop.) s. n.
pomăritul
POMĂRÍT s. n. (Pop.) Pomicultură. – Pom + suf. -ărit. DOOM
pomărít (pop.) s. n.
pomăritului
POMĂRÍT s. n. (Pop.) Pomicultură. – Pom + suf. -ărit. DOOM
pomărít (pop.) s. n.
pomărituri
POMĂRÍT s. n. (Pop.) Pomicultură. – Pom + suf. -ărit. DOOM
pomărít (pop.) s. n.
pomăriturile
POMĂRÍT s. n. (Pop.) Pomicultură. – Pom + suf. -ărit. DOOM
pomărít (pop.) s. n.
pomăriturilor
POMĂRÍT s. n. (Pop.) Pomicultură. – Pom + suf. -ărit. DOOM
pomărít (pop.) s. n.
pomăt
POMÉT2, pometuri, s. n. (La pl. sau la sg. cu sens colectiv) Mulțime de fructe; diverse varietăți de fructe. – Poamă + suf. -et. DOOM
pomét (livadă, mulțime de pomi/de fructe) s. n., pl. pométuri
pomăt
POMÉT1, pometuri, s. n. Grădină cu pomi fructiferi, livadă; (la sg.; colectiv) mulțime de pomi fructiferi. – Lat. pometum. DOOM
pomét (livadă, mulțime de pomi/de fructe) s. n., pl. pométuri
pomătul
POMÉT2, pometuri, s. n. (La pl. sau la sg. cu sens colectiv) Mulțime de fructe; diverse varietăți de fructe. – Poamă + suf. -et. DOOM
pomét (livadă, mulțime de pomi/de fructe) s. n., pl. pométuri
pomătul
POMÉT1, pometuri, s. n. Grădină cu pomi fructiferi, livadă; (la sg.; colectiv) mulțime de pomi fructiferi. – Lat. pometum. DOOM
pomét (livadă, mulțime de pomi/de fructe) s. n., pl. pométuri
pomătului
POMÉT2, pometuri, s. n. (La pl. sau la sg. cu sens colectiv) Mulțime de fructe; diverse varietăți de fructe. – Poamă + suf. -et. DOOM
pomét (livadă, mulțime de pomi/de fructe) s. n., pl. pométuri
pomătului
POMÉT1, pometuri, s. n. Grădină cu pomi fructiferi, livadă; (la sg.; colectiv) mulțime de pomi fructiferi. – Lat. pometum. DOOM
pomét (livadă, mulțime de pomi/de fructe) s. n., pl. pométuri
pomături
POMÉT2, pometuri, s. n. (La pl. sau la sg. cu sens colectiv) Mulțime de fructe; diverse varietăți de fructe. – Poamă + suf. -et. DOOM
pomét (livadă, mulțime de pomi/de fructe) s. n., pl. pométuri
pomături
POMÉT1, pometuri, s. n. Grădină cu pomi fructiferi, livadă; (la sg.; colectiv) mulțime de pomi fructiferi. – Lat. pometum. DOOM
pomét (livadă, mulțime de pomi/de fructe) s. n., pl. pométuri
pomăturile
POMÉT2, pometuri, s. n. (La pl. sau la sg. cu sens colectiv) Mulțime de fructe; diverse varietăți de fructe. – Poamă + suf. -et. DOOM
pomét (livadă, mulțime de pomi/de fructe) s. n., pl. pométuri
pomăturile
POMÉT1, pometuri, s. n. Grădină cu pomi fructiferi, livadă; (la sg.; colectiv) mulțime de pomi fructiferi. – Lat. pometum. DOOM
pomét (livadă, mulțime de pomi/de fructe) s. n., pl. pométuri
pomăturilor
POMÉT2, pometuri, s. n. (La pl. sau la sg. cu sens colectiv) Mulțime de fructe; diverse varietăți de fructe. – Poamă + suf. -et. DOOM
pomét (livadă, mulțime de pomi/de fructe) s. n., pl. pométuri
pomăturilor
POMÉT1, pometuri, s. n. Grădină cu pomi fructiferi, livadă; (la sg.; colectiv) mulțime de pomi fructiferi. – Lat. pometum. DOOM
pomét (livadă, mulțime de pomi/de fructe) s. n., pl. pométuri
pomăzui
POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501. DOOM
pomăzuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 să pomăzuiáscă
pomăzuia
POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501. DOOM
pomăzuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 să pomăzuiáscă
pomăzuiai
POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501. DOOM
pomăzuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 să pomăzuiáscă
pomăzuiam
POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501. DOOM
pomăzuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 să pomăzuiáscă
pomăzuiască
POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501. DOOM
pomăzuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 să pomăzuiáscă
pomăzuiau
POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501. DOOM
pomăzuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 să pomăzuiáscă
pomăzuiați
POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501. DOOM
pomăzuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 să pomăzuiáscă
pomăzuiesc
POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501. DOOM
pomăzuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 să pomăzuiáscă
pomăzuiește
POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501. DOOM
pomăzuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 să pomăzuiáscă
pomăzuiești
POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501. DOOM
pomăzuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 să pomăzuiáscă
pomăzuii
POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501. DOOM
pomăzuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 să pomăzuiáscă
pomăzuim
POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501. DOOM
pomăzuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 să pomăzuiáscă
pomăzuind
POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501. DOOM
pomăzuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 să pomăzuiáscă
pomăzuire
POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501. DOOM
pomăzuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 să pomăzuiáscă
pomăzuiră
POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501. DOOM
pomăzuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 să pomăzuiáscă
pomăzuirăm
POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501. DOOM
pomăzuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 să pomăzuiáscă
pomăzuirăți
POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501. DOOM
pomăzuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 să pomăzuiáscă
pomăzuise
POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501. DOOM
pomăzuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 să pomăzuiáscă
pomăzuisem
POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501. DOOM
pomăzuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 să pomăzuiáscă
pomăzuiseră
POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501. DOOM
pomăzuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 să pomăzuiáscă
pomăzuiserăm
POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501. DOOM
pomăzuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 să pomăzuiáscă
pomăzuiserăți
POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501. DOOM
pomăzuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 să pomăzuiáscă
pomăzuiseși
POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501. DOOM
pomăzuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 să pomăzuiáscă
pomăzuiseți
POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501. DOOM
pomăzuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 să pomăzuiáscă
pomăzuit
POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501. DOOM
pomăzuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 să pomăzuiáscă
pomăzuit
POMĂZUÍT, -Ă, pomăzuíți, -te, adj. (Înv.) 1. (Despre domni, mitropoliți, episcopi) Uns, miruit, învestit (cu o demnitate). 2. (Rar) Uns cu pomadă; pomădat. Ochii ei sticleau și era pieptănată și pomăzuită, de-i sta părul lins. ISPIRESCU, U. 21.
pomăzuiși
POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501. DOOM
pomăzuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 să pomăzuiáscă
pomăzuiți
POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501. DOOM
pomăzuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiésc, imperf. 3 sg. pomăzuiá; conj. prez. 3 să pomăzuiáscă
ponc
ponc (-oáncă), adj. – 1. (Banat) Pieziș, cruciș. – 2. (Olt.) Țicnit, zăpăcit. – Var. Mold. ponci. Origine îndoielnică. Pare un der. din sl. pęti, piną „a încrucișa”, în forma *ponca, cf. sponcă, din sŭpęti (Cihac, II, 268). Legătura cu mag. ponk „colină” (Drăganu, Dacor., III, 722) este incertă. – Der. poancă, s. f. (înclinație, poziție oblică; Banat, ghiont); ponciș, adv. (cruciș); (îm)poncișa, vb. (a străbate; a încrucișa); împonci, vb. refl. (a certa, a se lupta).
ponce
PÓNCE, ponce, adj. (În sintagma) Piatră ponce = rocă vulcanică de culoare cenușie sau albă, poroasă și ușoară folosită ca material de construcții, ca izolație termică sau abraziv; spumă de mare. [Pr. și: pons] – Din fr. [pierre] ponce. DOOM
ponce (piatră ~) (fr.) [pron. pons] adj. f., pl. ponce
poncea
PÓNCE, ponce, adj. (În sintagma) Piatră ponce = rocă vulcanică de culoare cenușie sau albă, poroasă și ușoară folosită ca material de construcții, ca izolație termică sau abraziv; spumă de mare. [Pr. și: pons] – Din fr. [pierre] ponce. DOOM
ponce (piatră ~) (fr.) [pron. pons] adj. f., pl. ponce
poncei
PÓNCE, ponce, adj. (În sintagma) Piatră ponce = rocă vulcanică de culoare cenușie sau albă, poroasă și ușoară folosită ca material de construcții, ca izolație termică sau abraziv; spumă de mare. [Pr. și: pons] – Din fr. [pierre] ponce. DOOM
ponce (piatră ~) (fr.) [pron. pons] adj. f., pl. ponce
poncele
PÓNCE, ponce, adj. (În sintagma) Piatră ponce = rocă vulcanică de culoare cenușie sau albă, poroasă și ușoară folosită ca material de construcții, ca izolație termică sau abraziv; spumă de mare. [Pr. și: pons] – Din fr. [pierre] ponce. DOOM
ponce (piatră ~) (fr.) [pron. pons] adj. f., pl. ponce
poncelor
PÓNCE, ponce, adj. (În sintagma) Piatră ponce = rocă vulcanică de culoare cenușie sau albă, poroasă și ușoară folosită ca material de construcții, ca izolație termică sau abraziv; spumă de mare. [Pr. și: pons] – Din fr. [pierre] ponce. DOOM
ponce (piatră ~) (fr.) [pron. pons] adj. f., pl. ponce
poncho
PÓNCHO, ponchouri, s. n. Pelerină (scurtă), de formă pătrată, cu o deschizătură pentru cap, purtată de indigenii din America Centrală și de Sud. [Pr.: ponco] – Din sp. poncho. DOOM
póncho (hisp.) [ch pron. c] s. n., art. pónchoul; pl. pónchouri
ponchoul
PÓNCHO, ponchouri, s. n. Pelerină (scurtă), de formă pătrată, cu o deschizătură pentru cap, purtată de indigenii din America Centrală și de Sud. [Pr.: ponco] – Din sp. poncho. DOOM
póncho (hisp.) [ch pron. c] s. n., art. pónchoul; pl. pónchouri
ponchoului
PÓNCHO, ponchouri, s. n. Pelerină (scurtă), de formă pătrată, cu o deschizătură pentru cap, purtată de indigenii din America Centrală și de Sud. [Pr.: ponco] – Din sp. poncho. DOOM
póncho (hisp.) [ch pron. c] s. n., art. pónchoul; pl. pónchouri
ponchouri
PÓNCHO, ponchouri, s. n. Pelerină (scurtă), de formă pătrată, cu o deschizătură pentru cap, purtată de indigenii din America Centrală și de Sud. [Pr.: ponco] – Din sp. poncho. DOOM
póncho (hisp.) [ch pron. c] s. n., art. pónchoul; pl. pónchouri
ponchourile
PÓNCHO, ponchouri, s. n. Pelerină (scurtă), de formă pătrată, cu o deschizătură pentru cap, purtată de indigenii din America Centrală și de Sud. [Pr.: ponco] – Din sp. poncho. DOOM
póncho (hisp.) [ch pron. c] s. n., art. pónchoul; pl. pónchouri
ponchourilor
PÓNCHO, ponchouri, s. n. Pelerină (scurtă), de formă pătrată, cu o deschizătură pentru cap, purtată de indigenii din America Centrală și de Sud. [Pr.: ponco] – Din sp. poncho. DOOM
póncho (hisp.) [ch pron. c] s. n., art. pónchoul; pl. pónchouri
ponci
PONCI, -E, ponci, -e, adj. (Reg.; despre terenuri) Povârnit, abrupt.
ponci
PONCI2, ponci, s. m. (Regional) Povîrniș. Îi ponci la vale. ȘEZ. IX 152.
ponci
PONCI1 s. n. v. punci.
poncif
PONCÍF, poncifuri, s. n. (Livr.) Idee, afirmație banală, loc comun. [Pl. și: poncife] – Din fr. poncif. DOOM
poncíf s. n., pl. poncífuri / poncífe
ponciful
PONCÍF, poncifuri, s. n. (Livr.) Idee, afirmație banală, loc comun. [Pl. și: poncife] – Din fr. poncif. DOOM
poncíf s. n., pl. poncífuri / poncífe
poncifului
PONCÍF, poncifuri, s. n. (Livr.) Idee, afirmație banală, loc comun. [Pl. și: poncife] – Din fr. poncif. DOOM
poncíf s. n., pl. poncífuri / poncífe
poncifuri
PONCÍF, poncifuri, s. n. (Livr.) Idee, afirmație banală, loc comun. [Pl. și: poncife] – Din fr. poncif. DOOM
poncíf s. n., pl. poncífuri / poncífe
poncifurile
PONCÍF, poncifuri, s. n. (Livr.) Idee, afirmație banală, loc comun. [Pl. și: poncife] – Din fr. poncif. DOOM
poncíf s. n., pl. poncífuri / poncífe
poncifurilor
PONCÍF, poncifuri, s. n. (Livr.) Idee, afirmație banală, loc comun. [Pl. și: poncife] – Din fr. poncif. DOOM
poncíf s. n., pl. poncífuri / poncífe
ponciș
PONCÍȘ, -Ă, ponciși, -e, adj., adv. (Reg.) I. Adj. 1. (Despre ochi) încrucișat, sașiu. 2. (Despre terenuri) Foarte înclinat, abrupt, pieziș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune (ceva) ponciș = a spune (ceva) în mod direct, fără menajamente. II. Adv. Cruciș, chiorâș; fig. cu ciudă, cu dușmănie. A se uita ponciș. 2. De-a curmezișul, pieziș. ◊ Expr. (Substantivat) A sta de-a poncișul = a se opune, a fi împotrivă. – Ponc (reg. „deal” < magh.) + suf. -iș. DOOM
poncíș (reg.) adj. m., pl. poncíși; f. poncíșă, art. poncíșa, pl. poncíșe
poncișa
PONCÍȘ, -Ă, ponciși, -e, adj., adv. (Reg.) I. Adj. 1. (Despre ochi) încrucișat, sașiu. 2. (Despre terenuri) Foarte înclinat, abrupt, pieziș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune (ceva) ponciș = a spune (ceva) în mod direct, fără menajamente. II. Adv. Cruciș, chiorâș; fig. cu ciudă, cu dușmănie. A se uita ponciș. 2. De-a curmezișul, pieziș. ◊ Expr. (Substantivat) A sta de-a poncișul = a se opune, a fi împotrivă. – Ponc (reg. „deal” < magh.) + suf. -iș. DOOM
poncíș (reg.) adj. m., pl. poncíși; f. poncíșă, art. poncíșa, pl. poncíșe
poncișe
PONCÍȘ, -Ă, ponciși, -e, adj., adv. (Reg.) I. Adj. 1. (Despre ochi) încrucișat, sașiu. 2. (Despre terenuri) Foarte înclinat, abrupt, pieziș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune (ceva) ponciș = a spune (ceva) în mod direct, fără menajamente. II. Adv. Cruciș, chiorâș; fig. cu ciudă, cu dușmănie. A se uita ponciș. 2. De-a curmezișul, pieziș. ◊ Expr. (Substantivat) A sta de-a poncișul = a se opune, a fi împotrivă. – Ponc (reg. „deal” < magh.) + suf. -iș. DOOM
poncíș (reg.) adj. m., pl. poncíși; f. poncíșă, art. poncíșa, pl. poncíșe
poncișei
PONCÍȘ, -Ă, ponciși, -e, adj., adv. (Reg.) I. Adj. 1. (Despre ochi) încrucișat, sașiu. 2. (Despre terenuri) Foarte înclinat, abrupt, pieziș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune (ceva) ponciș = a spune (ceva) în mod direct, fără menajamente. II. Adv. Cruciș, chiorâș; fig. cu ciudă, cu dușmănie. A se uita ponciș. 2. De-a curmezișul, pieziș. ◊ Expr. (Substantivat) A sta de-a poncișul = a se opune, a fi împotrivă. – Ponc (reg. „deal” < magh.) + suf. -iș. DOOM
poncíș (reg.) adj. m., pl. poncíși; f. poncíșă, art. poncíșa, pl. poncíșe
poncișele
PONCÍȘ, -Ă, ponciși, -e, adj., adv. (Reg.) I. Adj. 1. (Despre ochi) încrucișat, sașiu. 2. (Despre terenuri) Foarte înclinat, abrupt, pieziș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune (ceva) ponciș = a spune (ceva) în mod direct, fără menajamente. II. Adv. Cruciș, chiorâș; fig. cu ciudă, cu dușmănie. A se uita ponciș. 2. De-a curmezișul, pieziș. ◊ Expr. (Substantivat) A sta de-a poncișul = a se opune, a fi împotrivă. – Ponc (reg. „deal” < magh.) + suf. -iș. DOOM
poncíș (reg.) adj. m., pl. poncíși; f. poncíșă, art. poncíșa, pl. poncíșe
poncișelor
PONCÍȘ, -Ă, ponciși, -e, adj., adv. (Reg.) I. Adj. 1. (Despre ochi) încrucișat, sașiu. 2. (Despre terenuri) Foarte înclinat, abrupt, pieziș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune (ceva) ponciș = a spune (ceva) în mod direct, fără menajamente. II. Adv. Cruciș, chiorâș; fig. cu ciudă, cu dușmănie. A se uita ponciș. 2. De-a curmezișul, pieziș. ◊ Expr. (Substantivat) A sta de-a poncișul = a se opune, a fi împotrivă. – Ponc (reg. „deal” < magh.) + suf. -iș. DOOM
poncíș (reg.) adj. m., pl. poncíși; f. poncíșă, art. poncíșa, pl. poncíșe
ponciși
PONCÍȘ, -Ă, ponciși, -e, adj., adv. (Reg.) I. Adj. 1. (Despre ochi) încrucișat, sașiu. 2. (Despre terenuri) Foarte înclinat, abrupt, pieziș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune (ceva) ponciș = a spune (ceva) în mod direct, fără menajamente. II. Adv. Cruciș, chiorâș; fig. cu ciudă, cu dușmănie. A se uita ponciș. 2. De-a curmezișul, pieziș. ◊ Expr. (Substantivat) A sta de-a poncișul = a se opune, a fi împotrivă. – Ponc (reg. „deal” < magh.) + suf. -iș. DOOM
poncíș (reg.) adj. m., pl. poncíși; f. poncíșă, art. poncíșa, pl. poncíșe
poncișii
PONCÍȘ, -Ă, ponciși, -e, adj., adv. (Reg.) I. Adj. 1. (Despre ochi) încrucișat, sașiu. 2. (Despre terenuri) Foarte înclinat, abrupt, pieziș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune (ceva) ponciș = a spune (ceva) în mod direct, fără menajamente. II. Adv. Cruciș, chiorâș; fig. cu ciudă, cu dușmănie. A se uita ponciș. 2. De-a curmezișul, pieziș. ◊ Expr. (Substantivat) A sta de-a poncișul = a se opune, a fi împotrivă. – Ponc (reg. „deal” < magh.) + suf. -iș. DOOM
poncíș (reg.) adj. m., pl. poncíși; f. poncíșă, art. poncíșa, pl. poncíșe
poncișilor
PONCÍȘ, -Ă, ponciși, -e, adj., adv. (Reg.) I. Adj. 1. (Despre ochi) încrucișat, sașiu. 2. (Despre terenuri) Foarte înclinat, abrupt, pieziș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune (ceva) ponciș = a spune (ceva) în mod direct, fără menajamente. II. Adv. Cruciș, chiorâș; fig. cu ciudă, cu dușmănie. A se uita ponciș. 2. De-a curmezișul, pieziș. ◊ Expr. (Substantivat) A sta de-a poncișul = a se opune, a fi împotrivă. – Ponc (reg. „deal” < magh.) + suf. -iș. DOOM
poncíș (reg.) adj. m., pl. poncíși; f. poncíșă, art. poncíșa, pl. poncíșe
poncișul
PONCÍȘ, -Ă, ponciși, -e, adj., adv. (Reg.) I. Adj. 1. (Despre ochi) încrucișat, sașiu. 2. (Despre terenuri) Foarte înclinat, abrupt, pieziș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune (ceva) ponciș = a spune (ceva) în mod direct, fără menajamente. II. Adv. Cruciș, chiorâș; fig. cu ciudă, cu dușmănie. A se uita ponciș. 2. De-a curmezișul, pieziș. ◊ Expr. (Substantivat) A sta de-a poncișul = a se opune, a fi împotrivă. – Ponc (reg. „deal” < magh.) + suf. -iș. DOOM
poncíș (reg.) adj. m., pl. poncíși; f. poncíșă, art. poncíșa, pl. poncíșe
poncișului
PONCÍȘ, -Ă, ponciși, -e, adj., adv. (Reg.) I. Adj. 1. (Despre ochi) încrucișat, sașiu. 2. (Despre terenuri) Foarte înclinat, abrupt, pieziș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune (ceva) ponciș = a spune (ceva) în mod direct, fără menajamente. II. Adv. Cruciș, chiorâș; fig. cu ciudă, cu dușmănie. A se uita ponciș. 2. De-a curmezișul, pieziș. ◊ Expr. (Substantivat) A sta de-a poncișul = a se opune, a fi împotrivă. – Ponc (reg. „deal” < magh.) + suf. -iș. DOOM
poncíș (reg.) adj. m., pl. poncíși; f. poncíșă, art. poncíșa, pl. poncíșe
pondera
PONDERÁ, ponderez, vb. I. Tranz. A face ca două fapte să se echilibreze prin opunerea lor una alteia; a echilibra, a cumpăni, a modera. ♦ Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai măsurat; a (se) înfrâna, a (se) stăpâni, a (se) potoli, a (se) tempera. – Din fr. pondérer, lat. ponderare. DOOM
ponderá (a ~) vb., ind. prez. 3 pondereáză
ponderabil
PONDERÁBIL, -Ă, ponderabili, -e, adj. Care posedă greutate; care poate fi cântărit. – Din fr. pondérable, lat. ponderabilis. DOOM
ponderábil adj. m., pl. ponderábili; f. ponderábilă, pl. ponderábile
ponderabila
PONDERÁBIL, -Ă, ponderabili, -e, adj. Care posedă greutate; care poate fi cântărit. – Din fr. pondérable, lat. ponderabilis. DOOM
ponderábil adj. m., pl. ponderábili; f. ponderábilă, pl. ponderábile
ponderabile
PONDERÁBIL, -Ă, ponderabili, -e, adj. Care posedă greutate; care poate fi cântărit. – Din fr. pondérable, lat. ponderabilis. DOOM
ponderábil adj. m., pl. ponderábili; f. ponderábilă, pl. ponderábile
ponderabilei
PONDERÁBIL, -Ă, ponderabili, -e, adj. Care posedă greutate; care poate fi cântărit. – Din fr. pondérable, lat. ponderabilis. DOOM
ponderábil adj. m., pl. ponderábili; f. ponderábilă, pl. ponderábile
ponderabilele
PONDERÁBIL, -Ă, ponderabili, -e, adj. Care posedă greutate; care poate fi cântărit. – Din fr. pondérable, lat. ponderabilis. DOOM
ponderábil adj. m., pl. ponderábili; f. ponderábilă, pl. ponderábile
ponderabilelor
PONDERÁBIL, -Ă, ponderabili, -e, adj. Care posedă greutate; care poate fi cântărit. – Din fr. pondérable, lat. ponderabilis. DOOM
ponderábil adj. m., pl. ponderábili; f. ponderábilă, pl. ponderábile
ponderabili
PONDERÁBIL, -Ă, ponderabili, -e, adj. Care posedă greutate; care poate fi cântărit. – Din fr. pondérable, lat. ponderabilis. DOOM
ponderábil adj. m., pl. ponderábili; f. ponderábilă, pl. ponderábile
ponderabilii
PONDERÁBIL, -Ă, ponderabili, -e, adj. Care posedă greutate; care poate fi cântărit. – Din fr. pondérable, lat. ponderabilis. DOOM
ponderábil adj. m., pl. ponderábili; f. ponderábilă, pl. ponderábile
ponderabililor
PONDERÁBIL, -Ă, ponderabili, -e, adj. Care posedă greutate; care poate fi cântărit. – Din fr. pondérable, lat. ponderabilis. DOOM
ponderábil adj. m., pl. ponderábili; f. ponderábilă, pl. ponderábile
ponderabilitate
PONDERABILITÁTE s. f. Stare a corpurilor la care se manifestă forța de gravitație; însușirea unui corp de a fi ponderabil. – Ponderabil + suf. -itate. DOOM
ponderabilitáte s. f., g.-d. art. ponderabilitắții
ponderabilitatea
PONDERABILITÁTE s. f. Stare a corpurilor la care se manifestă forța de gravitație; însușirea unui corp de a fi ponderabil. – Ponderabil + suf. -itate. DOOM
ponderabilitáte s. f., g.-d. art. ponderabilitắții
ponderabilități
PONDERABILITÁTE s. f. Stare a corpurilor la care se manifestă forța de gravitație; însușirea unui corp de a fi ponderabil. – Ponderabil + suf. -itate. DOOM
ponderabilitáte s. f., g.-d. art. ponderabilitắții
ponderabilității
PONDERABILITÁTE s. f. Stare a corpurilor la care se manifestă forța de gravitație; însușirea unui corp de a fi ponderabil. – Ponderabil + suf. -itate. DOOM
ponderabilitáte s. f., g.-d. art. ponderabilitắții
ponderabilul
PONDERÁBIL, -Ă, ponderabili, -e, adj. Care posedă greutate; care poate fi cântărit. – Din fr. pondérable, lat. ponderabilis. DOOM
ponderábil adj. m., pl. ponderábili; f. ponderábilă, pl. ponderábile
ponderabilului
PONDERÁBIL, -Ă, ponderabili, -e, adj. Care posedă greutate; care poate fi cântărit. – Din fr. pondérable, lat. ponderabilis. DOOM
ponderábil adj. m., pl. ponderábili; f. ponderábilă, pl. ponderábile
ponderai
PONDERÁ, ponderez, vb. I. Tranz. A face ca două fapte să se echilibreze prin opunerea lor una alteia; a echilibra, a cumpăni, a modera. ♦ Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai măsurat; a (se) înfrâna, a (se) stăpâni, a (se) potoli, a (se) tempera. – Din fr. pondérer, lat. ponderare. DOOM
ponderá (a ~) vb., ind. prez. 3 pondereáză
ponderal
PONDERÁL, -Ă, ponderali, -e, adj. (Rar) Privitor, referitor la greutate; (din punctul de vedere) al greutății. – Din fr. pondéral. DOOM
ponderál adj. m., pl. ponderáli; f. ponderálă, pl. ponderále
ponderala
PONDERÁL, -Ă, ponderali, -e, adj. (Rar) Privitor, referitor la greutate; (din punctul de vedere) al greutății. – Din fr. pondéral. DOOM
ponderál adj. m., pl. ponderáli; f. ponderálă, pl. ponderále
ponderale
PONDERÁL, -Ă, ponderali, -e, adj. (Rar) Privitor, referitor la greutate; (din punctul de vedere) al greutății. – Din fr. pondéral. DOOM
ponderál adj. m., pl. ponderáli; f. ponderálă, pl. ponderále
ponderalei
PONDERÁL, -Ă, ponderali, -e, adj. (Rar) Privitor, referitor la greutate; (din punctul de vedere) al greutății. – Din fr. pondéral. DOOM
ponderál adj. m., pl. ponderáli; f. ponderálă, pl. ponderále
ponderalele
PONDERÁL, -Ă, ponderali, -e, adj. (Rar) Privitor, referitor la greutate; (din punctul de vedere) al greutății. – Din fr. pondéral. DOOM
ponderál adj. m., pl. ponderáli; f. ponderálă, pl. ponderále
ponderalelor
PONDERÁL, -Ă, ponderali, -e, adj. (Rar) Privitor, referitor la greutate; (din punctul de vedere) al greutății. – Din fr. pondéral. DOOM
ponderál adj. m., pl. ponderáli; f. ponderálă, pl. ponderále
ponderali
PONDERÁL, -Ă, ponderali, -e, adj. (Rar) Privitor, referitor la greutate; (din punctul de vedere) al greutății. – Din fr. pondéral. DOOM
ponderál adj. m., pl. ponderáli; f. ponderálă, pl. ponderále
ponderalii
PONDERÁL, -Ă, ponderali, -e, adj. (Rar) Privitor, referitor la greutate; (din punctul de vedere) al greutății. – Din fr. pondéral. DOOM
ponderál adj. m., pl. ponderáli; f. ponderálă, pl. ponderále
ponderalilor
PONDERÁL, -Ă, ponderali, -e, adj. (Rar) Privitor, referitor la greutate; (din punctul de vedere) al greutății. – Din fr. pondéral. DOOM
ponderál adj. m., pl. ponderáli; f. ponderálă, pl. ponderále
ponderalul
PONDERÁL, -Ă, ponderali, -e, adj. (Rar) Privitor, referitor la greutate; (din punctul de vedere) al greutății. – Din fr. pondéral. DOOM
ponderál adj. m., pl. ponderáli; f. ponderálă, pl. ponderále
ponderalului
PONDERÁL, -Ă, ponderali, -e, adj. (Rar) Privitor, referitor la greutate; (din punctul de vedere) al greutății. – Din fr. pondéral. DOOM
ponderál adj. m., pl. ponderáli; f. ponderálă, pl. ponderále
ponderam
PONDERÁ, ponderez, vb. I. Tranz. A face ca două fapte să se echilibreze prin opunerea lor una alteia; a echilibra, a cumpăni, a modera. ♦ Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai măsurat; a (se) înfrâna, a (se) stăpâni, a (se) potoli, a (se) tempera. – Din fr. pondérer, lat. ponderare. DOOM
ponderá (a ~) vb., ind. prez. 3 pondereáză
ponderare
PONDERÁ, ponderez, vb. I. Tranz. A face ca două fapte să se echilibreze prin opunerea lor una alteia; a echilibra, a cumpăni, a modera. ♦ Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai măsurat; a (se) înfrâna, a (se) stăpâni, a (se) potoli, a (se) tempera. – Din fr. pondérer, lat. ponderare. DOOM
ponderá (a ~) vb., ind. prez. 3 pondereáză
ponderare
PONDERÁRE s.f. (Statist.) Operație de înmulțire a ponderii cu valoarea variantei; ponderație. [După fr. pondération].
ponderarea
PONDERÁRE s.f. (Statist.) Operație de înmulțire a ponderii cu valoarea variantei; ponderație. [După fr. pondération].
ponderară
PONDERÁ, ponderez, vb. I. Tranz. A face ca două fapte să se echilibreze prin opunerea lor una alteia; a echilibra, a cumpăni, a modera. ♦ Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai măsurat; a (se) înfrâna, a (se) stăpâni, a (se) potoli, a (se) tempera. – Din fr. pondérer, lat. ponderare. DOOM
ponderá (a ~) vb., ind. prez. 3 pondereáză
ponderarăm
PONDERÁ, ponderez, vb. I. Tranz. A face ca două fapte să se echilibreze prin opunerea lor una alteia; a echilibra, a cumpăni, a modera. ♦ Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai măsurat; a (se) înfrâna, a (se) stăpâni, a (se) potoli, a (se) tempera. – Din fr. pondérer, lat. ponderare. DOOM
ponderá (a ~) vb., ind. prez. 3 pondereáză
ponderarăți
PONDERÁ, ponderez, vb. I. Tranz. A face ca două fapte să se echilibreze prin opunerea lor una alteia; a echilibra, a cumpăni, a modera. ♦ Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai măsurat; a (se) înfrâna, a (se) stăpâni, a (se) potoli, a (se) tempera. – Din fr. pondérer, lat. ponderare. DOOM
ponderá (a ~) vb., ind. prez. 3 pondereáză
ponderase
PONDERÁ, ponderez, vb. I. Tranz. A face ca două fapte să se echilibreze prin opunerea lor una alteia; a echilibra, a cumpăni, a modera. ♦ Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai măsurat; a (se) înfrâna, a (se) stăpâni, a (se) potoli, a (se) tempera. – Din fr. pondérer, lat. ponderare. DOOM
ponderá (a ~) vb., ind. prez. 3 pondereáză
ponderasem
PONDERÁ, ponderez, vb. I. Tranz. A face ca două fapte să se echilibreze prin opunerea lor una alteia; a echilibra, a cumpăni, a modera. ♦ Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai măsurat; a (se) înfrâna, a (se) stăpâni, a (se) potoli, a (se) tempera. – Din fr. pondérer, lat. ponderare. DOOM
ponderá (a ~) vb., ind. prez. 3 pondereáză
ponderaseră
PONDERÁ, ponderez, vb. I. Tranz. A face ca două fapte să se echilibreze prin opunerea lor una alteia; a echilibra, a cumpăni, a modera. ♦ Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai măsurat; a (se) înfrâna, a (se) stăpâni, a (se) potoli, a (se) tempera. – Din fr. pondérer, lat. ponderare. DOOM
ponderá (a ~) vb., ind. prez. 3 pondereáză
ponderaserăm
PONDERÁ, ponderez, vb. I. Tranz. A face ca două fapte să se echilibreze prin opunerea lor una alteia; a echilibra, a cumpăni, a modera. ♦ Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai măsurat; a (se) înfrâna, a (se) stăpâni, a (se) potoli, a (se) tempera. – Din fr. pondérer, lat. ponderare. DOOM
ponderá (a ~) vb., ind. prez. 3 pondereáză
ponderaserăți
PONDERÁ, ponderez, vb. I. Tranz. A face ca două fapte să se echilibreze prin opunerea lor una alteia; a echilibra, a cumpăni, a modera. ♦ Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai măsurat; a (se) înfrâna, a (se) stăpâni, a (se) potoli, a (se) tempera. – Din fr. pondérer, lat. ponderare. DOOM
ponderá (a ~) vb., ind. prez. 3 pondereáză
ponderaseși
PONDERÁ, ponderez, vb. I. Tranz. A face ca două fapte să se echilibreze prin opunerea lor una alteia; a echilibra, a cumpăni, a modera. ♦ Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai măsurat; a (se) înfrâna, a (se) stăpâni, a (se) potoli, a (se) tempera. – Din fr. pondérer, lat. ponderare. DOOM
ponderá (a ~) vb., ind. prez. 3 pondereáză
ponderaseți
PONDERÁ, ponderez, vb. I. Tranz. A face ca două fapte să se echilibreze prin opunerea lor una alteia; a echilibra, a cumpăni, a modera. ♦ Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai măsurat; a (se) înfrâna, a (se) stăpâni, a (se) potoli, a (se) tempera. – Din fr. pondérer, lat. ponderare. DOOM
ponderá (a ~) vb., ind. prez. 3 pondereáză
ponderat
PONDERÁ, ponderez, vb. I. Tranz. A face ca două fapte să se echilibreze prin opunerea lor una alteia; a echilibra, a cumpăni, a modera. ♦ Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai măsurat; a (se) înfrâna, a (se) stăpâni, a (se) potoli, a (se) tempera. – Din fr. pondérer, lat. ponderare. DOOM
ponderá (a ~) vb., ind. prez. 3 pondereáză
ponderat
PONDERÁT, -Ă, ponderați, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care dovedește cumpătare, moderație, sobrietate, echilibru; moderat, echilibrat, cumpătat, chibzuit; măsurat; potolit, liniștit. – Din fr. pondéré.
ponderata
PONDERÁT, -Ă, ponderați, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care dovedește cumpătare, moderație, sobrietate, echilibru; moderat, echilibrat, cumpătat, chibzuit; măsurat; potolit, liniștit. – Din fr. pondéré.
ponderate
PONDERÁT, -Ă, ponderați, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care dovedește cumpătare, moderație, sobrietate, echilibru; moderat, echilibrat, cumpătat, chibzuit; măsurat; potolit, liniștit. – Din fr. pondéré.
ponderatei
PONDERÁT, -Ă, ponderați, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care dovedește cumpătare, moderație, sobrietate, echilibru; moderat, echilibrat, cumpătat, chibzuit; măsurat; potolit, liniștit. – Din fr. pondéré.
ponderatele
PONDERÁT, -Ă, ponderați, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care dovedește cumpătare, moderație, sobrietate, echilibru; moderat, echilibrat, cumpătat, chibzuit; măsurat; potolit, liniștit. – Din fr. pondéré.
ponderatelor
PONDERÁT, -Ă, ponderați, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care dovedește cumpătare, moderație, sobrietate, echilibru; moderat, echilibrat, cumpătat, chibzuit; măsurat; potolit, liniștit. – Din fr. pondéré.
ponderatoare
PONDERATÓR, -OÁRE, ponderatori, -oare, adj. Care menține echilibrul între două forțe. – Din fr. pondérateur. DOOM
ponderatór adj. m., pl. ponderatóri; f. sg. și pl. ponderatoáre
ponderatoarea
PONDERATÓR, -OÁRE, ponderatori, -oare, adj. Care menține echilibrul între două forțe. – Din fr. pondérateur. DOOM
ponderatór adj. m., pl. ponderatóri; f. sg. și pl. ponderatoáre
ponderatoarei
PONDERATÓR, -OÁRE, ponderatori, -oare, adj. Care menține echilibrul între două forțe. – Din fr. pondérateur. DOOM
ponderatór adj. m., pl. ponderatóri; f. sg. și pl. ponderatoáre
ponderatoarele
PONDERATÓR, -OÁRE, ponderatori, -oare, adj. Care menține echilibrul între două forțe. – Din fr. pondérateur. DOOM
ponderatór adj. m., pl. ponderatóri; f. sg. și pl. ponderatoáre
ponderatoarelor
PONDERATÓR, -OÁRE, ponderatori, -oare, adj. Care menține echilibrul între două forțe. – Din fr. pondérateur. DOOM
ponderatór adj. m., pl. ponderatóri; f. sg. și pl. ponderatoáre
ponderator
PONDERATÓR, -OÁRE, ponderatori, -oare, adj. Care menține echilibrul între două forțe. – Din fr. pondérateur. DOOM
ponderatór adj. m., pl. ponderatóri; f. sg. și pl. ponderatoáre
ponderatori
PONDERATÓR, -OÁRE, ponderatori, -oare, adj. Care menține echilibrul între două forțe. – Din fr. pondérateur. DOOM
ponderatór adj. m., pl. ponderatóri; f. sg. și pl. ponderatoáre
ponderatorii
PONDERATÓR, -OÁRE, ponderatori, -oare, adj. Care menține echilibrul între două forțe. – Din fr. pondérateur. DOOM
ponderatór adj. m., pl. ponderatóri; f. sg. și pl. ponderatoáre
ponderatorilor
PONDERATÓR, -OÁRE, ponderatori, -oare, adj. Care menține echilibrul între două forțe. – Din fr. pondérateur. DOOM
ponderatór adj. m., pl. ponderatóri; f. sg. și pl. ponderatoáre
ponderatorul
PONDERATÓR, -OÁRE, ponderatori, -oare, adj. Care menține echilibrul între două forțe. – Din fr. pondérateur. DOOM
ponderatór adj. m., pl. ponderatóri; f. sg. și pl. ponderatoáre
ponderatorului
PONDERATÓR, -OÁRE, ponderatori, -oare, adj. Care menține echilibrul între două forțe. – Din fr. pondérateur. DOOM
ponderatór adj. m., pl. ponderatóri; f. sg. și pl. ponderatoáre
ponderatul
PONDERÁT, -Ă, ponderați, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care dovedește cumpătare, moderație, sobrietate, echilibru; moderat, echilibrat, cumpătat, chibzuit; măsurat; potolit, liniștit. – Din fr. pondéré.
ponderatului
PONDERÁT, -Ă, ponderați, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care dovedește cumpătare, moderație, sobrietate, echilibru; moderat, echilibrat, cumpătat, chibzuit; măsurat; potolit, liniștit. – Din fr. pondéré.
ponderau
PONDERÁ, ponderez, vb. I. Tranz. A face ca două fapte să se echilibreze prin opunerea lor una alteia; a echilibra, a cumpăni, a modera. ♦ Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai măsurat; a (se) înfrâna, a (se) stăpâni, a (se) potoli, a (se) tempera. – Din fr. pondérer, lat. ponderare. DOOM
ponderá (a ~) vb., ind. prez. 3 pondereáză
ponderași
PONDERÁ, ponderez, vb. I. Tranz. A face ca două fapte să se echilibreze prin opunerea lor una alteia; a echilibra, a cumpăni, a modera. ♦ Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai măsurat; a (se) înfrâna, a (se) stăpâni, a (se) potoli, a (se) tempera. – Din fr. pondérer, lat. ponderare. DOOM
ponderá (a ~) vb., ind. prez. 3 pondereáză
ponderați
PONDERÁ, ponderez, vb. I. Tranz. A face ca două fapte să se echilibreze prin opunerea lor una alteia; a echilibra, a cumpăni, a modera. ♦ Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai măsurat; a (se) înfrâna, a (se) stăpâni, a (se) potoli, a (se) tempera. – Din fr. pondérer, lat. ponderare. DOOM
ponderá (a ~) vb., ind. prez. 3 pondereáză
ponderați
PONDERÁT, -Ă, ponderați, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care dovedește cumpătare, moderație, sobrietate, echilibru; moderat, echilibrat, cumpătat, chibzuit; măsurat; potolit, liniștit. – Din fr. pondéré.
ponderație
PONDERÁȚIE s. f. Moderație, cumpătare; echilibru. – Din fr. pondération, lat. ponderatio. DOOM
ponderáție (-ți-e) s. f., art. ponderáția (-ți-a), g.-d. ponderáții, art. ponderáției
ponderații
PONDERÁT, -Ă, ponderați, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care dovedește cumpătare, moderație, sobrietate, echilibru; moderat, echilibrat, cumpătat, chibzuit; măsurat; potolit, liniștit. – Din fr. pondéré.
ponderaților
PONDERÁT, -Ă, ponderați, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care dovedește cumpătare, moderație, sobrietate, echilibru; moderat, echilibrat, cumpătat, chibzuit; măsurat; potolit, liniștit. – Din fr. pondéré.
ponderațiune
PONDERAȚIÚNE s.f. v. ponderație.
pondere
PÓNDERE, ponderi, s. f. Greutate; spec. greutate specifică. Pondere atomică. ♦ Fig. Importanță, valoare (în cadrul unui ansamblu de elemente și în raport cu acestea). – Din lat. pondus, -eris. DOOM
póndere s. f., g.-d. art. pónderii; pl. pónderi
ponderea
PÓNDERE, ponderi, s. f. Greutate; spec. greutate specifică. Pondere atomică. ♦ Fig. Importanță, valoare (în cadrul unui ansamblu de elemente și în raport cu acestea). – Din lat. pondus, -eris. DOOM
póndere s. f., g.-d. art. pónderii; pl. pónderi
ponderează
PONDERÁ, ponderez, vb. I. Tranz. A face ca două fapte să se echilibreze prin opunerea lor una alteia; a echilibra, a cumpăni, a modera. ♦ Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai măsurat; a (se) înfrâna, a (se) stăpâni, a (se) potoli, a (se) tempera. – Din fr. pondérer, lat. ponderare. DOOM
ponderá (a ~) vb., ind. prez. 3 pondereáză
ponderez
PONDERÁ, ponderez, vb. I. Tranz. A face ca două fapte să se echilibreze prin opunerea lor una alteia; a echilibra, a cumpăni, a modera. ♦ Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai măsurat; a (se) înfrâna, a (se) stăpâni, a (se) potoli, a (se) tempera. – Din fr. pondérer, lat. ponderare. DOOM
ponderá (a ~) vb., ind. prez. 3 pondereáză
pondereze
PONDERÁ, ponderez, vb. I. Tranz. A face ca două fapte să se echilibreze prin opunerea lor una alteia; a echilibra, a cumpăni, a modera. ♦ Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai măsurat; a (se) înfrâna, a (se) stăpâni, a (se) potoli, a (se) tempera. – Din fr. pondérer, lat. ponderare. DOOM
ponderá (a ~) vb., ind. prez. 3 pondereáză
ponderezi
PONDERÁ, ponderez, vb. I. Tranz. A face ca două fapte să se echilibreze prin opunerea lor una alteia; a echilibra, a cumpăni, a modera. ♦ Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai măsurat; a (se) înfrâna, a (se) stăpâni, a (se) potoli, a (se) tempera. – Din fr. pondérer, lat. ponderare. DOOM
ponderá (a ~) vb., ind. prez. 3 pondereáză
ponderi
PÓNDERE, ponderi, s. f. Greutate; spec. greutate specifică. Pondere atomică. ♦ Fig. Importanță, valoare (în cadrul unui ansamblu de elemente și în raport cu acestea). – Din lat. pondus, -eris. DOOM
póndere s. f., g.-d. art. pónderii; pl. pónderi
ponderii
PÓNDERE, ponderi, s. f. Greutate; spec. greutate specifică. Pondere atomică. ♦ Fig. Importanță, valoare (în cadrul unui ansamblu de elemente și în raport cu acestea). – Din lat. pondus, -eris. DOOM
póndere s. f., g.-d. art. pónderii; pl. pónderi
ponderile
PÓNDERE, ponderi, s. f. Greutate; spec. greutate specifică. Pondere atomică. ♦ Fig. Importanță, valoare (în cadrul unui ansamblu de elemente și în raport cu acestea). – Din lat. pondus, -eris. DOOM
póndere s. f., g.-d. art. pónderii; pl. pónderi
ponderilor
PÓNDERE, ponderi, s. f. Greutate; spec. greutate specifică. Pondere atomică. ♦ Fig. Importanță, valoare (în cadrul unui ansamblu de elemente și în raport cu acestea). – Din lat. pondus, -eris. DOOM
póndere s. f., g.-d. art. pónderii; pl. pónderi
ponderitate
PONDERITÁTE, ponderități, s. f. (Rar) Greutate specifică. – Din lat. ponderitas. DOOM
ponderitáte (rar) s. f., g.-d. art. ponderitắții; pl. ponderitắți
ponderitatea
PONDERITÁTE, ponderități, s. f. (Rar) Greutate specifică. – Din lat. ponderitas. DOOM
ponderitáte (rar) s. f., g.-d. art. ponderitắții; pl. ponderitắți
ponderități
PONDERITÁTE, ponderități, s. f. (Rar) Greutate specifică. – Din lat. ponderitas. DOOM
ponderitáte (rar) s. f., g.-d. art. ponderitắții; pl. ponderitắți
ponderității
PONDERITÁTE, ponderități, s. f. (Rar) Greutate specifică. – Din lat. ponderitas. DOOM
ponderitáte (rar) s. f., g.-d. art. ponderitắții; pl. ponderitắți
ponderitățile
PONDERITÁTE, ponderități, s. f. (Rar) Greutate specifică. – Din lat. ponderitas. DOOM
ponderitáte (rar) s. f., g.-d. art. ponderitắții; pl. ponderitắți
ponderităților
PONDERITÁTE, ponderități, s. f. (Rar) Greutate specifică. – Din lat. ponderitas. DOOM
ponderitáte (rar) s. f., g.-d. art. ponderitắții; pl. ponderitắți
ponderoasa
PONDERÓS, -OÁSĂ, ponderoși, -oase, adj. (Franțuzism învechit) Care are greutate, influență, importanță. Era cît p-aci să arunce într-un grozav labirint de complicațiuni trei din statele cele mai ponderoase ale Europei: Turcia, Franța și Polonia. HASDEU, I. V. 50.
ponderoase
PONDERÓS, -OÁSĂ, ponderoși, -oase, adj. (Franțuzism învechit) Care are greutate, influență, importanță. Era cît p-aci să arunce într-un grozav labirint de complicațiuni trei din statele cele mai ponderoase ale Europei: Turcia, Franța și Polonia. HASDEU, I. V. 50.
ponderoasei
PONDERÓS, -OÁSĂ, ponderoși, -oase, adj. (Franțuzism învechit) Care are greutate, influență, importanță. Era cît p-aci să arunce într-un grozav labirint de complicațiuni trei din statele cele mai ponderoase ale Europei: Turcia, Franța și Polonia. HASDEU, I. V. 50.
ponderoasele
PONDERÓS, -OÁSĂ, ponderoși, -oase, adj. (Franțuzism învechit) Care are greutate, influență, importanță. Era cît p-aci să arunce într-un grozav labirint de complicațiuni trei din statele cele mai ponderoase ale Europei: Turcia, Franța și Polonia. HASDEU, I. V. 50.
ponderoaselor
PONDERÓS, -OÁSĂ, ponderoși, -oase, adj. (Franțuzism învechit) Care are greutate, influență, importanță. Era cît p-aci să arunce într-un grozav labirint de complicațiuni trei din statele cele mai ponderoase ale Europei: Turcia, Franța și Polonia. HASDEU, I. V. 50.
ponderos
PONDERÓS, -OÁSĂ, ponderoși, -oase, adj. (Franțuzism învechit) Care are greutate, influență, importanță. Era cît p-aci să arunce într-un grozav labirint de complicațiuni trei din statele cele mai ponderoase ale Europei: Turcia, Franța și Polonia. HASDEU, I. V. 50.
ponderosul
PONDERÓS, -OÁSĂ, ponderoși, -oase, adj. (Franțuzism învechit) Care are greutate, influență, importanță. Era cît p-aci să arunce într-un grozav labirint de complicațiuni trei din statele cele mai ponderoase ale Europei: Turcia, Franța și Polonia. HASDEU, I. V. 50.
ponderosului
PONDERÓS, -OÁSĂ, ponderoși, -oase, adj. (Franțuzism învechit) Care are greutate, influență, importanță. Era cît p-aci să arunce într-un grozav labirint de complicațiuni trei din statele cele mai ponderoase ale Europei: Turcia, Franța și Polonia. HASDEU, I. V. 50.
ponderoși
PONDERÓS, -OÁSĂ, ponderoși, -oase, adj. (Franțuzism învechit) Care are greutate, influență, importanță. Era cît p-aci să arunce într-un grozav labirint de complicațiuni trei din statele cele mai ponderoase ale Europei: Turcia, Franța și Polonia. HASDEU, I. V. 50.
ponderoșii
PONDERÓS, -OÁSĂ, ponderoși, -oase, adj. (Franțuzism învechit) Care are greutate, influență, importanță. Era cît p-aci să arunce într-un grozav labirint de complicațiuni trei din statele cele mai ponderoase ale Europei: Turcia, Franța și Polonia. HASDEU, I. V. 50.
ponderoșilor
PONDERÓS, -OÁSĂ, ponderoși, -oase, adj. (Franțuzism învechit) Care are greutate, influență, importanță. Era cît p-aci să arunce într-un grozav labirint de complicațiuni trei din statele cele mai ponderoase ale Europei: Turcia, Franța și Polonia. HASDEU, I. V. 50.
ponderând
PONDERÁ, ponderez, vb. I. Tranz. A face ca două fapte să se echilibreze prin opunerea lor una alteia; a echilibra, a cumpăni, a modera. ♦ Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai măsurat; a (se) înfrâna, a (se) stăpâni, a (se) potoli, a (se) tempera. – Din fr. pondérer, lat. ponderare. DOOM
ponderá (a ~) vb., ind. prez. 3 pondereáză
ponderînd
PONDERÁ, ponderez, vb. I. Tranz. A face ca două fapte să se echilibreze prin opunerea lor una alteia; a echilibra, a cumpăni, a modera. ♦ Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai măsurat; a (se) înfrâna, a (se) stăpâni, a (se) potoli, a (se) tempera. – Din fr. pondérer, lat. ponderare. DOOM
ponderá (a ~) vb., ind. prez. 3 pondereáză
ponderări
PONDERÁRE s.f. (Statist.) Operație de înmulțire a ponderii cu valoarea variantei; ponderație. [După fr. pondération].
ponderării
PONDERÁRE s.f. (Statist.) Operație de înmulțire a ponderii cu valoarea variantei; ponderație. [După fr. pondération].
ponderările
PONDERÁRE s.f. (Statist.) Operație de înmulțire a ponderii cu valoarea variantei; ponderație. [După fr. pondération].
ponderărilor
PONDERÁRE s.f. (Statist.) Operație de înmulțire a ponderii cu valoarea variantei; ponderație. [După fr. pondération].
poneavă
PONEÁVĂ, ponevi, s. f. (Regional) Pătură, învelitoare de pat; covor, preș (mai ales țesut din zdrențe). O poneavă așternută, pre care se ruga el lui dumnezeu. ȚICHINDEAL, F. 163. ♦ Cearșaf.
ponegrea
PONEGRÍ, ponegresc, vb. IV. Tranz. A vorbi pe cineva de rău; a bârfi, a defăima, a calomnia. ◊ Refl. recipr. Se ponegresc cu orice prilej. – Pref. po- + negri. DOOM
ponegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponegrésc, imperf. 3 sg. ponegreá; conj. prez. 3 să ponegreáscă
ponegreai
PONEGRÍ, ponegresc, vb. IV. Tranz. A vorbi pe cineva de rău; a bârfi, a defăima, a calomnia. ◊ Refl. recipr. Se ponegresc cu orice prilej. – Pref. po- + negri. DOOM
ponegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponegrésc, imperf. 3 sg. ponegreá; conj. prez. 3 să ponegreáscă
ponegreala
PONEGREÁLĂ, ponegreli, s. f. (Rar) Ponegrire. – Ponegri + suf. -eală. DOOM
ponegreálă (rar) (-ne-grea-) s. f., g.-d. art. ponegrélii; pl. ponegréli
ponegream
PONEGRÍ, ponegresc, vb. IV. Tranz. A vorbi pe cineva de rău; a bârfi, a defăima, a calomnia. ◊ Refl. recipr. Se ponegresc cu orice prilej. – Pref. po- + negri. DOOM
ponegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponegrésc, imperf. 3 sg. ponegreá; conj. prez. 3 să ponegreáscă
ponegrească
PONEGRÍ, ponegresc, vb. IV. Tranz. A vorbi pe cineva de rău; a bârfi, a defăima, a calomnia. ◊ Refl. recipr. Se ponegresc cu orice prilej. – Pref. po- + negri. DOOM
ponegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponegrésc, imperf. 3 sg. ponegreá; conj. prez. 3 să ponegreáscă
ponegreau
PONEGRÍ, ponegresc, vb. IV. Tranz. A vorbi pe cineva de rău; a bârfi, a defăima, a calomnia. ◊ Refl. recipr. Se ponegresc cu orice prilej. – Pref. po- + negri. DOOM
ponegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponegrésc, imperf. 3 sg. ponegreá; conj. prez. 3 să ponegreáscă
ponegreați
PONEGRÍ, ponegresc, vb. IV. Tranz. A vorbi pe cineva de rău; a bârfi, a defăima, a calomnia. ◊ Refl. recipr. Se ponegresc cu orice prilej. – Pref. po- + negri. DOOM
ponegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponegrésc, imperf. 3 sg. ponegreá; conj. prez. 3 să ponegreáscă
ponegreli
PONEGREÁLĂ, ponegreli, s. f. (Rar) Ponegrire. – Ponegri + suf. -eală. DOOM
ponegreálă (rar) (-ne-grea-) s. f., g.-d. art. ponegrélii; pl. ponegréli
ponegrelii
PONEGREÁLĂ, ponegreli, s. f. (Rar) Ponegrire. – Ponegri + suf. -eală. DOOM
ponegreálă (rar) (-ne-grea-) s. f., g.-d. art. ponegrélii; pl. ponegréli
ponegrelile
PONEGREÁLĂ, ponegreli, s. f. (Rar) Ponegrire. – Ponegri + suf. -eală. DOOM
ponegreálă (rar) (-ne-grea-) s. f., g.-d. art. ponegrélii; pl. ponegréli
ponegrelilor
PONEGREÁLĂ, ponegreli, s. f. (Rar) Ponegrire. – Ponegri + suf. -eală. DOOM
ponegreálă (rar) (-ne-grea-) s. f., g.-d. art. ponegrélii; pl. ponegréli
ponegresc
PONEGRÍ, ponegresc, vb. IV. Tranz. A vorbi pe cineva de rău; a bârfi, a defăima, a calomnia. ◊ Refl. recipr. Se ponegresc cu orice prilej. – Pref. po- + negri. DOOM
ponegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponegrésc, imperf. 3 sg. ponegreá; conj. prez. 3 să ponegreáscă
ponegrește
PONEGRÍ, ponegresc, vb. IV. Tranz. A vorbi pe cineva de rău; a bârfi, a defăima, a calomnia. ◊ Refl. recipr. Se ponegresc cu orice prilej. – Pref. po- + negri. DOOM
ponegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponegrésc, imperf. 3 sg. ponegreá; conj. prez. 3 să ponegreáscă
ponegrești
PONEGRÍ, ponegresc, vb. IV. Tranz. A vorbi pe cineva de rău; a bârfi, a defăima, a calomnia. ◊ Refl. recipr. Se ponegresc cu orice prilej. – Pref. po- + negri. DOOM
ponegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponegrésc, imperf. 3 sg. ponegreá; conj. prez. 3 să ponegreáscă
ponegri
PONEGRÍ, ponegresc, vb. IV. Tranz. A vorbi pe cineva de rău; a bârfi, a defăima, a calomnia. ◊ Refl. recipr. Se ponegresc cu orice prilej. – Pref. po- + negri. DOOM
ponegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponegrésc, imperf. 3 sg. ponegreá; conj. prez. 3 să ponegreáscă
ponegrii
PONEGRÍ, ponegresc, vb. IV. Tranz. A vorbi pe cineva de rău; a bârfi, a defăima, a calomnia. ◊ Refl. recipr. Se ponegresc cu orice prilej. – Pref. po- + negri. DOOM
ponegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponegrésc, imperf. 3 sg. ponegreá; conj. prez. 3 să ponegreáscă
ponegrim
PONEGRÍ, ponegresc, vb. IV. Tranz. A vorbi pe cineva de rău; a bârfi, a defăima, a calomnia. ◊ Refl. recipr. Se ponegresc cu orice prilej. – Pref. po- + negri. DOOM
ponegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponegrésc, imperf. 3 sg. ponegreá; conj. prez. 3 să ponegreáscă
ponegrind
PONEGRÍ, ponegresc, vb. IV. Tranz. A vorbi pe cineva de rău; a bârfi, a defăima, a calomnia. ◊ Refl. recipr. Se ponegresc cu orice prilej. – Pref. po- + negri. DOOM
ponegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponegrésc, imperf. 3 sg. ponegreá; conj. prez. 3 să ponegreáscă
ponegrire
PONEGRÍ, ponegresc, vb. IV. Tranz. A vorbi pe cineva de rău; a bârfi, a defăima, a calomnia. ◊ Refl. recipr. Se ponegresc cu orice prilej. – Pref. po- + negri. DOOM
ponegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponegrésc, imperf. 3 sg. ponegreá; conj. prez. 3 să ponegreáscă
ponegrire
PONEGRÍRE, ponegriri, s. f. Acțiunea de a (se) ponegri; bârfire, defăimare, calomniere, ponegreală. – V. ponegri. DOOM
ponegríre (-ne-gri-) s. f., g.-d. art. ponegrírii; pl. ponegríri
ponegrirea
PONEGRÍRE, ponegriri, s. f. Acțiunea de a (se) ponegri; bârfire, defăimare, calomniere, ponegreală. – V. ponegri. DOOM
ponegríre (-ne-gri-) s. f., g.-d. art. ponegrírii; pl. ponegríri
ponegriri
PONEGRÍRE, ponegriri, s. f. Acțiunea de a (se) ponegri; bârfire, defăimare, calomniere, ponegreală. – V. ponegri. DOOM
ponegríre (-ne-gri-) s. f., g.-d. art. ponegrírii; pl. ponegríri
ponegririi
PONEGRÍRE, ponegriri, s. f. Acțiunea de a (se) ponegri; bârfire, defăimare, calomniere, ponegreală. – V. ponegri. DOOM
ponegríre (-ne-gri-) s. f., g.-d. art. ponegrírii; pl. ponegríri
ponegririle
PONEGRÍRE, ponegriri, s. f. Acțiunea de a (se) ponegri; bârfire, defăimare, calomniere, ponegreală. – V. ponegri. DOOM
ponegríre (-ne-gri-) s. f., g.-d. art. ponegrírii; pl. ponegríri
ponegririlor
PONEGRÍRE, ponegriri, s. f. Acțiunea de a (se) ponegri; bârfire, defăimare, calomniere, ponegreală. – V. ponegri. DOOM
ponegríre (-ne-gri-) s. f., g.-d. art. ponegrírii; pl. ponegríri
ponegriră
PONEGRÍ, ponegresc, vb. IV. Tranz. A vorbi pe cineva de rău; a bârfi, a defăima, a calomnia. ◊ Refl. recipr. Se ponegresc cu orice prilej. – Pref. po- + negri. DOOM
ponegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponegrésc, imperf. 3 sg. ponegreá; conj. prez. 3 să ponegreáscă
ponegrirăm
PONEGRÍ, ponegresc, vb. IV. Tranz. A vorbi pe cineva de rău; a bârfi, a defăima, a calomnia. ◊ Refl. recipr. Se ponegresc cu orice prilej. – Pref. po- + negri. DOOM
ponegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponegrésc, imperf. 3 sg. ponegreá; conj. prez. 3 să ponegreáscă
ponegrirăți
PONEGRÍ, ponegresc, vb. IV. Tranz. A vorbi pe cineva de rău; a bârfi, a defăima, a calomnia. ◊ Refl. recipr. Se ponegresc cu orice prilej. – Pref. po- + negri. DOOM
ponegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponegrésc, imperf. 3 sg. ponegreá; conj. prez. 3 să ponegreáscă
ponegrise
PONEGRÍ, ponegresc, vb. IV. Tranz. A vorbi pe cineva de rău; a bârfi, a defăima, a calomnia. ◊ Refl. recipr. Se ponegresc cu orice prilej. – Pref. po- + negri. DOOM
ponegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponegrésc, imperf. 3 sg. ponegreá; conj. prez. 3 să ponegreáscă
ponegrisem
PONEGRÍ, ponegresc, vb. IV. Tranz. A vorbi pe cineva de rău; a bârfi, a defăima, a calomnia. ◊ Refl. recipr. Se ponegresc cu orice prilej. – Pref. po- + negri. DOOM
ponegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponegrésc, imperf. 3 sg. ponegreá; conj. prez. 3 să ponegreáscă
ponegriseră
PONEGRÍ, ponegresc, vb. IV. Tranz. A vorbi pe cineva de rău; a bârfi, a defăima, a calomnia. ◊ Refl. recipr. Se ponegresc cu orice prilej. – Pref. po- + negri. DOOM
ponegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponegrésc, imperf. 3 sg. ponegreá; conj. prez. 3 să ponegreáscă
ponegriserăm
PONEGRÍ, ponegresc, vb. IV. Tranz. A vorbi pe cineva de rău; a bârfi, a defăima, a calomnia. ◊ Refl. recipr. Se ponegresc cu orice prilej. – Pref. po- + negri. DOOM
ponegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponegrésc, imperf. 3 sg. ponegreá; conj. prez. 3 să ponegreáscă
ponegriserăți
PONEGRÍ, ponegresc, vb. IV. Tranz. A vorbi pe cineva de rău; a bârfi, a defăima, a calomnia. ◊ Refl. recipr. Se ponegresc cu orice prilej. – Pref. po- + negri. DOOM
ponegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponegrésc, imperf. 3 sg. ponegreá; conj. prez. 3 să ponegreáscă
ponegriseși
PONEGRÍ, ponegresc, vb. IV. Tranz. A vorbi pe cineva de rău; a bârfi, a defăima, a calomnia. ◊ Refl. recipr. Se ponegresc cu orice prilej. – Pref. po- + negri. DOOM
ponegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponegrésc, imperf. 3 sg. ponegreá; conj. prez. 3 să ponegreáscă
ponegriseți
PONEGRÍ, ponegresc, vb. IV. Tranz. A vorbi pe cineva de rău; a bârfi, a defăima, a calomnia. ◊ Refl. recipr. Se ponegresc cu orice prilej. – Pref. po- + negri. DOOM
ponegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponegrésc, imperf. 3 sg. ponegreá; conj. prez. 3 să ponegreáscă
ponegrit
PONEGRÍ, ponegresc, vb. IV. Tranz. A vorbi pe cineva de rău; a bârfi, a defăima, a calomnia. ◊ Refl. recipr. Se ponegresc cu orice prilej. – Pref. po- + negri. DOOM
ponegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponegrésc, imperf. 3 sg. ponegreá; conj. prez. 3 să ponegreáscă
ponegrit
PONEGRÍT, -Ă, ponegriți, -te, adj. Bîrfit, defăimat.
ponegrita
PONEGRÍT, -Ă, ponegriți, -te, adj. Bîrfit, defăimat.
ponegrite
PONEGRÍT, -Ă, ponegriți, -te, adj. Bîrfit, defăimat.
ponegritei
PONEGRÍT, -Ă, ponegriți, -te, adj. Bîrfit, defăimat.
ponegritele
PONEGRÍT, -Ă, ponegriți, -te, adj. Bîrfit, defăimat.
ponegritelor
PONEGRÍT, -Ă, ponegriți, -te, adj. Bîrfit, defăimat.
ponegritoare
PONEGRITÓR, -OÁRE, ponegritori, -oare, adj. (Rar) Care ponegrește, care cuprinde o defăimare; calomnios. ♦ (Substantivat) Persoană care ponegrește; calomniator. – Ponegri + suf. -tor. DOOM
ponegritór (rar) (-ne-gri-) adj. m., pl. ponegritóri; f. sg. și pl. ponegritoáre
ponegritoarea
PONEGRITÓR, -OÁRE, ponegritori, -oare, adj. (Rar) Care ponegrește, care cuprinde o defăimare; calomnios. ♦ (Substantivat) Persoană care ponegrește; calomniator. – Ponegri + suf. -tor. DOOM
ponegritór (rar) (-ne-gri-) adj. m., pl. ponegritóri; f. sg. și pl. ponegritoáre
ponegritoarei
PONEGRITÓR, -OÁRE, ponegritori, -oare, adj. (Rar) Care ponegrește, care cuprinde o defăimare; calomnios. ♦ (Substantivat) Persoană care ponegrește; calomniator. – Ponegri + suf. -tor. DOOM
ponegritór (rar) (-ne-gri-) adj. m., pl. ponegritóri; f. sg. și pl. ponegritoáre
ponegritoarele
PONEGRITÓR, -OÁRE, ponegritori, -oare, adj. (Rar) Care ponegrește, care cuprinde o defăimare; calomnios. ♦ (Substantivat) Persoană care ponegrește; calomniator. – Ponegri + suf. -tor. DOOM
ponegritór (rar) (-ne-gri-) adj. m., pl. ponegritóri; f. sg. și pl. ponegritoáre
ponegritoarelor
PONEGRITÓR, -OÁRE, ponegritori, -oare, adj. (Rar) Care ponegrește, care cuprinde o defăimare; calomnios. ♦ (Substantivat) Persoană care ponegrește; calomniator. – Ponegri + suf. -tor. DOOM
ponegritór (rar) (-ne-gri-) adj. m., pl. ponegritóri; f. sg. și pl. ponegritoáre
ponegritor
PONEGRITÓR, -OÁRE, ponegritori, -oare, adj. (Rar) Care ponegrește, care cuprinde o defăimare; calomnios. ♦ (Substantivat) Persoană care ponegrește; calomniator. – Ponegri + suf. -tor. DOOM
ponegritór (rar) (-ne-gri-) adj. m., pl. ponegritóri; f. sg. și pl. ponegritoáre
ponegritori
PONEGRITÓR, -OÁRE, ponegritori, -oare, adj. (Rar) Care ponegrește, care cuprinde o defăimare; calomnios. ♦ (Substantivat) Persoană care ponegrește; calomniator. – Ponegri + suf. -tor. DOOM
ponegritór (rar) (-ne-gri-) adj. m., pl. ponegritóri; f. sg. și pl. ponegritoáre
ponegritorii
PONEGRITÓR, -OÁRE, ponegritori, -oare, adj. (Rar) Care ponegrește, care cuprinde o defăimare; calomnios. ♦ (Substantivat) Persoană care ponegrește; calomniator. – Ponegri + suf. -tor. DOOM
ponegritór (rar) (-ne-gri-) adj. m., pl. ponegritóri; f. sg. și pl. ponegritoáre
ponegritorilor
PONEGRITÓR, -OÁRE, ponegritori, -oare, adj. (Rar) Care ponegrește, care cuprinde o defăimare; calomnios. ♦ (Substantivat) Persoană care ponegrește; calomniator. – Ponegri + suf. -tor. DOOM
ponegritór (rar) (-ne-gri-) adj. m., pl. ponegritóri; f. sg. și pl. ponegritoáre
ponegritorul
PONEGRITÓR, -OÁRE, ponegritori, -oare, adj. (Rar) Care ponegrește, care cuprinde o defăimare; calomnios. ♦ (Substantivat) Persoană care ponegrește; calomniator. – Ponegri + suf. -tor. DOOM
ponegritór (rar) (-ne-gri-) adj. m., pl. ponegritóri; f. sg. și pl. ponegritoáre
ponegritorului
PONEGRITÓR, -OÁRE, ponegritori, -oare, adj. (Rar) Care ponegrește, care cuprinde o defăimare; calomnios. ♦ (Substantivat) Persoană care ponegrește; calomniator. – Ponegri + suf. -tor. DOOM
ponegritór (rar) (-ne-gri-) adj. m., pl. ponegritóri; f. sg. și pl. ponegritoáre
ponegritul
PONEGRÍT, -Ă, ponegriți, -te, adj. Bîrfit, defăimat.
ponegritului
PONEGRÍT, -Ă, ponegriți, -te, adj. Bîrfit, defăimat.
ponegriși
PONEGRÍ, ponegresc, vb. IV. Tranz. A vorbi pe cineva de rău; a bârfi, a defăima, a calomnia. ◊ Refl. recipr. Se ponegresc cu orice prilej. – Pref. po- + negri. DOOM
ponegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponegrésc, imperf. 3 sg. ponegreá; conj. prez. 3 să ponegreáscă
ponegriți
PONEGRÍ, ponegresc, vb. IV. Tranz. A vorbi pe cineva de rău; a bârfi, a defăima, a calomnia. ◊ Refl. recipr. Se ponegresc cu orice prilej. – Pref. po- + negri. DOOM
ponegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponegrésc, imperf. 3 sg. ponegreá; conj. prez. 3 să ponegreáscă
ponegriți
PONEGRÍT, -Ă, ponegriți, -te, adj. Bîrfit, defăimat.
ponegriții
PONEGRÍT, -Ă, ponegriți, -te, adj. Bîrfit, defăimat.
ponegriților
PONEGRÍT, -Ă, ponegriți, -te, adj. Bîrfit, defăimat.
ponei
PÓNEI, ponei, s. m. (La pl.) Rasă de cai cu greutate corporală mică și talie redusă, originară din regiunile cu climat rece și cu vegetație săracă ale Angliei și ale Peninsulei Scandinave, folosită pentru munci ușoare, sport sau agrement; (și la sg.) cal care aparține acestei rase. [Acc. și: ponéi] – Din fr. poney. DOOM
!pónei/ponéi s. m., pl. pónei/ponéi; art. póneii/ponéii
ponei
PÓNEI, ponei, s. m. (La pl.) Rasă de cai caracterizată printr-o greutate mică a corpului și o talie redusă, originară din regiunile cu climat rece și cu vegetație săracă ale Angliei și ale Peninsulei Scandinave; (și la sg.) cal care aparține acestei rase. [Acc. și: ponéi] – Din fr. poney. DOOM
!pónei/ponéi s. m., pl. pónei/ponéi; art. póneii/ponéii
poneii
PÓNEI, ponei, s. m. (La pl.) Rasă de cai cu greutate corporală mică și talie redusă, originară din regiunile cu climat rece și cu vegetație săracă ale Angliei și ale Peninsulei Scandinave, folosită pentru munci ușoare, sport sau agrement; (și la sg.) cal care aparține acestei rase. [Acc. și: ponéi] – Din fr. poney. DOOM
!pónei/ponéi s. m., pl. pónei/ponéi; art. póneii/ponéii
poneilor
PÓNEI, ponei, s. m. (La pl.) Rasă de cai cu greutate corporală mică și talie redusă, originară din regiunile cu climat rece și cu vegetație săracă ale Angliei și ale Peninsulei Scandinave, folosită pentru munci ușoare, sport sau agrement; (și la sg.) cal care aparține acestei rase. [Acc. și: ponéi] – Din fr. poney. DOOM
!pónei/ponéi s. m., pl. pónei/ponéi; art. póneii/ponéii
poneiul
PÓNEI, ponei, s. m. (La pl.) Rasă de cai cu greutate corporală mică și talie redusă, originară din regiunile cu climat rece și cu vegetație săracă ale Angliei și ale Peninsulei Scandinave, folosită pentru munci ușoare, sport sau agrement; (și la sg.) cal care aparține acestei rase. [Acc. și: ponéi] – Din fr. poney. DOOM
!pónei/ponéi s. m., pl. pónei/ponéi; art. póneii/ponéii
poneiului
PÓNEI, ponei, s. m. (La pl.) Rasă de cai cu greutate corporală mică și talie redusă, originară din regiunile cu climat rece și cu vegetație săracă ale Angliei și ale Peninsulei Scandinave, folosită pentru munci ușoare, sport sau agrement; (și la sg.) cal care aparține acestei rase. [Acc. și: ponéi] – Din fr. poney. DOOM
!pónei/ponéi s. m., pl. pónei/ponéi; art. póneii/ponéii
ponevos
PONEVÓS, -OÁSĂ adj. v. ponivos.
poney
white poney expr. (tox.) cocaină.
pongid
PONGÍDE s.n.pl. Familie de maimuțe superioare (gorila, cimpanzeul, urangutanul, gibonul de azi, strămoșii lor, precum și ramurile colaterale dispărute). [Cf. it. pongidi < mpungu – maimuță, cuv. congolez].
pongide
PONGÍDE s.n.pl. Familie de maimuțe superioare (gorila, cimpanzeul, urangutanul, gibonul de azi, strămoșii lor, precum și ramurile colaterale dispărute). [Cf. it. pongidi < mpungu – maimuță, cuv. congolez].
pongidele
PONGÍDE s.n.pl. Familie de maimuțe superioare (gorila, cimpanzeul, urangutanul, gibonul de azi, strămoșii lor, precum și ramurile colaterale dispărute). [Cf. it. pongidi < mpungu – maimuță, cuv. congolez].
pongidelor
PONGÍDE s.n.pl. Familie de maimuțe superioare (gorila, cimpanzeul, urangutanul, gibonul de azi, strămoșii lor, precum și ramurile colaterale dispărute). [Cf. it. pongidi < mpungu – maimuță, cuv. congolez].
pongidul
PONGÍDE s.n.pl. Familie de maimuțe superioare (gorila, cimpanzeul, urangutanul, gibonul de azi, strămoșii lor, precum și ramurile colaterale dispărute). [Cf. it. pongidi < mpungu – maimuță, cuv. congolez].
pongidului
PONGÍDE s.n.pl. Familie de maimuțe superioare (gorila, cimpanzeul, urangutanul, gibonul de azi, strămoșii lor, precum și ramurile colaterale dispărute). [Cf. it. pongidi < mpungu – maimuță, cuv. congolez].
pongosi
PONGOSÍ, pongosesc, vb. IV. T r an z. (Regional) A împunge cu acul, a coase. în unele părți... cusutul mai poartă numele de pongosit (verb: a pongosi). PAMFILE, I. C. 346.
pongosit
PONGOSÍT s. n. Acțiunea de a p o n g o s i; cusut.
ponigri
PONIGRÍ vb. IV v. ponegri.
ponihoasă
PONIVÓS, -OÁSĂ, ponivoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Ființă) care are un defect de vedere, care nu vede bine, care suferă de miopie sau nu vede decât cu un singur ochi. 2. (Om) prost, nătâng, leneș sau urâcios. [Var.: ponihós, -oásă adj.] – Poniv (reg. „miop” < rus.) + suf. -os. DOOM
ponivós adj. m., s. m., pl. ponivóși; adj. f., s. f. ponivoásă, pl. ponivoáse
ponihos
PONIVÓS, -OÁSĂ, ponivoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Ființă) care are un defect de vedere, care nu vede bine, care suferă de miopie sau nu vede decât cu un singur ochi. 2. (Om) prost, nătâng, leneș sau urâcios. [Var.: ponihós, -oásă adj.] – Poniv (reg. „miop” < rus.) + suf. -os. DOOM
ponivós adj. m., s. m., pl. ponivóși; adj. f., s. f. ponivoásă, pl. ponivoáse
ponihos
PONIVÓS, -OÁSĂ, ponivoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Ființă) care are un defect de vedere, care nu vede bine, care suferă de miopie sau nu vede decât cu un singur ochi. 2. (Om) prost, nătâng, leneș sau urâcios. [Var.: ponihós, -oásă adj.] – Poniv (reg. „miop” < rus.) + suf. -os. DOOM
ponivós adj. m., s. m., pl. ponivóși; adj. f., s. f. ponivoásă, pl. ponivoáse
ponit
PONÍT s. n. (Min.) Carbonat natural de mangan, cu un conținut redus de fier. – De la (n. pr.) Poni.
ponitul
PONÍT s. n. (Min.) Carbonat natural de mangan, cu un conținut redus de fier. – De la (n. pr.) Poni.
ponitului
PONÍT s. n. (Min.) Carbonat natural de mangan, cu un conținut redus de fier. – De la (n. pr.) Poni.
poniv
PONÍV, -Ă, ponivi, -e, adj. (Regional) Ponivos. Tot care n-are minte ponivă... Trebuie să vadă, să înțăleagă Că Vlad-vodă au făcut cu noi șagă. BUDAI-DELEANU, Ț. 193.
ponivoasa
PONIVÓS, -OÁSĂ, ponivoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Ființă) care are un defect de vedere, care nu vede bine, care suferă de miopie sau nu vede decât cu un singur ochi. 2. (Om) prost, nătâng, leneș sau urâcios. [Var.: ponihós, -oásă adj.] – Poniv (reg. „miop” < rus.) + suf. -os. DOOM
ponivós adj. m., s. m., pl. ponivóși; adj. f., s. f. ponivoásă, pl. ponivoáse
ponivoasa
PONIVÓS, -OÁSĂ, ponivoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Ființă) care are un defect de vedere, care nu vede bine, care suferă de miopie sau nu vede decât cu un singur ochi. 2. (Om) prost, nătâng, leneș sau urâcios. [Var.: ponihós, -oásă adj.] – Poniv (reg. „miop” < rus.) + suf. -os. DOOM
ponivós adj. m., s. m., pl. ponivóși; adj. f., s. f. ponivoásă, pl. ponivoáse
ponivoase
PONIVÓS, -OÁSĂ, ponivoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Ființă) care are un defect de vedere, care nu vede bine, care suferă de miopie sau nu vede decât cu un singur ochi. 2. (Om) prost, nătâng, leneș sau urâcios. [Var.: ponihós, -oásă adj.] – Poniv (reg. „miop” < rus.) + suf. -os. DOOM
ponivós adj. m., s. m., pl. ponivóși; adj. f., s. f. ponivoásă, pl. ponivoáse
ponivoase
PONIVÓS, -OÁSĂ, ponivoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Ființă) care are un defect de vedere, care nu vede bine, care suferă de miopie sau nu vede decât cu un singur ochi. 2. (Om) prost, nătâng, leneș sau urâcios. [Var.: ponihós, -oásă adj.] – Poniv (reg. „miop” < rus.) + suf. -os. DOOM
ponivós adj. m., s. m., pl. ponivóși; adj. f., s. f. ponivoásă, pl. ponivoáse
ponivoasei
PONIVÓS, -OÁSĂ, ponivoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Ființă) care are un defect de vedere, care nu vede bine, care suferă de miopie sau nu vede decât cu un singur ochi. 2. (Om) prost, nătâng, leneș sau urâcios. [Var.: ponihós, -oásă adj.] – Poniv (reg. „miop” < rus.) + suf. -os. DOOM
ponivós adj. m., s. m., pl. ponivóși; adj. f., s. f. ponivoásă, pl. ponivoáse
ponivoasei
PONIVÓS, -OÁSĂ, ponivoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Ființă) care are un defect de vedere, care nu vede bine, care suferă de miopie sau nu vede decât cu un singur ochi. 2. (Om) prost, nătâng, leneș sau urâcios. [Var.: ponihós, -oásă adj.] – Poniv (reg. „miop” < rus.) + suf. -os. DOOM
ponivós adj. m., s. m., pl. ponivóși; adj. f., s. f. ponivoásă, pl. ponivoáse
ponivoasele
PONIVÓS, -OÁSĂ, ponivoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Ființă) care are un defect de vedere, care nu vede bine, care suferă de miopie sau nu vede decât cu un singur ochi. 2. (Om) prost, nătâng, leneș sau urâcios. [Var.: ponihós, -oásă adj.] – Poniv (reg. „miop” < rus.) + suf. -os. DOOM
ponivós adj. m., s. m., pl. ponivóși; adj. f., s. f. ponivoásă, pl. ponivoáse
ponivoasele
PONIVÓS, -OÁSĂ, ponivoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Ființă) care are un defect de vedere, care nu vede bine, care suferă de miopie sau nu vede decât cu un singur ochi. 2. (Om) prost, nătâng, leneș sau urâcios. [Var.: ponihós, -oásă adj.] – Poniv (reg. „miop” < rus.) + suf. -os. DOOM
ponivós adj. m., s. m., pl. ponivóși; adj. f., s. f. ponivoásă, pl. ponivoáse
ponivoaselor
PONIVÓS, -OÁSĂ, ponivoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Ființă) care are un defect de vedere, care nu vede bine, care suferă de miopie sau nu vede decât cu un singur ochi. 2. (Om) prost, nătâng, leneș sau urâcios. [Var.: ponihós, -oásă adj.] – Poniv (reg. „miop” < rus.) + suf. -os. DOOM
ponivós adj. m., s. m., pl. ponivóși; adj. f., s. f. ponivoásă, pl. ponivoáse
ponivoaselor
PONIVÓS, -OÁSĂ, ponivoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Ființă) care are un defect de vedere, care nu vede bine, care suferă de miopie sau nu vede decât cu un singur ochi. 2. (Om) prost, nătâng, leneș sau urâcios. [Var.: ponihós, -oásă adj.] – Poniv (reg. „miop” < rus.) + suf. -os. DOOM
ponivós adj. m., s. m., pl. ponivóși; adj. f., s. f. ponivoásă, pl. ponivoáse
ponivos
PONIVÓS, -OÁSĂ, ponivoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Ființă) care are un defect de vedere, care nu vede bine, care suferă de miopie sau nu vede decât cu un singur ochi. 2. (Om) prost, nătâng, leneș sau urâcios. [Var.: ponihós, -oásă adj.] – Poniv (reg. „miop” < rus.) + suf. -os. DOOM
ponivós adj. m., s. m., pl. ponivóși; adj. f., s. f. ponivoásă, pl. ponivoáse
ponivos
PONIVÓS, -OÁSĂ, ponivoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Ființă) care are un defect de vedere, care nu vede bine, care suferă de miopie sau nu vede decât cu un singur ochi. 2. (Om) prost, nătâng, leneș sau urâcios. [Var.: ponihós, -oásă adj.] – Poniv (reg. „miop” < rus.) + suf. -os. DOOM
ponivós adj. m., s. m., pl. ponivóși; adj. f., s. f. ponivoásă, pl. ponivoáse
ponivosul
PONIVÓS, -OÁSĂ, ponivoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Ființă) care are un defect de vedere, care nu vede bine, care suferă de miopie sau nu vede decât cu un singur ochi. 2. (Om) prost, nătâng, leneș sau urâcios. [Var.: ponihós, -oásă adj.] – Poniv (reg. „miop” < rus.) + suf. -os. DOOM
ponivós adj. m., s. m., pl. ponivóși; adj. f., s. f. ponivoásă, pl. ponivoáse
ponivosul
PONIVÓS, -OÁSĂ, ponivoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Ființă) care are un defect de vedere, care nu vede bine, care suferă de miopie sau nu vede decât cu un singur ochi. 2. (Om) prost, nătâng, leneș sau urâcios. [Var.: ponihós, -oásă adj.] – Poniv (reg. „miop” < rus.) + suf. -os. DOOM
ponivós adj. m., s. m., pl. ponivóși; adj. f., s. f. ponivoásă, pl. ponivoáse
ponivosului
PONIVÓS, -OÁSĂ, ponivoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Ființă) care are un defect de vedere, care nu vede bine, care suferă de miopie sau nu vede decât cu un singur ochi. 2. (Om) prost, nătâng, leneș sau urâcios. [Var.: ponihós, -oásă adj.] – Poniv (reg. „miop” < rus.) + suf. -os. DOOM
ponivós adj. m., s. m., pl. ponivóși; adj. f., s. f. ponivoásă, pl. ponivoáse
ponivosului
PONIVÓS, -OÁSĂ, ponivoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Ființă) care are un defect de vedere, care nu vede bine, care suferă de miopie sau nu vede decât cu un singur ochi. 2. (Om) prost, nătâng, leneș sau urâcios. [Var.: ponihós, -oásă adj.] – Poniv (reg. „miop” < rus.) + suf. -os. DOOM
ponivós adj. m., s. m., pl. ponivóși; adj. f., s. f. ponivoásă, pl. ponivoáse
ponivoși
PONIVÓS, -OÁSĂ, ponivoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Ființă) care are un defect de vedere, care nu vede bine, care suferă de miopie sau nu vede decât cu un singur ochi. 2. (Om) prost, nătâng, leneș sau urâcios. [Var.: ponihós, -oásă adj.] – Poniv (reg. „miop” < rus.) + suf. -os. DOOM
ponivós adj. m., s. m., pl. ponivóși; adj. f., s. f. ponivoásă, pl. ponivoáse
ponivoși
PONIVÓS, -OÁSĂ, ponivoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Ființă) care are un defect de vedere, care nu vede bine, care suferă de miopie sau nu vede decât cu un singur ochi. 2. (Om) prost, nătâng, leneș sau urâcios. [Var.: ponihós, -oásă adj.] – Poniv (reg. „miop” < rus.) + suf. -os. DOOM
ponivós adj. m., s. m., pl. ponivóși; adj. f., s. f. ponivoásă, pl. ponivoáse
ponivoșii
PONIVÓS, -OÁSĂ, ponivoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Ființă) care are un defect de vedere, care nu vede bine, care suferă de miopie sau nu vede decât cu un singur ochi. 2. (Om) prost, nătâng, leneș sau urâcios. [Var.: ponihós, -oásă adj.] – Poniv (reg. „miop” < rus.) + suf. -os. DOOM
ponivós adj. m., s. m., pl. ponivóși; adj. f., s. f. ponivoásă, pl. ponivoáse
ponivoșii
PONIVÓS, -OÁSĂ, ponivoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Ființă) care are un defect de vedere, care nu vede bine, care suferă de miopie sau nu vede decât cu un singur ochi. 2. (Om) prost, nătâng, leneș sau urâcios. [Var.: ponihós, -oásă adj.] – Poniv (reg. „miop” < rus.) + suf. -os. DOOM
ponivós adj. m., s. m., pl. ponivóși; adj. f., s. f. ponivoásă, pl. ponivoáse
ponivoșilor
PONIVÓS, -OÁSĂ, ponivoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Ființă) care are un defect de vedere, care nu vede bine, care suferă de miopie sau nu vede decât cu un singur ochi. 2. (Om) prost, nătâng, leneș sau urâcios. [Var.: ponihós, -oásă adj.] – Poniv (reg. „miop” < rus.) + suf. -os. DOOM
ponivós adj. m., s. m., pl. ponivóși; adj. f., s. f. ponivoásă, pl. ponivoáse
ponivoșilor
PONIVÓS, -OÁSĂ, ponivoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Ființă) care are un defect de vedere, care nu vede bine, care suferă de miopie sau nu vede decât cu un singur ochi. 2. (Om) prost, nătâng, leneș sau urâcios. [Var.: ponihós, -oásă adj.] – Poniv (reg. „miop” < rus.) + suf. -os. DOOM
ponivós adj. m., s. m., pl. ponivóși; adj. f., s. f. ponivoásă, pl. ponivoáse
ponoare
PONÓR, ponoare, s. n. Formă de relief din regiunile carstice, aven, dolină sau microdepresiune, prin care apele de suprafață se scurg în subteran. – Din sl. ponorŭ. DOOM
ponór (pop.) s. n., pl. ponoáre
ponoarele
PONÓR, ponoare, s. n. Formă de relief din regiunile carstice, aven, dolină sau microdepresiune, prin care apele de suprafață se scurg în subteran. – Din sl. ponorŭ. DOOM
ponór (pop.) s. n., pl. ponoáre
ponoarelor
PONÓR, ponoare, s. n. Formă de relief din regiunile carstice, aven, dolină sau microdepresiune, prin care apele de suprafață se scurg în subteran. – Din sl. ponorŭ. DOOM
ponór (pop.) s. n., pl. ponoáre
ponoase
PONÓS, ponoase, s. n. 1. (Pop.) Consecință neplăcută; necaz, neajuns; nemulțumire, supărare. A trage ponoasele. ◊ Expr. (Reg.) A-și face ponos cu cineva = a ajunge la neplăceri cu cineva, a-și pricinui supărare, necaz. A-i purta (cuiva) ponos = a avea necaz pe cineva, a-i purta ranchiună, a-l dușmăni. 2. (Pop.) Clevetire, defăimare; injurie, calomnie, insultă. ♦ Nume rău, poreclă (defăimătoare). 3. (Înv. și reg.) Acuzare, învinuire; pâră, protest; (concr.) plângere, reclamație, jalbă. 4. (Pop.) Cusur; vină. 5. (Reg.) Glumă, șotie; poznă. – Din sl. ponosŭ. DOOM
ponós (pop.) s. n., pl. ponoáse
ponoasele
PONÓS, ponoase, s. n. 1. (Pop.) Consecință neplăcută; necaz, neajuns; nemulțumire, supărare. A trage ponoasele. ◊ Expr. (Reg.) A-și face ponos cu cineva = a ajunge la neplăceri cu cineva, a-și pricinui supărare, necaz. A-i purta (cuiva) ponos = a avea necaz pe cineva, a-i purta ranchiună, a-l dușmăni. 2. (Pop.) Clevetire, defăimare; injurie, calomnie, insultă. ♦ Nume rău, poreclă (defăimătoare). 3. (Înv. și reg.) Acuzare, învinuire; pâră, protest; (concr.) plângere, reclamație, jalbă. 4. (Pop.) Cusur; vină. 5. (Reg.) Glumă, șotie; poznă. – Din sl. ponosŭ. DOOM
ponós (pop.) s. n., pl. ponoáse
ponoaselor
PONÓS, ponoase, s. n. 1. (Pop.) Consecință neplăcută; necaz, neajuns; nemulțumire, supărare. A trage ponoasele. ◊ Expr. (Reg.) A-și face ponos cu cineva = a ajunge la neplăceri cu cineva, a-și pricinui supărare, necaz. A-i purta (cuiva) ponos = a avea necaz pe cineva, a-i purta ranchiună, a-l dușmăni. 2. (Pop.) Clevetire, defăimare; injurie, calomnie, insultă. ♦ Nume rău, poreclă (defăimătoare). 3. (Înv. și reg.) Acuzare, învinuire; pâră, protest; (concr.) plângere, reclamație, jalbă. 4. (Pop.) Cusur; vină. 5. (Reg.) Glumă, șotie; poznă. – Din sl. ponosŭ. DOOM
ponós (pop.) s. n., pl. ponoáse
ponoavă
ponoávă (-ve), s. f. – (Banat, Olt.) Recoltă. – Var. ponov. Sb. ponova „înnoire” (Candrea).
ponod
PONÓD, ponoduri, s. n. (Regional) Masă dată de familie la nașterea unui copil. I s-a născut primid copil lui Vasile – nu ne-a chemat la ponod. STANCU, D. 28.
ponor
PONÓR, ponoare, s. n. Formă de relief din regiunile carstice, aven, dolină sau microdepresiune, prin care apele de suprafață se scurg în subteran. – Din sl. ponorŭ. DOOM
ponór (pop.) s. n., pl. ponoáre
ponora
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorai
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponoram
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorască
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorau
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponoraște
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorați
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorit
PONORÍT, -Ă, ponoriți, -te, adj. (Reg.; despre terenuri) Foarte înclinat, abrupt. ♦ Prăbușit, surpat. – V. ponorî.
ponorul
PONÓR, ponoare, s. n. Formă de relief din regiunile carstice, aven, dolină sau microdepresiune, prin care apele de suprafață se scurg în subteran. – Din sl. ponorŭ. DOOM
ponór (pop.) s. n., pl. ponoáre
ponorului
PONÓR, ponoare, s. n. Formă de relief din regiunile carstice, aven, dolină sau microdepresiune, prin care apele de suprafață se scurg în subteran. – Din sl. ponorŭ. DOOM
ponór (pop.) s. n., pl. ponoáre
ponorând
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorâre
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor.
ponorâre
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorâră
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorârăm
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorârăți
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorâse
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorâsem
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorâseră
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorâserăm
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorâserăți
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorâseși
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorâseți
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorât
PONORÎ́T, -Ă, ponorîți, -te, adj. (Despre terenuri) Prăbușit, surpat; abrupt, repede. Pe o cărare ponorîtă, printre salcîmi, coborîrăm din șosea în vale, în via părăginită. SADOVEANU, O. VIII 58. Locurile rele și ponorîte au făcut pe cărăuși să recurgă la un mod barbar de a transporta dulapii din vatra cherestelei la Sinaia. VLAHUȚĂ, O. A. III 50.
ponorât
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorâta
PONORÎ́T, -Ă, ponorîți, -te, adj. (Despre terenuri) Prăbușit, surpat; abrupt, repede. Pe o cărare ponorîtă, printre salcîmi, coborîrăm din șosea în vale, în via părăginită. SADOVEANU, O. VIII 58. Locurile rele și ponorîte au făcut pe cărăuși să recurgă la un mod barbar de a transporta dulapii din vatra cherestelei la Sinaia. VLAHUȚĂ, O. A. III 50.
ponorâte
PONORÎ́T, -Ă, ponorîți, -te, adj. (Despre terenuri) Prăbușit, surpat; abrupt, repede. Pe o cărare ponorîtă, printre salcîmi, coborîrăm din șosea în vale, în via părăginită. SADOVEANU, O. VIII 58. Locurile rele și ponorîte au făcut pe cărăuși să recurgă la un mod barbar de a transporta dulapii din vatra cherestelei la Sinaia. VLAHUȚĂ, O. A. III 50.
ponorâtei
PONORÎ́T, -Ă, ponorîți, -te, adj. (Despre terenuri) Prăbușit, surpat; abrupt, repede. Pe o cărare ponorîtă, printre salcîmi, coborîrăm din șosea în vale, în via părăginită. SADOVEANU, O. VIII 58. Locurile rele și ponorîte au făcut pe cărăuși să recurgă la un mod barbar de a transporta dulapii din vatra cherestelei la Sinaia. VLAHUȚĂ, O. A. III 50.
ponorâtele
PONORÎ́T, -Ă, ponorîți, -te, adj. (Despre terenuri) Prăbușit, surpat; abrupt, repede. Pe o cărare ponorîtă, printre salcîmi, coborîrăm din șosea în vale, în via părăginită. SADOVEANU, O. VIII 58. Locurile rele și ponorîte au făcut pe cărăuși să recurgă la un mod barbar de a transporta dulapii din vatra cherestelei la Sinaia. VLAHUȚĂ, O. A. III 50.
ponorâtelor
PONORÎ́T, -Ă, ponorîți, -te, adj. (Despre terenuri) Prăbușit, surpat; abrupt, repede. Pe o cărare ponorîtă, printre salcîmi, coborîrăm din șosea în vale, în via părăginită. SADOVEANU, O. VIII 58. Locurile rele și ponorîte au făcut pe cărăuși să recurgă la un mod barbar de a transporta dulapii din vatra cherestelei la Sinaia. VLAHUȚĂ, O. A. III 50.
ponorâtul
PONORÎ́T, -Ă, ponorîți, -te, adj. (Despre terenuri) Prăbușit, surpat; abrupt, repede. Pe o cărare ponorîtă, printre salcîmi, coborîrăm din șosea în vale, în via părăginită. SADOVEANU, O. VIII 58. Locurile rele și ponorîte au făcut pe cărăuși să recurgă la un mod barbar de a transporta dulapii din vatra cherestelei la Sinaia. VLAHUȚĂ, O. A. III 50.
ponorâtului
PONORÎ́T, -Ă, ponorîți, -te, adj. (Despre terenuri) Prăbușit, surpat; abrupt, repede. Pe o cărare ponorîtă, printre salcîmi, coborîrăm din șosea în vale, în via părăginită. SADOVEANU, O. VIII 58. Locurile rele și ponorîte au făcut pe cărăuși să recurgă la un mod barbar de a transporta dulapii din vatra cherestelei la Sinaia. VLAHUȚĂ, O. A. III 50.
ponorâtura
PONORÎTÚRĂ, ponorîturi, s. f. (Rar) Loc ponorît, surpătură. DOOM
ponorâtúră (înv., reg.) s. f., g.-d. art. ponorâtúrii; pl. ponorâtúri
ponorâturi
PONORÎTÚRĂ, ponorîturi, s. f. (Rar) Loc ponorît, surpătură. DOOM
ponorâtúră (înv., reg.) s. f., g.-d. art. ponorâtúrii; pl. ponorâtúri
ponorâturii
PONORÎTÚRĂ, ponorîturi, s. f. (Rar) Loc ponorît, surpătură. DOOM
ponorâtúră (înv., reg.) s. f., g.-d. art. ponorâtúrii; pl. ponorâtúri
ponorâturile
PONORÎTÚRĂ, ponorîturi, s. f. (Rar) Loc ponorît, surpătură. DOOM
ponorâtúră (înv., reg.) s. f., g.-d. art. ponorâtúrii; pl. ponorâtúri
ponorâturilor
PONORÎTÚRĂ, ponorîturi, s. f. (Rar) Loc ponorît, surpătură. DOOM
ponorâtúră (înv., reg.) s. f., g.-d. art. ponorâtúrii; pl. ponorâtúri
ponorâși
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorâți
PONORÎ́T, -Ă, ponorîți, -te, adj. (Despre terenuri) Prăbușit, surpat; abrupt, repede. Pe o cărare ponorîtă, printre salcîmi, coborîrăm din șosea în vale, în via părăginită. SADOVEANU, O. VIII 58. Locurile rele și ponorîte au făcut pe cărăuși să recurgă la un mod barbar de a transporta dulapii din vatra cherestelei la Sinaia. VLAHUȚĂ, O. A. III 50.
ponorâții
PONORÎ́T, -Ă, ponorîți, -te, adj. (Despre terenuri) Prăbușit, surpat; abrupt, repede. Pe o cărare ponorîtă, printre salcîmi, coborîrăm din șosea în vale, în via părăginită. SADOVEANU, O. VIII 58. Locurile rele și ponorîte au făcut pe cărăuși să recurgă la un mod barbar de a transporta dulapii din vatra cherestelei la Sinaia. VLAHUȚĂ, O. A. III 50.
ponorâților
PONORÎ́T, -Ă, ponorîți, -te, adj. (Despre terenuri) Prăbușit, surpat; abrupt, repede. Pe o cărare ponorîtă, printre salcîmi, coborîrăm din șosea în vale, în via părăginită. SADOVEANU, O. VIII 58. Locurile rele și ponorîte au făcut pe cărăuși să recurgă la un mod barbar de a transporta dulapii din vatra cherestelei la Sinaia. VLAHUȚĂ, O. A. III 50.
ponorî
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorîi
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorîm
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorînd
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorîre
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorîră
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorîrăm
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorîrăți
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorîse
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorîsem
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorîseră
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorîserăm
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorîserăți
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorîseși
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorîseți
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorît
PONORÎ́T, -Ă, ponorîți, -te, adj. (Despre terenuri) Prăbușit, surpat; abrupt, repede. Pe o cărare ponorîtă, printre salcîmi, coborîrăm din șosea în vale, în via părăginită. SADOVEANU, O. VIII 58. Locurile rele și ponorîte au făcut pe cărăuși să recurgă la un mod barbar de a transporta dulapii din vatra cherestelei la Sinaia. VLAHUȚĂ, O. A. III 50.
ponorît
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorîta
PONORÎ́T, -Ă, ponorîți, -te, adj. (Despre terenuri) Prăbușit, surpat; abrupt, repede. Pe o cărare ponorîtă, printre salcîmi, coborîrăm din șosea în vale, în via părăginită. SADOVEANU, O. VIII 58. Locurile rele și ponorîte au făcut pe cărăuși să recurgă la un mod barbar de a transporta dulapii din vatra cherestelei la Sinaia. VLAHUȚĂ, O. A. III 50.
ponorîte
PONORÎ́T, -Ă, ponorîți, -te, adj. (Despre terenuri) Prăbușit, surpat; abrupt, repede. Pe o cărare ponorîtă, printre salcîmi, coborîrăm din șosea în vale, în via părăginită. SADOVEANU, O. VIII 58. Locurile rele și ponorîte au făcut pe cărăuși să recurgă la un mod barbar de a transporta dulapii din vatra cherestelei la Sinaia. VLAHUȚĂ, O. A. III 50.
ponorîtei
PONORÎ́T, -Ă, ponorîți, -te, adj. (Despre terenuri) Prăbușit, surpat; abrupt, repede. Pe o cărare ponorîtă, printre salcîmi, coborîrăm din șosea în vale, în via părăginită. SADOVEANU, O. VIII 58. Locurile rele și ponorîte au făcut pe cărăuși să recurgă la un mod barbar de a transporta dulapii din vatra cherestelei la Sinaia. VLAHUȚĂ, O. A. III 50.
ponorîtele
PONORÎ́T, -Ă, ponorîți, -te, adj. (Despre terenuri) Prăbușit, surpat; abrupt, repede. Pe o cărare ponorîtă, printre salcîmi, coborîrăm din șosea în vale, în via părăginită. SADOVEANU, O. VIII 58. Locurile rele și ponorîte au făcut pe cărăuși să recurgă la un mod barbar de a transporta dulapii din vatra cherestelei la Sinaia. VLAHUȚĂ, O. A. III 50.
ponorîtelor
PONORÎ́T, -Ă, ponorîți, -te, adj. (Despre terenuri) Prăbușit, surpat; abrupt, repede. Pe o cărare ponorîtă, printre salcîmi, coborîrăm din șosea în vale, în via părăginită. SADOVEANU, O. VIII 58. Locurile rele și ponorîte au făcut pe cărăuși să recurgă la un mod barbar de a transporta dulapii din vatra cherestelei la Sinaia. VLAHUȚĂ, O. A. III 50.
ponorîtul
PONORÎ́T, -Ă, ponorîți, -te, adj. (Despre terenuri) Prăbușit, surpat; abrupt, repede. Pe o cărare ponorîtă, printre salcîmi, coborîrăm din șosea în vale, în via părăginită. SADOVEANU, O. VIII 58. Locurile rele și ponorîte au făcut pe cărăuși să recurgă la un mod barbar de a transporta dulapii din vatra cherestelei la Sinaia. VLAHUȚĂ, O. A. III 50.
ponorîtului
PONORÎ́T, -Ă, ponorîți, -te, adj. (Despre terenuri) Prăbușit, surpat; abrupt, repede. Pe o cărare ponorîtă, printre salcîmi, coborîrăm din șosea în vale, în via părăginită. SADOVEANU, O. VIII 58. Locurile rele și ponorîte au făcut pe cărăuși să recurgă la un mod barbar de a transporta dulapii din vatra cherestelei la Sinaia. VLAHUȚĂ, O. A. III 50.
ponorîtura
PONORÎTÚRĂ, ponorîturi, s. f. (Rar) Loc ponorît, surpătură. DOOM
ponorâtúră (înv., reg.) s. f., g.-d. art. ponorâtúrii; pl. ponorâtúri
ponorîturi
PONORÎTÚRĂ, ponorîturi, s. f. (Rar) Loc ponorît, surpătură. DOOM
ponorâtúră (înv., reg.) s. f., g.-d. art. ponorâtúrii; pl. ponorâtúri
ponorîturii
PONORÎTÚRĂ, ponorîturi, s. f. (Rar) Loc ponorît, surpătură. DOOM
ponorâtúră (înv., reg.) s. f., g.-d. art. ponorâtúrii; pl. ponorâtúri
ponorîturile
PONORÎTÚRĂ, ponorîturi, s. f. (Rar) Loc ponorît, surpătură. DOOM
ponorâtúră (înv., reg.) s. f., g.-d. art. ponorâtúrii; pl. ponorâtúri
ponorîturilor
PONORÎTÚRĂ, ponorîturi, s. f. (Rar) Loc ponorît, surpătură. DOOM
ponorâtúră (înv., reg.) s. f., g.-d. art. ponorâtúrii; pl. ponorâtúri
ponorîși
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorîți
PONORÎ́T, -Ă, ponorîți, -te, adj. (Despre terenuri) Prăbușit, surpat; abrupt, repede. Pe o cărare ponorîtă, printre salcîmi, coborîrăm din șosea în vale, în via părăginită. SADOVEANU, O. VIII 58. Locurile rele și ponorîte au făcut pe cărăuși să recurgă la un mod barbar de a transporta dulapii din vatra cherestelei la Sinaia. VLAHUȚĂ, O. A. III 50.
ponorîți
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorîții
PONORÎ́T, -Ă, ponorîți, -te, adj. (Despre terenuri) Prăbușit, surpat; abrupt, repede. Pe o cărare ponorîtă, printre salcîmi, coborîrăm din șosea în vale, în via părăginită. SADOVEANU, O. VIII 58. Locurile rele și ponorîte au făcut pe cărăuși să recurgă la un mod barbar de a transporta dulapii din vatra cherestelei la Sinaia. VLAHUȚĂ, O. A. III 50.
ponorîților
PONORÎ́T, -Ă, ponorîți, -te, adj. (Despre terenuri) Prăbușit, surpat; abrupt, repede. Pe o cărare ponorîtă, printre salcîmi, coborîrăm din șosea în vale, în via părăginită. SADOVEANU, O. VIII 58. Locurile rele și ponorîte au făcut pe cărăuși să recurgă la un mod barbar de a transporta dulapii din vatra cherestelei la Sinaia. VLAHUȚĂ, O. A. III 50.
ponorăsc
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorăști
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor. DOOM
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponos
PONÓS, ponoase, s. n. 1. (Pop.) Consecință neplăcută; necaz, neajuns; nemulțumire, supărare. A trage ponoasele. ◊ Expr. (Reg.) A-și face ponos cu cineva = a ajunge la neplăceri cu cineva, a-și pricinui supărare, necaz. A-i purta (cuiva) ponos = a avea necaz pe cineva, a-i purta ranchiună, a-l dușmăni. 2. (Pop.) Clevetire, defăimare; injurie, calomnie, insultă. ♦ Nume rău, poreclă (defăimătoare). 3. (Înv. și reg.) Acuzare, învinuire; pâră, protest; (concr.) plângere, reclamație, jalbă. 4. (Pop.) Cusur; vină. 5. (Reg.) Glumă, șotie; poznă. – Din sl. ponosŭ. DOOM
ponós (pop.) s. n., pl. ponoáse
ponos
PONÓS, ponoase și ponosuri, s. n. 1. Injurie, blam, hulă, clevetire; insultă, calomnie. Născocesc adesea ponoase și porecle, uneori binemeritate. I. BOTEZ. ȘC. 118. N-avea să scoată captă în lume Sultănica, ea, care de bună ce era, și-ar fi dat și dumicatul din gură, că începeau șușuitul și ponoasele. DELAVRANCEA, S. 14. Era să-l las, măicuță, Cu gluma și să tac Era să țip obraznic, Ori ce era să fac ? Și tot pe mine, biata, Și vină și ponosi COȘBUC, P. I 266. ◊ (În construcție cu verbele «a rămîne», «a trage», «a purta») Cînd se întoarse de la oaste, împăratul Amfitrion își găsi nevasta însărcinată... Acest împărat tăcu din gură și primi să poarte ponosul. ISPIRESCU, U. 17. ◊ Expr. A-i purta (cuiva) ponos = a-i fi (cuiva) ciudă pe cineva, a purta (cuiva) pică. Nu cumva pentru asta ai să-mi porți ponos? HOGAȘ, M. N. 199. 2. Cusur, vină. Ori m-ai luat cu graba, să-mi scoți la urmă niscaiva ponoase? TOPÎRCEANU, B. 96. Nu era așa căscăund flăcăul acesta și pe nedrept îi atîrnau de coadă acest ponos ceilalți argați din sat. ISPIRESCU, G. 230. Bag însă de seamă că deviu din ce în ce mai exigent și că nu fac alta decît a scoate mereu la mărunte ponoase cărții tale. ODOBESCU, S. III 38. ♦ Aluzie. Ne și trage cîte-un ibrișin pe la nas despre fata popii de la Folticeni Vechi: ba că-i fată cuminte, ba că-i bună de preuteasă, ba c-ar fi potrivită cu mine... și cîte ponosuri și tilcuri de-a lui popa Buligă cel buclucaș. CREANGĂ, A. 94. 3. Consecință neplăcută; necaz, povară, neajuns. Este drept ca fiecare să poarte ponosul faptelor și ziselor sale. ODOBESCU, S. III 10. El poartă ponosul Ș-altul roade osul. PANN, P. V. I 82. Unii cu foloasele, alții cu ponoasele. ◊ Expr. A-și face ponos cu cineva = a-și face de lucru cu cineva, a-și pune mintea cu cineva, a ajunge la neplăceri cu cineva. Și n-am fost slab și nici fricos: Pe opt ți-i dau grămadă jos, Dar m-am ferit să-mi fac ponos Cu toți nebunii. COȘBUC, P. I 199.
ponosea
PONOSÍ, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos. DOOM
ponosí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosésc, imperf. 3 sg. ponoseá; conj. prez. 3 să ponoseáscă
ponoseai
PONOSÍ, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos. DOOM
ponosí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosésc, imperf. 3 sg. ponoseá; conj. prez. 3 să ponoseáscă
ponoseam
PONOSÍ, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos. DOOM
ponosí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosésc, imperf. 3 sg. ponoseá; conj. prez. 3 să ponoseáscă
ponosească
PONOSÍ, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos. DOOM
ponosí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosésc, imperf. 3 sg. ponoseá; conj. prez. 3 să ponoseáscă
ponoseau
PONOSÍ, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos. DOOM
ponosí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosésc, imperf. 3 sg. ponoseá; conj. prez. 3 să ponoseáscă
ponoseați
PONOSÍ, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos. DOOM
ponosí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosésc, imperf. 3 sg. ponoseá; conj. prez. 3 să ponoseáscă
ponosesc
PONOSÍ, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos. DOOM
ponosí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosésc, imperf. 3 sg. ponoseá; conj. prez. 3 să ponoseáscă
ponosește
PONOSÍ, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos. DOOM
ponosí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosésc, imperf. 3 sg. ponoseá; conj. prez. 3 să ponoseáscă
ponosești
PONOSÍ, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos. DOOM
ponosí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosésc, imperf. 3 sg. ponoseá; conj. prez. 3 să ponoseáscă
ponosi
PONOSÍ, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos. DOOM
ponosí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosésc, imperf. 3 sg. ponoseá; conj. prez. 3 să ponoseáscă
ponosii
PONOSÍ, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos. DOOM
ponosí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosésc, imperf. 3 sg. ponoseá; conj. prez. 3 să ponoseáscă
ponosim
PONOSÍ, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos. DOOM
ponosí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosésc, imperf. 3 sg. ponoseá; conj. prez. 3 să ponoseáscă
ponosind
PONOSÍ, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos. DOOM
ponosí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosésc, imperf. 3 sg. ponoseá; conj. prez. 3 să ponoseáscă
ponosire
PONOSÍ, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos. DOOM
ponosí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosésc, imperf. 3 sg. ponoseá; conj. prez. 3 să ponoseáscă
ponosire
PONOSÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) ponosi (1) și rezultatul ei. – V. ponosi. DOOM
ponosíre (pop.) s. f., g.-d. art. ponosírii
ponosirea
PONOSÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) ponosi (1) și rezultatul ei. – V. ponosi. DOOM
ponosíre (pop.) s. f., g.-d. art. ponosírii
ponosiri
PONOSÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) ponosi (1) și rezultatul ei. – V. ponosi. DOOM
ponosíre (pop.) s. f., g.-d. art. ponosírii
ponosirii
PONOSÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) ponosi (1) și rezultatul ei. – V. ponosi. DOOM
ponosíre (pop.) s. f., g.-d. art. ponosírii
ponosirile
PONOSÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) ponosi (1) și rezultatul ei. – V. ponosi. DOOM
ponosíre (pop.) s. f., g.-d. art. ponosírii
ponosirilor
PONOSÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) ponosi (1) și rezultatul ei. – V. ponosi. DOOM
ponosíre (pop.) s. f., g.-d. art. ponosírii
ponosiră
PONOSÍ, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos. DOOM
ponosí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosésc, imperf. 3 sg. ponoseá; conj. prez. 3 să ponoseáscă
ponosirăm
PONOSÍ, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos. DOOM
ponosí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosésc, imperf. 3 sg. ponoseá; conj. prez. 3 să ponoseáscă
ponosirăți
PONOSÍ, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos. DOOM
ponosí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosésc, imperf. 3 sg. ponoseá; conj. prez. 3 să ponoseáscă
ponosise
PONOSÍ, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos. DOOM
ponosí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosésc, imperf. 3 sg. ponoseá; conj. prez. 3 să ponoseáscă
ponosisem
PONOSÍ, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos. DOOM
ponosí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosésc, imperf. 3 sg. ponoseá; conj. prez. 3 să ponoseáscă
ponosiseră
PONOSÍ, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos. DOOM
ponosí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosésc, imperf. 3 sg. ponoseá; conj. prez. 3 să ponoseáscă
ponosiserăm
PONOSÍ, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos. DOOM
ponosí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosésc, imperf. 3 sg. ponoseá; conj. prez. 3 să ponoseáscă
ponosiserăți
PONOSÍ, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos. DOOM
ponosí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosésc, imperf. 3 sg. ponoseá; conj. prez. 3 să ponoseáscă
ponosiseși
PONOSÍ, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos. DOOM
ponosí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosésc, imperf. 3 sg. ponoseá; conj. prez. 3 să ponoseáscă
ponosiseți
PONOSÍ, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos. DOOM
ponosí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosésc, imperf. 3 sg. ponoseá; conj. prez. 3 să ponoseáscă
ponosit
PONOSÍ, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos. DOOM
ponosí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosésc, imperf. 3 sg. ponoseá; conj. prez. 3 să ponoseáscă
ponosit
PONOSÍT, -Ă, ponosiți, -te, adj. (Pop.; mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) Care și-a pierdut aspectul și culoarea inițială; deteriorat, stricat, uzat (prin întrebuințare îndelungată); învechit; sărăcăcios. – V. ponosi.
ponosita
PONOSÍT, -Ă, ponosiți, -te, adj. (Pop.; mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) Care și-a pierdut aspectul și culoarea inițială; deteriorat, stricat, uzat (prin întrebuințare îndelungată); învechit; sărăcăcios. – V. ponosi.
ponosite
PONOSÍT, -Ă, ponosiți, -te, adj. (Pop.; mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) Care și-a pierdut aspectul și culoarea inițială; deteriorat, stricat, uzat (prin întrebuințare îndelungată); învechit; sărăcăcios. – V. ponosi.
ponositei
PONOSÍT, -Ă, ponosiți, -te, adj. (Pop.; mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) Care și-a pierdut aspectul și culoarea inițială; deteriorat, stricat, uzat (prin întrebuințare îndelungată); învechit; sărăcăcios. – V. ponosi.
ponositele
PONOSÍT, -Ă, ponosiți, -te, adj. (Pop.; mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) Care și-a pierdut aspectul și culoarea inițială; deteriorat, stricat, uzat (prin întrebuințare îndelungată); învechit; sărăcăcios. – V. ponosi.
ponositelor
PONOSÍT, -Ă, ponosiți, -te, adj. (Pop.; mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) Care și-a pierdut aspectul și culoarea inițială; deteriorat, stricat, uzat (prin întrebuințare îndelungată); învechit; sărăcăcios. – V. ponosi.
ponositul
PONOSÍT, -Ă, ponosiți, -te, adj. (Pop.; mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) Care și-a pierdut aspectul și culoarea inițială; deteriorat, stricat, uzat (prin întrebuințare îndelungată); învechit; sărăcăcios. – V. ponosi.
ponositului
PONOSÍT, -Ă, ponosiți, -te, adj. (Pop.; mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) Care și-a pierdut aspectul și culoarea inițială; deteriorat, stricat, uzat (prin întrebuințare îndelungată); învechit; sărăcăcios. – V. ponosi.
ponosiși
PONOSÍ, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos. DOOM
ponosí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosésc, imperf. 3 sg. ponoseá; conj. prez. 3 să ponoseáscă
ponosiți
PONOSÍ, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos. DOOM
ponosí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosésc, imperf. 3 sg. ponoseá; conj. prez. 3 să ponoseáscă
ponosiți
PONOSÍT, -Ă, ponosiți, -te, adj. (Pop.; mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) Care și-a pierdut aspectul și culoarea inițială; deteriorat, stricat, uzat (prin întrebuințare îndelungată); învechit; sărăcăcios. – V. ponosi.
ponosiții
PONOSÍT, -Ă, ponosiți, -te, adj. (Pop.; mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) Care și-a pierdut aspectul și culoarea inițială; deteriorat, stricat, uzat (prin întrebuințare îndelungată); învechit; sărăcăcios. – V. ponosi.
ponosiților
PONOSÍT, -Ă, ponosiți, -te, adj. (Pop.; mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) Care și-a pierdut aspectul și culoarea inițială; deteriorat, stricat, uzat (prin întrebuințare îndelungată); învechit; sărăcăcios. – V. ponosi.
ponoslaș
PONOSLÁȘ, ponoslași, s. m. (Învechit și regional) Reclamant. Găsindu-l îl întrebă că ce jalbă are ? Ponoslașul, fără multă codire... îi spune verde frumos că are un vecin mare, puternic și neîntrecut în frumusețe. MARIAN, INS. 413.
ponoslu
PONÓSLU, ponosluri, s. n. (Învechit și regional) Pîră, reclamație. I-a venit odată un ponoslu (piră) că mai multe animale au purtare rea. marian, INS. 412.
ponoslui
PONOSLUÍ, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară, a ponegri, a defăima. Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272.
ponosluia
PONOSLUÍ, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară, a ponegri, a defăima. Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272.
ponosluiai
PONOSLUÍ, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară, a ponegri, a defăima. Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272.
ponosluiam
PONOSLUÍ, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară, a ponegri, a defăima. Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272.
ponosluiască
PONOSLUÍ, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară, a ponegri, a defăima. Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272.
ponosluiau
PONOSLUÍ, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară, a ponegri, a defăima. Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272.
ponosluiați
PONOSLUÍ, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară, a ponegri, a defăima. Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272.
ponosluiesc
PONOSLUÍ, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară, a ponegri, a defăima. Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272.
ponosluiește
PONOSLUÍ, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară, a ponegri, a defăima. Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272.
ponosluiești
PONOSLUÍ, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară, a ponegri, a defăima. Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272.
ponosluii
PONOSLUÍ, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară, a ponegri, a defăima. Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272.
ponosluim
PONOSLUÍ, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară, a ponegri, a defăima. Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272.
ponosluind
PONOSLUÍ, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară, a ponegri, a defăima. Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272.
ponosluire
PONOSLUÍ, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară, a ponegri, a defăima. Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272.
ponosluire
PONOSLUÍRE s. f. (Învechit și regional) Acțiunea de a ponoslui; pîră; defăimare, ocară.
ponosluiră
PONOSLUÍ, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară, a ponegri, a defăima. Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272.
ponosluirăm
PONOSLUÍ, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară, a ponegri, a defăima. Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272.
ponosluirăți
PONOSLUÍ, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară, a ponegri, a defăima. Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272.
ponosluise
PONOSLUÍ, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară, a ponegri, a defăima. Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272.
ponosluisem
PONOSLUÍ, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară, a ponegri, a defăima. Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272.
ponosluiseră
PONOSLUÍ, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară, a ponegri, a defăima. Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272.
ponosluiserăm
PONOSLUÍ, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară, a ponegri, a defăima. Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272.
ponosluiserăți
PONOSLUÍ, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară, a ponegri, a defăima. Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272.
ponosluiseși
PONOSLUÍ, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară, a ponegri, a defăima. Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272.
ponosluiseți
PONOSLUÍ, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară, a ponegri, a defăima. Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272.
ponosluit
PONOSLUÍ, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară, a ponegri, a defăima. Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272.
ponosluitoare
PONOSLUITÓR, -OÁRE, ponosluitori, -oare, s. m. și f. (Învechit și regional) Ponoslaș. Se cam mai duse, spunîndu-i ponosluitorului că dimineață îi va chema de față. MARIAN, INS. 413.
ponosluitor
PONOSLUITÓR, -OÁRE, ponosluitori, -oare, s. m. și f. (Învechit și regional) Ponoslaș. Se cam mai duse, spunîndu-i ponosluitorului că dimineață îi va chema de față. MARIAN, INS. 413.
ponosluiși
PONOSLUÍ, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară, a ponegri, a defăima. Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272.
ponosluiți
PONOSLUÍ, ponosluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A vorbi (pe cineva) de rău; a da cuiva un nume de ocară, a ponegri, a defăima. Flăcăul își vedea de ale sale... Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. ISPIRESCU, L. 230. Bade, nu mă celui, Că asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit Și cum m-a ponosluit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272.
ponosul
PONÓS, ponoase, s. n. 1. (Pop.) Consecință neplăcută; necaz, neajuns; nemulțumire, supărare. A trage ponoasele. ◊ Expr. (Reg.) A-și face ponos cu cineva = a ajunge la neplăceri cu cineva, a-și pricinui supărare, necaz. A-i purta (cuiva) ponos = a avea necaz pe cineva, a-i purta ranchiună, a-l dușmăni. 2. (Pop.) Clevetire, defăimare; injurie, calomnie, insultă. ♦ Nume rău, poreclă (defăimătoare). 3. (Înv. și reg.) Acuzare, învinuire; pâră, protest; (concr.) plângere, reclamație, jalbă. 4. (Pop.) Cusur; vină. 5. (Reg.) Glumă, șotie; poznă. – Din sl. ponosŭ. DOOM
ponós (pop.) s. n., pl. ponoáse
ponosului
PONÓS, ponoase, s. n. 1. (Pop.) Consecință neplăcută; necaz, neajuns; nemulțumire, supărare. A trage ponoasele. ◊ Expr. (Reg.) A-și face ponos cu cineva = a ajunge la neplăceri cu cineva, a-și pricinui supărare, necaz. A-i purta (cuiva) ponos = a avea necaz pe cineva, a-i purta ranchiună, a-l dușmăni. 2. (Pop.) Clevetire, defăimare; injurie, calomnie, insultă. ♦ Nume rău, poreclă (defăimătoare). 3. (Înv. și reg.) Acuzare, învinuire; pâră, protest; (concr.) plângere, reclamație, jalbă. 4. (Pop.) Cusur; vină. 5. (Reg.) Glumă, șotie; poznă. – Din sl. ponosŭ. DOOM
ponós (pop.) s. n., pl. ponoáse
pont
Pont = Pontus.
pont
PONT2, ponturi, s. n. I. 1. (Fam.) Aluzie răutăcioasă, ironie. ◊ Expr. A vorbi în ponturi = a da să se înțeleagă, a sugera; a vorbi în pilde. A bate (cuiva) pontul = a face (cuiva) aluzie la ceva, a-i da (cuiva) să înțeleagă ceva. 2. (În limbajul jucătorilor de cărți) Numele uneia dintre cărțile de joc (considerată de obicei cu cea mai mare valoare); p. ext. prilej favorabil (la joc). ◊ Expr. A-i face (cuiva) pontul = a înșela (pe cineva). (Fam.) A vinde (cuiva) pontul = a dezvălui (cuiva) un secret prin care poate obține un avantaj, un profit. II. (Înv.) 1. Punct (în spațiu sau în timp); limită. ◊ Loc. adv. (Fam.) La pont = la momentul potrivit, la timp, la țanc. ◊ Expr. A pune pont = a hotărî, a fixa locul potrivit pentru ceva. 2. Articol, paragraf dintr-o lege, dintr-un statut, dintr-o convenție; p. ext. legea, statutul etc. respectiv. ♦ Condiție de învoială agricolă impusă țăranilor în trecut. 3. Problemă sau parte a unei probleme în discuție; idee, principiu care stă la baza unei discuții; punct. – Din magh. pont. DOOM
pont2 (ironie, carte de joc, paragraf, lege, punct) (înv., fam.) s. n., pl. pónturi
pont
PONT1, ponți, s. m. (La unele jocuri de noroc) Pontator2. – Din fr. ponte. DOOM
pont1 (pontator la jocurile de noroc) (rar) s. m., pl. ponți
ponta
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
ponta
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
ponta
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
ponta
PÓNTĂ, ponte, s. f. Proces de depunere a icrelor de către pești și a ouălor de către păsări, insecte, reptile etc.; p. ext. icrele, ouăle depuse în urma acestui proces. – Din fr. ponte. DOOM
póntă s. f., g.-d. art. póntei; pl. pónte
pontagiu
pontagiu, pontagii s. m. (înv.) persoană care informează hoții unde anume pot da o lovitură.
pontai
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontai
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontai
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontaj
PONTÁJ, pontaje, s. n. Operație prin care se înregistrează prezența muncitorilor la locul de muncă, cantitatea produselor efectuate într-un anumit interval de timp sau timpul folosit pentru efectuarea unei lucrări, în vederea calculării salariului sau a plății; pontare1. – Din fr. pointage.
pontaje
PONTÁJ, pontaje, s. n. Operație prin care se înregistrează prezența muncitorilor la locul de muncă, cantitatea produselor efectuate într-un anumit interval de timp sau timpul folosit pentru efectuarea unei lucrări, în vederea calculării salariului sau a plății; pontare1. – Din fr. pointage.
pontajele
PONTÁJ, pontaje, s. n. Operație prin care se înregistrează prezența muncitorilor la locul de muncă, cantitatea produselor efectuate într-un anumit interval de timp sau timpul folosit pentru efectuarea unei lucrări, în vederea calculării salariului sau a plății; pontare1. – Din fr. pointage.
pontajelor
PONTÁJ, pontaje, s. n. Operație prin care se înregistrează prezența muncitorilor la locul de muncă, cantitatea produselor efectuate într-un anumit interval de timp sau timpul folosit pentru efectuarea unei lucrări, în vederea calculării salariului sau a plății; pontare1. – Din fr. pointage.
pontajul
PONTÁJ, pontaje, s. n. Operație prin care se înregistrează prezența muncitorilor la locul de muncă, cantitatea produselor efectuate într-un anumit interval de timp sau timpul folosit pentru efectuarea unei lucrări, în vederea calculării salariului sau a plății; pontare1. – Din fr. pointage.
pontajului
PONTÁJ, pontaje, s. n. Operație prin care se înregistrează prezența muncitorilor la locul de muncă, cantitatea produselor efectuate într-un anumit interval de timp sau timpul folosit pentru efectuarea unei lucrări, în vederea calculării salariului sau a plății; pontare1. – Din fr. pointage.
pontam
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontam
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontam
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontare
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontare
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontare
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontare
PONTARE2, pontări, s. f. Acțiunea de a ponta2 și rezultatul ei. – V. ponta2. DOOM
pontáre s. f., g.-d. art. pontắrii; pl. pontắri
pontare
PONTÁRE1, pontări, s. f. Acțiunea de a ponta1 și rezultatul ei; pontaj. – V. ponta1. DOOM
pontáre s. f., g.-d. art. pontắrii; pl. pontắri
pontarea
PONTARE2, pontări, s. f. Acțiunea de a ponta2 și rezultatul ei. – V. ponta2. DOOM
pontáre s. f., g.-d. art. pontắrii; pl. pontắri
pontarea
PONTÁRE1, pontări, s. f. Acțiunea de a ponta1 și rezultatul ei; pontaj. – V. ponta1. DOOM
pontáre s. f., g.-d. art. pontắrii; pl. pontắri
pontară
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontară
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontară
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontarăm
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontarăm
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontarăm
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontarăți
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontarăți
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontarăți
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontase
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontase
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontase
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontasem
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontasem
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontasem
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontaseră
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontaseră
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontaseră
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontaserăm
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontaserăm
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontaserăm
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontaserăți
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontaserăți
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontaserăți
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontaseși
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontaseși
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontaseși
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontaseți
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontaseți
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontaseți
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontat
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontat
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontat
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontat
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontat
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontat
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontat
PONTÁT s. n. (Rar) Faptul de a ponta1. – V. ponta1. DOOM
pontát s. n.
pontata
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontata
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontata
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontate
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontate
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontate
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontatei
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontatei
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontatei
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontatele
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontatele
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontatele
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontatelor
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontatelor
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontatelor
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontatoare
PONTATÓR2, pontatori, s. m. Persoană care pontează2 bani la jocurile de noroc; pont1, pontaș2. – Ponta2 + suf. -tor. DOOM
pontatór s. m., pl. pontatóri
pontatoarea
PONTATÓR2, pontatori, s. m. Persoană care pontează2 bani la jocurile de noroc; pont1, pontaș2. – Ponta2 + suf. -tor. DOOM
pontatór s. m., pl. pontatóri
pontatoarei
PONTATÓR2, pontatori, s. m. Persoană care pontează2 bani la jocurile de noroc; pont1, pontaș2. – Ponta2 + suf. -tor. DOOM
pontatór s. m., pl. pontatóri
pontatoarele
PONTATÓR2, pontatori, s. m. Persoană care pontează2 bani la jocurile de noroc; pont1, pontaș2. – Ponta2 + suf. -tor. DOOM
pontatór s. m., pl. pontatóri
pontatoarelor
PONTATÓR2, pontatori, s. m. Persoană care pontează2 bani la jocurile de noroc; pont1, pontaș2. – Ponta2 + suf. -tor. DOOM
pontatór s. m., pl. pontatóri
pontator
PONTATÓR2, pontatori, s. m. Persoană care pontează2 bani la jocurile de noroc; pont1, pontaș2. – Ponta2 + suf. -tor. DOOM
pontatór s. m., pl. pontatóri
pontatori
PONTATÓR2, pontatori, s. m. Persoană care pontează2 bani la jocurile de noroc; pont1, pontaș2. – Ponta2 + suf. -tor. DOOM
pontatór s. m., pl. pontatóri
pontatorii
PONTATÓR2, pontatori, s. m. Persoană care pontează2 bani la jocurile de noroc; pont1, pontaș2. – Ponta2 + suf. -tor. DOOM
pontatór s. m., pl. pontatóri
pontatorilor
PONTATÓR2, pontatori, s. m. Persoană care pontează2 bani la jocurile de noroc; pont1, pontaș2. – Ponta2 + suf. -tor. DOOM
pontatór s. m., pl. pontatóri
pontatorul
PONTATÓR2, pontatori, s. m. Persoană care pontează2 bani la jocurile de noroc; pont1, pontaș2. – Ponta2 + suf. -tor. DOOM
pontatór s. m., pl. pontatóri
pontatorului
PONTATÓR2, pontatori, s. m. Persoană care pontează2 bani la jocurile de noroc; pont1, pontaș2. – Ponta2 + suf. -tor. DOOM
pontatór s. m., pl. pontatóri
pontatul
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontatul
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontatul
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontatului
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontatului
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontatului
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontau
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontau
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontau
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontaș
PONTÁȘ2, pontași, s. m. (Înv.) Pontator2. – Ponta2 + suf. -aș. DOOM
pontáș (înv.) s. m., pl. pontáși
pontași
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontași
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontași
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontași
PONTÁȘ2, pontași, s. m. (Înv.) Pontator2. – Ponta2 + suf. -aș. DOOM
pontáș (înv.) s. m., pl. pontáși
pontașii
PONTÁȘ2, pontași, s. m. (Înv.) Pontator2. – Ponta2 + suf. -aș. DOOM
pontáș (înv.) s. m., pl. pontáși
pontașilor
PONTÁȘ2, pontași, s. m. (Înv.) Pontator2. – Ponta2 + suf. -aș. DOOM
pontáș (înv.) s. m., pl. pontáși
pontașul
PONTÁȘ2, pontași, s. m. (Înv.) Pontator2. – Ponta2 + suf. -aș. DOOM
pontáș (înv.) s. m., pl. pontáși
pontașului
PONTÁȘ2, pontași, s. m. (Înv.) Pontator2. – Ponta2 + suf. -aș. DOOM
pontáș (înv.) s. m., pl. pontáși
pontați
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontați
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontați
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontați
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontați
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontați
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontații
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontații
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontații
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontaților
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontaților
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontaților
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
ponte
PÓNTĂ, ponte, s. f. Proces de depunere a icrelor de către pești și a ouălor de către păsări, insecte, reptile etc.; p. ext. icrele, ouăle depuse în urma acestui proces. – Din fr. ponte. DOOM
póntă s. f., g.-d. art. póntei; pl. pónte
pontează
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontează
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontează
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontefice
PONTÍFICE, pontifici, s. m. (Rar) Pontif. [Var.: (înv.) pontéfice s. m.] – Din lat. pontifex, -cis, it. pontefice. DOOM
pontífice (rar) s. m., pl. pontífici
pontei
PÓNTĂ, ponte, s. f. Proces de depunere a icrelor de către pești și a ouălor de către păsări, insecte, reptile etc.; p. ext. icrele, ouăle depuse în urma acestui proces. – Din fr. ponte. DOOM
póntă s. f., g.-d. art. póntei; pl. pónte
pontele
PÓNTĂ, ponte, s. f. Proces de depunere a icrelor de către pești și a ouălor de către păsări, insecte, reptile etc.; p. ext. icrele, ouăle depuse în urma acestui proces. – Din fr. ponte. DOOM
póntă s. f., g.-d. art. póntei; pl. pónte
pontelor
PÓNTĂ, ponte, s. f. Proces de depunere a icrelor de către pești și a ouălor de către păsări, insecte, reptile etc.; p. ext. icrele, ouăle depuse în urma acestui proces. – Din fr. ponte. DOOM
póntă s. f., g.-d. art. póntei; pl. pónte
pontez
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontez
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontez
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
ponteze
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
ponteze
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
ponteze
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontezi
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontezi
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontezi
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontic
PÓNTIC, -Ă, pontici, -ce, adj. (Livr.) Din regiunea Mării Negre, care aparține Mării Negre, privitor la Marea Neagră. – Din lat. Ponticus, fr. pontique. DOOM
póntic adj. m., pl. póntici; f. póntică, pl. póntice
pontica
PÓNTIC, -Ă, pontici, -ce, adj. (Livr.) Din regiunea Mării Negre, care aparține Mării Negre, privitor la Marea Neagră. – Din lat. Ponticus, fr. pontique. DOOM
póntic adj. m., pl. póntici; f. póntică, pl. póntice
pontica
PELINÍȚĂ, pelinițe, s. f. Nume dat mai multor specii de pelin (1). – Pelin + suf. -iță.
pontice
PÓNTIC, -Ă, pontici, -ce, adj. (Livr.) Din regiunea Mării Negre, care aparține Mării Negre, privitor la Marea Neagră. – Din lat. Ponticus, fr. pontique. DOOM
póntic adj. m., pl. póntici; f. póntică, pl. póntice
ponticei
PÓNTIC, -Ă, pontici, -ce, adj. (Livr.) Din regiunea Mării Negre, care aparține Mării Negre, privitor la Marea Neagră. – Din lat. Ponticus, fr. pontique. DOOM
póntic adj. m., pl. póntici; f. póntică, pl. póntice
ponticele
PÓNTIC, -Ă, pontici, -ce, adj. (Livr.) Din regiunea Mării Negre, care aparține Mării Negre, privitor la Marea Neagră. – Din lat. Ponticus, fr. pontique. DOOM
póntic adj. m., pl. póntici; f. póntică, pl. póntice
ponticelor
PÓNTIC, -Ă, pontici, -ce, adj. (Livr.) Din regiunea Mării Negre, care aparține Mării Negre, privitor la Marea Neagră. – Din lat. Ponticus, fr. pontique. DOOM
póntic adj. m., pl. póntici; f. póntică, pl. póntice
pontici
PÓNTIC, -Ă, pontici, -ce, adj. (Livr.) Din regiunea Mării Negre, care aparține Mării Negre, privitor la Marea Neagră. – Din lat. Ponticus, fr. pontique. DOOM
póntic adj. m., pl. póntici; f. póntică, pl. póntice
ponticii
PÓNTIC, -Ă, pontici, -ce, adj. (Livr.) Din regiunea Mării Negre, care aparține Mării Negre, privitor la Marea Neagră. – Din lat. Ponticus, fr. pontique. DOOM
póntic adj. m., pl. póntici; f. póntică, pl. póntice
ponticilor
PÓNTIC, -Ă, pontici, -ce, adj. (Livr.) Din regiunea Mării Negre, care aparține Mării Negre, privitor la Marea Neagră. – Din lat. Ponticus, fr. pontique. DOOM
póntic adj. m., pl. póntici; f. póntică, pl. póntice
ponticul
PÓNTIC, -Ă, pontici, -ce, adj. (Livr.) Din regiunea Mării Negre, care aparține Mării Negre, privitor la Marea Neagră. – Din lat. Ponticus, fr. pontique. DOOM
póntic adj. m., pl. póntici; f. póntică, pl. póntice
ponticului
PÓNTIC, -Ă, pontici, -ce, adj. (Livr.) Din regiunea Mării Negre, care aparține Mării Negre, privitor la Marea Neagră. – Din lat. Ponticus, fr. pontique. DOOM
póntic adj. m., pl. póntici; f. póntică, pl. póntice
pontif
PONTÍF, pontifi, s. m. (În Roma antică) Preot din colegiul sacerdotal suprem care supraveghea cultul religios, întocmea calendarul, listele consulare etc.; p. ext. persoană cu grad înalt în ierarhia sacerdotală la diferite popoare; (astăzi) înalt demnitar ecleziastic, episcop, prelat. ♦ Șeful suprem al Bisericii catolice; papă. ♦ Fig. (adesea ir.) Persoană care are pretenția sau este considerată a fi o autoritate indiscutabilă într-un anumit domeniu. – Din fr. pontife. DOOM
pontíf s. m., pl. pontífi
pontifi
PONTÍF, pontifi, s. m. (În Roma antică) Preot din colegiul sacerdotal suprem care supraveghea cultul religios, întocmea calendarul, listele consulare etc.; p. ext. persoană cu grad înalt în ierarhia sacerdotală la diferite popoare; (astăzi) înalt demnitar ecleziastic, episcop, prelat. ♦ Șeful suprem al Bisericii catolice; papă. ♦ Fig. (adesea ir.) Persoană care are pretenția sau este considerată a fi o autoritate indiscutabilă într-un anumit domeniu. – Din fr. pontife. DOOM
pontíf s. m., pl. pontífi
pontifical
PONTIFICÁL, -Ă, pontificali, -e, adj. Care ține de un pontif sau de autoritatea acestuia, privitor la un pontif; spec. care ține de papă sau de autoritatea lui, privitor la papă, papal. – Din fr. pontifical, lat. pontificalis. DOOM
pontificál adj. m., pl. pontificáli; f. pontificálă, pl. pontificále
pontificala
PONTIFICÁL, -Ă, pontificali, -e, adj. Care ține de un pontif sau de autoritatea acestuia, privitor la un pontif; spec. care ține de papă sau de autoritatea lui, privitor la papă, papal. – Din fr. pontifical, lat. pontificalis. DOOM
pontificál adj. m., pl. pontificáli; f. pontificálă, pl. pontificále
pontificale
PONTIFICÁL, -Ă, pontificali, -e, adj. Care ține de un pontif sau de autoritatea acestuia, privitor la un pontif; spec. care ține de papă sau de autoritatea lui, privitor la papă, papal. – Din fr. pontifical, lat. pontificalis. DOOM
pontificál adj. m., pl. pontificáli; f. pontificálă, pl. pontificále
pontificalei
PONTIFICÁL, -Ă, pontificali, -e, adj. Care ține de un pontif sau de autoritatea acestuia, privitor la un pontif; spec. care ține de papă sau de autoritatea lui, privitor la papă, papal. – Din fr. pontifical, lat. pontificalis. DOOM
pontificál adj. m., pl. pontificáli; f. pontificálă, pl. pontificále
pontificalele
PONTIFICÁL, -Ă, pontificali, -e, adj. Care ține de un pontif sau de autoritatea acestuia, privitor la un pontif; spec. care ține de papă sau de autoritatea lui, privitor la papă, papal. – Din fr. pontifical, lat. pontificalis. DOOM
pontificál adj. m., pl. pontificáli; f. pontificálă, pl. pontificále
pontificalelor
PONTIFICÁL, -Ă, pontificali, -e, adj. Care ține de un pontif sau de autoritatea acestuia, privitor la un pontif; spec. care ține de papă sau de autoritatea lui, privitor la papă, papal. – Din fr. pontifical, lat. pontificalis. DOOM
pontificál adj. m., pl. pontificáli; f. pontificálă, pl. pontificále
pontificali
PONTIFICÁL, -Ă, pontificali, -e, adj. Care ține de un pontif sau de autoritatea acestuia, privitor la un pontif; spec. care ține de papă sau de autoritatea lui, privitor la papă, papal. – Din fr. pontifical, lat. pontificalis. DOOM
pontificál adj. m., pl. pontificáli; f. pontificálă, pl. pontificále
pontificalii
PONTIFICÁL, -Ă, pontificali, -e, adj. Care ține de un pontif sau de autoritatea acestuia, privitor la un pontif; spec. care ține de papă sau de autoritatea lui, privitor la papă, papal. – Din fr. pontifical, lat. pontificalis. DOOM
pontificál adj. m., pl. pontificáli; f. pontificálă, pl. pontificále
pontificalilor
PONTIFICÁL, -Ă, pontificali, -e, adj. Care ține de un pontif sau de autoritatea acestuia, privitor la un pontif; spec. care ține de papă sau de autoritatea lui, privitor la papă, papal. – Din fr. pontifical, lat. pontificalis. DOOM
pontificál adj. m., pl. pontificáli; f. pontificálă, pl. pontificále
pontificalul
PONTIFICÁL, -Ă, pontificali, -e, adj. Care ține de un pontif sau de autoritatea acestuia, privitor la un pontif; spec. care ține de papă sau de autoritatea lui, privitor la papă, papal. – Din fr. pontifical, lat. pontificalis. DOOM
pontificál adj. m., pl. pontificáli; f. pontificálă, pl. pontificále
pontificalului
PONTIFICÁL, -Ă, pontificali, -e, adj. Care ține de un pontif sau de autoritatea acestuia, privitor la un pontif; spec. care ține de papă sau de autoritatea lui, privitor la papă, papal. – Din fr. pontifical, lat. pontificalis. DOOM
pontificál adj. m., pl. pontificáli; f. pontificálă, pl. pontificále
pontificat
PONTIFICÁT, pontificate, s. n. Demnitate de pontif, de papă; perioadă de timp în care un pontif, un papă își exercită funcția. – Din fr. pontificat, lat. pontificatus. DOOM
pontificát s. n., pl. pontificáte
pontificate
PONTIFICÁT, pontificate, s. n. Demnitate de pontif, de papă; perioadă de timp în care un pontif, un papă își exercită funcția. – Din fr. pontificat, lat. pontificatus. DOOM
pontificát s. n., pl. pontificáte
pontificatele
PONTIFICÁT, pontificate, s. n. Demnitate de pontif, de papă; perioadă de timp în care un pontif, un papă își exercită funcția. – Din fr. pontificat, lat. pontificatus. DOOM
pontificát s. n., pl. pontificáte
pontificatelor
PONTIFICÁT, pontificate, s. n. Demnitate de pontif, de papă; perioadă de timp în care un pontif, un papă își exercită funcția. – Din fr. pontificat, lat. pontificatus. DOOM
pontificát s. n., pl. pontificáte
pontificatul
PONTIFICÁT, pontificate, s. n. Demnitate de pontif, de papă; perioadă de timp în care un pontif, un papă își exercită funcția. – Din fr. pontificat, lat. pontificatus. DOOM
pontificát s. n., pl. pontificáte
pontificatului
PONTIFICÁT, pontificate, s. n. Demnitate de pontif, de papă; perioadă de timp în care un pontif, un papă își exercită funcția. – Din fr. pontificat, lat. pontificatus. DOOM
pontificát s. n., pl. pontificáte
pontifice
PONTÍFICE, pontifici, s. m. (Rar) Pontif. [Var.: (înv.) pontéfice s. m.] – Din lat. pontifex, -cis, it. pontefice. DOOM
pontífice (rar) s. m., pl. pontífici
pontificele
PONTÍFICE, pontifici, s. m. (Rar) Pontif. [Var.: (înv.) pontéfice s. m.] – Din lat. pontifex, -cis, it. pontefice. DOOM
pontífice (rar) s. m., pl. pontífici
pontificelui
PONTÍFICE, pontifici, s. m. (Rar) Pontif. [Var.: (înv.) pontéfice s. m.] – Din lat. pontifex, -cis, it. pontefice. DOOM
pontífice (rar) s. m., pl. pontífici
pontifici
PONTÍFICE, pontifici, s. m. (Rar) Pontif. [Var.: (înv.) pontéfice s. m.] – Din lat. pontifex, -cis, it. pontefice. DOOM
pontífice (rar) s. m., pl. pontífici
pontificii
PONTÍFICE, pontifici, s. m. (Rar) Pontif. [Var.: (înv.) pontéfice s. m.] – Din lat. pontifex, -cis, it. pontefice. DOOM
pontífice (rar) s. m., pl. pontífici
pontificilor
PONTÍFICE, pontifici, s. m. (Rar) Pontif. [Var.: (înv.) pontéfice s. m.] – Din lat. pontifex, -cis, it. pontefice. DOOM
pontífice (rar) s. m., pl. pontífici
pontifii
PONTÍF, pontifi, s. m. (În Roma antică) Preot din colegiul sacerdotal suprem care supraveghea cultul religios, întocmea calendarul, listele consulare etc.; p. ext. persoană cu grad înalt în ierarhia sacerdotală la diferite popoare; (astăzi) înalt demnitar ecleziastic, episcop, prelat. ♦ Șeful suprem al Bisericii catolice; papă. ♦ Fig. (adesea ir.) Persoană care are pretenția sau este considerată a fi o autoritate indiscutabilă într-un anumit domeniu. – Din fr. pontife. DOOM
pontíf s. m., pl. pontífi
pontifilor
PONTÍF, pontifi, s. m. (În Roma antică) Preot din colegiul sacerdotal suprem care supraveghea cultul religios, întocmea calendarul, listele consulare etc.; p. ext. persoană cu grad înalt în ierarhia sacerdotală la diferite popoare; (astăzi) înalt demnitar ecleziastic, episcop, prelat. ♦ Șeful suprem al Bisericii catolice; papă. ♦ Fig. (adesea ir.) Persoană care are pretenția sau este considerată a fi o autoritate indiscutabilă într-un anumit domeniu. – Din fr. pontife. DOOM
pontíf s. m., pl. pontífi
pontiful
PONTÍF, pontifi, s. m. (În Roma antică) Preot din colegiul sacerdotal suprem care supraveghea cultul religios, întocmea calendarul, listele consulare etc.; p. ext. persoană cu grad înalt în ierarhia sacerdotală la diferite popoare; (astăzi) înalt demnitar ecleziastic, episcop, prelat. ♦ Șeful suprem al Bisericii catolice; papă. ♦ Fig. (adesea ir.) Persoană care are pretenția sau este considerată a fi o autoritate indiscutabilă într-un anumit domeniu. – Din fr. pontife. DOOM
pontíf s. m., pl. pontífi
pontifului
PONTÍF, pontifi, s. m. (În Roma antică) Preot din colegiul sacerdotal suprem care supraveghea cultul religios, întocmea calendarul, listele consulare etc.; p. ext. persoană cu grad înalt în ierarhia sacerdotală la diferite popoare; (astăzi) înalt demnitar ecleziastic, episcop, prelat. ♦ Șeful suprem al Bisericii catolice; papă. ♦ Fig. (adesea ir.) Persoană care are pretenția sau este considerată a fi o autoritate indiscutabilă într-un anumit domeniu. – Din fr. pontife. DOOM
pontíf s. m., pl. pontífi
pontil
PONTÍL, pontile, s. n. (Mar.) Stâlp de susținere în interiorul compartimentelor unei nave. – Cf. fr. épontille.
pontilare
PONTILÁRE, pontilări, s. f. (Mar.) Întărire a compartimentelor unei nave cu ajutorul pontilelor. – Din pontil.
pontilarea
PONTILÁRE, pontilări, s. f. (Mar.) Întărire a compartimentelor unei nave cu ajutorul pontilelor. – Din pontil.
pontilări
PONTILÁRE, pontilări, s. f. (Mar.) Întărire a compartimentelor unei nave cu ajutorul pontilelor. – Din pontil.
pontilării
PONTILÁRE, pontilări, s. f. (Mar.) Întărire a compartimentelor unei nave cu ajutorul pontilelor. – Din pontil.
pontilările
PONTILÁRE, pontilări, s. f. (Mar.) Întărire a compartimentelor unei nave cu ajutorul pontilelor. – Din pontil.
pontilărilor
PONTILÁRE, pontilări, s. f. (Mar.) Întărire a compartimentelor unei nave cu ajutorul pontilelor. – Din pontil.
pontoane
PONTÓN, pontoane, s. n. 1. Corp plutitor (în general staționar) realizat dintr-un ansamblu de plutitoare și utilizat pentru susținerea unor instalații (macarale), pentru acostarea navelor etc. 2. Pod plutitor improvizat a cărui platformă este susținută pe ambarcațiuni legate între ele; fiecare dintre ambarcațiunile care susțin platforma unui astfel de pod. 3. Vas fără motor și fără punte, remorcat de un vas cu motor și cu care se transportă mărfurile dintr-un port sau se ancorează vasele mai mari. – Din fr. ponton. DOOM
pontón s. n., pl. pontoáne
pontoanele
PONTÓN, pontoane, s. n. 1. Corp plutitor (în general staționar) realizat dintr-un ansamblu de plutitoare și utilizat pentru susținerea unor instalații (macarale), pentru acostarea navelor etc. 2. Pod plutitor improvizat a cărui platformă este susținută pe ambarcațiuni legate între ele; fiecare dintre ambarcațiunile care susțin platforma unui astfel de pod. 3. Vas fără motor și fără punte, remorcat de un vas cu motor și cu care se transportă mărfurile dintr-un port sau se ancorează vasele mai mari. – Din fr. ponton. DOOM
pontón s. n., pl. pontoáne
pontoanelor
PONTÓN, pontoane, s. n. 1. Corp plutitor (în general staționar) realizat dintr-un ansamblu de plutitoare și utilizat pentru susținerea unor instalații (macarale), pentru acostarea navelor etc. 2. Pod plutitor improvizat a cărui platformă este susținută pe ambarcațiuni legate între ele; fiecare dintre ambarcațiunile care susțin platforma unui astfel de pod. 3. Vas fără motor și fără punte, remorcat de un vas cu motor și cu care se transportă mărfurile dintr-un port sau se ancorează vasele mai mari. – Din fr. ponton. DOOM
pontón s. n., pl. pontoáne
pontoarcă
pontoarcă, pontoarce s. f. 1. (intl.) unealtă de mărimea unei pile de unghii folosită la forțarea portierelor mașinilor. 2. (la pl. – cart.) pachet incomplet de cărți de joc.
ponton
PONTÓN, pontoane, s. n. 1. Corp plutitor (în general staționar) realizat dintr-un ansamblu de plutitoare și utilizat pentru susținerea unor instalații (macarale), pentru acostarea navelor etc. 2. Pod plutitor improvizat a cărui platformă este susținută pe ambarcațiuni legate între ele; fiecare dintre ambarcațiunile care susțin platforma unui astfel de pod. 3. Vas fără motor și fără punte, remorcat de un vas cu motor și cu care se transportă mărfurile dintr-un port sau se ancorează vasele mai mari. – Din fr. ponton. DOOM
pontón s. n., pl. pontoáne
pontonier
PONTONIÉR, pontonieri, s. m. 1. Militar (din trupele de geniu) specializat în construcția de pontoane și de alte lucrări necesare trecerii (unei armate) peste o apă. 2. (Rar) Persoană care lucrează pe un ponton. [Pr.: -ni-er] – Din fr. pontonnier. DOOM
pontoniér (-ni-er) s. m., pl. pontoniéri
pontonieri
PONTONIÉR, pontonieri, s. m. 1. Militar (din trupele de geniu) specializat în construcția de pontoane și de alte lucrări necesare trecerii (unei armate) peste o apă. 2. (Rar) Persoană care lucrează pe un ponton. [Pr.: -ni-er] – Din fr. pontonnier. DOOM
pontoniér (-ni-er) s. m., pl. pontoniéri
pontonierii
PONTONIÉR, pontonieri, s. m. 1. Militar (din trupele de geniu) specializat în construcția de pontoane și de alte lucrări necesare trecerii (unei armate) peste o apă. 2. (Rar) Persoană care lucrează pe un ponton. [Pr.: -ni-er] – Din fr. pontonnier. DOOM
pontoniér (-ni-er) s. m., pl. pontoniéri
pontonierilor
PONTONIÉR, pontonieri, s. m. 1. Militar (din trupele de geniu) specializat în construcția de pontoane și de alte lucrări necesare trecerii (unei armate) peste o apă. 2. (Rar) Persoană care lucrează pe un ponton. [Pr.: -ni-er] – Din fr. pontonnier. DOOM
pontoniér (-ni-er) s. m., pl. pontoniéri
pontonierul
PONTONIÉR, pontonieri, s. m. 1. Militar (din trupele de geniu) specializat în construcția de pontoane și de alte lucrări necesare trecerii (unei armate) peste o apă. 2. (Rar) Persoană care lucrează pe un ponton. [Pr.: -ni-er] – Din fr. pontonnier. DOOM
pontoniér (-ni-er) s. m., pl. pontoniéri
pontonierului
PONTONIÉR, pontonieri, s. m. 1. Militar (din trupele de geniu) specializat în construcția de pontoane și de alte lucrări necesare trecerii (unei armate) peste o apă. 2. (Rar) Persoană care lucrează pe un ponton. [Pr.: -ni-er] – Din fr. pontonnier. DOOM
pontoniér (-ni-er) s. m., pl. pontoniéri
pontonul
PONTÓN, pontoane, s. n. 1. Corp plutitor (în general staționar) realizat dintr-un ansamblu de plutitoare și utilizat pentru susținerea unor instalații (macarale), pentru acostarea navelor etc. 2. Pod plutitor improvizat a cărui platformă este susținută pe ambarcațiuni legate între ele; fiecare dintre ambarcațiunile care susțin platforma unui astfel de pod. 3. Vas fără motor și fără punte, remorcat de un vas cu motor și cu care se transportă mărfurile dintr-un port sau se ancorează vasele mai mari. – Din fr. ponton. DOOM
pontón s. n., pl. pontoáne
pontonului
PONTÓN, pontoane, s. n. 1. Corp plutitor (în general staționar) realizat dintr-un ansamblu de plutitoare și utilizat pentru susținerea unor instalații (macarale), pentru acostarea navelor etc. 2. Pod plutitor improvizat a cărui platformă este susținută pe ambarcațiuni legate între ele; fiecare dintre ambarcațiunile care susțin platforma unui astfel de pod. 3. Vas fără motor și fără punte, remorcat de un vas cu motor și cu care se transportă mărfurile dintr-un port sau se ancorează vasele mai mari. – Din fr. ponton. DOOM
pontón s. n., pl. pontoáne
pontou
PONTÓU s.n. v. poantou.
pontui
PONTUÍ, pontuiesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Regional) A se înțepa cu vorba, a se tachina. Tot la lună ne-ntîlnim Ș-atuncea ne pontuim. ȘEZ. I 14.
pontuia
PONTUÍ, pontuiesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Regional) A se înțepa cu vorba, a se tachina. Tot la lună ne-ntîlnim Ș-atuncea ne pontuim. ȘEZ. I 14.
pontuiai
PONTUÍ, pontuiesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Regional) A se înțepa cu vorba, a se tachina. Tot la lună ne-ntîlnim Ș-atuncea ne pontuim. ȘEZ. I 14.
pontuiam
PONTUÍ, pontuiesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Regional) A se înțepa cu vorba, a se tachina. Tot la lună ne-ntîlnim Ș-atuncea ne pontuim. ȘEZ. I 14.
pontuiască
PONTUÍ, pontuiesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Regional) A se înțepa cu vorba, a se tachina. Tot la lună ne-ntîlnim Ș-atuncea ne pontuim. ȘEZ. I 14.
pontuiau
PONTUÍ, pontuiesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Regional) A se înțepa cu vorba, a se tachina. Tot la lună ne-ntîlnim Ș-atuncea ne pontuim. ȘEZ. I 14.
pontuiați
PONTUÍ, pontuiesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Regional) A se înțepa cu vorba, a se tachina. Tot la lună ne-ntîlnim Ș-atuncea ne pontuim. ȘEZ. I 14.
pontuiesc
PONTUÍ, pontuiesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Regional) A se înțepa cu vorba, a se tachina. Tot la lună ne-ntîlnim Ș-atuncea ne pontuim. ȘEZ. I 14.
pontuiește
PONTUÍ, pontuiesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Regional) A se înțepa cu vorba, a se tachina. Tot la lună ne-ntîlnim Ș-atuncea ne pontuim. ȘEZ. I 14.
pontuiești
PONTUÍ, pontuiesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Regional) A se înțepa cu vorba, a se tachina. Tot la lună ne-ntîlnim Ș-atuncea ne pontuim. ȘEZ. I 14.
pontuii
PONTUÍ, pontuiesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Regional) A se înțepa cu vorba, a se tachina. Tot la lună ne-ntîlnim Ș-atuncea ne pontuim. ȘEZ. I 14.
pontuim
PONTUÍ, pontuiesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Regional) A se înțepa cu vorba, a se tachina. Tot la lună ne-ntîlnim Ș-atuncea ne pontuim. ȘEZ. I 14.
pontuind
PONTUÍ, pontuiesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Regional) A se înțepa cu vorba, a se tachina. Tot la lună ne-ntîlnim Ș-atuncea ne pontuim. ȘEZ. I 14.
pontuire
PONTUÍ, pontuiesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Regional) A se înțepa cu vorba, a se tachina. Tot la lună ne-ntîlnim Ș-atuncea ne pontuim. ȘEZ. I 14.
pontuire
PONTUÍ, pontuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se înțepa cu vorba, a se tachina unul pe altul. – Don pont1.
pontuiră
PONTUÍ, pontuiesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Regional) A se înțepa cu vorba, a se tachina. Tot la lună ne-ntîlnim Ș-atuncea ne pontuim. ȘEZ. I 14.
pontuirăm
PONTUÍ, pontuiesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Regional) A se înțepa cu vorba, a se tachina. Tot la lună ne-ntîlnim Ș-atuncea ne pontuim. ȘEZ. I 14.
pontuirăți
PONTUÍ, pontuiesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Regional) A se înțepa cu vorba, a se tachina. Tot la lună ne-ntîlnim Ș-atuncea ne pontuim. ȘEZ. I 14.
pontuise
PONTUÍ, pontuiesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Regional) A se înțepa cu vorba, a se tachina. Tot la lună ne-ntîlnim Ș-atuncea ne pontuim. ȘEZ. I 14.
pontuisem
PONTUÍ, pontuiesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Regional) A se înțepa cu vorba, a se tachina. Tot la lună ne-ntîlnim Ș-atuncea ne pontuim. ȘEZ. I 14.
pontuiseră
PONTUÍ, pontuiesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Regional) A se înțepa cu vorba, a se tachina. Tot la lună ne-ntîlnim Ș-atuncea ne pontuim. ȘEZ. I 14.
pontuiserăm
PONTUÍ, pontuiesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Regional) A se înțepa cu vorba, a se tachina. Tot la lună ne-ntîlnim Ș-atuncea ne pontuim. ȘEZ. I 14.
pontuiserăți
PONTUÍ, pontuiesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Regional) A se înțepa cu vorba, a se tachina. Tot la lună ne-ntîlnim Ș-atuncea ne pontuim. ȘEZ. I 14.
pontuiseși
PONTUÍ, pontuiesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Regional) A se înțepa cu vorba, a se tachina. Tot la lună ne-ntîlnim Ș-atuncea ne pontuim. ȘEZ. I 14.
pontuiseți
PONTUÍ, pontuiesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Regional) A se înțepa cu vorba, a se tachina. Tot la lună ne-ntîlnim Ș-atuncea ne pontuim. ȘEZ. I 14.
pontuit
PONTUÍ, pontuiesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Regional) A se înțepa cu vorba, a se tachina. Tot la lună ne-ntîlnim Ș-atuncea ne pontuim. ȘEZ. I 14.
pontuiși
PONTUÍ, pontuiesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Regional) A se înțepa cu vorba, a se tachina. Tot la lună ne-ntîlnim Ș-atuncea ne pontuim. ȘEZ. I 14.
pontuiți
PONTUÍ, pontuiesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Regional) A se înțepa cu vorba, a se tachina. Tot la lună ne-ntîlnim Ș-atuncea ne pontuim. ȘEZ. I 14.
pontul
PONT2, ponturi, s. n. I. 1. (Fam.) Aluzie răutăcioasă, ironie. ◊ Expr. A vorbi în ponturi = a da să se înțeleagă, a sugera; a vorbi în pilde. A bate (cuiva) pontul = a face (cuiva) aluzie la ceva, a-i da (cuiva) să înțeleagă ceva. 2. (În limbajul jucătorilor de cărți) Numele uneia dintre cărțile de joc (considerată de obicei cu cea mai mare valoare); p. ext. prilej favorabil (la joc). ◊ Expr. A-i face (cuiva) pontul = a înșela (pe cineva). (Fam.) A vinde (cuiva) pontul = a dezvălui (cuiva) un secret prin care poate obține un avantaj, un profit. II. (Înv.) 1. Punct (în spațiu sau în timp); limită. ◊ Loc. adv. (Fam.) La pont = la momentul potrivit, la timp, la țanc. ◊ Expr. A pune pont = a hotărî, a fixa locul potrivit pentru ceva. 2. Articol, paragraf dintr-o lege, dintr-un statut, dintr-o convenție; p. ext. legea, statutul etc. respectiv. ♦ Condiție de învoială agricolă impusă țăranilor în trecut. 3. Problemă sau parte a unei probleme în discuție; idee, principiu care stă la baza unei discuții; punct. – Din magh. pont. DOOM
pont2 (ironie, carte de joc, paragraf, lege, punct) (înv., fam.) s. n., pl. pónturi
pontul
PONT1, ponți, s. m. (La unele jocuri de noroc) Pontator2. – Din fr. ponte. DOOM
pont1 (pontator la jocurile de noroc) (rar) s. m., pl. ponți
pontului
PONT2, ponturi, s. n. I. 1. (Fam.) Aluzie răutăcioasă, ironie. ◊ Expr. A vorbi în ponturi = a da să se înțeleagă, a sugera; a vorbi în pilde. A bate (cuiva) pontul = a face (cuiva) aluzie la ceva, a-i da (cuiva) să înțeleagă ceva. 2. (În limbajul jucătorilor de cărți) Numele uneia dintre cărțile de joc (considerată de obicei cu cea mai mare valoare); p. ext. prilej favorabil (la joc). ◊ Expr. A-i face (cuiva) pontul = a înșela (pe cineva). (Fam.) A vinde (cuiva) pontul = a dezvălui (cuiva) un secret prin care poate obține un avantaj, un profit. II. (Înv.) 1. Punct (în spațiu sau în timp); limită. ◊ Loc. adv. (Fam.) La pont = la momentul potrivit, la timp, la țanc. ◊ Expr. A pune pont = a hotărî, a fixa locul potrivit pentru ceva. 2. Articol, paragraf dintr-o lege, dintr-un statut, dintr-o convenție; p. ext. legea, statutul etc. respectiv. ♦ Condiție de învoială agricolă impusă țăranilor în trecut. 3. Problemă sau parte a unei probleme în discuție; idee, principiu care stă la baza unei discuții; punct. – Din magh. pont. DOOM
pont2 (ironie, carte de joc, paragraf, lege, punct) (înv., fam.) s. n., pl. pónturi
pontului
PONT1, ponți, s. m. (La unele jocuri de noroc) Pontator2. – Din fr. ponte. DOOM
pont1 (pontator la jocurile de noroc) (rar) s. m., pl. ponți
ponturi
PONT2, ponturi, s. n. I. 1. (Fam.) Aluzie răutăcioasă, ironie. ◊ Expr. A vorbi în ponturi = a da să se înțeleagă, a sugera; a vorbi în pilde. A bate (cuiva) pontul = a face (cuiva) aluzie la ceva, a-i da (cuiva) să înțeleagă ceva. 2. (În limbajul jucătorilor de cărți) Numele uneia dintre cărțile de joc (considerată de obicei cu cea mai mare valoare); p. ext. prilej favorabil (la joc). ◊ Expr. A-i face (cuiva) pontul = a înșela (pe cineva). (Fam.) A vinde (cuiva) pontul = a dezvălui (cuiva) un secret prin care poate obține un avantaj, un profit. II. (Înv.) 1. Punct (în spațiu sau în timp); limită. ◊ Loc. adv. (Fam.) La pont = la momentul potrivit, la timp, la țanc. ◊ Expr. A pune pont = a hotărî, a fixa locul potrivit pentru ceva. 2. Articol, paragraf dintr-o lege, dintr-un statut, dintr-o convenție; p. ext. legea, statutul etc. respectiv. ♦ Condiție de învoială agricolă impusă țăranilor în trecut. 3. Problemă sau parte a unei probleme în discuție; idee, principiu care stă la baza unei discuții; punct. – Din magh. pont. DOOM
pont2 (ironie, carte de joc, paragraf, lege, punct) (înv., fam.) s. n., pl. pónturi
ponturile
PONT2, ponturi, s. n. I. 1. (Fam.) Aluzie răutăcioasă, ironie. ◊ Expr. A vorbi în ponturi = a da să se înțeleagă, a sugera; a vorbi în pilde. A bate (cuiva) pontul = a face (cuiva) aluzie la ceva, a-i da (cuiva) să înțeleagă ceva. 2. (În limbajul jucătorilor de cărți) Numele uneia dintre cărțile de joc (considerată de obicei cu cea mai mare valoare); p. ext. prilej favorabil (la joc). ◊ Expr. A-i face (cuiva) pontul = a înșela (pe cineva). (Fam.) A vinde (cuiva) pontul = a dezvălui (cuiva) un secret prin care poate obține un avantaj, un profit. II. (Înv.) 1. Punct (în spațiu sau în timp); limită. ◊ Loc. adv. (Fam.) La pont = la momentul potrivit, la timp, la țanc. ◊ Expr. A pune pont = a hotărî, a fixa locul potrivit pentru ceva. 2. Articol, paragraf dintr-o lege, dintr-un statut, dintr-o convenție; p. ext. legea, statutul etc. respectiv. ♦ Condiție de învoială agricolă impusă țăranilor în trecut. 3. Problemă sau parte a unei probleme în discuție; idee, principiu care stă la baza unei discuții; punct. – Din magh. pont. DOOM
pont2 (ironie, carte de joc, paragraf, lege, punct) (înv., fam.) s. n., pl. pónturi
ponturilor
PONT2, ponturi, s. n. I. 1. (Fam.) Aluzie răutăcioasă, ironie. ◊ Expr. A vorbi în ponturi = a da să se înțeleagă, a sugera; a vorbi în pilde. A bate (cuiva) pontul = a face (cuiva) aluzie la ceva, a-i da (cuiva) să înțeleagă ceva. 2. (În limbajul jucătorilor de cărți) Numele uneia dintre cărțile de joc (considerată de obicei cu cea mai mare valoare); p. ext. prilej favorabil (la joc). ◊ Expr. A-i face (cuiva) pontul = a înșela (pe cineva). (Fam.) A vinde (cuiva) pontul = a dezvălui (cuiva) un secret prin care poate obține un avantaj, un profit. II. (Înv.) 1. Punct (în spațiu sau în timp); limită. ◊ Loc. adv. (Fam.) La pont = la momentul potrivit, la timp, la țanc. ◊ Expr. A pune pont = a hotărî, a fixa locul potrivit pentru ceva. 2. Articol, paragraf dintr-o lege, dintr-un statut, dintr-o convenție; p. ext. legea, statutul etc. respectiv. ♦ Condiție de învoială agricolă impusă țăranilor în trecut. 3. Problemă sau parte a unei probleme în discuție; idee, principiu care stă la baza unei discuții; punct. – Din magh. pont. DOOM
pont2 (ironie, carte de joc, paragraf, lege, punct) (înv., fam.) s. n., pl. pónturi
pontus
Pontus, fiul lui Gaea, era o veche divinitate care personifica Marea. Din unirea lui Pontus cu propria sa mamă s-au născut o serie de divinități marine, printre care se numărau Ceto, Nereus și Thaumas.
pontând
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontând
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontând
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontînd
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer. DOOM
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
pontînd
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
pontînd
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz. și intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă cu ajutorul fișei de pontaj. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
pontări
PONTARE2, pontări, s. f. Acțiunea de a ponta2 și rezultatul ei. – V. ponta2. DOOM
pontáre s. f., g.-d. art. pontắrii; pl. pontắri
pontări
PONTÁRE1, pontări, s. f. Acțiunea de a ponta1 și rezultatul ei; pontaj. – V. ponta1. DOOM
pontáre s. f., g.-d. art. pontắrii; pl. pontắri
pontării
PONTARE2, pontări, s. f. Acțiunea de a ponta2 și rezultatul ei. – V. ponta2. DOOM
pontáre s. f., g.-d. art. pontắrii; pl. pontắri
pontării
PONTÁRE1, pontări, s. f. Acțiunea de a ponta1 și rezultatul ei; pontaj. – V. ponta1. DOOM
pontáre s. f., g.-d. art. pontắrii; pl. pontắri
pontările
PONTARE2, pontări, s. f. Acțiunea de a ponta2 și rezultatul ei. – V. ponta2. DOOM
pontáre s. f., g.-d. art. pontắrii; pl. pontắri
pontările
PONTÁRE1, pontări, s. f. Acțiunea de a ponta1 și rezultatul ei; pontaj. – V. ponta1. DOOM
pontáre s. f., g.-d. art. pontắrii; pl. pontắri
pontărilor
PONTARE2, pontări, s. f. Acțiunea de a ponta2 și rezultatul ei. – V. ponta2. DOOM
pontáre s. f., g.-d. art. pontắrii; pl. pontắri
pontărilor
PONTÁRE1, pontări, s. f. Acțiunea de a ponta1 și rezultatul ei; pontaj. – V. ponta1. DOOM
pontáre s. f., g.-d. art. pontắrii; pl. pontắri
ponți
PONT1, ponți, s. m. (La unele jocuri de noroc) Pontator2. – Din fr. ponte. DOOM
pont1 (pontator la jocurile de noroc) (rar) s. m., pl. ponți
ponțian
PONȚIÁN, -Ă, ponțieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Al doilea etaj al pliocenului (reprezentat în țara noastră prin marne argiloase cenușii, care constituie un acoperiș protector pentru zăcămintele de petrol). ◊ (Adjectival) Etaj ponțian. ♦ Sistem de strate din ponțian (1). 2. Adj. Care aparține ponțianului (1), privitor la ponțian, caracteristic ponțianului. [Pr.: -ți-an] – Din fr. pontien. DOOM
ponțián2 (-ți-an) s. n.
ponțiana
PONȚIÁN, -Ă, ponțieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Al doilea etaj al pliocenului (reprezentat în țara noastră prin marne argiloase cenușii, care constituie un acoperiș protector pentru zăcămintele de petrol). ◊ (Adjectival) Etaj ponțian. ♦ Sistem de strate din ponțian (1). 2. Adj. Care aparține ponțianului (1), privitor la ponțian, caracteristic ponțianului. [Pr.: -ți-an] – Din fr. pontien. DOOM
ponțián2 (-ți-an) s. n.
ponțianul
PONȚIÁN, -Ă, ponțieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Al doilea etaj al pliocenului (reprezentat în țara noastră prin marne argiloase cenușii, care constituie un acoperiș protector pentru zăcămintele de petrol). ◊ (Adjectival) Etaj ponțian. ♦ Sistem de strate din ponțian (1). 2. Adj. Care aparține ponțianului (1), privitor la ponțian, caracteristic ponțianului. [Pr.: -ți-an] – Din fr. pontien. DOOM
ponțián2 (-ți-an) s. n.
ponțianului
PONȚIÁN, -Ă, ponțieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Al doilea etaj al pliocenului (reprezentat în țara noastră prin marne argiloase cenușii, care constituie un acoperiș protector pentru zăcămintele de petrol). ◊ (Adjectival) Etaj ponțian. ♦ Sistem de strate din ponțian (1). 2. Adj. Care aparține ponțianului (1), privitor la ponțian, caracteristic ponțianului. [Pr.: -ți-an] – Din fr. pontien. DOOM
ponțián2 (-ți-an) s. n.
ponțiene
PONȚIÁN, -Ă, ponțieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Al doilea etaj al pliocenului (reprezentat în țara noastră prin marne argiloase cenușii, care constituie un acoperiș protector pentru zăcămintele de petrol). ◊ (Adjectival) Etaj ponțian. ♦ Sistem de strate din ponțian (1). 2. Adj. Care aparține ponțianului (1), privitor la ponțian, caracteristic ponțianului. [Pr.: -ți-an] – Din fr. pontien. DOOM
ponțián2 (-ți-an) s. n.
ponțienei
PONȚIÁN, -Ă, ponțieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Al doilea etaj al pliocenului (reprezentat în țara noastră prin marne argiloase cenușii, care constituie un acoperiș protector pentru zăcămintele de petrol). ◊ (Adjectival) Etaj ponțian. ♦ Sistem de strate din ponțian (1). 2. Adj. Care aparține ponțianului (1), privitor la ponțian, caracteristic ponțianului. [Pr.: -ți-an] – Din fr. pontien. DOOM
ponțián2 (-ți-an) s. n.
ponțienele
PONȚIÁN, -Ă, ponțieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Al doilea etaj al pliocenului (reprezentat în țara noastră prin marne argiloase cenușii, care constituie un acoperiș protector pentru zăcămintele de petrol). ◊ (Adjectival) Etaj ponțian. ♦ Sistem de strate din ponțian (1). 2. Adj. Care aparține ponțianului (1), privitor la ponțian, caracteristic ponțianului. [Pr.: -ți-an] – Din fr. pontien. DOOM
ponțián2 (-ți-an) s. n.
ponțienelor
PONȚIÁN, -Ă, ponțieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Al doilea etaj al pliocenului (reprezentat în țara noastră prin marne argiloase cenușii, care constituie un acoperiș protector pentru zăcămintele de petrol). ◊ (Adjectival) Etaj ponțian. ♦ Sistem de strate din ponțian (1). 2. Adj. Care aparține ponțianului (1), privitor la ponțian, caracteristic ponțianului. [Pr.: -ți-an] – Din fr. pontien. DOOM
ponțián2 (-ți-an) s. n.
ponțieni
PONȚIÁN, -Ă, ponțieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Al doilea etaj al pliocenului (reprezentat în țara noastră prin marne argiloase cenușii, care constituie un acoperiș protector pentru zăcămintele de petrol). ◊ (Adjectival) Etaj ponțian. ♦ Sistem de strate din ponțian (1). 2. Adj. Care aparține ponțianului (1), privitor la ponțian, caracteristic ponțianului. [Pr.: -ți-an] – Din fr. pontien. DOOM
ponțián2 (-ți-an) s. n.
ponțienii
PONȚIÁN, -Ă, ponțieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Al doilea etaj al pliocenului (reprezentat în țara noastră prin marne argiloase cenușii, care constituie un acoperiș protector pentru zăcămintele de petrol). ◊ (Adjectival) Etaj ponțian. ♦ Sistem de strate din ponțian (1). 2. Adj. Care aparține ponțianului (1), privitor la ponțian, caracteristic ponțianului. [Pr.: -ți-an] – Din fr. pontien. DOOM
ponțián2 (-ți-an) s. n.
ponțienilor
PONȚIÁN, -Ă, ponțieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Al doilea etaj al pliocenului (reprezentat în țara noastră prin marne argiloase cenușii, care constituie un acoperiș protector pentru zăcămintele de petrol). ◊ (Adjectival) Etaj ponțian. ♦ Sistem de strate din ponțian (1). 2. Adj. Care aparține ponțianului (1), privitor la ponțian, caracteristic ponțianului. [Pr.: -ți-an] – Din fr. pontien. DOOM
ponțián2 (-ți-an) s. n.
ponții
PONT1, ponți, s. m. (La unele jocuri de noroc) Pontator2. – Din fr. ponte. DOOM
pont1 (pontator la jocurile de noroc) (rar) s. m., pl. ponți
ponților
PONT1, ponți, s. m. (La unele jocuri de noroc) Pontator2. – Din fr. ponte. DOOM
pont1 (pontator la jocurile de noroc) (rar) s. m., pl. ponți
pool
POOL s.n. Înțelegere temporară între întreprinderi privind stabilirea unor prețuri comune, a folosirii în comun a unor patente sau a influențării cursului hârtiilor de valoare. [Pron. pul. / < engl.. pool – asociație].
poolul
POOL s.n. Înțelegere temporară între întreprinderi privind stabilirea unor prețuri comune, a folosirii în comun a unor patente sau a influențării cursului hârtiilor de valoare. [Pron. pul. / < engl.. pool – asociație].
poolului
POOL s.n. Înțelegere temporară între întreprinderi privind stabilirea unor prețuri comune, a folosirii în comun a unor patente sau a influențării cursului hârtiilor de valoare. [Pron. pul. / < engl.. pool – asociație].
pooluri
POOL s.n. Înțelegere temporară între întreprinderi privind stabilirea unor prețuri comune, a folosirii în comun a unor patente sau a influențării cursului hârtiilor de valoare. [Pron. pul. / < engl.. pool – asociație].
poolurile
POOL s.n. Înțelegere temporară între întreprinderi privind stabilirea unor prețuri comune, a folosirii în comun a unor patente sau a influențării cursului hârtiilor de valoare. [Pron. pul. / < engl.. pool – asociație].
poolurilor
POOL s.n. Înțelegere temporară între întreprinderi privind stabilirea unor prețuri comune, a folosirii în comun a unor patente sau a influențării cursului hârtiilor de valoare. [Pron. pul. / < engl.. pool – asociație].
pop
POP2, s. n., adj. invar. 1. S. n. Bucată de muzică ușoară cu temă și linie melodică inspirată din folclor și muzica americană, îmbinate cu elemente de jazz, blues, rock. 2. Adj. invar. (În sintagma) Muzică pop = muzică ușoară sau rock, cu largă audiență la public. – Cuv. engl. DOOM
póp-art (angl.) s. n.
pop
POP1, popi, s. m. 1. Stâlp, bârnă, par, prăjină etc. având diverse întrebuințări, mai ales ca element de susținere sau de sprijin: a) bucată lungă de lemn, prăjină sau par, folosite pentru a sprijini în mod provizoriu un gard, crengile unui pom etc.; proptea, sprijin; b) stâlp sau bârnă groasă de lemn cu care se susține provizoriu sau se consolidează un zid, un planșeu, un acoperiș; c) fiecare dintre stâlpii unei prispe sau ai unui pridvor care, având unul dintre capete înfipt în talpa prispei, susțin cu celălalt capăt streașina acoperișului; d) (reg.) fiecare dintre stâlpii care, având unul dintre capete înfipt în pământ, susțin un gard sau o poartă. ♦ Bețișor așezat în cutia de rezonanță a unor instrumente cu coarde, cu rolul de a transmite vibrațiile. 2. (Reg.) Nume dat mai multor piese, obiecte sau părți ale acestora, asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu un pop1 (1) ori executate dintr-un pop1. 3. Mănunchi de plante așezate vertical pentru uscare. [Pl. și: (3, n.) popuri] – Din bg. pop. DOOM
pop2 (mănunchi) (pop.) s. n., pl. pópuri
pop
PÓP-ROCK s. n. Stil de muzică ce combină elemente din muzica pop și rock. – Cuv. engl. DOOM
póp-rock (angl.) s. n.
popa
PÓPĂ, popi, s. m. 1. (Pop.) Preot. ◊ Expr. A plăti ca popa = a plăti sigur (și până la ultimul ban). A (i) se duce (sau a-i merge) cuiva vestea (sau buhul) ca de popă tuns = a stârni vâlvă cu o faptă neobișnuită; a se face mare zarvă în jurul cuiva sau a ceva. A-și găsi popa = a găsi pe cineva pe care nu-l poți birui, înșela, amăgi, domina; a i se înfunda cuiva. A-i fi (cuiva) popa = a domina, a tempera (pe cineva), a face (pe cineva) să se cumințească, a-i veni (cuiva) de hac; a învăța (pe cineva) minte. A călca a popă = a) (mai ales în construcție negativă) a da semne de seriozitate, a inspira încredere; b) a-și da aere, ifose, a face pe grozavul. A da ortul popii = a muri. 2. Numele uneia dintre cărțile de joc, care are imprimată pe una dintre părți o imagine asemănătoare cu a unui rege; rigă, crai, rege. ◊ Popa prostul = numele unui joc de cărți, în care pierde jucătorul care rămâne cu popa (2). ◊ Expr. (A umbla cu) uite popa, nu e popa, se spune despre o persoană nehotărâtă sau care manifestă o atitudine inconsecventă, schimbându-și ușor părerile, felul de a gândi sau de a acționa. 3. Nume dat celei mai mari piese de la jocul de popice. – Din sl. popŭ. DOOM
bóul-pópii (insectă) s. m. art.
popas
POPÁS, popasuri, s. n. 1. Oprire pentru odihnă în timpul unui drum mai lung; ședere mai îndelungată într-un loc (în timpul unei călătorii). ♦ (Pop.) Pauză în timpul unei activități; odihnă. ◊ Loc. adj. și adv. Fără popas (sau popasuri) = neîncetat, neîntrerupt; continuu. ◊ Loc. adv. (Rar) În popasuri = agale, alene, cu întreruperi. ◊ Expr. A nu avea popas (sau popasuri) = a nu avea astâmpăr, a nu avea liniște, a nu-și găsi locul. 2. Loc în care se oprește cineva pentru a poposi; loc destinat pentru oprire. – Din sl. popasŭ. DOOM
popás s. n., pl. popásuri
popasul
POPÁS, popasuri, s. n. 1. Oprire pentru odihnă în timpul unui drum mai lung; ședere mai îndelungată într-un loc (în timpul unei călătorii). ♦ (Pop.) Pauză în timpul unei activități; odihnă. ◊ Loc. adj. și adv. Fără popas (sau popasuri) = neîncetat, neîntrerupt; continuu. ◊ Loc. adv. (Rar) În popasuri = agale, alene, cu întreruperi. ◊ Expr. A nu avea popas (sau popasuri) = a nu avea astâmpăr, a nu avea liniște, a nu-și găsi locul. 2. Loc în care se oprește cineva pentru a poposi; loc destinat pentru oprire. – Din sl. popasŭ. DOOM
popás s. n., pl. popásuri
popasului
POPÁS, popasuri, s. n. 1. Oprire pentru odihnă în timpul unui drum mai lung; ședere mai îndelungată într-un loc (în timpul unei călătorii). ♦ (Pop.) Pauză în timpul unei activități; odihnă. ◊ Loc. adj. și adv. Fără popas (sau popasuri) = neîncetat, neîntrerupt; continuu. ◊ Loc. adv. (Rar) În popasuri = agale, alene, cu întreruperi. ◊ Expr. A nu avea popas (sau popasuri) = a nu avea astâmpăr, a nu avea liniște, a nu-și găsi locul. 2. Loc în care se oprește cineva pentru a poposi; loc destinat pentru oprire. – Din sl. popasŭ. DOOM
popás s. n., pl. popásuri
popasuri
POPÁS, popasuri, s. n. 1. Oprire pentru odihnă în timpul unui drum mai lung; ședere mai îndelungată într-un loc (în timpul unei călătorii). ♦ (Pop.) Pauză în timpul unei activități; odihnă. ◊ Loc. adj. și adv. Fără popas (sau popasuri) = neîncetat, neîntrerupt; continuu. ◊ Loc. adv. (Rar) În popasuri = agale, alene, cu întreruperi. ◊ Expr. A nu avea popas (sau popasuri) = a nu avea astâmpăr, a nu avea liniște, a nu-și găsi locul. 2. Loc în care se oprește cineva pentru a poposi; loc destinat pentru oprire. – Din sl. popasŭ. DOOM
popás s. n., pl. popásuri
popasurile
POPÁS, popasuri, s. n. 1. Oprire pentru odihnă în timpul unui drum mai lung; ședere mai îndelungată într-un loc (în timpul unei călătorii). ♦ (Pop.) Pauză în timpul unei activități; odihnă. ◊ Loc. adj. și adv. Fără popas (sau popasuri) = neîncetat, neîntrerupt; continuu. ◊ Loc. adv. (Rar) În popasuri = agale, alene, cu întreruperi. ◊ Expr. A nu avea popas (sau popasuri) = a nu avea astâmpăr, a nu avea liniște, a nu-și găsi locul. 2. Loc în care se oprește cineva pentru a poposi; loc destinat pentru oprire. – Din sl. popasŭ. DOOM
popás s. n., pl. popásuri
popasurilor
POPÁS, popasuri, s. n. 1. Oprire pentru odihnă în timpul unui drum mai lung; ședere mai îndelungată într-un loc (în timpul unei călătorii). ♦ (Pop.) Pauză în timpul unei activități; odihnă. ◊ Loc. adj. și adv. Fără popas (sau popasuri) = neîncetat, neîntrerupt; continuu. ◊ Loc. adv. (Rar) În popasuri = agale, alene, cu întreruperi. ◊ Expr. A nu avea popas (sau popasuri) = a nu avea astâmpăr, a nu avea liniște, a nu-și găsi locul. 2. Loc în care se oprește cineva pentru a poposi; loc destinat pentru oprire. – Din sl. popasŭ. DOOM
popás s. n., pl. popásuri
popaz
POPÁZ s. m. 1. Plantă mare, tropicală, din familia liliaceelor, cu frunze lungi și înguste (Sabadilla officinalis). 2. (Colectiv) Semințele negricioase și otrăvitoare, în formă de seceră, ale popazului (1), care au diverse întrebuințări în medicină. – Din tc. papaz. DOOM
popáz s. m.
popea
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă. DOOM
popí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 să popeáscă
popeai
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă. DOOM
popí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 să popeáscă
popeam
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă. DOOM
popí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 să popeáscă
popeasca
POPÉSC, -EÁSCĂ, popești, adj. (Pop.) Care aparține unui popă (1), propriu, caracteristic unui popă, de popă; preoțesc. ◊ Mere popești = soi de mere dulci și gustoase. Pere popești = soi de pere dulci. ♦ (Pop.) Din neam de popă (1). ♦ Fig. (Despre voce) Cu timbru nazal, ușor cântat, specific popilor (1). ♦ Fig. De dimensiuni, de proporții mari. – Popă + suf. -esc. DOOM
popésc (pop.) adj. m., f. popeáscă; pl. m. și f. popéști
popească
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă. DOOM
popí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 să popeáscă
popeau
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă. DOOM
popí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 să popeáscă
popeați
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă. DOOM
popí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 să popeáscă
popei
PÓPĂ, popi, s. m. 1. (Pop.) Preot. ◊ Expr. A plăti ca popa = a plăti sigur (și până la ultimul ban). A (i) se duce (sau a-i merge) cuiva vestea (sau buhul) ca de popă tuns = a stârni vâlvă cu o faptă neobișnuită; a se face mare zarvă în jurul cuiva sau a ceva. A-și găsi popa = a găsi pe cineva pe care nu-l poți birui, înșela, amăgi, domina; a i se înfunda cuiva. A-i fi (cuiva) popa = a domina, a tempera (pe cineva), a face (pe cineva) să se cumințească, a-i veni (cuiva) de hac; a învăța (pe cineva) minte. A călca a popă = a) (mai ales în construcție negativă) a da semne de seriozitate, a inspira încredere; b) a-și da aere, ifose, a face pe grozavul. A da ortul popii = a muri. 2. Numele uneia dintre cărțile de joc, care are imprimată pe una dintre părți o imagine asemănătoare cu a unui rege; rigă, crai, rege. ◊ Popa prostul = numele unui joc de cărți, în care pierde jucătorul care rămâne cu popa (2). ◊ Expr. (A umbla cu) uite popa, nu e popa, se spune despre o persoană nehotărâtă sau care manifestă o atitudine inconsecventă, schimbându-și ușor părerile, felul de a gândi sau de a acționa. 3. Nume dat celei mai mari piese de la jocul de popice. – Din sl. popŭ. DOOM
bóul-pópii (insectă) s. m. art.
popenchi
POPÉNCHI, popenchi, s. m. Numele a două specii de ciuperci comestibile (Coprinus atramentarius și comatus). – Et. nec. DOOM
popénchi s. m., art. popénchiul; pl. popénchi, art. popénchii
popenchii
POPÉNCHI, popenchi, s. m. Numele a două specii de ciuperci comestibile (Coprinus atramentarius și comatus). – Et. nec. DOOM
popénchi s. m., art. popénchiul; pl. popénchi, art. popénchii
popenchilor
POPÉNCHI, popenchi, s. m. Numele a două specii de ciuperci comestibile (Coprinus atramentarius și comatus). – Et. nec. DOOM
popénchi s. m., art. popénchiul; pl. popénchi, art. popénchii
popenchiul
POPÉNCHI, popenchi, s. m. Numele a două specii de ciuperci comestibile (Coprinus atramentarius și comatus). – Et. nec. DOOM
popénchi s. m., art. popénchiul; pl. popénchi, art. popénchii
popenchiului
POPÉNCHI, popenchi, s. m. Numele a două specii de ciuperci comestibile (Coprinus atramentarius și comatus). – Et. nec. DOOM
popénchi s. m., art. popénchiul; pl. popénchi, art. popénchii
popesc
POPÉSC, -EÁSCĂ, popești, adj. (Pop.) Care aparține unui popă (1), propriu, caracteristic unui popă, de popă; preoțesc. ◊ Mere popești = soi de mere dulci și gustoase. Pere popești = soi de pere dulci. ♦ (Pop.) Din neam de popă (1). ♦ Fig. (Despre voce) Cu timbru nazal, ușor cântat, specific popilor (1). ♦ Fig. De dimensiuni, de proporții mari. – Popă + suf. -esc. DOOM
popésc (pop.) adj. m., f. popeáscă; pl. m. și f. popéști
popesc
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă. DOOM
popí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 să popeáscă
popescul
POPÉSC, -EÁSCĂ, popești, adj. (Pop.) Care aparține unui popă (1), propriu, caracteristic unui popă, de popă; preoțesc. ◊ Mere popești = soi de mere dulci și gustoase. Pere popești = soi de pere dulci. ♦ (Pop.) Din neam de popă (1). ♦ Fig. (Despre voce) Cu timbru nazal, ușor cântat, specific popilor (1). ♦ Fig. De dimensiuni, de proporții mari. – Popă + suf. -esc. DOOM
popésc (pop.) adj. m., f. popeáscă; pl. m. și f. popéști
popescului
POPÉSC, -EÁSCĂ, popești, adj. (Pop.) Care aparține unui popă (1), propriu, caracteristic unui popă, de popă; preoțesc. ◊ Mere popești = soi de mere dulci și gustoase. Pere popești = soi de pere dulci. ♦ (Pop.) Din neam de popă (1). ♦ Fig. (Despre voce) Cu timbru nazal, ușor cântat, specific popilor (1). ♦ Fig. De dimensiuni, de proporții mari. – Popă + suf. -esc. DOOM
popésc (pop.) adj. m., f. popeáscă; pl. m. și f. popéști
popește
POPÉȘTE adv. (Pop. și fam.) În felul popilor (1), ca popii. ◊ Expr. A călca popește = a fi mândru fără motiv, a-și da ifose, a face pe grozavul. A dormi (sau a mânca) popește = a dormi (sau a mânca) zdravăn, strașnic, mult. – Popă + suf. -ește. DOOM
popéște (pop.) adv.
popește
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă. DOOM
popí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 să popeáscă
popești
POPÉSC, -EÁSCĂ, popești, adj. (Pop.) Care aparține unui popă (1), propriu, caracteristic unui popă, de popă; preoțesc. ◊ Mere popești = soi de mere dulci și gustoase. Pere popești = soi de pere dulci. ♦ (Pop.) Din neam de popă (1). ♦ Fig. (Despre voce) Cu timbru nazal, ușor cântat, specific popilor (1). ♦ Fig. De dimensiuni, de proporții mari. – Popă + suf. -esc. DOOM
popésc (pop.) adj. m., f. popeáscă; pl. m. și f. popéști
popești
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă. DOOM
popí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 să popeáscă
popeștii
POPÉSC, -EÁSCĂ, popești, adj. (Pop.) Care aparține unui popă (1), propriu, caracteristic unui popă, de popă; preoțesc. ◊ Mere popești = soi de mere dulci și gustoase. Pere popești = soi de pere dulci. ♦ (Pop.) Din neam de popă (1). ♦ Fig. (Despre voce) Cu timbru nazal, ușor cântat, specific popilor (1). ♦ Fig. De dimensiuni, de proporții mari. – Popă + suf. -esc. DOOM
popésc (pop.) adj. m., f. popeáscă; pl. m. și f. popéști
popeștile
POPÉSC, -EÁSCĂ, popești, adj. (Pop.) Care aparține unui popă (1), propriu, caracteristic unui popă, de popă; preoțesc. ◊ Mere popești = soi de mere dulci și gustoase. Pere popești = soi de pere dulci. ♦ (Pop.) Din neam de popă (1). ♦ Fig. (Despre voce) Cu timbru nazal, ușor cântat, specific popilor (1). ♦ Fig. De dimensiuni, de proporții mari. – Popă + suf. -esc. DOOM
popésc (pop.) adj. m., f. popeáscă; pl. m. și f. popéști
popeștilor
POPÉSC, -EÁSCĂ, popești, adj. (Pop.) Care aparține unui popă (1), propriu, caracteristic unui popă, de popă; preoțesc. ◊ Mere popești = soi de mere dulci și gustoase. Pere popești = soi de pere dulci. ♦ (Pop.) Din neam de popă (1). ♦ Fig. (Despre voce) Cu timbru nazal, ușor cântat, specific popilor (1). ♦ Fig. De dimensiuni, de proporții mari. – Popă + suf. -esc. DOOM
popésc (pop.) adj. m., f. popeáscă; pl. m. și f. popéști
popi
POP1, popi, s. m. 1. Stâlp, bârnă, par, prăjină etc. având diverse întrebuințări, mai ales ca element de susținere sau de sprijin: a) bucată lungă de lemn, prăjină sau par, folosite pentru a sprijini în mod provizoriu un gard, crengile unui pom etc.; proptea, sprijin; b) stâlp sau bârnă groasă de lemn cu care se susține provizoriu sau se consolidează un zid, un planșeu, un acoperiș; c) fiecare dintre stâlpii unei prispe sau ai unui pridvor care, având unul dintre capete înfipt în talpa prispei, susțin cu celălalt capăt streașina acoperișului; d) (reg.) fiecare dintre stâlpii care, având unul dintre capete înfipt în pământ, susțin un gard sau o poartă. ♦ Bețișor așezat în cutia de rezonanță a unor instrumente cu coarde, cu rolul de a transmite vibrațiile. 2. (Reg.) Nume dat mai multor piese, obiecte sau părți ale acestora, asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu un pop1 (1) ori executate dintr-un pop1. 3. Mănunchi de plante așezate vertical pentru uscare. [Pl. și: (3, n.) popuri] – Din bg. pop. DOOM
pop2 (mănunchi) (pop.) s. n., pl. pópuri
popi
PÓPĂ, popi, s. m. 1. (Pop.) Preot. ◊ Expr. A plăti ca popa = a plăti sigur (și până la ultimul ban). A (i) se duce (sau a-i merge) cuiva vestea (sau buhul) ca de popă tuns = a stârni vâlvă cu o faptă neobișnuită; a se face mare zarvă în jurul cuiva sau a ceva. A-și găsi popa = a găsi pe cineva pe care nu-l poți birui, înșela, amăgi, domina; a i se înfunda cuiva. A-i fi (cuiva) popa = a domina, a tempera (pe cineva), a face (pe cineva) să se cumințească, a-i veni (cuiva) de hac; a învăța (pe cineva) minte. A călca a popă = a) (mai ales în construcție negativă) a da semne de seriozitate, a inspira încredere; b) a-și da aere, ifose, a face pe grozavul. A da ortul popii = a muri. 2. Numele uneia dintre cărțile de joc, care are imprimată pe una dintre părți o imagine asemănătoare cu a unui rege; rigă, crai, rege. ◊ Popa prostul = numele unui joc de cărți, în care pierde jucătorul care rămâne cu popa (2). ◊ Expr. (A umbla cu) uite popa, nu e popa, se spune despre o persoană nehotărâtă sau care manifestă o atitudine inconsecventă, schimbându-și ușor părerile, felul de a gândi sau de a acționa. 3. Nume dat celei mai mari piese de la jocul de popice. – Din sl. popŭ. DOOM
bóul-pópii (insectă) s. m. art.
popi
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă. DOOM
popí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 să popeáscă
popic
POPÍC, popice, s. n. 1. (La pl.) Joc sportiv și distractiv la care se folosesc nouă bucăți de lemn lunguiețe, pe care jucătorii încearcă să le doboare cu ajutorul unei bile mari de lemn aruncată pe un jgheab; (și la sg.) fiecare dintre cele nouă piese ale jocului. ♦ (La pl.) Popicărie. 2. Piesă mică de lemn folosită ca proptea în construcția tunelurilor. [Var.: (reg.) popică s. f.] – Pop1 + suf. -ic. DOOM
popíc s. n., pl. popíce
popicar
POPICÁR, -Ă, popicari, -e, s. m. și f. Jucător de popice (1). – Popic + suf. -ar. DOOM
popicár s. m., pl. popicári
popicara
POPICÁR, -Ă, popicari, -e, s. m. și f. Jucător de popice (1). – Popic + suf. -ar. DOOM
popicár s. m., pl. popicári
popicare
POPICÁR, -Ă, popicari, -e, s. m. și f. Jucător de popice (1). – Popic + suf. -ar. DOOM
popicár s. m., pl. popicári
popicarei
POPICÁR, -Ă, popicari, -e, s. m. și f. Jucător de popice (1). – Popic + suf. -ar. DOOM
popicár s. m., pl. popicári
popicarele
POPICÁR, -Ă, popicari, -e, s. m. și f. Jucător de popice (1). – Popic + suf. -ar. DOOM
popicár s. m., pl. popicári
popicarelor
POPICÁR, -Ă, popicari, -e, s. m. și f. Jucător de popice (1). – Popic + suf. -ar. DOOM
popicár s. m., pl. popicári
popicari
POPICÁR, -Ă, popicari, -e, s. m. și f. Jucător de popice (1). – Popic + suf. -ar. DOOM
popicár s. m., pl. popicári
popicarii
POPICÁR, -Ă, popicari, -e, s. m. și f. Jucător de popice (1). – Popic + suf. -ar. DOOM
popicár s. m., pl. popicári
popicarilor
POPICÁR, -Ă, popicari, -e, s. m. și f. Jucător de popice (1). – Popic + suf. -ar. DOOM
popicár s. m., pl. popicári
popicarul
POPICÁR, -Ă, popicari, -e, s. m. și f. Jucător de popice (1). – Popic + suf. -ar. DOOM
popicár s. m., pl. popicári
popicarului
POPICÁR, -Ă, popicari, -e, s. m. și f. Jucător de popice (1). – Popic + suf. -ar. DOOM
popicár s. m., pl. popicári
popice
POPÍC, popice, s. n. 1. (La pl.) Joc sportiv și distractiv la care se folosesc nouă bucăți de lemn lunguiețe, pe care jucătorii încearcă să le doboare cu ajutorul unei bile mari de lemn aruncată pe un jgheab; (și la sg.) fiecare dintre cele nouă piese ale jocului. ♦ (La pl.) Popicărie. 2. Piesă mică de lemn folosită ca proptea în construcția tunelurilor. [Var.: (reg.) popică s. f.] – Pop1 + suf. -ic. DOOM
popíc s. n., pl. popíce
popicele
POPÍC, popice, s. n. 1. (La pl.) Joc sportiv și distractiv la care se folosesc nouă bucăți de lemn lunguiețe, pe care jucătorii încearcă să le doboare cu ajutorul unei bile mari de lemn aruncată pe un jgheab; (și la sg.) fiecare dintre cele nouă piese ale jocului. ♦ (La pl.) Popicărie. 2. Piesă mică de lemn folosită ca proptea în construcția tunelurilor. [Var.: (reg.) popică s. f.] – Pop1 + suf. -ic. DOOM
popíc s. n., pl. popíce
popicelor
POPÍC, popice, s. n. 1. (La pl.) Joc sportiv și distractiv la care se folosesc nouă bucăți de lemn lunguiețe, pe care jucătorii încearcă să le doboare cu ajutorul unei bile mari de lemn aruncată pe un jgheab; (și la sg.) fiecare dintre cele nouă piese ale jocului. ♦ (La pl.) Popicărie. 2. Piesă mică de lemn folosită ca proptea în construcția tunelurilor. [Var.: (reg.) popică s. f.] – Pop1 + suf. -ic. DOOM
popíc s. n., pl. popíce
popici
POPÍCI, popiei, s. m. Butuc de lemn cu trei ramificații, care formează scaunul vîrtelniței.
popicul
POPÍC, popice, s. n. 1. (La pl.) Joc sportiv și distractiv la care se folosesc nouă bucăți de lemn lunguiețe, pe care jucătorii încearcă să le doboare cu ajutorul unei bile mari de lemn aruncată pe un jgheab; (și la sg.) fiecare dintre cele nouă piese ale jocului. ♦ (La pl.) Popicărie. 2. Piesă mică de lemn folosită ca proptea în construcția tunelurilor. [Var.: (reg.) popică s. f.] – Pop1 + suf. -ic. DOOM
popíc s. n., pl. popíce
popicului
POPÍC, popice, s. n. 1. (La pl.) Joc sportiv și distractiv la care se folosesc nouă bucăți de lemn lunguiețe, pe care jucătorii încearcă să le doboare cu ajutorul unei bile mari de lemn aruncată pe un jgheab; (și la sg.) fiecare dintre cele nouă piese ale jocului. ♦ (La pl.) Popicărie. 2. Piesă mică de lemn folosită ca proptea în construcția tunelurilor. [Var.: (reg.) popică s. f.] – Pop1 + suf. -ic. DOOM
popíc s. n., pl. popíce
popică
POPÍC, popice, s. n. 1. (La pl.) Joc sportiv și distractiv la care se folosesc nouă bucăți de lemn lunguiețe, pe care jucătorii încearcă să le doboare cu ajutorul unei bile mari de lemn aruncată pe un jgheab; (și la sg.) fiecare dintre cele nouă piese ale jocului. ♦ (La pl.) Popicărie. 2. Piesă mică de lemn folosită ca proptea în construcția tunelurilor. [Var.: (reg.) popică s. f.] – Pop1 + suf. -ic. DOOM
popíc s. n., pl. popíce
popicăreasă
POPICĂREÁSĂ, popicărese, s. f. Jucătoare de popice (1). – Popicar + suf. -easă. DOOM
popicăreásă s. f., g.-d. art. popicărései; pl. popicărése
popicăria
POPICĂRÍE, popicării, s. f. Bază sportivă în care se practică jocul de popice; pista cu popicele, bilele și jgheaburile de întoarcere, precum și anexele specifice. – Popic + suf. -ărie. DOOM
popicăríe s. f., art. popicăría, g.-d. art. popicăríei; pl. popicăríi, art. popicăríile
popicărie
POPICĂRÍE, popicării, s. f. Bază sportivă în care se practică jocul de popice; pista cu popicele, bilele și jgheaburile de întoarcere, precum și anexele specifice. – Popic + suf. -ărie. DOOM
popicăríe s. f., art. popicăría, g.-d. art. popicăríei; pl. popicăríi, art. popicăríile
popicăriei
POPICĂRÍE, popicării, s. f. Bază sportivă în care se practică jocul de popice; pista cu popicele, bilele și jgheaburile de întoarcere, precum și anexele specifice. – Popic + suf. -ărie. DOOM
popicăríe s. f., art. popicăría, g.-d. art. popicăríei; pl. popicăríi, art. popicăríile
popicării
POPICĂRÍE, popicării, s. f. Bază sportivă în care se practică jocul de popice; pista cu popicele, bilele și jgheaburile de întoarcere, precum și anexele specifice. – Popic + suf. -ărie. DOOM
popicăríe s. f., art. popicăría, g.-d. art. popicăríei; pl. popicăríi, art. popicăríile
popicăriile
POPICĂRÍE, popicării, s. f. Bază sportivă în care se practică jocul de popice; pista cu popicele, bilele și jgheaburile de întoarcere, precum și anexele specifice. – Popic + suf. -ărie. DOOM
popicăríe s. f., art. popicăría, g.-d. art. popicăríei; pl. popicăríi, art. popicăríile
popicăriilor
POPICĂRÍE, popicării, s. f. Bază sportivă în care se practică jocul de popice; pista cu popicele, bilele și jgheaburile de întoarcere, precum și anexele specifice. – Popic + suf. -ărie. DOOM
popicăríe s. f., art. popicăría, g.-d. art. popicăríei; pl. popicăríi, art. popicăríile
popie
POPÍE s. f. (Pop. și fam.) Preoție. – Popă + suf. -ie. DOOM
popíe (pop., fam.) s. f., art. popía, g.-d. popíi, art. popíei
popii
POP1, popi, s. m. 1. Stâlp, bârnă, par, prăjină etc. având diverse întrebuințări, mai ales ca element de susținere sau de sprijin: a) bucată lungă de lemn, prăjină sau par, folosite pentru a sprijini în mod provizoriu un gard, crengile unui pom etc.; proptea, sprijin; b) stâlp sau bârnă groasă de lemn cu care se susține provizoriu sau se consolidează un zid, un planșeu, un acoperiș; c) fiecare dintre stâlpii unei prispe sau ai unui pridvor care, având unul dintre capete înfipt în talpa prispei, susțin cu celălalt capăt streașina acoperișului; d) (reg.) fiecare dintre stâlpii care, având unul dintre capete înfipt în pământ, susțin un gard sau o poartă. ♦ Bețișor așezat în cutia de rezonanță a unor instrumente cu coarde, cu rolul de a transmite vibrațiile. 2. (Reg.) Nume dat mai multor piese, obiecte sau părți ale acestora, asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu un pop1 (1) ori executate dintr-un pop1. 3. Mănunchi de plante așezate vertical pentru uscare. [Pl. și: (3, n.) popuri] – Din bg. pop. DOOM
pop2 (mănunchi) (pop.) s. n., pl. pópuri
popii
PÓPĂ, popi, s. m. 1. (Pop.) Preot. ◊ Expr. A plăti ca popa = a plăti sigur (și până la ultimul ban). A (i) se duce (sau a-i merge) cuiva vestea (sau buhul) ca de popă tuns = a stârni vâlvă cu o faptă neobișnuită; a se face mare zarvă în jurul cuiva sau a ceva. A-și găsi popa = a găsi pe cineva pe care nu-l poți birui, înșela, amăgi, domina; a i se înfunda cuiva. A-i fi (cuiva) popa = a domina, a tempera (pe cineva), a face (pe cineva) să se cumințească, a-i veni (cuiva) de hac; a învăța (pe cineva) minte. A călca a popă = a) (mai ales în construcție negativă) a da semne de seriozitate, a inspira încredere; b) a-și da aere, ifose, a face pe grozavul. A da ortul popii = a muri. 2. Numele uneia dintre cărțile de joc, care are imprimată pe una dintre părți o imagine asemănătoare cu a unui rege; rigă, crai, rege. ◊ Popa prostul = numele unui joc de cărți, în care pierde jucătorul care rămâne cu popa (2). ◊ Expr. (A umbla cu) uite popa, nu e popa, se spune despre o persoană nehotărâtă sau care manifestă o atitudine inconsecventă, schimbându-și ușor părerile, felul de a gândi sau de a acționa. 3. Nume dat celei mai mari piese de la jocul de popice. – Din sl. popŭ. DOOM
bóul-pópii (insectă) s. m. art.
popii
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă. DOOM
popí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 să popeáscă
popilnic
POPÍLNIC, popilnici, s. m. 1. Mică plantă erbacee cu tulpină scurtă, cu două frunze mari în formă de rinichi, cu o floare de culoare roșu-închis situată în vârful tulpinii și cu rizom târâtor, folosit la prepararea unui ceai expectorant (Asarum europaeum). 2. (Și în sintagma popâlnic iepuresc) Mică plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu frunza lucitoare și cu flori violacee, trandafirii sau albe (Hepatica nobilis). [Var.: (reg.) popấlnic, pochívnic s. m.] – Cf. pol. kopytnik, sb. kopitnic. DOOM
popílnic s. m., pl. popílnici
popilnici
POPÍLNIC, popilnici, s. m. 1. Mică plantă erbacee cu tulpină scurtă, cu două frunze mari în formă de rinichi, cu o floare de culoare roșu-închis situată în vârful tulpinii și cu rizom târâtor, folosit la prepararea unui ceai expectorant (Asarum europaeum). 2. (Și în sintagma popâlnic iepuresc) Mică plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu frunza lucitoare și cu flori violacee, trandafirii sau albe (Hepatica nobilis). [Var.: (reg.) popấlnic, pochívnic s. m.] – Cf. pol. kopytnik, sb. kopitnic. DOOM
popílnic s. m., pl. popílnici
popilnicii
POPÍLNIC, popilnici, s. m. 1. Mică plantă erbacee cu tulpină scurtă, cu două frunze mari în formă de rinichi, cu o floare de culoare roșu-închis situată în vârful tulpinii și cu rizom târâtor, folosit la prepararea unui ceai expectorant (Asarum europaeum). 2. (Și în sintagma popâlnic iepuresc) Mică plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu frunza lucitoare și cu flori violacee, trandafirii sau albe (Hepatica nobilis). [Var.: (reg.) popấlnic, pochívnic s. m.] – Cf. pol. kopytnik, sb. kopitnic. DOOM
popílnic s. m., pl. popílnici
popilnicilor
POPÍLNIC, popilnici, s. m. 1. Mică plantă erbacee cu tulpină scurtă, cu două frunze mari în formă de rinichi, cu o floare de culoare roșu-închis situată în vârful tulpinii și cu rizom târâtor, folosit la prepararea unui ceai expectorant (Asarum europaeum). 2. (Și în sintagma popâlnic iepuresc) Mică plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu frunza lucitoare și cu flori violacee, trandafirii sau albe (Hepatica nobilis). [Var.: (reg.) popấlnic, pochívnic s. m.] – Cf. pol. kopytnik, sb. kopitnic. DOOM
popílnic s. m., pl. popílnici
popilnicul
POPÍLNIC, popilnici, s. m. 1. Mică plantă erbacee cu tulpină scurtă, cu două frunze mari în formă de rinichi, cu o floare de culoare roșu-închis situată în vârful tulpinii și cu rizom târâtor, folosit la prepararea unui ceai expectorant (Asarum europaeum). 2. (Și în sintagma popâlnic iepuresc) Mică plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu frunza lucitoare și cu flori violacee, trandafirii sau albe (Hepatica nobilis). [Var.: (reg.) popấlnic, pochívnic s. m.] – Cf. pol. kopytnik, sb. kopitnic. DOOM
popílnic s. m., pl. popílnici
popilnicului
POPÍLNIC, popilnici, s. m. 1. Mică plantă erbacee cu tulpină scurtă, cu două frunze mari în formă de rinichi, cu o floare de culoare roșu-închis situată în vârful tulpinii și cu rizom târâtor, folosit la prepararea unui ceai expectorant (Asarum europaeum). 2. (Și în sintagma popâlnic iepuresc) Mică plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu frunza lucitoare și cu flori violacee, trandafirii sau albe (Hepatica nobilis). [Var.: (reg.) popấlnic, pochívnic s. m.] – Cf. pol. kopytnik, sb. kopitnic. DOOM
popílnic s. m., pl. popílnici
popilor
POP1, popi, s. m. 1. Stâlp, bârnă, par, prăjină etc. având diverse întrebuințări, mai ales ca element de susținere sau de sprijin: a) bucată lungă de lemn, prăjină sau par, folosite pentru a sprijini în mod provizoriu un gard, crengile unui pom etc.; proptea, sprijin; b) stâlp sau bârnă groasă de lemn cu care se susține provizoriu sau se consolidează un zid, un planșeu, un acoperiș; c) fiecare dintre stâlpii unei prispe sau ai unui pridvor care, având unul dintre capete înfipt în talpa prispei, susțin cu celălalt capăt streașina acoperișului; d) (reg.) fiecare dintre stâlpii care, având unul dintre capete înfipt în pământ, susțin un gard sau o poartă. ♦ Bețișor așezat în cutia de rezonanță a unor instrumente cu coarde, cu rolul de a transmite vibrațiile. 2. (Reg.) Nume dat mai multor piese, obiecte sau părți ale acestora, asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu un pop1 (1) ori executate dintr-un pop1. 3. Mănunchi de plante așezate vertical pentru uscare. [Pl. și: (3, n.) popuri] – Din bg. pop. DOOM
pop2 (mănunchi) (pop.) s. n., pl. pópuri
popilor
PÓPĂ, popi, s. m. 1. (Pop.) Preot. ◊ Expr. A plăti ca popa = a plăti sigur (și până la ultimul ban). A (i) se duce (sau a-i merge) cuiva vestea (sau buhul) ca de popă tuns = a stârni vâlvă cu o faptă neobișnuită; a se face mare zarvă în jurul cuiva sau a ceva. A-și găsi popa = a găsi pe cineva pe care nu-l poți birui, înșela, amăgi, domina; a i se înfunda cuiva. A-i fi (cuiva) popa = a domina, a tempera (pe cineva), a face (pe cineva) să se cumințească, a-i veni (cuiva) de hac; a învăța (pe cineva) minte. A călca a popă = a) (mai ales în construcție negativă) a da semne de seriozitate, a inspira încredere; b) a-și da aere, ifose, a face pe grozavul. A da ortul popii = a muri. 2. Numele uneia dintre cărțile de joc, care are imprimată pe una dintre părți o imagine asemănătoare cu a unui rege; rigă, crai, rege. ◊ Popa prostul = numele unui joc de cărți, în care pierde jucătorul care rămâne cu popa (2). ◊ Expr. (A umbla cu) uite popa, nu e popa, se spune despre o persoană nehotărâtă sau care manifestă o atitudine inconsecventă, schimbându-și ușor părerile, felul de a gândi sau de a acționa. 3. Nume dat celei mai mari piese de la jocul de popice. – Din sl. popŭ. DOOM
bóul-pópii (insectă) s. m. art.
popim
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă. DOOM
popí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 să popeáscă
popime
POPÍME s. f. (Pop. și fam.; colectiv) Mulțime de popi (1); preoțime. – Popă + suf. -ime. DOOM
popíme (pop., fam.) s. f., g.-d. art. popímii
popimea
POPÍME s. f. (Pop. și fam.; colectiv) Mulțime de popi (1); preoțime. – Popă + suf. -ime. DOOM
popíme (pop., fam.) s. f., g.-d. art. popímii
popimi
POPÍME s. f. (Pop. și fam.; colectiv) Mulțime de popi (1); preoțime. – Popă + suf. -ime. DOOM
popíme (pop., fam.) s. f., g.-d. art. popímii
popimii
POPÍME s. f. (Pop. și fam.; colectiv) Mulțime de popi (1); preoțime. – Popă + suf. -ime. DOOM
popíme (pop., fam.) s. f., g.-d. art. popímii
popinca
POPÍNCĂ, popinci, s. f. Numele a două specii de ciuperci comestibile (Pholiota mutabilis și Pluteus cervinus). – Pop1 + suf. -incă. DOOM
popíncă s. f., g.-d. popíncii; pl. popínci
popinci
POPÍNCĂ, popinci, s. f. Numele a două specii de ciuperci comestibile (Pholiota mutabilis și Pluteus cervinus). – Pop1 + suf. -incă. DOOM
popíncă s. f., g.-d. popíncii; pl. popínci
popincii
POPÍNCĂ, popinci, s. f. Numele a două specii de ciuperci comestibile (Pholiota mutabilis și Pluteus cervinus). – Pop1 + suf. -incă. DOOM
popíncă s. f., g.-d. popíncii; pl. popínci
popincile
POPÍNCĂ, popinci, s. f. Numele a două specii de ciuperci comestibile (Pholiota mutabilis și Pluteus cervinus). – Pop1 + suf. -incă. DOOM
popíncă s. f., g.-d. popíncii; pl. popínci
popincilor
POPÍNCĂ, popinci, s. f. Numele a două specii de ciuperci comestibile (Pholiota mutabilis și Pluteus cervinus). – Pop1 + suf. -incă. DOOM
popíncă s. f., g.-d. popíncii; pl. popínci
popind
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă. DOOM
popí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 să popeáscă
popindoc
POPINDÓC s. m. v. popîndoc1.
popire
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă. DOOM
popí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 să popeáscă
popiră
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă. DOOM
popí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 să popeáscă
popirăm
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă. DOOM
popí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 să popeáscă
popirăți
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă. DOOM
popí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 să popeáscă
popise
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă. DOOM
popí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 să popeáscă
popisem
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă. DOOM
popí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 să popeáscă
popiseră
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă. DOOM
popí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 să popeáscă
popiserăm
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă. DOOM
popí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 să popeáscă
popiserăți
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă. DOOM
popí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 să popeáscă
popiseși
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă. DOOM
popí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 să popeáscă
popiseți
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă. DOOM
popí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 să popeáscă
popistra
POPISTRÍ vb. IV v. popistra. DOOM
popistrá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 popistreáză
popistrai
POPISTRÍ vb. IV v. popistra. DOOM
popistrá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 popistreáză
popistram
POPISTRÍ vb. IV v. popistra. DOOM
popistrá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 popistreáză
popistrare
POPISTRÍ vb. IV v. popistra. DOOM
popistrá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 popistreáză
popistrare
POPISTRÁ, popistrez, vb. I. Tranz. (Reg.) A stropi; p. ext. a împestrița. [Var.: popistrí vb. IV] – Et. nec.
popistrară
POPISTRÍ vb. IV v. popistra. DOOM
popistrá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 popistreáză
popistrarăm
POPISTRÍ vb. IV v. popistra. DOOM
popistrá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 popistreáză
popistrarăți
POPISTRÍ vb. IV v. popistra. DOOM
popistrá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 popistreáză
popistrase
POPISTRÍ vb. IV v. popistra. DOOM
popistrá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 popistreáză
popistrasem
POPISTRÍ vb. IV v. popistra. DOOM
popistrá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 popistreáză
popistraseră
POPISTRÍ vb. IV v. popistra. DOOM
popistrá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 popistreáză
popistraserăm
POPISTRÍ vb. IV v. popistra. DOOM
popistrá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 popistreáză
popistraserăți
POPISTRÍ vb. IV v. popistra. DOOM
popistrá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 popistreáză
popistraseși
POPISTRÍ vb. IV v. popistra. DOOM
popistrá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 popistreáză
popistraseți
POPISTRÍ vb. IV v. popistra. DOOM
popistrá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 popistreáză
popistrat
POPISTRÍ vb. IV v. popistra. DOOM
popistrá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 popistreáză
popistrau
POPISTRÍ vb. IV v. popistra. DOOM
popistrá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 popistreáză
popistrași
POPISTRÍ vb. IV v. popistra. DOOM
popistrá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 popistreáză
popistrați
POPISTRÍ vb. IV v. popistra. DOOM
popistrá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 popistreáză
popistrează
POPISTRÍ vb. IV v. popistra. DOOM
popistrá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 popistreáză
popistrez
POPISTRÍ vb. IV v. popistra. DOOM
popistrá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 popistreáză
popistreze
POPISTRÍ vb. IV v. popistra. DOOM
popistrá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 popistreáză
popistrezi
POPISTRÍ vb. IV v. popistra. DOOM
popistrá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 popistreáză
popistri
POPISTRÍ vb. IV v. popistra. DOOM
popistrá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 popistreáză
popistrire
POPISTRÍ vb. IV v. popistra.
popistrit
POPISTRÍ vb. IV v. popistra.
popistrând
POPISTRÍ vb. IV v. popistra. DOOM
popistrá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 popistreáză
popistrînd
POPISTRÍ vb. IV v. popistra. DOOM
popistrá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 popistreáză
popit
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă. DOOM
popí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 să popeáscă
popit
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă.
popivnic
popívnic (-ci), s. m. – Pipăruș (Asarum europaeum). – Var. pochivnic, popilnic. Probabil din sb. kopitnik „pipăruș” (Candrea), apropiat de rădăcina expresivă pop.
popiși
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă. DOOM
popí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 să popeáscă
popiți
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă. DOOM
popí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 să popeáscă
poplin
POPLÍN, (2) poplinuri, s. n. 1. Țesătură subțire de bumbac mercerizat, cu firele de urzeală mai subțiri decât cele de băteală, folosită mai ales pentru confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte, în special cămăși și bluze. 2. (La pl.) Sortimente de țesături din asemenea fire. – Din germ. Pop(e)lin, fr. popeline. DOOM
poplín (po-plin) s. n., (sorturi) pl. poplínuri
poplinul
POPLÍN, (2) poplinuri, s. n. 1. Țesătură subțire de bumbac mercerizat, cu firele de urzeală mai subțiri decât cele de băteală, folosită mai ales pentru confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte, în special cămăși și bluze. 2. (La pl.) Sortimente de țesături din asemenea fire. – Din germ. Pop(e)lin, fr. popeline. DOOM
poplín (po-plin) s. n., (sorturi) pl. poplínuri
poplinului
POPLÍN, (2) poplinuri, s. n. 1. Țesătură subțire de bumbac mercerizat, cu firele de urzeală mai subțiri decât cele de băteală, folosită mai ales pentru confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte, în special cămăși și bluze. 2. (La pl.) Sortimente de țesături din asemenea fire. – Din germ. Pop(e)lin, fr. popeline. DOOM
poplín (po-plin) s. n., (sorturi) pl. poplínuri
poplinuri
POPLÍN, (2) poplinuri, s. n. 1. Țesătură subțire de bumbac mercerizat, cu firele de urzeală mai subțiri decât cele de băteală, folosită mai ales pentru confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte, în special cămăși și bluze. 2. (La pl.) Sortimente de țesături din asemenea fire. – Din germ. Pop(e)lin, fr. popeline. DOOM
poplín (po-plin) s. n., (sorturi) pl. poplínuri
poplinurile
POPLÍN, (2) poplinuri, s. n. 1. Țesătură subțire de bumbac mercerizat, cu firele de urzeală mai subțiri decât cele de băteală, folosită mai ales pentru confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte, în special cămăși și bluze. 2. (La pl.) Sortimente de țesături din asemenea fire. – Din germ. Pop(e)lin, fr. popeline. DOOM
poplín (po-plin) s. n., (sorturi) pl. poplínuri
poplinurilor
POPLÍN, (2) poplinuri, s. n. 1. Țesătură subțire de bumbac mercerizat, cu firele de urzeală mai subțiri decât cele de băteală, folosită mai ales pentru confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte, în special cămăși și bluze. 2. (La pl.) Sortimente de țesături din asemenea fire. – Din germ. Pop(e)lin, fr. popeline. DOOM
poplín (po-plin) s. n., (sorturi) pl. poplínuri
poplină
POPLÍNĂ s. f. v. poplin.
popliteu
POPLITÉU adj., s.n. (Mușchi) al jaretului. [Pron. -teu. / < fr. poplité, cf. lat. poples – jaret].
popoare
POPÓR, popoare, s. n. 1. Formă istorică de comunitate umană, superioară tribului și anterioară națiunii, ai cărei membri locuiesc pe același teritoriu, vorbesc aceeași limbă și au aceeași tradiție culturală. 2. Totalitatea locuitorilor unei țări, populația unei țări; cetățenii unui stat; națiune, neam, norod. ♦ (Înv.) Populația unei cetăți, a unui oraș, a unui sat (ori a unei părți dintr-un sat) sau a unei unități teritoriale formate din mai multe sate. 3. Marea majoritate a populației (cu venituri mici) a unei țări; grosul populației; norod; spec. țărănime. ◊ Loc. adj. Din popor = care face parte din grosul populației; de origine socială modestă. 4. (La sg.; colectiv) Număr nedefinit (dar mare) de persoane, mulțime mare de oameni strânși la un loc; poporație, poporime. 5. (Înv.) Totalitatea credincioșilor care aparțineau aceluiași cult sau aceleiași parohii. [Var.: (înv.) popól, popúl s. m.] – Cf. lat. populus, it. popolo. DOOM
popór s. n., pl. popoáre
popoarele
POPÓR, popoare, s. n. 1. Formă istorică de comunitate umană, superioară tribului și anterioară națiunii, ai cărei membri locuiesc pe același teritoriu, vorbesc aceeași limbă și au aceeași tradiție culturală. 2. Totalitatea locuitorilor unei țări, populația unei țări; cetățenii unui stat; națiune, neam, norod. ♦ (Înv.) Populația unei cetăți, a unui oraș, a unui sat (ori a unei părți dintr-un sat) sau a unei unități teritoriale formate din mai multe sate. 3. Marea majoritate a populației (cu venituri mici) a unei țări; grosul populației; norod; spec. țărănime. ◊ Loc. adj. Din popor = care face parte din grosul populației; de origine socială modestă. 4. (La sg.; colectiv) Număr nedefinit (dar mare) de persoane, mulțime mare de oameni strânși la un loc; poporație, poporime. 5. (Înv.) Totalitatea credincioșilor care aparțineau aceluiași cult sau aceleiași parohii. [Var.: (înv.) popól, popúl s. m.] – Cf. lat. populus, it. popolo. DOOM
popór s. n., pl. popoáre
popoarelor
POPÓR, popoare, s. n. 1. Formă istorică de comunitate umană, superioară tribului și anterioară națiunii, ai cărei membri locuiesc pe același teritoriu, vorbesc aceeași limbă și au aceeași tradiție culturală. 2. Totalitatea locuitorilor unei țări, populația unei țări; cetățenii unui stat; națiune, neam, norod. ♦ (Înv.) Populația unei cetăți, a unui oraș, a unui sat (ori a unei părți dintr-un sat) sau a unei unități teritoriale formate din mai multe sate. 3. Marea majoritate a populației (cu venituri mici) a unei țări; grosul populației; norod; spec. țărănime. ◊ Loc. adj. Din popor = care face parte din grosul populației; de origine socială modestă. 4. (La sg.; colectiv) Număr nedefinit (dar mare) de persoane, mulțime mare de oameni strânși la un loc; poporație, poporime. 5. (Înv.) Totalitatea credincioșilor care aparțineau aceluiași cult sau aceleiași parohii. [Var.: (înv.) popól, popúl s. m.] – Cf. lat. populus, it. popolo. DOOM
popór s. n., pl. popoáre
popol
PÓPOL s. m. v. popor.
popol
POPÓR, popoare, s. n. 1. Formă istorică de comunitate umană, superioară tribului și anterioară națiunii, ai cărei membri locuiesc pe același teritoriu, vorbesc aceeași limbă și au aceeași tradiție culturală. 2. Totalitatea locuitorilor unei țări, populația unei țări; cetățenii unui stat; națiune, neam, norod. ♦ (Înv.) Populația unei cetăți, a unui oraș, a unui sat (ori a unei părți dintr-un sat) sau a unei unități teritoriale formate din mai multe sate. 3. Marea majoritate a populației (cu venituri mici) a unei țări; grosul populației; norod; spec. țărănime. ◊ Loc. adj. Din popor = care face parte din grosul populației; de origine socială modestă. 4. (La sg.; colectiv) Număr nedefinit (dar mare) de persoane, mulțime mare de oameni strânși la un loc; poporație, poporime. 5. (Înv.) Totalitatea credincioșilor care aparțineau aceluiași cult sau aceleiași parohii. [Var.: (înv.) popól, popúl s. m.] – Cf. lat. populus, it. popolo. DOOM
popór s. n., pl. popoáre
poponar
poponar, poponari s. m. (vulg., peior.) homosexual.
poponaut
poponaut, poponauți s. m. homosexual.
popondeț
POPONDÉȚ, popondețe, s. n. Sperietoare de păsări, momîie. O cruce de prăjină cu brațele-ntinse, legate cu un crîmpei de funie de tei, purtînd în vîrf, drept cap, o veche oală spartă... Era un popondeț! CARAGIALE, N. F. 34.
popondoc
POPONDÓC, -OÁCĂ adj. v. popîndoc 2.
poponeață
POPONEÁȚĂ s. f. v. poponeț3.
poponete
POPONÉTE s. m. v. poponeț1.
poponeț
POPONÉȚ1, poponeți, s. m. (Regional) 1. Numele a două specii de animale rozătoare: a) șoarece de câmp; b) șoarece de pădure. ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a rămâne etc.) poponeț = a sta (sau a rămâne) în picioare, țeapăn, nemișcat; a sta izolat de alții. A veni poponeț = a veni, a apărea pe neașteptate; a da buzna (peste cineva). A sări poponeț = a sări dintr-odată (cu vorba). 2. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), popândeț (2). [Var.: poponéte s. m.] – Et. nec. DOOM
poponéț2 (feștilă, sperietoare de păsări, șezut) (reg., fam.) s. n., pl. poponéțe
poponeț
POPONÉȚ4 s. m. (Bot.; pop.) Volbură (Convolvulus arvensis). – Cf. sb. p o p o n a c, ucr. o p o n e ț.
poponețe
POPONÉȚ4 s. m. (Bot.; pop.) Volbură (Convolvulus arvensis). – Cf. sb. p o p o n a c, ucr. o p o n e ț.
poponețele
POPONÉȚ4 s. m. (Bot.; pop.) Volbură (Convolvulus arvensis). – Cf. sb. p o p o n a c, ucr. o p o n e ț.
poponețelor
POPONÉȚ4 s. m. (Bot.; pop.) Volbură (Convolvulus arvensis). – Cf. sb. p o p o n a c, ucr. o p o n e ț.
poponeți
POPONÉȚ1, poponeți, s. m. (Regional) 1. Numele a două specii de animale rozătoare: a) șoarece de câmp; b) șoarece de pădure. ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a rămâne etc.) poponeț = a sta (sau a rămâne) în picioare, țeapăn, nemișcat; a sta izolat de alții. A veni poponeț = a veni, a apărea pe neașteptate; a da buzna (peste cineva). A sări poponeț = a sări dintr-odată (cu vorba). 2. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), popândeț (2). [Var.: poponéte s. m.] – Et. nec. DOOM
poponéț2 (feștilă, sperietoare de păsări, șezut) (reg., fam.) s. n., pl. poponéțe
poponeții
POPONÉȚ1, poponeți, s. m. (Regional) 1. Numele a două specii de animale rozătoare: a) șoarece de câmp; b) șoarece de pădure. ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a rămâne etc.) poponeț = a sta (sau a rămâne) în picioare, țeapăn, nemișcat; a sta izolat de alții. A veni poponeț = a veni, a apărea pe neașteptate; a da buzna (peste cineva). A sări poponeț = a sări dintr-odată (cu vorba). 2. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), popândeț (2). [Var.: poponéte s. m.] – Et. nec. DOOM
poponéț2 (feștilă, sperietoare de păsări, șezut) (reg., fam.) s. n., pl. poponéțe
poponeților
POPONÉȚ1, poponeți, s. m. (Regional) 1. Numele a două specii de animale rozătoare: a) șoarece de câmp; b) șoarece de pădure. ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a rămâne etc.) poponeț = a sta (sau a rămâne) în picioare, țeapăn, nemișcat; a sta izolat de alții. A veni poponeț = a veni, a apărea pe neașteptate; a da buzna (peste cineva). A sări poponeț = a sări dintr-odată (cu vorba). 2. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), popândeț (2). [Var.: poponéte s. m.] – Et. nec. DOOM
poponéț2 (feștilă, sperietoare de păsări, șezut) (reg., fam.) s. n., pl. poponéțe
poponețul
POPONÉȚ1, poponeți, s. m. (Regional) 1. Numele a două specii de animale rozătoare: a) șoarece de câmp; b) șoarece de pădure. ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a rămâne etc.) poponeț = a sta (sau a rămâne) în picioare, țeapăn, nemișcat; a sta izolat de alții. A veni poponeț = a veni, a apărea pe neașteptate; a da buzna (peste cineva). A sări poponeț = a sări dintr-odată (cu vorba). 2. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), popândeț (2). [Var.: poponéte s. m.] – Et. nec. DOOM
poponéț2 (feștilă, sperietoare de păsări, șezut) (reg., fam.) s. n., pl. poponéțe
poponețul
POPONÉȚ4 s. m. (Bot.; pop.) Volbură (Convolvulus arvensis). – Cf. sb. p o p o n a c, ucr. o p o n e ț.
poponețului
POPONÉȚ1, poponeți, s. m. (Regional) 1. Numele a două specii de animale rozătoare: a) șoarece de câmp; b) șoarece de pădure. ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a rămâne etc.) poponeț = a sta (sau a rămâne) în picioare, țeapăn, nemișcat; a sta izolat de alții. A veni poponeț = a veni, a apărea pe neașteptate; a da buzna (peste cineva). A sări poponeț = a sări dintr-odată (cu vorba). 2. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), popândeț (2). [Var.: poponéte s. m.] – Et. nec. DOOM
poponéț2 (feștilă, sperietoare de păsări, șezut) (reg., fam.) s. n., pl. poponéțe
poponețului
POPONÉȚ4 s. m. (Bot.; pop.) Volbură (Convolvulus arvensis). – Cf. sb. p o p o n a c, ucr. o p o n e ț.
popor
POPÓR, popoare, s. n. 1. Formă istorică de comunitate umană, superioară tribului și anterioară națiunii, ai cărei membri locuiesc pe același teritoriu, vorbesc aceeași limbă și au aceeași tradiție culturală. 2. Totalitatea locuitorilor unei țări, populația unei țări; cetățenii unui stat; națiune, neam, norod. ♦ (Înv.) Populația unei cetăți, a unui oraș, a unui sat (ori a unei părți dintr-un sat) sau a unei unități teritoriale formate din mai multe sate. 3. Marea majoritate a populației (cu venituri mici) a unei țări; grosul populației; norod; spec. țărănime. ◊ Loc. adj. Din popor = care face parte din grosul populației; de origine socială modestă. 4. (La sg.; colectiv) Număr nedefinit (dar mare) de persoane, mulțime mare de oameni strânși la un loc; poporație, poporime. 5. (Înv.) Totalitatea credincioșilor care aparțineau aceluiași cult sau aceleiași parohii. [Var.: (înv.) popól, popúl s. m.] – Cf. lat. populus, it. popolo. DOOM
popór s. n., pl. popoáre
poporal
POPORÁL, -Ă, poporali, -e, adj. (Înv.) Popular. – Popor + suf. -al. DOOM
poporál (înv.) adj. m., pl. poporáli; f. poporálă, pl. poporále
poporala
POPORÁL, -Ă, poporali, -e, adj. (Înv.) Popular. – Popor + suf. -al. DOOM
poporál (înv.) adj. m., pl. poporáli; f. poporálă, pl. poporále
poporale
POPORÁL, -Ă, poporali, -e, adj. (Înv.) Popular. – Popor + suf. -al. DOOM
poporál (înv.) adj. m., pl. poporáli; f. poporálă, pl. poporále
poporalei
POPORÁL, -Ă, poporali, -e, adj. (Înv.) Popular. – Popor + suf. -al. DOOM
poporál (înv.) adj. m., pl. poporáli; f. poporálă, pl. poporále
poporalele
POPORÁL, -Ă, poporali, -e, adj. (Înv.) Popular. – Popor + suf. -al. DOOM
poporál (înv.) adj. m., pl. poporáli; f. poporálă, pl. poporále
poporalelor
POPORÁL, -Ă, poporali, -e, adj. (Înv.) Popular. – Popor + suf. -al. DOOM
poporál (înv.) adj. m., pl. poporáli; f. poporálă, pl. poporále
poporali
POPORÁL, -Ă, poporali, -e, adj. (Înv.) Popular. – Popor + suf. -al. DOOM
poporál (înv.) adj. m., pl. poporáli; f. poporálă, pl. poporále
poporalii
POPORÁL, -Ă, poporali, -e, adj. (Înv.) Popular. – Popor + suf. -al. DOOM
poporál (înv.) adj. m., pl. poporáli; f. poporálă, pl. poporále
poporalilor
POPORÁL, -Ă, poporali, -e, adj. (Înv.) Popular. – Popor + suf. -al. DOOM
poporál (înv.) adj. m., pl. poporáli; f. poporálă, pl. poporále
poporalul
POPORÁL, -Ă, poporali, -e, adj. (Înv.) Popular. – Popor + suf. -al. DOOM
poporál (înv.) adj. m., pl. poporáli; f. poporálă, pl. poporále
poporalului
POPORÁL, -Ă, poporali, -e, adj. (Înv.) Popular. – Popor + suf. -al. DOOM
poporál (înv.) adj. m., pl. poporáli; f. poporálă, pl. poporále
poporan
POPORÁN, -Ă, poporani, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 2. (Înv. și pop.) Popular. II. S. m. și f. 1. (Ieșit din uz) Persoană care făcea parte din grosul populației; spec. sătean, țăran. 2. (Înv. și reg.) Enoriaș. – Popor + suf. -an. DOOM
poporán (înv.) adj. m., s. m., pl. poporáni; adj. f., s. f. poporánă, pl. poporáne
poporan
POPORÁN, -Ă, poporani, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 2. (Înv. și pop.) Popular. II. S. m. și f. 1. (Ieșit din uz) Persoană care făcea parte din grosul populației; spec. sătean, țăran. 2. (Înv. și reg.) Enoriaș. – Popor + suf. -an. DOOM
poporán (înv.) adj. m., s. m., pl. poporáni; adj. f., s. f. poporánă, pl. poporáne
poporana
POPORÁN, -Ă, poporani, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 2. (Înv. și pop.) Popular. II. S. m. și f. 1. (Ieșit din uz) Persoană care făcea parte din grosul populației; spec. sătean, țăran. 2. (Înv. și reg.) Enoriaș. – Popor + suf. -an. DOOM
poporán (înv.) adj. m., s. m., pl. poporáni; adj. f., s. f. poporánă, pl. poporáne
poporana
POPORÁN, -Ă, poporani, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 2. (Înv. și pop.) Popular. II. S. m. și f. 1. (Ieșit din uz) Persoană care făcea parte din grosul populației; spec. sătean, țăran. 2. (Înv. și reg.) Enoriaș. – Popor + suf. -an. DOOM
poporán (înv.) adj. m., s. m., pl. poporáni; adj. f., s. f. poporánă, pl. poporáne
poporane
POPORÁN, -Ă, poporani, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 2. (Înv. și pop.) Popular. II. S. m. și f. 1. (Ieșit din uz) Persoană care făcea parte din grosul populației; spec. sătean, țăran. 2. (Înv. și reg.) Enoriaș. – Popor + suf. -an. DOOM
poporán (înv.) adj. m., s. m., pl. poporáni; adj. f., s. f. poporánă, pl. poporáne
poporane
POPORÁN, -Ă, poporani, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 2. (Înv. și pop.) Popular. II. S. m. și f. 1. (Ieșit din uz) Persoană care făcea parte din grosul populației; spec. sătean, țăran. 2. (Înv. și reg.) Enoriaș. – Popor + suf. -an. DOOM
poporán (înv.) adj. m., s. m., pl. poporáni; adj. f., s. f. poporánă, pl. poporáne
poporanei
POPORÁN, -Ă, poporani, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 2. (Înv. și pop.) Popular. II. S. m. și f. 1. (Ieșit din uz) Persoană care făcea parte din grosul populației; spec. sătean, țăran. 2. (Înv. și reg.) Enoriaș. – Popor + suf. -an. DOOM
poporán (înv.) adj. m., s. m., pl. poporáni; adj. f., s. f. poporánă, pl. poporáne
poporanei
POPORÁN, -Ă, poporani, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 2. (Înv. și pop.) Popular. II. S. m. și f. 1. (Ieșit din uz) Persoană care făcea parte din grosul populației; spec. sătean, țăran. 2. (Înv. și reg.) Enoriaș. – Popor + suf. -an. DOOM
poporán (înv.) adj. m., s. m., pl. poporáni; adj. f., s. f. poporánă, pl. poporáne
poporaneitate
POPORANEITÁTE s. f. (Rar) Caracter popular. [Pr.: -ne-i-] – Din poporan.
poporaneitatea
POPORANEITÁTE s. f. (Rar) Caracter popular. [Pr.: -ne-i-] – Din poporan.
poporaneități
POPORANEITÁTE s. f. (Rar) Caracter popular. [Pr.: -ne-i-] – Din poporan.
poporaneității
POPORANEITÁTE s. f. (Rar) Caracter popular. [Pr.: -ne-i-] – Din poporan.
poporanele
POPORÁN, -Ă, poporani, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 2. (Înv. și pop.) Popular. II. S. m. și f. 1. (Ieșit din uz) Persoană care făcea parte din grosul populației; spec. sătean, țăran. 2. (Înv. și reg.) Enoriaș. – Popor + suf. -an. DOOM
poporán (înv.) adj. m., s. m., pl. poporáni; adj. f., s. f. poporánă, pl. poporáne
poporanele
POPORÁN, -Ă, poporani, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 2. (Înv. și pop.) Popular. II. S. m. și f. 1. (Ieșit din uz) Persoană care făcea parte din grosul populației; spec. sătean, țăran. 2. (Înv. și reg.) Enoriaș. – Popor + suf. -an. DOOM
poporán (înv.) adj. m., s. m., pl. poporáni; adj. f., s. f. poporánă, pl. poporáne
poporanelor
POPORÁN, -Ă, poporani, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 2. (Înv. și pop.) Popular. II. S. m. și f. 1. (Ieșit din uz) Persoană care făcea parte din grosul populației; spec. sătean, țăran. 2. (Înv. și reg.) Enoriaș. – Popor + suf. -an. DOOM
poporán (înv.) adj. m., s. m., pl. poporáni; adj. f., s. f. poporánă, pl. poporáne
poporanelor
POPORÁN, -Ă, poporani, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 2. (Înv. și pop.) Popular. II. S. m. și f. 1. (Ieșit din uz) Persoană care făcea parte din grosul populației; spec. sătean, țăran. 2. (Înv. și reg.) Enoriaș. – Popor + suf. -an. DOOM
poporán (înv.) adj. m., s. m., pl. poporáni; adj. f., s. f. poporánă, pl. poporáne
poporani
POPORÁN, -Ă, poporani, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 2. (Înv. și pop.) Popular. II. S. m. și f. 1. (Ieșit din uz) Persoană care făcea parte din grosul populației; spec. sătean, țăran. 2. (Înv. și reg.) Enoriaș. – Popor + suf. -an. DOOM
poporán (înv.) adj. m., s. m., pl. poporáni; adj. f., s. f. poporánă, pl. poporáne
poporani
POPORÁN, -Ă, poporani, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 2. (Înv. și pop.) Popular. II. S. m. și f. 1. (Ieșit din uz) Persoană care făcea parte din grosul populației; spec. sătean, țăran. 2. (Înv. și reg.) Enoriaș. – Popor + suf. -an. DOOM
poporán (înv.) adj. m., s. m., pl. poporáni; adj. f., s. f. poporánă, pl. poporáne
poporanii
POPORÁN, -Ă, poporani, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 2. (Înv. și pop.) Popular. II. S. m. și f. 1. (Ieșit din uz) Persoană care făcea parte din grosul populației; spec. sătean, țăran. 2. (Înv. și reg.) Enoriaș. – Popor + suf. -an. DOOM
poporán (înv.) adj. m., s. m., pl. poporáni; adj. f., s. f. poporánă, pl. poporáne
poporanii
POPORÁN, -Ă, poporani, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 2. (Înv. și pop.) Popular. II. S. m. și f. 1. (Ieșit din uz) Persoană care făcea parte din grosul populației; spec. sătean, țăran. 2. (Înv. și reg.) Enoriaș. – Popor + suf. -an. DOOM
poporán (înv.) adj. m., s. m., pl. poporáni; adj. f., s. f. poporánă, pl. poporáne
poporanilor
POPORÁN, -Ă, poporani, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 2. (Înv. și pop.) Popular. II. S. m. și f. 1. (Ieșit din uz) Persoană care făcea parte din grosul populației; spec. sătean, țăran. 2. (Înv. și reg.) Enoriaș. – Popor + suf. -an. DOOM
poporán (înv.) adj. m., s. m., pl. poporáni; adj. f., s. f. poporánă, pl. poporáne
poporanilor
POPORÁN, -Ă, poporani, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 2. (Înv. și pop.) Popular. II. S. m. și f. 1. (Ieșit din uz) Persoană care făcea parte din grosul populației; spec. sătean, țăran. 2. (Înv. și reg.) Enoriaș. – Popor + suf. -an. DOOM
poporán (înv.) adj. m., s. m., pl. poporáni; adj. f., s. f. poporánă, pl. poporáne
poporanism
POPORANÍSM s. n. 1. Curent social-politic de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, care considera țărănimea drept elementul de bază pentru dezvoltarea socială și pentru crearea culturii naționale. ♦ Curent literar care își propunea să înfățișeze realist țărănimea. 2. (Rar) Dragoste, atașament față de popor. – Poporan + suf. -istn. DOOM
poporanísm s. n.
poporanismul
POPORANÍSM s. n. 1. Curent social-politic de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, care considera țărănimea drept elementul de bază pentru dezvoltarea socială și pentru crearea culturii naționale. ♦ Curent literar care își propunea să înfățișeze realist țărănimea. 2. (Rar) Dragoste, atașament față de popor. – Poporan + suf. -istn. DOOM
poporanísm s. n.
poporanismului
POPORANÍSM s. n. 1. Curent social-politic de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, care considera țărănimea drept elementul de bază pentru dezvoltarea socială și pentru crearea culturii naționale. ♦ Curent literar care își propunea să înfățișeze realist țărănimea. 2. (Rar) Dragoste, atașament față de popor. – Poporan + suf. -istn. DOOM
poporanísm s. n.
poporanist
POPORANÍST, -Ă, poporaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al poporanismului. 2. Adj. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 3. Adj. (Rar) Privitor la popor, apropiat de popor. – Poporan + suf. -ist. DOOM
poporaníst adj. m., s. m., pl. poporaníști; adj. f., s. f. poporanístă, pl. poporaníste
poporanist
POPORANÍST, -Ă, poporaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al poporanismului. 2. Adj. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 3. Adj. (Rar) Privitor la popor, apropiat de popor. – Poporan + suf. -ist. DOOM
poporaníst adj. m., s. m., pl. poporaníști; adj. f., s. f. poporanístă, pl. poporaníste
poporanista
POPORANÍST, -Ă, poporaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al poporanismului. 2. Adj. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 3. Adj. (Rar) Privitor la popor, apropiat de popor. – Poporan + suf. -ist. DOOM
poporaníst adj. m., s. m., pl. poporaníști; adj. f., s. f. poporanístă, pl. poporaníste
poporanista
POPORANÍST, -Ă, poporaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al poporanismului. 2. Adj. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 3. Adj. (Rar) Privitor la popor, apropiat de popor. – Poporan + suf. -ist. DOOM
poporaníst adj. m., s. m., pl. poporaníști; adj. f., s. f. poporanístă, pl. poporaníste
poporaniste
POPORANÍST, -Ă, poporaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al poporanismului. 2. Adj. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 3. Adj. (Rar) Privitor la popor, apropiat de popor. – Poporan + suf. -ist. DOOM
poporaníst adj. m., s. m., pl. poporaníști; adj. f., s. f. poporanístă, pl. poporaníste
poporaniste
POPORANÍST, -Ă, poporaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al poporanismului. 2. Adj. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 3. Adj. (Rar) Privitor la popor, apropiat de popor. – Poporan + suf. -ist. DOOM
poporaníst adj. m., s. m., pl. poporaníști; adj. f., s. f. poporanístă, pl. poporaníste
poporanistei
POPORANÍST, -Ă, poporaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al poporanismului. 2. Adj. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 3. Adj. (Rar) Privitor la popor, apropiat de popor. – Poporan + suf. -ist. DOOM
poporaníst adj. m., s. m., pl. poporaníști; adj. f., s. f. poporanístă, pl. poporaníste
poporanistei
POPORANÍST, -Ă, poporaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al poporanismului. 2. Adj. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 3. Adj. (Rar) Privitor la popor, apropiat de popor. – Poporan + suf. -ist. DOOM
poporaníst adj. m., s. m., pl. poporaníști; adj. f., s. f. poporanístă, pl. poporaníste
poporanistele
POPORANÍST, -Ă, poporaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al poporanismului. 2. Adj. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 3. Adj. (Rar) Privitor la popor, apropiat de popor. – Poporan + suf. -ist. DOOM
poporaníst adj. m., s. m., pl. poporaníști; adj. f., s. f. poporanístă, pl. poporaníste
poporanistele
POPORANÍST, -Ă, poporaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al poporanismului. 2. Adj. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 3. Adj. (Rar) Privitor la popor, apropiat de popor. – Poporan + suf. -ist. DOOM
poporaníst adj. m., s. m., pl. poporaníști; adj. f., s. f. poporanístă, pl. poporaníste
poporanistelor
POPORANÍST, -Ă, poporaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al poporanismului. 2. Adj. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 3. Adj. (Rar) Privitor la popor, apropiat de popor. – Poporan + suf. -ist. DOOM
poporaníst adj. m., s. m., pl. poporaníști; adj. f., s. f. poporanístă, pl. poporaníste
poporanistelor
POPORANÍST, -Ă, poporaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al poporanismului. 2. Adj. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 3. Adj. (Rar) Privitor la popor, apropiat de popor. – Poporan + suf. -ist. DOOM
poporaníst adj. m., s. m., pl. poporaníști; adj. f., s. f. poporanístă, pl. poporaníste
poporanistul
POPORANÍST, -Ă, poporaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al poporanismului. 2. Adj. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 3. Adj. (Rar) Privitor la popor, apropiat de popor. – Poporan + suf. -ist. DOOM
poporaníst adj. m., s. m., pl. poporaníști; adj. f., s. f. poporanístă, pl. poporaníste
poporanistul
POPORANÍST, -Ă, poporaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al poporanismului. 2. Adj. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 3. Adj. (Rar) Privitor la popor, apropiat de popor. – Poporan + suf. -ist. DOOM
poporaníst adj. m., s. m., pl. poporaníști; adj. f., s. f. poporanístă, pl. poporaníste
poporanistului
POPORANÍST, -Ă, poporaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al poporanismului. 2. Adj. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 3. Adj. (Rar) Privitor la popor, apropiat de popor. – Poporan + suf. -ist. DOOM
poporaníst adj. m., s. m., pl. poporaníști; adj. f., s. f. poporanístă, pl. poporaníste
poporanistului
POPORANÍST, -Ă, poporaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al poporanismului. 2. Adj. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 3. Adj. (Rar) Privitor la popor, apropiat de popor. – Poporan + suf. -ist. DOOM
poporaníst adj. m., s. m., pl. poporaníști; adj. f., s. f. poporanístă, pl. poporaníste
poporanizare
POPORANIZÁRE, poporanizări, s. f. (Neobișnuit) Apropiere de felul de a fi al poporului. Ni se pare interesant a releva o idee pe care Eminescu a exprimat-o în treacăt... Este poporanizarea limbii științifice de cătră intelectualii satelor. IBRĂILEANU, SP. CR. 165.
poporaniști
POPORANÍST, -Ă, poporaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al poporanismului. 2. Adj. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 3. Adj. (Rar) Privitor la popor, apropiat de popor. – Poporan + suf. -ist. DOOM
poporaníst adj. m., s. m., pl. poporaníști; adj. f., s. f. poporanístă, pl. poporaníste
poporaniști
POPORANÍST, -Ă, poporaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al poporanismului. 2. Adj. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 3. Adj. (Rar) Privitor la popor, apropiat de popor. – Poporan + suf. -ist. DOOM
poporaníst adj. m., s. m., pl. poporaníști; adj. f., s. f. poporanístă, pl. poporaníste
poporaniștii
POPORANÍST, -Ă, poporaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al poporanismului. 2. Adj. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 3. Adj. (Rar) Privitor la popor, apropiat de popor. – Poporan + suf. -ist. DOOM
poporaníst adj. m., s. m., pl. poporaníști; adj. f., s. f. poporanístă, pl. poporaníste
poporaniștii
POPORANÍST, -Ă, poporaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al poporanismului. 2. Adj. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 3. Adj. (Rar) Privitor la popor, apropiat de popor. – Poporan + suf. -ist. DOOM
poporaníst adj. m., s. m., pl. poporaníști; adj. f., s. f. poporanístă, pl. poporaníste
poporaniștilor
POPORANÍST, -Ă, poporaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al poporanismului. 2. Adj. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 3. Adj. (Rar) Privitor la popor, apropiat de popor. – Poporan + suf. -ist. DOOM
poporaníst adj. m., s. m., pl. poporaníști; adj. f., s. f. poporanístă, pl. poporaníste
poporaniștilor
POPORANÍST, -Ă, poporaniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al poporanismului. 2. Adj. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 3. Adj. (Rar) Privitor la popor, apropiat de popor. – Poporan + suf. -ist. DOOM
poporaníst adj. m., s. m., pl. poporaníști; adj. f., s. f. poporanístă, pl. poporaníste
poporanul
POPORÁN, -Ă, poporani, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 2. (Înv. și pop.) Popular. II. S. m. și f. 1. (Ieșit din uz) Persoană care făcea parte din grosul populației; spec. sătean, țăran. 2. (Înv. și reg.) Enoriaș. – Popor + suf. -an. DOOM
poporán (înv.) adj. m., s. m., pl. poporáni; adj. f., s. f. poporánă, pl. poporáne
poporanul
POPORÁN, -Ă, poporani, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 2. (Înv. și pop.) Popular. II. S. m. și f. 1. (Ieșit din uz) Persoană care făcea parte din grosul populației; spec. sătean, țăran. 2. (Înv. și reg.) Enoriaș. – Popor + suf. -an. DOOM
poporán (înv.) adj. m., s. m., pl. poporáni; adj. f., s. f. poporánă, pl. poporáne
poporanului
POPORÁN, -Ă, poporani, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 2. (Înv. și pop.) Popular. II. S. m. și f. 1. (Ieșit din uz) Persoană care făcea parte din grosul populației; spec. sătean, țăran. 2. (Înv. și reg.) Enoriaș. – Popor + suf. -an. DOOM
poporán (înv.) adj. m., s. m., pl. poporáni; adj. f., s. f. poporánă, pl. poporáne
poporanului
POPORÁN, -Ă, poporani, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține poporanismului, privitor la poporanism. 2. (Înv. și pop.) Popular. II. S. m. și f. 1. (Ieșit din uz) Persoană care făcea parte din grosul populației; spec. sătean, țăran. 2. (Înv. și reg.) Enoriaș. – Popor + suf. -an. DOOM
poporán (înv.) adj. m., s. m., pl. poporáni; adj. f., s. f. poporánă, pl. poporáne
poporația
POPORAȚIÚNE s. f. v. poporație. DOOM
poporáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. poporáția (-ți-a-), g.-d. art. poporáției; pl. poporáții, art. poporáțiile (-ți-i-)
poporație
POPORAȚIÚNE s. f. v. poporație. DOOM
poporáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. poporáția (-ți-a-), g.-d. art. poporáției; pl. poporáții, art. poporáțiile (-ți-i-)
poporației
POPORAȚIÚNE s. f. v. poporație. DOOM
poporáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. poporáția (-ți-a-), g.-d. art. poporáției; pl. poporáții, art. poporáțiile (-ți-i-)
poporații
POPORAȚIÚNE s. f. v. poporație. DOOM
poporáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. poporáția (-ți-a-), g.-d. art. poporáției; pl. poporáții, art. poporáțiile (-ți-i-)
poporațiile
POPORAȚIÚNE s. f. v. poporație. DOOM
poporáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. poporáția (-ți-a-), g.-d. art. poporáției; pl. poporáții, art. poporáțiile (-ți-i-)
poporațiilor
POPORAȚIÚNE s. f. v. poporație. DOOM
poporáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. poporáția (-ți-a-), g.-d. art. poporáției; pl. poporáții, art. poporáțiile (-ți-i-)
poporațiune
POPORAȚIÚNE s. f. v. poporație. DOOM
poporáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. poporáția (-ți-a-), g.-d. art. poporáției; pl. poporáții, art. poporáțiile (-ți-i-)
poporean
POPOREÁN, -Ă s. m. și f. v. poporan2.
poporime
POPORÍME s. f. 1. (Înv. și reg.) Populație (1). 2. (Înv.) Popor (4). – Popor + suf. -ime. DOOM
poporíme (înv., reg.) s. f., g.-d. art. poporímii
poporimea
POPORÍME s. f. 1. (Înv. și reg.) Populație (1). 2. (Înv.) Popor (4). – Popor + suf. -ime. DOOM
poporíme (înv., reg.) s. f., g.-d. art. poporímii
poporimi
POPORÍME s. f. 1. (Înv. și reg.) Populație (1). 2. (Înv.) Popor (4). – Popor + suf. -ime. DOOM
poporíme (înv., reg.) s. f., g.-d. art. poporímii
poporimii
POPORÍME s. f. 1. (Înv. și reg.) Populație (1). 2. (Înv.) Popor (4). – Popor + suf. -ime. DOOM
poporíme (înv., reg.) s. f., g.-d. art. poporímii
poporoasa
POPORÓS, -OÁSĂ, poporoși, -oase, adj. (Înv.; despre cetăți, orașe etc.) Populat. – Popor + suf. -os. DOOM
poporós (înv.) adj. m., pl. poporóși; f. poporoásă, pl. poporoáse
poporoase
POPORÓS, -OÁSĂ, poporoși, -oase, adj. (Înv.; despre cetăți, orașe etc.) Populat. – Popor + suf. -os. DOOM
poporós (înv.) adj. m., pl. poporóși; f. poporoásă, pl. poporoáse
poporoasei
POPORÓS, -OÁSĂ, poporoși, -oase, adj. (Înv.; despre cetăți, orașe etc.) Populat. – Popor + suf. -os. DOOM
poporós (înv.) adj. m., pl. poporóși; f. poporoásă, pl. poporoáse
poporoasele
POPORÓS, -OÁSĂ, poporoși, -oase, adj. (Înv.; despre cetăți, orașe etc.) Populat. – Popor + suf. -os. DOOM
poporós (înv.) adj. m., pl. poporóși; f. poporoásă, pl. poporoáse
poporoaselor
POPORÓS, -OÁSĂ, poporoși, -oase, adj. (Înv.; despre cetăți, orașe etc.) Populat. – Popor + suf. -os. DOOM
poporós (înv.) adj. m., pl. poporóși; f. poporoásă, pl. poporoáse
poporos
POPORÓS, -OÁSĂ, poporoși, -oase, adj. (Înv.; despre cetăți, orașe etc.) Populat. – Popor + suf. -os. DOOM
poporós (înv.) adj. m., pl. poporóși; f. poporoásă, pl. poporoáse
poporosul
POPORÓS, -OÁSĂ, poporoși, -oase, adj. (Înv.; despre cetăți, orașe etc.) Populat. – Popor + suf. -os. DOOM
poporós (înv.) adj. m., pl. poporóși; f. poporoásă, pl. poporoáse
poporosului
POPORÓS, -OÁSĂ, poporoși, -oase, adj. (Înv.; despre cetăți, orașe etc.) Populat. – Popor + suf. -os. DOOM
poporós (înv.) adj. m., pl. poporóși; f. poporoásă, pl. poporoáse
poporoși
POPORÓS, -OÁSĂ, poporoși, -oase, adj. (Înv.; despre cetăți, orașe etc.) Populat. – Popor + suf. -os. DOOM
poporós (înv.) adj. m., pl. poporóși; f. poporoásă, pl. poporoáse
poporoșii
POPORÓS, -OÁSĂ, poporoși, -oase, adj. (Înv.; despre cetăți, orașe etc.) Populat. – Popor + suf. -os. DOOM
poporós (înv.) adj. m., pl. poporóși; f. poporoásă, pl. poporoáse
poporoșilor
POPORÓS, -OÁSĂ, poporoși, -oase, adj. (Înv.; despre cetăți, orașe etc.) Populat. – Popor + suf. -os. DOOM
poporós (înv.) adj. m., pl. poporóși; f. poporoásă, pl. poporoáse
poporul
POPÓR, popoare, s. n. 1. Formă istorică de comunitate umană, superioară tribului și anterioară națiunii, ai cărei membri locuiesc pe același teritoriu, vorbesc aceeași limbă și au aceeași tradiție culturală. 2. Totalitatea locuitorilor unei țări, populația unei țări; cetățenii unui stat; națiune, neam, norod. ♦ (Înv.) Populația unei cetăți, a unui oraș, a unui sat (ori a unei părți dintr-un sat) sau a unei unități teritoriale formate din mai multe sate. 3. Marea majoritate a populației (cu venituri mici) a unei țări; grosul populației; norod; spec. țărănime. ◊ Loc. adj. Din popor = care face parte din grosul populației; de origine socială modestă. 4. (La sg.; colectiv) Număr nedefinit (dar mare) de persoane, mulțime mare de oameni strânși la un loc; poporație, poporime. 5. (Înv.) Totalitatea credincioșilor care aparțineau aceluiași cult sau aceleiași parohii. [Var.: (înv.) popól, popúl s. m.] – Cf. lat. populus, it. popolo. DOOM
popór s. n., pl. popoáre
poporului
POPÓR, popoare, s. n. 1. Formă istorică de comunitate umană, superioară tribului și anterioară națiunii, ai cărei membri locuiesc pe același teritoriu, vorbesc aceeași limbă și au aceeași tradiție culturală. 2. Totalitatea locuitorilor unei țări, populația unei țări; cetățenii unui stat; națiune, neam, norod. ♦ (Înv.) Populația unei cetăți, a unui oraș, a unui sat (ori a unei părți dintr-un sat) sau a unei unități teritoriale formate din mai multe sate. 3. Marea majoritate a populației (cu venituri mici) a unei țări; grosul populației; norod; spec. țărănime. ◊ Loc. adj. Din popor = care face parte din grosul populației; de origine socială modestă. 4. (La sg.; colectiv) Număr nedefinit (dar mare) de persoane, mulțime mare de oameni strânși la un loc; poporație, poporime. 5. (Înv.) Totalitatea credincioșilor care aparțineau aceluiași cult sau aceleiași parohii. [Var.: (înv.) popól, popúl s. m.] – Cf. lat. populus, it. popolo. DOOM
popór s. n., pl. popoáre
poposea
POPOSÍ, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A întrerupe o călătorie, o excursie, o plimbare pentru a se odihni; p. gener. a se opri. ♦ Spec. A rămâne undeva peste noapte. 2. (Rar) A se odihni. – Din popas. DOOM
poposí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poposésc, imperf. 3 sg. poposeá; conj. prez. 3 să poposeáscă
poposeai
POPOSÍ, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A întrerupe o călătorie, o excursie, o plimbare pentru a se odihni; p. gener. a se opri. ♦ Spec. A rămâne undeva peste noapte. 2. (Rar) A se odihni. – Din popas. DOOM
poposí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poposésc, imperf. 3 sg. poposeá; conj. prez. 3 să poposeáscă
poposeam
POPOSÍ, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A întrerupe o călătorie, o excursie, o plimbare pentru a se odihni; p. gener. a se opri. ♦ Spec. A rămâne undeva peste noapte. 2. (Rar) A se odihni. – Din popas. DOOM
poposí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poposésc, imperf. 3 sg. poposeá; conj. prez. 3 să poposeáscă
poposească
POPOSÍ, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A întrerupe o călătorie, o excursie, o plimbare pentru a se odihni; p. gener. a se opri. ♦ Spec. A rămâne undeva peste noapte. 2. (Rar) A se odihni. – Din popas. DOOM
poposí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poposésc, imperf. 3 sg. poposeá; conj. prez. 3 să poposeáscă
poposeau
POPOSÍ, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A întrerupe o călătorie, o excursie, o plimbare pentru a se odihni; p. gener. a se opri. ♦ Spec. A rămâne undeva peste noapte. 2. (Rar) A se odihni. – Din popas. DOOM
poposí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poposésc, imperf. 3 sg. poposeá; conj. prez. 3 să poposeáscă
poposeați
POPOSÍ, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A întrerupe o călătorie, o excursie, o plimbare pentru a se odihni; p. gener. a se opri. ♦ Spec. A rămâne undeva peste noapte. 2. (Rar) A se odihni. – Din popas. DOOM
poposí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poposésc, imperf. 3 sg. poposeá; conj. prez. 3 să poposeáscă
poposesc
POPOSÍ, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A întrerupe o călătorie, o excursie, o plimbare pentru a se odihni; p. gener. a se opri. ♦ Spec. A rămâne undeva peste noapte. 2. (Rar) A se odihni. – Din popas. DOOM
poposí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poposésc, imperf. 3 sg. poposeá; conj. prez. 3 să poposeáscă
poposește
POPOSÍ, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A întrerupe o călătorie, o excursie, o plimbare pentru a se odihni; p. gener. a se opri. ♦ Spec. A rămâne undeva peste noapte. 2. (Rar) A se odihni. – Din popas. DOOM
poposí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poposésc, imperf. 3 sg. poposeá; conj. prez. 3 să poposeáscă
poposești
POPOSÍ, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A întrerupe o călătorie, o excursie, o plimbare pentru a se odihni; p. gener. a se opri. ♦ Spec. A rămâne undeva peste noapte. 2. (Rar) A se odihni. – Din popas. DOOM
poposí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poposésc, imperf. 3 sg. poposeá; conj. prez. 3 să poposeáscă
poposi
POPOSÍ, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A întrerupe o călătorie, o excursie, o plimbare pentru a se odihni; p. gener. a se opri. ♦ Spec. A rămâne undeva peste noapte. 2. (Rar) A se odihni. – Din popas. DOOM
poposí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poposésc, imperf. 3 sg. poposeá; conj. prez. 3 să poposeáscă
poposii
POPOSÍ, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A întrerupe o călătorie, o excursie, o plimbare pentru a se odihni; p. gener. a se opri. ♦ Spec. A rămâne undeva peste noapte. 2. (Rar) A se odihni. – Din popas. DOOM
poposí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poposésc, imperf. 3 sg. poposeá; conj. prez. 3 să poposeáscă
poposim
POPOSÍ, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A întrerupe o călătorie, o excursie, o plimbare pentru a se odihni; p. gener. a se opri. ♦ Spec. A rămâne undeva peste noapte. 2. (Rar) A se odihni. – Din popas. DOOM
poposí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poposésc, imperf. 3 sg. poposeá; conj. prez. 3 să poposeáscă
poposind
POPOSÍ, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A întrerupe o călătorie, o excursie, o plimbare pentru a se odihni; p. gener. a se opri. ♦ Spec. A rămâne undeva peste noapte. 2. (Rar) A se odihni. – Din popas. DOOM
poposí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poposésc, imperf. 3 sg. poposeá; conj. prez. 3 să poposeáscă
poposire
POPOSÍ, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A întrerupe o călătorie, o excursie, o plimbare pentru a se odihni; p. gener. a se opri. ♦ Spec. A rămâne undeva peste noapte. 2. (Rar) A se odihni. – Din popas. DOOM
poposí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poposésc, imperf. 3 sg. poposeá; conj. prez. 3 să poposeáscă
poposire
POPOSÍRE s. f. Faptul de a poposi (1); popas (1), oprire. – V. poposi. DOOM
poposíre s. f., g.-d. art. poposírii
poposirea
POPOSÍRE s. f. Faptul de a poposi (1); popas (1), oprire. – V. poposi. DOOM
poposíre s. f., g.-d. art. poposírii
poposiri
POPOSÍRE s. f. Faptul de a poposi (1); popas (1), oprire. – V. poposi. DOOM
poposíre s. f., g.-d. art. poposírii
poposirii
POPOSÍRE s. f. Faptul de a poposi (1); popas (1), oprire. – V. poposi. DOOM
poposíre s. f., g.-d. art. poposírii
poposirile
POPOSÍRE s. f. Faptul de a poposi (1); popas (1), oprire. – V. poposi. DOOM
poposíre s. f., g.-d. art. poposírii
poposirilor
POPOSÍRE s. f. Faptul de a poposi (1); popas (1), oprire. – V. poposi. DOOM
poposíre s. f., g.-d. art. poposírii
poposiră
POPOSÍ, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A întrerupe o călătorie, o excursie, o plimbare pentru a se odihni; p. gener. a se opri. ♦ Spec. A rămâne undeva peste noapte. 2. (Rar) A se odihni. – Din popas. DOOM
poposí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poposésc, imperf. 3 sg. poposeá; conj. prez. 3 să poposeáscă
poposirăm
POPOSÍ, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A întrerupe o călătorie, o excursie, o plimbare pentru a se odihni; p. gener. a se opri. ♦ Spec. A rămâne undeva peste noapte. 2. (Rar) A se odihni. – Din popas. DOOM
poposí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poposésc, imperf. 3 sg. poposeá; conj. prez. 3 să poposeáscă
poposirăți
POPOSÍ, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A întrerupe o călătorie, o excursie, o plimbare pentru a se odihni; p. gener. a se opri. ♦ Spec. A rămâne undeva peste noapte. 2. (Rar) A se odihni. – Din popas. DOOM
poposí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poposésc, imperf. 3 sg. poposeá; conj. prez. 3 să poposeáscă
poposise
POPOSÍ, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A întrerupe o călătorie, o excursie, o plimbare pentru a se odihni; p. gener. a se opri. ♦ Spec. A rămâne undeva peste noapte. 2. (Rar) A se odihni. – Din popas. DOOM
poposí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poposésc, imperf. 3 sg. poposeá; conj. prez. 3 să poposeáscă
poposisem
POPOSÍ, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A întrerupe o călătorie, o excursie, o plimbare pentru a se odihni; p. gener. a se opri. ♦ Spec. A rămâne undeva peste noapte. 2. (Rar) A se odihni. – Din popas. DOOM
poposí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poposésc, imperf. 3 sg. poposeá; conj. prez. 3 să poposeáscă
poposiseră
POPOSÍ, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A întrerupe o călătorie, o excursie, o plimbare pentru a se odihni; p. gener. a se opri. ♦ Spec. A rămâne undeva peste noapte. 2. (Rar) A se odihni. – Din popas. DOOM
poposí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poposésc, imperf. 3 sg. poposeá; conj. prez. 3 să poposeáscă
poposiserăm
POPOSÍ, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A întrerupe o călătorie, o excursie, o plimbare pentru a se odihni; p. gener. a se opri. ♦ Spec. A rămâne undeva peste noapte. 2. (Rar) A se odihni. – Din popas. DOOM
poposí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poposésc, imperf. 3 sg. poposeá; conj. prez. 3 să poposeáscă
poposiserăți
POPOSÍ, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A întrerupe o călătorie, o excursie, o plimbare pentru a se odihni; p. gener. a se opri. ♦ Spec. A rămâne undeva peste noapte. 2. (Rar) A se odihni. – Din popas. DOOM
poposí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poposésc, imperf. 3 sg. poposeá; conj. prez. 3 să poposeáscă
poposiseși
POPOSÍ, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A întrerupe o călătorie, o excursie, o plimbare pentru a se odihni; p. gener. a se opri. ♦ Spec. A rămâne undeva peste noapte. 2. (Rar) A se odihni. – Din popas. DOOM
poposí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poposésc, imperf. 3 sg. poposeá; conj. prez. 3 să poposeáscă
poposiseți
POPOSÍ, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A întrerupe o călătorie, o excursie, o plimbare pentru a se odihni; p. gener. a se opri. ♦ Spec. A rămâne undeva peste noapte. 2. (Rar) A se odihni. – Din popas. DOOM
poposí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poposésc, imperf. 3 sg. poposeá; conj. prez. 3 să poposeáscă
poposit
POPOSÍ, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A întrerupe o călătorie, o excursie, o plimbare pentru a se odihni; p. gener. a se opri. ♦ Spec. A rămâne undeva peste noapte. 2. (Rar) A se odihni. – Din popas. DOOM
poposí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poposésc, imperf. 3 sg. poposeá; conj. prez. 3 să poposeáscă
poposit
POPOSÍ, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A se opri undeva pentru a se odihni (puțin) în cursul unei plimbări, al unei călătorii, al unui marș; p. gener. a se opri. ♦ Spec. A rămâne undeva peste noapte. 2. (Rar) A se odihni. – Din popas.
poposiși
POPOSÍ, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A întrerupe o călătorie, o excursie, o plimbare pentru a se odihni; p. gener. a se opri. ♦ Spec. A rămâne undeva peste noapte. 2. (Rar) A se odihni. – Din popas. DOOM
poposí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poposésc, imperf. 3 sg. poposeá; conj. prez. 3 să poposeáscă
poposiți
POPOSÍ, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A întrerupe o călătorie, o excursie, o plimbare pentru a se odihni; p. gener. a se opri. ♦ Spec. A rămâne undeva peste noapte. 2. (Rar) A se odihni. – Din popas. DOOM
poposí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poposésc, imperf. 3 sg. poposeá; conj. prez. 3 să poposeáscă
popota
POPÓTĂ, popote, s. f. Cantină pentru ofițeri și subofițeri; local unde se află o astfel de cantină. – Din fr. popote. DOOM
popótă s. f., g.-d. art. popótei; pl. popóte
popotar
POPOTÁR, popotari, s. m. Militar însărcinat cu administrarea unei popote. – Popotă + suf. -ar. DOOM
popotár s. m., pl. popotári
popotari
POPOTÁR, popotari, s. m. Militar însărcinat cu administrarea unei popote. – Popotă + suf. -ar. DOOM
popotár s. m., pl. popotári
popotarii
POPOTÁR, popotari, s. m. Militar însărcinat cu administrarea unei popote. – Popotă + suf. -ar. DOOM
popotár s. m., pl. popotári
popotarilor
POPOTÁR, popotari, s. m. Militar însărcinat cu administrarea unei popote. – Popotă + suf. -ar. DOOM
popotár s. m., pl. popotári
popotarul
POPOTÁR, popotari, s. m. Militar însărcinat cu administrarea unei popote. – Popotă + suf. -ar. DOOM
popotár s. m., pl. popotári
popotarului
POPOTÁR, popotari, s. m. Militar însărcinat cu administrarea unei popote. – Popotă + suf. -ar. DOOM
popotár s. m., pl. popotári
popote
POPÓTĂ, popote, s. f. Cantină pentru ofițeri și subofițeri; local unde se află o astfel de cantină. – Din fr. popote. DOOM
popótă s. f., g.-d. art. popótei; pl. popóte
popotei
POPÓTĂ, popote, s. f. Cantină pentru ofițeri și subofițeri; local unde se află o astfel de cantină. – Din fr. popote. DOOM
popótă s. f., g.-d. art. popótei; pl. popóte
popotele
POPÓTĂ, popote, s. f. Cantină pentru ofițeri și subofițeri; local unde se află o astfel de cantină. – Din fr. popote. DOOM
popótă s. f., g.-d. art. popótei; pl. popóte
popotelor
POPÓTĂ, popote, s. f. Cantină pentru ofițeri și subofițeri; local unde se află o astfel de cantină. – Din fr. popote. DOOM
popótă s. f., g.-d. art. popótei; pl. popóte
popou
POPÓU, popouri, s. n. (Fam.) Șezut, dos. – Din germ. Popo. DOOM
popóu (fam.) s. n., art. popóul; pl. popóuri
popoul
POPÓU, popouri, s. n. (Fam.) Șezut, dos. – Din germ. Popo. DOOM
popóu (fam.) s. n., art. popóul; pl. popóuri
popoului
POPÓU, popouri, s. n. (Fam.) Șezut, dos. – Din germ. Popo. DOOM
popóu (fam.) s. n., art. popóul; pl. popóuri
popouri
POPÓU, popouri, s. n. (Fam.) Șezut, dos. – Din germ. Popo. DOOM
popóu (fam.) s. n., art. popóul; pl. popóuri
popourile
POPÓU, popouri, s. n. (Fam.) Șezut, dos. – Din germ. Popo. DOOM
popóu (fam.) s. n., art. popóul; pl. popóuri
popourilor
POPÓU, popouri, s. n. (Fam.) Șezut, dos. – Din germ. Popo. DOOM
popóu (fam.) s. n., art. popóul; pl. popóuri
poprea
POPRÍ, popresc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A împiedica, a interzice, a opri. 2. (Pop.) A reține cu forța (în timpul unei cercetări penale); a aresta. 3. (Jur.) A face o poprire. – Din sl. poprĕti. DOOM
poprí (a ~) (pop.) (po-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poprésc, imperf. 3 sg. popreá; conj. prez. 3 să popreáscă
popreai
POPRÍ, popresc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A împiedica, a interzice, a opri. 2. (Pop.) A reține cu forța (în timpul unei cercetări penale); a aresta. 3. (Jur.) A face o poprire. – Din sl. poprĕti. DOOM
poprí (a ~) (pop.) (po-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poprésc, imperf. 3 sg. popreá; conj. prez. 3 să popreáscă
popreala
POPREÁLĂ, popreli, s. f. 1. (Înv. și reg.) Piedică, obstacol în calea unei acțiuni; poruncă sau măsură prin care se interzice ceva; oprire, interdicție, opreliște. 2. (Pop.) Reținere (provizorie) a cuiva de către o autoritate legală pe timpul unei cercetări penale; închisoare, arest (la domiciliu). ◊ Loc. vb. A pune (pe cineva) la popreală = a aresta, a ține la arest; a băga la închisoare. – Popri + suf. -eală. DOOM
popreálă (înv., reg.) (po-prea-) s. f., g.-d. art. poprélii; pl. popréli
popream
POPRÍ, popresc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A împiedica, a interzice, a opri. 2. (Pop.) A reține cu forța (în timpul unei cercetări penale); a aresta. 3. (Jur.) A face o poprire. – Din sl. poprĕti. DOOM
poprí (a ~) (pop.) (po-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poprésc, imperf. 3 sg. popreá; conj. prez. 3 să popreáscă
poprească
POPRÍ, popresc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A împiedica, a interzice, a opri. 2. (Pop.) A reține cu forța (în timpul unei cercetări penale); a aresta. 3. (Jur.) A face o poprire. – Din sl. poprĕti. DOOM
poprí (a ~) (pop.) (po-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poprésc, imperf. 3 sg. popreá; conj. prez. 3 să popreáscă
popreau
POPRÍ, popresc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A împiedica, a interzice, a opri. 2. (Pop.) A reține cu forța (în timpul unei cercetări penale); a aresta. 3. (Jur.) A face o poprire. – Din sl. poprĕti. DOOM
poprí (a ~) (pop.) (po-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poprésc, imperf. 3 sg. popreá; conj. prez. 3 să popreáscă
popreați
POPRÍ, popresc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A împiedica, a interzice, a opri. 2. (Pop.) A reține cu forța (în timpul unei cercetări penale); a aresta. 3. (Jur.) A face o poprire. – Din sl. poprĕti. DOOM
poprí (a ~) (pop.) (po-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poprésc, imperf. 3 sg. popreá; conj. prez. 3 să popreáscă
popreli
POPREÁLĂ, popreli, s. f. 1. (Înv. și reg.) Piedică, obstacol în calea unei acțiuni; poruncă sau măsură prin care se interzice ceva; oprire, interdicție, opreliște. 2. (Pop.) Reținere (provizorie) a cuiva de către o autoritate legală pe timpul unei cercetări penale; închisoare, arest (la domiciliu). ◊ Loc. vb. A pune (pe cineva) la popreală = a aresta, a ține la arest; a băga la închisoare. – Popri + suf. -eală. DOOM
popreálă (înv., reg.) (po-prea-) s. f., g.-d. art. poprélii; pl. popréli
poprelii
POPREÁLĂ, popreli, s. f. 1. (Înv. și reg.) Piedică, obstacol în calea unei acțiuni; poruncă sau măsură prin care se interzice ceva; oprire, interdicție, opreliște. 2. (Pop.) Reținere (provizorie) a cuiva de către o autoritate legală pe timpul unei cercetări penale; închisoare, arest (la domiciliu). ◊ Loc. vb. A pune (pe cineva) la popreală = a aresta, a ține la arest; a băga la închisoare. – Popri + suf. -eală. DOOM
popreálă (înv., reg.) (po-prea-) s. f., g.-d. art. poprélii; pl. popréli
poprelile
POPREÁLĂ, popreli, s. f. 1. (Înv. și reg.) Piedică, obstacol în calea unei acțiuni; poruncă sau măsură prin care se interzice ceva; oprire, interdicție, opreliște. 2. (Pop.) Reținere (provizorie) a cuiva de către o autoritate legală pe timpul unei cercetări penale; închisoare, arest (la domiciliu). ◊ Loc. vb. A pune (pe cineva) la popreală = a aresta, a ține la arest; a băga la închisoare. – Popri + suf. -eală. DOOM
popreálă (înv., reg.) (po-prea-) s. f., g.-d. art. poprélii; pl. popréli
poprelilor
POPREÁLĂ, popreli, s. f. 1. (Înv. și reg.) Piedică, obstacol în calea unei acțiuni; poruncă sau măsură prin care se interzice ceva; oprire, interdicție, opreliște. 2. (Pop.) Reținere (provizorie) a cuiva de către o autoritate legală pe timpul unei cercetări penale; închisoare, arest (la domiciliu). ◊ Loc. vb. A pune (pe cineva) la popreală = a aresta, a ține la arest; a băga la închisoare. – Popri + suf. -eală. DOOM
popreálă (înv., reg.) (po-prea-) s. f., g.-d. art. poprélii; pl. popréli
popresc
POPRÍ, popresc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A împiedica, a interzice, a opri. 2. (Pop.) A reține cu forța (în timpul unei cercetări penale); a aresta. 3. (Jur.) A face o poprire. – Din sl. poprĕti. DOOM
poprí (a ~) (pop.) (po-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poprésc, imperf. 3 sg. popreá; conj. prez. 3 să popreáscă
poprește
POPRÍ, popresc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A împiedica, a interzice, a opri. 2. (Pop.) A reține cu forța (în timpul unei cercetări penale); a aresta. 3. (Jur.) A face o poprire. – Din sl. poprĕti. DOOM
poprí (a ~) (pop.) (po-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poprésc, imperf. 3 sg. popreá; conj. prez. 3 să popreáscă
poprești
POPRÍ, popresc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A împiedica, a interzice, a opri. 2. (Pop.) A reține cu forța (în timpul unei cercetări penale); a aresta. 3. (Jur.) A face o poprire. – Din sl. poprĕti. DOOM
poprí (a ~) (pop.) (po-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poprésc, imperf. 3 sg. popreá; conj. prez. 3 să popreáscă
popri
POPRÍ, popresc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A împiedica, a interzice, a opri. 2. (Pop.) A reține cu forța (în timpul unei cercetări penale); a aresta. 3. (Jur.) A face o poprire. – Din sl. poprĕti. DOOM
poprí (a ~) (pop.) (po-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poprésc, imperf. 3 sg. popreá; conj. prez. 3 să popreáscă
poprii
POPRÍ, popresc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A împiedica, a interzice, a opri. 2. (Pop.) A reține cu forța (în timpul unei cercetări penale); a aresta. 3. (Jur.) A face o poprire. – Din sl. poprĕti. DOOM
poprí (a ~) (pop.) (po-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poprésc, imperf. 3 sg. popreá; conj. prez. 3 să popreáscă
poprim
POPRÍ, popresc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A împiedica, a interzice, a opri. 2. (Pop.) A reține cu forța (în timpul unei cercetări penale); a aresta. 3. (Jur.) A face o poprire. – Din sl. poprĕti. DOOM
poprí (a ~) (pop.) (po-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poprésc, imperf. 3 sg. popreá; conj. prez. 3 să popreáscă
poprind
POPRÍ, popresc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A împiedica, a interzice, a opri. 2. (Pop.) A reține cu forța (în timpul unei cercetări penale); a aresta. 3. (Jur.) A face o poprire. – Din sl. poprĕti. DOOM
poprí (a ~) (pop.) (po-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poprésc, imperf. 3 sg. popreá; conj. prez. 3 să popreáscă
poprire
POPRÍ, popresc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A împiedica, a interzice, a opri. 2. (Pop.) A reține cu forța (în timpul unei cercetări penale); a aresta. 3. (Jur.) A face o poprire. – Din sl. poprĕti. DOOM
poprí (a ~) (pop.) (po-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poprésc, imperf. 3 sg. popreá; conj. prez. 3 să popreáscă
poprire
POPRÍRE, popriri, s. f. 1. (Pop.) Acțiunea de a popri și rezultând ei. 2. (Jur.) Măsură dispusă de o instanță judecătorească de indisponibilizare a unor sume de bani ori a unor produse datorate debitorului de către o persoană, urmând ca ele să servească plății creditorului după validarea popririi; reținere din salariul cuiva (în contul unei datorii); p. ext. sechestru. – V. popri. DOOM
popríre (po-pri-) s. f., g.-d. art. poprírii; pl. popríri
poprirea
POPRÍRE, popriri, s. f. 1. (Pop.) Acțiunea de a popri și rezultând ei. 2. (Jur.) Măsură dispusă de o instanță judecătorească de indisponibilizare a unor sume de bani ori a unor produse datorate debitorului de către o persoană, urmând ca ele să servească plății creditorului după validarea popririi; reținere din salariul cuiva (în contul unei datorii); p. ext. sechestru. – V. popri. DOOM
popríre (po-pri-) s. f., g.-d. art. poprírii; pl. popríri
popriri
POPRÍRE, popriri, s. f. 1. (Pop.) Acțiunea de a popri și rezultând ei. 2. (Jur.) Măsură dispusă de o instanță judecătorească de indisponibilizare a unor sume de bani ori a unor produse datorate debitorului de către o persoană, urmând ca ele să servească plății creditorului după validarea popririi; reținere din salariul cuiva (în contul unei datorii); p. ext. sechestru. – V. popri. DOOM
popríre (po-pri-) s. f., g.-d. art. poprírii; pl. popríri
popririi
POPRÍRE, popriri, s. f. 1. (Pop.) Acțiunea de a popri și rezultând ei. 2. (Jur.) Măsură dispusă de o instanță judecătorească de indisponibilizare a unor sume de bani ori a unor produse datorate debitorului de către o persoană, urmând ca ele să servească plății creditorului după validarea popririi; reținere din salariul cuiva (în contul unei datorii); p. ext. sechestru. – V. popri. DOOM
popríre (po-pri-) s. f., g.-d. art. poprírii; pl. popríri
popririle
POPRÍRE, popriri, s. f. 1. (Pop.) Acțiunea de a popri și rezultând ei. 2. (Jur.) Măsură dispusă de o instanță judecătorească de indisponibilizare a unor sume de bani ori a unor produse datorate debitorului de către o persoană, urmând ca ele să servească plății creditorului după validarea popririi; reținere din salariul cuiva (în contul unei datorii); p. ext. sechestru. – V. popri. DOOM
popríre (po-pri-) s. f., g.-d. art. poprírii; pl. popríri
popririlor
POPRÍRE, popriri, s. f. 1. (Pop.) Acțiunea de a popri și rezultând ei. 2. (Jur.) Măsură dispusă de o instanță judecătorească de indisponibilizare a unor sume de bani ori a unor produse datorate debitorului de către o persoană, urmând ca ele să servească plății creditorului după validarea popririi; reținere din salariul cuiva (în contul unei datorii); p. ext. sechestru. – V. popri. DOOM
popríre (po-pri-) s. f., g.-d. art. poprírii; pl. popríri
popriră
POPRÍ, popresc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A împiedica, a interzice, a opri. 2. (Pop.) A reține cu forța (în timpul unei cercetări penale); a aresta. 3. (Jur.) A face o poprire. – Din sl. poprĕti. DOOM
poprí (a ~) (pop.) (po-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poprésc, imperf. 3 sg. popreá; conj. prez. 3 să popreáscă
poprirăm
POPRÍ, popresc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A împiedica, a interzice, a opri. 2. (Pop.) A reține cu forța (în timpul unei cercetări penale); a aresta. 3. (Jur.) A face o poprire. – Din sl. poprĕti. DOOM
poprí (a ~) (pop.) (po-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poprésc, imperf. 3 sg. popreá; conj. prez. 3 să popreáscă
poprirăți
POPRÍ, popresc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A împiedica, a interzice, a opri. 2. (Pop.) A reține cu forța (în timpul unei cercetări penale); a aresta. 3. (Jur.) A face o poprire. – Din sl. poprĕti. DOOM
poprí (a ~) (pop.) (po-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poprésc, imperf. 3 sg. popreá; conj. prez. 3 să popreáscă
poprise
POPRÍ, popresc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A împiedica, a interzice, a opri. 2. (Pop.) A reține cu forța (în timpul unei cercetări penale); a aresta. 3. (Jur.) A face o poprire. – Din sl. poprĕti. DOOM
poprí (a ~) (pop.) (po-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poprésc, imperf. 3 sg. popreá; conj. prez. 3 să popreáscă
poprisem
POPRÍ, popresc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A împiedica, a interzice, a opri. 2. (Pop.) A reține cu forța (în timpul unei cercetări penale); a aresta. 3. (Jur.) A face o poprire. – Din sl. poprĕti. DOOM
poprí (a ~) (pop.) (po-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poprésc, imperf. 3 sg. popreá; conj. prez. 3 să popreáscă
popriseră
POPRÍ, popresc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A împiedica, a interzice, a opri. 2. (Pop.) A reține cu forța (în timpul unei cercetări penale); a aresta. 3. (Jur.) A face o poprire. – Din sl. poprĕti. DOOM
poprí (a ~) (pop.) (po-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poprésc, imperf. 3 sg. popreá; conj. prez. 3 să popreáscă
popriserăm
POPRÍ, popresc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A împiedica, a interzice, a opri. 2. (Pop.) A reține cu forța (în timpul unei cercetări penale); a aresta. 3. (Jur.) A face o poprire. – Din sl. poprĕti. DOOM
poprí (a ~) (pop.) (po-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poprésc, imperf. 3 sg. popreá; conj. prez. 3 să popreáscă
popriserăți
POPRÍ, popresc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A împiedica, a interzice, a opri. 2. (Pop.) A reține cu forța (în timpul unei cercetări penale); a aresta. 3. (Jur.) A face o poprire. – Din sl. poprĕti. DOOM
poprí (a ~) (pop.) (po-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poprésc, imperf. 3 sg. popreá; conj. prez. 3 să popreáscă
popriseși
POPRÍ, popresc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A împiedica, a interzice, a opri. 2. (Pop.) A reține cu forța (în timpul unei cercetări penale); a aresta. 3. (Jur.) A face o poprire. – Din sl. poprĕti. DOOM
poprí (a ~) (pop.) (po-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poprésc, imperf. 3 sg. popreá; conj. prez. 3 să popreáscă
popriseți
POPRÍ, popresc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A împiedica, a interzice, a opri. 2. (Pop.) A reține cu forța (în timpul unei cercetări penale); a aresta. 3. (Jur.) A face o poprire. – Din sl. poprĕti. DOOM
poprí (a ~) (pop.) (po-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poprésc, imperf. 3 sg. popreá; conj. prez. 3 să popreáscă
poprit
POPRÍ, popresc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A împiedica, a interzice, a opri. 2. (Pop.) A reține cu forța (în timpul unei cercetări penale); a aresta. 3. (Jur.) A face o poprire. – Din sl. poprĕti. DOOM
poprí (a ~) (pop.) (po-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poprésc, imperf. 3 sg. popreá; conj. prez. 3 să popreáscă
poprit
POPRÍT, -Ă, popriți, -te, adj. 1. (Jur.; despre bunuri, bani) Pe care s-a aplicat o poprire. 2. (Înv.) Interzis, oprit. ♦ (Despre oameni) Reținut, arestat. – V. popri.
poprita
POPRÍT, -Ă, popriți, -te, adj. 1. (Jur.; despre bunuri, bani) Pe care s-a aplicat o poprire. 2. (Înv.) Interzis, oprit. ♦ (Despre oameni) Reținut, arestat. – V. popri.
poprite
POPRÍT, -Ă, popriți, -te, adj. 1. (Jur.; despre bunuri, bani) Pe care s-a aplicat o poprire. 2. (Înv.) Interzis, oprit. ♦ (Despre oameni) Reținut, arestat. – V. popri.
popritei
POPRÍT, -Ă, popriți, -te, adj. 1. (Jur.; despre bunuri, bani) Pe care s-a aplicat o poprire. 2. (Înv.) Interzis, oprit. ♦ (Despre oameni) Reținut, arestat. – V. popri.
popritele
POPRÍT, -Ă, popriți, -te, adj. 1. (Jur.; despre bunuri, bani) Pe care s-a aplicat o poprire. 2. (Înv.) Interzis, oprit. ♦ (Despre oameni) Reținut, arestat. – V. popri.
popritelor
POPRÍT, -Ă, popriți, -te, adj. 1. (Jur.; despre bunuri, bani) Pe care s-a aplicat o poprire. 2. (Înv.) Interzis, oprit. ♦ (Despre oameni) Reținut, arestat. – V. popri.
popritoare
POPRITOÁRE, popritori, s. f. Lanț, frînghie etc. care servește pentru a opri, a împiedica sau a reține ceva; opritoare. ♦ Parte a hamului cu care se opresc din mers caii. DOOM
popritoáre (reg.) (po-pri-) s. f., g.-d. art. popritórii; pl. popritóri
popritoare
POPRITÓR, -OÁRE, popritori, -oare, adj. Care poprește, care sechestrează, care are putere de sechestru. – Popri + suf. -tor. DOOM
popritór (înv.) (po-pri-) adj. m., pl. popritóri; f. sg. și pl. popritoáre
popritoarea
POPRITOÁRE, popritori, s. f. Lanț, frînghie etc. care servește pentru a opri, a împiedica sau a reține ceva; opritoare. ♦ Parte a hamului cu care se opresc din mers caii. DOOM
popritoáre (reg.) (po-pri-) s. f., g.-d. art. popritórii; pl. popritóri
popritoarea
POPRITÓR, -OÁRE, popritori, -oare, adj. Care poprește, care sechestrează, care are putere de sechestru. – Popri + suf. -tor. DOOM
popritór (înv.) (po-pri-) adj. m., pl. popritóri; f. sg. și pl. popritoáre
popritoarei
POPRITÓR, -OÁRE, popritori, -oare, adj. Care poprește, care sechestrează, care are putere de sechestru. – Popri + suf. -tor. DOOM
popritór (înv.) (po-pri-) adj. m., pl. popritóri; f. sg. și pl. popritoáre
popritoarele
POPRITÓR, -OÁRE, popritori, -oare, adj. Care poprește, care sechestrează, care are putere de sechestru. – Popri + suf. -tor. DOOM
popritór (înv.) (po-pri-) adj. m., pl. popritóri; f. sg. și pl. popritoáre
popritoarelor
POPRITÓR, -OÁRE, popritori, -oare, adj. Care poprește, care sechestrează, care are putere de sechestru. – Popri + suf. -tor. DOOM
popritór (înv.) (po-pri-) adj. m., pl. popritóri; f. sg. și pl. popritoáre
popritor
POPRITÓR, -OÁRE, popritori, -oare, adj. Care poprește, care sechestrează, care are putere de sechestru. – Popri + suf. -tor. DOOM
popritór (înv.) (po-pri-) adj. m., pl. popritóri; f. sg. și pl. popritoáre
popritori
POPRITOÁRE, popritori, s. f. Lanț, frînghie etc. care servește pentru a opri, a împiedica sau a reține ceva; opritoare. ♦ Parte a hamului cu care se opresc din mers caii. DOOM
popritoáre (reg.) (po-pri-) s. f., g.-d. art. popritórii; pl. popritóri
popritori
POPRITÓR, -OÁRE, popritori, -oare, adj. Care poprește, care sechestrează, care are putere de sechestru. – Popri + suf. -tor. DOOM
popritór (înv.) (po-pri-) adj. m., pl. popritóri; f. sg. și pl. popritoáre
popritorii
POPRITOÁRE, popritori, s. f. Lanț, frînghie etc. care servește pentru a opri, a împiedica sau a reține ceva; opritoare. ♦ Parte a hamului cu care se opresc din mers caii. DOOM
popritoáre (reg.) (po-pri-) s. f., g.-d. art. popritórii; pl. popritóri
popritorii
POPRITÓR, -OÁRE, popritori, -oare, adj. Care poprește, care sechestrează, care are putere de sechestru. – Popri + suf. -tor. DOOM
popritór (înv.) (po-pri-) adj. m., pl. popritóri; f. sg. și pl. popritoáre
popritorile
POPRITOÁRE, popritori, s. f. Lanț, frînghie etc. care servește pentru a opri, a împiedica sau a reține ceva; opritoare. ♦ Parte a hamului cu care se opresc din mers caii. DOOM
popritoáre (reg.) (po-pri-) s. f., g.-d. art. popritórii; pl. popritóri
popritorilor
POPRITOÁRE, popritori, s. f. Lanț, frînghie etc. care servește pentru a opri, a împiedica sau a reține ceva; opritoare. ♦ Parte a hamului cu care se opresc din mers caii. DOOM
popritoáre (reg.) (po-pri-) s. f., g.-d. art. popritórii; pl. popritóri
popritorilor
POPRITÓR, -OÁRE, popritori, -oare, adj. Care poprește, care sechestrează, care are putere de sechestru. – Popri + suf. -tor. DOOM
popritór (înv.) (po-pri-) adj. m., pl. popritóri; f. sg. și pl. popritoáre
popritorul
POPRITÓR, -OÁRE, popritori, -oare, adj. Care poprește, care sechestrează, care are putere de sechestru. – Popri + suf. -tor. DOOM
popritór (înv.) (po-pri-) adj. m., pl. popritóri; f. sg. și pl. popritoáre
popritorului
POPRITÓR, -OÁRE, popritori, -oare, adj. Care poprește, care sechestrează, care are putere de sechestru. – Popri + suf. -tor. DOOM
popritór (înv.) (po-pri-) adj. m., pl. popritóri; f. sg. și pl. popritoáre
popritul
POPRÍT, -Ă, popriți, -te, adj. 1. (Jur.; despre bunuri, bani) Pe care s-a aplicat o poprire. 2. (Înv.) Interzis, oprit. ♦ (Despre oameni) Reținut, arestat. – V. popri.
popritului
POPRÍT, -Ă, popriți, -te, adj. 1. (Jur.; despre bunuri, bani) Pe care s-a aplicat o poprire. 2. (Înv.) Interzis, oprit. ♦ (Despre oameni) Reținut, arestat. – V. popri.
popriși
POPRÍ, popresc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A împiedica, a interzice, a opri. 2. (Pop.) A reține cu forța (în timpul unei cercetări penale); a aresta. 3. (Jur.) A face o poprire. – Din sl. poprĕti. DOOM
poprí (a ~) (pop.) (po-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poprésc, imperf. 3 sg. popreá; conj. prez. 3 să popreáscă
popriți
POPRÍ, popresc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A împiedica, a interzice, a opri. 2. (Pop.) A reține cu forța (în timpul unei cercetări penale); a aresta. 3. (Jur.) A face o poprire. – Din sl. poprĕti. DOOM
poprí (a ~) (pop.) (po-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poprésc, imperf. 3 sg. popreá; conj. prez. 3 să popreáscă
popriți
POPRÍT, -Ă, popriți, -te, adj. 1. (Jur.; despre bunuri, bani) Pe care s-a aplicat o poprire. 2. (Înv.) Interzis, oprit. ♦ (Despre oameni) Reținut, arestat. – V. popri.
popriții
POPRÍT, -Ă, popriți, -te, adj. 1. (Jur.; despre bunuri, bani) Pe care s-a aplicat o poprire. 2. (Înv.) Interzis, oprit. ♦ (Despre oameni) Reținut, arestat. – V. popri.
popriților
POPRÍT, -Ă, popriți, -te, adj. 1. (Jur.; despre bunuri, bani) Pe care s-a aplicat o poprire. 2. (Înv.) Interzis, oprit. ♦ (Despre oameni) Reținut, arestat. – V. popri.
popul
POP1, popi, s. m. 1. Stâlp, bârnă, par, prăjină etc. având diverse întrebuințări, mai ales ca element de susținere sau de sprijin: a) bucată lungă de lemn, prăjină sau par, folosite pentru a sprijini în mod provizoriu un gard, crengile unui pom etc.; proptea, sprijin; b) stâlp sau bârnă groasă de lemn cu care se susține provizoriu sau se consolidează un zid, un planșeu, un acoperiș; c) fiecare dintre stâlpii unei prispe sau ai unui pridvor care, având unul dintre capete înfipt în talpa prispei, susțin cu celălalt capăt streașina acoperișului; d) (reg.) fiecare dintre stâlpii care, având unul dintre capete înfipt în pământ, susțin un gard sau o poartă. ♦ Bețișor așezat în cutia de rezonanță a unor instrumente cu coarde, cu rolul de a transmite vibrațiile. 2. (Reg.) Nume dat mai multor piese, obiecte sau părți ale acestora, asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu un pop1 (1) ori executate dintr-un pop1. 3. Mănunchi de plante așezate vertical pentru uscare. [Pl. și: (3, n.) popuri] – Din bg. pop. DOOM
pop2 (mănunchi) (pop.) s. n., pl. pópuri
popul
PÓP-ROCK s. n. Stil de muzică ce combină elemente din muzica pop și rock. – Cuv. engl. DOOM
póp-rock (angl.) s. n.
popul
POPÓR, popoare, s. n. 1. Formă istorică de comunitate umană, superioară tribului și anterioară națiunii, ai cărei membri locuiesc pe același teritoriu, vorbesc aceeași limbă și au aceeași tradiție culturală. 2. Totalitatea locuitorilor unei țări, populația unei țări; cetățenii unui stat; națiune, neam, norod. ♦ (Înv.) Populația unei cetăți, a unui oraș, a unui sat (ori a unei părți dintr-un sat) sau a unei unități teritoriale formate din mai multe sate. 3. Marea majoritate a populației (cu venituri mici) a unei țări; grosul populației; norod; spec. țărănime. ◊ Loc. adj. Din popor = care face parte din grosul populației; de origine socială modestă. 4. (La sg.; colectiv) Număr nedefinit (dar mare) de persoane, mulțime mare de oameni strânși la un loc; poporație, poporime. 5. (Înv.) Totalitatea credincioșilor care aparțineau aceluiași cult sau aceleiași parohii. [Var.: (înv.) popól, popúl s. m.] – Cf. lat. populus, it. popolo. DOOM
popór s. n., pl. popoáre
popula
POPULÁ, populez, vb. I. Tranz. A aduce, a așeza locuitori pe un anumit teritoriu. ♦ A ocupa, a umple cu oameni. ♦ A aduce animale sau plante într-o regiune, într-un spațiu delimitat. ♦ (Despre oameni, animale sau plante) A se afla pe un anumit teritoriu, a fi răspândit într-o anumită regiune. – Din lat. populare (cu sensul fr. peupler). DOOM
populá (a ~) vb., ind. prez. 3 populeáză
populai
POPULÁ, populez, vb. I. Tranz. A aduce, a așeza locuitori pe un anumit teritoriu. ♦ A ocupa, a umple cu oameni. ♦ A aduce animale sau plante într-o regiune, într-un spațiu delimitat. ♦ (Despre oameni, animale sau plante) A se afla pe un anumit teritoriu, a fi răspândit într-o anumită regiune. – Din lat. populare (cu sensul fr. peupler). DOOM
populá (a ~) vb., ind. prez. 3 populeáză
populam
POPULÁ, populez, vb. I. Tranz. A aduce, a așeza locuitori pe un anumit teritoriu. ♦ A ocupa, a umple cu oameni. ♦ A aduce animale sau plante într-o regiune, într-un spațiu delimitat. ♦ (Despre oameni, animale sau plante) A se afla pe un anumit teritoriu, a fi răspândit într-o anumită regiune. – Din lat. populare (cu sensul fr. peupler). DOOM
populá (a ~) vb., ind. prez. 3 populeáză
populament
POPULAMÉNT s. n. (Colectiv) Arboret de aceeași vârstă sau din aceeași specie. ♦ Arboret din mai multe specii. – Cf. fr. peuplement. DOOM
populamént s. n.
populamentul
POPULAMÉNT s. n. (Colectiv) Arboret de aceeași vârstă sau din aceeași specie. ♦ Arboret din mai multe specii. – Cf. fr. peuplement. DOOM
populamént s. n.
populamentului
POPULAMÉNT s. n. (Colectiv) Arboret de aceeași vârstă sau din aceeași specie. ♦ Arboret din mai multe specii. – Cf. fr. peuplement. DOOM
populamént s. n.
popular
POPULÁR, -Ă, populari, -e, adj. 1. Care aparține poporului, privitor la popor, care provine din popor. ♦ Care este alcătuit din oameni din popor și lucrează pentru popor. 2. Creat de popor; specific unui popor, caracteristic culturii lui. 3. Care este făcut pentru popor, creat pentru necesitățile poporului; accesibil tuturor. ♦ (Despre expuneri, prelegeri, lucrări) Care poate fi înțeles cu ușurință de oricine; simplu, natural. 4. Care este iubit de popor, care se bucură de simpatia, de considerația opiniei publice; p. ext. cunoscut de toți. ♦ Care are o comportare prietenoasă, cordială, atentă față de toată lumea. – Din fr. populaire. DOOM
populár adj. m., pl. populári; f. populáră, pl. populáre
populara
POPULÁR, -Ă, populari, -e, adj. 1. Care aparține poporului, privitor la popor, care provine din popor. ♦ Care este alcătuit din oameni din popor și lucrează pentru popor. 2. Creat de popor; specific unui popor, caracteristic culturii lui. 3. Care este făcut pentru popor, creat pentru necesitățile poporului; accesibil tuturor. ♦ (Despre expuneri, prelegeri, lucrări) Care poate fi înțeles cu ușurință de oricine; simplu, natural. 4. Care este iubit de popor, care se bucură de simpatia, de considerația opiniei publice; p. ext. cunoscut de toți. ♦ Care are o comportare prietenoasă, cordială, atentă față de toată lumea. – Din fr. populaire. DOOM
populár adj. m., pl. populári; f. populáră, pl. populáre
populare
POPULÁ, populez, vb. I. Tranz. A aduce, a așeza locuitori pe un anumit teritoriu. ♦ A ocupa, a umple cu oameni. ♦ A aduce animale sau plante într-o regiune, într-un spațiu delimitat. ♦ (Despre oameni, animale sau plante) A se afla pe un anumit teritoriu, a fi răspândit într-o anumită regiune. – Din lat. populare (cu sensul fr. peupler). DOOM
populá (a ~) vb., ind. prez. 3 populeáză
populare
POPULÁR, -Ă, populari, -e, adj. 1. Care aparține poporului, privitor la popor, care provine din popor. ♦ Care este alcătuit din oameni din popor și lucrează pentru popor. 2. Creat de popor; specific unui popor, caracteristic culturii lui. 3. Care este făcut pentru popor, creat pentru necesitățile poporului; accesibil tuturor. ♦ (Despre expuneri, prelegeri, lucrări) Care poate fi înțeles cu ușurință de oricine; simplu, natural. 4. Care este iubit de popor, care se bucură de simpatia, de considerația opiniei publice; p. ext. cunoscut de toți. ♦ Care are o comportare prietenoasă, cordială, atentă față de toată lumea. – Din fr. populaire. DOOM
populár adj. m., pl. populári; f. populáră, pl. populáre
populare
POPULÁRE, populări, s. f. Acțiunea de a popula și rezultatul ei. – V. popula. DOOM
populáre s. f., g.-d. art. populắrii; pl. populắri
popularea
POPULÁRE, populări, s. f. Acțiunea de a popula și rezultatul ei. – V. popula. DOOM
populáre s. f., g.-d. art. populắrii; pl. populắri
popularei
POPULÁR, -Ă, populari, -e, adj. 1. Care aparține poporului, privitor la popor, care provine din popor. ♦ Care este alcătuit din oameni din popor și lucrează pentru popor. 2. Creat de popor; specific unui popor, caracteristic culturii lui. 3. Care este făcut pentru popor, creat pentru necesitățile poporului; accesibil tuturor. ♦ (Despre expuneri, prelegeri, lucrări) Care poate fi înțeles cu ușurință de oricine; simplu, natural. 4. Care este iubit de popor, care se bucură de simpatia, de considerația opiniei publice; p. ext. cunoscut de toți. ♦ Care are o comportare prietenoasă, cordială, atentă față de toată lumea. – Din fr. populaire. DOOM
populár adj. m., pl. populári; f. populáră, pl. populáre
popularele
POPULÁR, -Ă, populari, -e, adj. 1. Care aparține poporului, privitor la popor, care provine din popor. ♦ Care este alcătuit din oameni din popor și lucrează pentru popor. 2. Creat de popor; specific unui popor, caracteristic culturii lui. 3. Care este făcut pentru popor, creat pentru necesitățile poporului; accesibil tuturor. ♦ (Despre expuneri, prelegeri, lucrări) Care poate fi înțeles cu ușurință de oricine; simplu, natural. 4. Care este iubit de popor, care se bucură de simpatia, de considerația opiniei publice; p. ext. cunoscut de toți. ♦ Care are o comportare prietenoasă, cordială, atentă față de toată lumea. – Din fr. populaire. DOOM
populár adj. m., pl. populári; f. populáră, pl. populáre
popularelor
POPULÁR, -Ă, populari, -e, adj. 1. Care aparține poporului, privitor la popor, care provine din popor. ♦ Care este alcătuit din oameni din popor și lucrează pentru popor. 2. Creat de popor; specific unui popor, caracteristic culturii lui. 3. Care este făcut pentru popor, creat pentru necesitățile poporului; accesibil tuturor. ♦ (Despre expuneri, prelegeri, lucrări) Care poate fi înțeles cu ușurință de oricine; simplu, natural. 4. Care este iubit de popor, care se bucură de simpatia, de considerația opiniei publice; p. ext. cunoscut de toți. ♦ Care are o comportare prietenoasă, cordială, atentă față de toată lumea. – Din fr. populaire. DOOM
populár adj. m., pl. populári; f. populáră, pl. populáre
populari
POPULÁR, -Ă, populari, -e, adj. 1. Care aparține poporului, privitor la popor, care provine din popor. ♦ Care este alcătuit din oameni din popor și lucrează pentru popor. 2. Creat de popor; specific unui popor, caracteristic culturii lui. 3. Care este făcut pentru popor, creat pentru necesitățile poporului; accesibil tuturor. ♦ (Despre expuneri, prelegeri, lucrări) Care poate fi înțeles cu ușurință de oricine; simplu, natural. 4. Care este iubit de popor, care se bucură de simpatia, de considerația opiniei publice; p. ext. cunoscut de toți. ♦ Care are o comportare prietenoasă, cordială, atentă față de toată lumea. – Din fr. populaire. DOOM
populár adj. m., pl. populári; f. populáră, pl. populáre
popularii
POPULÁR, -Ă, populari, -e, adj. 1. Care aparține poporului, privitor la popor, care provine din popor. ♦ Care este alcătuit din oameni din popor și lucrează pentru popor. 2. Creat de popor; specific unui popor, caracteristic culturii lui. 3. Care este făcut pentru popor, creat pentru necesitățile poporului; accesibil tuturor. ♦ (Despre expuneri, prelegeri, lucrări) Care poate fi înțeles cu ușurință de oricine; simplu, natural. 4. Care este iubit de popor, care se bucură de simpatia, de considerația opiniei publice; p. ext. cunoscut de toți. ♦ Care are o comportare prietenoasă, cordială, atentă față de toată lumea. – Din fr. populaire. DOOM
populár adj. m., pl. populári; f. populáră, pl. populáre
popularilor
POPULÁR, -Ă, populari, -e, adj. 1. Care aparține poporului, privitor la popor, care provine din popor. ♦ Care este alcătuit din oameni din popor și lucrează pentru popor. 2. Creat de popor; specific unui popor, caracteristic culturii lui. 3. Care este făcut pentru popor, creat pentru necesitățile poporului; accesibil tuturor. ♦ (Despre expuneri, prelegeri, lucrări) Care poate fi înțeles cu ușurință de oricine; simplu, natural. 4. Care este iubit de popor, care se bucură de simpatia, de considerația opiniei publice; p. ext. cunoscut de toți. ♦ Care are o comportare prietenoasă, cordială, atentă față de toată lumea. – Din fr. populaire. DOOM
populár adj. m., pl. populári; f. populáră, pl. populáre
popularitate
POPULARITÁTE s. f. Calitatea de a fi popular (4); p. ext. faimă, renume. – Din fr. popularité. DOOM
popularitáte s. f., g.-d. art. popularitắții
popularitatea
POPULARITÁTE s. f. Calitatea de a fi popular (4); p. ext. faimă, renume. – Din fr. popularité. DOOM
popularitáte s. f., g.-d. art. popularitắții
popularități
POPULARITÁTE s. f. Calitatea de a fi popular (4); p. ext. faimă, renume. – Din fr. popularité. DOOM
popularitáte s. f., g.-d. art. popularitắții
popularității
POPULARITÁTE s. f. Calitatea de a fi popular (4); p. ext. faimă, renume. – Din fr. popularité. DOOM
popularitáte s. f., g.-d. art. popularitắții
populariza
POPULARIZÁ, popularizez, vb. I. Tranz. A răspândi, a face să fie cunoscută de către un număr mare de oameni, într-o formă accesibilă, o persoană, o idee, o știință etc. – Din fr. populariser. DOOM
popularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 popularizeáză
popularizai
POPULARIZÁ, popularizez, vb. I. Tranz. A răspândi, a face să fie cunoscută de către un număr mare de oameni, într-o formă accesibilă, o persoană, o idee, o știință etc. – Din fr. populariser. DOOM
popularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 popularizeáză
popularizam
POPULARIZÁ, popularizez, vb. I. Tranz. A răspândi, a face să fie cunoscută de către un număr mare de oameni, într-o formă accesibilă, o persoană, o idee, o știință etc. – Din fr. populariser. DOOM
popularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 popularizeáză
popularizant
POPULARIZÁNT, -Ă, popularizanți, -te, adj. (Rar) Popularizator. – Populariza + suf. -ant. DOOM
popularizánt (rar) adj. m., pl. popularizánți; f. popularizántă, pl. popularizánte
popularizanta
POPULARIZÁNT, -Ă, popularizanți, -te, adj. (Rar) Popularizator. – Populariza + suf. -ant. DOOM
popularizánt (rar) adj. m., pl. popularizánți; f. popularizántă, pl. popularizánte
popularizante
POPULARIZÁNT, -Ă, popularizanți, -te, adj. (Rar) Popularizator. – Populariza + suf. -ant. DOOM
popularizánt (rar) adj. m., pl. popularizánți; f. popularizántă, pl. popularizánte
popularizantei
POPULARIZÁNT, -Ă, popularizanți, -te, adj. (Rar) Popularizator. – Populariza + suf. -ant. DOOM
popularizánt (rar) adj. m., pl. popularizánți; f. popularizántă, pl. popularizánte
popularizantele
POPULARIZÁNT, -Ă, popularizanți, -te, adj. (Rar) Popularizator. – Populariza + suf. -ant. DOOM
popularizánt (rar) adj. m., pl. popularizánți; f. popularizántă, pl. popularizánte
popularizantelor
POPULARIZÁNT, -Ă, popularizanți, -te, adj. (Rar) Popularizator. – Populariza + suf. -ant. DOOM
popularizánt (rar) adj. m., pl. popularizánți; f. popularizántă, pl. popularizánte
popularizantul
POPULARIZÁNT, -Ă, popularizanți, -te, adj. (Rar) Popularizator. – Populariza + suf. -ant. DOOM
popularizánt (rar) adj. m., pl. popularizánți; f. popularizántă, pl. popularizánte
popularizantului
POPULARIZÁNT, -Ă, popularizanți, -te, adj. (Rar) Popularizator. – Populariza + suf. -ant. DOOM
popularizánt (rar) adj. m., pl. popularizánți; f. popularizántă, pl. popularizánte
popularizanți
POPULARIZÁNT, -Ă, popularizanți, -te, adj. (Rar) Popularizator. – Populariza + suf. -ant. DOOM
popularizánt (rar) adj. m., pl. popularizánți; f. popularizántă, pl. popularizánte
popularizanții
POPULARIZÁNT, -Ă, popularizanți, -te, adj. (Rar) Popularizator. – Populariza + suf. -ant. DOOM
popularizánt (rar) adj. m., pl. popularizánți; f. popularizántă, pl. popularizánte
popularizanților
POPULARIZÁNT, -Ă, popularizanți, -te, adj. (Rar) Popularizator. – Populariza + suf. -ant. DOOM
popularizánt (rar) adj. m., pl. popularizánți; f. popularizántă, pl. popularizánte
popularizare
POPULARIZÁ, popularizez, vb. I. Tranz. A răspândi, a face să fie cunoscută de către un număr mare de oameni, într-o formă accesibilă, o persoană, o idee, o știință etc. – Din fr. populariser. DOOM
popularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 popularizeáză
popularizare
POPULARIZÁRE, popularizări, s. f. Acțiunea de a populariza și rezultatul ei. – V. populariza. DOOM
popularizáre s. f., g.-d. art. popularizắrii; pl. popularizắri
popularizarea
POPULARIZÁRE, popularizări, s. f. Acțiunea de a populariza și rezultatul ei. – V. populariza. DOOM
popularizáre s. f., g.-d. art. popularizắrii; pl. popularizắri
popularizară
POPULARIZÁ, popularizez, vb. I. Tranz. A răspândi, a face să fie cunoscută de către un număr mare de oameni, într-o formă accesibilă, o persoană, o idee, o știință etc. – Din fr. populariser. DOOM
popularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 popularizeáză
popularizarăm
POPULARIZÁ, popularizez, vb. I. Tranz. A răspândi, a face să fie cunoscută de către un număr mare de oameni, într-o formă accesibilă, o persoană, o idee, o știință etc. – Din fr. populariser. DOOM
popularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 popularizeáză
popularizarăți
POPULARIZÁ, popularizez, vb. I. Tranz. A răspândi, a face să fie cunoscută de către un număr mare de oameni, într-o formă accesibilă, o persoană, o idee, o știință etc. – Din fr. populariser. DOOM
popularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 popularizeáză
popularizase
POPULARIZÁ, popularizez, vb. I. Tranz. A răspândi, a face să fie cunoscută de către un număr mare de oameni, într-o formă accesibilă, o persoană, o idee, o știință etc. – Din fr. populariser. DOOM
popularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 popularizeáză
popularizasem
POPULARIZÁ, popularizez, vb. I. Tranz. A răspândi, a face să fie cunoscută de către un număr mare de oameni, într-o formă accesibilă, o persoană, o idee, o știință etc. – Din fr. populariser. DOOM
popularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 popularizeáză
popularizaseră
POPULARIZÁ, popularizez, vb. I. Tranz. A răspândi, a face să fie cunoscută de către un număr mare de oameni, într-o formă accesibilă, o persoană, o idee, o știință etc. – Din fr. populariser. DOOM
popularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 popularizeáză
popularizaserăm
POPULARIZÁ, popularizez, vb. I. Tranz. A răspândi, a face să fie cunoscută de către un număr mare de oameni, într-o formă accesibilă, o persoană, o idee, o știință etc. – Din fr. populariser. DOOM
popularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 popularizeáză
popularizaserăți
POPULARIZÁ, popularizez, vb. I. Tranz. A răspândi, a face să fie cunoscută de către un număr mare de oameni, într-o formă accesibilă, o persoană, o idee, o știință etc. – Din fr. populariser. DOOM
popularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 popularizeáză
popularizaseși
POPULARIZÁ, popularizez, vb. I. Tranz. A răspândi, a face să fie cunoscută de către un număr mare de oameni, într-o formă accesibilă, o persoană, o idee, o știință etc. – Din fr. populariser. DOOM
popularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 popularizeáză
popularizaseți
POPULARIZÁ, popularizez, vb. I. Tranz. A răspândi, a face să fie cunoscută de către un număr mare de oameni, într-o formă accesibilă, o persoană, o idee, o știință etc. – Din fr. populariser. DOOM
popularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 popularizeáză
popularizat
POPULARIZÁ, popularizez, vb. I. Tranz. A răspândi, a face să fie cunoscută de către un număr mare de oameni, într-o formă accesibilă, o persoană, o idee, o știință etc. – Din fr. populariser. DOOM
popularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 popularizeáză
popularizat
POPULARIZÁT, -Ă, popularizați, -te, adj. 1. Care este răspândit, cunoscut în masele largi. 2. Care este pe înțelesul publicului larg. – V. populariza.
popularizata
POPULARIZÁT, -Ă, popularizați, -te, adj. 1. Care este răspândit, cunoscut în masele largi. 2. Care este pe înțelesul publicului larg. – V. populariza.
popularizate
POPULARIZÁT, -Ă, popularizați, -te, adj. 1. Care este răspândit, cunoscut în masele largi. 2. Care este pe înțelesul publicului larg. – V. populariza.
popularizatei
POPULARIZÁT, -Ă, popularizați, -te, adj. 1. Care este răspândit, cunoscut în masele largi. 2. Care este pe înțelesul publicului larg. – V. populariza.
popularizatele
POPULARIZÁT, -Ă, popularizați, -te, adj. 1. Care este răspândit, cunoscut în masele largi. 2. Care este pe înțelesul publicului larg. – V. populariza.
popularizatelor
POPULARIZÁT, -Ă, popularizați, -te, adj. 1. Care este răspândit, cunoscut în masele largi. 2. Care este pe înțelesul publicului larg. – V. populariza.
popularizatoare
POPULARIZATÓR, -OÁRE, popularizatori, -oare, adj. (Și substantivat) Care popularizează; popularizant. – Populariza + suf. -tor. DOOM
popularizatór adj. m., s. m., pl. popularizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. popularizatoáre
popularizatoare
POPULARIZATÓR, -OÁRE, popularizatori, -oare, adj. (Și substantivat) Care popularizează; popularizant. – Populariza + suf. -tor. DOOM
popularizatór adj. m., s. m., pl. popularizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. popularizatoáre
popularizatoarea
POPULARIZATÓR, -OÁRE, popularizatori, -oare, adj. (Și substantivat) Care popularizează; popularizant. – Populariza + suf. -tor. DOOM
popularizatór adj. m., s. m., pl. popularizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. popularizatoáre
popularizatoarea
POPULARIZATÓR, -OÁRE, popularizatori, -oare, adj. (Și substantivat) Care popularizează; popularizant. – Populariza + suf. -tor. DOOM
popularizatór adj. m., s. m., pl. popularizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. popularizatoáre
popularizatoarei
POPULARIZATÓR, -OÁRE, popularizatori, -oare, adj. (Și substantivat) Care popularizează; popularizant. – Populariza + suf. -tor. DOOM
popularizatór adj. m., s. m., pl. popularizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. popularizatoáre
popularizatoarei
POPULARIZATÓR, -OÁRE, popularizatori, -oare, adj. (Și substantivat) Care popularizează; popularizant. – Populariza + suf. -tor. DOOM
popularizatór adj. m., s. m., pl. popularizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. popularizatoáre
popularizatoarele
POPULARIZATÓR, -OÁRE, popularizatori, -oare, adj. (Și substantivat) Care popularizează; popularizant. – Populariza + suf. -tor. DOOM
popularizatór adj. m., s. m., pl. popularizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. popularizatoáre
popularizatoarele
POPULARIZATÓR, -OÁRE, popularizatori, -oare, adj. (Și substantivat) Care popularizează; popularizant. – Populariza + suf. -tor. DOOM
popularizatór adj. m., s. m., pl. popularizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. popularizatoáre
popularizatoarelor
POPULARIZATÓR, -OÁRE, popularizatori, -oare, adj. (Și substantivat) Care popularizează; popularizant. – Populariza + suf. -tor. DOOM
popularizatór adj. m., s. m., pl. popularizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. popularizatoáre
popularizatoarelor
POPULARIZATÓR, -OÁRE, popularizatori, -oare, adj. (Și substantivat) Care popularizează; popularizant. – Populariza + suf. -tor. DOOM
popularizatór adj. m., s. m., pl. popularizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. popularizatoáre
popularizator
POPULARIZATÓR, -OÁRE, popularizatori, -oare, adj. (Și substantivat) Care popularizează; popularizant. – Populariza + suf. -tor. DOOM
popularizatór adj. m., s. m., pl. popularizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. popularizatoáre
popularizator
POPULARIZATÓR, -OÁRE, popularizatori, -oare, adj. (Și substantivat) Care popularizează; popularizant. – Populariza + suf. -tor. DOOM
popularizatór adj. m., s. m., pl. popularizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. popularizatoáre
popularizatori
POPULARIZATÓR, -OÁRE, popularizatori, -oare, adj. (Și substantivat) Care popularizează; popularizant. – Populariza + suf. -tor. DOOM
popularizatór adj. m., s. m., pl. popularizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. popularizatoáre
popularizatori
POPULARIZATÓR, -OÁRE, popularizatori, -oare, adj. (Și substantivat) Care popularizează; popularizant. – Populariza + suf. -tor. DOOM
popularizatór adj. m., s. m., pl. popularizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. popularizatoáre
popularizatorii
POPULARIZATÓR, -OÁRE, popularizatori, -oare, adj. (Și substantivat) Care popularizează; popularizant. – Populariza + suf. -tor. DOOM
popularizatór adj. m., s. m., pl. popularizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. popularizatoáre
popularizatorii
POPULARIZATÓR, -OÁRE, popularizatori, -oare, adj. (Și substantivat) Care popularizează; popularizant. – Populariza + suf. -tor. DOOM
popularizatór adj. m., s. m., pl. popularizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. popularizatoáre
popularizatorilor
POPULARIZATÓR, -OÁRE, popularizatori, -oare, adj. (Și substantivat) Care popularizează; popularizant. – Populariza + suf. -tor. DOOM
popularizatór adj. m., s. m., pl. popularizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. popularizatoáre
popularizatorilor
POPULARIZATÓR, -OÁRE, popularizatori, -oare, adj. (Și substantivat) Care popularizează; popularizant. – Populariza + suf. -tor. DOOM
popularizatór adj. m., s. m., pl. popularizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. popularizatoáre
popularizatorul
POPULARIZATÓR, -OÁRE, popularizatori, -oare, adj. (Și substantivat) Care popularizează; popularizant. – Populariza + suf. -tor. DOOM
popularizatór adj. m., s. m., pl. popularizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. popularizatoáre
popularizatorul
POPULARIZATÓR, -OÁRE, popularizatori, -oare, adj. (Și substantivat) Care popularizează; popularizant. – Populariza + suf. -tor. DOOM
popularizatór adj. m., s. m., pl. popularizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. popularizatoáre
popularizatorului
POPULARIZATÓR, -OÁRE, popularizatori, -oare, adj. (Și substantivat) Care popularizează; popularizant. – Populariza + suf. -tor. DOOM
popularizatór adj. m., s. m., pl. popularizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. popularizatoáre
popularizatorului
POPULARIZATÓR, -OÁRE, popularizatori, -oare, adj. (Și substantivat) Care popularizează; popularizant. – Populariza + suf. -tor. DOOM
popularizatór adj. m., s. m., pl. popularizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. popularizatoáre
popularizatul
POPULARIZÁT, -Ă, popularizați, -te, adj. 1. Care este răspândit, cunoscut în masele largi. 2. Care este pe înțelesul publicului larg. – V. populariza.
popularizatului
POPULARIZÁT, -Ă, popularizați, -te, adj. 1. Care este răspândit, cunoscut în masele largi. 2. Care este pe înțelesul publicului larg. – V. populariza.
popularizau
POPULARIZÁ, popularizez, vb. I. Tranz. A răspândi, a face să fie cunoscută de către un număr mare de oameni, într-o formă accesibilă, o persoană, o idee, o știință etc. – Din fr. populariser. DOOM
popularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 popularizeáză
popularizași
POPULARIZÁ, popularizez, vb. I. Tranz. A răspândi, a face să fie cunoscută de către un număr mare de oameni, într-o formă accesibilă, o persoană, o idee, o știință etc. – Din fr. populariser. DOOM
popularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 popularizeáză
popularizați
POPULARIZÁ, popularizez, vb. I. Tranz. A răspândi, a face să fie cunoscută de către un număr mare de oameni, într-o formă accesibilă, o persoană, o idee, o știință etc. – Din fr. populariser. DOOM
popularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 popularizeáză
popularizați
POPULARIZÁT, -Ă, popularizați, -te, adj. 1. Care este răspândit, cunoscut în masele largi. 2. Care este pe înțelesul publicului larg. – V. populariza.
popularizații
POPULARIZÁT, -Ă, popularizați, -te, adj. 1. Care este răspândit, cunoscut în masele largi. 2. Care este pe înțelesul publicului larg. – V. populariza.
popularizaților
POPULARIZÁT, -Ă, popularizați, -te, adj. 1. Care este răspândit, cunoscut în masele largi. 2. Care este pe înțelesul publicului larg. – V. populariza.
popularizează
POPULARIZÁ, popularizez, vb. I. Tranz. A răspândi, a face să fie cunoscută de către un număr mare de oameni, într-o formă accesibilă, o persoană, o idee, o știință etc. – Din fr. populariser. DOOM
popularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 popularizeáză
popularizez
POPULARIZÁ, popularizez, vb. I. Tranz. A răspândi, a face să fie cunoscută de către un număr mare de oameni, într-o formă accesibilă, o persoană, o idee, o știință etc. – Din fr. populariser. DOOM
popularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 popularizeáză
popularizeze
POPULARIZÁ, popularizez, vb. I. Tranz. A răspândi, a face să fie cunoscută de către un număr mare de oameni, într-o formă accesibilă, o persoană, o idee, o știință etc. – Din fr. populariser. DOOM
popularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 popularizeáză
popularizezi
POPULARIZÁ, popularizez, vb. I. Tranz. A răspândi, a face să fie cunoscută de către un număr mare de oameni, într-o formă accesibilă, o persoană, o idee, o știință etc. – Din fr. populariser. DOOM
popularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 popularizeáză
popularizând
POPULARIZÁ, popularizez, vb. I. Tranz. A răspândi, a face să fie cunoscută de către un număr mare de oameni, într-o formă accesibilă, o persoană, o idee, o știință etc. – Din fr. populariser. DOOM
popularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 popularizeáză
popularizînd
POPULARIZÁ, popularizez, vb. I. Tranz. A răspândi, a face să fie cunoscută de către un număr mare de oameni, într-o formă accesibilă, o persoană, o idee, o știință etc. – Din fr. populariser. DOOM
popularizá (a ~) vb., ind. prez. 3 popularizeáză
popularizări
POPULARIZÁRE, popularizări, s. f. Acțiunea de a populariza și rezultatul ei. – V. populariza. DOOM
popularizáre s. f., g.-d. art. popularizắrii; pl. popularizắri
popularizării
POPULARIZÁRE, popularizări, s. f. Acțiunea de a populariza și rezultatul ei. – V. populariza. DOOM
popularizáre s. f., g.-d. art. popularizắrii; pl. popularizắri
popularizările
POPULARIZÁRE, popularizări, s. f. Acțiunea de a populariza și rezultatul ei. – V. populariza. DOOM
popularizáre s. f., g.-d. art. popularizắrii; pl. popularizắri
popularizărilor
POPULARIZÁRE, popularizări, s. f. Acțiunea de a populariza și rezultatul ei. – V. populariza. DOOM
popularizáre s. f., g.-d. art. popularizắrii; pl. popularizắri
popularul
POPULÁR, -Ă, populari, -e, adj. 1. Care aparține poporului, privitor la popor, care provine din popor. ♦ Care este alcătuit din oameni din popor și lucrează pentru popor. 2. Creat de popor; specific unui popor, caracteristic culturii lui. 3. Care este făcut pentru popor, creat pentru necesitățile poporului; accesibil tuturor. ♦ (Despre expuneri, prelegeri, lucrări) Care poate fi înțeles cu ușurință de oricine; simplu, natural. 4. Care este iubit de popor, care se bucură de simpatia, de considerația opiniei publice; p. ext. cunoscut de toți. ♦ Care are o comportare prietenoasă, cordială, atentă față de toată lumea. – Din fr. populaire. DOOM
populár adj. m., pl. populári; f. populáră, pl. populáre
popularului
POPULÁR, -Ă, populari, -e, adj. 1. Care aparține poporului, privitor la popor, care provine din popor. ♦ Care este alcătuit din oameni din popor și lucrează pentru popor. 2. Creat de popor; specific unui popor, caracteristic culturii lui. 3. Care este făcut pentru popor, creat pentru necesitățile poporului; accesibil tuturor. ♦ (Despre expuneri, prelegeri, lucrări) Care poate fi înțeles cu ușurință de oricine; simplu, natural. 4. Care este iubit de popor, care se bucură de simpatia, de considerația opiniei publice; p. ext. cunoscut de toți. ♦ Care are o comportare prietenoasă, cordială, atentă față de toată lumea. – Din fr. populaire. DOOM
populár adj. m., pl. populári; f. populáră, pl. populáre
populară
POPULÁ, populez, vb. I. Tranz. A aduce, a așeza locuitori pe un anumit teritoriu. ♦ A ocupa, a umple cu oameni. ♦ A aduce animale sau plante într-o regiune, într-un spațiu delimitat. ♦ (Despre oameni, animale sau plante) A se afla pe un anumit teritoriu, a fi răspândit într-o anumită regiune. – Din lat. populare (cu sensul fr. peupler). DOOM
populá (a ~) vb., ind. prez. 3 populeáză
popularăm
POPULÁ, populez, vb. I. Tranz. A aduce, a așeza locuitori pe un anumit teritoriu. ♦ A ocupa, a umple cu oameni. ♦ A aduce animale sau plante într-o regiune, într-un spațiu delimitat. ♦ (Despre oameni, animale sau plante) A se afla pe un anumit teritoriu, a fi răspândit într-o anumită regiune. – Din lat. populare (cu sensul fr. peupler). DOOM
populá (a ~) vb., ind. prez. 3 populeáză
popularăți
POPULÁ, populez, vb. I. Tranz. A aduce, a așeza locuitori pe un anumit teritoriu. ♦ A ocupa, a umple cu oameni. ♦ A aduce animale sau plante într-o regiune, într-un spațiu delimitat. ♦ (Despre oameni, animale sau plante) A se afla pe un anumit teritoriu, a fi răspândit într-o anumită regiune. – Din lat. populare (cu sensul fr. peupler). DOOM
populá (a ~) vb., ind. prez. 3 populeáză
populase
POPULÁ, populez, vb. I. Tranz. A aduce, a așeza locuitori pe un anumit teritoriu. ♦ A ocupa, a umple cu oameni. ♦ A aduce animale sau plante într-o regiune, într-un spațiu delimitat. ♦ (Despre oameni, animale sau plante) A se afla pe un anumit teritoriu, a fi răspândit într-o anumită regiune. – Din lat. populare (cu sensul fr. peupler). DOOM
populá (a ~) vb., ind. prez. 3 populeáză
populasem
POPULÁ, populez, vb. I. Tranz. A aduce, a așeza locuitori pe un anumit teritoriu. ♦ A ocupa, a umple cu oameni. ♦ A aduce animale sau plante într-o regiune, într-un spațiu delimitat. ♦ (Despre oameni, animale sau plante) A se afla pe un anumit teritoriu, a fi răspândit într-o anumită regiune. – Din lat. populare (cu sensul fr. peupler). DOOM
populá (a ~) vb., ind. prez. 3 populeáză
populaseră
POPULÁ, populez, vb. I. Tranz. A aduce, a așeza locuitori pe un anumit teritoriu. ♦ A ocupa, a umple cu oameni. ♦ A aduce animale sau plante într-o regiune, într-un spațiu delimitat. ♦ (Despre oameni, animale sau plante) A se afla pe un anumit teritoriu, a fi răspândit într-o anumită regiune. – Din lat. populare (cu sensul fr. peupler). DOOM
populá (a ~) vb., ind. prez. 3 populeáză
populaserăm
POPULÁ, populez, vb. I. Tranz. A aduce, a așeza locuitori pe un anumit teritoriu. ♦ A ocupa, a umple cu oameni. ♦ A aduce animale sau plante într-o regiune, într-un spațiu delimitat. ♦ (Despre oameni, animale sau plante) A se afla pe un anumit teritoriu, a fi răspândit într-o anumită regiune. – Din lat. populare (cu sensul fr. peupler). DOOM
populá (a ~) vb., ind. prez. 3 populeáză
populaserăți
POPULÁ, populez, vb. I. Tranz. A aduce, a așeza locuitori pe un anumit teritoriu. ♦ A ocupa, a umple cu oameni. ♦ A aduce animale sau plante într-o regiune, într-un spațiu delimitat. ♦ (Despre oameni, animale sau plante) A se afla pe un anumit teritoriu, a fi răspândit într-o anumită regiune. – Din lat. populare (cu sensul fr. peupler). DOOM
populá (a ~) vb., ind. prez. 3 populeáză
populaseși
POPULÁ, populez, vb. I. Tranz. A aduce, a așeza locuitori pe un anumit teritoriu. ♦ A ocupa, a umple cu oameni. ♦ A aduce animale sau plante într-o regiune, într-un spațiu delimitat. ♦ (Despre oameni, animale sau plante) A se afla pe un anumit teritoriu, a fi răspândit într-o anumită regiune. – Din lat. populare (cu sensul fr. peupler). DOOM
populá (a ~) vb., ind. prez. 3 populeáză
populaseți
POPULÁ, populez, vb. I. Tranz. A aduce, a așeza locuitori pe un anumit teritoriu. ♦ A ocupa, a umple cu oameni. ♦ A aduce animale sau plante într-o regiune, într-un spațiu delimitat. ♦ (Despre oameni, animale sau plante) A se afla pe un anumit teritoriu, a fi răspândit într-o anumită regiune. – Din lat. populare (cu sensul fr. peupler). DOOM
populá (a ~) vb., ind. prez. 3 populeáză
populat
POPULÁ, populez, vb. I. Tranz. A aduce, a așeza locuitori pe un anumit teritoriu. ♦ A ocupa, a umple cu oameni. ♦ A aduce animale sau plante într-o regiune, într-un spațiu delimitat. ♦ (Despre oameni, animale sau plante) A se afla pe un anumit teritoriu, a fi răspândit într-o anumită regiune. – Din lat. populare (cu sensul fr. peupler). DOOM
populá (a ~) vb., ind. prez. 3 populeáză
populat
POPULÁT, -Ă, populați, -te, adj. Care este locuit; care are (multă) populație; poporos. – V. popula.
populata
POPULÁT, -Ă, populați, -te, adj. Care este locuit; care are (multă) populație; poporos. – V. popula.
populate
POPULÁT, -Ă, populați, -te, adj. Care este locuit; care are (multă) populație; poporos. – V. popula.
populatei
POPULÁT, -Ă, populați, -te, adj. Care este locuit; care are (multă) populație; poporos. – V. popula.
populatele
POPULÁT, -Ă, populați, -te, adj. Care este locuit; care are (multă) populație; poporos. – V. popula.
populatelor
POPULÁT, -Ă, populați, -te, adj. Care este locuit; care are (multă) populație; poporos. – V. popula.
populatul
POPULÁT, -Ă, populați, -te, adj. Care este locuit; care are (multă) populație; poporos. – V. popula.
populatului
POPULÁT, -Ă, populați, -te, adj. Care este locuit; care are (multă) populație; poporos. – V. popula.
populau
POPULÁ, populez, vb. I. Tranz. A aduce, a așeza locuitori pe un anumit teritoriu. ♦ A ocupa, a umple cu oameni. ♦ A aduce animale sau plante într-o regiune, într-un spațiu delimitat. ♦ (Despre oameni, animale sau plante) A se afla pe un anumit teritoriu, a fi răspândit într-o anumită regiune. – Din lat. populare (cu sensul fr. peupler). DOOM
populá (a ~) vb., ind. prez. 3 populeáză
populași
POPULÁ, populez, vb. I. Tranz. A aduce, a așeza locuitori pe un anumit teritoriu. ♦ A ocupa, a umple cu oameni. ♦ A aduce animale sau plante într-o regiune, într-un spațiu delimitat. ♦ (Despre oameni, animale sau plante) A se afla pe un anumit teritoriu, a fi răspândit într-o anumită regiune. – Din lat. populare (cu sensul fr. peupler). DOOM
populá (a ~) vb., ind. prez. 3 populeáză
populați
POPULÁ, populez, vb. I. Tranz. A aduce, a așeza locuitori pe un anumit teritoriu. ♦ A ocupa, a umple cu oameni. ♦ A aduce animale sau plante într-o regiune, într-un spațiu delimitat. ♦ (Despre oameni, animale sau plante) A se afla pe un anumit teritoriu, a fi răspândit într-o anumită regiune. – Din lat. populare (cu sensul fr. peupler). DOOM
populá (a ~) vb., ind. prez. 3 populeáză
populați
POPULÁT, -Ă, populați, -te, adj. Care este locuit; care are (multă) populație; poporos. – V. popula.
populația
POPULÁȚIE, populații, s. f. 1. Totalitatea locuitorilor unei țări, ai unei regiuni, ai unui oraș etc.; poporație, poporime. ♦ (Biol.) Grup de indivizi aparținând aceleiași specii de animale sau plante care coexistă în aceeași arie geografică. 2. (În sintagma) Populație de stele = ansamblu de stele grupate după vârstă, poziție, compoziție chimică etc. [Var.: (înv.) populațiúne s. f.] – Din fr. population. DOOM
populáție (-ți-e) s. f., art. populáția (-ți-a), g.-d. art. populáției; pl. populáții, art. populáțiile (-ți-i-)
populație
POPULÁȚIE, populații, s. f. 1. Totalitatea locuitorilor unei țări, ai unei regiuni, ai unui oraș etc.; poporație, poporime. ♦ (Biol.) Grup de indivizi aparținând aceleiași specii de animale sau plante care coexistă în aceeași arie geografică. 2. (În sintagma) Populație de stele = ansamblu de stele grupate după vârstă, poziție, compoziție chimică etc. [Var.: (înv.) populațiúne s. f.] – Din fr. population. DOOM
populáție (-ți-e) s. f., art. populáția (-ți-a), g.-d. art. populáției; pl. populáții, art. populáțiile (-ți-i-)
populației
POPULÁȚIE, populații, s. f. 1. Totalitatea locuitorilor unei țări, ai unei regiuni, ai unui oraș etc.; poporație, poporime. ♦ (Biol.) Grup de indivizi aparținând aceleiași specii de animale sau plante care coexistă în aceeași arie geografică. 2. (În sintagma) Populație de stele = ansamblu de stele grupate după vârstă, poziție, compoziție chimică etc. [Var.: (înv.) populațiúne s. f.] – Din fr. population. DOOM
populáție (-ți-e) s. f., art. populáția (-ți-a), g.-d. art. populáției; pl. populáții, art. populáțiile (-ți-i-)
populații
POPULÁT, -Ă, populați, -te, adj. Care este locuit; care are (multă) populație; poporos. – V. popula.
populații
POPULÁȚIE, populații, s. f. 1. Totalitatea locuitorilor unei țări, ai unei regiuni, ai unui oraș etc.; poporație, poporime. ♦ (Biol.) Grup de indivizi aparținând aceleiași specii de animale sau plante care coexistă în aceeași arie geografică. 2. (În sintagma) Populație de stele = ansamblu de stele grupate după vârstă, poziție, compoziție chimică etc. [Var.: (înv.) populațiúne s. f.] – Din fr. population. DOOM
populáție (-ți-e) s. f., art. populáția (-ți-a), g.-d. art. populáției; pl. populáții, art. populáțiile (-ți-i-)
populațiile
POPULÁȚIE, populații, s. f. 1. Totalitatea locuitorilor unei țări, ai unei regiuni, ai unui oraș etc.; poporație, poporime. ♦ (Biol.) Grup de indivizi aparținând aceleiași specii de animale sau plante care coexistă în aceeași arie geografică. 2. (În sintagma) Populație de stele = ansamblu de stele grupate după vârstă, poziție, compoziție chimică etc. [Var.: (înv.) populațiúne s. f.] – Din fr. population. DOOM
populáție (-ți-e) s. f., art. populáția (-ți-a), g.-d. art. populáției; pl. populáții, art. populáțiile (-ți-i-)
populațiilor
POPULÁȚIE, populații, s. f. 1. Totalitatea locuitorilor unei țări, ai unei regiuni, ai unui oraș etc.; poporație, poporime. ♦ (Biol.) Grup de indivizi aparținând aceleiași specii de animale sau plante care coexistă în aceeași arie geografică. 2. (În sintagma) Populație de stele = ansamblu de stele grupate după vârstă, poziție, compoziție chimică etc. [Var.: (înv.) populațiúne s. f.] – Din fr. population. DOOM
populáție (-ți-e) s. f., art. populáția (-ți-a), g.-d. art. populáției; pl. populáții, art. populáțiile (-ți-i-)
populaților
POPULÁT, -Ă, populați, -te, adj. Care este locuit; care are (multă) populație; poporos. – V. popula.
populațiune
POPULÁȚIE, populații, s. f. 1. Totalitatea locuitorilor unei țări, ai unei regiuni, ai unui oraș etc.; poporație, poporime. ♦ (Biol.) Grup de indivizi aparținând aceleiași specii de animale sau plante care coexistă în aceeași arie geografică. 2. (În sintagma) Populație de stele = ansamblu de stele grupate după vârstă, poziție, compoziție chimică etc. [Var.: (înv.) populațiúne s. f.] – Din fr. population. DOOM
populáție (-ți-e) s. f., art. populáția (-ți-a), g.-d. art. populáției; pl. populáții, art. populáțiile (-ți-i-)
populează
POPULÁ, populez, vb. I. Tranz. A aduce, a așeza locuitori pe un anumit teritoriu. ♦ A ocupa, a umple cu oameni. ♦ A aduce animale sau plante într-o regiune, într-un spațiu delimitat. ♦ (Despre oameni, animale sau plante) A se afla pe un anumit teritoriu, a fi răspândit într-o anumită regiune. – Din lat. populare (cu sensul fr. peupler). DOOM
populá (a ~) vb., ind. prez. 3 populeáză
populez
POPULÁ, populez, vb. I. Tranz. A aduce, a așeza locuitori pe un anumit teritoriu. ♦ A ocupa, a umple cu oameni. ♦ A aduce animale sau plante într-o regiune, într-un spațiu delimitat. ♦ (Despre oameni, animale sau plante) A se afla pe un anumit teritoriu, a fi răspândit într-o anumită regiune. – Din lat. populare (cu sensul fr. peupler). DOOM
populá (a ~) vb., ind. prez. 3 populeáză
populeze
POPULÁ, populez, vb. I. Tranz. A aduce, a așeza locuitori pe un anumit teritoriu. ♦ A ocupa, a umple cu oameni. ♦ A aduce animale sau plante într-o regiune, într-un spațiu delimitat. ♦ (Despre oameni, animale sau plante) A se afla pe un anumit teritoriu, a fi răspândit într-o anumită regiune. – Din lat. populare (cu sensul fr. peupler). DOOM
populá (a ~) vb., ind. prez. 3 populeáză
populezi
POPULÁ, populez, vb. I. Tranz. A aduce, a așeza locuitori pe un anumit teritoriu. ♦ A ocupa, a umple cu oameni. ♦ A aduce animale sau plante într-o regiune, într-un spațiu delimitat. ♦ (Despre oameni, animale sau plante) A se afla pe un anumit teritoriu, a fi răspândit într-o anumită regiune. – Din lat. populare (cu sensul fr. peupler). DOOM
populá (a ~) vb., ind. prez. 3 populeáză
populism
POPULÍSM s. n. Atitudine social-politică, adesea conjuncturală sau demagogică, urmărind câștigarea simpatiei populare. – Din fr. populisme. DOOM
*populísm s. n.
populismul
POPULÍSM s. n. Atitudine social-politică, adesea conjuncturală sau demagogică, urmărind câștigarea simpatiei populare. – Din fr. populisme. DOOM
*populísm s. n.
populismului
POPULÍSM s. n. Atitudine social-politică, adesea conjuncturală sau demagogică, urmărind câștigarea simpatiei populare. – Din fr. populisme. DOOM
*populísm s. n.
populist
POPULÍST, -Ă, populiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj, s. m. și f. ((Persoană) care practică populismul. 2. Adj. Care are caracter populist. – Din fr. populiste. DOOM
*populíst adj. m., pl. populíști; f. populístă, pl. populíste
populist
POPULÍST, -Ă, populiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj, s. m. și f. ((Persoană) care practică populismul. 2. Adj. Care are caracter populist. – Din fr. populiste. DOOM
*populíst adj. m., pl. populíști; f. populístă, pl. populíste
populista
POPULÍST, -Ă, populiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj, s. m. și f. ((Persoană) care practică populismul. 2. Adj. Care are caracter populist. – Din fr. populiste. DOOM
*populíst adj. m., pl. populíști; f. populístă, pl. populíste
populista
POPULÍST, -Ă, populiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj, s. m. și f. ((Persoană) care practică populismul. 2. Adj. Care are caracter populist. – Din fr. populiste. DOOM
*populíst adj. m., pl. populíști; f. populístă, pl. populíste
populiste
POPULÍST, -Ă, populiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj, s. m. și f. ((Persoană) care practică populismul. 2. Adj. Care are caracter populist. – Din fr. populiste. DOOM
*populíst adj. m., pl. populíști; f. populístă, pl. populíste
populiste
POPULÍST, -Ă, populiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj, s. m. și f. ((Persoană) care practică populismul. 2. Adj. Care are caracter populist. – Din fr. populiste. DOOM
*populíst adj. m., pl. populíști; f. populístă, pl. populíste
populistei
POPULÍST, -Ă, populiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj, s. m. și f. ((Persoană) care practică populismul. 2. Adj. Care are caracter populist. – Din fr. populiste. DOOM
*populíst adj. m., pl. populíști; f. populístă, pl. populíste
populistei
POPULÍST, -Ă, populiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj, s. m. și f. ((Persoană) care practică populismul. 2. Adj. Care are caracter populist. – Din fr. populiste. DOOM
*populíst adj. m., pl. populíști; f. populístă, pl. populíste
populistele
POPULÍST, -Ă, populiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj, s. m. și f. ((Persoană) care practică populismul. 2. Adj. Care are caracter populist. – Din fr. populiste. DOOM
*populíst adj. m., pl. populíști; f. populístă, pl. populíste
populistele
POPULÍST, -Ă, populiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj, s. m. și f. ((Persoană) care practică populismul. 2. Adj. Care are caracter populist. – Din fr. populiste. DOOM
*populíst adj. m., pl. populíști; f. populístă, pl. populíste
populistelor
POPULÍST, -Ă, populiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj, s. m. și f. ((Persoană) care practică populismul. 2. Adj. Care are caracter populist. – Din fr. populiste. DOOM
*populíst adj. m., pl. populíști; f. populístă, pl. populíste
populistelor
POPULÍST, -Ă, populiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj, s. m. și f. ((Persoană) care practică populismul. 2. Adj. Care are caracter populist. – Din fr. populiste. DOOM
*populíst adj. m., pl. populíști; f. populístă, pl. populíste
populistul
POPULÍST, -Ă, populiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj, s. m. și f. ((Persoană) care practică populismul. 2. Adj. Care are caracter populist. – Din fr. populiste. DOOM
*populíst adj. m., pl. populíști; f. populístă, pl. populíste
populistul
POPULÍST, -Ă, populiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj, s. m. și f. ((Persoană) care practică populismul. 2. Adj. Care are caracter populist. – Din fr. populiste. DOOM
*populíst adj. m., pl. populíști; f. populístă, pl. populíste
populistului
POPULÍST, -Ă, populiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj, s. m. și f. ((Persoană) care practică populismul. 2. Adj. Care are caracter populist. – Din fr. populiste. DOOM
*populíst adj. m., pl. populíști; f. populístă, pl. populíste
populistului
POPULÍST, -Ă, populiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj, s. m. și f. ((Persoană) care practică populismul. 2. Adj. Care are caracter populist. – Din fr. populiste. DOOM
*populíst adj. m., pl. populíști; f. populístă, pl. populíste
populiști
POPULÍST, -Ă, populiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj, s. m. și f. ((Persoană) care practică populismul. 2. Adj. Care are caracter populist. – Din fr. populiste. DOOM
*populíst adj. m., pl. populíști; f. populístă, pl. populíste
populiști
POPULÍST, -Ă, populiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj, s. m. și f. ((Persoană) care practică populismul. 2. Adj. Care are caracter populist. – Din fr. populiste. DOOM
*populíst adj. m., pl. populíști; f. populístă, pl. populíste
populiștii
POPULÍST, -Ă, populiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj, s. m. și f. ((Persoană) care practică populismul. 2. Adj. Care are caracter populist. – Din fr. populiste. DOOM
*populíst adj. m., pl. populíști; f. populístă, pl. populíste
populiștii
POPULÍST, -Ă, populiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj, s. m. și f. ((Persoană) care practică populismul. 2. Adj. Care are caracter populist. – Din fr. populiste. DOOM
*populíst adj. m., pl. populíști; f. populístă, pl. populíste
populiștilor
POPULÍST, -Ă, populiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj, s. m. și f. ((Persoană) care practică populismul. 2. Adj. Care are caracter populist. – Din fr. populiste. DOOM
*populíst adj. m., pl. populíști; f. populístă, pl. populíste
populiștilor
POPULÍST, -Ă, populiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj, s. m. și f. ((Persoană) care practică populismul. 2. Adj. Care are caracter populist. – Din fr. populiste. DOOM
*populíst adj. m., pl. populíști; f. populístă, pl. populíste
popului
POP1, popi, s. m. 1. Stâlp, bârnă, par, prăjină etc. având diverse întrebuințări, mai ales ca element de susținere sau de sprijin: a) bucată lungă de lemn, prăjină sau par, folosite pentru a sprijini în mod provizoriu un gard, crengile unui pom etc.; proptea, sprijin; b) stâlp sau bârnă groasă de lemn cu care se susține provizoriu sau se consolidează un zid, un planșeu, un acoperiș; c) fiecare dintre stâlpii unei prispe sau ai unui pridvor care, având unul dintre capete înfipt în talpa prispei, susțin cu celălalt capăt streașina acoperișului; d) (reg.) fiecare dintre stâlpii care, având unul dintre capete înfipt în pământ, susțin un gard sau o poartă. ♦ Bețișor așezat în cutia de rezonanță a unor instrumente cu coarde, cu rolul de a transmite vibrațiile. 2. (Reg.) Nume dat mai multor piese, obiecte sau părți ale acestora, asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu un pop1 (1) ori executate dintr-un pop1. 3. Mănunchi de plante așezate vertical pentru uscare. [Pl. și: (3, n.) popuri] – Din bg. pop. DOOM
pop2 (mănunchi) (pop.) s. n., pl. pópuri
popului
PÓP-ROCK s. n. Stil de muzică ce combină elemente din muzica pop și rock. – Cuv. engl. DOOM
póp-rock (angl.) s. n.
populus
PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori înalți, cu ramuri subțiri (îndreptate în sus), cu scoarța netedă, alb-cenușie și cu frunzele oval-lanceolate, argintii pe partea inferioară, cu pețiolul lung și flori crescute în amenți (Populus). ◊ Expr. Când va face plopul mere și răchita micșunele = niciodată. Mătușă (sau unchi, văr etc.) de plop = rudă îndepărtată. – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).
populând
POPULÁ, populez, vb. I. Tranz. A aduce, a așeza locuitori pe un anumit teritoriu. ♦ A ocupa, a umple cu oameni. ♦ A aduce animale sau plante într-o regiune, într-un spațiu delimitat. ♦ (Despre oameni, animale sau plante) A se afla pe un anumit teritoriu, a fi răspândit într-o anumită regiune. – Din lat. populare (cu sensul fr. peupler). DOOM
populá (a ~) vb., ind. prez. 3 populeáză
populînd
POPULÁ, populez, vb. I. Tranz. A aduce, a așeza locuitori pe un anumit teritoriu. ♦ A ocupa, a umple cu oameni. ♦ A aduce animale sau plante într-o regiune, într-un spațiu delimitat. ♦ (Despre oameni, animale sau plante) A se afla pe un anumit teritoriu, a fi răspândit într-o anumită regiune. – Din lat. populare (cu sensul fr. peupler). DOOM
populá (a ~) vb., ind. prez. 3 populeáză
populări
POPULÁRE, populări, s. f. Acțiunea de a popula și rezultatul ei. – V. popula. DOOM
populáre s. f., g.-d. art. populắrii; pl. populắri
populării
POPULÁRE, populări, s. f. Acțiunea de a popula și rezultatul ei. – V. popula. DOOM
populáre s. f., g.-d. art. populắrii; pl. populắri
populările
POPULÁRE, populări, s. f. Acțiunea de a popula și rezultatul ei. – V. popula. DOOM
populáre s. f., g.-d. art. populắrii; pl. populắri
populărilor
POPULÁRE, populări, s. f. Acțiunea de a popula și rezultatul ei. – V. popula. DOOM
populáre s. f., g.-d. art. populắrii; pl. populắri
popuri
POP1, popi, s. m. 1. Stâlp, bârnă, par, prăjină etc. având diverse întrebuințări, mai ales ca element de susținere sau de sprijin: a) bucată lungă de lemn, prăjină sau par, folosite pentru a sprijini în mod provizoriu un gard, crengile unui pom etc.; proptea, sprijin; b) stâlp sau bârnă groasă de lemn cu care se susține provizoriu sau se consolidează un zid, un planșeu, un acoperiș; c) fiecare dintre stâlpii unei prispe sau ai unui pridvor care, având unul dintre capete înfipt în talpa prispei, susțin cu celălalt capăt streașina acoperișului; d) (reg.) fiecare dintre stâlpii care, având unul dintre capete înfipt în pământ, susțin un gard sau o poartă. ♦ Bețișor așezat în cutia de rezonanță a unor instrumente cu coarde, cu rolul de a transmite vibrațiile. 2. (Reg.) Nume dat mai multor piese, obiecte sau părți ale acestora, asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu un pop1 (1) ori executate dintr-un pop1. 3. Mănunchi de plante așezate vertical pentru uscare. [Pl. și: (3, n.) popuri] – Din bg. pop. DOOM
pop2 (mănunchi) (pop.) s. n., pl. pópuri
popuri
PÓP-ROCK s. n. Stil de muzică ce combină elemente din muzica pop și rock. – Cuv. engl. DOOM
póp-rock (angl.) s. n.
popurile
POP1, popi, s. m. 1. Stâlp, bârnă, par, prăjină etc. având diverse întrebuințări, mai ales ca element de susținere sau de sprijin: a) bucată lungă de lemn, prăjină sau par, folosite pentru a sprijini în mod provizoriu un gard, crengile unui pom etc.; proptea, sprijin; b) stâlp sau bârnă groasă de lemn cu care se susține provizoriu sau se consolidează un zid, un planșeu, un acoperiș; c) fiecare dintre stâlpii unei prispe sau ai unui pridvor care, având unul dintre capete înfipt în talpa prispei, susțin cu celălalt capăt streașina acoperișului; d) (reg.) fiecare dintre stâlpii care, având unul dintre capete înfipt în pământ, susțin un gard sau o poartă. ♦ Bețișor așezat în cutia de rezonanță a unor instrumente cu coarde, cu rolul de a transmite vibrațiile. 2. (Reg.) Nume dat mai multor piese, obiecte sau părți ale acestora, asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu un pop1 (1) ori executate dintr-un pop1. 3. Mănunchi de plante așezate vertical pentru uscare. [Pl. și: (3, n.) popuri] – Din bg. pop. DOOM
pop2 (mănunchi) (pop.) s. n., pl. pópuri
popurile
PÓP-ROCK s. n. Stil de muzică ce combină elemente din muzica pop și rock. – Cuv. engl. DOOM
póp-rock (angl.) s. n.
popurilor
POP1, popi, s. m. 1. Stâlp, bârnă, par, prăjină etc. având diverse întrebuințări, mai ales ca element de susținere sau de sprijin: a) bucată lungă de lemn, prăjină sau par, folosite pentru a sprijini în mod provizoriu un gard, crengile unui pom etc.; proptea, sprijin; b) stâlp sau bârnă groasă de lemn cu care se susține provizoriu sau se consolidează un zid, un planșeu, un acoperiș; c) fiecare dintre stâlpii unei prispe sau ai unui pridvor care, având unul dintre capete înfipt în talpa prispei, susțin cu celălalt capăt streașina acoperișului; d) (reg.) fiecare dintre stâlpii care, având unul dintre capete înfipt în pământ, susțin un gard sau o poartă. ♦ Bețișor așezat în cutia de rezonanță a unor instrumente cu coarde, cu rolul de a transmite vibrațiile. 2. (Reg.) Nume dat mai multor piese, obiecte sau părți ale acestora, asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu un pop1 (1) ori executate dintr-un pop1. 3. Mănunchi de plante așezate vertical pentru uscare. [Pl. și: (3, n.) popuri] – Din bg. pop. DOOM
pop2 (mănunchi) (pop.) s. n., pl. pópuri
popurilor
PÓP-ROCK s. n. Stil de muzică ce combină elemente din muzica pop și rock. – Cuv. engl. DOOM
póp-rock (angl.) s. n.
popusta
POPÚSTĂ, popuste, s. f. (Reg.) Frânghie verticală, mai lungă decât adâncimea apei, care ține carmacele în poziția lor în timpul pescuitului. – Din ucr. popusta. DOOM
popústă (reg.) s. f., g.-d. art. popústei; pl. popúste
popuste
POPÚSTĂ, popuste, s. f. (Reg.) Frânghie verticală, mai lungă decât adâncimea apei, care ține carmacele în poziția lor în timpul pescuitului. – Din ucr. popusta. DOOM
popústă (reg.) s. f., g.-d. art. popústei; pl. popúste
popustei
POPÚSTĂ, popuste, s. f. (Reg.) Frânghie verticală, mai lungă decât adâncimea apei, care ține carmacele în poziția lor în timpul pescuitului. – Din ucr. popusta. DOOM
popústă (reg.) s. f., g.-d. art. popústei; pl. popúste
popustele
POPÚSTĂ, popuste, s. f. (Reg.) Frânghie verticală, mai lungă decât adâncimea apei, care ține carmacele în poziția lor în timpul pescuitului. – Din ucr. popusta. DOOM
popústă (reg.) s. f., g.-d. art. popústei; pl. popúste
popustelor
POPÚSTĂ, popuste, s. f. (Reg.) Frânghie verticală, mai lungă decât adâncimea apei, care ține carmacele în poziția lor în timpul pescuitului. – Din ucr. popusta. DOOM
popústă (reg.) s. f., g.-d. art. popústei; pl. popúste
popușoi
POPUȘÓI s. m., s. n. v. păpușoi.
popușoi
POPUȘÓI s. m., s. n. v. păpușoi.
popușoieș
POPUȘOIÉȘ s. m. v. păpușoieș.
popușoiște
POPUȘOÍȘTE s. f. v. păpușoiște.
popușoiște
POPUȘOÍȘTE s. f. v. păpușoiște.
popâc
POPẤC interj. (Pop. și fam.) Exclamație (de surpriză, de mirare) care se rostește la apariția neașteptată a cuiva. – Onomatopee. DOOM
popấc (pop.) interj.
popâlnea
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popâlneai
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popâlneam
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popâlnească
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popâlneau
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popâlneați
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popâlnesc
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popâlnește
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popâlnești
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popâlni
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popâlnic
POPÍLNIC, popilnici, s. m. 1. Mică plantă erbacee cu tulpină scurtă, cu două frunze mari în formă de rinichi, cu o floare de culoare roșu-închis situată în vârful tulpinii și cu rizom târâtor, folosit la prepararea unui ceai expectorant (Asarum europaeum). 2. (Și în sintagma popâlnic iepuresc) Mică plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu frunza lucitoare și cu flori violacee, trandafirii sau albe (Hepatica nobilis). [Var.: (reg.) popấlnic, pochívnic s. m.] – Cf. pol. kopytnik, sb. kopitnic. DOOM
popílnic s. m., pl. popílnici
popâlnii
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popâlnim
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popâlnind
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popâlnire
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popâlnire
POPÂLNÍ, popâlnesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A umple un vas până la gură. – Bg. popalnja.
popâlniră
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popâlnirăm
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popâlnirăți
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popâlnise
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popâlnisem
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popâlniseră
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popâlniserăm
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popâlniserăți
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popâlniseși
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popâlniseți
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popâlnit
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popâlnit
POPÎLNÍT, -Ă, popîlniți, -te, adj. (Regional, despre un vas) Plin pînă la refuz. N-o pune popîlnită oala la foc. CR. VIII 187.
popâlniși
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popâlniți
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popândac
POPÂNDÁC, popândaci, s. m. (Mai ales la pl.) Formație vegetală la suprafața unei ape, cu aspect de insulă mică, alcătuită din rogoz (și din alte plante) care crește în mlaștinile din câmpie. – Et. nec. DOOM
popândác s. m., pl. popândáci
popândaci
POPÂNDÁC, popândaci, s. m. (Mai ales la pl.) Formație vegetală la suprafața unei ape, cu aspect de insulă mică, alcătuită din rogoz (și din alte plante) care crește în mlaștinile din câmpie. – Et. nec. DOOM
popândác s. m., pl. popândáci
popândacii
POPÂNDÁC, popândaci, s. m. (Mai ales la pl.) Formație vegetală la suprafața unei ape, cu aspect de insulă mică, alcătuită din rogoz (și din alte plante) care crește în mlaștinile din câmpie. – Et. nec. DOOM
popândác s. m., pl. popândáci
popândacilor
POPÂNDÁC, popândaci, s. m. (Mai ales la pl.) Formație vegetală la suprafața unei ape, cu aspect de insulă mică, alcătuită din rogoz (și din alte plante) care crește în mlaștinile din câmpie. – Et. nec. DOOM
popândác s. m., pl. popândáci
popândacul
POPÂNDÁC, popândaci, s. m. (Mai ales la pl.) Formație vegetală la suprafața unei ape, cu aspect de insulă mică, alcătuită din rogoz (și din alte plante) care crește în mlaștinile din câmpie. – Et. nec. DOOM
popândác s. m., pl. popândáci
popândacului
POPÂNDÁC, popândaci, s. m. (Mai ales la pl.) Formație vegetală la suprafața unei ape, cu aspect de insulă mică, alcătuită din rogoz (și din alte plante) care crește în mlaștinile din câmpie. – Et. nec. DOOM
popândác s. m., pl. popândáci
popândeț
POPÂNDÉȚ, (1) popândeți, s. m., (2) popândețe, s. n. (Reg.) 1. S. m. Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). 2. S. n. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), poponeț1 (2). – Din popândău. DOOM
popândéț2 (sperietoare de păsări) (pop.) s. n., pl. popândéțe
popândeț
POPÂNDÉȚ, (1) popândeți, s. m., (2) popândețe, s. n. (Reg.) 1. S. m. Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). 2. S. n. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), poponeț1 (2). – Din popândău.
popândețe
POPÂNDÉȚ, (1) popândeți, s. m., (2) popândețe, s. n. (Reg.) 1. S. m. Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). 2. S. n. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), poponeț1 (2). – Din popândău.
popândețele
POPÂNDÉȚ, (1) popândeți, s. m., (2) popândețe, s. n. (Reg.) 1. S. m. Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). 2. S. n. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), poponeț1 (2). – Din popândău.
popândețelor
POPÂNDÉȚ, (1) popândeți, s. m., (2) popândețe, s. n. (Reg.) 1. S. m. Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). 2. S. n. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), poponeț1 (2). – Din popândău.
popândeți
POPÂNDÉȚ, (1) popândeți, s. m., (2) popândețe, s. n. (Reg.) 1. S. m. Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). 2. S. n. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), poponeț1 (2). – Din popândău. DOOM
popândéț2 (sperietoare de păsări) (pop.) s. n., pl. popândéțe
popândeții
POPÂNDÉȚ, (1) popândeți, s. m., (2) popândețe, s. n. (Reg.) 1. S. m. Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). 2. S. n. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), poponeț1 (2). – Din popândău. DOOM
popândéț2 (sperietoare de păsări) (pop.) s. n., pl. popândéțe
popândeților
POPÂNDÉȚ, (1) popândeți, s. m., (2) popândețe, s. n. (Reg.) 1. S. m. Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). 2. S. n. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), poponeț1 (2). – Din popândău. DOOM
popândéț2 (sperietoare de păsări) (pop.) s. n., pl. popândéțe
popândețul
POPÂNDÉȚ, (1) popândeți, s. m., (2) popândețe, s. n. (Reg.) 1. S. m. Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). 2. S. n. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), poponeț1 (2). – Din popândău. DOOM
popândéț2 (sperietoare de păsări) (pop.) s. n., pl. popândéțe
popândețul
POPÂNDÉȚ, (1) popândeți, s. m., (2) popândețe, s. n. (Reg.) 1. S. m. Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). 2. S. n. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), poponeț1 (2). – Din popândău.
popândețului
POPÂNDÉȚ, (1) popândeți, s. m., (2) popândețe, s. n. (Reg.) 1. S. m. Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). 2. S. n. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), poponeț1 (2). – Din popândău. DOOM
popândéț2 (sperietoare de păsări) (pop.) s. n., pl. popândéțe
popândețului
POPÂNDÉȚ, (1) popândeți, s. m., (2) popândețe, s. n. (Reg.) 1. S. m. Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). 2. S. n. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), poponeț1 (2). – Din popândău.
popândoaca
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popândoaca
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popândoace
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popândoace
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popândoacei
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popândoacei
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popândoacele
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popândoacele
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popândoacelor
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popândoacelor
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popândoc
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popândoc
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popândoci
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popândoci
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popândocii
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popândocii
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popândocilor
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popândocilor
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popândocul
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popândocul
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popândocului
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popândocului
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popândăi
POPÂNDẮU, popândăi, s. m. 1. Specie de mamifer rozător mic de câmpie cu ochii mari, cu corpul lung până la 20 cm, cu blana de culoare galbenă-cenușie și cu coada scurtă, dăunător agriculturii; popândoc (1), popândeț (1) (Citellus citellus). ◊ Expr. (Adverbial) A sta popândău = a sta drept, nemișcat în fața sau în drumul cuiva. 2. (Pop.) Sperietoare de păsări; momâie, popândeț (2). – Cf. pop1. DOOM
popândắu s. m., art. popândắul; pl. popândắi, art. popândắii
popândăii
POPÂNDẮU, popândăi, s. m. 1. Specie de mamifer rozător mic de câmpie cu ochii mari, cu corpul lung până la 20 cm, cu blana de culoare galbenă-cenușie și cu coada scurtă, dăunător agriculturii; popândoc (1), popândeț (1) (Citellus citellus). ◊ Expr. (Adverbial) A sta popândău = a sta drept, nemișcat în fața sau în drumul cuiva. 2. (Pop.) Sperietoare de păsări; momâie, popândeț (2). – Cf. pop1. DOOM
popândắu s. m., art. popândắul; pl. popândắi, art. popândắii
popândăilor
POPÂNDẮU, popândăi, s. m. 1. Specie de mamifer rozător mic de câmpie cu ochii mari, cu corpul lung până la 20 cm, cu blana de culoare galbenă-cenușie și cu coada scurtă, dăunător agriculturii; popândoc (1), popândeț (1) (Citellus citellus). ◊ Expr. (Adverbial) A sta popândău = a sta drept, nemișcat în fața sau în drumul cuiva. 2. (Pop.) Sperietoare de păsări; momâie, popândeț (2). – Cf. pop1. DOOM
popândắu s. m., art. popândắul; pl. popândắi, art. popândắii
popândău
POPÂNDẮU, popândăi, s. m. 1. Specie de mamifer rozător mic de câmpie cu ochii mari, cu corpul lung până la 20 cm, cu blana de culoare galbenă-cenușie și cu coada scurtă, dăunător agriculturii; popândoc (1), popândeț (1) (Citellus citellus). ◊ Expr. (Adverbial) A sta popândău = a sta drept, nemișcat în fața sau în drumul cuiva. 2. (Pop.) Sperietoare de păsări; momâie, popândeț (2). – Cf. pop1. DOOM
popândắu s. m., art. popândắul; pl. popândắi, art. popândắii
popândăul
POPÂNDẮU, popândăi, s. m. 1. Specie de mamifer rozător mic de câmpie cu ochii mari, cu corpul lung până la 20 cm, cu blana de culoare galbenă-cenușie și cu coada scurtă, dăunător agriculturii; popândoc (1), popândeț (1) (Citellus citellus). ◊ Expr. (Adverbial) A sta popândău = a sta drept, nemișcat în fața sau în drumul cuiva. 2. (Pop.) Sperietoare de păsări; momâie, popândeț (2). – Cf. pop1. DOOM
popândắu s. m., art. popândắul; pl. popândắi, art. popândắii
popândăului
POPÂNDẮU, popândăi, s. m. 1. Specie de mamifer rozător mic de câmpie cu ochii mari, cu corpul lung până la 20 cm, cu blana de culoare galbenă-cenușie și cu coada scurtă, dăunător agriculturii; popândoc (1), popândeț (1) (Citellus citellus). ◊ Expr. (Adverbial) A sta popândău = a sta drept, nemișcat în fața sau în drumul cuiva. 2. (Pop.) Sperietoare de păsări; momâie, popândeț (2). – Cf. pop1. DOOM
popândắu s. m., art. popândắul; pl. popândắi, art. popândắii
popîc
POPẤC interj. (Pop. și fam.) Exclamație (de surpriză, de mirare) care se rostește la apariția neașteptată a cuiva. – Onomatopee. DOOM
popấc (pop.) interj.
popîlnea
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popîlneai
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popîlneam
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popîlnească
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popîlneau
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popîlneați
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popîlnesc
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popîlnește
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popîlnești
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popîlni
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popîlnii
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popîlnim
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popîlnind
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popîlnire
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popîlniră
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popîlnirăm
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popîlnirăți
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popîlnise
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popîlnisem
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popîlniseră
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popîlniserăm
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popîlniserăți
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popîlniseși
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popîlniseți
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popîlnit
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popîlniși
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popîlniți
POPÎLNÍ, popîlnesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la un vas) A umple pînă la refuz. O popîlniși, n-o pune popîlnită oala la foc. I. CR. VIII 187.
popîndac
POPÂNDÁC, popândaci, s. m. (Mai ales la pl.) Formație vegetală la suprafața unei ape, cu aspect de insulă mică, alcătuită din rogoz (și din alte plante) care crește în mlaștinile din câmpie. – Et. nec. DOOM
popândác s. m., pl. popândáci
popîndaci
POPÂNDÁC, popândaci, s. m. (Mai ales la pl.) Formație vegetală la suprafața unei ape, cu aspect de insulă mică, alcătuită din rogoz (și din alte plante) care crește în mlaștinile din câmpie. – Et. nec. DOOM
popândác s. m., pl. popândáci
popîndacii
POPÂNDÁC, popândaci, s. m. (Mai ales la pl.) Formație vegetală la suprafața unei ape, cu aspect de insulă mică, alcătuită din rogoz (și din alte plante) care crește în mlaștinile din câmpie. – Et. nec. DOOM
popândác s. m., pl. popândáci
popîndacilor
POPÂNDÁC, popândaci, s. m. (Mai ales la pl.) Formație vegetală la suprafața unei ape, cu aspect de insulă mică, alcătuită din rogoz (și din alte plante) care crește în mlaștinile din câmpie. – Et. nec. DOOM
popândác s. m., pl. popândáci
popîndacul
POPÂNDÁC, popândaci, s. m. (Mai ales la pl.) Formație vegetală la suprafața unei ape, cu aspect de insulă mică, alcătuită din rogoz (și din alte plante) care crește în mlaștinile din câmpie. – Et. nec. DOOM
popândác s. m., pl. popândáci
popîndacului
POPÂNDÁC, popândaci, s. m. (Mai ales la pl.) Formație vegetală la suprafața unei ape, cu aspect de insulă mică, alcătuită din rogoz (și din alte plante) care crește în mlaștinile din câmpie. – Et. nec. DOOM
popândác s. m., pl. popândáci
popîndeț
POPÂNDÉȚ, (1) popândeți, s. m., (2) popândețe, s. n. (Reg.) 1. S. m. Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). 2. S. n. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), poponeț1 (2). – Din popândău. DOOM
popândéț2 (sperietoare de păsări) (pop.) s. n., pl. popândéțe
popîndeț
POPÂNDÉȚ, (1) popândeți, s. m., (2) popândețe, s. n. (Reg.) 1. S. m. Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). 2. S. n. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), poponeț1 (2). – Din popândău.
popîndețe
POPÂNDÉȚ, (1) popândeți, s. m., (2) popândețe, s. n. (Reg.) 1. S. m. Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). 2. S. n. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), poponeț1 (2). – Din popândău.
popîndețele
POPÂNDÉȚ, (1) popândeți, s. m., (2) popândețe, s. n. (Reg.) 1. S. m. Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). 2. S. n. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), poponeț1 (2). – Din popândău.
popîndețelor
POPÂNDÉȚ, (1) popândeți, s. m., (2) popândețe, s. n. (Reg.) 1. S. m. Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). 2. S. n. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), poponeț1 (2). – Din popândău.
popîndeți
POPÂNDÉȚ, (1) popândeți, s. m., (2) popândețe, s. n. (Reg.) 1. S. m. Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). 2. S. n. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), poponeț1 (2). – Din popândău. DOOM
popândéț2 (sperietoare de păsări) (pop.) s. n., pl. popândéțe
popîndeții
POPÂNDÉȚ, (1) popândeți, s. m., (2) popândețe, s. n. (Reg.) 1. S. m. Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). 2. S. n. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), poponeț1 (2). – Din popândău. DOOM
popândéț2 (sperietoare de păsări) (pop.) s. n., pl. popândéțe
popîndeților
POPÂNDÉȚ, (1) popândeți, s. m., (2) popândețe, s. n. (Reg.) 1. S. m. Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). 2. S. n. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), poponeț1 (2). – Din popândău. DOOM
popândéț2 (sperietoare de păsări) (pop.) s. n., pl. popândéțe
popîndețul
POPÂNDÉȚ, (1) popândeți, s. m., (2) popândețe, s. n. (Reg.) 1. S. m. Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). 2. S. n. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), poponeț1 (2). – Din popândău. DOOM
popândéț2 (sperietoare de păsări) (pop.) s. n., pl. popândéțe
popîndețul
POPÂNDÉȚ, (1) popândeți, s. m., (2) popândețe, s. n. (Reg.) 1. S. m. Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). 2. S. n. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), poponeț1 (2). – Din popândău.
popîndețului
POPÂNDÉȚ, (1) popândeți, s. m., (2) popândețe, s. n. (Reg.) 1. S. m. Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). 2. S. n. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), poponeț1 (2). – Din popândău. DOOM
popândéț2 (sperietoare de păsări) (pop.) s. n., pl. popândéțe
popîndețului
POPÂNDÉȚ, (1) popândeți, s. m., (2) popândețe, s. n. (Reg.) 1. S. m. Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). 2. S. n. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), poponeț1 (2). – Din popândău.
popîndoaca
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popîndoaca
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popîndoace
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popîndoace
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popîndoacei
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popîndoacei
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popîndoacele
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popîndoacele
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popîndoacelor
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popîndoacelor
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popîndoc
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popîndoc
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popîndoci
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popîndoci
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popîndocii
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popîndocii
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popîndocilor
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popîndocilor
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popîndocul
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popîndocul
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popîndocului
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popîndocului
POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău. DOOM
popândóc2 (rozător) s. m., pl. popândóci
popîndăi
POPÂNDẮU, popândăi, s. m. 1. Specie de mamifer rozător mic de câmpie cu ochii mari, cu corpul lung până la 20 cm, cu blana de culoare galbenă-cenușie și cu coada scurtă, dăunător agriculturii; popândoc (1), popândeț (1) (Citellus citellus). ◊ Expr. (Adverbial) A sta popândău = a sta drept, nemișcat în fața sau în drumul cuiva. 2. (Pop.) Sperietoare de păsări; momâie, popândeț (2). – Cf. pop1. DOOM
popândắu s. m., art. popândắul; pl. popândắi, art. popândắii
popîndăii
POPÂNDẮU, popândăi, s. m. 1. Specie de mamifer rozător mic de câmpie cu ochii mari, cu corpul lung până la 20 cm, cu blana de culoare galbenă-cenușie și cu coada scurtă, dăunător agriculturii; popândoc (1), popândeț (1) (Citellus citellus). ◊ Expr. (Adverbial) A sta popândău = a sta drept, nemișcat în fața sau în drumul cuiva. 2. (Pop.) Sperietoare de păsări; momâie, popândeț (2). – Cf. pop1. DOOM
popândắu s. m., art. popândắul; pl. popândắi, art. popândắii
popîndăilor
POPÂNDẮU, popândăi, s. m. 1. Specie de mamifer rozător mic de câmpie cu ochii mari, cu corpul lung până la 20 cm, cu blana de culoare galbenă-cenușie și cu coada scurtă, dăunător agriculturii; popândoc (1), popândeț (1) (Citellus citellus). ◊ Expr. (Adverbial) A sta popândău = a sta drept, nemișcat în fața sau în drumul cuiva. 2. (Pop.) Sperietoare de păsări; momâie, popândeț (2). – Cf. pop1. DOOM
popândắu s. m., art. popândắul; pl. popândắi, art. popândắii
popîndău
POPÂNDẮU, popândăi, s. m. 1. Specie de mamifer rozător mic de câmpie cu ochii mari, cu corpul lung până la 20 cm, cu blana de culoare galbenă-cenușie și cu coada scurtă, dăunător agriculturii; popândoc (1), popândeț (1) (Citellus citellus). ◊ Expr. (Adverbial) A sta popândău = a sta drept, nemișcat în fața sau în drumul cuiva. 2. (Pop.) Sperietoare de păsări; momâie, popândeț (2). – Cf. pop1. DOOM
popândắu s. m., art. popândắul; pl. popândắi, art. popândắii
popîndăul
POPÂNDẮU, popândăi, s. m. 1. Specie de mamifer rozător mic de câmpie cu ochii mari, cu corpul lung până la 20 cm, cu blana de culoare galbenă-cenușie și cu coada scurtă, dăunător agriculturii; popândoc (1), popândeț (1) (Citellus citellus). ◊ Expr. (Adverbial) A sta popândău = a sta drept, nemișcat în fața sau în drumul cuiva. 2. (Pop.) Sperietoare de păsări; momâie, popândeț (2). – Cf. pop1. DOOM
popândắu s. m., art. popândắul; pl. popândắi, art. popândắii
popîndăului
POPÂNDẮU, popândăi, s. m. 1. Specie de mamifer rozător mic de câmpie cu ochii mari, cu corpul lung până la 20 cm, cu blana de culoare galbenă-cenușie și cu coada scurtă, dăunător agriculturii; popândoc (1), popândeț (1) (Citellus citellus). ◊ Expr. (Adverbial) A sta popândău = a sta drept, nemișcat în fața sau în drumul cuiva. 2. (Pop.) Sperietoare de păsări; momâie, popândeț (2). – Cf. pop1. DOOM
popândắu s. m., art. popândắul; pl. popândắi, art. popândắii
por
POR, pori, s. m. 1. Mic orificiu pe suprafața pielii, reprezentând canalul excretor al glandelor sudoripare și sebacee. 2. Orificiu în membrana primară a celulelor vegetale, prin care se asigură schimbul de apă, de gaze și de substanțe nutritive. 3. Gol de dimensiuni mici în interiorul unui corp solid. – Din fr. pore, lat. porus. DOOM
por s. m., pl. pori
porav
poráv (-vă), adj. – (Trans.) Violent, acerb. – Var. purav. Sl. porivŭ (‹ pora „violență”), cu schimb de terminație (Miklosich, Lexicon, 628; Cihac, II, 299). Cf. poară, poroinic.
porc
PORC, porci, s. m. 1. Mamifer domestic omnivor, cu capul de formă conică, cu botul alungit, cu corpul acoperit cu păr aspru, scurt și relativ rar, crescut pentru carnea și grăsimea lui (Sus scrofa domestica). ◊ Porc sălbatic (sau mistreț) = mistreț. ◊ Expr. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea prefăcându-se că este preocupat de altceva, pentru a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri. A mâna porcii la jir = a sforăi tare în somn. N-am păzit (sau n-am păscut) porcii împreună, se spune cuiva pentru a-i atrage atenția că își permite gesturi de familiaritate. A îngrășa porcul în ajun = a încerca (zadarnic) să recupereze în ultimul moment timpul pierdut. A face (pe cineva) albie (sau troacă) de porci = a certa (pe cineva) foarte tare; a batjocori cu vorbe grele. ♦ P. restr. Carne de porc (1). ♦ Compuse: porc-spinos (sau -ghimpos) = (la pl.) gen de mamifere rozătoare, sălbatice, de talie mijlocie, cu spatele și părțile laterale acoperite de spini lungi (Hystrix); (și la sg.) animal care face parte din acest gen; porc-de-mare = pește marin de culoare neagră, cu corpul acoperit de solzi ascuțiți, veninoși (Scorpaena scrofa). 2. Epitet depreciativ pentru un om obraznic, grosolan, nerușinat, josnic, ticălos. ◊ Expr. Porc de câine = om de nimic, netrebnic, ticălos. – Lat. porcus. DOOM
!porc-spinós (rozător) s. m., pl. porci-spinóși
porcan
PORCÁN, (1) porcani, s. m., (2) porcane, s. n. 1. (Mold.) Porc mare. ♦ Fig. Om nerușinat, lacom, ticălos. începe a se aburca pe cireș în sus, zicînd: – Stăi, măi porcane, că te căptușește ea, Mărioara, acuși! CREANGĂ, O.A. 57. 2. Grămadă de fin, de paie etc.; căpiță. Pleava se vîră în șura cu paie, într-un cotlon al ei, sau se face porcan deoparte. PAMFILE, A. R. 215.
porcan
PORCÁN, (1) porcani, s. m., (2) porcane, s. n. 1. (Mold.) Porc mare. ♦ Fig. Om nerușinat, lacom, ticălos. începe a se aburca pe cireș în sus, zicînd: – Stăi, măi porcane, că te căptușește ea, Mărioara, acuși! CREANGĂ, O.A. 57. 2. Grămadă de fin, de paie etc.; căpiță. Pleava se vîră în șura cu paie, într-un cotlon al ei, sau se face porcan deoparte. PAMFILE, A. R. 215.
porcane
PORCÁN, (1) porcani, s. m., (2) porcane, s. n. 1. (Mold.) Porc mare. ♦ Fig. Om nerușinat, lacom, ticălos. începe a se aburca pe cireș în sus, zicînd: – Stăi, măi porcane, că te căptușește ea, Mărioara, acuși! CREANGĂ, O.A. 57. 2. Grămadă de fin, de paie etc.; căpiță. Pleava se vîră în șura cu paie, într-un cotlon al ei, sau se face porcan deoparte. PAMFILE, A. R. 215.
porcanele
PORCÁN, (1) porcani, s. m., (2) porcane, s. n. 1. (Mold.) Porc mare. ♦ Fig. Om nerușinat, lacom, ticălos. începe a se aburca pe cireș în sus, zicînd: – Stăi, măi porcane, că te căptușește ea, Mărioara, acuși! CREANGĂ, O.A. 57. 2. Grămadă de fin, de paie etc.; căpiță. Pleava se vîră în șura cu paie, într-un cotlon al ei, sau se face porcan deoparte. PAMFILE, A. R. 215.
porcanelor
PORCÁN, (1) porcani, s. m., (2) porcane, s. n. 1. (Mold.) Porc mare. ♦ Fig. Om nerușinat, lacom, ticălos. începe a se aburca pe cireș în sus, zicînd: – Stăi, măi porcane, că te căptușește ea, Mărioara, acuși! CREANGĂ, O.A. 57. 2. Grămadă de fin, de paie etc.; căpiță. Pleava se vîră în șura cu paie, într-un cotlon al ei, sau se face porcan deoparte. PAMFILE, A. R. 215.
porcani
PORCÁN, (1) porcani, s. m., (2) porcane, s. n. 1. (Mold.) Porc mare. ♦ Fig. Om nerușinat, lacom, ticălos. începe a se aburca pe cireș în sus, zicînd: – Stăi, măi porcane, că te căptușește ea, Mărioara, acuși! CREANGĂ, O.A. 57. 2. Grămadă de fin, de paie etc.; căpiță. Pleava se vîră în șura cu paie, într-un cotlon al ei, sau se face porcan deoparte. PAMFILE, A. R. 215.
porcanii
PORCÁN, (1) porcani, s. m., (2) porcane, s. n. 1. (Mold.) Porc mare. ♦ Fig. Om nerușinat, lacom, ticălos. începe a se aburca pe cireș în sus, zicînd: – Stăi, măi porcane, că te căptușește ea, Mărioara, acuși! CREANGĂ, O.A. 57. 2. Grămadă de fin, de paie etc.; căpiță. Pleava se vîră în șura cu paie, într-un cotlon al ei, sau se face porcan deoparte. PAMFILE, A. R. 215.
porcanilor
PORCÁN, (1) porcani, s. m., (2) porcane, s. n. 1. (Mold.) Porc mare. ♦ Fig. Om nerușinat, lacom, ticălos. începe a se aburca pe cireș în sus, zicînd: – Stăi, măi porcane, că te căptușește ea, Mărioara, acuși! CREANGĂ, O.A. 57. 2. Grămadă de fin, de paie etc.; căpiță. Pleava se vîră în șura cu paie, într-un cotlon al ei, sau se face porcan deoparte. PAMFILE, A. R. 215.
porcanul
PORCÁN, (1) porcani, s. m., (2) porcane, s. n. 1. (Mold.) Porc mare. ♦ Fig. Om nerușinat, lacom, ticălos. începe a se aburca pe cireș în sus, zicînd: – Stăi, măi porcane, că te căptușește ea, Mărioara, acuși! CREANGĂ, O.A. 57. 2. Grămadă de fin, de paie etc.; căpiță. Pleava se vîră în șura cu paie, într-un cotlon al ei, sau se face porcan deoparte. PAMFILE, A. R. 215.
porcanul
PORCÁN, (1) porcani, s. m., (2) porcane, s. n. 1. (Mold.) Porc mare. ♦ Fig. Om nerușinat, lacom, ticălos. începe a se aburca pe cireș în sus, zicînd: – Stăi, măi porcane, că te căptușește ea, Mărioara, acuși! CREANGĂ, O.A. 57. 2. Grămadă de fin, de paie etc.; căpiță. Pleava se vîră în șura cu paie, într-un cotlon al ei, sau se face porcan deoparte. PAMFILE, A. R. 215.
porcanului
PORCÁN, (1) porcani, s. m., (2) porcane, s. n. 1. (Mold.) Porc mare. ♦ Fig. Om nerușinat, lacom, ticălos. începe a se aburca pe cireș în sus, zicînd: – Stăi, măi porcane, că te căptușește ea, Mărioara, acuși! CREANGĂ, O.A. 57. 2. Grămadă de fin, de paie etc.; căpiță. Pleava se vîră în șura cu paie, într-un cotlon al ei, sau se face porcan deoparte. PAMFILE, A. R. 215.
porcanului
PORCÁN, (1) porcani, s. m., (2) porcane, s. n. 1. (Mold.) Porc mare. ♦ Fig. Om nerușinat, lacom, ticălos. începe a se aburca pe cireș în sus, zicînd: – Stăi, măi porcane, că te căptușește ea, Mărioara, acuși! CREANGĂ, O.A. 57. 2. Grămadă de fin, de paie etc.; căpiță. Pleava se vîră în șura cu paie, într-un cotlon al ei, sau se face porcan deoparte. PAMFILE, A. R. 215.
porcar
PURCÁR s. m. v. porcar. DOOM
porcár s. m., pl. porcári
porcari
PURCÁR s. m. v. porcar. DOOM
porcár s. m., pl. porcári
porcarii
PURCÁR s. m. v. porcar. DOOM
porcár s. m., pl. porcári
porcarilor
PURCÁR s. m. v. porcar. DOOM
porcár s. m., pl. porcári
porcarul
PURCÁR s. m. v. porcar. DOOM
porcár s. m., pl. porcári
porcarului
PURCÁR s. m. v. porcar. DOOM
porcár s. m., pl. porcári
porceasca
PORCÉSC, -EÁSCĂ, porcești, adj. 1. De porc (1), privitor la porc, al porcului. ◊ Expr. (Fam.) A avea noroc porcesc = a avea noroc mare. 2. (Despre unele specii de fructe, legume etc.) Care este de calitate inferioară. Cartofi porcești. – Porc + suf. -esc. DOOM
porcésc adj. m., f. porceáscă; pl. m. și f. porcéști
porcelan
PORȚELÁN, (2) porțelanuri, s. n. 1. Material ceramic alb și translucid obținut prin arderea la temperaturi înalte a unei paste de cuarț, de caolin și de feldspat împreună cu adaosuri de alți componenți, folosit la fabricarea vaselor industriale sau de laborator, a izolatoarelor electrice, a vaselor de uz casnic sau a unor obiecte decorative. 2. Obiect făcut din porțelan (1). [Var.: (rar) porcelán s. n.] – Din germ. Porzellan. DOOM
porțelán s. n., (obiecte, sorturi) pl. porțelánuri
porcellus
COBÁI, cobai, s. m. Mic mamifer rozător, folosit în medicină pentru experiențe de laborator (Cavia porcellus). ♦ P. gener. Orice animal care servește pentru experiențe de laborator; fig. subiect de experimentare. – Din fr. cobaye.
porcesc
PORCÉSC, -EÁSCĂ, porcești, adj. 1. De porc (1), privitor la porc, al porcului. ◊ Expr. (Fam.) A avea noroc porcesc = a avea noroc mare. 2. (Despre unele specii de fructe, legume etc.) Care este de calitate inferioară. Cartofi porcești. – Porc + suf. -esc. DOOM
porcésc adj. m., f. porceáscă; pl. m. și f. porcéști
porcescul
PORCÉSC, -EÁSCĂ, porcești, adj. 1. De porc (1), privitor la porc, al porcului. ◊ Expr. (Fam.) A avea noroc porcesc = a avea noroc mare. 2. (Despre unele specii de fructe, legume etc.) Care este de calitate inferioară. Cartofi porcești. – Porc + suf. -esc. DOOM
porcésc adj. m., f. porceáscă; pl. m. și f. porcéști
porcescului
PORCÉSC, -EÁSCĂ, porcești, adj. 1. De porc (1), privitor la porc, al porcului. ◊ Expr. (Fam.) A avea noroc porcesc = a avea noroc mare. 2. (Despre unele specii de fructe, legume etc.) Care este de calitate inferioară. Cartofi porcești. – Porc + suf. -esc. DOOM
porcésc adj. m., f. porceáscă; pl. m. și f. porcéști
porcești
PORCÉSC, -EÁSCĂ, porcești, adj. 1. De porc (1), privitor la porc, al porcului. ◊ Expr. (Fam.) A avea noroc porcesc = a avea noroc mare. 2. (Despre unele specii de fructe, legume etc.) Care este de calitate inferioară. Cartofi porcești. – Porc + suf. -esc. DOOM
porcésc adj. m., f. porceáscă; pl. m. și f. porcéști
porceștii
PORCÉSC, -EÁSCĂ, porcești, adj. 1. De porc (1), privitor la porc, al porcului. ◊ Expr. (Fam.) A avea noroc porcesc = a avea noroc mare. 2. (Despre unele specii de fructe, legume etc.) Care este de calitate inferioară. Cartofi porcești. – Porc + suf. -esc. DOOM
porcésc adj. m., f. porceáscă; pl. m. și f. porcéști
porceștile
PORCÉSC, -EÁSCĂ, porcești, adj. 1. De porc (1), privitor la porc, al porcului. ◊ Expr. (Fam.) A avea noroc porcesc = a avea noroc mare. 2. (Despre unele specii de fructe, legume etc.) Care este de calitate inferioară. Cartofi porcești. – Porc + suf. -esc. DOOM
porcésc adj. m., f. porceáscă; pl. m. și f. porcéști
porceștilor
PORCÉSC, -EÁSCĂ, porcești, adj. 1. De porc (1), privitor la porc, al porcului. ◊ Expr. (Fam.) A avea noroc porcesc = a avea noroc mare. 2. (Despre unele specii de fructe, legume etc.) Care este de calitate inferioară. Cartofi porcești. – Porc + suf. -esc. DOOM
porcésc adj. m., f. porceáscă; pl. m. și f. porcéști
porci
PORC, porci, s. m. 1. Mamifer domestic omnivor, cu capul de formă conică, cu botul alungit, cu corpul acoperit cu păr aspru, scurt și relativ rar, crescut pentru carnea și grăsimea lui (Sus scrofa domestica). ◊ Porc sălbatic (sau mistreț) = mistreț. ◊ Expr. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea prefăcându-se că este preocupat de altceva, pentru a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri. A mâna porcii la jir = a sforăi tare în somn. N-am păzit (sau n-am păscut) porcii împreună, se spune cuiva pentru a-i atrage atenția că își permite gesturi de familiaritate. A îngrășa porcul în ajun = a încerca (zadarnic) să recupereze în ultimul moment timpul pierdut. A face (pe cineva) albie (sau troacă) de porci = a certa (pe cineva) foarte tare; a batjocori cu vorbe grele. ♦ P. restr. Carne de porc (1). ♦ Compuse: porc-spinos (sau -ghimpos) = (la pl.) gen de mamifere rozătoare, sălbatice, de talie mijlocie, cu spatele și părțile laterale acoperite de spini lungi (Hystrix); (și la sg.) animal care face parte din acest gen; porc-de-mare = pește marin de culoare neagră, cu corpul acoperit de solzi ascuțiți, veninoși (Scorpaena scrofa). 2. Epitet depreciativ pentru un om obraznic, grosolan, nerușinat, josnic, ticălos. ◊ Expr. Porc de câine = om de nimic, netrebnic, ticălos. – Lat. porcus. DOOM
!porc-spinós (rozător) s. m., pl. porci-spinóși
porci
PORCÍ, porcesc, vb. IV. Tranz. (Familiar) A ocări în termeni vulgari; a înjura. Pe ceilalți i-a porcit... vai de mama lor! La CADE. ◊ Refl. A se obrăznici; a-și lua nasul la purtare.
porcii
PORC, porci, s. m. 1. Mamifer domestic omnivor, cu capul de formă conică, cu botul alungit, cu corpul acoperit cu păr aspru, scurt și relativ rar, crescut pentru carnea și grăsimea lui (Sus scrofa domestica). ◊ Porc sălbatic (sau mistreț) = mistreț. ◊ Expr. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea prefăcându-se că este preocupat de altceva, pentru a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri. A mâna porcii la jir = a sforăi tare în somn. N-am păzit (sau n-am păscut) porcii împreună, se spune cuiva pentru a-i atrage atenția că își permite gesturi de familiaritate. A îngrășa porcul în ajun = a încerca (zadarnic) să recupereze în ultimul moment timpul pierdut. A face (pe cineva) albie (sau troacă) de porci = a certa (pe cineva) foarte tare; a batjocori cu vorbe grele. ♦ P. restr. Carne de porc (1). ♦ Compuse: porc-spinos (sau -ghimpos) = (la pl.) gen de mamifere rozătoare, sălbatice, de talie mijlocie, cu spatele și părțile laterale acoperite de spini lungi (Hystrix); (și la sg.) animal care face parte din acest gen; porc-de-mare = pește marin de culoare neagră, cu corpul acoperit de solzi ascuțiți, veninoși (Scorpaena scrofa). 2. Epitet depreciativ pentru un om obraznic, grosolan, nerușinat, josnic, ticălos. ◊ Expr. Porc de câine = om de nimic, netrebnic, ticălos. – Lat. porcus. DOOM
!porc-spinós (rozător) s. m., pl. porci-spinóși
porcilor
PORC, porci, s. m. 1. Mamifer domestic omnivor, cu capul de formă conică, cu botul alungit, cu corpul acoperit cu păr aspru, scurt și relativ rar, crescut pentru carnea și grăsimea lui (Sus scrofa domestica). ◊ Porc sălbatic (sau mistreț) = mistreț. ◊ Expr. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea prefăcându-se că este preocupat de altceva, pentru a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri. A mâna porcii la jir = a sforăi tare în somn. N-am păzit (sau n-am păscut) porcii împreună, se spune cuiva pentru a-i atrage atenția că își permite gesturi de familiaritate. A îngrășa porcul în ajun = a încerca (zadarnic) să recupereze în ultimul moment timpul pierdut. A face (pe cineva) albie (sau troacă) de porci = a certa (pe cineva) foarte tare; a batjocori cu vorbe grele. ♦ P. restr. Carne de porc (1). ♦ Compuse: porc-spinos (sau -ghimpos) = (la pl.) gen de mamifere rozătoare, sălbatice, de talie mijlocie, cu spatele și părțile laterale acoperite de spini lungi (Hystrix); (și la sg.) animal care face parte din acest gen; porc-de-mare = pește marin de culoare neagră, cu corpul acoperit de solzi ascuțiți, veninoși (Scorpaena scrofa). 2. Epitet depreciativ pentru un om obraznic, grosolan, nerușinat, josnic, ticălos. ◊ Expr. Porc de câine = om de nimic, netrebnic, ticălos. – Lat. porcus. DOOM
!porc-spinós (rozător) s. m., pl. porci-spinóși
porcin
PORCÍN, -Ă, porcini, -e, adj., s. f. 1. Adj. De porc (1); privitor la porci, caracteristic, propriu porcilor; ca de porc. 2. S. f. (La pl.) Nume generic dat porcilor (1); (și la sg.) porc (1). – Din lat. porcinus, fr. porcin. DOOM
porcínă s. f., g.-d. art. porcínei; pl. porcíne
porcina
PORCÍN, -Ă, porcini, -e, adj., s. f. 1. Adj. De porc (1); privitor la porci, caracteristic, propriu porcilor; ca de porc. 2. S. f. (La pl.) Nume generic dat porcilor (1); (și la sg.) porc (1). – Din lat. porcinus, fr. porcin. DOOM
porcínă s. f., g.-d. art. porcínei; pl. porcíne
porcina
PORCÍN, -Ă, porcini, -e, adj., s. f. 1. Adj. De porc (1); privitor la porci, caracteristic, propriu porcilor; ca de porc. 2. S. f. (La pl.) Nume generic dat porcilor (1); (și la sg.) porc (1). – Din lat. porcinus, fr. porcin. DOOM
porcínă s. f., g.-d. art. porcínei; pl. porcíne
porcine
PORCÍN, -Ă, porcini, -e, adj., s. f. 1. Adj. De porc (1); privitor la porci, caracteristic, propriu porcilor; ca de porc. 2. S. f. (La pl.) Nume generic dat porcilor (1); (și la sg.) porc (1). – Din lat. porcinus, fr. porcin. DOOM
porcínă s. f., g.-d. art. porcínei; pl. porcíne
porcine
PORCÍN, -Ă, porcini, -e, adj., s. f. 1. Adj. De porc (1); privitor la porci, caracteristic, propriu porcilor; ca de porc. 2. S. f. (La pl.) Nume generic dat porcilor (1); (și la sg.) porc (1). – Din lat. porcinus, fr. porcin. DOOM
porcínă s. f., g.-d. art. porcínei; pl. porcíne
porcinei
PORCÍN, -Ă, porcini, -e, adj., s. f. 1. Adj. De porc (1); privitor la porci, caracteristic, propriu porcilor; ca de porc. 2. S. f. (La pl.) Nume generic dat porcilor (1); (și la sg.) porc (1). – Din lat. porcinus, fr. porcin. DOOM
porcínă s. f., g.-d. art. porcínei; pl. porcíne
porcinei
PORCÍN, -Ă, porcini, -e, adj., s. f. 1. Adj. De porc (1); privitor la porci, caracteristic, propriu porcilor; ca de porc. 2. S. f. (La pl.) Nume generic dat porcilor (1); (și la sg.) porc (1). – Din lat. porcinus, fr. porcin. DOOM
porcínă s. f., g.-d. art. porcínei; pl. porcíne
porcinele
PORCÍN, -Ă, porcini, -e, adj., s. f. 1. Adj. De porc (1); privitor la porci, caracteristic, propriu porcilor; ca de porc. 2. S. f. (La pl.) Nume generic dat porcilor (1); (și la sg.) porc (1). – Din lat. porcinus, fr. porcin. DOOM
porcínă s. f., g.-d. art. porcínei; pl. porcíne
porcinele
PORCÍN, -Ă, porcini, -e, adj., s. f. 1. Adj. De porc (1); privitor la porci, caracteristic, propriu porcilor; ca de porc. 2. S. f. (La pl.) Nume generic dat porcilor (1); (și la sg.) porc (1). – Din lat. porcinus, fr. porcin. DOOM
porcínă s. f., g.-d. art. porcínei; pl. porcíne
porcinelor
PORCÍN, -Ă, porcini, -e, adj., s. f. 1. Adj. De porc (1); privitor la porci, caracteristic, propriu porcilor; ca de porc. 2. S. f. (La pl.) Nume generic dat porcilor (1); (și la sg.) porc (1). – Din lat. porcinus, fr. porcin. DOOM
porcínă s. f., g.-d. art. porcínei; pl. porcíne
porcinelor
PORCÍN, -Ă, porcini, -e, adj., s. f. 1. Adj. De porc (1); privitor la porci, caracteristic, propriu porcilor; ca de porc. 2. S. f. (La pl.) Nume generic dat porcilor (1); (și la sg.) porc (1). – Din lat. porcinus, fr. porcin. DOOM
porcínă s. f., g.-d. art. porcínei; pl. porcíne
porcini
PORCÍN, -Ă, porcini, -e, adj., s. f. 1. Adj. De porc (1); privitor la porci, caracteristic, propriu porcilor; ca de porc. 2. S. f. (La pl.) Nume generic dat porcilor (1); (și la sg.) porc (1). – Din lat. porcinus, fr. porcin. DOOM
porcínă s. f., g.-d. art. porcínei; pl. porcíne
porcinii
PORCÍN, -Ă, porcini, -e, adj., s. f. 1. Adj. De porc (1); privitor la porci, caracteristic, propriu porcilor; ca de porc. 2. S. f. (La pl.) Nume generic dat porcilor (1); (și la sg.) porc (1). – Din lat. porcinus, fr. porcin. DOOM
porcínă s. f., g.-d. art. porcínei; pl. porcíne
porcinilor
PORCÍN, -Ă, porcini, -e, adj., s. f. 1. Adj. De porc (1); privitor la porci, caracteristic, propriu porcilor; ca de porc. 2. S. f. (La pl.) Nume generic dat porcilor (1); (și la sg.) porc (1). – Din lat. porcinus, fr. porcin. DOOM
porcínă s. f., g.-d. art. porcínei; pl. porcíne
porcinul
PORCÍN, -Ă, porcini, -e, adj., s. f. 1. Adj. De porc (1); privitor la porci, caracteristic, propriu porcilor; ca de porc. 2. S. f. (La pl.) Nume generic dat porcilor (1); (și la sg.) porc (1). – Din lat. porcinus, fr. porcin. DOOM
porcínă s. f., g.-d. art. porcínei; pl. porcíne
porcinului
PORCÍN, -Ă, porcini, -e, adj., s. f. 1. Adj. De porc (1); privitor la porci, caracteristic, propriu porcilor; ca de porc. 2. S. f. (La pl.) Nume generic dat porcilor (1); (și la sg.) porc (1). – Din lat. porcinus, fr. porcin. DOOM
porcínă s. f., g.-d. art. porcínei; pl. porcíne
porcire
PORCÍ, porcesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ocărî în termeni vulgari; a înjura. ♦ Refl. A se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. – Din porc.
porcit
PORCÍ, porcesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ocărî în termeni vulgari; a înjura. ♦ Refl. A se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. – Din porc.
porcoaie
PORCÓI, porcoaie, s. n. Grămadă de fân sau de paie; spec. căpiță. ♦ P. gener. Grămadă, morman, maldăr. [Var.: purcói s. n.] – Porc + suf. -oi.
porcoaiele
PORCÓI, porcoaie, s. n. Grămadă de fân sau de paie; spec. căpiță. ♦ P. gener. Grămadă, morman, maldăr. [Var.: purcói s. n.] – Porc + suf. -oi.
porcoaielor
PORCÓI, porcoaie, s. n. Grămadă de fân sau de paie; spec. căpiță. ♦ P. gener. Grămadă, morman, maldăr. [Var.: purcói s. n.] – Porc + suf. -oi.
porcoasa
PORCÓS, -OÁSĂ, porcoși, -oase, adj. (Despre oameni) Care se poartă, care vorbește ca un porc (2); grosolan, vulgar; (despre cuvinte, expresii, purtare etc.) indecent, necuviincios, grosolan; vulgar, trivial, obscen. – Porc + suf. -os. DOOM
porcós adj. m., pl. porcóși; f. porcoásă, pl. porcoáse
porcoase
PORCÓS, -OÁSĂ, porcoși, -oase, adj. (Despre oameni) Care se poartă, care vorbește ca un porc (2); grosolan, vulgar; (despre cuvinte, expresii, purtare etc.) indecent, necuviincios, grosolan; vulgar, trivial, obscen. – Porc + suf. -os. DOOM
porcós adj. m., pl. porcóși; f. porcoásă, pl. porcoáse
porcoasei
PORCÓS, -OÁSĂ, porcoși, -oase, adj. (Despre oameni) Care se poartă, care vorbește ca un porc (2); grosolan, vulgar; (despre cuvinte, expresii, purtare etc.) indecent, necuviincios, grosolan; vulgar, trivial, obscen. – Porc + suf. -os. DOOM
porcós adj. m., pl. porcóși; f. porcoásă, pl. porcoáse
porcoasele
PORCÓS, -OÁSĂ, porcoși, -oase, adj. (Despre oameni) Care se poartă, care vorbește ca un porc (2); grosolan, vulgar; (despre cuvinte, expresii, purtare etc.) indecent, necuviincios, grosolan; vulgar, trivial, obscen. – Porc + suf. -os. DOOM
porcós adj. m., pl. porcóși; f. porcoásă, pl. porcoáse
porcoaselor
PORCÓS, -OÁSĂ, porcoși, -oase, adj. (Despre oameni) Care se poartă, care vorbește ca un porc (2); grosolan, vulgar; (despre cuvinte, expresii, purtare etc.) indecent, necuviincios, grosolan; vulgar, trivial, obscen. – Porc + suf. -os. DOOM
porcós adj. m., pl. porcóși; f. porcoásă, pl. porcoáse
porcoi
PORCÓI, porcoaie, s. n. Grămadă de fân sau de paie; spec. căpiță. ♦ P. gener. Grămadă, morman, maldăr. [Var.: purcói s. n.] – Porc + suf. -oi.
porcoi
PORCÓI s. n. v. purcoi. DOOM
!porcói2/purcói (grămadă) s. n., pl. porcoaie/purcoaie
porcoiaș
PORCOIÁȘ, porcoiașe, s. n. Diminutiv al lui porcoi. [Var.: purcoiáș s. n.] – Porcoi + suf. -aș.
porcoiașe
PORCOIÁȘ, porcoiașe, s. n. Diminutiv al lui porcoi. [Var.: purcoiáș s. n.] – Porcoi + suf. -aș.
porcoiașele
PORCOIÁȘ, porcoiașe, s. n. Diminutiv al lui porcoi. [Var.: purcoiáș s. n.] – Porcoi + suf. -aș.
porcoiașelor
PORCOIÁȘ, porcoiașe, s. n. Diminutiv al lui porcoi. [Var.: purcoiáș s. n.] – Porcoi + suf. -aș.
porcoiașul
PORCOIÁȘ, porcoiașe, s. n. Diminutiv al lui porcoi. [Var.: purcoiáș s. n.] – Porcoi + suf. -aș.
porcoiașului
PORCOIÁȘ, porcoiașe, s. n. Diminutiv al lui porcoi. [Var.: purcoiáș s. n.] – Porcoi + suf. -aș.
porcoii
PORCÓI s. n. v. purcoi. DOOM
!porcói2/purcói (grămadă) s. n., pl. porcoaie/purcoaie
porcoilor
PORCÓI s. n. v. purcoi. DOOM
!porcói2/purcói (grămadă) s. n., pl. porcoaie/purcoaie
porcoiul
PORCÓI, porcoaie, s. n. Grămadă de fân sau de paie; spec. căpiță. ♦ P. gener. Grămadă, morman, maldăr. [Var.: purcói s. n.] – Porc + suf. -oi.
porcoiul
PORCÓI s. n. v. purcoi. DOOM
!porcói2/purcói (grămadă) s. n., pl. porcoaie/purcoaie
porcoiului
PORCÓI, porcoaie, s. n. Grămadă de fân sau de paie; spec. căpiță. ♦ P. gener. Grămadă, morman, maldăr. [Var.: purcói s. n.] – Porc + suf. -oi.
porcoiului
PORCÓI s. n. v. purcoi. DOOM
!porcói2/purcói (grămadă) s. n., pl. porcoaie/purcoaie
porcos
PORCÓS, -OÁSĂ, porcoși, -oase, adj. (Despre oameni) Care se poartă, care vorbește ca un porc (2); grosolan, vulgar; (despre cuvinte, expresii, purtare etc.) indecent, necuviincios, grosolan; vulgar, trivial, obscen. – Porc + suf. -os. DOOM
porcós adj. m., pl. porcóși; f. porcoásă, pl. porcoáse
porcosul
PORCÓS, -OÁSĂ, porcoși, -oase, adj. (Despre oameni) Care se poartă, care vorbește ca un porc (2); grosolan, vulgar; (despre cuvinte, expresii, purtare etc.) indecent, necuviincios, grosolan; vulgar, trivial, obscen. – Porc + suf. -os. DOOM
porcós adj. m., pl. porcóși; f. porcoásă, pl. porcoáse
porcosului
PORCÓS, -OÁSĂ, porcoși, -oase, adj. (Despre oameni) Care se poartă, care vorbește ca un porc (2); grosolan, vulgar; (despre cuvinte, expresii, purtare etc.) indecent, necuviincios, grosolan; vulgar, trivial, obscen. – Porc + suf. -os. DOOM
porcós adj. m., pl. porcóși; f. porcoásă, pl. porcoáse
porcovan
porcovan, porcovani s. m. v. porc.
porcoși
PORCÓS, -OÁSĂ, porcoși, -oase, adj. (Despre oameni) Care se poartă, care vorbește ca un porc (2); grosolan, vulgar; (despre cuvinte, expresii, purtare etc.) indecent, necuviincios, grosolan; vulgar, trivial, obscen. – Porc + suf. -os. DOOM
porcós adj. m., pl. porcóși; f. porcoásă, pl. porcoáse
porcoșii
PORCÓS, -OÁSĂ, porcoși, -oase, adj. (Despre oameni) Care se poartă, care vorbește ca un porc (2); grosolan, vulgar; (despre cuvinte, expresii, purtare etc.) indecent, necuviincios, grosolan; vulgar, trivial, obscen. – Porc + suf. -os. DOOM
porcós adj. m., pl. porcóși; f. porcoásă, pl. porcoáse
porcoșilor
PORCÓS, -OÁSĂ, porcoși, -oase, adj. (Despre oameni) Care se poartă, care vorbește ca un porc (2); grosolan, vulgar; (despre cuvinte, expresii, purtare etc.) indecent, necuviincios, grosolan; vulgar, trivial, obscen. – Porc + suf. -os. DOOM
porcós adj. m., pl. porcóși; f. porcoásă, pl. porcoáse
porcul
PORC, porci, s. m. 1. Mamifer domestic omnivor, cu capul de formă conică, cu botul alungit, cu corpul acoperit cu păr aspru, scurt și relativ rar, crescut pentru carnea și grăsimea lui (Sus scrofa domestica). ◊ Porc sălbatic (sau mistreț) = mistreț. ◊ Expr. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea prefăcându-se că este preocupat de altceva, pentru a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri. A mâna porcii la jir = a sforăi tare în somn. N-am păzit (sau n-am păscut) porcii împreună, se spune cuiva pentru a-i atrage atenția că își permite gesturi de familiaritate. A îngrășa porcul în ajun = a încerca (zadarnic) să recupereze în ultimul moment timpul pierdut. A face (pe cineva) albie (sau troacă) de porci = a certa (pe cineva) foarte tare; a batjocori cu vorbe grele. ♦ P. restr. Carne de porc (1). ♦ Compuse: porc-spinos (sau -ghimpos) = (la pl.) gen de mamifere rozătoare, sălbatice, de talie mijlocie, cu spatele și părțile laterale acoperite de spini lungi (Hystrix); (și la sg.) animal care face parte din acest gen; porc-de-mare = pește marin de culoare neagră, cu corpul acoperit de solzi ascuțiți, veninoși (Scorpaena scrofa). 2. Epitet depreciativ pentru un om obraznic, grosolan, nerușinat, josnic, ticălos. ◊ Expr. Porc de câine = om de nimic, netrebnic, ticălos. – Lat. porcus. DOOM
!porc-spinós (rozător) s. m., pl. porci-spinóși
porcule
PORC, porci, s. m. 1. Mamifer domestic omnivor, cu capul de formă conică, cu botul alungit, cu corpul acoperit cu păr aspru, scurt și relativ rar, crescut pentru carnea și grăsimea lui (Sus scrofa domestica). ◊ Porc sălbatic (sau mistreț) = mistreț. ◊ Expr. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea prefăcându-se că este preocupat de altceva, pentru a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri. A mâna porcii la jir = a sforăi tare în somn. N-am păzit (sau n-am păscut) porcii împreună, se spune cuiva pentru a-i atrage atenția că își permite gesturi de familiaritate. A îngrășa porcul în ajun = a încerca (zadarnic) să recupereze în ultimul moment timpul pierdut. A face (pe cineva) albie (sau troacă) de porci = a certa (pe cineva) foarte tare; a batjocori cu vorbe grele. ♦ P. restr. Carne de porc (1). ♦ Compuse: porc-spinos (sau -ghimpos) = (la pl.) gen de mamifere rozătoare, sălbatice, de talie mijlocie, cu spatele și părțile laterale acoperite de spini lungi (Hystrix); (și la sg.) animal care face parte din acest gen; porc-de-mare = pește marin de culoare neagră, cu corpul acoperit de solzi ascuțiți, veninoși (Scorpaena scrofa). 2. Epitet depreciativ pentru un om obraznic, grosolan, nerușinat, josnic, ticălos. ◊ Expr. Porc de câine = om de nimic, netrebnic, ticălos. – Lat. porcus. DOOM
!porc-spinós (rozător) s. m., pl. porci-spinóși
porculeț
PORCULÉȚ, porculeți, s. m. Porcușor (1). – Porc + suf. -uleț. DOOM
porculéț (rar) s. m., pl. porculéți
porculeți
PORCULÉȚ, porculeți, s. m. Porcușor (1). – Porc + suf. -uleț. DOOM
porculéț (rar) s. m., pl. porculéți
porculeții
PORCULÉȚ, porculeți, s. m. Porcușor (1). – Porc + suf. -uleț. DOOM
porculéț (rar) s. m., pl. porculéți
porculeților
PORCULÉȚ, porculeți, s. m. Porcușor (1). – Porc + suf. -uleț. DOOM
porculéț (rar) s. m., pl. porculéți
porculețul
PORCULÉȚ, porculeți, s. m. Porcușor (1). – Porc + suf. -uleț. DOOM
porculéț (rar) s. m., pl. porculéți
porculețului
PORCULÉȚ, porculeți, s. m. Porcușor (1). – Porc + suf. -uleț. DOOM
porculéț (rar) s. m., pl. porculéți
porcului
PORC, porci, s. m. 1. Mamifer domestic omnivor, cu capul de formă conică, cu botul alungit, cu corpul acoperit cu păr aspru, scurt și relativ rar, crescut pentru carnea și grăsimea lui (Sus scrofa domestica). ◊ Porc sălbatic (sau mistreț) = mistreț. ◊ Expr. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea prefăcându-se că este preocupat de altceva, pentru a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri. A mâna porcii la jir = a sforăi tare în somn. N-am păzit (sau n-am păscut) porcii împreună, se spune cuiva pentru a-i atrage atenția că își permite gesturi de familiaritate. A îngrășa porcul în ajun = a încerca (zadarnic) să recupereze în ultimul moment timpul pierdut. A face (pe cineva) albie (sau troacă) de porci = a certa (pe cineva) foarte tare; a batjocori cu vorbe grele. ♦ P. restr. Carne de porc (1). ♦ Compuse: porc-spinos (sau -ghimpos) = (la pl.) gen de mamifere rozătoare, sălbatice, de talie mijlocie, cu spatele și părțile laterale acoperite de spini lungi (Hystrix); (și la sg.) animal care face parte din acest gen; porc-de-mare = pește marin de culoare neagră, cu corpul acoperit de solzi ascuțiți, veninoși (Scorpaena scrofa). 2. Epitet depreciativ pentru un om obraznic, grosolan, nerușinat, josnic, ticălos. ◊ Expr. Porc de câine = om de nimic, netrebnic, ticălos. – Lat. porcus. DOOM
!porc-spinós (rozător) s. m., pl. porci-spinóși
porcușor
PORCUȘÓR, porcușori, s. m. 1. Diminutiv al lui porc; porculeț. 2. Specie de pește mărunt cu corpul în formă de fus, de culoare deschisă, cu un șir de pete întunecate pe laturi și cu două mustăți în colțul gurii, care trăiește în apele de deal sau de șes (Gobio gobio). – Porc + suf. -ușor. DOOM
porcușór s. m., pl. porcușóri
porcușori
PORCUȘÓR, porcușori, s. m. 1. Diminutiv al lui porc; porculeț. 2. Specie de pește mărunt cu corpul în formă de fus, de culoare deschisă, cu un șir de pete întunecate pe laturi și cu două mustăți în colțul gurii, care trăiește în apele de deal sau de șes (Gobio gobio). – Porc + suf. -ușor. DOOM
porcușór s. m., pl. porcușóri
porcușorii
PORCUȘÓR, porcușori, s. m. 1. Diminutiv al lui porc; porculeț. 2. Specie de pește mărunt cu corpul în formă de fus, de culoare deschisă, cu un șir de pete întunecate pe laturi și cu două mustăți în colțul gurii, care trăiește în apele de deal sau de șes (Gobio gobio). – Porc + suf. -ușor. DOOM
porcușór s. m., pl. porcușóri
porcușorilor
PORCUȘÓR, porcușori, s. m. 1. Diminutiv al lui porc; porculeț. 2. Specie de pește mărunt cu corpul în formă de fus, de culoare deschisă, cu un șir de pete întunecate pe laturi și cu două mustăți în colțul gurii, care trăiește în apele de deal sau de șes (Gobio gobio). – Porc + suf. -ușor. DOOM
porcușór s. m., pl. porcușóri
porcușorul
PORCUȘÓR, porcușori, s. m. 1. Diminutiv al lui porc; porculeț. 2. Specie de pește mărunt cu corpul în formă de fus, de culoare deschisă, cu un șir de pete întunecate pe laturi și cu două mustăți în colțul gurii, care trăiește în apele de deal sau de șes (Gobio gobio). – Porc + suf. -ușor. DOOM
porcușór s. m., pl. porcușóri
porcușorului
PORCUȘÓR, porcușori, s. m. 1. Diminutiv al lui porc; porculeț. 2. Specie de pește mărunt cu corpul în formă de fus, de culoare deschisă, cu un șir de pete întunecate pe laturi și cu două mustăți în colțul gurii, care trăiește în apele de deal sau de șes (Gobio gobio). – Porc + suf. -ușor. DOOM
porcușór s. m., pl. porcușóri
porcăi
PORCĂÍ, porcăiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) insulta în mod grosolan. 2. Refl. A se purta ca un porc (2). – Porc + suf. -ăi. DOOM
porcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. porcăiésc, imperf. 3 sg. porcăiá; conj. prez. 3 să porcăiáscă
porcăia
PORCĂÍ, porcăiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) insulta în mod grosolan. 2. Refl. A se purta ca un porc (2). – Porc + suf. -ăi. DOOM
porcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. porcăiésc, imperf. 3 sg. porcăiá; conj. prez. 3 să porcăiáscă
porcăiai
PORCĂÍ, porcăiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) insulta în mod grosolan. 2. Refl. A se purta ca un porc (2). – Porc + suf. -ăi. DOOM
porcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. porcăiésc, imperf. 3 sg. porcăiá; conj. prez. 3 să porcăiáscă
porcăiam
PORCĂÍ, porcăiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) insulta în mod grosolan. 2. Refl. A se purta ca un porc (2). – Porc + suf. -ăi. DOOM
porcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. porcăiésc, imperf. 3 sg. porcăiá; conj. prez. 3 să porcăiáscă
porcăiască
PORCĂÍ, porcăiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) insulta în mod grosolan. 2. Refl. A se purta ca un porc (2). – Porc + suf. -ăi. DOOM
porcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. porcăiésc, imperf. 3 sg. porcăiá; conj. prez. 3 să porcăiáscă
porcăiau
PORCĂÍ, porcăiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) insulta în mod grosolan. 2. Refl. A se purta ca un porc (2). – Porc + suf. -ăi. DOOM
porcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. porcăiésc, imperf. 3 sg. porcăiá; conj. prez. 3 să porcăiáscă
porcăiați
PORCĂÍ, porcăiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) insulta în mod grosolan. 2. Refl. A se purta ca un porc (2). – Porc + suf. -ăi. DOOM
porcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. porcăiésc, imperf. 3 sg. porcăiá; conj. prez. 3 să porcăiáscă
porcăiesc
PORCĂÍ, porcăiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) insulta în mod grosolan. 2. Refl. A se purta ca un porc (2). – Porc + suf. -ăi. DOOM
porcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. porcăiésc, imperf. 3 sg. porcăiá; conj. prez. 3 să porcăiáscă
porcăiește
PORCĂÍ, porcăiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) insulta în mod grosolan. 2. Refl. A se purta ca un porc (2). – Porc + suf. -ăi. DOOM
porcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. porcăiésc, imperf. 3 sg. porcăiá; conj. prez. 3 să porcăiáscă
porcăiești
PORCĂÍ, porcăiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) insulta în mod grosolan. 2. Refl. A se purta ca un porc (2). – Porc + suf. -ăi. DOOM
porcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. porcăiésc, imperf. 3 sg. porcăiá; conj. prez. 3 să porcăiáscă
porcăii
PORCĂÍ, porcăiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) insulta în mod grosolan. 2. Refl. A se purta ca un porc (2). – Porc + suf. -ăi. DOOM
porcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. porcăiésc, imperf. 3 sg. porcăiá; conj. prez. 3 să porcăiáscă
porcăim
PORCĂÍ, porcăiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) insulta în mod grosolan. 2. Refl. A se purta ca un porc (2). – Porc + suf. -ăi. DOOM
porcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. porcăiésc, imperf. 3 sg. porcăiá; conj. prez. 3 să porcăiáscă
porcăind
PORCĂÍ, porcăiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) insulta în mod grosolan. 2. Refl. A se purta ca un porc (2). – Porc + suf. -ăi. DOOM
porcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. porcăiésc, imperf. 3 sg. porcăiá; conj. prez. 3 să porcăiáscă
porcăire
PORCĂÍ, porcăiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) insulta în mod grosolan. 2. Refl. A se purta ca un porc (2). – Porc + suf. -ăi. DOOM
porcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. porcăiésc, imperf. 3 sg. porcăiá; conj. prez. 3 să porcăiáscă
porcăire
PORCĂÍ, porcăiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) insulta în mod grosolan. 2. Refl. A se purta ca un porc (2). – Porc + suf. -ăi.
porcăiră
PORCĂÍ, porcăiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) insulta în mod grosolan. 2. Refl. A se purta ca un porc (2). – Porc + suf. -ăi. DOOM
porcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. porcăiésc, imperf. 3 sg. porcăiá; conj. prez. 3 să porcăiáscă
porcăirăm
PORCĂÍ, porcăiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) insulta în mod grosolan. 2. Refl. A se purta ca un porc (2). – Porc + suf. -ăi. DOOM
porcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. porcăiésc, imperf. 3 sg. porcăiá; conj. prez. 3 să porcăiáscă
porcăirăți
PORCĂÍ, porcăiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) insulta în mod grosolan. 2. Refl. A se purta ca un porc (2). – Porc + suf. -ăi. DOOM
porcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. porcăiésc, imperf. 3 sg. porcăiá; conj. prez. 3 să porcăiáscă
porcăise
PORCĂÍ, porcăiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) insulta în mod grosolan. 2. Refl. A se purta ca un porc (2). – Porc + suf. -ăi. DOOM
porcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. porcăiésc, imperf. 3 sg. porcăiá; conj. prez. 3 să porcăiáscă
porcăisem
PORCĂÍ, porcăiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) insulta în mod grosolan. 2. Refl. A se purta ca un porc (2). – Porc + suf. -ăi. DOOM
porcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. porcăiésc, imperf. 3 sg. porcăiá; conj. prez. 3 să porcăiáscă
porcăiseră
PORCĂÍ, porcăiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) insulta în mod grosolan. 2. Refl. A se purta ca un porc (2). – Porc + suf. -ăi. DOOM
porcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. porcăiésc, imperf. 3 sg. porcăiá; conj. prez. 3 să porcăiáscă
porcăiserăm
PORCĂÍ, porcăiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) insulta în mod grosolan. 2. Refl. A se purta ca un porc (2). – Porc + suf. -ăi. DOOM
porcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. porcăiésc, imperf. 3 sg. porcăiá; conj. prez. 3 să porcăiáscă
porcăiserăți
PORCĂÍ, porcăiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) insulta în mod grosolan. 2. Refl. A se purta ca un porc (2). – Porc + suf. -ăi. DOOM
porcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. porcăiésc, imperf. 3 sg. porcăiá; conj. prez. 3 să porcăiáscă
porcăiseși
PORCĂÍ, porcăiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) insulta în mod grosolan. 2. Refl. A se purta ca un porc (2). – Porc + suf. -ăi. DOOM
porcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. porcăiésc, imperf. 3 sg. porcăiá; conj. prez. 3 să porcăiáscă
porcăiseți
PORCĂÍ, porcăiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) insulta în mod grosolan. 2. Refl. A se purta ca un porc (2). – Porc + suf. -ăi. DOOM
porcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. porcăiésc, imperf. 3 sg. porcăiá; conj. prez. 3 să porcăiáscă
porcăit
PORCĂÍ, porcăiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) insulta în mod grosolan. 2. Refl. A se purta ca un porc (2). – Porc + suf. -ăi. DOOM
porcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. porcăiésc, imperf. 3 sg. porcăiá; conj. prez. 3 să porcăiáscă
porcăit
PORCĂÍ, porcăiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) insulta în mod grosolan. 2. Refl. A se purta ca un porc (2). – Porc + suf. -ăi.
porcăiși
PORCĂÍ, porcăiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) insulta în mod grosolan. 2. Refl. A se purta ca un porc (2). – Porc + suf. -ăi. DOOM
porcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. porcăiésc, imperf. 3 sg. porcăiá; conj. prez. 3 să porcăiáscă
porcăiți
PORCĂÍ, porcăiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) insulta în mod grosolan. 2. Refl. A se purta ca un porc (2). – Porc + suf. -ăi. DOOM
porcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. porcăiésc, imperf. 3 sg. porcăiá; conj. prez. 3 să porcăiáscă
porcăria
PORCĂRÍE, porcării, s. f. 1. Crescătorie de porci (1). 2. (Reg.; la sg. cu sens colectiv) Preparate din carne de porc (1). 3. Fig. (Fam.) Murdărie mare, loc sau lucru murdar; faptă sau vorbă indecentă, grosolană, necinstită. ♦ Lucru prost făcut. – Porc + suf. -ărie. DOOM
porcăríe s. f., art. porcăría, g.-d. art. porcăríei; pl. porcăríi, art. porcăríile
porcărie
PORCĂRÍE, porcării, s. f. 1. Crescătorie de porci (1). 2. (Reg.; la sg. cu sens colectiv) Preparate din carne de porc (1). 3. Fig. (Fam.) Murdărie mare, loc sau lucru murdar; faptă sau vorbă indecentă, grosolană, necinstită. ♦ Lucru prost făcut. – Porc + suf. -ărie. DOOM
porcăríe s. f., art. porcăría, g.-d. art. porcăríei; pl. porcăríi, art. porcăríile
porcăriei
PORCĂRÍE, porcării, s. f. 1. Crescătorie de porci (1). 2. (Reg.; la sg. cu sens colectiv) Preparate din carne de porc (1). 3. Fig. (Fam.) Murdărie mare, loc sau lucru murdar; faptă sau vorbă indecentă, grosolană, necinstită. ♦ Lucru prost făcut. – Porc + suf. -ărie. DOOM
porcăríe s. f., art. porcăría, g.-d. art. porcăríei; pl. porcăríi, art. porcăríile
porcării
PORCĂRÍE, porcării, s. f. 1. Crescătorie de porci (1). 2. (Reg.; la sg. cu sens colectiv) Preparate din carne de porc (1). 3. Fig. (Fam.) Murdărie mare, loc sau lucru murdar; faptă sau vorbă indecentă, grosolană, necinstită. ♦ Lucru prost făcut. – Porc + suf. -ărie. DOOM
porcăríe s. f., art. porcăría, g.-d. art. porcăríei; pl. porcăríi, art. porcăríile
porcăriile
PORCĂRÍE, porcării, s. f. 1. Crescătorie de porci (1). 2. (Reg.; la sg. cu sens colectiv) Preparate din carne de porc (1). 3. Fig. (Fam.) Murdărie mare, loc sau lucru murdar; faptă sau vorbă indecentă, grosolană, necinstită. ♦ Lucru prost făcut. – Porc + suf. -ărie. DOOM
porcăríe s. f., art. porcăría, g.-d. art. porcăríei; pl. porcăríi, art. porcăríile
porcăriilor
PORCĂRÍE, porcării, s. f. 1. Crescătorie de porci (1). 2. (Reg.; la sg. cu sens colectiv) Preparate din carne de porc (1). 3. Fig. (Fam.) Murdărie mare, loc sau lucru murdar; faptă sau vorbă indecentă, grosolană, necinstită. ♦ Lucru prost făcut. – Porc + suf. -ărie. DOOM
porcăríe s. f., art. porcăría, g.-d. art. porcăríei; pl. porcăríi, art. porcăríile
porecla
PORÉCLĂ, porecle, s. f. 1. Supranume dat unei persoane în legătură cu o trăsătură caracteristică a fizicului său, a psihicului sau a activității sale. 2. (Înv. și reg.) Nume de familie. [Var.: (reg.) polícră, poríclă s. f.] – Din sl. poreklo. DOOM
poréclă (-re-clă) s. f., g.-d. art. poréclei; pl. porécle
porecle
PORÉCLĂ, porecle, s. f. 1. Supranume dat unei persoane în legătură cu o trăsătură caracteristică a fizicului său, a psihicului sau a activității sale. 2. (Înv. și reg.) Nume de familie. [Var.: (reg.) polícră, poríclă s. f.] – Din sl. poreklo. DOOM
poréclă (-re-clă) s. f., g.-d. art. poréclei; pl. porécle
poreclea
POROCLÍ vb. IV v. porecli. DOOM
poreclí (a ~) (-re-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poreclésc, imperf. 3 sg. porecleá; conj. prez. 3 să porecleáscă
porecleai
POROCLÍ vb. IV v. porecli. DOOM
poreclí (a ~) (-re-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poreclésc, imperf. 3 sg. porecleá; conj. prez. 3 să porecleáscă
porecleam
POROCLÍ vb. IV v. porecli. DOOM
poreclí (a ~) (-re-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poreclésc, imperf. 3 sg. porecleá; conj. prez. 3 să porecleáscă
poreclească
POROCLÍ vb. IV v. porecli. DOOM
poreclí (a ~) (-re-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poreclésc, imperf. 3 sg. porecleá; conj. prez. 3 să porecleáscă
porecleau
POROCLÍ vb. IV v. porecli. DOOM
poreclí (a ~) (-re-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poreclésc, imperf. 3 sg. porecleá; conj. prez. 3 să porecleáscă
porecleați
POROCLÍ vb. IV v. porecli. DOOM
poreclí (a ~) (-re-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poreclésc, imperf. 3 sg. porecleá; conj. prez. 3 să porecleáscă
poreclei
PORÉCLĂ, porecle, s. f. 1. Supranume dat unei persoane în legătură cu o trăsătură caracteristică a fizicului său, a psihicului sau a activității sale. 2. (Înv. și reg.) Nume de familie. [Var.: (reg.) polícră, poríclă s. f.] – Din sl. poreklo. DOOM
poréclă (-re-clă) s. f., g.-d. art. poréclei; pl. porécle
poreclele
PORÉCLĂ, porecle, s. f. 1. Supranume dat unei persoane în legătură cu o trăsătură caracteristică a fizicului său, a psihicului sau a activității sale. 2. (Înv. și reg.) Nume de familie. [Var.: (reg.) polícră, poríclă s. f.] – Din sl. poreklo. DOOM
poréclă (-re-clă) s. f., g.-d. art. poréclei; pl. porécle
poreclelor
PORÉCLĂ, porecle, s. f. 1. Supranume dat unei persoane în legătură cu o trăsătură caracteristică a fizicului său, a psihicului sau a activității sale. 2. (Înv. și reg.) Nume de familie. [Var.: (reg.) polícră, poríclă s. f.] – Din sl. poreklo. DOOM
poréclă (-re-clă) s. f., g.-d. art. poréclei; pl. porécle
poreclesc
POROCLÍ vb. IV v. porecli. DOOM
poreclí (a ~) (-re-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poreclésc, imperf. 3 sg. porecleá; conj. prez. 3 să porecleáscă
poreclește
POROCLÍ vb. IV v. porecli. DOOM
poreclí (a ~) (-re-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poreclésc, imperf. 3 sg. porecleá; conj. prez. 3 să porecleáscă
poreclești
POROCLÍ vb. IV v. porecli. DOOM
poreclí (a ~) (-re-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poreclésc, imperf. 3 sg. porecleá; conj. prez. 3 să porecleáscă
porecli
POROCLÍ vb. IV v. porecli. DOOM
poreclí (a ~) (-re-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poreclésc, imperf. 3 sg. porecleá; conj. prez. 3 să porecleáscă
poreclii
POROCLÍ vb. IV v. porecli. DOOM
poreclí (a ~) (-re-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poreclésc, imperf. 3 sg. porecleá; conj. prez. 3 să porecleáscă
poreclim
POROCLÍ vb. IV v. porecli. DOOM
poreclí (a ~) (-re-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poreclésc, imperf. 3 sg. porecleá; conj. prez. 3 să porecleáscă
poreclind
POROCLÍ vb. IV v. porecli. DOOM
poreclí (a ~) (-re-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poreclésc, imperf. 3 sg. porecleá; conj. prez. 3 să porecleáscă
poreclire
POROCLÍ vb. IV v. porecli. DOOM
poreclí (a ~) (-re-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poreclésc, imperf. 3 sg. porecleá; conj. prez. 3 să porecleáscă
poreclire
PORECLÍRE, porecliri, s. f. Faptul de a porecli. – V. porecli. DOOM
poreclíre (-re-cli-) s. f., g.-d. art. poreclírii; pl. poreclíri
poreclirea
PORECLÍRE, porecliri, s. f. Faptul de a porecli. – V. porecli. DOOM
poreclíre (-re-cli-) s. f., g.-d. art. poreclírii; pl. poreclíri
porecliri
PORECLÍRE, porecliri, s. f. Faptul de a porecli. – V. porecli. DOOM
poreclíre (-re-cli-) s. f., g.-d. art. poreclírii; pl. poreclíri
poreclirii
PORECLÍRE, porecliri, s. f. Faptul de a porecli. – V. porecli. DOOM
poreclíre (-re-cli-) s. f., g.-d. art. poreclírii; pl. poreclíri
poreclirile
PORECLÍRE, porecliri, s. f. Faptul de a porecli. – V. porecli. DOOM
poreclíre (-re-cli-) s. f., g.-d. art. poreclírii; pl. poreclíri
poreclirilor
PORECLÍRE, porecliri, s. f. Faptul de a porecli. – V. porecli. DOOM
poreclíre (-re-cli-) s. f., g.-d. art. poreclírii; pl. poreclíri
porecliră
POROCLÍ vb. IV v. porecli. DOOM
poreclí (a ~) (-re-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poreclésc, imperf. 3 sg. porecleá; conj. prez. 3 să porecleáscă
poreclirăm
POROCLÍ vb. IV v. porecli. DOOM
poreclí (a ~) (-re-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poreclésc, imperf. 3 sg. porecleá; conj. prez. 3 să porecleáscă
poreclirăți
POROCLÍ vb. IV v. porecli. DOOM
poreclí (a ~) (-re-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poreclésc, imperf. 3 sg. porecleá; conj. prez. 3 să porecleáscă
poreclise
POROCLÍ vb. IV v. porecli. DOOM
poreclí (a ~) (-re-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poreclésc, imperf. 3 sg. porecleá; conj. prez. 3 să porecleáscă
poreclisem
POROCLÍ vb. IV v. porecli. DOOM
poreclí (a ~) (-re-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poreclésc, imperf. 3 sg. porecleá; conj. prez. 3 să porecleáscă
porecliseră
POROCLÍ vb. IV v. porecli. DOOM
poreclí (a ~) (-re-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poreclésc, imperf. 3 sg. porecleá; conj. prez. 3 să porecleáscă
porecliserăm
POROCLÍ vb. IV v. porecli. DOOM
poreclí (a ~) (-re-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poreclésc, imperf. 3 sg. porecleá; conj. prez. 3 să porecleáscă
porecliserăți
POROCLÍ vb. IV v. porecli. DOOM
poreclí (a ~) (-re-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poreclésc, imperf. 3 sg. porecleá; conj. prez. 3 să porecleáscă
porecliseși
POROCLÍ vb. IV v. porecli. DOOM
poreclí (a ~) (-re-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poreclésc, imperf. 3 sg. porecleá; conj. prez. 3 să porecleáscă
porecliseți
POROCLÍ vb. IV v. porecli. DOOM
poreclí (a ~) (-re-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poreclésc, imperf. 3 sg. porecleá; conj. prez. 3 să porecleáscă
poreclit
POROCLÍ vb. IV v. porecli. DOOM
poreclí (a ~) (-re-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poreclésc, imperf. 3 sg. porecleá; conj. prez. 3 să porecleáscă
poreclit
PORECLÍT, -Ă, porecliți, -te, adj. Care are o poreclă, căruia i s-a dat un nume sau un epitet de batjocură; supranumit. Am rămas noi acum. eu, Gîtlan, văru-meu. Ioan, poreclit Mogorocea, și moș Bodrîngă pe deasupra. CREANGĂ, O. A. 84. De curînd se adusese în oraș trupul Mircii-vodă, cel poreclit «Ciobanul». ODOBESCU, S. A. 115. Iacob Eraclid, poreclit Despotul, pierise ucis de buzduganul lui Ștefan Tomșa. NEGRUZZI, S. I 137.
poreclita
PORECLÍT, -Ă, porecliți, -te, adj. Care are o poreclă, căruia i s-a dat un nume sau un epitet de batjocură; supranumit. Am rămas noi acum. eu, Gîtlan, văru-meu. Ioan, poreclit Mogorocea, și moș Bodrîngă pe deasupra. CREANGĂ, O. A. 84. De curînd se adusese în oraș trupul Mircii-vodă, cel poreclit «Ciobanul». ODOBESCU, S. A. 115. Iacob Eraclid, poreclit Despotul, pierise ucis de buzduganul lui Ștefan Tomșa. NEGRUZZI, S. I 137.
poreclite
PORECLÍT, -Ă, porecliți, -te, adj. Care are o poreclă, căruia i s-a dat un nume sau un epitet de batjocură; supranumit. Am rămas noi acum. eu, Gîtlan, văru-meu. Ioan, poreclit Mogorocea, și moș Bodrîngă pe deasupra. CREANGĂ, O. A. 84. De curînd se adusese în oraș trupul Mircii-vodă, cel poreclit «Ciobanul». ODOBESCU, S. A. 115. Iacob Eraclid, poreclit Despotul, pierise ucis de buzduganul lui Ștefan Tomșa. NEGRUZZI, S. I 137.
poreclitei
PORECLÍT, -Ă, porecliți, -te, adj. Care are o poreclă, căruia i s-a dat un nume sau un epitet de batjocură; supranumit. Am rămas noi acum. eu, Gîtlan, văru-meu. Ioan, poreclit Mogorocea, și moș Bodrîngă pe deasupra. CREANGĂ, O. A. 84. De curînd se adusese în oraș trupul Mircii-vodă, cel poreclit «Ciobanul». ODOBESCU, S. A. 115. Iacob Eraclid, poreclit Despotul, pierise ucis de buzduganul lui Ștefan Tomșa. NEGRUZZI, S. I 137.
poreclitele
PORECLÍT, -Ă, porecliți, -te, adj. Care are o poreclă, căruia i s-a dat un nume sau un epitet de batjocură; supranumit. Am rămas noi acum. eu, Gîtlan, văru-meu. Ioan, poreclit Mogorocea, și moș Bodrîngă pe deasupra. CREANGĂ, O. A. 84. De curînd se adusese în oraș trupul Mircii-vodă, cel poreclit «Ciobanul». ODOBESCU, S. A. 115. Iacob Eraclid, poreclit Despotul, pierise ucis de buzduganul lui Ștefan Tomșa. NEGRUZZI, S. I 137.
poreclitelor
PORECLÍT, -Ă, porecliți, -te, adj. Care are o poreclă, căruia i s-a dat un nume sau un epitet de batjocură; supranumit. Am rămas noi acum. eu, Gîtlan, văru-meu. Ioan, poreclit Mogorocea, și moș Bodrîngă pe deasupra. CREANGĂ, O. A. 84. De curînd se adusese în oraș trupul Mircii-vodă, cel poreclit «Ciobanul». ODOBESCU, S. A. 115. Iacob Eraclid, poreclit Despotul, pierise ucis de buzduganul lui Ștefan Tomșa. NEGRUZZI, S. I 137.
poreclitul
PORECLÍT, -Ă, porecliți, -te, adj. Care are o poreclă, căruia i s-a dat un nume sau un epitet de batjocură; supranumit. Am rămas noi acum. eu, Gîtlan, văru-meu. Ioan, poreclit Mogorocea, și moș Bodrîngă pe deasupra. CREANGĂ, O. A. 84. De curînd se adusese în oraș trupul Mircii-vodă, cel poreclit «Ciobanul». ODOBESCU, S. A. 115. Iacob Eraclid, poreclit Despotul, pierise ucis de buzduganul lui Ștefan Tomșa. NEGRUZZI, S. I 137.
poreclitului
PORECLÍT, -Ă, porecliți, -te, adj. Care are o poreclă, căruia i s-a dat un nume sau un epitet de batjocură; supranumit. Am rămas noi acum. eu, Gîtlan, văru-meu. Ioan, poreclit Mogorocea, și moș Bodrîngă pe deasupra. CREANGĂ, O. A. 84. De curînd se adusese în oraș trupul Mircii-vodă, cel poreclit «Ciobanul». ODOBESCU, S. A. 115. Iacob Eraclid, poreclit Despotul, pierise ucis de buzduganul lui Ștefan Tomșa. NEGRUZZI, S. I 137.
porecliși
POROCLÍ vb. IV v. porecli. DOOM
poreclí (a ~) (-re-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poreclésc, imperf. 3 sg. porecleá; conj. prez. 3 să porecleáscă
porecliți
POROCLÍ vb. IV v. porecli. DOOM
poreclí (a ~) (-re-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poreclésc, imperf. 3 sg. porecleá; conj. prez. 3 să porecleáscă
porecliți
PORECLÍT, -Ă, porecliți, -te, adj. Care are o poreclă, căruia i s-a dat un nume sau un epitet de batjocură; supranumit. Am rămas noi acum. eu, Gîtlan, văru-meu. Ioan, poreclit Mogorocea, și moș Bodrîngă pe deasupra. CREANGĂ, O. A. 84. De curînd se adusese în oraș trupul Mircii-vodă, cel poreclit «Ciobanul». ODOBESCU, S. A. 115. Iacob Eraclid, poreclit Despotul, pierise ucis de buzduganul lui Ștefan Tomșa. NEGRUZZI, S. I 137.
porecliții
PORECLÍT, -Ă, porecliți, -te, adj. Care are o poreclă, căruia i s-a dat un nume sau un epitet de batjocură; supranumit. Am rămas noi acum. eu, Gîtlan, văru-meu. Ioan, poreclit Mogorocea, și moș Bodrîngă pe deasupra. CREANGĂ, O. A. 84. De curînd se adusese în oraș trupul Mircii-vodă, cel poreclit «Ciobanul». ODOBESCU, S. A. 115. Iacob Eraclid, poreclit Despotul, pierise ucis de buzduganul lui Ștefan Tomșa. NEGRUZZI, S. I 137.
porecliților
PORECLÍT, -Ă, porecliți, -te, adj. Care are o poreclă, căruia i s-a dat un nume sau un epitet de batjocură; supranumit. Am rămas noi acum. eu, Gîtlan, văru-meu. Ioan, poreclit Mogorocea, și moș Bodrîngă pe deasupra. CREANGĂ, O. A. 84. De curînd se adusese în oraș trupul Mircii-vodă, cel poreclit «Ciobanul». ODOBESCU, S. A. 115. Iacob Eraclid, poreclit Despotul, pierise ucis de buzduganul lui Ștefan Tomșa. NEGRUZZI, S. I 137.
porencefalie
PORENCEFALÍE s.f. Boală la copii caracterizată prin existența unor cavități deschise la suprafața creierului. [Gen. -iei. / < fr. porencéphalie].
porfir
PORFÍRĂ2 s. f. v. porfir. DOOM
porfír (rocă) s. n., (feluri) pl. porfíre
porfira
PORFÍRĂ2 s. f. v. porfir. DOOM
porfír (rocă) s. n., (feluri) pl. porfíre
porfira
PORFÍRĂ1, porfire, s. f. (Înv.) Purpură. – Din ngr. porfíra. DOOM
porfíră (purpură) (înv.) s. f., g.-d. art. porfírei; pl. porfíre
porfire
PORFÍRĂ2 s. f. v. porfir. DOOM
porfír (rocă) s. n., (feluri) pl. porfíre
porfire
PORFÍRĂ1, porfire, s. f. (Înv.) Purpură. – Din ngr. porfíra. DOOM
porfíră (purpură) (înv.) s. f., g.-d. art. porfírei; pl. porfíre
porfirei
PORFÍRĂ2 s. f. v. porfir. DOOM
porfír (rocă) s. n., (feluri) pl. porfíre
porfirei
PORFÍRĂ1, porfire, s. f. (Înv.) Purpură. – Din ngr. porfíra. DOOM
porfíră (purpură) (înv.) s. f., g.-d. art. porfírei; pl. porfíre
porfirele
PORFÍRĂ2 s. f. v. porfir. DOOM
porfír (rocă) s. n., (feluri) pl. porfíre
porfirele
PORFÍRĂ1, porfire, s. f. (Înv.) Purpură. – Din ngr. porfíra. DOOM
porfíră (purpură) (înv.) s. f., g.-d. art. porfírei; pl. porfíre
porfirelor
PORFÍRĂ2 s. f. v. porfir. DOOM
porfír (rocă) s. n., (feluri) pl. porfíre
porfirelor
PORFÍRĂ1, porfire, s. f. (Înv.) Purpură. – Din ngr. porfíra. DOOM
porfíră (purpură) (înv.) s. f., g.-d. art. porfírei; pl. porfíre
porfiria
PORFIRÍE, porfirii, s. f. Boală ereditară caracterizată prin producerea excesivă de porfirine, prin prezența lor în sânge și prin eliminarea lor. – Din fr. porphyrie. DOOM
porfiríe (boală) s. f., art. porfiría, g.-d. art. porfiríei; pl. porfiríi, art. porfiríile
porfiria
PORFIRÍU, -ÍE, porfirii, adj. De culoarea purpurei; roșu-aprins; purpuriu, vișiniu, stacojiu. – Porfiră1 + suf. -iu. DOOM
porfiríu (roșu-aprins) adj. m., f. porfiríe; pl. m. și f. porfiríi
porfiric
PORFÍRIC, -Ă, porfirici, -ce, adj. Care conține porfir; care are compoziția sau structura porfirului, caracterizându-se prin existența unor cristale mari prinse într-o masă sticloasă sau foarte mărunt cristalizată. – Din fr. porphyrique. DOOM
porfíric adj. m., pl. porfírici; f. porfírică, pl. porfírice
porfirica
PORFÍRIC, -Ă, porfirici, -ce, adj. Care conține porfir; care are compoziția sau structura porfirului, caracterizându-se prin existența unor cristale mari prinse într-o masă sticloasă sau foarte mărunt cristalizată. – Din fr. porphyrique. DOOM
porfíric adj. m., pl. porfírici; f. porfírică, pl. porfírice
porfirice
PORFÍRIC, -Ă, porfirici, -ce, adj. Care conține porfir; care are compoziția sau structura porfirului, caracterizându-se prin existența unor cristale mari prinse într-o masă sticloasă sau foarte mărunt cristalizată. – Din fr. porphyrique. DOOM
porfíric adj. m., pl. porfírici; f. porfírică, pl. porfírice
porfiricei
PORFÍRIC, -Ă, porfirici, -ce, adj. Care conține porfir; care are compoziția sau structura porfirului, caracterizându-se prin existența unor cristale mari prinse într-o masă sticloasă sau foarte mărunt cristalizată. – Din fr. porphyrique. DOOM
porfíric adj. m., pl. porfírici; f. porfírică, pl. porfírice
porfiricele
PORFÍRIC, -Ă, porfirici, -ce, adj. Care conține porfir; care are compoziția sau structura porfirului, caracterizându-se prin existența unor cristale mari prinse într-o masă sticloasă sau foarte mărunt cristalizată. – Din fr. porphyrique. DOOM
porfíric adj. m., pl. porfírici; f. porfírică, pl. porfírice
porfiricelor
PORFÍRIC, -Ă, porfirici, -ce, adj. Care conține porfir; care are compoziția sau structura porfirului, caracterizându-se prin existența unor cristale mari prinse într-o masă sticloasă sau foarte mărunt cristalizată. – Din fr. porphyrique. DOOM
porfíric adj. m., pl. porfírici; f. porfírică, pl. porfírice
porfirici
PORFÍRIC, -Ă, porfirici, -ce, adj. Care conține porfir; care are compoziția sau structura porfirului, caracterizându-se prin existența unor cristale mari prinse într-o masă sticloasă sau foarte mărunt cristalizată. – Din fr. porphyrique. DOOM
porfíric adj. m., pl. porfírici; f. porfírică, pl. porfírice
porfiricii
PORFÍRIC, -Ă, porfirici, -ce, adj. Care conține porfir; care are compoziția sau structura porfirului, caracterizându-se prin existența unor cristale mari prinse într-o masă sticloasă sau foarte mărunt cristalizată. – Din fr. porphyrique. DOOM
porfíric adj. m., pl. porfírici; f. porfírică, pl. porfírice
porfiricilor
PORFÍRIC, -Ă, porfirici, -ce, adj. Care conține porfir; care are compoziția sau structura porfirului, caracterizându-se prin existența unor cristale mari prinse într-o masă sticloasă sau foarte mărunt cristalizată. – Din fr. porphyrique. DOOM
porfíric adj. m., pl. porfírici; f. porfírică, pl. porfírice
porfiricul
PORFÍRIC, -Ă, porfirici, -ce, adj. Care conține porfir; care are compoziția sau structura porfirului, caracterizându-se prin existența unor cristale mari prinse într-o masă sticloasă sau foarte mărunt cristalizată. – Din fr. porphyrique. DOOM
porfíric adj. m., pl. porfírici; f. porfírică, pl. porfírice
porfiricului
PORFÍRIC, -Ă, porfirici, -ce, adj. Care conține porfir; care are compoziția sau structura porfirului, caracterizându-se prin existența unor cristale mari prinse într-o masă sticloasă sau foarte mărunt cristalizată. – Din fr. porphyrique. DOOM
porfíric adj. m., pl. porfírici; f. porfírică, pl. porfírice
porfirie
PORFIRÍE, porfirii, s. f. Boală ereditară caracterizată prin producerea excesivă de porfirine, prin prezența lor în sânge și prin eliminarea lor. – Din fr. porphyrie. DOOM
porfiríe (boală) s. f., art. porfiría, g.-d. art. porfiríei; pl. porfiríi, art. porfiríile
porfirie
PORFIRÍU, -ÍE, porfirii, adj. De culoarea purpurei; roșu-aprins; purpuriu, vișiniu, stacojiu. – Porfiră1 + suf. -iu. DOOM
porfiríu (roșu-aprins) adj. m., f. porfiríe; pl. m. și f. porfiríi
porfiriei
PORFIRÍE, porfirii, s. f. Boală ereditară caracterizată prin producerea excesivă de porfirine, prin prezența lor în sânge și prin eliminarea lor. – Din fr. porphyrie. DOOM
porfiríe (boală) s. f., art. porfiría, g.-d. art. porfiríei; pl. porfiríi, art. porfiríile
porfiriei
PORFIRÍU, -ÍE, porfirii, adj. De culoarea purpurei; roșu-aprins; purpuriu, vișiniu, stacojiu. – Porfiră1 + suf. -iu. DOOM
porfiríu (roșu-aprins) adj. m., f. porfiríe; pl. m. și f. porfiríi
porfirii
PORFIRÍE, porfirii, s. f. Boală ereditară caracterizată prin producerea excesivă de porfirine, prin prezența lor în sânge și prin eliminarea lor. – Din fr. porphyrie. DOOM
porfiríe (boală) s. f., art. porfiría, g.-d. art. porfiríei; pl. porfiríi, art. porfiríile
porfirii
PORFIRÍU, -ÍE, porfirii, adj. De culoarea purpurei; roșu-aprins; purpuriu, vișiniu, stacojiu. – Porfiră1 + suf. -iu. DOOM
porfiríu (roșu-aprins) adj. m., f. porfiríe; pl. m. și f. porfiríi
porfiriii
PORFIRÍU, -ÍE, porfirii, adj. De culoarea purpurei; roșu-aprins; purpuriu, vișiniu, stacojiu. – Porfiră1 + suf. -iu. DOOM
porfiríu (roșu-aprins) adj. m., f. porfiríe; pl. m. și f. porfiríi
porfiriile
PORFIRÍE, porfirii, s. f. Boală ereditară caracterizată prin producerea excesivă de porfirine, prin prezența lor în sânge și prin eliminarea lor. – Din fr. porphyrie. DOOM
porfiríe (boală) s. f., art. porfiría, g.-d. art. porfiríei; pl. porfiríi, art. porfiríile
porfiriile
PORFIRÍU, -ÍE, porfirii, adj. De culoarea purpurei; roșu-aprins; purpuriu, vișiniu, stacojiu. – Porfiră1 + suf. -iu. DOOM
porfiríu (roșu-aprins) adj. m., f. porfiríe; pl. m. și f. porfiríi
porfiriilor
PORFIRÍE, porfirii, s. f. Boală ereditară caracterizată prin producerea excesivă de porfirine, prin prezența lor în sânge și prin eliminarea lor. – Din fr. porphyrie. DOOM
porfiríe (boală) s. f., art. porfiría, g.-d. art. porfiríei; pl. porfiríi, art. porfiríile
porfiriilor
PORFIRÍU, -ÍE, porfirii, adj. De culoarea purpurei; roșu-aprins; purpuriu, vișiniu, stacojiu. – Porfiră1 + suf. -iu. DOOM
porfiríu (roșu-aprins) adj. m., f. porfiríe; pl. m. și f. porfiríi
porfirina
PORFIRÍNĂ, porfirine, s. f. Substanță chimică naturală care formează structura de bază a hemoglobinei și a clorofilei. – Din fr. porphyrine. DOOM
porfirínă s. f., g.-d. art. porfirínei; pl. porfiríne
porfirine
PORFIRÍNĂ, porfirine, s. f. Substanță chimică naturală care formează structura de bază a hemoglobinei și a clorofilei. – Din fr. porphyrine. DOOM
porfirínă s. f., g.-d. art. porfirínei; pl. porfiríne
porfirinei
PORFIRÍNĂ, porfirine, s. f. Substanță chimică naturală care formează structura de bază a hemoglobinei și a clorofilei. – Din fr. porphyrine. DOOM
porfirínă s. f., g.-d. art. porfirínei; pl. porfiríne
porfirinele
PORFIRÍNĂ, porfirine, s. f. Substanță chimică naturală care formează structura de bază a hemoglobinei și a clorofilei. – Din fr. porphyrine. DOOM
porfirínă s. f., g.-d. art. porfirínei; pl. porfiríne
porfirinelor
PORFIRÍNĂ, porfirine, s. f. Substanță chimică naturală care formează structura de bază a hemoglobinei și a clorofilei. – Din fr. porphyrine. DOOM
porfirínă s. f., g.-d. art. porfirínei; pl. porfiríne
porfirinemie
PORFIRINEMÍE s.f. Prezența porfirinei în sânge. [Gen. -iei. / cf. fr. porphyrinémie].
porfirinurie
PORFIRINURÍE s.f. Prezența porfirinei în urină. [Gen. -iei. / < fr. porphyrinurie].
porfirion
Porfirion = Porphyrion.
porfirit
PORFIRÍT, porfirite, s. n. Rocă vulcanică cu aspect de porfir, de obicei în culori închise, folosită mai ales la pavaj. – Din fr. porphyrite, germ. Porphyrit. DOOM
porfirít s. n., (feluri) pl. porfiríte
porfirite
PORFIRÍT, porfirite, s. n. Rocă vulcanică cu aspect de porfir, de obicei în culori închise, folosită mai ales la pavaj. – Din fr. porphyrite, germ. Porphyrit. DOOM
porfirít s. n., (feluri) pl. porfiríte
porfiritele
PORFIRÍT, porfirite, s. n. Rocă vulcanică cu aspect de porfir, de obicei în culori închise, folosită mai ales la pavaj. – Din fr. porphyrite, germ. Porphyrit. DOOM
porfirít s. n., (feluri) pl. porfiríte
porfiritelor
PORFIRÍT, porfirite, s. n. Rocă vulcanică cu aspect de porfir, de obicei în culori închise, folosită mai ales la pavaj. – Din fr. porphyrite, germ. Porphyrit. DOOM
porfirít s. n., (feluri) pl. porfiríte
porfiritul
PORFIRÍT, porfirite, s. n. Rocă vulcanică cu aspect de porfir, de obicei în culori închise, folosită mai ales la pavaj. – Din fr. porphyrite, germ. Porphyrit. DOOM
porfirít s. n., (feluri) pl. porfiríte
porfiritului
PORFIRÍT, porfirite, s. n. Rocă vulcanică cu aspect de porfir, de obicei în culori închise, folosită mai ales la pavaj. – Din fr. porphyrite, germ. Porphyrit. DOOM
porfirít s. n., (feluri) pl. porfiríte
porfiriu
PORFIRÍU, -ÍE, porfirii, adj. De culoarea purpurei; roșu-aprins; purpuriu, vișiniu, stacojiu. – Porfiră1 + suf. -iu. DOOM
porfiríu (roșu-aprins) adj. m., f. porfiríe; pl. m. și f. porfiríi
porfiriul
PORFIRÍU, -ÍE, porfirii, adj. De culoarea purpurei; roșu-aprins; purpuriu, vișiniu, stacojiu. – Porfiră1 + suf. -iu. DOOM
porfiríu (roșu-aprins) adj. m., f. porfiríe; pl. m. și f. porfiríi
porfiriului
PORFIRÍU, -ÍE, porfirii, adj. De culoarea purpurei; roșu-aprins; purpuriu, vișiniu, stacojiu. – Porfiră1 + suf. -iu. DOOM
porfiríu (roșu-aprins) adj. m., f. porfiríe; pl. m. și f. porfiríi
porfirizare
PORFIRIZÁRE s.f. Pulverizare manuală prin frecare cu o moletă de piatră pe o placă de piatră, de porfir. [După fr. porphyrisation].
porfiroblast
PORFIROBLÁST s.n. Mineral în rocile metamorfice cu cristale mai mari decât celelalte minerale asociate. [< fr. porphyroblaste]. DOOM
porfiroblást (-ro-blast) s. n., pl. porfirobláste
porfiroblaste
PORFIROBLÁST s.n. Mineral în rocile metamorfice cu cristale mai mari decât celelalte minerale asociate. [< fr. porphyroblaste]. DOOM
porfiroblást (-ro-blast) s. n., pl. porfirobláste
porfiroblastele
PORFIROBLÁST s.n. Mineral în rocile metamorfice cu cristale mai mari decât celelalte minerale asociate. [< fr. porphyroblaste]. DOOM
porfiroblást (-ro-blast) s. n., pl. porfirobláste
porfiroblastelor
PORFIROBLÁST s.n. Mineral în rocile metamorfice cu cristale mai mari decât celelalte minerale asociate. [< fr. porphyroblaste]. DOOM
porfiroblást (-ro-blast) s. n., pl. porfirobláste
porfiroblastic
PORFIROBLÁSTIC, -Ă adj. (Despre structura rocilor metamorfice) Care conține porfiroblaste. [< fr. porphyroblastique].
porfiroblastul
PORFIROBLÁST s.n. Mineral în rocile metamorfice cu cristale mai mari decât celelalte minerale asociate. [< fr. porphyroblaste]. DOOM
porfiroblást (-ro-blast) s. n., pl. porfirobláste
porfiroblastului
PORFIROBLÁST s.n. Mineral în rocile metamorfice cu cristale mai mari decât celelalte minerale asociate. [< fr. porphyroblaste]. DOOM
porfiroblást (-ro-blast) s. n., pl. porfirobláste
porfirogenet
PORFIROGENÉT, -Ă, porfirogeneți, -te, s. m. și f. (De obicei art.) Titlu atribuit principilor bizantini născuți în timpul domniei tatălui lor. – Din ngr. porfiroghénetos „născut în purpură”. DOOM
porfirogenétă s. f., g.-d. art. porfirogenétei; pl. porfirogenéte
porfirogeneta
PORFIROGENÉT, -Ă, porfirogeneți, -te, s. m. și f. (De obicei art.) Titlu atribuit principilor bizantini născuți în timpul domniei tatălui lor. – Din ngr. porfiroghénetos „născut în purpură”. DOOM
porfirogenétă s. f., g.-d. art. porfirogenétei; pl. porfirogenéte
porfirogenete
PORFIROGENÉT, -Ă, porfirogeneți, -te, s. m. și f. (De obicei art.) Titlu atribuit principilor bizantini născuți în timpul domniei tatălui lor. – Din ngr. porfiroghénetos „născut în purpură”. DOOM
porfirogenétă s. f., g.-d. art. porfirogenétei; pl. porfirogenéte
porfirogenetei
PORFIROGENÉT, -Ă, porfirogeneți, -te, s. m. și f. (De obicei art.) Titlu atribuit principilor bizantini născuți în timpul domniei tatălui lor. – Din ngr. porfiroghénetos „născut în purpură”. DOOM
porfirogenétă s. f., g.-d. art. porfirogenétei; pl. porfirogenéte
porfirogenetele
PORFIROGENÉT, -Ă, porfirogeneți, -te, s. m. și f. (De obicei art.) Titlu atribuit principilor bizantini născuți în timpul domniei tatălui lor. – Din ngr. porfiroghénetos „născut în purpură”. DOOM
porfirogenétă s. f., g.-d. art. porfirogenétei; pl. porfirogenéte
porfirogenetelor
PORFIROGENÉT, -Ă, porfirogeneți, -te, s. m. și f. (De obicei art.) Titlu atribuit principilor bizantini născuți în timpul domniei tatălui lor. – Din ngr. porfiroghénetos „născut în purpură”. DOOM
porfirogenétă s. f., g.-d. art. porfirogenétei; pl. porfirogenéte
porfirogenetul
PORFIROGENÉT, -Ă, porfirogeneți, -te, s. m. și f. (De obicei art.) Titlu atribuit principilor bizantini născuți în timpul domniei tatălui lor. – Din ngr. porfiroghénetos „născut în purpură”. DOOM
porfirogenétă s. f., g.-d. art. porfirogenétei; pl. porfirogenéte
porfirogenetului
PORFIROGENÉT, -Ă, porfirogeneți, -te, s. m. și f. (De obicei art.) Titlu atribuit principilor bizantini născuți în timpul domniei tatălui lor. – Din ngr. porfiroghénetos „născut în purpură”. DOOM
porfirogenétă s. f., g.-d. art. porfirogenétei; pl. porfirogenéte
porfirogeneți
PORFIROGENÉT, -Ă, porfirogeneți, -te, s. m. și f. (De obicei art.) Titlu atribuit principilor bizantini născuți în timpul domniei tatălui lor. – Din ngr. porfiroghénetos „născut în purpură”. DOOM
porfirogenétă s. f., g.-d. art. porfirogenétei; pl. porfirogenéte
porfirogeneții
PORFIROGENÉT, -Ă, porfirogeneți, -te, s. m. și f. (De obicei art.) Titlu atribuit principilor bizantini născuți în timpul domniei tatălui lor. – Din ngr. porfiroghénetos „născut în purpură”. DOOM
porfirogenétă s. f., g.-d. art. porfirogenétei; pl. porfirogenéte
porfirogeneților
PORFIROGENÉT, -Ă, porfirogeneți, -te, s. m. și f. (De obicei art.) Titlu atribuit principilor bizantini născuți în timpul domniei tatălui lor. – Din ngr. porfiroghénetos „născut în purpură”. DOOM
porfirogenétă s. f., g.-d. art. porfirogenétei; pl. porfirogenéte
porfiroid
PORFIROÍD, -Ă, porfiroizi, -de, adj. De natura porfirului, asemănător cu porfirul. – Din fr. porphyroïde.
porfiroida
PORFIROÍD, -Ă, porfiroizi, -de, adj. De natura porfirului, asemănător cu porfirul. – Din fr. porphyroïde.
porfiroide
PORFIROÍD, -Ă, porfiroizi, -de, adj. De natura porfirului, asemănător cu porfirul. – Din fr. porphyroïde.
porfiroidei
PORFIROÍD, -Ă, porfiroizi, -de, adj. De natura porfirului, asemănător cu porfirul. – Din fr. porphyroïde.
porfiroidele
PORFIROÍD, -Ă, porfiroizi, -de, adj. De natura porfirului, asemănător cu porfirul. – Din fr. porphyroïde.
porfiroidelor
PORFIROÍD, -Ă, porfiroizi, -de, adj. De natura porfirului, asemănător cu porfirul. – Din fr. porphyroïde.
porfiroidul
PORFIROÍD, -Ă, porfiroizi, -de, adj. De natura porfirului, asemănător cu porfirul. – Din fr. porphyroïde.
porfiroidului
PORFIROÍD, -Ă, porfiroizi, -de, adj. De natura porfirului, asemănător cu porfirul. – Din fr. porphyroïde.
porfiroizi
PORFIROÍD, -Ă, porfiroizi, -de, adj. De natura porfirului, asemănător cu porfirul. – Din fr. porphyroïde.
porfiroizii
PORFIROÍD, -Ă, porfiroizi, -de, adj. De natura porfirului, asemănător cu porfirul. – Din fr. porphyroïde.
porfiroizilor
PORFIROÍD, -Ă, porfiroizi, -de, adj. De natura porfirului, asemănător cu porfirul. – Din fr. porphyroïde.
porfirul
PORFÍRĂ2 s. f. v. porfir. DOOM
porfír (rocă) s. n., (feluri) pl. porfíre
porfirului
PORFÍRĂ2 s. f. v. porfir. DOOM
porfír (rocă) s. n., (feluri) pl. porfíre
pori
POR, pori, s. m. 1. Mic orificiu pe suprafața pielii, reprezentând canalul excretor al glandelor sudoripare și sebacee. 2. Orificiu în membrana primară a celulelor vegetale, prin care se asigură schimbul de apă, de gaze și de substanțe nutritive. 3. Gol de dimensiuni mici în interiorul unui corp solid. – Din fr. pore, lat. porus. DOOM
por s. m., pl. pori
poricale
PORICÁLE s. f. pl. (Mold.) Fructe de tot felul; poame. Cumpăra-ne el vara, din banii săi, cofe de zmeură și fel de fel de poricale. CREANGĂ, A. 76. Numai că ne-am ferit de a ne răci și că n-am mîncat poricale sau zaharicale. KOGĂLNICEANU, S. 122. – Variantă: puricále (ȘEZ. VIII 160) s. f. pl.
poriclă
PORÉCLĂ, porecle, s. f. 1. Supranume dat unei persoane în legătură cu o trăsătură caracteristică a fizicului său, a psihicului sau a activității sale. 2. (Înv. și reg.) Nume de familie. [Var.: (reg.) polícră, poríclă s. f.] – Din sl. poreklo. DOOM
poréclă (-re-clă) s. f., g.-d. art. poréclei; pl. porécle
porif
PORÍF, porifuri, s. n. Pinten de garduri de nuiele și de bolovani, folosit pentru protejarea malului unui curs de apă, prin abaterea apei.
porifer
PORIFÉR, -Ă, poriferi, -e, adj. (Rar) Care provoacă porozitatea unui material. – Din fr. poriphère. DOOM
porifér adj. m., pl. poriféri; f. poriféră, pl. porifére
porifera
PORIFÉR, -Ă, poriferi, -e, adj. (Rar) Care provoacă porozitatea unui material. – Din fr. poriphère. DOOM
porifér adj. m., pl. poriféri; f. poriféră, pl. porifére
porifere
PORIFÉR, -Ă, poriferi, -e, adj. (Rar) Care provoacă porozitatea unui material. – Din fr. poriphère. DOOM
porifér adj. m., pl. poriféri; f. poriféră, pl. porifére
poriferei
PORIFÉR, -Ă, poriferi, -e, adj. (Rar) Care provoacă porozitatea unui material. – Din fr. poriphère. DOOM
porifér adj. m., pl. poriféri; f. poriféră, pl. porifére
poriferele
PORIFÉR, -Ă, poriferi, -e, adj. (Rar) Care provoacă porozitatea unui material. – Din fr. poriphère. DOOM
porifér adj. m., pl. poriféri; f. poriféră, pl. porifére
poriferelor
PORIFÉR, -Ă, poriferi, -e, adj. (Rar) Care provoacă porozitatea unui material. – Din fr. poriphère. DOOM
porifér adj. m., pl. poriféri; f. poriféră, pl. porifére
poriferi
PORIFÉR, -Ă, poriferi, -e, adj. (Rar) Care provoacă porozitatea unui material. – Din fr. poriphère. DOOM
porifér adj. m., pl. poriféri; f. poriféră, pl. porifére
poriferii
PORIFÉR, -Ă, poriferi, -e, adj. (Rar) Care provoacă porozitatea unui material. – Din fr. poriphère. DOOM
porifér adj. m., pl. poriféri; f. poriféră, pl. porifére
poriferilor
PORIFÉR, -Ă, poriferi, -e, adj. (Rar) Care provoacă porozitatea unui material. – Din fr. poriphère. DOOM
porifér adj. m., pl. poriféri; f. poriféră, pl. porifére
poriferul
PORIFÉR, -Ă, poriferi, -e, adj. (Rar) Care provoacă porozitatea unui material. – Din fr. poriphère. DOOM
porifér adj. m., pl. poriféri; f. poriféră, pl. porifére
poriferului
PORIFÉR, -Ă, poriferi, -e, adj. (Rar) Care provoacă porozitatea unui material. – Din fr. poriphère. DOOM
porifér adj. m., pl. poriféri; f. poriféră, pl. porifére
poriform
PORIFÓRM, -Ă adj. Care are forma unui por. [< fr. poriforme].
porigen
PORIGÉN, -Ă adj. Care produce pori; porifer. [Cf. fr. porigène < gr. poros – por, gennan – a produce].
porigena
PORIGÉN, -Ă adj. Care produce pori; porifer. [Cf. fr. porigène < gr. poros – por, gennan – a produce].
porigene
PORIGÉN, -Ă adj. Care produce pori; porifer. [Cf. fr. porigène < gr. poros – por, gennan – a produce].
porigenei
PORIGÉN, -Ă adj. Care produce pori; porifer. [Cf. fr. porigène < gr. poros – por, gennan – a produce].
porigenele
PORIGÉN, -Ă adj. Care produce pori; porifer. [Cf. fr. porigène < gr. poros – por, gennan – a produce].
porigenelor
PORIGÉN, -Ă adj. Care produce pori; porifer. [Cf. fr. porigène < gr. poros – por, gennan – a produce].
porigeni
PORIGÉN, -Ă adj. Care produce pori; porifer. [Cf. fr. porigène < gr. poros – por, gennan – a produce].
porigenii
PORIGÉN, -Ă adj. Care produce pori; porifer. [Cf. fr. porigène < gr. poros – por, gennan – a produce].
porigenilor
PORIGÉN, -Ă adj. Care produce pori; porifer. [Cf. fr. porigène < gr. poros – por, gennan – a produce].
porigenul
PORIGÉN, -Ă adj. Care produce pori; porifer. [Cf. fr. porigène < gr. poros – por, gennan – a produce].
porigenului
PORIGÉN, -Ă adj. Care produce pori; porifer. [Cf. fr. porigène < gr. poros – por, gennan – a produce].
poriglă
PORÍGLĂ s. f. V. poreclă.
porii
POR, pori, s. m. 1. Mic orificiu pe suprafața pielii, reprezentând canalul excretor al glandelor sudoripare și sebacee. 2. Orificiu în membrana primară a celulelor vegetale, prin care se asigură schimbul de apă, de gaze și de substanțe nutritive. 3. Gol de dimensiuni mici în interiorul unui corp solid. – Din fr. pore, lat. porus. DOOM
por s. m., pl. pori
porilor
POR, pori, s. m. 1. Mic orificiu pe suprafața pielii, reprezentând canalul excretor al glandelor sudoripare și sebacee. 2. Orificiu în membrana primară a celulelor vegetale, prin care se asigură schimbul de apă, de gaze și de substanțe nutritive. 3. Gol de dimensiuni mici în interiorul unui corp solid. – Din fr. pore, lat. porus. DOOM
por s. m., pl. pori
poriomanie
PORIOMANÍE s.f. Dromomanie. [Pron. -ri-o-. / < germ. Poriomanie, cf. gr. poreia – mers, mania – nebunie].
pornea
PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ◊ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a eșua într-o acțiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o acțiune. ♦ Tranz. și intranz. (Despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează) A (se) pune în mișcare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A se declanșa, a se dezlănțui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre mașini, motoare etc.) A începe să funcționeze. ♦ Tranz. fact. A pune în funcțiune. ♦ (Despre acțiuni și manifestări ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face să înceapă o acțiune. ◊ Expr. A porni judecată (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecată. 3. Intranz. și refl. (Despre oameni) A se apuca să facă ceva, a începe o acțiune de o durată oarecare. ◊ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a rămâne însărcinată. ♦ A avea tendința să..., a fi înclinat să... 4. Tranz. A îndemna pe cineva, a determina să facă ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întărâta, a ațâța, a instiga. – Din sl. porinonti. DOOM
porní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pornésc, imperf. 3 sg. porneá; conj. prez. 3 să porneáscă
porneai
PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ◊ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a eșua într-o acțiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o acțiune. ♦ Tranz. și intranz. (Despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează) A (se) pune în mișcare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A se declanșa, a se dezlănțui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre mașini, motoare etc.) A începe să funcționeze. ♦ Tranz. fact. A pune în funcțiune. ♦ (Despre acțiuni și manifestări ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face să înceapă o acțiune. ◊ Expr. A porni judecată (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecată. 3. Intranz. și refl. (Despre oameni) A se apuca să facă ceva, a începe o acțiune de o durată oarecare. ◊ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a rămâne însărcinată. ♦ A avea tendința să..., a fi înclinat să... 4. Tranz. A îndemna pe cineva, a determina să facă ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întărâta, a ațâța, a instiga. – Din sl. porinonti. DOOM
porní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pornésc, imperf. 3 sg. porneá; conj. prez. 3 să porneáscă
porneala
PORNEÁLĂ, porneli, s. f. (Pop.) 1. Pornire (la drum); plecare. 2. Loc de pășune rezervat oilor cu lapte. – Porni + suf. -eală. DOOM
!porneálă (pop.) s. f., g.-d. art. pornélii; pl. pornéli
porneam
PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ◊ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a eșua într-o acțiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o acțiune. ♦ Tranz. și intranz. (Despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează) A (se) pune în mișcare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A se declanșa, a se dezlănțui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre mașini, motoare etc.) A începe să funcționeze. ♦ Tranz. fact. A pune în funcțiune. ♦ (Despre acțiuni și manifestări ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face să înceapă o acțiune. ◊ Expr. A porni judecată (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecată. 3. Intranz. și refl. (Despre oameni) A se apuca să facă ceva, a începe o acțiune de o durată oarecare. ◊ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a rămâne însărcinată. ♦ A avea tendința să..., a fi înclinat să... 4. Tranz. A îndemna pe cineva, a determina să facă ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întărâta, a ațâța, a instiga. – Din sl. porinonti. DOOM
porní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pornésc, imperf. 3 sg. porneá; conj. prez. 3 să porneáscă
pornească
PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ◊ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a eșua într-o acțiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o acțiune. ♦ Tranz. și intranz. (Despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează) A (se) pune în mișcare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A se declanșa, a se dezlănțui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre mașini, motoare etc.) A începe să funcționeze. ♦ Tranz. fact. A pune în funcțiune. ♦ (Despre acțiuni și manifestări ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face să înceapă o acțiune. ◊ Expr. A porni judecată (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecată. 3. Intranz. și refl. (Despre oameni) A se apuca să facă ceva, a începe o acțiune de o durată oarecare. ◊ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a rămâne însărcinată. ♦ A avea tendința să..., a fi înclinat să... 4. Tranz. A îndemna pe cineva, a determina să facă ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întărâta, a ațâța, a instiga. – Din sl. porinonti. DOOM
porní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pornésc, imperf. 3 sg. porneá; conj. prez. 3 să porneáscă
porneau
PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ◊ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a eșua într-o acțiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o acțiune. ♦ Tranz. și intranz. (Despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează) A (se) pune în mișcare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A se declanșa, a se dezlănțui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre mașini, motoare etc.) A începe să funcționeze. ♦ Tranz. fact. A pune în funcțiune. ♦ (Despre acțiuni și manifestări ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face să înceapă o acțiune. ◊ Expr. A porni judecată (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecată. 3. Intranz. și refl. (Despre oameni) A se apuca să facă ceva, a începe o acțiune de o durată oarecare. ◊ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a rămâne însărcinată. ♦ A avea tendința să..., a fi înclinat să... 4. Tranz. A îndemna pe cineva, a determina să facă ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întărâta, a ațâța, a instiga. – Din sl. porinonti. DOOM
porní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pornésc, imperf. 3 sg. porneá; conj. prez. 3 să porneáscă
porneați
PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ◊ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a eșua într-o acțiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o acțiune. ♦ Tranz. și intranz. (Despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează) A (se) pune în mișcare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A se declanșa, a se dezlănțui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre mașini, motoare etc.) A începe să funcționeze. ♦ Tranz. fact. A pune în funcțiune. ♦ (Despre acțiuni și manifestări ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face să înceapă o acțiune. ◊ Expr. A porni judecată (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecată. 3. Intranz. și refl. (Despre oameni) A se apuca să facă ceva, a începe o acțiune de o durată oarecare. ◊ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a rămâne însărcinată. ♦ A avea tendința să..., a fi înclinat să... 4. Tranz. A îndemna pe cineva, a determina să facă ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întărâta, a ațâța, a instiga. – Din sl. porinonti. DOOM
porní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pornésc, imperf. 3 sg. porneá; conj. prez. 3 să porneáscă
pornele
PORNEÁLĂ, porneli, s. f. (Pop.) 1. Pornire (la drum); plecare. 2. Loc de pășune rezervat oilor cu lapte. – Porni + suf. -eală. DOOM
!porneálă (pop.) s. f., g.-d. art. pornélii; pl. pornéli
pornelei
PORNEÁLĂ, porneli, s. f. (Pop.) 1. Pornire (la drum); plecare. 2. Loc de pășune rezervat oilor cu lapte. – Porni + suf. -eală. DOOM
!porneálă (pop.) s. f., g.-d. art. pornélii; pl. pornéli
pornelele
PORNEÁLĂ, porneli, s. f. (Pop.) 1. Pornire (la drum); plecare. 2. Loc de pășune rezervat oilor cu lapte. – Porni + suf. -eală. DOOM
!porneálă (pop.) s. f., g.-d. art. pornélii; pl. pornéli
pornelelor
PORNEÁLĂ, porneli, s. f. (Pop.) 1. Pornire (la drum); plecare. 2. Loc de pășune rezervat oilor cu lapte. – Porni + suf. -eală. DOOM
!porneálă (pop.) s. f., g.-d. art. pornélii; pl. pornéli
porneli
PORNEÁLĂ, porneli, s. f. (Pop.) 1. Pornire (la drum); plecare. 2. Loc de pășune rezervat oilor cu lapte. – Porni + suf. -eală. DOOM
!porneálă (pop.) s. f., g.-d. art. pornélii; pl. pornéli
pornelii
PORNEÁLĂ, porneli, s. f. (Pop.) 1. Pornire (la drum); plecare. 2. Loc de pășune rezervat oilor cu lapte. – Porni + suf. -eală. DOOM
!porneálă (pop.) s. f., g.-d. art. pornélii; pl. pornéli
pornelile
PORNEÁLĂ, porneli, s. f. (Pop.) 1. Pornire (la drum); plecare. 2. Loc de pășune rezervat oilor cu lapte. – Porni + suf. -eală. DOOM
!porneálă (pop.) s. f., g.-d. art. pornélii; pl. pornéli
pornelilor
PORNEÁLĂ, porneli, s. f. (Pop.) 1. Pornire (la drum); plecare. 2. Loc de pășune rezervat oilor cu lapte. – Porni + suf. -eală. DOOM
!porneálă (pop.) s. f., g.-d. art. pornélii; pl. pornéli
pornesc
PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ◊ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a eșua într-o acțiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o acțiune. ♦ Tranz. și intranz. (Despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează) A (se) pune în mișcare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A se declanșa, a se dezlănțui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre mașini, motoare etc.) A începe să funcționeze. ♦ Tranz. fact. A pune în funcțiune. ♦ (Despre acțiuni și manifestări ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face să înceapă o acțiune. ◊ Expr. A porni judecată (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecată. 3. Intranz. și refl. (Despre oameni) A se apuca să facă ceva, a începe o acțiune de o durată oarecare. ◊ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a rămâne însărcinată. ♦ A avea tendința să..., a fi înclinat să... 4. Tranz. A îndemna pe cineva, a determina să facă ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întărâta, a ațâța, a instiga. – Din sl. porinonti. DOOM
porní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pornésc, imperf. 3 sg. porneá; conj. prez. 3 să porneáscă
pornește
PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ◊ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a eșua într-o acțiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o acțiune. ♦ Tranz. și intranz. (Despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează) A (se) pune în mișcare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A se declanșa, a se dezlănțui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre mașini, motoare etc.) A începe să funcționeze. ♦ Tranz. fact. A pune în funcțiune. ♦ (Despre acțiuni și manifestări ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face să înceapă o acțiune. ◊ Expr. A porni judecată (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecată. 3. Intranz. și refl. (Despre oameni) A se apuca să facă ceva, a începe o acțiune de o durată oarecare. ◊ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a rămâne însărcinată. ♦ A avea tendința să..., a fi înclinat să... 4. Tranz. A îndemna pe cineva, a determina să facă ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întărâta, a ațâța, a instiga. – Din sl. porinonti. DOOM
porní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pornésc, imperf. 3 sg. porneá; conj. prez. 3 să porneáscă
pornești
PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ◊ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a eșua într-o acțiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o acțiune. ♦ Tranz. și intranz. (Despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează) A (se) pune în mișcare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A se declanșa, a se dezlănțui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre mașini, motoare etc.) A începe să funcționeze. ♦ Tranz. fact. A pune în funcțiune. ♦ (Despre acțiuni și manifestări ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face să înceapă o acțiune. ◊ Expr. A porni judecată (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecată. 3. Intranz. și refl. (Despre oameni) A se apuca să facă ceva, a începe o acțiune de o durată oarecare. ◊ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a rămâne însărcinată. ♦ A avea tendința să..., a fi înclinat să... 4. Tranz. A îndemna pe cineva, a determina să facă ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întărâta, a ațâța, a instiga. – Din sl. porinonti. DOOM
porní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pornésc, imperf. 3 sg. porneá; conj. prez. 3 să porneáscă
porni
PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ◊ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a eșua într-o acțiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o acțiune. ♦ Tranz. și intranz. (Despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează) A (se) pune în mișcare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A se declanșa, a se dezlănțui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre mașini, motoare etc.) A începe să funcționeze. ♦ Tranz. fact. A pune în funcțiune. ♦ (Despre acțiuni și manifestări ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face să înceapă o acțiune. ◊ Expr. A porni judecată (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecată. 3. Intranz. și refl. (Despre oameni) A se apuca să facă ceva, a începe o acțiune de o durată oarecare. ◊ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a rămâne însărcinată. ♦ A avea tendința să..., a fi înclinat să... 4. Tranz. A îndemna pe cineva, a determina să facă ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întărâta, a ațâța, a instiga. – Din sl. porinonti. DOOM
porní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pornésc, imperf. 3 sg. porneá; conj. prez. 3 să porneáscă
pornii
PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ◊ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a eșua într-o acțiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o acțiune. ♦ Tranz. și intranz. (Despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează) A (se) pune în mișcare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A se declanșa, a se dezlănțui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre mașini, motoare etc.) A începe să funcționeze. ♦ Tranz. fact. A pune în funcțiune. ♦ (Despre acțiuni și manifestări ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face să înceapă o acțiune. ◊ Expr. A porni judecată (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecată. 3. Intranz. și refl. (Despre oameni) A se apuca să facă ceva, a începe o acțiune de o durată oarecare. ◊ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a rămâne însărcinată. ♦ A avea tendința să..., a fi înclinat să... 4. Tranz. A îndemna pe cineva, a determina să facă ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întărâta, a ațâța, a instiga. – Din sl. porinonti. DOOM
porní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pornésc, imperf. 3 sg. porneá; conj. prez. 3 să porneáscă
pornim
PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ◊ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a eșua într-o acțiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o acțiune. ♦ Tranz. și intranz. (Despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează) A (se) pune în mișcare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A se declanșa, a se dezlănțui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre mașini, motoare etc.) A începe să funcționeze. ♦ Tranz. fact. A pune în funcțiune. ♦ (Despre acțiuni și manifestări ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face să înceapă o acțiune. ◊ Expr. A porni judecată (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecată. 3. Intranz. și refl. (Despre oameni) A se apuca să facă ceva, a începe o acțiune de o durată oarecare. ◊ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a rămâne însărcinată. ♦ A avea tendința să..., a fi înclinat să... 4. Tranz. A îndemna pe cineva, a determina să facă ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întărâta, a ațâța, a instiga. – Din sl. porinonti. DOOM
porní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pornésc, imperf. 3 sg. porneá; conj. prez. 3 să porneáscă
pornind
PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ◊ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a eșua într-o acțiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o acțiune. ♦ Tranz. și intranz. (Despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează) A (se) pune în mișcare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A se declanșa, a se dezlănțui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre mașini, motoare etc.) A începe să funcționeze. ♦ Tranz. fact. A pune în funcțiune. ♦ (Despre acțiuni și manifestări ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face să înceapă o acțiune. ◊ Expr. A porni judecată (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecată. 3. Intranz. și refl. (Despre oameni) A se apuca să facă ceva, a începe o acțiune de o durată oarecare. ◊ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a rămâne însărcinată. ♦ A avea tendința să..., a fi înclinat să... 4. Tranz. A îndemna pe cineva, a determina să facă ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întărâta, a ațâța, a instiga. – Din sl. porinonti. DOOM
porní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pornésc, imperf. 3 sg. porneá; conj. prez. 3 să porneáscă
pornire
PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ◊ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a eșua într-o acțiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o acțiune. ♦ Tranz. și intranz. (Despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează) A (se) pune în mișcare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A se declanșa, a se dezlănțui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre mașini, motoare etc.) A începe să funcționeze. ♦ Tranz. fact. A pune în funcțiune. ♦ (Despre acțiuni și manifestări ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face să înceapă o acțiune. ◊ Expr. A porni judecată (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecată. 3. Intranz. și refl. (Despre oameni) A se apuca să facă ceva, a începe o acțiune de o durată oarecare. ◊ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a rămâne însărcinată. ♦ A avea tendința să..., a fi înclinat să... 4. Tranz. A îndemna pe cineva, a determina să facă ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întărâta, a ațâța, a instiga. – Din sl. porinonti. DOOM
porní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pornésc, imperf. 3 sg. porneá; conj. prez. 3 să porneáscă
pornire
PORNÍRE, porniri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) porni și rezultatul ei; plecare. 2. Impuls, îndemn, imbold; p. ext. avânt, elan. 3. Înclinare, predispoziție, tendință. 4. Patimă; înverșunare (împotriva cuiva). – V. porni. DOOM
porníre s. f., g.-d. art. pornírii; (plecări, impulsuri, predispoziții) pl. porníri
pornirea
PORNÍRE, porniri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) porni și rezultatul ei; plecare. 2. Impuls, îndemn, imbold; p. ext. avânt, elan. 3. Înclinare, predispoziție, tendință. 4. Patimă; înverșunare (împotriva cuiva). – V. porni. DOOM
porníre s. f., g.-d. art. pornírii; (plecări, impulsuri, predispoziții) pl. porníri
porniri
PORNÍRE, porniri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) porni și rezultatul ei; plecare. 2. Impuls, îndemn, imbold; p. ext. avânt, elan. 3. Înclinare, predispoziție, tendință. 4. Patimă; înverșunare (împotriva cuiva). – V. porni. DOOM
porníre s. f., g.-d. art. pornírii; (plecări, impulsuri, predispoziții) pl. porníri
pornirii
PORNÍRE, porniri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) porni și rezultatul ei; plecare. 2. Impuls, îndemn, imbold; p. ext. avânt, elan. 3. Înclinare, predispoziție, tendință. 4. Patimă; înverșunare (împotriva cuiva). – V. porni. DOOM
porníre s. f., g.-d. art. pornírii; (plecări, impulsuri, predispoziții) pl. porníri
pornirile
PORNÍRE, porniri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) porni și rezultatul ei; plecare. 2. Impuls, îndemn, imbold; p. ext. avânt, elan. 3. Înclinare, predispoziție, tendință. 4. Patimă; înverșunare (împotriva cuiva). – V. porni. DOOM
porníre s. f., g.-d. art. pornírii; (plecări, impulsuri, predispoziții) pl. porníri
pornirilor
PORNÍRE, porniri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) porni și rezultatul ei; plecare. 2. Impuls, îndemn, imbold; p. ext. avânt, elan. 3. Înclinare, predispoziție, tendință. 4. Patimă; înverșunare (împotriva cuiva). – V. porni. DOOM
porníre s. f., g.-d. art. pornírii; (plecări, impulsuri, predispoziții) pl. porníri
porniră
PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ◊ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a eșua într-o acțiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o acțiune. ♦ Tranz. și intranz. (Despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează) A (se) pune în mișcare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A se declanșa, a se dezlănțui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre mașini, motoare etc.) A începe să funcționeze. ♦ Tranz. fact. A pune în funcțiune. ♦ (Despre acțiuni și manifestări ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face să înceapă o acțiune. ◊ Expr. A porni judecată (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecată. 3. Intranz. și refl. (Despre oameni) A se apuca să facă ceva, a începe o acțiune de o durată oarecare. ◊ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a rămâne însărcinată. ♦ A avea tendința să..., a fi înclinat să... 4. Tranz. A îndemna pe cineva, a determina să facă ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întărâta, a ațâța, a instiga. – Din sl. porinonti. DOOM
porní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pornésc, imperf. 3 sg. porneá; conj. prez. 3 să porneáscă
pornirăm
PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ◊ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a eșua într-o acțiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o acțiune. ♦ Tranz. și intranz. (Despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează) A (se) pune în mișcare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A se declanșa, a se dezlănțui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre mașini, motoare etc.) A începe să funcționeze. ♦ Tranz. fact. A pune în funcțiune. ♦ (Despre acțiuni și manifestări ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face să înceapă o acțiune. ◊ Expr. A porni judecată (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecată. 3. Intranz. și refl. (Despre oameni) A se apuca să facă ceva, a începe o acțiune de o durată oarecare. ◊ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a rămâne însărcinată. ♦ A avea tendința să..., a fi înclinat să... 4. Tranz. A îndemna pe cineva, a determina să facă ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întărâta, a ațâța, a instiga. – Din sl. porinonti. DOOM
porní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pornésc, imperf. 3 sg. porneá; conj. prez. 3 să porneáscă
pornirăți
PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ◊ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a eșua într-o acțiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o acțiune. ♦ Tranz. și intranz. (Despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează) A (se) pune în mișcare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A se declanșa, a se dezlănțui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre mașini, motoare etc.) A începe să funcționeze. ♦ Tranz. fact. A pune în funcțiune. ♦ (Despre acțiuni și manifestări ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face să înceapă o acțiune. ◊ Expr. A porni judecată (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecată. 3. Intranz. și refl. (Despre oameni) A se apuca să facă ceva, a începe o acțiune de o durată oarecare. ◊ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a rămâne însărcinată. ♦ A avea tendința să..., a fi înclinat să... 4. Tranz. A îndemna pe cineva, a determina să facă ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întărâta, a ațâța, a instiga. – Din sl. porinonti. DOOM
porní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pornésc, imperf. 3 sg. porneá; conj. prez. 3 să porneáscă
pornise
PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ◊ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a eșua într-o acțiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o acțiune. ♦ Tranz. și intranz. (Despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează) A (se) pune în mișcare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A se declanșa, a se dezlănțui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre mașini, motoare etc.) A începe să funcționeze. ♦ Tranz. fact. A pune în funcțiune. ♦ (Despre acțiuni și manifestări ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face să înceapă o acțiune. ◊ Expr. A porni judecată (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecată. 3. Intranz. și refl. (Despre oameni) A se apuca să facă ceva, a începe o acțiune de o durată oarecare. ◊ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a rămâne însărcinată. ♦ A avea tendința să..., a fi înclinat să... 4. Tranz. A îndemna pe cineva, a determina să facă ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întărâta, a ațâța, a instiga. – Din sl. porinonti. DOOM
porní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pornésc, imperf. 3 sg. porneá; conj. prez. 3 să porneáscă
pornisem
PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ◊ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a eșua într-o acțiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o acțiune. ♦ Tranz. și intranz. (Despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează) A (se) pune în mișcare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A se declanșa, a se dezlănțui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre mașini, motoare etc.) A începe să funcționeze. ♦ Tranz. fact. A pune în funcțiune. ♦ (Despre acțiuni și manifestări ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face să înceapă o acțiune. ◊ Expr. A porni judecată (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecată. 3. Intranz. și refl. (Despre oameni) A se apuca să facă ceva, a începe o acțiune de o durată oarecare. ◊ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a rămâne însărcinată. ♦ A avea tendința să..., a fi înclinat să... 4. Tranz. A îndemna pe cineva, a determina să facă ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întărâta, a ațâța, a instiga. – Din sl. porinonti. DOOM
porní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pornésc, imperf. 3 sg. porneá; conj. prez. 3 să porneáscă
porniseră
PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ◊ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a eșua într-o acțiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o acțiune. ♦ Tranz. și intranz. (Despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează) A (se) pune în mișcare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A se declanșa, a se dezlănțui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre mașini, motoare etc.) A începe să funcționeze. ♦ Tranz. fact. A pune în funcțiune. ♦ (Despre acțiuni și manifestări ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face să înceapă o acțiune. ◊ Expr. A porni judecată (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecată. 3. Intranz. și refl. (Despre oameni) A se apuca să facă ceva, a începe o acțiune de o durată oarecare. ◊ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a rămâne însărcinată. ♦ A avea tendința să..., a fi înclinat să... 4. Tranz. A îndemna pe cineva, a determina să facă ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întărâta, a ațâța, a instiga. – Din sl. porinonti. DOOM
porní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pornésc, imperf. 3 sg. porneá; conj. prez. 3 să porneáscă
porniserăm
PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ◊ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a eșua într-o acțiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o acțiune. ♦ Tranz. și intranz. (Despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează) A (se) pune în mișcare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A se declanșa, a se dezlănțui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre mașini, motoare etc.) A începe să funcționeze. ♦ Tranz. fact. A pune în funcțiune. ♦ (Despre acțiuni și manifestări ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face să înceapă o acțiune. ◊ Expr. A porni judecată (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecată. 3. Intranz. și refl. (Despre oameni) A se apuca să facă ceva, a începe o acțiune de o durată oarecare. ◊ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a rămâne însărcinată. ♦ A avea tendința să..., a fi înclinat să... 4. Tranz. A îndemna pe cineva, a determina să facă ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întărâta, a ațâța, a instiga. – Din sl. porinonti. DOOM
porní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pornésc, imperf. 3 sg. porneá; conj. prez. 3 să porneáscă
porniserăți
PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ◊ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a eșua într-o acțiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o acțiune. ♦ Tranz. și intranz. (Despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează) A (se) pune în mișcare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A se declanșa, a se dezlănțui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre mașini, motoare etc.) A începe să funcționeze. ♦ Tranz. fact. A pune în funcțiune. ♦ (Despre acțiuni și manifestări ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face să înceapă o acțiune. ◊ Expr. A porni judecată (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecată. 3. Intranz. și refl. (Despre oameni) A se apuca să facă ceva, a începe o acțiune de o durată oarecare. ◊ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a rămâne însărcinată. ♦ A avea tendința să..., a fi înclinat să... 4. Tranz. A îndemna pe cineva, a determina să facă ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întărâta, a ațâța, a instiga. – Din sl. porinonti. DOOM
porní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pornésc, imperf. 3 sg. porneá; conj. prez. 3 să porneáscă
porniseși
PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ◊ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a eșua într-o acțiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o acțiune. ♦ Tranz. și intranz. (Despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează) A (se) pune în mișcare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A se declanșa, a se dezlănțui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre mașini, motoare etc.) A începe să funcționeze. ♦ Tranz. fact. A pune în funcțiune. ♦ (Despre acțiuni și manifestări ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face să înceapă o acțiune. ◊ Expr. A porni judecată (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecată. 3. Intranz. și refl. (Despre oameni) A se apuca să facă ceva, a începe o acțiune de o durată oarecare. ◊ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a rămâne însărcinată. ♦ A avea tendința să..., a fi înclinat să... 4. Tranz. A îndemna pe cineva, a determina să facă ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întărâta, a ațâța, a instiga. – Din sl. porinonti. DOOM
porní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pornésc, imperf. 3 sg. porneá; conj. prez. 3 să porneáscă
porniseți
PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ◊ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a eșua într-o acțiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o acțiune. ♦ Tranz. și intranz. (Despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează) A (se) pune în mișcare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A se declanșa, a se dezlănțui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre mașini, motoare etc.) A începe să funcționeze. ♦ Tranz. fact. A pune în funcțiune. ♦ (Despre acțiuni și manifestări ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face să înceapă o acțiune. ◊ Expr. A porni judecată (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecată. 3. Intranz. și refl. (Despre oameni) A se apuca să facă ceva, a începe o acțiune de o durată oarecare. ◊ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a rămâne însărcinată. ♦ A avea tendința să..., a fi înclinat să... 4. Tranz. A îndemna pe cineva, a determina să facă ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întărâta, a ațâța, a instiga. – Din sl. porinonti. DOOM
porní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pornésc, imperf. 3 sg. porneá; conj. prez. 3 să porneáscă
pornit
PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ◊ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a eșua într-o acțiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o acțiune. ♦ Tranz. și intranz. (Despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează) A (se) pune în mișcare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A se declanșa, a se dezlănțui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre mașini, motoare etc.) A începe să funcționeze. ♦ Tranz. fact. A pune în funcțiune. ♦ (Despre acțiuni și manifestări ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face să înceapă o acțiune. ◊ Expr. A porni judecată (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecată. 3. Intranz. și refl. (Despre oameni) A se apuca să facă ceva, a începe o acțiune de o durată oarecare. ◊ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a rămâne însărcinată. ♦ A avea tendința să..., a fi înclinat să... 4. Tranz. A îndemna pe cineva, a determina să facă ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întărâta, a ațâța, a instiga. – Din sl. porinonti. DOOM
porní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pornésc, imperf. 3 sg. porneá; conj. prez. 3 să porneáscă
pornit
PORNÍT, -Ă, porniți, -te, adj. 1. Care e gata să..., care e pe punctul să... 2. Înclinat, predispus, aplecat (spre...). 3. Supărat, furios, mânios, înverșunat. – V. porni.
pornita
PORNÍT, -Ă, porniți, -te, adj. 1. Care e gata să..., care e pe punctul să... 2. Înclinat, predispus, aplecat (spre...). 3. Supărat, furios, mânios, înverșunat. – V. porni.
pornite
PORNÍT, -Ă, porniți, -te, adj. 1. Care e gata să..., care e pe punctul să... 2. Înclinat, predispus, aplecat (spre...). 3. Supărat, furios, mânios, înverșunat. – V. porni.
pornitei
PORNÍT, -Ă, porniți, -te, adj. 1. Care e gata să..., care e pe punctul să... 2. Înclinat, predispus, aplecat (spre...). 3. Supărat, furios, mânios, înverșunat. – V. porni.
pornitele
PORNÍT, -Ă, porniți, -te, adj. 1. Care e gata să..., care e pe punctul să... 2. Înclinat, predispus, aplecat (spre...). 3. Supărat, furios, mânios, înverșunat. – V. porni.
pornitelor
PORNÍT, -Ă, porniți, -te, adj. 1. Care e gata să..., care e pe punctul să... 2. Înclinat, predispus, aplecat (spre...). 3. Supărat, furios, mânios, înverșunat. – V. porni.
pornitoare
PORNITÓR, pornitoare, s. n. (Rar) Aparat, dispozitiv care servește la pornirea unei mașini, a unui mecanism; spec. demaror. – Porni + suf. -tor. DOOM
pornitór (rar) s. n., pl. pornitoáre
pornitoarele
PORNITÓR, pornitoare, s. n. (Rar) Aparat, dispozitiv care servește la pornirea unei mașini, a unui mecanism; spec. demaror. – Porni + suf. -tor. DOOM
pornitór (rar) s. n., pl. pornitoáre
pornitoarelor
PORNITÓR, pornitoare, s. n. (Rar) Aparat, dispozitiv care servește la pornirea unei mașini, a unui mecanism; spec. demaror. – Porni + suf. -tor. DOOM
pornitór (rar) s. n., pl. pornitoáre
pornitor
PORNITÓR, pornitoare, s. n. (Rar) Aparat, dispozitiv care servește la pornirea unei mașini, a unui mecanism; spec. demaror. – Porni + suf. -tor. DOOM
pornitór (rar) s. n., pl. pornitoáre
pornitorul
PORNITÓR, pornitoare, s. n. (Rar) Aparat, dispozitiv care servește la pornirea unei mașini, a unui mecanism; spec. demaror. – Porni + suf. -tor. DOOM
pornitór (rar) s. n., pl. pornitoáre
pornitorului
PORNITÓR, pornitoare, s. n. (Rar) Aparat, dispozitiv care servește la pornirea unei mașini, a unui mecanism; spec. demaror. – Porni + suf. -tor. DOOM
pornitór (rar) s. n., pl. pornitoáre
pornitul
PORNÍT, -Ă, porniți, -te, adj. 1. Care e gata să..., care e pe punctul să... 2. Înclinat, predispus, aplecat (spre...). 3. Supărat, furios, mânios, înverșunat. – V. porni.
pornitului
PORNÍT, -Ă, porniți, -te, adj. 1. Care e gata să..., care e pe punctul să... 2. Înclinat, predispus, aplecat (spre...). 3. Supărat, furios, mânios, înverșunat. – V. porni.
pornitura
PORNITÚRĂ, pornituri, s. f. (Înv. și pop.) Porțiune de teren deplasată prin alunecare. – Porni + suf. -tură. DOOM
pornitúră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. pornitúrii; pl. pornitúri
pornituri
PORNITÚRĂ, pornituri, s. f. (Înv. și pop.) Porțiune de teren deplasată prin alunecare. – Porni + suf. -tură. DOOM
pornitúră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. pornitúrii; pl. pornitúri
porniturii
PORNITÚRĂ, pornituri, s. f. (Înv. și pop.) Porțiune de teren deplasată prin alunecare. – Porni + suf. -tură. DOOM
pornitúră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. pornitúrii; pl. pornitúri
porniturile
PORNITÚRĂ, pornituri, s. f. (Înv. și pop.) Porțiune de teren deplasată prin alunecare. – Porni + suf. -tură. DOOM
pornitúră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. pornitúrii; pl. pornitúri
porniturilor
PORNITÚRĂ, pornituri, s. f. (Înv. și pop.) Porțiune de teren deplasată prin alunecare. – Porni + suf. -tură. DOOM
pornitúră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. pornitúrii; pl. pornitúri
porniși
PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ◊ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a eșua într-o acțiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o acțiune. ♦ Tranz. și intranz. (Despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează) A (se) pune în mișcare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A se declanșa, a se dezlănțui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre mașini, motoare etc.) A începe să funcționeze. ♦ Tranz. fact. A pune în funcțiune. ♦ (Despre acțiuni și manifestări ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face să înceapă o acțiune. ◊ Expr. A porni judecată (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecată. 3. Intranz. și refl. (Despre oameni) A se apuca să facă ceva, a începe o acțiune de o durată oarecare. ◊ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a rămâne însărcinată. ♦ A avea tendința să..., a fi înclinat să... 4. Tranz. A îndemna pe cineva, a determina să facă ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întărâta, a ațâța, a instiga. – Din sl. porinonti. DOOM
porní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pornésc, imperf. 3 sg. porneá; conj. prez. 3 să porneáscă
porniți
PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ◊ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a eșua într-o acțiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o acțiune. ♦ Tranz. și intranz. (Despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează) A (se) pune în mișcare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A se declanșa, a se dezlănțui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre mașini, motoare etc.) A începe să funcționeze. ♦ Tranz. fact. A pune în funcțiune. ♦ (Despre acțiuni și manifestări ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face să înceapă o acțiune. ◊ Expr. A porni judecată (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecată. 3. Intranz. și refl. (Despre oameni) A se apuca să facă ceva, a începe o acțiune de o durată oarecare. ◊ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a rămâne însărcinată. ♦ A avea tendința să..., a fi înclinat să... 4. Tranz. A îndemna pe cineva, a determina să facă ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întărâta, a ațâța, a instiga. – Din sl. porinonti. DOOM
porní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pornésc, imperf. 3 sg. porneá; conj. prez. 3 să porneáscă
porniți
PORNÍT, -Ă, porniți, -te, adj. 1. Care e gata să..., care e pe punctul să... 2. Înclinat, predispus, aplecat (spre...). 3. Supărat, furios, mânios, înverșunat. – V. porni.
porniții
PORNÍT, -Ă, porniți, -te, adj. 1. Care e gata să..., care e pe punctul să... 2. Înclinat, predispus, aplecat (spre...). 3. Supărat, furios, mânios, înverșunat. – V. porni.
porniților
PORNÍT, -Ă, porniți, -te, adj. 1. Care e gata să..., care e pe punctul să... 2. Înclinat, predispus, aplecat (spre...). 3. Supărat, furios, mânios, înverșunat. – V. porni.
porno
PÓRNO adj. invar. Care are caracter pornografic. Literatură porno. – Din fr., engl. porno. DOOM
*pórno adj. invar.
pornograf
PORNOGRÁF, pornografi, s. m. Autor de opere pornografice. ♦ Amator de obscenități, de lucruri imorale. – Din fr. pornographe. DOOM
pornográf (-no-graf) s. m., pl. pornográfi
pornografa
PORNOGRÁF, pornografi, s. m. Autor de opere pornografice. ♦ Amator de obscenități, de lucruri imorale. – Din fr. pornographe. DOOM
pornográf (-no-graf) s. m., pl. pornográfi
pornografe
PORNOGRÁF, pornografi, s. m. Autor de opere pornografice. ♦ Amator de obscenități, de lucruri imorale. – Din fr. pornographe. DOOM
pornográf (-no-graf) s. m., pl. pornográfi
pornografei
PORNOGRÁF, pornografi, s. m. Autor de opere pornografice. ♦ Amator de obscenități, de lucruri imorale. – Din fr. pornographe. DOOM
pornográf (-no-graf) s. m., pl. pornográfi
pornografele
PORNOGRÁF, pornografi, s. m. Autor de opere pornografice. ♦ Amator de obscenități, de lucruri imorale. – Din fr. pornographe. DOOM
pornográf (-no-graf) s. m., pl. pornográfi
pornografelor
PORNOGRÁF, pornografi, s. m. Autor de opere pornografice. ♦ Amator de obscenități, de lucruri imorale. – Din fr. pornographe. DOOM
pornográf (-no-graf) s. m., pl. pornográfi
pornografi
PORNOGRÁF, pornografi, s. m. Autor de opere pornografice. ♦ Amator de obscenități, de lucruri imorale. – Din fr. pornographe. DOOM
pornográf (-no-graf) s. m., pl. pornográfi
pornografia
PORNOGRAFÍE, pornografii, s. f. Scriere, desen, fotografie sau gravură obscenă. ♦ Atitudine, faptă, vorbă obscenă. – Din fr. pornographie. DOOM
pornografíe (-no-gra-) s. f., art. pornografía, g.-d. art. pornografíei; pl. pornografíi, art. pornografíile
pornografic
PORNOGRÁFIC, -Ă, pornografici, -ce, adj. Care conține pornografii; obscen. – Din fr. pornographique. DOOM
pornográfic (-no-gra-) adj. m., pl. pornográfici; f. pornográfică, pl. pornográfice
pornografica
PORNOGRÁFIC, -Ă, pornografici, -ce, adj. Care conține pornografii; obscen. – Din fr. pornographique. DOOM
pornográfic (-no-gra-) adj. m., pl. pornográfici; f. pornográfică, pl. pornográfice
pornografice
PORNOGRÁFIC, -Ă, pornografici, -ce, adj. Care conține pornografii; obscen. – Din fr. pornographique. DOOM
pornográfic (-no-gra-) adj. m., pl. pornográfici; f. pornográfică, pl. pornográfice
pornograficei
PORNOGRÁFIC, -Ă, pornografici, -ce, adj. Care conține pornografii; obscen. – Din fr. pornographique. DOOM
pornográfic (-no-gra-) adj. m., pl. pornográfici; f. pornográfică, pl. pornográfice
pornograficele
PORNOGRÁFIC, -Ă, pornografici, -ce, adj. Care conține pornografii; obscen. – Din fr. pornographique. DOOM
pornográfic (-no-gra-) adj. m., pl. pornográfici; f. pornográfică, pl. pornográfice
pornograficelor
PORNOGRÁFIC, -Ă, pornografici, -ce, adj. Care conține pornografii; obscen. – Din fr. pornographique. DOOM
pornográfic (-no-gra-) adj. m., pl. pornográfici; f. pornográfică, pl. pornográfice
pornografici
PORNOGRÁFIC, -Ă, pornografici, -ce, adj. Care conține pornografii; obscen. – Din fr. pornographique. DOOM
pornográfic (-no-gra-) adj. m., pl. pornográfici; f. pornográfică, pl. pornográfice
pornograficii
PORNOGRÁFIC, -Ă, pornografici, -ce, adj. Care conține pornografii; obscen. – Din fr. pornographique. DOOM
pornográfic (-no-gra-) adj. m., pl. pornográfici; f. pornográfică, pl. pornográfice
pornograficilor
PORNOGRÁFIC, -Ă, pornografici, -ce, adj. Care conține pornografii; obscen. – Din fr. pornographique. DOOM
pornográfic (-no-gra-) adj. m., pl. pornográfici; f. pornográfică, pl. pornográfice
pornograficul
PORNOGRÁFIC, -Ă, pornografici, -ce, adj. Care conține pornografii; obscen. – Din fr. pornographique. DOOM
pornográfic (-no-gra-) adj. m., pl. pornográfici; f. pornográfică, pl. pornográfice
pornograficului
PORNOGRÁFIC, -Ă, pornografici, -ce, adj. Care conține pornografii; obscen. – Din fr. pornographique. DOOM
pornográfic (-no-gra-) adj. m., pl. pornográfici; f. pornográfică, pl. pornográfice
pornografie
PORNOGRAFÍE, pornografii, s. f. Scriere, desen, fotografie sau gravură obscenă. ♦ Atitudine, faptă, vorbă obscenă. – Din fr. pornographie. DOOM
pornografíe (-no-gra-) s. f., art. pornografía, g.-d. art. pornografíei; pl. pornografíi, art. pornografíile
pornografiei
PORNOGRAFÍE, pornografii, s. f. Scriere, desen, fotografie sau gravură obscenă. ♦ Atitudine, faptă, vorbă obscenă. – Din fr. pornographie. DOOM
pornografíe (-no-gra-) s. f., art. pornografía, g.-d. art. pornografíei; pl. pornografíi, art. pornografíile
pornografii
PORNOGRÁF, pornografi, s. m. Autor de opere pornografice. ♦ Amator de obscenități, de lucruri imorale. – Din fr. pornographe. DOOM
pornográf (-no-graf) s. m., pl. pornográfi
pornografii
PORNOGRAFÍE, pornografii, s. f. Scriere, desen, fotografie sau gravură obscenă. ♦ Atitudine, faptă, vorbă obscenă. – Din fr. pornographie. DOOM
pornografíe (-no-gra-) s. f., art. pornografía, g.-d. art. pornografíei; pl. pornografíi, art. pornografíile
pornografiile
PORNOGRAFÍE, pornografii, s. f. Scriere, desen, fotografie sau gravură obscenă. ♦ Atitudine, faptă, vorbă obscenă. – Din fr. pornographie. DOOM
pornografíe (-no-gra-) s. f., art. pornografía, g.-d. art. pornografíei; pl. pornografíi, art. pornografíile
pornografiilor
PORNOGRAFÍE, pornografii, s. f. Scriere, desen, fotografie sau gravură obscenă. ♦ Atitudine, faptă, vorbă obscenă. – Din fr. pornographie. DOOM
pornografíe (-no-gra-) s. f., art. pornografía, g.-d. art. pornografíei; pl. pornografíi, art. pornografíile
pornografilor
PORNOGRÁF, pornografi, s. m. Autor de opere pornografice. ♦ Amator de obscenități, de lucruri imorale. – Din fr. pornographe. DOOM
pornográf (-no-graf) s. m., pl. pornográfi
pornograful
PORNOGRÁF, pornografi, s. m. Autor de opere pornografice. ♦ Amator de obscenități, de lucruri imorale. – Din fr. pornographe. DOOM
pornográf (-no-graf) s. m., pl. pornográfi
pornografului
PORNOGRÁF, pornografi, s. m. Autor de opere pornografice. ♦ Amator de obscenități, de lucruri imorale. – Din fr. pornographe. DOOM
pornográf (-no-graf) s. m., pl. pornográfi
poroasa
PORÓS, -OÁSĂ, poroși, -oase, adj. Care are pori. ♦ (Despre pământ) Afânat. – Din fr. poreux. DOOM
porós adj. m., pl. poróși; f. poroásă, pl. poroáse
poroase
PORÓS, -OÁSĂ, poroși, -oase, adj. Care are pori. ♦ (Despre pământ) Afânat. – Din fr. poreux. DOOM
porós adj. m., pl. poróși; f. poroásă, pl. poroáse
poroasei
PORÓS, -OÁSĂ, poroși, -oase, adj. Care are pori. ♦ (Despre pământ) Afânat. – Din fr. poreux. DOOM
porós adj. m., pl. poróși; f. poroásă, pl. poroáse
poroasele
PORÓS, -OÁSĂ, poroși, -oase, adj. Care are pori. ♦ (Despre pământ) Afânat. – Din fr. poreux. DOOM
porós adj. m., pl. poróși; f. poroásă, pl. poroáse
poroaselor
PORÓS, -OÁSĂ, poroși, -oase, adj. Care are pori. ♦ (Despre pământ) Afânat. – Din fr. poreux. DOOM
porós adj. m., pl. poróși; f. poroásă, pl. poroáse
poroboc
porobóc (-ci), s. m. – Copil. Sl. parobŭkŭ, cf. rut. parobok, pol. parobek. Înv., azi în Trans. – Der. porobocie, s. f. (pruncie).
porocli
POROCLÍ vb. IV v. porecli. DOOM
poreclí (a ~) (-re-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poreclésc, imperf. 3 sg. porecleá; conj. prez. 3 să porecleáscă
poroclire
POROCLÍ vb. IV v. porecli.
poroclit
POROCLÍ vb. IV v. porecli.
poroganie
POROGÁNIE, poroganii, s. f. (Regional) Poveste plină de peripeții; pătăranie. «Iată ce am pățit cu cele doauă [surori] mai mari!» și apoi începe a-i spune toată porogania. SBIERA, P. 49.
poroinic
PORÓINIC, poroinici, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee din familia orhideelor, cu frunze oblonge, lucitoare, cu flori mari, plăcut mirositoare, grupate într-un spic și care cresc în păduri umede și umbroase (Orchis). – Et. nec. DOOM
!poróinic (-roi-) s. m., pl. poróinici
poroinici
PORÓINIC, poroinici, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee din familia orhideelor, cu frunze oblonge, lucitoare, cu flori mari, plăcut mirositoare, grupate într-un spic și care cresc în păduri umede și umbroase (Orchis). – Et. nec. DOOM
!poróinic (-roi-) s. m., pl. poróinici
poroinicii
PORÓINIC, poroinici, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee din familia orhideelor, cu frunze oblonge, lucitoare, cu flori mari, plăcut mirositoare, grupate într-un spic și care cresc în păduri umede și umbroase (Orchis). – Et. nec. DOOM
!poróinic (-roi-) s. m., pl. poróinici
poroinicilor
PORÓINIC, poroinici, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee din familia orhideelor, cu frunze oblonge, lucitoare, cu flori mari, plăcut mirositoare, grupate într-un spic și care cresc în păduri umede și umbroase (Orchis). – Et. nec. DOOM
!poróinic (-roi-) s. m., pl. poróinici
poroinicul
PORÓINIC, poroinici, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee din familia orhideelor, cu frunze oblonge, lucitoare, cu flori mari, plăcut mirositoare, grupate într-un spic și care cresc în păduri umede și umbroase (Orchis). – Et. nec. DOOM
!poróinic (-roi-) s. m., pl. poróinici
poroinicului
PORÓINIC, poroinici, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee din familia orhideelor, cu frunze oblonge, lucitoare, cu flori mari, plăcut mirositoare, grupate într-un spic și care cresc în păduri umede și umbroase (Orchis). – Et. nec. DOOM
!poróinic (-roi-) s. m., pl. poróinici
poronceală
PORUNCEÁLĂ, porunceli, s. f. (Pop.; în loc. adj. și adv.) De (sau pe după) porunceală = a) (făcut sau acceptat) din ordin, (impus) cu forța; p. ext. (făcut) în silă, de mântuială; b) de (sau pe, după) comandă. [Var.: (reg.) poronceálă s. f.] – Porunci + suf. -eală. DOOM
!porunceálă (pop.) s. f., g.-d. art. poruncélii; pl. poruncéli
poronci
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti. DOOM
poruncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 să porunceáscă
poroncire
PORONCÍ vb. IV v. porunci.
poroncit
PORONCÍ vb. IV v. porunci.
poroncitor
PORUNCITÓR, -OÁRE, poruncitori, -oare, adj. 1. Care poruncește (1), ordonă; căruia îi place să poruncească, să domine. Om poruncitor. 2. Care exprimă o poruncă, un ordin; p. ext. autoritar. Ton poruncitor. [Var.: (reg.) poroncitór, -oáre adj.] – Porunci + suf. -tor. DOOM
poruncitór adj. m., pl. poruncitóri; f. sg. și pl. poruncitoáre
poroncă
PORÚNCĂ, porunci, s. f. 1. Dispoziție (orală sau scrisă) dată de către o autoritate sau de către o persoană cu autoritate și care trebuie executată întocmai; ordin, decizie, hotărâre. ◊ Loc. adv. (Rar) De poruncă = prin constrângere, în silă. ◊ Expr. (Înv.) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispoziția sa, sub comanda sa. ♦ (Cu valoare de imperativ) Poruncește! porunciți! ♦ (Reg.) Ordin de chemare în armată. 2. (Înv.) Comunicare de interes public, făcută de o autoritate comunală. 3. (În religia creștină; în sintagma) Cele zece porunci = decalogul. 4. (Înv. și pop.) Lege morală; învățătură, precept. [Var.: (reg.) poróncă s. f.] – Din porunci (derivat regresiv). DOOM
porúncă s. f., g.-d. art. porúncii; pl. porúnci
poroplast
POROPLÁST, poroplaste, s. n. Material plastic poros folosit pentru confecționarea bureților de toaletă, a saltelelor și ca material izolant în construcții. – Cf. engl. poroplastic. DOOM
!poroplást (-ro-plast) s. n., pl. poropláste
poroplaste
POROPLÁST, poroplaste, s. n. Material plastic poros folosit pentru confecționarea bureților de toaletă, a saltelelor și ca material izolant în construcții. – Cf. engl. poroplastic. DOOM
!poroplást (-ro-plast) s. n., pl. poropláste
poroplastele
POROPLÁST, poroplaste, s. n. Material plastic poros folosit pentru confecționarea bureților de toaletă, a saltelelor și ca material izolant în construcții. – Cf. engl. poroplastic. DOOM
!poroplást (-ro-plast) s. n., pl. poropláste
poroplastelor
POROPLÁST, poroplaste, s. n. Material plastic poros folosit pentru confecționarea bureților de toaletă, a saltelelor și ca material izolant în construcții. – Cf. engl. poroplastic. DOOM
!poroplást (-ro-plast) s. n., pl. poropláste
poroplastul
POROPLÁST, poroplaste, s. n. Material plastic poros folosit pentru confecționarea bureților de toaletă, a saltelelor și ca material izolant în construcții. – Cf. engl. poroplastic. DOOM
!poroplást (-ro-plast) s. n., pl. poropláste
poroplastului
POROPLÁST, poroplaste, s. n. Material plastic poros folosit pentru confecționarea bureților de toaletă, a saltelelor și ca material izolant în construcții. – Cf. engl. poroplastic. DOOM
!poroplást (-ro-plast) s. n., pl. poropláste
poros
PORÓS, -OÁSĂ, poroși, -oase, adj. Care are pori. ♦ (Despre pământ) Afânat. – Din fr. poreux. DOOM
porós adj. m., pl. poróși; f. poroásă, pl. poroáse
porosul
PORÓS, -OÁSĂ, poroși, -oase, adj. Care are pori. ♦ (Despre pământ) Afânat. – Din fr. poreux. DOOM
porós adj. m., pl. poróși; f. poroásă, pl. poroáse
porosului
PORÓS, -OÁSĂ, poroși, -oase, adj. Care are pori. ♦ (Despre pământ) Afânat. – Din fr. poreux. DOOM
porós adj. m., pl. poróși; f. poroásă, pl. poroáse
porozimetre
POROZIMÉTRU, porozimetre, s. n. Aparat pentru măsurarea porozității hârtiei. – Din fr. porosimètre. DOOM
porozimétru (-me-tru) s. n., art. porozimétrul; pl. porozimétre
porozimetrele
POROZIMÉTRU, porozimetre, s. n. Aparat pentru măsurarea porozității hârtiei. – Din fr. porosimètre. DOOM
porozimétru (-me-tru) s. n., art. porozimétrul; pl. porozimétre
porozimetrelor
POROZIMÉTRU, porozimetre, s. n. Aparat pentru măsurarea porozității hârtiei. – Din fr. porosimètre. DOOM
porozimétru (-me-tru) s. n., art. porozimétrul; pl. porozimétre
porozimetru
POROZIMÉTRU, porozimetre, s. n. Aparat pentru măsurarea porozității hârtiei. – Din fr. porosimètre. DOOM
porozimétru (-me-tru) s. n., art. porozimétrul; pl. porozimétre
porozimetrul
POROZIMÉTRU, porozimetre, s. n. Aparat pentru măsurarea porozității hârtiei. – Din fr. porosimètre. DOOM
porozimétru (-me-tru) s. n., art. porozimétrul; pl. porozimétre
porozimetrului
POROZIMÉTRU, porozimetre, s. n. Aparat pentru măsurarea porozității hârtiei. – Din fr. porosimètre. DOOM
porozimétru (-me-tru) s. n., art. porozimétrul; pl. porozimétre
porozitate
POROZITÁTE, porozități, s. f. Proprietate a unui corp solid de a fi poros. – Din fr. porositè. DOOM
!porozitáte s. f., g.-d. art. porozitắții; pl. porozitắți
porozitatea
POROZITÁTE, porozități, s. f. Proprietate a unui corp solid de a fi poros. – Din fr. porositè. DOOM
!porozitáte s. f., g.-d. art. porozitắții; pl. porozitắți
porozități
POROZITÁTE, porozități, s. f. Proprietate a unui corp solid de a fi poros. – Din fr. porositè. DOOM
!porozitáte s. f., g.-d. art. porozitắții; pl. porozitắți
porozității
POROZITÁTE, porozități, s. f. Proprietate a unui corp solid de a fi poros. – Din fr. porositè. DOOM
!porozitáte s. f., g.-d. art. porozitắții; pl. porozitắți
porozitățile
POROZITÁTE, porozități, s. f. Proprietate a unui corp solid de a fi poros. – Din fr. porositè. DOOM
!porozitáte s. f., g.-d. art. porozitắții; pl. porozitắți
porozităților
POROZITÁTE, porozități, s. f. Proprietate a unui corp solid de a fi poros. – Din fr. porositè. DOOM
!porozitáte s. f., g.-d. art. porozitắții; pl. porozitắți
porozău
porozắu (-uri), s. n. – (Trans.) Nisip. Mag. porzó (Cihac, II, 521).
poroși
PORÓS, -OÁSĂ, poroși, -oase, adj. Care are pori. ♦ (Despre pământ) Afânat. – Din fr. poreux. DOOM
porós adj. m., pl. poróși; f. poroásă, pl. poroáse
poroșii
PORÓS, -OÁSĂ, poroși, -oase, adj. Care are pori. ♦ (Despre pământ) Afânat. – Din fr. poreux. DOOM
porós adj. m., pl. poróși; f. poroásă, pl. poroáse
poroșilor
PORÓS, -OÁSĂ, poroși, -oase, adj. Care are pori. ♦ (Despre pământ) Afânat. – Din fr. poreux. DOOM
porós adj. m., pl. poróși; f. poroásă, pl. poroáse
porphyrion
Porphyrion, unul dintre giganții care au luptat împotriva olimpienilor. A murit săgetat de Apollo (v. și Gigantes).
porridge
PÓRRIDGE s. n. Mâncare preparată din fulgi de ovăz sau de porumb, specifică bucătăriei englezești. [Pr.: póriğ] – Cuv. engl. DOOM
pórridge (angl.) [pron. pórig] (-ridge) s. n., art. pórridge-ul
porrima
Porrima, una dintre surorile (sau însoțitoarele) nimfei Carmenta.
porrum
PRAZ, praji, s. m. Plantă erbacee legumicolă din familia liliaceelor, înrudită cu ceapa, cu tulpina cilindrică, groasă și înaltă, cu frunzele lanceolate și cu bulb cărnos (Allium porrum). ◊ Expr. (Fam.) A mânca praz = a spune minciuni. Adio și-un praz verde, se spune pentru a exprima indiferența totală a cuiva față de cineva sau ceva. ♦ Mâncare pregătită din tulpina plantei descrise mai sus. [Var.: (reg.) praj s. m.] – Din bg. praz.
porsena
Porsen(n)a, rege etrusc. S-a luptat cu romanii pentru a-l reîntrona pe Tarquinius Superbus, care-i ceruse ajutor. El atacă Roma în fruntea unei armate puternice, dar e respins de vitejia romanilor, care-i țin piept. Uimit și mișcat de patriotismul și de curajul lor, dar mai ales de gestul unuia dintre ei – C. Mucius, supranumit ulterior Scaevola, care încercase să-l ucidă pe împărat și, fiind prins, își arsese în văzul tuturor mîna dreaptă drept pedeapsă că greșise ținta, – Porsenna a încheiat în cele din urmă pace cu romanii.
porsenna
Porsen(n)a, rege etrusc. S-a luptat cu romanii pentru a-l reîntrona pe Tarquinius Superbus, care-i ceruse ajutor. El atacă Roma în fruntea unei armate puternice, dar e respins de vitejia romanilor, care-i țin piept. Uimit și mișcat de patriotismul și de curajul lor, dar mai ales de gestul unuia dintre ei – C. Mucius, supranumit ulterior Scaevola, care încercase să-l ucidă pe împărat și, fiind prins, își arsese în văzul tuturor mîna dreaptă drept pedeapsă că greșise ținta, – Porsenna a încheiat în cele din urmă pace cu romanii.
port
PORT3, porturi, s. n. 1. Complex tehnic amenajat pe malul unei ape navigabile, prevăzut cu instalațiile necesare pentru acostarea, adăpostirea și reparația navelor, pentru transportul de mărfuri și de călători. 2. Oraș care are un port (1). – Din fr. port, it. porto. DOOM
port s. n., (costume, locuri de acostare) pl. pórturi
port
PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) = a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc deosebit. ◊ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poartă părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa. A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare. DOOM
purtá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 poártă
porta
PÓRTĂ, porte, adj. (Anat.; în sintagma) Venă portă = venă care colectează sângele încărcat cu substanțe nutritive de la organele digestive și îl transportă la ficat. – Din fr. porte. DOOM
*pórtă adj. f., pl. pórte
portabil
PORTÁBIL, -Ă, portabili, -e, adj. Care poate fi transportat cu ușurință, care poate fi purtat cu sine; portativ2. – Din fr. portable. DOOM
portábil (ușor de transportat) adj. m., pl. portábili; f. portábilă, pl. portábile
portabila
PORTÁBIL, -Ă, portabili, -e, adj. Care poate fi transportat cu ușurință, care poate fi purtat cu sine; portativ2. – Din fr. portable. DOOM
portábil (ușor de transportat) adj. m., pl. portábili; f. portábilă, pl. portábile
portabile
PORTÁBIL, -Ă, portabili, -e, adj. Care poate fi transportat cu ușurință, care poate fi purtat cu sine; portativ2. – Din fr. portable. DOOM
portábil (ușor de transportat) adj. m., pl. portábili; f. portábilă, pl. portábile
portabilei
PORTÁBIL, -Ă, portabili, -e, adj. Care poate fi transportat cu ușurință, care poate fi purtat cu sine; portativ2. – Din fr. portable. DOOM
portábil (ușor de transportat) adj. m., pl. portábili; f. portábilă, pl. portábile
portabilele
PORTÁBIL, -Ă, portabili, -e, adj. Care poate fi transportat cu ușurință, care poate fi purtat cu sine; portativ2. – Din fr. portable. DOOM
portábil (ușor de transportat) adj. m., pl. portábili; f. portábilă, pl. portábile
portabilelor
PORTÁBIL, -Ă, portabili, -e, adj. Care poate fi transportat cu ușurință, care poate fi purtat cu sine; portativ2. – Din fr. portable. DOOM
portábil (ușor de transportat) adj. m., pl. portábili; f. portábilă, pl. portábile
portabili
PORTÁBIL, -Ă, portabili, -e, adj. Care poate fi transportat cu ușurință, care poate fi purtat cu sine; portativ2. – Din fr. portable. DOOM
portábil (ușor de transportat) adj. m., pl. portábili; f. portábilă, pl. portábile
portabilii
PORTÁBIL, -Ă, portabili, -e, adj. Care poate fi transportat cu ușurință, care poate fi purtat cu sine; portativ2. – Din fr. portable. DOOM
portábil (ușor de transportat) adj. m., pl. portábili; f. portábilă, pl. portábile
portabililor
PORTÁBIL, -Ă, portabili, -e, adj. Care poate fi transportat cu ușurință, care poate fi purtat cu sine; portativ2. – Din fr. portable. DOOM
portábil (ușor de transportat) adj. m., pl. portábili; f. portábilă, pl. portábile
portabilitate
PORTABILITÁTE s.f. Însușirea de a fi portabil. [Cf. fr. portabilité].
portabilitatea
PORTABILITÁTE s.f. Însușirea de a fi portabil. [Cf. fr. portabilité].
portabilități
PORTABILITÁTE s.f. Însușirea de a fi portabil. [Cf. fr. portabilité].
portabilității
PORTABILITÁTE s.f. Însușirea de a fi portabil. [Cf. fr. portabilité].
portabilul
PORTÁBIL, -Ă, portabili, -e, adj. Care poate fi transportat cu ușurință, care poate fi purtat cu sine; portativ2. – Din fr. portable. DOOM
portábil (ușor de transportat) adj. m., pl. portábili; f. portábilă, pl. portábile
portabilului
PORTÁBIL, -Ă, portabili, -e, adj. Care poate fi transportat cu ușurință, care poate fi purtat cu sine; portativ2. – Din fr. portable. DOOM
portábil (ușor de transportat) adj. m., pl. portábili; f. portábilă, pl. portábile
portaj
PORTÁJ, portaje, s. n. (Nav.) Parte a unui fluviu în care navigația este imposibilă și ambarcațiunile trebuie transportate pe uscat. – Din fr. portage.
portaje
PORTÁJ, portaje, s. n. (Nav.) Parte a unui fluviu în care navigația este imposibilă și ambarcațiunile trebuie transportate pe uscat. – Din fr. portage.
portajele
PORTÁJ, portaje, s. n. (Nav.) Parte a unui fluviu în care navigația este imposibilă și ambarcațiunile trebuie transportate pe uscat. – Din fr. portage.
portajelor
PORTÁJ, portaje, s. n. (Nav.) Parte a unui fluviu în care navigația este imposibilă și ambarcațiunile trebuie transportate pe uscat. – Din fr. portage.
portajul
PORTÁJ, portaje, s. n. (Nav.) Parte a unui fluviu în care navigația este imposibilă și ambarcațiunile trebuie transportate pe uscat. – Din fr. portage.
portajului
PORTÁJ, portaje, s. n. (Nav.) Parte a unui fluviu în care navigația este imposibilă și ambarcațiunile trebuie transportate pe uscat. – Din fr. portage.
portal
PORTÁL s.n. 1. Intrare, poartă monumentală la un edificiu, bogat împodobită. 2. Amenajare a intrării unui tunel cu întărituri de zidărie sau de beton pentru sprijinirea terenului și a taluzului de deasupra. ♦ (Teatru) Deschidere a unei scene. 3. (Geol.) Arcadă (3) [în DN]. [Pl. -luri, -le. / < germ. Portal, cf. fr. portail].
portal
PORTÁL, portaluri, s. n. 1. Intrare principală monumentală într-un edificiu, cu decorațiuni specifice diferitelor stiluri. 2. Deschidere din piatră sau din metal la intrarea unor poduri mari de cale ferată. 3. Lucrare de zidărie sau de beton, care consolidează pământul în jurul gurii unui tunel și taluzul de deasupra. – Din germ. Portal, it. portale. DOOM
portál s. n., pl. portáluri
portaltoaie
PORTALTÓI, portaltoaie, s. n. Plantă pe care se face altoirea. – Port1- + altoi (după fr. port-greffe). DOOM
!portaltói (por-tal-/port-al-) s. n., pl. portaltoáie
portaltoaiele
PORTALTÓI, portaltoaie, s. n. Plantă pe care se face altoirea. – Port1- + altoi (după fr. port-greffe). DOOM
!portaltói (por-tal-/port-al-) s. n., pl. portaltoáie
portaltoaielor
PORTALTÓI, portaltoaie, s. n. Plantă pe care se face altoirea. – Port1- + altoi (după fr. port-greffe). DOOM
!portaltói (por-tal-/port-al-) s. n., pl. portaltoáie
portaltoi
PORTALTÓI, portaltoaie, s. n. Plantă pe care se face altoirea. – Port1- + altoi (după fr. port-greffe). DOOM
!portaltói (por-tal-/port-al-) s. n., pl. portaltoáie
portaltoiul
PORTALTÓI, portaltoaie, s. n. Plantă pe care se face altoirea. – Port1- + altoi (după fr. port-greffe). DOOM
!portaltói (por-tal-/port-al-) s. n., pl. portaltoáie
portaltoiului
PORTALTÓI, portaltoaie, s. n. Plantă pe care se face altoirea. – Port1- + altoi (după fr. port-greffe). DOOM
!portaltói (por-tal-/port-al-) s. n., pl. portaltoáie
portalul
PORTÁL, portaluri, s. n. 1. Intrare principală monumentală într-un edificiu, cu decorațiuni specifice diferitelor stiluri. 2. Deschidere din piatră sau din metal la intrarea unor poduri mari de cale ferată. 3. Lucrare de zidărie sau de beton, care consolidează pământul în jurul gurii unui tunel și taluzul de deasupra. – Din germ. Portal, it. portale. DOOM
portál s. n., pl. portáluri
portalului
PORTÁL, portaluri, s. n. 1. Intrare principală monumentală într-un edificiu, cu decorațiuni specifice diferitelor stiluri. 2. Deschidere din piatră sau din metal la intrarea unor poduri mari de cale ferată. 3. Lucrare de zidărie sau de beton, care consolidează pământul în jurul gurii unui tunel și taluzul de deasupra. – Din germ. Portal, it. portale. DOOM
portál s. n., pl. portáluri
portaluri
PORTÁL, portaluri, s. n. 1. Intrare principală monumentală într-un edificiu, cu decorațiuni specifice diferitelor stiluri. 2. Deschidere din piatră sau din metal la intrarea unor poduri mari de cale ferată. 3. Lucrare de zidărie sau de beton, care consolidează pământul în jurul gurii unui tunel și taluzul de deasupra. – Din germ. Portal, it. portale. DOOM
portál s. n., pl. portáluri
portalurile
PORTÁL, portaluri, s. n. 1. Intrare principală monumentală într-un edificiu, cu decorațiuni specifice diferitelor stiluri. 2. Deschidere din piatră sau din metal la intrarea unor poduri mari de cale ferată. 3. Lucrare de zidărie sau de beton, care consolidează pământul în jurul gurii unui tunel și taluzul de deasupra. – Din germ. Portal, it. portale. DOOM
portál s. n., pl. portáluri
portalurilor
PORTÁL, portaluri, s. n. 1. Intrare principală monumentală într-un edificiu, cu decorațiuni specifice diferitelor stiluri. 2. Deschidere din piatră sau din metal la intrarea unor poduri mari de cale ferată. 3. Lucrare de zidărie sau de beton, care consolidează pământul în jurul gurii unui tunel și taluzul de deasupra. – Din germ. Portal, it. portale. DOOM
portál s. n., pl. portáluri
portament
PORTAMÉNT, portamente, s. n. (Muz.; indică modul de execuție) Alunecare lină de la un sunet la altul, atingându-se aproape neobservat sunetele intermediare. – Din it. portamento.
portament
PORTAMÉNT s.n. (Muz.) Mod de execuție constând în trecerea prin lunecare de la un sunet la altul. [Pl. -te, -turi. / < it. portamento].
portamente
PORTAMÉNT, portamente, s. n. (Muz.; indică modul de execuție) Alunecare lină de la un sunet la altul, atingându-se aproape neobservat sunetele intermediare. – Din it. portamento.
portamentele
PORTAMÉNT, portamente, s. n. (Muz.; indică modul de execuție) Alunecare lină de la un sunet la altul, atingându-se aproape neobservat sunetele intermediare. – Din it. portamento.
portamentelor
PORTAMÉNT, portamente, s. n. (Muz.; indică modul de execuție) Alunecare lină de la un sunet la altul, atingându-se aproape neobservat sunetele intermediare. – Din it. portamento.
portamentul
PORTAMÉNT, portamente, s. n. (Muz.; indică modul de execuție) Alunecare lină de la un sunet la altul, atingându-se aproape neobservat sunetele intermediare. – Din it. portamento.
portamentului
PORTAMÉNT, portamente, s. n. (Muz.; indică modul de execuție) Alunecare lină de la un sunet la altul, atingându-se aproape neobservat sunetele intermediare. – Din it. portamento.
portant
PORTÁNT, -Ă, portanți, -te, adj. (Tehn.) Care susține ceva, care poartă ceva. ◊ Forță portantă = portanță. – Din fr. portant. DOOM
portánt adj. m., pl. portánți; f. portántă, pl. portánte
portanta
PORTÁNT, -Ă, portanți, -te, adj. (Tehn.) Care susține ceva, care poartă ceva. ◊ Forță portantă = portanță. – Din fr. portant. DOOM
portánt adj. m., pl. portánți; f. portántă, pl. portánte
portante
PORTÁNT, -Ă, portanți, -te, adj. (Tehn.) Care susține ceva, care poartă ceva. ◊ Forță portantă = portanță. – Din fr. portant. DOOM
portánt adj. m., pl. portánți; f. portántă, pl. portánte
portantei
PORTÁNT, -Ă, portanți, -te, adj. (Tehn.) Care susține ceva, care poartă ceva. ◊ Forță portantă = portanță. – Din fr. portant. DOOM
portánt adj. m., pl. portánți; f. portántă, pl. portánte
portantele
PORTÁNT, -Ă, portanți, -te, adj. (Tehn.) Care susține ceva, care poartă ceva. ◊ Forță portantă = portanță. – Din fr. portant. DOOM
portánt adj. m., pl. portánți; f. portántă, pl. portánte
portantelor
PORTÁNT, -Ă, portanți, -te, adj. (Tehn.) Care susține ceva, care poartă ceva. ◊ Forță portantă = portanță. – Din fr. portant. DOOM
portánt adj. m., pl. portánți; f. portántă, pl. portánte
portantul
PORTÁNT, -Ă, portanți, -te, adj. (Tehn.) Care susține ceva, care poartă ceva. ◊ Forță portantă = portanță. – Din fr. portant. DOOM
portánt adj. m., pl. portánți; f. portántă, pl. portánte
portantului
PORTÁNT, -Ă, portanți, -te, adj. (Tehn.) Care susține ceva, care poartă ceva. ◊ Forță portantă = portanță. – Din fr. portant. DOOM
portánt adj. m., pl. portánți; f. portántă, pl. portánte
portanța
PORTÁNȚĂ, portanțe, s. f. Forță care asigură sustentația unui corp în mișcare cufundat într-un fluid. – Din fr. portance. DOOM
portánță s. f., g.-d. art. portánței; pl. portánțe
portanțe
PORTÁNȚĂ, portanțe, s. f. Forță care asigură sustentația unui corp în mișcare cufundat într-un fluid. – Din fr. portance. DOOM
portánță s. f., g.-d. art. portánței; pl. portánțe
portanței
PORTÁNȚĂ, portanțe, s. f. Forță care asigură sustentația unui corp în mișcare cufundat într-un fluid. – Din fr. portance. DOOM
portánță s. f., g.-d. art. portánței; pl. portánțe
portanțele
PORTÁNȚĂ, portanțe, s. f. Forță care asigură sustentația unui corp în mișcare cufundat într-un fluid. – Din fr. portance. DOOM
portánță s. f., g.-d. art. portánței; pl. portánțe
portanțelor
PORTÁNȚĂ, portanțe, s. f. Forță care asigură sustentația unui corp în mișcare cufundat într-un fluid. – Din fr. portance. DOOM
portánță s. f., g.-d. art. portánței; pl. portánțe
portanți
PORTÁNT, -Ă, portanți, -te, adj. (Tehn.) Care susține ceva, care poartă ceva. ◊ Forță portantă = portanță. – Din fr. portant. DOOM
portánt adj. m., pl. portánți; f. portántă, pl. portánte
portanții
PORTÁNT, -Ă, portanți, -te, adj. (Tehn.) Care susține ceva, care poartă ceva. ◊ Forță portantă = portanță. – Din fr. portant. DOOM
portánt adj. m., pl. portánți; f. portántă, pl. portánte
portanților
PORTÁNT, -Ă, portanți, -te, adj. (Tehn.) Care susține ceva, care poartă ceva. ◊ Forță portantă = portanță. – Din fr. portant. DOOM
portánt adj. m., pl. portánți; f. portántă, pl. portánte
portar
PORTÁR, portari, s. m. 1. Persoană care are sarcina de a păzi intrarea unui edificiu public sau particular. 2. (În Evul Mediu) Dregător însărcinat cu paza Curții domnești (și cu alte treburi administrative, de protocol etc.). ◊ Portar de Suceava (sau al Sucevei) = mare dregător însărcinat cu apărarea capitalei și a Curții domnești moldovene; comandant suprem al oștirii moldovene ca hatman. 3. (Sport) Jucător care apără spațiul porții unei echipe de fotbal, handbal, hochei, polo etc. – Poartă + suf. -ar. DOOM
portár s. m., pl. portári
portari
PORTÁR, portari, s. m. 1. Persoană care are sarcina de a păzi intrarea unui edificiu public sau particular. 2. (În Evul Mediu) Dregător însărcinat cu paza Curții domnești (și cu alte treburi administrative, de protocol etc.). ◊ Portar de Suceava (sau al Sucevei) = mare dregător însărcinat cu apărarea capitalei și a Curții domnești moldovene; comandant suprem al oștirii moldovene ca hatman. 3. (Sport) Jucător care apără spațiul porții unei echipe de fotbal, handbal, hochei, polo etc. – Poartă + suf. -ar. DOOM
portár s. m., pl. portári
portarii
PORTÁR, portari, s. m. 1. Persoană care are sarcina de a păzi intrarea unui edificiu public sau particular. 2. (În Evul Mediu) Dregător însărcinat cu paza Curții domnești (și cu alte treburi administrative, de protocol etc.). ◊ Portar de Suceava (sau al Sucevei) = mare dregător însărcinat cu apărarea capitalei și a Curții domnești moldovene; comandant suprem al oștirii moldovene ca hatman. 3. (Sport) Jucător care apără spațiul porții unei echipe de fotbal, handbal, hochei, polo etc. – Poartă + suf. -ar. DOOM
portár s. m., pl. portári
portarilor
PORTÁR, portari, s. m. 1. Persoană care are sarcina de a păzi intrarea unui edificiu public sau particular. 2. (În Evul Mediu) Dregător însărcinat cu paza Curții domnești (și cu alte treburi administrative, de protocol etc.). ◊ Portar de Suceava (sau al Sucevei) = mare dregător însărcinat cu apărarea capitalei și a Curții domnești moldovene; comandant suprem al oștirii moldovene ca hatman. 3. (Sport) Jucător care apără spațiul porții unei echipe de fotbal, handbal, hochei, polo etc. – Poartă + suf. -ar. DOOM
portár s. m., pl. portári
portarm
PORTÁRM, -Ă adj. Care deține o armă. ◊ Permis portarm = autorizație oficială de a purta o armă. // s.f. Purtare, deținere de armă. [Cf. fr. porte-arme].
portarma
PORTÁRMĂ s. f. Purtare, deținere a unei arme de foc. Permis de portarmă. – Port1- + armă. DOOM
!portármă (por-tar-/port-ar-) s. f.
portarme
PORTÁRMĂ s. f. Purtare, deținere a unei arme de foc. Permis de portarmă. – Port1- + armă. DOOM
!portármă (por-tar-/port-ar-) s. f.
portarmei
PORTÁRMĂ s. f. Purtare, deținere a unei arme de foc. Permis de portarmă. – Port1- + armă. DOOM
!portármă (por-tar-/port-ar-) s. f.
portarul
PORTÁR, portari, s. m. 1. Persoană care are sarcina de a păzi intrarea unui edificiu public sau particular. 2. (În Evul Mediu) Dregător însărcinat cu paza Curții domnești (și cu alte treburi administrative, de protocol etc.). ◊ Portar de Suceava (sau al Sucevei) = mare dregător însărcinat cu apărarea capitalei și a Curții domnești moldovene; comandant suprem al oștirii moldovene ca hatman. 3. (Sport) Jucător care apără spațiul porții unei echipe de fotbal, handbal, hochei, polo etc. – Poartă + suf. -ar. DOOM
portár s. m., pl. portári
portarului
PORTÁR, portari, s. m. 1. Persoană care are sarcina de a păzi intrarea unui edificiu public sau particular. 2. (În Evul Mediu) Dregător însărcinat cu paza Curții domnești (și cu alte treburi administrative, de protocol etc.). ◊ Portar de Suceava (sau al Sucevei) = mare dregător însărcinat cu apărarea capitalei și a Curții domnești moldovene; comandant suprem al oștirii moldovene ca hatman. 3. (Sport) Jucător care apără spațiul porții unei echipe de fotbal, handbal, hochei, polo etc. – Poartă + suf. -ar. DOOM
portár s. m., pl. portári
portativ
PORTATÍV2, -Ă, portativi, -e, adj. Ușor de purtat sau de transportat; portabil, transportabil. ◊ Dicționar portativ = dicționar de format mic, ușor de mânuit. – Din fr. portatif. DOOM
portatív2 s. n., pl. portatíve
portativa
PORTATÍV2, -Ă, portativi, -e, adj. Ușor de purtat sau de transportat; portabil, transportabil. ◊ Dicționar portativ = dicționar de format mic, ușor de mânuit. – Din fr. portatif. DOOM
portatív2 s. n., pl. portatíve
portative
PORTATÍV2, -Ă, portativi, -e, adj. Ușor de purtat sau de transportat; portabil, transportabil. ◊ Dicționar portativ = dicționar de format mic, ușor de mânuit. – Din fr. portatif. DOOM
portatív2 s. n., pl. portatíve
portativei
PORTATÍV2, -Ă, portativi, -e, adj. Ușor de purtat sau de transportat; portabil, transportabil. ◊ Dicționar portativ = dicționar de format mic, ușor de mânuit. – Din fr. portatif. DOOM
portatív2 s. n., pl. portatíve
portativele
PORTATÍV2, -Ă, portativi, -e, adj. Ușor de purtat sau de transportat; portabil, transportabil. ◊ Dicționar portativ = dicționar de format mic, ușor de mânuit. – Din fr. portatif. DOOM
portatív2 s. n., pl. portatíve
portativelor
PORTATÍV2, -Ă, portativi, -e, adj. Ușor de purtat sau de transportat; portabil, transportabil. ◊ Dicționar portativ = dicționar de format mic, ușor de mânuit. – Din fr. portatif. DOOM
portatív2 s. n., pl. portatíve
portativi
PORTATÍV2, -Ă, portativi, -e, adj. Ușor de purtat sau de transportat; portabil, transportabil. ◊ Dicționar portativ = dicționar de format mic, ușor de mânuit. – Din fr. portatif. DOOM
portatív2 s. n., pl. portatíve
portativii
PORTATÍV2, -Ă, portativi, -e, adj. Ușor de purtat sau de transportat; portabil, transportabil. ◊ Dicționar portativ = dicționar de format mic, ușor de mânuit. – Din fr. portatif. DOOM
portatív2 s. n., pl. portatíve
portativilor
PORTATÍV2, -Ă, portativi, -e, adj. Ușor de purtat sau de transportat; portabil, transportabil. ◊ Dicționar portativ = dicționar de format mic, ușor de mânuit. – Din fr. portatif. DOOM
portatív2 s. n., pl. portatíve
portativul
PORTATÍV2, -Ă, portativi, -e, adj. Ușor de purtat sau de transportat; portabil, transportabil. ◊ Dicționar portativ = dicționar de format mic, ușor de mânuit. – Din fr. portatif. DOOM
portatív2 s. n., pl. portatíve
portativului
PORTATÍV2, -Ă, portativi, -e, adj. Ușor de purtat sau de transportat; portabil, transportabil. ◊ Dicționar portativ = dicționar de format mic, ușor de mânuit. – Din fr. portatif. DOOM
portatív2 s. n., pl. portatíve
portavioane
PORTAVIÓN, portavioane, s. n. Navă de luptă de mare tonaj, construită special pentru a permite gararea, decolarea și aterizarea avioanelor. [Pr.: -vi-on] – Din fr. porte-avions. DOOM
!portavión (por-ta-vi-on/port-a-) s. n., pl. portavioáne
portavioanele
PORTAVIÓN, portavioane, s. n. Navă de luptă de mare tonaj, construită special pentru a permite gararea, decolarea și aterizarea avioanelor. [Pr.: -vi-on] – Din fr. porte-avions. DOOM
!portavión (por-ta-vi-on/port-a-) s. n., pl. portavioáne
portavioanelor
PORTAVIÓN, portavioane, s. n. Navă de luptă de mare tonaj, construită special pentru a permite gararea, decolarea și aterizarea avioanelor. [Pr.: -vi-on] – Din fr. porte-avions. DOOM
!portavión (por-ta-vi-on/port-a-) s. n., pl. portavioáne
portavion
PORTAVIÓN, portavioane, s. n. Navă de luptă de mare tonaj, construită special pentru a permite gararea, decolarea și aterizarea avioanelor. [Pr.: -vi-on] – Din fr. porte-avions. DOOM
!portavión (por-ta-vi-on/port-a-) s. n., pl. portavioáne
portavionul
PORTAVIÓN, portavioane, s. n. Navă de luptă de mare tonaj, construită special pentru a permite gararea, decolarea și aterizarea avioanelor. [Pr.: -vi-on] – Din fr. porte-avions. DOOM
!portavión (por-ta-vi-on/port-a-) s. n., pl. portavioáne
portavionului
PORTAVIÓN, portavioane, s. n. Navă de luptă de mare tonaj, construită special pentru a permite gararea, decolarea și aterizarea avioanelor. [Pr.: -vi-on] – Din fr. porte-avions. DOOM
!portavión (por-ta-vi-on/port-a-) s. n., pl. portavioáne
portavoce
PORTAVÓCE, portavoce, s. n. Tub metalic, în formă de pâlnie (uneori prevăzut cu megafoane), folosit (pe o navă) la transmiterea unor informații, unor comenzi etc. la distanță; p. gener. megafon. – Din it. portavoce.
portbagaj
PORTBAGÁJ, portbagaje, s. n. Loc rezervat depozitării unor colete sau valize, dispus în anumite părți ale caroseriei unui vehicul. – Din fr. porte-bagages. DOOM
portbagáj (port-ba-) s. n., pl. portbagáje
portbagaje
PORTBAGÁJ, portbagaje, s. n. Loc rezervat depozitării unor colete sau valize, dispus în anumite părți ale caroseriei unui vehicul. – Din fr. porte-bagages. DOOM
portbagáj (port-ba-) s. n., pl. portbagáje
portbagajele
PORTBAGÁJ, portbagaje, s. n. Loc rezervat depozitării unor colete sau valize, dispus în anumite părți ale caroseriei unui vehicul. – Din fr. porte-bagages. DOOM
portbagáj (port-ba-) s. n., pl. portbagáje
portbagajelor
PORTBAGÁJ, portbagaje, s. n. Loc rezervat depozitării unor colete sau valize, dispus în anumite părți ale caroseriei unui vehicul. – Din fr. porte-bagages. DOOM
portbagáj (port-ba-) s. n., pl. portbagáje
portbagajul
PORTBAGÁJ, portbagaje, s. n. Loc rezervat depozitării unor colete sau valize, dispus în anumite părți ale caroseriei unui vehicul. – Din fr. porte-bagages. DOOM
portbagáj (port-ba-) s. n., pl. portbagáje
portbagajului
PORTBAGÁJ, portbagaje, s. n. Loc rezervat depozitării unor colete sau valize, dispus în anumite părți ale caroseriei unui vehicul. – Din fr. porte-bagages. DOOM
portbagáj (port-ba-) s. n., pl. portbagáje
portbaioneta
PORTBAIONÉTĂ, portbaionete, s. f. Dispozitiv din piele atașat la o centură militară, în care se fixează și se poartă baioneta. [Pr.: -ba-io-] – Din fr. porte-baïonnette. DOOM
portbaionétă (port-ba-) s. f., g.-d. art. portbaionétei; pl. portbaionéte
portbaionete
PORTBAIONÉTĂ, portbaionete, s. f. Dispozitiv din piele atașat la o centură militară, în care se fixează și se poartă baioneta. [Pr.: -ba-io-] – Din fr. porte-baïonnette. DOOM
portbaionétă (port-ba-) s. f., g.-d. art. portbaionétei; pl. portbaionéte
portbaionetei
PORTBAIONÉTĂ, portbaionete, s. f. Dispozitiv din piele atașat la o centură militară, în care se fixează și se poartă baioneta. [Pr.: -ba-io-] – Din fr. porte-baïonnette. DOOM
portbaionétă (port-ba-) s. f., g.-d. art. portbaionétei; pl. portbaionéte
portbaionetele
PORTBAIONÉTĂ, portbaionete, s. f. Dispozitiv din piele atașat la o centură militară, în care se fixează și se poartă baioneta. [Pr.: -ba-io-] – Din fr. porte-baïonnette. DOOM
portbaionétă (port-ba-) s. f., g.-d. art. portbaionétei; pl. portbaionéte
portbaionetelor
PORTBAIONÉTĂ, portbaionete, s. f. Dispozitiv din piele atașat la o centură militară, în care se fixează și se poartă baioneta. [Pr.: -ba-io-] – Din fr. porte-baïonnette. DOOM
portbaionétă (port-ba-) s. f., g.-d. art. portbaionétei; pl. portbaionéte
portbebe
PORTBEBÉ, portbebeuri, s. n. Suport de forma unui rucsac, coșulet sau mic scăunel pentru transportul bebelușilor. – Din fr. port-bebé. DOOM
portbebé s. n., art. portbebéul; pl. portbebéuri
portbebeul
PORTBEBÉ, portbebeuri, s. n. Suport de forma unui rucsac, coșulet sau mic scăunel pentru transportul bebelușilor. – Din fr. port-bebé. DOOM
portbebé s. n., art. portbebéul; pl. portbebéuri
portbebeului
PORTBEBÉ, portbebeuri, s. n. Suport de forma unui rucsac, coșulet sau mic scăunel pentru transportul bebelușilor. – Din fr. port-bebé. DOOM
portbebé s. n., art. portbebéul; pl. portbebéuri
portbebeuri
PORTBEBÉ, portbebeuri, s. n. Suport de forma unui rucsac, coșulet sau mic scăunel pentru transportul bebelușilor. – Din fr. port-bebé. DOOM
portbebé s. n., art. portbebéul; pl. portbebéuri
portbebeurile
PORTBEBÉ, portbebeuri, s. n. Suport de forma unui rucsac, coșulet sau mic scăunel pentru transportul bebelușilor. – Din fr. port-bebé. DOOM
portbebé s. n., art. portbebéul; pl. portbebéuri
portbebeurilor
PORTBEBÉ, portbebeuri, s. n. Suport de forma unui rucsac, coșulet sau mic scăunel pentru transportul bebelușilor. – Din fr. port-bebé. DOOM
portbebé s. n., art. portbebéul; pl. portbebéuri
portbilet
PORTBILÉT, portbilete, s. n. (Rar) Portofel mic pentru bancnote. – Din fr. porte-billets. DOOM
portbilét (rar) (port-bi-) s. n., pl. portbiléte
portbilete
PORTBILÉT, portbilete, s. n. (Rar) Portofel mic pentru bancnote. – Din fr. porte-billets. DOOM
portbilét (rar) (port-bi-) s. n., pl. portbiléte
portbiletele
PORTBILÉT, portbilete, s. n. (Rar) Portofel mic pentru bancnote. – Din fr. porte-billets. DOOM
portbilét (rar) (port-bi-) s. n., pl. portbiléte
portbiletelor
PORTBILÉT, portbilete, s. n. (Rar) Portofel mic pentru bancnote. – Din fr. porte-billets. DOOM
portbilét (rar) (port-bi-) s. n., pl. portbiléte
portbiletul
PORTBILÉT, portbilete, s. n. (Rar) Portofel mic pentru bancnote. – Din fr. porte-billets. DOOM
portbilét (rar) (port-bi-) s. n., pl. portbiléte
portbiletului
PORTBILÉT, portbilete, s. n. (Rar) Portofel mic pentru bancnote. – Din fr. porte-billets. DOOM
portbilét (rar) (port-bi-) s. n., pl. portbiléte
portbobina
PORTBOBÍNĂ s.f. Suport pentru bobinele de cablu telefonic de campanie. [După fr. porte-bobine].
portbobine
PORTBOBÍNĂ s.f. Suport pentru bobinele de cablu telefonic de campanie. [După fr. porte-bobine].
portbobinei
PORTBOBÍNĂ s.f. Suport pentru bobinele de cablu telefonic de campanie. [După fr. porte-bobine].
portbobinele
PORTBOBÍNĂ s.f. Suport pentru bobinele de cablu telefonic de campanie. [După fr. porte-bobine].
portbobinelor
PORTBOBÍNĂ s.f. Suport pentru bobinele de cablu telefonic de campanie. [După fr. porte-bobine].
portbuletin
PORTBULETÍN s.n. Etui în care se păstrează buletinul de identitate. [< port- + buletin].
portbuletine
PORTBULETÍN s.n. Etui în care se păstrează buletinul de identitate. [< port- + buletin].
portbuletinele
PORTBULETÍN s.n. Etui în care se păstrează buletinul de identitate. [< port- + buletin].
portbuletinelor
PORTBULETÍN s.n. Etui în care se păstrează buletinul de identitate. [< port- + buletin].
portbuletinul
PORTBULETÍN s.n. Etui în care se păstrează buletinul de identitate. [< port- + buletin].
portbuletinului
PORTBULETÍN s.n. Etui în care se păstrează buletinul de identitate. [< port- + buletin].
portburghiu
PORTBURGHÍU s.n. Piesă a unei mașini-unelte în care se fixează burghiul. [< port- + burghiu].
portcart
PORTCÁRT, portcarturi, s. n. 1. Mic portofel în care se țin actele de identitate, cărțile de vizită etc. 2. Porthartă. – Din fr. porte-cartes.
portcartul
PORTCÁRT, portcarturi, s. n. 1. Mic portofel în care se țin actele de identitate, cărțile de vizită etc. 2. Porthartă. – Din fr. porte-cartes.
portcartului
PORTCÁRT, portcarturi, s. n. 1. Mic portofel în care se țin actele de identitate, cărțile de vizită etc. 2. Porthartă. – Din fr. porte-cartes.
portcarturi
PORTCÁRT, portcarturi, s. n. 1. Mic portofel în care se țin actele de identitate, cărțile de vizită etc. 2. Porthartă. – Din fr. porte-cartes.
portcarturile
PORTCÁRT, portcarturi, s. n. 1. Mic portofel în care se țin actele de identitate, cărțile de vizită etc. 2. Porthartă. – Din fr. porte-cartes.
portcarturilor
PORTCÁRT, portcarturi, s. n. 1. Mic portofel în care se țin actele de identitate, cărțile de vizită etc. 2. Porthartă. – Din fr. porte-cartes.
portchei
PORTCHÉI, portchei, s. n. Inel metalic, toc de piele etc. pentru păstrat cheile. – Port1- + chei (după fr. porte-clefs). DOOM
portchéi (port-chei) s. n., pl. portchéi
portcheile
PORTCHÉI, portchei, s. n. Inel metalic, toc de piele etc. pentru păstrat cheile. – Port1- + chei (după fr. porte-clefs). DOOM
portchéi (port-chei) s. n., pl. portchéi
portcheilor
PORTCHÉI, portchei, s. n. Inel metalic, toc de piele etc. pentru păstrat cheile. – Port1- + chei (după fr. porte-clefs). DOOM
portchéi (port-chei) s. n., pl. portchéi
portcheiul
PORTCHÉI, portchei, s. n. Inel metalic, toc de piele etc. pentru păstrat cheile. – Port1- + chei (după fr. porte-clefs). DOOM
portchéi (port-chei) s. n., pl. portchéi
portcheiului
PORTCHÉI, portchei, s. n. Inel metalic, toc de piele etc. pentru păstrat cheile. – Port1- + chei (după fr. porte-clefs). DOOM
portchéi (port-chei) s. n., pl. portchéi
portclișee
PORTCLIȘÉU, portclișee, s. n. Casetă de lemn sau de metal în care se introduce placa pe care se fotografiază. – Port1- + clișeu.
portclișeele
PORTCLIȘÉU, portclișee, s. n. Casetă de lemn sau de metal în care se introduce placa pe care se fotografiază. – Port1- + clișeu.
portclișeelor
PORTCLIȘÉU, portclișee, s. n. Casetă de lemn sau de metal în care se introduce placa pe care se fotografiază. – Port1- + clișeu.
portclișeu
PORTCLIȘÉU, portclișee, s. n. Casetă de lemn sau de metal în care se introduce placa pe care se fotografiază. – Port1- + clișeu.
portclișeul
PORTCLIȘÉU, portclișee, s. n. Casetă de lemn sau de metal în care se introduce placa pe care se fotografiază. – Port1- + clișeu.
portclișeului
PORTCLIȘÉU, portclișee, s. n. Casetă de lemn sau de metal în care se introduce placa pe care se fotografiază. – Port1- + clișeu.
portcontainer
PORTCONTÁINER, portcontainere, s. n. Navă destinată transportului de mărfuri în containere. – Din fr. porte-containers.
portcreioane
PORTCREIÓN, portcreioane, s. n. Mic tub din metal, din plastic etc. cu care se prelungește creionul sau i se protejează vârful. [Pr.: -cre-ion] – Din fr. porte- crayon.
portcreioanele
PORTCREIÓN, portcreioane, s. n. Mic tub din metal, din plastic etc. cu care se prelungește creionul sau i se protejează vârful. [Pr.: -cre-ion] – Din fr. porte- crayon.
portcreioanelor
PORTCREIÓN, portcreioane, s. n. Mic tub din metal, din plastic etc. cu care se prelungește creionul sau i se protejează vârful. [Pr.: -cre-ion] – Din fr. porte- crayon.
portcreion
PORTCREIÓN, portcreioane, s. n. Mic tub din metal, din plastic etc. cu care se prelungește creionul sau i se protejează vârful. [Pr.: -cre-ion] – Din fr. porte- crayon.
portcreionul
PORTCREIÓN, portcreioane, s. n. Mic tub din metal, din plastic etc. cu care se prelungește creionul sau i se protejează vârful. [Pr.: -cre-ion] – Din fr. porte- crayon.
portcreionului
PORTCREIÓN, portcreioane, s. n. Mic tub din metal, din plastic etc. cu care se prelungește creionul sau i se protejează vârful. [Pr.: -cre-ion] – Din fr. porte- crayon.
portcuțit
PORTCUȚÍT, portcuțite, s. n. Dispozitiv al unei mașini-unelte de așchiere care servește la fixarea în poziție adecvată a cuțitelor, pentru prelucrarea pieselor. – Port1- + cuțit (după fr. porte-couteau). DOOM
portcuțít (port-cu-) s. n., pl. portcuțíte
portcuțite
PORTCUȚÍT, portcuțite, s. n. Dispozitiv al unei mașini-unelte de așchiere care servește la fixarea în poziție adecvată a cuțitelor, pentru prelucrarea pieselor. – Port1- + cuțit (după fr. porte-couteau). DOOM
portcuțít (port-cu-) s. n., pl. portcuțíte
portcuțitele
PORTCUȚÍT, portcuțite, s. n. Dispozitiv al unei mașini-unelte de așchiere care servește la fixarea în poziție adecvată a cuțitelor, pentru prelucrarea pieselor. – Port1- + cuțit (după fr. porte-couteau). DOOM
portcuțít (port-cu-) s. n., pl. portcuțíte
portcuțitelor
PORTCUȚÍT, portcuțite, s. n. Dispozitiv al unei mașini-unelte de așchiere care servește la fixarea în poziție adecvată a cuțitelor, pentru prelucrarea pieselor. – Port1- + cuțit (după fr. porte-couteau). DOOM
portcuțít (port-cu-) s. n., pl. portcuțíte
portcuțitul
PORTCUȚÍT, portcuțite, s. n. Dispozitiv al unei mașini-unelte de așchiere care servește la fixarea în poziție adecvată a cuțitelor, pentru prelucrarea pieselor. – Port1- + cuțit (după fr. porte-couteau). DOOM
portcuțít (port-cu-) s. n., pl. portcuțíte
portcuțitului
PORTCUȚÍT, portcuțite, s. n. Dispozitiv al unei mașini-unelte de așchiere care servește la fixarea în poziție adecvată a cuțitelor, pentru prelucrarea pieselor. – Port1- + cuțit (după fr. porte-couteau). DOOM
portcuțít (port-cu-) s. n., pl. portcuțíte
portdrapel
PORTDRAPÉL, (1) s. m., (2) portdrapele, s. n. 1. S. m. Persoană care poartă drapelul unei unități militare, al unei asociații sportive etc. ♦ Fig. Persoană care stă în fruntea unui curent, a unei mișcări; p. ext. idee călăuzitoare. 2. S. n. Toc din piele prins de o curea petrecută peste piept, în care se fixează coada drapelului pentru a putea fi purtat mai ușor. – Port1- + drapel (1, după fr. porte-drapeau). DOOM
portdrapél2 (obiect) (port-dra-) s. n., pl. portdrapéle
portdrapele
PORTDRAPÉL, (1) s. m., (2) portdrapele, s. n. 1. S. m. Persoană care poartă drapelul unei unități militare, al unei asociații sportive etc. ♦ Fig. Persoană care stă în fruntea unui curent, a unei mișcări; p. ext. idee călăuzitoare. 2. S. n. Toc din piele prins de o curea petrecută peste piept, în care se fixează coada drapelului pentru a putea fi purtat mai ușor. – Port1- + drapel (1, după fr. porte-drapeau). DOOM
portdrapél2 (obiect) (port-dra-) s. n., pl. portdrapéle
portdrapelele
PORTDRAPÉL, (1) s. m., (2) portdrapele, s. n. 1. S. m. Persoană care poartă drapelul unei unități militare, al unei asociații sportive etc. ♦ Fig. Persoană care stă în fruntea unui curent, a unei mișcări; p. ext. idee călăuzitoare. 2. S. n. Toc din piele prins de o curea petrecută peste piept, în care se fixează coada drapelului pentru a putea fi purtat mai ușor. – Port1- + drapel (1, după fr. porte-drapeau). DOOM
portdrapél2 (obiect) (port-dra-) s. n., pl. portdrapéle
portdrapelelor
PORTDRAPÉL, (1) s. m., (2) portdrapele, s. n. 1. S. m. Persoană care poartă drapelul unei unități militare, al unei asociații sportive etc. ♦ Fig. Persoană care stă în fruntea unui curent, a unei mișcări; p. ext. idee călăuzitoare. 2. S. n. Toc din piele prins de o curea petrecută peste piept, în care se fixează coada drapelului pentru a putea fi purtat mai ușor. – Port1- + drapel (1, după fr. porte-drapeau). DOOM
portdrapél2 (obiect) (port-dra-) s. n., pl. portdrapéle
portdrapelul
PORTDRAPÉL, (1) s. m., (2) portdrapele, s. n. 1. S. m. Persoană care poartă drapelul unei unități militare, al unei asociații sportive etc. ♦ Fig. Persoană care stă în fruntea unui curent, a unei mișcări; p. ext. idee călăuzitoare. 2. S. n. Toc din piele prins de o curea petrecută peste piept, în care se fixează coada drapelului pentru a putea fi purtat mai ușor. – Port1- + drapel (1, după fr. porte-drapeau). DOOM
portdrapél2 (obiect) (port-dra-) s. n., pl. portdrapéle
portdrapelului
PORTDRAPÉL, (1) s. m., (2) portdrapele, s. n. 1. S. m. Persoană care poartă drapelul unei unități militare, al unei asociații sportive etc. ♦ Fig. Persoană care stă în fruntea unui curent, a unei mișcări; p. ext. idee călăuzitoare. 2. S. n. Toc din piele prins de o curea petrecută peste piept, în care se fixează coada drapelului pentru a putea fi purtat mai ușor. – Port1- + drapel (1, după fr. porte-drapeau). DOOM
portdrapél2 (obiect) (port-dra-) s. n., pl. portdrapéle
porte
PÓRTĂ, porte, adj. (Anat.; în sintagma) Venă portă = venă care colectează sângele încărcat cu substanțe nutritive de la organele digestive și îl transportă la ficat. – Din fr. porte. DOOM
*pórtă adj. f., pl. pórte
portei
PÓRTĂ, porte, adj. (Anat.; în sintagma) Venă portă = venă care colectează sângele încărcat cu substanțe nutritive de la organele digestive și îl transportă la ficat. – Din fr. porte. DOOM
*pórtă adj. f., pl. pórte
portele
PÓRTĂ, porte, adj. (Anat.; în sintagma) Venă portă = venă care colectează sângele încărcat cu substanțe nutritive de la organele digestive și îl transportă la ficat. – Din fr. porte. DOOM
*pórtă adj. f., pl. pórte
portelectrod
PORTELECTRÓD s.m. Piesă pe care se fixează un electrod. [După fr. porte-electrode].
portelicopter
PORTELICOPTÉR, portelicoptere, s. n. Navă purtătoare de platforme și hangare pentru elicoptere. – Din fr. porte-hélicoptères.
portelicoptere
PORTELICOPTÉR, portelicoptere, s. n. Navă purtătoare de platforme și hangare pentru elicoptere. – Din fr. porte-hélicoptères.
portelicopterele
PORTELICOPTÉR, portelicoptere, s. n. Navă purtătoare de platforme și hangare pentru elicoptere. – Din fr. porte-hélicoptères.
portelicopterelor
PORTELICOPTÉR, portelicoptere, s. n. Navă purtătoare de platforme și hangare pentru elicoptere. – Din fr. porte-hélicoptères.
portelicopterul
PORTELICOPTÉR, portelicoptere, s. n. Navă purtătoare de platforme și hangare pentru elicoptere. – Din fr. porte-hélicoptères.
portelicopterului
PORTELICOPTÉR, portelicoptere, s. n. Navă purtătoare de platforme și hangare pentru elicoptere. – Din fr. porte-hélicoptères.
portelor
PÓRTĂ, porte, adj. (Anat.; în sintagma) Venă portă = venă care colectează sângele încărcat cu substanțe nutritive de la organele digestive și îl transportă la ficat. – Din fr. porte. DOOM
*pórtă adj. f., pl. pórte
porter
PÓRTER s. n. Bere (englezească) neagră, tare și amară. – Din engl., fr. porter.
porteri
PÓRTER s. n. Bere (englezească) neagră, tare și amară. – Din engl., fr. porter.
porterii
PÓRTER s. n. Bere (englezească) neagră, tare și amară. – Din engl., fr. porter.
porterilor
PÓRTER s. n. Bere (englezească) neagră, tare și amară. – Din engl., fr. porter.
porterul
PÓRTER s. n. Bere (englezească) neagră, tare și amară. – Din engl., fr. porter.
porterului
PÓRTER s. n. Bere (englezească) neagră, tare și amară. – Din engl., fr. porter.
porteticheta
PORTETICHÉTĂ s.f. Ramă de metal, fixată pe capacul unui sertar, care poartă o etichetă privind conținutul sertarului. [Cf. fr. porte-étiquette].
portetichete
PORTETICHÉTĂ s.f. Ramă de metal, fixată pe capacul unui sertar, care poartă o etichetă privind conținutul sertarului. [Cf. fr. porte-étiquette].
portetichetei
PORTETICHÉTĂ s.f. Ramă de metal, fixată pe capacul unui sertar, care poartă o etichetă privind conținutul sertarului. [Cf. fr. porte-étiquette].
portetichetele
PORTETICHÉTĂ s.f. Ramă de metal, fixată pe capacul unui sertar, care poartă o etichetă privind conținutul sertarului. [Cf. fr. porte-étiquette].
portetichetelor
PORTETICHÉTĂ s.f. Ramă de metal, fixată pe capacul unui sertar, care poartă o etichetă privind conținutul sertarului. [Cf. fr. porte-étiquette].
portfard
PORTFÁRD, portfarduri, s. n. Poșetă mică în care își păstrează femeile fardurile (și alte produse cosmetice). – Port1- + fard. DOOM
*portfárd (port-fard) s. n., pl. portfárduri
portfardul
PORTFÁRD, portfarduri, s. n. Poșetă mică în care își păstrează femeile fardurile (și alte produse cosmetice). – Port1- + fard. DOOM
*portfárd (port-fard) s. n., pl. portfárduri
portfardului
PORTFÁRD, portfarduri, s. n. Poșetă mică în care își păstrează femeile fardurile (și alte produse cosmetice). – Port1- + fard. DOOM
*portfárd (port-fard) s. n., pl. portfárduri
portfarduri
PORTFÁRD, portfarduri, s. n. Poșetă mică în care își păstrează femeile fardurile (și alte produse cosmetice). – Port1- + fard. DOOM
*portfárd (port-fard) s. n., pl. portfárduri
portfardurile
PORTFÁRD, portfarduri, s. n. Poșetă mică în care își păstrează femeile fardurile (și alte produse cosmetice). – Port1- + fard. DOOM
*portfárd (port-fard) s. n., pl. portfárduri
portfardurilor
PORTFÁRD, portfarduri, s. n. Poșetă mică în care își păstrează femeile fardurile (și alte produse cosmetice). – Port1- + fard. DOOM
*portfárd (port-fard) s. n., pl. portfárduri
portfilieră
PORTFILIÉRĂ s.f. Clupă. [< port- + filieră].
porthart
PORTHÁRTĂ s. f. v. porthart. DOOM
!porthárt (port-hart) s. n., pl. porthárturi
portharta
PORTHÁRTĂ s. f. v. porthart. DOOM
!porthárt (port-hart) s. n., pl. porthárturi
porthărți
PORTHÁRTĂ s. f. v. porthart. DOOM
!porthárt (port-hart) s. n., pl. porthárturi
porthărții
PORTHÁRTĂ s. f. v. porthart. DOOM
!porthárt (port-hart) s. n., pl. porthárturi
porthărțile
PORTHÁRTĂ s. f. v. porthart. DOOM
!porthárt (port-hart) s. n., pl. porthárturi
porthărților
PORTHÁRTĂ s. f. v. porthart. DOOM
!porthárt (port-hart) s. n., pl. porthárturi
portic
PORTÍC, porticuri, s. n. Galerie exterioară, mărginită de o colonadă, uneori cu arcade, care servește ca loc de adăpost sau de plimbare în jurul unei piețe, al unei clădiri etc. sau ca intrare monumentală într-un edificiu. [Pl. și: portice] – Din fr. portique, lat. porticus. DOOM
portíc s. n., pl. portícuri
portic
PORTÍC, porticuri, s. n. Galerie exterioară, mărginită de o colonadă, uneori cu arcade, care servește ca loc de adăpost sau de plimbare în jurul unei piețe, al unei clădiri etc. sau ca intrare monumentală într-un edificiu. [Pl. și: portice] – Din fr. portique, lat. porticus.
portice
PORTÍCE s.n. v. portic.
porticea
PORTICEÁ, -ÍCĂ, porticele, s. f. Portiță. – Din poartă + suf. -ic-ică.
porticică
PORTICEÁ, -ÍCĂ, porticele, s. f. Portiță. – Din poartă + suf. -ic-ică.
porticică
PORTICÍCĂ, -EÁ, porticele, s. f. Portiță. Frunză verde trei mărgele! Mă suii pe porticele, Să văd dragostile mele. BEBICESCU, P. P. 65.
porticul
PORTÍC, porticuri, s. n. Galerie exterioară, mărginită de o colonadă, uneori cu arcade, care servește ca loc de adăpost sau de plimbare în jurul unei piețe, al unei clădiri etc. sau ca intrare monumentală într-un edificiu. [Pl. și: portice] – Din fr. portique, lat. porticus.
porticului
PORTÍC, porticuri, s. n. Galerie exterioară, mărginită de o colonadă, uneori cu arcade, care servește ca loc de adăpost sau de plimbare în jurul unei piețe, al unei clădiri etc. sau ca intrare monumentală într-un edificiu. [Pl. și: portice] – Din fr. portique, lat. porticus.
porticuri
PORTÍC, porticuri, s. n. Galerie exterioară, mărginită de o colonadă, uneori cu arcade, care servește ca loc de adăpost sau de plimbare în jurul unei piețe, al unei clădiri etc. sau ca intrare monumentală într-un edificiu. [Pl. și: portice] – Din fr. portique, lat. porticus.
porticurile
PORTÍC, porticuri, s. n. Galerie exterioară, mărginită de o colonadă, uneori cu arcade, care servește ca loc de adăpost sau de plimbare în jurul unei piețe, al unei clădiri etc. sau ca intrare monumentală într-un edificiu. [Pl. și: portice] – Din fr. portique, lat. porticus.
porticurilor
PORTÍC, porticuri, s. n. Galerie exterioară, mărginită de o colonadă, uneori cu arcade, care servește ca loc de adăpost sau de plimbare în jurul unei piețe, al unei clădiri etc. sau ca intrare monumentală într-un edificiu. [Pl. și: portice] – Din fr. portique, lat. porticus.
portiera
PORTIÉRĂ, portiere, s. f. 1. Ușă cu geam (la un automobil, la un vagon de tren, la un cupeu etc.). 2. (Rar) Draperie atârnată deasupra unei uși (pentru a o masca). [Pr.: -ti-e-] – Din fr. portière. DOOM
portiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. portiérei; pl. portiére
portiere
PORTIÉRĂ, portiere, s. f. 1. Ușă cu geam (la un automobil, la un vagon de tren, la un cupeu etc.). 2. (Rar) Draperie atârnată deasupra unei uși (pentru a o masca). [Pr.: -ti-e-] – Din fr. portière. DOOM
portiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. portiérei; pl. portiére
portierei
PORTIÉRĂ, portiere, s. f. 1. Ușă cu geam (la un automobil, la un vagon de tren, la un cupeu etc.). 2. (Rar) Draperie atârnată deasupra unei uși (pentru a o masca). [Pr.: -ti-e-] – Din fr. portière. DOOM
portiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. portiérei; pl. portiére
portierele
PORTIÉRĂ, portiere, s. f. 1. Ușă cu geam (la un automobil, la un vagon de tren, la un cupeu etc.). 2. (Rar) Draperie atârnată deasupra unei uși (pentru a o masca). [Pr.: -ti-e-] – Din fr. portière. DOOM
portiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. portiérei; pl. portiére
portierelor
PORTIÉRĂ, portiere, s. f. 1. Ușă cu geam (la un automobil, la un vagon de tren, la un cupeu etc.). 2. (Rar) Draperie atârnată deasupra unei uși (pentru a o masca). [Pr.: -ti-e-] – Din fr. portière. DOOM
portiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. portiérei; pl. portiére
portișor
PORTIȘÓR, portișoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui p o r t3; îmbrăcăminte. Ilenuță, fătul meu, Nu-ți mai pară ție rău După portișorul tău, Portișor de fată mare, Unde calcă, iarba-nfloare. MARIAN, NU. 706.
portița
PORTÍȚĂ, portițe, s. f. Diminutiv al lui poartă. ◊ Expr. Portiță de scăpare = posibilitate de a scăpa dintr-o situație dificilă. – Poartă + suf. -iță. DOOM
portíță s. f., g.-d. art. portíței; pl. portíțe
portițe
PORTÍȚĂ, portițe, s. f. Diminutiv al lui poartă. ◊ Expr. Portiță de scăpare = posibilitate de a scăpa dintr-o situație dificilă. – Poartă + suf. -iță. DOOM
portíță s. f., g.-d. art. portíței; pl. portíțe
portiței
PORTÍȚĂ, portițe, s. f. Diminutiv al lui poartă. ◊ Expr. Portiță de scăpare = posibilitate de a scăpa dintr-o situație dificilă. – Poartă + suf. -iță. DOOM
portíță s. f., g.-d. art. portíței; pl. portíțe
portițele
PORTÍȚĂ, portițe, s. f. Diminutiv al lui poartă. ◊ Expr. Portiță de scăpare = posibilitate de a scăpa dintr-o situație dificilă. – Poartă + suf. -iță. DOOM
portíță s. f., g.-d. art. portíței; pl. portíțe
portițelor
PORTÍȚĂ, portițe, s. f. Diminutiv al lui poartă. ◊ Expr. Portiță de scăpare = posibilitate de a scăpa dintr-o situație dificilă. – Poartă + suf. -iță. DOOM
portíță s. f., g.-d. art. portíței; pl. portíțe
portjalon
PORTJALÓN s.n. Dispozitiv metalic care servește la susținerea verticală a jaloanelor. [Cf. fr. porte-jalon].
portjartier
PORTJARTIÉR, portjartiere, s. n. Obiect de lenjerie femeiască confecționat dintr-un material textil (elastic), de care sunt prinse jartierele. [Pr.: -ti-er] – Port1- + jartieră (după fr. porte-jarretelles). DOOM
portjartiér (port-jar-ti-er) s. n., pl. portjartiére
portjartiere
PORTJARTIÉR, portjartiere, s. n. Obiect de lenjerie femeiască confecționat dintr-un material textil (elastic), de care sunt prinse jartierele. [Pr.: -ti-er] – Port1- + jartieră (după fr. porte-jarretelles). DOOM
portjartiér (port-jar-ti-er) s. n., pl. portjartiére
portjartierele
PORTJARTIÉR, portjartiere, s. n. Obiect de lenjerie femeiască confecționat dintr-un material textil (elastic), de care sunt prinse jartierele. [Pr.: -ti-er] – Port1- + jartieră (după fr. porte-jarretelles). DOOM
portjartiér (port-jar-ti-er) s. n., pl. portjartiére
portjartierelor
PORTJARTIÉR, portjartiere, s. n. Obiect de lenjerie femeiască confecționat dintr-un material textil (elastic), de care sunt prinse jartierele. [Pr.: -ti-er] – Port1- + jartieră (după fr. porte-jarretelles). DOOM
portjartiér (port-jar-ti-er) s. n., pl. portjartiére
portjartierul
PORTJARTIÉR, portjartiere, s. n. Obiect de lenjerie femeiască confecționat dintr-un material textil (elastic), de care sunt prinse jartierele. [Pr.: -ti-er] – Port1- + jartieră (după fr. porte-jarretelles). DOOM
portjartiér (port-jar-ti-er) s. n., pl. portjartiére
portjartierului
PORTJARTIÉR, portjartiere, s. n. Obiect de lenjerie femeiască confecționat dintr-un material textil (elastic), de care sunt prinse jartierele. [Pr.: -ti-er] – Port1- + jartieră (după fr. porte-jarretelles). DOOM
portjartiér (port-jar-ti-er) s. n., pl. portjartiére
portjartieră
PORTJARTIÉRĂ s.f. v. portjartier.
portland
PÓRTLAND s. n. Ciment obținut prin pulverizarea unui amestec de argilă și de cretă calcinată. – Din fr. portland. DOOM
!pórtland (por-tland/port-land) s. n.
portlandian
PORTLANDIÁN, -Ă, portlandieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al jurasicului. 2. Adj. Care aparține portlandianului (1), privitor la portlandian. [Pr.: -di-an] – Din fr. portlandien. DOOM
!portlandián2 (port-lan-di-an) s. n.
portlandiana
PORTLANDIÁN, -Ă, portlandieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al jurasicului. 2. Adj. Care aparține portlandianului (1), privitor la portlandian. [Pr.: -di-an] – Din fr. portlandien. DOOM
!portlandián2 (port-lan-di-an) s. n.
portlandianul
PORTLANDIÁN, -Ă, portlandieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al jurasicului. 2. Adj. Care aparține portlandianului (1), privitor la portlandian. [Pr.: -di-an] – Din fr. portlandien. DOOM
!portlandián2 (port-lan-di-an) s. n.
portlandianului
PORTLANDIÁN, -Ă, portlandieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al jurasicului. 2. Adj. Care aparține portlandianului (1), privitor la portlandian. [Pr.: -di-an] – Din fr. portlandien. DOOM
!portlandián2 (port-lan-di-an) s. n.
portlandiene
PORTLANDIÁN, -Ă, portlandieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al jurasicului. 2. Adj. Care aparține portlandianului (1), privitor la portlandian. [Pr.: -di-an] – Din fr. portlandien. DOOM
!portlandián2 (port-lan-di-an) s. n.
portlandienei
PORTLANDIÁN, -Ă, portlandieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al jurasicului. 2. Adj. Care aparține portlandianului (1), privitor la portlandian. [Pr.: -di-an] – Din fr. portlandien. DOOM
!portlandián2 (port-lan-di-an) s. n.
portlandienele
PORTLANDIÁN, -Ă, portlandieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al jurasicului. 2. Adj. Care aparține portlandianului (1), privitor la portlandian. [Pr.: -di-an] – Din fr. portlandien. DOOM
!portlandián2 (port-lan-di-an) s. n.
portlandienelor
PORTLANDIÁN, -Ă, portlandieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al jurasicului. 2. Adj. Care aparține portlandianului (1), privitor la portlandian. [Pr.: -di-an] – Din fr. portlandien. DOOM
!portlandián2 (port-lan-di-an) s. n.
portlandieni
PORTLANDIÁN, -Ă, portlandieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al jurasicului. 2. Adj. Care aparține portlandianului (1), privitor la portlandian. [Pr.: -di-an] – Din fr. portlandien. DOOM
!portlandián2 (port-lan-di-an) s. n.
portlandienii
PORTLANDIÁN, -Ă, portlandieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al jurasicului. 2. Adj. Care aparține portlandianului (1), privitor la portlandian. [Pr.: -di-an] – Din fr. portlandien. DOOM
!portlandián2 (port-lan-di-an) s. n.
portlandienilor
PORTLANDIÁN, -Ă, portlandieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al jurasicului. 2. Adj. Care aparține portlandianului (1), privitor la portlandian. [Pr.: -di-an] – Din fr. portlandien. DOOM
!portlandián2 (port-lan-di-an) s. n.
portlandul
PÓRTLAND s. n. Ciment obținut prin pulverizarea unui amestec de argilă și de cretă calcinată. – Din fr. portland. DOOM
!pórtland (por-tland/port-land) s. n.
portlandului
PÓRTLAND s. n. Ciment obținut prin pulverizarea unui amestec de argilă și de cretă calcinată. – Din fr. portland. DOOM
!pórtland (por-tland/port-land) s. n.
portlunetă
PORTLUNÉTĂ s.f. Dispozitiv de metal care susține luneta pe scheletul aparatului de observație. [Cf. fr. porte-lunette].
portmagnet
PORTMAGNÉT s.m. Suport de magnet. / < port- + magnet, după germ. Magnetträger].
portmantou
PORTMANTÓU, portmantouri, s. n. Umeraș. – Din fr. portemanteau. DOOM
portmantóu (port-man-) s. n., art. portmantóul; pl. portmantóuri
portmantoul
PORTMANTÓU, portmantouri, s. n. Umeraș. – Din fr. portemanteau. DOOM
portmantóu (port-man-) s. n., art. portmantóul; pl. portmantóuri
portmantoului
PORTMANTÓU, portmantouri, s. n. Umeraș. – Din fr. portemanteau. DOOM
portmantóu (port-man-) s. n., art. portmantóul; pl. portmantóuri
portmantouri
PORTMANTÓU, portmantouri, s. n. Umeraș. – Din fr. portemanteau. DOOM
portmantóu (port-man-) s. n., art. portmantóul; pl. portmantóuri
portmantourile
PORTMANTÓU, portmantouri, s. n. Umeraș. – Din fr. portemanteau. DOOM
portmantóu (port-man-) s. n., art. portmantóul; pl. portmantóuri
portmantourilor
PORTMANTÓU, portmantouri, s. n. Umeraș. – Din fr. portemanteau. DOOM
portmantóu (port-man-) s. n., art. portmantóul; pl. portmantóuri
portmanuscris
PORTMANUSCRÍS, portmanuscrise, s. n. (Tipogr.) Clește de lemn sau de metal care fixează pagina manuscrisului în fața culegătorului. – Port1- + manuscris.
portmanuscrise
PORTMANUSCRÍS, portmanuscrise, s. n. (Tipogr.) Clește de lemn sau de metal care fixează pagina manuscrisului în fața culegătorului. – Port1- + manuscris.
portmanuscrisele
PORTMANUSCRÍS, portmanuscrise, s. n. (Tipogr.) Clește de lemn sau de metal care fixează pagina manuscrisului în fața culegătorului. – Port1- + manuscris.
portmanuscriselor
PORTMANUSCRÍS, portmanuscrise, s. n. (Tipogr.) Clește de lemn sau de metal care fixează pagina manuscrisului în fața culegătorului. – Port1- + manuscris.
portmanuscrisul
PORTMANUSCRÍS, portmanuscrise, s. n. (Tipogr.) Clește de lemn sau de metal care fixează pagina manuscrisului în fața culegătorului. – Port1- + manuscris.
portmanuscrisului
PORTMANUSCRÍS, portmanuscrise, s. n. (Tipogr.) Clește de lemn sau de metal care fixează pagina manuscrisului în fața culegătorului. – Port1- + manuscris.
portmonee
PORTMONÉU, portmonee, s. n. Obiect de piele, de pânză etc. în care se țin de obicei banii mărunți. – Din fr. porte-monnaie. DOOM
portmonéu (port-mo-) s. n., art. portmonéul; pl. portmonée
portmoneele
PORTMONÉU, portmonee, s. n. Obiect de piele, de pânză etc. în care se țin de obicei banii mărunți. – Din fr. porte-monnaie. DOOM
portmonéu (port-mo-) s. n., art. portmonéul; pl. portmonée
portmoneelor
PORTMONÉU, portmonee, s. n. Obiect de piele, de pânză etc. în care se țin de obicei banii mărunți. – Din fr. porte-monnaie. DOOM
portmonéu (port-mo-) s. n., art. portmonéul; pl. portmonée
portmoneu
PORTMONÉU, portmonee, s. n. Obiect de piele, de pânză etc. în care se țin de obicei banii mărunți. – Din fr. porte-monnaie. DOOM
portmonéu (port-mo-) s. n., art. portmonéul; pl. portmonée
portmoneul
PORTMONÉU, portmonee, s. n. Obiect de piele, de pânză etc. în care se țin de obicei banii mărunți. – Din fr. porte-monnaie. DOOM
portmonéu (port-mo-) s. n., art. portmonéul; pl. portmonée
portmoneului
PORTMONÉU, portmonee, s. n. Obiect de piele, de pânză etc. în care se țin de obicei banii mărunți. – Din fr. porte-monnaie. DOOM
portmonéu (port-mo-) s. n., art. portmonéul; pl. portmonée
porto
PORTO2, (2) portouri, s. n. 1. Vin roșu, negru sau alb, tare și dulce, originar din Portugalia. 2. Porție de porto (1). – Din fr. porto. DOOM
!pórto s. n., art. pórtoul; (porții) pl. pórtouri
portoare
PORTÓR s.n. (Mar.) Șaland autopropulsat care transportă materialul dragat. [< fr. porteur]. DOOM
portór s. n., pl. portoáre
portoarele
PORTÓR s.n. (Mar.) Șaland autopropulsat care transportă materialul dragat. [< fr. porteur]. DOOM
portór s. n., pl. portoáre
portoarelor
PORTÓR s.n. (Mar.) Șaland autopropulsat care transportă materialul dragat. [< fr. porteur]. DOOM
portór s. n., pl. portoáre
portocal
PORTOCÁLĂ2 s. f. v. portocal. DOOM
portocálă s. f., g.-d. art. portocálei; pl. portocále
portocala
PORTOCÁLĂ2 s. f. v. portocal. DOOM
portocálă s. f., g.-d. art. portocálei; pl. portocále
portocale
PORTOCÁLĂ2 s. f. v. portocal. DOOM
portocálă s. f., g.-d. art. portocálei; pl. portocále
portocalei
PORTOCÁLĂ2 s. f. v. portocal. DOOM
portocálă s. f., g.-d. art. portocálei; pl. portocále
portocalele
PORTOCÁLĂ2 s. f. v. portocal. DOOM
portocálă s. f., g.-d. art. portocálei; pl. portocále
portocalelor
PORTOCÁLĂ2 s. f. v. portocal. DOOM
portocálă s. f., g.-d. art. portocálei; pl. portocále
portocali
PORTOCÁLĂ2 s. f. v. portocal. DOOM
portocálă s. f., g.-d. art. portocálei; pl. portocále
portocalia
PORTOCALÍU, -ÍE, portocalii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea portocalei1 (1) coapte; galben-roșiatic, oranj. 2. S. n. Culoare portocalie (1) (a doua din spectrul solar). – Portocală1 + suf. -iu. DOOM
portocalíu2 s. n., art. portocalíul
portocalie
PORTOCALÍU, -ÍE, portocalii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea portocalei1 (1) coapte; galben-roșiatic, oranj. 2. S. n. Culoare portocalie (1) (a doua din spectrul solar). – Portocală1 + suf. -iu. DOOM
portocalíu2 s. n., art. portocalíul
portocaliei
PORTOCALÍU, -ÍE, portocalii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea portocalei1 (1) coapte; galben-roșiatic, oranj. 2. S. n. Culoare portocalie (1) (a doua din spectrul solar). – Portocală1 + suf. -iu. DOOM
portocalíu2 s. n., art. portocalíul
portocalii
PORTOCÁLĂ2 s. f. v. portocal. DOOM
portocálă s. f., g.-d. art. portocálei; pl. portocále
portocalii
PORTOCALÍU, -ÍE, portocalii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea portocalei1 (1) coapte; galben-roșiatic, oranj. 2. S. n. Culoare portocalie (1) (a doua din spectrul solar). – Portocală1 + suf. -iu. DOOM
portocalíu2 s. n., art. portocalíul
portocaliii
PORTOCALÍU, -ÍE, portocalii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea portocalei1 (1) coapte; galben-roșiatic, oranj. 2. S. n. Culoare portocalie (1) (a doua din spectrul solar). – Portocală1 + suf. -iu. DOOM
portocalíu2 s. n., art. portocalíul
portocaliile
PORTOCALÍU, -ÍE, portocalii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea portocalei1 (1) coapte; galben-roșiatic, oranj. 2. S. n. Culoare portocalie (1) (a doua din spectrul solar). – Portocală1 + suf. -iu. DOOM
portocalíu2 s. n., art. portocalíul
portocaliilor
PORTOCALÍU, -ÍE, portocalii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea portocalei1 (1) coapte; galben-roșiatic, oranj. 2. S. n. Culoare portocalie (1) (a doua din spectrul solar). – Portocală1 + suf. -iu. DOOM
portocalíu2 s. n., art. portocalíul
portocalilor
PORTOCÁLĂ2 s. f. v. portocal. DOOM
portocálă s. f., g.-d. art. portocálei; pl. portocále
portocaliu
PORTOCALÍU, -ÍE, portocalii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea portocalei1 (1) coapte; galben-roșiatic, oranj. 2. S. n. Culoare portocalie (1) (a doua din spectrul solar). – Portocală1 + suf. -iu. DOOM
portocalíu2 s. n., art. portocalíul
portocaliul
PORTOCALÍU, -ÍE, portocalii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea portocalei1 (1) coapte; galben-roșiatic, oranj. 2. S. n. Culoare portocalie (1) (a doua din spectrul solar). – Portocală1 + suf. -iu. DOOM
portocalíu2 s. n., art. portocalíul
portocaliului
PORTOCALÍU, -ÍE, portocalii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea portocalei1 (1) coapte; galben-roșiatic, oranj. 2. S. n. Culoare portocalie (1) (a doua din spectrul solar). – Portocală1 + suf. -iu. DOOM
portocalíu2 s. n., art. portocalíul
portocalul
PORTOCÁLĂ2 s. f. v. portocal. DOOM
portocálă s. f., g.-d. art. portocálei; pl. portocále
portocalului
PORTOCÁLĂ2 s. f. v. portocal. DOOM
portocálă s. f., g.-d. art. portocálei; pl. portocále
portochelari
PORTOCHELÁRI, portochelari, s. m. Toc de piele, de material plastic, de metal etc. în care se țin ochelarii. – Port1- + ochelari. DOOM
!portochelári (por-to-/port-o-) s. m., pl. portochelári
portochelarii
PORTOCHELÁRI, portochelari, s. m. Toc de piele, de material plastic, de metal etc. în care se țin ochelarii. – Port1- + ochelari. DOOM
!portochelári (por-to-/port-o-) s. m., pl. portochelári
portochelarilor
PORTOCHELÁRI, portochelari, s. m. Toc de piele, de material plastic, de metal etc. în care se țin ochelarii. – Port1- + ochelari. DOOM
!portochelári (por-to-/port-o-) s. m., pl. portochelári
portochelariul
PORTOCHELÁRI, portochelari, s. m. Toc de piele, de material plastic, de metal etc. în care se țin ochelarii. – Port1- + ochelari. DOOM
!portochelári (por-to-/port-o-) s. m., pl. portochelári
portochelariului
PORTOCHELÁRI, portochelari, s. m. Toc de piele, de material plastic, de metal etc. în care se țin ochelarii. – Port1- + ochelari. DOOM
!portochelári (por-to-/port-o-) s. m., pl. portochelári
portofei
PORTOFÉL, portofele, s. n. Obiect din piele, din material plastic etc., în forma unor coperți mici cu mai multe despărțituri interioare, în care se păstrează bani, acte etc.; portvizit, portofoliu (3). [Var.: (înv.) portoféi, portoféu s. n.] – Din rus. portfel', fr. porte-feuille. DOOM
portofél s. n., pl. portoféle
portofel
PORTOFÉL, portofele, s. n. Obiect din piele, din material plastic etc., în forma unor coperți mici cu mai multe despărțituri interioare, în care se păstrează bani, acte etc.; portvizit, portofoliu (3). [Var.: (înv.) portoféi, portoféu s. n.] – Din rus. portfel', fr. porte-feuille. DOOM
portofél s. n., pl. portoféle
portofele
PORTOFÉL, portofele, s. n. Obiect din piele, din material plastic etc., în forma unor coperți mici cu mai multe despărțituri interioare, în care se păstrează bani, acte etc.; portvizit, portofoliu (3). [Var.: (înv.) portoféi, portoféu s. n.] – Din rus. portfel', fr. porte-feuille. DOOM
portofél s. n., pl. portoféle
portofelele
PORTOFÉL, portofele, s. n. Obiect din piele, din material plastic etc., în forma unor coperți mici cu mai multe despărțituri interioare, în care se păstrează bani, acte etc.; portvizit, portofoliu (3). [Var.: (înv.) portoféi, portoféu s. n.] – Din rus. portfel', fr. porte-feuille. DOOM
portofél s. n., pl. portoféle
portofelelor
PORTOFÉL, portofele, s. n. Obiect din piele, din material plastic etc., în forma unor coperți mici cu mai multe despărțituri interioare, în care se păstrează bani, acte etc.; portvizit, portofoliu (3). [Var.: (înv.) portoféi, portoféu s. n.] – Din rus. portfel', fr. porte-feuille. DOOM
portofél s. n., pl. portoféle
portofelul
PORTOFÉL, portofele, s. n. Obiect din piele, din material plastic etc., în forma unor coperți mici cu mai multe despărțituri interioare, în care se păstrează bani, acte etc.; portvizit, portofoliu (3). [Var.: (înv.) portoféi, portoféu s. n.] – Din rus. portfel', fr. porte-feuille. DOOM
portofél s. n., pl. portoféle
portofelului
PORTOFÉL, portofele, s. n. Obiect din piele, din material plastic etc., în forma unor coperți mici cu mai multe despărțituri interioare, în care se păstrează bani, acte etc.; portvizit, portofoliu (3). [Var.: (înv.) portoféi, portoféu s. n.] – Din rus. portfel', fr. porte-feuille. DOOM
portofél s. n., pl. portoféle
portofeu
PORTOFÉL, portofele, s. n. Obiect din piele, din material plastic etc., în forma unor coperți mici cu mai multe despărțituri interioare, în care se păstrează bani, acte etc.; portvizit, portofoliu (3). [Var.: (înv.) portoféi, portoféu s. n.] – Din rus. portfel', fr. porte-feuille. DOOM
portofél s. n., pl. portoféle
portofolii
PORTOFÓLIU, portofolii, s. n. 1. Funcție, demnitate de ministru. ♦ Ministru fără portofoliu = persoană care are funcția de ministru într-un guvern, fără a fi titularul unui minister. 2. (Înv.) Mapă, dosar etc. în care se păstrează acte, hârtii de valoare etc. 3. (Rar) Portofel. 4. Efecte de comerț, valori bancare etc. aflate la dispoziția cuiva. 5. Totalitatea lucrărilor manuscrise aflate în evidența unei edituri, în scopul tipăririi lor. – După it. portafoglio. DOOM
portofóliu [liu pron. liu] s. n., art. portofóliul; (mape) pl. portofólii, art. portofóliile (-li-i-)
portofoliile
PORTOFÓLIU, portofolii, s. n. 1. Funcție, demnitate de ministru. ♦ Ministru fără portofoliu = persoană care are funcția de ministru într-un guvern, fără a fi titularul unui minister. 2. (Înv.) Mapă, dosar etc. în care se păstrează acte, hârtii de valoare etc. 3. (Rar) Portofel. 4. Efecte de comerț, valori bancare etc. aflate la dispoziția cuiva. 5. Totalitatea lucrărilor manuscrise aflate în evidența unei edituri, în scopul tipăririi lor. – După it. portafoglio. DOOM
portofóliu [liu pron. liu] s. n., art. portofóliul; (mape) pl. portofólii, art. portofóliile (-li-i-)
portofoliilor
PORTOFÓLIU, portofolii, s. n. 1. Funcție, demnitate de ministru. ♦ Ministru fără portofoliu = persoană care are funcția de ministru într-un guvern, fără a fi titularul unui minister. 2. (Înv.) Mapă, dosar etc. în care se păstrează acte, hârtii de valoare etc. 3. (Rar) Portofel. 4. Efecte de comerț, valori bancare etc. aflate la dispoziția cuiva. 5. Totalitatea lucrărilor manuscrise aflate în evidența unei edituri, în scopul tipăririi lor. – După it. portafoglio. DOOM
portofóliu [liu pron. liu] s. n., art. portofóliul; (mape) pl. portofólii, art. portofóliile (-li-i-)
portofoliu
PORTOFÓLIU, portofolii, s. n. 1. Funcție, demnitate de ministru. ♦ Ministru fără portofoliu = persoană care are funcția de ministru într-un guvern, fără a fi titularul unui minister. 2. (Înv.) Mapă, dosar etc. în care se păstrează acte, hârtii de valoare etc. 3. (Rar) Portofel. 4. Efecte de comerț, valori bancare etc. aflate la dispoziția cuiva. 5. Totalitatea lucrărilor manuscrise aflate în evidența unei edituri, în scopul tipăririi lor. – După it. portafoglio. DOOM
portofóliu [liu pron. liu] s. n., art. portofóliul; (mape) pl. portofólii, art. portofóliile (-li-i-)
portofoliul
PORTOFÓLIU, portofolii, s. n. 1. Funcție, demnitate de ministru. ♦ Ministru fără portofoliu = persoană care are funcția de ministru într-un guvern, fără a fi titularul unui minister. 2. (Înv.) Mapă, dosar etc. în care se păstrează acte, hârtii de valoare etc. 3. (Rar) Portofel. 4. Efecte de comerț, valori bancare etc. aflate la dispoziția cuiva. 5. Totalitatea lucrărilor manuscrise aflate în evidența unei edituri, în scopul tipăririi lor. – După it. portafoglio. DOOM
portofóliu [liu pron. liu] s. n., art. portofóliul; (mape) pl. portofólii, art. portofóliile (-li-i-)
portofoliului
PORTOFÓLIU, portofolii, s. n. 1. Funcție, demnitate de ministru. ♦ Ministru fără portofoliu = persoană care are funcția de ministru într-un guvern, fără a fi titularul unui minister. 2. (Înv.) Mapă, dosar etc. în care se păstrează acte, hârtii de valoare etc. 3. (Rar) Portofel. 4. Efecte de comerț, valori bancare etc. aflate la dispoziția cuiva. 5. Totalitatea lucrărilor manuscrise aflate în evidența unei edituri, în scopul tipăririi lor. – După it. portafoglio. DOOM
portofóliu [liu pron. liu] s. n., art. portofóliul; (mape) pl. portofólii, art. portofóliile (-li-i-)
portolac
PORTULÁCĂ, portulace, s. f. (Bot.; pop.) Agurijoară. [Var.: portolác, portulác s. m.] – Din lat. portulaca. DOOM
portulácă s. f., g.-d. art. portulácei; pl. portuláce
portor
PORTÓR s.n. (Mar.) Șaland autopropulsat care transportă materialul dragat. [< fr. porteur]. DOOM
portór s. n., pl. portoáre
portorican
PORTORICÁN, -Ă, portoricani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Porto Rico (astăzi Puerto Rico). 2. Adj. Care aparține insulei Porto Rico sau portoricanilor (1), referitor la Porto Rico ori la portoricani.Din fr. portoricain. DOOM
*portoricán (referitor la Puerto Rico) adj. m., s. m., pl. portoricáni; adj. f., s. f. portoricánă, pl. portoricáne
portoricană
PORTORICÁN, -Ă, portoricani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Porto Rico (astăzi Puerto Rico). 2. Adj. Care aparține insulei Porto Rico sau portoricanilor (1), referitor la Porto Rico ori la portoricani.Din fr. portoricain. DOOM
*portoricán (referitor la Puerto Rico) adj. m., s. m., pl. portoricáni; adj. f., s. f. portoricánă, pl. portoricáne
portorul
PORTÓR s.n. (Mar.) Șaland autopropulsat care transportă materialul dragat. [< fr. porteur]. DOOM
portór s. n., pl. portoáre
portorului
PORTÓR s.n. (Mar.) Șaland autopropulsat care transportă materialul dragat. [< fr. porteur]. DOOM
portór s. n., pl. portoáre
portoul
PORTO2, (2) portouri, s. n. 1. Vin roșu, negru sau alb, tare și dulce, originar din Portugalia. 2. Porție de porto (1). – Din fr. porto. DOOM
!pórto s. n., art. pórtoul; (porții) pl. pórtouri
portoului
PORTO2, (2) portouri, s. n. 1. Vin roșu, negru sau alb, tare și dulce, originar din Portugalia. 2. Porție de porto (1). – Din fr. porto. DOOM
!pórto s. n., art. pórtoul; (porții) pl. pórtouri
portouri
PORTO2, (2) portouri, s. n. 1. Vin roșu, negru sau alb, tare și dulce, originar din Portugalia. 2. Porție de porto (1). – Din fr. porto. DOOM
!pórto s. n., art. pórtoul; (porții) pl. pórtouri
portourile
PORTO2, (2) portouri, s. n. 1. Vin roșu, negru sau alb, tare și dulce, originar din Portugalia. 2. Porție de porto (1). – Din fr. porto. DOOM
!pórto s. n., art. pórtoul; (porții) pl. pórtouri
portourilor
PORTO2, (2) portouri, s. n. 1. Vin roșu, negru sau alb, tare și dulce, originar din Portugalia. 2. Porție de porto (1). – Din fr. porto. DOOM
!pórto s. n., art. pórtoul; (porții) pl. pórtouri
portpagina
PORTPÁGINĂ, portpagini, s. f. Suport de hârtie sau de carton pe care se așază zațul tipografic al unei pagini pentru a putea fi transportat. – Port1- + pagină (după fr. porte-page). DOOM
portpágină (port-pa-) s. f., g.-d. art. portpáginii; pl. portpágini
portpagini
PORTPÁGINĂ, portpagini, s. f. Suport de hârtie sau de carton pe care se așază zațul tipografic al unei pagini pentru a putea fi transportat. – Port1- + pagină (după fr. porte-page). DOOM
portpágină (port-pa-) s. f., g.-d. art. portpáginii; pl. portpágini
portpaginii
PORTPÁGINĂ, portpagini, s. f. Suport de hârtie sau de carton pe care se așază zațul tipografic al unei pagini pentru a putea fi transportat. – Port1- + pagină (după fr. porte-page). DOOM
portpágină (port-pa-) s. f., g.-d. art. portpáginii; pl. portpágini
portpaginile
PORTPÁGINĂ, portpagini, s. f. Suport de hârtie sau de carton pe care se așază zațul tipografic al unei pagini pentru a putea fi transportat. – Port1- + pagină (după fr. porte-page). DOOM
portpágină (port-pa-) s. f., g.-d. art. portpáginii; pl. portpágini
portpaginilor
PORTPÁGINĂ, portpagini, s. f. Suport de hârtie sau de carton pe care se așază zațul tipografic al unei pagini pentru a putea fi transportat. – Port1- + pagină (după fr. porte-page). DOOM
portpágină (port-pa-) s. f., g.-d. art. portpáginii; pl. portpágini
portperia
PORTPÉRIE, portperii, s. f. 1. Dispozitiv sau piesă a unei mașini (electrice) de care este fixată o perie (de contact). 2. Suport pe care se țin periile. – Port1- + perie. DOOM
portpérie (port-pe-ri-e) s. f., art. portpéria (-ri-a), g.-d. art. portpériei; pl. portpérii, art. portpériile (-ri-i)
portperie
PORTPÉRIE, portperii, s. f. 1. Dispozitiv sau piesă a unei mașini (electrice) de care este fixată o perie (de contact). 2. Suport pe care se țin periile. – Port1- + perie. DOOM
portpérie (port-pe-ri-e) s. f., art. portpéria (-ri-a), g.-d. art. portpériei; pl. portpérii, art. portpériile (-ri-i)
portperiei
PORTPÉRIE, portperii, s. f. 1. Dispozitiv sau piesă a unei mașini (electrice) de care este fixată o perie (de contact). 2. Suport pe care se țin periile. – Port1- + perie. DOOM
portpérie (port-pe-ri-e) s. f., art. portpéria (-ri-a), g.-d. art. portpériei; pl. portpérii, art. portpériile (-ri-i)
portperii
PORTPÉRIE, portperii, s. f. 1. Dispozitiv sau piesă a unei mașini (electrice) de care este fixată o perie (de contact). 2. Suport pe care se țin periile. – Port1- + perie. DOOM
portpérie (port-pe-ri-e) s. f., art. portpéria (-ri-a), g.-d. art. portpériei; pl. portpérii, art. portpériile (-ri-i)
portperiile
PORTPÉRIE, portperii, s. f. 1. Dispozitiv sau piesă a unei mașini (electrice) de care este fixată o perie (de contact). 2. Suport pe care se țin periile. – Port1- + perie. DOOM
portpérie (port-pe-ri-e) s. f., art. portpéria (-ri-a), g.-d. art. portpériei; pl. portpérii, art. portpériile (-ri-i)
portperiilor
PORTPÉRIE, portperii, s. f. 1. Dispozitiv sau piesă a unei mașini (electrice) de care este fixată o perie (de contact). 2. Suport pe care se țin periile. – Port1- + perie. DOOM
portpérie (port-pe-ri-e) s. f., art. portpéria (-ri-a), g.-d. art. portpériei; pl. portpérii, art. portpériile (-ri-i)
portret
PORTRÉT, portrete, s. n. 1. Pictură, desen, sculptură, fotografie etc. care înfățișează figura unei persoane. Portret-robot = desen al figurii unei persoane realizat pe baza relatărilor victimei sau ale martorilor. Portret-vorbit = procedeu de identificare criminalistică bazat pe descrierea semnalmentelor infractorului de către victimă sau de către martori. 2. Prezentare fizică și morală a unui personaj într-o operă literară; operă literară cu un asemenea conținut. [Pl. și: (înv.) portreturi] – Din fr. portrait. DOOM
portrét s. n., pl. portréte
portret
PORTRÉT, portrete, s. n. 1. Pictură, desen, sculptură, fotografie etc. care înfățișează chipul unei persoane. ◊ Portret-robot = desen al chipului unei persoane realizat pe baza relatărilor victimei sau ale martorilor. Portret-vorbit = procedeu de identificare criminalistică bazat pe descrierea semnalmentelor infractorului de către victimă sau de către martori. 2. Înfățișare a aspectului fizic și moral al unui personaj într-o operă literară; operă literară cu un asemenea conținut. [Pl. și: (înv.) portreturi] – Din fr. portrait.
portreta
PORTRETÁ, portretez, vb. I. Tranz. (Înv.) A face cuiva un portret (1). – Din portret (după fr. portraiturer). DOOM
portretá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 portreteáză
portretai
PORTRETÁ, portretez, vb. I. Tranz. (Înv.) A face cuiva un portret (1). – Din portret (după fr. portraiturer). DOOM
portretá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 portreteáză
portretam
PORTRETÁ, portretez, vb. I. Tranz. (Înv.) A face cuiva un portret (1). – Din portret (după fr. portraiturer). DOOM
portretá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 portreteáză
portretar
PORTRETÁR, portretari, s. m. (Înv.) Portretist (1); p. gener. pictor. – Portret + suf. -ar. DOOM
portretár (înv.) s. m., pl. portretári
portretare
PORTRETÁ, portretez, vb. I. Tranz. (Înv.) A face cuiva un portret (1). – Din portret (după fr. portraiturer). DOOM
portretá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 portreteáză
portretari
PORTRETÁR, portretari, s. m. (Înv.) Portretist (1); p. gener. pictor. – Portret + suf. -ar. DOOM
portretár (înv.) s. m., pl. portretári
portretarii
PORTRETÁR, portretari, s. m. (Înv.) Portretist (1); p. gener. pictor. – Portret + suf. -ar. DOOM
portretár (înv.) s. m., pl. portretári
portretarilor
PORTRETÁR, portretari, s. m. (Înv.) Portretist (1); p. gener. pictor. – Portret + suf. -ar. DOOM
portretár (înv.) s. m., pl. portretári
portretarul
PORTRETÁR, portretari, s. m. (Înv.) Portretist (1); p. gener. pictor. – Portret + suf. -ar. DOOM
portretár (înv.) s. m., pl. portretári
portretarului
PORTRETÁR, portretari, s. m. (Înv.) Portretist (1); p. gener. pictor. – Portret + suf. -ar. DOOM
portretár (înv.) s. m., pl. portretári
portretară
PORTRETÁ, portretez, vb. I. Tranz. (Înv.) A face cuiva un portret (1). – Din portret (după fr. portraiturer). DOOM
portretá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 portreteáză
portretarăm
PORTRETÁ, portretez, vb. I. Tranz. (Înv.) A face cuiva un portret (1). – Din portret (după fr. portraiturer). DOOM
portretá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 portreteáză
portretarăți
PORTRETÁ, portretez, vb. I. Tranz. (Înv.) A face cuiva un portret (1). – Din portret (după fr. portraiturer). DOOM
portretá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 portreteáză
portretase
PORTRETÁ, portretez, vb. I. Tranz. (Înv.) A face cuiva un portret (1). – Din portret (după fr. portraiturer). DOOM
portretá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 portreteáză
portretasem
PORTRETÁ, portretez, vb. I. Tranz. (Înv.) A face cuiva un portret (1). – Din portret (după fr. portraiturer). DOOM
portretá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 portreteáză
portretaseră
PORTRETÁ, portretez, vb. I. Tranz. (Înv.) A face cuiva un portret (1). – Din portret (după fr. portraiturer). DOOM
portretá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 portreteáză
portretaserăm
PORTRETÁ, portretez, vb. I. Tranz. (Înv.) A face cuiva un portret (1). – Din portret (după fr. portraiturer). DOOM
portretá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 portreteáză
portretaserăți
PORTRETÁ, portretez, vb. I. Tranz. (Înv.) A face cuiva un portret (1). – Din portret (după fr. portraiturer). DOOM
portretá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 portreteáză
portretaseși
PORTRETÁ, portretez, vb. I. Tranz. (Înv.) A face cuiva un portret (1). – Din portret (după fr. portraiturer). DOOM
portretá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 portreteáză
portretaseți
PORTRETÁ, portretez, vb. I. Tranz. (Înv.) A face cuiva un portret (1). – Din portret (după fr. portraiturer). DOOM
portretá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 portreteáză
portretat
PORTRETÁ, portretez, vb. I. Tranz. (Înv.) A face cuiva un portret (1). – Din portret (după fr. portraiturer). DOOM
portretá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 portreteáză
portretat
PORTRETÁ, portretez, vb. I. Tranz. (Înv.) A face cuiva un portret (1). – Din portret (după fr. portraiturer).
portretau
PORTRETÁ, portretez, vb. I. Tranz. (Înv.) A face cuiva un portret (1). – Din portret (după fr. portraiturer). DOOM
portretá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 portreteáză
portretași
PORTRETÁ, portretez, vb. I. Tranz. (Înv.) A face cuiva un portret (1). – Din portret (după fr. portraiturer). DOOM
portretá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 portreteáză
portretați
PORTRETÁ, portretez, vb. I. Tranz. (Înv.) A face cuiva un portret (1). – Din portret (după fr. portraiturer). DOOM
portretá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 portreteáză
portrete
PORTRÉT, portrete, s. n. 1. Pictură, desen, sculptură, fotografie etc. care înfățișează figura unei persoane. Portret-robot = desen al figurii unei persoane realizat pe baza relatărilor victimei sau ale martorilor. Portret-vorbit = procedeu de identificare criminalistică bazat pe descrierea semnalmentelor infractorului de către victimă sau de către martori. 2. Prezentare fizică și morală a unui personaj într-o operă literară; operă literară cu un asemenea conținut. [Pl. și: (înv.) portreturi] – Din fr. portrait. DOOM
portrét s. n., pl. portréte
portretează
PORTRETÁ, portretez, vb. I. Tranz. (Înv.) A face cuiva un portret (1). – Din portret (după fr. portraiturer). DOOM
portretá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 portreteáză
portretele
PORTRÉT, portrete, s. n. 1. Pictură, desen, sculptură, fotografie etc. care înfățișează figura unei persoane. Portret-robot = desen al figurii unei persoane realizat pe baza relatărilor victimei sau ale martorilor. Portret-vorbit = procedeu de identificare criminalistică bazat pe descrierea semnalmentelor infractorului de către victimă sau de către martori. 2. Prezentare fizică și morală a unui personaj într-o operă literară; operă literară cu un asemenea conținut. [Pl. și: (înv.) portreturi] – Din fr. portrait. DOOM
portrét s. n., pl. portréte
portretelor
PORTRÉT, portrete, s. n. 1. Pictură, desen, sculptură, fotografie etc. care înfățișează figura unei persoane. Portret-robot = desen al figurii unei persoane realizat pe baza relatărilor victimei sau ale martorilor. Portret-vorbit = procedeu de identificare criminalistică bazat pe descrierea semnalmentelor infractorului de către victimă sau de către martori. 2. Prezentare fizică și morală a unui personaj într-o operă literară; operă literară cu un asemenea conținut. [Pl. și: (înv.) portreturi] – Din fr. portrait. DOOM
portrét s. n., pl. portréte
portretez
PORTRETÁ, portretez, vb. I. Tranz. (Înv.) A face cuiva un portret (1). – Din portret (după fr. portraiturer). DOOM
portretá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 portreteáză
portreteze
PORTRETÁ, portretez, vb. I. Tranz. (Înv.) A face cuiva un portret (1). – Din portret (după fr. portraiturer). DOOM
portretá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 portreteáză
portretezi
PORTRETÁ, portretez, vb. I. Tranz. (Înv.) A face cuiva un portret (1). – Din portret (după fr. portraiturer). DOOM
portretá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 portreteáză
portretist
PORTRETÍST, -Ă, portretiști, -ste, s. m. și f. 1. Pictor sau sculptor specializat în portrete (1); portretar. 2. Scriitor specializat în portrete (2). – Din fr. portraitiste. DOOM
portretístă s. f., g.-d. art. portretístei; pl. portretíste
portretista
PORTRETÍST, -Ă, portretiști, -ste, s. m. și f. 1. Pictor sau sculptor specializat în portrete (1); portretar. 2. Scriitor specializat în portrete (2). – Din fr. portraitiste. DOOM
portretístă s. f., g.-d. art. portretístei; pl. portretíste
portretiste
PORTRETÍST, -Ă, portretiști, -ste, s. m. și f. 1. Pictor sau sculptor specializat în portrete (1); portretar. 2. Scriitor specializat în portrete (2). – Din fr. portraitiste. DOOM
portretístă s. f., g.-d. art. portretístei; pl. portretíste
portretistei
PORTRETÍST, -Ă, portretiști, -ste, s. m. și f. 1. Pictor sau sculptor specializat în portrete (1); portretar. 2. Scriitor specializat în portrete (2). – Din fr. portraitiste. DOOM
portretístă s. f., g.-d. art. portretístei; pl. portretíste
portretistele
PORTRETÍST, -Ă, portretiști, -ste, s. m. și f. 1. Pictor sau sculptor specializat în portrete (1); portretar. 2. Scriitor specializat în portrete (2). – Din fr. portraitiste. DOOM
portretístă s. f., g.-d. art. portretístei; pl. portretíste
portretistelor
PORTRETÍST, -Ă, portretiști, -ste, s. m. și f. 1. Pictor sau sculptor specializat în portrete (1); portretar. 2. Scriitor specializat în portrete (2). – Din fr. portraitiste. DOOM
portretístă s. f., g.-d. art. portretístei; pl. portretíste
portretistic
PORTRETÍSTIC, -Ă, portretistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a picturii, a sculpturii, a fotografiei etc. care cuprinde genul portretului (1). 2. S. f. Creație literară care cultivă portretul (2). 3. Adj. Care aparține portretisticii (1, 2), privitor la portretistică. – Portret + suf. -istică. DOOM
portretístic adj. m., pl. portretístici; f. portretístică, pl. portretístice
portretistica
PORTRETÍSTIC, -Ă, portretistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a picturii, a sculpturii, a fotografiei etc. care cuprinde genul portretului (1). 2. S. f. Creație literară care cultivă portretul (2). 3. Adj. Care aparține portretisticii (1, 2), privitor la portretistică. – Portret + suf. -istică. DOOM
portretístic adj. m., pl. portretístici; f. portretístică, pl. portretístice
portretistica
PORTRETÍSTIC, -Ă, portretistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a picturii, a sculpturii, a fotografiei etc. care cuprinde genul portretului (1). 2. S. f. Creație literară care cultivă portretul (2). 3. Adj. Care aparține portretisticii (1, 2), privitor la portretistică. – Portret + suf. -istică. DOOM
portretístică s. f., g.-d. art. portretísticii
portretistice
PORTRETÍSTIC, -Ă, portretistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a picturii, a sculpturii, a fotografiei etc. care cuprinde genul portretului (1). 2. S. f. Creație literară care cultivă portretul (2). 3. Adj. Care aparține portretisticii (1, 2), privitor la portretistică. – Portret + suf. -istică. DOOM
portretístic adj. m., pl. portretístici; f. portretístică, pl. portretístice
portretisticei
PORTRETÍSTIC, -Ă, portretistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a picturii, a sculpturii, a fotografiei etc. care cuprinde genul portretului (1). 2. S. f. Creație literară care cultivă portretul (2). 3. Adj. Care aparține portretisticii (1, 2), privitor la portretistică. – Portret + suf. -istică. DOOM
portretístic adj. m., pl. portretístici; f. portretístică, pl. portretístice
portretisticele
PORTRETÍSTIC, -Ă, portretistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a picturii, a sculpturii, a fotografiei etc. care cuprinde genul portretului (1). 2. S. f. Creație literară care cultivă portretul (2). 3. Adj. Care aparține portretisticii (1, 2), privitor la portretistică. – Portret + suf. -istică. DOOM
portretístic adj. m., pl. portretístici; f. portretístică, pl. portretístice
portretisticelor
PORTRETÍSTIC, -Ă, portretistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a picturii, a sculpturii, a fotografiei etc. care cuprinde genul portretului (1). 2. S. f. Creație literară care cultivă portretul (2). 3. Adj. Care aparține portretisticii (1, 2), privitor la portretistică. – Portret + suf. -istică. DOOM
portretístic adj. m., pl. portretístici; f. portretístică, pl. portretístice
portretistici
PORTRETÍSTIC, -Ă, portretistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a picturii, a sculpturii, a fotografiei etc. care cuprinde genul portretului (1). 2. S. f. Creație literară care cultivă portretul (2). 3. Adj. Care aparține portretisticii (1, 2), privitor la portretistică. – Portret + suf. -istică. DOOM
portretístic adj. m., pl. portretístici; f. portretístică, pl. portretístice
portretistici
PORTRETÍSTIC, -Ă, portretistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a picturii, a sculpturii, a fotografiei etc. care cuprinde genul portretului (1). 2. S. f. Creație literară care cultivă portretul (2). 3. Adj. Care aparține portretisticii (1, 2), privitor la portretistică. – Portret + suf. -istică. DOOM
portretístică s. f., g.-d. art. portretísticii
portretisticii
PORTRETÍSTIC, -Ă, portretistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a picturii, a sculpturii, a fotografiei etc. care cuprinde genul portretului (1). 2. S. f. Creație literară care cultivă portretul (2). 3. Adj. Care aparține portretisticii (1, 2), privitor la portretistică. – Portret + suf. -istică. DOOM
portretístic adj. m., pl. portretístici; f. portretístică, pl. portretístice
portretisticii
PORTRETÍSTIC, -Ă, portretistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a picturii, a sculpturii, a fotografiei etc. care cuprinde genul portretului (1). 2. S. f. Creație literară care cultivă portretul (2). 3. Adj. Care aparține portretisticii (1, 2), privitor la portretistică. – Portret + suf. -istică. DOOM
portretístică s. f., g.-d. art. portretísticii
portretisticile
PORTRETÍSTIC, -Ă, portretistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a picturii, a sculpturii, a fotografiei etc. care cuprinde genul portretului (1). 2. S. f. Creație literară care cultivă portretul (2). 3. Adj. Care aparține portretisticii (1, 2), privitor la portretistică. – Portret + suf. -istică. DOOM
portretístică s. f., g.-d. art. portretísticii
portretisticilor
PORTRETÍSTIC, -Ă, portretistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a picturii, a sculpturii, a fotografiei etc. care cuprinde genul portretului (1). 2. S. f. Creație literară care cultivă portretul (2). 3. Adj. Care aparține portretisticii (1, 2), privitor la portretistică. – Portret + suf. -istică. DOOM
portretístic adj. m., pl. portretístici; f. portretístică, pl. portretístice
portretisticilor
PORTRETÍSTIC, -Ă, portretistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a picturii, a sculpturii, a fotografiei etc. care cuprinde genul portretului (1). 2. S. f. Creație literară care cultivă portretul (2). 3. Adj. Care aparține portretisticii (1, 2), privitor la portretistică. – Portret + suf. -istică. DOOM
portretístică s. f., g.-d. art. portretísticii
portretisticul
PORTRETÍSTIC, -Ă, portretistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a picturii, a sculpturii, a fotografiei etc. care cuprinde genul portretului (1). 2. S. f. Creație literară care cultivă portretul (2). 3. Adj. Care aparține portretisticii (1, 2), privitor la portretistică. – Portret + suf. -istică. DOOM
portretístic adj. m., pl. portretístici; f. portretístică, pl. portretístice
portretisticului
PORTRETÍSTIC, -Ă, portretistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a picturii, a sculpturii, a fotografiei etc. care cuprinde genul portretului (1). 2. S. f. Creație literară care cultivă portretul (2). 3. Adj. Care aparține portretisticii (1, 2), privitor la portretistică. – Portret + suf. -istică. DOOM
portretístic adj. m., pl. portretístici; f. portretístică, pl. portretístice
portretistul
PORTRETÍST, -Ă, portretiști, -ste, s. m. și f. 1. Pictor sau sculptor specializat în portrete (1); portretar. 2. Scriitor specializat în portrete (2). – Din fr. portraitiste. DOOM
portretístă s. f., g.-d. art. portretístei; pl. portretíste
portretistului
PORTRETÍST, -Ă, portretiști, -ste, s. m. și f. 1. Pictor sau sculptor specializat în portrete (1); portretar. 2. Scriitor specializat în portrete (2). – Din fr. portraitiste. DOOM
portretístă s. f., g.-d. art. portretístei; pl. portretíste
portretiza
PORTRETIZÁ, portretizez, vb. I. Tranz. A realiza un portret. – Portret + suf. -iza. DOOM
portretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 portretizeáză
portretizai
PORTRETIZÁ, portretizez, vb. I. Tranz. A realiza un portret. – Portret + suf. -iza. DOOM
portretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 portretizeáză
portretizam
PORTRETIZÁ, portretizez, vb. I. Tranz. A realiza un portret. – Portret + suf. -iza. DOOM
portretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 portretizeáză
portretizare
PORTRETIZÁ, portretizez, vb. I. Tranz. A realiza un portret. – Portret + suf. -iza. DOOM
portretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 portretizeáză
portretizare
PORTRETIZÁRE, portretizări, s. f. Acțiunea de a portretiza și rezultatul ei. – V. portretiza. DOOM
portretizáre s. f., g.-d. art. portretizắrii; pl. portretizắri
portretizarea
PORTRETIZÁRE, portretizări, s. f. Acțiunea de a portretiza și rezultatul ei. – V. portretiza. DOOM
portretizáre s. f., g.-d. art. portretizắrii; pl. portretizắri
portretizară
PORTRETIZÁ, portretizez, vb. I. Tranz. A realiza un portret. – Portret + suf. -iza. DOOM
portretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 portretizeáză
portretizarăm
PORTRETIZÁ, portretizez, vb. I. Tranz. A realiza un portret. – Portret + suf. -iza. DOOM
portretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 portretizeáză
portretizarăți
PORTRETIZÁ, portretizez, vb. I. Tranz. A realiza un portret. – Portret + suf. -iza. DOOM
portretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 portretizeáză
portretizase
PORTRETIZÁ, portretizez, vb. I. Tranz. A realiza un portret. – Portret + suf. -iza. DOOM
portretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 portretizeáză
portretizasem
PORTRETIZÁ, portretizez, vb. I. Tranz. A realiza un portret. – Portret + suf. -iza. DOOM
portretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 portretizeáză
portretizaseră
PORTRETIZÁ, portretizez, vb. I. Tranz. A realiza un portret. – Portret + suf. -iza. DOOM
portretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 portretizeáză
portretizaserăm
PORTRETIZÁ, portretizez, vb. I. Tranz. A realiza un portret. – Portret + suf. -iza. DOOM
portretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 portretizeáză
portretizaserăți
PORTRETIZÁ, portretizez, vb. I. Tranz. A realiza un portret. – Portret + suf. -iza. DOOM
portretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 portretizeáză
portretizaseși
PORTRETIZÁ, portretizez, vb. I. Tranz. A realiza un portret. – Portret + suf. -iza. DOOM
portretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 portretizeáză
portretizaseți
PORTRETIZÁ, portretizez, vb. I. Tranz. A realiza un portret. – Portret + suf. -iza. DOOM
portretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 portretizeáză
portretizat
PORTRETIZÁ, portretizez, vb. I. Tranz. A realiza un portret. – Portret + suf. -iza. DOOM
portretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 portretizeáză
portretizat
PORTRETIZÁ, portretizez, vb. I. Tranz. A face cuiva portretul. – Portret + suf. -iza.
portretizau
PORTRETIZÁ, portretizez, vb. I. Tranz. A realiza un portret. – Portret + suf. -iza. DOOM
portretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 portretizeáză
portretizași
PORTRETIZÁ, portretizez, vb. I. Tranz. A realiza un portret. – Portret + suf. -iza. DOOM
portretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 portretizeáză
portretizați
PORTRETIZÁ, portretizez, vb. I. Tranz. A realiza un portret. – Portret + suf. -iza. DOOM
portretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 portretizeáză
portretizează
PORTRETIZÁ, portretizez, vb. I. Tranz. A realiza un portret. – Portret + suf. -iza. DOOM
portretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 portretizeáză
portretizez
PORTRETIZÁ, portretizez, vb. I. Tranz. A realiza un portret. – Portret + suf. -iza. DOOM
portretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 portretizeáză
portretizeze
PORTRETIZÁ, portretizez, vb. I. Tranz. A realiza un portret. – Portret + suf. -iza. DOOM
portretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 portretizeáză
portretizezi
PORTRETIZÁ, portretizez, vb. I. Tranz. A realiza un portret. – Portret + suf. -iza. DOOM
portretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 portretizeáză
portretizând
PORTRETIZÁ, portretizez, vb. I. Tranz. A realiza un portret. – Portret + suf. -iza. DOOM
portretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 portretizeáză
portretizînd
PORTRETIZÁ, portretizez, vb. I. Tranz. A realiza un portret. – Portret + suf. -iza. DOOM
portretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 portretizeáză
portretizări
PORTRETIZÁRE, portretizări, s. f. Acțiunea de a portretiza și rezultatul ei. – V. portretiza. DOOM
portretizáre s. f., g.-d. art. portretizắrii; pl. portretizắri
portretizării
PORTRETIZÁRE, portretizări, s. f. Acțiunea de a portretiza și rezultatul ei. – V. portretiza. DOOM
portretizáre s. f., g.-d. art. portretizắrii; pl. portretizắri
portretizările
PORTRETIZÁRE, portretizări, s. f. Acțiunea de a portretiza și rezultatul ei. – V. portretiza. DOOM
portretizáre s. f., g.-d. art. portretizắrii; pl. portretizắri
portretizărilor
PORTRETIZÁRE, portretizări, s. f. Acțiunea de a portretiza și rezultatul ei. – V. portretiza. DOOM
portretizáre s. f., g.-d. art. portretizắrii; pl. portretizắri
portretiști
PORTRETÍST, -Ă, portretiști, -ste, s. m. și f. 1. Pictor sau sculptor specializat în portrete (1); portretar. 2. Scriitor specializat în portrete (2). – Din fr. portraitiste. DOOM
portretístă s. f., g.-d. art. portretístei; pl. portretíste
portretiștii
PORTRETÍST, -Ă, portretiști, -ste, s. m. și f. 1. Pictor sau sculptor specializat în portrete (1); portretar. 2. Scriitor specializat în portrete (2). – Din fr. portraitiste. DOOM
portretístă s. f., g.-d. art. portretístei; pl. portretíste
portretiștilor
PORTRETÍST, -Ă, portretiști, -ste, s. m. și f. 1. Pictor sau sculptor specializat în portrete (1); portretar. 2. Scriitor specializat în portrete (2). – Din fr. portraitiste. DOOM
portretístă s. f., g.-d. art. portretístei; pl. portretíste
portretul
PORTRÉT, portrete, s. n. 1. Pictură, desen, sculptură, fotografie etc. care înfățișează figura unei persoane. Portret-robot = desen al figurii unei persoane realizat pe baza relatărilor victimei sau ale martorilor. Portret-vorbit = procedeu de identificare criminalistică bazat pe descrierea semnalmentelor infractorului de către victimă sau de către martori. 2. Prezentare fizică și morală a unui personaj într-o operă literară; operă literară cu un asemenea conținut. [Pl. și: (înv.) portreturi] – Din fr. portrait. DOOM
portrét s. n., pl. portréte
portretului
PORTRÉT, portrete, s. n. 1. Pictură, desen, sculptură, fotografie etc. care înfățișează figura unei persoane. Portret-robot = desen al figurii unei persoane realizat pe baza relatărilor victimei sau ale martorilor. Portret-vorbit = procedeu de identificare criminalistică bazat pe descrierea semnalmentelor infractorului de către victimă sau de către martori. 2. Prezentare fizică și morală a unui personaj într-o operă literară; operă literară cu un asemenea conținut. [Pl. și: (înv.) portreturi] – Din fr. portrait. DOOM
portrét s. n., pl. portréte
portretând
PORTRETÁ, portretez, vb. I. Tranz. (Înv.) A face cuiva un portret (1). – Din portret (după fr. portraiturer). DOOM
portretá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 portreteáză
portretînd
PORTRETÁ, portretez, vb. I. Tranz. (Înv.) A face cuiva un portret (1). – Din portret (după fr. portraiturer). DOOM
portretá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 portreteáză
portsabia
PORTSÁBIE, portsăbii, s. f. Obiect din piele, stofă sau metal prins de centură, în care se poartă sabia. – Port1- + sabie (după fr. porte-glaive). DOOM
portsábie (port-sa-bi-e) s. f., art. portsábia (-bi-a), g.-d. art. portsábiei; pl. portsắbii, art. portsắbiile (-bi-i)
portsabie
PORTSÁBIE, portsăbii, s. f. Obiect din piele, stofă sau metal prins de centură, în care se poartă sabia. – Port1- + sabie (după fr. porte-glaive). DOOM
portsábie (port-sa-bi-e) s. f., art. portsábia (-bi-a), g.-d. art. portsábiei; pl. portsắbii, art. portsắbiile (-bi-i)
portsabiei
PORTSÁBIE, portsăbii, s. f. Obiect din piele, stofă sau metal prins de centură, în care se poartă sabia. – Port1- + sabie (după fr. porte-glaive). DOOM
portsábie (port-sa-bi-e) s. f., art. portsábia (-bi-a), g.-d. art. portsábiei; pl. portsắbii, art. portsắbiile (-bi-i)
portsart
PORTSÁRT s.n. (Mar.) Platformă fixată pe bordajul lateral al unei nave, care servește la fixarea sarturilor catargului. [Cf. it. portasarta]. DOOM
portsárt (port-sart) s. n., pl. portsárturi
portsartul
PORTSÁRT s.n. (Mar.) Platformă fixată pe bordajul lateral al unei nave, care servește la fixarea sarturilor catargului. [Cf. it. portasarta]. DOOM
portsárt (port-sart) s. n., pl. portsárturi
portsartului
PORTSÁRT s.n. (Mar.) Platformă fixată pe bordajul lateral al unei nave, care servește la fixarea sarturilor catargului. [Cf. it. portasarta]. DOOM
portsárt (port-sart) s. n., pl. portsárturi
portsarturi
PORTSÁRT s.n. (Mar.) Platformă fixată pe bordajul lateral al unei nave, care servește la fixarea sarturilor catargului. [Cf. it. portasarta]. DOOM
portsárt (port-sart) s. n., pl. portsárturi
portsarturile
PORTSÁRT s.n. (Mar.) Platformă fixată pe bordajul lateral al unei nave, care servește la fixarea sarturilor catargului. [Cf. it. portasarta]. DOOM
portsárt (port-sart) s. n., pl. portsárturi
portsarturilor
PORTSÁRT s.n. (Mar.) Platformă fixată pe bordajul lateral al unei nave, care servește la fixarea sarturilor catargului. [Cf. it. portasarta]. DOOM
portsárt (port-sart) s. n., pl. portsárturi
portschi
PORTSCHÍ, portschiuri, s. n. Dispozitiv pentru transportarea schiurilor (1). ♦ Suport fixat pe capota autoturismelor pentru transportul schiurilor. – Port1- + schi. DOOM
*portschí (port-schi) s. n., art. portschíul; pl. portschíuri
portschiul
PORTSCHÍ, portschiuri, s. n. Dispozitiv pentru transportarea schiurilor (1). ♦ Suport fixat pe capota autoturismelor pentru transportul schiurilor. – Port1- + schi. DOOM
*portschí (port-schi) s. n., art. portschíul; pl. portschíuri
portschiului
PORTSCHÍ, portschiuri, s. n. Dispozitiv pentru transportarea schiurilor (1). ♦ Suport fixat pe capota autoturismelor pentru transportul schiurilor. – Port1- + schi. DOOM
*portschí (port-schi) s. n., art. portschíul; pl. portschíuri
portschiuri
PORTSCHÍ, portschiuri, s. n. Dispozitiv pentru transportarea schiurilor (1). ♦ Suport fixat pe capota autoturismelor pentru transportul schiurilor. – Port1- + schi. DOOM
*portschí (port-schi) s. n., art. portschíul; pl. portschíuri
portschiurile
PORTSCHÍ, portschiuri, s. n. Dispozitiv pentru transportarea schiurilor (1). ♦ Suport fixat pe capota autoturismelor pentru transportul schiurilor. – Port1- + schi. DOOM
*portschí (port-schi) s. n., art. portschíul; pl. portschíuri
portschiurilor
PORTSCHÍ, portschiuri, s. n. Dispozitiv pentru transportarea schiurilor (1). ♦ Suport fixat pe capota autoturismelor pentru transportul schiurilor. – Port1- + schi. DOOM
*portschí (port-schi) s. n., art. portschíul; pl. portschíuri
portscula
PORTSCÚLĂ, portscule, s. f. (Tehn.) Portunealtă. – Port1- + sculă (după fr. porte-outil). DOOM
portscúlă (port-scu-) s. f., g.-d. art. portscúlei; pl. portscúle
portscule
PORTSCÚLĂ, portscule, s. f. (Tehn.) Portunealtă. – Port1- + sculă (după fr. porte-outil). DOOM
portscúlă (port-scu-) s. f., g.-d. art. portscúlei; pl. portscúle
portsculei
PORTSCÚLĂ, portscule, s. f. (Tehn.) Portunealtă. – Port1- + sculă (după fr. porte-outil). DOOM
portscúlă (port-scu-) s. f., g.-d. art. portscúlei; pl. portscúle
portsculele
PORTSCÚLĂ, portscule, s. f. (Tehn.) Portunealtă. – Port1- + sculă (după fr. porte-outil). DOOM
portscúlă (port-scu-) s. f., g.-d. art. portscúlei; pl. portscúle
portsculelor
PORTSCÚLĂ, portscule, s. f. (Tehn.) Portunealtă. – Port1- + sculă (după fr. porte-outil). DOOM
portscúlă (port-scu-) s. f., g.-d. art. portscúlei; pl. portscúle
portsemnal
PORTSEMNÁL, portsemnale, s. n. Suport montat pe un vehicul pentru a susține felinarele de semnalizare. – Port1- + semnal. DOOM
portsemnál (port-sem-) s. n., pl. portsemnále
portsemnale
PORTSEMNÁL, portsemnale, s. n. Suport montat pe un vehicul pentru a susține felinarele de semnalizare. – Port1- + semnal. DOOM
portsemnál (port-sem-) s. n., pl. portsemnále
portsemnalele
PORTSEMNÁL, portsemnale, s. n. Suport montat pe un vehicul pentru a susține felinarele de semnalizare. – Port1- + semnal. DOOM
portsemnál (port-sem-) s. n., pl. portsemnále
portsemnalelor
PORTSEMNÁL, portsemnale, s. n. Suport montat pe un vehicul pentru a susține felinarele de semnalizare. – Port1- + semnal. DOOM
portsemnál (port-sem-) s. n., pl. portsemnále
portsemnalul
PORTSEMNÁL, portsemnale, s. n. Suport montat pe un vehicul pentru a susține felinarele de semnalizare. – Port1- + semnal. DOOM
portsemnál (port-sem-) s. n., pl. portsemnále
portsemnalului
PORTSEMNÁL, portsemnale, s. n. Suport montat pe un vehicul pentru a susține felinarele de semnalizare. – Port1- + semnal. DOOM
portsemnál (port-sem-) s. n., pl. portsemnále
portstindard
PORTSTINDÁRD, portstindarde, s. n. Portdrapel (1). – Port1- + stindard.
portstindarde
PORTSTINDÁRD, portstindarde, s. n. Portdrapel (1). – Port1- + stindard.
portstindardele
PORTSTINDÁRD, portstindarde, s. n. Portdrapel (1). – Port1- + stindard.
portstindardelor
PORTSTINDÁRD, portstindarde, s. n. Portdrapel (1). – Port1- + stindard.
portstindardul
PORTSTINDÁRD, portstindarde, s. n. Portdrapel (1). – Port1- + stindard.
portstindardului
PORTSTINDÁRD, portstindarde, s. n. Portdrapel (1). – Port1- + stindard.
portsăbii
PORTSÁBIE, portsăbii, s. f. Obiect din piele, stofă sau metal prins de centură, în care se poartă sabia. – Port1- + sabie (după fr. porte-glaive). DOOM
portsábie (port-sa-bi-e) s. f., art. portsábia (-bi-a), g.-d. art. portsábiei; pl. portsắbii, art. portsắbiile (-bi-i)
portsăbiile
PORTSÁBIE, portsăbii, s. f. Obiect din piele, stofă sau metal prins de centură, în care se poartă sabia. – Port1- + sabie (după fr. porte-glaive). DOOM
portsábie (port-sa-bi-e) s. f., art. portsábia (-bi-a), g.-d. art. portsábiei; pl. portsắbii, art. portsắbiile (-bi-i)
portsăbiilor
PORTSÁBIE, portsăbii, s. f. Obiect din piele, stofă sau metal prins de centură, în care se poartă sabia. – Port1- + sabie (după fr. porte-glaive). DOOM
portsábie (port-sa-bi-e) s. f., art. portsábia (-bi-a), g.-d. art. portsábiei; pl. portsắbii, art. portsắbiile (-bi-i)
porttabac
PORTTABÁC, porttabacuri, s. n. (Rar) Tabacheră. – Port1- + tabac. DOOM
porttabác (rar) (port-ta-) s. n., pl. porttabácuri
porttabacul
PORTTABÁC, porttabacuri, s. n. (Rar) Tabacheră. – Port1- + tabac. DOOM
porttabác (rar) (port-ta-) s. n., pl. porttabácuri
porttabacului
PORTTABÁC, porttabacuri, s. n. (Rar) Tabacheră. – Port1- + tabac. DOOM
porttabác (rar) (port-ta-) s. n., pl. porttabácuri
porttabacuri
PORTTABÁC, porttabacuri, s. n. (Rar) Tabacheră. – Port1- + tabac. DOOM
porttabác (rar) (port-ta-) s. n., pl. porttabácuri
porttabacurile
PORTTABÁC, porttabacuri, s. n. (Rar) Tabacheră. – Port1- + tabac. DOOM
porttabác (rar) (port-ta-) s. n., pl. porttabácuri
porttabacurilor
PORTTABÁC, porttabacuri, s. n. (Rar) Tabacheră. – Port1- + tabac. DOOM
porttabác (rar) (port-ta-) s. n., pl. porttabácuri
porttorpilă
PORTTORPÍLĂ s.f. Dispozitiv pe care se montează o torpilă pentru a fi transportată. [< fr. porte-torpille].
portuar
PORTUÁR, -Ă, portuari, -e, adj. Care aparține unui port3, privitor la port3, de port3. ♦ Care are port3 (1). [Pr.: -tu-ar] – Din fr. portuaire. DOOM
portuár (-tu-ar) adj. m., pl. portuári; f. portuáră, pl. portuáre
portuara
PORTUÁR, -Ă, portuari, -e, adj. Care aparține unui port3, privitor la port3, de port3. ♦ Care are port3 (1). [Pr.: -tu-ar] – Din fr. portuaire. DOOM
portuár (-tu-ar) adj. m., pl. portuári; f. portuáră, pl. portuáre
portuare
PORTUÁR, -Ă, portuari, -e, adj. Care aparține unui port3, privitor la port3, de port3. ♦ Care are port3 (1). [Pr.: -tu-ar] – Din fr. portuaire. DOOM
portuár (-tu-ar) adj. m., pl. portuári; f. portuáră, pl. portuáre
portuarei
PORTUÁR, -Ă, portuari, -e, adj. Care aparține unui port3, privitor la port3, de port3. ♦ Care are port3 (1). [Pr.: -tu-ar] – Din fr. portuaire. DOOM
portuár (-tu-ar) adj. m., pl. portuári; f. portuáră, pl. portuáre
portuarele
PORTUÁR, -Ă, portuari, -e, adj. Care aparține unui port3, privitor la port3, de port3. ♦ Care are port3 (1). [Pr.: -tu-ar] – Din fr. portuaire. DOOM
portuár (-tu-ar) adj. m., pl. portuári; f. portuáră, pl. portuáre
portuarelor
PORTUÁR, -Ă, portuari, -e, adj. Care aparține unui port3, privitor la port3, de port3. ♦ Care are port3 (1). [Pr.: -tu-ar] – Din fr. portuaire. DOOM
portuár (-tu-ar) adj. m., pl. portuári; f. portuáră, pl. portuáre
portuari
PORTUÁR, -Ă, portuari, -e, adj. Care aparține unui port3, privitor la port3, de port3. ♦ Care are port3 (1). [Pr.: -tu-ar] – Din fr. portuaire. DOOM
portuár (-tu-ar) adj. m., pl. portuári; f. portuáră, pl. portuáre
portuarii
PORTUÁR, -Ă, portuari, -e, adj. Care aparține unui port3, privitor la port3, de port3. ♦ Care are port3 (1). [Pr.: -tu-ar] – Din fr. portuaire. DOOM
portuár (-tu-ar) adj. m., pl. portuári; f. portuáră, pl. portuáre
portuarilor
PORTUÁR, -Ă, portuari, -e, adj. Care aparține unui port3, privitor la port3, de port3. ♦ Care are port3 (1). [Pr.: -tu-ar] – Din fr. portuaire. DOOM
portuár (-tu-ar) adj. m., pl. portuári; f. portuáră, pl. portuáre
portuarul
PORTUÁR, -Ă, portuari, -e, adj. Care aparține unui port3, privitor la port3, de port3. ♦ Care are port3 (1). [Pr.: -tu-ar] – Din fr. portuaire. DOOM
portuár (-tu-ar) adj. m., pl. portuári; f. portuáră, pl. portuáre
portuarului
PORTUÁR, -Ă, portuari, -e, adj. Care aparține unui port3, privitor la port3, de port3. ♦ Care are port3 (1). [Pr.: -tu-ar] – Din fr. portuaire. DOOM
portuár (-tu-ar) adj. m., pl. portuári; f. portuáră, pl. portuáre
portugheji
PORTUGHÉZ, -Ă, portughezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Portugaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Portugaliei sau portughezilor (1), privitor la Portugalia ori la portughezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba portugheză. [Pl. (m.) și: portugheji] – Din it. portoghese, germ. Portugiese. Cf. fr. portugais. DOOM
portughéză (limbă) s. f., g.-d. art. portughézei
portughejii
PORTUGHÉZ, -Ă, portughezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Portugaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Portugaliei sau portughezilor (1), privitor la Portugalia ori la portughezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba portugheză. [Pl. (m.) și: portugheji] – Din it. portoghese, germ. Portugiese. Cf. fr. portugais. DOOM
portughéză (limbă) s. f., g.-d. art. portughézei
portughejilor
PORTUGHÉZ, -Ă, portughezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Portugaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Portugaliei sau portughezilor (1), privitor la Portugalia ori la portughezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba portugheză. [Pl. (m.) și: portugheji] – Din it. portoghese, germ. Portugiese. Cf. fr. portugais. DOOM
portughéză (limbă) s. f., g.-d. art. portughézei
portughez
PORTUGHÉZ, -Ă, portughezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Portugaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Portugaliei sau portughezilor (1), privitor la Portugalia ori la portughezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba portugheză. [Pl. (m.) și: portugheji] – Din it. portoghese, germ. Portugiese. Cf. fr. portugais. DOOM
portughéză (limbă) s. f., g.-d. art. portughézei
portughez
PORTUGHÉZ, -Ă, portughezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Portugaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Portugaliei sau portughezilor (1), privitor la Portugalia ori la portughezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba portugheză. [Pl. (m.) și: portugheji] – Din it. portoghese, germ. Portugiese. Cf. fr. portugais. DOOM
portughéză (limbă) s. f., g.-d. art. portughézei
portugheza
PORTUGHÉZ, -Ă, portughezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Portugaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Portugaliei sau portughezilor (1), privitor la Portugalia ori la portughezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba portugheză. [Pl. (m.) și: portugheji] – Din it. portoghese, germ. Portugiese. Cf. fr. portugais. DOOM
portughéză (limbă) s. f., g.-d. art. portughézei
portugheza
PORTUGHÉZ, -Ă, portughezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Portugaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Portugaliei sau portughezilor (1), privitor la Portugalia ori la portughezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba portugheză. [Pl. (m.) și: portugheji] – Din it. portoghese, germ. Portugiese. Cf. fr. portugais. DOOM
portughéză (limbă) s. f., g.-d. art. portughézei
portugheze
PORTUGHÉZ, -Ă, portughezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Portugaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Portugaliei sau portughezilor (1), privitor la Portugalia ori la portughezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba portugheză. [Pl. (m.) și: portugheji] – Din it. portoghese, germ. Portugiese. Cf. fr. portugais. DOOM
portughéză (limbă) s. f., g.-d. art. portughézei
portugheze
PORTUGHÉZ, -Ă, portughezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Portugaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Portugaliei sau portughezilor (1), privitor la Portugalia ori la portughezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba portugheză. [Pl. (m.) și: portugheji] – Din it. portoghese, germ. Portugiese. Cf. fr. portugais. DOOM
portughéză (limbă) s. f., g.-d. art. portughézei
portugheze
PORTUGHÉZ, -Ă, portughezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Portugaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Portugaliei sau portughezilor (1), privitor la Portugalia ori la portughezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba portugheză. [Pl. (m.) și: portugheji] – Din it. portoghese, germ. Portugiese. Cf. fr. portugais. DOOM
portughéză (limbă) s. f., g.-d. art. portughézei
portughezei
PORTUGHÉZ, -Ă, portughezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Portugaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Portugaliei sau portughezilor (1), privitor la Portugalia ori la portughezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba portugheză. [Pl. (m.) și: portugheji] – Din it. portoghese, germ. Portugiese. Cf. fr. portugais. DOOM
portughéză (limbă) s. f., g.-d. art. portughézei
portughezei
PORTUGHÉZ, -Ă, portughezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Portugaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Portugaliei sau portughezilor (1), privitor la Portugalia ori la portughezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba portugheză. [Pl. (m.) și: portugheji] – Din it. portoghese, germ. Portugiese. Cf. fr. portugais. DOOM
portughéză (limbă) s. f., g.-d. art. portughézei
portughezele
PORTUGHÉZ, -Ă, portughezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Portugaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Portugaliei sau portughezilor (1), privitor la Portugalia ori la portughezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba portugheză. [Pl. (m.) și: portugheji] – Din it. portoghese, germ. Portugiese. Cf. fr. portugais. DOOM
portughéză (limbă) s. f., g.-d. art. portughézei
portughezele
PORTUGHÉZ, -Ă, portughezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Portugaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Portugaliei sau portughezilor (1), privitor la Portugalia ori la portughezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba portugheză. [Pl. (m.) și: portugheji] – Din it. portoghese, germ. Portugiese. Cf. fr. portugais. DOOM
portughéză (limbă) s. f., g.-d. art. portughézei
portughezelor
PORTUGHÉZ, -Ă, portughezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Portugaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Portugaliei sau portughezilor (1), privitor la Portugalia ori la portughezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba portugheză. [Pl. (m.) și: portugheji] – Din it. portoghese, germ. Portugiese. Cf. fr. portugais. DOOM
portughéză (limbă) s. f., g.-d. art. portughézei
portughezelor
PORTUGHÉZ, -Ă, portughezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Portugaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Portugaliei sau portughezilor (1), privitor la Portugalia ori la portughezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba portugheză. [Pl. (m.) și: portugheji] – Din it. portoghese, germ. Portugiese. Cf. fr. portugais. DOOM
portughéză (limbă) s. f., g.-d. art. portughézei
portughezi
PORTUGHÉZ, -Ă, portughezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Portugaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Portugaliei sau portughezilor (1), privitor la Portugalia ori la portughezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba portugheză. [Pl. (m.) și: portugheji] – Din it. portoghese, germ. Portugiese. Cf. fr. portugais. DOOM
portughéză (limbă) s. f., g.-d. art. portughézei
portughezii
PORTUGHÉZ, -Ă, portughezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Portugaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Portugaliei sau portughezilor (1), privitor la Portugalia ori la portughezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba portugheză. [Pl. (m.) și: portugheji] – Din it. portoghese, germ. Portugiese. Cf. fr. portugais. DOOM
portughéză (limbă) s. f., g.-d. art. portughézei
portughezilor
PORTUGHÉZ, -Ă, portughezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Portugaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Portugaliei sau portughezilor (1), privitor la Portugalia ori la portughezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba portugheză. [Pl. (m.) și: portugheji] – Din it. portoghese, germ. Portugiese. Cf. fr. portugais. DOOM
portughéză (limbă) s. f., g.-d. art. portughézei
portughezo
PORTUGHÉZ, -Ă, portughezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Portugaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Portugaliei sau portughezilor (1), privitor la Portugalia ori la portughezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba portugheză. [Pl. (m.) și: portugheji] – Din it. portoghese, germ. Portugiese. Cf. fr. portugais. DOOM
portughéză (limbă) s. f., g.-d. art. portughézei
portughezo
PORTUGHÉZ, -Ă, portughezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Portugaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Portugaliei sau portughezilor (1), privitor la Portugalia ori la portughezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba portugheză. [Pl. (m.) și: portugheji] – Din it. portoghese, germ. Portugiese. Cf. fr. portugais. DOOM
portughéză (limbă) s. f., g.-d. art. portughézei
portughezul
PORTUGHÉZ, -Ă, portughezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Portugaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Portugaliei sau portughezilor (1), privitor la Portugalia ori la portughezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba portugheză. [Pl. (m.) și: portugheji] – Din it. portoghese, germ. Portugiese. Cf. fr. portugais. DOOM
portughéză (limbă) s. f., g.-d. art. portughézei
portughezul
PORTUGHÉZ, -Ă, portughezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Portugaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Portugaliei sau portughezilor (1), privitor la Portugalia ori la portughezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba portugheză. [Pl. (m.) și: portugheji] – Din it. portoghese, germ. Portugiese. Cf. fr. portugais. DOOM
portughéză (limbă) s. f., g.-d. art. portughézei
portughezule
PORTUGHÉZ, -Ă, portughezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Portugaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Portugaliei sau portughezilor (1), privitor la Portugalia ori la portughezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba portugheză. [Pl. (m.) și: portugheji] – Din it. portoghese, germ. Portugiese. Cf. fr. portugais. DOOM
portughéză (limbă) s. f., g.-d. art. portughézei
portughezule
PORTUGHÉZ, -Ă, portughezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Portugaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Portugaliei sau portughezilor (1), privitor la Portugalia ori la portughezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba portugheză. [Pl. (m.) și: portugheji] – Din it. portoghese, germ. Portugiese. Cf. fr. portugais. DOOM
portughéză (limbă) s. f., g.-d. art. portughézei
portughezului
PORTUGHÉZ, -Ă, portughezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Portugaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Portugaliei sau portughezilor (1), privitor la Portugalia ori la portughezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba portugheză. [Pl. (m.) și: portugheji] – Din it. portoghese, germ. Portugiese. Cf. fr. portugais. DOOM
portughéză (limbă) s. f., g.-d. art. portughézei
portughezului
PORTUGHÉZ, -Ă, portughezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Portugaliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Portugaliei sau portughezilor (1), privitor la Portugalia ori la portughezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba portugheză. [Pl. (m.) și: portugheji] – Din it. portoghese, germ. Portugiese. Cf. fr. portugais. DOOM
portughéză (limbă) s. f., g.-d. art. portughézei
portul
PORT3, porturi, s. n. 1. Complex tehnic amenajat pe malul unei ape navigabile, prevăzut cu instalațiile necesare pentru acostarea, adăpostirea și reparația navelor, pentru transportul de mărfuri și de călători. 2. Oraș care are un port (1). – Din fr. port, it. porto. DOOM
port s. n., (costume, locuri de acostare) pl. pórturi
portulac
PORTULÁCĂ, portulace, s. f. (Bot.; pop.) Agurijoară. [Var.: portolác, portulác s. m.] – Din lat. portulaca. DOOM
portulácă s. f., g.-d. art. portulácei; pl. portuláce
portulaca
PORTULÁCĂ, portulace, s. f. (Bot.; pop.) Agurijoară. [Var.: portolác, portulác s. m.] – Din lat. portulaca.
portulaci
PORTULÁCĂ, portulace, s. f. (Bot.; pop.) Agurijoară. [Var.: portolác, portulác s. m.] – Din lat. portulaca. DOOM
portulácă s. f., g.-d. art. portulácei; pl. portuláce
portulacii
PORTULÁCĂ, portulace, s. f. (Bot.; pop.) Agurijoară. [Var.: portolác, portulác s. m.] – Din lat. portulaca. DOOM
portulácă s. f., g.-d. art. portulácei; pl. portuláce
portulacilor
PORTULÁCĂ, portulace, s. f. (Bot.; pop.) Agurijoară. [Var.: portolác, portulác s. m.] – Din lat. portulaca. DOOM
portulácă s. f., g.-d. art. portulácei; pl. portuláce
portulacul
PORTULÁCĂ, portulace, s. f. (Bot.; pop.) Agurijoară. [Var.: portolác, portulác s. m.] – Din lat. portulaca. DOOM
portulácă s. f., g.-d. art. portulácei; pl. portuláce
portulacului
PORTULÁCĂ, portulace, s. f. (Bot.; pop.) Agurijoară. [Var.: portolác, portulác s. m.] – Din lat. portulaca. DOOM
portulácă s. f., g.-d. art. portulácei; pl. portuláce
portulacă
PORTULÁCĂ, portulace, s. f. (Bot.; pop.) Agurijoară. [Var.: portolác, portulác s. m.] – Din lat. portulaca. DOOM
portulácă s. f., g.-d. art. portulácei; pl. portuláce
portulan
PORTULÁN, portulane, s. n. 1. Publicație-ghid despre o regiune sau despre un port3, destinată navigatorilor. 2. Hartă de navigație folosită în evul mediu. – Din fr. portulan. DOOM
portulán s. n., pl. portuláne
portulane
PORTULÁN, portulane, s. n. 1. Publicație-ghid despre o regiune sau despre un port3, destinată navigatorilor. 2. Hartă de navigație folosită în evul mediu. – Din fr. portulan. DOOM
portulán s. n., pl. portuláne
portulanele
PORTULÁN, portulane, s. n. 1. Publicație-ghid despre o regiune sau despre un port3, destinată navigatorilor. 2. Hartă de navigație folosită în evul mediu. – Din fr. portulan. DOOM
portulán s. n., pl. portuláne
portulanelor
PORTULÁN, portulane, s. n. 1. Publicație-ghid despre o regiune sau despre un port3, destinată navigatorilor. 2. Hartă de navigație folosită în evul mediu. – Din fr. portulan. DOOM
portulán s. n., pl. portuláne
portulanul
PORTULÁN, portulane, s. n. 1. Publicație-ghid despre o regiune sau despre un port3, destinată navigatorilor. 2. Hartă de navigație folosită în evul mediu. – Din fr. portulan. DOOM
portulán s. n., pl. portuláne
portulanului
PORTULÁN, portulane, s. n. 1. Publicație-ghid despre o regiune sau despre un port3, destinată navigatorilor. 2. Hartă de navigație folosită în evul mediu. – Din fr. portulan. DOOM
portulán s. n., pl. portuláne
portului
PORT3, porturi, s. n. 1. Complex tehnic amenajat pe malul unei ape navigabile, prevăzut cu instalațiile necesare pentru acostarea, adăpostirea și reparația navelor, pentru transportul de mărfuri și de călători. 2. Oraș care are un port (1). – Din fr. port, it. porto. DOOM
port s. n., (costume, locuri de acostare) pl. pórturi
portumnus
Portu(m)nus, la romani, divinitate marină identificată cu Palaemon din mitologia greacă (v. Palaemon).
portunealta
PORTUNEÁLTĂ, portunelte, s. f. Piesă sau dispozitiv de prindere a unei unelte în vederea mânuirii acesteia; portsculă. – Port1- + unealtă (după fr. port-outil). DOOM
!portuneáltă (por-tu-/port-u-) s. f., g.-d. art. portunéltei; pl. portunélte
portunelte
PORTUNEÁLTĂ, portunelte, s. f. Piesă sau dispozitiv de prindere a unei unelte în vederea mânuirii acesteia; portsculă. – Port1- + unealtă (după fr. port-outil). DOOM
!portuneáltă (por-tu-/port-u-) s. f., g.-d. art. portunéltei; pl. portunélte
portuneltei
PORTUNEÁLTĂ, portunelte, s. f. Piesă sau dispozitiv de prindere a unei unelte în vederea mânuirii acesteia; portsculă. – Port1- + unealtă (după fr. port-outil). DOOM
!portuneáltă (por-tu-/port-u-) s. f., g.-d. art. portunéltei; pl. portunélte
portuneltele
PORTUNEÁLTĂ, portunelte, s. f. Piesă sau dispozitiv de prindere a unei unelte în vederea mânuirii acesteia; portsculă. – Port1- + unealtă (după fr. port-outil). DOOM
!portuneáltă (por-tu-/port-u-) s. f., g.-d. art. portunéltei; pl. portunélte
portuneltelor
PORTUNEÁLTĂ, portunelte, s. f. Piesă sau dispozitiv de prindere a unei unelte în vederea mânuirii acesteia; portsculă. – Port1- + unealtă (după fr. port-outil). DOOM
!portuneáltă (por-tu-/port-u-) s. f., g.-d. art. portunéltei; pl. portunélte
portunus
Portu(m)nus, la romani, divinitate marină identificată cu Palaemon din mitologia greacă (v. Palaemon).
porturi
PORT3, porturi, s. n. 1. Complex tehnic amenajat pe malul unei ape navigabile, prevăzut cu instalațiile necesare pentru acostarea, adăpostirea și reparația navelor, pentru transportul de mărfuri și de călători. 2. Oraș care are un port (1). – Din fr. port, it. porto. DOOM
port s. n., (costume, locuri de acostare) pl. pórturi
porturile
PORT3, porturi, s. n. 1. Complex tehnic amenajat pe malul unei ape navigabile, prevăzut cu instalațiile necesare pentru acostarea, adăpostirea și reparația navelor, pentru transportul de mărfuri și de călători. 2. Oraș care are un port (1). – Din fr. port, it. porto. DOOM
port s. n., (costume, locuri de acostare) pl. pórturi
porturilor
PORT3, porturi, s. n. 1. Complex tehnic amenajat pe malul unei ape navigabile, prevăzut cu instalațiile necesare pentru acostarea, adăpostirea și reparația navelor, pentru transportul de mărfuri și de călători. 2. Oraș care are un port (1). – Din fr. port, it. porto. DOOM
port s. n., (costume, locuri de acostare) pl. pórturi
portvizit
PORTVIZÍT, portvizite, s. n. Portofel în care se păstrează cărți de vizită, bani, acte etc. – Din fr. porte-visite. DOOM
portvizít (port-vi-) s. n., pl. portvizíte
portvizite
PORTVIZÍT, portvizite, s. n. Portofel în care se păstrează cărți de vizită, bani, acte etc. – Din fr. porte-visite. DOOM
portvizít (port-vi-) s. n., pl. portvizíte
portvizitele
PORTVIZÍT, portvizite, s. n. Portofel în care se păstrează cărți de vizită, bani, acte etc. – Din fr. porte-visite. DOOM
portvizít (port-vi-) s. n., pl. portvizíte
portvizitelor
PORTVIZÍT, portvizite, s. n. Portofel în care se păstrează cărți de vizită, bani, acte etc. – Din fr. porte-visite. DOOM
portvizít (port-vi-) s. n., pl. portvizíte
portvizitul
PORTVIZÍT, portvizite, s. n. Portofel în care se păstrează cărți de vizită, bani, acte etc. – Din fr. porte-visite. DOOM
portvizít (port-vi-) s. n., pl. portvizíte
portvizitului
PORTVIZÍT, portvizite, s. n. Portofel în care se păstrează cărți de vizită, bani, acte etc. – Din fr. porte-visite. DOOM
portvizít (port-vi-) s. n., pl. portvizíte
portăreasa
PORTĂREÁSĂ, portărese, s. f. Femeie care păzește intrarea într-un edificiu public sau particular. ♦ Soția portarului (1). – Portar + suf. -easă. DOOM
portăreásă s. f., g.-d. art. portărései; pl. portărése
portărei
PORTĂRÉL, portărei, s. m. 1. Funcționar însărcinat cu executarea sentințelor judecătorești. 2. Slujbaș domnesc subordonat portarului (2). – Portar + suf. -el. DOOM
portărél s. m., pl. portăréi, art. portăréii
portăreii
PORTĂRÉL, portărei, s. m. 1. Funcționar însărcinat cu executarea sentințelor judecătorești. 2. Slujbaș domnesc subordonat portarului (2). – Portar + suf. -el. DOOM
portărél s. m., pl. portăréi, art. portăréii
portăreilor
PORTĂRÉL, portărei, s. m. 1. Funcționar însărcinat cu executarea sentințelor judecătorești. 2. Slujbaș domnesc subordonat portarului (2). – Portar + suf. -el. DOOM
portărél s. m., pl. portăréi, art. portăréii
portărel
PORTĂRÉL, portărei, s. m. 1. Funcționar însărcinat cu executarea sentințelor judecătorești. 2. Slujbaș domnesc subordonat portarului (2). – Portar + suf. -el. DOOM
portărél s. m., pl. portăréi, art. portăréii
portărelul
PORTĂRÉL, portărei, s. m. 1. Funcționar însărcinat cu executarea sentințelor judecătorești. 2. Slujbaș domnesc subordonat portarului (2). – Portar + suf. -el. DOOM
portărél s. m., pl. portăréi, art. portăréii
portărelului
PORTĂRÉL, portărei, s. m. 1. Funcționar însărcinat cu executarea sentințelor judecătorești. 2. Slujbaș domnesc subordonat portarului (2). – Portar + suf. -el. DOOM
portărél s. m., pl. portăréi, art. portăréii
portărese
PORTĂREÁSĂ, portărese, s. f. Femeie care păzește intrarea într-un edificiu public sau particular. ♦ Soția portarului (1). – Portar + suf. -easă. DOOM
portăreásă s. f., g.-d. art. portărései; pl. portărése
portăresei
PORTĂREÁSĂ, portărese, s. f. Femeie care păzește intrarea într-un edificiu public sau particular. ♦ Soția portarului (1). – Portar + suf. -easă. DOOM
portăreásă s. f., g.-d. art. portărései; pl. portărése
portăresele
PORTĂREÁSĂ, portărese, s. f. Femeie care păzește intrarea într-un edificiu public sau particular. ♦ Soția portarului (1). – Portar + suf. -easă. DOOM
portăreásă s. f., g.-d. art. portărései; pl. portărése
portăreselor
PORTĂREÁSĂ, portărese, s. f. Femeie care păzește intrarea într-un edificiu public sau particular. ♦ Soția portarului (1). – Portar + suf. -easă. DOOM
portăreásă s. f., g.-d. art. portărései; pl. portărése
portțigaret
PORTȚIGARÉT, portțigarete, s. n. 1. Tabacheră. 2. Tub mic de chihlimbar, de lemn, de celuloid etc. în care se fixează țigara pentru a fi fumată. – Din fr. porte-cigarettes. DOOM
portțigarét (port-ți-) s. n., pl. portțigaréte
portțigarete
PORTȚIGARÉT, portțigarete, s. n. 1. Tabacheră. 2. Tub mic de chihlimbar, de lemn, de celuloid etc. în care se fixează țigara pentru a fi fumată. – Din fr. porte-cigarettes. DOOM
portțigarét (port-ți-) s. n., pl. portțigaréte
portțigaretele
PORTȚIGARÉT, portțigarete, s. n. 1. Tabacheră. 2. Tub mic de chihlimbar, de lemn, de celuloid etc. în care se fixează țigara pentru a fi fumată. – Din fr. porte-cigarettes. DOOM
portțigarét (port-ți-) s. n., pl. portțigaréte
portțigaretelor
PORTȚIGARÉT, portțigarete, s. n. 1. Tabacheră. 2. Tub mic de chihlimbar, de lemn, de celuloid etc. în care se fixează țigara pentru a fi fumată. – Din fr. porte-cigarettes. DOOM
portțigarét (port-ți-) s. n., pl. portțigaréte
portțigaretul
PORTȚIGARÉT, portțigarete, s. n. 1. Tabacheră. 2. Tub mic de chihlimbar, de lemn, de celuloid etc. în care se fixează țigara pentru a fi fumată. – Din fr. porte-cigarettes. DOOM
portțigarét (port-ți-) s. n., pl. portțigaréte
portțigaretului
PORTȚIGARÉT, portțigarete, s. n. 1. Tabacheră. 2. Tub mic de chihlimbar, de lemn, de celuloid etc. în care se fixează țigara pentru a fi fumată. – Din fr. porte-cigarettes. DOOM
portțigarét (port-ți-) s. n., pl. portțigaréte
porucic
PORÚCIC, porucici, s. m. (Înv.) Locotenent; p. gener. ofițer (rus). [Var.: parúcic s. m.] – Din rus. porucik.
porucici
PORÚCIC, porucici, s. m. (Înv.) Locotenent; p. gener. ofițer (rus). [Var.: parúcic s. m.] – Din rus. porucik.
porucicii
PORÚCIC, porucici, s. m. (Înv.) Locotenent; p. gener. ofițer (rus). [Var.: parúcic s. m.] – Din rus. porucik.
porucicilor
PORÚCIC, porucici, s. m. (Înv.) Locotenent; p. gener. ofițer (rus). [Var.: parúcic s. m.] – Din rus. porucik.
porucicul
PORÚCIC, porucici, s. m. (Înv.) Locotenent; p. gener. ofițer (rus). [Var.: parúcic s. m.] – Din rus. porucik.
porucicului
PORÚCIC, porucici, s. m. (Înv.) Locotenent; p. gener. ofițer (rus). [Var.: parúcic s. m.] – Din rus. porucik.
porul
POR, pori, s. m. 1. Mic orificiu pe suprafața pielii, reprezentând canalul excretor al glandelor sudoripare și sebacee. 2. Orificiu în membrana primară a celulelor vegetale, prin care se asigură schimbul de apă, de gaze și de substanțe nutritive. 3. Gol de dimensiuni mici în interiorul unui corp solid. – Din fr. pore, lat. porus. DOOM
por s. m., pl. pori
porului
POR, pori, s. m. 1. Mic orificiu pe suprafața pielii, reprezentând canalul excretor al glandelor sudoripare și sebacee. 2. Orificiu în membrana primară a celulelor vegetale, prin care se asigură schimbul de apă, de gaze și de substanțe nutritive. 3. Gol de dimensiuni mici în interiorul unui corp solid. – Din fr. pore, lat. porus. DOOM
por s. m., pl. pori
porumb
PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă anuală din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele mari, liniare și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i juca (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus. DOOM
porúmb1 (pop.) adj. m., pl. porúmbi; f. porúmbă, pl. porúmbe
porumb
PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă anuală din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele mari, liniare și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i juca (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus. DOOM
porúmb1 (pop.) adj. m., pl. porúmbi; f. porúmbă, pl. porúmbe
porumb
PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele lungi și ascuțite la vârf și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i face (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus. DOOM
porúmb3 (semănătură, lan) s. n., pl. porúmburi
porumb
CÓRNFLAKES s. n. pl. Produs alimentar din porumb sub formă de fulgi. [Scris și: corn-flakes. – Pr.: córnfleĭcs] – Cuv. engl. DOOM
!mólia-porúmbului (fluture) (-li-a-) s. f. art., g.-d. art. móliei-porúmbului (-li-ei-)
porumba
PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă anuală din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele mari, liniare și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i juca (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus. DOOM
porúmb1 (pop.) adj. m., pl. porúmbi; f. porúmbă, pl. porúmbe
porumba
PORÚMBĂ2, porumbe, s. f. (Pop.) Porumbiță. – Din porumb. DOOM
porúmbă (fruct, porumbiță) (pop.) s. f., g.-d. art. porúmbei; pl. porúmbe
porumbac
PORUMBÁC, -Ă, porumbaci, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.; despre păsări sau despre penele lor; adesea substantivat) Pestriț. II. S. m. Fluture mare de noapte, cu aripile din față galbene cu dungi cafenii și cu cele din spate multicolore (Sphinx euphorbiae). – Porumb + suf. -ac. DOOM
porumbác2 (fluture) s. m., pl. porumbáci
porumbac
PORUMBÁC, -Ă, porumbaci, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.; despre păsări sau despre penele lor; adesea substantivat) Pestriț. II. S. m. Fluture mare de noapte, cu aripile din față galbene cu dungi cafenii și cu cele din spate multicolore (Sphinx euphorbiae). – Porumb + suf. -ac. DOOM
porumbác2 (fluture) s. m., pl. porumbáci
porumbaca
PORUMBÁC, -Ă, porumbaci, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.; despre păsări sau despre penele lor; adesea substantivat) Pestriț. II. S. m. Fluture mare de noapte, cu aripile din față galbene cu dungi cafenii și cu cele din spate multicolore (Sphinx euphorbiae). – Porumb + suf. -ac. DOOM
porumbác2 (fluture) s. m., pl. porumbáci
porumbaca
PORUMBÁC, -Ă, porumbaci, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.; despre păsări sau despre penele lor; adesea substantivat) Pestriț. II. S. m. Fluture mare de noapte, cu aripile din față galbene cu dungi cafenii și cu cele din spate multicolore (Sphinx euphorbiae). – Porumb + suf. -ac. DOOM
porumbác2 (fluture) s. m., pl. porumbáci
porumbace
PORUMBÁC, -Ă, porumbaci, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.; despre păsări sau despre penele lor; adesea substantivat) Pestriț. II. S. m. Fluture mare de noapte, cu aripile din față galbene cu dungi cafenii și cu cele din spate multicolore (Sphinx euphorbiae). – Porumb + suf. -ac. DOOM
porumbác2 (fluture) s. m., pl. porumbáci
porumbace
PORUMBÁC, -Ă, porumbaci, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.; despre păsări sau despre penele lor; adesea substantivat) Pestriț. II. S. m. Fluture mare de noapte, cu aripile din față galbene cu dungi cafenii și cu cele din spate multicolore (Sphinx euphorbiae). – Porumb + suf. -ac. DOOM
porumbác2 (fluture) s. m., pl. porumbáci
porumbacei
PORUMBÁC, -Ă, porumbaci, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.; despre păsări sau despre penele lor; adesea substantivat) Pestriț. II. S. m. Fluture mare de noapte, cu aripile din față galbene cu dungi cafenii și cu cele din spate multicolore (Sphinx euphorbiae). – Porumb + suf. -ac. DOOM
porumbác2 (fluture) s. m., pl. porumbáci
porumbacei
PORUMBÁC, -Ă, porumbaci, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.; despre păsări sau despre penele lor; adesea substantivat) Pestriț. II. S. m. Fluture mare de noapte, cu aripile din față galbene cu dungi cafenii și cu cele din spate multicolore (Sphinx euphorbiae). – Porumb + suf. -ac. DOOM
porumbác2 (fluture) s. m., pl. porumbáci
porumbacele
PORUMBÁC, -Ă, porumbaci, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.; despre păsări sau despre penele lor; adesea substantivat) Pestriț. II. S. m. Fluture mare de noapte, cu aripile din față galbene cu dungi cafenii și cu cele din spate multicolore (Sphinx euphorbiae). – Porumb + suf. -ac. DOOM
porumbác2 (fluture) s. m., pl. porumbáci
porumbacele
PORUMBÁC, -Ă, porumbaci, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.; despre păsări sau despre penele lor; adesea substantivat) Pestriț. II. S. m. Fluture mare de noapte, cu aripile din față galbene cu dungi cafenii și cu cele din spate multicolore (Sphinx euphorbiae). – Porumb + suf. -ac. DOOM
porumbác2 (fluture) s. m., pl. porumbáci
porumbacelor
PORUMBÁC, -Ă, porumbaci, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.; despre păsări sau despre penele lor; adesea substantivat) Pestriț. II. S. m. Fluture mare de noapte, cu aripile din față galbene cu dungi cafenii și cu cele din spate multicolore (Sphinx euphorbiae). – Porumb + suf. -ac. DOOM
porumbác2 (fluture) s. m., pl. porumbáci
porumbacelor
PORUMBÁC, -Ă, porumbaci, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.; despre păsări sau despre penele lor; adesea substantivat) Pestriț. II. S. m. Fluture mare de noapte, cu aripile din față galbene cu dungi cafenii și cu cele din spate multicolore (Sphinx euphorbiae). – Porumb + suf. -ac. DOOM
porumbác2 (fluture) s. m., pl. porumbáci
porumbaci
PORUMBÁC, -Ă, porumbaci, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.; despre păsări sau despre penele lor; adesea substantivat) Pestriț. II. S. m. Fluture mare de noapte, cu aripile din față galbene cu dungi cafenii și cu cele din spate multicolore (Sphinx euphorbiae). – Porumb + suf. -ac. DOOM
porumbác2 (fluture) s. m., pl. porumbáci
porumbaci
PORUMBÁC, -Ă, porumbaci, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.; despre păsări sau despre penele lor; adesea substantivat) Pestriț. II. S. m. Fluture mare de noapte, cu aripile din față galbene cu dungi cafenii și cu cele din spate multicolore (Sphinx euphorbiae). – Porumb + suf. -ac. DOOM
porumbác2 (fluture) s. m., pl. porumbáci
porumbacii
PORUMBÁC, -Ă, porumbaci, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.; despre păsări sau despre penele lor; adesea substantivat) Pestriț. II. S. m. Fluture mare de noapte, cu aripile din față galbene cu dungi cafenii și cu cele din spate multicolore (Sphinx euphorbiae). – Porumb + suf. -ac. DOOM
porumbác2 (fluture) s. m., pl. porumbáci
porumbacii
PORUMBÁC, -Ă, porumbaci, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.; despre păsări sau despre penele lor; adesea substantivat) Pestriț. II. S. m. Fluture mare de noapte, cu aripile din față galbene cu dungi cafenii și cu cele din spate multicolore (Sphinx euphorbiae). – Porumb + suf. -ac. DOOM
porumbác2 (fluture) s. m., pl. porumbáci
porumbacilor
PORUMBÁC, -Ă, porumbaci, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.; despre păsări sau despre penele lor; adesea substantivat) Pestriț. II. S. m. Fluture mare de noapte, cu aripile din față galbene cu dungi cafenii și cu cele din spate multicolore (Sphinx euphorbiae). – Porumb + suf. -ac. DOOM
porumbác2 (fluture) s. m., pl. porumbáci
porumbacilor
PORUMBÁC, -Ă, porumbaci, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.; despre păsări sau despre penele lor; adesea substantivat) Pestriț. II. S. m. Fluture mare de noapte, cu aripile din față galbene cu dungi cafenii și cu cele din spate multicolore (Sphinx euphorbiae). – Porumb + suf. -ac. DOOM
porumbác2 (fluture) s. m., pl. porumbáci
porumbacul
PORUMBÁC, -Ă, porumbaci, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.; despre păsări sau despre penele lor; adesea substantivat) Pestriț. II. S. m. Fluture mare de noapte, cu aripile din față galbene cu dungi cafenii și cu cele din spate multicolore (Sphinx euphorbiae). – Porumb + suf. -ac. DOOM
porumbác2 (fluture) s. m., pl. porumbáci
porumbacul
PORUMBÁC, -Ă, porumbaci, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.; despre păsări sau despre penele lor; adesea substantivat) Pestriț. II. S. m. Fluture mare de noapte, cu aripile din față galbene cu dungi cafenii și cu cele din spate multicolore (Sphinx euphorbiae). – Porumb + suf. -ac. DOOM
porumbác2 (fluture) s. m., pl. porumbáci
porumbacului
PORUMBÁC, -Ă, porumbaci, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.; despre păsări sau despre penele lor; adesea substantivat) Pestriț. II. S. m. Fluture mare de noapte, cu aripile din față galbene cu dungi cafenii și cu cele din spate multicolore (Sphinx euphorbiae). – Porumb + suf. -ac. DOOM
porumbác2 (fluture) s. m., pl. porumbáci
porumbacului
PORUMBÁC, -Ă, porumbaci, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.; despre păsări sau despre penele lor; adesea substantivat) Pestriț. II. S. m. Fluture mare de noapte, cu aripile din față galbene cu dungi cafenii și cu cele din spate multicolore (Sphinx euphorbiae). – Porumb + suf. -ac. DOOM
porumbác2 (fluture) s. m., pl. porumbáci
porumbar
PORUMBÁR2, (I) porumbare, s. n., (II) porumbari, s. m. I. S. n. 1. Adăpost pentru porumbei (I 1); porumbărie (1), hulubărie. 2. Construcție de nuiele sau de șipci în care se păstrează știuleții de porumb; coșar, pătul, porumbărie (2). II. S. m. (Reg.) Specie de uliu. – Porumb + suf. -ar. DOOM
porumbár2 (adăpost pentru porumbei, pătul) s. n., pl. porumbáre
porumbar
PORUMBÁR2, (I) porumbare, s. n., (II) porumbari, s. m. I. S. n. 1. Adăpost pentru porumbei (I 1); porumbărie (1), hulubărie. 2. Construcție de nuiele sau de șipci în care se depozitează pentru uscare și păstrare știuleții de porumb; coșar, pătul, porumbărie (2). II. S. m. (Reg.) Specie de uliu. – Porumb + suf. -ar.
porumbare
PORUMBÁR2, (I) porumbare, s. n., (II) porumbari, s. m. I. S. n. 1. Adăpost pentru porumbei (I 1); porumbărie (1), hulubărie. 2. Construcție de nuiele sau de șipci în care se depozitează pentru uscare și păstrare știuleții de porumb; coșar, pătul, porumbărie (2). II. S. m. (Reg.) Specie de uliu. – Porumb + suf. -ar.
porumbarele
PORUMBÁR2, (I) porumbare, s. n., (II) porumbari, s. m. I. S. n. 1. Adăpost pentru porumbei (I 1); porumbărie (1), hulubărie. 2. Construcție de nuiele sau de șipci în care se depozitează pentru uscare și păstrare știuleții de porumb; coșar, pătul, porumbărie (2). II. S. m. (Reg.) Specie de uliu. – Porumb + suf. -ar.
porumbarelor
PORUMBÁR2, (I) porumbare, s. n., (II) porumbari, s. m. I. S. n. 1. Adăpost pentru porumbei (I 1); porumbărie (1), hulubărie. 2. Construcție de nuiele sau de șipci în care se depozitează pentru uscare și păstrare știuleții de porumb; coșar, pătul, porumbărie (2). II. S. m. (Reg.) Specie de uliu. – Porumb + suf. -ar.
porumbari
PORUMBÁR2, (I) porumbare, s. n., (II) porumbari, s. m. I. S. n. 1. Adăpost pentru porumbei (I 1); porumbărie (1), hulubărie. 2. Construcție de nuiele sau de șipci în care se păstrează știuleții de porumb; coșar, pătul, porumbărie (2). II. S. m. (Reg.) Specie de uliu. – Porumb + suf. -ar. DOOM
porumbár2 (adăpost pentru porumbei, pătul) s. n., pl. porumbáre
porumbarii
PORUMBÁR2, (I) porumbare, s. n., (II) porumbari, s. m. I. S. n. 1. Adăpost pentru porumbei (I 1); porumbărie (1), hulubărie. 2. Construcție de nuiele sau de șipci în care se păstrează știuleții de porumb; coșar, pătul, porumbărie (2). II. S. m. (Reg.) Specie de uliu. – Porumb + suf. -ar. DOOM
porumbár2 (adăpost pentru porumbei, pătul) s. n., pl. porumbáre
porumbarilor
PORUMBÁR2, (I) porumbare, s. n., (II) porumbari, s. m. I. S. n. 1. Adăpost pentru porumbei (I 1); porumbărie (1), hulubărie. 2. Construcție de nuiele sau de șipci în care se păstrează știuleții de porumb; coșar, pătul, porumbărie (2). II. S. m. (Reg.) Specie de uliu. – Porumb + suf. -ar. DOOM
porumbár2 (adăpost pentru porumbei, pătul) s. n., pl. porumbáre
porumbariță
PORUMBÁRIȚĂ, porumbarițe, s. f. (Regional) Porumbar 3.
porumbarul
PORUMBÁR2, (I) porumbare, s. n., (II) porumbari, s. m. I. S. n. 1. Adăpost pentru porumbei (I 1); porumbărie (1), hulubărie. 2. Construcție de nuiele sau de șipci în care se păstrează știuleții de porumb; coșar, pătul, porumbărie (2). II. S. m. (Reg.) Specie de uliu. – Porumb + suf. -ar. DOOM
porumbár2 (adăpost pentru porumbei, pătul) s. n., pl. porumbáre
porumbarul
PORUMBÁR2, (I) porumbare, s. n., (II) porumbari, s. m. I. S. n. 1. Adăpost pentru porumbei (I 1); porumbărie (1), hulubărie. 2. Construcție de nuiele sau de șipci în care se depozitează pentru uscare și păstrare știuleții de porumb; coșar, pătul, porumbărie (2). II. S. m. (Reg.) Specie de uliu. – Porumb + suf. -ar.
porumbarului
PORUMBÁR2, (I) porumbare, s. n., (II) porumbari, s. m. I. S. n. 1. Adăpost pentru porumbei (I 1); porumbărie (1), hulubărie. 2. Construcție de nuiele sau de șipci în care se păstrează știuleții de porumb; coșar, pătul, porumbărie (2). II. S. m. (Reg.) Specie de uliu. – Porumb + suf. -ar. DOOM
porumbár2 (adăpost pentru porumbei, pătul) s. n., pl. porumbáre
porumbarului
PORUMBÁR2, (I) porumbare, s. n., (II) porumbari, s. m. I. S. n. 1. Adăpost pentru porumbei (I 1); porumbărie (1), hulubărie. 2. Construcție de nuiele sau de șipci în care se depozitează pentru uscare și păstrare știuleții de porumb; coșar, pătul, porumbărie (2). II. S. m. (Reg.) Specie de uliu. – Porumb + suf. -ar.
porumbaș
PORUMBÁȘ, porumbași, s. m. (Pop.) Porumbel (I 1). – Porumb + suf. -aș. DOOM
porumbáș (pop.) s. m., pl. porumbáși
porumbași
PORUMBÁȘ, porumbași, s. m. (Pop.) Porumbel (I 1). – Porumb + suf. -aș. DOOM
porumbáș (pop.) s. m., pl. porumbáși
porumbașii
PORUMBÁȘ, porumbași, s. m. (Pop.) Porumbel (I 1). – Porumb + suf. -aș. DOOM
porumbáș (pop.) s. m., pl. porumbáși
porumbașilor
PORUMBÁȘ, porumbași, s. m. (Pop.) Porumbel (I 1). – Porumb + suf. -aș. DOOM
porumbáș (pop.) s. m., pl. porumbáși
porumbașul
PORUMBÁȘ, porumbași, s. m. (Pop.) Porumbel (I 1). – Porumb + suf. -aș. DOOM
porumbáș (pop.) s. m., pl. porumbáși
porumbașului
PORUMBÁȘ, porumbași, s. m. (Pop.) Porumbel (I 1). – Porumb + suf. -aș. DOOM
porumbáș (pop.) s. m., pl. porumbáși
porumbe
PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă anuală din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele mari, liniare și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i juca (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus. DOOM
porúmb1 (pop.) adj. m., pl. porúmbi; f. porúmbă, pl. porúmbe
porumbe
PORÚMBĂ2, porumbe, s. f. (Pop.) Porumbiță. – Din porumb. DOOM
porúmbă (fruct, porumbiță) (pop.) s. f., g.-d. art. porúmbei; pl. porúmbe
porumbea
PORUMBÉL, -EÁ, porumbei, -ele, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări sălbatice sau domestice, de talie mijlocie sau mică, cu ciocul scurt, cu penajul divers colorat (Columba); pasăre aparținând uneia dintre aceste specii; hulub, porumb (II), porumbaș. ◊ Porumbel călător (sau de poștă, voiajor) = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit pentru transmiterea mesajelor. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca porumbeii (sau ca doi porumbei) = a trăi în dragoste și în bună înțelegere. ◊ Compus: porumbel-râzător = guguștiuc. 2. S. f. (Reg.) Porumbiță. II. S. m. Știulete de porumb cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fierte sau coapte în spuză. III. 1. S. f. Fructul porumbarului1, sferic, de culoare neagră-vineție, cu gust acru, astringent; porumbă1. 2. S. m. (Bot.) Porumbar1. 3. S. m. (bot.; la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albastre, care crește prin vii și livezi (Muscari botryoides). IV. Adj. (Reg.) Porumb (III). – Porumb + suf. -el, -ea. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
porumbea
PORUMBÉL, -EÁ, porumbei, -ele, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări sălbatice sau domestice, de talie mijlocie sau mică, cu ciocul scurt, cu penajul divers colorat (Columba); pasăre aparținând uneia dintre aceste specii; hulub, porumb (II), porumbaș. ◊ Porumbel călător (sau de poștă, voiajor) = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit pentru transmiterea mesajelor. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca porumbeii (sau ca doi porumbei) = a trăi în dragoste și în bună înțelegere. ◊ Compus: porumbel-râzător = guguștiuc. 2. S. f. (Reg.) Porumbiță. II. S. m. Știulete de porumb cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fierte sau coapte în spuză. III. 1. S. f. Fructul porumbarului1, sferic, de culoare neagră-vineție, cu gust acru, astringent; porumbă1. 2. S. m. (Bot.) Porumbar1. 3. S. m. (bot.; la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albastre, care crește prin vii și livezi (Muscari botryoides). IV. Adj. (Reg.) Porumb (III). – Porumb + suf. -el, -ea. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
porumbeaua
PORUMBÉL, -EÁ, porumbei, -ele, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări sălbatice sau domestice, de talie mijlocie sau mică, cu ciocul scurt, cu penajul divers colorat (Columba); pasăre aparținând uneia dintre aceste specii; hulub, porumb (II), porumbaș. ◊ Porumbel călător (sau de poștă, voiajor) = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit pentru transmiterea mesajelor. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca porumbeii (sau ca doi porumbei) = a trăi în dragoste și în bună înțelegere. ◊ Compus: porumbel-râzător = guguștiuc. 2. S. f. (Reg.) Porumbiță. II. S. m. Știulete de porumb cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fierte sau coapte în spuză. III. 1. S. f. Fructul porumbarului1, sferic, de culoare neagră-vineție, cu gust acru, astringent; porumbă1. 2. S. m. (Bot.) Porumbar1. 3. S. m. (bot.; la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albastre, care crește prin vii și livezi (Muscari botryoides). IV. Adj. (Reg.) Porumb (III). – Porumb + suf. -el, -ea. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
porumbeaua
PORUMBÉL, -EÁ, porumbei, -ele, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări sălbatice sau domestice, de talie mijlocie sau mică, cu ciocul scurt, cu penajul divers colorat (Columba); pasăre aparținând uneia dintre aceste specii; hulub, porumb (II), porumbaș. ◊ Porumbel călător (sau de poștă, voiajor) = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit pentru transmiterea mesajelor. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca porumbeii (sau ca doi porumbei) = a trăi în dragoste și în bună înțelegere. ◊ Compus: porumbel-râzător = guguștiuc. 2. S. f. (Reg.) Porumbiță. II. S. m. Știulete de porumb cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fierte sau coapte în spuză. III. 1. S. f. Fructul porumbarului1, sferic, de culoare neagră-vineție, cu gust acru, astringent; porumbă1. 2. S. m. (Bot.) Porumbar1. 3. S. m. (bot.; la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albastre, care crește prin vii și livezi (Muscari botryoides). IV. Adj. (Reg.) Porumb (III). – Porumb + suf. -el, -ea. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
porumbei
PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă anuală din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele mari, liniare și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i juca (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus. DOOM
porúmb1 (pop.) adj. m., pl. porúmbi; f. porúmbă, pl. porúmbe
porumbei
PORÚMBĂ2, porumbe, s. f. (Pop.) Porumbiță. – Din porumb. DOOM
porúmbă (fruct, porumbiță) (pop.) s. f., g.-d. art. porúmbei; pl. porúmbe
porumbei
PORUMBÉL, -EÁ, porumbei, -ele, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări sălbatice sau domestice, de talie mijlocie sau mică, cu ciocul scurt, cu penajul divers colorat (Columba); pasăre aparținând uneia dintre aceste specii; hulub, porumb (II), porumbaș. ◊ Porumbel călător (sau de poștă, voiajor) = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit pentru transmiterea mesajelor. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca porumbeii (sau ca doi porumbei) = a trăi în dragoste și în bună înțelegere. ◊ Compus: porumbel-râzător = guguștiuc. 2. S. f. (Reg.) Porumbiță. II. S. m. Știulete de porumb cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fierte sau coapte în spuză. III. 1. S. f. Fructul porumbarului1, sferic, de culoare neagră-vineție, cu gust acru, astringent; porumbă1. 2. S. m. (Bot.) Porumbar1. 3. S. m. (bot.; la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albastre, care crește prin vii și livezi (Muscari botryoides). IV. Adj. (Reg.) Porumb (III). – Porumb + suf. -el, -ea. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
porumbei
PORUMBÉL, -EÁ, porumbei, -ele, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări sălbatice sau domestice, de talie mijlocie sau mică, cu ciocul scurt, cu penajul divers colorat (Columba); pasăre aparținând uneia dintre aceste specii; hulub, porumb (II), porumbaș. ◊ Porumbel călător (sau de poștă, voiajor) = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit pentru transmiterea mesajelor. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca porumbeii (sau ca doi porumbei) = a trăi în dragoste și în bună înțelegere. ◊ Compus: porumbel-râzător = guguștiuc. 2. S. f. (Reg.) Porumbiță. II. S. m. Știulete de porumb cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fierte sau coapte în spuză. III. 1. S. f. Fructul porumbarului1, sferic, de culoare neagră-vineție, cu gust acru, astringent; porumbă1. 2. S. m. (Bot.) Porumbar1. 3. S. m. (bot.; la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albastre, care crește prin vii și livezi (Muscari botryoides). IV. Adj. (Reg.) Porumb (III). – Porumb + suf. -el, -ea. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
porumbeii
PORUMBÉL, -EÁ, porumbei, -ele, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări sălbatice sau domestice, de talie mijlocie sau mică, cu ciocul scurt, cu penajul divers colorat (Columba); pasăre aparținând uneia dintre aceste specii; hulub, porumb (II), porumbaș. ◊ Porumbel călător (sau de poștă, voiajor) = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit pentru transmiterea mesajelor. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca porumbeii (sau ca doi porumbei) = a trăi în dragoste și în bună înțelegere. ◊ Compus: porumbel-râzător = guguștiuc. 2. S. f. (Reg.) Porumbiță. II. S. m. Știulete de porumb cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fierte sau coapte în spuză. III. 1. S. f. Fructul porumbarului1, sferic, de culoare neagră-vineție, cu gust acru, astringent; porumbă1. 2. S. m. (Bot.) Porumbar1. 3. S. m. (bot.; la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albastre, care crește prin vii și livezi (Muscari botryoides). IV. Adj. (Reg.) Porumb (III). – Porumb + suf. -el, -ea. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
porumbeii
PORUMBÉL, -EÁ, porumbei, -ele, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări sălbatice sau domestice, de talie mijlocie sau mică, cu ciocul scurt, cu penajul divers colorat (Columba); pasăre aparținând uneia dintre aceste specii; hulub, porumb (II), porumbaș. ◊ Porumbel călător (sau de poștă, voiajor) = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit pentru transmiterea mesajelor. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca porumbeii (sau ca doi porumbei) = a trăi în dragoste și în bună înțelegere. ◊ Compus: porumbel-râzător = guguștiuc. 2. S. f. (Reg.) Porumbiță. II. S. m. Știulete de porumb cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fierte sau coapte în spuză. III. 1. S. f. Fructul porumbarului1, sferic, de culoare neagră-vineție, cu gust acru, astringent; porumbă1. 2. S. m. (Bot.) Porumbar1. 3. S. m. (bot.; la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albastre, care crește prin vii și livezi (Muscari botryoides). IV. Adj. (Reg.) Porumb (III). – Porumb + suf. -el, -ea. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
porumbeilor
PORUMBÉL, -EÁ, porumbei, -ele, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări sălbatice sau domestice, de talie mijlocie sau mică, cu ciocul scurt, cu penajul divers colorat (Columba); pasăre aparținând uneia dintre aceste specii; hulub, porumb (II), porumbaș. ◊ Porumbel călător (sau de poștă, voiajor) = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit pentru transmiterea mesajelor. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca porumbeii (sau ca doi porumbei) = a trăi în dragoste și în bună înțelegere. ◊ Compus: porumbel-râzător = guguștiuc. 2. S. f. (Reg.) Porumbiță. II. S. m. Știulete de porumb cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fierte sau coapte în spuză. III. 1. S. f. Fructul porumbarului1, sferic, de culoare neagră-vineție, cu gust acru, astringent; porumbă1. 2. S. m. (Bot.) Porumbar1. 3. S. m. (bot.; la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albastre, care crește prin vii și livezi (Muscari botryoides). IV. Adj. (Reg.) Porumb (III). – Porumb + suf. -el, -ea. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
porumbeilor
PORUMBÉL, -EÁ, porumbei, -ele, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări sălbatice sau domestice, de talie mijlocie sau mică, cu ciocul scurt, cu penajul divers colorat (Columba); pasăre aparținând uneia dintre aceste specii; hulub, porumb (II), porumbaș. ◊ Porumbel călător (sau de poștă, voiajor) = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit pentru transmiterea mesajelor. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca porumbeii (sau ca doi porumbei) = a trăi în dragoste și în bună înțelegere. ◊ Compus: porumbel-râzător = guguștiuc. 2. S. f. (Reg.) Porumbiță. II. S. m. Știulete de porumb cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fierte sau coapte în spuză. III. 1. S. f. Fructul porumbarului1, sferic, de culoare neagră-vineție, cu gust acru, astringent; porumbă1. 2. S. m. (Bot.) Porumbar1. 3. S. m. (bot.; la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albastre, care crește prin vii și livezi (Muscari botryoides). IV. Adj. (Reg.) Porumb (III). – Porumb + suf. -el, -ea. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
porumbel
PORUMBÉL, -EÁ, porumbei, -ele, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări sălbatice sau domestice, de talie mijlocie sau mică, cu ciocul scurt, cu penajul divers colorat (Columba); pasăre aparținând uneia dintre aceste specii; hulub, porumb (II), porumbaș. ◊ Porumbel călător (sau de poștă, voiajor) = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit pentru transmiterea mesajelor. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca porumbeii (sau ca doi porumbei) = a trăi în dragoste și în bună înțelegere. ◊ Compus: porumbel-râzător = guguștiuc. 2. S. f. (Reg.) Porumbiță. II. S. m. Știulete de porumb cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fierte sau coapte în spuză. III. 1. S. f. Fructul porumbarului1, sferic, de culoare neagră-vineție, cu gust acru, astringent; porumbă1. 2. S. m. (Bot.) Porumbar1. 3. S. m. (bot.; la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albastre, care crește prin vii și livezi (Muscari botryoides). IV. Adj. (Reg.) Porumb (III). – Porumb + suf. -el, -ea. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
porumbel
PORUMBÉL, -EÁ, porumbei, -ele, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări sălbatice sau domestice, de talie mijlocie sau mică, cu ciocul scurt, cu penajul divers colorat (Columba); pasăre aparținând uneia dintre aceste specii; hulub, porumb (II), porumbaș. ◊ Porumbel călător (sau de poștă, voiajor) = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit pentru transmiterea mesajelor. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca porumbeii (sau ca doi porumbei) = a trăi în dragoste și în bună înțelegere. ◊ Compus: porumbel-râzător = guguștiuc. 2. S. f. (Reg.) Porumbiță. II. S. m. Știulete de porumb cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fierte sau coapte în spuză. III. 1. S. f. Fructul porumbarului1, sferic, de culoare neagră-vineție, cu gust acru, astringent; porumbă1. 2. S. m. (Bot.) Porumbar1. 3. S. m. (bot.; la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albastre, care crește prin vii și livezi (Muscari botryoides). IV. Adj. (Reg.) Porumb (III). – Porumb + suf. -el, -ea. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
porumbele
PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă anuală din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele mari, liniare și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i juca (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus. DOOM
porúmb1 (pop.) adj. m., pl. porúmbi; f. porúmbă, pl. porúmbe
porumbele
PORÚMBĂ2, porumbe, s. f. (Pop.) Porumbiță. – Din porumb. DOOM
porúmbă (fruct, porumbiță) (pop.) s. f., g.-d. art. porúmbei; pl. porúmbe
porumbele
PORUMBÉL, -EÁ, porumbei, -ele, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări sălbatice sau domestice, de talie mijlocie sau mică, cu ciocul scurt, cu penajul divers colorat (Columba); pasăre aparținând uneia dintre aceste specii; hulub, porumb (II), porumbaș. ◊ Porumbel călător (sau de poștă, voiajor) = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit pentru transmiterea mesajelor. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca porumbeii (sau ca doi porumbei) = a trăi în dragoste și în bună înțelegere. ◊ Compus: porumbel-râzător = guguștiuc. 2. S. f. (Reg.) Porumbiță. II. S. m. Știulete de porumb cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fierte sau coapte în spuză. III. 1. S. f. Fructul porumbarului1, sferic, de culoare neagră-vineție, cu gust acru, astringent; porumbă1. 2. S. m. (Bot.) Porumbar1. 3. S. m. (bot.; la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albastre, care crește prin vii și livezi (Muscari botryoides). IV. Adj. (Reg.) Porumb (III). – Porumb + suf. -el, -ea. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
porumbele
PORUMBÉL, -EÁ, porumbei, -ele, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări sălbatice sau domestice, de talie mijlocie sau mică, cu ciocul scurt, cu penajul divers colorat (Columba); pasăre aparținând uneia dintre aceste specii; hulub, porumb (II), porumbaș. ◊ Porumbel călător (sau de poștă, voiajor) = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit pentru transmiterea mesajelor. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca porumbeii (sau ca doi porumbei) = a trăi în dragoste și în bună înțelegere. ◊ Compus: porumbel-râzător = guguștiuc. 2. S. f. (Reg.) Porumbiță. II. S. m. Știulete de porumb cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fierte sau coapte în spuză. III. 1. S. f. Fructul porumbarului1, sferic, de culoare neagră-vineție, cu gust acru, astringent; porumbă1. 2. S. m. (Bot.) Porumbar1. 3. S. m. (bot.; la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albastre, care crește prin vii și livezi (Muscari botryoides). IV. Adj. (Reg.) Porumb (III). – Porumb + suf. -el, -ea. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
porumbelei
PORUMBÉL, -EÁ, porumbei, -ele, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări sălbatice sau domestice, de talie mijlocie sau mică, cu ciocul scurt, cu penajul divers colorat (Columba); pasăre aparținând uneia dintre aceste specii; hulub, porumb (II), porumbaș. ◊ Porumbel călător (sau de poștă, voiajor) = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit pentru transmiterea mesajelor. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca porumbeii (sau ca doi porumbei) = a trăi în dragoste și în bună înțelegere. ◊ Compus: porumbel-râzător = guguștiuc. 2. S. f. (Reg.) Porumbiță. II. S. m. Știulete de porumb cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fierte sau coapte în spuză. III. 1. S. f. Fructul porumbarului1, sferic, de culoare neagră-vineție, cu gust acru, astringent; porumbă1. 2. S. m. (Bot.) Porumbar1. 3. S. m. (bot.; la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albastre, care crește prin vii și livezi (Muscari botryoides). IV. Adj. (Reg.) Porumb (III). – Porumb + suf. -el, -ea. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
porumbelei
PORUMBÉL, -EÁ, porumbei, -ele, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări sălbatice sau domestice, de talie mijlocie sau mică, cu ciocul scurt, cu penajul divers colorat (Columba); pasăre aparținând uneia dintre aceste specii; hulub, porumb (II), porumbaș. ◊ Porumbel călător (sau de poștă, voiajor) = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit pentru transmiterea mesajelor. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca porumbeii (sau ca doi porumbei) = a trăi în dragoste și în bună înțelegere. ◊ Compus: porumbel-râzător = guguștiuc. 2. S. f. (Reg.) Porumbiță. II. S. m. Știulete de porumb cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fierte sau coapte în spuză. III. 1. S. f. Fructul porumbarului1, sferic, de culoare neagră-vineție, cu gust acru, astringent; porumbă1. 2. S. m. (Bot.) Porumbar1. 3. S. m. (bot.; la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albastre, care crește prin vii și livezi (Muscari botryoides). IV. Adj. (Reg.) Porumb (III). – Porumb + suf. -el, -ea. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
porumbelele
PORUMBÉL, -EÁ, porumbei, -ele, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări sălbatice sau domestice, de talie mijlocie sau mică, cu ciocul scurt, cu penajul divers colorat (Columba); pasăre aparținând uneia dintre aceste specii; hulub, porumb (II), porumbaș. ◊ Porumbel călător (sau de poștă, voiajor) = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit pentru transmiterea mesajelor. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca porumbeii (sau ca doi porumbei) = a trăi în dragoste și în bună înțelegere. ◊ Compus: porumbel-râzător = guguștiuc. 2. S. f. (Reg.) Porumbiță. II. S. m. Știulete de porumb cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fierte sau coapte în spuză. III. 1. S. f. Fructul porumbarului1, sferic, de culoare neagră-vineție, cu gust acru, astringent; porumbă1. 2. S. m. (Bot.) Porumbar1. 3. S. m. (bot.; la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albastre, care crește prin vii și livezi (Muscari botryoides). IV. Adj. (Reg.) Porumb (III). – Porumb + suf. -el, -ea. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
porumbelele
PORUMBÉL, -EÁ, porumbei, -ele, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări sălbatice sau domestice, de talie mijlocie sau mică, cu ciocul scurt, cu penajul divers colorat (Columba); pasăre aparținând uneia dintre aceste specii; hulub, porumb (II), porumbaș. ◊ Porumbel călător (sau de poștă, voiajor) = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit pentru transmiterea mesajelor. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca porumbeii (sau ca doi porumbei) = a trăi în dragoste și în bună înțelegere. ◊ Compus: porumbel-râzător = guguștiuc. 2. S. f. (Reg.) Porumbiță. II. S. m. Știulete de porumb cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fierte sau coapte în spuză. III. 1. S. f. Fructul porumbarului1, sferic, de culoare neagră-vineție, cu gust acru, astringent; porumbă1. 2. S. m. (Bot.) Porumbar1. 3. S. m. (bot.; la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albastre, care crește prin vii și livezi (Muscari botryoides). IV. Adj. (Reg.) Porumb (III). – Porumb + suf. -el, -ea. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
porumbelelor
PORUMBÉL, -EÁ, porumbei, -ele, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări sălbatice sau domestice, de talie mijlocie sau mică, cu ciocul scurt, cu penajul divers colorat (Columba); pasăre aparținând uneia dintre aceste specii; hulub, porumb (II), porumbaș. ◊ Porumbel călător (sau de poștă, voiajor) = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit pentru transmiterea mesajelor. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca porumbeii (sau ca doi porumbei) = a trăi în dragoste și în bună înțelegere. ◊ Compus: porumbel-râzător = guguștiuc. 2. S. f. (Reg.) Porumbiță. II. S. m. Știulete de porumb cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fierte sau coapte în spuză. III. 1. S. f. Fructul porumbarului1, sferic, de culoare neagră-vineție, cu gust acru, astringent; porumbă1. 2. S. m. (Bot.) Porumbar1. 3. S. m. (bot.; la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albastre, care crește prin vii și livezi (Muscari botryoides). IV. Adj. (Reg.) Porumb (III). – Porumb + suf. -el, -ea. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
porumbelelor
PORUMBÉL, -EÁ, porumbei, -ele, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări sălbatice sau domestice, de talie mijlocie sau mică, cu ciocul scurt, cu penajul divers colorat (Columba); pasăre aparținând uneia dintre aceste specii; hulub, porumb (II), porumbaș. ◊ Porumbel călător (sau de poștă, voiajor) = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit pentru transmiterea mesajelor. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca porumbeii (sau ca doi porumbei) = a trăi în dragoste și în bună înțelegere. ◊ Compus: porumbel-râzător = guguștiuc. 2. S. f. (Reg.) Porumbiță. II. S. m. Știulete de porumb cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fierte sau coapte în spuză. III. 1. S. f. Fructul porumbarului1, sferic, de culoare neagră-vineție, cu gust acru, astringent; porumbă1. 2. S. m. (Bot.) Porumbar1. 3. S. m. (bot.; la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albastre, care crește prin vii și livezi (Muscari botryoides). IV. Adj. (Reg.) Porumb (III). – Porumb + suf. -el, -ea. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
porumbelor
PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă anuală din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele mari, liniare și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i juca (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus. DOOM
porúmb1 (pop.) adj. m., pl. porúmbi; f. porúmbă, pl. porúmbe
porumbelor
PORÚMBĂ2, porumbe, s. f. (Pop.) Porumbiță. – Din porumb. DOOM
porúmbă (fruct, porumbiță) (pop.) s. f., g.-d. art. porúmbei; pl. porúmbe
porumbelul
PORUMBÉL, -EÁ, porumbei, -ele, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări sălbatice sau domestice, de talie mijlocie sau mică, cu ciocul scurt, cu penajul divers colorat (Columba); pasăre aparținând uneia dintre aceste specii; hulub, porumb (II), porumbaș. ◊ Porumbel călător (sau de poștă, voiajor) = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit pentru transmiterea mesajelor. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca porumbeii (sau ca doi porumbei) = a trăi în dragoste și în bună înțelegere. ◊ Compus: porumbel-râzător = guguștiuc. 2. S. f. (Reg.) Porumbiță. II. S. m. Știulete de porumb cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fierte sau coapte în spuză. III. 1. S. f. Fructul porumbarului1, sferic, de culoare neagră-vineție, cu gust acru, astringent; porumbă1. 2. S. m. (Bot.) Porumbar1. 3. S. m. (bot.; la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albastre, care crește prin vii și livezi (Muscari botryoides). IV. Adj. (Reg.) Porumb (III). – Porumb + suf. -el, -ea. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
porumbelul
PORUMBÉL, -EÁ, porumbei, -ele, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări sălbatice sau domestice, de talie mijlocie sau mică, cu ciocul scurt, cu penajul divers colorat (Columba); pasăre aparținând uneia dintre aceste specii; hulub, porumb (II), porumbaș. ◊ Porumbel călător (sau de poștă, voiajor) = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit pentru transmiterea mesajelor. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca porumbeii (sau ca doi porumbei) = a trăi în dragoste și în bună înțelegere. ◊ Compus: porumbel-râzător = guguștiuc. 2. S. f. (Reg.) Porumbiță. II. S. m. Știulete de porumb cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fierte sau coapte în spuză. III. 1. S. f. Fructul porumbarului1, sferic, de culoare neagră-vineție, cu gust acru, astringent; porumbă1. 2. S. m. (Bot.) Porumbar1. 3. S. m. (bot.; la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albastre, care crește prin vii și livezi (Muscari botryoides). IV. Adj. (Reg.) Porumb (III). – Porumb + suf. -el, -ea. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
porumbelului
PORUMBÉL, -EÁ, porumbei, -ele, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări sălbatice sau domestice, de talie mijlocie sau mică, cu ciocul scurt, cu penajul divers colorat (Columba); pasăre aparținând uneia dintre aceste specii; hulub, porumb (II), porumbaș. ◊ Porumbel călător (sau de poștă, voiajor) = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit pentru transmiterea mesajelor. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca porumbeii (sau ca doi porumbei) = a trăi în dragoste și în bună înțelegere. ◊ Compus: porumbel-râzător = guguștiuc. 2. S. f. (Reg.) Porumbiță. II. S. m. Știulete de porumb cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fierte sau coapte în spuză. III. 1. S. f. Fructul porumbarului1, sferic, de culoare neagră-vineție, cu gust acru, astringent; porumbă1. 2. S. m. (Bot.) Porumbar1. 3. S. m. (bot.; la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albastre, care crește prin vii și livezi (Muscari botryoides). IV. Adj. (Reg.) Porumb (III). – Porumb + suf. -el, -ea. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
porumbelului
PORUMBÉL, -EÁ, porumbei, -ele, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări sălbatice sau domestice, de talie mijlocie sau mică, cu ciocul scurt, cu penajul divers colorat (Columba); pasăre aparținând uneia dintre aceste specii; hulub, porumb (II), porumbaș. ◊ Porumbel călător (sau de poștă, voiajor) = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit pentru transmiterea mesajelor. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca porumbeii (sau ca doi porumbei) = a trăi în dragoste și în bună înțelegere. ◊ Compus: porumbel-râzător = guguștiuc. 2. S. f. (Reg.) Porumbiță. II. S. m. Știulete de porumb cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fierte sau coapte în spuză. III. 1. S. f. Fructul porumbarului1, sferic, de culoare neagră-vineție, cu gust acru, astringent; porumbă1. 2. S. m. (Bot.) Porumbar1. 3. S. m. (bot.; la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albastre, care crește prin vii și livezi (Muscari botryoides). IV. Adj. (Reg.) Porumb (III). – Porumb + suf. -el, -ea. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
porumbi
PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă anuală din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele mari, liniare și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i juca (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus. DOOM
porúmb1 (pop.) adj. m., pl. porúmbi; f. porúmbă, pl. porúmbe
porumbi
PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă anuală din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele mari, liniare și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i juca (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus. DOOM
porúmb1 (pop.) adj. m., pl. porúmbi; f. porúmbă, pl. porúmbe
porumbică
PORUMBÍCĂ, porumbele, s. f. Porumbar1. Frunză: verde porumbică, Stă voinicul la potică. ALECSANDRI, P. P. 35. – Variantă: porumbrícă (C. PETRESCU, R. DR. 54) s. f..
porumbiel
PORUMBIÉL s. m. v. porumbel1.
porumbii
PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă anuală din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele mari, liniare și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i juca (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus. DOOM
porúmb1 (pop.) adj. m., pl. porúmbi; f. porúmbă, pl. porúmbe
porumbii
PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă anuală din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele mari, liniare și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i juca (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus. DOOM
porúmb1 (pop.) adj. m., pl. porúmbi; f. porúmbă, pl. porúmbe
porumbilor
PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă anuală din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele mari, liniare și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i juca (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus. DOOM
porúmb1 (pop.) adj. m., pl. porúmbi; f. porúmbă, pl. porúmbe
porumbilor
PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă anuală din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele mari, liniare și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i juca (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus. DOOM
porúmb1 (pop.) adj. m., pl. porúmbi; f. porúmbă, pl. porúmbe
porumbioară
PORUMBIOÁRĂ, porumbioare, s. f. (Rar) Porumbiță. Frunză verde sălcioară, Am avut o bălăioară... Cu ochit de porumbioară Și cu gura rumeioară. HODOȘ, P. P. 101.
porumbiște
PORUMBÍȘTE, porumbiști, s. f. Loc semănat cu porumb (I 1), lan de porumb. ♦ Loc de pe care s-a cules porumbul (I 1), folosit ca pășune. – Porumb + suf. -iște. DOOM
porumbíște s. f., g.-d. art. porumbíștii; pl. porumbíști
porumbiștea
PORUMBÍȘTE, porumbiști, s. f. Loc semănat cu porumb (I 1), lan de porumb. ♦ Loc de pe care s-a cules porumbul (I 1), folosit ca pășune. – Porumb + suf. -iște. DOOM
porumbíște s. f., g.-d. art. porumbíștii; pl. porumbíști
porumbiști
PORUMBÍȘTE, porumbiști, s. f. Loc semănat cu porumb (I 1), lan de porumb. ♦ Loc de pe care s-a cules porumbul (I 1), folosit ca pășune. – Porumb + suf. -iște. DOOM
porumbíște s. f., g.-d. art. porumbíștii; pl. porumbíști
porumbiștii
PORUMBÍȘTE, porumbiști, s. f. Loc semănat cu porumb (I 1), lan de porumb. ♦ Loc de pe care s-a cules porumbul (I 1), folosit ca pășune. – Porumb + suf. -iște. DOOM
porumbíște s. f., g.-d. art. porumbíștii; pl. porumbíști
porumbiștile
PORUMBÍȘTE, porumbiști, s. f. Loc semănat cu porumb (I 1), lan de porumb. ♦ Loc de pe care s-a cules porumbul (I 1), folosit ca pășune. – Porumb + suf. -iște. DOOM
porumbíște s. f., g.-d. art. porumbíștii; pl. porumbíști
porumbiștilor
PORUMBÍȘTE, porumbiști, s. f. Loc semănat cu porumb (I 1), lan de porumb. ♦ Loc de pe care s-a cules porumbul (I 1), folosit ca pășune. – Porumb + suf. -iște. DOOM
porumbíște s. f., g.-d. art. porumbíștii; pl. porumbíști
porumbița
PORUMBÍȚĂ, porumbițe, s. f. Femela porumbelului (I 1); porumbă2, hulubiță. ♦ Epitet pentru o fată sau o femeie iubită. – Porumb + suf. -iță. DOOM
porumbíță s. f., g.-d. art. porumbíței; pl. porumbíțe
porumbițe
PORUMBÍȚĂ, porumbițe, s. f. Femela porumbelului (I 1); porumbă2, hulubiță. ♦ Epitet pentru o fată sau o femeie iubită. – Porumb + suf. -iță. DOOM
porumbíță s. f., g.-d. art. porumbíței; pl. porumbíțe
porumbiței
PORUMBÍȚĂ, porumbițe, s. f. Femela porumbelului (I 1); porumbă2, hulubiță. ♦ Epitet pentru o fată sau o femeie iubită. – Porumb + suf. -iță. DOOM
porumbíță s. f., g.-d. art. porumbíței; pl. porumbíțe
porumbițele
PORUMBÍȚĂ, porumbițe, s. f. Femela porumbelului (I 1); porumbă2, hulubiță. ♦ Epitet pentru o fată sau o femeie iubită. – Porumb + suf. -iță. DOOM
porumbíță s. f., g.-d. art. porumbíței; pl. porumbíțe
porumbițelor
PORUMBÍȚĂ, porumbițe, s. f. Femela porumbelului (I 1); porumbă2, hulubiță. ♦ Epitet pentru o fată sau o femeie iubită. – Porumb + suf. -iță. DOOM
porumbíță s. f., g.-d. art. porumbíței; pl. porumbíțe
porumbrel
PORUMBRÉL s. m. V. porumbel2.
porumbrică
PORUMBRÍCĂ2 s. f. v. porumbică.
porumbul
PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă anuală din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele mari, liniare și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i juca (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus. DOOM
porúmb1 (pop.) adj. m., pl. porúmbi; f. porúmbă, pl. porúmbe
porumbul
PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă anuală din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele mari, liniare și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i juca (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus. DOOM
porúmb1 (pop.) adj. m., pl. porúmbi; f. porúmbă, pl. porúmbe
porumbul
PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele lungi și ascuțite la vârf și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i face (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus. DOOM
porúmb3 (semănătură, lan) s. n., pl. porúmburi
porumbului
PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă anuală din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele mari, liniare și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i juca (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus. DOOM
porúmb1 (pop.) adj. m., pl. porúmbi; f. porúmbă, pl. porúmbe
porumbului
PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă anuală din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele mari, liniare și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i juca (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus. DOOM
porúmb1 (pop.) adj. m., pl. porúmbi; f. porúmbă, pl. porúmbe
porumbului
PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele lungi și ascuțite la vârf și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i face (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus. DOOM
porúmb3 (semănătură, lan) s. n., pl. porúmburi
porumburi
PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele lungi și ascuțite la vârf și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i face (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus. DOOM
porúmb3 (semănătură, lan) s. n., pl. porúmburi
porumburile
PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele lungi și ascuțite la vârf și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i face (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus. DOOM
porúmb3 (semănătură, lan) s. n., pl. porúmburi
porumburilor
PORÚMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele lungi și ascuțite la vârf și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i face (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus. DOOM
porúmb3 (semănătură, lan) s. n., pl. porúmburi
porumbăcel
PORUMBĂCÉL, -EÁ, porumbăcei, -le, adj. (Neobișnuit) Diminutiv al lui porumbac1. Primblă-mi-să-un voinicel... Cu murgul porumbăcei, Dă-mă maică după el. SEVASTOS, C. 174.
porumbăria
PORUMBĂRÍE, porumbării, s. f. 1. (Reg.) Porumbar2 (I 1). 2. (Reg.) Porumbar2 (I 2). 3. Crescătorie de porumbei (I 1). – Porumb + suf. -ărie. DOOM
porumbăríe s. f., art. porumbăría, g.-d. art. porumbăríei; pl. porumbăríi, art. porumbăríile
porumbărie
PORUMBĂRÍE, porumbării, s. f. 1. (Reg.) Porumbar2 (I 1). 2. (Reg.) Porumbar2 (I 2). 3. Crescătorie de porumbei (I 1). – Porumb + suf. -ărie. DOOM
porumbăríe s. f., art. porumbăría, g.-d. art. porumbăríei; pl. porumbăríi, art. porumbăríile
porumbăriei
PORUMBĂRÍE, porumbării, s. f. 1. (Reg.) Porumbar2 (I 1). 2. (Reg.) Porumbar2 (I 2). 3. Crescătorie de porumbei (I 1). – Porumb + suf. -ărie. DOOM
porumbăríe s. f., art. porumbăría, g.-d. art. porumbăríei; pl. porumbăríi, art. porumbăríile
porumbării
PORUMBĂRÍE, porumbării, s. f. 1. (Reg.) Porumbar2 (I 1). 2. (Reg.) Porumbar2 (I 2). 3. Crescătorie de porumbei (I 1). – Porumb + suf. -ărie. DOOM
porumbăríe s. f., art. porumbăría, g.-d. art. porumbăríei; pl. porumbăríi, art. porumbăríile
porumbăriile
PORUMBĂRÍE, porumbării, s. f. 1. (Reg.) Porumbar2 (I 1). 2. (Reg.) Porumbar2 (I 2). 3. Crescătorie de porumbei (I 1). – Porumb + suf. -ărie. DOOM
porumbăríe s. f., art. porumbăría, g.-d. art. porumbăríei; pl. porumbăríi, art. porumbăríile
porumbăriilor
PORUMBĂRÍE, porumbării, s. f. 1. (Reg.) Porumbar2 (I 1). 2. (Reg.) Porumbar2 (I 2). 3. Crescătorie de porumbei (I 1). – Porumb + suf. -ărie. DOOM
porumbăríe s. f., art. porumbăría, g.-d. art. porumbăríei; pl. porumbăríi, art. porumbăríile
porunca
PORÚNCĂ, porunci, s. f. 1. Dispoziție (orală sau scrisă) dată de către o autoritate sau de către o persoană cu autoritate și care trebuie executată întocmai; ordin, decizie, hotărâre. ◊ Loc. adv. (Rar) De poruncă = prin constrângere, în silă. ◊ Expr. (Înv.) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispoziția sa, sub comanda sa. ♦ (Cu valoare de imperativ) Poruncește! porunciți! ♦ (Reg.) Ordin de chemare în armată. 2. (Înv.) Comunicare de interes public, făcută de o autoritate comunală. 3. (În religia creștină; în sintagma) Cele zece porunci = decalogul. 4. (Înv. și pop.) Lege morală; învățătură, precept. [Var.: (reg.) poróncă s. f.] – Din porunci (derivat regresiv). DOOM
porúncă s. f., g.-d. art. porúncii; pl. porúnci
poruncea
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti. DOOM
poruncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 să porunceáscă
porunceai
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti. DOOM
poruncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 să porunceáscă
porunceala
PORUNCEÁLĂ, porunceli, s. f. (Pop.; în loc. adj. și adv.) De (sau pe după) porunceală = a) (făcut sau acceptat) din ordin, (impus) cu forța; p. ext. (făcut) în silă, de mântuială; b) de (sau pe, după) comandă. [Var.: (reg.) poronceálă s. f.] – Porunci + suf. -eală. DOOM
!porunceálă (pop.) s. f., g.-d. art. poruncélii; pl. poruncéli
porunceam
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti. DOOM
poruncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 să porunceáscă
poruncească
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti. DOOM
poruncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 să porunceáscă
porunceau
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti. DOOM
poruncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 să porunceáscă
porunceați
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti. DOOM
poruncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 să porunceáscă
porunceli
PORUNCEÁLĂ, porunceli, s. f. (Pop.; în loc. adj. și adv.) De (sau pe după) porunceală = a) (făcut sau acceptat) din ordin, (impus) cu forța; p. ext. (făcut) în silă, de mântuială; b) de (sau pe, după) comandă. [Var.: (reg.) poronceálă s. f.] – Porunci + suf. -eală. DOOM
!porunceálă (pop.) s. f., g.-d. art. poruncélii; pl. poruncéli
poruncelii
PORUNCEÁLĂ, porunceli, s. f. (Pop.; în loc. adj. și adv.) De (sau pe după) porunceală = a) (făcut sau acceptat) din ordin, (impus) cu forța; p. ext. (făcut) în silă, de mântuială; b) de (sau pe, după) comandă. [Var.: (reg.) poronceálă s. f.] – Porunci + suf. -eală. DOOM
!porunceálă (pop.) s. f., g.-d. art. poruncélii; pl. poruncéli
poruncelile
PORUNCEÁLĂ, porunceli, s. f. (Pop.; în loc. adj. și adv.) De (sau pe după) porunceală = a) (făcut sau acceptat) din ordin, (impus) cu forța; p. ext. (făcut) în silă, de mântuială; b) de (sau pe, după) comandă. [Var.: (reg.) poronceálă s. f.] – Porunci + suf. -eală. DOOM
!porunceálă (pop.) s. f., g.-d. art. poruncélii; pl. poruncéli
poruncelilor
PORUNCEÁLĂ, porunceli, s. f. (Pop.; în loc. adj. și adv.) De (sau pe după) porunceală = a) (făcut sau acceptat) din ordin, (impus) cu forța; p. ext. (făcut) în silă, de mântuială; b) de (sau pe, după) comandă. [Var.: (reg.) poronceálă s. f.] – Porunci + suf. -eală. DOOM
!porunceálă (pop.) s. f., g.-d. art. poruncélii; pl. poruncéli
poruncesc
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti. DOOM
poruncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 să porunceáscă
poruncește
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti. DOOM
poruncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 să porunceáscă
poruncești
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti. DOOM
poruncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 să porunceáscă
porunci
PORÚNCĂ, porunci, s. f. 1. Dispoziție (orală sau scrisă) dată de către o autoritate sau de către o persoană cu autoritate și care trebuie executată întocmai; ordin, decizie, hotărâre. ◊ Loc. adv. (Rar) De poruncă = prin constrângere, în silă. ◊ Expr. (Înv.) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispoziția sa, sub comanda sa. ♦ (Cu valoare de imperativ) Poruncește! porunciți! ♦ (Reg.) Ordin de chemare în armată. 2. (Înv.) Comunicare de interes public, făcută de o autoritate comunală. 3. (În religia creștină; în sintagma) Cele zece porunci = decalogul. 4. (Înv. și pop.) Lege morală; învățătură, precept. [Var.: (reg.) poróncă s. f.] – Din porunci (derivat regresiv). DOOM
porúncă s. f., g.-d. art. porúncii; pl. porúnci
porunci
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti. DOOM
poruncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 să porunceáscă
poruncii
PORÚNCĂ, porunci, s. f. 1. Dispoziție (orală sau scrisă) dată de către o autoritate sau de către o persoană cu autoritate și care trebuie executată întocmai; ordin, decizie, hotărâre. ◊ Loc. adv. (Rar) De poruncă = prin constrângere, în silă. ◊ Expr. (Înv.) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispoziția sa, sub comanda sa. ♦ (Cu valoare de imperativ) Poruncește! porunciți! ♦ (Reg.) Ordin de chemare în armată. 2. (Înv.) Comunicare de interes public, făcută de o autoritate comunală. 3. (În religia creștină; în sintagma) Cele zece porunci = decalogul. 4. (Înv. și pop.) Lege morală; învățătură, precept. [Var.: (reg.) poróncă s. f.] – Din porunci (derivat regresiv). DOOM
porúncă s. f., g.-d. art. porúncii; pl. porúnci
poruncii
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti. DOOM
poruncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 să porunceáscă
poruncile
PORÚNCĂ, porunci, s. f. 1. Dispoziție (orală sau scrisă) dată de către o autoritate sau de către o persoană cu autoritate și care trebuie executată întocmai; ordin, decizie, hotărâre. ◊ Loc. adv. (Rar) De poruncă = prin constrângere, în silă. ◊ Expr. (Înv.) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispoziția sa, sub comanda sa. ♦ (Cu valoare de imperativ) Poruncește! porunciți! ♦ (Reg.) Ordin de chemare în armată. 2. (Înv.) Comunicare de interes public, făcută de o autoritate comunală. 3. (În religia creștină; în sintagma) Cele zece porunci = decalogul. 4. (Înv. și pop.) Lege morală; învățătură, precept. [Var.: (reg.) poróncă s. f.] – Din porunci (derivat regresiv). DOOM
porúncă s. f., g.-d. art. porúncii; pl. porúnci
poruncilor
PORÚNCĂ, porunci, s. f. 1. Dispoziție (orală sau scrisă) dată de către o autoritate sau de către o persoană cu autoritate și care trebuie executată întocmai; ordin, decizie, hotărâre. ◊ Loc. adv. (Rar) De poruncă = prin constrângere, în silă. ◊ Expr. (Înv.) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispoziția sa, sub comanda sa. ♦ (Cu valoare de imperativ) Poruncește! porunciți! ♦ (Reg.) Ordin de chemare în armată. 2. (Înv.) Comunicare de interes public, făcută de o autoritate comunală. 3. (În religia creștină; în sintagma) Cele zece porunci = decalogul. 4. (Înv. și pop.) Lege morală; învățătură, precept. [Var.: (reg.) poróncă s. f.] – Din porunci (derivat regresiv). DOOM
porúncă s. f., g.-d. art. porúncii; pl. porúnci
poruncim
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti. DOOM
poruncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 să porunceáscă
poruncind
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti. DOOM
poruncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 să porunceáscă
poruncire
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti. DOOM
poruncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 să porunceáscă
porunciră
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti. DOOM
poruncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 să porunceáscă
poruncirăm
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti. DOOM
poruncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 să porunceáscă
poruncirăți
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti. DOOM
poruncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 să porunceáscă
poruncise
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti. DOOM
poruncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 să porunceáscă
poruncisem
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti. DOOM
poruncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 să porunceáscă
porunciseră
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti. DOOM
poruncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 să porunceáscă
porunciserăm
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti. DOOM
poruncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 să porunceáscă
porunciserăți
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti. DOOM
poruncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 să porunceáscă
porunciseși
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti. DOOM
poruncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 să porunceáscă
porunciseți
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti. DOOM
poruncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 să porunceáscă
poruncit
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti. DOOM
poruncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 să porunceáscă
poruncit
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate ca ceva să se îndeplinească (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti.
poruncita
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate ca ceva să se îndeplinească (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti.
poruncite
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate ca ceva să se îndeplinească (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti.
poruncitei
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate ca ceva să se îndeplinească (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti.
poruncitele
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate ca ceva să se îndeplinească (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti.
poruncitelor
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate ca ceva să se îndeplinească (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti.
poruncitoare
PORUNCITÓR, -OÁRE, poruncitori, -oare, adj. 1. Care poruncește (1), ordonă; căruia îi place să poruncească, să domine. Om poruncitor. 2. Care exprimă o poruncă, un ordin; p. ext. autoritar. Ton poruncitor. [Var.: (reg.) poroncitór, -oáre adj.] – Porunci + suf. -tor. DOOM
poruncitór adj. m., pl. poruncitóri; f. sg. și pl. poruncitoáre
poruncitoarea
PORUNCITÓR, -OÁRE, poruncitori, -oare, adj. 1. Care poruncește (1), ordonă; căruia îi place să poruncească, să domine. Om poruncitor. 2. Care exprimă o poruncă, un ordin; p. ext. autoritar. Ton poruncitor. [Var.: (reg.) poroncitór, -oáre adj.] – Porunci + suf. -tor. DOOM
poruncitór adj. m., pl. poruncitóri; f. sg. și pl. poruncitoáre
poruncitoarei
PORUNCITÓR, -OÁRE, poruncitori, -oare, adj. 1. Care poruncește (1), ordonă; căruia îi place să poruncească, să domine. Om poruncitor. 2. Care exprimă o poruncă, un ordin; p. ext. autoritar. Ton poruncitor. [Var.: (reg.) poroncitór, -oáre adj.] – Porunci + suf. -tor. DOOM
poruncitór adj. m., pl. poruncitóri; f. sg. și pl. poruncitoáre
poruncitoarele
PORUNCITÓR, -OÁRE, poruncitori, -oare, adj. 1. Care poruncește (1), ordonă; căruia îi place să poruncească, să domine. Om poruncitor. 2. Care exprimă o poruncă, un ordin; p. ext. autoritar. Ton poruncitor. [Var.: (reg.) poroncitór, -oáre adj.] – Porunci + suf. -tor. DOOM
poruncitór adj. m., pl. poruncitóri; f. sg. și pl. poruncitoáre
poruncitoarelor
PORUNCITÓR, -OÁRE, poruncitori, -oare, adj. 1. Care poruncește (1), ordonă; căruia îi place să poruncească, să domine. Om poruncitor. 2. Care exprimă o poruncă, un ordin; p. ext. autoritar. Ton poruncitor. [Var.: (reg.) poroncitór, -oáre adj.] – Porunci + suf. -tor. DOOM
poruncitór adj. m., pl. poruncitóri; f. sg. și pl. poruncitoáre
poruncitor
PORUNCITÓR, -OÁRE, poruncitori, -oare, adj. 1. Care poruncește (1), ordonă; căruia îi place să poruncească, să domine. Om poruncitor. 2. Care exprimă o poruncă, un ordin; p. ext. autoritar. Ton poruncitor. [Var.: (reg.) poroncitór, -oáre adj.] – Porunci + suf. -tor. DOOM
poruncitór adj. m., pl. poruncitóri; f. sg. și pl. poruncitoáre
poruncitori
PORUNCITÓR, -OÁRE, poruncitori, -oare, adj. 1. Care poruncește (1), ordonă; căruia îi place să poruncească, să domine. Om poruncitor. 2. Care exprimă o poruncă, un ordin; p. ext. autoritar. Ton poruncitor. [Var.: (reg.) poroncitór, -oáre adj.] – Porunci + suf. -tor. DOOM
poruncitór adj. m., pl. poruncitóri; f. sg. și pl. poruncitoáre
poruncitorii
PORUNCITÓR, -OÁRE, poruncitori, -oare, adj. 1. Care poruncește (1), ordonă; căruia îi place să poruncească, să domine. Om poruncitor. 2. Care exprimă o poruncă, un ordin; p. ext. autoritar. Ton poruncitor. [Var.: (reg.) poroncitór, -oáre adj.] – Porunci + suf. -tor. DOOM
poruncitór adj. m., pl. poruncitóri; f. sg. și pl. poruncitoáre
poruncitorilor
PORUNCITÓR, -OÁRE, poruncitori, -oare, adj. 1. Care poruncește (1), ordonă; căruia îi place să poruncească, să domine. Om poruncitor. 2. Care exprimă o poruncă, un ordin; p. ext. autoritar. Ton poruncitor. [Var.: (reg.) poroncitór, -oáre adj.] – Porunci + suf. -tor. DOOM
poruncitór adj. m., pl. poruncitóri; f. sg. și pl. poruncitoáre
poruncitorul
PORUNCITÓR, -OÁRE, poruncitori, -oare, adj. 1. Care poruncește (1), ordonă; căruia îi place să poruncească, să domine. Om poruncitor. 2. Care exprimă o poruncă, un ordin; p. ext. autoritar. Ton poruncitor. [Var.: (reg.) poroncitór, -oáre adj.] – Porunci + suf. -tor. DOOM
poruncitór adj. m., pl. poruncitóri; f. sg. și pl. poruncitoáre
poruncitorului
PORUNCITÓR, -OÁRE, poruncitori, -oare, adj. 1. Care poruncește (1), ordonă; căruia îi place să poruncească, să domine. Om poruncitor. 2. Care exprimă o poruncă, un ordin; p. ext. autoritar. Ton poruncitor. [Var.: (reg.) poroncitór, -oáre adj.] – Porunci + suf. -tor. DOOM
poruncitór adj. m., pl. poruncitóri; f. sg. și pl. poruncitoáre
poruncitul
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate ca ceva să se îndeplinească (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti.
poruncitului
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate ca ceva să se îndeplinească (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti.
porunciși
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti. DOOM
poruncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 să porunceáscă
porunciți
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti. DOOM
poruncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 să porunceáscă
porunciți
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate ca ceva să se îndeplinească (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti.
porunciții
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate ca ceva să se îndeplinească (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti.
porunciților
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate ca ceva să se îndeplinească (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti.
porusnic
PORÚSNIC s. m. v. parucic.
porușnic
PORÚSNIC s. m. v. parucic.
porșor
PORȘÓR, porșori, s. m. (Regional) Grămadă de fin; porcoi, porcan. Dimineața fînul era descărcat și aruncat la oiștea carului, iară cei patru boi... rumegau împrejurul porșorului de fîn. SLAVICI, N. I 135. – Variantă: poșór (MACEDONSKI, O. III 91, HODOȘ, P. P. 204) s. m.
porțelan
PORȚELÁN, (2) porțelanuri, s. n. 1. Material ceramic alb și translucid obținut prin arderea la temperaturi înalte a unei paste de cuarț, de caolin și de feldspat împreună cu adaosuri de alți componenți, folosit la fabricarea vaselor industriale sau de laborator, a izolatoarelor electrice, a vaselor de uz casnic sau a unor obiecte decorative. 2. Obiect făcut din porțelan (1). [Var.: (rar) porcelán s. n.] – Din germ. Porzellan. DOOM
porțelán s. n., (obiecte, sorturi) pl. porțelánuri
porțelanul
PORȚELÁN, (2) porțelanuri, s. n. 1. Material ceramic alb și translucid obținut prin arderea la temperaturi înalte a unei paste de cuarț, de caolin și de feldspat împreună cu adaosuri de alți componenți, folosit la fabricarea vaselor industriale sau de laborator, a izolatoarelor electrice, a vaselor de uz casnic sau a unor obiecte decorative. 2. Obiect făcut din porțelan (1). [Var.: (rar) porcelán s. n.] – Din germ. Porzellan. DOOM
porțelán s. n., (obiecte, sorturi) pl. porțelánuri
porțelanului
PORȚELÁN, (2) porțelanuri, s. n. 1. Material ceramic alb și translucid obținut prin arderea la temperaturi înalte a unei paste de cuarț, de caolin și de feldspat împreună cu adaosuri de alți componenți, folosit la fabricarea vaselor industriale sau de laborator, a izolatoarelor electrice, a vaselor de uz casnic sau a unor obiecte decorative. 2. Obiect făcut din porțelan (1). [Var.: (rar) porcelán s. n.] – Din germ. Porzellan. DOOM
porțelán s. n., (obiecte, sorturi) pl. porțelánuri
porțelanuri
PORȚELÁN, (2) porțelanuri, s. n. 1. Material ceramic alb și translucid obținut prin arderea la temperaturi înalte a unei paste de cuarț, de caolin și de feldspat împreună cu adaosuri de alți componenți, folosit la fabricarea vaselor industriale sau de laborator, a izolatoarelor electrice, a vaselor de uz casnic sau a unor obiecte decorative. 2. Obiect făcut din porțelan (1). [Var.: (rar) porcelán s. n.] – Din germ. Porzellan. DOOM
porțelán s. n., (obiecte, sorturi) pl. porțelánuri
porțelanurile
PORȚELÁN, (2) porțelanuri, s. n. 1. Material ceramic alb și translucid obținut prin arderea la temperaturi înalte a unei paste de cuarț, de caolin și de feldspat împreună cu adaosuri de alți componenți, folosit la fabricarea vaselor industriale sau de laborator, a izolatoarelor electrice, a vaselor de uz casnic sau a unor obiecte decorative. 2. Obiect făcut din porțelan (1). [Var.: (rar) porcelán s. n.] – Din germ. Porzellan. DOOM
porțelán s. n., (obiecte, sorturi) pl. porțelánuri
porțelanurilor
PORȚELÁN, (2) porțelanuri, s. n. 1. Material ceramic alb și translucid obținut prin arderea la temperaturi înalte a unei paste de cuarț, de caolin și de feldspat împreună cu adaosuri de alți componenți, folosit la fabricarea vaselor industriale sau de laborator, a izolatoarelor electrice, a vaselor de uz casnic sau a unor obiecte decorative. 2. Obiect făcut din porțelan (1). [Var.: (rar) porcelán s. n.] – Din germ. Porzellan. DOOM
porțelán s. n., (obiecte, sorturi) pl. porțelánuri
porțelănăria
PORȚELĂNĂRÍE, porțelănării, s. f. (Rar) Magazin de porțelanuri (2). – Porțelan + suf. -ărie. DOOM
porțelănăríe s. f., art. porțelănăría, g.-d. art. porțelănăríei; pl. porțelănăríi, art. porțelănăríile
porțelănărie
PORȚELĂNĂRÍE, porțelănării, s. f. (Rar) Magazin de porțelanuri (2). – Porțelan + suf. -ărie. DOOM
porțelănăríe s. f., art. porțelănăría, g.-d. art. porțelănăríei; pl. porțelănăríi, art. porțelănăríile
porțelănăriei
PORȚELĂNĂRÍE, porțelănării, s. f. (Rar) Magazin de porțelanuri (2). – Porțelan + suf. -ărie. DOOM
porțelănăríe s. f., art. porțelănăría, g.-d. art. porțelănăríei; pl. porțelănăríi, art. porțelănăríile
porțelănării
PORȚELĂNĂRÍE, porțelănării, s. f. (Rar) Magazin de porțelanuri (2). – Porțelan + suf. -ărie. DOOM
porțelănăríe s. f., art. porțelănăría, g.-d. art. porțelănăríei; pl. porțelănăríi, art. porțelănăríile
porțelănăriile
PORȚELĂNĂRÍE, porțelănării, s. f. (Rar) Magazin de porțelanuri (2). – Porțelan + suf. -ărie. DOOM
porțelănăríe s. f., art. porțelănăría, g.-d. art. porțelănăríei; pl. porțelănăríi, art. porțelănăríile
porțelănăriilor
PORȚELĂNĂRÍE, porțelănării, s. f. (Rar) Magazin de porțelanuri (2). – Porțelan + suf. -ărie. DOOM
porțelănăríe s. f., art. porțelănăría, g.-d. art. porțelănăríei; pl. porțelănăríi, art. porțelănăríile
porți
POÁRTĂ, porți, s. f. 1. Deschidere amenajată într-un zid, într-un gard etc. în care s-au prins cu balamale tăblii de lemn, de fier etc. pentru a permite accesul din interior în exterior și invers; deschizătura împreună cu tăblița, cu balamalele etc.; tăblia care închide deschizătura. ◊ Loc. adv. Poartă-n poartă cu cineva = față în față, vizavi, peste drum. ◊ Expr. A bate la toate porțile (sau la porțile cuiva) = a se adresa tuturor, solicitând sprijin, ajutor într-o împrejurare grea. Poartă de scăpare = mijloc de a ieși dintr-o situație dificilă. A sta (sau a rămâne, a se uita) ca vițelul la poarta nouă = a sta (sau a rămâne, a se uita) uimit, nedumerit, dezorientat (în fața unei situații noi și neașteptate, căreia nu-i poți face față). ♦ Intrare într-o cetate sau într-un oraș. ♦ Regiune periferică din jurul unui oraș, al unui ținut, al unei țări; margine, hotar. ♦ Fig. Cale de acces; posibilitate de a realiza ceva, mijloc. 2. Ușă la intrarea principală a unei clădiri; p. ext. casă, gospodărie. ◊ Expr. Din poartă în poartă = din casă în casă, dintr-un loc într-altul. 3. Arcul pe care îl formează o conductă de aer comprimat traversând galeria unei mine. 4. Cadru format din două bare verticale unite la capătul de sus printr-o bară orizontală (de care se prinde o plasă), instalat pe terenurile de sport, în care se urmărește introducerea mingii sau a pucului la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). 5. Vale îngustă prin care o apă își deschide trecerea între două șiruri de munți; pas, trecătoare, defileu. ♦ Loc îngust între pereții de stâncă ai vârfurilor de munte prin care se trece pe alt versant. 6. (Înv.; în epoca suzeranității turcești asupra țărilor române) Reședința, curtea sultanului sau a unui pașă; p. ext. Imperiul Otoman. – Lat. porta. DOOM
Poártă (reședința sultanului turc) s. propriu f., g.-d. art. Porții
porți
PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) = a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc deosebit. ◊ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poartă părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa. A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare. DOOM
purtá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 poártă
porția
PÓRȚIE, porții, s. f. 1. Cantitate determinată dintr-un material, destinată a fi utilizată într-un interval de timp determinat. ♦ Spec. Cantitate de mâncare servită cuiva. 2. (În forma porțiune) Parte dintr-un tot (divizat); bucată, fragment. [Var.: porțiúne s. f.] – Din fr. portion. DOOM
porțiúne (bucată, segment) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. porțiúnii; pl. porțiúni
porție
PÓRȚIE, porții, s. f. 1. Cantitate determinată dintr-un material, destinată a fi utilizată într-un interval de timp determinat. ♦ Spec. Cantitate de mâncare servită cuiva. 2. (În forma porțiune) Parte dintr-un tot (divizat); bucată, fragment. [Var.: porțiúne s. f.] – Din fr. portion. DOOM
porțiúne (bucată, segment) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. porțiúnii; pl. porțiúni
porției
PÓRȚIE, porții, s. f. 1. Cantitate determinată dintr-un material, destinată a fi utilizată într-un interval de timp determinat. ♦ Spec. Cantitate de mâncare servită cuiva. 2. (În forma porțiune) Parte dintr-un tot (divizat); bucată, fragment. [Var.: porțiúne s. f.] – Din fr. portion. DOOM
porțiúne (bucată, segment) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. porțiúnii; pl. porțiúni
porții
POÁRTĂ, porți, s. f. 1. Deschidere amenajată într-un zid, într-un gard etc. în care s-au prins cu balamale tăblii de lemn, de fier etc. pentru a permite accesul din interior în exterior și invers; deschizătura împreună cu tăblița, cu balamalele etc.; tăblia care închide deschizătura. ◊ Loc. adv. Poartă-n poartă cu cineva = față în față, vizavi, peste drum. ◊ Expr. A bate la toate porțile (sau la porțile cuiva) = a se adresa tuturor, solicitând sprijin, ajutor într-o împrejurare grea. Poartă de scăpare = mijloc de a ieși dintr-o situație dificilă. A sta (sau a rămâne, a se uita) ca vițelul la poarta nouă = a sta (sau a rămâne, a se uita) uimit, nedumerit, dezorientat (în fața unei situații noi și neașteptate, căreia nu-i poți face față). ♦ Intrare într-o cetate sau într-un oraș. ♦ Regiune periferică din jurul unui oraș, al unui ținut, al unei țări; margine, hotar. ♦ Fig. Cale de acces; posibilitate de a realiza ceva, mijloc. 2. Ușă la intrarea principală a unei clădiri; p. ext. casă, gospodărie. ◊ Expr. Din poartă în poartă = din casă în casă, dintr-un loc într-altul. 3. Arcul pe care îl formează o conductă de aer comprimat traversând galeria unei mine. 4. Cadru format din două bare verticale unite la capătul de sus printr-o bară orizontală (de care se prinde o plasă), instalat pe terenurile de sport, în care se urmărește introducerea mingii sau a pucului la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). 5. Vale îngustă prin care o apă își deschide trecerea între două șiruri de munți; pas, trecătoare, defileu. ♦ Loc îngust între pereții de stâncă ai vârfurilor de munte prin care se trece pe alt versant. 6. (Înv.; în epoca suzeranității turcești asupra țărilor române) Reședința, curtea sultanului sau a unui pașă; p. ext. Imperiul Otoman. – Lat. porta. DOOM
Poártă (reședința sultanului turc) s. propriu f., g.-d. art. Porții
porții
PÓRȚIE, porții, s. f. 1. Cantitate determinată dintr-un material, destinată a fi utilizată într-un interval de timp determinat. ♦ Spec. Cantitate de mâncare servită cuiva. 2. (În forma porțiune) Parte dintr-un tot (divizat); bucată, fragment. [Var.: porțiúne s. f.] – Din fr. portion. DOOM
porțiúne (bucată, segment) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. porțiúnii; pl. porțiúni
porțiile
PÓRȚIE, porții, s. f. 1. Cantitate determinată dintr-un material, destinată a fi utilizată într-un interval de timp determinat. ♦ Spec. Cantitate de mâncare servită cuiva. 2. (În forma porțiune) Parte dintr-un tot (divizat); bucată, fragment. [Var.: porțiúne s. f.] – Din fr. portion. DOOM
porțiúne (bucată, segment) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. porțiúnii; pl. porțiúni
porțiilor
PÓRȚIE, porții, s. f. 1. Cantitate determinată dintr-un material, destinată a fi utilizată într-un interval de timp determinat. ♦ Spec. Cantitate de mâncare servită cuiva. 2. (În forma porțiune) Parte dintr-un tot (divizat); bucată, fragment. [Var.: porțiúne s. f.] – Din fr. portion. DOOM
porțiúne (bucată, segment) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. porțiúnii; pl. porțiúni
porțile
POÁRTĂ, porți, s. f. 1. Deschidere amenajată într-un zid, într-un gard etc. în care s-au prins cu balamale tăblii de lemn, de fier etc. pentru a permite accesul din interior în exterior și invers; deschizătura împreună cu tăblița, cu balamalele etc.; tăblia care închide deschizătura. ◊ Loc. adv. Poartă-n poartă cu cineva = față în față, vizavi, peste drum. ◊ Expr. A bate la toate porțile (sau la porțile cuiva) = a se adresa tuturor, solicitând sprijin, ajutor într-o împrejurare grea. Poartă de scăpare = mijloc de a ieși dintr-o situație dificilă. A sta (sau a rămâne, a se uita) ca vițelul la poarta nouă = a sta (sau a rămâne, a se uita) uimit, nedumerit, dezorientat (în fața unei situații noi și neașteptate, căreia nu-i poți face față). ♦ Intrare într-o cetate sau într-un oraș. ♦ Regiune periferică din jurul unui oraș, al unui ținut, al unei țări; margine, hotar. ♦ Fig. Cale de acces; posibilitate de a realiza ceva, mijloc. 2. Ușă la intrarea principală a unei clădiri; p. ext. casă, gospodărie. ◊ Expr. Din poartă în poartă = din casă în casă, dintr-un loc într-altul. 3. Arcul pe care îl formează o conductă de aer comprimat traversând galeria unei mine. 4. Cadru format din două bare verticale unite la capătul de sus printr-o bară orizontală (de care se prinde o plasă), instalat pe terenurile de sport, în care se urmărește introducerea mingii sau a pucului la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). 5. Vale îngustă prin care o apă își deschide trecerea între două șiruri de munți; pas, trecătoare, defileu. ♦ Loc îngust între pereții de stâncă ai vârfurilor de munte prin care se trece pe alt versant. 6. (Înv.; în epoca suzeranității turcești asupra țărilor române) Reședința, curtea sultanului sau a unui pașă; p. ext. Imperiul Otoman. – Lat. porta. DOOM
Poártă (reședința sultanului turc) s. propriu f., g.-d. art. Porții
porților
POÁRTĂ, porți, s. f. 1. Deschidere amenajată într-un zid, într-un gard etc. în care s-au prins cu balamale tăblii de lemn, de fier etc. pentru a permite accesul din interior în exterior și invers; deschizătura împreună cu tăblița, cu balamalele etc.; tăblia care închide deschizătura. ◊ Loc. adv. Poartă-n poartă cu cineva = față în față, vizavi, peste drum. ◊ Expr. A bate la toate porțile (sau la porțile cuiva) = a se adresa tuturor, solicitând sprijin, ajutor într-o împrejurare grea. Poartă de scăpare = mijloc de a ieși dintr-o situație dificilă. A sta (sau a rămâne, a se uita) ca vițelul la poarta nouă = a sta (sau a rămâne, a se uita) uimit, nedumerit, dezorientat (în fața unei situații noi și neașteptate, căreia nu-i poți face față). ♦ Intrare într-o cetate sau într-un oraș. ♦ Regiune periferică din jurul unui oraș, al unui ținut, al unei țări; margine, hotar. ♦ Fig. Cale de acces; posibilitate de a realiza ceva, mijloc. 2. Ușă la intrarea principală a unei clădiri; p. ext. casă, gospodărie. ◊ Expr. Din poartă în poartă = din casă în casă, dintr-un loc într-altul. 3. Arcul pe care îl formează o conductă de aer comprimat traversând galeria unei mine. 4. Cadru format din două bare verticale unite la capătul de sus printr-o bară orizontală (de care se prinde o plasă), instalat pe terenurile de sport, în care se urmărește introducerea mingii sau a pucului la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). 5. Vale îngustă prin care o apă își deschide trecerea între două șiruri de munți; pas, trecătoare, defileu. ♦ Loc îngust între pereții de stâncă ai vârfurilor de munte prin care se trece pe alt versant. 6. (Înv.; în epoca suzeranității turcești asupra țărilor române) Reședința, curtea sultanului sau a unui pașă; p. ext. Imperiul Otoman. – Lat. porta. DOOM
Poártă (reședința sultanului turc) s. propriu f., g.-d. art. Porții
porționa
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți un aliment în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner. DOOM
*porționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 porționeáză
porționai
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți un aliment în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner. DOOM
*porționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 porționeáză
porționam
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți un aliment în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner. DOOM
*porționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 porționeáză
porționare
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți un aliment în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner. DOOM
*porționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 porționeáză
porționare
PORȚIONÁRE, porționări, s. f. Acțiunea de a porționa. [Pr.: -ți-o-] – V. porționa.
porționarea
PORȚIONÁRE, porționări, s. f. Acțiunea de a porționa. [Pr.: -ți-o-] – V. porționa.
porționară
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți un aliment în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner. DOOM
*porționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 porționeáză
porționarăm
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți un aliment în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner. DOOM
*porționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 porționeáză
porționarăți
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți un aliment în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner. DOOM
*porționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 porționeáză
porționase
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți un aliment în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner. DOOM
*porționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 porționeáză
porționasem
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți un aliment în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner. DOOM
*porționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 porționeáză
porționaseră
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți un aliment în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner. DOOM
*porționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 porționeáză
porționaserăm
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți un aliment în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner. DOOM
*porționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 porționeáză
porționaserăți
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți un aliment în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner. DOOM
*porționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 porționeáză
porționaseși
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți un aliment în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner. DOOM
*porționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 porționeáză
porționaseți
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți un aliment în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner. DOOM
*porționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 porționeáză
porționat
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți un aliment în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner. DOOM
*porționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 porționeáză
porționat
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți (un aliment) în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner.
porționata
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți (un aliment) în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner.
porționate
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți (un aliment) în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner.
porționatei
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți (un aliment) în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner.
porționatele
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți (un aliment) în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner.
porționatelor
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți (un aliment) în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner.
porționatul
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți (un aliment) în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner.
porționatului
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți (un aliment) în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner.
porționau
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți un aliment în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner. DOOM
*porționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 porționeáză
porționași
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți un aliment în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner. DOOM
*porționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 porționeáză
porționați
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți un aliment în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner. DOOM
*porționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 porționeáză
porționați
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți (un aliment) în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner.
porționații
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți (un aliment) în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner.
porționaților
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți (un aliment) în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner.
porționează
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți un aliment în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner. DOOM
*porționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 porționeáză
porționez
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți un aliment în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner. DOOM
*porționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 porționeáză
porționeze
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți un aliment în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner. DOOM
*porționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 porționeáză
porționezi
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți un aliment în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner. DOOM
*porționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 porționeáză
porționând
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți un aliment în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner. DOOM
*porționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 porționeáză
porționînd
PORȚIONÁ, porționez, vb. I. Tranz. A împărți un aliment în porții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. portionner. DOOM
*porționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 porționeáză
porționări
PORȚIONÁRE, porționări, s. f. Acțiunea de a porționa. [Pr.: -ți-o-] – V. porționa.
porționării
PORȚIONÁRE, porționări, s. f. Acțiunea de a porționa. [Pr.: -ți-o-] – V. porționa.
porționările
PORȚIONÁRE, porționări, s. f. Acțiunea de a porționa. [Pr.: -ți-o-] – V. porționa.
porționărilor
PORȚIONÁRE, porționări, s. f. Acțiunea de a porționa. [Pr.: -ți-o-] – V. porționa.
porțiune
PÓRȚIE, porții, s. f. 1. Cantitate determinată dintr-un material, destinată a fi utilizată într-un interval de timp determinat. ♦ Spec. Cantitate de mâncare servită cuiva. 2. (În forma porțiune) Parte dintr-un tot (divizat); bucată, fragment. [Var.: porțiúne s. f.] – Din fr. portion. DOOM
porțiúne (bucată, segment) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. porțiúnii; pl. porțiúni
porțiunea
PÓRȚIE, porții, s. f. 1. Cantitate determinată dintr-un material, destinată a fi utilizată într-un interval de timp determinat. ♦ Spec. Cantitate de mâncare servită cuiva. 2. (În forma porțiune) Parte dintr-un tot (divizat); bucată, fragment. [Var.: porțiúne s. f.] – Din fr. portion. DOOM
porțiúne (bucată, segment) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. porțiúnii; pl. porțiúni
porțiuni
PÓRȚIE, porții, s. f. 1. Cantitate determinată dintr-un material, destinată a fi utilizată într-un interval de timp determinat. ♦ Spec. Cantitate de mâncare servită cuiva. 2. (În forma porțiune) Parte dintr-un tot (divizat); bucată, fragment. [Var.: porțiúne s. f.] – Din fr. portion. DOOM
porțiúne (bucată, segment) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. porțiúnii; pl. porțiúni
porțiunii
PÓRȚIE, porții, s. f. 1. Cantitate determinată dintr-un material, destinată a fi utilizată într-un interval de timp determinat. ♦ Spec. Cantitate de mâncare servită cuiva. 2. (În forma porțiune) Parte dintr-un tot (divizat); bucată, fragment. [Var.: porțiúne s. f.] – Din fr. portion. DOOM
porțiúne (bucată, segment) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. porțiúnii; pl. porțiúni
porțiunile
PÓRȚIE, porții, s. f. 1. Cantitate determinată dintr-un material, destinată a fi utilizată într-un interval de timp determinat. ♦ Spec. Cantitate de mâncare servită cuiva. 2. (În forma porțiune) Parte dintr-un tot (divizat); bucată, fragment. [Var.: porțiúne s. f.] – Din fr. portion. DOOM
porțiúne (bucată, segment) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. porțiúnii; pl. porțiúni
porțiunilor
PÓRȚIE, porții, s. f. 1. Cantitate determinată dintr-un material, destinată a fi utilizată într-un interval de timp determinat. ♦ Spec. Cantitate de mâncare servită cuiva. 2. (În forma porțiune) Parte dintr-un tot (divizat); bucată, fragment. [Var.: porțiúne s. f.] – Din fr. portion. DOOM
porțiúne (bucată, segment) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. porțiúnii; pl. porțiúni
pos
pos (-suri), s. n. – Batic. – Var. Banat poșe. Tc. (bg.) poș, sb. poša (Tiktin; Candrea).
posac
POSÁC, -Ă, posaci, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de veselie, prost dispus, fără chef; tăcut, morocănos, necomunicativ, nesociabil. ♦ (Despre vreme, peisaje etc.) Care inspiră melancolie; dezolant, deprimat. – Et. nec. DOOM
posác adj. m., pl. posáci; f. posácă, pl. posáce
posaca
POSÁC, -Ă, posaci, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de veselie, prost dispus, fără chef; tăcut, morocănos, necomunicativ, nesociabil. ♦ (Despre vreme, peisaje etc.) Care inspiră melancolie; dezolant, deprimat. – Et. nec. DOOM
posác adj. m., pl. posáci; f. posácă, pl. posáce
posace
POSÁC, -Ă, posaci, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de veselie, prost dispus, fără chef; tăcut, morocănos, necomunicativ, nesociabil. ♦ (Despre vreme, peisaje etc.) Care inspiră melancolie; dezolant, deprimat. – Et. nec. DOOM
posác adj. m., pl. posáci; f. posácă, pl. posáce
posacei
POSÁC, -Ă, posaci, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de veselie, prost dispus, fără chef; tăcut, morocănos, necomunicativ, nesociabil. ♦ (Despre vreme, peisaje etc.) Care inspiră melancolie; dezolant, deprimat. – Et. nec. DOOM
posác adj. m., pl. posáci; f. posácă, pl. posáce
posacele
POSÁC, -Ă, posaci, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de veselie, prost dispus, fără chef; tăcut, morocănos, necomunicativ, nesociabil. ♦ (Despre vreme, peisaje etc.) Care inspiră melancolie; dezolant, deprimat. – Et. nec. DOOM
posác adj. m., pl. posáci; f. posácă, pl. posáce
posacelor
POSÁC, -Ă, posaci, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de veselie, prost dispus, fără chef; tăcut, morocănos, necomunicativ, nesociabil. ♦ (Despre vreme, peisaje etc.) Care inspiră melancolie; dezolant, deprimat. – Et. nec. DOOM
posác adj. m., pl. posáci; f. posácă, pl. posáce
posaci
POSÁC, -Ă, posaci, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de veselie, prost dispus, fără chef; tăcut, morocănos, necomunicativ, nesociabil. ♦ (Despre vreme, peisaje etc.) Care inspiră melancolie; dezolant, deprimat. – Et. nec. DOOM
posác adj. m., pl. posáci; f. posácă, pl. posáce
posacii
POSÁC, -Ă, posaci, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de veselie, prost dispus, fără chef; tăcut, morocănos, necomunicativ, nesociabil. ♦ (Despre vreme, peisaje etc.) Care inspiră melancolie; dezolant, deprimat. – Et. nec. DOOM
posác adj. m., pl. posáci; f. posácă, pl. posáce
posacilor
POSÁC, -Ă, posaci, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de veselie, prost dispus, fără chef; tăcut, morocănos, necomunicativ, nesociabil. ♦ (Despre vreme, peisaje etc.) Care inspiră melancolie; dezolant, deprimat. – Et. nec. DOOM
posác adj. m., pl. posáci; f. posácă, pl. posáce
posacul
POSÁC, -Ă, posaci, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de veselie, prost dispus, fără chef; tăcut, morocănos, necomunicativ, nesociabil. ♦ (Despre vreme, peisaje etc.) Care inspiră melancolie; dezolant, deprimat. – Et. nec. DOOM
posác adj. m., pl. posáci; f. posácă, pl. posáce
posacului
POSÁC, -Ă, posaci, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de veselie, prost dispus, fără chef; tăcut, morocănos, necomunicativ, nesociabil. ♦ (Despre vreme, peisaje etc.) Care inspiră melancolie; dezolant, deprimat. – Et. nec. DOOM
posác adj. m., pl. posáci; f. posácă, pl. posáce
posada
POSÁDĂ, posade, s. f. 1. (Pop.) Curătură (în pădure). ♦ Loc neted pe un deal sau pe un munte unde a existat o așezare omenească. ♦ Loc de odihnă pentru călători. 2. (Pop.) Trecătoare (îngustă) în munți. ♦ (În Evul Mediu) Obligație a țăranilor dependenți de a face de strajă în preajma trecătorilor din munți. 3. (Înv.) Loc întărit în mod natural (care servea ca punct de vamă). 4. Pârghie cu ajutorul căreia se reglează poziția pietrelor morii în timpul măcinatului, pentru a se obține, după voie, o făină mai mare sau mai fină. ♦ P. gener. (Reg.) Moară. – Din sb. posada, ucr. posad. DOOM
posádă (pop.) s. f., g.-d. art. posádei; pl. posáde
posade
POSÁDĂ, posade, s. f. 1. (Pop.) Curătură (în pădure). ♦ Loc neted pe un deal sau pe un munte unde a existat o așezare omenească. ♦ Loc de odihnă pentru călători. 2. (Pop.) Trecătoare (îngustă) în munți. ♦ (În Evul Mediu) Obligație a țăranilor dependenți de a face de strajă în preajma trecătorilor din munți. 3. (Înv.) Loc întărit în mod natural (care servea ca punct de vamă). 4. Pârghie cu ajutorul căreia se reglează poziția pietrelor morii în timpul măcinatului, pentru a se obține, după voie, o făină mai mare sau mai fină. ♦ P. gener. (Reg.) Moară. – Din sb. posada, ucr. posad. DOOM
posádă (pop.) s. f., g.-d. art. posádei; pl. posáde
posadei
POSÁDĂ, posade, s. f. 1. (Pop.) Curătură (în pădure). ♦ Loc neted pe un deal sau pe un munte unde a existat o așezare omenească. ♦ Loc de odihnă pentru călători. 2. (Pop.) Trecătoare (îngustă) în munți. ♦ (În Evul Mediu) Obligație a țăranilor dependenți de a face de strajă în preajma trecătorilor din munți. 3. (Înv.) Loc întărit în mod natural (care servea ca punct de vamă). 4. Pârghie cu ajutorul căreia se reglează poziția pietrelor morii în timpul măcinatului, pentru a se obține, după voie, o făină mai mare sau mai fină. ♦ P. gener. (Reg.) Moară. – Din sb. posada, ucr. posad. DOOM
posádă (pop.) s. f., g.-d. art. posádei; pl. posáde
posadele
POSÁDĂ, posade, s. f. 1. (Pop.) Curătură (în pădure). ♦ Loc neted pe un deal sau pe un munte unde a existat o așezare omenească. ♦ Loc de odihnă pentru călători. 2. (Pop.) Trecătoare (îngustă) în munți. ♦ (În Evul Mediu) Obligație a țăranilor dependenți de a face de strajă în preajma trecătorilor din munți. 3. (Înv.) Loc întărit în mod natural (care servea ca punct de vamă). 4. Pârghie cu ajutorul căreia se reglează poziția pietrelor morii în timpul măcinatului, pentru a se obține, după voie, o făină mai mare sau mai fină. ♦ P. gener. (Reg.) Moară. – Din sb. posada, ucr. posad. DOOM
posádă (pop.) s. f., g.-d. art. posádei; pl. posáde
posadelor
POSÁDĂ, posade, s. f. 1. (Pop.) Curătură (în pădure). ♦ Loc neted pe un deal sau pe un munte unde a existat o așezare omenească. ♦ Loc de odihnă pentru călători. 2. (Pop.) Trecătoare (îngustă) în munți. ♦ (În Evul Mediu) Obligație a țăranilor dependenți de a face de strajă în preajma trecătorilor din munți. 3. (Înv.) Loc întărit în mod natural (care servea ca punct de vamă). 4. Pârghie cu ajutorul căreia se reglează poziția pietrelor morii în timpul măcinatului, pentru a se obține, după voie, o făină mai mare sau mai fină. ♦ P. gener. (Reg.) Moară. – Din sb. posada, ucr. posad. DOOM
posádă (pop.) s. f., g.-d. art. posádei; pl. posáde
posadă
POSÁDĂ s.f. (În țările de limbă spaniolă) Han. [< sp. posada].
posconița
POSCÓNIȚĂ, posconițe, s. f. Pleavă (amestecată cu sămânță) rămasă de la vânturatul cânepii și folosită adesea ca hrană pentru oi. – Cf. slovacul poskonica, magh. paszkonca. DOOM
poscóniță s. f., g.-d. art. poscóniței; pl. poscónițe
posconițe
POSCÓNIȚĂ, posconițe, s. f. Pleavă (amestecată cu sămânță) rămasă de la vânturatul cânepii și folosită adesea ca hrană pentru oi. – Cf. slovacul poskonica, magh. paszkonca. DOOM
poscóniță s. f., g.-d. art. poscóniței; pl. poscónițe
posconiței
POSCÓNIȚĂ, posconițe, s. f. Pleavă (amestecată cu sămânță) rămasă de la vânturatul cânepii și folosită adesea ca hrană pentru oi. – Cf. slovacul poskonica, magh. paszkonca. DOOM
poscóniță s. f., g.-d. art. poscóniței; pl. poscónițe
posconițele
POSCÓNIȚĂ, posconițe, s. f. Pleavă (amestecată cu sămânță) rămasă de la vânturatul cânepii și folosită adesea ca hrană pentru oi. – Cf. slovacul poskonica, magh. paszkonca. DOOM
poscóniță s. f., g.-d. art. poscóniței; pl. poscónițe
posconițelor
POSCÓNIȚĂ, posconițe, s. f. Pleavă (amestecată cu sămânță) rămasă de la vânturatul cânepii și folosită adesea ca hrană pentru oi. – Cf. slovacul poskonica, magh. paszkonca. DOOM
poscóniță s. f., g.-d. art. poscóniței; pl. poscónițe
poseclit
POSECLÍT, -Ă, posecliți, -te, adj. (Rar, în expr.) Leit-poseclit = chiar ca...; curat, aidoma; leit-poleit. A găsit însuși pînă acum «printre vase și cioburi de vase preistorice». trei Udele de lut negru, care sînt leite- poseclite «Udele romînești». ODOBESCU, S. II 288.
posed
POSEDÁ, poséd, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva în proprietate sau în stăpânire, a dispune de ceva; a stăpâni. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stăpânit de... 3. A avea anumite însușiri, caracteristici. 4. A cunoaște bine un lucru; spec. a ști bine o limbă, o disciplină științifică etc. – Din fr. posséder. DOOM
posedá (a ~), vb., ind. prez. posédă
poseda
POSEDÁ, poséd, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva în proprietate sau în stăpânire, a dispune de ceva; a stăpâni. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stăpânit de... 3. A avea anumite însușiri, caracteristici. 4. A cunoaște bine un lucru; spec. a ști bine o limbă, o disciplină științifică etc. – Din fr. posséder. DOOM
posedá (a ~), vb., ind. prez. posédă
posedai
POSEDÁ, poséd, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva în proprietate sau în stăpânire, a dispune de ceva; a stăpâni. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stăpânit de... 3. A avea anumite însușiri, caracteristici. 4. A cunoaște bine un lucru; spec. a ști bine o limbă, o disciplină științifică etc. – Din fr. posséder. DOOM
posedá (a ~), vb., ind. prez. posédă
posedam
POSEDÁ, poséd, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva în proprietate sau în stăpânire, a dispune de ceva; a stăpâni. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stăpânit de... 3. A avea anumite însușiri, caracteristici. 4. A cunoaște bine un lucru; spec. a ști bine o limbă, o disciplină științifică etc. – Din fr. posséder. DOOM
posedá (a ~), vb., ind. prez. posédă
posedant
POSEDÁNT, -Ă, posedanți, -te, adj. (Rar) Care posedă (1) ceva. – Din fr. possédant. DOOM
posedánt (rar) adj. m., pl. posedánți; f. posedántă, pl. posedánte
posedanta
POSEDÁNT, -Ă, posedanți, -te, adj. (Rar) Care posedă (1) ceva. – Din fr. possédant. DOOM
posedánt (rar) adj. m., pl. posedánți; f. posedántă, pl. posedánte
posedante
POSEDÁNT, -Ă, posedanți, -te, adj. (Rar) Care posedă (1) ceva. – Din fr. possédant. DOOM
posedánt (rar) adj. m., pl. posedánți; f. posedántă, pl. posedánte
posedantei
POSEDÁNT, -Ă, posedanți, -te, adj. (Rar) Care posedă (1) ceva. – Din fr. possédant. DOOM
posedánt (rar) adj. m., pl. posedánți; f. posedántă, pl. posedánte
posedantele
POSEDÁNT, -Ă, posedanți, -te, adj. (Rar) Care posedă (1) ceva. – Din fr. possédant. DOOM
posedánt (rar) adj. m., pl. posedánți; f. posedántă, pl. posedánte
posedantelor
POSEDÁNT, -Ă, posedanți, -te, adj. (Rar) Care posedă (1) ceva. – Din fr. possédant. DOOM
posedánt (rar) adj. m., pl. posedánți; f. posedántă, pl. posedánte
posedantul
POSEDÁNT, -Ă, posedanți, -te, adj. (Rar) Care posedă (1) ceva. – Din fr. possédant. DOOM
posedánt (rar) adj. m., pl. posedánți; f. posedántă, pl. posedánte
posedantului
POSEDÁNT, -Ă, posedanți, -te, adj. (Rar) Care posedă (1) ceva. – Din fr. possédant. DOOM
posedánt (rar) adj. m., pl. posedánți; f. posedántă, pl. posedánte
posedanți
POSEDÁNT, -Ă, posedanți, -te, adj. (Rar) Care posedă (1) ceva. – Din fr. possédant. DOOM
posedánt (rar) adj. m., pl. posedánți; f. posedántă, pl. posedánte
posedanții
POSEDÁNT, -Ă, posedanți, -te, adj. (Rar) Care posedă (1) ceva. – Din fr. possédant. DOOM
posedánt (rar) adj. m., pl. posedánți; f. posedántă, pl. posedánte
posedanților
POSEDÁNT, -Ă, posedanți, -te, adj. (Rar) Care posedă (1) ceva. – Din fr. possédant. DOOM
posedánt (rar) adj. m., pl. posedánți; f. posedántă, pl. posedánte
posedare
POSEDÁ, poséd, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva în proprietate sau în stăpânire, a dispune de ceva; a stăpâni. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stăpânit de... 3. A avea anumite însușiri, caracteristici. 4. A cunoaște bine un lucru; spec. a ști bine o limbă, o disciplină științifică etc. – Din fr. posséder. DOOM
posedá (a ~), vb., ind. prez. posédă
posedare
POSEDÁRE, posedări, s. f. Faptul de a poseda; stăpânire. – V. poseda. DOOM
posedáre s. f., g.-d. art. posedắrii
posedarea
POSEDÁRE, posedări, s. f. Faptul de a poseda; stăpânire. – V. poseda. DOOM
posedáre s. f., g.-d. art. posedắrii
posedară
POSEDÁ, poséd, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva în proprietate sau în stăpânire, a dispune de ceva; a stăpâni. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stăpânit de... 3. A avea anumite însușiri, caracteristici. 4. A cunoaște bine un lucru; spec. a ști bine o limbă, o disciplină științifică etc. – Din fr. posséder. DOOM
posedá (a ~), vb., ind. prez. posédă
posedarăm
POSEDÁ, poséd, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva în proprietate sau în stăpânire, a dispune de ceva; a stăpâni. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stăpânit de... 3. A avea anumite însușiri, caracteristici. 4. A cunoaște bine un lucru; spec. a ști bine o limbă, o disciplină științifică etc. – Din fr. posséder. DOOM
posedá (a ~), vb., ind. prez. posédă
posedarăți
POSEDÁ, poséd, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva în proprietate sau în stăpânire, a dispune de ceva; a stăpâni. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stăpânit de... 3. A avea anumite însușiri, caracteristici. 4. A cunoaște bine un lucru; spec. a ști bine o limbă, o disciplină științifică etc. – Din fr. posséder. DOOM
posedá (a ~), vb., ind. prez. posédă
posedase
POSEDÁ, poséd, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva în proprietate sau în stăpânire, a dispune de ceva; a stăpâni. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stăpânit de... 3. A avea anumite însușiri, caracteristici. 4. A cunoaște bine un lucru; spec. a ști bine o limbă, o disciplină științifică etc. – Din fr. posséder. DOOM
posedá (a ~), vb., ind. prez. posédă
posedasem
POSEDÁ, poséd, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva în proprietate sau în stăpânire, a dispune de ceva; a stăpâni. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stăpânit de... 3. A avea anumite însușiri, caracteristici. 4. A cunoaște bine un lucru; spec. a ști bine o limbă, o disciplină științifică etc. – Din fr. posséder. DOOM
posedá (a ~), vb., ind. prez. posédă
posedaseră
POSEDÁ, poséd, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva în proprietate sau în stăpânire, a dispune de ceva; a stăpâni. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stăpânit de... 3. A avea anumite însușiri, caracteristici. 4. A cunoaște bine un lucru; spec. a ști bine o limbă, o disciplină științifică etc. – Din fr. posséder. DOOM
posedá (a ~), vb., ind. prez. posédă
posedaserăm
POSEDÁ, poséd, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva în proprietate sau în stăpânire, a dispune de ceva; a stăpâni. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stăpânit de... 3. A avea anumite însușiri, caracteristici. 4. A cunoaște bine un lucru; spec. a ști bine o limbă, o disciplină științifică etc. – Din fr. posséder. DOOM
posedá (a ~), vb., ind. prez. posédă
posedaserăți
POSEDÁ, poséd, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva în proprietate sau în stăpânire, a dispune de ceva; a stăpâni. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stăpânit de... 3. A avea anumite însușiri, caracteristici. 4. A cunoaște bine un lucru; spec. a ști bine o limbă, o disciplină științifică etc. – Din fr. posséder. DOOM
posedá (a ~), vb., ind. prez. posédă
posedaseși
POSEDÁ, poséd, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva în proprietate sau în stăpânire, a dispune de ceva; a stăpâni. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stăpânit de... 3. A avea anumite însușiri, caracteristici. 4. A cunoaște bine un lucru; spec. a ști bine o limbă, o disciplină științifică etc. – Din fr. posséder. DOOM
posedá (a ~), vb., ind. prez. posédă
posedaseți
POSEDÁ, poséd, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva în proprietate sau în stăpânire, a dispune de ceva; a stăpâni. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stăpânit de... 3. A avea anumite însușiri, caracteristici. 4. A cunoaște bine un lucru; spec. a ști bine o limbă, o disciplină științifică etc. – Din fr. posséder. DOOM
posedá (a ~), vb., ind. prez. posédă
posedat
POSEDÁ, poséd, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva în proprietate sau în stăpânire, a dispune de ceva; a stăpâni. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stăpânit de... 3. A avea anumite însușiri, caracteristici. 4. A cunoaște bine un lucru; spec. a ști bine o limbă, o disciplină științifică etc. – Din fr. posséder. DOOM
posedá (a ~), vb., ind. prez. posédă
posedat
POSEDÁT, -Ă, posedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) stăpânit de obsesii, de cineva sau de ceva; p. ext. nebun. – V. poseda.
posedata
POSEDÁT, -Ă, posedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) stăpânit de obsesii, de cineva sau de ceva; p. ext. nebun. – V. poseda.
posedate
POSEDÁT, -Ă, posedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) stăpânit de obsesii, de cineva sau de ceva; p. ext. nebun. – V. poseda.
posedatei
POSEDÁT, -Ă, posedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) stăpânit de obsesii, de cineva sau de ceva; p. ext. nebun. – V. poseda.
posedatele
POSEDÁT, -Ă, posedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) stăpânit de obsesii, de cineva sau de ceva; p. ext. nebun. – V. poseda.
posedatelor
POSEDÁT, -Ă, posedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) stăpânit de obsesii, de cineva sau de ceva; p. ext. nebun. – V. poseda.
posedatul
POSEDÁT, -Ă, posedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) stăpânit de obsesii, de cineva sau de ceva; p. ext. nebun. – V. poseda.
posedatului
POSEDÁT, -Ă, posedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) stăpânit de obsesii, de cineva sau de ceva; p. ext. nebun. – V. poseda.
posedau
POSEDÁ, poséd, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva în proprietate sau în stăpânire, a dispune de ceva; a stăpâni. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stăpânit de... 3. A avea anumite însușiri, caracteristici. 4. A cunoaște bine un lucru; spec. a ști bine o limbă, o disciplină științifică etc. – Din fr. posséder. DOOM
posedá (a ~), vb., ind. prez. posédă
posedași
POSEDÁ, poséd, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva în proprietate sau în stăpânire, a dispune de ceva; a stăpâni. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stăpânit de... 3. A avea anumite însușiri, caracteristici. 4. A cunoaște bine un lucru; spec. a ști bine o limbă, o disciplină științifică etc. – Din fr. posséder. DOOM
posedá (a ~), vb., ind. prez. posédă
posedați
POSEDÁ, poséd, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva în proprietate sau în stăpânire, a dispune de ceva; a stăpâni. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stăpânit de... 3. A avea anumite însușiri, caracteristici. 4. A cunoaște bine un lucru; spec. a ști bine o limbă, o disciplină științifică etc. – Din fr. posséder. DOOM
posedá (a ~), vb., ind. prez. posédă
posedați
POSEDÁT, -Ă, posedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) stăpânit de obsesii, de cineva sau de ceva; p. ext. nebun. – V. poseda.
posedații
POSEDÁT, -Ă, posedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) stăpânit de obsesii, de cineva sau de ceva; p. ext. nebun. – V. poseda.
posedaților
POSEDÁT, -Ă, posedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) stăpânit de obsesii, de cineva sau de ceva; p. ext. nebun. – V. poseda.
posede
POSEDÁ, poséd, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva în proprietate sau în stăpânire, a dispune de ceva; a stăpâni. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stăpânit de... 3. A avea anumite însușiri, caracteristici. 4. A cunoaște bine un lucru; spec. a ști bine o limbă, o disciplină științifică etc. – Din fr. posséder. DOOM
posedá (a ~), vb., ind. prez. posédă
posedând
POSEDÁ, poséd, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva în proprietate sau în stăpânire, a dispune de ceva; a stăpâni. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stăpânit de... 3. A avea anumite însușiri, caracteristici. 4. A cunoaște bine un lucru; spec. a ști bine o limbă, o disciplină științifică etc. – Din fr. posséder. DOOM
posedá (a ~), vb., ind. prez. posédă
posedînd
POSEDÁ, poséd, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva în proprietate sau în stăpânire, a dispune de ceva; a stăpâni. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stăpânit de... 3. A avea anumite însușiri, caracteristici. 4. A cunoaște bine un lucru; spec. a ști bine o limbă, o disciplină științifică etc. – Din fr. posséder. DOOM
posedá (a ~), vb., ind. prez. posédă
posedări
POSEDÁRE, posedări, s. f. Faptul de a poseda; stăpânire. – V. poseda. DOOM
posedáre s. f., g.-d. art. posedắrii
posedării
POSEDÁRE, posedări, s. f. Faptul de a poseda; stăpânire. – V. poseda. DOOM
posedáre s. f., g.-d. art. posedắrii
posedările
POSEDÁRE, posedări, s. f. Faptul de a poseda; stăpânire. – V. poseda. DOOM
posedáre s. f., g.-d. art. posedắrii
posedărilor
POSEDÁRE, posedări, s. f. Faptul de a poseda; stăpânire. – V. poseda. DOOM
posedáre s. f., g.-d. art. posedắrii
poseidon
Poseidon, zeul mării, fiul lui Cronus și al lui Rhea. Ca și ceilalți frați ai săi, cînd s-a născut, Poseidon a fost înghițit de către tatăl său și apoi dat afară (v. și Cronus). Mai tîrziu a luptat alături de olimpieni împotriva titanilor. Cînd, în urma victoriei, s-a făcut împărțirea Universului, lui Zeus i-a revenit cerul, lui Hades Lumea subpămînteană, iar lui Poseidon Împărăția apelor. El sălășluia în fundul mării împreună cu soția sa, nereida Amphitrite, alături de care, uneori, urmat de un întreg cortegiu marin și purtat de un car tras de cai înaripați, spinteca valurile. Poseidon stîrnea furtunile sau făcea ca apele mării să devină liniștite, el scotea insule la iveală sau le cufunda pe altele lovindu-le cu tridentul său, făcea să izvorască răuri sau să se-nchege lacuri. O dată, de mult, el a încercat împreună cu Hera și cu Athena să-l pună în lanțuri pe Zeus, dar încercarea a dat greș. De atunci Poseidon a fost mereu alături de preaputernicul său frate care cîrmuia destinele lumii. Legat de numele său este episodul întrecerii care a avut loc între Poseidon și Athena atunci cînd a fost să-și împartă între ei pămîntul Atticei (v. Athena). Un alt episod îl înfățișează pe zeul mării lucrînd cot la cot cu Apollo, ca să înalțe zidurile Troiei. Faptul că nu a fost răsplătit pentru munca sa (v. Laomedon) a atras mînia lui Poseidon asupra troienilor. Această mînie, și faptul că Odysseus i-a ucis un fiu, pe ciclopul Polyphemus, l-a determinat pe puternicul zeu să-l urmărească pe erou cu răzbunarea sa, nimicindu-i rînd pe rînd corăbiile și aruncîndu-l de pe un țărm pe altul. Cu zeițele sau cu muritoarele de rînd Poseidon a avut numeroși fii și fiice, majoritatea înfățișați ca niște ființe monstruoase sau a căror forță era de temut. Printre aceștia se numărau: ciclopul Polyphemus, gigantul Chrysaor, aloizii, Lamus – regele lestrigonilor, Triton etc.
posesie
POSESIÚNE, (2, 3) posesiuni, s. f. 1. (În forma posesie) Faptul de a poseda (1); stăpânire a unui lucru, deținere; dreptul de a se folosi, de a dispune de ceva. 2. (Înv.) Proprietate (de pământ); moșie. 3. Țară slab dezvoltată, lipsită de independență, stăpânită de un stat mai puternic; colonie. [Pr.: -si-u-. – Var.: (1) posésie s. f.] – Din fr. possesion, lat. possessio, -onis. DOOM
posesiúne (teritoriu) (-si-u-) s. f., g.-d. art. posesiúnii; pl. posesiúni
posesiune
POSESIÚNE, (2, 3) posesiuni, s. f. 1. (În forma posesie) Faptul de a poseda (1); stăpânire a unui lucru, deținere; dreptul de a se folosi, de a dispune de ceva. 2. (Înv.) Proprietate (de pământ); moșie. 3. Țară slab dezvoltată, lipsită de independență, stăpânită de un stat mai puternic; colonie. [Pr.: -si-u-. – Var.: (1) posésie s. f.] – Din fr. possesion, lat. possessio, -onis. DOOM
posesiúne (teritoriu) (-si-u-) s. f., g.-d. art. posesiúnii; pl. posesiúni
posesiunea
POSESIÚNE, (2, 3) posesiuni, s. f. 1. (În forma posesie) Faptul de a poseda (1); stăpânire a unui lucru, deținere; dreptul de a se folosi, de a dispune de ceva. 2. (Înv.) Proprietate (de pământ); moșie. 3. Țară slab dezvoltată, lipsită de independență, stăpânită de un stat mai puternic; colonie. [Pr.: -si-u-. – Var.: (1) posésie s. f.] – Din fr. possesion, lat. possessio, -onis. DOOM
posesiúne (teritoriu) (-si-u-) s. f., g.-d. art. posesiúnii; pl. posesiúni
posesiuni
POSESIÚNE, (2, 3) posesiuni, s. f. 1. (În forma posesie) Faptul de a poseda (1); stăpânire a unui lucru, deținere; dreptul de a se folosi, de a dispune de ceva. 2. (Înv.) Proprietate (de pământ); moșie. 3. Țară slab dezvoltată, lipsită de independență, stăpânită de un stat mai puternic; colonie. [Pr.: -si-u-. – Var.: (1) posésie s. f.] – Din fr. possesion, lat. possessio, -onis. DOOM
posesiúne (teritoriu) (-si-u-) s. f., g.-d. art. posesiúnii; pl. posesiúni
posesiunii
POSESIÚNE, (2, 3) posesiuni, s. f. 1. (În forma posesie) Faptul de a poseda (1); stăpânire a unui lucru, deținere; dreptul de a se folosi, de a dispune de ceva. 2. (Înv.) Proprietate (de pământ); moșie. 3. Țară slab dezvoltată, lipsită de independență, stăpânită de un stat mai puternic; colonie. [Pr.: -si-u-. – Var.: (1) posésie s. f.] – Din fr. possesion, lat. possessio, -onis. DOOM
posesiúne (teritoriu) (-si-u-) s. f., g.-d. art. posesiúnii; pl. posesiúni
posesiunile
POSESIÚNE, (2, 3) posesiuni, s. f. 1. (În forma posesie) Faptul de a poseda (1); stăpânire a unui lucru, deținere; dreptul de a se folosi, de a dispune de ceva. 2. (Înv.) Proprietate (de pământ); moșie. 3. Țară slab dezvoltată, lipsită de independență, stăpânită de un stat mai puternic; colonie. [Pr.: -si-u-. – Var.: (1) posésie s. f.] – Din fr. possesion, lat. possessio, -onis. DOOM
posesiúne (teritoriu) (-si-u-) s. f., g.-d. art. posesiúnii; pl. posesiúni
posesiunilor
POSESIÚNE, (2, 3) posesiuni, s. f. 1. (În forma posesie) Faptul de a poseda (1); stăpânire a unui lucru, deținere; dreptul de a se folosi, de a dispune de ceva. 2. (Înv.) Proprietate (de pământ); moșie. 3. Țară slab dezvoltată, lipsită de independență, stăpânită de un stat mai puternic; colonie. [Pr.: -si-u-. – Var.: (1) posésie s. f.] – Din fr. possesion, lat. possessio, -onis. DOOM
posesiúne (teritoriu) (-si-u-) s. f., g.-d. art. posesiúnii; pl. posesiúni
posesiv
POSESÍV, -Ă, posesivi, -e, adj. 1. (Gram.; despre unele pronume, adjective, articole) Care arată sau cu ajutorul căruia se exprimă un raport de posesiune (1), de apartenență, de dependență. 2. (Rar) Autoritar. Ton posesiv. – Din fr. possessif, lat. possessivus. DOOM
posesív adj. m., pl. posesívi; f. posesívă, pl. posesíve
posesiva
POSESÍV, -Ă, posesivi, -e, adj. 1. (Gram.; despre unele pronume, adjective, articole) Care arată sau cu ajutorul căruia se exprimă un raport de posesiune (1), de apartenență, de dependență. 2. (Rar) Autoritar. Ton posesiv. – Din fr. possessif, lat. possessivus. DOOM
posesív adj. m., pl. posesívi; f. posesívă, pl. posesíve
posesive
POSESÍV, -Ă, posesivi, -e, adj. 1. (Gram.; despre unele pronume, adjective, articole) Care arată sau cu ajutorul căruia se exprimă un raport de posesiune (1), de apartenență, de dependență. 2. (Rar) Autoritar. Ton posesiv. – Din fr. possessif, lat. possessivus. DOOM
posesív adj. m., pl. posesívi; f. posesívă, pl. posesíve
posesivei
POSESÍV, -Ă, posesivi, -e, adj. 1. (Gram.; despre unele pronume, adjective, articole) Care arată sau cu ajutorul căruia se exprimă un raport de posesiune (1), de apartenență, de dependență. 2. (Rar) Autoritar. Ton posesiv. – Din fr. possessif, lat. possessivus. DOOM
posesív adj. m., pl. posesívi; f. posesívă, pl. posesíve
posesivele
POSESÍV, -Ă, posesivi, -e, adj. 1. (Gram.; despre unele pronume, adjective, articole) Care arată sau cu ajutorul căruia se exprimă un raport de posesiune (1), de apartenență, de dependență. 2. (Rar) Autoritar. Ton posesiv. – Din fr. possessif, lat. possessivus. DOOM
posesív adj. m., pl. posesívi; f. posesívă, pl. posesíve
posesivelor
POSESÍV, -Ă, posesivi, -e, adj. 1. (Gram.; despre unele pronume, adjective, articole) Care arată sau cu ajutorul căruia se exprimă un raport de posesiune (1), de apartenență, de dependență. 2. (Rar) Autoritar. Ton posesiv. – Din fr. possessif, lat. possessivus. DOOM
posesív adj. m., pl. posesívi; f. posesívă, pl. posesíve
posesivi
POSESÍV, -Ă, posesivi, -e, adj. 1. (Gram.; despre unele pronume, adjective, articole) Care arată sau cu ajutorul căruia se exprimă un raport de posesiune (1), de apartenență, de dependență. 2. (Rar) Autoritar. Ton posesiv. – Din fr. possessif, lat. possessivus. DOOM
posesív adj. m., pl. posesívi; f. posesívă, pl. posesíve
posesivii
POSESÍV, -Ă, posesivi, -e, adj. 1. (Gram.; despre unele pronume, adjective, articole) Care arată sau cu ajutorul căruia se exprimă un raport de posesiune (1), de apartenență, de dependență. 2. (Rar) Autoritar. Ton posesiv. – Din fr. possessif, lat. possessivus. DOOM
posesív adj. m., pl. posesívi; f. posesívă, pl. posesíve
posesivilor
POSESÍV, -Ă, posesivi, -e, adj. 1. (Gram.; despre unele pronume, adjective, articole) Care arată sau cu ajutorul căruia se exprimă un raport de posesiune (1), de apartenență, de dependență. 2. (Rar) Autoritar. Ton posesiv. – Din fr. possessif, lat. possessivus. DOOM
posesív adj. m., pl. posesívi; f. posesívă, pl. posesíve
posesivul
POSESÍV, -Ă, posesivi, -e, adj. 1. (Gram.; despre unele pronume, adjective, articole) Care arată sau cu ajutorul căruia se exprimă un raport de posesiune (1), de apartenență, de dependență. 2. (Rar) Autoritar. Ton posesiv. – Din fr. possessif, lat. possessivus. DOOM
posesív adj. m., pl. posesívi; f. posesívă, pl. posesíve
posesivului
POSESÍV, -Ă, posesivi, -e, adj. 1. (Gram.; despre unele pronume, adjective, articole) Care arată sau cu ajutorul căruia se exprimă un raport de posesiune (1), de apartenență, de dependență. 2. (Rar) Autoritar. Ton posesiv. – Din fr. possessif, lat. possessivus. DOOM
posesív adj. m., pl. posesívi; f. posesívă, pl. posesíve
posesoare
POSESÓR, -OÁRE, posesori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care deține cu titlu de proprietate un bun; persoană căreia îi aparține ceva. ♦ (Înv. și reg.) Arendaș. 2. Persoană care posedă anumite însușiri, caracteristici. Posesorul unui stil elegant de înot. – Din fr. possesseur, lat. possessor, -oris. DOOM
posesór s. m., pl. posesóri
posesoarea
POSESÓR, -OÁRE, posesori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care deține cu titlu de proprietate un bun; persoană căreia îi aparține ceva. ♦ (Înv. și reg.) Arendaș. 2. Persoană care posedă anumite însușiri, caracteristici. Posesorul unui stil elegant de înot. – Din fr. possesseur, lat. possessor, -oris. DOOM
posesór s. m., pl. posesóri
posesoarei
POSESÓR, -OÁRE, posesori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care deține cu titlu de proprietate un bun; persoană căreia îi aparține ceva. ♦ (Înv. și reg.) Arendaș. 2. Persoană care posedă anumite însușiri, caracteristici. Posesorul unui stil elegant de înot. – Din fr. possesseur, lat. possessor, -oris. DOOM
posesór s. m., pl. posesóri
posesoarele
POSESÓR, -OÁRE, posesori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care deține cu titlu de proprietate un bun; persoană căreia îi aparține ceva. ♦ (Înv. și reg.) Arendaș. 2. Persoană care posedă anumite însușiri, caracteristici. Posesorul unui stil elegant de înot. – Din fr. possesseur, lat. possessor, -oris. DOOM
posesór s. m., pl. posesóri
posesoarelor
POSESÓR, -OÁRE, posesori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care deține cu titlu de proprietate un bun; persoană căreia îi aparține ceva. ♦ (Înv. și reg.) Arendaș. 2. Persoană care posedă anumite însușiri, caracteristici. Posesorul unui stil elegant de înot. – Din fr. possesseur, lat. possessor, -oris. DOOM
posesór s. m., pl. posesóri
posesor
POSESÓR, -OÁRE, posesori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care deține cu titlu de proprietate un bun; persoană căreia îi aparține ceva. ♦ (Înv. și reg.) Arendaș. 2. Persoană care posedă anumite însușiri, caracteristici. Posesorul unui stil elegant de înot. – Din fr. possesseur, lat. possessor, -oris. DOOM
posesór s. m., pl. posesóri
posesoraș
POSESORÁȘ, posesorași, s. m. (Mold., învechit, depreciativ) Posesor (2). Tocmai atunci, sosește din norocire un alt grec cu o brișcă hîrbuită, vreun posesoraș. ALECSANDRI, T. 48.
posesori
POSESÓR, -OÁRE, posesori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care deține cu titlu de proprietate un bun; persoană căreia îi aparține ceva. ♦ (Înv. și reg.) Arendaș. 2. Persoană care posedă anumite însușiri, caracteristici. Posesorul unui stil elegant de înot. – Din fr. possesseur, lat. possessor, -oris. DOOM
posesór s. m., pl. posesóri
posesoria
POSESÓRIU, -IE, posesorii, adj. (Despre acțiuni judiciare) Prin care se urmărește apărarea, protecția posesiunii. – Din fr. possessoire. DOOM
posesóriu (jur.) [riu pron. riu] adj. m., f. posesórie (-ri-e); pl. m. și f. posesórii
posesorie
POSESÓRIU, -IE, posesorii, adj. (Despre acțiuni judiciare) Prin care se urmărește apărarea, protecția posesiunii. – Din fr. possessoire. DOOM
posesóriu (jur.) [riu pron. riu] adj. m., f. posesórie (-ri-e); pl. m. și f. posesórii
posesoriei
POSESÓRIU, -IE, posesorii, adj. (Despre acțiuni judiciare) Prin care se urmărește apărarea, protecția posesiunii. – Din fr. possessoire. DOOM
posesóriu (jur.) [riu pron. riu] adj. m., f. posesórie (-ri-e); pl. m. și f. posesórii
posesorii
POSESÓR, -OÁRE, posesori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care deține cu titlu de proprietate un bun; persoană căreia îi aparține ceva. ♦ (Înv. și reg.) Arendaș. 2. Persoană care posedă anumite însușiri, caracteristici. Posesorul unui stil elegant de înot. – Din fr. possesseur, lat. possessor, -oris. DOOM
posesór s. m., pl. posesóri
posesorii
POSESÓRIU, -IE, posesorii, adj. (Despre acțiuni judiciare) Prin care se urmărește apărarea, protecția posesiunii. – Din fr. possessoire. DOOM
posesóriu (jur.) [riu pron. riu] adj. m., f. posesórie (-ri-e); pl. m. și f. posesórii
posesoriii
POSESÓRIU, -IE, posesorii, adj. (Despre acțiuni judiciare) Prin care se urmărește apărarea, protecția posesiunii. – Din fr. possessoire. DOOM
posesóriu (jur.) [riu pron. riu] adj. m., f. posesórie (-ri-e); pl. m. și f. posesórii
posesoriile
POSESÓRIU, -IE, posesorii, adj. (Despre acțiuni judiciare) Prin care se urmărește apărarea, protecția posesiunii. – Din fr. possessoire. DOOM
posesóriu (jur.) [riu pron. riu] adj. m., f. posesórie (-ri-e); pl. m. și f. posesórii
posesoriilor
POSESÓRIU, -IE, posesorii, adj. (Despre acțiuni judiciare) Prin care se urmărește apărarea, protecția posesiunii. – Din fr. possessoire. DOOM
posesóriu (jur.) [riu pron. riu] adj. m., f. posesórie (-ri-e); pl. m. și f. posesórii
posesorilor
POSESÓR, -OÁRE, posesori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care deține cu titlu de proprietate un bun; persoană căreia îi aparține ceva. ♦ (Înv. și reg.) Arendaș. 2. Persoană care posedă anumite însușiri, caracteristici. Posesorul unui stil elegant de înot. – Din fr. possesseur, lat. possessor, -oris. DOOM
posesór s. m., pl. posesóri
posesoriu
POSESÓRIU, -IE, posesorii, adj. (Despre acțiuni judiciare) Prin care se urmărește apărarea, protecția posesiunii. – Din fr. possessoire. DOOM
posesóriu (jur.) [riu pron. riu] adj. m., f. posesórie (-ri-e); pl. m. și f. posesórii
posesoriul
POSESÓRIU, -IE, posesorii, adj. (Despre acțiuni judiciare) Prin care se urmărește apărarea, protecția posesiunii. – Din fr. possessoire. DOOM
posesóriu (jur.) [riu pron. riu] adj. m., f. posesórie (-ri-e); pl. m. și f. posesórii
posesoriului
POSESÓRIU, -IE, posesorii, adj. (Despre acțiuni judiciare) Prin care se urmărește apărarea, protecția posesiunii. – Din fr. possessoire. DOOM
posesóriu (jur.) [riu pron. riu] adj. m., f. posesórie (-ri-e); pl. m. și f. posesórii
posesorul
POSESÓR, -OÁRE, posesori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care deține cu titlu de proprietate un bun; persoană căreia îi aparține ceva. ♦ (Înv. și reg.) Arendaș. 2. Persoană care posedă anumite însușiri, caracteristici. Posesorul unui stil elegant de înot. – Din fr. possesseur, lat. possessor, -oris. DOOM
posesór s. m., pl. posesóri
posesorului
POSESÓR, -OÁRE, posesori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care deține cu titlu de proprietate un bun; persoană căreia îi aparține ceva. ♦ (Înv. și reg.) Arendaș. 2. Persoană care posedă anumite însușiri, caracteristici. Posesorul unui stil elegant de înot. – Din fr. possesseur, lat. possessor, -oris. DOOM
posesór s. m., pl. posesóri
poseur
POZEUR, pozeuri, s. m., adj. (Livr.) (Persoană îngâmfată) care pozează, studiindu-și în permanență atitudinile, gesturile etc. pentru a face impresie, pentru a epata sau pentru a se evidenția. [Pr.: pozör. – scris și: poseur] – Din fr. poseur.
poseura
POZEUR, pozeuri, s. m., adj. (Livr.) (Persoană îngâmfată) care pozează, studiindu-și în permanență atitudinile, gesturile etc. pentru a face impresie, pentru a epata sau pentru a se evidenția. [Pr.: pozör. – scris și: poseur] – Din fr. poseur.
poseure
POZEUR, pozeuri, s. m., adj. (Livr.) (Persoană îngâmfată) care pozează, studiindu-și în permanență atitudinile, gesturile etc. pentru a face impresie, pentru a epata sau pentru a se evidenția. [Pr.: pozör. – scris și: poseur] – Din fr. poseur.
poseurei
POZEUR, pozeuri, s. m., adj. (Livr.) (Persoană îngâmfată) care pozează, studiindu-și în permanență atitudinile, gesturile etc. pentru a face impresie, pentru a epata sau pentru a se evidenția. [Pr.: pozör. – scris și: poseur] – Din fr. poseur.
poseurele
POZEUR, pozeuri, s. m., adj. (Livr.) (Persoană îngâmfată) care pozează, studiindu-și în permanență atitudinile, gesturile etc. pentru a face impresie, pentru a epata sau pentru a se evidenția. [Pr.: pozör. – scris și: poseur] – Din fr. poseur.
poseurelor
POZEUR, pozeuri, s. m., adj. (Livr.) (Persoană îngâmfată) care pozează, studiindu-și în permanență atitudinile, gesturile etc. pentru a face impresie, pentru a epata sau pentru a se evidenția. [Pr.: pozör. – scris și: poseur] – Din fr. poseur.
poseuri
POZEUR, pozeuri, s. m., adj. (Livr.) (Persoană îngâmfată) care pozează, studiindu-și în permanență atitudinile, gesturile etc. pentru a face impresie, pentru a epata sau pentru a se evidenția. [Pr.: pozör. – scris și: poseur] – Din fr. poseur.
poseurii
POZEUR, pozeuri, s. m., adj. (Livr.) (Persoană îngâmfată) care pozează, studiindu-și în permanență atitudinile, gesturile etc. pentru a face impresie, pentru a epata sau pentru a se evidenția. [Pr.: pozör. – scris și: poseur] – Din fr. poseur.
poseurilor
POZEUR, pozeuri, s. m., adj. (Livr.) (Persoană îngâmfată) care pozează, studiindu-și în permanență atitudinile, gesturile etc. pentru a face impresie, pentru a epata sau pentru a se evidenția. [Pr.: pozör. – scris și: poseur] – Din fr. poseur.
poseurul
POZEUR, pozeuri, s. m., adj. (Livr.) (Persoană îngâmfată) care pozează, studiindu-și în permanență atitudinile, gesturile etc. pentru a face impresie, pentru a epata sau pentru a se evidenția. [Pr.: pozör. – scris și: poseur] – Din fr. poseur.
poseurului
POZEUR, pozeuri, s. m., adj. (Livr.) (Persoană îngâmfată) care pozează, studiindu-și în permanență atitudinile, gesturile etc. pentru a face impresie, pentru a epata sau pentru a se evidenția. [Pr.: pozör. – scris și: poseur] – Din fr. poseur.
posezi
POSEDÁ, poséd, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva în proprietate sau în stăpânire, a dispune de ceva; a stăpâni. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stăpânit de... 3. A avea anumite însușiri, caracteristici. 4. A cunoaște bine un lucru; spec. a ști bine o limbă, o disciplină științifică etc. – Din fr. posséder. DOOM
posedá (a ~), vb., ind. prez. posédă
posibil
POSÍBIL, -Ă, posibili, -e, adj. Care se poate întâmpla sau realiza, care poate fi făcut sau imaginat; care e cu putință; care este permis să se facă. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este cu putință. ◊ Expr. A face tot posibilul = a face tot ce se poate într-o împrejurare, a încerca totul pentru a ajunge la rezultatul dorit. – Din fr. possible, lat. possibilis. DOOM
posíbil2 s. n. (tot ŭl)
posibila
POSÍBIL, -Ă, posibili, -e, adj. Care se poate întâmpla sau realiza, care poate fi făcut sau imaginat; care e cu putință; care este permis să se facă. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este cu putință. ◊ Expr. A face tot posibilul = a face tot ce se poate într-o împrejurare, a încerca totul pentru a ajunge la rezultatul dorit. – Din fr. possible, lat. possibilis. DOOM
posíbil2 s. n. (tot ŭl)
posibile
POSÍBIL, -Ă, posibili, -e, adj. Care se poate întâmpla sau realiza, care poate fi făcut sau imaginat; care e cu putință; care este permis să se facă. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este cu putință. ◊ Expr. A face tot posibilul = a face tot ce se poate într-o împrejurare, a încerca totul pentru a ajunge la rezultatul dorit. – Din fr. possible, lat. possibilis. DOOM
posíbil2 s. n. (tot ŭl)
posibilei
POSÍBIL, -Ă, posibili, -e, adj. Care se poate întâmpla sau realiza, care poate fi făcut sau imaginat; care e cu putință; care este permis să se facă. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este cu putință. ◊ Expr. A face tot posibilul = a face tot ce se poate într-o împrejurare, a încerca totul pentru a ajunge la rezultatul dorit. – Din fr. possible, lat. possibilis. DOOM
posíbil2 s. n. (tot ŭl)
posibilele
POSÍBIL, -Ă, posibili, -e, adj. Care se poate întâmpla sau realiza, care poate fi făcut sau imaginat; care e cu putință; care este permis să se facă. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este cu putință. ◊ Expr. A face tot posibilul = a face tot ce se poate într-o împrejurare, a încerca totul pentru a ajunge la rezultatul dorit. – Din fr. possible, lat. possibilis. DOOM
posíbil2 s. n. (tot ŭl)
posibilelor
POSÍBIL, -Ă, posibili, -e, adj. Care se poate întâmpla sau realiza, care poate fi făcut sau imaginat; care e cu putință; care este permis să se facă. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este cu putință. ◊ Expr. A face tot posibilul = a face tot ce se poate într-o împrejurare, a încerca totul pentru a ajunge la rezultatul dorit. – Din fr. possible, lat. possibilis. DOOM
posíbil2 s. n. (tot ŭl)
posibili
POSÍBIL, -Ă, posibili, -e, adj. Care se poate întâmpla sau realiza, care poate fi făcut sau imaginat; care e cu putință; care este permis să se facă. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este cu putință. ◊ Expr. A face tot posibilul = a face tot ce se poate într-o împrejurare, a încerca totul pentru a ajunge la rezultatul dorit. – Din fr. possible, lat. possibilis. DOOM
posíbil2 s. n. (tot ŭl)
posibilii
POSÍBIL, -Ă, posibili, -e, adj. Care se poate întâmpla sau realiza, care poate fi făcut sau imaginat; care e cu putință; care este permis să se facă. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este cu putință. ◊ Expr. A face tot posibilul = a face tot ce se poate într-o împrejurare, a încerca totul pentru a ajunge la rezultatul dorit. – Din fr. possible, lat. possibilis. DOOM
posíbil2 s. n. (tot ŭl)
posibililor
POSÍBIL, -Ă, posibili, -e, adj. Care se poate întâmpla sau realiza, care poate fi făcut sau imaginat; care e cu putință; care este permis să se facă. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este cu putință. ◊ Expr. A face tot posibilul = a face tot ce se poate într-o împrejurare, a încerca totul pentru a ajunge la rezultatul dorit. – Din fr. possible, lat. possibilis. DOOM
posíbil2 s. n. (tot ŭl)
posibilitate
POSIBILITÁTE, (2) posibilități, s. f. 1. Faptul de a fi posibil; ceea ce este cu putință și poate deveni realitate. 2. Mijloc de realizare, de înfăptuire a ceva; putință, modalitate. ♦ Posibilități materiale = bani (necesari traiului). ◊ Expr. în măsura (sau în limita) posibilităților = în măsura în care este posibil. ♦ (La pl.) Calități, însușiri care se pot dezvolta, maturiza. Tânăr cu posibilități. – Din fr. possibilitè, lat. possibilitas, -atis. DOOM
posibilitáte s. f., g.-d. art. posibilitắții; pl. posibilitắți
posibilitatea
POSIBILITÁTE, (2) posibilități, s. f. 1. Faptul de a fi posibil; ceea ce este cu putință și poate deveni realitate. 2. Mijloc de realizare, de înfăptuire a ceva; putință, modalitate. ♦ Posibilități materiale = bani (necesari traiului). ◊ Expr. în măsura (sau în limita) posibilităților = în măsura în care este posibil. ♦ (La pl.) Calități, însușiri care se pot dezvolta, maturiza. Tânăr cu posibilități. – Din fr. possibilitè, lat. possibilitas, -atis. DOOM
posibilitáte s. f., g.-d. art. posibilitắții; pl. posibilitắți
posibilități
POSIBILITÁTE, (2) posibilități, s. f. 1. Faptul de a fi posibil; ceea ce este cu putință și poate deveni realitate. 2. Mijloc de realizare, de înfăptuire a ceva; putință, modalitate. ♦ Posibilități materiale = bani (necesari traiului). ◊ Expr. în măsura (sau în limita) posibilităților = în măsura în care este posibil. ♦ (La pl.) Calități, însușiri care se pot dezvolta, maturiza. Tânăr cu posibilități. – Din fr. possibilitè, lat. possibilitas, -atis. DOOM
posibilitáte s. f., g.-d. art. posibilitắții; pl. posibilitắți
posibilității
POSIBILITÁTE, (2) posibilități, s. f. 1. Faptul de a fi posibil; ceea ce este cu putință și poate deveni realitate. 2. Mijloc de realizare, de înfăptuire a ceva; putință, modalitate. ♦ Posibilități materiale = bani (necesari traiului). ◊ Expr. în măsura (sau în limita) posibilităților = în măsura în care este posibil. ♦ (La pl.) Calități, însușiri care se pot dezvolta, maturiza. Tânăr cu posibilități. – Din fr. possibilitè, lat. possibilitas, -atis. DOOM
posibilitáte s. f., g.-d. art. posibilitắții; pl. posibilitắți
posibilitățile
POSIBILITÁTE, (2) posibilități, s. f. 1. Faptul de a fi posibil; ceea ce este cu putință și poate deveni realitate. 2. Mijloc de realizare, de înfăptuire a ceva; putință, modalitate. ♦ Posibilități materiale = bani (necesari traiului). ◊ Expr. în măsura (sau în limita) posibilităților = în măsura în care este posibil. ♦ (La pl.) Calități, însușiri care se pot dezvolta, maturiza. Tânăr cu posibilități. – Din fr. possibilitè, lat. possibilitas, -atis. DOOM
posibilitáte s. f., g.-d. art. posibilitắții; pl. posibilitắți
posibilităților
POSIBILITÁTE, (2) posibilități, s. f. 1. Faptul de a fi posibil; ceea ce este cu putință și poate deveni realitate. 2. Mijloc de realizare, de înfăptuire a ceva; putință, modalitate. ♦ Posibilități materiale = bani (necesari traiului). ◊ Expr. în măsura (sau în limita) posibilităților = în măsura în care este posibil. ♦ (La pl.) Calități, însușiri care se pot dezvolta, maturiza. Tânăr cu posibilități. – Din fr. possibilitè, lat. possibilitas, -atis. DOOM
posibilitáte s. f., g.-d. art. posibilitắții; pl. posibilitắți
posibilul
POSÍBIL, -Ă, posibili, -e, adj. Care se poate întâmpla sau realiza, care poate fi făcut sau imaginat; care e cu putință; care este permis să se facă. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este cu putință. ◊ Expr. A face tot posibilul = a face tot ce se poate într-o împrejurare, a încerca totul pentru a ajunge la rezultatul dorit. – Din fr. possible, lat. possibilis. DOOM
posíbil2 s. n. (tot ŭl)
posibilului
POSÍBIL, -Ă, posibili, -e, adj. Care se poate întâmpla sau realiza, care poate fi făcut sau imaginat; care e cu putință; care este permis să se facă. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este cu putință. ◊ Expr. A face tot posibilul = a face tot ce se poate într-o împrejurare, a încerca totul pentru a ajunge la rezultatul dorit. – Din fr. possible, lat. possibilis. DOOM
posíbil2 s. n. (tot ŭl)
posident
POSIDÉNT, -Ă s.m. și f. (Liv.) Cel care posedă (ceva), posesor. [Cf. it. possidente, lat. possidens < possidere – a poseda].
posidentă
POSIDÉNT, -Ă s.m. și f. (Liv.) Cel care posedă (ceva), posesor. [Cf. it. possidente, lat. possidens < possidere – a poseda].
poslanie
poslánie (poslánii), s. f. – Scrisoare. Sl. posŭlanije (Tiktin). Sec. XVII, înv. – Der. poslanic, s. m. (înv., trimis, mesager), din sl. posŭlaniku.
poslede
posléde adv. – În expresia înv. de poslede: obișnuit, de rînd. Sl. poslĕdĭ „pe urmă” (Tiktin). – Der. posledui, vb. (a confrunta, a verifica, a colaționa), din sl. poslĕdovati, cultism din sec. XVII, înv.; posleț (var. poslete), s. m. (ultima țuică din distilare, cea mai proastă; apă chioară); posleți, vb. refl. (despre țuica din distilare – a începe să-și piardă calitățile). Cf. Cihac, II, 279; Conev 64.
posleț
POSLÉȚ s. m. (Reg.) Rachiu slab, apos, care rămâne în alambic după obținerea rachiului tare. – Comp. ucr. poslid, rus posled.
poslețea
POSLEȚÍ, pers. 3 poslețește, vb. IV. Refl. (Despre rachiu) A deveni apos. – Din posleț.
poslețească
POSLEȚÍ, pers. 3 poslețește, vb. IV. Refl. (Despre rachiu) A deveni apos. – Din posleț.
poslețeau
POSLEȚÍ, pers. 3 poslețește, vb. IV. Refl. (Despre rachiu) A deveni apos. – Din posleț.
poslețesc
POSLEȚÍ, pers. 3 poslețește, vb. IV. Refl. (Despre rachiu) A deveni apos. – Din posleț.
poslețește
POSLEȚÍ, pers. 3 poslețește, vb. IV. Refl. (Despre rachiu) A deveni apos. – Din posleț.
posleți
POSLEȚÍ, pers. 3 poslețește, vb. IV. Refl. (Despre rachiu) A deveni apos. – Din posleț.
poslețind
POSLEȚÍ, pers. 3 poslețește, vb. IV. Refl. (Despre rachiu) A deveni apos. – Din posleț.
poslețire
POSLEȚÍ, pers. 3 poslețește, vb. IV. Refl. (Despre rachiu) A deveni apos. – Din posleț.
poslețire
POSLEȚÍ, pers. 3 poslețește, vb. IV. Refl. (Despre rachiu) A deveni apos. – Din posleț.
poslețiră
POSLEȚÍ, pers. 3 poslețește, vb. IV. Refl. (Despre rachiu) A deveni apos. – Din posleț.
poslețise
POSLEȚÍ, pers. 3 poslețește, vb. IV. Refl. (Despre rachiu) A deveni apos. – Din posleț.
poslețiseră
POSLEȚÍ, pers. 3 poslețește, vb. IV. Refl. (Despre rachiu) A deveni apos. – Din posleț.
poslețit
POSLEȚÍ, pers. 3 poslețește, vb. IV. Refl. (Despre rachiu) A deveni apos. – Din posleț.
poslujnic
POSLÚȘNIC, poslușnici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Slujitor boieresc sau mănăstiresc scutit de dări. ♦ P. gener. (Înv.) Slujitor, servitor. 2. (Înv.) Infirmier. [Var.: (înv.) poslújnic s. m.] – Din sl. poslušĩnikŭ. DOOM
poslúșnic s. m., pl. poslúșnici
poslușea
POSLUȘÍ, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).
poslușeai
POSLUȘÍ, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).
poslușeam
POSLUȘÍ, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).
poslușească
POSLUȘÍ, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).
poslușeau
POSLUȘÍ, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).
poslușeați
POSLUȘÍ, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).
poslușesc
POSLUȘÍ, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).
poslușește
POSLUȘÍ, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).
poslușești
POSLUȘÍ, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).
posluși
POSLUȘÍ, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).
poslușii
POSLUȘÍ, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).
poslușim
POSLUȘÍ, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).
poslușind
POSLUȘÍ, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).
poslușire
POSLUȘÍ, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).
poslușire
POSLUȘÍ, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).
poslușiră
POSLUȘÍ, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).
poslușirăm
POSLUȘÍ, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).
poslușirăți
POSLUȘÍ, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).
poslușise
POSLUȘÍ, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).
poslușisem
POSLUȘÍ, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).
poslușiseră
POSLUȘÍ, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).
poslușiserăm
POSLUȘÍ, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).
poslușiserăți
POSLUȘÍ, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).
poslușiseși
POSLUȘÍ, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).
poslușiseți
POSLUȘÍ, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).
poslușit
POSLUȘÍ, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).
poslușiși
POSLUȘÍ, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).
poslușiți
POSLUȘÍ, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).
poslușnic
POSLÚȘNIC, poslușnici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Slujitor boieresc sau mănăstiresc scutit de dări. ♦ P. gener. (Înv.) Slujitor, servitor. 2. (Înv.) Infirmier. [Var.: (înv.) poslújnic s. m.] – Din sl. poslušĩnikŭ. DOOM
poslúșnic s. m., pl. poslúșnici
poslușnici
POSLÚȘNIC, poslușnici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Slujitor boieresc sau mănăstiresc scutit de dări. ♦ P. gener. (Înv.) Slujitor, servitor. 2. (Înv.) Infirmier. [Var.: (înv.) poslújnic s. m.] – Din sl. poslušĩnikŭ. DOOM
poslúșnic s. m., pl. poslúșnici
poslușnicii
POSLÚȘNIC, poslușnici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Slujitor boieresc sau mănăstiresc scutit de dări. ♦ P. gener. (Înv.) Slujitor, servitor. 2. (Înv.) Infirmier. [Var.: (înv.) poslújnic s. m.] – Din sl. poslušĩnikŭ. DOOM
poslúșnic s. m., pl. poslúșnici
poslușnicilor
POSLÚȘNIC, poslușnici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Slujitor boieresc sau mănăstiresc scutit de dări. ♦ P. gener. (Înv.) Slujitor, servitor. 2. (Înv.) Infirmier. [Var.: (înv.) poslújnic s. m.] – Din sl. poslušĩnikŭ. DOOM
poslúșnic s. m., pl. poslúșnici
poslușnicul
POSLÚȘNIC, poslușnici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Slujitor boieresc sau mănăstiresc scutit de dări. ♦ P. gener. (Înv.) Slujitor, servitor. 2. (Înv.) Infirmier. [Var.: (înv.) poslújnic s. m.] – Din sl. poslušĩnikŭ. DOOM
poslúșnic s. m., pl. poslúșnici
poslușnicului
POSLÚȘNIC, poslușnici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Slujitor boieresc sau mănăstiresc scutit de dări. ♦ P. gener. (Înv.) Slujitor, servitor. 2. (Înv.) Infirmier. [Var.: (înv.) poslújnic s. m.] – Din sl. poslušĩnikŭ. DOOM
poslúșnic s. m., pl. poslúșnici
posmag
POSMÁG, posmagi, s. m. (Reg.) Pâine uscată (tăiată felii). ♦ (La sg.) Pesmet. – Din sl. posmagŭ. DOOM
posmág (reg.) s. m., pl. posmági
posmagi
POSMÁG, posmagi, s. m. (Reg.) Pâine uscată (tăiată felii). ♦ (La sg.) Pesmet. – Din sl. posmagŭ. DOOM
posmág (reg.) s. m., pl. posmági
posmagii
POSMÁG, posmagi, s. m. (Reg.) Pâine uscată (tăiată felii). ♦ (La sg.) Pesmet. – Din sl. posmagŭ. DOOM
posmág (reg.) s. m., pl. posmági
posmagilor
POSMÁG, posmagi, s. m. (Reg.) Pâine uscată (tăiată felii). ♦ (La sg.) Pesmet. – Din sl. posmagŭ. DOOM
posmág (reg.) s. m., pl. posmági
posmagul
POSMÁG, posmagi, s. m. (Reg.) Pâine uscată (tăiată felii). ♦ (La sg.) Pesmet. – Din sl. posmagŭ. DOOM
posmág (reg.) s. m., pl. posmági
posmagului
POSMÁG, posmagi, s. m. (Reg.) Pâine uscată (tăiată felii). ♦ (La sg.) Pesmet. – Din sl. posmagŭ. DOOM
posmág (reg.) s. m., pl. posmági
posmol
POȘMÓL s. m. v. posmol.
posmăgea
POSMĂGÍ, posmăgesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A presăra cu pesmet o bucată de carne (înainte de a o frige). 2. Refl. A se usca ca un posmag. ♦ (Despre plante) A se ofili, a se veșteji. – Din posmag. DOOM
posmăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posmăgésc, imperf. 3 sg. posmăgeá; conj. prez. 3 să posmăgeáscă
posmăgeai
POSMĂGÍ, posmăgesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A presăra cu pesmet o bucată de carne (înainte de a o frige). 2. Refl. A se usca ca un posmag. ♦ (Despre plante) A se ofili, a se veșteji. – Din posmag. DOOM
posmăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posmăgésc, imperf. 3 sg. posmăgeá; conj. prez. 3 să posmăgeáscă
posmăgeam
POSMĂGÍ, posmăgesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A presăra cu pesmet o bucată de carne (înainte de a o frige). 2. Refl. A se usca ca un posmag. ♦ (Despre plante) A se ofili, a se veșteji. – Din posmag. DOOM
posmăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posmăgésc, imperf. 3 sg. posmăgeá; conj. prez. 3 să posmăgeáscă
posmăgească
POSMĂGÍ, posmăgesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A presăra cu pesmet o bucată de carne (înainte de a o frige). 2. Refl. A se usca ca un posmag. ♦ (Despre plante) A se ofili, a se veșteji. – Din posmag. DOOM
posmăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posmăgésc, imperf. 3 sg. posmăgeá; conj. prez. 3 să posmăgeáscă
posmăgeau
POSMĂGÍ, posmăgesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A presăra cu pesmet o bucată de carne (înainte de a o frige). 2. Refl. A se usca ca un posmag. ♦ (Despre plante) A se ofili, a se veșteji. – Din posmag. DOOM
posmăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posmăgésc, imperf. 3 sg. posmăgeá; conj. prez. 3 să posmăgeáscă
posmăgeați
POSMĂGÍ, posmăgesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A presăra cu pesmet o bucată de carne (înainte de a o frige). 2. Refl. A se usca ca un posmag. ♦ (Despre plante) A se ofili, a se veșteji. – Din posmag. DOOM
posmăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posmăgésc, imperf. 3 sg. posmăgeá; conj. prez. 3 să posmăgeáscă
posmăgesc
POSMĂGÍ, posmăgesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A presăra cu pesmet o bucată de carne (înainte de a o frige). 2. Refl. A se usca ca un posmag. ♦ (Despre plante) A se ofili, a se veșteji. – Din posmag. DOOM
posmăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posmăgésc, imperf. 3 sg. posmăgeá; conj. prez. 3 să posmăgeáscă
posmăgește
POSMĂGÍ, posmăgesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A presăra cu pesmet o bucată de carne (înainte de a o frige). 2. Refl. A se usca ca un posmag. ♦ (Despre plante) A se ofili, a se veșteji. – Din posmag. DOOM
posmăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posmăgésc, imperf. 3 sg. posmăgeá; conj. prez. 3 să posmăgeáscă
posmăgești
POSMĂGÍ, posmăgesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A presăra cu pesmet o bucată de carne (înainte de a o frige). 2. Refl. A se usca ca un posmag. ♦ (Despre plante) A se ofili, a se veșteji. – Din posmag. DOOM
posmăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posmăgésc, imperf. 3 sg. posmăgeá; conj. prez. 3 să posmăgeáscă
posmăgi
POSMĂGÍ, posmăgesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A presăra cu pesmet o bucată de carne (înainte de a o frige). 2. Refl. A se usca ca un posmag. ♦ (Despre plante) A se ofili, a se veșteji. – Din posmag. DOOM
posmăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posmăgésc, imperf. 3 sg. posmăgeá; conj. prez. 3 să posmăgeáscă
posmăgii
POSMĂGÍ, posmăgesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A presăra cu pesmet o bucată de carne (înainte de a o frige). 2. Refl. A se usca ca un posmag. ♦ (Despre plante) A se ofili, a se veșteji. – Din posmag. DOOM
posmăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posmăgésc, imperf. 3 sg. posmăgeá; conj. prez. 3 să posmăgeáscă
posmăgim
POSMĂGÍ, posmăgesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A presăra cu pesmet o bucată de carne (înainte de a o frige). 2. Refl. A se usca ca un posmag. ♦ (Despre plante) A se ofili, a se veșteji. – Din posmag. DOOM
posmăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posmăgésc, imperf. 3 sg. posmăgeá; conj. prez. 3 să posmăgeáscă
posmăgind
POSMĂGÍ, posmăgesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A presăra cu pesmet o bucată de carne (înainte de a o frige). 2. Refl. A se usca ca un posmag. ♦ (Despre plante) A se ofili, a se veșteji. – Din posmag. DOOM
posmăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posmăgésc, imperf. 3 sg. posmăgeá; conj. prez. 3 să posmăgeáscă
posmăgire
POSMĂGÍ, posmăgesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A presăra cu pesmet o bucată de carne (înainte de a o frige). 2. Refl. A se usca ca un posmag. ♦ (Despre plante) A se ofili, a se veșteji. – Din posmag. DOOM
posmăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posmăgésc, imperf. 3 sg. posmăgeá; conj. prez. 3 să posmăgeáscă
posmăgiră
POSMĂGÍ, posmăgesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A presăra cu pesmet o bucată de carne (înainte de a o frige). 2. Refl. A se usca ca un posmag. ♦ (Despre plante) A se ofili, a se veșteji. – Din posmag. DOOM
posmăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posmăgésc, imperf. 3 sg. posmăgeá; conj. prez. 3 să posmăgeáscă
posmăgirăm
POSMĂGÍ, posmăgesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A presăra cu pesmet o bucată de carne (înainte de a o frige). 2. Refl. A se usca ca un posmag. ♦ (Despre plante) A se ofili, a se veșteji. – Din posmag. DOOM
posmăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posmăgésc, imperf. 3 sg. posmăgeá; conj. prez. 3 să posmăgeáscă
posmăgirăți
POSMĂGÍ, posmăgesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A presăra cu pesmet o bucată de carne (înainte de a o frige). 2. Refl. A se usca ca un posmag. ♦ (Despre plante) A se ofili, a se veșteji. – Din posmag. DOOM
posmăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posmăgésc, imperf. 3 sg. posmăgeá; conj. prez. 3 să posmăgeáscă
posmăgise
POSMĂGÍ, posmăgesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A presăra cu pesmet o bucată de carne (înainte de a o frige). 2. Refl. A se usca ca un posmag. ♦ (Despre plante) A se ofili, a se veșteji. – Din posmag. DOOM
posmăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posmăgésc, imperf. 3 sg. posmăgeá; conj. prez. 3 să posmăgeáscă
posmăgisem
POSMĂGÍ, posmăgesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A presăra cu pesmet o bucată de carne (înainte de a o frige). 2. Refl. A se usca ca un posmag. ♦ (Despre plante) A se ofili, a se veșteji. – Din posmag. DOOM
posmăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posmăgésc, imperf. 3 sg. posmăgeá; conj. prez. 3 să posmăgeáscă
posmăgiseră
POSMĂGÍ, posmăgesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A presăra cu pesmet o bucată de carne (înainte de a o frige). 2. Refl. A se usca ca un posmag. ♦ (Despre plante) A se ofili, a se veșteji. – Din posmag. DOOM
posmăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posmăgésc, imperf. 3 sg. posmăgeá; conj. prez. 3 să posmăgeáscă
posmăgiserăm
POSMĂGÍ, posmăgesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A presăra cu pesmet o bucată de carne (înainte de a o frige). 2. Refl. A se usca ca un posmag. ♦ (Despre plante) A se ofili, a se veșteji. – Din posmag. DOOM
posmăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posmăgésc, imperf. 3 sg. posmăgeá; conj. prez. 3 să posmăgeáscă
posmăgiserăți
POSMĂGÍ, posmăgesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A presăra cu pesmet o bucată de carne (înainte de a o frige). 2. Refl. A se usca ca un posmag. ♦ (Despre plante) A se ofili, a se veșteji. – Din posmag. DOOM
posmăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posmăgésc, imperf. 3 sg. posmăgeá; conj. prez. 3 să posmăgeáscă
posmăgiseși
POSMĂGÍ, posmăgesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A presăra cu pesmet o bucată de carne (înainte de a o frige). 2. Refl. A se usca ca un posmag. ♦ (Despre plante) A se ofili, a se veșteji. – Din posmag. DOOM
posmăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posmăgésc, imperf. 3 sg. posmăgeá; conj. prez. 3 să posmăgeáscă
posmăgiseți
POSMĂGÍ, posmăgesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A presăra cu pesmet o bucată de carne (înainte de a o frige). 2. Refl. A se usca ca un posmag. ♦ (Despre plante) A se ofili, a se veșteji. – Din posmag. DOOM
posmăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posmăgésc, imperf. 3 sg. posmăgeá; conj. prez. 3 să posmăgeáscă
posmăgit
POSMĂGÍ, posmăgesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A presăra cu pesmet o bucată de carne (înainte de a o frige). 2. Refl. A se usca ca un posmag. ♦ (Despre plante) A se ofili, a se veșteji. – Din posmag. DOOM
posmăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posmăgésc, imperf. 3 sg. posmăgeá; conj. prez. 3 să posmăgeáscă
posmăgit
POSMĂGÍT, -Ă, posmăgiți, -te, adj. (Reg.) Uscat (ca un posmag). – V. posmăgi.
posmăgita
POSMĂGÍT, -Ă, posmăgiți, -te, adj. (Reg.) Uscat (ca un posmag). – V. posmăgi.
posmăgite
POSMĂGÍT, -Ă, posmăgiți, -te, adj. (Reg.) Uscat (ca un posmag). – V. posmăgi.
posmăgitei
POSMĂGÍT, -Ă, posmăgiți, -te, adj. (Reg.) Uscat (ca un posmag). – V. posmăgi.
posmăgitele
POSMĂGÍT, -Ă, posmăgiți, -te, adj. (Reg.) Uscat (ca un posmag). – V. posmăgi.
posmăgitelor
POSMĂGÍT, -Ă, posmăgiți, -te, adj. (Reg.) Uscat (ca un posmag). – V. posmăgi.
posmăgitul
POSMĂGÍT, -Ă, posmăgiți, -te, adj. (Reg.) Uscat (ca un posmag). – V. posmăgi.
posmăgitului
POSMĂGÍT, -Ă, posmăgiți, -te, adj. (Reg.) Uscat (ca un posmag). – V. posmăgi.
posmăgiși
POSMĂGÍ, posmăgesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A presăra cu pesmet o bucată de carne (înainte de a o frige). 2. Refl. A se usca ca un posmag. ♦ (Despre plante) A se ofili, a se veșteji. – Din posmag. DOOM
posmăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posmăgésc, imperf. 3 sg. posmăgeá; conj. prez. 3 să posmăgeáscă
posmăgiți
POSMĂGÍ, posmăgesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A presăra cu pesmet o bucată de carne (înainte de a o frige). 2. Refl. A se usca ca un posmag. ♦ (Despre plante) A se ofili, a se veșteji. – Din posmag. DOOM
posmăgí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posmăgésc, imperf. 3 sg. posmăgeá; conj. prez. 3 să posmăgeáscă
posmăgiți
POSMĂGÍT, -Ă, posmăgiți, -te, adj. (Reg.) Uscat (ca un posmag). – V. posmăgi.
posmăgiții
POSMĂGÍT, -Ă, posmăgiți, -te, adj. (Reg.) Uscat (ca un posmag). – V. posmăgi.
posmăgiților
POSMĂGÍT, -Ă, posmăgiți, -te, adj. (Reg.) Uscat (ca un posmag). – V. posmăgi.
poso
POSO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „porție”, „doză”. [< fr., it. poso-, cf. gr. posos – cât].
posoacă
posoácă s. f. – Puroi. Sl., cf. pol. posoka (Tiktin; Scriban). Sec. XVII, azi în Trans. și Olt.
posologic
POSOLÓGIC, -Ă, posologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la posologie, de posologie. – Din fr. posologique.
posologie
POSOLOGÍE s. f. Parte a terapeuticii care se ocupă cu indicațiile referitoare la dozele și la modul în care trebuie administrate medicamentele. [Scris și: pozologie] – Din fr. posologie. DOOM
posologíe s. f., art. posología, g.-d. posologíi, art. posologíei
posomant
POSOMÁNT s. n. v. pasmant.
posometru
POSOMÉTRU s.n. v. pozometru.
posomora
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorai
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorală
POSOMOREÁLĂ, posomoreli, s. f. Tristețe, melancolie; îngrijorare; indispoziție, posomorâre. ♦ Fig. (Rar) Vreme întunecată (și ploioasă). [Var.: posomorálă s. f.] – Posomorî + suf. -eală. DOOM
!posomoreálă s. f., g.-d. art. posomorélii; pl. posomoréli
posomoram
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorască
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorau
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomoraște
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorați
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomoreala
POSOMOREÁLĂ, posomoreli, s. f. Tristețe, melancolie; îngrijorare; indispoziție, posomorâre. ♦ Fig. (Rar) Vreme întunecată (și ploioasă). [Var.: posomorálă s. f.] – Posomorî + suf. -eală. DOOM
!posomoreálă s. f., g.-d. art. posomorélii; pl. posomoréli
posomoreli
POSOMOREÁLĂ, posomoreli, s. f. Tristețe, melancolie; îngrijorare; indispoziție, posomorâre. ♦ Fig. (Rar) Vreme întunecată (și ploioasă). [Var.: posomorálă s. f.] – Posomorî + suf. -eală. DOOM
!posomoreálă s. f., g.-d. art. posomorélii; pl. posomoréli
posomorelii
POSOMOREÁLĂ, posomoreli, s. f. Tristețe, melancolie; îngrijorare; indispoziție, posomorâre. ♦ Fig. (Rar) Vreme întunecată (și ploioasă). [Var.: posomorálă s. f.] – Posomorî + suf. -eală. DOOM
!posomoreálă s. f., g.-d. art. posomorélii; pl. posomoréli
posomorelile
POSOMOREÁLĂ, posomoreli, s. f. Tristețe, melancolie; îngrijorare; indispoziție, posomorâre. ♦ Fig. (Rar) Vreme întunecată (și ploioasă). [Var.: posomorálă s. f.] – Posomorî + suf. -eală. DOOM
!posomoreálă s. f., g.-d. art. posomorélii; pl. posomoréli
posomorelilor
POSOMOREÁLĂ, posomoreli, s. f. Tristețe, melancolie; îngrijorare; indispoziție, posomorâre. ♦ Fig. (Rar) Vreme întunecată (și ploioasă). [Var.: posomorálă s. f.] – Posomorî + suf. -eală. DOOM
!posomoreálă s. f., g.-d. art. posomorélii; pl. posomoréli
posomori
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorând
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorâre
POSOMORẤRE, posomorâri, s. f. Faptul de a (se) posomorî; posomoreală. – V. posomorî. DOOM
!posomorấre s. f., g.-d. art. posomorấrii; pl. posomorâri
posomorâre
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorârea
POSOMORẤRE, posomorâri, s. f. Faptul de a (se) posomorî; posomoreală. – V. posomorî. DOOM
!posomorấre s. f., g.-d. art. posomorấrii; pl. posomorâri
posomorâri
POSOMORẤRE, posomorâri, s. f. Faptul de a (se) posomorî; posomoreală. – V. posomorî. DOOM
!posomorấre s. f., g.-d. art. posomorấrii; pl. posomorâri
posomorârii
POSOMORẤRE, posomorâri, s. f. Faptul de a (se) posomorî; posomoreală. – V. posomorî. DOOM
!posomorấre s. f., g.-d. art. posomorấrii; pl. posomorâri
posomorârile
POSOMORẤRE, posomorâri, s. f. Faptul de a (se) posomorî; posomoreală. – V. posomorî. DOOM
!posomorấre s. f., g.-d. art. posomorấrii; pl. posomorâri
posomorârilor
POSOMORẤRE, posomorâri, s. f. Faptul de a (se) posomorî; posomoreală. – V. posomorî. DOOM
!posomorấre s. f., g.-d. art. posomorấrii; pl. posomorâri
posomorâră
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorârăm
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorârăți
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorâse
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorâsem
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorâseră
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorâserăm
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorâserăți
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorâseși
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorâseți
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorât
POSOMORẤT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Prost dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o proastă dispoziție, tristețe etc. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată, lipsit de lumină; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî.
posomorât
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorâta
POSOMORẤT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Prost dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o proastă dispoziție, tristețe etc. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată, lipsit de lumină; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî.
posomorâte
POSOMORẤT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Prost dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o proastă dispoziție, tristețe etc. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată, lipsit de lumină; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî.
posomorâtei
POSOMORẤT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Prost dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o proastă dispoziție, tristețe etc. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată, lipsit de lumină; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî.
posomorâtele
POSOMORẤT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Prost dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o proastă dispoziție, tristețe etc. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată, lipsit de lumină; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî.
posomorâtelor
POSOMORẤT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Prost dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o proastă dispoziție, tristețe etc. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată, lipsit de lumină; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî.
posomorâtul
POSOMORẤT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Prost dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o proastă dispoziție, tristețe etc. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată, lipsit de lumină; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî.
posomorâtului
POSOMORẤT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Prost dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o proastă dispoziție, tristețe etc. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată, lipsit de lumină; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî.
posomorâși
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorâți
POSOMORẤT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Prost dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o proastă dispoziție, tristețe etc. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată, lipsit de lumină; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî.
posomorâții
POSOMORẤT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Prost dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o proastă dispoziție, tristețe etc. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată, lipsit de lumină; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî.
posomorâților
POSOMORẤT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Prost dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o proastă dispoziție, tristețe etc. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată, lipsit de lumină; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî.
posomorîi
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorîm
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorînd
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorîre
POSOMORẤRE, posomorâri, s. f. Faptul de a (se) posomorî; posomoreală. – V. posomorî. DOOM
!posomorấre s. f., g.-d. art. posomorấrii; pl. posomorâri
posomorîre
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorîrea
POSOMORẤRE, posomorâri, s. f. Faptul de a (se) posomorî; posomoreală. – V. posomorî. DOOM
!posomorấre s. f., g.-d. art. posomorấrii; pl. posomorâri
posomorîri
POSOMORẤRE, posomorâri, s. f. Faptul de a (se) posomorî; posomoreală. – V. posomorî. DOOM
!posomorấre s. f., g.-d. art. posomorấrii; pl. posomorâri
posomorîrii
POSOMORẤRE, posomorâri, s. f. Faptul de a (se) posomorî; posomoreală. – V. posomorî. DOOM
!posomorấre s. f., g.-d. art. posomorấrii; pl. posomorâri
posomorîrile
POSOMORẤRE, posomorâri, s. f. Faptul de a (se) posomorî; posomoreală. – V. posomorî. DOOM
!posomorấre s. f., g.-d. art. posomorấrii; pl. posomorâri
posomorîrilor
POSOMORẤRE, posomorâri, s. f. Faptul de a (se) posomorî; posomoreală. – V. posomorî. DOOM
!posomorấre s. f., g.-d. art. posomorấrii; pl. posomorâri
posomorîră
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorîrăm
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorîrăți
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorîse
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorîsem
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorîseră
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorîserăm
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorîserăți
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorîseși
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorîseți
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorît
POSOMORẤT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Prost dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o proastă dispoziție, tristețe etc. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată, lipsit de lumină; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî.
posomorît
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorîta
POSOMORẤT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Prost dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o proastă dispoziție, tristețe etc. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată, lipsit de lumină; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî.
posomorîte
POSOMORẤT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Prost dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o proastă dispoziție, tristețe etc. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată, lipsit de lumină; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî.
posomorîtei
POSOMORẤT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Prost dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o proastă dispoziție, tristețe etc. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată, lipsit de lumină; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî.
posomorîtele
POSOMORẤT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Prost dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o proastă dispoziție, tristețe etc. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată, lipsit de lumină; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî.
posomorîtelor
POSOMORẤT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Prost dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o proastă dispoziție, tristețe etc. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată, lipsit de lumină; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî.
posomorîtul
POSOMORẤT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Prost dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o proastă dispoziție, tristețe etc. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată, lipsit de lumină; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî.
posomorîtului
POSOMORẤT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Prost dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o proastă dispoziție, tristețe etc. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată, lipsit de lumină; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî.
posomorîși
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorîți
POSOMORẤT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Prost dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o proastă dispoziție, tristețe etc. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată, lipsit de lumină; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî.
posomorîți
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorîții
POSOMORẤT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Prost dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o proastă dispoziție, tristețe etc. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată, lipsit de lumină; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî.
posomorîților
POSOMORẤT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Prost dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o proastă dispoziție, tristețe etc. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată, lipsit de lumină; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî.
posomorăsc
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
posomorăști
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. DOOM
posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất
pospai
POSPÁI s. n. (Pop.) Pulbere fină de făină care se formează în timpul măcinatului și care acoperă pereții și obiectele din moară; p. gener. pulbere albă, strat subțire care acoperă ceva. ♦ Fig. Superficialitate, aparență (în ceea ce face cineva). – Din ngr. paspáli, sb. paspalj. DOOM
pospái (pop.) s. n.
pospolit
POSPOLÍT, -Ă, pospoliți, -te, adj. Care aparținea unui corp de armată alcătuit din nobili polonezi, format din nobili polonezi. – Din pol. pospolity.
pospolita
POSPOLÍTĂ s. f. Numele unei unități militare poloneze din trecut, alcătuită din nobili polonezi. – Din pol. pospolity. DOOM
pospolítă (înv.) s. f., g.-d. art. pospolítei; pl. pospolíte
pospolite
POSPOLÍTĂ s. f. Numele unei unități militare poloneze din trecut, alcătuită din nobili polonezi. – Din pol. pospolity. DOOM
pospolítă (înv.) s. f., g.-d. art. pospolítei; pl. pospolíte
pospolitei
POSPOLÍTĂ s. f. Numele unei unități militare poloneze din trecut, alcătuită din nobili polonezi. – Din pol. pospolity. DOOM
pospolítă (înv.) s. f., g.-d. art. pospolítei; pl. pospolíte
pospolitele
POSPOLÍTĂ s. f. Numele unei unități militare poloneze din trecut, alcătuită din nobili polonezi. – Din pol. pospolity. DOOM
pospolítă (înv.) s. f., g.-d. art. pospolítei; pl. pospolíte
pospolitelor
POSPOLÍTĂ s. f. Numele unei unități militare poloneze din trecut, alcătuită din nobili polonezi. – Din pol. pospolity. DOOM
pospolítă (înv.) s. f., g.-d. art. pospolítei; pl. pospolíte
pospăi
POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦ Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din sl. posypati. DOOM
pospăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pospăiésc, imperf. 3 sg. pospăiá; conj. prez. 3 să pospăiáscă
pospăia
POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦ Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din sl. posypati. DOOM
pospăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pospăiésc, imperf. 3 sg. pospăiá; conj. prez. 3 să pospăiáscă
pospăiai
POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦ Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din sl. posypati. DOOM
pospăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pospăiésc, imperf. 3 sg. pospăiá; conj. prez. 3 să pospăiáscă
pospăiala
POSPĂIÁLĂ, pospăieli, s. f. (Rar) Faptul de a pospăi; (concr.) strat subțire dintr-o materie care acoperă un obiect; fig. aparență, spoială, superficialitate. [Pr.: -pă-ia-] – Pospăi + suf. -eală. DOOM
pospăiálă (rar) s. f., g.-d. art. pospăiélii; pl. pospăiéli
pospăiam
POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦ Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din sl. posypati. DOOM
pospăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pospăiésc, imperf. 3 sg. pospăiá; conj. prez. 3 să pospăiáscă
pospăiască
POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦ Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din sl. posypati. DOOM
pospăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pospăiésc, imperf. 3 sg. pospăiá; conj. prez. 3 să pospăiáscă
pospăiau
POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦ Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din sl. posypati. DOOM
pospăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pospăiésc, imperf. 3 sg. pospăiá; conj. prez. 3 să pospăiáscă
pospăiați
POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦ Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din sl. posypati. DOOM
pospăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pospăiésc, imperf. 3 sg. pospăiá; conj. prez. 3 să pospăiáscă
pospăieli
POSPĂIÁLĂ, pospăieli, s. f. (Rar) Faptul de a pospăi; (concr.) strat subțire dintr-o materie care acoperă un obiect; fig. aparență, spoială, superficialitate. [Pr.: -pă-ia-] – Pospăi + suf. -eală. DOOM
pospăiálă (rar) s. f., g.-d. art. pospăiélii; pl. pospăiéli
pospăielii
POSPĂIÁLĂ, pospăieli, s. f. (Rar) Faptul de a pospăi; (concr.) strat subțire dintr-o materie care acoperă un obiect; fig. aparență, spoială, superficialitate. [Pr.: -pă-ia-] – Pospăi + suf. -eală. DOOM
pospăiálă (rar) s. f., g.-d. art. pospăiélii; pl. pospăiéli
pospăielile
POSPĂIÁLĂ, pospăieli, s. f. (Rar) Faptul de a pospăi; (concr.) strat subțire dintr-o materie care acoperă un obiect; fig. aparență, spoială, superficialitate. [Pr.: -pă-ia-] – Pospăi + suf. -eală. DOOM
pospăiálă (rar) s. f., g.-d. art. pospăiélii; pl. pospăiéli
pospăielilor
POSPĂIÁLĂ, pospăieli, s. f. (Rar) Faptul de a pospăi; (concr.) strat subțire dintr-o materie care acoperă un obiect; fig. aparență, spoială, superficialitate. [Pr.: -pă-ia-] – Pospăi + suf. -eală. DOOM
pospăiálă (rar) s. f., g.-d. art. pospăiélii; pl. pospăiéli
pospăiesc
POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦ Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din sl. posypati. DOOM
pospăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pospăiésc, imperf. 3 sg. pospăiá; conj. prez. 3 să pospăiáscă
pospăiește
POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦ Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din sl. posypati. DOOM
pospăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pospăiésc, imperf. 3 sg. pospăiá; conj. prez. 3 să pospăiáscă
pospăiești
POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦ Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din sl. posypati. DOOM
pospăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pospăiésc, imperf. 3 sg. pospăiá; conj. prez. 3 să pospăiáscă
pospăii
POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦ Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din sl. posypati. DOOM
pospăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pospăiésc, imperf. 3 sg. pospăiá; conj. prez. 3 să pospăiáscă
pospăim
POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦ Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din sl. posypati. DOOM
pospăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pospăiésc, imperf. 3 sg. pospăiá; conj. prez. 3 să pospăiáscă
pospăind
POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦ Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din sl. posypati. DOOM
pospăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pospăiésc, imperf. 3 sg. pospăiá; conj. prez. 3 să pospăiáscă
pospăire
POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦ Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din sl. posypati. DOOM
pospăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pospăiésc, imperf. 3 sg. pospăiá; conj. prez. 3 să pospăiáscă
pospăire
POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦ Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din sl. posypati.
pospăiră
POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦ Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din sl. posypati. DOOM
pospăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pospăiésc, imperf. 3 sg. pospăiá; conj. prez. 3 să pospăiáscă
pospăirăm
POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦ Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din sl. posypati. DOOM
pospăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pospăiésc, imperf. 3 sg. pospăiá; conj. prez. 3 să pospăiáscă
pospăirăți
POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦ Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din sl. posypati. DOOM
pospăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pospăiésc, imperf. 3 sg. pospăiá; conj. prez. 3 să pospăiáscă
pospăise
POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦ Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din sl. posypati. DOOM
pospăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pospăiésc, imperf. 3 sg. pospăiá; conj. prez. 3 să pospăiáscă
pospăisem
POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦ Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din sl. posypati. DOOM
pospăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pospăiésc, imperf. 3 sg. pospăiá; conj. prez. 3 să pospăiáscă
pospăiseră
POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦ Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din sl. posypati. DOOM
pospăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pospăiésc, imperf. 3 sg. pospăiá; conj. prez. 3 să pospăiáscă
pospăiserăm
POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦ Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din sl. posypati. DOOM
pospăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pospăiésc, imperf. 3 sg. pospăiá; conj. prez. 3 să pospăiáscă
pospăiserăți
POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦ Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din sl. posypati. DOOM
pospăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pospăiésc, imperf. 3 sg. pospăiá; conj. prez. 3 să pospăiáscă
pospăiseși
POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦ Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din sl. posypati. DOOM
pospăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pospăiésc, imperf. 3 sg. pospăiá; conj. prez. 3 să pospăiáscă
pospăiseți
POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦ Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din sl. posypati. DOOM
pospăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pospăiésc, imperf. 3 sg. pospăiá; conj. prez. 3 să pospăiáscă
pospăit
POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦ Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din sl. posypati. DOOM
pospăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pospăiésc, imperf. 3 sg. pospăiá; conj. prez. 3 să pospăiáscă
pospăit
POSPĂÍT, -Ă, pospăiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire dintr-o materie; fig. cu o aparență înșelătoare de cultură, de civilizație etc.; superficial. – V. pospăi.
pospăita
POSPĂÍT, -Ă, pospăiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire dintr-o materie; fig. cu o aparență înșelătoare de cultură, de civilizație etc.; superficial. – V. pospăi.
pospăite
POSPĂÍT, -Ă, pospăiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire dintr-o materie; fig. cu o aparență înșelătoare de cultură, de civilizație etc.; superficial. – V. pospăi.
pospăitei
POSPĂÍT, -Ă, pospăiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire dintr-o materie; fig. cu o aparență înșelătoare de cultură, de civilizație etc.; superficial. – V. pospăi.
pospăitele
POSPĂÍT, -Ă, pospăiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire dintr-o materie; fig. cu o aparență înșelătoare de cultură, de civilizație etc.; superficial. – V. pospăi.
pospăitelor
POSPĂÍT, -Ă, pospăiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire dintr-o materie; fig. cu o aparență înșelătoare de cultură, de civilizație etc.; superficial. – V. pospăi.
pospăitul
POSPĂÍT, -Ă, pospăiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire dintr-o materie; fig. cu o aparență înșelătoare de cultură, de civilizație etc.; superficial. – V. pospăi.
pospăitului
POSPĂÍT, -Ă, pospăiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire dintr-o materie; fig. cu o aparență înșelătoare de cultură, de civilizație etc.; superficial. – V. pospăi.
pospăiși
POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦ Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din sl. posypati. DOOM
pospăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pospăiésc, imperf. 3 sg. pospăiá; conj. prez. 3 să pospăiáscă
pospăiți
POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦ Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din sl. posypati. DOOM
pospăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pospăiésc, imperf. 3 sg. pospăiá; conj. prez. 3 să pospăiáscă
pospăiți
POSPĂÍT, -Ă, pospăiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire dintr-o materie; fig. cu o aparență înșelătoare de cultură, de civilizație etc.; superficial. – V. pospăi.
pospăiții
POSPĂÍT, -Ă, pospăiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire dintr-o materie; fig. cu o aparență înșelătoare de cultură, de civilizație etc.; superficial. – V. pospăi.
pospăiților
POSPĂÍT, -Ă, pospăiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire dintr-o materie; fig. cu o aparență înșelătoare de cultură, de civilizație etc.; superficial. – V. pospăi.
post
POST MERÍDIEM loc. adv. în cursul după-amiezii. [Abr.: p.m.] – Cuv. lat. DOOM
post-mórtem (lat.) adj. invar., adv.
post
POST-POST-SCRÍPTUM s. n. Text adăugat uneori la o scrisoare după post-scriptum. [Abr.: P.P.S.] – Loc. lat. DOOM
post-post-scríptum (lat.) s. n., abr. P.P.S.
posta
POSTÁ, postez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) instala, a (se) plasa undeva pentru a supraveghea, a urmări, a păzi. – Din fr. poster. DOOM
postá (a ~) vb., ind. prez. 3 posteáză
postabdomen
POSTABDOMÉN, postabdomene, s. n. (Entom.) Partea posterioară a abdomenului unor artropode, terminată cu un ac veninos. – Din fr. postabdomen.
postabdomene
POSTABDOMÉN, postabdomene, s. n. (Entom.) Partea posterioară a abdomenului unor artropode, terminată cu un ac veninos. – Din fr. postabdomen.
postabdomenele
POSTABDOMÉN, postabdomene, s. n. (Entom.) Partea posterioară a abdomenului unor artropode, terminată cu un ac veninos. – Din fr. postabdomen.
postabdomenelor
POSTABDOMÉN, postabdomene, s. n. (Entom.) Partea posterioară a abdomenului unor artropode, terminată cu un ac veninos. – Din fr. postabdomen.
postabdomenul
POSTABDOMÉN, postabdomene, s. n. (Entom.) Partea posterioară a abdomenului unor artropode, terminată cu un ac veninos. – Din fr. postabdomen.
postabdomenului
POSTABDOMÉN, postabdomene, s. n. (Entom.) Partea posterioară a abdomenului unor artropode, terminată cu un ac veninos. – Din fr. postabdomen.
postacut
POSTACÚT, -Ă, postacuți, -te, adj. (Med.) Care a depășit o stare maladivă critică. – Post + acut.
postacuta
POSTACÚT, -Ă, postacuți, -te, adj. (Med.) Care a depășit o stare maladivă critică. – Post + acut.
postacute
POSTACÚT, -Ă, postacuți, -te, adj. (Med.) Care a depășit o stare maladivă critică. – Post + acut.
postacutei
POSTACÚT, -Ă, postacuți, -te, adj. (Med.) Care a depășit o stare maladivă critică. – Post + acut.
postacutele
POSTACÚT, -Ă, postacuți, -te, adj. (Med.) Care a depășit o stare maladivă critică. – Post + acut.
postacutelor
POSTACÚT, -Ă, postacuți, -te, adj. (Med.) Care a depășit o stare maladivă critică. – Post + acut.
postacutul
POSTACÚT, -Ă, postacuți, -te, adj. (Med.) Care a depășit o stare maladivă critică. – Post + acut.
postacutului
POSTACÚT, -Ă, postacuți, -te, adj. (Med.) Care a depășit o stare maladivă critică. – Post + acut.
postacuți
POSTACÚT, -Ă, postacuți, -te, adj. (Med.) Care a depășit o stare maladivă critică. – Post + acut.
postacuții
POSTACÚT, -Ă, postacuți, -te, adj. (Med.) Care a depășit o stare maladivă critică. – Post + acut.
postacuților
POSTACÚT, -Ă, postacuți, -te, adj. (Med.) Care a depășit o stare maladivă critică. – Post + acut.
postadolescență
POSTADOLESCÉNȚĂ s.f. Perioadă, vârstă cuprinsă între 18 și 20 de ani, care urmează adolescenței propriu-zise. [< post- + adolescență].
postai
POSTÁ, postez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) instala, a (se) plasa undeva pentru a supraveghea, a urmări, a păzi. – Din fr. poster. DOOM
postá (a ~) vb., ind. prez. 3 posteáză
postal
POSTÁL2, -Ă adj. v. poștal.
postal
POSTÁL2, -Ă adj. v. poștal.
postam
POSTÁ, postez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) instala, a (se) plasa undeva pentru a supraveghea, a urmări, a păzi. – Din fr. poster. DOOM
postá (a ~) vb., ind. prez. 3 posteáză
postament
POSTAMÉNT, postamente, s. n. Placă sau suport așezat pe sol sau pe o fundație de beton, folosită ca bază de susținere sau de fixare; soclu, piedestal. – Din germ. Postament. DOOM
postamént s. n., pl. postaménte
postament
POSTAMÉNT s.n. Temelie, bază de susținere (din piatră, din metal etc.) a unei statui, a unei mașini etc.; soclu, piedestal. ♦ Estradă (de catedră). [Pl. -te, -turi. / < germ. Postament].
postamente
POSTAMÉNT, postamente, s. n. Placă sau suport așezat pe sol sau pe o fundație de beton, folosită ca bază de susținere sau de fixare; soclu, piedestal. – Din germ. Postament. DOOM
postamént s. n., pl. postaménte
postamentele
POSTAMÉNT, postamente, s. n. Placă sau suport așezat pe sol sau pe o fundație de beton, folosită ca bază de susținere sau de fixare; soclu, piedestal. – Din germ. Postament. DOOM
postamént s. n., pl. postaménte
postamentelor
POSTAMÉNT, postamente, s. n. Placă sau suport așezat pe sol sau pe o fundație de beton, folosită ca bază de susținere sau de fixare; soclu, piedestal. – Din germ. Postament. DOOM
postamént s. n., pl. postaménte
postamentul
POSTAMÉNT, postamente, s. n. Placă sau suport așezat pe sol sau pe o fundație de beton, folosită ca bază de susținere sau de fixare; soclu, piedestal. – Din germ. Postament. DOOM
postamént s. n., pl. postaménte
postamentului
POSTAMÉNT, postamente, s. n. Placă sau suport așezat pe sol sau pe o fundație de beton, folosită ca bază de susținere sau de fixare; soclu, piedestal. – Din germ. Postament. DOOM
postamént s. n., pl. postaménte
postaprindere
POSTAPRÍNDERE, postaprinderi, s. f. (Rar) Autoaprindere. – Post1- + aprindere. DOOM
!postapríndere (pos-ta-prin-/post-a-) (rar) s. f., g.-d. art. postaprínderii; pl. postaprínderi
postaprinderea
POSTAPRÍNDERE, postaprinderi, s. f. (Rar) Autoaprindere. – Post1- + aprindere. DOOM
!postapríndere (pos-ta-prin-/post-a-) (rar) s. f., g.-d. art. postaprínderii; pl. postaprínderi
postaprinderi
POSTAPRÍNDERE, postaprinderi, s. f. (Rar) Autoaprindere. – Post1- + aprindere. DOOM
!postapríndere (pos-ta-prin-/post-a-) (rar) s. f., g.-d. art. postaprínderii; pl. postaprínderi
postaprinderii
POSTAPRÍNDERE, postaprinderi, s. f. (Rar) Autoaprindere. – Post1- + aprindere. DOOM
!postapríndere (pos-ta-prin-/post-a-) (rar) s. f., g.-d. art. postaprínderii; pl. postaprínderi
postaprinderile
POSTAPRÍNDERE, postaprinderi, s. f. (Rar) Autoaprindere. – Post1- + aprindere. DOOM
!postapríndere (pos-ta-prin-/post-a-) (rar) s. f., g.-d. art. postaprínderii; pl. postaprínderi
postaprinderilor
POSTAPRÍNDERE, postaprinderi, s. f. (Rar) Autoaprindere. – Post1- + aprindere. DOOM
!postapríndere (pos-ta-prin-/post-a-) (rar) s. f., g.-d. art. postaprínderii; pl. postaprínderi
postare
POSTÁ, postez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) instala, a (se) plasa undeva pentru a supraveghea, a urmări, a păzi. – Din fr. poster. DOOM
postá (a ~) vb., ind. prez. 3 posteáză
postară
POSTÁ, postez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) instala, a (se) plasa undeva pentru a supraveghea, a urmări, a păzi. – Din fr. poster. DOOM
postá (a ~) vb., ind. prez. 3 posteáză
postarăm
POSTÁ, postez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) instala, a (se) plasa undeva pentru a supraveghea, a urmări, a păzi. – Din fr. poster. DOOM
postá (a ~) vb., ind. prez. 3 posteáză
postarăți
POSTÁ, postez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) instala, a (se) plasa undeva pentru a supraveghea, a urmări, a păzi. – Din fr. poster. DOOM
postá (a ~) vb., ind. prez. 3 posteáză
postase
POSTÁ, postez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) instala, a (se) plasa undeva pentru a supraveghea, a urmări, a păzi. – Din fr. poster. DOOM
postá (a ~) vb., ind. prez. 3 posteáză
postasem
POSTÁ, postez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) instala, a (se) plasa undeva pentru a supraveghea, a urmări, a păzi. – Din fr. poster. DOOM
postá (a ~) vb., ind. prez. 3 posteáză
postaseră
POSTÁ, postez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) instala, a (se) plasa undeva pentru a supraveghea, a urmări, a păzi. – Din fr. poster. DOOM
postá (a ~) vb., ind. prez. 3 posteáză
postaserăm
POSTÁ, postez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) instala, a (se) plasa undeva pentru a supraveghea, a urmări, a păzi. – Din fr. poster. DOOM
postá (a ~) vb., ind. prez. 3 posteáză
postaserăți
POSTÁ, postez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) instala, a (se) plasa undeva pentru a supraveghea, a urmări, a păzi. – Din fr. poster. DOOM
postá (a ~) vb., ind. prez. 3 posteáză
postaseși
POSTÁ, postez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) instala, a (se) plasa undeva pentru a supraveghea, a urmări, a păzi. – Din fr. poster. DOOM
postá (a ~) vb., ind. prez. 3 posteáză
postaseți
POSTÁ, postez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) instala, a (se) plasa undeva pentru a supraveghea, a urmări, a păzi. – Din fr. poster. DOOM
postá (a ~) vb., ind. prez. 3 posteáză
postat
POSTÁ, postez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) instala, a (se) plasa undeva pentru a supraveghea, a urmări, a păzi. – Din fr. poster. DOOM
postá (a ~) vb., ind. prez. 3 posteáză
postat
POSTÁ, postez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) instala, a (se) plasa într-un anumit loc, cu scopul de a supraveghea, de a urmări, de a păzi. – Din fr. poster.
postata
POSTÁTĂ, postate, s. f. 1. (Reg.) Porțiune de pământ cultivat, lucrată de unul sau mai mulți lucrători (într-un anumit timp). ♦ Porțiune dintr-o pădure de unde se taie copacii. ♦ Strat de legume sau de flori. 2. (Pop.) Bucată de drum; distanță. [Var.: (reg.) postáță s. f.] – Din sl. postatĩ. DOOM
!postátă/postáță (reg.) s. f., g.-d. art. postátei/postắții; pl. postáte/postắți
postate
POSTÁTĂ, postate, s. f. 1. (Reg.) Porțiune de pământ cultivat, lucrată de unul sau mai mulți lucrători (într-un anumit timp). ♦ Porțiune dintr-o pădure de unde se taie copacii. ♦ Strat de legume sau de flori. 2. (Pop.) Bucată de drum; distanță. [Var.: (reg.) postáță s. f.] – Din sl. postatĩ. DOOM
!postátă/postáță (reg.) s. f., g.-d. art. postátei/postắții; pl. postáte/postắți
postatei
POSTÁTĂ, postate, s. f. 1. (Reg.) Porțiune de pământ cultivat, lucrată de unul sau mai mulți lucrători (într-un anumit timp). ♦ Porțiune dintr-o pădure de unde se taie copacii. ♦ Strat de legume sau de flori. 2. (Pop.) Bucată de drum; distanță. [Var.: (reg.) postáță s. f.] – Din sl. postatĩ. DOOM
!postátă/postáță (reg.) s. f., g.-d. art. postátei/postắții; pl. postáte/postắți
postatele
POSTÁTĂ, postate, s. f. 1. (Reg.) Porțiune de pământ cultivat, lucrată de unul sau mai mulți lucrători (într-un anumit timp). ♦ Porțiune dintr-o pădure de unde se taie copacii. ♦ Strat de legume sau de flori. 2. (Pop.) Bucată de drum; distanță. [Var.: (reg.) postáță s. f.] – Din sl. postatĩ. DOOM
!postátă/postáță (reg.) s. f., g.-d. art. postátei/postắții; pl. postáte/postắți
postatelor
POSTÁTĂ, postate, s. f. 1. (Reg.) Porțiune de pământ cultivat, lucrată de unul sau mai mulți lucrători (într-un anumit timp). ♦ Porțiune dintr-o pădure de unde se taie copacii. ♦ Strat de legume sau de flori. 2. (Pop.) Bucată de drum; distanță. [Var.: (reg.) postáță s. f.] – Din sl. postatĩ. DOOM
!postátă/postáță (reg.) s. f., g.-d. art. postátei/postắții; pl. postáte/postắți
postau
POSTÁ, postez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) instala, a (se) plasa undeva pentru a supraveghea, a urmări, a păzi. – Din fr. poster. DOOM
postá (a ~) vb., ind. prez. 3 posteáză
postav
POSTÁV, (2) postavuri, s. n. 1. Stofă groasă de lână, folosită pentru uniforme militare, pături etc. 2. (La pl.) Diferite sortimente de postav (1) sau de confecții de postav. [Pl. și: postăvuri] – Din sl. postavŭ. DOOM
postáv (țesătură) s. n., (sortimente) pl. postávuri
postava
POSTÁVĂ, postăvi, s. f. (Pop.) 1. Albie, covată. 2. Ladă în care curge făina în urma măcinatului. – Din sb. postava. DOOM
postávă (albie) (pop.) s. f., g.-d. art. postắvii; pl. postắvi
postavul
POSTÁV, (2) postavuri, s. n. 1. Stofă groasă de lână, folosită pentru uniforme militare, pături etc. 2. (La pl.) Diferite sortimente de postav (1) sau de confecții de postav. [Pl. și: postăvuri] – Din sl. postavŭ. DOOM
postáv (țesătură) s. n., (sortimente) pl. postávuri
postavului
POSTÁV, (2) postavuri, s. n. 1. Stofă groasă de lână, folosită pentru uniforme militare, pături etc. 2. (La pl.) Diferite sortimente de postav (1) sau de confecții de postav. [Pl. și: postăvuri] – Din sl. postavŭ. DOOM
postáv (țesătură) s. n., (sortimente) pl. postávuri
postavuri
POSTÁV, (2) postavuri, s. n. 1. Stofă groasă de lână, folosită pentru uniforme militare, pături etc. 2. (La pl.) Diferite sortimente de postav (1) sau de confecții de postav. [Pl. și: postăvuri] – Din sl. postavŭ. DOOM
postáv (țesătură) s. n., (sortimente) pl. postávuri
postavurile
POSTÁV, (2) postavuri, s. n. 1. Stofă groasă de lână, folosită pentru uniforme militare, pături etc. 2. (La pl.) Diferite sortimente de postav (1) sau de confecții de postav. [Pl. și: postăvuri] – Din sl. postavŭ. DOOM
postáv (țesătură) s. n., (sortimente) pl. postávuri
postavurilor
POSTÁV, (2) postavuri, s. n. 1. Stofă groasă de lână, folosită pentru uniforme militare, pături etc. 2. (La pl.) Diferite sortimente de postav (1) sau de confecții de postav. [Pl. și: postăvuri] – Din sl. postavŭ. DOOM
postáv (țesătură) s. n., (sortimente) pl. postávuri
postaș
POȘTÁȘ, poștași, s. m. 1. Factor poștal; poștar. 2. (Înv.) Surugiu de poștalion (1). [Var.: (rar) postáș s. m.] – Poștă1 + suf. -aș. DOOM
poștáș s. m., pl. poștáși
postași
POSTÁ, postez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) instala, a (se) plasa undeva pentru a supraveghea, a urmări, a păzi. – Din fr. poster. DOOM
postá (a ~) vb., ind. prez. 3 posteáză
postați
POSTÁ, postez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) instala, a (se) plasa undeva pentru a supraveghea, a urmări, a păzi. – Din fr. poster. DOOM
postá (a ~) vb., ind. prez. 3 posteáză
postață
POSTÁȚĂ s. f. v. postată. DOOM
!postátă/postáță (reg.) s. f., g.-d. art. postátei/postắții; pl. postáte/postắți
postbelic
POSTBÉLIC, -Ă, postbelici, -ce, adj. Privitor la perioada de după un război, care aparține acestei perioade. – Post1- + belic (rar „de război” < lat.). DOOM
postbélic (post-be-) adj. m., pl. postbélici; f. postbélică, pl. postbélice
postbelica
POSTBÉLIC, -Ă, postbelici, -ce, adj. Privitor la perioada de după un război, care aparține acestei perioade. – Post1- + belic (rar „de război” < lat.). DOOM
postbélic (post-be-) adj. m., pl. postbélici; f. postbélică, pl. postbélice
postbelice
POSTBÉLIC, -Ă, postbelici, -ce, adj. Privitor la perioada de după un război, care aparține acestei perioade. – Post1- + belic (rar „de război” < lat.). DOOM
postbélic (post-be-) adj. m., pl. postbélici; f. postbélică, pl. postbélice
postbelicei
POSTBÉLIC, -Ă, postbelici, -ce, adj. Privitor la perioada de după un război, care aparține acestei perioade. – Post1- + belic (rar „de război” < lat.). DOOM
postbélic (post-be-) adj. m., pl. postbélici; f. postbélică, pl. postbélice
postbelicele
POSTBÉLIC, -Ă, postbelici, -ce, adj. Privitor la perioada de după un război, care aparține acestei perioade. – Post1- + belic (rar „de război” < lat.). DOOM
postbélic (post-be-) adj. m., pl. postbélici; f. postbélică, pl. postbélice
postbelicelor
POSTBÉLIC, -Ă, postbelici, -ce, adj. Privitor la perioada de după un război, care aparține acestei perioade. – Post1- + belic (rar „de război” < lat.). DOOM
postbélic (post-be-) adj. m., pl. postbélici; f. postbélică, pl. postbélice
postbelici
POSTBÉLIC, -Ă, postbelici, -ce, adj. Privitor la perioada de după un război, care aparține acestei perioade. – Post1- + belic (rar „de război” < lat.). DOOM
postbélic (post-be-) adj. m., pl. postbélici; f. postbélică, pl. postbélice
postbelicii
POSTBÉLIC, -Ă, postbelici, -ce, adj. Privitor la perioada de după un război, care aparține acestei perioade. – Post1- + belic (rar „de război” < lat.). DOOM
postbélic (post-be-) adj. m., pl. postbélici; f. postbélică, pl. postbélice
postbelicilor
POSTBÉLIC, -Ă, postbelici, -ce, adj. Privitor la perioada de după un război, care aparține acestei perioade. – Post1- + belic (rar „de război” < lat.). DOOM
postbélic (post-be-) adj. m., pl. postbélici; f. postbélică, pl. postbélice
postbelicul
POSTBÉLIC, -Ă, postbelici, -ce, adj. Privitor la perioada de după un război, care aparține acestei perioade. – Post1- + belic (rar „de război” < lat.). DOOM
postbélic (post-be-) adj. m., pl. postbélici; f. postbélică, pl. postbélice
postbelicului
POSTBÉLIC, -Ă, postbelici, -ce, adj. Privitor la perioada de după un război, care aparține acestei perioade. – Post1- + belic (rar „de război” < lat.). DOOM
postbélic (post-be-) adj. m., pl. postbélici; f. postbélică, pl. postbélice
postcalcul
POSTCÁLCUL, postcalcule, s. n. 1. Calculare a prețului de cost efectiv pe baza cheltuielilor făcute; postcalculație. 2. Serviciu contabil dintr-o întreprindere care se ocupă cu postcalculul (1). – Post1- + calcul. DOOM
postcálcul (post-cal-) s. n., pl. postcálcule
postcalculația
POSTCALCULÁȚIE, postcalculații, s. f. Postcalcul. – Post1- + calculație. DOOM
postcalculáție (post-cal-, -ți-e) s. f., art. postcalculáția (-ți-a), g.-d. art. postcalculáției; pl. postcalculáții, art. postcalculáțiile (-ți-i-)
postcalculație
POSTCALCULÁȚIE, postcalculații, s. f. Postcalcul. – Post1- + calculație. DOOM
postcalculáție (post-cal-, -ți-e) s. f., art. postcalculáția (-ți-a), g.-d. art. postcalculáției; pl. postcalculáții, art. postcalculáțiile (-ți-i-)
postcalculației
POSTCALCULÁȚIE, postcalculații, s. f. Postcalcul. – Post1- + calculație. DOOM
postcalculáție (post-cal-, -ți-e) s. f., art. postcalculáția (-ți-a), g.-d. art. postcalculáției; pl. postcalculáții, art. postcalculáțiile (-ți-i-)
postcalculații
POSTCALCULÁȚIE, postcalculații, s. f. Postcalcul. – Post1- + calculație. DOOM
postcalculáție (post-cal-, -ți-e) s. f., art. postcalculáția (-ți-a), g.-d. art. postcalculáției; pl. postcalculáții, art. postcalculáțiile (-ți-i-)
postcalculațiile
POSTCALCULÁȚIE, postcalculații, s. f. Postcalcul. – Post1- + calculație. DOOM
postcalculáție (post-cal-, -ți-e) s. f., art. postcalculáția (-ți-a), g.-d. art. postcalculáției; pl. postcalculáții, art. postcalculáțiile (-ți-i-)
postcalculațiilor
POSTCALCULÁȚIE, postcalculații, s. f. Postcalcul. – Post1- + calculație. DOOM
postcalculáție (post-cal-, -ți-e) s. f., art. postcalculáția (-ți-a), g.-d. art. postcalculáției; pl. postcalculáții, art. postcalculáțiile (-ți-i-)
postcalcule
POSTCÁLCUL, postcalcule, s. n. 1. Calculare a prețului de cost efectiv pe baza cheltuielilor făcute; postcalculație. 2. Serviciu contabil dintr-o întreprindere care se ocupă cu postcalculul (1). – Post1- + calcul. DOOM
postcálcul (post-cal-) s. n., pl. postcálcule
postcalculele
POSTCÁLCUL, postcalcule, s. n. 1. Calculare a prețului de cost efectiv pe baza cheltuielilor făcute; postcalculație. 2. Serviciu contabil dintr-o întreprindere care se ocupă cu postcalculul (1). – Post1- + calcul. DOOM
postcálcul (post-cal-) s. n., pl. postcálcule
postcalculelor
POSTCÁLCUL, postcalcule, s. n. 1. Calculare a prețului de cost efectiv pe baza cheltuielilor făcute; postcalculație. 2. Serviciu contabil dintr-o întreprindere care se ocupă cu postcalculul (1). – Post1- + calcul. DOOM
postcálcul (post-cal-) s. n., pl. postcálcule
postcalculul
POSTCÁLCUL, postcalcule, s. n. 1. Calculare a prețului de cost efectiv pe baza cheltuielilor făcute; postcalculație. 2. Serviciu contabil dintr-o întreprindere care se ocupă cu postcalculul (1). – Post1- + calcul. DOOM
postcálcul (post-cal-) s. n., pl. postcálcule
postcalculului
POSTCÁLCUL, postcalcule, s. n. 1. Calculare a prețului de cost efectiv pe baza cheltuielilor făcute; postcalculație. 2. Serviciu contabil dintr-o întreprindere care se ocupă cu postcalculul (1). – Post1- + calcul. DOOM
postcálcul (post-cal-) s. n., pl. postcálcule
postcombustia
POSTCOMBÚSTIE s.f. Combustie suplimentară de carburant efectuată într-un turboreactor pentru a mări propulsia. [Gen. -iei. / < fr. postcombustion].
postcombustie
POSTCOMBÚSTIE s.f. Combustie suplimentară de carburant efectuată într-un turboreactor pentru a mări propulsia. [Gen. -iei. / < fr. postcombustion].
postcombustiei
POSTCOMBÚSTIE s.f. Combustie suplimentară de carburant efectuată într-un turboreactor pentru a mări propulsia. [Gen. -iei. / < fr. postcombustion].
postcombustii
POSTCOMBÚSTIE s.f. Combustie suplimentară de carburant efectuată într-un turboreactor pentru a mări propulsia. [Gen. -iei. / < fr. postcombustion].
postcombustiile
POSTCOMBÚSTIE s.f. Combustie suplimentară de carburant efectuată într-un turboreactor pentru a mări propulsia. [Gen. -iei. / < fr. postcombustion].
postcombustiilor
POSTCOMBÚSTIE s.f. Combustie suplimentară de carburant efectuată într-un turboreactor pentru a mări propulsia. [Gen. -iei. / < fr. postcombustion].
postcomunism
POSTCOMUNÍSM s. n. Perioadă ulterioară căderii comunismului. – Din fr. postcommunisme. DOOM
postcomunísm (post-co-) s. n.
postcomunismul
POSTCOMUNÍSM s. n. Perioadă ulterioară căderii comunismului. – Din fr. postcommunisme. DOOM
postcomunísm (post-co-) s. n.
postcomunismului
POSTCOMUNÍSM s. n. Perioadă ulterioară căderii comunismului. – Din fr. postcommunisme. DOOM
postcomunísm (post-co-) s. n.
postcomunist
POSTCOMUNÍST, -Ă, postcomuniști, -ste, adj. Care aparține postcomunismului sau se referă la această perioadă; care este caracteristic acestei perioade. – Din fr. postcommuniste. DOOM
postcomuníst (post-co-) adj. m., pl. postcomuníști; f. postcomunístă, pl. postcomuníste
postcomunista
POSTCOMUNÍST, -Ă, postcomuniști, -ste, adj. Care aparține postcomunismului sau se referă la această perioadă; care este caracteristic acestei perioade. – Din fr. postcommuniste. DOOM
postcomuníst (post-co-) adj. m., pl. postcomuníști; f. postcomunístă, pl. postcomuníste
postcomuniste
POSTCOMUNÍST, -Ă, postcomuniști, -ste, adj. Care aparține postcomunismului sau se referă la această perioadă; care este caracteristic acestei perioade. – Din fr. postcommuniste. DOOM
postcomuníst (post-co-) adj. m., pl. postcomuníști; f. postcomunístă, pl. postcomuníste
postcomunistei
POSTCOMUNÍST, -Ă, postcomuniști, -ste, adj. Care aparține postcomunismului sau se referă la această perioadă; care este caracteristic acestei perioade. – Din fr. postcommuniste. DOOM
postcomuníst (post-co-) adj. m., pl. postcomuníști; f. postcomunístă, pl. postcomuníste
postcomunistele
POSTCOMUNÍST, -Ă, postcomuniști, -ste, adj. Care aparține postcomunismului sau se referă la această perioadă; care este caracteristic acestei perioade. – Din fr. postcommuniste. DOOM
postcomuníst (post-co-) adj. m., pl. postcomuníști; f. postcomunístă, pl. postcomuníste
postcomunistelor
POSTCOMUNÍST, -Ă, postcomuniști, -ste, adj. Care aparține postcomunismului sau se referă la această perioadă; care este caracteristic acestei perioade. – Din fr. postcommuniste. DOOM
postcomuníst (post-co-) adj. m., pl. postcomuníști; f. postcomunístă, pl. postcomuníste
postcomunistul
POSTCOMUNÍST, -Ă, postcomuniști, -ste, adj. Care aparține postcomunismului sau se referă la această perioadă; care este caracteristic acestei perioade. – Din fr. postcommuniste. DOOM
postcomuníst (post-co-) adj. m., pl. postcomuníști; f. postcomunístă, pl. postcomuníste
postcomunistului
POSTCOMUNÍST, -Ă, postcomuniști, -ste, adj. Care aparține postcomunismului sau se referă la această perioadă; care este caracteristic acestei perioade. – Din fr. postcommuniste. DOOM
postcomuníst (post-co-) adj. m., pl. postcomuníști; f. postcomunístă, pl. postcomuníste
postcomuniști
POSTCOMUNÍST, -Ă, postcomuniști, -ste, adj. Care aparține postcomunismului sau se referă la această perioadă; care este caracteristic acestei perioade. – Din fr. postcommuniste. DOOM
postcomuníst (post-co-) adj. m., pl. postcomuníști; f. postcomunístă, pl. postcomuníste
postcomuniștii
POSTCOMUNÍST, -Ă, postcomuniști, -ste, adj. Care aparține postcomunismului sau se referă la această perioadă; care este caracteristic acestei perioade. – Din fr. postcommuniste. DOOM
postcomuníst (post-co-) adj. m., pl. postcomuníști; f. postcomunístă, pl. postcomuníste
postcomuniștilor
POSTCOMUNÍST, -Ă, postcomuniști, -ste, adj. Care aparține postcomunismului sau se referă la această perioadă; care este caracteristic acestei perioade. – Din fr. postcommuniste. DOOM
postcomuníst (post-co-) adj. m., pl. postcomuníști; f. postcomunístă, pl. postcomuníste
postcura
POSTCÚRĂ, postcure, s. f. Perioadă de repaus recomandată după o cură (balneară). – Din fr. postcure.
postcurativ
POSTCURATÍV, -Ă, postcurativi, -e, adj. Care urmează după o cură (balneară). – Post1- + curativ.
postcurativa
POSTCURATÍV, -Ă, postcurativi, -e, adj. Care urmează după o cură (balneară). – Post1- + curativ.
postcurative
POSTCURATÍV, -Ă, postcurativi, -e, adj. Care urmează după o cură (balneară). – Post1- + curativ.
postcurativei
POSTCURATÍV, -Ă, postcurativi, -e, adj. Care urmează după o cură (balneară). – Post1- + curativ.
postcurativele
POSTCURATÍV, -Ă, postcurativi, -e, adj. Care urmează după o cură (balneară). – Post1- + curativ.
postcurativelor
POSTCURATÍV, -Ă, postcurativi, -e, adj. Care urmează după o cură (balneară). – Post1- + curativ.
postcurativi
POSTCURATÍV, -Ă, postcurativi, -e, adj. Care urmează după o cură (balneară). – Post1- + curativ.
postcurativii
POSTCURATÍV, -Ă, postcurativi, -e, adj. Care urmează după o cură (balneară). – Post1- + curativ.
postcurativilor
POSTCURATÍV, -Ă, postcurativi, -e, adj. Care urmează după o cură (balneară). – Post1- + curativ.
postcurativul
POSTCURATÍV, -Ă, postcurativi, -e, adj. Care urmează după o cură (balneară). – Post1- + curativ.
postcurativului
POSTCURATÍV, -Ă, postcurativi, -e, adj. Care urmează după o cură (balneară). – Post1- + curativ.
postcure
POSTCÚRĂ, postcure, s. f. Perioadă de repaus recomandată după o cură (balneară). – Din fr. postcure.
postcurei
POSTCÚRĂ, postcure, s. f. Perioadă de repaus recomandată după o cură (balneară). – Din fr. postcure.
postcurele
POSTCÚRĂ, postcure, s. f. Perioadă de repaus recomandată după o cură (balneară). – Din fr. postcure.
postcurelor
POSTCÚRĂ, postcure, s. f. Perioadă de repaus recomandată după o cură (balneară). – Din fr. postcure.
postdata
POSTDATÁ, postdatez, vb. I. Tranz. A pune pe un act, pe o scrisoare etc. o dată posterioară datei redactării. – Din fr. postdater. DOOM
postdatá (a ~) (post-da-) vb., ind. prez. 3 postdateáză
postdata
POSTDÁTĂ s.f. Dată posterioară celei reale. [< fr. postdate].
postdatai
POSTDATÁ, postdatez, vb. I. Tranz. A pune pe un act, pe o scrisoare etc. o dată posterioară datei redactării. – Din fr. postdater. DOOM
postdatá (a ~) (post-da-) vb., ind. prez. 3 postdateáză
postdatam
POSTDATÁ, postdatez, vb. I. Tranz. A pune pe un act, pe o scrisoare etc. o dată posterioară datei redactării. – Din fr. postdater. DOOM
postdatá (a ~) (post-da-) vb., ind. prez. 3 postdateáză
postdatare
POSTDATÁ, postdatez, vb. I. Tranz. A pune pe un act, pe o scrisoare etc. o dată posterioară datei redactării. – Din fr. postdater. DOOM
postdatá (a ~) (post-da-) vb., ind. prez. 3 postdateáză
postdatare
POSTDATÁRE, postdatări, s. f. Acțiunea de a postdata. – V. postdata. DOOM
*postdatáre (post-da-) s. f., g.-d. art. postdatắrii; pl. postdatắri
postdatarea
POSTDATÁRE, postdatări, s. f. Acțiunea de a postdata. – V. postdata. DOOM
*postdatáre (post-da-) s. f., g.-d. art. postdatắrii; pl. postdatắri
postdatară
POSTDATÁ, postdatez, vb. I. Tranz. A pune pe un act, pe o scrisoare etc. o dată posterioară datei redactării. – Din fr. postdater. DOOM
postdatá (a ~) (post-da-) vb., ind. prez. 3 postdateáză
postdatarăm
POSTDATÁ, postdatez, vb. I. Tranz. A pune pe un act, pe o scrisoare etc. o dată posterioară datei redactării. – Din fr. postdater. DOOM
postdatá (a ~) (post-da-) vb., ind. prez. 3 postdateáză
postdatarăți
POSTDATÁ, postdatez, vb. I. Tranz. A pune pe un act, pe o scrisoare etc. o dată posterioară datei redactării. – Din fr. postdater. DOOM
postdatá (a ~) (post-da-) vb., ind. prez. 3 postdateáză
postdatase
POSTDATÁ, postdatez, vb. I. Tranz. A pune pe un act, pe o scrisoare etc. o dată posterioară datei redactării. – Din fr. postdater. DOOM
postdatá (a ~) (post-da-) vb., ind. prez. 3 postdateáză
postdatasem
POSTDATÁ, postdatez, vb. I. Tranz. A pune pe un act, pe o scrisoare etc. o dată posterioară datei redactării. – Din fr. postdater. DOOM
postdatá (a ~) (post-da-) vb., ind. prez. 3 postdateáză
postdataseră
POSTDATÁ, postdatez, vb. I. Tranz. A pune pe un act, pe o scrisoare etc. o dată posterioară datei redactării. – Din fr. postdater. DOOM
postdatá (a ~) (post-da-) vb., ind. prez. 3 postdateáză
postdataserăm
POSTDATÁ, postdatez, vb. I. Tranz. A pune pe un act, pe o scrisoare etc. o dată posterioară datei redactării. – Din fr. postdater. DOOM
postdatá (a ~) (post-da-) vb., ind. prez. 3 postdateáză
postdataserăți
POSTDATÁ, postdatez, vb. I. Tranz. A pune pe un act, pe o scrisoare etc. o dată posterioară datei redactării. – Din fr. postdater. DOOM
postdatá (a ~) (post-da-) vb., ind. prez. 3 postdateáză
postdataseși
POSTDATÁ, postdatez, vb. I. Tranz. A pune pe un act, pe o scrisoare etc. o dată posterioară datei redactării. – Din fr. postdater. DOOM
postdatá (a ~) (post-da-) vb., ind. prez. 3 postdateáză
postdataseți
POSTDATÁ, postdatez, vb. I. Tranz. A pune pe un act, pe o scrisoare etc. o dată posterioară datei redactării. – Din fr. postdater. DOOM
postdatá (a ~) (post-da-) vb., ind. prez. 3 postdateáză
postdatat
POSTDATÁ, postdatez, vb. I. Tranz. A pune pe un act, pe o scrisoare etc. o dată posterioară datei redactării. – Din fr. postdater. DOOM
postdatá (a ~) (post-da-) vb., ind. prez. 3 postdateáză
postdatat
POSTDATÁT, -Ă, postdatați, -te, adj. (Despre acte, scrisori etc.) A cărui dată este posterioară redactării. – V. postdata.
postdatata
POSTDATÁT, -Ă, postdatați, -te, adj. (Despre acte, scrisori etc.) A cărui dată este posterioară redactării. – V. postdata.
postdatate
POSTDATÁT, -Ă, postdatați, -te, adj. (Despre acte, scrisori etc.) A cărui dată este posterioară redactării. – V. postdata.
postdatatei
POSTDATÁT, -Ă, postdatați, -te, adj. (Despre acte, scrisori etc.) A cărui dată este posterioară redactării. – V. postdata.
postdatatele
POSTDATÁT, -Ă, postdatați, -te, adj. (Despre acte, scrisori etc.) A cărui dată este posterioară redactării. – V. postdata.
postdatatelor
POSTDATÁT, -Ă, postdatați, -te, adj. (Despre acte, scrisori etc.) A cărui dată este posterioară redactării. – V. postdata.
postdatatul
POSTDATÁT, -Ă, postdatați, -te, adj. (Despre acte, scrisori etc.) A cărui dată este posterioară redactării. – V. postdata.
postdatatului
POSTDATÁT, -Ă, postdatați, -te, adj. (Despre acte, scrisori etc.) A cărui dată este posterioară redactării. – V. postdata.
postdatau
POSTDATÁ, postdatez, vb. I. Tranz. A pune pe un act, pe o scrisoare etc. o dată posterioară datei redactării. – Din fr. postdater. DOOM
postdatá (a ~) (post-da-) vb., ind. prez. 3 postdateáză
postdatași
POSTDATÁ, postdatez, vb. I. Tranz. A pune pe un act, pe o scrisoare etc. o dată posterioară datei redactării. – Din fr. postdater. DOOM
postdatá (a ~) (post-da-) vb., ind. prez. 3 postdateáză
postdatați
POSTDATÁ, postdatez, vb. I. Tranz. A pune pe un act, pe o scrisoare etc. o dată posterioară datei redactării. – Din fr. postdater. DOOM
postdatá (a ~) (post-da-) vb., ind. prez. 3 postdateáză
postdatați
POSTDATÁT, -Ă, postdatați, -te, adj. (Despre acte, scrisori etc.) A cărui dată este posterioară redactării. – V. postdata.
postdatații
POSTDATÁT, -Ă, postdatați, -te, adj. (Despre acte, scrisori etc.) A cărui dată este posterioară redactării. – V. postdata.
postdataților
POSTDATÁT, -Ă, postdatați, -te, adj. (Despre acte, scrisori etc.) A cărui dată este posterioară redactării. – V. postdata.
postdate
POSTDÁTĂ s.f. Dată posterioară celei reale. [< fr. postdate].
postdatează
POSTDATÁ, postdatez, vb. I. Tranz. A pune pe un act, pe o scrisoare etc. o dată posterioară datei redactării. – Din fr. postdater. DOOM
postdatá (a ~) (post-da-) vb., ind. prez. 3 postdateáză
postdatei
POSTDÁTĂ s.f. Dată posterioară celei reale. [< fr. postdate].
postdatele
POSTDÁTĂ s.f. Dată posterioară celei reale. [< fr. postdate].
postdatelor
POSTDÁTĂ s.f. Dată posterioară celei reale. [< fr. postdate].
postdatez
POSTDATÁ, postdatez, vb. I. Tranz. A pune pe un act, pe o scrisoare etc. o dată posterioară datei redactării. – Din fr. postdater. DOOM
postdatá (a ~) (post-da-) vb., ind. prez. 3 postdateáză
postdateze
POSTDATÁ, postdatez, vb. I. Tranz. A pune pe un act, pe o scrisoare etc. o dată posterioară datei redactării. – Din fr. postdater. DOOM
postdatá (a ~) (post-da-) vb., ind. prez. 3 postdateáză
postdatezi
POSTDATÁ, postdatez, vb. I. Tranz. A pune pe un act, pe o scrisoare etc. o dată posterioară datei redactării. – Din fr. postdater. DOOM
postdatá (a ~) (post-da-) vb., ind. prez. 3 postdateáză
postdatând
POSTDATÁ, postdatez, vb. I. Tranz. A pune pe un act, pe o scrisoare etc. o dată posterioară datei redactării. – Din fr. postdater. DOOM
postdatá (a ~) (post-da-) vb., ind. prez. 3 postdateáză
postdatînd
POSTDATÁ, postdatez, vb. I. Tranz. A pune pe un act, pe o scrisoare etc. o dată posterioară datei redactării. – Din fr. postdater. DOOM
postdatá (a ~) (post-da-) vb., ind. prez. 3 postdateáză
postdatări
POSTDATÁRE, postdatări, s. f. Acțiunea de a postdata. – V. postdata. DOOM
*postdatáre (post-da-) s. f., g.-d. art. postdatắrii; pl. postdatắri
postdatării
POSTDATÁRE, postdatări, s. f. Acțiunea de a postdata. – V. postdata. DOOM
*postdatáre (post-da-) s. f., g.-d. art. postdatắrii; pl. postdatắri
postdatările
POSTDATÁRE, postdatări, s. f. Acțiunea de a postdata. – V. postdata. DOOM
*postdatáre (post-da-) s. f., g.-d. art. postdatắrii; pl. postdatắri
postdatărilor
POSTDATÁRE, postdatări, s. f. Acțiunea de a postdata. – V. postdata. DOOM
*postdatáre (post-da-) s. f., g.-d. art. postdatắrii; pl. postdatắri
postdecembrist
POSTDECEMBRÍST, -Ă, postdecembriști, -ste, adj. Care aparține perioadei de după Revoluția din decembrie 1989 din România, care se referă la această perioadă. – Post1- + decembrist. DOOM
*postdecembríst (post-de-) adj. m., pl. postdecembríști; f. postdecembrístă, pl. postdecembríste
postdiluvian
POSTDILUVIÁN, -Ă, postdiluvieni, -e, adj. Care a avut loc după diluviu, care aparține acestei perioade. [Pr.: -vi-an] – Din fr. postdiluvien. DOOM
postdiluvián (post-di-, -vi-an) adj. m., pl. postdiluviéni (-vi-eni); f. postdiluviánă, pl. postdiluviéne
postdiluviana
POSTDILUVIÁN, -Ă, postdiluvieni, -e, adj. Care a avut loc după diluviu, care aparține acestei perioade. [Pr.: -vi-an] – Din fr. postdiluvien. DOOM
postdiluvián (post-di-, -vi-an) adj. m., pl. postdiluviéni (-vi-eni); f. postdiluviánă, pl. postdiluviéne
postdiluvianul
POSTDILUVIÁN, -Ă, postdiluvieni, -e, adj. Care a avut loc după diluviu, care aparține acestei perioade. [Pr.: -vi-an] – Din fr. postdiluvien. DOOM
postdiluvián (post-di-, -vi-an) adj. m., pl. postdiluviéni (-vi-eni); f. postdiluviánă, pl. postdiluviéne
postdiluvianului
POSTDILUVIÁN, -Ă, postdiluvieni, -e, adj. Care a avut loc după diluviu, care aparține acestei perioade. [Pr.: -vi-an] – Din fr. postdiluvien. DOOM
postdiluvián (post-di-, -vi-an) adj. m., pl. postdiluviéni (-vi-eni); f. postdiluviánă, pl. postdiluviéne
postdiluviene
POSTDILUVIÁN, -Ă, postdiluvieni, -e, adj. Care a avut loc după diluviu, care aparține acestei perioade. [Pr.: -vi-an] – Din fr. postdiluvien. DOOM
postdiluvián (post-di-, -vi-an) adj. m., pl. postdiluviéni (-vi-eni); f. postdiluviánă, pl. postdiluviéne
postdiluvienei
POSTDILUVIÁN, -Ă, postdiluvieni, -e, adj. Care a avut loc după diluviu, care aparține acestei perioade. [Pr.: -vi-an] – Din fr. postdiluvien. DOOM
postdiluvián (post-di-, -vi-an) adj. m., pl. postdiluviéni (-vi-eni); f. postdiluviánă, pl. postdiluviéne
postdiluvienele
POSTDILUVIÁN, -Ă, postdiluvieni, -e, adj. Care a avut loc după diluviu, care aparține acestei perioade. [Pr.: -vi-an] – Din fr. postdiluvien. DOOM
postdiluvián (post-di-, -vi-an) adj. m., pl. postdiluviéni (-vi-eni); f. postdiluviánă, pl. postdiluviéne
postdiluvienelor
POSTDILUVIÁN, -Ă, postdiluvieni, -e, adj. Care a avut loc după diluviu, care aparține acestei perioade. [Pr.: -vi-an] – Din fr. postdiluvien. DOOM
postdiluvián (post-di-, -vi-an) adj. m., pl. postdiluviéni (-vi-eni); f. postdiluviánă, pl. postdiluviéne
postdiluvieni
POSTDILUVIÁN, -Ă, postdiluvieni, -e, adj. Care a avut loc după diluviu, care aparține acestei perioade. [Pr.: -vi-an] – Din fr. postdiluvien. DOOM
postdiluvián (post-di-, -vi-an) adj. m., pl. postdiluviéni (-vi-eni); f. postdiluviánă, pl. postdiluviéne
postdiluvienii
POSTDILUVIÁN, -Ă, postdiluvieni, -e, adj. Care a avut loc după diluviu, care aparține acestei perioade. [Pr.: -vi-an] – Din fr. postdiluvien. DOOM
postdiluvián (post-di-, -vi-an) adj. m., pl. postdiluviéni (-vi-eni); f. postdiluviánă, pl. postdiluviéne
postdiluvienilor
POSTDILUVIÁN, -Ă, postdiluvieni, -e, adj. Care a avut loc după diluviu, care aparține acestei perioade. [Pr.: -vi-an] – Din fr. postdiluvien. DOOM
postdiluvián (post-di-, -vi-an) adj. m., pl. postdiluviéni (-vi-eni); f. postdiluviánă, pl. postdiluviéne
postea
POSTÍ, postesc, vb. IV. Intranz. 1. A respecta posturile3 prescrise de biserică, a se abține de la alimentele interzise; a ține post3; 2. A răbda de foame, a nu mânca nimic sau a nu avea ce mânca; a flămânzi; fig. a se abține de la ceva, a duce lipsă de ceva. – Din sl. postiti sen. DOOM
postí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postésc, imperf. 3 sg. posteá; conj. prez. 3 să posteáscă
posteai
POSTÍ, postesc, vb. IV. Intranz. 1. A respecta posturile3 prescrise de biserică, a se abține de la alimentele interzise; a ține post3; 2. A răbda de foame, a nu mânca nimic sau a nu avea ce mânca; a flămânzi; fig. a se abține de la ceva, a duce lipsă de ceva. – Din sl. postiti sen. DOOM
postí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postésc, imperf. 3 sg. posteá; conj. prez. 3 să posteáscă
posteam
POSTÍ, postesc, vb. IV. Intranz. 1. A respecta posturile3 prescrise de biserică, a se abține de la alimentele interzise; a ține post3; 2. A răbda de foame, a nu mânca nimic sau a nu avea ce mânca; a flămânzi; fig. a se abține de la ceva, a duce lipsă de ceva. – Din sl. postiti sen. DOOM
postí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postésc, imperf. 3 sg. posteá; conj. prez. 3 să posteáscă
postească
POSTÍ, postesc, vb. IV. Intranz. 1. A respecta posturile3 prescrise de biserică, a se abține de la alimentele interzise; a ține post3; 2. A răbda de foame, a nu mânca nimic sau a nu avea ce mânca; a flămânzi; fig. a se abține de la ceva, a duce lipsă de ceva. – Din sl. postiti sen. DOOM
postí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postésc, imperf. 3 sg. posteá; conj. prez. 3 să posteáscă
posteau
POSTÍ, postesc, vb. IV. Intranz. 1. A respecta posturile3 prescrise de biserică, a se abține de la alimentele interzise; a ține post3; 2. A răbda de foame, a nu mânca nimic sau a nu avea ce mânca; a flămânzi; fig. a se abține de la ceva, a duce lipsă de ceva. – Din sl. postiti sen. DOOM
postí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postésc, imperf. 3 sg. posteá; conj. prez. 3 să posteáscă
postează
POSTÁ, postez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) instala, a (se) plasa undeva pentru a supraveghea, a urmări, a păzi. – Din fr. poster. DOOM
postá (a ~) vb., ind. prez. 3 posteáză
posteați
POSTÍ, postesc, vb. IV. Intranz. 1. A respecta posturile3 prescrise de biserică, a se abține de la alimentele interzise; a ține post3; 2. A răbda de foame, a nu mânca nimic sau a nu avea ce mânca; a flămânzi; fig. a se abține de la ceva, a duce lipsă de ceva. – Din sl. postiti sen. DOOM
postí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postésc, imperf. 3 sg. posteá; conj. prez. 3 să posteáscă
postelectoral
POSTELECTORÁL, -Ă, postelectorali, -e, adj. Care are loc după alegeri; care ține de perioada de după alegeri. – Din fr. postéelectoral. DOOM
*postelectorál (pos-te-/post-e-) adj. m., pl. postelectoráli; f. postelectorálă, pl. postelectorále
postelectorala
POSTELECTORÁL, -Ă, postelectorali, -e, adj. Care are loc după alegeri; care ține de perioada de după alegeri. – Din fr. postéelectoral. DOOM
*postelectorál (pos-te-/post-e-) adj. m., pl. postelectoráli; f. postelectorálă, pl. postelectorále
postelectorale
POSTELECTORÁL, -Ă, postelectorali, -e, adj. Care are loc după alegeri; care ține de perioada de după alegeri. – Din fr. postéelectoral. DOOM
*postelectorál (pos-te-/post-e-) adj. m., pl. postelectoráli; f. postelectorálă, pl. postelectorále
postelectoralei
POSTELECTORÁL, -Ă, postelectorali, -e, adj. Care are loc după alegeri; care ține de perioada de după alegeri. – Din fr. postéelectoral. DOOM
*postelectorál (pos-te-/post-e-) adj. m., pl. postelectoráli; f. postelectorálă, pl. postelectorále
postelectoralele
POSTELECTORÁL, -Ă, postelectorali, -e, adj. Care are loc după alegeri; care ține de perioada de după alegeri. – Din fr. postéelectoral. DOOM
*postelectorál (pos-te-/post-e-) adj. m., pl. postelectoráli; f. postelectorálă, pl. postelectorále
postelectoralelor
POSTELECTORÁL, -Ă, postelectorali, -e, adj. Care are loc după alegeri; care ține de perioada de după alegeri. – Din fr. postéelectoral. DOOM
*postelectorál (pos-te-/post-e-) adj. m., pl. postelectoráli; f. postelectorálă, pl. postelectorále
postelectorali
POSTELECTORÁL, -Ă, postelectorali, -e, adj. Care are loc după alegeri; care ține de perioada de după alegeri. – Din fr. postéelectoral. DOOM
*postelectorál (pos-te-/post-e-) adj. m., pl. postelectoráli; f. postelectorálă, pl. postelectorále
postelectoralii
POSTELECTORÁL, -Ă, postelectorali, -e, adj. Care are loc după alegeri; care ține de perioada de după alegeri. – Din fr. postéelectoral. DOOM
*postelectorál (pos-te-/post-e-) adj. m., pl. postelectoráli; f. postelectorálă, pl. postelectorále
postelectoralilor
POSTELECTORÁL, -Ă, postelectorali, -e, adj. Care are loc după alegeri; care ține de perioada de după alegeri. – Din fr. postéelectoral. DOOM
*postelectorál (pos-te-/post-e-) adj. m., pl. postelectoráli; f. postelectorálă, pl. postelectorále
postelectoralul
POSTELECTORÁL, -Ă, postelectorali, -e, adj. Care are loc după alegeri; care ține de perioada de după alegeri. – Din fr. postéelectoral. DOOM
*postelectorál (pos-te-/post-e-) adj. m., pl. postelectoráli; f. postelectorálă, pl. postelectorále
postelectoralului
POSTELECTORÁL, -Ă, postelectorali, -e, adj. Care are loc după alegeri; care ține de perioada de după alegeri. – Din fr. postéelectoral. DOOM
*postelectorál (pos-te-/post-e-) adj. m., pl. postelectoráli; f. postelectorálă, pl. postelectorále
postelnic
POSTÉLNIC, postelnici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu dat unui mare boier, membru al Sfatului domnesc, care avea în grijă camera de dormit a domnului și care, mai târziu, organiza audiențele la domn; boier care avea acest titlu. ◊ Postelnicul al doilea (sau al treilea etc.) = subordonat (de grade diferite) al postelnicului (1). ♦ (În timpul Regulamentului Organic) Ministru al Afacerilor Externe. 2. Titlu onorific dat unui boier de țară (cu atribuții administrative); boier care avea acest titlu. – Din sl. postelĭnikŭ. DOOM
postélnic s. m., pl. postélnici
postelniceasa
POSTELNICEÁSĂ, postelnicese, s. f. Soția postelnicului. – Postelnic + suf. -easă. DOOM
postelniceásă s. f., g.-d. art. postelnicései; pl. postelnicése
postelnicei
POSTELNICÉL, postelnicei, s. m. Titlu dat unui slujbaș (civil sau militar) de la curtea domnească subordonat postelnicului (1); persoană care avea acest titlu. – Postelnic + suf. -el. DOOM
postelnicél s. m., pl. postelnicéi, art. postelnicéii
postelniceii
POSTELNICÉL, postelnicei, s. m. Titlu dat unui slujbaș (civil sau militar) de la curtea domnească subordonat postelnicului (1); persoană care avea acest titlu. – Postelnic + suf. -el. DOOM
postelnicél s. m., pl. postelnicéi, art. postelnicéii
postelniceilor
POSTELNICÉL, postelnicei, s. m. Titlu dat unui slujbaș (civil sau militar) de la curtea domnească subordonat postelnicului (1); persoană care avea acest titlu. – Postelnic + suf. -el. DOOM
postelnicél s. m., pl. postelnicéi, art. postelnicéii
postelnicel
POSTELNICÉL, postelnicei, s. m. Titlu dat unui slujbaș (civil sau militar) de la curtea domnească subordonat postelnicului (1); persoană care avea acest titlu. – Postelnic + suf. -el. DOOM
postelnicél s. m., pl. postelnicéi, art. postelnicéii
postelnicelul
POSTELNICÉL, postelnicei, s. m. Titlu dat unui slujbaș (civil sau militar) de la curtea domnească subordonat postelnicului (1); persoană care avea acest titlu. – Postelnic + suf. -el. DOOM
postelnicél s. m., pl. postelnicéi, art. postelnicéii
postelnicelului
POSTELNICÉL, postelnicei, s. m. Titlu dat unui slujbaș (civil sau militar) de la curtea domnească subordonat postelnicului (1); persoană care avea acest titlu. – Postelnic + suf. -el. DOOM
postelnicél s. m., pl. postelnicéi, art. postelnicéii
postelnicese
POSTELNICEÁSĂ, postelnicese, s. f. Soția postelnicului. – Postelnic + suf. -easă. DOOM
postelniceásă s. f., g.-d. art. postelnicései; pl. postelnicése
postelnicesei
POSTELNICEÁSĂ, postelnicese, s. f. Soția postelnicului. – Postelnic + suf. -easă. DOOM
postelniceásă s. f., g.-d. art. postelnicései; pl. postelnicése
postelnicesele
POSTELNICEÁSĂ, postelnicese, s. f. Soția postelnicului. – Postelnic + suf. -easă. DOOM
postelniceásă s. f., g.-d. art. postelnicései; pl. postelnicése
postelniceselor
POSTELNICEÁSĂ, postelnicese, s. f. Soția postelnicului. – Postelnic + suf. -easă. DOOM
postelniceásă s. f., g.-d. art. postelnicései; pl. postelnicése
postelnici
POSTÉLNIC, postelnici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu dat unui mare boier, membru al Sfatului domnesc, care avea în grijă camera de dormit a domnului și care, mai târziu, organiza audiențele la domn; boier care avea acest titlu. ◊ Postelnicul al doilea (sau al treilea etc.) = subordonat (de grade diferite) al postelnicului (1). ♦ (În timpul Regulamentului Organic) Ministru al Afacerilor Externe. 2. Titlu onorific dat unui boier de țară (cu atribuții administrative); boier care avea acest titlu. – Din sl. postelĭnikŭ. DOOM
postélnic s. m., pl. postélnici
postelnicie
POSTELNICÍE s. f. 1. Demnitatea sau funcția de postelnic; perioadă de timp în care cineva exercita această funcție. 2. Instituție condusă de un postelnic (1); (în timpul Regulamentului Organic) Ministerul Afacerilor Externe; clădirea în care se afla această instituție. – Postelnic + suf. -ie. DOOM
postelnicíe s. f., art. postelnicía, g.-d. postelnicíi, art. postelnicíei
postelnicii
POSTÉLNIC, postelnici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu dat unui mare boier, membru al Sfatului domnesc, care avea în grijă camera de dormit a domnului și care, mai târziu, organiza audiențele la domn; boier care avea acest titlu. ◊ Postelnicul al doilea (sau al treilea etc.) = subordonat (de grade diferite) al postelnicului (1). ♦ (În timpul Regulamentului Organic) Ministru al Afacerilor Externe. 2. Titlu onorific dat unui boier de țară (cu atribuții administrative); boier care avea acest titlu. – Din sl. postelĭnikŭ. DOOM
postélnic s. m., pl. postélnici
postelnicilor
POSTÉLNIC, postelnici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu dat unui mare boier, membru al Sfatului domnesc, care avea în grijă camera de dormit a domnului și care, mai târziu, organiza audiențele la domn; boier care avea acest titlu. ◊ Postelnicul al doilea (sau al treilea etc.) = subordonat (de grade diferite) al postelnicului (1). ♦ (În timpul Regulamentului Organic) Ministru al Afacerilor Externe. 2. Titlu onorific dat unui boier de țară (cu atribuții administrative); boier care avea acest titlu. – Din sl. postelĭnikŭ. DOOM
postélnic s. m., pl. postélnici
postelnicul
POSTÉLNIC, postelnici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu dat unui mare boier, membru al Sfatului domnesc, care avea în grijă camera de dormit a domnului și care, mai târziu, organiza audiențele la domn; boier care avea acest titlu. ◊ Postelnicul al doilea (sau al treilea etc.) = subordonat (de grade diferite) al postelnicului (1). ♦ (În timpul Regulamentului Organic) Ministru al Afacerilor Externe. 2. Titlu onorific dat unui boier de țară (cu atribuții administrative); boier care avea acest titlu. – Din sl. postelĭnikŭ. DOOM
postélnic s. m., pl. postélnici
postelnicului
POSTÉLNIC, postelnici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu dat unui mare boier, membru al Sfatului domnesc, care avea în grijă camera de dormit a domnului și care, mai târziu, organiza audiențele la domn; boier care avea acest titlu. ◊ Postelnicul al doilea (sau al treilea etc.) = subordonat (de grade diferite) al postelnicului (1). ♦ (În timpul Regulamentului Organic) Ministru al Afacerilor Externe. 2. Titlu onorific dat unui boier de țară (cu atribuții administrative); boier care avea acest titlu. – Din sl. postelĭnikŭ. DOOM
postélnic s. m., pl. postélnici
posteminescian
POSTEMINESCIÁN, -Ă, posteminescieni, -e, adj. Referitor la perioada care a urmat imediat epocii eminesciene, care aparține acestei perioade. [Pr.: -ci-an] – Post1- + eminescian. DOOM
!posteminescián (pos-te-, -ci-an/post-e-) adj. m., pl. posteminesciéni (-ci-eni); f. posteminesciánă, pl. posteminesciéne
posteminesciana
POSTEMINESCIÁN, -Ă, posteminescieni, -e, adj. Referitor la perioada care a urmat imediat epocii eminesciene, care aparține acestei perioade. [Pr.: -ci-an] – Post1- + eminescian. DOOM
!posteminescián (pos-te-, -ci-an/post-e-) adj. m., pl. posteminesciéni (-ci-eni); f. posteminesciánă, pl. posteminesciéne
posteminescianul
POSTEMINESCIÁN, -Ă, posteminescieni, -e, adj. Referitor la perioada care a urmat imediat epocii eminesciene, care aparține acestei perioade. [Pr.: -ci-an] – Post1- + eminescian. DOOM
!posteminescián (pos-te-, -ci-an/post-e-) adj. m., pl. posteminesciéni (-ci-eni); f. posteminesciánă, pl. posteminesciéne
posteminescianului
POSTEMINESCIÁN, -Ă, posteminescieni, -e, adj. Referitor la perioada care a urmat imediat epocii eminesciene, care aparține acestei perioade. [Pr.: -ci-an] – Post1- + eminescian. DOOM
!posteminescián (pos-te-, -ci-an/post-e-) adj. m., pl. posteminesciéni (-ci-eni); f. posteminesciánă, pl. posteminesciéne
posteminesciene
POSTEMINESCIÁN, -Ă, posteminescieni, -e, adj. Referitor la perioada care a urmat imediat epocii eminesciene, care aparține acestei perioade. [Pr.: -ci-an] – Post1- + eminescian. DOOM
!posteminescián (pos-te-, -ci-an/post-e-) adj. m., pl. posteminesciéni (-ci-eni); f. posteminesciánă, pl. posteminesciéne
posteminescienei
POSTEMINESCIÁN, -Ă, posteminescieni, -e, adj. Referitor la perioada care a urmat imediat epocii eminesciene, care aparține acestei perioade. [Pr.: -ci-an] – Post1- + eminescian. DOOM
!posteminescián (pos-te-, -ci-an/post-e-) adj. m., pl. posteminesciéni (-ci-eni); f. posteminesciánă, pl. posteminesciéne
posteminescienele
POSTEMINESCIÁN, -Ă, posteminescieni, -e, adj. Referitor la perioada care a urmat imediat epocii eminesciene, care aparține acestei perioade. [Pr.: -ci-an] – Post1- + eminescian. DOOM
!posteminescián (pos-te-, -ci-an/post-e-) adj. m., pl. posteminesciéni (-ci-eni); f. posteminesciánă, pl. posteminesciéne
posteminescienelor
POSTEMINESCIÁN, -Ă, posteminescieni, -e, adj. Referitor la perioada care a urmat imediat epocii eminesciene, care aparține acestei perioade. [Pr.: -ci-an] – Post1- + eminescian. DOOM
!posteminescián (pos-te-, -ci-an/post-e-) adj. m., pl. posteminesciéni (-ci-eni); f. posteminesciánă, pl. posteminesciéne
posteminescieni
POSTEMINESCIÁN, -Ă, posteminescieni, -e, adj. Referitor la perioada care a urmat imediat epocii eminesciene, care aparține acestei perioade. [Pr.: -ci-an] – Post1- + eminescian. DOOM
!posteminescián (pos-te-, -ci-an/post-e-) adj. m., pl. posteminesciéni (-ci-eni); f. posteminesciánă, pl. posteminesciéne
posteminescienii
POSTEMINESCIÁN, -Ă, posteminescieni, -e, adj. Referitor la perioada care a urmat imediat epocii eminesciene, care aparține acestei perioade. [Pr.: -ci-an] – Post1- + eminescian. DOOM
!posteminescián (pos-te-, -ci-an/post-e-) adj. m., pl. posteminesciéni (-ci-eni); f. posteminesciánă, pl. posteminesciéne
posteminescienilor
POSTEMINESCIÁN, -Ă, posteminescieni, -e, adj. Referitor la perioada care a urmat imediat epocii eminesciene, care aparține acestei perioade. [Pr.: -ci-an] – Post1- + eminescian. DOOM
!posteminescián (pos-te-, -ci-an/post-e-) adj. m., pl. posteminesciéni (-ci-eni); f. posteminesciánă, pl. posteminesciéne
poster
PÓSTER, postere, s. n. 1. Mod de prezentare a unei comunicări sub formă de afișe în cadrul sesiunilor, al congreselor științifice etc. 2. Afiș decorativ, reclamă reprezentând diverse imagini. – Din engl. poster. DOOM
*póster (angl.) s. n., pl. póstere
postere
PÓSTER, postere, s. n. 1. Mod de prezentare a unei comunicări sub formă de afișe în cadrul sesiunilor, al congreselor științifice etc. 2. Afiș decorativ, reclamă reprezentând diverse imagini. – Din engl. poster. DOOM
*póster (angl.) s. n., pl. póstere
posterele
PÓSTER, postere, s. n. 1. Mod de prezentare a unei comunicări sub formă de afișe în cadrul sesiunilor, al congreselor științifice etc. 2. Afiș decorativ, reclamă reprezentând diverse imagini. – Din engl. poster. DOOM
*póster (angl.) s. n., pl. póstere
posterelor
PÓSTER, postere, s. n. 1. Mod de prezentare a unei comunicări sub formă de afișe în cadrul sesiunilor, al congreselor științifice etc. 2. Afiș decorativ, reclamă reprezentând diverse imagini. – Din engl. poster. DOOM
*póster (angl.) s. n., pl. póstere
posterioara
POSTERIÓR, -OÁRĂ, posteriori, -oare, adj. 1. Care urmează sau se petrece după cineva sau ceva; ulterior. ♦ (Adverbial) Mai târziu. 2. Care se află sau este situat înapoi; de dindărăt. ♦ (Despre sunete, în special despre vocale) Al cărui punct de articulație este situat în partea de dinapoi a cavității bucale. [Pr.: -ri-or] – Din fr. postérieur, lat. posterior. DOOM
*posteriór2 (-ri-or) (fam.) s. n., pl. posterioáre
posterioare
POSTERIÓR, -OÁRĂ, posteriori, -oare, adj. 1. Care urmează sau se petrece după cineva sau ceva; ulterior. ♦ (Adverbial) Mai târziu. 2. Care se află sau este situat înapoi; de dindărăt. ♦ (Despre sunete, în special despre vocale) Al cărui punct de articulație este situat în partea de dinapoi a cavității bucale. [Pr.: -ri-or] – Din fr. postérieur, lat. posterior. DOOM
*posteriór2 (-ri-or) (fam.) s. n., pl. posterioáre
posterioarei
POSTERIÓR, -OÁRĂ, posteriori, -oare, adj. 1. Care urmează sau se petrece după cineva sau ceva; ulterior. ♦ (Adverbial) Mai târziu. 2. Care se află sau este situat înapoi; de dindărăt. ♦ (Despre sunete, în special despre vocale) Al cărui punct de articulație este situat în partea de dinapoi a cavității bucale. [Pr.: -ri-or] – Din fr. postérieur, lat. posterior. DOOM
*posteriór2 (-ri-or) (fam.) s. n., pl. posterioáre
posterioarele
POSTERIÓR, -OÁRĂ, posteriori, -oare, adj. 1. Care urmează sau se petrece după cineva sau ceva; ulterior. ♦ (Adverbial) Mai târziu. 2. Care se află sau este situat înapoi; de dindărăt. ♦ (Despre sunete, în special despre vocale) Al cărui punct de articulație este situat în partea de dinapoi a cavității bucale. [Pr.: -ri-or] – Din fr. postérieur, lat. posterior. DOOM
*posteriór2 (-ri-or) (fam.) s. n., pl. posterioáre
posterioarelor
POSTERIÓR, -OÁRĂ, posteriori, -oare, adj. 1. Care urmează sau se petrece după cineva sau ceva; ulterior. ♦ (Adverbial) Mai târziu. 2. Care se află sau este situat înapoi; de dindărăt. ♦ (Despre sunete, în special despre vocale) Al cărui punct de articulație este situat în partea de dinapoi a cavității bucale. [Pr.: -ri-or] – Din fr. postérieur, lat. posterior. DOOM
*posteriór2 (-ri-or) (fam.) s. n., pl. posterioáre
posterior
POSTERIÓR, -OÁRĂ, posteriori, -oare, adj. 1. Care urmează sau se petrece după cineva sau ceva; ulterior. ♦ (Adverbial) Mai târziu. 2. Care se află sau este situat înapoi; de dindărăt. ♦ (Despre sunete, în special despre vocale) Al cărui punct de articulație este situat în partea de dinapoi a cavității bucale. [Pr.: -ri-or] – Din fr. postérieur, lat. posterior. DOOM
*posteriór2 (-ri-or) (fam.) s. n., pl. posterioáre
posteriori
POSTERIÓR, -OÁRĂ, posteriori, -oare, adj. 1. Care urmează sau se petrece după cineva sau ceva; ulterior. ♦ (Adverbial) Mai târziu. 2. Care se află sau este situat înapoi; de dindărăt. ♦ (Despre sunete, în special despre vocale) Al cărui punct de articulație este situat în partea de dinapoi a cavității bucale. [Pr.: -ri-or] – Din fr. postérieur, lat. posterior. DOOM
*posteriór2 (-ri-or) (fam.) s. n., pl. posterioáre
posteriori
A POSTERIÓRI loc. adj., loc. adv. (Fil.) Bazat pe experiență, dobândit în urma experienței. [Pr.: -ri-o-] – Loc. lat. DOOM
a posterióri (lat.) (-ri-o-ri) loc. adj., loc. adv.
posteriorii
POSTERIÓR, -OÁRĂ, posteriori, -oare, adj. 1. Care urmează sau se petrece după cineva sau ceva; ulterior. ♦ (Adverbial) Mai târziu. 2. Care se află sau este situat înapoi; de dindărăt. ♦ (Despre sunete, în special despre vocale) Al cărui punct de articulație este situat în partea de dinapoi a cavității bucale. [Pr.: -ri-or] – Din fr. postérieur, lat. posterior. DOOM
*posteriór2 (-ri-or) (fam.) s. n., pl. posterioáre
posteriorilor
POSTERIÓR, -OÁRĂ, posteriori, -oare, adj. 1. Care urmează sau se petrece după cineva sau ceva; ulterior. ♦ (Adverbial) Mai târziu. 2. Care se află sau este situat înapoi; de dindărăt. ♦ (Despre sunete, în special despre vocale) Al cărui punct de articulație este situat în partea de dinapoi a cavității bucale. [Pr.: -ri-or] – Din fr. postérieur, lat. posterior. DOOM
*posteriór2 (-ri-or) (fam.) s. n., pl. posterioáre
posterioritate
POSTERIORITÁTE s. f. Calitatea de a fi posterior, situația a ceea ce este posterior. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. postériorité. DOOM
posterioritáte (-ri-o-) s. f., g.-d. art. posterioritắții
posterioritatea
POSTERIORITÁTE s. f. Calitatea de a fi posterior, situația a ceea ce este posterior. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. postériorité. DOOM
posterioritáte (-ri-o-) s. f., g.-d. art. posterioritắții
posteriorități
POSTERIORITÁTE s. f. Calitatea de a fi posterior, situația a ceea ce este posterior. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. postériorité. DOOM
posterioritáte (-ri-o-) s. f., g.-d. art. posterioritắții
posteriorității
POSTERIORITÁTE s. f. Calitatea de a fi posterior, situația a ceea ce este posterior. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. postériorité. DOOM
posterioritáte (-ri-o-) s. f., g.-d. art. posterioritắții
posteriorul
POSTERIÓR, -OÁRĂ, posteriori, -oare, adj. 1. Care urmează sau se petrece după cineva sau ceva; ulterior. ♦ (Adverbial) Mai târziu. 2. Care se află sau este situat înapoi; de dindărăt. ♦ (Despre sunete, în special despre vocale) Al cărui punct de articulație este situat în partea de dinapoi a cavității bucale. [Pr.: -ri-or] – Din fr. postérieur, lat. posterior. DOOM
*posteriór2 (-ri-or) (fam.) s. n., pl. posterioáre
posteriorului
POSTERIÓR, -OÁRĂ, posteriori, -oare, adj. 1. Care urmează sau se petrece după cineva sau ceva; ulterior. ♦ (Adverbial) Mai târziu. 2. Care se află sau este situat înapoi; de dindărăt. ♦ (Despre sunete, în special despre vocale) Al cărui punct de articulație este situat în partea de dinapoi a cavității bucale. [Pr.: -ri-or] – Din fr. postérieur, lat. posterior. DOOM
*posteriór2 (-ri-or) (fam.) s. n., pl. posterioáre
posteritate
POSTERITÁTE s. f. 1. Succesiune de generații viitoare; urmași. 2. (Înv.) Succesiune de persoane care descind din aceeași familie; urmași, descendenți. – Din fr. postérité, lat. posteritas, -atis. DOOM
posteritáte s. f., g.-d. art. posteritắții
posteritatea
POSTERITÁTE s. f. 1. Succesiune de generații viitoare; urmași. 2. (Înv.) Succesiune de persoane care descind din aceeași familie; urmași, descendenți. – Din fr. postérité, lat. posteritas, -atis. DOOM
posteritáte s. f., g.-d. art. posteritắții
posterități
POSTERITÁTE s. f. 1. Succesiune de generații viitoare; urmași. 2. (Înv.) Succesiune de persoane care descind din aceeași familie; urmași, descendenți. – Din fr. postérité, lat. posteritas, -atis. DOOM
posteritáte s. f., g.-d. art. posteritắții
posterității
POSTERITÁTE s. f. 1. Succesiune de generații viitoare; urmași. 2. (Înv.) Succesiune de persoane care descind din aceeași familie; urmași, descendenți. – Din fr. postérité, lat. posteritas, -atis. DOOM
posteritáte s. f., g.-d. art. posteritắții
posteroinferioara
POSTEROINFERIÓR, -OÁRĂ, posteroinferiori, -oare, adj. (Anat.) Care se află în partea de dinapoi și de jos a unui organ. [Pr.: -ro-in-fe-ri-or] – Din fr. postéro-inférieur. DOOM
posteroinferiór (-ro-in-, -ri-or) adj. m., pl. posteroinferióri; f. posteroinferioáră, pl. posteroinferioáre
posteroinferioare
POSTEROINFERIÓR, -OÁRĂ, posteroinferiori, -oare, adj. (Anat.) Care se află în partea de dinapoi și de jos a unui organ. [Pr.: -ro-in-fe-ri-or] – Din fr. postéro-inférieur. DOOM
posteroinferiór (-ro-in-, -ri-or) adj. m., pl. posteroinferióri; f. posteroinferioáră, pl. posteroinferioáre
posteroinferioarei
POSTEROINFERIÓR, -OÁRĂ, posteroinferiori, -oare, adj. (Anat.) Care se află în partea de dinapoi și de jos a unui organ. [Pr.: -ro-in-fe-ri-or] – Din fr. postéro-inférieur. DOOM
posteroinferiór (-ro-in-, -ri-or) adj. m., pl. posteroinferióri; f. posteroinferioáră, pl. posteroinferioáre
posteroinferioarele
POSTEROINFERIÓR, -OÁRĂ, posteroinferiori, -oare, adj. (Anat.) Care se află în partea de dinapoi și de jos a unui organ. [Pr.: -ro-in-fe-ri-or] – Din fr. postéro-inférieur. DOOM
posteroinferiór (-ro-in-, -ri-or) adj. m., pl. posteroinferióri; f. posteroinferioáră, pl. posteroinferioáre
posteroinferioarelor
POSTEROINFERIÓR, -OÁRĂ, posteroinferiori, -oare, adj. (Anat.) Care se află în partea de dinapoi și de jos a unui organ. [Pr.: -ro-in-fe-ri-or] – Din fr. postéro-inférieur. DOOM
posteroinferiór (-ro-in-, -ri-or) adj. m., pl. posteroinferióri; f. posteroinferioáră, pl. posteroinferioáre
posteroinferior
POSTEROINFERIÓR, -OÁRĂ, posteroinferiori, -oare, adj. (Anat.) Care se află în partea de dinapoi și de jos a unui organ. [Pr.: -ro-in-fe-ri-or] – Din fr. postéro-inférieur. DOOM
posteroinferiór (-ro-in-, -ri-or) adj. m., pl. posteroinferióri; f. posteroinferioáră, pl. posteroinferioáre
posteroinferiori
POSTEROINFERIÓR, -OÁRĂ, posteroinferiori, -oare, adj. (Anat.) Care se află în partea de dinapoi și de jos a unui organ. [Pr.: -ro-in-fe-ri-or] – Din fr. postéro-inférieur. DOOM
posteroinferiór (-ro-in-, -ri-or) adj. m., pl. posteroinferióri; f. posteroinferioáră, pl. posteroinferioáre
posteroinferiorii
POSTEROINFERIÓR, -OÁRĂ, posteroinferiori, -oare, adj. (Anat.) Care se află în partea de dinapoi și de jos a unui organ. [Pr.: -ro-in-fe-ri-or] – Din fr. postéro-inférieur. DOOM
posteroinferiór (-ro-in-, -ri-or) adj. m., pl. posteroinferióri; f. posteroinferioáră, pl. posteroinferioáre
posteroinferiorilor
POSTEROINFERIÓR, -OÁRĂ, posteroinferiori, -oare, adj. (Anat.) Care se află în partea de dinapoi și de jos a unui organ. [Pr.: -ro-in-fe-ri-or] – Din fr. postéro-inférieur. DOOM
posteroinferiór (-ro-in-, -ri-or) adj. m., pl. posteroinferióri; f. posteroinferioáră, pl. posteroinferioáre
posteroinferiorul
POSTEROINFERIÓR, -OÁRĂ, posteroinferiori, -oare, adj. (Anat.) Care se află în partea de dinapoi și de jos a unui organ. [Pr.: -ro-in-fe-ri-or] – Din fr. postéro-inférieur. DOOM
posteroinferiór (-ro-in-, -ri-or) adj. m., pl. posteroinferióri; f. posteroinferioáră, pl. posteroinferioáre
posteroinferiorului
POSTEROINFERIÓR, -OÁRĂ, posteroinferiori, -oare, adj. (Anat.) Care se află în partea de dinapoi și de jos a unui organ. [Pr.: -ro-in-fe-ri-or] – Din fr. postéro-inférieur. DOOM
posteroinferiór (-ro-in-, -ri-or) adj. m., pl. posteroinferióri; f. posteroinferioáră, pl. posteroinferioáre
posterolingual
POSTEROLINGUÁL, -Ă, posterolinguali, -e, adj. (Fon.; și substantivat, f.) (Sunet) care are baza de articulație la rădăcina limbii. [Pr.: -gu-al] – Din fr. postéro-lingual. DOOM
posterolinguál (-gu-al) adj. m., pl. posterolinguáli; f. posterolinguálă, pl. posterolinguále
posterolinguala
POSTEROLINGUÁL, -Ă, posterolinguali, -e, adj. (Fon.; și substantivat, f.) (Sunet) care are baza de articulație la rădăcina limbii. [Pr.: -gu-al] – Din fr. postéro-lingual. DOOM
posterolinguál (-gu-al) adj. m., pl. posterolinguáli; f. posterolinguálă, pl. posterolinguále
posterolinguale
POSTEROLINGUÁL, -Ă, posterolinguali, -e, adj. (Fon.; și substantivat, f.) (Sunet) care are baza de articulație la rădăcina limbii. [Pr.: -gu-al] – Din fr. postéro-lingual. DOOM
posterolinguál (-gu-al) adj. m., pl. posterolinguáli; f. posterolinguálă, pl. posterolinguále
posterolingualei
POSTEROLINGUÁL, -Ă, posterolinguali, -e, adj. (Fon.; și substantivat, f.) (Sunet) care are baza de articulație la rădăcina limbii. [Pr.: -gu-al] – Din fr. postéro-lingual. DOOM
posterolinguál (-gu-al) adj. m., pl. posterolinguáli; f. posterolinguálă, pl. posterolinguále
posterolingualele
POSTEROLINGUÁL, -Ă, posterolinguali, -e, adj. (Fon.; și substantivat, f.) (Sunet) care are baza de articulație la rădăcina limbii. [Pr.: -gu-al] – Din fr. postéro-lingual. DOOM
posterolinguál (-gu-al) adj. m., pl. posterolinguáli; f. posterolinguálă, pl. posterolinguále
posterolingualelor
POSTEROLINGUÁL, -Ă, posterolinguali, -e, adj. (Fon.; și substantivat, f.) (Sunet) care are baza de articulație la rădăcina limbii. [Pr.: -gu-al] – Din fr. postéro-lingual. DOOM
posterolinguál (-gu-al) adj. m., pl. posterolinguáli; f. posterolinguálă, pl. posterolinguále
posterolinguali
POSTEROLINGUÁL, -Ă, posterolinguali, -e, adj. (Fon.; și substantivat, f.) (Sunet) care are baza de articulație la rădăcina limbii. [Pr.: -gu-al] – Din fr. postéro-lingual. DOOM
posterolinguál (-gu-al) adj. m., pl. posterolinguáli; f. posterolinguálă, pl. posterolinguále
posterolingualii
POSTEROLINGUÁL, -Ă, posterolinguali, -e, adj. (Fon.; și substantivat, f.) (Sunet) care are baza de articulație la rădăcina limbii. [Pr.: -gu-al] – Din fr. postéro-lingual. DOOM
posterolinguál (-gu-al) adj. m., pl. posterolinguáli; f. posterolinguálă, pl. posterolinguále
posterolingualilor
POSTEROLINGUÁL, -Ă, posterolinguali, -e, adj. (Fon.; și substantivat, f.) (Sunet) care are baza de articulație la rădăcina limbii. [Pr.: -gu-al] – Din fr. postéro-lingual. DOOM
posterolinguál (-gu-al) adj. m., pl. posterolinguáli; f. posterolinguálă, pl. posterolinguále
posterolingualul
POSTEROLINGUÁL, -Ă, posterolinguali, -e, adj. (Fon.; și substantivat, f.) (Sunet) care are baza de articulație la rădăcina limbii. [Pr.: -gu-al] – Din fr. postéro-lingual. DOOM
posterolinguál (-gu-al) adj. m., pl. posterolinguáli; f. posterolinguálă, pl. posterolinguále
posterolingualului
POSTEROLINGUÁL, -Ă, posterolinguali, -e, adj. (Fon.; și substantivat, f.) (Sunet) care are baza de articulație la rădăcina limbii. [Pr.: -gu-al] – Din fr. postéro-lingual. DOOM
posterolinguál (-gu-al) adj. m., pl. posterolinguáli; f. posterolinguálă, pl. posterolinguále
posteromania
POSTEROMANÍE s.f. (Liv.; rar) Dorință patologică de a avea urmași. [Gen. -iei. / < fr. postéromanie].
posteromanie
POSTEROMANÍE s.f. (Liv.; rar) Dorință patologică de a avea urmași. [Gen. -iei. / < fr. postéromanie].
posteromaniei
POSTEROMANÍE s.f. (Liv.; rar) Dorință patologică de a avea urmași. [Gen. -iei. / < fr. postéromanie].
posteromanii
POSTEROMANÍE s.f. (Liv.; rar) Dorință patologică de a avea urmași. [Gen. -iei. / < fr. postéromanie].
posteromaniile
POSTEROMANÍE s.f. (Liv.; rar) Dorință patologică de a avea urmași. [Gen. -iei. / < fr. postéromanie].
posteromaniilor
POSTEROMANÍE s.f. (Liv.; rar) Dorință patologică de a avea urmași. [Gen. -iei. / < fr. postéromanie].
posterul
PÓSTER, postere, s. n. 1. Mod de prezentare a unei comunicări sub formă de afișe în cadrul sesiunilor, al congreselor științifice etc. 2. Afiș decorativ, reclamă reprezentând diverse imagini. – Din engl. poster. DOOM
*póster (angl.) s. n., pl. póstere
posterului
PÓSTER, postere, s. n. 1. Mod de prezentare a unei comunicări sub formă de afișe în cadrul sesiunilor, al congreselor științifice etc. 2. Afiș decorativ, reclamă reprezentând diverse imagini. – Din engl. poster. DOOM
*póster (angl.) s. n., pl. póstere
postesc
POSTÍ, postesc, vb. IV. Intranz. 1. A respecta posturile3 prescrise de biserică, a se abține de la alimentele interzise; a ține post3; 2. A răbda de foame, a nu mânca nimic sau a nu avea ce mânca; a flămânzi; fig. a se abține de la ceva, a duce lipsă de ceva. – Din sl. postiti sen. DOOM
postí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postésc, imperf. 3 sg. posteá; conj. prez. 3 să posteáscă
posteuca
POSTÉUCĂ, posteuci, s. f. (Pop.) Lemn scurt și gros cu care se ridică și se sprijină osia roții carului în timp ce se unge. – Din bg., rus. podstavka, ucr. pidstavka. DOOM
postéucă (pop.) (-teu-) s. f., g.-d. art. postéucii; pl. postéuci
posteuci
POSTÉUCĂ, posteuci, s. f. (Pop.) Lemn scurt și gros cu care se ridică și se sprijină osia roții carului în timp ce se unge. – Din bg., rus. podstavka, ucr. pidstavka. DOOM
postéucă (pop.) (-teu-) s. f., g.-d. art. postéucii; pl. postéuci
posteucii
POSTÉUCĂ, posteuci, s. f. (Pop.) Lemn scurt și gros cu care se ridică și se sprijină osia roții carului în timp ce se unge. – Din bg., rus. podstavka, ucr. pidstavka. DOOM
postéucă (pop.) (-teu-) s. f., g.-d. art. postéucii; pl. postéuci
posteucile
POSTÉUCĂ, posteuci, s. f. (Pop.) Lemn scurt și gros cu care se ridică și se sprijină osia roții carului în timp ce se unge. – Din bg., rus. podstavka, ucr. pidstavka. DOOM
postéucă (pop.) (-teu-) s. f., g.-d. art. postéucii; pl. postéuci
posteucilor
POSTÉUCĂ, posteuci, s. f. (Pop.) Lemn scurt și gros cu care se ridică și se sprijină osia roții carului în timp ce se unge. – Din bg., rus. podstavka, ucr. pidstavka. DOOM
postéucă (pop.) (-teu-) s. f., g.-d. art. postéucii; pl. postéuci
postez
POSTÁ, postez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) instala, a (se) plasa undeva pentru a supraveghea, a urmări, a păzi. – Din fr. poster. DOOM
postá (a ~) vb., ind. prez. 3 posteáză
posteze
POSTÁ, postez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) instala, a (se) plasa undeva pentru a supraveghea, a urmări, a păzi. – Din fr. poster. DOOM
postá (a ~) vb., ind. prez. 3 posteáză
postezi
POSTÁ, postez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) instala, a (se) plasa undeva pentru a supraveghea, a urmări, a păzi. – Din fr. poster. DOOM
postá (a ~) vb., ind. prez. 3 posteáză
postește
POSTÍ, postesc, vb. IV. Intranz. 1. A respecta posturile3 prescrise de biserică, a se abține de la alimentele interzise; a ține post3; 2. A răbda de foame, a nu mânca nimic sau a nu avea ce mânca; a flămânzi; fig. a se abține de la ceva, a duce lipsă de ceva. – Din sl. postiti sen. DOOM
postí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postésc, imperf. 3 sg. posteá; conj. prez. 3 să posteáscă
postești
POSTÍ, postesc, vb. IV. Intranz. 1. A respecta posturile3 prescrise de biserică, a se abține de la alimentele interzise; a ține post3; 2. A răbda de foame, a nu mânca nimic sau a nu avea ce mânca; a flămânzi; fig. a se abține de la ceva, a duce lipsă de ceva. – Din sl. postiti sen. DOOM
postí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postésc, imperf. 3 sg. posteá; conj. prez. 3 să posteáscă
postfața
POSTFAȚÁ, postfațez, vb. I. Tranz. A scrie postfața unei cărți. – Din postfață.
postfața
POSTFÁȚĂ, postfețe, s. f. Text explicativ adresat cititorilor și plasat la sfârșitul unei cărți. – Post1- + față (după fr. postface). DOOM
postfáță (post-fa-) s. f., g.-d. art. postféței; pl. postféțe
postfațai
POSTFAȚÁ, postfațez, vb. I. Tranz. A scrie postfața unei cărți. – Din postfață.
postfațam
POSTFAȚÁ, postfațez, vb. I. Tranz. A scrie postfața unei cărți. – Din postfață.
postfațare
POSTFAȚÁ, postfațez, vb. I. Tranz. A scrie postfața unei cărți. – Din postfață.
postfațare
POSTFAȚÁ, postfațez, vb. I. Tranz. A scrie postfața unei cărți. – Din postfață.
postfațară
POSTFAȚÁ, postfațez, vb. I. Tranz. A scrie postfața unei cărți. – Din postfață.
postfațarăm
POSTFAȚÁ, postfațez, vb. I. Tranz. A scrie postfața unei cărți. – Din postfață.
postfațarăți
POSTFAȚÁ, postfațez, vb. I. Tranz. A scrie postfața unei cărți. – Din postfață.
postfațase
POSTFAȚÁ, postfațez, vb. I. Tranz. A scrie postfața unei cărți. – Din postfață.
postfațasem
POSTFAȚÁ, postfațez, vb. I. Tranz. A scrie postfața unei cărți. – Din postfață.
postfațaseră
POSTFAȚÁ, postfațez, vb. I. Tranz. A scrie postfața unei cărți. – Din postfață.
postfațaserăm
POSTFAȚÁ, postfațez, vb. I. Tranz. A scrie postfața unei cărți. – Din postfață.
postfațaserăți
POSTFAȚÁ, postfațez, vb. I. Tranz. A scrie postfața unei cărți. – Din postfață.
postfațaseși
POSTFAȚÁ, postfațez, vb. I. Tranz. A scrie postfața unei cărți. – Din postfață.
postfațaseți
POSTFAȚÁ, postfațez, vb. I. Tranz. A scrie postfața unei cărți. – Din postfață.
postfațat
POSTFAȚÁ, postfațez, vb. I. Tranz. A scrie postfața unei cărți. – Din postfață.
postfațat
POSTFAȚÁT, -Ă, postfațați, -te, adj. Care are postfață. – V. postfața.
postfațata
POSTFAȚÁT, -Ă, postfațați, -te, adj. Care are postfață. – V. postfața.
postfațate
POSTFAȚÁT, -Ă, postfațați, -te, adj. Care are postfață. – V. postfața.
postfațatei
POSTFAȚÁT, -Ă, postfațați, -te, adj. Care are postfață. – V. postfața.
postfațatele
POSTFAȚÁT, -Ă, postfațați, -te, adj. Care are postfață. – V. postfața.
postfațatelor
POSTFAȚÁT, -Ă, postfațați, -te, adj. Care are postfață. – V. postfața.
postfațatoare
POSTFAȚATÓR, -OÁRE, postfațatori, -oare, s. m. și f. Autor al unei postfețe. – Postfața + suf. -tor.
postfațatoarea
POSTFAȚATÓR, -OÁRE, postfațatori, -oare, s. m. și f. Autor al unei postfețe. – Postfața + suf. -tor.
postfațatoarei
POSTFAȚATÓR, -OÁRE, postfațatori, -oare, s. m. și f. Autor al unei postfețe. – Postfața + suf. -tor.
postfațatoarele
POSTFAȚATÓR, -OÁRE, postfațatori, -oare, s. m. și f. Autor al unei postfețe. – Postfața + suf. -tor.
postfațatoarelor
POSTFAȚATÓR, -OÁRE, postfațatori, -oare, s. m. și f. Autor al unei postfețe. – Postfața + suf. -tor.
postfațator
POSTFAȚATÓR, -OÁRE, postfațatori, -oare, s. m. și f. Autor al unei postfețe. – Postfața + suf. -tor.
postfațatori
POSTFAȚATÓR, -OÁRE, postfațatori, -oare, s. m. și f. Autor al unei postfețe. – Postfața + suf. -tor.
postfațatorii
POSTFAȚATÓR, -OÁRE, postfațatori, -oare, s. m. și f. Autor al unei postfețe. – Postfața + suf. -tor.
postfațatorilor
POSTFAȚATÓR, -OÁRE, postfațatori, -oare, s. m. și f. Autor al unei postfețe. – Postfața + suf. -tor.
postfațatorul
POSTFAȚATÓR, -OÁRE, postfațatori, -oare, s. m. și f. Autor al unei postfețe. – Postfața + suf. -tor.
postfațatorului
POSTFAȚATÓR, -OÁRE, postfațatori, -oare, s. m. și f. Autor al unei postfețe. – Postfața + suf. -tor.
postfațatul
POSTFAȚÁT, -Ă, postfațați, -te, adj. Care are postfață. – V. postfața.
postfațatului
POSTFAȚÁT, -Ă, postfațați, -te, adj. Care are postfață. – V. postfața.
postfațau
POSTFAȚÁ, postfațez, vb. I. Tranz. A scrie postfața unei cărți. – Din postfață.
postfațași
POSTFAȚÁ, postfațez, vb. I. Tranz. A scrie postfața unei cărți. – Din postfață.
postfațați
POSTFAȚÁ, postfațez, vb. I. Tranz. A scrie postfața unei cărți. – Din postfață.
postfațați
POSTFAȚÁT, -Ă, postfațați, -te, adj. Care are postfață. – V. postfața.
postfațații
POSTFAȚÁT, -Ă, postfațați, -te, adj. Care are postfață. – V. postfața.
postfațaților
POSTFAȚÁT, -Ă, postfațați, -te, adj. Care are postfață. – V. postfața.
postfațează
POSTFAȚÁ, postfațez, vb. I. Tranz. A scrie postfața unei cărți. – Din postfață.
postfațez
POSTFAȚÁ, postfațez, vb. I. Tranz. A scrie postfața unei cărți. – Din postfață.
postfațeze
POSTFAȚÁ, postfațez, vb. I. Tranz. A scrie postfața unei cărți. – Din postfață.
postfațezi
POSTFAȚÁ, postfațez, vb. I. Tranz. A scrie postfața unei cărți. – Din postfață.
postfațând
POSTFAȚÁ, postfațez, vb. I. Tranz. A scrie postfața unei cărți. – Din postfață.
postfațînd
POSTFAȚÁ, postfațez, vb. I. Tranz. A scrie postfața unei cărți. – Din postfață.
postfețe
POSTFÁȚĂ, postfețe, s. f. Text explicativ adresat cititorilor și plasat la sfârșitul unei cărți. – Post1- + față (după fr. postface). DOOM
postfáță (post-fa-) s. f., g.-d. art. postféței; pl. postféțe
postfeței
POSTFÁȚĂ, postfețe, s. f. Text explicativ adresat cititorilor și plasat la sfârșitul unei cărți. – Post1- + față (după fr. postface). DOOM
postfáță (post-fa-) s. f., g.-d. art. postféței; pl. postféțe
postfețele
POSTFÁȚĂ, postfețe, s. f. Text explicativ adresat cititorilor și plasat la sfârșitul unei cărți. – Post1- + față (după fr. postface). DOOM
postfáță (post-fa-) s. f., g.-d. art. postféței; pl. postféțe
postfețelor
POSTFÁȚĂ, postfețe, s. f. Text explicativ adresat cititorilor și plasat la sfârșitul unei cărți. – Post1- + față (după fr. postface). DOOM
postfáță (post-fa-) s. f., g.-d. art. postféței; pl. postféțe
postgaranție
POSTGARANȚÍE s. f. Perioadă de după expirarea garanției unui produs. – Post1- + garanție. DOOM
postgaranțíe (post-ga-) s. f., art. postgaranțía, g.-d. postgaranțíi, art. postgaranțíei
postglaciar
POSTGLACIÁR, -Ă, postglaciari, -e, adj. Care a urmat epocii glaciare cuaternare. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. postglaciaire. DOOM
postglaciár (post-gla-ci-ar) adj. m., pl. postglaciári; f. postglaciáră, pl. postglaciáre
posti
POSTÍ, postesc, vb. IV. Intranz. 1. A respecta posturile3 prescrise de biserică, a se abține de la alimentele interzise; a ține post3; 2. A răbda de foame, a nu mânca nimic sau a nu avea ce mânca; a flămânzi; fig. a se abține de la ceva, a duce lipsă de ceva. – Din sl. postiti sen. DOOM
postí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postésc, imperf. 3 sg. posteá; conj. prez. 3 să posteáscă
postii
POSTÍ, postesc, vb. IV. Intranz. 1. A respecta posturile3 prescrise de biserică, a se abține de la alimentele interzise; a ține post3; 2. A răbda de foame, a nu mânca nimic sau a nu avea ce mânca; a flămânzi; fig. a se abține de la ceva, a duce lipsă de ceva. – Din sl. postiti sen. DOOM
postí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postésc, imperf. 3 sg. posteá; conj. prez. 3 să posteáscă
postilion
POSTILIÓN, postilioni, s. m. (Înv.) Surugiu care conducea un poștalion. [Pr.: -li-on] – Din fr. postillon. DOOM
postilión (înv.) (-li-on) s. m., pl. postilióni
postilioni
POSTILIÓN, postilioni, s. m. (Înv.) Surugiu care conducea un poștalion. [Pr.: -li-on] – Din fr. postillon. DOOM
postilión (înv.) (-li-on) s. m., pl. postilióni
postilionii
POSTILIÓN, postilioni, s. m. (Înv.) Surugiu care conducea un poștalion. [Pr.: -li-on] – Din fr. postillon. DOOM
postilión (înv.) (-li-on) s. m., pl. postilióni
postilionilor
POSTILIÓN, postilioni, s. m. (Înv.) Surugiu care conducea un poștalion. [Pr.: -li-on] – Din fr. postillon. DOOM
postilión (înv.) (-li-on) s. m., pl. postilióni
postilionul
POSTILIÓN, postilioni, s. m. (Înv.) Surugiu care conducea un poștalion. [Pr.: -li-on] – Din fr. postillon. DOOM
postilión (înv.) (-li-on) s. m., pl. postilióni
postilionului
POSTILIÓN, postilioni, s. m. (Înv.) Surugiu care conducea un poștalion. [Pr.: -li-on] – Din fr. postillon. DOOM
postilión (înv.) (-li-on) s. m., pl. postilióni
postim
POSTÍ, postesc, vb. IV. Intranz. 1. A respecta posturile3 prescrise de biserică, a se abține de la alimentele interzise; a ține post3; 2. A răbda de foame, a nu mânca nimic sau a nu avea ce mânca; a flămânzi; fig. a se abține de la ceva, a duce lipsă de ceva. – Din sl. postiti sen. DOOM
postí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postésc, imperf. 3 sg. posteá; conj. prez. 3 să posteáscă
postind
POSTÍ, postesc, vb. IV. Intranz. 1. A respecta posturile3 prescrise de biserică, a se abține de la alimentele interzise; a ține post3; 2. A răbda de foame, a nu mânca nimic sau a nu avea ce mânca; a flămânzi; fig. a se abține de la ceva, a duce lipsă de ceva. – Din sl. postiti sen. DOOM
postí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postésc, imperf. 3 sg. posteá; conj. prez. 3 să posteáscă
postire
POSTÍ, postesc, vb. IV. Intranz. 1. A respecta posturile3 prescrise de biserică, a se abține de la alimentele interzise; a ține post3; 2. A răbda de foame, a nu mânca nimic sau a nu avea ce mânca; a flămânzi; fig. a se abține de la ceva, a duce lipsă de ceva. – Din sl. postiti sen. DOOM
postí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postésc, imperf. 3 sg. posteá; conj. prez. 3 să posteáscă
postiră
POSTÍ, postesc, vb. IV. Intranz. 1. A respecta posturile3 prescrise de biserică, a se abține de la alimentele interzise; a ține post3; 2. A răbda de foame, a nu mânca nimic sau a nu avea ce mânca; a flămânzi; fig. a se abține de la ceva, a duce lipsă de ceva. – Din sl. postiti sen. DOOM
postí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postésc, imperf. 3 sg. posteá; conj. prez. 3 să posteáscă
postirăm
POSTÍ, postesc, vb. IV. Intranz. 1. A respecta posturile3 prescrise de biserică, a se abține de la alimentele interzise; a ține post3; 2. A răbda de foame, a nu mânca nimic sau a nu avea ce mânca; a flămânzi; fig. a se abține de la ceva, a duce lipsă de ceva. – Din sl. postiti sen. DOOM
postí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postésc, imperf. 3 sg. posteá; conj. prez. 3 să posteáscă
postirăți
POSTÍ, postesc, vb. IV. Intranz. 1. A respecta posturile3 prescrise de biserică, a se abține de la alimentele interzise; a ține post3; 2. A răbda de foame, a nu mânca nimic sau a nu avea ce mânca; a flămânzi; fig. a se abține de la ceva, a duce lipsă de ceva. – Din sl. postiti sen. DOOM
postí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postésc, imperf. 3 sg. posteá; conj. prez. 3 să posteáscă
postise
POSTÍ, postesc, vb. IV. Intranz. 1. A respecta posturile3 prescrise de biserică, a se abține de la alimentele interzise; a ține post3; 2. A răbda de foame, a nu mânca nimic sau a nu avea ce mânca; a flămânzi; fig. a se abține de la ceva, a duce lipsă de ceva. – Din sl. postiti sen. DOOM
postí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postésc, imperf. 3 sg. posteá; conj. prez. 3 să posteáscă
postisem
POSTÍ, postesc, vb. IV. Intranz. 1. A respecta posturile3 prescrise de biserică, a se abține de la alimentele interzise; a ține post3; 2. A răbda de foame, a nu mânca nimic sau a nu avea ce mânca; a flămânzi; fig. a se abține de la ceva, a duce lipsă de ceva. – Din sl. postiti sen. DOOM
postí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postésc, imperf. 3 sg. posteá; conj. prez. 3 să posteáscă
postiseră
POSTÍ, postesc, vb. IV. Intranz. 1. A respecta posturile3 prescrise de biserică, a se abține de la alimentele interzise; a ține post3; 2. A răbda de foame, a nu mânca nimic sau a nu avea ce mânca; a flămânzi; fig. a se abține de la ceva, a duce lipsă de ceva. – Din sl. postiti sen. DOOM
postí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postésc, imperf. 3 sg. posteá; conj. prez. 3 să posteáscă
postiserăm
POSTÍ, postesc, vb. IV. Intranz. 1. A respecta posturile3 prescrise de biserică, a se abține de la alimentele interzise; a ține post3; 2. A răbda de foame, a nu mânca nimic sau a nu avea ce mânca; a flămânzi; fig. a se abține de la ceva, a duce lipsă de ceva. – Din sl. postiti sen. DOOM
postí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postésc, imperf. 3 sg. posteá; conj. prez. 3 să posteáscă
postiserăți
POSTÍ, postesc, vb. IV. Intranz. 1. A respecta posturile3 prescrise de biserică, a se abține de la alimentele interzise; a ține post3; 2. A răbda de foame, a nu mânca nimic sau a nu avea ce mânca; a flămânzi; fig. a se abține de la ceva, a duce lipsă de ceva. – Din sl. postiti sen. DOOM
postí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postésc, imperf. 3 sg. posteá; conj. prez. 3 să posteáscă
postiseși
POSTÍ, postesc, vb. IV. Intranz. 1. A respecta posturile3 prescrise de biserică, a se abține de la alimentele interzise; a ține post3; 2. A răbda de foame, a nu mânca nimic sau a nu avea ce mânca; a flămânzi; fig. a se abține de la ceva, a duce lipsă de ceva. – Din sl. postiti sen. DOOM
postí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postésc, imperf. 3 sg. posteá; conj. prez. 3 să posteáscă
postiseți
POSTÍ, postesc, vb. IV. Intranz. 1. A respecta posturile3 prescrise de biserică, a se abține de la alimentele interzise; a ține post3; 2. A răbda de foame, a nu mânca nimic sau a nu avea ce mânca; a flămânzi; fig. a se abține de la ceva, a duce lipsă de ceva. – Din sl. postiti sen. DOOM
postí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postésc, imperf. 3 sg. posteá; conj. prez. 3 să posteáscă
postit
POSTÍ, postesc, vb. IV. Intranz. 1. A respecta posturile3 prescrise de biserică, a se abține de la alimentele interzise; a ține post3; 2. A răbda de foame, a nu mânca nimic sau a nu avea ce mânca; a flămânzi; fig. a se abține de la ceva, a duce lipsă de ceva. – Din sl. postiti sen. DOOM
postí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postésc, imperf. 3 sg. posteá; conj. prez. 3 să posteáscă
postiș
POSTÍȘ, -Ă, postiși, -e, adj., s. f. (Livr.) 1. Adj. (Despre păr, gene, dinți etc.) Fals, artificial. 2. S. f. Păr fals, meșă. – Din fr. postiche. DOOM
postíș (livr.) adj. m., pl. postíși; adj. f., s. f. postíșă, art. postíșa, pl. postíșe
postișa
POSTÍȘ, -Ă, postiși, -e, adj., s. f. (Livr.) 1. Adj. (Despre păr, gene, dinți etc.) Fals, artificial. 2. S. f. Păr fals, meșă. – Din fr. postiche. DOOM
postíș (livr.) adj. m., pl. postíși; adj. f., s. f. postíșă, art. postíșa, pl. postíșe
postișe
POSTÍȘ, -Ă, postiși, -e, adj., s. f. (Livr.) 1. Adj. (Despre păr, gene, dinți etc.) Fals, artificial. 2. S. f. Păr fals, meșă. – Din fr. postiche. DOOM
postíș (livr.) adj. m., pl. postíși; adj. f., s. f. postíșă, art. postíșa, pl. postíșe
postișei
POSTÍȘ, -Ă, postiși, -e, adj., s. f. (Livr.) 1. Adj. (Despre păr, gene, dinți etc.) Fals, artificial. 2. S. f. Păr fals, meșă. – Din fr. postiche. DOOM
postíș (livr.) adj. m., pl. postíși; adj. f., s. f. postíșă, art. postíșa, pl. postíșe
postișele
POSTÍȘ, -Ă, postiși, -e, adj., s. f. (Livr.) 1. Adj. (Despre păr, gene, dinți etc.) Fals, artificial. 2. S. f. Păr fals, meșă. – Din fr. postiche. DOOM
postíș (livr.) adj. m., pl. postíși; adj. f., s. f. postíșă, art. postíșa, pl. postíșe
postișelor
POSTÍȘ, -Ă, postiși, -e, adj., s. f. (Livr.) 1. Adj. (Despre păr, gene, dinți etc.) Fals, artificial. 2. S. f. Păr fals, meșă. – Din fr. postiche. DOOM
postíș (livr.) adj. m., pl. postíși; adj. f., s. f. postíșă, art. postíșa, pl. postíșe
postiși
POSTÍ, postesc, vb. IV. Intranz. 1. A respecta posturile3 prescrise de biserică, a se abține de la alimentele interzise; a ține post3; 2. A răbda de foame, a nu mânca nimic sau a nu avea ce mânca; a flămânzi; fig. a se abține de la ceva, a duce lipsă de ceva. – Din sl. postiti sen. DOOM
postí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postésc, imperf. 3 sg. posteá; conj. prez. 3 să posteáscă
postiși
POSTÍȘ, -Ă, postiși, -e, adj., s. f. (Livr.) 1. Adj. (Despre păr, gene, dinți etc.) Fals, artificial. 2. S. f. Păr fals, meșă. – Din fr. postiche. DOOM
postíș (livr.) adj. m., pl. postíși; adj. f., s. f. postíșă, art. postíșa, pl. postíșe
postișii
POSTÍȘ, -Ă, postiși, -e, adj., s. f. (Livr.) 1. Adj. (Despre păr, gene, dinți etc.) Fals, artificial. 2. S. f. Păr fals, meșă. – Din fr. postiche. DOOM
postíș (livr.) adj. m., pl. postíși; adj. f., s. f. postíșă, art. postíșa, pl. postíșe
postișilor
POSTÍȘ, -Ă, postiși, -e, adj., s. f. (Livr.) 1. Adj. (Despre păr, gene, dinți etc.) Fals, artificial. 2. S. f. Păr fals, meșă. – Din fr. postiche. DOOM
postíș (livr.) adj. m., pl. postíși; adj. f., s. f. postíșă, art. postíșa, pl. postíșe
postișul
POSTÍȘ, -Ă, postiși, -e, adj., s. f. (Livr.) 1. Adj. (Despre păr, gene, dinți etc.) Fals, artificial. 2. S. f. Păr fals, meșă. – Din fr. postiche. DOOM
postíș (livr.) adj. m., pl. postíși; adj. f., s. f. postíșă, art. postíșa, pl. postíșe
postișului
POSTÍȘ, -Ă, postiși, -e, adj., s. f. (Livr.) 1. Adj. (Despre păr, gene, dinți etc.) Fals, artificial. 2. S. f. Păr fals, meșă. – Din fr. postiche. DOOM
postíș (livr.) adj. m., pl. postíși; adj. f., s. f. postíșă, art. postíșa, pl. postíșe
postiți
POSTÍ, postesc, vb. IV. Intranz. 1. A respecta posturile3 prescrise de biserică, a se abține de la alimentele interzise; a ține post3; 2. A răbda de foame, a nu mânca nimic sau a nu avea ce mânca; a flămânzi; fig. a se abține de la ceva, a duce lipsă de ceva. – Din sl. postiti sen. DOOM
postí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postésc, imperf. 3 sg. posteá; conj. prez. 3 să posteáscă
postliceal
POSTLICEÁL, -Ă, postliceali, -e, adj. Care urmează după absolvirea liceului. [Pr.: -ce-al] – Post1- + liceal. DOOM
!postliceál (post-li-ce-al) adj. m., pl. postliceáli; f. postliceálă, pl. postliceále
postliceala
POSTLICEÁL, -Ă, postliceali, -e, adj. Care urmează după absolvirea liceului. [Pr.: -ce-al] – Post1- + liceal. DOOM
!postliceál (post-li-ce-al) adj. m., pl. postliceáli; f. postliceálă, pl. postliceále
postliceale
POSTLICEÁL, -Ă, postliceali, -e, adj. Care urmează după absolvirea liceului. [Pr.: -ce-al] – Post1- + liceal. DOOM
!postliceál (post-li-ce-al) adj. m., pl. postliceáli; f. postliceálă, pl. postliceále
postlicealei
POSTLICEÁL, -Ă, postliceali, -e, adj. Care urmează după absolvirea liceului. [Pr.: -ce-al] – Post1- + liceal. DOOM
!postliceál (post-li-ce-al) adj. m., pl. postliceáli; f. postliceálă, pl. postliceále
postlicealele
POSTLICEÁL, -Ă, postliceali, -e, adj. Care urmează după absolvirea liceului. [Pr.: -ce-al] – Post1- + liceal. DOOM
!postliceál (post-li-ce-al) adj. m., pl. postliceáli; f. postliceálă, pl. postliceále
postlicealelor
POSTLICEÁL, -Ă, postliceali, -e, adj. Care urmează după absolvirea liceului. [Pr.: -ce-al] – Post1- + liceal. DOOM
!postliceál (post-li-ce-al) adj. m., pl. postliceáli; f. postliceálă, pl. postliceále
postliceali
POSTLICEÁL, -Ă, postliceali, -e, adj. Care urmează după absolvirea liceului. [Pr.: -ce-al] – Post1- + liceal. DOOM
!postliceál (post-li-ce-al) adj. m., pl. postliceáli; f. postliceálă, pl. postliceále
postlicealii
POSTLICEÁL, -Ă, postliceali, -e, adj. Care urmează după absolvirea liceului. [Pr.: -ce-al] – Post1- + liceal. DOOM
!postliceál (post-li-ce-al) adj. m., pl. postliceáli; f. postliceálă, pl. postliceále
postlicealilor
POSTLICEÁL, -Ă, postliceali, -e, adj. Care urmează după absolvirea liceului. [Pr.: -ce-al] – Post1- + liceal. DOOM
!postliceál (post-li-ce-al) adj. m., pl. postliceáli; f. postliceálă, pl. postliceále
postlicealul
POSTLICEÁL, -Ă, postliceali, -e, adj. Care urmează după absolvirea liceului. [Pr.: -ce-al] – Post1- + liceal. DOOM
!postliceál (post-li-ce-al) adj. m., pl. postliceáli; f. postliceálă, pl. postliceále
postlicealului
POSTLICEÁL, -Ă, postliceali, -e, adj. Care urmează după absolvirea liceului. [Pr.: -ce-al] – Post1- + liceal. DOOM
!postliceál (post-li-ce-al) adj. m., pl. postliceáli; f. postliceálă, pl. postliceále
postliminium
POSTLIMÍNIUM s.n. (În dreptul roman) Redobândire retroactivă a drepturilor cetățenești de către o persoană înstrăinată (prin captivitate, exil etc.), la înapoierea în patrie. [Pron. -ni-um. / < lat. postliminium].
postludii
POSTLÚDIU, postludii, s. n. Episod final al unei compoziții muzicale, care evocă teme din cuprinsul ei. – Din germ. Postludium, fr. postlude. DOOM
!postlúdiu [diu pron. diu] (post-lu-) s. n., art. postlúdiul; pl. postlúdii, art. postlúdiile (-di-i-)
postludiile
POSTLÚDIU, postludii, s. n. Episod final al unei compoziții muzicale, care evocă teme din cuprinsul ei. – Din germ. Postludium, fr. postlude. DOOM
!postlúdiu [diu pron. diu] (post-lu-) s. n., art. postlúdiul; pl. postlúdii, art. postlúdiile (-di-i-)
postludiilor
POSTLÚDIU, postludii, s. n. Episod final al unei compoziții muzicale, care evocă teme din cuprinsul ei. – Din germ. Postludium, fr. postlude. DOOM
!postlúdiu [diu pron. diu] (post-lu-) s. n., art. postlúdiul; pl. postlúdii, art. postlúdiile (-di-i-)
postludiu
POSTLÚDIU, postludii, s. n. Episod final al unei compoziții muzicale, care evocă teme din cuprinsul ei. – Din germ. Postludium, fr. postlude. DOOM
!postlúdiu [diu pron. diu] (post-lu-) s. n., art. postlúdiul; pl. postlúdii, art. postlúdiile (-di-i-)
postludiul
POSTLÚDIU, postludii, s. n. Episod final al unei compoziții muzicale, care evocă teme din cuprinsul ei. – Din germ. Postludium, fr. postlude. DOOM
!postlúdiu [diu pron. diu] (post-lu-) s. n., art. postlúdiul; pl. postlúdii, art. postlúdiile (-di-i-)
postludiului
POSTLÚDIU, postludii, s. n. Episod final al unei compoziții muzicale, care evocă teme din cuprinsul ei. – Din germ. Postludium, fr. postlude. DOOM
!postlúdiu [diu pron. diu] (post-lu-) s. n., art. postlúdiul; pl. postlúdii, art. postlúdiile (-di-i-)
postmenstrual
POSTMENSTRUÁL, -Ă adj. Care urmează menstruației. [Pron. -tru-al. / cf. fr. postmenstruel].
postmenstruala
POSTMENSTRUÁL, -Ă adj. Care urmează menstruației. [Pron. -tru-al. / cf. fr. postmenstruel].
postmenstruale
POSTMENSTRUÁL, -Ă adj. Care urmează menstruației. [Pron. -tru-al. / cf. fr. postmenstruel].
postmenstrualei
POSTMENSTRUÁL, -Ă adj. Care urmează menstruației. [Pron. -tru-al. / cf. fr. postmenstruel].
postmenstrualele
POSTMENSTRUÁL, -Ă adj. Care urmează menstruației. [Pron. -tru-al. / cf. fr. postmenstruel].
postmenstrualelor
POSTMENSTRUÁL, -Ă adj. Care urmează menstruației. [Pron. -tru-al. / cf. fr. postmenstruel].
postmenstruali
POSTMENSTRUÁL, -Ă adj. Care urmează menstruației. [Pron. -tru-al. / cf. fr. postmenstruel].
postmenstrualii
POSTMENSTRUÁL, -Ă adj. Care urmează menstruației. [Pron. -tru-al. / cf. fr. postmenstruel].
postmenstrualilor
POSTMENSTRUÁL, -Ă adj. Care urmează menstruației. [Pron. -tru-al. / cf. fr. postmenstruel].
postmenstrualul
POSTMENSTRUÁL, -Ă adj. Care urmează menstruației. [Pron. -tru-al. / cf. fr. postmenstruel].
postmenstrualului
POSTMENSTRUÁL, -Ă adj. Care urmează menstruației. [Pron. -tru-al. / cf. fr. postmenstruel].
postmeridian
POSTMERIDIÁN, -Ă, postmeridiani, -e, adj. Care are loc în cursul după-amiezii, de după-amiază. [Pr.: -di-an] – Din fr. postméridien. DOOM
!postmeridián (post-me-, -di-an) adj. m., pl. postmeridiáni (-di-ani); f. postmeridiánă, pl. postmeridiáne; abr. p.m.
postmeridian
POSTMERIDIÁN, -Ă, postmeridiani, -e, adj. Care are loc în cursul după-amiezii, de după-amiază. [Pr.: -di-an] – Din fr. postméridien.
postmeridiana
POSTMERIDIÁN, -Ă, postmeridiani, -e, adj. Care are loc în cursul după-amiezii, de după-amiază. [Pr.: -di-an] – Din fr. postméridien.
postmeridianul
POSTMERIDIÁN, -Ă, postmeridiani, -e, adj. Care are loc în cursul după-amiezii, de după-amiază. [Pr.: -di-an] – Din fr. postméridien.
postmeridianului
POSTMERIDIÁN, -Ă, postmeridiani, -e, adj. Care are loc în cursul după-amiezii, de după-amiază. [Pr.: -di-an] – Din fr. postméridien.
postmeridiene
POSTMERIDIÁN, -Ă, postmeridiani, -e, adj. Care are loc în cursul după-amiezii, de după-amiază. [Pr.: -di-an] – Din fr. postméridien.
postmeridienei
POSTMERIDIÁN, -Ă, postmeridiani, -e, adj. Care are loc în cursul după-amiezii, de după-amiază. [Pr.: -di-an] – Din fr. postméridien.
postmeridienele
POSTMERIDIÁN, -Ă, postmeridiani, -e, adj. Care are loc în cursul după-amiezii, de după-amiază. [Pr.: -di-an] – Din fr. postméridien.
postmeridienelor
POSTMERIDIÁN, -Ă, postmeridiani, -e, adj. Care are loc în cursul după-amiezii, de după-amiază. [Pr.: -di-an] – Din fr. postméridien.
postmeridieni
POSTMERIDIÁN, -Ă, postmeridiani, -e, adj. Care are loc în cursul după-amiezii, de după-amiază. [Pr.: -di-an] – Din fr. postméridien.
postmeridienii
POSTMERIDIÁN, -Ă, postmeridiani, -e, adj. Care are loc în cursul după-amiezii, de după-amiază. [Pr.: -di-an] – Din fr. postméridien.
postmeridienilor
POSTMERIDIÁN, -Ă, postmeridiani, -e, adj. Care are loc în cursul după-amiezii, de după-amiază. [Pr.: -di-an] – Din fr. postméridien.
postmodernism
POSTMODERNÍSM s. n. Tendință culturală, apărută în deceniul 6 al sec. XX, care indică o îndepărtare de cultura elitistă a modernismului, în direcția unei abordări eclectice și populiste. – Din engl. postmodernism. DOOM
*postmodernism (post-mo-) s. n.
postmodernismul
POSTMODERNÍSM s. n. Tendință culturală, apărută în deceniul 6 al sec. XX, care indică o îndepărtare de cultura elitistă a modernismului, în direcția unei abordări eclectice și populiste. – Din engl. postmodernism. DOOM
*postmodernism (post-mo-) s. n.
postmodernismului
POSTMODERNÍSM s. n. Tendință culturală, apărută în deceniul 6 al sec. XX, care indică o îndepărtare de cultura elitistă a modernismului, în direcția unei abordări eclectice și populiste. – Din engl. postmodernism. DOOM
*postmodernism (post-mo-) s. n.
postmodernist
POSTMODERNÍST, -Ă, postmoderniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al postmodernismului. 2. Adj. Care aparține postmodemismului sau postmoderniștilor (1), care se referă la postmodernism sau postmoderniști. – Din engl. postmodernist. DOOM
*postmoderníst (post-mo-) adj. m., s. m., pl. postmoderníști; adj. f., s. f. postmodernístă, pl. postmoderníste
postmodernista
POSTMODERNÍST, -Ă, postmoderniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al postmodernismului. 2. Adj. Care aparține postmodemismului sau postmoderniștilor (1), care se referă la postmodernism sau postmoderniști. – Din engl. postmodernist. DOOM
*postmoderníst (post-mo-) adj. m., s. m., pl. postmoderníști; adj. f., s. f. postmodernístă, pl. postmoderníste
postmoderniste
POSTMODERNÍST, -Ă, postmoderniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al postmodernismului. 2. Adj. Care aparține postmodemismului sau postmoderniștilor (1), care se referă la postmodernism sau postmoderniști. – Din engl. postmodernist. DOOM
*postmoderníst (post-mo-) adj. m., s. m., pl. postmoderníști; adj. f., s. f. postmodernístă, pl. postmoderníste
postmodernistei
POSTMODERNÍST, -Ă, postmoderniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al postmodernismului. 2. Adj. Care aparține postmodemismului sau postmoderniștilor (1), care se referă la postmodernism sau postmoderniști. – Din engl. postmodernist. DOOM
*postmoderníst (post-mo-) adj. m., s. m., pl. postmoderníști; adj. f., s. f. postmodernístă, pl. postmoderníste
postmodernistele
POSTMODERNÍST, -Ă, postmoderniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al postmodernismului. 2. Adj. Care aparține postmodemismului sau postmoderniștilor (1), care se referă la postmodernism sau postmoderniști. – Din engl. postmodernist. DOOM
*postmoderníst (post-mo-) adj. m., s. m., pl. postmoderníști; adj. f., s. f. postmodernístă, pl. postmoderníste
postmodernistelor
POSTMODERNÍST, -Ă, postmoderniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al postmodernismului. 2. Adj. Care aparține postmodemismului sau postmoderniștilor (1), care se referă la postmodernism sau postmoderniști. – Din engl. postmodernist. DOOM
*postmoderníst (post-mo-) adj. m., s. m., pl. postmoderníști; adj. f., s. f. postmodernístă, pl. postmoderníste
postmodernistul
POSTMODERNÍST, -Ă, postmoderniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al postmodernismului. 2. Adj. Care aparține postmodemismului sau postmoderniștilor (1), care se referă la postmodernism sau postmoderniști. – Din engl. postmodernist. DOOM
*postmoderníst (post-mo-) adj. m., s. m., pl. postmoderníști; adj. f., s. f. postmodernístă, pl. postmoderníste
postmodernistului
POSTMODERNÍST, -Ă, postmoderniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al postmodernismului. 2. Adj. Care aparține postmodemismului sau postmoderniștilor (1), care se referă la postmodernism sau postmoderniști. – Din engl. postmodernist. DOOM
*postmoderníst (post-mo-) adj. m., s. m., pl. postmoderníști; adj. f., s. f. postmodernístă, pl. postmoderníste
postmoderniști
POSTMODERNÍST, -Ă, postmoderniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al postmodernismului. 2. Adj. Care aparține postmodemismului sau postmoderniștilor (1), care se referă la postmodernism sau postmoderniști. – Din engl. postmodernist. DOOM
*postmoderníst (post-mo-) adj. m., s. m., pl. postmoderníști; adj. f., s. f. postmodernístă, pl. postmoderníste
postmoderniștii
POSTMODERNÍST, -Ă, postmoderniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al postmodernismului. 2. Adj. Care aparține postmodemismului sau postmoderniștilor (1), care se referă la postmodernism sau postmoderniști. – Din engl. postmodernist. DOOM
*postmoderníst (post-mo-) adj. m., s. m., pl. postmoderníști; adj. f., s. f. postmodernístă, pl. postmoderníste
postmoderniștilor
POSTMODERNÍST, -Ă, postmoderniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al postmodernismului. 2. Adj. Care aparține postmodemismului sau postmoderniștilor (1), care se referă la postmodernism sau postmoderniști. – Din engl. postmodernist. DOOM
*postmoderníst (post-mo-) adj. m., s. m., pl. postmoderníști; adj. f., s. f. postmodernístă, pl. postmoderníste
postnatal
POSTNATÁL, -Ă, postnatali, -e, adj. Care are loc în perioada imediat următoare nașterii. – Din fr. postnatal. DOOM
!postnatál (post-na-) adj. m., pl. postnatáli; f. postnatálă, pl. postnatále
postnatala
POSTNATÁL, -Ă, postnatali, -e, adj. Care are loc în perioada imediat următoare nașterii. – Din fr. postnatal. DOOM
!postnatál (post-na-) adj. m., pl. postnatáli; f. postnatálă, pl. postnatále
postnatale
POSTNATÁL, -Ă, postnatali, -e, adj. Care are loc în perioada imediat următoare nașterii. – Din fr. postnatal. DOOM
!postnatál (post-na-) adj. m., pl. postnatáli; f. postnatálă, pl. postnatále
postnatalei
POSTNATÁL, -Ă, postnatali, -e, adj. Care are loc în perioada imediat următoare nașterii. – Din fr. postnatal. DOOM
!postnatál (post-na-) adj. m., pl. postnatáli; f. postnatálă, pl. postnatále
postnatalele
POSTNATÁL, -Ă, postnatali, -e, adj. Care are loc în perioada imediat următoare nașterii. – Din fr. postnatal. DOOM
!postnatál (post-na-) adj. m., pl. postnatáli; f. postnatálă, pl. postnatále
postnatalelor
POSTNATÁL, -Ă, postnatali, -e, adj. Care are loc în perioada imediat următoare nașterii. – Din fr. postnatal. DOOM
!postnatál (post-na-) adj. m., pl. postnatáli; f. postnatálă, pl. postnatále
postnatali
POSTNATÁL, -Ă, postnatali, -e, adj. Care are loc în perioada imediat următoare nașterii. – Din fr. postnatal. DOOM
!postnatál (post-na-) adj. m., pl. postnatáli; f. postnatálă, pl. postnatále
postnatalii
POSTNATÁL, -Ă, postnatali, -e, adj. Care are loc în perioada imediat următoare nașterii. – Din fr. postnatal. DOOM
!postnatál (post-na-) adj. m., pl. postnatáli; f. postnatálă, pl. postnatále
postnatalilor
POSTNATÁL, -Ă, postnatali, -e, adj. Care are loc în perioada imediat următoare nașterii. – Din fr. postnatal. DOOM
!postnatál (post-na-) adj. m., pl. postnatáli; f. postnatálă, pl. postnatále
postnatalul
POSTNATÁL, -Ă, postnatali, -e, adj. Care are loc în perioada imediat următoare nașterii. – Din fr. postnatal. DOOM
!postnatál (post-na-) adj. m., pl. postnatáli; f. postnatálă, pl. postnatále
postnatalului
POSTNATÁL, -Ă, postnatali, -e, adj. Care are loc în perioada imediat următoare nașterii. – Din fr. postnatal. DOOM
!postnatál (post-na-) adj. m., pl. postnatáli; f. postnatálă, pl. postnatále
postnominal
POSTNOMINÁL, postnominale, s. n. Cuvânt derivat dintr-o formă nominală. Cuvântul „înfrumuseța” este postnominalul lui „frumusețe”. ◊ (Adjectival) Formație postnominală. – Post1- + nominal. DOOM
postnominál2 (post-no-) s. n., pl. postnominále
postnominala
POSTNOMINÁL, postnominale, s. n. Cuvânt derivat dintr-o formă nominală. Cuvântul „înfrumuseța” este postnominalul lui „frumusețe”. ◊ (Adjectival) Formație postnominală. – Post1- + nominal. DOOM
postnominál2 (post-no-) s. n., pl. postnominále
postnominale
POSTNOMINÁL, postnominale, s. n. Cuvânt derivat dintr-o formă nominală. Cuvântul „înfrumuseța” este postnominalul lui „frumusețe”. ◊ (Adjectival) Formație postnominală. – Post1- + nominal. DOOM
postnominál2 (post-no-) s. n., pl. postnominále
postnominalei
POSTNOMINÁL, postnominale, s. n. Cuvânt derivat dintr-o formă nominală. Cuvântul „înfrumuseța” este postnominalul lui „frumusețe”. ◊ (Adjectival) Formație postnominală. – Post1- + nominal. DOOM
postnominál2 (post-no-) s. n., pl. postnominále
postnominalele
POSTNOMINÁL, postnominale, s. n. Cuvânt derivat dintr-o formă nominală. Cuvântul „înfrumuseța” este postnominalul lui „frumusețe”. ◊ (Adjectival) Formație postnominală. – Post1- + nominal. DOOM
postnominál2 (post-no-) s. n., pl. postnominále
postnominalelor
POSTNOMINÁL, postnominale, s. n. Cuvânt derivat dintr-o formă nominală. Cuvântul „înfrumuseța” este postnominalul lui „frumusețe”. ◊ (Adjectival) Formație postnominală. – Post1- + nominal. DOOM
postnominál2 (post-no-) s. n., pl. postnominále
postnominali
POSTNOMINÁL, postnominale, s. n. Cuvânt derivat dintr-o formă nominală. Cuvântul „înfrumuseța” este postnominalul lui „frumusețe”. ◊ (Adjectival) Formație postnominală. – Post1- + nominal. DOOM
postnominál2 (post-no-) s. n., pl. postnominále
postnominalii
POSTNOMINÁL, postnominale, s. n. Cuvânt derivat dintr-o formă nominală. Cuvântul „înfrumuseța” este postnominalul lui „frumusețe”. ◊ (Adjectival) Formație postnominală. – Post1- + nominal. DOOM
postnominál2 (post-no-) s. n., pl. postnominále
postnominalilor
POSTNOMINÁL, postnominale, s. n. Cuvânt derivat dintr-o formă nominală. Cuvântul „înfrumuseța” este postnominalul lui „frumusețe”. ◊ (Adjectival) Formație postnominală. – Post1- + nominal. DOOM
postnominál2 (post-no-) s. n., pl. postnominále
postnominalul
POSTNOMINÁL, postnominale, s. n. Cuvânt derivat dintr-o formă nominală. Cuvântul „înfrumuseța” este postnominalul lui „frumusețe”. ◊ (Adjectival) Formație postnominală. – Post1- + nominal. DOOM
postnominál2 (post-no-) s. n., pl. postnominále
postnominalului
POSTNOMINÁL, postnominale, s. n. Cuvânt derivat dintr-o formă nominală. Cuvântul „înfrumuseța” este postnominalul lui „frumusețe”. ◊ (Adjectival) Formație postnominală. – Post1- + nominal. DOOM
postnominál2 (post-no-) s. n., pl. postnominále
postoperatoria
POSTOPERATÓRIU, -IE, postoperatorii, adj. Care apare în urma unei operații chirurgicale. – Din fr. postopératoire. DOOM
!postoperatóriu [riu pron. riu] (pos-to-/post-o-) adj. m., f. postoperatórie (-ri-e); pl. m. și f. postoperatórii
postoperatorie
POSTOPERATÓRIU, -IE, postoperatorii, adj. Care apare în urma unei operații chirurgicale. – Din fr. postopératoire. DOOM
!postoperatóriu [riu pron. riu] (pos-to-/post-o-) adj. m., f. postoperatórie (-ri-e); pl. m. și f. postoperatórii
postoperatoriei
POSTOPERATÓRIU, -IE, postoperatorii, adj. Care apare în urma unei operații chirurgicale. – Din fr. postopératoire. DOOM
!postoperatóriu [riu pron. riu] (pos-to-/post-o-) adj. m., f. postoperatórie (-ri-e); pl. m. și f. postoperatórii
postoperatorii
POSTOPERATÓRIU, -IE, postoperatorii, adj. Care apare în urma unei operații chirurgicale. – Din fr. postopératoire. DOOM
!postoperatóriu [riu pron. riu] (pos-to-/post-o-) adj. m., f. postoperatórie (-ri-e); pl. m. și f. postoperatórii
postoperatoriii
POSTOPERATÓRIU, -IE, postoperatorii, adj. Care apare în urma unei operații chirurgicale. – Din fr. postopératoire. DOOM
!postoperatóriu [riu pron. riu] (pos-to-/post-o-) adj. m., f. postoperatórie (-ri-e); pl. m. și f. postoperatórii
postoperatoriile
POSTOPERATÓRIU, -IE, postoperatorii, adj. Care apare în urma unei operații chirurgicale. – Din fr. postopératoire. DOOM
!postoperatóriu [riu pron. riu] (pos-to-/post-o-) adj. m., f. postoperatórie (-ri-e); pl. m. și f. postoperatórii
postoperatoriilor
POSTOPERATÓRIU, -IE, postoperatorii, adj. Care apare în urma unei operații chirurgicale. – Din fr. postopératoire. DOOM
!postoperatóriu [riu pron. riu] (pos-to-/post-o-) adj. m., f. postoperatórie (-ri-e); pl. m. și f. postoperatórii
postoperatoriu
POSTOPERATÓRIU, -IE, postoperatorii, adj. Care apare în urma unei operații chirurgicale. – Din fr. postopératoire. DOOM
!postoperatóriu [riu pron. riu] (pos-to-/post-o-) adj. m., f. postoperatórie (-ri-e); pl. m. și f. postoperatórii
postoperatoriul
POSTOPERATÓRIU, -IE, postoperatorii, adj. Care apare în urma unei operații chirurgicale. – Din fr. postopératoire. DOOM
!postoperatóriu [riu pron. riu] (pos-to-/post-o-) adj. m., f. postoperatórie (-ri-e); pl. m. și f. postoperatórii
postoperatoriului
POSTOPERATÓRIU, -IE, postoperatorii, adj. Care apare în urma unei operații chirurgicale. – Din fr. postopératoire. DOOM
!postoperatóriu [riu pron. riu] (pos-to-/post-o-) adj. m., f. postoperatórie (-ri-e); pl. m. și f. postoperatórii
postoroancă
postoroáncă (postoroánce), s. f. – Bară de fier care leagă osia carului de hulubă. Rut. postoronok „latură” (Tiktin). În Mold.
postoronca
POSTORÓNCĂ, postoronci, s. f. (Reg.) 1. Funie, lanț sau curea legate de crucea căruței și de hamuri, cu ajutorul cărora calul trage vehiculul; funie sau lanț care leagă leuca de carâmb. 2. Epitet dat unui om de nimic. – Din ucr. poštoronok. DOOM
postoróncă (reg.) s. f., g.-d. art. postoróncii; pl. postorónci
postoronci
POSTORÓNCĂ, postoronci, s. f. (Reg.) 1. Funie, lanț sau curea legate de crucea căruței și de hamuri, cu ajutorul cărora calul trage vehiculul; funie sau lanț care leagă leuca de carâmb. 2. Epitet dat unui om de nimic. – Din ucr. poštoronok. DOOM
postoróncă (reg.) s. f., g.-d. art. postoróncii; pl. postorónci
postoroncii
POSTORÓNCĂ, postoronci, s. f. (Reg.) 1. Funie, lanț sau curea legate de crucea căruței și de hamuri, cu ajutorul cărora calul trage vehiculul; funie sau lanț care leagă leuca de carâmb. 2. Epitet dat unui om de nimic. – Din ucr. poštoronok. DOOM
postoróncă (reg.) s. f., g.-d. art. postoróncii; pl. postorónci
postoroncile
POSTORÓNCĂ, postoronci, s. f. (Reg.) 1. Funie, lanț sau curea legate de crucea căruței și de hamuri, cu ajutorul cărora calul trage vehiculul; funie sau lanț care leagă leuca de carâmb. 2. Epitet dat unui om de nimic. – Din ucr. poštoronok. DOOM
postoróncă (reg.) s. f., g.-d. art. postoróncii; pl. postorónci
postoroncilor
POSTORÓNCĂ, postoronci, s. f. (Reg.) 1. Funie, lanț sau curea legate de crucea căruței și de hamuri, cu ajutorul cărora calul trage vehiculul; funie sau lanț care leagă leuca de carâmb. 2. Epitet dat unui om de nimic. – Din ucr. poštoronok. DOOM
postoróncă (reg.) s. f., g.-d. art. postoróncii; pl. postorónci
postpalatal
POSTPALATÁL, -Ă, postpalatale, adj. s. f. (Sunet) care se articulează în partea posterioară a vălului palatului1. – Din fr. postpalatal. DOOM
!postpalatál (post-pa-) adj. m.; f. postpalatálă, pl. postpalatále
postpalatala
POSTPALATÁL, -Ă, postpalatale, adj. s. f. (Sunet) care se articulează în partea posterioară a vălului palatului1. – Din fr. postpalatal. DOOM
!postpalatál (post-pa-) adj. m.; f. postpalatálă, pl. postpalatále
postpalatale
POSTPALATÁL, -Ă, postpalatale, adj. s. f. (Sunet) care se articulează în partea posterioară a vălului palatului1. – Din fr. postpalatal. DOOM
!postpalatál (post-pa-) adj. m.; f. postpalatálă, pl. postpalatále
postpalatalei
POSTPALATÁL, -Ă, postpalatale, adj. s. f. (Sunet) care se articulează în partea posterioară a vălului palatului1. – Din fr. postpalatal. DOOM
!postpalatál (post-pa-) adj. m.; f. postpalatálă, pl. postpalatále
postpalatalele
POSTPALATÁL, -Ă, postpalatale, adj. s. f. (Sunet) care se articulează în partea posterioară a vălului palatului1. – Din fr. postpalatal. DOOM
!postpalatál (post-pa-) adj. m.; f. postpalatálă, pl. postpalatále
postpalatalelor
POSTPALATÁL, -Ă, postpalatale, adj. s. f. (Sunet) care se articulează în partea posterioară a vălului palatului1. – Din fr. postpalatal. DOOM
!postpalatál (post-pa-) adj. m.; f. postpalatálă, pl. postpalatále
postpalatali
POSTPALATÁL, -Ă, postpalatale, adj. s. f. (Sunet) care se articulează în partea posterioară a vălului palatului1. – Din fr. postpalatal. DOOM
!postpalatál (post-pa-) adj. m.; f. postpalatálă, pl. postpalatále
postpalatalii
POSTPALATÁL, -Ă, postpalatale, adj. s. f. (Sunet) care se articulează în partea posterioară a vălului palatului1. – Din fr. postpalatal. DOOM
!postpalatál (post-pa-) adj. m.; f. postpalatálă, pl. postpalatále
postpalatalilor
POSTPALATÁL, -Ă, postpalatale, adj. s. f. (Sunet) care se articulează în partea posterioară a vălului palatului1. – Din fr. postpalatal. DOOM
!postpalatál (post-pa-) adj. m.; f. postpalatálă, pl. postpalatále
postpalatalul
POSTPALATÁL, -Ă, postpalatale, adj. s. f. (Sunet) care se articulează în partea posterioară a vălului palatului1. – Din fr. postpalatal. DOOM
!postpalatál (post-pa-) adj. m.; f. postpalatálă, pl. postpalatále
postpalatalului
POSTPALATÁL, -Ă, postpalatale, adj. s. f. (Sunet) care se articulează în partea posterioară a vălului palatului1. – Din fr. postpalatal. DOOM
!postpalatál (post-pa-) adj. m.; f. postpalatálă, pl. postpalatále
postpașoptist
POSTPAȘOPTÍST, -Ă, postpașoptiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) din generația de după Revoluția de la 1848 din țările române. 2. Adj. Al perioadei de după Revoluția de la 1848 din țările române. – Post1- + pașoptist. DOOM
postpașoptíst (post-pa-) adj. m., pl. postpașoptíști; f. postpașoptístă, pl. postpașoptíste
postpașoptista
POSTPAȘOPTÍST, -Ă, postpașoptiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) din generația de după Revoluția de la 1848 din țările române. 2. Adj. Al perioadei de după Revoluția de la 1848 din țările române. – Post1- + pașoptist. DOOM
postpașoptíst (post-pa-) adj. m., pl. postpașoptíști; f. postpașoptístă, pl. postpașoptíste
postpașoptiste
POSTPAȘOPTÍST, -Ă, postpașoptiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) din generația de după Revoluția de la 1848 din țările române. 2. Adj. Al perioadei de după Revoluția de la 1848 din țările române. – Post1- + pașoptist. DOOM
postpașoptíst (post-pa-) adj. m., pl. postpașoptíști; f. postpașoptístă, pl. postpașoptíste
postpașoptistei
POSTPAȘOPTÍST, -Ă, postpașoptiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) din generația de după Revoluția de la 1848 din țările române. 2. Adj. Al perioadei de după Revoluția de la 1848 din țările române. – Post1- + pașoptist. DOOM
postpașoptíst (post-pa-) adj. m., pl. postpașoptíști; f. postpașoptístă, pl. postpașoptíste
postpașoptistele
POSTPAȘOPTÍST, -Ă, postpașoptiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) din generația de după Revoluția de la 1848 din țările române. 2. Adj. Al perioadei de după Revoluția de la 1848 din țările române. – Post1- + pașoptist. DOOM
postpașoptíst (post-pa-) adj. m., pl. postpașoptíști; f. postpașoptístă, pl. postpașoptíste
postpașoptistelor
POSTPAȘOPTÍST, -Ă, postpașoptiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) din generația de după Revoluția de la 1848 din țările române. 2. Adj. Al perioadei de după Revoluția de la 1848 din țările române. – Post1- + pașoptist. DOOM
postpașoptíst (post-pa-) adj. m., pl. postpașoptíști; f. postpașoptístă, pl. postpașoptíste
postpașoptistul
POSTPAȘOPTÍST, -Ă, postpașoptiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) din generația de după Revoluția de la 1848 din țările române. 2. Adj. Al perioadei de după Revoluția de la 1848 din țările române. – Post1- + pașoptist. DOOM
postpașoptíst (post-pa-) adj. m., pl. postpașoptíști; f. postpașoptístă, pl. postpașoptíste
postpașoptistului
POSTPAȘOPTÍST, -Ă, postpașoptiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) din generația de după Revoluția de la 1848 din țările române. 2. Adj. Al perioadei de după Revoluția de la 1848 din țările române. – Post1- + pașoptist. DOOM
postpașoptíst (post-pa-) adj. m., pl. postpașoptíști; f. postpașoptístă, pl. postpașoptíste
postpașoptiști
POSTPAȘOPTÍST, -Ă, postpașoptiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) din generația de după Revoluția de la 1848 din țările române. 2. Adj. Al perioadei de după Revoluția de la 1848 din țările române. – Post1- + pașoptist. DOOM
postpașoptíst (post-pa-) adj. m., pl. postpașoptíști; f. postpașoptístă, pl. postpașoptíste
postpașoptiștii
POSTPAȘOPTÍST, -Ă, postpașoptiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) din generația de după Revoluția de la 1848 din țările române. 2. Adj. Al perioadei de după Revoluția de la 1848 din țările române. – Post1- + pașoptist. DOOM
postpașoptíst (post-pa-) adj. m., pl. postpașoptíști; f. postpașoptístă, pl. postpașoptíste
postpașoptiștilor
POSTPAȘOPTÍST, -Ă, postpașoptiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) din generația de după Revoluția de la 1848 din țările române. 2. Adj. Al perioadei de după Revoluția de la 1848 din țările române. – Post1- + pașoptist. DOOM
postpașoptíst (post-pa-) adj. m., pl. postpașoptíști; f. postpașoptístă, pl. postpașoptíste
postpoziția
POSTPOZIȚIÚNE s. f. v. postpoziție. DOOM
postpozíție (post-po-, -ți-e) s. f., art. postpozíția (-ți-a), g.-d. art. postpozíției; pl. postpozíții, art. postpozíțiile (-ți-i-)
postpoziție
POSTPOZIȚIÚNE s. f. v. postpoziție. DOOM
postpozíție (post-po-, -ți-e) s. f., art. postpozíția (-ți-a), g.-d. art. postpozíției; pl. postpozíții, art. postpozíțiile (-ți-i-)
postpoziției
POSTPOZIȚIÚNE s. f. v. postpoziție. DOOM
postpozíție (post-po-, -ți-e) s. f., art. postpozíția (-ți-a), g.-d. art. postpozíției; pl. postpozíții, art. postpozíțiile (-ți-i-)
postpoziții
POSTPOZIȚIÚNE s. f. v. postpoziție. DOOM
postpozíție (post-po-, -ți-e) s. f., art. postpozíția (-ți-a), g.-d. art. postpozíției; pl. postpozíții, art. postpozíțiile (-ți-i-)
postpozițiile
POSTPOZIȚIÚNE s. f. v. postpoziție. DOOM
postpozíție (post-po-, -ți-e) s. f., art. postpozíția (-ți-a), g.-d. art. postpozíției; pl. postpozíții, art. postpozíțiile (-ți-i-)
postpozițiilor
POSTPOZIȚIÚNE s. f. v. postpoziție. DOOM
postpozíție (post-po-, -ți-e) s. f., art. postpozíția (-ți-a), g.-d. art. postpozíției; pl. postpozíții, art. postpozíțiile (-ți-i-)
postpozițiune
POSTPOZIȚIÚNE s. f. v. postpoziție. DOOM
postpozíție (post-po-, -ți-e) s. f., art. postpozíția (-ți-a), g.-d. art. postpozíției; pl. postpozíții, art. postpozíțiile (-ți-i-)
postprandial
POSTPRANDIÁL, -Ă, postprandiali, -e, adj. (Rar) De după masa de prânz. [Pr.: -di-al] – Post1- + prandial. DOOM
postprandiál (post-pran-di-al) adj. m., pl. postprandiáli; f. postprandiálă, pl. postprandiále
postprandiala
POSTPRANDIÁL, -Ă, postprandiali, -e, adj. (Rar) De după masa de prânz. [Pr.: -di-al] – Post1- + prandial. DOOM
postprandiál (post-pran-di-al) adj. m., pl. postprandiáli; f. postprandiálă, pl. postprandiále
postprandiale
POSTPRANDIÁL, -Ă, postprandiali, -e, adj. (Rar) De după masa de prânz. [Pr.: -di-al] – Post1- + prandial. DOOM
postprandiál (post-pran-di-al) adj. m., pl. postprandiáli; f. postprandiálă, pl. postprandiále
postprandialei
POSTPRANDIÁL, -Ă, postprandiali, -e, adj. (Rar) De după masa de prânz. [Pr.: -di-al] – Post1- + prandial. DOOM
postprandiál (post-pran-di-al) adj. m., pl. postprandiáli; f. postprandiálă, pl. postprandiále
postprandialele
POSTPRANDIÁL, -Ă, postprandiali, -e, adj. (Rar) De după masa de prânz. [Pr.: -di-al] – Post1- + prandial. DOOM
postprandiál (post-pran-di-al) adj. m., pl. postprandiáli; f. postprandiálă, pl. postprandiále
postprandialelor
POSTPRANDIÁL, -Ă, postprandiali, -e, adj. (Rar) De după masa de prânz. [Pr.: -di-al] – Post1- + prandial. DOOM
postprandiál (post-pran-di-al) adj. m., pl. postprandiáli; f. postprandiálă, pl. postprandiále
postprandiali
POSTPRANDIÁL, -Ă, postprandiali, -e, adj. (Rar) De după masa de prânz. [Pr.: -di-al] – Post1- + prandial. DOOM
postprandiál (post-pran-di-al) adj. m., pl. postprandiáli; f. postprandiálă, pl. postprandiále
postprandialii
POSTPRANDIÁL, -Ă, postprandiali, -e, adj. (Rar) De după masa de prânz. [Pr.: -di-al] – Post1- + prandial. DOOM
postprandiál (post-pran-di-al) adj. m., pl. postprandiáli; f. postprandiálă, pl. postprandiále
postprandialilor
POSTPRANDIÁL, -Ă, postprandiali, -e, adj. (Rar) De după masa de prânz. [Pr.: -di-al] – Post1- + prandial. DOOM
postprandiál (post-pran-di-al) adj. m., pl. postprandiáli; f. postprandiálă, pl. postprandiále
postprandialul
POSTPRANDIÁL, -Ă, postprandiali, -e, adj. (Rar) De după masa de prânz. [Pr.: -di-al] – Post1- + prandial. DOOM
postprandiál (post-pran-di-al) adj. m., pl. postprandiáli; f. postprandiálă, pl. postprandiále
postprandialului
POSTPRANDIÁL, -Ă, postprandiali, -e, adj. (Rar) De după masa de prânz. [Pr.: -di-al] – Post1- + prandial. DOOM
postprandiál (post-pran-di-al) adj. m., pl. postprandiáli; f. postprandiálă, pl. postprandiále
postprocesare
POSTPROCESÁRE, postprocesări, s. f. Procesare ulterioară a unei înregistrări pe bandă magnetică. – Post1- + procesare.
postprocesarea
POSTPROCESÁRE, postprocesări, s. f. Procesare ulterioară a unei înregistrări pe bandă magnetică. – Post1- + procesare.
postprocesări
POSTPROCESÁRE, postprocesări, s. f. Procesare ulterioară a unei înregistrări pe bandă magnetică. – Post1- + procesare.
postprocesării
POSTPROCESÁRE, postprocesări, s. f. Procesare ulterioară a unei înregistrări pe bandă magnetică. – Post1- + procesare.
postprocesările
POSTPROCESÁRE, postprocesări, s. f. Procesare ulterioară a unei înregistrări pe bandă magnetică. – Post1- + procesare.
postprocesărilor
POSTPROCESÁRE, postprocesări, s. f. Procesare ulterioară a unei înregistrări pe bandă magnetică. – Post1- + procesare.
postpui
POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune). DOOM
postpúne (a ~) (post-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 2 sg. postpúi, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 să postpúnă; ger. postpunấnd; part. postpús
postpuie
POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune). DOOM
postpúne (a ~) (post-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 2 sg. postpúi, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 să postpúnă; ger. postpunấnd; part. postpús
postpun
POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune). DOOM
postpúne (a ~) (post-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 2 sg. postpúi, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 să postpúnă; ger. postpunấnd; part. postpús
postpune
POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune). DOOM
postpúne (a ~) (post-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 2 sg. postpúi, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 să postpúnă; ger. postpunấnd; part. postpús
postpunea
POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune). DOOM
postpúne (a ~) (post-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 2 sg. postpúi, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 să postpúnă; ger. postpunấnd; part. postpús
postpuneai
POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune). DOOM
postpúne (a ~) (post-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 2 sg. postpúi, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 să postpúnă; ger. postpunấnd; part. postpús
postpuneam
POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune). DOOM
postpúne (a ~) (post-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 2 sg. postpúi, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 să postpúnă; ger. postpunấnd; part. postpús
postpuneau
POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune). DOOM
postpúne (a ~) (post-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 2 sg. postpúi, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 să postpúnă; ger. postpunấnd; part. postpús
postpuneați
POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune). DOOM
postpúne (a ~) (post-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 2 sg. postpúi, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 să postpúnă; ger. postpunấnd; part. postpús
postpunem
POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune). DOOM
postpúne (a ~) (post-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 2 sg. postpúi, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 să postpúnă; ger. postpunấnd; part. postpús
postpunere
POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune). DOOM
postpúne (a ~) (post-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 2 sg. postpúi, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 să postpúnă; ger. postpunấnd; part. postpús
postpunere
POSTPUNÉRE, postpuneri, s. f. Atașare a unui cuvânt, a unei silabe sau a altui element neaccentuat la cuvântul precedent; encliză, postpoziție. – V. postpune. DOOM
postpúnere (post-pu-) s. f., g.-d. art. postpúnerii; pl. postpúneri
postpunerea
POSTPUNÉRE, postpuneri, s. f. Atașare a unui cuvânt, a unei silabe sau a altui element neaccentuat la cuvântul precedent; encliză, postpoziție. – V. postpune. DOOM
postpúnere (post-pu-) s. f., g.-d. art. postpúnerii; pl. postpúneri
postpuneri
POSTPUNÉRE, postpuneri, s. f. Atașare a unui cuvânt, a unei silabe sau a altui element neaccentuat la cuvântul precedent; encliză, postpoziție. – V. postpune. DOOM
postpúnere (post-pu-) s. f., g.-d. art. postpúnerii; pl. postpúneri
postpunerii
POSTPUNÉRE, postpuneri, s. f. Atașare a unui cuvânt, a unei silabe sau a altui element neaccentuat la cuvântul precedent; encliză, postpoziție. – V. postpune. DOOM
postpúnere (post-pu-) s. f., g.-d. art. postpúnerii; pl. postpúneri
postpunerile
POSTPUNÉRE, postpuneri, s. f. Atașare a unui cuvânt, a unei silabe sau a altui element neaccentuat la cuvântul precedent; encliză, postpoziție. – V. postpune. DOOM
postpúnere (post-pu-) s. f., g.-d. art. postpúnerii; pl. postpúneri
postpunerilor
POSTPUNÉRE, postpuneri, s. f. Atașare a unui cuvânt, a unei silabe sau a altui element neaccentuat la cuvântul precedent; encliză, postpoziție. – V. postpune. DOOM
postpúnere (post-pu-) s. f., g.-d. art. postpúnerii; pl. postpúneri
postpuneți
POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune). DOOM
postpúne (a ~) (post-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 2 sg. postpúi, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 să postpúnă; ger. postpunấnd; part. postpús
postpunând
POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune). DOOM
postpúne (a ~) (post-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 2 sg. postpúi, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 să postpúnă; ger. postpunấnd; part. postpús
postpunînd
POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune). DOOM
postpúne (a ~) (post-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 2 sg. postpúi, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 să postpúnă; ger. postpunấnd; part. postpús
postpună
POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune). DOOM
postpúne (a ~) (post-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 2 sg. postpúi, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 să postpúnă; ger. postpunấnd; part. postpús
postpus
POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune). DOOM
postpúne (a ~) (post-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 2 sg. postpúi, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 să postpúnă; ger. postpunấnd; part. postpús
postpus
POSTPÚS, -Ă, postpuși, -se, adj. (Lingv.; despre anumite părți de vorbire) Plasat după cuvântul pe care îl determină; enclitic. Articol postpus. – V. postpune.
postpusa
POSTPÚS, -Ă, postpuși, -se, adj. (Lingv.; despre anumite părți de vorbire) Plasat după cuvântul pe care îl determină; enclitic. Articol postpus. – V. postpune.
postpuse
POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune). DOOM
postpúne (a ~) (post-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 2 sg. postpúi, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 să postpúnă; ger. postpunấnd; part. postpús
postpuse
POSTPÚS, -Ă, postpuși, -se, adj. (Lingv.; despre anumite părți de vorbire) Plasat după cuvântul pe care îl determină; enclitic. Articol postpus. – V. postpune.
postpusei
POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune). DOOM
postpúne (a ~) (post-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 2 sg. postpúi, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 să postpúnă; ger. postpunấnd; part. postpús
postpusei
POSTPÚS, -Ă, postpuși, -se, adj. (Lingv.; despre anumite părți de vorbire) Plasat după cuvântul pe care îl determină; enclitic. Articol postpus. – V. postpune.
postpusele
POSTPÚS, -Ă, postpuși, -se, adj. (Lingv.; despre anumite părți de vorbire) Plasat după cuvântul pe care îl determină; enclitic. Articol postpus. – V. postpune.
postpuselor
POSTPÚS, -Ă, postpuși, -se, adj. (Lingv.; despre anumite părți de vorbire) Plasat după cuvântul pe care îl determină; enclitic. Articol postpus. – V. postpune.
postpuseră
POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune). DOOM
postpúne (a ~) (post-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 2 sg. postpúi, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 să postpúnă; ger. postpunấnd; part. postpús
postpuserăm
POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune). DOOM
postpúne (a ~) (post-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 2 sg. postpúi, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 să postpúnă; ger. postpunấnd; part. postpús
postpuserăți
POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune). DOOM
postpúne (a ~) (post-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 2 sg. postpúi, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 să postpúnă; ger. postpunấnd; part. postpús
postpusese
POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune). DOOM
postpúne (a ~) (post-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 2 sg. postpúi, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 să postpúnă; ger. postpunấnd; part. postpús
postpusesem
POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune). DOOM
postpúne (a ~) (post-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 2 sg. postpúi, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 să postpúnă; ger. postpunấnd; part. postpús
postpuseseră
POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune). DOOM
postpúne (a ~) (post-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 2 sg. postpúi, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 să postpúnă; ger. postpunấnd; part. postpús
postpuseserăm
POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune). DOOM
postpúne (a ~) (post-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 2 sg. postpúi, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 să postpúnă; ger. postpunấnd; part. postpús
postpuseserăți
POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune). DOOM
postpúne (a ~) (post-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 2 sg. postpúi, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 să postpúnă; ger. postpunấnd; part. postpús
postpuseseși
POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune). DOOM
postpúne (a ~) (post-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 2 sg. postpúi, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 să postpúnă; ger. postpunấnd; part. postpús
postpuseseți
POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune). DOOM
postpúne (a ~) (post-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 2 sg. postpúi, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 să postpúnă; ger. postpunấnd; part. postpús
postpuseși
POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune). DOOM
postpúne (a ~) (post-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 2 sg. postpúi, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 să postpúnă; ger. postpunấnd; part. postpús
postpusul
POSTPÚS, -Ă, postpuși, -se, adj. (Lingv.; despre anumite părți de vorbire) Plasat după cuvântul pe care îl determină; enclitic. Articol postpus. – V. postpune.
postpusului
POSTPÚS, -Ă, postpuși, -se, adj. (Lingv.; despre anumite părți de vorbire) Plasat după cuvântul pe care îl determină; enclitic. Articol postpus. – V. postpune.
postpuși
POSTPÚS, -Ă, postpuși, -se, adj. (Lingv.; despre anumite părți de vorbire) Plasat după cuvântul pe care îl determină; enclitic. Articol postpus. – V. postpune.
postpușii
POSTPÚS, -Ă, postpuși, -se, adj. (Lingv.; despre anumite părți de vorbire) Plasat după cuvântul pe care îl determină; enclitic. Articol postpus. – V. postpune.
postpușilor
POSTPÚS, -Ă, postpuși, -se, adj. (Lingv.; despre anumite părți de vorbire) Plasat după cuvântul pe care îl determină; enclitic. Articol postpus. – V. postpune.
postrevoluționar
POSTREVOLUȚIONÁR, -Ă, postrevoluționari, -e, adj. Care urmează după o revoluție. [Pr.: -ți-o-] – Post1- + revoluționar. DOOM
*postrevoluționár (post-re-, -ți-o-) adj. m., pl. postrevoluționári; f. postrevoluționáră, pl. postrevoluționáre
postrevoluționara
POSTREVOLUȚIONÁR, -Ă, postrevoluționari, -e, adj. Care urmează după o revoluție. [Pr.: -ți-o-] – Post1- + revoluționar. DOOM
*postrevoluționár (post-re-, -ți-o-) adj. m., pl. postrevoluționári; f. postrevoluționáră, pl. postrevoluționáre
postrevoluționare
POSTREVOLUȚIONÁR, -Ă, postrevoluționari, -e, adj. Care urmează după o revoluție. [Pr.: -ți-o-] – Post1- + revoluționar. DOOM
*postrevoluționár (post-re-, -ți-o-) adj. m., pl. postrevoluționári; f. postrevoluționáră, pl. postrevoluționáre
postrevoluționarei
POSTREVOLUȚIONÁR, -Ă, postrevoluționari, -e, adj. Care urmează după o revoluție. [Pr.: -ți-o-] – Post1- + revoluționar. DOOM
*postrevoluționár (post-re-, -ți-o-) adj. m., pl. postrevoluționári; f. postrevoluționáră, pl. postrevoluționáre
postrevoluționarele
POSTREVOLUȚIONÁR, -Ă, postrevoluționari, -e, adj. Care urmează după o revoluție. [Pr.: -ți-o-] – Post1- + revoluționar. DOOM
*postrevoluționár (post-re-, -ți-o-) adj. m., pl. postrevoluționári; f. postrevoluționáră, pl. postrevoluționáre
postrevoluționarelor
POSTREVOLUȚIONÁR, -Ă, postrevoluționari, -e, adj. Care urmează după o revoluție. [Pr.: -ți-o-] – Post1- + revoluționar. DOOM
*postrevoluționár (post-re-, -ți-o-) adj. m., pl. postrevoluționári; f. postrevoluționáră, pl. postrevoluționáre
postrevoluționari
POSTREVOLUȚIONÁR, -Ă, postrevoluționari, -e, adj. Care urmează după o revoluție. [Pr.: -ți-o-] – Post1- + revoluționar. DOOM
*postrevoluționár (post-re-, -ți-o-) adj. m., pl. postrevoluționári; f. postrevoluționáră, pl. postrevoluționáre
postrevoluționarii
POSTREVOLUȚIONÁR, -Ă, postrevoluționari, -e, adj. Care urmează după o revoluție. [Pr.: -ți-o-] – Post1- + revoluționar. DOOM
*postrevoluționár (post-re-, -ți-o-) adj. m., pl. postrevoluționári; f. postrevoluționáră, pl. postrevoluționáre
postrevoluționarilor
POSTREVOLUȚIONÁR, -Ă, postrevoluționari, -e, adj. Care urmează după o revoluție. [Pr.: -ți-o-] – Post1- + revoluționar. DOOM
*postrevoluționár (post-re-, -ți-o-) adj. m., pl. postrevoluționári; f. postrevoluționáră, pl. postrevoluționáre
postrevoluționarul
POSTREVOLUȚIONÁR, -Ă, postrevoluționari, -e, adj. Care urmează după o revoluție. [Pr.: -ți-o-] – Post1- + revoluționar. DOOM
*postrevoluționár (post-re-, -ți-o-) adj. m., pl. postrevoluționári; f. postrevoluționáră, pl. postrevoluționáre
postrevoluționarului
POSTREVOLUȚIONÁR, -Ă, postrevoluționari, -e, adj. Care urmează după o revoluție. [Pr.: -ți-o-] – Post1- + revoluționar. DOOM
*postrevoluționár (post-re-, -ți-o-) adj. m., pl. postrevoluționári; f. postrevoluționáră, pl. postrevoluționáre
postrig
postríg (-guri), s. n. – 1. Ceremonia călugăririi. – 2. Mănăstire. – 3. Rang. Sl. postrigŭ „foarfecă” (Tiktin). – Der. postrigaș, s. m. (călăgăr). Cuvinte înv.
postromantic
POSTROMÁNTIC, -Ă, postromantici, -ce, adj. Posterior romantismului. – Din fr. postromantique.
postromantica
POSTROMÁNTIC, -Ă, postromantici, -ce, adj. Posterior romantismului. – Din fr. postromantique.
postromantice
POSTROMÁNTIC, -Ă, postromantici, -ce, adj. Posterior romantismului. – Din fr. postromantique.
postromanticei
POSTROMÁNTIC, -Ă, postromantici, -ce, adj. Posterior romantismului. – Din fr. postromantique.
postromanticele
POSTROMÁNTIC, -Ă, postromantici, -ce, adj. Posterior romantismului. – Din fr. postromantique.
postromanticelor
POSTROMÁNTIC, -Ă, postromantici, -ce, adj. Posterior romantismului. – Din fr. postromantique.
postromantici
POSTROMÁNTIC, -Ă, postromantici, -ce, adj. Posterior romantismului. – Din fr. postromantique.
postromanticii
POSTROMÁNTIC, -Ă, postromantici, -ce, adj. Posterior romantismului. – Din fr. postromantique.
postromanticilor
POSTROMÁNTIC, -Ă, postromantici, -ce, adj. Posterior romantismului. – Din fr. postromantique.
postromanticul
POSTROMÁNTIC, -Ă, postromantici, -ce, adj. Posterior romantismului. – Din fr. postromantique.
postromanticului
POSTROMÁNTIC, -Ă, postromantici, -ce, adj. Posterior romantismului. – Din fr. postromantique.
postrugă
POSTRÚGĂ s. f. v. păstrugă.
postrungă
POSTRÚNGĂ s. f. v. păstrugă.
postscenium
POSTSCÉNIUM, postsceniumuri, s. n. Parte a unui teatru antic, situată în spatele scenei. – Din lat. postscenium. DOOM
postscénium (post-sce-ni-um) s. n., art. postscéniumul; pl. postscéniumuri
postsceniumul
POSTSCÉNIUM, postsceniumuri, s. n. Parte a unui teatru antic, situată în spatele scenei. – Din lat. postscenium. DOOM
postscénium (post-sce-ni-um) s. n., art. postscéniumul; pl. postscéniumuri
postsceniumului
POSTSCÉNIUM, postsceniumuri, s. n. Parte a unui teatru antic, situată în spatele scenei. – Din lat. postscenium. DOOM
postscénium (post-sce-ni-um) s. n., art. postscéniumul; pl. postscéniumuri
postsceniumuri
POSTSCÉNIUM, postsceniumuri, s. n. Parte a unui teatru antic, situată în spatele scenei. – Din lat. postscenium. DOOM
postscénium (post-sce-ni-um) s. n., art. postscéniumul; pl. postscéniumuri
postsceniumurile
POSTSCÉNIUM, postsceniumuri, s. n. Parte a unui teatru antic, situată în spatele scenei. – Din lat. postscenium. DOOM
postscénium (post-sce-ni-um) s. n., art. postscéniumul; pl. postscéniumuri
postsceniumurilor
POSTSCÉNIUM, postsceniumuri, s. n. Parte a unui teatru antic, situată în spatele scenei. – Din lat. postscenium. DOOM
postscénium (post-sce-ni-um) s. n., art. postscéniumul; pl. postscéniumuri
postsincron
POSTSINCRÓN s. n. înregistrare în studio a dialogurilor, muzicii și a zgomotelor unui film, în funcție de ritmul imaginilor. – Din postsincroniza (derivat regresiv). DOOM
*postsincrón (post-sin-) s. n.
postsincroniza
POSTSINCRONIZÁ, postsincronizez, vb. I. Tranz. A efectua o postsincronizare. – Din fr. postsynchroniser.
postsincronizai
POSTSINCRONIZÁ, postsincronizez, vb. I. Tranz. A efectua o postsincronizare. – Din fr. postsynchroniser.
postsincronizam
POSTSINCRONIZÁ, postsincronizez, vb. I. Tranz. A efectua o postsincronizare. – Din fr. postsynchroniser.
postsincronizare
POSTSINCRONIZÁ, postsincronizez, vb. I. Tranz. A efectua o postsincronizare. – Din fr. postsynchroniser.
postsincronizare
POSTSINCRONIZÁRE, postsincronizări, s. f. Postsincron. – După fr. postsynchronisation. DOOM
postsincronizáre (post-sin-) s. f., g.-d. art. postsincronizắrii; pl. postsincronizắri
postsincronizarea
POSTSINCRONIZÁRE, postsincronizări, s. f. Postsincron. – După fr. postsynchronisation. DOOM
postsincronizáre (post-sin-) s. f., g.-d. art. postsincronizắrii; pl. postsincronizắri
postsincronizară
POSTSINCRONIZÁ, postsincronizez, vb. I. Tranz. A efectua o postsincronizare. – Din fr. postsynchroniser.
postsincronizarăm
POSTSINCRONIZÁ, postsincronizez, vb. I. Tranz. A efectua o postsincronizare. – Din fr. postsynchroniser.
postsincronizarăți
POSTSINCRONIZÁ, postsincronizez, vb. I. Tranz. A efectua o postsincronizare. – Din fr. postsynchroniser.
postsincronizase
POSTSINCRONIZÁ, postsincronizez, vb. I. Tranz. A efectua o postsincronizare. – Din fr. postsynchroniser.
postsincronizasem
POSTSINCRONIZÁ, postsincronizez, vb. I. Tranz. A efectua o postsincronizare. – Din fr. postsynchroniser.
postsincronizaseră
POSTSINCRONIZÁ, postsincronizez, vb. I. Tranz. A efectua o postsincronizare. – Din fr. postsynchroniser.
postsincronizaserăm
POSTSINCRONIZÁ, postsincronizez, vb. I. Tranz. A efectua o postsincronizare. – Din fr. postsynchroniser.
postsincronizaserăți
POSTSINCRONIZÁ, postsincronizez, vb. I. Tranz. A efectua o postsincronizare. – Din fr. postsynchroniser.
postsincronizaseși
POSTSINCRONIZÁ, postsincronizez, vb. I. Tranz. A efectua o postsincronizare. – Din fr. postsynchroniser.
postsincronizaseți
POSTSINCRONIZÁ, postsincronizez, vb. I. Tranz. A efectua o postsincronizare. – Din fr. postsynchroniser.
postsincronizat
POSTSINCRONIZÁ, postsincronizez, vb. I. Tranz. A efectua o postsincronizare. – Din fr. postsynchroniser.
postsincronizat
POSTSINCRONIZÁT, -Ă, postsincronizați, -te, adj. (Despre filme) în care dialogurile, muzica și zgomotele înregistrate în studio au fost sincronizate cu imaginea. – V. postsincroniza.
postsincronizata
POSTSINCRONIZÁT, -Ă, postsincronizați, -te, adj. (Despre filme) în care dialogurile, muzica și zgomotele înregistrate în studio au fost sincronizate cu imaginea. – V. postsincroniza.
postsincronizate
POSTSINCRONIZÁT, -Ă, postsincronizați, -te, adj. (Despre filme) în care dialogurile, muzica și zgomotele înregistrate în studio au fost sincronizate cu imaginea. – V. postsincroniza.
postsincronizatei
POSTSINCRONIZÁT, -Ă, postsincronizați, -te, adj. (Despre filme) în care dialogurile, muzica și zgomotele înregistrate în studio au fost sincronizate cu imaginea. – V. postsincroniza.
postsincronizatele
POSTSINCRONIZÁT, -Ă, postsincronizați, -te, adj. (Despre filme) în care dialogurile, muzica și zgomotele înregistrate în studio au fost sincronizate cu imaginea. – V. postsincroniza.
postsincronizatelor
POSTSINCRONIZÁT, -Ă, postsincronizați, -te, adj. (Despre filme) în care dialogurile, muzica și zgomotele înregistrate în studio au fost sincronizate cu imaginea. – V. postsincroniza.
postsincronizatul
POSTSINCRONIZÁT, -Ă, postsincronizați, -te, adj. (Despre filme) în care dialogurile, muzica și zgomotele înregistrate în studio au fost sincronizate cu imaginea. – V. postsincroniza.
postsincronizatului
POSTSINCRONIZÁT, -Ă, postsincronizați, -te, adj. (Despre filme) în care dialogurile, muzica și zgomotele înregistrate în studio au fost sincronizate cu imaginea. – V. postsincroniza.
postsincronizau
POSTSINCRONIZÁ, postsincronizez, vb. I. Tranz. A efectua o postsincronizare. – Din fr. postsynchroniser.
postsincronizași
POSTSINCRONIZÁ, postsincronizez, vb. I. Tranz. A efectua o postsincronizare. – Din fr. postsynchroniser.
postsincronizați
POSTSINCRONIZÁ, postsincronizez, vb. I. Tranz. A efectua o postsincronizare. – Din fr. postsynchroniser.
postsincronizați
POSTSINCRONIZÁT, -Ă, postsincronizați, -te, adj. (Despre filme) în care dialogurile, muzica și zgomotele înregistrate în studio au fost sincronizate cu imaginea. – V. postsincroniza.
postsincronizație
POSTSINCRONIZÁȚIE s.f. (Cinem.) Postsincronizare. [Cf. fr. postsynchronisation].
postsincronizații
POSTSINCRONIZÁT, -Ă, postsincronizați, -te, adj. (Despre filme) în care dialogurile, muzica și zgomotele înregistrate în studio au fost sincronizate cu imaginea. – V. postsincroniza.
postsincronizaților
POSTSINCRONIZÁT, -Ă, postsincronizați, -te, adj. (Despre filme) în care dialogurile, muzica și zgomotele înregistrate în studio au fost sincronizate cu imaginea. – V. postsincroniza.
postsincronizează
POSTSINCRONIZÁ, postsincronizez, vb. I. Tranz. A efectua o postsincronizare. – Din fr. postsynchroniser.
postsincronizez
POSTSINCRONIZÁ, postsincronizez, vb. I. Tranz. A efectua o postsincronizare. – Din fr. postsynchroniser.
postsincronizeze
POSTSINCRONIZÁ, postsincronizez, vb. I. Tranz. A efectua o postsincronizare. – Din fr. postsynchroniser.
postsincronizezi
POSTSINCRONIZÁ, postsincronizez, vb. I. Tranz. A efectua o postsincronizare. – Din fr. postsynchroniser.
postsincronizând
POSTSINCRONIZÁ, postsincronizez, vb. I. Tranz. A efectua o postsincronizare. – Din fr. postsynchroniser.
postsincronizînd
POSTSINCRONIZÁ, postsincronizez, vb. I. Tranz. A efectua o postsincronizare. – Din fr. postsynchroniser.
postsincronizări
POSTSINCRONIZÁRE, postsincronizări, s. f. Postsincron. – După fr. postsynchronisation. DOOM
postsincronizáre (post-sin-) s. f., g.-d. art. postsincronizắrii; pl. postsincronizắri
postsincronizării
POSTSINCRONIZÁRE, postsincronizări, s. f. Postsincron. – După fr. postsynchronisation. DOOM
postsincronizáre (post-sin-) s. f., g.-d. art. postsincronizắrii; pl. postsincronizắri
postsincronizările
POSTSINCRONIZÁRE, postsincronizări, s. f. Postsincron. – După fr. postsynchronisation. DOOM
postsincronizáre (post-sin-) s. f., g.-d. art. postsincronizắrii; pl. postsincronizắri
postsincronizărilor
POSTSINCRONIZÁRE, postsincronizări, s. f. Postsincron. – După fr. postsynchronisation. DOOM
postsincronizáre (post-sin-) s. f., g.-d. art. postsincronizắrii; pl. postsincronizắri
postsincronul
POSTSINCRÓN s. n. înregistrare în studio a dialogurilor, muzicii și a zgomotelor unui film, în funcție de ritmul imaginilor. – Din postsincroniza (derivat regresiv). DOOM
*postsincrón (post-sin-) s. n.
postsincronului
POSTSINCRÓN s. n. înregistrare în studio a dialogurilor, muzicii și a zgomotelor unui film, în funcție de ritmul imaginilor. – Din postsincroniza (derivat regresiv). DOOM
*postsincrón (post-sin-) s. n.
postsincronuri
POSTSINCRÓN s. n. înregistrare în studio a dialogurilor, muzicii și a zgomotelor unui film, în funcție de ritmul imaginilor. – Din postsincroniza (derivat regresiv). DOOM
*postsincrón (post-sin-) s. n.
postsincronurile
POSTSINCRÓN s. n. înregistrare în studio a dialogurilor, muzicii și a zgomotelor unui film, în funcție de ritmul imaginilor. – Din postsincroniza (derivat regresiv). DOOM
*postsincrón (post-sin-) s. n.
postsincronurilor
POSTSINCRÓN s. n. înregistrare în studio a dialogurilor, muzicii și a zgomotelor unui film, în funcție de ritmul imaginilor. – Din postsincroniza (derivat regresiv). DOOM
*postsincrón (post-sin-) s. n.
posttonic
POSTTÓNIC, -Ă, posttonice, adj. (Lingv.; despre silabe sau sunete) Care urmează după o silabă sau după o vocală accentuată. – Din fr. posttonique. DOOM
posttónic (post-to-) adj. m.; f. posttónică, pl. posttónice
posttonica
POSTTÓNIC, -Ă, posttonice, adj. (Lingv.; despre silabe sau sunete) Care urmează după o silabă sau după o vocală accentuată. – Din fr. posttonique. DOOM
posttónic (post-to-) adj. m.; f. posttónică, pl. posttónice
posttonice
POSTTÓNIC, -Ă, posttonice, adj. (Lingv.; despre silabe sau sunete) Care urmează după o silabă sau după o vocală accentuată. – Din fr. posttonique. DOOM
posttónic (post-to-) adj. m.; f. posttónică, pl. posttónice
posttonicei
POSTTÓNIC, -Ă, posttonice, adj. (Lingv.; despre silabe sau sunete) Care urmează după o silabă sau după o vocală accentuată. – Din fr. posttonique. DOOM
posttónic (post-to-) adj. m.; f. posttónică, pl. posttónice
posttonicele
POSTTÓNIC, -Ă, posttonice, adj. (Lingv.; despre silabe sau sunete) Care urmează după o silabă sau după o vocală accentuată. – Din fr. posttonique. DOOM
posttónic (post-to-) adj. m.; f. posttónică, pl. posttónice
posttonicelor
POSTTÓNIC, -Ă, posttonice, adj. (Lingv.; despre silabe sau sunete) Care urmează după o silabă sau după o vocală accentuată. – Din fr. posttonique. DOOM
posttónic (post-to-) adj. m.; f. posttónică, pl. posttónice
posttonici
POSTTÓNIC, -Ă, posttonice, adj. (Lingv.; despre silabe sau sunete) Care urmează după o silabă sau după o vocală accentuată. – Din fr. posttonique. DOOM
posttónic (post-to-) adj. m.; f. posttónică, pl. posttónice
posttonicii
POSTTÓNIC, -Ă, posttonice, adj. (Lingv.; despre silabe sau sunete) Care urmează după o silabă sau după o vocală accentuată. – Din fr. posttonique. DOOM
posttónic (post-to-) adj. m.; f. posttónică, pl. posttónice
posttonicilor
POSTTÓNIC, -Ă, posttonice, adj. (Lingv.; despre silabe sau sunete) Care urmează după o silabă sau după o vocală accentuată. – Din fr. posttonique. DOOM
posttónic (post-to-) adj. m.; f. posttónică, pl. posttónice
posttonicul
POSTTÓNIC, -Ă, posttonice, adj. (Lingv.; despre silabe sau sunete) Care urmează după o silabă sau după o vocală accentuată. – Din fr. posttonique. DOOM
posttónic (post-to-) adj. m.; f. posttónică, pl. posttónice
posttonicului
POSTTÓNIC, -Ă, posttonice, adj. (Lingv.; despre silabe sau sunete) Care urmează după o silabă sau după o vocală accentuată. – Din fr. posttonique. DOOM
posttónic (post-to-) adj. m.; f. posttónică, pl. posttónice
posttotalitar
POSTTOTALITÁR, -Ă, posttotalitari, -e, adj. Care urmează unei epoci totalitare. – Din fr. posttotalitaire. DOOM
*posttotalitár (post-to-) adj. m., pl. posttotalitári; f. posttotalitáră, pl. posttotalitáre
posttraumatic
POSTTRAUMÁTIC, -Ă, posttraumatici, -ce, adj. Care este urmarea unui traumatism. – Din engl. post-traumatic. DOOM
posttraumátic (post-tra-u-) adj. m., pl. posttraumátici; f. posttraumátică, pl. posttraumátice
posttraumatica
POSTTRAUMÁTIC, -Ă, posttraumatici, -ce, adj. Care este urmarea unui traumatism. – Din engl. post-traumatic. DOOM
posttraumátic (post-tra-u-) adj. m., pl. posttraumátici; f. posttraumátică, pl. posttraumátice
posttraumatice
POSTTRAUMÁTIC, -Ă, posttraumatici, -ce, adj. Care este urmarea unui traumatism. – Din engl. post-traumatic. DOOM
posttraumátic (post-tra-u-) adj. m., pl. posttraumátici; f. posttraumátică, pl. posttraumátice
posttraumaticei
POSTTRAUMÁTIC, -Ă, posttraumatici, -ce, adj. Care este urmarea unui traumatism. – Din engl. post-traumatic. DOOM
posttraumátic (post-tra-u-) adj. m., pl. posttraumátici; f. posttraumátică, pl. posttraumátice
posttraumaticele
POSTTRAUMÁTIC, -Ă, posttraumatici, -ce, adj. Care este urmarea unui traumatism. – Din engl. post-traumatic. DOOM
posttraumátic (post-tra-u-) adj. m., pl. posttraumátici; f. posttraumátică, pl. posttraumátice
posttraumaticelor
POSTTRAUMÁTIC, -Ă, posttraumatici, -ce, adj. Care este urmarea unui traumatism. – Din engl. post-traumatic. DOOM
posttraumátic (post-tra-u-) adj. m., pl. posttraumátici; f. posttraumátică, pl. posttraumátice
posttraumatici
POSTTRAUMÁTIC, -Ă, posttraumatici, -ce, adj. Care este urmarea unui traumatism. – Din engl. post-traumatic. DOOM
posttraumátic (post-tra-u-) adj. m., pl. posttraumátici; f. posttraumátică, pl. posttraumátice
posttraumaticii
POSTTRAUMÁTIC, -Ă, posttraumatici, -ce, adj. Care este urmarea unui traumatism. – Din engl. post-traumatic. DOOM
posttraumátic (post-tra-u-) adj. m., pl. posttraumátici; f. posttraumátică, pl. posttraumátice
posttraumaticilor
POSTTRAUMÁTIC, -Ă, posttraumatici, -ce, adj. Care este urmarea unui traumatism. – Din engl. post-traumatic. DOOM
posttraumátic (post-tra-u-) adj. m., pl. posttraumátici; f. posttraumátică, pl. posttraumátice
posttraumaticul
POSTTRAUMÁTIC, -Ă, posttraumatici, -ce, adj. Care este urmarea unui traumatism. – Din engl. post-traumatic. DOOM
posttraumátic (post-tra-u-) adj. m., pl. posttraumátici; f. posttraumátică, pl. posttraumátice
posttraumaticului
POSTTRAUMÁTIC, -Ă, posttraumatici, -ce, adj. Care este urmarea unui traumatism. – Din engl. post-traumatic. DOOM
posttraumátic (post-tra-u-) adj. m., pl. posttraumátici; f. posttraumátică, pl. posttraumátice
postul
POST MERÍDIEM loc. adv. în cursul după-amiezii. [Abr.: p.m.] – Cuv. lat. DOOM
post-mórtem (lat.) adj. invar., adv.
postula
POSTULÁ, postulez, vb. I. Tranz. A da unei afirmații sau unei demonstrații caracter de postulat. – Din fr. postuler. DOOM
postulá (a ~) vb., ind. prez. 3 postuleáză
postulai
POSTULÁ, postulez, vb. I. Tranz. A da unei afirmații sau unei demonstrații caracter de postulat. – Din fr. postuler. DOOM
postulá (a ~) vb., ind. prez. 3 postuleáză
postulam
POSTULÁ, postulez, vb. I. Tranz. A da unei afirmații sau unei demonstrații caracter de postulat. – Din fr. postuler. DOOM
postulá (a ~) vb., ind. prez. 3 postuleáză
postulant
POSTULÁNT, -Ă, postulanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care cere un post2 (1), o slujbă; solicitator, aspirant. – Din fr. postulant. DOOM
postulántă s. f., g.-d. art. postulántei; pl. postulánte
postulanta
POSTULÁNT, -Ă, postulanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care cere un post2 (1), o slujbă; solicitator, aspirant. – Din fr. postulant. DOOM
postulántă s. f., g.-d. art. postulántei; pl. postulánte
postulante
POSTULÁNT, -Ă, postulanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care cere un post2 (1), o slujbă; solicitator, aspirant. – Din fr. postulant. DOOM
postulántă s. f., g.-d. art. postulántei; pl. postulánte
postulantei
POSTULÁNT, -Ă, postulanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care cere un post2 (1), o slujbă; solicitator, aspirant. – Din fr. postulant. DOOM
postulántă s. f., g.-d. art. postulántei; pl. postulánte
postulantele
POSTULÁNT, -Ă, postulanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care cere un post2 (1), o slujbă; solicitator, aspirant. – Din fr. postulant. DOOM
postulántă s. f., g.-d. art. postulántei; pl. postulánte
postulantelor
POSTULÁNT, -Ă, postulanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care cere un post2 (1), o slujbă; solicitator, aspirant. – Din fr. postulant. DOOM
postulántă s. f., g.-d. art. postulántei; pl. postulánte
postulantul
POSTULÁNT, -Ă, postulanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care cere un post2 (1), o slujbă; solicitator, aspirant. – Din fr. postulant. DOOM
postulántă s. f., g.-d. art. postulántei; pl. postulánte
postulantului
POSTULÁNT, -Ă, postulanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care cere un post2 (1), o slujbă; solicitator, aspirant. – Din fr. postulant. DOOM
postulántă s. f., g.-d. art. postulántei; pl. postulánte
postulanți
POSTULÁNT, -Ă, postulanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care cere un post2 (1), o slujbă; solicitator, aspirant. – Din fr. postulant. DOOM
postulántă s. f., g.-d. art. postulántei; pl. postulánte
postulanții
POSTULÁNT, -Ă, postulanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care cere un post2 (1), o slujbă; solicitator, aspirant. – Din fr. postulant. DOOM
postulántă s. f., g.-d. art. postulántei; pl. postulánte
postulanților
POSTULÁNT, -Ă, postulanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care cere un post2 (1), o slujbă; solicitator, aspirant. – Din fr. postulant. DOOM
postulántă s. f., g.-d. art. postulántei; pl. postulánte
postulare
POSTULÁ, postulez, vb. I. Tranz. A da unei afirmații sau unei demonstrații caracter de postulat. – Din fr. postuler. DOOM
postulá (a ~) vb., ind. prez. 3 postuleáză
postulare
POSTULÁRE, postulări, s. f. Faptul de a postula. – V. postula.
postularea
POSTULÁRE, postulări, s. f. Faptul de a postula. – V. postula.
postulară
POSTULÁ, postulez, vb. I. Tranz. A da unei afirmații sau unei demonstrații caracter de postulat. – Din fr. postuler. DOOM
postulá (a ~) vb., ind. prez. 3 postuleáză
postularăm
POSTULÁ, postulez, vb. I. Tranz. A da unei afirmații sau unei demonstrații caracter de postulat. – Din fr. postuler. DOOM
postulá (a ~) vb., ind. prez. 3 postuleáză
postularăți
POSTULÁ, postulez, vb. I. Tranz. A da unei afirmații sau unei demonstrații caracter de postulat. – Din fr. postuler. DOOM
postulá (a ~) vb., ind. prez. 3 postuleáză
postulase
POSTULÁ, postulez, vb. I. Tranz. A da unei afirmații sau unei demonstrații caracter de postulat. – Din fr. postuler. DOOM
postulá (a ~) vb., ind. prez. 3 postuleáză
postulasem
POSTULÁ, postulez, vb. I. Tranz. A da unei afirmații sau unei demonstrații caracter de postulat. – Din fr. postuler. DOOM
postulá (a ~) vb., ind. prez. 3 postuleáză
postulaseră
POSTULÁ, postulez, vb. I. Tranz. A da unei afirmații sau unei demonstrații caracter de postulat. – Din fr. postuler. DOOM
postulá (a ~) vb., ind. prez. 3 postuleáză
postulaserăm
POSTULÁ, postulez, vb. I. Tranz. A da unei afirmații sau unei demonstrații caracter de postulat. – Din fr. postuler. DOOM
postulá (a ~) vb., ind. prez. 3 postuleáză
postulaserăți
POSTULÁ, postulez, vb. I. Tranz. A da unei afirmații sau unei demonstrații caracter de postulat. – Din fr. postuler. DOOM
postulá (a ~) vb., ind. prez. 3 postuleáză
postulaseși
POSTULÁ, postulez, vb. I. Tranz. A da unei afirmații sau unei demonstrații caracter de postulat. – Din fr. postuler. DOOM
postulá (a ~) vb., ind. prez. 3 postuleáză
postulaseți
POSTULÁ, postulez, vb. I. Tranz. A da unei afirmații sau unei demonstrații caracter de postulat. – Din fr. postuler. DOOM
postulá (a ~) vb., ind. prez. 3 postuleáză
postulat
POSTULÁ, postulez, vb. I. Tranz. A da unei afirmații sau unei demonstrații caracter de postulat. – Din fr. postuler. DOOM
postulá (a ~) vb., ind. prez. 3 postuleáză
postulat
POSTULÁT, postulate, s. n. Adevăr fundamental care apare ca evident și care nu are nevoie să fie demonstrat; principiu de bază, normă. ♦ Enunț logic considerat primul într-un sistem deductiv. – Din fr. postulat, lat. postulatum. DOOM
postulát s. n., pl. postuláte
postulat
POSTULÁT, postulate, s. n. Adevăr fundamental care apare ca evident și care nu are nevoie să fie demonstrat; principiu de bază, normă. ♦ Enunț logic considerat primul într-un sistem deductiv. – Din fr. postulat, lat. postulatum.
postulata
POSTULÁT, postulate, s. n. Adevăr fundamental care apare ca evident și care nu are nevoie să fie demonstrat; principiu de bază, normă. ♦ Enunț logic considerat primul într-un sistem deductiv. – Din fr. postulat, lat. postulatum.
postulate
POSTULÁT, postulate, s. n. Adevăr fundamental care apare ca evident și care nu are nevoie să fie demonstrat; principiu de bază, normă. ♦ Enunț logic considerat primul într-un sistem deductiv. – Din fr. postulat, lat. postulatum.
postulatei
POSTULÁT, postulate, s. n. Adevăr fundamental care apare ca evident și care nu are nevoie să fie demonstrat; principiu de bază, normă. ♦ Enunț logic considerat primul într-un sistem deductiv. – Din fr. postulat, lat. postulatum.
postulatele
POSTULÁT, postulate, s. n. Adevăr fundamental care apare ca evident și care nu are nevoie să fie demonstrat; principiu de bază, normă. ♦ Enunț logic considerat primul într-un sistem deductiv. – Din fr. postulat, lat. postulatum.
postulatelor
POSTULÁT, postulate, s. n. Adevăr fundamental care apare ca evident și care nu are nevoie să fie demonstrat; principiu de bază, normă. ♦ Enunț logic considerat primul într-un sistem deductiv. – Din fr. postulat, lat. postulatum.
postulativ
POSTULATÍV, -Ă, postulativi, -e, adj. (Rar) Care se referă la un postulat, care ține de un postulat. – Postulat + suf. -iv. DOOM
postulatív adj. m., pl. postulatívi; f. postulatívă, pl. postulatíve
postulativa
POSTULATÍV, -Ă, postulativi, -e, adj. (Rar) Care se referă la un postulat, care ține de un postulat. – Postulat + suf. -iv. DOOM
postulatív adj. m., pl. postulatívi; f. postulatívă, pl. postulatíve
postulative
POSTULATÍV, -Ă, postulativi, -e, adj. (Rar) Care se referă la un postulat, care ține de un postulat. – Postulat + suf. -iv. DOOM
postulatív adj. m., pl. postulatívi; f. postulatívă, pl. postulatíve
postulativei
POSTULATÍV, -Ă, postulativi, -e, adj. (Rar) Care se referă la un postulat, care ține de un postulat. – Postulat + suf. -iv. DOOM
postulatív adj. m., pl. postulatívi; f. postulatívă, pl. postulatíve
postulativele
POSTULATÍV, -Ă, postulativi, -e, adj. (Rar) Care se referă la un postulat, care ține de un postulat. – Postulat + suf. -iv. DOOM
postulatív adj. m., pl. postulatívi; f. postulatívă, pl. postulatíve
postulativelor
POSTULATÍV, -Ă, postulativi, -e, adj. (Rar) Care se referă la un postulat, care ține de un postulat. – Postulat + suf. -iv. DOOM
postulatív adj. m., pl. postulatívi; f. postulatívă, pl. postulatíve
postulativi
POSTULATÍV, -Ă, postulativi, -e, adj. (Rar) Care se referă la un postulat, care ține de un postulat. – Postulat + suf. -iv. DOOM
postulatív adj. m., pl. postulatívi; f. postulatívă, pl. postulatíve
postulativii
POSTULATÍV, -Ă, postulativi, -e, adj. (Rar) Care se referă la un postulat, care ține de un postulat. – Postulat + suf. -iv. DOOM
postulatív adj. m., pl. postulatívi; f. postulatívă, pl. postulatíve
postulativilor
POSTULATÍV, -Ă, postulativi, -e, adj. (Rar) Care se referă la un postulat, care ține de un postulat. – Postulat + suf. -iv. DOOM
postulatív adj. m., pl. postulatívi; f. postulatívă, pl. postulatíve
postulativul
POSTULATÍV, -Ă, postulativi, -e, adj. (Rar) Care se referă la un postulat, care ține de un postulat. – Postulat + suf. -iv. DOOM
postulatív adj. m., pl. postulatívi; f. postulatívă, pl. postulatíve
postulativului
POSTULATÍV, -Ă, postulativi, -e, adj. (Rar) Care se referă la un postulat, care ține de un postulat. – Postulat + suf. -iv. DOOM
postulatív adj. m., pl. postulatívi; f. postulatívă, pl. postulatíve
postulatul
POSTULÁT, postulate, s. n. Adevăr fundamental care apare ca evident și care nu are nevoie să fie demonstrat; principiu de bază, normă. ♦ Enunț logic considerat primul într-un sistem deductiv. – Din fr. postulat, lat. postulatum.
postulatului
POSTULÁT, postulate, s. n. Adevăr fundamental care apare ca evident și care nu are nevoie să fie demonstrat; principiu de bază, normă. ♦ Enunț logic considerat primul într-un sistem deductiv. – Din fr. postulat, lat. postulatum.
postulatum
POSTULÁTUM s.n. v. postulat.
postulau
POSTULÁ, postulez, vb. I. Tranz. A da unei afirmații sau unei demonstrații caracter de postulat. – Din fr. postuler. DOOM
postulá (a ~) vb., ind. prez. 3 postuleáză
postulași
POSTULÁ, postulez, vb. I. Tranz. A da unei afirmații sau unei demonstrații caracter de postulat. – Din fr. postuler. DOOM
postulá (a ~) vb., ind. prez. 3 postuleáză
postulați
POSTULÁ, postulez, vb. I. Tranz. A da unei afirmații sau unei demonstrații caracter de postulat. – Din fr. postuler. DOOM
postulá (a ~) vb., ind. prez. 3 postuleáză
postulați
POSTULÁT, postulate, s. n. Adevăr fundamental care apare ca evident și care nu are nevoie să fie demonstrat; principiu de bază, normă. ♦ Enunț logic considerat primul într-un sistem deductiv. – Din fr. postulat, lat. postulatum.
postulația
POSTULÁȚIE s.f. (Jur.) Drept de a pleda pentru altcineva în fața unei instanțe judiciare; postulare. [Gen. -iei, var. postulațiune s.f. / < fr. postulation, lat. postulatio].
postulație
POSTULÁȚIE s.f. (Jur.) Drept de a pleda pentru altcineva în fața unei instanțe judiciare; postulare. [Gen. -iei, var. postulațiune s.f. / < fr. postulation, lat. postulatio].
postulației
POSTULÁȚIE s.f. (Jur.) Drept de a pleda pentru altcineva în fața unei instanțe judiciare; postulare. [Gen. -iei, var. postulațiune s.f. / < fr. postulation, lat. postulatio].
postulații
POSTULÁT, postulate, s. n. Adevăr fundamental care apare ca evident și care nu are nevoie să fie demonstrat; principiu de bază, normă. ♦ Enunț logic considerat primul într-un sistem deductiv. – Din fr. postulat, lat. postulatum.
postulații
POSTULÁȚIE s.f. (Jur.) Drept de a pleda pentru altcineva în fața unei instanțe judiciare; postulare. [Gen. -iei, var. postulațiune s.f. / < fr. postulation, lat. postulatio].
postulațiile
POSTULÁȚIE s.f. (Jur.) Drept de a pleda pentru altcineva în fața unei instanțe judiciare; postulare. [Gen. -iei, var. postulațiune s.f. / < fr. postulation, lat. postulatio].
postulațiilor
POSTULÁȚIE s.f. (Jur.) Drept de a pleda pentru altcineva în fața unei instanțe judiciare; postulare. [Gen. -iei, var. postulațiune s.f. / < fr. postulation, lat. postulatio].
postulaților
POSTULÁT, postulate, s. n. Adevăr fundamental care apare ca evident și care nu are nevoie să fie demonstrat; principiu de bază, normă. ♦ Enunț logic considerat primul într-un sistem deductiv. – Din fr. postulat, lat. postulatum.
postulațiune
POSTULAȚIÚNE s.f. v. postulație.
postulează
POSTULÁ, postulez, vb. I. Tranz. A da unei afirmații sau unei demonstrații caracter de postulat. – Din fr. postuler. DOOM
postulá (a ~) vb., ind. prez. 3 postuleáză
postulez
POSTULÁ, postulez, vb. I. Tranz. A da unei afirmații sau unei demonstrații caracter de postulat. – Din fr. postuler. DOOM
postulá (a ~) vb., ind. prez. 3 postuleáză
postuleze
POSTULÁ, postulez, vb. I. Tranz. A da unei afirmații sau unei demonstrații caracter de postulat. – Din fr. postuler. DOOM
postulá (a ~) vb., ind. prez. 3 postuleáză
postulezi
POSTULÁ, postulez, vb. I. Tranz. A da unei afirmații sau unei demonstrații caracter de postulat. – Din fr. postuler. DOOM
postulá (a ~) vb., ind. prez. 3 postuleáză
postului
POST MERÍDIEM loc. adv. în cursul după-amiezii. [Abr.: p.m.] – Cuv. lat. DOOM
post-mórtem (lat.) adj. invar., adv.
postulând
POSTULÁ, postulez, vb. I. Tranz. A da unei afirmații sau unei demonstrații caracter de postulat. – Din fr. postuler. DOOM
postulá (a ~) vb., ind. prez. 3 postuleáză
postulînd
POSTULÁ, postulez, vb. I. Tranz. A da unei afirmații sau unei demonstrații caracter de postulat. – Din fr. postuler. DOOM
postulá (a ~) vb., ind. prez. 3 postuleáză
postulări
POSTULÁRE, postulări, s. f. Faptul de a postula. – V. postula.
postulării
POSTULÁRE, postulări, s. f. Faptul de a postula. – V. postula.
postulările
POSTULÁRE, postulări, s. f. Faptul de a postula. – V. postula.
postulărilor
POSTULÁRE, postulări, s. f. Faptul de a postula. – V. postula.
postum
POSTÚM, -Ă, postumi, -e, adj. 1. (Despre opere literare, științifice etc.) Publicat sau descoperit după moartea autorului. ♦ (Substantivat, f.) Postumele lui Eminescu. 2. (Despre apecieri, distincții etc.) Care se acordă, se atribuie sau se recunoaște cuiva după moarte. 3. (Jur.; despre copii) Născut după moartea tatălui. – Din fr. posthume, lat. posthumus. DOOM
postúm adj. m., pl. postúmi; f. postúmă, pl. postúme
postuma
POSTÚM, -Ă, postumi, -e, adj. 1. (Despre opere literare, științifice etc.) Publicat sau descoperit după moartea autorului. ♦ (Substantivat, f.) Postumele lui Eminescu. 2. (Despre apecieri, distincții etc.) Care se acordă, se atribuie sau se recunoaște cuiva după moarte. 3. (Jur.; despre copii) Născut după moartea tatălui. – Din fr. posthume, lat. posthumus. DOOM
postúm adj. m., pl. postúmi; f. postúmă, pl. postúme
postume
POSTÚM, -Ă, postumi, -e, adj. 1. (Despre opere literare, științifice etc.) Publicat sau descoperit după moartea autorului. ♦ (Substantivat, f.) Postumele lui Eminescu. 2. (Despre apecieri, distincții etc.) Care se acordă, se atribuie sau se recunoaște cuiva după moarte. 3. (Jur.; despre copii) Născut după moartea tatălui. – Din fr. posthume, lat. posthumus. DOOM
postúm adj. m., pl. postúmi; f. postúmă, pl. postúme
postumei
POSTÚM, -Ă, postumi, -e, adj. 1. (Despre opere literare, științifice etc.) Publicat sau descoperit după moartea autorului. ♦ (Substantivat, f.) Postumele lui Eminescu. 2. (Despre apecieri, distincții etc.) Care se acordă, se atribuie sau se recunoaște cuiva după moarte. 3. (Jur.; despre copii) Născut după moartea tatălui. – Din fr. posthume, lat. posthumus. DOOM
postúm adj. m., pl. postúmi; f. postúmă, pl. postúme
postumele
POSTÚM, -Ă, postumi, -e, adj. 1. (Despre opere literare, științifice etc.) Publicat sau descoperit după moartea autorului. ♦ (Substantivat, f.) Postumele lui Eminescu. 2. (Despre apecieri, distincții etc.) Care se acordă, se atribuie sau se recunoaște cuiva după moarte. 3. (Jur.; despre copii) Născut după moartea tatălui. – Din fr. posthume, lat. posthumus. DOOM
postúm adj. m., pl. postúmi; f. postúmă, pl. postúme
postumelor
POSTÚM, -Ă, postumi, -e, adj. 1. (Despre opere literare, științifice etc.) Publicat sau descoperit după moartea autorului. ♦ (Substantivat, f.) Postumele lui Eminescu. 2. (Despre apecieri, distincții etc.) Care se acordă, se atribuie sau se recunoaște cuiva după moarte. 3. (Jur.; despre copii) Născut după moartea tatălui. – Din fr. posthume, lat. posthumus. DOOM
postúm adj. m., pl. postúmi; f. postúmă, pl. postúme
postumi
POSTÚM, -Ă, postumi, -e, adj. 1. (Despre opere literare, științifice etc.) Publicat sau descoperit după moartea autorului. ♦ (Substantivat, f.) Postumele lui Eminescu. 2. (Despre apecieri, distincții etc.) Care se acordă, se atribuie sau se recunoaște cuiva după moarte. 3. (Jur.; despre copii) Născut după moartea tatălui. – Din fr. posthume, lat. posthumus. DOOM
postúm adj. m., pl. postúmi; f. postúmă, pl. postúme
postumii
POSTÚM, -Ă, postumi, -e, adj. 1. (Despre opere literare, științifice etc.) Publicat sau descoperit după moartea autorului. ♦ (Substantivat, f.) Postumele lui Eminescu. 2. (Despre apecieri, distincții etc.) Care se acordă, se atribuie sau se recunoaște cuiva după moarte. 3. (Jur.; despre copii) Născut după moartea tatălui. – Din fr. posthume, lat. posthumus. DOOM
postúm adj. m., pl. postúmi; f. postúmă, pl. postúme
postumilor
POSTÚM, -Ă, postumi, -e, adj. 1. (Despre opere literare, științifice etc.) Publicat sau descoperit după moartea autorului. ♦ (Substantivat, f.) Postumele lui Eminescu. 2. (Despre apecieri, distincții etc.) Care se acordă, se atribuie sau se recunoaște cuiva după moarte. 3. (Jur.; despre copii) Născut după moartea tatălui. – Din fr. posthume, lat. posthumus. DOOM
postúm adj. m., pl. postúmi; f. postúmă, pl. postúme
postumitate
POSTUMITÁTE s. f. (Livr.) Caracterul a ceea ce este postum (1), calitatea de a fi postum; perioadă care urmează după moartea cuiva. – Postum + suf. -itate. DOOM
postumitáte (livr.) s. f., g.-d. art. postumitắții
postumitatea
POSTUMITÁTE s. f. (Livr.) Caracterul a ceea ce este postum (1), calitatea de a fi postum; perioadă care urmează după moartea cuiva. – Postum + suf. -itate. DOOM
postumitáte (livr.) s. f., g.-d. art. postumitắții
postumități
POSTUMITÁTE s. f. (Livr.) Caracterul a ceea ce este postum (1), calitatea de a fi postum; perioadă care urmează după moartea cuiva. – Postum + suf. -itate. DOOM
postumitáte (livr.) s. f., g.-d. art. postumitắții
postumității
POSTUMITÁTE s. f. (Livr.) Caracterul a ceea ce este postum (1), calitatea de a fi postum; perioadă care urmează după moartea cuiva. – Postum + suf. -itate. DOOM
postumitáte (livr.) s. f., g.-d. art. postumitắții
postumul
POSTÚM, -Ă, postumi, -e, adj. 1. (Despre opere literare, științifice etc.) Publicat sau descoperit după moartea autorului. ♦ (Substantivat, f.) Postumele lui Eminescu. 2. (Despre apecieri, distincții etc.) Care se acordă, se atribuie sau se recunoaște cuiva după moarte. 3. (Jur.; despre copii) Născut după moartea tatălui. – Din fr. posthume, lat. posthumus. DOOM
postúm adj. m., pl. postúmi; f. postúmă, pl. postúme
postumului
POSTÚM, -Ă, postumi, -e, adj. 1. (Despre opere literare, științifice etc.) Publicat sau descoperit după moartea autorului. ♦ (Substantivat, f.) Postumele lui Eminescu. 2. (Despre apecieri, distincții etc.) Care se acordă, se atribuie sau se recunoaște cuiva după moarte. 3. (Jur.; despre copii) Născut după moartea tatălui. – Din fr. posthume, lat. posthumus. DOOM
postúm adj. m., pl. postúmi; f. postúmă, pl. postúme
postuniversitar
POSTUNIVERSITÁR, -Ă, postuniversitari, -e, adj. Care are loc după absolvirea studiilor superioare. Curs postuniversitar. – Post1- + universitar. DOOM
!postuniversitár (pos-tu-/post-u-) adj. m., pl. postuniversitári; f. postuniversitáră, pl. postuniversitáre
postuniversitara
POSTUNIVERSITÁR, -Ă, postuniversitari, -e, adj. Care are loc după absolvirea studiilor superioare. Curs postuniversitar. – Post1- + universitar. DOOM
!postuniversitár (pos-tu-/post-u-) adj. m., pl. postuniversitári; f. postuniversitáră, pl. postuniversitáre
postuniversitare
POSTUNIVERSITÁR, -Ă, postuniversitari, -e, adj. Care are loc după absolvirea studiilor superioare. Curs postuniversitar. – Post1- + universitar. DOOM
!postuniversitár (pos-tu-/post-u-) adj. m., pl. postuniversitári; f. postuniversitáră, pl. postuniversitáre
postuniversitarei
POSTUNIVERSITÁR, -Ă, postuniversitari, -e, adj. Care are loc după absolvirea studiilor superioare. Curs postuniversitar. – Post1- + universitar. DOOM
!postuniversitár (pos-tu-/post-u-) adj. m., pl. postuniversitári; f. postuniversitáră, pl. postuniversitáre
postuniversitarele
POSTUNIVERSITÁR, -Ă, postuniversitari, -e, adj. Care are loc după absolvirea studiilor superioare. Curs postuniversitar. – Post1- + universitar. DOOM
!postuniversitár (pos-tu-/post-u-) adj. m., pl. postuniversitári; f. postuniversitáră, pl. postuniversitáre
postuniversitarelor
POSTUNIVERSITÁR, -Ă, postuniversitari, -e, adj. Care are loc după absolvirea studiilor superioare. Curs postuniversitar. – Post1- + universitar. DOOM
!postuniversitár (pos-tu-/post-u-) adj. m., pl. postuniversitári; f. postuniversitáră, pl. postuniversitáre
postuniversitari
POSTUNIVERSITÁR, -Ă, postuniversitari, -e, adj. Care are loc după absolvirea studiilor superioare. Curs postuniversitar. – Post1- + universitar. DOOM
!postuniversitár (pos-tu-/post-u-) adj. m., pl. postuniversitári; f. postuniversitáră, pl. postuniversitáre
postuniversitarii
POSTUNIVERSITÁR, -Ă, postuniversitari, -e, adj. Care are loc după absolvirea studiilor superioare. Curs postuniversitar. – Post1- + universitar. DOOM
!postuniversitár (pos-tu-/post-u-) adj. m., pl. postuniversitári; f. postuniversitáră, pl. postuniversitáre
postuniversitarilor
POSTUNIVERSITÁR, -Ă, postuniversitari, -e, adj. Care are loc după absolvirea studiilor superioare. Curs postuniversitar. – Post1- + universitar. DOOM
!postuniversitár (pos-tu-/post-u-) adj. m., pl. postuniversitári; f. postuniversitáră, pl. postuniversitáre
postuniversitarul
POSTUNIVERSITÁR, -Ă, postuniversitari, -e, adj. Care are loc după absolvirea studiilor superioare. Curs postuniversitar. – Post1- + universitar. DOOM
!postuniversitár (pos-tu-/post-u-) adj. m., pl. postuniversitári; f. postuniversitáră, pl. postuniversitáre
postuniversitarului
POSTUNIVERSITÁR, -Ă, postuniversitari, -e, adj. Care are loc după absolvirea studiilor superioare. Curs postuniversitar. – Post1- + universitar. DOOM
!postuniversitár (pos-tu-/post-u-) adj. m., pl. postuniversitári; f. postuniversitáră, pl. postuniversitáre
postura
POSTÚRĂ, posturi, s. f. 1. Situație în care se află cineva la un moment dat. 2. (Rar) Ținută, poziție a corpului. – Din fr. posture. DOOM
postúră s. f., g.-d. art. postúrii; pl. postúri
postural
POSTURÁL, -Ă adj. Referitor la o poziție. ♦ (Psih.) Care ține de atitudine; de postură. [< fr. postural].
posturala
POSTURÁL, -Ă adj. Referitor la o poziție. ♦ (Psih.) Care ține de atitudine; de postură. [< fr. postural].
posturale
POSTURÁL, -Ă adj. Referitor la o poziție. ♦ (Psih.) Care ține de atitudine; de postură. [< fr. postural].
posturalei
POSTURÁL, -Ă adj. Referitor la o poziție. ♦ (Psih.) Care ține de atitudine; de postură. [< fr. postural].
posturalele
POSTURÁL, -Ă adj. Referitor la o poziție. ♦ (Psih.) Care ține de atitudine; de postură. [< fr. postural].
posturalelor
POSTURÁL, -Ă adj. Referitor la o poziție. ♦ (Psih.) Care ține de atitudine; de postură. [< fr. postural].
posturali
POSTURÁL, -Ă adj. Referitor la o poziție. ♦ (Psih.) Care ține de atitudine; de postură. [< fr. postural].
posturalii
POSTURÁL, -Ă adj. Referitor la o poziție. ♦ (Psih.) Care ține de atitudine; de postură. [< fr. postural].
posturalilor
POSTURÁL, -Ă adj. Referitor la o poziție. ♦ (Psih.) Care ține de atitudine; de postură. [< fr. postural].
posturalul
POSTURÁL, -Ă adj. Referitor la o poziție. ♦ (Psih.) Care ține de atitudine; de postură. [< fr. postural].
posturalului
POSTURÁL, -Ă adj. Referitor la o poziție. ♦ (Psih.) Care ține de atitudine; de postură. [< fr. postural].
posturi
POST MERÍDIEM loc. adv. în cursul după-amiezii. [Abr.: p.m.] – Cuv. lat. DOOM
post-mórtem (lat.) adj. invar., adv.
posturi
POSTÚRĂ, posturi, s. f. 1. Situație în care se află cineva la un moment dat. 2. (Rar) Ținută, poziție a corpului. – Din fr. posture. DOOM
postúră s. f., g.-d. art. postúrii; pl. postúri
posturii
POSTÚRĂ, posturi, s. f. 1. Situație în care se află cineva la un moment dat. 2. (Rar) Ținută, poziție a corpului. – Din fr. posture. DOOM
postúră s. f., g.-d. art. postúrii; pl. postúri
posturile
POST MERÍDIEM loc. adv. în cursul după-amiezii. [Abr.: p.m.] – Cuv. lat. DOOM
post-mórtem (lat.) adj. invar., adv.
posturile
POSTÚRĂ, posturi, s. f. 1. Situație în care se află cineva la un moment dat. 2. (Rar) Ținută, poziție a corpului. – Din fr. posture. DOOM
postúră s. f., g.-d. art. postúrii; pl. postúri
posturilor
POST MERÍDIEM loc. adv. în cursul după-amiezii. [Abr.: p.m.] – Cuv. lat. DOOM
post-mórtem (lat.) adj. invar., adv.
posturilor
POSTÚRĂ, posturi, s. f. 1. Situație în care se află cineva la un moment dat. 2. (Rar) Ținută, poziție a corpului. – Din fr. posture. DOOM
postúră s. f., g.-d. art. postúrii; pl. postúri
postverbal
POSTVERBÁL, postverbale, s. n. (Lingv.) Substantiv provenit dintr-un verb prin derivare regresivă. ♦ (Adjectival) Formație postverbală. – Din fr. postverbal. DOOM
postverbál2 (post-ver-) s. n., pl. postverbále
postverbala
POSTVERBÁL, postverbale, s. n. (Lingv.) Substantiv provenit dintr-un verb prin derivare regresivă. ♦ (Adjectival) Formație postverbală. – Din fr. postverbal. DOOM
postverbál2 (post-ver-) s. n., pl. postverbále
postverbale
POSTVERBÁL, postverbale, s. n. (Lingv.) Substantiv provenit dintr-un verb prin derivare regresivă. ♦ (Adjectival) Formație postverbală. – Din fr. postverbal. DOOM
postverbál2 (post-ver-) s. n., pl. postverbále
postverbalei
POSTVERBÁL, postverbale, s. n. (Lingv.) Substantiv provenit dintr-un verb prin derivare regresivă. ♦ (Adjectival) Formație postverbală. – Din fr. postverbal. DOOM
postverbál2 (post-ver-) s. n., pl. postverbále
postverbalele
POSTVERBÁL, postverbale, s. n. (Lingv.) Substantiv provenit dintr-un verb prin derivare regresivă. ♦ (Adjectival) Formație postverbală. – Din fr. postverbal. DOOM
postverbál2 (post-ver-) s. n., pl. postverbále
postverbalelor
POSTVERBÁL, postverbale, s. n. (Lingv.) Substantiv provenit dintr-un verb prin derivare regresivă. ♦ (Adjectival) Formație postverbală. – Din fr. postverbal. DOOM
postverbál2 (post-ver-) s. n., pl. postverbále
postverbali
POSTVERBÁL, postverbale, s. n. (Lingv.) Substantiv provenit dintr-un verb prin derivare regresivă. ♦ (Adjectival) Formație postverbală. – Din fr. postverbal. DOOM
postverbál2 (post-ver-) s. n., pl. postverbále
postverbalii
POSTVERBÁL, postverbale, s. n. (Lingv.) Substantiv provenit dintr-un verb prin derivare regresivă. ♦ (Adjectival) Formație postverbală. – Din fr. postverbal. DOOM
postverbál2 (post-ver-) s. n., pl. postverbále
postverbalilor
POSTVERBÁL, postverbale, s. n. (Lingv.) Substantiv provenit dintr-un verb prin derivare regresivă. ♦ (Adjectival) Formație postverbală. – Din fr. postverbal. DOOM
postverbál2 (post-ver-) s. n., pl. postverbále
postverbalul
POSTVERBÁL, postverbale, s. n. (Lingv.) Substantiv provenit dintr-un verb prin derivare regresivă. ♦ (Adjectival) Formație postverbală. – Din fr. postverbal. DOOM
postverbál2 (post-ver-) s. n., pl. postverbále
postverbalului
POSTVERBÁL, postverbale, s. n. (Lingv.) Substantiv provenit dintr-un verb prin derivare regresivă. ♦ (Adjectival) Formație postverbală. – Din fr. postverbal. DOOM
postverbál2 (post-ver-) s. n., pl. postverbále
postvorta
Postvorta, în mitologia romană, divinitate care proteja nașterile. Era una dintre surorile (sau însoțitoarele) nimfei Carmenta.
postând
POSTÁ, postez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) instala, a (se) plasa undeva pentru a supraveghea, a urmări, a păzi. – Din fr. poster. DOOM
postá (a ~) vb., ind. prez. 3 posteáză
postînd
POSTÁ, postez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) instala, a (se) plasa undeva pentru a supraveghea, a urmări, a păzi. – Din fr. poster. DOOM
postá (a ~) vb., ind. prez. 3 posteáză
postă
PÓȘTIE2 s. f. poștă1. DOOM
póștă s. f., g.-d. art. póștei; pl. póște
postăvar
POSTĂVÁR, postăvari, s. m. Persoană care făcea sau vindea postavuri. – Postav + suf. -ar. DOOM
postăvár s. m., pl. postăvári
postăvari
POSTĂVÁR, postăvari, s. m. Persoană care făcea sau vindea postavuri. – Postav + suf. -ar. DOOM
postăvár s. m., pl. postăvári
postăvarii
POSTĂVÁR, postăvari, s. m. Persoană care făcea sau vindea postavuri. – Postav + suf. -ar. DOOM
postăvár s. m., pl. postăvári
postăvarilor
POSTĂVÁR, postăvari, s. m. Persoană care făcea sau vindea postavuri. – Postav + suf. -ar. DOOM
postăvár s. m., pl. postăvári
postăvarul
POSTĂVÁR, postăvari, s. m. Persoană care făcea sau vindea postavuri. – Postav + suf. -ar. DOOM
postăvár s. m., pl. postăvári
postăvarului
POSTĂVÁR, postăvari, s. m. Persoană care făcea sau vindea postavuri. – Postav + suf. -ar. DOOM
postăvár s. m., pl. postăvári
postăvi
POSTÁVĂ, postăvi, s. f. (Pop.) 1. Albie, covată. 2. Ladă în care curge făina în urma măcinatului. – Din sb. postava. DOOM
postávă (albie) (pop.) s. f., g.-d. art. postắvii; pl. postắvi
postăvii
POSTÁVĂ, postăvi, s. f. (Pop.) 1. Albie, covată. 2. Ladă în care curge făina în urma măcinatului. – Din sb. postava. DOOM
postávă (albie) (pop.) s. f., g.-d. art. postắvii; pl. postắvi
postăvile
POSTÁVĂ, postăvi, s. f. (Pop.) 1. Albie, covată. 2. Ladă în care curge făina în urma măcinatului. – Din sb. postava. DOOM
postávă (albie) (pop.) s. f., g.-d. art. postắvii; pl. postắvi
postăvilor
POSTÁVĂ, postăvi, s. f. (Pop.) 1. Albie, covată. 2. Ladă în care curge făina în urma măcinatului. – Din sb. postava. DOOM
postávă (albie) (pop.) s. f., g.-d. art. postắvii; pl. postắvi
postăvioare
POSTĂVIÓR, (2) postăvioare, s. n. 1. (Rar) Diminutiv al lui postav (1). ♦ Postav (1) mai subțire sau de calitate inferioară. 2. Sort de postăvior (1). – Postav + suf. -ior. DOOM
postăviór (rar) (-vior) s. n., (sorturi) pl. postăvioáre
postăvioarele
POSTĂVIÓR, (2) postăvioare, s. n. 1. (Rar) Diminutiv al lui postav (1). ♦ Postav (1) mai subțire sau de calitate inferioară. 2. Sort de postăvior (1). – Postav + suf. -ior. DOOM
postăviór (rar) (-vior) s. n., (sorturi) pl. postăvioáre
postăvioarelor
POSTĂVIÓR, (2) postăvioare, s. n. 1. (Rar) Diminutiv al lui postav (1). ♦ Postav (1) mai subțire sau de calitate inferioară. 2. Sort de postăvior (1). – Postav + suf. -ior. DOOM
postăviór (rar) (-vior) s. n., (sorturi) pl. postăvioáre
postăvior
POSTĂVIÓR, (2) postăvioare, s. n. 1. (Rar) Diminutiv al lui postav (1). ♦ Postav (1) mai subțire sau de calitate inferioară. 2. Sort de postăvior (1). – Postav + suf. -ior. DOOM
postăviór (rar) (-vior) s. n., (sorturi) pl. postăvioáre
postăviorul
POSTĂVIÓR, (2) postăvioare, s. n. 1. (Rar) Diminutiv al lui postav (1). ♦ Postav (1) mai subțire sau de calitate inferioară. 2. Sort de postăvior (1). – Postav + suf. -ior. DOOM
postăviór (rar) (-vior) s. n., (sorturi) pl. postăvioáre
postăviorului
POSTĂVIÓR, (2) postăvioare, s. n. 1. (Rar) Diminutiv al lui postav (1). ♦ Postav (1) mai subțire sau de calitate inferioară. 2. Sort de postăvior (1). – Postav + suf. -ior. DOOM
postăviór (rar) (-vior) s. n., (sorturi) pl. postăvioáre
postăvăreasa
POSTĂVĂREÁSĂ, postăvărese, s. f. (Rar) Soția postăvarului; femeie care face sau vinde postavuri. – Postăvar + suf. -easă. DOOM
postăvăreásă (rar) s. f., g.-d. art. postăvărései; pl. postăvărése
postăvărese
POSTĂVĂREÁSĂ, postăvărese, s. f. (Rar) Soția postăvarului; femeie care face sau vinde postavuri. – Postăvar + suf. -easă. DOOM
postăvăreásă (rar) s. f., g.-d. art. postăvărései; pl. postăvărése
postăvăresei
POSTĂVĂREÁSĂ, postăvărese, s. f. (Rar) Soția postăvarului; femeie care face sau vinde postavuri. – Postăvar + suf. -easă. DOOM
postăvăreásă (rar) s. f., g.-d. art. postăvărései; pl. postăvărése
postăvăresele
POSTĂVĂREÁSĂ, postăvărese, s. f. (Rar) Soția postăvarului; femeie care face sau vinde postavuri. – Postăvar + suf. -easă. DOOM
postăvăreásă (rar) s. f., g.-d. art. postăvărései; pl. postăvărése
postăvăreselor
POSTĂVĂREÁSĂ, postăvărese, s. f. (Rar) Soția postăvarului; femeie care face sau vinde postavuri. – Postăvar + suf. -easă. DOOM
postăvăreásă (rar) s. f., g.-d. art. postăvărései; pl. postăvărése
postăvăria
POSTĂVĂRÍE, postăvării, s. f. Fabrică, atelier sau prăvălie de postavuri. – Postav + suf. -ărie. DOOM
postăvăríe s. f., art. postăvăría, g.-d. art. postăvăríei; pl. postăvăríi, art. postăvăríile
postăvărie
POSTĂVĂRÍE, postăvării, s. f. Fabrică, atelier sau prăvălie de postavuri. – Postav + suf. -ărie. DOOM
postăvăríe s. f., art. postăvăría, g.-d. art. postăvăríei; pl. postăvăríi, art. postăvăríile
postăvăriei
POSTĂVĂRÍE, postăvării, s. f. Fabrică, atelier sau prăvălie de postavuri. – Postav + suf. -ărie. DOOM
postăvăríe s. f., art. postăvăría, g.-d. art. postăvăríei; pl. postăvăríi, art. postăvăríile
postăvării
POSTĂVĂRÍE, postăvării, s. f. Fabrică, atelier sau prăvălie de postavuri. – Postav + suf. -ărie. DOOM
postăvăríe s. f., art. postăvăría, g.-d. art. postăvăríei; pl. postăvăríi, art. postăvăríile
postăvăriile
POSTĂVĂRÍE, postăvării, s. f. Fabrică, atelier sau prăvălie de postavuri. – Postav + suf. -ărie. DOOM
postăvăríe s. f., art. postăvăría, g.-d. art. postăvăríei; pl. postăvăríi, art. postăvăríile
postăvăriilor
POSTĂVĂRÍE, postăvării, s. f. Fabrică, atelier sau prăvălie de postavuri. – Postav + suf. -ărie. DOOM
postăvăríe s. f., art. postăvăría, g.-d. art. postăvăríei; pl. postăvăríi, art. postăvăríile
postșcolar
POSTȘCOLÁR, -Ă, postșcolari, -e, adj. Care urmează școlii, care are loc după perioada școlarizării. – Post1- + școlar (după fr. postscolaire). DOOM
postșcolár (post-șco-) adj. m., pl. postșcolári; f. postșcoláră, pl. postșcoláre
postșcolara
POSTȘCOLÁR, -Ă, postșcolari, -e, adj. Care urmează școlii, care are loc după perioada școlarizării. – Post1- + școlar (după fr. postscolaire). DOOM
postșcolár (post-șco-) adj. m., pl. postșcolári; f. postșcoláră, pl. postșcoláre
postșcolare
POSTȘCOLÁR, -Ă, postșcolari, -e, adj. Care urmează școlii, care are loc după perioada școlarizării. – Post1- + școlar (după fr. postscolaire). DOOM
postșcolár (post-șco-) adj. m., pl. postșcolári; f. postșcoláră, pl. postșcoláre
postșcolarei
POSTȘCOLÁR, -Ă, postșcolari, -e, adj. Care urmează școlii, care are loc după perioada școlarizării. – Post1- + școlar (după fr. postscolaire). DOOM
postșcolár (post-șco-) adj. m., pl. postșcolári; f. postșcoláră, pl. postșcoláre
postșcolarele
POSTȘCOLÁR, -Ă, postșcolari, -e, adj. Care urmează școlii, care are loc după perioada școlarizării. – Post1- + școlar (după fr. postscolaire). DOOM
postșcolár (post-șco-) adj. m., pl. postșcolári; f. postșcoláră, pl. postșcoláre
postșcolarelor
POSTȘCOLÁR, -Ă, postșcolari, -e, adj. Care urmează școlii, care are loc după perioada școlarizării. – Post1- + școlar (după fr. postscolaire). DOOM
postșcolár (post-șco-) adj. m., pl. postșcolári; f. postșcoláră, pl. postșcoláre
postșcolari
POSTȘCOLÁR, -Ă, postșcolari, -e, adj. Care urmează școlii, care are loc după perioada școlarizării. – Post1- + școlar (după fr. postscolaire). DOOM
postșcolár (post-șco-) adj. m., pl. postșcolári; f. postșcoláră, pl. postșcoláre
postșcolarii
POSTȘCOLÁR, -Ă, postșcolari, -e, adj. Care urmează școlii, care are loc după perioada școlarizării. – Post1- + școlar (după fr. postscolaire). DOOM
postșcolár (post-șco-) adj. m., pl. postșcolári; f. postșcoláră, pl. postșcoláre
postșcolarilor
POSTȘCOLÁR, -Ă, postșcolari, -e, adj. Care urmează școlii, care are loc după perioada școlarizării. – Post1- + școlar (după fr. postscolaire). DOOM
postșcolár (post-șco-) adj. m., pl. postșcolári; f. postșcoláră, pl. postșcoláre
postșcolarul
POSTȘCOLÁR, -Ă, postșcolari, -e, adj. Care urmează școlii, care are loc după perioada școlarizării. – Post1- + școlar (după fr. postscolaire). DOOM
postșcolár (post-șco-) adj. m., pl. postșcolári; f. postșcoláră, pl. postșcoláre
postșcolarului
POSTȘCOLÁR, -Ă, postșcolari, -e, adj. Care urmează școlii, care are loc după perioada școlarizării. – Post1- + școlar (după fr. postscolaire). DOOM
postșcolár (post-șco-) adj. m., pl. postșcolári; f. postșcoláră, pl. postșcoláre
posăceala
POSĂCEÁLĂ, posăceli, s. f. (Rar) Faptul de a fi posac; lipsă de veselie, proastă dispoziție. – Posac + suf. -eală. DOOM
posăceálă (rar) s. f., g.-d. art. posăcélii; pl. posăcéli
posăceli
POSĂCEÁLĂ, posăceli, s. f. (Rar) Faptul de a fi posac; lipsă de veselie, proastă dispoziție. – Posac + suf. -eală. DOOM
posăceálă (rar) s. f., g.-d. art. posăcélii; pl. posăcéli
posăcelii
POSĂCEÁLĂ, posăceli, s. f. (Rar) Faptul de a fi posac; lipsă de veselie, proastă dispoziție. – Posac + suf. -eală. DOOM
posăceálă (rar) s. f., g.-d. art. posăcélii; pl. posăcéli
posăcelile
POSĂCEÁLĂ, posăceli, s. f. (Rar) Faptul de a fi posac; lipsă de veselie, proastă dispoziție. – Posac + suf. -eală. DOOM
posăceálă (rar) s. f., g.-d. art. posăcélii; pl. posăcéli
posăcelilor
POSĂCEÁLĂ, posăceli, s. f. (Rar) Faptul de a fi posac; lipsă de veselie, proastă dispoziție. – Posac + suf. -eală. DOOM
posăceálă (rar) s. f., g.-d. art. posăcélii; pl. posăcéli
posăcie
POSĂCÍE s. f. Faptul de a fi posac; morocăneală. Despre iuțeală, mînie și posăcie. PANN, P. V. III 12.
posădea
POSĂDÍ, posădesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) așeza. – Slav (v. sl. posaditi).
posădeai
POSĂDÍ, posădesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) așeza. – Slav (v. sl. posaditi).
posădeam
POSĂDÍ, posădesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) așeza. – Slav (v. sl. posaditi).
posădească
POSĂDÍ, posădesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) așeza. – Slav (v. sl. posaditi).
posădeau
POSĂDÍ, posădesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) așeza. – Slav (v. sl. posaditi).
posădeați
POSĂDÍ, posădesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) așeza. – Slav (v. sl. posaditi).
posădesc
POSĂDÍ, posădesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) așeza. – Slav (v. sl. posaditi).
posădește
POSĂDÍ, posădesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) așeza. – Slav (v. sl. posaditi).
posădești
POSĂDÍ, posădesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) așeza. – Slav (v. sl. posaditi).
posădi
POSĂDÍ, posădesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) așeza. – Slav (v. sl. posaditi).
posădii
POSĂDÍ, posădesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) așeza. – Slav (v. sl. posaditi).
posădim
POSĂDÍ, posădesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) așeza. – Slav (v. sl. posaditi).
posădind
POSĂDÍ, posădesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) așeza. – Slav (v. sl. posaditi).
posădire
POSĂDÍ, posădesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) așeza. – Slav (v. sl. posaditi).
posădire
POSĂDÍRE, posădiri, s. f. (Regional) Montarea plaselor pescărești pe frînghii sau pe odgoane în vederea confecționării diverselor unelte de pescuit.
posădiră
POSĂDÍ, posădesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) așeza. – Slav (v. sl. posaditi).
posădirăm
POSĂDÍ, posădesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) așeza. – Slav (v. sl. posaditi).
posădirăți
POSĂDÍ, posădesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) așeza. – Slav (v. sl. posaditi).
posădise
POSĂDÍ, posădesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) așeza. – Slav (v. sl. posaditi).
posădisem
POSĂDÍ, posădesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) așeza. – Slav (v. sl. posaditi).
posădiseră
POSĂDÍ, posădesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) așeza. – Slav (v. sl. posaditi).
posădiserăm
POSĂDÍ, posădesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) așeza. – Slav (v. sl. posaditi).
posădiserăți
POSĂDÍ, posădesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) așeza. – Slav (v. sl. posaditi).
posădiseși
POSĂDÍ, posădesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) așeza. – Slav (v. sl. posaditi).
posădiseți
POSĂDÍ, posădesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) așeza. – Slav (v. sl. posaditi).
posădit
POSĂDÍ, posădesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) așeza. – Slav (v. sl. posaditi).
posădit
POSĂDÍ, posădesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) așeza. – Slav (v. sl. posaditi).
posădiși
POSĂDÍ, posădesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) așeza. – Slav (v. sl. posaditi).
posădiți
POSĂDÍ, posădesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) așeza. – Slav (v. sl. posaditi).
pot
POT, poturi, s. n. Sumă rezultată din mizele strânse într-un tur al unui joc de cărți. – Din fr. pot. DOOM
pot (sumă de bani) s. n., pl. póturi
pot
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse). DOOM
puteá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 să poátă; ger. putấnd; part. putút
potabil
POTÁBIL, -Ă, potabili, -e, adj. (Despre lichide) Care se poate bea; bun de băut. Apă potabilă. – Din fr. potable, lat. potabilis. DOOM
potábil adj. m., pl. potábili; f. potábilă, pl. potábile
potabila
POTÁBIL, -Ă, potabili, -e, adj. (Despre lichide) Care se poate bea; bun de băut. Apă potabilă. – Din fr. potable, lat. potabilis. DOOM
potábil adj. m., pl. potábili; f. potábilă, pl. potábile
potabile
POTÁBIL, -Ă, potabili, -e, adj. (Despre lichide) Care se poate bea; bun de băut. Apă potabilă. – Din fr. potable, lat. potabilis. DOOM
potábil adj. m., pl. potábili; f. potábilă, pl. potábile
potabilei
POTÁBIL, -Ă, potabili, -e, adj. (Despre lichide) Care se poate bea; bun de băut. Apă potabilă. – Din fr. potable, lat. potabilis. DOOM
potábil adj. m., pl. potábili; f. potábilă, pl. potábile
potabilele
POTÁBIL, -Ă, potabili, -e, adj. (Despre lichide) Care se poate bea; bun de băut. Apă potabilă. – Din fr. potable, lat. potabilis. DOOM
potábil adj. m., pl. potábili; f. potábilă, pl. potábile
potabilelor
POTÁBIL, -Ă, potabili, -e, adj. (Despre lichide) Care se poate bea; bun de băut. Apă potabilă. – Din fr. potable, lat. potabilis. DOOM
potábil adj. m., pl. potábili; f. potábilă, pl. potábile
potabili
POTÁBIL, -Ă, potabili, -e, adj. (Despre lichide) Care se poate bea; bun de băut. Apă potabilă. – Din fr. potable, lat. potabilis. DOOM
potábil adj. m., pl. potábili; f. potábilă, pl. potábile
potabilii
POTÁBIL, -Ă, potabili, -e, adj. (Despre lichide) Care se poate bea; bun de băut. Apă potabilă. – Din fr. potable, lat. potabilis. DOOM
potábil adj. m., pl. potábili; f. potábilă, pl. potábile
potabililor
POTÁBIL, -Ă, potabili, -e, adj. (Despre lichide) Care se poate bea; bun de băut. Apă potabilă. – Din fr. potable, lat. potabilis. DOOM
potábil adj. m., pl. potábili; f. potábilă, pl. potábile
potabilitate
POTABILITÁTE s. f. Calitate a apei de a fi potabilă. – Din fr. potabilité. DOOM
potabilitáte s. f., g.-d. art. potabilitắții
potabilitatea
POTABILITÁTE s. f. Calitate a apei de a fi potabilă. – Din fr. potabilité. DOOM
potabilitáte s. f., g.-d. art. potabilitắții
potabilități
POTABILITÁTE s. f. Calitate a apei de a fi potabilă. – Din fr. potabilité. DOOM
potabilitáte s. f., g.-d. art. potabilitắții
potabilității
POTABILITÁTE s. f. Calitate a apei de a fi potabilă. – Din fr. potabilité. DOOM
potabilitáte s. f., g.-d. art. potabilitắții
potabilul
POTÁBIL, -Ă, potabili, -e, adj. (Despre lichide) Care se poate bea; bun de băut. Apă potabilă. – Din fr. potable, lat. potabilis. DOOM
potábil adj. m., pl. potábili; f. potábilă, pl. potábile
potabilului
POTÁBIL, -Ă, potabili, -e, adj. (Despre lichide) Care se poate bea; bun de băut. Apă potabilă. – Din fr. potable, lat. potabilis. DOOM
potábil adj. m., pl. potábili; f. potábilă, pl. potábile
potager
POTAGÉR, -Ă adj. Întrebuințat ca legumă. ◊ Grădină potageră = grădină de zarzavat. [Var. potajer, -ă adj. / < fr. potager].
potagera
POTAGÉR, -Ă adj. Întrebuințat ca legumă. ◊ Grădină potageră = grădină de zarzavat. [Var. potajer, -ă adj. / < fr. potager].
potagere
POTAGÉR, -Ă adj. Întrebuințat ca legumă. ◊ Grădină potageră = grădină de zarzavat. [Var. potajer, -ă adj. / < fr. potager].
potagerei
POTAGÉR, -Ă adj. Întrebuințat ca legumă. ◊ Grădină potageră = grădină de zarzavat. [Var. potajer, -ă adj. / < fr. potager].
potagerele
POTAGÉR, -Ă adj. Întrebuințat ca legumă. ◊ Grădină potageră = grădină de zarzavat. [Var. potajer, -ă adj. / < fr. potager].
potagerelor
POTAGÉR, -Ă adj. Întrebuințat ca legumă. ◊ Grădină potageră = grădină de zarzavat. [Var. potajer, -ă adj. / < fr. potager].
potageri
POTAGÉR, -Ă adj. Întrebuințat ca legumă. ◊ Grădină potageră = grădină de zarzavat. [Var. potajer, -ă adj. / < fr. potager].
potagerii
POTAGÉR, -Ă adj. Întrebuințat ca legumă. ◊ Grădină potageră = grădină de zarzavat. [Var. potajer, -ă adj. / < fr. potager].
potagerilor
POTAGÉR, -Ă adj. Întrebuințat ca legumă. ◊ Grădină potageră = grădină de zarzavat. [Var. potajer, -ă adj. / < fr. potager].
potagerul
POTAGÉR, -Ă adj. Întrebuințat ca legumă. ◊ Grădină potageră = grădină de zarzavat. [Var. potajer, -ă adj. / < fr. potager].
potagerului
POTAGÉR, -Ă adj. Întrebuințat ca legumă. ◊ Grădină potageră = grădină de zarzavat. [Var. potajer, -ă adj. / < fr. potager].
potaia
POTÁIE, potăi, s. f. (Fam.) Câine slab, neîngrijit sau leneș; cotarlă, javră; p. gener. (depr.) câine. ♦ Epitet dat unui om lipsit de caracter, netrebnic. [Pr.: -ta-ie] – Et. nec. DOOM
potáie (fam.) s. f., art. potáia, g.-d. art. potắii; pl. potắi, art. potắile (-tă-i-)
potaie
POTÁIE, potăi, s. f. (Fam.) Câine slab, neîngrijit sau leneș; cotarlă, javră; p. gener. (depr.) câine. ♦ Epitet dat unui om lipsit de caracter, netrebnic. [Pr.: -ta-ie] – Et. nec. DOOM
potáie (fam.) s. f., art. potáia, g.-d. art. potắii; pl. potắi, art. potắile (-tă-i-)
potajer
POTAJÉR, -Ă adj. v. potager.
potamo
POTÁMO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „fluviu”, „râu”, „fluvial”, „apă curgătoare”. [< fr., it. potamo-, cf. gr. potamos – fluviu].
potamofobia
POTAMOFOBÍE s.f. (Med.) Teamă morbidă de cursuri de apă. [Gen. -iei. / < fr. potamophobie, cf. gr. potamos – fluviu, phobos – teamă].
potamofobie
POTAMOFOBÍE s.f. (Med.) Teamă morbidă de cursuri de apă. [Gen. -iei. / < fr. potamophobie, cf. gr. potamos – fluviu, phobos – teamă].
potamofobiei
POTAMOFOBÍE s.f. (Med.) Teamă morbidă de cursuri de apă. [Gen. -iei. / < fr. potamophobie, cf. gr. potamos – fluviu, phobos – teamă].
potamofobii
POTAMOFOBÍE s.f. (Med.) Teamă morbidă de cursuri de apă. [Gen. -iei. / < fr. potamophobie, cf. gr. potamos – fluviu, phobos – teamă].
potamofobiile
POTAMOFOBÍE s.f. (Med.) Teamă morbidă de cursuri de apă. [Gen. -iei. / < fr. potamophobie, cf. gr. potamos – fluviu, phobos – teamă].
potamofobiilor
POTAMOFOBÍE s.f. (Med.) Teamă morbidă de cursuri de apă. [Gen. -iei. / < fr. potamophobie, cf. gr. potamos – fluviu, phobos – teamă].
potamogeton
BROSCÁRIȚĂ, broscarițe, s. f. Denumire dată mai multor specii de plante erbacee acvatice cu flori hermafrodite, albe-verzui, dispuse în spice; notătoare (Potamogeton). – Broască + suf. -ariță.
potamolog
POTAMOLÓG, -Ă, potamologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în potamologie. – Din fr. potamologue. DOOM
potamológă (rar) s. f., g.-d. art. potamológei; pl. potamológe
potamologa
POTAMOLÓG, -Ă, potamologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în potamologie. – Din fr. potamologue. DOOM
potamológă (rar) s. f., g.-d. art. potamológei; pl. potamológe
potamologe
POTAMOLÓG, -Ă, potamologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în potamologie. – Din fr. potamologue. DOOM
potamológă (rar) s. f., g.-d. art. potamológei; pl. potamológe
potamologei
POTAMOLÓG, -Ă, potamologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în potamologie. – Din fr. potamologue. DOOM
potamológă (rar) s. f., g.-d. art. potamológei; pl. potamológe
potamologele
POTAMOLÓG, -Ă, potamologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în potamologie. – Din fr. potamologue. DOOM
potamológă (rar) s. f., g.-d. art. potamológei; pl. potamológe
potamologelor
POTAMOLÓG, -Ă, potamologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în potamologie. – Din fr. potamologue. DOOM
potamológă (rar) s. f., g.-d. art. potamológei; pl. potamológe
potamologi
POTAMOLÓG, -Ă, potamologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în potamologie. – Din fr. potamologue. DOOM
potamológă (rar) s. f., g.-d. art. potamológei; pl. potamológe
potamologia
POTAMOLOGÍE s. f. Ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul apelor curgătoare. – Din fr. potamologie. DOOM
potamologíe s. f., art. potamología, g.-d. potamologíi, art. potamologíei
potamologie
POTAMOLOGÍE s. f. Ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul apelor curgătoare. – Din fr. potamologie. DOOM
potamologíe s. f., art. potamología, g.-d. potamologíi, art. potamologíei
potamologiei
POTAMOLOGÍE s. f. Ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul apelor curgătoare. – Din fr. potamologie. DOOM
potamologíe s. f., art. potamología, g.-d. potamologíi, art. potamologíei
potamologii
POTAMOLÓG, -Ă, potamologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în potamologie. – Din fr. potamologue. DOOM
potamológă (rar) s. f., g.-d. art. potamológei; pl. potamológe
potamologii
POTAMOLOGÍE s. f. Ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul apelor curgătoare. – Din fr. potamologie. DOOM
potamologíe s. f., art. potamología, g.-d. potamologíi, art. potamologíei
potamologilor
POTAMOLÓG, -Ă, potamologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în potamologie. – Din fr. potamologue. DOOM
potamológă (rar) s. f., g.-d. art. potamológei; pl. potamológe
potamologul
POTAMOLÓG, -Ă, potamologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în potamologie. – Din fr. potamologue. DOOM
potamológă (rar) s. f., g.-d. art. potamológei; pl. potamológe
potamologului
POTAMOLÓG, -Ă, potamologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în potamologie. – Din fr. potamologue. DOOM
potamológă (rar) s. f., g.-d. art. potamológei; pl. potamológe
potanță
potánță (potánțe), s. f. – (Trans.) Poznă, năzbîtie. Probabil deformare a lui boanță.
potasa
POTÁSĂ s. f. (Înv. și reg.) Carbonat de potasiu. – Din fr. potasse. DOOM
potásă (carbonat de potasiu) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. potásei
potase
POTÁSĂ s. f. (Înv. și reg.) Carbonat de potasiu. – Din fr. potasse. DOOM
potásă (carbonat de potasiu) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. potásei
potasei
POTÁSĂ s. f. (Înv. și reg.) Carbonat de potasiu. – Din fr. potasse. DOOM
potásă (carbonat de potasiu) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. potásei
potasic
POTÁSIC, -Ă, potasici, -ce, adj. Care conține potasiu sau derivă din potasiu; de potasiu. – Din fr. potassique. DOOM
potásic adj. m., pl. potásici; f. potásică, pl. potásice
potasica
POTÁSIC, -Ă, potasici, -ce, adj. Care conține potasiu sau derivă din potasiu; de potasiu. – Din fr. potassique. DOOM
potásic adj. m., pl. potásici; f. potásică, pl. potásice
potasice
POTÁSIC, -Ă, potasici, -ce, adj. Care conține potasiu sau derivă din potasiu; de potasiu. – Din fr. potassique. DOOM
potásic adj. m., pl. potásici; f. potásică, pl. potásice
potasicei
POTÁSIC, -Ă, potasici, -ce, adj. Care conține potasiu sau derivă din potasiu; de potasiu. – Din fr. potassique. DOOM
potásic adj. m., pl. potásici; f. potásică, pl. potásice
potasicele
POTÁSIC, -Ă, potasici, -ce, adj. Care conține potasiu sau derivă din potasiu; de potasiu. – Din fr. potassique. DOOM
potásic adj. m., pl. potásici; f. potásică, pl. potásice
potasicelor
POTÁSIC, -Ă, potasici, -ce, adj. Care conține potasiu sau derivă din potasiu; de potasiu. – Din fr. potassique. DOOM
potásic adj. m., pl. potásici; f. potásică, pl. potásice
potasici
POTÁSIC, -Ă, potasici, -ce, adj. Care conține potasiu sau derivă din potasiu; de potasiu. – Din fr. potassique. DOOM
potásic adj. m., pl. potásici; f. potásică, pl. potásice
potasicii
POTÁSIC, -Ă, potasici, -ce, adj. Care conține potasiu sau derivă din potasiu; de potasiu. – Din fr. potassique. DOOM
potásic adj. m., pl. potásici; f. potásică, pl. potásice
potasicilor
POTÁSIC, -Ă, potasici, -ce, adj. Care conține potasiu sau derivă din potasiu; de potasiu. – Din fr. potassique. DOOM
potásic adj. m., pl. potásici; f. potásică, pl. potásice
potasicul
POTÁSIC, -Ă, potasici, -ce, adj. Care conține potasiu sau derivă din potasiu; de potasiu. – Din fr. potassique. DOOM
potásic adj. m., pl. potásici; f. potásică, pl. potásice
potasicului
POTÁSIC, -Ă, potasici, -ce, adj. Care conține potasiu sau derivă din potasiu; de potasiu. – Din fr. potassique. DOOM
potásic adj. m., pl. potásici; f. potásică, pl. potásice
potasiu
POTÁSIU s. n. 1. Element chimic din grupa metalelor alcaline, cu luciu metalic, alb-argintiu, asemănător cu sodiul, foarte reactiv, bun conducător de căldură și electricitate, care se găsește în natură numai sub formă de combinații; kaliu. 2. (În sintagma) Azotat de potasiu = sare de potasiu a acidului azotic; (pop.) silitră. – Din fr. potassium. DOOM
potásiu (element chimic) [siu pron. siu] s. n., art. potásiul; simb. K
potasiul
POTÁSIU s. n. 1. Element chimic din grupa metalelor alcaline, cu luciu metalic, alb-argintiu, asemănător cu sodiul, foarte reactiv, bun conducător de căldură și electricitate, care se găsește în natură numai sub formă de combinații; kaliu. 2. (În sintagma) Azotat de potasiu = sare de potasiu a acidului azotic; (pop.) silitră. – Din fr. potassium. DOOM
potásiu (element chimic) [siu pron. siu] s. n., art. potásiul; simb. K
potasiului
POTÁSIU s. n. 1. Element chimic din grupa metalelor alcaline, cu luciu metalic, alb-argintiu, asemănător cu sodiul, foarte reactiv, bun conducător de căldură și electricitate, care se găsește în natură numai sub formă de combinații; kaliu. 2. (În sintagma) Azotat de potasiu = sare de potasiu a acidului azotic; (pop.) silitră. – Din fr. potassium. DOOM
potásiu (element chimic) [siu pron. siu] s. n., art. potásiul; simb. K
potatoric
POTATÓRIC, -Ă adj. (Liv.) Care se referă la băutură, la chef. [Cf. germ. Potator, lat. potator – băutor].
potaș
potáș s. m. – Potasă, carbonat de potasiu. Germ. Pottasche. Înv., introdus în sec. XVIII, cînd se exportau mari cantități în Anglia și Olanda, sub formă de cenușă de stejar. Este dubletul lui potasă, s. f. din fr. potasse și al lui potasiu, s. m., din fr. potassium.
potca
PÓTCĂ, potce, s. f. (Pop.) 1. Încurcătură, necaz, supărare; vrajbă, ceartă.Expr. A da de potcă = a da de necaz. 2. Epitet depreciativ pentru o persoană nedezvoltată fizic, urâtă sau schiloadă; pocitanie; p. ext. epitet depreciativ pentru o persoană fără caracter. – Din sl. potŭka. DOOM
!frúnză-de-pótcă (plantă) s. f., g.-d. art. frúnzei-de-pótcă; pl. frúnze-de-pótcă
potcap
POTCÁP, potcapuri, s. n. 1. Acoperământ al capului, înalt, de formă cilindrică, fără boruri, purtat de preoții și călugării ortodocși. 2. Compus: potcapul-călugărului = plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze păroase și cu flori galbene dispuse în capitule (Leontodon hispidus). – Din sl. podŭkapŭ. DOOM
potcáp s. n., pl. potcápuri
potcapic
POTCÁPIC, potcapice, s. n. (Rar) Potcap. Ai văzui ce potcapice au, părinte Ghermănuță? HOGAȘ, M. N. 144. Ioane, eu ți-am ochit un potcapic, zise moș Vasile la pornire. CREANGĂ, O. A. 87. DOOM
potcápic (înv., reg.) s. n., pl. potcápice
potcapice
POTCÁPIC, potcapice, s. n. (Rar) Potcap. Ai văzui ce potcapice au, părinte Ghermănuță? HOGAȘ, M. N. 144. Ioane, eu ți-am ochit un potcapic, zise moș Vasile la pornire. CREANGĂ, O. A. 87. DOOM
potcápic (înv., reg.) s. n., pl. potcápice
potcapicele
POTCÁPIC, potcapice, s. n. (Rar) Potcap. Ai văzui ce potcapice au, părinte Ghermănuță? HOGAȘ, M. N. 144. Ioane, eu ți-am ochit un potcapic, zise moș Vasile la pornire. CREANGĂ, O. A. 87. DOOM
potcápic (înv., reg.) s. n., pl. potcápice
potcapicelor
POTCÁPIC, potcapice, s. n. (Rar) Potcap. Ai văzui ce potcapice au, părinte Ghermănuță? HOGAȘ, M. N. 144. Ioane, eu ți-am ochit un potcapic, zise moș Vasile la pornire. CREANGĂ, O. A. 87. DOOM
potcápic (înv., reg.) s. n., pl. potcápice
potcapicul
POTCÁPIC, potcapice, s. n. (Rar) Potcap. Ai văzui ce potcapice au, părinte Ghermănuță? HOGAȘ, M. N. 144. Ioane, eu ți-am ochit un potcapic, zise moș Vasile la pornire. CREANGĂ, O. A. 87. DOOM
potcápic (înv., reg.) s. n., pl. potcápice
potcapicului
POTCÁPIC, potcapice, s. n. (Rar) Potcap. Ai văzui ce potcapice au, părinte Ghermănuță? HOGAȘ, M. N. 144. Ioane, eu ți-am ochit un potcapic, zise moș Vasile la pornire. CREANGĂ, O. A. 87. DOOM
potcápic (înv., reg.) s. n., pl. potcápice
potcapicuri
POTCÁPIC, potcapice, s. n. (Rar) Potcap. Ai văzui ce potcapice au, părinte Ghermănuță? HOGAȘ, M. N. 144. Ioane, eu ți-am ochit un potcapic, zise moș Vasile la pornire. CREANGĂ, O. A. 87. DOOM
potcápic (înv., reg.) s. n., pl. potcápice
potcapicurile
POTCÁPIC, potcapice, s. n. (Rar) Potcap. Ai văzui ce potcapice au, părinte Ghermănuță? HOGAȘ, M. N. 144. Ioane, eu ți-am ochit un potcapic, zise moș Vasile la pornire. CREANGĂ, O. A. 87. DOOM
potcápic (înv., reg.) s. n., pl. potcápice
potcapicurilor
POTCÁPIC, potcapice, s. n. (Rar) Potcap. Ai văzui ce potcapice au, părinte Ghermănuță? HOGAȘ, M. N. 144. Ioane, eu ți-am ochit un potcapic, zise moș Vasile la pornire. CREANGĂ, O. A. 87. DOOM
potcápic (înv., reg.) s. n., pl. potcápice
potcapiu
POTCÁPIU s. n. v. potcap.
potcapiu
POTCÁPIU s. n. v. potcap.
potcapul
POTCÁP, potcapuri, s. n. 1. Acoperământ al capului, înalt, de formă cilindrică, fără boruri, purtat de preoții și călugării ortodocși. 2. Compus: potcapul-călugărului = plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze păroase și cu flori galbene dispuse în capitule (Leontodon hispidus). – Din sl. podŭkapŭ. DOOM
potcáp s. n., pl. potcápuri
potcapului
POTCÁP, potcapuri, s. n. 1. Acoperământ al capului, înalt, de formă cilindrică, fără boruri, purtat de preoții și călugării ortodocși. 2. Compus: potcapul-călugărului = plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze păroase și cu flori galbene dispuse în capitule (Leontodon hispidus). – Din sl. podŭkapŭ. DOOM
potcáp s. n., pl. potcápuri
potcapuri
POTCÁP, potcapuri, s. n. 1. Acoperământ al capului, înalt, de formă cilindrică, fără boruri, purtat de preoții și călugării ortodocși. 2. Compus: potcapul-călugărului = plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze păroase și cu flori galbene dispuse în capitule (Leontodon hispidus). – Din sl. podŭkapŭ. DOOM
potcáp s. n., pl. potcápuri
potcapurile
POTCÁP, potcapuri, s. n. 1. Acoperământ al capului, înalt, de formă cilindrică, fără boruri, purtat de preoții și călugării ortodocși. 2. Compus: potcapul-călugărului = plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze păroase și cu flori galbene dispuse în capitule (Leontodon hispidus). – Din sl. podŭkapŭ. DOOM
potcáp s. n., pl. potcápuri
potcapurilor
POTCÁP, potcapuri, s. n. 1. Acoperământ al capului, înalt, de formă cilindrică, fără boruri, purtat de preoții și călugării ortodocși. 2. Compus: potcapul-călugărului = plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze păroase și cu flori galbene dispuse în capitule (Leontodon hispidus). – Din sl. podŭkapŭ. DOOM
potcáp s. n., pl. potcápuri
potcaș
POTCÁȘ, -Ă, potcași, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) poznaș sau, p. ext., supărăcios, arțăgos. – Potcă + suf. -aș. DOOM
potcáș (pop.) adj. m., s. m., pl. potcáși; adj. f., s. f. potcáșă, art. potcáșa, pl. potcáșe
potcaș
POTCÁȘ, -Ă, potcași, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) poznaș sau, p. ext., supărăcios, arțăgos. – Potcă + suf. -aș. DOOM
potcáș (pop.) adj. m., s. m., pl. potcáși; adj. f., s. f. potcáșă, art. potcáșa, pl. potcáșe
potcașa
POTCÁȘ, -Ă, potcași, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) poznaș sau, p. ext., supărăcios, arțăgos. – Potcă + suf. -aș. DOOM
potcáș (pop.) adj. m., s. m., pl. potcáși; adj. f., s. f. potcáșă, art. potcáșa, pl. potcáșe
potcașa
POTCÁȘ, -Ă, potcași, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) poznaș sau, p. ext., supărăcios, arțăgos. – Potcă + suf. -aș. DOOM
potcáș (pop.) adj. m., s. m., pl. potcáși; adj. f., s. f. potcáșă, art. potcáșa, pl. potcáșe
potcașe
POTCÁȘ, -Ă, potcași, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) poznaș sau, p. ext., supărăcios, arțăgos. – Potcă + suf. -aș. DOOM
potcáș (pop.) adj. m., s. m., pl. potcáși; adj. f., s. f. potcáșă, art. potcáșa, pl. potcáșe
potcașe
POTCÁȘ, -Ă, potcași, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) poznaș sau, p. ext., supărăcios, arțăgos. – Potcă + suf. -aș. DOOM
potcáș (pop.) adj. m., s. m., pl. potcáși; adj. f., s. f. potcáșă, art. potcáșa, pl. potcáșe
potcașei
POTCÁȘ, -Ă, potcași, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) poznaș sau, p. ext., supărăcios, arțăgos. – Potcă + suf. -aș. DOOM
potcáș (pop.) adj. m., s. m., pl. potcáși; adj. f., s. f. potcáșă, art. potcáșa, pl. potcáșe
potcașei
POTCÁȘ, -Ă, potcași, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) poznaș sau, p. ext., supărăcios, arțăgos. – Potcă + suf. -aș. DOOM
potcáș (pop.) adj. m., s. m., pl. potcáși; adj. f., s. f. potcáșă, art. potcáșa, pl. potcáșe
potcașele
POTCÁȘ, -Ă, potcași, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) poznaș sau, p. ext., supărăcios, arțăgos. – Potcă + suf. -aș. DOOM
potcáș (pop.) adj. m., s. m., pl. potcáși; adj. f., s. f. potcáșă, art. potcáșa, pl. potcáșe
potcașele
POTCÁȘ, -Ă, potcași, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) poznaș sau, p. ext., supărăcios, arțăgos. – Potcă + suf. -aș. DOOM
potcáș (pop.) adj. m., s. m., pl. potcáși; adj. f., s. f. potcáșă, art. potcáșa, pl. potcáșe
potcașelor
POTCÁȘ, -Ă, potcași, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) poznaș sau, p. ext., supărăcios, arțăgos. – Potcă + suf. -aș. DOOM
potcáș (pop.) adj. m., s. m., pl. potcáși; adj. f., s. f. potcáșă, art. potcáșa, pl. potcáșe
potcașelor
POTCÁȘ, -Ă, potcași, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) poznaș sau, p. ext., supărăcios, arțăgos. – Potcă + suf. -aș. DOOM
potcáș (pop.) adj. m., s. m., pl. potcáși; adj. f., s. f. potcáșă, art. potcáșa, pl. potcáșe
potcași
POTCÁȘ, -Ă, potcași, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) poznaș sau, p. ext., supărăcios, arțăgos. – Potcă + suf. -aș. DOOM
potcáș (pop.) adj. m., s. m., pl. potcáși; adj. f., s. f. potcáșă, art. potcáșa, pl. potcáșe
potcași
POTCÁȘ, -Ă, potcași, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) poznaș sau, p. ext., supărăcios, arțăgos. – Potcă + suf. -aș. DOOM
potcáș (pop.) adj. m., s. m., pl. potcáși; adj. f., s. f. potcáșă, art. potcáșa, pl. potcáșe
potcașii
POTCÁȘ, -Ă, potcași, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) poznaș sau, p. ext., supărăcios, arțăgos. – Potcă + suf. -aș. DOOM
potcáș (pop.) adj. m., s. m., pl. potcáși; adj. f., s. f. potcáșă, art. potcáșa, pl. potcáșe
potcașii
POTCÁȘ, -Ă, potcași, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) poznaș sau, p. ext., supărăcios, arțăgos. – Potcă + suf. -aș. DOOM
potcáș (pop.) adj. m., s. m., pl. potcáși; adj. f., s. f. potcáșă, art. potcáșa, pl. potcáșe
potcașilor
POTCÁȘ, -Ă, potcași, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) poznaș sau, p. ext., supărăcios, arțăgos. – Potcă + suf. -aș. DOOM
potcáș (pop.) adj. m., s. m., pl. potcáși; adj. f., s. f. potcáșă, art. potcáșa, pl. potcáșe
potcașilor
POTCÁȘ, -Ă, potcași, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) poznaș sau, p. ext., supărăcios, arțăgos. – Potcă + suf. -aș. DOOM
potcáș (pop.) adj. m., s. m., pl. potcáși; adj. f., s. f. potcáșă, art. potcáșa, pl. potcáșe
potcașul
POTCÁȘ, -Ă, potcași, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) poznaș sau, p. ext., supărăcios, arțăgos. – Potcă + suf. -aș. DOOM
potcáș (pop.) adj. m., s. m., pl. potcáși; adj. f., s. f. potcáșă, art. potcáșa, pl. potcáșe
potcașul
POTCÁȘ, -Ă, potcași, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) poznaș sau, p. ext., supărăcios, arțăgos. – Potcă + suf. -aș. DOOM
potcáș (pop.) adj. m., s. m., pl. potcáși; adj. f., s. f. potcáșă, art. potcáșa, pl. potcáșe
potcașului
POTCÁȘ, -Ă, potcași, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) poznaș sau, p. ext., supărăcios, arțăgos. – Potcă + suf. -aș. DOOM
potcáș (pop.) adj. m., s. m., pl. potcáși; adj. f., s. f. potcáșă, art. potcáșa, pl. potcáșe
potcașului
POTCÁȘ, -Ă, potcași, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) poznaș sau, p. ext., supărăcios, arțăgos. – Potcă + suf. -aș. DOOM
potcáș (pop.) adj. m., s. m., pl. potcáși; adj. f., s. f. potcáșă, art. potcáșa, pl. potcáșe
potce
PÓTCĂ, potce, s. f. (Pop.) 1. Încurcătură, necaz, supărare; vrajbă, ceartă.Expr. A da de potcă = a da de necaz. 2. Epitet depreciativ pentru o persoană nedezvoltată fizic, urâtă sau schiloadă; pocitanie; p. ext. epitet depreciativ pentru o persoană fără caracter. – Din sl. potŭka. DOOM
!frúnză-de-pótcă (plantă) s. f., g.-d. art. frúnzei-de-pótcă; pl. frúnze-de-pótcă
potcei
PÓTCĂ, potce, s. f. (Pop.) 1. Încurcătură, necaz, supărare; vrajbă, ceartă.Expr. A da de potcă = a da de necaz. 2. Epitet depreciativ pentru o persoană nedezvoltată fizic, urâtă sau schiloadă; pocitanie; p. ext. epitet depreciativ pentru o persoană fără caracter. – Din sl. potŭka. DOOM
!frúnză-de-pótcă (plantă) s. f., g.-d. art. frúnzei-de-pótcă; pl. frúnze-de-pótcă
potcele
PÓTCĂ, potce, s. f. (Pop.) 1. Încurcătură, necaz, supărare; vrajbă, ceartă.Expr. A da de potcă = a da de necaz. 2. Epitet depreciativ pentru o persoană nedezvoltată fizic, urâtă sau schiloadă; pocitanie; p. ext. epitet depreciativ pentru o persoană fără caracter. – Din sl. potŭka. DOOM
!frúnză-de-pótcă (plantă) s. f., g.-d. art. frúnzei-de-pótcă; pl. frúnze-de-pótcă
potcelor
PÓTCĂ, potce, s. f. (Pop.) 1. Încurcătură, necaz, supărare; vrajbă, ceartă.Expr. A da de potcă = a da de necaz. 2. Epitet depreciativ pentru o persoană nedezvoltată fizic, urâtă sau schiloadă; pocitanie; p. ext. epitet depreciativ pentru o persoană fără caracter. – Din sl. potŭka. DOOM
!frúnză-de-pótcă (plantă) s. f., g.-d. art. frúnzei-de-pótcă; pl. frúnze-de-pótcă
potcoava
POTCOÁVĂ, potcoave, s. f. Piesă din oțel, aproximativ în formă de semicerc, care se fixează cu caiele pe copitele unor animale de tracțiune, în special ale cailor, pentru a le proteja la mers. ◊ Loc. adv. în potcoavă = în formă de semicerc. ◊ Expr. Caută (sau umblă după) potcoave de cai morți ori caută (sau umblă) după cai morți, să le ia potcoavele = umblă după lucruri imposibil de obținut sau de găsit. A-și lepăda (sau a sta să-i pice) potcoavele = a muri sau a fi pe moarte. ♦ Piesă de oțel, aproximativ în formă de semicerc, care se fixează pe tocurile bocancilor și ale cizmelor pentru a le proteja. – Din bg. podkova, sb. potkova. DOOM
potcoávă s. f., g.-d. art. potcoávei; pl. potcoáve
potcoave
POTCOÁVĂ, potcoave, s. f. Piesă din oțel, aproximativ în formă de semicerc, care se fixează cu caiele pe copitele unor animale de tracțiune, în special ale cailor, pentru a le proteja la mers. ◊ Loc. adv. în potcoavă = în formă de semicerc. ◊ Expr. Caută (sau umblă după) potcoave de cai morți ori caută (sau umblă) după cai morți, să le ia potcoavele = umblă după lucruri imposibil de obținut sau de găsit. A-și lepăda (sau a sta să-i pice) potcoavele = a muri sau a fi pe moarte. ♦ Piesă de oțel, aproximativ în formă de semicerc, care se fixează pe tocurile bocancilor și ale cizmelor pentru a le proteja. – Din bg. podkova, sb. potkova. DOOM
potcoávă s. f., g.-d. art. potcoávei; pl. potcoáve
potcoavei
POTCOÁVĂ, potcoave, s. f. Piesă din oțel, aproximativ în formă de semicerc, care se fixează cu caiele pe copitele unor animale de tracțiune, în special ale cailor, pentru a le proteja la mers. ◊ Loc. adv. în potcoavă = în formă de semicerc. ◊ Expr. Caută (sau umblă după) potcoave de cai morți ori caută (sau umblă) după cai morți, să le ia potcoavele = umblă după lucruri imposibil de obținut sau de găsit. A-și lepăda (sau a sta să-i pice) potcoavele = a muri sau a fi pe moarte. ♦ Piesă de oțel, aproximativ în formă de semicerc, care se fixează pe tocurile bocancilor și ale cizmelor pentru a le proteja. – Din bg. podkova, sb. potkova. DOOM
potcoávă s. f., g.-d. art. potcoávei; pl. potcoáve
potcoavele
POTCOÁVĂ, potcoave, s. f. Piesă din oțel, aproximativ în formă de semicerc, care se fixează cu caiele pe copitele unor animale de tracțiune, în special ale cailor, pentru a le proteja la mers. ◊ Loc. adv. în potcoavă = în formă de semicerc. ◊ Expr. Caută (sau umblă după) potcoave de cai morți ori caută (sau umblă) după cai morți, să le ia potcoavele = umblă după lucruri imposibil de obținut sau de găsit. A-și lepăda (sau a sta să-i pice) potcoavele = a muri sau a fi pe moarte. ♦ Piesă de oțel, aproximativ în formă de semicerc, care se fixează pe tocurile bocancilor și ale cizmelor pentru a le proteja. – Din bg. podkova, sb. potkova. DOOM
potcoávă s. f., g.-d. art. potcoávei; pl. potcoáve
potcoavelor
POTCOÁVĂ, potcoave, s. f. Piesă din oțel, aproximativ în formă de semicerc, care se fixează cu caiele pe copitele unor animale de tracțiune, în special ale cailor, pentru a le proteja la mers. ◊ Loc. adv. în potcoavă = în formă de semicerc. ◊ Expr. Caută (sau umblă după) potcoave de cai morți ori caută (sau umblă) după cai morți, să le ia potcoavele = umblă după lucruri imposibil de obținut sau de găsit. A-și lepăda (sau a sta să-i pice) potcoavele = a muri sau a fi pe moarte. ♦ Piesă de oțel, aproximativ în formă de semicerc, care se fixează pe tocurile bocancilor și ale cizmelor pentru a le proteja. – Din bg. podkova, sb. potkova. DOOM
potcoávă s. f., g.-d. art. potcoávei; pl. potcoáve
potcovar
POTCOVÁR, potcovari, s. m. Meseriaș care face potcoave și potcovește animale de tracțiune. – Potcoavă + suf. -ar. DOOM
potcovár s. m., pl. potcovári
potcovari
POTCOVÁR, potcovari, s. m. Meseriaș care face potcoave și potcovește animale de tracțiune. – Potcoavă + suf. -ar. DOOM
potcovár s. m., pl. potcovári
potcovarii
POTCOVÁR, potcovari, s. m. Meseriaș care face potcoave și potcovește animale de tracțiune. – Potcoavă + suf. -ar. DOOM
potcovár s. m., pl. potcovári
potcovarilor
POTCOVÁR, potcovari, s. m. Meseriaș care face potcoave și potcovește animale de tracțiune. – Potcoavă + suf. -ar. DOOM
potcovár s. m., pl. potcovári
potcovarul
POTCOVÁR, potcovari, s. m. Meseriaș care face potcoave și potcovește animale de tracțiune. – Potcoavă + suf. -ar. DOOM
potcovár s. m., pl. potcovári
potcovarului
POTCOVÁR, potcovari, s. m. Meseriaș care face potcoave și potcovește animale de tracțiune. – Potcoavă + suf. -ar. DOOM
potcovár s. m., pl. potcovári
potcovea
POTCOVÍ, potcovesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune potcoave unui animal de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) A înșela, a păcăli. ♦ A învăța minte pe cineva. – Din potcoavă. DOOM
potcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potcovésc, imperf. 3 sg. potcoveá; conj. prez. 3 să potcoveáscă
potcoveai
POTCOVÍ, potcovesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune potcoave unui animal de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) A înșela, a păcăli. ♦ A învăța minte pe cineva. – Din potcoavă. DOOM
potcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potcovésc, imperf. 3 sg. potcoveá; conj. prez. 3 să potcoveáscă
potcoveala
POTCOVEÁLĂ, potcoveli, s. f. (Rar) Potcovit1. – Potcovi + suf. -eală. DOOM
potcoveálă (rar) s. f., g.-d. art. potcovélii; pl. potcovéli
potcoveam
POTCOVÍ, potcovesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune potcoave unui animal de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) A înșela, a păcăli. ♦ A învăța minte pe cineva. – Din potcoavă. DOOM
potcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potcovésc, imperf. 3 sg. potcoveá; conj. prez. 3 să potcoveáscă
potcovească
POTCOVÍ, potcovesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune potcoave unui animal de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) A înșela, a păcăli. ♦ A învăța minte pe cineva. – Din potcoavă. DOOM
potcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potcovésc, imperf. 3 sg. potcoveá; conj. prez. 3 să potcoveáscă
potcoveau
POTCOVÍ, potcovesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune potcoave unui animal de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) A înșela, a păcăli. ♦ A învăța minte pe cineva. – Din potcoavă. DOOM
potcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potcovésc, imperf. 3 sg. potcoveá; conj. prez. 3 să potcoveáscă
potcoveați
POTCOVÍ, potcovesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune potcoave unui animal de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) A înșela, a păcăli. ♦ A învăța minte pe cineva. – Din potcoavă. DOOM
potcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potcovésc, imperf. 3 sg. potcoveá; conj. prez. 3 să potcoveáscă
potcoveli
POTCOVEÁLĂ, potcoveli, s. f. (Rar) Potcovit1. – Potcovi + suf. -eală. DOOM
potcoveálă (rar) s. f., g.-d. art. potcovélii; pl. potcovéli
potcovelii
POTCOVEÁLĂ, potcoveli, s. f. (Rar) Potcovit1. – Potcovi + suf. -eală. DOOM
potcoveálă (rar) s. f., g.-d. art. potcovélii; pl. potcovéli
potcovelile
POTCOVEÁLĂ, potcoveli, s. f. (Rar) Potcovit1. – Potcovi + suf. -eală. DOOM
potcoveálă (rar) s. f., g.-d. art. potcovélii; pl. potcovéli
potcovelilor
POTCOVEÁLĂ, potcoveli, s. f. (Rar) Potcovit1. – Potcovi + suf. -eală. DOOM
potcoveálă (rar) s. f., g.-d. art. potcovélii; pl. potcovéli
potcovesc
POTCOVÍ, potcovesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune potcoave unui animal de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) A înșela, a păcăli. ♦ A învăța minte pe cineva. – Din potcoavă. DOOM
potcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potcovésc, imperf. 3 sg. potcoveá; conj. prez. 3 să potcoveáscă
potcovește
POTCOVÍ, potcovesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune potcoave unui animal de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) A înșela, a păcăli. ♦ A învăța minte pe cineva. – Din potcoavă. DOOM
potcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potcovésc, imperf. 3 sg. potcoveá; conj. prez. 3 să potcoveáscă
potcovești
POTCOVÍ, potcovesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune potcoave unui animal de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) A înșela, a păcăli. ♦ A învăța minte pe cineva. – Din potcoavă. DOOM
potcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potcovésc, imperf. 3 sg. potcoveá; conj. prez. 3 să potcoveáscă
potcovi
POTCOVÍ, potcovesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune potcoave unui animal de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) A înșela, a păcăli. ♦ A învăța minte pe cineva. – Din potcoavă. DOOM
potcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potcovésc, imperf. 3 sg. potcoveá; conj. prez. 3 să potcoveáscă
potcovii
POTCOVÍ, potcovesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune potcoave unui animal de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) A înșela, a păcăli. ♦ A învăța minte pe cineva. – Din potcoavă. DOOM
potcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potcovésc, imperf. 3 sg. potcoveá; conj. prez. 3 să potcoveáscă
potcovim
POTCOVÍ, potcovesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune potcoave unui animal de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) A înșela, a păcăli. ♦ A învăța minte pe cineva. – Din potcoavă. DOOM
potcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potcovésc, imperf. 3 sg. potcoveá; conj. prez. 3 să potcoveáscă
potcovind
POTCOVÍ, potcovesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune potcoave unui animal de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) A înșela, a păcăli. ♦ A învăța minte pe cineva. – Din potcoavă. DOOM
potcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potcovésc, imperf. 3 sg. potcoveá; conj. prez. 3 să potcoveáscă
potcovire
POTCOVÍ, potcovesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune potcoave unui animal de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) A înșela, a păcăli. ♦ A învăța minte pe cineva. – Din potcoavă. DOOM
potcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potcovésc, imperf. 3 sg. potcoveá; conj. prez. 3 să potcoveáscă
potcovire
POTCOVÍRE, potcoviri, s. f. (Rar) Potcovit1. – V. potcovi. DOOM
potcovíre s. f., g.-d. art. potcovírii
potcovirea
POTCOVÍRE, potcoviri, s. f. (Rar) Potcovit1. – V. potcovi. DOOM
potcovíre s. f., g.-d. art. potcovírii
potcoviri
POTCOVÍRE, potcoviri, s. f. (Rar) Potcovit1. – V. potcovi. DOOM
potcovíre s. f., g.-d. art. potcovírii
potcovirii
POTCOVÍRE, potcoviri, s. f. (Rar) Potcovit1. – V. potcovi. DOOM
potcovíre s. f., g.-d. art. potcovírii
potcovirile
POTCOVÍRE, potcoviri, s. f. (Rar) Potcovit1. – V. potcovi. DOOM
potcovíre s. f., g.-d. art. potcovírii
potcovirilor
POTCOVÍRE, potcoviri, s. f. (Rar) Potcovit1. – V. potcovi. DOOM
potcovíre s. f., g.-d. art. potcovírii
potcoviră
POTCOVÍ, potcovesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune potcoave unui animal de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) A înșela, a păcăli. ♦ A învăța minte pe cineva. – Din potcoavă. DOOM
potcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potcovésc, imperf. 3 sg. potcoveá; conj. prez. 3 să potcoveáscă
potcovirăm
POTCOVÍ, potcovesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune potcoave unui animal de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) A înșela, a păcăli. ♦ A învăța minte pe cineva. – Din potcoavă. DOOM
potcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potcovésc, imperf. 3 sg. potcoveá; conj. prez. 3 să potcoveáscă
potcovirăți
POTCOVÍ, potcovesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune potcoave unui animal de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) A înșela, a păcăli. ♦ A învăța minte pe cineva. – Din potcoavă. DOOM
potcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potcovésc, imperf. 3 sg. potcoveá; conj. prez. 3 să potcoveáscă
potcovise
POTCOVÍ, potcovesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune potcoave unui animal de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) A înșela, a păcăli. ♦ A învăța minte pe cineva. – Din potcoavă. DOOM
potcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potcovésc, imperf. 3 sg. potcoveá; conj. prez. 3 să potcoveáscă
potcovisem
POTCOVÍ, potcovesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune potcoave unui animal de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) A înșela, a păcăli. ♦ A învăța minte pe cineva. – Din potcoavă. DOOM
potcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potcovésc, imperf. 3 sg. potcoveá; conj. prez. 3 să potcoveáscă
potcoviseră
POTCOVÍ, potcovesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune potcoave unui animal de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) A înșela, a păcăli. ♦ A învăța minte pe cineva. – Din potcoavă. DOOM
potcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potcovésc, imperf. 3 sg. potcoveá; conj. prez. 3 să potcoveáscă
potcoviserăm
POTCOVÍ, potcovesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune potcoave unui animal de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) A înșela, a păcăli. ♦ A învăța minte pe cineva. – Din potcoavă. DOOM
potcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potcovésc, imperf. 3 sg. potcoveá; conj. prez. 3 să potcoveáscă
potcoviserăți
POTCOVÍ, potcovesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune potcoave unui animal de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) A înșela, a păcăli. ♦ A învăța minte pe cineva. – Din potcoavă. DOOM
potcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potcovésc, imperf. 3 sg. potcoveá; conj. prez. 3 să potcoveáscă
potcoviseși
POTCOVÍ, potcovesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune potcoave unui animal de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) A înșela, a păcăli. ♦ A învăța minte pe cineva. – Din potcoavă. DOOM
potcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potcovésc, imperf. 3 sg. potcoveá; conj. prez. 3 să potcoveáscă
potcoviseți
POTCOVÍ, potcovesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune potcoave unui animal de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) A înșela, a păcăli. ♦ A învăța minte pe cineva. – Din potcoavă. DOOM
potcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potcovésc, imperf. 3 sg. potcoveá; conj. prez. 3 să potcoveáscă
potcovit
POTCOVÍ, potcovesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune potcoave unui animal de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) A înșela, a păcăli. ♦ A învăța minte pe cineva. – Din potcoavă. DOOM
potcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potcovésc, imperf. 3 sg. potcoveá; conj. prez. 3 să potcoveáscă
potcovit
POTCOVÍT2, -Ă, potcoviți, -te, adj. (Despre animale de tracțiune) Care are potcoave, cu potcoave. – V. potcovi.
potcovit
POTCOVÍT1 s. n. Acțiunea de a potcovi și rezultatul ei; potcovire, potcoveală. – V. potcovi. DOOM
potcovít s. n.
potcovita
POTCOVÍT2, -Ă, potcoviți, -te, adj. (Despre animale de tracțiune) Care are potcoave, cu potcoave. – V. potcovi.
potcovite
POTCOVÍT2, -Ă, potcoviți, -te, adj. (Despre animale de tracțiune) Care are potcoave, cu potcoave. – V. potcovi.
potcovitei
POTCOVÍT2, -Ă, potcoviți, -te, adj. (Despre animale de tracțiune) Care are potcoave, cu potcoave. – V. potcovi.
potcovitele
POTCOVÍT2, -Ă, potcoviți, -te, adj. (Despre animale de tracțiune) Care are potcoave, cu potcoave. – V. potcovi.
potcovitelor
POTCOVÍT2, -Ă, potcoviți, -te, adj. (Despre animale de tracțiune) Care are potcoave, cu potcoave. – V. potcovi.
potcovitul
POTCOVÍT2, -Ă, potcoviți, -te, adj. (Despre animale de tracțiune) Care are potcoave, cu potcoave. – V. potcovi.
potcovitul
POTCOVÍT1 s. n. Acțiunea de a potcovi și rezultatul ei; potcovire, potcoveală. – V. potcovi. DOOM
potcovít s. n.
potcovitului
POTCOVÍT2, -Ă, potcoviți, -te, adj. (Despre animale de tracțiune) Care are potcoave, cu potcoave. – V. potcovi.
potcovitului
POTCOVÍT1 s. n. Acțiunea de a potcovi și rezultatul ei; potcovire, potcoveală. – V. potcovi. DOOM
potcovít s. n.
potcovituri
POTCOVÍT1 s. n. Acțiunea de a potcovi și rezultatul ei; potcovire, potcoveală. – V. potcovi. DOOM
potcovít s. n.
potcoviturile
POTCOVÍT1 s. n. Acțiunea de a potcovi și rezultatul ei; potcovire, potcoveală. – V. potcovi. DOOM
potcovít s. n.
potcoviturilor
POTCOVÍT1 s. n. Acțiunea de a potcovi și rezultatul ei; potcovire, potcoveală. – V. potcovi. DOOM
potcovít s. n.
potcoviși
POTCOVÍ, potcovesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune potcoave unui animal de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) A înșela, a păcăli. ♦ A învăța minte pe cineva. – Din potcoavă. DOOM
potcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potcovésc, imperf. 3 sg. potcoveá; conj. prez. 3 să potcoveáscă
potcoviți
POTCOVÍ, potcovesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune potcoave unui animal de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) A înșela, a păcăli. ♦ A învăța minte pe cineva. – Din potcoavă. DOOM
potcoví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potcovésc, imperf. 3 sg. potcoveá; conj. prez. 3 să potcoveáscă
potcoviți
POTCOVÍT2, -Ă, potcoviți, -te, adj. (Despre animale de tracțiune) Care are potcoave, cu potcoave. – V. potcovi.
potcoviții
POTCOVÍT2, -Ă, potcoviți, -te, adj. (Despre animale de tracțiune) Care are potcoave, cu potcoave. – V. potcovi.
potcoviților
POTCOVÍT2, -Ă, potcoviți, -te, adj. (Despre animale de tracțiune) Care are potcoave, cu potcoave. – V. potcovi.
potcovăria
POTCOVĂRÍE, (1) potcovării, s. f. 1. Atelier unde se fac potcoave și unde se potcovesc animale de tracțiune. 2. Meseria potcovarului. – Potcovar + suf. -ie. DOOM
potcovăríe s. f., art. potcovăría, g.-d. art. potcovăríei; (ateliere) pl. potcovăríi, art. potcovăríile
potcovărie
POTCOVĂRÍE, (1) potcovării, s. f. 1. Atelier unde se fac potcoave și unde se potcovesc animale de tracțiune. 2. Meseria potcovarului. – Potcovar + suf. -ie. DOOM
potcovăríe s. f., art. potcovăría, g.-d. art. potcovăríei; (ateliere) pl. potcovăríi, art. potcovăríile
potcovăriei
POTCOVĂRÍE, (1) potcovării, s. f. 1. Atelier unde se fac potcoave și unde se potcovesc animale de tracțiune. 2. Meseria potcovarului. – Potcovar + suf. -ie. DOOM
potcovăríe s. f., art. potcovăría, g.-d. art. potcovăríei; (ateliere) pl. potcovăríi, art. potcovăríile
potcovării
POTCOVĂRÍE, (1) potcovării, s. f. 1. Atelier unde se fac potcoave și unde se potcovesc animale de tracțiune. 2. Meseria potcovarului. – Potcovar + suf. -ie. DOOM
potcovăríe s. f., art. potcovăría, g.-d. art. potcovăríei; (ateliere) pl. potcovăríi, art. potcovăríile
potcovăriile
POTCOVĂRÍE, (1) potcovării, s. f. 1. Atelier unde se fac potcoave și unde se potcovesc animale de tracțiune. 2. Meseria potcovarului. – Potcovar + suf. -ie. DOOM
potcovăríe s. f., art. potcovăría, g.-d. art. potcovăríei; (ateliere) pl. potcovăríi, art. potcovăríile
potcovăriilor
POTCOVĂRÍE, (1) potcovării, s. f. 1. Atelier unde se fac potcoave și unde se potcovesc animale de tracțiune. 2. Meseria potcovarului. – Potcovar + suf. -ie. DOOM
potcovăríe s. f., art. potcovăría, g.-d. art. potcovăríei; (ateliere) pl. potcovăríi, art. potcovăríile
potcă
pótcă (-ci), s. f. – 1. Arac, durere subită care, după imaginația populară, este provocată de deochi. – 2. Supărare, necaz, ceartă. – 3. Plantă, Chenopodium murale. – 4. Momîie, pocitanie. – 5. (Trans.) Băț, par. Sl. potŭka „luptă” (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 269; Conev 93), cf. pol. potka „pagubă”. – Der. potcaș, s. m. (viclean, greoi; certăreț, arțăgos); poci (var. înv. potci), vb. (a suci, a îndoi; a deforma; a desfigura, a sluți), cuvînt pe care Iordan, BF, VII, 372, îl consideră anterior lui potcă; poci (var. împocia), vb. (Trans., a pune pari; Bucov., a lega via pe araci); pocie, s. f. (Olt., arac); pocinci, s. m. (Trans., par); pociumb, s. m. (băț, arac), puțin folosit în Munt., probabil rezultat dintr-o contaminare cu carîmb; pociumpos, adj. (grosolan); pocitanie, s. f. (baubau, stîrpitură); pocitor, s. m. (fantomă, duh rău); pocitoare, s. f. (arătare); pocitură, s. f. (durere bruscă, atac; monstru, arătare; duh rău; Trans., țăruș); poceală, s. f. (atac, paralizie, atribuită duhurilor rele numite Sfinte).
poteca
POTÍCĂ2 s. f. v. potecă. DOOM
potécă s. f., g.-d. art. potécii; pl. potéci
potecaș
POTECÁȘ, potecași, s. m. (Învechit și popular) Ostaș făcînd parte din corpul de armată neregulată din Țara Romînească, însărcinat cu paza drumurilor de munte și a granițelor dinspre Ardeal și Moldova; grănicer, plăieș, pichetaș. Cordonașii și potecașii s-au întocmit la 1834, spre a strejui, supt privigherea oștirii, picheturile și potecile ce se află între puncturile de distanță strejuite de oștire. BĂLCESCU, O. I 37. ◊ (Poetic) Să mi-ți dau un semănat Cum de mult nu s-a mai dat, Semănat de potecași, Să răsară romînași. TEODORESCU, P. P. 484.
potecea
POTECEÁ, potecele, s. f. (Pop.) Potecuță. – Potecă + suf. -ea. DOOM
poteceá (pop.) s. f., art. poteceáua, g.-d. art. potecélei; pl. potecéle, art. potecélele
poteceaua
POTECEÁ, potecele, s. f. (Pop.) Potecuță. – Potecă + suf. -ea. DOOM
poteceá (pop.) s. f., art. poteceáua, g.-d. art. potecélei; pl. potecéle, art. potecélele
potecele
POTECEÁ, potecele, s. f. (Pop.) Potecuță. – Potecă + suf. -ea. DOOM
poteceá (pop.) s. f., art. poteceáua, g.-d. art. potecélei; pl. potecéle, art. potecélele
potecelei
POTECEÁ, potecele, s. f. (Pop.) Potecuță. – Potecă + suf. -ea. DOOM
poteceá (pop.) s. f., art. poteceáua, g.-d. art. potecélei; pl. potecéle, art. potecélele
potecelele
POTECEÁ, potecele, s. f. (Pop.) Potecuță. – Potecă + suf. -ea. DOOM
poteceá (pop.) s. f., art. poteceáua, g.-d. art. potecélei; pl. potecéle, art. potecélele
potecelelor
POTECEÁ, potecele, s. f. (Pop.) Potecuță. – Potecă + suf. -ea. DOOM
poteceá (pop.) s. f., art. poteceáua, g.-d. art. potecélei; pl. potecéle, art. potecélele
poteci
POTÍCĂ2 s. f. v. potecă. DOOM
potécă s. f., g.-d. art. potécii; pl. potéci
potecii
POTÍCĂ2 s. f. v. potecă. DOOM
potécă s. f., g.-d. art. potécii; pl. potéci
potecile
POTÍCĂ2 s. f. v. potecă. DOOM
potécă s. f., g.-d. art. potécii; pl. potéci
potecilor
POTÍCĂ2 s. f. v. potecă. DOOM
potécă s. f., g.-d. art. potécii; pl. potéci
potecuța
POTECÚȚĂ, potecuțe, s. f. Diminutiv al lui potecă; potecea. ◊ Expr. A lua potecuța (înapoi) = a se întoarce, a face cale întoarsă. – Potecă + suf. -uță. DOOM
potecúță s. f., g.-d. art. potecúței; pl. potecúțe
potecuțe
POTECÚȚĂ, potecuțe, s. f. Diminutiv al lui potecă; potecea. ◊ Expr. A lua potecuța (înapoi) = a se întoarce, a face cale întoarsă. – Potecă + suf. -uță. DOOM
potecúță s. f., g.-d. art. potecúței; pl. potecúțe
potecuței
POTECÚȚĂ, potecuțe, s. f. Diminutiv al lui potecă; potecea. ◊ Expr. A lua potecuța (înapoi) = a se întoarce, a face cale întoarsă. – Potecă + suf. -uță. DOOM
potecúță s. f., g.-d. art. potecúței; pl. potecúțe
potecuțele
POTECÚȚĂ, potecuțe, s. f. Diminutiv al lui potecă; potecea. ◊ Expr. A lua potecuța (înapoi) = a se întoarce, a face cale întoarsă. – Potecă + suf. -uță. DOOM
potecúță s. f., g.-d. art. potecúței; pl. potecúțe
potecuțelor
POTECÚȚĂ, potecuțe, s. f. Diminutiv al lui potecă; potecea. ◊ Expr. A lua potecuța (înapoi) = a se întoarce, a face cale întoarsă. – Potecă + suf. -uță. DOOM
potecúță s. f., g.-d. art. potecúței; pl. potecúțe
poten
POTÉN s.n. (Med.) Aparat pentru extras lichid pleural în cazuri de pleurezie. [Cf. Potain – medic francez].
poten
POTÉN s.n. (Med.) Aparat pentru extras lichid pleural în cazuri de pleurezie. [Cf. Potain – medic francez].
potent
POTÉNT, -Ă, potenți, -te, adj. Puternic, tare. – Din lat. potens, -ntis. DOOM
potént adj. m., pl. poténți; f. poténtă, pl. poténte
potenta
POTÉNT, -Ă, potenți, -te, adj. Puternic, tare. – Din lat. potens, -ntis. DOOM
potént adj. m., pl. poténți; f. poténtă, pl. poténte
potentat
POTENTÁT, potentați, s. m. Suveran sau șef de stat atotputernic, care își exercită puterea în mod despotic și arbitrar; autocrat, despot; p. ext. om puternic, influent (datorită poziției sale politice ori sociale). – Din fr. potentat, lat. potentatus. DOOM
potentát s. m., pl. potentáți
potentatul
POTENTÁT, potentați, s. m. Suveran sau șef de stat atotputernic, care își exercită puterea în mod despotic și arbitrar; autocrat, despot; p. ext. om puternic, influent (datorită poziției sale politice ori sociale). – Din fr. potentat, lat. potentatus. DOOM
potentát s. m., pl. potentáți
potentatului
POTENTÁT, potentați, s. m. Suveran sau șef de stat atotputernic, care își exercită puterea în mod despotic și arbitrar; autocrat, despot; p. ext. om puternic, influent (datorită poziției sale politice ori sociale). – Din fr. potentat, lat. potentatus. DOOM
potentát s. m., pl. potentáți
potentați
POTENTÁT, potentați, s. m. Suveran sau șef de stat atotputernic, care își exercită puterea în mod despotic și arbitrar; autocrat, despot; p. ext. om puternic, influent (datorită poziției sale politice ori sociale). – Din fr. potentat, lat. potentatus. DOOM
potentát s. m., pl. potentáți
potentații
POTENTÁT, potentați, s. m. Suveran sau șef de stat atotputernic, care își exercită puterea în mod despotic și arbitrar; autocrat, despot; p. ext. om puternic, influent (datorită poziției sale politice ori sociale). – Din fr. potentat, lat. potentatus. DOOM
potentát s. m., pl. potentáți
potentaților
POTENTÁT, potentați, s. m. Suveran sau șef de stat atotputernic, care își exercită puterea în mod despotic și arbitrar; autocrat, despot; p. ext. om puternic, influent (datorită poziției sale politice ori sociale). – Din fr. potentat, lat. potentatus. DOOM
potentát s. m., pl. potentáți
potente
POTÉNT, -Ă, potenți, -te, adj. Puternic, tare. – Din lat. potens, -ntis. DOOM
potént adj. m., pl. poténți; f. poténtă, pl. poténte
potentei
POTÉNT, -Ă, potenți, -te, adj. Puternic, tare. – Din lat. potens, -ntis. DOOM
potént adj. m., pl. poténți; f. poténtă, pl. poténte
potentele
POTÉNT, -Ă, potenți, -te, adj. Puternic, tare. – Din lat. potens, -ntis. DOOM
potént adj. m., pl. poténți; f. poténtă, pl. poténte
potentelor
POTÉNT, -Ă, potenți, -te, adj. Puternic, tare. – Din lat. potens, -ntis. DOOM
potént adj. m., pl. poténți; f. poténtă, pl. poténte
potentilla
SCRÂNTITOÁRE, scrântitori, s. f. Nume dat mai multor specii de plante din familia rozaceelor, cu tulpina târâtoare, cu flori hermafrodite, mai ales galbene (Potentilla). – Scrânti + suf. -toare.
potentul
POTÉNT, -Ă, potenți, -te, adj. Puternic, tare. – Din lat. potens, -ntis. DOOM
potént adj. m., pl. poténți; f. poténtă, pl. poténte
potentului
POTÉNT, -Ă, potenți, -te, adj. Puternic, tare. – Din lat. potens, -ntis. DOOM
potént adj. m., pl. poténți; f. poténtă, pl. poténte
potența
POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) amplifica, a (se) întări, a (se) intensifica; a (se) accentua (cu măsură). – Din potență. DOOM
potențá (a ~) vb., ind. prez. 3 potențeáză
potența
POTÉNȚĂ, potențe, s. f. Putere, forță, tărie; p. ext. posibilitate de dezvoltare. – Din lat. potentia. DOOM
poténță s. f., g.-d. art. poténței; pl. poténțe
potențai
POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) amplifica, a (se) întări, a (se) intensifica; a (se) accentua (cu măsură). – Din potență. DOOM
potențá (a ~) vb., ind. prez. 3 potențeáză
potențam
POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) amplifica, a (se) întări, a (se) intensifica; a (se) accentua (cu măsură). – Din potență. DOOM
potențá (a ~) vb., ind. prez. 3 potențeáză
potențare
POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) amplifica, a (se) întări, a (se) intensifica; a (se) accentua (cu măsură). – Din potență. DOOM
potențá (a ~) vb., ind. prez. 3 potențeáză
potențare
POTENȚÁRE, potențări, s. f. Acțiunea de a (se) potența și rezultatul ei. – V. potența. DOOM
potențáre s. f., g.-d. art. potențắrii; pl. potențắri
potențarea
POTENȚÁRE, potențări, s. f. Acțiunea de a (se) potența și rezultatul ei. – V. potența. DOOM
potențáre s. f., g.-d. art. potențắrii; pl. potențắri
potențară
POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) amplifica, a (se) întări, a (se) intensifica; a (se) accentua (cu măsură). – Din potență. DOOM
potențá (a ~) vb., ind. prez. 3 potențeáză
potențarăm
POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) amplifica, a (se) întări, a (se) intensifica; a (se) accentua (cu măsură). – Din potență. DOOM
potențá (a ~) vb., ind. prez. 3 potențeáză
potențarăți
POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) amplifica, a (se) întări, a (se) intensifica; a (se) accentua (cu măsură). – Din potență. DOOM
potențá (a ~) vb., ind. prez. 3 potențeáză
potențase
POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) amplifica, a (se) întări, a (se) intensifica; a (se) accentua (cu măsură). – Din potență. DOOM
potențá (a ~) vb., ind. prez. 3 potențeáză
potențasem
POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) amplifica, a (se) întări, a (se) intensifica; a (se) accentua (cu măsură). – Din potență. DOOM
potențá (a ~) vb., ind. prez. 3 potențeáză
potențaseră
POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) amplifica, a (se) întări, a (se) intensifica; a (se) accentua (cu măsură). – Din potență. DOOM
potențá (a ~) vb., ind. prez. 3 potențeáză
potențaserăm
POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) amplifica, a (se) întări, a (se) intensifica; a (se) accentua (cu măsură). – Din potență. DOOM
potențá (a ~) vb., ind. prez. 3 potențeáză
potențaserăți
POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) amplifica, a (se) întări, a (se) intensifica; a (se) accentua (cu măsură). – Din potență. DOOM
potențá (a ~) vb., ind. prez. 3 potențeáză
potențaseși
POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) amplifica, a (se) întări, a (se) intensifica; a (se) accentua (cu măsură). – Din potență. DOOM
potențá (a ~) vb., ind. prez. 3 potențeáză
potențaseți
POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) amplifica, a (se) întări, a (se) intensifica; a (se) accentua (cu măsură). – Din potență. DOOM
potențá (a ~) vb., ind. prez. 3 potențeáză
potențat
POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) amplifica, a (se) întări, a (se) intensifica; a (se) accentua (cu măsură). – Din potență. DOOM
potențá (a ~) vb., ind. prez. 3 potențeáză
potențat
POTENȚÁT, -Ă, potențați, -te, adj. Amplificat, intensificat, întărit; sporit. – V. potența.
potențata
POTENȚÁT, -Ă, potențați, -te, adj. Amplificat, intensificat, întărit; sporit. – V. potența.
potențate
POTENȚÁT, -Ă, potențați, -te, adj. Amplificat, intensificat, întărit; sporit. – V. potența.
potențatei
POTENȚÁT, -Ă, potențați, -te, adj. Amplificat, intensificat, întărit; sporit. – V. potența.
potențatele
POTENȚÁT, -Ă, potențați, -te, adj. Amplificat, intensificat, întărit; sporit. – V. potența.
potențatelor
POTENȚÁT, -Ă, potențați, -te, adj. Amplificat, intensificat, întărit; sporit. – V. potența.
potențatul
POTENȚÁT, -Ă, potențați, -te, adj. Amplificat, intensificat, întărit; sporit. – V. potența.
potențatului
POTENȚÁT, -Ă, potențați, -te, adj. Amplificat, intensificat, întărit; sporit. – V. potența.
potențau
POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) amplifica, a (se) întări, a (se) intensifica; a (se) accentua (cu măsură). – Din potență. DOOM
potențá (a ~) vb., ind. prez. 3 potențeáză
potențași
POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) amplifica, a (se) întări, a (se) intensifica; a (se) accentua (cu măsură). – Din potență. DOOM
potențá (a ~) vb., ind. prez. 3 potențeáză
potențați
POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) amplifica, a (se) întări, a (se) intensifica; a (se) accentua (cu măsură). – Din potență. DOOM
potențá (a ~) vb., ind. prez. 3 potențeáză
potențați
POTENȚÁT, -Ă, potențați, -te, adj. Amplificat, intensificat, întărit; sporit. – V. potența.
potențații
POTENȚÁT, -Ă, potențați, -te, adj. Amplificat, intensificat, întărit; sporit. – V. potența.
potențaților
POTENȚÁT, -Ă, potențați, -te, adj. Amplificat, intensificat, întărit; sporit. – V. potența.
potențe
POTÉNȚĂ, potențe, s. f. Putere, forță, tărie; p. ext. posibilitate de dezvoltare. – Din lat. potentia. DOOM
poténță s. f., g.-d. art. poténței; pl. poténțe
potențează
POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) amplifica, a (se) întări, a (se) intensifica; a (se) accentua (cu măsură). – Din potență. DOOM
potențá (a ~) vb., ind. prez. 3 potențeáză
potenței
POTÉNȚĂ, potențe, s. f. Putere, forță, tărie; p. ext. posibilitate de dezvoltare. – Din lat. potentia. DOOM
poténță s. f., g.-d. art. poténței; pl. poténțe
potențele
POTÉNȚĂ, potențe, s. f. Putere, forță, tărie; p. ext. posibilitate de dezvoltare. – Din lat. potentia. DOOM
poténță s. f., g.-d. art. poténței; pl. poténțe
potențelor
POTÉNȚĂ, potențe, s. f. Putere, forță, tărie; p. ext. posibilitate de dezvoltare. – Din lat. potentia. DOOM
poténță s. f., g.-d. art. poténței; pl. poténțe
potențez
POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) amplifica, a (se) întări, a (se) intensifica; a (se) accentua (cu măsură). – Din potență. DOOM
potențá (a ~) vb., ind. prez. 3 potențeáză
potențeze
POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) amplifica, a (se) întări, a (se) intensifica; a (se) accentua (cu măsură). – Din potență. DOOM
potențá (a ~) vb., ind. prez. 3 potențeáză
potențezi
POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) amplifica, a (se) întări, a (se) intensifica; a (se) accentua (cu măsură). – Din potență. DOOM
potențá (a ~) vb., ind. prez. 3 potențeáză
potenți
POTÉNT, -Ă, potenți, -te, adj. Puternic, tare. – Din lat. potens, -ntis. DOOM
potént adj. m., pl. poténți; f. poténtă, pl. poténte
potențial
POTENȚIÁL, -Ă, (I) potențiali, -e, adj., (II) potențiale, s. n. I. Adj. 1. Care are în sine toate condițiile esențiale pentru realizare, care există ca posibilitate, care există în mod virtual. ◊ Energie potențială = energia pe care o poate dezvolta un corp prin mișcarea sa liberă din poziția în care se află până la un indice de referință.(Gram.; despre moduri, propoziții etc.) Care prezintă o acțiune ca posibilă, fără să precizeze dacă se realizează sau nu. II. S. n. 1. Mărime fizică a cărei variație în spațiu și timp caracterizează un câmp fizic și permite determinarea acestuia. Potențial electric = mărime a cărei variație caracterizează câmpul electric. Potențial de electrod = diferența de potențial dintre un metal și o soluție electrolitică în contact cu metalul. Potențial de ionizare = diferența de potențial necesară accelerării unui electron încât, prin ciocnirea cu un atom sau cu o moleculă, să provoace ioni- zarea acestuia. 2. (Astron.; în sintagma) Potențial terestru = geopotențial. 3. (Biol.; în sintagma) Potențial de înmulțire = capacitate a unor organisme vegetale sau animale de a fi (foarte) prolifice. 4. Capacitate de muncă, de producție, de acțiune; randamentul calitativ și cantitativ al unei munci;p. ext. forță, putere. [Pr.: -ți-al] – Din fr. potentiel. DOOM
potențiál2 (-ți-al) s. n., pl. potențiále
potențial
POTENȚIÁL, -Ă adj. 1. A cărui forță este în stare latentă. ♦ Energie potențială = energie pe care o posedă un corp capabil de a produce o manifestare energetică. 2. Posibil; presupus posibil. ♦ Propoziție potențială = propoziție care exprimă posibilitatea realizării unei acțiuni fără a preciza dacă aceasta se realizează sau nu. // s.n. 1. (Fiz.) Capacitatea de a produce o manifestare energetică, un lucru mecanic. 2. Capacitate de dezvoltare, de desfășurare a unei forțe, a unei activități; putere. ♦ Potențial de război = capacitatea militară a unui stat. 3. Mod verbal care prezintă acțiunea ca posibilă. [Pron. -ți-al, pl. -le, -luri. / cf. fr. potentiel, lat. potentialis].
potențiala
POTENȚIÁL, -Ă, (I) potențiali, -e, adj., (II) potențiale, s. n. I. Adj. 1. Care are în sine toate condițiile esențiale pentru realizare, care există ca posibilitate, care există în mod virtual. ◊ Energie potențială = energia pe care o poate dezvolta un corp prin mișcarea sa liberă din poziția în care se află până la un indice de referință.(Gram.; despre moduri, propoziții etc.) Care prezintă o acțiune ca posibilă, fără să precizeze dacă se realizează sau nu. II. S. n. 1. Mărime fizică a cărei variație în spațiu și timp caracterizează un câmp fizic și permite determinarea acestuia. Potențial electric = mărime a cărei variație caracterizează câmpul electric. Potențial de electrod = diferența de potențial dintre un metal și o soluție electrolitică în contact cu metalul. Potențial de ionizare = diferența de potențial necesară accelerării unui electron încât, prin ciocnirea cu un atom sau cu o moleculă, să provoace ioni- zarea acestuia. 2. (Astron.; în sintagma) Potențial terestru = geopotențial. 3. (Biol.; în sintagma) Potențial de înmulțire = capacitate a unor organisme vegetale sau animale de a fi (foarte) prolifice. 4. Capacitate de muncă, de producție, de acțiune; randamentul calitativ și cantitativ al unei munci;p. ext. forță, putere. [Pr.: -ți-al] – Din fr. potentiel. DOOM
potențiál2 (-ți-al) s. n., pl. potențiále
potențiale
POTENȚIÁL, -Ă, (I) potențiali, -e, adj., (II) potențiale, s. n. I. Adj. 1. Care are în sine toate condițiile esențiale pentru realizare, care există ca posibilitate, care există în mod virtual. ◊ Energie potențială = energia pe care o poate dezvolta un corp prin mișcarea sa liberă din poziția în care se află până la un indice de referință.(Gram.; despre moduri, propoziții etc.) Care prezintă o acțiune ca posibilă, fără să precizeze dacă se realizează sau nu. II. S. n. 1. Mărime fizică a cărei variație în spațiu și timp caracterizează un câmp fizic și permite determinarea acestuia. Potențial electric = mărime a cărei variație caracterizează câmpul electric. Potențial de electrod = diferența de potențial dintre un metal și o soluție electrolitică în contact cu metalul. Potențial de ionizare = diferența de potențial necesară accelerării unui electron încât, prin ciocnirea cu un atom sau cu o moleculă, să provoace ioni- zarea acestuia. 2. (Astron.; în sintagma) Potențial terestru = geopotențial. 3. (Biol.; în sintagma) Potențial de înmulțire = capacitate a unor organisme vegetale sau animale de a fi (foarte) prolifice. 4. Capacitate de muncă, de producție, de acțiune; randamentul calitativ și cantitativ al unei munci;p. ext. forță, putere. [Pr.: -ți-al] – Din fr. potentiel. DOOM
potențiál2 (-ți-al) s. n., pl. potențiále
potențialei
POTENȚIÁL, -Ă, (I) potențiali, -e, adj., (II) potențiale, s. n. I. Adj. 1. Care are în sine toate condițiile esențiale pentru realizare, care există ca posibilitate, care există în mod virtual. ◊ Energie potențială = energia pe care o poate dezvolta un corp prin mișcarea sa liberă din poziția în care se află până la un indice de referință.(Gram.; despre moduri, propoziții etc.) Care prezintă o acțiune ca posibilă, fără să precizeze dacă se realizează sau nu. II. S. n. 1. Mărime fizică a cărei variație în spațiu și timp caracterizează un câmp fizic și permite determinarea acestuia. Potențial electric = mărime a cărei variație caracterizează câmpul electric. Potențial de electrod = diferența de potențial dintre un metal și o soluție electrolitică în contact cu metalul. Potențial de ionizare = diferența de potențial necesară accelerării unui electron încât, prin ciocnirea cu un atom sau cu o moleculă, să provoace ioni- zarea acestuia. 2. (Astron.; în sintagma) Potențial terestru = geopotențial. 3. (Biol.; în sintagma) Potențial de înmulțire = capacitate a unor organisme vegetale sau animale de a fi (foarte) prolifice. 4. Capacitate de muncă, de producție, de acțiune; randamentul calitativ și cantitativ al unei munci;p. ext. forță, putere. [Pr.: -ți-al] – Din fr. potentiel. DOOM
potențiál2 (-ți-al) s. n., pl. potențiále
potențialele
POTENȚIÁL, -Ă, (I) potențiali, -e, adj., (II) potențiale, s. n. I. Adj. 1. Care are în sine toate condițiile esențiale pentru realizare, care există ca posibilitate, care există în mod virtual. ◊ Energie potențială = energia pe care o poate dezvolta un corp prin mișcarea sa liberă din poziția în care se află până la un indice de referință.(Gram.; despre moduri, propoziții etc.) Care prezintă o acțiune ca posibilă, fără să precizeze dacă se realizează sau nu. II. S. n. 1. Mărime fizică a cărei variație în spațiu și timp caracterizează un câmp fizic și permite determinarea acestuia. Potențial electric = mărime a cărei variație caracterizează câmpul electric. Potențial de electrod = diferența de potențial dintre un metal și o soluție electrolitică în contact cu metalul. Potențial de ionizare = diferența de potențial necesară accelerării unui electron încât, prin ciocnirea cu un atom sau cu o moleculă, să provoace ioni- zarea acestuia. 2. (Astron.; în sintagma) Potențial terestru = geopotențial. 3. (Biol.; în sintagma) Potențial de înmulțire = capacitate a unor organisme vegetale sau animale de a fi (foarte) prolifice. 4. Capacitate de muncă, de producție, de acțiune; randamentul calitativ și cantitativ al unei munci;p. ext. forță, putere. [Pr.: -ți-al] – Din fr. potentiel. DOOM
potențiál2 (-ți-al) s. n., pl. potențiále
potențialelor
POTENȚIÁL, -Ă, (I) potențiali, -e, adj., (II) potențiale, s. n. I. Adj. 1. Care are în sine toate condițiile esențiale pentru realizare, care există ca posibilitate, care există în mod virtual. ◊ Energie potențială = energia pe care o poate dezvolta un corp prin mișcarea sa liberă din poziția în care se află până la un indice de referință.(Gram.; despre moduri, propoziții etc.) Care prezintă o acțiune ca posibilă, fără să precizeze dacă se realizează sau nu. II. S. n. 1. Mărime fizică a cărei variație în spațiu și timp caracterizează un câmp fizic și permite determinarea acestuia. Potențial electric = mărime a cărei variație caracterizează câmpul electric. Potențial de electrod = diferența de potențial dintre un metal și o soluție electrolitică în contact cu metalul. Potențial de ionizare = diferența de potențial necesară accelerării unui electron încât, prin ciocnirea cu un atom sau cu o moleculă, să provoace ioni- zarea acestuia. 2. (Astron.; în sintagma) Potențial terestru = geopotențial. 3. (Biol.; în sintagma) Potențial de înmulțire = capacitate a unor organisme vegetale sau animale de a fi (foarte) prolifice. 4. Capacitate de muncă, de producție, de acțiune; randamentul calitativ și cantitativ al unei munci;p. ext. forță, putere. [Pr.: -ți-al] – Din fr. potentiel. DOOM
potențiál2 (-ți-al) s. n., pl. potențiále
potențiali
POTENȚIÁL, -Ă, (I) potențiali, -e, adj., (II) potențiale, s. n. I. Adj. 1. Care are în sine toate condițiile esențiale pentru realizare, care există ca posibilitate, care există în mod virtual. ◊ Energie potențială = energia pe care o poate dezvolta un corp prin mișcarea sa liberă din poziția în care se află până la un indice de referință.(Gram.; despre moduri, propoziții etc.) Care prezintă o acțiune ca posibilă, fără să precizeze dacă se realizează sau nu. II. S. n. 1. Mărime fizică a cărei variație în spațiu și timp caracterizează un câmp fizic și permite determinarea acestuia. Potențial electric = mărime a cărei variație caracterizează câmpul electric. Potențial de electrod = diferența de potențial dintre un metal și o soluție electrolitică în contact cu metalul. Potențial de ionizare = diferența de potențial necesară accelerării unui electron încât, prin ciocnirea cu un atom sau cu o moleculă, să provoace ioni- zarea acestuia. 2. (Astron.; în sintagma) Potențial terestru = geopotențial. 3. (Biol.; în sintagma) Potențial de înmulțire = capacitate a unor organisme vegetale sau animale de a fi (foarte) prolifice. 4. Capacitate de muncă, de producție, de acțiune; randamentul calitativ și cantitativ al unei munci;p. ext. forță, putere. [Pr.: -ți-al] – Din fr. potentiel. DOOM
potențiál2 (-ți-al) s. n., pl. potențiále
potențialii
POTENȚIÁL, -Ă, (I) potențiali, -e, adj., (II) potențiale, s. n. I. Adj. 1. Care are în sine toate condițiile esențiale pentru realizare, care există ca posibilitate, care există în mod virtual. ◊ Energie potențială = energia pe care o poate dezvolta un corp prin mișcarea sa liberă din poziția în care se află până la un indice de referință.(Gram.; despre moduri, propoziții etc.) Care prezintă o acțiune ca posibilă, fără să precizeze dacă se realizează sau nu. II. S. n. 1. Mărime fizică a cărei variație în spațiu și timp caracterizează un câmp fizic și permite determinarea acestuia. Potențial electric = mărime a cărei variație caracterizează câmpul electric. Potențial de electrod = diferența de potențial dintre un metal și o soluție electrolitică în contact cu metalul. Potențial de ionizare = diferența de potențial necesară accelerării unui electron încât, prin ciocnirea cu un atom sau cu o moleculă, să provoace ioni- zarea acestuia. 2. (Astron.; în sintagma) Potențial terestru = geopotențial. 3. (Biol.; în sintagma) Potențial de înmulțire = capacitate a unor organisme vegetale sau animale de a fi (foarte) prolifice. 4. Capacitate de muncă, de producție, de acțiune; randamentul calitativ și cantitativ al unei munci;p. ext. forță, putere. [Pr.: -ți-al] – Din fr. potentiel. DOOM
potențiál2 (-ți-al) s. n., pl. potențiále
potențialilor
POTENȚIÁL, -Ă, (I) potențiali, -e, adj., (II) potențiale, s. n. I. Adj. 1. Care are în sine toate condițiile esențiale pentru realizare, care există ca posibilitate, care există în mod virtual. ◊ Energie potențială = energia pe care o poate dezvolta un corp prin mișcarea sa liberă din poziția în care se află până la un indice de referință.(Gram.; despre moduri, propoziții etc.) Care prezintă o acțiune ca posibilă, fără să precizeze dacă se realizează sau nu. II. S. n. 1. Mărime fizică a cărei variație în spațiu și timp caracterizează un câmp fizic și permite determinarea acestuia. Potențial electric = mărime a cărei variație caracterizează câmpul electric. Potențial de electrod = diferența de potențial dintre un metal și o soluție electrolitică în contact cu metalul. Potențial de ionizare = diferența de potențial necesară accelerării unui electron încât, prin ciocnirea cu un atom sau cu o moleculă, să provoace ioni- zarea acestuia. 2. (Astron.; în sintagma) Potențial terestru = geopotențial. 3. (Biol.; în sintagma) Potențial de înmulțire = capacitate a unor organisme vegetale sau animale de a fi (foarte) prolifice. 4. Capacitate de muncă, de producție, de acțiune; randamentul calitativ și cantitativ al unei munci;p. ext. forță, putere. [Pr.: -ți-al] – Din fr. potentiel. DOOM
potențiál2 (-ți-al) s. n., pl. potențiále
potențialitate
POTENȚIALITÁTE s. f. Însușirea, caracterul a ceea ce este potențial. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. potentialité. DOOM
potențialitáte (-ți-a-) s. f., g.-d. art. potențialitắții
potențializa
POTENȚIALIZÁ vb. I. tr. A face să crească acțiunea unui medicament prin altul care este lipsit de acțiunea respectivă. [Pron. -ți-a-. / < fr. potentialiser].
potențializai
POTENȚIALIZÁ vb. I. tr. A face să crească acțiunea unui medicament prin altul care este lipsit de acțiunea respectivă. [Pron. -ți-a-. / < fr. potentialiser].
potențializam
POTENȚIALIZÁ vb. I. tr. A face să crească acțiunea unui medicament prin altul care este lipsit de acțiunea respectivă. [Pron. -ți-a-. / < fr. potentialiser].
potențializare
POTENȚIALIZÁ vb. I. tr. A face să crească acțiunea unui medicament prin altul care este lipsit de acțiunea respectivă. [Pron. -ți-a-. / < fr. potentialiser].
potențializare
POTENȚIALIZÁRE s.f. Acțiunea de a potențializa și rezultatul ei. [Pron. -ți-a-. / < potențializa].
potențializară
POTENȚIALIZÁ vb. I. tr. A face să crească acțiunea unui medicament prin altul care este lipsit de acțiunea respectivă. [Pron. -ți-a-. / < fr. potentialiser].
potențializarăm
POTENȚIALIZÁ vb. I. tr. A face să crească acțiunea unui medicament prin altul care este lipsit de acțiunea respectivă. [Pron. -ți-a-. / < fr. potentialiser].
potențializarăți
POTENȚIALIZÁ vb. I. tr. A face să crească acțiunea unui medicament prin altul care este lipsit de acțiunea respectivă. [Pron. -ți-a-. / < fr. potentialiser].
potențializase
POTENȚIALIZÁ vb. I. tr. A face să crească acțiunea unui medicament prin altul care este lipsit de acțiunea respectivă. [Pron. -ți-a-. / < fr. potentialiser].
potențializasem
POTENȚIALIZÁ vb. I. tr. A face să crească acțiunea unui medicament prin altul care este lipsit de acțiunea respectivă. [Pron. -ți-a-. / < fr. potentialiser].
potențializaseră
POTENȚIALIZÁ vb. I. tr. A face să crească acțiunea unui medicament prin altul care este lipsit de acțiunea respectivă. [Pron. -ți-a-. / < fr. potentialiser].
potențializaserăm
POTENȚIALIZÁ vb. I. tr. A face să crească acțiunea unui medicament prin altul care este lipsit de acțiunea respectivă. [Pron. -ți-a-. / < fr. potentialiser].
potențializaserăți
POTENȚIALIZÁ vb. I. tr. A face să crească acțiunea unui medicament prin altul care este lipsit de acțiunea respectivă. [Pron. -ți-a-. / < fr. potentialiser].
potențializaseși
POTENȚIALIZÁ vb. I. tr. A face să crească acțiunea unui medicament prin altul care este lipsit de acțiunea respectivă. [Pron. -ți-a-. / < fr. potentialiser].
potențializaseți
POTENȚIALIZÁ vb. I. tr. A face să crească acțiunea unui medicament prin altul care este lipsit de acțiunea respectivă. [Pron. -ți-a-. / < fr. potentialiser].
potențializat
POTENȚIALIZÁ vb. I. tr. A face să crească acțiunea unui medicament prin altul care este lipsit de acțiunea respectivă. [Pron. -ți-a-. / < fr. potentialiser].
potențializau
POTENȚIALIZÁ vb. I. tr. A face să crească acțiunea unui medicament prin altul care este lipsit de acțiunea respectivă. [Pron. -ți-a-. / < fr. potentialiser].
potențializași
POTENȚIALIZÁ vb. I. tr. A face să crească acțiunea unui medicament prin altul care este lipsit de acțiunea respectivă. [Pron. -ți-a-. / < fr. potentialiser].
potențializați
POTENȚIALIZÁ vb. I. tr. A face să crească acțiunea unui medicament prin altul care este lipsit de acțiunea respectivă. [Pron. -ți-a-. / < fr. potentialiser].
potențializează
POTENȚIALIZÁ vb. I. tr. A face să crească acțiunea unui medicament prin altul care este lipsit de acțiunea respectivă. [Pron. -ți-a-. / < fr. potentialiser].
potențializez
POTENȚIALIZÁ vb. I. tr. A face să crească acțiunea unui medicament prin altul care este lipsit de acțiunea respectivă. [Pron. -ți-a-. / < fr. potentialiser].
potențializeze
POTENȚIALIZÁ vb. I. tr. A face să crească acțiunea unui medicament prin altul care este lipsit de acțiunea respectivă. [Pron. -ți-a-. / < fr. potentialiser].
potențializezi
POTENȚIALIZÁ vb. I. tr. A face să crească acțiunea unui medicament prin altul care este lipsit de acțiunea respectivă. [Pron. -ți-a-. / < fr. potentialiser].
potențializând
POTENȚIALIZÁ vb. I. tr. A face să crească acțiunea unui medicament prin altul care este lipsit de acțiunea respectivă. [Pron. -ți-a-. / < fr. potentialiser].
potențializînd
POTENȚIALIZÁ vb. I. tr. A face să crească acțiunea unui medicament prin altul care este lipsit de acțiunea respectivă. [Pron. -ți-a-. / < fr. potentialiser].
potențialul
POTENȚIÁL, -Ă, (I) potențiali, -e, adj., (II) potențiale, s. n. I. Adj. 1. Care are în sine toate condițiile esențiale pentru realizare, care există ca posibilitate, care există în mod virtual. ◊ Energie potențială = energia pe care o poate dezvolta un corp prin mișcarea sa liberă din poziția în care se află până la un indice de referință.(Gram.; despre moduri, propoziții etc.) Care prezintă o acțiune ca posibilă, fără să precizeze dacă se realizează sau nu. II. S. n. 1. Mărime fizică a cărei variație în spațiu și timp caracterizează un câmp fizic și permite determinarea acestuia. Potențial electric = mărime a cărei variație caracterizează câmpul electric. Potențial de electrod = diferența de potențial dintre un metal și o soluție electrolitică în contact cu metalul. Potențial de ionizare = diferența de potențial necesară accelerării unui electron încât, prin ciocnirea cu un atom sau cu o moleculă, să provoace ioni- zarea acestuia. 2. (Astron.; în sintagma) Potențial terestru = geopotențial. 3. (Biol.; în sintagma) Potențial de înmulțire = capacitate a unor organisme vegetale sau animale de a fi (foarte) prolifice. 4. Capacitate de muncă, de producție, de acțiune; randamentul calitativ și cantitativ al unei munci;p. ext. forță, putere. [Pr.: -ți-al] – Din fr. potentiel. DOOM
potențiál2 (-ți-al) s. n., pl. potențiále
potențialului
POTENȚIÁL, -Ă, (I) potențiali, -e, adj., (II) potențiale, s. n. I. Adj. 1. Care are în sine toate condițiile esențiale pentru realizare, care există ca posibilitate, care există în mod virtual. ◊ Energie potențială = energia pe care o poate dezvolta un corp prin mișcarea sa liberă din poziția în care se află până la un indice de referință.(Gram.; despre moduri, propoziții etc.) Care prezintă o acțiune ca posibilă, fără să precizeze dacă se realizează sau nu. II. S. n. 1. Mărime fizică a cărei variație în spațiu și timp caracterizează un câmp fizic și permite determinarea acestuia. Potențial electric = mărime a cărei variație caracterizează câmpul electric. Potențial de electrod = diferența de potențial dintre un metal și o soluție electrolitică în contact cu metalul. Potențial de ionizare = diferența de potențial necesară accelerării unui electron încât, prin ciocnirea cu un atom sau cu o moleculă, să provoace ioni- zarea acestuia. 2. (Astron.; în sintagma) Potențial terestru = geopotențial. 3. (Biol.; în sintagma) Potențial de înmulțire = capacitate a unor organisme vegetale sau animale de a fi (foarte) prolifice. 4. Capacitate de muncă, de producție, de acțiune; randamentul calitativ și cantitativ al unei munci;p. ext. forță, putere. [Pr.: -ți-al] – Din fr. potentiel. DOOM
potențiál2 (-ți-al) s. n., pl. potențiále
potențiat
POTENȚIÁT, -Ă adj. v. potențat.
potenții
POTÉNT, -Ă, potenți, -te, adj. Puternic, tare. – Din lat. potens, -ntis. DOOM
potént adj. m., pl. poténți; f. poténtă, pl. poténte
potenților
POTÉNT, -Ă, potenți, -te, adj. Puternic, tare. – Din lat. potens, -ntis. DOOM
potént adj. m., pl. poténți; f. poténtă, pl. poténte
potențiometre
POTENȚIOMÉTRU, potențiometre, s. n. (Fiz.) 1. Montaj utilizat pentru divizarea tensiunii electrice. 2. Aparat pentru măsurarea tensiunii electromotoare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. potențiomètre. DOOM
potențiométru (-ți-o-me-tru) s. n., art. potențiométrul; pl. potențiométre
potențiometrele
POTENȚIOMÉTRU, potențiometre, s. n. (Fiz.) 1. Montaj utilizat pentru divizarea tensiunii electrice. 2. Aparat pentru măsurarea tensiunii electromotoare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. potențiomètre. DOOM
potențiométru (-ți-o-me-tru) s. n., art. potențiométrul; pl. potențiométre
potențiometrelor
POTENȚIOMÉTRU, potențiometre, s. n. (Fiz.) 1. Montaj utilizat pentru divizarea tensiunii electrice. 2. Aparat pentru măsurarea tensiunii electromotoare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. potențiomètre. DOOM
potențiométru (-ți-o-me-tru) s. n., art. potențiométrul; pl. potențiométre
potențiometria
POTENȚIOMETRÍE s. f. Electrometrie. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. potentiométrie. DOOM
potențiometríe (-ți-o-me-tri-) s. f., art. potențiometría, g.-d. potențiometríi, art. potențiometríei
potențiometrie
POTENȚIOMETRÍE s. f. Electrometrie. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. potentiométrie. DOOM
potențiometríe (-ți-o-me-tri-) s. f., art. potențiometría, g.-d. potențiometríi, art. potențiometríei
potențiometriei
POTENȚIOMETRÍE s. f. Electrometrie. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. potentiométrie. DOOM
potențiometríe (-ți-o-me-tri-) s. f., art. potențiometría, g.-d. potențiometríi, art. potențiometríei
potențiometrii
POTENȚIOMETRÍE s. f. Electrometrie. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. potentiométrie. DOOM
potențiometríe (-ți-o-me-tri-) s. f., art. potențiometría, g.-d. potențiometríi, art. potențiometríei
potențiometriile
POTENȚIOMETRÍE s. f. Electrometrie. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. potentiométrie. DOOM
potențiometríe (-ți-o-me-tri-) s. f., art. potențiometría, g.-d. potențiometríi, art. potențiometríei
potențiometriilor
POTENȚIOMETRÍE s. f. Electrometrie. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. potentiométrie. DOOM
potențiometríe (-ți-o-me-tri-) s. f., art. potențiometría, g.-d. potențiometríi, art. potențiometríei
potențiometru
POTENȚIOMÉTRU, potențiometre, s. n. (Fiz.) 1. Montaj utilizat pentru divizarea tensiunii electrice. 2. Aparat pentru măsurarea tensiunii electromotoare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. potențiomètre. DOOM
potențiométru (-ți-o-me-tru) s. n., art. potențiométrul; pl. potențiométre
potențiometrul
POTENȚIOMÉTRU, potențiometre, s. n. (Fiz.) 1. Montaj utilizat pentru divizarea tensiunii electrice. 2. Aparat pentru măsurarea tensiunii electromotoare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. potențiomètre. DOOM
potențiométru (-ți-o-me-tru) s. n., art. potențiométrul; pl. potențiométre
potențiometrului
POTENȚIOMÉTRU, potențiometre, s. n. (Fiz.) 1. Montaj utilizat pentru divizarea tensiunii electrice. 2. Aparat pentru măsurarea tensiunii electromotoare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. potențiomètre. DOOM
potențiométru (-ți-o-me-tru) s. n., art. potențiométrul; pl. potențiométre
potențând
POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) amplifica, a (se) întări, a (se) intensifica; a (se) accentua (cu măsură). – Din potență. DOOM
potențá (a ~) vb., ind. prez. 3 potențeáză
potențînd
POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) amplifica, a (se) întări, a (se) intensifica; a (se) accentua (cu măsură). – Din potență. DOOM
potențá (a ~) vb., ind. prez. 3 potențeáză
potențări
POTENȚÁRE, potențări, s. f. Acțiunea de a (se) potența și rezultatul ei. – V. potența. DOOM
potențáre s. f., g.-d. art. potențắrii; pl. potențắri
potențării
POTENȚÁRE, potențări, s. f. Acțiunea de a (se) potența și rezultatul ei. – V. potența. DOOM
potențáre s. f., g.-d. art. potențắrii; pl. potențắri
potențările
POTENȚÁRE, potențări, s. f. Acțiunea de a (se) potența și rezultatul ei. – V. potența. DOOM
potențáre s. f., g.-d. art. potențắrii; pl. potențắri
potențărilor
POTENȚÁRE, potențări, s. f. Acțiunea de a (se) potența și rezultatul ei. – V. potența. DOOM
potențáre s. f., g.-d. art. potențắrii; pl. potențắri
potera
PÓTERĂ, poteri, s. f. Ceată, grup de oameni (în special arnăuți) înarmați, care aveau misiunea de a urmări și de a prinde pe răufăcători și pe haiduci. [Pl. și: potere. – Var. (reg.) pótiră s. f.] – Din bg., scr. potera. DOOM
póteră s. f., g.-d. art. póterii; pl. póteri
poteraș
POTERÁȘ, poterași, s. m. (În trecut; în Țările Române) Persoană înarmată care facea parte dintr-o poteră. [Var.: (reg.) potiráș s. m.] – Poteră + suf. -aș. DOOM
poteráș s. m., pl. poteráși
poterași
POTERÁȘ, poterași, s. m. (În trecut; în Țările Române) Persoană înarmată care facea parte dintr-o poteră. [Var.: (reg.) potiráș s. m.] – Poteră + suf. -aș. DOOM
poteráș s. m., pl. poteráși
poterașii
POTERÁȘ, poterași, s. m. (În trecut; în Țările Române) Persoană înarmată care facea parte dintr-o poteră. [Var.: (reg.) potiráș s. m.] – Poteră + suf. -aș. DOOM
poteráș s. m., pl. poteráși
poterașilor
POTERÁȘ, poterași, s. m. (În trecut; în Țările Române) Persoană înarmată care facea parte dintr-o poteră. [Var.: (reg.) potiráș s. m.] – Poteră + suf. -aș. DOOM
poteráș s. m., pl. poteráși
poterașul
POTERÁȘ, poterași, s. m. (În trecut; în Țările Române) Persoană înarmată care facea parte dintr-o poteră. [Var.: (reg.) potiráș s. m.] – Poteră + suf. -aș. DOOM
poteráș s. m., pl. poteráși
poterașului
POTERÁȘ, poterași, s. m. (În trecut; în Țările Române) Persoană înarmată care facea parte dintr-o poteră. [Var.: (reg.) potiráș s. m.] – Poteră + suf. -aș. DOOM
poteráș s. m., pl. poteráși
potere
PÓTERĂ, poteri, s. f. Ceată, grup de oameni (în special arnăuți) înarmați, care aveau misiunea de a urmări și de a prinde pe răufăcători și pe haiduci. [Pl. și: potere. – Var. (reg.) pótiră s. f.] – Din bg., scr. potera. DOOM
póteră s. f., g.-d. art. póterii; pl. póteri
poterei
PÓTERĂ, poteri, s. f. Ceată, grup de oameni (în special arnăuți) înarmați, care aveau misiunea de a urmări și de a prinde pe răufăcători și pe haiduci. [Pl. și: potere. – Var. (reg.) pótiră s. f.] – Din bg., scr. potera. DOOM
póteră s. f., g.-d. art. póterii; pl. póteri
poterele
PÓTERĂ, poteri, s. f. Ceată, grup de oameni (în special arnăuți) înarmați, care aveau misiunea de a urmări și de a prinde pe răufăcători și pe haiduci. [Pl. și: potere. – Var. (reg.) pótiră s. f.] – Din bg., scr. potera. DOOM
póteră s. f., g.-d. art. póterii; pl. póteri
poterelor
PÓTERĂ, poteri, s. f. Ceată, grup de oameni (în special arnăuți) înarmați, care aveau misiunea de a urmări și de a prinde pe răufăcători și pe haiduci. [Pl. și: potere. – Var. (reg.) pótiră s. f.] – Din bg., scr. potera. DOOM
póteră s. f., g.-d. art. póterii; pl. póteri
poteria
POTERÍE s. f. (Livr.) Olărie. – Din fr. poterie. DOOM
poteríe (livr.) s. f., art. potería, g.-d. poteríi, art. poteríei
poterie
POTERÍE s. f. (Livr.) Olărie. – Din fr. poterie. DOOM
poteríe (livr.) s. f., art. potería, g.-d. poteríi, art. poteríei
poteriei
POTERÍE s. f. (Livr.) Olărie. – Din fr. poterie. DOOM
poteríe (livr.) s. f., art. potería, g.-d. poteríi, art. poteríei
poterii
POTERÍE s. f. (Livr.) Olărie. – Din fr. poterie. DOOM
poteríe (livr.) s. f., art. potería, g.-d. poteríi, art. poteríei
poteriță
POTERÍȚĂ, poterițe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui poteră. Știu paterei ce-am să-i fac. Am pus mîna pe baltag Și m-am vîrtit (= învîrtit) rotiliță Ș-am scăpat de-o poteriță. SEVASTOS, C. 299.
poternă
POTÉRNĂ s.f. (Constr.) Poartă secretă a fortificațiilor castelelor care dădea spre șanțul împrejmuitor; galerie, comunicație subterană. [< fr. poterne].
poteră
PÓTERĂ, poteri, s. f. (În trecut; în Țările Române) Detașament de oameni înarmați (în special amăuți) însărcinat de domnie cu prinderea răufăcătorilor. [Pl. și: potere. – Var.: (reg.) potíră s. f.] – Din bg., sb. potera.
potestativ
POTESTATÍV, -Ă adj. După cum dorește una dintre părțile contractante. [< fr. potestatif].
potestativa
POTESTATÍV, -Ă adj. După cum dorește una dintre părțile contractante. [< fr. potestatif].
potestative
POTESTATÍV, -Ă adj. După cum dorește una dintre părțile contractante. [< fr. potestatif].
potestativei
POTESTATÍV, -Ă adj. După cum dorește una dintre părțile contractante. [< fr. potestatif].
potestativele
POTESTATÍV, -Ă adj. După cum dorește una dintre părțile contractante. [< fr. potestatif].
potestativelor
POTESTATÍV, -Ă adj. După cum dorește una dintre părțile contractante. [< fr. potestatif].
potestativi
POTESTATÍV, -Ă adj. După cum dorește una dintre părțile contractante. [< fr. potestatif].
potestativii
POTESTATÍV, -Ă adj. După cum dorește una dintre părțile contractante. [< fr. potestatif].
potestativilor
POTESTATÍV, -Ă adj. După cum dorește una dintre părțile contractante. [< fr. potestatif].
potestativul
POTESTATÍV, -Ă adj. După cum dorește una dintre părțile contractante. [< fr. potestatif].
potestativului
POTESTATÍV, -Ă adj. După cum dorește una dintre părțile contractante. [< fr. potestatif].
potgalț
potgálț (-țuri), s. n. – Guler. Rus. podgalstušnik, din germ. Halstuch „cravată” (Cihac, II, 281; Sanzewitsch 207), cf. galstuc. Sec. XIX, înv.
potica
POTÍCĂ2 s. f. v. potecă. DOOM
potécă s. f., g.-d. art. potécii; pl. potéci
potica
POTÍCĂ1, potici, s. f. (Reg.) Farmacie. – Din magh. patika. DOOM
potícă (farmacie) (reg.) s. f., g.-d. art. potícii; pl. potíci
poticală
POTICÁLĂ s. f. (Înv.) 1. Întâmplare neplăcută, pățanie, belea. 2. Înfrângere. – Comp. v. sl. potykati.
potici
POTÍCĂ2 s. f. v. potecă. DOOM
potécă s. f., g.-d. art. potécii; pl. potéci
potici
POTÍCĂ1, potici, s. f. (Reg.) Farmacie. – Din magh. patika. DOOM
potícă (farmacie) (reg.) s. f., g.-d. art. potícii; pl. potíci
poticii
POTÍCĂ2 s. f. v. potecă. DOOM
potécă s. f., g.-d. art. potécii; pl. potéci
poticii
POTÍCĂ1, potici, s. f. (Reg.) Farmacie. – Din magh. patika. DOOM
potícă (farmacie) (reg.) s. f., g.-d. art. potícii; pl. potíci
poticile
POTÍCĂ2 s. f. v. potecă. DOOM
potécă s. f., g.-d. art. potécii; pl. potéci
poticile
POTÍCĂ1, potici, s. f. (Reg.) Farmacie. – Din magh. patika. DOOM
potícă (farmacie) (reg.) s. f., g.-d. art. potícii; pl. potíci
poticilor
POTÍCĂ2 s. f. v. potecă. DOOM
potécă s. f., g.-d. art. potécii; pl. potéci
poticilor
POTÍCĂ1, potici, s. f. (Reg.) Farmacie. – Din magh. patika. DOOM
potícă (farmacie) (reg.) s. f., g.-d. art. potícii; pl. potíci
poticnea
POTICNÍ, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se lovi în timpul mersului cu piciorul de ceva și a-și pierde echilibrul; a se împiedica. ♦ A cădea (în urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedică în mers sau, fig., într-o acțiune. 3. Refl. Fig. A întâmpina o dificultate sau a nu izbuti în desfășurarea unei acțiuni. ♦ Spec. A pronunța cu greutate cuvintele, a vorbi cu întreruperi, cu greutate. – Din sl. potŭknonti. DOOM
poticní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poticnésc, imperf. 3 sg. poticneá; conj. prez. 3 să poticneáscă
poticneai
POTICNÍ, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se lovi în timpul mersului cu piciorul de ceva și a-și pierde echilibrul; a se împiedica. ♦ A cădea (în urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedică în mers sau, fig., într-o acțiune. 3. Refl. Fig. A întâmpina o dificultate sau a nu izbuti în desfășurarea unei acțiuni. ♦ Spec. A pronunța cu greutate cuvintele, a vorbi cu întreruperi, cu greutate. – Din sl. potŭknonti. DOOM
poticní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poticnésc, imperf. 3 sg. poticneá; conj. prez. 3 să poticneáscă
poticneala
POTICNEÁLĂ, poticneli, s. f. Faptul de a (se) poticni. – Poticni + suf. -eală. DOOM
poticneálă s. f., g.-d. art. poticnélii; pl. poticnéli
poticneam
POTICNÍ, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se lovi în timpul mersului cu piciorul de ceva și a-și pierde echilibrul; a se împiedica. ♦ A cădea (în urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedică în mers sau, fig., într-o acțiune. 3. Refl. Fig. A întâmpina o dificultate sau a nu izbuti în desfășurarea unei acțiuni. ♦ Spec. A pronunța cu greutate cuvintele, a vorbi cu întreruperi, cu greutate. – Din sl. potŭknonti. DOOM
poticní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poticnésc, imperf. 3 sg. poticneá; conj. prez. 3 să poticneáscă
poticnească
POTICNÍ, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se lovi în timpul mersului cu piciorul de ceva și a-și pierde echilibrul; a se împiedica. ♦ A cădea (în urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedică în mers sau, fig., într-o acțiune. 3. Refl. Fig. A întâmpina o dificultate sau a nu izbuti în desfășurarea unei acțiuni. ♦ Spec. A pronunța cu greutate cuvintele, a vorbi cu întreruperi, cu greutate. – Din sl. potŭknonti. DOOM
poticní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poticnésc, imperf. 3 sg. poticneá; conj. prez. 3 să poticneáscă
poticneau
POTICNÍ, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se lovi în timpul mersului cu piciorul de ceva și a-și pierde echilibrul; a se împiedica. ♦ A cădea (în urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedică în mers sau, fig., într-o acțiune. 3. Refl. Fig. A întâmpina o dificultate sau a nu izbuti în desfășurarea unei acțiuni. ♦ Spec. A pronunța cu greutate cuvintele, a vorbi cu întreruperi, cu greutate. – Din sl. potŭknonti. DOOM
poticní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poticnésc, imperf. 3 sg. poticneá; conj. prez. 3 să poticneáscă
poticneați
POTICNÍ, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se lovi în timpul mersului cu piciorul de ceva și a-și pierde echilibrul; a se împiedica. ♦ A cădea (în urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedică în mers sau, fig., într-o acțiune. 3. Refl. Fig. A întâmpina o dificultate sau a nu izbuti în desfășurarea unei acțiuni. ♦ Spec. A pronunța cu greutate cuvintele, a vorbi cu întreruperi, cu greutate. – Din sl. potŭknonti. DOOM
poticní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poticnésc, imperf. 3 sg. poticneá; conj. prez. 3 să poticneáscă
poticneli
POTICNEÁLĂ, poticneli, s. f. Faptul de a (se) poticni. – Poticni + suf. -eală. DOOM
poticneálă s. f., g.-d. art. poticnélii; pl. poticnéli
poticnelii
POTICNEÁLĂ, poticneli, s. f. Faptul de a (se) poticni. – Poticni + suf. -eală. DOOM
poticneálă s. f., g.-d. art. poticnélii; pl. poticnéli
poticnelile
POTICNEÁLĂ, poticneli, s. f. Faptul de a (se) poticni. – Poticni + suf. -eală. DOOM
poticneálă s. f., g.-d. art. poticnélii; pl. poticnéli
poticnelilor
POTICNEÁLĂ, poticneli, s. f. Faptul de a (se) poticni. – Poticni + suf. -eală. DOOM
poticneálă s. f., g.-d. art. poticnélii; pl. poticnéli
poticnesc
POTICNÍ, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se lovi în timpul mersului cu piciorul de ceva și a-și pierde echilibrul; a se împiedica. ♦ A cădea (în urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedică în mers sau, fig., într-o acțiune. 3. Refl. Fig. A întâmpina o dificultate sau a nu izbuti în desfășurarea unei acțiuni. ♦ Spec. A pronunța cu greutate cuvintele, a vorbi cu întreruperi, cu greutate. – Din sl. potŭknonti. DOOM
poticní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poticnésc, imperf. 3 sg. poticneá; conj. prez. 3 să poticneáscă
poticnește
POTICNÍ, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se lovi în timpul mersului cu piciorul de ceva și a-și pierde echilibrul; a se împiedica. ♦ A cădea (în urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedică în mers sau, fig., într-o acțiune. 3. Refl. Fig. A întâmpina o dificultate sau a nu izbuti în desfășurarea unei acțiuni. ♦ Spec. A pronunța cu greutate cuvintele, a vorbi cu întreruperi, cu greutate. – Din sl. potŭknonti. DOOM
poticní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poticnésc, imperf. 3 sg. poticneá; conj. prez. 3 să poticneáscă
poticnești
POTICNÍ, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se lovi în timpul mersului cu piciorul de ceva și a-și pierde echilibrul; a se împiedica. ♦ A cădea (în urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedică în mers sau, fig., într-o acțiune. 3. Refl. Fig. A întâmpina o dificultate sau a nu izbuti în desfășurarea unei acțiuni. ♦ Spec. A pronunța cu greutate cuvintele, a vorbi cu întreruperi, cu greutate. – Din sl. potŭknonti. DOOM
poticní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poticnésc, imperf. 3 sg. poticneá; conj. prez. 3 să poticneáscă
poticni
POTICNÍ, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se lovi în timpul mersului cu piciorul de ceva și a-și pierde echilibrul; a se împiedica. ♦ A cădea (în urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedică în mers sau, fig., într-o acțiune. 3. Refl. Fig. A întâmpina o dificultate sau a nu izbuti în desfășurarea unei acțiuni. ♦ Spec. A pronunța cu greutate cuvintele, a vorbi cu întreruperi, cu greutate. – Din sl. potŭknonti. DOOM
poticní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poticnésc, imperf. 3 sg. poticneá; conj. prez. 3 să poticneáscă
poticnii
POTICNÍ, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se lovi în timpul mersului cu piciorul de ceva și a-și pierde echilibrul; a se împiedica. ♦ A cădea (în urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedică în mers sau, fig., într-o acțiune. 3. Refl. Fig. A întâmpina o dificultate sau a nu izbuti în desfășurarea unei acțiuni. ♦ Spec. A pronunța cu greutate cuvintele, a vorbi cu întreruperi, cu greutate. – Din sl. potŭknonti. DOOM
poticní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poticnésc, imperf. 3 sg. poticneá; conj. prez. 3 să poticneáscă
poticnim
POTICNÍ, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se lovi în timpul mersului cu piciorul de ceva și a-și pierde echilibrul; a se împiedica. ♦ A cădea (în urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedică în mers sau, fig., într-o acțiune. 3. Refl. Fig. A întâmpina o dificultate sau a nu izbuti în desfășurarea unei acțiuni. ♦ Spec. A pronunța cu greutate cuvintele, a vorbi cu întreruperi, cu greutate. – Din sl. potŭknonti. DOOM
poticní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poticnésc, imperf. 3 sg. poticneá; conj. prez. 3 să poticneáscă
poticnind
POTICNÍ, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se lovi în timpul mersului cu piciorul de ceva și a-și pierde echilibrul; a se împiedica. ♦ A cădea (în urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedică în mers sau, fig., într-o acțiune. 3. Refl. Fig. A întâmpina o dificultate sau a nu izbuti în desfășurarea unei acțiuni. ♦ Spec. A pronunța cu greutate cuvintele, a vorbi cu întreruperi, cu greutate. – Din sl. potŭknonti. DOOM
poticní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poticnésc, imperf. 3 sg. poticneá; conj. prez. 3 să poticneáscă
poticnire
POTICNÍ, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se lovi în timpul mersului cu piciorul de ceva și a-și pierde echilibrul; a se împiedica. ♦ A cădea (în urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedică în mers sau, fig., într-o acțiune. 3. Refl. Fig. A întâmpina o dificultate sau a nu izbuti în desfășurarea unei acțiuni. ♦ Spec. A pronunța cu greutate cuvintele, a vorbi cu întreruperi, cu greutate. – Din sl. potŭknonti. DOOM
poticní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poticnésc, imperf. 3 sg. poticneá; conj. prez. 3 să poticneáscă
poticnire
POTICNÍRE, poticniri, s. f. Acțiunea de a (se) poticni și rezultatul ei. – V. poticni. DOOM
poticníre s. f., g.-d. art. poticnírii; pl. poticníri
poticnirea
POTICNÍRE, poticniri, s. f. Acțiunea de a (se) poticni și rezultatul ei. – V. poticni. DOOM
poticníre s. f., g.-d. art. poticnírii; pl. poticníri
poticniri
POTICNÍRE, poticniri, s. f. Acțiunea de a (se) poticni și rezultatul ei. – V. poticni. DOOM
poticníre s. f., g.-d. art. poticnírii; pl. poticníri
poticnirii
POTICNÍRE, poticniri, s. f. Acțiunea de a (se) poticni și rezultatul ei. – V. poticni. DOOM
poticníre s. f., g.-d. art. poticnírii; pl. poticníri
poticnirile
POTICNÍRE, poticniri, s. f. Acțiunea de a (se) poticni și rezultatul ei. – V. poticni. DOOM
poticníre s. f., g.-d. art. poticnírii; pl. poticníri
poticnirilor
POTICNÍRE, poticniri, s. f. Acțiunea de a (se) poticni și rezultatul ei. – V. poticni. DOOM
poticníre s. f., g.-d. art. poticnírii; pl. poticníri
poticniră
POTICNÍ, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se lovi în timpul mersului cu piciorul de ceva și a-și pierde echilibrul; a se împiedica. ♦ A cădea (în urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedică în mers sau, fig., într-o acțiune. 3. Refl. Fig. A întâmpina o dificultate sau a nu izbuti în desfășurarea unei acțiuni. ♦ Spec. A pronunța cu greutate cuvintele, a vorbi cu întreruperi, cu greutate. – Din sl. potŭknonti. DOOM
poticní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poticnésc, imperf. 3 sg. poticneá; conj. prez. 3 să poticneáscă
poticnirăm
POTICNÍ, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se lovi în timpul mersului cu piciorul de ceva și a-și pierde echilibrul; a se împiedica. ♦ A cădea (în urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedică în mers sau, fig., într-o acțiune. 3. Refl. Fig. A întâmpina o dificultate sau a nu izbuti în desfășurarea unei acțiuni. ♦ Spec. A pronunța cu greutate cuvintele, a vorbi cu întreruperi, cu greutate. – Din sl. potŭknonti. DOOM
poticní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poticnésc, imperf. 3 sg. poticneá; conj. prez. 3 să poticneáscă
poticnirăți
POTICNÍ, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se lovi în timpul mersului cu piciorul de ceva și a-și pierde echilibrul; a se împiedica. ♦ A cădea (în urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedică în mers sau, fig., într-o acțiune. 3. Refl. Fig. A întâmpina o dificultate sau a nu izbuti în desfășurarea unei acțiuni. ♦ Spec. A pronunța cu greutate cuvintele, a vorbi cu întreruperi, cu greutate. – Din sl. potŭknonti. DOOM
poticní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poticnésc, imperf. 3 sg. poticneá; conj. prez. 3 să poticneáscă
poticnise
POTICNÍ, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se lovi în timpul mersului cu piciorul de ceva și a-și pierde echilibrul; a se împiedica. ♦ A cădea (în urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedică în mers sau, fig., într-o acțiune. 3. Refl. Fig. A întâmpina o dificultate sau a nu izbuti în desfășurarea unei acțiuni. ♦ Spec. A pronunța cu greutate cuvintele, a vorbi cu întreruperi, cu greutate. – Din sl. potŭknonti. DOOM
poticní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poticnésc, imperf. 3 sg. poticneá; conj. prez. 3 să poticneáscă
poticnisem
POTICNÍ, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se lovi în timpul mersului cu piciorul de ceva și a-și pierde echilibrul; a se împiedica. ♦ A cădea (în urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedică în mers sau, fig., într-o acțiune. 3. Refl. Fig. A întâmpina o dificultate sau a nu izbuti în desfășurarea unei acțiuni. ♦ Spec. A pronunța cu greutate cuvintele, a vorbi cu întreruperi, cu greutate. – Din sl. potŭknonti. DOOM
poticní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poticnésc, imperf. 3 sg. poticneá; conj. prez. 3 să poticneáscă
poticniseră
POTICNÍ, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se lovi în timpul mersului cu piciorul de ceva și a-și pierde echilibrul; a se împiedica. ♦ A cădea (în urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedică în mers sau, fig., într-o acțiune. 3. Refl. Fig. A întâmpina o dificultate sau a nu izbuti în desfășurarea unei acțiuni. ♦ Spec. A pronunța cu greutate cuvintele, a vorbi cu întreruperi, cu greutate. – Din sl. potŭknonti. DOOM
poticní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poticnésc, imperf. 3 sg. poticneá; conj. prez. 3 să poticneáscă
poticniserăm
POTICNÍ, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se lovi în timpul mersului cu piciorul de ceva și a-și pierde echilibrul; a se împiedica. ♦ A cădea (în urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedică în mers sau, fig., într-o acțiune. 3. Refl. Fig. A întâmpina o dificultate sau a nu izbuti în desfășurarea unei acțiuni. ♦ Spec. A pronunța cu greutate cuvintele, a vorbi cu întreruperi, cu greutate. – Din sl. potŭknonti. DOOM
poticní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poticnésc, imperf. 3 sg. poticneá; conj. prez. 3 să poticneáscă
poticniserăți
POTICNÍ, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se lovi în timpul mersului cu piciorul de ceva și a-și pierde echilibrul; a se împiedica. ♦ A cădea (în urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedică în mers sau, fig., într-o acțiune. 3. Refl. Fig. A întâmpina o dificultate sau a nu izbuti în desfășurarea unei acțiuni. ♦ Spec. A pronunța cu greutate cuvintele, a vorbi cu întreruperi, cu greutate. – Din sl. potŭknonti. DOOM
poticní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poticnésc, imperf. 3 sg. poticneá; conj. prez. 3 să poticneáscă
poticniseși
POTICNÍ, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se lovi în timpul mersului cu piciorul de ceva și a-și pierde echilibrul; a se împiedica. ♦ A cădea (în urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedică în mers sau, fig., într-o acțiune. 3. Refl. Fig. A întâmpina o dificultate sau a nu izbuti în desfășurarea unei acțiuni. ♦ Spec. A pronunța cu greutate cuvintele, a vorbi cu întreruperi, cu greutate. – Din sl. potŭknonti. DOOM
poticní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poticnésc, imperf. 3 sg. poticneá; conj. prez. 3 să poticneáscă
poticniseți
POTICNÍ, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se lovi în timpul mersului cu piciorul de ceva și a-și pierde echilibrul; a se împiedica. ♦ A cădea (în urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedică în mers sau, fig., într-o acțiune. 3. Refl. Fig. A întâmpina o dificultate sau a nu izbuti în desfășurarea unei acțiuni. ♦ Spec. A pronunța cu greutate cuvintele, a vorbi cu întreruperi, cu greutate. – Din sl. potŭknonti. DOOM
poticní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poticnésc, imperf. 3 sg. poticneá; conj. prez. 3 să poticneáscă
poticnit
POTICNÍ, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se lovi în timpul mersului cu piciorul de ceva și a-și pierde echilibrul; a se împiedica. ♦ A cădea (în urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedică în mers sau, fig., într-o acțiune. 3. Refl. Fig. A întâmpina o dificultate sau a nu izbuti în desfășurarea unei acțiuni. ♦ Spec. A pronunța cu greutate cuvintele, a vorbi cu întreruperi, cu greutate. – Din sl. potŭknonti. DOOM
poticní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poticnésc, imperf. 3 sg. poticneá; conj. prez. 3 să poticneáscă
poticnit
POTICNÍT2, -Ă, poticniți, -te, adj. (Rar) Care se poticnește (1); împiedicat (la mers). ♦ Fig. (Despre vorbe, vorbire etc.) Care este articulat sau spus cu greutate, cu întreruperi etc. – V. poticni.
poticnit
POTICNÍT1 s. n. Faptul de a (se) poticni. – V. poticni. DOOM
poticnít s. n.
poticnita
POTICNÍT2, -Ă, poticniți, -te, adj. (Rar) Care se poticnește (1); împiedicat (la mers). ♦ Fig. (Despre vorbe, vorbire etc.) Care este articulat sau spus cu greutate, cu întreruperi etc. – V. poticni.
poticnite
POTICNÍT2, -Ă, poticniți, -te, adj. (Rar) Care se poticnește (1); împiedicat (la mers). ♦ Fig. (Despre vorbe, vorbire etc.) Care este articulat sau spus cu greutate, cu întreruperi etc. – V. poticni.
poticnitei
POTICNÍT2, -Ă, poticniți, -te, adj. (Rar) Care se poticnește (1); împiedicat (la mers). ♦ Fig. (Despre vorbe, vorbire etc.) Care este articulat sau spus cu greutate, cu întreruperi etc. – V. poticni.
poticnitele
POTICNÍT2, -Ă, poticniți, -te, adj. (Rar) Care se poticnește (1); împiedicat (la mers). ♦ Fig. (Despre vorbe, vorbire etc.) Care este articulat sau spus cu greutate, cu întreruperi etc. – V. poticni.
poticnitelor
POTICNÍT2, -Ă, poticniți, -te, adj. (Rar) Care se poticnește (1); împiedicat (la mers). ♦ Fig. (Despre vorbe, vorbire etc.) Care este articulat sau spus cu greutate, cu întreruperi etc. – V. poticni.
poticnitul
POTICNÍT2, -Ă, poticniți, -te, adj. (Rar) Care se poticnește (1); împiedicat (la mers). ♦ Fig. (Despre vorbe, vorbire etc.) Care este articulat sau spus cu greutate, cu întreruperi etc. – V. poticni.
poticnitului
POTICNÍT2, -Ă, poticniți, -te, adj. (Rar) Care se poticnește (1); împiedicat (la mers). ♦ Fig. (Despre vorbe, vorbire etc.) Care este articulat sau spus cu greutate, cu întreruperi etc. – V. poticni.
poticniși
POTICNÍ, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se lovi în timpul mersului cu piciorul de ceva și a-și pierde echilibrul; a se împiedica. ♦ A cădea (în urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedică în mers sau, fig., într-o acțiune. 3. Refl. Fig. A întâmpina o dificultate sau a nu izbuti în desfășurarea unei acțiuni. ♦ Spec. A pronunța cu greutate cuvintele, a vorbi cu întreruperi, cu greutate. – Din sl. potŭknonti. DOOM
poticní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poticnésc, imperf. 3 sg. poticneá; conj. prez. 3 să poticneáscă
poticniți
POTICNÍ, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se lovi în timpul mersului cu piciorul de ceva și a-și pierde echilibrul; a se împiedica. ♦ A cădea (în urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedică în mers sau, fig., într-o acțiune. 3. Refl. Fig. A întâmpina o dificultate sau a nu izbuti în desfășurarea unei acțiuni. ♦ Spec. A pronunța cu greutate cuvintele, a vorbi cu întreruperi, cu greutate. – Din sl. potŭknonti. DOOM
poticní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poticnésc, imperf. 3 sg. poticneá; conj. prez. 3 să poticneáscă
poticniți
POTICNÍT2, -Ă, poticniți, -te, adj. (Rar) Care se poticnește (1); împiedicat (la mers). ♦ Fig. (Despre vorbe, vorbire etc.) Care este articulat sau spus cu greutate, cu întreruperi etc. – V. poticni.
poticniții
POTICNÍT2, -Ă, poticniți, -te, adj. (Rar) Care se poticnește (1); împiedicat (la mers). ♦ Fig. (Despre vorbe, vorbire etc.) Care este articulat sau spus cu greutate, cu întreruperi etc. – V. poticni.
poticniților
POTICNÍT2, -Ă, poticniți, -te, adj. (Rar) Care se poticnește (1); împiedicat (la mers). ♦ Fig. (Despre vorbe, vorbire etc.) Care este articulat sau spus cu greutate, cu întreruperi etc. – V. poticni.
poticălea
POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (învechit și popular) A amăgi, a păcăli. Cînd văzură cum i-a poticălit ciobănașul, se luară cu mîinile de păr. ISPIRESCU, L. 249.
poticăleai
POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (învechit și popular) A amăgi, a păcăli. Cînd văzură cum i-a poticălit ciobănașul, se luară cu mîinile de păr. ISPIRESCU, L. 249.
poticăleam
POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (învechit și popular) A amăgi, a păcăli. Cînd văzură cum i-a poticălit ciobănașul, se luară cu mîinile de păr. ISPIRESCU, L. 249.
poticălească
POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (învechit și popular) A amăgi, a păcăli. Cînd văzură cum i-a poticălit ciobănașul, se luară cu mîinile de păr. ISPIRESCU, L. 249.
poticăleau
POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (învechit și popular) A amăgi, a păcăli. Cînd văzură cum i-a poticălit ciobănașul, se luară cu mîinile de păr. ISPIRESCU, L. 249.
poticăleați
POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (învechit și popular) A amăgi, a păcăli. Cînd văzură cum i-a poticălit ciobănașul, se luară cu mîinile de păr. ISPIRESCU, L. 249.
poticălesc
POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (învechit și popular) A amăgi, a păcăli. Cînd văzură cum i-a poticălit ciobănașul, se luară cu mîinile de păr. ISPIRESCU, L. 249.
poticălește
POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (învechit și popular) A amăgi, a păcăli. Cînd văzură cum i-a poticălit ciobănașul, se luară cu mîinile de păr. ISPIRESCU, L. 249.
poticălești
POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (învechit și popular) A amăgi, a păcăli. Cînd văzură cum i-a poticălit ciobănașul, se luară cu mîinile de păr. ISPIRESCU, L. 249.
poticăli
POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (învechit și popular) A amăgi, a păcăli. Cînd văzură cum i-a poticălit ciobănașul, se luară cu mîinile de păr. ISPIRESCU, L. 249.
poticălii
POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (învechit și popular) A amăgi, a păcăli. Cînd văzură cum i-a poticălit ciobănașul, se luară cu mîinile de păr. ISPIRESCU, L. 249.
poticălim
POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (învechit și popular) A amăgi, a păcăli. Cînd văzură cum i-a poticălit ciobănașul, se luară cu mîinile de păr. ISPIRESCU, L. 249.
poticălind
POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (învechit și popular) A amăgi, a păcăli. Cînd văzură cum i-a poticălit ciobănașul, se luară cu mîinile de păr. ISPIRESCU, L. 249.
poticălire
POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (învechit și popular) A amăgi, a păcăli. Cînd văzură cum i-a poticălit ciobănașul, se luară cu mîinile de păr. ISPIRESCU, L. 249.
poticălire
POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A amăgi, a păcăli. – Din poticală.
poticăliră
POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (învechit și popular) A amăgi, a păcăli. Cînd văzură cum i-a poticălit ciobănașul, se luară cu mîinile de păr. ISPIRESCU, L. 249.
poticălirăm
POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (învechit și popular) A amăgi, a păcăli. Cînd văzură cum i-a poticălit ciobănașul, se luară cu mîinile de păr. ISPIRESCU, L. 249.
poticălirăți
POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (învechit și popular) A amăgi, a păcăli. Cînd văzură cum i-a poticălit ciobănașul, se luară cu mîinile de păr. ISPIRESCU, L. 249.
poticălise
POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (învechit și popular) A amăgi, a păcăli. Cînd văzură cum i-a poticălit ciobănașul, se luară cu mîinile de păr. ISPIRESCU, L. 249.
poticălisem
POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (învechit și popular) A amăgi, a păcăli. Cînd văzură cum i-a poticălit ciobănașul, se luară cu mîinile de păr. ISPIRESCU, L. 249.
poticăliseră
POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (învechit și popular) A amăgi, a păcăli. Cînd văzură cum i-a poticălit ciobănașul, se luară cu mîinile de păr. ISPIRESCU, L. 249.
poticăliserăm
POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (învechit și popular) A amăgi, a păcăli. Cînd văzură cum i-a poticălit ciobănașul, se luară cu mîinile de păr. ISPIRESCU, L. 249.
poticăliserăți
POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (învechit și popular) A amăgi, a păcăli. Cînd văzură cum i-a poticălit ciobănașul, se luară cu mîinile de păr. ISPIRESCU, L. 249.
poticăliseși
POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (învechit și popular) A amăgi, a păcăli. Cînd văzură cum i-a poticălit ciobănașul, se luară cu mîinile de păr. ISPIRESCU, L. 249.
poticăliseți
POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (învechit și popular) A amăgi, a păcăli. Cînd văzură cum i-a poticălit ciobănașul, se luară cu mîinile de păr. ISPIRESCU, L. 249.
poticălit
POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (învechit și popular) A amăgi, a păcăli. Cînd văzură cum i-a poticălit ciobănașul, se luară cu mîinile de păr. ISPIRESCU, L. 249.
poticălit
POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A amăgi, a păcăli. – Din poticală.
poticăliși
POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (învechit și popular) A amăgi, a păcăli. Cînd văzură cum i-a poticălit ciobănașul, se luară cu mîinile de păr. ISPIRESCU, L. 249.
poticăliți
POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (învechit și popular) A amăgi, a păcăli. Cînd văzură cum i-a poticălit ciobănașul, se luară cu mîinile de păr. ISPIRESCU, L. 249.
potilat
POTILÁT, potilați, s. m., și potilate, s. n. (Transilv.) Pînză fină pe care o poartă pe cap femeile tinere și miresele; văl. V. maramă. Îi pun [miresei] potilatul pe cap. MARIAN, NU. 723. Și cu doi potilațilați, Tocmai din tîrg cumpărați. id. NA. 304. Ș-am avut ș-un potilat, Și ăla că i l-am dat, Pe pipă și pe tăbac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 181.
potir
POTÍR, potire, s. n. 1. Cupă de metal (prețios) cu gura largă (și cu marginile răsfrânte); p. ext. conținutul acestei cupe. ♦ Spec. Vas liturgic din metal în forma unui pahar sau a unei cupe cu picior, în care se păstrează cuminecătura. 2. P. anal. Floare cu petalele unite în formă de potir (1). – Din sl. potirĩ. DOOM
potír s. n., pl. potíre
potiraș
POTERÁȘ, poterași, s. m. (În trecut; în Țările Române) Persoană înarmată care facea parte dintr-o poteră. [Var.: (reg.) potiráș s. m.] – Poteră + suf. -aș. DOOM
poteráș s. m., pl. poteráși
potiraș
POTIRÁȘ1, potirașe, s. n. 1. Diminutiv al lui potir. 2. Mică plantă erbacee cu flori albastre-violete, răspândită în regiunile muntoase (Soldanella major). – Potir + suf. -aș. DOOM
potiráș s. n., pl. potiráșe
potirașe
POTIRÁȘ1, potirașe, s. n. 1. Diminutiv al lui potir. 2. Mică plantă erbacee cu flori albastre-violete, răspândită în regiunile muntoase (Soldanella major). – Potir + suf. -aș. DOOM
potiráș s. n., pl. potiráșe
potirașele
POTIRÁȘ1, potirașe, s. n. 1. Diminutiv al lui potir. 2. Mică plantă erbacee cu flori albastre-violete, răspândită în regiunile muntoase (Soldanella major). – Potir + suf. -aș. DOOM
potiráș s. n., pl. potiráșe
potirașelor
POTIRÁȘ1, potirașe, s. n. 1. Diminutiv al lui potir. 2. Mică plantă erbacee cu flori albastre-violete, răspândită în regiunile muntoase (Soldanella major). – Potir + suf. -aș. DOOM
potiráș s. n., pl. potiráșe
potirașul
POTIRÁȘ1, potirașe, s. n. 1. Diminutiv al lui potir. 2. Mică plantă erbacee cu flori albastre-violete, răspândită în regiunile muntoase (Soldanella major). – Potir + suf. -aș. DOOM
potiráș s. n., pl. potiráșe
potirașului
POTIRÁȘ1, potirașe, s. n. 1. Diminutiv al lui potir. 2. Mică plantă erbacee cu flori albastre-violete, răspândită în regiunile muntoase (Soldanella major). – Potir + suf. -aș. DOOM
potiráș s. n., pl. potiráșe
potire
POTÍR, potire, s. n. 1. Cupă de metal (prețios) cu gura largă (și cu marginile răsfrânte); p. ext. conținutul acestei cupe. ♦ Spec. Vas liturgic din metal în forma unui pahar sau a unei cupe cu picior, în care se păstrează cuminecătura. 2. P. anal. Floare cu petalele unite în formă de potir (1). – Din sl. potirĩ. DOOM
potír s. n., pl. potíre
potirele
POTÍR, potire, s. n. 1. Cupă de metal (prețios) cu gura largă (și cu marginile răsfrânte); p. ext. conținutul acestei cupe. ♦ Spec. Vas liturgic din metal în forma unui pahar sau a unei cupe cu picior, în care se păstrează cuminecătura. 2. P. anal. Floare cu petalele unite în formă de potir (1). – Din sl. potirĩ. DOOM
potír s. n., pl. potíre
potirelor
POTÍR, potire, s. n. 1. Cupă de metal (prețios) cu gura largă (și cu marginile răsfrânte); p. ext. conținutul acestei cupe. ♦ Spec. Vas liturgic din metal în forma unui pahar sau a unei cupe cu picior, în care se păstrează cuminecătura. 2. P. anal. Floare cu petalele unite în formă de potir (1). – Din sl. potirĩ. DOOM
potír s. n., pl. potíre
potirul
POTÍR, potire, s. n. 1. Cupă de metal (prețios) cu gura largă (și cu marginile răsfrânte); p. ext. conținutul acestei cupe. ♦ Spec. Vas liturgic din metal în forma unui pahar sau a unei cupe cu picior, în care se păstrează cuminecătura. 2. P. anal. Floare cu petalele unite în formă de potir (1). – Din sl. potirĩ. DOOM
potír s. n., pl. potíre
potirului
POTÍR, potire, s. n. 1. Cupă de metal (prețios) cu gura largă (și cu marginile răsfrânte); p. ext. conținutul acestei cupe. ♦ Spec. Vas liturgic din metal în forma unui pahar sau a unei cupe cu picior, în care se păstrează cuminecătura. 2. P. anal. Floare cu petalele unite în formă de potir (1). – Din sl. potirĩ. DOOM
potír s. n., pl. potíre
potiră
PÓTIRĂ s. f. v. poteră.
potiră
PÓTIRĂ s. f. v. poteră.
potitius
Potitius, unul dintre slujitorii cultului lui Heracles la Roma (v. Pinarius).
potișă
POTÍȘĂ s.f. Vas de porțelan chinezesc sau japonez. [< fr. potiche].
potițiu
Potițiu = Potitius.
potloage
POTLÓG, potloage, s. n. Bucată de piele cu care se cârpește încălțămintea; petic. – Din bg., sb. podlog. DOOM
potlóg (po-tlog) s. n., pl. potloáge
potloagele
POTLÓG, potloage, s. n. Bucată de piele cu care se cârpește încălțămintea; petic. – Din bg., sb. podlog. DOOM
potlóg (po-tlog) s. n., pl. potloáge
potloagelor
POTLÓG, potloage, s. n. Bucată de piele cu care se cârpește încălțămintea; petic. – Din bg., sb. podlog. DOOM
potlóg (po-tlog) s. n., pl. potloáge
potloagă
potloagă, potloage s. f. (reg.) 1. prostituată. 2. femeie imorală. 3. femeie decăzută; vagaboandă.
potlog
POTLÓG, potloage, s. n. Bucată de piele cu care se cârpește încălțămintea; petic. – Din bg., sb. podlog. DOOM
potlóg (po-tlog) s. n., pl. potloáge
potlogar
POTLOGÁR, potlogari, s. m. 1. (Fam.) Pungaș, escroc, șarlatan; șmecher. 2. (Reg.) Persoană care pune potloage la încălțăminte. – Potlog + suf. -ar. DOOM
potlogár (fam.) (po-tlo-) s. m., pl. potlogári
potlogari
POTLOGÁR, potlogari, s. m. 1. (Fam.) Pungaș, escroc, șarlatan; șmecher. 2. (Reg.) Persoană care pune potloage la încălțăminte. – Potlog + suf. -ar. DOOM
potlogár (fam.) (po-tlo-) s. m., pl. potlogári
potlogarii
POTLOGÁR, potlogari, s. m. 1. (Fam.) Pungaș, escroc, șarlatan; șmecher. 2. (Reg.) Persoană care pune potloage la încălțăminte. – Potlog + suf. -ar. DOOM
potlogár (fam.) (po-tlo-) s. m., pl. potlogári
potlogarilor
POTLOGÁR, potlogari, s. m. 1. (Fam.) Pungaș, escroc, șarlatan; șmecher. 2. (Reg.) Persoană care pune potloage la încălțăminte. – Potlog + suf. -ar. DOOM
potlogár (fam.) (po-tlo-) s. m., pl. potlogári
potlogarul
POTLOGÁR, potlogari, s. m. 1. (Fam.) Pungaș, escroc, șarlatan; șmecher. 2. (Reg.) Persoană care pune potloage la încălțăminte. – Potlog + suf. -ar. DOOM
potlogár (fam.) (po-tlo-) s. m., pl. potlogári
potlogarului
POTLOGÁR, potlogari, s. m. 1. (Fam.) Pungaș, escroc, șarlatan; șmecher. 2. (Reg.) Persoană care pune potloage la încălțăminte. – Potlog + suf. -ar. DOOM
potlogár (fam.) (po-tlo-) s. m., pl. potlogári
potlogea
POTLOGÍ, potlogesc, vb. IV. Tranz. (învechit) A petici încălțămintea; a cîrpi cu potloage.
potlogeai
POTLOGÍ, potlogesc, vb. IV. Tranz. (învechit) A petici încălțămintea; a cîrpi cu potloage.
potlogeam
POTLOGÍ, potlogesc, vb. IV. Tranz. (învechit) A petici încălțămintea; a cîrpi cu potloage.
potlogească
POTLOGÍ, potlogesc, vb. IV. Tranz. (învechit) A petici încălțămintea; a cîrpi cu potloage.
potlogeau
POTLOGÍ, potlogesc, vb. IV. Tranz. (învechit) A petici încălțămintea; a cîrpi cu potloage.
potlogeați
POTLOGÍ, potlogesc, vb. IV. Tranz. (învechit) A petici încălțămintea; a cîrpi cu potloage.
potlogesc
POTLOGÍ, potlogesc, vb. IV. Tranz. (învechit) A petici încălțămintea; a cîrpi cu potloage.
potlogește
POTLOGÍ, potlogesc, vb. IV. Tranz. (învechit) A petici încălțămintea; a cîrpi cu potloage.
potlogești
POTLOGÍ, potlogesc, vb. IV. Tranz. (învechit) A petici încălțămintea; a cîrpi cu potloage.
potlogi
POTLOGÍ, potlogesc, vb. IV. Tranz. (învechit) A petici încălțămintea; a cîrpi cu potloage.
potlogii
POTLOGÍ, potlogesc, vb. IV. Tranz. (învechit) A petici încălțămintea; a cîrpi cu potloage.
potlogim
POTLOGÍ, potlogesc, vb. IV. Tranz. (învechit) A petici încălțămintea; a cîrpi cu potloage.
potlogind
POTLOGÍ, potlogesc, vb. IV. Tranz. (învechit) A petici încălțămintea; a cîrpi cu potloage.
potlogire
POTLOGÍ, potlogesc, vb. IV. Tranz. (învechit) A petici încălțămintea; a cîrpi cu potloage.
potlogire
POTLOGÍ, potlogesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A petici încălțămintea. – Din potlog.
potlogiră
POTLOGÍ, potlogesc, vb. IV. Tranz. (învechit) A petici încălțămintea; a cîrpi cu potloage.
potlogirăm
POTLOGÍ, potlogesc, vb. IV. Tranz. (învechit) A petici încălțămintea; a cîrpi cu potloage.
potlogirăți
POTLOGÍ, potlogesc, vb. IV. Tranz. (învechit) A petici încălțămintea; a cîrpi cu potloage.
potlogise
POTLOGÍ, potlogesc, vb. IV. Tranz. (învechit) A petici încălțămintea; a cîrpi cu potloage.
potlogisem
POTLOGÍ, potlogesc, vb. IV. Tranz. (învechit) A petici încălțămintea; a cîrpi cu potloage.
potlogiseră
POTLOGÍ, potlogesc, vb. IV. Tranz. (învechit) A petici încălțămintea; a cîrpi cu potloage.
potlogiserăm
POTLOGÍ, potlogesc, vb. IV. Tranz. (învechit) A petici încălțămintea; a cîrpi cu potloage.
potlogiserăți
POTLOGÍ, potlogesc, vb. IV. Tranz. (învechit) A petici încălțămintea; a cîrpi cu potloage.
potlogiseși
POTLOGÍ, potlogesc, vb. IV. Tranz. (învechit) A petici încălțămintea; a cîrpi cu potloage.
potlogiseți
POTLOGÍ, potlogesc, vb. IV. Tranz. (învechit) A petici încălțămintea; a cîrpi cu potloage.
potlogit
POTLOGÍ, potlogesc, vb. IV. Tranz. (învechit) A petici încălțămintea; a cîrpi cu potloage.
potlogit
POTLOGÍ, potlogesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A petici încălțămintea. – Din potlog.
potlogiși
POTLOGÍ, potlogesc, vb. IV. Tranz. (învechit) A petici încălțămintea; a cîrpi cu potloage.
potlogiți
POTLOGÍ, potlogesc, vb. IV. Tranz. (învechit) A petici încălțămintea; a cîrpi cu potloage.
potlogul
POTLÓG, potloage, s. n. Bucată de piele cu care se cârpește încălțămintea; petic. – Din bg., sb. podlog. DOOM
potlóg (po-tlog) s. n., pl. potloáge
potlogului
POTLÓG, potloage, s. n. Bucată de piele cu care se cârpește încălțămintea; petic. – Din bg., sb. podlog. DOOM
potlóg (po-tlog) s. n., pl. potloáge
potlogărea
POTLOGĂRÍ, potlogăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face potlogării; a escroca, a înșela. – Din potlogar. DOOM
potlogărí (a ~) (fam.) (po-tlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potlogărésc, imperf. 3 sg. potlogăreá; conj. prez. 3 să potlogăreáscă
potlogăreai
POTLOGĂRÍ, potlogăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face potlogării; a escroca, a înșela. – Din potlogar. DOOM
potlogărí (a ~) (fam.) (po-tlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potlogărésc, imperf. 3 sg. potlogăreá; conj. prez. 3 să potlogăreáscă
potlogăream
POTLOGĂRÍ, potlogăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face potlogării; a escroca, a înșela. – Din potlogar. DOOM
potlogărí (a ~) (fam.) (po-tlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potlogărésc, imperf. 3 sg. potlogăreá; conj. prez. 3 să potlogăreáscă
potlogăreasca
POTLOGĂRÉSC, -EÁSCĂ, potlogărești, adj. (Fam.) De potlogar (1). – Potlogar + suf. -esc. DOOM
potlogărésc (fam.) (po-tlo-) adj. m., f. potlogăreáscă; pl. m. și f. potlogăréști
potlogărească
POTLOGĂRÍ, potlogăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face potlogării; a escroca, a înșela. – Din potlogar. DOOM
potlogărí (a ~) (fam.) (po-tlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potlogărésc, imperf. 3 sg. potlogăreá; conj. prez. 3 să potlogăreáscă
potlogăreau
POTLOGĂRÍ, potlogăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face potlogării; a escroca, a înșela. – Din potlogar. DOOM
potlogărí (a ~) (fam.) (po-tlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potlogărésc, imperf. 3 sg. potlogăreá; conj. prez. 3 să potlogăreáscă
potlogăreați
POTLOGĂRÍ, potlogăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face potlogării; a escroca, a înșela. – Din potlogar. DOOM
potlogărí (a ~) (fam.) (po-tlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potlogărésc, imperf. 3 sg. potlogăreá; conj. prez. 3 să potlogăreáscă
potlogăresc
POTLOGĂRÉSC, -EÁSCĂ, potlogărești, adj. (Fam.) De potlogar (1). – Potlogar + suf. -esc. DOOM
potlogărésc (fam.) (po-tlo-) adj. m., f. potlogăreáscă; pl. m. și f. potlogăréști
potlogăresc
POTLOGĂRÍ, potlogăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face potlogării; a escroca, a înșela. – Din potlogar. DOOM
potlogărí (a ~) (fam.) (po-tlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potlogărésc, imperf. 3 sg. potlogăreá; conj. prez. 3 să potlogăreáscă
potlogărescul
POTLOGĂRÉSC, -EÁSCĂ, potlogărești, adj. (Fam.) De potlogar (1). – Potlogar + suf. -esc. DOOM
potlogărésc (fam.) (po-tlo-) adj. m., f. potlogăreáscă; pl. m. și f. potlogăréști
potlogărescului
POTLOGĂRÉSC, -EÁSCĂ, potlogărești, adj. (Fam.) De potlogar (1). – Potlogar + suf. -esc. DOOM
potlogărésc (fam.) (po-tlo-) adj. m., f. potlogăreáscă; pl. m. și f. potlogăréști
potlogărește
POTLOGĂRÉȘTE adv. (Fam.) Ca potlogarii (1), în felul potlogarilor. – Potlogar + suf. -ește. DOOM
potlogăréște (fam.) (po-tlo-) adv.
potlogărește
POTLOGĂRÍ, potlogăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face potlogării; a escroca, a înșela. – Din potlogar. DOOM
potlogărí (a ~) (fam.) (po-tlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potlogărésc, imperf. 3 sg. potlogăreá; conj. prez. 3 să potlogăreáscă
potlogărești
POTLOGĂRÉSC, -EÁSCĂ, potlogărești, adj. (Fam.) De potlogar (1). – Potlogar + suf. -esc. DOOM
potlogărésc (fam.) (po-tlo-) adj. m., f. potlogăreáscă; pl. m. și f. potlogăréști
potlogărești
POTLOGĂRÍ, potlogăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face potlogării; a escroca, a înșela. – Din potlogar. DOOM
potlogărí (a ~) (fam.) (po-tlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potlogărésc, imperf. 3 sg. potlogăreá; conj. prez. 3 să potlogăreáscă
potlogăreștii
POTLOGĂRÉSC, -EÁSCĂ, potlogărești, adj. (Fam.) De potlogar (1). – Potlogar + suf. -esc. DOOM
potlogărésc (fam.) (po-tlo-) adj. m., f. potlogăreáscă; pl. m. și f. potlogăréști
potlogăreștile
POTLOGĂRÉSC, -EÁSCĂ, potlogărești, adj. (Fam.) De potlogar (1). – Potlogar + suf. -esc. DOOM
potlogărésc (fam.) (po-tlo-) adj. m., f. potlogăreáscă; pl. m. și f. potlogăréști
potlogăreștilor
POTLOGĂRÉSC, -EÁSCĂ, potlogărești, adj. (Fam.) De potlogar (1). – Potlogar + suf. -esc. DOOM
potlogărésc (fam.) (po-tlo-) adj. m., f. potlogăreáscă; pl. m. și f. potlogăréști
potlogări
POTLOGĂRÍ, potlogăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face potlogării; a escroca, a înșela. – Din potlogar. DOOM
potlogărí (a ~) (fam.) (po-tlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potlogărésc, imperf. 3 sg. potlogăreá; conj. prez. 3 să potlogăreáscă
potlogăria
POTLOGĂRÍE, potlogării, s. f. (Fam.) Pungășie, hoție, înșelătorie, escrocherie. – Potlogar + suf. -ie. DOOM
potlogăríe (fam.) (po-tlo-) s. f., art. potlogăría, g.-d. art. potlogăríei; pl. potlogăríi, art. potlogăríile
potlogărie
POTLOGĂRÍE, potlogării, s. f. (Fam.) Pungășie, hoție, înșelătorie, escrocherie. – Potlogar + suf. -ie. DOOM
potlogăríe (fam.) (po-tlo-) s. f., art. potlogăría, g.-d. art. potlogăríei; pl. potlogăríi, art. potlogăríile
potlogăriei
POTLOGĂRÍE, potlogării, s. f. (Fam.) Pungășie, hoție, înșelătorie, escrocherie. – Potlogar + suf. -ie. DOOM
potlogăríe (fam.) (po-tlo-) s. f., art. potlogăría, g.-d. art. potlogăríei; pl. potlogăríi, art. potlogăríile
potlogării
POTLOGĂRÍ, potlogăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face potlogării; a escroca, a înșela. – Din potlogar. DOOM
potlogărí (a ~) (fam.) (po-tlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potlogărésc, imperf. 3 sg. potlogăreá; conj. prez. 3 să potlogăreáscă
potlogării
POTLOGĂRÍE, potlogării, s. f. (Fam.) Pungășie, hoție, înșelătorie, escrocherie. – Potlogar + suf. -ie. DOOM
potlogăríe (fam.) (po-tlo-) s. f., art. potlogăría, g.-d. art. potlogăríei; pl. potlogăríi, art. potlogăríile
potlogăriile
POTLOGĂRÍE, potlogării, s. f. (Fam.) Pungășie, hoție, înșelătorie, escrocherie. – Potlogar + suf. -ie. DOOM
potlogăríe (fam.) (po-tlo-) s. f., art. potlogăría, g.-d. art. potlogăríei; pl. potlogăríi, art. potlogăríile
potlogăriilor
POTLOGĂRÍE, potlogării, s. f. (Fam.) Pungășie, hoție, înșelătorie, escrocherie. – Potlogar + suf. -ie. DOOM
potlogăríe (fam.) (po-tlo-) s. f., art. potlogăría, g.-d. art. potlogăríei; pl. potlogăríi, art. potlogăríile
potlogărim
POTLOGĂRÍ, potlogăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face potlogării; a escroca, a înșela. – Din potlogar. DOOM
potlogărí (a ~) (fam.) (po-tlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potlogărésc, imperf. 3 sg. potlogăreá; conj. prez. 3 să potlogăreáscă
potlogărind
POTLOGĂRÍ, potlogăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face potlogării; a escroca, a înșela. – Din potlogar. DOOM
potlogărí (a ~) (fam.) (po-tlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potlogărésc, imperf. 3 sg. potlogăreá; conj. prez. 3 să potlogăreáscă
potlogărire
POTLOGĂRÍ, potlogăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face potlogării; a escroca, a înșela. – Din potlogar. DOOM
potlogărí (a ~) (fam.) (po-tlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potlogărésc, imperf. 3 sg. potlogăreá; conj. prez. 3 să potlogăreáscă
potlogăriră
POTLOGĂRÍ, potlogăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face potlogării; a escroca, a înșela. – Din potlogar. DOOM
potlogărí (a ~) (fam.) (po-tlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potlogărésc, imperf. 3 sg. potlogăreá; conj. prez. 3 să potlogăreáscă
potlogărirăm
POTLOGĂRÍ, potlogăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face potlogării; a escroca, a înșela. – Din potlogar. DOOM
potlogărí (a ~) (fam.) (po-tlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potlogărésc, imperf. 3 sg. potlogăreá; conj. prez. 3 să potlogăreáscă
potlogărirăți
POTLOGĂRÍ, potlogăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face potlogării; a escroca, a înșela. – Din potlogar. DOOM
potlogărí (a ~) (fam.) (po-tlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potlogărésc, imperf. 3 sg. potlogăreá; conj. prez. 3 să potlogăreáscă
potlogărise
POTLOGĂRÍ, potlogăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face potlogării; a escroca, a înșela. – Din potlogar. DOOM
potlogărí (a ~) (fam.) (po-tlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potlogărésc, imperf. 3 sg. potlogăreá; conj. prez. 3 să potlogăreáscă
potlogărisem
POTLOGĂRÍ, potlogăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face potlogării; a escroca, a înșela. – Din potlogar. DOOM
potlogărí (a ~) (fam.) (po-tlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potlogărésc, imperf. 3 sg. potlogăreá; conj. prez. 3 să potlogăreáscă
potlogăriseră
POTLOGĂRÍ, potlogăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face potlogării; a escroca, a înșela. – Din potlogar. DOOM
potlogărí (a ~) (fam.) (po-tlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potlogărésc, imperf. 3 sg. potlogăreá; conj. prez. 3 să potlogăreáscă
potlogăriserăm
POTLOGĂRÍ, potlogăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face potlogării; a escroca, a înșela. – Din potlogar. DOOM
potlogărí (a ~) (fam.) (po-tlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potlogărésc, imperf. 3 sg. potlogăreá; conj. prez. 3 să potlogăreáscă
potlogăriserăți
POTLOGĂRÍ, potlogăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face potlogării; a escroca, a înșela. – Din potlogar. DOOM
potlogărí (a ~) (fam.) (po-tlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potlogărésc, imperf. 3 sg. potlogăreá; conj. prez. 3 să potlogăreáscă
potlogăriseși
POTLOGĂRÍ, potlogăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face potlogării; a escroca, a înșela. – Din potlogar. DOOM
potlogărí (a ~) (fam.) (po-tlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potlogărésc, imperf. 3 sg. potlogăreá; conj. prez. 3 să potlogăreáscă
potlogăriseți
POTLOGĂRÍ, potlogăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face potlogării; a escroca, a înșela. – Din potlogar. DOOM
potlogărí (a ~) (fam.) (po-tlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potlogărésc, imperf. 3 sg. potlogăreá; conj. prez. 3 să potlogăreáscă
potlogărit
POTLOGĂRÍ, potlogăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face potlogării; a escroca, a înșela. – Din potlogar. DOOM
potlogărí (a ~) (fam.) (po-tlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potlogărésc, imperf. 3 sg. potlogăreá; conj. prez. 3 să potlogăreáscă
potlogărit
POTLOGĂRÍT s. n. (Fam.) Faptul de a potlogări. – V. potlogări. DOOM
potlogărít (fam.) (po-tlo-) s. n.
potlogărita
POTLOGĂRÍT s. n. (Fam.) Faptul de a potlogări. – V. potlogări. DOOM
potlogărít (fam.) (po-tlo-) s. n.
potlogărite
POTLOGĂRÍT s. n. (Fam.) Faptul de a potlogări. – V. potlogări. DOOM
potlogărít (fam.) (po-tlo-) s. n.
potlogăritei
POTLOGĂRÍT s. n. (Fam.) Faptul de a potlogări. – V. potlogări. DOOM
potlogărít (fam.) (po-tlo-) s. n.
potlogăritele
POTLOGĂRÍT s. n. (Fam.) Faptul de a potlogări. – V. potlogări. DOOM
potlogărít (fam.) (po-tlo-) s. n.
potlogăritelor
POTLOGĂRÍT s. n. (Fam.) Faptul de a potlogări. – V. potlogări. DOOM
potlogărít (fam.) (po-tlo-) s. n.
potlogăritul
POTLOGĂRÍT s. n. (Fam.) Faptul de a potlogări. – V. potlogări. DOOM
potlogărít (fam.) (po-tlo-) s. n.
potlogăritului
POTLOGĂRÍT s. n. (Fam.) Faptul de a potlogări. – V. potlogări. DOOM
potlogărít (fam.) (po-tlo-) s. n.
potlogăriși
POTLOGĂRÍ, potlogăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face potlogării; a escroca, a înșela. – Din potlogar. DOOM
potlogărí (a ~) (fam.) (po-tlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potlogărésc, imperf. 3 sg. potlogăreá; conj. prez. 3 să potlogăreáscă
potlogăriți
POTLOGĂRÍ, potlogăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Fam.) A face potlogării; a escroca, a înșela. – Din potlogar. DOOM
potlogărí (a ~) (fam.) (po-tlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potlogărésc, imperf. 3 sg. potlogăreá; conj. prez. 3 să potlogăreáscă
potlogăriți
POTLOGĂRÍT s. n. (Fam.) Faptul de a potlogări. – V. potlogări. DOOM
potlogărít (fam.) (po-tlo-) s. n.
potlogăriții
POTLOGĂRÍT s. n. (Fam.) Faptul de a potlogări. – V. potlogări. DOOM
potlogărít (fam.) (po-tlo-) s. n.
potlogăriților
POTLOGĂRÍT s. n. (Fam.) Faptul de a potlogări. – V. potlogări. DOOM
potlogărít (fam.) (po-tlo-) s. n.
potmol
POTMÓL s. n. v. podmol.
potmoli
POTMOLÍ, potmolesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se împotmoli. – Din potmol (= podmol).
potmolire
POTMOLIRE s. f. (Pop.) Împotmolire. – V potmoli.
potmolit
POTMOLÍT, -Ă, potmoliți, -te, adj. (Pop.) Împotmolit. – V. potmoli.
potnog
POTNÓG, potnogi, s. m. Fiecare dintre pedalele de la războiul de țesut, pe care se apasă cu picioarele pentru a schimba ițele; tălpig, iapă; p. ext. sfoara cu care se leagă aceste pedale. – Din bg. podnoga. DOOM
potnóg s. m., pl. potnógi
potnogi
POTNÓG, potnogi, s. m. Fiecare dintre pedalele de la războiul de țesut, pe care se apasă cu picioarele pentru a schimba ițele; tălpig, iapă; p. ext. sfoara cu care se leagă aceste pedale. – Din bg. podnoga. DOOM
potnóg s. m., pl. potnógi
potnogii
POTNÓG, potnogi, s. m. Fiecare dintre pedalele de la războiul de țesut, pe care se apasă cu picioarele pentru a schimba ițele; tălpig, iapă; p. ext. sfoara cu care se leagă aceste pedale. – Din bg. podnoga. DOOM
potnóg s. m., pl. potnógi
potnogilor
POTNÓG, potnogi, s. m. Fiecare dintre pedalele de la războiul de țesut, pe care se apasă cu picioarele pentru a schimba ițele; tălpig, iapă; p. ext. sfoara cu care se leagă aceste pedale. – Din bg. podnoga. DOOM
potnóg s. m., pl. potnógi
potnogul
POTNÓG, potnogi, s. m. Fiecare dintre pedalele de la războiul de țesut, pe care se apasă cu picioarele pentru a schimba ițele; tălpig, iapă; p. ext. sfoara cu care se leagă aceste pedale. – Din bg. podnoga. DOOM
potnóg s. m., pl. potnógi
potnogului
POTNÓG, potnogi, s. m. Fiecare dintre pedalele de la războiul de țesut, pe care se apasă cu picioarele pentru a schimba ițele; tălpig, iapă; p. ext. sfoara cu care se leagă aceste pedale. – Din bg. podnoga. DOOM
potnóg s. m., pl. potnógi
potoapă
potoapă, potoape s. f. (peior.) grăsană, obeză.
potol
potol s. n. sg. mâncare.
potolea
POTOLÍ, potolesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.; a (se) liniști, a se domoli, a (se) calma, a (se) alina; a (se) îmblânzi. ♦ A înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acțiune în desfășurare etc.; a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina. 2. Refl. (Despre foc sau o materie care arde) A arde mocnit. – Din sb. potuliti, bg. potulja. DOOM
potolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potolésc, imperf. 3 sg. potoleá; conj. prez. 3 să potoleáscă
potoleai
POTOLÍ, potolesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.; a (se) liniști, a se domoli, a (se) calma, a (se) alina; a (se) îmblânzi. ♦ A înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acțiune în desfășurare etc.; a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina. 2. Refl. (Despre foc sau o materie care arde) A arde mocnit. – Din sb. potuliti, bg. potulja. DOOM
potolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potolésc, imperf. 3 sg. potoleá; conj. prez. 3 să potoleáscă
potoleala
POTOLEÁLĂ, potoleli, s. f. (Rar) Potolire. – Potoli + suf. -eală. DOOM
potoleálă (rar) s. f., g.-d. art. potolélii; pl. potoléli
potoleam
POTOLÍ, potolesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.; a (se) liniști, a se domoli, a (se) calma, a (se) alina; a (se) îmblânzi. ♦ A înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acțiune în desfășurare etc.; a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina. 2. Refl. (Despre foc sau o materie care arde) A arde mocnit. – Din sb. potuliti, bg. potulja. DOOM
potolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potolésc, imperf. 3 sg. potoleá; conj. prez. 3 să potoleáscă
potolească
POTOLÍ, potolesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.; a (se) liniști, a se domoli, a (se) calma, a (se) alina; a (se) îmblânzi. ♦ A înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acțiune în desfășurare etc.; a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina. 2. Refl. (Despre foc sau o materie care arde) A arde mocnit. – Din sb. potuliti, bg. potulja. DOOM
potolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potolésc, imperf. 3 sg. potoleá; conj. prez. 3 să potoleáscă
potoleau
POTOLÍ, potolesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.; a (se) liniști, a se domoli, a (se) calma, a (se) alina; a (se) îmblânzi. ♦ A înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acțiune în desfășurare etc.; a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina. 2. Refl. (Despre foc sau o materie care arde) A arde mocnit. – Din sb. potuliti, bg. potulja. DOOM
potolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potolésc, imperf. 3 sg. potoleá; conj. prez. 3 să potoleáscă
potoleați
POTOLÍ, potolesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.; a (se) liniști, a se domoli, a (se) calma, a (se) alina; a (se) îmblânzi. ♦ A înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acțiune în desfășurare etc.; a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina. 2. Refl. (Despre foc sau o materie care arde) A arde mocnit. – Din sb. potuliti, bg. potulja. DOOM
potolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potolésc, imperf. 3 sg. potoleá; conj. prez. 3 să potoleáscă
potoleli
POTOLEÁLĂ, potoleli, s. f. (Rar) Potolire. – Potoli + suf. -eală. DOOM
potoleálă (rar) s. f., g.-d. art. potolélii; pl. potoléli
potolelii
POTOLEÁLĂ, potoleli, s. f. (Rar) Potolire. – Potoli + suf. -eală. DOOM
potoleálă (rar) s. f., g.-d. art. potolélii; pl. potoléli
potolelile
POTOLEÁLĂ, potoleli, s. f. (Rar) Potolire. – Potoli + suf. -eală. DOOM
potoleálă (rar) s. f., g.-d. art. potolélii; pl. potoléli
potolelilor
POTOLEÁLĂ, potoleli, s. f. (Rar) Potolire. – Potoli + suf. -eală. DOOM
potoleálă (rar) s. f., g.-d. art. potolélii; pl. potoléli
potolesc
POTOLÍ, potolesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.; a (se) liniști, a se domoli, a (se) calma, a (se) alina; a (se) îmblânzi. ♦ A înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acțiune în desfășurare etc.; a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina. 2. Refl. (Despre foc sau o materie care arde) A arde mocnit. – Din sb. potuliti, bg. potulja. DOOM
potolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potolésc, imperf. 3 sg. potoleá; conj. prez. 3 să potoleáscă
potolește
POTOLÍ, potolesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.; a (se) liniști, a se domoli, a (se) calma, a (se) alina; a (se) îmblânzi. ♦ A înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acțiune în desfășurare etc.; a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina. 2. Refl. (Despre foc sau o materie care arde) A arde mocnit. – Din sb. potuliti, bg. potulja. DOOM
potolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potolésc, imperf. 3 sg. potoleá; conj. prez. 3 să potoleáscă
potolești
POTOLÍ, potolesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.; a (se) liniști, a se domoli, a (se) calma, a (se) alina; a (se) îmblânzi. ♦ A înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acțiune în desfășurare etc.; a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina. 2. Refl. (Despre foc sau o materie care arde) A arde mocnit. – Din sb. potuliti, bg. potulja. DOOM
potolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potolésc, imperf. 3 sg. potoleá; conj. prez. 3 să potoleáscă
potoli
POTOLÍ, potolesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.; a (se) liniști, a se domoli, a (se) calma, a (se) alina; a (se) îmblânzi. ♦ A înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acțiune în desfășurare etc.; a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina. 2. Refl. (Despre foc sau o materie care arde) A arde mocnit. – Din sb. potuliti, bg. potulja. DOOM
potolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potolésc, imperf. 3 sg. potoleá; conj. prez. 3 să potoleáscă
potolii
POTOLÍ, potolesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.; a (se) liniști, a se domoli, a (se) calma, a (se) alina; a (se) îmblânzi. ♦ A înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acțiune în desfășurare etc.; a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina. 2. Refl. (Despre foc sau o materie care arde) A arde mocnit. – Din sb. potuliti, bg. potulja. DOOM
potolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potolésc, imperf. 3 sg. potoleá; conj. prez. 3 să potoleáscă
potolim
POTOLÍ, potolesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.; a (se) liniști, a se domoli, a (se) calma, a (se) alina; a (se) îmblânzi. ♦ A înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acțiune în desfășurare etc.; a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina. 2. Refl. (Despre foc sau o materie care arde) A arde mocnit. – Din sb. potuliti, bg. potulja. DOOM
potolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potolésc, imperf. 3 sg. potoleá; conj. prez. 3 să potoleáscă
potolind
POTOLÍ, potolesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.; a (se) liniști, a se domoli, a (se) calma, a (se) alina; a (se) îmblânzi. ♦ A înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acțiune în desfășurare etc.; a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina. 2. Refl. (Despre foc sau o materie care arde) A arde mocnit. – Din sb. potuliti, bg. potulja. DOOM
potolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potolésc, imperf. 3 sg. potoleá; conj. prez. 3 să potoleáscă
potolire
POTOLÍ, potolesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.; a (se) liniști, a se domoli, a (se) calma, a (se) alina; a (se) îmblânzi. ♦ A înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acțiune în desfășurare etc.; a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina. 2. Refl. (Despre foc sau o materie care arde) A arde mocnit. – Din sb. potuliti, bg. potulja. DOOM
potolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potolésc, imperf. 3 sg. potoleá; conj. prez. 3 să potoleáscă
potolire
POTOLÍRE, potoliri, s. f. Acțiunea de a se potoli și rezultatul ei; liniștire, domolire, calmare, potoleală. – V. potoli. DOOM
potolíre s. f., g.-d. art. potolírii
potolirea
POTOLÍRE, potoliri, s. f. Acțiunea de a se potoli și rezultatul ei; liniștire, domolire, calmare, potoleală. – V. potoli. DOOM
potolíre s. f., g.-d. art. potolírii
potoliri
POTOLÍRE, potoliri, s. f. Acțiunea de a se potoli și rezultatul ei; liniștire, domolire, calmare, potoleală. – V. potoli. DOOM
potolíre s. f., g.-d. art. potolírii
potolirii
POTOLÍRE, potoliri, s. f. Acțiunea de a se potoli și rezultatul ei; liniștire, domolire, calmare, potoleală. – V. potoli. DOOM
potolíre s. f., g.-d. art. potolírii
potolirile
POTOLÍRE, potoliri, s. f. Acțiunea de a se potoli și rezultatul ei; liniștire, domolire, calmare, potoleală. – V. potoli. DOOM
potolíre s. f., g.-d. art. potolírii
potolirilor
POTOLÍRE, potoliri, s. f. Acțiunea de a se potoli și rezultatul ei; liniștire, domolire, calmare, potoleală. – V. potoli. DOOM
potolíre s. f., g.-d. art. potolírii
potoliră
POTOLÍ, potolesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.; a (se) liniști, a se domoli, a (se) calma, a (se) alina; a (se) îmblânzi. ♦ A înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acțiune în desfășurare etc.; a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina. 2. Refl. (Despre foc sau o materie care arde) A arde mocnit. – Din sb. potuliti, bg. potulja. DOOM
potolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potolésc, imperf. 3 sg. potoleá; conj. prez. 3 să potoleáscă
potolirăm
POTOLÍ, potolesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.; a (se) liniști, a se domoli, a (se) calma, a (se) alina; a (se) îmblânzi. ♦ A înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acțiune în desfășurare etc.; a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina. 2. Refl. (Despre foc sau o materie care arde) A arde mocnit. – Din sb. potuliti, bg. potulja. DOOM
potolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potolésc, imperf. 3 sg. potoleá; conj. prez. 3 să potoleáscă
potolirăți
POTOLÍ, potolesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.; a (se) liniști, a se domoli, a (se) calma, a (se) alina; a (se) îmblânzi. ♦ A înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acțiune în desfășurare etc.; a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina. 2. Refl. (Despre foc sau o materie care arde) A arde mocnit. – Din sb. potuliti, bg. potulja. DOOM
potolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potolésc, imperf. 3 sg. potoleá; conj. prez. 3 să potoleáscă
potolise
POTOLÍ, potolesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.; a (se) liniști, a se domoli, a (se) calma, a (se) alina; a (se) îmblânzi. ♦ A înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acțiune în desfășurare etc.; a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina. 2. Refl. (Despre foc sau o materie care arde) A arde mocnit. – Din sb. potuliti, bg. potulja. DOOM
potolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potolésc, imperf. 3 sg. potoleá; conj. prez. 3 să potoleáscă
potolisem
POTOLÍ, potolesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.; a (se) liniști, a se domoli, a (se) calma, a (se) alina; a (se) îmblânzi. ♦ A înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acțiune în desfășurare etc.; a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina. 2. Refl. (Despre foc sau o materie care arde) A arde mocnit. – Din sb. potuliti, bg. potulja. DOOM
potolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potolésc, imperf. 3 sg. potoleá; conj. prez. 3 să potoleáscă
potoliseră
POTOLÍ, potolesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.; a (se) liniști, a se domoli, a (se) calma, a (se) alina; a (se) îmblânzi. ♦ A înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acțiune în desfășurare etc.; a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina. 2. Refl. (Despre foc sau o materie care arde) A arde mocnit. – Din sb. potuliti, bg. potulja. DOOM
potolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potolésc, imperf. 3 sg. potoleá; conj. prez. 3 să potoleáscă
potoliserăm
POTOLÍ, potolesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.; a (se) liniști, a se domoli, a (se) calma, a (se) alina; a (se) îmblânzi. ♦ A înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acțiune în desfășurare etc.; a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina. 2. Refl. (Despre foc sau o materie care arde) A arde mocnit. – Din sb. potuliti, bg. potulja. DOOM
potolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potolésc, imperf. 3 sg. potoleá; conj. prez. 3 să potoleáscă
potoliserăți
POTOLÍ, potolesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.; a (se) liniști, a se domoli, a (se) calma, a (se) alina; a (se) îmblânzi. ♦ A înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acțiune în desfășurare etc.; a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina. 2. Refl. (Despre foc sau o materie care arde) A arde mocnit. – Din sb. potuliti, bg. potulja. DOOM
potolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potolésc, imperf. 3 sg. potoleá; conj. prez. 3 să potoleáscă
potoliseși
POTOLÍ, potolesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.; a (se) liniști, a se domoli, a (se) calma, a (se) alina; a (se) îmblânzi. ♦ A înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acțiune în desfășurare etc.; a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina. 2. Refl. (Despre foc sau o materie care arde) A arde mocnit. – Din sb. potuliti, bg. potulja. DOOM
potolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potolésc, imperf. 3 sg. potoleá; conj. prez. 3 să potoleáscă
potoliseți
POTOLÍ, potolesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.; a (se) liniști, a se domoli, a (se) calma, a (se) alina; a (se) îmblânzi. ♦ A înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acțiune în desfășurare etc.; a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina. 2. Refl. (Despre foc sau o materie care arde) A arde mocnit. – Din sb. potuliti, bg. potulja. DOOM
potolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potolésc, imperf. 3 sg. potoleá; conj. prez. 3 să potoleáscă
potolit
POTOLÍ, potolesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.; a (se) liniști, a se domoli, a (se) calma, a (se) alina; a (se) îmblânzi. ♦ A înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acțiune în desfășurare etc.; a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina. 2. Refl. (Despre foc sau o materie care arde) A arde mocnit. – Din sb. potuliti, bg. potulja. DOOM
potolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potolésc, imperf. 3 sg. potoleá; conj. prez. 3 să potoleáscă
potolit
POTOLÍT, -Ă, potoliți, -te, adj. Lipsit de intensitate, de agitație; liniștit, domol; așezat, blând. ♦ (Despre mers) încet, fără grabă. ♦ (Despre foc) Care arde mocnit, fără vâlvătăi, pe punctul de a se stinge; (despre lumină) palid, difuz. ♦ (Despre sunete) Slab, stins, încet, molcom. ♦ (Despre ape) Fără valuri mari, lin. – V. potoli.
potolita
POTOLÍT, -Ă, potoliți, -te, adj. Lipsit de intensitate, de agitație; liniștit, domol; așezat, blând. ♦ (Despre mers) încet, fără grabă. ♦ (Despre foc) Care arde mocnit, fără vâlvătăi, pe punctul de a se stinge; (despre lumină) palid, difuz. ♦ (Despre sunete) Slab, stins, încet, molcom. ♦ (Despre ape) Fără valuri mari, lin. – V. potoli.
potolite
POTOLÍT, -Ă, potoliți, -te, adj. Lipsit de intensitate, de agitație; liniștit, domol; așezat, blând. ♦ (Despre mers) încet, fără grabă. ♦ (Despre foc) Care arde mocnit, fără vâlvătăi, pe punctul de a se stinge; (despre lumină) palid, difuz. ♦ (Despre sunete) Slab, stins, încet, molcom. ♦ (Despre ape) Fără valuri mari, lin. – V. potoli.
potolitei
POTOLÍT, -Ă, potoliți, -te, adj. Lipsit de intensitate, de agitație; liniștit, domol; așezat, blând. ♦ (Despre mers) încet, fără grabă. ♦ (Despre foc) Care arde mocnit, fără vâlvătăi, pe punctul de a se stinge; (despre lumină) palid, difuz. ♦ (Despre sunete) Slab, stins, încet, molcom. ♦ (Despre ape) Fără valuri mari, lin. – V. potoli.
potolitele
POTOLÍT, -Ă, potoliți, -te, adj. Lipsit de intensitate, de agitație; liniștit, domol; așezat, blând. ♦ (Despre mers) încet, fără grabă. ♦ (Despre foc) Care arde mocnit, fără vâlvătăi, pe punctul de a se stinge; (despre lumină) palid, difuz. ♦ (Despre sunete) Slab, stins, încet, molcom. ♦ (Despre ape) Fără valuri mari, lin. – V. potoli.
potolitelor
POTOLÍT, -Ă, potoliți, -te, adj. Lipsit de intensitate, de agitație; liniștit, domol; așezat, blând. ♦ (Despre mers) încet, fără grabă. ♦ (Despre foc) Care arde mocnit, fără vâlvătăi, pe punctul de a se stinge; (despre lumină) palid, difuz. ♦ (Despre sunete) Slab, stins, încet, molcom. ♦ (Despre ape) Fără valuri mari, lin. – V. potoli.
potolitoare
POTOLITÓR, -OÁRE, potolitori, -oare, adj. (Rar) Care potolește, liniștitor, calmant. – Potoli + suf. -tor. DOOM
potolitór (rar) adj. m., pl. potolitóri; f. sg. și pl. potolitoáre
potolitoarea
POTOLITÓR, -OÁRE, potolitori, -oare, adj. (Rar) Care potolește, liniștitor, calmant. – Potoli + suf. -tor. DOOM
potolitór (rar) adj. m., pl. potolitóri; f. sg. și pl. potolitoáre
potolitoarei
POTOLITÓR, -OÁRE, potolitori, -oare, adj. (Rar) Care potolește, liniștitor, calmant. – Potoli + suf. -tor. DOOM
potolitór (rar) adj. m., pl. potolitóri; f. sg. și pl. potolitoáre
potolitoarele
POTOLITÓR, -OÁRE, potolitori, -oare, adj. (Rar) Care potolește, liniștitor, calmant. – Potoli + suf. -tor. DOOM
potolitór (rar) adj. m., pl. potolitóri; f. sg. și pl. potolitoáre
potolitoarelor
POTOLITÓR, -OÁRE, potolitori, -oare, adj. (Rar) Care potolește, liniștitor, calmant. – Potoli + suf. -tor. DOOM
potolitór (rar) adj. m., pl. potolitóri; f. sg. și pl. potolitoáre
potolitor
POTOLITÓR, -OÁRE, potolitori, -oare, adj. (Rar) Care potolește, liniștitor, calmant. – Potoli + suf. -tor. DOOM
potolitór (rar) adj. m., pl. potolitóri; f. sg. și pl. potolitoáre
potolitori
POTOLITÓR, -OÁRE, potolitori, -oare, adj. (Rar) Care potolește, liniștitor, calmant. – Potoli + suf. -tor. DOOM
potolitór (rar) adj. m., pl. potolitóri; f. sg. și pl. potolitoáre
potolitorii
POTOLITÓR, -OÁRE, potolitori, -oare, adj. (Rar) Care potolește, liniștitor, calmant. – Potoli + suf. -tor. DOOM
potolitór (rar) adj. m., pl. potolitóri; f. sg. și pl. potolitoáre
potolitorilor
POTOLITÓR, -OÁRE, potolitori, -oare, adj. (Rar) Care potolește, liniștitor, calmant. – Potoli + suf. -tor. DOOM
potolitór (rar) adj. m., pl. potolitóri; f. sg. și pl. potolitoáre
potolitorul
POTOLITÓR, -OÁRE, potolitori, -oare, adj. (Rar) Care potolește, liniștitor, calmant. – Potoli + suf. -tor. DOOM
potolitór (rar) adj. m., pl. potolitóri; f. sg. și pl. potolitoáre
potolitorului
POTOLITÓR, -OÁRE, potolitori, -oare, adj. (Rar) Care potolește, liniștitor, calmant. – Potoli + suf. -tor. DOOM
potolitór (rar) adj. m., pl. potolitóri; f. sg. și pl. potolitoáre
potolitul
POTOLÍT, -Ă, potoliți, -te, adj. Lipsit de intensitate, de agitație; liniștit, domol; așezat, blând. ♦ (Despre mers) încet, fără grabă. ♦ (Despre foc) Care arde mocnit, fără vâlvătăi, pe punctul de a se stinge; (despre lumină) palid, difuz. ♦ (Despre sunete) Slab, stins, încet, molcom. ♦ (Despre ape) Fără valuri mari, lin. – V. potoli.
potolitului
POTOLÍT, -Ă, potoliți, -te, adj. Lipsit de intensitate, de agitație; liniștit, domol; așezat, blând. ♦ (Despre mers) încet, fără grabă. ♦ (Despre foc) Care arde mocnit, fără vâlvătăi, pe punctul de a se stinge; (despre lumină) palid, difuz. ♦ (Despre sunete) Slab, stins, încet, molcom. ♦ (Despre ape) Fără valuri mari, lin. – V. potoli.
potoliși
POTOLÍ, potolesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.; a (se) liniști, a se domoli, a (se) calma, a (se) alina; a (se) îmblânzi. ♦ A înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acțiune în desfășurare etc.; a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina. 2. Refl. (Despre foc sau o materie care arde) A arde mocnit. – Din sb. potuliti, bg. potulja. DOOM
potolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potolésc, imperf. 3 sg. potoleá; conj. prez. 3 să potoleáscă
potoliți
POTOLÍ, potolesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.; a (se) liniști, a se domoli, a (se) calma, a (se) alina; a (se) îmblânzi. ♦ A înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acțiune în desfășurare etc.; a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina. 2. Refl. (Despre foc sau o materie care arde) A arde mocnit. – Din sb. potuliti, bg. potulja. DOOM
potolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potolésc, imperf. 3 sg. potoleá; conj. prez. 3 să potoleáscă
potoliți
POTOLÍT, -Ă, potoliți, -te, adj. Lipsit de intensitate, de agitație; liniștit, domol; așezat, blând. ♦ (Despre mers) încet, fără grabă. ♦ (Despre foc) Care arde mocnit, fără vâlvătăi, pe punctul de a se stinge; (despre lumină) palid, difuz. ♦ (Despre sunete) Slab, stins, încet, molcom. ♦ (Despre ape) Fără valuri mari, lin. – V. potoli.
potoliții
POTOLÍT, -Ă, potoliți, -te, adj. Lipsit de intensitate, de agitație; liniștit, domol; așezat, blând. ♦ (Despre mers) încet, fără grabă. ♦ (Despre foc) Care arde mocnit, fără vâlvătăi, pe punctul de a se stinge; (despre lumină) palid, difuz. ♦ (Despre sunete) Slab, stins, încet, molcom. ♦ (Despre ape) Fără valuri mari, lin. – V. potoli.
potoliților
POTOLÍT, -Ă, potoliți, -te, adj. Lipsit de intensitate, de agitație; liniștit, domol; așezat, blând. ♦ (Despre mers) încet, fără grabă. ♦ (Despre foc) Care arde mocnit, fără vâlvătăi, pe punctul de a se stinge; (despre lumină) palid, difuz. ♦ (Despre sunete) Slab, stins, încet, molcom. ♦ (Despre ape) Fără valuri mari, lin. – V. potoli.
potologic
POTOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la potologie. [< fr. potologique].
potologie
POTOLOGÍE s.f. (Liv.) Tratat asupra băuturilor. [Gen. -iei. / < fr. potologie].
potomania
POTOMANÍE s.f. Impulsiune patologică de a consuma exagerat băuturi (alcoolice). [Gen. -iei. / < fr. potomanie, cf. gr. potos – băutură, mania – nebunie].
potomanie
POTOMANÍE s.f. Impulsiune patologică de a consuma exagerat băuturi (alcoolice). [Gen. -iei. / < fr. potomanie, cf. gr. potos – băutură, mania – nebunie].
potomaniei
POTOMANÍE s.f. Impulsiune patologică de a consuma exagerat băuturi (alcoolice). [Gen. -iei. / < fr. potomanie, cf. gr. potos – băutură, mania – nebunie].
potomanii
POTOMANÍE s.f. Impulsiune patologică de a consuma exagerat băuturi (alcoolice). [Gen. -iei. / < fr. potomanie, cf. gr. potos – băutură, mania – nebunie].
potomaniile
POTOMANÍE s.f. Impulsiune patologică de a consuma exagerat băuturi (alcoolice). [Gen. -iei. / < fr. potomanie, cf. gr. potos – băutură, mania – nebunie].
potomaniilor
POTOMANÍE s.f. Impulsiune patologică de a consuma exagerat băuturi (alcoolice). [Gen. -iei. / < fr. potomanie, cf. gr. potos – băutură, mania – nebunie].
potometru
POTOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea cantității de apă absorbită de plante. [< fr. potomètre].
potop
POTÓP, potopuri, s. n. 1. (În Biblie) Revărsare uriașă de ape care a devastat Pământul și a înecat toate viețuitoarele în afară de cele aflate în Arca lui Noe; diluviu. 2. Ploaie torențială; revărsare de ape. 4 P. gener. Calamitate, dezastru, nenorocire. 3. P. anal. Cantitate imensă; număr mare de ființe sau de lucruri; mulțime, grămadă. – Din sl. potopŭ. DOOM
potóp s. n., pl. potópuri
potopea
POTOPÍ, potopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A inunda, a îneca. ♦ Fig. A copleși, a invada. 2. A nimici, a distruge; a pustii. – Din sl. potopiti. DOOM
potopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potopésc, imperf. 3 sg. potopeá; conj. prez. 3 să potopeáscă
potopeai
POTOPÍ, potopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A inunda, a îneca. ♦ Fig. A copleși, a invada. 2. A nimici, a distruge; a pustii. – Din sl. potopiti. DOOM
potopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potopésc, imperf. 3 sg. potopeá; conj. prez. 3 să potopeáscă
potopeam
POTOPÍ, potopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A inunda, a îneca. ♦ Fig. A copleși, a invada. 2. A nimici, a distruge; a pustii. – Din sl. potopiti. DOOM
potopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potopésc, imperf. 3 sg. potopeá; conj. prez. 3 să potopeáscă
potopească
POTOPÍ, potopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A inunda, a îneca. ♦ Fig. A copleși, a invada. 2. A nimici, a distruge; a pustii. – Din sl. potopiti. DOOM
potopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potopésc, imperf. 3 sg. potopeá; conj. prez. 3 să potopeáscă
potopeau
POTOPÍ, potopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A inunda, a îneca. ♦ Fig. A copleși, a invada. 2. A nimici, a distruge; a pustii. – Din sl. potopiti. DOOM
potopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potopésc, imperf. 3 sg. potopeá; conj. prez. 3 să potopeáscă
potopeați
POTOPÍ, potopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A inunda, a îneca. ♦ Fig. A copleși, a invada. 2. A nimici, a distruge; a pustii. – Din sl. potopiti. DOOM
potopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potopésc, imperf. 3 sg. potopeá; conj. prez. 3 să potopeáscă
potopenia
POTOPÉNIE, potopenii, s. f. (Rar) Calamitate, distrugere, prăpăd, urgie. – Din sl. potopljenije. DOOM
potopénie (pop.) (-ni-e) s. f., art. potopénia (-ni-a), g.-d. art. potopéniei; pl. potopénii, art. potopéniile (-ni-i-)
potopenie
POTOPÉNIE, potopenii, s. f. (Rar) Calamitate, distrugere, prăpăd, urgie. – Din sl. potopljenije. DOOM
potopénie (pop.) (-ni-e) s. f., art. potopénia (-ni-a), g.-d. art. potopéniei; pl. potopénii, art. potopéniile (-ni-i-)
potopeniei
POTOPÉNIE, potopenii, s. f. (Rar) Calamitate, distrugere, prăpăd, urgie. – Din sl. potopljenije. DOOM
potopénie (pop.) (-ni-e) s. f., art. potopénia (-ni-a), g.-d. art. potopéniei; pl. potopénii, art. potopéniile (-ni-i-)
potopenii
POTOPÉNIE, potopenii, s. f. (Rar) Calamitate, distrugere, prăpăd, urgie. – Din sl. potopljenije. DOOM
potopénie (pop.) (-ni-e) s. f., art. potopénia (-ni-a), g.-d. art. potopéniei; pl. potopénii, art. potopéniile (-ni-i-)
potopeniile
POTOPÉNIE, potopenii, s. f. (Rar) Calamitate, distrugere, prăpăd, urgie. – Din sl. potopljenije. DOOM
potopénie (pop.) (-ni-e) s. f., art. potopénia (-ni-a), g.-d. art. potopéniei; pl. potopénii, art. potopéniile (-ni-i-)
potopeniilor
POTOPÉNIE, potopenii, s. f. (Rar) Calamitate, distrugere, prăpăd, urgie. – Din sl. potopljenije. DOOM
potopénie (pop.) (-ni-e) s. f., art. potopénia (-ni-a), g.-d. art. potopéniei; pl. potopénii, art. potopéniile (-ni-i-)
potopesc
POTOPÍ, potopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A inunda, a îneca. ♦ Fig. A copleși, a invada. 2. A nimici, a distruge; a pustii. – Din sl. potopiti. DOOM
potopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potopésc, imperf. 3 sg. potopeá; conj. prez. 3 să potopeáscă
potopește
POTOPÍ, potopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A inunda, a îneca. ♦ Fig. A copleși, a invada. 2. A nimici, a distruge; a pustii. – Din sl. potopiti. DOOM
potopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potopésc, imperf. 3 sg. potopeá; conj. prez. 3 să potopeáscă
potopești
POTOPÍ, potopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A inunda, a îneca. ♦ Fig. A copleși, a invada. 2. A nimici, a distruge; a pustii. – Din sl. potopiti. DOOM
potopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potopésc, imperf. 3 sg. potopeá; conj. prez. 3 să potopeáscă
potopi
POTOPÍ, potopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A inunda, a îneca. ♦ Fig. A copleși, a invada. 2. A nimici, a distruge; a pustii. – Din sl. potopiti. DOOM
potopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potopésc, imperf. 3 sg. potopeá; conj. prez. 3 să potopeáscă
potopii
POTOPÍ, potopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A inunda, a îneca. ♦ Fig. A copleși, a invada. 2. A nimici, a distruge; a pustii. – Din sl. potopiti. DOOM
potopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potopésc, imperf. 3 sg. potopeá; conj. prez. 3 să potopeáscă
potopim
POTOPÍ, potopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A inunda, a îneca. ♦ Fig. A copleși, a invada. 2. A nimici, a distruge; a pustii. – Din sl. potopiti. DOOM
potopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potopésc, imperf. 3 sg. potopeá; conj. prez. 3 să potopeáscă
potopind
POTOPÍ, potopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A inunda, a îneca. ♦ Fig. A copleși, a invada. 2. A nimici, a distruge; a pustii. – Din sl. potopiti. DOOM
potopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potopésc, imperf. 3 sg. potopeá; conj. prez. 3 să potopeáscă
potopire
POTOPÍ, potopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A inunda, a îneca. ♦ Fig. A copleși, a invada. 2. A nimici, a distruge; a pustii. – Din sl. potopiti. DOOM
potopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potopésc, imperf. 3 sg. potopeá; conj. prez. 3 să potopeáscă
potopire
POTOPÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a potopi; prăpăd, pustiire, distrugere. – V. potopi. DOOM
potopíre (pop.) s. f., g.-d. art. potopírii
potopirea
POTOPÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a potopi; prăpăd, pustiire, distrugere. – V. potopi. DOOM
potopíre (pop.) s. f., g.-d. art. potopírii
potopiri
POTOPÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a potopi; prăpăd, pustiire, distrugere. – V. potopi. DOOM
potopíre (pop.) s. f., g.-d. art. potopírii
potopirii
POTOPÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a potopi; prăpăd, pustiire, distrugere. – V. potopi. DOOM
potopíre (pop.) s. f., g.-d. art. potopírii
potopirile
POTOPÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a potopi; prăpăd, pustiire, distrugere. – V. potopi. DOOM
potopíre (pop.) s. f., g.-d. art. potopírii
potopirilor
POTOPÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a potopi; prăpăd, pustiire, distrugere. – V. potopi. DOOM
potopíre (pop.) s. f., g.-d. art. potopírii
potopiră
POTOPÍ, potopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A inunda, a îneca. ♦ Fig. A copleși, a invada. 2. A nimici, a distruge; a pustii. – Din sl. potopiti. DOOM
potopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potopésc, imperf. 3 sg. potopeá; conj. prez. 3 să potopeáscă
potopirăm
POTOPÍ, potopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A inunda, a îneca. ♦ Fig. A copleși, a invada. 2. A nimici, a distruge; a pustii. – Din sl. potopiti. DOOM
potopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potopésc, imperf. 3 sg. potopeá; conj. prez. 3 să potopeáscă
potopirăți
POTOPÍ, potopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A inunda, a îneca. ♦ Fig. A copleși, a invada. 2. A nimici, a distruge; a pustii. – Din sl. potopiti. DOOM
potopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potopésc, imperf. 3 sg. potopeá; conj. prez. 3 să potopeáscă
potopise
POTOPÍ, potopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A inunda, a îneca. ♦ Fig. A copleși, a invada. 2. A nimici, a distruge; a pustii. – Din sl. potopiti. DOOM
potopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potopésc, imperf. 3 sg. potopeá; conj. prez. 3 să potopeáscă
potopisem
POTOPÍ, potopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A inunda, a îneca. ♦ Fig. A copleși, a invada. 2. A nimici, a distruge; a pustii. – Din sl. potopiti. DOOM
potopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potopésc, imperf. 3 sg. potopeá; conj. prez. 3 să potopeáscă
potopiseră
POTOPÍ, potopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A inunda, a îneca. ♦ Fig. A copleși, a invada. 2. A nimici, a distruge; a pustii. – Din sl. potopiti. DOOM
potopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potopésc, imperf. 3 sg. potopeá; conj. prez. 3 să potopeáscă
potopiserăm
POTOPÍ, potopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A inunda, a îneca. ♦ Fig. A copleși, a invada. 2. A nimici, a distruge; a pustii. – Din sl. potopiti. DOOM
potopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potopésc, imperf. 3 sg. potopeá; conj. prez. 3 să potopeáscă
potopiserăți
POTOPÍ, potopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A inunda, a îneca. ♦ Fig. A copleși, a invada. 2. A nimici, a distruge; a pustii. – Din sl. potopiti. DOOM
potopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potopésc, imperf. 3 sg. potopeá; conj. prez. 3 să potopeáscă
potopiseși
POTOPÍ, potopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A inunda, a îneca. ♦ Fig. A copleși, a invada. 2. A nimici, a distruge; a pustii. – Din sl. potopiti. DOOM
potopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potopésc, imperf. 3 sg. potopeá; conj. prez. 3 să potopeáscă
potopiseți
POTOPÍ, potopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A inunda, a îneca. ♦ Fig. A copleși, a invada. 2. A nimici, a distruge; a pustii. – Din sl. potopiti. DOOM
potopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potopésc, imperf. 3 sg. potopeá; conj. prez. 3 să potopeáscă
potopit
POTOPÍ, potopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A inunda, a îneca. ♦ Fig. A copleși, a invada. 2. A nimici, a distruge; a pustii. – Din sl. potopiti. DOOM
potopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potopésc, imperf. 3 sg. potopeá; conj. prez. 3 să potopeáscă
potopit
POTOPÍT, -Ă, potopiți, -te, adj. (Pop.) 1. Înecat, inundat. ♦ Fig. Copleșit, covârșit. 2. Nimicit, distrus; pustiit. – V. potopi.
potopita
POTOPÍT, -Ă, potopiți, -te, adj. (Pop.) 1. Înecat, inundat. ♦ Fig. Copleșit, covârșit. 2. Nimicit, distrus; pustiit. – V. potopi.
potopite
POTOPÍT, -Ă, potopiți, -te, adj. (Pop.) 1. Înecat, inundat. ♦ Fig. Copleșit, covârșit. 2. Nimicit, distrus; pustiit. – V. potopi.
potopitei
POTOPÍT, -Ă, potopiți, -te, adj. (Pop.) 1. Înecat, inundat. ♦ Fig. Copleșit, covârșit. 2. Nimicit, distrus; pustiit. – V. potopi.
potopitele
POTOPÍT, -Ă, potopiți, -te, adj. (Pop.) 1. Înecat, inundat. ♦ Fig. Copleșit, covârșit. 2. Nimicit, distrus; pustiit. – V. potopi.
potopitelor
POTOPÍT, -Ă, potopiți, -te, adj. (Pop.) 1. Înecat, inundat. ♦ Fig. Copleșit, covârșit. 2. Nimicit, distrus; pustiit. – V. potopi.
potopitoare
POTOPITÓR, -OÁRE, potopitori, -oare, adj. (Pop.) Care potopește, inundă, distruge, năpădește din toate părțile. – Potopi + suf. -tor. DOOM
potopitór (pop.) adj. m., pl. potopitóri; f. sg. și pl. potopitoáre
potopitoarea
POTOPITÓR, -OÁRE, potopitori, -oare, adj. (Pop.) Care potopește, inundă, distruge, năpădește din toate părțile. – Potopi + suf. -tor. DOOM
potopitór (pop.) adj. m., pl. potopitóri; f. sg. și pl. potopitoáre
potopitoarei
POTOPITÓR, -OÁRE, potopitori, -oare, adj. (Pop.) Care potopește, inundă, distruge, năpădește din toate părțile. – Potopi + suf. -tor. DOOM
potopitór (pop.) adj. m., pl. potopitóri; f. sg. și pl. potopitoáre
potopitoarele
POTOPITÓR, -OÁRE, potopitori, -oare, adj. (Pop.) Care potopește, inundă, distruge, năpădește din toate părțile. – Potopi + suf. -tor. DOOM
potopitór (pop.) adj. m., pl. potopitóri; f. sg. și pl. potopitoáre
potopitoarelor
POTOPITÓR, -OÁRE, potopitori, -oare, adj. (Pop.) Care potopește, inundă, distruge, năpădește din toate părțile. – Potopi + suf. -tor. DOOM
potopitór (pop.) adj. m., pl. potopitóri; f. sg. și pl. potopitoáre
potopitor
POTOPITÓR, -OÁRE, potopitori, -oare, adj. (Pop.) Care potopește, inundă, distruge, năpădește din toate părțile. – Potopi + suf. -tor. DOOM
potopitór (pop.) adj. m., pl. potopitóri; f. sg. și pl. potopitoáre
potopitori
POTOPITÓR, -OÁRE, potopitori, -oare, adj. (Pop.) Care potopește, inundă, distruge, năpădește din toate părțile. – Potopi + suf. -tor. DOOM
potopitór (pop.) adj. m., pl. potopitóri; f. sg. și pl. potopitoáre
potopitorii
POTOPITÓR, -OÁRE, potopitori, -oare, adj. (Pop.) Care potopește, inundă, distruge, năpădește din toate părțile. – Potopi + suf. -tor. DOOM
potopitór (pop.) adj. m., pl. potopitóri; f. sg. și pl. potopitoáre
potopitorilor
POTOPITÓR, -OÁRE, potopitori, -oare, adj. (Pop.) Care potopește, inundă, distruge, năpădește din toate părțile. – Potopi + suf. -tor. DOOM
potopitór (pop.) adj. m., pl. potopitóri; f. sg. și pl. potopitoáre
potopitorul
POTOPITÓR, -OÁRE, potopitori, -oare, adj. (Pop.) Care potopește, inundă, distruge, năpădește din toate părțile. – Potopi + suf. -tor. DOOM
potopitór (pop.) adj. m., pl. potopitóri; f. sg. și pl. potopitoáre
potopitorului
POTOPITÓR, -OÁRE, potopitori, -oare, adj. (Pop.) Care potopește, inundă, distruge, năpădește din toate părțile. – Potopi + suf. -tor. DOOM
potopitór (pop.) adj. m., pl. potopitóri; f. sg. și pl. potopitoáre
potopitul
POTOPÍT, -Ă, potopiți, -te, adj. (Pop.) 1. Înecat, inundat. ♦ Fig. Copleșit, covârșit. 2. Nimicit, distrus; pustiit. – V. potopi.
potopitului
POTOPÍT, -Ă, potopiți, -te, adj. (Pop.) 1. Înecat, inundat. ♦ Fig. Copleșit, covârșit. 2. Nimicit, distrus; pustiit. – V. potopi.
potopiși
POTOPÍ, potopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A inunda, a îneca. ♦ Fig. A copleși, a invada. 2. A nimici, a distruge; a pustii. – Din sl. potopiti. DOOM
potopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potopésc, imperf. 3 sg. potopeá; conj. prez. 3 să potopeáscă
potopiți
POTOPÍ, potopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A inunda, a îneca. ♦ Fig. A copleși, a invada. 2. A nimici, a distruge; a pustii. – Din sl. potopiti. DOOM
potopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potopésc, imperf. 3 sg. potopeá; conj. prez. 3 să potopeáscă
potopiți
POTOPÍT, -Ă, potopiți, -te, adj. (Pop.) 1. Înecat, inundat. ♦ Fig. Copleșit, covârșit. 2. Nimicit, distrus; pustiit. – V. potopi.
potopiții
POTOPÍT, -Ă, potopiți, -te, adj. (Pop.) 1. Înecat, inundat. ♦ Fig. Copleșit, covârșit. 2. Nimicit, distrus; pustiit. – V. potopi.
potopiților
POTOPÍT, -Ă, potopiți, -te, adj. (Pop.) 1. Înecat, inundat. ♦ Fig. Copleșit, covârșit. 2. Nimicit, distrus; pustiit. – V. potopi.
potopul
POTÓP, potopuri, s. n. 1. (În Biblie) Revărsare uriașă de ape care a devastat Pământul și a înecat toate viețuitoarele în afară de cele aflate în Arca lui Noe; diluviu. 2. Ploaie torențială; revărsare de ape. 4 P. gener. Calamitate, dezastru, nenorocire. 3. P. anal. Cantitate imensă; număr mare de ființe sau de lucruri; mulțime, grămadă. – Din sl. potopŭ. DOOM
potóp s. n., pl. potópuri
potopului
POTÓP, potopuri, s. n. 1. (În Biblie) Revărsare uriașă de ape care a devastat Pământul și a înecat toate viețuitoarele în afară de cele aflate în Arca lui Noe; diluviu. 2. Ploaie torențială; revărsare de ape. 4 P. gener. Calamitate, dezastru, nenorocire. 3. P. anal. Cantitate imensă; număr mare de ființe sau de lucruri; mulțime, grămadă. – Din sl. potopŭ. DOOM
potóp s. n., pl. potópuri
potopuri
POTÓP, potopuri, s. n. 1. (În Biblie) Revărsare uriașă de ape care a devastat Pământul și a înecat toate viețuitoarele în afară de cele aflate în Arca lui Noe; diluviu. 2. Ploaie torențială; revărsare de ape. 4 P. gener. Calamitate, dezastru, nenorocire. 3. P. anal. Cantitate imensă; număr mare de ființe sau de lucruri; mulțime, grămadă. – Din sl. potopŭ. DOOM
potóp s. n., pl. potópuri
potopurile
POTÓP, potopuri, s. n. 1. (În Biblie) Revărsare uriașă de ape care a devastat Pământul și a înecat toate viețuitoarele în afară de cele aflate în Arca lui Noe; diluviu. 2. Ploaie torențială; revărsare de ape. 4 P. gener. Calamitate, dezastru, nenorocire. 3. P. anal. Cantitate imensă; număr mare de ființe sau de lucruri; mulțime, grămadă. – Din sl. potopŭ. DOOM
potóp s. n., pl. potópuri
potopurilor
POTÓP, potopuri, s. n. 1. (În Biblie) Revărsare uriașă de ape care a devastat Pământul și a înecat toate viețuitoarele în afară de cele aflate în Arca lui Noe; diluviu. 2. Ploaie torențială; revărsare de ape. 4 P. gener. Calamitate, dezastru, nenorocire. 3. P. anal. Cantitate imensă; număr mare de ființe sau de lucruri; mulțime, grămadă. – Din sl. potopŭ. DOOM
potóp s. n., pl. potópuri
potor
potór (-ri), s. m. – Monedă veche de cupru. Sl. polŭvŭtora „unu și jumătate” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 282; Tiktin), cf. pol. poltorak, slov. poltora. – Der. potoroancă, s. f. (Trans., monedă divizionară de cupru); potronic, s. m. (monedă de argint de 6 aspri; monedă de cupru, a douăsprezecea parte dintr-un leu), probabil dintr-un sl. poltoronikŭ (Tiktin); potură, s. f. (Olt., monedă de cupru; Olt., oală). Cf. polturac.
potou
POTÓU, potouri, s. n. Punct de plecare și de sosire la alergările de cai sau, p. gener., la alte curse sportive. – Din fr. poteau. DOOM
potóu s. n., art. potóul; pl. potóuri
potoul
POTÓU, potouri, s. n. Punct de plecare și de sosire la alergările de cai sau, p. gener., la alte curse sportive. – Din fr. poteau. DOOM
potóu s. n., art. potóul; pl. potóuri
potoului
POTÓU, potouri, s. n. Punct de plecare și de sosire la alergările de cai sau, p. gener., la alte curse sportive. – Din fr. poteau. DOOM
potóu s. n., art. potóul; pl. potóuri
potouri
POTÓU, potouri, s. n. Punct de plecare și de sosire la alergările de cai sau, p. gener., la alte curse sportive. – Din fr. poteau. DOOM
potóu s. n., art. potóul; pl. potóuri
potourile
POTÓU, potouri, s. n. Punct de plecare și de sosire la alergările de cai sau, p. gener., la alte curse sportive. – Din fr. poteau. DOOM
potóu s. n., art. potóul; pl. potóuri
potourilor
POTÓU, potouri, s. n. Punct de plecare și de sosire la alergările de cai sau, p. gener., la alte curse sportive. – Din fr. poteau. DOOM
potóu s. n., art. potóul; pl. potóuri
potpuri
POTPURÍU, potpuriuri, s. n. (Muz.) Suită de fragmente din opere, operete etc. sau de melodii ori cântece, fără o legătură strânsă între ele. ♦ Fig. Amestecătură, învălmășeală. [Var.: potpurí s. n.] – Din fr. pot-pourri. DOOM
potpuríu s. n., art. potpuríul; pl. potpuríuri
potpuriu
POTPURÍU, potpuriuri, s. n. (Muz.) Suită de fragmente din opere, operete etc. sau de melodii ori cântece, fără o legătură strânsă între ele. ♦ Fig. Amestecătură, învălmășeală. [Var.: potpurí s. n.] – Din fr. pot-pourri. DOOM
potpuríu s. n., art. potpuríul; pl. potpuríuri
potpuriul
POTPURÍU, potpuriuri, s. n. (Muz.) Suită de fragmente din opere, operete etc. sau de melodii ori cântece, fără o legătură strânsă între ele. ♦ Fig. Amestecătură, învălmășeală. [Var.: potpurí s. n.] – Din fr. pot-pourri. DOOM
potpuríu s. n., art. potpuríul; pl. potpuríuri
potpuriului
POTPURÍU, potpuriuri, s. n. (Muz.) Suită de fragmente din opere, operete etc. sau de melodii ori cântece, fără o legătură strânsă între ele. ♦ Fig. Amestecătură, învălmășeală. [Var.: potpurí s. n.] – Din fr. pot-pourri. DOOM
potpuríu s. n., art. potpuríul; pl. potpuríuri
potpuriuri
POTPURÍU, potpuriuri, s. n. (Muz.) Suită de fragmente din opere, operete etc. sau de melodii ori cântece, fără o legătură strânsă între ele. ♦ Fig. Amestecătură, învălmășeală. [Var.: potpurí s. n.] – Din fr. pot-pourri. DOOM
potpuríu s. n., art. potpuríul; pl. potpuríuri
potpuriurile
POTPURÍU, potpuriuri, s. n. (Muz.) Suită de fragmente din opere, operete etc. sau de melodii ori cântece, fără o legătură strânsă între ele. ♦ Fig. Amestecătură, învălmășeală. [Var.: potpurí s. n.] – Din fr. pot-pourri. DOOM
potpuríu s. n., art. potpuríul; pl. potpuríuri
potpuriurilor
POTPURÍU, potpuriuri, s. n. (Muz.) Suită de fragmente din opere, operete etc. sau de melodii ori cântece, fără o legătură strânsă între ele. ♦ Fig. Amestecătură, învălmășeală. [Var.: potpurí s. n.] – Din fr. pot-pourri. DOOM
potpuríu s. n., art. potpuríul; pl. potpuríuri
potrebi
potrebí (-bésc, -ít), vb. – 1. A distruge, a anihila. – 2. A se cumineca. Sl. potrebiti (Tiktin). Sec. XVI-XVII, înv. ca și der. nepotrebnic, adj. (inutil).
potrebire
potrebí (-bésc, -ít), vb. – 1. A distruge, a anihila. – 2. A se cumineca. Sl. potrebiti (Tiktin). Sec. XVI-XVII, înv. ca și der. nepotrebnic, adj. (inutil).
potrebit
potrebí (-bésc, -ít), vb. – 1. A distruge, a anihila. – 2. A se cumineca. Sl. potrebiti (Tiktin). Sec. XVI-XVII, înv. ca și der. nepotrebnic, adj. (inutil).
potricala
POTRICÁLĂ, potricale, s. f. (Înv. și reg.) Unealtă de oțel cu vârful ascuțit cu care se fac găuri la curele, la opinci, în urechile oilor etc.; preducea. ♦ Gaură mică făcută cu această unealtă. – Din rus. protykalo. DOOM
potricálă (înv., reg.) (po-tri-) s. f., g.-d. art. potricálei; pl. potricále
potricale
POTRICÁLĂ, potricale, s. f. (Înv. și reg.) Unealtă de oțel cu vârful ascuțit cu care se fac găuri la curele, la opinci, în urechile oilor etc.; preducea. ♦ Gaură mică făcută cu această unealtă. – Din rus. protykalo. DOOM
potricálă (înv., reg.) (po-tri-) s. f., g.-d. art. potricálei; pl. potricále
potricalei
POTRICÁLĂ, potricale, s. f. (Înv. și reg.) Unealtă de oțel cu vârful ascuțit cu care se fac găuri la curele, la opinci, în urechile oilor etc.; preducea. ♦ Gaură mică făcută cu această unealtă. – Din rus. protykalo. DOOM
potricálă (înv., reg.) (po-tri-) s. f., g.-d. art. potricálei; pl. potricále
potricalele
POTRICÁLĂ, potricale, s. f. (Înv. și reg.) Unealtă de oțel cu vârful ascuțit cu care se fac găuri la curele, la opinci, în urechile oilor etc.; preducea. ♦ Gaură mică făcută cu această unealtă. – Din rus. protykalo. DOOM
potricálă (înv., reg.) (po-tri-) s. f., g.-d. art. potricálei; pl. potricále
potricalelor
POTRICÁLĂ, potricale, s. f. (Înv. și reg.) Unealtă de oțel cu vârful ascuțit cu care se fac găuri la curele, la opinci, în urechile oilor etc.; preducea. ♦ Gaură mică făcută cu această unealtă. – Din rus. protykalo. DOOM
potricálă (înv., reg.) (po-tri-) s. f., g.-d. art. potricálei; pl. potricále
potricălea
POTRICĂLÍ, potricălesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A face găuri (cu potricala); a perfora. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din potricală. DOOM
potricălí (înv., reg.) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potricălésc, imperf. 3 sg. potricăleá; conj. prez. 3 să potricăleáscă
potricăleai
POTRICĂLÍ, potricălesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A face găuri (cu potricala); a perfora. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din potricală. DOOM
potricălí (înv., reg.) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potricălésc, imperf. 3 sg. potricăleá; conj. prez. 3 să potricăleáscă
potricăleam
POTRICĂLÍ, potricălesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A face găuri (cu potricala); a perfora. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din potricală. DOOM
potricălí (înv., reg.) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potricălésc, imperf. 3 sg. potricăleá; conj. prez. 3 să potricăleáscă
potricălească
POTRICĂLÍ, potricălesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A face găuri (cu potricala); a perfora. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din potricală. DOOM
potricălí (înv., reg.) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potricălésc, imperf. 3 sg. potricăleá; conj. prez. 3 să potricăleáscă
potricăleau
POTRICĂLÍ, potricălesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A face găuri (cu potricala); a perfora. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din potricală. DOOM
potricălí (înv., reg.) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potricălésc, imperf. 3 sg. potricăleá; conj. prez. 3 să potricăleáscă
potricăleați
POTRICĂLÍ, potricălesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A face găuri (cu potricala); a perfora. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din potricală. DOOM
potricălí (înv., reg.) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potricălésc, imperf. 3 sg. potricăleá; conj. prez. 3 să potricăleáscă
potricălesc
POTRICĂLÍ, potricălesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A face găuri (cu potricala); a perfora. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din potricală. DOOM
potricălí (înv., reg.) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potricălésc, imperf. 3 sg. potricăleá; conj. prez. 3 să potricăleáscă
potricălește
POTRICĂLÍ, potricălesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A face găuri (cu potricala); a perfora. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din potricală. DOOM
potricălí (înv., reg.) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potricălésc, imperf. 3 sg. potricăleá; conj. prez. 3 să potricăleáscă
potricălești
POTRICĂLÍ, potricălesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A face găuri (cu potricala); a perfora. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din potricală. DOOM
potricălí (înv., reg.) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potricălésc, imperf. 3 sg. potricăleá; conj. prez. 3 să potricăleáscă
potricăli
POTRICĂLÍ, potricălesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A face găuri (cu potricala); a perfora. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din potricală. DOOM
potricălí (înv., reg.) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potricălésc, imperf. 3 sg. potricăleá; conj. prez. 3 să potricăleáscă
potricălii
POTRICĂLÍ, potricălesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A face găuri (cu potricala); a perfora. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din potricală. DOOM
potricălí (înv., reg.) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potricălésc, imperf. 3 sg. potricăleá; conj. prez. 3 să potricăleáscă
potricălim
POTRICĂLÍ, potricălesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A face găuri (cu potricala); a perfora. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din potricală. DOOM
potricălí (înv., reg.) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potricălésc, imperf. 3 sg. potricăleá; conj. prez. 3 să potricăleáscă
potricălind
POTRICĂLÍ, potricălesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A face găuri (cu potricala); a perfora. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din potricală. DOOM
potricălí (înv., reg.) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potricălésc, imperf. 3 sg. potricăleá; conj. prez. 3 să potricăleáscă
potricălire
POTRICĂLÍ, potricălesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A face găuri (cu potricala); a perfora. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din potricală. DOOM
potricălí (înv., reg.) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potricălésc, imperf. 3 sg. potricăleá; conj. prez. 3 să potricăleáscă
potricălire
POTRICĂLÍRE, potricăliri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) potricăli și rezultatul ei. – V. potricăli. DOOM
potricălíre (înv., reg.) (po-tri-) s. f., g.-d. art. potricălírii; pl. potricălíri
potricălirea
POTRICĂLÍRE, potricăliri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) potricăli și rezultatul ei. – V. potricăli. DOOM
potricălíre (înv., reg.) (po-tri-) s. f., g.-d. art. potricălírii; pl. potricălíri
potricăliri
POTRICĂLÍRE, potricăliri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) potricăli și rezultatul ei. – V. potricăli. DOOM
potricălíre (înv., reg.) (po-tri-) s. f., g.-d. art. potricălírii; pl. potricălíri
potricălirii
POTRICĂLÍRE, potricăliri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) potricăli și rezultatul ei. – V. potricăli. DOOM
potricălíre (înv., reg.) (po-tri-) s. f., g.-d. art. potricălírii; pl. potricălíri
potricălirile
POTRICĂLÍRE, potricăliri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) potricăli și rezultatul ei. – V. potricăli. DOOM
potricălíre (înv., reg.) (po-tri-) s. f., g.-d. art. potricălírii; pl. potricălíri
potricălirilor
POTRICĂLÍRE, potricăliri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) potricăli și rezultatul ei. – V. potricăli. DOOM
potricălíre (înv., reg.) (po-tri-) s. f., g.-d. art. potricălírii; pl. potricălíri
potricăliră
POTRICĂLÍ, potricălesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A face găuri (cu potricala); a perfora. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din potricală. DOOM
potricălí (înv., reg.) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potricălésc, imperf. 3 sg. potricăleá; conj. prez. 3 să potricăleáscă
potricălirăm
POTRICĂLÍ, potricălesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A face găuri (cu potricala); a perfora. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din potricală. DOOM
potricălí (înv., reg.) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potricălésc, imperf. 3 sg. potricăleá; conj. prez. 3 să potricăleáscă
potricălirăți
POTRICĂLÍ, potricălesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A face găuri (cu potricala); a perfora. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din potricală. DOOM
potricălí (înv., reg.) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potricălésc, imperf. 3 sg. potricăleá; conj. prez. 3 să potricăleáscă
potricălise
POTRICĂLÍ, potricălesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A face găuri (cu potricala); a perfora. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din potricală. DOOM
potricălí (înv., reg.) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potricălésc, imperf. 3 sg. potricăleá; conj. prez. 3 să potricăleáscă
potricălisem
POTRICĂLÍ, potricălesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A face găuri (cu potricala); a perfora. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din potricală. DOOM
potricălí (înv., reg.) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potricălésc, imperf. 3 sg. potricăleá; conj. prez. 3 să potricăleáscă
potricăliseră
POTRICĂLÍ, potricălesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A face găuri (cu potricala); a perfora. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din potricală. DOOM
potricălí (înv., reg.) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potricălésc, imperf. 3 sg. potricăleá; conj. prez. 3 să potricăleáscă
potricăliserăm
POTRICĂLÍ, potricălesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A face găuri (cu potricala); a perfora. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din potricală. DOOM
potricălí (înv., reg.) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potricălésc, imperf. 3 sg. potricăleá; conj. prez. 3 să potricăleáscă
potricăliserăți
POTRICĂLÍ, potricălesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A face găuri (cu potricala); a perfora. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din potricală. DOOM
potricălí (înv., reg.) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potricălésc, imperf. 3 sg. potricăleá; conj. prez. 3 să potricăleáscă
potricăliseși
POTRICĂLÍ, potricălesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A face găuri (cu potricala); a perfora. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din potricală. DOOM
potricălí (înv., reg.) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potricălésc, imperf. 3 sg. potricăleá; conj. prez. 3 să potricăleáscă
potricăliseți
POTRICĂLÍ, potricălesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A face găuri (cu potricala); a perfora. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din potricală. DOOM
potricălí (înv., reg.) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potricălésc, imperf. 3 sg. potricăleá; conj. prez. 3 să potricăleáscă
potricălit
POTRICĂLÍ, potricălesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A face găuri (cu potricala); a perfora. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din potricală. DOOM
potricălí (înv., reg.) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potricălésc, imperf. 3 sg. potricăleá; conj. prez. 3 să potricăleáscă
potricălit
POTRICĂLÍT, -Ă, potricăliți, -te, adj. (Înv. și reg.) Găurit (cu potricala), perforat. – V. potricăli.
potricăliși
POTRICĂLÍ, potricălesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A face găuri (cu potricala); a perfora. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din potricală. DOOM
potricălí (înv., reg.) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potricălésc, imperf. 3 sg. potricăleá; conj. prez. 3 să potricăleáscă
potricăliți
POTRICĂLÍ, potricălesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A face găuri (cu potricala); a perfora. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) prăpădi, a (se) distruge. – Din potricală. DOOM
potricălí (înv., reg.) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potricălésc, imperf. 3 sg. potricăleá; conj. prez. 3 să potricăleáscă
potriva
POTRÍVĂ s. f. Ființă, obiect etc. care seamănă (și se potrivește) perfect cu cineva sau cu ceva. ◊ Loc. prep. Pe (sau de) potriva... = asemenea, egal, pe măsura... ◊ Loc. adv. (Înv.) Din potrivă = din cealaltă parte, din partea opusă. – Din sl., bg. protiva. DOOM
*potrivă- (pe ~) (po-tri-) loc. prep. (pe potrivă-i)
potrive
POTRÍVĂ s. f. Ființă, obiect etc. care seamănă (și se potrivește) perfect cu cineva sau cu ceva. ◊ Loc. prep. Pe (sau de) potriva... = asemenea, egal, pe măsura... ◊ Loc. adv. (Înv.) Din potrivă = din cealaltă parte, din partea opusă. – Din sl., bg. protiva. DOOM
*potrivă- (pe ~) (po-tri-) loc. prep. (pe potrivă-i)
potrivea
POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel considerat potrivit. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza după gust. A potrivi o mâncare din (sau de) sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A se pune la mintea cuiva, a da ascultare; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă. DOOM
potriví (a ~) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potrivésc, imperf. 3 sg. potriveá; conj. prez. 3 să potriveáscă
potriveai
POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel considerat potrivit. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza după gust. A potrivi o mâncare din (sau de) sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A se pune la mintea cuiva, a da ascultare; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă. DOOM
potriví (a ~) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potrivésc, imperf. 3 sg. potriveá; conj. prez. 3 să potriveáscă
potriveala
POTRIVEÁLĂ, potriveli, s. f. (Pop.) 1. Potrivire, asemănare; concordanță, acord. ◊ Loc. adj. Cu potriveală = potrivit, nimerit. 2. Coincidență. 3. (Pop.) Aranjare a ceva la locul potrivit; aranjare într-un anumit fel; împodobire. – Potrivi + suf. -eală. DOOM
potriveálă (po-tri-) s. f., g.-d. art. potrivélii; pl. potrivéli
potriveam
POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel considerat potrivit. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza după gust. A potrivi o mâncare din (sau de) sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A se pune la mintea cuiva, a da ascultare; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă. DOOM
potriví (a ~) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potrivésc, imperf. 3 sg. potriveá; conj. prez. 3 să potriveáscă
potrivească
POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel considerat potrivit. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza după gust. A potrivi o mâncare din (sau de) sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A se pune la mintea cuiva, a da ascultare; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă. DOOM
potriví (a ~) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potrivésc, imperf. 3 sg. potriveá; conj. prez. 3 să potriveáscă
potriveau
POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel considerat potrivit. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza după gust. A potrivi o mâncare din (sau de) sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A se pune la mintea cuiva, a da ascultare; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă. DOOM
potriví (a ~) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potrivésc, imperf. 3 sg. potriveá; conj. prez. 3 să potriveáscă
potriveați
POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel considerat potrivit. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza după gust. A potrivi o mâncare din (sau de) sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A se pune la mintea cuiva, a da ascultare; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă. DOOM
potriví (a ~) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potrivésc, imperf. 3 sg. potriveá; conj. prez. 3 să potriveáscă
potrivei
POTRÍVĂ s. f. Ființă, obiect etc. care seamănă (și se potrivește) perfect cu cineva sau cu ceva. ◊ Loc. prep. Pe (sau de) potriva... = asemenea, egal, pe măsura... ◊ Loc. adv. (Înv.) Din potrivă = din cealaltă parte, din partea opusă. – Din sl., bg. protiva. DOOM
*potrivă- (pe ~) (po-tri-) loc. prep. (pe potrivă-i)
potriveli
POTRIVEÁLĂ, potriveli, s. f. (Pop.) 1. Potrivire, asemănare; concordanță, acord. ◊ Loc. adj. Cu potriveală = potrivit, nimerit. 2. Coincidență. 3. (Pop.) Aranjare a ceva la locul potrivit; aranjare într-un anumit fel; împodobire. – Potrivi + suf. -eală. DOOM
potriveálă (po-tri-) s. f., g.-d. art. potrivélii; pl. potrivéli
potrivelii
POTRIVEÁLĂ, potriveli, s. f. (Pop.) 1. Potrivire, asemănare; concordanță, acord. ◊ Loc. adj. Cu potriveală = potrivit, nimerit. 2. Coincidență. 3. (Pop.) Aranjare a ceva la locul potrivit; aranjare într-un anumit fel; împodobire. – Potrivi + suf. -eală. DOOM
potriveálă (po-tri-) s. f., g.-d. art. potrivélii; pl. potrivéli
potrivelile
POTRIVEÁLĂ, potriveli, s. f. (Pop.) 1. Potrivire, asemănare; concordanță, acord. ◊ Loc. adj. Cu potriveală = potrivit, nimerit. 2. Coincidență. 3. (Pop.) Aranjare a ceva la locul potrivit; aranjare într-un anumit fel; împodobire. – Potrivi + suf. -eală. DOOM
potriveálă (po-tri-) s. f., g.-d. art. potrivélii; pl. potrivéli
potrivelilor
POTRIVEÁLĂ, potriveli, s. f. (Pop.) 1. Potrivire, asemănare; concordanță, acord. ◊ Loc. adj. Cu potriveală = potrivit, nimerit. 2. Coincidență. 3. (Pop.) Aranjare a ceva la locul potrivit; aranjare într-un anumit fel; împodobire. – Potrivi + suf. -eală. DOOM
potriveálă (po-tri-) s. f., g.-d. art. potrivélii; pl. potrivéli
potrivelnic
POTRIVÉLNIC, -Ă, potrivelnici, -e, adj. (Popular) Care se potrivește cu cineva sau cu ceva; asemănător, asemenea, la fel. (Substantivat) Potrivelnic n-am aflat. Să-mi semene mie. PĂSCULESCU, L. P. 183.
potrivesc
POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel considerat potrivit. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza după gust. A potrivi o mâncare din (sau de) sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A se pune la mintea cuiva, a da ascultare; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă. DOOM
potriví (a ~) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potrivésc, imperf. 3 sg. potriveá; conj. prez. 3 să potriveáscă
potrivește
POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel considerat potrivit. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza după gust. A potrivi o mâncare din (sau de) sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A se pune la mintea cuiva, a da ascultare; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă. DOOM
potriví (a ~) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potrivésc, imperf. 3 sg. potriveá; conj. prez. 3 să potriveáscă
potrivești
POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel considerat potrivit. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza după gust. A potrivi o mâncare din (sau de) sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A se pune la mintea cuiva, a da ascultare; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă. DOOM
potriví (a ~) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potrivésc, imperf. 3 sg. potriveá; conj. prez. 3 să potriveáscă
potrivi
POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel considerat potrivit. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza după gust. A potrivi o mâncare din (sau de) sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A se pune la mintea cuiva, a da ascultare; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă. DOOM
potriví (a ~) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potrivésc, imperf. 3 sg. potriveá; conj. prez. 3 să potriveáscă
potrivii
POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel considerat potrivit. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza după gust. A potrivi o mâncare din (sau de) sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A se pune la mintea cuiva, a da ascultare; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă. DOOM
potriví (a ~) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potrivésc, imperf. 3 sg. potriveá; conj. prez. 3 să potriveáscă
potrivim
POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel considerat potrivit. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza după gust. A potrivi o mâncare din (sau de) sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A se pune la mintea cuiva, a da ascultare; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă. DOOM
potriví (a ~) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potrivésc, imperf. 3 sg. potriveá; conj. prez. 3 să potriveáscă
potrivind
POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel considerat potrivit. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza după gust. A potrivi o mâncare din (sau de) sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A se pune la mintea cuiva, a da ascultare; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă. DOOM
potriví (a ~) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potrivésc, imperf. 3 sg. potriveá; conj. prez. 3 să potriveáscă
potrivire
POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel considerat potrivit. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza după gust. A potrivi o mâncare din (sau de) sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A se pune la mintea cuiva, a da ascultare; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă. DOOM
potriví (a ~) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potrivésc, imperf. 3 sg. potriveá; conj. prez. 3 să potriveáscă
potrivire
POTRIVÍRE, potriviri, s. f. Acțiunea de a (se) potrivi și rezultatul ei; potrivit1. – V. potrivi. DOOM
potrivíre (po-tri-) s. f., g.-d. art. potrivírii; pl. potrivíri
potrivirea
POTRIVÍRE, potriviri, s. f. Acțiunea de a (se) potrivi și rezultatul ei; potrivit1. – V. potrivi. DOOM
potrivíre (po-tri-) s. f., g.-d. art. potrivírii; pl. potrivíri
potriviri
POTRIVÍRE, potriviri, s. f. Acțiunea de a (se) potrivi și rezultatul ei; potrivit1. – V. potrivi. DOOM
potrivíre (po-tri-) s. f., g.-d. art. potrivírii; pl. potrivíri
potrivirii
POTRIVÍRE, potriviri, s. f. Acțiunea de a (se) potrivi și rezultatul ei; potrivit1. – V. potrivi. DOOM
potrivíre (po-tri-) s. f., g.-d. art. potrivírii; pl. potrivíri
potrivirile
POTRIVÍRE, potriviri, s. f. Acțiunea de a (se) potrivi și rezultatul ei; potrivit1. – V. potrivi. DOOM
potrivíre (po-tri-) s. f., g.-d. art. potrivírii; pl. potrivíri
potrivirilor
POTRIVÍRE, potriviri, s. f. Acțiunea de a (se) potrivi și rezultatul ei; potrivit1. – V. potrivi. DOOM
potrivíre (po-tri-) s. f., g.-d. art. potrivírii; pl. potrivíri
potriviră
POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel considerat potrivit. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza după gust. A potrivi o mâncare din (sau de) sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A se pune la mintea cuiva, a da ascultare; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă. DOOM
potriví (a ~) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potrivésc, imperf. 3 sg. potriveá; conj. prez. 3 să potriveáscă
potrivirăm
POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel considerat potrivit. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza după gust. A potrivi o mâncare din (sau de) sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A se pune la mintea cuiva, a da ascultare; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă. DOOM
potriví (a ~) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potrivésc, imperf. 3 sg. potriveá; conj. prez. 3 să potriveáscă
potrivirăți
POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel considerat potrivit. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza după gust. A potrivi o mâncare din (sau de) sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A se pune la mintea cuiva, a da ascultare; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă. DOOM
potriví (a ~) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potrivésc, imperf. 3 sg. potriveá; conj. prez. 3 să potriveáscă
potrivise
POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel considerat potrivit. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza după gust. A potrivi o mâncare din (sau de) sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A se pune la mintea cuiva, a da ascultare; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă. DOOM
potriví (a ~) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potrivésc, imperf. 3 sg. potriveá; conj. prez. 3 să potriveáscă
potrivisem
POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel considerat potrivit. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza după gust. A potrivi o mâncare din (sau de) sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A se pune la mintea cuiva, a da ascultare; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă. DOOM
potriví (a ~) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potrivésc, imperf. 3 sg. potriveá; conj. prez. 3 să potriveáscă
potriviseră
POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel considerat potrivit. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza după gust. A potrivi o mâncare din (sau de) sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A se pune la mintea cuiva, a da ascultare; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă. DOOM
potriví (a ~) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potrivésc, imperf. 3 sg. potriveá; conj. prez. 3 să potriveáscă
potriviserăm
POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel considerat potrivit. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza după gust. A potrivi o mâncare din (sau de) sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A se pune la mintea cuiva, a da ascultare; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă. DOOM
potriví (a ~) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potrivésc, imperf. 3 sg. potriveá; conj. prez. 3 să potriveáscă
potriviserăți
POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel considerat potrivit. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza după gust. A potrivi o mâncare din (sau de) sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A se pune la mintea cuiva, a da ascultare; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă. DOOM
potriví (a ~) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potrivésc, imperf. 3 sg. potriveá; conj. prez. 3 să potriveáscă
potriviseși
POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel considerat potrivit. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza după gust. A potrivi o mâncare din (sau de) sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A se pune la mintea cuiva, a da ascultare; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă. DOOM
potriví (a ~) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potrivésc, imperf. 3 sg. potriveá; conj. prez. 3 să potriveáscă
potriviseți
POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel considerat potrivit. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza după gust. A potrivi o mâncare din (sau de) sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A se pune la mintea cuiva, a da ascultare; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă. DOOM
potriví (a ~) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potrivésc, imperf. 3 sg. potriveá; conj. prez. 3 să potriveáscă
potrivit
POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel considerat potrivit. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza după gust. A potrivi o mâncare din (sau de) sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A se pune la mintea cuiva, a da ascultare; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă. DOOM
potriví (a ~) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potrivésc, imperf. 3 sg. potriveá; conj. prez. 3 să potriveáscă
potrivit
POTRIVÍT2, -Ă, potriviți, -te, adj. 1. Care are însușiri comune cu altcineva sau cu altceva, care se armonizează cu cineva sau cu ceva; asemenea. 2. Corespunzător (scopului urmărit), adecvat, nimerit. ♦ (Adverbial) Conform cu..., în concordanță cu..., în raport cu... ♦ Bine ales; indicat. 3. Aranjat, așezat; întocmit, meșteșugit. ◊ Cheie potrivită = cheie de care se servește cineva pentru a deschide broasca unei uși, a unei cutii etc. străine; cheie falsă. 4. Moderat, temperat; de mijloc; acceptabil. La o depărtare potrivită. – V. potrivi. DOOM
*potrivít1 (po-tri-) adv.
potrivit
POTRIVÍT1 s. n. Potrivire; aranjare, așezare. – V. potrivi. DOOM
potrivít2 s. n.
potrivita
POTRIVÍT2, -Ă, potriviți, -te, adj. 1. Care are însușiri comune cu altcineva sau cu altceva, care se armonizează cu cineva sau cu ceva; asemenea. 2. Corespunzător (scopului urmărit), adecvat, nimerit. ♦ (Adverbial) Conform cu..., în concordanță cu..., în raport cu... ♦ Bine ales; indicat. 3. Aranjat, așezat; întocmit, meșteșugit. ◊ Cheie potrivită = cheie de care se servește cineva pentru a deschide broasca unei uși, a unei cutii etc. străine; cheie falsă. 4. Moderat, temperat; de mijloc; acceptabil. La o depărtare potrivită. – V. potrivi. DOOM
*potrivít1 (po-tri-) adv.
potrivite
POTRIVÍT2, -Ă, potriviți, -te, adj. 1. Care are însușiri comune cu altcineva sau cu altceva, care se armonizează cu cineva sau cu ceva; asemenea. 2. Corespunzător (scopului urmărit), adecvat, nimerit. ♦ (Adverbial) Conform cu..., în concordanță cu..., în raport cu... ♦ Bine ales; indicat. 3. Aranjat, așezat; întocmit, meșteșugit. ◊ Cheie potrivită = cheie de care se servește cineva pentru a deschide broasca unei uși, a unei cutii etc. străine; cheie falsă. 4. Moderat, temperat; de mijloc; acceptabil. La o depărtare potrivită. – V. potrivi. DOOM
*potrivít1 (po-tri-) adv.
potrivitei
POTRIVÍT2, -Ă, potriviți, -te, adj. 1. Care are însușiri comune cu altcineva sau cu altceva, care se armonizează cu cineva sau cu ceva; asemenea. 2. Corespunzător (scopului urmărit), adecvat, nimerit. ♦ (Adverbial) Conform cu..., în concordanță cu..., în raport cu... ♦ Bine ales; indicat. 3. Aranjat, așezat; întocmit, meșteșugit. ◊ Cheie potrivită = cheie de care se servește cineva pentru a deschide broasca unei uși, a unei cutii etc. străine; cheie falsă. 4. Moderat, temperat; de mijloc; acceptabil. La o depărtare potrivită. – V. potrivi. DOOM
*potrivít1 (po-tri-) adv.
potrivitele
POTRIVÍT2, -Ă, potriviți, -te, adj. 1. Care are însușiri comune cu altcineva sau cu altceva, care se armonizează cu cineva sau cu ceva; asemenea. 2. Corespunzător (scopului urmărit), adecvat, nimerit. ♦ (Adverbial) Conform cu..., în concordanță cu..., în raport cu... ♦ Bine ales; indicat. 3. Aranjat, așezat; întocmit, meșteșugit. ◊ Cheie potrivită = cheie de care se servește cineva pentru a deschide broasca unei uși, a unei cutii etc. străine; cheie falsă. 4. Moderat, temperat; de mijloc; acceptabil. La o depărtare potrivită. – V. potrivi. DOOM
*potrivít1 (po-tri-) adv.
potrivitelor
POTRIVÍT2, -Ă, potriviți, -te, adj. 1. Care are însușiri comune cu altcineva sau cu altceva, care se armonizează cu cineva sau cu ceva; asemenea. 2. Corespunzător (scopului urmărit), adecvat, nimerit. ♦ (Adverbial) Conform cu..., în concordanță cu..., în raport cu... ♦ Bine ales; indicat. 3. Aranjat, așezat; întocmit, meșteșugit. ◊ Cheie potrivită = cheie de care se servește cineva pentru a deschide broasca unei uși, a unei cutii etc. străine; cheie falsă. 4. Moderat, temperat; de mijloc; acceptabil. La o depărtare potrivită. – V. potrivi. DOOM
*potrivít1 (po-tri-) adv.
potrivitul
POTRIVÍT2, -Ă, potriviți, -te, adj. 1. Care are însușiri comune cu altcineva sau cu altceva, care se armonizează cu cineva sau cu ceva; asemenea. 2. Corespunzător (scopului urmărit), adecvat, nimerit. ♦ (Adverbial) Conform cu..., în concordanță cu..., în raport cu... ♦ Bine ales; indicat. 3. Aranjat, așezat; întocmit, meșteșugit. ◊ Cheie potrivită = cheie de care se servește cineva pentru a deschide broasca unei uși, a unei cutii etc. străine; cheie falsă. 4. Moderat, temperat; de mijloc; acceptabil. La o depărtare potrivită. – V. potrivi. DOOM
*potrivít1 (po-tri-) adv.
potrivitului
POTRIVÍT2, -Ă, potriviți, -te, adj. 1. Care are însușiri comune cu altcineva sau cu altceva, care se armonizează cu cineva sau cu ceva; asemenea. 2. Corespunzător (scopului urmărit), adecvat, nimerit. ♦ (Adverbial) Conform cu..., în concordanță cu..., în raport cu... ♦ Bine ales; indicat. 3. Aranjat, așezat; întocmit, meșteșugit. ◊ Cheie potrivită = cheie de care se servește cineva pentru a deschide broasca unei uși, a unei cutii etc. străine; cheie falsă. 4. Moderat, temperat; de mijloc; acceptabil. La o depărtare potrivită. – V. potrivi. DOOM
*potrivít1 (po-tri-) adv.
potriviși
POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel considerat potrivit. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza după gust. A potrivi o mâncare din (sau de) sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A se pune la mintea cuiva, a da ascultare; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă. DOOM
potriví (a ~) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potrivésc, imperf. 3 sg. potriveá; conj. prez. 3 să potriveáscă
potriviți
POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel considerat potrivit. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza după gust. A potrivi o mâncare din (sau de) sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A se pune la mintea cuiva, a da ascultare; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă. DOOM
potriví (a ~) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potrivésc, imperf. 3 sg. potriveá; conj. prez. 3 să potriveáscă
potriviți
POTRIVÍT2, -Ă, potriviți, -te, adj. 1. Care are însușiri comune cu altcineva sau cu altceva, care se armonizează cu cineva sau cu ceva; asemenea. 2. Corespunzător (scopului urmărit), adecvat, nimerit. ♦ (Adverbial) Conform cu..., în concordanță cu..., în raport cu... ♦ Bine ales; indicat. 3. Aranjat, așezat; întocmit, meșteșugit. ◊ Cheie potrivită = cheie de care se servește cineva pentru a deschide broasca unei uși, a unei cutii etc. străine; cheie falsă. 4. Moderat, temperat; de mijloc; acceptabil. La o depărtare potrivită. – V. potrivi. DOOM
*potrivít1 (po-tri-) adv.
potriviții
POTRIVÍT2, -Ă, potriviți, -te, adj. 1. Care are însușiri comune cu altcineva sau cu altceva, care se armonizează cu cineva sau cu ceva; asemenea. 2. Corespunzător (scopului urmărit), adecvat, nimerit. ♦ (Adverbial) Conform cu..., în concordanță cu..., în raport cu... ♦ Bine ales; indicat. 3. Aranjat, așezat; întocmit, meșteșugit. ◊ Cheie potrivită = cheie de care se servește cineva pentru a deschide broasca unei uși, a unei cutii etc. străine; cheie falsă. 4. Moderat, temperat; de mijloc; acceptabil. La o depărtare potrivită. – V. potrivi. DOOM
*potrivít1 (po-tri-) adv.
potriviților
POTRIVÍT2, -Ă, potriviți, -te, adj. 1. Care are însușiri comune cu altcineva sau cu altceva, care se armonizează cu cineva sau cu ceva; asemenea. 2. Corespunzător (scopului urmărit), adecvat, nimerit. ♦ (Adverbial) Conform cu..., în concordanță cu..., în raport cu... ♦ Bine ales; indicat. 3. Aranjat, așezat; întocmit, meșteșugit. ◊ Cheie potrivită = cheie de care se servește cineva pentru a deschide broasca unei uși, a unei cutii etc. străine; cheie falsă. 4. Moderat, temperat; de mijloc; acceptabil. La o depărtare potrivită. – V. potrivi. DOOM
*potrivít1 (po-tri-) adv.
potrivnic
PROTÍVNIC, -Ă adj. v. potrivnic. DOOM
potrívnic (înv.) (po-triv-) adj. m., s. m., pl. potrívnici; adj. f., s. f. potrívnică, pl. potrívnice
potrivnica
PROTÍVNIC, -Ă adj. v. potrivnic. DOOM
potrívnic (înv.) (po-triv-) adj. m., s. m., pl. potrívnici; adj. f., s. f. potrívnică, pl. potrívnice
potrivnice
PROTÍVNIC, -Ă adj. v. potrivnic. DOOM
potrívnic (înv.) (po-triv-) adj. m., s. m., pl. potrívnici; adj. f., s. f. potrívnică, pl. potrívnice
potrivnicei
PROTÍVNIC, -Ă adj. v. potrivnic. DOOM
potrívnic (înv.) (po-triv-) adj. m., s. m., pl. potrívnici; adj. f., s. f. potrívnică, pl. potrívnice
potrivnicele
PROTÍVNIC, -Ă adj. v. potrivnic. DOOM
potrívnic (înv.) (po-triv-) adj. m., s. m., pl. potrívnici; adj. f., s. f. potrívnică, pl. potrívnice
potrivnicelor
PROTÍVNIC, -Ă adj. v. potrivnic. DOOM
potrívnic (înv.) (po-triv-) adj. m., s. m., pl. potrívnici; adj. f., s. f. potrívnică, pl. potrívnice
potrivnici
PROTÍVNIC, -Ă adj. v. potrivnic. DOOM
potrívnic (înv.) (po-triv-) adj. m., s. m., pl. potrívnici; adj. f., s. f. potrívnică, pl. potrívnice
potrivnicia
POTRIVNICÍE, potrivnicii, s. f. împrejurare nefavorabilă; obstacol, piedică, dificultate. [Var.: (înv.) protivnicíe s. f.] – Potrivnic + suf. -ie. DOOM
potrivnicíe (înv.) (po-triv-) s. f., art. potrivnicía, g.-d. art. potrivnicíei; pl. potrivnicíi, art. potrivnicíile
potrivnicie
POTRIVNICÍE, potrivnicii, s. f. împrejurare nefavorabilă; obstacol, piedică, dificultate. [Var.: (înv.) protivnicíe s. f.] – Potrivnic + suf. -ie. DOOM
potrivnicíe (înv.) (po-triv-) s. f., art. potrivnicía, g.-d. art. potrivnicíei; pl. potrivnicíi, art. potrivnicíile
potrivniciei
POTRIVNICÍE, potrivnicii, s. f. împrejurare nefavorabilă; obstacol, piedică, dificultate. [Var.: (înv.) protivnicíe s. f.] – Potrivnic + suf. -ie. DOOM
potrivnicíe (înv.) (po-triv-) s. f., art. potrivnicía, g.-d. art. potrivnicíei; pl. potrivnicíi, art. potrivnicíile
potrivnicii
PROTÍVNIC, -Ă adj. v. potrivnic. DOOM
potrívnic (înv.) (po-triv-) adj. m., s. m., pl. potrívnici; adj. f., s. f. potrívnică, pl. potrívnice
potrivnicii
POTRIVNICÍE, potrivnicii, s. f. împrejurare nefavorabilă; obstacol, piedică, dificultate. [Var.: (înv.) protivnicíe s. f.] – Potrivnic + suf. -ie. DOOM
potrivnicíe (înv.) (po-triv-) s. f., art. potrivnicía, g.-d. art. potrivnicíei; pl. potrivnicíi, art. potrivnicíile
potrivniciile
POTRIVNICÍE, potrivnicii, s. f. împrejurare nefavorabilă; obstacol, piedică, dificultate. [Var.: (înv.) protivnicíe s. f.] – Potrivnic + suf. -ie. DOOM
potrivnicíe (înv.) (po-triv-) s. f., art. potrivnicía, g.-d. art. potrivnicíei; pl. potrivnicíi, art. potrivnicíile
potrivniciilor
POTRIVNICÍE, potrivnicii, s. f. împrejurare nefavorabilă; obstacol, piedică, dificultate. [Var.: (înv.) protivnicíe s. f.] – Potrivnic + suf. -ie. DOOM
potrivnicíe (înv.) (po-triv-) s. f., art. potrivnicía, g.-d. art. potrivnicíei; pl. potrivnicíi, art. potrivnicíile
potrivnicilor
PROTÍVNIC, -Ă adj. v. potrivnic. DOOM
potrívnic (înv.) (po-triv-) adj. m., s. m., pl. potrívnici; adj. f., s. f. potrívnică, pl. potrívnice
potrivnicul
PROTÍVNIC, -Ă adj. v. potrivnic. DOOM
potrívnic (înv.) (po-triv-) adj. m., s. m., pl. potrívnici; adj. f., s. f. potrívnică, pl. potrívnice
potrivnicului
PROTÍVNIC, -Ă adj. v. potrivnic. DOOM
potrívnic (înv.) (po-triv-) adj. m., s. m., pl. potrívnici; adj. f., s. f. potrívnică, pl. potrívnice
potroaca
POTRÓC s. n. v. potroacă. DOOM
potróc (ciorbă) (înv., pop.) (po-troc) s. n., pl. potroáce
potroace
POTRÓC s. n. v. potroacă. DOOM
potróc (ciorbă) (înv., pop.) (po-troc) s. n., pl. potroáce
potroacei
POTRÓC s. n. v. potroacă. DOOM
potróc (ciorbă) (înv., pop.) (po-troc) s. n., pl. potroáce
potroacele
POTRÓC s. n. v. potroacă. DOOM
potróc (ciorbă) (înv., pop.) (po-troc) s. n., pl. potroáce
potroacelor
POTRÓC s. n. v. potroacă. DOOM
potróc (ciorbă) (înv., pop.) (po-troc) s. n., pl. potroáce
potroc
POTRÓC s. n. v. potroacă. DOOM
potróc (ciorbă) (înv., pop.) (po-troc) s. n., pl. potroáce
potromoci
potromocí (-césc, -ít), vb. – A ascunde, a masca, a mușamaliza. Creație expresivă, cf. cocoloși, îngălmăci, mogorogi.
potromocire
potromocí (-césc, -ít), vb. – A ascunde, a masca, a mușamaliza. Creație expresivă, cf. cocoloși, îngălmăci, mogorogi.
potromocit
potromocí (-césc, -ít), vb. – A ascunde, a masca, a mușamaliza. Creație expresivă, cf. cocoloși, îngălmăci, mogorogi.
potronic
POTRONÍC, potronici, s. m. Monedă poloneză de argint, care a circulat în sec. XVII-XVIII și în Țările Române, mai ales în Moldova. – Cf. pol. póltoraczny. DOOM
potroníc (po-tro-) s. m., pl. potroníci
potronici
POTRONÍC, potronici, s. m. Monedă poloneză de argint, care a circulat în sec. XVII-XVIII și în Țările Române, mai ales în Moldova. – Cf. pol. póltoraczny. DOOM
potroníc (po-tro-) s. m., pl. potroníci
potronicii
POTRONÍC, potronici, s. m. Monedă poloneză de argint, care a circulat în sec. XVII-XVIII și în Țările Române, mai ales în Moldova. – Cf. pol. póltoraczny. DOOM
potroníc (po-tro-) s. m., pl. potroníci
potronicilor
POTRONÍC, potronici, s. m. Monedă poloneză de argint, care a circulat în sec. XVII-XVIII și în Țările Române, mai ales în Moldova. – Cf. pol. póltoraczny. DOOM
potroníc (po-tro-) s. m., pl. potroníci
potronicul
POTRONÍC, potronici, s. m. Monedă poloneză de argint, care a circulat în sec. XVII-XVIII și în Țările Române, mai ales în Moldova. – Cf. pol. póltoraczny. DOOM
potroníc (po-tro-) s. m., pl. potroníci
potronicului
POTRONÍC, potronici, s. m. Monedă poloneză de argint, care a circulat în sec. XVII-XVIII și în Țările Române, mai ales în Moldova. – Cf. pol. póltoraczny. DOOM
potroníc (po-tro-) s. m., pl. potroníci
potropop
PROTOPÓP, protopopi, s. m. Preot care îndeplinește funcția de inspector al bisericilor și al preoților dintr-un teritoriu determinat; protoiereu, protoprezbiter. [Var.: potropóp s. m.] – Din sl. protopopŭ. DOOM
protopóp s. m., pl. protopópi
potropopeasă
PROTOPOPEÁSĂ, protopopese, s. f. (Rar) Soția unui protopop; protopopoaie, protoprezbiteră. [Var.: (pop.) potropopeásă s. f.] – Protopop + suf. -easă. DOOM
protopopeásă (rar) s. f., g.-d. art. protopopései; pl. protopopése
potsdamian
POTSDAMIÁN s.n. (Geol.) Epocă (serie) superioară a cambrianului, tipică Munților Appalași (S.U.A.). // adj. Care aparține acestei epoci. [Pron. -mi-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. potsdamien, cf. Potsdam – localitate în S.U.A.].
potul
POT, poturi, s. n. Sumă rezultată din mizele strânse într-un tur al unui joc de cărți. – Din fr. pot. DOOM
pot (sumă de bani) s. n., pl. póturi
potului
POT, poturi, s. n. Sumă rezultată din mizele strânse într-un tur al unui joc de cărți. – Din fr. pot. DOOM
pot (sumă de bani) s. n., pl. póturi
poturei
POTURÉI s. m. pl. (Înv. și pop.) Diminutiv al lui poturi. – Poturi + suf. -ei. DOOM
poturéi (înv., pop.) s. m. pl., art. poturéii
potureii
POTURÉI s. m. pl. (Înv. și pop.) Diminutiv al lui poturi. – Poturi + suf. -ei. DOOM
poturéi (înv., pop.) s. m. pl., art. poturéii
potureilor
POTURÉI s. m. pl. (Înv. și pop.) Diminutiv al lui poturi. – Poturi + suf. -ei. DOOM
poturéi (înv., pop.) s. m. pl., art. poturéii
poturi
POT, poturi, s. n. Sumă rezultată din mizele strânse într-un tur al unui joc de cărți. – Din fr. pot. DOOM
pot (sumă de bani) s. n., pl. póturi
poturi
POTÚRI s. m. pl. (Înv. și pop.) Pantaloni largi în partea de sus și strânși pe picior, ornamentați cu găitane, purtați de amăuți și de haiduci, iar astăzi de țărani din unele regiuni din sudul țării. ♦ Pantaloni țărănești confecționați din piele tăbăcită de oaie sau de miel. – Din tc. potur. DOOM
potúri (pantaloni) (înv., pop.) s. m. pl.
poturii
POTÚRI s. m. pl. (Înv. și pop.) Pantaloni largi în partea de sus și strânși pe picior, ornamentați cu găitane, purtați de amăuți și de haiduci, iar astăzi de țărani din unele regiuni din sudul țării. ♦ Pantaloni țărănești confecționați din piele tăbăcită de oaie sau de miel. – Din tc. potur. DOOM
potúri (pantaloni) (înv., pop.) s. m. pl.
poturile
POT, poturi, s. n. Sumă rezultată din mizele strânse într-un tur al unui joc de cărți. – Din fr. pot. DOOM
pot (sumă de bani) s. n., pl. póturi
poturilor
POT, poturi, s. n. Sumă rezultată din mizele strânse într-un tur al unui joc de cărți. – Din fr. pot. DOOM
pot (sumă de bani) s. n., pl. póturi
poturilor
POTÚRI s. m. pl. (Înv. și pop.) Pantaloni largi în partea de sus și strânși pe picior, ornamentați cu găitane, purtați de amăuți și de haiduci, iar astăzi de țărani din unele regiuni din sudul țării. ♦ Pantaloni țărănești confecționați din piele tăbăcită de oaie sau de miel. – Din tc. potur. DOOM
potúri (pantaloni) (înv., pop.) s. m. pl.
potâng
POTẤNG, potânguri, s. n. Lanț, curea etc. care leagă plugul de grindei. – Din sb. poteg, magh. pating. DOOM
potấng s. n., pl. potấnguri
potângul
POTẤNG, potânguri, s. n. Lanț, curea etc. care leagă plugul de grindei. – Din sb. poteg, magh. pating. DOOM
potấng s. n., pl. potấnguri
potângului
POTẤNG, potânguri, s. n. Lanț, curea etc. care leagă plugul de grindei. – Din sb. poteg, magh. pating. DOOM
potấng s. n., pl. potấnguri
potânguri
POTẤNG, potânguri, s. n. Lanț, curea etc. care leagă plugul de grindei. – Din sb. poteg, magh. pating. DOOM
potấng s. n., pl. potấnguri
potângurile
POTẤNG, potânguri, s. n. Lanț, curea etc. care leagă plugul de grindei. – Din sb. poteg, magh. pating. DOOM
potấng s. n., pl. potấnguri
potângurilor
POTẤNG, potânguri, s. n. Lanț, curea etc. care leagă plugul de grindei. – Din sb. poteg, magh. pating. DOOM
potấng s. n., pl. potấnguri
potârniche
POTÂRNÍCHE, potârnichi, s. f. Pasăre sălbatică de mărimea unui porumbel, cu penele de culoare brună-pestriță pe spate, cenușie pe piept și albă pe burtă, care trăiește în stoluri mici prin holde și tufișuri (Perdix perdix). ◊ Expr. A se răspândi (sau a se risipi, a se împrăștia) ca potârnichile = a fugi, a se împrăștia repede, în toate părțile (din fața unei primejdii). – Probabil lat. perturnicula (< per[dix] + *[co]turnicula). DOOM
potârníche s. f., g.-d. art. potârníchii; pl. potârníchi
potârnichea
POTÂRNÍCHE, potârnichi, s. f. Pasăre sălbatică de mărimea unui porumbel, cu penele de culoare brună-pestriță pe spate, cenușie pe piept și albă pe burtă, care trăiește în stoluri mici prin holde și tufișuri (Perdix perdix). ◊ Expr. A se răspândi (sau a se risipi, a se împrăștia) ca potârnichile = a fugi, a se împrăștia repede, în toate părțile (din fața unei primejdii). – Probabil lat. perturnicula (< per[dix] + *[co]turnicula). DOOM
potârníche s. f., g.-d. art. potârníchii; pl. potârníchi
potârnichi
POTÂRNÍCHE, potârnichi, s. f. Pasăre sălbatică de mărimea unui porumbel, cu penele de culoare brună-pestriță pe spate, cenușie pe piept și albă pe burtă, care trăiește în stoluri mici prin holde și tufișuri (Perdix perdix). ◊ Expr. A se răspândi (sau a se risipi, a se împrăștia) ca potârnichile = a fugi, a se împrăștia repede, în toate părțile (din fața unei primejdii). – Probabil lat. perturnicula (< per[dix] + *[co]turnicula). DOOM
potârníche s. f., g.-d. art. potârníchii; pl. potârníchi
potârnichii
POTÂRNÍCHE, potârnichi, s. f. Pasăre sălbatică de mărimea unui porumbel, cu penele de culoare brună-pestriță pe spate, cenușie pe piept și albă pe burtă, care trăiește în stoluri mici prin holde și tufișuri (Perdix perdix). ◊ Expr. A se răspândi (sau a se risipi, a se împrăștia) ca potârnichile = a fugi, a se împrăștia repede, în toate părțile (din fața unei primejdii). – Probabil lat. perturnicula (< per[dix] + *[co]turnicula). DOOM
potârníche s. f., g.-d. art. potârníchii; pl. potârníchi
potârnichile
POTÂRNÍCHE, potârnichi, s. f. Pasăre sălbatică de mărimea unui porumbel, cu penele de culoare brună-pestriță pe spate, cenușie pe piept și albă pe burtă, care trăiește în stoluri mici prin holde și tufișuri (Perdix perdix). ◊ Expr. A se răspândi (sau a se risipi, a se împrăștia) ca potârnichile = a fugi, a se împrăștia repede, în toate părțile (din fața unei primejdii). – Probabil lat. perturnicula (< per[dix] + *[co]turnicula). DOOM
potârníche s. f., g.-d. art. potârníchii; pl. potârníchi
potârnichilor
POTÂRNÍCHE, potârnichi, s. f. Pasăre sălbatică de mărimea unui porumbel, cu penele de culoare brună-pestriță pe spate, cenușie pe piept și albă pe burtă, care trăiește în stoluri mici prin holde și tufișuri (Perdix perdix). ◊ Expr. A se răspândi (sau a se risipi, a se împrăștia) ca potârnichile = a fugi, a se împrăștia repede, în toate părțile (din fața unei primejdii). – Probabil lat. perturnicula (< per[dix] + *[co]turnicula). DOOM
potârníche s. f., g.-d. art. potârníchii; pl. potârníchi
potîng
POTẤNG, potânguri, s. n. Lanț, curea etc. care leagă plugul de grindei. – Din sb. poteg, magh. pating. DOOM
potấng s. n., pl. potấnguri
potîngul
POTẤNG, potânguri, s. n. Lanț, curea etc. care leagă plugul de grindei. – Din sb. poteg, magh. pating. DOOM
potấng s. n., pl. potấnguri
potîngului
POTẤNG, potânguri, s. n. Lanț, curea etc. care leagă plugul de grindei. – Din sb. poteg, magh. pating. DOOM
potấng s. n., pl. potấnguri
potînguri
POTẤNG, potânguri, s. n. Lanț, curea etc. care leagă plugul de grindei. – Din sb. poteg, magh. pating. DOOM
potấng s. n., pl. potấnguri
potîngurile
POTẤNG, potânguri, s. n. Lanț, curea etc. care leagă plugul de grindei. – Din sb. poteg, magh. pating. DOOM
potấng s. n., pl. potấnguri
potîngurilor
POTẤNG, potânguri, s. n. Lanț, curea etc. care leagă plugul de grindei. – Din sb. poteg, magh. pating. DOOM
potấng s. n., pl. potấnguri
potîrniche
POTÂRNÍCHE, potârnichi, s. f. Pasăre sălbatică de mărimea unui porumbel, cu penele de culoare brună-pestriță pe spate, cenușie pe piept și albă pe burtă, care trăiește în stoluri mici prin holde și tufișuri (Perdix perdix). ◊ Expr. A se răspândi (sau a se risipi, a se împrăștia) ca potârnichile = a fugi, a se împrăștia repede, în toate părțile (din fața unei primejdii). – Probabil lat. perturnicula (< per[dix] + *[co]turnicula). DOOM
potârníche s. f., g.-d. art. potârníchii; pl. potârníchi
potîrnichea
POTÂRNÍCHE, potârnichi, s. f. Pasăre sălbatică de mărimea unui porumbel, cu penele de culoare brună-pestriță pe spate, cenușie pe piept și albă pe burtă, care trăiește în stoluri mici prin holde și tufișuri (Perdix perdix). ◊ Expr. A se răspândi (sau a se risipi, a se împrăștia) ca potârnichile = a fugi, a se împrăștia repede, în toate părțile (din fața unei primejdii). – Probabil lat. perturnicula (< per[dix] + *[co]turnicula). DOOM
potârníche s. f., g.-d. art. potârníchii; pl. potârníchi
potîrnichi
POTÂRNÍCHE, potârnichi, s. f. Pasăre sălbatică de mărimea unui porumbel, cu penele de culoare brună-pestriță pe spate, cenușie pe piept și albă pe burtă, care trăiește în stoluri mici prin holde și tufișuri (Perdix perdix). ◊ Expr. A se răspândi (sau a se risipi, a se împrăștia) ca potârnichile = a fugi, a se împrăștia repede, în toate părțile (din fața unei primejdii). – Probabil lat. perturnicula (< per[dix] + *[co]turnicula). DOOM
potârníche s. f., g.-d. art. potârníchii; pl. potârníchi
potîrnichii
POTÂRNÍCHE, potârnichi, s. f. Pasăre sălbatică de mărimea unui porumbel, cu penele de culoare brună-pestriță pe spate, cenușie pe piept și albă pe burtă, care trăiește în stoluri mici prin holde și tufișuri (Perdix perdix). ◊ Expr. A se răspândi (sau a se risipi, a se împrăștia) ca potârnichile = a fugi, a se împrăștia repede, în toate părțile (din fața unei primejdii). – Probabil lat. perturnicula (< per[dix] + *[co]turnicula). DOOM
potârníche s. f., g.-d. art. potârníchii; pl. potârníchi
potîrnichile
POTÂRNÍCHE, potârnichi, s. f. Pasăre sălbatică de mărimea unui porumbel, cu penele de culoare brună-pestriță pe spate, cenușie pe piept și albă pe burtă, care trăiește în stoluri mici prin holde și tufișuri (Perdix perdix). ◊ Expr. A se răspândi (sau a se risipi, a se împrăștia) ca potârnichile = a fugi, a se împrăștia repede, în toate părțile (din fața unei primejdii). – Probabil lat. perturnicula (< per[dix] + *[co]turnicula). DOOM
potârníche s. f., g.-d. art. potârníchii; pl. potârníchi
potîrnichilor
POTÂRNÍCHE, potârnichi, s. f. Pasăre sălbatică de mărimea unui porumbel, cu penele de culoare brună-pestriță pe spate, cenușie pe piept și albă pe burtă, care trăiește în stoluri mici prin holde și tufișuri (Perdix perdix). ◊ Expr. A se răspândi (sau a se risipi, a se împrăștia) ca potârnichile = a fugi, a se împrăștia repede, în toate părțile (din fața unei primejdii). – Probabil lat. perturnicula (< per[dix] + *[co]turnicula). DOOM
potârníche s. f., g.-d. art. potârníchii; pl. potârníchi
potăi
POTÁIE, potăi, s. f. (Fam.) Câine slab, neîngrijit sau leneș; cotarlă, javră; p. gener. (depr.) câine. ♦ Epitet dat unui om lipsit de caracter, netrebnic. [Pr.: -ta-ie] – Et. nec. DOOM
potáie (fam.) s. f., art. potáia, g.-d. art. potắii; pl. potắi, art. potắile (-tă-i-)
potăii
POTÁIE, potăi, s. f. (Fam.) Câine slab, neîngrijit sau leneș; cotarlă, javră; p. gener. (depr.) câine. ♦ Epitet dat unui om lipsit de caracter, netrebnic. [Pr.: -ta-ie] – Et. nec. DOOM
potáie (fam.) s. f., art. potáia, g.-d. art. potắii; pl. potắi, art. potắile (-tă-i-)
potăile
POTÁIE, potăi, s. f. (Fam.) Câine slab, neîngrijit sau leneș; cotarlă, javră; p. gener. (depr.) câine. ♦ Epitet dat unui om lipsit de caracter, netrebnic. [Pr.: -ta-ie] – Et. nec. DOOM
potáie (fam.) s. f., art. potáia, g.-d. art. potắii; pl. potắi, art. potắile (-tă-i-)
potăilor
POTÁIE, potăi, s. f. (Fam.) Câine slab, neîngrijit sau leneș; cotarlă, javră; p. gener. (depr.) câine. ♦ Epitet dat unui om lipsit de caracter, netrebnic. [Pr.: -ta-ie] – Et. nec. DOOM
potáie (fam.) s. f., art. potáia, g.-d. art. potắii; pl. potắi, art. potắile (-tă-i-)
poucenie
poucénie (poucénii), s. f. – 1. Învățătură. – 2. Predică. – 3. Document. – Var. paucenie, păucenie. Sl. poučenije (Tiktin). Sec. XVII, înv. Cf. ucenic.
pound
POUND, pounzi, s. m. Livră (1). [Pr.: páund] – Cuv. engl. DOOM
*pound (angl.) [pron. paŭnd] s. m., pl. pounzi
poundul
POUND, pounzi, s. m. Livră (1). [Pr.: páund] – Cuv. engl. DOOM
*pound (angl.) [pron. paŭnd] s. m., pl. pounzi
poundului
POUND, pounzi, s. m. Livră (1). [Pr.: páund] – Cuv. engl. DOOM
*pound (angl.) [pron. paŭnd] s. m., pl. pounzi
pounzi
POUND, pounzi, s. m. Livră (1). [Pr.: páund] – Cuv. engl. DOOM
*pound (angl.) [pron. paŭnd] s. m., pl. pounzi
pounzii
POUND, pounzi, s. m. Livră (1). [Pr.: páund] – Cuv. engl. DOOM
*pound (angl.) [pron. paŭnd] s. m., pl. pounzi
pounzilor
POUND, pounzi, s. m. Livră (1). [Pr.: páund] – Cuv. engl. DOOM
*pound (angl.) [pron. paŭnd] s. m., pl. pounzi
povara
POVOÁRĂ s. f. v. povară. DOOM
pováră s. f., g.-d. art. povérii; pl. povéri
povarna
POVÁRNĂ, poverne, s. f. (Reg.) Instalație rudimentară pentru fabricat rachiu sau spirt; velniță; p. restr. cazan în care se fabrică spirt sau rachiu; clădire în care se află această instalație. – Din sl. povarĩnja „bucătărie”. DOOM
povárnă (reg.) s. f., g.-d. art. povérnei; pl. povérne
povarnagii
POVARNAGÍU, povarnagii, s. m. (Reg.) Persoană care lucrează la o povarnă; proprietar al unei poverne; velnicer. – Povarnă + suf. -agiu. DOOM
povarnagíu (reg.) s. m., art. povarnagíul; pl. povarnagíi, art. povarnagíii (-gi-ii)
povarnagiii
POVARNAGÍU, povarnagii, s. m. (Reg.) Persoană care lucrează la o povarnă; proprietar al unei poverne; velnicer. – Povarnă + suf. -agiu. DOOM
povarnagíu (reg.) s. m., art. povarnagíul; pl. povarnagíi, art. povarnagíii (-gi-ii)
povarnagiilor
POVARNAGÍU, povarnagii, s. m. (Reg.) Persoană care lucrează la o povarnă; proprietar al unei poverne; velnicer. – Povarnă + suf. -agiu. DOOM
povarnagíu (reg.) s. m., art. povarnagíul; pl. povarnagíi, art. povarnagíii (-gi-ii)
povarnagiu
POVARNAGÍU, povarnagii, s. m. (Reg.) Persoană care lucrează la o povarnă; proprietar al unei poverne; velnicer. – Povarnă + suf. -agiu. DOOM
povarnagíu (reg.) s. m., art. povarnagíul; pl. povarnagíi, art. povarnagíii (-gi-ii)
povarnagiul
POVARNAGÍU, povarnagii, s. m. (Reg.) Persoană care lucrează la o povarnă; proprietar al unei poverne; velnicer. – Povarnă + suf. -agiu. DOOM
povarnagíu (reg.) s. m., art. povarnagíul; pl. povarnagíi, art. povarnagíii (-gi-ii)
povarnagiului
POVARNAGÍU, povarnagii, s. m. (Reg.) Persoană care lucrează la o povarnă; proprietar al unei poverne; velnicer. – Povarnă + suf. -agiu. DOOM
povarnagíu (reg.) s. m., art. povarnagíul; pl. povarnagíi, art. povarnagíii (-gi-ii)
povarnic
POVÁRNIC, povarnici, adj. m. (Regional, despre cai) Folosit în mod special la transportul greutăților. (Atestat în. forma povîrnic) Cete de voinici Pe cai povîrnici, Unde vă cărați, Și. de ce-mi umblați, Pe la miez de noapte. TEODORESCU, P. P. 92. – Accentuat și: povarníc. – Variantă: povîrnic adj. m.
povața
POVÁȚĂ, povețe, s. f. (Pop.) Îndrumare, sfat dat cuiva sau primit de cineva; povățuire, povățuială. ◊ Loc. adj. și adv. De povață = ca îndrumător, ca ghid. ♦ Persoană care îndrumă, sfătuiește pe cineva. – Cf. pol. powodca „conducător”. DOOM
pováță (pop.) s. f., g.-d. art. povéței; pl. povéțe
poveli
povelí (-lésc, -ít), vb. – A porunci. Sl. povelĕti (Tiktin). Sec. XVI, înv. – Der. povelenie, s. f. (ordin), înv., din sl. povelĕnije.
poveri
POVOÁRĂ s. f. v. povară. DOOM
pováră s. f., g.-d. art. povérii; pl. povéri
poverii
POVOÁRĂ s. f. v. povară. DOOM
pováră s. f., g.-d. art. povérii; pl. povéri
poverile
POVOÁRĂ s. f. v. povară. DOOM
pováră s. f., g.-d. art. povérii; pl. povéri
poverilor
POVOÁRĂ s. f. v. povară. DOOM
pováră s. f., g.-d. art. povérii; pl. povéri
poverne
POVÁRNĂ, poverne, s. f. (Reg.) Instalație rudimentară pentru fabricat rachiu sau spirt; velniță; p. restr. cazan în care se fabrică spirt sau rachiu; clădire în care se află această instalație. – Din sl. povarĩnja „bucătărie”. DOOM
povárnă (reg.) s. f., g.-d. art. povérnei; pl. povérne
povernei
POVÁRNĂ, poverne, s. f. (Reg.) Instalație rudimentară pentru fabricat rachiu sau spirt; velniță; p. restr. cazan în care se fabrică spirt sau rachiu; clădire în care se află această instalație. – Din sl. povarĩnja „bucătărie”. DOOM
povárnă (reg.) s. f., g.-d. art. povérnei; pl. povérne
povernele
POVÁRNĂ, poverne, s. f. (Reg.) Instalație rudimentară pentru fabricat rachiu sau spirt; velniță; p. restr. cazan în care se fabrică spirt sau rachiu; clădire în care se află această instalație. – Din sl. povarĩnja „bucătărie”. DOOM
povárnă (reg.) s. f., g.-d. art. povérnei; pl. povérne
povernelor
POVÁRNĂ, poverne, s. f. (Reg.) Instalație rudimentară pentru fabricat rachiu sau spirt; velniță; p. restr. cazan în care se fabrică spirt sau rachiu; clădire în care se află această instalație. – Din sl. povarĩnja „bucătărie”. DOOM
povárnă (reg.) s. f., g.-d. art. povérnei; pl. povérne
povescă
POVÉSCĂ, poveșci, s. f. (Învechit) Raport, întîmpinare. Ficiorul răposatului, unul Constandin Arbure... se scoală c-o povescă plină de ponos. ALECSANDRI, T. 1358.
povestar
POVESTÁR, povestari, s. m. (Reg.) Povestitor. – Poveste + suf. -ar. DOOM
povestár (reg.) s. m., pl. povestári
povestari
POVESTÁR, povestari, s. m. (Reg.) Povestitor. – Poveste + suf. -ar. DOOM
povestár (reg.) s. m., pl. povestári
povestarii
POVESTÁR, povestari, s. m. (Reg.) Povestitor. – Poveste + suf. -ar. DOOM
povestár (reg.) s. m., pl. povestári
povestarilor
POVESTÁR, povestari, s. m. (Reg.) Povestitor. – Poveste + suf. -ar. DOOM
povestár (reg.) s. m., pl. povestári
povestarul
POVESTÁR, povestari, s. m. (Reg.) Povestitor. – Poveste + suf. -ar. DOOM
povestár (reg.) s. m., pl. povestári
povestarului
POVESTÁR, povestari, s. m. (Reg.) Povestitor. – Poveste + suf. -ar. DOOM
povestár (reg.) s. m., pl. povestári
povestaș
POVESTÁȘ, povestași, s. m. (Reg.) Povestitor. – Poveste + suf. -aș. DOOM
povestáș (reg.) s. m., pl. povestáși
povestași
POVESTÁȘ, povestași, s. m. (Reg.) Povestitor. – Poveste + suf. -aș. DOOM
povestáș (reg.) s. m., pl. povestáși
povestașii
POVESTÁȘ, povestași, s. m. (Reg.) Povestitor. – Poveste + suf. -aș. DOOM
povestáș (reg.) s. m., pl. povestáși
povestașilor
POVESTÁȘ, povestași, s. m. (Reg.) Povestitor. – Poveste + suf. -aș. DOOM
povestáș (reg.) s. m., pl. povestáși
povestașul
POVESTÁȘ, povestași, s. m. (Reg.) Povestitor. – Poveste + suf. -aș. DOOM
povestáș (reg.) s. m., pl. povestáși
povestașului
POVESTÁȘ, povestași, s. m. (Reg.) Povestitor. – Poveste + suf. -aș. DOOM
povestáș (reg.) s. m., pl. povestáși
poveste
POVÉSTE, povești, s. f. 1. Specie a epicii (populare) în proză în care se relatează întâmplări fantastice ale unor personaje imaginare în luptă cu personaje nefaste și în care binele triumfă; basm; p. ext. narațiune cuprinzând fapte posibile sau reale. ◊ Expr. Ca în (sau din) poveste = foarte frumos, minunat, miraculos. Nici poveste = nici pomeneală, nici vorbă (să fie așa). A sta (sau a se apuca) de povești = a sta de vorbă îndelung, a sta la taifas. (Pop. și fam.) A ajunge (sau a se face, a rămâne) de poveste sau a-i merge (cuiva) vestea și povestea = a deveni cunoscut, renumit printr-un fapt, o pățanie (negativă) etc. ♦ Născocire, scornitură, minciună. ◊ Loc. vb. A spune povești = a minți. 2. Istoria sau relatarea faptelor, a peripețiilor, a vieții cuiva. 3. Întâmplare, fapt, problemă (care atrage atenția, care merită atenție). ◊ Expr. Ce (mai) veste-poveste? = ce (mai) e nou? ce se aude? Așa ți-e povestea? = așa stau lucrurile? asta e situația? 4. (Pop.) Proverb, zicătoare, maximă. ◊ Expr. Povestea vorbei (sau a cântecului etc.) = expresie des repetată, devenită proverbială; vorba ceea. – Din sl. povestĩ. DOOM
povéste s. f., g.-d. art. povéștii; pl. povéști
povestea
POVÉSTE, povești, s. f. 1. Specie a epicii (populare) în proză în care se relatează întâmplări fantastice ale unor personaje imaginare în luptă cu personaje nefaste și în care binele triumfă; basm; p. ext. narațiune cuprinzând fapte posibile sau reale. ◊ Expr. Ca în (sau din) poveste = foarte frumos, minunat, miraculos. Nici poveste = nici pomeneală, nici vorbă (să fie așa). A sta (sau a se apuca) de povești = a sta de vorbă îndelung, a sta la taifas. (Pop. și fam.) A ajunge (sau a se face, a rămâne) de poveste sau a-i merge (cuiva) vestea și povestea = a deveni cunoscut, renumit printr-un fapt, o pățanie (negativă) etc. ♦ Născocire, scornitură, minciună. ◊ Loc. vb. A spune povești = a minți. 2. Istoria sau relatarea faptelor, a peripețiilor, a vieții cuiva. 3. Întâmplare, fapt, problemă (care atrage atenția, care merită atenție). ◊ Expr. Ce (mai) veste-poveste? = ce (mai) e nou? ce se aude? Așa ți-e povestea? = așa stau lucrurile? asta e situația? 4. (Pop.) Proverb, zicătoare, maximă. ◊ Expr. Povestea vorbei (sau a cântecului etc.) = expresie des repetată, devenită proverbială; vorba ceea. – Din sl. povestĩ. DOOM
povéste s. f., g.-d. art. povéștii; pl. povéști
povestea
POVESTÍ, povestesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A spune o poveste (1); a nara un fapt, o întâmplare. 2. Intranz. (Reg.) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ponegri, a defăima, a bârfi. – Din poveste. DOOM
povestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povestésc, imperf. 3 sg. povesteá; conj. prez. 3 să povesteáscă
povesteai
POVESTÍ, povestesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A spune o poveste (1); a nara un fapt, o întâmplare. 2. Intranz. (Reg.) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ponegri, a defăima, a bârfi. – Din poveste. DOOM
povestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povestésc, imperf. 3 sg. povesteá; conj. prez. 3 să povesteáscă
povesteam
POVESTÍ, povestesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A spune o poveste (1); a nara un fapt, o întâmplare. 2. Intranz. (Reg.) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ponegri, a defăima, a bârfi. – Din poveste. DOOM
povestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povestésc, imperf. 3 sg. povesteá; conj. prez. 3 să povesteáscă
povestească
POVESTÍ, povestesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A spune o poveste (1); a nara un fapt, o întâmplare. 2. Intranz. (Reg.) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ponegri, a defăima, a bârfi. – Din poveste. DOOM
povestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povestésc, imperf. 3 sg. povesteá; conj. prez. 3 să povesteáscă
povesteau
POVESTÍ, povestesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A spune o poveste (1); a nara un fapt, o întâmplare. 2. Intranz. (Reg.) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ponegri, a defăima, a bârfi. – Din poveste. DOOM
povestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povestésc, imperf. 3 sg. povesteá; conj. prez. 3 să povesteáscă
povesteați
POVESTÍ, povestesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A spune o poveste (1); a nara un fapt, o întâmplare. 2. Intranz. (Reg.) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ponegri, a defăima, a bârfi. – Din poveste. DOOM
povestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povestésc, imperf. 3 sg. povesteá; conj. prez. 3 să povesteáscă
povestesc
POVESTÍ, povestesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A spune o poveste (1); a nara un fapt, o întâmplare. 2. Intranz. (Reg.) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ponegri, a defăima, a bârfi. – Din poveste. DOOM
povestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povestésc, imperf. 3 sg. povesteá; conj. prez. 3 să povesteáscă
povestește
POVESTÍ, povestesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A spune o poveste (1); a nara un fapt, o întâmplare. 2. Intranz. (Reg.) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ponegri, a defăima, a bârfi. – Din poveste. DOOM
povestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povestésc, imperf. 3 sg. povesteá; conj. prez. 3 să povesteáscă
povestești
POVESTÍ, povestesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A spune o poveste (1); a nara un fapt, o întâmplare. 2. Intranz. (Reg.) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ponegri, a defăima, a bârfi. – Din poveste. DOOM
povestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povestésc, imperf. 3 sg. povesteá; conj. prez. 3 să povesteáscă
povesti
POVESTÍ, povestesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A spune o poveste (1); a nara un fapt, o întâmplare. 2. Intranz. (Reg.) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ponegri, a defăima, a bârfi. – Din poveste. DOOM
povestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povestésc, imperf. 3 sg. povesteá; conj. prez. 3 să povesteáscă
povestii
POVESTÍ, povestesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A spune o poveste (1); a nara un fapt, o întâmplare. 2. Intranz. (Reg.) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ponegri, a defăima, a bârfi. – Din poveste. DOOM
povestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povestésc, imperf. 3 sg. povesteá; conj. prez. 3 să povesteáscă
povestim
POVESTÍ, povestesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A spune o poveste (1); a nara un fapt, o întâmplare. 2. Intranz. (Reg.) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ponegri, a defăima, a bârfi. – Din poveste. DOOM
povestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povestésc, imperf. 3 sg. povesteá; conj. prez. 3 să povesteáscă
povestind
POVESTÍ, povestesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A spune o poveste (1); a nara un fapt, o întâmplare. 2. Intranz. (Reg.) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ponegri, a defăima, a bârfi. – Din poveste. DOOM
povestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povestésc, imperf. 3 sg. povesteá; conj. prez. 3 să povesteáscă
povestioara
POVESTIOÁRĂ, povestioare, s. f. Diminutiv al lui poveste. [Pr.: -ti-oa-] – Poveste + suf. -ioară. DOOM
povestioáră (-ti-oa-) s. f., g.-d. art. povestioárei; pl. povestioáre
povestioare
POVESTIOÁRĂ, povestioare, s. f. Diminutiv al lui poveste. [Pr.: -ti-oa-] – Poveste + suf. -ioară. DOOM
povestioáră (-ti-oa-) s. f., g.-d. art. povestioárei; pl. povestioáre
povestioarei
POVESTIOÁRĂ, povestioare, s. f. Diminutiv al lui poveste. [Pr.: -ti-oa-] – Poveste + suf. -ioară. DOOM
povestioáră (-ti-oa-) s. f., g.-d. art. povestioárei; pl. povestioáre
povestioarele
POVESTIOÁRĂ, povestioare, s. f. Diminutiv al lui poveste. [Pr.: -ti-oa-] – Poveste + suf. -ioară. DOOM
povestioáră (-ti-oa-) s. f., g.-d. art. povestioárei; pl. povestioáre
povestioarelor
POVESTIOÁRĂ, povestioare, s. f. Diminutiv al lui poveste. [Pr.: -ti-oa-] – Poveste + suf. -ioară. DOOM
povestioáră (-ti-oa-) s. f., g.-d. art. povestioárei; pl. povestioáre
povestire
POVESTÍ, povestesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A spune o poveste (1); a nara un fapt, o întâmplare. 2. Intranz. (Reg.) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ponegri, a defăima, a bârfi. – Din poveste. DOOM
povestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povestésc, imperf. 3 sg. povesteá; conj. prez. 3 să povesteáscă
povestire
POVESTIRE, povestiri, s. f. Acțiunea de a povesti și rezultatul ei; povestit. ♦ Specie epică de dimensiuni relativ reduse, în care narațiunea se centrează pe întâmplări relatate din perspectiva unui participant, într-o pronunțată notă de oralitate. – V. povesti. DOOM
povestíre s. f., g.-d. art. povestírii; pl. povestíri
povestirea
POVESTIRE, povestiri, s. f. Acțiunea de a povesti și rezultatul ei; povestit. ♦ Specie epică de dimensiuni relativ reduse, în care narațiunea se centrează pe întâmplări relatate din perspectiva unui participant, într-o pronunțată notă de oralitate. – V. povesti. DOOM
povestíre s. f., g.-d. art. povestírii; pl. povestíri
povestiri
POVESTIRE, povestiri, s. f. Acțiunea de a povesti și rezultatul ei; povestit. ♦ Specie epică de dimensiuni relativ reduse, în care narațiunea se centrează pe întâmplări relatate din perspectiva unui participant, într-o pronunțată notă de oralitate. – V. povesti. DOOM
povestíre s. f., g.-d. art. povestírii; pl. povestíri
povestirii
POVESTIRE, povestiri, s. f. Acțiunea de a povesti și rezultatul ei; povestit. ♦ Specie epică de dimensiuni relativ reduse, în care narațiunea se centrează pe întâmplări relatate din perspectiva unui participant, într-o pronunțată notă de oralitate. – V. povesti. DOOM
povestíre s. f., g.-d. art. povestírii; pl. povestíri
povestirile
POVESTIRE, povestiri, s. f. Acțiunea de a povesti și rezultatul ei; povestit. ♦ Specie epică de dimensiuni relativ reduse, în care narațiunea se centrează pe întâmplări relatate din perspectiva unui participant, într-o pronunțată notă de oralitate. – V. povesti. DOOM
povestíre s. f., g.-d. art. povestírii; pl. povestíri
povestirilor
POVESTIRE, povestiri, s. f. Acțiunea de a povesti și rezultatul ei; povestit. ♦ Specie epică de dimensiuni relativ reduse, în care narațiunea se centrează pe întâmplări relatate din perspectiva unui participant, într-o pronunțată notă de oralitate. – V. povesti. DOOM
povestíre s. f., g.-d. art. povestírii; pl. povestíri
povestiră
POVESTÍ, povestesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A spune o poveste (1); a nara un fapt, o întâmplare. 2. Intranz. (Reg.) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ponegri, a defăima, a bârfi. – Din poveste. DOOM
povestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povestésc, imperf. 3 sg. povesteá; conj. prez. 3 să povesteáscă
povestirăm
POVESTÍ, povestesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A spune o poveste (1); a nara un fapt, o întâmplare. 2. Intranz. (Reg.) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ponegri, a defăima, a bârfi. – Din poveste. DOOM
povestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povestésc, imperf. 3 sg. povesteá; conj. prez. 3 să povesteáscă
povestirăți
POVESTÍ, povestesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A spune o poveste (1); a nara un fapt, o întâmplare. 2. Intranz. (Reg.) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ponegri, a defăima, a bârfi. – Din poveste. DOOM
povestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povestésc, imperf. 3 sg. povesteá; conj. prez. 3 să povesteáscă
povestise
POVESTÍ, povestesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A spune o poveste (1); a nara un fapt, o întâmplare. 2. Intranz. (Reg.) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ponegri, a defăima, a bârfi. – Din poveste. DOOM
povestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povestésc, imperf. 3 sg. povesteá; conj. prez. 3 să povesteáscă
povestisem
POVESTÍ, povestesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A spune o poveste (1); a nara un fapt, o întâmplare. 2. Intranz. (Reg.) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ponegri, a defăima, a bârfi. – Din poveste. DOOM
povestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povestésc, imperf. 3 sg. povesteá; conj. prez. 3 să povesteáscă
povestiseră
POVESTÍ, povestesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A spune o poveste (1); a nara un fapt, o întâmplare. 2. Intranz. (Reg.) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ponegri, a defăima, a bârfi. – Din poveste. DOOM
povestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povestésc, imperf. 3 sg. povesteá; conj. prez. 3 să povesteáscă
povestiserăm
POVESTÍ, povestesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A spune o poveste (1); a nara un fapt, o întâmplare. 2. Intranz. (Reg.) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ponegri, a defăima, a bârfi. – Din poveste. DOOM
povestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povestésc, imperf. 3 sg. povesteá; conj. prez. 3 să povesteáscă
povestiserăți
POVESTÍ, povestesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A spune o poveste (1); a nara un fapt, o întâmplare. 2. Intranz. (Reg.) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ponegri, a defăima, a bârfi. – Din poveste. DOOM
povestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povestésc, imperf. 3 sg. povesteá; conj. prez. 3 să povesteáscă
povestiseși
POVESTÍ, povestesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A spune o poveste (1); a nara un fapt, o întâmplare. 2. Intranz. (Reg.) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ponegri, a defăima, a bârfi. – Din poveste. DOOM
povestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povestésc, imperf. 3 sg. povesteá; conj. prez. 3 să povesteáscă
povestiseți
POVESTÍ, povestesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A spune o poveste (1); a nara un fapt, o întâmplare. 2. Intranz. (Reg.) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ponegri, a defăima, a bârfi. – Din poveste. DOOM
povestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povestésc, imperf. 3 sg. povesteá; conj. prez. 3 să povesteáscă
povestit
POVESTÍ, povestesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A spune o poveste (1); a nara un fapt, o întâmplare. 2. Intranz. (Reg.) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ponegri, a defăima, a bârfi. – Din poveste. DOOM
povestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povestésc, imperf. 3 sg. povesteá; conj. prez. 3 să povesteáscă
povestit
POVESTÍT s. n. Povestire. – V. povesti. DOOM
povestít s. n.
povestita
POVESTÍT s. n. Povestire. – V. povesti. DOOM
povestít s. n.
povestite
POVESTÍT s. n. Povestire. – V. povesti. DOOM
povestít s. n.
povestitei
POVESTÍT s. n. Povestire. – V. povesti. DOOM
povestít s. n.
povestitele
POVESTÍT s. n. Povestire. – V. povesti. DOOM
povestít s. n.
povestitelor
POVESTÍT s. n. Povestire. – V. povesti. DOOM
povestít s. n.
povestitoare
POVESTITÓR, -OÁRE, povestitori, -oare, s. m. și f. Persoană care povestește (1), care știe să povestească frumos, să spună povești; scriitor, autor de povești (1); narator, povestaș, povestar. – Povesti + suf. -tor. DOOM
povestitór s. m., pl. povestitóri
povestitoarea
POVESTITÓR, -OÁRE, povestitori, -oare, s. m. și f. Persoană care povestește (1), care știe să povestească frumos, să spună povești; scriitor, autor de povești (1); narator, povestaș, povestar. – Povesti + suf. -tor. DOOM
povestitór s. m., pl. povestitóri
povestitoarei
POVESTITÓR, -OÁRE, povestitori, -oare, s. m. și f. Persoană care povestește (1), care știe să povestească frumos, să spună povești; scriitor, autor de povești (1); narator, povestaș, povestar. – Povesti + suf. -tor. DOOM
povestitór s. m., pl. povestitóri
povestitoarele
POVESTITÓR, -OÁRE, povestitori, -oare, s. m. și f. Persoană care povestește (1), care știe să povestească frumos, să spună povești; scriitor, autor de povești (1); narator, povestaș, povestar. – Povesti + suf. -tor. DOOM
povestitór s. m., pl. povestitóri
povestitoarelor
POVESTITÓR, -OÁRE, povestitori, -oare, s. m. și f. Persoană care povestește (1), care știe să povestească frumos, să spună povești; scriitor, autor de povești (1); narator, povestaș, povestar. – Povesti + suf. -tor. DOOM
povestitór s. m., pl. povestitóri
povestitor
POVESTITÓR, -OÁRE, povestitori, -oare, s. m. și f. Persoană care povestește (1), care știe să povestească frumos, să spună povești; scriitor, autor de povești (1); narator, povestaș, povestar. – Povesti + suf. -tor. DOOM
povestitór s. m., pl. povestitóri
povestitori
POVESTITÓR, -OÁRE, povestitori, -oare, s. m. și f. Persoană care povestește (1), care știe să povestească frumos, să spună povești; scriitor, autor de povești (1); narator, povestaș, povestar. – Povesti + suf. -tor. DOOM
povestitór s. m., pl. povestitóri
povestitorii
POVESTITÓR, -OÁRE, povestitori, -oare, s. m. și f. Persoană care povestește (1), care știe să povestească frumos, să spună povești; scriitor, autor de povești (1); narator, povestaș, povestar. – Povesti + suf. -tor. DOOM
povestitór s. m., pl. povestitóri
povestitorilor
POVESTITÓR, -OÁRE, povestitori, -oare, s. m. și f. Persoană care povestește (1), care știe să povestească frumos, să spună povești; scriitor, autor de povești (1); narator, povestaș, povestar. – Povesti + suf. -tor. DOOM
povestitór s. m., pl. povestitóri
povestitorul
POVESTITÓR, -OÁRE, povestitori, -oare, s. m. și f. Persoană care povestește (1), care știe să povestească frumos, să spună povești; scriitor, autor de povești (1); narator, povestaș, povestar. – Povesti + suf. -tor. DOOM
povestitór s. m., pl. povestitóri
povestitorului
POVESTITÓR, -OÁRE, povestitori, -oare, s. m. și f. Persoană care povestește (1), care știe să povestească frumos, să spună povești; scriitor, autor de povești (1); narator, povestaș, povestar. – Povesti + suf. -tor. DOOM
povestitór s. m., pl. povestitóri
povestitul
POVESTÍT s. n. Povestire. – V. povesti. DOOM
povestít s. n.
povestitului
POVESTÍT s. n. Povestire. – V. povesti. DOOM
povestít s. n.
povestiși
POVESTÍ, povestesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A spune o poveste (1); a nara un fapt, o întâmplare. 2. Intranz. (Reg.) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ponegri, a defăima, a bârfi. – Din poveste. DOOM
povestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povestésc, imperf. 3 sg. povesteá; conj. prez. 3 să povesteáscă
povestiți
POVESTÍ, povestesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A spune o poveste (1); a nara un fapt, o întâmplare. 2. Intranz. (Reg.) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ponegri, a defăima, a bârfi. – Din poveste. DOOM
povestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povestésc, imperf. 3 sg. povesteá; conj. prez. 3 să povesteáscă
povestiți
POVESTÍT s. n. Povestire. – V. povesti. DOOM
povestít s. n.
povestiții
POVESTÍT s. n. Povestire. – V. povesti. DOOM
povestít s. n.
povestiților
POVESTÍT s. n. Povestire. – V. povesti. DOOM
povestít s. n.
povești
POVÉSTE, povești, s. f. 1. Specie a epicii (populare) în proză în care se relatează întâmplări fantastice ale unor personaje imaginare în luptă cu personaje nefaste și în care binele triumfă; basm; p. ext. narațiune cuprinzând fapte posibile sau reale. ◊ Expr. Ca în (sau din) poveste = foarte frumos, minunat, miraculos. Nici poveste = nici pomeneală, nici vorbă (să fie așa). A sta (sau a se apuca) de povești = a sta de vorbă îndelung, a sta la taifas. (Pop. și fam.) A ajunge (sau a se face, a rămâne) de poveste sau a-i merge (cuiva) vestea și povestea = a deveni cunoscut, renumit printr-un fapt, o pățanie (negativă) etc. ♦ Născocire, scornitură, minciună. ◊ Loc. vb. A spune povești = a minți. 2. Istoria sau relatarea faptelor, a peripețiilor, a vieții cuiva. 3. Întâmplare, fapt, problemă (care atrage atenția, care merită atenție). ◊ Expr. Ce (mai) veste-poveste? = ce (mai) e nou? ce se aude? Așa ți-e povestea? = așa stau lucrurile? asta e situația? 4. (Pop.) Proverb, zicătoare, maximă. ◊ Expr. Povestea vorbei (sau a cântecului etc.) = expresie des repetată, devenită proverbială; vorba ceea. – Din sl. povestĩ. DOOM
povéste s. f., g.-d. art. povéștii; pl. povéști
poveștii
POVÉSTE, povești, s. f. 1. Specie a epicii (populare) în proză în care se relatează întâmplări fantastice ale unor personaje imaginare în luptă cu personaje nefaste și în care binele triumfă; basm; p. ext. narațiune cuprinzând fapte posibile sau reale. ◊ Expr. Ca în (sau din) poveste = foarte frumos, minunat, miraculos. Nici poveste = nici pomeneală, nici vorbă (să fie așa). A sta (sau a se apuca) de povești = a sta de vorbă îndelung, a sta la taifas. (Pop. și fam.) A ajunge (sau a se face, a rămâne) de poveste sau a-i merge (cuiva) vestea și povestea = a deveni cunoscut, renumit printr-un fapt, o pățanie (negativă) etc. ♦ Născocire, scornitură, minciună. ◊ Loc. vb. A spune povești = a minți. 2. Istoria sau relatarea faptelor, a peripețiilor, a vieții cuiva. 3. Întâmplare, fapt, problemă (care atrage atenția, care merită atenție). ◊ Expr. Ce (mai) veste-poveste? = ce (mai) e nou? ce se aude? Așa ți-e povestea? = așa stau lucrurile? asta e situația? 4. (Pop.) Proverb, zicătoare, maximă. ◊ Expr. Povestea vorbei (sau a cântecului etc.) = expresie des repetată, devenită proverbială; vorba ceea. – Din sl. povestĩ. DOOM
povéste s. f., g.-d. art. povéștii; pl. povéști
poveștile
POVÉSTE, povești, s. f. 1. Specie a epicii (populare) în proză în care se relatează întâmplări fantastice ale unor personaje imaginare în luptă cu personaje nefaste și în care binele triumfă; basm; p. ext. narațiune cuprinzând fapte posibile sau reale. ◊ Expr. Ca în (sau din) poveste = foarte frumos, minunat, miraculos. Nici poveste = nici pomeneală, nici vorbă (să fie așa). A sta (sau a se apuca) de povești = a sta de vorbă îndelung, a sta la taifas. (Pop. și fam.) A ajunge (sau a se face, a rămâne) de poveste sau a-i merge (cuiva) vestea și povestea = a deveni cunoscut, renumit printr-un fapt, o pățanie (negativă) etc. ♦ Născocire, scornitură, minciună. ◊ Loc. vb. A spune povești = a minți. 2. Istoria sau relatarea faptelor, a peripețiilor, a vieții cuiva. 3. Întâmplare, fapt, problemă (care atrage atenția, care merită atenție). ◊ Expr. Ce (mai) veste-poveste? = ce (mai) e nou? ce se aude? Așa ți-e povestea? = așa stau lucrurile? asta e situația? 4. (Pop.) Proverb, zicătoare, maximă. ◊ Expr. Povestea vorbei (sau a cântecului etc.) = expresie des repetată, devenită proverbială; vorba ceea. – Din sl. povestĩ. DOOM
povéste s. f., g.-d. art. povéștii; pl. povéști
poveștilor
POVÉSTE, povești, s. f. 1. Specie a epicii (populare) în proză în care se relatează întâmplări fantastice ale unor personaje imaginare în luptă cu personaje nefaste și în care binele triumfă; basm; p. ext. narațiune cuprinzând fapte posibile sau reale. ◊ Expr. Ca în (sau din) poveste = foarte frumos, minunat, miraculos. Nici poveste = nici pomeneală, nici vorbă (să fie așa). A sta (sau a se apuca) de povești = a sta de vorbă îndelung, a sta la taifas. (Pop. și fam.) A ajunge (sau a se face, a rămâne) de poveste sau a-i merge (cuiva) vestea și povestea = a deveni cunoscut, renumit printr-un fapt, o pățanie (negativă) etc. ♦ Născocire, scornitură, minciună. ◊ Loc. vb. A spune povești = a minți. 2. Istoria sau relatarea faptelor, a peripețiilor, a vieții cuiva. 3. Întâmplare, fapt, problemă (care atrage atenția, care merită atenție). ◊ Expr. Ce (mai) veste-poveste? = ce (mai) e nou? ce se aude? Așa ți-e povestea? = așa stau lucrurile? asta e situația? 4. (Pop.) Proverb, zicătoare, maximă. ◊ Expr. Povestea vorbei (sau a cântecului etc.) = expresie des repetată, devenită proverbială; vorba ceea. – Din sl. povestĩ. DOOM
povéste s. f., g.-d. art. povéștii; pl. povéști
povețe
POVÁȚĂ, povețe, s. f. (Pop.) Îndrumare, sfat dat cuiva sau primit de cineva; povățuire, povățuială. ◊ Loc. adj. și adv. De povață = ca îndrumător, ca ghid. ♦ Persoană care îndrumă, sfătuiește pe cineva. – Cf. pol. powodca „conducător”. DOOM
pováță (pop.) s. f., g.-d. art. povéței; pl. povéțe
poveței
POVÁȚĂ, povețe, s. f. (Pop.) Îndrumare, sfat dat cuiva sau primit de cineva; povățuire, povățuială. ◊ Loc. adj. și adv. De povață = ca îndrumător, ca ghid. ♦ Persoană care îndrumă, sfătuiește pe cineva. – Cf. pol. powodca „conducător”. DOOM
pováță (pop.) s. f., g.-d. art. povéței; pl. povéțe
povețele
POVÁȚĂ, povețe, s. f. (Pop.) Îndrumare, sfat dat cuiva sau primit de cineva; povățuire, povățuială. ◊ Loc. adj. și adv. De povață = ca îndrumător, ca ghid. ♦ Persoană care îndrumă, sfătuiește pe cineva. – Cf. pol. powodca „conducător”. DOOM
pováță (pop.) s. f., g.-d. art. povéței; pl. povéțe
povețelor
POVÁȚĂ, povețe, s. f. (Pop.) Îndrumare, sfat dat cuiva sau primit de cineva; povățuire, povățuială. ◊ Loc. adj. și adv. De povață = ca îndrumător, ca ghid. ♦ Persoană care îndrumă, sfătuiește pe cineva. – Cf. pol. powodca „conducător”. DOOM
pováță (pop.) s. f., g.-d. art. povéței; pl. povéțe
povidlă
POVÍDLĂ, povidle, s. f. (Reg.) Magiun. – Din ucr. povydlo, pol. powidla. DOOM
povídlă (reg.) (-vi-dlă) s. f., g.-d. art. povídlei; (sorturi) pl. povídle
povirlă
POVÍRLĂ s. f. v. povidlă.
povoară
POVOÁRĂ s. f. v. povară. DOOM
pováră s. f., g.-d. art. povérii; pl. povéri
povod
POVÓD s. n. 1. (Reg.; în expr.) A duce (sau a lua etc.) un cal în povod = a duce (sau a lua) un cal de căpăstru. 2. (Înv.) Motiv (I), cauză, pricină. [Var.: pohód s. n.] – Din rus., sb. povod. DOOM
povód (înv., reg.) s. n.
povodnic
POVÓDNIC, povodnici, s. m. (învechit) Cal dus (sau purtat) de căpăstru. în urma lui veneau opt povodnici împodobiți numai cu aur și cu argint. ISPIRESCU, M. V. 43. – Variantă: povólnic (ODOBESCU, S. I 291) s. m.
povodul
POVÓD s. n. 1. (Reg.; în expr.) A duce (sau a lua etc.) un cal în povod = a duce (sau a lua) un cal de căpăstru. 2. (Înv.) Motiv (I), cauză, pricină. [Var.: pohód s. n.] – Din rus., sb. povod. DOOM
povód (înv., reg.) s. n.
povodului
POVÓD s. n. 1. (Reg.; în expr.) A duce (sau a lua etc.) un cal în povod = a duce (sau a lua) un cal de căpăstru. 2. (Înv.) Motiv (I), cauză, pricină. [Var.: pohód s. n.] – Din rus., sb. povod. DOOM
povód (înv., reg.) s. n.
povoduri
POVÓD s. n. 1. (Reg.; în expr.) A duce (sau a lua etc.) un cal în povod = a duce (sau a lua) un cal de căpăstru. 2. (Înv.) Motiv (I), cauză, pricină. [Var.: pohód s. n.] – Din rus., sb. povod. DOOM
povód (înv., reg.) s. n.
povodurile
POVÓD s. n. 1. (Reg.; în expr.) A duce (sau a lua etc.) un cal în povod = a duce (sau a lua) un cal de căpăstru. 2. (Înv.) Motiv (I), cauză, pricină. [Var.: pohód s. n.] – Din rus., sb. povod. DOOM
povód (înv., reg.) s. n.
povodurilor
POVÓD s. n. 1. (Reg.; în expr.) A duce (sau a lua etc.) un cal în povod = a duce (sau a lua) un cal de căpăstru. 2. (Înv.) Motiv (I), cauză, pricină. [Var.: pohód s. n.] – Din rus., sb. povod. DOOM
povód (înv., reg.) s. n.
povoi
POVÓI s. n. v. puhoi1.
povolnic
POVÓLNIC s. m. v. povodnic.
povârnea
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povârneai
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povârneam
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povârnească
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povârneau
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povârneați
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povârnesc
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povârnește
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povârnești
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povârni
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povârnic
POVÎ́RNIC adj. m. v. povarnic.
povârnii
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povârnim
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povârnind
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povârnire
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povârnire
POVÂRNÍRE s. f. Acțiunea de a (se) povârni și rezultatul ei. – V. povârni. DOOM
povârníre s. f., g.-d. art. povârnírii
povârnirea
POVÂRNÍRE s. f. Acțiunea de a (se) povârni și rezultatul ei. – V. povârni. DOOM
povârníre s. f., g.-d. art. povârnírii
povârniri
POVÂRNÍRE s. f. Acțiunea de a (se) povârni și rezultatul ei. – V. povârni. DOOM
povârníre s. f., g.-d. art. povârnírii
povârnirii
POVÂRNÍRE s. f. Acțiunea de a (se) povârni și rezultatul ei. – V. povârni. DOOM
povârníre s. f., g.-d. art. povârnírii
povârnirile
POVÂRNÍRE s. f. Acțiunea de a (se) povârni și rezultatul ei. – V. povârni. DOOM
povârníre s. f., g.-d. art. povârnírii
povârnirilor
POVÂRNÍRE s. f. Acțiunea de a (se) povârni și rezultatul ei. – V. povârni. DOOM
povârníre s. f., g.-d. art. povârnírii
povârniră
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povârnirăm
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povârnirăți
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povârnise
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povârnisem
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povârniseră
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povârniserăm
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povârniserăți
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povârniseși
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povârniseți
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povârnit
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povârnit
POVÂRNÍT, -Ă, povârniți, -te, adj. Care este aplecat, înclinat; care este situat în pantă sau formează o pantă. – V. povârni.
povârnita
POVÂRNÍT, -Ă, povârniți, -te, adj. Care este aplecat, înclinat; care este situat în pantă sau formează o pantă. – V. povârni.
povârnite
POVÂRNÍT, -Ă, povârniți, -te, adj. Care este aplecat, înclinat; care este situat în pantă sau formează o pantă. – V. povârni.
povârnitei
POVÂRNÍT, -Ă, povârniți, -te, adj. Care este aplecat, înclinat; care este situat în pantă sau formează o pantă. – V. povârni.
povârnitele
POVÂRNÍT, -Ă, povârniți, -te, adj. Care este aplecat, înclinat; care este situat în pantă sau formează o pantă. – V. povârni.
povârnitelor
POVÂRNÍT, -Ă, povârniți, -te, adj. Care este aplecat, înclinat; care este situat în pantă sau formează o pantă. – V. povârni.
povârnitul
POVÂRNÍT, -Ă, povârniți, -te, adj. Care este aplecat, înclinat; care este situat în pantă sau formează o pantă. – V. povârni.
povârnitului
POVÂRNÍT, -Ă, povârniți, -te, adj. Care este aplecat, înclinat; care este situat în pantă sau formează o pantă. – V. povârni.
povârniș
POVÂRNÍȘ, povârnișuri, s. n. Parte înclinată sau abruptă a unei înălțimi; coastă, pantă. – Povârni + suf. -iș. DOOM
povârníș s. n., pl. povârníșuri
povârniși
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povârnișul
POVÂRNÍȘ, povârnișuri, s. n. Parte înclinată sau abruptă a unei înălțimi; coastă, pantă. – Povârni + suf. -iș. DOOM
povârníș s. n., pl. povârníșuri
povârnișului
POVÂRNÍȘ, povârnișuri, s. n. Parte înclinată sau abruptă a unei înălțimi; coastă, pantă. – Povârni + suf. -iș. DOOM
povârníș s. n., pl. povârníșuri
povârnișuri
POVÂRNÍȘ, povârnișuri, s. n. Parte înclinată sau abruptă a unei înălțimi; coastă, pantă. – Povârni + suf. -iș. DOOM
povârníș s. n., pl. povârníșuri
povârnișurile
POVÂRNÍȘ, povârnișuri, s. n. Parte înclinată sau abruptă a unei înălțimi; coastă, pantă. – Povârni + suf. -iș. DOOM
povârníș s. n., pl. povârníșuri
povârnișurilor
POVÂRNÍȘ, povârnișuri, s. n. Parte înclinată sau abruptă a unei înălțimi; coastă, pantă. – Povârni + suf. -iș. DOOM
povârníș s. n., pl. povârníșuri
povârniți
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povârniți
POVÂRNÍT, -Ă, povârniți, -te, adj. Care este aplecat, înclinat; care este situat în pantă sau formează o pantă. – V. povârni.
povârniții
POVÂRNÍT, -Ă, povârniți, -te, adj. Care este aplecat, înclinat; care este situat în pantă sau formează o pantă. – V. povârni.
povârniților
POVÂRNÍT, -Ă, povârniți, -te, adj. Care este aplecat, înclinat; care este situat în pantă sau formează o pantă. – V. povârni.
povârti
povîrtí (-tésc, -ít), vb. – A înfășura o funie, o sfoară. Sb. povrtati (Candrea), cf. învîrti.
povârtire
povîrtí (-tésc, -ít), vb. – A înfășura o funie, o sfoară. Sb. povrtati (Candrea), cf. învîrti.
povârtit
povîrtí (-tésc, -ít), vb. – A înfășura o funie, o sfoară. Sb. povrtati (Candrea), cf. învîrti.
povîrnea
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povîrneai
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povîrneam
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povîrnească
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povîrneau
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povîrneați
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povîrnesc
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povîrnește
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povîrnești
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povîrni
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povîrnii
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povîrnim
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povîrnind
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povîrnire
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povîrnire
POVÂRNÍRE s. f. Acțiunea de a (se) povârni și rezultatul ei. – V. povârni. DOOM
povârníre s. f., g.-d. art. povârnírii
povîrnirea
POVÂRNÍRE s. f. Acțiunea de a (se) povârni și rezultatul ei. – V. povârni. DOOM
povârníre s. f., g.-d. art. povârnírii
povîrniri
POVÂRNÍRE s. f. Acțiunea de a (se) povârni și rezultatul ei. – V. povârni. DOOM
povârníre s. f., g.-d. art. povârnírii
povîrnirii
POVÂRNÍRE s. f. Acțiunea de a (se) povârni și rezultatul ei. – V. povârni. DOOM
povârníre s. f., g.-d. art. povârnírii
povîrnirile
POVÂRNÍRE s. f. Acțiunea de a (se) povârni și rezultatul ei. – V. povârni. DOOM
povârníre s. f., g.-d. art. povârnírii
povîrnirilor
POVÂRNÍRE s. f. Acțiunea de a (se) povârni și rezultatul ei. – V. povârni. DOOM
povârníre s. f., g.-d. art. povârnírii
povîrniră
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povîrnirăm
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povîrnirăți
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povîrnise
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povîrnisem
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povîrniseră
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povîrniserăm
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povîrniserăți
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povîrniseși
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povîrniseți
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povîrnit
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povîrnit
POVÂRNÍT, -Ă, povârniți, -te, adj. Care este aplecat, înclinat; care este situat în pantă sau formează o pantă. – V. povârni.
povîrnita
POVÂRNÍT, -Ă, povârniți, -te, adj. Care este aplecat, înclinat; care este situat în pantă sau formează o pantă. – V. povârni.
povîrnite
POVÂRNÍT, -Ă, povârniți, -te, adj. Care este aplecat, înclinat; care este situat în pantă sau formează o pantă. – V. povârni.
povîrnitei
POVÂRNÍT, -Ă, povârniți, -te, adj. Care este aplecat, înclinat; care este situat în pantă sau formează o pantă. – V. povârni.
povîrnitele
POVÂRNÍT, -Ă, povârniți, -te, adj. Care este aplecat, înclinat; care este situat în pantă sau formează o pantă. – V. povârni.
povîrnitelor
POVÂRNÍT, -Ă, povârniți, -te, adj. Care este aplecat, înclinat; care este situat în pantă sau formează o pantă. – V. povârni.
povîrnitul
POVÂRNÍT, -Ă, povârniți, -te, adj. Care este aplecat, înclinat; care este situat în pantă sau formează o pantă. – V. povârni.
povîrnitului
POVÂRNÍT, -Ă, povârniți, -te, adj. Care este aplecat, înclinat; care este situat în pantă sau formează o pantă. – V. povârni.
povîrniș
POVÂRNÍȘ, povârnișuri, s. n. Parte înclinată sau abruptă a unei înălțimi; coastă, pantă. – Povârni + suf. -iș. DOOM
povârníș s. n., pl. povârníșuri
povîrniși
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povîrnișul
POVÂRNÍȘ, povârnișuri, s. n. Parte înclinată sau abruptă a unei înălțimi; coastă, pantă. – Povârni + suf. -iș. DOOM
povârníș s. n., pl. povârníșuri
povîrnișului
POVÂRNÍȘ, povârnișuri, s. n. Parte înclinată sau abruptă a unei înălțimi; coastă, pantă. – Povârni + suf. -iș. DOOM
povârníș s. n., pl. povârníșuri
povîrnișuri
POVÂRNÍȘ, povârnișuri, s. n. Parte înclinată sau abruptă a unei înălțimi; coastă, pantă. – Povârni + suf. -iș. DOOM
povârníș s. n., pl. povârníșuri
povîrnișurile
POVÂRNÍȘ, povârnișuri, s. n. Parte înclinată sau abruptă a unei înălțimi; coastă, pantă. – Povârni + suf. -iș. DOOM
povârníș s. n., pl. povârníșuri
povîrnișurilor
POVÂRNÍȘ, povârnișuri, s. n. Parte înclinată sau abruptă a unei înălțimi; coastă, pantă. – Povârni + suf. -iș. DOOM
povârníș s. n., pl. povârníșuri
povîrniți
POVÂRNÍ, povârnesc, vb. IV. 1. Refl. A se înclina, a se apleca. ♦ A se gârbovi (de bătrânețe). 2. Refl. și tranz. A (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna. – Din bg. povărna, sb. povrnuti. DOOM
povârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povârnésc, imperf. 3 sg. povârneá; conj. prez. 3 să povârneáscă
povîrniți
POVÂRNÍT, -Ă, povârniți, -te, adj. Care este aplecat, înclinat; care este situat în pantă sau formează o pantă. – V. povârni.
povîrniții
POVÂRNÍT, -Ă, povârniți, -te, adj. Care este aplecat, înclinat; care este situat în pantă sau formează o pantă. – V. povârni.
povîrniților
POVÂRNÍT, -Ă, povârniți, -te, adj. Care este aplecat, înclinat; care este situat în pantă sau formează o pantă. – V. povârni.
povăros
POVĂRÓS, -OÁSĂ, povăroși, -oase, adj. (Înv.) Împovărător, copleșitor. – Povară + suf. -os.
povăț
POVẮȚ s. n. v. povață.
povățui
POVĂȚUÍ, povățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui. DOOM
povățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povățuiésc, imperf. 3 sg. povățuiá; conj. prez. 3 să povățuiáscă
povățuia
POVĂȚUÍ, povățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui. DOOM
povățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povățuiésc, imperf. 3 sg. povățuiá; conj. prez. 3 să povățuiáscă
povățuiai
POVĂȚUÍ, povățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui. DOOM
povățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povățuiésc, imperf. 3 sg. povățuiá; conj. prez. 3 să povățuiáscă
povățuiala
POVĂȚUIÁLĂ, povățuieli, s. f. (Înv.) Sfat, îndrumare, povață. [Pr.: -țu-ia-] – Povățui + suf. -eală. DOOM
povățuiálă (înv.) s. f., g.-d. art. povățuiélii; pl. povățuiéli
povățuiam
POVĂȚUÍ, povățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui. DOOM
povățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povățuiésc, imperf. 3 sg. povățuiá; conj. prez. 3 să povățuiáscă
povățuiască
POVĂȚUÍ, povățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui. DOOM
povățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povățuiésc, imperf. 3 sg. povățuiá; conj. prez. 3 să povățuiáscă
povățuiau
POVĂȚUÍ, povățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui. DOOM
povățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povățuiésc, imperf. 3 sg. povățuiá; conj. prez. 3 să povățuiáscă
povățuiați
POVĂȚUÍ, povățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui. DOOM
povățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povățuiésc, imperf. 3 sg. povățuiá; conj. prez. 3 să povățuiáscă
povățuieli
POVĂȚUIÁLĂ, povățuieli, s. f. (Înv.) Sfat, îndrumare, povață. [Pr.: -țu-ia-] – Povățui + suf. -eală. DOOM
povățuiálă (înv.) s. f., g.-d. art. povățuiélii; pl. povățuiéli
povățuielii
POVĂȚUIÁLĂ, povățuieli, s. f. (Înv.) Sfat, îndrumare, povață. [Pr.: -țu-ia-] – Povățui + suf. -eală. DOOM
povățuiálă (înv.) s. f., g.-d. art. povățuiélii; pl. povățuiéli
povățuielile
POVĂȚUIÁLĂ, povățuieli, s. f. (Înv.) Sfat, îndrumare, povață. [Pr.: -țu-ia-] – Povățui + suf. -eală. DOOM
povățuiálă (înv.) s. f., g.-d. art. povățuiélii; pl. povățuiéli
povățuielilor
POVĂȚUIÁLĂ, povățuieli, s. f. (Înv.) Sfat, îndrumare, povață. [Pr.: -țu-ia-] – Povățui + suf. -eală. DOOM
povățuiálă (înv.) s. f., g.-d. art. povățuiélii; pl. povățuiéli
povățuiesc
POVĂȚUÍ, povățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui. DOOM
povățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povățuiésc, imperf. 3 sg. povățuiá; conj. prez. 3 să povățuiáscă
povățuiește
POVĂȚUÍ, povățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui. DOOM
povățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povățuiésc, imperf. 3 sg. povățuiá; conj. prez. 3 să povățuiáscă
povățuiești
POVĂȚUÍ, povățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui. DOOM
povățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povățuiésc, imperf. 3 sg. povățuiá; conj. prez. 3 să povățuiáscă
povățuii
POVĂȚUÍ, povățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui. DOOM
povățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povățuiésc, imperf. 3 sg. povățuiá; conj. prez. 3 să povățuiáscă
povățuim
POVĂȚUÍ, povățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui. DOOM
povățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povățuiésc, imperf. 3 sg. povățuiá; conj. prez. 3 să povățuiáscă
povățuind
POVĂȚUÍ, povățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui. DOOM
povățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povățuiésc, imperf. 3 sg. povățuiá; conj. prez. 3 să povățuiáscă
povățuire
POVĂȚUÍ, povățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui. DOOM
povățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povățuiésc, imperf. 3 sg. povățuiá; conj. prez. 3 să povățuiáscă
povățuire
POVĂȚUÍRE, povățuiți, s. f. (Pop.) Faptul de a povățui; sfat, îndrumare, povață. – V. povățui. DOOM
povățuíre (pop.) s. f., g.-d. art. povățuírii; pl. povățuíri
povățuirea
POVĂȚUÍRE, povățuiți, s. f. (Pop.) Faptul de a povățui; sfat, îndrumare, povață. – V. povățui. DOOM
povățuíre (pop.) s. f., g.-d. art. povățuírii; pl. povățuíri
povățuiri
POVĂȚUÍRE, povățuiți, s. f. (Pop.) Faptul de a povățui; sfat, îndrumare, povață. – V. povățui. DOOM
povățuíre (pop.) s. f., g.-d. art. povățuírii; pl. povățuíri
povățuirii
POVĂȚUÍRE, povățuiți, s. f. (Pop.) Faptul de a povățui; sfat, îndrumare, povață. – V. povățui. DOOM
povățuíre (pop.) s. f., g.-d. art. povățuírii; pl. povățuíri
povățuirile
POVĂȚUÍRE, povățuiți, s. f. (Pop.) Faptul de a povățui; sfat, îndrumare, povață. – V. povățui. DOOM
povățuíre (pop.) s. f., g.-d. art. povățuírii; pl. povățuíri
povățuirilor
POVĂȚUÍRE, povățuiți, s. f. (Pop.) Faptul de a povățui; sfat, îndrumare, povață. – V. povățui. DOOM
povățuíre (pop.) s. f., g.-d. art. povățuírii; pl. povățuíri
povățuiră
POVĂȚUÍ, povățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui. DOOM
povățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povățuiésc, imperf. 3 sg. povățuiá; conj. prez. 3 să povățuiáscă
povățuirăm
POVĂȚUÍ, povățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui. DOOM
povățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povățuiésc, imperf. 3 sg. povățuiá; conj. prez. 3 să povățuiáscă
povățuirăți
POVĂȚUÍ, povățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui. DOOM
povățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povățuiésc, imperf. 3 sg. povățuiá; conj. prez. 3 să povățuiáscă
povățuise
POVĂȚUÍ, povățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui. DOOM
povățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povățuiésc, imperf. 3 sg. povățuiá; conj. prez. 3 să povățuiáscă
povățuisem
POVĂȚUÍ, povățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui. DOOM
povățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povățuiésc, imperf. 3 sg. povățuiá; conj. prez. 3 să povățuiáscă
povățuiseră
POVĂȚUÍ, povățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui. DOOM
povățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povățuiésc, imperf. 3 sg. povățuiá; conj. prez. 3 să povățuiáscă
povățuiserăm
POVĂȚUÍ, povățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui. DOOM
povățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povățuiésc, imperf. 3 sg. povățuiá; conj. prez. 3 să povățuiáscă
povățuiserăți
POVĂȚUÍ, povățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui. DOOM
povățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povățuiésc, imperf. 3 sg. povățuiá; conj. prez. 3 să povățuiáscă
povățuiseși
POVĂȚUÍ, povățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui. DOOM
povățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povățuiésc, imperf. 3 sg. povățuiá; conj. prez. 3 să povățuiáscă
povățuiseți
POVĂȚUÍ, povățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui. DOOM
povățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povățuiésc, imperf. 3 sg. povățuiá; conj. prez. 3 să povățuiáscă
povățuit
POVĂȚUÍ, povățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui. DOOM
povățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povățuiésc, imperf. 3 sg. povățuiá; conj. prez. 3 să povățuiáscă
povățuit
POVĂȚUÍ, povățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui.
povățuitoare
POVĂȚUITÓR, -OÁRE, povățuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.; adesea adjectival) Persoană care dă cuiva sfaturi, care îndrumă, călăuzește. ♦ Ceea ce servește cuiva drept călăuză, îndrumător. [Pr.: -țu-i-] – Povățui + suf. -tor. DOOM
povățuitór (pop.) (-țu-i-) s. m., pl. povățuitóri
povățuitoarea
POVĂȚUITÓR, -OÁRE, povățuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.; adesea adjectival) Persoană care dă cuiva sfaturi, care îndrumă, călăuzește. ♦ Ceea ce servește cuiva drept călăuză, îndrumător. [Pr.: -țu-i-] – Povățui + suf. -tor. DOOM
povățuitór (pop.) (-țu-i-) s. m., pl. povățuitóri
povățuitoarei
POVĂȚUITÓR, -OÁRE, povățuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.; adesea adjectival) Persoană care dă cuiva sfaturi, care îndrumă, călăuzește. ♦ Ceea ce servește cuiva drept călăuză, îndrumător. [Pr.: -țu-i-] – Povățui + suf. -tor. DOOM
povățuitór (pop.) (-țu-i-) s. m., pl. povățuitóri
povățuitoarele
POVĂȚUITÓR, -OÁRE, povățuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.; adesea adjectival) Persoană care dă cuiva sfaturi, care îndrumă, călăuzește. ♦ Ceea ce servește cuiva drept călăuză, îndrumător. [Pr.: -țu-i-] – Povățui + suf. -tor. DOOM
povățuitór (pop.) (-țu-i-) s. m., pl. povățuitóri
povățuitoarelor
POVĂȚUITÓR, -OÁRE, povățuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.; adesea adjectival) Persoană care dă cuiva sfaturi, care îndrumă, călăuzește. ♦ Ceea ce servește cuiva drept călăuză, îndrumător. [Pr.: -țu-i-] – Povățui + suf. -tor. DOOM
povățuitór (pop.) (-țu-i-) s. m., pl. povățuitóri
povățuitor
POVĂȚUITÓR, -OÁRE, povățuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.; adesea adjectival) Persoană care dă cuiva sfaturi, care îndrumă, călăuzește. ♦ Ceea ce servește cuiva drept călăuză, îndrumător. [Pr.: -țu-i-] – Povățui + suf. -tor. DOOM
povățuitór (pop.) (-țu-i-) s. m., pl. povățuitóri
povățuitori
POVĂȚUITÓR, -OÁRE, povățuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.; adesea adjectival) Persoană care dă cuiva sfaturi, care îndrumă, călăuzește. ♦ Ceea ce servește cuiva drept călăuză, îndrumător. [Pr.: -țu-i-] – Povățui + suf. -tor. DOOM
povățuitór (pop.) (-țu-i-) s. m., pl. povățuitóri
povățuitorii
POVĂȚUITÓR, -OÁRE, povățuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.; adesea adjectival) Persoană care dă cuiva sfaturi, care îndrumă, călăuzește. ♦ Ceea ce servește cuiva drept călăuză, îndrumător. [Pr.: -țu-i-] – Povățui + suf. -tor. DOOM
povățuitór (pop.) (-țu-i-) s. m., pl. povățuitóri
povățuitorilor
POVĂȚUITÓR, -OÁRE, povățuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.; adesea adjectival) Persoană care dă cuiva sfaturi, care îndrumă, călăuzește. ♦ Ceea ce servește cuiva drept călăuză, îndrumător. [Pr.: -țu-i-] – Povățui + suf. -tor. DOOM
povățuitór (pop.) (-țu-i-) s. m., pl. povățuitóri
povățuitorul
POVĂȚUITÓR, -OÁRE, povățuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.; adesea adjectival) Persoană care dă cuiva sfaturi, care îndrumă, călăuzește. ♦ Ceea ce servește cuiva drept călăuză, îndrumător. [Pr.: -țu-i-] – Povățui + suf. -tor. DOOM
povățuitór (pop.) (-țu-i-) s. m., pl. povățuitóri
povățuitorului
POVĂȚUITÓR, -OÁRE, povățuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.; adesea adjectival) Persoană care dă cuiva sfaturi, care îndrumă, călăuzește. ♦ Ceea ce servește cuiva drept călăuză, îndrumător. [Pr.: -țu-i-] – Povățui + suf. -tor. DOOM
povățuitór (pop.) (-țu-i-) s. m., pl. povățuitóri
povățuiși
POVĂȚUÍ, povățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui. DOOM
povățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povățuiésc, imperf. 3 sg. povățuiá; conj. prez. 3 să povățuiáscă
povățuiți
POVĂȚUÍ, povățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui. DOOM
povățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povățuiésc, imperf. 3 sg. povățuiá; conj. prez. 3 să povățuiáscă
poxie
PÓXIE, poxii, s. f. (Regional) Necaz, ciudă, pizmă. Oamenii săi... aveau mare poxie pre toți veneticii, MARIAN, T. 80.
poza
POZÁ, pozez, vb. I. 1. Intranz. A lua o anumită atitudine spre a servi de model unui pictor sau unui sculptor sau spre a fi fotografiat. ♦ (Peior.) A-și studia gesturile, a lua o atitudine afectată pentru a produce impresie, pentru a epata. 2. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) fotografia. – Din fr. poser. DOOM
pozá (a ~) vb., ind. prez. 3 pozeáză
poza
PÓZĂ, poze, s. f. 1. Atitudine pe care cineva și-o impune: ținută, poziție. ◊ Expr. A(-și) lua o poză = a adopta o atitudine afectată pentru a produce impresie. ♦ (Rar) Fel, mod, chip, procedeu. 2. (Pop. și fam.) Fotografie. ♦ Ilustrație, reproducere. 3. Poziție specifică, favorabilă, expresivă, pe care o are modelul când pozează. – Din fr. pose. DOOM
póză s. f., g.-d. art. pózei; pl. póze
pozai
POZÁ, pozez, vb. I. 1. Intranz. A lua o anumită atitudine spre a servi de model unui pictor sau unui sculptor sau spre a fi fotografiat. ♦ (Peior.) A-și studia gesturile, a lua o atitudine afectată pentru a produce impresie, pentru a epata. 2. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) fotografia. – Din fr. poser. DOOM
pozá (a ~) vb., ind. prez. 3 pozeáză
pozam
POZÁ, pozez, vb. I. 1. Intranz. A lua o anumită atitudine spre a servi de model unui pictor sau unui sculptor sau spre a fi fotografiat. ♦ (Peior.) A-și studia gesturile, a lua o atitudine afectată pentru a produce impresie, pentru a epata. 2. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) fotografia. – Din fr. poser. DOOM
pozá (a ~) vb., ind. prez. 3 pozeáză
pozar
pozar, pozari s. m. fotograf
pozare
POZÁ, pozez, vb. I. 1. Intranz. A lua o anumită atitudine spre a servi de model unui pictor sau unui sculptor sau spre a fi fotografiat. ♦ (Peior.) A-și studia gesturile, a lua o atitudine afectată pentru a produce impresie, pentru a epata. 2. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) fotografia. – Din fr. poser. DOOM
pozá (a ~) vb., ind. prez. 3 pozeáză
pozară
POZÁ, pozez, vb. I. 1. Intranz. A lua o anumită atitudine spre a servi de model unui pictor sau unui sculptor sau spre a fi fotografiat. ♦ (Peior.) A-și studia gesturile, a lua o atitudine afectată pentru a produce impresie, pentru a epata. 2. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) fotografia. – Din fr. poser. DOOM
pozá (a ~) vb., ind. prez. 3 pozeáză
pozarăm
POZÁ, pozez, vb. I. 1. Intranz. A lua o anumită atitudine spre a servi de model unui pictor sau unui sculptor sau spre a fi fotografiat. ♦ (Peior.) A-și studia gesturile, a lua o atitudine afectată pentru a produce impresie, pentru a epata. 2. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) fotografia. – Din fr. poser. DOOM
pozá (a ~) vb., ind. prez. 3 pozeáză
pozarăți
POZÁ, pozez, vb. I. 1. Intranz. A lua o anumită atitudine spre a servi de model unui pictor sau unui sculptor sau spre a fi fotografiat. ♦ (Peior.) A-și studia gesturile, a lua o atitudine afectată pentru a produce impresie, pentru a epata. 2. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) fotografia. – Din fr. poser. DOOM
pozá (a ~) vb., ind. prez. 3 pozeáză
pozase
POZÁ, pozez, vb. I. 1. Intranz. A lua o anumită atitudine spre a servi de model unui pictor sau unui sculptor sau spre a fi fotografiat. ♦ (Peior.) A-și studia gesturile, a lua o atitudine afectată pentru a produce impresie, pentru a epata. 2. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) fotografia. – Din fr. poser. DOOM
pozá (a ~) vb., ind. prez. 3 pozeáză
pozasem
POZÁ, pozez, vb. I. 1. Intranz. A lua o anumită atitudine spre a servi de model unui pictor sau unui sculptor sau spre a fi fotografiat. ♦ (Peior.) A-și studia gesturile, a lua o atitudine afectată pentru a produce impresie, pentru a epata. 2. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) fotografia. – Din fr. poser. DOOM
pozá (a ~) vb., ind. prez. 3 pozeáză
pozaseră
POZÁ, pozez, vb. I. 1. Intranz. A lua o anumită atitudine spre a servi de model unui pictor sau unui sculptor sau spre a fi fotografiat. ♦ (Peior.) A-și studia gesturile, a lua o atitudine afectată pentru a produce impresie, pentru a epata. 2. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) fotografia. – Din fr. poser. DOOM
pozá (a ~) vb., ind. prez. 3 pozeáză
pozaserăm
POZÁ, pozez, vb. I. 1. Intranz. A lua o anumită atitudine spre a servi de model unui pictor sau unui sculptor sau spre a fi fotografiat. ♦ (Peior.) A-și studia gesturile, a lua o atitudine afectată pentru a produce impresie, pentru a epata. 2. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) fotografia. – Din fr. poser. DOOM
pozá (a ~) vb., ind. prez. 3 pozeáză
pozaserăți
POZÁ, pozez, vb. I. 1. Intranz. A lua o anumită atitudine spre a servi de model unui pictor sau unui sculptor sau spre a fi fotografiat. ♦ (Peior.) A-și studia gesturile, a lua o atitudine afectată pentru a produce impresie, pentru a epata. 2. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) fotografia. – Din fr. poser. DOOM
pozá (a ~) vb., ind. prez. 3 pozeáză
pozaseși
POZÁ, pozez, vb. I. 1. Intranz. A lua o anumită atitudine spre a servi de model unui pictor sau unui sculptor sau spre a fi fotografiat. ♦ (Peior.) A-și studia gesturile, a lua o atitudine afectată pentru a produce impresie, pentru a epata. 2. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) fotografia. – Din fr. poser. DOOM
pozá (a ~) vb., ind. prez. 3 pozeáză
pozaseți
POZÁ, pozez, vb. I. 1. Intranz. A lua o anumită atitudine spre a servi de model unui pictor sau unui sculptor sau spre a fi fotografiat. ♦ (Peior.) A-și studia gesturile, a lua o atitudine afectată pentru a produce impresie, pentru a epata. 2. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) fotografia. – Din fr. poser. DOOM
pozá (a ~) vb., ind. prez. 3 pozeáză
pozat
POZÁ, pozez, vb. I. 1. Intranz. A lua o anumită atitudine spre a servi de model unui pictor sau unui sculptor sau spre a fi fotografiat. ♦ (Peior.) A-și studia gesturile, a lua o atitudine afectată pentru a produce impresie, pentru a epata. 2. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) fotografia. – Din fr. poser. DOOM
pozá (a ~) vb., ind. prez. 3 pozeáză
pozau
POZÁ, pozez, vb. I. 1. Intranz. A lua o anumită atitudine spre a servi de model unui pictor sau unui sculptor sau spre a fi fotografiat. ♦ (Peior.) A-și studia gesturile, a lua o atitudine afectată pentru a produce impresie, pentru a epata. 2. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) fotografia. – Din fr. poser. DOOM
pozá (a ~) vb., ind. prez. 3 pozeáză
pozași
POZÁ, pozez, vb. I. 1. Intranz. A lua o anumită atitudine spre a servi de model unui pictor sau unui sculptor sau spre a fi fotografiat. ♦ (Peior.) A-și studia gesturile, a lua o atitudine afectată pentru a produce impresie, pentru a epata. 2. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) fotografia. – Din fr. poser. DOOM
pozá (a ~) vb., ind. prez. 3 pozeáză
pozați
POZÁ, pozez, vb. I. 1. Intranz. A lua o anumită atitudine spre a servi de model unui pictor sau unui sculptor sau spre a fi fotografiat. ♦ (Peior.) A-și studia gesturile, a lua o atitudine afectată pentru a produce impresie, pentru a epata. 2. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) fotografia. – Din fr. poser. DOOM
pozá (a ~) vb., ind. prez. 3 pozeáză
pozderie
PUZDÉRIE, puzderii, s. f. 1. Resturi lemnoase care cad din tulpina cânepii sau a inului la melițare și la scărmănare. ◊ Expr. A (se) face puzderie = a (se) sfărâma, a (se) face praf; a (se) distruge. 2. Mulțime de fulgi, de stropi de ploaie, de gunoaie mărunte etc. (răscolite de vânt). 3. (Cu determinări la pl. introduse prin prep. „de”) Mulțime, număr mare. [Var.: (reg.) pozdérie s. f.] – Din sl. pozderije. DOOM
puzdérie (-ri-e) s. f., art. puzdéria (-ri-a), g.-d. art. puzdériei; pl. puzdérii, art. puzdériile (-ri-i-)
poze
PÓZĂ, poze, s. f. 1. Atitudine pe care cineva și-o impune: ținută, poziție. ◊ Expr. A(-și) lua o poză = a adopta o atitudine afectată pentru a produce impresie. ♦ (Rar) Fel, mod, chip, procedeu. 2. (Pop. și fam.) Fotografie. ♦ Ilustrație, reproducere. 3. Poziție specifică, favorabilă, expresivă, pe care o are modelul când pozează. – Din fr. pose. DOOM
póză s. f., g.-d. art. pózei; pl. póze
pozează
POZÁ, pozez, vb. I. 1. Intranz. A lua o anumită atitudine spre a servi de model unui pictor sau unui sculptor sau spre a fi fotografiat. ♦ (Peior.) A-și studia gesturile, a lua o atitudine afectată pentru a produce impresie, pentru a epata. 2. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) fotografia. – Din fr. poser. DOOM
pozá (a ~) vb., ind. prez. 3 pozeáză
pozei
PÓZĂ, poze, s. f. 1. Atitudine pe care cineva și-o impune: ținută, poziție. ◊ Expr. A(-și) lua o poză = a adopta o atitudine afectată pentru a produce impresie. ♦ (Rar) Fel, mod, chip, procedeu. 2. (Pop. și fam.) Fotografie. ♦ Ilustrație, reproducere. 3. Poziție specifică, favorabilă, expresivă, pe care o are modelul când pozează. – Din fr. pose. DOOM
póză s. f., g.-d. art. pózei; pl. póze
pozele
PÓZĂ, poze, s. f. 1. Atitudine pe care cineva și-o impune: ținută, poziție. ◊ Expr. A(-și) lua o poză = a adopta o atitudine afectată pentru a produce impresie. ♦ (Rar) Fel, mod, chip, procedeu. 2. (Pop. și fam.) Fotografie. ♦ Ilustrație, reproducere. 3. Poziție specifică, favorabilă, expresivă, pe care o are modelul când pozează. – Din fr. pose. DOOM
póză s. f., g.-d. art. pózei; pl. póze
pozelor
PÓZĂ, poze, s. f. 1. Atitudine pe care cineva și-o impune: ținută, poziție. ◊ Expr. A(-și) lua o poză = a adopta o atitudine afectată pentru a produce impresie. ♦ (Rar) Fel, mod, chip, procedeu. 2. (Pop. și fam.) Fotografie. ♦ Ilustrație, reproducere. 3. Poziție specifică, favorabilă, expresivă, pe care o are modelul când pozează. – Din fr. pose. DOOM
póză s. f., g.-d. art. pózei; pl. póze
pozeur
POZEUR, pozeuri, s. m., adj. (Livr.) (Persoană îngâmfată) care pozează, studiindu-și în permanență atitudinile, gesturile etc. pentru a face impresie, pentru a epata sau pentru a se evidenția. [Pr.: pozör. – scris și: poseur] – Din fr. poseur. DOOM
pozeur (fr.) (livr.) [pron. pozör] (-zeur) adj. m., s. m., pl. pozeuri
pozeura
POZEUR, pozeuri, s. m., adj. (Livr.) (Persoană îngâmfată) care pozează, studiindu-și în permanență atitudinile, gesturile etc. pentru a face impresie, pentru a epata sau pentru a se evidenția. [Pr.: pozör. – scris și: poseur] – Din fr. poseur. DOOM
pozeur (fr.) (livr.) [pron. pozör] (-zeur) adj. m., s. m., pl. pozeuri
pozeure
POZEUR, pozeuri, s. m., adj. (Livr.) (Persoană îngâmfată) care pozează, studiindu-și în permanență atitudinile, gesturile etc. pentru a face impresie, pentru a epata sau pentru a se evidenția. [Pr.: pozör. – scris și: poseur] – Din fr. poseur. DOOM
pozeur (fr.) (livr.) [pron. pozör] (-zeur) adj. m., s. m., pl. pozeuri
pozeurei
POZEUR, pozeuri, s. m., adj. (Livr.) (Persoană îngâmfată) care pozează, studiindu-și în permanență atitudinile, gesturile etc. pentru a face impresie, pentru a epata sau pentru a se evidenția. [Pr.: pozör. – scris și: poseur] – Din fr. poseur. DOOM
pozeur (fr.) (livr.) [pron. pozör] (-zeur) adj. m., s. m., pl. pozeuri
pozeurele
POZEUR, pozeuri, s. m., adj. (Livr.) (Persoană îngâmfată) care pozează, studiindu-și în permanență atitudinile, gesturile etc. pentru a face impresie, pentru a epata sau pentru a se evidenția. [Pr.: pozör. – scris și: poseur] – Din fr. poseur. DOOM
pozeur (fr.) (livr.) [pron. pozör] (-zeur) adj. m., s. m., pl. pozeuri
pozeurelor
POZEUR, pozeuri, s. m., adj. (Livr.) (Persoană îngâmfată) care pozează, studiindu-și în permanență atitudinile, gesturile etc. pentru a face impresie, pentru a epata sau pentru a se evidenția. [Pr.: pozör. – scris și: poseur] – Din fr. poseur. DOOM
pozeur (fr.) (livr.) [pron. pozör] (-zeur) adj. m., s. m., pl. pozeuri
pozeuri
POZEUR, pozeuri, s. m., adj. (Livr.) (Persoană îngâmfată) care pozează, studiindu-și în permanență atitudinile, gesturile etc. pentru a face impresie, pentru a epata sau pentru a se evidenția. [Pr.: pozör. – scris și: poseur] – Din fr. poseur. DOOM
pozeur (fr.) (livr.) [pron. pozör] (-zeur) adj. m., s. m., pl. pozeuri
pozeurii
POZEUR, pozeuri, s. m., adj. (Livr.) (Persoană îngâmfată) care pozează, studiindu-și în permanență atitudinile, gesturile etc. pentru a face impresie, pentru a epata sau pentru a se evidenția. [Pr.: pozör. – scris și: poseur] – Din fr. poseur. DOOM
pozeur (fr.) (livr.) [pron. pozör] (-zeur) adj. m., s. m., pl. pozeuri
pozeurilor
POZEUR, pozeuri, s. m., adj. (Livr.) (Persoană îngâmfată) care pozează, studiindu-și în permanență atitudinile, gesturile etc. pentru a face impresie, pentru a epata sau pentru a se evidenția. [Pr.: pozör. – scris și: poseur] – Din fr. poseur. DOOM
pozeur (fr.) (livr.) [pron. pozör] (-zeur) adj. m., s. m., pl. pozeuri
pozeurul
POZEUR, pozeuri, s. m., adj. (Livr.) (Persoană îngâmfată) care pozează, studiindu-și în permanență atitudinile, gesturile etc. pentru a face impresie, pentru a epata sau pentru a se evidenția. [Pr.: pozör. – scris și: poseur] – Din fr. poseur. DOOM
pozeur (fr.) (livr.) [pron. pozör] (-zeur) adj. m., s. m., pl. pozeuri
pozeurului
POZEUR, pozeuri, s. m., adj. (Livr.) (Persoană îngâmfată) care pozează, studiindu-și în permanență atitudinile, gesturile etc. pentru a face impresie, pentru a epata sau pentru a se evidenția. [Pr.: pozör. – scris și: poseur] – Din fr. poseur. DOOM
pozeur (fr.) (livr.) [pron. pozör] (-zeur) adj. m., s. m., pl. pozeuri
pozez
POZÁ, pozez, vb. I. 1. Intranz. A lua o anumită atitudine spre a servi de model unui pictor sau unui sculptor sau spre a fi fotografiat. ♦ (Peior.) A-și studia gesturile, a lua o atitudine afectată pentru a produce impresie, pentru a epata. 2. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) fotografia. – Din fr. poser. DOOM
pozá (a ~) vb., ind. prez. 3 pozeáză
pozeze
POZÁ, pozez, vb. I. 1. Intranz. A lua o anumită atitudine spre a servi de model unui pictor sau unui sculptor sau spre a fi fotografiat. ♦ (Peior.) A-și studia gesturile, a lua o atitudine afectată pentru a produce impresie, pentru a epata. 2. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) fotografia. – Din fr. poser. DOOM
pozá (a ~) vb., ind. prez. 3 pozeáză
pozezi
POZÁ, pozez, vb. I. 1. Intranz. A lua o anumită atitudine spre a servi de model unui pictor sau unui sculptor sau spre a fi fotografiat. ♦ (Peior.) A-și studia gesturile, a lua o atitudine afectată pentru a produce impresie, pentru a epata. 2. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) fotografia. – Din fr. poser. DOOM
pozá (a ~) vb., ind. prez. 3 pozeáză
pozitiv
POZITÍV, -Ă, pozitivi, -e, adj. 1. Care se întemeiază pe experiență, pe fapte, pe realități; p. ext. care are un caracter de certitudine; cert, adevărat, real, sigur. ◊ Științe pozitive = științe experimentale. ♦ Care are o semnificație justă, valoare; valoros; demn de urmat, de imitat. Experiență pozitivă. 2. (Despre oameni) Realist, cu spirit practic. 3. Care este mai mare decât zero sau egal cu zero; care se notează în scris cu semnul plus (+). Număr pozitiv. Temperatură pozitivă. ♦ (Despre sarcina electrică) De același fel cu sarcina nucleelor atomice sau cu sarcina obținută prin frecarea unui baston de ebonită cu un postav. ♦ Prin care iese curentul electric sau care se leagă de acest loc. Pol pozitiv. 4. (Despre analize medicale) Care confirmă prezența în organism a unui anumit agent patogen. 5. (Log.; despre noțiuni, raționamente) Care afirmă sau acordă în loc să nege ori să refuze. 6. (În sintagma) Probă (sau imagine etc.) pozitivă = (și substantivat, n.) imagine fotografică la care distribuția luminii și a umbrei este identică cu cea reală. 7. (Gram.; în sintagma) Grad pozitiv (și substantivat, n.) = formă a adjectivului sau a adverbului cu ajutorul căruia se exprimă însușirea unui obiect sau a unui proces privite izolat, fără referire la alte obiecte sau procese. 8. (Fil.; în sens ontologic) Care subliniază aspectul real, dinamic sau determinant al existenței. ◊ Filosofie pozitivistă = cercetare având ca obiect sinteza datelor oferite de științele experimentale. 9. (Jur.; în sintagma) Drept pozitiv = drept scris, totalitatea normelor juridice emanate de la organele statului. 10. (Geogr.; despre forme de relief) Care se ridică deasupra nivelului general al suprafeței topografice. – Din fr. positif, lat. positivus. DOOM
pozitív2 s. n., pl. pozitíve
pozitiva
POZITÍV, -Ă, pozitivi, -e, adj. 1. Care se întemeiază pe experiență, pe fapte, pe realități; p. ext. care are un caracter de certitudine; cert, adevărat, real, sigur. ◊ Științe pozitive = științe experimentale. ♦ Care are o semnificație justă, valoare; valoros; demn de urmat, de imitat. Experiență pozitivă. 2. (Despre oameni) Realist, cu spirit practic. 3. Care este mai mare decât zero sau egal cu zero; care se notează în scris cu semnul plus (+). Număr pozitiv. Temperatură pozitivă. ♦ (Despre sarcina electrică) De același fel cu sarcina nucleelor atomice sau cu sarcina obținută prin frecarea unui baston de ebonită cu un postav. ♦ Prin care iese curentul electric sau care se leagă de acest loc. Pol pozitiv. 4. (Despre analize medicale) Care confirmă prezența în organism a unui anumit agent patogen. 5. (Log.; despre noțiuni, raționamente) Care afirmă sau acordă în loc să nege ori să refuze. 6. (În sintagma) Probă (sau imagine etc.) pozitivă = (și substantivat, n.) imagine fotografică la care distribuția luminii și a umbrei este identică cu cea reală. 7. (Gram.; în sintagma) Grad pozitiv (și substantivat, n.) = formă a adjectivului sau a adverbului cu ajutorul căruia se exprimă însușirea unui obiect sau a unui proces privite izolat, fără referire la alte obiecte sau procese. 8. (Fil.; în sens ontologic) Care subliniază aspectul real, dinamic sau determinant al existenței. ◊ Filosofie pozitivistă = cercetare având ca obiect sinteza datelor oferite de științele experimentale. 9. (Jur.; în sintagma) Drept pozitiv = drept scris, totalitatea normelor juridice emanate de la organele statului. 10. (Geogr.; despre forme de relief) Care se ridică deasupra nivelului general al suprafeței topografice. – Din fr. positif, lat. positivus. DOOM
pozitív2 s. n., pl. pozitíve
pozitive
POZITÍV, -Ă, pozitivi, -e, adj. 1. Care se întemeiază pe experiență, pe fapte, pe realități; p. ext. care are un caracter de certitudine; cert, adevărat, real, sigur. ◊ Științe pozitive = științe experimentale. ♦ Care are o semnificație justă, valoare; valoros; demn de urmat, de imitat. Experiență pozitivă. 2. (Despre oameni) Realist, cu spirit practic. 3. Care este mai mare decât zero sau egal cu zero; care se notează în scris cu semnul plus (+). Număr pozitiv. Temperatură pozitivă. ♦ (Despre sarcina electrică) De același fel cu sarcina nucleelor atomice sau cu sarcina obținută prin frecarea unui baston de ebonită cu un postav. ♦ Prin care iese curentul electric sau care se leagă de acest loc. Pol pozitiv. 4. (Despre analize medicale) Care confirmă prezența în organism a unui anumit agent patogen. 5. (Log.; despre noțiuni, raționamente) Care afirmă sau acordă în loc să nege ori să refuze. 6. (În sintagma) Probă (sau imagine etc.) pozitivă = (și substantivat, n.) imagine fotografică la care distribuția luminii și a umbrei este identică cu cea reală. 7. (Gram.; în sintagma) Grad pozitiv (și substantivat, n.) = formă a adjectivului sau a adverbului cu ajutorul căruia se exprimă însușirea unui obiect sau a unui proces privite izolat, fără referire la alte obiecte sau procese. 8. (Fil.; în sens ontologic) Care subliniază aspectul real, dinamic sau determinant al existenței. ◊ Filosofie pozitivistă = cercetare având ca obiect sinteza datelor oferite de științele experimentale. 9. (Jur.; în sintagma) Drept pozitiv = drept scris, totalitatea normelor juridice emanate de la organele statului. 10. (Geogr.; despre forme de relief) Care se ridică deasupra nivelului general al suprafeței topografice. – Din fr. positif, lat. positivus. DOOM
pozitív2 s. n., pl. pozitíve
pozitivei
POZITÍV, -Ă, pozitivi, -e, adj. 1. Care se întemeiază pe experiență, pe fapte, pe realități; p. ext. care are un caracter de certitudine; cert, adevărat, real, sigur. ◊ Științe pozitive = științe experimentale. ♦ Care are o semnificație justă, valoare; valoros; demn de urmat, de imitat. Experiență pozitivă. 2. (Despre oameni) Realist, cu spirit practic. 3. Care este mai mare decât zero sau egal cu zero; care se notează în scris cu semnul plus (+). Număr pozitiv. Temperatură pozitivă. ♦ (Despre sarcina electrică) De același fel cu sarcina nucleelor atomice sau cu sarcina obținută prin frecarea unui baston de ebonită cu un postav. ♦ Prin care iese curentul electric sau care se leagă de acest loc. Pol pozitiv. 4. (Despre analize medicale) Care confirmă prezența în organism a unui anumit agent patogen. 5. (Log.; despre noțiuni, raționamente) Care afirmă sau acordă în loc să nege ori să refuze. 6. (În sintagma) Probă (sau imagine etc.) pozitivă = (și substantivat, n.) imagine fotografică la care distribuția luminii și a umbrei este identică cu cea reală. 7. (Gram.; în sintagma) Grad pozitiv (și substantivat, n.) = formă a adjectivului sau a adverbului cu ajutorul căruia se exprimă însușirea unui obiect sau a unui proces privite izolat, fără referire la alte obiecte sau procese. 8. (Fil.; în sens ontologic) Care subliniază aspectul real, dinamic sau determinant al existenței. ◊ Filosofie pozitivistă = cercetare având ca obiect sinteza datelor oferite de științele experimentale. 9. (Jur.; în sintagma) Drept pozitiv = drept scris, totalitatea normelor juridice emanate de la organele statului. 10. (Geogr.; despre forme de relief) Care se ridică deasupra nivelului general al suprafeței topografice. – Din fr. positif, lat. positivus. DOOM
pozitív2 s. n., pl. pozitíve
pozitivele
POZITÍV, -Ă, pozitivi, -e, adj. 1. Care se întemeiază pe experiență, pe fapte, pe realități; p. ext. care are un caracter de certitudine; cert, adevărat, real, sigur. ◊ Științe pozitive = științe experimentale. ♦ Care are o semnificație justă, valoare; valoros; demn de urmat, de imitat. Experiență pozitivă. 2. (Despre oameni) Realist, cu spirit practic. 3. Care este mai mare decât zero sau egal cu zero; care se notează în scris cu semnul plus (+). Număr pozitiv. Temperatură pozitivă. ♦ (Despre sarcina electrică) De același fel cu sarcina nucleelor atomice sau cu sarcina obținută prin frecarea unui baston de ebonită cu un postav. ♦ Prin care iese curentul electric sau care se leagă de acest loc. Pol pozitiv. 4. (Despre analize medicale) Care confirmă prezența în organism a unui anumit agent patogen. 5. (Log.; despre noțiuni, raționamente) Care afirmă sau acordă în loc să nege ori să refuze. 6. (În sintagma) Probă (sau imagine etc.) pozitivă = (și substantivat, n.) imagine fotografică la care distribuția luminii și a umbrei este identică cu cea reală. 7. (Gram.; în sintagma) Grad pozitiv (și substantivat, n.) = formă a adjectivului sau a adverbului cu ajutorul căruia se exprimă însușirea unui obiect sau a unui proces privite izolat, fără referire la alte obiecte sau procese. 8. (Fil.; în sens ontologic) Care subliniază aspectul real, dinamic sau determinant al existenței. ◊ Filosofie pozitivistă = cercetare având ca obiect sinteza datelor oferite de științele experimentale. 9. (Jur.; în sintagma) Drept pozitiv = drept scris, totalitatea normelor juridice emanate de la organele statului. 10. (Geogr.; despre forme de relief) Care se ridică deasupra nivelului general al suprafeței topografice. – Din fr. positif, lat. positivus. DOOM
pozitív2 s. n., pl. pozitíve
pozitivelor
POZITÍV, -Ă, pozitivi, -e, adj. 1. Care se întemeiază pe experiență, pe fapte, pe realități; p. ext. care are un caracter de certitudine; cert, adevărat, real, sigur. ◊ Științe pozitive = științe experimentale. ♦ Care are o semnificație justă, valoare; valoros; demn de urmat, de imitat. Experiență pozitivă. 2. (Despre oameni) Realist, cu spirit practic. 3. Care este mai mare decât zero sau egal cu zero; care se notează în scris cu semnul plus (+). Număr pozitiv. Temperatură pozitivă. ♦ (Despre sarcina electrică) De același fel cu sarcina nucleelor atomice sau cu sarcina obținută prin frecarea unui baston de ebonită cu un postav. ♦ Prin care iese curentul electric sau care se leagă de acest loc. Pol pozitiv. 4. (Despre analize medicale) Care confirmă prezența în organism a unui anumit agent patogen. 5. (Log.; despre noțiuni, raționamente) Care afirmă sau acordă în loc să nege ori să refuze. 6. (În sintagma) Probă (sau imagine etc.) pozitivă = (și substantivat, n.) imagine fotografică la care distribuția luminii și a umbrei este identică cu cea reală. 7. (Gram.; în sintagma) Grad pozitiv (și substantivat, n.) = formă a adjectivului sau a adverbului cu ajutorul căruia se exprimă însușirea unui obiect sau a unui proces privite izolat, fără referire la alte obiecte sau procese. 8. (Fil.; în sens ontologic) Care subliniază aspectul real, dinamic sau determinant al existenței. ◊ Filosofie pozitivistă = cercetare având ca obiect sinteza datelor oferite de științele experimentale. 9. (Jur.; în sintagma) Drept pozitiv = drept scris, totalitatea normelor juridice emanate de la organele statului. 10. (Geogr.; despre forme de relief) Care se ridică deasupra nivelului general al suprafeței topografice. – Din fr. positif, lat. positivus. DOOM
pozitív2 s. n., pl. pozitíve
pozitivi
POZITÍV, -Ă, pozitivi, -e, adj. 1. Care se întemeiază pe experiență, pe fapte, pe realități; p. ext. care are un caracter de certitudine; cert, adevărat, real, sigur. ◊ Științe pozitive = științe experimentale. ♦ Care are o semnificație justă, valoare; valoros; demn de urmat, de imitat. Experiență pozitivă. 2. (Despre oameni) Realist, cu spirit practic. 3. Care este mai mare decât zero sau egal cu zero; care se notează în scris cu semnul plus (+). Număr pozitiv. Temperatură pozitivă. ♦ (Despre sarcina electrică) De același fel cu sarcina nucleelor atomice sau cu sarcina obținută prin frecarea unui baston de ebonită cu un postav. ♦ Prin care iese curentul electric sau care se leagă de acest loc. Pol pozitiv. 4. (Despre analize medicale) Care confirmă prezența în organism a unui anumit agent patogen. 5. (Log.; despre noțiuni, raționamente) Care afirmă sau acordă în loc să nege ori să refuze. 6. (În sintagma) Probă (sau imagine etc.) pozitivă = (și substantivat, n.) imagine fotografică la care distribuția luminii și a umbrei este identică cu cea reală. 7. (Gram.; în sintagma) Grad pozitiv (și substantivat, n.) = formă a adjectivului sau a adverbului cu ajutorul căruia se exprimă însușirea unui obiect sau a unui proces privite izolat, fără referire la alte obiecte sau procese. 8. (Fil.; în sens ontologic) Care subliniază aspectul real, dinamic sau determinant al existenței. ◊ Filosofie pozitivistă = cercetare având ca obiect sinteza datelor oferite de științele experimentale. 9. (Jur.; în sintagma) Drept pozitiv = drept scris, totalitatea normelor juridice emanate de la organele statului. 10. (Geogr.; despre forme de relief) Care se ridică deasupra nivelului general al suprafeței topografice. – Din fr. positif, lat. positivus. DOOM
pozitív2 s. n., pl. pozitíve
pozitivii
POZITÍV, -Ă, pozitivi, -e, adj. 1. Care se întemeiază pe experiență, pe fapte, pe realități; p. ext. care are un caracter de certitudine; cert, adevărat, real, sigur. ◊ Științe pozitive = științe experimentale. ♦ Care are o semnificație justă, valoare; valoros; demn de urmat, de imitat. Experiență pozitivă. 2. (Despre oameni) Realist, cu spirit practic. 3. Care este mai mare decât zero sau egal cu zero; care se notează în scris cu semnul plus (+). Număr pozitiv. Temperatură pozitivă. ♦ (Despre sarcina electrică) De același fel cu sarcina nucleelor atomice sau cu sarcina obținută prin frecarea unui baston de ebonită cu un postav. ♦ Prin care iese curentul electric sau care se leagă de acest loc. Pol pozitiv. 4. (Despre analize medicale) Care confirmă prezența în organism a unui anumit agent patogen. 5. (Log.; despre noțiuni, raționamente) Care afirmă sau acordă în loc să nege ori să refuze. 6. (În sintagma) Probă (sau imagine etc.) pozitivă = (și substantivat, n.) imagine fotografică la care distribuția luminii și a umbrei este identică cu cea reală. 7. (Gram.; în sintagma) Grad pozitiv (și substantivat, n.) = formă a adjectivului sau a adverbului cu ajutorul căruia se exprimă însușirea unui obiect sau a unui proces privite izolat, fără referire la alte obiecte sau procese. 8. (Fil.; în sens ontologic) Care subliniază aspectul real, dinamic sau determinant al existenței. ◊ Filosofie pozitivistă = cercetare având ca obiect sinteza datelor oferite de științele experimentale. 9. (Jur.; în sintagma) Drept pozitiv = drept scris, totalitatea normelor juridice emanate de la organele statului. 10. (Geogr.; despre forme de relief) Care se ridică deasupra nivelului general al suprafeței topografice. – Din fr. positif, lat. positivus. DOOM
pozitív2 s. n., pl. pozitíve
pozitivilor
POZITÍV, -Ă, pozitivi, -e, adj. 1. Care se întemeiază pe experiență, pe fapte, pe realități; p. ext. care are un caracter de certitudine; cert, adevărat, real, sigur. ◊ Științe pozitive = științe experimentale. ♦ Care are o semnificație justă, valoare; valoros; demn de urmat, de imitat. Experiență pozitivă. 2. (Despre oameni) Realist, cu spirit practic. 3. Care este mai mare decât zero sau egal cu zero; care se notează în scris cu semnul plus (+). Număr pozitiv. Temperatură pozitivă. ♦ (Despre sarcina electrică) De același fel cu sarcina nucleelor atomice sau cu sarcina obținută prin frecarea unui baston de ebonită cu un postav. ♦ Prin care iese curentul electric sau care se leagă de acest loc. Pol pozitiv. 4. (Despre analize medicale) Care confirmă prezența în organism a unui anumit agent patogen. 5. (Log.; despre noțiuni, raționamente) Care afirmă sau acordă în loc să nege ori să refuze. 6. (În sintagma) Probă (sau imagine etc.) pozitivă = (și substantivat, n.) imagine fotografică la care distribuția luminii și a umbrei este identică cu cea reală. 7. (Gram.; în sintagma) Grad pozitiv (și substantivat, n.) = formă a adjectivului sau a adverbului cu ajutorul căruia se exprimă însușirea unui obiect sau a unui proces privite izolat, fără referire la alte obiecte sau procese. 8. (Fil.; în sens ontologic) Care subliniază aspectul real, dinamic sau determinant al existenței. ◊ Filosofie pozitivistă = cercetare având ca obiect sinteza datelor oferite de științele experimentale. 9. (Jur.; în sintagma) Drept pozitiv = drept scris, totalitatea normelor juridice emanate de la organele statului. 10. (Geogr.; despre forme de relief) Care se ridică deasupra nivelului general al suprafeței topografice. – Din fr. positif, lat. positivus. DOOM
pozitív2 s. n., pl. pozitíve
pozitivism
POZITIVÍSM s. n. 1. (În general) Concepție care recunoaște științei monopolul cunoașterii despre Univers; (în sens strict) filosofia lui A. Comte, care susține că cea mai înaltă formă de cunoaștere este descrierea fenomenelor senzoriale. ◊ Pozitivism logic = mișcare modernă în filosofie care a încercat să introducă metodologia matematicii și a științelor naturii, în domeniul filosofiei, marcând începutul cercetării analitice în cercetarea filosofică. ♦ Curent în științele juridice care combate orice tendință metafizică în drept, admițând numai existența dreptului pozitiv, practic. 2. Interes exagerat pentru problemele practice. – Din fr. positivisme. DOOM
pozitivísm s. n.
pozitivismul
POZITIVÍSM s. n. 1. (În general) Concepție care recunoaște științei monopolul cunoașterii despre Univers; (în sens strict) filosofia lui A. Comte, care susține că cea mai înaltă formă de cunoaștere este descrierea fenomenelor senzoriale. ◊ Pozitivism logic = mișcare modernă în filosofie care a încercat să introducă metodologia matematicii și a științelor naturii, în domeniul filosofiei, marcând începutul cercetării analitice în cercetarea filosofică. ♦ Curent în științele juridice care combate orice tendință metafizică în drept, admițând numai existența dreptului pozitiv, practic. 2. Interes exagerat pentru problemele practice. – Din fr. positivisme. DOOM
pozitivísm s. n.
pozitivismului
POZITIVÍSM s. n. 1. (În general) Concepție care recunoaște științei monopolul cunoașterii despre Univers; (în sens strict) filosofia lui A. Comte, care susține că cea mai înaltă formă de cunoaștere este descrierea fenomenelor senzoriale. ◊ Pozitivism logic = mișcare modernă în filosofie care a încercat să introducă metodologia matematicii și a științelor naturii, în domeniul filosofiei, marcând începutul cercetării analitice în cercetarea filosofică. ♦ Curent în științele juridice care combate orice tendință metafizică în drept, admițând numai existența dreptului pozitiv, practic. 2. Interes exagerat pentru problemele practice. – Din fr. positivisme. DOOM
pozitivísm s. n.
pozitivist
POZITIVÍST, -Ă, pozitiviști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pozitivismului. 2. Adj. Care aparține pozitivismului, care se referă la pozitivism, specific pozitivismului. ♦ (Rar) Realist. – Din fr. positiviste. DOOM
pozitivíst adj. m., s. m., pl. pozitivíști; adj. f., s. f. pozitivístă, pl. pozitivíste
pozitivist
POZITIVÍST, -Ă, pozitiviști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pozitivismului. 2. Adj. Care aparține pozitivismului, care se referă la pozitivism, specific pozitivismului. ♦ (Rar) Realist. – Din fr. positiviste. DOOM
pozitivíst adj. m., s. m., pl. pozitivíști; adj. f., s. f. pozitivístă, pl. pozitivíste
pozitivista
POZITIVÍST, -Ă, pozitiviști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pozitivismului. 2. Adj. Care aparține pozitivismului, care se referă la pozitivism, specific pozitivismului. ♦ (Rar) Realist. – Din fr. positiviste. DOOM
pozitivíst adj. m., s. m., pl. pozitivíști; adj. f., s. f. pozitivístă, pl. pozitivíste
pozitivista
POZITIVÍST, -Ă, pozitiviști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pozitivismului. 2. Adj. Care aparține pozitivismului, care se referă la pozitivism, specific pozitivismului. ♦ (Rar) Realist. – Din fr. positiviste. DOOM
pozitivíst adj. m., s. m., pl. pozitivíști; adj. f., s. f. pozitivístă, pl. pozitivíste
pozitiviste
POZITIVÍST, -Ă, pozitiviști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pozitivismului. 2. Adj. Care aparține pozitivismului, care se referă la pozitivism, specific pozitivismului. ♦ (Rar) Realist. – Din fr. positiviste. DOOM
pozitivíst adj. m., s. m., pl. pozitivíști; adj. f., s. f. pozitivístă, pl. pozitivíste
pozitiviste
POZITIVÍST, -Ă, pozitiviști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pozitivismului. 2. Adj. Care aparține pozitivismului, care se referă la pozitivism, specific pozitivismului. ♦ (Rar) Realist. – Din fr. positiviste. DOOM
pozitivíst adj. m., s. m., pl. pozitivíști; adj. f., s. f. pozitivístă, pl. pozitivíste
pozitivistei
POZITIVÍST, -Ă, pozitiviști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pozitivismului. 2. Adj. Care aparține pozitivismului, care se referă la pozitivism, specific pozitivismului. ♦ (Rar) Realist. – Din fr. positiviste. DOOM
pozitivíst adj. m., s. m., pl. pozitivíști; adj. f., s. f. pozitivístă, pl. pozitivíste
pozitivistei
POZITIVÍST, -Ă, pozitiviști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pozitivismului. 2. Adj. Care aparține pozitivismului, care se referă la pozitivism, specific pozitivismului. ♦ (Rar) Realist. – Din fr. positiviste. DOOM
pozitivíst adj. m., s. m., pl. pozitivíști; adj. f., s. f. pozitivístă, pl. pozitivíste
pozitivistele
POZITIVÍST, -Ă, pozitiviști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pozitivismului. 2. Adj. Care aparține pozitivismului, care se referă la pozitivism, specific pozitivismului. ♦ (Rar) Realist. – Din fr. positiviste. DOOM
pozitivíst adj. m., s. m., pl. pozitivíști; adj. f., s. f. pozitivístă, pl. pozitivíste
pozitivistele
POZITIVÍST, -Ă, pozitiviști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pozitivismului. 2. Adj. Care aparține pozitivismului, care se referă la pozitivism, specific pozitivismului. ♦ (Rar) Realist. – Din fr. positiviste. DOOM
pozitivíst adj. m., s. m., pl. pozitivíști; adj. f., s. f. pozitivístă, pl. pozitivíste
pozitivistelor
POZITIVÍST, -Ă, pozitiviști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pozitivismului. 2. Adj. Care aparține pozitivismului, care se referă la pozitivism, specific pozitivismului. ♦ (Rar) Realist. – Din fr. positiviste. DOOM
pozitivíst adj. m., s. m., pl. pozitivíști; adj. f., s. f. pozitivístă, pl. pozitivíste
pozitivistelor
POZITIVÍST, -Ă, pozitiviști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pozitivismului. 2. Adj. Care aparține pozitivismului, care se referă la pozitivism, specific pozitivismului. ♦ (Rar) Realist. – Din fr. positiviste. DOOM
pozitivíst adj. m., s. m., pl. pozitivíști; adj. f., s. f. pozitivístă, pl. pozitivíste
pozitivistul
POZITIVÍST, -Ă, pozitiviști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pozitivismului. 2. Adj. Care aparține pozitivismului, care se referă la pozitivism, specific pozitivismului. ♦ (Rar) Realist. – Din fr. positiviste. DOOM
pozitivíst adj. m., s. m., pl. pozitivíști; adj. f., s. f. pozitivístă, pl. pozitivíste
pozitivistul
POZITIVÍST, -Ă, pozitiviști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pozitivismului. 2. Adj. Care aparține pozitivismului, care se referă la pozitivism, specific pozitivismului. ♦ (Rar) Realist. – Din fr. positiviste. DOOM
pozitivíst adj. m., s. m., pl. pozitivíști; adj. f., s. f. pozitivístă, pl. pozitivíste
pozitivistului
POZITIVÍST, -Ă, pozitiviști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pozitivismului. 2. Adj. Care aparține pozitivismului, care se referă la pozitivism, specific pozitivismului. ♦ (Rar) Realist. – Din fr. positiviste. DOOM
pozitivíst adj. m., s. m., pl. pozitivíști; adj. f., s. f. pozitivístă, pl. pozitivíste
pozitivistului
POZITIVÍST, -Ă, pozitiviști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pozitivismului. 2. Adj. Care aparține pozitivismului, care se referă la pozitivism, specific pozitivismului. ♦ (Rar) Realist. – Din fr. positiviste. DOOM
pozitivíst adj. m., s. m., pl. pozitivíști; adj. f., s. f. pozitivístă, pl. pozitivíste
pozitivitate
POZITIVITÁTE s. f. (Livr.) Caracter pozitiv. – Din fr. positivité.
pozitivitatea
POZITIVITÁTE s. f. (Livr.) Caracter pozitiv. – Din fr. positivité.
pozitivități
POZITIVITÁTE s. f. (Livr.) Caracter pozitiv. – Din fr. positivité.
pozitivității
POZITIVITÁTE s. f. (Livr.) Caracter pozitiv. – Din fr. positivité.
pozitiviza
POZITIVIZÁ vb. I. tr. A da un caracter pozitiv. [< pozitiv + -iza].
pozitivizai
POZITIVIZÁ vb. I. tr. A da un caracter pozitiv. [< pozitiv + -iza].
pozitivizam
POZITIVIZÁ vb. I. tr. A da un caracter pozitiv. [< pozitiv + -iza].
pozitivizare
POZITIVIZÁ vb. I. tr. A da un caracter pozitiv. [< pozitiv + -iza].
pozitivizare
POZITIVIZÁ vb. I. tr. A da un caracter pozitiv. [< pozitiv + -iza].
pozitivizară
POZITIVIZÁ vb. I. tr. A da un caracter pozitiv. [< pozitiv + -iza].
pozitivizarăm
POZITIVIZÁ vb. I. tr. A da un caracter pozitiv. [< pozitiv + -iza].
pozitivizarăți
POZITIVIZÁ vb. I. tr. A da un caracter pozitiv. [< pozitiv + -iza].
pozitivizase
POZITIVIZÁ vb. I. tr. A da un caracter pozitiv. [< pozitiv + -iza].
pozitivizasem
POZITIVIZÁ vb. I. tr. A da un caracter pozitiv. [< pozitiv + -iza].
pozitivizaseră
POZITIVIZÁ vb. I. tr. A da un caracter pozitiv. [< pozitiv + -iza].
pozitivizaserăm
POZITIVIZÁ vb. I. tr. A da un caracter pozitiv. [< pozitiv + -iza].
pozitivizaserăți
POZITIVIZÁ vb. I. tr. A da un caracter pozitiv. [< pozitiv + -iza].
pozitivizaseși
POZITIVIZÁ vb. I. tr. A da un caracter pozitiv. [< pozitiv + -iza].
pozitivizaseți
POZITIVIZÁ vb. I. tr. A da un caracter pozitiv. [< pozitiv + -iza].
pozitivizat
POZITIVIZÁ vb. I. tr. A da un caracter pozitiv. [< pozitiv + -iza].
pozitivizat
POZITIVIZÁ vb. I. tr. A da un caracter pozitiv. [< pozitiv + -iza].
pozitivizau
POZITIVIZÁ vb. I. tr. A da un caracter pozitiv. [< pozitiv + -iza].
pozitivizași
POZITIVIZÁ vb. I. tr. A da un caracter pozitiv. [< pozitiv + -iza].
pozitivizați
POZITIVIZÁ vb. I. tr. A da un caracter pozitiv. [< pozitiv + -iza].
pozitivizează
POZITIVIZÁ vb. I. tr. A da un caracter pozitiv. [< pozitiv + -iza].
pozitivizez
POZITIVIZÁ vb. I. tr. A da un caracter pozitiv. [< pozitiv + -iza].
pozitivizeze
POZITIVIZÁ vb. I. tr. A da un caracter pozitiv. [< pozitiv + -iza].
pozitivizezi
POZITIVIZÁ vb. I. tr. A da un caracter pozitiv. [< pozitiv + -iza].
pozitivizând
POZITIVIZÁ vb. I. tr. A da un caracter pozitiv. [< pozitiv + -iza].
pozitivizînd
POZITIVIZÁ vb. I. tr. A da un caracter pozitiv. [< pozitiv + -iza].
pozitiviști
POZITIVÍST, -Ă, pozitiviști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pozitivismului. 2. Adj. Care aparține pozitivismului, care se referă la pozitivism, specific pozitivismului. ♦ (Rar) Realist. – Din fr. positiviste. DOOM
pozitivíst adj. m., s. m., pl. pozitivíști; adj. f., s. f. pozitivístă, pl. pozitivíste
pozitiviști
POZITIVÍST, -Ă, pozitiviști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pozitivismului. 2. Adj. Care aparține pozitivismului, care se referă la pozitivism, specific pozitivismului. ♦ (Rar) Realist. – Din fr. positiviste. DOOM
pozitivíst adj. m., s. m., pl. pozitivíști; adj. f., s. f. pozitivístă, pl. pozitivíste
pozitiviștii
POZITIVÍST, -Ă, pozitiviști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pozitivismului. 2. Adj. Care aparține pozitivismului, care se referă la pozitivism, specific pozitivismului. ♦ (Rar) Realist. – Din fr. positiviste. DOOM
pozitivíst adj. m., s. m., pl. pozitivíști; adj. f., s. f. pozitivístă, pl. pozitivíste
pozitiviștii
POZITIVÍST, -Ă, pozitiviști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pozitivismului. 2. Adj. Care aparține pozitivismului, care se referă la pozitivism, specific pozitivismului. ♦ (Rar) Realist. – Din fr. positiviste. DOOM
pozitivíst adj. m., s. m., pl. pozitivíști; adj. f., s. f. pozitivístă, pl. pozitivíste
pozitiviștilor
POZITIVÍST, -Ă, pozitiviști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pozitivismului. 2. Adj. Care aparține pozitivismului, care se referă la pozitivism, specific pozitivismului. ♦ (Rar) Realist. – Din fr. positiviste. DOOM
pozitivíst adj. m., s. m., pl. pozitivíști; adj. f., s. f. pozitivístă, pl. pozitivíste
pozitiviștilor
POZITIVÍST, -Ă, pozitiviști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pozitivismului. 2. Adj. Care aparține pozitivismului, care se referă la pozitivism, specific pozitivismului. ♦ (Rar) Realist. – Din fr. positiviste. DOOM
pozitivíst adj. m., s. m., pl. pozitivíști; adj. f., s. f. pozitivístă, pl. pozitivíste
pozitivul
POZITÍV, -Ă, pozitivi, -e, adj. 1. Care se întemeiază pe experiență, pe fapte, pe realități; p. ext. care are un caracter de certitudine; cert, adevărat, real, sigur. ◊ Științe pozitive = științe experimentale. ♦ Care are o semnificație justă, valoare; valoros; demn de urmat, de imitat. Experiență pozitivă. 2. (Despre oameni) Realist, cu spirit practic. 3. Care este mai mare decât zero sau egal cu zero; care se notează în scris cu semnul plus (+). Număr pozitiv. Temperatură pozitivă. ♦ (Despre sarcina electrică) De același fel cu sarcina nucleelor atomice sau cu sarcina obținută prin frecarea unui baston de ebonită cu un postav. ♦ Prin care iese curentul electric sau care se leagă de acest loc. Pol pozitiv. 4. (Despre analize medicale) Care confirmă prezența în organism a unui anumit agent patogen. 5. (Log.; despre noțiuni, raționamente) Care afirmă sau acordă în loc să nege ori să refuze. 6. (În sintagma) Probă (sau imagine etc.) pozitivă = (și substantivat, n.) imagine fotografică la care distribuția luminii și a umbrei este identică cu cea reală. 7. (Gram.; în sintagma) Grad pozitiv (și substantivat, n.) = formă a adjectivului sau a adverbului cu ajutorul căruia se exprimă însușirea unui obiect sau a unui proces privite izolat, fără referire la alte obiecte sau procese. 8. (Fil.; în sens ontologic) Care subliniază aspectul real, dinamic sau determinant al existenței. ◊ Filosofie pozitivistă = cercetare având ca obiect sinteza datelor oferite de științele experimentale. 9. (Jur.; în sintagma) Drept pozitiv = drept scris, totalitatea normelor juridice emanate de la organele statului. 10. (Geogr.; despre forme de relief) Care se ridică deasupra nivelului general al suprafeței topografice. – Din fr. positif, lat. positivus. DOOM
pozitív2 s. n., pl. pozitíve
pozitivului
POZITÍV, -Ă, pozitivi, -e, adj. 1. Care se întemeiază pe experiență, pe fapte, pe realități; p. ext. care are un caracter de certitudine; cert, adevărat, real, sigur. ◊ Științe pozitive = științe experimentale. ♦ Care are o semnificație justă, valoare; valoros; demn de urmat, de imitat. Experiență pozitivă. 2. (Despre oameni) Realist, cu spirit practic. 3. Care este mai mare decât zero sau egal cu zero; care se notează în scris cu semnul plus (+). Număr pozitiv. Temperatură pozitivă. ♦ (Despre sarcina electrică) De același fel cu sarcina nucleelor atomice sau cu sarcina obținută prin frecarea unui baston de ebonită cu un postav. ♦ Prin care iese curentul electric sau care se leagă de acest loc. Pol pozitiv. 4. (Despre analize medicale) Care confirmă prezența în organism a unui anumit agent patogen. 5. (Log.; despre noțiuni, raționamente) Care afirmă sau acordă în loc să nege ori să refuze. 6. (În sintagma) Probă (sau imagine etc.) pozitivă = (și substantivat, n.) imagine fotografică la care distribuția luminii și a umbrei este identică cu cea reală. 7. (Gram.; în sintagma) Grad pozitiv (și substantivat, n.) = formă a adjectivului sau a adverbului cu ajutorul căruia se exprimă însușirea unui obiect sau a unui proces privite izolat, fără referire la alte obiecte sau procese. 8. (Fil.; în sens ontologic) Care subliniază aspectul real, dinamic sau determinant al existenței. ◊ Filosofie pozitivistă = cercetare având ca obiect sinteza datelor oferite de științele experimentale. 9. (Jur.; în sintagma) Drept pozitiv = drept scris, totalitatea normelor juridice emanate de la organele statului. 10. (Geogr.; despre forme de relief) Care se ridică deasupra nivelului general al suprafeței topografice. – Din fr. positif, lat. positivus. DOOM
pozitív2 s. n., pl. pozitíve
poziton
POZITÓN s.m. v. pozitron.
pozitroane
POZITRÓN, pozitroni, s. m. Particulă elementară nestabilă care are aceeași masă ca electronul și a cărei sarcină electrică este pozitivă și egală în valoare absolută cu sarcina electronului; antielectron. – Din fr. positron, rus. pozitron, germ. Positron. DOOM
pozitrón (particulă elementară) (-zi-tron) s. m., pl. pozitróni
pozitroanele
POZITRÓN, pozitroni, s. m. Particulă elementară nestabilă care are aceeași masă ca electronul și a cărei sarcină electrică este pozitivă și egală în valoare absolută cu sarcina electronului; antielectron. – Din fr. positron, rus. pozitron, germ. Positron. DOOM
pozitrón (particulă elementară) (-zi-tron) s. m., pl. pozitróni
pozitroanelor
POZITRÓN, pozitroni, s. m. Particulă elementară nestabilă care are aceeași masă ca electronul și a cărei sarcină electrică este pozitivă și egală în valoare absolută cu sarcina electronului; antielectron. – Din fr. positron, rus. pozitron, germ. Positron. DOOM
pozitrón (particulă elementară) (-zi-tron) s. m., pl. pozitróni
pozitron
POZITRÓN, pozitroni, s. m. Particulă elementară nestabilă care are aceeași masă ca electronul și a cărei sarcină electrică este pozitivă și egală în valoare absolută cu sarcina electronului; antielectron. – Din fr. positron, rus. pozitron, germ. Positron. DOOM
pozitrón (particulă elementară) (-zi-tron) s. m., pl. pozitróni
pozitroni
POZITRÓN, pozitroni, s. m. Particulă elementară nestabilă care are aceeași masă ca electronul și a cărei sarcină electrică este pozitivă și egală în valoare absolută cu sarcina electronului; antielectron. – Din fr. positron, rus. pozitron, germ. Positron. DOOM
pozitrón (particulă elementară) (-zi-tron) s. m., pl. pozitróni
pozitronii
POZITRÓN, pozitroni, s. m. Particulă elementară nestabilă care are aceeași masă ca electronul și a cărei sarcină electrică este pozitivă și egală în valoare absolută cu sarcina electronului; antielectron. – Din fr. positron, rus. pozitron, germ. Positron. DOOM
pozitrón (particulă elementară) (-zi-tron) s. m., pl. pozitróni
pozitronilor
POZITRÓN, pozitroni, s. m. Particulă elementară nestabilă care are aceeași masă ca electronul și a cărei sarcină electrică este pozitivă și egală în valoare absolută cu sarcina electronului; antielectron. – Din fr. positron, rus. pozitron, germ. Positron. DOOM
pozitrón (particulă elementară) (-zi-tron) s. m., pl. pozitróni
pozitroniu
POZITRÓNIU s. n. (Fiz.) Formație instabilă compusă dintr-un electron și un pozitron, care gravitează în jurul centrului de masă comun. – Din fr., engl. positronium. DOOM
pozitróniu (formație alcătuită dintr-un electron și un pozitron) [niu pron. niu] (-zi-tro-) s. n., art. pozitróniul
pozitroniul
POZITRÓNIU s. n. (Fiz.) Formație instabilă compusă dintr-un electron și un pozitron, care gravitează în jurul centrului de masă comun. – Din fr., engl. positronium. DOOM
pozitróniu (formație alcătuită dintr-un electron și un pozitron) [niu pron. niu] (-zi-tro-) s. n., art. pozitróniul
pozitroniului
POZITRÓNIU s. n. (Fiz.) Formație instabilă compusă dintr-un electron și un pozitron, care gravitează în jurul centrului de masă comun. – Din fr., engl. positronium. DOOM
pozitróniu (formație alcătuită dintr-un electron și un pozitron) [niu pron. niu] (-zi-tro-) s. n., art. pozitróniul
pozitronul
POZITRÓN, pozitroni, s. m. Particulă elementară nestabilă care are aceeași masă ca electronul și a cărei sarcină electrică este pozitivă și egală în valoare absolută cu sarcina electronului; antielectron. – Din fr. positron, rus. pozitron, germ. Positron. DOOM
pozitrón (particulă elementară) (-zi-tron) s. m., pl. pozitróni
pozitronului
POZITRÓN, pozitroni, s. m. Particulă elementară nestabilă care are aceeași masă ca electronul și a cărei sarcină electrică este pozitivă și egală în valoare absolută cu sarcina electronului; antielectron. – Din fr. positron, rus. pozitron, germ. Positron. DOOM
pozitrón (particulă elementară) (-zi-tron) s. m., pl. pozitróni
poziția
POLE-POSÍTION s. f. Poziția cea mai favorabilă (la începutul unui concurs de viteză auto). [Pr.: polpozișn] – Cuv. engl. DOOM
pole-posítion (angl.) [pron. polpozișn] s. f.
poziția
POZIȚÍE, poziții, s. f. 1. Loc pe care îl ocupă cineva sau ceva (în raport cu altcineva sau cu altceva); fel, mod în care este așezat cineva sau ceva (în spațiu); p. ext. peisaj din natură. ♦ Loc pe care îl ocupă o notă sau o cheie pe portativ; loc unde se ating cu degetele coardele unui instrument muzical. ♦ (Lingv.) Loc pe care îl ocupă un sunet sau un grup de sunete într-un cuvânt. ♦ Loc, punct din care cineva sau ceva este sau poate fi privit; unghi. ♦ Raport, relație existentă între două ființe, obiecte, fenomene. ♦ Fiecare dintre operațiile înscrise într-un cont contabil; loc pe care îl ocupă aceste operații. 2. Teren, loc pe care sunt așezate trupele pe front sau vasele de război pe mare și folosit ca bază de atac sau de apărare. ◊ Expr. A lua poziție = a) a se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic; b) a-și exprima cu fermitate părerea într-o problemă dată. A sta (sau a rămâne, a se menține) pe poziție = a-și menține părerile, hotărârile. A se găsi pe poziții opuse (sau pe aceeași poziție etc.) = a fi de păreri contrare (sau de aceeași părere). 3. Atitudine, ținută. ♦ Spec. Atitudine de nemișcare a corpului (reglementară în armată, în sport etc.). ◊ Poziție de tragere = a) loc de unde se execută tragerile; b) felul cum este așezat trăgătorul în timpul tragerii. ♦ Fig. Mod în care cineva reacționează, se comportă etc. într-o împrejurare dată. 4. (Fam.; despre femei; în expr.) A fi în poziție = a fi gravidă. 5. Condiție, situație, stare în care se găseșe cineva sau ceva. ♦ Spec. Situație (înaltă) pe care o deține cineva în viața socială, politică; rang. ◊ Compus: poziție-cheie - poziție strategică foarte importantă. [Var.: (înv.) pozițiúne s. f.] – Din fr. position, lat. positio, -onis, germ. Position. DOOM
pozíție (-ți-e) s. f., art. pozíția (-ți-a), g.-d. art. pozíției; pl. pozíții, art. pozíțiile (-ți-i-)
poziție
POLE-POSÍTION s. f. Poziția cea mai favorabilă (la începutul unui concurs de viteză auto). [Pr.: polpozișn] – Cuv. engl. DOOM
pole-posítion (angl.) [pron. polpozișn] s. f.
poziție
POZIȚÍE, poziții, s. f. 1. Loc pe care îl ocupă cineva sau ceva (în raport cu altcineva sau cu altceva); fel, mod în care este așezat cineva sau ceva (în spațiu); p. ext. peisaj din natură. ♦ Loc pe care îl ocupă o notă sau o cheie pe portativ; loc unde se ating cu degetele coardele unui instrument muzical. ♦ (Lingv.) Loc pe care îl ocupă un sunet sau un grup de sunete într-un cuvânt. ♦ Loc, punct din care cineva sau ceva este sau poate fi privit; unghi. ♦ Raport, relație existentă între două ființe, obiecte, fenomene. ♦ Fiecare dintre operațiile înscrise într-un cont contabil; loc pe care îl ocupă aceste operații. 2. Teren, loc pe care sunt așezate trupele pe front sau vasele de război pe mare și folosit ca bază de atac sau de apărare. ◊ Expr. A lua poziție = a) a se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic; b) a-și exprima cu fermitate părerea într-o problemă dată. A sta (sau a rămâne, a se menține) pe poziție = a-și menține părerile, hotărârile. A se găsi pe poziții opuse (sau pe aceeași poziție etc.) = a fi de păreri contrare (sau de aceeași părere). 3. Atitudine, ținută. ♦ Spec. Atitudine de nemișcare a corpului (reglementară în armată, în sport etc.). ◊ Poziție de tragere = a) loc de unde se execută tragerile; b) felul cum este așezat trăgătorul în timpul tragerii. ♦ Fig. Mod în care cineva reacționează, se comportă etc. într-o împrejurare dată. 4. (Fam.; despre femei; în expr.) A fi în poziție = a fi gravidă. 5. Condiție, situație, stare în care se găseșe cineva sau ceva. ♦ Spec. Situație (înaltă) pe care o deține cineva în viața socială, politică; rang. ◊ Compus: poziție-cheie - poziție strategică foarte importantă. [Var.: (înv.) pozițiúne s. f.] – Din fr. position, lat. positio, -onis, germ. Position. DOOM
pozíție (-ți-e) s. f., art. pozíția (-ți-a), g.-d. art. pozíției; pl. pozíții, art. pozíțiile (-ți-i-)
poziției
POLE-POSÍTION s. f. Poziția cea mai favorabilă (la începutul unui concurs de viteză auto). [Pr.: polpozișn] – Cuv. engl. DOOM
pole-posítion (angl.) [pron. polpozișn] s. f.
poziției
POZIȚÍE, poziții, s. f. 1. Loc pe care îl ocupă cineva sau ceva (în raport cu altcineva sau cu altceva); fel, mod în care este așezat cineva sau ceva (în spațiu); p. ext. peisaj din natură. ♦ Loc pe care îl ocupă o notă sau o cheie pe portativ; loc unde se ating cu degetele coardele unui instrument muzical. ♦ (Lingv.) Loc pe care îl ocupă un sunet sau un grup de sunete într-un cuvânt. ♦ Loc, punct din care cineva sau ceva este sau poate fi privit; unghi. ♦ Raport, relație existentă între două ființe, obiecte, fenomene. ♦ Fiecare dintre operațiile înscrise într-un cont contabil; loc pe care îl ocupă aceste operații. 2. Teren, loc pe care sunt așezate trupele pe front sau vasele de război pe mare și folosit ca bază de atac sau de apărare. ◊ Expr. A lua poziție = a) a se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic; b) a-și exprima cu fermitate părerea într-o problemă dată. A sta (sau a rămâne, a se menține) pe poziție = a-și menține părerile, hotărârile. A se găsi pe poziții opuse (sau pe aceeași poziție etc.) = a fi de păreri contrare (sau de aceeași părere). 3. Atitudine, ținută. ♦ Spec. Atitudine de nemișcare a corpului (reglementară în armată, în sport etc.). ◊ Poziție de tragere = a) loc de unde se execută tragerile; b) felul cum este așezat trăgătorul în timpul tragerii. ♦ Fig. Mod în care cineva reacționează, se comportă etc. într-o împrejurare dată. 4. (Fam.; despre femei; în expr.) A fi în poziție = a fi gravidă. 5. Condiție, situație, stare în care se găseșe cineva sau ceva. ♦ Spec. Situație (înaltă) pe care o deține cineva în viața socială, politică; rang. ◊ Compus: poziție-cheie - poziție strategică foarte importantă. [Var.: (înv.) pozițiúne s. f.] – Din fr. position, lat. positio, -onis, germ. Position. DOOM
pozíție (-ți-e) s. f., art. pozíția (-ți-a), g.-d. art. pozíției; pl. pozíții, art. pozíțiile (-ți-i-)
poziții
POLE-POSÍTION s. f. Poziția cea mai favorabilă (la începutul unui concurs de viteză auto). [Pr.: polpozișn] – Cuv. engl. DOOM
pole-posítion (angl.) [pron. polpozișn] s. f.
poziții
POZIȚÍE, poziții, s. f. 1. Loc pe care îl ocupă cineva sau ceva (în raport cu altcineva sau cu altceva); fel, mod în care este așezat cineva sau ceva (în spațiu); p. ext. peisaj din natură. ♦ Loc pe care îl ocupă o notă sau o cheie pe portativ; loc unde se ating cu degetele coardele unui instrument muzical. ♦ (Lingv.) Loc pe care îl ocupă un sunet sau un grup de sunete într-un cuvânt. ♦ Loc, punct din care cineva sau ceva este sau poate fi privit; unghi. ♦ Raport, relație existentă între două ființe, obiecte, fenomene. ♦ Fiecare dintre operațiile înscrise într-un cont contabil; loc pe care îl ocupă aceste operații. 2. Teren, loc pe care sunt așezate trupele pe front sau vasele de război pe mare și folosit ca bază de atac sau de apărare. ◊ Expr. A lua poziție = a) a se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic; b) a-și exprima cu fermitate părerea într-o problemă dată. A sta (sau a rămâne, a se menține) pe poziție = a-și menține părerile, hotărârile. A se găsi pe poziții opuse (sau pe aceeași poziție etc.) = a fi de păreri contrare (sau de aceeași părere). 3. Atitudine, ținută. ♦ Spec. Atitudine de nemișcare a corpului (reglementară în armată, în sport etc.). ◊ Poziție de tragere = a) loc de unde se execută tragerile; b) felul cum este așezat trăgătorul în timpul tragerii. ♦ Fig. Mod în care cineva reacționează, se comportă etc. într-o împrejurare dată. 4. (Fam.; despre femei; în expr.) A fi în poziție = a fi gravidă. 5. Condiție, situație, stare în care se găseșe cineva sau ceva. ♦ Spec. Situație (înaltă) pe care o deține cineva în viața socială, politică; rang. ◊ Compus: poziție-cheie - poziție strategică foarte importantă. [Var.: (înv.) pozițiúne s. f.] – Din fr. position, lat. positio, -onis, germ. Position. DOOM
pozíție (-ți-e) s. f., art. pozíția (-ți-a), g.-d. art. pozíției; pl. pozíții, art. pozíțiile (-ți-i-)
pozițiile
POLE-POSÍTION s. f. Poziția cea mai favorabilă (la începutul unui concurs de viteză auto). [Pr.: polpozișn] – Cuv. engl. DOOM
pole-posítion (angl.) [pron. polpozișn] s. f.
pozițiile
POZIȚÍE, poziții, s. f. 1. Loc pe care îl ocupă cineva sau ceva (în raport cu altcineva sau cu altceva); fel, mod în care este așezat cineva sau ceva (în spațiu); p. ext. peisaj din natură. ♦ Loc pe care îl ocupă o notă sau o cheie pe portativ; loc unde se ating cu degetele coardele unui instrument muzical. ♦ (Lingv.) Loc pe care îl ocupă un sunet sau un grup de sunete într-un cuvânt. ♦ Loc, punct din care cineva sau ceva este sau poate fi privit; unghi. ♦ Raport, relație existentă între două ființe, obiecte, fenomene. ♦ Fiecare dintre operațiile înscrise într-un cont contabil; loc pe care îl ocupă aceste operații. 2. Teren, loc pe care sunt așezate trupele pe front sau vasele de război pe mare și folosit ca bază de atac sau de apărare. ◊ Expr. A lua poziție = a) a se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic; b) a-și exprima cu fermitate părerea într-o problemă dată. A sta (sau a rămâne, a se menține) pe poziție = a-și menține părerile, hotărârile. A se găsi pe poziții opuse (sau pe aceeași poziție etc.) = a fi de păreri contrare (sau de aceeași părere). 3. Atitudine, ținută. ♦ Spec. Atitudine de nemișcare a corpului (reglementară în armată, în sport etc.). ◊ Poziție de tragere = a) loc de unde se execută tragerile; b) felul cum este așezat trăgătorul în timpul tragerii. ♦ Fig. Mod în care cineva reacționează, se comportă etc. într-o împrejurare dată. 4. (Fam.; despre femei; în expr.) A fi în poziție = a fi gravidă. 5. Condiție, situație, stare în care se găseșe cineva sau ceva. ♦ Spec. Situație (înaltă) pe care o deține cineva în viața socială, politică; rang. ◊ Compus: poziție-cheie - poziție strategică foarte importantă. [Var.: (înv.) pozițiúne s. f.] – Din fr. position, lat. positio, -onis, germ. Position. DOOM
pozíție (-ți-e) s. f., art. pozíția (-ți-a), g.-d. art. pozíției; pl. pozíții, art. pozíțiile (-ți-i-)
pozițiilor
POLE-POSÍTION s. f. Poziția cea mai favorabilă (la începutul unui concurs de viteză auto). [Pr.: polpozișn] – Cuv. engl. DOOM
pole-posítion (angl.) [pron. polpozișn] s. f.
pozițiilor
POZIȚÍE, poziții, s. f. 1. Loc pe care îl ocupă cineva sau ceva (în raport cu altcineva sau cu altceva); fel, mod în care este așezat cineva sau ceva (în spațiu); p. ext. peisaj din natură. ♦ Loc pe care îl ocupă o notă sau o cheie pe portativ; loc unde se ating cu degetele coardele unui instrument muzical. ♦ (Lingv.) Loc pe care îl ocupă un sunet sau un grup de sunete într-un cuvânt. ♦ Loc, punct din care cineva sau ceva este sau poate fi privit; unghi. ♦ Raport, relație existentă între două ființe, obiecte, fenomene. ♦ Fiecare dintre operațiile înscrise într-un cont contabil; loc pe care îl ocupă aceste operații. 2. Teren, loc pe care sunt așezate trupele pe front sau vasele de război pe mare și folosit ca bază de atac sau de apărare. ◊ Expr. A lua poziție = a) a se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic; b) a-și exprima cu fermitate părerea într-o problemă dată. A sta (sau a rămâne, a se menține) pe poziție = a-și menține părerile, hotărârile. A se găsi pe poziții opuse (sau pe aceeași poziție etc.) = a fi de păreri contrare (sau de aceeași părere). 3. Atitudine, ținută. ♦ Spec. Atitudine de nemișcare a corpului (reglementară în armată, în sport etc.). ◊ Poziție de tragere = a) loc de unde se execută tragerile; b) felul cum este așezat trăgătorul în timpul tragerii. ♦ Fig. Mod în care cineva reacționează, se comportă etc. într-o împrejurare dată. 4. (Fam.; despre femei; în expr.) A fi în poziție = a fi gravidă. 5. Condiție, situație, stare în care se găseșe cineva sau ceva. ♦ Spec. Situație (înaltă) pe care o deține cineva în viața socială, politică; rang. ◊ Compus: poziție-cheie - poziție strategică foarte importantă. [Var.: (înv.) pozițiúne s. f.] – Din fr. position, lat. positio, -onis, germ. Position. DOOM
pozíție (-ți-e) s. f., art. pozíția (-ți-a), g.-d. art. pozíției; pl. pozíții, art. pozíțiile (-ți-i-)
poziționa
POZIȚIONÁ, poziționez, vb. I. Tranz. 1. A așeza într-o anumită poziție. 2. A indica coordonatele geografice ale unei (aero)nave, amplasamentul exact al unei mașini, al unor unități militare etc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. positionner. DOOM
*poziționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 poziționeáză
poziționai
POZIȚIONÁ, poziționez, vb. I. Tranz. 1. A așeza într-o anumită poziție. 2. A indica coordonatele geografice ale unei (aero)nave, amplasamentul exact al unei mașini, al unor unități militare etc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. positionner. DOOM
*poziționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 poziționeáză
pozițional
POZIȚIONÁL, -Ă, poziționali, -e, adj. Referitor la poziție, de poziție. [Pr.: -ți-o-] – Pozițiune + suf. -al.
poziționala
POZIȚIONÁL, -Ă, poziționali, -e, adj. Referitor la poziție, de poziție. [Pr.: -ți-o-] – Pozițiune + suf. -al.
poziționale
POZIȚIONÁL, -Ă, poziționali, -e, adj. Referitor la poziție, de poziție. [Pr.: -ți-o-] – Pozițiune + suf. -al.
poziționalei
POZIȚIONÁL, -Ă, poziționali, -e, adj. Referitor la poziție, de poziție. [Pr.: -ți-o-] – Pozițiune + suf. -al.
poziționalele
POZIȚIONÁL, -Ă, poziționali, -e, adj. Referitor la poziție, de poziție. [Pr.: -ți-o-] – Pozițiune + suf. -al.
poziționalelor
POZIȚIONÁL, -Ă, poziționali, -e, adj. Referitor la poziție, de poziție. [Pr.: -ți-o-] – Pozițiune + suf. -al.
poziționali
POZIȚIONÁL, -Ă, poziționali, -e, adj. Referitor la poziție, de poziție. [Pr.: -ți-o-] – Pozițiune + suf. -al.
poziționalii
POZIȚIONÁL, -Ă, poziționali, -e, adj. Referitor la poziție, de poziție. [Pr.: -ți-o-] – Pozițiune + suf. -al.
poziționalilor
POZIȚIONÁL, -Ă, poziționali, -e, adj. Referitor la poziție, de poziție. [Pr.: -ți-o-] – Pozițiune + suf. -al.
poziționalul
POZIȚIONÁL, -Ă, poziționali, -e, adj. Referitor la poziție, de poziție. [Pr.: -ți-o-] – Pozițiune + suf. -al.
poziționalului
POZIȚIONÁL, -Ă, poziționali, -e, adj. Referitor la poziție, de poziție. [Pr.: -ți-o-] – Pozițiune + suf. -al.
poziționam
POZIȚIONÁ, poziționez, vb. I. Tranz. 1. A așeza într-o anumită poziție. 2. A indica coordonatele geografice ale unei (aero)nave, amplasamentul exact al unei mașini, al unor unități militare etc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. positionner. DOOM
*poziționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 poziționeáză
poziționare
POZIȚIONÁ, poziționez, vb. I. Tranz. 1. A așeza într-o anumită poziție. 2. A indica coordonatele geografice ale unei (aero)nave, amplasamentul exact al unei mașini, al unor unități militare etc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. positionner. DOOM
*poziționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 poziționeáză
poziționare
POZIȚIONÁRE, poziționări, s. f. Așezare a unui obiect sau a unei scule într-o anumită poziție, direct sau prin intermediul unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o-] – Din poziție. DOOM
poziționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. poziționắrii; pl. poziționắri
poziționarea
POZIȚIONÁRE, poziționări, s. f. Așezare a unui obiect sau a unei scule într-o anumită poziție, direct sau prin intermediul unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o-] – Din poziție. DOOM
poziționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. poziționắrii; pl. poziționắri
poziționară
POZIȚIONÁ, poziționez, vb. I. Tranz. 1. A așeza într-o anumită poziție. 2. A indica coordonatele geografice ale unei (aero)nave, amplasamentul exact al unei mașini, al unor unități militare etc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. positionner. DOOM
*poziționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 poziționeáză
poziționarăm
POZIȚIONÁ, poziționez, vb. I. Tranz. 1. A așeza într-o anumită poziție. 2. A indica coordonatele geografice ale unei (aero)nave, amplasamentul exact al unei mașini, al unor unități militare etc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. positionner. DOOM
*poziționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 poziționeáză
poziționarăți
POZIȚIONÁ, poziționez, vb. I. Tranz. 1. A așeza într-o anumită poziție. 2. A indica coordonatele geografice ale unei (aero)nave, amplasamentul exact al unei mașini, al unor unități militare etc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. positionner. DOOM
*poziționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 poziționeáză
poziționase
POZIȚIONÁ, poziționez, vb. I. Tranz. 1. A așeza într-o anumită poziție. 2. A indica coordonatele geografice ale unei (aero)nave, amplasamentul exact al unei mașini, al unor unități militare etc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. positionner. DOOM
*poziționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 poziționeáză
poziționasem
POZIȚIONÁ, poziționez, vb. I. Tranz. 1. A așeza într-o anumită poziție. 2. A indica coordonatele geografice ale unei (aero)nave, amplasamentul exact al unei mașini, al unor unități militare etc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. positionner. DOOM
*poziționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 poziționeáză
poziționaseră
POZIȚIONÁ, poziționez, vb. I. Tranz. 1. A așeza într-o anumită poziție. 2. A indica coordonatele geografice ale unei (aero)nave, amplasamentul exact al unei mașini, al unor unități militare etc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. positionner. DOOM
*poziționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 poziționeáză
poziționaserăm
POZIȚIONÁ, poziționez, vb. I. Tranz. 1. A așeza într-o anumită poziție. 2. A indica coordonatele geografice ale unei (aero)nave, amplasamentul exact al unei mașini, al unor unități militare etc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. positionner. DOOM
*poziționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 poziționeáză
poziționaserăți
POZIȚIONÁ, poziționez, vb. I. Tranz. 1. A așeza într-o anumită poziție. 2. A indica coordonatele geografice ale unei (aero)nave, amplasamentul exact al unei mașini, al unor unități militare etc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. positionner. DOOM
*poziționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 poziționeáză
poziționaseși
POZIȚIONÁ, poziționez, vb. I. Tranz. 1. A așeza într-o anumită poziție. 2. A indica coordonatele geografice ale unei (aero)nave, amplasamentul exact al unei mașini, al unor unități militare etc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. positionner. DOOM
*poziționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 poziționeáză
poziționaseți
POZIȚIONÁ, poziționez, vb. I. Tranz. 1. A așeza într-o anumită poziție. 2. A indica coordonatele geografice ale unei (aero)nave, amplasamentul exact al unei mașini, al unor unități militare etc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. positionner. DOOM
*poziționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 poziționeáză
poziționat
POZIȚIONÁ, poziționez, vb. I. Tranz. 1. A așeza într-o anumită poziție. 2. A indica coordonatele geografice ale unei (aero)nave, amplasamentul exact al unei mașini, al unor unități militare etc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. positionner. DOOM
*poziționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 poziționeáză
poziționat
POZIȚIONÁ, poziționez, vb. I. Tranz. 1. A așeza într-o anumită poziție. 2. A indica coordonatele geografice ale unei (aero)nave, amplasamentul exact al unei mașini, al unor unități militare etc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. positionner.
poziționau
POZIȚIONÁ, poziționez, vb. I. Tranz. 1. A așeza într-o anumită poziție. 2. A indica coordonatele geografice ale unei (aero)nave, amplasamentul exact al unei mașini, al unor unități militare etc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. positionner. DOOM
*poziționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 poziționeáză
poziționași
POZIȚIONÁ, poziționez, vb. I. Tranz. 1. A așeza într-o anumită poziție. 2. A indica coordonatele geografice ale unei (aero)nave, amplasamentul exact al unei mașini, al unor unități militare etc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. positionner. DOOM
*poziționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 poziționeáză
poziționați
POZIȚIONÁ, poziționez, vb. I. Tranz. 1. A așeza într-o anumită poziție. 2. A indica coordonatele geografice ale unei (aero)nave, amplasamentul exact al unei mașini, al unor unități militare etc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. positionner. DOOM
*poziționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 poziționeáză
poziționează
POZIȚIONÁ, poziționez, vb. I. Tranz. 1. A așeza într-o anumită poziție. 2. A indica coordonatele geografice ale unei (aero)nave, amplasamentul exact al unei mașini, al unor unități militare etc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. positionner. DOOM
*poziționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 poziționeáză
poziționez
POZIȚIONÁ, poziționez, vb. I. Tranz. 1. A așeza într-o anumită poziție. 2. A indica coordonatele geografice ale unei (aero)nave, amplasamentul exact al unei mașini, al unor unități militare etc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. positionner. DOOM
*poziționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 poziționeáză
poziționeze
POZIȚIONÁ, poziționez, vb. I. Tranz. 1. A așeza într-o anumită poziție. 2. A indica coordonatele geografice ale unei (aero)nave, amplasamentul exact al unei mașini, al unor unități militare etc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. positionner. DOOM
*poziționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 poziționeáză
poziționezi
POZIȚIONÁ, poziționez, vb. I. Tranz. 1. A așeza într-o anumită poziție. 2. A indica coordonatele geografice ale unei (aero)nave, amplasamentul exact al unei mașini, al unor unități militare etc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. positionner. DOOM
*poziționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 poziționeáză
poziționând
POZIȚIONÁ, poziționez, vb. I. Tranz. 1. A așeza într-o anumită poziție. 2. A indica coordonatele geografice ale unei (aero)nave, amplasamentul exact al unei mașini, al unor unități militare etc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. positionner. DOOM
*poziționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 poziționeáză
poziționînd
POZIȚIONÁ, poziționez, vb. I. Tranz. 1. A așeza într-o anumită poziție. 2. A indica coordonatele geografice ale unei (aero)nave, amplasamentul exact al unei mașini, al unor unități militare etc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. positionner. DOOM
*poziționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 poziționeáză
poziționări
POZIȚIONÁRE, poziționări, s. f. Așezare a unui obiect sau a unei scule într-o anumită poziție, direct sau prin intermediul unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o-] – Din poziție. DOOM
poziționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. poziționắrii; pl. poziționắri
poziționării
POZIȚIONÁRE, poziționări, s. f. Așezare a unui obiect sau a unei scule într-o anumită poziție, direct sau prin intermediul unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o-] – Din poziție. DOOM
poziționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. poziționắrii; pl. poziționắri
poziționările
POZIȚIONÁRE, poziționări, s. f. Așezare a unui obiect sau a unei scule într-o anumită poziție, direct sau prin intermediul unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o-] – Din poziție. DOOM
poziționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. poziționắrii; pl. poziționắri
poziționărilor
POZIȚIONÁRE, poziționări, s. f. Așezare a unui obiect sau a unei scule într-o anumită poziție, direct sau prin intermediul unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o-] – Din poziție. DOOM
poziționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. poziționắrii; pl. poziționắri
pozițiune
POZIȚÍE, poziții, s. f. 1. Loc pe care îl ocupă cineva sau ceva (în raport cu altcineva sau cu altceva); fel, mod în care este așezat cineva sau ceva (în spațiu); p. ext. peisaj din natură. ♦ Loc pe care îl ocupă o notă sau o cheie pe portativ; loc unde se ating cu degetele coardele unui instrument muzical. ♦ (Lingv.) Loc pe care îl ocupă un sunet sau un grup de sunete într-un cuvânt. ♦ Loc, punct din care cineva sau ceva este sau poate fi privit; unghi. ♦ Raport, relație existentă între două ființe, obiecte, fenomene. ♦ Fiecare dintre operațiile înscrise într-un cont contabil; loc pe care îl ocupă aceste operații. 2. Teren, loc pe care sunt așezate trupele pe front sau vasele de război pe mare și folosit ca bază de atac sau de apărare. ◊ Expr. A lua poziție = a) a se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic; b) a-și exprima cu fermitate părerea într-o problemă dată. A sta (sau a rămâne, a se menține) pe poziție = a-și menține părerile, hotărârile. A se găsi pe poziții opuse (sau pe aceeași poziție etc.) = a fi de păreri contrare (sau de aceeași părere). 3. Atitudine, ținută. ♦ Spec. Atitudine de nemișcare a corpului (reglementară în armată, în sport etc.). ◊ Poziție de tragere = a) loc de unde se execută tragerile; b) felul cum este așezat trăgătorul în timpul tragerii. ♦ Fig. Mod în care cineva reacționează, se comportă etc. într-o împrejurare dată. 4. (Fam.; despre femei; în expr.) A fi în poziție = a fi gravidă. 5. Condiție, situație, stare în care se găseșe cineva sau ceva. ♦ Spec. Situație (înaltă) pe care o deține cineva în viața socială, politică; rang. ◊ Compus: poziție-cheie - poziție strategică foarte importantă. [Var.: (înv.) pozițiúne s. f.] – Din fr. position, lat. positio, -onis, germ. Position. DOOM
pozíție (-ți-e) s. f., art. pozíția (-ți-a), g.-d. art. pozíției; pl. pozíții, art. pozíțiile (-ți-i-)
pozna
PÓZNĂ, pozne, s. f. (Pop. și fam.) 1. Vorbă sau faptă care stârnește râsul. 2. Situație, întâmplare etc. curioasă, ciudată; ciudățenie. 3. Faptă regretabilă (dar lipsită de gravitate) comisă de cineva; împrejurare neplăcută pentru cineva. ♦ Farsă jucată cuiva. – Et. nec. DOOM
póznă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. póznei; pl. pózne
poznar
poznar, poznare s. n. buzunar.
poznaș
POZNÁȘ, -Ă, poznași, -e, adj. 1. (Pop. și fam.; despre oameni; adesea substantivat) Care face pozne; care spune glume; (despre manifestări ale oamenilor) care provoacă hazul; glumeț, mucalit, șugubăț, hazos, amuzant. ♦ (Adverbial) În mod interesant, amuzant, nostim. 2. (Rar) Curios, ciudat, straniu. ♦ Care produce neplăceri; buclucaș. – Poznă + suf. -aș. DOOM
poznáș (pop., fam.) adj. m., pl. poznáși; f. poznáșă, art. poznáșa, pl. poznáșe
poznașa
POZNÁȘ, -Ă, poznași, -e, adj. 1. (Pop. și fam.; despre oameni; adesea substantivat) Care face pozne; care spune glume; (despre manifestări ale oamenilor) care provoacă hazul; glumeț, mucalit, șugubăț, hazos, amuzant. ♦ (Adverbial) În mod interesant, amuzant, nostim. 2. (Rar) Curios, ciudat, straniu. ♦ Care produce neplăceri; buclucaș. – Poznă + suf. -aș. DOOM
poznáș (pop., fam.) adj. m., pl. poznáși; f. poznáșă, art. poznáșa, pl. poznáșe
poznașe
POZNÁȘ, -Ă, poznași, -e, adj. 1. (Pop. și fam.; despre oameni; adesea substantivat) Care face pozne; care spune glume; (despre manifestări ale oamenilor) care provoacă hazul; glumeț, mucalit, șugubăț, hazos, amuzant. ♦ (Adverbial) În mod interesant, amuzant, nostim. 2. (Rar) Curios, ciudat, straniu. ♦ Care produce neplăceri; buclucaș. – Poznă + suf. -aș. DOOM
poznáș (pop., fam.) adj. m., pl. poznáși; f. poznáșă, art. poznáșa, pl. poznáșe
poznașei
POZNÁȘ, -Ă, poznași, -e, adj. 1. (Pop. și fam.; despre oameni; adesea substantivat) Care face pozne; care spune glume; (despre manifestări ale oamenilor) care provoacă hazul; glumeț, mucalit, șugubăț, hazos, amuzant. ♦ (Adverbial) În mod interesant, amuzant, nostim. 2. (Rar) Curios, ciudat, straniu. ♦ Care produce neplăceri; buclucaș. – Poznă + suf. -aș. DOOM
poznáș (pop., fam.) adj. m., pl. poznáși; f. poznáșă, art. poznáșa, pl. poznáșe
poznașele
POZNÁȘ, -Ă, poznași, -e, adj. 1. (Pop. și fam.; despre oameni; adesea substantivat) Care face pozne; care spune glume; (despre manifestări ale oamenilor) care provoacă hazul; glumeț, mucalit, șugubăț, hazos, amuzant. ♦ (Adverbial) În mod interesant, amuzant, nostim. 2. (Rar) Curios, ciudat, straniu. ♦ Care produce neplăceri; buclucaș. – Poznă + suf. -aș. DOOM
poznáș (pop., fam.) adj. m., pl. poznáși; f. poznáșă, art. poznáșa, pl. poznáșe
poznașelor
POZNÁȘ, -Ă, poznași, -e, adj. 1. (Pop. și fam.; despre oameni; adesea substantivat) Care face pozne; care spune glume; (despre manifestări ale oamenilor) care provoacă hazul; glumeț, mucalit, șugubăț, hazos, amuzant. ♦ (Adverbial) În mod interesant, amuzant, nostim. 2. (Rar) Curios, ciudat, straniu. ♦ Care produce neplăceri; buclucaș. – Poznă + suf. -aș. DOOM
poznáș (pop., fam.) adj. m., pl. poznáși; f. poznáșă, art. poznáșa, pl. poznáșe
poznași
POZNÁȘ, -Ă, poznași, -e, adj. 1. (Pop. și fam.; despre oameni; adesea substantivat) Care face pozne; care spune glume; (despre manifestări ale oamenilor) care provoacă hazul; glumeț, mucalit, șugubăț, hazos, amuzant. ♦ (Adverbial) În mod interesant, amuzant, nostim. 2. (Rar) Curios, ciudat, straniu. ♦ Care produce neplăceri; buclucaș. – Poznă + suf. -aș. DOOM
poznáș (pop., fam.) adj. m., pl. poznáși; f. poznáșă, art. poznáșa, pl. poznáșe
poznașii
POZNÁȘ, -Ă, poznași, -e, adj. 1. (Pop. și fam.; despre oameni; adesea substantivat) Care face pozne; care spune glume; (despre manifestări ale oamenilor) care provoacă hazul; glumeț, mucalit, șugubăț, hazos, amuzant. ♦ (Adverbial) În mod interesant, amuzant, nostim. 2. (Rar) Curios, ciudat, straniu. ♦ Care produce neplăceri; buclucaș. – Poznă + suf. -aș. DOOM
poznáș (pop., fam.) adj. m., pl. poznáși; f. poznáșă, art. poznáșa, pl. poznáșe
poznașilor
POZNÁȘ, -Ă, poznași, -e, adj. 1. (Pop. și fam.; despre oameni; adesea substantivat) Care face pozne; care spune glume; (despre manifestări ale oamenilor) care provoacă hazul; glumeț, mucalit, șugubăț, hazos, amuzant. ♦ (Adverbial) În mod interesant, amuzant, nostim. 2. (Rar) Curios, ciudat, straniu. ♦ Care produce neplăceri; buclucaș. – Poznă + suf. -aș. DOOM
poznáș (pop., fam.) adj. m., pl. poznáși; f. poznáșă, art. poznáșa, pl. poznáșe
poznașul
POZNÁȘ, -Ă, poznași, -e, adj. 1. (Pop. și fam.; despre oameni; adesea substantivat) Care face pozne; care spune glume; (despre manifestări ale oamenilor) care provoacă hazul; glumeț, mucalit, șugubăț, hazos, amuzant. ♦ (Adverbial) În mod interesant, amuzant, nostim. 2. (Rar) Curios, ciudat, straniu. ♦ Care produce neplăceri; buclucaș. – Poznă + suf. -aș. DOOM
poznáș (pop., fam.) adj. m., pl. poznáși; f. poznáșă, art. poznáșa, pl. poznáșe
poznașului
POZNÁȘ, -Ă, poznași, -e, adj. 1. (Pop. și fam.; despre oameni; adesea substantivat) Care face pozne; care spune glume; (despre manifestări ale oamenilor) care provoacă hazul; glumeț, mucalit, șugubăț, hazos, amuzant. ♦ (Adverbial) În mod interesant, amuzant, nostim. 2. (Rar) Curios, ciudat, straniu. ♦ Care produce neplăceri; buclucaș. – Poznă + suf. -aș. DOOM
poznáș (pop., fam.) adj. m., pl. poznáși; f. poznáșă, art. poznáșa, pl. poznáșe
pozne
PÓZNĂ, pozne, s. f. (Pop. și fam.) 1. Vorbă sau faptă care stârnește râsul. 2. Situație, întâmplare etc. curioasă, ciudată; ciudățenie. 3. Faptă regretabilă (dar lipsită de gravitate) comisă de cineva; împrejurare neplăcută pentru cineva. ♦ Farsă jucată cuiva. – Et. nec. DOOM
póznă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. póznei; pl. pózne
poznei
PÓZNĂ, pozne, s. f. (Pop. și fam.) 1. Vorbă sau faptă care stârnește râsul. 2. Situație, întâmplare etc. curioasă, ciudată; ciudățenie. 3. Faptă regretabilă (dar lipsită de gravitate) comisă de cineva; împrejurare neplăcută pentru cineva. ♦ Farsă jucată cuiva. – Et. nec. DOOM
póznă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. póznei; pl. pózne
poznele
PÓZNĂ, pozne, s. f. (Pop. și fam.) 1. Vorbă sau faptă care stârnește râsul. 2. Situație, întâmplare etc. curioasă, ciudată; ciudățenie. 3. Faptă regretabilă (dar lipsită de gravitate) comisă de cineva; împrejurare neplăcută pentru cineva. ♦ Farsă jucată cuiva. – Et. nec. DOOM
póznă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. póznei; pl. pózne
poznelor
PÓZNĂ, pozne, s. f. (Pop. și fam.) 1. Vorbă sau faptă care stârnește râsul. 2. Situație, întâmplare etc. curioasă, ciudată; ciudățenie. 3. Faptă regretabilă (dar lipsită de gravitate) comisă de cineva; împrejurare neplăcută pentru cineva. ♦ Farsă jucată cuiva. – Et. nec. DOOM
póznă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. póznei; pl. pózne
pozo
POSO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „porție”, „doză”. [< fr., it. poso-, cf. gr. posos – cât].
pozologie
POZOLOGÍE s. f. Parte a farmacologiei și a terapeuticii care se ocupă de dozele medicamentelor și de modul în care ele trebuie administrate. – Din fr. posologie.
pozometre
POZOMÉTRU s.n. Exponometru. [Var. posometru s.n. / < fr. posomètre].
pozometrele
POZOMÉTRU s.n. Exponometru. [Var. posometru s.n. / < fr. posomètre].
pozometrelor
POZOMÉTRU s.n. Exponometru. [Var. posometru s.n. / < fr. posomètre].
pozometru
POZOMÉTRU s.n. Exponometru. [Var. posometru s.n. / < fr. posomètre].
pozometrul
POZOMÉTRU s.n. Exponometru. [Var. posometru s.n. / < fr. posomètre].
pozometrului
POZOMÉTRU s.n. Exponometru. [Var. posometru s.n. / < fr. posomètre].
pozunar
POZUNÁR s. n. v. buzunar. DOOM
buzunár s. n., pl. buzunáre
pozvoli
pozvolí (-lésc, -ít), vb. – A autoriza. Rus. pozvoliti (Tiktin). Sec. XVIII, înv. – Der. pozvolenie, s. f. (permis, autorizație), din rus., bg. pozvolenije.
pozvolit
pozvolí (-lésc, -ít), vb. – A autoriza. Rus. pozvoliti (Tiktin). Sec. XVIII, înv. – Der. pozvolenie, s. f. (permis, autorizație), din rus., bg. pozvolenije.
pozând
POZÁ, pozez, vb. I. 1. Intranz. A lua o anumită atitudine spre a servi de model unui pictor sau unui sculptor sau spre a fi fotografiat. ♦ (Peior.) A-și studia gesturile, a lua o atitudine afectată pentru a produce impresie, pentru a epata. 2. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) fotografia. – Din fr. poser. DOOM
pozá (a ~) vb., ind. prez. 3 pozeáză
pozînd
POZÁ, pozez, vb. I. 1. Intranz. A lua o anumită atitudine spre a servi de model unui pictor sau unui sculptor sau spre a fi fotografiat. ♦ (Peior.) A-și studia gesturile, a lua o atitudine afectată pentru a produce impresie, pentru a epata. 2. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) fotografia. – Din fr. poser. DOOM
pozá (a ~) vb., ind. prez. 3 pozeáză
poș
POȘ, poșuri, s. n. (Înv. și reg.) Alică de dimensiuni mari; poștie1. – Et. nec. DOOM
poș (înv., reg.) s. n., pl. póșuri
poșada
POȘÁDĂ, poșade, s. f. (Livr.) 1. Pictură executată la repezeală. 2. Lucrare literară scrisă de mântuială. – Din fr. pochade.
poșade
POȘÁDĂ, poșade, s. f. (Livr.) 1. Pictură executată la repezeală. 2. Lucrare literară scrisă de mântuială. – Din fr. pochade.
poșadei
POȘÁDĂ, poșade, s. f. (Livr.) 1. Pictură executată la repezeală. 2. Lucrare literară scrisă de mântuială. – Din fr. pochade.
poșadele
POȘÁDĂ, poșade, s. f. (Livr.) 1. Pictură executată la repezeală. 2. Lucrare literară scrisă de mântuială. – Din fr. pochade.
poșadelor
POȘÁDĂ, poșade, s. f. (Livr.) 1. Pictură executată la repezeală. 2. Lucrare literară scrisă de mântuială. – Din fr. pochade.
poșcolău
POȘCOLẮU s. n. (Reg.) Cojoc din piei de calitate inferioară.
poșeta
POȘÉTĂ, poșete, s. f. Geantă mică din piele, material plastic etc. în care femeile țin acte, bani și diferite accesorii de toaletă. – Din fr. pochette. DOOM
poșétă s. f., g.-d. art. poșétei; pl. poșéte
poșete
POȘÉTĂ, poșete, s. f. Geantă mică din piele, material plastic etc. în care femeile țin acte, bani și diferite accesorii de toaletă. – Din fr. pochette. DOOM
poșétă s. f., g.-d. art. poșétei; pl. poșéte
poșetei
POȘÉTĂ, poșete, s. f. Geantă mică din piele, material plastic etc. în care femeile țin acte, bani și diferite accesorii de toaletă. – Din fr. pochette. DOOM
poșétă s. f., g.-d. art. poșétei; pl. poșéte
poșetele
POȘÉTĂ, poșete, s. f. Geantă mică din piele, material plastic etc. în care femeile țin acte, bani și diferite accesorii de toaletă. – Din fr. pochette. DOOM
poșétă s. f., g.-d. art. poșétei; pl. poșéte
poșetelor
POȘÉTĂ, poșete, s. f. Geantă mică din piele, material plastic etc. în care femeile țin acte, bani și diferite accesorii de toaletă. – Din fr. pochette. DOOM
poșétă s. f., g.-d. art. poșétei; pl. poșéte
poșidic
POȘIDÍC, (1) poșidicuri, s. n., (2) poșidici, s. m. (Reg.) 1. S. n. (Colectiv) Mulțime, droaie, gloată de copii; p. ext. mulțime de animale mici. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat tinerilor, copiilor sau oamenilor mici de statură. [Var.: poșândíc, poșodíc s. n., s. m.] – Cf. magh. posadék.
poșidic
POȘIDÍC, (1) poșidicuri, s. n., (2) poșidici, s. m. (Reg.) 1. S. n. (Colectiv) Mulțime, droaie, gloată de copii; p. ext. mulțime de animale mici. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat tinerilor, copiilor sau oamenilor mici de statură. [Var.: poșândíc, poșodíc s. n., s. m.] – Cf. magh. posadék. DOOM
poșidíc2 (mulțime de copii/de animale mici) (reg.) s. n., pl. poșidícuri
poșidici
POȘIDÍC, (1) poșidicuri, s. n., (2) poșidici, s. m. (Reg.) 1. S. n. (Colectiv) Mulțime, droaie, gloată de copii; p. ext. mulțime de animale mici. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat tinerilor, copiilor sau oamenilor mici de statură. [Var.: poșândíc, poșodíc s. n., s. m.] – Cf. magh. posadék. DOOM
poșidíc2 (mulțime de copii/de animale mici) (reg.) s. n., pl. poșidícuri
poșidicii
POȘIDÍC, (1) poșidicuri, s. n., (2) poșidici, s. m. (Reg.) 1. S. n. (Colectiv) Mulțime, droaie, gloată de copii; p. ext. mulțime de animale mici. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat tinerilor, copiilor sau oamenilor mici de statură. [Var.: poșândíc, poșodíc s. n., s. m.] – Cf. magh. posadék. DOOM
poșidíc2 (mulțime de copii/de animale mici) (reg.) s. n., pl. poșidícuri
poșidicilor
POȘIDÍC, (1) poșidicuri, s. n., (2) poșidici, s. m. (Reg.) 1. S. n. (Colectiv) Mulțime, droaie, gloată de copii; p. ext. mulțime de animale mici. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat tinerilor, copiilor sau oamenilor mici de statură. [Var.: poșândíc, poșodíc s. n., s. m.] – Cf. magh. posadék. DOOM
poșidíc2 (mulțime de copii/de animale mici) (reg.) s. n., pl. poșidícuri
poșidicul
POȘIDÍC, (1) poșidicuri, s. n., (2) poșidici, s. m. (Reg.) 1. S. n. (Colectiv) Mulțime, droaie, gloată de copii; p. ext. mulțime de animale mici. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat tinerilor, copiilor sau oamenilor mici de statură. [Var.: poșândíc, poșodíc s. n., s. m.] – Cf. magh. posadék.
poșidicul
POȘIDÍC, (1) poșidicuri, s. n., (2) poșidici, s. m. (Reg.) 1. S. n. (Colectiv) Mulțime, droaie, gloată de copii; p. ext. mulțime de animale mici. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat tinerilor, copiilor sau oamenilor mici de statură. [Var.: poșândíc, poșodíc s. n., s. m.] – Cf. magh. posadék. DOOM
poșidíc2 (mulțime de copii/de animale mici) (reg.) s. n., pl. poșidícuri
poșidicului
POȘIDÍC, (1) poșidicuri, s. n., (2) poșidici, s. m. (Reg.) 1. S. n. (Colectiv) Mulțime, droaie, gloată de copii; p. ext. mulțime de animale mici. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat tinerilor, copiilor sau oamenilor mici de statură. [Var.: poșândíc, poșodíc s. n., s. m.] – Cf. magh. posadék.
poșidicului
POȘIDÍC, (1) poșidicuri, s. n., (2) poșidici, s. m. (Reg.) 1. S. n. (Colectiv) Mulțime, droaie, gloată de copii; p. ext. mulțime de animale mici. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat tinerilor, copiilor sau oamenilor mici de statură. [Var.: poșândíc, poșodíc s. n., s. m.] – Cf. magh. posadék. DOOM
poșidíc2 (mulțime de copii/de animale mici) (reg.) s. n., pl. poșidícuri
poșidicuri
POȘIDÍC, (1) poșidicuri, s. n., (2) poșidici, s. m. (Reg.) 1. S. n. (Colectiv) Mulțime, droaie, gloată de copii; p. ext. mulțime de animale mici. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat tinerilor, copiilor sau oamenilor mici de statură. [Var.: poșândíc, poșodíc s. n., s. m.] – Cf. magh. posadék.
poșidicurile
POȘIDÍC, (1) poșidicuri, s. n., (2) poșidici, s. m. (Reg.) 1. S. n. (Colectiv) Mulțime, droaie, gloată de copii; p. ext. mulțime de animale mici. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat tinerilor, copiilor sau oamenilor mici de statură. [Var.: poșândíc, poșodíc s. n., s. m.] – Cf. magh. posadék.
poșidicurilor
POȘIDÍC, (1) poșidicuri, s. n., (2) poșidici, s. m. (Reg.) 1. S. n. (Colectiv) Mulțime, droaie, gloată de copii; p. ext. mulțime de animale mici. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat tinerilor, copiilor sau oamenilor mici de statură. [Var.: poșândíc, poșodíc s. n., s. m.] – Cf. magh. posadék.
poșirca
POȘÍRCĂ, poșirci, s. f. (Pop. și fam.) Băutură alcoolică slabă și de proastă calitate. – Et. nec. DOOM
!poșírcă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. poșírcii; pl. poșírci
poșirci
POȘÍRCĂ, poșirci, s. f. (Pop. și fam.) Băutură alcoolică slabă și de proastă calitate. – Et. nec. DOOM
!poșírcă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. poșírcii; pl. poșírci
poșircii
POȘÍRCĂ, poșirci, s. f. (Pop. și fam.) Băutură alcoolică slabă și de proastă calitate. – Et. nec. DOOM
!poșírcă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. poșírcii; pl. poșírci
poșircile
POȘÍRCĂ, poșirci, s. f. (Pop. și fam.) Băutură alcoolică slabă și de proastă calitate. – Et. nec. DOOM
!poșírcă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. poșírcii; pl. poșírci
poșircilor
POȘÍRCĂ, poșirci, s. f. (Pop. și fam.) Băutură alcoolică slabă și de proastă calitate. – Et. nec. DOOM
!poșírcă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. poșírcii; pl. poșírci
poșlină
poșlínă (-ni), s. f. – Taxă anuală pentru export. Rus. pošlina (Tiktin). Sec. XIX, înv. – Der. poșlinar, s. m. (înv., vameș).
poșoar
POȘOÁR, poșoare, s. n. Foaie de carton, placă de metal, de lemn etc. în care a fost decupat un ornament, o literă sau o cifră, folosită ca șablon. – Din fr. pochoir. DOOM
poșoár (-șoar) s. n., pl. poșoáre
poșoare
POȘOÁR, poșoare, s. n. Foaie de carton, placă de metal, de lemn etc. în care a fost decupat un ornament, o literă sau o cifră, folosită ca șablon. – Din fr. pochoir. DOOM
poșoár (-șoar) s. n., pl. poșoáre
poșoarele
POȘOÁR, poșoare, s. n. Foaie de carton, placă de metal, de lemn etc. în care a fost decupat un ornament, o literă sau o cifră, folosită ca șablon. – Din fr. pochoir. DOOM
poșoár (-șoar) s. n., pl. poșoáre
poșoarelor
POȘOÁR, poșoare, s. n. Foaie de carton, placă de metal, de lemn etc. în care a fost decupat un ornament, o literă sau o cifră, folosită ca șablon. – Din fr. pochoir. DOOM
poșoár (-șoar) s. n., pl. poșoáre
poșoarul
POȘOÁR, poșoare, s. n. Foaie de carton, placă de metal, de lemn etc. în care a fost decupat un ornament, o literă sau o cifră, folosită ca șablon. – Din fr. pochoir. DOOM
poșoár (-șoar) s. n., pl. poșoáre
poșoarului
POȘOÁR, poșoare, s. n. Foaie de carton, placă de metal, de lemn etc. în care a fost decupat un ornament, o literă sau o cifră, folosită ca șablon. – Din fr. pochoir. DOOM
poșoár (-șoar) s. n., pl. poșoáre
poșodic
POȘODÍC s. n., s. m. v. poșidic.
poșodic
POȘODÍC s. n., s. m. v. poșidic.
poșor
POȘÓR s. m. v. porșor.
poșovaică
POȘOVOAÍCĂ s. f. Dans popular românesc, asemănător brâului, răspândit în regiunea Caransebeșului; melodie după care se execută acest dans. [Var.: poșováica s. f.] – Et. nec. DOOM
poșovoáica (dans) s. f. art., neart. poșovoáică, g.-d. art. poșovoáicii
poșovoaica
POȘOVOAÍCĂ s. f. Dans popular românesc, asemănător brâului, răspândit în regiunea Caransebeșului; melodie după care se execută acest dans. [Var.: poșováica s. f.] – Et. nec. DOOM
poșovoáica (dans) s. f. art., neart. poșovoáică, g.-d. art. poșovoáicii
poșovoaici
POȘOVOAÍCĂ s. f. Dans popular românesc, asemănător brâului, răspândit în regiunea Caransebeșului; melodie după care se execută acest dans. [Var.: poșováica s. f.] – Et. nec. DOOM
poșovoáica (dans) s. f. art., neart. poșovoáică, g.-d. art. poșovoáicii
poșovoaicii
POȘOVOAÍCĂ s. f. Dans popular românesc, asemănător brâului, răspândit în regiunea Caransebeșului; melodie după care se execută acest dans. [Var.: poșováica s. f.] – Et. nec. DOOM
poșovoáica (dans) s. f. art., neart. poșovoáică, g.-d. art. poșovoáicii
poșta
PÓȘTIE2 s. f. v. poștă1.
poștal
POȘTÁL, -Ă, poștali, -e, adj. Care aparține poștei1, privitor la poștă1, folosit de poștă1. ◊ Factor poștal = funcționar al poștei1, care duce corespondența la destinări; poștaș, poștar. – Din fr. postai (după poșta1). DOOM
cárte poștálă s. f. + adj.
poștala
POȘTÁL, -Ă, poștali, -e, adj. Care aparține poștei1, privitor la poștă1, folosit de poștă1. ◊ Factor poștal = funcționar al poștei1, care duce corespondența la destinări; poștaș, poștar. – Din fr. postai (după poșta1). DOOM
cárte poștálă s. f. + adj.
poștale
POȘTÁL, -Ă, poștali, -e, adj. Care aparține poștei1, privitor la poștă1, folosit de poștă1. ◊ Factor poștal = funcționar al poștei1, care duce corespondența la destinări; poștaș, poștar. – Din fr. postai (după poșta1). DOOM
cárte poștálă s. f. + adj.
poștalei
POȘTÁL, -Ă, poștali, -e, adj. Care aparține poștei1, privitor la poștă1, folosit de poștă1. ◊ Factor poștal = funcționar al poștei1, care duce corespondența la destinări; poștaș, poștar. – Din fr. postai (după poșta1). DOOM
cárte poștálă s. f. + adj.
poștalele
POȘTÁL, -Ă, poștali, -e, adj. Care aparține poștei1, privitor la poștă1, folosit de poștă1. ◊ Factor poștal = funcționar al poștei1, care duce corespondența la destinări; poștaș, poștar. – Din fr. postai (după poșta1). DOOM
cárte poștálă s. f. + adj.
poștalelor
POȘTÁL, -Ă, poștali, -e, adj. Care aparține poștei1, privitor la poștă1, folosit de poștă1. ◊ Factor poștal = funcționar al poștei1, care duce corespondența la destinări; poștaș, poștar. – Din fr. postai (după poșta1). DOOM
cárte poștálă s. f. + adj.
poștali
POȘTÁL, -Ă, poștali, -e, adj. Care aparține poștei1, privitor la poștă1, folosit de poștă1. ◊ Factor poștal = funcționar al poștei1, care duce corespondența la destinări; poștaș, poștar. – Din fr. postai (după poșta1). DOOM
cárte poștálă s. f. + adj.
poștalii
POȘTÁL, -Ă, poștali, -e, adj. Care aparține poștei1, privitor la poștă1, folosit de poștă1. ◊ Factor poștal = funcționar al poștei1, care duce corespondența la destinări; poștaș, poștar. – Din fr. postai (după poșta1). DOOM
cárte poștálă s. f. + adj.
poștalilor
POȘTÁL, -Ă, poștali, -e, adj. Care aparține poștei1, privitor la poștă1, folosit de poștă1. ◊ Factor poștal = funcționar al poștei1, care duce corespondența la destinări; poștaș, poștar. – Din fr. postai (după poșta1). DOOM
cárte poștálă s. f. + adj.
poștalioane
POȘTALIÓN, (1) poștalioane, s. n., (2, 3) poștalioni, s. m. 1. S. n. Trăsură de poștă; diligență; p. ext. trăsură trasă de mai mulți cai. 2. S. m. (Înv.) Cal folosit la poștalion (1). 3. S. m. (Înv.) Surugiu de poștalion (1). [Pr.: -li-on] – Din rus. počtal'on.
poștalioanele
POȘTALIÓN, (1) poștalioane, s. n., (2, 3) poștalioni, s. m. 1. S. n. Trăsură de poștă; diligență; p. ext. trăsură trasă de mai mulți cai. 2. S. m. (Înv.) Cal folosit la poștalion (1). 3. S. m. (Înv.) Surugiu de poștalion (1). [Pr.: -li-on] – Din rus. počtal'on.
poștalioanelor
POȘTALIÓN, (1) poștalioane, s. n., (2, 3) poștalioni, s. m. 1. S. n. Trăsură de poștă; diligență; p. ext. trăsură trasă de mai mulți cai. 2. S. m. (Înv.) Cal folosit la poștalion (1). 3. S. m. (Înv.) Surugiu de poștalion (1). [Pr.: -li-on] – Din rus. počtal'on.
poștalion
POȘTALIÓN, (1) poștalioane, s. n., (2, 3) poștalioni, s. m. 1. S. n. Trăsură de poștă; diligență; p. ext. trăsură trasă de mai mulți cai. 2. S. m. (Înv.) Cal folosit la poștalion (1). 3. S. m. (Înv.) Surugiu de poștalion (1). [Pr.: -li-on] – Din rus. počtal'on.
poștalion
POȘTALIÓN, (1) poștalioane, s. n., (2, 3) poștalioni, s. m. 1. S. n. Diligență; p. ext. trăsură trasă de mai mulți cai. 2. S. m. (Înv.) Cal folosit la poștalion (1). 3. S. m. (Înv.) Surugiu de poștalion (1). [Pr.: -li-on] – Din rus. počtal'on. DOOM
poștalión2 (diligență) (-li-on) s. n., pl. poștalioáne
poștalioni
POȘTALIÓN, (1) poștalioane, s. n., (2, 3) poștalioni, s. m. 1. S. n. Diligență; p. ext. trăsură trasă de mai mulți cai. 2. S. m. (Înv.) Cal folosit la poștalion (1). 3. S. m. (Înv.) Surugiu de poștalion (1). [Pr.: -li-on] – Din rus. počtal'on. DOOM
poștalión2 (diligență) (-li-on) s. n., pl. poștalioáne
poștalionii
POȘTALIÓN, (1) poștalioane, s. n., (2, 3) poștalioni, s. m. 1. S. n. Diligență; p. ext. trăsură trasă de mai mulți cai. 2. S. m. (Înv.) Cal folosit la poștalion (1). 3. S. m. (Înv.) Surugiu de poștalion (1). [Pr.: -li-on] – Din rus. počtal'on. DOOM
poștalión2 (diligență) (-li-on) s. n., pl. poștalioáne
poștalionilor
POȘTALIÓN, (1) poștalioane, s. n., (2, 3) poștalioni, s. m. 1. S. n. Diligență; p. ext. trăsură trasă de mai mulți cai. 2. S. m. (Înv.) Cal folosit la poștalion (1). 3. S. m. (Înv.) Surugiu de poștalion (1). [Pr.: -li-on] – Din rus. počtal'on. DOOM
poștalión2 (diligență) (-li-on) s. n., pl. poștalioáne
poștalionul
POȘTALIÓN, (1) poștalioane, s. n., (2, 3) poștalioni, s. m. 1. S. n. Trăsură de poștă; diligență; p. ext. trăsură trasă de mai mulți cai. 2. S. m. (Înv.) Cal folosit la poștalion (1). 3. S. m. (Înv.) Surugiu de poștalion (1). [Pr.: -li-on] – Din rus. počtal'on.
poștalionul
POȘTALIÓN, (1) poștalioane, s. n., (2, 3) poștalioni, s. m. 1. S. n. Diligență; p. ext. trăsură trasă de mai mulți cai. 2. S. m. (Înv.) Cal folosit la poștalion (1). 3. S. m. (Înv.) Surugiu de poștalion (1). [Pr.: -li-on] – Din rus. počtal'on. DOOM
poștalión2 (diligență) (-li-on) s. n., pl. poștalioáne
poștalionului
POȘTALIÓN, (1) poștalioane, s. n., (2, 3) poștalioni, s. m. 1. S. n. Trăsură de poștă; diligență; p. ext. trăsură trasă de mai mulți cai. 2. S. m. (Înv.) Cal folosit la poștalion (1). 3. S. m. (Înv.) Surugiu de poștalion (1). [Pr.: -li-on] – Din rus. počtal'on.
poștalionului
POȘTALIÓN, (1) poștalioane, s. n., (2, 3) poștalioni, s. m. 1. S. n. Diligență; p. ext. trăsură trasă de mai mulți cai. 2. S. m. (Înv.) Cal folosit la poștalion (1). 3. S. m. (Înv.) Surugiu de poștalion (1). [Pr.: -li-on] – Din rus. počtal'on. DOOM
poștalión2 (diligență) (-li-on) s. n., pl. poștalioáne
poștalul
POȘTÁL, -Ă, poștali, -e, adj. Care aparține poștei1, privitor la poștă1, folosit de poștă1. ◊ Factor poștal = funcționar al poștei1, care duce corespondența la destinări; poștaș, poștar. – Din fr. postai (după poșta1). DOOM
cárte poștálă s. f. + adj.
poștalului
POȘTÁL, -Ă, poștali, -e, adj. Care aparține poștei1, privitor la poștă1, folosit de poștă1. ◊ Factor poștal = funcționar al poștei1, care duce corespondența la destinări; poștaș, poștar. – Din fr. postai (după poșta1). DOOM
cárte poștálă s. f. + adj.
poștar
POȘTÁR, poștari, s. m. (Rar) Factor poștal. – Poștă1 + suf. -ar. DOOM
poștár (rar) s. m., pl. poștári
poștari
POȘTÁR, poștari, s. m. (Rar) Factor poștal. – Poștă1 + suf. -ar. DOOM
poștár (rar) s. m., pl. poștári
poștarii
POȘTÁR, poștari, s. m. (Rar) Factor poștal. – Poștă1 + suf. -ar. DOOM
poștár (rar) s. m., pl. poștári
poștarilor
POȘTÁR, poștari, s. m. (Rar) Factor poștal. – Poștă1 + suf. -ar. DOOM
poștár (rar) s. m., pl. poștári
poștarul
POȘTÁR, poștari, s. m. (Rar) Factor poștal. – Poștă1 + suf. -ar. DOOM
poștár (rar) s. m., pl. poștári
poștarului
POȘTÁR, poștari, s. m. (Rar) Factor poștal. – Poștă1 + suf. -ar. DOOM
poștár (rar) s. m., pl. poștári
poștași
POȘTÁȘ, poștași, s. m. 1. Factor poștal; poștar. 2. (Înv.) Surugiu de poștalion (1). [Var.: (rar) postáș s. m.] – Poștă1 + suf. -aș. DOOM
poștáș s. m., pl. poștáși
poștașii
POȘTÁȘ, poștași, s. m. 1. Factor poștal; poștar. 2. (Înv.) Surugiu de poștalion (1). [Var.: (rar) postáș s. m.] – Poștă1 + suf. -aș. DOOM
poștáș s. m., pl. poștáși
poștașilor
POȘTÁȘ, poștași, s. m. 1. Factor poștal; poștar. 2. (Înv.) Surugiu de poștalion (1). [Var.: (rar) postáș s. m.] – Poștă1 + suf. -aș. DOOM
poștáș s. m., pl. poștáși
poștașul
POȘTÁȘ, poștași, s. m. 1. Factor poștal; poștar. 2. (Înv.) Surugiu de poștalion (1). [Var.: (rar) postáș s. m.] – Poștă1 + suf. -aș. DOOM
poștáș s. m., pl. poștáși
poștașului
POȘTÁȘ, poștași, s. m. 1. Factor poștal; poștar. 2. (Înv.) Surugiu de poștalion (1). [Var.: (rar) postáș s. m.] – Poștă1 + suf. -aș. DOOM
poștáș s. m., pl. poștáși
poște
PÓȘTIE2 s. f. poștă1. DOOM
póștă s. f., g.-d. art. póștei; pl. póște
poște
PÓȘTIE2 s. f. v. poștă1.
poștei
PÓȘTIE2 s. f. poștă1. DOOM
póștă s. f., g.-d. art. póștei; pl. póște
poștei
PÓȘTIE2 s. f. v. poștă1.
poștele
PÓȘTIE2 s. f. poștă1. DOOM
póștă s. f., g.-d. art. póștei; pl. póște
poștele
PÓȘTIE2 s. f. v. poștă1.
poștelor
PÓȘTIE2 s. f. poștă1. DOOM
póștă s. f., g.-d. art. póștei; pl. póște
poștelor
PÓȘTIE2 s. f. v. poștă1.
poști
poști, poștesc v. r. (d. femei) a întreține relații sexuale cu mai mulți bărbați simultan sau consecutiv.
poștia
PÓȘTIE2 s. f. poștă1. DOOM
póștă s. f., g.-d. art. póștei; pl. póște
poștia
PÓȘTIE2 s. f. v. poștă1.
poștie
PÓȘTIE2 s. f. poștă1. DOOM
póștă s. f., g.-d. art. póștei; pl. póște
poștie
PÓȘTIE2 s. f. v. poștă1.
poștiei
PÓȘTIE2 s. f. poștă1. DOOM
póștă s. f., g.-d. art. póștei; pl. póște
poștiei
PÓȘTIE2 s. f. v. poștă1.
poștii
PÓȘTIE2 s. f. poștă1. DOOM
póștă s. f., g.-d. art. póștei; pl. póște
poștii
PÓȘTIE2 s. f. v. poștă1.
poștiile
PÓȘTIE2 s. f. poștă1. DOOM
póștă s. f., g.-d. art. póștei; pl. póște
poștiile
PÓȘTIE2 s. f. v. poștă1.
poștiilor
PÓȘTIE2 s. f. poștă1. DOOM
póștă s. f., g.-d. art. póștei; pl. póște
poștiilor
PÓȘTIE2 s. f. v. poștă1.
poștărița
POȘTĂRÍȚĂ, poștărițe, s. f. Funcționară la un oficiu poștal; femeie care îndeplinește funcția de factor poștal. – Poștar + suf. -iță. DOOM
poștăríță s. f., g.-d. art. poștăríței; pl. poștăríțe
poștărițe
POȘTĂRÍȚĂ, poștărițe, s. f. Funcționară la un oficiu poștal; femeie care îndeplinește funcția de factor poștal. – Poștar + suf. -iță. DOOM
poștăríță s. f., g.-d. art. poștăríței; pl. poștăríțe
poștăriței
POȘTĂRÍȚĂ, poștărițe, s. f. Funcționară la un oficiu poștal; femeie care îndeplinește funcția de factor poștal. – Poștar + suf. -iță. DOOM
poștăríță s. f., g.-d. art. poștăríței; pl. poștăríțe
poștărițele
POȘTĂRÍȚĂ, poștărițe, s. f. Funcționară la un oficiu poștal; femeie care îndeplinește funcția de factor poștal. – Poștar + suf. -iță. DOOM
poștăríță s. f., g.-d. art. poștăríței; pl. poștăríțe
poștărițelor
POȘTĂRÍȚĂ, poștărițe, s. f. Funcționară la un oficiu poștal; femeie care îndeplinește funcția de factor poștal. – Poștar + suf. -iță. DOOM
poștăríță s. f., g.-d. art. poștăríței; pl. poștăríțe
poșul
POȘ, poșuri, s. n. (Înv. și reg.) Alică de dimensiuni mari; poștie1. – Et. nec. DOOM
poș (înv., reg.) s. n., pl. póșuri
poșului
POȘ, poșuri, s. n. (Înv. și reg.) Alică de dimensiuni mari; poștie1. – Et. nec. DOOM
poș (înv., reg.) s. n., pl. póșuri
poșuri
POȘ, poșuri, s. n. (Înv. și reg.) Alică de dimensiuni mari; poștie1. – Et. nec. DOOM
poș (înv., reg.) s. n., pl. póșuri
poșurile
POȘ, poșuri, s. n. (Înv. și reg.) Alică de dimensiuni mari; poștie1. – Et. nec. DOOM
poș (înv., reg.) s. n., pl. póșuri
poșurilor
POȘ, poșuri, s. n. (Înv. și reg.) Alică de dimensiuni mari; poștie1. – Et. nec. DOOM
poș (înv., reg.) s. n., pl. póșuri
poșândic
POȘÂNDÍC s. n., s. m. v. poșidic.
poșândic
POȘÂNDÍC s. n., s. m. v. poșidic.
poșârcă
POȘÎ́RCĂ s. f. v. poșircă.
poți
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse). DOOM
puteá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 să poátă; ger. putấnd; part. putút
poțiune
POȚIÚNE, poțiuni, s. f. Nume generic dat medicamentelor lichide care se iau (în doze mici) pe cale bucală. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. potion, lat. potio, -onis. DOOM
poțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. poțiúnii; pl. poțiúni
poțiunea
POȚIÚNE, poțiuni, s. f. Nume generic dat medicamentelor lichide care se iau (în doze mici) pe cale bucală. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. potion, lat. potio, -onis. DOOM
poțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. poțiúnii; pl. poțiúni
poțiuni
POȚIÚNE, poțiuni, s. f. Nume generic dat medicamentelor lichide care se iau (în doze mici) pe cale bucală. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. potion, lat. potio, -onis. DOOM
poțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. poțiúnii; pl. poțiúni
poțiunii
POȚIÚNE, poțiuni, s. f. Nume generic dat medicamentelor lichide care se iau (în doze mici) pe cale bucală. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. potion, lat. potio, -onis. DOOM
poțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. poțiúnii; pl. poțiúni
poțiunile
POȚIÚNE, poțiuni, s. f. Nume generic dat medicamentelor lichide care se iau (în doze mici) pe cale bucală. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. potion, lat. potio, -onis. DOOM
poțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. poțiúnii; pl. poțiúni
poțiunilor
POȚIÚNE, poțiuni, s. f. Nume generic dat medicamentelor lichide care se iau (în doze mici) pe cale bucală. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. potion, lat. potio, -onis. DOOM
poțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. poțiúnii; pl. poțiúni
poțoc
poțóc (-ci), s. m. – (Trans.) Șobolan. Mag. páczak (Candrea).