plac
PLAC s. n. (Azi, mai ales în loc. adv.) Plăcere. ◊ Loc. adv. Pe (sau după) plac (ori placul cuiva) = după voia, după gustul (cuiva). După bunul-plac (al cuiva) = după capriciul (cuiva). ◊ Expr. A fi la bunul-plac al cuiva = a fi la discreția, la cheremul cuiva. – Din plăcea (derivat regresiv).

DOOM

bun-plác (arbitrar) s. n., art. búnul-plác (dar: bunul său plac), g.-d. art. búnului-plác

plac
PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

DOOM

plăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéți, viit. 3 sg. va plăceá; conj. prez. 3 să plácă; cond. prez. 3 ar plăceá; part. plăcút

placa
PLACÁ, plachez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi suprafața unui element de construcție, a unui obiect etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a-l proteja, pentru a-i înfrumuseța aspectul etc. 2. (La jocul de rugbi) A opri un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizându-l cu mâinile. 3. (Livr.) A părăsi, a abandona. – Din fr. plaquer.

DOOM

placá (a ~) vb., ind. prez. 3 placheáză

placa
PLÁCĂ, plăci, s. f. 1. (De obicei urmat de determinări care indică materia) Bucată de material cu fețele plane și cu o grosime uniformă și mult mai mică decât celelalte două dimensiuni. ◊ Placă aglomerată = placă (1) obținută prin aglomerarea cu lianți sintetici a așchiilor de lemn din sortimente inferioare sau din deșeuri de la exploatarea și industrializarea lemnului. Placă turnantă sau (învârtitoare) = disc de oțel sau de fontă sau pod cu tablier metalic, care se poate învârti în plan orizontal în jurul axei sale verticale și care servește la întoarcerea vehiculelor feroviare, la trecerea lor de pe o linie pe alta etc. Placă fotografică = placă (1) de sticlă cu una dintre fețe acoperită cu o emulsie fotosensibilă, folosită îndeosebi pentru realizarea negativelor fotografice, în spectroscopie, în microscopie etc. 2. Disc de ebonită pe care se imprimă vibrațiile vocii sau ale unui instrument muzical, spre a fi apoi reproduse cu ajutorul gramofonului, al patefonului, al pick-up-ului. ◊ Expr. (Fam.) A schimba placa = a schimba subiectul unei discuții (care a ajuns să plictisească) sau atitudinea față de cineva. 3. (Înv.) Tăbliță de ardezie pe care învățau să scrie școlarii începători. 4. (Tipogr.) Foaie de metal pe care se imprimă literele.(Med.) Proteză dentară mobilă. Placă dentară. 6. (În sintagma) Placă funerară = placă de metal, de marmură etc., fixată pe o piatră de mormânt pe care este scris numele persoanei decedate, anii de viață, un epitaf etc. – Din fr. plaque.

DOOM

plácă s. f., g.-d. art. plắcii; pl. plăci

placai
PLACÁ, plachez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi suprafața unui element de construcție, a unui obiect etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a-l proteja, pentru a-i înfrumuseța aspectul etc. 2. (La jocul de rugbi) A opri un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizându-l cu mâinile. 3. (Livr.) A părăsi, a abandona. – Din fr. plaquer.

DOOM

placá (a ~) vb., ind. prez. 3 placheáză

placaj
PLACÁJ, placaje, s. n. 1. Semifabricat din lemn în formă de placă, realizat prin încleierea sub presiune a unui număr de obicei impar de foi de furnir suprapuse, folosit la fabricarea mobilelor, a ambalajelor, a ambarcațiunilor etc. ♦ Înveliș de piatră, de cărămidă, de sticlă, de lemn etc. cu care se acoperă unele elemente de construcție sau unele obiecte spre a le proteja împotriva agenților externi sau spre a le înfrumuseța aspectul. 2. Placare. 3. (La jocul de rugbi) Oprire din acțiune a unui jucător prin imobilizarea lui cu mâinile. – Din fr. placage, plaquage.

DOOM

placáj s. n., pl. placáje

placaje
PLACÁJ, placaje, s. n. 1. Semifabricat din lemn în formă de placă, realizat prin încleierea sub presiune a unui număr de obicei impar de foi de furnir suprapuse, folosit la fabricarea mobilelor, a ambalajelor, a ambarcațiunilor etc. ♦ Înveliș de piatră, de cărămidă, de sticlă, de lemn etc. cu care se acoperă unele elemente de construcție sau unele obiecte spre a le proteja împotriva agenților externi sau spre a le înfrumuseța aspectul. 2. Placare. 3. (La jocul de rugbi) Oprire din acțiune a unui jucător prin imobilizarea lui cu mâinile. – Din fr. placage, plaquage.

DOOM

placáj s. n., pl. placáje

placajele
PLACÁJ, placaje, s. n. 1. Semifabricat din lemn în formă de placă, realizat prin încleierea sub presiune a unui număr de obicei impar de foi de furnir suprapuse, folosit la fabricarea mobilelor, a ambalajelor, a ambarcațiunilor etc. ♦ Înveliș de piatră, de cărămidă, de sticlă, de lemn etc. cu care se acoperă unele elemente de construcție sau unele obiecte spre a le proteja împotriva agenților externi sau spre a le înfrumuseța aspectul. 2. Placare. 3. (La jocul de rugbi) Oprire din acțiune a unui jucător prin imobilizarea lui cu mâinile. – Din fr. placage, plaquage.

DOOM

placáj s. n., pl. placáje

placajelor
PLACÁJ, placaje, s. n. 1. Semifabricat din lemn în formă de placă, realizat prin încleierea sub presiune a unui număr de obicei impar de foi de furnir suprapuse, folosit la fabricarea mobilelor, a ambalajelor, a ambarcațiunilor etc. ♦ Înveliș de piatră, de cărămidă, de sticlă, de lemn etc. cu care se acoperă unele elemente de construcție sau unele obiecte spre a le proteja împotriva agenților externi sau spre a le înfrumuseța aspectul. 2. Placare. 3. (La jocul de rugbi) Oprire din acțiune a unui jucător prin imobilizarea lui cu mâinile. – Din fr. placage, plaquage.

DOOM

placáj s. n., pl. placáje

placajul
PLACÁJ, placaje, s. n. 1. Semifabricat din lemn în formă de placă, realizat prin încleierea sub presiune a unui număr de obicei impar de foi de furnir suprapuse, folosit la fabricarea mobilelor, a ambalajelor, a ambarcațiunilor etc. ♦ Înveliș de piatră, de cărămidă, de sticlă, de lemn etc. cu care se acoperă unele elemente de construcție sau unele obiecte spre a le proteja împotriva agenților externi sau spre a le înfrumuseța aspectul. 2. Placare. 3. (La jocul de rugbi) Oprire din acțiune a unui jucător prin imobilizarea lui cu mâinile. – Din fr. placage, plaquage.

DOOM

placáj s. n., pl. placáje

placajului
PLACÁJ, placaje, s. n. 1. Semifabricat din lemn în formă de placă, realizat prin încleierea sub presiune a unui număr de obicei impar de foi de furnir suprapuse, folosit la fabricarea mobilelor, a ambalajelor, a ambarcațiunilor etc. ♦ Înveliș de piatră, de cărămidă, de sticlă, de lemn etc. cu care se acoperă unele elemente de construcție sau unele obiecte spre a le proteja împotriva agenților externi sau spre a le înfrumuseța aspectul. 2. Placare. 3. (La jocul de rugbi) Oprire din acțiune a unui jucător prin imobilizarea lui cu mâinile. – Din fr. placage, plaquage.

DOOM

placáj s. n., pl. placáje

placam
PLACÁ, plachez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi suprafața unui element de construcție, a unui obiect etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a-l proteja, pentru a-i înfrumuseța aspectul etc. 2. (La jocul de rugbi) A opri un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizându-l cu mâinile. 3. (Livr.) A părăsi, a abandona. – Din fr. plaquer.

DOOM

placá (a ~) vb., ind. prez. 3 placheáză

placarda
PLACARDÁ, placardez, vb. I. Tranz. A pune o placardă. – Din fr. placarder.

DOOM

placardá (a ~) vb., ind. prez. 3 placardeáză

placarda
PLACÁRDĂ, placarde, s. f. Bucată de carton, de lemn etc. pe care este scrisă o lozincă, o înștiințare etc.; pancartă, placat¹. – Din fr. placard.

DOOM

placárdă s. f., g.-d. art. placárdei; pl. placárde

placardai
PLACARDÁ, placardez, vb. I. Tranz. A pune o placardă. – Din fr. placarder.

DOOM

placardá (a ~) vb., ind. prez. 3 placardeáză

placardam
PLACARDÁ, placardez, vb. I. Tranz. A pune o placardă. – Din fr. placarder.

DOOM

placardá (a ~) vb., ind. prez. 3 placardeáză

placardare
PLACARDÁ, placardez, vb. I. Tranz. A pune o placardă. – Din fr. placarder.

DOOM

placardá (a ~) vb., ind. prez. 3 placardeáză

placardare
PLACARDÁRE, placardări, s. f. Acțiunea de a placarda și rezultatul ei. – V. placarda.

DOOM

placardáre s. f., g.-d. art. placardắrii; pl. placardắri

placardarea
PLACARDÁRE, placardări, s. f. Acțiunea de a placarda și rezultatul ei. – V. placarda.

DOOM

placardáre s. f., g.-d. art. placardắrii; pl. placardắri

placardară
PLACARDÁ, placardez, vb. I. Tranz. A pune o placardă. – Din fr. placarder.

DOOM

placardá (a ~) vb., ind. prez. 3 placardeáză

placardarăm
PLACARDÁ, placardez, vb. I. Tranz. A pune o placardă. – Din fr. placarder.

DOOM

placardá (a ~) vb., ind. prez. 3 placardeáză

placardarăți
PLACARDÁ, placardez, vb. I. Tranz. A pune o placardă. – Din fr. placarder.

DOOM

placardá (a ~) vb., ind. prez. 3 placardeáză

placardase
PLACARDÁ, placardez, vb. I. Tranz. A pune o placardă. – Din fr. placarder.

DOOM

placardá (a ~) vb., ind. prez. 3 placardeáză

placardasem
PLACARDÁ, placardez, vb. I. Tranz. A pune o placardă. – Din fr. placarder.

DOOM

placardá (a ~) vb., ind. prez. 3 placardeáză

placardaseră
PLACARDÁ, placardez, vb. I. Tranz. A pune o placardă. – Din fr. placarder.

DOOM

placardá (a ~) vb., ind. prez. 3 placardeáză

placardaserăm
PLACARDÁ, placardez, vb. I. Tranz. A pune o placardă. – Din fr. placarder.

DOOM

placardá (a ~) vb., ind. prez. 3 placardeáză

placardaserăți
PLACARDÁ, placardez, vb. I. Tranz. A pune o placardă. – Din fr. placarder.

DOOM

placardá (a ~) vb., ind. prez. 3 placardeáză

placardaseși
PLACARDÁ, placardez, vb. I. Tranz. A pune o placardă. – Din fr. placarder.

DOOM

placardá (a ~) vb., ind. prez. 3 placardeáză

placardaseți
PLACARDÁ, placardez, vb. I. Tranz. A pune o placardă. – Din fr. placarder.

DOOM

placardá (a ~) vb., ind. prez. 3 placardeáză

placardat
PLACARDÁ, placardez, vb. I. Tranz. A pune o placardă. – Din fr. placarder.

DOOM

placardá (a ~) vb., ind. prez. 3 placardeáză

placardat
PLACARDÁ, placardez, vb. I. Tranz. (Rar) A pune o placardă. – Din fr. placarder.

placardau
PLACARDÁ, placardez, vb. I. Tranz. A pune o placardă. – Din fr. placarder.

DOOM

placardá (a ~) vb., ind. prez. 3 placardeáză

placardași
PLACARDÁ, placardez, vb. I. Tranz. A pune o placardă. – Din fr. placarder.

DOOM

placardá (a ~) vb., ind. prez. 3 placardeáză

placardați
PLACARDÁ, placardez, vb. I. Tranz. A pune o placardă. – Din fr. placarder.

DOOM

placardá (a ~) vb., ind. prez. 3 placardeáză

placarde
PLACÁRDĂ, placarde, s. f. Bucată de carton, de lemn etc. pe care este scrisă o lozincă, o înștiințare etc.; pancartă, placat¹. – Din fr. placard.

DOOM

placárdă s. f., g.-d. art. placárdei; pl. placárde

placardează
PLACARDÁ, placardez, vb. I. Tranz. A pune o placardă. – Din fr. placarder.

DOOM

placardá (a ~) vb., ind. prez. 3 placardeáză

placardei
PLACÁRDĂ, placarde, s. f. Bucată de carton, de lemn etc. pe care este scrisă o lozincă, o înștiințare etc.; pancartă, placat¹. – Din fr. placard.

DOOM

placárdă s. f., g.-d. art. placárdei; pl. placárde

placardele
PLACÁRDĂ, placarde, s. f. Bucată de carton, de lemn etc. pe care este scrisă o lozincă, o înștiințare etc.; pancartă, placat¹. – Din fr. placard.

DOOM

placárdă s. f., g.-d. art. placárdei; pl. placárde

placardelor
PLACÁRDĂ, placarde, s. f. Bucată de carton, de lemn etc. pe care este scrisă o lozincă, o înștiințare etc.; pancartă, placat¹. – Din fr. placard.

DOOM

placárdă s. f., g.-d. art. placárdei; pl. placárde

placardez
PLACARDÁ, placardez, vb. I. Tranz. A pune o placardă. – Din fr. placarder.

DOOM

placardá (a ~) vb., ind. prez. 3 placardeáză

placardeze
PLACARDÁ, placardez, vb. I. Tranz. A pune o placardă. – Din fr. placarder.

DOOM

placardá (a ~) vb., ind. prez. 3 placardeáză

placardezi
PLACARDÁ, placardez, vb. I. Tranz. A pune o placardă. – Din fr. placarder.

DOOM

placardá (a ~) vb., ind. prez. 3 placardeáză

placardând
PLACARDÁ, placardez, vb. I. Tranz. A pune o placardă. – Din fr. placarder.

DOOM

placardá (a ~) vb., ind. prez. 3 placardeáză

placardînd
PLACARDÁ, placardez, vb. I. Tranz. A pune o placardă. – Din fr. placarder.

DOOM

placardá (a ~) vb., ind. prez. 3 placardeáză

placardări
PLACARDÁRE, placardări, s. f. Acțiunea de a placarda și rezultatul ei. – V. placarda.

DOOM

placardáre s. f., g.-d. art. placardắrii; pl. placardắri

placardării
PLACARDÁRE, placardări, s. f. Acțiunea de a placarda și rezultatul ei. – V. placarda.

DOOM

placardáre s. f., g.-d. art. placardắrii; pl. placardắri

placardările
PLACARDÁRE, placardări, s. f. Acțiunea de a placarda și rezultatul ei. – V. placarda.

DOOM

placardáre s. f., g.-d. art. placardắrii; pl. placardắri

placardărilor
PLACARDÁRE, placardări, s. f. Acțiunea de a placarda și rezultatul ei. – V. placarda.

DOOM

placardáre s. f., g.-d. art. placardắrii; pl. placardắri

placare
PLACÁ, plachez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi suprafața unui element de construcție, a unui obiect etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a-l proteja, pentru a-i înfrumuseța aspectul etc. 2. (La jocul de rugbi) A opri un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizându-l cu mâinile. 3. (Livr.) A părăsi, a abandona. – Din fr. plaquer.

DOOM

placá (a ~) vb., ind. prez. 3 placheáză

placare
PLACÁRE, placări, s. f. Acțiunea de a placa și rezultatul ei. – V. placa.

DOOM

placáre s. f., g.-d. art. placắrii; pl. placắri

placarea
PLACÁRE, placări, s. f. Acțiunea de a placa și rezultatul ei. – V. placa.

DOOM

placáre s. f., g.-d. art. placắrii; pl. placắri

placară
PLACÁ, plachez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi suprafața unui element de construcție, a unui obiect etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a-l proteja, pentru a-i înfrumuseța aspectul etc. 2. (La jocul de rugbi) A opri un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizându-l cu mâinile. 3. (Livr.) A părăsi, a abandona. – Din fr. plaquer.

DOOM

placá (a ~) vb., ind. prez. 3 placheáză

placarăm
PLACÁ, plachez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi suprafața unui element de construcție, a unui obiect etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a-l proteja, pentru a-i înfrumuseța aspectul etc. 2. (La jocul de rugbi) A opri un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizându-l cu mâinile. 3. (Livr.) A părăsi, a abandona. – Din fr. plaquer.

DOOM

placá (a ~) vb., ind. prez. 3 placheáză

placarăți
PLACÁ, plachez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi suprafața unui element de construcție, a unui obiect etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a-l proteja, pentru a-i înfrumuseța aspectul etc. 2. (La jocul de rugbi) A opri un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizându-l cu mâinile. 3. (Livr.) A părăsi, a abandona. – Din fr. plaquer.

DOOM

placá (a ~) vb., ind. prez. 3 placheáză

placase
PLACÁ, plachez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi suprafața unui element de construcție, a unui obiect etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a-l proteja, pentru a-i înfrumuseța aspectul etc. 2. (La jocul de rugbi) A opri un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizându-l cu mâinile. 3. (Livr.) A părăsi, a abandona. – Din fr. plaquer.

DOOM

placá (a ~) vb., ind. prez. 3 placheáză

placasem
PLACÁ, plachez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi suprafața unui element de construcție, a unui obiect etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a-l proteja, pentru a-i înfrumuseța aspectul etc. 2. (La jocul de rugbi) A opri un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizându-l cu mâinile. 3. (Livr.) A părăsi, a abandona. – Din fr. plaquer.

DOOM

placá (a ~) vb., ind. prez. 3 placheáză

placaseră
PLACÁ, plachez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi suprafața unui element de construcție, a unui obiect etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a-l proteja, pentru a-i înfrumuseța aspectul etc. 2. (La jocul de rugbi) A opri un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizându-l cu mâinile. 3. (Livr.) A părăsi, a abandona. – Din fr. plaquer.

DOOM

placá (a ~) vb., ind. prez. 3 placheáză

placaserăm
PLACÁ, plachez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi suprafața unui element de construcție, a unui obiect etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a-l proteja, pentru a-i înfrumuseța aspectul etc. 2. (La jocul de rugbi) A opri un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizându-l cu mâinile. 3. (Livr.) A părăsi, a abandona. – Din fr. plaquer.

DOOM

placá (a ~) vb., ind. prez. 3 placheáză

placaserăți
PLACÁ, plachez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi suprafața unui element de construcție, a unui obiect etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a-l proteja, pentru a-i înfrumuseța aspectul etc. 2. (La jocul de rugbi) A opri un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizându-l cu mâinile. 3. (Livr.) A părăsi, a abandona. – Din fr. plaquer.

DOOM

placá (a ~) vb., ind. prez. 3 placheáză

placaseși
PLACÁ, plachez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi suprafața unui element de construcție, a unui obiect etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a-l proteja, pentru a-i înfrumuseța aspectul etc. 2. (La jocul de rugbi) A opri un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizându-l cu mâinile. 3. (Livr.) A părăsi, a abandona. – Din fr. plaquer.

DOOM

placá (a ~) vb., ind. prez. 3 placheáză

placaseți
PLACÁ, plachez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi suprafața unui element de construcție, a unui obiect etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a-l proteja, pentru a-i înfrumuseța aspectul etc. 2. (La jocul de rugbi) A opri un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizându-l cu mâinile. 3. (Livr.) A părăsi, a abandona. – Din fr. plaquer.

DOOM

placá (a ~) vb., ind. prez. 3 placheáză

placat
PLACÁ, plachez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi suprafața unui element de construcție, a unui obiect etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a-l proteja, pentru a-i înfrumuseța aspectul etc. 2. (La jocul de rugbi) A opri un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizându-l cu mâinile. 3. (Livr.) A părăsi, a abandona. – Din fr. plaquer.

DOOM

placá (a ~) vb., ind. prez. 3 placheáză

placat
PLACÁT¹, placate, s. n. (Rar) Anunț, afiș; placardă. [Pl. și: (înv.) placaturi] – Din germ. Plakat.

DOOM

placát (înv.) s. n., pl. placáte

placat
PLACÁT¹, placate, s. n. (Înv.) Anunț, afiș; placardă. [Pl. și: (înv.) placaturi] – Din germ. Plakat.

placata
PLACÁT¹, placate, s. n. (Rar) Anunț, afiș; placardă. [Pl. și: (înv.) placaturi] – Din germ. Plakat.

DOOM

placát (înv.) s. n., pl. placáte

placate
PLACÁT¹, placate, s. n. (Rar) Anunț, afiș; placardă. [Pl. și: (înv.) placaturi] – Din germ. Plakat.

DOOM

placát (înv.) s. n., pl. placáte

placatei
PLACÁT¹, placate, s. n. (Rar) Anunț, afiș; placardă. [Pl. și: (înv.) placaturi] – Din germ. Plakat.

DOOM

placát (înv.) s. n., pl. placáte

placatele
PLACÁT¹, placate, s. n. (Rar) Anunț, afiș; placardă. [Pl. și: (înv.) placaturi] – Din germ. Plakat.

DOOM

placát (înv.) s. n., pl. placáte

placatelor
PLACÁT¹, placate, s. n. (Rar) Anunț, afiș; placardă. [Pl. și: (înv.) placaturi] – Din germ. Plakat.

DOOM

placát (înv.) s. n., pl. placáte

placatul
PLACÁT¹, placate, s. n. (Rar) Anunț, afiș; placardă. [Pl. și: (înv.) placaturi] – Din germ. Plakat.

DOOM

placát (înv.) s. n., pl. placáte

placatului
PLACÁT¹, placate, s. n. (Rar) Anunț, afiș; placardă. [Pl. și: (înv.) placaturi] – Din germ. Plakat.

DOOM

placát (înv.) s. n., pl. placáte

placau
PLACÁ, plachez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi suprafața unui element de construcție, a unui obiect etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a-l proteja, pentru a-i înfrumuseța aspectul etc. 2. (La jocul de rugbi) A opri un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizându-l cu mâinile. 3. (Livr.) A părăsi, a abandona. – Din fr. plaquer.

DOOM

placá (a ~) vb., ind. prez. 3 placheáză

placași
PLACÁ, plachez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi suprafața unui element de construcție, a unui obiect etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a-l proteja, pentru a-i înfrumuseța aspectul etc. 2. (La jocul de rugbi) A opri un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizându-l cu mâinile. 3. (Livr.) A părăsi, a abandona. – Din fr. plaquer.

DOOM

placá (a ~) vb., ind. prez. 3 placheáză

placați
PLACÁ, plachez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi suprafața unui element de construcție, a unui obiect etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a-l proteja, pentru a-i înfrumuseța aspectul etc. 2. (La jocul de rugbi) A opri un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizându-l cu mâinile. 3. (Livr.) A părăsi, a abandona. – Din fr. plaquer.

DOOM

placá (a ~) vb., ind. prez. 3 placheáză

placați
PLACÁT¹, placate, s. n. (Rar) Anunț, afiș; placardă. [Pl. și: (înv.) placaturi] – Din germ. Plakat.

DOOM

placát (înv.) s. n., pl. placáte

placații
PLACÁT¹, placate, s. n. (Rar) Anunț, afiș; placardă. [Pl. și: (înv.) placaturi] – Din germ. Plakat.

DOOM

placát (înv.) s. n., pl. placáte

placaților
PLACÁT¹, placate, s. n. (Rar) Anunț, afiș; placardă. [Pl. și: (înv.) placaturi] – Din germ. Plakat.

DOOM

placát (înv.) s. n., pl. placáte

place
PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

DOOM

plăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéți, viit. 3 sg. va plăceá; conj. prez. 3 să plácă; cond. prez. 3 ar plăceá; part. plăcút

placebo
PLACÉBO s. n. (Farm.) Medicament (sau preparat) inactiv prescris fie pentru a-i face plăcere pacientului, fie în scopuri experimentale, pentru a studia efectele farmaceutice ale medicamentului și reacțiile psihice ale pacientului. ◊ (Adjectival) Efectul placebo. – Din fr., engl. placebo.

DOOM

*placébo s. n., art. placéboul

placenta
PLACÉNTĂ, placente, s. f. 1. (Anat.) Organ musculos și spongios care se formează în perioada de gestație la majoritatea mamiferelor și care face legătura între mamă și embrion, servind la nutriția și respirația acestuia, eliminându-se la naștere; casă, căiță, cămașă, loc. ◊ Placentă previa = placentă (1) anormală, dezvoltată în partea inferioară a uterului. 2. (Bot.) Loc, porțiune din pereții ovarului pe care se fixează ovulele. – Din lat., fr. placenta.

DOOM

placéntă s. f., g.-d. art. placéntei; pl. placénte

placentar
PLACENTÁR, -Ă, placentari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține placentei (1), privitor la placentă. 2. S. n. (La pl.) Subclasă de mamifere care cuprinde animale cu placentă; (și la sg.) animal care face parte din această subclasă. – Din fr. placentaire.

DOOM

placentár² s. n., pl. placentáre

placentara
PLACENTÁR, -Ă, placentari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține placentei (1), privitor la placentă. 2. S. n. (La pl.) Subclasă de mamifere care cuprinde animale cu placentă; (și la sg.) animal care face parte din această subclasă. – Din fr. placentaire.

DOOM

placentár² s. n., pl. placentáre

placentare
PLACENTÁR, -Ă, placentari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține placentei (1), privitor la placentă. 2. S. n. (La pl.) Subclasă de mamifere care cuprinde animale cu placentă; (și la sg.) animal care face parte din această subclasă. – Din fr. placentaire.

DOOM

placentár² s. n., pl. placentáre

placentarei
PLACENTÁR, -Ă, placentari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține placentei (1), privitor la placentă. 2. S. n. (La pl.) Subclasă de mamifere care cuprinde animale cu placentă; (și la sg.) animal care face parte din această subclasă. – Din fr. placentaire.

DOOM

placentár² s. n., pl. placentáre

placentarele
PLACENTÁR, -Ă, placentari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține placentei (1), privitor la placentă. 2. S. n. (La pl.) Subclasă de mamifere care cuprinde animale cu placentă; (și la sg.) animal care face parte din această subclasă. – Din fr. placentaire.

DOOM

placentár² s. n., pl. placentáre

placentarelor
PLACENTÁR, -Ă, placentari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține placentei (1), privitor la placentă. 2. S. n. (La pl.) Subclasă de mamifere care cuprinde animale cu placentă; (și la sg.) animal care face parte din această subclasă. – Din fr. placentaire.

DOOM

placentár² s. n., pl. placentáre

placentari
PLACENTÁR, -Ă, placentari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține placentei (1), privitor la placentă. 2. S. n. (La pl.) Subclasă de mamifere care cuprinde animale cu placentă; (și la sg.) animal care face parte din această subclasă. – Din fr. placentaire.

DOOM

placentár² s. n., pl. placentáre

placentarii
PLACENTÁR, -Ă, placentari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține placentei (1), privitor la placentă. 2. S. n. (La pl.) Subclasă de mamifere care cuprinde animale cu placentă; (și la sg.) animal care face parte din această subclasă. – Din fr. placentaire.

DOOM

placentár² s. n., pl. placentáre

placentarilor
PLACENTÁR, -Ă, placentari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține placentei (1), privitor la placentă. 2. S. n. (La pl.) Subclasă de mamifere care cuprinde animale cu placentă; (și la sg.) animal care face parte din această subclasă. – Din fr. placentaire.

DOOM

placentár² s. n., pl. placentáre

placentarul
PLACENTÁR, -Ă, placentari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține placentei (1), privitor la placentă. 2. S. n. (La pl.) Subclasă de mamifere care cuprinde animale cu placentă; (și la sg.) animal care face parte din această subclasă. – Din fr. placentaire.

DOOM

placentár² s. n., pl. placentáre

placentarului
PLACENTÁR, -Ă, placentari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține placentei (1), privitor la placentă. 2. S. n. (La pl.) Subclasă de mamifere care cuprinde animale cu placentă; (și la sg.) animal care face parte din această subclasă. – Din fr. placentaire.

DOOM

placentár² s. n., pl. placentáre

placentația
PLACENTÁȚIE, placentații, s. f. (Bot.) Felul în care sunt așezate ovulele de placentă (2). – Din fr. placentation.

DOOM

placentáție (-ți-e) s. f., art. placentáția (-ți-a), g.-d. art. placentáției; pl. placentáții, art. placentáțiile (-ți-i-)

placentație
PLACENTÁȚIE, placentații, s. f. (Bot.) Felul în care sunt așezate ovulele de placentă (2). – Din fr. placentation.

DOOM

placentáție (-ți-e) s. f., art. placentáția (-ți-a), g.-d. art. placentáției; pl. placentáții, art. placentáțiile (-ți-i-)

placentației
PLACENTÁȚIE, placentații, s. f. (Bot.) Felul în care sunt așezate ovulele de placentă (2). – Din fr. placentation.

DOOM

placentáție (-ți-e) s. f., art. placentáția (-ți-a), g.-d. art. placentáției; pl. placentáții, art. placentáțiile (-ți-i-)

placentații
PLACENTÁȚIE, placentații, s. f. (Bot.) Felul în care sunt așezate ovulele de placentă (2). – Din fr. placentation.

DOOM

placentáție (-ți-e) s. f., art. placentáția (-ți-a), g.-d. art. placentáției; pl. placentáții, art. placentáțiile (-ți-i-)

placentațiile
PLACENTÁȚIE, placentații, s. f. (Bot.) Felul în care sunt așezate ovulele de placentă (2). – Din fr. placentation.

DOOM

placentáție (-ți-e) s. f., art. placentáția (-ți-a), g.-d. art. placentáției; pl. placentáții, art. placentáțiile (-ți-i-)

placentațiilor
PLACENTÁȚIE, placentații, s. f. (Bot.) Felul în care sunt așezate ovulele de placentă (2). – Din fr. placentation.

DOOM

placentáție (-ți-e) s. f., art. placentáția (-ți-a), g.-d. art. placentáției; pl. placentáții, art. placentáțiile (-ți-i-)

placente
PLACÉNTĂ, placente, s. f. 1. (Anat.) Organ musculos și spongios care se formează în perioada de gestație la majoritatea mamiferelor și care face legătura între mamă și embrion, servind la nutriția și respirația acestuia, eliminându-se la naștere; casă, căiță, cămașă, loc. ◊ Placentă previa = placentă (1) anormală, dezvoltată în partea inferioară a uterului. 2. (Bot.) Loc, porțiune din pereții ovarului pe care se fixează ovulele. – Din lat., fr. placenta.

DOOM

placéntă s. f., g.-d. art. placéntei; pl. placénte

placentei
PLACÉNTĂ, placente, s. f. 1. (Anat.) Organ musculos și spongios care se formează în perioada de gestație la majoritatea mamiferelor și care face legătura între mamă și embrion, servind la nutriția și respirația acestuia, eliminându-se la naștere; casă, căiță, cămașă, loc. ◊ Placentă previa = placentă (1) anormală, dezvoltată în partea inferioară a uterului. 2. (Bot.) Loc, porțiune din pereții ovarului pe care se fixează ovulele. – Din lat., fr. placenta.

DOOM

placéntă s. f., g.-d. art. placéntei; pl. placénte

placentele
PLACÉNTĂ, placente, s. f. 1. (Anat.) Organ musculos și spongios care se formează în perioada de gestație la majoritatea mamiferelor și care face legătura între mamă și embrion, servind la nutriția și respirația acestuia, eliminându-se la naștere; casă, căiță, cămașă, loc. ◊ Placentă previa = placentă (1) anormală, dezvoltată în partea inferioară a uterului. 2. (Bot.) Loc, porțiune din pereții ovarului pe care se fixează ovulele. – Din lat., fr. placenta.

DOOM

placéntă s. f., g.-d. art. placéntei; pl. placénte

placentelor
PLACÉNTĂ, placente, s. f. 1. (Anat.) Organ musculos și spongios care se formează în perioada de gestație la majoritatea mamiferelor și care face legătura între mamă și embrion, servind la nutriția și respirația acestuia, eliminându-se la naștere; casă, căiță, cămașă, loc. ◊ Placentă previa = placentă (1) anormală, dezvoltată în partea inferioară a uterului. 2. (Bot.) Loc, porțiune din pereții ovarului pe care se fixează ovulele. – Din lat., fr. placenta.

DOOM

placéntă s. f., g.-d. art. placéntei; pl. placénte

placentom
PLACENTÓM s.n. (Med.) Tumoare derivând din placentă. [Pl. -oame. / < fr. placentome].

plachează
PLACÁ, plachez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi suprafața unui element de construcție, a unui obiect etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a-l proteja, pentru a-i înfrumuseța aspectul etc. 2. (La jocul de rugbi) A opri un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizându-l cu mâinile. 3. (Livr.) A părăsi, a abandona. – Din fr. plaquer.

DOOM

placá (a ~) vb., ind. prez. 3 placheáză

placheta
PLACHÉTĂ, plachete, s. f. 1. Volum mic cu conținut literar, în special culegere de versuri; broșurică. 2. Medalie pătrată sau dreptunghiulară, care de obicei are o singură față modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripții și care se oferă ca recompensă la unele concursuri sportive, artistice etc. 3. (Biol.; în sintagma) Plachetă sangvină = trombocită. – Din fr. plaquette.

DOOM

plachétă s. f., g.-d. art. plachétei; pl. plachéte

plachete
PLACHÉTĂ, plachete, s. f. 1. Volum mic cu conținut literar, în special culegere de versuri; broșurică. 2. Medalie pătrată sau dreptunghiulară, care de obicei are o singură față modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripții și care se oferă ca recompensă la unele concursuri sportive, artistice etc. 3. (Biol.; în sintagma) Plachetă sangvină = trombocită. – Din fr. plaquette.

DOOM

plachétă s. f., g.-d. art. plachétei; pl. plachéte

plachetei
PLACHÉTĂ, plachete, s. f. 1. Volum mic cu conținut literar, în special culegere de versuri; broșurică. 2. Medalie pătrată sau dreptunghiulară, care de obicei are o singură față modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripții și care se oferă ca recompensă la unele concursuri sportive, artistice etc. 3. (Biol.; în sintagma) Plachetă sangvină = trombocită. – Din fr. plaquette.

DOOM

plachétă s. f., g.-d. art. plachétei; pl. plachéte

plachetele
PLACHÉTĂ, plachete, s. f. 1. Volum mic cu conținut literar, în special culegere de versuri; broșurică. 2. Medalie pătrată sau dreptunghiulară, care de obicei are o singură față modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripții și care se oferă ca recompensă la unele concursuri sportive, artistice etc. 3. (Biol.; în sintagma) Plachetă sangvină = trombocită. – Din fr. plaquette.

DOOM

plachétă s. f., g.-d. art. plachétei; pl. plachéte

plachetelor
PLACHÉTĂ, plachete, s. f. 1. Volum mic cu conținut literar, în special culegere de versuri; broșurică. 2. Medalie pătrată sau dreptunghiulară, care de obicei are o singură față modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripții și care se oferă ca recompensă la unele concursuri sportive, artistice etc. 3. (Biol.; în sintagma) Plachetă sangvină = trombocită. – Din fr. plaquette.

DOOM

plachétă s. f., g.-d. art. plachétei; pl. plachéte

plachetopoieză
PLACHETOPOIÉZĂ s.f. (Biol.) Formare de plachete sanguine. [< fr. plaquettopoïèse].

placheu
PLACHÉU s. n. v. blacheu.

DOOM

blachéu s. n., art. blachéul; pl. blachéuri

plachez
PLACÁ, plachez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi suprafața unui element de construcție, a unui obiect etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a-l proteja, pentru a-i înfrumuseța aspectul etc. 2. (La jocul de rugbi) A opri un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizându-l cu mâinile. 3. (Livr.) A părăsi, a abandona. – Din fr. plaquer.

DOOM

placá (a ~) vb., ind. prez. 3 placheáză

placheze
PLACÁ, plachez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi suprafața unui element de construcție, a unui obiect etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a-l proteja, pentru a-i înfrumuseța aspectul etc. 2. (La jocul de rugbi) A opri un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizându-l cu mâinile. 3. (Livr.) A părăsi, a abandona. – Din fr. plaquer.

DOOM

placá (a ~) vb., ind. prez. 3 placheáză

plachezi
PLACÁ, plachez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi suprafața unui element de construcție, a unui obiect etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a-l proteja, pentru a-i înfrumuseța aspectul etc. 2. (La jocul de rugbi) A opri un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizându-l cu mâinile. 3. (Livr.) A părăsi, a abandona. – Din fr. plaquer.

DOOM

placá (a ~) vb., ind. prez. 3 placheáză

plachia
PLACHÍE, plachii, s. f. 1. Mâncare de pește preparată cu multă ceapă și cu mult untdelemn, rumenită la cuptor. 2. (Reg.) Un fel de pilaf preparat din orez sau din păsat, cu carne, cu pește, cu ciuperci sau numai cu grăsime. – Din ngr. plaki.

DOOM

plachíe s. f., art. plachía, g.-d. art. plachíei; pl. plachíi, art. plachíile

plachie
PLACHÍE, plachii, s. f. 1. Mâncare de pește preparată cu multă ceapă și cu mult untdelemn, rumenită la cuptor. 2. (Reg.) Un fel de pilaf preparat din orez sau din păsat, cu carne, cu pește, cu ciuperci sau numai cu grăsime. – Din ngr. plaki.

DOOM

plachíe s. f., art. plachía, g.-d. art. plachíei; pl. plachíi, art. plachíile

plachiei
PLACHÍE, plachii, s. f. 1. Mâncare de pește preparată cu multă ceapă și cu mult untdelemn, rumenită la cuptor. 2. (Reg.) Un fel de pilaf preparat din orez sau din păsat, cu carne, cu pește, cu ciuperci sau numai cu grăsime. – Din ngr. plaki.

DOOM

plachíe s. f., art. plachía, g.-d. art. plachíei; pl. plachíi, art. plachíile

plachii
PLACHÍE, plachii, s. f. 1. Mâncare de pește preparată cu multă ceapă și cu mult untdelemn, rumenită la cuptor. 2. (Reg.) Un fel de pilaf preparat din orez sau din păsat, cu carne, cu pește, cu ciuperci sau numai cu grăsime. – Din ngr. plaki.

DOOM

plachíe s. f., art. plachía, g.-d. art. plachíei; pl. plachíi, art. plachíile

plachiile
PLACHÍE, plachii, s. f. 1. Mâncare de pește preparată cu multă ceapă și cu mult untdelemn, rumenită la cuptor. 2. (Reg.) Un fel de pilaf preparat din orez sau din păsat, cu carne, cu pește, cu ciuperci sau numai cu grăsime. – Din ngr. plaki.

DOOM

plachíe s. f., art. plachía, g.-d. art. plachíei; pl. plachíi, art. plachíile

plachiilor
PLACHÍE, plachii, s. f. 1. Mâncare de pește preparată cu multă ceapă și cu mult untdelemn, rumenită la cuptor. 2. (Reg.) Un fel de pilaf preparat din orez sau din păsat, cu carne, cu pește, cu ciuperci sau numai cu grăsime. – Din ngr. plaki.

DOOM

plachíe s. f., art. plachía, g.-d. art. plachíei; pl. plachíi, art. plachíile

placi
PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

DOOM

plăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéți, viit. 3 sg. va plăceá; conj. prez. 3 să plácă; cond. prez. 3 ar plăceá; part. plăcút

placid
PLACÍD, -Ă, placizi, -de, adj. Apatic, calm, indolent; flegmatic, pasiv. – Din fr. placide.

DOOM

placíd adj. m., pl. placízi; f. placídă, pl. placíde

placida
PLACÍD, -Ă, placizi, -de, adj. Apatic, calm, indolent; flegmatic, pasiv. – Din fr. placide.

DOOM

placíd adj. m., pl. placízi; f. placídă, pl. placíde

placide
PLACÍD, -Ă, placizi, -de, adj. Apatic, calm, indolent; flegmatic, pasiv. – Din fr. placide.

DOOM

placíd adj. m., pl. placízi; f. placídă, pl. placíde

placidei
PLACÍD, -Ă, placizi, -de, adj. Apatic, calm, indolent; flegmatic, pasiv. – Din fr. placide.

DOOM

placíd adj. m., pl. placízi; f. placídă, pl. placíde

placidele
PLACÍD, -Ă, placizi, -de, adj. Apatic, calm, indolent; flegmatic, pasiv. – Din fr. placide.

DOOM

placíd adj. m., pl. placízi; f. placídă, pl. placíde

placidelor
PLACÍD, -Ă, placizi, -de, adj. Apatic, calm, indolent; flegmatic, pasiv. – Din fr. placide.

DOOM

placíd adj. m., pl. placízi; f. placídă, pl. placíde

placiditate
PLACIDITÁTE s. f. Faptul de a fi placid; impasibilitate, indiferență, pasivitate. – Din fr. placidité.

DOOM

placiditáte s. f., g.-d. art. placiditắții

placiditatea
PLACIDITÁTE s. f. Faptul de a fi placid; impasibilitate, indiferență, pasivitate. – Din fr. placidité.

DOOM

placiditáte s. f., g.-d. art. placiditắții

placidități
PLACIDITÁTE s. f. Faptul de a fi placid; impasibilitate, indiferență, pasivitate. – Din fr. placidité.

DOOM

placiditáte s. f., g.-d. art. placiditắții

placidității
PLACIDITÁTE s. f. Faptul de a fi placid; impasibilitate, indiferență, pasivitate. – Din fr. placidité.

DOOM

placiditáte s. f., g.-d. art. placiditắții

placidul
PLACÍD, -Ă, placizi, -de, adj. Apatic, calm, indolent; flegmatic, pasiv. – Din fr. placide.

DOOM

placíd adj. m., pl. placízi; f. placídă, pl. placíde

placidului
PLACÍD, -Ă, placizi, -de, adj. Apatic, calm, indolent; flegmatic, pasiv. – Din fr. placide.

DOOM

placíd adj. m., pl. placízi; f. placídă, pl. placíde

placizi
PLACÍD, -Ă, placizi, -de, adj. Apatic, calm, indolent; flegmatic, pasiv. – Din fr. placide.

DOOM

placíd adj. m., pl. placízi; f. placídă, pl. placíde

placizii
PLACÍD, -Ă, placizi, -de, adj. Apatic, calm, indolent; flegmatic, pasiv. – Din fr. placide.

DOOM

placíd adj. m., pl. placízi; f. placídă, pl. placíde

placizilor
PLACÍD, -Ă, placizi, -de, adj. Apatic, calm, indolent; flegmatic, pasiv. – Din fr. placide.

DOOM

placíd adj. m., pl. placízi; f. placídă, pl. placíde

placoderm
PLACODÉRM, placodermi, s. m. (La pl.) Subclasă de pești fosili, din devonian, cu scheletul cartilaginos și cu corpul acoperit de plăci osoase; (și la sg.) pește din această subclasă. – Din fr. placoderme, germ. Plakoderm.

DOOM

placodérm s. m., pl. placodérmi

placodermi
PLACODÉRM, placodermi, s. m. (La pl.) Subclasă de pești fosili, din devonian, cu scheletul cartilaginos și cu corpul acoperit de plăci osoase; (și la sg.) pește din această subclasă. – Din fr. placoderme, germ. Plakoderm.

DOOM

placodérm s. m., pl. placodérmi

placodermii
PLACODÉRM, placodermi, s. m. (La pl.) Subclasă de pești fosili, din devonian, cu scheletul cartilaginos și cu corpul acoperit de plăci osoase; (și la sg.) pește din această subclasă. – Din fr. placoderme, germ. Plakoderm.

DOOM

placodérm s. m., pl. placodérmi

placodermilor
PLACODÉRM, placodermi, s. m. (La pl.) Subclasă de pești fosili, din devonian, cu scheletul cartilaginos și cu corpul acoperit de plăci osoase; (și la sg.) pește din această subclasă. – Din fr. placoderme, germ. Plakoderm.

DOOM

placodérm s. m., pl. placodérmi

placodermul
PLACODÉRM, placodermi, s. m. (La pl.) Subclasă de pești fosili, din devonian, cu scheletul cartilaginos și cu corpul acoperit de plăci osoase; (și la sg.) pește din această subclasă. – Din fr. placoderme, germ. Plakoderm.

DOOM

placodérm s. m., pl. placodérmi

placodermului
PLACODÉRM, placodermi, s. m. (La pl.) Subclasă de pești fosili, din devonian, cu scheletul cartilaginos și cu corpul acoperit de plăci osoase; (și la sg.) pește din această subclasă. – Din fr. placoderme, germ. Plakoderm.

DOOM

placodérm s. m., pl. placodérmi

placoid
PLACOÍZI s.m.pl. (Zool.) Pești prevăzuți cu solzi formați dintr-o placă osoasă, de pe care se ridică un ghimpe cu vârful îndreptat înapoi. [Pron. -co-izi, sg. placoid. / < germ. Plakoiden].

placul
PLAC s. n. (Azi, mai ales în loc. adv.) Plăcere. ◊ Loc. adv. Pe (sau după) plac (ori placul cuiva) = după voia, după gustul (cuiva). După bunul-plac (al cuiva) = după capriciul (cuiva). ◊ Expr. A fi la bunul-plac al cuiva = a fi la discreția, la cheremul cuiva. – Din plăcea (derivat regresiv).

DOOM

bun-plác (arbitrar) s. n., art. búnul-plác (dar: bunul său plac), g.-d. art. búnului-plác

placului
PLAC s. n. (Azi, mai ales în loc. adv.) Plăcere. ◊ Loc. adv. Pe (sau după) plac (ori placul cuiva) = după voia, după gustul (cuiva). După bunul-plac (al cuiva) = după capriciul (cuiva). ◊ Expr. A fi la bunul-plac al cuiva = a fi la discreția, la cheremul cuiva. – Din plăcea (derivat regresiv).

DOOM

bun-plác (arbitrar) s. n., art. búnul-plác (dar: bunul său plac), g.-d. art. búnului-plác

placând
PLACÁ, plachez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi suprafața unui element de construcție, a unui obiect etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a-l proteja, pentru a-i înfrumuseța aspectul etc. 2. (La jocul de rugbi) A opri un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizându-l cu mâinile. 3. (Livr.) A părăsi, a abandona. – Din fr. plaquer.

DOOM

placá (a ~) vb., ind. prez. 3 placheáză

placînd
PLACÁ, plachez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi suprafața unui element de construcție, a unui obiect etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a-l proteja, pentru a-i înfrumuseța aspectul etc. 2. (La jocul de rugbi) A opri un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizându-l cu mâinile. 3. (Livr.) A părăsi, a abandona. – Din fr. plaquer.

DOOM

placá (a ~) vb., ind. prez. 3 placheáză

placă
PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

DOOM

plăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéți, viit. 3 sg. va plăceá; conj. prez. 3 să plácă; cond. prez. 3 ar plăceá; part. plăcút

placări
PLACÁRE, placări, s. f. Acțiunea de a placa și rezultatul ei. – V. placa.

DOOM

placáre s. f., g.-d. art. placắrii; pl. placắri

placării
PLACÁRE, placări, s. f. Acțiunea de a placa și rezultatul ei. – V. placa.

DOOM

placáre s. f., g.-d. art. placắrii; pl. placắri

placările
PLACÁRE, placări, s. f. Acțiunea de a placa și rezultatul ei. – V. placa.

DOOM

placáre s. f., g.-d. art. placắrii; pl. placắri

placărilor
PLACÁRE, placări, s. f. Acțiunea de a placa și rezultatul ei. – V. placa.

DOOM

placáre s. f., g.-d. art. placắrii; pl. placắri

plafar
PLAFÁR, plafare, s. n. Magazin în care se vând plante farmaceutice. – Pla[nte] + far[maceutice].

plafare
PLAFÁR, plafare, s. n. Magazin în care se vând plante farmaceutice. – Pla[nte] + far[maceutice].

plafarele
PLAFÁR, plafare, s. n. Magazin în care se vând plante farmaceutice. – Pla[nte] + far[maceutice].

plafarelor
PLAFÁR, plafare, s. n. Magazin în care se vând plante farmaceutice. – Pla[nte] + far[maceutice].

plafarul
PLAFÁR, plafare, s. n. Magazin în care se vând plante farmaceutice. – Pla[nte] + far[maceutice].

plafarului
PLAFÁR, plafare, s. n. Magazin în care se vând plante farmaceutice. – Pla[nte] + far[maceutice].

plafoane
PLAFÓN, plafoane, s. n. 1. Suprafața interioară a planșeului superior al unei încăperi; tavan, bagdadie. 2. Cifră-limită, limită valorică (maximă) în cadrul unor operațiuni financiare, care nu poate fi depășită. ◊ Plafon de casă = limita până la care se pot păstra în permanență într-o casierie sume pentru efectuarea unor plăți curente. 3. Nivel maxim al unei mărimi (viteză, turații etc.) pe care îl poate atinge un sistem tehnic. 4. Înălțime la care se găsește, la un moment dat, suprafața inferioară a norilor față de sol. 5. Altitudine maximă la care se poate urca o aeronavă. – Din fr. plafond.

DOOM

plafón s. n., pl. plafoáne

plafoanele
PLAFÓN, plafoane, s. n. 1. Suprafața interioară a planșeului superior al unei încăperi; tavan, bagdadie. 2. Cifră-limită, limită valorică (maximă) în cadrul unor operațiuni financiare, care nu poate fi depășită. ◊ Plafon de casă = limita până la care se pot păstra în permanență într-o casierie sume pentru efectuarea unor plăți curente. 3. Nivel maxim al unei mărimi (viteză, turații etc.) pe care îl poate atinge un sistem tehnic. 4. Înălțime la care se găsește, la un moment dat, suprafața inferioară a norilor față de sol. 5. Altitudine maximă la care se poate urca o aeronavă. – Din fr. plafond.

DOOM

plafón s. n., pl. plafoáne

plafoanelor
PLAFÓN, plafoane, s. n. 1. Suprafața interioară a planșeului superior al unei încăperi; tavan, bagdadie. 2. Cifră-limită, limită valorică (maximă) în cadrul unor operațiuni financiare, care nu poate fi depășită. ◊ Plafon de casă = limita până la care se pot păstra în permanență într-o casierie sume pentru efectuarea unor plăți curente. 3. Nivel maxim al unei mărimi (viteză, turații etc.) pe care îl poate atinge un sistem tehnic. 4. Înălțime la care se găsește, la un moment dat, suprafața inferioară a norilor față de sol. 5. Altitudine maximă la care se poate urca o aeronavă. – Din fr. plafond.

DOOM

plafón s. n., pl. plafoáne

plafon
PLAFÓN, plafoane, s. n. 1. Suprafața interioară a planșeului superior al unei încăperi; tavan, bagdadie. 2. Cifră-limită, limită valorică (maximă) în cadrul unor operațiuni financiare, care nu poate fi depășită. ◊ Plafon de casă = limita până la care se pot păstra în permanență într-o casierie sume pentru efectuarea unor plăți curente. 3. Nivel maxim al unei mărimi (viteză, turații etc.) pe care îl poate atinge un sistem tehnic. 4. Înălțime la care se găsește, la un moment dat, suprafața inferioară a norilor față de sol. 5. Altitudine maximă la care se poate urca o aeronavă. – Din fr. plafond.

DOOM

plafón s. n., pl. plafoáne

plafon
PLAFÓN s.n. 1. Tavan. 2. Cifră-limită peste care nu se poate trece, care nu poate fi depășită (în operații financiare, de planificare etc.). 3. Nivel de altitudine. ♦ Înălțime maximă pe care o poate atinge un avion. ♦ Înălțime la care se găsește un strat de nori (partea inferioară). [Pl. -oane, -onuri, var. plafond s.n. / < fr. plafond].

plafona
PLAFONÁ, plafonez, vb. I. Tranz. A fixa limita maximă a unor sume în cadrul unor operațiuni financiare. ♦ Refl. Fig. A rămâne la același nivel de cunoștințe, a nu progresa, a rămâne pe loc, a nu depăși un anumit stadiu; a se limita. – Din fr. plafonner.

DOOM

plafoná (a ~) vb., ind. prez. 3 plafoneáză

plafonai
PLAFONÁ, plafonez, vb. I. Tranz. A fixa limita maximă a unor sume în cadrul unor operațiuni financiare. ♦ Refl. Fig. A rămâne la același nivel de cunoștințe, a nu progresa, a rămâne pe loc, a nu depăși un anumit stadiu; a se limita. – Din fr. plafonner.

DOOM

plafoná (a ~) vb., ind. prez. 3 plafoneáză

plafonam
PLAFONÁ, plafonez, vb. I. Tranz. A fixa limita maximă a unor sume în cadrul unor operațiuni financiare. ♦ Refl. Fig. A rămâne la același nivel de cunoștințe, a nu progresa, a rămâne pe loc, a nu depăși un anumit stadiu; a se limita. – Din fr. plafonner.

DOOM

plafoná (a ~) vb., ind. prez. 3 plafoneáză

plafonare
PLAFONÁ, plafonez, vb. I. Tranz. A fixa limita maximă a unor sume în cadrul unor operațiuni financiare. ♦ Refl. Fig. A rămâne la același nivel de cunoștințe, a nu progresa, a rămâne pe loc, a nu depăși un anumit stadiu; a se limita. – Din fr. plafonner.

DOOM

plafoná (a ~) vb., ind. prez. 3 plafoneáză

plafonare
PLAFONÁRE, plafonări, s. f. Acțiunea de a (se) plafona și rezultatul ei. – V. plafona.

DOOM

plafonáre s. f., g.-d. art. plafonắrii; pl. plafonắri

plafonarea
PLAFONÁRE, plafonări, s. f. Acțiunea de a (se) plafona și rezultatul ei. – V. plafona.

DOOM

plafonáre s. f., g.-d. art. plafonắrii; pl. plafonắri

plafonară
PLAFONÁ, plafonez, vb. I. Tranz. A fixa limita maximă a unor sume în cadrul unor operațiuni financiare. ♦ Refl. Fig. A rămâne la același nivel de cunoștințe, a nu progresa, a rămâne pe loc, a nu depăși un anumit stadiu; a se limita. – Din fr. plafonner.

DOOM

plafoná (a ~) vb., ind. prez. 3 plafoneáză

plafonarăm
PLAFONÁ, plafonez, vb. I. Tranz. A fixa limita maximă a unor sume în cadrul unor operațiuni financiare. ♦ Refl. Fig. A rămâne la același nivel de cunoștințe, a nu progresa, a rămâne pe loc, a nu depăși un anumit stadiu; a se limita. – Din fr. plafonner.

DOOM

plafoná (a ~) vb., ind. prez. 3 plafoneáză

plafonarăți
PLAFONÁ, plafonez, vb. I. Tranz. A fixa limita maximă a unor sume în cadrul unor operațiuni financiare. ♦ Refl. Fig. A rămâne la același nivel de cunoștințe, a nu progresa, a rămâne pe loc, a nu depăși un anumit stadiu; a se limita. – Din fr. plafonner.

DOOM

plafoná (a ~) vb., ind. prez. 3 plafoneáză

plafonase
PLAFONÁ, plafonez, vb. I. Tranz. A fixa limita maximă a unor sume în cadrul unor operațiuni financiare. ♦ Refl. Fig. A rămâne la același nivel de cunoștințe, a nu progresa, a rămâne pe loc, a nu depăși un anumit stadiu; a se limita. – Din fr. plafonner.

DOOM

plafoná (a ~) vb., ind. prez. 3 plafoneáză

plafonasem
PLAFONÁ, plafonez, vb. I. Tranz. A fixa limita maximă a unor sume în cadrul unor operațiuni financiare. ♦ Refl. Fig. A rămâne la același nivel de cunoștințe, a nu progresa, a rămâne pe loc, a nu depăși un anumit stadiu; a se limita. – Din fr. plafonner.

DOOM

plafoná (a ~) vb., ind. prez. 3 plafoneáză

plafonaseră
PLAFONÁ, plafonez, vb. I. Tranz. A fixa limita maximă a unor sume în cadrul unor operațiuni financiare. ♦ Refl. Fig. A rămâne la același nivel de cunoștințe, a nu progresa, a rămâne pe loc, a nu depăși un anumit stadiu; a se limita. – Din fr. plafonner.

DOOM

plafoná (a ~) vb., ind. prez. 3 plafoneáză

plafonaserăm
PLAFONÁ, plafonez, vb. I. Tranz. A fixa limita maximă a unor sume în cadrul unor operațiuni financiare. ♦ Refl. Fig. A rămâne la același nivel de cunoștințe, a nu progresa, a rămâne pe loc, a nu depăși un anumit stadiu; a se limita. – Din fr. plafonner.

DOOM

plafoná (a ~) vb., ind. prez. 3 plafoneáză

plafonaserăți
PLAFONÁ, plafonez, vb. I. Tranz. A fixa limita maximă a unor sume în cadrul unor operațiuni financiare. ♦ Refl. Fig. A rămâne la același nivel de cunoștințe, a nu progresa, a rămâne pe loc, a nu depăși un anumit stadiu; a se limita. – Din fr. plafonner.

DOOM

plafoná (a ~) vb., ind. prez. 3 plafoneáză

plafonaseși
PLAFONÁ, plafonez, vb. I. Tranz. A fixa limita maximă a unor sume în cadrul unor operațiuni financiare. ♦ Refl. Fig. A rămâne la același nivel de cunoștințe, a nu progresa, a rămâne pe loc, a nu depăși un anumit stadiu; a se limita. – Din fr. plafonner.

DOOM

plafoná (a ~) vb., ind. prez. 3 plafoneáză

plafonaseți
PLAFONÁ, plafonez, vb. I. Tranz. A fixa limita maximă a unor sume în cadrul unor operațiuni financiare. ♦ Refl. Fig. A rămâne la același nivel de cunoștințe, a nu progresa, a rămâne pe loc, a nu depăși un anumit stadiu; a se limita. – Din fr. plafonner.

DOOM

plafoná (a ~) vb., ind. prez. 3 plafoneáză

plafonat
PLAFONÁ, plafonez, vb. I. Tranz. A fixa limita maximă a unor sume în cadrul unor operațiuni financiare. ♦ Refl. Fig. A rămâne la același nivel de cunoștințe, a nu progresa, a rămâne pe loc, a nu depăși un anumit stadiu; a se limita. – Din fr. plafonner.

DOOM

plafoná (a ~) vb., ind. prez. 3 plafoneáză

plafonat
PLAFONÁT, -Ă, plafonați, -te, adj. (Despre fonduri bănești, credite etc.) Care poate merge numai până la o anumită limită. ♦ Fig. Mărginit, limitat. – V. plafona.

plafonata
PLAFONÁT, -Ă, plafonați, -te, adj. (Despre fonduri bănești, credite etc.) Care poate merge numai până la o anumită limită. ♦ Fig. Mărginit, limitat. – V. plafona.

plafonate
PLAFONÁT, -Ă, plafonați, -te, adj. (Despre fonduri bănești, credite etc.) Care poate merge numai până la o anumită limită. ♦ Fig. Mărginit, limitat. – V. plafona.

plafonatei
PLAFONÁT, -Ă, plafonați, -te, adj. (Despre fonduri bănești, credite etc.) Care poate merge numai până la o anumită limită. ♦ Fig. Mărginit, limitat. – V. plafona.

plafonatele
PLAFONÁT, -Ă, plafonați, -te, adj. (Despre fonduri bănești, credite etc.) Care poate merge numai până la o anumită limită. ♦ Fig. Mărginit, limitat. – V. plafona.

plafonatelor
PLAFONÁT, -Ă, plafonați, -te, adj. (Despre fonduri bănești, credite etc.) Care poate merge numai până la o anumită limită. ♦ Fig. Mărginit, limitat. – V. plafona.

plafonatul
PLAFONÁT, -Ă, plafonați, -te, adj. (Despre fonduri bănești, credite etc.) Care poate merge numai până la o anumită limită. ♦ Fig. Mărginit, limitat. – V. plafona.

plafonatului
PLAFONÁT, -Ă, plafonați, -te, adj. (Despre fonduri bănești, credite etc.) Care poate merge numai până la o anumită limită. ♦ Fig. Mărginit, limitat. – V. plafona.

plafonau
PLAFONÁ, plafonez, vb. I. Tranz. A fixa limita maximă a unor sume în cadrul unor operațiuni financiare. ♦ Refl. Fig. A rămâne la același nivel de cunoștințe, a nu progresa, a rămâne pe loc, a nu depăși un anumit stadiu; a se limita. – Din fr. plafonner.

DOOM

plafoná (a ~) vb., ind. prez. 3 plafoneáză

plafonași
PLAFONÁ, plafonez, vb. I. Tranz. A fixa limita maximă a unor sume în cadrul unor operațiuni financiare. ♦ Refl. Fig. A rămâne la același nivel de cunoștințe, a nu progresa, a rămâne pe loc, a nu depăși un anumit stadiu; a se limita. – Din fr. plafonner.

DOOM

plafoná (a ~) vb., ind. prez. 3 plafoneáză

plafonați
PLAFONÁ, plafonez, vb. I. Tranz. A fixa limita maximă a unor sume în cadrul unor operațiuni financiare. ♦ Refl. Fig. A rămâne la același nivel de cunoștințe, a nu progresa, a rămâne pe loc, a nu depăși un anumit stadiu; a se limita. – Din fr. plafonner.

DOOM

plafoná (a ~) vb., ind. prez. 3 plafoneáză

plafonați
PLAFONÁT, -Ă, plafonați, -te, adj. (Despre fonduri bănești, credite etc.) Care poate merge numai până la o anumită limită. ♦ Fig. Mărginit, limitat. – V. plafona.

plafonații
PLAFONÁT, -Ă, plafonați, -te, adj. (Despre fonduri bănești, credite etc.) Care poate merge numai până la o anumită limită. ♦ Fig. Mărginit, limitat. – V. plafona.

plafonaților
PLAFONÁT, -Ă, plafonați, -te, adj. (Despre fonduri bănești, credite etc.) Care poate merge numai până la o anumită limită. ♦ Fig. Mărginit, limitat. – V. plafona.

plafond
PLAFÓND s. n. v. plafon.

plafonează
PLAFONÁ, plafonez, vb. I. Tranz. A fixa limita maximă a unor sume în cadrul unor operațiuni financiare. ♦ Refl. Fig. A rămâne la același nivel de cunoștințe, a nu progresa, a rămâne pe loc, a nu depăși un anumit stadiu; a se limita. – Din fr. plafonner.

DOOM

plafoná (a ~) vb., ind. prez. 3 plafoneáză

plafonez
PLAFONÁ, plafonez, vb. I. Tranz. A fixa limita maximă a unor sume în cadrul unor operațiuni financiare. ♦ Refl. Fig. A rămâne la același nivel de cunoștințe, a nu progresa, a rămâne pe loc, a nu depăși un anumit stadiu; a se limita. – Din fr. plafonner.

DOOM

plafoná (a ~) vb., ind. prez. 3 plafoneáză

plafoneze
PLAFONÁ, plafonez, vb. I. Tranz. A fixa limita maximă a unor sume în cadrul unor operațiuni financiare. ♦ Refl. Fig. A rămâne la același nivel de cunoștințe, a nu progresa, a rămâne pe loc, a nu depăși un anumit stadiu; a se limita. – Din fr. plafonner.

DOOM

plafoná (a ~) vb., ind. prez. 3 plafoneáză

plafonezi
PLAFONÁ, plafonez, vb. I. Tranz. A fixa limita maximă a unor sume în cadrul unor operațiuni financiare. ♦ Refl. Fig. A rămâne la același nivel de cunoștințe, a nu progresa, a rămâne pe loc, a nu depăși un anumit stadiu; a se limita. – Din fr. plafonner.

DOOM

plafoná (a ~) vb., ind. prez. 3 plafoneáză

plafonier
PLAFONIÉR s.m. Meseriaș care face plafoane. [Pron. -ni-er. / cf. fr. plafonneur].

DOOM

plafoniér (persoană) (-ni-er) s. m., pl. plafoniéri

plafoniera
PLAFONIÉRĂ, plafoniere, s. f. Corp de iluminat care se fixează direct pe plafonul unei încăperi. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. plafonnier.

DOOM

plafoniéră (obiect) (-ni-e-) s. f., g.-d. art. plafoniérei; pl. plafoniére

plafoniere
PLAFONIÉRĂ, plafoniere, s. f. Corp de iluminat care se fixează direct pe plafonul unei încăperi. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. plafonnier.

DOOM

plafoniéră (obiect) (-ni-e-) s. f., g.-d. art. plafoniérei; pl. plafoniére

plafonierei
PLAFONIÉRĂ, plafoniere, s. f. Corp de iluminat care se fixează direct pe plafonul unei încăperi. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. plafonnier.

DOOM

plafoniéră (obiect) (-ni-e-) s. f., g.-d. art. plafoniérei; pl. plafoniére

plafonierele
PLAFONIÉRĂ, plafoniere, s. f. Corp de iluminat care se fixează direct pe plafonul unei încăperi. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. plafonnier.

DOOM

plafoniéră (obiect) (-ni-e-) s. f., g.-d. art. plafoniérei; pl. plafoniére

plafonierelor
PLAFONIÉRĂ, plafoniere, s. f. Corp de iluminat care se fixează direct pe plafonul unei încăperi. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. plafonnier.

DOOM

plafoniéră (obiect) (-ni-e-) s. f., g.-d. art. plafoniérei; pl. plafoniére

plafonieri
PLAFONIÉR s.m. Meseriaș care face plafoane. [Pron. -ni-er. / cf. fr. plafonneur].

DOOM

plafoniér (persoană) (-ni-er) s. m., pl. plafoniéri

plafonierii
PLAFONIÉR s.m. Meseriaș care face plafoane. [Pron. -ni-er. / cf. fr. plafonneur].

DOOM

plafoniér (persoană) (-ni-er) s. m., pl. plafoniéri

plafonierilor
PLAFONIÉR s.m. Meseriaș care face plafoane. [Pron. -ni-er. / cf. fr. plafonneur].

DOOM

plafoniér (persoană) (-ni-er) s. m., pl. plafoniéri

plafonierul
PLAFONIÉR s.m. Meseriaș care face plafoane. [Pron. -ni-er. / cf. fr. plafonneur].

DOOM

plafoniér (persoană) (-ni-er) s. m., pl. plafoniéri

plafonierului
PLAFONIÉR s.m. Meseriaș care face plafoane. [Pron. -ni-er. / cf. fr. plafonneur].

DOOM

plafoniér (persoană) (-ni-er) s. m., pl. plafoniéri

plafonul
PLAFÓN, plafoane, s. n. 1. Suprafața interioară a planșeului superior al unei încăperi; tavan, bagdadie. 2. Cifră-limită, limită valorică (maximă) în cadrul unor operațiuni financiare, care nu poate fi depășită. ◊ Plafon de casă = limita până la care se pot păstra în permanență într-o casierie sume pentru efectuarea unor plăți curente. 3. Nivel maxim al unei mărimi (viteză, turații etc.) pe care îl poate atinge un sistem tehnic. 4. Înălțime la care se găsește, la un moment dat, suprafața inferioară a norilor față de sol. 5. Altitudine maximă la care se poate urca o aeronavă. – Din fr. plafond.

DOOM

plafón s. n., pl. plafoáne

plafonului
PLAFÓN, plafoane, s. n. 1. Suprafața interioară a planșeului superior al unei încăperi; tavan, bagdadie. 2. Cifră-limită, limită valorică (maximă) în cadrul unor operațiuni financiare, care nu poate fi depășită. ◊ Plafon de casă = limita până la care se pot păstra în permanență într-o casierie sume pentru efectuarea unor plăți curente. 3. Nivel maxim al unei mărimi (viteză, turații etc.) pe care îl poate atinge un sistem tehnic. 4. Înălțime la care se găsește, la un moment dat, suprafața inferioară a norilor față de sol. 5. Altitudine maximă la care se poate urca o aeronavă. – Din fr. plafond.

DOOM

plafón s. n., pl. plafoáne

plafonând
PLAFONÁ, plafonez, vb. I. Tranz. A fixa limita maximă a unor sume în cadrul unor operațiuni financiare. ♦ Refl. Fig. A rămâne la același nivel de cunoștințe, a nu progresa, a rămâne pe loc, a nu depăși un anumit stadiu; a se limita. – Din fr. plafonner.

DOOM

plafoná (a ~) vb., ind. prez. 3 plafoneáză

plafonînd
PLAFONÁ, plafonez, vb. I. Tranz. A fixa limita maximă a unor sume în cadrul unor operațiuni financiare. ♦ Refl. Fig. A rămâne la același nivel de cunoștințe, a nu progresa, a rămâne pe loc, a nu depăși un anumit stadiu; a se limita. – Din fr. plafonner.

DOOM

plafoná (a ~) vb., ind. prez. 3 plafoneáză

plafonări
PLAFONÁRE, plafonări, s. f. Acțiunea de a (se) plafona și rezultatul ei. – V. plafona.

DOOM

plafonáre s. f., g.-d. art. plafonắrii; pl. plafonắri

plafonării
PLAFONÁRE, plafonări, s. f. Acțiunea de a (se) plafona și rezultatul ei. – V. plafona.

DOOM

plafonáre s. f., g.-d. art. plafonắrii; pl. plafonắri

plafonările
PLAFONÁRE, plafonări, s. f. Acțiunea de a (se) plafona și rezultatul ei. – V. plafona.

DOOM

plafonáre s. f., g.-d. art. plafonắrii; pl. plafonắri

plafonărilor
PLAFONÁRE, plafonări, s. f. Acțiunea de a (se) plafona și rezultatul ei. – V. plafona.

DOOM

plafonáre s. f., g.-d. art. plafonắrii; pl. plafonắri

plaga
PLÁGĂ, plăgi, s. f. 1. Leziune a țesuturilor corpului, provocată accidental (arsură, tăietură etc.) sau chirurgical; rană. 2. Situație nenorocită, pacoste, calamitate, nenorocire, flagel. – Din lat. plaga.

DOOM

plágă s. f., g.-d. art. plắgii; pl. plăgi

plagia
PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

DOOM

plagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 plagiáză, 1 pl. plagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să plagiéze; ger. plagiínd (-gi-ind)

plagiai
PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

DOOM

plagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 plagiáză, 1 pl. plagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să plagiéze; ger. plagiínd (-gi-ind)

plagiam
PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

DOOM

plagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 plagiáză, 1 pl. plagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să plagiéze; ger. plagiínd (-gi-ind)

plagiară
PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

DOOM

plagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 plagiáză, 1 pl. plagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să plagiéze; ger. plagiínd (-gi-ind)

plagiarăm
PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

DOOM

plagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 plagiáză, 1 pl. plagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să plagiéze; ger. plagiínd (-gi-ind)

plagiarăți
PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

DOOM

plagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 plagiáză, 1 pl. plagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să plagiéze; ger. plagiínd (-gi-ind)

plagiase
PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

DOOM

plagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 plagiáză, 1 pl. plagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să plagiéze; ger. plagiínd (-gi-ind)

plagiasem
PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

DOOM

plagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 plagiáză, 1 pl. plagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să plagiéze; ger. plagiínd (-gi-ind)

plagiaseră
PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

DOOM

plagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 plagiáză, 1 pl. plagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să plagiéze; ger. plagiínd (-gi-ind)

plagiaserăm
PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

DOOM

plagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 plagiáză, 1 pl. plagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să plagiéze; ger. plagiínd (-gi-ind)

plagiaserăți
PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

DOOM

plagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 plagiáză, 1 pl. plagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să plagiéze; ger. plagiínd (-gi-ind)

plagiaseși
PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

DOOM

plagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 plagiáză, 1 pl. plagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să plagiéze; ger. plagiínd (-gi-ind)

plagiaseți
PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

DOOM

plagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 plagiáză, 1 pl. plagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să plagiéze; ger. plagiínd (-gi-ind)

plagiat
PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

DOOM

plagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 plagiáză, 1 pl. plagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să plagiéze; ger. plagiínd (-gi-ind)

plagiat
PLAGIÁT², -Ă, plagiați, -te, adj. (Despre opere literare, artistice sau științifice) Care a fost însușit (integral sau parțial) de la altcineva și prezentat drept creație personală. [Pr.: -gi-at] – V. plagia.

plagiat
PLAGIÁT¹, plagiate, s. n. Acțiunea de a plagia; plagiere. ♦ (Concr.) Operă literară, artistică sau științifică a altcuiva, însușită (integral sau parțial) și prezentată drept creație personală. [Pr.: -gi-at] – Din fr. plagiat.

DOOM

plagiát (-gi-at) s. n., pl. plagiáte

plagiata
PLAGIÁT², -Ă, plagiați, -te, adj. (Despre opere literare, artistice sau științifice) Care a fost însușit (integral sau parțial) de la altcineva și prezentat drept creație personală. [Pr.: -gi-at] – V. plagia.

plagiate
PLAGIÁT², -Ă, plagiați, -te, adj. (Despre opere literare, artistice sau științifice) Care a fost însușit (integral sau parțial) de la altcineva și prezentat drept creație personală. [Pr.: -gi-at] – V. plagia.

plagiatei
PLAGIÁT², -Ă, plagiați, -te, adj. (Despre opere literare, artistice sau științifice) Care a fost însușit (integral sau parțial) de la altcineva și prezentat drept creație personală. [Pr.: -gi-at] – V. plagia.

plagiatele
PLAGIÁT², -Ă, plagiați, -te, adj. (Despre opere literare, artistice sau științifice) Care a fost însușit (integral sau parțial) de la altcineva și prezentat drept creație personală. [Pr.: -gi-at] – V. plagia.

plagiatelor
PLAGIÁT², -Ă, plagiați, -te, adj. (Despre opere literare, artistice sau științifice) Care a fost însușit (integral sau parțial) de la altcineva și prezentat drept creație personală. [Pr.: -gi-at] – V. plagia.

plagiatoare
PLAGIATÓR, -OÁRE, plagiatori, -oare, s. m. și f. Persoană care plagiază. [Pr.: -gi-a-] – Din lat. plagiator.

DOOM

plagiatór (-gi-a-) s. m., pl. plagiatóri

plagiatoarea
PLAGIATÓR, -OÁRE, plagiatori, -oare, s. m. și f. Persoană care plagiază. [Pr.: -gi-a-] – Din lat. plagiator.

DOOM

plagiatór (-gi-a-) s. m., pl. plagiatóri

plagiatoarei
PLAGIATÓR, -OÁRE, plagiatori, -oare, s. m. și f. Persoană care plagiază. [Pr.: -gi-a-] – Din lat. plagiator.

DOOM

plagiatór (-gi-a-) s. m., pl. plagiatóri

plagiatoarele
PLAGIATÓR, -OÁRE, plagiatori, -oare, s. m. și f. Persoană care plagiază. [Pr.: -gi-a-] – Din lat. plagiator.

DOOM

plagiatór (-gi-a-) s. m., pl. plagiatóri

plagiatoarelor
PLAGIATÓR, -OÁRE, plagiatori, -oare, s. m. și f. Persoană care plagiază. [Pr.: -gi-a-] – Din lat. plagiator.

DOOM

plagiatór (-gi-a-) s. m., pl. plagiatóri

plagiator
PLAGIATÓR, -OÁRE, plagiatori, -oare, s. m. și f. Persoană care plagiază. [Pr.: -gi-a-] – Din lat. plagiator.

DOOM

plagiatór (-gi-a-) s. m., pl. plagiatóri

plagiatori
PLAGIATÓR, -OÁRE, plagiatori, -oare, s. m. și f. Persoană care plagiază. [Pr.: -gi-a-] – Din lat. plagiator.

DOOM

plagiatór (-gi-a-) s. m., pl. plagiatóri

plagiatorii
PLAGIATÓR, -OÁRE, plagiatori, -oare, s. m. și f. Persoană care plagiază. [Pr.: -gi-a-] – Din lat. plagiator.

DOOM

plagiatór (-gi-a-) s. m., pl. plagiatóri

plagiatorilor
PLAGIATÓR, -OÁRE, plagiatori, -oare, s. m. și f. Persoană care plagiază. [Pr.: -gi-a-] – Din lat. plagiator.

DOOM

plagiatór (-gi-a-) s. m., pl. plagiatóri

plagiatorul
PLAGIATÓR, -OÁRE, plagiatori, -oare, s. m. și f. Persoană care plagiază. [Pr.: -gi-a-] – Din lat. plagiator.

DOOM

plagiatór (-gi-a-) s. m., pl. plagiatóri

plagiatorului
PLAGIATÓR, -OÁRE, plagiatori, -oare, s. m. și f. Persoană care plagiază. [Pr.: -gi-a-] – Din lat. plagiator.

DOOM

plagiatór (-gi-a-) s. m., pl. plagiatóri

plagiatul
PLAGIÁT², -Ă, plagiați, -te, adj. (Despre opere literare, artistice sau științifice) Care a fost însușit (integral sau parțial) de la altcineva și prezentat drept creație personală. [Pr.: -gi-at] – V. plagia.

plagiatului
PLAGIÁT², -Ă, plagiați, -te, adj. (Despre opere literare, artistice sau științifice) Care a fost însușit (integral sau parțial) de la altcineva și prezentat drept creație personală. [Pr.: -gi-at] – V. plagia.

plagiau
PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

DOOM

plagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 plagiáză, 1 pl. plagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să plagiéze; ger. plagiínd (-gi-ind)

plagiază
PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

DOOM

plagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 plagiáză, 1 pl. plagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să plagiéze; ger. plagiínd (-gi-ind)

plagiași
PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

DOOM

plagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 plagiáză, 1 pl. plagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să plagiéze; ger. plagiínd (-gi-ind)

plagiați
PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

DOOM

plagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 plagiáză, 1 pl. plagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să plagiéze; ger. plagiínd (-gi-ind)

plagiați
PLAGIÁT², -Ă, plagiați, -te, adj. (Despre opere literare, artistice sau științifice) Care a fost însușit (integral sau parțial) de la altcineva și prezentat drept creație personală. [Pr.: -gi-at] – V. plagia.

plagiații
PLAGIÁT², -Ă, plagiați, -te, adj. (Despre opere literare, artistice sau științifice) Care a fost însușit (integral sau parțial) de la altcineva și prezentat drept creație personală. [Pr.: -gi-at] – V. plagia.

plagiaților
PLAGIÁT², -Ă, plagiați, -te, adj. (Despre opere literare, artistice sau științifice) Care a fost însușit (integral sau parțial) de la altcineva și prezentat drept creație personală. [Pr.: -gi-at] – V. plagia.

plagie
PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

DOOM

plagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 plagiáză, 1 pl. plagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să plagiéze; ger. plagiínd (-gi-ind)

plagie
PLÁGIE s. f. v. plavie.

plagiem
PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

DOOM

plagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 plagiáză, 1 pl. plagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să plagiéze; ger. plagiínd (-gi-ind)

plagiere
PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

DOOM

plagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 plagiáză, 1 pl. plagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să plagiéze; ger. plagiínd (-gi-ind)

plagiere
PLAGIÉRE, plagieri, s. f. Acțiunea de a plagia și rezultatul ei; plagiat¹. [Pr.: -gi-e-] – V. plagia.

DOOM

plagiére (-gi-e-) s. f., g.-d. art. plagiérii; pl. plagiéri

plagierea
PLAGIÉRE, plagieri, s. f. Acțiunea de a plagia și rezultatul ei; plagiat¹. [Pr.: -gi-e-] – V. plagia.

DOOM

plagiére (-gi-e-) s. f., g.-d. art. plagiérii; pl. plagiéri

plagieri
PLAGIÉRE, plagieri, s. f. Acțiunea de a plagia și rezultatul ei; plagiat¹. [Pr.: -gi-e-] – V. plagia.

DOOM

plagiére (-gi-e-) s. f., g.-d. art. plagiérii; pl. plagiéri

plagierii
PLAGIÉRE, plagieri, s. f. Acțiunea de a plagia și rezultatul ei; plagiat¹. [Pr.: -gi-e-] – V. plagia.

DOOM

plagiére (-gi-e-) s. f., g.-d. art. plagiérii; pl. plagiéri

plagierile
PLAGIÉRE, plagieri, s. f. Acțiunea de a plagia și rezultatul ei; plagiat¹. [Pr.: -gi-e-] – V. plagia.

DOOM

plagiére (-gi-e-) s. f., g.-d. art. plagiérii; pl. plagiéri

plagierilor
PLAGIÉRE, plagieri, s. f. Acțiunea de a plagia și rezultatul ei; plagiat¹. [Pr.: -gi-e-] – V. plagia.

DOOM

plagiére (-gi-e-) s. f., g.-d. art. plagiérii; pl. plagiéri

plagiez
PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

DOOM

plagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 plagiáză, 1 pl. plagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să plagiéze; ger. plagiínd (-gi-ind)

plagieze
PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

DOOM

plagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 plagiáză, 1 pl. plagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să plagiéze; ger. plagiínd (-gi-ind)

plagiezi
PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

DOOM

plagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 plagiáză, 1 pl. plagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să plagiéze; ger. plagiínd (-gi-ind)

plagiind
PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

DOOM

plagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 plagiáză, 1 pl. plagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să plagiéze; ger. plagiínd (-gi-ind)

plagioclaz
PLAGIOCLÁZ, plagioclazi, s. m. Grup de minerale din clasa feldspaților, de culoare albă, cenușie sau albăstruie și cu luciu sticlos, utilizate ca materie primă în industria ceramicii sau ca piatră ornamentală. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. plagioclases.

DOOM

plagiocláz (-gi-o-claz) s. m., pl. plagioclázi

plagioclazi
PLAGIOCLÁZ, plagioclazi, s. m. Grup de minerale din clasa feldspaților, de culoare albă, cenușie sau albăstruie și cu luciu sticlos, utilizate ca materie primă în industria ceramicii sau ca piatră ornamentală. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. plagioclases.

DOOM

plagiocláz (-gi-o-claz) s. m., pl. plagioclázi

plagioclazii
PLAGIOCLÁZ, plagioclazi, s. m. Grup de minerale din clasa feldspaților, de culoare albă, cenușie sau albăstruie și cu luciu sticlos, utilizate ca materie primă în industria ceramicii sau ca piatră ornamentală. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. plagioclases.

DOOM

plagiocláz (-gi-o-claz) s. m., pl. plagioclázi

plagioclazilor
PLAGIOCLÁZ, plagioclazi, s. m. Grup de minerale din clasa feldspaților, de culoare albă, cenușie sau albăstruie și cu luciu sticlos, utilizate ca materie primă în industria ceramicii sau ca piatră ornamentală. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. plagioclases.

DOOM

plagiocláz (-gi-o-claz) s. m., pl. plagioclázi

plagioclazul
PLAGIOCLÁZ, plagioclazi, s. m. Grup de minerale din clasa feldspaților, de culoare albă, cenușie sau albăstruie și cu luciu sticlos, utilizate ca materie primă în industria ceramicii sau ca piatră ornamentală. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. plagioclases.

DOOM

plagiocláz (-gi-o-claz) s. m., pl. plagioclázi

plagioclazului
PLAGIOCLÁZ, plagioclazi, s. m. Grup de minerale din clasa feldspaților, de culoare albă, cenușie sau albăstruie și cu luciu sticlos, utilizate ca materie primă în industria ceramicii sau ca piatră ornamentală. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. plagioclases.

DOOM

plagiocláz (-gi-o-claz) s. m., pl. plagioclázi

plagiostom
PLAGIOSTÓM, plagiostomi, s. m. (Iht.; ieșit din uz) Selacian. [Pr.: -gi-os-] – Din fr. plagiostome.

DOOM

!plagiostóm (-gi-os-tom/-o-stom) s. m., pl. plagiostómi

plagiostomi
PLAGIOSTÓM, plagiostomi, s. m. (Iht.; ieșit din uz) Selacian. [Pr.: -gi-os-] – Din fr. plagiostome.

DOOM

!plagiostóm (-gi-os-tom/-o-stom) s. m., pl. plagiostómi

plagiostomii
PLAGIOSTÓM, plagiostomi, s. m. (Iht.; ieșit din uz) Selacian. [Pr.: -gi-os-] – Din fr. plagiostome.

DOOM

!plagiostóm (-gi-os-tom/-o-stom) s. m., pl. plagiostómi

plagiostomilor
PLAGIOSTÓM, plagiostomi, s. m. (Iht.; ieșit din uz) Selacian. [Pr.: -gi-os-] – Din fr. plagiostome.

DOOM

!plagiostóm (-gi-os-tom/-o-stom) s. m., pl. plagiostómi

plagiostomul
PLAGIOSTÓM, plagiostomi, s. m. (Iht.; ieșit din uz) Selacian. [Pr.: -gi-os-] – Din fr. plagiostome.

DOOM

!plagiostóm (-gi-os-tom/-o-stom) s. m., pl. plagiostómi

plagiostomului
PLAGIOSTÓM, plagiostomi, s. m. (Iht.; ieșit din uz) Selacian. [Pr.: -gi-os-] – Din fr. plagiostome.

DOOM

!plagiostóm (-gi-os-tom/-o-stom) s. m., pl. plagiostómi

plagiotrop
PLAGIOTRÓP, -Ă adj. (Despre tulpini) Culcat, târâtor. [< fr. plagiotrope].

plagiotropa
PLAGIOTRÓP, -Ă adj. (Despre tulpini) Culcat, târâtor. [< fr. plagiotrope].

plagiotrope
PLAGIOTRÓP, -Ă adj. (Despre tulpini) Culcat, târâtor. [< fr. plagiotrope].

plagiotropei
PLAGIOTRÓP, -Ă adj. (Despre tulpini) Culcat, târâtor. [< fr. plagiotrope].

plagiotropele
PLAGIOTRÓP, -Ă adj. (Despre tulpini) Culcat, târâtor. [< fr. plagiotrope].

plagiotropelor
PLAGIOTRÓP, -Ă adj. (Despre tulpini) Culcat, târâtor. [< fr. plagiotrope].

plagiotropi
PLAGIOTRÓP, -Ă adj. (Despre tulpini) Culcat, târâtor. [< fr. plagiotrope].

plagiotropii
PLAGIOTRÓP, -Ă adj. (Despre tulpini) Culcat, târâtor. [< fr. plagiotrope].

plagiotropilor
PLAGIOTRÓP, -Ă adj. (Despre tulpini) Culcat, târâtor. [< fr. plagiotrope].

plagiotropul
PLAGIOTRÓP, -Ă adj. (Despre tulpini) Culcat, târâtor. [< fr. plagiotrope].

plagiotropului
PLAGIOTRÓP, -Ă adj. (Despre tulpini) Culcat, târâtor. [< fr. plagiotrope].

plai
PLAI, plaiuri, s. n. 1. Regiune de munte sau de deal aproape plană, acoperită cu pășuni. 2. Drum pe coasta unui munte sau pe un munte; potecă. 3. Câmpie. 4. (Poetic) Ținut; meleaguri. 5. (Înv.) Diviziune administrativă a unui județ (de munte); plasă, ocol. [Pl. și: (înv.) plaie] – Lat. *plagius (< plaga).

plai
PLAI, plaiuri, s. n. 1. Partea mijlocie sau superioară a unui munte sau deal, slab înclinată, acoperită cu pajiști. 2. Drum (sau cărare) care face legătura între poala și creasta unui munte; potecă. 3. Regiune, ținut; (la pl.) meleaguri. 4. Subîmpărțire administrativă a județelor și a ținuturilor (de la munte) în sec. XV-XVIII, în Țara Românească; plasă. – Et. nec.

DOOM

plai s. n., pl. pláiuri

plaisancian
PLAISANCIÁN s.n. (Geol.) Etaj inferior al pliocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. ple-zan-ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. plaisancien].

plaiul
PLAI, plaiuri, s. n. 1. Partea mijlocie sau superioară a unui munte sau deal, slab înclinată, acoperită cu pajiști. 2. Drum (sau cărare) care face legătura între poala și creasta unui munte; potecă. 3. Regiune, ținut; (la pl.) meleaguri. 4. Subîmpărțire administrativă a județelor și a ținuturilor (de la munte) în sec. XV-XVIII, în Țara Românească; plasă. – Et. nec.

DOOM

plai s. n., pl. pláiuri

plaiului
PLAI, plaiuri, s. n. 1. Partea mijlocie sau superioară a unui munte sau deal, slab înclinată, acoperită cu pajiști. 2. Drum (sau cărare) care face legătura între poala și creasta unui munte; potecă. 3. Regiune, ținut; (la pl.) meleaguri. 4. Subîmpărțire administrativă a județelor și a ținuturilor (de la munte) în sec. XV-XVIII, în Țara Românească; plasă. – Et. nec.

DOOM

plai s. n., pl. pláiuri

plaiuri
PLAI, plaiuri, s. n. 1. Partea mijlocie sau superioară a unui munte sau deal, slab înclinată, acoperită cu pajiști. 2. Drum (sau cărare) care face legătura între poala și creasta unui munte; potecă. 3. Regiune, ținut; (la pl.) meleaguri. 4. Subîmpărțire administrativă a județelor și a ținuturilor (de la munte) în sec. XV-XVIII, în Țara Românească; plasă. – Et. nec.

DOOM

plai s. n., pl. pláiuri

plaiurile
PLAI, plaiuri, s. n. 1. Partea mijlocie sau superioară a unui munte sau deal, slab înclinată, acoperită cu pajiști. 2. Drum (sau cărare) care face legătura între poala și creasta unui munte; potecă. 3. Regiune, ținut; (la pl.) meleaguri. 4. Subîmpărțire administrativă a județelor și a ținuturilor (de la munte) în sec. XV-XVIII, în Țara Românească; plasă. – Et. nec.

DOOM

plai s. n., pl. pláiuri

plaiurilor
PLAI, plaiuri, s. n. 1. Partea mijlocie sau superioară a unui munte sau deal, slab înclinată, acoperită cu pajiști. 2. Drum (sau cărare) care face legătura între poala și creasta unui munte; potecă. 3. Regiune, ținut; (la pl.) meleaguri. 4. Subîmpărțire administrativă a județelor și a ținuturilor (de la munte) în sec. XV-XVIII, în Țara Românească; plasă. – Et. nec.

DOOM

plai s. n., pl. pláiuri

plaivas
plaivás (-se), s. n. – Creion. – Var. plaivaz. Germ. Bleiweiss, prin intermediul sb. plajvaz (Borcea 179).

plaivaz
PLAIVÁZ, plaivaze, s. n. (Pop. și fam.) Creion. [Pl. și: plaivazuri] – Din sb. plajvaz.

DOOM

!plaiváz (pop., fam.) s. n., pl. plaiváze

plaivaz
PLAIVÁZ, plaivaze (plaivazuri), s. n. (Pop. și fam.) Creion. – Din scr. plajvaz.

plaja
PLÁJĂ, plaje, s. f. 1. Porțiune de teren, acoperită cu nisip fin, de la baza unei faleze sau de pe panta lină dinspre mare a unui cordon litoral; p. ext. orice loc pe malul unei ape unde se fac băi de soare. ◊ Expr. A face plajă = a face băi de soare. 2. Fig. Fiecare dintre cele două regiuni luminoase ale fotometrelor de comparație, ale căror luminozități trebuie aduse la egalitate. – Din fr. plage.

DOOM

plájă s. f., art. plája, g.-d. art. plájei; pl. pláje

plaje
PLÁJĂ, plaje, s. f. 1. Porțiune de teren, acoperită cu nisip fin, de la baza unei faleze sau de pe panta lină dinspre mare a unui cordon litoral; p. ext. orice loc pe malul unei ape unde se fac băi de soare. ◊ Expr. A face plajă = a face băi de soare. 2. Fig. Fiecare dintre cele două regiuni luminoase ale fotometrelor de comparație, ale căror luminozități trebuie aduse la egalitate. – Din fr. plage.

DOOM

plájă s. f., art. plája, g.-d. art. plájei; pl. pláje

plajei
PLÁJĂ, plaje, s. f. 1. Porțiune de teren, acoperită cu nisip fin, de la baza unei faleze sau de pe panta lină dinspre mare a unui cordon litoral; p. ext. orice loc pe malul unei ape unde se fac băi de soare. ◊ Expr. A face plajă = a face băi de soare. 2. Fig. Fiecare dintre cele două regiuni luminoase ale fotometrelor de comparație, ale căror luminozități trebuie aduse la egalitate. – Din fr. plage.

DOOM

plájă s. f., art. plája, g.-d. art. plájei; pl. pláje

plajele
PLÁJĂ, plaje, s. f. 1. Porțiune de teren, acoperită cu nisip fin, de la baza unei faleze sau de pe panta lină dinspre mare a unui cordon litoral; p. ext. orice loc pe malul unei ape unde se fac băi de soare. ◊ Expr. A face plajă = a face băi de soare. 2. Fig. Fiecare dintre cele două regiuni luminoase ale fotometrelor de comparație, ale căror luminozități trebuie aduse la egalitate. – Din fr. plage.

DOOM

plájă s. f., art. plája, g.-d. art. plájei; pl. pláje

plajelor
PLÁJĂ, plaje, s. f. 1. Porțiune de teren, acoperită cu nisip fin, de la baza unei faleze sau de pe panta lină dinspre mare a unui cordon litoral; p. ext. orice loc pe malul unei ape unde se fac băi de soare. ◊ Expr. A face plajă = a face băi de soare. 2. Fig. Fiecare dintre cele două regiuni luminoase ale fotometrelor de comparație, ale căror luminozități trebuie aduse la egalitate. – Din fr. plage.

DOOM

plájă s. f., art. plája, g.-d. art. plájei; pl. pláje

plan
PLAN, -Ă, (I) planuri, s. n., (II) plani, -e, adj. I. S. n. 1. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzând o suită ordonată de operații destinate să ducă la atingerea unui scop; program (de lucru). 2. Distribuție metodică a părților componente ale unei lucrări științifice, literare, ale unei expuneri etc. 3. (Geom.) Suprafață care conține în întregime orice dreaptă care trece prin două puncte oarecare ale sale. ◊ Plan de proiecție = plan pe care se obține imaginea unui corp printr-un procedeu de proiecție oarecare. (Astron.) Plan meridian = plan definit de verticala locului și de axa lumii. 4. Fiecare dintre planurile (I 3), în general verticale, perpendiculare pe direcția privirii, în care se găsește sau pare că se găsește un obiect și care reprezintă adâncimea sau depărtarea în perspectivă; spec. element al filmării cinematografice, care reprezintă apropierea sau depărtarea obiectului față de aparatul de filmat. ◊ Primul (sau întâiul) plan = partea cea mai apropiată de public a unei scene; partea unui tablou care dă impresia a fi cea mai apropiată de privitori; fig. primul rând, locul de frunte (al unei serii). ◊ Loc. adv. Pe plan(ul)... = în domeniul...; în ceea ce privește...; din punct de vedere... ◊ Expr. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe (sau în) prim(ul) plan = a avea (sau a considera că are) importanță primordială. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe planul al doilea (sau al treilea etc.) = a fi (sau a considera că este) de importanță secundară, minimă. 5. (Cinema) Element al montajului, reprezentând porțiunea de peliculă imprimată în timpul unei singure funcționări a aparatului de filmat (între o pornire și o oprire). ♦ Delimitare a mărimii încadraturii în raport cu mărimea omului în cadru prin stabilirea unor termeni convenționali. ◊ Prim plan = plan (I 5) care cuprinde bustul până sub umeri. Gros plan = reprezentarea pe peliculă a capului unui personaj. Plan american = plan (I 5) care cuprinde omul încadrat până la genunchi. Plan semigeneral = plan (I 5) care încadrează personajul în toată înălțimea. 6. Suprafață netedă a unui corp; corp care prezintă o astfel de suprafață. ◊ Plan înclinat = dispozitiv simplu de forma unei rampe înclinate, alcătuit dintr-un corp cu o suprafață plană (sau din două bare paralele) care formează un unghi cu planul orizontal și care este folosit pentru a ridica corpuri prin rostogolire sau prin împingere, folosindu-se forțe mai mici decât greutatea corpurilor respective. Plan de aripă = suprafața de susținere a unui avion. 7. Desen tehnic care cuprinde reprezentarea grafică, la o anumită scară, a unui teren, a unei construcții, a unei mașini etc. 8. (Reg.) Ogor, parcelă. II. Adj. Fără asperități, neted, drept; care prezintă o suprafață netedă. ◊ Unghi plan = porțiune dintr-un plan (I 3) cuprinsă între două semidrepte (cu aceeași origine) ale planului. Figură plană = figură care poate fi așezată cu toate punctele pe același plan (I 3). Geometrie plană = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt așezate în același plan (I 3). (Tipogr.) Mașină plană = mașină care imprimă coli separate. – Din fr. plan, lat. planus.

DOOM

plan² s. n., pl. plánuri

plan
GROS-PLAN, gros-planuri, s. n. (Cin.) Mod de încadrare în tehnica filmării, în care fotograma cuprinde numai un detaliu sau fața personajului. [Pr.: groplán] – Din fr. gros-plan.

DOOM

prim-plán s. n., pl. prim-plánuri

plan
PRIM-PLÁN, prim-planuri, s. n. Cadru cinematografic în care interpreții sunt filmați de aproape. – Prim² + plan.

DOOM

prim-plán s. n., pl. prim-plánuri

plana
PLAN, -Ă, (I) planuri, s. n., (II) plani, -e, adj. I. S. n. 1. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzând o suită ordonată de operații destinate să ducă la atingerea unui scop; program (de lucru). 2. Distribuție metodică a părților componente ale unei lucrări științifice, literare, ale unei expuneri etc. 3. (Geom.) Suprafață care conține în întregime orice dreaptă care trece prin două puncte oarecare ale sale. ◊ Plan de proiecție = plan pe care se obține imaginea unui corp printr-un procedeu de proiecție oarecare. (Astron.) Plan meridian = plan definit de verticala locului și de axa lumii. 4. Fiecare dintre planurile (I 3), în general verticale, perpendiculare pe direcția privirii, în care se găsește sau pare că se găsește un obiect și care reprezintă adâncimea sau depărtarea în perspectivă; spec. element al filmării cinematografice, care reprezintă apropierea sau depărtarea obiectului față de aparatul de filmat. ◊ Primul (sau întâiul) plan = partea cea mai apropiată de public a unei scene; partea unui tablou care dă impresia a fi cea mai apropiată de privitori; fig. primul rând, locul de frunte (al unei serii). ◊ Loc. adv. Pe plan(ul)... = în domeniul...; în ceea ce privește...; din punct de vedere... ◊ Expr. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe (sau în) prim(ul) plan = a avea (sau a considera că are) importanță primordială. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe planul al doilea (sau al treilea etc.) = a fi (sau a considera că este) de importanță secundară, minimă. 5. (Cinema) Element al montajului, reprezentând porțiunea de peliculă imprimată în timpul unei singure funcționări a aparatului de filmat (între o pornire și o oprire). ♦ Delimitare a mărimii încadraturii în raport cu mărimea omului în cadru prin stabilirea unor termeni convenționali. ◊ Prim plan = plan (I 5) care cuprinde bustul până sub umeri. Gros plan = reprezentarea pe peliculă a capului unui personaj. Plan american = plan (I 5) care cuprinde omul încadrat până la genunchi. Plan semigeneral = plan (I 5) care încadrează personajul în toată înălțimea. 6. Suprafață netedă a unui corp; corp care prezintă o astfel de suprafață. ◊ Plan înclinat = dispozitiv simplu de forma unei rampe înclinate, alcătuit dintr-un corp cu o suprafață plană (sau din două bare paralele) care formează un unghi cu planul orizontal și care este folosit pentru a ridica corpuri prin rostogolire sau prin împingere, folosindu-se forțe mai mici decât greutatea corpurilor respective. Plan de aripă = suprafața de susținere a unui avion. 7. Desen tehnic care cuprinde reprezentarea grafică, la o anumită scară, a unui teren, a unei construcții, a unei mașini etc. 8. (Reg.) Ogor, parcelă. II. Adj. Fără asperități, neted, drept; care prezintă o suprafață netedă. ◊ Unghi plan = porțiune dintr-un plan (I 3) cuprinsă între două semidrepte (cu aceeași origine) ale planului. Figură plană = figură care poate fi așezată cu toate punctele pe același plan (I 3). Geometrie plană = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt așezate în același plan (I 3). (Tipogr.) Mașină plană = mașină care imprimă coli separate. – Din fr. plan, lat. planus.

DOOM

plan² s. n., pl. plánuri

plana
PLANÁ¹, planez, vb. I. Intranz. 1. (Despre păsări) A pluti sau a se menține în aer cu aripile întinse, aproape nemișcate. ♦ (Despre planoare) A pluti în aer pe o traiectorie care face un unghi mic cu orizontala; (despre avioane) a coborî (cu motorul oprit sau cu viteza redusă) pe o traiectorie cu pantă mică. 2. A întrece prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare; a domina. ♦ Fig. A domina prin importanță, prin superioritate etc. ♦ Fig. A amenința să se întâmple, a pluti asupra; a fi iminent. – Din fr. planer.

DOOM

planá (a ~) vb., ind. prez. 3 planeáză

plana
PLANÁ², planez, vb. I. Tranz. A prelucra suprafața unui obiect prin așchiere sau prin deformare plastică pentru a o face netedă, plană. – Din fr. planer.

planai
PLANÁ¹, planez, vb. I. Intranz. 1. (Despre păsări) A pluti sau a se menține în aer cu aripile întinse, aproape nemișcate. ♦ (Despre planoare) A pluti în aer pe o traiectorie care face un unghi mic cu orizontala; (despre avioane) a coborî (cu motorul oprit sau cu viteza redusă) pe o traiectorie cu pantă mică. 2. A întrece prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare; a domina. ♦ Fig. A domina prin importanță, prin superioritate etc. ♦ Fig. A amenința să se întâmple, a pluti asupra; a fi iminent. – Din fr. planer.

DOOM

planá (a ~) vb., ind. prez. 3 planeáză

planai
PLANÁ², planez, vb. I. Tranz. A prelucra suprafața unui obiect prin așchiere sau prin deformare plastică pentru a o face netedă, plană. – Din fr. planer.

planam
PLANÁ¹, planez, vb. I. Intranz. 1. (Despre păsări) A pluti sau a se menține în aer cu aripile întinse, aproape nemișcate. ♦ (Despre planoare) A pluti în aer pe o traiectorie care face un unghi mic cu orizontala; (despre avioane) a coborî (cu motorul oprit sau cu viteza redusă) pe o traiectorie cu pantă mică. 2. A întrece prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare; a domina. ♦ Fig. A domina prin importanță, prin superioritate etc. ♦ Fig. A amenința să se întâmple, a pluti asupra; a fi iminent. – Din fr. planer.

DOOM

planá (a ~) vb., ind. prez. 3 planeáză

planam
PLANÁ², planez, vb. I. Tranz. A prelucra suprafața unui obiect prin așchiere sau prin deformare plastică pentru a o face netedă, plană. – Din fr. planer.

planare
PLANÁ¹, planez, vb. I. Intranz. 1. (Despre păsări) A pluti sau a se menține în aer cu aripile întinse, aproape nemișcate. ♦ (Despre planoare) A pluti în aer pe o traiectorie care face un unghi mic cu orizontala; (despre avioane) a coborî (cu motorul oprit sau cu viteza redusă) pe o traiectorie cu pantă mică. 2. A întrece prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare; a domina. ♦ Fig. A domina prin importanță, prin superioritate etc. ♦ Fig. A amenința să se întâmple, a pluti asupra; a fi iminent. – Din fr. planer.

DOOM

planá (a ~) vb., ind. prez. 3 planeáză

planare
PLANÁ², planez, vb. I. Tranz. A prelucra suprafața unui obiect prin așchiere sau prin deformare plastică pentru a o face netedă, plană. – Din fr. planer.

planare
PLANÁRE², planări, s. f. Acțiunea de a plana² și rezultatul ei. – V. plana².

DOOM

planáre s. f., g.-d. art. planắrii; pl. planắri

planarea
PLANÁRE², planări, s. f. Acțiunea de a plana² și rezultatul ei. – V. plana².

DOOM

planáre s. f., g.-d. art. planắrii; pl. planắri

planaria
PLANÁRIE, planarii, s. f. Gen de vierme platelmint, cu corpul oval-alungit, lung de 1-2 cm și cu mare putere de regenerare, care trăiește mai ales în râuri de munte și de deal (Planaria). – Din fr. planaire.

DOOM

planárie (-ri-e) s. f., art. planária (-ri-a), g.-d. art. planáriei; pl. planárii, art. planáriile (-ri-i-)

planarie
PLANÁRIE, planarii, s. f. Gen de vierme platelmint, cu corpul oval-alungit, lung de 1-2 cm și cu mare putere de regenerare, care trăiește mai ales în râuri de munte și de deal (Planaria). – Din fr. planaire.

DOOM

planárie (-ri-e) s. f., art. planária (-ri-a), g.-d. art. planáriei; pl. planárii, art. planáriile (-ri-i-)

planariei
PLANÁRIE, planarii, s. f. Gen de vierme platelmint, cu corpul oval-alungit, lung de 1-2 cm și cu mare putere de regenerare, care trăiește mai ales în râuri de munte și de deal (Planaria). – Din fr. planaire.

DOOM

planárie (-ri-e) s. f., art. planária (-ri-a), g.-d. art. planáriei; pl. planárii, art. planáriile (-ri-i-)

planarii
PLANÁRIE, planarii, s. f. Gen de vierme platelmint, cu corpul oval-alungit, lung de 1-2 cm și cu mare putere de regenerare, care trăiește mai ales în râuri de munte și de deal (Planaria). – Din fr. planaire.

DOOM

planárie (-ri-e) s. f., art. planária (-ri-a), g.-d. art. planáriei; pl. planárii, art. planáriile (-ri-i-)

planariile
PLANÁRIE, planarii, s. f. Gen de vierme platelmint, cu corpul oval-alungit, lung de 1-2 cm și cu mare putere de regenerare, care trăiește mai ales în râuri de munte și de deal (Planaria). – Din fr. planaire.

DOOM

planárie (-ri-e) s. f., art. planária (-ri-a), g.-d. art. planáriei; pl. planárii, art. planáriile (-ri-i-)

planariilor
PLANÁRIE, planarii, s. f. Gen de vierme platelmint, cu corpul oval-alungit, lung de 1-2 cm și cu mare putere de regenerare, care trăiește mai ales în râuri de munte și de deal (Planaria). – Din fr. planaire.

DOOM

planárie (-ri-e) s. f., art. planária (-ri-a), g.-d. art. planáriei; pl. planárii, art. planáriile (-ri-i-)

planaritate
PLANARITÁTE s.f. (Mat.) Proprietatea de a fi plan. V. planeitate. [< germ. Planarität].

planară
PLANÁ¹, planez, vb. I. Intranz. 1. (Despre păsări) A pluti sau a se menține în aer cu aripile întinse, aproape nemișcate. ♦ (Despre planoare) A pluti în aer pe o traiectorie care face un unghi mic cu orizontala; (despre avioane) a coborî (cu motorul oprit sau cu viteza redusă) pe o traiectorie cu pantă mică. 2. A întrece prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare; a domina. ♦ Fig. A domina prin importanță, prin superioritate etc. ♦ Fig. A amenința să se întâmple, a pluti asupra; a fi iminent. – Din fr. planer.

DOOM

planá (a ~) vb., ind. prez. 3 planeáză

planară
PLANÁ², planez, vb. I. Tranz. A prelucra suprafața unui obiect prin așchiere sau prin deformare plastică pentru a o face netedă, plană. – Din fr. planer.

planarăm
PLANÁ¹, planez, vb. I. Intranz. 1. (Despre păsări) A pluti sau a se menține în aer cu aripile întinse, aproape nemișcate. ♦ (Despre planoare) A pluti în aer pe o traiectorie care face un unghi mic cu orizontala; (despre avioane) a coborî (cu motorul oprit sau cu viteza redusă) pe o traiectorie cu pantă mică. 2. A întrece prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare; a domina. ♦ Fig. A domina prin importanță, prin superioritate etc. ♦ Fig. A amenința să se întâmple, a pluti asupra; a fi iminent. – Din fr. planer.

DOOM

planá (a ~) vb., ind. prez. 3 planeáză

planarăm
PLANÁ², planez, vb. I. Tranz. A prelucra suprafața unui obiect prin așchiere sau prin deformare plastică pentru a o face netedă, plană. – Din fr. planer.

planarăți
PLANÁ¹, planez, vb. I. Intranz. 1. (Despre păsări) A pluti sau a se menține în aer cu aripile întinse, aproape nemișcate. ♦ (Despre planoare) A pluti în aer pe o traiectorie care face un unghi mic cu orizontala; (despre avioane) a coborî (cu motorul oprit sau cu viteza redusă) pe o traiectorie cu pantă mică. 2. A întrece prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare; a domina. ♦ Fig. A domina prin importanță, prin superioritate etc. ♦ Fig. A amenința să se întâmple, a pluti asupra; a fi iminent. – Din fr. planer.

DOOM

planá (a ~) vb., ind. prez. 3 planeáză

planarăți
PLANÁ², planez, vb. I. Tranz. A prelucra suprafața unui obiect prin așchiere sau prin deformare plastică pentru a o face netedă, plană. – Din fr. planer.

planase
PLANÁ¹, planez, vb. I. Intranz. 1. (Despre păsări) A pluti sau a se menține în aer cu aripile întinse, aproape nemișcate. ♦ (Despre planoare) A pluti în aer pe o traiectorie care face un unghi mic cu orizontala; (despre avioane) a coborî (cu motorul oprit sau cu viteza redusă) pe o traiectorie cu pantă mică. 2. A întrece prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare; a domina. ♦ Fig. A domina prin importanță, prin superioritate etc. ♦ Fig. A amenința să se întâmple, a pluti asupra; a fi iminent. – Din fr. planer.

DOOM

planá (a ~) vb., ind. prez. 3 planeáză

planase
PLANÁ², planez, vb. I. Tranz. A prelucra suprafața unui obiect prin așchiere sau prin deformare plastică pentru a o face netedă, plană. – Din fr. planer.

planasem
PLANÁ¹, planez, vb. I. Intranz. 1. (Despre păsări) A pluti sau a se menține în aer cu aripile întinse, aproape nemișcate. ♦ (Despre planoare) A pluti în aer pe o traiectorie care face un unghi mic cu orizontala; (despre avioane) a coborî (cu motorul oprit sau cu viteza redusă) pe o traiectorie cu pantă mică. 2. A întrece prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare; a domina. ♦ Fig. A domina prin importanță, prin superioritate etc. ♦ Fig. A amenința să se întâmple, a pluti asupra; a fi iminent. – Din fr. planer.

DOOM

planá (a ~) vb., ind. prez. 3 planeáză

planasem
PLANÁ², planez, vb. I. Tranz. A prelucra suprafața unui obiect prin așchiere sau prin deformare plastică pentru a o face netedă, plană. – Din fr. planer.

planaseră
PLANÁ¹, planez, vb. I. Intranz. 1. (Despre păsări) A pluti sau a se menține în aer cu aripile întinse, aproape nemișcate. ♦ (Despre planoare) A pluti în aer pe o traiectorie care face un unghi mic cu orizontala; (despre avioane) a coborî (cu motorul oprit sau cu viteza redusă) pe o traiectorie cu pantă mică. 2. A întrece prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare; a domina. ♦ Fig. A domina prin importanță, prin superioritate etc. ♦ Fig. A amenința să se întâmple, a pluti asupra; a fi iminent. – Din fr. planer.

DOOM

planá (a ~) vb., ind. prez. 3 planeáză

planaseră
PLANÁ², planez, vb. I. Tranz. A prelucra suprafața unui obiect prin așchiere sau prin deformare plastică pentru a o face netedă, plană. – Din fr. planer.

planaserăm
PLANÁ¹, planez, vb. I. Intranz. 1. (Despre păsări) A pluti sau a se menține în aer cu aripile întinse, aproape nemișcate. ♦ (Despre planoare) A pluti în aer pe o traiectorie care face un unghi mic cu orizontala; (despre avioane) a coborî (cu motorul oprit sau cu viteza redusă) pe o traiectorie cu pantă mică. 2. A întrece prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare; a domina. ♦ Fig. A domina prin importanță, prin superioritate etc. ♦ Fig. A amenința să se întâmple, a pluti asupra; a fi iminent. – Din fr. planer.

DOOM

planá (a ~) vb., ind. prez. 3 planeáză

planaserăm
PLANÁ², planez, vb. I. Tranz. A prelucra suprafața unui obiect prin așchiere sau prin deformare plastică pentru a o face netedă, plană. – Din fr. planer.

planaserăți
PLANÁ¹, planez, vb. I. Intranz. 1. (Despre păsări) A pluti sau a se menține în aer cu aripile întinse, aproape nemișcate. ♦ (Despre planoare) A pluti în aer pe o traiectorie care face un unghi mic cu orizontala; (despre avioane) a coborî (cu motorul oprit sau cu viteza redusă) pe o traiectorie cu pantă mică. 2. A întrece prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare; a domina. ♦ Fig. A domina prin importanță, prin superioritate etc. ♦ Fig. A amenința să se întâmple, a pluti asupra; a fi iminent. – Din fr. planer.

DOOM

planá (a ~) vb., ind. prez. 3 planeáză

planaserăți
PLANÁ², planez, vb. I. Tranz. A prelucra suprafața unui obiect prin așchiere sau prin deformare plastică pentru a o face netedă, plană. – Din fr. planer.

planaseși
PLANÁ¹, planez, vb. I. Intranz. 1. (Despre păsări) A pluti sau a se menține în aer cu aripile întinse, aproape nemișcate. ♦ (Despre planoare) A pluti în aer pe o traiectorie care face un unghi mic cu orizontala; (despre avioane) a coborî (cu motorul oprit sau cu viteza redusă) pe o traiectorie cu pantă mică. 2. A întrece prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare; a domina. ♦ Fig. A domina prin importanță, prin superioritate etc. ♦ Fig. A amenința să se întâmple, a pluti asupra; a fi iminent. – Din fr. planer.

DOOM

planá (a ~) vb., ind. prez. 3 planeáză

planaseși
PLANÁ², planez, vb. I. Tranz. A prelucra suprafața unui obiect prin așchiere sau prin deformare plastică pentru a o face netedă, plană. – Din fr. planer.

planaseți
PLANÁ¹, planez, vb. I. Intranz. 1. (Despre păsări) A pluti sau a se menține în aer cu aripile întinse, aproape nemișcate. ♦ (Despre planoare) A pluti în aer pe o traiectorie care face un unghi mic cu orizontala; (despre avioane) a coborî (cu motorul oprit sau cu viteza redusă) pe o traiectorie cu pantă mică. 2. A întrece prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare; a domina. ♦ Fig. A domina prin importanță, prin superioritate etc. ♦ Fig. A amenința să se întâmple, a pluti asupra; a fi iminent. – Din fr. planer.

DOOM

planá (a ~) vb., ind. prez. 3 planeáză

planaseți
PLANÁ², planez, vb. I. Tranz. A prelucra suprafața unui obiect prin așchiere sau prin deformare plastică pentru a o face netedă, plană. – Din fr. planer.

planat
PLANÁ¹, planez, vb. I. Intranz. 1. (Despre păsări) A pluti sau a se menține în aer cu aripile întinse, aproape nemișcate. ♦ (Despre planoare) A pluti în aer pe o traiectorie care face un unghi mic cu orizontala; (despre avioane) a coborî (cu motorul oprit sau cu viteza redusă) pe o traiectorie cu pantă mică. 2. A întrece prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare; a domina. ♦ Fig. A domina prin importanță, prin superioritate etc. ♦ Fig. A amenința să se întâmple, a pluti asupra; a fi iminent. – Din fr. planer.

DOOM

planá (a ~) vb., ind. prez. 3 planeáză

planat
PLANÁ², planez, vb. I. Tranz. A prelucra suprafața unui obiect prin așchiere sau prin deformare plastică pentru a o face netedă, plană. – Din fr. planer.

planat
PLANÁT, -Ă, planați, -te, adj. (În sintagma) Zbor planat = zbor executat pe o pantă în coborâre, cu pierdere uniformă de înălțime, de către aeronave autopropulsate (cu motorul cu viteză redusă) sau planoare. – V. plana¹.

planata
PLANÁT, -Ă, planați, -te, adj. (În sintagma) Zbor planat = zbor executat pe o pantă în coborâre, cu pierdere uniformă de înălțime, de către aeronave autopropulsate (cu motorul cu viteză redusă) sau planoare. – V. plana¹.

planate
PLANÁT, -Ă, planați, -te, adj. (În sintagma) Zbor planat = zbor executat pe o pantă în coborâre, cu pierdere uniformă de înălțime, de către aeronave autopropulsate (cu motorul cu viteză redusă) sau planoare. – V. plana¹.

planatei
PLANÁT, -Ă, planați, -te, adj. (În sintagma) Zbor planat = zbor executat pe o pantă în coborâre, cu pierdere uniformă de înălțime, de către aeronave autopropulsate (cu motorul cu viteză redusă) sau planoare. – V. plana¹.

planatele
PLANÁT, -Ă, planați, -te, adj. (În sintagma) Zbor planat = zbor executat pe o pantă în coborâre, cu pierdere uniformă de înălțime, de către aeronave autopropulsate (cu motorul cu viteză redusă) sau planoare. – V. plana¹.

planatelor
PLANÁT, -Ă, planați, -te, adj. (În sintagma) Zbor planat = zbor executat pe o pantă în coborâre, cu pierdere uniformă de înălțime, de către aeronave autopropulsate (cu motorul cu viteză redusă) sau planoare. – V. plana¹.

planatoare
PLANATÓR, planatoare, s. n. Piesă componentă a unei matrițe pentru tablă, în formă de placă sau de inel, rigidă sau elastică, care presează marginea tablei pentru a împiedica formarea cutelor în timpul prelucrării ei. ♦ Ciocan cu o formă specială, folosit pentru a face plană suprafața unui obiect. – Plana² + suf. -tor.

DOOM

planatór s. n., pl. planatoáre

planatoarele
PLANATÓR, planatoare, s. n. Piesă componentă a unei matrițe pentru tablă, în formă de placă sau de inel, rigidă sau elastică, care presează marginea tablei pentru a împiedica formarea cutelor în timpul prelucrării ei. ♦ Ciocan cu o formă specială, folosit pentru a face plană suprafața unui obiect. – Plana² + suf. -tor.

DOOM

planatór s. n., pl. planatoáre

planatoarelor
PLANATÓR, planatoare, s. n. Piesă componentă a unei matrițe pentru tablă, în formă de placă sau de inel, rigidă sau elastică, care presează marginea tablei pentru a împiedica formarea cutelor în timpul prelucrării ei. ♦ Ciocan cu o formă specială, folosit pentru a face plană suprafața unui obiect. – Plana² + suf. -tor.

DOOM

planatór s. n., pl. planatoáre

planator
PLANATÓR, planatoare, s. n. Piesă componentă a unei matrițe pentru tablă, în formă de placă sau de inel, rigidă sau elastică, care presează marginea tablei pentru a împiedica formarea cutelor în timpul prelucrării ei. ♦ Ciocan cu o formă specială, folosit pentru a face plană suprafața unui obiect. – Plana² + suf. -tor.

DOOM

planatór s. n., pl. planatoáre

planatorul
PLANATÓR, planatoare, s. n. Piesă componentă a unei matrițe pentru tablă, în formă de placă sau de inel, rigidă sau elastică, care presează marginea tablei pentru a împiedica formarea cutelor în timpul prelucrării ei. ♦ Ciocan cu o formă specială, folosit pentru a face plană suprafața unui obiect. – Plana² + suf. -tor.

DOOM

planatór s. n., pl. planatoáre

planatorului
PLANATÓR, planatoare, s. n. Piesă componentă a unei matrițe pentru tablă, în formă de placă sau de inel, rigidă sau elastică, care presează marginea tablei pentru a împiedica formarea cutelor în timpul prelucrării ei. ♦ Ciocan cu o formă specială, folosit pentru a face plană suprafața unui obiect. – Plana² + suf. -tor.

DOOM

planatór s. n., pl. planatoáre

planatul
PLANÁT, -Ă, planați, -te, adj. (În sintagma) Zbor planat = zbor executat pe o pantă în coborâre, cu pierdere uniformă de înălțime, de către aeronave autopropulsate (cu motorul cu viteză redusă) sau planoare. – V. plana¹.

planatului
PLANÁT, -Ă, planați, -te, adj. (În sintagma) Zbor planat = zbor executat pe o pantă în coborâre, cu pierdere uniformă de înălțime, de către aeronave autopropulsate (cu motorul cu viteză redusă) sau planoare. – V. plana¹.

planau
PLANÁ¹, planez, vb. I. Intranz. 1. (Despre păsări) A pluti sau a se menține în aer cu aripile întinse, aproape nemișcate. ♦ (Despre planoare) A pluti în aer pe o traiectorie care face un unghi mic cu orizontala; (despre avioane) a coborî (cu motorul oprit sau cu viteza redusă) pe o traiectorie cu pantă mică. 2. A întrece prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare; a domina. ♦ Fig. A domina prin importanță, prin superioritate etc. ♦ Fig. A amenința să se întâmple, a pluti asupra; a fi iminent. – Din fr. planer.

DOOM

planá (a ~) vb., ind. prez. 3 planeáză

planau
PLANÁ², planez, vb. I. Tranz. A prelucra suprafața unui obiect prin așchiere sau prin deformare plastică pentru a o face netedă, plană. – Din fr. planer.

planași
PLANÁ¹, planez, vb. I. Intranz. 1. (Despre păsări) A pluti sau a se menține în aer cu aripile întinse, aproape nemișcate. ♦ (Despre planoare) A pluti în aer pe o traiectorie care face un unghi mic cu orizontala; (despre avioane) a coborî (cu motorul oprit sau cu viteza redusă) pe o traiectorie cu pantă mică. 2. A întrece prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare; a domina. ♦ Fig. A domina prin importanță, prin superioritate etc. ♦ Fig. A amenința să se întâmple, a pluti asupra; a fi iminent. – Din fr. planer.

DOOM

planá (a ~) vb., ind. prez. 3 planeáză

planași
PLANÁ², planez, vb. I. Tranz. A prelucra suprafața unui obiect prin așchiere sau prin deformare plastică pentru a o face netedă, plană. – Din fr. planer.

planați
PLANÁ¹, planez, vb. I. Intranz. 1. (Despre păsări) A pluti sau a se menține în aer cu aripile întinse, aproape nemișcate. ♦ (Despre planoare) A pluti în aer pe o traiectorie care face un unghi mic cu orizontala; (despre avioane) a coborî (cu motorul oprit sau cu viteza redusă) pe o traiectorie cu pantă mică. 2. A întrece prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare; a domina. ♦ Fig. A domina prin importanță, prin superioritate etc. ♦ Fig. A amenința să se întâmple, a pluti asupra; a fi iminent. – Din fr. planer.

DOOM

planá (a ~) vb., ind. prez. 3 planeáză

planați
PLANÁ², planez, vb. I. Tranz. A prelucra suprafața unui obiect prin așchiere sau prin deformare plastică pentru a o face netedă, plană. – Din fr. planer.

planați
PLANÁT, -Ă, planați, -te, adj. (În sintagma) Zbor planat = zbor executat pe o pantă în coborâre, cu pierdere uniformă de înălțime, de către aeronave autopropulsate (cu motorul cu viteză redusă) sau planoare. – V. plana¹.

planația
PLANÁȚIE, planații, s. f. (Geol.) Proces de netezire a reliefului înalt și accidentat al scoarței, ca rezultat al acțiunii de eroziune. – Din fr., engl. planation.

planație
PLANÁȚIE, planații, s. f. (Geol.) Proces de netezire a reliefului înalt și accidentat al scoarței, ca rezultat al acțiunii de eroziune. – Din fr., engl. planation.

planației
PLANÁȚIE, planații, s. f. (Geol.) Proces de netezire a reliefului înalt și accidentat al scoarței, ca rezultat al acțiunii de eroziune. – Din fr., engl. planation.

planații
PLANÁT, -Ă, planați, -te, adj. (În sintagma) Zbor planat = zbor executat pe o pantă în coborâre, cu pierdere uniformă de înălțime, de către aeronave autopropulsate (cu motorul cu viteză redusă) sau planoare. – V. plana¹.

planații
PLANÁȚIE, planații, s. f. (Geol.) Proces de netezire a reliefului înalt și accidentat al scoarței, ca rezultat al acțiunii de eroziune. – Din fr., engl. planation.

planațiile
PLANÁȚIE, planații, s. f. (Geol.) Proces de netezire a reliefului înalt și accidentat al scoarței, ca rezultat al acțiunii de eroziune. – Din fr., engl. planation.

planațiilor
PLANÁȚIE, planații, s. f. (Geol.) Proces de netezire a reliefului înalt și accidentat al scoarței, ca rezultat al acțiunii de eroziune. – Din fr., engl. planation.

planaților
PLANÁT, -Ă, planați, -te, adj. (În sintagma) Zbor planat = zbor executat pe o pantă în coborâre, cu pierdere uniformă de înălțime, de către aeronave autopropulsate (cu motorul cu viteză redusă) sau planoare. – V. plana¹.

planca
PLÁNCĂ, plănci, s. f. Drum podit cu prăjini, pe care se transportă, prin alunecare, sub acțiunea greutății proprii, bușteni și alte feluri de lemn; uluc. – Din germ. Planke, ucr. planka.

DOOM

pláncă s. f., g.-d. art. plắncii; pl. plănci

planconcav
PLANCONCÁV, -Ă adj. Care are o față plană și alta concavă. [< fr. plan-concave].

planconcava
PLANCONCÁV, -Ă adj. Care are o față plană și alta concavă. [< fr. plan-concave].

planconcave
PLANCONCÁV, -Ă adj. Care are o față plană și alta concavă. [< fr. plan-concave].

planconcavei
PLANCONCÁV, -Ă adj. Care are o față plană și alta concavă. [< fr. plan-concave].

planconcavele
PLANCONCÁV, -Ă adj. Care are o față plană și alta concavă. [< fr. plan-concave].

planconcavelor
PLANCONCÁV, -Ă adj. Care are o față plană și alta concavă. [< fr. plan-concave].

planconcavi
PLANCONCÁV, -Ă adj. Care are o față plană și alta concavă. [< fr. plan-concave].

planconcavii
PLANCONCÁV, -Ă adj. Care are o față plană și alta concavă. [< fr. plan-concave].

planconcavilor
PLANCONCÁV, -Ă adj. Care are o față plană și alta concavă. [< fr. plan-concave].

planconcavul
PLANCONCÁV, -Ă adj. Care are o față plană și alta concavă. [< fr. plan-concave].

planconcavului
PLANCONCÁV, -Ă adj. Care are o față plană și alta concavă. [< fr. plan-concave].

planconvecși
PLANCONVÉX, -Ă adj. Care are o față plană și alta convexă. [< fr. plan-convexe].

planconvecșii
PLANCONVÉX, -Ă adj. Care are o față plană și alta convexă. [< fr. plan-convexe].

planconvecșilor
PLANCONVÉX, -Ă adj. Care are o față plană și alta convexă. [< fr. plan-convexe].

planconvex
PLANCONVÉX, -Ă adj. Care are o față plană și alta convexă. [< fr. plan-convexe].

planconvexa
PLANCONVÉX, -Ă adj. Care are o față plană și alta convexă. [< fr. plan-convexe].

planconvexe
PLANCONVÉX, -Ă adj. Care are o față plană și alta convexă. [< fr. plan-convexe].

planconvexei
PLANCONVÉX, -Ă adj. Care are o față plană și alta convexă. [< fr. plan-convexe].

planconvexele
PLANCONVÉX, -Ă adj. Care are o față plană și alta convexă. [< fr. plan-convexe].

planconvexelor
PLANCONVÉX, -Ă adj. Care are o față plană și alta convexă. [< fr. plan-convexe].

planconvexul
PLANCONVÉX, -Ă adj. Care are o față plană și alta convexă. [< fr. plan-convexe].

planconvexului
PLANCONVÉX, -Ă adj. Care are o față plană și alta convexă. [< fr. plan-convexe].

planctofita
PLANCTOFÍTE s.f.pl. Nume dat plantelor microscopice flotante. [Sg. planctofită. / cf. gr. plankton – rătăcitor, phyton – plantă].

planctofite
PLANCTOFÍTE s.f.pl. Nume dat plantelor microscopice flotante. [Sg. planctofită. / cf. gr. plankton – rătăcitor, phyton – plantă].

planctofitei
PLANCTOFÍTE s.f.pl. Nume dat plantelor microscopice flotante. [Sg. planctofită. / cf. gr. plankton – rătăcitor, phyton – plantă].

planctofitele
PLANCTOFÍTE s.f.pl. Nume dat plantelor microscopice flotante. [Sg. planctofită. / cf. gr. plankton – rătăcitor, phyton – plantă].

planctofitelor
PLANCTOFÍTE s.f.pl. Nume dat plantelor microscopice flotante. [Sg. planctofită. / cf. gr. plankton – rătăcitor, phyton – plantă].

planctologia
PLANCTOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care studiază microorganismele acvatice din care este alcătuit planctonul. – Din plancton (după cuvinte ca bacteriologie, ihtiologie etc.).

DOOM

planctologíe (planc-to-) s. f., art. planctología, g.-d. planctologíi, art. planctologíei

planctologie
PLANCTOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care studiază microorganismele acvatice din care este alcătuit planctonul. – Din plancton (după cuvinte ca bacteriologie, ihtiologie etc.).

DOOM

planctologíe (planc-to-) s. f., art. planctología, g.-d. planctologíi, art. planctologíei

planctologiei
PLANCTOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care studiază microorganismele acvatice din care este alcătuit planctonul. – Din plancton (după cuvinte ca bacteriologie, ihtiologie etc.).

DOOM

planctologíe (planc-to-) s. f., art. planctología, g.-d. planctologíi, art. planctologíei

planctologii
PLANCTOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care studiază microorganismele acvatice din care este alcătuit planctonul. – Din plancton (după cuvinte ca bacteriologie, ihtiologie etc.).

DOOM

planctologíe (planc-to-) s. f., art. planctología, g.-d. planctologíi, art. planctologíei

plancton
PLANCTÓN s. n. Biocenoză alcătuită din organismele mărunte care plutesc în masa apei. ◊ Plancton atmosferic = ansamblul particulelor solide și lichide care se găsesc în suspensie în atmosferă. – Din fr. plancton.

DOOM

planctón (planc-ton) s. n.

planctonic
PLANCTÓNIC, -Ă, planctonici, -ce, adj. Care formează planctonul, al planctonului, care ține de plancton. – Din fr. planctonique.

planctonica
PLANCTÓNIC, -Ă, planctonici, -ce, adj. Care formează planctonul, al planctonului, care ține de plancton. – Din fr. planctonique.

planctonice
PLANCTÓNIC, -Ă, planctonici, -ce, adj. Care formează planctonul, al planctonului, care ține de plancton. – Din fr. planctonique.

planctonicei
PLANCTÓNIC, -Ă, planctonici, -ce, adj. Care formează planctonul, al planctonului, care ține de plancton. – Din fr. planctonique.

planctonicele
PLANCTÓNIC, -Ă, planctonici, -ce, adj. Care formează planctonul, al planctonului, care ține de plancton. – Din fr. planctonique.

planctonicelor
PLANCTÓNIC, -Ă, planctonici, -ce, adj. Care formează planctonul, al planctonului, care ține de plancton. – Din fr. planctonique.

planctonici
PLANCTÓNIC, -Ă, planctonici, -ce, adj. Care formează planctonul, al planctonului, care ține de plancton. – Din fr. planctonique.

planctonicii
PLANCTÓNIC, -Ă, planctonici, -ce, adj. Care formează planctonul, al planctonului, care ține de plancton. – Din fr. planctonique.

planctonicilor
PLANCTÓNIC, -Ă, planctonici, -ce, adj. Care formează planctonul, al planctonului, care ține de plancton. – Din fr. planctonique.

planctonicul
PLANCTÓNIC, -Ă, planctonici, -ce, adj. Care formează planctonul, al planctonului, care ține de plancton. – Din fr. planctonique.

planctonicului
PLANCTÓNIC, -Ă, planctonici, -ce, adj. Care formează planctonul, al planctonului, care ține de plancton. – Din fr. planctonique.

planctonofag
PLANCTONOFÁG, -Ă, planctonofagi, -ge, adj. (Despre animale acvatice) Care se hrănește cu plancton. – Din plancton (după cuvinte ca ihtiofag, bacteriofag etc.).

DOOM

planctonofág (planc-to-) adj. m., pl. planctonofági; f. planctonofágă, pl. planctonofáge

planctonofaga
PLANCTONOFÁG, -Ă, planctonofagi, -ge, adj. (Despre animale acvatice) Care se hrănește cu plancton. – Din plancton (după cuvinte ca ihtiofag, bacteriofag etc.).

DOOM

planctonofág (planc-to-) adj. m., pl. planctonofági; f. planctonofágă, pl. planctonofáge

planctonofage
PLANCTONOFÁG, -Ă, planctonofagi, -ge, adj. (Despre animale acvatice) Care se hrănește cu plancton. – Din plancton (după cuvinte ca ihtiofag, bacteriofag etc.).

DOOM

planctonofág (planc-to-) adj. m., pl. planctonofági; f. planctonofágă, pl. planctonofáge

planctonofagei
PLANCTONOFÁG, -Ă, planctonofagi, -ge, adj. (Despre animale acvatice) Care se hrănește cu plancton. – Din plancton (după cuvinte ca ihtiofag, bacteriofag etc.).

DOOM

planctonofág (planc-to-) adj. m., pl. planctonofági; f. planctonofágă, pl. planctonofáge

planctonofagele
PLANCTONOFÁG, -Ă, planctonofagi, -ge, adj. (Despre animale acvatice) Care se hrănește cu plancton. – Din plancton (după cuvinte ca ihtiofag, bacteriofag etc.).

DOOM

planctonofág (planc-to-) adj. m., pl. planctonofági; f. planctonofágă, pl. planctonofáge

planctonofagelor
PLANCTONOFÁG, -Ă, planctonofagi, -ge, adj. (Despre animale acvatice) Care se hrănește cu plancton. – Din plancton (după cuvinte ca ihtiofag, bacteriofag etc.).

DOOM

planctonofág (planc-to-) adj. m., pl. planctonofági; f. planctonofágă, pl. planctonofáge

planctonofagi
PLANCTONOFÁG, -Ă, planctonofagi, -ge, adj. (Despre animale acvatice) Care se hrănește cu plancton. – Din plancton (după cuvinte ca ihtiofag, bacteriofag etc.).

DOOM

planctonofág (planc-to-) adj. m., pl. planctonofági; f. planctonofágă, pl. planctonofáge

planctonofagii
PLANCTONOFÁG, -Ă, planctonofagi, -ge, adj. (Despre animale acvatice) Care se hrănește cu plancton. – Din plancton (după cuvinte ca ihtiofag, bacteriofag etc.).

DOOM

planctonofág (planc-to-) adj. m., pl. planctonofági; f. planctonofágă, pl. planctonofáge

planctonofagilor
PLANCTONOFÁG, -Ă, planctonofagi, -ge, adj. (Despre animale acvatice) Care se hrănește cu plancton. – Din plancton (după cuvinte ca ihtiofag, bacteriofag etc.).

DOOM

planctonofág (planc-to-) adj. m., pl. planctonofági; f. planctonofágă, pl. planctonofáge

planctonofagul
PLANCTONOFÁG, -Ă, planctonofagi, -ge, adj. (Despre animale acvatice) Care se hrănește cu plancton. – Din plancton (după cuvinte ca ihtiofag, bacteriofag etc.).

DOOM

planctonofág (planc-to-) adj. m., pl. planctonofági; f. planctonofágă, pl. planctonofáge

planctonofagului
PLANCTONOFÁG, -Ă, planctonofagi, -ge, adj. (Despre animale acvatice) Care se hrănește cu plancton. – Din plancton (după cuvinte ca ihtiofag, bacteriofag etc.).

DOOM

planctonofág (planc-to-) adj. m., pl. planctonofági; f. planctonofágă, pl. planctonofáge

planctontă
PLANCTÓNTĂ, planctonte, s. f. pl. Microorganisme animale și vegetale care plutesc la suprafața (sau în apropierea suprafeței) apei, formând planctonul. – Din genn. Planktonten.

plane
PLAN, -Ă, (I) planuri, s. n., (II) plani, -e, adj. I. S. n. 1. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzând o suită ordonată de operații destinate să ducă la atingerea unui scop; program (de lucru). 2. Distribuție metodică a părților componente ale unei lucrări științifice, literare, ale unei expuneri etc. 3. (Geom.) Suprafață care conține în întregime orice dreaptă care trece prin două puncte oarecare ale sale. ◊ Plan de proiecție = plan pe care se obține imaginea unui corp printr-un procedeu de proiecție oarecare. (Astron.) Plan meridian = plan definit de verticala locului și de axa lumii. 4. Fiecare dintre planurile (I 3), în general verticale, perpendiculare pe direcția privirii, în care se găsește sau pare că se găsește un obiect și care reprezintă adâncimea sau depărtarea în perspectivă; spec. element al filmării cinematografice, care reprezintă apropierea sau depărtarea obiectului față de aparatul de filmat. ◊ Primul (sau întâiul) plan = partea cea mai apropiată de public a unei scene; partea unui tablou care dă impresia a fi cea mai apropiată de privitori; fig. primul rând, locul de frunte (al unei serii). ◊ Loc. adv. Pe plan(ul)... = în domeniul...; în ceea ce privește...; din punct de vedere... ◊ Expr. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe (sau în) prim(ul) plan = a avea (sau a considera că are) importanță primordială. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe planul al doilea (sau al treilea etc.) = a fi (sau a considera că este) de importanță secundară, minimă. 5. (Cinema) Element al montajului, reprezentând porțiunea de peliculă imprimată în timpul unei singure funcționări a aparatului de filmat (între o pornire și o oprire). ♦ Delimitare a mărimii încadraturii în raport cu mărimea omului în cadru prin stabilirea unor termeni convenționali. ◊ Prim plan = plan (I 5) care cuprinde bustul până sub umeri. Gros plan = reprezentarea pe peliculă a capului unui personaj. Plan american = plan (I 5) care cuprinde omul încadrat până la genunchi. Plan semigeneral = plan (I 5) care încadrează personajul în toată înălțimea. 6. Suprafață netedă a unui corp; corp care prezintă o astfel de suprafață. ◊ Plan înclinat = dispozitiv simplu de forma unei rampe înclinate, alcătuit dintr-un corp cu o suprafață plană (sau din două bare paralele) care formează un unghi cu planul orizontal și care este folosit pentru a ridica corpuri prin rostogolire sau prin împingere, folosindu-se forțe mai mici decât greutatea corpurilor respective. Plan de aripă = suprafața de susținere a unui avion. 7. Desen tehnic care cuprinde reprezentarea grafică, la o anumită scară, a unui teren, a unei construcții, a unei mașini etc. 8. (Reg.) Ogor, parcelă. II. Adj. Fără asperități, neted, drept; care prezintă o suprafață netedă. ◊ Unghi plan = porțiune dintr-un plan (I 3) cuprinsă între două semidrepte (cu aceeași origine) ale planului. Figură plană = figură care poate fi așezată cu toate punctele pe același plan (I 3). Geometrie plană = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt așezate în același plan (I 3). (Tipogr.) Mașină plană = mașină care imprimă coli separate. – Din fr. plan, lat. planus.

DOOM

plan² s. n., pl. plánuri

planează
PLANÁ¹, planez, vb. I. Intranz. 1. (Despre păsări) A pluti sau a se menține în aer cu aripile întinse, aproape nemișcate. ♦ (Despre planoare) A pluti în aer pe o traiectorie care face un unghi mic cu orizontala; (despre avioane) a coborî (cu motorul oprit sau cu viteza redusă) pe o traiectorie cu pantă mică. 2. A întrece prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare; a domina. ♦ Fig. A domina prin importanță, prin superioritate etc. ♦ Fig. A amenința să se întâmple, a pluti asupra; a fi iminent. – Din fr. planer.

DOOM

planá (a ~) vb., ind. prez. 3 planeáză

planează
PLANÁ², planez, vb. I. Tranz. A prelucra suprafața unui obiect prin așchiere sau prin deformare plastică pentru a o face netedă, plană. – Din fr. planer.

planei
PLAN, -Ă, (I) planuri, s. n., (II) plani, -e, adj. I. S. n. 1. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzând o suită ordonată de operații destinate să ducă la atingerea unui scop; program (de lucru). 2. Distribuție metodică a părților componente ale unei lucrări științifice, literare, ale unei expuneri etc. 3. (Geom.) Suprafață care conține în întregime orice dreaptă care trece prin două puncte oarecare ale sale. ◊ Plan de proiecție = plan pe care se obține imaginea unui corp printr-un procedeu de proiecție oarecare. (Astron.) Plan meridian = plan definit de verticala locului și de axa lumii. 4. Fiecare dintre planurile (I 3), în general verticale, perpendiculare pe direcția privirii, în care se găsește sau pare că se găsește un obiect și care reprezintă adâncimea sau depărtarea în perspectivă; spec. element al filmării cinematografice, care reprezintă apropierea sau depărtarea obiectului față de aparatul de filmat. ◊ Primul (sau întâiul) plan = partea cea mai apropiată de public a unei scene; partea unui tablou care dă impresia a fi cea mai apropiată de privitori; fig. primul rând, locul de frunte (al unei serii). ◊ Loc. adv. Pe plan(ul)... = în domeniul...; în ceea ce privește...; din punct de vedere... ◊ Expr. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe (sau în) prim(ul) plan = a avea (sau a considera că are) importanță primordială. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe planul al doilea (sau al treilea etc.) = a fi (sau a considera că este) de importanță secundară, minimă. 5. (Cinema) Element al montajului, reprezentând porțiunea de peliculă imprimată în timpul unei singure funcționări a aparatului de filmat (între o pornire și o oprire). ♦ Delimitare a mărimii încadraturii în raport cu mărimea omului în cadru prin stabilirea unor termeni convenționali. ◊ Prim plan = plan (I 5) care cuprinde bustul până sub umeri. Gros plan = reprezentarea pe peliculă a capului unui personaj. Plan american = plan (I 5) care cuprinde omul încadrat până la genunchi. Plan semigeneral = plan (I 5) care încadrează personajul în toată înălțimea. 6. Suprafață netedă a unui corp; corp care prezintă o astfel de suprafață. ◊ Plan înclinat = dispozitiv simplu de forma unei rampe înclinate, alcătuit dintr-un corp cu o suprafață plană (sau din două bare paralele) care formează un unghi cu planul orizontal și care este folosit pentru a ridica corpuri prin rostogolire sau prin împingere, folosindu-se forțe mai mici decât greutatea corpurilor respective. Plan de aripă = suprafața de susținere a unui avion. 7. Desen tehnic care cuprinde reprezentarea grafică, la o anumită scară, a unui teren, a unei construcții, a unei mașini etc. 8. (Reg.) Ogor, parcelă. II. Adj. Fără asperități, neted, drept; care prezintă o suprafață netedă. ◊ Unghi plan = porțiune dintr-un plan (I 3) cuprinsă între două semidrepte (cu aceeași origine) ale planului. Figură plană = figură care poate fi așezată cu toate punctele pe același plan (I 3). Geometrie plană = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt așezate în același plan (I 3). (Tipogr.) Mașină plană = mașină care imprimă coli separate. – Din fr. plan, lat. planus.

DOOM

plan² s. n., pl. plánuri

planeitate
PLANEITÁTE, planeități, s. f. (Tehn.) Proprietate a unor suprafețe de a fi plane, netede; netezime. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. planéité.

planeitatea
PLANEITÁTE, planeități, s. f. (Tehn.) Proprietate a unor suprafețe de a fi plane, netede; netezime. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. planéité.

planeități
PLANEITÁTE, planeități, s. f. (Tehn.) Proprietate a unor suprafețe de a fi plane, netede; netezime. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. planéité.

planeității
PLANEITÁTE, planeități, s. f. (Tehn.) Proprietate a unor suprafețe de a fi plane, netede; netezime. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. planéité.

planeitățile
PLANEITÁTE, planeități, s. f. (Tehn.) Proprietate a unor suprafețe de a fi plane, netede; netezime. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. planéité.

planeităților
PLANEITÁTE, planeități, s. f. (Tehn.) Proprietate a unor suprafețe de a fi plane, netede; netezime. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. planéité.

planele
PLAN, -Ă, (I) planuri, s. n., (II) plani, -e, adj. I. S. n. 1. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzând o suită ordonată de operații destinate să ducă la atingerea unui scop; program (de lucru). 2. Distribuție metodică a părților componente ale unei lucrări științifice, literare, ale unei expuneri etc. 3. (Geom.) Suprafață care conține în întregime orice dreaptă care trece prin două puncte oarecare ale sale. ◊ Plan de proiecție = plan pe care se obține imaginea unui corp printr-un procedeu de proiecție oarecare. (Astron.) Plan meridian = plan definit de verticala locului și de axa lumii. 4. Fiecare dintre planurile (I 3), în general verticale, perpendiculare pe direcția privirii, în care se găsește sau pare că se găsește un obiect și care reprezintă adâncimea sau depărtarea în perspectivă; spec. element al filmării cinematografice, care reprezintă apropierea sau depărtarea obiectului față de aparatul de filmat. ◊ Primul (sau întâiul) plan = partea cea mai apropiată de public a unei scene; partea unui tablou care dă impresia a fi cea mai apropiată de privitori; fig. primul rând, locul de frunte (al unei serii). ◊ Loc. adv. Pe plan(ul)... = în domeniul...; în ceea ce privește...; din punct de vedere... ◊ Expr. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe (sau în) prim(ul) plan = a avea (sau a considera că are) importanță primordială. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe planul al doilea (sau al treilea etc.) = a fi (sau a considera că este) de importanță secundară, minimă. 5. (Cinema) Element al montajului, reprezentând porțiunea de peliculă imprimată în timpul unei singure funcționări a aparatului de filmat (între o pornire și o oprire). ♦ Delimitare a mărimii încadraturii în raport cu mărimea omului în cadru prin stabilirea unor termeni convenționali. ◊ Prim plan = plan (I 5) care cuprinde bustul până sub umeri. Gros plan = reprezentarea pe peliculă a capului unui personaj. Plan american = plan (I 5) care cuprinde omul încadrat până la genunchi. Plan semigeneral = plan (I 5) care încadrează personajul în toată înălțimea. 6. Suprafață netedă a unui corp; corp care prezintă o astfel de suprafață. ◊ Plan înclinat = dispozitiv simplu de forma unei rampe înclinate, alcătuit dintr-un corp cu o suprafață plană (sau din două bare paralele) care formează un unghi cu planul orizontal și care este folosit pentru a ridica corpuri prin rostogolire sau prin împingere, folosindu-se forțe mai mici decât greutatea corpurilor respective. Plan de aripă = suprafața de susținere a unui avion. 7. Desen tehnic care cuprinde reprezentarea grafică, la o anumită scară, a unui teren, a unei construcții, a unei mașini etc. 8. (Reg.) Ogor, parcelă. II. Adj. Fără asperități, neted, drept; care prezintă o suprafață netedă. ◊ Unghi plan = porțiune dintr-un plan (I 3) cuprinsă între două semidrepte (cu aceeași origine) ale planului. Figură plană = figură care poate fi așezată cu toate punctele pe același plan (I 3). Geometrie plană = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt așezate în același plan (I 3). (Tipogr.) Mașină plană = mașină care imprimă coli separate. – Din fr. plan, lat. planus.

DOOM

plan² s. n., pl. plánuri

planelor
PLAN, -Ă, (I) planuri, s. n., (II) plani, -e, adj. I. S. n. 1. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzând o suită ordonată de operații destinate să ducă la atingerea unui scop; program (de lucru). 2. Distribuție metodică a părților componente ale unei lucrări științifice, literare, ale unei expuneri etc. 3. (Geom.) Suprafață care conține în întregime orice dreaptă care trece prin două puncte oarecare ale sale. ◊ Plan de proiecție = plan pe care se obține imaginea unui corp printr-un procedeu de proiecție oarecare. (Astron.) Plan meridian = plan definit de verticala locului și de axa lumii. 4. Fiecare dintre planurile (I 3), în general verticale, perpendiculare pe direcția privirii, în care se găsește sau pare că se găsește un obiect și care reprezintă adâncimea sau depărtarea în perspectivă; spec. element al filmării cinematografice, care reprezintă apropierea sau depărtarea obiectului față de aparatul de filmat. ◊ Primul (sau întâiul) plan = partea cea mai apropiată de public a unei scene; partea unui tablou care dă impresia a fi cea mai apropiată de privitori; fig. primul rând, locul de frunte (al unei serii). ◊ Loc. adv. Pe plan(ul)... = în domeniul...; în ceea ce privește...; din punct de vedere... ◊ Expr. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe (sau în) prim(ul) plan = a avea (sau a considera că are) importanță primordială. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe planul al doilea (sau al treilea etc.) = a fi (sau a considera că este) de importanță secundară, minimă. 5. (Cinema) Element al montajului, reprezentând porțiunea de peliculă imprimată în timpul unei singure funcționări a aparatului de filmat (între o pornire și o oprire). ♦ Delimitare a mărimii încadraturii în raport cu mărimea omului în cadru prin stabilirea unor termeni convenționali. ◊ Prim plan = plan (I 5) care cuprinde bustul până sub umeri. Gros plan = reprezentarea pe peliculă a capului unui personaj. Plan american = plan (I 5) care cuprinde omul încadrat până la genunchi. Plan semigeneral = plan (I 5) care încadrează personajul în toată înălțimea. 6. Suprafață netedă a unui corp; corp care prezintă o astfel de suprafață. ◊ Plan înclinat = dispozitiv simplu de forma unei rampe înclinate, alcătuit dintr-un corp cu o suprafață plană (sau din două bare paralele) care formează un unghi cu planul orizontal și care este folosit pentru a ridica corpuri prin rostogolire sau prin împingere, folosindu-se forțe mai mici decât greutatea corpurilor respective. Plan de aripă = suprafața de susținere a unui avion. 7. Desen tehnic care cuprinde reprezentarea grafică, la o anumită scară, a unui teren, a unei construcții, a unei mașini etc. 8. (Reg.) Ogor, parcelă. II. Adj. Fără asperități, neted, drept; care prezintă o suprafață netedă. ◊ Unghi plan = porțiune dintr-un plan (I 3) cuprinsă între două semidrepte (cu aceeași origine) ale planului. Figură plană = figură care poate fi așezată cu toate punctele pe același plan (I 3). Geometrie plană = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt așezate în același plan (I 3). (Tipogr.) Mașină plană = mașină care imprimă coli separate. – Din fr. plan, lat. planus.

DOOM

plan² s. n., pl. plánuri

planet
PLANÉT s. m. v. planetă.

DOOM

planétă s. f., g.-d. art. planétei; pl. planéte

planeta
PLANÉT s. m. v. planetă.

DOOM

planétă s. f., g.-d. art. planétei; pl. planéte

planetar
PLANETÁR, -Ă, planetari, -e, adj. 1. Care aparține planetelor, referitor la planete. ♦ Sistem planetar = totalitatea planetelor care se mișcă în jurul Soarelui. 2. (Tehn.; în sintagmele) Mecanism planetar = mecanism în care una sau mai multe roți dințate se învârtesc în jurul axelor proprii și în același timp în jurul axei altei roți. Arbore (sau ax) planetar (ori axă planetară) = arbore care antrenează roata motoare a unui automobil. 3. (Fiz.; în sintagma) Model planetar = model al structurii atomului inspirat de cel al sistemului planetar. – Din fr. planétaire.

DOOM

planetár adj. m., pl. planetári; f. planetáră, pl. planetáre

planetara
PLANETÁR, -Ă, planetari, -e, adj. 1. Care aparține planetelor, referitor la planete. ♦ Sistem planetar = totalitatea planetelor care se mișcă în jurul Soarelui. 2. (Tehn.; în sintagmele) Mecanism planetar = mecanism în care una sau mai multe roți dințate se învârtesc în jurul axelor proprii și în același timp în jurul axei altei roți. Arbore (sau ax) planetar (ori axă planetară) = arbore care antrenează roata motoare a unui automobil. 3. (Fiz.; în sintagma) Model planetar = model al structurii atomului inspirat de cel al sistemului planetar. – Din fr. planétaire.

DOOM

planetár adj. m., pl. planetári; f. planetáră, pl. planetáre

planetare
PLANETÁR, -Ă, planetari, -e, adj. 1. Care aparține planetelor, referitor la planete. ♦ Sistem planetar = totalitatea planetelor care se mișcă în jurul Soarelui. 2. (Tehn.; în sintagmele) Mecanism planetar = mecanism în care una sau mai multe roți dințate se învârtesc în jurul axelor proprii și în același timp în jurul axei altei roți. Arbore (sau ax) planetar (ori axă planetară) = arbore care antrenează roata motoare a unui automobil. 3. (Fiz.; în sintagma) Model planetar = model al structurii atomului inspirat de cel al sistemului planetar. – Din fr. planétaire.

DOOM

planetár adj. m., pl. planetári; f. planetáră, pl. planetáre

planetarei
PLANETÁR, -Ă, planetari, -e, adj. 1. Care aparține planetelor, referitor la planete. ♦ Sistem planetar = totalitatea planetelor care se mișcă în jurul Soarelui. 2. (Tehn.; în sintagmele) Mecanism planetar = mecanism în care una sau mai multe roți dințate se învârtesc în jurul axelor proprii și în același timp în jurul axei altei roți. Arbore (sau ax) planetar (ori axă planetară) = arbore care antrenează roata motoare a unui automobil. 3. (Fiz.; în sintagma) Model planetar = model al structurii atomului inspirat de cel al sistemului planetar. – Din fr. planétaire.

DOOM

planetár adj. m., pl. planetári; f. planetáră, pl. planetáre

planetarele
PLANETÁR, -Ă, planetari, -e, adj. 1. Care aparține planetelor, referitor la planete. ♦ Sistem planetar = totalitatea planetelor care se mișcă în jurul Soarelui. 2. (Tehn.; în sintagmele) Mecanism planetar = mecanism în care una sau mai multe roți dințate se învârtesc în jurul axelor proprii și în același timp în jurul axei altei roți. Arbore (sau ax) planetar (ori axă planetară) = arbore care antrenează roata motoare a unui automobil. 3. (Fiz.; în sintagma) Model planetar = model al structurii atomului inspirat de cel al sistemului planetar. – Din fr. planétaire.

DOOM

planetár adj. m., pl. planetári; f. planetáră, pl. planetáre

planetarelor
PLANETÁR, -Ă, planetari, -e, adj. 1. Care aparține planetelor, referitor la planete. ♦ Sistem planetar = totalitatea planetelor care se mișcă în jurul Soarelui. 2. (Tehn.; în sintagmele) Mecanism planetar = mecanism în care una sau mai multe roți dințate se învârtesc în jurul axelor proprii și în același timp în jurul axei altei roți. Arbore (sau ax) planetar (ori axă planetară) = arbore care antrenează roata motoare a unui automobil. 3. (Fiz.; în sintagma) Model planetar = model al structurii atomului inspirat de cel al sistemului planetar. – Din fr. planétaire.

DOOM

planetár adj. m., pl. planetári; f. planetáră, pl. planetáre

planetari
PLANETÁR, -Ă, planetari, -e, adj. 1. Care aparține planetelor, referitor la planete. ♦ Sistem planetar = totalitatea planetelor care se mișcă în jurul Soarelui. 2. (Tehn.; în sintagmele) Mecanism planetar = mecanism în care una sau mai multe roți dințate se învârtesc în jurul axelor proprii și în același timp în jurul axei altei roți. Arbore (sau ax) planetar (ori axă planetară) = arbore care antrenează roata motoare a unui automobil. 3. (Fiz.; în sintagma) Model planetar = model al structurii atomului inspirat de cel al sistemului planetar. – Din fr. planétaire.

DOOM

planetár adj. m., pl. planetári; f. planetáră, pl. planetáre

planetarii
PLANETÁR, -Ă, planetari, -e, adj. 1. Care aparține planetelor, referitor la planete. ♦ Sistem planetar = totalitatea planetelor care se mișcă în jurul Soarelui. 2. (Tehn.; în sintagmele) Mecanism planetar = mecanism în care una sau mai multe roți dințate se învârtesc în jurul axelor proprii și în același timp în jurul axei altei roți. Arbore (sau ax) planetar (ori axă planetară) = arbore care antrenează roata motoare a unui automobil. 3. (Fiz.; în sintagma) Model planetar = model al structurii atomului inspirat de cel al sistemului planetar. – Din fr. planétaire.

DOOM

planetár adj. m., pl. planetári; f. planetáră, pl. planetáre

planetarii
PLANETÁRIU, planetarii, s. n. Construcție specială, în formă de cupolă, pe care se înfățișează, cu un aparat de proiecție special, aspectul bolții cerești cu stelele și constelațiile, precum și deplasarea aparentă a acestora, a planetelor, a Soarelui și a Lunii etc. – Din fr. planétarium.

DOOM

planetáriu [riu pron. riu] s. n., art. planetáriul; pl. planetárii, art. planetáriile (-ri-i-)

planetariile
PLANETÁRIU, planetarii, s. n. Construcție specială, în formă de cupolă, pe care se înfățișează, cu un aparat de proiecție special, aspectul bolții cerești cu stelele și constelațiile, precum și deplasarea aparentă a acestora, a planetelor, a Soarelui și a Lunii etc. – Din fr. planétarium.

DOOM

planetáriu [riu pron. riu] s. n., art. planetáriul; pl. planetárii, art. planetáriile (-ri-i-)

planetariilor
PLANETÁRIU, planetarii, s. n. Construcție specială, în formă de cupolă, pe care se înfățișează, cu un aparat de proiecție special, aspectul bolții cerești cu stelele și constelațiile, precum și deplasarea aparentă a acestora, a planetelor, a Soarelui și a Lunii etc. – Din fr. planétarium.

DOOM

planetáriu [riu pron. riu] s. n., art. planetáriul; pl. planetárii, art. planetáriile (-ri-i-)

planetarilor
PLANETÁR, -Ă, planetari, -e, adj. 1. Care aparține planetelor, referitor la planete. ♦ Sistem planetar = totalitatea planetelor care se mișcă în jurul Soarelui. 2. (Tehn.; în sintagmele) Mecanism planetar = mecanism în care una sau mai multe roți dințate se învârtesc în jurul axelor proprii și în același timp în jurul axei altei roți. Arbore (sau ax) planetar (ori axă planetară) = arbore care antrenează roata motoare a unui automobil. 3. (Fiz.; în sintagma) Model planetar = model al structurii atomului inspirat de cel al sistemului planetar. – Din fr. planétaire.

DOOM

planetár adj. m., pl. planetári; f. planetáră, pl. planetáre

planetariu
PLANETÁRIU, planetarii, s. n. Construcție specială, în formă de cupolă, pe care se înfățișează, cu un aparat de proiecție special, aspectul bolții cerești cu stelele și constelațiile, precum și deplasarea aparentă a acestora, a planetelor, a Soarelui și a Lunii etc. – Din fr. planétarium.

DOOM

planetáriu [riu pron. riu] s. n., art. planetáriul; pl. planetárii, art. planetáriile (-ri-i-)

planetariul
PLANETÁRIU, planetarii, s. n. Construcție specială, în formă de cupolă, pe care se înfățișează, cu un aparat de proiecție special, aspectul bolții cerești cu stelele și constelațiile, precum și deplasarea aparentă a acestora, a planetelor, a Soarelui și a Lunii etc. – Din fr. planétarium.

DOOM

planetáriu [riu pron. riu] s. n., art. planetáriul; pl. planetárii, art. planetáriile (-ri-i-)

planetariului
PLANETÁRIU, planetarii, s. n. Construcție specială, în formă de cupolă, pe care se înfățișează, cu un aparat de proiecție special, aspectul bolții cerești cu stelele și constelațiile, precum și deplasarea aparentă a acestora, a planetelor, a Soarelui și a Lunii etc. – Din fr. planétarium.

DOOM

planetáriu [riu pron. riu] s. n., art. planetáriul; pl. planetárii, art. planetáriile (-ri-i-)

planetarul
PLANETÁR, -Ă, planetari, -e, adj. 1. Care aparține planetelor, referitor la planete. ♦ Sistem planetar = totalitatea planetelor care se mișcă în jurul Soarelui. 2. (Tehn.; în sintagmele) Mecanism planetar = mecanism în care una sau mai multe roți dințate se învârtesc în jurul axelor proprii și în același timp în jurul axei altei roți. Arbore (sau ax) planetar (ori axă planetară) = arbore care antrenează roata motoare a unui automobil. 3. (Fiz.; în sintagma) Model planetar = model al structurii atomului inspirat de cel al sistemului planetar. – Din fr. planétaire.

DOOM

planetár adj. m., pl. planetári; f. planetáră, pl. planetáre

planetarului
PLANETÁR, -Ă, planetari, -e, adj. 1. Care aparține planetelor, referitor la planete. ♦ Sistem planetar = totalitatea planetelor care se mișcă în jurul Soarelui. 2. (Tehn.; în sintagmele) Mecanism planetar = mecanism în care una sau mai multe roți dințate se învârtesc în jurul axelor proprii și în același timp în jurul axei altei roți. Arbore (sau ax) planetar (ori axă planetară) = arbore care antrenează roata motoare a unui automobil. 3. (Fiz.; în sintagma) Model planetar = model al structurii atomului inspirat de cel al sistemului planetar. – Din fr. planétaire.

DOOM

planetár adj. m., pl. planetári; f. planetáră, pl. planetáre

planete
PLANÉT s. m. v. planetă.

DOOM

planétă s. f., g.-d. art. planétei; pl. planéte

planetei
PLANÉT s. m. v. planetă.

DOOM

planétă s. f., g.-d. art. planétei; pl. planéte

planetele
PLANÉT s. m. v. planetă.

DOOM

planétă s. f., g.-d. art. planétei; pl. planéte

planetelor
PLANÉT s. m. v. planetă.

DOOM

planétă s. f., g.-d. art. planétei; pl. planéte

planetoid
PLANETOÍD, planetoizi, s. m. Asteroid. [Pr.: -to-id] – Din fr. planétoïde.

DOOM

planetoíd s. m., pl. planetoízi

planetoidul
PLANETOÍD, planetoizi, s. m. Asteroid. [Pr.: -to-id] – Din fr. planétoïde.

DOOM

planetoíd s. m., pl. planetoízi

planetoidului
PLANETOÍD, planetoizi, s. m. Asteroid. [Pr.: -to-id] – Din fr. planétoïde.

DOOM

planetoíd s. m., pl. planetoízi

planetoizi
PLANETOÍD, planetoizi, s. m. Asteroid. [Pr.: -to-id] – Din fr. planétoïde.

DOOM

planetoíd s. m., pl. planetoízi

planetoizii
PLANETOÍD, planetoizi, s. m. Asteroid. [Pr.: -to-id] – Din fr. planétoïde.

DOOM

planetoíd s. m., pl. planetoízi

planetoizilor
PLANETOÍD, planetoizi, s. m. Asteroid. [Pr.: -to-id] – Din fr. planétoïde.

DOOM

planetoíd s. m., pl. planetoízi

planetologie
PLANETOLOGÍE s. f. Ramură a astrofizicii care studiază structura planetelor și a sateliților. – Din fr. planétologie.

planez
PLANÁ¹, planez, vb. I. Intranz. 1. (Despre păsări) A pluti sau a se menține în aer cu aripile întinse, aproape nemișcate. ♦ (Despre planoare) A pluti în aer pe o traiectorie care face un unghi mic cu orizontala; (despre avioane) a coborî (cu motorul oprit sau cu viteza redusă) pe o traiectorie cu pantă mică. 2. A întrece prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare; a domina. ♦ Fig. A domina prin importanță, prin superioritate etc. ♦ Fig. A amenința să se întâmple, a pluti asupra; a fi iminent. – Din fr. planer.

DOOM

planá (a ~) vb., ind. prez. 3 planeáză

planez
PLANÁ², planez, vb. I. Tranz. A prelucra suprafața unui obiect prin așchiere sau prin deformare plastică pentru a o face netedă, plană. – Din fr. planer.

planeza
PLANÉZĂ, planeze, s. f. Interfluviu înclinat cu contur triunghiular delimitat de văi înguste, format pe pantele conurilor vulcanice. – Din fr. planèze.

DOOM

planéză s. f., g.-d. art. planézei; pl. planéze

planeze
PLANÁ¹, planez, vb. I. Intranz. 1. (Despre păsări) A pluti sau a se menține în aer cu aripile întinse, aproape nemișcate. ♦ (Despre planoare) A pluti în aer pe o traiectorie care face un unghi mic cu orizontala; (despre avioane) a coborî (cu motorul oprit sau cu viteza redusă) pe o traiectorie cu pantă mică. 2. A întrece prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare; a domina. ♦ Fig. A domina prin importanță, prin superioritate etc. ♦ Fig. A amenința să se întâmple, a pluti asupra; a fi iminent. – Din fr. planer.

DOOM

planá (a ~) vb., ind. prez. 3 planeáză

planeze
PLANÁ², planez, vb. I. Tranz. A prelucra suprafața unui obiect prin așchiere sau prin deformare plastică pentru a o face netedă, plană. – Din fr. planer.

planeze
PLANÉZĂ, planeze, s. f. Interfluviu înclinat cu contur triunghiular delimitat de văi înguste, format pe pantele conurilor vulcanice. – Din fr. planèze.

DOOM

planéză s. f., g.-d. art. planézei; pl. planéze

planezei
PLANÉZĂ, planeze, s. f. Interfluviu înclinat cu contur triunghiular delimitat de văi înguste, format pe pantele conurilor vulcanice. – Din fr. planèze.

DOOM

planéză s. f., g.-d. art. planézei; pl. planéze

planezele
PLANÉZĂ, planeze, s. f. Interfluviu înclinat cu contur triunghiular delimitat de văi înguste, format pe pantele conurilor vulcanice. – Din fr. planèze.

DOOM

planéză s. f., g.-d. art. planézei; pl. planéze

planezelor
PLANÉZĂ, planeze, s. f. Interfluviu înclinat cu contur triunghiular delimitat de văi înguste, format pe pantele conurilor vulcanice. – Din fr. planèze.

DOOM

planéză s. f., g.-d. art. planézei; pl. planéze

planezi
PLANÁ¹, planez, vb. I. Intranz. 1. (Despre păsări) A pluti sau a se menține în aer cu aripile întinse, aproape nemișcate. ♦ (Despre planoare) A pluti în aer pe o traiectorie care face un unghi mic cu orizontala; (despre avioane) a coborî (cu motorul oprit sau cu viteza redusă) pe o traiectorie cu pantă mică. 2. A întrece prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare; a domina. ♦ Fig. A domina prin importanță, prin superioritate etc. ♦ Fig. A amenința să se întâmple, a pluti asupra; a fi iminent. – Din fr. planer.

DOOM

planá (a ~) vb., ind. prez. 3 planeáză

planezi
PLANÁ², planez, vb. I. Tranz. A prelucra suprafața unui obiect prin așchiere sau prin deformare plastică pentru a o face netedă, plană. – Din fr. planer.

planfilm
PLANFÍLM s.n. Suport semirigid transparent, confecționat din material sintetic neinflamabil, pe care se află o emulsie fotosensibilă. [< germ. Planfilm].

plani
PLAN, -Ă, (I) planuri, s. n., (II) plani, -e, adj. I. S. n. 1. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzând o suită ordonată de operații destinate să ducă la atingerea unui scop; program (de lucru). 2. Distribuție metodică a părților componente ale unei lucrări științifice, literare, ale unei expuneri etc. 3. (Geom.) Suprafață care conține în întregime orice dreaptă care trece prin două puncte oarecare ale sale. ◊ Plan de proiecție = plan pe care se obține imaginea unui corp printr-un procedeu de proiecție oarecare. (Astron.) Plan meridian = plan definit de verticala locului și de axa lumii. 4. Fiecare dintre planurile (I 3), în general verticale, perpendiculare pe direcția privirii, în care se găsește sau pare că se găsește un obiect și care reprezintă adâncimea sau depărtarea în perspectivă; spec. element al filmării cinematografice, care reprezintă apropierea sau depărtarea obiectului față de aparatul de filmat. ◊ Primul (sau întâiul) plan = partea cea mai apropiată de public a unei scene; partea unui tablou care dă impresia a fi cea mai apropiată de privitori; fig. primul rând, locul de frunte (al unei serii). ◊ Loc. adv. Pe plan(ul)... = în domeniul...; în ceea ce privește...; din punct de vedere... ◊ Expr. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe (sau în) prim(ul) plan = a avea (sau a considera că are) importanță primordială. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe planul al doilea (sau al treilea etc.) = a fi (sau a considera că este) de importanță secundară, minimă. 5. (Cinema) Element al montajului, reprezentând porțiunea de peliculă imprimată în timpul unei singure funcționări a aparatului de filmat (între o pornire și o oprire). ♦ Delimitare a mărimii încadraturii în raport cu mărimea omului în cadru prin stabilirea unor termeni convenționali. ◊ Prim plan = plan (I 5) care cuprinde bustul până sub umeri. Gros plan = reprezentarea pe peliculă a capului unui personaj. Plan american = plan (I 5) care cuprinde omul încadrat până la genunchi. Plan semigeneral = plan (I 5) care încadrează personajul în toată înălțimea. 6. Suprafață netedă a unui corp; corp care prezintă o astfel de suprafață. ◊ Plan înclinat = dispozitiv simplu de forma unei rampe înclinate, alcătuit dintr-un corp cu o suprafață plană (sau din două bare paralele) care formează un unghi cu planul orizontal și care este folosit pentru a ridica corpuri prin rostogolire sau prin împingere, folosindu-se forțe mai mici decât greutatea corpurilor respective. Plan de aripă = suprafața de susținere a unui avion. 7. Desen tehnic care cuprinde reprezentarea grafică, la o anumită scară, a unui teren, a unei construcții, a unei mașini etc. 8. (Reg.) Ogor, parcelă. II. Adj. Fără asperități, neted, drept; care prezintă o suprafață netedă. ◊ Unghi plan = porțiune dintr-un plan (I 3) cuprinsă între două semidrepte (cu aceeași origine) ale planului. Figură plană = figură care poate fi așezată cu toate punctele pe același plan (I 3). Geometrie plană = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt așezate în același plan (I 3). (Tipogr.) Mașină plană = mașină care imprimă coli separate. – Din fr. plan, lat. planus.

DOOM

plan² s. n., pl. plánuri

plani
PLANI- v. plan¹-.

planic
PLÁNIC, -Ă, planici, -ce, adj. Conform unui plan dinainte stabilit; privitor la un plan. – Plan + suf. -ic (după rus. planomernîi).

DOOM

plánic adj. m., pl. plánici; f. plánică, pl. plánice

planica
PLÁNIC, -Ă, planici, -ce, adj. Conform unui plan dinainte stabilit; privitor la un plan. – Plan + suf. -ic (după rus. planomernîi).

DOOM

plánic adj. m., pl. plánici; f. plánică, pl. plánice

planice
PLÁNIC, -Ă, planici, -ce, adj. Conform unui plan dinainte stabilit; privitor la un plan. – Plan + suf. -ic (după rus. planomernîi).

DOOM

plánic adj. m., pl. plánici; f. plánică, pl. plánice

planicei
PLÁNIC, -Ă, planici, -ce, adj. Conform unui plan dinainte stabilit; privitor la un plan. – Plan + suf. -ic (după rus. planomernîi).

DOOM

plánic adj. m., pl. plánici; f. plánică, pl. plánice

planicele
PLÁNIC, -Ă, planici, -ce, adj. Conform unui plan dinainte stabilit; privitor la un plan. – Plan + suf. -ic (după rus. planomernîi).

DOOM

plánic adj. m., pl. plánici; f. plánică, pl. plánice

planicelor
PLÁNIC, -Ă, planici, -ce, adj. Conform unui plan dinainte stabilit; privitor la un plan. – Plan + suf. -ic (după rus. planomernîi).

DOOM

plánic adj. m., pl. plánici; f. plánică, pl. plánice

planici
PLÁNIC, -Ă, planici, -ce, adj. Conform unui plan dinainte stabilit; privitor la un plan. – Plan + suf. -ic (după rus. planomernîi).

DOOM

plánic adj. m., pl. plánici; f. plánică, pl. plánice

planicii
PLÁNIC, -Ă, planici, -ce, adj. Conform unui plan dinainte stabilit; privitor la un plan. – Plan + suf. -ic (după rus. planomernîi).

DOOM

plánic adj. m., pl. plánici; f. plánică, pl. plánice

planicilor
PLÁNIC, -Ă, planici, -ce, adj. Conform unui plan dinainte stabilit; privitor la un plan. – Plan + suf. -ic (după rus. planomernîi).

DOOM

plánic adj. m., pl. plánici; f. plánică, pl. plánice

planicul
PLÁNIC, -Ă, planici, -ce, adj. Conform unui plan dinainte stabilit; privitor la un plan. – Plan + suf. -ic (după rus. planomernîi).

DOOM

plánic adj. m., pl. plánici; f. plánică, pl. plánice

planicului
PLÁNIC, -Ă, planici, -ce, adj. Conform unui plan dinainte stabilit; privitor la un plan. – Plan + suf. -ic (după rus. planomernîi).

DOOM

plánic adj. m., pl. plánici; f. plánică, pl. plánice

planiedra
PLANIÉDRU, -Ă, planiedri, -e, adj. (Despre cristale) Care are suprafețe plane. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. planièdre.

planiedre
PLANIÉDRU, -Ă, planiedri, -e, adj. (Despre cristale) Care are suprafețe plane. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. planièdre.

planiedrei
PLANIÉDRU, -Ă, planiedri, -e, adj. (Despre cristale) Care are suprafețe plane. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. planièdre.

planiedrele
PLANIÉDRU, -Ă, planiedri, -e, adj. (Despre cristale) Care are suprafețe plane. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. planièdre.

planiedrelor
PLANIÉDRU, -Ă, planiedri, -e, adj. (Despre cristale) Care are suprafețe plane. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. planièdre.

planiedri
PLANIÉDRU, -Ă, planiedri, -e, adj. (Despre cristale) Care are suprafețe plane. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. planièdre.

planiedrii
PLANIÉDRU, -Ă, planiedri, -e, adj. (Despre cristale) Care are suprafețe plane. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. planièdre.

planiedrilor
PLANIÉDRU, -Ă, planiedri, -e, adj. (Despre cristale) Care are suprafețe plane. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. planièdre.

planiedru
PLANIÉDRU, -Ă, planiedri, -e, adj. (Despre cristale) Care are suprafețe plane. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. planièdre.

planiedrul
PLANIÉDRU, -Ă, planiedri, -e, adj. (Despre cristale) Care are suprafețe plane. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. planièdre.

planiedrului
PLANIÉDRU, -Ă, planiedri, -e, adj. (Despre cristale) Care are suprafețe plane. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. planièdre.

planific
PLANIFICÁ, planífic, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un plan; a programa, a organiza și a conduce pe bază de plan; a organiza o activitate, întocmind planul după care să se desfășoare diferitele ei faze. 2. A determina cantitatea de materiale, materii prime etc. necesare unei activități. ♦ A repartiza timpul de muncă (pe diferite ramuri de activitate). ♦ A prevedea, a include într-un plan. – După fr. planifier.

DOOM

planificá (a ~) vb., ind. prez. 3 planífică

planifica
PLANIFICÁ, planífic, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un plan; a programa, a organiza și a conduce pe bază de plan; a organiza o activitate, întocmind planul după care să se desfășoare diferitele ei faze. 2. A determina cantitatea de materiale, materii prime etc. necesare unei activități. ♦ A repartiza timpul de muncă (pe diferite ramuri de activitate). ♦ A prevedea, a include într-un plan. – După fr. planifier.

DOOM

planificá (a ~) vb., ind. prez. 3 planífică

planificai
PLANIFICÁ, planífic, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un plan; a programa, a organiza și a conduce pe bază de plan; a organiza o activitate, întocmind planul după care să se desfășoare diferitele ei faze. 2. A determina cantitatea de materiale, materii prime etc. necesare unei activități. ♦ A repartiza timpul de muncă (pe diferite ramuri de activitate). ♦ A prevedea, a include într-un plan. – După fr. planifier.

DOOM

planificá (a ~) vb., ind. prez. 3 planífică

planificam
PLANIFICÁ, planífic, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un plan; a programa, a organiza și a conduce pe bază de plan; a organiza o activitate, întocmind planul după care să se desfășoare diferitele ei faze. 2. A determina cantitatea de materiale, materii prime etc. necesare unei activități. ♦ A repartiza timpul de muncă (pe diferite ramuri de activitate). ♦ A prevedea, a include într-un plan. – După fr. planifier.

DOOM

planificá (a ~) vb., ind. prez. 3 planífică

planificare
PLANIFICÁ, planífic, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un plan; a programa, a organiza și a conduce pe bază de plan; a organiza o activitate, întocmind planul după care să se desfășoare diferitele ei faze. 2. A determina cantitatea de materiale, materii prime etc. necesare unei activități. ♦ A repartiza timpul de muncă (pe diferite ramuri de activitate). ♦ A prevedea, a include într-un plan. – După fr. planifier.

DOOM

planificá (a ~) vb., ind. prez. 3 planífică

planificare
PLANIFICÁRE, planificări, s. f. Acțiunea de a planifica și rezultatul ei. – V. planifica.

DOOM

planificáre s. f., g.-d. art. planificắrii; pl. planificắri

planificarea
PLANIFICÁRE, planificări, s. f. Acțiunea de a planifica și rezultatul ei. – V. planifica.

DOOM

planificáre s. f., g.-d. art. planificắrii; pl. planificắri

planificară
PLANIFICÁ, planífic, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un plan; a programa, a organiza și a conduce pe bază de plan; a organiza o activitate, întocmind planul după care să se desfășoare diferitele ei faze. 2. A determina cantitatea de materiale, materii prime etc. necesare unei activități. ♦ A repartiza timpul de muncă (pe diferite ramuri de activitate). ♦ A prevedea, a include într-un plan. – După fr. planifier.

DOOM

planificá (a ~) vb., ind. prez. 3 planífică

planificarăm
PLANIFICÁ, planífic, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un plan; a programa, a organiza și a conduce pe bază de plan; a organiza o activitate, întocmind planul după care să se desfășoare diferitele ei faze. 2. A determina cantitatea de materiale, materii prime etc. necesare unei activități. ♦ A repartiza timpul de muncă (pe diferite ramuri de activitate). ♦ A prevedea, a include într-un plan. – După fr. planifier.

DOOM

planificá (a ~) vb., ind. prez. 3 planífică

planificarăți
PLANIFICÁ, planífic, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un plan; a programa, a organiza și a conduce pe bază de plan; a organiza o activitate, întocmind planul după care să se desfășoare diferitele ei faze. 2. A determina cantitatea de materiale, materii prime etc. necesare unei activități. ♦ A repartiza timpul de muncă (pe diferite ramuri de activitate). ♦ A prevedea, a include într-un plan. – După fr. planifier.

DOOM

planificá (a ~) vb., ind. prez. 3 planífică

planificase
PLANIFICÁ, planífic, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un plan; a programa, a organiza și a conduce pe bază de plan; a organiza o activitate, întocmind planul după care să se desfășoare diferitele ei faze. 2. A determina cantitatea de materiale, materii prime etc. necesare unei activități. ♦ A repartiza timpul de muncă (pe diferite ramuri de activitate). ♦ A prevedea, a include într-un plan. – După fr. planifier.

DOOM

planificá (a ~) vb., ind. prez. 3 planífică

planificasem
PLANIFICÁ, planífic, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un plan; a programa, a organiza și a conduce pe bază de plan; a organiza o activitate, întocmind planul după care să se desfășoare diferitele ei faze. 2. A determina cantitatea de materiale, materii prime etc. necesare unei activități. ♦ A repartiza timpul de muncă (pe diferite ramuri de activitate). ♦ A prevedea, a include într-un plan. – După fr. planifier.

DOOM

planificá (a ~) vb., ind. prez. 3 planífică

planificaseră
PLANIFICÁ, planífic, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un plan; a programa, a organiza și a conduce pe bază de plan; a organiza o activitate, întocmind planul după care să se desfășoare diferitele ei faze. 2. A determina cantitatea de materiale, materii prime etc. necesare unei activități. ♦ A repartiza timpul de muncă (pe diferite ramuri de activitate). ♦ A prevedea, a include într-un plan. – După fr. planifier.

DOOM

planificá (a ~) vb., ind. prez. 3 planífică

planificaserăm
PLANIFICÁ, planífic, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un plan; a programa, a organiza și a conduce pe bază de plan; a organiza o activitate, întocmind planul după care să se desfășoare diferitele ei faze. 2. A determina cantitatea de materiale, materii prime etc. necesare unei activități. ♦ A repartiza timpul de muncă (pe diferite ramuri de activitate). ♦ A prevedea, a include într-un plan. – După fr. planifier.

DOOM

planificá (a ~) vb., ind. prez. 3 planífică

planificaserăți
PLANIFICÁ, planífic, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un plan; a programa, a organiza și a conduce pe bază de plan; a organiza o activitate, întocmind planul după care să se desfășoare diferitele ei faze. 2. A determina cantitatea de materiale, materii prime etc. necesare unei activități. ♦ A repartiza timpul de muncă (pe diferite ramuri de activitate). ♦ A prevedea, a include într-un plan. – După fr. planifier.

DOOM

planificá (a ~) vb., ind. prez. 3 planífică

planificaseși
PLANIFICÁ, planífic, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un plan; a programa, a organiza și a conduce pe bază de plan; a organiza o activitate, întocmind planul după care să se desfășoare diferitele ei faze. 2. A determina cantitatea de materiale, materii prime etc. necesare unei activități. ♦ A repartiza timpul de muncă (pe diferite ramuri de activitate). ♦ A prevedea, a include într-un plan. – După fr. planifier.

DOOM

planificá (a ~) vb., ind. prez. 3 planífică

planificaseți
PLANIFICÁ, planífic, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un plan; a programa, a organiza și a conduce pe bază de plan; a organiza o activitate, întocmind planul după care să se desfășoare diferitele ei faze. 2. A determina cantitatea de materiale, materii prime etc. necesare unei activități. ♦ A repartiza timpul de muncă (pe diferite ramuri de activitate). ♦ A prevedea, a include într-un plan. – După fr. planifier.

DOOM

planificá (a ~) vb., ind. prez. 3 planífică

planificat
PLANIFICÁ, planífic, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un plan; a programa, a organiza și a conduce pe bază de plan; a organiza o activitate, întocmind planul după care să se desfășoare diferitele ei faze. 2. A determina cantitatea de materiale, materii prime etc. necesare unei activități. ♦ A repartiza timpul de muncă (pe diferite ramuri de activitate). ♦ A prevedea, a include într-un plan. – După fr. planifier.

DOOM

planificá (a ~) vb., ind. prez. 3 planífică

planificat
PLANIFICÁT, -Ă, planificați, -te, adj. Care a fost supus unei planificări; care se execută conform unei planificări, unui plan. ♦ Care a fost inclus într-un plan de muncă, de producție, de aprovizionare etc. – V. planifica.

planificata
PLANIFICÁT, -Ă, planificați, -te, adj. Care a fost supus unei planificări; care se execută conform unei planificări, unui plan. ♦ Care a fost inclus într-un plan de muncă, de producție, de aprovizionare etc. – V. planifica.

planificate
PLANIFICÁT, -Ă, planificați, -te, adj. Care a fost supus unei planificări; care se execută conform unei planificări, unui plan. ♦ Care a fost inclus într-un plan de muncă, de producție, de aprovizionare etc. – V. planifica.

planificatei
PLANIFICÁT, -Ă, planificați, -te, adj. Care a fost supus unei planificări; care se execută conform unei planificări, unui plan. ♦ Care a fost inclus într-un plan de muncă, de producție, de aprovizionare etc. – V. planifica.

planificatele
PLANIFICÁT, -Ă, planificați, -te, adj. Care a fost supus unei planificări; care se execută conform unei planificări, unui plan. ♦ Care a fost inclus într-un plan de muncă, de producție, de aprovizionare etc. – V. planifica.

planificatelor
PLANIFICÁT, -Ă, planificați, -te, adj. Care a fost supus unei planificări; care se execută conform unei planificări, unui plan. ♦ Care a fost inclus într-un plan de muncă, de producție, de aprovizionare etc. – V. planifica.

planificatoare
PLANIFICATÓR, -OÁRE, planificatori, -oare, adj. Care planifică. ♦ (Substantivat) Specialist în întocmirea planurilor de desfășurare a unor activități economice. – Planifica + suf. -tor.

DOOM

planificatór adj. m., s. m., pl. planificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. planificatoáre

planificatoare
PLANIFICATÓR, -OÁRE, planificatori, -oare, adj. Care planifică. ♦ (Substantivat) Specialist în întocmirea planurilor de desfășurare a unor activități economice. – Planifica + suf. -tor.

DOOM

planificatór adj. m., s. m., pl. planificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. planificatoáre

planificatoarea
PLANIFICATÓR, -OÁRE, planificatori, -oare, adj. Care planifică. ♦ (Substantivat) Specialist în întocmirea planurilor de desfășurare a unor activități economice. – Planifica + suf. -tor.

DOOM

planificatór adj. m., s. m., pl. planificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. planificatoáre

planificatoarea
PLANIFICATÓR, -OÁRE, planificatori, -oare, adj. Care planifică. ♦ (Substantivat) Specialist în întocmirea planurilor de desfășurare a unor activități economice. – Planifica + suf. -tor.

DOOM

planificatór adj. m., s. m., pl. planificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. planificatoáre

planificatoarei
PLANIFICATÓR, -OÁRE, planificatori, -oare, adj. Care planifică. ♦ (Substantivat) Specialist în întocmirea planurilor de desfășurare a unor activități economice. – Planifica + suf. -tor.

DOOM

planificatór adj. m., s. m., pl. planificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. planificatoáre

planificatoarei
PLANIFICATÓR, -OÁRE, planificatori, -oare, adj. Care planifică. ♦ (Substantivat) Specialist în întocmirea planurilor de desfășurare a unor activități economice. – Planifica + suf. -tor.

DOOM

planificatór adj. m., s. m., pl. planificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. planificatoáre

planificatoarele
PLANIFICATÓR, -OÁRE, planificatori, -oare, adj. Care planifică. ♦ (Substantivat) Specialist în întocmirea planurilor de desfășurare a unor activități economice. – Planifica + suf. -tor.

DOOM

planificatór adj. m., s. m., pl. planificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. planificatoáre

planificatoarele
PLANIFICATÓR, -OÁRE, planificatori, -oare, adj. Care planifică. ♦ (Substantivat) Specialist în întocmirea planurilor de desfășurare a unor activități economice. – Planifica + suf. -tor.

DOOM

planificatór adj. m., s. m., pl. planificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. planificatoáre

planificatoarelor
PLANIFICATÓR, -OÁRE, planificatori, -oare, adj. Care planifică. ♦ (Substantivat) Specialist în întocmirea planurilor de desfășurare a unor activități economice. – Planifica + suf. -tor.

DOOM

planificatór adj. m., s. m., pl. planificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. planificatoáre

planificatoarelor
PLANIFICATÓR, -OÁRE, planificatori, -oare, adj. Care planifică. ♦ (Substantivat) Specialist în întocmirea planurilor de desfășurare a unor activități economice. – Planifica + suf. -tor.

DOOM

planificatór adj. m., s. m., pl. planificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. planificatoáre

planificator
PLANIFICATÓR, -OÁRE, planificatori, -oare, adj. Care planifică. ♦ (Substantivat) Specialist în întocmirea planurilor de desfășurare a unor activități economice. – Planifica + suf. -tor.

DOOM

planificatór adj. m., s. m., pl. planificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. planificatoáre

planificator
PLANIFICATÓR, -OÁRE, planificatori, -oare, adj. Care planifică. ♦ (Substantivat) Specialist în întocmirea planurilor de desfășurare a unor activități economice. – Planifica + suf. -tor.

DOOM

planificatór adj. m., s. m., pl. planificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. planificatoáre

planificatori
PLANIFICATÓR, -OÁRE, planificatori, -oare, adj. Care planifică. ♦ (Substantivat) Specialist în întocmirea planurilor de desfășurare a unor activități economice. – Planifica + suf. -tor.

DOOM

planificatór adj. m., s. m., pl. planificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. planificatoáre

planificatori
PLANIFICATÓR, -OÁRE, planificatori, -oare, adj. Care planifică. ♦ (Substantivat) Specialist în întocmirea planurilor de desfășurare a unor activități economice. – Planifica + suf. -tor.

DOOM

planificatór adj. m., s. m., pl. planificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. planificatoáre

planificatorii
PLANIFICATÓR, -OÁRE, planificatori, -oare, adj. Care planifică. ♦ (Substantivat) Specialist în întocmirea planurilor de desfășurare a unor activități economice. – Planifica + suf. -tor.

DOOM

planificatór adj. m., s. m., pl. planificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. planificatoáre

planificatorii
PLANIFICATÓR, -OÁRE, planificatori, -oare, adj. Care planifică. ♦ (Substantivat) Specialist în întocmirea planurilor de desfășurare a unor activități economice. – Planifica + suf. -tor.

DOOM

planificatór adj. m., s. m., pl. planificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. planificatoáre

planificatorilor
PLANIFICATÓR, -OÁRE, planificatori, -oare, adj. Care planifică. ♦ (Substantivat) Specialist în întocmirea planurilor de desfășurare a unor activități economice. – Planifica + suf. -tor.

DOOM

planificatór adj. m., s. m., pl. planificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. planificatoáre

planificatorilor
PLANIFICATÓR, -OÁRE, planificatori, -oare, adj. Care planifică. ♦ (Substantivat) Specialist în întocmirea planurilor de desfășurare a unor activități economice. – Planifica + suf. -tor.

DOOM

planificatór adj. m., s. m., pl. planificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. planificatoáre

planificatorul
PLANIFICATÓR, -OÁRE, planificatori, -oare, adj. Care planifică. ♦ (Substantivat) Specialist în întocmirea planurilor de desfășurare a unor activități economice. – Planifica + suf. -tor.

DOOM

planificatór adj. m., s. m., pl. planificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. planificatoáre

planificatorul
PLANIFICATÓR, -OÁRE, planificatori, -oare, adj. Care planifică. ♦ (Substantivat) Specialist în întocmirea planurilor de desfășurare a unor activități economice. – Planifica + suf. -tor.

DOOM

planificatór adj. m., s. m., pl. planificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. planificatoáre

planificatorului
PLANIFICATÓR, -OÁRE, planificatori, -oare, adj. Care planifică. ♦ (Substantivat) Specialist în întocmirea planurilor de desfășurare a unor activități economice. – Planifica + suf. -tor.

DOOM

planificatór adj. m., s. m., pl. planificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. planificatoáre

planificatorului
PLANIFICATÓR, -OÁRE, planificatori, -oare, adj. Care planifică. ♦ (Substantivat) Specialist în întocmirea planurilor de desfășurare a unor activități economice. – Planifica + suf. -tor.

DOOM

planificatór adj. m., s. m., pl. planificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. planificatoáre

planificatul
PLANIFICÁT, -Ă, planificați, -te, adj. Care a fost supus unei planificări; care se execută conform unei planificări, unui plan. ♦ Care a fost inclus într-un plan de muncă, de producție, de aprovizionare etc. – V. planifica.

planificatului
PLANIFICÁT, -Ă, planificați, -te, adj. Care a fost supus unei planificări; care se execută conform unei planificări, unui plan. ♦ Care a fost inclus într-un plan de muncă, de producție, de aprovizionare etc. – V. planifica.

planificau
PLANIFICÁ, planífic, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un plan; a programa, a organiza și a conduce pe bază de plan; a organiza o activitate, întocmind planul după care să se desfășoare diferitele ei faze. 2. A determina cantitatea de materiale, materii prime etc. necesare unei activități. ♦ A repartiza timpul de muncă (pe diferite ramuri de activitate). ♦ A prevedea, a include într-un plan. – După fr. planifier.

DOOM

planificá (a ~) vb., ind. prez. 3 planífică

planificași
PLANIFICÁ, planífic, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un plan; a programa, a organiza și a conduce pe bază de plan; a organiza o activitate, întocmind planul după care să se desfășoare diferitele ei faze. 2. A determina cantitatea de materiale, materii prime etc. necesare unei activități. ♦ A repartiza timpul de muncă (pe diferite ramuri de activitate). ♦ A prevedea, a include într-un plan. – După fr. planifier.

DOOM

planificá (a ~) vb., ind. prez. 3 planífică

planificați
PLANIFICÁ, planífic, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un plan; a programa, a organiza și a conduce pe bază de plan; a organiza o activitate, întocmind planul după care să se desfășoare diferitele ei faze. 2. A determina cantitatea de materiale, materii prime etc. necesare unei activități. ♦ A repartiza timpul de muncă (pe diferite ramuri de activitate). ♦ A prevedea, a include într-un plan. – După fr. planifier.

DOOM

planificá (a ~) vb., ind. prez. 3 planífică

planificați
PLANIFICÁT, -Ă, planificați, -te, adj. Care a fost supus unei planificări; care se execută conform unei planificări, unui plan. ♦ Care a fost inclus într-un plan de muncă, de producție, de aprovizionare etc. – V. planifica.

planificații
PLANIFICÁT, -Ă, planificați, -te, adj. Care a fost supus unei planificări; care se execută conform unei planificări, unui plan. ♦ Care a fost inclus într-un plan de muncă, de producție, de aprovizionare etc. – V. planifica.

planificaților
PLANIFICÁT, -Ă, planificați, -te, adj. Care a fost supus unei planificări; care se execută conform unei planificări, unui plan. ♦ Care a fost inclus într-un plan de muncă, de producție, de aprovizionare etc. – V. planifica.

planifice
PLANIFICÁ, planífic, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un plan; a programa, a organiza și a conduce pe bază de plan; a organiza o activitate, întocmind planul după care să se desfășoare diferitele ei faze. 2. A determina cantitatea de materiale, materii prime etc. necesare unei activități. ♦ A repartiza timpul de muncă (pe diferite ramuri de activitate). ♦ A prevedea, a include într-un plan. – După fr. planifier.

DOOM

planificá (a ~) vb., ind. prez. 3 planífică

planifici
PLANIFICÁ, planífic, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un plan; a programa, a organiza și a conduce pe bază de plan; a organiza o activitate, întocmind planul după care să se desfășoare diferitele ei faze. 2. A determina cantitatea de materiale, materii prime etc. necesare unei activități. ♦ A repartiza timpul de muncă (pe diferite ramuri de activitate). ♦ A prevedea, a include într-un plan. – După fr. planifier.

DOOM

planificá (a ~) vb., ind. prez. 3 planífică

planificând
PLANIFICÁ, planífic, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un plan; a programa, a organiza și a conduce pe bază de plan; a organiza o activitate, întocmind planul după care să se desfășoare diferitele ei faze. 2. A determina cantitatea de materiale, materii prime etc. necesare unei activități. ♦ A repartiza timpul de muncă (pe diferite ramuri de activitate). ♦ A prevedea, a include într-un plan. – După fr. planifier.

DOOM

planificá (a ~) vb., ind. prez. 3 planífică

planificînd
PLANIFICÁ, planífic, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un plan; a programa, a organiza și a conduce pe bază de plan; a organiza o activitate, întocmind planul după care să se desfășoare diferitele ei faze. 2. A determina cantitatea de materiale, materii prime etc. necesare unei activități. ♦ A repartiza timpul de muncă (pe diferite ramuri de activitate). ♦ A prevedea, a include într-un plan. – După fr. planifier.

DOOM

planificá (a ~) vb., ind. prez. 3 planífică

planificări
PLANIFICÁRE, planificări, s. f. Acțiunea de a planifica și rezultatul ei. – V. planifica.

DOOM

planificáre s. f., g.-d. art. planificắrii; pl. planificắri

planificării
PLANIFICÁRE, planificări, s. f. Acțiunea de a planifica și rezultatul ei. – V. planifica.

DOOM

planificáre s. f., g.-d. art. planificắrii; pl. planificắri

planificările
PLANIFICÁRE, planificări, s. f. Acțiunea de a planifica și rezultatul ei. – V. planifica.

DOOM

planificáre s. f., g.-d. art. planificắrii; pl. planificắri

planificărilor
PLANIFICÁRE, planificări, s. f. Acțiunea de a planifica și rezultatul ei. – V. planifica.

DOOM

planificáre s. f., g.-d. art. planificắrii; pl. planificắri

planiglob
PLANIGLÓB, planigloburi, s. n. Reprezentare în plan a suprafeței întregului Pământ; planisferă, mapamond. – Plan + glob (după fr. planisphère).

DOOM

planiglób (-ni-glob) s. n., pl. planiglóburi

planiglobul
PLANIGLÓB, planigloburi, s. n. Reprezentare în plan a suprafeței întregului Pământ; planisferă, mapamond. – Plan + glob (după fr. planisphère).

DOOM

planiglób (-ni-glob) s. n., pl. planiglóburi

planiglobului
PLANIGLÓB, planigloburi, s. n. Reprezentare în plan a suprafeței întregului Pământ; planisferă, mapamond. – Plan + glob (după fr. planisphère).

DOOM

planiglób (-ni-glob) s. n., pl. planiglóburi

planigloburi
PLANIGLÓB, planigloburi, s. n. Reprezentare în plan a suprafeței întregului Pământ; planisferă, mapamond. – Plan + glob (după fr. planisphère).

DOOM

planiglób (-ni-glob) s. n., pl. planiglóburi

planigloburile
PLANIGLÓB, planigloburi, s. n. Reprezentare în plan a suprafeței întregului Pământ; planisferă, mapamond. – Plan + glob (după fr. planisphère).

DOOM

planiglób (-ni-glob) s. n., pl. planiglóburi

planigloburilor
PLANIGLÓB, planigloburi, s. n. Reprezentare în plan a suprafeței întregului Pământ; planisferă, mapamond. – Plan + glob (după fr. planisphère).

DOOM

planiglób (-ni-glob) s. n., pl. planiglóburi

planigraf
PLANIGRÁF s.n. 1. Instrument pentru copiat desene prin varierea dimensiunilor. 2. Tomograf. [< fr. planigraphe, cf. lat. planum – plan, gr. graphein – a scrie].

planii
PLAN, -Ă, (I) planuri, s. n., (II) plani, -e, adj. I. S. n. 1. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzând o suită ordonată de operații destinate să ducă la atingerea unui scop; program (de lucru). 2. Distribuție metodică a părților componente ale unei lucrări științifice, literare, ale unei expuneri etc. 3. (Geom.) Suprafață care conține în întregime orice dreaptă care trece prin două puncte oarecare ale sale. ◊ Plan de proiecție = plan pe care se obține imaginea unui corp printr-un procedeu de proiecție oarecare. (Astron.) Plan meridian = plan definit de verticala locului și de axa lumii. 4. Fiecare dintre planurile (I 3), în general verticale, perpendiculare pe direcția privirii, în care se găsește sau pare că se găsește un obiect și care reprezintă adâncimea sau depărtarea în perspectivă; spec. element al filmării cinematografice, care reprezintă apropierea sau depărtarea obiectului față de aparatul de filmat. ◊ Primul (sau întâiul) plan = partea cea mai apropiată de public a unei scene; partea unui tablou care dă impresia a fi cea mai apropiată de privitori; fig. primul rând, locul de frunte (al unei serii). ◊ Loc. adv. Pe plan(ul)... = în domeniul...; în ceea ce privește...; din punct de vedere... ◊ Expr. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe (sau în) prim(ul) plan = a avea (sau a considera că are) importanță primordială. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe planul al doilea (sau al treilea etc.) = a fi (sau a considera că este) de importanță secundară, minimă. 5. (Cinema) Element al montajului, reprezentând porțiunea de peliculă imprimată în timpul unei singure funcționări a aparatului de filmat (între o pornire și o oprire). ♦ Delimitare a mărimii încadraturii în raport cu mărimea omului în cadru prin stabilirea unor termeni convenționali. ◊ Prim plan = plan (I 5) care cuprinde bustul până sub umeri. Gros plan = reprezentarea pe peliculă a capului unui personaj. Plan american = plan (I 5) care cuprinde omul încadrat până la genunchi. Plan semigeneral = plan (I 5) care încadrează personajul în toată înălțimea. 6. Suprafață netedă a unui corp; corp care prezintă o astfel de suprafață. ◊ Plan înclinat = dispozitiv simplu de forma unei rampe înclinate, alcătuit dintr-un corp cu o suprafață plană (sau din două bare paralele) care formează un unghi cu planul orizontal și care este folosit pentru a ridica corpuri prin rostogolire sau prin împingere, folosindu-se forțe mai mici decât greutatea corpurilor respective. Plan de aripă = suprafața de susținere a unui avion. 7. Desen tehnic care cuprinde reprezentarea grafică, la o anumită scară, a unui teren, a unei construcții, a unei mașini etc. 8. (Reg.) Ogor, parcelă. II. Adj. Fără asperități, neted, drept; care prezintă o suprafață netedă. ◊ Unghi plan = porțiune dintr-un plan (I 3) cuprinsă între două semidrepte (cu aceeași origine) ale planului. Figură plană = figură care poate fi așezată cu toate punctele pe același plan (I 3). Geometrie plană = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt așezate în același plan (I 3). (Tipogr.) Mașină plană = mașină care imprimă coli separate. – Din fr. plan, lat. planus.

DOOM

plan² s. n., pl. plánuri

planilor
PLAN, -Ă, (I) planuri, s. n., (II) plani, -e, adj. I. S. n. 1. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzând o suită ordonată de operații destinate să ducă la atingerea unui scop; program (de lucru). 2. Distribuție metodică a părților componente ale unei lucrări științifice, literare, ale unei expuneri etc. 3. (Geom.) Suprafață care conține în întregime orice dreaptă care trece prin două puncte oarecare ale sale. ◊ Plan de proiecție = plan pe care se obține imaginea unui corp printr-un procedeu de proiecție oarecare. (Astron.) Plan meridian = plan definit de verticala locului și de axa lumii. 4. Fiecare dintre planurile (I 3), în general verticale, perpendiculare pe direcția privirii, în care se găsește sau pare că se găsește un obiect și care reprezintă adâncimea sau depărtarea în perspectivă; spec. element al filmării cinematografice, care reprezintă apropierea sau depărtarea obiectului față de aparatul de filmat. ◊ Primul (sau întâiul) plan = partea cea mai apropiată de public a unei scene; partea unui tablou care dă impresia a fi cea mai apropiată de privitori; fig. primul rând, locul de frunte (al unei serii). ◊ Loc. adv. Pe plan(ul)... = în domeniul...; în ceea ce privește...; din punct de vedere... ◊ Expr. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe (sau în) prim(ul) plan = a avea (sau a considera că are) importanță primordială. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe planul al doilea (sau al treilea etc.) = a fi (sau a considera că este) de importanță secundară, minimă. 5. (Cinema) Element al montajului, reprezentând porțiunea de peliculă imprimată în timpul unei singure funcționări a aparatului de filmat (între o pornire și o oprire). ♦ Delimitare a mărimii încadraturii în raport cu mărimea omului în cadru prin stabilirea unor termeni convenționali. ◊ Prim plan = plan (I 5) care cuprinde bustul până sub umeri. Gros plan = reprezentarea pe peliculă a capului unui personaj. Plan american = plan (I 5) care cuprinde omul încadrat până la genunchi. Plan semigeneral = plan (I 5) care încadrează personajul în toată înălțimea. 6. Suprafață netedă a unui corp; corp care prezintă o astfel de suprafață. ◊ Plan înclinat = dispozitiv simplu de forma unei rampe înclinate, alcătuit dintr-un corp cu o suprafață plană (sau din două bare paralele) care formează un unghi cu planul orizontal și care este folosit pentru a ridica corpuri prin rostogolire sau prin împingere, folosindu-se forțe mai mici decât greutatea corpurilor respective. Plan de aripă = suprafața de susținere a unui avion. 7. Desen tehnic care cuprinde reprezentarea grafică, la o anumită scară, a unui teren, a unei construcții, a unei mașini etc. 8. (Reg.) Ogor, parcelă. II. Adj. Fără asperități, neted, drept; care prezintă o suprafață netedă. ◊ Unghi plan = porțiune dintr-un plan (I 3) cuprinsă între două semidrepte (cu aceeași origine) ale planului. Figură plană = figură care poate fi așezată cu toate punctele pe același plan (I 3). Geometrie plană = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt așezate în același plan (I 3). (Tipogr.) Mașină plană = mașină care imprimă coli separate. – Din fr. plan, lat. planus.

DOOM

plan² s. n., pl. plánuri

planimetra
PLANIMETRÁ, planimetrez, vb. I. Tranz. A efectua operația de planimetrare. – Din planimetru.

DOOM

planimetrá (-me-tra) vb., ind. prez. 3 planimetreáză

planimetrai
PLANIMETRÁ, planimetrez, vb. I. Tranz. A efectua operația de planimetrare. – Din planimetru.

DOOM

planimetrá (-me-tra) vb., ind. prez. 3 planimetreáză

planimetram
PLANIMETRÁ, planimetrez, vb. I. Tranz. A efectua operația de planimetrare. – Din planimetru.

DOOM

planimetrá (-me-tra) vb., ind. prez. 3 planimetreáză

planimetrare
PLANIMETRÁ, planimetrez, vb. I. Tranz. A efectua operația de planimetrare. – Din planimetru.

DOOM

planimetrá (-me-tra) vb., ind. prez. 3 planimetreáză

planimetrare
PLANIMETRÁRE, planimetrări, s. f. Operație de măsurare a unei suprafețe, fie prin calcul (cunoscând dimensiunile principale), fie cu ajutorul unui planimetru. – V. planimetra.

DOOM

planimetráre (-me-tra-) s. f., g.-d. art. planimetrắrii; pl. planimetrắri

planimetrarea
PLANIMETRÁRE, planimetrări, s. f. Operație de măsurare a unei suprafețe, fie prin calcul (cunoscând dimensiunile principale), fie cu ajutorul unui planimetru. – V. planimetra.

DOOM

planimetráre (-me-tra-) s. f., g.-d. art. planimetrắrii; pl. planimetrắri

planimetrară
PLANIMETRÁ, planimetrez, vb. I. Tranz. A efectua operația de planimetrare. – Din planimetru.

DOOM

planimetrá (-me-tra) vb., ind. prez. 3 planimetreáză

planimetrarăm
PLANIMETRÁ, planimetrez, vb. I. Tranz. A efectua operația de planimetrare. – Din planimetru.

DOOM

planimetrá (-me-tra) vb., ind. prez. 3 planimetreáză

planimetrarăți
PLANIMETRÁ, planimetrez, vb. I. Tranz. A efectua operația de planimetrare. – Din planimetru.

DOOM

planimetrá (-me-tra) vb., ind. prez. 3 planimetreáză

planimetrase
PLANIMETRÁ, planimetrez, vb. I. Tranz. A efectua operația de planimetrare. – Din planimetru.

DOOM

planimetrá (-me-tra) vb., ind. prez. 3 planimetreáză

planimetrasem
PLANIMETRÁ, planimetrez, vb. I. Tranz. A efectua operația de planimetrare. – Din planimetru.

DOOM

planimetrá (-me-tra) vb., ind. prez. 3 planimetreáză

planimetraseră
PLANIMETRÁ, planimetrez, vb. I. Tranz. A efectua operația de planimetrare. – Din planimetru.

DOOM

planimetrá (-me-tra) vb., ind. prez. 3 planimetreáză

planimetraserăm
PLANIMETRÁ, planimetrez, vb. I. Tranz. A efectua operația de planimetrare. – Din planimetru.

DOOM

planimetrá (-me-tra) vb., ind. prez. 3 planimetreáză

planimetraserăți
PLANIMETRÁ, planimetrez, vb. I. Tranz. A efectua operația de planimetrare. – Din planimetru.

DOOM

planimetrá (-me-tra) vb., ind. prez. 3 planimetreáză

planimetraseși
PLANIMETRÁ, planimetrez, vb. I. Tranz. A efectua operația de planimetrare. – Din planimetru.

DOOM

planimetrá (-me-tra) vb., ind. prez. 3 planimetreáză

planimetraseți
PLANIMETRÁ, planimetrez, vb. I. Tranz. A efectua operația de planimetrare. – Din planimetru.

DOOM

planimetrá (-me-tra) vb., ind. prez. 3 planimetreáză

planimetrat
PLANIMETRÁ, planimetrez, vb. I. Tranz. A efectua operația de planimetrare. – Din planimetru.

DOOM

planimetrá (-me-tra) vb., ind. prez. 3 planimetreáză

planimetrat
PLANIMETRÁ, planimetrez, vb. I. Tranz. A efectua operația de planimetrare. – Din planimetru.

planimetrau
PLANIMETRÁ, planimetrez, vb. I. Tranz. A efectua operația de planimetrare. – Din planimetru.

DOOM

planimetrá (-me-tra) vb., ind. prez. 3 planimetreáză

planimetrași
PLANIMETRÁ, planimetrez, vb. I. Tranz. A efectua operația de planimetrare. – Din planimetru.

DOOM

planimetrá (-me-tra) vb., ind. prez. 3 planimetreáză

planimetrați
PLANIMETRÁ, planimetrez, vb. I. Tranz. A efectua operația de planimetrare. – Din planimetru.

DOOM

planimetrá (-me-tra) vb., ind. prez. 3 planimetreáză

planimetre
PLANIMÉTRU, planimetre, s. n. Instrument care servește la măsurarea suprafețelor plane (hărți și planuri topografice) prin parcurgerea conturului acestora. – Din fr. planimètre.

DOOM

planimétru (-me-tru) s. n., art. planimétrul; pl. planimétre

planimetrează
PLANIMETRÁ, planimetrez, vb. I. Tranz. A efectua operația de planimetrare. – Din planimetru.

DOOM

planimetrá (-me-tra) vb., ind. prez. 3 planimetreáză

planimetrele
PLANIMÉTRU, planimetre, s. n. Instrument care servește la măsurarea suprafețelor plane (hărți și planuri topografice) prin parcurgerea conturului acestora. – Din fr. planimètre.

DOOM

planimétru (-me-tru) s. n., art. planimétrul; pl. planimétre

planimetrelor
PLANIMÉTRU, planimetre, s. n. Instrument care servește la măsurarea suprafețelor plane (hărți și planuri topografice) prin parcurgerea conturului acestora. – Din fr. planimètre.

DOOM

planimétru (-me-tru) s. n., art. planimétrul; pl. planimétre

planimetrez
PLANIMETRÁ, planimetrez, vb. I. Tranz. A efectua operația de planimetrare. – Din planimetru.

DOOM

planimetrá (-me-tra) vb., ind. prez. 3 planimetreáză

planimetreze
PLANIMETRÁ, planimetrez, vb. I. Tranz. A efectua operația de planimetrare. – Din planimetru.

DOOM

planimetrá (-me-tra) vb., ind. prez. 3 planimetreáză

planimetrezi
PLANIMETRÁ, planimetrez, vb. I. Tranz. A efectua operația de planimetrare. – Din planimetru.

DOOM

planimetrá (-me-tra) vb., ind. prez. 3 planimetreáză

planimetria
PLANIMETRÍE s. f. 1. Parte a topografiei care studiază metodele și instrumentele necesare reprezentării pe o hartă sau pe un plan (I 7) a proiecției orizontale a obiectelor de pe suprafața Pământului. 2. (Astăzi rar) Parte a geometriei care se ocupă cu studiul suprafețelor plane; geometrie plană. – Din fr. planimétrie.

DOOM

planimetríe (-me-tri-) s. f., art. planimetría, g.-d. planimetríi, art. planimetríei

planimetric
PLANIMÉTRIC, -Ă, planimetrici, -ce, adj. Care ține de planimetrie, privitor la planimetrie. – Din fr. planimétrique.

DOOM

planimétric (-me-tric) adj. m., pl. planimétrici; f. planimétrică, pl. planimétrice

planimetrica
PLANIMÉTRIC, -Ă, planimetrici, -ce, adj. Care ține de planimetrie, privitor la planimetrie. – Din fr. planimétrique.

DOOM

planimétric (-me-tric) adj. m., pl. planimétrici; f. planimétrică, pl. planimétrice

planimetrice
PLANIMÉTRIC, -Ă, planimetrici, -ce, adj. Care ține de planimetrie, privitor la planimetrie. – Din fr. planimétrique.

DOOM

planimétric (-me-tric) adj. m., pl. planimétrici; f. planimétrică, pl. planimétrice

planimetricei
PLANIMÉTRIC, -Ă, planimetrici, -ce, adj. Care ține de planimetrie, privitor la planimetrie. – Din fr. planimétrique.

DOOM

planimétric (-me-tric) adj. m., pl. planimétrici; f. planimétrică, pl. planimétrice

planimetricele
PLANIMÉTRIC, -Ă, planimetrici, -ce, adj. Care ține de planimetrie, privitor la planimetrie. – Din fr. planimétrique.

DOOM

planimétric (-me-tric) adj. m., pl. planimétrici; f. planimétrică, pl. planimétrice

planimetricelor
PLANIMÉTRIC, -Ă, planimetrici, -ce, adj. Care ține de planimetrie, privitor la planimetrie. – Din fr. planimétrique.

DOOM

planimétric (-me-tric) adj. m., pl. planimétrici; f. planimétrică, pl. planimétrice

planimetrici
PLANIMÉTRIC, -Ă, planimetrici, -ce, adj. Care ține de planimetrie, privitor la planimetrie. – Din fr. planimétrique.

DOOM

planimétric (-me-tric) adj. m., pl. planimétrici; f. planimétrică, pl. planimétrice

planimetricii
PLANIMÉTRIC, -Ă, planimetrici, -ce, adj. Care ține de planimetrie, privitor la planimetrie. – Din fr. planimétrique.

DOOM

planimétric (-me-tric) adj. m., pl. planimétrici; f. planimétrică, pl. planimétrice

planimetricilor
PLANIMÉTRIC, -Ă, planimetrici, -ce, adj. Care ține de planimetrie, privitor la planimetrie. – Din fr. planimétrique.

DOOM

planimétric (-me-tric) adj. m., pl. planimétrici; f. planimétrică, pl. planimétrice

planimetricul
PLANIMÉTRIC, -Ă, planimetrici, -ce, adj. Care ține de planimetrie, privitor la planimetrie. – Din fr. planimétrique.

DOOM

planimétric (-me-tric) adj. m., pl. planimétrici; f. planimétrică, pl. planimétrice

planimetricului
PLANIMÉTRIC, -Ă, planimetrici, -ce, adj. Care ține de planimetrie, privitor la planimetrie. – Din fr. planimétrique.

DOOM

planimétric (-me-tric) adj. m., pl. planimétrici; f. planimétrică, pl. planimétrice

planimetrie
PLANIMETRÍE s. f. 1. Parte a topografiei care studiază metodele și instrumentele necesare reprezentării pe o hartă sau pe un plan (I 7) a proiecției orizontale a obiectelor de pe suprafața Pământului. 2. (Astăzi rar) Parte a geometriei care se ocupă cu studiul suprafețelor plane; geometrie plană. – Din fr. planimétrie.

DOOM

planimetríe (-me-tri-) s. f., art. planimetría, g.-d. planimetríi, art. planimetríei

planimetriei
PLANIMETRÍE s. f. 1. Parte a topografiei care studiază metodele și instrumentele necesare reprezentării pe o hartă sau pe un plan (I 7) a proiecției orizontale a obiectelor de pe suprafața Pământului. 2. (Astăzi rar) Parte a geometriei care se ocupă cu studiul suprafețelor plane; geometrie plană. – Din fr. planimétrie.

DOOM

planimetríe (-me-tri-) s. f., art. planimetría, g.-d. planimetríi, art. planimetríei

planimetrii
PLANIMETRÍE s. f. 1. Parte a topografiei care studiază metodele și instrumentele necesare reprezentării pe o hartă sau pe un plan (I 7) a proiecției orizontale a obiectelor de pe suprafața Pământului. 2. (Astăzi rar) Parte a geometriei care se ocupă cu studiul suprafețelor plane; geometrie plană. – Din fr. planimétrie.

DOOM

planimetríe (-me-tri-) s. f., art. planimetría, g.-d. planimetríi, art. planimetríei

planimetriile
PLANIMETRÍE s. f. 1. Parte a topografiei care studiază metodele și instrumentele necesare reprezentării pe o hartă sau pe un plan (I 7) a proiecției orizontale a obiectelor de pe suprafața Pământului. 2. (Astăzi rar) Parte a geometriei care se ocupă cu studiul suprafețelor plane; geometrie plană. – Din fr. planimétrie.

DOOM

planimetríe (-me-tri-) s. f., art. planimetría, g.-d. planimetríi, art. planimetríei

planimetriilor
PLANIMETRÍE s. f. 1. Parte a topografiei care studiază metodele și instrumentele necesare reprezentării pe o hartă sau pe un plan (I 7) a proiecției orizontale a obiectelor de pe suprafața Pământului. 2. (Astăzi rar) Parte a geometriei care se ocupă cu studiul suprafețelor plane; geometrie plană. – Din fr. planimétrie.

DOOM

planimetríe (-me-tri-) s. f., art. planimetría, g.-d. planimetríi, art. planimetríei

planimetru
PLANIMÉTRU, planimetre, s. n. Instrument care servește la măsurarea suprafețelor plane (hărți și planuri topografice) prin parcurgerea conturului acestora. – Din fr. planimètre.

DOOM

planimétru (-me-tru) s. n., art. planimétrul; pl. planimétre

planimetrul
PLANIMÉTRU, planimetre, s. n. Instrument care servește la măsurarea suprafețelor plane (hărți și planuri topografice) prin parcurgerea conturului acestora. – Din fr. planimètre.

DOOM

planimétru (-me-tru) s. n., art. planimétrul; pl. planimétre

planimetrului
PLANIMÉTRU, planimetre, s. n. Instrument care servește la măsurarea suprafețelor plane (hărți și planuri topografice) prin parcurgerea conturului acestora. – Din fr. planimètre.

DOOM

planimétru (-me-tru) s. n., art. planimétrul; pl. planimétre

planimetrând
PLANIMETRÁ, planimetrez, vb. I. Tranz. A efectua operația de planimetrare. – Din planimetru.

DOOM

planimetrá (-me-tra) vb., ind. prez. 3 planimetreáză

planimetrînd
PLANIMETRÁ, planimetrez, vb. I. Tranz. A efectua operația de planimetrare. – Din planimetru.

DOOM

planimetrá (-me-tra) vb., ind. prez. 3 planimetreáză

planimetrări
PLANIMETRÁRE, planimetrări, s. f. Operație de măsurare a unei suprafețe, fie prin calcul (cunoscând dimensiunile principale), fie cu ajutorul unui planimetru. – V. planimetra.

DOOM

planimetráre (-me-tra-) s. f., g.-d. art. planimetrắrii; pl. planimetrắri

planimetrării
PLANIMETRÁRE, planimetrări, s. f. Operație de măsurare a unei suprafețe, fie prin calcul (cunoscând dimensiunile principale), fie cu ajutorul unui planimetru. – V. planimetra.

DOOM

planimetráre (-me-tra-) s. f., g.-d. art. planimetrắrii; pl. planimetrắri

planimetrările
PLANIMETRÁRE, planimetrări, s. f. Operație de măsurare a unei suprafețe, fie prin calcul (cunoscând dimensiunile principale), fie cu ajutorul unui planimetru. – V. planimetra.

DOOM

planimetráre (-me-tra-) s. f., g.-d. art. planimetrắrii; pl. planimetrắri

planimetrărilor
PLANIMETRÁRE, planimetrări, s. f. Operație de măsurare a unei suprafețe, fie prin calcul (cunoscând dimensiunile principale), fie cu ajutorul unui planimetru. – V. planimetra.

DOOM

planimetráre (-me-tra-) s. f., g.-d. art. planimetrắrii; pl. planimetrắri

planisea
PLANISÍ, planisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A ademeni, a amăgi, a înșela pe cineva pentru a-l supune voinței sale; a încânta, a seduce. ♦ Refl. A se supune voinței cuiva, a se lăsa ademenit, sedus. – Din ngr. eplánisa (aor. lui planó).

DOOM

planisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. planisésc, imperf. 3 sg. planiseá; conj. prez. 3 să planiseáscă

planiseai
PLANISÍ, planisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A ademeni, a amăgi, a înșela pe cineva pentru a-l supune voinței sale; a încânta, a seduce. ♦ Refl. A se supune voinței cuiva, a se lăsa ademenit, sedus. – Din ngr. eplánisa (aor. lui planó).

DOOM

planisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. planisésc, imperf. 3 sg. planiseá; conj. prez. 3 să planiseáscă

planiseam
PLANISÍ, planisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A ademeni, a amăgi, a înșela pe cineva pentru a-l supune voinței sale; a încânta, a seduce. ♦ Refl. A se supune voinței cuiva, a se lăsa ademenit, sedus. – Din ngr. eplánisa (aor. lui planó).

DOOM

planisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. planisésc, imperf. 3 sg. planiseá; conj. prez. 3 să planiseáscă

planisească
PLANISÍ, planisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A ademeni, a amăgi, a înșela pe cineva pentru a-l supune voinței sale; a încânta, a seduce. ♦ Refl. A se supune voinței cuiva, a se lăsa ademenit, sedus. – Din ngr. eplánisa (aor. lui planó).

DOOM

planisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. planisésc, imperf. 3 sg. planiseá; conj. prez. 3 să planiseáscă

planiseau
PLANISÍ, planisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A ademeni, a amăgi, a înșela pe cineva pentru a-l supune voinței sale; a încânta, a seduce. ♦ Refl. A se supune voinței cuiva, a se lăsa ademenit, sedus. – Din ngr. eplánisa (aor. lui planó).

DOOM

planisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. planisésc, imperf. 3 sg. planiseá; conj. prez. 3 să planiseáscă

planiseați
PLANISÍ, planisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A ademeni, a amăgi, a înșela pe cineva pentru a-l supune voinței sale; a încânta, a seduce. ♦ Refl. A se supune voinței cuiva, a se lăsa ademenit, sedus. – Din ngr. eplánisa (aor. lui planó).

DOOM

planisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. planisésc, imperf. 3 sg. planiseá; conj. prez. 3 să planiseáscă

planisesc
PLANISÍ, planisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A ademeni, a amăgi, a înșela pe cineva pentru a-l supune voinței sale; a încânta, a seduce. ♦ Refl. A se supune voinței cuiva, a se lăsa ademenit, sedus. – Din ngr. eplánisa (aor. lui planó).

DOOM

planisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. planisésc, imperf. 3 sg. planiseá; conj. prez. 3 să planiseáscă

planisește
PLANISÍ, planisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A ademeni, a amăgi, a înșela pe cineva pentru a-l supune voinței sale; a încânta, a seduce. ♦ Refl. A se supune voinței cuiva, a se lăsa ademenit, sedus. – Din ngr. eplánisa (aor. lui planó).

DOOM

planisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. planisésc, imperf. 3 sg. planiseá; conj. prez. 3 să planiseáscă

planisești
PLANISÍ, planisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A ademeni, a amăgi, a înșela pe cineva pentru a-l supune voinței sale; a încânta, a seduce. ♦ Refl. A se supune voinței cuiva, a se lăsa ademenit, sedus. – Din ngr. eplánisa (aor. lui planó).

DOOM

planisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. planisésc, imperf. 3 sg. planiseá; conj. prez. 3 să planiseáscă

planisfera
PLANISFÉRĂ, planisfere, s. f. Hartă a globului terestru în care cele două emisfere sunt reprezentate pe o suprafață plană; planiglob, mapamond. – Din fr. planisphère, germ. Planisphäre.

DOOM

!planisféră (-nis-fe-/-ni-sfe-) s. f., g.-d. art. planisférei; pl. planisfére

planisfere
PLANISFÉRĂ, planisfere, s. f. Hartă a globului terestru în care cele două emisfere sunt reprezentate pe o suprafață plană; planiglob, mapamond. – Din fr. planisphère, germ. Planisphäre.

DOOM

!planisféră (-nis-fe-/-ni-sfe-) s. f., g.-d. art. planisférei; pl. planisfére

planisferei
PLANISFÉRĂ, planisfere, s. f. Hartă a globului terestru în care cele două emisfere sunt reprezentate pe o suprafață plană; planiglob, mapamond. – Din fr. planisphère, germ. Planisphäre.

DOOM

!planisféră (-nis-fe-/-ni-sfe-) s. f., g.-d. art. planisférei; pl. planisfére

planisferele
PLANISFÉRĂ, planisfere, s. f. Hartă a globului terestru în care cele două emisfere sunt reprezentate pe o suprafață plană; planiglob, mapamond. – Din fr. planisphère, germ. Planisphäre.

DOOM

!planisféră (-nis-fe-/-ni-sfe-) s. f., g.-d. art. planisférei; pl. planisfére

planisferelor
PLANISFÉRĂ, planisfere, s. f. Hartă a globului terestru în care cele două emisfere sunt reprezentate pe o suprafață plană; planiglob, mapamond. – Din fr. planisphère, germ. Planisphäre.

DOOM

!planisféră (-nis-fe-/-ni-sfe-) s. f., g.-d. art. planisférei; pl. planisfére

planisferic
PLANISFÉRIC, -Ă, planisferici, -ce, adj. Care aparține planisferei, privitor la planisferă. – Din fr. planisphérique.

DOOM

!planisféric (-nis-fe-/-ni-sfe-) adj. m., pl. planisférici; f. planisférică, pl. planisférice

planisferica
PLANISFÉRIC, -Ă, planisferici, -ce, adj. Care aparține planisferei, privitor la planisferă. – Din fr. planisphérique.

DOOM

!planisféric (-nis-fe-/-ni-sfe-) adj. m., pl. planisférici; f. planisférică, pl. planisférice

planisferice
PLANISFÉRIC, -Ă, planisferici, -ce, adj. Care aparține planisferei, privitor la planisferă. – Din fr. planisphérique.

DOOM

!planisféric (-nis-fe-/-ni-sfe-) adj. m., pl. planisférici; f. planisférică, pl. planisférice

planisfericei
PLANISFÉRIC, -Ă, planisferici, -ce, adj. Care aparține planisferei, privitor la planisferă. – Din fr. planisphérique.

DOOM

!planisféric (-nis-fe-/-ni-sfe-) adj. m., pl. planisférici; f. planisférică, pl. planisférice

planisfericele
PLANISFÉRIC, -Ă, planisferici, -ce, adj. Care aparține planisferei, privitor la planisferă. – Din fr. planisphérique.

DOOM

!planisféric (-nis-fe-/-ni-sfe-) adj. m., pl. planisférici; f. planisférică, pl. planisférice

planisfericelor
PLANISFÉRIC, -Ă, planisferici, -ce, adj. Care aparține planisferei, privitor la planisferă. – Din fr. planisphérique.

DOOM

!planisféric (-nis-fe-/-ni-sfe-) adj. m., pl. planisférici; f. planisférică, pl. planisférice

planisferici
PLANISFÉRIC, -Ă, planisferici, -ce, adj. Care aparține planisferei, privitor la planisferă. – Din fr. planisphérique.

DOOM

!planisféric (-nis-fe-/-ni-sfe-) adj. m., pl. planisférici; f. planisférică, pl. planisférice

planisfericii
PLANISFÉRIC, -Ă, planisferici, -ce, adj. Care aparține planisferei, privitor la planisferă. – Din fr. planisphérique.

DOOM

!planisféric (-nis-fe-/-ni-sfe-) adj. m., pl. planisférici; f. planisférică, pl. planisférice

planisfericilor
PLANISFÉRIC, -Ă, planisferici, -ce, adj. Care aparține planisferei, privitor la planisferă. – Din fr. planisphérique.

DOOM

!planisféric (-nis-fe-/-ni-sfe-) adj. m., pl. planisférici; f. planisférică, pl. planisférice

planisfericul
PLANISFÉRIC, -Ă, planisferici, -ce, adj. Care aparține planisferei, privitor la planisferă. – Din fr. planisphérique.

DOOM

!planisféric (-nis-fe-/-ni-sfe-) adj. m., pl. planisférici; f. planisférică, pl. planisférice

planisfericului
PLANISFÉRIC, -Ă, planisferici, -ce, adj. Care aparține planisferei, privitor la planisferă. – Din fr. planisphérique.

DOOM

!planisféric (-nis-fe-/-ni-sfe-) adj. m., pl. planisférici; f. planisférică, pl. planisférice

planisi
PLANISÍ, planisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A ademeni, a amăgi, a înșela pe cineva pentru a-l supune voinței sale; a încânta, a seduce. ♦ Refl. A se supune voinței cuiva, a se lăsa ademenit, sedus. – Din ngr. eplánisa (aor. lui planó).

DOOM

planisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. planisésc, imperf. 3 sg. planiseá; conj. prez. 3 să planiseáscă

planisii
PLANISÍ, planisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A ademeni, a amăgi, a înșela pe cineva pentru a-l supune voinței sale; a încânta, a seduce. ♦ Refl. A se supune voinței cuiva, a se lăsa ademenit, sedus. – Din ngr. eplánisa (aor. lui planó).

DOOM

planisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. planisésc, imperf. 3 sg. planiseá; conj. prez. 3 să planiseáscă

planisim
PLANISÍ, planisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A ademeni, a amăgi, a înșela pe cineva pentru a-l supune voinței sale; a încânta, a seduce. ♦ Refl. A se supune voinței cuiva, a se lăsa ademenit, sedus. – Din ngr. eplánisa (aor. lui planó).

DOOM

planisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. planisésc, imperf. 3 sg. planiseá; conj. prez. 3 să planiseáscă

planisind
PLANISÍ, planisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A ademeni, a amăgi, a înșela pe cineva pentru a-l supune voinței sale; a încânta, a seduce. ♦ Refl. A se supune voinței cuiva, a se lăsa ademenit, sedus. – Din ngr. eplánisa (aor. lui planó).

DOOM

planisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. planisésc, imperf. 3 sg. planiseá; conj. prez. 3 să planiseáscă

planisire
PLANISÍ, planisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A ademeni, a amăgi, a înșela pe cineva pentru a-l supune voinței sale; a încânta, a seduce. ♦ Refl. A se supune voinței cuiva, a se lăsa ademenit, sedus. – Din ngr. eplánisa (aor. lui planó).

DOOM

planisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. planisésc, imperf. 3 sg. planiseá; conj. prez. 3 să planiseáscă

planisiră
PLANISÍ, planisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A ademeni, a amăgi, a înșela pe cineva pentru a-l supune voinței sale; a încânta, a seduce. ♦ Refl. A se supune voinței cuiva, a se lăsa ademenit, sedus. – Din ngr. eplánisa (aor. lui planó).

DOOM

planisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. planisésc, imperf. 3 sg. planiseá; conj. prez. 3 să planiseáscă

planisirăm
PLANISÍ, planisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A ademeni, a amăgi, a înșela pe cineva pentru a-l supune voinței sale; a încânta, a seduce. ♦ Refl. A se supune voinței cuiva, a se lăsa ademenit, sedus. – Din ngr. eplánisa (aor. lui planó).

DOOM

planisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. planisésc, imperf. 3 sg. planiseá; conj. prez. 3 să planiseáscă

planisirăți
PLANISÍ, planisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A ademeni, a amăgi, a înșela pe cineva pentru a-l supune voinței sale; a încânta, a seduce. ♦ Refl. A se supune voinței cuiva, a se lăsa ademenit, sedus. – Din ngr. eplánisa (aor. lui planó).

DOOM

planisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. planisésc, imperf. 3 sg. planiseá; conj. prez. 3 să planiseáscă

planisise
PLANISÍ, planisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A ademeni, a amăgi, a înșela pe cineva pentru a-l supune voinței sale; a încânta, a seduce. ♦ Refl. A se supune voinței cuiva, a se lăsa ademenit, sedus. – Din ngr. eplánisa (aor. lui planó).

DOOM

planisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. planisésc, imperf. 3 sg. planiseá; conj. prez. 3 să planiseáscă

planisisem
PLANISÍ, planisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A ademeni, a amăgi, a înșela pe cineva pentru a-l supune voinței sale; a încânta, a seduce. ♦ Refl. A se supune voinței cuiva, a se lăsa ademenit, sedus. – Din ngr. eplánisa (aor. lui planó).

DOOM

planisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. planisésc, imperf. 3 sg. planiseá; conj. prez. 3 să planiseáscă

planisiseră
PLANISÍ, planisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A ademeni, a amăgi, a înșela pe cineva pentru a-l supune voinței sale; a încânta, a seduce. ♦ Refl. A se supune voinței cuiva, a se lăsa ademenit, sedus. – Din ngr. eplánisa (aor. lui planó).

DOOM

planisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. planisésc, imperf. 3 sg. planiseá; conj. prez. 3 să planiseáscă

planisiserăm
PLANISÍ, planisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A ademeni, a amăgi, a înșela pe cineva pentru a-l supune voinței sale; a încânta, a seduce. ♦ Refl. A se supune voinței cuiva, a se lăsa ademenit, sedus. – Din ngr. eplánisa (aor. lui planó).

DOOM

planisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. planisésc, imperf. 3 sg. planiseá; conj. prez. 3 să planiseáscă

planisiserăți
PLANISÍ, planisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A ademeni, a amăgi, a înșela pe cineva pentru a-l supune voinței sale; a încânta, a seduce. ♦ Refl. A se supune voinței cuiva, a se lăsa ademenit, sedus. – Din ngr. eplánisa (aor. lui planó).

DOOM

planisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. planisésc, imperf. 3 sg. planiseá; conj. prez. 3 să planiseáscă

planisiseși
PLANISÍ, planisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A ademeni, a amăgi, a înșela pe cineva pentru a-l supune voinței sale; a încânta, a seduce. ♦ Refl. A se supune voinței cuiva, a se lăsa ademenit, sedus. – Din ngr. eplánisa (aor. lui planó).

DOOM

planisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. planisésc, imperf. 3 sg. planiseá; conj. prez. 3 să planiseáscă

planisiseți
PLANISÍ, planisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A ademeni, a amăgi, a înșela pe cineva pentru a-l supune voinței sale; a încânta, a seduce. ♦ Refl. A se supune voinței cuiva, a se lăsa ademenit, sedus. – Din ngr. eplánisa (aor. lui planó).

DOOM

planisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. planisésc, imperf. 3 sg. planiseá; conj. prez. 3 să planiseáscă

planisit
PLANISÍ, planisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A ademeni, a amăgi, a înșela pe cineva pentru a-l supune voinței sale; a încânta, a seduce. ♦ Refl. A se supune voinței cuiva, a se lăsa ademenit, sedus. – Din ngr. eplánisa (aor. lui planó).

DOOM

planisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. planisésc, imperf. 3 sg. planiseá; conj. prez. 3 să planiseáscă

planisit
PLANISÍ, planisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A ademeni, a amăgi, a înșela pe cineva pentru a-l supune voinței sale; a încânta, a seduce. ♦ Refl. A se supune voinței cuiva, a se lăsa ademenit, sedus. – Din ngr. eplánisa (aor. lui planó).

planisiși
PLANISÍ, planisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A ademeni, a amăgi, a înșela pe cineva pentru a-l supune voinței sale; a încânta, a seduce. ♦ Refl. A se supune voinței cuiva, a se lăsa ademenit, sedus. – Din ngr. eplánisa (aor. lui planó).

DOOM

planisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. planisésc, imperf. 3 sg. planiseá; conj. prez. 3 să planiseáscă

planisiți
PLANISÍ, planisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A ademeni, a amăgi, a înșela pe cineva pentru a-l supune voinței sale; a încânta, a seduce. ♦ Refl. A se supune voinței cuiva, a se lăsa ademenit, sedus. – Din ngr. eplánisa (aor. lui planó).

DOOM

planisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. planisésc, imperf. 3 sg. planiseá; conj. prez. 3 să planiseáscă

planitate
PLANITÁTE s.f. v. planeitate.

DOOM

!planitáte s. f., g.-d. art. planitắții

planning
PLANNING s. n. 1. Program de planificare într-o întreprindere; plan de muncă, de producție. 2. Planning familial = control al nașterilor, practicat voluntar de un cuplu familial. [Pr.: pléning] – Din engl. planning.

DOOM

planning (angl.) [pron. pléning] s. n. art. planningul

planningul
PLANNING s. n. 1. Program de planificare într-o întreprindere; plan de muncă, de producție. 2. Planning familial = control al nașterilor, practicat voluntar de un cuplu familial. [Pr.: pléning] – Din engl. planning.

DOOM

planning (angl.) [pron. pléning] s. n. art. planningul

planningului
PLANNING s. n. 1. Program de planificare într-o întreprindere; plan de muncă, de producție. 2. Planning familial = control al nașterilor, practicat voluntar de un cuplu familial. [Pr.: pléning] – Din engl. planning.

DOOM

planning (angl.) [pron. pléning] s. n. art. planningul

plano
DE PLÁNO loc. adv. (Jur.) Cu drepturi depline. – Loc. lat.

DOOM

*de pláno (lat.) (de-pla-) loc. adv.

plano
DE PLÁNO loc. adv. (Jur.) Cu drepturi depline. – Loc. lat.

DOOM

*de pláno (lat.) (de-pla-) loc. adv.

planoare
PLANÓR, planoare, s. n. 1. Aeronavă fără grup motor propulsor, a cărei deplasare este determinată de factori meteorologici (curenți de aer) sau de relief (zbor de pantă). 2. Osatura generală a unei aeronave, cuprinzând în special organele asupra cărora se exercită forțele aerodinamice. – Din fr. planeur.

DOOM

planór s. n., pl. planoáre

planoarele
PLANÓR, planoare, s. n. 1. Aeronavă fără grup motor propulsor, a cărei deplasare este determinată de factori meteorologici (curenți de aer) sau de relief (zbor de pantă). 2. Osatura generală a unei aeronave, cuprinzând în special organele asupra cărora se exercită forțele aerodinamice. – Din fr. planeur.

DOOM

planór s. n., pl. planoáre

planoarelor
PLANÓR, planoare, s. n. 1. Aeronavă fără grup motor propulsor, a cărei deplasare este determinată de factori meteorologici (curenți de aer) sau de relief (zbor de pantă). 2. Osatura generală a unei aeronave, cuprinzând în special organele asupra cărora se exercită forțele aerodinamice. – Din fr. planeur.

DOOM

planór s. n., pl. planoáre

planografia
PLANOGRAFÍE s. f. Procedeu de reproducere tipografică la care se folosesc forme de tipar din piatră litografică, aluminiu etc. – Din fr. planographie.

DOOM

planografíe (-no-gra-) s. f., art. planografía, g.-d. planografíi, art. planografíei

planografie
PLANOGRAFÍE s. f. Procedeu de reproducere tipografică la care se folosesc forme de tipar din piatră litografică, aluminiu etc. – Din fr. planographie.

DOOM

planografíe (-no-gra-) s. f., art. planografía, g.-d. planografíi, art. planografíei

planografiei
PLANOGRAFÍE s. f. Procedeu de reproducere tipografică la care se folosesc forme de tipar din piatră litografică, aluminiu etc. – Din fr. planographie.

DOOM

planografíe (-no-gra-) s. f., art. planografía, g.-d. planografíi, art. planografíei

planografii
PLANOGRAFÍE s. f. Procedeu de reproducere tipografică la care se folosesc forme de tipar din piatră litografică, aluminiu etc. – Din fr. planographie.

DOOM

planografíe (-no-gra-) s. f., art. planografía, g.-d. planografíi, art. planografíei

planografiile
PLANOGRAFÍE s. f. Procedeu de reproducere tipografică la care se folosesc forme de tipar din piatră litografică, aluminiu etc. – Din fr. planographie.

DOOM

planografíe (-no-gra-) s. f., art. planografía, g.-d. planografíi, art. planografíei

planografiilor
PLANOGRAFÍE s. f. Procedeu de reproducere tipografică la care se folosesc forme de tipar din piatră litografică, aluminiu etc. – Din fr. planographie.

DOOM

planografíe (-no-gra-) s. f., art. planografía, g.-d. planografíi, art. planografíei

planograma
PLANOGRÁMĂ s.f. Grafic care indică organizarea planificată a operațiilor din cadrul unui ciclu. [< germ. Planogramm].

planograme
PLANOGRÁMĂ s.f. Grafic care indică organizarea planificată a operațiilor din cadrul unui ciclu. [< germ. Planogramm].

planogramei
PLANOGRÁMĂ s.f. Grafic care indică organizarea planificată a operațiilor din cadrul unui ciclu. [< germ. Planogramm].

planogramele
PLANOGRÁMĂ s.f. Grafic care indică organizarea planificată a operațiilor din cadrul unui ciclu. [< germ. Planogramm].

planogramelor
PLANOGRÁMĂ s.f. Grafic care indică organizarea planificată a operațiilor din cadrul unui ciclu. [< germ. Planogramm].

planor
PLANÓR, planoare, s. n. 1. Aeronavă fără grup motor propulsor, a cărei deplasare este determinată de factori meteorologici (curenți de aer) sau de relief (zbor de pantă). 2. Osatura generală a unei aeronave, cuprinzând în special organele asupra cărora se exercită forțele aerodinamice. – Din fr. planeur.

DOOM

planór s. n., pl. planoáre

planorbis
PLANÓRBIS s. m. Melc de apă dulce cu cochilia spiralată într-un singur plan (Planorbis). – Din lat. Planorbis, denumirea științifică a melcului.

DOOM

!planórbis (pla-nor-/plan-or-) s. m.

planorbisul
PLANÓRBIS s. m. Melc de apă dulce cu cochilia spiralată într-un singur plan (Planorbis). – Din lat. Planorbis, denumirea științifică a melcului.

DOOM

!planórbis (pla-nor-/plan-or-) s. m.

planorbisului
PLANÓRBIS s. m. Melc de apă dulce cu cochilia spiralată într-un singur plan (Planorbis). – Din lat. Planorbis, denumirea științifică a melcului.

DOOM

!planórbis (pla-nor-/plan-or-) s. m.

planorism
PLANORÍSM s. n. 1. Ramură sportivă practicată cu planorul. 2. Îndeletnicirea de a construi planoare. – Planor + suf. -ism. Cf. rus. p l a n e r i z m.

DOOM

planorísm s. n.

planorismul
PLANORÍSM s. n. 1. Ramură sportivă practicată cu planorul. 2. Îndeletnicirea de a construi planoare. – Planor + suf. -ism. Cf. rus. p l a n e r i z m.

DOOM

planorísm s. n.

planorismului
PLANORÍSM s. n. 1. Ramură sportivă practicată cu planorul. 2. Îndeletnicirea de a construi planoare. – Planor + suf. -ism. Cf. rus. p l a n e r i z m.

DOOM

planorísm s. n.

planorist
PLANORÍST, -Ă, planoriști, -ste, s. m. și f. Pilot sau constructor de planoare. ♦ Sportiv care practică planorismul. – Planor + suf. -ist.

DOOM

planorístă s. f., g.-d. art. planorístei; pl. planoríste

planorista
PLANORÍST, -Ă, planoriști, -ste, s. m. și f. Pilot sau constructor de planoare. ♦ Sportiv care practică planorismul. – Planor + suf. -ist.

DOOM

planorístă s. f., g.-d. art. planorístei; pl. planoríste

planoriste
PLANORÍST, -Ă, planoriști, -ste, s. m. și f. Pilot sau constructor de planoare. ♦ Sportiv care practică planorismul. – Planor + suf. -ist.

DOOM

planorístă s. f., g.-d. art. planorístei; pl. planoríste

planoristei
PLANORÍST, -Ă, planoriști, -ste, s. m. și f. Pilot sau constructor de planoare. ♦ Sportiv care practică planorismul. – Planor + suf. -ist.

DOOM

planorístă s. f., g.-d. art. planorístei; pl. planoríste

planoristele
PLANORÍST, -Ă, planoriști, -ste, s. m. și f. Pilot sau constructor de planoare. ♦ Sportiv care practică planorismul. – Planor + suf. -ist.

DOOM

planorístă s. f., g.-d. art. planorístei; pl. planoríste

planoristelor
PLANORÍST, -Ă, planoriști, -ste, s. m. și f. Pilot sau constructor de planoare. ♦ Sportiv care practică planorismul. – Planor + suf. -ist.

DOOM

planorístă s. f., g.-d. art. planorístei; pl. planoríste

planoristul
PLANORÍST, -Ă, planoriști, -ste, s. m. și f. Pilot sau constructor de planoare. ♦ Sportiv care practică planorismul. – Planor + suf. -ist.

DOOM

planorístă s. f., g.-d. art. planorístei; pl. planoríste

planoristului
PLANORÍST, -Ă, planoriști, -ste, s. m. și f. Pilot sau constructor de planoare. ♦ Sportiv care practică planorismul. – Planor + suf. -ist.

DOOM

planorístă s. f., g.-d. art. planorístei; pl. planoríste

planoriști
PLANORÍST, -Ă, planoriști, -ste, s. m. și f. Pilot sau constructor de planoare. ♦ Sportiv care practică planorismul. – Planor + suf. -ist.

DOOM

planorístă s. f., g.-d. art. planorístei; pl. planoríste

planoriștii
PLANORÍST, -Ă, planoriști, -ste, s. m. și f. Pilot sau constructor de planoare. ♦ Sportiv care practică planorismul. – Planor + suf. -ist.

DOOM

planorístă s. f., g.-d. art. planorístei; pl. planoríste

planoriștilor
PLANORÍST, -Ă, planoriști, -ste, s. m. și f. Pilot sau constructor de planoare. ♦ Sportiv care practică planorismul. – Planor + suf. -ist.

DOOM

planorístă s. f., g.-d. art. planorístei; pl. planoríste

planorul
PLANÓR, planoare, s. n. 1. Aeronavă fără grup motor propulsor, a cărei deplasare este determinată de factori meteorologici (curenți de aer) sau de relief (zbor de pantă). 2. Osatura generală a unei aeronave, cuprinzând în special organele asupra cărora se exercită forțele aerodinamice. – Din fr. planeur.

DOOM

planór s. n., pl. planoáre

planorului
PLANÓR, planoare, s. n. 1. Aeronavă fără grup motor propulsor, a cărei deplasare este determinată de factori meteorologici (curenți de aer) sau de relief (zbor de pantă). 2. Osatura generală a unei aeronave, cuprinzând în special organele asupra cărora se exercită forțele aerodinamice. – Din fr. planeur.

DOOM

planór s. n., pl. planoáre

planta
PLANTÁ, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pământ puieți, răsaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieți, răsaduri etc.; a sădi. 2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc.. ◊ Expr. (Refl.) A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în fața cuiva. 3. A pune mine în pământ sau în apă la locurile stabilite; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.

DOOM

plantá (a ~) vb., ind. prez. 3 planteáză

planta
PLÁNTĂ¹, plante, s. f. Organism vegetal cu o organizare mai simplă decât a animalelor și care își extrage hrana prin rădăcini, caracterizându-se prin prezența clorofilei, prin faptul că membrana celulei este formată din celuloză și, în cazul speciilor superioare, prin alcătuirea corpului din rădăcină, tulpină și frunze; p. restr. vegetală, mai ales erbacee, cultivată de om sau care crește în mod natural și este folositoare omului. – Din lat. planta, fr. plante.

DOOM

plántă s. f., g.-d. art. plántei; pl. plánte

plantaginacee
PLANTAGINACÉE, plantaginacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee, cu frunze întregi, mai rar lobate, dispuse de obicei în rozetă bazală, cu flori hermafrodite, rar unisexuate, în spice sferice sau cilindrice, și cu fructe capsule sau nucule; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. plantaginacée.

DOOM

plantaginacée s. f., art. plantaginacéea, g.-d. art. plantaginacéei; pl. plantaginacée

plantaginaceea
PLANTAGINACÉE, plantaginacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee, cu frunze întregi, mai rar lobate, dispuse de obicei în rozetă bazală, cu flori hermafrodite, rar unisexuate, în spice sferice sau cilindrice, și cu fructe capsule sau nucule; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. plantaginacée.

DOOM

plantaginacée s. f., art. plantaginacéea, g.-d. art. plantaginacéei; pl. plantaginacée

plantaginaceei
PLANTAGINACÉE, plantaginacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee, cu frunze întregi, mai rar lobate, dispuse de obicei în rozetă bazală, cu flori hermafrodite, rar unisexuate, în spice sferice sau cilindrice, și cu fructe capsule sau nucule; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. plantaginacée.

DOOM

plantaginacée s. f., art. plantaginacéea, g.-d. art. plantaginacéei; pl. plantaginacée

plantaginaceele
PLANTAGINACÉE, plantaginacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee, cu frunze întregi, mai rar lobate, dispuse de obicei în rozetă bazală, cu flori hermafrodite, rar unisexuate, în spice sferice sau cilindrice, și cu fructe capsule sau nucule; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. plantaginacée.

DOOM

plantaginacée s. f., art. plantaginacéea, g.-d. art. plantaginacéei; pl. plantaginacée

plantaginaceelor
PLANTAGINACÉE, plantaginacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee, cu frunze întregi, mai rar lobate, dispuse de obicei în rozetă bazală, cu flori hermafrodite, rar unisexuate, în spice sferice sau cilindrice, și cu fructe capsule sau nucule; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. plantaginacée.

DOOM

plantaginacée s. f., art. plantaginacéea, g.-d. art. plantaginacéei; pl. plantaginacée

plantago
LIMBÁRIȚĂ, limbarițe, s. f. 1. Plantă cu tulpina dreaptă, ramificată, cu flori mici, albe sau trandafirii, care crește prin locuri umede (Alisma plantago-aquatica). 2. Fig. (Fam.) Tendință, înclinație de a vorbi mult (și fără rost), de a flecări, de a trăncăni. – Limbă + suf. -ariță.

plantagoul
LIMBÁRIȚĂ, limbarițe, s. f. 1. Plantă cu tulpina dreaptă, ramificată, cu flori mici, albe sau trandafirii, care crește prin locuri umede (Alisma plantago-aquatica). 2. Fig. (Fam.) Tendință, înclinație de a vorbi mult (și fără rost), de a flecări, de a trăncăni. – Limbă + suf. -ariță.

plantagoului
LIMBÁRIȚĂ, limbarițe, s. f. 1. Plantă cu tulpina dreaptă, ramificată, cu flori mici, albe sau trandafirii, care crește prin locuri umede (Alisma plantago-aquatica). 2. Fig. (Fam.) Tendință, înclinație de a vorbi mult (și fără rost), de a flecări, de a trăncăni. – Limbă + suf. -ariță.

plantai
PLANTÁ, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pământ puieți, răsaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieți, răsaduri etc.; a sădi. 2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc.. ◊ Expr. (Refl.) A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în fața cuiva. 3. A pune mine în pământ sau în apă la locurile stabilite; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.

DOOM

plantá (a ~) vb., ind. prez. 3 planteáză

plantaj
PLANTÁJ s.n. Plantare. ♦ Plantație de arbori ameliorați, izolată de polenul străin, inferior, și îngrijită intensiv în scopul obținerii de semințe ușor recoltabile. ♦ Arbore dintr-o astfel de plantație. [< fr. plantage].

plantaje
PLANTÁJ s.n. Plantare. ♦ Plantație de arbori ameliorați, izolată de polenul străin, inferior, și îngrijită intensiv în scopul obținerii de semințe ușor recoltabile. ♦ Arbore dintr-o astfel de plantație. [< fr. plantage].

plantajele
PLANTÁJ s.n. Plantare. ♦ Plantație de arbori ameliorați, izolată de polenul străin, inferior, și îngrijită intensiv în scopul obținerii de semințe ușor recoltabile. ♦ Arbore dintr-o astfel de plantație. [< fr. plantage].

plantajelor
PLANTÁJ s.n. Plantare. ♦ Plantație de arbori ameliorați, izolată de polenul străin, inferior, și îngrijită intensiv în scopul obținerii de semințe ușor recoltabile. ♦ Arbore dintr-o astfel de plantație. [< fr. plantage].

plantajul
PLANTÁJ s.n. Plantare. ♦ Plantație de arbori ameliorați, izolată de polenul străin, inferior, și îngrijită intensiv în scopul obținerii de semințe ușor recoltabile. ♦ Arbore dintr-o astfel de plantație. [< fr. plantage].

plantajului
PLANTÁJ s.n. Plantare. ♦ Plantație de arbori ameliorați, izolată de polenul străin, inferior, și îngrijită intensiv în scopul obținerii de semințe ușor recoltabile. ♦ Arbore dintr-o astfel de plantație. [< fr. plantage].

plantalgia
PLANTALGÍE, plantalgii, s. f. (Med.) Durere în regiunea tălpilor. – Din fr. plantalgie.

plantalgie
PLANTALGÍE, plantalgii, s. f. (Med.) Durere în regiunea tălpilor. – Din fr. plantalgie.

plantalgiei
PLANTALGÍE, plantalgii, s. f. (Med.) Durere în regiunea tălpilor. – Din fr. plantalgie.

plantalgii
PLANTALGÍE, plantalgii, s. f. (Med.) Durere în regiunea tălpilor. – Din fr. plantalgie.

plantalgiile
PLANTALGÍE, plantalgii, s. f. (Med.) Durere în regiunea tălpilor. – Din fr. plantalgie.

plantalgiilor
PLANTALGÍE, plantalgii, s. f. (Med.) Durere în regiunea tălpilor. – Din fr. plantalgie.

plantam
PLANTÁ, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pământ puieți, răsaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieți, răsaduri etc.; a sădi. 2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc.. ◊ Expr. (Refl.) A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în fața cuiva. 3. A pune mine în pământ sau în apă la locurile stabilite; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.

DOOM

plantá (a ~) vb., ind. prez. 3 planteáză

plantar
PLANTÁR, -Ă, plantari, -e, adj. (Med.) Al tălpii piciorului, referitor la talpa piciorului. – Din fr. plantaire.

DOOM

plantár adj. m., pl. plantári; f. plantáră, pl. plantáre

plantara
PLANTÁR, -Ă, plantari, -e, adj. (Med.) Al tălpii piciorului, referitor la talpa piciorului. – Din fr. plantaire.

DOOM

plantár adj. m., pl. plantári; f. plantáră, pl. plantáre

plantare
PLANTÁ, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pământ puieți, răsaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieți, răsaduri etc.; a sădi. 2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc.. ◊ Expr. (Refl.) A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în fața cuiva. 3. A pune mine în pământ sau în apă la locurile stabilite; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.

DOOM

plantá (a ~) vb., ind. prez. 3 planteáză

plantare
PLANTÁR, -Ă, plantari, -e, adj. (Med.) Al tălpii piciorului, referitor la talpa piciorului. – Din fr. plantaire.

DOOM

plantár adj. m., pl. plantári; f. plantáră, pl. plantáre

plantare
PLANTÁRE, plantări, s. f. Acțiunea de a (se) planta și rezultatul ei; sădire, plantat. – V. planta.

DOOM

plantáre s. f., g.-d. art. plantắrii; pl. plantắri

plantarea
PLANTÁRE, plantări, s. f. Acțiunea de a (se) planta și rezultatul ei; sădire, plantat. – V. planta.

DOOM

plantáre s. f., g.-d. art. plantắrii; pl. plantắri

plantarei
PLANTÁR, -Ă, plantari, -e, adj. (Med.) Al tălpii piciorului, referitor la talpa piciorului. – Din fr. plantaire.

DOOM

plantár adj. m., pl. plantári; f. plantáră, pl. plantáre

plantarele
PLANTÁR, -Ă, plantari, -e, adj. (Med.) Al tălpii piciorului, referitor la talpa piciorului. – Din fr. plantaire.

DOOM

plantár adj. m., pl. plantári; f. plantáră, pl. plantáre

plantarelor
PLANTÁR, -Ă, plantari, -e, adj. (Med.) Al tălpii piciorului, referitor la talpa piciorului. – Din fr. plantaire.

DOOM

plantár adj. m., pl. plantári; f. plantáră, pl. plantáre

plantari
PLANTÁR, -Ă, plantari, -e, adj. (Med.) Al tălpii piciorului, referitor la talpa piciorului. – Din fr. plantaire.

DOOM

plantár adj. m., pl. plantári; f. plantáră, pl. plantáre

plantarii
PLANTÁR, -Ă, plantari, -e, adj. (Med.) Al tălpii piciorului, referitor la talpa piciorului. – Din fr. plantaire.

DOOM

plantár adj. m., pl. plantári; f. plantáră, pl. plantáre

plantarilor
PLANTÁR, -Ă, plantari, -e, adj. (Med.) Al tălpii piciorului, referitor la talpa piciorului. – Din fr. plantaire.

DOOM

plantár adj. m., pl. plantári; f. plantáră, pl. plantáre

plantarul
PLANTÁR, -Ă, plantari, -e, adj. (Med.) Al tălpii piciorului, referitor la talpa piciorului. – Din fr. plantaire.

DOOM

plantár adj. m., pl. plantári; f. plantáră, pl. plantáre

plantarului
PLANTÁR, -Ă, plantari, -e, adj. (Med.) Al tălpii piciorului, referitor la talpa piciorului. – Din fr. plantaire.

DOOM

plantár adj. m., pl. plantári; f. plantáră, pl. plantáre

plantară
PLANTÁ, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pământ puieți, răsaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieți, răsaduri etc.; a sădi. 2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc.. ◊ Expr. (Refl.) A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în fața cuiva. 3. A pune mine în pământ sau în apă la locurile stabilite; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.

DOOM

plantá (a ~) vb., ind. prez. 3 planteáză

plantarăm
PLANTÁ, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pământ puieți, răsaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieți, răsaduri etc.; a sădi. 2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc.. ◊ Expr. (Refl.) A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în fața cuiva. 3. A pune mine în pământ sau în apă la locurile stabilite; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.

DOOM

plantá (a ~) vb., ind. prez. 3 planteáză

plantarăți
PLANTÁ, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pământ puieți, răsaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieți, răsaduri etc.; a sădi. 2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc.. ◊ Expr. (Refl.) A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în fața cuiva. 3. A pune mine în pământ sau în apă la locurile stabilite; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.

DOOM

plantá (a ~) vb., ind. prez. 3 planteáză

plantase
PLANTÁ, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pământ puieți, răsaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieți, răsaduri etc.; a sădi. 2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc.. ◊ Expr. (Refl.) A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în fața cuiva. 3. A pune mine în pământ sau în apă la locurile stabilite; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.

DOOM

plantá (a ~) vb., ind. prez. 3 planteáză

plantasem
PLANTÁ, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pământ puieți, răsaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieți, răsaduri etc.; a sădi. 2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc.. ◊ Expr. (Refl.) A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în fața cuiva. 3. A pune mine în pământ sau în apă la locurile stabilite; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.

DOOM

plantá (a ~) vb., ind. prez. 3 planteáză

plantaseră
PLANTÁ, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pământ puieți, răsaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieți, răsaduri etc.; a sădi. 2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc.. ◊ Expr. (Refl.) A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în fața cuiva. 3. A pune mine în pământ sau în apă la locurile stabilite; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.

DOOM

plantá (a ~) vb., ind. prez. 3 planteáză

plantaserăm
PLANTÁ, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pământ puieți, răsaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieți, răsaduri etc.; a sădi. 2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc.. ◊ Expr. (Refl.) A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în fața cuiva. 3. A pune mine în pământ sau în apă la locurile stabilite; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.

DOOM

plantá (a ~) vb., ind. prez. 3 planteáză

plantaserăți
PLANTÁ, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pământ puieți, răsaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieți, răsaduri etc.; a sădi. 2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc.. ◊ Expr. (Refl.) A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în fața cuiva. 3. A pune mine în pământ sau în apă la locurile stabilite; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.

DOOM

plantá (a ~) vb., ind. prez. 3 planteáză

plantaseși
PLANTÁ, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pământ puieți, răsaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieți, răsaduri etc.; a sădi. 2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc.. ◊ Expr. (Refl.) A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în fața cuiva. 3. A pune mine în pământ sau în apă la locurile stabilite; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.

DOOM

plantá (a ~) vb., ind. prez. 3 planteáză

plantaseți
PLANTÁ, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pământ puieți, răsaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieți, răsaduri etc.; a sădi. 2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc.. ◊ Expr. (Refl.) A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în fața cuiva. 3. A pune mine în pământ sau în apă la locurile stabilite; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.

DOOM

plantá (a ~) vb., ind. prez. 3 planteáză

plantat
PLANTÁ, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pământ puieți, răsaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieți, răsaduri etc.; a sădi. 2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc.. ◊ Expr. (Refl.) A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în fața cuiva. 3. A pune mine în pământ sau în apă la locurile stabilite; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.

DOOM

plantá (a ~) vb., ind. prez. 3 planteáză

plantat
PLANTÁT s. n. Plantare. – V. planta.

DOOM

plantát s. n.

plantata
PLANTÁT s. n. Plantare. – V. planta.

DOOM

plantát s. n.

plantate
PLANTÁT s. n. Plantare. – V. planta.

DOOM

plantát s. n.

plantatei
PLANTÁT s. n. Plantare. – V. planta.

DOOM

plantát s. n.

plantatele
PLANTÁT s. n. Plantare. – V. planta.

DOOM

plantát s. n.

plantatelor
PLANTÁT s. n. Plantare. – V. planta.

DOOM

plantát s. n.

plantatoare
PLANTATOÁRE, plantatoare, s. f. Mașină de plantat, cu tracțiune animală sau mecanică.

plantatoare
PLANTATÓR, -OÁRE, plantatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu plantarea răsadurilor, a viței-de-vie etc.; săditor. 2. S. m. Proprietar al unei plantații. 3. S. f. Mașină care servește la plantarea diverselor plante de cultură; mașină de plantat. 4. S. n. Unealtă agricolă de forma unui baston scurt ascuțit la un capăt, folosită la plantarea puieților, a răsadurilor etc. – Planta + suf. -tor.

DOOM

plantatór² (unealtă) s. n., pl. plantatoáre

plantatoarea
PLANTATÓR, -OÁRE, plantatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu plantarea răsadurilor, a viței-de-vie etc.; săditor. 2. S. m. Proprietar al unei plantații. 3. S. f. Mașină care servește la plantarea diverselor plante de cultură; mașină de plantat. 4. S. n. Unealtă agricolă de forma unui baston scurt ascuțit la un capăt, folosită la plantarea puieților, a răsadurilor etc. – Planta + suf. -tor.

DOOM

plantatór² (unealtă) s. n., pl. plantatoáre

plantatoarei
PLANTATÓR, -OÁRE, plantatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu plantarea răsadurilor, a viței-de-vie etc.; săditor. 2. S. m. Proprietar al unei plantații. 3. S. f. Mașină care servește la plantarea diverselor plante de cultură; mașină de plantat. 4. S. n. Unealtă agricolă de forma unui baston scurt ascuțit la un capăt, folosită la plantarea puieților, a răsadurilor etc. – Planta + suf. -tor.

DOOM

plantatór² (unealtă) s. n., pl. plantatoáre

plantatoarele
PLANTATÓR, -OÁRE, plantatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu plantarea răsadurilor, a viței-de-vie etc.; săditor. 2. S. m. Proprietar al unei plantații. 3. S. f. Mașină care servește la plantarea diverselor plante de cultură; mașină de plantat. 4. S. n. Unealtă agricolă de forma unui baston scurt ascuțit la un capăt, folosită la plantarea puieților, a răsadurilor etc. – Planta + suf. -tor.

DOOM

plantatór² (unealtă) s. n., pl. plantatoáre

plantatoarelor
PLANTATÓR, -OÁRE, plantatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu plantarea răsadurilor, a viței-de-vie etc.; săditor. 2. S. m. Proprietar al unei plantații. 3. S. f. Mașină care servește la plantarea diverselor plante de cultură; mașină de plantat. 4. S. n. Unealtă agricolă de forma unui baston scurt ascuțit la un capăt, folosită la plantarea puieților, a răsadurilor etc. – Planta + suf. -tor.

DOOM

plantatór² (unealtă) s. n., pl. plantatoáre

plantator
PLANTATÓR, -OÁRE, plantatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu plantarea răsadurilor, a viței-de-vie etc.; săditor. 2. S. m. Proprietar al unei plantații. 3. S. f. Mașină care servește la plantarea diverselor plante de cultură; mașină de plantat. 4. S. n. Unealtă agricolă de forma unui baston scurt ascuțit la un capăt, folosită la plantarea puieților, a răsadurilor etc. – Planta + suf. -tor.

DOOM

plantatór² (unealtă) s. n., pl. plantatoáre

plantatori
PLANTATÓR, -OÁRE, plantatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu plantarea răsadurilor, a viței-de-vie etc.; săditor. 2. S. m. Proprietar al unei plantații. 3. S. f. Mașină care servește la plantarea diverselor plante de cultură; mașină de plantat. 4. S. n. Unealtă agricolă de forma unui baston scurt ascuțit la un capăt, folosită la plantarea puieților, a răsadurilor etc. – Planta + suf. -tor.

DOOM

plantatór² (unealtă) s. n., pl. plantatoáre

plantatorii
PLANTATÓR, -OÁRE, plantatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu plantarea răsadurilor, a viței-de-vie etc.; săditor. 2. S. m. Proprietar al unei plantații. 3. S. f. Mașină care servește la plantarea diverselor plante de cultură; mașină de plantat. 4. S. n. Unealtă agricolă de forma unui baston scurt ascuțit la un capăt, folosită la plantarea puieților, a răsadurilor etc. – Planta + suf. -tor.

DOOM

plantatór² (unealtă) s. n., pl. plantatoáre

plantatorilor
PLANTATÓR, -OÁRE, plantatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu plantarea răsadurilor, a viței-de-vie etc.; săditor. 2. S. m. Proprietar al unei plantații. 3. S. f. Mașină care servește la plantarea diverselor plante de cultură; mașină de plantat. 4. S. n. Unealtă agricolă de forma unui baston scurt ascuțit la un capăt, folosită la plantarea puieților, a răsadurilor etc. – Planta + suf. -tor.

DOOM

plantatór² (unealtă) s. n., pl. plantatoáre

plantatorul
PLANTATÓR, -OÁRE, plantatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu plantarea răsadurilor, a viței-de-vie etc.; săditor. 2. S. m. Proprietar al unei plantații. 3. S. f. Mașină care servește la plantarea diverselor plante de cultură; mașină de plantat. 4. S. n. Unealtă agricolă de forma unui baston scurt ascuțit la un capăt, folosită la plantarea puieților, a răsadurilor etc. – Planta + suf. -tor.

DOOM

plantatór² (unealtă) s. n., pl. plantatoáre

plantatorului
PLANTATÓR, -OÁRE, plantatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu plantarea răsadurilor, a viței-de-vie etc.; săditor. 2. S. m. Proprietar al unei plantații. 3. S. f. Mașină care servește la plantarea diverselor plante de cultură; mașină de plantat. 4. S. n. Unealtă agricolă de forma unui baston scurt ascuțit la un capăt, folosită la plantarea puieților, a răsadurilor etc. – Planta + suf. -tor.

DOOM

plantatór² (unealtă) s. n., pl. plantatoáre

plantatul
PLANTÁT s. n. Plantare. – V. planta.

DOOM

plantát s. n.

plantatului
PLANTÁT s. n. Plantare. – V. planta.

DOOM

plantát s. n.

plantau
PLANTÁ, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pământ puieți, răsaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieți, răsaduri etc.; a sădi. 2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc.. ◊ Expr. (Refl.) A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în fața cuiva. 3. A pune mine în pământ sau în apă la locurile stabilite; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.

DOOM

plantá (a ~) vb., ind. prez. 3 planteáză

plantași
PLANTÁ, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pământ puieți, răsaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieți, răsaduri etc.; a sădi. 2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc.. ◊ Expr. (Refl.) A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în fața cuiva. 3. A pune mine în pământ sau în apă la locurile stabilite; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.

DOOM

plantá (a ~) vb., ind. prez. 3 planteáză

plantați
PLANTÁ, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pământ puieți, răsaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieți, răsaduri etc.; a sădi. 2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc.. ◊ Expr. (Refl.) A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în fața cuiva. 3. A pune mine în pământ sau în apă la locurile stabilite; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.

DOOM

plantá (a ~) vb., ind. prez. 3 planteáză

plantați
PLANTÁT s. n. Plantare. – V. planta.

DOOM

plantát s. n.

plantația
PLANTÁȚIE, plantații, s. f. 1. Teren pe care au fost plantați pomi fructiferi, arbori, arbuști etc. ◊ Plantație de protecție = plantație de arbori sau de arbuști făcută pentru a apăra un teren de cultură împotriva secetei, a vântului etc. 2. Mare gospodărie caracterizată prin monocultura unor plante tehnice și alimentare în condiții speciale de climă (tropicală și subtropicală). [Var.: plantațiúne s. f.] – Din fr. plantation.

DOOM

plantáție (-ți-e) s. f., art. plantáția (-ți-a), g.-d. art. plantáției; pl. plantáții, art. plantáțiile (-ți-i-)

plantație
PLANTÁȚIE, plantații, s. f. 1. Teren pe care au fost plantați pomi fructiferi, arbori, arbuști etc. ◊ Plantație de protecție = plantație de arbori sau de arbuști făcută pentru a apăra un teren de cultură împotriva secetei, a vântului etc. 2. Mare gospodărie caracterizată prin monocultura unor plante tehnice și alimentare în condiții speciale de climă (tropicală și subtropicală). [Var.: plantațiúne s. f.] – Din fr. plantation.

DOOM

plantáție (-ți-e) s. f., art. plantáția (-ți-a), g.-d. art. plantáției; pl. plantáții, art. plantáțiile (-ți-i-)

plantației
PLANTÁȚIE, plantații, s. f. 1. Teren pe care au fost plantați pomi fructiferi, arbori, arbuști etc. ◊ Plantație de protecție = plantație de arbori sau de arbuști făcută pentru a apăra un teren de cultură împotriva secetei, a vântului etc. 2. Mare gospodărie caracterizată prin monocultura unor plante tehnice și alimentare în condiții speciale de climă (tropicală și subtropicală). [Var.: plantațiúne s. f.] – Din fr. plantation.

DOOM

plantáție (-ți-e) s. f., art. plantáția (-ți-a), g.-d. art. plantáției; pl. plantáții, art. plantáțiile (-ți-i-)

plantații
PLANTÁT s. n. Plantare. – V. planta.

DOOM

plantát s. n.

plantații
PLANTÁȚIE, plantații, s. f. 1. Teren pe care au fost plantați pomi fructiferi, arbori, arbuști etc. ◊ Plantație de protecție = plantație de arbori sau de arbuști făcută pentru a apăra un teren de cultură împotriva secetei, a vântului etc. 2. Mare gospodărie caracterizată prin monocultura unor plante tehnice și alimentare în condiții speciale de climă (tropicală și subtropicală). [Var.: plantațiúne s. f.] – Din fr. plantation.

DOOM

plantáție (-ți-e) s. f., art. plantáția (-ți-a), g.-d. art. plantáției; pl. plantáții, art. plantáțiile (-ți-i-)

plantațiile
PLANTÁȚIE, plantații, s. f. 1. Teren pe care au fost plantați pomi fructiferi, arbori, arbuști etc. ◊ Plantație de protecție = plantație de arbori sau de arbuști făcută pentru a apăra un teren de cultură împotriva secetei, a vântului etc. 2. Mare gospodărie caracterizată prin monocultura unor plante tehnice și alimentare în condiții speciale de climă (tropicală și subtropicală). [Var.: plantațiúne s. f.] – Din fr. plantation.

DOOM

plantáție (-ți-e) s. f., art. plantáția (-ți-a), g.-d. art. plantáției; pl. plantáții, art. plantáțiile (-ți-i-)

plantațiilor
PLANTÁȚIE, plantații, s. f. 1. Teren pe care au fost plantați pomi fructiferi, arbori, arbuști etc. ◊ Plantație de protecție = plantație de arbori sau de arbuști făcută pentru a apăra un teren de cultură împotriva secetei, a vântului etc. 2. Mare gospodărie caracterizată prin monocultura unor plante tehnice și alimentare în condiții speciale de climă (tropicală și subtropicală). [Var.: plantațiúne s. f.] – Din fr. plantation.

DOOM

plantáție (-ți-e) s. f., art. plantáția (-ți-a), g.-d. art. plantáției; pl. plantáții, art. plantáțiile (-ți-i-)

plantaților
PLANTÁT s. n. Plantare. – V. planta.

DOOM

plantát s. n.

plantațiune
PLANTÁȚIE, plantații, s. f. 1. Teren pe care au fost plantați pomi fructiferi, arbori, arbuști etc. ◊ Plantație de protecție = plantație de arbori sau de arbuști făcută pentru a apăra un teren de cultură împotriva secetei, a vântului etc. 2. Mare gospodărie caracterizată prin monocultura unor plante tehnice și alimentare în condiții speciale de climă (tropicală și subtropicală). [Var.: plantațiúne s. f.] – Din fr. plantation.

DOOM

plantáție (-ți-e) s. f., art. plantáția (-ți-a), g.-d. art. plantáției; pl. plantáții, art. plantáțiile (-ți-i-)

plante
PLÁNTĂ¹, plante, s. f. Organism vegetal cu o organizare mai simplă decât a animalelor și care își extrage hrana prin rădăcini, caracterizându-se prin prezența clorofilei, prin faptul că membrana celulei este formată din celuloză și, în cazul speciilor superioare, prin alcătuirea corpului din rădăcină, tulpină și frunze; p. restr. vegetală, mai ales erbacee, cultivată de om sau care crește în mod natural și este folositoare omului. – Din lat. planta, fr. plante.

DOOM

plántă s. f., g.-d. art. plántei; pl. plánte

plantează
PLANTÁ, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pământ puieți, răsaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieți, răsaduri etc.; a sădi. 2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc.. ◊ Expr. (Refl.) A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în fața cuiva. 3. A pune mine în pământ sau în apă la locurile stabilite; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.

DOOM

plantá (a ~) vb., ind. prez. 3 planteáză

plantei
PLÁNTĂ¹, plante, s. f. Organism vegetal cu o organizare mai simplă decât a animalelor și care își extrage hrana prin rădăcini, caracterizându-se prin prezența clorofilei, prin faptul că membrana celulei este formată din celuloză și, în cazul speciilor superioare, prin alcătuirea corpului din rădăcină, tulpină și frunze; p. restr. vegetală, mai ales erbacee, cultivată de om sau care crește în mod natural și este folositoare omului. – Din lat. planta, fr. plante.

DOOM

plántă s. f., g.-d. art. plántei; pl. plánte

plantele
PLÁNTĂ¹, plante, s. f. Organism vegetal cu o organizare mai simplă decât a animalelor și care își extrage hrana prin rădăcini, caracterizându-se prin prezența clorofilei, prin faptul că membrana celulei este formată din celuloză și, în cazul speciilor superioare, prin alcătuirea corpului din rădăcină, tulpină și frunze; p. restr. vegetală, mai ales erbacee, cultivată de om sau care crește în mod natural și este folositoare omului. – Din lat. planta, fr. plante.

DOOM

plántă s. f., g.-d. art. plántei; pl. plánte

plantelor
PLÁNTĂ¹, plante, s. f. Organism vegetal cu o organizare mai simplă decât a animalelor și care își extrage hrana prin rădăcini, caracterizându-se prin prezența clorofilei, prin faptul că membrana celulei este formată din celuloză și, în cazul speciilor superioare, prin alcătuirea corpului din rădăcină, tulpină și frunze; p. restr. vegetală, mai ales erbacee, cultivată de om sau care crește în mod natural și este folositoare omului. – Din lat. planta, fr. plante.

DOOM

plántă s. f., g.-d. art. plántei; pl. plánte

plantez
PLANTÁ, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pământ puieți, răsaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieți, răsaduri etc.; a sădi. 2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc.. ◊ Expr. (Refl.) A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în fața cuiva. 3. A pune mine în pământ sau în apă la locurile stabilite; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.

DOOM

plantá (a ~) vb., ind. prez. 3 planteáză

planteze
PLANTÁ, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pământ puieți, răsaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieți, răsaduri etc.; a sădi. 2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc.. ◊ Expr. (Refl.) A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în fața cuiva. 3. A pune mine în pământ sau în apă la locurile stabilite; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.

DOOM

plantá (a ~) vb., ind. prez. 3 planteáză

plantezi
PLANTÁ, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pământ puieți, răsaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieți, răsaduri etc.; a sădi. 2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc.. ◊ Expr. (Refl.) A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în fața cuiva. 3. A pune mine în pământ sau în apă la locurile stabilite; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.

DOOM

plantá (a ~) vb., ind. prez. 3 planteáză

plantigrad
PLANTIGRÁD, -Ă, plantigrazi, -de, adj. (Despre animale vertebrate) Care merge călcând pe toată talpa piciorului. – Din fr. plantigrade.

DOOM

plantigrád² (-ti-grad) s. n., pl. plantigráde

plantigrada
PLANTIGRÁD, -Ă, plantigrazi, -de, adj. (Despre animale vertebrate) Care merge călcând pe toată talpa piciorului. – Din fr. plantigrade.

DOOM

plantigrád² (-ti-grad) s. n., pl. plantigráde

plantigrade
PLANTIGRÁD, -Ă, plantigrazi, -de, adj. (Despre animale vertebrate) Care merge călcând pe toată talpa piciorului. – Din fr. plantigrade.

DOOM

plantigrád² (-ti-grad) s. n., pl. plantigráde

plantigradei
PLANTIGRÁD, -Ă, plantigrazi, -de, adj. (Despre animale vertebrate) Care merge călcând pe toată talpa piciorului. – Din fr. plantigrade.

DOOM

plantigrád² (-ti-grad) s. n., pl. plantigráde

plantigradele
PLANTIGRÁD, -Ă, plantigrazi, -de, adj. (Despre animale vertebrate) Care merge călcând pe toată talpa piciorului. – Din fr. plantigrade.

DOOM

plantigrád² (-ti-grad) s. n., pl. plantigráde

plantigradelor
PLANTIGRÁD, -Ă, plantigrazi, -de, adj. (Despre animale vertebrate) Care merge călcând pe toată talpa piciorului. – Din fr. plantigrade.

DOOM

plantigrád² (-ti-grad) s. n., pl. plantigráde

plantigradul
PLANTIGRÁD, -Ă, plantigrazi, -de, adj. (Despre animale vertebrate) Care merge călcând pe toată talpa piciorului. – Din fr. plantigrade.

DOOM

plantigrád² (-ti-grad) s. n., pl. plantigráde

plantigradului
PLANTIGRÁD, -Ă, plantigrazi, -de, adj. (Despre animale vertebrate) Care merge călcând pe toată talpa piciorului. – Din fr. plantigrade.

DOOM

plantigrád² (-ti-grad) s. n., pl. plantigráde

plantigrazi
PLANTIGRÁD, -Ă, plantigrazi, -de, adj. (Despre animale vertebrate) Care merge călcând pe toată talpa piciorului. – Din fr. plantigrade.

DOOM

plantigrád² (-ti-grad) s. n., pl. plantigráde

plantigrazii
PLANTIGRÁD, -Ă, plantigrazi, -de, adj. (Despre animale vertebrate) Care merge călcând pe toată talpa piciorului. – Din fr. plantigrade.

DOOM

plantigrád² (-ti-grad) s. n., pl. plantigráde

plantigrazilor
PLANTIGRÁD, -Ă, plantigrazi, -de, adj. (Despre animale vertebrate) Care merge călcând pe toată talpa piciorului. – Din fr. plantigrade.

DOOM

plantigrád² (-ti-grad) s. n., pl. plantigráde

plantivor
PLANTIVÓR, -Ă, plantivori, -e, adj. (Înv.) Erbivor. – De la plantă¹.

plantivora
PLANTIVÓR, -Ă, plantivori, -e, adj. (Înv.) Erbivor. – De la plantă¹.

plantivore
PLANTIVÓR, -Ă, plantivori, -e, adj. (Înv.) Erbivor. – De la plantă¹.

plantivorei
PLANTIVÓR, -Ă, plantivori, -e, adj. (Înv.) Erbivor. – De la plantă¹.

plantivorele
PLANTIVÓR, -Ă, plantivori, -e, adj. (Înv.) Erbivor. – De la plantă¹.

plantivorelor
PLANTIVÓR, -Ă, plantivori, -e, adj. (Înv.) Erbivor. – De la plantă¹.

plantivori
PLANTIVÓR, -Ă, plantivori, -e, adj. (Înv.) Erbivor. – De la plantă¹.

plantivorii
PLANTIVÓR, -Ă, plantivori, -e, adj. (Înv.) Erbivor. – De la plantă¹.

plantivorilor
PLANTIVÓR, -Ă, plantivori, -e, adj. (Înv.) Erbivor. – De la plantă¹.

plantivorul
PLANTIVÓR, -Ă, plantivori, -e, adj. (Înv.) Erbivor. – De la plantă¹.

plantivorului
PLANTIVÓR, -Ă, plantivori, -e, adj. (Înv.) Erbivor. – De la plantă¹.

plantoane
PLANTÓN, plantoane, s. n. Serviciu de pază în interiorul cazărmilor sau al clădirilor militare, executat de ostași neînarmați. ♦ Ostaș care execută un schimb în serviciul de pază de mai sus; p. gener. orice persoană care face de pază într-un loc. ◊ Loc. adv. De planton = de pază, de strajă. – Din fr. planton.

DOOM

plantón s. n., pl. plantoáne

plantoanele
PLANTÓN, plantoane, s. n. Serviciu de pază în interiorul cazărmilor sau al clădirilor militare, executat de ostași neînarmați. ♦ Ostaș care execută un schimb în serviciul de pază de mai sus; p. gener. orice persoană care face de pază într-un loc. ◊ Loc. adv. De planton = de pază, de strajă. – Din fr. planton.

DOOM

plantón s. n., pl. plantoáne

plantoanelor
PLANTÓN, plantoane, s. n. Serviciu de pază în interiorul cazărmilor sau al clădirilor militare, executat de ostași neînarmați. ♦ Ostaș care execută un schimb în serviciul de pază de mai sus; p. gener. orice persoană care face de pază într-un loc. ◊ Loc. adv. De planton = de pază, de strajă. – Din fr. planton.

DOOM

plantón s. n., pl. plantoáne

plantograma
PLANTOGRÁMĂ, plantograme, s. f. (Med.) Amprentă a tălpii piciorului în poziție ortostatică. – Din fr. plantogramme.

plantograme
PLANTOGRÁMĂ, plantograme, s. f. (Med.) Amprentă a tălpii piciorului în poziție ortostatică. – Din fr. plantogramme.

plantogramei
PLANTOGRÁMĂ, plantograme, s. f. (Med.) Amprentă a tălpii piciorului în poziție ortostatică. – Din fr. plantogramme.

plantogramele
PLANTOGRÁMĂ, plantograme, s. f. (Med.) Amprentă a tălpii piciorului în poziție ortostatică. – Din fr. plantogramme.

plantogramelor
PLANTOGRÁMĂ, plantograme, s. f. (Med.) Amprentă a tălpii piciorului în poziție ortostatică. – Din fr. plantogramme.

planton
PLANTÓN, plantoane, s. n. Serviciu de pază în interiorul cazărmilor sau al clădirilor militare, executat de ostași neînarmați. ♦ Ostaș care execută un schimb în serviciul de pază de mai sus; p. gener. orice persoană care face de pază într-un loc. ◊ Loc. adv. De planton = de pază, de strajă. – Din fr. planton.

DOOM

plantón s. n., pl. plantoáne

plantonul
PLANTÓN, plantoane, s. n. Serviciu de pază în interiorul cazărmilor sau al clădirilor militare, executat de ostași neînarmați. ♦ Ostaș care execută un schimb în serviciul de pază de mai sus; p. gener. orice persoană care face de pază într-un loc. ◊ Loc. adv. De planton = de pază, de strajă. – Din fr. planton.

DOOM

plantón s. n., pl. plantoáne

plantonului
PLANTÓN, plantoane, s. n. Serviciu de pază în interiorul cazărmilor sau al clădirilor militare, executat de ostași neînarmați. ♦ Ostaș care execută un schimb în serviciul de pază de mai sus; p. gener. orice persoană care face de pază într-un loc. ◊ Loc. adv. De planton = de pază, de strajă. – Din fr. planton.

DOOM

plantón s. n., pl. plantoáne

plantula
PLANTÚLĂ, plantule, s. f. Plantă mică, nedezvoltată, abia ieșită din sămânță. – Din fr. plantule.

DOOM

plantúlă s. f., g.-d. art. plantúlei; pl. plantúle

plantulația
PLANTULÁȚIE s.f. Dezvoltarea embrionului vegetalelor în timpul germinației. [Gen. -iei. / < fr. plantulation].

plantulație
PLANTULÁȚIE s.f. Dezvoltarea embrionului vegetalelor în timpul germinației. [Gen. -iei. / < fr. plantulation].

plantulației
PLANTULÁȚIE s.f. Dezvoltarea embrionului vegetalelor în timpul germinației. [Gen. -iei. / < fr. plantulation].

plantulații
PLANTULÁȚIE s.f. Dezvoltarea embrionului vegetalelor în timpul germinației. [Gen. -iei. / < fr. plantulation].

plantulațiile
PLANTULÁȚIE s.f. Dezvoltarea embrionului vegetalelor în timpul germinației. [Gen. -iei. / < fr. plantulation].

plantulațiilor
PLANTULÁȚIE s.f. Dezvoltarea embrionului vegetalelor în timpul germinației. [Gen. -iei. / < fr. plantulation].

plantule
PLANTÚLĂ, plantule, s. f. Plantă mică, nedezvoltată, abia ieșită din sămânță. – Din fr. plantule.

DOOM

plantúlă s. f., g.-d. art. plantúlei; pl. plantúle

plantulei
PLANTÚLĂ, plantule, s. f. Plantă mică, nedezvoltată, abia ieșită din sămânță. – Din fr. plantule.

DOOM

plantúlă s. f., g.-d. art. plantúlei; pl. plantúle

plantulele
PLANTÚLĂ, plantule, s. f. Plantă mică, nedezvoltată, abia ieșită din sămânță. – Din fr. plantule.

DOOM

plantúlă s. f., g.-d. art. plantúlei; pl. plantúle

plantulelor
PLANTÚLĂ, plantule, s. f. Plantă mică, nedezvoltată, abia ieșită din sămânță. – Din fr. plantule.

DOOM

plantúlă s. f., g.-d. art. plantúlei; pl. plantúle

planturoasa
PLANTURÓS, -OÁSĂ, planturoși, -oase, adj. Cu forme pline, gras; voinic, zdravăn, masiv. – Din fr. plantureux.

DOOM

planturós adj. m., pl. planturóși; f. planturoásă, pl. planturoáse

planturoase
PLANTURÓS, -OÁSĂ, planturoși, -oase, adj. Cu forme pline, gras; voinic, zdravăn, masiv. – Din fr. plantureux.

DOOM

planturós adj. m., pl. planturóși; f. planturoásă, pl. planturoáse

planturoasei
PLANTURÓS, -OÁSĂ, planturoși, -oase, adj. Cu forme pline, gras; voinic, zdravăn, masiv. – Din fr. plantureux.

DOOM

planturós adj. m., pl. planturóși; f. planturoásă, pl. planturoáse

planturoasele
PLANTURÓS, -OÁSĂ, planturoși, -oase, adj. Cu forme pline, gras; voinic, zdravăn, masiv. – Din fr. plantureux.

DOOM

planturós adj. m., pl. planturóși; f. planturoásă, pl. planturoáse

planturoaselor
PLANTURÓS, -OÁSĂ, planturoși, -oase, adj. Cu forme pline, gras; voinic, zdravăn, masiv. – Din fr. plantureux.

DOOM

planturós adj. m., pl. planturóși; f. planturoásă, pl. planturoáse

planturos
PLANTURÓS, -OÁSĂ, planturoși, -oase, adj. Cu forme pline, gras; voinic, zdravăn, masiv. – Din fr. plantureux.

DOOM

planturós adj. m., pl. planturóși; f. planturoásă, pl. planturoáse

planturosul
PLANTURÓS, -OÁSĂ, planturoși, -oase, adj. Cu forme pline, gras; voinic, zdravăn, masiv. – Din fr. plantureux.

DOOM

planturós adj. m., pl. planturóși; f. planturoásă, pl. planturoáse

planturosului
PLANTURÓS, -OÁSĂ, planturoși, -oase, adj. Cu forme pline, gras; voinic, zdravăn, masiv. – Din fr. plantureux.

DOOM

planturós adj. m., pl. planturóși; f. planturoásă, pl. planturoáse

planturoși
PLANTURÓS, -OÁSĂ, planturoși, -oase, adj. Cu forme pline, gras; voinic, zdravăn, masiv. – Din fr. plantureux.

DOOM

planturós adj. m., pl. planturóși; f. planturoásă, pl. planturoáse

planturoșii
PLANTURÓS, -OÁSĂ, planturoși, -oase, adj. Cu forme pline, gras; voinic, zdravăn, masiv. – Din fr. plantureux.

DOOM

planturós adj. m., pl. planturóși; f. planturoásă, pl. planturoáse

planturoșilor
PLANTURÓS, -OÁSĂ, planturoși, -oase, adj. Cu forme pline, gras; voinic, zdravăn, masiv. – Din fr. plantureux.

DOOM

planturós adj. m., pl. planturóși; f. planturoásă, pl. planturoáse

plantând
PLANTÁ, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pământ puieți, răsaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieți, răsaduri etc.; a sădi. 2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc.. ◊ Expr. (Refl.) A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în fața cuiva. 3. A pune mine în pământ sau în apă la locurile stabilite; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.

DOOM

plantá (a ~) vb., ind. prez. 3 planteáză

plantînd
PLANTÁ, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pământ puieți, răsaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieți, răsaduri etc.; a sădi. 2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc.. ◊ Expr. (Refl.) A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în fața cuiva. 3. A pune mine în pământ sau în apă la locurile stabilite; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.

DOOM

plantá (a ~) vb., ind. prez. 3 planteáză

plantări
PLANTÁRE, plantări, s. f. Acțiunea de a (se) planta și rezultatul ei; sădire, plantat. – V. planta.

DOOM

plantáre s. f., g.-d. art. plantắrii; pl. plantắri

plantării
PLANTÁRE, plantări, s. f. Acțiunea de a (se) planta și rezultatul ei; sădire, plantat. – V. planta.

DOOM

plantáre s. f., g.-d. art. plantắrii; pl. plantắri

plantările
PLANTÁRE, plantări, s. f. Acțiunea de a (se) planta și rezultatul ei; sădire, plantat. – V. planta.

DOOM

plantáre s. f., g.-d. art. plantắrii; pl. plantắri

plantărilor
PLANTÁRE, plantări, s. f. Acțiunea de a (se) planta și rezultatul ei; sădire, plantat. – V. planta.

DOOM

plantáre s. f., g.-d. art. plantắrii; pl. plantắri

planul
PLAN, -Ă, (I) planuri, s. n., (II) plani, -e, adj. I. S. n. 1. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzând o suită ordonată de operații destinate să ducă la atingerea unui scop; program (de lucru). 2. Distribuție metodică a părților componente ale unei lucrări științifice, literare, ale unei expuneri etc. 3. (Geom.) Suprafață care conține în întregime orice dreaptă care trece prin două puncte oarecare ale sale. ◊ Plan de proiecție = plan pe care se obține imaginea unui corp printr-un procedeu de proiecție oarecare. (Astron.) Plan meridian = plan definit de verticala locului și de axa lumii. 4. Fiecare dintre planurile (I 3), în general verticale, perpendiculare pe direcția privirii, în care se găsește sau pare că se găsește un obiect și care reprezintă adâncimea sau depărtarea în perspectivă; spec. element al filmării cinematografice, care reprezintă apropierea sau depărtarea obiectului față de aparatul de filmat. ◊ Primul (sau întâiul) plan = partea cea mai apropiată de public a unei scene; partea unui tablou care dă impresia a fi cea mai apropiată de privitori; fig. primul rând, locul de frunte (al unei serii). ◊ Loc. adv. Pe plan(ul)... = în domeniul...; în ceea ce privește...; din punct de vedere... ◊ Expr. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe (sau în) prim(ul) plan = a avea (sau a considera că are) importanță primordială. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe planul al doilea (sau al treilea etc.) = a fi (sau a considera că este) de importanță secundară, minimă. 5. (Cinema) Element al montajului, reprezentând porțiunea de peliculă imprimată în timpul unei singure funcționări a aparatului de filmat (între o pornire și o oprire). ♦ Delimitare a mărimii încadraturii în raport cu mărimea omului în cadru prin stabilirea unor termeni convenționali. ◊ Prim plan = plan (I 5) care cuprinde bustul până sub umeri. Gros plan = reprezentarea pe peliculă a capului unui personaj. Plan american = plan (I 5) care cuprinde omul încadrat până la genunchi. Plan semigeneral = plan (I 5) care încadrează personajul în toată înălțimea. 6. Suprafață netedă a unui corp; corp care prezintă o astfel de suprafață. ◊ Plan înclinat = dispozitiv simplu de forma unei rampe înclinate, alcătuit dintr-un corp cu o suprafață plană (sau din două bare paralele) care formează un unghi cu planul orizontal și care este folosit pentru a ridica corpuri prin rostogolire sau prin împingere, folosindu-se forțe mai mici decât greutatea corpurilor respective. Plan de aripă = suprafața de susținere a unui avion. 7. Desen tehnic care cuprinde reprezentarea grafică, la o anumită scară, a unui teren, a unei construcții, a unei mașini etc. 8. (Reg.) Ogor, parcelă. II. Adj. Fără asperități, neted, drept; care prezintă o suprafață netedă. ◊ Unghi plan = porțiune dintr-un plan (I 3) cuprinsă între două semidrepte (cu aceeași origine) ale planului. Figură plană = figură care poate fi așezată cu toate punctele pe același plan (I 3). Geometrie plană = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt așezate în același plan (I 3). (Tipogr.) Mașină plană = mașină care imprimă coli separate. – Din fr. plan, lat. planus.

DOOM

plan² s. n., pl. plánuri

planul
GROS-PLAN, gros-planuri, s. n. (Cin.) Mod de încadrare în tehnica filmării, în care fotograma cuprinde numai un detaliu sau fața personajului. [Pr.: groplán] – Din fr. gros-plan.

DOOM

prim-plán s. n., pl. prim-plánuri

planul
PRIM-PLÁN, prim-planuri, s. n. Cadru cinematografic în care interpreții sunt filmați de aproape. – Prim² + plan.

DOOM

prim-plán s. n., pl. prim-plánuri

planului
PLAN, -Ă, (I) planuri, s. n., (II) plani, -e, adj. I. S. n. 1. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzând o suită ordonată de operații destinate să ducă la atingerea unui scop; program (de lucru). 2. Distribuție metodică a părților componente ale unei lucrări științifice, literare, ale unei expuneri etc. 3. (Geom.) Suprafață care conține în întregime orice dreaptă care trece prin două puncte oarecare ale sale. ◊ Plan de proiecție = plan pe care se obține imaginea unui corp printr-un procedeu de proiecție oarecare. (Astron.) Plan meridian = plan definit de verticala locului și de axa lumii. 4. Fiecare dintre planurile (I 3), în general verticale, perpendiculare pe direcția privirii, în care se găsește sau pare că se găsește un obiect și care reprezintă adâncimea sau depărtarea în perspectivă; spec. element al filmării cinematografice, care reprezintă apropierea sau depărtarea obiectului față de aparatul de filmat. ◊ Primul (sau întâiul) plan = partea cea mai apropiată de public a unei scene; partea unui tablou care dă impresia a fi cea mai apropiată de privitori; fig. primul rând, locul de frunte (al unei serii). ◊ Loc. adv. Pe plan(ul)... = în domeniul...; în ceea ce privește...; din punct de vedere... ◊ Expr. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe (sau în) prim(ul) plan = a avea (sau a considera că are) importanță primordială. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe planul al doilea (sau al treilea etc.) = a fi (sau a considera că este) de importanță secundară, minimă. 5. (Cinema) Element al montajului, reprezentând porțiunea de peliculă imprimată în timpul unei singure funcționări a aparatului de filmat (între o pornire și o oprire). ♦ Delimitare a mărimii încadraturii în raport cu mărimea omului în cadru prin stabilirea unor termeni convenționali. ◊ Prim plan = plan (I 5) care cuprinde bustul până sub umeri. Gros plan = reprezentarea pe peliculă a capului unui personaj. Plan american = plan (I 5) care cuprinde omul încadrat până la genunchi. Plan semigeneral = plan (I 5) care încadrează personajul în toată înălțimea. 6. Suprafață netedă a unui corp; corp care prezintă o astfel de suprafață. ◊ Plan înclinat = dispozitiv simplu de forma unei rampe înclinate, alcătuit dintr-un corp cu o suprafață plană (sau din două bare paralele) care formează un unghi cu planul orizontal și care este folosit pentru a ridica corpuri prin rostogolire sau prin împingere, folosindu-se forțe mai mici decât greutatea corpurilor respective. Plan de aripă = suprafața de susținere a unui avion. 7. Desen tehnic care cuprinde reprezentarea grafică, la o anumită scară, a unui teren, a unei construcții, a unei mașini etc. 8. (Reg.) Ogor, parcelă. II. Adj. Fără asperități, neted, drept; care prezintă o suprafață netedă. ◊ Unghi plan = porțiune dintr-un plan (I 3) cuprinsă între două semidrepte (cu aceeași origine) ale planului. Figură plană = figură care poate fi așezată cu toate punctele pe același plan (I 3). Geometrie plană = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt așezate în același plan (I 3). (Tipogr.) Mașină plană = mașină care imprimă coli separate. – Din fr. plan, lat. planus.

DOOM

plan² s. n., pl. plánuri

planului
GROS-PLAN, gros-planuri, s. n. (Cin.) Mod de încadrare în tehnica filmării, în care fotograma cuprinde numai un detaliu sau fața personajului. [Pr.: groplán] – Din fr. gros-plan.

DOOM

prim-plán s. n., pl. prim-plánuri

planului
PRIM-PLÁN, prim-planuri, s. n. Cadru cinematografic în care interpreții sunt filmați de aproape. – Prim² + plan.

DOOM

prim-plán s. n., pl. prim-plánuri

planuri
GROS-PLAN, gros-planuri, s. n. (Cin.) Mod de încadrare în tehnica filmării, în care fotograma cuprinde numai un detaliu sau fața personajului. [Pr.: groplán] – Din fr. gros-plan.

DOOM

prim-plán s. n., pl. prim-plánuri

planuri
PRIM-PLÁN, prim-planuri, s. n. Cadru cinematografic în care interpreții sunt filmați de aproape. – Prim² + plan.

DOOM

prim-plán s. n., pl. prim-plánuri

planurile
GROS-PLAN, gros-planuri, s. n. (Cin.) Mod de încadrare în tehnica filmării, în care fotograma cuprinde numai un detaliu sau fața personajului. [Pr.: groplán] – Din fr. gros-plan.

DOOM

prim-plán s. n., pl. prim-plánuri

planurile
PRIM-PLÁN, prim-planuri, s. n. Cadru cinematografic în care interpreții sunt filmați de aproape. – Prim² + plan.

DOOM

prim-plán s. n., pl. prim-plánuri

planurilor
GROS-PLAN, gros-planuri, s. n. (Cin.) Mod de încadrare în tehnica filmării, în care fotograma cuprinde numai un detaliu sau fața personajului. [Pr.: groplán] – Din fr. gros-plan.

DOOM

prim-plán s. n., pl. prim-plánuri

planurilor
PRIM-PLÁN, prim-planuri, s. n. Cadru cinematografic în care interpreții sunt filmați de aproape. – Prim² + plan.

DOOM

prim-plán s. n., pl. prim-plánuri

planând
PLANÁ¹, planez, vb. I. Intranz. 1. (Despre păsări) A pluti sau a se menține în aer cu aripile întinse, aproape nemișcate. ♦ (Despre planoare) A pluti în aer pe o traiectorie care face un unghi mic cu orizontala; (despre avioane) a coborî (cu motorul oprit sau cu viteza redusă) pe o traiectorie cu pantă mică. 2. A întrece prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare; a domina. ♦ Fig. A domina prin importanță, prin superioritate etc. ♦ Fig. A amenința să se întâmple, a pluti asupra; a fi iminent. – Din fr. planer.

DOOM

planá (a ~) vb., ind. prez. 3 planeáză

planând
PLANÁ², planez, vb. I. Tranz. A prelucra suprafața unui obiect prin așchiere sau prin deformare plastică pentru a o face netedă, plană. – Din fr. planer.

planînd
PLANÁ¹, planez, vb. I. Intranz. 1. (Despre păsări) A pluti sau a se menține în aer cu aripile întinse, aproape nemișcate. ♦ (Despre planoare) A pluti în aer pe o traiectorie care face un unghi mic cu orizontala; (despre avioane) a coborî (cu motorul oprit sau cu viteza redusă) pe o traiectorie cu pantă mică. 2. A întrece prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare; a domina. ♦ Fig. A domina prin importanță, prin superioritate etc. ♦ Fig. A amenința să se întâmple, a pluti asupra; a fi iminent. – Din fr. planer.

DOOM

planá (a ~) vb., ind. prez. 3 planeáză

planînd
PLANÁ², planez, vb. I. Tranz. A prelucra suprafața unui obiect prin așchiere sau prin deformare plastică pentru a o face netedă, plană. – Din fr. planer.

planări
PLANÁRE², planări, s. f. Acțiunea de a plana² și rezultatul ei. – V. plana².

DOOM

planáre s. f., g.-d. art. planắrii; pl. planắri

planării
PLANÁRE², planări, s. f. Acțiunea de a plana² și rezultatul ei. – V. plana².

DOOM

planáre s. f., g.-d. art. planắrii; pl. planắri

planările
PLANÁRE², planări, s. f. Acțiunea de a plana² și rezultatul ei. – V. plana².

DOOM

planáre s. f., g.-d. art. planắrii; pl. planắri

planărilor
PLANÁRE², planări, s. f. Acțiunea de a plana² și rezultatul ei. – V. plana².

DOOM

planáre s. f., g.-d. art. planắrii; pl. planắri

planșa
PLÁNȘĂ, planșe, s. f. 1. Foaie de hârtie (mai groasă) cu reproduceri de desene, fotografii sau picturi, folosită ca ilustrație într-o carte; carton cu desene sau cu fotografii, care servește ca material didactic (la predarea științelor naturale). ♦ Coală, foaie mare de hârtie pe care s-a executat un desen tehnic, o hartă etc.; desen tehnic executat pe o astfel de coală. 2. Placă de metal sau de lemn în care se sapă litere, note muzicale etc. spre a fi folosită în gravură. 3. Fiecare dintre plăcile de beton ale pavajului unei șosele, limitată de rosturile de dilatație. – Din fr. planche.

DOOM

plánșă s. f., art. plánșa, g.-d. art. plánșei; pl. plánșe

planșe
PLÁNȘĂ, planșe, s. f. 1. Foaie de hârtie (mai groasă) cu reproduceri de desene, fotografii sau picturi, folosită ca ilustrație într-o carte; carton cu desene sau cu fotografii, care servește ca material didactic (la predarea științelor naturale). ♦ Coală, foaie mare de hârtie pe care s-a executat un desen tehnic, o hartă etc.; desen tehnic executat pe o astfel de coală. 2. Placă de metal sau de lemn în care se sapă litere, note muzicale etc. spre a fi folosită în gravură. 3. Fiecare dintre plăcile de beton ale pavajului unei șosele, limitată de rosturile de dilatație. – Din fr. planche.

DOOM

plánșă s. f., art. plánșa, g.-d. art. plánșei; pl. plánșe

planșee
PLANȘÉU, planșee, s. n. Element de construcție de lemn, de beton armat etc. care servește ca suport pentru fixarea unei mașini, formează partea carosabilă a unui pod, separă etajele unei clădiri (constituind dușumeaua sau acoperișul) etc. – Din fr. plancher.

DOOM

planșéu s. n., art. planșéul; pl. planșée

planșeele
PLANȘÉU, planșee, s. n. Element de construcție de lemn, de beton armat etc. care servește ca suport pentru fixarea unei mașini, formează partea carosabilă a unui pod, separă etajele unei clădiri (constituind dușumeaua sau acoperișul) etc. – Din fr. plancher.

DOOM

planșéu s. n., art. planșéul; pl. planșée

planșeelor
PLANȘÉU, planșee, s. n. Element de construcție de lemn, de beton armat etc. care servește ca suport pentru fixarea unei mașini, formează partea carosabilă a unui pod, separă etajele unei clădiri (constituind dușumeaua sau acoperișul) etc. – Din fr. plancher.

DOOM

planșéu s. n., art. planșéul; pl. planșée

planșei
PLÁNȘĂ, planșe, s. f. 1. Foaie de hârtie (mai groasă) cu reproduceri de desene, fotografii sau picturi, folosită ca ilustrație într-o carte; carton cu desene sau cu fotografii, care servește ca material didactic (la predarea științelor naturale). ♦ Coală, foaie mare de hârtie pe care s-a executat un desen tehnic, o hartă etc.; desen tehnic executat pe o astfel de coală. 2. Placă de metal sau de lemn în care se sapă litere, note muzicale etc. spre a fi folosită în gravură. 3. Fiecare dintre plăcile de beton ale pavajului unei șosele, limitată de rosturile de dilatație. – Din fr. planche.

DOOM

plánșă s. f., art. plánșa, g.-d. art. plánșei; pl. plánșe

planșele
PLÁNȘĂ, planșe, s. f. 1. Foaie de hârtie (mai groasă) cu reproduceri de desene, fotografii sau picturi, folosită ca ilustrație într-o carte; carton cu desene sau cu fotografii, care servește ca material didactic (la predarea științelor naturale). ♦ Coală, foaie mare de hârtie pe care s-a executat un desen tehnic, o hartă etc.; desen tehnic executat pe o astfel de coală. 2. Placă de metal sau de lemn în care se sapă litere, note muzicale etc. spre a fi folosită în gravură. 3. Fiecare dintre plăcile de beton ale pavajului unei șosele, limitată de rosturile de dilatație. – Din fr. planche.

DOOM

plánșă s. f., art. plánșa, g.-d. art. plánșei; pl. plánșe

planșelor
PLÁNȘĂ, planșe, s. f. 1. Foaie de hârtie (mai groasă) cu reproduceri de desene, fotografii sau picturi, folosită ca ilustrație într-o carte; carton cu desene sau cu fotografii, care servește ca material didactic (la predarea științelor naturale). ♦ Coală, foaie mare de hârtie pe care s-a executat un desen tehnic, o hartă etc.; desen tehnic executat pe o astfel de coală. 2. Placă de metal sau de lemn în care se sapă litere, note muzicale etc. spre a fi folosită în gravură. 3. Fiecare dintre plăcile de beton ale pavajului unei șosele, limitată de rosturile de dilatație. – Din fr. planche.

DOOM

plánșă s. f., art. plánșa, g.-d. art. plánșei; pl. plánșe

planșeta
PLANȘÉTĂ, planșete, s. f. 1. Placă dreptunghiulară făcută din lemn sau din metal și folosită ca suport pentru desen sau pentru diferite lucrări tehnice. 2. (Top.; în sintagma) Planșetă topografică = aparat folosit pentru trasarea pe un plan, fără calcule prealabile, a unor figuri asemenea celor de pe teren. 3. (Mar.; în sintagma) Planșetă de vânt = instrument folosit la bordul unei nave pentru a determina direcția și viteza vântului. 4. Scândură lată pe care se întind cu vergeaua foile de aluat. – Din fr. planchette.

DOOM

planșétă s. f., g.-d. art. planșétei; pl. planșéte

planșete
PLANȘÉTĂ, planșete, s. f. 1. Placă dreptunghiulară făcută din lemn sau din metal și folosită ca suport pentru desen sau pentru diferite lucrări tehnice. 2. (Top.; în sintagma) Planșetă topografică = aparat folosit pentru trasarea pe un plan, fără calcule prealabile, a unor figuri asemenea celor de pe teren. 3. (Mar.; în sintagma) Planșetă de vânt = instrument folosit la bordul unei nave pentru a determina direcția și viteza vântului. 4. Scândură lată pe care se întind cu vergeaua foile de aluat. – Din fr. planchette.

DOOM

planșétă s. f., g.-d. art. planșétei; pl. planșéte

planșetei
PLANȘÉTĂ, planșete, s. f. 1. Placă dreptunghiulară făcută din lemn sau din metal și folosită ca suport pentru desen sau pentru diferite lucrări tehnice. 2. (Top.; în sintagma) Planșetă topografică = aparat folosit pentru trasarea pe un plan, fără calcule prealabile, a unor figuri asemenea celor de pe teren. 3. (Mar.; în sintagma) Planșetă de vânt = instrument folosit la bordul unei nave pentru a determina direcția și viteza vântului. 4. Scândură lată pe care se întind cu vergeaua foile de aluat. – Din fr. planchette.

DOOM

planșétă s. f., g.-d. art. planșétei; pl. planșéte

planșetele
PLANȘÉTĂ, planșete, s. f. 1. Placă dreptunghiulară făcută din lemn sau din metal și folosită ca suport pentru desen sau pentru diferite lucrări tehnice. 2. (Top.; în sintagma) Planșetă topografică = aparat folosit pentru trasarea pe un plan, fără calcule prealabile, a unor figuri asemenea celor de pe teren. 3. (Mar.; în sintagma) Planșetă de vânt = instrument folosit la bordul unei nave pentru a determina direcția și viteza vântului. 4. Scândură lată pe care se întind cu vergeaua foile de aluat. – Din fr. planchette.

DOOM

planșétă s. f., g.-d. art. planșétei; pl. planșéte

planșetelor
PLANȘÉTĂ, planșete, s. f. 1. Placă dreptunghiulară făcută din lemn sau din metal și folosită ca suport pentru desen sau pentru diferite lucrări tehnice. 2. (Top.; în sintagma) Planșetă topografică = aparat folosit pentru trasarea pe un plan, fără calcule prealabile, a unor figuri asemenea celor de pe teren. 3. (Mar.; în sintagma) Planșetă de vânt = instrument folosit la bordul unei nave pentru a determina direcția și viteza vântului. 4. Scândură lată pe care se întind cu vergeaua foile de aluat. – Din fr. planchette.

DOOM

planșétă s. f., g.-d. art. planșétei; pl. planșéte

planșeu
PLANȘÉU, planșee, s. n. Element de construcție de lemn, de beton armat etc. care servește ca suport pentru fixarea unei mașini, formează partea carosabilă a unui pod, separă etajele unei clădiri (constituind dușumeaua sau acoperișul) etc. – Din fr. plancher.

DOOM

planșéu s. n., art. planșéul; pl. planșée

planșeul
PLANȘÉU, planșee, s. n. Element de construcție de lemn, de beton armat etc. care servește ca suport pentru fixarea unei mașini, formează partea carosabilă a unui pod, separă etajele unei clădiri (constituind dușumeaua sau acoperișul) etc. – Din fr. plancher.

DOOM

planșéu s. n., art. planșéul; pl. planșée

planșeului
PLANȘÉU, planșee, s. n. Element de construcție de lemn, de beton armat etc. care servește ca suport pentru fixarea unei mașini, formează partea carosabilă a unui pod, separă etajele unei clădiri (constituind dușumeaua sau acoperișul) etc. – Din fr. plancher.

DOOM

planșéu s. n., art. planșéul; pl. planșée

planșeuri
PLANȘÉU, planșee, s. n. Element de construcție de lemn, de beton armat etc. care servește ca suport pentru fixarea unei mașini, formează partea carosabilă a unui pod, separă etajele unei clădiri (constituind dușumeaua sau acoperișul) etc. – Din fr. plancher.

DOOM

planșéu s. n., art. planșéul; pl. planșée

planșeurile
PLANȘÉU, planșee, s. n. Element de construcție de lemn, de beton armat etc. care servește ca suport pentru fixarea unei mașini, formează partea carosabilă a unui pod, separă etajele unei clădiri (constituind dușumeaua sau acoperișul) etc. – Din fr. plancher.

DOOM

planșéu s. n., art. planșéul; pl. planșée

planșeurilor
PLANȘÉU, planșee, s. n. Element de construcție de lemn, de beton armat etc. care servește ca suport pentru fixarea unei mașini, formează partea carosabilă a unui pod, separă etajele unei clădiri (constituind dușumeaua sau acoperișul) etc. – Din fr. plancher.

DOOM

planșéu s. n., art. planșéul; pl. planșée

plapomă
PLÁPUMĂ, plăpumi, s. f. Învelitoare groasă, formată din două foi de pânză, de mătase, de stofă etc. între care se fixează prin cusături ornamentale un strat de lână, de puf sau de vată și care se folosește ca acoperitoare la dormit. ◊ Expr. Întinde-te cât ți-e (sau cât te ține) plapuma = nu acționa decât în limitele posibilităților tale. [Var.: plápomă s. f.] – Din ngr. páploma.

DOOM

plápumă s. f., g.-d. art. plắpumii; pl. plắpumi

plapuma
PLÁPUMĂ, plăpumi, s. f. Învelitoare groasă, formată din două foi de pânză, de mătase, de stofă etc. între care se fixează prin cusături ornamentale un strat de lână, de puf sau de vată și care se folosește ca acoperitoare la dormit. ◊ Expr. Întinde-te cât ți-e (sau cât te ține) plapuma = nu acționa decât în limitele posibilităților tale. [Var.: plápomă s. f.] – Din ngr. páploma.

DOOM

plápumă s. f., g.-d. art. plắpumii; pl. plắpumi

plas
plas (-suri), s. n. – Grămadă de fîn, claie mică. – Var. plastă. Bg. plastĭ, sb. plast (Candrea).

plasa
PLASÁ, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuții). 3. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) situa într-un anumit loc, spațiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujbă, o situație (bună). ♦ Refl. A se situa pe o poziție; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea către un punct determinat. – Din fr. placer.

DOOM

plasá (a ~) vb., ind. prez. 3 plaseáză

plasa
PLÁSĂ¹, plase, s. f. I. 1. Împletitură cu ochiuri mari din fire textile, sintetice ori metalice, din care se fac diferite obiecte; obiect confecționat dintr-o astfel de împletitură; fileu. ♦ Plasă pescărească = unealtă de pescuit formată dintr-o rețea de fibre textile sau din material plastic. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) în plasă = a înșela, a amăgi, a seduce (pe cineva). 2. Împletitură cu ochiuri (din sfoară, sârmă etc.) care se așază în spatele porților de joc (la fotbal, handbal, polo, hochei etc.) pentru a opri obiectul de joc (mingea, pucul etc.) și evidențiază marcarea punctului. II. 1. Parte dintr-o moșie în Evul Mediu, în Țara Românească, cuvenită unui proprietar. 2. Subdiviziune a unui județ în vechea împărțire administrativă a României; ocol. III. (Rar) Limbă de cuțit; tăiș. – Din sl. plasa.

DOOM

plásă² (fel de mâncare) (reg.) s. f., g.-d. art. plései; pl. plése

plasa
PLÁSĂ², plese, s. f. (Reg.) Fel de mâncare (ce se servește la masă). – Din ngr. plási.

plasai
PLASÁ, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuții). 3. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) situa într-un anumit loc, spațiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujbă, o situație (bună). ♦ Refl. A se situa pe o poziție; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea către un punct determinat. – Din fr. placer.

DOOM

plasá (a ~) vb., ind. prez. 3 plaseáză

plasam
PLASÁ, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuții). 3. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) situa într-un anumit loc, spațiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujbă, o situație (bună). ♦ Refl. A se situa pe o poziție; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea către un punct determinat. – Din fr. placer.

DOOM

plasá (a ~) vb., ind. prez. 3 plaseáză

plasament
PLASAMÉNT, plasamente, s. n. 1. Investire a unei sume de bani într-o întreprindere, într-o afacere etc., cu scopul de a obține un câștig; plasare. 2. Faptul de a găsi, de a procura cuiva o slujbă, un post; postul, serviciul, slujba, locul în care cineva este plasat. 3. Capacitate a unui sportiv de a se situa pe teren în așa fel încât să facă față acțiunilor adversarului. – Din fr. placement.

DOOM

plasamént s. n., pl. plasaménte

plasamente
PLASAMÉNT, plasamente, s. n. 1. Investire a unei sume de bani într-o întreprindere, într-o afacere etc., cu scopul de a obține un câștig; plasare. 2. Faptul de a găsi, de a procura cuiva o slujbă, un post; postul, serviciul, slujba, locul în care cineva este plasat. 3. Capacitate a unui sportiv de a se situa pe teren în așa fel încât să facă față acțiunilor adversarului. – Din fr. placement.

DOOM

plasamént s. n., pl. plasaménte

plasamentele
PLASAMÉNT, plasamente, s. n. 1. Investire a unei sume de bani într-o întreprindere, într-o afacere etc., cu scopul de a obține un câștig; plasare. 2. Faptul de a găsi, de a procura cuiva o slujbă, un post; postul, serviciul, slujba, locul în care cineva este plasat. 3. Capacitate a unui sportiv de a se situa pe teren în așa fel încât să facă față acțiunilor adversarului. – Din fr. placement.

DOOM

plasamént s. n., pl. plasaménte

plasamentelor
PLASAMÉNT, plasamente, s. n. 1. Investire a unei sume de bani într-o întreprindere, într-o afacere etc., cu scopul de a obține un câștig; plasare. 2. Faptul de a găsi, de a procura cuiva o slujbă, un post; postul, serviciul, slujba, locul în care cineva este plasat. 3. Capacitate a unui sportiv de a se situa pe teren în așa fel încât să facă față acțiunilor adversarului. – Din fr. placement.

DOOM

plasamént s. n., pl. plasaménte

plasamentul
PLASAMÉNT, plasamente, s. n. 1. Investire a unei sume de bani într-o întreprindere, într-o afacere etc., cu scopul de a obține un câștig; plasare. 2. Faptul de a găsi, de a procura cuiva o slujbă, un post; postul, serviciul, slujba, locul în care cineva este plasat. 3. Capacitate a unui sportiv de a se situa pe teren în așa fel încât să facă față acțiunilor adversarului. – Din fr. placement.

DOOM

plasamént s. n., pl. plasaménte

plasamentului
PLASAMÉNT, plasamente, s. n. 1. Investire a unei sume de bani într-o întreprindere, într-o afacere etc., cu scopul de a obține un câștig; plasare. 2. Faptul de a găsi, de a procura cuiva o slujbă, un post; postul, serviciul, slujba, locul în care cineva este plasat. 3. Capacitate a unui sportiv de a se situa pe teren în așa fel încât să facă față acțiunilor adversarului. – Din fr. placement.

DOOM

plasamént s. n., pl. plasaménte

plasare
PLASÁ, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuții). 3. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) situa într-un anumit loc, spațiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujbă, o situație (bună). ♦ Refl. A se situa pe o poziție; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea către un punct determinat. – Din fr. placer.

DOOM

plasá (a ~) vb., ind. prez. 3 plaseáză

plasare
PLASÁRE, plasări, s. f. Acțiunea de a (se) plasa și rezultatul ei. – V. plasa.

DOOM

plasáre s. f., g.-d. art. plasắrii; pl. plasắri

plasarea
PLASÁRE, plasări, s. f. Acțiunea de a (se) plasa și rezultatul ei. – V. plasa.

DOOM

plasáre s. f., g.-d. art. plasắrii; pl. plasắri

plasară
PLASÁ, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuții). 3. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) situa într-un anumit loc, spațiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujbă, o situație (bună). ♦ Refl. A se situa pe o poziție; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea către un punct determinat. – Din fr. placer.

DOOM

plasá (a ~) vb., ind. prez. 3 plaseáză

plasarăm
PLASÁ, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuții). 3. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) situa într-un anumit loc, spațiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujbă, o situație (bună). ♦ Refl. A se situa pe o poziție; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea către un punct determinat. – Din fr. placer.

DOOM

plasá (a ~) vb., ind. prez. 3 plaseáză

plasarăți
PLASÁ, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuții). 3. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) situa într-un anumit loc, spațiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujbă, o situație (bună). ♦ Refl. A se situa pe o poziție; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea către un punct determinat. – Din fr. placer.

DOOM

plasá (a ~) vb., ind. prez. 3 plaseáză

plasase
PLASÁ, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuții). 3. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) situa într-un anumit loc, spațiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujbă, o situație (bună). ♦ Refl. A se situa pe o poziție; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea către un punct determinat. – Din fr. placer.

DOOM

plasá (a ~) vb., ind. prez. 3 plaseáză

plasasem
PLASÁ, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuții). 3. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) situa într-un anumit loc, spațiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujbă, o situație (bună). ♦ Refl. A se situa pe o poziție; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea către un punct determinat. – Din fr. placer.

DOOM

plasá (a ~) vb., ind. prez. 3 plaseáză

plasaseră
PLASÁ, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuții). 3. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) situa într-un anumit loc, spațiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujbă, o situație (bună). ♦ Refl. A se situa pe o poziție; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea către un punct determinat. – Din fr. placer.

DOOM

plasá (a ~) vb., ind. prez. 3 plaseáză

plasaserăm
PLASÁ, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuții). 3. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) situa într-un anumit loc, spațiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujbă, o situație (bună). ♦ Refl. A se situa pe o poziție; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea către un punct determinat. – Din fr. placer.

DOOM

plasá (a ~) vb., ind. prez. 3 plaseáză

plasaserăți
PLASÁ, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuții). 3. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) situa într-un anumit loc, spațiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujbă, o situație (bună). ♦ Refl. A se situa pe o poziție; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea către un punct determinat. – Din fr. placer.

DOOM

plasá (a ~) vb., ind. prez. 3 plaseáză

plasaseși
PLASÁ, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuții). 3. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) situa într-un anumit loc, spațiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujbă, o situație (bună). ♦ Refl. A se situa pe o poziție; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea către un punct determinat. – Din fr. placer.

DOOM

plasá (a ~) vb., ind. prez. 3 plaseáză

plasaseți
PLASÁ, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuții). 3. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) situa într-un anumit loc, spațiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujbă, o situație (bună). ♦ Refl. A se situa pe o poziție; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea către un punct determinat. – Din fr. placer.

DOOM

plasá (a ~) vb., ind. prez. 3 plaseáză

plasat
PLASÁ, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuții). 3. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) situa într-un anumit loc, spațiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujbă, o situație (bună). ♦ Refl. A se situa pe o poziție; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea către un punct determinat. – Din fr. placer.

DOOM

plasá (a ~) vb., ind. prez. 3 plaseáză

plasat
PLASÁ, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuții). 3. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) situa într-un anumit loc, spațiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujbă, o situație (bună). ♦ Refl. A se situa pe o poziție; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea către un punct determinat. – Din fr. placer.

plasatoare
PLASATÓR, -OÁRE, plasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care plasează spectatorii la locurile lor în sălile de spectacol. ♦ Persoană care plasează sau vinde mărfuri, bunuri etc. – Plasa + suf. -tor.

DOOM

plasatór s. m., pl. plasatóri

plasatoarea
PLASATÓR, -OÁRE, plasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care plasează spectatorii la locurile lor în sălile de spectacol. ♦ Persoană care plasează sau vinde mărfuri, bunuri etc. – Plasa + suf. -tor.

DOOM

plasatór s. m., pl. plasatóri

plasatoarei
PLASATÓR, -OÁRE, plasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care plasează spectatorii la locurile lor în sălile de spectacol. ♦ Persoană care plasează sau vinde mărfuri, bunuri etc. – Plasa + suf. -tor.

DOOM

plasatór s. m., pl. plasatóri

plasatoarele
PLASATÓR, -OÁRE, plasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care plasează spectatorii la locurile lor în sălile de spectacol. ♦ Persoană care plasează sau vinde mărfuri, bunuri etc. – Plasa + suf. -tor.

DOOM

plasatór s. m., pl. plasatóri

plasatoarelor
PLASATÓR, -OÁRE, plasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care plasează spectatorii la locurile lor în sălile de spectacol. ♦ Persoană care plasează sau vinde mărfuri, bunuri etc. – Plasa + suf. -tor.

DOOM

plasatór s. m., pl. plasatóri

plasator
PLASATÓR, -OÁRE, plasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care plasează spectatorii la locurile lor în sălile de spectacol. ♦ Persoană care plasează sau vinde mărfuri, bunuri etc. – Plasa + suf. -tor.

DOOM

plasatór s. m., pl. plasatóri

plasatori
PLASATÓR, -OÁRE, plasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care plasează spectatorii la locurile lor în sălile de spectacol. ♦ Persoană care plasează sau vinde mărfuri, bunuri etc. – Plasa + suf. -tor.

DOOM

plasatór s. m., pl. plasatóri

plasatorii
PLASATÓR, -OÁRE, plasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care plasează spectatorii la locurile lor în sălile de spectacol. ♦ Persoană care plasează sau vinde mărfuri, bunuri etc. – Plasa + suf. -tor.

DOOM

plasatór s. m., pl. plasatóri

plasatorilor
PLASATÓR, -OÁRE, plasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care plasează spectatorii la locurile lor în sălile de spectacol. ♦ Persoană care plasează sau vinde mărfuri, bunuri etc. – Plasa + suf. -tor.

DOOM

plasatór s. m., pl. plasatóri

plasatorul
PLASATÓR, -OÁRE, plasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care plasează spectatorii la locurile lor în sălile de spectacol. ♦ Persoană care plasează sau vinde mărfuri, bunuri etc. – Plasa + suf. -tor.

DOOM

plasatór s. m., pl. plasatóri

plasatorului
PLASATÓR, -OÁRE, plasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care plasează spectatorii la locurile lor în sălile de spectacol. ♦ Persoană care plasează sau vinde mărfuri, bunuri etc. – Plasa + suf. -tor.

DOOM

plasatór s. m., pl. plasatóri

plasau
PLASÁ, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuții). 3. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) situa într-un anumit loc, spațiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujbă, o situație (bună). ♦ Refl. A se situa pe o poziție; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea către un punct determinat. – Din fr. placer.

DOOM

plasá (a ~) vb., ind. prez. 3 plaseáză

plasași
PLASÁ, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuții). 3. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) situa într-un anumit loc, spațiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujbă, o situație (bună). ♦ Refl. A se situa pe o poziție; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea către un punct determinat. – Din fr. placer.

DOOM

plasá (a ~) vb., ind. prez. 3 plaseáză

plasați
PLASÁ, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuții). 3. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) situa într-un anumit loc, spațiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujbă, o situație (bună). ♦ Refl. A se situa pe o poziție; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea către un punct determinat. – Din fr. placer.

DOOM

plasá (a ~) vb., ind. prez. 3 plaseáză

plase
PLÁSĂ¹, plase, s. f. I. 1. Împletitură cu ochiuri mari din fire textile, sintetice ori metalice, din care se fac diferite obiecte; obiect confecționat dintr-o astfel de împletitură; fileu. ♦ Plasă pescărească = unealtă de pescuit formată dintr-o rețea de fibre textile sau din material plastic. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) în plasă = a înșela, a amăgi, a seduce (pe cineva). 2. Împletitură cu ochiuri (din sfoară, sârmă etc.) care se așază în spatele porților de joc (la fotbal, handbal, polo, hochei etc.) pentru a opri obiectul de joc (mingea, pucul etc.) și evidențiază marcarea punctului. II. 1. Parte dintr-o moșie în Evul Mediu, în Țara Românească, cuvenită unui proprietar. 2. Subdiviziune a unui județ în vechea împărțire administrativă a României; ocol. III. (Rar) Limbă de cuțit; tăiș. – Din sl. plasa.

DOOM

plásă² (fel de mâncare) (reg.) s. f., g.-d. art. plései; pl. plése

plasează
PLASÁ, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuții). 3. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) situa într-un anumit loc, spațiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujbă, o situație (bună). ♦ Refl. A se situa pe o poziție; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea către un punct determinat. – Din fr. placer.

DOOM

plasá (a ~) vb., ind. prez. 3 plaseáză

plasei
PLÁSĂ¹, plase, s. f. I. 1. Împletitură cu ochiuri mari din fire textile, sintetice ori metalice, din care se fac diferite obiecte; obiect confecționat dintr-o astfel de împletitură; fileu. ♦ Plasă pescărească = unealtă de pescuit formată dintr-o rețea de fibre textile sau din material plastic. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) în plasă = a înșela, a amăgi, a seduce (pe cineva). 2. Împletitură cu ochiuri (din sfoară, sârmă etc.) care se așază în spatele porților de joc (la fotbal, handbal, polo, hochei etc.) pentru a opri obiectul de joc (mingea, pucul etc.) și evidențiază marcarea punctului. II. 1. Parte dintr-o moșie în Evul Mediu, în Țara Românească, cuvenită unui proprietar. 2. Subdiviziune a unui județ în vechea împărțire administrativă a României; ocol. III. (Rar) Limbă de cuțit; tăiș. – Din sl. plasa.

DOOM

plásă² (fel de mâncare) (reg.) s. f., g.-d. art. plései; pl. plése

plasele
PLÁSĂ¹, plase, s. f. I. 1. Împletitură cu ochiuri mari din fire textile, sintetice ori metalice, din care se fac diferite obiecte; obiect confecționat dintr-o astfel de împletitură; fileu. ♦ Plasă pescărească = unealtă de pescuit formată dintr-o rețea de fibre textile sau din material plastic. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) în plasă = a înșela, a amăgi, a seduce (pe cineva). 2. Împletitură cu ochiuri (din sfoară, sârmă etc.) care se așază în spatele porților de joc (la fotbal, handbal, polo, hochei etc.) pentru a opri obiectul de joc (mingea, pucul etc.) și evidențiază marcarea punctului. II. 1. Parte dintr-o moșie în Evul Mediu, în Țara Românească, cuvenită unui proprietar. 2. Subdiviziune a unui județ în vechea împărțire administrativă a României; ocol. III. (Rar) Limbă de cuțit; tăiș. – Din sl. plasa.

DOOM

plásă² (fel de mâncare) (reg.) s. f., g.-d. art. plései; pl. plése

plaselor
PLÁSĂ¹, plase, s. f. I. 1. Împletitură cu ochiuri mari din fire textile, sintetice ori metalice, din care se fac diferite obiecte; obiect confecționat dintr-o astfel de împletitură; fileu. ♦ Plasă pescărească = unealtă de pescuit formată dintr-o rețea de fibre textile sau din material plastic. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) în plasă = a înșela, a amăgi, a seduce (pe cineva). 2. Împletitură cu ochiuri (din sfoară, sârmă etc.) care se așază în spatele porților de joc (la fotbal, handbal, polo, hochei etc.) pentru a opri obiectul de joc (mingea, pucul etc.) și evidențiază marcarea punctului. II. 1. Parte dintr-o moșie în Evul Mediu, în Țara Românească, cuvenită unui proprietar. 2. Subdiviziune a unui județ în vechea împărțire administrativă a României; ocol. III. (Rar) Limbă de cuțit; tăiș. – Din sl. plasa.

DOOM

plásă² (fel de mâncare) (reg.) s. f., g.-d. art. plései; pl. plése

plasez
PLASÁ, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuții). 3. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) situa într-un anumit loc, spațiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujbă, o situație (bună). ♦ Refl. A se situa pe o poziție; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea către un punct determinat. – Din fr. placer.

DOOM

plasá (a ~) vb., ind. prez. 3 plaseáză

plaseze
PLASÁ, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuții). 3. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) situa într-un anumit loc, spațiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujbă, o situație (bună). ♦ Refl. A se situa pe o poziție; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea către un punct determinat. – Din fr. placer.

DOOM

plasá (a ~) vb., ind. prez. 3 plaseáză

plasezi
PLASÁ, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuții). 3. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) situa într-un anumit loc, spațiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujbă, o situație (bună). ♦ Refl. A se situa pe o poziție; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea către un punct determinat. – Din fr. placer.

DOOM

plasá (a ~) vb., ind. prez. 3 plaseáză

plasie
-PLAZÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „alterare de țesut”. [Scris și -plasie. / < fr. -plasie, it. -plasia, cf. gr. plasis – formație].

plasm
-PLASM Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) plasmă (1)”, „de plasmă (1)”. [< fr., gr. plasma].

plasma
PLASMA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) plasmă (1), ”de plasmă (1)„. [Var. plasmo-. / < fr., gr. plasma].

plasma
PLÁSMĂ, (2) plasme, s. f. 1. Parte lichidă a sângelui sau a limfei formată din apă, săruri, protide, lipide, glucide, anticorpi etc. 2. Substanță gazoasă puternic ionizată, ale cărei proprietăți fizice sunt determinate de existența ionilor și a electronilor în stare liberă. – Din fr. plasma.

DOOM

plásmă s. f., g.-d. art. plásmei; (feluri) pl. plásme

plasmagena
PLASMAGÉNĂ, plasmagene, s. f. (Biol.) Genă din citoplasmă. – Din fr. plasmagène.

DOOM

plasmagénă s. f., g.-d. art. plasmagénei; pl. plasmagéne

plasmagene
PLASMAGÉNĂ, plasmagene, s. f. (Biol.) Genă din citoplasmă. – Din fr. plasmagène.

DOOM

plasmagénă s. f., g.-d. art. plasmagénei; pl. plasmagéne

plasmagenei
PLASMAGÉNĂ, plasmagene, s. f. (Biol.) Genă din citoplasmă. – Din fr. plasmagène.

DOOM

plasmagénă s. f., g.-d. art. plasmagénei; pl. plasmagéne

plasmagenele
PLASMAGÉNĂ, plasmagene, s. f. (Biol.) Genă din citoplasmă. – Din fr. plasmagène.

DOOM

plasmagénă s. f., g.-d. art. plasmagénei; pl. plasmagéne

plasmagenelor
PLASMAGÉNĂ, plasmagene, s. f. (Biol.) Genă din citoplasmă. – Din fr. plasmagène.

DOOM

plasmagénă s. f., g.-d. art. plasmagénei; pl. plasmagéne

plasmalema
PLASMALÉMĂ, plasmaleme, s. f. (Bot.) Peliculă fină, semipermeabilă, a protoplasmei, care se află sub membrana celulozică și reglează schimburile dintre celulă și mediu. – Din fr. plasmalemma.

DOOM

plasmalémă s. f., g.-d. art. plasmalémei; pl. plasmaléme

plasmaleme
PLASMALÉMĂ, plasmaleme, s. f. (Bot.) Peliculă fină, semipermeabilă, a protoplasmei, care se află sub membrana celulozică și reglează schimburile dintre celulă și mediu. – Din fr. plasmalemma.

DOOM

plasmalémă s. f., g.-d. art. plasmalémei; pl. plasmaléme

plasmalemei
PLASMALÉMĂ, plasmaleme, s. f. (Bot.) Peliculă fină, semipermeabilă, a protoplasmei, care se află sub membrana celulozică și reglează schimburile dintre celulă și mediu. – Din fr. plasmalemma.

DOOM

plasmalémă s. f., g.-d. art. plasmalémei; pl. plasmaléme

plasmalemele
PLASMALÉMĂ, plasmaleme, s. f. (Bot.) Peliculă fină, semipermeabilă, a protoplasmei, care se află sub membrana celulozică și reglează schimburile dintre celulă și mediu. – Din fr. plasmalemma.

DOOM

plasmalémă s. f., g.-d. art. plasmalémei; pl. plasmaléme

plasmalemelor
PLASMALÉMĂ, plasmaleme, s. f. (Bot.) Peliculă fină, semipermeabilă, a protoplasmei, care se află sub membrana celulozică și reglează schimburile dintre celulă și mediu. – Din fr. plasmalemma.

DOOM

plasmalémă s. f., g.-d. art. plasmalémei; pl. plasmaléme

plasmare
PLASMA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) plasmă (1), ”de plasmă (1)„. [Var. plasmo-. / < fr., gr. plasma].

plasmaterapie
PLASMATERAPÍE s.f. (Med.) Folosirea terapeutică a plasmei sanguine. [Gen. -iei. / < fr. plasmathérapie].

plasmatic
PLASMÁTIC, -Ă, plasmatici, -ce, adj. Care se referă la plasmă (1), care aparține plasmei; format din plasmă. – Din fr. plasmatique.

DOOM

plasmátic adj. m., pl. plasmátici; f. plasmátică, pl. plasmátice

plasmatica
PLASMÁTIC, -Ă, plasmatici, -ce, adj. Care se referă la plasmă (1), care aparține plasmei; format din plasmă. – Din fr. plasmatique.

DOOM

plasmátic adj. m., pl. plasmátici; f. plasmátică, pl. plasmátice

plasmatice
PLASMÁTIC, -Ă, plasmatici, -ce, adj. Care se referă la plasmă (1), care aparține plasmei; format din plasmă. – Din fr. plasmatique.

DOOM

plasmátic adj. m., pl. plasmátici; f. plasmátică, pl. plasmátice

plasmaticei
PLASMÁTIC, -Ă, plasmatici, -ce, adj. Care se referă la plasmă (1), care aparține plasmei; format din plasmă. – Din fr. plasmatique.

DOOM

plasmátic adj. m., pl. plasmátici; f. plasmátică, pl. plasmátice

plasmaticele
PLASMÁTIC, -Ă, plasmatici, -ce, adj. Care se referă la plasmă (1), care aparține plasmei; format din plasmă. – Din fr. plasmatique.

DOOM

plasmátic adj. m., pl. plasmátici; f. plasmátică, pl. plasmátice

plasmaticelor
PLASMÁTIC, -Ă, plasmatici, -ce, adj. Care se referă la plasmă (1), care aparține plasmei; format din plasmă. – Din fr. plasmatique.

DOOM

plasmátic adj. m., pl. plasmátici; f. plasmátică, pl. plasmátice

plasmatici
PLASMÁTIC, -Ă, plasmatici, -ce, adj. Care se referă la plasmă (1), care aparține plasmei; format din plasmă. – Din fr. plasmatique.

DOOM

plasmátic adj. m., pl. plasmátici; f. plasmátică, pl. plasmátice

plasmaticii
PLASMÁTIC, -Ă, plasmatici, -ce, adj. Care se referă la plasmă (1), care aparține plasmei; format din plasmă. – Din fr. plasmatique.

DOOM

plasmátic adj. m., pl. plasmátici; f. plasmátică, pl. plasmátice

plasmaticilor
PLASMÁTIC, -Ă, plasmatici, -ce, adj. Care se referă la plasmă (1), care aparține plasmei; format din plasmă. – Din fr. plasmatique.

DOOM

plasmátic adj. m., pl. plasmátici; f. plasmátică, pl. plasmátice

plasmaticul
PLASMÁTIC, -Ă, plasmatici, -ce, adj. Care se referă la plasmă (1), care aparține plasmei; format din plasmă. – Din fr. plasmatique.

DOOM

plasmátic adj. m., pl. plasmátici; f. plasmátică, pl. plasmátice

plasmaticului
PLASMÁTIC, -Ă, plasmatici, -ce, adj. Care se referă la plasmă (1), care aparține plasmei; format din plasmă. – Din fr. plasmatique.

DOOM

plasmátic adj. m., pl. plasmátici; f. plasmátică, pl. plasmátice

plasmatroane
PLASMOTRÓN s. n. v. plasmatron.

DOOM

plasmatrón (-ma-tron) s. n., pl. plasmatroáne

plasmatroanele
PLASMOTRÓN s. n. v. plasmatron.

DOOM

plasmatrón (-ma-tron) s. n., pl. plasmatroáne

plasmatroanelor
PLASMOTRÓN s. n. v. plasmatron.

DOOM

plasmatrón (-ma-tron) s. n., pl. plasmatroáne

plasmatron
PLASMOTRÓN s. n. v. plasmatron.

DOOM

plasmatrón (-ma-tron) s. n., pl. plasmatroáne

plasmatronul
PLASMOTRÓN s. n. v. plasmatron.

DOOM

plasmatrón (-ma-tron) s. n., pl. plasmatroáne

plasmatronului
PLASMOTRÓN s. n. v. plasmatron.

DOOM

plasmatrón (-ma-tron) s. n., pl. plasmatroáne

plasme
PLÁSMĂ, (2) plasme, s. f. 1. Parte lichidă a sângelui sau a limfei formată din apă, săruri, protide, lipide, glucide, anticorpi etc. 2. Substanță gazoasă puternic ionizată, ale cărei proprietăți fizice sunt determinate de existența ionilor și a electronilor în stare liberă. – Din fr. plasma.

DOOM

plásmă s. f., g.-d. art. plásmei; (feluri) pl. plásme

plasmei
PLÁSMĂ, (2) plasme, s. f. 1. Parte lichidă a sângelui sau a limfei formată din apă, săruri, protide, lipide, glucide, anticorpi etc. 2. Substanță gazoasă puternic ionizată, ale cărei proprietăți fizice sunt determinate de existența ionilor și a electronilor în stare liberă. – Din fr. plasma.

DOOM

plásmă s. f., g.-d. art. plásmei; (feluri) pl. plásme

plasmele
PLÁSMĂ, (2) plasme, s. f. 1. Parte lichidă a sângelui sau a limfei formată din apă, săruri, protide, lipide, glucide, anticorpi etc. 2. Substanță gazoasă puternic ionizată, ale cărei proprietăți fizice sunt determinate de existența ionilor și a electronilor în stare liberă. – Din fr. plasma.

DOOM

plásmă s. f., g.-d. art. plásmei; (feluri) pl. plásme

plasmelor
PLÁSMĂ, (2) plasme, s. f. 1. Parte lichidă a sângelui sau a limfei formată din apă, săruri, protide, lipide, glucide, anticorpi etc. 2. Substanță gazoasă puternic ionizată, ale cărei proprietăți fizice sunt determinate de existența ionilor și a electronilor în stare liberă. – Din fr. plasma.

DOOM

plásmă s. f., g.-d. art. plásmei; (feluri) pl. plásme

plasmida
PLASMÍDĂ, plasmide, s. f. (Biol.) Component al cromozomului bacterian care se poate replica autonom și poate fi transferat dintr-o celulă în alta, folosit în ingineria genetică, în donare etc. – Cf. fr. p l a s m i n e.

plasmide
PLASMÍDĂ, plasmide, s. f. (Biol.) Component al cromozomului bacterian care se poate replica autonom și poate fi transferat dintr-o celulă în alta, folosit în ingineria genetică, în donare etc. – Cf. fr. p l a s m i n e.

plasmidei
PLASMÍDĂ, plasmide, s. f. (Biol.) Component al cromozomului bacterian care se poate replica autonom și poate fi transferat dintr-o celulă în alta, folosit în ingineria genetică, în donare etc. – Cf. fr. p l a s m i n e.

plasmidele
PLASMÍDĂ, plasmide, s. f. (Biol.) Component al cromozomului bacterian care se poate replica autonom și poate fi transferat dintr-o celulă în alta, folosit în ingineria genetică, în donare etc. – Cf. fr. p l a s m i n e.

plasmidelor
PLASMÍDĂ, plasmide, s. f. (Biol.) Component al cromozomului bacterian care se poate replica autonom și poate fi transferat dintr-o celulă în alta, folosit în ingineria genetică, în donare etc. – Cf. fr. p l a s m i n e.

plasmo
PLASMO- v. plasma-.

plasmochimia
PLASMOCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei care studiază reacțiile chimice ale plasmei (2). – Din fr. plasmochimie.

plasmochimic
PLASMOCHÍMIC, -Ă, plasmochimici, -ce, adj. Referitor la plasmochimie, care ține de plasmochimie. – De la plasmochimie.

plasmochimica
PLASMOCHÍMIC, -Ă, plasmochimici, -ce, adj. Referitor la plasmochimie, care ține de plasmochimie. – De la plasmochimie.

plasmochimice
PLASMOCHÍMIC, -Ă, plasmochimici, -ce, adj. Referitor la plasmochimie, care ține de plasmochimie. – De la plasmochimie.

plasmochimicei
PLASMOCHÍMIC, -Ă, plasmochimici, -ce, adj. Referitor la plasmochimie, care ține de plasmochimie. – De la plasmochimie.

plasmochimicele
PLASMOCHÍMIC, -Ă, plasmochimici, -ce, adj. Referitor la plasmochimie, care ține de plasmochimie. – De la plasmochimie.

plasmochimicelor
PLASMOCHÍMIC, -Ă, plasmochimici, -ce, adj. Referitor la plasmochimie, care ține de plasmochimie. – De la plasmochimie.

plasmochimici
PLASMOCHÍMIC, -Ă, plasmochimici, -ce, adj. Referitor la plasmochimie, care ține de plasmochimie. – De la plasmochimie.

plasmochimicii
PLASMOCHÍMIC, -Ă, plasmochimici, -ce, adj. Referitor la plasmochimie, care ține de plasmochimie. – De la plasmochimie.

plasmochimicilor
PLASMOCHÍMIC, -Ă, plasmochimici, -ce, adj. Referitor la plasmochimie, care ține de plasmochimie. – De la plasmochimie.

plasmochimicul
PLASMOCHÍMIC, -Ă, plasmochimici, -ce, adj. Referitor la plasmochimie, care ține de plasmochimie. – De la plasmochimie.

plasmochimicului
PLASMOCHÍMIC, -Ă, plasmochimici, -ce, adj. Referitor la plasmochimie, care ține de plasmochimie. – De la plasmochimie.

plasmochimie
PLASMOCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei care studiază reacțiile chimice ale plasmei (2). – Din fr. plasmochimie.

plasmochimiei
PLASMOCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei care studiază reacțiile chimice ale plasmei (2). – Din fr. plasmochimie.

plasmochimii
PLASMOCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei care studiază reacțiile chimice ale plasmei (2). – Din fr. plasmochimie.

plasmochina
PLASMOCHÍNĂ s. f. Substanță medicamentoasă de sinteză, folosită în tratamentul malariei. – Din fr. plasmochine.

DOOM

plasmochínă s. f., g.-d. art. plasmochínei

plasmochine
PLASMOCHÍNĂ s. f. Substanță medicamentoasă de sinteză, folosită în tratamentul malariei. – Din fr. plasmochine.

DOOM

plasmochínă s. f., g.-d. art. plasmochínei

plasmochinei
PLASMOCHÍNĂ s. f. Substanță medicamentoasă de sinteză, folosită în tratamentul malariei. – Din fr. plasmochine.

DOOM

plasmochínă s. f., g.-d. art. plasmochínei

plasmochinele
PLASMOCHÍNĂ s. f. Substanță medicamentoasă de sinteză, folosită în tratamentul malariei. – Din fr. plasmochine.

DOOM

plasmochínă s. f., g.-d. art. plasmochínei

plasmochinelor
PLASMOCHÍNĂ s. f. Substanță medicamentoasă de sinteză, folosită în tratamentul malariei. – Din fr. plasmochine.

DOOM

plasmochínă s. f., g.-d. art. plasmochínei

plasmocit
PLASMOCÍT, plasmocite, s. n. (Biol.) Celulă cu rol important în mecanismul de apărare a organismului față de agenți infecțioși sau nocivi. – Din fr. plasmocyte.

plasmocite
PLASMOCÍT, plasmocite, s. n. (Biol.) Celulă cu rol important în mecanismul de apărare a organismului față de agenți infecțioși sau nocivi. – Din fr. plasmocyte.

plasmocitele
PLASMOCÍT, plasmocite, s. n. (Biol.) Celulă cu rol important în mecanismul de apărare a organismului față de agenți infecțioși sau nocivi. – Din fr. plasmocyte.

plasmocitelor
PLASMOCÍT, plasmocite, s. n. (Biol.) Celulă cu rol important în mecanismul de apărare a organismului față de agenți infecțioși sau nocivi. – Din fr. plasmocyte.

plasmocitul
PLASMOCÍT, plasmocite, s. n. (Biol.) Celulă cu rol important în mecanismul de apărare a organismului față de agenți infecțioși sau nocivi. – Din fr. plasmocyte.

plasmocitului
PLASMOCÍT, plasmocite, s. n. (Biol.) Celulă cu rol important în mecanismul de apărare a organismului față de agenți infecțioși sau nocivi. – Din fr. plasmocyte.

plasmodesme
PLASMODÉSME s. f. pl. (Biol.) Prelungiri citoplasmatice care unesc celulele unele cu altele și ușurează schimburile de substanță dintre ele. – Din fr. plasmodesme.

DOOM

plasmodésme s. f. pl.

plasmodesmele
PLASMODÉSME s. f. pl. (Biol.) Prelungiri citoplasmatice care unesc celulele unele cu altele și ușurează schimburile de substanță dintre ele. – Din fr. plasmodesme.

DOOM

plasmodésme s. f. pl.

plasmodesmelor
PLASMODÉSME s. f. pl. (Biol.) Prelungiri citoplasmatice care unesc celulele unele cu altele și ușurează schimburile de substanță dintre ele. – Din fr. plasmodesme.

DOOM

plasmodésme s. f. pl.

plasmodie
PLASMÓDIU, plasmodii, s. n. Masă plasmatică cu mai multe nuclee care are învelișul format dintr-o singură membrană albuminoidă. [Var.: plasmodie s. f.] – Din fr. plasmodie.

DOOM

plasmódiu [diu pron. diu] s. n., art. plasmódiul; (protozoare) pl. plasmódii, art. plasmódiile (-di-i-)

plasmodii
PLASMÓDIU, plasmodii, s. n. Masă plasmatică cu mai multe nuclee care are învelișul format dintr-o singură membrană albuminoidă. [Var.: plasmodie s. f.] – Din fr. plasmodie.

DOOM

plasmódiu [diu pron. diu] s. n., art. plasmódiul; (protozoare) pl. plasmódii, art. plasmódiile (-di-i-)

plasmodiile
PLASMÓDIU, plasmodii, s. n. Masă plasmatică cu mai multe nuclee care are învelișul format dintr-o singură membrană albuminoidă. [Var.: plasmodie s. f.] – Din fr. plasmodie.

DOOM

plasmódiu [diu pron. diu] s. n., art. plasmódiul; (protozoare) pl. plasmódii, art. plasmódiile (-di-i-)

plasmodiilor
PLASMÓDIU, plasmodii, s. n. Masă plasmatică cu mai multe nuclee care are învelișul format dintr-o singură membrană albuminoidă. [Var.: plasmodie s. f.] – Din fr. plasmodie.

DOOM

plasmódiu [diu pron. diu] s. n., art. plasmódiul; (protozoare) pl. plasmódii, art. plasmódiile (-di-i-)

plasmodiu
PLASMÓDIU, plasmodii, s. n. Masă plasmatică cu mai multe nuclee care are învelișul format dintr-o singură membrană albuminoidă. [Var.: plasmodie s. f.] – Din fr. plasmodie.

DOOM

plasmódiu [diu pron. diu] s. n., art. plasmódiul; (protozoare) pl. plasmódii, art. plasmódiile (-di-i-)

plasmodiul
PLASMÓDIU, plasmodii, s. n. Masă plasmatică cu mai multe nuclee care are învelișul format dintr-o singură membrană albuminoidă. [Var.: plasmodie s. f.] – Din fr. plasmodie.

DOOM

plasmódiu [diu pron. diu] s. n., art. plasmódiul; (protozoare) pl. plasmódii, art. plasmódiile (-di-i-)

plasmodiului
PLASMÓDIU, plasmodii, s. n. Masă plasmatică cu mai multe nuclee care are învelișul format dintr-o singură membrană albuminoidă. [Var.: plasmodie s. f.] – Din fr. plasmodie.

DOOM

plasmódiu [diu pron. diu] s. n., art. plasmódiul; (protozoare) pl. plasmódii, art. plasmódiile (-di-i-)

plasmoliza
PLASMOLÍZĂ, plasmolize, s. f. (Bot.) Fenomen de contracție și de desfacere a citoplasmei, provocat de pierderea apei din țesutul vegetal viu. – Din fr. plasmolyse.

DOOM

plasmolíză s. f., g.-d. art. plasmolízei; pl. plasmolíze

plasmolize
PLASMOLÍZĂ, plasmolize, s. f. (Bot.) Fenomen de contracție și de desfacere a citoplasmei, provocat de pierderea apei din țesutul vegetal viu. – Din fr. plasmolyse.

DOOM

plasmolíză s. f., g.-d. art. plasmolízei; pl. plasmolíze

plasmolizei
PLASMOLÍZĂ, plasmolize, s. f. (Bot.) Fenomen de contracție și de desfacere a citoplasmei, provocat de pierderea apei din țesutul vegetal viu. – Din fr. plasmolyse.

DOOM

plasmolíză s. f., g.-d. art. plasmolízei; pl. plasmolíze

plasmolizele
PLASMOLÍZĂ, plasmolize, s. f. (Bot.) Fenomen de contracție și de desfacere a citoplasmei, provocat de pierderea apei din țesutul vegetal viu. – Din fr. plasmolyse.

DOOM

plasmolíză s. f., g.-d. art. plasmolízei; pl. plasmolíze

plasmolizelor
PLASMOLÍZĂ, plasmolize, s. f. (Bot.) Fenomen de contracție și de desfacere a citoplasmei, provocat de pierderea apei din țesutul vegetal viu. – Din fr. plasmolyse.

DOOM

plasmolíză s. f., g.-d. art. plasmolízei; pl. plasmolíze

plasmometria
PLASMOMETRÍE s.f. Măsurarea micșorării volumului celulelor în timpul plasmolizei. [Gen. -iei. / < fr. plasmométrie].

plasmometrie
PLASMOMETRÍE s.f. Măsurarea micșorării volumului celulelor în timpul plasmolizei. [Gen. -iei. / < fr. plasmométrie].

plasmometriei
PLASMOMETRÍE s.f. Măsurarea micșorării volumului celulelor în timpul plasmolizei. [Gen. -iei. / < fr. plasmométrie].

plasmometrii
PLASMOMETRÍE s.f. Măsurarea micșorării volumului celulelor în timpul plasmolizei. [Gen. -iei. / < fr. plasmométrie].

plasmometriile
PLASMOMETRÍE s.f. Măsurarea micșorării volumului celulelor în timpul plasmolizei. [Gen. -iei. / < fr. plasmométrie].

plasmometriilor
PLASMOMETRÍE s.f. Măsurarea micșorării volumului celulelor în timpul plasmolizei. [Gen. -iei. / < fr. plasmométrie].

plasmon
PLASMÓN s.m. Particulă fictivă cu ajutorul căreia este descrisă mișcarea de ansamblu a purtătorilor de sarcină (electroni sau ioni) dintr-o plasmă. [Cf. germ. Plasmon, fr. plasmon].

DOOM

plasmón (particulă) s. m., pl. plasmóni

plasmoni
PLASMÓN s.m. Particulă fictivă cu ajutorul căreia este descrisă mișcarea de ansamblu a purtătorilor de sarcină (electroni sau ioni) dintr-o plasmă. [Cf. germ. Plasmon, fr. plasmon].

DOOM

plasmón (particulă) s. m., pl. plasmóni

plasmonii
PLASMÓN s.m. Particulă fictivă cu ajutorul căreia este descrisă mișcarea de ansamblu a purtătorilor de sarcină (electroni sau ioni) dintr-o plasmă. [Cf. germ. Plasmon, fr. plasmon].

DOOM

plasmón (particulă) s. m., pl. plasmóni

plasmonilor
PLASMÓN s.m. Particulă fictivă cu ajutorul căreia este descrisă mișcarea de ansamblu a purtătorilor de sarcină (electroni sau ioni) dintr-o plasmă. [Cf. germ. Plasmon, fr. plasmon].

DOOM

plasmón (particulă) s. m., pl. plasmóni

plasmonul
PLASMÓN s.m. Particulă fictivă cu ajutorul căreia este descrisă mișcarea de ansamblu a purtătorilor de sarcină (electroni sau ioni) dintr-o plasmă. [Cf. germ. Plasmon, fr. plasmon].

DOOM

plasmón (particulă) s. m., pl. plasmóni

plasmonului
PLASMÓN s.m. Particulă fictivă cu ajutorul căreia este descrisă mișcarea de ansamblu a purtătorilor de sarcină (electroni sau ioni) dintr-o plasmă. [Cf. germ. Plasmon, fr. plasmon].

DOOM

plasmón (particulă) s. m., pl. plasmóni

plasmoragie
PLASMORAGÍE s.f. Pierdere de plasmă din circuitul sanguin, așa cum se întâmplă, de pildă, în cazul unor arsuri. [Gen. -iei. / < fr. plasmorrhagie, cf. gr. plasma – formație, rhegnynai – a curge].

plasmosom
PLASMOZÓM s.n. Corpuscul sferic din nucleul celular. [< fr. plasmosome].

plasmoterapie
PLASMOTERAPÍE s.f. (Med.) Folosirea în scop terapeutic a substanței protoplasmatice. [Gen. -iei. / < fr. plasmothérapie].

plasmotroane
PLASMOTRÓN s. n. v. plasmatron.

DOOM

plasmatrón (-ma-tron) s. n., pl. plasmatroáne

plasmotroanele
PLASMOTRÓN s. n. v. plasmatron.

DOOM

plasmatrón (-ma-tron) s. n., pl. plasmatroáne

plasmotroanelor
PLASMOTRÓN s. n. v. plasmatron.

DOOM

plasmatrón (-ma-tron) s. n., pl. plasmatroáne

plasmotron
PLASMOTRÓN s. n. v. plasmatron.

DOOM

plasmatrón (-ma-tron) s. n., pl. plasmatroáne

plasmotronul
PLASMOTRÓN s. n. v. plasmatron.

DOOM

plasmatrón (-ma-tron) s. n., pl. plasmatroáne

plasmotronului
PLASMOTRÓN s. n. v. plasmatron.

DOOM

plasmatrón (-ma-tron) s. n., pl. plasmatroáne

plasmozom
PLASMOZÓM s.n. Corpuscul sferic din nucleul celular. [< fr. plasmosome].

plast
-PLAST Element secund de compunere savantă cu semnificația „modelat”, „format”, „contrafăcut”. [< fr. -plaste, cf. gr. plastos].

plast
-PLAST Element secund de compunere savantă cu semnificația „modelat”, „format”, „contrafăcut”. [< fr. -plaste, cf. gr. plastos].

plast
-PLAST Element secund de compunere savantă cu semnificația „modelat”, „format”, „contrafăcut”. [< fr. -plaste, cf. gr. plastos].

plasta
PLÁSTĂ, plaste, s. f. (Reg.) Claie de fân. – Din bg., sb. plast.

DOOM

plástă (reg.) s. f., g.-d. art. plástei; pl. pláste

plastbetoane
PLASTBETÓN s.n. Beton în care se folosesc drept lianți mase plastice. [Nume comercial].

DOOM

plastbetón (plast-be-) s. n.

plastbetoanele
PLASTBETÓN s.n. Beton în care se folosesc drept lianți mase plastice. [Nume comercial].

DOOM

plastbetón (plast-be-) s. n.

plastbetoanelor
PLASTBETÓN s.n. Beton în care se folosesc drept lianți mase plastice. [Nume comercial].

DOOM

plastbetón (plast-be-) s. n.

plastbeton
PLASTBETÓN s.n. Beton în care se folosesc drept lianți mase plastice. [Nume comercial].

DOOM

plastbetón (plast-be-) s. n.

plastbeton
PLASTBETÓN s.n. Beton în care se folosesc drept lianți mase plastice. [Nume comercial].

DOOM

plastbetón (plast-be-) s. n.

plastbetonul
PLASTBETÓN s.n. Beton în care se folosesc drept lianți mase plastice. [Nume comercial].

DOOM

plastbetón (plast-be-) s. n.

plastbetonului
PLASTBETÓN s.n. Beton în care se folosesc drept lianți mase plastice. [Nume comercial].

DOOM

plastbetón (plast-be-) s. n.

plaste
PLÁSTĂ, plaste, s. f. (Reg.) Claie de fân. – Din bg., sb. plast.

DOOM

plástă (reg.) s. f., g.-d. art. plástei; pl. pláste

plastei
PLÁSTĂ, plaste, s. f. (Reg.) Claie de fân. – Din bg., sb. plast.

DOOM

plástă (reg.) s. f., g.-d. art. plástei; pl. pláste

plastele
PLÁSTĂ, plaste, s. f. (Reg.) Claie de fân. – Din bg., sb. plast.

DOOM

plástă (reg.) s. f., g.-d. art. plástei; pl. pláste

plastelor
PLÁSTĂ, plaste, s. f. (Reg.) Claie de fân. – Din bg., sb. plast.

DOOM

plástă (reg.) s. f., g.-d. art. plástei; pl. pláste

plasti
PLASTI- v. plasto-.

plastia
PLASTÍE, plastii, s. f. înlocuire a unui țesut cu altul, pentru a corecta un defect anatomic. – Din fr. plastie.

DOOM

plastíe s. f., art. plastía, g.-d. art. plastíei; pl. plastíi, art. plastíile

plastic
PLÁSTIC² s. n. Masă de exploziv fabricat dintr-un amestec de cauciuc sintetic și un plastifiant. Bombă cu plastic. – Din fr., engl. plastic.

DOOM

*plástic² s. n.

plastica
PLÁSTIC² s. n. Masă de exploziv fabricat dintr-un amestec de cauciuc sintetic și un plastifiant. Bombă cu plastic. – Din fr., engl. plastic.

DOOM

*plástic² s. n.

plastica
PLÁSTIC¹, -Ă, plastici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Căruia i se poate da, prin modelare, forma dorită, care poate fi ușor deformat fără a crăpa sau a se sfărâma. ◊ Masă plastică sau material plastic = produs sintetic de natură organică, anorganică sau mixtă care se poate prelucra ușor în diferite obiecte, la cald sau la rece, cu sau fără presiune. Deformație plastică = deformație a unui material sub acțiunea unei solicitări peste limita lui de elasticitate, care crește chiar dacă solicitarea rămâne constantă. ♦ Care este făcut, realizat sau reprodus după un anumit model, prin modelarea tuturor materialelor. 2. Care se referă la sculptură și la pictură; care se ocupă de aceste arte; care este asemănător cu o sculptură sau cu o pictură, care sugerează o sculptură sau o pictură. ◊ Artă plastică (și substantivat, f.) = (mai ales la pl.) artă care are ca scop să reproducă formele prin modelarea unor materiale, prin culori etc. Artist plastic = creator din domeniul artelor plastice. ♦ (Despre realizări literare, muzicale) Evocator, sugestiv, viu. 3. (În sintagma) Chirurgie plastică = ramură a chirurgiei care se ocupă cu îndreptarea unor deformări ale corpului omenesc (în special ale feței), provenite din naștere sau dintr-un accident. II. S. f. Tehnica executării unor obiecte de artă prin modelarea unor substanțe maleabile; tehnica, arta de a sculpta sau de a picta. ♦ Parte din studiul unei opere de artă care se ocupă cu raportul armonios al volumelor și al reliefului. ♦ Ansamblul calităților de volum și de aspect exterior al unei lucrări de arhitectură, de urbanism sau de artă decorativă. – Din fr. plastique.

DOOM

plástică s. f., g.-d. art. plásticii

plastice
PLÁSTIC² s. n. Masă de exploziv fabricat dintr-un amestec de cauciuc sintetic și un plastifiant. Bombă cu plastic. – Din fr., engl. plastic.

DOOM

*plástic² s. n.

plasticei
PLÁSTIC² s. n. Masă de exploziv fabricat dintr-un amestec de cauciuc sintetic și un plastifiant. Bombă cu plastic. – Din fr., engl. plastic.

DOOM

*plástic² s. n.

plasticele
PLÁSTIC² s. n. Masă de exploziv fabricat dintr-un amestec de cauciuc sintetic și un plastifiant. Bombă cu plastic. – Din fr., engl. plastic.

DOOM

*plástic² s. n.

plasticelor
PLÁSTIC² s. n. Masă de exploziv fabricat dintr-un amestec de cauciuc sintetic și un plastifiant. Bombă cu plastic. – Din fr., engl. plastic.

DOOM

*plástic² s. n.

plastici
PLÁSTIC² s. n. Masă de exploziv fabricat dintr-un amestec de cauciuc sintetic și un plastifiant. Bombă cu plastic. – Din fr., engl. plastic.

DOOM

*plástic² s. n.

plastici
PLÁSTIC¹, -Ă, plastici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Căruia i se poate da, prin modelare, forma dorită, care poate fi ușor deformat fără a crăpa sau a se sfărâma. ◊ Masă plastică sau material plastic = produs sintetic de natură organică, anorganică sau mixtă care se poate prelucra ușor în diferite obiecte, la cald sau la rece, cu sau fără presiune. Deformație plastică = deformație a unui material sub acțiunea unei solicitări peste limita lui de elasticitate, care crește chiar dacă solicitarea rămâne constantă. ♦ Care este făcut, realizat sau reprodus după un anumit model, prin modelarea tuturor materialelor. 2. Care se referă la sculptură și la pictură; care se ocupă de aceste arte; care este asemănător cu o sculptură sau cu o pictură, care sugerează o sculptură sau o pictură. ◊ Artă plastică (și substantivat, f.) = (mai ales la pl.) artă care are ca scop să reproducă formele prin modelarea unor materiale, prin culori etc. Artist plastic = creator din domeniul artelor plastice. ♦ (Despre realizări literare, muzicale) Evocator, sugestiv, viu. 3. (În sintagma) Chirurgie plastică = ramură a chirurgiei care se ocupă cu îndreptarea unor deformări ale corpului omenesc (în special ale feței), provenite din naștere sau dintr-un accident. II. S. f. Tehnica executării unor obiecte de artă prin modelarea unor substanțe maleabile; tehnica, arta de a sculpta sau de a picta. ♦ Parte din studiul unei opere de artă care se ocupă cu raportul armonios al volumelor și al reliefului. ♦ Ansamblul calităților de volum și de aspect exterior al unei lucrări de arhitectură, de urbanism sau de artă decorativă. – Din fr. plastique.

DOOM

plástică s. f., g.-d. art. plásticii

plastician
PLASTICIÁN, -Ă, plasticieni, -e, s. m. și f. Artist plastic. [Pr.: -ci-an] – Din fr. plasticien.

DOOM

*plasticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. plasticiénei (-ci-e-); pl. plasticiéne

plasticiana
PLASTICIÁN, -Ă, plasticieni, -e, s. m. și f. Artist plastic. [Pr.: -ci-an] – Din fr. plasticien.

DOOM

*plasticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. plasticiénei (-ci-e-); pl. plasticiéne

plasticianul
PLASTICIÁN, -Ă, plasticieni, -e, s. m. și f. Artist plastic. [Pr.: -ci-an] – Din fr. plasticien.

DOOM

*plasticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. plasticiénei (-ci-e-); pl. plasticiéne

plasticianului
PLASTICIÁN, -Ă, plasticieni, -e, s. m. și f. Artist plastic. [Pr.: -ci-an] – Din fr. plasticien.

DOOM

*plasticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. plasticiénei (-ci-e-); pl. plasticiéne

plasticiene
PLASTICIÁN, -Ă, plasticieni, -e, s. m. și f. Artist plastic. [Pr.: -ci-an] – Din fr. plasticien.

DOOM

*plasticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. plasticiénei (-ci-e-); pl. plasticiéne

plasticienei
PLASTICIÁN, -Ă, plasticieni, -e, s. m. și f. Artist plastic. [Pr.: -ci-an] – Din fr. plasticien.

DOOM

*plasticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. plasticiénei (-ci-e-); pl. plasticiéne

plasticienele
PLASTICIÁN, -Ă, plasticieni, -e, s. m. și f. Artist plastic. [Pr.: -ci-an] – Din fr. plasticien.

DOOM

*plasticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. plasticiénei (-ci-e-); pl. plasticiéne

plasticienelor
PLASTICIÁN, -Ă, plasticieni, -e, s. m. și f. Artist plastic. [Pr.: -ci-an] – Din fr. plasticien.

DOOM

*plasticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. plasticiénei (-ci-e-); pl. plasticiéne

plasticieni
PLASTICIÁN, -Ă, plasticieni, -e, s. m. și f. Artist plastic. [Pr.: -ci-an] – Din fr. plasticien.

DOOM

*plasticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. plasticiénei (-ci-e-); pl. plasticiéne

plasticienii
PLASTICIÁN, -Ă, plasticieni, -e, s. m. și f. Artist plastic. [Pr.: -ci-an] – Din fr. plasticien.

DOOM

*plasticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. plasticiénei (-ci-e-); pl. plasticiéne

plasticienilor
PLASTICIÁN, -Ă, plasticieni, -e, s. m. și f. Artist plastic. [Pr.: -ci-an] – Din fr. plasticien.

DOOM

*plasticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. plasticiénei (-ci-e-); pl. plasticiéne

plasticii
PLÁSTIC² s. n. Masă de exploziv fabricat dintr-un amestec de cauciuc sintetic și un plastifiant. Bombă cu plastic. – Din fr., engl. plastic.

DOOM

*plástic² s. n.

plasticii
PLÁSTIC¹, -Ă, plastici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Căruia i se poate da, prin modelare, forma dorită, care poate fi ușor deformat fără a crăpa sau a se sfărâma. ◊ Masă plastică sau material plastic = produs sintetic de natură organică, anorganică sau mixtă care se poate prelucra ușor în diferite obiecte, la cald sau la rece, cu sau fără presiune. Deformație plastică = deformație a unui material sub acțiunea unei solicitări peste limita lui de elasticitate, care crește chiar dacă solicitarea rămâne constantă. ♦ Care este făcut, realizat sau reprodus după un anumit model, prin modelarea tuturor materialelor. 2. Care se referă la sculptură și la pictură; care se ocupă de aceste arte; care este asemănător cu o sculptură sau cu o pictură, care sugerează o sculptură sau o pictură. ◊ Artă plastică (și substantivat, f.) = (mai ales la pl.) artă care are ca scop să reproducă formele prin modelarea unor materiale, prin culori etc. Artist plastic = creator din domeniul artelor plastice. ♦ (Despre realizări literare, muzicale) Evocator, sugestiv, viu. 3. (În sintagma) Chirurgie plastică = ramură a chirurgiei care se ocupă cu îndreptarea unor deformări ale corpului omenesc (în special ale feței), provenite din naștere sau dintr-un accident. II. S. f. Tehnica executării unor obiecte de artă prin modelarea unor substanțe maleabile; tehnica, arta de a sculpta sau de a picta. ♦ Parte din studiul unei opere de artă care se ocupă cu raportul armonios al volumelor și al reliefului. ♦ Ansamblul calităților de volum și de aspect exterior al unei lucrări de arhitectură, de urbanism sau de artă decorativă. – Din fr. plastique.

DOOM

plástică s. f., g.-d. art. plásticii

plasticilor
PLÁSTIC² s. n. Masă de exploziv fabricat dintr-un amestec de cauciuc sintetic și un plastifiant. Bombă cu plastic. – Din fr., engl. plastic.

DOOM

*plástic² s. n.

plasticitate
PLASTICITÁTE s. f. 1. Proprietate a unui material consistent de a se modela ușor prin apăsare. ♦ Proprietate a unor materii prime ceramice de a forma cu apa o pastă care își menține coeziunea după ce a fost frământată și uscată. 2. Însușire a unei opere literare, a stilului, a unei expresii, a unui cuvânt etc. de a evoca ceva în mod viu, sugestiv. – Din fr. plasticité.

DOOM

plasticitáte s. f., g.-d. art. plasticitắții

plasticitatea
PLASTICITÁTE s. f. 1. Proprietate a unui material consistent de a se modela ușor prin apăsare. ♦ Proprietate a unor materii prime ceramice de a forma cu apa o pastă care își menține coeziunea după ce a fost frământată și uscată. 2. Însușire a unei opere literare, a stilului, a unei expresii, a unui cuvânt etc. de a evoca ceva în mod viu, sugestiv. – Din fr. plasticité.

DOOM

plasticitáte s. f., g.-d. art. plasticitắții

plasticități
PLASTICITÁTE s. f. 1. Proprietate a unui material consistent de a se modela ușor prin apăsare. ♦ Proprietate a unor materii prime ceramice de a forma cu apa o pastă care își menține coeziunea după ce a fost frământată și uscată. 2. Însușire a unei opere literare, a stilului, a unei expresii, a unui cuvânt etc. de a evoca ceva în mod viu, sugestiv. – Din fr. plasticité.

DOOM

plasticitáte s. f., g.-d. art. plasticitắții

plasticității
PLASTICITÁTE s. f. 1. Proprietate a unui material consistent de a se modela ușor prin apăsare. ♦ Proprietate a unor materii prime ceramice de a forma cu apa o pastă care își menține coeziunea după ce a fost frământată și uscată. 2. Însușire a unei opere literare, a stilului, a unei expresii, a unui cuvânt etc. de a evoca ceva în mod viu, sugestiv. – Din fr. plasticité.

DOOM

plasticitáte s. f., g.-d. art. plasticitắții

plasticiza
PLASTICIZÁ, plasticizez, vb. I. Tranz. 1. A face ca un material să devină plastic, să poată fi modelat; a aduce un material în stare plastică. 2. A exprima ceva prin imagini plastice, expresive, evocatoare; a reda realitatea în mod sugestiv. – Plastic + suf. -iza.

DOOM

plasticizá (a ~) vb., ind. prez. 3 plasticizeáză

plasticizai
PLASTICIZÁ, plasticizez, vb. I. Tranz. 1. A face ca un material să devină plastic, să poată fi modelat; a aduce un material în stare plastică. 2. A exprima ceva prin imagini plastice, expresive, evocatoare; a reda realitatea în mod sugestiv. – Plastic + suf. -iza.

DOOM

plasticizá (a ~) vb., ind. prez. 3 plasticizeáză

plasticizam
PLASTICIZÁ, plasticizez, vb. I. Tranz. 1. A face ca un material să devină plastic, să poată fi modelat; a aduce un material în stare plastică. 2. A exprima ceva prin imagini plastice, expresive, evocatoare; a reda realitatea în mod sugestiv. – Plastic + suf. -iza.

DOOM

plasticizá (a ~) vb., ind. prez. 3 plasticizeáză

plasticizant
PLASTICIZÁNT, -Ă, plasticizanți, -te, adj. Care plasticizează (2). – Plasticiza + suf. -ant.

plasticizanta
PLASTICIZÁNT, -Ă, plasticizanți, -te, adj. Care plasticizează (2). – Plasticiza + suf. -ant.

plasticizante
PLASTICIZÁNT, -Ă, plasticizanți, -te, adj. Care plasticizează (2). – Plasticiza + suf. -ant.

plasticizantei
PLASTICIZÁNT, -Ă, plasticizanți, -te, adj. Care plasticizează (2). – Plasticiza + suf. -ant.

plasticizantele
PLASTICIZÁNT, -Ă, plasticizanți, -te, adj. Care plasticizează (2). – Plasticiza + suf. -ant.

plasticizantelor
PLASTICIZÁNT, -Ă, plasticizanți, -te, adj. Care plasticizează (2). – Plasticiza + suf. -ant.

plasticizantul
PLASTICIZÁNT, -Ă, plasticizanți, -te, adj. Care plasticizează (2). – Plasticiza + suf. -ant.

plasticizantului
PLASTICIZÁNT, -Ă, plasticizanți, -te, adj. Care plasticizează (2). – Plasticiza + suf. -ant.

plasticizanți
PLASTICIZÁNT, -Ă, plasticizanți, -te, adj. Care plasticizează (2). – Plasticiza + suf. -ant.

plasticizanții
PLASTICIZÁNT, -Ă, plasticizanți, -te, adj. Care plasticizează (2). – Plasticiza + suf. -ant.

plasticizanților
PLASTICIZÁNT, -Ă, plasticizanți, -te, adj. Care plasticizează (2). – Plasticiza + suf. -ant.

plasticizare
PLASTICIZÁ, plasticizez, vb. I. Tranz. 1. A face ca un material să devină plastic, să poată fi modelat; a aduce un material în stare plastică. 2. A exprima ceva prin imagini plastice, expresive, evocatoare; a reda realitatea în mod sugestiv. – Plastic + suf. -iza.

DOOM

plasticizá (a ~) vb., ind. prez. 3 plasticizeáză

plasticizare
PLASTICIZÁRE s. f. Acțiunea de a plasticiza și rezultatul ei. – V. plasticiza.

DOOM

plasticizáre s. f., g.-d. art. plasticizắrii

plasticizarea
PLASTICIZÁRE s. f. Acțiunea de a plasticiza și rezultatul ei. – V. plasticiza.

DOOM

plasticizáre s. f., g.-d. art. plasticizắrii

plasticizară
PLASTICIZÁ, plasticizez, vb. I. Tranz. 1. A face ca un material să devină plastic, să poată fi modelat; a aduce un material în stare plastică. 2. A exprima ceva prin imagini plastice, expresive, evocatoare; a reda realitatea în mod sugestiv. – Plastic + suf. -iza.

DOOM

plasticizá (a ~) vb., ind. prez. 3 plasticizeáză

plasticizarăm
PLASTICIZÁ, plasticizez, vb. I. Tranz. 1. A face ca un material să devină plastic, să poată fi modelat; a aduce un material în stare plastică. 2. A exprima ceva prin imagini plastice, expresive, evocatoare; a reda realitatea în mod sugestiv. – Plastic + suf. -iza.

DOOM

plasticizá (a ~) vb., ind. prez. 3 plasticizeáză

plasticizarăți
PLASTICIZÁ, plasticizez, vb. I. Tranz. 1. A face ca un material să devină plastic, să poată fi modelat; a aduce un material în stare plastică. 2. A exprima ceva prin imagini plastice, expresive, evocatoare; a reda realitatea în mod sugestiv. – Plastic + suf. -iza.

DOOM

plasticizá (a ~) vb., ind. prez. 3 plasticizeáză

plasticizase
PLASTICIZÁ, plasticizez, vb. I. Tranz. 1. A face ca un material să devină plastic, să poată fi modelat; a aduce un material în stare plastică. 2. A exprima ceva prin imagini plastice, expresive, evocatoare; a reda realitatea în mod sugestiv. – Plastic + suf. -iza.

DOOM

plasticizá (a ~) vb., ind. prez. 3 plasticizeáză

plasticizasem
PLASTICIZÁ, plasticizez, vb. I. Tranz. 1. A face ca un material să devină plastic, să poată fi modelat; a aduce un material în stare plastică. 2. A exprima ceva prin imagini plastice, expresive, evocatoare; a reda realitatea în mod sugestiv. – Plastic + suf. -iza.

DOOM

plasticizá (a ~) vb., ind. prez. 3 plasticizeáză

plasticizaseră
PLASTICIZÁ, plasticizez, vb. I. Tranz. 1. A face ca un material să devină plastic, să poată fi modelat; a aduce un material în stare plastică. 2. A exprima ceva prin imagini plastice, expresive, evocatoare; a reda realitatea în mod sugestiv. – Plastic + suf. -iza.

DOOM

plasticizá (a ~) vb., ind. prez. 3 plasticizeáză

plasticizaserăm
PLASTICIZÁ, plasticizez, vb. I. Tranz. 1. A face ca un material să devină plastic, să poată fi modelat; a aduce un material în stare plastică. 2. A exprima ceva prin imagini plastice, expresive, evocatoare; a reda realitatea în mod sugestiv. – Plastic + suf. -iza.

DOOM

plasticizá (a ~) vb., ind. prez. 3 plasticizeáză

plasticizaserăți
PLASTICIZÁ, plasticizez, vb. I. Tranz. 1. A face ca un material să devină plastic, să poată fi modelat; a aduce un material în stare plastică. 2. A exprima ceva prin imagini plastice, expresive, evocatoare; a reda realitatea în mod sugestiv. – Plastic + suf. -iza.

DOOM

plasticizá (a ~) vb., ind. prez. 3 plasticizeáză

plasticizaseși
PLASTICIZÁ, plasticizez, vb. I. Tranz. 1. A face ca un material să devină plastic, să poată fi modelat; a aduce un material în stare plastică. 2. A exprima ceva prin imagini plastice, expresive, evocatoare; a reda realitatea în mod sugestiv. – Plastic + suf. -iza.

DOOM

plasticizá (a ~) vb., ind. prez. 3 plasticizeáză

plasticizaseți
PLASTICIZÁ, plasticizez, vb. I. Tranz. 1. A face ca un material să devină plastic, să poată fi modelat; a aduce un material în stare plastică. 2. A exprima ceva prin imagini plastice, expresive, evocatoare; a reda realitatea în mod sugestiv. – Plastic + suf. -iza.

DOOM

plasticizá (a ~) vb., ind. prez. 3 plasticizeáză

plasticizat
PLASTICIZÁ, plasticizez, vb. I. Tranz. 1. A face ca un material să devină plastic, să poată fi modelat; a aduce un material în stare plastică. 2. A exprima ceva prin imagini plastice, expresive, evocatoare; a reda realitatea în mod sugestiv. – Plastic + suf. -iza.

DOOM

plasticizá (a ~) vb., ind. prez. 3 plasticizeáză

plasticizat
PLASTICIZÁ, plasticizez, vb. I. Tranz. 1. A face ca un material să devină plastic, să poată fi modelat; a aduce un material în stare plastică. 2. A exprima ceva prin imagini plastice, expresive, evocatoare; a reda realitatea în mod sugestiv. – Plastic + suf. -iza.

plasticizau
PLASTICIZÁ, plasticizez, vb. I. Tranz. 1. A face ca un material să devină plastic, să poată fi modelat; a aduce un material în stare plastică. 2. A exprima ceva prin imagini plastice, expresive, evocatoare; a reda realitatea în mod sugestiv. – Plastic + suf. -iza.

DOOM

plasticizá (a ~) vb., ind. prez. 3 plasticizeáză

plasticizași
PLASTICIZÁ, plasticizez, vb. I. Tranz. 1. A face ca un material să devină plastic, să poată fi modelat; a aduce un material în stare plastică. 2. A exprima ceva prin imagini plastice, expresive, evocatoare; a reda realitatea în mod sugestiv. – Plastic + suf. -iza.

DOOM

plasticizá (a ~) vb., ind. prez. 3 plasticizeáză

plasticizați
PLASTICIZÁ, plasticizez, vb. I. Tranz. 1. A face ca un material să devină plastic, să poată fi modelat; a aduce un material în stare plastică. 2. A exprima ceva prin imagini plastice, expresive, evocatoare; a reda realitatea în mod sugestiv. – Plastic + suf. -iza.

DOOM

plasticizá (a ~) vb., ind. prez. 3 plasticizeáză

plasticizează
PLASTICIZÁ, plasticizez, vb. I. Tranz. 1. A face ca un material să devină plastic, să poată fi modelat; a aduce un material în stare plastică. 2. A exprima ceva prin imagini plastice, expresive, evocatoare; a reda realitatea în mod sugestiv. – Plastic + suf. -iza.

DOOM

plasticizá (a ~) vb., ind. prez. 3 plasticizeáză

plasticizez
PLASTICIZÁ, plasticizez, vb. I. Tranz. 1. A face ca un material să devină plastic, să poată fi modelat; a aduce un material în stare plastică. 2. A exprima ceva prin imagini plastice, expresive, evocatoare; a reda realitatea în mod sugestiv. – Plastic + suf. -iza.

DOOM

plasticizá (a ~) vb., ind. prez. 3 plasticizeáză

plasticizeze
PLASTICIZÁ, plasticizez, vb. I. Tranz. 1. A face ca un material să devină plastic, să poată fi modelat; a aduce un material în stare plastică. 2. A exprima ceva prin imagini plastice, expresive, evocatoare; a reda realitatea în mod sugestiv. – Plastic + suf. -iza.

DOOM

plasticizá (a ~) vb., ind. prez. 3 plasticizeáză

plasticizezi
PLASTICIZÁ, plasticizez, vb. I. Tranz. 1. A face ca un material să devină plastic, să poată fi modelat; a aduce un material în stare plastică. 2. A exprima ceva prin imagini plastice, expresive, evocatoare; a reda realitatea în mod sugestiv. – Plastic + suf. -iza.

DOOM

plasticizá (a ~) vb., ind. prez. 3 plasticizeáză

plasticizând
PLASTICIZÁ, plasticizez, vb. I. Tranz. 1. A face ca un material să devină plastic, să poată fi modelat; a aduce un material în stare plastică. 2. A exprima ceva prin imagini plastice, expresive, evocatoare; a reda realitatea în mod sugestiv. – Plastic + suf. -iza.

DOOM

plasticizá (a ~) vb., ind. prez. 3 plasticizeáză

plasticizînd
PLASTICIZÁ, plasticizez, vb. I. Tranz. 1. A face ca un material să devină plastic, să poată fi modelat; a aduce un material în stare plastică. 2. A exprima ceva prin imagini plastice, expresive, evocatoare; a reda realitatea în mod sugestiv. – Plastic + suf. -iza.

DOOM

plasticizá (a ~) vb., ind. prez. 3 plasticizeáză

plasticizări
PLASTICIZÁRE s. f. Acțiunea de a plasticiza și rezultatul ei. – V. plasticiza.

DOOM

plasticizáre s. f., g.-d. art. plasticizắrii

plasticizării
PLASTICIZÁRE s. f. Acțiunea de a plasticiza și rezultatul ei. – V. plasticiza.

DOOM

plasticizáre s. f., g.-d. art. plasticizắrii

plasticizările
PLASTICIZÁRE s. f. Acțiunea de a plasticiza și rezultatul ei. – V. plasticiza.

DOOM

plasticizáre s. f., g.-d. art. plasticizắrii

plasticizărilor
PLASTICIZÁRE s. f. Acțiunea de a plasticiza și rezultatul ei. – V. plasticiza.

DOOM

plasticizáre s. f., g.-d. art. plasticizắrii

plasticul
PLÁSTIC² s. n. Masă de exploziv fabricat dintr-un amestec de cauciuc sintetic și un plastifiant. Bombă cu plastic. – Din fr., engl. plastic.

DOOM

*plástic² s. n.

plasticului
PLÁSTIC² s. n. Masă de exploziv fabricat dintr-un amestec de cauciuc sintetic și un plastifiant. Bombă cu plastic. – Din fr., engl. plastic.

DOOM

*plástic² s. n.

plastida
PLASTÍDĂ, plastide, s. f. Constituent celular caracteristic plantelor superioare, cu rol important în procesele biochimice și de sinteză. – Din fr. plastide.

DOOM

plastídă s. f., g.-d. art. plastídei; pl. plastíde

plastide
PLASTÍDĂ, plastide, s. f. Constituent celular caracteristic plantelor superioare, cu rol important în procesele biochimice și de sinteză. – Din fr. plastide.

DOOM

plastídă s. f., g.-d. art. plastídei; pl. plastíde

plastidei
PLASTÍDĂ, plastide, s. f. Constituent celular caracteristic plantelor superioare, cu rol important în procesele biochimice și de sinteză. – Din fr. plastide.

DOOM

plastídă s. f., g.-d. art. plastídei; pl. plastíde

plastidele
PLASTÍDĂ, plastide, s. f. Constituent celular caracteristic plantelor superioare, cu rol important în procesele biochimice și de sinteză. – Din fr. plastide.

DOOM

plastídă s. f., g.-d. art. plastídei; pl. plastíde

plastidelor
PLASTÍDĂ, plastide, s. f. Constituent celular caracteristic plantelor superioare, cu rol important în procesele biochimice și de sinteză. – Din fr. plastide.

DOOM

plastídă s. f., g.-d. art. plastídei; pl. plastíde

plastidom
PLASTIDÓM s. n. (Bot.) Totalitatea plastidelor incluse în citoplasmă celulei. – Din fr. plastidome.

DOOM

plastidóm s. n.

plastidomul
PLASTIDÓM s. n. (Bot.) Totalitatea plastidelor incluse în citoplasmă celulei. – Din fr. plastidome.

DOOM

plastidóm s. n.

plastidomului
PLASTIDÓM s. n. (Bot.) Totalitatea plastidelor incluse în citoplasmă celulei. – Din fr. plastidome.

DOOM

plastidóm s. n.

plastidomuri
PLASTIDÓM s. n. (Bot.) Totalitatea plastidelor incluse în citoplasmă celulei. – Din fr. plastidome.

DOOM

plastidóm s. n.

plastidomurile
PLASTIDÓM s. n. (Bot.) Totalitatea plastidelor incluse în citoplasmă celulei. – Din fr. plastidome.

DOOM

plastidóm s. n.

plastidomurilor
PLASTIDÓM s. n. (Bot.) Totalitatea plastidelor incluse în citoplasmă celulei. – Din fr. plastidome.

DOOM

plastidóm s. n.

plastie
PLASTÍE, plastii, s. f. înlocuire a unui țesut cu altul, pentru a corecta un defect anatomic. – Din fr. plastie.

DOOM

plastíe s. f., art. plastía, g.-d. art. plastíei; pl. plastíi, art. plastíile

plastie
-PLASTÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „grefă²”, „(referitor la o) plastie”. [< fr. -plastie].

plastiei
PLASTÍE, plastii, s. f. înlocuire a unui țesut cu altul, pentru a corecta un defect anatomic. – Din fr. plastie.

DOOM

plastíe s. f., art. plastía, g.-d. art. plastíei; pl. plastíi, art. plastíile

plastifia
PLASTIFIÁ, plastifiez, vb. I. Tranz. A trata cu un plastifiant. [Pr.: -fi-a] – Din fr. plastifier.

DOOM

plastifiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastifiáză, 1 pl. plastifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastifiéze; ger. plastifiínd (-fi-ind)

plastifiai
PLASTIFIÁ, plastifiez, vb. I. Tranz. A trata cu un plastifiant. [Pr.: -fi-a] – Din fr. plastifier.

DOOM

plastifiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastifiáză, 1 pl. plastifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastifiéze; ger. plastifiínd (-fi-ind)

plastifiam
PLASTIFIÁ, plastifiez, vb. I. Tranz. A trata cu un plastifiant. [Pr.: -fi-a] – Din fr. plastifier.

DOOM

plastifiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastifiáză, 1 pl. plastifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastifiéze; ger. plastifiínd (-fi-ind)

plastifiant
PLASTIFIÁNT, plastifianți, s. m. Substanță care are proprietatea de a mări plasticitatea unor materiale cu care este amestecată. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. plastifiant.

DOOM

plastifiánt (-fi-ant) s. m., pl. plastifiánți

plastifiantul
PLASTIFIÁNT, plastifianți, s. m. Substanță care are proprietatea de a mări plasticitatea unor materiale cu care este amestecată. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. plastifiant.

DOOM

plastifiánt (-fi-ant) s. m., pl. plastifiánți

plastifiantului
PLASTIFIÁNT, plastifianți, s. m. Substanță care are proprietatea de a mări plasticitatea unor materiale cu care este amestecată. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. plastifiant.

DOOM

plastifiánt (-fi-ant) s. m., pl. plastifiánți

plastifianți
PLASTIFIÁNT, plastifianți, s. m. Substanță care are proprietatea de a mări plasticitatea unor materiale cu care este amestecată. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. plastifiant.

DOOM

plastifiánt (-fi-ant) s. m., pl. plastifiánți

plastifianții
PLASTIFIÁNT, plastifianți, s. m. Substanță care are proprietatea de a mări plasticitatea unor materiale cu care este amestecată. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. plastifiant.

DOOM

plastifiánt (-fi-ant) s. m., pl. plastifiánți

plastifianților
PLASTIFIÁNT, plastifianți, s. m. Substanță care are proprietatea de a mări plasticitatea unor materiale cu care este amestecată. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. plastifiant.

DOOM

plastifiánt (-fi-ant) s. m., pl. plastifiánți

plastifiară
PLASTIFIÁ, plastifiez, vb. I. Tranz. A trata cu un plastifiant. [Pr.: -fi-a] – Din fr. plastifier.

DOOM

plastifiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastifiáză, 1 pl. plastifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastifiéze; ger. plastifiínd (-fi-ind)

plastifiarăm
PLASTIFIÁ, plastifiez, vb. I. Tranz. A trata cu un plastifiant. [Pr.: -fi-a] – Din fr. plastifier.

DOOM

plastifiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastifiáză, 1 pl. plastifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastifiéze; ger. plastifiínd (-fi-ind)

plastifiarăți
PLASTIFIÁ, plastifiez, vb. I. Tranz. A trata cu un plastifiant. [Pr.: -fi-a] – Din fr. plastifier.

DOOM

plastifiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastifiáză, 1 pl. plastifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastifiéze; ger. plastifiínd (-fi-ind)

plastifiase
PLASTIFIÁ, plastifiez, vb. I. Tranz. A trata cu un plastifiant. [Pr.: -fi-a] – Din fr. plastifier.

DOOM

plastifiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastifiáză, 1 pl. plastifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastifiéze; ger. plastifiínd (-fi-ind)

plastifiasem
PLASTIFIÁ, plastifiez, vb. I. Tranz. A trata cu un plastifiant. [Pr.: -fi-a] – Din fr. plastifier.

DOOM

plastifiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastifiáză, 1 pl. plastifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastifiéze; ger. plastifiínd (-fi-ind)

plastifiaseră
PLASTIFIÁ, plastifiez, vb. I. Tranz. A trata cu un plastifiant. [Pr.: -fi-a] – Din fr. plastifier.

DOOM

plastifiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastifiáză, 1 pl. plastifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastifiéze; ger. plastifiínd (-fi-ind)

plastifiaserăm
PLASTIFIÁ, plastifiez, vb. I. Tranz. A trata cu un plastifiant. [Pr.: -fi-a] – Din fr. plastifier.

DOOM

plastifiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastifiáză, 1 pl. plastifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastifiéze; ger. plastifiínd (-fi-ind)

plastifiaserăți
PLASTIFIÁ, plastifiez, vb. I. Tranz. A trata cu un plastifiant. [Pr.: -fi-a] – Din fr. plastifier.

DOOM

plastifiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastifiáză, 1 pl. plastifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastifiéze; ger. plastifiínd (-fi-ind)

plastifiaseși
PLASTIFIÁ, plastifiez, vb. I. Tranz. A trata cu un plastifiant. [Pr.: -fi-a] – Din fr. plastifier.

DOOM

plastifiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastifiáză, 1 pl. plastifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastifiéze; ger. plastifiínd (-fi-ind)

plastifiaseți
PLASTIFIÁ, plastifiez, vb. I. Tranz. A trata cu un plastifiant. [Pr.: -fi-a] – Din fr. plastifier.

DOOM

plastifiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastifiáză, 1 pl. plastifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastifiéze; ger. plastifiínd (-fi-ind)

plastifiat
PLASTIFIÁ, plastifiez, vb. I. Tranz. A trata cu un plastifiant. [Pr.: -fi-a] – Din fr. plastifier.

DOOM

plastifiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastifiáză, 1 pl. plastifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastifiéze; ger. plastifiínd (-fi-ind)

plastifiat
PLASTIFIÁ, plastifiez, vb. I. Tranz. A trata cu un plastifiant. [Pr.: -fi-a] – Din fr. plastifier.

plastifiau
PLASTIFIÁ, plastifiez, vb. I. Tranz. A trata cu un plastifiant. [Pr.: -fi-a] – Din fr. plastifier.

DOOM

plastifiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastifiáză, 1 pl. plastifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastifiéze; ger. plastifiínd (-fi-ind)

plastifiază
PLASTIFIÁ, plastifiez, vb. I. Tranz. A trata cu un plastifiant. [Pr.: -fi-a] – Din fr. plastifier.

DOOM

plastifiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastifiáză, 1 pl. plastifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastifiéze; ger. plastifiínd (-fi-ind)

plastifiași
PLASTIFIÁ, plastifiez, vb. I. Tranz. A trata cu un plastifiant. [Pr.: -fi-a] – Din fr. plastifier.

DOOM

plastifiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastifiáză, 1 pl. plastifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastifiéze; ger. plastifiínd (-fi-ind)

plastifiați
PLASTIFIÁ, plastifiez, vb. I. Tranz. A trata cu un plastifiant. [Pr.: -fi-a] – Din fr. plastifier.

DOOM

plastifiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastifiáză, 1 pl. plastifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastifiéze; ger. plastifiínd (-fi-ind)

plastifie
PLASTIFIÁ, plastifiez, vb. I. Tranz. A trata cu un plastifiant. [Pr.: -fi-a] – Din fr. plastifier.

DOOM

plastifiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastifiáză, 1 pl. plastifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastifiéze; ger. plastifiínd (-fi-ind)

plastifiem
PLASTIFIÁ, plastifiez, vb. I. Tranz. A trata cu un plastifiant. [Pr.: -fi-a] – Din fr. plastifier.

DOOM

plastifiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastifiáză, 1 pl. plastifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastifiéze; ger. plastifiínd (-fi-ind)

plastifiere
PLASTIFIÁ, plastifiez, vb. I. Tranz. A trata cu un plastifiant. [Pr.: -fi-a] – Din fr. plastifier.

DOOM

plastifiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastifiáză, 1 pl. plastifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastifiéze; ger. plastifiínd (-fi-ind)

plastifiere
PLASTIFIÉRE, plastifieri, s. f. Acțiunea de a plastifia și rezultatul ei; mărire a plasticității unui material (cu ajutorul plastifianților sau prin încălzire). [Pr.: -fi-e-] – V. plastifia.

DOOM

plastifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. plastifiérii; pl. plastifiéri

plastifierea
PLASTIFIÉRE, plastifieri, s. f. Acțiunea de a plastifia și rezultatul ei; mărire a plasticității unui material (cu ajutorul plastifianților sau prin încălzire). [Pr.: -fi-e-] – V. plastifia.

DOOM

plastifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. plastifiérii; pl. plastifiéri

plastifieri
PLASTIFIÉRE, plastifieri, s. f. Acțiunea de a plastifia și rezultatul ei; mărire a plasticității unui material (cu ajutorul plastifianților sau prin încălzire). [Pr.: -fi-e-] – V. plastifia.

DOOM

plastifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. plastifiérii; pl. plastifiéri

plastifierii
PLASTIFIÉRE, plastifieri, s. f. Acțiunea de a plastifia și rezultatul ei; mărire a plasticității unui material (cu ajutorul plastifianților sau prin încălzire). [Pr.: -fi-e-] – V. plastifia.

DOOM

plastifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. plastifiérii; pl. plastifiéri

plastifierile
PLASTIFIÉRE, plastifieri, s. f. Acțiunea de a plastifia și rezultatul ei; mărire a plasticității unui material (cu ajutorul plastifianților sau prin încălzire). [Pr.: -fi-e-] – V. plastifia.

DOOM

plastifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. plastifiérii; pl. plastifiéri

plastifierilor
PLASTIFIÉRE, plastifieri, s. f. Acțiunea de a plastifia și rezultatul ei; mărire a plasticității unui material (cu ajutorul plastifianților sau prin încălzire). [Pr.: -fi-e-] – V. plastifia.

DOOM

plastifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. plastifiérii; pl. plastifiéri

plastifiez
PLASTIFIÁ, plastifiez, vb. I. Tranz. A trata cu un plastifiant. [Pr.: -fi-a] – Din fr. plastifier.

DOOM

plastifiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastifiáză, 1 pl. plastifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastifiéze; ger. plastifiínd (-fi-ind)

plastifieze
PLASTIFIÁ, plastifiez, vb. I. Tranz. A trata cu un plastifiant. [Pr.: -fi-a] – Din fr. plastifier.

DOOM

plastifiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastifiáză, 1 pl. plastifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastifiéze; ger. plastifiínd (-fi-ind)

plastifiezi
PLASTIFIÁ, plastifiez, vb. I. Tranz. A trata cu un plastifiant. [Pr.: -fi-a] – Din fr. plastifier.

DOOM

plastifiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastifiáză, 1 pl. plastifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastifiéze; ger. plastifiínd (-fi-ind)

plastifiind
PLASTIFIÁ, plastifiez, vb. I. Tranz. A trata cu un plastifiant. [Pr.: -fi-a] – Din fr. plastifier.

DOOM

plastifiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastifiáză, 1 pl. plastifiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastifiéze; ger. plastifiínd (-fi-ind)

plastii
PLASTÍE, plastii, s. f. înlocuire a unui țesut cu altul, pentru a corecta un defect anatomic. – Din fr. plastie.

DOOM

plastíe s. f., art. plastía, g.-d. art. plastíei; pl. plastíi, art. plastíile

plastiile
PLASTÍE, plastii, s. f. înlocuire a unui țesut cu altul, pentru a corecta un defect anatomic. – Din fr. plastie.

DOOM

plastíe s. f., art. plastía, g.-d. art. plastíei; pl. plastíi, art. plastíile

plastiilor
PLASTÍE, plastii, s. f. înlocuire a unui țesut cu altul, pentru a corecta un defect anatomic. – Din fr. plastie.

DOOM

plastíe s. f., art. plastía, g.-d. art. plastíei; pl. plastíi, art. plastíile

plastilina
PLASTILÍNĂ, plastiline, s. f. Material plastic ușor maleabil, constituit dintr-un amestec de caolin, substanțe grase, rășini naturale sau sintetice, colorat cu diferiți pigmenți și folosit la mici lucrări de modelare. – Din germ. Plastilin.

DOOM

plastilínă s. f., g.-d. art. plastilínei; pl. plastilíne

plastiline
PLASTILÍNĂ, plastiline, s. f. Material plastic ușor maleabil, constituit dintr-un amestec de caolin, substanțe grase, rășini naturale sau sintetice, colorat cu diferiți pigmenți și folosit la mici lucrări de modelare. – Din germ. Plastilin.

DOOM

plastilínă s. f., g.-d. art. plastilínei; pl. plastilíne

plastilinei
PLASTILÍNĂ, plastiline, s. f. Material plastic ușor maleabil, constituit dintr-un amestec de caolin, substanțe grase, rășini naturale sau sintetice, colorat cu diferiți pigmenți și folosit la mici lucrări de modelare. – Din germ. Plastilin.

DOOM

plastilínă s. f., g.-d. art. plastilínei; pl. plastilíne

plastilinele
PLASTILÍNĂ, plastiline, s. f. Material plastic ușor maleabil, constituit dintr-un amestec de caolin, substanțe grase, rășini naturale sau sintetice, colorat cu diferiți pigmenți și folosit la mici lucrări de modelare. – Din germ. Plastilin.

DOOM

plastilínă s. f., g.-d. art. plastilínei; pl. plastilíne

plastilinelor
PLASTILÍNĂ, plastiline, s. f. Material plastic ușor maleabil, constituit dintr-un amestec de caolin, substanțe grase, rășini naturale sau sintetice, colorat cu diferiți pigmenți și folosit la mici lucrări de modelare. – Din germ. Plastilin.

DOOM

plastilínă s. f., g.-d. art. plastilínei; pl. plastilíne

plasto
PLASTO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „modelat”, „format”, „contrafăcut”. [Var. plasti-. / < fr. plasto-, cf. gr. plastos].

plastograf
PLASTOGRÁF, -Ă, plastografi, -e, s. m. și f. Persoană care falsifică documente sau semnături pe documente, dându-le drept autentice; persoană care plastografiază. – Din ngr. plastoghráfos.

DOOM

plastográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. plastográfei; pl. plastográfe

plastografa
PLASTOGRÁF, -Ă, plastografi, -e, s. m. și f. Persoană care falsifică documente sau semnături pe documente, dându-le drept autentice; persoană care plastografiază. – Din ngr. plastoghráfos.

DOOM

plastográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. plastográfei; pl. plastográfe

plastografe
PLASTOGRÁF, -Ă, plastografi, -e, s. m. și f. Persoană care falsifică documente sau semnături pe documente, dându-le drept autentice; persoană care plastografiază. – Din ngr. plastoghráfos.

DOOM

plastográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. plastográfei; pl. plastográfe

plastografei
PLASTOGRÁF, -Ă, plastografi, -e, s. m. și f. Persoană care falsifică documente sau semnături pe documente, dându-le drept autentice; persoană care plastografiază. – Din ngr. plastoghráfos.

DOOM

plastográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. plastográfei; pl. plastográfe

plastografele
PLASTOGRÁF, -Ă, plastografi, -e, s. m. și f. Persoană care falsifică documente sau semnături pe documente, dându-le drept autentice; persoană care plastografiază. – Din ngr. plastoghráfos.

DOOM

plastográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. plastográfei; pl. plastográfe

plastografelor
PLASTOGRÁF, -Ă, plastografi, -e, s. m. și f. Persoană care falsifică documente sau semnături pe documente, dându-le drept autentice; persoană care plastografiază. – Din ngr. plastoghráfos.

DOOM

plastográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. plastográfei; pl. plastográfe

plastografi
PLASTOGRÁF, -Ă, plastografi, -e, s. m. și f. Persoană care falsifică documente sau semnături pe documente, dându-le drept autentice; persoană care plastografiază. – Din ngr. plastoghráfos.

DOOM

plastográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. plastográfei; pl. plastográfe

plastografia
PLASTOGRAFIÁ, plastografiez, vb. I. Tranz. A falsifica documente sau semnături pe documente, a face sau a comite o plastografie. [Pr.: -fi-a] – Din plastografie.

DOOM

plastografiá (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastografiáză, 1 pl. plastografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastografiéze; ger. plastografiínd (-fi-ind)

plastografia
PLASTOGRAFÍE, plastografii, s. f. Falsificare a unui document sau a semnăturii unui document; fals în acte publice. ♦ Document falsificat. – Din ngr. plastoghrafía.

DOOM

plastografíe (-to-gra-) s. f., art. plastografía, g.-d. art. plastografíei; pl. plastografíi, art. plastografíile

plastografiai
PLASTOGRAFIÁ, plastografiez, vb. I. Tranz. A falsifica documente sau semnături pe documente, a face sau a comite o plastografie. [Pr.: -fi-a] – Din plastografie.

DOOM

plastografiá (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastografiáză, 1 pl. plastografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastografiéze; ger. plastografiínd (-fi-ind)

plastografiam
PLASTOGRAFIÁ, plastografiez, vb. I. Tranz. A falsifica documente sau semnături pe documente, a face sau a comite o plastografie. [Pr.: -fi-a] – Din plastografie.

DOOM

plastografiá (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastografiáză, 1 pl. plastografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastografiéze; ger. plastografiínd (-fi-ind)

plastografiară
PLASTOGRAFIÁ, plastografiez, vb. I. Tranz. A falsifica documente sau semnături pe documente, a face sau a comite o plastografie. [Pr.: -fi-a] – Din plastografie.

DOOM

plastografiá (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastografiáză, 1 pl. plastografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastografiéze; ger. plastografiínd (-fi-ind)

plastografiarăm
PLASTOGRAFIÁ, plastografiez, vb. I. Tranz. A falsifica documente sau semnături pe documente, a face sau a comite o plastografie. [Pr.: -fi-a] – Din plastografie.

DOOM

plastografiá (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastografiáză, 1 pl. plastografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastografiéze; ger. plastografiínd (-fi-ind)

plastografiarăți
PLASTOGRAFIÁ, plastografiez, vb. I. Tranz. A falsifica documente sau semnături pe documente, a face sau a comite o plastografie. [Pr.: -fi-a] – Din plastografie.

DOOM

plastografiá (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastografiáză, 1 pl. plastografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastografiéze; ger. plastografiínd (-fi-ind)

plastografiase
PLASTOGRAFIÁ, plastografiez, vb. I. Tranz. A falsifica documente sau semnături pe documente, a face sau a comite o plastografie. [Pr.: -fi-a] – Din plastografie.

DOOM

plastografiá (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastografiáză, 1 pl. plastografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastografiéze; ger. plastografiínd (-fi-ind)

plastografiasem
PLASTOGRAFIÁ, plastografiez, vb. I. Tranz. A falsifica documente sau semnături pe documente, a face sau a comite o plastografie. [Pr.: -fi-a] – Din plastografie.

DOOM

plastografiá (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastografiáză, 1 pl. plastografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastografiéze; ger. plastografiínd (-fi-ind)

plastografiaseră
PLASTOGRAFIÁ, plastografiez, vb. I. Tranz. A falsifica documente sau semnături pe documente, a face sau a comite o plastografie. [Pr.: -fi-a] – Din plastografie.

DOOM

plastografiá (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastografiáză, 1 pl. plastografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastografiéze; ger. plastografiínd (-fi-ind)

plastografiaserăm
PLASTOGRAFIÁ, plastografiez, vb. I. Tranz. A falsifica documente sau semnături pe documente, a face sau a comite o plastografie. [Pr.: -fi-a] – Din plastografie.

DOOM

plastografiá (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastografiáză, 1 pl. plastografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastografiéze; ger. plastografiínd (-fi-ind)

plastografiaserăți
PLASTOGRAFIÁ, plastografiez, vb. I. Tranz. A falsifica documente sau semnături pe documente, a face sau a comite o plastografie. [Pr.: -fi-a] – Din plastografie.

DOOM

plastografiá (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastografiáză, 1 pl. plastografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastografiéze; ger. plastografiínd (-fi-ind)

plastografiaseși
PLASTOGRAFIÁ, plastografiez, vb. I. Tranz. A falsifica documente sau semnături pe documente, a face sau a comite o plastografie. [Pr.: -fi-a] – Din plastografie.

DOOM

plastografiá (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastografiáză, 1 pl. plastografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastografiéze; ger. plastografiínd (-fi-ind)

plastografiaseți
PLASTOGRAFIÁ, plastografiez, vb. I. Tranz. A falsifica documente sau semnături pe documente, a face sau a comite o plastografie. [Pr.: -fi-a] – Din plastografie.

DOOM

plastografiá (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastografiáză, 1 pl. plastografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastografiéze; ger. plastografiínd (-fi-ind)

plastografiat
PLASTOGRAFIÁ, plastografiez, vb. I. Tranz. A falsifica documente sau semnături pe documente, a face sau a comite o plastografie. [Pr.: -fi-a] – Din plastografie.

DOOM

plastografiá (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastografiáză, 1 pl. plastografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastografiéze; ger. plastografiínd (-fi-ind)

plastografiat
PLASTOGRAFIÁT, -Ă, plastografiați, -te, adj. (Despre documente, semnături) Falsificat.

plastografiau
PLASTOGRAFIÁ, plastografiez, vb. I. Tranz. A falsifica documente sau semnături pe documente, a face sau a comite o plastografie. [Pr.: -fi-a] – Din plastografie.

DOOM

plastografiá (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastografiáză, 1 pl. plastografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastografiéze; ger. plastografiínd (-fi-ind)

plastografiază
PLASTOGRAFIÁ, plastografiez, vb. I. Tranz. A falsifica documente sau semnături pe documente, a face sau a comite o plastografie. [Pr.: -fi-a] – Din plastografie.

DOOM

plastografiá (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastografiáză, 1 pl. plastografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastografiéze; ger. plastografiínd (-fi-ind)

plastografiași
PLASTOGRAFIÁ, plastografiez, vb. I. Tranz. A falsifica documente sau semnături pe documente, a face sau a comite o plastografie. [Pr.: -fi-a] – Din plastografie.

DOOM

plastografiá (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastografiáză, 1 pl. plastografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastografiéze; ger. plastografiínd (-fi-ind)

plastografiați
PLASTOGRAFIÁ, plastografiez, vb. I. Tranz. A falsifica documente sau semnături pe documente, a face sau a comite o plastografie. [Pr.: -fi-a] – Din plastografie.

DOOM

plastografiá (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastografiáză, 1 pl. plastografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastografiéze; ger. plastografiínd (-fi-ind)

plastografie
PLASTOGRAFIÁ, plastografiez, vb. I. Tranz. A falsifica documente sau semnături pe documente, a face sau a comite o plastografie. [Pr.: -fi-a] – Din plastografie.

DOOM

plastografiá (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastografiáză, 1 pl. plastografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastografiéze; ger. plastografiínd (-fi-ind)

plastografie
PLASTOGRAFÍE, plastografii, s. f. Falsificare a unui document sau a semnăturii unui document; fals în acte publice. ♦ Document falsificat. – Din ngr. plastoghrafía.

DOOM

plastografíe (-to-gra-) s. f., art. plastografía, g.-d. art. plastografíei; pl. plastografíi, art. plastografíile

plastografiei
PLASTOGRAFÍE, plastografii, s. f. Falsificare a unui document sau a semnăturii unui document; fals în acte publice. ♦ Document falsificat. – Din ngr. plastoghrafía.

DOOM

plastografíe (-to-gra-) s. f., art. plastografía, g.-d. art. plastografíei; pl. plastografíi, art. plastografíile

plastografiem
PLASTOGRAFIÁ, plastografiez, vb. I. Tranz. A falsifica documente sau semnături pe documente, a face sau a comite o plastografie. [Pr.: -fi-a] – Din plastografie.

DOOM

plastografiá (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastografiáză, 1 pl. plastografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastografiéze; ger. plastografiínd (-fi-ind)

plastografiere
PLASTOGRAFIÁ, plastografiez, vb. I. Tranz. A falsifica documente sau semnături pe documente, a face sau a comite o plastografie. [Pr.: -fi-a] – Din plastografie.

DOOM

plastografiá (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastografiáză, 1 pl. plastografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastografiéze; ger. plastografiínd (-fi-ind)

plastografiere
PLASTOGRAFIÉRE, plastografieri, s. f. Acțiunea de a plastografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. plastografia.

DOOM

plastografiére (-to-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. plastografiérii; pl. plastografiéri

plastografierea
PLASTOGRAFIÉRE, plastografieri, s. f. Acțiunea de a plastografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. plastografia.

DOOM

plastografiére (-to-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. plastografiérii; pl. plastografiéri

plastografieri
PLASTOGRAFIÉRE, plastografieri, s. f. Acțiunea de a plastografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. plastografia.

DOOM

plastografiére (-to-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. plastografiérii; pl. plastografiéri

plastografierii
PLASTOGRAFIÉRE, plastografieri, s. f. Acțiunea de a plastografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. plastografia.

DOOM

plastografiére (-to-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. plastografiérii; pl. plastografiéri

plastografierile
PLASTOGRAFIÉRE, plastografieri, s. f. Acțiunea de a plastografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. plastografia.

DOOM

plastografiére (-to-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. plastografiérii; pl. plastografiéri

plastografierilor
PLASTOGRAFIÉRE, plastografieri, s. f. Acțiunea de a plastografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. plastografia.

DOOM

plastografiére (-to-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. plastografiérii; pl. plastografiéri

plastografiez
PLASTOGRAFIÁ, plastografiez, vb. I. Tranz. A falsifica documente sau semnături pe documente, a face sau a comite o plastografie. [Pr.: -fi-a] – Din plastografie.

DOOM

plastografiá (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastografiáză, 1 pl. plastografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastografiéze; ger. plastografiínd (-fi-ind)

plastografieze
PLASTOGRAFIÁ, plastografiez, vb. I. Tranz. A falsifica documente sau semnături pe documente, a face sau a comite o plastografie. [Pr.: -fi-a] – Din plastografie.

DOOM

plastografiá (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastografiáză, 1 pl. plastografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastografiéze; ger. plastografiínd (-fi-ind)

plastografiezi
PLASTOGRAFIÁ, plastografiez, vb. I. Tranz. A falsifica documente sau semnături pe documente, a face sau a comite o plastografie. [Pr.: -fi-a] – Din plastografie.

DOOM

plastografiá (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastografiáză, 1 pl. plastografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastografiéze; ger. plastografiínd (-fi-ind)

plastografii
PLASTOGRÁF, -Ă, plastografi, -e, s. m. și f. Persoană care falsifică documente sau semnături pe documente, dându-le drept autentice; persoană care plastografiază. – Din ngr. plastoghráfos.

DOOM

plastográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. plastográfei; pl. plastográfe

plastografii
PLASTOGRAFÍE, plastografii, s. f. Falsificare a unui document sau a semnăturii unui document; fals în acte publice. ♦ Document falsificat. – Din ngr. plastoghrafía.

DOOM

plastografíe (-to-gra-) s. f., art. plastografía, g.-d. art. plastografíei; pl. plastografíi, art. plastografíile

plastografiile
PLASTOGRAFÍE, plastografii, s. f. Falsificare a unui document sau a semnăturii unui document; fals în acte publice. ♦ Document falsificat. – Din ngr. plastoghrafía.

DOOM

plastografíe (-to-gra-) s. f., art. plastografía, g.-d. art. plastografíei; pl. plastografíi, art. plastografíile

plastografiilor
PLASTOGRAFÍE, plastografii, s. f. Falsificare a unui document sau a semnăturii unui document; fals în acte publice. ♦ Document falsificat. – Din ngr. plastoghrafía.

DOOM

plastografíe (-to-gra-) s. f., art. plastografía, g.-d. art. plastografíei; pl. plastografíi, art. plastografíile

plastografiind
PLASTOGRAFIÁ, plastografiez, vb. I. Tranz. A falsifica documente sau semnături pe documente, a face sau a comite o plastografie. [Pr.: -fi-a] – Din plastografie.

DOOM

plastografiá (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 plastografiáză, 1 pl. plastografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să plastografiéze; ger. plastografiínd (-fi-ind)

plastografilor
PLASTOGRÁF, -Ă, plastografi, -e, s. m. și f. Persoană care falsifică documente sau semnături pe documente, dându-le drept autentice; persoană care plastografiază. – Din ngr. plastoghráfos.

DOOM

plastográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. plastográfei; pl. plastográfe

plastograful
PLASTOGRÁF, -Ă, plastografi, -e, s. m. și f. Persoană care falsifică documente sau semnături pe documente, dându-le drept autentice; persoană care plastografiază. – Din ngr. plastoghráfos.

DOOM

plastográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. plastográfei; pl. plastográfe

plastografului
PLASTOGRÁF, -Ă, plastografi, -e, s. m. și f. Persoană care falsifică documente sau semnături pe documente, dându-le drept autentice; persoană care plastografiază. – Din ngr. plastoghráfos.

DOOM

plastográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. plastográfei; pl. plastográfe

plastomer
PLASTOMÉR, plastomeri, s. m. Produs macromolecular care, în anumite intervale de temperatură, poate suferi deformații permanente. – Din fr. plastomère.

DOOM

plastomér s. m., pl. plastoméri

plastomeri
PLASTOMÉR, plastomeri, s. m. Produs macromolecular care, în anumite intervale de temperatură, poate suferi deformații permanente. – Din fr. plastomère.

DOOM

plastomér s. m., pl. plastoméri

plastomerii
PLASTOMÉR, plastomeri, s. m. Produs macromolecular care, în anumite intervale de temperatură, poate suferi deformații permanente. – Din fr. plastomère.

DOOM

plastomér s. m., pl. plastoméri

plastomerilor
PLASTOMÉR, plastomeri, s. m. Produs macromolecular care, în anumite intervale de temperatură, poate suferi deformații permanente. – Din fr. plastomère.

DOOM

plastomér s. m., pl. plastoméri

plastomerul
PLASTOMÉR, plastomeri, s. m. Produs macromolecular care, în anumite intervale de temperatură, poate suferi deformații permanente. – Din fr. plastomère.

DOOM

plastomér s. m., pl. plastoméri

plastomerului
PLASTOMÉR, plastomeri, s. m. Produs macromolecular care, în anumite intervale de temperatură, poate suferi deformații permanente. – Din fr. plastomère.

DOOM

plastomér s. m., pl. plastoméri

plastometre
PLASTOMÉTRU, plastometre, s. n. Instrument pentru determinarea calității glutenului umed. – Din fr. plastomètre.

plastometrele
PLASTOMÉTRU, plastometre, s. n. Instrument pentru determinarea calității glutenului umed. – Din fr. plastomètre.

plastometrelor
PLASTOMÉTRU, plastometre, s. n. Instrument pentru determinarea calității glutenului umed. – Din fr. plastomètre.

plastometru
PLASTOMÉTRU, plastometre, s. n. Instrument pentru determinarea calității glutenului umed. – Din fr. plastomètre.

plastometrul
PLASTOMÉTRU, plastometre, s. n. Instrument pentru determinarea calității glutenului umed. – Din fr. plastomètre.

plastometrului
PLASTOMÉTRU, plastometre, s. n. Instrument pentru determinarea calității glutenului umed. – Din fr. plastomètre.

plastore
PLÁSTORE s. m. v. plasture.

plastroane
PLASTRÓN, plastroane, s. n. 1. Partea din față apretată (detașabilă) a unei cămăși bărbătești. ♦ Partea din față (detașabilă) a unei bluze, rochii etc., care constituie o garnitură. 2. Cravată lată care acoperă pieptul. 3. Piesă de piele groasă, căptușită, care protejează pieptul la jucătorii de scrimă. – Din fr. plastron.

DOOM

plastrón s. n., pl. plastroáne

plastroanele
PLASTRÓN, plastroane, s. n. 1. Partea din față apretată (detașabilă) a unei cămăși bărbătești. ♦ Partea din față (detașabilă) a unei bluze, rochii etc., care constituie o garnitură. 2. Cravată lată care acoperă pieptul. 3. Piesă de piele groasă, căptușită, care protejează pieptul la jucătorii de scrimă. – Din fr. plastron.

DOOM

plastrón s. n., pl. plastroáne

plastroanelor
PLASTRÓN, plastroane, s. n. 1. Partea din față apretată (detașabilă) a unei cămăși bărbătești. ♦ Partea din față (detașabilă) a unei bluze, rochii etc., care constituie o garnitură. 2. Cravată lată care acoperă pieptul. 3. Piesă de piele groasă, căptușită, care protejează pieptul la jucătorii de scrimă. – Din fr. plastron.

DOOM

plastrón s. n., pl. plastroáne

plastron
PLASTRÓN, plastroane, s. n. 1. Partea din față apretată (detașabilă) a unei cămăși bărbătești. ♦ Partea din față (detașabilă) a unei bluze, rochii etc., care constituie o garnitură. 2. Cravată lată care acoperă pieptul. 3. Piesă de piele groasă, căptușită, care protejează pieptul la jucătorii de scrimă. – Din fr. plastron.

DOOM

plastrón s. n., pl. plastroáne

plastronul
PLASTRÓN, plastroane, s. n. 1. Partea din față apretată (detașabilă) a unei cămăși bărbătești. ♦ Partea din față (detașabilă) a unei bluze, rochii etc., care constituie o garnitură. 2. Cravată lată care acoperă pieptul. 3. Piesă de piele groasă, căptușită, care protejează pieptul la jucătorii de scrimă. – Din fr. plastron.

DOOM

plastrón s. n., pl. plastroáne

plastronului
PLASTRÓN, plastroane, s. n. 1. Partea din față apretată (detașabilă) a unei cămăși bărbătești. ♦ Partea din față (detașabilă) a unei bluze, rochii etc., care constituie o garnitură. 2. Cravată lată care acoperă pieptul. 3. Piesă de piele groasă, căptușită, care protejează pieptul la jucătorii de scrimă. – Din fr. plastron.

DOOM

plastrón s. n., pl. plastroáne

plastră
PLÁSTRĂ s. f. v. plastă.

plastur
PLÁSTURE, plasturi, s. m. Bucățică de pânză pe care s-a întins o pastă medicinală densă și lipicioasă, care se aplică pe o rană pentru a o feri de infecție sau cu care se fixează un pansament; emplastru. ♦ (Pop.) Cataplasmă. [Var.: plástur s. m.] – Din ngr. blástri, lat. plastrum, germ. Pflaster, rus. plastîr'.

DOOM

plásture s. m., pl. plásturi

plasture
PLÁSTURE, plasturi, s. m. Bucățică de pânză pe care s-a întins o pastă medicinală densă și lipicioasă, care se aplică pe o rană pentru a o feri de infecție sau cu care se fixează un pansament; emplastru. ♦ (Pop.) Cataplasmă. [Var.: plástur s. m.] – Din ngr. blástri, lat. plastrum, germ. Pflaster, rus. plastîr'.

DOOM

plásture s. m., pl. plásturi

plasturele
PLÁSTURE, plasturi, s. m. Bucățică de pânză pe care s-a întins o pastă medicinală densă și lipicioasă, care se aplică pe o rană pentru a o feri de infecție sau cu care se fixează un pansament; emplastru. ♦ (Pop.) Cataplasmă. [Var.: plástur s. m.] – Din ngr. blástri, lat. plastrum, germ. Pflaster, rus. plastîr'.

DOOM

plásture s. m., pl. plásturi

plasturelui
PLÁSTURE, plasturi, s. m. Bucățică de pânză pe care s-a întins o pastă medicinală densă și lipicioasă, care se aplică pe o rană pentru a o feri de infecție sau cu care se fixează un pansament; emplastru. ♦ (Pop.) Cataplasmă. [Var.: plástur s. m.] – Din ngr. blástri, lat. plastrum, germ. Pflaster, rus. plastîr'.

DOOM

plásture s. m., pl. plásturi

plasturi
PLÁSTURE, plasturi, s. m. Bucățică de pânză pe care s-a întins o pastă medicinală densă și lipicioasă, care se aplică pe o rană pentru a o feri de infecție sau cu care se fixează un pansament; emplastru. ♦ (Pop.) Cataplasmă. [Var.: plástur s. m.] – Din ngr. blástri, lat. plastrum, germ. Pflaster, rus. plastîr'.

DOOM

plásture s. m., pl. plásturi

plasturii
PLÁSTURE, plasturi, s. m. Bucățică de pânză pe care s-a întins o pastă medicinală densă și lipicioasă, care se aplică pe o rană pentru a o feri de infecție sau cu care se fixează un pansament; emplastru. ♦ (Pop.) Cataplasmă. [Var.: plástur s. m.] – Din ngr. blástri, lat. plastrum, germ. Pflaster, rus. plastîr'.

DOOM

plásture s. m., pl. plásturi

plasturilor
PLÁSTURE, plasturi, s. m. Bucățică de pânză pe care s-a întins o pastă medicinală densă și lipicioasă, care se aplică pe o rană pentru a o feri de infecție sau cu care se fixează un pansament; emplastru. ♦ (Pop.) Cataplasmă. [Var.: plástur s. m.] – Din ngr. blástri, lat. plastrum, germ. Pflaster, rus. plastîr'.

DOOM

plásture s. m., pl. plásturi

plasând
PLASÁ, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuții). 3. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) situa într-un anumit loc, spațiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujbă, o situație (bună). ♦ Refl. A se situa pe o poziție; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea către un punct determinat. – Din fr. placer.

DOOM

plasá (a ~) vb., ind. prez. 3 plaseáză

plasînd
PLASÁ, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuții). 3. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) situa într-un anumit loc, spațiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujbă, o situație (bună). ♦ Refl. A se situa pe o poziție; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea către un punct determinat. – Din fr. placer.

DOOM

plasá (a ~) vb., ind. prez. 3 plaseáză

plasă
PLÁSĂ³, plăși, s. f. (În vechea organizare administrativă a țării) Subdiviziune administrativă mai mică decît un județ. Sînt născut la 1 martie 1837 în satul Humulești, județul Neamțului, plasa de sus. CREANGĂ, O. A. 285. Fu pe rînd subgrefier, subcomisar și subprefect la o plasă. NEGRUZZI, S. I 111. – Gen.-dat. și: (neobișnuit) plăsei (MACEDONSKI, O. III 36).

plasări
PLASÁRE, plasări, s. f. Acțiunea de a (se) plasa și rezultatul ei. – V. plasa.

DOOM

plasáre s. f., g.-d. art. plasắrii; pl. plasắri

plasării
PLASÁRE, plasări, s. f. Acțiunea de a (se) plasa și rezultatul ei. – V. plasa.

DOOM

plasáre s. f., g.-d. art. plasắrii; pl. plasắri

plasările
PLASÁRE, plasări, s. f. Acțiunea de a (se) plasa și rezultatul ei. – V. plasa.

DOOM

plasáre s. f., g.-d. art. plasắrii; pl. plasắri

plasărilor
PLASÁRE, plasări, s. f. Acțiunea de a (se) plasa și rezultatul ei. – V. plasa.

DOOM

plasáre s. f., g.-d. art. plasắrii; pl. plasắri

plat
PLAT, -Ă, plați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Lat, turtit; plan. ◊ Picior plat = malformație congenitală a piciorului care are talpa prea puțin scobită; platfus. ♦ (Despre terenuri) Întins, neted, șes. 2. Fig. Lipsit de expresie sau de culoare; searbăd, fad; șters, banal. ♦ (Despre mediul înconjurător, modul de viață etc.) Mediocru, meschin; lipsit de variație, monoton. ♦ (Despre persoane) Fără personalitate, fără valoare, neinteresant, fără imaginație; prost. 3. (Sport; despre alergări atletice) Care se desfășoară pe un teren neted, special amenajat. – Din fr. plat.

DOOM

plat adj. m., pl. plați; f. plátă, pl. pláte

plata
PLAT, -Ă, plați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Lat, turtit; plan. ◊ Picior plat = malformație congenitală a piciorului care are talpa prea puțin scobită; platfus. ♦ (Despre terenuri) Întins, neted, șes. 2. Fig. Lipsit de expresie sau de culoare; searbăd, fad; șters, banal. ♦ (Despre mediul înconjurător, modul de viață etc.) Mediocru, meschin; lipsit de variație, monoton. ♦ (Despre persoane) Fără personalitate, fără valoare, neinteresant, fără imaginație; prost. 3. (Sport; despre alergări atletice) Care se desfășoară pe un teren neted, special amenajat. – Din fr. plat.

DOOM

plat adj. m., pl. plați; f. plátă, pl. pláte

plata
PLÁTĂ, plăți, s. f. 1. Faptul de a plăti o sumă de bani datorată; achitare. ♦ Sistem, mod după care se plătește. 2. Sumă de bani dată cuiva pentru munca depusă, drept contravaloare a unui obiect cumpărat, a folosinței unui lucru etc. 3. Răsplată, recompensă (morală) dată cuiva pentru faptele sale bune; pedeapsă pentru fapte rele. ◊ Expr. A-și lua plata = a-și primi pedeapsa cuvenită. A se duce (sau a pleca, a merge etc.) în plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a se duce (sau a pleca, a merge etc.) unde vrea, unde știe, unde-i place. A lăsa (pe cineva) în plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a nu se mai ocupa de cineva, a lăsa în voia sorții, a lăsa în pace. – Din sl. plata.

DOOM

plátă s. f., g.-d. art. plắții; pl. plăți

platan
PLATÁN¹, platani, s. m. Gen de arbori exotici cu scoarță exfoliată, cu frunze palmat-lobate și cu trunchiul verde (Platanus); arbore care face parte din acest gen. – Din lat. platanus, ngr. plátanos, fr. platane.

DOOM

platán² (taler) (înv.) s. n., pl. platáne

platan
PLATÂN², platane, s. n. (Înv.) Fiecare dintre cele două farfurioare ale unei balanțe, pe care se așază obiectul de cântărit și greutățile; taler. – Cf. fr. p l a t e a u.

platane
PLATÂN², platane, s. n. (Înv.) Fiecare dintre cele două farfurioare ale unei balanțe, pe care se așază obiectul de cântărit și greutățile; taler. – Cf. fr. p l a t e a u.

platanele
PLATÂN², platane, s. n. (Înv.) Fiecare dintre cele două farfurioare ale unei balanțe, pe care se așază obiectul de cântărit și greutățile; taler. – Cf. fr. p l a t e a u.

platanelor
PLATÂN², platane, s. n. (Înv.) Fiecare dintre cele două farfurioare ale unei balanțe, pe care se așază obiectul de cântărit și greutățile; taler. – Cf. fr. p l a t e a u.

platani
PLATÁN¹, platani, s. m. Gen de arbori exotici cu scoarță exfoliată, cu frunze palmat-lobate și cu trunchiul verde (Platanus); arbore care face parte din acest gen. – Din lat. platanus, ngr. plátanos, fr. platane.

DOOM

platán² (taler) (înv.) s. n., pl. platáne

platanii
PLATÁN¹, platani, s. m. Gen de arbori exotici cu scoarță exfoliată, cu frunze palmat-lobate și cu trunchiul verde (Platanus); arbore care face parte din acest gen. – Din lat. platanus, ngr. plátanos, fr. platane.

DOOM

platán² (taler) (înv.) s. n., pl. platáne

platanilor
PLATÁN¹, platani, s. m. Gen de arbori exotici cu scoarță exfoliată, cu frunze palmat-lobate și cu trunchiul verde (Platanus); arbore care face parte din acest gen. – Din lat. platanus, ngr. plátanos, fr. platane.

DOOM

platán² (taler) (înv.) s. n., pl. platáne

platanoides
ARȚÁR, arțari, s. m. Arbore cu lemnul alb și tare, rezistent, cu frunze opuse și fructe aripate, înrudit cu paltinul (Acer platanoides). – Et. nec.

platanthera
STUPINÍȚĂ, stupinițe, s. f. 1. Diminutiv al lui stupină. 2. Plantă erbacee din familia orhideelor, cu două frunze bazale opuse, cu flori albe cu miros puternic de garoafe (Platanthera bifolia). – Stupină + suf. -iță.

platanul
PLATÁN¹, platani, s. m. Gen de arbori exotici cu scoarță exfoliată, cu frunze palmat-lobate și cu trunchiul verde (Platanus); arbore care face parte din acest gen. – Din lat. platanus, ngr. plátanos, fr. platane.

DOOM

platán² (taler) (înv.) s. n., pl. platáne

platanul
PLATÂN², platane, s. n. (Înv.) Fiecare dintre cele două farfurioare ale unei balanțe, pe care se așază obiectul de cântărit și greutățile; taler. – Cf. fr. p l a t e a u.

platanului
PLATÁN¹, platani, s. m. Gen de arbori exotici cu scoarță exfoliată, cu frunze palmat-lobate și cu trunchiul verde (Platanus); arbore care face parte din acest gen. – Din lat. platanus, ngr. plátanos, fr. platane.

DOOM

platán² (taler) (înv.) s. n., pl. platáne

platanului
PLATÂN², platane, s. n. (Înv.) Fiecare dintre cele două farfurioare ale unei balanțe, pe care se așază obiectul de cântărit și greutățile; taler. – Cf. fr. p l a t e a u.

platbanda
PLATBÁNDĂ, platbande, s. f. 1. Traversă sau grindă orizontală, formată dintr-o bucată de piatră sau din mai multe bucăți apropiate. 2. Fâșie îngustă de teren, de obicei plantată cu iarbă, cu flori sau cu arbuști, care mărginește despărțiturile unei grădini. 3. (Tehn.) Semifabricat de oțel sub formă de fâșie. – Din fr. plate-bande.

DOOM

platbándă s. f., g.-d. art. platbándei; pl. platbánde

platbande
PLATBÁNDĂ, platbande, s. f. 1. Traversă sau grindă orizontală, formată dintr-o bucată de piatră sau din mai multe bucăți apropiate. 2. Fâșie îngustă de teren, de obicei plantată cu iarbă, cu flori sau cu arbuști, care mărginește despărțiturile unei grădini. 3. (Tehn.) Semifabricat de oțel sub formă de fâșie. – Din fr. plate-bande.

DOOM

platbándă s. f., g.-d. art. platbándei; pl. platbánde

platbandei
PLATBÁNDĂ, platbande, s. f. 1. Traversă sau grindă orizontală, formată dintr-o bucată de piatră sau din mai multe bucăți apropiate. 2. Fâșie îngustă de teren, de obicei plantată cu iarbă, cu flori sau cu arbuști, care mărginește despărțiturile unei grădini. 3. (Tehn.) Semifabricat de oțel sub formă de fâșie. – Din fr. plate-bande.

DOOM

platbándă s. f., g.-d. art. platbándei; pl. platbánde

platbandele
PLATBÁNDĂ, platbande, s. f. 1. Traversă sau grindă orizontală, formată dintr-o bucată de piatră sau din mai multe bucăți apropiate. 2. Fâșie îngustă de teren, de obicei plantată cu iarbă, cu flori sau cu arbuști, care mărginește despărțiturile unei grădini. 3. (Tehn.) Semifabricat de oțel sub formă de fâșie. – Din fr. plate-bande.

DOOM

platbándă s. f., g.-d. art. platbándei; pl. platbánde

platbandelor
PLATBÁNDĂ, platbande, s. f. 1. Traversă sau grindă orizontală, formată dintr-o bucată de piatră sau din mai multe bucăți apropiate. 2. Fâșie îngustă de teren, de obicei plantată cu iarbă, cu flori sau cu arbuști, care mărginește despărțiturile unei grădini. 3. (Tehn.) Semifabricat de oțel sub formă de fâșie. – Din fr. plate-bande.

DOOM

platbándă s. f., g.-d. art. platbándei; pl. platbánde

platca
PLÁCĂ, plăci, s. f. 1. (De obicei urmat de determinări care indică materia) Bucată de material cu fețele plane și cu o grosime uniformă și mult mai mică decât celelalte două dimensiuni. ◊ Placă aglomerată = placă (1) obținută prin aglomerarea cu lianți sintetici a așchiilor de lemn din sortimente inferioare sau din deșeuri de la exploatarea și industrializarea lemnului. Placă turnantă sau (învârtitoare) = disc de oțel sau de fontă sau pod cu tablier metalic, care se poate învârti în plan orizontal în jurul axei sale verticale și care servește la întoarcerea vehiculelor feroviare, la trecerea lor de pe o linie pe alta etc. Placă fotografică = placă (1) de sticlă cu una dintre fețe acoperită cu o emulsie fotosensibilă, folosită îndeosebi pentru realizarea negativelor fotografice, în spectroscopie, în microscopie etc. 2. Disc de ebonită pe care se imprimă vibrațiile vocii sau ale unui instrument muzical, spre a fi apoi reproduse cu ajutorul gramofonului, al patefonului, al pick-up-ului. ◊ Expr. (Fam.) A schimba placa = a schimba subiectul unei discuții (care a ajuns să plictisească) sau atitudinea față de cineva. 3. (Înv.) Tăbliță de ardezie pe care învățau să scrie școlarii începători. 4. (Tipogr.) Foaie de metal pe care se imprimă literele.(Med.) Proteză dentară mobilă. Placă dentară. 6. (În sintagma) Placă funerară = placă de metal, de marmură etc., fixată pe o piatră de mormânt pe care este scris numele persoanei decedate, anii de viață, un epitaf etc. – Din fr. plaque.

DOOM

plácă s. f., g.-d. art. plắcii; pl. plăci

platca
PLÁTCĂ¹ s. f. (Înv.; în expr.) A intra (în) platcă = a) a pierde o partidă la jocul de cărți; b) a trebui să plătească o datorie. A pune (sau a face pe cineva) platcă = a face (pe cineva) să piardă la jocul de cărți. A rămâne platcă = a rămâne de rușine, a se face de râs. – Din sb., pol. platka.

DOOM

plátcă² (la îmbrăcăminte) s. f., g.-d. art. plắtcii; pl. plătci

plate
PLAT, -Ă, plați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Lat, turtit; plan. ◊ Picior plat = malformație congenitală a piciorului care are talpa prea puțin scobită; platfus. ♦ (Despre terenuri) Întins, neted, șes. 2. Fig. Lipsit de expresie sau de culoare; searbăd, fad; șters, banal. ♦ (Despre mediul înconjurător, modul de viață etc.) Mediocru, meschin; lipsit de variație, monoton. ♦ (Despre persoane) Fără personalitate, fără valoare, neinteresant, fără imaginație; prost. 3. (Sport; despre alergări atletice) Care se desfășoară pe un teren neted, special amenajat. – Din fr. plat.

DOOM

plat adj. m., pl. plați; f. plátă, pl. pláte

platei
PLAT, -Ă, plați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Lat, turtit; plan. ◊ Picior plat = malformație congenitală a piciorului care are talpa prea puțin scobită; platfus. ♦ (Despre terenuri) Întins, neted, șes. 2. Fig. Lipsit de expresie sau de culoare; searbăd, fad; șters, banal. ♦ (Despre mediul înconjurător, modul de viață etc.) Mediocru, meschin; lipsit de variație, monoton. ♦ (Despre persoane) Fără personalitate, fără valoare, neinteresant, fără imaginație; prost. 3. (Sport; despre alergări atletice) Care se desfășoară pe un teren neted, special amenajat. – Din fr. plat.

DOOM

plat adj. m., pl. plați; f. plátă, pl. pláte

platelaj
PLATELÁJ, platelaje, s. n. Element de construcție al unui pod care susține calea podului și transmite greutatea acesteia și încărcările mobile la grinzile principale ale podului. – Din fr. platelage.

DOOM

plateláj s. n., pl. plateláje

platelaje
PLATELÁJ, platelaje, s. n. Element de construcție al unui pod care susține calea podului și transmite greutatea acesteia și încărcările mobile la grinzile principale ale podului. – Din fr. platelage.

DOOM

plateláj s. n., pl. plateláje

platelajele
PLATELÁJ, platelaje, s. n. Element de construcție al unui pod care susține calea podului și transmite greutatea acesteia și încărcările mobile la grinzile principale ale podului. – Din fr. platelage.

DOOM

plateláj s. n., pl. plateláje

platelajelor
PLATELÁJ, platelaje, s. n. Element de construcție al unui pod care susține calea podului și transmite greutatea acesteia și încărcările mobile la grinzile principale ale podului. – Din fr. platelage.

DOOM

plateláj s. n., pl. plateláje

platelajul
PLATELÁJ, platelaje, s. n. Element de construcție al unui pod care susține calea podului și transmite greutatea acesteia și încărcările mobile la grinzile principale ale podului. – Din fr. platelage.

DOOM

plateláj s. n., pl. plateláje

platelajului
PLATELÁJ, platelaje, s. n. Element de construcție al unui pod care susține calea podului și transmite greutatea acesteia și încărcările mobile la grinzile principale ale podului. – Din fr. platelage.

DOOM

plateláj s. n., pl. plateláje

platele
PLAT, -Ă, plați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Lat, turtit; plan. ◊ Picior plat = malformație congenitală a piciorului care are talpa prea puțin scobită; platfus. ♦ (Despre terenuri) Întins, neted, șes. 2. Fig. Lipsit de expresie sau de culoare; searbăd, fad; șters, banal. ♦ (Despre mediul înconjurător, modul de viață etc.) Mediocru, meschin; lipsit de variație, monoton. ♦ (Despre persoane) Fără personalitate, fără valoare, neinteresant, fără imaginație; prost. 3. (Sport; despre alergări atletice) Care se desfășoară pe un teren neted, special amenajat. – Din fr. plat.

DOOM

plat adj. m., pl. plați; f. plátă, pl. pláte

platelmint
PLATELMÍNT, platelminți, s. m. (La pl.) Încrengătură de viermi cu corpul lat, nesegmentat, lipsit de aparat respirator și circulator, în general hermafrodiți (Plathelminthes); (și la sg.) vierme din această clasă. – Din fr. plathelminthe.

DOOM

platelmínt s. m., pl. platelmínți

platelmintul
PLATELMÍNT, platelminți, s. m. (La pl.) Încrengătură de viermi cu corpul lat, nesegmentat, lipsit de aparat respirator și circulator, în general hermafrodiți (Plathelminthes); (și la sg.) vierme din această clasă. – Din fr. plathelminthe.

DOOM

platelmínt s. m., pl. platelmínți

platelmintului
PLATELMÍNT, platelminți, s. m. (La pl.) Încrengătură de viermi cu corpul lat, nesegmentat, lipsit de aparat respirator și circulator, în general hermafrodiți (Plathelminthes); (și la sg.) vierme din această clasă. – Din fr. plathelminthe.

DOOM

platelmínt s. m., pl. platelmínți

platelminți
PLATELMÍNT, platelminți, s. m. (La pl.) Încrengătură de viermi cu corpul lat, nesegmentat, lipsit de aparat respirator și circulator, în general hermafrodiți (Plathelminthes); (și la sg.) vierme din această clasă. – Din fr. plathelminthe.

DOOM

platelmínt s. m., pl. platelmínți

platelminții
PLATELMÍNT, platelminți, s. m. (La pl.) Încrengătură de viermi cu corpul lat, nesegmentat, lipsit de aparat respirator și circulator, în general hermafrodiți (Plathelminthes); (și la sg.) vierme din această clasă. – Din fr. plathelminthe.

DOOM

platelmínt s. m., pl. platelmínți

platelminților
PLATELMÍNT, platelminți, s. m. (La pl.) Încrengătură de viermi cu corpul lat, nesegmentat, lipsit de aparat respirator și circulator, în general hermafrodiți (Plathelminthes); (și la sg.) vierme din această clasă. – Din fr. plathelminthe.

DOOM

platelmínt s. m., pl. platelmínți

platelor
PLAT, -Ă, plați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Lat, turtit; plan. ◊ Picior plat = malformație congenitală a piciorului care are talpa prea puțin scobită; platfus. ♦ (Despre terenuri) Întins, neted, șes. 2. Fig. Lipsit de expresie sau de culoare; searbăd, fad; șters, banal. ♦ (Despre mediul înconjurător, modul de viață etc.) Mediocru, meschin; lipsit de variație, monoton. ♦ (Despre persoane) Fără personalitate, fără valoare, neinteresant, fără imaginație; prost. 3. (Sport; despre alergări atletice) Care se desfășoară pe un teren neted, special amenajat. – Din fr. plat.

DOOM

plat adj. m., pl. plați; f. plátă, pl. pláte

plateresc
PLATERÉSC adj. Stil plateresc și (s.n.) = stil arhitectonic caracteristic renașterii spaniole, ale cărui ornamente imită pe cele de orfevrărie. [< fr. plateresque, cf. sp. platero – giuvaergiu].

platforma
PLATFÓRMĂ, platforme, s. f. I. 1. Suprafață orizontală plană a unui vehicul, a unui aparat de ridicat etc. pe care se încarcă mărfuri, vite etc.; p. ext. vagon sau camion deschis, fără pereți și fără acoperiș, utilizat pentru transporturi. Platformă de lansare = suport plan, orizontal, de pe care rachetele teleghidate decolează vertical; rampă de lansare. Platformă spațială = satelit artificial de mari dimensiuni, constituind o bază permanentă pentru cercetarea spațiului cosmic și pentru lansarea navelor interplanetare. Platformă de foraj marin = platformă (I 1) pe care se află instalații de forare a puțurilor pentru extragerea petrolului din subsolul mării. ♦ Parte a unui tramvai, a unui autobuz, a unui vagon de tren etc., în dreptul ușilor, pe unde urcă sau coboară călătorii. 2. Element plan al unei construcții. ♦ Palier al unei scări. 3. Construcție sau suprafață de teren plană amenajată pentru efectuarea unor lucrări cu caracter tehnic, pentru instalarea unui utilaj, pentru verificarea unor mașini sau aparate, pentru depozitarea unor materiale etc. 4. Teren, de cele mai multe ori plan, situat la diferite înălțimi. 5. (Sport) Instalație orizontală rigidă, de 2-6 m lungime, acoperită cu un strat antiderapant, de pe care se execută sărituri în apă. 6. (Geol.) Teritoriul întins și rigid al scoarței Pământului, afectat numai de mișcări epirogenetice. II. 1. Program de activitate sau de revendicări politice al unui partid, al unei grupări sau al unui om politic. 2. Obiectul, problemele, punctul de vedere al unei discuții. – Din fr. plate-forme.

DOOM

platfórmă s. f., g.-d. art. platfórmei; pl. platfórme

platformare
PLATFORMÁRE, platformări, s. f. (Mar.) Deplasare pe apă a ambarcațiunilor fără deplasament. – De la platformă.

platformarea
PLATFORMÁRE, platformări, s. f. (Mar.) Deplasare pe apă a ambarcațiunilor fără deplasament. – De la platformă.

platforme
PLATFÓRMĂ, platforme, s. f. I. 1. Suprafață orizontală plană a unui vehicul, a unui aparat de ridicat etc. pe care se încarcă mărfuri, vite etc.; p. ext. vagon sau camion deschis, fără pereți și fără acoperiș, utilizat pentru transporturi. Platformă de lansare = suport plan, orizontal, de pe care rachetele teleghidate decolează vertical; rampă de lansare. Platformă spațială = satelit artificial de mari dimensiuni, constituind o bază permanentă pentru cercetarea spațiului cosmic și pentru lansarea navelor interplanetare. Platformă de foraj marin = platformă (I 1) pe care se află instalații de forare a puțurilor pentru extragerea petrolului din subsolul mării. ♦ Parte a unui tramvai, a unui autobuz, a unui vagon de tren etc., în dreptul ușilor, pe unde urcă sau coboară călătorii. 2. Element plan al unei construcții. ♦ Palier al unei scări. 3. Construcție sau suprafață de teren plană amenajată pentru efectuarea unor lucrări cu caracter tehnic, pentru instalarea unui utilaj, pentru verificarea unor mașini sau aparate, pentru depozitarea unor materiale etc. 4. Teren, de cele mai multe ori plan, situat la diferite înălțimi. 5. (Sport) Instalație orizontală rigidă, de 2-6 m lungime, acoperită cu un strat antiderapant, de pe care se execută sărituri în apă. 6. (Geol.) Teritoriul întins și rigid al scoarței Pământului, afectat numai de mișcări epirogenetice. II. 1. Program de activitate sau de revendicări politice al unui partid, al unei grupări sau al unui om politic. 2. Obiectul, problemele, punctul de vedere al unei discuții. – Din fr. plate-forme.

DOOM

platfórmă s. f., g.-d. art. platfórmei; pl. platfórme

platformei
PLATFÓRMĂ, platforme, s. f. I. 1. Suprafață orizontală plană a unui vehicul, a unui aparat de ridicat etc. pe care se încarcă mărfuri, vite etc.; p. ext. vagon sau camion deschis, fără pereți și fără acoperiș, utilizat pentru transporturi. Platformă de lansare = suport plan, orizontal, de pe care rachetele teleghidate decolează vertical; rampă de lansare. Platformă spațială = satelit artificial de mari dimensiuni, constituind o bază permanentă pentru cercetarea spațiului cosmic și pentru lansarea navelor interplanetare. Platformă de foraj marin = platformă (I 1) pe care se află instalații de forare a puțurilor pentru extragerea petrolului din subsolul mării. ♦ Parte a unui tramvai, a unui autobuz, a unui vagon de tren etc., în dreptul ușilor, pe unde urcă sau coboară călătorii. 2. Element plan al unei construcții. ♦ Palier al unei scări. 3. Construcție sau suprafață de teren plană amenajată pentru efectuarea unor lucrări cu caracter tehnic, pentru instalarea unui utilaj, pentru verificarea unor mașini sau aparate, pentru depozitarea unor materiale etc. 4. Teren, de cele mai multe ori plan, situat la diferite înălțimi. 5. (Sport) Instalație orizontală rigidă, de 2-6 m lungime, acoperită cu un strat antiderapant, de pe care se execută sărituri în apă. 6. (Geol.) Teritoriul întins și rigid al scoarței Pământului, afectat numai de mișcări epirogenetice. II. 1. Program de activitate sau de revendicări politice al unui partid, al unei grupări sau al unui om politic. 2. Obiectul, problemele, punctul de vedere al unei discuții. – Din fr. plate-forme.

DOOM

platfórmă s. f., g.-d. art. platfórmei; pl. platfórme

platformele
PLATFÓRMĂ, platforme, s. f. I. 1. Suprafață orizontală plană a unui vehicul, a unui aparat de ridicat etc. pe care se încarcă mărfuri, vite etc.; p. ext. vagon sau camion deschis, fără pereți și fără acoperiș, utilizat pentru transporturi. Platformă de lansare = suport plan, orizontal, de pe care rachetele teleghidate decolează vertical; rampă de lansare. Platformă spațială = satelit artificial de mari dimensiuni, constituind o bază permanentă pentru cercetarea spațiului cosmic și pentru lansarea navelor interplanetare. Platformă de foraj marin = platformă (I 1) pe care se află instalații de forare a puțurilor pentru extragerea petrolului din subsolul mării. ♦ Parte a unui tramvai, a unui autobuz, a unui vagon de tren etc., în dreptul ușilor, pe unde urcă sau coboară călătorii. 2. Element plan al unei construcții. ♦ Palier al unei scări. 3. Construcție sau suprafață de teren plană amenajată pentru efectuarea unor lucrări cu caracter tehnic, pentru instalarea unui utilaj, pentru verificarea unor mașini sau aparate, pentru depozitarea unor materiale etc. 4. Teren, de cele mai multe ori plan, situat la diferite înălțimi. 5. (Sport) Instalație orizontală rigidă, de 2-6 m lungime, acoperită cu un strat antiderapant, de pe care se execută sărituri în apă. 6. (Geol.) Teritoriul întins și rigid al scoarței Pământului, afectat numai de mișcări epirogenetice. II. 1. Program de activitate sau de revendicări politice al unui partid, al unei grupări sau al unui om politic. 2. Obiectul, problemele, punctul de vedere al unei discuții. – Din fr. plate-forme.

DOOM

platfórmă s. f., g.-d. art. platfórmei; pl. platfórme

platformelor
PLATFÓRMĂ, platforme, s. f. I. 1. Suprafață orizontală plană a unui vehicul, a unui aparat de ridicat etc. pe care se încarcă mărfuri, vite etc.; p. ext. vagon sau camion deschis, fără pereți și fără acoperiș, utilizat pentru transporturi. Platformă de lansare = suport plan, orizontal, de pe care rachetele teleghidate decolează vertical; rampă de lansare. Platformă spațială = satelit artificial de mari dimensiuni, constituind o bază permanentă pentru cercetarea spațiului cosmic și pentru lansarea navelor interplanetare. Platformă de foraj marin = platformă (I 1) pe care se află instalații de forare a puțurilor pentru extragerea petrolului din subsolul mării. ♦ Parte a unui tramvai, a unui autobuz, a unui vagon de tren etc., în dreptul ușilor, pe unde urcă sau coboară călătorii. 2. Element plan al unei construcții. ♦ Palier al unei scări. 3. Construcție sau suprafață de teren plană amenajată pentru efectuarea unor lucrări cu caracter tehnic, pentru instalarea unui utilaj, pentru verificarea unor mașini sau aparate, pentru depozitarea unor materiale etc. 4. Teren, de cele mai multe ori plan, situat la diferite înălțimi. 5. (Sport) Instalație orizontală rigidă, de 2-6 m lungime, acoperită cu un strat antiderapant, de pe care se execută sărituri în apă. 6. (Geol.) Teritoriul întins și rigid al scoarței Pământului, afectat numai de mișcări epirogenetice. II. 1. Program de activitate sau de revendicări politice al unui partid, al unei grupări sau al unui om politic. 2. Obiectul, problemele, punctul de vedere al unei discuții. – Din fr. plate-forme.

DOOM

platfórmă s. f., g.-d. art. platfórmei; pl. platfórme

platformări
PLATFORMÁRE, platformări, s. f. (Mar.) Deplasare pe apă a ambarcațiunilor fără deplasament. – De la platformă.

platformării
PLATFORMÁRE, platformări, s. f. (Mar.) Deplasare pe apă a ambarcațiunilor fără deplasament. – De la platformă.

platformările
PLATFORMÁRE, platformări, s. f. (Mar.) Deplasare pe apă a ambarcațiunilor fără deplasament. – De la platformă.

platformărilor
PLATFORMÁRE, platformări, s. f. (Mar.) Deplasare pe apă a ambarcațiunilor fără deplasament. – De la platformă.

platfus
PLÁTFUS s. n. Malformație congenitală a piciorului la care talpa este prea puțin scobită; picior plat. – Din germ. Plattfuss.

DOOM

plátfus s. n.

platfusul
PLÁTFUS s. n. Malformație congenitală a piciorului la care talpa este prea puțin scobită; picior plat. – Din germ. Plattfuss.

DOOM

plátfus s. n.

platfusului
PLÁTFUS s. n. Malformație congenitală a piciorului la care talpa este prea puțin scobită; picior plat. – Din germ. Plattfuss.

DOOM

plátfus s. n.

platicefalie
PLATICEFALÍE s.f. Diformitate care constă din turtirea cutiei craniene. [Gen. -iei. / < fr. platycéphalie].

platimerie
PLATIMERÍE s.f. Turtire anteroposterioară a femurului. [Gen. -iei. / < fr. platymérie].

platina
PLATINÁ, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de platină (1); a sufla cu platină. 2. A decolora părul capului prin mijloace chimice, dându-i o nuanță de blond-argintiu. – Din fr. platiner.

DOOM

platiná (a ~) vb., ind. prez. 3 platineáză

platina
PLÁTINĂ, (2, 3) platine, s. f. 1. Metal prețios de culoare albă-cenușie, dur, lucios, inoxidabil, foarte maleabil și ductil, foarte rezistent la căldură și la acțiunea acizilor, folosit la fabricarea unor aparate de laborator, a unor instrumente de precizie, a unor obiecte de valoare, în tehnica dentară etc. ♦ Negru de platină = platină (1) sub formă de pulbere, folosită în industrie. 2. Nume dat diferitelor piese de mașini care altădată se fabricau din platină (1) sau care au luciul acestui metal. 3. Laminat semifabricat plat, cu secțiune dreptunghiulară, cu dimensiuni mici, care se folosește ca materie primă la laminarea tablei subțiri. – Din fr. platine.

DOOM

plátină² (piesă de mașină, laminat) s. f., g.-d. art. plátinei; pl. plátine

platinai
PLATINÁ, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de platină (1); a sufla cu platină. 2. A decolora părul capului prin mijloace chimice, dându-i o nuanță de blond-argintiu. – Din fr. platiner.

DOOM

platiná (a ~) vb., ind. prez. 3 platineáză

platinam
PLATINÁ, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de platină (1); a sufla cu platină. 2. A decolora părul capului prin mijloace chimice, dându-i o nuanță de blond-argintiu. – Din fr. platiner.

DOOM

platiná (a ~) vb., ind. prez. 3 platineáză

platinare
PLATINÁ, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de platină (1); a sufla cu platină. 2. A decolora părul capului prin mijloace chimice, dându-i o nuanță de blond-argintiu. – Din fr. platiner.

DOOM

platiná (a ~) vb., ind. prez. 3 platineáză

platinare
PLATINÁRE, platinări, s. f. Acțiunea de a platina și rezultatul ei. – V. platina.

DOOM

platináre s. f., g.-d. art. platinắrii; pl. platinắri

platinarea
PLATINÁRE, platinări, s. f. Acțiunea de a platina și rezultatul ei. – V. platina.

DOOM

platináre s. f., g.-d. art. platinắrii; pl. platinắri

platinară
PLATINÁ, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de platină (1); a sufla cu platină. 2. A decolora părul capului prin mijloace chimice, dându-i o nuanță de blond-argintiu. – Din fr. platiner.

DOOM

platiná (a ~) vb., ind. prez. 3 platineáză

platinarăm
PLATINÁ, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de platină (1); a sufla cu platină. 2. A decolora părul capului prin mijloace chimice, dându-i o nuanță de blond-argintiu. – Din fr. platiner.

DOOM

platiná (a ~) vb., ind. prez. 3 platineáză

platinarăți
PLATINÁ, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de platină (1); a sufla cu platină. 2. A decolora părul capului prin mijloace chimice, dându-i o nuanță de blond-argintiu. – Din fr. platiner.

DOOM

platiná (a ~) vb., ind. prez. 3 platineáză

platinase
PLATINÁ, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de platină (1); a sufla cu platină. 2. A decolora părul capului prin mijloace chimice, dându-i o nuanță de blond-argintiu. – Din fr. platiner.

DOOM

platiná (a ~) vb., ind. prez. 3 platineáză

platinasem
PLATINÁ, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de platină (1); a sufla cu platină. 2. A decolora părul capului prin mijloace chimice, dându-i o nuanță de blond-argintiu. – Din fr. platiner.

DOOM

platiná (a ~) vb., ind. prez. 3 platineáză

platinaseră
PLATINÁ, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de platină (1); a sufla cu platină. 2. A decolora părul capului prin mijloace chimice, dându-i o nuanță de blond-argintiu. – Din fr. platiner.

DOOM

platiná (a ~) vb., ind. prez. 3 platineáză

platinaserăm
PLATINÁ, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de platină (1); a sufla cu platină. 2. A decolora părul capului prin mijloace chimice, dându-i o nuanță de blond-argintiu. – Din fr. platiner.

DOOM

platiná (a ~) vb., ind. prez. 3 platineáză

platinaserăți
PLATINÁ, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de platină (1); a sufla cu platină. 2. A decolora părul capului prin mijloace chimice, dându-i o nuanță de blond-argintiu. – Din fr. platiner.

DOOM

platiná (a ~) vb., ind. prez. 3 platineáză

platinaseși
PLATINÁ, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de platină (1); a sufla cu platină. 2. A decolora părul capului prin mijloace chimice, dându-i o nuanță de blond-argintiu. – Din fr. platiner.

DOOM

platiná (a ~) vb., ind. prez. 3 platineáză

platinaseți
PLATINÁ, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de platină (1); a sufla cu platină. 2. A decolora părul capului prin mijloace chimice, dându-i o nuanță de blond-argintiu. – Din fr. platiner.

DOOM

platiná (a ~) vb., ind. prez. 3 platineáză

platinat
PLATINÁ, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de platină (1); a sufla cu platină. 2. A decolora părul capului prin mijloace chimice, dându-i o nuanță de blond-argintiu. – Din fr. platiner.

DOOM

platiná (a ~) vb., ind. prez. 3 platineáză

platinat
PLATINÁT, -Ă, platinați, -te, adj. (Despre metale) Acoperit cu un strat subțire de platină (1); suflat cu platină. ♦ (Despre păr) Care are o culoare foarte deschisă, cu luciu de platină. – V. platina.

platinata
PLATINÁT, -Ă, platinați, -te, adj. (Despre metale) Acoperit cu un strat subțire de platină (1); suflat cu platină. ♦ (Despre păr) Care are o culoare foarte deschisă, cu luciu de platină. – V. platina.

platinate
PLATINÁT, -Ă, platinați, -te, adj. (Despre metale) Acoperit cu un strat subțire de platină (1); suflat cu platină. ♦ (Despre păr) Care are o culoare foarte deschisă, cu luciu de platină. – V. platina.

platinatei
PLATINÁT, -Ă, platinați, -te, adj. (Despre metale) Acoperit cu un strat subțire de platină (1); suflat cu platină. ♦ (Despre păr) Care are o culoare foarte deschisă, cu luciu de platină. – V. platina.

platinatele
PLATINÁT, -Ă, platinați, -te, adj. (Despre metale) Acoperit cu un strat subțire de platină (1); suflat cu platină. ♦ (Despre păr) Care are o culoare foarte deschisă, cu luciu de platină. – V. platina.

platinatelor
PLATINÁT, -Ă, platinați, -te, adj. (Despre metale) Acoperit cu un strat subțire de platină (1); suflat cu platină. ♦ (Despre păr) Care are o culoare foarte deschisă, cu luciu de platină. – V. platina.

platinatul
PLATINÁT, -Ă, platinați, -te, adj. (Despre metale) Acoperit cu un strat subțire de platină (1); suflat cu platină. ♦ (Despre păr) Care are o culoare foarte deschisă, cu luciu de platină. – V. platina.

platinatului
PLATINÁT, -Ă, platinați, -te, adj. (Despre metale) Acoperit cu un strat subțire de platină (1); suflat cu platină. ♦ (Despre păr) Care are o culoare foarte deschisă, cu luciu de platină. – V. platina.

platinau
PLATINÁ, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de platină (1); a sufla cu platină. 2. A decolora părul capului prin mijloace chimice, dându-i o nuanță de blond-argintiu. – Din fr. platiner.

DOOM

platiná (a ~) vb., ind. prez. 3 platineáză

platinași
PLATINÁ, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de platină (1); a sufla cu platină. 2. A decolora părul capului prin mijloace chimice, dându-i o nuanță de blond-argintiu. – Din fr. platiner.

DOOM

platiná (a ~) vb., ind. prez. 3 platineáză

platinați
PLATINÁ, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de platină (1); a sufla cu platină. 2. A decolora părul capului prin mijloace chimice, dându-i o nuanță de blond-argintiu. – Din fr. platiner.

DOOM

platiná (a ~) vb., ind. prez. 3 platineáză

platinați
PLATINÁT, -Ă, platinați, -te, adj. (Despre metale) Acoperit cu un strat subțire de platină (1); suflat cu platină. ♦ (Despre păr) Care are o culoare foarte deschisă, cu luciu de platină. – V. platina.

platinații
PLATINÁT, -Ă, platinați, -te, adj. (Despre metale) Acoperit cu un strat subțire de platină (1); suflat cu platină. ♦ (Despre păr) Care are o culoare foarte deschisă, cu luciu de platină. – V. platina.

platinaților
PLATINÁT, -Ă, platinați, -te, adj. (Despre metale) Acoperit cu un strat subțire de platină (1); suflat cu platină. ♦ (Despre păr) Care are o culoare foarte deschisă, cu luciu de platină. – V. platina.

platine
PLÁTINĂ, (2, 3) platine, s. f. 1. Metal prețios de culoare albă-cenușie, dur, lucios, inoxidabil, foarte maleabil și ductil, foarte rezistent la căldură și la acțiunea acizilor, folosit la fabricarea unor aparate de laborator, a unor instrumente de precizie, a unor obiecte de valoare, în tehnica dentară etc. ♦ Negru de platină = platină (1) sub formă de pulbere, folosită în industrie. 2. Nume dat diferitelor piese de mașini care altădată se fabricau din platină (1) sau care au luciul acestui metal. 3. Laminat semifabricat plat, cu secțiune dreptunghiulară, cu dimensiuni mici, care se folosește ca materie primă la laminarea tablei subțiri. – Din fr. platine.

DOOM

plátină² (piesă de mașină, laminat) s. f., g.-d. art. plátinei; pl. plátine

platinează
PLATINÁ, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de platină (1); a sufla cu platină. 2. A decolora părul capului prin mijloace chimice, dându-i o nuanță de blond-argintiu. – Din fr. platiner.

DOOM

platiná (a ~) vb., ind. prez. 3 platineáză

platinei
PLÁTINĂ, (2, 3) platine, s. f. 1. Metal prețios de culoare albă-cenușie, dur, lucios, inoxidabil, foarte maleabil și ductil, foarte rezistent la căldură și la acțiunea acizilor, folosit la fabricarea unor aparate de laborator, a unor instrumente de precizie, a unor obiecte de valoare, în tehnica dentară etc. ♦ Negru de platină = platină (1) sub formă de pulbere, folosită în industrie. 2. Nume dat diferitelor piese de mașini care altădată se fabricau din platină (1) sau care au luciul acestui metal. 3. Laminat semifabricat plat, cu secțiune dreptunghiulară, cu dimensiuni mici, care se folosește ca materie primă la laminarea tablei subțiri. – Din fr. platine.

DOOM

plátină² (piesă de mașină, laminat) s. f., g.-d. art. plátinei; pl. plátine

platinele
PLÁTINĂ, (2, 3) platine, s. f. 1. Metal prețios de culoare albă-cenușie, dur, lucios, inoxidabil, foarte maleabil și ductil, foarte rezistent la căldură și la acțiunea acizilor, folosit la fabricarea unor aparate de laborator, a unor instrumente de precizie, a unor obiecte de valoare, în tehnica dentară etc. ♦ Negru de platină = platină (1) sub formă de pulbere, folosită în industrie. 2. Nume dat diferitelor piese de mașini care altădată se fabricau din platină (1) sau care au luciul acestui metal. 3. Laminat semifabricat plat, cu secțiune dreptunghiulară, cu dimensiuni mici, care se folosește ca materie primă la laminarea tablei subțiri. – Din fr. platine.

DOOM

plátină² (piesă de mașină, laminat) s. f., g.-d. art. plátinei; pl. plátine

platinelor
PLÁTINĂ, (2, 3) platine, s. f. 1. Metal prețios de culoare albă-cenușie, dur, lucios, inoxidabil, foarte maleabil și ductil, foarte rezistent la căldură și la acțiunea acizilor, folosit la fabricarea unor aparate de laborator, a unor instrumente de precizie, a unor obiecte de valoare, în tehnica dentară etc. ♦ Negru de platină = platină (1) sub formă de pulbere, folosită în industrie. 2. Nume dat diferitelor piese de mașini care altădată se fabricau din platină (1) sau care au luciul acestui metal. 3. Laminat semifabricat plat, cu secțiune dreptunghiulară, cu dimensiuni mici, care se folosește ca materie primă la laminarea tablei subțiri. – Din fr. platine.

DOOM

plátină² (piesă de mașină, laminat) s. f., g.-d. art. plátinei; pl. plátine

platinez
PLATINÁ, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de platină (1); a sufla cu platină. 2. A decolora părul capului prin mijloace chimice, dându-i o nuanță de blond-argintiu. – Din fr. platiner.

DOOM

platiná (a ~) vb., ind. prez. 3 platineáză

platineze
PLATINÁ, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de platină (1); a sufla cu platină. 2. A decolora părul capului prin mijloace chimice, dându-i o nuanță de blond-argintiu. – Din fr. platiner.

DOOM

platiná (a ~) vb., ind. prez. 3 platineáză

platinezi
PLATINÁ, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de platină (1); a sufla cu platină. 2. A decolora părul capului prin mijloace chimice, dându-i o nuanță de blond-argintiu. – Din fr. platiner.

DOOM

platiná (a ~) vb., ind. prez. 3 platineáză

platinic
PLATÍNIC, -Ă, platinici, -ce, adj. Care conține platină (1); platinifer, platinos. – Din fr. platinique.

DOOM

platínic (rar) adj. m., pl. platínici; f. platínică, pl. platínice

platinica
PLATÍNIC, -Ă, platinici, -ce, adj. Care conține platină (1); platinifer, platinos. – Din fr. platinique.

DOOM

platínic (rar) adj. m., pl. platínici; f. platínică, pl. platínice

platinice
PLATÍNIC, -Ă, platinici, -ce, adj. Care conține platină (1); platinifer, platinos. – Din fr. platinique.

DOOM

platínic (rar) adj. m., pl. platínici; f. platínică, pl. platínice

platinicei
PLATÍNIC, -Ă, platinici, -ce, adj. Care conține platină (1); platinifer, platinos. – Din fr. platinique.

DOOM

platínic (rar) adj. m., pl. platínici; f. platínică, pl. platínice

platinicele
PLATÍNIC, -Ă, platinici, -ce, adj. Care conține platină (1); platinifer, platinos. – Din fr. platinique.

DOOM

platínic (rar) adj. m., pl. platínici; f. platínică, pl. platínice

platinicelor
PLATÍNIC, -Ă, platinici, -ce, adj. Care conține platină (1); platinifer, platinos. – Din fr. platinique.

DOOM

platínic (rar) adj. m., pl. platínici; f. platínică, pl. platínice

platinici
PLATÍNIC, -Ă, platinici, -ce, adj. Care conține platină (1); platinifer, platinos. – Din fr. platinique.

DOOM

platínic (rar) adj. m., pl. platínici; f. platínică, pl. platínice

platinicii
PLATÍNIC, -Ă, platinici, -ce, adj. Care conține platină (1); platinifer, platinos. – Din fr. platinique.

DOOM

platínic (rar) adj. m., pl. platínici; f. platínică, pl. platínice

platinicilor
PLATÍNIC, -Ă, platinici, -ce, adj. Care conține platină (1); platinifer, platinos. – Din fr. platinique.

DOOM

platínic (rar) adj. m., pl. platínici; f. platínică, pl. platínice

platinicul
PLATÍNIC, -Ă, platinici, -ce, adj. Care conține platină (1); platinifer, platinos. – Din fr. platinique.

DOOM

platínic (rar) adj. m., pl. platínici; f. platínică, pl. platínice

platinicului
PLATÍNIC, -Ă, platinici, -ce, adj. Care conține platină (1); platinifer, platinos. – Din fr. platinique.

DOOM

platínic (rar) adj. m., pl. platínici; f. platínică, pl. platínice

platinifer
PLATINIFÉR, -Ă, platiniferi, -e, adj. Platinic. – Din fr. platinifère.

DOOM

platinifér adj. m., pl. platiniféri; f. platiniféră, pl. platinifére

platinifera
PLATINIFÉR, -Ă, platiniferi, -e, adj. Platinic. – Din fr. platinifère.

DOOM

platinifér adj. m., pl. platiniféri; f. platiniféră, pl. platinifére

platinifere
PLATINIFÉR, -Ă, platiniferi, -e, adj. Platinic. – Din fr. platinifère.

DOOM

platinifér adj. m., pl. platiniféri; f. platiniféră, pl. platinifére

platiniferei
PLATINIFÉR, -Ă, platiniferi, -e, adj. Platinic. – Din fr. platinifère.

DOOM

platinifér adj. m., pl. platiniféri; f. platiniféră, pl. platinifére

platiniferele
PLATINIFÉR, -Ă, platiniferi, -e, adj. Platinic. – Din fr. platinifère.

DOOM

platinifér adj. m., pl. platiniféri; f. platiniféră, pl. platinifére

platiniferelor
PLATINIFÉR, -Ă, platiniferi, -e, adj. Platinic. – Din fr. platinifère.

DOOM

platinifér adj. m., pl. platiniféri; f. platiniféră, pl. platinifére

platiniferi
PLATINIFÉR, -Ă, platiniferi, -e, adj. Platinic. – Din fr. platinifère.

DOOM

platinifér adj. m., pl. platiniféri; f. platiniféră, pl. platinifére

platiniferii
PLATINIFÉR, -Ă, platiniferi, -e, adj. Platinic. – Din fr. platinifère.

DOOM

platinifér adj. m., pl. platiniféri; f. platiniféră, pl. platinifére

platiniferilor
PLATINIFÉR, -Ă, platiniferi, -e, adj. Platinic. – Din fr. platinifère.

DOOM

platinifér adj. m., pl. platiniféri; f. platiniféră, pl. platinifére

platiniferul
PLATINIFÉR, -Ă, platiniferi, -e, adj. Platinic. – Din fr. platinifère.

DOOM

platinifér adj. m., pl. platiniféri; f. platiniféră, pl. platinifére

platiniferului
PLATINIFÉR, -Ă, platiniferi, -e, adj. Platinic. – Din fr. platinifère.

DOOM

platinifér adj. m., pl. platiniféri; f. platiniféră, pl. platinifére

platinit
PLATINÍT s. n. Oțel cu conținut mare de nichel, din care se fac legăturile la electrozii becurilor electrice. – Din fr. platinite, genn. Platinit.

DOOM

platinít s. n.

platinitul
PLATINÍT s. n. Oțel cu conținut mare de nichel, din care se fac legăturile la electrozii becurilor electrice. – Din fr. platinite, genn. Platinit.

DOOM

platinít s. n.

platinitului
PLATINÍT s. n. Oțel cu conținut mare de nichel, din care se fac legăturile la electrozii becurilor electrice. – Din fr. platinite, genn. Platinit.

DOOM

platinít s. n.

platinituri
PLATINÍT s. n. Oțel cu conținut mare de nichel, din care se fac legăturile la electrozii becurilor electrice. – Din fr. platinite, genn. Platinit.

DOOM

platinít s. n.

platiniturile
PLATINÍT s. n. Oțel cu conținut mare de nichel, din care se fac legăturile la electrozii becurilor electrice. – Din fr. platinite, genn. Platinit.

DOOM

platinít s. n.

platiniturilor
PLATINÍT s. n. Oțel cu conținut mare de nichel, din care se fac legăturile la electrozii becurilor electrice. – Din fr. platinite, genn. Platinit.

DOOM

platinít s. n.

platinoasa
PLATINÓS, -OÁSĂ, platinoși, -oase, adj. Platinic. – Din fr. platineux.

DOOM

platinós adj. m., pl. platinóși; f. platinoásă, pl. platinoáse

platinoase
PLATINÓS, -OÁSĂ, platinoși, -oase, adj. Platinic. – Din fr. platineux.

DOOM

platinós adj. m., pl. platinóși; f. platinoásă, pl. platinoáse

platinoasei
PLATINÓS, -OÁSĂ, platinoși, -oase, adj. Platinic. – Din fr. platineux.

DOOM

platinós adj. m., pl. platinóși; f. platinoásă, pl. platinoáse

platinoasele
PLATINÓS, -OÁSĂ, platinoși, -oase, adj. Platinic. – Din fr. platineux.

DOOM

platinós adj. m., pl. platinóși; f. platinoásă, pl. platinoáse

platinoaselor
PLATINÓS, -OÁSĂ, platinoși, -oase, adj. Platinic. – Din fr. platineux.

DOOM

platinós adj. m., pl. platinóși; f. platinoásă, pl. platinoáse

platinoid
PLATINOÍD, platinoide, s. n. Aliaj de cupru, nichel și zinc de culoarea platinei (1), care se folosește în electrotehnică sau pentru ornamentații. – Din fr. platinoïde, germ. Platinoid.

DOOM

platinoíd s. n., pl. platinoíde

platinoide
PLATINOÍD, platinoide, s. n. Aliaj de cupru, nichel și zinc de culoarea platinei (1), care se folosește în electrotehnică sau pentru ornamentații. – Din fr. platinoïde, germ. Platinoid.

DOOM

platinoíd s. n., pl. platinoíde

platinoidele
PLATINOÍD, platinoide, s. n. Aliaj de cupru, nichel și zinc de culoarea platinei (1), care se folosește în electrotehnică sau pentru ornamentații. – Din fr. platinoïde, germ. Platinoid.

DOOM

platinoíd s. n., pl. platinoíde

platinoidelor
PLATINOÍD, platinoide, s. n. Aliaj de cupru, nichel și zinc de culoarea platinei (1), care se folosește în electrotehnică sau pentru ornamentații. – Din fr. platinoïde, germ. Platinoid.

DOOM

platinoíd s. n., pl. platinoíde

platinoidul
PLATINOÍD, platinoide, s. n. Aliaj de cupru, nichel și zinc de culoarea platinei (1), care se folosește în electrotehnică sau pentru ornamentații. – Din fr. platinoïde, germ. Platinoid.

DOOM

platinoíd s. n., pl. platinoíde

platinoidului
PLATINOÍD, platinoide, s. n. Aliaj de cupru, nichel și zinc de culoarea platinei (1), care se folosește în electrotehnică sau pentru ornamentații. – Din fr. platinoïde, germ. Platinoid.

DOOM

platinoíd s. n., pl. platinoíde

platinos
PLATINÓS, -OÁSĂ, platinoși, -oase, adj. Platinic. – Din fr. platineux.

DOOM

platinós adj. m., pl. platinóși; f. platinoásă, pl. platinoáse

platinosul
PLATINÓS, -OÁSĂ, platinoși, -oase, adj. Platinic. – Din fr. platineux.

DOOM

platinós adj. m., pl. platinóși; f. platinoásă, pl. platinoáse

platinosului
PLATINÓS, -OÁSĂ, platinoși, -oase, adj. Platinic. – Din fr. platineux.

DOOM

platinós adj. m., pl. platinóși; f. platinoásă, pl. platinoáse

platinotipia
PLATINOTIPÍE s. f. Procedeu de imprimare fotografică bazat pe acțiunea luminii asupra sărurilor de platină (1). – Din fr. platinotypie.

DOOM

platinotipíe s. f., art. platinotipía, g.-d. platinotipíi, art. platinotipíei

platinotipie
PLATINOTIPÍE s. f. Procedeu de imprimare fotografică bazat pe acțiunea luminii asupra sărurilor de platină (1). – Din fr. platinotypie.

DOOM

platinotipíe s. f., art. platinotipía, g.-d. platinotipíi, art. platinotipíei

platinotipiei
PLATINOTIPÍE s. f. Procedeu de imprimare fotografică bazat pe acțiunea luminii asupra sărurilor de platină (1). – Din fr. platinotypie.

DOOM

platinotipíe s. f., art. platinotipía, g.-d. platinotipíi, art. platinotipíei

platinotipii
PLATINOTIPÍE s. f. Procedeu de imprimare fotografică bazat pe acțiunea luminii asupra sărurilor de platină (1). – Din fr. platinotypie.

DOOM

platinotipíe s. f., art. platinotipía, g.-d. platinotipíi, art. platinotipíei

platinoși
PLATINÓS, -OÁSĂ, platinoși, -oase, adj. Platinic. – Din fr. platineux.

DOOM

platinós adj. m., pl. platinóși; f. platinoásă, pl. platinoáse

platinoșii
PLATINÓS, -OÁSĂ, platinoși, -oase, adj. Platinic. – Din fr. platineux.

DOOM

platinós adj. m., pl. platinóși; f. platinoásă, pl. platinoáse

platinoșilor
PLATINÓS, -OÁSĂ, platinoși, -oase, adj. Platinic. – Din fr. platineux.

DOOM

platinós adj. m., pl. platinóși; f. platinoásă, pl. platinoáse

platinând
PLATINÁ, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de platină (1); a sufla cu platină. 2. A decolora părul capului prin mijloace chimice, dându-i o nuanță de blond-argintiu. – Din fr. platiner.

DOOM

platiná (a ~) vb., ind. prez. 3 platineáză

platinînd
PLATINÁ, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de platină (1); a sufla cu platină. 2. A decolora părul capului prin mijloace chimice, dându-i o nuanță de blond-argintiu. – Din fr. platiner.

DOOM

platiná (a ~) vb., ind. prez. 3 platineáză

platinări
PLATINÁRE, platinări, s. f. Acțiunea de a platina și rezultatul ei. – V. platina.

DOOM

platináre s. f., g.-d. art. platinắrii; pl. platinắri

platinării
PLATINÁRE, platinări, s. f. Acțiunea de a platina și rezultatul ei. – V. platina.

DOOM

platináre s. f., g.-d. art. platinắrii; pl. platinắri

platinările
PLATINÁRE, platinări, s. f. Acțiunea de a platina și rezultatul ei. – V. platina.

DOOM

platináre s. f., g.-d. art. platinắrii; pl. platinắri

platinărilor
PLATINÁRE, platinări, s. f. Acțiunea de a platina și rezultatul ei. – V. platina.

DOOM

platináre s. f., g.-d. art. platinắrii; pl. platinắri

platipodie
PLATIPODÍE s.f. Picior plat. [Gen. -iei. / < fr. platypodie].

platirin
PLATIRÍN, platirine, s. n. (La pl.) Grup de maimuțe cu nasul lățit și turtit, originare din America de Sud și Centrală; (la sg.) maimuță din acest grup. – Din engl. platyrrhina.

platirine
PLATIRÍN, platirine, s. n. (La pl.) Grup de maimuțe cu nasul lățit și turtit, originare din America de Sud și Centrală; (la sg.) maimuță din acest grup. – Din engl. platyrrhina.

platirinele
PLATIRÍN, platirine, s. n. (La pl.) Grup de maimuțe cu nasul lățit și turtit, originare din America de Sud și Centrală; (la sg.) maimuță din acest grup. – Din engl. platyrrhina.

platirinelor
PLATIRÍN, platirine, s. n. (La pl.) Grup de maimuțe cu nasul lățit și turtit, originare din America de Sud și Centrală; (la sg.) maimuță din acest grup. – Din engl. platyrrhina.

platirinian
PLATIRINIÉNI s.m.pl. Grup de maimuțe inferioare cu septul nazal lățit și turtit, cu coada prehensilă și degete cu gheare, care trăiesc în America de Sud și Centrală; (la sg.) maimuță din acest grup. [Var. platirine s.n.pl. / < fr. platyrrhiniens, cf. gr. platys – lat. rhis – nas].

platirinie
PLATIRINÍE s.f. Diformitate caracterizată prin nas larg și plat. [Gen. -iei. / < platyrrhinie, cf. gr. platys – turtit, rhis – nas].

platirinul
PLATIRÍN, platirine, s. n. (La pl.) Grup de maimuțe cu nasul lățit și turtit, originare din America de Sud și Centrală; (la sg.) maimuță din acest grup. – Din engl. platyrrhina.

platirinului
PLATIRÍN, platirine, s. n. (La pl.) Grup de maimuțe cu nasul lățit și turtit, originare din America de Sud și Centrală; (la sg.) maimuță din acest grup. – Din engl. platyrrhina.

platispondilie
PLATISPONDILÍE s.f. Diformitate congenitală caracterizată prin turtirea vertebrelor. [Gen. -iei. / < fr. platyspondylie].

platitudine
PLATITÚDINE, platitudini, s. f. (La sg.) Faptul de a fi plat (2); banalitate, mediocritate; (și la pl.) vorbă, idee banală, plată. – Din fr. platitude.

DOOM

platitúdine s. f., g.-d. art. platitúdinii; (vorbe, idei) pl. platitúdini

platitudinea
PLATITÚDINE, platitudini, s. f. (La sg.) Faptul de a fi plat (2); banalitate, mediocritate; (și la pl.) vorbă, idee banală, plată. – Din fr. platitude.

DOOM

platitúdine s. f., g.-d. art. platitúdinii; (vorbe, idei) pl. platitúdini

platitudini
PLATITÚDINE, platitudini, s. f. (La sg.) Faptul de a fi plat (2); banalitate, mediocritate; (și la pl.) vorbă, idee banală, plată. – Din fr. platitude.

DOOM

platitúdine s. f., g.-d. art. platitúdinii; (vorbe, idei) pl. platitúdini

platitudinii
PLATITÚDINE, platitudini, s. f. (La sg.) Faptul de a fi plat (2); banalitate, mediocritate; (și la pl.) vorbă, idee banală, plată. – Din fr. platitude.

DOOM

platitúdine s. f., g.-d. art. platitúdinii; (vorbe, idei) pl. platitúdini

platitudinile
PLATITÚDINE, platitudini, s. f. (La sg.) Faptul de a fi plat (2); banalitate, mediocritate; (și la pl.) vorbă, idee banală, plată. – Din fr. platitude.

DOOM

platitúdine s. f., g.-d. art. platitúdinii; (vorbe, idei) pl. platitúdini

platitudinilor
PLATITÚDINE, platitudini, s. f. (La sg.) Faptul de a fi plat (2); banalitate, mediocritate; (și la pl.) vorbă, idee banală, plată. – Din fr. platitude.

DOOM

platitúdine s. f., g.-d. art. platitúdinii; (vorbe, idei) pl. platitúdini

platnic
PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

DOOM

*bun-plátnic adj. m., s. m., pl. bun-plátnici; adj. f., s. f. bun-plátnică, pl. bun-plátnice

platnic
PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

DOOM

*bun-plátnic adj. m., s. m., pl. bun-plátnici; adj. f., s. f. bun-plátnică, pl. bun-plátnice

platnic
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic.

DOOM

*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice

platnic
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic.

DOOM

*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice

platnica
PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

DOOM

*bun-plátnic adj. m., s. m., pl. bun-plátnici; adj. f., s. f. bun-plátnică, pl. bun-plátnice

platnica
PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

DOOM

*bun-plátnic adj. m., s. m., pl. bun-plátnici; adj. f., s. f. bun-plátnică, pl. bun-plátnice

platnica
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic.

DOOM

*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice

platnica
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic.

DOOM

*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice

platnice
PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

DOOM

*bun-plátnic adj. m., s. m., pl. bun-plátnici; adj. f., s. f. bun-plátnică, pl. bun-plátnice

platnice
PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

DOOM

*bun-plátnic adj. m., s. m., pl. bun-plátnici; adj. f., s. f. bun-plátnică, pl. bun-plátnice

platnice
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic.

DOOM

*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice

platnice
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic.

DOOM

*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice

platnicei
PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

DOOM

*bun-plátnic adj. m., s. m., pl. bun-plátnici; adj. f., s. f. bun-plátnică, pl. bun-plátnice

platnicei
PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

DOOM

*bun-plátnic adj. m., s. m., pl. bun-plátnici; adj. f., s. f. bun-plátnică, pl. bun-plátnice

platnicei
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic.

DOOM

*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice

platnicei
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic.

DOOM

*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice

platnicele
PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

DOOM

*bun-plátnic adj. m., s. m., pl. bun-plátnici; adj. f., s. f. bun-plátnică, pl. bun-plátnice

platnicele
PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

DOOM

*bun-plátnic adj. m., s. m., pl. bun-plátnici; adj. f., s. f. bun-plátnică, pl. bun-plátnice

platnicele
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic.

DOOM

*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice

platnicele
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic.

DOOM

*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice

platnicelor
PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

DOOM

*bun-plátnic adj. m., s. m., pl. bun-plátnici; adj. f., s. f. bun-plátnică, pl. bun-plátnice

platnicelor
PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

DOOM

*bun-plátnic adj. m., s. m., pl. bun-plátnici; adj. f., s. f. bun-plátnică, pl. bun-plátnice

platnicelor
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic.

DOOM

*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice

platnicelor
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic.

DOOM

*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice

platnici
PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

DOOM

*bun-plátnic adj. m., s. m., pl. bun-plátnici; adj. f., s. f. bun-plátnică, pl. bun-plátnice

platnici
PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

DOOM

*bun-plátnic adj. m., s. m., pl. bun-plátnici; adj. f., s. f. bun-plátnică, pl. bun-plátnice

platnici
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic.

DOOM

*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice

platnici
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic.

DOOM

*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice

platnicii
PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

DOOM

*bun-plátnic adj. m., s. m., pl. bun-plátnici; adj. f., s. f. bun-plátnică, pl. bun-plátnice

platnicii
PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

DOOM

*bun-plátnic adj. m., s. m., pl. bun-plátnici; adj. f., s. f. bun-plátnică, pl. bun-plátnice

platnicii
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic.

DOOM

*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice

platnicii
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic.

DOOM

*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice

platnicilor
PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

DOOM

*bun-plátnic adj. m., s. m., pl. bun-plátnici; adj. f., s. f. bun-plátnică, pl. bun-plátnice

platnicilor
PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

DOOM

*bun-plátnic adj. m., s. m., pl. bun-plátnici; adj. f., s. f. bun-plátnică, pl. bun-plátnice

platnicilor
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic.

DOOM

*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice

platnicilor
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic.

DOOM

*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice

platnicul
PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

DOOM

*bun-plátnic adj. m., s. m., pl. bun-plátnici; adj. f., s. f. bun-plátnică, pl. bun-plátnice

platnicul
PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

DOOM

*bun-plátnic adj. m., s. m., pl. bun-plátnici; adj. f., s. f. bun-plátnică, pl. bun-plátnice

platnicul
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic.

DOOM

*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice

platnicul
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic.

DOOM

*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice

platnicului
PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

DOOM

*bun-plátnic adj. m., s. m., pl. bun-plátnici; adj. f., s. f. bun-plátnică, pl. bun-plátnice

platnicului
PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

DOOM

*bun-plátnic adj. m., s. m., pl. bun-plátnici; adj. f., s. f. bun-plátnică, pl. bun-plátnice

platnicului
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic.

DOOM

*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice

platnicului
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic.

DOOM

*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice

platonian
PLATONIÁN, -Ă, platonieni, -e, adj. (Rar) Platonic (1). [Pr.: -ni-an] – Platon (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

platonián (-ni-an) adj. m., pl. platoniéni (-ni-eni); f. platoniánă, pl. platoniéne

platoniana
PLATONIÁN, -Ă, platonieni, -e, adj. (Rar) Platonic (1). [Pr.: -ni-an] – Platon (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

platonián (-ni-an) adj. m., pl. platoniéni (-ni-eni); f. platoniánă, pl. platoniéne

platonianul
PLATONIÁN, -Ă, platonieni, -e, adj. (Rar) Platonic (1). [Pr.: -ni-an] – Platon (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

platonián (-ni-an) adj. m., pl. platoniéni (-ni-eni); f. platoniánă, pl. platoniéne

platonianului
PLATONIÁN, -Ă, platonieni, -e, adj. (Rar) Platonic (1). [Pr.: -ni-an] – Platon (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

platonián (-ni-an) adj. m., pl. platoniéni (-ni-eni); f. platoniánă, pl. platoniéne

platonic
PLATÓNIC, -Ă, platonici, -ce, adj. 1. Care aparține platonismului, referitor la platonism; platonian, platonician (2). ♦ P. ext. (Despre sentimente) Pur, ideal; spiritualizat. 2. Care nu se poate realiza, care nu se concretizează, care nu poate fi pus în practică; formal, abstract. – Din fr. platonique.

DOOM

platónic adj. m., pl. platónici; f. platónică, pl. platónice

platonica
PLATÓNIC, -Ă, platonici, -ce, adj. 1. Care aparține platonismului, referitor la platonism; platonian, platonician (2). ♦ P. ext. (Despre sentimente) Pur, ideal; spiritualizat. 2. Care nu se poate realiza, care nu se concretizează, care nu poate fi pus în practică; formal, abstract. – Din fr. platonique.

DOOM

platónic adj. m., pl. platónici; f. platónică, pl. platónice

platonice
PLATÓNIC, -Ă, platonici, -ce, adj. 1. Care aparține platonismului, referitor la platonism; platonian, platonician (2). ♦ P. ext. (Despre sentimente) Pur, ideal; spiritualizat. 2. Care nu se poate realiza, care nu se concretizează, care nu poate fi pus în practică; formal, abstract. – Din fr. platonique.

DOOM

platónic adj. m., pl. platónici; f. platónică, pl. platónice

platonicei
PLATÓNIC, -Ă, platonici, -ce, adj. 1. Care aparține platonismului, referitor la platonism; platonian, platonician (2). ♦ P. ext. (Despre sentimente) Pur, ideal; spiritualizat. 2. Care nu se poate realiza, care nu se concretizează, care nu poate fi pus în practică; formal, abstract. – Din fr. platonique.

DOOM

platónic adj. m., pl. platónici; f. platónică, pl. platónice

platonicele
PLATÓNIC, -Ă, platonici, -ce, adj. 1. Care aparține platonismului, referitor la platonism; platonian, platonician (2). ♦ P. ext. (Despre sentimente) Pur, ideal; spiritualizat. 2. Care nu se poate realiza, care nu se concretizează, care nu poate fi pus în practică; formal, abstract. – Din fr. platonique.

DOOM

platónic adj. m., pl. platónici; f. platónică, pl. platónice

platonicelor
PLATÓNIC, -Ă, platonici, -ce, adj. 1. Care aparține platonismului, referitor la platonism; platonian, platonician (2). ♦ P. ext. (Despre sentimente) Pur, ideal; spiritualizat. 2. Care nu se poate realiza, care nu se concretizează, care nu poate fi pus în practică; formal, abstract. – Din fr. platonique.

DOOM

platónic adj. m., pl. platónici; f. platónică, pl. platónice

platonichie
PLATONICHÍE s.f. Afecțiune congenitală constând din turtirea unghiilor (de la picioare). [Gen. -iei. / cf. gr. platys – turtit, onyx – unghie].

platonici
PLATÓNIC, -Ă, platonici, -ce, adj. 1. Care aparține platonismului, referitor la platonism; platonian, platonician (2). ♦ P. ext. (Despre sentimente) Pur, ideal; spiritualizat. 2. Care nu se poate realiza, care nu se concretizează, care nu poate fi pus în practică; formal, abstract. – Din fr. platonique.

DOOM

platónic adj. m., pl. platónici; f. platónică, pl. platónice

platonician
PLATONICIÁN, -Ă, platonicieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al platonismului. 2. Adj. Platonic (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. platonicien.

DOOM

platonicián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. platoniciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. platoniciánă, pl. platoniciéne

platonician
PLATONICIÁN, -Ă, platonicieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al platonismului. 2. Adj. Platonic (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. platonicien.

DOOM

platonicián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. platoniciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. platoniciánă, pl. platoniciéne

platoniciana
PLATONICIÁN, -Ă, platonicieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al platonismului. 2. Adj. Platonic (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. platonicien.

DOOM

platonicián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. platoniciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. platoniciánă, pl. platoniciéne

platoniciana
PLATONICIÁN, -Ă, platonicieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al platonismului. 2. Adj. Platonic (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. platonicien.

DOOM

platonicián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. platoniciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. platoniciánă, pl. platoniciéne

platonicianul
PLATONICIÁN, -Ă, platonicieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al platonismului. 2. Adj. Platonic (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. platonicien.

DOOM

platonicián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. platoniciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. platoniciánă, pl. platoniciéne

platonicianul
PLATONICIÁN, -Ă, platonicieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al platonismului. 2. Adj. Platonic (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. platonicien.

DOOM

platonicián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. platoniciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. platoniciánă, pl. platoniciéne

platonicianului
PLATONICIÁN, -Ă, platonicieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al platonismului. 2. Adj. Platonic (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. platonicien.

DOOM

platonicián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. platoniciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. platoniciánă, pl. platoniciéne

platonicianului
PLATONICIÁN, -Ă, platonicieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al platonismului. 2. Adj. Platonic (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. platonicien.

DOOM

platonicián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. platoniciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. platoniciánă, pl. platoniciéne

platoniciene
PLATONICIÁN, -Ă, platonicieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al platonismului. 2. Adj. Platonic (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. platonicien.

DOOM

platonicián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. platoniciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. platoniciánă, pl. platoniciéne

platoniciene
PLATONICIÁN, -Ă, platonicieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al platonismului. 2. Adj. Platonic (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. platonicien.

DOOM

platonicián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. platoniciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. platoniciánă, pl. platoniciéne

platonicienei
PLATONICIÁN, -Ă, platonicieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al platonismului. 2. Adj. Platonic (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. platonicien.

DOOM

platonicián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. platoniciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. platoniciánă, pl. platoniciéne

platonicienei
PLATONICIÁN, -Ă, platonicieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al platonismului. 2. Adj. Platonic (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. platonicien.

DOOM

platonicián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. platoniciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. platoniciánă, pl. platoniciéne

platonicienele
PLATONICIÁN, -Ă, platonicieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al platonismului. 2. Adj. Platonic (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. platonicien.

DOOM

platonicián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. platoniciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. platoniciánă, pl. platoniciéne

platonicienele
PLATONICIÁN, -Ă, platonicieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al platonismului. 2. Adj. Platonic (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. platonicien.

DOOM

platonicián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. platoniciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. platoniciánă, pl. platoniciéne

platonicienelor
PLATONICIÁN, -Ă, platonicieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al platonismului. 2. Adj. Platonic (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. platonicien.

DOOM

platonicián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. platoniciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. platoniciánă, pl. platoniciéne

platonicienelor
PLATONICIÁN, -Ă, platonicieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al platonismului. 2. Adj. Platonic (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. platonicien.

DOOM

platonicián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. platoniciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. platoniciánă, pl. platoniciéne

platonicieni
PLATONICIÁN, -Ă, platonicieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al platonismului. 2. Adj. Platonic (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. platonicien.

DOOM

platonicián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. platoniciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. platoniciánă, pl. platoniciéne

platonicieni
PLATONICIÁN, -Ă, platonicieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al platonismului. 2. Adj. Platonic (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. platonicien.

DOOM

platonicián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. platoniciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. platoniciánă, pl. platoniciéne

platonicienii
PLATONICIÁN, -Ă, platonicieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al platonismului. 2. Adj. Platonic (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. platonicien.

DOOM

platonicián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. platoniciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. platoniciánă, pl. platoniciéne

platonicienii
PLATONICIÁN, -Ă, platonicieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al platonismului. 2. Adj. Platonic (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. platonicien.

DOOM

platonicián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. platoniciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. platoniciánă, pl. platoniciéne

platonicienilor
PLATONICIÁN, -Ă, platonicieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al platonismului. 2. Adj. Platonic (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. platonicien.

DOOM

platonicián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. platoniciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. platoniciánă, pl. platoniciéne

platonicienilor
PLATONICIÁN, -Ă, platonicieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al platonismului. 2. Adj. Platonic (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. platonicien.

DOOM

platonicián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. platoniciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. platoniciánă, pl. platoniciéne

platonicii
PLATÓNIC, -Ă, platonici, -ce, adj. 1. Care aparține platonismului, referitor la platonism; platonian, platonician (2). ♦ P. ext. (Despre sentimente) Pur, ideal; spiritualizat. 2. Care nu se poate realiza, care nu se concretizează, care nu poate fi pus în practică; formal, abstract. – Din fr. platonique.

DOOM

platónic adj. m., pl. platónici; f. platónică, pl. platónice

platonicilor
PLATÓNIC, -Ă, platonici, -ce, adj. 1. Care aparține platonismului, referitor la platonism; platonian, platonician (2). ♦ P. ext. (Despre sentimente) Pur, ideal; spiritualizat. 2. Care nu se poate realiza, care nu se concretizează, care nu poate fi pus în practică; formal, abstract. – Din fr. platonique.

DOOM

platónic adj. m., pl. platónici; f. platónică, pl. platónice

platonicul
PLATÓNIC, -Ă, platonici, -ce, adj. 1. Care aparține platonismului, referitor la platonism; platonian, platonician (2). ♦ P. ext. (Despre sentimente) Pur, ideal; spiritualizat. 2. Care nu se poate realiza, care nu se concretizează, care nu poate fi pus în practică; formal, abstract. – Din fr. platonique.

DOOM

platónic adj. m., pl. platónici; f. platónică, pl. platónice

platonicului
PLATÓNIC, -Ă, platonici, -ce, adj. 1. Care aparține platonismului, referitor la platonism; platonian, platonician (2). ♦ P. ext. (Despre sentimente) Pur, ideal; spiritualizat. 2. Care nu se poate realiza, care nu se concretizează, care nu poate fi pus în practică; formal, abstract. – Din fr. platonique.

DOOM

platónic adj. m., pl. platónici; f. platónică, pl. platónice

platonie
PLATONÍE s.f. Platonism (2) [în DN]. [Et. incertă].

platoniene
PLATONIÁN, -Ă, platonieni, -e, adj. (Rar) Platonic (1). [Pr.: -ni-an] – Platon (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

platonián (-ni-an) adj. m., pl. platoniéni (-ni-eni); f. platoniánă, pl. platoniéne

platonienei
PLATONIÁN, -Ă, platonieni, -e, adj. (Rar) Platonic (1). [Pr.: -ni-an] – Platon (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

platonián (-ni-an) adj. m., pl. platoniéni (-ni-eni); f. platoniánă, pl. platoniéne

platonienele
PLATONIÁN, -Ă, platonieni, -e, adj. (Rar) Platonic (1). [Pr.: -ni-an] – Platon (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

platonián (-ni-an) adj. m., pl. platoniéni (-ni-eni); f. platoniánă, pl. platoniéne

platonienelor
PLATONIÁN, -Ă, platonieni, -e, adj. (Rar) Platonic (1). [Pr.: -ni-an] – Platon (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

platonián (-ni-an) adj. m., pl. platoniéni (-ni-eni); f. platoniánă, pl. platoniéne

platonieni
PLATONIÁN, -Ă, platonieni, -e, adj. (Rar) Platonic (1). [Pr.: -ni-an] – Platon (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

platonián (-ni-an) adj. m., pl. platoniéni (-ni-eni); f. platoniánă, pl. platoniéne

platonienii
PLATONIÁN, -Ă, platonieni, -e, adj. (Rar) Platonic (1). [Pr.: -ni-an] – Platon (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

platonián (-ni-an) adj. m., pl. platoniéni (-ni-eni); f. platoniánă, pl. platoniéne

platonienilor
PLATONIÁN, -Ă, platonieni, -e, adj. (Rar) Platonic (1). [Pr.: -ni-an] – Platon (n. pr.) + suf. -ian.

DOOM

platonián (-ni-an) adj. m., pl. platoniéni (-ni-eni); f. platoniánă, pl. platoniéne

platonism
PLATONÍSM s. n. Filosofia lui Platon și a discipolilor săi, după care lumea ideilor ar fi singura realitate adevărată, iar lumea materială o copie sensibilă și schimbătoare a celei dintâi. – Din fr. platonisme.

DOOM

platonísm s. n.

platonismul
PLATONÍSM s. n. Filosofia lui Platon și a discipolilor săi, după care lumea ideilor ar fi singura realitate adevărată, iar lumea materială o copie sensibilă și schimbătoare a celei dintâi. – Din fr. platonisme.

DOOM

platonísm s. n.

platonismului
PLATONÍSM s. n. Filosofia lui Platon și a discipolilor săi, după care lumea ideilor ar fi singura realitate adevărată, iar lumea materială o copie sensibilă și schimbătoare a celei dintâi. – Din fr. platonisme.

DOOM

platonísm s. n.

platonist
PLATONÍST, -Ă s.m. și f. Platonician. [Cf. it. platonista].

platonistă
PLATONÍST, -Ă s.m. și f. Platonician. [Cf. it. platonista].

platonizant
PLATONIZÁNT, -Ă, platonizanți, -te, adj. (Rar) Care aparține platonismului, privitor la platonism. – Din fr. platonisant.

DOOM

platonizánt adj. m., pl. platonizánți; f. platonizántă, pl. platonizánte

platonizanta
PLATONIZÁNT, -Ă, platonizanți, -te, adj. (Rar) Care aparține platonismului, privitor la platonism. – Din fr. platonisant.

DOOM

platonizánt adj. m., pl. platonizánți; f. platonizántă, pl. platonizánte

platonizante
PLATONIZÁNT, -Ă, platonizanți, -te, adj. (Rar) Care aparține platonismului, privitor la platonism. – Din fr. platonisant.

DOOM

platonizánt adj. m., pl. platonizánți; f. platonizántă, pl. platonizánte

platonizantei
PLATONIZÁNT, -Ă, platonizanți, -te, adj. (Rar) Care aparține platonismului, privitor la platonism. – Din fr. platonisant.

DOOM

platonizánt adj. m., pl. platonizánți; f. platonizántă, pl. platonizánte

platonizantele
PLATONIZÁNT, -Ă, platonizanți, -te, adj. (Rar) Care aparține platonismului, privitor la platonism. – Din fr. platonisant.

DOOM

platonizánt adj. m., pl. platonizánți; f. platonizántă, pl. platonizánte

platonizantelor
PLATONIZÁNT, -Ă, platonizanți, -te, adj. (Rar) Care aparține platonismului, privitor la platonism. – Din fr. platonisant.

DOOM

platonizánt adj. m., pl. platonizánți; f. platonizántă, pl. platonizánte

platonizantul
PLATONIZÁNT, -Ă, platonizanți, -te, adj. (Rar) Care aparține platonismului, privitor la platonism. – Din fr. platonisant.

DOOM

platonizánt adj. m., pl. platonizánți; f. platonizántă, pl. platonizánte

platonizantului
PLATONIZÁNT, -Ă, platonizanți, -te, adj. (Rar) Care aparține platonismului, privitor la platonism. – Din fr. platonisant.

DOOM

platonizánt adj. m., pl. platonizánți; f. platonizántă, pl. platonizánte

platonizanți
PLATONIZÁNT, -Ă, platonizanți, -te, adj. (Rar) Care aparține platonismului, privitor la platonism. – Din fr. platonisant.

DOOM

platonizánt adj. m., pl. platonizánți; f. platonizántă, pl. platonizánte

platonizanții
PLATONIZÁNT, -Ă, platonizanți, -te, adj. (Rar) Care aparține platonismului, privitor la platonism. – Din fr. platonisant.

DOOM

platonizánt adj. m., pl. platonizánți; f. platonizántă, pl. platonizánte

platonizanților
PLATONIZÁNT, -Ă, platonizanți, -te, adj. (Rar) Care aparține platonismului, privitor la platonism. – Din fr. platonisant.

DOOM

platonizánt adj. m., pl. platonizánți; f. platonizántă, pl. platonizánte

platou
PLATÓU, platouri, s. n. 1. Podiș. ♦ Câmp amenajat pentru exerciții militare. 2. Dispozitiv de formă dreptunghiulară sau circulară cu o față plană, pe care se fixează diferite piese în vederea prelucrării. ♦ Semifabricat în formă de placă pentru laminarea tablei subțiri neferoase. 3. Tavă mare de porțelan sau de metal pe care se aduc mâncărurile sau prăjiturile la masă. 4. (Adesea urmat de determinarea „de filmare”) Încăpere special amenajată pentru filmare într-un studio cinematografic, în care se execută filmări cu actori în decoruri adecvate scenariului, filmări combinate etc. – Din fr. plateau.

DOOM

platóu s. n., art. platóul; pl. platóuri

platoul
PLATÓU, platouri, s. n. 1. Podiș. ♦ Câmp amenajat pentru exerciții militare. 2. Dispozitiv de formă dreptunghiulară sau circulară cu o față plană, pe care se fixează diferite piese în vederea prelucrării. ♦ Semifabricat în formă de placă pentru laminarea tablei subțiri neferoase. 3. Tavă mare de porțelan sau de metal pe care se aduc mâncărurile sau prăjiturile la masă. 4. (Adesea urmat de determinarea „de filmare”) Încăpere special amenajată pentru filmare într-un studio cinematografic, în care se execută filmări cu actori în decoruri adecvate scenariului, filmări combinate etc. – Din fr. plateau.

DOOM

platóu s. n., art. platóul; pl. platóuri

platoului
PLATÓU, platouri, s. n. 1. Podiș. ♦ Câmp amenajat pentru exerciții militare. 2. Dispozitiv de formă dreptunghiulară sau circulară cu o față plană, pe care se fixează diferite piese în vederea prelucrării. ♦ Semifabricat în formă de placă pentru laminarea tablei subțiri neferoase. 3. Tavă mare de porțelan sau de metal pe care se aduc mâncărurile sau prăjiturile la masă. 4. (Adesea urmat de determinarea „de filmare”) Încăpere special amenajată pentru filmare într-un studio cinematografic, în care se execută filmări cu actori în decoruri adecvate scenariului, filmări combinate etc. – Din fr. plateau.

DOOM

platóu s. n., art. platóul; pl. platóuri

platouri
PLATÓU, platouri, s. n. 1. Podiș. ♦ Câmp amenajat pentru exerciții militare. 2. Dispozitiv de formă dreptunghiulară sau circulară cu o față plană, pe care se fixează diferite piese în vederea prelucrării. ♦ Semifabricat în formă de placă pentru laminarea tablei subțiri neferoase. 3. Tavă mare de porțelan sau de metal pe care se aduc mâncărurile sau prăjiturile la masă. 4. (Adesea urmat de determinarea „de filmare”) Încăpere special amenajată pentru filmare într-un studio cinematografic, în care se execută filmări cu actori în decoruri adecvate scenariului, filmări combinate etc. – Din fr. plateau.

DOOM

platóu s. n., art. platóul; pl. platóuri

platourile
PLATÓU, platouri, s. n. 1. Podiș. ♦ Câmp amenajat pentru exerciții militare. 2. Dispozitiv de formă dreptunghiulară sau circulară cu o față plană, pe care se fixează diferite piese în vederea prelucrării. ♦ Semifabricat în formă de placă pentru laminarea tablei subțiri neferoase. 3. Tavă mare de porțelan sau de metal pe care se aduc mâncărurile sau prăjiturile la masă. 4. (Adesea urmat de determinarea „de filmare”) Încăpere special amenajată pentru filmare într-un studio cinematografic, în care se execută filmări cu actori în decoruri adecvate scenariului, filmări combinate etc. – Din fr. plateau.

DOOM

platóu s. n., art. platóul; pl. platóuri

platourilor
PLATÓU, platouri, s. n. 1. Podiș. ♦ Câmp amenajat pentru exerciții militare. 2. Dispozitiv de formă dreptunghiulară sau circulară cu o față plană, pe care se fixează diferite piese în vederea prelucrării. ♦ Semifabricat în formă de placă pentru laminarea tablei subțiri neferoase. 3. Tavă mare de porțelan sau de metal pe care se aduc mâncărurile sau prăjiturile la masă. 4. (Adesea urmat de determinarea „de filmare”) Încăpere special amenajată pentru filmare într-un studio cinematografic, în care se execută filmări cu actori în decoruri adecvate scenariului, filmări combinate etc. – Din fr. plateau.

DOOM

platóu s. n., art. platóul; pl. platóuri

platoșa
PLÁTOȘĂ, platoșe, s. f. Armură de zale, de fier, de piele etc. de forma unui pieptar, cu care se îmbrăcau oștenii în antichitate și în evul mediu spre a se apăra de loviturile dușmanilor; cuirasă. – Et. nec.

DOOM

plátoșă s. f., art. plátoșa, g.-d. art. plátoșei; pl. plátoșe

platoșe
PLÁTOȘĂ, platoșe, s. f. Armură de zale, de fier, de piele etc. de forma unui pieptar, cu care se îmbrăcau oștenii în antichitate și în evul mediu spre a se apăra de loviturile dușmanilor; cuirasă. – Et. nec.

DOOM

plátoșă s. f., art. plátoșa, g.-d. art. plátoșei; pl. plátoșe

platoșei
PLÁTOȘĂ, platoșe, s. f. Armură de zale, de fier, de piele etc. de forma unui pieptar, cu care se îmbrăcau oștenii în antichitate și în evul mediu spre a se apăra de loviturile dușmanilor; cuirasă. – Et. nec.

DOOM

plátoșă s. f., art. plátoșa, g.-d. art. plátoșei; pl. plátoșe

platoșele
PLÁTOȘĂ, platoșe, s. f. Armură de zale, de fier, de piele etc. de forma unui pieptar, cu care se îmbrăcau oștenii în antichitate și în evul mediu spre a se apăra de loviturile dușmanilor; cuirasă. – Et. nec.

DOOM

plátoșă s. f., art. plátoșa, g.-d. art. plátoșei; pl. plátoșe

platoșelor
PLÁTOȘĂ, platoșe, s. f. Armură de zale, de fier, de piele etc. de forma unui pieptar, cu care se îmbrăcau oștenii în antichitate și în evul mediu spre a se apăra de loviturile dușmanilor; cuirasă. – Et. nec.

DOOM

plátoșă s. f., art. plátoșa, g.-d. art. plátoșei; pl. plátoșe

platru
PLÁTRU s.n. Soluție densă de ghips folosită pentru mulaje. [< fr. plâtre].

platrul
PLÁTRU s.n. Soluție densă de ghips folosită pentru mulaje. [< fr. plâtre].

platrului
PLÁTRU s.n. Soluție densă de ghips folosită pentru mulaje. [< fr. plâtre].

platul
PLAT, -Ă, plați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Lat, turtit; plan. ◊ Picior plat = malformație congenitală a piciorului care are talpa prea puțin scobită; platfus. ♦ (Despre terenuri) Întins, neted, șes. 2. Fig. Lipsit de expresie sau de culoare; searbăd, fad; șters, banal. ♦ (Despre mediul înconjurător, modul de viață etc.) Mediocru, meschin; lipsit de variație, monoton. ♦ (Despre persoane) Fără personalitate, fără valoare, neinteresant, fără imaginație; prost. 3. (Sport; despre alergări atletice) Care se desfășoară pe un teren neted, special amenajat. – Din fr. plat.

DOOM

plat adj. m., pl. plați; f. plátă, pl. pláte

platului
PLAT, -Ă, plați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Lat, turtit; plan. ◊ Picior plat = malformație congenitală a piciorului care are talpa prea puțin scobită; platfus. ♦ (Despre terenuri) Întins, neted, șes. 2. Fig. Lipsit de expresie sau de culoare; searbăd, fad; șters, banal. ♦ (Despre mediul înconjurător, modul de viață etc.) Mediocru, meschin; lipsit de variație, monoton. ♦ (Despre persoane) Fără personalitate, fără valoare, neinteresant, fără imaginație; prost. 3. (Sport; despre alergări atletice) Care se desfășoară pe un teren neted, special amenajat. – Din fr. plat.

DOOM

plat adj. m., pl. plați; f. plátă, pl. pláte

plaur
PLÁUR, plauri, s. m. Formațiune vegetală acvatică, compactă, în care predomină stuful, care plutește la suprafața apei; plav, plavie. [Pr.: pla-ur] – Cf. plav.

DOOM

pláur s. m., pl. pláuri

plauri
PLÁUR, plauri, s. m. Formațiune vegetală acvatică, compactă, în care predomină stuful, care plutește la suprafața apei; plav, plavie. [Pr.: pla-ur] – Cf. plav.

DOOM

pláur s. m., pl. pláuri

plaurii
PLÁUR, plauri, s. m. Formațiune vegetală acvatică, compactă, în care predomină stuful, care plutește la suprafața apei; plav, plavie. [Pr.: pla-ur] – Cf. plav.

DOOM

pláur s. m., pl. pláuri

plaurilor
PLÁUR, plauri, s. m. Formațiune vegetală acvatică, compactă, în care predomină stuful, care plutește la suprafața apei; plav, plavie. [Pr.: pla-ur] – Cf. plav.

DOOM

pláur s. m., pl. pláuri

plaurul
PLÁUR, plauri, s. m. Formațiune vegetală acvatică, compactă, în care predomină stuful, care plutește la suprafața apei; plav, plavie. [Pr.: pla-ur] – Cf. plav.

DOOM

pláur s. m., pl. pláuri

plaurului
PLÁUR, plauri, s. m. Formațiune vegetală acvatică, compactă, în care predomină stuful, care plutește la suprafața apei; plav, plavie. [Pr.: pla-ur] – Cf. plav.

DOOM

pláur s. m., pl. pláuri

plauzibil
PLAUZÍBIL, -Ă, plauzibili, -e, adj. Care poate fi admis, crezut, care pare a corespunde realității; admisibil, verosimil. [Pr.: pla-u-] – Din fr. plausible.

DOOM

plauzíbil (pla-u-) adj. m., pl. plauzíbili; f. plauzíbilă, pl. plauzíbile

plauzibila
PLAUZÍBIL, -Ă, plauzibili, -e, adj. Care poate fi admis, crezut, care pare a corespunde realității; admisibil, verosimil. [Pr.: pla-u-] – Din fr. plausible.

DOOM

plauzíbil (pla-u-) adj. m., pl. plauzíbili; f. plauzíbilă, pl. plauzíbile

plauzibile
PLAUZÍBIL, -Ă, plauzibili, -e, adj. Care poate fi admis, crezut, care pare a corespunde realității; admisibil, verosimil. [Pr.: pla-u-] – Din fr. plausible.

DOOM

plauzíbil (pla-u-) adj. m., pl. plauzíbili; f. plauzíbilă, pl. plauzíbile

plauzibilei
PLAUZÍBIL, -Ă, plauzibili, -e, adj. Care poate fi admis, crezut, care pare a corespunde realității; admisibil, verosimil. [Pr.: pla-u-] – Din fr. plausible.

DOOM

plauzíbil (pla-u-) adj. m., pl. plauzíbili; f. plauzíbilă, pl. plauzíbile

plauzibilele
PLAUZÍBIL, -Ă, plauzibili, -e, adj. Care poate fi admis, crezut, care pare a corespunde realității; admisibil, verosimil. [Pr.: pla-u-] – Din fr. plausible.

DOOM

plauzíbil (pla-u-) adj. m., pl. plauzíbili; f. plauzíbilă, pl. plauzíbile

plauzibilelor
PLAUZÍBIL, -Ă, plauzibili, -e, adj. Care poate fi admis, crezut, care pare a corespunde realității; admisibil, verosimil. [Pr.: pla-u-] – Din fr. plausible.

DOOM

plauzíbil (pla-u-) adj. m., pl. plauzíbili; f. plauzíbilă, pl. plauzíbile

plauzibili
PLAUZÍBIL, -Ă, plauzibili, -e, adj. Care poate fi admis, crezut, care pare a corespunde realității; admisibil, verosimil. [Pr.: pla-u-] – Din fr. plausible.

DOOM

plauzíbil (pla-u-) adj. m., pl. plauzíbili; f. plauzíbilă, pl. plauzíbile

plauzibilii
PLAUZÍBIL, -Ă, plauzibili, -e, adj. Care poate fi admis, crezut, care pare a corespunde realității; admisibil, verosimil. [Pr.: pla-u-] – Din fr. plausible.

DOOM

plauzíbil (pla-u-) adj. m., pl. plauzíbili; f. plauzíbilă, pl. plauzíbile

plauzibililor
PLAUZÍBIL, -Ă, plauzibili, -e, adj. Care poate fi admis, crezut, care pare a corespunde realității; admisibil, verosimil. [Pr.: pla-u-] – Din fr. plausible.

DOOM

plauzíbil (pla-u-) adj. m., pl. plauzíbili; f. plauzíbilă, pl. plauzíbile

plauzibilitate
PLAUZIBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi plauzibil. [Pr.: pla-u-] – Din fr. plausibilité.

DOOM

plauzibilitáte (pla-u-) s. f., g.-d. art. plauzibilitắții

plauzibilitatea
PLAUZIBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi plauzibil. [Pr.: pla-u-] – Din fr. plausibilité.

DOOM

plauzibilitáte (pla-u-) s. f., g.-d. art. plauzibilitắții

plauzibilități
PLAUZIBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi plauzibil. [Pr.: pla-u-] – Din fr. plausibilité.

DOOM

plauzibilitáte (pla-u-) s. f., g.-d. art. plauzibilitắții

plauzibilității
PLAUZIBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi plauzibil. [Pr.: pla-u-] – Din fr. plausibilité.

DOOM

plauzibilitáte (pla-u-) s. f., g.-d. art. plauzibilitắții

plauzibilul
PLAUZÍBIL, -Ă, plauzibili, -e, adj. Care poate fi admis, crezut, care pare a corespunde realității; admisibil, verosimil. [Pr.: pla-u-] – Din fr. plausible.

DOOM

plauzíbil (pla-u-) adj. m., pl. plauzíbili; f. plauzíbilă, pl. plauzíbile

plauzibilului
PLAUZÍBIL, -Ă, plauzibili, -e, adj. Care poate fi admis, crezut, care pare a corespunde realității; admisibil, verosimil. [Pr.: pla-u-] – Din fr. plausible.

DOOM

plauzíbil (pla-u-) adj. m., pl. plauzíbili; f. plauzíbilă, pl. plauzíbile

plav
PLAV, plavuri, s. n. (Reg.) Plaur. – Din ucr., rus. plav.

DOOM

plav (reg.) s. n., pl. plávuri

plava
PLÁVĂ, plave, s. f. Rețea de pescuit simplă, cu ochiuri mari, făcută din ață subțire, folosită pe Dunăre la pescuitul scrumbiilor. – Din bg. plava.

DOOM

plávă s. f., g.-d. art. plávei; pl. pláve

plavca
PLÁVCĂ, plavce, s. f. 1. Lotcă folosită la pescuitul scrumbiilor de Dunăre. 2. (Reg.) Loc mai înalt pe malul unei ape unde se atârnă năvoadele ca să se usuce. – Et. nec. Cf. plavă.

DOOM

plávcă (reg.) s. f., g.-d. art. plávcei; pl. plávce

plavce
PLÁVCĂ, plavce, s. f. 1. Lotcă folosită la pescuitul scrumbiilor de Dunăre. 2. (Reg.) Loc mai înalt pe malul unei ape unde se atârnă năvoadele ca să se usuce. – Et. nec. Cf. plavă.

DOOM

plávcă (reg.) s. f., g.-d. art. plávcei; pl. plávce

plavcei
PLÁVCĂ, plavce, s. f. 1. Lotcă folosită la pescuitul scrumbiilor de Dunăre. 2. (Reg.) Loc mai înalt pe malul unei ape unde se atârnă năvoadele ca să se usuce. – Et. nec. Cf. plavă.

DOOM

plávcă (reg.) s. f., g.-d. art. plávcei; pl. plávce

plavcele
PLÁVCĂ, plavce, s. f. 1. Lotcă folosită la pescuitul scrumbiilor de Dunăre. 2. (Reg.) Loc mai înalt pe malul unei ape unde se atârnă năvoadele ca să se usuce. – Et. nec. Cf. plavă.

DOOM

plávcă (reg.) s. f., g.-d. art. plávcei; pl. plávce

plavcelor
PLÁVCĂ, plavce, s. f. 1. Lotcă folosită la pescuitul scrumbiilor de Dunăre. 2. (Reg.) Loc mai înalt pe malul unei ape unde se atârnă năvoadele ca să se usuce. – Et. nec. Cf. plavă.

DOOM

plávcă (reg.) s. f., g.-d. art. plávcei; pl. plávce

plave
PLÁVĂ, plave, s. f. Rețea de pescuit simplă, cu ochiuri mari, făcută din ață subțire, folosită pe Dunăre la pescuitul scrumbiilor. – Din bg. plava.

DOOM

plávă s. f., g.-d. art. plávei; pl. pláve

plavei
PLÁVĂ, plave, s. f. Rețea de pescuit simplă, cu ochiuri mari, făcută din ață subțire, folosită pe Dunăre la pescuitul scrumbiilor. – Din bg. plava.

DOOM

plávă s. f., g.-d. art. plávei; pl. pláve

plavele
PLÁVĂ, plave, s. f. Rețea de pescuit simplă, cu ochiuri mari, făcută din ață subțire, folosită pe Dunăre la pescuitul scrumbiilor. – Din bg. plava.

DOOM

plávă s. f., g.-d. art. plávei; pl. pláve

plavelor
PLÁVĂ, plave, s. f. Rețea de pescuit simplă, cu ochiuri mari, făcută din ață subțire, folosită pe Dunăre la pescuitul scrumbiilor. – Din bg. plava.

DOOM

plávă s. f., g.-d. art. plávei; pl. pláve

plavia
PLÁVIE, plavii, s. f. Insuliță plutitoare (sau fixată la malul apei) formată din stuf, ierburi, rizomi, rădăcini de arbori etc. intrate în putrefacție și amestecate cu nămol. ◊ Expr. A se lăsa (sau a se lungi) plavie = a se întinde la pământ. [Pl. și: (pop.) plăvii] – Din sl. plavĭ.

DOOM

plávie (-vi-e) s. f., art. plávia (-vi-a), g.-d. art. pláviei; pl. plávii, art. pláviile (-vi-i-)

plavie
PLÁVIE, plavii, s. f. Insuliță plutitoare (sau fixată la malul apei) formată din stuf, ierburi, rizomi, rădăcini de arbori etc. intrate în putrefacție și amestecate cu nămol. ◊ Expr. A se lăsa (sau a se lungi) plavie = a se întinde la pământ. [Pl. și: (pop.) plăvii] – Din sl. plavĭ.

DOOM

plávie (-vi-e) s. f., art. plávia (-vi-a), g.-d. art. pláviei; pl. plávii, art. pláviile (-vi-i-)

plaviei
PLÁVIE, plavii, s. f. Insuliță plutitoare (sau fixată la malul apei) formată din stuf, ierburi, rizomi, rădăcini de arbori etc. intrate în putrefacție și amestecate cu nămol. ◊ Expr. A se lăsa (sau a se lungi) plavie = a se întinde la pământ. [Pl. și: (pop.) plăvii] – Din sl. plavĭ.

DOOM

plávie (-vi-e) s. f., art. plávia (-vi-a), g.-d. art. pláviei; pl. plávii, art. pláviile (-vi-i-)

plavii
PLÁVIE, plavii, s. f. Insuliță plutitoare (sau fixată la malul apei) formată din stuf, ierburi, rizomi, rădăcini de arbori etc. intrate în putrefacție și amestecate cu nămol. ◊ Expr. A se lăsa (sau a se lungi) plavie = a se întinde la pământ. [Pl. și: (pop.) plăvii] – Din sl. plavĭ.

DOOM

plávie (-vi-e) s. f., art. plávia (-vi-a), g.-d. art. pláviei; pl. plávii, art. pláviile (-vi-i-)

plaviile
PLÁVIE, plavii, s. f. Insuliță plutitoare (sau fixată la malul apei) formată din stuf, ierburi, rizomi, rădăcini de arbori etc. intrate în putrefacție și amestecate cu nămol. ◊ Expr. A se lăsa (sau a se lungi) plavie = a se întinde la pământ. [Pl. și: (pop.) plăvii] – Din sl. plavĭ.

DOOM

plávie (-vi-e) s. f., art. plávia (-vi-a), g.-d. art. pláviei; pl. plávii, art. pláviile (-vi-i-)

plaviilor
PLÁVIE, plavii, s. f. Insuliță plutitoare (sau fixată la malul apei) formată din stuf, ierburi, rizomi, rădăcini de arbori etc. intrate în putrefacție și amestecate cu nămol. ◊ Expr. A se lăsa (sau a se lungi) plavie = a se întinde la pământ. [Pl. și: (pop.) plăvii] – Din sl. plavĭ.

DOOM

plávie (-vi-e) s. f., art. plávia (-vi-a), g.-d. art. pláviei; pl. plávii, art. pláviile (-vi-i-)

plavul
PLAV, plavuri, s. n. (Reg.) Plaur. – Din ucr., rus. plav.

DOOM

plav (reg.) s. n., pl. plávuri

plavului
PLAV, plavuri, s. n. (Reg.) Plaur. – Din ucr., rus. plav.

DOOM

plav (reg.) s. n., pl. plávuri

plavuri
PLAV, plavuri, s. n. (Reg.) Plaur. – Din ucr., rus. plav.

DOOM

plav (reg.) s. n., pl. plávuri

plavurile
PLAV, plavuri, s. n. (Reg.) Plaur. – Din ucr., rus. plav.

DOOM

plav (reg.) s. n., pl. plávuri

plavurilor
PLAV, plavuri, s. n. (Reg.) Plaur. – Din ucr., rus. plav.

DOOM

plav (reg.) s. n., pl. plávuri

playa
PLAYA s.f. (Geol.) Formă de relief care se formează la partea inferioară a pedimentului prin acumularea și împrăștierea materialelor transportate. [< sp. playa].

playboy
PLAYBOY, playboy, s. m. Tânăr elegant, cu fizic plăcut, care are succes la femei și duce o viață ușoară. [Pr.: pléĭboi] – Cuv. engl.

DOOM

playboy (angl.) [pron. pléĭboĭ] s. m., art. playboy-ul; pl. playboy, art. playboy-i

player
PLAYER, playere, s. n. Aparat pentru redarea înregistrărilor play-back. [Pr.: pléĭăr] – Din engl. player.

DOOM

player (angl.) [pron. pléĭăr] (pla-yer) s. n., pl. playere

playere
PLAYER, playere, s. n. Aparat pentru redarea înregistrărilor play-back. [Pr.: pléĭăr] – Din engl. player.

DOOM

player (angl.) [pron. pléĭăr] (pla-yer) s. n., pl. playere

playerele
PLAYER, playere, s. n. Aparat pentru redarea înregistrărilor play-back. [Pr.: pléĭăr] – Din engl. player.

DOOM

player (angl.) [pron. pléĭăr] (pla-yer) s. n., pl. playere

playerelor
PLAYER, playere, s. n. Aparat pentru redarea înregistrărilor play-back. [Pr.: pléĭăr] – Din engl. player.

DOOM

player (angl.) [pron. pléĭăr] (pla-yer) s. n., pl. playere

playerul
PLAYER, playere, s. n. Aparat pentru redarea înregistrărilor play-back. [Pr.: pléĭăr] – Din engl. player.

DOOM

player (angl.) [pron. pléĭăr] (pla-yer) s. n., pl. playere

playerului
PLAYER, playere, s. n. Aparat pentru redarea înregistrărilor play-back. [Pr.: pléĭăr] – Din engl. player.

DOOM

player (angl.) [pron. pléĭăr] (pla-yer) s. n., pl. playere

plaz
PLAZ, plazuri, s. n. Piesă de sprijin așezată în dosul cormanei, pe care se târăște plugul în timpul aratului, asigurându-i stabilitatea; talpă. – Din bg., sb. plaz.

DOOM

plaz s. n., pl. plázuri

plazie
-PLAZÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „alterare de țesut”. [Scris și -plasie. / < fr. -plasie, it. -plasia, cf. gr. plasis – formație].

plazul
PLAZ, plazuri, s. n. Piesă de sprijin așezată în dosul cormanei, pe care se târăște plugul în timpul aratului, asigurându-i stabilitatea; talpă. – Din bg., sb. plaz.

DOOM

plaz s. n., pl. plázuri

plazului
PLAZ, plazuri, s. n. Piesă de sprijin așezată în dosul cormanei, pe care se târăște plugul în timpul aratului, asigurându-i stabilitatea; talpă. – Din bg., sb. plaz.

DOOM

plaz s. n., pl. plázuri

plazuri
PLAZ, plazuri, s. n. Piesă de sprijin așezată în dosul cormanei, pe care se târăște plugul în timpul aratului, asigurându-i stabilitatea; talpă. – Din bg., sb. plaz.

DOOM

plaz s. n., pl. plázuri

plazurile
PLAZ, plazuri, s. n. Piesă de sprijin așezată în dosul cormanei, pe care se târăște plugul în timpul aratului, asigurându-i stabilitatea; talpă. – Din bg., sb. plaz.

DOOM

plaz s. n., pl. plázuri

plazurilor
PLAZ, plazuri, s. n. Piesă de sprijin așezată în dosul cormanei, pe care se târăște plugul în timpul aratului, asigurându-i stabilitatea; talpă. – Din bg., sb. plaz.

DOOM

plaz s. n., pl. plázuri

plașca
PLÁȘCĂ, plăști, s. f. (Reg.) Un fel de plasă de pescuit, asemănătoare cu prostovolul. – Din sl. plastŭ.

DOOM

pláșcă (reg.) s. f., g.-d. art. plắștii; pl. plăști

plaț
plaț (-țuri), s. n. – (Banat, Olt.) Loc de casă. Germ. Platz (Scriban), cf. sb. plac.

plați
PLAT, -Ă, plați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Lat, turtit; plan. ◊ Picior plat = malformație congenitală a piciorului care are talpa prea puțin scobită; platfus. ♦ (Despre terenuri) Întins, neted, șes. 2. Fig. Lipsit de expresie sau de culoare; searbăd, fad; șters, banal. ♦ (Despre mediul înconjurător, modul de viață etc.) Mediocru, meschin; lipsit de variație, monoton. ♦ (Despre persoane) Fără personalitate, fără valoare, neinteresant, fără imaginație; prost. 3. (Sport; despre alergări atletice) Care se desfășoară pe un teren neted, special amenajat. – Din fr. plat.

DOOM

plat adj. m., pl. plați; f. plátă, pl. pláte

plații
PLAT, -Ă, plați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Lat, turtit; plan. ◊ Picior plat = malformație congenitală a piciorului care are talpa prea puțin scobită; platfus. ♦ (Despre terenuri) Întins, neted, șes. 2. Fig. Lipsit de expresie sau de culoare; searbăd, fad; șters, banal. ♦ (Despre mediul înconjurător, modul de viață etc.) Mediocru, meschin; lipsit de variație, monoton. ♦ (Despre persoane) Fără personalitate, fără valoare, neinteresant, fără imaginație; prost. 3. (Sport; despre alergări atletice) Care se desfășoară pe un teren neted, special amenajat. – Din fr. plat.

DOOM

plat adj. m., pl. plați; f. plátă, pl. pláte

plaților
PLAT, -Ă, plați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Lat, turtit; plan. ◊ Picior plat = malformație congenitală a piciorului care are talpa prea puțin scobită; platfus. ♦ (Despre terenuri) Întins, neted, șes. 2. Fig. Lipsit de expresie sau de culoare; searbăd, fad; șters, banal. ♦ (Despre mediul înconjurător, modul de viață etc.) Mediocru, meschin; lipsit de variație, monoton. ♦ (Despre persoane) Fără personalitate, fără valoare, neinteresant, fără imaginație; prost. 3. (Sport; despre alergări atletice) Care se desfășoară pe un teren neted, special amenajat. – Din fr. plat.

DOOM

plat adj. m., pl. plați; f. plátă, pl. pláte

pleacă
PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ◊ Expr. (Tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a asculta cu atenție, a lua în considerare. ◊ Refl. A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de spunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ♦ Fig. (Înv.) A decădea. II. Tranz. A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească. – Lat. plicare.

DOOM

plecá (a ~) vb., ind. prez. 3 pleácă

pleaftură
PRÁFTURĂ, prafturi, s. f. (Pop.) Praftoriță. ◊ Expr. A face (pe cineva) praftură sau a-i face (cuiva) o praftură = a face (pe cineva) de râs; a certa, a ocări. [Var.: pleáftură s. f.] – Et. nec.

DOOM

práftură (pop.) s. f., g.-d. art. práfturii; pl. práfturi

pleamă
pleámă (-éme), s. f. – 1. Pată, benghi. – 2. Rasă, castă. Sl. *plĕme (Bogrea, Dacor., III, 734), cf. pol. plama (Tiktin; Graur, BL, III, 43), bg. pleme „sămînță”.

plean
PLEAN, pleanuri, s. n. (Înv. și pop.) Pradă (de război), captură; rechiziție. ♦ Jaf. ♦ Grup de prizonieri, ceată de oameni robiți. – Din sl. plĕn.

DOOM

plean (înv., pop.) s. n., pl. pleánuri

pleanul
PLEAN, pleanuri, s. n. (Înv. și pop.) Pradă (de război), captură; rechiziție. ♦ Jaf. ♦ Grup de prizonieri, ceată de oameni robiți. – Din sl. plĕn.

DOOM

plean (înv., pop.) s. n., pl. pleánuri

pleanului
PLEAN, pleanuri, s. n. (Înv. și pop.) Pradă (de război), captură; rechiziție. ♦ Jaf. ♦ Grup de prizonieri, ceată de oameni robiți. – Din sl. plĕn.

DOOM

plean (înv., pop.) s. n., pl. pleánuri

pleanuri
PLEAN, pleanuri, s. n. (Înv. și pop.) Pradă (de război), captură; rechiziție. ♦ Jaf. ♦ Grup de prizonieri, ceată de oameni robiți. – Din sl. plĕn.

DOOM

plean (înv., pop.) s. n., pl. pleánuri

pleanurile
PLEAN, pleanuri, s. n. (Înv. și pop.) Pradă (de război), captură; rechiziție. ♦ Jaf. ♦ Grup de prizonieri, ceată de oameni robiți. – Din sl. plĕn.

DOOM

plean (înv., pop.) s. n., pl. pleánuri

pleanurilor
PLEAN, pleanuri, s. n. (Înv. și pop.) Pradă (de război), captură; rechiziție. ♦ Jaf. ♦ Grup de prizonieri, ceată de oameni robiți. – Din sl. plĕn.

DOOM

plean (înv., pop.) s. n., pl. pleánuri

pleană
PLEÁNĂ, plene, s. f. Bucățică de lemn care se pune Ia coada toporului sau la cercurile butoiului ca să le înțepenească mai bine; ic.

pleasc
PLEASC interj. Onomatopee care imită zgomotul produs de limbă când se desprinde brusc de cerul gurii (când se mănâncă cu lăcomie). – Onomatopee.

pleasna
PLEÁSNĂ, plesne, s. f. 1. (Pop.) Șfichi; p. ext. bici. ◊ Expr. A aduce (pe cineva) în pleasnă de bici = a aduce (pe cineva) cu mare grabă, în cel mai scurt timp. ♦ Zgomot produs de plesnirea biciului; lovitură, plesnitură de bici. 2. (Reg.) Fir de care se prinde cârligul la capătul sforii de pescuit. 3. (Pop.) Iritație a mucoasei limbii și a cerului gurii (mai ales la copiii mici). – V. plesni.

DOOM

pleásnă (pop.) s. f., g.-d. art. plésnei; pl. plésne

pleaster
PLEÁSTER s. m. v. plasture.

pleastru
PLEÁSTRU s. m. v. plasture.

pleastur
PLEÁSTER s. m. v. plasture.

pleata
PLEÁTĂ, plete, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Părul capului lăsat să crească până pe umeri sau să atârne pe spate (împletit în cozi); p. ext. păr (nearanjat, necoafat). 2. (Reg.) Mănunchi de fuior. – Din sl. pletŭ.

pleava
PLEÁVĂ s. f. I. 1. Resturi de spice sau de păstăi rezultate din treieratul cerealelor sau al leguminoaselor. ♦ Fig. Ceea ce este lipsit de valoare, de importanță; lucru de nimic. 2. Fig. Om de nimic; lepădătură, drojdia societății. II. (Iht.) Plevușcă. – Din sl. plĕva.

DOOM

pleávă s. f., g.-d. art. plévei

pleașa
PLEȘ, PLEÁȘĂ, pleși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și reg.) Chel, pleșuv. 2. Adj. (Despre dealuri, munți, soluri etc.) Lipsit de vegetație, sterp, gol. 3. S. f. Porțiune a muntelui lipsită de vegetație; pleșuvie. – Din sl. plĕši.

DOOM

pleș (înv., reg.) adj. m., pl. pleși; f. pleáșă, art. pleáșa, pl. pléșe

pleașca
PLEÁȘCĂ, plești, s. f. 1. (Pop. și fam.) Câștig neașteptat (de obicei nemeritat) obținut fără muncă; chilipir. ◊ Loc. adv. De (sau pe) pleașcă = de pomană, fără bani. 2. (Înv.) Pradă (de război), jaf, captură; rechiziție. – Din bg., sb. pljačka.

DOOM

!pleáșcă (pradă, chilipir) (pop., fam.) s. f., g.-d. art. pléștii; pl. plești

plebe
PLÉBE s. f. 1. (În Roma antică) Categorie socială de oameni liberi lipsiți de drepturi civile și politice. 2. (În Evul Mediu) Pătura cea mai săracă a populației orășenești din apusul Europei, aflată în afara ierarhiei feudale și care, alături de țărănime, a avut un rol important în revoluțiile din sec. XVI-XVII. 3. (Livr.) Pătură socială fără drepturi, asuprită și exploatată; p. ext. mulțime, gloată. ♦ Fig. Categorie socială declasată; drojdia societății. – Din fr. plèbe, lat. plebs, -bis.

DOOM

plébe s. f., g.-d. art. plébei

plebea
PLÉBE s. f. 1. (În Roma antică) Categorie socială de oameni liberi lipsiți de drepturi civile și politice. 2. (În Evul Mediu) Pătura cea mai săracă a populației orășenești din apusul Europei, aflată în afara ierarhiei feudale și care, alături de țărănime, a avut un rol important în revoluțiile din sec. XVI-XVII. 3. (Livr.) Pătură socială fără drepturi, asuprită și exploatată; p. ext. mulțime, gloată. ♦ Fig. Categorie socială declasată; drojdia societății. – Din fr. plèbe, lat. plebs, -bis.

DOOM

plébe s. f., g.-d. art. plébei

plebee
PLEBÉU, -EE, plebei, -ee, s. m. și f., adj. 1. (În Roma antică) (Persoană) care făcea parte din plebe (1), care aparținea plebei; plebeian (1). 2. (Persoană) asuprită, exploatată, plebeian (2); (om) sărac, umil; p. ext. (om) de rând, lipsit de distincție, vulgar, grosolan. – Din lat. plebeius.

DOOM

plebéu adj. m., s. m., pl. plebéi; adj. f., s. f. sg. și pl. plebée

plebee
PLEBÉU, -EE, plebei, -ee, s. m. și f., adj. 1. (În Roma antică) (Persoană) care făcea parte din plebe (1), care aparținea plebei; plebeian (1). 2. (Persoană) asuprită, exploatată, plebeian (2); (om) sărac, umil; p. ext. (om) de rând, lipsit de distincție, vulgar, grosolan. – Din lat. plebeius.

DOOM

plebéu adj. m., s. m., pl. plebéi; adj. f., s. f. sg. și pl. plebée

plebeea
PLEBÉU, -EE, plebei, -ee, s. m. și f., adj. 1. (În Roma antică) (Persoană) care făcea parte din plebe (1), care aparținea plebei; plebeian (1). 2. (Persoană) asuprită, exploatată, plebeian (2); (om) sărac, umil; p. ext. (om) de rând, lipsit de distincție, vulgar, grosolan. – Din lat. plebeius.

DOOM

plebéu adj. m., s. m., pl. plebéi; adj. f., s. f. sg. și pl. plebée

plebeea
PLEBÉU, -EE, plebei, -ee, s. m. și f., adj. 1. (În Roma antică) (Persoană) care făcea parte din plebe (1), care aparținea plebei; plebeian (1). 2. (Persoană) asuprită, exploatată, plebeian (2); (om) sărac, umil; p. ext. (om) de rând, lipsit de distincție, vulgar, grosolan. – Din lat. plebeius.

DOOM

plebéu adj. m., s. m., pl. plebéi; adj. f., s. f. sg. și pl. plebée

plebeei
PLEBÉU, -EE, plebei, -ee, s. m. și f., adj. 1. (În Roma antică) (Persoană) care făcea parte din plebe (1), care aparținea plebei; plebeian (1). 2. (Persoană) asuprită, exploatată, plebeian (2); (om) sărac, umil; p. ext. (om) de rând, lipsit de distincție, vulgar, grosolan. – Din lat. plebeius.

DOOM

plebéu adj. m., s. m., pl. plebéi; adj. f., s. f. sg. și pl. plebée

plebeei
PLEBÉU, -EE, plebei, -ee, s. m. și f., adj. 1. (În Roma antică) (Persoană) care făcea parte din plebe (1), care aparținea plebei; plebeian (1). 2. (Persoană) asuprită, exploatată, plebeian (2); (om) sărac, umil; p. ext. (om) de rând, lipsit de distincție, vulgar, grosolan. – Din lat. plebeius.

DOOM

plebéu adj. m., s. m., pl. plebéi; adj. f., s. f. sg. și pl. plebée

plebeele
PLEBÉU, -EE, plebei, -ee, s. m. și f., adj. 1. (În Roma antică) (Persoană) care făcea parte din plebe (1), care aparținea plebei; plebeian (1). 2. (Persoană) asuprită, exploatată, plebeian (2); (om) sărac, umil; p. ext. (om) de rând, lipsit de distincție, vulgar, grosolan. – Din lat. plebeius.

DOOM

plebéu adj. m., s. m., pl. plebéi; adj. f., s. f. sg. și pl. plebée

plebeele
PLEBÉU, -EE, plebei, -ee, s. m. și f., adj. 1. (În Roma antică) (Persoană) care făcea parte din plebe (1), care aparținea plebei; plebeian (1). 2. (Persoană) asuprită, exploatată, plebeian (2); (om) sărac, umil; p. ext. (om) de rând, lipsit de distincție, vulgar, grosolan. – Din lat. plebeius.

DOOM

plebéu adj. m., s. m., pl. plebéi; adj. f., s. f. sg. și pl. plebée

plebeelor
PLEBÉU, -EE, plebei, -ee, s. m. și f., adj. 1. (În Roma antică) (Persoană) care făcea parte din plebe (1), care aparținea plebei; plebeian (1). 2. (Persoană) asuprită, exploatată, plebeian (2); (om) sărac, umil; p. ext. (om) de rând, lipsit de distincție, vulgar, grosolan. – Din lat. plebeius.

DOOM

plebéu adj. m., s. m., pl. plebéi; adj. f., s. f. sg. și pl. plebée

plebeelor
PLEBÉU, -EE, plebei, -ee, s. m. și f., adj. 1. (În Roma antică) (Persoană) care făcea parte din plebe (1), care aparținea plebei; plebeian (1). 2. (Persoană) asuprită, exploatată, plebeian (2); (om) sărac, umil; p. ext. (om) de rând, lipsit de distincție, vulgar, grosolan. – Din lat. plebeius.

DOOM

plebéu adj. m., s. m., pl. plebéi; adj. f., s. f. sg. și pl. plebée

plebei
PLÉBE s. f. 1. (În Roma antică) Categorie socială de oameni liberi lipsiți de drepturi civile și politice. 2. (În Evul Mediu) Pătura cea mai săracă a populației orășenești din apusul Europei, aflată în afara ierarhiei feudale și care, alături de țărănime, a avut un rol important în revoluțiile din sec. XVI-XVII. 3. (Livr.) Pătură socială fără drepturi, asuprită și exploatată; p. ext. mulțime, gloată. ♦ Fig. Categorie socială declasată; drojdia societății. – Din fr. plèbe, lat. plebs, -bis.

DOOM

plébe s. f., g.-d. art. plébei

plebei
PLEBÉU, -EE, plebei, -ee, s. m. și f., adj. 1. (În Roma antică) (Persoană) care făcea parte din plebe (1), care aparținea plebei; plebeian (1). 2. (Persoană) asuprită, exploatată, plebeian (2); (om) sărac, umil; p. ext. (om) de rând, lipsit de distincție, vulgar, grosolan. – Din lat. plebeius.

DOOM

plebéu adj. m., s. m., pl. plebéi; adj. f., s. f. sg. și pl. plebée

plebei
PLEBÉU, -EE, plebei, -ee, s. m. și f., adj. 1. (În Roma antică) (Persoană) care făcea parte din plebe (1), care aparținea plebei; plebeian (1). 2. (Persoană) asuprită, exploatată, plebeian (2); (om) sărac, umil; p. ext. (om) de rând, lipsit de distincție, vulgar, grosolan. – Din lat. plebeius.

DOOM

plebéu adj. m., s. m., pl. plebéi; adj. f., s. f. sg. și pl. plebée

plebeian
PLEBEIÁN, -Ă, plebeieni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. Plebeu (1). 2. Plebeu (2). [Pr.: -be-ian] – Din fr. plébéien.

DOOM

plebeián (livr.) adj. m., s. m., pl. plebeiéni; adj. f., s. f. plebeiánă, pl. plebeiéne

plebeian
PLEBEIÁN, -Ă, plebeieni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. Plebeu (1). 2. Plebeu (2). [Pr.: -be-ian] – Din fr. plébéien.

DOOM

plebeián (livr.) adj. m., s. m., pl. plebeiéni; adj. f., s. f. plebeiánă, pl. plebeiéne

plebeiana
PLEBEIÁN, -Ă, plebeieni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. Plebeu (1). 2. Plebeu (2). [Pr.: -be-ian] – Din fr. plébéien.

DOOM

plebeián (livr.) adj. m., s. m., pl. plebeiéni; adj. f., s. f. plebeiánă, pl. plebeiéne

plebeiana
PLEBEIÁN, -Ă, plebeieni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. Plebeu (1). 2. Plebeu (2). [Pr.: -be-ian] – Din fr. plébéien.

DOOM

plebeián (livr.) adj. m., s. m., pl. plebeiéni; adj. f., s. f. plebeiánă, pl. plebeiéne

plebeianism
PLEBEIANÍSM s. n. (Livr.) Comportament de plebeu, aer de plebeu. [Pr.: -be-ia-] – Plebeian + suf. -ism.

plebeianismul
PLEBEIANÍSM s. n. (Livr.) Comportament de plebeu, aer de plebeu. [Pr.: -be-ia-] – Plebeian + suf. -ism.

plebeianismului
PLEBEIANÍSM s. n. (Livr.) Comportament de plebeu, aer de plebeu. [Pr.: -be-ia-] – Plebeian + suf. -ism.

plebeianul
PLEBEIÁN, -Ă, plebeieni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. Plebeu (1). 2. Plebeu (2). [Pr.: -be-ian] – Din fr. plébéien.

DOOM

plebeián (livr.) adj. m., s. m., pl. plebeiéni; adj. f., s. f. plebeiánă, pl. plebeiéne

plebeianul
PLEBEIÁN, -Ă, plebeieni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. Plebeu (1). 2. Plebeu (2). [Pr.: -be-ian] – Din fr. plébéien.

DOOM

plebeián (livr.) adj. m., s. m., pl. plebeiéni; adj. f., s. f. plebeiánă, pl. plebeiéne

plebeianului
PLEBEIÁN, -Ă, plebeieni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. Plebeu (1). 2. Plebeu (2). [Pr.: -be-ian] – Din fr. plébéien.

DOOM

plebeián (livr.) adj. m., s. m., pl. plebeiéni; adj. f., s. f. plebeiánă, pl. plebeiéne

plebeianului
PLEBEIÁN, -Ă, plebeieni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. Plebeu (1). 2. Plebeu (2). [Pr.: -be-ian] – Din fr. plébéien.

DOOM

plebeián (livr.) adj. m., s. m., pl. plebeiéni; adj. f., s. f. plebeiánă, pl. plebeiéne

plebeiat
PLEBEIÁT s. n. (Rar) Stare, calitate de plebeu (1). [Pr.: -be-iat] – Plebe + suf. -(i)at.

plebeiatul
PLEBEIÁT s. n. (Rar) Stare, calitate de plebeu (1). [Pr.: -be-iat] – Plebe + suf. -(i)at.

plebeiatului
PLEBEIÁT s. n. (Rar) Stare, calitate de plebeu (1). [Pr.: -be-iat] – Plebe + suf. -(i)at.

plebeic
PLEBÉIC, -Ă, plebeici, -ce, adj. (Rar) Al plebei (1), de plebe (1). [Pr.: -be-ic] – Plebe + suf. -ic.

plebeica
PLEBÉIC, -Ă, plebeici, -ce, adj. (Rar) Al plebei (1), de plebe (1). [Pr.: -be-ic] – Plebe + suf. -ic.

plebeice
PLEBÉIC, -Ă, plebeici, -ce, adj. (Rar) Al plebei (1), de plebe (1). [Pr.: -be-ic] – Plebe + suf. -ic.

plebeicei
PLEBÉIC, -Ă, plebeici, -ce, adj. (Rar) Al plebei (1), de plebe (1). [Pr.: -be-ic] – Plebe + suf. -ic.

plebeicele
PLEBÉIC, -Ă, plebeici, -ce, adj. (Rar) Al plebei (1), de plebe (1). [Pr.: -be-ic] – Plebe + suf. -ic.

plebeicelor
PLEBÉIC, -Ă, plebeici, -ce, adj. (Rar) Al plebei (1), de plebe (1). [Pr.: -be-ic] – Plebe + suf. -ic.

plebeici
PLEBÉIC, -Ă, plebeici, -ce, adj. (Rar) Al plebei (1), de plebe (1). [Pr.: -be-ic] – Plebe + suf. -ic.

plebeicii
PLEBÉIC, -Ă, plebeici, -ce, adj. (Rar) Al plebei (1), de plebe (1). [Pr.: -be-ic] – Plebe + suf. -ic.

plebeicilor
PLEBÉIC, -Ă, plebeici, -ce, adj. (Rar) Al plebei (1), de plebe (1). [Pr.: -be-ic] – Plebe + suf. -ic.

plebeicul
PLEBÉIC, -Ă, plebeici, -ce, adj. (Rar) Al plebei (1), de plebe (1). [Pr.: -be-ic] – Plebe + suf. -ic.

plebeicului
PLEBÉIC, -Ă, plebeici, -ce, adj. (Rar) Al plebei (1), de plebe (1). [Pr.: -be-ic] – Plebe + suf. -ic.

plebeiene
PLEBEIÁN, -Ă, plebeieni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. Plebeu (1). 2. Plebeu (2). [Pr.: -be-ian] – Din fr. plébéien.

DOOM

plebeián (livr.) adj. m., s. m., pl. plebeiéni; adj. f., s. f. plebeiánă, pl. plebeiéne

plebeiene
PLEBEIÁN, -Ă, plebeieni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. Plebeu (1). 2. Plebeu (2). [Pr.: -be-ian] – Din fr. plébéien.

DOOM

plebeián (livr.) adj. m., s. m., pl. plebeiéni; adj. f., s. f. plebeiánă, pl. plebeiéne

plebeienei
PLEBEIÁN, -Ă, plebeieni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. Plebeu (1). 2. Plebeu (2). [Pr.: -be-ian] – Din fr. plébéien.

DOOM

plebeián (livr.) adj. m., s. m., pl. plebeiéni; adj. f., s. f. plebeiánă, pl. plebeiéne

plebeienei
PLEBEIÁN, -Ă, plebeieni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. Plebeu (1). 2. Plebeu (2). [Pr.: -be-ian] – Din fr. plébéien.

DOOM

plebeián (livr.) adj. m., s. m., pl. plebeiéni; adj. f., s. f. plebeiánă, pl. plebeiéne

plebeienele
PLEBEIÁN, -Ă, plebeieni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. Plebeu (1). 2. Plebeu (2). [Pr.: -be-ian] – Din fr. plébéien.

DOOM

plebeián (livr.) adj. m., s. m., pl. plebeiéni; adj. f., s. f. plebeiánă, pl. plebeiéne

plebeienele
PLEBEIÁN, -Ă, plebeieni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. Plebeu (1). 2. Plebeu (2). [Pr.: -be-ian] – Din fr. plébéien.

DOOM

plebeián (livr.) adj. m., s. m., pl. plebeiéni; adj. f., s. f. plebeiánă, pl. plebeiéne

plebeienelor
PLEBEIÁN, -Ă, plebeieni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. Plebeu (1). 2. Plebeu (2). [Pr.: -be-ian] – Din fr. plébéien.

DOOM

plebeián (livr.) adj. m., s. m., pl. plebeiéni; adj. f., s. f. plebeiánă, pl. plebeiéne

plebeienelor
PLEBEIÁN, -Ă, plebeieni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. Plebeu (1). 2. Plebeu (2). [Pr.: -be-ian] – Din fr. plébéien.

DOOM

plebeián (livr.) adj. m., s. m., pl. plebeiéni; adj. f., s. f. plebeiánă, pl. plebeiéne

plebeieni
PLEBEIÁN, -Ă, plebeieni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. Plebeu (1). 2. Plebeu (2). [Pr.: -be-ian] – Din fr. plébéien.

DOOM

plebeián (livr.) adj. m., s. m., pl. plebeiéni; adj. f., s. f. plebeiánă, pl. plebeiéne

plebeieni
PLEBEIÁN, -Ă, plebeieni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. Plebeu (1). 2. Plebeu (2). [Pr.: -be-ian] – Din fr. plébéien.

DOOM

plebeián (livr.) adj. m., s. m., pl. plebeiéni; adj. f., s. f. plebeiánă, pl. plebeiéne

plebeienii
PLEBEIÁN, -Ă, plebeieni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. Plebeu (1). 2. Plebeu (2). [Pr.: -be-ian] – Din fr. plébéien.

DOOM

plebeián (livr.) adj. m., s. m., pl. plebeiéni; adj. f., s. f. plebeiánă, pl. plebeiéne

plebeienii
PLEBEIÁN, -Ă, plebeieni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. Plebeu (1). 2. Plebeu (2). [Pr.: -be-ian] – Din fr. plébéien.

DOOM

plebeián (livr.) adj. m., s. m., pl. plebeiéni; adj. f., s. f. plebeiánă, pl. plebeiéne

plebeienilor
PLEBEIÁN, -Ă, plebeieni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. Plebeu (1). 2. Plebeu (2). [Pr.: -be-ian] – Din fr. plébéien.

DOOM

plebeián (livr.) adj. m., s. m., pl. plebeiéni; adj. f., s. f. plebeiánă, pl. plebeiéne

plebeienilor
PLEBEIÁN, -Ă, plebeieni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. Plebeu (1). 2. Plebeu (2). [Pr.: -be-ian] – Din fr. plébéien.

DOOM

plebeián (livr.) adj. m., s. m., pl. plebeiéni; adj. f., s. f. plebeiánă, pl. plebeiéne

plebeii
PLEBÉU, -EE, plebei, -ee, s. m. și f., adj. 1. (În Roma antică) (Persoană) care făcea parte din plebe (1), care aparținea plebei; plebeian (1). 2. (Persoană) asuprită, exploatată, plebeian (2); (om) sărac, umil; p. ext. (om) de rând, lipsit de distincție, vulgar, grosolan. – Din lat. plebeius.

DOOM

plebéu adj. m., s. m., pl. plebéi; adj. f., s. f. sg. și pl. plebée

plebeii
PLEBÉU, -EE, plebei, -ee, s. m. și f., adj. 1. (În Roma antică) (Persoană) care făcea parte din plebe (1), care aparținea plebei; plebeian (1). 2. (Persoană) asuprită, exploatată, plebeian (2); (om) sărac, umil; p. ext. (om) de rând, lipsit de distincție, vulgar, grosolan. – Din lat. plebeius.

DOOM

plebéu adj. m., s. m., pl. plebéi; adj. f., s. f. sg. și pl. plebée

plebeilor
PLEBÉU, -EE, plebei, -ee, s. m. și f., adj. 1. (În Roma antică) (Persoană) care făcea parte din plebe (1), care aparținea plebei; plebeian (1). 2. (Persoană) asuprită, exploatată, plebeian (2); (om) sărac, umil; p. ext. (om) de rând, lipsit de distincție, vulgar, grosolan. – Din lat. plebeius.

DOOM

plebéu adj. m., s. m., pl. plebéi; adj. f., s. f. sg. și pl. plebée

plebeilor
PLEBÉU, -EE, plebei, -ee, s. m. și f., adj. 1. (În Roma antică) (Persoană) care făcea parte din plebe (1), care aparținea plebei; plebeian (1). 2. (Persoană) asuprită, exploatată, plebeian (2); (om) sărac, umil; p. ext. (om) de rând, lipsit de distincție, vulgar, grosolan. – Din lat. plebeius.

DOOM

plebéu adj. m., s. m., pl. plebéi; adj. f., s. f. sg. și pl. plebée

plebeism
PLEBEÍSM s.n. (Lit.) Reformă, comportament, expresie de plebeu. [Pron. -be-ism, var. plebeianism s.n. / cf. it. plebeismo].

plebeismul
PLEBEÍSM s.n. (Lit.) Reformă, comportament, expresie de plebeu. [Pron. -be-ism, var. plebeianism s.n. / cf. it. plebeismo].

plebeismului
PLEBEÍSM s.n. (Lit.) Reformă, comportament, expresie de plebeu. [Pron. -be-ism, var. plebeianism s.n. / cf. it. plebeismo].

plebeu
PLEBÉU, -EE, plebei, -ee, s. m. și f., adj. 1. (În Roma antică) (Persoană) care făcea parte din plebe (1), care aparținea plebei; plebeian (1). 2. (Persoană) asuprită, exploatată, plebeian (2); (om) sărac, umil; p. ext. (om) de rând, lipsit de distincție, vulgar, grosolan. – Din lat. plebeius.

DOOM

plebéu adj. m., s. m., pl. plebéi; adj. f., s. f. sg. și pl. plebée

plebeu
PLEBÉU, -EE, plebei, -ee, s. m. și f., adj. 1. (În Roma antică) (Persoană) care făcea parte din plebe (1), care aparținea plebei; plebeian (1). 2. (Persoană) asuprită, exploatată, plebeian (2); (om) sărac, umil; p. ext. (om) de rând, lipsit de distincție, vulgar, grosolan. – Din lat. plebeius.

DOOM

plebéu adj. m., s. m., pl. plebéi; adj. f., s. f. sg. și pl. plebée

plebeul
PLEBÉU, -EE, plebei, -ee, s. m. și f., adj. 1. (În Roma antică) (Persoană) care făcea parte din plebe (1), care aparținea plebei; plebeian (1). 2. (Persoană) asuprită, exploatată, plebeian (2); (om) sărac, umil; p. ext. (om) de rând, lipsit de distincție, vulgar, grosolan. – Din lat. plebeius.

DOOM

plebéu adj. m., s. m., pl. plebéi; adj. f., s. f. sg. și pl. plebée

plebeul
PLEBÉU, -EE, plebei, -ee, s. m. și f., adj. 1. (În Roma antică) (Persoană) care făcea parte din plebe (1), care aparținea plebei; plebeian (1). 2. (Persoană) asuprită, exploatată, plebeian (2); (om) sărac, umil; p. ext. (om) de rând, lipsit de distincție, vulgar, grosolan. – Din lat. plebeius.

DOOM

plebéu adj. m., s. m., pl. plebéi; adj. f., s. f. sg. și pl. plebée

plebeului
PLEBÉU, -EE, plebei, -ee, s. m. și f., adj. 1. (În Roma antică) (Persoană) care făcea parte din plebe (1), care aparținea plebei; plebeian (1). 2. (Persoană) asuprită, exploatată, plebeian (2); (om) sărac, umil; p. ext. (om) de rând, lipsit de distincție, vulgar, grosolan. – Din lat. plebeius.

DOOM

plebéu adj. m., s. m., pl. plebéi; adj. f., s. f. sg. și pl. plebée

plebeului
PLEBÉU, -EE, plebei, -ee, s. m. și f., adj. 1. (În Roma antică) (Persoană) care făcea parte din plebe (1), care aparținea plebei; plebeian (1). 2. (Persoană) asuprită, exploatată, plebeian (2); (om) sărac, umil; p. ext. (om) de rând, lipsit de distincție, vulgar, grosolan. – Din lat. plebeius.

DOOM

plebéu adj. m., s. m., pl. plebéi; adj. f., s. f. sg. și pl. plebée

plebi
PLEBI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „mulțime”, „vulg”. [< lat. plebs, plebis].

plebicol
PLEBÍCOL, -Ă adj., s.m. (Rar) (Cel) care flatează, măgulește mulțimea; demagog. [< lat. plebicola, fr. plébicole].

plebicol
PLEBÍCOL, -Ă adj., s.m. (Rar) (Cel) care flatează, măgulește mulțimea; demagog. [< lat. plebicola, fr. plébicole].

plebicola
PLEBÍCOL, -Ă adj., s.m. (Rar) (Cel) care flatează, măgulește mulțimea; demagog. [< lat. plebicola, fr. plébicole].

plebicola
PLEBÍCOL, -Ă adj., s.m. (Rar) (Cel) care flatează, măgulește mulțimea; demagog. [< lat. plebicola, fr. plébicole].

plebicole
PLEBÍCOL, -Ă adj., s.m. (Rar) (Cel) care flatează, măgulește mulțimea; demagog. [< lat. plebicola, fr. plébicole].

plebicole
PLEBÍCOL, -Ă adj., s.m. (Rar) (Cel) care flatează, măgulește mulțimea; demagog. [< lat. plebicola, fr. plébicole].

plebicolei
PLEBÍCOL, -Ă adj., s.m. (Rar) (Cel) care flatează, măgulește mulțimea; demagog. [< lat. plebicola, fr. plébicole].

plebicolei
PLEBÍCOL, -Ă adj., s.m. (Rar) (Cel) care flatează, măgulește mulțimea; demagog. [< lat. plebicola, fr. plébicole].

plebicolele
PLEBÍCOL, -Ă adj., s.m. (Rar) (Cel) care flatează, măgulește mulțimea; demagog. [< lat. plebicola, fr. plébicole].

plebicolele
PLEBÍCOL, -Ă adj., s.m. (Rar) (Cel) care flatează, măgulește mulțimea; demagog. [< lat. plebicola, fr. plébicole].

plebicolelor
PLEBÍCOL, -Ă adj., s.m. (Rar) (Cel) care flatează, măgulește mulțimea; demagog. [< lat. plebicola, fr. plébicole].

plebicolelor
PLEBÍCOL, -Ă adj., s.m. (Rar) (Cel) care flatează, măgulește mulțimea; demagog. [< lat. plebicola, fr. plébicole].

plebicoli
PLEBÍCOL, -Ă adj., s.m. (Rar) (Cel) care flatează, măgulește mulțimea; demagog. [< lat. plebicola, fr. plébicole].

plebicoli
PLEBÍCOL, -Ă adj., s.m. (Rar) (Cel) care flatează, măgulește mulțimea; demagog. [< lat. plebicola, fr. plébicole].

plebicolii
PLEBÍCOL, -Ă adj., s.m. (Rar) (Cel) care flatează, măgulește mulțimea; demagog. [< lat. plebicola, fr. plébicole].

plebicolii
PLEBÍCOL, -Ă adj., s.m. (Rar) (Cel) care flatează, măgulește mulțimea; demagog. [< lat. plebicola, fr. plébicole].

plebicolilor
PLEBÍCOL, -Ă adj., s.m. (Rar) (Cel) care flatează, măgulește mulțimea; demagog. [< lat. plebicola, fr. plébicole].

plebicolilor
PLEBÍCOL, -Ă adj., s.m. (Rar) (Cel) care flatează, măgulește mulțimea; demagog. [< lat. plebicola, fr. plébicole].

plebicolul
PLEBÍCOL, -Ă adj., s.m. (Rar) (Cel) care flatează, măgulește mulțimea; demagog. [< lat. plebicola, fr. plébicole].

plebicolul
PLEBÍCOL, -Ă adj., s.m. (Rar) (Cel) care flatează, măgulește mulțimea; demagog. [< lat. plebicola, fr. plébicole].

plebicolului
PLEBÍCOL, -Ă adj., s.m. (Rar) (Cel) care flatează, măgulește mulțimea; demagog. [< lat. plebicola, fr. plébicole].

plebicolului
PLEBÍCOL, -Ă adj., s.m. (Rar) (Cel) care flatează, măgulește mulțimea; demagog. [< lat. plebicola, fr. plébicole].

plebiscit
PLEBISCÍT, plebiscite, s. n. Consultare prealabilă a cetățenilor, care urmează să se pronunțe prin „da” sau „nu” asupra unui proiect de lege sau a unui act de stat de o importanță deosebită. [Pl. și: plebiscituri] – Din fr. plébiscite.

DOOM

plebiscít s. n., pl. plebiscíte

plebiscitar
PLEBISCITÁR, -Ă, plebiscitari, -e, adj. (Rar) Care aparține plebiscitului, referitor la plebiscit. – Din fr. plébiscitaire.

DOOM

plebiscitár (rar) adj. m., pl. plebiscitári; f. plebiscitáră, pl. plebiscitáre

plebiscitara
PLEBISCITÁR, -Ă, plebiscitari, -e, adj. (Rar) Care aparține plebiscitului, referitor la plebiscit. – Din fr. plébiscitaire.

DOOM

plebiscitár (rar) adj. m., pl. plebiscitári; f. plebiscitáră, pl. plebiscitáre

plebiscitare
PLEBISCITÁR, -Ă, plebiscitari, -e, adj. (Rar) Care aparține plebiscitului, referitor la plebiscit. – Din fr. plébiscitaire.

DOOM

plebiscitár (rar) adj. m., pl. plebiscitári; f. plebiscitáră, pl. plebiscitáre

plebiscitarei
PLEBISCITÁR, -Ă, plebiscitari, -e, adj. (Rar) Care aparține plebiscitului, referitor la plebiscit. – Din fr. plébiscitaire.

DOOM

plebiscitár (rar) adj. m., pl. plebiscitári; f. plebiscitáră, pl. plebiscitáre

plebiscitarele
PLEBISCITÁR, -Ă, plebiscitari, -e, adj. (Rar) Care aparține plebiscitului, referitor la plebiscit. – Din fr. plébiscitaire.

DOOM

plebiscitár (rar) adj. m., pl. plebiscitári; f. plebiscitáră, pl. plebiscitáre

plebiscitarelor
PLEBISCITÁR, -Ă, plebiscitari, -e, adj. (Rar) Care aparține plebiscitului, referitor la plebiscit. – Din fr. plébiscitaire.

DOOM

plebiscitár (rar) adj. m., pl. plebiscitári; f. plebiscitáră, pl. plebiscitáre

plebiscitari
PLEBISCITÁR, -Ă, plebiscitari, -e, adj. (Rar) Care aparține plebiscitului, referitor la plebiscit. – Din fr. plébiscitaire.

DOOM

plebiscitár (rar) adj. m., pl. plebiscitári; f. plebiscitáră, pl. plebiscitáre

plebiscitarii
PLEBISCITÁR, -Ă, plebiscitari, -e, adj. (Rar) Care aparține plebiscitului, referitor la plebiscit. – Din fr. plébiscitaire.

DOOM

plebiscitár (rar) adj. m., pl. plebiscitári; f. plebiscitáră, pl. plebiscitáre

plebiscitarilor
PLEBISCITÁR, -Ă, plebiscitari, -e, adj. (Rar) Care aparține plebiscitului, referitor la plebiscit. – Din fr. plébiscitaire.

DOOM

plebiscitár (rar) adj. m., pl. plebiscitári; f. plebiscitáră, pl. plebiscitáre

plebiscitarism
PLEBISCITARÍSM s.n. (Liv.) Sistem politic care acordă poporului dreptul de a-și numi conducătorii. [Et. incertă].

plebiscitarismul
PLEBISCITARÍSM s.n. (Liv.) Sistem politic care acordă poporului dreptul de a-și numi conducătorii. [Et. incertă].

plebiscitarismului
PLEBISCITARÍSM s.n. (Liv.) Sistem politic care acordă poporului dreptul de a-și numi conducătorii. [Et. incertă].

plebiscitarul
PLEBISCITÁR, -Ă, plebiscitari, -e, adj. (Rar) Care aparține plebiscitului, referitor la plebiscit. – Din fr. plébiscitaire.

DOOM

plebiscitár (rar) adj. m., pl. plebiscitári; f. plebiscitáră, pl. plebiscitáre

plebiscitarului
PLEBISCITÁR, -Ă, plebiscitari, -e, adj. (Rar) Care aparține plebiscitului, referitor la plebiscit. – Din fr. plébiscitaire.

DOOM

plebiscitár (rar) adj. m., pl. plebiscitári; f. plebiscitáră, pl. plebiscitáre

plebiscite
PLEBISCÍT, plebiscite, s. n. Consultare prealabilă a cetățenilor, care urmează să se pronunțe prin „da” sau „nu” asupra unui proiect de lege sau a unui act de stat de o importanță deosebită. [Pl. și: plebiscituri] – Din fr. plébiscite.

DOOM

plebiscít s. n., pl. plebiscíte

plebiscitele
PLEBISCÍT, plebiscite, s. n. Consultare prealabilă a cetățenilor, care urmează să se pronunțe prin „da” sau „nu” asupra unui proiect de lege sau a unui act de stat de o importanță deosebită. [Pl. și: plebiscituri] – Din fr. plébiscite.

DOOM

plebiscít s. n., pl. plebiscíte

plebiscitelor
PLEBISCÍT, plebiscite, s. n. Consultare prealabilă a cetățenilor, care urmează să se pronunțe prin „da” sau „nu” asupra unui proiect de lege sau a unui act de stat de o importanță deosebită. [Pl. și: plebiscituri] – Din fr. plébiscite.

DOOM

plebiscít s. n., pl. plebiscíte

plebiscitul
PLEBISCÍT, plebiscite, s. n. Consultare prealabilă a cetățenilor, care urmează să se pronunțe prin „da” sau „nu” asupra unui proiect de lege sau a unui act de stat de o importanță deosebită. [Pl. și: plebiscituri] – Din fr. plébiscite.

DOOM

plebiscít s. n., pl. plebiscíte

plebiscitului
PLEBISCÍT, plebiscite, s. n. Consultare prealabilă a cetățenilor, care urmează să se pronunțe prin „da” sau „nu” asupra unui proiect de lege sau a unui act de stat de o importanță deosebită. [Pl. și: plebiscituri] – Din fr. plébiscite.

DOOM

plebiscít s. n., pl. plebiscíte

plec
PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ◊ Expr. (Tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a asculta cu atenție, a lua în considerare. ◊ Refl. A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de spunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ♦ Fig. (Înv.) A decădea. II. Tranz. A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească. – Lat. plicare.

DOOM

plecá (a ~) vb., ind. prez. 3 pleácă

pleca
PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ◊ Expr. (Tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a asculta cu atenție, a lua în considerare. ◊ Refl. A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de spunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ♦ Fig. (Înv.) A decădea. II. Tranz. A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească. – Lat. plicare.

DOOM

plecá (a ~) vb., ind. prez. 3 pleácă

plecai
PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ◊ Expr. (Tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a asculta cu atenție, a lua în considerare. ◊ Refl. A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de spunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ♦ Fig. (Înv.) A decădea. II. Tranz. A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească. – Lat. plicare.

DOOM

plecá (a ~) vb., ind. prez. 3 pleácă

plecam
PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ◊ Expr. (Tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a asculta cu atenție, a lua în considerare. ◊ Refl. A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de spunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ♦ Fig. (Înv.) A decădea. II. Tranz. A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească. – Lat. plicare.

DOOM

plecá (a ~) vb., ind. prez. 3 pleácă

plecare
PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ◊ Expr. (Tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a asculta cu atenție, a lua în considerare. ◊ Refl. A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de spunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ♦ Fig. (Înv.) A decădea. II. Tranz. A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească. – Lat. plicare.

DOOM

plecá (a ~) vb., ind. prez. 3 pleácă

plecare
PLECÁRE, plecări, s. f. Acțiunea de a (se) pleca; înclinare; pornire, deplasare. ◊ Punct de plecare = începutul unei acțiuni. ◊ Loc. adj. și adv. Gata de plecare = pe punctul de a porni. La plecare = în momentul pornirii. ♦ (Sport) Momentul în care se dă pornirea într-o cursă; start. ♦ (Înv.) Înclinație, atracție, predispoziție. – V. pleca.

DOOM

plecáre s. f., g.-d. art. plecắrii; pl. plecắri

plecarea
PLECÁRE, plecări, s. f. Acțiunea de a (se) pleca; înclinare; pornire, deplasare. ◊ Punct de plecare = începutul unei acțiuni. ◊ Loc. adj. și adv. Gata de plecare = pe punctul de a porni. La plecare = în momentul pornirii. ♦ (Sport) Momentul în care se dă pornirea într-o cursă; start. ♦ (Înv.) Înclinație, atracție, predispoziție. – V. pleca.

DOOM

plecáre s. f., g.-d. art. plecắrii; pl. plecắri

plecară
PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ◊ Expr. (Tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a asculta cu atenție, a lua în considerare. ◊ Refl. A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de spunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ♦ Fig. (Înv.) A decădea. II. Tranz. A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească. – Lat. plicare.

DOOM

plecá (a ~) vb., ind. prez. 3 pleácă

plecarăm
PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ◊ Expr. (Tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a asculta cu atenție, a lua în considerare. ◊ Refl. A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de spunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ♦ Fig. (Înv.) A decădea. II. Tranz. A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească. – Lat. plicare.

DOOM

plecá (a ~) vb., ind. prez. 3 pleácă

plecarăți
PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ◊ Expr. (Tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a asculta cu atenție, a lua în considerare. ◊ Refl. A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de spunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ♦ Fig. (Înv.) A decădea. II. Tranz. A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească. – Lat. plicare.

DOOM

plecá (a ~) vb., ind. prez. 3 pleácă

plecase
PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ◊ Expr. (Tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a asculta cu atenție, a lua în considerare. ◊ Refl. A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de spunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ♦ Fig. (Înv.) A decădea. II. Tranz. A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească. – Lat. plicare.

DOOM

plecá (a ~) vb., ind. prez. 3 pleácă

plecasem
PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ◊ Expr. (Tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a asculta cu atenție, a lua în considerare. ◊ Refl. A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de spunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ♦ Fig. (Înv.) A decădea. II. Tranz. A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească. – Lat. plicare.

DOOM

plecá (a ~) vb., ind. prez. 3 pleácă

plecaseră
PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ◊ Expr. (Tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a asculta cu atenție, a lua în considerare. ◊ Refl. A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de spunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ♦ Fig. (Înv.) A decădea. II. Tranz. A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească. – Lat. plicare.

DOOM

plecá (a ~) vb., ind. prez. 3 pleácă

plecaserăm
PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ◊ Expr. (Tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a asculta cu atenție, a lua în considerare. ◊ Refl. A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de spunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ♦ Fig. (Înv.) A decădea. II. Tranz. A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească. – Lat. plicare.

DOOM

plecá (a ~) vb., ind. prez. 3 pleácă

plecaserăți
PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ◊ Expr. (Tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a asculta cu atenție, a lua în considerare. ◊ Refl. A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de spunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ♦ Fig. (Înv.) A decădea. II. Tranz. A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească. – Lat. plicare.

DOOM

plecá (a ~) vb., ind. prez. 3 pleácă

plecaseși
PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ◊ Expr. (Tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a asculta cu atenție, a lua în considerare. ◊ Refl. A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de spunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ♦ Fig. (Înv.) A decădea. II. Tranz. A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească. – Lat. plicare.

DOOM

plecá (a ~) vb., ind. prez. 3 pleácă

plecaseți
PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ◊ Expr. (Tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a asculta cu atenție, a lua în considerare. ◊ Refl. A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de spunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ♦ Fig. (Înv.) A decădea. II. Tranz. A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească. – Lat. plicare.

DOOM

plecá (a ~) vb., ind. prez. 3 pleácă

plecat
PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ◊ Expr. (Tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a asculta cu atenție, a lua în considerare. ◊ Refl. A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de spunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ♦ Fig. (Înv.) A decădea. II. Tranz. A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească. – Lat. plicare.

DOOM

plecá (a ~) vb., ind. prez. 3 pleácă

plecat
PLECÁT², -Ă, plecați, -te, adj. 1. Îndreptat în jos sau într-o parte; încovoiat, curbat; aplecat. ♦ Lăsat într-o parte; înclinat, povârnit. 2. Supus, ascultător; modest, respectuos. 3. Pornit dintr-un loc; absent; fig. dus pe gânduri. – V. pleca.

plecat
PLECÁT¹ s. n. 1. Faptul de a (se) pleca. 2. (Pop.; la pl.; în forma plecate) Indigestie, greață. – V. pleca.

DOOM

plecáte² (indigestie) (pop.) s. n. pl.

plecata
PLECÁT², -Ă, plecați, -te, adj. 1. Îndreptat în jos sau într-o parte; încovoiat, curbat; aplecat. ♦ Lăsat într-o parte; înclinat, povârnit. 2. Supus, ascultător; modest, respectuos. 3. Pornit dintr-un loc; absent; fig. dus pe gânduri. – V. pleca.

plecate
PLECÁT², -Ă, plecați, -te, adj. 1. Îndreptat în jos sau într-o parte; încovoiat, curbat; aplecat. ♦ Lăsat într-o parte; înclinat, povârnit. 2. Supus, ascultător; modest, respectuos. 3. Pornit dintr-un loc; absent; fig. dus pe gânduri. – V. pleca.

plecatei
PLECÁT², -Ă, plecați, -te, adj. 1. Îndreptat în jos sau într-o parte; încovoiat, curbat; aplecat. ♦ Lăsat într-o parte; înclinat, povârnit. 2. Supus, ascultător; modest, respectuos. 3. Pornit dintr-un loc; absent; fig. dus pe gânduri. – V. pleca.

plecatele
PLECÁT², -Ă, plecați, -te, adj. 1. Îndreptat în jos sau într-o parte; încovoiat, curbat; aplecat. ♦ Lăsat într-o parte; înclinat, povârnit. 2. Supus, ascultător; modest, respectuos. 3. Pornit dintr-un loc; absent; fig. dus pe gânduri. – V. pleca.

plecatelor
PLECÁT², -Ă, plecați, -te, adj. 1. Îndreptat în jos sau într-o parte; încovoiat, curbat; aplecat. ♦ Lăsat într-o parte; înclinat, povârnit. 2. Supus, ascultător; modest, respectuos. 3. Pornit dintr-un loc; absent; fig. dus pe gânduri. – V. pleca.

plecatul
PLECÁT², -Ă, plecați, -te, adj. 1. Îndreptat în jos sau într-o parte; încovoiat, curbat; aplecat. ♦ Lăsat într-o parte; înclinat, povârnit. 2. Supus, ascultător; modest, respectuos. 3. Pornit dintr-un loc; absent; fig. dus pe gânduri. – V. pleca.

plecatului
PLECÁT², -Ă, plecați, -te, adj. 1. Îndreptat în jos sau într-o parte; încovoiat, curbat; aplecat. ♦ Lăsat într-o parte; înclinat, povârnit. 2. Supus, ascultător; modest, respectuos. 3. Pornit dintr-un loc; absent; fig. dus pe gânduri. – V. pleca.

plecau
PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ◊ Expr. (Tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a asculta cu atenție, a lua în considerare. ◊ Refl. A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de spunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ♦ Fig. (Înv.) A decădea. II. Tranz. A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească. – Lat. plicare.

DOOM

plecá (a ~) vb., ind. prez. 3 pleácă

plecași
PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ◊ Expr. (Tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a asculta cu atenție, a lua în considerare. ◊ Refl. A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de spunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ♦ Fig. (Înv.) A decădea. II. Tranz. A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească. – Lat. plicare.

DOOM

plecá (a ~) vb., ind. prez. 3 pleácă

plecați
PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ◊ Expr. (Tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a asculta cu atenție, a lua în considerare. ◊ Refl. A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de spunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ♦ Fig. (Înv.) A decădea. II. Tranz. A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească. – Lat. plicare.

DOOM

plecá (a ~) vb., ind. prez. 3 pleácă

plecați
PLECÁT², -Ă, plecați, -te, adj. 1. Îndreptat în jos sau într-o parte; încovoiat, curbat; aplecat. ♦ Lăsat într-o parte; înclinat, povârnit. 2. Supus, ascultător; modest, respectuos. 3. Pornit dintr-un loc; absent; fig. dus pe gânduri. – V. pleca.

plecații
PLECÁT², -Ă, plecați, -te, adj. 1. Îndreptat în jos sau într-o parte; încovoiat, curbat; aplecat. ♦ Lăsat într-o parte; înclinat, povârnit. 2. Supus, ascultător; modest, respectuos. 3. Pornit dintr-un loc; absent; fig. dus pe gânduri. – V. pleca.

plecaților
PLECÁT², -Ă, plecați, -te, adj. 1. Îndreptat în jos sau într-o parte; încovoiat, curbat; aplecat. ♦ Lăsat într-o parte; înclinat, povârnit. 2. Supus, ascultător; modest, respectuos. 3. Pornit dintr-un loc; absent; fig. dus pe gânduri. – V. pleca.

plece
PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ◊ Expr. (Tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a asculta cu atenție, a lua în considerare. ◊ Refl. A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de spunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ♦ Fig. (Înv.) A decădea. II. Tranz. A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească. – Lat. plicare.

DOOM

plecá (a ~) vb., ind. prez. 3 pleácă

pleci
PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ◊ Expr. (Tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a asculta cu atenție, a lua în considerare. ◊ Refl. A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de spunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ♦ Fig. (Înv.) A decădea. II. Tranz. A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească. – Lat. plicare.

DOOM

plecá (a ~) vb., ind. prez. 3 pleácă

plecopter
PLECOPTÉR, plecoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu aripile membranoase, având nervuri dese ca o rețea, cu corpul lățit, terminat cu două filamente lungi; (și la sg.) insectă din acest ordin. – Din fr. plécoptère.

DOOM

!plecoptér (-cop-ter/-co-pter) s. n., pl. plecoptére

plecoptere
PLECOPTÉR, plecoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu aripile membranoase, având nervuri dese ca o rețea, cu corpul lățit, terminat cu două filamente lungi; (și la sg.) insectă din acest ordin. – Din fr. plécoptère.

DOOM

!plecoptér (-cop-ter/-co-pter) s. n., pl. plecoptére

plecopterele
PLECOPTÉR, plecoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu aripile membranoase, având nervuri dese ca o rețea, cu corpul lățit, terminat cu două filamente lungi; (și la sg.) insectă din acest ordin. – Din fr. plécoptère.

DOOM

!plecoptér (-cop-ter/-co-pter) s. n., pl. plecoptére

plecopterelor
PLECOPTÉR, plecoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu aripile membranoase, având nervuri dese ca o rețea, cu corpul lățit, terminat cu două filamente lungi; (și la sg.) insectă din acest ordin. – Din fr. plécoptère.

DOOM

!plecoptér (-cop-ter/-co-pter) s. n., pl. plecoptére

plecopterul
PLECOPTÉR, plecoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu aripile membranoase, având nervuri dese ca o rețea, cu corpul lățit, terminat cu două filamente lungi; (și la sg.) insectă din acest ordin. – Din fr. plécoptère.

DOOM

!plecoptér (-cop-ter/-co-pter) s. n., pl. plecoptére

plecopterului
PLECOPTÉR, plecoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu aripile membranoase, având nervuri dese ca o rețea, cu corpul lățit, terminat cu două filamente lungi; (și la sg.) insectă din acest ordin. – Din fr. plécoptère.

DOOM

!plecoptér (-cop-ter/-co-pter) s. n., pl. plecoptére

plectenchim
PLECTENCHÍM s.n. (Bot.) Țesut fals, prezent la ciupercile superioare și la licheni, format din hife miceliene. [< germ. Plektenchym, cf. gr. plektos – răsucit, enchyma – infuzie].

plectre
PLÉCTRU, plectre, s. n. Placă mică de metal, de os, de celuloid sau de alt material, cu care se ciupesc coardele unor instrumente muzicale. – Din fr. plectre, lat. plectrum.

DOOM

pléctru s. n., art. pléctrul; pl. pléctre

plectrele
PLÉCTRU, plectre, s. n. Placă mică de metal, de os, de celuloid sau de alt material, cu care se ciupesc coardele unor instrumente muzicale. – Din fr. plectre, lat. plectrum.

DOOM

pléctru s. n., art. pléctrul; pl. pléctre

plectrelor
PLÉCTRU, plectre, s. n. Placă mică de metal, de os, de celuloid sau de alt material, cu care se ciupesc coardele unor instrumente muzicale. – Din fr. plectre, lat. plectrum.

DOOM

pléctru s. n., art. pléctrul; pl. pléctre

plectru
PLÉCTRU, plectre, s. n. Placă mică de metal, de os, de celuloid sau de alt material, cu care se ciupesc coardele unor instrumente muzicale. – Din fr. plectre, lat. plectrum.

DOOM

pléctru s. n., art. pléctrul; pl. pléctre

plectrul
PLÉCTRU, plectre, s. n. Placă mică de metal, de os, de celuloid sau de alt material, cu care se ciupesc coardele unor instrumente muzicale. – Din fr. plectre, lat. plectrum.

DOOM

pléctru s. n., art. pléctrul; pl. pléctre

plectrului
PLÉCTRU, plectre, s. n. Placă mică de metal, de os, de celuloid sau de alt material, cu care se ciupesc coardele unor instrumente muzicale. – Din fr. plectre, lat. plectrum.

DOOM

pléctru s. n., art. pléctrul; pl. pléctre

plecând
PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ◊ Expr. (Tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a asculta cu atenție, a lua în considerare. ◊ Refl. A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de spunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ♦ Fig. (Înv.) A decădea. II. Tranz. A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească. – Lat. plicare.

DOOM

plecá (a ~) vb., ind. prez. 3 pleácă

plecînd
PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ◊ Expr. (Tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-și) pleca urechea = a asculta cu atenție, a lua în considerare. ◊ Refl. A se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de spunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aștri) A coborî (spre apus), a apune. ♦ Fig. (Înv.) A decădea. II. Tranz. A supune unei influențe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fața unei forțe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reușească. – Lat. plicare.

DOOM

plecá (a ~) vb., ind. prez. 3 pleácă

plecăcios
PLECĂCIÓS, -OĂSĂ, plecăcioși, -oase, adj. (Popular) De care ți se apleacă, care provoacă greață; grețos. (Substantivat) Voi, plecăcioase, mîncăcioase, să vă luați, să vă duceți. TEODORESCU, P. P. 362.

plecăciune
PLECĂCIÚNE, plecăciuni, s. f. Îndoire, înclinare a corpului în fața cuiva în semn de respect sau de salut; p. ext. supunere, ascultare, reverență, respect; modestie. ◊ (În formule de salut) Plecăciune, părinte! – Pleca + suf. -ăciune.

DOOM

plecăciúne s. f., g.-d. art. plecăciúnii; pl. plecăciúni

plecăciunea
PLECĂCIÚNE, plecăciuni, s. f. Îndoire, înclinare a corpului în fața cuiva în semn de respect sau de salut; p. ext. supunere, ascultare, reverență, respect; modestie. ◊ (În formule de salut) Plecăciune, părinte! – Pleca + suf. -ăciune.

DOOM

plecăciúne s. f., g.-d. art. plecăciúnii; pl. plecăciúni

plecăciuni
PLECĂCIÚNE, plecăciuni, s. f. Îndoire, înclinare a corpului în fața cuiva în semn de respect sau de salut; p. ext. supunere, ascultare, reverență, respect; modestie. ◊ (În formule de salut) Plecăciune, părinte! – Pleca + suf. -ăciune.

DOOM

plecăciúne s. f., g.-d. art. plecăciúnii; pl. plecăciúni

plecăciunii
PLECĂCIÚNE, plecăciuni, s. f. Îndoire, înclinare a corpului în fața cuiva în semn de respect sau de salut; p. ext. supunere, ascultare, reverență, respect; modestie. ◊ (În formule de salut) Plecăciune, părinte! – Pleca + suf. -ăciune.

DOOM

plecăciúne s. f., g.-d. art. plecăciúnii; pl. plecăciúni

plecăciunile
PLECĂCIÚNE, plecăciuni, s. f. Îndoire, înclinare a corpului în fața cuiva în semn de respect sau de salut; p. ext. supunere, ascultare, reverență, respect; modestie. ◊ (În formule de salut) Plecăciune, părinte! – Pleca + suf. -ăciune.

DOOM

plecăciúne s. f., g.-d. art. plecăciúnii; pl. plecăciúni

plecăciunilor
PLECĂCIÚNE, plecăciuni, s. f. Îndoire, înclinare a corpului în fața cuiva în semn de respect sau de salut; p. ext. supunere, ascultare, reverență, respect; modestie. ◊ (În formule de salut) Plecăciune, părinte! – Pleca + suf. -ăciune.

DOOM

plecăciúne s. f., g.-d. art. plecăciúnii; pl. plecăciúni

plecări
PLECÁRE, plecări, s. f. Acțiunea de a (se) pleca; înclinare; pornire, deplasare. ◊ Punct de plecare = începutul unei acțiuni. ◊ Loc. adj. și adv. Gata de plecare = pe punctul de a porni. La plecare = în momentul pornirii. ♦ (Sport) Momentul în care se dă pornirea într-o cursă; start. ♦ (Înv.) Înclinație, atracție, predispoziție. – V. pleca.

DOOM

plecáre s. f., g.-d. art. plecắrii; pl. plecắri

plecării
PLECÁRE, plecări, s. f. Acțiunea de a (se) pleca; înclinare; pornire, deplasare. ◊ Punct de plecare = începutul unei acțiuni. ◊ Loc. adj. și adv. Gata de plecare = pe punctul de a porni. La plecare = în momentul pornirii. ♦ (Sport) Momentul în care se dă pornirea într-o cursă; start. ♦ (Înv.) Înclinație, atracție, predispoziție. – V. pleca.

DOOM

plecáre s. f., g.-d. art. plecắrii; pl. plecắri

plecările
PLECÁRE, plecări, s. f. Acțiunea de a (se) pleca; înclinare; pornire, deplasare. ◊ Punct de plecare = începutul unei acțiuni. ◊ Loc. adj. și adv. Gata de plecare = pe punctul de a porni. La plecare = în momentul pornirii. ♦ (Sport) Momentul în care se dă pornirea într-o cursă; start. ♦ (Înv.) Înclinație, atracție, predispoziție. – V. pleca.

DOOM

plecáre s. f., g.-d. art. plecắrii; pl. plecắri

plecărilor
PLECÁRE, plecări, s. f. Acțiunea de a (se) pleca; înclinare; pornire, deplasare. ◊ Punct de plecare = începutul unei acțiuni. ◊ Loc. adj. și adv. Gata de plecare = pe punctul de a porni. La plecare = în momentul pornirii. ♦ (Sport) Momentul în care se dă pornirea într-o cursă; start. ♦ (Înv.) Înclinație, atracție, predispoziție. – V. pleca.

DOOM

plecáre s. f., g.-d. art. plecắrii; pl. plecắri

plecățel
PLECĂȚÉL, -EÁ, plecăței, -le, adj. (Popular) 1. Diminutiv al lui p l e c a t² (1). Cu căciula plecățea. POP. 2. (Despre miei) Care suge de la altă oaie decît de la cea care l-a fătat. Miei sugaci și plecăței Și berbeci d-ăi măricei. I. CR. IV 101. Alege-mi d-un mielușel La două oi plecăței. TEODORESCU, P. P. 593.

pled
PLED, pleduri, s. n. Pătură ușoară (și mai mică). – Din fr. plaid.

DOOM

pled s. n., pl. pléduri

pleda
PLEDÁ, pledez, vb. I. Intranz. și tranz. A apăra o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ♦ P. gener. A susține o cauză, a apăra o idee, un interes; a milita pentru ceva. – Din fr. plaider.

DOOM

pledá (a ~) vb., ind. prez. 3 pledeáză

pledai
PLEDÁ, pledez, vb. I. Intranz. și tranz. A apăra o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ♦ P. gener. A susține o cauză, a apăra o idee, un interes; a milita pentru ceva. – Din fr. plaider.

DOOM

pledá (a ~) vb., ind. prez. 3 pledeáză

pledam
PLEDÁ, pledez, vb. I. Intranz. și tranz. A apăra o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ♦ P. gener. A susține o cauză, a apăra o idee, un interes; a milita pentru ceva. – Din fr. plaider.

DOOM

pledá (a ~) vb., ind. prez. 3 pledeáză

pledant
PLEDÁNT, -Ă, pledanți, -te, adj. Care pledează o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ◊ Avocat pledant = avocat care are dreptul să susțină o cauză în fața unei instanțe judecătorești, în schimbul unui onorariu. – Din fr. plaidant.

DOOM

pledánt adj. m., pl. pledánți; f. pledántă, pl. pledánte

pledanta
PLEDÁNT, -Ă, pledanți, -te, adj. Care pledează o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ◊ Avocat pledant = avocat care are dreptul să susțină o cauză în fața unei instanțe judecătorești, în schimbul unui onorariu. – Din fr. plaidant.

DOOM

pledánt adj. m., pl. pledánți; f. pledántă, pl. pledánte

pledante
PLEDÁNT, -Ă, pledanți, -te, adj. Care pledează o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ◊ Avocat pledant = avocat care are dreptul să susțină o cauză în fața unei instanțe judecătorești, în schimbul unui onorariu. – Din fr. plaidant.

DOOM

pledánt adj. m., pl. pledánți; f. pledántă, pl. pledánte

pledantei
PLEDÁNT, -Ă, pledanți, -te, adj. Care pledează o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ◊ Avocat pledant = avocat care are dreptul să susțină o cauză în fața unei instanțe judecătorești, în schimbul unui onorariu. – Din fr. plaidant.

DOOM

pledánt adj. m., pl. pledánți; f. pledántă, pl. pledánte

pledantele
PLEDÁNT, -Ă, pledanți, -te, adj. Care pledează o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ◊ Avocat pledant = avocat care are dreptul să susțină o cauză în fața unei instanțe judecătorești, în schimbul unui onorariu. – Din fr. plaidant.

DOOM

pledánt adj. m., pl. pledánți; f. pledántă, pl. pledánte

pledantelor
PLEDÁNT, -Ă, pledanți, -te, adj. Care pledează o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ◊ Avocat pledant = avocat care are dreptul să susțină o cauză în fața unei instanțe judecătorești, în schimbul unui onorariu. – Din fr. plaidant.

DOOM

pledánt adj. m., pl. pledánți; f. pledántă, pl. pledánte

pledantul
PLEDÁNT, -Ă, pledanți, -te, adj. Care pledează o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ◊ Avocat pledant = avocat care are dreptul să susțină o cauză în fața unei instanțe judecătorești, în schimbul unui onorariu. – Din fr. plaidant.

DOOM

pledánt adj. m., pl. pledánți; f. pledántă, pl. pledánte

pledantului
PLEDÁNT, -Ă, pledanți, -te, adj. Care pledează o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ◊ Avocat pledant = avocat care are dreptul să susțină o cauză în fața unei instanțe judecătorești, în schimbul unui onorariu. – Din fr. plaidant.

DOOM

pledánt adj. m., pl. pledánți; f. pledántă, pl. pledánte

pledanți
PLEDÁNT, -Ă, pledanți, -te, adj. Care pledează o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ◊ Avocat pledant = avocat care are dreptul să susțină o cauză în fața unei instanțe judecătorești, în schimbul unui onorariu. – Din fr. plaidant.

DOOM

pledánt adj. m., pl. pledánți; f. pledántă, pl. pledánte

pledanții
PLEDÁNT, -Ă, pledanți, -te, adj. Care pledează o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ◊ Avocat pledant = avocat care are dreptul să susțină o cauză în fața unei instanțe judecătorești, în schimbul unui onorariu. – Din fr. plaidant.

DOOM

pledánt adj. m., pl. pledánți; f. pledántă, pl. pledánte

pledanților
PLEDÁNT, -Ă, pledanți, -te, adj. Care pledează o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ◊ Avocat pledant = avocat care are dreptul să susțină o cauză în fața unei instanțe judecătorești, în schimbul unui onorariu. – Din fr. plaidant.

DOOM

pledánt adj. m., pl. pledánți; f. pledántă, pl. pledánte

pledare
PLEDÁ, pledez, vb. I. Intranz. și tranz. A apăra o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ♦ P. gener. A susține o cauză, a apăra o idee, un interes; a milita pentru ceva. – Din fr. plaider.

DOOM

pledá (a ~) vb., ind. prez. 3 pledeáză

pledare
PLEDÁRE, pledări, s. f. Acțiunea de a pleda și rezultatul ei. – V. pleda.

DOOM

pledáre s. f., g.-d. art. pledắrii

pledarea
PLEDÁRE, pledări, s. f. Acțiunea de a pleda și rezultatul ei. – V. pleda.

DOOM

pledáre s. f., g.-d. art. pledắrii

pledară
PLEDÁ, pledez, vb. I. Intranz. și tranz. A apăra o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ♦ P. gener. A susține o cauză, a apăra o idee, un interes; a milita pentru ceva. – Din fr. plaider.

DOOM

pledá (a ~) vb., ind. prez. 3 pledeáză

pledarăm
PLEDÁ, pledez, vb. I. Intranz. și tranz. A apăra o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ♦ P. gener. A susține o cauză, a apăra o idee, un interes; a milita pentru ceva. – Din fr. plaider.

DOOM

pledá (a ~) vb., ind. prez. 3 pledeáză

pledarăți
PLEDÁ, pledez, vb. I. Intranz. și tranz. A apăra o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ♦ P. gener. A susține o cauză, a apăra o idee, un interes; a milita pentru ceva. – Din fr. plaider.

DOOM

pledá (a ~) vb., ind. prez. 3 pledeáză

pledase
PLEDÁ, pledez, vb. I. Intranz. și tranz. A apăra o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ♦ P. gener. A susține o cauză, a apăra o idee, un interes; a milita pentru ceva. – Din fr. plaider.

DOOM

pledá (a ~) vb., ind. prez. 3 pledeáză

pledasem
PLEDÁ, pledez, vb. I. Intranz. și tranz. A apăra o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ♦ P. gener. A susține o cauză, a apăra o idee, un interes; a milita pentru ceva. – Din fr. plaider.

DOOM

pledá (a ~) vb., ind. prez. 3 pledeáză

pledaseră
PLEDÁ, pledez, vb. I. Intranz. și tranz. A apăra o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ♦ P. gener. A susține o cauză, a apăra o idee, un interes; a milita pentru ceva. – Din fr. plaider.

DOOM

pledá (a ~) vb., ind. prez. 3 pledeáză

pledaserăm
PLEDÁ, pledez, vb. I. Intranz. și tranz. A apăra o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ♦ P. gener. A susține o cauză, a apăra o idee, un interes; a milita pentru ceva. – Din fr. plaider.

DOOM

pledá (a ~) vb., ind. prez. 3 pledeáză

pledaserăți
PLEDÁ, pledez, vb. I. Intranz. și tranz. A apăra o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ♦ P. gener. A susține o cauză, a apăra o idee, un interes; a milita pentru ceva. – Din fr. plaider.

DOOM

pledá (a ~) vb., ind. prez. 3 pledeáză

pledaseși
PLEDÁ, pledez, vb. I. Intranz. și tranz. A apăra o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ♦ P. gener. A susține o cauză, a apăra o idee, un interes; a milita pentru ceva. – Din fr. plaider.

DOOM

pledá (a ~) vb., ind. prez. 3 pledeáză

pledaseți
PLEDÁ, pledez, vb. I. Intranz. și tranz. A apăra o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ♦ P. gener. A susține o cauză, a apăra o idee, un interes; a milita pentru ceva. – Din fr. plaider.

DOOM

pledá (a ~) vb., ind. prez. 3 pledeáză

pledat
PLEDÁ, pledez, vb. I. Intranz. și tranz. A apăra o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ♦ P. gener. A susține o cauză, a apăra o idee, un interes; a milita pentru ceva. – Din fr. plaider.

DOOM

pledá (a ~) vb., ind. prez. 3 pledeáză

pledat
PLEDÁ, pledez, vb. I. Intranz. și tranz. A vorbi în fața unei instanțe judecătorești (ca avocat), apărând cauza uneia dintre părți. ♦ P. gener. A susține o cauză, a apăra o idee, un interes; a milita pentru ceva. – Din fr. plaider.

pledau
PLEDÁ, pledez, vb. I. Intranz. și tranz. A apăra o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ♦ P. gener. A susține o cauză, a apăra o idee, un interes; a milita pentru ceva. – Din fr. plaider.

DOOM

pledá (a ~) vb., ind. prez. 3 pledeáză

pledași
PLEDÁ, pledez, vb. I. Intranz. și tranz. A apăra o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ♦ P. gener. A susține o cauză, a apăra o idee, un interes; a milita pentru ceva. – Din fr. plaider.

DOOM

pledá (a ~) vb., ind. prez. 3 pledeáză

pledați
PLEDÁ, pledez, vb. I. Intranz. și tranz. A apăra o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ♦ P. gener. A susține o cauză, a apăra o idee, un interes; a milita pentru ceva. – Din fr. plaider.

DOOM

pledá (a ~) vb., ind. prez. 3 pledeáză

pledează
PLEDÁ, pledez, vb. I. Intranz. și tranz. A apăra o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ♦ P. gener. A susține o cauză, a apăra o idee, un interes; a milita pentru ceva. – Din fr. plaider.

DOOM

pledá (a ~) vb., ind. prez. 3 pledeáză

pledez
PLEDÁ, pledez, vb. I. Intranz. și tranz. A apăra o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ♦ P. gener. A susține o cauză, a apăra o idee, un interes; a milita pentru ceva. – Din fr. plaider.

DOOM

pledá (a ~) vb., ind. prez. 3 pledeáză

pledeze
PLEDÁ, pledez, vb. I. Intranz. și tranz. A apăra o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ♦ P. gener. A susține o cauză, a apăra o idee, un interes; a milita pentru ceva. – Din fr. plaider.

DOOM

pledá (a ~) vb., ind. prez. 3 pledeáză

pledezi
PLEDÁ, pledez, vb. I. Intranz. și tranz. A apăra o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ♦ P. gener. A susține o cauză, a apăra o idee, un interes; a milita pentru ceva. – Din fr. plaider.

DOOM

pledá (a ~) vb., ind. prez. 3 pledeáză

pledoaria
PLEDOARÍE, pledoarii, s. f. Expunere orală făcută de un avocat în fața unei instanțe judecătorești pentru apărarea cauzei uneia dintre părțile implicate în proces. ♦ P. gener. Apărare, susținere orală sau scrisă a unei cauze, a unei idei, a unei teze etc. – Din fr. plaidoirie.

DOOM

pledoaríe (-doa-) s. f., art. pledoaría, g.-d. art. pledoaríei; pl. pledoaríi, art. pledoaríile

pledoarie
PLEDOARÍE, pledoarii, s. f. Expunere orală făcută de un avocat în fața unei instanțe judecătorești pentru apărarea cauzei uneia dintre părțile implicate în proces. ♦ P. gener. Apărare, susținere orală sau scrisă a unei cauze, a unei idei, a unei teze etc. – Din fr. plaidoirie.

DOOM

pledoaríe (-doa-) s. f., art. pledoaría, g.-d. art. pledoaríei; pl. pledoaríi, art. pledoaríile

pledoariei
PLEDOARÍE, pledoarii, s. f. Expunere orală făcută de un avocat în fața unei instanțe judecătorești pentru apărarea cauzei uneia dintre părțile implicate în proces. ♦ P. gener. Apărare, susținere orală sau scrisă a unei cauze, a unei idei, a unei teze etc. – Din fr. plaidoirie.

DOOM

pledoaríe (-doa-) s. f., art. pledoaría, g.-d. art. pledoaríei; pl. pledoaríi, art. pledoaríile

pledoarii
PLEDOARÍE, pledoarii, s. f. Expunere orală făcută de un avocat în fața unei instanțe judecătorești pentru apărarea cauzei uneia dintre părțile implicate în proces. ♦ P. gener. Apărare, susținere orală sau scrisă a unei cauze, a unei idei, a unei teze etc. – Din fr. plaidoirie.

DOOM

pledoaríe (-doa-) s. f., art. pledoaría, g.-d. art. pledoaríei; pl. pledoaríi, art. pledoaríile

pledoariile
PLEDOARÍE, pledoarii, s. f. Expunere orală făcută de un avocat în fața unei instanțe judecătorești pentru apărarea cauzei uneia dintre părțile implicate în proces. ♦ P. gener. Apărare, susținere orală sau scrisă a unei cauze, a unei idei, a unei teze etc. – Din fr. plaidoirie.

DOOM

pledoaríe (-doa-) s. f., art. pledoaría, g.-d. art. pledoaríei; pl. pledoaríi, art. pledoaríile

pledoariilor
PLEDOARÍE, pledoarii, s. f. Expunere orală făcută de un avocat în fața unei instanțe judecătorești pentru apărarea cauzei uneia dintre părțile implicate în proces. ♦ P. gener. Apărare, susținere orală sau scrisă a unei cauze, a unei idei, a unei teze etc. – Din fr. plaidoirie.

DOOM

pledoaríe (-doa-) s. f., art. pledoaría, g.-d. art. pledoaríei; pl. pledoaríi, art. pledoaríile

pledul
PLED, pleduri, s. n. Pătură ușoară (și mai mică). – Din fr. plaid.

DOOM

pled s. n., pl. pléduri

pledului
PLED, pleduri, s. n. Pătură ușoară (și mai mică). – Din fr. plaid.

DOOM

pled s. n., pl. pléduri

pleduri
PLED, pleduri, s. n. Pătură ușoară (și mai mică). – Din fr. plaid.

DOOM

pled s. n., pl. pléduri

pledurile
PLED, pleduri, s. n. Pătură ușoară (și mai mică). – Din fr. plaid.

DOOM

pled s. n., pl. pléduri

pledurilor
PLED, pleduri, s. n. Pătură ușoară (și mai mică). – Din fr. plaid.

DOOM

pled s. n., pl. pléduri

pledând
PLEDÁ, pledez, vb. I. Intranz. și tranz. A apăra o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ♦ P. gener. A susține o cauză, a apăra o idee, un interes; a milita pentru ceva. – Din fr. plaider.

DOOM

pledá (a ~) vb., ind. prez. 3 pledeáză

pledînd
PLEDÁ, pledez, vb. I. Intranz. și tranz. A apăra o cauză în fața unei instanțe judecătorești. ♦ P. gener. A susține o cauză, a apăra o idee, un interes; a milita pentru ceva. – Din fr. plaider.

DOOM

pledá (a ~) vb., ind. prez. 3 pledeáză

pledări
PLEDÁRE, pledări, s. f. Acțiunea de a pleda și rezultatul ei. – V. pleda.

DOOM

pledáre s. f., g.-d. art. pledắrii

pledării
PLEDÁRE, pledări, s. f. Acțiunea de a pleda și rezultatul ei. – V. pleda.

DOOM

pledáre s. f., g.-d. art. pledắrii

pledările
PLEDÁRE, pledări, s. f. Acțiunea de a pleda și rezultatul ei. – V. pleda.

DOOM

pledáre s. f., g.-d. art. pledắrii

pledărilor
PLEDÁRE, pledări, s. f. Acțiunea de a pleda și rezultatul ei. – V. pleda.

DOOM

pledáre s. f., g.-d. art. pledắrii

plegic
-PLÉGIC Element secund de compunere savantă cu semnificația „paralitic”. [< it. -plegico, fr. -plégique, cf. gr. plege].

plegie
-PLEGÍE s.f. Element secund de compunere savantă cu sensul de „paralizie”. [< it. -plegia, fr. -plégie, cf. gr. plege – lovitură].

pleiada
PLEIÁDĂ, pleiade, s. f. 1. (La pl. art.) Grup de stele din Constelația Taurului; Cloșca-cu-Pui. 2. Grup de persoane (ilustre) cu aceleași preocupări, idei etc. Totalitatea izotopilor aceluiași element chimic. ♦ Grup de elemente cu proprietăți chimice asemănătoare. [Pr.: ple-ia-] – Din fr. pléiade.

DOOM

pleiádă (grup) s. f., g.-d. art. pleiádei; pl. pleiáde

pleiade
PLEIÁDĂ, pleiade, s. f. 1. (La pl. art.) Grup de stele din Constelația Taurului; Cloșca-cu-Pui. 2. Grup de persoane (ilustre) cu aceleași preocupări, idei etc. Totalitatea izotopilor aceluiași element chimic. ♦ Grup de elemente cu proprietăți chimice asemănătoare. [Pr.: ple-ia-] – Din fr. pléiade.

DOOM

pleiádă (grup) s. f., g.-d. art. pleiádei; pl. pleiáde

pleiade
Pleiade = Pleiades.

pleiadei
PLEIÁDĂ, pleiade, s. f. 1. (La pl. art.) Grup de stele din Constelația Taurului; Cloșca-cu-Pui. 2. Grup de persoane (ilustre) cu aceleași preocupări, idei etc. Totalitatea izotopilor aceluiași element chimic. ♦ Grup de elemente cu proprietăți chimice asemănătoare. [Pr.: ple-ia-] – Din fr. pléiade.

DOOM

pleiádă (grup) s. f., g.-d. art. pleiádei; pl. pleiáde

pleiadele
PLEIÁDĂ, pleiade, s. f. 1. (La pl. art.) Grup de stele din Constelația Taurului; Cloșca-cu-Pui. 2. Grup de persoane (ilustre) cu aceleași preocupări, idei etc. Totalitatea izotopilor aceluiași element chimic. ♦ Grup de elemente cu proprietăți chimice asemănătoare. [Pr.: ple-ia-] – Din fr. pléiade.

DOOM

pleiádă (grup) s. f., g.-d. art. pleiádei; pl. pleiáde

pleiadelor
PLEIÁDĂ, pleiade, s. f. 1. (La pl. art.) Grup de stele din Constelația Taurului; Cloșca-cu-Pui. 2. Grup de persoane (ilustre) cu aceleași preocupări, idei etc. Totalitatea izotopilor aceluiași element chimic. ♦ Grup de elemente cu proprietăți chimice asemănătoare. [Pr.: ple-ia-] – Din fr. pléiade.

DOOM

pleiádă (grup) s. f., g.-d. art. pleiádei; pl. pleiáde

pleiades
Pleiades, cele șapte fiice ale lui Atlas și ale Pleionei. Se numeau: Alcyone, Asterope, Celaeno, Electra, Maia, Merope și Taygeta. Cît au trăit s-au numit atlantide, adică „fiicele lui Atlas”. Lovite crunt de moartea fratelui lor Hyas (după o versiune, după o alta neputînd îndura gîndul că părintele lor a fost pedepsit să poarte o veșnică povară pe umeri), ele s-au stins de durere. După moarte au fost transformate într-o constelație și au primit numele de pleiade.

pleiocazii
PLEIOCÁZIU, pleiocazii, s. n. Inflorescență în cime, în care axele laterale sunt de aceeași lungime și dispuse în verticil. [Pr.: ple-io-] – Et. nec.

DOOM

pleiocáziu [ziu pron. ziu] s. n., art. pleiocáziul; pl. pleiocázii, art. pleiocáziile (-zi-i-)

pleiocaziile
PLEIOCÁZIU, pleiocazii, s. n. Inflorescență în cime, în care axele laterale sunt de aceeași lungime și dispuse în verticil. [Pr.: ple-io-] – Et. nec.

DOOM

pleiocáziu [ziu pron. ziu] s. n., art. pleiocáziul; pl. pleiocázii, art. pleiocáziile (-zi-i-)

pleiocaziilor
PLEIOCÁZIU, pleiocazii, s. n. Inflorescență în cime, în care axele laterale sunt de aceeași lungime și dispuse în verticil. [Pr.: ple-io-] – Et. nec.

DOOM

pleiocáziu [ziu pron. ziu] s. n., art. pleiocáziul; pl. pleiocázii, art. pleiocáziile (-zi-i-)

pleiocaziu
PLEIOCÁZIU, pleiocazii, s. n. Inflorescență în cime, în care axele laterale sunt de aceeași lungime și dispuse în verticil. [Pr.: ple-io-] – Et. nec.

DOOM

pleiocáziu [ziu pron. ziu] s. n., art. pleiocáziul; pl. pleiocázii, art. pleiocáziile (-zi-i-)

pleiocaziul
PLEIOCÁZIU, pleiocazii, s. n. Inflorescență în cime, în care axele laterale sunt de aceeași lungime și dispuse în verticil. [Pr.: ple-io-] – Et. nec.

DOOM

pleiocáziu [ziu pron. ziu] s. n., art. pleiocáziul; pl. pleiocázii, art. pleiocáziile (-zi-i-)

pleiocaziului
PLEIOCÁZIU, pleiocazii, s. n. Inflorescență în cime, în care axele laterale sunt de aceeași lungime și dispuse în verticil. [Pr.: ple-io-] – Et. nec.

DOOM

pleiocáziu [ziu pron. ziu] s. n., art. pleiocáziul; pl. pleiocázii, art. pleiocáziile (-zi-i-)

pleiochaziu
PLEIOCÁZIU, pleiocazii, s. n. Inflorescență în cime, în care axele laterale sunt de aceeași lungime și dispuse în verticil. [Pr.: ple-io-] – Et. nec.

DOOM

pleiocáziu [ziu pron. ziu] s. n., art. pleiocáziul; pl. pleiocázii, art. pleiocáziile (-zi-i-)

pleiona
Pleiona = Pleione.

pleione
Pleione, una dintre oceanide, soția lui Atlas și mama pleiadelor și a hiadelor. A fost transformată o dată cu fiicele ei într-o constelație.

pleisthenes
Pleisthenes = Plisthenes.

pleistocen
PLEISTOCÉN, -Ă, pleistoceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Prima epocă a cuaternarului, în care s-au extins hominizii (omul de Neanderthal și omul modern) și au avut loc glaciațiile. 2. Adj. Care aparține epocii pleistocene (1), privitor la această epocă. [Pr.: ple-is-] – Din fr. pléistocène.

DOOM

pleistocén² (ple-is-) s. n.

pleistocena
PLEISTOCÉN, -Ă, pleistoceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Prima epocă a cuaternarului, în care s-au extins hominizii (omul de Neanderthal și omul modern) și au avut loc glaciațiile. 2. Adj. Care aparține epocii pleistocene (1), privitor la această epocă. [Pr.: ple-is-] – Din fr. pléistocène.

DOOM

pleistocén² (ple-is-) s. n.

pleistocene
PLEISTOCÉN, -Ă, pleistoceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Prima epocă a cuaternarului, în care s-au extins hominizii (omul de Neanderthal și omul modern) și au avut loc glaciațiile. 2. Adj. Care aparține epocii pleistocene (1), privitor la această epocă. [Pr.: ple-is-] – Din fr. pléistocène.

DOOM

pleistocén² (ple-is-) s. n.

pleistocenei
PLEISTOCÉN, -Ă, pleistoceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Prima epocă a cuaternarului, în care s-au extins hominizii (omul de Neanderthal și omul modern) și au avut loc glaciațiile. 2. Adj. Care aparține epocii pleistocene (1), privitor la această epocă. [Pr.: ple-is-] – Din fr. pléistocène.

DOOM

pleistocén² (ple-is-) s. n.

pleistocenele
PLEISTOCÉN, -Ă, pleistoceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Prima epocă a cuaternarului, în care s-au extins hominizii (omul de Neanderthal și omul modern) și au avut loc glaciațiile. 2. Adj. Care aparține epocii pleistocene (1), privitor la această epocă. [Pr.: ple-is-] – Din fr. pléistocène.

DOOM

pleistocén² (ple-is-) s. n.

pleistocenelor
PLEISTOCÉN, -Ă, pleistoceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Prima epocă a cuaternarului, în care s-au extins hominizii (omul de Neanderthal și omul modern) și au avut loc glaciațiile. 2. Adj. Care aparține epocii pleistocene (1), privitor la această epocă. [Pr.: ple-is-] – Din fr. pléistocène.

DOOM

pleistocén² (ple-is-) s. n.

pleistoceni
PLEISTOCÉN, -Ă, pleistoceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Prima epocă a cuaternarului, în care s-au extins hominizii (omul de Neanderthal și omul modern) și au avut loc glaciațiile. 2. Adj. Care aparține epocii pleistocene (1), privitor la această epocă. [Pr.: ple-is-] – Din fr. pléistocène.

DOOM

pleistocén² (ple-is-) s. n.

pleistocenii
PLEISTOCÉN, -Ă, pleistoceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Prima epocă a cuaternarului, în care s-au extins hominizii (omul de Neanderthal și omul modern) și au avut loc glaciațiile. 2. Adj. Care aparține epocii pleistocene (1), privitor la această epocă. [Pr.: ple-is-] – Din fr. pléistocène.

DOOM

pleistocén² (ple-is-) s. n.

pleistocenilor
PLEISTOCÉN, -Ă, pleistoceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Prima epocă a cuaternarului, în care s-au extins hominizii (omul de Neanderthal și omul modern) și au avut loc glaciațiile. 2. Adj. Care aparține epocii pleistocene (1), privitor la această epocă. [Pr.: ple-is-] – Din fr. pléistocène.

DOOM

pleistocén² (ple-is-) s. n.

pleistocenul
PLEISTOCÉN, -Ă, pleistoceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Prima epocă a cuaternarului, în care s-au extins hominizii (omul de Neanderthal și omul modern) și au avut loc glaciațiile. 2. Adj. Care aparține epocii pleistocene (1), privitor la această epocă. [Pr.: ple-is-] – Din fr. pléistocène.

DOOM

pleistocén² (ple-is-) s. n.

pleistocenului
PLEISTOCÉN, -Ă, pleistoceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Prima epocă a cuaternarului, în care s-au extins hominizii (omul de Neanderthal și omul modern) și au avut loc glaciațiile. 2. Adj. Care aparține epocii pleistocene (1), privitor la această epocă. [Pr.: ple-is-] – Din fr. pléistocène.

DOOM

pleistocén² (ple-is-) s. n.

plen
PLEN s. n. Totalitatea membrilor unei organizații sau ai unei adunări constituite; p. ext. adunare la care participă toți membrii. – Din lat. plenum.

DOOM

plen s. n.

plenar
PLENÁR, -Ă, plenari, -e, adj. 1. (Despre ședințe, adunări, reuniuni) Care se ține cu participarea tuturor membrilor. ♦ (Substantivat, f.) Consfătuire, adunare, ședință la care participă toți membrii unui for de conducere, ai unei organizații etc. 2. Total, întreg, complet; desăvârșit, deplin. – Din lat. plenarius.

DOOM

plenár adj. m., pl. plenári; f. plenáră, pl. plenáre

plenara
PLENÁR, -Ă, plenari, -e, adj. 1. (Despre ședințe, adunări, reuniuni) Care se ține cu participarea tuturor membrilor. ♦ (Substantivat, f.) Consfătuire, adunare, ședință la care participă toți membrii unui for de conducere, ai unei organizații etc. 2. Total, întreg, complet; desăvârșit, deplin. – Din lat. plenarius.

DOOM

plenár adj. m., pl. plenári; f. plenáră, pl. plenáre

plenare
PLENÁR, -Ă, plenari, -e, adj. 1. (Despre ședințe, adunări, reuniuni) Care se ține cu participarea tuturor membrilor. ♦ (Substantivat, f.) Consfătuire, adunare, ședință la care participă toți membrii unui for de conducere, ai unei organizații etc. 2. Total, întreg, complet; desăvârșit, deplin. – Din lat. plenarius.

DOOM

plenár adj. m., pl. plenári; f. plenáră, pl. plenáre

plenarei
PLENÁR, -Ă, plenari, -e, adj. 1. (Despre ședințe, adunări, reuniuni) Care se ține cu participarea tuturor membrilor. ♦ (Substantivat, f.) Consfătuire, adunare, ședință la care participă toți membrii unui for de conducere, ai unei organizații etc. 2. Total, întreg, complet; desăvârșit, deplin. – Din lat. plenarius.

DOOM

plenár adj. m., pl. plenári; f. plenáră, pl. plenáre

plenarele
PLENÁR, -Ă, plenari, -e, adj. 1. (Despre ședințe, adunări, reuniuni) Care se ține cu participarea tuturor membrilor. ♦ (Substantivat, f.) Consfătuire, adunare, ședință la care participă toți membrii unui for de conducere, ai unei organizații etc. 2. Total, întreg, complet; desăvârșit, deplin. – Din lat. plenarius.

DOOM

plenár adj. m., pl. plenári; f. plenáră, pl. plenáre

plenarelor
PLENÁR, -Ă, plenari, -e, adj. 1. (Despre ședințe, adunări, reuniuni) Care se ține cu participarea tuturor membrilor. ♦ (Substantivat, f.) Consfătuire, adunare, ședință la care participă toți membrii unui for de conducere, ai unei organizații etc. 2. Total, întreg, complet; desăvârșit, deplin. – Din lat. plenarius.

DOOM

plenár adj. m., pl. plenári; f. plenáră, pl. plenáre

plenari
PLENÁR, -Ă, plenari, -e, adj. 1. (Despre ședințe, adunări, reuniuni) Care se ține cu participarea tuturor membrilor. ♦ (Substantivat, f.) Consfătuire, adunare, ședință la care participă toți membrii unui for de conducere, ai unei organizații etc. 2. Total, întreg, complet; desăvârșit, deplin. – Din lat. plenarius.

DOOM

plenár adj. m., pl. plenári; f. plenáră, pl. plenáre

plenarii
PLENÁR, -Ă, plenari, -e, adj. 1. (Despre ședințe, adunări, reuniuni) Care se ține cu participarea tuturor membrilor. ♦ (Substantivat, f.) Consfătuire, adunare, ședință la care participă toți membrii unui for de conducere, ai unei organizații etc. 2. Total, întreg, complet; desăvârșit, deplin. – Din lat. plenarius.

DOOM

plenár adj. m., pl. plenári; f. plenáră, pl. plenáre

plenarilor
PLENÁR, -Ă, plenari, -e, adj. 1. (Despre ședințe, adunări, reuniuni) Care se ține cu participarea tuturor membrilor. ♦ (Substantivat, f.) Consfătuire, adunare, ședință la care participă toți membrii unui for de conducere, ai unei organizații etc. 2. Total, întreg, complet; desăvârșit, deplin. – Din lat. plenarius.

DOOM

plenár adj. m., pl. plenári; f. plenáră, pl. plenáre

plenarul
PLENÁR, -Ă, plenari, -e, adj. 1. (Despre ședințe, adunări, reuniuni) Care se ține cu participarea tuturor membrilor. ♦ (Substantivat, f.) Consfătuire, adunare, ședință la care participă toți membrii unui for de conducere, ai unei organizații etc. 2. Total, întreg, complet; desăvârșit, deplin. – Din lat. plenarius.

DOOM

plenár adj. m., pl. plenári; f. plenáră, pl. plenáre

plenarului
PLENÁR, -Ă, plenari, -e, adj. 1. (Despre ședințe, adunări, reuniuni) Care se ține cu participarea tuturor membrilor. ♦ (Substantivat, f.) Consfătuire, adunare, ședință la care participă toți membrii unui for de conducere, ai unei organizații etc. 2. Total, întreg, complet; desăvârșit, deplin. – Din lat. plenarius.

DOOM

plenár adj. m., pl. plenári; f. plenáră, pl. plenáre

plener
PLÉNER s.n. Rocă, calcar sau marnă de culoare deschisă și separată în plăci subțiri, aparținând cretacicului. [Et. incertă].

plenere
PLÉNER s.n. Rocă, calcar sau marnă de culoare deschisă și separată în plăci subțiri, aparținând cretacicului. [Et. incertă].

plenerele
PLÉNER s.n. Rocă, calcar sau marnă de culoare deschisă și separată în plăci subțiri, aparținând cretacicului. [Et. incertă].

plenerelor
PLÉNER s.n. Rocă, calcar sau marnă de culoare deschisă și separată în plăci subțiri, aparținând cretacicului. [Et. incertă].

plenerul
PLÉNER s.n. Rocă, calcar sau marnă de culoare deschisă și separată în plăci subțiri, aparținând cretacicului. [Et. incertă].

plenerului
PLÉNER s.n. Rocă, calcar sau marnă de culoare deschisă și separată în plăci subțiri, aparținând cretacicului. [Et. incertă].

pleni
PLENI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „deplin”, „plin”. [Var. plen-. / < it. pleni-, cf. lat. plenus].

plenipotent
PLENIPOTÉNT, plenipotenți, s. m., adj. (Înv.) Plenipotențiar. – Din lat. plenipotens, -ntis.

DOOM

plenipotént (înv.) adj. m., s. m., pl. plenipoténți

plenipotent
PLENIPOTÉNT, plenipotenți, s. m., adj. (Înv.) Plenipotențiar. – Din lat. plenipotens, -ntis.

DOOM

plenipotént (înv.) adj. m., s. m., pl. plenipoténți

plenipotenta
PLENIPOTÉNT, plenipotenți, s. m., adj. (Înv.) Plenipotențiar. – Din lat. plenipotens, -ntis.

DOOM

plenipotént (înv.) adj. m., s. m., pl. plenipoténți

plenipotenta
PLENIPOTÉNT, plenipotenți, s. m., adj. (Înv.) Plenipotențiar. – Din lat. plenipotens, -ntis.

DOOM

plenipotént (înv.) adj. m., s. m., pl. plenipoténți

plenipotente
PLENIPOTÉNT, plenipotenți, s. m., adj. (Înv.) Plenipotențiar. – Din lat. plenipotens, -ntis.

DOOM

plenipotént (înv.) adj. m., s. m., pl. plenipoténți

plenipotente
PLENIPOTÉNT, plenipotenți, s. m., adj. (Înv.) Plenipotențiar. – Din lat. plenipotens, -ntis.

DOOM

plenipotént (înv.) adj. m., s. m., pl. plenipoténți

plenipotentei
PLENIPOTÉNT, plenipotenți, s. m., adj. (Înv.) Plenipotențiar. – Din lat. plenipotens, -ntis.

DOOM

plenipotént (înv.) adj. m., s. m., pl. plenipoténți

plenipotentei
PLENIPOTÉNT, plenipotenți, s. m., adj. (Înv.) Plenipotențiar. – Din lat. plenipotens, -ntis.

DOOM

plenipotént (înv.) adj. m., s. m., pl. plenipoténți

plenipotentele
PLENIPOTÉNT, plenipotenți, s. m., adj. (Înv.) Plenipotențiar. – Din lat. plenipotens, -ntis.

DOOM

plenipotént (înv.) adj. m., s. m., pl. plenipoténți

plenipotentele
PLENIPOTÉNT, plenipotenți, s. m., adj. (Înv.) Plenipotențiar. – Din lat. plenipotens, -ntis.

DOOM

plenipotént (înv.) adj. m., s. m., pl. plenipoténți

plenipotentelor
PLENIPOTÉNT, plenipotenți, s. m., adj. (Înv.) Plenipotențiar. – Din lat. plenipotens, -ntis.

DOOM

plenipotént (înv.) adj. m., s. m., pl. plenipoténți

plenipotentelor
PLENIPOTÉNT, plenipotenți, s. m., adj. (Înv.) Plenipotențiar. – Din lat. plenipotens, -ntis.

DOOM

plenipotént (înv.) adj. m., s. m., pl. plenipoténți

plenipotentul
PLENIPOTÉNT, plenipotenți, s. m., adj. (Înv.) Plenipotențiar. – Din lat. plenipotens, -ntis.

DOOM

plenipotént (înv.) adj. m., s. m., pl. plenipoténți

plenipotentul
PLENIPOTÉNT, plenipotenți, s. m., adj. (Înv.) Plenipotențiar. – Din lat. plenipotens, -ntis.

DOOM

plenipotént (înv.) adj. m., s. m., pl. plenipoténți

plenipotentului
PLENIPOTÉNT, plenipotenți, s. m., adj. (Înv.) Plenipotențiar. – Din lat. plenipotens, -ntis.

DOOM

plenipotént (înv.) adj. m., s. m., pl. plenipoténți

plenipotentului
PLENIPOTÉNT, plenipotenți, s. m., adj. (Înv.) Plenipotențiar. – Din lat. plenipotens, -ntis.

DOOM

plenipotént (înv.) adj. m., s. m., pl. plenipoténți

plenipotența
PLENIPOTÉNȚĂ, plenipotențe, s. f. (Rar) Putere deplină, împuternicire dată cuiva pentru a acționa într-o anumită chestiune (în special în probleme care interesează două state); (concr.) act prin care se dă o astfel de împuternicire. – Din it. plenipotenza.

DOOM

plenipoténță (rar) s. f., g.-d. art. plenipoténței; pl. plenipoténțe

plenipotențe
PLENIPOTÉNȚĂ, plenipotențe, s. f. (Rar) Putere deplină, împuternicire dată cuiva pentru a acționa într-o anumită chestiune (în special în probleme care interesează două state); (concr.) act prin care se dă o astfel de împuternicire. – Din it. plenipotenza.

DOOM

plenipoténță (rar) s. f., g.-d. art. plenipoténței; pl. plenipoténțe

plenipotenței
PLENIPOTÉNȚĂ, plenipotențe, s. f. (Rar) Putere deplină, împuternicire dată cuiva pentru a acționa într-o anumită chestiune (în special în probleme care interesează două state); (concr.) act prin care se dă o astfel de împuternicire. – Din it. plenipotenza.

DOOM

plenipoténță (rar) s. f., g.-d. art. plenipoténței; pl. plenipoténțe

plenipotențele
PLENIPOTÉNȚĂ, plenipotențe, s. f. (Rar) Putere deplină, împuternicire dată cuiva pentru a acționa într-o anumită chestiune (în special în probleme care interesează două state); (concr.) act prin care se dă o astfel de împuternicire. – Din it. plenipotenza.

DOOM

plenipoténță (rar) s. f., g.-d. art. plenipoténței; pl. plenipoténțe

plenipotențelor
PLENIPOTÉNȚĂ, plenipotențe, s. f. (Rar) Putere deplină, împuternicire dată cuiva pentru a acționa într-o anumită chestiune (în special în probleme care interesează două state); (concr.) act prin care se dă o astfel de împuternicire. – Din it. plenipotenza.

DOOM

plenipoténță (rar) s. f., g.-d. art. plenipoténței; pl. plenipoténțe

plenipotenți
PLENIPOTÉNT, plenipotenți, s. m., adj. (Înv.) Plenipotențiar. – Din lat. plenipotens, -ntis.

DOOM

plenipotént (înv.) adj. m., s. m., pl. plenipoténți

plenipotenți
PLENIPOTÉNT, plenipotenți, s. m., adj. (Înv.) Plenipotențiar. – Din lat. plenipotens, -ntis.

DOOM

plenipotént (înv.) adj. m., s. m., pl. plenipoténți

plenipotențiar
PLENIPOTENȚIÁR, plenipotențiari, s. m., adj. (Persoană) învestită cu puteri depline în a purta tratative și a încheia acorduri internaționale; plenipotent. ◊ Ministru plenipotențiar = diplomat cu rang imediat inferior ambasadorului. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. plénipotentiaire.

DOOM

!plenipotențiár (-ți-ar) adj. m., pl. plenipotențiári

plenipotențiar
PLENIPOTENȚIÁR, plenipotențiari, s. m., adj. (Persoană) învestită cu puteri depline în a purta tratative și a încheia acorduri internaționale; plenipotent. ◊ Ministru plenipotențiar = diplomat cu rang imediat inferior ambasadorului. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. plénipotentiaire.

DOOM

!plenipotențiár (-ți-ar) adj. m., pl. plenipotențiári

plenipotențiara
PLENIPOTENȚIÁR, plenipotențiari, s. m., adj. (Persoană) învestită cu puteri depline în a purta tratative și a încheia acorduri internaționale; plenipotent. ◊ Ministru plenipotențiar = diplomat cu rang imediat inferior ambasadorului. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. plénipotentiaire.

DOOM

!plenipotențiár (-ți-ar) adj. m., pl. plenipotențiári

plenipotențiara
PLENIPOTENȚIÁR, plenipotențiari, s. m., adj. (Persoană) învestită cu puteri depline în a purta tratative și a încheia acorduri internaționale; plenipotent. ◊ Ministru plenipotențiar = diplomat cu rang imediat inferior ambasadorului. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. plénipotentiaire.

DOOM

!plenipotențiár (-ți-ar) adj. m., pl. plenipotențiári

plenipotențiare
PLENIPOTENȚIÁR, plenipotențiari, s. m., adj. (Persoană) învestită cu puteri depline în a purta tratative și a încheia acorduri internaționale; plenipotent. ◊ Ministru plenipotențiar = diplomat cu rang imediat inferior ambasadorului. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. plénipotentiaire.

DOOM

!plenipotențiár (-ți-ar) adj. m., pl. plenipotențiári

plenipotențiare
PLENIPOTENȚIÁR, plenipotențiari, s. m., adj. (Persoană) învestită cu puteri depline în a purta tratative și a încheia acorduri internaționale; plenipotent. ◊ Ministru plenipotențiar = diplomat cu rang imediat inferior ambasadorului. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. plénipotentiaire.

DOOM

!plenipotențiár (-ți-ar) adj. m., pl. plenipotențiári

plenipotențiarei
PLENIPOTENȚIÁR, plenipotențiari, s. m., adj. (Persoană) învestită cu puteri depline în a purta tratative și a încheia acorduri internaționale; plenipotent. ◊ Ministru plenipotențiar = diplomat cu rang imediat inferior ambasadorului. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. plénipotentiaire.

DOOM

!plenipotențiár (-ți-ar) adj. m., pl. plenipotențiári

plenipotențiarei
PLENIPOTENȚIÁR, plenipotențiari, s. m., adj. (Persoană) învestită cu puteri depline în a purta tratative și a încheia acorduri internaționale; plenipotent. ◊ Ministru plenipotențiar = diplomat cu rang imediat inferior ambasadorului. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. plénipotentiaire.

DOOM

!plenipotențiár (-ți-ar) adj. m., pl. plenipotențiári

plenipotențiarele
PLENIPOTENȚIÁR, plenipotențiari, s. m., adj. (Persoană) învestită cu puteri depline în a purta tratative și a încheia acorduri internaționale; plenipotent. ◊ Ministru plenipotențiar = diplomat cu rang imediat inferior ambasadorului. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. plénipotentiaire.

DOOM

!plenipotențiár (-ți-ar) adj. m., pl. plenipotențiári

plenipotențiarele
PLENIPOTENȚIÁR, plenipotențiari, s. m., adj. (Persoană) învestită cu puteri depline în a purta tratative și a încheia acorduri internaționale; plenipotent. ◊ Ministru plenipotențiar = diplomat cu rang imediat inferior ambasadorului. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. plénipotentiaire.

DOOM

!plenipotențiár (-ți-ar) adj. m., pl. plenipotențiári

plenipotențiarelor
PLENIPOTENȚIÁR, plenipotențiari, s. m., adj. (Persoană) învestită cu puteri depline în a purta tratative și a încheia acorduri internaționale; plenipotent. ◊ Ministru plenipotențiar = diplomat cu rang imediat inferior ambasadorului. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. plénipotentiaire.

DOOM

!plenipotențiár (-ți-ar) adj. m., pl. plenipotențiári

plenipotențiarelor
PLENIPOTENȚIÁR, plenipotențiari, s. m., adj. (Persoană) învestită cu puteri depline în a purta tratative și a încheia acorduri internaționale; plenipotent. ◊ Ministru plenipotențiar = diplomat cu rang imediat inferior ambasadorului. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. plénipotentiaire.

DOOM

!plenipotențiár (-ți-ar) adj. m., pl. plenipotențiári

plenipotențiari
PLENIPOTENȚIÁR, plenipotențiari, s. m., adj. (Persoană) învestită cu puteri depline în a purta tratative și a încheia acorduri internaționale; plenipotent. ◊ Ministru plenipotențiar = diplomat cu rang imediat inferior ambasadorului. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. plénipotentiaire.

DOOM

!plenipotențiár (-ți-ar) adj. m., pl. plenipotențiári

plenipotențiari
PLENIPOTENȚIÁR, plenipotențiari, s. m., adj. (Persoană) învestită cu puteri depline în a purta tratative și a încheia acorduri internaționale; plenipotent. ◊ Ministru plenipotențiar = diplomat cu rang imediat inferior ambasadorului. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. plénipotentiaire.

DOOM

!plenipotențiár (-ți-ar) adj. m., pl. plenipotențiári

plenipotențiarii
PLENIPOTENȚIÁR, plenipotențiari, s. m., adj. (Persoană) învestită cu puteri depline în a purta tratative și a încheia acorduri internaționale; plenipotent. ◊ Ministru plenipotențiar = diplomat cu rang imediat inferior ambasadorului. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. plénipotentiaire.

DOOM

!plenipotențiár (-ți-ar) adj. m., pl. plenipotențiári

plenipotențiarii
PLENIPOTENȚIÁR, plenipotențiari, s. m., adj. (Persoană) învestită cu puteri depline în a purta tratative și a încheia acorduri internaționale; plenipotent. ◊ Ministru plenipotențiar = diplomat cu rang imediat inferior ambasadorului. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. plénipotentiaire.

DOOM

!plenipotențiár (-ți-ar) adj. m., pl. plenipotențiári

plenipotențiarilor
PLENIPOTENȚIÁR, plenipotențiari, s. m., adj. (Persoană) învestită cu puteri depline în a purta tratative și a încheia acorduri internaționale; plenipotent. ◊ Ministru plenipotențiar = diplomat cu rang imediat inferior ambasadorului. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. plénipotentiaire.

DOOM

!plenipotențiár (-ți-ar) adj. m., pl. plenipotențiári

plenipotențiarilor
PLENIPOTENȚIÁR, plenipotențiari, s. m., adj. (Persoană) învestită cu puteri depline în a purta tratative și a încheia acorduri internaționale; plenipotent. ◊ Ministru plenipotențiar = diplomat cu rang imediat inferior ambasadorului. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. plénipotentiaire.

DOOM

!plenipotențiár (-ți-ar) adj. m., pl. plenipotențiári

plenipotențiarul
PLENIPOTENȚIÁR, plenipotențiari, s. m., adj. (Persoană) învestită cu puteri depline în a purta tratative și a încheia acorduri internaționale; plenipotent. ◊ Ministru plenipotențiar = diplomat cu rang imediat inferior ambasadorului. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. plénipotentiaire.

DOOM

!plenipotențiár (-ți-ar) adj. m., pl. plenipotențiári

plenipotențiarul
PLENIPOTENȚIÁR, plenipotențiari, s. m., adj. (Persoană) învestită cu puteri depline în a purta tratative și a încheia acorduri internaționale; plenipotent. ◊ Ministru plenipotențiar = diplomat cu rang imediat inferior ambasadorului. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. plénipotentiaire.

DOOM

!plenipotențiár (-ți-ar) adj. m., pl. plenipotențiári

plenipotențiarului
PLENIPOTENȚIÁR, plenipotențiari, s. m., adj. (Persoană) învestită cu puteri depline în a purta tratative și a încheia acorduri internaționale; plenipotent. ◊ Ministru plenipotențiar = diplomat cu rang imediat inferior ambasadorului. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. plénipotentiaire.

DOOM

!plenipotențiár (-ți-ar) adj. m., pl. plenipotențiári

plenipotențiarului
PLENIPOTENȚIÁR, plenipotențiari, s. m., adj. (Persoană) învestită cu puteri depline în a purta tratative și a încheia acorduri internaționale; plenipotent. ◊ Ministru plenipotențiar = diplomat cu rang imediat inferior ambasadorului. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. plénipotentiaire.

DOOM

!plenipotențiár (-ți-ar) adj. m., pl. plenipotențiári

plenipotenții
PLENIPOTÉNT, plenipotenți, s. m., adj. (Înv.) Plenipotențiar. – Din lat. plenipotens, -ntis.

DOOM

plenipotént (înv.) adj. m., s. m., pl. plenipoténți

plenipotenții
PLENIPOTÉNT, plenipotenți, s. m., adj. (Înv.) Plenipotențiar. – Din lat. plenipotens, -ntis.

DOOM

plenipotént (înv.) adj. m., s. m., pl. plenipoténți

plenipotenților
PLENIPOTÉNT, plenipotenți, s. m., adj. (Înv.) Plenipotențiar. – Din lat. plenipotens, -ntis.

DOOM

plenipotént (înv.) adj. m., s. m., pl. plenipoténți

plenipotenților
PLENIPOTÉNT, plenipotenți, s. m., adj. (Înv.) Plenipotențiar. – Din lat. plenipotens, -ntis.

DOOM

plenipotént (înv.) adj. m., s. m., pl. plenipoténți

plenison
PLENISÓN, -Ă, plenisoni, -e, adj. (Despre vocale) Care are caracter silabic. – Din lat. plenus + sonus.

DOOM

plenisón adj. m., pl. plenisóni; f. plenisónă, pl. plenisóne

plenisona
PLENISÓN, -Ă, plenisoni, -e, adj. (Despre vocale) Care are caracter silabic. – Din lat. plenus + sonus.

DOOM

plenisón adj. m., pl. plenisóni; f. plenisónă, pl. plenisóne

plenisone
PLENISÓN, -Ă, plenisoni, -e, adj. (Despre vocale) Care are caracter silabic. – Din lat. plenus + sonus.

DOOM

plenisón adj. m., pl. plenisóni; f. plenisónă, pl. plenisóne

plenisonei
PLENISÓN, -Ă, plenisoni, -e, adj. (Despre vocale) Care are caracter silabic. – Din lat. plenus + sonus.

DOOM

plenisón adj. m., pl. plenisóni; f. plenisónă, pl. plenisóne

plenisonele
PLENISÓN, -Ă, plenisoni, -e, adj. (Despre vocale) Care are caracter silabic. – Din lat. plenus + sonus.

DOOM

plenisón adj. m., pl. plenisóni; f. plenisónă, pl. plenisóne

plenisonelor
PLENISÓN, -Ă, plenisoni, -e, adj. (Despre vocale) Care are caracter silabic. – Din lat. plenus + sonus.

DOOM

plenisón adj. m., pl. plenisóni; f. plenisónă, pl. plenisóne

plenisoni
PLENISÓN, -Ă, plenisoni, -e, adj. (Despre vocale) Care are caracter silabic. – Din lat. plenus + sonus.

DOOM

plenisón adj. m., pl. plenisóni; f. plenisónă, pl. plenisóne

plenisonii
PLENISÓN, -Ă, plenisoni, -e, adj. (Despre vocale) Care are caracter silabic. – Din lat. plenus + sonus.

DOOM

plenisón adj. m., pl. plenisóni; f. plenisónă, pl. plenisóne

plenisonilor
PLENISÓN, -Ă, plenisoni, -e, adj. (Despre vocale) Care are caracter silabic. – Din lat. plenus + sonus.

DOOM

plenisón adj. m., pl. plenisóni; f. plenisónă, pl. plenisóne

plenisonul
PLENISÓN, -Ă, plenisoni, -e, adj. (Despre vocale) Care are caracter silabic. – Din lat. plenus + sonus.

DOOM

plenisón adj. m., pl. plenisóni; f. plenisónă, pl. plenisóne

plenisonului
PLENISÓN, -Ă, plenisoni, -e, adj. (Despre vocale) Care are caracter silabic. – Din lat. plenus + sonus.

DOOM

plenisón adj. m., pl. plenisóni; f. plenisónă, pl. plenisóne

plenitudinar
PLENITUDINÁR, -Ă, plenitudinari, -e, adj. (Livr.) Plenar. – Plenitudine + suf. -ar.

plenitudinara
PLENITUDINÁR, -Ă, plenitudinari, -e, adj. (Livr.) Plenar. – Plenitudine + suf. -ar.

plenitudinare
PLENITUDINÁR, -Ă, plenitudinari, -e, adj. (Livr.) Plenar. – Plenitudine + suf. -ar.

plenitudinarei
PLENITUDINÁR, -Ă, plenitudinari, -e, adj. (Livr.) Plenar. – Plenitudine + suf. -ar.

plenitudinarele
PLENITUDINÁR, -Ă, plenitudinari, -e, adj. (Livr.) Plenar. – Plenitudine + suf. -ar.

plenitudinarelor
PLENITUDINÁR, -Ă, plenitudinari, -e, adj. (Livr.) Plenar. – Plenitudine + suf. -ar.

plenitudinari
PLENITUDINÁR, -Ă, plenitudinari, -e, adj. (Livr.) Plenar. – Plenitudine + suf. -ar.

plenitudinarii
PLENITUDINÁR, -Ă, plenitudinari, -e, adj. (Livr.) Plenar. – Plenitudine + suf. -ar.

plenitudinarilor
PLENITUDINÁR, -Ă, plenitudinari, -e, adj. (Livr.) Plenar. – Plenitudine + suf. -ar.

plenitudinarul
PLENITUDINÁR, -Ă, plenitudinari, -e, adj. (Livr.) Plenar. – Plenitudine + suf. -ar.

plenitudinarului
PLENITUDINÁR, -Ă, plenitudinari, -e, adj. (Livr.) Plenar. – Plenitudine + suf. -ar.

plenitudine
PLENITÚDINE s. f. Dezvoltare completă, integrală; deplinătate, totalitate; p. ext. desăvârșire. ◊ Plenitudine vocalică = perceptibilitate sau audibilitate a unei vocale, putere sonoră a unei vocale. – Din fr. plénitude, lat. plenitudo, -inis.

DOOM

plenitúdine s. f., g.-d. art. plenitúdinii

plenitudinea
PLENITÚDINE s. f. Dezvoltare completă, integrală; deplinătate, totalitate; p. ext. desăvârșire. ◊ Plenitudine vocalică = perceptibilitate sau audibilitate a unei vocale, putere sonoră a unei vocale. – Din fr. plénitude, lat. plenitudo, -inis.

DOOM

plenitúdine s. f., g.-d. art. plenitúdinii

plenitudini
PLENITÚDINE s. f. Dezvoltare completă, integrală; deplinătate, totalitate; p. ext. desăvârșire. ◊ Plenitudine vocalică = perceptibilitate sau audibilitate a unei vocale, putere sonoră a unei vocale. – Din fr. plénitude, lat. plenitudo, -inis.

DOOM

plenitúdine s. f., g.-d. art. plenitúdinii

plenitudinii
PLENITÚDINE s. f. Dezvoltare completă, integrală; deplinătate, totalitate; p. ext. desăvârșire. ◊ Plenitudine vocalică = perceptibilitate sau audibilitate a unei vocale, putere sonoră a unei vocale. – Din fr. plénitude, lat. plenitudo, -inis.

DOOM

plenitúdine s. f., g.-d. art. plenitúdinii

plenui
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui.

DOOM

plenuí (a ~) (a jefui) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plenuiésc, imperf. 3 sg. plenuiá; conj. prez. 3 să plenuiáscă

plenuia
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui.

DOOM

plenuí (a ~) (a jefui) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plenuiésc, imperf. 3 sg. plenuiá; conj. prez. 3 să plenuiáscă

plenuiai
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui.

DOOM

plenuí (a ~) (a jefui) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plenuiésc, imperf. 3 sg. plenuiá; conj. prez. 3 să plenuiáscă

plenuiam
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui.

DOOM

plenuí (a ~) (a jefui) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plenuiésc, imperf. 3 sg. plenuiá; conj. prez. 3 să plenuiáscă

plenuiască
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui.

DOOM

plenuí (a ~) (a jefui) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plenuiésc, imperf. 3 sg. plenuiá; conj. prez. 3 să plenuiáscă

plenuiau
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui.

DOOM

plenuí (a ~) (a jefui) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plenuiésc, imperf. 3 sg. plenuiá; conj. prez. 3 să plenuiáscă

plenuiați
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui.

DOOM

plenuí (a ~) (a jefui) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plenuiésc, imperf. 3 sg. plenuiá; conj. prez. 3 să plenuiáscă

plenuiesc
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui.

DOOM

plenuí (a ~) (a jefui) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plenuiésc, imperf. 3 sg. plenuiá; conj. prez. 3 să plenuiáscă

plenuiește
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui.

DOOM

plenuí (a ~) (a jefui) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plenuiésc, imperf. 3 sg. plenuiá; conj. prez. 3 să plenuiáscă

plenuiești
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui.

DOOM

plenuí (a ~) (a jefui) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plenuiésc, imperf. 3 sg. plenuiá; conj. prez. 3 să plenuiáscă

plenuii
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui.

DOOM

plenuí (a ~) (a jefui) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plenuiésc, imperf. 3 sg. plenuiá; conj. prez. 3 să plenuiáscă

plenuim
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui.

DOOM

plenuí (a ~) (a jefui) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plenuiésc, imperf. 3 sg. plenuiá; conj. prez. 3 să plenuiáscă

plenuind
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui.

DOOM

plenuí (a ~) (a jefui) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plenuiésc, imperf. 3 sg. plenuiá; conj. prez. 3 să plenuiáscă

plenuire
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui.

DOOM

plenuí (a ~) (a jefui) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plenuiésc, imperf. 3 sg. plenuiá; conj. prez. 3 să plenuiáscă

plenuire
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui.

plenuiră
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui.

DOOM

plenuí (a ~) (a jefui) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plenuiésc, imperf. 3 sg. plenuiá; conj. prez. 3 să plenuiáscă

plenuirăm
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui.

DOOM

plenuí (a ~) (a jefui) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plenuiésc, imperf. 3 sg. plenuiá; conj. prez. 3 să plenuiáscă

plenuirăți
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui.

DOOM

plenuí (a ~) (a jefui) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plenuiésc, imperf. 3 sg. plenuiá; conj. prez. 3 să plenuiáscă

plenuise
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui.

DOOM

plenuí (a ~) (a jefui) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plenuiésc, imperf. 3 sg. plenuiá; conj. prez. 3 să plenuiáscă

plenuisem
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui.

DOOM

plenuí (a ~) (a jefui) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plenuiésc, imperf. 3 sg. plenuiá; conj. prez. 3 să plenuiáscă

plenuiseră
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui.

DOOM

plenuí (a ~) (a jefui) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plenuiésc, imperf. 3 sg. plenuiá; conj. prez. 3 să plenuiáscă

plenuiserăm
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui.

DOOM

plenuí (a ~) (a jefui) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plenuiésc, imperf. 3 sg. plenuiá; conj. prez. 3 să plenuiáscă

plenuiserăți
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui.

DOOM

plenuí (a ~) (a jefui) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plenuiésc, imperf. 3 sg. plenuiá; conj. prez. 3 să plenuiáscă

plenuiseși
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui.

DOOM

plenuí (a ~) (a jefui) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plenuiésc, imperf. 3 sg. plenuiá; conj. prez. 3 să plenuiáscă

plenuiseți
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui.

DOOM

plenuí (a ~) (a jefui) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plenuiésc, imperf. 3 sg. plenuiá; conj. prez. 3 să plenuiáscă

plenuit
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui.

DOOM

plenuí (a ~) (a jefui) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plenuiésc, imperf. 3 sg. plenuiá; conj. prez. 3 să plenuiáscă

plenuit
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui.

plenuiși
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui.

DOOM

plenuí (a ~) (a jefui) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plenuiésc, imperf. 3 sg. plenuiá; conj. prez. 3 să plenuiáscă

plenuiți
PLENUÍ, plenuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A jefui, a prăda. – Plean + suf. -ui.

DOOM

plenuí (a ~) (a jefui) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plenuiésc, imperf. 3 sg. plenuiá; conj. prez. 3 să plenuiáscă

plenul
PLEN s. n. Totalitatea membrilor unei organizații sau ai unei adunări constituite; p. ext. adunare la care participă toți membrii. – Din lat. plenum.

DOOM

plen s. n.

plenului
PLEN s. n. Totalitatea membrilor unei organizații sau ai unei adunări constituite; p. ext. adunare la care participă toți membrii. – Din lat. plenum.

DOOM

plen s. n.

plenum
PLÉNUM s.n. v. plen.

plenuri
PLEN s. n. Totalitatea membrilor unei organizații sau ai unei adunări constituite; p. ext. adunare la care participă toți membrii. – Din lat. plenum.

DOOM

plen s. n.

plenurile
PLEN s. n. Totalitatea membrilor unei organizații sau ai unei adunări constituite; p. ext. adunare la care participă toți membrii. – Din lat. plenum.

DOOM

plen s. n.

plenurilor
PLEN s. n. Totalitatea membrilor unei organizații sau ai unei adunări constituite; p. ext. adunare la care participă toți membrii. – Din lat. plenum.

DOOM

plen s. n.

pleo
PLEO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „mai mult”, „numeros”, „plin”. [Pron. ple-o-. / < fr. pléo-, gr. pleon].

pleoapa
PLEOÁPĂ, pleoape, s. f. 1. Fiecare dintre cele două cute mobile ale pielii, mărginite de gene, care acoperă și protejează globul ocular în partea anterioară. 2. (Înv. și pop.) Capac (la sicriu). [Var.: (2) plioápă s. f.] – Cf. bg. pohlupka.

DOOM

pleoápă (pleoa-) s. f., g.-d. art. pleoápei; pl. pleoápe

pleoape
PLEOÁPĂ, pleoape, s. f. 1. Fiecare dintre cele două cute mobile ale pielii, mărginite de gene, care acoperă și protejează globul ocular în partea anterioară. 2. (Înv. și pop.) Capac (la sicriu). [Var.: (2) plioápă s. f.] – Cf. bg. pohlupka.

DOOM

pleoápă (pleoa-) s. f., g.-d. art. pleoápei; pl. pleoápe

pleoapei
PLEOÁPĂ, pleoape, s. f. 1. Fiecare dintre cele două cute mobile ale pielii, mărginite de gene, care acoperă și protejează globul ocular în partea anterioară. 2. (Înv. și pop.) Capac (la sicriu). [Var.: (2) plioápă s. f.] – Cf. bg. pohlupka.

DOOM

pleoápă (pleoa-) s. f., g.-d. art. pleoápei; pl. pleoápe

pleoapele
PLEOÁPĂ, pleoape, s. f. 1. Fiecare dintre cele două cute mobile ale pielii, mărginite de gene, care acoperă și protejează globul ocular în partea anterioară. 2. (Înv. și pop.) Capac (la sicriu). [Var.: (2) plioápă s. f.] – Cf. bg. pohlupka.

DOOM

pleoápă (pleoa-) s. f., g.-d. art. pleoápei; pl. pleoápe

pleoapelor
PLEOÁPĂ, pleoape, s. f. 1. Fiecare dintre cele două cute mobile ale pielii, mărginite de gene, care acoperă și protejează globul ocular în partea anterioară. 2. (Înv. și pop.) Capac (la sicriu). [Var.: (2) plioápă s. f.] – Cf. bg. pohlupka.

DOOM

pleoápă (pleoa-) s. f., g.-d. art. pleoápei; pl. pleoápe

pleocroism
PLEOCROÍSM s. n. (Fiz.) Fenomen de modificare a culorii anumitor cristale când sunt privite prin transparență din diferite direcții; policroism. [Pr.: ple-o-] – Din fr. pléochroïsme.

DOOM

pleocroísm (ple-o-cro-) s. n.

pleocroismul
PLEOCROÍSM s. n. (Fiz.) Fenomen de modificare a culorii anumitor cristale când sunt privite prin transparență din diferite direcții; policroism. [Pr.: ple-o-] – Din fr. pléochroïsme.

DOOM

pleocroísm (ple-o-cro-) s. n.

pleocroismului
PLEOCROÍSM s. n. (Fiz.) Fenomen de modificare a culorii anumitor cristale când sunt privite prin transparență din diferite direcții; policroism. [Pr.: ple-o-] – Din fr. pléochroïsme.

DOOM

pleocroísm (ple-o-cro-) s. n.

pleomorfism
PLEOMORFÍSM s.n. 1. Polimorfism. 2. Concepție care susține variabilitatea morfologiei bacteriilor. [Pron. ple-o-. / < fr. pléomorphisme, cf. gr. pleon – numeros, morphe – formă].

pleonasm
PLEONÁSM, pleonasme, s. n. Eroare de exprimare constând în folosirea alăturată a unor cuvinte, expresii, propoziții etc. care repetă în mod inutil aceeași idee. [Pr.: ple-o-] – Din fr. pleonasme.

DOOM

pleonásm (repetiție semantică) (ple-o-) s. n., pl. pleonásme

pleonasm
PLEONÁSM s.n. Procedeu greșit de exprimare, constând în alăturarea unor cuvinte care repetă inutil aceeași idee. [Pron. ple-o-, pl. -me, -muri. / cf. fr. pléonasme, lat. pleonasmus, gr. pleonasmos].

pleonasme
PLEONÁSM, pleonasme, s. n. Eroare de exprimare constând în folosirea alăturată a unor cuvinte, expresii, propoziții etc. care repetă în mod inutil aceeași idee. [Pr.: ple-o-] – Din fr. pleonasme.

DOOM

pleonásm (repetiție semantică) (ple-o-) s. n., pl. pleonásme

pleonasmele
PLEONÁSM, pleonasme, s. n. Eroare de exprimare constând în folosirea alăturată a unor cuvinte, expresii, propoziții etc. care repetă în mod inutil aceeași idee. [Pr.: ple-o-] – Din fr. pleonasme.

DOOM

pleonásm (repetiție semantică) (ple-o-) s. n., pl. pleonásme

pleonasmelor
PLEONÁSM, pleonasme, s. n. Eroare de exprimare constând în folosirea alăturată a unor cuvinte, expresii, propoziții etc. care repetă în mod inutil aceeași idee. [Pr.: ple-o-] – Din fr. pleonasme.

DOOM

pleonásm (repetiție semantică) (ple-o-) s. n., pl. pleonásme

pleonasmul
PLEONÁSM, pleonasme, s. n. Eroare de exprimare constând în folosirea alăturată a unor cuvinte, expresii, propoziții etc. care repetă în mod inutil aceeași idee. [Pr.: ple-o-] – Din fr. pleonasme.

DOOM

pleonásm (repetiție semantică) (ple-o-) s. n., pl. pleonásme

pleonasmului
PLEONÁSM, pleonasme, s. n. Eroare de exprimare constând în folosirea alăturată a unor cuvinte, expresii, propoziții etc. care repetă în mod inutil aceeași idee. [Pr.: ple-o-] – Din fr. pleonasme.

DOOM

pleonásm (repetiție semantică) (ple-o-) s. n., pl. pleonásme

pleonast
PLEONÁST s. n. Mineral de culoare neagră, care se prezintă sub formă de mase granulare sau în cristale cu multe fețe, cu conținut bogat în fier. [Pr.: ple-o-] – Din fr. pléonaste.

DOOM

pleonást (mineral) (ple-o-) s. n.

pleonastic
PLEONÁSTIC, -Ă, pleonastici, -ce, adj. Care conține un pleonasm, privitor la pleonasm, cu pleonasme. [Pr.: ple-o-] – Din fr. pléonastique.

DOOM

pleonástic (referitor la pleonasm) (ple-o-) adj. m., pl. pleonástici; f. pleonástică, pl. pleonástice

pleonastica
PLEONÁSTIC, -Ă, pleonastici, -ce, adj. Care conține un pleonasm, privitor la pleonasm, cu pleonasme. [Pr.: ple-o-] – Din fr. pléonastique.

DOOM

pleonástic (referitor la pleonasm) (ple-o-) adj. m., pl. pleonástici; f. pleonástică, pl. pleonástice

pleonastice
PLEONÁSTIC, -Ă, pleonastici, -ce, adj. Care conține un pleonasm, privitor la pleonasm, cu pleonasme. [Pr.: ple-o-] – Din fr. pléonastique.

DOOM

pleonástic (referitor la pleonasm) (ple-o-) adj. m., pl. pleonástici; f. pleonástică, pl. pleonástice

pleonasticei
PLEONÁSTIC, -Ă, pleonastici, -ce, adj. Care conține un pleonasm, privitor la pleonasm, cu pleonasme. [Pr.: ple-o-] – Din fr. pléonastique.

DOOM

pleonástic (referitor la pleonasm) (ple-o-) adj. m., pl. pleonástici; f. pleonástică, pl. pleonástice

pleonasticele
PLEONÁSTIC, -Ă, pleonastici, -ce, adj. Care conține un pleonasm, privitor la pleonasm, cu pleonasme. [Pr.: ple-o-] – Din fr. pléonastique.

DOOM

pleonástic (referitor la pleonasm) (ple-o-) adj. m., pl. pleonástici; f. pleonástică, pl. pleonástice

pleonasticelor
PLEONÁSTIC, -Ă, pleonastici, -ce, adj. Care conține un pleonasm, privitor la pleonasm, cu pleonasme. [Pr.: ple-o-] – Din fr. pléonastique.

DOOM

pleonástic (referitor la pleonasm) (ple-o-) adj. m., pl. pleonástici; f. pleonástică, pl. pleonástice

pleonastici
PLEONÁSTIC, -Ă, pleonastici, -ce, adj. Care conține un pleonasm, privitor la pleonasm, cu pleonasme. [Pr.: ple-o-] – Din fr. pléonastique.

DOOM

pleonástic (referitor la pleonasm) (ple-o-) adj. m., pl. pleonástici; f. pleonástică, pl. pleonástice

pleonasticii
PLEONÁSTIC, -Ă, pleonastici, -ce, adj. Care conține un pleonasm, privitor la pleonasm, cu pleonasme. [Pr.: ple-o-] – Din fr. pléonastique.

DOOM

pleonástic (referitor la pleonasm) (ple-o-) adj. m., pl. pleonástici; f. pleonástică, pl. pleonástice

pleonasticilor
PLEONÁSTIC, -Ă, pleonastici, -ce, adj. Care conține un pleonasm, privitor la pleonasm, cu pleonasme. [Pr.: ple-o-] – Din fr. pléonastique.

DOOM

pleonástic (referitor la pleonasm) (ple-o-) adj. m., pl. pleonástici; f. pleonástică, pl. pleonástice

pleonasticul
PLEONÁSTIC, -Ă, pleonastici, -ce, adj. Care conține un pleonasm, privitor la pleonasm, cu pleonasme. [Pr.: ple-o-] – Din fr. pléonastique.

DOOM

pleonástic (referitor la pleonasm) (ple-o-) adj. m., pl. pleonástici; f. pleonástică, pl. pleonástice

pleonasticului
PLEONÁSTIC, -Ă, pleonastici, -ce, adj. Care conține un pleonasm, privitor la pleonasm, cu pleonasme. [Pr.: ple-o-] – Din fr. pléonastique.

DOOM

pleonástic (referitor la pleonasm) (ple-o-) adj. m., pl. pleonástici; f. pleonástică, pl. pleonástice

pleonastul
PLEONÁST s. n. Mineral de culoare neagră, care se prezintă sub formă de mase granulare sau în cristale cu multe fețe, cu conținut bogat în fier. [Pr.: ple-o-] – Din fr. pléonaste.

DOOM

pleonást (mineral) (ple-o-) s. n.

pleonastului
PLEONÁST s. n. Mineral de culoare neagră, care se prezintă sub formă de mase granulare sau în cristale cu multe fețe, cu conținut bogat în fier. [Pr.: ple-o-] – Din fr. pléonaste.

DOOM

pleonást (mineral) (ple-o-) s. n.

pleosc
PLEOSC interj. Cuvânt care redă zgomotul produs de căderea unui corp moale (în apă) sau de lovirea unui corp (moale sau elastic) de un altul. – Onomatopee. Cf. sl. pleskŭ.

DOOM

pleosc interj.

pleoscăi
PLEOȘCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.

DOOM

pleoscăí (a ~) (pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleóscăi, 3 pleóscăie, imperf. 3 sg. pleoscăiá; conj. prez. 3 să pleóscăie

pleoscăia
PLEOȘCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.

DOOM

pleoscăí (a ~) (pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleóscăi, 3 pleóscăie, imperf. 3 sg. pleoscăiá; conj. prez. 3 să pleóscăie

pleoscăiai
PLEOȘCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.

DOOM

pleoscăí (a ~) (pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleóscăi, 3 pleóscăie, imperf. 3 sg. pleoscăiá; conj. prez. 3 să pleóscăie

pleoscăiam
PLEOȘCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.

DOOM

pleoscăí (a ~) (pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleóscăi, 3 pleóscăie, imperf. 3 sg. pleoscăiá; conj. prez. 3 să pleóscăie

pleoscăiau
PLEOȘCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.

DOOM

pleoscăí (a ~) (pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleóscăi, 3 pleóscăie, imperf. 3 sg. pleoscăiá; conj. prez. 3 să pleóscăie

pleoscăiați
PLEOȘCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.

DOOM

pleoscăí (a ~) (pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleóscăi, 3 pleóscăie, imperf. 3 sg. pleoscăiá; conj. prez. 3 să pleóscăie

pleoscăie
PLEOȘCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.

DOOM

pleoscăí (a ~) (pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleóscăi, 3 pleóscăie, imperf. 3 sg. pleoscăiá; conj. prez. 3 să pleóscăie

pleoscăii
PLEOȘCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.

DOOM

pleoscăí (a ~) (pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleóscăi, 3 pleóscăie, imperf. 3 sg. pleoscăiá; conj. prez. 3 să pleóscăie

pleoscăim
PLEOȘCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.

DOOM

pleoscăí (a ~) (pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleóscăi, 3 pleóscăie, imperf. 3 sg. pleoscăiá; conj. prez. 3 să pleóscăie

pleoscăind
PLEOȘCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.

DOOM

pleoscăí (a ~) (pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleóscăi, 3 pleóscăie, imperf. 3 sg. pleoscăiá; conj. prez. 3 să pleóscăie

pleoscăire
PLEOȘCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.

DOOM

pleoscăí (a ~) (pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleóscăi, 3 pleóscăie, imperf. 3 sg. pleoscăiá; conj. prez. 3 să pleóscăie

pleoscăire
PLEOSCĂÍ, pleóscăi, vb. IV. Intranz. A plescăi. [Var.: (reg.) pleoșcăí vb. IV] – Pleosc + suf. -ăi.

pleoscăiră
PLEOȘCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.

DOOM

pleoscăí (a ~) (pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleóscăi, 3 pleóscăie, imperf. 3 sg. pleoscăiá; conj. prez. 3 să pleóscăie

pleoscăirăm
PLEOȘCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.

DOOM

pleoscăí (a ~) (pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleóscăi, 3 pleóscăie, imperf. 3 sg. pleoscăiá; conj. prez. 3 să pleóscăie

pleoscăirăți
PLEOȘCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.

DOOM

pleoscăí (a ~) (pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleóscăi, 3 pleóscăie, imperf. 3 sg. pleoscăiá; conj. prez. 3 să pleóscăie

pleoscăise
PLEOȘCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.

DOOM

pleoscăí (a ~) (pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleóscăi, 3 pleóscăie, imperf. 3 sg. pleoscăiá; conj. prez. 3 să pleóscăie

pleoscăisem
PLEOȘCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.

DOOM

pleoscăí (a ~) (pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleóscăi, 3 pleóscăie, imperf. 3 sg. pleoscăiá; conj. prez. 3 să pleóscăie

pleoscăiseră
PLEOȘCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.

DOOM

pleoscăí (a ~) (pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleóscăi, 3 pleóscăie, imperf. 3 sg. pleoscăiá; conj. prez. 3 să pleóscăie

pleoscăiserăm
PLEOȘCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.

DOOM

pleoscăí (a ~) (pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleóscăi, 3 pleóscăie, imperf. 3 sg. pleoscăiá; conj. prez. 3 să pleóscăie

pleoscăiserăți
PLEOȘCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.

DOOM

pleoscăí (a ~) (pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleóscăi, 3 pleóscăie, imperf. 3 sg. pleoscăiá; conj. prez. 3 să pleóscăie

pleoscăiseși
PLEOȘCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.

DOOM

pleoscăí (a ~) (pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleóscăi, 3 pleóscăie, imperf. 3 sg. pleoscăiá; conj. prez. 3 să pleóscăie

pleoscăiseți
PLEOȘCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.

DOOM

pleoscăí (a ~) (pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleóscăi, 3 pleóscăie, imperf. 3 sg. pleoscăiá; conj. prez. 3 să pleóscăie

pleoscăit
PLEOȘCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.

DOOM

pleoscăí (a ~) (pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleóscăi, 3 pleóscăie, imperf. 3 sg. pleoscăiá; conj. prez. 3 să pleóscăie

pleoscăit
PLEOSCĂÍT, pleoscăituri, s. n. Faptul de a pleoscăi; plescăit. – V. pleoscăi.

DOOM

pleoscăít (pleos-) s. n., pl. pleoscăíturi

pleoscăitul
PLEOSCĂÍT, pleoscăituri, s. n. Faptul de a pleoscăi; plescăit. – V. pleoscăi.

DOOM

pleoscăít (pleos-) s. n., pl. pleoscăíturi

pleoscăitului
PLEOSCĂÍT, pleoscăituri, s. n. Faptul de a pleoscăi; plescăit. – V. pleoscăi.

DOOM

pleoscăít (pleos-) s. n., pl. pleoscăíturi

pleoscăitura
PLEOSCĂITÚRĂ, pleoscăituri, s. f. Plescăit. [Pr.: -că-i-] – Plescăi + suf. -tură.

DOOM

pleoscăitúră (pleos-că-i-) s. f., g.-d. art. pleoscăitúrii; pl. pleoscăitúri

pleoscăituri
PLEOSCĂÍT, pleoscăituri, s. n. Faptul de a pleoscăi; plescăit. – V. pleoscăi.

DOOM

pleoscăít (pleos-) s. n., pl. pleoscăíturi

pleoscăituri
PLEOSCĂITÚRĂ, pleoscăituri, s. f. Plescăit. [Pr.: -că-i-] – Plescăi + suf. -tură.

DOOM

pleoscăitúră (pleos-că-i-) s. f., g.-d. art. pleoscăitúrii; pl. pleoscăitúri

pleoscăiturii
PLEOSCĂITÚRĂ, pleoscăituri, s. f. Plescăit. [Pr.: -că-i-] – Plescăi + suf. -tură.

DOOM

pleoscăitúră (pleos-că-i-) s. f., g.-d. art. pleoscăitúrii; pl. pleoscăitúri

pleoscăiturile
PLEOSCĂÍT, pleoscăituri, s. n. Faptul de a pleoscăi; plescăit. – V. pleoscăi.

DOOM

pleoscăít (pleos-) s. n., pl. pleoscăíturi

pleoscăiturile
PLEOSCĂITÚRĂ, pleoscăituri, s. f. Plescăit. [Pr.: -că-i-] – Plescăi + suf. -tură.

DOOM

pleoscăitúră (pleos-că-i-) s. f., g.-d. art. pleoscăitúrii; pl. pleoscăitúri

pleoscăiturilor
PLEOSCĂÍT, pleoscăituri, s. n. Faptul de a pleoscăi; plescăit. – V. pleoscăi.

DOOM

pleoscăít (pleos-) s. n., pl. pleoscăíturi

pleoscăiturilor
PLEOSCĂITÚRĂ, pleoscăituri, s. f. Plescăit. [Pr.: -că-i-] – Plescăi + suf. -tură.

DOOM

pleoscăitúră (pleos-că-i-) s. f., g.-d. art. pleoscăitúrii; pl. pleoscăitúri

pleoscăiși
PLEOȘCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.

DOOM

pleoscăí (a ~) (pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleóscăi, 3 pleóscăie, imperf. 3 sg. pleoscăiá; conj. prez. 3 să pleóscăie

pleoscăiți
PLEOȘCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.

DOOM

pleoscăí (a ~) (pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleóscăi, 3 pleóscăie, imperf. 3 sg. pleoscăiá; conj. prez. 3 să pleóscăie

pleoșcăire
PLEOȘCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.

pleoștea
PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti.

DOOM

pleoștí (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștésc, imperf. 3 sg. pleoșteá; conj. prez. 3 să pleoșteáscă

pleoșteai
PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti.

DOOM

pleoștí (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștésc, imperf. 3 sg. pleoșteá; conj. prez. 3 să pleoșteáscă

pleoșteam
PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti.

DOOM

pleoștí (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștésc, imperf. 3 sg. pleoșteá; conj. prez. 3 să pleoșteáscă

pleoștească
PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti.

DOOM

pleoștí (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștésc, imperf. 3 sg. pleoșteá; conj. prez. 3 să pleoșteáscă

pleoșteau
PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti.

DOOM

pleoștí (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștésc, imperf. 3 sg. pleoșteá; conj. prez. 3 să pleoșteáscă

pleoșteați
PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti.

DOOM

pleoștí (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștésc, imperf. 3 sg. pleoșteá; conj. prez. 3 să pleoșteáscă

pleoștesc
PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti.

DOOM

pleoștí (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștésc, imperf. 3 sg. pleoșteá; conj. prez. 3 să pleoșteáscă

pleoștește
PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti.

DOOM

pleoștí (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștésc, imperf. 3 sg. pleoșteá; conj. prez. 3 să pleoșteáscă

pleoștești
PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti.

DOOM

pleoștí (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștésc, imperf. 3 sg. pleoșteá; conj. prez. 3 să pleoșteáscă

pleoști
PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti.

DOOM

pleoștí (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștésc, imperf. 3 sg. pleoșteá; conj. prez. 3 să pleoșteáscă

pleoștii
PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti.

DOOM

pleoștí (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștésc, imperf. 3 sg. pleoșteá; conj. prez. 3 să pleoșteáscă

pleoștim
PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti.

DOOM

pleoștí (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștésc, imperf. 3 sg. pleoșteá; conj. prez. 3 să pleoșteáscă

pleoștind
PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti.

DOOM

pleoștí (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștésc, imperf. 3 sg. pleoșteá; conj. prez. 3 să pleoșteáscă

pleoștire
PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti.

DOOM

pleoștí (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștésc, imperf. 3 sg. pleoșteá; conj. prez. 3 să pleoșteáscă

pleoștire
PLEOȘTÍRE, pleoștiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) pleoști și rezultatul ei. 2. (Arhit.) Raportul dintre săgeata și deschiderea unei bolți, a unei ogive etc. – V. pleoști.

DOOM

pleoștíre (pleoș-) s. f., g.-d. art. pleoștírii; pl. pleoștíri

pleoștirea
PLEOȘTÍRE, pleoștiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) pleoști și rezultatul ei. 2. (Arhit.) Raportul dintre săgeata și deschiderea unei bolți, a unei ogive etc. – V. pleoști.

DOOM

pleoștíre (pleoș-) s. f., g.-d. art. pleoștírii; pl. pleoștíri

pleoștiri
PLEOȘTÍRE, pleoștiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) pleoști și rezultatul ei. 2. (Arhit.) Raportul dintre săgeata și deschiderea unei bolți, a unei ogive etc. – V. pleoști.

DOOM

pleoștíre (pleoș-) s. f., g.-d. art. pleoștírii; pl. pleoștíri

pleoștirii
PLEOȘTÍRE, pleoștiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) pleoști și rezultatul ei. 2. (Arhit.) Raportul dintre săgeata și deschiderea unei bolți, a unei ogive etc. – V. pleoști.

DOOM

pleoștíre (pleoș-) s. f., g.-d. art. pleoștírii; pl. pleoștíri

pleoștirile
PLEOȘTÍRE, pleoștiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) pleoști și rezultatul ei. 2. (Arhit.) Raportul dintre săgeata și deschiderea unei bolți, a unei ogive etc. – V. pleoști.

DOOM

pleoștíre (pleoș-) s. f., g.-d. art. pleoștírii; pl. pleoștíri

pleoștirilor
PLEOȘTÍRE, pleoștiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) pleoști și rezultatul ei. 2. (Arhit.) Raportul dintre săgeata și deschiderea unei bolți, a unei ogive etc. – V. pleoști.

DOOM

pleoștíre (pleoș-) s. f., g.-d. art. pleoștírii; pl. pleoștíri

pleoștiră
PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti.

DOOM

pleoștí (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștésc, imperf. 3 sg. pleoșteá; conj. prez. 3 să pleoșteáscă

pleoștirăm
PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti.

DOOM

pleoștí (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștésc, imperf. 3 sg. pleoșteá; conj. prez. 3 să pleoșteáscă

pleoștirăți
PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti.

DOOM

pleoștí (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștésc, imperf. 3 sg. pleoșteá; conj. prez. 3 să pleoșteáscă

pleoștise
PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti.

DOOM

pleoștí (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștésc, imperf. 3 sg. pleoșteá; conj. prez. 3 să pleoșteáscă

pleoștisem
PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti.

DOOM

pleoștí (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștésc, imperf. 3 sg. pleoșteá; conj. prez. 3 să pleoșteáscă

pleoștiseră
PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti.

DOOM

pleoștí (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștésc, imperf. 3 sg. pleoșteá; conj. prez. 3 să pleoșteáscă

pleoștiserăm
PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti.

DOOM

pleoștí (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștésc, imperf. 3 sg. pleoșteá; conj. prez. 3 să pleoșteáscă

pleoștiserăți
PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti.

DOOM

pleoștí (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștésc, imperf. 3 sg. pleoșteá; conj. prez. 3 să pleoșteáscă

pleoștiseși
PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti.

DOOM

pleoștí (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștésc, imperf. 3 sg. pleoșteá; conj. prez. 3 să pleoșteáscă

pleoștiseți
PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti.

DOOM

pleoștí (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștésc, imperf. 3 sg. pleoșteá; conj. prez. 3 să pleoșteáscă

pleoștit
PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti.

DOOM

pleoștí (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștésc, imperf. 3 sg. pleoșteá; conj. prez. 3 să pleoșteáscă

pleoștit
PLEOȘTÍT, -Ă, pleoștiți, -te, adj. 1. Lăsat într-o parte sau în jos; deplasat, deformat; turtit, strivit. ♦ Aplecat prin dărăpănare, distrugere, năruire. 2. Fig. (Fam.) Abătut, deprimat, descurajat, dezumflat. – V. pleoști.

pleoștiși
PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti.

DOOM

pleoștí (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștésc, imperf. 3 sg. pleoșteá; conj. prez. 3 să pleoșteáscă

pleoștiți
PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti.

DOOM

pleoștí (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștésc, imperf. 3 sg. pleoșteá; conj. prez. 3 să pleoșteáscă

plerom
PLERÓM s.n. 1. Concept al filozofiei gnostice, care denumește divinitatea din care ar proveni toate lucrurile spirituale. 2. (Bot.) Zonă internă a meristemului din vârful rădăcinii, care dă naștere cilindrului central. [Pl. -muri. / < fr. plérome, gr. pleroma].

plescaiță
PLESCÁVIȚĂ, plescavițe, s. f. (Pop.) 1. Numele unor boli de piele care se manifestă prin bube, răni, puroi; spuzeală, erupție. 2. (Bot.; în forma plescaiță) Plantă erbacee cu frunze ovale, târâtoare, cu flori albe, care crește prin locuri umede și umbroase (Malachium aquaticum). [Var.: plescáiță s. f.] – Din sb. pljuskavice.

DOOM

plescáviță (pop.) s. f., g.-d. art. plescáviței; pl. plescávițe

plescaniță
PLESCÁNIȚĂ s. f. v. plescaviță.

plescavița
PLESCÁVIȚĂ, plescavițe, s. f. (Pop.) 1. Numele unor boli de piele care se manifestă prin bube, răni, puroi; spuzeală, erupție. 2. (Bot.; în forma plescaiță) Plantă erbacee cu frunze ovale, târâtoare, cu flori albe, care crește prin locuri umede și umbroase (Malachium aquaticum). [Var.: plescáiță s. f.] – Din sb. pljuskavice.

DOOM

plescáviță (pop.) s. f., g.-d. art. plescáviței; pl. plescávițe

plescavițe
PLESCÁVIȚĂ, plescavițe, s. f. (Pop.) 1. Numele unor boli de piele care se manifestă prin bube, răni, puroi; spuzeală, erupție. 2. (Bot.; în forma plescaiță) Plantă erbacee cu frunze ovale, târâtoare, cu flori albe, care crește prin locuri umede și umbroase (Malachium aquaticum). [Var.: plescáiță s. f.] – Din sb. pljuskavice.

DOOM

plescáviță (pop.) s. f., g.-d. art. plescáviței; pl. plescávițe

plescaviței
PLESCÁVIȚĂ, plescavițe, s. f. (Pop.) 1. Numele unor boli de piele care se manifestă prin bube, răni, puroi; spuzeală, erupție. 2. (Bot.; în forma plescaiță) Plantă erbacee cu frunze ovale, târâtoare, cu flori albe, care crește prin locuri umede și umbroase (Malachium aquaticum). [Var.: plescáiță s. f.] – Din sb. pljuskavice.

DOOM

plescáviță (pop.) s. f., g.-d. art. plescáviței; pl. plescávițe

plescavițele
PLESCÁVIȚĂ, plescavițe, s. f. (Pop.) 1. Numele unor boli de piele care se manifestă prin bube, răni, puroi; spuzeală, erupție. 2. (Bot.; în forma plescaiță) Plantă erbacee cu frunze ovale, târâtoare, cu flori albe, care crește prin locuri umede și umbroase (Malachium aquaticum). [Var.: plescáiță s. f.] – Din sb. pljuskavice.

DOOM

plescáviță (pop.) s. f., g.-d. art. plescáviței; pl. plescávițe

plescavițelor
PLESCÁVIȚĂ, plescavițe, s. f. (Pop.) 1. Numele unor boli de piele care se manifestă prin bube, răni, puroi; spuzeală, erupție. 2. (Bot.; în forma plescaiță) Plantă erbacee cu frunze ovale, târâtoare, cu flori albe, care crește prin locuri umede și umbroase (Malachium aquaticum). [Var.: plescáiță s. f.] – Din sb. pljuskavice.

DOOM

plescáviță (pop.) s. f., g.-d. art. plescáviței; pl. plescávițe

plescăi
PLESCĂÍ, pléscăi, vb. IV. Intranz. 1. A mânca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzând brusc buzele una de alta sau limba de cerul-gurii (în semn de plăcere); a pleoscăi. 2. A scoate un sunet caracteristic prin pocnirea sau plesnirea unui corp (elastic) de altul sau prin lovirea de ceva tare; a pleoscăi. 3. (Despre lichide, substanțe vâscoase etc.) A se lovi sau a fi lovit de sau cu un corp tare, producând un zgomot caracteristic; a pleoscăi. – Pleasc + suf. -ăi.

DOOM

plescăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pléscăi, 3 pléscăie, imperf. 3 sg. plescăiá; conj. prez. 3 să pléscăie

plescăire
PLESCĂÍRE, plescăiri, s. f. Acțiunea de a plescăi și rezultatul ei; plescăit. – V. plescăi.

DOOM

plescăíre s. f., g.-d. art. plescăírii; pl. plescăíri

plescăirea
PLESCĂÍRE, plescăiri, s. f. Acțiunea de a plescăi și rezultatul ei; plescăit. – V. plescăi.

DOOM

plescăíre s. f., g.-d. art. plescăírii; pl. plescăíri

plescăiri
PLESCĂÍRE, plescăiri, s. f. Acțiunea de a plescăi și rezultatul ei; plescăit. – V. plescăi.

DOOM

plescăíre s. f., g.-d. art. plescăírii; pl. plescăíri

plescăirii
PLESCĂÍRE, plescăiri, s. f. Acțiunea de a plescăi și rezultatul ei; plescăit. – V. plescăi.

DOOM

plescăíre s. f., g.-d. art. plescăírii; pl. plescăíri

plescăirile
PLESCĂÍRE, plescăiri, s. f. Acțiunea de a plescăi și rezultatul ei; plescăit. – V. plescăi.

DOOM

plescăíre s. f., g.-d. art. plescăírii; pl. plescăíri

plescăirilor
PLESCĂÍRE, plescăiri, s. f. Acțiunea de a plescăi și rezultatul ei; plescăit. – V. plescăi.

DOOM

plescăíre s. f., g.-d. art. plescăírii; pl. plescăíri

plescăit
PLESCĂÍT, plescăituri, s. n. 1. Zgomot făcut de cineva cu gura când mănâncă repede și lacom; sunet produs prin desprinderea bruscă a limbii de cerul-gurii sau a buzelor una de alta, prin care se exprimă mirarea, plăcerea, admirația. 2. Zgomot produs de un lichid sau de o substanță vâscoasă care se lovește sau care este lovită de un corp tare; plescăire, plescăitură; pleoscăit. 3. (Rar) Pocnet. – V. plescăi.

DOOM

plescăít s. n., pl. plescăíturi

plescăitul
PLESCĂÍT, plescăituri, s. n. 1. Zgomot făcut de cineva cu gura când mănâncă repede și lacom; sunet produs prin desprinderea bruscă a limbii de cerul-gurii sau a buzelor una de alta, prin care se exprimă mirarea, plăcerea, admirația. 2. Zgomot produs de un lichid sau de o substanță vâscoasă care se lovește sau care este lovită de un corp tare; plescăire, plescăitură; pleoscăit. 3. (Rar) Pocnet. – V. plescăi.

DOOM

plescăít s. n., pl. plescăíturi

plescăitului
PLESCĂÍT, plescăituri, s. n. 1. Zgomot făcut de cineva cu gura când mănâncă repede și lacom; sunet produs prin desprinderea bruscă a limbii de cerul-gurii sau a buzelor una de alta, prin care se exprimă mirarea, plăcerea, admirația. 2. Zgomot produs de un lichid sau de o substanță vâscoasă care se lovește sau care este lovită de un corp tare; plescăire, plescăitură; pleoscăit. 3. (Rar) Pocnet. – V. plescăi.

DOOM

plescăít s. n., pl. plescăíturi

plescăitura
PLESCĂITÚRĂ, plescăituri, s. f. Plescăit. [Pr.: -că-i-] – Plescăi + suf. -tură.

DOOM

plescăitúră (-că-i-) s. f., g.-d. art. plescăitúrii; pl. plescăitúri

plescăituri
PLESCĂÍT, plescăituri, s. n. 1. Zgomot făcut de cineva cu gura când mănâncă repede și lacom; sunet produs prin desprinderea bruscă a limbii de cerul-gurii sau a buzelor una de alta, prin care se exprimă mirarea, plăcerea, admirația. 2. Zgomot produs de un lichid sau de o substanță vâscoasă care se lovește sau care este lovită de un corp tare; plescăire, plescăitură; pleoscăit. 3. (Rar) Pocnet. – V. plescăi.

DOOM

plescăít s. n., pl. plescăíturi

plescăituri
PLESCĂITÚRĂ, plescăituri, s. f. Plescăit. [Pr.: -că-i-] – Plescăi + suf. -tură.

DOOM

plescăitúră (-că-i-) s. f., g.-d. art. plescăitúrii; pl. plescăitúri

plescăiturii
PLESCĂITÚRĂ, plescăituri, s. f. Plescăit. [Pr.: -că-i-] – Plescăi + suf. -tură.

DOOM

plescăitúră (-că-i-) s. f., g.-d. art. plescăitúrii; pl. plescăitúri

plescăiturile
PLESCĂÍT, plescăituri, s. n. 1. Zgomot făcut de cineva cu gura când mănâncă repede și lacom; sunet produs prin desprinderea bruscă a limbii de cerul-gurii sau a buzelor una de alta, prin care se exprimă mirarea, plăcerea, admirația. 2. Zgomot produs de un lichid sau de o substanță vâscoasă care se lovește sau care este lovită de un corp tare; plescăire, plescăitură; pleoscăit. 3. (Rar) Pocnet. – V. plescăi.

DOOM

plescăít s. n., pl. plescăíturi

plescăiturile
PLESCĂITÚRĂ, plescăituri, s. f. Plescăit. [Pr.: -că-i-] – Plescăi + suf. -tură.

DOOM

plescăitúră (-că-i-) s. f., g.-d. art. plescăitúrii; pl. plescăitúri

plescăiturilor
PLESCĂÍT, plescăituri, s. n. 1. Zgomot făcut de cineva cu gura când mănâncă repede și lacom; sunet produs prin desprinderea bruscă a limbii de cerul-gurii sau a buzelor una de alta, prin care se exprimă mirarea, plăcerea, admirația. 2. Zgomot produs de un lichid sau de o substanță vâscoasă care se lovește sau care este lovită de un corp tare; plescăire, plescăitură; pleoscăit. 3. (Rar) Pocnet. – V. plescăi.

DOOM

plescăít s. n., pl. plescăíturi

plescăiturilor
PLESCĂITÚRĂ, plescăituri, s. f. Plescăit. [Pr.: -că-i-] – Plescăi + suf. -tură.

DOOM

plescăitúră (-că-i-) s. f., g.-d. art. plescăitúrii; pl. plescăitúri

plese
PLÁSĂ², plese, s. f. (Reg.) Fel de mâncare (ce se servește la masă). – Din ngr. plási.

plesei
PLÁSĂ², plese, s. f. (Reg.) Fel de mâncare (ce se servește la masă). – Din ngr. plási.

plesele
PLÁSĂ², plese, s. f. (Reg.) Fel de mâncare (ce se servește la masă). – Din ngr. plási.

pleselor
PLÁSĂ², plese, s. f. (Reg.) Fel de mâncare (ce se servește la masă). – Din ngr. plási.

plesimetre
PLESIMÉTRU s.n. Instrument folosit pentru practicarea percuției. [< fr. plessimètre, cf. gr. plessein – a lovi, metron – măsură].

plesimetrele
PLESIMÉTRU s.n. Instrument folosit pentru practicarea percuției. [< fr. plessimètre, cf. gr. plessein – a lovi, metron – măsură].

plesimetrelor
PLESIMÉTRU s.n. Instrument folosit pentru practicarea percuției. [< fr. plessimètre, cf. gr. plessein – a lovi, metron – măsură].

plesimetria
PLESIMETRÍE s.f. Folosirea plesimetrului. [Gen. -iei. / < fr. plessimétrie].

plesimetric
PLESIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la plesimetrie. [< fr. plessimétrique].

plesimetrica
PLESIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la plesimetrie. [< fr. plessimétrique].

plesimetrice
PLESIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la plesimetrie. [< fr. plessimétrique].

plesimetricei
PLESIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la plesimetrie. [< fr. plessimétrique].

plesimetricele
PLESIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la plesimetrie. [< fr. plessimétrique].

plesimetricelor
PLESIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la plesimetrie. [< fr. plessimétrique].

plesimetrici
PLESIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la plesimetrie. [< fr. plessimétrique].

plesimetricii
PLESIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la plesimetrie. [< fr. plessimétrique].

plesimetricilor
PLESIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la plesimetrie. [< fr. plessimétrique].

plesimetricul
PLESIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la plesimetrie. [< fr. plessimétrique].

plesimetricului
PLESIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la plesimetrie. [< fr. plessimétrique].

plesimetrie
PLESIMETRÍE s.f. Folosirea plesimetrului. [Gen. -iei. / < fr. plessimétrie].

plesimetriei
PLESIMETRÍE s.f. Folosirea plesimetrului. [Gen. -iei. / < fr. plessimétrie].

plesimetrii
PLESIMETRÍE s.f. Folosirea plesimetrului. [Gen. -iei. / < fr. plessimétrie].

plesimetriile
PLESIMETRÍE s.f. Folosirea plesimetrului. [Gen. -iei. / < fr. plessimétrie].

plesimetriilor
PLESIMETRÍE s.f. Folosirea plesimetrului. [Gen. -iei. / < fr. plessimétrie].

plesimetru
PLESIMÉTRU s.n. Instrument folosit pentru practicarea percuției. [< fr. plessimètre, cf. gr. plessein – a lovi, metron – măsură].

plesimetrul
PLESIMÉTRU s.n. Instrument folosit pentru practicarea percuției. [< fr. plessimètre, cf. gr. plessein – a lovi, metron – măsură].

plesimetrului
PLESIMÉTRU s.n. Instrument folosit pentru practicarea percuției. [< fr. plessimètre, cf. gr. plessein – a lovi, metron – măsură].

plesio
PLESIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „vecin”, „aproape”. [Pron. -si-o-. / < fr., it. plésio-, cf. gr. plesios].

plesiobiotic
PLESIOBIÓTIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește în vecinătatea altui organism. [Cf. gr. plesios – aproape, bios – viață].

plesiobiotica
PLESIOBIÓTIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește în vecinătatea altui organism. [Cf. gr. plesios – aproape, bios – viață].

plesiobiotice
PLESIOBIÓTIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește în vecinătatea altui organism. [Cf. gr. plesios – aproape, bios – viață].

plesiobioticei
PLESIOBIÓTIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește în vecinătatea altui organism. [Cf. gr. plesios – aproape, bios – viață].

plesiobioticele
PLESIOBIÓTIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește în vecinătatea altui organism. [Cf. gr. plesios – aproape, bios – viață].

plesiobioticelor
PLESIOBIÓTIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește în vecinătatea altui organism. [Cf. gr. plesios – aproape, bios – viață].

plesiobiotici
PLESIOBIÓTIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește în vecinătatea altui organism. [Cf. gr. plesios – aproape, bios – viață].

plesiobioticii
PLESIOBIÓTIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește în vecinătatea altui organism. [Cf. gr. plesios – aproape, bios – viață].

plesiobioticilor
PLESIOBIÓTIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește în vecinătatea altui organism. [Cf. gr. plesios – aproape, bios – viață].

plesiobioticul
PLESIOBIÓTIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește în vecinătatea altui organism. [Cf. gr. plesios – aproape, bios – viață].

plesiobioticului
PLESIOBIÓTIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care trăiește în vecinătatea altui organism. [Cf. gr. plesios – aproape, bios – viață].

plesiosaur
PLESIOZÁUR, plesiozauri, s. m. (La pl.) Gen de reptile acvatice din jurasic, care aveau lungimea de 3-5 m, cu gâtul lung, cu trunchiul gros, cu numeroase vertebre cervicale și cu membre în formă de vâsle, puternic dezvoltate; (și la sg.) reptilă care face parte din acest gen. [Pr.: -si-o-za-ur. – Var.: pleziozáur s. m.] – Din fr. plésiosaure, lat. plesiosaurus.

DOOM

plesiozáur (-si-o-za-ur) s. m., pl. plesiozáuri

plesiozaur
PLESIOZÁUR, plesiozauri, s. m. (La pl.) Gen de reptile acvatice din jurasic, care aveau lungimea de 3-5 m, cu gâtul lung, cu trunchiul gros, cu numeroase vertebre cervicale și cu membre în formă de vâsle, puternic dezvoltate; (și la sg.) reptilă care face parte din acest gen. [Pr.: -si-o-za-ur. – Var.: pleziozáur s. m.] – Din fr. plésiosaure, lat. plesiosaurus.

DOOM

plesiozáur (-si-o-za-ur) s. m., pl. plesiozáuri

plesiozauri
PLESIOZÁUR, plesiozauri, s. m. (La pl.) Gen de reptile acvatice din jurasic, care aveau lungimea de 3-5 m, cu gâtul lung, cu trunchiul gros, cu numeroase vertebre cervicale și cu membre în formă de vâsle, puternic dezvoltate; (și la sg.) reptilă care face parte din acest gen. [Pr.: -si-o-za-ur. – Var.: pleziozáur s. m.] – Din fr. plésiosaure, lat. plesiosaurus.

DOOM

plesiozáur (-si-o-za-ur) s. m., pl. plesiozáuri

plesiozaurii
PLESIOZÁUR, plesiozauri, s. m. (La pl.) Gen de reptile acvatice din jurasic, care aveau lungimea de 3-5 m, cu gâtul lung, cu trunchiul gros, cu numeroase vertebre cervicale și cu membre în formă de vâsle, puternic dezvoltate; (și la sg.) reptilă care face parte din acest gen. [Pr.: -si-o-za-ur. – Var.: pleziozáur s. m.] – Din fr. plésiosaure, lat. plesiosaurus.

DOOM

plesiozáur (-si-o-za-ur) s. m., pl. plesiozáuri

plesiozaurilor
PLESIOZÁUR, plesiozauri, s. m. (La pl.) Gen de reptile acvatice din jurasic, care aveau lungimea de 3-5 m, cu gâtul lung, cu trunchiul gros, cu numeroase vertebre cervicale și cu membre în formă de vâsle, puternic dezvoltate; (și la sg.) reptilă care face parte din acest gen. [Pr.: -si-o-za-ur. – Var.: pleziozáur s. m.] – Din fr. plésiosaure, lat. plesiosaurus.

DOOM

plesiozáur (-si-o-za-ur) s. m., pl. plesiozáuri

plesiozaurul
PLESIOZÁUR, plesiozauri, s. m. (La pl.) Gen de reptile acvatice din jurasic, care aveau lungimea de 3-5 m, cu gâtul lung, cu trunchiul gros, cu numeroase vertebre cervicale și cu membre în formă de vâsle, puternic dezvoltate; (și la sg.) reptilă care face parte din acest gen. [Pr.: -si-o-za-ur. – Var.: pleziozáur s. m.] – Din fr. plésiosaure, lat. plesiosaurus.

DOOM

plesiozáur (-si-o-za-ur) s. m., pl. plesiozáuri

plesiozaurului
PLESIOZÁUR, plesiozauri, s. m. (La pl.) Gen de reptile acvatice din jurasic, care aveau lungimea de 3-5 m, cu gâtul lung, cu trunchiul gros, cu numeroase vertebre cervicale și cu membre în formă de vâsle, puternic dezvoltate; (și la sg.) reptilă care face parte din acest gen. [Pr.: -si-o-za-ur. – Var.: pleziozáur s. m.] – Din fr. plésiosaure, lat. plesiosaurus.

DOOM

plesiozáur (-si-o-za-ur) s. m., pl. plesiozáuri

plesna
PLEÁSNĂ, plesne, s. f. 1. (Pop.) Șfichi; p. ext. bici. ◊ Expr. A aduce (pe cineva) în pleasnă de bici = a aduce (pe cineva) cu mare grabă, în cel mai scurt timp. ♦ Zgomot produs de plesnirea biciului; lovitură, plesnitură de bici. 2. (Reg.) Fir de care se prinde cârligul la capătul sforii de pescuit. 3. (Pop.) Iritație a mucoasei limbii și a cerului gurii (mai ales la copiii mici). – V. plesni.

DOOM

pleásnă (pop.) s. f., g.-d. art. plésnei; pl. plésne

plesne
PLEÁSNĂ, plesne, s. f. 1. (Pop.) Șfichi; p. ext. bici. ◊ Expr. A aduce (pe cineva) în pleasnă de bici = a aduce (pe cineva) cu mare grabă, în cel mai scurt timp. ♦ Zgomot produs de plesnirea biciului; lovitură, plesnitură de bici. 2. (Reg.) Fir de care se prinde cârligul la capătul sforii de pescuit. 3. (Pop.) Iritație a mucoasei limbii și a cerului gurii (mai ales la copiii mici). – V. plesni.

DOOM

pleásnă (pop.) s. f., g.-d. art. plésnei; pl. plésne

plesnea
PLESNÍ, plesnesc, vb. IV. 1. Intranz. A crăpa, a se sparge (cu violență și de obicei cu zgomot) din cauza unei lovituri, a unei presiuni prea mari, a unei variații de temperatură etc.; spec. a exploda. ◊ Expr. A plesni de... = a nu mai putea de..., a fi (prea) plin de... ♦ (Despre muguri, boboci) A începe să iasă, a se desface. ♦ (Despre abcese) A se deschide, a se desface, a se sparge. 2. Intranz. A crăpa producând fisuri, a căpăta fisuri, crăpături. ◊ Expr. A-i plesni cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. 3. Intranz. A se rupe (prin întindere, prin solicitare prea mare, prin uzare etc.). 4. Intranz. și tranz. A izbi un obiect (sau aerul) cu un corp elastic, în special cu un bici; a pocni cu zgomot două obiecte unul de altul. ◊ Expr. (Intranz.) Cât ai plesni din bici (sau din palme) = foarte repede, într-o clipă, pe dată, imediat. 5. Tranz. A izbi, a lovi, a bate. ◊ Expr. (Fam.) A plesni (pe cineva) în pălărie = a ironiza (pe cineva). A o plesni bine = a spune ceva foarte potrivit într-o anumită situație, într-un anumit moment. Unde-o plesnești și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele așteptate. (Intranz.) A-i plesni (ceva) în (sau prin) cap (sau în minte, prin gând) = a-i veni pe neașteptate o idee năstrușnică; a-i trece (deodată) prin minte. ♦ Fig. A nimeri, a potrivi. ♦ A lovi ușor, a împinge. ♦ Refl. A se izbi cu zgomot de un obiect. [Var.: plezní vb. IV] – Din sl. plesnonti.

DOOM

plesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plesnésc, imperf. 3 sg. plesneá; conj. prez. 3 să plesneáscă

plesneai
PLESNÍ, plesnesc, vb. IV. 1. Intranz. A crăpa, a se sparge (cu violență și de obicei cu zgomot) din cauza unei lovituri, a unei presiuni prea mari, a unei variații de temperatură etc.; spec. a exploda. ◊ Expr. A plesni de... = a nu mai putea de..., a fi (prea) plin de... ♦ (Despre muguri, boboci) A începe să iasă, a se desface. ♦ (Despre abcese) A se deschide, a se desface, a se sparge. 2. Intranz. A crăpa producând fisuri, a căpăta fisuri, crăpături. ◊ Expr. A-i plesni cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. 3. Intranz. A se rupe (prin întindere, prin solicitare prea mare, prin uzare etc.). 4. Intranz. și tranz. A izbi un obiect (sau aerul) cu un corp elastic, în special cu un bici; a pocni cu zgomot două obiecte unul de altul. ◊ Expr. (Intranz.) Cât ai plesni din bici (sau din palme) = foarte repede, într-o clipă, pe dată, imediat. 5. Tranz. A izbi, a lovi, a bate. ◊ Expr. (Fam.) A plesni (pe cineva) în pălărie = a ironiza (pe cineva). A o plesni bine = a spune ceva foarte potrivit într-o anumită situație, într-un anumit moment. Unde-o plesnești și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele așteptate. (Intranz.) A-i plesni (ceva) în (sau prin) cap (sau în minte, prin gând) = a-i veni pe neașteptate o idee năstrușnică; a-i trece (deodată) prin minte. ♦ Fig. A nimeri, a potrivi. ♦ A lovi ușor, a împinge. ♦ Refl. A se izbi cu zgomot de un obiect. [Var.: plezní vb. IV] – Din sl. plesnonti.

DOOM

plesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plesnésc, imperf. 3 sg. plesneá; conj. prez. 3 să plesneáscă

plesneală
la plesneală expr. la nimereală, din întâmplare.

plesneam
PLESNÍ, plesnesc, vb. IV. 1. Intranz. A crăpa, a se sparge (cu violență și de obicei cu zgomot) din cauza unei lovituri, a unei presiuni prea mari, a unei variații de temperatură etc.; spec. a exploda. ◊ Expr. A plesni de... = a nu mai putea de..., a fi (prea) plin de... ♦ (Despre muguri, boboci) A începe să iasă, a se desface. ♦ (Despre abcese) A se deschide, a se desface, a se sparge. 2. Intranz. A crăpa producând fisuri, a căpăta fisuri, crăpături. ◊ Expr. A-i plesni cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. 3. Intranz. A se rupe (prin întindere, prin solicitare prea mare, prin uzare etc.). 4. Intranz. și tranz. A izbi un obiect (sau aerul) cu un corp elastic, în special cu un bici; a pocni cu zgomot două obiecte unul de altul. ◊ Expr. (Intranz.) Cât ai plesni din bici (sau din palme) = foarte repede, într-o clipă, pe dată, imediat. 5. Tranz. A izbi, a lovi, a bate. ◊ Expr. (Fam.) A plesni (pe cineva) în pălărie = a ironiza (pe cineva). A o plesni bine = a spune ceva foarte potrivit într-o anumită situație, într-un anumit moment. Unde-o plesnești și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele așteptate. (Intranz.) A-i plesni (ceva) în (sau prin) cap (sau în minte, prin gând) = a-i veni pe neașteptate o idee năstrușnică; a-i trece (deodată) prin minte. ♦ Fig. A nimeri, a potrivi. ♦ A lovi ușor, a împinge. ♦ Refl. A se izbi cu zgomot de un obiect. [Var.: plezní vb. IV] – Din sl. plesnonti.

DOOM

plesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plesnésc, imperf. 3 sg. plesneá; conj. prez. 3 să plesneáscă

plesnească
PLESNÍ, plesnesc, vb. IV. 1. Intranz. A crăpa, a se sparge (cu violență și de obicei cu zgomot) din cauza unei lovituri, a unei presiuni prea mari, a unei variații de temperatură etc.; spec. a exploda. ◊ Expr. A plesni de... = a nu mai putea de..., a fi (prea) plin de... ♦ (Despre muguri, boboci) A începe să iasă, a se desface. ♦ (Despre abcese) A se deschide, a se desface, a se sparge. 2. Intranz. A crăpa producând fisuri, a căpăta fisuri, crăpături. ◊ Expr. A-i plesni cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. 3. Intranz. A se rupe (prin întindere, prin solicitare prea mare, prin uzare etc.). 4. Intranz. și tranz. A izbi un obiect (sau aerul) cu un corp elastic, în special cu un bici; a pocni cu zgomot două obiecte unul de altul. ◊ Expr. (Intranz.) Cât ai plesni din bici (sau din palme) = foarte repede, într-o clipă, pe dată, imediat. 5. Tranz. A izbi, a lovi, a bate. ◊ Expr. (Fam.) A plesni (pe cineva) în pălărie = a ironiza (pe cineva). A o plesni bine = a spune ceva foarte potrivit într-o anumită situație, într-un anumit moment. Unde-o plesnești și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele așteptate. (Intranz.) A-i plesni (ceva) în (sau prin) cap (sau în minte, prin gând) = a-i veni pe neașteptate o idee năstrușnică; a-i trece (deodată) prin minte. ♦ Fig. A nimeri, a potrivi. ♦ A lovi ușor, a împinge. ♦ Refl. A se izbi cu zgomot de un obiect. [Var.: plezní vb. IV] – Din sl. plesnonti.

DOOM

plesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plesnésc, imperf. 3 sg. plesneá; conj. prez. 3 să plesneáscă

plesneau
PLESNÍ, plesnesc, vb. IV. 1. Intranz. A crăpa, a se sparge (cu violență și de obicei cu zgomot) din cauza unei lovituri, a unei presiuni prea mari, a unei variații de temperatură etc.; spec. a exploda. ◊ Expr. A plesni de... = a nu mai putea de..., a fi (prea) plin de... ♦ (Despre muguri, boboci) A începe să iasă, a se desface. ♦ (Despre abcese) A se deschide, a se desface, a se sparge. 2. Intranz. A crăpa producând fisuri, a căpăta fisuri, crăpături. ◊ Expr. A-i plesni cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. 3. Intranz. A se rupe (prin întindere, prin solicitare prea mare, prin uzare etc.). 4. Intranz. și tranz. A izbi un obiect (sau aerul) cu un corp elastic, în special cu un bici; a pocni cu zgomot două obiecte unul de altul. ◊ Expr. (Intranz.) Cât ai plesni din bici (sau din palme) = foarte repede, într-o clipă, pe dată, imediat. 5. Tranz. A izbi, a lovi, a bate. ◊ Expr. (Fam.) A plesni (pe cineva) în pălărie = a ironiza (pe cineva). A o plesni bine = a spune ceva foarte potrivit într-o anumită situație, într-un anumit moment. Unde-o plesnești și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele așteptate. (Intranz.) A-i plesni (ceva) în (sau prin) cap (sau în minte, prin gând) = a-i veni pe neașteptate o idee năstrușnică; a-i trece (deodată) prin minte. ♦ Fig. A nimeri, a potrivi. ♦ A lovi ușor, a împinge. ♦ Refl. A se izbi cu zgomot de un obiect. [Var.: plezní vb. IV] – Din sl. plesnonti.

DOOM

plesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plesnésc, imperf. 3 sg. plesneá; conj. prez. 3 să plesneáscă

plesneați
PLESNÍ, plesnesc, vb. IV. 1. Intranz. A crăpa, a se sparge (cu violență și de obicei cu zgomot) din cauza unei lovituri, a unei presiuni prea mari, a unei variații de temperatură etc.; spec. a exploda. ◊ Expr. A plesni de... = a nu mai putea de..., a fi (prea) plin de... ♦ (Despre muguri, boboci) A începe să iasă, a se desface. ♦ (Despre abcese) A se deschide, a se desface, a se sparge. 2. Intranz. A crăpa producând fisuri, a căpăta fisuri, crăpături. ◊ Expr. A-i plesni cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. 3. Intranz. A se rupe (prin întindere, prin solicitare prea mare, prin uzare etc.). 4. Intranz. și tranz. A izbi un obiect (sau aerul) cu un corp elastic, în special cu un bici; a pocni cu zgomot două obiecte unul de altul. ◊ Expr. (Intranz.) Cât ai plesni din bici (sau din palme) = foarte repede, într-o clipă, pe dată, imediat. 5. Tranz. A izbi, a lovi, a bate. ◊ Expr. (Fam.) A plesni (pe cineva) în pălărie = a ironiza (pe cineva). A o plesni bine = a spune ceva foarte potrivit într-o anumită situație, într-un anumit moment. Unde-o plesnești și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele așteptate. (Intranz.) A-i plesni (ceva) în (sau prin) cap (sau în minte, prin gând) = a-i veni pe neașteptate o idee năstrușnică; a-i trece (deodată) prin minte. ♦ Fig. A nimeri, a potrivi. ♦ A lovi ușor, a împinge. ♦ Refl. A se izbi cu zgomot de un obiect. [Var.: plezní vb. IV] – Din sl. plesnonti.

DOOM

plesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plesnésc, imperf. 3 sg. plesneá; conj. prez. 3 să plesneáscă

plesnei
PLEÁSNĂ, plesne, s. f. 1. (Pop.) Șfichi; p. ext. bici. ◊ Expr. A aduce (pe cineva) în pleasnă de bici = a aduce (pe cineva) cu mare grabă, în cel mai scurt timp. ♦ Zgomot produs de plesnirea biciului; lovitură, plesnitură de bici. 2. (Reg.) Fir de care se prinde cârligul la capătul sforii de pescuit. 3. (Pop.) Iritație a mucoasei limbii și a cerului gurii (mai ales la copiii mici). – V. plesni.

DOOM

pleásnă (pop.) s. f., g.-d. art. plésnei; pl. plésne

plesnele
PLEÁSNĂ, plesne, s. f. 1. (Pop.) Șfichi; p. ext. bici. ◊ Expr. A aduce (pe cineva) în pleasnă de bici = a aduce (pe cineva) cu mare grabă, în cel mai scurt timp. ♦ Zgomot produs de plesnirea biciului; lovitură, plesnitură de bici. 2. (Reg.) Fir de care se prinde cârligul la capătul sforii de pescuit. 3. (Pop.) Iritație a mucoasei limbii și a cerului gurii (mai ales la copiii mici). – V. plesni.

DOOM

pleásnă (pop.) s. f., g.-d. art. plésnei; pl. plésne

plesnelor
PLEÁSNĂ, plesne, s. f. 1. (Pop.) Șfichi; p. ext. bici. ◊ Expr. A aduce (pe cineva) în pleasnă de bici = a aduce (pe cineva) cu mare grabă, în cel mai scurt timp. ♦ Zgomot produs de plesnirea biciului; lovitură, plesnitură de bici. 2. (Reg.) Fir de care se prinde cârligul la capătul sforii de pescuit. 3. (Pop.) Iritație a mucoasei limbii și a cerului gurii (mai ales la copiii mici). – V. plesni.

DOOM

pleásnă (pop.) s. f., g.-d. art. plésnei; pl. plésne

plesnesc
PLESNÍ, plesnesc, vb. IV. 1. Intranz. A crăpa, a se sparge (cu violență și de obicei cu zgomot) din cauza unei lovituri, a unei presiuni prea mari, a unei variații de temperatură etc.; spec. a exploda. ◊ Expr. A plesni de... = a nu mai putea de..., a fi (prea) plin de... ♦ (Despre muguri, boboci) A începe să iasă, a se desface. ♦ (Despre abcese) A se deschide, a se desface, a se sparge. 2. Intranz. A crăpa producând fisuri, a căpăta fisuri, crăpături. ◊ Expr. A-i plesni cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. 3. Intranz. A se rupe (prin întindere, prin solicitare prea mare, prin uzare etc.). 4. Intranz. și tranz. A izbi un obiect (sau aerul) cu un corp elastic, în special cu un bici; a pocni cu zgomot două obiecte unul de altul. ◊ Expr. (Intranz.) Cât ai plesni din bici (sau din palme) = foarte repede, într-o clipă, pe dată, imediat. 5. Tranz. A izbi, a lovi, a bate. ◊ Expr. (Fam.) A plesni (pe cineva) în pălărie = a ironiza (pe cineva). A o plesni bine = a spune ceva foarte potrivit într-o anumită situație, într-un anumit moment. Unde-o plesnești și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele așteptate. (Intranz.) A-i plesni (ceva) în (sau prin) cap (sau în minte, prin gând) = a-i veni pe neașteptate o idee năstrușnică; a-i trece (deodată) prin minte. ♦ Fig. A nimeri, a potrivi. ♦ A lovi ușor, a împinge. ♦ Refl. A se izbi cu zgomot de un obiect. [Var.: plezní vb. IV] – Din sl. plesnonti.

DOOM

plesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plesnésc, imperf. 3 sg. plesneá; conj. prez. 3 să plesneáscă

plesnet
PLÉSNET, plesnete, s. n. 1. Sunet scurt, brusc și puternic, produs de obiecte care izbesc violent aerul sau alte corpuri; plesnitură. ♦ (Rar) Zgomot produs de un obiect care se sparge sau crapă. 2. (Rar) Lovitură (de bici). – Plesni + suf. -et.

DOOM

plésnet s. n., pl. plésnete

plesnete
PLÉSNET, plesnete, s. n. 1. Sunet scurt, brusc și puternic, produs de obiecte care izbesc violent aerul sau alte corpuri; plesnitură. ♦ (Rar) Zgomot produs de un obiect care se sparge sau crapă. 2. (Rar) Lovitură (de bici). – Plesni + suf. -et.

DOOM

plésnet s. n., pl. plésnete

plesnetele
PLÉSNET, plesnete, s. n. 1. Sunet scurt, brusc și puternic, produs de obiecte care izbesc violent aerul sau alte corpuri; plesnitură. ♦ (Rar) Zgomot produs de un obiect care se sparge sau crapă. 2. (Rar) Lovitură (de bici). – Plesni + suf. -et.

DOOM

plésnet s. n., pl. plésnete

plesnetelor
PLÉSNET, plesnete, s. n. 1. Sunet scurt, brusc și puternic, produs de obiecte care izbesc violent aerul sau alte corpuri; plesnitură. ♦ (Rar) Zgomot produs de un obiect care se sparge sau crapă. 2. (Rar) Lovitură (de bici). – Plesni + suf. -et.

DOOM

plésnet s. n., pl. plésnete

plesnetul
PLÉSNET, plesnete, s. n. 1. Sunet scurt, brusc și puternic, produs de obiecte care izbesc violent aerul sau alte corpuri; plesnitură. ♦ (Rar) Zgomot produs de un obiect care se sparge sau crapă. 2. (Rar) Lovitură (de bici). – Plesni + suf. -et.

DOOM

plésnet s. n., pl. plésnete

plesnetului
PLÉSNET, plesnete, s. n. 1. Sunet scurt, brusc și puternic, produs de obiecte care izbesc violent aerul sau alte corpuri; plesnitură. ♦ (Rar) Zgomot produs de un obiect care se sparge sau crapă. 2. (Rar) Lovitură (de bici). – Plesni + suf. -et.

DOOM

plésnet s. n., pl. plésnete

plesnește
PLESNÍ, plesnesc, vb. IV. 1. Intranz. A crăpa, a se sparge (cu violență și de obicei cu zgomot) din cauza unei lovituri, a unei presiuni prea mari, a unei variații de temperatură etc.; spec. a exploda. ◊ Expr. A plesni de... = a nu mai putea de..., a fi (prea) plin de... ♦ (Despre muguri, boboci) A începe să iasă, a se desface. ♦ (Despre abcese) A se deschide, a se desface, a se sparge. 2. Intranz. A crăpa producând fisuri, a căpăta fisuri, crăpături. ◊ Expr. A-i plesni cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. 3. Intranz. A se rupe (prin întindere, prin solicitare prea mare, prin uzare etc.). 4. Intranz. și tranz. A izbi un obiect (sau aerul) cu un corp elastic, în special cu un bici; a pocni cu zgomot două obiecte unul de altul. ◊ Expr. (Intranz.) Cât ai plesni din bici (sau din palme) = foarte repede, într-o clipă, pe dată, imediat. 5. Tranz. A izbi, a lovi, a bate. ◊ Expr. (Fam.) A plesni (pe cineva) în pălărie = a ironiza (pe cineva). A o plesni bine = a spune ceva foarte potrivit într-o anumită situație, într-un anumit moment. Unde-o plesnești și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele așteptate. (Intranz.) A-i plesni (ceva) în (sau prin) cap (sau în minte, prin gând) = a-i veni pe neașteptate o idee năstrușnică; a-i trece (deodată) prin minte. ♦ Fig. A nimeri, a potrivi. ♦ A lovi ușor, a împinge. ♦ Refl. A se izbi cu zgomot de un obiect. [Var.: plezní vb. IV] – Din sl. plesnonti.

DOOM

plesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plesnésc, imperf. 3 sg. plesneá; conj. prez. 3 să plesneáscă

plesnești
PLESNÍ, plesnesc, vb. IV. 1. Intranz. A crăpa, a se sparge (cu violență și de obicei cu zgomot) din cauza unei lovituri, a unei presiuni prea mari, a unei variații de temperatură etc.; spec. a exploda. ◊ Expr. A plesni de... = a nu mai putea de..., a fi (prea) plin de... ♦ (Despre muguri, boboci) A începe să iasă, a se desface. ♦ (Despre abcese) A se deschide, a se desface, a se sparge. 2. Intranz. A crăpa producând fisuri, a căpăta fisuri, crăpături. ◊ Expr. A-i plesni cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. 3. Intranz. A se rupe (prin întindere, prin solicitare prea mare, prin uzare etc.). 4. Intranz. și tranz. A izbi un obiect (sau aerul) cu un corp elastic, în special cu un bici; a pocni cu zgomot două obiecte unul de altul. ◊ Expr. (Intranz.) Cât ai plesni din bici (sau din palme) = foarte repede, într-o clipă, pe dată, imediat. 5. Tranz. A izbi, a lovi, a bate. ◊ Expr. (Fam.) A plesni (pe cineva) în pălărie = a ironiza (pe cineva). A o plesni bine = a spune ceva foarte potrivit într-o anumită situație, într-un anumit moment. Unde-o plesnești și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele așteptate. (Intranz.) A-i plesni (ceva) în (sau prin) cap (sau în minte, prin gând) = a-i veni pe neașteptate o idee năstrușnică; a-i trece (deodată) prin minte. ♦ Fig. A nimeri, a potrivi. ♦ A lovi ușor, a împinge. ♦ Refl. A se izbi cu zgomot de un obiect. [Var.: plezní vb. IV] – Din sl. plesnonti.

DOOM

plesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plesnésc, imperf. 3 sg. plesneá; conj. prez. 3 să plesneáscă

plesni
PLESNÍ, plesnesc, vb. IV. 1. Intranz. A crăpa, a se sparge (cu violență și de obicei cu zgomot) din cauza unei lovituri, a unei presiuni prea mari, a unei variații de temperatură etc.; spec. a exploda. ◊ Expr. A plesni de... = a nu mai putea de..., a fi (prea) plin de... ♦ (Despre muguri, boboci) A începe să iasă, a se desface. ♦ (Despre abcese) A se deschide, a se desface, a se sparge. 2. Intranz. A crăpa producând fisuri, a căpăta fisuri, crăpături. ◊ Expr. A-i plesni cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. 3. Intranz. A se rupe (prin întindere, prin solicitare prea mare, prin uzare etc.). 4. Intranz. și tranz. A izbi un obiect (sau aerul) cu un corp elastic, în special cu un bici; a pocni cu zgomot două obiecte unul de altul. ◊ Expr. (Intranz.) Cât ai plesni din bici (sau din palme) = foarte repede, într-o clipă, pe dată, imediat. 5. Tranz. A izbi, a lovi, a bate. ◊ Expr. (Fam.) A plesni (pe cineva) în pălărie = a ironiza (pe cineva). A o plesni bine = a spune ceva foarte potrivit într-o anumită situație, într-un anumit moment. Unde-o plesnești și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele așteptate. (Intranz.) A-i plesni (ceva) în (sau prin) cap (sau în minte, prin gând) = a-i veni pe neașteptate o idee năstrușnică; a-i trece (deodată) prin minte. ♦ Fig. A nimeri, a potrivi. ♦ A lovi ușor, a împinge. ♦ Refl. A se izbi cu zgomot de un obiect. [Var.: plezní vb. IV] – Din sl. plesnonti.

DOOM

plesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plesnésc, imperf. 3 sg. plesneá; conj. prez. 3 să plesneáscă

plesnii
PLESNÍ, plesnesc, vb. IV. 1. Intranz. A crăpa, a se sparge (cu violență și de obicei cu zgomot) din cauza unei lovituri, a unei presiuni prea mari, a unei variații de temperatură etc.; spec. a exploda. ◊ Expr. A plesni de... = a nu mai putea de..., a fi (prea) plin de... ♦ (Despre muguri, boboci) A începe să iasă, a se desface. ♦ (Despre abcese) A se deschide, a se desface, a se sparge. 2. Intranz. A crăpa producând fisuri, a căpăta fisuri, crăpături. ◊ Expr. A-i plesni cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. 3. Intranz. A se rupe (prin întindere, prin solicitare prea mare, prin uzare etc.). 4. Intranz. și tranz. A izbi un obiect (sau aerul) cu un corp elastic, în special cu un bici; a pocni cu zgomot două obiecte unul de altul. ◊ Expr. (Intranz.) Cât ai plesni din bici (sau din palme) = foarte repede, într-o clipă, pe dată, imediat. 5. Tranz. A izbi, a lovi, a bate. ◊ Expr. (Fam.) A plesni (pe cineva) în pălărie = a ironiza (pe cineva). A o plesni bine = a spune ceva foarte potrivit într-o anumită situație, într-un anumit moment. Unde-o plesnești și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele așteptate. (Intranz.) A-i plesni (ceva) în (sau prin) cap (sau în minte, prin gând) = a-i veni pe neașteptate o idee năstrușnică; a-i trece (deodată) prin minte. ♦ Fig. A nimeri, a potrivi. ♦ A lovi ușor, a împinge. ♦ Refl. A se izbi cu zgomot de un obiect. [Var.: plezní vb. IV] – Din sl. plesnonti.

DOOM

plesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plesnésc, imperf. 3 sg. plesneá; conj. prez. 3 să plesneáscă

plesnim
PLESNÍ, plesnesc, vb. IV. 1. Intranz. A crăpa, a se sparge (cu violență și de obicei cu zgomot) din cauza unei lovituri, a unei presiuni prea mari, a unei variații de temperatură etc.; spec. a exploda. ◊ Expr. A plesni de... = a nu mai putea de..., a fi (prea) plin de... ♦ (Despre muguri, boboci) A începe să iasă, a se desface. ♦ (Despre abcese) A se deschide, a se desface, a se sparge. 2. Intranz. A crăpa producând fisuri, a căpăta fisuri, crăpături. ◊ Expr. A-i plesni cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. 3. Intranz. A se rupe (prin întindere, prin solicitare prea mare, prin uzare etc.). 4. Intranz. și tranz. A izbi un obiect (sau aerul) cu un corp elastic, în special cu un bici; a pocni cu zgomot două obiecte unul de altul. ◊ Expr. (Intranz.) Cât ai plesni din bici (sau din palme) = foarte repede, într-o clipă, pe dată, imediat. 5. Tranz. A izbi, a lovi, a bate. ◊ Expr. (Fam.) A plesni (pe cineva) în pălărie = a ironiza (pe cineva). A o plesni bine = a spune ceva foarte potrivit într-o anumită situație, într-un anumit moment. Unde-o plesnești și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele așteptate. (Intranz.) A-i plesni (ceva) în (sau prin) cap (sau în minte, prin gând) = a-i veni pe neașteptate o idee năstrușnică; a-i trece (deodată) prin minte. ♦ Fig. A nimeri, a potrivi. ♦ A lovi ușor, a împinge. ♦ Refl. A se izbi cu zgomot de un obiect. [Var.: plezní vb. IV] – Din sl. plesnonti.

DOOM

plesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plesnésc, imperf. 3 sg. plesneá; conj. prez. 3 să plesneáscă

plesnind
PLESNÍ, plesnesc, vb. IV. 1. Intranz. A crăpa, a se sparge (cu violență și de obicei cu zgomot) din cauza unei lovituri, a unei presiuni prea mari, a unei variații de temperatură etc.; spec. a exploda. ◊ Expr. A plesni de... = a nu mai putea de..., a fi (prea) plin de... ♦ (Despre muguri, boboci) A începe să iasă, a se desface. ♦ (Despre abcese) A se deschide, a se desface, a se sparge. 2. Intranz. A crăpa producând fisuri, a căpăta fisuri, crăpături. ◊ Expr. A-i plesni cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. 3. Intranz. A se rupe (prin întindere, prin solicitare prea mare, prin uzare etc.). 4. Intranz. și tranz. A izbi un obiect (sau aerul) cu un corp elastic, în special cu un bici; a pocni cu zgomot două obiecte unul de altul. ◊ Expr. (Intranz.) Cât ai plesni din bici (sau din palme) = foarte repede, într-o clipă, pe dată, imediat. 5. Tranz. A izbi, a lovi, a bate. ◊ Expr. (Fam.) A plesni (pe cineva) în pălărie = a ironiza (pe cineva). A o plesni bine = a spune ceva foarte potrivit într-o anumită situație, într-un anumit moment. Unde-o plesnești și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele așteptate. (Intranz.) A-i plesni (ceva) în (sau prin) cap (sau în minte, prin gând) = a-i veni pe neașteptate o idee năstrușnică; a-i trece (deodată) prin minte. ♦ Fig. A nimeri, a potrivi. ♦ A lovi ușor, a împinge. ♦ Refl. A se izbi cu zgomot de un obiect. [Var.: plezní vb. IV] – Din sl. plesnonti.

DOOM

plesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plesnésc, imperf. 3 sg. plesneá; conj. prez. 3 să plesneáscă

plesnire
PLESNÍ, plesnesc, vb. IV. 1. Intranz. A crăpa, a se sparge (cu violență și de obicei cu zgomot) din cauza unei lovituri, a unei presiuni prea mari, a unei variații de temperatură etc.; spec. a exploda. ◊ Expr. A plesni de... = a nu mai putea de..., a fi (prea) plin de... ♦ (Despre muguri, boboci) A începe să iasă, a se desface. ♦ (Despre abcese) A se deschide, a se desface, a se sparge. 2. Intranz. A crăpa producând fisuri, a căpăta fisuri, crăpături. ◊ Expr. A-i plesni cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. 3. Intranz. A se rupe (prin întindere, prin solicitare prea mare, prin uzare etc.). 4. Intranz. și tranz. A izbi un obiect (sau aerul) cu un corp elastic, în special cu un bici; a pocni cu zgomot două obiecte unul de altul. ◊ Expr. (Intranz.) Cât ai plesni din bici (sau din palme) = foarte repede, într-o clipă, pe dată, imediat. 5. Tranz. A izbi, a lovi, a bate. ◊ Expr. (Fam.) A plesni (pe cineva) în pălărie = a ironiza (pe cineva). A o plesni bine = a spune ceva foarte potrivit într-o anumită situație, într-un anumit moment. Unde-o plesnești și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele așteptate. (Intranz.) A-i plesni (ceva) în (sau prin) cap (sau în minte, prin gând) = a-i veni pe neașteptate o idee năstrușnică; a-i trece (deodată) prin minte. ♦ Fig. A nimeri, a potrivi. ♦ A lovi ușor, a împinge. ♦ Refl. A se izbi cu zgomot de un obiect. [Var.: plezní vb. IV] – Din sl. plesnonti.

DOOM

plesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plesnésc, imperf. 3 sg. plesneá; conj. prez. 3 să plesneáscă

plesnire
PLESNÍRE s. f. Acțiunea de a plesni și rezultatul ei. ♦ Rupere bruscă produsă în pereții unui vas, ai unui tub sau ai unei piese ca efect al presiunii interioare, al unei variații de temperatură etc. [Var.: plezníre s. f.] – V. plesni.

DOOM

plesníre s. f., g.-d. art. plesnírii

plesnirea
PLESNÍRE s. f. Acțiunea de a plesni și rezultatul ei. ♦ Rupere bruscă produsă în pereții unui vas, ai unui tub sau ai unei piese ca efect al presiunii interioare, al unei variații de temperatură etc. [Var.: plezníre s. f.] – V. plesni.

DOOM

plesníre s. f., g.-d. art. plesnírii

plesniri
PLESNÍRE s. f. Acțiunea de a plesni și rezultatul ei. ♦ Rupere bruscă produsă în pereții unui vas, ai unui tub sau ai unei piese ca efect al presiunii interioare, al unei variații de temperatură etc. [Var.: plezníre s. f.] – V. plesni.

DOOM

plesníre s. f., g.-d. art. plesnírii

plesnirii
PLESNÍRE s. f. Acțiunea de a plesni și rezultatul ei. ♦ Rupere bruscă produsă în pereții unui vas, ai unui tub sau ai unei piese ca efect al presiunii interioare, al unei variații de temperatură etc. [Var.: plezníre s. f.] – V. plesni.

DOOM

plesníre s. f., g.-d. art. plesnírii

plesnirile
PLESNÍRE s. f. Acțiunea de a plesni și rezultatul ei. ♦ Rupere bruscă produsă în pereții unui vas, ai unui tub sau ai unei piese ca efect al presiunii interioare, al unei variații de temperatură etc. [Var.: plezníre s. f.] – V. plesni.

DOOM

plesníre s. f., g.-d. art. plesnírii

plesnirilor
PLESNÍRE s. f. Acțiunea de a plesni și rezultatul ei. ♦ Rupere bruscă produsă în pereții unui vas, ai unui tub sau ai unei piese ca efect al presiunii interioare, al unei variații de temperatură etc. [Var.: plezníre s. f.] – V. plesni.

DOOM

plesníre s. f., g.-d. art. plesnírii

plesniră
PLESNÍ, plesnesc, vb. IV. 1. Intranz. A crăpa, a se sparge (cu violență și de obicei cu zgomot) din cauza unei lovituri, a unei presiuni prea mari, a unei variații de temperatură etc.; spec. a exploda. ◊ Expr. A plesni de... = a nu mai putea de..., a fi (prea) plin de... ♦ (Despre muguri, boboci) A începe să iasă, a se desface. ♦ (Despre abcese) A se deschide, a se desface, a se sparge. 2. Intranz. A crăpa producând fisuri, a căpăta fisuri, crăpături. ◊ Expr. A-i plesni cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. 3. Intranz. A se rupe (prin întindere, prin solicitare prea mare, prin uzare etc.). 4. Intranz. și tranz. A izbi un obiect (sau aerul) cu un corp elastic, în special cu un bici; a pocni cu zgomot două obiecte unul de altul. ◊ Expr. (Intranz.) Cât ai plesni din bici (sau din palme) = foarte repede, într-o clipă, pe dată, imediat. 5. Tranz. A izbi, a lovi, a bate. ◊ Expr. (Fam.) A plesni (pe cineva) în pălărie = a ironiza (pe cineva). A o plesni bine = a spune ceva foarte potrivit într-o anumită situație, într-un anumit moment. Unde-o plesnești și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele așteptate. (Intranz.) A-i plesni (ceva) în (sau prin) cap (sau în minte, prin gând) = a-i veni pe neașteptate o idee năstrușnică; a-i trece (deodată) prin minte. ♦ Fig. A nimeri, a potrivi. ♦ A lovi ușor, a împinge. ♦ Refl. A se izbi cu zgomot de un obiect. [Var.: plezní vb. IV] – Din sl. plesnonti.

DOOM

plesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plesnésc, imperf. 3 sg. plesneá; conj. prez. 3 să plesneáscă

plesnirăm
PLESNÍ, plesnesc, vb. IV. 1. Intranz. A crăpa, a se sparge (cu violență și de obicei cu zgomot) din cauza unei lovituri, a unei presiuni prea mari, a unei variații de temperatură etc.; spec. a exploda. ◊ Expr. A plesni de... = a nu mai putea de..., a fi (prea) plin de... ♦ (Despre muguri, boboci) A începe să iasă, a se desface. ♦ (Despre abcese) A se deschide, a se desface, a se sparge. 2. Intranz. A crăpa producând fisuri, a căpăta fisuri, crăpături. ◊ Expr. A-i plesni cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. 3. Intranz. A se rupe (prin întindere, prin solicitare prea mare, prin uzare etc.). 4. Intranz. și tranz. A izbi un obiect (sau aerul) cu un corp elastic, în special cu un bici; a pocni cu zgomot două obiecte unul de altul. ◊ Expr. (Intranz.) Cât ai plesni din bici (sau din palme) = foarte repede, într-o clipă, pe dată, imediat. 5. Tranz. A izbi, a lovi, a bate. ◊ Expr. (Fam.) A plesni (pe cineva) în pălărie = a ironiza (pe cineva). A o plesni bine = a spune ceva foarte potrivit într-o anumită situație, într-un anumit moment. Unde-o plesnești și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele așteptate. (Intranz.) A-i plesni (ceva) în (sau prin) cap (sau în minte, prin gând) = a-i veni pe neașteptate o idee năstrușnică; a-i trece (deodată) prin minte. ♦ Fig. A nimeri, a potrivi. ♦ A lovi ușor, a împinge. ♦ Refl. A se izbi cu zgomot de un obiect. [Var.: plezní vb. IV] – Din sl. plesnonti.

DOOM

plesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plesnésc, imperf. 3 sg. plesneá; conj. prez. 3 să plesneáscă

plesnirăți
PLESNÍ, plesnesc, vb. IV. 1. Intranz. A crăpa, a se sparge (cu violență și de obicei cu zgomot) din cauza unei lovituri, a unei presiuni prea mari, a unei variații de temperatură etc.; spec. a exploda. ◊ Expr. A plesni de... = a nu mai putea de..., a fi (prea) plin de... ♦ (Despre muguri, boboci) A începe să iasă, a se desface. ♦ (Despre abcese) A se deschide, a se desface, a se sparge. 2. Intranz. A crăpa producând fisuri, a căpăta fisuri, crăpături. ◊ Expr. A-i plesni cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. 3. Intranz. A se rupe (prin întindere, prin solicitare prea mare, prin uzare etc.). 4. Intranz. și tranz. A izbi un obiect (sau aerul) cu un corp elastic, în special cu un bici; a pocni cu zgomot două obiecte unul de altul. ◊ Expr. (Intranz.) Cât ai plesni din bici (sau din palme) = foarte repede, într-o clipă, pe dată, imediat. 5. Tranz. A izbi, a lovi, a bate. ◊ Expr. (Fam.) A plesni (pe cineva) în pălărie = a ironiza (pe cineva). A o plesni bine = a spune ceva foarte potrivit într-o anumită situație, într-un anumit moment. Unde-o plesnești și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele așteptate. (Intranz.) A-i plesni (ceva) în (sau prin) cap (sau în minte, prin gând) = a-i veni pe neașteptate o idee năstrușnică; a-i trece (deodată) prin minte. ♦ Fig. A nimeri, a potrivi. ♦ A lovi ușor, a împinge. ♦ Refl. A se izbi cu zgomot de un obiect. [Var.: plezní vb. IV] – Din sl. plesnonti.

DOOM

plesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plesnésc, imperf. 3 sg. plesneá; conj. prez. 3 să plesneáscă

plesnise
PLESNÍ, plesnesc, vb. IV. 1. Intranz. A crăpa, a se sparge (cu violență și de obicei cu zgomot) din cauza unei lovituri, a unei presiuni prea mari, a unei variații de temperatură etc.; spec. a exploda. ◊ Expr. A plesni de... = a nu mai putea de..., a fi (prea) plin de... ♦ (Despre muguri, boboci) A începe să iasă, a se desface. ♦ (Despre abcese) A se deschide, a se desface, a se sparge. 2. Intranz. A crăpa producând fisuri, a căpăta fisuri, crăpături. ◊ Expr. A-i plesni cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. 3. Intranz. A se rupe (prin întindere, prin solicitare prea mare, prin uzare etc.). 4. Intranz. și tranz. A izbi un obiect (sau aerul) cu un corp elastic, în special cu un bici; a pocni cu zgomot două obiecte unul de altul. ◊ Expr. (Intranz.) Cât ai plesni din bici (sau din palme) = foarte repede, într-o clipă, pe dată, imediat. 5. Tranz. A izbi, a lovi, a bate. ◊ Expr. (Fam.) A plesni (pe cineva) în pălărie = a ironiza (pe cineva). A o plesni bine = a spune ceva foarte potrivit într-o anumită situație, într-un anumit moment. Unde-o plesnești și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele așteptate. (Intranz.) A-i plesni (ceva) în (sau prin) cap (sau în minte, prin gând) = a-i veni pe neașteptate o idee năstrușnică; a-i trece (deodată) prin minte. ♦ Fig. A nimeri, a potrivi. ♦ A lovi ușor, a împinge. ♦ Refl. A se izbi cu zgomot de un obiect. [Var.: plezní vb. IV] – Din sl. plesnonti.

DOOM

plesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plesnésc, imperf. 3 sg. plesneá; conj. prez. 3 să plesneáscă

plesnisem
PLESNÍ, plesnesc, vb. IV. 1. Intranz. A crăpa, a se sparge (cu violență și de obicei cu zgomot) din cauza unei lovituri, a unei presiuni prea mari, a unei variații de temperatură etc.; spec. a exploda. ◊ Expr. A plesni de... = a nu mai putea de..., a fi (prea) plin de... ♦ (Despre muguri, boboci) A începe să iasă, a se desface. ♦ (Despre abcese) A se deschide, a se desface, a se sparge. 2. Intranz. A crăpa producând fisuri, a căpăta fisuri, crăpături. ◊ Expr. A-i plesni cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. 3. Intranz. A se rupe (prin întindere, prin solicitare prea mare, prin uzare etc.). 4. Intranz. și tranz. A izbi un obiect (sau aerul) cu un corp elastic, în special cu un bici; a pocni cu zgomot două obiecte unul de altul. ◊ Expr. (Intranz.) Cât ai plesni din bici (sau din palme) = foarte repede, într-o clipă, pe dată, imediat. 5. Tranz. A izbi, a lovi, a bate. ◊ Expr. (Fam.) A plesni (pe cineva) în pălărie = a ironiza (pe cineva). A o plesni bine = a spune ceva foarte potrivit într-o anumită situație, într-un anumit moment. Unde-o plesnești și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele așteptate. (Intranz.) A-i plesni (ceva) în (sau prin) cap (sau în minte, prin gând) = a-i veni pe neașteptate o idee năstrușnică; a-i trece (deodată) prin minte. ♦ Fig. A nimeri, a potrivi. ♦ A lovi ușor, a împinge. ♦ Refl. A se izbi cu zgomot de un obiect. [Var.: plezní vb. IV] – Din sl. plesnonti.

DOOM

plesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plesnésc, imperf. 3 sg. plesneá; conj. prez. 3 să plesneáscă

plesniseră
PLESNÍ, plesnesc, vb. IV. 1. Intranz. A crăpa, a se sparge (cu violență și de obicei cu zgomot) din cauza unei lovituri, a unei presiuni prea mari, a unei variații de temperatură etc.; spec. a exploda. ◊ Expr. A plesni de... = a nu mai putea de..., a fi (prea) plin de... ♦ (Despre muguri, boboci) A începe să iasă, a se desface. ♦ (Despre abcese) A se deschide, a se desface, a se sparge. 2. Intranz. A crăpa producând fisuri, a căpăta fisuri, crăpături. ◊ Expr. A-i plesni cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. 3. Intranz. A se rupe (prin întindere, prin solicitare prea mare, prin uzare etc.). 4. Intranz. și tranz. A izbi un obiect (sau aerul) cu un corp elastic, în special cu un bici; a pocni cu zgomot două obiecte unul de altul. ◊ Expr. (Intranz.) Cât ai plesni din bici (sau din palme) = foarte repede, într-o clipă, pe dată, imediat. 5. Tranz. A izbi, a lovi, a bate. ◊ Expr. (Fam.) A plesni (pe cineva) în pălărie = a ironiza (pe cineva). A o plesni bine = a spune ceva foarte potrivit într-o anumită situație, într-un anumit moment. Unde-o plesnești și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele așteptate. (Intranz.) A-i plesni (ceva) în (sau prin) cap (sau în minte, prin gând) = a-i veni pe neașteptate o idee năstrușnică; a-i trece (deodată) prin minte. ♦ Fig. A nimeri, a potrivi. ♦ A lovi ușor, a împinge. ♦ Refl. A se izbi cu zgomot de un obiect. [Var.: plezní vb. IV] – Din sl. plesnonti.

DOOM

plesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plesnésc, imperf. 3 sg. plesneá; conj. prez. 3 să plesneáscă

plesniserăm
PLESNÍ, plesnesc, vb. IV. 1. Intranz. A crăpa, a se sparge (cu violență și de obicei cu zgomot) din cauza unei lovituri, a unei presiuni prea mari, a unei variații de temperatură etc.; spec. a exploda. ◊ Expr. A plesni de... = a nu mai putea de..., a fi (prea) plin de... ♦ (Despre muguri, boboci) A începe să iasă, a se desface. ♦ (Despre abcese) A se deschide, a se desface, a se sparge. 2. Intranz. A crăpa producând fisuri, a căpăta fisuri, crăpături. ◊ Expr. A-i plesni cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. 3. Intranz. A se rupe (prin întindere, prin solicitare prea mare, prin uzare etc.). 4. Intranz. și tranz. A izbi un obiect (sau aerul) cu un corp elastic, în special cu un bici; a pocni cu zgomot două obiecte unul de altul. ◊ Expr. (Intranz.) Cât ai plesni din bici (sau din palme) = foarte repede, într-o clipă, pe dată, imediat. 5. Tranz. A izbi, a lovi, a bate. ◊ Expr. (Fam.) A plesni (pe cineva) în pălărie = a ironiza (pe cineva). A o plesni bine = a spune ceva foarte potrivit într-o anumită situație, într-un anumit moment. Unde-o plesnești și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele așteptate. (Intranz.) A-i plesni (ceva) în (sau prin) cap (sau în minte, prin gând) = a-i veni pe neașteptate o idee năstrușnică; a-i trece (deodată) prin minte. ♦ Fig. A nimeri, a potrivi. ♦ A lovi ușor, a împinge. ♦ Refl. A se izbi cu zgomot de un obiect. [Var.: plezní vb. IV] – Din sl. plesnonti.

DOOM

plesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plesnésc, imperf. 3 sg. plesneá; conj. prez. 3 să plesneáscă

plesniserăți
PLESNÍ, plesnesc, vb. IV. 1. Intranz. A crăpa, a se sparge (cu violență și de obicei cu zgomot) din cauza unei lovituri, a unei presiuni prea mari, a unei variații de temperatură etc.; spec. a exploda. ◊ Expr. A plesni de... = a nu mai putea de..., a fi (prea) plin de... ♦ (Despre muguri, boboci) A începe să iasă, a se desface. ♦ (Despre abcese) A se deschide, a se desface, a se sparge. 2. Intranz. A crăpa producând fisuri, a căpăta fisuri, crăpături. ◊ Expr. A-i plesni cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. 3. Intranz. A se rupe (prin întindere, prin solicitare prea mare, prin uzare etc.). 4. Intranz. și tranz. A izbi un obiect (sau aerul) cu un corp elastic, în special cu un bici; a pocni cu zgomot două obiecte unul de altul. ◊ Expr. (Intranz.) Cât ai plesni din bici (sau din palme) = foarte repede, într-o clipă, pe dată, imediat. 5. Tranz. A izbi, a lovi, a bate. ◊ Expr. (Fam.) A plesni (pe cineva) în pălărie = a ironiza (pe cineva). A o plesni bine = a spune ceva foarte potrivit într-o anumită situație, într-un anumit moment. Unde-o plesnești și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele așteptate. (Intranz.) A-i plesni (ceva) în (sau prin) cap (sau în minte, prin gând) = a-i veni pe neașteptate o idee năstrușnică; a-i trece (deodată) prin minte. ♦ Fig. A nimeri, a potrivi. ♦ A lovi ușor, a împinge. ♦ Refl. A se izbi cu zgomot de un obiect. [Var.: plezní vb. IV] – Din sl. plesnonti.

DOOM

plesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plesnésc, imperf. 3 sg. plesneá; conj. prez. 3 să plesneáscă

plesniseși
PLESNÍ, plesnesc, vb. IV. 1. Intranz. A crăpa, a se sparge (cu violență și de obicei cu zgomot) din cauza unei lovituri, a unei presiuni prea mari, a unei variații de temperatură etc.; spec. a exploda. ◊ Expr. A plesni de... = a nu mai putea de..., a fi (prea) plin de... ♦ (Despre muguri, boboci) A începe să iasă, a se desface. ♦ (Despre abcese) A se deschide, a se desface, a se sparge. 2. Intranz. A crăpa producând fisuri, a căpăta fisuri, crăpături. ◊ Expr. A-i plesni cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. 3. Intranz. A se rupe (prin întindere, prin solicitare prea mare, prin uzare etc.). 4. Intranz. și tranz. A izbi un obiect (sau aerul) cu un corp elastic, în special cu un bici; a pocni cu zgomot două obiecte unul de altul. ◊ Expr. (Intranz.) Cât ai plesni din bici (sau din palme) = foarte repede, într-o clipă, pe dată, imediat. 5. Tranz. A izbi, a lovi, a bate. ◊ Expr. (Fam.) A plesni (pe cineva) în pălărie = a ironiza (pe cineva). A o plesni bine = a spune ceva foarte potrivit într-o anumită situație, într-un anumit moment. Unde-o plesnești și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele așteptate. (Intranz.) A-i plesni (ceva) în (sau prin) cap (sau în minte, prin gând) = a-i veni pe neașteptate o idee năstrușnică; a-i trece (deodată) prin minte. ♦ Fig. A nimeri, a potrivi. ♦ A lovi ușor, a împinge. ♦ Refl. A se izbi cu zgomot de un obiect. [Var.: plezní vb. IV] – Din sl. plesnonti.

DOOM

plesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plesnésc, imperf. 3 sg. plesneá; conj. prez. 3 să plesneáscă

plesniseți
PLESNÍ, plesnesc, vb. IV. 1. Intranz. A crăpa, a se sparge (cu violență și de obicei cu zgomot) din cauza unei lovituri, a unei presiuni prea mari, a unei variații de temperatură etc.; spec. a exploda. ◊ Expr. A plesni de... = a nu mai putea de..., a fi (prea) plin de... ♦ (Despre muguri, boboci) A începe să iasă, a se desface. ♦ (Despre abcese) A se deschide, a se desface, a se sparge. 2. Intranz. A crăpa producând fisuri, a căpăta fisuri, crăpături. ◊ Expr. A-i plesni cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. 3. Intranz. A se rupe (prin întindere, prin solicitare prea mare, prin uzare etc.). 4. Intranz. și tranz. A izbi un obiect (sau aerul) cu un corp elastic, în special cu un bici; a pocni cu zgomot două obiecte unul de altul. ◊ Expr. (Intranz.) Cât ai plesni din bici (sau din palme) = foarte repede, într-o clipă, pe dată, imediat. 5. Tranz. A izbi, a lovi, a bate. ◊ Expr. (Fam.) A plesni (pe cineva) în pălărie = a ironiza (pe cineva). A o plesni bine = a spune ceva foarte potrivit într-o anumită situație, într-un anumit moment. Unde-o plesnești și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele așteptate. (Intranz.) A-i plesni (ceva) în (sau prin) cap (sau în minte, prin gând) = a-i veni pe neașteptate o idee năstrușnică; a-i trece (deodată) prin minte. ♦ Fig. A nimeri, a potrivi. ♦ A lovi ușor, a împinge. ♦ Refl. A se izbi cu zgomot de un obiect. [Var.: plezní vb. IV] – Din sl. plesnonti.

DOOM

plesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plesnésc, imperf. 3 sg. plesneá; conj. prez. 3 să plesneáscă

plesnit
PLESNÍ, plesnesc, vb. IV. 1. Intranz. A crăpa, a se sparge (cu violență și de obicei cu zgomot) din cauza unei lovituri, a unei presiuni prea mari, a unei variații de temperatură etc.; spec. a exploda. ◊ Expr. A plesni de... = a nu mai putea de..., a fi (prea) plin de... ♦ (Despre muguri, boboci) A începe să iasă, a se desface. ♦ (Despre abcese) A se deschide, a se desface, a se sparge. 2. Intranz. A crăpa producând fisuri, a căpăta fisuri, crăpături. ◊ Expr. A-i plesni cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. 3. Intranz. A se rupe (prin întindere, prin solicitare prea mare, prin uzare etc.). 4. Intranz. și tranz. A izbi un obiect (sau aerul) cu un corp elastic, în special cu un bici; a pocni cu zgomot două obiecte unul de altul. ◊ Expr. (Intranz.) Cât ai plesni din bici (sau din palme) = foarte repede, într-o clipă, pe dată, imediat. 5. Tranz. A izbi, a lovi, a bate. ◊ Expr. (Fam.) A plesni (pe cineva) în pălărie = a ironiza (pe cineva). A o plesni bine = a spune ceva foarte potrivit într-o anumită situație, într-un anumit moment. Unde-o plesnești și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele așteptate. (Intranz.) A-i plesni (ceva) în (sau prin) cap (sau în minte, prin gând) = a-i veni pe neașteptate o idee năstrușnică; a-i trece (deodată) prin minte. ♦ Fig. A nimeri, a potrivi. ♦ A lovi ușor, a împinge. ♦ Refl. A se izbi cu zgomot de un obiect. [Var.: plezní vb. IV] – Din sl. plesnonti.

DOOM

plesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plesnésc, imperf. 3 sg. plesneá; conj. prez. 3 să plesneáscă

plesnit
PLESNÍT², -Ă, plesniți, -te, adj. Care a crăpat, s-a spart, s-a despicat. ♦ Care are crăpături, fisuri. [Var.: pleznít, -ă adj.] – V. plesni.

plesnit
PLESNÍT¹ s. n. Faptul de a plesni. [Var.: pleznít s. n.] – V. plesni.

DOOM

plesnít s. n.

plesnita
PLESNÍT², -Ă, plesniți, -te, adj. Care a crăpat, s-a spart, s-a despicat. ♦ Care are crăpături, fisuri. [Var.: pleznít, -ă adj.] – V. plesni.

plesnite
PLESNÍT², -Ă, plesniți, -te, adj. Care a crăpat, s-a spart, s-a despicat. ♦ Care are crăpături, fisuri. [Var.: pleznít, -ă adj.] – V. plesni.

plesnitei
PLESNÍT², -Ă, plesniți, -te, adj. Care a crăpat, s-a spart, s-a despicat. ♦ Care are crăpături, fisuri. [Var.: pleznít, -ă adj.] – V. plesni.

plesnitele
PLESNÍT², -Ă, plesniți, -te, adj. Care a crăpat, s-a spart, s-a despicat. ♦ Care are crăpături, fisuri. [Var.: pleznít, -ă adj.] – V. plesni.

plesnitelor
PLESNÍT², -Ă, plesniți, -te, adj. Care a crăpat, s-a spart, s-a despicat. ♦ Care are crăpături, fisuri. [Var.: pleznít, -ă adj.] – V. plesni.

plesnitoare
PLESNITOÁRE, plesnitori, s. f. 1. (Reg.) Șfichiul biciului; pleasnă. 2. Jucărie care, prin învârtire, produce un zgomot puternic. 3. (Înv. și reg.) Disc, verigă care se pune între capătul osiei carului și roată pentru a împiedica frecarea acestora. 4. Plantă erbacee din familia cucurbitaceelor, cu flori galbene, al cărei fruct, la maturitate, plesnește cu zgomot și aruncă semințele la distanță (Ecballium elaterium). [Var.: pleznitoáre s. f.] – Plesni + suf. -toare.

DOOM

plesnitoáre s. f., g.-d. art. plesnitórii; pl. plesnitóri

plesnitoarea
PLESNITOÁRE, plesnitori, s. f. 1. (Reg.) Șfichiul biciului; pleasnă. 2. Jucărie care, prin învârtire, produce un zgomot puternic. 3. (Înv. și reg.) Disc, verigă care se pune între capătul osiei carului și roată pentru a împiedica frecarea acestora. 4. Plantă erbacee din familia cucurbitaceelor, cu flori galbene, al cărei fruct, la maturitate, plesnește cu zgomot și aruncă semințele la distanță (Ecballium elaterium). [Var.: pleznitoáre s. f.] – Plesni + suf. -toare.

DOOM

plesnitoáre s. f., g.-d. art. plesnitórii; pl. plesnitóri

plesnitori
PLESNITOÁRE, plesnitori, s. f. 1. (Reg.) Șfichiul biciului; pleasnă. 2. Jucărie care, prin învârtire, produce un zgomot puternic. 3. (Înv. și reg.) Disc, verigă care se pune între capătul osiei carului și roată pentru a împiedica frecarea acestora. 4. Plantă erbacee din familia cucurbitaceelor, cu flori galbene, al cărei fruct, la maturitate, plesnește cu zgomot și aruncă semințele la distanță (Ecballium elaterium). [Var.: pleznitoáre s. f.] – Plesni + suf. -toare.

DOOM

plesnitoáre s. f., g.-d. art. plesnitórii; pl. plesnitóri

plesnitorii
PLESNITOÁRE, plesnitori, s. f. 1. (Reg.) Șfichiul biciului; pleasnă. 2. Jucărie care, prin învârtire, produce un zgomot puternic. 3. (Înv. și reg.) Disc, verigă care se pune între capătul osiei carului și roată pentru a împiedica frecarea acestora. 4. Plantă erbacee din familia cucurbitaceelor, cu flori galbene, al cărei fruct, la maturitate, plesnește cu zgomot și aruncă semințele la distanță (Ecballium elaterium). [Var.: pleznitoáre s. f.] – Plesni + suf. -toare.

DOOM

plesnitoáre s. f., g.-d. art. plesnitórii; pl. plesnitóri

plesnitorile
PLESNITOÁRE, plesnitori, s. f. 1. (Reg.) Șfichiul biciului; pleasnă. 2. Jucărie care, prin învârtire, produce un zgomot puternic. 3. (Înv. și reg.) Disc, verigă care se pune între capătul osiei carului și roată pentru a împiedica frecarea acestora. 4. Plantă erbacee din familia cucurbitaceelor, cu flori galbene, al cărei fruct, la maturitate, plesnește cu zgomot și aruncă semințele la distanță (Ecballium elaterium). [Var.: pleznitoáre s. f.] – Plesni + suf. -toare.

DOOM

plesnitoáre s. f., g.-d. art. plesnitórii; pl. plesnitóri

plesnitorilor
PLESNITOÁRE, plesnitori, s. f. 1. (Reg.) Șfichiul biciului; pleasnă. 2. Jucărie care, prin învârtire, produce un zgomot puternic. 3. (Înv. și reg.) Disc, verigă care se pune între capătul osiei carului și roată pentru a împiedica frecarea acestora. 4. Plantă erbacee din familia cucurbitaceelor, cu flori galbene, al cărei fruct, la maturitate, plesnește cu zgomot și aruncă semințele la distanță (Ecballium elaterium). [Var.: pleznitoáre s. f.] – Plesni + suf. -toare.

DOOM

plesnitoáre s. f., g.-d. art. plesnitórii; pl. plesnitóri

plesnitul
PLESNÍT², -Ă, plesniți, -te, adj. Care a crăpat, s-a spart, s-a despicat. ♦ Care are crăpături, fisuri. [Var.: pleznít, -ă adj.] – V. plesni.

plesnitului
PLESNÍT², -Ă, plesniți, -te, adj. Care a crăpat, s-a spart, s-a despicat. ♦ Care are crăpături, fisuri. [Var.: pleznít, -ă adj.] – V. plesni.

plesnitura
PLESNITÚRĂ, plesnituri, s. f. Faptul de a plesni; lovire, izbire; zgomot produs de anumite lovituri. ♦ Crăpătură, fisură. [Var.: pleznitúră s. f.] – Plesni + suf. -tură.

DOOM

plesnitúră s. f., g.-d. art. plesnitúrii; pl. plesnitúri

plesnituri
PLESNITÚRĂ, plesnituri, s. f. Faptul de a plesni; lovire, izbire; zgomot produs de anumite lovituri. ♦ Crăpătură, fisură. [Var.: pleznitúră s. f.] – Plesni + suf. -tură.

DOOM

plesnitúră s. f., g.-d. art. plesnitúrii; pl. plesnitúri

plesniturii
PLESNITÚRĂ, plesnituri, s. f. Faptul de a plesni; lovire, izbire; zgomot produs de anumite lovituri. ♦ Crăpătură, fisură. [Var.: pleznitúră s. f.] – Plesni + suf. -tură.

DOOM

plesnitúră s. f., g.-d. art. plesnitúrii; pl. plesnitúri

plesniturile
PLESNITÚRĂ, plesnituri, s. f. Faptul de a plesni; lovire, izbire; zgomot produs de anumite lovituri. ♦ Crăpătură, fisură. [Var.: pleznitúră s. f.] – Plesni + suf. -tură.

DOOM

plesnitúră s. f., g.-d. art. plesnitúrii; pl. plesnitúri

plesniturilor
PLESNITÚRĂ, plesnituri, s. f. Faptul de a plesni; lovire, izbire; zgomot produs de anumite lovituri. ♦ Crăpătură, fisură. [Var.: pleznitúră s. f.] – Plesni + suf. -tură.

DOOM

plesnitúră s. f., g.-d. art. plesnitúrii; pl. plesnitúri

plesniși
PLESNÍ, plesnesc, vb. IV. 1. Intranz. A crăpa, a se sparge (cu violență și de obicei cu zgomot) din cauza unei lovituri, a unei presiuni prea mari, a unei variații de temperatură etc.; spec. a exploda. ◊ Expr. A plesni de... = a nu mai putea de..., a fi (prea) plin de... ♦ (Despre muguri, boboci) A începe să iasă, a se desface. ♦ (Despre abcese) A se deschide, a se desface, a se sparge. 2. Intranz. A crăpa producând fisuri, a căpăta fisuri, crăpături. ◊ Expr. A-i plesni cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. 3. Intranz. A se rupe (prin întindere, prin solicitare prea mare, prin uzare etc.). 4. Intranz. și tranz. A izbi un obiect (sau aerul) cu un corp elastic, în special cu un bici; a pocni cu zgomot două obiecte unul de altul. ◊ Expr. (Intranz.) Cât ai plesni din bici (sau din palme) = foarte repede, într-o clipă, pe dată, imediat. 5. Tranz. A izbi, a lovi, a bate. ◊ Expr. (Fam.) A plesni (pe cineva) în pălărie = a ironiza (pe cineva). A o plesni bine = a spune ceva foarte potrivit într-o anumită situație, într-un anumit moment. Unde-o plesnești și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele așteptate. (Intranz.) A-i plesni (ceva) în (sau prin) cap (sau în minte, prin gând) = a-i veni pe neașteptate o idee năstrușnică; a-i trece (deodată) prin minte. ♦ Fig. A nimeri, a potrivi. ♦ A lovi ușor, a împinge. ♦ Refl. A se izbi cu zgomot de un obiect. [Var.: plezní vb. IV] – Din sl. plesnonti.

DOOM

plesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plesnésc, imperf. 3 sg. plesneá; conj. prez. 3 să plesneáscă

plesniți
PLESNÍ, plesnesc, vb. IV. 1. Intranz. A crăpa, a se sparge (cu violență și de obicei cu zgomot) din cauza unei lovituri, a unei presiuni prea mari, a unei variații de temperatură etc.; spec. a exploda. ◊ Expr. A plesni de... = a nu mai putea de..., a fi (prea) plin de... ♦ (Despre muguri, boboci) A începe să iasă, a se desface. ♦ (Despre abcese) A se deschide, a se desface, a se sparge. 2. Intranz. A crăpa producând fisuri, a căpăta fisuri, crăpături. ◊ Expr. A-i plesni cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. 3. Intranz. A se rupe (prin întindere, prin solicitare prea mare, prin uzare etc.). 4. Intranz. și tranz. A izbi un obiect (sau aerul) cu un corp elastic, în special cu un bici; a pocni cu zgomot două obiecte unul de altul. ◊ Expr. (Intranz.) Cât ai plesni din bici (sau din palme) = foarte repede, într-o clipă, pe dată, imediat. 5. Tranz. A izbi, a lovi, a bate. ◊ Expr. (Fam.) A plesni (pe cineva) în pălărie = a ironiza (pe cineva). A o plesni bine = a spune ceva foarte potrivit într-o anumită situație, într-un anumit moment. Unde-o plesnești și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele așteptate. (Intranz.) A-i plesni (ceva) în (sau prin) cap (sau în minte, prin gând) = a-i veni pe neașteptate o idee năstrușnică; a-i trece (deodată) prin minte. ♦ Fig. A nimeri, a potrivi. ♦ A lovi ușor, a împinge. ♦ Refl. A se izbi cu zgomot de un obiect. [Var.: plezní vb. IV] – Din sl. plesnonti.

DOOM

plesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plesnésc, imperf. 3 sg. plesneá; conj. prez. 3 să plesneáscă

plesniți
PLESNÍT², -Ă, plesniți, -te, adj. Care a crăpat, s-a spart, s-a despicat. ♦ Care are crăpături, fisuri. [Var.: pleznít, -ă adj.] – V. plesni.

plesniții
PLESNÍT², -Ă, plesniți, -te, adj. Care a crăpat, s-a spart, s-a despicat. ♦ Care are crăpături, fisuri. [Var.: pleznít, -ă adj.] – V. plesni.

plesniților
PLESNÍT², -Ă, plesniți, -te, adj. Care a crăpat, s-a spart, s-a despicat. ♦ Care are crăpături, fisuri. [Var.: pleznít, -ă adj.] – V. plesni.

plete
PLEÁTĂ, plete, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Părul capului lăsat să crească până pe umeri sau să atârne pe spate (împletit în cozi); p. ext. păr (nearanjat, necoafat). 2. (Reg.) Mănunchi de fuior. – Din sl. pletŭ.

plete
PLÉTE s. f. pl. 1. Părul capului crescut lung, purtat liber sau împletit în cozi; p. ext. păr (nearanjat, necoafat). 2. (Reg.) Mănunchi de fuior. – Din sl. pletŭ.

DOOM

!pléte s. f. pl.

pleteancă
PLETEÁNCĂ, pletenci, s. f. (Regional) Fir de lină sau panglică îngustă cu care femeile își împletesc cozile. Părul ei galbin ca grîul Desprins din pletenci, peste umărul drept, Se varsă val blond pe rotundul ei piept. COȘBUC, P. I 204.

pletei
PLEÁTĂ, plete, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Părul capului lăsat să crească până pe umeri sau să atârne pe spate (împletit în cozi); p. ext. păr (nearanjat, necoafat). 2. (Reg.) Mănunchi de fuior. – Din sl. pletŭ.

pletele
PLEÁTĂ, plete, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Părul capului lăsat să crească până pe umeri sau să atârne pe spate (împletit în cozi); p. ext. păr (nearanjat, necoafat). 2. (Reg.) Mănunchi de fuior. – Din sl. pletŭ.

pletelor
PLEÁTĂ, plete, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Părul capului lăsat să crească până pe umeri sau să atârne pe spate (împletit în cozi); p. ext. păr (nearanjat, necoafat). 2. (Reg.) Mănunchi de fuior. – Din sl. pletŭ.

pleter
PLÉTER, pletere, s. n. Gard pescăresc construit din stuf, din nuiele de alun ori de salcie și instalat de-a lungul malurilor, în albia majoră a râurilor etc., pentru a opri trecerea peștelui dintr-o baltă într-un râu. – Din sb. pleter.

DOOM

pléter s. n., pl. plétere

pletere
PLÉTER, pletere, s. n. Gard pescăresc construit din stuf, din nuiele de alun ori de salcie și instalat de-a lungul malurilor, în albia majoră a râurilor etc., pentru a opri trecerea peștelui dintr-o baltă într-un râu. – Din sb. pleter.

DOOM

pléter s. n., pl. plétere

pleterele
PLÉTER, pletere, s. n. Gard pescăresc construit din stuf, din nuiele de alun ori de salcie și instalat de-a lungul malurilor, în albia majoră a râurilor etc., pentru a opri trecerea peștelui dintr-o baltă într-un râu. – Din sb. pleter.

DOOM

pléter s. n., pl. plétere

pleterelor
PLÉTER, pletere, s. n. Gard pescăresc construit din stuf, din nuiele de alun ori de salcie și instalat de-a lungul malurilor, în albia majoră a râurilor etc., pentru a opri trecerea peștelui dintr-o baltă într-un râu. – Din sb. pleter.

DOOM

pléter s. n., pl. plétere

pleterul
PLÉTER, pletere, s. n. Gard pescăresc construit din stuf, din nuiele de alun ori de salcie și instalat de-a lungul malurilor, în albia majoră a râurilor etc., pentru a opri trecerea peștelui dintr-o baltă într-un râu. – Din sb. pleter.

DOOM

pléter s. n., pl. plétere

pleterului
PLÉTER, pletere, s. n. Gard pescăresc construit din stuf, din nuiele de alun ori de salcie și instalat de-a lungul malurilor, în albia majoră a râurilor etc., pentru a opri trecerea peștelui dintr-o baltă într-un râu. – Din sb. pleter.

DOOM

pléter s. n., pl. plétere

pletina
PLETÍNĂ, pletine, s. f. Navă mică remorcată, destinată transportului mărfurilor pe căi de navigație cu adâncimi mici. [Acc. și: plétină] – Cf. pilotină.

DOOM

pletínă s. f., g.-d. art. pletínei; pl. pletíne

pletine
PLETÍNĂ, pletine, s. f. Navă mică remorcată, destinată transportului mărfurilor pe căi de navigație cu adâncimi mici. [Acc. și: plétină] – Cf. pilotină.

DOOM

pletínă s. f., g.-d. art. pletínei; pl. pletíne

pletinei
PLETÍNĂ, pletine, s. f. Navă mică remorcată, destinată transportului mărfurilor pe căi de navigație cu adâncimi mici. [Acc. și: plétină] – Cf. pilotină.

DOOM

pletínă s. f., g.-d. art. pletínei; pl. pletíne

pletinele
PLETÍNĂ, pletine, s. f. Navă mică remorcată, destinată transportului mărfurilor pe căi de navigație cu adâncimi mici. [Acc. și: plétină] – Cf. pilotină.

DOOM

pletínă s. f., g.-d. art. pletínei; pl. pletíne

pletinelor
PLETÍNĂ, pletine, s. f. Navă mică remorcată, destinată transportului mărfurilor pe căi de navigație cu adâncimi mici. [Acc. și: plétină] – Cf. pilotină.

DOOM

pletínă s. f., g.-d. art. pletínei; pl. pletíne

pletină
PLETÍNĂ, pletine, s. f. Navă mică remorcată, destinată transportului mărfurilor pe căi de navigație cu adâncimi mici. [Acc. și: plétină] – Cf. pilotină.

pletismograf
PLETISMOGRÁF s.n. Aparat folosit în pletismografie. [< fr. plétismographe].

pletismografe
PLETISMOGRÁF s.n. Aparat folosit în pletismografie. [< fr. plétismographe].

pletismografele
PLETISMOGRÁF s.n. Aparat folosit în pletismografie. [< fr. plétismographe].

pletismografelor
PLETISMOGRÁF s.n. Aparat folosit în pletismografie. [< fr. plétismographe].

pletismografia
PLETISMOGRAFÍE s.f. Metodă de explorare a circulației periferice bazată pe înregistrarea variațiilor pulsului. [Gen. -iei. / < fr. pléthysmographie, cf. gr. plethysmos – creștere, graphein – a scrie].

pletismografie
PLETISMOGRAFÍE s.f. Metodă de explorare a circulației periferice bazată pe înregistrarea variațiilor pulsului. [Gen. -iei. / < fr. pléthysmographie, cf. gr. plethysmos – creștere, graphein – a scrie].

pletismografiei
PLETISMOGRAFÍE s.f. Metodă de explorare a circulației periferice bazată pe înregistrarea variațiilor pulsului. [Gen. -iei. / < fr. pléthysmographie, cf. gr. plethysmos – creștere, graphein – a scrie].

pletismografii
PLETISMOGRAFÍE s.f. Metodă de explorare a circulației periferice bazată pe înregistrarea variațiilor pulsului. [Gen. -iei. / < fr. pléthysmographie, cf. gr. plethysmos – creștere, graphein – a scrie].

pletismografiile
PLETISMOGRAFÍE s.f. Metodă de explorare a circulației periferice bazată pe înregistrarea variațiilor pulsului. [Gen. -iei. / < fr. pléthysmographie, cf. gr. plethysmos – creștere, graphein – a scrie].

pletismografiilor
PLETISMOGRAFÍE s.f. Metodă de explorare a circulației periferice bazată pe înregistrarea variațiilor pulsului. [Gen. -iei. / < fr. pléthysmographie, cf. gr. plethysmos – creștere, graphein – a scrie].

pletismograful
PLETISMOGRÁF s.n. Aparat folosit în pletismografie. [< fr. plétismographe].

pletismografului
PLETISMOGRÁF s.n. Aparat folosit în pletismografie. [< fr. plétismographe].

pletismograma
PLETISMOGRÁMĂ s.f. Curbă obținută la pletismograf. [< fr. pléthysmogramme].

pletismograme
PLETISMOGRÁMĂ s.f. Curbă obținută la pletismograf. [< fr. pléthysmogramme].

pletismogramei
PLETISMOGRÁMĂ s.f. Curbă obținută la pletismograf. [< fr. pléthysmogramme].

pletismogramele
PLETISMOGRÁMĂ s.f. Curbă obținută la pletismograf. [< fr. pléthysmogramme].

pletismogramelor
PLETISMOGRÁMĂ s.f. Curbă obținută la pletismograf. [< fr. pléthysmogramme].

pletoasa
PLETÓS, -OÁSĂ, pletoși, -oase, adj. 1. Cu plete mari, cu păr lung și bogat; p. ext. (despre bărbați; adesea substantivat; peior.) cu părul lăsat să crească excesiv de lung. ♦ (Despre unele animale) Cu coama lungă și bogată. 2. (Despre plante) Cu tulpinile, ramurile sau frunzele lungi, stufoase, aplecate în jos. – Pleată + suf. -os.

DOOM

pletós adj. m., pl. pletóși; f. pletoásă, pl. pletoáse

pletoase
PLETÓS, -OÁSĂ, pletoși, -oase, adj. 1. Cu plete mari, cu păr lung și bogat; p. ext. (despre bărbați; adesea substantivat; peior.) cu părul lăsat să crească excesiv de lung. ♦ (Despre unele animale) Cu coama lungă și bogată. 2. (Despre plante) Cu tulpinile, ramurile sau frunzele lungi, stufoase, aplecate în jos. – Pleată + suf. -os.

DOOM

pletós adj. m., pl. pletóși; f. pletoásă, pl. pletoáse

pletoasei
PLETÓS, -OÁSĂ, pletoși, -oase, adj. 1. Cu plete mari, cu păr lung și bogat; p. ext. (despre bărbați; adesea substantivat; peior.) cu părul lăsat să crească excesiv de lung. ♦ (Despre unele animale) Cu coama lungă și bogată. 2. (Despre plante) Cu tulpinile, ramurile sau frunzele lungi, stufoase, aplecate în jos. – Pleată + suf. -os.

DOOM

pletós adj. m., pl. pletóși; f. pletoásă, pl. pletoáse

pletoasele
PLETÓS, -OÁSĂ, pletoși, -oase, adj. 1. Cu plete mari, cu păr lung și bogat; p. ext. (despre bărbați; adesea substantivat; peior.) cu părul lăsat să crească excesiv de lung. ♦ (Despre unele animale) Cu coama lungă și bogată. 2. (Despre plante) Cu tulpinile, ramurile sau frunzele lungi, stufoase, aplecate în jos. – Pleată + suf. -os.

DOOM

pletós adj. m., pl. pletóși; f. pletoásă, pl. pletoáse

pletoaselor
PLETÓS, -OÁSĂ, pletoși, -oase, adj. 1. Cu plete mari, cu păr lung și bogat; p. ext. (despre bărbați; adesea substantivat; peior.) cu părul lăsat să crească excesiv de lung. ♦ (Despre unele animale) Cu coama lungă și bogată. 2. (Despre plante) Cu tulpinile, ramurile sau frunzele lungi, stufoase, aplecate în jos. – Pleată + suf. -os.

DOOM

pletós adj. m., pl. pletóși; f. pletoásă, pl. pletoáse

pletoric
PLETÓRIC, -Ă, pletorici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care are prea mult sânge. 2. Care este în număr prea mare; supraabundent. – Din fr. pléthorique.

DOOM

pletóric adj. m., pl. pletórici; f. pletórică, pl. pletórice

pletorica
PLETÓRIC, -Ă, pletorici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care are prea mult sânge. 2. Care este în număr prea mare; supraabundent. – Din fr. pléthorique.

DOOM

pletóric adj. m., pl. pletórici; f. pletórică, pl. pletórice

pletorice
PLETÓRIC, -Ă, pletorici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care are prea mult sânge. 2. Care este în număr prea mare; supraabundent. – Din fr. pléthorique.

DOOM

pletóric adj. m., pl. pletórici; f. pletórică, pl. pletórice

pletoricei
PLETÓRIC, -Ă, pletorici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care are prea mult sânge. 2. Care este în număr prea mare; supraabundent. – Din fr. pléthorique.

DOOM

pletóric adj. m., pl. pletórici; f. pletórică, pl. pletórice

pletoricele
PLETÓRIC, -Ă, pletorici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care are prea mult sânge. 2. Care este în număr prea mare; supraabundent. – Din fr. pléthorique.

DOOM

pletóric adj. m., pl. pletórici; f. pletórică, pl. pletórice

pletoricelor
PLETÓRIC, -Ă, pletorici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care are prea mult sânge. 2. Care este în număr prea mare; supraabundent. – Din fr. pléthorique.

DOOM

pletóric adj. m., pl. pletórici; f. pletórică, pl. pletórice

pletorici
PLETÓRIC, -Ă, pletorici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care are prea mult sânge. 2. Care este în număr prea mare; supraabundent. – Din fr. pléthorique.

DOOM

pletóric adj. m., pl. pletórici; f. pletórică, pl. pletórice

pletoricii
PLETÓRIC, -Ă, pletorici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care are prea mult sânge. 2. Care este în număr prea mare; supraabundent. – Din fr. pléthorique.

DOOM

pletóric adj. m., pl. pletórici; f. pletórică, pl. pletórice

pletoricilor
PLETÓRIC, -Ă, pletorici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care are prea mult sânge. 2. Care este în număr prea mare; supraabundent. – Din fr. pléthorique.

DOOM

pletóric adj. m., pl. pletórici; f. pletórică, pl. pletórice

pletoricul
PLETÓRIC, -Ă, pletorici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care are prea mult sânge. 2. Care este în număr prea mare; supraabundent. – Din fr. pléthorique.

DOOM

pletóric adj. m., pl. pletórici; f. pletórică, pl. pletórice

pletoricului
PLETÓRIC, -Ă, pletorici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care are prea mult sânge. 2. Care este în număr prea mare; supraabundent. – Din fr. pléthorique.

DOOM

pletóric adj. m., pl. pletórici; f. pletórică, pl. pletórice

pletorism
PLETORÍSM s.n. (Liv.) Caracter pletoric. [Et. incertă].

pletorismul
PLETORÍSM s.n. (Liv.) Caracter pletoric. [Et. incertă].

pletorismului
PLETORÍSM s.n. (Liv.) Caracter pletoric. [Et. incertă].

pletoră
PLÉTORĂ s. f. 1. Cantitate de sânge sau de lichide depășind valorile normale în întreg organismul sau numai în anumite părți ale lui; stare morbidă provocată de această supraîncărcare și care se manifestă prin roșeața pielii și a mucoaselor, palpitații, puls accelerat, respirație scurtă etc. 2. Cantitate mare de obiecte sau de ființe (lipsite de valoare). ◊ Pletoră semantică = aglomerare (excesivă) de sensuri la unele cuvinte. – Din fr. pléthore.

DOOM

!plétoră s. f., g.-d. art. plétorei

pletos
PLETÓS, -OÁSĂ, pletoși, -oase, adj. 1. Cu plete mari, cu păr lung și bogat; p. ext. (despre bărbați; adesea substantivat; peior.) cu părul lăsat să crească excesiv de lung. ♦ (Despre unele animale) Cu coama lungă și bogată. 2. (Despre plante) Cu tulpinile, ramurile sau frunzele lungi, stufoase, aplecate în jos. – Pleată + suf. -os.

DOOM

pletós adj. m., pl. pletóși; f. pletoásă, pl. pletoáse

pletosul
PLETÓS, -OÁSĂ, pletoși, -oase, adj. 1. Cu plete mari, cu păr lung și bogat; p. ext. (despre bărbați; adesea substantivat; peior.) cu părul lăsat să crească excesiv de lung. ♦ (Despre unele animale) Cu coama lungă și bogată. 2. (Despre plante) Cu tulpinile, ramurile sau frunzele lungi, stufoase, aplecate în jos. – Pleată + suf. -os.

DOOM

pletós adj. m., pl. pletóși; f. pletoásă, pl. pletoáse

pletosului
PLETÓS, -OÁSĂ, pletoși, -oase, adj. 1. Cu plete mari, cu păr lung și bogat; p. ext. (despre bărbați; adesea substantivat; peior.) cu părul lăsat să crească excesiv de lung. ♦ (Despre unele animale) Cu coama lungă și bogată. 2. (Despre plante) Cu tulpinile, ramurile sau frunzele lungi, stufoase, aplecate în jos. – Pleată + suf. -os.

DOOM

pletós adj. m., pl. pletóși; f. pletoásă, pl. pletoáse

pletoși
PLETÓS, -OÁSĂ, pletoși, -oase, adj. 1. Cu plete mari, cu păr lung și bogat; p. ext. (despre bărbați; adesea substantivat; peior.) cu părul lăsat să crească excesiv de lung. ♦ (Despre unele animale) Cu coama lungă și bogată. 2. (Despre plante) Cu tulpinile, ramurile sau frunzele lungi, stufoase, aplecate în jos. – Pleată + suf. -os.

DOOM

pletós adj. m., pl. pletóși; f. pletoásă, pl. pletoáse

pletoșii
PLETÓS, -OÁSĂ, pletoși, -oase, adj. 1. Cu plete mari, cu păr lung și bogat; p. ext. (despre bărbați; adesea substantivat; peior.) cu părul lăsat să crească excesiv de lung. ♦ (Despre unele animale) Cu coama lungă și bogată. 2. (Despre plante) Cu tulpinile, ramurile sau frunzele lungi, stufoase, aplecate în jos. – Pleată + suf. -os.

DOOM

pletós adj. m., pl. pletóși; f. pletoásă, pl. pletoáse

pletoșilor
PLETÓS, -OÁSĂ, pletoși, -oase, adj. 1. Cu plete mari, cu păr lung și bogat; p. ext. (despre bărbați; adesea substantivat; peior.) cu părul lăsat să crească excesiv de lung. ♦ (Despre unele animale) Cu coama lungă și bogată. 2. (Despre plante) Cu tulpinile, ramurile sau frunzele lungi, stufoase, aplecate în jos. – Pleată + suf. -os.

DOOM

pletós adj. m., pl. pletóși; f. pletoásă, pl. pletoáse

pleu
PLEU, pleuri, s. n. (Reg.) Tinichea. – Din magh. pléh, sb. pleh.

DOOM

pleu (reg.) s. n., art. pléul; (obiecte) pl. pléuri

pleul
PLEU, pleuri, s. n. (Reg.) Tinichea. – Din magh. pléh, sb. pleh.

DOOM

pleu (reg.) s. n., art. pléul; (obiecte) pl. pléuri

pleului
PLEU, pleuri, s. n. (Reg.) Tinichea. – Din magh. pléh, sb. pleh.

DOOM

pleu (reg.) s. n., art. pléul; (obiecte) pl. pléuri

pleur
PLEUR- v. pleuro-.

pleura
PLÉURĂ, pleure, s. f. Membrană seroasă care învelește plămânii și căptușește pereții cavității toracice. [Pr.: ple-u-] – Din lat., ngr., it. pleura, fr. pleure.

DOOM

pléură (ple-u-) s. f., g.-d. art. pléurei; pl. pléure

pleural
PLEURÁL, -Ă, pleurali, -e, adj. Care ține de pleură, privitor la pleură. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleural.

DOOM

pleurál (ple-u-) adj. m., pl. pleuráli; f. pleurálă, pl. pleurále

pleurala
PLEURÁL, -Ă, pleurali, -e, adj. Care ține de pleură, privitor la pleură. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleural.

DOOM

pleurál (ple-u-) adj. m., pl. pleuráli; f. pleurálă, pl. pleurále

pleurale
PLEURÁL, -Ă, pleurali, -e, adj. Care ține de pleură, privitor la pleură. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleural.

DOOM

pleurál (ple-u-) adj. m., pl. pleuráli; f. pleurálă, pl. pleurále

pleuralei
PLEURÁL, -Ă, pleurali, -e, adj. Care ține de pleură, privitor la pleură. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleural.

DOOM

pleurál (ple-u-) adj. m., pl. pleuráli; f. pleurálă, pl. pleurále

pleuralele
PLEURÁL, -Ă, pleurali, -e, adj. Care ține de pleură, privitor la pleură. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleural.

DOOM

pleurál (ple-u-) adj. m., pl. pleuráli; f. pleurálă, pl. pleurále

pleuralelor
PLEURÁL, -Ă, pleurali, -e, adj. Care ține de pleură, privitor la pleură. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleural.

DOOM

pleurál (ple-u-) adj. m., pl. pleuráli; f. pleurálă, pl. pleurále

pleurali
PLEURÁL, -Ă, pleurali, -e, adj. Care ține de pleură, privitor la pleură. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleural.

DOOM

pleurál (ple-u-) adj. m., pl. pleuráli; f. pleurálă, pl. pleurále

pleuralii
PLEURÁL, -Ă, pleurali, -e, adj. Care ține de pleură, privitor la pleură. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleural.

DOOM

pleurál (ple-u-) adj. m., pl. pleuráli; f. pleurálă, pl. pleurále

pleuralilor
PLEURÁL, -Ă, pleurali, -e, adj. Care ține de pleură, privitor la pleură. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleural.

DOOM

pleurál (ple-u-) adj. m., pl. pleuráli; f. pleurálă, pl. pleurále

pleuralul
PLEURÁL, -Ă, pleurali, -e, adj. Care ține de pleură, privitor la pleură. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleural.

DOOM

pleurál (ple-u-) adj. m., pl. pleuráli; f. pleurálă, pl. pleurále

pleuralului
PLEURÁL, -Ă, pleurali, -e, adj. Care ține de pleură, privitor la pleură. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleural.

DOOM

pleurál (ple-u-) adj. m., pl. pleuráli; f. pleurálă, pl. pleurále

pleure
PLÉURĂ, pleure, s. f. Membrană seroasă care învelește plămânii și căptușește pereții cavității toracice. [Pr.: ple-u-] – Din lat., ngr., it. pleura, fr. pleure.

DOOM

pléură (ple-u-) s. f., g.-d. art. pléurei; pl. pléure

pleurectomie
PLEURECTOMÍE s.f. Rezecție parțială a pleurei. [< fr. pleurectomie, cf. gr. pleura – coastă, ektome – excizie].

pleurei
PLÉURĂ, pleure, s. f. Membrană seroasă care învelește plămânii și căptușește pereții cavității toracice. [Pr.: ple-u-] – Din lat., ngr., it. pleura, fr. pleure.

DOOM

pléură (ple-u-) s. f., g.-d. art. pléurei; pl. pléure

pleurele
PLÉURĂ, pleure, s. f. Membrană seroasă care învelește plămânii și căptușește pereții cavității toracice. [Pr.: ple-u-] – Din lat., ngr., it. pleura, fr. pleure.

DOOM

pléură (ple-u-) s. f., g.-d. art. pléurei; pl. pléure

pleurelor
PLÉURĂ, pleure, s. f. Membrană seroasă care învelește plămânii și căptușește pereții cavității toracice. [Pr.: ple-u-] – Din lat., ngr., it. pleura, fr. pleure.

DOOM

pléură (ple-u-) s. f., g.-d. art. pléurei; pl. pléure

pleurezia
PLEUREZÍE, pleurezii, s. f. Boală care constă în inflamația acută sau cronică a pleurei pulmonare, însoțită adesea de o abundentă secreție de lichid seros, purulent sau hemoragic. ◊ Pleurezie purulentă = piotorax. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurésie.

DOOM

pleurezíe (ple-u-) s. f., art. pleurezía, g.-d. art. pleurezíei; pl. pleurezíi, art. pleurezíile

pleurezie
PLEUREZÍE, pleurezii, s. f. Boală care constă în inflamația acută sau cronică a pleurei pulmonare, însoțită adesea de o abundentă secreție de lichid seros, purulent sau hemoragic. ◊ Pleurezie purulentă = piotorax. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurésie.

DOOM

pleurezíe (ple-u-) s. f., art. pleurezía, g.-d. art. pleurezíei; pl. pleurezíi, art. pleurezíile

pleureziei
PLEUREZÍE, pleurezii, s. f. Boală care constă în inflamația acută sau cronică a pleurei pulmonare, însoțită adesea de o abundentă secreție de lichid seros, purulent sau hemoragic. ◊ Pleurezie purulentă = piotorax. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurésie.

DOOM

pleurezíe (ple-u-) s. f., art. pleurezía, g.-d. art. pleurezíei; pl. pleurezíi, art. pleurezíile

pleurezii
PLEUREZÍE, pleurezii, s. f. Boală care constă în inflamația acută sau cronică a pleurei pulmonare, însoțită adesea de o abundentă secreție de lichid seros, purulent sau hemoragic. ◊ Pleurezie purulentă = piotorax. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurésie.

DOOM

pleurezíe (ple-u-) s. f., art. pleurezía, g.-d. art. pleurezíei; pl. pleurezíi, art. pleurezíile

pleureziile
PLEUREZÍE, pleurezii, s. f. Boală care constă în inflamația acută sau cronică a pleurei pulmonare, însoțită adesea de o abundentă secreție de lichid seros, purulent sau hemoragic. ◊ Pleurezie purulentă = piotorax. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurésie.

DOOM

pleurezíe (ple-u-) s. f., art. pleurezía, g.-d. art. pleurezíei; pl. pleurezíi, art. pleurezíile

pleureziilor
PLEUREZÍE, pleurezii, s. f. Boală care constă în inflamația acută sau cronică a pleurei pulmonare, însoțită adesea de o abundentă secreție de lichid seros, purulent sau hemoragic. ◊ Pleurezie purulentă = piotorax. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurésie.

DOOM

pleurezíe (ple-u-) s. f., art. pleurezía, g.-d. art. pleurezíei; pl. pleurezíi, art. pleurezíile

pleuri
PLEU, pleuri, s. n. (Reg.) Tinichea. – Din magh. pléh, sb. pleh.

DOOM

pleu (reg.) s. n., art. pléul; (obiecte) pl. pléuri

pleuri
PLEURI- v. pleuro-.

pleurile
PLEU, pleuri, s. n. (Reg.) Tinichea. – Din magh. pléh, sb. pleh.

DOOM

pleu (reg.) s. n., art. pléul; (obiecte) pl. pléuri

pleurilor
PLEU, pleuri, s. n. (Reg.) Tinichea. – Din magh. pléh, sb. pleh.

DOOM

pleu (reg.) s. n., art. pléul; (obiecte) pl. pléuri

pleurita
PLEURÍTĂ, pleurite, s. f. Boală care constă în inflamația uscată a pleurei pulmonare, fără apariția lichidului în cavitatea pleurală. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurite.

DOOM

pleurítă (ple-u-) s. f., g.-d. art. pleurítei; pl. pleuríte

pleurite
PLEURÍTĂ, pleurite, s. f. Boală care constă în inflamația uscată a pleurei pulmonare, fără apariția lichidului în cavitatea pleurală. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurite.

DOOM

pleurítă (ple-u-) s. f., g.-d. art. pleurítei; pl. pleuríte

pleuritei
PLEURÍTĂ, pleurite, s. f. Boală care constă în inflamația uscată a pleurei pulmonare, fără apariția lichidului în cavitatea pleurală. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurite.

DOOM

pleurítă (ple-u-) s. f., g.-d. art. pleurítei; pl. pleuríte

pleuritele
PLEURÍTĂ, pleurite, s. f. Boală care constă în inflamația uscată a pleurei pulmonare, fără apariția lichidului în cavitatea pleurală. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurite.

DOOM

pleurítă (ple-u-) s. f., g.-d. art. pleurítei; pl. pleuríte

pleuritelor
PLEURÍTĂ, pleurite, s. f. Boală care constă în inflamația uscată a pleurei pulmonare, fără apariția lichidului în cavitatea pleurală. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurite.

DOOM

pleurítă (ple-u-) s. f., g.-d. art. pleurítei; pl. pleuríte

pleuritic
PLEURÍTIC, -Ă, pleuritici, -ce, adj. Specific pleureziei; cauzat de pleurezie. ♦ (Substantivat) Persoană care suferă de pleurezie. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurétique.

DOOM

pleurític (ple-u-) adj. m., s. m., pl. pleurítici; adj. f., s. f. pleurítică, pl. pleurítice

pleuritic
PLEURÍTIC, -Ă, pleuritici, -ce, adj. Specific pleureziei; cauzat de pleurezie. ♦ (Substantivat) Persoană care suferă de pleurezie. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurétique.

DOOM

pleurític (ple-u-) adj. m., s. m., pl. pleurítici; adj. f., s. f. pleurítică, pl. pleurítice

pleuritica
PLEURÍTIC, -Ă, pleuritici, -ce, adj. Specific pleureziei; cauzat de pleurezie. ♦ (Substantivat) Persoană care suferă de pleurezie. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurétique.

DOOM

pleurític (ple-u-) adj. m., s. m., pl. pleurítici; adj. f., s. f. pleurítică, pl. pleurítice

pleuritica
PLEURÍTIC, -Ă, pleuritici, -ce, adj. Specific pleureziei; cauzat de pleurezie. ♦ (Substantivat) Persoană care suferă de pleurezie. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurétique.

DOOM

pleurític (ple-u-) adj. m., s. m., pl. pleurítici; adj. f., s. f. pleurítică, pl. pleurítice

pleuritice
PLEURÍTIC, -Ă, pleuritici, -ce, adj. Specific pleureziei; cauzat de pleurezie. ♦ (Substantivat) Persoană care suferă de pleurezie. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurétique.

DOOM

pleurític (ple-u-) adj. m., s. m., pl. pleurítici; adj. f., s. f. pleurítică, pl. pleurítice

pleuritice
PLEURÍTIC, -Ă, pleuritici, -ce, adj. Specific pleureziei; cauzat de pleurezie. ♦ (Substantivat) Persoană care suferă de pleurezie. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurétique.

DOOM

pleurític (ple-u-) adj. m., s. m., pl. pleurítici; adj. f., s. f. pleurítică, pl. pleurítice

pleuriticei
PLEURÍTIC, -Ă, pleuritici, -ce, adj. Specific pleureziei; cauzat de pleurezie. ♦ (Substantivat) Persoană care suferă de pleurezie. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurétique.

DOOM

pleurític (ple-u-) adj. m., s. m., pl. pleurítici; adj. f., s. f. pleurítică, pl. pleurítice

pleuriticei
PLEURÍTIC, -Ă, pleuritici, -ce, adj. Specific pleureziei; cauzat de pleurezie. ♦ (Substantivat) Persoană care suferă de pleurezie. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurétique.

DOOM

pleurític (ple-u-) adj. m., s. m., pl. pleurítici; adj. f., s. f. pleurítică, pl. pleurítice

pleuriticele
PLEURÍTIC, -Ă, pleuritici, -ce, adj. Specific pleureziei; cauzat de pleurezie. ♦ (Substantivat) Persoană care suferă de pleurezie. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurétique.

DOOM

pleurític (ple-u-) adj. m., s. m., pl. pleurítici; adj. f., s. f. pleurítică, pl. pleurítice

pleuriticele
PLEURÍTIC, -Ă, pleuritici, -ce, adj. Specific pleureziei; cauzat de pleurezie. ♦ (Substantivat) Persoană care suferă de pleurezie. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurétique.

DOOM

pleurític (ple-u-) adj. m., s. m., pl. pleurítici; adj. f., s. f. pleurítică, pl. pleurítice

pleuriticelor
PLEURÍTIC, -Ă, pleuritici, -ce, adj. Specific pleureziei; cauzat de pleurezie. ♦ (Substantivat) Persoană care suferă de pleurezie. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurétique.

DOOM

pleurític (ple-u-) adj. m., s. m., pl. pleurítici; adj. f., s. f. pleurítică, pl. pleurítice

pleuriticelor
PLEURÍTIC, -Ă, pleuritici, -ce, adj. Specific pleureziei; cauzat de pleurezie. ♦ (Substantivat) Persoană care suferă de pleurezie. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurétique.

DOOM

pleurític (ple-u-) adj. m., s. m., pl. pleurítici; adj. f., s. f. pleurítică, pl. pleurítice

pleuritici
PLEURÍTIC, -Ă, pleuritici, -ce, adj. Specific pleureziei; cauzat de pleurezie. ♦ (Substantivat) Persoană care suferă de pleurezie. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurétique.

DOOM

pleurític (ple-u-) adj. m., s. m., pl. pleurítici; adj. f., s. f. pleurítică, pl. pleurítice

pleuritici
PLEURÍTIC, -Ă, pleuritici, -ce, adj. Specific pleureziei; cauzat de pleurezie. ♦ (Substantivat) Persoană care suferă de pleurezie. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurétique.

DOOM

pleurític (ple-u-) adj. m., s. m., pl. pleurítici; adj. f., s. f. pleurítică, pl. pleurítice

pleuriticii
PLEURÍTIC, -Ă, pleuritici, -ce, adj. Specific pleureziei; cauzat de pleurezie. ♦ (Substantivat) Persoană care suferă de pleurezie. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurétique.

DOOM

pleurític (ple-u-) adj. m., s. m., pl. pleurítici; adj. f., s. f. pleurítică, pl. pleurítice

pleuriticii
PLEURÍTIC, -Ă, pleuritici, -ce, adj. Specific pleureziei; cauzat de pleurezie. ♦ (Substantivat) Persoană care suferă de pleurezie. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurétique.

DOOM

pleurític (ple-u-) adj. m., s. m., pl. pleurítici; adj. f., s. f. pleurítică, pl. pleurítice

pleuriticilor
PLEURÍTIC, -Ă, pleuritici, -ce, adj. Specific pleureziei; cauzat de pleurezie. ♦ (Substantivat) Persoană care suferă de pleurezie. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurétique.

DOOM

pleurític (ple-u-) adj. m., s. m., pl. pleurítici; adj. f., s. f. pleurítică, pl. pleurítice

pleuriticilor
PLEURÍTIC, -Ă, pleuritici, -ce, adj. Specific pleureziei; cauzat de pleurezie. ♦ (Substantivat) Persoană care suferă de pleurezie. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurétique.

DOOM

pleurític (ple-u-) adj. m., s. m., pl. pleurítici; adj. f., s. f. pleurítică, pl. pleurítice

pleuriticul
PLEURÍTIC, -Ă, pleuritici, -ce, adj. Specific pleureziei; cauzat de pleurezie. ♦ (Substantivat) Persoană care suferă de pleurezie. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurétique.

DOOM

pleurític (ple-u-) adj. m., s. m., pl. pleurítici; adj. f., s. f. pleurítică, pl. pleurítice

pleuriticul
PLEURÍTIC, -Ă, pleuritici, -ce, adj. Specific pleureziei; cauzat de pleurezie. ♦ (Substantivat) Persoană care suferă de pleurezie. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurétique.

DOOM

pleurític (ple-u-) adj. m., s. m., pl. pleurítici; adj. f., s. f. pleurítică, pl. pleurítice

pleuriticului
PLEURÍTIC, -Ă, pleuritici, -ce, adj. Specific pleureziei; cauzat de pleurezie. ♦ (Substantivat) Persoană care suferă de pleurezie. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurétique.

DOOM

pleurític (ple-u-) adj. m., s. m., pl. pleurítici; adj. f., s. f. pleurítică, pl. pleurítice

pleuriticului
PLEURÍTIC, -Ă, pleuritici, -ce, adj. Specific pleureziei; cauzat de pleurezie. ♦ (Substantivat) Persoană care suferă de pleurezie. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurétique.

DOOM

pleurític (ple-u-) adj. m., s. m., pl. pleurítici; adj. f., s. f. pleurítică, pl. pleurítice

pleuro
PLEURO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) pleură”, „care afectează pleura”. [Var. pleur-, pleuri-. / < fr. pleuro-, cf. gr. pleuron].

pleurocel
PLEUROCÉL s.n. (Med.) Hernie a plămânului și a pleurei. [< fr. pleurocèle, cf. gr. pleura – coastă, kele – hernie].

pleurodinia
PLEURODINÍE, pleurodinii, s. f. Durere acută, de natură inflamatorie, în regiunea nervilor intercostali. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurodynie.

DOOM

pleurodiníe (ple-u-) s. f., art. pleurodinía, g.-d. art. pleurodiníei; pl. pleurodiníi, art. pleurodiníile

pleurodinie
PLEURODINÍE, pleurodinii, s. f. Durere acută, de natură inflamatorie, în regiunea nervilor intercostali. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurodynie.

DOOM

pleurodiníe (ple-u-) s. f., art. pleurodinía, g.-d. art. pleurodiníei; pl. pleurodiníi, art. pleurodiníile

pleurodiniei
PLEURODINÍE, pleurodinii, s. f. Durere acută, de natură inflamatorie, în regiunea nervilor intercostali. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurodynie.

DOOM

pleurodiníe (ple-u-) s. f., art. pleurodinía, g.-d. art. pleurodiníei; pl. pleurodiníi, art. pleurodiníile

pleurodinii
PLEURODINÍE, pleurodinii, s. f. Durere acută, de natură inflamatorie, în regiunea nervilor intercostali. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurodynie.

DOOM

pleurodiníe (ple-u-) s. f., art. pleurodinía, g.-d. art. pleurodiníei; pl. pleurodiníi, art. pleurodiníile

pleurodiniile
PLEURODINÍE, pleurodinii, s. f. Durere acută, de natură inflamatorie, în regiunea nervilor intercostali. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurodynie.

DOOM

pleurodiníe (ple-u-) s. f., art. pleurodinía, g.-d. art. pleurodiníei; pl. pleurodiníi, art. pleurodiníile

pleurodiniilor
PLEURODINÍE, pleurodinii, s. f. Durere acută, de natură inflamatorie, în regiunea nervilor intercostali. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurodynie.

DOOM

pleurodiníe (ple-u-) s. f., art. pleurodinía, g.-d. art. pleurodiníei; pl. pleurodiníi, art. pleurodiníile

pleuroliză
PLEUROLÍZĂ s.f. (Med.) Tăiere a aderențelor pleurale care unesc cele două foițe ale pleurei. [< fr. pleurolyse].

pleuropericardită
PLEUROPERICARDÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație simultană a pleurei și a pericardului. [< fr. pleuropéricardite].

pleuropneumonia
PLEUROPNEUMONÍE, pleuropneumonii, s. f. Pneumonie care afectează și pleura adiacentă zonei pulmonare bolnave. [Pr.: ple-u-ro-pne-u-] – Din fr. pleuropneumonie.

DOOM

!pleuropneumoníe (ple-u-rop-ne-u-/-ro-pne-) s. f., art. pleuropneumonía, g.-d. art. pleuropneumoníei; pl. pleuropneumoníi, art. pleuropneumoníile

pleuropneumonie
PLEUROPNEUMONÍE, pleuropneumonii, s. f. Pneumonie care afectează și pleura adiacentă zonei pulmonare bolnave. [Pr.: ple-u-ro-pne-u-] – Din fr. pleuropneumonie.

DOOM

!pleuropneumoníe (ple-u-rop-ne-u-/-ro-pne-) s. f., art. pleuropneumonía, g.-d. art. pleuropneumoníei; pl. pleuropneumoníi, art. pleuropneumoníile

pleuropneumoniei
PLEUROPNEUMONÍE, pleuropneumonii, s. f. Pneumonie care afectează și pleura adiacentă zonei pulmonare bolnave. [Pr.: ple-u-ro-pne-u-] – Din fr. pleuropneumonie.

DOOM

!pleuropneumoníe (ple-u-rop-ne-u-/-ro-pne-) s. f., art. pleuropneumonía, g.-d. art. pleuropneumoníei; pl. pleuropneumoníi, art. pleuropneumoníile

pleuropneumonii
PLEUROPNEUMONÍE, pleuropneumonii, s. f. Pneumonie care afectează și pleura adiacentă zonei pulmonare bolnave. [Pr.: ple-u-ro-pne-u-] – Din fr. pleuropneumonie.

DOOM

!pleuropneumoníe (ple-u-rop-ne-u-/-ro-pne-) s. f., art. pleuropneumonía, g.-d. art. pleuropneumoníei; pl. pleuropneumoníi, art. pleuropneumoníile

pleuropneumoniile
PLEUROPNEUMONÍE, pleuropneumonii, s. f. Pneumonie care afectează și pleura adiacentă zonei pulmonare bolnave. [Pr.: ple-u-ro-pne-u-] – Din fr. pleuropneumonie.

DOOM

!pleuropneumoníe (ple-u-rop-ne-u-/-ro-pne-) s. f., art. pleuropneumonía, g.-d. art. pleuropneumoníei; pl. pleuropneumoníi, art. pleuropneumoníile

pleuropneumoniilor
PLEUROPNEUMONÍE, pleuropneumonii, s. f. Pneumonie care afectează și pleura adiacentă zonei pulmonare bolnave. [Pr.: ple-u-ro-pne-u-] – Din fr. pleuropneumonie.

DOOM

!pleuropneumoníe (ple-u-rop-ne-u-/-ro-pne-) s. f., art. pleuropneumonía, g.-d. art. pleuropneumoníei; pl. pleuropneumoníi, art. pleuropneumoníile

pleuroscoape
PLEUROSCÓP, pleuroscoape, s. n. Instrument cu ajutorul căruia se examinează vizual cavitatea pleurală. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleuroscope.

DOOM

!pleuroscóp (ple-u-ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. pleuroscoápe

pleuroscoapele
PLEUROSCÓP, pleuroscoape, s. n. Instrument cu ajutorul căruia se examinează vizual cavitatea pleurală. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleuroscope.

DOOM

!pleuroscóp (ple-u-ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. pleuroscoápe

pleuroscoapelor
PLEUROSCÓP, pleuroscoape, s. n. Instrument cu ajutorul căruia se examinează vizual cavitatea pleurală. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleuroscope.

DOOM

!pleuroscóp (ple-u-ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. pleuroscoápe

pleuroscop
PLEUROSCÓP, pleuroscoape, s. n. Instrument cu ajutorul căruia se examinează vizual cavitatea pleurală. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleuroscope.

DOOM

!pleuroscóp (ple-u-ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. pleuroscoápe

pleuroscopia
PLEUROSCOPÍE, pleuroscopii, s. f. Examinare vizuală a cavității pleurale cu ajutorul pleuroscopului. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleuroscopie.

DOOM

!pleuroscopíe (ple-u-ros-co-/-ro-sco-) s. f., art. pleuroscopía, g.-d. art. pleuroscopíei; pl. pleuroscopíi, art. pleuroscopíile

pleuroscopie
PLEUROSCOPÍE, pleuroscopii, s. f. Examinare vizuală a cavității pleurale cu ajutorul pleuroscopului. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleuroscopie.

DOOM

!pleuroscopíe (ple-u-ros-co-/-ro-sco-) s. f., art. pleuroscopía, g.-d. art. pleuroscopíei; pl. pleuroscopíi, art. pleuroscopíile

pleuroscopiei
PLEUROSCOPÍE, pleuroscopii, s. f. Examinare vizuală a cavității pleurale cu ajutorul pleuroscopului. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleuroscopie.

DOOM

!pleuroscopíe (ple-u-ros-co-/-ro-sco-) s. f., art. pleuroscopía, g.-d. art. pleuroscopíei; pl. pleuroscopíi, art. pleuroscopíile

pleuroscopii
PLEUROSCOPÍE, pleuroscopii, s. f. Examinare vizuală a cavității pleurale cu ajutorul pleuroscopului. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleuroscopie.

DOOM

!pleuroscopíe (ple-u-ros-co-/-ro-sco-) s. f., art. pleuroscopía, g.-d. art. pleuroscopíei; pl. pleuroscopíi, art. pleuroscopíile

pleuroscopiile
PLEUROSCOPÍE, pleuroscopii, s. f. Examinare vizuală a cavității pleurale cu ajutorul pleuroscopului. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleuroscopie.

DOOM

!pleuroscopíe (ple-u-ros-co-/-ro-sco-) s. f., art. pleuroscopía, g.-d. art. pleuroscopíei; pl. pleuroscopíi, art. pleuroscopíile

pleuroscopiilor
PLEUROSCOPÍE, pleuroscopii, s. f. Examinare vizuală a cavității pleurale cu ajutorul pleuroscopului. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleuroscopie.

DOOM

!pleuroscopíe (ple-u-ros-co-/-ro-sco-) s. f., art. pleuroscopía, g.-d. art. pleuroscopíei; pl. pleuroscopíi, art. pleuroscopíile

pleuroscopul
PLEUROSCÓP, pleuroscoape, s. n. Instrument cu ajutorul căruia se examinează vizual cavitatea pleurală. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleuroscope.

DOOM

!pleuroscóp (ple-u-ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. pleuroscoápe

pleuroscopului
PLEUROSCÓP, pleuroscoape, s. n. Instrument cu ajutorul căruia se examinează vizual cavitatea pleurală. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleuroscope.

DOOM

!pleuroscóp (ple-u-ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. pleuroscoápe

pleurotomia
PLEUROTOMÍE, pleurotomii, s. f. Deschidere a cavității pleurale în scopul evacuării puroiului colectat în această cavitate sau în vederea explorării acestei cavități. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurotomie.

DOOM

pleurotomíe (ple-u-) s. f., art. pleurotomía, g.-d. art. pleurotomíei; pl. pleurotomíi, art. pleurotomíile

pleurotomie
PLEUROTOMÍE, pleurotomii, s. f. Deschidere a cavității pleurale în scopul evacuării puroiului colectat în această cavitate sau în vederea explorării acestei cavități. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurotomie.

DOOM

pleurotomíe (ple-u-) s. f., art. pleurotomía, g.-d. art. pleurotomíei; pl. pleurotomíi, art. pleurotomíile

pleurotomiei
PLEUROTOMÍE, pleurotomii, s. f. Deschidere a cavității pleurale în scopul evacuării puroiului colectat în această cavitate sau în vederea explorării acestei cavități. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurotomie.

DOOM

pleurotomíe (ple-u-) s. f., art. pleurotomía, g.-d. art. pleurotomíei; pl. pleurotomíi, art. pleurotomíile

pleurotomii
PLEUROTOMÍE, pleurotomii, s. f. Deschidere a cavității pleurale în scopul evacuării puroiului colectat în această cavitate sau în vederea explorării acestei cavități. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurotomie.

DOOM

pleurotomíe (ple-u-) s. f., art. pleurotomía, g.-d. art. pleurotomíei; pl. pleurotomíi, art. pleurotomíile

pleurotomiile
PLEUROTOMÍE, pleurotomii, s. f. Deschidere a cavității pleurale în scopul evacuării puroiului colectat în această cavitate sau în vederea explorării acestei cavități. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurotomie.

DOOM

pleurotomíe (ple-u-) s. f., art. pleurotomía, g.-d. art. pleurotomíei; pl. pleurotomíi, art. pleurotomíile

pleurotomiilor
PLEUROTOMÍE, pleurotomii, s. f. Deschidere a cavității pleurale în scopul evacuării puroiului colectat în această cavitate sau în vederea explorării acestei cavități. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleurotomie.

DOOM

pleurotomíe (ple-u-) s. f., art. pleurotomía, g.-d. art. pleurotomíei; pl. pleurotomíi, art. pleurotomíile

pleurototonus
PLEUROTOTÓNUS s.n. (Med.) Încovoiere a trunchiului într-o parte, în tetanus, datorită predominației contracturii pe mușchii laterali dintr-o singură parte. [< fr. pleurothotonos, cf. gr. pleurothen – de o parte, tonos – tensiune].

pleurotus
PẮSTRĂV, păstrăvi, s. m. 1. Pește de apă dulce din familia salmonidelor, acoperit cu solzi mici, cu puncte negre și roșii și burta gălbuie, care trăiește în apele de munte, fiind foarte apreciat pentru carnea lui gustoasă (Salmo trutta fario). 2. (Reg.) Numele mai multor specii de ciuperci comestibile mari, cu sau fără picior, în formă de scoică de culoare cenușie-negricioasă, care cresc pe trunchiurile copacilor, producând un putregai alb al lemnului. – Din bg. păstărva.

pleuston
PLEUSTÓN s.n. Totalitatea talurilor pluricelulare de alge roșii sau brune care plutesc ca niște insule pe apă. [< germ. Pleuston].

pleustonul
PLEUSTÓN s.n. Totalitatea talurilor pluricelulare de alge roșii sau brune care plutesc ca niște insule pe apă. [< germ. Pleuston].

pleustonului
PLEUSTÓN s.n. Totalitatea talurilor pluricelulare de alge roșii sau brune care plutesc ca niște insule pe apă. [< germ. Pleuston].

plev
plev (-ve), s. n. – (Bucov.) Vas de tablă. Germ. Blech „tinichea”. E dubletul lui pleu (var. bleu, plef, blef), s. n. (Trans., tinichea), din mag. pléh (Candrea). – Der. pleuar, s. m. (Trans., tinichigiu); pleviță, s. f. (placă metalică din josul leucei; întăritură din metal la o piesă crăpată), a cărui legătură cu sl. plenica „lanț” (Miklosich, Lexicon, 571; Cihac, II, 265) este dubioasă. Cf. privită.

plevaița
PLEVÁIȚĂ, plevaițe, s. f. Numele a două plante erbacee din familia compozeelor, cu tulpina lânoasă și ramificată de la bază, cu flori mici, roz-violacee sau roșii-purpurii, persistente, care cresc în regiunile de stepă și de silvostepă; imortelă (Xeranthemum annuum și foetidum). [Pr.: -va-i-] – Et. nec.

DOOM

pleváiță (-va-i-) s. f., g.-d. art. pleváiței; pl. pleváițe

plevaițe
PLEVÁIȚĂ, plevaițe, s. f. Numele a două plante erbacee din familia compozeelor, cu tulpina lânoasă și ramificată de la bază, cu flori mici, roz-violacee sau roșii-purpurii, persistente, care cresc în regiunile de stepă și de silvostepă; imortelă (Xeranthemum annuum și foetidum). [Pr.: -va-i-] – Et. nec.

DOOM

pleváiță (-va-i-) s. f., g.-d. art. pleváiței; pl. pleváițe

plevaiței
PLEVÁIȚĂ, plevaițe, s. f. Numele a două plante erbacee din familia compozeelor, cu tulpina lânoasă și ramificată de la bază, cu flori mici, roz-violacee sau roșii-purpurii, persistente, care cresc în regiunile de stepă și de silvostepă; imortelă (Xeranthemum annuum și foetidum). [Pr.: -va-i-] – Et. nec.

DOOM

pleváiță (-va-i-) s. f., g.-d. art. pleváiței; pl. pleváițe

plevaițele
PLEVÁIȚĂ, plevaițe, s. f. Numele a două plante erbacee din familia compozeelor, cu tulpina lânoasă și ramificată de la bază, cu flori mici, roz-violacee sau roșii-purpurii, persistente, care cresc în regiunile de stepă și de silvostepă; imortelă (Xeranthemum annuum și foetidum). [Pr.: -va-i-] – Et. nec.

DOOM

pleváiță (-va-i-) s. f., g.-d. art. pleváiței; pl. pleváițe

plevaițelor
PLEVÁIȚĂ, plevaițe, s. f. Numele a două plante erbacee din familia compozeelor, cu tulpina lânoasă și ramificată de la bază, cu flori mici, roz-violacee sau roșii-purpurii, persistente, care cresc în regiunile de stepă și de silvostepă; imortelă (Xeranthemum annuum și foetidum). [Pr.: -va-i-] – Et. nec.

DOOM

pleváiță (-va-i-) s. f., g.-d. art. pleváiței; pl. pleváițe

pleve
PLEÁVĂ s. f. I. 1. Resturi de spice sau de păstăi rezultate din treieratul cerealelor sau al leguminoaselor. ♦ Fig. Ceea ce este lipsit de valoare, de importanță; lucru de nimic. 2. Fig. Om de nimic; lepădătură, drojdia societății. II. (Iht.) Plevușcă. – Din sl. plĕva.

DOOM

pleávă s. f., g.-d. art. plévei

plevei
PLEÁVĂ s. f. I. 1. Resturi de spice sau de păstăi rezultate din treieratul cerealelor sau al leguminoaselor. ♦ Fig. Ceea ce este lipsit de valoare, de importanță; lucru de nimic. 2. Fig. Om de nimic; lepădătură, drojdia societății. II. (Iht.) Plevușcă. – Din sl. plĕva.

DOOM

pleávă s. f., g.-d. art. plévei

plevila
PLÉVILĂ, plevile, s. f. Plivire; îndepărtarea lăstarilor de prisos de pe butucul viței de vie. Se zăresc ici și colo puncte albe, muncitori la plevilă. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 59.

DOOM

plévilă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. plévilei; pl. plévile

plevile
PLÉVILĂ, plevile, s. f. Plivire; îndepărtarea lăstarilor de prisos de pe butucul viței de vie. Se zăresc ici și colo puncte albe, muncitori la plevilă. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 59.

DOOM

plévilă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. plévilei; pl. plévile

plevilei
PLÉVILĂ, plevile, s. f. Plivire; îndepărtarea lăstarilor de prisos de pe butucul viței de vie. Se zăresc ici și colo puncte albe, muncitori la plevilă. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 59.

DOOM

plévilă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. plévilei; pl. plévile

plevilele
PLÉVILĂ, plevile, s. f. Plivire; îndepărtarea lăstarilor de prisos de pe butucul viței de vie. Se zăresc ici și colo puncte albe, muncitori la plevilă. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 59.

DOOM

plévilă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. plévilei; pl. plévile

plevilelor
PLÉVILĂ, plevile, s. f. Plivire; îndepărtarea lăstarilor de prisos de pe butucul viței de vie. Se zăresc ici și colo puncte albe, muncitori la plevilă. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 59.

DOOM

plévilă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. plévilei; pl. plévile

plevița
PLÉVIȚĂ, plevițe, s. f. (Reg.) Placă de fier care îmbracă partea de jos a leucii. ♦ Bucată de fier care se bate în cuie sau în nituri pentru a acoperi o crăpătură la vase, la albii etc. – Pleu + suf. -iță.

DOOM

pléviță (reg.) s. f., g.-d. art. pléviței; pl. plévițe

plevițe
PLÉVIȚĂ, plevițe, s. f. (Reg.) Placă de fier care îmbracă partea de jos a leucii. ♦ Bucată de fier care se bate în cuie sau în nituri pentru a acoperi o crăpătură la vase, la albii etc. – Pleu + suf. -iță.

DOOM

pléviță (reg.) s. f., g.-d. art. pléviței; pl. plévițe

pleviței
PLÉVIȚĂ, plevițe, s. f. (Reg.) Placă de fier care îmbracă partea de jos a leucii. ♦ Bucată de fier care se bate în cuie sau în nituri pentru a acoperi o crăpătură la vase, la albii etc. – Pleu + suf. -iță.

DOOM

pléviță (reg.) s. f., g.-d. art. pléviței; pl. plévițe

plevițele
PLÉVIȚĂ, plevițe, s. f. (Reg.) Placă de fier care îmbracă partea de jos a leucii. ♦ Bucată de fier care se bate în cuie sau în nituri pentru a acoperi o crăpătură la vase, la albii etc. – Pleu + suf. -iță.

DOOM

pléviță (reg.) s. f., g.-d. art. pléviței; pl. plévițe

plevițelor
PLÉVIȚĂ, plevițe, s. f. (Reg.) Placă de fier care îmbracă partea de jos a leucii. ♦ Bucată de fier care se bate în cuie sau în nituri pentru a acoperi o crăpătură la vase, la albii etc. – Pleu + suf. -iță.

DOOM

pléviță (reg.) s. f., g.-d. art. pléviței; pl. plévițe

plevușca
PLEVÚȘCĂ, plevuști, s. f. 1. Peștișor de baltă din familia ciprinidelor, cu corpul lung de 6-10 cm, acoperit cu solzi mărunți, cu capul verde-cafeniu, spinarea galbenă-verzuie și cu luciu metalic pe restul corpului (Leucaspius delineatus); p. gener. nume dat peștilor mărunți de orice specie. 2. Fig. Grup de oameni de puțină însemnătate. [Pl. și: plevuște] – Pleavă + suf. -ușcă.

plevușcar
PLEVUȘCÁR, plevușcari, s. m. (Rar) Om de puțină însemnătate, de valoare mică. Din această foaie ce scot plevușcarii de aci... să dai două lui Zane. BăLCESCU, la GHICA, A. 587.

plevușcă
PLEVÚȘCĂ, plevuști și plevuște, s. f. (De obicei cu sens colectiv) 1. Nume dat peștilor mărunți de orice specie sau speciilor care nu ating dimensiuni mari. Compus: plevușca-de-baltă = peștișor foarte mic, cu trupul subțiat către coadă, avînd de-a lungul șirei spinării și pe burtă niște spini cu care se apără de peștii mai mari. 2. Fig. Grup de oameni de puțină însemnătate, obscur, mărunt. Bietul Aghiuță! știa el de ce sta pitit pîntre plevușcă, măcar că era un drac și jumătate: bănuise ce-l aștepta. CARAGIALE, O. III 28.

DOOM

!plevúșcă s. f., g.-d. art. plevúștii; pl. plevúști

plevuști
PLEVÚȘCĂ, plevuști, s. f. 1. Peștișor de baltă din familia ciprinidelor, cu corpul lung de 6-10 cm, acoperit cu solzi mărunți, cu capul verde-cafeniu, spinarea galbenă-verzuie și cu luciu metalic pe restul corpului (Leucaspius delineatus); p. gener. nume dat peștilor mărunți de orice specie. 2. Fig. Grup de oameni de puțină însemnătate. [Pl. și: plevuște] – Pleavă + suf. -ușcă.

plevuștii
PLEVÚȘCĂ, plevuști, s. f. 1. Peștișor de baltă din familia ciprinidelor, cu corpul lung de 6-10 cm, acoperit cu solzi mărunți, cu capul verde-cafeniu, spinarea galbenă-verzuie și cu luciu metalic pe restul corpului (Leucaspius delineatus); p. gener. nume dat peștilor mărunți de orice specie. 2. Fig. Grup de oameni de puțină însemnătate. [Pl. și: plevuște] – Pleavă + suf. -ușcă.

plevuștile
PLEVÚȘCĂ, plevuști, s. f. 1. Peștișor de baltă din familia ciprinidelor, cu corpul lung de 6-10 cm, acoperit cu solzi mărunți, cu capul verde-cafeniu, spinarea galbenă-verzuie și cu luciu metalic pe restul corpului (Leucaspius delineatus); p. gener. nume dat peștilor mărunți de orice specie. 2. Fig. Grup de oameni de puțină însemnătate. [Pl. și: plevuște] – Pleavă + suf. -ușcă.

plevuștilor
PLEVÚȘCĂ, plevuști, s. f. 1. Peștișor de baltă din familia ciprinidelor, cu corpul lung de 6-10 cm, acoperit cu solzi mărunți, cu capul verde-cafeniu, spinarea galbenă-verzuie și cu luciu metalic pe restul corpului (Leucaspius delineatus); p. gener. nume dat peștilor mărunți de orice specie. 2. Fig. Grup de oameni de puțină însemnătate. [Pl. și: plevuște] – Pleavă + suf. -ușcă.

plex
PLEX, plexuri, s. n. Țesut format din fibre nervoase sau din vase sangvine împletite nesistematizat între ele, care se află în diferite puncte ale organismului. ◊ Plex solar = plex care se găsește în cavitatea abdominală, lângă stomac. – Din lat., fr. plexus.

DOOM

plex s. n., pl. pléxuri

plexalgie
PLEXALGÍE s.f. (Med.) Nevralgie a unui plex nervos sau simpatic. [Gen. -iei. / < fr. plexalgie].

plexiglas
PLEXIGLÁS s. n. Masă plastică transparentă și incasabilă, din care se fac diferite obiecte rezistente la șocuri și la trepidații; sticlă organică, stiplex, polimetacrilat. – Din germ. Plexiglas, fr. plexiglas.

DOOM

pléxiglas (-xi-glas) s. n.

plexiglas
PLEXIGLÁS s. n. Masă plastică transparentă incasabilă, din care se fac diferite obiecte rezistente la șocuri și la trepidații; sticlă organică, stiplex, polimetacrilat. [Acc. și: pléxiglas] – Din germ. Plexiglas, fr. plexiglas.

plexiglasul
PLEXIGLÁS s. n. Masă plastică transparentă și incasabilă, din care se fac diferite obiecte rezistente la șocuri și la trepidații; sticlă organică, stiplex, polimetacrilat. – Din germ. Plexiglas, fr. plexiglas.

DOOM

pléxiglas (-xi-glas) s. n.

plexiglasului
PLEXIGLÁS s. n. Masă plastică transparentă și incasabilă, din care se fac diferite obiecte rezistente la șocuri și la trepidații; sticlă organică, stiplex, polimetacrilat. – Din germ. Plexiglas, fr. plexiglas.

DOOM

pléxiglas (-xi-glas) s. n.

plexippus
Plexippus 1. Fiul lui Phineus (2.). A fost lipsit de vedere de către propriul său părinte, împreună cu celălalt frate al său. 2. Unul dintre cei doi unchi ai lui Meleager, ucis de către erou cu ocazia vînătorii mistrețului din Calydon (v. și Meleager).

plexită
PLEXÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a unui plex nervos. [< fr. plexite].

plexul
PLEX, plexuri, s. n. Țesut format din fibre nervoase sau din vase sangvine împletite nesistematizat între ele, care se află în diferite puncte ale organismului. ◊ Plex solar = plex care se găsește în cavitatea abdominală, lângă stomac. – Din lat., fr. plexus.

DOOM

plex s. n., pl. pléxuri

plexului
PLEX, plexuri, s. n. Țesut format din fibre nervoase sau din vase sangvine împletite nesistematizat între ele, care se află în diferite puncte ale organismului. ◊ Plex solar = plex care se găsește în cavitatea abdominală, lângă stomac. – Din lat., fr. plexus.

DOOM

plex s. n., pl. pléxuri

plexuri
PLEX, plexuri, s. n. Țesut format din fibre nervoase sau din vase sangvine împletite nesistematizat între ele, care se află în diferite puncte ale organismului. ◊ Plex solar = plex care se găsește în cavitatea abdominală, lângă stomac. – Din lat., fr. plexus.

DOOM

plex s. n., pl. pléxuri

plexurile
PLEX, plexuri, s. n. Țesut format din fibre nervoase sau din vase sangvine împletite nesistematizat între ele, care se află în diferite puncte ale organismului. ◊ Plex solar = plex care se găsește în cavitatea abdominală, lângă stomac. – Din lat., fr. plexus.

DOOM

plex s. n., pl. pléxuri

plexurilor
PLEX, plexuri, s. n. Țesut format din fibre nervoase sau din vase sangvine împletite nesistematizat între ele, care se află în diferite puncte ale organismului. ◊ Plex solar = plex care se găsește în cavitatea abdominală, lângă stomac. – Din lat., fr. plexus.

DOOM

plex s. n., pl. pléxuri

plexus
PLÉXUS s. n. v. plex.

plezanteria
PLEZANTERÍE, plezanterii, s. f. (Înv.) Lucru amuzant; vorbă, discuție ușoară, amuzantă. – Din fr. plaisanterie.

DOOM

plezanteríe (înv.) s. f., art. plezantería, g.-d. art. plezanteríei; pl. plezanteríi, art. plezanteríile

plezanterie
PLEZANTERÍE, plezanterii, s. f. (Înv.) Lucru amuzant; vorbă, discuție ușoară, amuzantă. – Din fr. plaisanterie.

DOOM

plezanteríe (înv.) s. f., art. plezantería, g.-d. art. plezanteríei; pl. plezanteríi, art. plezanteríile

plezanteriei
PLEZANTERÍE, plezanterii, s. f. (Înv.) Lucru amuzant; vorbă, discuție ușoară, amuzantă. – Din fr. plaisanterie.

DOOM

plezanteríe (înv.) s. f., art. plezantería, g.-d. art. plezanteríei; pl. plezanteríi, art. plezanteríile

plezanterii
PLEZANTERÍE, plezanterii, s. f. (Înv.) Lucru amuzant; vorbă, discuție ușoară, amuzantă. – Din fr. plaisanterie.

DOOM

plezanteríe (înv.) s. f., art. plezantería, g.-d. art. plezanteríei; pl. plezanteríi, art. plezanteríile

plezanteriile
PLEZANTERÍE, plezanterii, s. f. (Înv.) Lucru amuzant; vorbă, discuție ușoară, amuzantă. – Din fr. plaisanterie.

DOOM

plezanteríe (înv.) s. f., art. plezantería, g.-d. art. plezanteríei; pl. plezanteríi, art. plezanteríile

plezanteriilor
PLEZANTERÍE, plezanterii, s. f. (Înv.) Lucru amuzant; vorbă, discuție ușoară, amuzantă. – Din fr. plaisanterie.

DOOM

plezanteríe (înv.) s. f., art. plezantería, g.-d. art. plezanteríei; pl. plezanteríi, art. plezanteríile

plezio
PLESIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „vecin”, „aproape”. [Pron. -si-o-. / < fr., it. plésio-, cf. gr. plesios].

pleziozaur
PLESIOZÁUR, plesiozauri, s. m. (La pl.) Gen de reptile acvatice din jurasic, care aveau lungimea de 3-5 m, cu gâtul lung, cu trunchiul gros, cu numeroase vertebre cervicale și cu membre în formă de vâsle, puternic dezvoltate; (și la sg.) reptilă care face parte din acest gen. [Pr.: -si-o-za-ur. – Var.: pleziozáur s. m.] – Din fr. plésiosaure, lat. plesiosaurus.

DOOM

plesiozáur (-si-o-za-ur) s. m., pl. plesiozáuri

plezir
PLEZÍR, pleziruri, s. n. Plăcere (1). – Din fr. plaisir.

plezni
PLESNÍ, plesnesc, vb. IV. 1. Intranz. A crăpa, a se sparge (cu violență și de obicei cu zgomot) din cauza unei lovituri, a unei presiuni prea mari, a unei variații de temperatură etc.; spec. a exploda. ◊ Expr. A plesni de... = a nu mai putea de..., a fi (prea) plin de... ♦ (Despre muguri, boboci) A începe să iasă, a se desface. ♦ (Despre abcese) A se deschide, a se desface, a se sparge. 2. Intranz. A crăpa producând fisuri, a căpăta fisuri, crăpături. ◊ Expr. A-i plesni cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. 3. Intranz. A se rupe (prin întindere, prin solicitare prea mare, prin uzare etc.). 4. Intranz. și tranz. A izbi un obiect (sau aerul) cu un corp elastic, în special cu un bici; a pocni cu zgomot două obiecte unul de altul. ◊ Expr. (Intranz.) Cât ai plesni din bici (sau din palme) = foarte repede, într-o clipă, pe dată, imediat. 5. Tranz. A izbi, a lovi, a bate. ◊ Expr. (Fam.) A plesni (pe cineva) în pălărie = a ironiza (pe cineva). A o plesni bine = a spune ceva foarte potrivit într-o anumită situație, într-un anumit moment. Unde-o plesnești și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele așteptate. (Intranz.) A-i plesni (ceva) în (sau prin) cap (sau în minte, prin gând) = a-i veni pe neașteptate o idee năstrușnică; a-i trece (deodată) prin minte. ♦ Fig. A nimeri, a potrivi. ♦ A lovi ușor, a împinge. ♦ Refl. A se izbi cu zgomot de un obiect. [Var.: plezní vb. IV] – Din sl. plesnonti.

DOOM

plesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plesnésc, imperf. 3 sg. plesneá; conj. prez. 3 să plesneáscă

pleznire
PLESNÍRE s. f. Acțiunea de a plesni și rezultatul ei. ♦ Rupere bruscă produsă în pereții unui vas, ai unui tub sau ai unei piese ca efect al presiunii interioare, al unei variații de temperatură etc. [Var.: plezníre s. f.] – V. plesni.

DOOM

plesníre s. f., g.-d. art. plesnírii

pleznit
PLESNÍT², -Ă, plesniți, -te, adj. Care a crăpat, s-a spart, s-a despicat. ♦ Care are crăpături, fisuri. [Var.: pleznít, -ă adj.] – V. plesni.

pleznit
PLESNÍT¹ s. n. Faptul de a plesni. [Var.: pleznít s. n.] – V. plesni.

DOOM

plesnít s. n.

pleznitoare
PLESNITOÁRE, plesnitori, s. f. 1. (Reg.) Șfichiul biciului; pleasnă. 2. Jucărie care, prin învârtire, produce un zgomot puternic. 3. (Înv. și reg.) Disc, verigă care se pune între capătul osiei carului și roată pentru a împiedica frecarea acestora. 4. Plantă erbacee din familia cucurbitaceelor, cu flori galbene, al cărei fruct, la maturitate, plesnește cu zgomot și aruncă semințele la distanță (Ecballium elaterium). [Var.: pleznitoáre s. f.] – Plesni + suf. -toare.

DOOM

plesnitoáre s. f., g.-d. art. plesnitórii; pl. plesnitóri

pleznitură
PLESNITÚRĂ, plesnituri, s. f. Faptul de a plesni; lovire, izbire; zgomot produs de anumite lovituri. ♦ Crăpătură, fisură. [Var.: pleznitúră s. f.] – Plesni + suf. -tură.

DOOM

plesnitúră s. f., g.-d. art. plesnitúrii; pl. plesnitúri

pleș
PLEȘ, PLEÁȘĂ, pleși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și reg.) Chel, pleșuv. 2. Adj. (Despre dealuri, munți, soluri etc.) Lipsit de vegetație, sterp, gol. 3. S. f. Porțiune a muntelui lipsită de vegetație; pleșuvie. – Din sl. plĕši.

DOOM

pleș (înv., reg.) adj. m., pl. pleși; f. pleáșă, art. pleáșa, pl. pléșe

pleșcan
PLEȘCÁN, pleșcani, s. m. (Rar) Pleșcar. Pleșcanul de Joe... o îndrăgise grozav. ISPIRESCU, U. 15.

pleșcar
PLEȘCÁR, -Ă, pleșcari, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană care umblă după chilipiruri; chilipirgiu, pleșcaș (2). – Pleașcă + suf. -ar.

DOOM

*pleșcáră (fam.) s. f., g.-d. art. pleșcárei; pl. pleșcáre

pleșcara
PLEȘCÁR, -Ă, pleșcari, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană care umblă după chilipiruri; chilipirgiu, pleșcaș (2). – Pleașcă + suf. -ar.

DOOM

*pleșcáră (fam.) s. f., g.-d. art. pleșcárei; pl. pleșcáre

pleșcare
PLEȘCÁR, -Ă, pleșcari, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană care umblă după chilipiruri; chilipirgiu, pleșcaș (2). – Pleașcă + suf. -ar.

DOOM

*pleșcáră (fam.) s. f., g.-d. art. pleșcárei; pl. pleșcáre

pleșcarei
PLEȘCÁR, -Ă, pleșcari, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană care umblă după chilipiruri; chilipirgiu, pleșcaș (2). – Pleașcă + suf. -ar.

DOOM

*pleșcáră (fam.) s. f., g.-d. art. pleșcárei; pl. pleșcáre

pleșcarele
PLEȘCÁR, -Ă, pleșcari, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană care umblă după chilipiruri; chilipirgiu, pleșcaș (2). – Pleașcă + suf. -ar.

DOOM

*pleșcáră (fam.) s. f., g.-d. art. pleșcárei; pl. pleșcáre

pleșcarelor
PLEȘCÁR, -Ă, pleșcari, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană care umblă după chilipiruri; chilipirgiu, pleșcaș (2). – Pleașcă + suf. -ar.

DOOM

*pleșcáră (fam.) s. f., g.-d. art. pleșcárei; pl. pleșcáre

pleșcari
PLEȘCÁR, -Ă, pleșcari, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană care umblă după chilipiruri; chilipirgiu, pleșcaș (2). – Pleașcă + suf. -ar.

DOOM

*pleșcáră (fam.) s. f., g.-d. art. pleșcárei; pl. pleșcáre

pleșcarii
PLEȘCÁR, -Ă, pleșcari, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană care umblă după chilipiruri; chilipirgiu, pleșcaș (2). – Pleașcă + suf. -ar.

DOOM

*pleșcáră (fam.) s. f., g.-d. art. pleșcárei; pl. pleșcáre

pleșcarilor
PLEȘCÁR, -Ă, pleșcari, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană care umblă după chilipiruri; chilipirgiu, pleșcaș (2). – Pleașcă + suf. -ar.

DOOM

*pleșcáră (fam.) s. f., g.-d. art. pleșcárei; pl. pleșcáre

pleșcarul
PLEȘCÁR, -Ă, pleșcari, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană care umblă după chilipiruri; chilipirgiu, pleșcaș (2). – Pleașcă + suf. -ar.

DOOM

*pleșcáră (fam.) s. f., g.-d. art. pleșcárei; pl. pleșcáre

pleșcarului
PLEȘCÁR, -Ă, pleșcari, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană care umblă după chilipiruri; chilipirgiu, pleșcaș (2). – Pleașcă + suf. -ar.

DOOM

*pleșcáră (fam.) s. f., g.-d. art. pleșcárei; pl. pleșcáre

pleșcaș
PLEȘCÁȘ, pleșcași, s. m. (Reg.) 1. Jefuitor. 2. Pleșcar. – Pleașcă + suf. -aș.

DOOM

pleșcáș (reg.) s. m., pl. pleșcáși

pleșcași
PLEȘCÁȘ, pleșcași, s. m. (Reg.) 1. Jefuitor. 2. Pleșcar. – Pleașcă + suf. -aș.

DOOM

pleșcáș (reg.) s. m., pl. pleșcáși

pleșcașii
PLEȘCÁȘ, pleșcași, s. m. (Reg.) 1. Jefuitor. 2. Pleșcar. – Pleașcă + suf. -aș.

DOOM

pleșcáș (reg.) s. m., pl. pleșcáși

pleșcașilor
PLEȘCÁȘ, pleșcași, s. m. (Reg.) 1. Jefuitor. 2. Pleșcar. – Pleașcă + suf. -aș.

DOOM

pleșcáș (reg.) s. m., pl. pleșcáși

pleșcașul
PLEȘCÁȘ, pleșcași, s. m. (Reg.) 1. Jefuitor. 2. Pleșcar. – Pleașcă + suf. -aș.

DOOM

pleșcáș (reg.) s. m., pl. pleșcáși

pleșcașului
PLEȘCÁȘ, pleșcași, s. m. (Reg.) 1. Jefuitor. 2. Pleșcar. – Pleașcă + suf. -aș.

DOOM

pleșcáș (reg.) s. m., pl. pleșcáși

pleșcui
PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla după chilipir, după câștig fără muncă. – Pleașcă + suf. -ui.

DOOM

pleșcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșcuiésc, imperf. 3 sg. pleșcuiá; conj. prez. 3 să pleșcuiáscă

pleșcuia
PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla după chilipir, după câștig fără muncă. – Pleașcă + suf. -ui.

DOOM

pleșcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșcuiésc, imperf. 3 sg. pleșcuiá; conj. prez. 3 să pleșcuiáscă

pleșcuiai
PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla după chilipir, după câștig fără muncă. – Pleașcă + suf. -ui.

DOOM

pleșcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșcuiésc, imperf. 3 sg. pleșcuiá; conj. prez. 3 să pleșcuiáscă

pleșcuiam
PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla după chilipir, după câștig fără muncă. – Pleașcă + suf. -ui.

DOOM

pleșcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșcuiésc, imperf. 3 sg. pleșcuiá; conj. prez. 3 să pleșcuiáscă

pleșcuiască
PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla după chilipir, după câștig fără muncă. – Pleașcă + suf. -ui.

DOOM

pleșcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșcuiésc, imperf. 3 sg. pleșcuiá; conj. prez. 3 să pleșcuiáscă

pleșcuiau
PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla după chilipir, după câștig fără muncă. – Pleașcă + suf. -ui.

DOOM

pleșcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșcuiésc, imperf. 3 sg. pleșcuiá; conj. prez. 3 să pleșcuiáscă

pleșcuiați
PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla după chilipir, după câștig fără muncă. – Pleașcă + suf. -ui.

DOOM

pleșcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșcuiésc, imperf. 3 sg. pleșcuiá; conj. prez. 3 să pleșcuiáscă

pleșcuiesc
PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla după chilipir, după câștig fără muncă. – Pleașcă + suf. -ui.

DOOM

pleșcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșcuiésc, imperf. 3 sg. pleșcuiá; conj. prez. 3 să pleșcuiáscă

pleșcuiește
PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla după chilipir, după câștig fără muncă. – Pleașcă + suf. -ui.

DOOM

pleșcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșcuiésc, imperf. 3 sg. pleșcuiá; conj. prez. 3 să pleșcuiáscă

pleșcuiești
PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla după chilipir, după câștig fără muncă. – Pleașcă + suf. -ui.

DOOM

pleșcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșcuiésc, imperf. 3 sg. pleșcuiá; conj. prez. 3 să pleșcuiáscă

pleșcuii
PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla după chilipir, după câștig fără muncă. – Pleașcă + suf. -ui.

DOOM

pleșcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșcuiésc, imperf. 3 sg. pleșcuiá; conj. prez. 3 să pleșcuiáscă

pleșcuim
PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla după chilipir, după câștig fără muncă. – Pleașcă + suf. -ui.

DOOM

pleșcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșcuiésc, imperf. 3 sg. pleșcuiá; conj. prez. 3 să pleșcuiáscă

pleșcuind
PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla după chilipir, după câștig fără muncă. – Pleașcă + suf. -ui.

DOOM

pleșcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșcuiésc, imperf. 3 sg. pleșcuiá; conj. prez. 3 să pleșcuiáscă

pleșcuire
PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla după chilipir, după câștig fără muncă. – Pleașcă + suf. -ui.

DOOM

pleșcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșcuiésc, imperf. 3 sg. pleșcuiá; conj. prez. 3 să pleșcuiáscă

pleșcuire
PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla după chilipir, după câștig fără muncă. – Pleașcă + suf. -ui.

pleșcuiră
PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla după chilipir, după câștig fără muncă. – Pleașcă + suf. -ui.

DOOM

pleșcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșcuiésc, imperf. 3 sg. pleșcuiá; conj. prez. 3 să pleșcuiáscă

pleșcuirăm
PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla după chilipir, după câștig fără muncă. – Pleașcă + suf. -ui.

DOOM

pleșcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșcuiésc, imperf. 3 sg. pleșcuiá; conj. prez. 3 să pleșcuiáscă

pleșcuirăți
PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla după chilipir, după câștig fără muncă. – Pleașcă + suf. -ui.

DOOM

pleșcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșcuiésc, imperf. 3 sg. pleșcuiá; conj. prez. 3 să pleșcuiáscă

pleșcuise
PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla după chilipir, după câștig fără muncă. – Pleașcă + suf. -ui.

DOOM

pleșcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșcuiésc, imperf. 3 sg. pleșcuiá; conj. prez. 3 să pleșcuiáscă

pleșcuisem
PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla după chilipir, după câștig fără muncă. – Pleașcă + suf. -ui.

DOOM

pleșcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșcuiésc, imperf. 3 sg. pleșcuiá; conj. prez. 3 să pleșcuiáscă

pleșcuiseră
PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla după chilipir, după câștig fără muncă. – Pleașcă + suf. -ui.

DOOM

pleșcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșcuiésc, imperf. 3 sg. pleșcuiá; conj. prez. 3 să pleșcuiáscă

pleșcuiserăm
PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla după chilipir, după câștig fără muncă. – Pleașcă + suf. -ui.

DOOM

pleșcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșcuiésc, imperf. 3 sg. pleșcuiá; conj. prez. 3 să pleșcuiáscă

pleșcuiserăți
PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla după chilipir, după câștig fără muncă. – Pleașcă + suf. -ui.

DOOM

pleșcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșcuiésc, imperf. 3 sg. pleșcuiá; conj. prez. 3 să pleșcuiáscă

pleșcuiseși
PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla după chilipir, după câștig fără muncă. – Pleașcă + suf. -ui.

DOOM

pleșcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșcuiésc, imperf. 3 sg. pleșcuiá; conj. prez. 3 să pleșcuiáscă

pleșcuiseți
PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla după chilipir, după câștig fără muncă. – Pleașcă + suf. -ui.

DOOM

pleșcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșcuiésc, imperf. 3 sg. pleșcuiá; conj. prez. 3 să pleșcuiáscă

pleșcuit
PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla după chilipir, după câștig fără muncă. – Pleașcă + suf. -ui.

DOOM

pleșcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșcuiésc, imperf. 3 sg. pleșcuiá; conj. prez. 3 să pleșcuiáscă

pleșcuit
PLEȘCUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a pleșcui; chilipir. – V. pleșcui.

DOOM

pleșcuít (reg.) s. n.

pleșcuitul
PLEȘCUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a pleșcui; chilipir. – V. pleșcui.

DOOM

pleșcuít (reg.) s. n.

pleșcuitului
PLEȘCUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a pleșcui; chilipir. – V. pleșcui.

DOOM

pleșcuít (reg.) s. n.

pleșcuiși
PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla după chilipir, după câștig fără muncă. – Pleașcă + suf. -ui.

DOOM

pleșcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșcuiésc, imperf. 3 sg. pleșcuiá; conj. prez. 3 să pleșcuiáscă

pleșcuiți
PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla după chilipir, după câștig fără muncă. – Pleașcă + suf. -ui.

DOOM

pleșcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșcuiésc, imperf. 3 sg. pleșcuiá; conj. prez. 3 să pleșcuiáscă

pleșe
PLEȘ, PLEÁȘĂ, pleși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și reg.) Chel, pleșuv. 2. Adj. (Despre dealuri, munți, soluri etc.) Lipsit de vegetație, sterp, gol. 3. S. f. Porțiune a muntelui lipsită de vegetație; pleșuvie. – Din sl. plĕši.

DOOM

pleș (înv., reg.) adj. m., pl. pleși; f. pleáșă, art. pleáșa, pl. pléșe

pleșei
PLEȘ, PLEÁȘĂ, pleși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și reg.) Chel, pleșuv. 2. Adj. (Despre dealuri, munți, soluri etc.) Lipsit de vegetație, sterp, gol. 3. S. f. Porțiune a muntelui lipsită de vegetație; pleșuvie. – Din sl. plĕši.

DOOM

pleș (înv., reg.) adj. m., pl. pleși; f. pleáșă, art. pleáșa, pl. pléșe

pleșele
PLEȘ, PLEÁȘĂ, pleși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și reg.) Chel, pleșuv. 2. Adj. (Despre dealuri, munți, soluri etc.) Lipsit de vegetație, sterp, gol. 3. S. f. Porțiune a muntelui lipsită de vegetație; pleșuvie. – Din sl. plĕši.

DOOM

pleș (înv., reg.) adj. m., pl. pleși; f. pleáșă, art. pleáșa, pl. pléșe

pleșelor
PLEȘ, PLEÁȘĂ, pleși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și reg.) Chel, pleșuv. 2. Adj. (Despre dealuri, munți, soluri etc.) Lipsit de vegetație, sterp, gol. 3. S. f. Porțiune a muntelui lipsită de vegetație; pleșuvie. – Din sl. plĕši.

DOOM

pleș (înv., reg.) adj. m., pl. pleși; f. pleáșă, art. pleáșa, pl. pléșe

pleși
PLEȘ, PLEÁȘĂ, pleși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și reg.) Chel, pleșuv. 2. Adj. (Despre dealuri, munți, soluri etc.) Lipsit de vegetație, sterp, gol. 3. S. f. Porțiune a muntelui lipsită de vegetație; pleșuvie. – Din sl. plĕši.

DOOM

pleș (înv., reg.) adj. m., pl. pleși; f. pleáșă, art. pleáșa, pl. pléșe

pleșii
PLEȘ, PLEÁȘĂ, pleși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și reg.) Chel, pleșuv. 2. Adj. (Despre dealuri, munți, soluri etc.) Lipsit de vegetație, sterp, gol. 3. S. f. Porțiune a muntelui lipsită de vegetație; pleșuvie. – Din sl. plĕši.

DOOM

pleș (înv., reg.) adj. m., pl. pleși; f. pleáșă, art. pleáșa, pl. pléșe

pleșilor
PLEȘ, PLEÁȘĂ, pleși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și reg.) Chel, pleșuv. 2. Adj. (Despre dealuri, munți, soluri etc.) Lipsit de vegetație, sterp, gol. 3. S. f. Porțiune a muntelui lipsită de vegetație; pleșuvie. – Din sl. plĕši.

DOOM

pleș (înv., reg.) adj. m., pl. pleși; f. pleáșă, art. pleáșa, pl. pléșe

plești
PLEÁȘCĂ, plești, s. f. 1. (Pop. și fam.) Câștig neașteptat (de obicei nemeritat) obținut fără muncă; chilipir. ◊ Loc. adv. De (sau pe) pleașcă = de pomană, fără bani. 2. (Înv.) Pradă (de război), jaf, captură; rechiziție. – Din bg., sb. pljačka.

DOOM

!pleáșcă (pradă, chilipir) (pop., fam.) s. f., g.-d. art. pléștii; pl. plești

pleștii
PLEÁȘCĂ, plești, s. f. 1. (Pop. și fam.) Câștig neașteptat (de obicei nemeritat) obținut fără muncă; chilipir. ◊ Loc. adv. De (sau pe) pleașcă = de pomană, fără bani. 2. (Înv.) Pradă (de război), jaf, captură; rechiziție. – Din bg., sb. pljačka.

DOOM

!pleáșcă (pradă, chilipir) (pop., fam.) s. f., g.-d. art. pléștii; pl. plești

pleștile
PLEÁȘCĂ, plești, s. f. 1. (Pop. și fam.) Câștig neașteptat (de obicei nemeritat) obținut fără muncă; chilipir. ◊ Loc. adv. De (sau pe) pleașcă = de pomană, fără bani. 2. (Înv.) Pradă (de război), jaf, captură; rechiziție. – Din bg., sb. pljačka.

DOOM

!pleáșcă (pradă, chilipir) (pop., fam.) s. f., g.-d. art. pléștii; pl. plești

pleștilor
PLEÁȘCĂ, plești, s. f. 1. (Pop. și fam.) Câștig neașteptat (de obicei nemeritat) obținut fără muncă; chilipir. ◊ Loc. adv. De (sau pe) pleașcă = de pomană, fără bani. 2. (Înv.) Pradă (de război), jaf, captură; rechiziție. – Din bg., sb. pljačka.

DOOM

!pleáșcă (pradă, chilipir) (pop., fam.) s. f., g.-d. art. pléștii; pl. plești

pleșug
PLEȘÚV, -Ă, pleșuvi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Chel. 2. (Despre soluri, munți etc.) Lipsit de vegetație, fără arbori; (despre ogoare) fără semănături; p. ext. uscat, sterp, arid. ♦ (Despre arbori) Fără frunze, desfrunzit. [Var.: (reg.) pleșúg, -ă adj.] – Din bg. pleșiv.

DOOM

pleșúv adj. m., pl. pleșúvi; f. pleșúvă, pl. pleșúve

pleșugi
PLEȘUGÍ vb. IV v. pleșuvi.

pleșugie
PLEȘUGÍE s. f. v. pleșuvie.

pleșul
PLEȘ, PLEÁȘĂ, pleși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și reg.) Chel, pleșuv. 2. Adj. (Despre dealuri, munți, soluri etc.) Lipsit de vegetație, sterp, gol. 3. S. f. Porțiune a muntelui lipsită de vegetație; pleșuvie. – Din sl. plĕši.

DOOM

pleș (înv., reg.) adj. m., pl. pleși; f. pleáșă, art. pleáșa, pl. pléșe

pleșului
PLEȘ, PLEÁȘĂ, pleși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și reg.) Chel, pleșuv. 2. Adj. (Despre dealuri, munți, soluri etc.) Lipsit de vegetație, sterp, gol. 3. S. f. Porțiune a muntelui lipsită de vegetație; pleșuvie. – Din sl. plĕši.

DOOM

pleș (înv., reg.) adj. m., pl. pleși; f. pleáșă, art. pleáșa, pl. pléșe

pleșuv
PLEȘÚV, -Ă, pleșuvi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Chel. 2. (Despre soluri, munți etc.) Lipsit de vegetație, fără arbori; (despre ogoare) fără semănături; p. ext. uscat, sterp, arid. ♦ (Despre arbori) Fără frunze, desfrunzit. [Var.: (reg.) pleșúg, -ă adj.] – Din bg. pleșiv.

DOOM

pleșúv adj. m., pl. pleșúvi; f. pleșúvă, pl. pleșúve

pleșuva
PLEȘÚV, -Ă, pleșuvi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Chel. 2. (Despre soluri, munți etc.) Lipsit de vegetație, fără arbori; (despre ogoare) fără semănături; p. ext. uscat, sterp, arid. ♦ (Despre arbori) Fără frunze, desfrunzit. [Var.: (reg.) pleșúg, -ă adj.] – Din bg. pleșiv.

DOOM

pleșúv adj. m., pl. pleșúvi; f. pleșúvă, pl. pleșúve

pleșuve
PLEȘÚV, -Ă, pleșuvi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Chel. 2. (Despre soluri, munți etc.) Lipsit de vegetație, fără arbori; (despre ogoare) fără semănături; p. ext. uscat, sterp, arid. ♦ (Despre arbori) Fără frunze, desfrunzit. [Var.: (reg.) pleșúg, -ă adj.] – Din bg. pleșiv.

DOOM

pleșúv adj. m., pl. pleșúvi; f. pleșúvă, pl. pleșúve

pleșuvea
PLEȘUVÍ, pleșuvesc, vb. IV. 1. Intranz. A cheli. 2. Refl. (Despre munți, dealuri, soluri etc.) A rămâne fără vegetație. – Din pleșuv.

DOOM

pleșuví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșuvésc, imperf. 3 sg. pleșuveá; conj. prez. 3 să pleșuveáscă

pleșuveai
PLEȘUVÍ, pleșuvesc, vb. IV. 1. Intranz. A cheli. 2. Refl. (Despre munți, dealuri, soluri etc.) A rămâne fără vegetație. – Din pleșuv.

DOOM

pleșuví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșuvésc, imperf. 3 sg. pleșuveá; conj. prez. 3 să pleșuveáscă

pleșuveam
PLEȘUVÍ, pleșuvesc, vb. IV. 1. Intranz. A cheli. 2. Refl. (Despre munți, dealuri, soluri etc.) A rămâne fără vegetație. – Din pleșuv.

DOOM

pleșuví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșuvésc, imperf. 3 sg. pleșuveá; conj. prez. 3 să pleșuveáscă

pleșuvească
PLEȘUVÍ, pleșuvesc, vb. IV. 1. Intranz. A cheli. 2. Refl. (Despre munți, dealuri, soluri etc.) A rămâne fără vegetație. – Din pleșuv.

DOOM

pleșuví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșuvésc, imperf. 3 sg. pleșuveá; conj. prez. 3 să pleșuveáscă

pleșuveau
PLEȘUVÍ, pleșuvesc, vb. IV. 1. Intranz. A cheli. 2. Refl. (Despre munți, dealuri, soluri etc.) A rămâne fără vegetație. – Din pleșuv.

DOOM

pleșuví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșuvésc, imperf. 3 sg. pleșuveá; conj. prez. 3 să pleșuveáscă

pleșuveați
PLEȘUVÍ, pleșuvesc, vb. IV. 1. Intranz. A cheli. 2. Refl. (Despre munți, dealuri, soluri etc.) A rămâne fără vegetație. – Din pleșuv.

DOOM

pleșuví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșuvésc, imperf. 3 sg. pleșuveá; conj. prez. 3 să pleșuveáscă

pleșuvei
PLEȘÚV, -Ă, pleșuvi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Chel. 2. (Despre soluri, munți etc.) Lipsit de vegetație, fără arbori; (despre ogoare) fără semănături; p. ext. uscat, sterp, arid. ♦ (Despre arbori) Fără frunze, desfrunzit. [Var.: (reg.) pleșúg, -ă adj.] – Din bg. pleșiv.

DOOM

pleșúv adj. m., pl. pleșúvi; f. pleșúvă, pl. pleșúve

pleșuvele
PLEȘÚV, -Ă, pleșuvi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Chel. 2. (Despre soluri, munți etc.) Lipsit de vegetație, fără arbori; (despre ogoare) fără semănături; p. ext. uscat, sterp, arid. ♦ (Despre arbori) Fără frunze, desfrunzit. [Var.: (reg.) pleșúg, -ă adj.] – Din bg. pleșiv.

DOOM

pleșúv adj. m., pl. pleșúvi; f. pleșúvă, pl. pleșúve

pleșuvelor
PLEȘÚV, -Ă, pleșuvi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Chel. 2. (Despre soluri, munți etc.) Lipsit de vegetație, fără arbori; (despre ogoare) fără semănături; p. ext. uscat, sterp, arid. ♦ (Despre arbori) Fără frunze, desfrunzit. [Var.: (reg.) pleșúg, -ă adj.] – Din bg. pleșiv.

DOOM

pleșúv adj. m., pl. pleșúvi; f. pleșúvă, pl. pleșúve

pleșuvesc
PLEȘUVÍ, pleșuvesc, vb. IV. 1. Intranz. A cheli. 2. Refl. (Despre munți, dealuri, soluri etc.) A rămâne fără vegetație. – Din pleșuv.

DOOM

pleșuví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșuvésc, imperf. 3 sg. pleșuveá; conj. prez. 3 să pleșuveáscă

pleșuvește
PLEȘUVÍ, pleșuvesc, vb. IV. 1. Intranz. A cheli. 2. Refl. (Despre munți, dealuri, soluri etc.) A rămâne fără vegetație. – Din pleșuv.

DOOM

pleșuví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșuvésc, imperf. 3 sg. pleșuveá; conj. prez. 3 să pleșuveáscă

pleșuvești
PLEȘUVÍ, pleșuvesc, vb. IV. 1. Intranz. A cheli. 2. Refl. (Despre munți, dealuri, soluri etc.) A rămâne fără vegetație. – Din pleșuv.

DOOM

pleșuví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșuvésc, imperf. 3 sg. pleșuveá; conj. prez. 3 să pleșuveáscă

pleșuvi
PLEȘÚV, -Ă, pleșuvi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Chel. 2. (Despre soluri, munți etc.) Lipsit de vegetație, fără arbori; (despre ogoare) fără semănături; p. ext. uscat, sterp, arid. ♦ (Despre arbori) Fără frunze, desfrunzit. [Var.: (reg.) pleșúg, -ă adj.] – Din bg. pleșiv.

DOOM

pleșúv adj. m., pl. pleșúvi; f. pleșúvă, pl. pleșúve

pleșuvi
PLEȘUVÍ, pleșuvesc, vb. IV. 1. Intranz. A cheli. 2. Refl. (Despre munți, dealuri, soluri etc.) A rămâne fără vegetație. – Din pleșuv.

DOOM

pleșuví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșuvésc, imperf. 3 sg. pleșuveá; conj. prez. 3 să pleșuveáscă

pleșuvia
PLEȘUVÍE, pleșuvii, s. f. 1. Lipsă a părului de pe cap ca urmare a căderii lui; boală care pricinuiește această cădere; chelie. 2. Porțiune a capului rămasă fără păr; chelie. 3. Porțiune a unui munte lipsită de vegetație. – Pleșuv + suf. -ie.

DOOM

pleșuvíe s. f., art. pleșuvía, g.-d. art. pleșuvíei; pl. pleșuvíi, art. pleșuvíile

pleșuvie
PLEȘUVÍE, pleșuvii, s. f. 1. Lipsă a părului de pe cap ca urmare a căderii lui; boală care pricinuiește această cădere; chelie. 2. Porțiune a capului rămasă fără păr; chelie. 3. Porțiune a unui munte lipsită de vegetație. – Pleșuv + suf. -ie.

DOOM

pleșuvíe s. f., art. pleșuvía, g.-d. art. pleșuvíei; pl. pleșuvíi, art. pleșuvíile

pleșuviei
PLEȘUVÍE, pleșuvii, s. f. 1. Lipsă a părului de pe cap ca urmare a căderii lui; boală care pricinuiește această cădere; chelie. 2. Porțiune a capului rămasă fără păr; chelie. 3. Porțiune a unui munte lipsită de vegetație. – Pleșuv + suf. -ie.

DOOM

pleșuvíe s. f., art. pleșuvía, g.-d. art. pleșuvíei; pl. pleșuvíi, art. pleșuvíile

pleșuvii
PLEȘÚV, -Ă, pleșuvi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Chel. 2. (Despre soluri, munți etc.) Lipsit de vegetație, fără arbori; (despre ogoare) fără semănături; p. ext. uscat, sterp, arid. ♦ (Despre arbori) Fără frunze, desfrunzit. [Var.: (reg.) pleșúg, -ă adj.] – Din bg. pleșiv.

DOOM

pleșúv adj. m., pl. pleșúvi; f. pleșúvă, pl. pleșúve

pleșuvii
PLEȘUVÍ, pleșuvesc, vb. IV. 1. Intranz. A cheli. 2. Refl. (Despre munți, dealuri, soluri etc.) A rămâne fără vegetație. – Din pleșuv.

DOOM

pleșuví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșuvésc, imperf. 3 sg. pleșuveá; conj. prez. 3 să pleșuveáscă

pleșuvii
PLEȘUVÍE, pleșuvii, s. f. 1. Lipsă a părului de pe cap ca urmare a căderii lui; boală care pricinuiește această cădere; chelie. 2. Porțiune a capului rămasă fără păr; chelie. 3. Porțiune a unui munte lipsită de vegetație. – Pleșuv + suf. -ie.

DOOM

pleșuvíe s. f., art. pleșuvía, g.-d. art. pleșuvíei; pl. pleșuvíi, art. pleșuvíile

pleșuviile
PLEȘUVÍE, pleșuvii, s. f. 1. Lipsă a părului de pe cap ca urmare a căderii lui; boală care pricinuiește această cădere; chelie. 2. Porțiune a capului rămasă fără păr; chelie. 3. Porțiune a unui munte lipsită de vegetație. – Pleșuv + suf. -ie.

DOOM

pleșuvíe s. f., art. pleșuvía, g.-d. art. pleșuvíei; pl. pleșuvíi, art. pleșuvíile

pleșuviilor
PLEȘUVÍE, pleșuvii, s. f. 1. Lipsă a părului de pe cap ca urmare a căderii lui; boală care pricinuiește această cădere; chelie. 2. Porțiune a capului rămasă fără păr; chelie. 3. Porțiune a unui munte lipsită de vegetație. – Pleșuv + suf. -ie.

DOOM

pleșuvíe s. f., art. pleșuvía, g.-d. art. pleșuvíei; pl. pleșuvíi, art. pleșuvíile

pleșuvilor
PLEȘÚV, -Ă, pleșuvi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Chel. 2. (Despre soluri, munți etc.) Lipsit de vegetație, fără arbori; (despre ogoare) fără semănături; p. ext. uscat, sterp, arid. ♦ (Despre arbori) Fără frunze, desfrunzit. [Var.: (reg.) pleșúg, -ă adj.] – Din bg. pleșiv.

DOOM

pleșúv adj. m., pl. pleșúvi; f. pleșúvă, pl. pleșúve

pleșuvim
PLEȘUVÍ, pleșuvesc, vb. IV. 1. Intranz. A cheli. 2. Refl. (Despre munți, dealuri, soluri etc.) A rămâne fără vegetație. – Din pleșuv.

DOOM

pleșuví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșuvésc, imperf. 3 sg. pleșuveá; conj. prez. 3 să pleșuveáscă

pleșuvind
PLEȘUVÍ, pleșuvesc, vb. IV. 1. Intranz. A cheli. 2. Refl. (Despre munți, dealuri, soluri etc.) A rămâne fără vegetație. – Din pleșuv.

DOOM

pleșuví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșuvésc, imperf. 3 sg. pleșuveá; conj. prez. 3 să pleșuveáscă

pleșuvire
PLEȘUVÍ, pleșuvesc, vb. IV. 1. Intranz. A cheli. 2. Refl. (Despre munți, dealuri, soluri etc.) A rămâne fără vegetație. – Din pleșuv.

DOOM

pleșuví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșuvésc, imperf. 3 sg. pleșuveá; conj. prez. 3 să pleșuveáscă

pleșuvire
PLEȘUVÍRE s. f. Acțiunea de a pleșuvi și rezultatul ei; pleșuvit. – V. pleșuvi.

pleșuvirea
PLEȘUVÍRE s. f. Acțiunea de a pleșuvi și rezultatul ei; pleșuvit. – V. pleșuvi.

pleșuviri
PLEȘUVÍRE s. f. Acțiunea de a pleșuvi și rezultatul ei; pleșuvit. – V. pleșuvi.

pleșuvirii
PLEȘUVÍRE s. f. Acțiunea de a pleșuvi și rezultatul ei; pleșuvit. – V. pleșuvi.

pleșuvirile
PLEȘUVÍRE s. f. Acțiunea de a pleșuvi și rezultatul ei; pleșuvit. – V. pleșuvi.

pleșuvirilor
PLEȘUVÍRE s. f. Acțiunea de a pleșuvi și rezultatul ei; pleșuvit. – V. pleșuvi.

pleșuviră
PLEȘUVÍ, pleșuvesc, vb. IV. 1. Intranz. A cheli. 2. Refl. (Despre munți, dealuri, soluri etc.) A rămâne fără vegetație. – Din pleșuv.

DOOM

pleșuví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșuvésc, imperf. 3 sg. pleșuveá; conj. prez. 3 să pleșuveáscă

pleșuvirăm
PLEȘUVÍ, pleșuvesc, vb. IV. 1. Intranz. A cheli. 2. Refl. (Despre munți, dealuri, soluri etc.) A rămâne fără vegetație. – Din pleșuv.

DOOM

pleșuví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșuvésc, imperf. 3 sg. pleșuveá; conj. prez. 3 să pleșuveáscă

pleșuvirăți
PLEȘUVÍ, pleșuvesc, vb. IV. 1. Intranz. A cheli. 2. Refl. (Despre munți, dealuri, soluri etc.) A rămâne fără vegetație. – Din pleșuv.

DOOM

pleșuví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșuvésc, imperf. 3 sg. pleșuveá; conj. prez. 3 să pleșuveáscă

pleșuvise
PLEȘUVÍ, pleșuvesc, vb. IV. 1. Intranz. A cheli. 2. Refl. (Despre munți, dealuri, soluri etc.) A rămâne fără vegetație. – Din pleșuv.

DOOM

pleșuví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșuvésc, imperf. 3 sg. pleșuveá; conj. prez. 3 să pleșuveáscă

pleșuvisem
PLEȘUVÍ, pleșuvesc, vb. IV. 1. Intranz. A cheli. 2. Refl. (Despre munți, dealuri, soluri etc.) A rămâne fără vegetație. – Din pleșuv.

DOOM

pleșuví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșuvésc, imperf. 3 sg. pleșuveá; conj. prez. 3 să pleșuveáscă

pleșuviseră
PLEȘUVÍ, pleșuvesc, vb. IV. 1. Intranz. A cheli. 2. Refl. (Despre munți, dealuri, soluri etc.) A rămâne fără vegetație. – Din pleșuv.

DOOM

pleșuví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșuvésc, imperf. 3 sg. pleșuveá; conj. prez. 3 să pleșuveáscă

pleșuviserăm
PLEȘUVÍ, pleșuvesc, vb. IV. 1. Intranz. A cheli. 2. Refl. (Despre munți, dealuri, soluri etc.) A rămâne fără vegetație. – Din pleșuv.

DOOM

pleșuví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșuvésc, imperf. 3 sg. pleșuveá; conj. prez. 3 să pleșuveáscă

pleșuviserăți
PLEȘUVÍ, pleșuvesc, vb. IV. 1. Intranz. A cheli. 2. Refl. (Despre munți, dealuri, soluri etc.) A rămâne fără vegetație. – Din pleșuv.

DOOM

pleșuví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșuvésc, imperf. 3 sg. pleșuveá; conj. prez. 3 să pleșuveáscă

pleșuviseși
PLEȘUVÍ, pleșuvesc, vb. IV. 1. Intranz. A cheli. 2. Refl. (Despre munți, dealuri, soluri etc.) A rămâne fără vegetație. – Din pleșuv.

DOOM

pleșuví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșuvésc, imperf. 3 sg. pleșuveá; conj. prez. 3 să pleșuveáscă

pleșuviseți
PLEȘUVÍ, pleșuvesc, vb. IV. 1. Intranz. A cheli. 2. Refl. (Despre munți, dealuri, soluri etc.) A rămâne fără vegetație. – Din pleșuv.

DOOM

pleșuví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșuvésc, imperf. 3 sg. pleșuveá; conj. prez. 3 să pleșuveáscă

pleșuvit
PLEȘUVÍ, pleșuvesc, vb. IV. 1. Intranz. A cheli. 2. Refl. (Despre munți, dealuri, soluri etc.) A rămâne fără vegetație. – Din pleșuv.

DOOM

pleșuví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșuvésc, imperf. 3 sg. pleșuveá; conj. prez. 3 să pleșuveáscă

pleșuvit
PLEȘUVÍT, -Ă, pleșuviți, -te, adj. Chel. – V. pleșuvi.

pleșuvita
PLEȘUVÍT, -Ă, pleșuviți, -te, adj. Chel. – V. pleșuvi.

pleșuvite
PLEȘUVÍT, -Ă, pleșuviți, -te, adj. Chel. – V. pleșuvi.

pleșuvitei
PLEȘUVÍT, -Ă, pleșuviți, -te, adj. Chel. – V. pleșuvi.

pleșuvitele
PLEȘUVÍT, -Ă, pleșuviți, -te, adj. Chel. – V. pleșuvi.

pleșuvitelor
PLEȘUVÍT, -Ă, pleșuviți, -te, adj. Chel. – V. pleșuvi.

pleșuvitul
PLEȘUVÍT, -Ă, pleșuviți, -te, adj. Chel. – V. pleșuvi.

pleșuvitului
PLEȘUVÍT, -Ă, pleșuviți, -te, adj. Chel. – V. pleșuvi.

pleșuviși
PLEȘUVÍ, pleșuvesc, vb. IV. 1. Intranz. A cheli. 2. Refl. (Despre munți, dealuri, soluri etc.) A rămâne fără vegetație. – Din pleșuv.

DOOM

pleșuví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșuvésc, imperf. 3 sg. pleșuveá; conj. prez. 3 să pleșuveáscă

pleșuviți
PLEȘUVÍ, pleșuvesc, vb. IV. 1. Intranz. A cheli. 2. Refl. (Despre munți, dealuri, soluri etc.) A rămâne fără vegetație. – Din pleșuv.

DOOM

pleșuví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșuvésc, imperf. 3 sg. pleșuveá; conj. prez. 3 să pleșuveáscă

pleșuviți
PLEȘUVÍT, -Ă, pleșuviți, -te, adj. Chel. – V. pleșuvi.

pleșuviții
PLEȘUVÍT, -Ă, pleșuviți, -te, adj. Chel. – V. pleșuvi.

pleșuviților
PLEȘUVÍT, -Ă, pleșuviți, -te, adj. Chel. – V. pleșuvi.

pleșuvul
PLEȘÚV, -Ă, pleșuvi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Chel. 2. (Despre soluri, munți etc.) Lipsit de vegetație, fără arbori; (despre ogoare) fără semănături; p. ext. uscat, sterp, arid. ♦ (Despre arbori) Fără frunze, desfrunzit. [Var.: (reg.) pleșúg, -ă adj.] – Din bg. pleșiv.

DOOM

pleșúv adj. m., pl. pleșúvi; f. pleșúvă, pl. pleșúve

pleșuvului
PLEȘÚV, -Ă, pleșuvi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Chel. 2. (Despre soluri, munți etc.) Lipsit de vegetație, fără arbori; (despre ogoare) fără semănături; p. ext. uscat, sterp, arid. ♦ (Despre arbori) Fără frunze, desfrunzit. [Var.: (reg.) pleșúg, -ă adj.] – Din bg. pleșiv.

DOOM

pleșúv adj. m., pl. pleșúvi; f. pleșúvă, pl. pleșúve

plia
PLIÁ, pliez, vb. I. Tranz. A îndoi o hârtie, o țesătură etc. suprapunând părțile într-o anumită ordine; a împături. [Pr.: pli-a] – Din fr. plier.

DOOM

pliá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliáză (pli-a-), 1 pl. pliém; conj. prez. 3 să pliéze (pli-e-); ger. pliínd

pliabil
PLIÁBIL, -Ă, pliabili, -e, adj. Care poate fi pliat, ușor de pliat. [Pr.: pli-a-] – Din fr. pliable.

DOOM

pliábil (pli-a-) adj. m., pl. pliábili; f. pliábilă, pl. pliábile

pliabila
PLIÁBIL, -Ă, pliabili, -e, adj. Care poate fi pliat, ușor de pliat. [Pr.: pli-a-] – Din fr. pliable.

DOOM

pliábil (pli-a-) adj. m., pl. pliábili; f. pliábilă, pl. pliábile

pliabile
PLIÁBIL, -Ă, pliabili, -e, adj. Care poate fi pliat, ușor de pliat. [Pr.: pli-a-] – Din fr. pliable.

DOOM

pliábil (pli-a-) adj. m., pl. pliábili; f. pliábilă, pl. pliábile

pliabilei
PLIÁBIL, -Ă, pliabili, -e, adj. Care poate fi pliat, ușor de pliat. [Pr.: pli-a-] – Din fr. pliable.

DOOM

pliábil (pli-a-) adj. m., pl. pliábili; f. pliábilă, pl. pliábile

pliabilele
PLIÁBIL, -Ă, pliabili, -e, adj. Care poate fi pliat, ușor de pliat. [Pr.: pli-a-] – Din fr. pliable.

DOOM

pliábil (pli-a-) adj. m., pl. pliábili; f. pliábilă, pl. pliábile

pliabilelor
PLIÁBIL, -Ă, pliabili, -e, adj. Care poate fi pliat, ușor de pliat. [Pr.: pli-a-] – Din fr. pliable.

DOOM

pliábil (pli-a-) adj. m., pl. pliábili; f. pliábilă, pl. pliábile

pliabili
PLIÁBIL, -Ă, pliabili, -e, adj. Care poate fi pliat, ușor de pliat. [Pr.: pli-a-] – Din fr. pliable.

DOOM

pliábil (pli-a-) adj. m., pl. pliábili; f. pliábilă, pl. pliábile

pliabilii
PLIÁBIL, -Ă, pliabili, -e, adj. Care poate fi pliat, ușor de pliat. [Pr.: pli-a-] – Din fr. pliable.

DOOM

pliábil (pli-a-) adj. m., pl. pliábili; f. pliábilă, pl. pliábile

pliabililor
PLIÁBIL, -Ă, pliabili, -e, adj. Care poate fi pliat, ușor de pliat. [Pr.: pli-a-] – Din fr. pliable.

DOOM

pliábil (pli-a-) adj. m., pl. pliábili; f. pliábilă, pl. pliábile

pliabilul
PLIÁBIL, -Ă, pliabili, -e, adj. Care poate fi pliat, ușor de pliat. [Pr.: pli-a-] – Din fr. pliable.

DOOM

pliábil (pli-a-) adj. m., pl. pliábili; f. pliábilă, pl. pliábile

pliabilului
PLIÁBIL, -Ă, pliabili, -e, adj. Care poate fi pliat, ușor de pliat. [Pr.: pli-a-] – Din fr. pliable.

DOOM

pliábil (pli-a-) adj. m., pl. pliábili; f. pliábilă, pl. pliábile

pliai
PLIÁ, pliez, vb. I. Tranz. A îndoi o hârtie, o țesătură etc. suprapunând părțile într-o anumită ordine; a împături. [Pr.: pli-a] – Din fr. plier.

DOOM

pliá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliáză (pli-a-), 1 pl. pliém; conj. prez. 3 să pliéze (pli-e-); ger. pliínd

pliaj
PLIÁJ s. n. 1. Pliere (1). 2. Operațiune de împachetare a parașutei în vederea lansării. [Pr.: pli-aj] – Din fr. pliage.

DOOM

pliáj s. n.

pliam
PLIÁ, pliez, vb. I. Tranz. A îndoi o hârtie, o țesătură etc. suprapunând părțile într-o anumită ordine; a împături. [Pr.: pli-a] – Din fr. plier.

DOOM

pliá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliáză (pli-a-), 1 pl. pliém; conj. prez. 3 să pliéze (pli-e-); ger. pliínd

pliant
PLIÁNT, -Ă, plianți, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre obiecte) Care poate fi îndoit și împăturit (micșorându-și suprafața). 2. S. n. Tipăritură conținând fotografii, prospecte, cataloage, informații etc. imprimate pentru reclamă, îndoită de mai multe ori pentru comoditatea utilizării. [Pr.: pli-ant] – Din fr. pliant.

DOOM

pliánt² s. n., pl. pliánte

plianta
PLIÁNT, -Ă, plianți, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre obiecte) Care poate fi îndoit și împăturit (micșorându-și suprafața). 2. S. n. Tipăritură conținând fotografii, prospecte, cataloage, informații etc. imprimate pentru reclamă, îndoită de mai multe ori pentru comoditatea utilizării. [Pr.: pli-ant] – Din fr. pliant.

DOOM

pliánt² s. n., pl. pliánte

pliante
PLIÁNT, -Ă, plianți, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre obiecte) Care poate fi îndoit și împăturit (micșorându-și suprafața). 2. S. n. Tipăritură conținând fotografii, prospecte, cataloage, informații etc. imprimate pentru reclamă, îndoită de mai multe ori pentru comoditatea utilizării. [Pr.: pli-ant] – Din fr. pliant.

DOOM

pliánt² s. n., pl. pliánte

pliantei
PLIÁNT, -Ă, plianți, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre obiecte) Care poate fi îndoit și împăturit (micșorându-și suprafața). 2. S. n. Tipăritură conținând fotografii, prospecte, cataloage, informații etc. imprimate pentru reclamă, îndoită de mai multe ori pentru comoditatea utilizării. [Pr.: pli-ant] – Din fr. pliant.

DOOM

pliánt² s. n., pl. pliánte

pliantele
PLIÁNT, -Ă, plianți, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre obiecte) Care poate fi îndoit și împăturit (micșorându-și suprafața). 2. S. n. Tipăritură conținând fotografii, prospecte, cataloage, informații etc. imprimate pentru reclamă, îndoită de mai multe ori pentru comoditatea utilizării. [Pr.: pli-ant] – Din fr. pliant.

DOOM

pliánt² s. n., pl. pliánte

pliantelor
PLIÁNT, -Ă, plianți, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre obiecte) Care poate fi îndoit și împăturit (micșorându-și suprafața). 2. S. n. Tipăritură conținând fotografii, prospecte, cataloage, informații etc. imprimate pentru reclamă, îndoită de mai multe ori pentru comoditatea utilizării. [Pr.: pli-ant] – Din fr. pliant.

DOOM

pliánt² s. n., pl. pliánte

pliantul
PLIÁNT, -Ă, plianți, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre obiecte) Care poate fi îndoit și împăturit (micșorându-și suprafața). 2. S. n. Tipăritură conținând fotografii, prospecte, cataloage, informații etc. imprimate pentru reclamă, îndoită de mai multe ori pentru comoditatea utilizării. [Pr.: pli-ant] – Din fr. pliant.

DOOM

pliánt² s. n., pl. pliánte

pliantului
PLIÁNT, -Ă, plianți, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre obiecte) Care poate fi îndoit și împăturit (micșorându-și suprafața). 2. S. n. Tipăritură conținând fotografii, prospecte, cataloage, informații etc. imprimate pentru reclamă, îndoită de mai multe ori pentru comoditatea utilizării. [Pr.: pli-ant] – Din fr. pliant.

DOOM

pliánt² s. n., pl. pliánte

plianți
PLIÁNT, -Ă, plianți, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre obiecte) Care poate fi îndoit și împăturit (micșorându-și suprafața). 2. S. n. Tipăritură conținând fotografii, prospecte, cataloage, informații etc. imprimate pentru reclamă, îndoită de mai multe ori pentru comoditatea utilizării. [Pr.: pli-ant] – Din fr. pliant.

DOOM

pliánt² s. n., pl. pliánte

plianții
PLIÁNT, -Ă, plianți, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre obiecte) Care poate fi îndoit și împăturit (micșorându-și suprafața). 2. S. n. Tipăritură conținând fotografii, prospecte, cataloage, informații etc. imprimate pentru reclamă, îndoită de mai multe ori pentru comoditatea utilizării. [Pr.: pli-ant] – Din fr. pliant.

DOOM

pliánt² s. n., pl. pliánte

plianților
PLIÁNT, -Ă, plianți, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre obiecte) Care poate fi îndoit și împăturit (micșorându-și suprafața). 2. S. n. Tipăritură conținând fotografii, prospecte, cataloage, informații etc. imprimate pentru reclamă, îndoită de mai multe ori pentru comoditatea utilizării. [Pr.: pli-ant] – Din fr. pliant.

DOOM

pliánt² s. n., pl. pliánte

pliară
PLIÁ, pliez, vb. I. Tranz. A îndoi o hârtie, o țesătură etc. suprapunând părțile într-o anumită ordine; a împături. [Pr.: pli-a] – Din fr. plier.

DOOM

pliá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliáză (pli-a-), 1 pl. pliém; conj. prez. 3 să pliéze (pli-e-); ger. pliínd

pliarăm
PLIÁ, pliez, vb. I. Tranz. A îndoi o hârtie, o țesătură etc. suprapunând părțile într-o anumită ordine; a împături. [Pr.: pli-a] – Din fr. plier.

DOOM

pliá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliáză (pli-a-), 1 pl. pliém; conj. prez. 3 să pliéze (pli-e-); ger. pliínd

pliarăți
PLIÁ, pliez, vb. I. Tranz. A îndoi o hârtie, o țesătură etc. suprapunând părțile într-o anumită ordine; a împături. [Pr.: pli-a] – Din fr. plier.

DOOM

pliá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliáză (pli-a-), 1 pl. pliém; conj. prez. 3 să pliéze (pli-e-); ger. pliínd

pliase
PLIÁ, pliez, vb. I. Tranz. A îndoi o hârtie, o țesătură etc. suprapunând părțile într-o anumită ordine; a împături. [Pr.: pli-a] – Din fr. plier.

DOOM

pliá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliáză (pli-a-), 1 pl. pliém; conj. prez. 3 să pliéze (pli-e-); ger. pliínd

pliasem
PLIÁ, pliez, vb. I. Tranz. A îndoi o hârtie, o țesătură etc. suprapunând părțile într-o anumită ordine; a împături. [Pr.: pli-a] – Din fr. plier.

DOOM

pliá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliáză (pli-a-), 1 pl. pliém; conj. prez. 3 să pliéze (pli-e-); ger. pliínd

pliaseră
PLIÁ, pliez, vb. I. Tranz. A îndoi o hârtie, o țesătură etc. suprapunând părțile într-o anumită ordine; a împături. [Pr.: pli-a] – Din fr. plier.

DOOM

pliá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliáză (pli-a-), 1 pl. pliém; conj. prez. 3 să pliéze (pli-e-); ger. pliínd

pliaserăm
PLIÁ, pliez, vb. I. Tranz. A îndoi o hârtie, o țesătură etc. suprapunând părțile într-o anumită ordine; a împături. [Pr.: pli-a] – Din fr. plier.

DOOM

pliá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliáză (pli-a-), 1 pl. pliém; conj. prez. 3 să pliéze (pli-e-); ger. pliínd

pliaserăți
PLIÁ, pliez, vb. I. Tranz. A îndoi o hârtie, o țesătură etc. suprapunând părțile într-o anumită ordine; a împături. [Pr.: pli-a] – Din fr. plier.

DOOM

pliá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliáză (pli-a-), 1 pl. pliém; conj. prez. 3 să pliéze (pli-e-); ger. pliínd

pliaseși
PLIÁ, pliez, vb. I. Tranz. A îndoi o hârtie, o țesătură etc. suprapunând părțile într-o anumită ordine; a împături. [Pr.: pli-a] – Din fr. plier.

DOOM

pliá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliáză (pli-a-), 1 pl. pliém; conj. prez. 3 să pliéze (pli-e-); ger. pliínd

pliaseți
PLIÁ, pliez, vb. I. Tranz. A îndoi o hârtie, o țesătură etc. suprapunând părțile într-o anumită ordine; a împături. [Pr.: pli-a] – Din fr. plier.

DOOM

pliá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliáză (pli-a-), 1 pl. pliém; conj. prez. 3 să pliéze (pli-e-); ger. pliínd

pliat
PLIÁ, pliez, vb. I. Tranz. A îndoi o hârtie, o țesătură etc. suprapunând părțile într-o anumită ordine; a împături. [Pr.: pli-a] – Din fr. plier.

DOOM

pliá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliáză (pli-a-), 1 pl. pliém; conj. prez. 3 să pliéze (pli-e-); ger. pliínd

pliat
PLIÁT, -Ă, pliați, -te, adj. Îndoit, împăturit. [Pr.: pli-at] – V. plia.

pliata
PLIÁT, -Ă, pliați, -te, adj. Îndoit, împăturit. [Pr.: pli-at] – V. plia.

pliate
PLIÁT, -Ă, pliați, -te, adj. Îndoit, împăturit. [Pr.: pli-at] – V. plia.

pliatei
PLIÁT, -Ă, pliați, -te, adj. Îndoit, împăturit. [Pr.: pli-at] – V. plia.

pliatele
PLIÁT, -Ă, pliați, -te, adj. Îndoit, împăturit. [Pr.: pli-at] – V. plia.

pliatelor
PLIÁT, -Ă, pliați, -te, adj. Îndoit, împăturit. [Pr.: pli-at] – V. plia.

pliatul
PLIÁT, -Ă, pliați, -te, adj. Îndoit, împăturit. [Pr.: pli-at] – V. plia.

pliatului
PLIÁT, -Ă, pliați, -te, adj. Îndoit, împăturit. [Pr.: pli-at] – V. plia.

pliau
PLIÁ, pliez, vb. I. Tranz. A îndoi o hârtie, o țesătură etc. suprapunând părțile într-o anumită ordine; a împături. [Pr.: pli-a] – Din fr. plier.

DOOM

pliá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliáză (pli-a-), 1 pl. pliém; conj. prez. 3 să pliéze (pli-e-); ger. pliínd

pliază
PLIÁ, pliez, vb. I. Tranz. A îndoi o hârtie, o țesătură etc. suprapunând părțile într-o anumită ordine; a împături. [Pr.: pli-a] – Din fr. plier.

DOOM

pliá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliáză (pli-a-), 1 pl. pliém; conj. prez. 3 să pliéze (pli-e-); ger. pliínd

pliași
PLIÁ, pliez, vb. I. Tranz. A îndoi o hârtie, o țesătură etc. suprapunând părțile într-o anumită ordine; a împături. [Pr.: pli-a] – Din fr. plier.

DOOM

pliá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliáză (pli-a-), 1 pl. pliém; conj. prez. 3 să pliéze (pli-e-); ger. pliínd

pliați
PLIÁ, pliez, vb. I. Tranz. A îndoi o hârtie, o țesătură etc. suprapunând părțile într-o anumită ordine; a împături. [Pr.: pli-a] – Din fr. plier.

DOOM

pliá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliáză (pli-a-), 1 pl. pliém; conj. prez. 3 să pliéze (pli-e-); ger. pliínd

pliați
PLIÁT, -Ă, pliați, -te, adj. Îndoit, împăturit. [Pr.: pli-at] – V. plia.

pliații
PLIÁT, -Ă, pliați, -te, adj. Îndoit, împăturit. [Pr.: pli-at] – V. plia.

pliaților
PLIÁT, -Ă, pliați, -te, adj. Îndoit, împăturit. [Pr.: pli-at] – V. plia.

plic
PLIC, plicuri, s. n. Obiect confecționat dintr-o hârtie împăturită în chip special și lipită pe trei părți, pentru a închide o scrisoare, un act etc. (în vederea expedierii lor); obiectul împreună cu scrisoarea, actul etc. pe care le conține. – Din ngr. plíkos, it. plico.

DOOM

plic s. n., pl. plícuri

plica
PLÍCĂ, plice, s. f. Cută a pielii sau a mucoasei pereților anatomici. – Din lat. plica.

DOOM

plícă s. f., g.-d. art. plícei; pl. plíce

plice
PLÍCĂ, plice, s. f. Cută a pielii sau a mucoasei pereților anatomici. – Din lat. plica.

DOOM

plícă s. f., g.-d. art. plícei; pl. plíce

plicea
PLICÍ², plicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pliciui. – Din plici¹.

DOOM

plicí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plicésc, imperf. 3 sg. pliceá; conj. prez. 3 să pliceáscă

pliceai
PLICÍ², plicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pliciui. – Din plici¹.

DOOM

plicí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plicésc, imperf. 3 sg. pliceá; conj. prez. 3 să pliceáscă

pliceam
PLICÍ², plicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pliciui. – Din plici¹.

DOOM

plicí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plicésc, imperf. 3 sg. pliceá; conj. prez. 3 să pliceáscă

plicească
PLICÍ², plicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pliciui. – Din plici¹.

DOOM

plicí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plicésc, imperf. 3 sg. pliceá; conj. prez. 3 să pliceáscă

pliceau
PLICÍ², plicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pliciui. – Din plici¹.

DOOM

plicí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plicésc, imperf. 3 sg. pliceá; conj. prez. 3 să pliceáscă

pliceați
PLICÍ², plicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pliciui. – Din plici¹.

DOOM

plicí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plicésc, imperf. 3 sg. pliceá; conj. prez. 3 să pliceáscă

plicei
PLÍCĂ, plice, s. f. Cută a pielii sau a mucoasei pereților anatomici. – Din lat. plica.

DOOM

plícă s. f., g.-d. art. plícei; pl. plíce

plicele
PLÍCĂ, plice, s. f. Cută a pielii sau a mucoasei pereților anatomici. – Din lat. plica.

DOOM

plícă s. f., g.-d. art. plícei; pl. plíce

plicelor
PLÍCĂ, plice, s. f. Cută a pielii sau a mucoasei pereților anatomici. – Din lat. plica.

DOOM

plícă s. f., g.-d. art. plícei; pl. plíce

plicesc
PLICÍ², plicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pliciui. – Din plici¹.

DOOM

plicí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plicésc, imperf. 3 sg. pliceá; conj. prez. 3 să pliceáscă

plicește
PLICÍ², plicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pliciui. – Din plici¹.

DOOM

plicí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plicésc, imperf. 3 sg. pliceá; conj. prez. 3 să pliceáscă

plicești
PLICÍ², plicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pliciui. – Din plici¹.

DOOM

plicí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plicésc, imperf. 3 sg. pliceá; conj. prez. 3 să pliceáscă

plici
PLICI¹ interj., (2) pliciuri, s. n. 1. Interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de apă când se lovește de un obiect solid, de o lovitură (aplicată cuiva pe piele) etc.; pleosc. 2. S. n. Paletă cu coadă lungă pentru omorât muște, țânțari etc. – Onomatopee.

DOOM

plici² s. n., art. plíciul; pl. plíciuri

plici
PLICÍ², plicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pliciui. – Din plici¹.

DOOM

plicí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plicésc, imperf. 3 sg. pliceá; conj. prez. 3 să pliceáscă

plicii
PLICÍ², plicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pliciui. – Din plici¹.

DOOM

plicí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plicésc, imperf. 3 sg. pliceá; conj. prez. 3 să pliceáscă

plicim
PLICÍ², plicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pliciui. – Din plici¹.

DOOM

plicí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plicésc, imperf. 3 sg. pliceá; conj. prez. 3 să pliceáscă

plicind
PLICÍ², plicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pliciui. – Din plici¹.

DOOM

plicí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plicésc, imperf. 3 sg. pliceá; conj. prez. 3 să pliceáscă

plicire
PLICÍ², plicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pliciui. – Din plici¹.

DOOM

plicí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plicésc, imperf. 3 sg. pliceá; conj. prez. 3 să pliceáscă

plicire
PLICI¹ interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de apă când se lovește de un obiect solid, de o lovitură (aplicată cuiva pe piele) etc.; pleosc. – Onomatopee.

pliciră
PLICÍ², plicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pliciui. – Din plici¹.

DOOM

plicí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plicésc, imperf. 3 sg. pliceá; conj. prez. 3 să pliceáscă

plicirăm
PLICÍ², plicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pliciui. – Din plici¹.

DOOM

plicí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plicésc, imperf. 3 sg. pliceá; conj. prez. 3 să pliceáscă

plicirăți
PLICÍ², plicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pliciui. – Din plici¹.

DOOM

plicí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plicésc, imperf. 3 sg. pliceá; conj. prez. 3 să pliceáscă

plicise
PLICÍ², plicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pliciui. – Din plici¹.

DOOM

plicí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plicésc, imperf. 3 sg. pliceá; conj. prez. 3 să pliceáscă

plicisem
PLICÍ², plicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pliciui. – Din plici¹.

DOOM

plicí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plicésc, imperf. 3 sg. pliceá; conj. prez. 3 să pliceáscă

pliciseră
PLICÍ², plicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pliciui. – Din plici¹.

DOOM

plicí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plicésc, imperf. 3 sg. pliceá; conj. prez. 3 să pliceáscă

pliciserăm
PLICÍ², plicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pliciui. – Din plici¹.

DOOM

plicí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plicésc, imperf. 3 sg. pliceá; conj. prez. 3 să pliceáscă

pliciserăți
PLICÍ², plicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pliciui. – Din plici¹.

DOOM

plicí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plicésc, imperf. 3 sg. pliceá; conj. prez. 3 să pliceáscă

pliciseși
PLICÍ², plicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pliciui. – Din plici¹.

DOOM

plicí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plicésc, imperf. 3 sg. pliceá; conj. prez. 3 să pliceáscă

pliciseți
PLICÍ², plicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pliciui. – Din plici¹.

DOOM

plicí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plicésc, imperf. 3 sg. pliceá; conj. prez. 3 să pliceáscă

plicit
PLICÍ², plicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pliciui. – Din plici¹.

DOOM

plicí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plicésc, imperf. 3 sg. pliceá; conj. prez. 3 să pliceáscă

pliciui
PLICIUÍ, pliciuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A face plici¹; a plici². – Plici¹ + suf. -ui.

DOOM

pliciuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliciuiésc, imperf. 3 sg. pliciuiá; conj. prez. 3 să pliciuiáscă

pliciuia
PLICIUÍ, pliciuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A face plici¹; a plici². – Plici¹ + suf. -ui.

DOOM

pliciuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliciuiésc, imperf. 3 sg. pliciuiá; conj. prez. 3 să pliciuiáscă

pliciuiai
PLICIUÍ, pliciuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A face plici¹; a plici². – Plici¹ + suf. -ui.

DOOM

pliciuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliciuiésc, imperf. 3 sg. pliciuiá; conj. prez. 3 să pliciuiáscă

pliciuiam
PLICIUÍ, pliciuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A face plici¹; a plici². – Plici¹ + suf. -ui.

DOOM

pliciuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliciuiésc, imperf. 3 sg. pliciuiá; conj. prez. 3 să pliciuiáscă

pliciuiască
PLICIUÍ, pliciuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A face plici¹; a plici². – Plici¹ + suf. -ui.

DOOM

pliciuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliciuiésc, imperf. 3 sg. pliciuiá; conj. prez. 3 să pliciuiáscă

pliciuiau
PLICIUÍ, pliciuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A face plici¹; a plici². – Plici¹ + suf. -ui.

DOOM

pliciuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliciuiésc, imperf. 3 sg. pliciuiá; conj. prez. 3 să pliciuiáscă

pliciuiați
PLICIUÍ, pliciuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A face plici¹; a plici². – Plici¹ + suf. -ui.

DOOM

pliciuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliciuiésc, imperf. 3 sg. pliciuiá; conj. prez. 3 să pliciuiáscă

pliciuiesc
PLICIUÍ, pliciuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A face plici¹; a plici². – Plici¹ + suf. -ui.

DOOM

pliciuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliciuiésc, imperf. 3 sg. pliciuiá; conj. prez. 3 să pliciuiáscă

pliciuiește
PLICIUÍ, pliciuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A face plici¹; a plici². – Plici¹ + suf. -ui.

DOOM

pliciuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliciuiésc, imperf. 3 sg. pliciuiá; conj. prez. 3 să pliciuiáscă

pliciuiești
PLICIUÍ, pliciuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A face plici¹; a plici². – Plici¹ + suf. -ui.

DOOM

pliciuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliciuiésc, imperf. 3 sg. pliciuiá; conj. prez. 3 să pliciuiáscă

pliciuii
PLICIUÍ, pliciuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A face plici¹; a plici². – Plici¹ + suf. -ui.

DOOM

pliciuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliciuiésc, imperf. 3 sg. pliciuiá; conj. prez. 3 să pliciuiáscă

pliciuim
PLICIUÍ, pliciuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A face plici¹; a plici². – Plici¹ + suf. -ui.

DOOM

pliciuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliciuiésc, imperf. 3 sg. pliciuiá; conj. prez. 3 să pliciuiáscă

pliciuind
PLICIUÍ, pliciuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A face plici¹; a plici². – Plici¹ + suf. -ui.

DOOM

pliciuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliciuiésc, imperf. 3 sg. pliciuiá; conj. prez. 3 să pliciuiáscă

pliciuire
PLICIUÍ, pliciuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A face plici¹; a plici². – Plici¹ + suf. -ui.

DOOM

pliciuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliciuiésc, imperf. 3 sg. pliciuiá; conj. prez. 3 să pliciuiáscă

pliciuire
PLICIUÍRE, pliciuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a pliciui și rezultatul ei; plescăit. – V. pliciui.

DOOM

pliciuíre (rar) s. f., g.-d. art. pliciuírii; pl. pliciuíri

pliciuirea
PLICIUÍRE, pliciuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a pliciui și rezultatul ei; plescăit. – V. pliciui.

DOOM

pliciuíre (rar) s. f., g.-d. art. pliciuírii; pl. pliciuíri

pliciuiri
PLICIUÍRE, pliciuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a pliciui și rezultatul ei; plescăit. – V. pliciui.

DOOM

pliciuíre (rar) s. f., g.-d. art. pliciuírii; pl. pliciuíri

pliciuirii
PLICIUÍRE, pliciuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a pliciui și rezultatul ei; plescăit. – V. pliciui.

DOOM

pliciuíre (rar) s. f., g.-d. art. pliciuírii; pl. pliciuíri

pliciuirile
PLICIUÍRE, pliciuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a pliciui și rezultatul ei; plescăit. – V. pliciui.

DOOM

pliciuíre (rar) s. f., g.-d. art. pliciuírii; pl. pliciuíri

pliciuirilor
PLICIUÍRE, pliciuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a pliciui și rezultatul ei; plescăit. – V. pliciui.

DOOM

pliciuíre (rar) s. f., g.-d. art. pliciuírii; pl. pliciuíri

pliciuiră
PLICIUÍ, pliciuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A face plici¹; a plici². – Plici¹ + suf. -ui.

DOOM

pliciuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliciuiésc, imperf. 3 sg. pliciuiá; conj. prez. 3 să pliciuiáscă

pliciuirăm
PLICIUÍ, pliciuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A face plici¹; a plici². – Plici¹ + suf. -ui.

DOOM

pliciuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliciuiésc, imperf. 3 sg. pliciuiá; conj. prez. 3 să pliciuiáscă

pliciuirăți
PLICIUÍ, pliciuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A face plici¹; a plici². – Plici¹ + suf. -ui.

DOOM

pliciuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliciuiésc, imperf. 3 sg. pliciuiá; conj. prez. 3 să pliciuiáscă

pliciuise
PLICIUÍ, pliciuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A face plici¹; a plici². – Plici¹ + suf. -ui.

DOOM

pliciuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliciuiésc, imperf. 3 sg. pliciuiá; conj. prez. 3 să pliciuiáscă

pliciuisem
PLICIUÍ, pliciuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A face plici¹; a plici². – Plici¹ + suf. -ui.

DOOM

pliciuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliciuiésc, imperf. 3 sg. pliciuiá; conj. prez. 3 să pliciuiáscă

pliciuiseră
PLICIUÍ, pliciuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A face plici¹; a plici². – Plici¹ + suf. -ui.

DOOM

pliciuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliciuiésc, imperf. 3 sg. pliciuiá; conj. prez. 3 să pliciuiáscă

pliciuiserăm
PLICIUÍ, pliciuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A face plici¹; a plici². – Plici¹ + suf. -ui.

DOOM

pliciuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliciuiésc, imperf. 3 sg. pliciuiá; conj. prez. 3 să pliciuiáscă

pliciuiserăți
PLICIUÍ, pliciuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A face plici¹; a plici². – Plici¹ + suf. -ui.

DOOM

pliciuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliciuiésc, imperf. 3 sg. pliciuiá; conj. prez. 3 să pliciuiáscă

pliciuiseși
PLICIUÍ, pliciuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A face plici¹; a plici². – Plici¹ + suf. -ui.

DOOM

pliciuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliciuiésc, imperf. 3 sg. pliciuiá; conj. prez. 3 să pliciuiáscă

pliciuiseți
PLICIUÍ, pliciuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A face plici¹; a plici². – Plici¹ + suf. -ui.

DOOM

pliciuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliciuiésc, imperf. 3 sg. pliciuiá; conj. prez. 3 să pliciuiáscă

pliciuit
PLICIUÍ, pliciuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A face plici¹; a plici². – Plici¹ + suf. -ui.

DOOM

pliciuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliciuiésc, imperf. 3 sg. pliciuiá; conj. prez. 3 să pliciuiáscă

pliciuiși
PLICIUÍ, pliciuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A face plici¹; a plici². – Plici¹ + suf. -ui.

DOOM

pliciuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliciuiésc, imperf. 3 sg. pliciuiá; conj. prez. 3 să pliciuiáscă

pliciuiți
PLICIUÍ, pliciuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A face plici¹; a plici². – Plici¹ + suf. -ui.

DOOM

pliciuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliciuiésc, imperf. 3 sg. pliciuiá; conj. prez. 3 să pliciuiáscă

pliciul
PLICI¹ interj., (2) pliciuri, s. n. 1. Interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de apă când se lovește de un obiect solid, de o lovitură (aplicată cuiva pe piele) etc.; pleosc. 2. S. n. Paletă cu coadă lungă pentru omorât muște, țânțari etc. – Onomatopee.

DOOM

plici² s. n., art. plíciul; pl. plíciuri

pliciului
PLICI¹ interj., (2) pliciuri, s. n. 1. Interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de apă când se lovește de un obiect solid, de o lovitură (aplicată cuiva pe piele) etc.; pleosc. 2. S. n. Paletă cu coadă lungă pentru omorât muște, țânțari etc. – Onomatopee.

DOOM

plici² s. n., art. plíciul; pl. plíciuri

pliciuri
PLICI¹ interj., (2) pliciuri, s. n. 1. Interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de apă când se lovește de un obiect solid, de o lovitură (aplicată cuiva pe piele) etc.; pleosc. 2. S. n. Paletă cu coadă lungă pentru omorât muște, țânțari etc. – Onomatopee.

DOOM

plici² s. n., art. plíciul; pl. plíciuri

pliciurile
PLICI¹ interj., (2) pliciuri, s. n. 1. Interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de apă când se lovește de un obiect solid, de o lovitură (aplicată cuiva pe piele) etc.; pleosc. 2. S. n. Paletă cu coadă lungă pentru omorât muște, țânțari etc. – Onomatopee.

DOOM

plici² s. n., art. plíciul; pl. plíciuri

pliciurilor
PLICI¹ interj., (2) pliciuri, s. n. 1. Interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de apă când se lovește de un obiect solid, de o lovitură (aplicată cuiva pe piele) etc.; pleosc. 2. S. n. Paletă cu coadă lungă pentru omorât muște, țânțari etc. – Onomatopee.

DOOM

plici² s. n., art. plíciul; pl. plíciuri

pliciși
PLICÍ², plicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pliciui. – Din plici¹.

DOOM

plicí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plicésc, imperf. 3 sg. pliceá; conj. prez. 3 să pliceáscă

pliciți
PLICÍ², plicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pliciui. – Din plici¹.

DOOM

plicí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plicésc, imperf. 3 sg. pliceá; conj. prez. 3 să pliceáscă

plicsis
plícsis (-suri), s. n. – Plictiseală. – Var. plixis, plictis. Ngr. πλῆξις (Gáldi 232). Ultima var., prin încrucișare cu cuvintele der. (Graur, BL, IV, 109). – Der. plicticos, adj. (enervant, agasant), din ngr. πληϰτιϰός; plictisi, vb. (a fi sătul de ceva; a supăra, a enerva), din ngr. πλήϰτω; plictisitor, adj. (plicticos); plictiseală, s. f. (lîncezeală, monotonie; neplăcere, necaz).

plicticoasa
PLICTICÓS, -OÁSĂ, plicticoși, -oase, adj. Plictisitor. – Din ngr. pliktikós.

DOOM

plicticós adj. m., pl. plicticóși; f. plicticoásă, pl. plicticoáse

plicticoase
PLICTICÓS, -OÁSĂ, plicticoși, -oase, adj. Plictisitor. – Din ngr. pliktikós.

DOOM

plicticós adj. m., pl. plicticóși; f. plicticoásă, pl. plicticoáse

plicticoasei
PLICTICÓS, -OÁSĂ, plicticoși, -oase, adj. Plictisitor. – Din ngr. pliktikós.

DOOM

plicticós adj. m., pl. plicticóși; f. plicticoásă, pl. plicticoáse

plicticoasele
PLICTICÓS, -OÁSĂ, plicticoși, -oase, adj. Plictisitor. – Din ngr. pliktikós.

DOOM

plicticós adj. m., pl. plicticóși; f. plicticoásă, pl. plicticoáse

plicticoaselor
PLICTICÓS, -OÁSĂ, plicticoși, -oase, adj. Plictisitor. – Din ngr. pliktikós.

DOOM

plicticós adj. m., pl. plicticóși; f. plicticoásă, pl. plicticoáse

plicticos
PLICTICÓS, -OÁSĂ, plicticoși, -oase, adj. Plictisitor. – Din ngr. pliktikós.

DOOM

plicticós adj. m., pl. plicticóși; f. plicticoásă, pl. plicticoáse

plicticosul
PLICTICÓS, -OÁSĂ, plicticoși, -oase, adj. Plictisitor. – Din ngr. pliktikós.

DOOM

plicticós adj. m., pl. plicticóși; f. plicticoásă, pl. plicticoáse

plicticosului
PLICTICÓS, -OÁSĂ, plicticoși, -oase, adj. Plictisitor. – Din ngr. pliktikós.

DOOM

plicticós adj. m., pl. plicticóși; f. plicticoásă, pl. plicticoáse

plicticoși
PLICTICÓS, -OÁSĂ, plicticoși, -oase, adj. Plictisitor. – Din ngr. pliktikós.

DOOM

plicticós adj. m., pl. plicticóși; f. plicticoásă, pl. plicticoáse

plicticoșii
PLICTICÓS, -OÁSĂ, plicticoși, -oase, adj. Plictisitor. – Din ngr. pliktikós.

DOOM

plicticós adj. m., pl. plicticóși; f. plicticoásă, pl. plicticoáse

plicticoșilor
PLICTICÓS, -OÁSĂ, plicticoși, -oase, adj. Plictisitor. – Din ngr. pliktikós.

DOOM

plicticós adj. m., pl. plicticóși; f. plicticoásă, pl. plicticoáse

plictis
PLICTÍS s. n. Plictiseală. [Acc. și: plíctis] – Din plictisi (derivat regresiv).

DOOM

plictís s. n.

plictis
PLICTÍS s. n. (Înv. și fam.) Plictiseală. [Acc. și: plíctis] – Din plictisi (derivat regresiv).

plictisea
PLICTISÍ, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi, a fi cuprins de plictiseală, a avea un gol sufletesc; a-i fi urât, a lâncezi. ♦ A se sătura (de cineva sau de ceva), a nu-i mai face plăcere. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. – Din ngr. éplixa (aor. lui plissó).

DOOM

plictisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 să plictiseáscă

plictiseai
PLICTISÍ, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi, a fi cuprins de plictiseală, a avea un gol sufletesc; a-i fi urât, a lâncezi. ♦ A se sătura (de cineva sau de ceva), a nu-i mai face plăcere. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. – Din ngr. éplixa (aor. lui plissó).

DOOM

plictisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 să plictiseáscă

plictiseala
PLICTISEÁLĂ, plictiseli, s. f. 1. Stare sufletească apăsătoare, ușoară depresie morală provocată de singurătate, de lipsa de ocupație sau de o ocupație neatrăgătoare, de monotonie etc.; gol sufletesc, urât, plictis. 2. Enervare, necaz, supărare. – Plictisi + suf. -eală.

DOOM

plictiseálă s. f., g.-d. art. plictisélii; pl. plictiséli

plictiseam
PLICTISÍ, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi, a fi cuprins de plictiseală, a avea un gol sufletesc; a-i fi urât, a lâncezi. ♦ A se sătura (de cineva sau de ceva), a nu-i mai face plăcere. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. – Din ngr. éplixa (aor. lui plissó).

DOOM

plictisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 să plictiseáscă

plictisească
PLICTISÍ, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi, a fi cuprins de plictiseală, a avea un gol sufletesc; a-i fi urât, a lâncezi. ♦ A se sătura (de cineva sau de ceva), a nu-i mai face plăcere. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. – Din ngr. éplixa (aor. lui plissó).

DOOM

plictisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 să plictiseáscă

plictiseau
PLICTISÍ, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi, a fi cuprins de plictiseală, a avea un gol sufletesc; a-i fi urât, a lâncezi. ♦ A se sătura (de cineva sau de ceva), a nu-i mai face plăcere. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. – Din ngr. éplixa (aor. lui plissó).

DOOM

plictisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 să plictiseáscă

plictiseați
PLICTISÍ, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi, a fi cuprins de plictiseală, a avea un gol sufletesc; a-i fi urât, a lâncezi. ♦ A se sătura (de cineva sau de ceva), a nu-i mai face plăcere. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. – Din ngr. éplixa (aor. lui plissó).

DOOM

plictisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 să plictiseáscă

plictiseli
PLICTISEÁLĂ, plictiseli, s. f. 1. Stare sufletească apăsătoare, ușoară depresie morală provocată de singurătate, de lipsa de ocupație sau de o ocupație neatrăgătoare, de monotonie etc.; gol sufletesc, urât, plictis. 2. Enervare, necaz, supărare. – Plictisi + suf. -eală.

DOOM

plictiseálă s. f., g.-d. art. plictisélii; pl. plictiséli

plictiselii
PLICTISEÁLĂ, plictiseli, s. f. 1. Stare sufletească apăsătoare, ușoară depresie morală provocată de singurătate, de lipsa de ocupație sau de o ocupație neatrăgătoare, de monotonie etc.; gol sufletesc, urât, plictis. 2. Enervare, necaz, supărare. – Plictisi + suf. -eală.

DOOM

plictiseálă s. f., g.-d. art. plictisélii; pl. plictiséli

plictiselile
PLICTISEÁLĂ, plictiseli, s. f. 1. Stare sufletească apăsătoare, ușoară depresie morală provocată de singurătate, de lipsa de ocupație sau de o ocupație neatrăgătoare, de monotonie etc.; gol sufletesc, urât, plictis. 2. Enervare, necaz, supărare. – Plictisi + suf. -eală.

DOOM

plictiseálă s. f., g.-d. art. plictisélii; pl. plictiséli

plictiselilor
PLICTISEÁLĂ, plictiseli, s. f. 1. Stare sufletească apăsătoare, ușoară depresie morală provocată de singurătate, de lipsa de ocupație sau de o ocupație neatrăgătoare, de monotonie etc.; gol sufletesc, urât, plictis. 2. Enervare, necaz, supărare. – Plictisi + suf. -eală.

DOOM

plictiseálă s. f., g.-d. art. plictisélii; pl. plictiséli

plictisesc
PLICTISÍ, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi, a fi cuprins de plictiseală, a avea un gol sufletesc; a-i fi urât, a lâncezi. ♦ A se sătura (de cineva sau de ceva), a nu-i mai face plăcere. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. – Din ngr. éplixa (aor. lui plissó).

DOOM

plictisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 să plictiseáscă

plictisește
PLICTISÍ, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi, a fi cuprins de plictiseală, a avea un gol sufletesc; a-i fi urât, a lâncezi. ♦ A se sătura (de cineva sau de ceva), a nu-i mai face plăcere. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. – Din ngr. éplixa (aor. lui plissó).

DOOM

plictisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 să plictiseáscă

plictisești
PLICTISÍ, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi, a fi cuprins de plictiseală, a avea un gol sufletesc; a-i fi urât, a lâncezi. ♦ A se sătura (de cineva sau de ceva), a nu-i mai face plăcere. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. – Din ngr. éplixa (aor. lui plissó).

DOOM

plictisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 să plictiseáscă

plictisi
PLICTISÍ, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi, a fi cuprins de plictiseală, a avea un gol sufletesc; a-i fi urât, a lâncezi. ♦ A se sătura (de cineva sau de ceva), a nu-i mai face plăcere. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. – Din ngr. éplixa (aor. lui plissó).

DOOM

plictisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 să plictiseáscă

plictisii
PLICTISÍ, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi, a fi cuprins de plictiseală, a avea un gol sufletesc; a-i fi urât, a lâncezi. ♦ A se sătura (de cineva sau de ceva), a nu-i mai face plăcere. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. – Din ngr. éplixa (aor. lui plissó).

DOOM

plictisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 să plictiseáscă

plictisim
PLICTISÍ, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi, a fi cuprins de plictiseală, a avea un gol sufletesc; a-i fi urât, a lâncezi. ♦ A se sătura (de cineva sau de ceva), a nu-i mai face plăcere. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. – Din ngr. éplixa (aor. lui plissó).

DOOM

plictisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 să plictiseáscă

plictisind
PLICTISÍ, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi, a fi cuprins de plictiseală, a avea un gol sufletesc; a-i fi urât, a lâncezi. ♦ A se sătura (de cineva sau de ceva), a nu-i mai face plăcere. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. – Din ngr. éplixa (aor. lui plissó).

DOOM

plictisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 să plictiseáscă

plictisire
PLICTISÍ, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi, a fi cuprins de plictiseală, a avea un gol sufletesc; a-i fi urât, a lâncezi. ♦ A se sătura (de cineva sau de ceva), a nu-i mai face plăcere. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. – Din ngr. éplixa (aor. lui plissó).

DOOM

plictisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 să plictiseáscă

plictisiră
PLICTISÍ, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi, a fi cuprins de plictiseală, a avea un gol sufletesc; a-i fi urât, a lâncezi. ♦ A se sătura (de cineva sau de ceva), a nu-i mai face plăcere. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. – Din ngr. éplixa (aor. lui plissó).

DOOM

plictisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 să plictiseáscă

plictisirăm
PLICTISÍ, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi, a fi cuprins de plictiseală, a avea un gol sufletesc; a-i fi urât, a lâncezi. ♦ A se sătura (de cineva sau de ceva), a nu-i mai face plăcere. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. – Din ngr. éplixa (aor. lui plissó).

DOOM

plictisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 să plictiseáscă

plictisirăți
PLICTISÍ, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi, a fi cuprins de plictiseală, a avea un gol sufletesc; a-i fi urât, a lâncezi. ♦ A se sătura (de cineva sau de ceva), a nu-i mai face plăcere. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. – Din ngr. éplixa (aor. lui plissó).

DOOM

plictisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 să plictiseáscă

plictisise
PLICTISÍ, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi, a fi cuprins de plictiseală, a avea un gol sufletesc; a-i fi urât, a lâncezi. ♦ A se sătura (de cineva sau de ceva), a nu-i mai face plăcere. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. – Din ngr. éplixa (aor. lui plissó).

DOOM

plictisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 să plictiseáscă

plictisisem
PLICTISÍ, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi, a fi cuprins de plictiseală, a avea un gol sufletesc; a-i fi urât, a lâncezi. ♦ A se sătura (de cineva sau de ceva), a nu-i mai face plăcere. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. – Din ngr. éplixa (aor. lui plissó).

DOOM

plictisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 să plictiseáscă

plictisiseră
PLICTISÍ, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi, a fi cuprins de plictiseală, a avea un gol sufletesc; a-i fi urât, a lâncezi. ♦ A se sătura (de cineva sau de ceva), a nu-i mai face plăcere. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. – Din ngr. éplixa (aor. lui plissó).

DOOM

plictisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 să plictiseáscă

plictisiserăm
PLICTISÍ, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi, a fi cuprins de plictiseală, a avea un gol sufletesc; a-i fi urât, a lâncezi. ♦ A se sătura (de cineva sau de ceva), a nu-i mai face plăcere. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. – Din ngr. éplixa (aor. lui plissó).

DOOM

plictisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 să plictiseáscă

plictisiserăți
PLICTISÍ, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi, a fi cuprins de plictiseală, a avea un gol sufletesc; a-i fi urât, a lâncezi. ♦ A se sătura (de cineva sau de ceva), a nu-i mai face plăcere. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. – Din ngr. éplixa (aor. lui plissó).

DOOM

plictisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 să plictiseáscă

plictisiseși
PLICTISÍ, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi, a fi cuprins de plictiseală, a avea un gol sufletesc; a-i fi urât, a lâncezi. ♦ A se sătura (de cineva sau de ceva), a nu-i mai face plăcere. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. – Din ngr. éplixa (aor. lui plissó).

DOOM

plictisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 să plictiseáscă

plictisiseți
PLICTISÍ, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi, a fi cuprins de plictiseală, a avea un gol sufletesc; a-i fi urât, a lâncezi. ♦ A se sătura (de cineva sau de ceva), a nu-i mai face plăcere. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. – Din ngr. éplixa (aor. lui plissó).

DOOM

plictisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 să plictiseáscă

plictisit
PLICTISÍ, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi, a fi cuprins de plictiseală, a avea un gol sufletesc; a-i fi urât, a lâncezi. ♦ A se sătura (de cineva sau de ceva), a nu-i mai face plăcere. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. – Din ngr. éplixa (aor. lui plissó).

DOOM

plictisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 să plictiseáscă

plictisit
PLICTISÍT, -Ă, plictisiți, -te, adj. 1. Care este stăpânit de plictiseală (1), care exprimă sau manifestă plictiseală. 2. Enervat, agasat, supărat. – V. plictisi.

plictisita
PLICTISÍT, -Ă, plictisiți, -te, adj. 1. Care este stăpânit de plictiseală (1), care exprimă sau manifestă plictiseală. 2. Enervat, agasat, supărat. – V. plictisi.

plictisite
PLICTISÍT, -Ă, plictisiți, -te, adj. 1. Care este stăpânit de plictiseală (1), care exprimă sau manifestă plictiseală. 2. Enervat, agasat, supărat. – V. plictisi.

plictisitei
PLICTISÍT, -Ă, plictisiți, -te, adj. 1. Care este stăpânit de plictiseală (1), care exprimă sau manifestă plictiseală. 2. Enervat, agasat, supărat. – V. plictisi.

plictisitele
PLICTISÍT, -Ă, plictisiți, -te, adj. 1. Care este stăpânit de plictiseală (1), care exprimă sau manifestă plictiseală. 2. Enervat, agasat, supărat. – V. plictisi.

plictisitelor
PLICTISÍT, -Ă, plictisiți, -te, adj. 1. Care este stăpânit de plictiseală (1), care exprimă sau manifestă plictiseală. 2. Enervat, agasat, supărat. – V. plictisi.

plictisitoare
PLICTISITÓR, -OÁRE, plictisitori, -oare, adj. 1. Care plictisește (1); neinteresant, searbăd, anost; plicticos. 2. Supărător, enervant, agasant; plicticos. – Plictisi + suf. -tor.

DOOM

plictisitór adj. m., pl. plictisitóri; f. sg. și pl. plictisitoáre

plictisitoarea
PLICTISITÓR, -OÁRE, plictisitori, -oare, adj. 1. Care plictisește (1); neinteresant, searbăd, anost; plicticos. 2. Supărător, enervant, agasant; plicticos. – Plictisi + suf. -tor.

DOOM

plictisitór adj. m., pl. plictisitóri; f. sg. și pl. plictisitoáre

plictisitoarei
PLICTISITÓR, -OÁRE, plictisitori, -oare, adj. 1. Care plictisește (1); neinteresant, searbăd, anost; plicticos. 2. Supărător, enervant, agasant; plicticos. – Plictisi + suf. -tor.

DOOM

plictisitór adj. m., pl. plictisitóri; f. sg. și pl. plictisitoáre

plictisitoarele
PLICTISITÓR, -OÁRE, plictisitori, -oare, adj. 1. Care plictisește (1); neinteresant, searbăd, anost; plicticos. 2. Supărător, enervant, agasant; plicticos. – Plictisi + suf. -tor.

DOOM

plictisitór adj. m., pl. plictisitóri; f. sg. și pl. plictisitoáre

plictisitoarelor
PLICTISITÓR, -OÁRE, plictisitori, -oare, adj. 1. Care plictisește (1); neinteresant, searbăd, anost; plicticos. 2. Supărător, enervant, agasant; plicticos. – Plictisi + suf. -tor.

DOOM

plictisitór adj. m., pl. plictisitóri; f. sg. și pl. plictisitoáre

plictisitor
PLICTISITÓR, -OÁRE, plictisitori, -oare, adj. 1. Care plictisește (1); neinteresant, searbăd, anost; plicticos. 2. Supărător, enervant, agasant; plicticos. – Plictisi + suf. -tor.

DOOM

plictisitór adj. m., pl. plictisitóri; f. sg. și pl. plictisitoáre

plictisitori
PLICTISITÓR, -OÁRE, plictisitori, -oare, adj. 1. Care plictisește (1); neinteresant, searbăd, anost; plicticos. 2. Supărător, enervant, agasant; plicticos. – Plictisi + suf. -tor.

DOOM

plictisitór adj. m., pl. plictisitóri; f. sg. și pl. plictisitoáre

plictisitorii
PLICTISITÓR, -OÁRE, plictisitori, -oare, adj. 1. Care plictisește (1); neinteresant, searbăd, anost; plicticos. 2. Supărător, enervant, agasant; plicticos. – Plictisi + suf. -tor.

DOOM

plictisitór adj. m., pl. plictisitóri; f. sg. și pl. plictisitoáre

plictisitorilor
PLICTISITÓR, -OÁRE, plictisitori, -oare, adj. 1. Care plictisește (1); neinteresant, searbăd, anost; plicticos. 2. Supărător, enervant, agasant; plicticos. – Plictisi + suf. -tor.

DOOM

plictisitór adj. m., pl. plictisitóri; f. sg. și pl. plictisitoáre

plictisitorul
PLICTISITÓR, -OÁRE, plictisitori, -oare, adj. 1. Care plictisește (1); neinteresant, searbăd, anost; plicticos. 2. Supărător, enervant, agasant; plicticos. – Plictisi + suf. -tor.

DOOM

plictisitór adj. m., pl. plictisitóri; f. sg. și pl. plictisitoáre

plictisitorului
PLICTISITÓR, -OÁRE, plictisitori, -oare, adj. 1. Care plictisește (1); neinteresant, searbăd, anost; plicticos. 2. Supărător, enervant, agasant; plicticos. – Plictisi + suf. -tor.

DOOM

plictisitór adj. m., pl. plictisitóri; f. sg. și pl. plictisitoáre

plictisitul
PLICTISÍT, -Ă, plictisiți, -te, adj. 1. Care este stăpânit de plictiseală (1), care exprimă sau manifestă plictiseală. 2. Enervat, agasat, supărat. – V. plictisi.

plictisitului
PLICTISÍT, -Ă, plictisiți, -te, adj. 1. Care este stăpânit de plictiseală (1), care exprimă sau manifestă plictiseală. 2. Enervat, agasat, supărat. – V. plictisi.

plictisiși
PLICTISÍ, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi, a fi cuprins de plictiseală, a avea un gol sufletesc; a-i fi urât, a lâncezi. ♦ A se sătura (de cineva sau de ceva), a nu-i mai face plăcere. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. – Din ngr. éplixa (aor. lui plissó).

DOOM

plictisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 să plictiseáscă

plictisiți
PLICTISÍ, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi, a fi cuprins de plictiseală, a avea un gol sufletesc; a-i fi urât, a lâncezi. ♦ A se sătura (de cineva sau de ceva), a nu-i mai face plăcere. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. – Din ngr. éplixa (aor. lui plissó).

DOOM

plictisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 să plictiseáscă

plictisiți
PLICTISÍT, -Ă, plictisiți, -te, adj. 1. Care este stăpânit de plictiseală (1), care exprimă sau manifestă plictiseală. 2. Enervat, agasat, supărat. – V. plictisi.

plictisiții
PLICTISÍT, -Ă, plictisiți, -te, adj. 1. Care este stăpânit de plictiseală (1), care exprimă sau manifestă plictiseală. 2. Enervat, agasat, supărat. – V. plictisi.

plictisiților
PLICTISÍT, -Ă, plictisiți, -te, adj. 1. Care este stăpânit de plictiseală (1), care exprimă sau manifestă plictiseală. 2. Enervat, agasat, supărat. – V. plictisi.

plictisul
PLICTÍS s. n. Plictiseală. [Acc. și: plíctis] – Din plictisi (derivat regresiv).

DOOM

plictís s. n.

plictisului
PLICTÍS s. n. Plictiseală. [Acc. și: plíctis] – Din plictisi (derivat regresiv).

DOOM

plictís s. n.

plicui
PLICUÍ, plicuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A introduce, a închide o scrisoare în plic. Plicui și pecetlui această scrisoare. FILIMON, C. 83.

plicuia
PLICUÍ, plicuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A introduce, a închide o scrisoare în plic. Plicui și pecetlui această scrisoare. FILIMON, C. 83.

plicuiai
PLICUÍ, plicuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A introduce, a închide o scrisoare în plic. Plicui și pecetlui această scrisoare. FILIMON, C. 83.

plicuiam
PLICUÍ, plicuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A introduce, a închide o scrisoare în plic. Plicui și pecetlui această scrisoare. FILIMON, C. 83.

plicuiască
PLICUÍ, plicuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A introduce, a închide o scrisoare în plic. Plicui și pecetlui această scrisoare. FILIMON, C. 83.

plicuiau
PLICUÍ, plicuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A introduce, a închide o scrisoare în plic. Plicui și pecetlui această scrisoare. FILIMON, C. 83.

plicuiați
PLICUÍ, plicuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A introduce, a închide o scrisoare în plic. Plicui și pecetlui această scrisoare. FILIMON, C. 83.

plicuiesc
PLICUÍ, plicuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A introduce, a închide o scrisoare în plic. Plicui și pecetlui această scrisoare. FILIMON, C. 83.

plicuiește
PLICUÍ, plicuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A introduce, a închide o scrisoare în plic. Plicui și pecetlui această scrisoare. FILIMON, C. 83.

plicuiești
PLICUÍ, plicuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A introduce, a închide o scrisoare în plic. Plicui și pecetlui această scrisoare. FILIMON, C. 83.

plicuii
PLICUÍ, plicuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A introduce, a închide o scrisoare în plic. Plicui și pecetlui această scrisoare. FILIMON, C. 83.

plicuim
PLICUÍ, plicuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A introduce, a închide o scrisoare în plic. Plicui și pecetlui această scrisoare. FILIMON, C. 83.

plicuind
PLICUÍ, plicuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A introduce, a închide o scrisoare în plic. Plicui și pecetlui această scrisoare. FILIMON, C. 83.

plicuire
PLICUÍ, plicuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A introduce, a închide o scrisoare în plic. Plicui și pecetlui această scrisoare. FILIMON, C. 83.

plicuire
PLICUÍRE, pliciuiri, s. f. (Neobișnuit) Zgomot produs de mișcarea valurilor unei ape; plescăit. Valurile se ridică și se scufundă. Pliciuiri. MACEDONSKI, O. II 276.

plicuiră
PLICUÍ, plicuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A introduce, a închide o scrisoare în plic. Plicui și pecetlui această scrisoare. FILIMON, C. 83.

plicuirăm
PLICUÍ, plicuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A introduce, a închide o scrisoare în plic. Plicui și pecetlui această scrisoare. FILIMON, C. 83.

plicuirăți
PLICUÍ, plicuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A introduce, a închide o scrisoare în plic. Plicui și pecetlui această scrisoare. FILIMON, C. 83.

plicuise
PLICUÍ, plicuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A introduce, a închide o scrisoare în plic. Plicui și pecetlui această scrisoare. FILIMON, C. 83.

plicuisem
PLICUÍ, plicuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A introduce, a închide o scrisoare în plic. Plicui și pecetlui această scrisoare. FILIMON, C. 83.

plicuiseră
PLICUÍ, plicuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A introduce, a închide o scrisoare în plic. Plicui și pecetlui această scrisoare. FILIMON, C. 83.

plicuiserăm
PLICUÍ, plicuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A introduce, a închide o scrisoare în plic. Plicui și pecetlui această scrisoare. FILIMON, C. 83.

plicuiserăți
PLICUÍ, plicuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A introduce, a închide o scrisoare în plic. Plicui și pecetlui această scrisoare. FILIMON, C. 83.

plicuiseși
PLICUÍ, plicuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A introduce, a închide o scrisoare în plic. Plicui și pecetlui această scrisoare. FILIMON, C. 83.

plicuiseți
PLICUÍ, plicuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A introduce, a închide o scrisoare în plic. Plicui și pecetlui această scrisoare. FILIMON, C. 83.

plicuit
PLICUÍ, plicuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A introduce, a închide o scrisoare în plic. Plicui și pecetlui această scrisoare. FILIMON, C. 83.

plicuiși
PLICUÍ, plicuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A introduce, a închide o scrisoare în plic. Plicui și pecetlui această scrisoare. FILIMON, C. 83.

plicuiți
PLICUÍ, plicuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A introduce, a închide o scrisoare în plic. Plicui și pecetlui această scrisoare. FILIMON, C. 83.

plicul
PLIC, plicuri, s. n. Obiect confecționat dintr-o hârtie împăturită în chip special și lipită pe trei părți, pentru a închide o scrisoare, un act etc. (în vederea expedierii lor); obiectul împreună cu scrisoarea, actul etc. pe care le conține. – Din ngr. plíkos, it. plico.

DOOM

plic s. n., pl. plícuri

pliculeț
PLICULÉȚ, pliculețe, s. n. Diminutiv al lui plic. – Plic + suf. -uleț.

DOOM

pliculéț s. n., pl. pliculéțe

pliculețe
PLICULÉȚ, pliculețe, s. n. Diminutiv al lui plic. – Plic + suf. -uleț.

DOOM

pliculéț s. n., pl. pliculéțe

pliculețele
PLICULÉȚ, pliculețe, s. n. Diminutiv al lui plic. – Plic + suf. -uleț.

DOOM

pliculéț s. n., pl. pliculéțe

pliculețelor
PLICULÉȚ, pliculețe, s. n. Diminutiv al lui plic. – Plic + suf. -uleț.

DOOM

pliculéț s. n., pl. pliculéțe

pliculețul
PLICULÉȚ, pliculețe, s. n. Diminutiv al lui plic. – Plic + suf. -uleț.

DOOM

pliculéț s. n., pl. pliculéțe

pliculețului
PLICULÉȚ, pliculețe, s. n. Diminutiv al lui plic. – Plic + suf. -uleț.

DOOM

pliculéț s. n., pl. pliculéțe

plicului
PLIC, plicuri, s. n. Obiect confecționat dintr-o hârtie împăturită în chip special și lipită pe trei părți, pentru a închide o scrisoare, un act etc. (în vederea expedierii lor); obiectul împreună cu scrisoarea, actul etc. pe care le conține. – Din ngr. plíkos, it. plico.

DOOM

plic s. n., pl. plícuri

plicuri
PLIC, plicuri, s. n. Obiect confecționat dintr-o hârtie împăturită în chip special și lipită pe trei părți, pentru a închide o scrisoare, un act etc. (în vederea expedierii lor); obiectul împreună cu scrisoarea, actul etc. pe care le conține. – Din ngr. plíkos, it. plico.

DOOM

plic s. n., pl. plícuri

plicurile
PLIC, plicuri, s. n. Obiect confecționat dintr-o hârtie împăturită în chip special și lipită pe trei părți, pentru a închide o scrisoare, un act etc. (în vederea expedierii lor); obiectul împreună cu scrisoarea, actul etc. pe care le conține. – Din ngr. plíkos, it. plico.

DOOM

plic s. n., pl. plícuri

plicurilor
PLIC, plicuri, s. n. Obiect confecționat dintr-o hârtie împăturită în chip special și lipită pe trei părți, pentru a închide o scrisoare, un act etc. (în vederea expedierii lor); obiectul împreună cu scrisoarea, actul etc. pe care le conține. – Din ngr. plíkos, it. plico.

DOOM

plic s. n., pl. plícuri

plie
PLIÁ, pliez, vb. I. Tranz. A îndoi o hârtie, o țesătură etc. suprapunând părțile într-o anumită ordine; a împături. [Pr.: pli-a] – Din fr. plier.

DOOM

pliá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliáză (pli-a-), 1 pl. pliém; conj. prez. 3 să pliéze (pli-e-); ger. pliínd

plie
PLIÉ, plieuri, s. n. (Cor.) Îndoire lentă a picioarelor cu genunchii în afară, urmată de întinderea lor. – Din fr. plié.

pliem
PLIÁ, pliez, vb. I. Tranz. A îndoi o hârtie, o țesătură etc. suprapunând părțile într-o anumită ordine; a împături. [Pr.: pli-a] – Din fr. plier.

DOOM

pliá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliáză (pli-a-), 1 pl. pliém; conj. prez. 3 să pliéze (pli-e-); ger. pliínd

pliere
PLIÁ, pliez, vb. I. Tranz. A îndoi o hârtie, o țesătură etc. suprapunând părțile într-o anumită ordine; a împături. [Pr.: pli-a] – Din fr. plier.

DOOM

pliá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliáză (pli-a-), 1 pl. pliém; conj. prez. 3 să pliéze (pli-e-); ger. pliínd

pliere
PLIÉRE, plieri, s. f. Acțiunea de a plia. 1. Operație manuală sau mecanizată de îndoire și de așezare în pliuri a hârtiei sau a materialelor textile; pliaj. 2. Îndoire cu 180° a unei table de-a lungul unei linii drepte sau curbe. [Pr.: pli-e-] – V. plia.

DOOM

pliére (pli-e-) s. f., g.-d. art. pliérii; pl. pliéri

plierea
PLIÉRE, plieri, s. f. Acțiunea de a plia. 1. Operație manuală sau mecanizată de îndoire și de așezare în pliuri a hârtiei sau a materialelor textile; pliaj. 2. Îndoire cu 180° a unei table de-a lungul unei linii drepte sau curbe. [Pr.: pli-e-] – V. plia.

DOOM

pliére (pli-e-) s. f., g.-d. art. pliérii; pl. pliéri

plieri
PLIÉRE, plieri, s. f. Acțiunea de a plia. 1. Operație manuală sau mecanizată de îndoire și de așezare în pliuri a hârtiei sau a materialelor textile; pliaj. 2. Îndoire cu 180° a unei table de-a lungul unei linii drepte sau curbe. [Pr.: pli-e-] – V. plia.

DOOM

pliére (pli-e-) s. f., g.-d. art. pliérii; pl. pliéri

plierii
PLIÉRE, plieri, s. f. Acțiunea de a plia. 1. Operație manuală sau mecanizată de îndoire și de așezare în pliuri a hârtiei sau a materialelor textile; pliaj. 2. Îndoire cu 180° a unei table de-a lungul unei linii drepte sau curbe. [Pr.: pli-e-] – V. plia.

DOOM

pliére (pli-e-) s. f., g.-d. art. pliérii; pl. pliéri

plierile
PLIÉRE, plieri, s. f. Acțiunea de a plia. 1. Operație manuală sau mecanizată de îndoire și de așezare în pliuri a hârtiei sau a materialelor textile; pliaj. 2. Îndoire cu 180° a unei table de-a lungul unei linii drepte sau curbe. [Pr.: pli-e-] – V. plia.

DOOM

pliére (pli-e-) s. f., g.-d. art. pliérii; pl. pliéri

plierilor
PLIÉRE, plieri, s. f. Acțiunea de a plia. 1. Operație manuală sau mecanizată de îndoire și de așezare în pliuri a hârtiei sau a materialelor textile; pliaj. 2. Îndoire cu 180° a unei table de-a lungul unei linii drepte sau curbe. [Pr.: pli-e-] – V. plia.

DOOM

pliére (pli-e-) s. f., g.-d. art. pliérii; pl. pliéri

plieul
PLIÉ, plieuri, s. n. (Cor.) Îndoire lentă a picioarelor cu genunchii în afară, urmată de întinderea lor. – Din fr. plié.

plieului
PLIÉ, plieuri, s. n. (Cor.) Îndoire lentă a picioarelor cu genunchii în afară, urmată de întinderea lor. – Din fr. plié.

plieuri
PLIÉ, plieuri, s. n. (Cor.) Îndoire lentă a picioarelor cu genunchii în afară, urmată de întinderea lor. – Din fr. plié.

plieurile
PLIÉ, plieuri, s. n. (Cor.) Îndoire lentă a picioarelor cu genunchii în afară, urmată de întinderea lor. – Din fr. plié.

plieurilor
PLIÉ, plieuri, s. n. (Cor.) Îndoire lentă a picioarelor cu genunchii în afară, urmată de întinderea lor. – Din fr. plié.

pliez
PLIÁ, pliez, vb. I. Tranz. A îndoi o hârtie, o țesătură etc. suprapunând părțile într-o anumită ordine; a împături. [Pr.: pli-a] – Din fr. plier.

DOOM

pliá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliáză (pli-a-), 1 pl. pliém; conj. prez. 3 să pliéze (pli-e-); ger. pliínd

plieze
PLIÁ, pliez, vb. I. Tranz. A îndoi o hârtie, o țesătură etc. suprapunând părțile într-o anumită ordine; a împături. [Pr.: pli-a] – Din fr. plier.

DOOM

pliá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliáză (pli-a-), 1 pl. pliém; conj. prez. 3 să pliéze (pli-e-); ger. pliínd

pliezi
PLIÁ, pliez, vb. I. Tranz. A îndoi o hârtie, o țesătură etc. suprapunând părțile într-o anumită ordine; a împături. [Pr.: pli-a] – Din fr. plier.

DOOM

pliá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliáză (pli-a-), 1 pl. pliém; conj. prez. 3 să pliéze (pli-e-); ger. pliínd

pliind
PLIÁ, pliez, vb. I. Tranz. A îndoi o hârtie, o țesătură etc. suprapunând părțile într-o anumită ordine; a împături. [Pr.: pli-a] – Din fr. plier.

DOOM

pliá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliáză (pli-a-), 1 pl. pliém; conj. prez. 3 să pliéze (pli-e-); ger. pliínd

plimb
PLIMB, plimburi, s. n. (Rar) Rampa unei scări; balustradă, parmaclîc. O femeie scoboară scările... O mînă ii alunecă pe plimbul scării. DELAVRANCEA, la TDRG.

plimb
PLIMBÁ, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nicio piedică. (Fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta. [Var.: (reg.) preumblá, primblá vb. I] – Lat. perambulare.

DOOM

plimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 plímbă

plimba
PLIMBÁ, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nicio piedică. (Fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta. [Var.: (reg.) preumblá, primblá vb. I] – Lat. perambulare.

DOOM

plimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 plímbă

plimbai
PLIMBÁ, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nicio piedică. (Fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta. [Var.: (reg.) preumblá, primblá vb. I] – Lat. perambulare.

DOOM

plimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 plímbă

plimbam
PLIMBÁ, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nicio piedică. (Fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta. [Var.: (reg.) preumblá, primblá vb. I] – Lat. perambulare.

DOOM

plimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 plímbă

plimbare
PLIMBÁ, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nicio piedică. (Fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta. [Var.: (reg.) preumblá, primblá vb. I] – Lat. perambulare.

DOOM

plimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 plímbă

plimbare
PRIMBLÁRE s. f. v. plimbare.

DOOM

plimbáre s. f., g.-d. art. plimbắrii; pl. plimbắri

plimbarea
PRIMBLÁRE s. f. v. plimbare.

DOOM

plimbáre s. f., g.-d. art. plimbắrii; pl. plimbắri

plimbară
PLIMBÁ, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nicio piedică. (Fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta. [Var.: (reg.) preumblá, primblá vb. I] – Lat. perambulare.

DOOM

plimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 plímbă

plimbarăm
PLIMBÁ, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nicio piedică. (Fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta. [Var.: (reg.) preumblá, primblá vb. I] – Lat. perambulare.

DOOM

plimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 plímbă

plimbarăți
PLIMBÁ, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nicio piedică. (Fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta. [Var.: (reg.) preumblá, primblá vb. I] – Lat. perambulare.

DOOM

plimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 plímbă

plimbase
PLIMBÁ, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nicio piedică. (Fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta. [Var.: (reg.) preumblá, primblá vb. I] – Lat. perambulare.

DOOM

plimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 plímbă

plimbasem
PLIMBÁ, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nicio piedică. (Fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta. [Var.: (reg.) preumblá, primblá vb. I] – Lat. perambulare.

DOOM

plimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 plímbă

plimbaseră
PLIMBÁ, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nicio piedică. (Fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta. [Var.: (reg.) preumblá, primblá vb. I] – Lat. perambulare.

DOOM

plimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 plímbă

plimbaserăm
PLIMBÁ, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nicio piedică. (Fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta. [Var.: (reg.) preumblá, primblá vb. I] – Lat. perambulare.

DOOM

plimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 plímbă

plimbaserăți
PLIMBÁ, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nicio piedică. (Fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta. [Var.: (reg.) preumblá, primblá vb. I] – Lat. perambulare.

DOOM

plimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 plímbă

plimbaseși
PLIMBÁ, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nicio piedică. (Fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta. [Var.: (reg.) preumblá, primblá vb. I] – Lat. perambulare.

DOOM

plimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 plímbă

plimbaseți
PLIMBÁ, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nicio piedică. (Fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta. [Var.: (reg.) preumblá, primblá vb. I] – Lat. perambulare.

DOOM

plimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 plímbă

plimbat
PLIMBÁ, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nicio piedică. (Fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta. [Var.: (reg.) preumblá, primblá vb. I] – Lat. perambulare.

DOOM

plimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 plímbă

plimbat
PLIMBÁT s. n. Faptul de a (se) plimba. – V. plimba.

DOOM

plimbát s. n.

plimbata
PLIMBÁT s. n. Faptul de a (se) plimba. – V. plimba.

DOOM

plimbát s. n.

plimbate
PLIMBÁT s. n. Faptul de a (se) plimba. – V. plimba.

DOOM

plimbát s. n.

plimbatei
PLIMBÁT s. n. Faptul de a (se) plimba. – V. plimba.

DOOM

plimbát s. n.

plimbatele
PLIMBÁT s. n. Faptul de a (se) plimba. – V. plimba.

DOOM

plimbát s. n.

plimbatelor
PLIMBÁT s. n. Faptul de a (se) plimba. – V. plimba.

DOOM

plimbát s. n.

plimbatul
PLIMBÁT s. n. Faptul de a (se) plimba. – V. plimba.

DOOM

plimbát s. n.

plimbatului
PLIMBÁT s. n. Faptul de a (se) plimba. – V. plimba.

DOOM

plimbát s. n.

plimbau
PLIMBÁ, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nicio piedică. (Fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta. [Var.: (reg.) preumblá, primblá vb. I] – Lat. perambulare.

DOOM

plimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 plímbă

plimbași
PLIMBÁ, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nicio piedică. (Fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta. [Var.: (reg.) preumblá, primblá vb. I] – Lat. perambulare.

DOOM

plimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 plímbă

plimbați
PLIMBÁ, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nicio piedică. (Fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta. [Var.: (reg.) preumblá, primblá vb. I] – Lat. perambulare.

DOOM

plimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 plímbă

plimbați
PLIMBÁT s. n. Faptul de a (se) plimba. – V. plimba.

DOOM

plimbát s. n.

plimbații
PLIMBÁT s. n. Faptul de a (se) plimba. – V. plimba.

DOOM

plimbát s. n.

plimbaților
PLIMBÁT s. n. Faptul de a (se) plimba. – V. plimba.

DOOM

plimbát s. n.

plimbe
PLIMBÁ, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nicio piedică. (Fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta. [Var.: (reg.) preumblá, primblá vb. I] – Lat. perambulare.

DOOM

plimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 plímbă

plimbi
PLIMBÁ, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nicio piedică. (Fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta. [Var.: (reg.) preumblá, primblá vb. I] – Lat. perambulare.

DOOM

plimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 plímbă

plimbând
PLIMBÁ, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nicio piedică. (Fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta. [Var.: (reg.) preumblá, primblá vb. I] – Lat. perambulare.

DOOM

plimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 plímbă

plimbînd
PLIMBÁ, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nicio piedică. (Fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta. [Var.: (reg.) preumblá, primblá vb. I] – Lat. perambulare.

DOOM

plimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 plímbă

plimbă
PLÍMBĂ s. f. v. plimb.

plimbăreața
PLIMBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plimbăreți, -e, adj. Căruia îi place să se plimbe (mult), să umble (fără rost), să hoinărească. – Plimba + suf. -ăreț.

DOOM

plimbăréț adj. m., pl. plimbăréți; f. plimbăreáță, pl. plimbăréțe

plimbăreț
PLIMBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plimbăreți, -e, adj. Căruia îi place să se plimbe (mult), să umble (fără rost), să hoinărească. – Plimba + suf. -ăreț.

DOOM

plimbăréț adj. m., pl. plimbăréți; f. plimbăreáță, pl. plimbăréțe

plimbărețe
PLIMBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plimbăreți, -e, adj. Căruia îi place să se plimbe (mult), să umble (fără rost), să hoinărească. – Plimba + suf. -ăreț.

DOOM

plimbăréț adj. m., pl. plimbăréți; f. plimbăreáță, pl. plimbăréțe

plimbăreței
PLIMBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plimbăreți, -e, adj. Căruia îi place să se plimbe (mult), să umble (fără rost), să hoinărească. – Plimba + suf. -ăreț.

DOOM

plimbăréț adj. m., pl. plimbăréți; f. plimbăreáță, pl. plimbăréțe

plimbărețele
PLIMBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plimbăreți, -e, adj. Căruia îi place să se plimbe (mult), să umble (fără rost), să hoinărească. – Plimba + suf. -ăreț.

DOOM

plimbăréț adj. m., pl. plimbăréți; f. plimbăreáță, pl. plimbăréțe

plimbărețelor
PLIMBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plimbăreți, -e, adj. Căruia îi place să se plimbe (mult), să umble (fără rost), să hoinărească. – Plimba + suf. -ăreț.

DOOM

plimbăréț adj. m., pl. plimbăréți; f. plimbăreáță, pl. plimbăréțe

plimbăreți
PLIMBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plimbăreți, -e, adj. Căruia îi place să se plimbe (mult), să umble (fără rost), să hoinărească. – Plimba + suf. -ăreț.

DOOM

plimbăréț adj. m., pl. plimbăréți; f. plimbăreáță, pl. plimbăréțe

plimbăreții
PLIMBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plimbăreți, -e, adj. Căruia îi place să se plimbe (mult), să umble (fără rost), să hoinărească. – Plimba + suf. -ăreț.

DOOM

plimbăréț adj. m., pl. plimbăréți; f. plimbăreáță, pl. plimbăréțe

plimbăreților
PLIMBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plimbăreți, -e, adj. Căruia îi place să se plimbe (mult), să umble (fără rost), să hoinărească. – Plimba + suf. -ăreț.

DOOM

plimbăréț adj. m., pl. plimbăréți; f. plimbăreáță, pl. plimbăréțe

plimbărețul
PLIMBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plimbăreți, -e, adj. Căruia îi place să se plimbe (mult), să umble (fără rost), să hoinărească. – Plimba + suf. -ăreț.

DOOM

plimbăréț adj. m., pl. plimbăréți; f. plimbăreáță, pl. plimbăréțe

plimbărețului
PLIMBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plimbăreți, -e, adj. Căruia îi place să se plimbe (mult), să umble (fără rost), să hoinărească. – Plimba + suf. -ăreț.

DOOM

plimbăréț adj. m., pl. plimbăréți; f. plimbăreáță, pl. plimbăréțe

plimbări
PRIMBLÁRE s. f. v. plimbare.

DOOM

plimbáre s. f., g.-d. art. plimbắrii; pl. plimbắri

plimbărică
PLIMBĂRÍCĂ s. f. (Fam.) Diminutiv al lui plimbare. – Plimbare + suf. -ică.

DOOM

!plimbărícă (fam.) s. f., g.-d. art. plimbărícii; pl. plimbăríci

plimbărică
PLIMBĂRÍCĂ, plimbărici, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui plimbare. – Plimbare + suf. -ică.

plimbării
PRIMBLÁRE s. f. v. plimbare.

DOOM

plimbáre s. f., g.-d. art. plimbắrii; pl. plimbắri

plimbările
PRIMBLÁRE s. f. v. plimbare.

DOOM

plimbáre s. f., g.-d. art. plimbắrii; pl. plimbắri

plimbărilor
PRIMBLÁRE s. f. v. plimbare.

DOOM

plimbáre s. f., g.-d. art. plimbắrii; pl. plimbắri

plimbătoare
a avea plimbător expr. (intl.) a avea buzunarul închis cu un ac de siguranță

plimbător
a avea plimbător expr. (intl.) a avea buzunarul închis cu un ac de siguranță

plin
a-i merge din plin expr. a repurta succes după succes.

plin
PLIN, -Ă, (I) plini, -e, adj., (II) plinuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre vase, încăperi, recipiente etc.) Care este umplut cu ceva, în care se află ceva până la limită. ◊ Expr. Plin ochi = umplut până la limita capacității. A fi plin de sine (sau de el) = a avea o părere foarte bună despre sine, a fi încrezut, îngâmfat. A-i fi (cuiva) paharul plin, se spune despre cineva care a îndurat prea multe necazuri și nu le mai poate suporta. ♦ (Despre arme de foc) în care au fost introduse cartușe; încărcat. 2. Fără goluri; întreg, compact, masiv. ♦ Întreg, deplin, neștirbit. ◊ Profesor plin = profesor universitar titular, cu toate titlurile și drepturile prevăzute de lege. Catedră plină = catedră care are numărul de ore prevăzut de regulament. 3. Care cuprinde, conține, are ceva în cantitate sau în număr mare. + (Despre ochi) Năpădit, inundat de lacrimi. 4. Care este acoperit, încărcat total sau parțial cu ceva. ♦ Murdar, mânjit, uns (cu ceva). 5. (Despre ființe, corpul lor sau părți ale corpului) Cu forme rotunde, durdulii; grăsuț. 6. Care are amploare, intensitate; desăvârșit. Lună plină = lună perfect rotundă, aflată în faza ei maximă. Voce plină = voce sonoră, cu volum.Expr. În plin(ă)... = în mijlocul..., în miezul..., în toiul... II. S. n. Ceea ce umple un vas, o cavitate, un spațiu etc.; conținut, cuprins. ◊ Plinul conductei = cantitate de fluid care rămâne în permanență într-o conductă de transport. Loc. adv. Din plin = din abundență. ◊ Loc. adj. și adv. În plin = în centru, la țintă. ◊ Loc. prep. În plinul... = în mijlocul...; p. ext. În toiul... Expr. A-i merge cuiva în plin = a-i merge cuiva bine, a avea succes, a reuși, a izbândi. A da o lovitură (sau a lovi, a nimeri) în plin = a nimeri bine ținta vizată, a-și ajunge scopul. A-i ieși (cuiva) cu plin(ul) = a-i ieși cuiva în cale cu un vas plin (fapt considerat în credința populară ca semn prielnic). A face plinul = a umple cu benzină până la refuz rezervorul unei mașini. – Lat. plenus.

DOOM

plin² s. n., pl. plínuri

plina
PLIN, -Ă, (I) plini, -e, adj., (II) plinuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre vase, încăperi, recipiente etc.) Care este umplut cu ceva, în care se află ceva până la limită. ◊ Expr. Plin ochi = umplut până la limita capacității. A fi plin de sine (sau de el) = a avea o părere foarte bună despre sine, a fi încrezut, îngâmfat. A-i fi (cuiva) paharul plin, se spune despre cineva care a îndurat prea multe necazuri și nu le mai poate suporta. ♦ (Despre arme de foc) în care au fost introduse cartușe; încărcat. 2. Fără goluri; întreg, compact, masiv. ♦ Întreg, deplin, neștirbit. ◊ Profesor plin = profesor universitar titular, cu toate titlurile și drepturile prevăzute de lege. Catedră plină = catedră care are numărul de ore prevăzut de regulament. 3. Care cuprinde, conține, are ceva în cantitate sau în număr mare. + (Despre ochi) Năpădit, inundat de lacrimi. 4. Care este acoperit, încărcat total sau parțial cu ceva. ♦ Murdar, mânjit, uns (cu ceva). 5. (Despre ființe, corpul lor sau părți ale corpului) Cu forme rotunde, durdulii; grăsuț. 6. Care are amploare, intensitate; desăvârșit. Lună plină = lună perfect rotundă, aflată în faza ei maximă. Voce plină = voce sonoră, cu volum.Expr. În plin(ă)... = în mijlocul..., în miezul..., în toiul... II. S. n. Ceea ce umple un vas, o cavitate, un spațiu etc.; conținut, cuprins. ◊ Plinul conductei = cantitate de fluid care rămâne în permanență într-o conductă de transport. Loc. adv. Din plin = din abundență. ◊ Loc. adj. și adv. În plin = în centru, la țintă. ◊ Loc. prep. În plinul... = în mijlocul...; p. ext. În toiul... Expr. A-i merge cuiva în plin = a-i merge cuiva bine, a avea succes, a reuși, a izbândi. A da o lovitură (sau a lovi, a nimeri) în plin = a nimeri bine ținta vizată, a-și ajunge scopul. A-i ieși (cuiva) cu plin(ul) = a-i ieși cuiva în cale cu un vas plin (fapt considerat în credința populară ca semn prielnic). A face plinul = a umple cu benzină până la refuz rezervorul unei mașini. – Lat. plenus.

DOOM

plin² s. n., pl. plínuri

pline
PLIN, -Ă, (I) plini, -e, adj., (II) plinuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre vase, încăperi, recipiente etc.) Care este umplut cu ceva, în care se află ceva până la limită. ◊ Expr. Plin ochi = umplut până la limita capacității. A fi plin de sine (sau de el) = a avea o părere foarte bună despre sine, a fi încrezut, îngâmfat. A-i fi (cuiva) paharul plin, se spune despre cineva care a îndurat prea multe necazuri și nu le mai poate suporta. ♦ (Despre arme de foc) în care au fost introduse cartușe; încărcat. 2. Fără goluri; întreg, compact, masiv. ♦ Întreg, deplin, neștirbit. ◊ Profesor plin = profesor universitar titular, cu toate titlurile și drepturile prevăzute de lege. Catedră plină = catedră care are numărul de ore prevăzut de regulament. 3. Care cuprinde, conține, are ceva în cantitate sau în număr mare. + (Despre ochi) Năpădit, inundat de lacrimi. 4. Care este acoperit, încărcat total sau parțial cu ceva. ♦ Murdar, mânjit, uns (cu ceva). 5. (Despre ființe, corpul lor sau părți ale corpului) Cu forme rotunde, durdulii; grăsuț. 6. Care are amploare, intensitate; desăvârșit. Lună plină = lună perfect rotundă, aflată în faza ei maximă. Voce plină = voce sonoră, cu volum.Expr. În plin(ă)... = în mijlocul..., în miezul..., în toiul... II. S. n. Ceea ce umple un vas, o cavitate, un spațiu etc.; conținut, cuprins. ◊ Plinul conductei = cantitate de fluid care rămâne în permanență într-o conductă de transport. Loc. adv. Din plin = din abundență. ◊ Loc. adj. și adv. În plin = în centru, la țintă. ◊ Loc. prep. În plinul... = în mijlocul...; p. ext. În toiul... Expr. A-i merge cuiva în plin = a-i merge cuiva bine, a avea succes, a reuși, a izbândi. A da o lovitură (sau a lovi, a nimeri) în plin = a nimeri bine ținta vizată, a-și ajunge scopul. A-i ieși (cuiva) cu plin(ul) = a-i ieși cuiva în cale cu un vas plin (fapt considerat în credința populară ca semn prielnic). A face plinul = a umple cu benzină până la refuz rezervorul unei mașini. – Lat. plenus.

DOOM

plin² s. n., pl. plínuri

plinea
PLINÍ, plinesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) îndeplini. – V. plin.

DOOM

pliní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. plinésc, imperf. 3 sg. plineá; conj. prez. 3 să plineáscă

plineai
PLINÍ, plinesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) îndeplini. – V. plin.

DOOM

pliní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. plinésc, imperf. 3 sg. plineá; conj. prez. 3 să plineáscă

plineam
PLINÍ, plinesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) îndeplini. – V. plin.

DOOM

pliní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. plinésc, imperf. 3 sg. plineá; conj. prez. 3 să plineáscă

plinească
PLINÍ, plinesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) îndeplini. – V. plin.

DOOM

pliní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. plinésc, imperf. 3 sg. plineá; conj. prez. 3 să plineáscă

plineau
PLINÍ, plinesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) îndeplini. – V. plin.

DOOM

pliní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. plinésc, imperf. 3 sg. plineá; conj. prez. 3 să plineáscă

plineați
PLINÍ, plinesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) îndeplini. – V. plin.

DOOM

pliní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. plinésc, imperf. 3 sg. plineá; conj. prez. 3 să plineáscă

plinei
PLIN, -Ă, (I) plini, -e, adj., (II) plinuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre vase, încăperi, recipiente etc.) Care este umplut cu ceva, în care se află ceva până la limită. ◊ Expr. Plin ochi = umplut până la limita capacității. A fi plin de sine (sau de el) = a avea o părere foarte bună despre sine, a fi încrezut, îngâmfat. A-i fi (cuiva) paharul plin, se spune despre cineva care a îndurat prea multe necazuri și nu le mai poate suporta. ♦ (Despre arme de foc) în care au fost introduse cartușe; încărcat. 2. Fără goluri; întreg, compact, masiv. ♦ Întreg, deplin, neștirbit. ◊ Profesor plin = profesor universitar titular, cu toate titlurile și drepturile prevăzute de lege. Catedră plină = catedră care are numărul de ore prevăzut de regulament. 3. Care cuprinde, conține, are ceva în cantitate sau în număr mare. + (Despre ochi) Năpădit, inundat de lacrimi. 4. Care este acoperit, încărcat total sau parțial cu ceva. ♦ Murdar, mânjit, uns (cu ceva). 5. (Despre ființe, corpul lor sau părți ale corpului) Cu forme rotunde, durdulii; grăsuț. 6. Care are amploare, intensitate; desăvârșit. Lună plină = lună perfect rotundă, aflată în faza ei maximă. Voce plină = voce sonoră, cu volum.Expr. În plin(ă)... = în mijlocul..., în miezul..., în toiul... II. S. n. Ceea ce umple un vas, o cavitate, un spațiu etc.; conținut, cuprins. ◊ Plinul conductei = cantitate de fluid care rămâne în permanență într-o conductă de transport. Loc. adv. Din plin = din abundență. ◊ Loc. adj. și adv. În plin = în centru, la țintă. ◊ Loc. prep. În plinul... = în mijlocul...; p. ext. În toiul... Expr. A-i merge cuiva în plin = a-i merge cuiva bine, a avea succes, a reuși, a izbândi. A da o lovitură (sau a lovi, a nimeri) în plin = a nimeri bine ținta vizată, a-și ajunge scopul. A-i ieși (cuiva) cu plin(ul) = a-i ieși cuiva în cale cu un vas plin (fapt considerat în credința populară ca semn prielnic). A face plinul = a umple cu benzină până la refuz rezervorul unei mașini. – Lat. plenus.

DOOM

plin² s. n., pl. plínuri

plinele
PLIN, -Ă, (I) plini, -e, adj., (II) plinuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre vase, încăperi, recipiente etc.) Care este umplut cu ceva, în care se află ceva până la limită. ◊ Expr. Plin ochi = umplut până la limita capacității. A fi plin de sine (sau de el) = a avea o părere foarte bună despre sine, a fi încrezut, îngâmfat. A-i fi (cuiva) paharul plin, se spune despre cineva care a îndurat prea multe necazuri și nu le mai poate suporta. ♦ (Despre arme de foc) în care au fost introduse cartușe; încărcat. 2. Fără goluri; întreg, compact, masiv. ♦ Întreg, deplin, neștirbit. ◊ Profesor plin = profesor universitar titular, cu toate titlurile și drepturile prevăzute de lege. Catedră plină = catedră care are numărul de ore prevăzut de regulament. 3. Care cuprinde, conține, are ceva în cantitate sau în număr mare. + (Despre ochi) Năpădit, inundat de lacrimi. 4. Care este acoperit, încărcat total sau parțial cu ceva. ♦ Murdar, mânjit, uns (cu ceva). 5. (Despre ființe, corpul lor sau părți ale corpului) Cu forme rotunde, durdulii; grăsuț. 6. Care are amploare, intensitate; desăvârșit. Lună plină = lună perfect rotundă, aflată în faza ei maximă. Voce plină = voce sonoră, cu volum.Expr. În plin(ă)... = în mijlocul..., în miezul..., în toiul... II. S. n. Ceea ce umple un vas, o cavitate, un spațiu etc.; conținut, cuprins. ◊ Plinul conductei = cantitate de fluid care rămâne în permanență într-o conductă de transport. Loc. adv. Din plin = din abundență. ◊ Loc. adj. și adv. În plin = în centru, la țintă. ◊ Loc. prep. În plinul... = în mijlocul...; p. ext. În toiul... Expr. A-i merge cuiva în plin = a-i merge cuiva bine, a avea succes, a reuși, a izbândi. A da o lovitură (sau a lovi, a nimeri) în plin = a nimeri bine ținta vizată, a-și ajunge scopul. A-i ieși (cuiva) cu plin(ul) = a-i ieși cuiva în cale cu un vas plin (fapt considerat în credința populară ca semn prielnic). A face plinul = a umple cu benzină până la refuz rezervorul unei mașini. – Lat. plenus.

DOOM

plin² s. n., pl. plínuri

plinelor
PLIN, -Ă, (I) plini, -e, adj., (II) plinuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre vase, încăperi, recipiente etc.) Care este umplut cu ceva, în care se află ceva până la limită. ◊ Expr. Plin ochi = umplut până la limita capacității. A fi plin de sine (sau de el) = a avea o părere foarte bună despre sine, a fi încrezut, îngâmfat. A-i fi (cuiva) paharul plin, se spune despre cineva care a îndurat prea multe necazuri și nu le mai poate suporta. ♦ (Despre arme de foc) în care au fost introduse cartușe; încărcat. 2. Fără goluri; întreg, compact, masiv. ♦ Întreg, deplin, neștirbit. ◊ Profesor plin = profesor universitar titular, cu toate titlurile și drepturile prevăzute de lege. Catedră plină = catedră care are numărul de ore prevăzut de regulament. 3. Care cuprinde, conține, are ceva în cantitate sau în număr mare. + (Despre ochi) Năpădit, inundat de lacrimi. 4. Care este acoperit, încărcat total sau parțial cu ceva. ♦ Murdar, mânjit, uns (cu ceva). 5. (Despre ființe, corpul lor sau părți ale corpului) Cu forme rotunde, durdulii; grăsuț. 6. Care are amploare, intensitate; desăvârșit. Lună plină = lună perfect rotundă, aflată în faza ei maximă. Voce plină = voce sonoră, cu volum.Expr. În plin(ă)... = în mijlocul..., în miezul..., în toiul... II. S. n. Ceea ce umple un vas, o cavitate, un spațiu etc.; conținut, cuprins. ◊ Plinul conductei = cantitate de fluid care rămâne în permanență într-o conductă de transport. Loc. adv. Din plin = din abundență. ◊ Loc. adj. și adv. În plin = în centru, la țintă. ◊ Loc. prep. În plinul... = în mijlocul...; p. ext. În toiul... Expr. A-i merge cuiva în plin = a-i merge cuiva bine, a avea succes, a reuși, a izbândi. A da o lovitură (sau a lovi, a nimeri) în plin = a nimeri bine ținta vizată, a-și ajunge scopul. A-i ieși (cuiva) cu plin(ul) = a-i ieși cuiva în cale cu un vas plin (fapt considerat în credința populară ca semn prielnic). A face plinul = a umple cu benzină până la refuz rezervorul unei mașini. – Lat. plenus.

DOOM

plin² s. n., pl. plínuri

plinesc
PLINÍ, plinesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) îndeplini. – V. plin.

DOOM

pliní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. plinésc, imperf. 3 sg. plineá; conj. prez. 3 să plineáscă

plinește
PLINÍ, plinesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) îndeplini. – V. plin.

DOOM

pliní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. plinésc, imperf. 3 sg. plineá; conj. prez. 3 să plineáscă

plinești
PLINÍ, plinesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) îndeplini. – V. plin.

DOOM

pliní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. plinésc, imperf. 3 sg. plineá; conj. prez. 3 să plineáscă

plini
PLIN, -Ă, (I) plini, -e, adj., (II) plinuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre vase, încăperi, recipiente etc.) Care este umplut cu ceva, în care se află ceva până la limită. ◊ Expr. Plin ochi = umplut până la limita capacității. A fi plin de sine (sau de el) = a avea o părere foarte bună despre sine, a fi încrezut, îngâmfat. A-i fi (cuiva) paharul plin, se spune despre cineva care a îndurat prea multe necazuri și nu le mai poate suporta. ♦ (Despre arme de foc) în care au fost introduse cartușe; încărcat. 2. Fără goluri; întreg, compact, masiv. ♦ Întreg, deplin, neștirbit. ◊ Profesor plin = profesor universitar titular, cu toate titlurile și drepturile prevăzute de lege. Catedră plină = catedră care are numărul de ore prevăzut de regulament. 3. Care cuprinde, conține, are ceva în cantitate sau în număr mare. + (Despre ochi) Năpădit, inundat de lacrimi. 4. Care este acoperit, încărcat total sau parțial cu ceva. ♦ Murdar, mânjit, uns (cu ceva). 5. (Despre ființe, corpul lor sau părți ale corpului) Cu forme rotunde, durdulii; grăsuț. 6. Care are amploare, intensitate; desăvârșit. Lună plină = lună perfect rotundă, aflată în faza ei maximă. Voce plină = voce sonoră, cu volum.Expr. În plin(ă)... = în mijlocul..., în miezul..., în toiul... II. S. n. Ceea ce umple un vas, o cavitate, un spațiu etc.; conținut, cuprins. ◊ Plinul conductei = cantitate de fluid care rămâne în permanență într-o conductă de transport. Loc. adv. Din plin = din abundență. ◊ Loc. adj. și adv. În plin = în centru, la țintă. ◊ Loc. prep. În plinul... = în mijlocul...; p. ext. În toiul... Expr. A-i merge cuiva în plin = a-i merge cuiva bine, a avea succes, a reuși, a izbândi. A da o lovitură (sau a lovi, a nimeri) în plin = a nimeri bine ținta vizată, a-și ajunge scopul. A-i ieși (cuiva) cu plin(ul) = a-i ieși cuiva în cale cu un vas plin (fapt considerat în credința populară ca semn prielnic). A face plinul = a umple cu benzină până la refuz rezervorul unei mașini. – Lat. plenus.

DOOM

plin² s. n., pl. plínuri

plini
PLINÍ, plinesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) îndeplini. – V. plin.

DOOM

pliní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. plinésc, imperf. 3 sg. plineá; conj. prez. 3 să plineáscă

plinii
PLIN, -Ă, (I) plini, -e, adj., (II) plinuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre vase, încăperi, recipiente etc.) Care este umplut cu ceva, în care se află ceva până la limită. ◊ Expr. Plin ochi = umplut până la limita capacității. A fi plin de sine (sau de el) = a avea o părere foarte bună despre sine, a fi încrezut, îngâmfat. A-i fi (cuiva) paharul plin, se spune despre cineva care a îndurat prea multe necazuri și nu le mai poate suporta. ♦ (Despre arme de foc) în care au fost introduse cartușe; încărcat. 2. Fără goluri; întreg, compact, masiv. ♦ Întreg, deplin, neștirbit. ◊ Profesor plin = profesor universitar titular, cu toate titlurile și drepturile prevăzute de lege. Catedră plină = catedră care are numărul de ore prevăzut de regulament. 3. Care cuprinde, conține, are ceva în cantitate sau în număr mare. + (Despre ochi) Năpădit, inundat de lacrimi. 4. Care este acoperit, încărcat total sau parțial cu ceva. ♦ Murdar, mânjit, uns (cu ceva). 5. (Despre ființe, corpul lor sau părți ale corpului) Cu forme rotunde, durdulii; grăsuț. 6. Care are amploare, intensitate; desăvârșit. Lună plină = lună perfect rotundă, aflată în faza ei maximă. Voce plină = voce sonoră, cu volum.Expr. În plin(ă)... = în mijlocul..., în miezul..., în toiul... II. S. n. Ceea ce umple un vas, o cavitate, un spațiu etc.; conținut, cuprins. ◊ Plinul conductei = cantitate de fluid care rămâne în permanență într-o conductă de transport. Loc. adv. Din plin = din abundență. ◊ Loc. adj. și adv. În plin = în centru, la țintă. ◊ Loc. prep. În plinul... = în mijlocul...; p. ext. În toiul... Expr. A-i merge cuiva în plin = a-i merge cuiva bine, a avea succes, a reuși, a izbândi. A da o lovitură (sau a lovi, a nimeri) în plin = a nimeri bine ținta vizată, a-și ajunge scopul. A-i ieși (cuiva) cu plin(ul) = a-i ieși cuiva în cale cu un vas plin (fapt considerat în credința populară ca semn prielnic). A face plinul = a umple cu benzină până la refuz rezervorul unei mașini. – Lat. plenus.

DOOM

plin² s. n., pl. plínuri

plinii
PLINÍ, plinesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) îndeplini. – V. plin.

DOOM

pliní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. plinésc, imperf. 3 sg. plineá; conj. prez. 3 să plineáscă

plinilor
PLIN, -Ă, (I) plini, -e, adj., (II) plinuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre vase, încăperi, recipiente etc.) Care este umplut cu ceva, în care se află ceva până la limită. ◊ Expr. Plin ochi = umplut până la limita capacității. A fi plin de sine (sau de el) = a avea o părere foarte bună despre sine, a fi încrezut, îngâmfat. A-i fi (cuiva) paharul plin, se spune despre cineva care a îndurat prea multe necazuri și nu le mai poate suporta. ♦ (Despre arme de foc) în care au fost introduse cartușe; încărcat. 2. Fără goluri; întreg, compact, masiv. ♦ Întreg, deplin, neștirbit. ◊ Profesor plin = profesor universitar titular, cu toate titlurile și drepturile prevăzute de lege. Catedră plină = catedră care are numărul de ore prevăzut de regulament. 3. Care cuprinde, conține, are ceva în cantitate sau în număr mare. + (Despre ochi) Năpădit, inundat de lacrimi. 4. Care este acoperit, încărcat total sau parțial cu ceva. ♦ Murdar, mânjit, uns (cu ceva). 5. (Despre ființe, corpul lor sau părți ale corpului) Cu forme rotunde, durdulii; grăsuț. 6. Care are amploare, intensitate; desăvârșit. Lună plină = lună perfect rotundă, aflată în faza ei maximă. Voce plină = voce sonoră, cu volum.Expr. În plin(ă)... = în mijlocul..., în miezul..., în toiul... II. S. n. Ceea ce umple un vas, o cavitate, un spațiu etc.; conținut, cuprins. ◊ Plinul conductei = cantitate de fluid care rămâne în permanență într-o conductă de transport. Loc. adv. Din plin = din abundență. ◊ Loc. adj. și adv. În plin = în centru, la țintă. ◊ Loc. prep. În plinul... = în mijlocul...; p. ext. În toiul... Expr. A-i merge cuiva în plin = a-i merge cuiva bine, a avea succes, a reuși, a izbândi. A da o lovitură (sau a lovi, a nimeri) în plin = a nimeri bine ținta vizată, a-și ajunge scopul. A-i ieși (cuiva) cu plin(ul) = a-i ieși cuiva în cale cu un vas plin (fapt considerat în credința populară ca semn prielnic). A face plinul = a umple cu benzină până la refuz rezervorul unei mașini. – Lat. plenus.

DOOM

plin² s. n., pl. plínuri

plinim
PLINÍ, plinesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) îndeplini. – V. plin.

DOOM

pliní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. plinésc, imperf. 3 sg. plineá; conj. prez. 3 să plineáscă

plinind
PLINÍ, plinesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) îndeplini. – V. plin.

DOOM

pliní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. plinésc, imperf. 3 sg. plineá; conj. prez. 3 să plineáscă

plinire
PLINÍ, plinesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) îndeplini. – V. plin.

DOOM

pliní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. plinésc, imperf. 3 sg. plineá; conj. prez. 3 să plineáscă

plinire
PLINÍRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) plini; îndeplinire, realizare. – V. plini.

DOOM

pliníre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. plinírii

plinirea
PLINÍRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) plini; îndeplinire, realizare. – V. plini.

DOOM

pliníre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. plinírii

pliniri
PLINÍRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) plini; îndeplinire, realizare. – V. plini.

DOOM

pliníre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. plinírii

plinirii
PLINÍRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) plini; îndeplinire, realizare. – V. plini.

DOOM

pliníre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. plinírii

plinirile
PLINÍRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) plini; îndeplinire, realizare. – V. plini.

DOOM

pliníre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. plinírii

plinirilor
PLINÍRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) plini; îndeplinire, realizare. – V. plini.

DOOM

pliníre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. plinírii

pliniră
PLINÍ, plinesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) îndeplini. – V. plin.

DOOM

pliní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. plinésc, imperf. 3 sg. plineá; conj. prez. 3 să plineáscă

plinirăm
PLINÍ, plinesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) îndeplini. – V. plin.

DOOM

pliní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. plinésc, imperf. 3 sg. plineá; conj. prez. 3 să plineáscă

plinirăți
PLINÍ, plinesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) îndeplini. – V. plin.

DOOM

pliní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. plinésc, imperf. 3 sg. plineá; conj. prez. 3 să plineáscă

plinise
PLINÍ, plinesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) îndeplini. – V. plin.

DOOM

pliní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. plinésc, imperf. 3 sg. plineá; conj. prez. 3 să plineáscă

plinisem
PLINÍ, plinesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) îndeplini. – V. plin.

DOOM

pliní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. plinésc, imperf. 3 sg. plineá; conj. prez. 3 să plineáscă

pliniseră
PLINÍ, plinesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) îndeplini. – V. plin.

DOOM

pliní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. plinésc, imperf. 3 sg. plineá; conj. prez. 3 să plineáscă

pliniserăm
PLINÍ, plinesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) îndeplini. – V. plin.

DOOM

pliní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. plinésc, imperf. 3 sg. plineá; conj. prez. 3 să plineáscă

pliniserăți
PLINÍ, plinesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) îndeplini. – V. plin.

DOOM

pliní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. plinésc, imperf. 3 sg. plineá; conj. prez. 3 să plineáscă

pliniseși
PLINÍ, plinesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) îndeplini. – V. plin.

DOOM

pliní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. plinésc, imperf. 3 sg. plineá; conj. prez. 3 să plineáscă

pliniseți
PLINÍ, plinesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) îndeplini. – V. plin.

DOOM

pliní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. plinésc, imperf. 3 sg. plineá; conj. prez. 3 să plineáscă

plinit
PLINÍ, plinesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) îndeplini. – V. plin.

DOOM

pliní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. plinésc, imperf. 3 sg. plineá; conj. prez. 3 să plineáscă

plinit
PLINÍ, plinesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) îndeplini. – V. plin.

pliniși
PLINÍ, plinesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) îndeplini. – V. plin.

DOOM

pliní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. plinésc, imperf. 3 sg. plineá; conj. prez. 3 să plineáscă

plinișoara
PLINIȘÓR, -OÁRĂ, plinișori, -oare, adj. (Rar) Plinuț. – Plin + suf. -ișor.

DOOM

plinișór (rar) adj. m., pl. plinișóri; f. plinișoáră, pl. plinișoáre

plinișoare
PLINIȘÓR, -OÁRĂ, plinișori, -oare, adj. (Rar) Plinuț. – Plin + suf. -ișor.

DOOM

plinișór (rar) adj. m., pl. plinișóri; f. plinișoáră, pl. plinișoáre

plinișoarei
PLINIȘÓR, -OÁRĂ, plinișori, -oare, adj. (Rar) Plinuț. – Plin + suf. -ișor.

DOOM

plinișór (rar) adj. m., pl. plinișóri; f. plinișoáră, pl. plinișoáre

plinișoarele
PLINIȘÓR, -OÁRĂ, plinișori, -oare, adj. (Rar) Plinuț. – Plin + suf. -ișor.

DOOM

plinișór (rar) adj. m., pl. plinișóri; f. plinișoáră, pl. plinișoáre

plinișoarelor
PLINIȘÓR, -OÁRĂ, plinișori, -oare, adj. (Rar) Plinuț. – Plin + suf. -ișor.

DOOM

plinișór (rar) adj. m., pl. plinișóri; f. plinișoáră, pl. plinișoáre

plinișor
PLINIȘÓR, -OÁRĂ, plinișori, -oare, adj. (Rar) Plinuț. – Plin + suf. -ișor.

DOOM

plinișór (rar) adj. m., pl. plinișóri; f. plinișoáră, pl. plinișoáre

plinișori
PLINIȘÓR, -OÁRĂ, plinișori, -oare, adj. (Rar) Plinuț. – Plin + suf. -ișor.

DOOM

plinișór (rar) adj. m., pl. plinișóri; f. plinișoáră, pl. plinișoáre

plinișorii
PLINIȘÓR, -OÁRĂ, plinișori, -oare, adj. (Rar) Plinuț. – Plin + suf. -ișor.

DOOM

plinișór (rar) adj. m., pl. plinișóri; f. plinișoáră, pl. plinișoáre

plinișorilor
PLINIȘÓR, -OÁRĂ, plinișori, -oare, adj. (Rar) Plinuț. – Plin + suf. -ișor.

DOOM

plinișór (rar) adj. m., pl. plinișóri; f. plinișoáră, pl. plinișoáre

plinișorul
PLINIȘÓR, -OÁRĂ, plinișori, -oare, adj. (Rar) Plinuț. – Plin + suf. -ișor.

DOOM

plinișór (rar) adj. m., pl. plinișóri; f. plinișoáră, pl. plinișoáre

plinișorului
PLINIȘÓR, -OÁRĂ, plinișori, -oare, adj. (Rar) Plinuț. – Plin + suf. -ișor.

DOOM

plinișór (rar) adj. m., pl. plinișóri; f. plinișoáră, pl. plinișoáre

pliniți
PLINÍ, plinesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) îndeplini. – V. plin.

DOOM

pliní (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. plinésc, imperf. 3 sg. plineá; conj. prez. 3 să plineáscă

plinta
PLÍNTĂ, plinte, s. f. 1. Piesă de lemn, de piatră, de mozaic, de material plastic etc. care se aplică la partea de jos a pereților unei încăperi pentru a-i apăra împotriva loviturilor și a umezelii sau pentru a acoperi rostul dintre pardoseală și perete. 2. Partea de jos a unei clădiri, a unei sobe, a unui zid, ieșită mai în afară și formând un mic soclu. 3. Bloc paralelipipedic de piatră sau de zidărie, pe care se reazemă o coloană sau un piedestal. – Din fr. plinthe.

DOOM

plíntă s. f., g.-d. art. plíntei; pl. plínte

plinte
PLÍNTĂ, plinte, s. f. 1. Piesă de lemn, de piatră, de mozaic, de material plastic etc. care se aplică la partea de jos a pereților unei încăperi pentru a-i apăra împotriva loviturilor și a umezelii sau pentru a acoperi rostul dintre pardoseală și perete. 2. Partea de jos a unei clădiri, a unei sobe, a unui zid, ieșită mai în afară și formând un mic soclu. 3. Bloc paralelipipedic de piatră sau de zidărie, pe care se reazemă o coloană sau un piedestal. – Din fr. plinthe.

DOOM

plíntă s. f., g.-d. art. plíntei; pl. plínte

plintei
PLÍNTĂ, plinte, s. f. 1. Piesă de lemn, de piatră, de mozaic, de material plastic etc. care se aplică la partea de jos a pereților unei încăperi pentru a-i apăra împotriva loviturilor și a umezelii sau pentru a acoperi rostul dintre pardoseală și perete. 2. Partea de jos a unei clădiri, a unei sobe, a unui zid, ieșită mai în afară și formând un mic soclu. 3. Bloc paralelipipedic de piatră sau de zidărie, pe care se reazemă o coloană sau un piedestal. – Din fr. plinthe.

DOOM

plíntă s. f., g.-d. art. plíntei; pl. plínte

plintele
PLÍNTĂ, plinte, s. f. 1. Piesă de lemn, de piatră, de mozaic, de material plastic etc. care se aplică la partea de jos a pereților unei încăperi pentru a-i apăra împotriva loviturilor și a umezelii sau pentru a acoperi rostul dintre pardoseală și perete. 2. Partea de jos a unei clădiri, a unei sobe, a unui zid, ieșită mai în afară și formând un mic soclu. 3. Bloc paralelipipedic de piatră sau de zidărie, pe care se reazemă o coloană sau un piedestal. – Din fr. plinthe.

DOOM

plíntă s. f., g.-d. art. plíntei; pl. plínte

plintelor
PLÍNTĂ, plinte, s. f. 1. Piesă de lemn, de piatră, de mozaic, de material plastic etc. care se aplică la partea de jos a pereților unei încăperi pentru a-i apăra împotriva loviturilor și a umezelii sau pentru a acoperi rostul dintre pardoseală și perete. 2. Partea de jos a unei clădiri, a unei sobe, a unui zid, ieșită mai în afară și formând un mic soclu. 3. Bloc paralelipipedic de piatră sau de zidărie, pe care se reazemă o coloană sau un piedestal. – Din fr. plinthe.

DOOM

plíntă s. f., g.-d. art. plíntei; pl. plínte

plinul
a-i merge din plin expr. a repurta succes după succes.

plinul
PLIN, -Ă, (I) plini, -e, adj., (II) plinuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre vase, încăperi, recipiente etc.) Care este umplut cu ceva, în care se află ceva până la limită. ◊ Expr. Plin ochi = umplut până la limita capacității. A fi plin de sine (sau de el) = a avea o părere foarte bună despre sine, a fi încrezut, îngâmfat. A-i fi (cuiva) paharul plin, se spune despre cineva care a îndurat prea multe necazuri și nu le mai poate suporta. ♦ (Despre arme de foc) în care au fost introduse cartușe; încărcat. 2. Fără goluri; întreg, compact, masiv. ♦ Întreg, deplin, neștirbit. ◊ Profesor plin = profesor universitar titular, cu toate titlurile și drepturile prevăzute de lege. Catedră plină = catedră care are numărul de ore prevăzut de regulament. 3. Care cuprinde, conține, are ceva în cantitate sau în număr mare. + (Despre ochi) Năpădit, inundat de lacrimi. 4. Care este acoperit, încărcat total sau parțial cu ceva. ♦ Murdar, mânjit, uns (cu ceva). 5. (Despre ființe, corpul lor sau părți ale corpului) Cu forme rotunde, durdulii; grăsuț. 6. Care are amploare, intensitate; desăvârșit. Lună plină = lună perfect rotundă, aflată în faza ei maximă. Voce plină = voce sonoră, cu volum.Expr. În plin(ă)... = în mijlocul..., în miezul..., în toiul... II. S. n. Ceea ce umple un vas, o cavitate, un spațiu etc.; conținut, cuprins. ◊ Plinul conductei = cantitate de fluid care rămâne în permanență într-o conductă de transport. Loc. adv. Din plin = din abundență. ◊ Loc. adj. și adv. În plin = în centru, la țintă. ◊ Loc. prep. În plinul... = în mijlocul...; p. ext. În toiul... Expr. A-i merge cuiva în plin = a-i merge cuiva bine, a avea succes, a reuși, a izbândi. A da o lovitură (sau a lovi, a nimeri) în plin = a nimeri bine ținta vizată, a-și ajunge scopul. A-i ieși (cuiva) cu plin(ul) = a-i ieși cuiva în cale cu un vas plin (fapt considerat în credința populară ca semn prielnic). A face plinul = a umple cu benzină până la refuz rezervorul unei mașini. – Lat. plenus.

DOOM

plin² s. n., pl. plínuri

plinului
a-i merge din plin expr. a repurta succes după succes.

plinului
PLIN, -Ă, (I) plini, -e, adj., (II) plinuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre vase, încăperi, recipiente etc.) Care este umplut cu ceva, în care se află ceva până la limită. ◊ Expr. Plin ochi = umplut până la limita capacității. A fi plin de sine (sau de el) = a avea o părere foarte bună despre sine, a fi încrezut, îngâmfat. A-i fi (cuiva) paharul plin, se spune despre cineva care a îndurat prea multe necazuri și nu le mai poate suporta. ♦ (Despre arme de foc) în care au fost introduse cartușe; încărcat. 2. Fără goluri; întreg, compact, masiv. ♦ Întreg, deplin, neștirbit. ◊ Profesor plin = profesor universitar titular, cu toate titlurile și drepturile prevăzute de lege. Catedră plină = catedră care are numărul de ore prevăzut de regulament. 3. Care cuprinde, conține, are ceva în cantitate sau în număr mare. + (Despre ochi) Năpădit, inundat de lacrimi. 4. Care este acoperit, încărcat total sau parțial cu ceva. ♦ Murdar, mânjit, uns (cu ceva). 5. (Despre ființe, corpul lor sau părți ale corpului) Cu forme rotunde, durdulii; grăsuț. 6. Care are amploare, intensitate; desăvârșit. Lună plină = lună perfect rotundă, aflată în faza ei maximă. Voce plină = voce sonoră, cu volum.Expr. În plin(ă)... = în mijlocul..., în miezul..., în toiul... II. S. n. Ceea ce umple un vas, o cavitate, un spațiu etc.; conținut, cuprins. ◊ Plinul conductei = cantitate de fluid care rămâne în permanență într-o conductă de transport. Loc. adv. Din plin = din abundență. ◊ Loc. adj. și adv. În plin = în centru, la țintă. ◊ Loc. prep. În plinul... = în mijlocul...; p. ext. În toiul... Expr. A-i merge cuiva în plin = a-i merge cuiva bine, a avea succes, a reuși, a izbândi. A da o lovitură (sau a lovi, a nimeri) în plin = a nimeri bine ținta vizată, a-și ajunge scopul. A-i ieși (cuiva) cu plin(ul) = a-i ieși cuiva în cale cu un vas plin (fapt considerat în credința populară ca semn prielnic). A face plinul = a umple cu benzină până la refuz rezervorul unei mașini. – Lat. plenus.

DOOM

plin² s. n., pl. plínuri

plinuri
a-i merge din plin expr. a repurta succes după succes.

plinurile
a-i merge din plin expr. a repurta succes după succes.

plinurilor
a-i merge din plin expr. a repurta succes după succes.

plinuț
PLINÚȚ, -Ă, plinuți, -țe, adj. Diminutiv al lui plin; plinișor. – Plin + suf. -uț.

DOOM

plinúț adj. m., pl. plinúți; f. plinúță, pl. plinúțe

plinuța
PLINÚȚ, -Ă, plinuți, -țe, adj. Diminutiv al lui plin; plinișor. – Plin + suf. -uț.

DOOM

plinúț adj. m., pl. plinúți; f. plinúță, pl. plinúțe

plinuțe
PLINÚȚ, -Ă, plinuți, -țe, adj. Diminutiv al lui plin; plinișor. – Plin + suf. -uț.

DOOM

plinúț adj. m., pl. plinúți; f. plinúță, pl. plinúțe

plinuței
PLINÚȚ, -Ă, plinuți, -țe, adj. Diminutiv al lui plin; plinișor. – Plin + suf. -uț.

DOOM

plinúț adj. m., pl. plinúți; f. plinúță, pl. plinúțe

plinuțele
PLINÚȚ, -Ă, plinuți, -țe, adj. Diminutiv al lui plin; plinișor. – Plin + suf. -uț.

DOOM

plinúț adj. m., pl. plinúți; f. plinúță, pl. plinúțe

plinuțelor
PLINÚȚ, -Ă, plinuți, -țe, adj. Diminutiv al lui plin; plinișor. – Plin + suf. -uț.

DOOM

plinúț adj. m., pl. plinúți; f. plinúță, pl. plinúțe

plinuți
PLINÚȚ, -Ă, plinuți, -țe, adj. Diminutiv al lui plin; plinișor. – Plin + suf. -uț.

DOOM

plinúț adj. m., pl. plinúți; f. plinúță, pl. plinúțe

plinuții
PLINÚȚ, -Ă, plinuți, -țe, adj. Diminutiv al lui plin; plinișor. – Plin + suf. -uț.

DOOM

plinúț adj. m., pl. plinúți; f. plinúță, pl. plinúțe

plinuților
PLINÚȚ, -Ă, plinuți, -țe, adj. Diminutiv al lui plin; plinișor. – Plin + suf. -uț.

DOOM

plinúț adj. m., pl. plinúți; f. plinúță, pl. plinúțe

plinuțul
PLINÚȚ, -Ă, plinuți, -țe, adj. Diminutiv al lui plin; plinișor. – Plin + suf. -uț.

DOOM

plinúț adj. m., pl. plinúți; f. plinúță, pl. plinúțe

plinuțului
PLINÚȚ, -Ă, plinuți, -țe, adj. Diminutiv al lui plin; plinișor. – Plin + suf. -uț.

DOOM

plinúț adj. m., pl. plinúți; f. plinúță, pl. plinúțe

plinătate
PLINĂTÁTE s. f. Calitatea de a fi deplin, întreg; integritate, totalitate, plenitudine. – Plin + suf. -ătate.

DOOM

plinătáte s. f., g.-d. art. plinătắții

plinătatea
PLINĂTÁTE s. f. Calitatea de a fi deplin, întreg; integritate, totalitate, plenitudine. – Plin + suf. -ătate.

DOOM

plinătáte s. f., g.-d. art. plinătắții

plinătăți
PLINĂTÁTE s. f. Calitatea de a fi deplin, întreg; integritate, totalitate, plenitudine. – Plin + suf. -ătate.

DOOM

plinătáte s. f., g.-d. art. plinătắții

plinătății
PLINĂTÁTE s. f. Calitatea de a fi deplin, întreg; integritate, totalitate, plenitudine. – Plin + suf. -ătate.

DOOM

plinătáte s. f., g.-d. art. plinătắții

plioapă
PLEOÁPĂ, pleoape, s. f. 1. Fiecare dintre cele două cute mobile ale pielii, mărginite de gene, care acoperă și protejează globul ocular în partea anterioară. 2. (Înv. și pop.) Capac (la sicriu). [Var.: (2) plioápă s. f.] – Cf. bg. pohlupka.

DOOM

pleoápă (pleoa-) s. f., g.-d. art. pleoápei; pl. pleoápe

pliocen
PLIOCÉN, -Ă, plioceni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține neogenului, care se referă la neogen. 2. S. n. Etajul superior al neogenului, reprezentat, în partea de vest îs Europei, prin depozite marine, iar în cea de est prin depozite lacustre și uneori prin zăcăminte de cărbuni și petrol. 3. S. n. Serie de strate geologice din pliocen (2). [Pr.: pli-o-] – Din fr. pliocène.

DOOM

pliocén² (pli-o-) s. n.

pliocena
PLIOCÉN, -Ă, plioceni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține neogenului, care se referă la neogen. 2. S. n. Etajul superior al neogenului, reprezentat, în partea de vest îs Europei, prin depozite marine, iar în cea de est prin depozite lacustre și uneori prin zăcăminte de cărbuni și petrol. 3. S. n. Serie de strate geologice din pliocen (2). [Pr.: pli-o-] – Din fr. pliocène.

DOOM

pliocén² (pli-o-) s. n.

pliocene
PLIOCÉN, -Ă, plioceni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține neogenului, care se referă la neogen. 2. S. n. Etajul superior al neogenului, reprezentat, în partea de vest îs Europei, prin depozite marine, iar în cea de est prin depozite lacustre și uneori prin zăcăminte de cărbuni și petrol. 3. S. n. Serie de strate geologice din pliocen (2). [Pr.: pli-o-] – Din fr. pliocène.

DOOM

pliocén² (pli-o-) s. n.

pliocenei
PLIOCÉN, -Ă, plioceni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține neogenului, care se referă la neogen. 2. S. n. Etajul superior al neogenului, reprezentat, în partea de vest îs Europei, prin depozite marine, iar în cea de est prin depozite lacustre și uneori prin zăcăminte de cărbuni și petrol. 3. S. n. Serie de strate geologice din pliocen (2). [Pr.: pli-o-] – Din fr. pliocène.

DOOM

pliocén² (pli-o-) s. n.

pliocenele
PLIOCÉN, -Ă, plioceni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține neogenului, care se referă la neogen. 2. S. n. Etajul superior al neogenului, reprezentat, în partea de vest îs Europei, prin depozite marine, iar în cea de est prin depozite lacustre și uneori prin zăcăminte de cărbuni și petrol. 3. S. n. Serie de strate geologice din pliocen (2). [Pr.: pli-o-] – Din fr. pliocène.

DOOM

pliocén² (pli-o-) s. n.

pliocenelor
PLIOCÉN, -Ă, plioceni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține neogenului, care se referă la neogen. 2. S. n. Etajul superior al neogenului, reprezentat, în partea de vest îs Europei, prin depozite marine, iar în cea de est prin depozite lacustre și uneori prin zăcăminte de cărbuni și petrol. 3. S. n. Serie de strate geologice din pliocen (2). [Pr.: pli-o-] – Din fr. pliocène.

DOOM

pliocén² (pli-o-) s. n.

plioceni
PLIOCÉN, -Ă, plioceni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține neogenului, care se referă la neogen. 2. S. n. Etajul superior al neogenului, reprezentat, în partea de vest îs Europei, prin depozite marine, iar în cea de est prin depozite lacustre și uneori prin zăcăminte de cărbuni și petrol. 3. S. n. Serie de strate geologice din pliocen (2). [Pr.: pli-o-] – Din fr. pliocène.

DOOM

pliocén² (pli-o-) s. n.

pliocenii
PLIOCÉN, -Ă, plioceni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține neogenului, care se referă la neogen. 2. S. n. Etajul superior al neogenului, reprezentat, în partea de vest îs Europei, prin depozite marine, iar în cea de est prin depozite lacustre și uneori prin zăcăminte de cărbuni și petrol. 3. S. n. Serie de strate geologice din pliocen (2). [Pr.: pli-o-] – Din fr. pliocène.

DOOM

pliocén² (pli-o-) s. n.

pliocenilor
PLIOCÉN, -Ă, plioceni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține neogenului, care se referă la neogen. 2. S. n. Etajul superior al neogenului, reprezentat, în partea de vest îs Europei, prin depozite marine, iar în cea de est prin depozite lacustre și uneori prin zăcăminte de cărbuni și petrol. 3. S. n. Serie de strate geologice din pliocen (2). [Pr.: pli-o-] – Din fr. pliocène.

DOOM

pliocén² (pli-o-) s. n.

pliocenul
PLIOCÉN, -Ă, plioceni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține neogenului, care se referă la neogen. 2. S. n. Etajul superior al neogenului, reprezentat, în partea de vest îs Europei, prin depozite marine, iar în cea de est prin depozite lacustre și uneori prin zăcăminte de cărbuni și petrol. 3. S. n. Serie de strate geologice din pliocen (2). [Pr.: pli-o-] – Din fr. pliocène.

DOOM

pliocén² (pli-o-) s. n.

pliocenului
PLIOCÉN, -Ă, plioceni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține neogenului, care se referă la neogen. 2. S. n. Etajul superior al neogenului, reprezentat, în partea de vest îs Europei, prin depozite marine, iar în cea de est prin depozite lacustre și uneori prin zăcăminte de cărbuni și petrol. 3. S. n. Serie de strate geologice din pliocen (2). [Pr.: pli-o-] – Din fr. pliocène.

DOOM

pliocén² (pli-o-) s. n.

plior
PLIÓR s.m. Cel care pliază (parașute). [Pron. pli-or. / cf. fr. plieur].

pliori
PLIÓR s.m. Cel care pliază (parașute). [Pron. pli-or. / cf. fr. plieur].

pliorii
PLIÓR s.m. Cel care pliază (parașute). [Pron. pli-or. / cf. fr. plieur].

pliorilor
PLIÓR s.m. Cel care pliază (parașute). [Pron. pli-or. / cf. fr. plieur].

pliorul
PLIÓR s.m. Cel care pliază (parașute). [Pron. pli-or. / cf. fr. plieur].

pliorului
PLIÓR s.m. Cel care pliază (parașute). [Pron. pli-or. / cf. fr. plieur].

pliroforia
PLIROFORÍE, pliroforii, s. f. (Înv.) Informație, lămurire, deslușire. – Din ngr. pliroforía.

DOOM

pliroforíe (înv.) s. f., art. pliroforía, g.-d. art. pliroforíei; pl. pliroforíi, art. pliroforíile

pliroforie
PLIROFORÍE, pliroforii, s. f. (Înv.) Informație, lămurire, deslușire. – Din ngr. pliroforía.

DOOM

pliroforíe (înv.) s. f., art. pliroforía, g.-d. art. pliroforíei; pl. pliroforíi, art. pliroforíile

pliroforiei
PLIROFORÍE, pliroforii, s. f. (Înv.) Informație, lămurire, deslușire. – Din ngr. pliroforía.

DOOM

pliroforíe (înv.) s. f., art. pliroforía, g.-d. art. pliroforíei; pl. pliroforíi, art. pliroforíile

pliroforii
PLIROFORÍE, pliroforii, s. f. (Înv.) Informație, lămurire, deslușire. – Din ngr. pliroforía.

DOOM

pliroforíe (înv.) s. f., art. pliroforía, g.-d. art. pliroforíei; pl. pliroforíi, art. pliroforíile

pliroforiile
PLIROFORÍE, pliroforii, s. f. (Înv.) Informație, lămurire, deslușire. – Din ngr. pliroforía.

DOOM

pliroforíe (înv.) s. f., art. pliroforía, g.-d. art. pliroforíei; pl. pliroforíi, art. pliroforíile

pliroforiilor
PLIROFORÍE, pliroforii, s. f. (Înv.) Informație, lămurire, deslușire. – Din ngr. pliroforía.

DOOM

pliroforíe (înv.) s. f., art. pliroforía, g.-d. art. pliroforíei; pl. pliroforíi, art. pliroforíile

pliroforisea
PLIROFORISÍ, pliroforisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) lămuri, a (se) documenta; a (se) convinge. – Din ngr. plirofórisa (aor. lui pliroforó).

DOOM

pliroforisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliroforisésc, imperf. 3 sg. pliroforiseá; conj. prez. 3 să pliroforiseáscă

pliroforiseai
PLIROFORISÍ, pliroforisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) lămuri, a (se) documenta; a (se) convinge. – Din ngr. plirofórisa (aor. lui pliroforó).

DOOM

pliroforisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliroforisésc, imperf. 3 sg. pliroforiseá; conj. prez. 3 să pliroforiseáscă

pliroforiseam
PLIROFORISÍ, pliroforisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) lămuri, a (se) documenta; a (se) convinge. – Din ngr. plirofórisa (aor. lui pliroforó).

DOOM

pliroforisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliroforisésc, imperf. 3 sg. pliroforiseá; conj. prez. 3 să pliroforiseáscă

pliroforisească
PLIROFORISÍ, pliroforisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) lămuri, a (se) documenta; a (se) convinge. – Din ngr. plirofórisa (aor. lui pliroforó).

DOOM

pliroforisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliroforisésc, imperf. 3 sg. pliroforiseá; conj. prez. 3 să pliroforiseáscă

pliroforiseau
PLIROFORISÍ, pliroforisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) lămuri, a (se) documenta; a (se) convinge. – Din ngr. plirofórisa (aor. lui pliroforó).

DOOM

pliroforisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliroforisésc, imperf. 3 sg. pliroforiseá; conj. prez. 3 să pliroforiseáscă

pliroforiseați
PLIROFORISÍ, pliroforisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) lămuri, a (se) documenta; a (se) convinge. – Din ngr. plirofórisa (aor. lui pliroforó).

DOOM

pliroforisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliroforisésc, imperf. 3 sg. pliroforiseá; conj. prez. 3 să pliroforiseáscă

pliroforisesc
PLIROFORISÍ, pliroforisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) lămuri, a (se) documenta; a (se) convinge. – Din ngr. plirofórisa (aor. lui pliroforó).

DOOM

pliroforisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliroforisésc, imperf. 3 sg. pliroforiseá; conj. prez. 3 să pliroforiseáscă

pliroforisește
PLIROFORISÍ, pliroforisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) lămuri, a (se) documenta; a (se) convinge. – Din ngr. plirofórisa (aor. lui pliroforó).

DOOM

pliroforisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliroforisésc, imperf. 3 sg. pliroforiseá; conj. prez. 3 să pliroforiseáscă

pliroforisești
PLIROFORISÍ, pliroforisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) lămuri, a (se) documenta; a (se) convinge. – Din ngr. plirofórisa (aor. lui pliroforó).

DOOM

pliroforisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliroforisésc, imperf. 3 sg. pliroforiseá; conj. prez. 3 să pliroforiseáscă

pliroforisi
PLIROFORISÍ, pliroforisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) lămuri, a (se) documenta; a (se) convinge. – Din ngr. plirofórisa (aor. lui pliroforó).

DOOM

pliroforisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliroforisésc, imperf. 3 sg. pliroforiseá; conj. prez. 3 să pliroforiseáscă

pliroforisii
PLIROFORISÍ, pliroforisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) lămuri, a (se) documenta; a (se) convinge. – Din ngr. plirofórisa (aor. lui pliroforó).

DOOM

pliroforisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliroforisésc, imperf. 3 sg. pliroforiseá; conj. prez. 3 să pliroforiseáscă

pliroforisim
PLIROFORISÍ, pliroforisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) lămuri, a (se) documenta; a (se) convinge. – Din ngr. plirofórisa (aor. lui pliroforó).

DOOM

pliroforisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliroforisésc, imperf. 3 sg. pliroforiseá; conj. prez. 3 să pliroforiseáscă

pliroforisind
PLIROFORISÍ, pliroforisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) lămuri, a (se) documenta; a (se) convinge. – Din ngr. plirofórisa (aor. lui pliroforó).

DOOM

pliroforisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliroforisésc, imperf. 3 sg. pliroforiseá; conj. prez. 3 să pliroforiseáscă

pliroforisire
PLIROFORISÍ, pliroforisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) lămuri, a (se) documenta; a (se) convinge. – Din ngr. plirofórisa (aor. lui pliroforó).

DOOM

pliroforisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliroforisésc, imperf. 3 sg. pliroforiseá; conj. prez. 3 să pliroforiseáscă

pliroforisiră
PLIROFORISÍ, pliroforisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) lămuri, a (se) documenta; a (se) convinge. – Din ngr. plirofórisa (aor. lui pliroforó).

DOOM

pliroforisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliroforisésc, imperf. 3 sg. pliroforiseá; conj. prez. 3 să pliroforiseáscă

pliroforisirăm
PLIROFORISÍ, pliroforisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) lămuri, a (se) documenta; a (se) convinge. – Din ngr. plirofórisa (aor. lui pliroforó).

DOOM

pliroforisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliroforisésc, imperf. 3 sg. pliroforiseá; conj. prez. 3 să pliroforiseáscă

pliroforisirăți
PLIROFORISÍ, pliroforisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) lămuri, a (se) documenta; a (se) convinge. – Din ngr. plirofórisa (aor. lui pliroforó).

DOOM

pliroforisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliroforisésc, imperf. 3 sg. pliroforiseá; conj. prez. 3 să pliroforiseáscă

pliroforisise
PLIROFORISÍ, pliroforisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) lămuri, a (se) documenta; a (se) convinge. – Din ngr. plirofórisa (aor. lui pliroforó).

DOOM

pliroforisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliroforisésc, imperf. 3 sg. pliroforiseá; conj. prez. 3 să pliroforiseáscă

pliroforisisem
PLIROFORISÍ, pliroforisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) lămuri, a (se) documenta; a (se) convinge. – Din ngr. plirofórisa (aor. lui pliroforó).

DOOM

pliroforisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliroforisésc, imperf. 3 sg. pliroforiseá; conj. prez. 3 să pliroforiseáscă

pliroforisiseră
PLIROFORISÍ, pliroforisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) lămuri, a (se) documenta; a (se) convinge. – Din ngr. plirofórisa (aor. lui pliroforó).

DOOM

pliroforisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliroforisésc, imperf. 3 sg. pliroforiseá; conj. prez. 3 să pliroforiseáscă

pliroforisiserăm
PLIROFORISÍ, pliroforisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) lămuri, a (se) documenta; a (se) convinge. – Din ngr. plirofórisa (aor. lui pliroforó).

DOOM

pliroforisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliroforisésc, imperf. 3 sg. pliroforiseá; conj. prez. 3 să pliroforiseáscă

pliroforisiserăți
PLIROFORISÍ, pliroforisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) lămuri, a (se) documenta; a (se) convinge. – Din ngr. plirofórisa (aor. lui pliroforó).

DOOM

pliroforisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliroforisésc, imperf. 3 sg. pliroforiseá; conj. prez. 3 să pliroforiseáscă

pliroforisiseși
PLIROFORISÍ, pliroforisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) lămuri, a (se) documenta; a (se) convinge. – Din ngr. plirofórisa (aor. lui pliroforó).

DOOM

pliroforisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliroforisésc, imperf. 3 sg. pliroforiseá; conj. prez. 3 să pliroforiseáscă

pliroforisiseți
PLIROFORISÍ, pliroforisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) lămuri, a (se) documenta; a (se) convinge. – Din ngr. plirofórisa (aor. lui pliroforó).

DOOM

pliroforisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliroforisésc, imperf. 3 sg. pliroforiseá; conj. prez. 3 să pliroforiseáscă

pliroforisit
PLIROFORISÍ, pliroforisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) lămuri, a (se) documenta; a (se) convinge. – Din ngr. plirofórisa (aor. lui pliroforó).

DOOM

pliroforisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliroforisésc, imperf. 3 sg. pliroforiseá; conj. prez. 3 să pliroforiseáscă

pliroforisit
PLIROFORISÍ, pliroforisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) lămuri, a (se) documenta; a (se) convinge. – Din ngr. plirofórisa (aor. lui pliroforó).

pliroforisiși
PLIROFORISÍ, pliroforisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) lămuri, a (se) documenta; a (se) convinge. – Din ngr. plirofórisa (aor. lui pliroforó).

DOOM

pliroforisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliroforisésc, imperf. 3 sg. pliroforiseá; conj. prez. 3 să pliroforiseáscă

pliroforisiți
PLIROFORISÍ, pliroforisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) lămuri, a (se) documenta; a (se) convinge. – Din ngr. plirofórisa (aor. lui pliroforó).

DOOM

pliroforisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pliroforisésc, imperf. 3 sg. pliroforiseá; conj. prez. 3 să pliroforiseáscă

plisa
PLISÁ, plisez, vb. I. Tranz. A îndoi o țesătură, o hârtie etc. în cute regulate, înguste și dese. – Din fr. plisser.

DOOM

plisá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliseáză

plisai
PLISÁ, plisez, vb. I. Tranz. A îndoi o țesătură, o hârtie etc. în cute regulate, înguste și dese. – Din fr. plisser.

DOOM

plisá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliseáză

plisaj
PLISÁJ s. n. (Rar) Pliseu. – Din fr. plissage.

DOOM

plisáj s. n.

plisaje
PLISÁJ s. n. (Rar) Pliseu. – Din fr. plissage.

DOOM

plisáj s. n.

plisajele
PLISÁJ s. n. (Rar) Pliseu. – Din fr. plissage.

DOOM

plisáj s. n.

plisajelor
PLISÁJ s. n. (Rar) Pliseu. – Din fr. plissage.

DOOM

plisáj s. n.

plisajul
PLISÁJ s. n. (Rar) Pliseu. – Din fr. plissage.

DOOM

plisáj s. n.

plisajului
PLISÁJ s. n. (Rar) Pliseu. – Din fr. plissage.

DOOM

plisáj s. n.

plisam
PLISÁ, plisez, vb. I. Tranz. A îndoi o țesătură, o hârtie etc. în cute regulate, înguste și dese. – Din fr. plisser.

DOOM

plisá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliseáză

plisare
PLISÁ, plisez, vb. I. Tranz. A îndoi o țesătură, o hârtie etc. în cute regulate, înguste și dese. – Din fr. plisser.

DOOM

plisá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliseáză

plisare
PLISÁRE s. f. Acțiunea de a plisa și rezultatul ei; spec. călcare cu pliuri. – V. plisa.

DOOM

plisáre s. f., g.-d. art. plisắrii

plisarea
PLISÁRE s. f. Acțiunea de a plisa și rezultatul ei; spec. călcare cu pliuri. – V. plisa.

DOOM

plisáre s. f., g.-d. art. plisắrii

plisară
PLISÁ, plisez, vb. I. Tranz. A îndoi o țesătură, o hârtie etc. în cute regulate, înguste și dese. – Din fr. plisser.

DOOM

plisá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliseáză

plisarăm
PLISÁ, plisez, vb. I. Tranz. A îndoi o țesătură, o hârtie etc. în cute regulate, înguste și dese. – Din fr. plisser.

DOOM

plisá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliseáză

plisarăți
PLISÁ, plisez, vb. I. Tranz. A îndoi o țesătură, o hârtie etc. în cute regulate, înguste și dese. – Din fr. plisser.

DOOM

plisá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliseáză

plisase
PLISÁ, plisez, vb. I. Tranz. A îndoi o țesătură, o hârtie etc. în cute regulate, înguste și dese. – Din fr. plisser.

DOOM

plisá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliseáză

plisasem
PLISÁ, plisez, vb. I. Tranz. A îndoi o țesătură, o hârtie etc. în cute regulate, înguste și dese. – Din fr. plisser.

DOOM

plisá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliseáză

plisaseră
PLISÁ, plisez, vb. I. Tranz. A îndoi o țesătură, o hârtie etc. în cute regulate, înguste și dese. – Din fr. plisser.

DOOM

plisá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliseáză

plisaserăm
PLISÁ, plisez, vb. I. Tranz. A îndoi o țesătură, o hârtie etc. în cute regulate, înguste și dese. – Din fr. plisser.

DOOM

plisá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliseáză

plisaserăți
PLISÁ, plisez, vb. I. Tranz. A îndoi o țesătură, o hârtie etc. în cute regulate, înguste și dese. – Din fr. plisser.

DOOM

plisá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliseáză

plisaseși
PLISÁ, plisez, vb. I. Tranz. A îndoi o țesătură, o hârtie etc. în cute regulate, înguste și dese. – Din fr. plisser.

DOOM

plisá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliseáză

plisaseți
PLISÁ, plisez, vb. I. Tranz. A îndoi o țesătură, o hârtie etc. în cute regulate, înguste și dese. – Din fr. plisser.

DOOM

plisá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliseáză

plisat
PLISÁ, plisez, vb. I. Tranz. A îndoi o țesătură, o hârtie etc. în cute regulate, înguste și dese. – Din fr. plisser.

DOOM

plisá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliseáză

plisat
PLISÁT, -Ă, plisați, -te, adj. Care are pliseuri. – V. plisa.

plisata
PLISÁT, -Ă, plisați, -te, adj. Care are pliseuri. – V. plisa.

plisate
PLISÁT, -Ă, plisați, -te, adj. Care are pliseuri. – V. plisa.

plisatei
PLISÁT, -Ă, plisați, -te, adj. Care are pliseuri. – V. plisa.

plisatele
PLISÁT, -Ă, plisați, -te, adj. Care are pliseuri. – V. plisa.

plisatelor
PLISÁT, -Ă, plisați, -te, adj. Care are pliseuri. – V. plisa.

plisatul
PLISÁT, -Ă, plisați, -te, adj. Care are pliseuri. – V. plisa.

plisatului
PLISÁT, -Ă, plisați, -te, adj. Care are pliseuri. – V. plisa.

plisau
PLISÁ, plisez, vb. I. Tranz. A îndoi o țesătură, o hârtie etc. în cute regulate, înguste și dese. – Din fr. plisser.

DOOM

plisá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliseáză

plisași
PLISÁ, plisez, vb. I. Tranz. A îndoi o țesătură, o hârtie etc. în cute regulate, înguste și dese. – Din fr. plisser.

DOOM

plisá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliseáză

plisați
PLISÁ, plisez, vb. I. Tranz. A îndoi o țesătură, o hârtie etc. în cute regulate, înguste și dese. – Din fr. plisser.

DOOM

plisá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliseáză

plisați
PLISÁT, -Ă, plisați, -te, adj. Care are pliseuri. – V. plisa.

plisații
PLISÁT, -Ă, plisați, -te, adj. Care are pliseuri. – V. plisa.

plisaților
PLISÁT, -Ă, plisați, -te, adj. Care are pliseuri. – V. plisa.

plisc
PLISC, pliscuri, s. n. 1. Partea anterioară, lunguiață și cornoasă, a gurii pasărilor; cioc, clonț. ♦ Fig. (Peior.) Gură (la om). 2. P. anal. Capătul ascuțit sau lunguieț, în formă de cioc, al unui obiect; vârf. 3. Compus: pliscul-cocorului (sau -cucoarei) = mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori roșii sau albe și cu fructul ascuțit ca un cioc de barză (Erodium cicutarium). – Et. nec.

DOOM

plíscul-cocórului (plantă) s. n. art.

pliscarița
PLISCÁRIȚĂ, pliscarițe, s. f. (Bot.; reg.) 1. Pălăria-cucului (Geranium pyrenaiciim). 2. Ciocul-berzei (Geranium lucidum). -Plisc + suf. -ariță.

pliscarițe
PLISCÁRIȚĂ, pliscarițe, s. f. (Bot.; reg.) 1. Pălăria-cucului (Geranium pyrenaiciim). 2. Ciocul-berzei (Geranium lucidum). -Plisc + suf. -ariță.

pliscariței
PLISCÁRIȚĂ, pliscarițe, s. f. (Bot.; reg.) 1. Pălăria-cucului (Geranium pyrenaiciim). 2. Ciocul-berzei (Geranium lucidum). -Plisc + suf. -ariță.

pliscarițele
PLISCÁRIȚĂ, pliscarițe, s. f. (Bot.; reg.) 1. Pălăria-cucului (Geranium pyrenaiciim). 2. Ciocul-berzei (Geranium lucidum). -Plisc + suf. -ariță.

pliscarițelor
PLISCÁRIȚĂ, pliscarițe, s. f. (Bot.; reg.) 1. Pălăria-cucului (Geranium pyrenaiciim). 2. Ciocul-berzei (Geranium lucidum). -Plisc + suf. -ariță.

pliscul
PLISC, pliscuri, s. n. 1. Partea anterioară, lunguiață și cornoasă, a gurii pasărilor; cioc, clonț. ♦ Fig. (Peior.) Gură (la om). 2. P. anal. Capătul ascuțit sau lunguieț, în formă de cioc, al unui obiect; vârf. 3. Compus: pliscul-cocorului (sau -cucoarei) = mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori roșii sau albe și cu fructul ascuțit ca un cioc de barză (Erodium cicutarium). – Et. nec.

DOOM

plíscul-cocórului (plantă) s. n. art.

pliscului
PLISC, pliscuri, s. n. 1. Partea anterioară, lunguiață și cornoasă, a gurii pasărilor; cioc, clonț. ♦ Fig. (Peior.) Gură (la om). 2. P. anal. Capătul ascuțit sau lunguieț, în formă de cioc, al unui obiect; vârf. 3. Compus: pliscul-cocorului (sau -cucoarei) = mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori roșii sau albe și cu fructul ascuțit ca un cioc de barză (Erodium cicutarium). – Et. nec.

DOOM

plíscul-cocórului (plantă) s. n. art.

pliscuri
PLISC, pliscuri, s. n. 1. Partea anterioară, lunguiață și cornoasă, a gurii pasărilor; cioc, clonț. ♦ Fig. (Peior.) Gură (la om). 2. P. anal. Capătul ascuțit sau lunguieț, în formă de cioc, al unui obiect; vârf. 3. Compus: pliscul-cocorului (sau -cucoarei) = mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori roșii sau albe și cu fructul ascuțit ca un cioc de barză (Erodium cicutarium). – Et. nec.

DOOM

plíscul-cocórului (plantă) s. n. art.

pliscurile
PLISC, pliscuri, s. n. 1. Partea anterioară, lunguiață și cornoasă, a gurii pasărilor; cioc, clonț. ♦ Fig. (Peior.) Gură (la om). 2. P. anal. Capătul ascuțit sau lunguieț, în formă de cioc, al unui obiect; vârf. 3. Compus: pliscul-cocorului (sau -cucoarei) = mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori roșii sau albe și cu fructul ascuțit ca un cioc de barză (Erodium cicutarium). – Et. nec.

DOOM

plíscul-cocórului (plantă) s. n. art.

pliscurilor
PLISC, pliscuri, s. n. 1. Partea anterioară, lunguiață și cornoasă, a gurii pasărilor; cioc, clonț. ♦ Fig. (Peior.) Gură (la om). 2. P. anal. Capătul ascuțit sau lunguieț, în formă de cioc, al unui obiect; vârf. 3. Compus: pliscul-cocorului (sau -cucoarei) = mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori roșii sau albe și cu fructul ascuțit ca un cioc de barză (Erodium cicutarium). – Et. nec.

DOOM

plíscul-cocórului (plantă) s. n. art.

pliscușoare
PLISCUȘÓR, pliscușoare, s. n. (Fam.) Diminutiv al lui plisc. – Plisc + suf. -ușor.

DOOM

pliscușór (fam.) s. n., pl. pliscușoáre

pliscușoarele
PLISCUȘÓR, pliscușoare, s. n. (Fam.) Diminutiv al lui plisc. – Plisc + suf. -ușor.

DOOM

pliscușór (fam.) s. n., pl. pliscușoáre

pliscușoarelor
PLISCUȘÓR, pliscușoare, s. n. (Fam.) Diminutiv al lui plisc. – Plisc + suf. -ușor.

DOOM

pliscușór (fam.) s. n., pl. pliscușoáre

pliscușor
PLISCUȘÓR, pliscușoare, s. n. (Fam.) Diminutiv al lui plisc. – Plisc + suf. -ușor.

DOOM

pliscușór (fam.) s. n., pl. pliscușoáre

pliscușorul
PLISCUȘÓR, pliscușoare, s. n. (Fam.) Diminutiv al lui plisc. – Plisc + suf. -ușor.

DOOM

pliscușór (fam.) s. n., pl. pliscușoáre

pliscușorului
PLISCUȘÓR, pliscușoare, s. n. (Fam.) Diminutiv al lui plisc. – Plisc + suf. -ușor.

DOOM

pliscușór (fam.) s. n., pl. pliscușoáre

pliscăi
PLISCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.

plisează
PLISÁ, plisez, vb. I. Tranz. A îndoi o țesătură, o hârtie etc. în cute regulate, înguste și dese. – Din fr. plisser.

DOOM

plisá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliseáză

pliseu
PLISÉU, pliseuri, s. n. Cută sau grup de cute înguste, regulate și dese, obținute prin plisare; plisaj. – Din fr. plissé.

DOOM

pliséu s. n., art. pliséul; pl. pliséuri

pliseul
PLISÉU, pliseuri, s. n. Cută sau grup de cute înguste, regulate și dese, obținute prin plisare; plisaj. – Din fr. plissé.

DOOM

pliséu s. n., art. pliséul; pl. pliséuri

pliseului
PLISÉU, pliseuri, s. n. Cută sau grup de cute înguste, regulate și dese, obținute prin plisare; plisaj. – Din fr. plissé.

DOOM

pliséu s. n., art. pliséul; pl. pliséuri

pliseuri
PLISÉU, pliseuri, s. n. Cută sau grup de cute înguste, regulate și dese, obținute prin plisare; plisaj. – Din fr. plissé.

DOOM

pliséu s. n., art. pliséul; pl. pliséuri

pliseurile
PLISÉU, pliseuri, s. n. Cută sau grup de cute înguste, regulate și dese, obținute prin plisare; plisaj. – Din fr. plissé.

DOOM

pliséu s. n., art. pliséul; pl. pliséuri

pliseurilor
PLISÉU, pliseuri, s. n. Cută sau grup de cute înguste, regulate și dese, obținute prin plisare; plisaj. – Din fr. plissé.

DOOM

pliséu s. n., art. pliséul; pl. pliséuri

plisez
PLISÁ, plisez, vb. I. Tranz. A îndoi o țesătură, o hârtie etc. în cute regulate, înguste și dese. – Din fr. plisser.

DOOM

plisá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliseáză

pliseze
PLISÁ, plisez, vb. I. Tranz. A îndoi o țesătură, o hârtie etc. în cute regulate, înguste și dese. – Din fr. plisser.

DOOM

plisá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliseáză

plisezi
PLISÁ, plisez, vb. I. Tranz. A îndoi o țesătură, o hârtie etc. în cute regulate, înguste și dese. – Din fr. plisser.

DOOM

plisá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliseáză

plisthenes
Plisthenes, unul dintre fiii lui Atreus, regele cetății Mycenae și, – după o versiune – tatăl lui Agamemnon și al lui Menelaus. Murind de tînăr, și-a lăsat copiii în grija părintelui său, Atreus, ca să-i crească.

plisând
PLISÁ, plisez, vb. I. Tranz. A îndoi o țesătură, o hârtie etc. în cute regulate, înguste și dese. – Din fr. plisser.

DOOM

plisá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliseáză

plisînd
PLISÁ, plisez, vb. I. Tranz. A îndoi o țesătură, o hârtie etc. în cute regulate, înguste și dese. – Din fr. plisser.

DOOM

plisá (a ~) vb., ind. prez. 3 pliseáză

plisă
PLÍSĂ, plise, s. f. (Învechit) Țesătură de bumbac, asemănătoare cu catifeaua, avînd pe față firele mai lungi. V. p l u ș. Bătrînii își ridică pulpanele giubelelor în cingătoarea de plisă roșie. DELAVRANCEA, H. TUD. 12. E îmbrăcat într-un chip neobișnuit în orașele europene.. în cap, o șapcă de plisă neagră cu cozoroc de piele. CARAGIALE, M. 71.

plisări
PLISÁRE s. f. Acțiunea de a plisa și rezultatul ei; spec. călcare cu pliuri. – V. plisa.

DOOM

plisáre s. f., g.-d. art. plisắrii

plisării
PLISÁRE s. f. Acțiunea de a plisa și rezultatul ei; spec. călcare cu pliuri. – V. plisa.

DOOM

plisáre s. f., g.-d. art. plisắrii

plisările
PLISÁRE s. f. Acțiunea de a plisa și rezultatul ei; spec. călcare cu pliuri. – V. plisa.

DOOM

plisáre s. f., g.-d. art. plisắrii

plisărilor
PLISÁRE s. f. Acțiunea de a plisa și rezultatul ei; spec. călcare cu pliuri. – V. plisa.

DOOM

plisáre s. f., g.-d. art. plisắrii

plit
PLIT s. n. (Transilv.) Rîtul porcului. De-ar fi un porc întreg, Cu urechile ne-ar auzi, Cu ochii ne-ar vedea, Cu plitul tot în vînt ne-ar arunca. PAMFILE, CR. 167.

plita
PLÍTĂ, plite, s. f. Placă de fontă, cu ochiuri acoperite cu rotițe, care constituie partea de deasupra a unei mașini de gătit; p. ext. mașină de gătit. ♦ Aparat electric de laborator care servește la încălzirea directă a vaselor de sticlă cu fund plat; încălzitor electric de laborator. – Din rus., ceh. plita, ucr. plyta.

DOOM

plítă s. f., g.-d. art. plítei; pl. plíte

plite
PLÍTĂ, plite, s. f. Placă de fontă, cu ochiuri acoperite cu rotițe, care constituie partea de deasupra a unei mașini de gătit; p. ext. mașină de gătit. ♦ Aparat electric de laborator care servește la încălzirea directă a vaselor de sticlă cu fund plat; încălzitor electric de laborator. – Din rus., ceh. plita, ucr. plyta.

DOOM

plítă s. f., g.-d. art. plítei; pl. plíte

plitei
PLÍTĂ, plite, s. f. Placă de fontă, cu ochiuri acoperite cu rotițe, care constituie partea de deasupra a unei mașini de gătit; p. ext. mașină de gătit. ♦ Aparat electric de laborator care servește la încălzirea directă a vaselor de sticlă cu fund plat; încălzitor electric de laborator. – Din rus., ceh. plita, ucr. plyta.

DOOM

plítă s. f., g.-d. art. plítei; pl. plíte

plitele
PLÍTĂ, plite, s. f. Placă de fontă, cu ochiuri acoperite cu rotițe, care constituie partea de deasupra a unei mașini de gătit; p. ext. mașină de gătit. ♦ Aparat electric de laborator care servește la încălzirea directă a vaselor de sticlă cu fund plat; încălzitor electric de laborator. – Din rus., ceh. plita, ucr. plyta.

DOOM

plítă s. f., g.-d. art. plítei; pl. plíte

plitelor
PLÍTĂ, plite, s. f. Placă de fontă, cu ochiuri acoperite cu rotițe, care constituie partea de deasupra a unei mașini de gătit; p. ext. mașină de gătit. ♦ Aparat electric de laborator care servește la încălzirea directă a vaselor de sticlă cu fund plat; încălzitor electric de laborator. – Din rus., ceh. plita, ucr. plyta.

DOOM

plítă s. f., g.-d. art. plítei; pl. plíte

pliu
PLIU, pliuri, s. n. Cută adâncă făcută la un obiect de îmbrăcăminte, deosebită de pliseu prin faptul că îndoiturile țesăturii se presează mai puțin. ♦ Pliseu. – Din fr. pli.

DOOM

pliu [iu pron. iŭ] s. n., art. plíul; pl. plíuri

pliuhă
pliúhă (-he), s. f. – (Trans.) Scuipat. Rut. pljuvati „a scuipa” (Drăganu, Dacor., VI, 302).

pliul
PLIU, pliuri, s. n. Cută adâncă făcută la un obiect de îmbrăcăminte, deosebită de pliseu prin faptul că îndoiturile țesăturii se presează mai puțin. ♦ Pliseu. – Din fr. pli.

DOOM

pliu [iu pron. iŭ] s. n., art. plíul; pl. plíuri

pliului
PLIU, pliuri, s. n. Cută adâncă făcută la un obiect de îmbrăcăminte, deosebită de pliseu prin faptul că îndoiturile țesăturii se presează mai puțin. ♦ Pliseu. – Din fr. pli.

DOOM

pliu [iu pron. iŭ] s. n., art. plíul; pl. plíuri

pliurd
PLIURD, -Ă, pliurzi, -de, adj. (Reg.; despre oameni) Lipsit de judecată; prost; zăpăcit. – Et. nec.

DOOM

pliúrd (reg.) adj. m., pl. pliúrzi; f. pliúrdă (pli-ur-), pl. pliúrde

pliurda
PLIURD, -Ă, pliurzi, -de, adj. (Reg.; despre oameni) Lipsit de judecată; prost; zăpăcit. – Et. nec.

DOOM

pliúrd (reg.) adj. m., pl. pliúrzi; f. pliúrdă (pli-ur-), pl. pliúrde

pliurde
PLIURD, -Ă, pliurzi, -de, adj. (Reg.; despre oameni) Lipsit de judecată; prost; zăpăcit. – Et. nec.

DOOM

pliúrd (reg.) adj. m., pl. pliúrzi; f. pliúrdă (pli-ur-), pl. pliúrde

pliurdei
PLIURD, -Ă, pliurzi, -de, adj. (Reg.; despre oameni) Lipsit de judecată; prost; zăpăcit. – Et. nec.

DOOM

pliúrd (reg.) adj. m., pl. pliúrzi; f. pliúrdă (pli-ur-), pl. pliúrde

pliurdele
PLIURD, -Ă, pliurzi, -de, adj. (Reg.; despre oameni) Lipsit de judecată; prost; zăpăcit. – Et. nec.

DOOM

pliúrd (reg.) adj. m., pl. pliúrzi; f. pliúrdă (pli-ur-), pl. pliúrde

pliurdelor
PLIURD, -Ă, pliurzi, -de, adj. (Reg.; despre oameni) Lipsit de judecată; prost; zăpăcit. – Et. nec.

DOOM

pliúrd (reg.) adj. m., pl. pliúrzi; f. pliúrdă (pli-ur-), pl. pliúrde

pliurdul
PLIURD, -Ă, pliurzi, -de, adj. (Reg.; despre oameni) Lipsit de judecată; prost; zăpăcit. – Et. nec.

DOOM

pliúrd (reg.) adj. m., pl. pliúrzi; f. pliúrdă (pli-ur-), pl. pliúrde

pliurdului
PLIURD, -Ă, pliurzi, -de, adj. (Reg.; despre oameni) Lipsit de judecată; prost; zăpăcit. – Et. nec.

DOOM

pliúrd (reg.) adj. m., pl. pliúrzi; f. pliúrdă (pli-ur-), pl. pliúrde

pliuri
PLIU, pliuri, s. n. Cută adâncă făcută la un obiect de îmbrăcăminte, deosebită de pliseu prin faptul că îndoiturile țesăturii se presează mai puțin. ♦ Pliseu. – Din fr. pli.

DOOM

pliu [iu pron. iŭ] s. n., art. plíul; pl. plíuri

pliurile
PLIU, pliuri, s. n. Cută adâncă făcută la un obiect de îmbrăcăminte, deosebită de pliseu prin faptul că îndoiturile țesăturii se presează mai puțin. ♦ Pliseu. – Din fr. pli.

DOOM

pliu [iu pron. iŭ] s. n., art. plíul; pl. plíuri

pliurilor
PLIU, pliuri, s. n. Cută adâncă făcută la un obiect de îmbrăcăminte, deosebită de pliseu prin faptul că îndoiturile țesăturii se presează mai puțin. ♦ Pliseu. – Din fr. pli.

DOOM

pliu [iu pron. iŭ] s. n., art. plíul; pl. plíuri

pliurzi
PLIURD, -Ă, pliurzi, -de, adj. (Reg.; despre oameni) Lipsit de judecată; prost; zăpăcit. – Et. nec.

DOOM

pliúrd (reg.) adj. m., pl. pliúrzi; f. pliúrdă (pli-ur-), pl. pliúrde

pliurzii
PLIURD, -Ă, pliurzi, -de, adj. (Reg.; despre oameni) Lipsit de judecată; prost; zăpăcit. – Et. nec.

DOOM

pliúrd (reg.) adj. m., pl. pliúrzi; f. pliúrdă (pli-ur-), pl. pliúrde

pliurzilor
PLIURD, -Ă, pliurzi, -de, adj. (Reg.; despre oameni) Lipsit de judecată; prost; zăpăcit. – Et. nec.

DOOM

pliúrd (reg.) adj. m., pl. pliúrzi; f. pliúrdă (pli-ur-), pl. pliúrde

plivea
PLIVÍ, plivesc, vb. IV. Tranz. 1. A distruge buruienile de pe terenuri cultivate. ♦ A smulge, a stârpi o buruiană. 2. A tăia sau a rupe lăstarii și cârceii de prisos de la vița-de-vie sau de la pomi, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice. – Din bg. plevja.

DOOM

pliví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plivésc, imperf. 3 sg. pliveá; conj. prez. 3 să pliveáscă

pliveai
PLIVÍ, plivesc, vb. IV. Tranz. 1. A distruge buruienile de pe terenuri cultivate. ♦ A smulge, a stârpi o buruiană. 2. A tăia sau a rupe lăstarii și cârceii de prisos de la vița-de-vie sau de la pomi, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice. – Din bg. plevja.

DOOM

pliví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plivésc, imperf. 3 sg. pliveá; conj. prez. 3 să pliveáscă

pliveam
PLIVÍ, plivesc, vb. IV. Tranz. 1. A distruge buruienile de pe terenuri cultivate. ♦ A smulge, a stârpi o buruiană. 2. A tăia sau a rupe lăstarii și cârceii de prisos de la vița-de-vie sau de la pomi, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice. – Din bg. plevja.

DOOM

pliví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plivésc, imperf. 3 sg. pliveá; conj. prez. 3 să pliveáscă

plivească
PLIVÍ, plivesc, vb. IV. Tranz. 1. A distruge buruienile de pe terenuri cultivate. ♦ A smulge, a stârpi o buruiană. 2. A tăia sau a rupe lăstarii și cârceii de prisos de la vița-de-vie sau de la pomi, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice. – Din bg. plevja.

DOOM

pliví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plivésc, imperf. 3 sg. pliveá; conj. prez. 3 să pliveáscă

pliveau
PLIVÍ, plivesc, vb. IV. Tranz. 1. A distruge buruienile de pe terenuri cultivate. ♦ A smulge, a stârpi o buruiană. 2. A tăia sau a rupe lăstarii și cârceii de prisos de la vița-de-vie sau de la pomi, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice. – Din bg. plevja.

DOOM

pliví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plivésc, imperf. 3 sg. pliveá; conj. prez. 3 să pliveáscă

pliveați
PLIVÍ, plivesc, vb. IV. Tranz. 1. A distruge buruienile de pe terenuri cultivate. ♦ A smulge, a stârpi o buruiană. 2. A tăia sau a rupe lăstarii și cârceii de prisos de la vița-de-vie sau de la pomi, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice. – Din bg. plevja.

DOOM

pliví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plivésc, imperf. 3 sg. pliveá; conj. prez. 3 să pliveáscă

plivesc
PLIVÍ, plivesc, vb. IV. Tranz. 1. A distruge buruienile de pe terenuri cultivate. ♦ A smulge, a stârpi o buruiană. 2. A tăia sau a rupe lăstarii și cârceii de prisos de la vița-de-vie sau de la pomi, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice. – Din bg. plevja.

DOOM

pliví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plivésc, imperf. 3 sg. pliveá; conj. prez. 3 să pliveáscă

plivește
PLIVÍ, plivesc, vb. IV. Tranz. 1. A distruge buruienile de pe terenuri cultivate. ♦ A smulge, a stârpi o buruiană. 2. A tăia sau a rupe lăstarii și cârceii de prisos de la vița-de-vie sau de la pomi, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice. – Din bg. plevja.

DOOM

pliví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plivésc, imperf. 3 sg. pliveá; conj. prez. 3 să pliveáscă

plivești
PLIVÍ, plivesc, vb. IV. Tranz. 1. A distruge buruienile de pe terenuri cultivate. ♦ A smulge, a stârpi o buruiană. 2. A tăia sau a rupe lăstarii și cârceii de prisos de la vița-de-vie sau de la pomi, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice. – Din bg. plevja.

DOOM

pliví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plivésc, imperf. 3 sg. pliveá; conj. prez. 3 să pliveáscă

plivi
PLIVÍ, plivesc, vb. IV. Tranz. 1. A distruge buruienile de pe terenuri cultivate. ♦ A smulge, a stârpi o buruiană. 2. A tăia sau a rupe lăstarii și cârceii de prisos de la vița-de-vie sau de la pomi, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice. – Din bg. plevja.

DOOM

pliví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plivésc, imperf. 3 sg. pliveá; conj. prez. 3 să pliveáscă

plivii
PLIVÍ, plivesc, vb. IV. Tranz. 1. A distruge buruienile de pe terenuri cultivate. ♦ A smulge, a stârpi o buruiană. 2. A tăia sau a rupe lăstarii și cârceii de prisos de la vița-de-vie sau de la pomi, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice. – Din bg. plevja.

DOOM

pliví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plivésc, imperf. 3 sg. pliveá; conj. prez. 3 să pliveáscă

plivim
PLIVÍ, plivesc, vb. IV. Tranz. 1. A distruge buruienile de pe terenuri cultivate. ♦ A smulge, a stârpi o buruiană. 2. A tăia sau a rupe lăstarii și cârceii de prisos de la vița-de-vie sau de la pomi, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice. – Din bg. plevja.

DOOM

pliví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plivésc, imperf. 3 sg. pliveá; conj. prez. 3 să pliveáscă

plivind
PLIVÍ, plivesc, vb. IV. Tranz. 1. A distruge buruienile de pe terenuri cultivate. ♦ A smulge, a stârpi o buruiană. 2. A tăia sau a rupe lăstarii și cârceii de prisos de la vița-de-vie sau de la pomi, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice. – Din bg. plevja.

DOOM

pliví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plivésc, imperf. 3 sg. pliveá; conj. prez. 3 să pliveáscă

plivire
PLIVÍ, plivesc, vb. IV. Tranz. 1. A distruge buruienile de pe terenuri cultivate. ♦ A smulge, a stârpi o buruiană. 2. A tăia sau a rupe lăstarii și cârceii de prisos de la vița-de-vie sau de la pomi, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice. – Din bg. plevja.

DOOM

pliví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plivésc, imperf. 3 sg. pliveá; conj. prez. 3 să pliveáscă

plivire
PLIVÍRE, pliviri, s. f. Faptul de a plivi; curățare de buruieni; plivit¹. – V. plivi.

DOOM

plivíre s. f., g.-d. art. plivírii; pl. plivíri

plivirea
PLIVÍRE, pliviri, s. f. Faptul de a plivi; curățare de buruieni; plivit¹. – V. plivi.

DOOM

plivíre s. f., g.-d. art. plivírii; pl. plivíri

pliviri
PLIVÍRE, pliviri, s. f. Faptul de a plivi; curățare de buruieni; plivit¹. – V. plivi.

DOOM

plivíre s. f., g.-d. art. plivírii; pl. plivíri

plivirii
PLIVÍRE, pliviri, s. f. Faptul de a plivi; curățare de buruieni; plivit¹. – V. plivi.

DOOM

plivíre s. f., g.-d. art. plivírii; pl. plivíri

plivirile
PLIVÍRE, pliviri, s. f. Faptul de a plivi; curățare de buruieni; plivit¹. – V. plivi.

DOOM

plivíre s. f., g.-d. art. plivírii; pl. plivíri

plivirilor
PLIVÍRE, pliviri, s. f. Faptul de a plivi; curățare de buruieni; plivit¹. – V. plivi.

DOOM

plivíre s. f., g.-d. art. plivírii; pl. plivíri

pliviră
PLIVÍ, plivesc, vb. IV. Tranz. 1. A distruge buruienile de pe terenuri cultivate. ♦ A smulge, a stârpi o buruiană. 2. A tăia sau a rupe lăstarii și cârceii de prisos de la vița-de-vie sau de la pomi, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice. – Din bg. plevja.

DOOM

pliví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plivésc, imperf. 3 sg. pliveá; conj. prez. 3 să pliveáscă

plivirăm
PLIVÍ, plivesc, vb. IV. Tranz. 1. A distruge buruienile de pe terenuri cultivate. ♦ A smulge, a stârpi o buruiană. 2. A tăia sau a rupe lăstarii și cârceii de prisos de la vița-de-vie sau de la pomi, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice. – Din bg. plevja.

DOOM

pliví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plivésc, imperf. 3 sg. pliveá; conj. prez. 3 să pliveáscă

plivirăți
PLIVÍ, plivesc, vb. IV. Tranz. 1. A distruge buruienile de pe terenuri cultivate. ♦ A smulge, a stârpi o buruiană. 2. A tăia sau a rupe lăstarii și cârceii de prisos de la vița-de-vie sau de la pomi, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice. – Din bg. plevja.

DOOM

pliví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plivésc, imperf. 3 sg. pliveá; conj. prez. 3 să pliveáscă

plivise
PLIVÍ, plivesc, vb. IV. Tranz. 1. A distruge buruienile de pe terenuri cultivate. ♦ A smulge, a stârpi o buruiană. 2. A tăia sau a rupe lăstarii și cârceii de prisos de la vița-de-vie sau de la pomi, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice. – Din bg. plevja.

DOOM

pliví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plivésc, imperf. 3 sg. pliveá; conj. prez. 3 să pliveáscă

plivisem
PLIVÍ, plivesc, vb. IV. Tranz. 1. A distruge buruienile de pe terenuri cultivate. ♦ A smulge, a stârpi o buruiană. 2. A tăia sau a rupe lăstarii și cârceii de prisos de la vița-de-vie sau de la pomi, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice. – Din bg. plevja.

DOOM

pliví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plivésc, imperf. 3 sg. pliveá; conj. prez. 3 să pliveáscă

pliviseră
PLIVÍ, plivesc, vb. IV. Tranz. 1. A distruge buruienile de pe terenuri cultivate. ♦ A smulge, a stârpi o buruiană. 2. A tăia sau a rupe lăstarii și cârceii de prisos de la vița-de-vie sau de la pomi, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice. – Din bg. plevja.

DOOM

pliví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plivésc, imperf. 3 sg. pliveá; conj. prez. 3 să pliveáscă

pliviserăm
PLIVÍ, plivesc, vb. IV. Tranz. 1. A distruge buruienile de pe terenuri cultivate. ♦ A smulge, a stârpi o buruiană. 2. A tăia sau a rupe lăstarii și cârceii de prisos de la vița-de-vie sau de la pomi, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice. – Din bg. plevja.

DOOM

pliví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plivésc, imperf. 3 sg. pliveá; conj. prez. 3 să pliveáscă

pliviserăți
PLIVÍ, plivesc, vb. IV. Tranz. 1. A distruge buruienile de pe terenuri cultivate. ♦ A smulge, a stârpi o buruiană. 2. A tăia sau a rupe lăstarii și cârceii de prisos de la vița-de-vie sau de la pomi, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice. – Din bg. plevja.

DOOM

pliví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plivésc, imperf. 3 sg. pliveá; conj. prez. 3 să pliveáscă

pliviseși
PLIVÍ, plivesc, vb. IV. Tranz. 1. A distruge buruienile de pe terenuri cultivate. ♦ A smulge, a stârpi o buruiană. 2. A tăia sau a rupe lăstarii și cârceii de prisos de la vița-de-vie sau de la pomi, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice. – Din bg. plevja.

DOOM

pliví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plivésc, imperf. 3 sg. pliveá; conj. prez. 3 să pliveáscă

pliviseți
PLIVÍ, plivesc, vb. IV. Tranz. 1. A distruge buruienile de pe terenuri cultivate. ♦ A smulge, a stârpi o buruiană. 2. A tăia sau a rupe lăstarii și cârceii de prisos de la vița-de-vie sau de la pomi, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice. – Din bg. plevja.

DOOM

pliví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plivésc, imperf. 3 sg. pliveá; conj. prez. 3 să pliveáscă

plivit
PLIVÍ, plivesc, vb. IV. Tranz. 1. A distruge buruienile de pe terenuri cultivate. ♦ A smulge, a stârpi o buruiană. 2. A tăia sau a rupe lăstarii și cârceii de prisos de la vița-de-vie sau de la pomi, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice. – Din bg. plevja.

DOOM

pliví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plivésc, imperf. 3 sg. pliveá; conj. prez. 3 să pliveáscă

plivit
PLIVÍT², pliviți, -te, adj. 1. (Despre terenuri sau plante cultivate) Curățat de buruieni. 2. (Despre pomi, vie, plante) Curățat de lăstari, de cârceii, de frunzele etc. care sunt de prisos. – V. plivi.

plivit
PLIVÍT¹, plivituri, s. n. Plivire. – V. plivi.

DOOM

plivít s. n., pl. plivíturi

plivita
PLIVÍT², pliviți, -te, adj. 1. (Despre terenuri sau plante cultivate) Curățat de buruieni. 2. (Despre pomi, vie, plante) Curățat de lăstari, de cârceii, de frunzele etc. care sunt de prisos. – V. plivi.

plivite
PLIVÍT², pliviți, -te, adj. 1. (Despre terenuri sau plante cultivate) Curățat de buruieni. 2. (Despre pomi, vie, plante) Curățat de lăstari, de cârceii, de frunzele etc. care sunt de prisos. – V. plivi.

plivitei
PLIVÍT², pliviți, -te, adj. 1. (Despre terenuri sau plante cultivate) Curățat de buruieni. 2. (Despre pomi, vie, plante) Curățat de lăstari, de cârceii, de frunzele etc. care sunt de prisos. – V. plivi.

plivitele
PLIVÍT², pliviți, -te, adj. 1. (Despre terenuri sau plante cultivate) Curățat de buruieni. 2. (Despre pomi, vie, plante) Curățat de lăstari, de cârceii, de frunzele etc. care sunt de prisos. – V. plivi.

plivitelor
PLIVÍT², pliviți, -te, adj. 1. (Despre terenuri sau plante cultivate) Curățat de buruieni. 2. (Despre pomi, vie, plante) Curățat de lăstari, de cârceii, de frunzele etc. care sunt de prisos. – V. plivi.

plivitoare
PLIVITÓR, -OÁRE, plivitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care plivește. 2. S. f. (Rar) Instrument cu care se plivește. – Plivi + suf. -tor.

DOOM

plivitór (persoană) s. m., pl. plivitóri

plivitoarea
PLIVITÓR, -OÁRE, plivitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care plivește. 2. S. f. (Rar) Instrument cu care se plivește. – Plivi + suf. -tor.

DOOM

plivitór (persoană) s. m., pl. plivitóri

plivitoarei
PLIVITÓR, -OÁRE, plivitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care plivește. 2. S. f. (Rar) Instrument cu care se plivește. – Plivi + suf. -tor.

DOOM

plivitór (persoană) s. m., pl. plivitóri

plivitoarele
PLIVITÓR, -OÁRE, plivitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care plivește. 2. S. f. (Rar) Instrument cu care se plivește. – Plivi + suf. -tor.

DOOM

plivitór (persoană) s. m., pl. plivitóri

plivitoarelor
PLIVITÓR, -OÁRE, plivitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care plivește. 2. S. f. (Rar) Instrument cu care se plivește. – Plivi + suf. -tor.

DOOM

plivitór (persoană) s. m., pl. plivitóri

plivitor
PLIVITÓR, -OÁRE, plivitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care plivește. 2. S. f. (Rar) Instrument cu care se plivește. – Plivi + suf. -tor.

DOOM

plivitór (persoană) s. m., pl. plivitóri

plivitori
PLIVITÓR, -OÁRE, plivitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care plivește. 2. S. f. (Rar) Instrument cu care se plivește. – Plivi + suf. -tor.

DOOM

plivitór (persoană) s. m., pl. plivitóri

plivitorii
PLIVITÓR, -OÁRE, plivitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care plivește. 2. S. f. (Rar) Instrument cu care se plivește. – Plivi + suf. -tor.

DOOM

plivitór (persoană) s. m., pl. plivitóri

plivitorilor
PLIVITÓR, -OÁRE, plivitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care plivește. 2. S. f. (Rar) Instrument cu care se plivește. – Plivi + suf. -tor.

DOOM

plivitór (persoană) s. m., pl. plivitóri

plivitorul
PLIVITÓR, -OÁRE, plivitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care plivește. 2. S. f. (Rar) Instrument cu care se plivește. – Plivi + suf. -tor.

DOOM

plivitór (persoană) s. m., pl. plivitóri

plivitorului
PLIVITÓR, -OÁRE, plivitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care plivește. 2. S. f. (Rar) Instrument cu care se plivește. – Plivi + suf. -tor.

DOOM

plivitór (persoană) s. m., pl. plivitóri

plivitul
PLIVÍT², pliviți, -te, adj. 1. (Despre terenuri sau plante cultivate) Curățat de buruieni. 2. (Despre pomi, vie, plante) Curățat de lăstari, de cârceii, de frunzele etc. care sunt de prisos. – V. plivi.

plivitul
PLIVÍT¹, plivituri, s. n. Plivire. – V. plivi.

DOOM

plivít s. n., pl. plivíturi

plivitului
PLIVÍT², pliviți, -te, adj. 1. (Despre terenuri sau plante cultivate) Curățat de buruieni. 2. (Despre pomi, vie, plante) Curățat de lăstari, de cârceii, de frunzele etc. care sunt de prisos. – V. plivi.

plivitului
PLIVÍT¹, plivituri, s. n. Plivire. – V. plivi.

DOOM

plivít s. n., pl. plivíturi

plivitura
PLIVITÚRĂ, plivituri, s. f. Mulțime de buruieni plivite și adunate grămadă. – Plivi + suf. -tură.

DOOM

plivitúră s. f., g.-d. art. plivitúrii; pl. plivitúri

plivituri
PLIVÍT¹, plivituri, s. n. Plivire. – V. plivi.

DOOM

plivít s. n., pl. plivíturi

plivituri
PLIVITÚRĂ, plivituri, s. f. Mulțime de buruieni plivite și adunate grămadă. – Plivi + suf. -tură.

DOOM

plivitúră s. f., g.-d. art. plivitúrii; pl. plivitúri

pliviturii
PLIVITÚRĂ, plivituri, s. f. Mulțime de buruieni plivite și adunate grămadă. – Plivi + suf. -tură.

DOOM

plivitúră s. f., g.-d. art. plivitúrii; pl. plivitúri

pliviturile
PLIVÍT¹, plivituri, s. n. Plivire. – V. plivi.

DOOM

plivít s. n., pl. plivíturi

pliviturile
PLIVITÚRĂ, plivituri, s. f. Mulțime de buruieni plivite și adunate grămadă. – Plivi + suf. -tură.

DOOM

plivitúră s. f., g.-d. art. plivitúrii; pl. plivitúri

pliviturilor
PLIVÍT¹, plivituri, s. n. Plivire. – V. plivi.

DOOM

plivít s. n., pl. plivíturi

pliviturilor
PLIVITÚRĂ, plivituri, s. f. Mulțime de buruieni plivite și adunate grămadă. – Plivi + suf. -tură.

DOOM

plivitúră s. f., g.-d. art. plivitúrii; pl. plivitúri

pliviși
PLIVÍ, plivesc, vb. IV. Tranz. 1. A distruge buruienile de pe terenuri cultivate. ♦ A smulge, a stârpi o buruiană. 2. A tăia sau a rupe lăstarii și cârceii de prisos de la vița-de-vie sau de la pomi, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice. – Din bg. plevja.

DOOM

pliví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plivésc, imperf. 3 sg. pliveá; conj. prez. 3 să pliveáscă

pliviți
PLIVÍ, plivesc, vb. IV. Tranz. 1. A distruge buruienile de pe terenuri cultivate. ♦ A smulge, a stârpi o buruiană. 2. A tăia sau a rupe lăstarii și cârceii de prisos de la vița-de-vie sau de la pomi, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice. – Din bg. plevja.

DOOM

pliví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plivésc, imperf. 3 sg. pliveá; conj. prez. 3 să pliveáscă

pliviți
PLIVÍT², pliviți, -te, adj. 1. (Despre terenuri sau plante cultivate) Curățat de buruieni. 2. (Despre pomi, vie, plante) Curățat de lăstari, de cârceii, de frunzele etc. care sunt de prisos. – V. plivi.

pliviții
PLIVÍT², pliviți, -te, adj. 1. (Despre terenuri sau plante cultivate) Curățat de buruieni. 2. (Despre pomi, vie, plante) Curățat de lăstari, de cârceii, de frunzele etc. care sunt de prisos. – V. plivi.

pliviților
PLIVÍT², pliviți, -te, adj. 1. (Despre terenuri sau plante cultivate) Curățat de buruieni. 2. (Despre pomi, vie, plante) Curățat de lăstari, de cârceii, de frunzele etc. care sunt de prisos. – V. plivi.

plișcăi
PLIȘCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.

plițăni
PLIȚĂNÍ, plițănesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A plescăi, a lipăi. Cu papucii plițănind. I. CR. II 301.

ploaia
PLOÁIE, ploi, s. f. 1. Precipitație atmosferică sub formă de picături de apă provenite din condensarea vaporilor din atmosferă. ◊ Loc. adv. Pe ploaie = în timp ce plouă. În (sau sub) ploaie = în bătaia ploii. ◊ Expr. (Fam.) Apă de ploaie, se zice despre o afirmație lipsită de conținut și de temei, despre o acțiune neserioasă etc. (Fam.) A(-și sau a-i) aranja ploile = a(-și) pregăti terenul, a(-și) face atmosferă favorabilă, a(-și) rezolva treburile, afacerile. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. ♦ Picătură de ploaie (1). ♦ P. anal. Ceea ce vine (sau cade) în cantitate mare, ceea ce se revarsă, ceea ce este abundent. O ploaie de săgeți. ◊ (Astron.) Ploaie de stele = abundență de stele căzătoare venind din aceeași parte a cerului. 2. Alice mărunte pentru vânat păsări și animale mici. [Pr.: ploa-ie] – Lat. *plovia (= pluvia).

DOOM

ploáie s. f., art. ploáia, g.-d. art. plóii; pl. ploi, art. plóile (plo-i-)

ploaie
PLOÁIE, ploi, s. f. 1. Precipitație atmosferică sub formă de picături de apă provenite din condensarea vaporilor din atmosferă. ◊ Loc. adv. Pe ploaie = în timp ce plouă. În (sau sub) ploaie = în bătaia ploii. ◊ Expr. (Fam.) Apă de ploaie, se zice despre o afirmație lipsită de conținut și de temei, despre o acțiune neserioasă etc. (Fam.) A(-și sau a-i) aranja ploile = a(-și) pregăti terenul, a(-și) face atmosferă favorabilă, a(-și) rezolva treburile, afacerile. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. ♦ Picătură de ploaie (1). ♦ P. anal. Ceea ce vine (sau cade) în cantitate mare, ceea ce se revarsă, ceea ce este abundent. O ploaie de săgeți. ◊ (Astron.) Ploaie de stele = abundență de stele căzătoare venind din aceeași parte a cerului. 2. Alice mărunte pentru vânat păsări și animale mici. [Pr.: ploa-ie] – Lat. *plovia (= pluvia).

DOOM

ploáie s. f., art. ploáia, g.-d. art. plóii; pl. ploi, art. plóile (plo-i-)

ploaie
PLOUÁ, pers. 3 plóuă, vb. I. 1. Intranz. impers. A cădea, a curge ploaia. ◊ Expr. A ploua cu găleata (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, cu picături mari și repezi. Plouă de varsă = plouă foarte tare. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des; a cerne, a bura. Parcă tot îi ninge și-i plouă, se spune despre o persoană posomorâtă și mereu nemulțumită. (Fam.) A se face că plouă = a da impresia că nu observă un lucru sau un fapt neplăcut. ♦ Tranz. impers. A cădea ploaia asupra cuiva sau a ceva; a uda. 2. Tranz. și intranz. P. anal. A cădea (de sus) sau a lăsa să cadă ceva în cantitate sau în număr mare și în mod neîntrerupt. [Pr.: plo-ua] – Lat. plovere (= pluere).

DOOM

!plouá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. plóuă; conj. prez. 3 sg. să plóuă; ger. plouấnd

plocad
POCLÁDĂ, poclăzi, s. f. (Reg.) Țesătură de casă mițoasă, de obicei din lână nevopsită, folosită ca pătură sub șaua calului, ca învelitoare sau ca așternut. [Var.: plocádă, plocátă s.f, plocát, poclád s. n.] – Din sl. pokladŭ.

DOOM

pocládă (reg.) (po-cla-) s. f., g.-d. art. poclắzii; pl. poclắzi

plocadă
POCLÁDĂ, poclăzi, s. f. (Reg.) Țesătură de casă mițoasă, de obicei din lână nevopsită, folosită ca pătură sub șaua calului, ca învelitoare sau ca așternut. [Var.: plocádă, plocátă s.f, plocát, poclád s. n.] – Din sl. pokladŭ.

DOOM

pocládă (reg.) (po-cla-) s. f., g.-d. art. poclắzii; pl. poclắzi

plocat
POCLÁDĂ, poclăzi, s. f. (Reg.) Țesătură de casă mițoasă, de obicei din lână nevopsită, folosită ca pătură sub șaua calului, ca învelitoare sau ca așternut. [Var.: plocádă, plocátă s.f, plocát, poclád s. n.] – Din sl. pokladŭ.

DOOM

pocládă (reg.) (po-cla-) s. f., g.-d. art. poclắzii; pl. poclắzi

plocată
POCLÁDĂ, poclăzi, s. f. (Reg.) Țesătură de casă mițoasă, de obicei din lână nevopsită, folosită ca pătură sub șaua calului, ca învelitoare sau ca așternut. [Var.: plocádă, plocátă s.f, plocát, poclád s. n.] – Din sl. pokladŭ.

DOOM

pocládă (reg.) (po-cla-) s. f., g.-d. art. poclắzii; pl. poclắzi

plocoane
PLOCÓN, plocoane, s. n. 1. (În timpul dominației otomane în Țările Române) Dar făcut în semn de recunoaștere a suzeranității otomane. 2. Dar, cadou (oferit pentru a obține o favoare). ◊ Expr. A duce (sau a aduce, a trimite etc. pe cineva) plocon (cuiva) = a prezenta pe cineva cuiva, a pune pe cineva în fața cuiva.. ♦ Spec. Dar care se dă nașilor (la nuntă, la botez sau în anumite ocazii). 3. (Înv.) Jertfa, ofrandă. 4. (Și în sintagma plocon de nume) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țările Române, unor dări. sau daruri, devenite apoi obligații ale birnicilor. [Var.: poclón s. n.] – Din sl. poklonŭ.

DOOM

plocón s. n., pl. plocoáne

plocoanele
PLOCÓN, plocoane, s. n. 1. (În timpul dominației otomane în Țările Române) Dar făcut în semn de recunoaștere a suzeranității otomane. 2. Dar, cadou (oferit pentru a obține o favoare). ◊ Expr. A duce (sau a aduce, a trimite etc. pe cineva) plocon (cuiva) = a prezenta pe cineva cuiva, a pune pe cineva în fața cuiva.. ♦ Spec. Dar care se dă nașilor (la nuntă, la botez sau în anumite ocazii). 3. (Înv.) Jertfa, ofrandă. 4. (Și în sintagma plocon de nume) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țările Române, unor dări. sau daruri, devenite apoi obligații ale birnicilor. [Var.: poclón s. n.] – Din sl. poklonŭ.

DOOM

plocón s. n., pl. plocoáne

plocoanelor
PLOCÓN, plocoane, s. n. 1. (În timpul dominației otomane în Țările Române) Dar făcut în semn de recunoaștere a suzeranității otomane. 2. Dar, cadou (oferit pentru a obține o favoare). ◊ Expr. A duce (sau a aduce, a trimite etc. pe cineva) plocon (cuiva) = a prezenta pe cineva cuiva, a pune pe cineva în fața cuiva.. ♦ Spec. Dar care se dă nașilor (la nuntă, la botez sau în anumite ocazii). 3. (Înv.) Jertfa, ofrandă. 4. (Și în sintagma plocon de nume) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țările Române, unor dări. sau daruri, devenite apoi obligații ale birnicilor. [Var.: poclón s. n.] – Din sl. poklonŭ.

DOOM

plocón s. n., pl. plocoáne

plocon
PLOCÓN, plocoane, s. n. 1. (În timpul dominației otomane în Țările Române) Dar făcut în semn de recunoaștere a suzeranității otomane. 2. Dar, cadou (oferit pentru a obține o favoare). ◊ Expr. A duce (sau a aduce, a trimite etc. pe cineva) plocon (cuiva) = a prezenta pe cineva cuiva, a pune pe cineva în fața cuiva.. ♦ Spec. Dar care se dă nașilor (la nuntă, la botez sau în anumite ocazii). 3. (Înv.) Jertfa, ofrandă. 4. (Și în sintagma plocon de nume) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țările Române, unor dări. sau daruri, devenite apoi obligații ale birnicilor. [Var.: poclón s. n.] – Din sl. poklonŭ.

DOOM

plocón s. n., pl. plocoáne

ploconaș
PLOCONÁȘ, ploconașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui plocon. – Plocon + suf. -aș.

DOOM

ploconáș (rar) s. n., pl. ploconáșe

ploconașe
PLOCONÁȘ, ploconașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui plocon. – Plocon + suf. -aș.

DOOM

ploconáș (rar) s. n., pl. ploconáșe

ploconașele
PLOCONÁȘ, ploconașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui plocon. – Plocon + suf. -aș.

DOOM

ploconáș (rar) s. n., pl. ploconáșe

ploconașelor
PLOCONÁȘ, ploconașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui plocon. – Plocon + suf. -aș.

DOOM

ploconáș (rar) s. n., pl. ploconáșe

ploconașul
PLOCONÁȘ, ploconașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui plocon. – Plocon + suf. -aș.

DOOM

ploconáș (rar) s. n., pl. ploconáșe

ploconașului
PLOCONÁȘ, ploconașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui plocon. – Plocon + suf. -aș.

DOOM

ploconáș (rar) s. n., pl. ploconáșe

ploconea
PLOCONÍ, ploconesc, vb. IV. Refl. 1. A se înclina, a se pleca cu respect, cu multă umilință înaintea cuiva; a saluta cu politețe (exagerată). 2. A arăta o admirație servilă pentru cineva sau ceva; a se linguși, a se umili, a se căciuli. – Din sl. pokloniti (sen).

DOOM

!ploconí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ploconéște, imperf. 3 sg. se ploconeá; conj. prez. 3 să se ploconeáscă

ploconeai
PLOCONÍ, ploconesc, vb. IV. Refl. 1. A se înclina, a se pleca cu respect, cu multă umilință înaintea cuiva; a saluta cu politețe (exagerată). 2. A arăta o admirație servilă pentru cineva sau ceva; a se linguși, a se umili, a se căciuli. – Din sl. pokloniti (sen).

DOOM

!ploconí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ploconéște, imperf. 3 sg. se ploconeá; conj. prez. 3 să se ploconeáscă

ploconeala
PLOCONEÁLĂ, ploconeli, s. f. Ploconire; lingușire, umilire. – Ploconi + suf. -eală.

DOOM

ploconeálă s. f., g.-d. art. ploconélii; pl. ploconéli

ploconeam
PLOCONÍ, ploconesc, vb. IV. Refl. 1. A se înclina, a se pleca cu respect, cu multă umilință înaintea cuiva; a saluta cu politețe (exagerată). 2. A arăta o admirație servilă pentru cineva sau ceva; a se linguși, a se umili, a se căciuli. – Din sl. pokloniti (sen).

DOOM

!ploconí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ploconéște, imperf. 3 sg. se ploconeá; conj. prez. 3 să se ploconeáscă

ploconească
PLOCONÍ, ploconesc, vb. IV. Refl. 1. A se înclina, a se pleca cu respect, cu multă umilință înaintea cuiva; a saluta cu politețe (exagerată). 2. A arăta o admirație servilă pentru cineva sau ceva; a se linguși, a se umili, a se căciuli. – Din sl. pokloniti (sen).

DOOM

!ploconí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ploconéște, imperf. 3 sg. se ploconeá; conj. prez. 3 să se ploconeáscă

ploconeau
PLOCONÍ, ploconesc, vb. IV. Refl. 1. A se înclina, a se pleca cu respect, cu multă umilință înaintea cuiva; a saluta cu politețe (exagerată). 2. A arăta o admirație servilă pentru cineva sau ceva; a se linguși, a se umili, a se căciuli. – Din sl. pokloniti (sen).

DOOM

!ploconí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ploconéște, imperf. 3 sg. se ploconeá; conj. prez. 3 să se ploconeáscă

ploconeați
PLOCONÍ, ploconesc, vb. IV. Refl. 1. A se înclina, a se pleca cu respect, cu multă umilință înaintea cuiva; a saluta cu politețe (exagerată). 2. A arăta o admirație servilă pentru cineva sau ceva; a se linguși, a se umili, a se căciuli. – Din sl. pokloniti (sen).

DOOM

!ploconí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ploconéște, imperf. 3 sg. se ploconeá; conj. prez. 3 să se ploconeáscă

ploconeli
PLOCONEÁLĂ, ploconeli, s. f. Ploconire; lingușire, umilire. – Ploconi + suf. -eală.

DOOM

ploconeálă s. f., g.-d. art. ploconélii; pl. ploconéli

ploconelii
PLOCONEÁLĂ, ploconeli, s. f. Ploconire; lingușire, umilire. – Ploconi + suf. -eală.

DOOM

ploconeálă s. f., g.-d. art. ploconélii; pl. ploconéli

ploconelile
PLOCONEÁLĂ, ploconeli, s. f. Ploconire; lingușire, umilire. – Ploconi + suf. -eală.

DOOM

ploconeálă s. f., g.-d. art. ploconélii; pl. ploconéli

ploconelilor
PLOCONEÁLĂ, ploconeli, s. f. Ploconire; lingușire, umilire. – Ploconi + suf. -eală.

DOOM

ploconeálă s. f., g.-d. art. ploconélii; pl. ploconéli

ploconesc
PLOCONÍ, ploconesc, vb. IV. Refl. 1. A se înclina, a se pleca cu respect, cu multă umilință înaintea cuiva; a saluta cu politețe (exagerată). 2. A arăta o admirație servilă pentru cineva sau ceva; a se linguși, a se umili, a se căciuli. – Din sl. pokloniti (sen).

DOOM

!ploconí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ploconéște, imperf. 3 sg. se ploconeá; conj. prez. 3 să se ploconeáscă

ploconește
PLOCONÍ, ploconesc, vb. IV. Refl. 1. A se înclina, a se pleca cu respect, cu multă umilință înaintea cuiva; a saluta cu politețe (exagerată). 2. A arăta o admirație servilă pentru cineva sau ceva; a se linguși, a se umili, a se căciuli. – Din sl. pokloniti (sen).

DOOM

!ploconí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ploconéște, imperf. 3 sg. se ploconeá; conj. prez. 3 să se ploconeáscă

ploconești
PLOCONÍ, ploconesc, vb. IV. Refl. 1. A se înclina, a se pleca cu respect, cu multă umilință înaintea cuiva; a saluta cu politețe (exagerată). 2. A arăta o admirație servilă pentru cineva sau ceva; a se linguși, a se umili, a se căciuli. – Din sl. pokloniti (sen).

DOOM

!ploconí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ploconéște, imperf. 3 sg. se ploconeá; conj. prez. 3 să se ploconeáscă

ploconi
PLOCONÍ, ploconesc, vb. IV. Refl. 1. A se înclina, a se pleca cu respect, cu multă umilință înaintea cuiva; a saluta cu politețe (exagerată). 2. A arăta o admirație servilă pentru cineva sau ceva; a se linguși, a se umili, a se căciuli. – Din sl. pokloniti (sen).

DOOM

!ploconí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ploconéște, imperf. 3 sg. se ploconeá; conj. prez. 3 să se ploconeáscă

ploconii
PLOCONÍ, ploconesc, vb. IV. Refl. 1. A se înclina, a se pleca cu respect, cu multă umilință înaintea cuiva; a saluta cu politețe (exagerată). 2. A arăta o admirație servilă pentru cineva sau ceva; a se linguși, a se umili, a se căciuli. – Din sl. pokloniti (sen).

DOOM

!ploconí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ploconéște, imperf. 3 sg. se ploconeá; conj. prez. 3 să se ploconeáscă

ploconim
PLOCONÍ, ploconesc, vb. IV. Refl. 1. A se înclina, a se pleca cu respect, cu multă umilință înaintea cuiva; a saluta cu politețe (exagerată). 2. A arăta o admirație servilă pentru cineva sau ceva; a se linguși, a se umili, a se căciuli. – Din sl. pokloniti (sen).

DOOM

!ploconí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ploconéște, imperf. 3 sg. se ploconeá; conj. prez. 3 să se ploconeáscă

ploconind
PLOCONÍ, ploconesc, vb. IV. Refl. 1. A se înclina, a se pleca cu respect, cu multă umilință înaintea cuiva; a saluta cu politețe (exagerată). 2. A arăta o admirație servilă pentru cineva sau ceva; a se linguși, a se umili, a se căciuli. – Din sl. pokloniti (sen).

DOOM

!ploconí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ploconéște, imperf. 3 sg. se ploconeá; conj. prez. 3 să se ploconeáscă

ploconire
PLOCONÍ, ploconesc, vb. IV. Refl. 1. A se înclina, a se pleca cu respect, cu multă umilință înaintea cuiva; a saluta cu politețe (exagerată). 2. A arăta o admirație servilă pentru cineva sau ceva; a se linguși, a se umili, a se căciuli. – Din sl. pokloniti (sen).

DOOM

!ploconí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ploconéște, imperf. 3 sg. se ploconeá; conj. prez. 3 să se ploconeáscă

ploconire
PLOCONÍRE, ploconiri, s. f. Acțiunea de a se ploconi și rezultatul ei; închinăciune, plecăciune; lingușire, umilire, servilism; ploconeală. – V. ploconi.

DOOM

ploconíre s. f., g.-d. art. ploconírii; pl. ploconíri

ploconirea
PLOCONÍRE, ploconiri, s. f. Acțiunea de a se ploconi și rezultatul ei; închinăciune, plecăciune; lingușire, umilire, servilism; ploconeală. – V. ploconi.

DOOM

ploconíre s. f., g.-d. art. ploconírii; pl. ploconíri

ploconiri
PLOCONÍRE, ploconiri, s. f. Acțiunea de a se ploconi și rezultatul ei; închinăciune, plecăciune; lingușire, umilire, servilism; ploconeală. – V. ploconi.

DOOM

ploconíre s. f., g.-d. art. ploconírii; pl. ploconíri

ploconirii
PLOCONÍRE, ploconiri, s. f. Acțiunea de a se ploconi și rezultatul ei; închinăciune, plecăciune; lingușire, umilire, servilism; ploconeală. – V. ploconi.

DOOM

ploconíre s. f., g.-d. art. ploconírii; pl. ploconíri

ploconirile
PLOCONÍRE, ploconiri, s. f. Acțiunea de a se ploconi și rezultatul ei; închinăciune, plecăciune; lingușire, umilire, servilism; ploconeală. – V. ploconi.

DOOM

ploconíre s. f., g.-d. art. ploconírii; pl. ploconíri

ploconirilor
PLOCONÍRE, ploconiri, s. f. Acțiunea de a se ploconi și rezultatul ei; închinăciune, plecăciune; lingușire, umilire, servilism; ploconeală. – V. ploconi.

DOOM

ploconíre s. f., g.-d. art. ploconírii; pl. ploconíri

ploconiră
PLOCONÍ, ploconesc, vb. IV. Refl. 1. A se înclina, a se pleca cu respect, cu multă umilință înaintea cuiva; a saluta cu politețe (exagerată). 2. A arăta o admirație servilă pentru cineva sau ceva; a se linguși, a se umili, a se căciuli. – Din sl. pokloniti (sen).

DOOM

!ploconí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ploconéște, imperf. 3 sg. se ploconeá; conj. prez. 3 să se ploconeáscă

ploconirăm
PLOCONÍ, ploconesc, vb. IV. Refl. 1. A se înclina, a se pleca cu respect, cu multă umilință înaintea cuiva; a saluta cu politețe (exagerată). 2. A arăta o admirație servilă pentru cineva sau ceva; a se linguși, a se umili, a se căciuli. – Din sl. pokloniti (sen).

DOOM

!ploconí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ploconéște, imperf. 3 sg. se ploconeá; conj. prez. 3 să se ploconeáscă

ploconirăți
PLOCONÍ, ploconesc, vb. IV. Refl. 1. A se înclina, a se pleca cu respect, cu multă umilință înaintea cuiva; a saluta cu politețe (exagerată). 2. A arăta o admirație servilă pentru cineva sau ceva; a se linguși, a se umili, a se căciuli. – Din sl. pokloniti (sen).

DOOM

!ploconí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ploconéște, imperf. 3 sg. se ploconeá; conj. prez. 3 să se ploconeáscă

ploconise
PLOCONÍ, ploconesc, vb. IV. Refl. 1. A se înclina, a se pleca cu respect, cu multă umilință înaintea cuiva; a saluta cu politețe (exagerată). 2. A arăta o admirație servilă pentru cineva sau ceva; a se linguși, a se umili, a se căciuli. – Din sl. pokloniti (sen).

DOOM

!ploconí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ploconéște, imperf. 3 sg. se ploconeá; conj. prez. 3 să se ploconeáscă

ploconisem
PLOCONÍ, ploconesc, vb. IV. Refl. 1. A se înclina, a se pleca cu respect, cu multă umilință înaintea cuiva; a saluta cu politețe (exagerată). 2. A arăta o admirație servilă pentru cineva sau ceva; a se linguși, a se umili, a se căciuli. – Din sl. pokloniti (sen).

DOOM

!ploconí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ploconéște, imperf. 3 sg. se ploconeá; conj. prez. 3 să se ploconeáscă

ploconiseră
PLOCONÍ, ploconesc, vb. IV. Refl. 1. A se înclina, a se pleca cu respect, cu multă umilință înaintea cuiva; a saluta cu politețe (exagerată). 2. A arăta o admirație servilă pentru cineva sau ceva; a se linguși, a se umili, a se căciuli. – Din sl. pokloniti (sen).

DOOM

!ploconí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ploconéște, imperf. 3 sg. se ploconeá; conj. prez. 3 să se ploconeáscă

ploconiserăm
PLOCONÍ, ploconesc, vb. IV. Refl. 1. A se înclina, a se pleca cu respect, cu multă umilință înaintea cuiva; a saluta cu politețe (exagerată). 2. A arăta o admirație servilă pentru cineva sau ceva; a se linguși, a se umili, a se căciuli. – Din sl. pokloniti (sen).

DOOM

!ploconí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ploconéște, imperf. 3 sg. se ploconeá; conj. prez. 3 să se ploconeáscă

ploconiserăți
PLOCONÍ, ploconesc, vb. IV. Refl. 1. A se înclina, a se pleca cu respect, cu multă umilință înaintea cuiva; a saluta cu politețe (exagerată). 2. A arăta o admirație servilă pentru cineva sau ceva; a se linguși, a se umili, a se căciuli. – Din sl. pokloniti (sen).

DOOM

!ploconí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ploconéște, imperf. 3 sg. se ploconeá; conj. prez. 3 să se ploconeáscă

ploconiseși
PLOCONÍ, ploconesc, vb. IV. Refl. 1. A se înclina, a se pleca cu respect, cu multă umilință înaintea cuiva; a saluta cu politețe (exagerată). 2. A arăta o admirație servilă pentru cineva sau ceva; a se linguși, a se umili, a se căciuli. – Din sl. pokloniti (sen).

DOOM

!ploconí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ploconéște, imperf. 3 sg. se ploconeá; conj. prez. 3 să se ploconeáscă

ploconiseți
PLOCONÍ, ploconesc, vb. IV. Refl. 1. A se înclina, a se pleca cu respect, cu multă umilință înaintea cuiva; a saluta cu politețe (exagerată). 2. A arăta o admirație servilă pentru cineva sau ceva; a se linguși, a se umili, a se căciuli. – Din sl. pokloniti (sen).

DOOM

!ploconí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ploconéște, imperf. 3 sg. se ploconeá; conj. prez. 3 să se ploconeáscă

ploconit
PLOCONÍ, ploconesc, vb. IV. Refl. 1. A se înclina, a se pleca cu respect, cu multă umilință înaintea cuiva; a saluta cu politețe (exagerată). 2. A arăta o admirație servilă pentru cineva sau ceva; a se linguși, a se umili, a se căciuli. – Din sl. pokloniti (sen).

DOOM

!ploconí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ploconéște, imperf. 3 sg. se ploconeá; conj. prez. 3 să se ploconeáscă

ploconiși
PLOCONÍ, ploconesc, vb. IV. Refl. 1. A se înclina, a se pleca cu respect, cu multă umilință înaintea cuiva; a saluta cu politețe (exagerată). 2. A arăta o admirație servilă pentru cineva sau ceva; a se linguși, a se umili, a se căciuli. – Din sl. pokloniti (sen).

DOOM

!ploconí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ploconéște, imperf. 3 sg. se ploconeá; conj. prez. 3 să se ploconeáscă

ploconiți
PLOCONÍ, ploconesc, vb. IV. Refl. 1. A se înclina, a se pleca cu respect, cu multă umilință înaintea cuiva; a saluta cu politețe (exagerată). 2. A arăta o admirație servilă pentru cineva sau ceva; a se linguși, a se umili, a se căciuli. – Din sl. pokloniti (sen).

DOOM

!ploconí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ploconéște, imperf. 3 sg. se ploconeá; conj. prez. 3 să se ploconeáscă

ploconul
PLOCÓN, plocoane, s. n. 1. (În timpul dominației otomane în Țările Române) Dar făcut în semn de recunoaștere a suzeranității otomane. 2. Dar, cadou (oferit pentru a obține o favoare). ◊ Expr. A duce (sau a aduce, a trimite etc. pe cineva) plocon (cuiva) = a prezenta pe cineva cuiva, a pune pe cineva în fața cuiva.. ♦ Spec. Dar care se dă nașilor (la nuntă, la botez sau în anumite ocazii). 3. (Înv.) Jertfa, ofrandă. 4. (Și în sintagma plocon de nume) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țările Române, unor dări. sau daruri, devenite apoi obligații ale birnicilor. [Var.: poclón s. n.] – Din sl. poklonŭ.

DOOM

plocón s. n., pl. plocoáne

ploconului
PLOCÓN, plocoane, s. n. 1. (În timpul dominației otomane în Țările Române) Dar făcut în semn de recunoaștere a suzeranității otomane. 2. Dar, cadou (oferit pentru a obține o favoare). ◊ Expr. A duce (sau a aduce, a trimite etc. pe cineva) plocon (cuiva) = a prezenta pe cineva cuiva, a pune pe cineva în fața cuiva.. ♦ Spec. Dar care se dă nașilor (la nuntă, la botez sau în anumite ocazii). 3. (Înv.) Jertfa, ofrandă. 4. (Și în sintagma plocon de nume) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țările Române, unor dări. sau daruri, devenite apoi obligații ale birnicilor. [Var.: poclón s. n.] – Din sl. poklonŭ.

DOOM

plocón s. n., pl. plocoáne

plod
PLOD, (1) plozi, s. m., (2) ploduri, s. n. 1. S. m. (Pop. și fam.) Copil (mic). 2. S. n. (Pop.) Germen, embrion; rod. – Din sl. plodŭ.

DOOM

plod² (germen) (pop.) s. n., pl. plóduri

plod
PLOD, plozi, s. m., ploduri, s. n. 1. S. m. (Astăzi peior.) Copil (mic). 2. S. n. Germen, embrion; rod. – Din sl. plodŭ.

plodea
PLODÍ, plodesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A naște (pui mulți); a procrea, a prăsi. – Din sl. ploditi.

DOOM

plodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plodésc, imperf. 3 sg. plodeá; conj. prez. 3 să plodeáscă

plodeai
PLODÍ, plodesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A naște (pui mulți); a procrea, a prăsi. – Din sl. ploditi.

DOOM

plodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plodésc, imperf. 3 sg. plodeá; conj. prez. 3 să plodeáscă

plodeam
PLODÍ, plodesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A naște (pui mulți); a procrea, a prăsi. – Din sl. ploditi.

DOOM

plodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plodésc, imperf. 3 sg. plodeá; conj. prez. 3 să plodeáscă

plodească
PLODÍ, plodesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A naște (pui mulți); a procrea, a prăsi. – Din sl. ploditi.

DOOM

plodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plodésc, imperf. 3 sg. plodeá; conj. prez. 3 să plodeáscă

plodeau
PLODÍ, plodesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A naște (pui mulți); a procrea, a prăsi. – Din sl. ploditi.

DOOM

plodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plodésc, imperf. 3 sg. plodeá; conj. prez. 3 să plodeáscă

plodeați
PLODÍ, plodesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A naște (pui mulți); a procrea, a prăsi. – Din sl. ploditi.

DOOM

plodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plodésc, imperf. 3 sg. plodeá; conj. prez. 3 să plodeáscă

plodesc
PLODÍ, plodesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A naște (pui mulți); a procrea, a prăsi. – Din sl. ploditi.

DOOM

plodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plodésc, imperf. 3 sg. plodeá; conj. prez. 3 să plodeáscă

plodește
PLODÍ, plodesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A naște (pui mulți); a procrea, a prăsi. – Din sl. ploditi.

DOOM

plodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plodésc, imperf. 3 sg. plodeá; conj. prez. 3 să plodeáscă

plodești
PLODÍ, plodesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A naște (pui mulți); a procrea, a prăsi. – Din sl. ploditi.

DOOM

plodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plodésc, imperf. 3 sg. plodeá; conj. prez. 3 să plodeáscă

plodi
PLODÍ, plodesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A naște (pui mulți); a procrea, a prăsi. – Din sl. ploditi.

DOOM

plodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plodésc, imperf. 3 sg. plodeá; conj. prez. 3 să plodeáscă

plodii
PLODÍ, plodesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A naște (pui mulți); a procrea, a prăsi. – Din sl. ploditi.

DOOM

plodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plodésc, imperf. 3 sg. plodeá; conj. prez. 3 să plodeáscă

plodim
PLODÍ, plodesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A naște (pui mulți); a procrea, a prăsi. – Din sl. ploditi.

DOOM

plodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plodésc, imperf. 3 sg. plodeá; conj. prez. 3 să plodeáscă

plodind
PLODÍ, plodesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A naște (pui mulți); a procrea, a prăsi. – Din sl. ploditi.

DOOM

plodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plodésc, imperf. 3 sg. plodeá; conj. prez. 3 să plodeáscă

plodire
PLODÍ, plodesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A naște (pui mulți); a procrea, a prăsi. – Din sl. ploditi.

DOOM

plodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plodésc, imperf. 3 sg. plodeá; conj. prez. 3 să plodeáscă

plodire
PLODÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a plodi. – V. plodi.

plodiră
PLODÍ, plodesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A naște (pui mulți); a procrea, a prăsi. – Din sl. ploditi.

DOOM

plodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plodésc, imperf. 3 sg. plodeá; conj. prez. 3 să plodeáscă

plodirăm
PLODÍ, plodesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A naște (pui mulți); a procrea, a prăsi. – Din sl. ploditi.

DOOM

plodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plodésc, imperf. 3 sg. plodeá; conj. prez. 3 să plodeáscă

plodirăți
PLODÍ, plodesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A naște (pui mulți); a procrea, a prăsi. – Din sl. ploditi.

DOOM

plodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plodésc, imperf. 3 sg. plodeá; conj. prez. 3 să plodeáscă

plodise
PLODÍ, plodesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A naște (pui mulți); a procrea, a prăsi. – Din sl. ploditi.

DOOM

plodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plodésc, imperf. 3 sg. plodeá; conj. prez. 3 să plodeáscă

plodisem
PLODÍ, plodesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A naște (pui mulți); a procrea, a prăsi. – Din sl. ploditi.

DOOM

plodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plodésc, imperf. 3 sg. plodeá; conj. prez. 3 să plodeáscă

plodiseră
PLODÍ, plodesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A naște (pui mulți); a procrea, a prăsi. – Din sl. ploditi.

DOOM

plodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plodésc, imperf. 3 sg. plodeá; conj. prez. 3 să plodeáscă

plodiserăm
PLODÍ, plodesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A naște (pui mulți); a procrea, a prăsi. – Din sl. ploditi.

DOOM

plodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plodésc, imperf. 3 sg. plodeá; conj. prez. 3 să plodeáscă

plodiserăți
PLODÍ, plodesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A naște (pui mulți); a procrea, a prăsi. – Din sl. ploditi.

DOOM

plodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plodésc, imperf. 3 sg. plodeá; conj. prez. 3 să plodeáscă

plodiseși
PLODÍ, plodesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A naște (pui mulți); a procrea, a prăsi. – Din sl. ploditi.

DOOM

plodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plodésc, imperf. 3 sg. plodeá; conj. prez. 3 să plodeáscă

plodiseți
PLODÍ, plodesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A naște (pui mulți); a procrea, a prăsi. – Din sl. ploditi.

DOOM

plodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plodésc, imperf. 3 sg. plodeá; conj. prez. 3 să plodeáscă

plodit
PLODÍ, plodesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A naște (pui mulți); a procrea, a prăsi. – Din sl. ploditi.

DOOM

plodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plodésc, imperf. 3 sg. plodeá; conj. prez. 3 să plodeáscă

plodiși
PLODÍ, plodesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A naște (pui mulți); a procrea, a prăsi. – Din sl. ploditi.

DOOM

plodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plodésc, imperf. 3 sg. plodeá; conj. prez. 3 să plodeáscă

plodiți
PLODÍ, plodesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A naște (pui mulți); a procrea, a prăsi. – Din sl. ploditi.

DOOM

plodí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plodésc, imperf. 3 sg. plodeá; conj. prez. 3 să plodeáscă

plodul
PLOD, (1) plozi, s. m., (2) ploduri, s. n. 1. S. m. (Pop. și fam.) Copil (mic). 2. S. n. (Pop.) Germen, embrion; rod. – Din sl. plodŭ.

DOOM

plod² (germen) (pop.) s. n., pl. plóduri

plodul
PLOD, plozi, s. m., ploduri, s. n. 1. S. m. (Astăzi peior.) Copil (mic). 2. S. n. Germen, embrion; rod. – Din sl. plodŭ.

plodului
PLOD, (1) plozi, s. m., (2) ploduri, s. n. 1. S. m. (Pop. și fam.) Copil (mic). 2. S. n. (Pop.) Germen, embrion; rod. – Din sl. plodŭ.

DOOM

plod² (germen) (pop.) s. n., pl. plóduri

plodului
PLOD, plozi, s. m., ploduri, s. n. 1. S. m. (Astăzi peior.) Copil (mic). 2. S. n. Germen, embrion; rod. – Din sl. plodŭ.

ploduri
PLOD, plozi, s. m., ploduri, s. n. 1. S. m. (Astăzi peior.) Copil (mic). 2. S. n. Germen, embrion; rod. – Din sl. plodŭ.

plodurile
PLOD, plozi, s. m., ploduri, s. n. 1. S. m. (Astăzi peior.) Copil (mic). 2. S. n. Germen, embrion; rod. – Din sl. plodŭ.

plodurilor
PLOD, plozi, s. m., ploduri, s. n. 1. S. m. (Astăzi peior.) Copil (mic). 2. S. n. Germen, embrion; rod. – Din sl. plodŭ.

ploi
PLOÁIE, ploi, s. f. 1. Precipitație atmosferică sub formă de picături de apă provenite din condensarea vaporilor din atmosferă. ◊ Loc. adv. Pe ploaie = în timp ce plouă. În (sau sub) ploaie = în bătaia ploii. ◊ Expr. (Fam.) Apă de ploaie, se zice despre o afirmație lipsită de conținut și de temei, despre o acțiune neserioasă etc. (Fam.) A(-și sau a-i) aranja ploile = a(-și) pregăti terenul, a(-și) face atmosferă favorabilă, a(-și) rezolva treburile, afacerile. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. ♦ Picătură de ploaie (1). ♦ P. anal. Ceea ce vine (sau cade) în cantitate mare, ceea ce se revarsă, ceea ce este abundent. O ploaie de săgeți. ◊ (Astron.) Ploaie de stele = abundență de stele căzătoare venind din aceeași parte a cerului. 2. Alice mărunte pentru vânat păsări și animale mici. [Pr.: ploa-ie] – Lat. *plovia (= pluvia).

DOOM

ploáie s. f., art. ploáia, g.-d. art. plóii; pl. ploi, art. plóile (plo-i-)

ploicele
PLOICÍCĂ, ploicele, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui ploaie (1); ploaie puțină și de scurtă durată; ploiță, ploișoară. [Pr.: plo-i-] – Ploaie + suf. -icică.

DOOM

ploicícă (fam.) (plo-i-) s. f., g.-d. art. ploicélei; pl. ploicéle, art. ploicélele

ploicelei
PLOICÍCĂ, ploicele, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui ploaie (1); ploaie puțină și de scurtă durată; ploiță, ploișoară. [Pr.: plo-i-] – Ploaie + suf. -icică.

DOOM

ploicícă (fam.) (plo-i-) s. f., g.-d. art. ploicélei; pl. ploicéle, art. ploicélele

ploicelele
PLOICÍCĂ, ploicele, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui ploaie (1); ploaie puțină și de scurtă durată; ploiță, ploișoară. [Pr.: plo-i-] – Ploaie + suf. -icică.

DOOM

ploicícă (fam.) (plo-i-) s. f., g.-d. art. ploicélei; pl. ploicéle, art. ploicélele

ploicelelor
PLOICÍCĂ, ploicele, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui ploaie (1); ploaie puțină și de scurtă durată; ploiță, ploișoară. [Pr.: plo-i-] – Ploaie + suf. -icică.

DOOM

ploicícă (fam.) (plo-i-) s. f., g.-d. art. ploicélei; pl. ploicéle, art. ploicélele

ploicica
PLOICÍCĂ, ploicele, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui ploaie (1); ploaie puțină și de scurtă durată; ploiță, ploișoară. [Pr.: plo-i-] – Ploaie + suf. -icică.

DOOM

ploicícă (fam.) (plo-i-) s. f., g.-d. art. ploicélei; pl. ploicéle, art. ploicélele

ploier
PLOIÉR, (1) ploiere, s. n., (2) ploieri, s. m. 1. S. n. (Reg.) Umbrelă. 2. S. m. Pasăre călătoare de mărimea unei turturele, cu fruntea bombată, cu picioare lungi, lipsite de degetul posterior, cu coada scurtă și cu pene variat colorate, care trăiește la marginea bălților (Charadrius apricarius). [Pr.: plo-ier] – Ploaie + suf. -ar.

DOOM

!ploiér-míc (pasăre) s. m., pl. ploiéri-míci

ploier
PLOIÉR, (1) ploiere, s. n., (2) ploieri, s. m. 1. S. n. (Reg.) Umbrelă. 2. S. m. Pasăre călătoare de mărimea unei turturele, cu fruntea bombată, cu picioare lungi, lipsite de degetul posterior, cu coada scurtă și cu pene variat colorate, care trăiește la marginea bălților (Charadrius apricarius). [Pr.: plo-ier] – Ploaie + suf. -ar.

ploiere
PLOIÉR, (1) ploiere, s. n., (2) ploieri, s. m. 1. S. n. (Reg.) Umbrelă. 2. S. m. Pasăre călătoare de mărimea unei turturele, cu fruntea bombată, cu picioare lungi, lipsite de degetul posterior, cu coada scurtă și cu pene variat colorate, care trăiește la marginea bălților (Charadrius apricarius). [Pr.: plo-ier] – Ploaie + suf. -ar.

ploierele
PLOIÉR, (1) ploiere, s. n., (2) ploieri, s. m. 1. S. n. (Reg.) Umbrelă. 2. S. m. Pasăre călătoare de mărimea unei turturele, cu fruntea bombată, cu picioare lungi, lipsite de degetul posterior, cu coada scurtă și cu pene variat colorate, care trăiește la marginea bălților (Charadrius apricarius). [Pr.: plo-ier] – Ploaie + suf. -ar.

ploierelor
PLOIÉR, (1) ploiere, s. n., (2) ploieri, s. m. 1. S. n. (Reg.) Umbrelă. 2. S. m. Pasăre călătoare de mărimea unei turturele, cu fruntea bombată, cu picioare lungi, lipsite de degetul posterior, cu coada scurtă și cu pene variat colorate, care trăiește la marginea bălților (Charadrius apricarius). [Pr.: plo-ier] – Ploaie + suf. -ar.

ploieri
PLOIÉR, (1) ploiere, s. n., (2) ploieri, s. m. 1. S. n. (Reg.) Umbrelă. 2. S. m. Pasăre călătoare de mărimea unei turturele, cu fruntea bombată, cu picioare lungi, lipsite de degetul posterior, cu coada scurtă și cu pene variat colorate, care trăiește la marginea bălților (Charadrius apricarius). [Pr.: plo-ier] – Ploaie + suf. -ar.

DOOM

!ploiér-míc (pasăre) s. m., pl. ploiéri-míci

ploierii
PLOIÉR, (1) ploiere, s. n., (2) ploieri, s. m. 1. S. n. (Reg.) Umbrelă. 2. S. m. Pasăre călătoare de mărimea unei turturele, cu fruntea bombată, cu picioare lungi, lipsite de degetul posterior, cu coada scurtă și cu pene variat colorate, care trăiește la marginea bălților (Charadrius apricarius). [Pr.: plo-ier] – Ploaie + suf. -ar.

DOOM

!ploiér-míc (pasăre) s. m., pl. ploiéri-míci

ploierilor
PLOIÉR, (1) ploiere, s. n., (2) ploieri, s. m. 1. S. n. (Reg.) Umbrelă. 2. S. m. Pasăre călătoare de mărimea unei turturele, cu fruntea bombată, cu picioare lungi, lipsite de degetul posterior, cu coada scurtă și cu pene variat colorate, care trăiește la marginea bălților (Charadrius apricarius). [Pr.: plo-ier] – Ploaie + suf. -ar.

DOOM

!ploiér-míc (pasăre) s. m., pl. ploiéri-míci

ploierul
PLOIÉR, (1) ploiere, s. n., (2) ploieri, s. m. 1. S. n. (Reg.) Umbrelă. 2. S. m. Pasăre călătoare de mărimea unei turturele, cu fruntea bombată, cu picioare lungi, lipsite de degetul posterior, cu coada scurtă și cu pene variat colorate, care trăiește la marginea bălților (Charadrius apricarius). [Pr.: plo-ier] – Ploaie + suf. -ar.

DOOM

!ploiér-míc (pasăre) s. m., pl. ploiéri-míci

ploierul
PLOIÉR, (1) ploiere, s. n., (2) ploieri, s. m. 1. S. n. (Reg.) Umbrelă. 2. S. m. Pasăre călătoare de mărimea unei turturele, cu fruntea bombată, cu picioare lungi, lipsite de degetul posterior, cu coada scurtă și cu pene variat colorate, care trăiește la marginea bălților (Charadrius apricarius). [Pr.: plo-ier] – Ploaie + suf. -ar.

ploierului
PLOIÉR, (1) ploiere, s. n., (2) ploieri, s. m. 1. S. n. (Reg.) Umbrelă. 2. S. m. Pasăre călătoare de mărimea unei turturele, cu fruntea bombată, cu picioare lungi, lipsite de degetul posterior, cu coada scurtă și cu pene variat colorate, care trăiește la marginea bălților (Charadrius apricarius). [Pr.: plo-ier] – Ploaie + suf. -ar.

DOOM

!ploiér-míc (pasăre) s. m., pl. ploiéri-míci

ploierului
PLOIÉR, (1) ploiere, s. n., (2) ploieri, s. m. 1. S. n. (Reg.) Umbrelă. 2. S. m. Pasăre călătoare de mărimea unei turturele, cu fruntea bombată, cu picioare lungi, lipsite de degetul posterior, cu coada scurtă și cu pene variat colorate, care trăiește la marginea bălților (Charadrius apricarius). [Pr.: plo-ier] – Ploaie + suf. -ar.

ploieștean
PLOIEȘTEÁN, -Ă, ploieșteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Ploiești. 2. Adj. Care aparține municipiului Ploiești sau ploieștenilor (1), referitor la municipiul Ploiești ori la ploieșteni. [Pr.: plo-ieș-] – Ploiești (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

ploieșteán adj. m., s. m., pl. ploieșténi; adj. f. ploieșteánă, pl. ploieșténe

ploieștean
PLOIEȘTEÁN, -Ă, ploieșteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Ploiești. 2. Adj. Care aparține municipiului Ploiești sau ploieștenilor (1), referitor la municipiul Ploiești ori la ploieșteni. [Pr.: plo-ieș-] – Ploiești (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

ploieșteán adj. m., s. m., pl. ploieșténi; adj. f. ploieșteánă, pl. ploieșténe

ploieșteana
PLOIEȘTEÁN, -Ă, ploieșteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Ploiești. 2. Adj. Care aparține municipiului Ploiești sau ploieștenilor (1), referitor la municipiul Ploiești ori la ploieșteni. [Pr.: plo-ieș-] – Ploiești (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

ploieșteán adj. m., s. m., pl. ploieșténi; adj. f. ploieșteánă, pl. ploieșténe

ploieșteanca
PLOIEȘTEÁNCĂ, ploieștence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Ploiești. [Pr.: plo-ieș-] – Ploieștean + suf. -că.

DOOM

ploieșteáncă s. f., g.-d. art. ploieșténcei; pl. ploieșténce

ploieșteanco
PLOIEȘTEÁNCĂ, ploieștence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Ploiești. [Pr.: plo-ieș-] – Ploieștean + suf. -că.

DOOM

ploieșteáncă s. f., g.-d. art. ploieșténcei; pl. ploieșténce

ploieșteanul
PLOIEȘTEÁN, -Ă, ploieșteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Ploiești. 2. Adj. Care aparține municipiului Ploiești sau ploieștenilor (1), referitor la municipiul Ploiești ori la ploieșteni. [Pr.: plo-ieș-] – Ploiești (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

ploieșteán adj. m., s. m., pl. ploieșténi; adj. f. ploieșteánă, pl. ploieșténe

ploieșteanului
PLOIEȘTEÁN, -Ă, ploieșteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Ploiești. 2. Adj. Care aparține municipiului Ploiești sau ploieștenilor (1), referitor la municipiul Ploiești ori la ploieșteni. [Pr.: plo-ieș-] – Ploiești (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

ploieșteán adj. m., s. m., pl. ploieșténi; adj. f. ploieșteánă, pl. ploieșténe

ploieștence
PLOIEȘTEÁNCĂ, ploieștence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Ploiești. [Pr.: plo-ieș-] – Ploieștean + suf. -că.

DOOM

ploieșteáncă s. f., g.-d. art. ploieșténcei; pl. ploieșténce

ploieștencei
PLOIEȘTEÁNCĂ, ploieștence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Ploiești. [Pr.: plo-ieș-] – Ploieștean + suf. -că.

DOOM

ploieșteáncă s. f., g.-d. art. ploieșténcei; pl. ploieșténce

ploieștencele
PLOIEȘTEÁNCĂ, ploieștence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Ploiești. [Pr.: plo-ieș-] – Ploieștean + suf. -că.

DOOM

ploieșteáncă s. f., g.-d. art. ploieșténcei; pl. ploieșténce

ploieștencelor
PLOIEȘTEÁNCĂ, ploieștence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Ploiești. [Pr.: plo-ieș-] – Ploieștean + suf. -că.

DOOM

ploieșteáncă s. f., g.-d. art. ploieșténcei; pl. ploieșténce

ploieștene
PLOIEȘTEÁN, -Ă, ploieșteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Ploiești. 2. Adj. Care aparține municipiului Ploiești sau ploieștenilor (1), referitor la municipiul Ploiești ori la ploieșteni. [Pr.: plo-ieș-] – Ploiești (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

ploieșteán adj. m., s. m., pl. ploieșténi; adj. f. ploieșteánă, pl. ploieșténe

ploieștenei
PLOIEȘTEÁN, -Ă, ploieșteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Ploiești. 2. Adj. Care aparține municipiului Ploiești sau ploieștenilor (1), referitor la municipiul Ploiești ori la ploieșteni. [Pr.: plo-ieș-] – Ploiești (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

ploieșteán adj. m., s. m., pl. ploieșténi; adj. f. ploieșteánă, pl. ploieșténe

ploieștenele
PLOIEȘTEÁN, -Ă, ploieșteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Ploiești. 2. Adj. Care aparține municipiului Ploiești sau ploieștenilor (1), referitor la municipiul Ploiești ori la ploieșteni. [Pr.: plo-ieș-] – Ploiești (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

ploieșteán adj. m., s. m., pl. ploieșténi; adj. f. ploieșteánă, pl. ploieșténe

ploieștenelor
PLOIEȘTEÁN, -Ă, ploieșteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Ploiești. 2. Adj. Care aparține municipiului Ploiești sau ploieștenilor (1), referitor la municipiul Ploiești ori la ploieșteni. [Pr.: plo-ieș-] – Ploiești (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

ploieșteán adj. m., s. m., pl. ploieșténi; adj. f. ploieșteánă, pl. ploieșténe

ploieșteni
PLOIEȘTEÁN, -Ă, ploieșteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Ploiești. 2. Adj. Care aparține municipiului Ploiești sau ploieștenilor (1), referitor la municipiul Ploiești ori la ploieșteni. [Pr.: plo-ieș-] – Ploiești (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

ploieșteán adj. m., s. m., pl. ploieșténi; adj. f. ploieșteánă, pl. ploieșténe

ploieștenii
PLOIEȘTEÁN, -Ă, ploieșteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Ploiești. 2. Adj. Care aparține municipiului Ploiești sau ploieștenilor (1), referitor la municipiul Ploiești ori la ploieșteni. [Pr.: plo-ieș-] – Ploiești (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

ploieșteán adj. m., s. m., pl. ploieșténi; adj. f. ploieșteánă, pl. ploieșténe

ploieștenilor
PLOIEȘTEÁN, -Ă, ploieșteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Ploiești. 2. Adj. Care aparține municipiului Ploiești sau ploieștenilor (1), referitor la municipiul Ploiești ori la ploieșteni. [Pr.: plo-ieș-] – Ploiești (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

ploieșteán adj. m., s. m., pl. ploieșténi; adj. f. ploieșteánă, pl. ploieșténe

ploiești
ca la Ploiești expr. (intl., înv.) 1. impecabil, perfect 2. fără complicații, conform planului

ploii
PLOÁIE, ploi, s. f. 1. Precipitație atmosferică sub formă de picături de apă provenite din condensarea vaporilor din atmosferă. ◊ Loc. adv. Pe ploaie = în timp ce plouă. În (sau sub) ploaie = în bătaia ploii. ◊ Expr. (Fam.) Apă de ploaie, se zice despre o afirmație lipsită de conținut și de temei, despre o acțiune neserioasă etc. (Fam.) A(-și sau a-i) aranja ploile = a(-și) pregăti terenul, a(-și) face atmosferă favorabilă, a(-și) rezolva treburile, afacerile. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. ♦ Picătură de ploaie (1). ♦ P. anal. Ceea ce vine (sau cade) în cantitate mare, ceea ce se revarsă, ceea ce este abundent. O ploaie de săgeți. ◊ (Astron.) Ploaie de stele = abundență de stele căzătoare venind din aceeași parte a cerului. 2. Alice mărunte pentru vânat păsări și animale mici. [Pr.: ploa-ie] – Lat. *plovia (= pluvia).

DOOM

ploáie s. f., art. ploáia, g.-d. art. plóii; pl. ploi, art. plóile (plo-i-)

ploile
PLOÁIE, ploi, s. f. 1. Precipitație atmosferică sub formă de picături de apă provenite din condensarea vaporilor din atmosferă. ◊ Loc. adv. Pe ploaie = în timp ce plouă. În (sau sub) ploaie = în bătaia ploii. ◊ Expr. (Fam.) Apă de ploaie, se zice despre o afirmație lipsită de conținut și de temei, despre o acțiune neserioasă etc. (Fam.) A(-și sau a-i) aranja ploile = a(-și) pregăti terenul, a(-și) face atmosferă favorabilă, a(-și) rezolva treburile, afacerile. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. ♦ Picătură de ploaie (1). ♦ P. anal. Ceea ce vine (sau cade) în cantitate mare, ceea ce se revarsă, ceea ce este abundent. O ploaie de săgeți. ◊ (Astron.) Ploaie de stele = abundență de stele căzătoare venind din aceeași parte a cerului. 2. Alice mărunte pentru vânat păsări și animale mici. [Pr.: ploa-ie] – Lat. *plovia (= pluvia).

DOOM

ploáie s. f., art. ploáia, g.-d. art. plóii; pl. ploi, art. plóile (plo-i-)

ploilor
PLOÁIE, ploi, s. f. 1. Precipitație atmosferică sub formă de picături de apă provenite din condensarea vaporilor din atmosferă. ◊ Loc. adv. Pe ploaie = în timp ce plouă. În (sau sub) ploaie = în bătaia ploii. ◊ Expr. (Fam.) Apă de ploaie, se zice despre o afirmație lipsită de conținut și de temei, despre o acțiune neserioasă etc. (Fam.) A(-și sau a-i) aranja ploile = a(-și) pregăti terenul, a(-și) face atmosferă favorabilă, a(-și) rezolva treburile, afacerile. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. ♦ Picătură de ploaie (1). ♦ P. anal. Ceea ce vine (sau cade) în cantitate mare, ceea ce se revarsă, ceea ce este abundent. O ploaie de săgeți. ◊ (Astron.) Ploaie de stele = abundență de stele căzătoare venind din aceeași parte a cerului. 2. Alice mărunte pentru vânat păsări și animale mici. [Pr.: ploa-ie] – Lat. *plovia (= pluvia).

DOOM

ploáie s. f., art. ploáia, g.-d. art. plóii; pl. ploi, art. plóile (plo-i-)

plointe
PLOÍNTE s. m. (Olt.) Timp ploios, abundență de ploaie. Seceta bântuie producerea mult mai adesea decât plointele. Nimeni din județ nu se plânge de plointe, dar de secetă se plânge toată lumea. I. IONESCU, P. 238.

DOOM

ploínte¹ (reg.) adj. invar.

ploioasa
PLOIÓS, -OÁSĂ, ploioși, -oase, adj. Cu (multă) ploaie; în care plouă (mult), favorabil ploilor. [Pr.: plo-ios] – Ploaie + suf. -os.

DOOM

ploiós adj. m., pl. ploióși; f. ploioásă, pl. ploioáse

ploioase
PLOIÓS, -OÁSĂ, ploioși, -oase, adj. Cu (multă) ploaie; în care plouă (mult), favorabil ploilor. [Pr.: plo-ios] – Ploaie + suf. -os.

DOOM

ploiós adj. m., pl. ploióși; f. ploioásă, pl. ploioáse

ploioasei
PLOIÓS, -OÁSĂ, ploioși, -oase, adj. Cu (multă) ploaie; în care plouă (mult), favorabil ploilor. [Pr.: plo-ios] – Ploaie + suf. -os.

DOOM

ploiós adj. m., pl. ploióși; f. ploioásă, pl. ploioáse

ploioasele
PLOIÓS, -OÁSĂ, ploioși, -oase, adj. Cu (multă) ploaie; în care plouă (mult), favorabil ploilor. [Pr.: plo-ios] – Ploaie + suf. -os.

DOOM

ploiós adj. m., pl. ploióși; f. ploioásă, pl. ploioáse

ploioaselor
PLOIÓS, -OÁSĂ, ploioși, -oase, adj. Cu (multă) ploaie; în care plouă (mult), favorabil ploilor. [Pr.: plo-ios] – Ploaie + suf. -os.

DOOM

ploiós adj. m., pl. ploióși; f. ploioásă, pl. ploioáse

ploios
PLOIÓS, -OÁSĂ, ploioși, -oase, adj. Cu (multă) ploaie; în care plouă (mult), favorabil ploilor. [Pr.: plo-ios] – Ploaie + suf. -os.

DOOM

ploiós adj. m., pl. ploióși; f. ploioásă, pl. ploioáse

ploiosul
PLOIÓS, -OÁSĂ, ploioși, -oase, adj. Cu (multă) ploaie; în care plouă (mult), favorabil ploilor. [Pr.: plo-ios] – Ploaie + suf. -os.

DOOM

ploiós adj. m., pl. ploióși; f. ploioásă, pl. ploioáse

ploiosului
PLOIÓS, -OÁSĂ, ploioși, -oase, adj. Cu (multă) ploaie; în care plouă (mult), favorabil ploilor. [Pr.: plo-ios] – Ploaie + suf. -os.

DOOM

ploiós adj. m., pl. ploióși; f. ploioásă, pl. ploioáse

ploioși
PLOIÓS, -OÁSĂ, ploioși, -oase, adj. Cu (multă) ploaie; în care plouă (mult), favorabil ploilor. [Pr.: plo-ios] – Ploaie + suf. -os.

DOOM

ploiós adj. m., pl. ploióși; f. ploioásă, pl. ploioáse

ploioșii
PLOIÓS, -OÁSĂ, ploioși, -oase, adj. Cu (multă) ploaie; în care plouă (mult), favorabil ploilor. [Pr.: plo-ios] – Ploaie + suf. -os.

DOOM

ploiós adj. m., pl. ploióși; f. ploioásă, pl. ploioáse

ploioșilor
PLOIÓS, -OÁSĂ, ploioși, -oase, adj. Cu (multă) ploaie; în care plouă (mult), favorabil ploilor. [Pr.: plo-ios] – Ploaie + suf. -os.

DOOM

ploiós adj. m., pl. ploióși; f. ploioásă, pl. ploioáse

ploișoara
PLOIȘOÁRĂ, ploișoare, s. f. (Rar) Ploicică. [Pr.: plo-i-] – Ploaie + suf. -ișoară.

DOOM

ploișoáră (rar) (plo-i-) s. f., g.-d. art. ploișoárei; pl. ploișoáre

ploișoare
PLOIȘOÁRĂ, ploișoare, s. f. (Rar) Ploicică. [Pr.: plo-i-] – Ploaie + suf. -ișoară.

DOOM

ploișoáră (rar) (plo-i-) s. f., g.-d. art. ploișoárei; pl. ploișoáre

ploișoarei
PLOIȘOÁRĂ, ploișoare, s. f. (Rar) Ploicică. [Pr.: plo-i-] – Ploaie + suf. -ișoară.

DOOM

ploișoáră (rar) (plo-i-) s. f., g.-d. art. ploișoárei; pl. ploișoáre

ploișoarele
PLOIȘOÁRĂ, ploișoare, s. f. (Rar) Ploicică. [Pr.: plo-i-] – Ploaie + suf. -ișoară.

DOOM

ploișoáră (rar) (plo-i-) s. f., g.-d. art. ploișoárei; pl. ploișoáre

ploișoarelor
PLOIȘOÁRĂ, ploișoare, s. f. (Rar) Ploicică. [Pr.: plo-i-] – Ploaie + suf. -ișoară.

DOOM

ploișoáră (rar) (plo-i-) s. f., g.-d. art. ploișoárei; pl. ploișoáre

ploița
PLOÍȚĂ, ploițe, s. f. 1. (Rar) Ploicică. 2. Dantelă făcută cu croșeta. 3. (Reg.; cu sens colectiv) Bomboane mici colorate, folosite la omătul colivei. – Ploaie + suf. -iță.

DOOM

ploíță (rar) s. f., g.-d. art. ploíței; pl. ploíțe

ploițe
PLOÍȚĂ, ploițe, s. f. 1. (Rar) Ploicică. 2. Dantelă făcută cu croșeta. 3. (Reg.; cu sens colectiv) Bomboane mici colorate, folosite la omătul colivei. – Ploaie + suf. -iță.

DOOM

ploíță (rar) s. f., g.-d. art. ploíței; pl. ploíțe

ploiței
PLOÍȚĂ, ploițe, s. f. 1. (Rar) Ploicică. 2. Dantelă făcută cu croșeta. 3. (Reg.; cu sens colectiv) Bomboane mici colorate, folosite la omătul colivei. – Ploaie + suf. -iță.

DOOM

ploíță (rar) s. f., g.-d. art. ploíței; pl. ploíțe

ploițele
PLOÍȚĂ, ploițe, s. f. 1. (Rar) Ploicică. 2. Dantelă făcută cu croșeta. 3. (Reg.; cu sens colectiv) Bomboane mici colorate, folosite la omătul colivei. – Ploaie + suf. -iță.

DOOM

ploíță (rar) s. f., g.-d. art. ploíței; pl. ploíțe

ploițelor
PLOÍȚĂ, ploițe, s. f. 1. (Rar) Ploicică. 2. Dantelă făcută cu croșeta. 3. (Reg.; cu sens colectiv) Bomboane mici colorate, folosite la omătul colivei. – Ploaie + suf. -iță.

DOOM

ploíță (rar) s. f., g.-d. art. ploíței; pl. ploíțe

plomba
PLOMBÁ, plombez, vb. I. Tranz. 1. A trata și a astupa o carie dentară cu o plombă, a pune o plombă. 2. A construi un imobil între două clădiri între care urmează să se încadreze. 3. A astupa gropile dintr-o îmbrăcăminte rutieră cu agregate minerale, legate de obicei cu un liant bituminos. – Din fr. plomber.

DOOM

plombá (a ~) vb., ind. prez. 3 plombeáză

plomba
PLÓMBĂ, plombe, s. f. 1. Lucrare executată de dentist pentru a astupa o carie dentară; (concr.) material special alcătuit din amalgam, porțelan etc., folosit pentru această lucrare. 2. Imobil construit în spațiul rămas liber dintre două clădiri. – Din germ. Plombe.

DOOM

plómbă s. f., g.-d. art. plómbei; pl. plómbe

plombagină
PLOMBAGÍNĂ s. f. Grafit. ♦ Hârtie acoperită cu grafit, folosită pentru multiplicarea textelor la mașina de scris; indigo. – Din fr. plombagine.

DOOM

plombagínă s. f., g.-d. art. plombagínei

plombai
PLOMBÁ, plombez, vb. I. Tranz. 1. A trata și a astupa o carie dentară cu o plombă, a pune o plombă. 2. A construi un imobil între două clădiri între care urmează să se încadreze. 3. A astupa gropile dintr-o îmbrăcăminte rutieră cu agregate minerale, legate de obicei cu un liant bituminos. – Din fr. plomber.

DOOM

plombá (a ~) vb., ind. prez. 3 plombeáză

plombaj
PLOMBÁJ, plombaje, s. n. Plombare. – Din fr. plombage.

DOOM

plombáj s. n., pl. plombáje

plombaje
PLOMBÁJ, plombaje, s. n. Plombare. – Din fr. plombage.

DOOM

plombáj s. n., pl. plombáje

plombajele
PLOMBÁJ, plombaje, s. n. Plombare. – Din fr. plombage.

DOOM

plombáj s. n., pl. plombáje

plombajelor
PLOMBÁJ, plombaje, s. n. Plombare. – Din fr. plombage.

DOOM

plombáj s. n., pl. plombáje

plombajul
PLOMBÁJ, plombaje, s. n. Plombare. – Din fr. plombage.

DOOM

plombáj s. n., pl. plombáje

plombajului
PLOMBÁJ, plombaje, s. n. Plombare. – Din fr. plombage.

DOOM

plombáj s. n., pl. plombáje

plombam
PLOMBÁ, plombez, vb. I. Tranz. 1. A trata și a astupa o carie dentară cu o plombă, a pune o plombă. 2. A construi un imobil între două clădiri între care urmează să se încadreze. 3. A astupa gropile dintr-o îmbrăcăminte rutieră cu agregate minerale, legate de obicei cu un liant bituminos. – Din fr. plomber.

DOOM

plombá (a ~) vb., ind. prez. 3 plombeáză

plombare
PLOMBÁ, plombez, vb. I. Tranz. 1. A trata și a astupa o carie dentară cu o plombă, a pune o plombă. 2. A construi un imobil între două clădiri între care urmează să se încadreze. 3. A astupa gropile dintr-o îmbrăcăminte rutieră cu agregate minerale, legate de obicei cu un liant bituminos. – Din fr. plomber.

DOOM

plombá (a ~) vb., ind. prez. 3 plombeáză

plombare
PLOMBÁRE, plombări, s. f. Acțiunea de a plomba și rezultatul ei; plombaj. ◊ Plombare osoasă = umplere a unei cavități osoase cu material organic sau anorganic. – V. plomba.

DOOM

plombáre s. f., g.-d. art. plombắrii; pl. plombắri

plombarea
PLOMBÁRE, plombări, s. f. Acțiunea de a plomba și rezultatul ei; plombaj. ◊ Plombare osoasă = umplere a unei cavități osoase cu material organic sau anorganic. – V. plomba.

DOOM

plombáre s. f., g.-d. art. plombắrii; pl. plombắri

plombară
PLOMBÁ, plombez, vb. I. Tranz. 1. A trata și a astupa o carie dentară cu o plombă, a pune o plombă. 2. A construi un imobil între două clădiri între care urmează să se încadreze. 3. A astupa gropile dintr-o îmbrăcăminte rutieră cu agregate minerale, legate de obicei cu un liant bituminos. – Din fr. plomber.

DOOM

plombá (a ~) vb., ind. prez. 3 plombeáză

plombarăm
PLOMBÁ, plombez, vb. I. Tranz. 1. A trata și a astupa o carie dentară cu o plombă, a pune o plombă. 2. A construi un imobil între două clădiri între care urmează să se încadreze. 3. A astupa gropile dintr-o îmbrăcăminte rutieră cu agregate minerale, legate de obicei cu un liant bituminos. – Din fr. plomber.

DOOM

plombá (a ~) vb., ind. prez. 3 plombeáză

plombarăți
PLOMBÁ, plombez, vb. I. Tranz. 1. A trata și a astupa o carie dentară cu o plombă, a pune o plombă. 2. A construi un imobil între două clădiri între care urmează să se încadreze. 3. A astupa gropile dintr-o îmbrăcăminte rutieră cu agregate minerale, legate de obicei cu un liant bituminos. – Din fr. plomber.

DOOM

plombá (a ~) vb., ind. prez. 3 plombeáză

plombase
PLOMBÁ, plombez, vb. I. Tranz. 1. A trata și a astupa o carie dentară cu o plombă, a pune o plombă. 2. A construi un imobil între două clădiri între care urmează să se încadreze. 3. A astupa gropile dintr-o îmbrăcăminte rutieră cu agregate minerale, legate de obicei cu un liant bituminos. – Din fr. plomber.

DOOM

plombá (a ~) vb., ind. prez. 3 plombeáză

plombasem
PLOMBÁ, plombez, vb. I. Tranz. 1. A trata și a astupa o carie dentară cu o plombă, a pune o plombă. 2. A construi un imobil între două clădiri între care urmează să se încadreze. 3. A astupa gropile dintr-o îmbrăcăminte rutieră cu agregate minerale, legate de obicei cu un liant bituminos. – Din fr. plomber.

DOOM

plombá (a ~) vb., ind. prez. 3 plombeáză

plombaseră
PLOMBÁ, plombez, vb. I. Tranz. 1. A trata și a astupa o carie dentară cu o plombă, a pune o plombă. 2. A construi un imobil între două clădiri între care urmează să se încadreze. 3. A astupa gropile dintr-o îmbrăcăminte rutieră cu agregate minerale, legate de obicei cu un liant bituminos. – Din fr. plomber.

DOOM

plombá (a ~) vb., ind. prez. 3 plombeáză

plombaserăm
PLOMBÁ, plombez, vb. I. Tranz. 1. A trata și a astupa o carie dentară cu o plombă, a pune o plombă. 2. A construi un imobil între două clădiri între care urmează să se încadreze. 3. A astupa gropile dintr-o îmbrăcăminte rutieră cu agregate minerale, legate de obicei cu un liant bituminos. – Din fr. plomber.

DOOM

plombá (a ~) vb., ind. prez. 3 plombeáză

plombaserăți
PLOMBÁ, plombez, vb. I. Tranz. 1. A trata și a astupa o carie dentară cu o plombă, a pune o plombă. 2. A construi un imobil între două clădiri între care urmează să se încadreze. 3. A astupa gropile dintr-o îmbrăcăminte rutieră cu agregate minerale, legate de obicei cu un liant bituminos. – Din fr. plomber.

DOOM

plombá (a ~) vb., ind. prez. 3 plombeáză

plombaseși
PLOMBÁ, plombez, vb. I. Tranz. 1. A trata și a astupa o carie dentară cu o plombă, a pune o plombă. 2. A construi un imobil între două clădiri între care urmează să se încadreze. 3. A astupa gropile dintr-o îmbrăcăminte rutieră cu agregate minerale, legate de obicei cu un liant bituminos. – Din fr. plomber.

DOOM

plombá (a ~) vb., ind. prez. 3 plombeáză

plombaseți
PLOMBÁ, plombez, vb. I. Tranz. 1. A trata și a astupa o carie dentară cu o plombă, a pune o plombă. 2. A construi un imobil între două clădiri între care urmează să se încadreze. 3. A astupa gropile dintr-o îmbrăcăminte rutieră cu agregate minerale, legate de obicei cu un liant bituminos. – Din fr. plomber.

DOOM

plombá (a ~) vb., ind. prez. 3 plombeáză

plombat
PLOMBÁ, plombez, vb. I. Tranz. 1. A trata și a astupa o carie dentară cu o plombă, a pune o plombă. 2. A construi un imobil între două clădiri între care urmează să se încadreze. 3. A astupa gropile dintr-o îmbrăcăminte rutieră cu agregate minerale, legate de obicei cu un liant bituminos. – Din fr. plomber.

DOOM

plombá (a ~) vb., ind. prez. 3 plombeáză

plombat
PLOMBÁ, plombez, vb. I. Tranz. 1. A trata și a astupa o carie dentară cu o plombă, a pune o plombă. 2. A construi un imobil între două clădiri între care urmează să se încadreze. 3. A astupa gropile dintr-o îmbrăcăminte rutieră cu agregate minerale, legate de obicei cu un liant bituminos. – Din fr. plomber.

plombau
PLOMBÁ, plombez, vb. I. Tranz. 1. A trata și a astupa o carie dentară cu o plombă, a pune o plombă. 2. A construi un imobil între două clădiri între care urmează să se încadreze. 3. A astupa gropile dintr-o îmbrăcăminte rutieră cu agregate minerale, legate de obicei cu un liant bituminos. – Din fr. plomber.

DOOM

plombá (a ~) vb., ind. prez. 3 plombeáză

plombași
PLOMBÁ, plombez, vb. I. Tranz. 1. A trata și a astupa o carie dentară cu o plombă, a pune o plombă. 2. A construi un imobil între două clădiri între care urmează să se încadreze. 3. A astupa gropile dintr-o îmbrăcăminte rutieră cu agregate minerale, legate de obicei cu un liant bituminos. – Din fr. plomber.

DOOM

plombá (a ~) vb., ind. prez. 3 plombeáză

plombați
PLOMBÁ, plombez, vb. I. Tranz. 1. A trata și a astupa o carie dentară cu o plombă, a pune o plombă. 2. A construi un imobil între două clădiri între care urmează să se încadreze. 3. A astupa gropile dintr-o îmbrăcăminte rutieră cu agregate minerale, legate de obicei cu un liant bituminos. – Din fr. plomber.

DOOM

plombá (a ~) vb., ind. prez. 3 plombeáză

plombe
PLÓMBĂ, plombe, s. f. 1. Lucrare executată de dentist pentru a astupa o carie dentară; (concr.) material special alcătuit din amalgam, porțelan etc., folosit pentru această lucrare. 2. Imobil construit în spațiul rămas liber dintre două clădiri. – Din germ. Plombe.

DOOM

plómbă s. f., g.-d. art. plómbei; pl. plómbe

plombează
PLOMBÁ, plombez, vb. I. Tranz. 1. A trata și a astupa o carie dentară cu o plombă, a pune o plombă. 2. A construi un imobil între două clădiri între care urmează să se încadreze. 3. A astupa gropile dintr-o îmbrăcăminte rutieră cu agregate minerale, legate de obicei cu un liant bituminos. – Din fr. plomber.

DOOM

plombá (a ~) vb., ind. prez. 3 plombeáză

plombei
PLÓMBĂ, plombe, s. f. 1. Lucrare executată de dentist pentru a astupa o carie dentară; (concr.) material special alcătuit din amalgam, porțelan etc., folosit pentru această lucrare. 2. Imobil construit în spațiul rămas liber dintre două clădiri. – Din germ. Plombe.

DOOM

plómbă s. f., g.-d. art. plómbei; pl. plómbe

plombele
PLÓMBĂ, plombe, s. f. 1. Lucrare executată de dentist pentru a astupa o carie dentară; (concr.) material special alcătuit din amalgam, porțelan etc., folosit pentru această lucrare. 2. Imobil construit în spațiul rămas liber dintre două clădiri. – Din germ. Plombe.

DOOM

plómbă s. f., g.-d. art. plómbei; pl. plómbe

plombelor
PLÓMBĂ, plombe, s. f. 1. Lucrare executată de dentist pentru a astupa o carie dentară; (concr.) material special alcătuit din amalgam, porțelan etc., folosit pentru această lucrare. 2. Imobil construit în spațiul rămas liber dintre două clădiri. – Din germ. Plombe.

DOOM

plómbă s. f., g.-d. art. plómbei; pl. plómbe

plombemie
PLOMBEMÍE s.f. (Med.) Prezența plumbului în sânge. [Gen. -iei. / < fr. plombémie].

plombez
PLOMBÁ, plombez, vb. I. Tranz. 1. A trata și a astupa o carie dentară cu o plombă, a pune o plombă. 2. A construi un imobil între două clădiri între care urmează să se încadreze. 3. A astupa gropile dintr-o îmbrăcăminte rutieră cu agregate minerale, legate de obicei cu un liant bituminos. – Din fr. plomber.

DOOM

plombá (a ~) vb., ind. prez. 3 plombeáză

plombeze
PLOMBÁ, plombez, vb. I. Tranz. 1. A trata și a astupa o carie dentară cu o plombă, a pune o plombă. 2. A construi un imobil între două clădiri între care urmează să se încadreze. 3. A astupa gropile dintr-o îmbrăcăminte rutieră cu agregate minerale, legate de obicei cu un liant bituminos. – Din fr. plomber.

DOOM

plombá (a ~) vb., ind. prez. 3 plombeáză

plombezi
PLOMBÁ, plombez, vb. I. Tranz. 1. A trata și a astupa o carie dentară cu o plombă, a pune o plombă. 2. A construi un imobil între două clădiri între care urmează să se încadreze. 3. A astupa gropile dintr-o îmbrăcăminte rutieră cu agregate minerale, legate de obicei cu un liant bituminos. – Din fr. plomber.

DOOM

plombá (a ~) vb., ind. prez. 3 plombeáză

plombina
PLOMBÍNĂ, plombine, s. f. Fir cu plumb folosit la măsurătorile topografice subterane. – Din it. plombino (după plumb).

plombine
PLOMBÍNĂ, plombine, s. f. Fir cu plumb folosit la măsurătorile topografice subterane. – Din it. plombino (după plumb).

plombinei
PLOMBÍNĂ, plombine, s. f. Fir cu plumb folosit la măsurătorile topografice subterane. – Din it. plombino (după plumb).

plombinele
PLOMBÍNĂ, plombine, s. f. Fir cu plumb folosit la măsurătorile topografice subterane. – Din it. plombino (după plumb).

plombinelor
PLOMBÍNĂ, plombine, s. f. Fir cu plumb folosit la măsurătorile topografice subterane. – Din it. plombino (după plumb).

plomburie
PLOMBURÍE s.f. (Med.) Prezența plumbului în urină. [Gen. -iei. / < fr. plomburie].

plombând
PLOMBÁ, plombez, vb. I. Tranz. 1. A trata și a astupa o carie dentară cu o plombă, a pune o plombă. 2. A construi un imobil între două clădiri între care urmează să se încadreze. 3. A astupa gropile dintr-o îmbrăcăminte rutieră cu agregate minerale, legate de obicei cu un liant bituminos. – Din fr. plomber.

DOOM

plombá (a ~) vb., ind. prez. 3 plombeáză

plombînd
PLOMBÁ, plombez, vb. I. Tranz. 1. A trata și a astupa o carie dentară cu o plombă, a pune o plombă. 2. A construi un imobil între două clădiri între care urmează să se încadreze. 3. A astupa gropile dintr-o îmbrăcăminte rutieră cu agregate minerale, legate de obicei cu un liant bituminos. – Din fr. plomber.

DOOM

plombá (a ~) vb., ind. prez. 3 plombeáză

plombări
PLOMBÁRE, plombări, s. f. Acțiunea de a plomba și rezultatul ei; plombaj. ◊ Plombare osoasă = umplere a unei cavități osoase cu material organic sau anorganic. – V. plomba.

DOOM

plombáre s. f., g.-d. art. plombắrii; pl. plombắri

plombării
PLOMBÁRE, plombări, s. f. Acțiunea de a plomba și rezultatul ei; plombaj. ◊ Plombare osoasă = umplere a unei cavități osoase cu material organic sau anorganic. – V. plomba.

DOOM

plombáre s. f., g.-d. art. plombắrii; pl. plombắri

plombările
PLOMBÁRE, plombări, s. f. Acțiunea de a plomba și rezultatul ei; plombaj. ◊ Plombare osoasă = umplere a unei cavități osoase cu material organic sau anorganic. – V. plomba.

DOOM

plombáre s. f., g.-d. art. plombắrii; pl. plombắri

plombărilor
PLOMBÁRE, plombări, s. f. Acțiunea de a plomba și rezultatul ei; plombaj. ◊ Plombare osoasă = umplere a unei cavități osoase cu material organic sau anorganic. – V. plomba.

DOOM

plombáre s. f., g.-d. art. plombắrii; pl. plombắri

plonj
PLONJ s.n. (Geol.) Afundarea unei cute din scoarța Pământului într-o anumită direcție. [Var. plonjeu s.n. / < fr. plongée]

plonja
PLONJÁ, plonjez, vb. I. Intranz. (Adesea fig.) A executa un plonjon. ♦ A sări în apă (de la trambulină), efectuând un plonjon. ♦ A se lăsa la fundul apei, a se scufunda. – Din fr. plonger.

DOOM

plonjá (a ~) vb., ind. prez. 3 plonjeáză, 1 pl. plonjắm; conj. prez. 3 să plonjéze; ger. plonjấnd

plonjai
PLONJÁ, plonjez, vb. I. Intranz. (Adesea fig.) A executa un plonjon. ♦ A sări în apă (de la trambulină), efectuând un plonjon. ♦ A se lăsa la fundul apei, a se scufunda. – Din fr. plonger.

DOOM

plonjá (a ~) vb., ind. prez. 3 plonjeáză, 1 pl. plonjắm; conj. prez. 3 să plonjéze; ger. plonjấnd

plonjam
PLONJÁ, plonjez, vb. I. Intranz. (Adesea fig.) A executa un plonjon. ♦ A sări în apă (de la trambulină), efectuând un plonjon. ♦ A se lăsa la fundul apei, a se scufunda. – Din fr. plonger.

DOOM

plonjá (a ~) vb., ind. prez. 3 plonjeáză, 1 pl. plonjắm; conj. prez. 3 să plonjéze; ger. plonjấnd

plonjare
PLONJÁ, plonjez, vb. I. Intranz. (Adesea fig.) A executa un plonjon. ♦ A sări în apă (de la trambulină), efectuând un plonjon. ♦ A se lăsa la fundul apei, a se scufunda. – Din fr. plonger.

DOOM

plonjá (a ~) vb., ind. prez. 3 plonjeáză, 1 pl. plonjắm; conj. prez. 3 să plonjéze; ger. plonjấnd

plonjare
PLONJÁRE, plonjări, s. f. Acțiunea de a plonja și rezultatul ei; plonjeu (2). – V. plonja.

DOOM

plonjáre s. f., g.-d. art. plonjắrii; pl. plonjắri

plonjarea
PLONJÁRE, plonjări, s. f. Acțiunea de a plonja și rezultatul ei; plonjeu (2). – V. plonja.

DOOM

plonjáre s. f., g.-d. art. plonjắrii; pl. plonjắri

plonjară
PLONJÁ, plonjez, vb. I. Intranz. (Adesea fig.) A executa un plonjon. ♦ A sări în apă (de la trambulină), efectuând un plonjon. ♦ A se lăsa la fundul apei, a se scufunda. – Din fr. plonger.

DOOM

plonjá (a ~) vb., ind. prez. 3 plonjeáză, 1 pl. plonjắm; conj. prez. 3 să plonjéze; ger. plonjấnd

plonjarăm
PLONJÁ, plonjez, vb. I. Intranz. (Adesea fig.) A executa un plonjon. ♦ A sări în apă (de la trambulină), efectuând un plonjon. ♦ A se lăsa la fundul apei, a se scufunda. – Din fr. plonger.

DOOM

plonjá (a ~) vb., ind. prez. 3 plonjeáză, 1 pl. plonjắm; conj. prez. 3 să plonjéze; ger. plonjấnd

plonjarăți
PLONJÁ, plonjez, vb. I. Intranz. (Adesea fig.) A executa un plonjon. ♦ A sări în apă (de la trambulină), efectuând un plonjon. ♦ A se lăsa la fundul apei, a se scufunda. – Din fr. plonger.

DOOM

plonjá (a ~) vb., ind. prez. 3 plonjeáză, 1 pl. plonjắm; conj. prez. 3 să plonjéze; ger. plonjấnd

plonjase
PLONJÁ, plonjez, vb. I. Intranz. (Adesea fig.) A executa un plonjon. ♦ A sări în apă (de la trambulină), efectuând un plonjon. ♦ A se lăsa la fundul apei, a se scufunda. – Din fr. plonger.

DOOM

plonjá (a ~) vb., ind. prez. 3 plonjeáză, 1 pl. plonjắm; conj. prez. 3 să plonjéze; ger. plonjấnd

plonjasem
PLONJÁ, plonjez, vb. I. Intranz. (Adesea fig.) A executa un plonjon. ♦ A sări în apă (de la trambulină), efectuând un plonjon. ♦ A se lăsa la fundul apei, a se scufunda. – Din fr. plonger.

DOOM

plonjá (a ~) vb., ind. prez. 3 plonjeáză, 1 pl. plonjắm; conj. prez. 3 să plonjéze; ger. plonjấnd

plonjaseră
PLONJÁ, plonjez, vb. I. Intranz. (Adesea fig.) A executa un plonjon. ♦ A sări în apă (de la trambulină), efectuând un plonjon. ♦ A se lăsa la fundul apei, a se scufunda. – Din fr. plonger.

DOOM

plonjá (a ~) vb., ind. prez. 3 plonjeáză, 1 pl. plonjắm; conj. prez. 3 să plonjéze; ger. plonjấnd

plonjaserăm
PLONJÁ, plonjez, vb. I. Intranz. (Adesea fig.) A executa un plonjon. ♦ A sări în apă (de la trambulină), efectuând un plonjon. ♦ A se lăsa la fundul apei, a se scufunda. – Din fr. plonger.

DOOM

plonjá (a ~) vb., ind. prez. 3 plonjeáză, 1 pl. plonjắm; conj. prez. 3 să plonjéze; ger. plonjấnd

plonjaserăți
PLONJÁ, plonjez, vb. I. Intranz. (Adesea fig.) A executa un plonjon. ♦ A sări în apă (de la trambulină), efectuând un plonjon. ♦ A se lăsa la fundul apei, a se scufunda. – Din fr. plonger.

DOOM

plonjá (a ~) vb., ind. prez. 3 plonjeáză, 1 pl. plonjắm; conj. prez. 3 să plonjéze; ger. plonjấnd

plonjaseși
PLONJÁ, plonjez, vb. I. Intranz. (Adesea fig.) A executa un plonjon. ♦ A sări în apă (de la trambulină), efectuând un plonjon. ♦ A se lăsa la fundul apei, a se scufunda. – Din fr. plonger.

DOOM

plonjá (a ~) vb., ind. prez. 3 plonjeáză, 1 pl. plonjắm; conj. prez. 3 să plonjéze; ger. plonjấnd

plonjaseți
PLONJÁ, plonjez, vb. I. Intranz. (Adesea fig.) A executa un plonjon. ♦ A sări în apă (de la trambulină), efectuând un plonjon. ♦ A se lăsa la fundul apei, a se scufunda. – Din fr. plonger.

DOOM

plonjá (a ~) vb., ind. prez. 3 plonjeáză, 1 pl. plonjắm; conj. prez. 3 să plonjéze; ger. plonjấnd

plonjat
PLONJÁ, plonjez, vb. I. Intranz. (Adesea fig.) A executa un plonjon. ♦ A sări în apă (de la trambulină), efectuând un plonjon. ♦ A se lăsa la fundul apei, a se scufunda. – Din fr. plonger.

DOOM

plonjá (a ~) vb., ind. prez. 3 plonjeáză, 1 pl. plonjắm; conj. prez. 3 să plonjéze; ger. plonjấnd

plonjau
PLONJÁ, plonjez, vb. I. Intranz. (Adesea fig.) A executa un plonjon. ♦ A sări în apă (de la trambulină), efectuând un plonjon. ♦ A se lăsa la fundul apei, a se scufunda. – Din fr. plonger.

DOOM

plonjá (a ~) vb., ind. prez. 3 plonjeáză, 1 pl. plonjắm; conj. prez. 3 să plonjéze; ger. plonjấnd

plonjași
PLONJÁ, plonjez, vb. I. Intranz. (Adesea fig.) A executa un plonjon. ♦ A sări în apă (de la trambulină), efectuând un plonjon. ♦ A se lăsa la fundul apei, a se scufunda. – Din fr. plonger.

DOOM

plonjá (a ~) vb., ind. prez. 3 plonjeáză, 1 pl. plonjắm; conj. prez. 3 să plonjéze; ger. plonjấnd

plonjați
PLONJÁ, plonjez, vb. I. Intranz. (Adesea fig.) A executa un plonjon. ♦ A sări în apă (de la trambulină), efectuând un plonjon. ♦ A se lăsa la fundul apei, a se scufunda. – Din fr. plonger.

DOOM

plonjá (a ~) vb., ind. prez. 3 plonjeáză, 1 pl. plonjắm; conj. prez. 3 să plonjéze; ger. plonjấnd

plonjează
PLONJÁ, plonjez, vb. I. Intranz. (Adesea fig.) A executa un plonjon. ♦ A sări în apă (de la trambulină), efectuând un plonjon. ♦ A se lăsa la fundul apei, a se scufunda. – Din fr. plonger.

DOOM

plonjá (a ~) vb., ind. prez. 3 plonjeáză, 1 pl. plonjắm; conj. prez. 3 să plonjéze; ger. plonjấnd

plonjee
PLONJÉE s.f. v. plonjeu (3) [în DN].

plonjeu
PLONJÉU, (1) plonjee, (2) plonjeuri, s. n. 1. Parte a parapetului unei lucrări de fortificație peste care apărătorul poate trage asupra dușmanului. 2. Plonjare. – Din fr. plongée.

plonjeu
PLONJÉU, (1) plonjee, (2) plonjeuri, s. n. 1. Parte a parapetului unei lucrări de fortificație peste care apărătorul poate trage asupra dușmanului. 2. Plonjare. – Din fr. plongée.

DOOM

plonjéu s. n., art. plonjéul; pl. (acțiuni) plonjéuri/(taluzuri) plonjée

plonjez
PLONJÁ, plonjez, vb. I. Intranz. (Adesea fig.) A executa un plonjon. ♦ A sări în apă (de la trambulină), efectuând un plonjon. ♦ A se lăsa la fundul apei, a se scufunda. – Din fr. plonger.

DOOM

plonjá (a ~) vb., ind. prez. 3 plonjeáză, 1 pl. plonjắm; conj. prez. 3 să plonjéze; ger. plonjấnd

plonjeze
PLONJÁ, plonjez, vb. I. Intranz. (Adesea fig.) A executa un plonjon. ♦ A sări în apă (de la trambulină), efectuând un plonjon. ♦ A se lăsa la fundul apei, a se scufunda. – Din fr. plonger.

DOOM

plonjá (a ~) vb., ind. prez. 3 plonjeáză, 1 pl. plonjắm; conj. prez. 3 să plonjéze; ger. plonjấnd

plonjezi
PLONJÁ, plonjez, vb. I. Intranz. (Adesea fig.) A executa un plonjon. ♦ A sări în apă (de la trambulină), efectuând un plonjon. ♦ A se lăsa la fundul apei, a se scufunda. – Din fr. plonger.

DOOM

plonjá (a ~) vb., ind. prez. 3 plonjeáză, 1 pl. plonjắm; conj. prez. 3 să plonjéze; ger. plonjấnd

plonjoane
PLONJÓN, plonjoane, s. n. Formă specială de salt, cu sau fără obiect de joc, practicată în unele sporturi (fotbal, handbal, volei etc.). – Din fr. plongeon.

DOOM

plonjón s. n., pl. plonjoáne

plonjoanele
PLONJÓN, plonjoane, s. n. Formă specială de salt, cu sau fără obiect de joc, practicată în unele sporturi (fotbal, handbal, volei etc.). – Din fr. plongeon.

DOOM

plonjón s. n., pl. plonjoáne

plonjoanelor
PLONJÓN, plonjoane, s. n. Formă specială de salt, cu sau fără obiect de joc, practicată în unele sporturi (fotbal, handbal, volei etc.). – Din fr. plongeon.

DOOM

plonjón s. n., pl. plonjoáne

plonjoare
PLONJÓR, (1) plonjori, s. m., (2) plonjoare, s. n. 1. S. m. (Rar) Scafandru. 2. S. n. Aparat electric confecționat din oțel inoxidabil, în formă de spirală, care servește la încălzirea, în timp foarte scurt, a unei cantități mici de lichid, prin scufundare în acel lichid. – Din fr. plongeur.

DOOM

plonjór² (aparat) s. n., pl. plonjoáre

plonjoarea
PLONJÓR, (1) plonjori, s. m., (2) plonjoare, s. n. 1. S. m. (Rar) Scafandru. 2. S. n. Aparat electric confecționat din oțel inoxidabil, în formă de spirală, care servește la încălzirea, în timp foarte scurt, a unei cantități mici de lichid, prin scufundare în acel lichid. – Din fr. plongeur.

DOOM

plonjór² (aparat) s. n., pl. plonjoáre

plonjoarei
PLONJÓR, (1) plonjori, s. m., (2) plonjoare, s. n. 1. S. m. (Rar) Scafandru. 2. S. n. Aparat electric confecționat din oțel inoxidabil, în formă de spirală, care servește la încălzirea, în timp foarte scurt, a unei cantități mici de lichid, prin scufundare în acel lichid. – Din fr. plongeur.

DOOM

plonjór² (aparat) s. n., pl. plonjoáre

plonjoarele
PLONJÓR, (1) plonjori, s. m., (2) plonjoare, s. n. 1. S. m. (Rar) Scafandru. 2. S. n. Aparat electric confecționat din oțel inoxidabil, în formă de spirală, care servește la încălzirea, în timp foarte scurt, a unei cantități mici de lichid, prin scufundare în acel lichid. – Din fr. plongeur.

DOOM

plonjór² (aparat) s. n., pl. plonjoáre

plonjoarelor
PLONJÓR, (1) plonjori, s. m., (2) plonjoare, s. n. 1. S. m. (Rar) Scafandru. 2. S. n. Aparat electric confecționat din oțel inoxidabil, în formă de spirală, care servește la încălzirea, în timp foarte scurt, a unei cantități mici de lichid, prin scufundare în acel lichid. – Din fr. plongeur.

DOOM

plonjór² (aparat) s. n., pl. plonjoáre

plonjon
PLONJÓN, plonjoane, s. n. Formă specială de salt, cu sau fără obiect de joc, practicată în unele sporturi (fotbal, handbal, volei etc.). – Din fr. plongeon.

DOOM

plonjón s. n., pl. plonjoáne

plonjonul
PLONJÓN, plonjoane, s. n. Formă specială de salt, cu sau fără obiect de joc, practicată în unele sporturi (fotbal, handbal, volei etc.). – Din fr. plongeon.

DOOM

plonjón s. n., pl. plonjoáne

plonjonului
PLONJÓN, plonjoane, s. n. Formă specială de salt, cu sau fără obiect de joc, practicată în unele sporturi (fotbal, handbal, volei etc.). – Din fr. plongeon.

DOOM

plonjón s. n., pl. plonjoáne

plonjor
PLONJÓR, (1) plonjori, s. m., (2) plonjoare, s. n. 1. S. m. (Rar) Scafandru. 2. S. n. Aparat electric confecționat din oțel inoxidabil, în formă de spirală, care servește la încălzirea, în timp foarte scurt, a unei cantități mici de lichid, prin scufundare în acel lichid. – Din fr. plongeur.

DOOM

plonjór² (aparat) s. n., pl. plonjoáre

plonjor
PLONJÓR, (1) plonjori, s. m., (2) plonjoare, s. n. 1. S. m. (Rar) Scafandru. 2. S. n. Aparat electric confecționat din oțel inoxidabil, în formă de spirală, care servește la încălzirea, în timp foarte scurt, a unei cantități mici de lichid, prin scufundare în acel lichid. – Din fr. plongeur.

DOOM

plonjór² (aparat) s. n., pl. plonjoáre

plonjori
PLONJÓR, (1) plonjori, s. m., (2) plonjoare, s. n. 1. S. m. (Rar) Scafandru. 2. S. n. Aparat electric confecționat din oțel inoxidabil, în formă de spirală, care servește la încălzirea, în timp foarte scurt, a unei cantități mici de lichid, prin scufundare în acel lichid. – Din fr. plongeur.

DOOM

plonjór² (aparat) s. n., pl. plonjoáre

plonjori
PLONJÓR, (1) plonjori, s. m., (2) plonjoare, s. n. 1. S. m. (Rar) Scafandru. 2. S. n. Aparat electric confecționat din oțel inoxidabil, în formă de spirală, care servește la încălzirea, în timp foarte scurt, a unei cantități mici de lichid, prin scufundare în acel lichid. – Din fr. plongeur.

DOOM

plonjór² (aparat) s. n., pl. plonjoáre

plonjorii
PLONJÓR, (1) plonjori, s. m., (2) plonjoare, s. n. 1. S. m. (Rar) Scafandru. 2. S. n. Aparat electric confecționat din oțel inoxidabil, în formă de spirală, care servește la încălzirea, în timp foarte scurt, a unei cantități mici de lichid, prin scufundare în acel lichid. – Din fr. plongeur.

DOOM

plonjór² (aparat) s. n., pl. plonjoáre

plonjorii
PLONJÓR, (1) plonjori, s. m., (2) plonjoare, s. n. 1. S. m. (Rar) Scafandru. 2. S. n. Aparat electric confecționat din oțel inoxidabil, în formă de spirală, care servește la încălzirea, în timp foarte scurt, a unei cantități mici de lichid, prin scufundare în acel lichid. – Din fr. plongeur.

DOOM

plonjór² (aparat) s. n., pl. plonjoáre

plonjorilor
PLONJÓR, (1) plonjori, s. m., (2) plonjoare, s. n. 1. S. m. (Rar) Scafandru. 2. S. n. Aparat electric confecționat din oțel inoxidabil, în formă de spirală, care servește la încălzirea, în timp foarte scurt, a unei cantități mici de lichid, prin scufundare în acel lichid. – Din fr. plongeur.

DOOM

plonjór² (aparat) s. n., pl. plonjoáre

plonjorilor
PLONJÓR, (1) plonjori, s. m., (2) plonjoare, s. n. 1. S. m. (Rar) Scafandru. 2. S. n. Aparat electric confecționat din oțel inoxidabil, în formă de spirală, care servește la încălzirea, în timp foarte scurt, a unei cantități mici de lichid, prin scufundare în acel lichid. – Din fr. plongeur.

DOOM

plonjór² (aparat) s. n., pl. plonjoáre

plonjorul
PLONJÓR, (1) plonjori, s. m., (2) plonjoare, s. n. 1. S. m. (Rar) Scafandru. 2. S. n. Aparat electric confecționat din oțel inoxidabil, în formă de spirală, care servește la încălzirea, în timp foarte scurt, a unei cantități mici de lichid, prin scufundare în acel lichid. – Din fr. plongeur.

DOOM

plonjór² (aparat) s. n., pl. plonjoáre

plonjorul
PLONJÓR, (1) plonjori, s. m., (2) plonjoare, s. n. 1. S. m. (Rar) Scafandru. 2. S. n. Aparat electric confecționat din oțel inoxidabil, în formă de spirală, care servește la încălzirea, în timp foarte scurt, a unei cantități mici de lichid, prin scufundare în acel lichid. – Din fr. plongeur.

DOOM

plonjór² (aparat) s. n., pl. plonjoáre

plonjorului
PLONJÓR, (1) plonjori, s. m., (2) plonjoare, s. n. 1. S. m. (Rar) Scafandru. 2. S. n. Aparat electric confecționat din oțel inoxidabil, în formă de spirală, care servește la încălzirea, în timp foarte scurt, a unei cantități mici de lichid, prin scufundare în acel lichid. – Din fr. plongeur.

DOOM

plonjór² (aparat) s. n., pl. plonjoáre

plonjorului
PLONJÓR, (1) plonjori, s. m., (2) plonjoare, s. n. 1. S. m. (Rar) Scafandru. 2. S. n. Aparat electric confecționat din oțel inoxidabil, în formă de spirală, care servește la încălzirea, în timp foarte scurt, a unei cantități mici de lichid, prin scufundare în acel lichid. – Din fr. plongeur.

DOOM

plonjór² (aparat) s. n., pl. plonjoáre

plonjul
PLONJ s.n. (Geol.) Afundarea unei cute din scoarța Pământului într-o anumită direcție. [Var. plonjeu s.n. / < fr. plongée]

plonjului
PLONJ s.n. (Geol.) Afundarea unei cute din scoarța Pământului într-o anumită direcție. [Var. plonjeu s.n. / < fr. plongée]

plonjuri
PLONJ s.n. (Geol.) Afundarea unei cute din scoarța Pământului într-o anumită direcție. [Var. plonjeu s.n. / < fr. plongée]

plonjurile
PLONJ s.n. (Geol.) Afundarea unei cute din scoarța Pământului într-o anumită direcție. [Var. plonjeu s.n. / < fr. plongée]

plonjurilor
PLONJ s.n. (Geol.) Afundarea unei cute din scoarța Pământului într-o anumită direcție. [Var. plonjeu s.n. / < fr. plongée]

plonjând
PLONJÁ, plonjez, vb. I. Intranz. (Adesea fig.) A executa un plonjon. ♦ A sări în apă (de la trambulină), efectuând un plonjon. ♦ A se lăsa la fundul apei, a se scufunda. – Din fr. plonger.

DOOM

plonjá (a ~) vb., ind. prez. 3 plonjeáză, 1 pl. plonjắm; conj. prez. 3 să plonjéze; ger. plonjấnd

plonjînd
PLONJÁ, plonjez, vb. I. Intranz. (Adesea fig.) A executa un plonjon. ♦ A sări în apă (de la trambulină), efectuând un plonjon. ♦ A se lăsa la fundul apei, a se scufunda. – Din fr. plonger.

DOOM

plonjá (a ~) vb., ind. prez. 3 plonjeáză, 1 pl. plonjắm; conj. prez. 3 să plonjéze; ger. plonjấnd

plonjări
PLONJÁRE, plonjări, s. f. Acțiunea de a plonja și rezultatul ei; plonjeu (2). – V. plonja.

DOOM

plonjáre s. f., g.-d. art. plonjắrii; pl. plonjắri

plonjării
PLONJÁRE, plonjări, s. f. Acțiunea de a plonja și rezultatul ei; plonjeu (2). – V. plonja.

DOOM

plonjáre s. f., g.-d. art. plonjắrii; pl. plonjắri

plonjările
PLONJÁRE, plonjări, s. f. Acțiunea de a plonja și rezultatul ei; plonjeu (2). – V. plonja.

DOOM

plonjáre s. f., g.-d. art. plonjắrii; pl. plonjắri

plonjărilor
PLONJÁRE, plonjări, s. f. Acțiunea de a plonja și rezultatul ei; plonjeu (2). – V. plonja.

DOOM

plonjáre s. f., g.-d. art. plonjắrii; pl. plonjắri

plop
PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori înalți, cu ramuri subțiri (îndreptate în sus), cu scoarța netedă, alb-cenușie și cu frunzele oval-lanceolate, argintii pe partea inferioară, cu pețiolul lung și flori crescute în amenți (Populus). ◊ Expr. Când va face plopul mere și răchita micșunele = niciodată. Mătușă (sau unchi, văr etc.) de plop = rudă îndepărtată. – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).

DOOM

!plop-de-múnte (plantă) s. m., pl. plopi-de-múnte

plopar
PLOPÁR, plopari, s. m. Numele a două insecte cu țârâit caracteristic care trăiesc mai ales pe plopi; scripcar (Saperda carcharias și populnea). – Plop + suf. -ar.

DOOM

plopár s. m., pl. plopári

plopari
PLOPÁR, plopari, s. m. Numele a două insecte cu țârâit caracteristic care trăiesc mai ales pe plopi; scripcar (Saperda carcharias și populnea). – Plop + suf. -ar.

DOOM

plopár s. m., pl. plopári

ploparii
PLOPÁR, plopari, s. m. Numele a două insecte cu țârâit caracteristic care trăiesc mai ales pe plopi; scripcar (Saperda carcharias și populnea). – Plop + suf. -ar.

DOOM

plopár s. m., pl. plopári

ploparilor
PLOPÁR, plopari, s. m. Numele a două insecte cu țârâit caracteristic care trăiesc mai ales pe plopi; scripcar (Saperda carcharias și populnea). – Plop + suf. -ar.

DOOM

plopár s. m., pl. plopári

ploparul
PLOPÁR, plopari, s. m. Numele a două insecte cu țârâit caracteristic care trăiesc mai ales pe plopi; scripcar (Saperda carcharias și populnea). – Plop + suf. -ar.

DOOM

plopár s. m., pl. plopári

ploparului
PLOPÁR, plopari, s. m. Numele a două insecte cu țârâit caracteristic care trăiesc mai ales pe plopi; scripcar (Saperda carcharias și populnea). – Plop + suf. -ar.

DOOM

plopár s. m., pl. plopári

plopi
PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori înalți, cu ramuri subțiri (îndreptate în sus), cu scoarța netedă, alb-cenușie și cu frunzele oval-lanceolate, argintii pe partea inferioară, cu pețiolul lung și flori crescute în amenți (Populus). ◊ Expr. Când va face plopul mere și răchita micșunele = niciodată. Mătușă (sau unchi, văr etc.) de plop = rudă îndepărtată. – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).

DOOM

!plop-de-múnte (plantă) s. m., pl. plopi-de-múnte

plopii
PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori înalți, cu ramuri subțiri (îndreptate în sus), cu scoarța netedă, alb-cenușie și cu frunzele oval-lanceolate, argintii pe partea inferioară, cu pețiolul lung și flori crescute în amenți (Populus). ◊ Expr. Când va face plopul mere și răchita micșunele = niciodată. Mătușă (sau unchi, văr etc.) de plop = rudă îndepărtată. – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).

DOOM

!plop-de-múnte (plantă) s. m., pl. plopi-de-múnte

plopilor
PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori înalți, cu ramuri subțiri (îndreptate în sus), cu scoarța netedă, alb-cenușie și cu frunzele oval-lanceolate, argintii pe partea inferioară, cu pețiolul lung și flori crescute în amenți (Populus). ◊ Expr. Când va face plopul mere și răchita micșunele = niciodată. Mătușă (sau unchi, văr etc.) de plop = rudă îndepărtată. – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).

DOOM

!plop-de-múnte (plantă) s. m., pl. plopi-de-múnte

plopiș
PLOPÍȘ, plopișuri, s. n. Pădure de plopi; loc cu plopi; plopărie. – Plop + suf. -iș.

DOOM

plopíș s. n., pl. plopíșuri

plopișul
PLOPÍȘ, plopișuri, s. n. Pădure de plopi; loc cu plopi; plopărie. – Plop + suf. -iș.

DOOM

plopíș s. n., pl. plopíșuri

plopișului
PLOPÍȘ, plopișuri, s. n. Pădure de plopi; loc cu plopi; plopărie. – Plop + suf. -iș.

DOOM

plopíș s. n., pl. plopíșuri

plopișuri
PLOPÍȘ, plopișuri, s. n. Pădure de plopi; loc cu plopi; plopărie. – Plop + suf. -iș.

DOOM

plopíș s. n., pl. plopíșuri

plopișurile
PLOPÍȘ, plopișuri, s. n. Pădure de plopi; loc cu plopi; plopărie. – Plop + suf. -iș.

DOOM

plopíș s. n., pl. plopíșuri

plopișurilor
PLOPÍȘ, plopișuri, s. n. Pădure de plopi; loc cu plopi; plopărie. – Plop + suf. -iș.

DOOM

plopíș s. n., pl. plopíșuri

plopovăț
PLOPOVẮȚ s. n. (Reg.) Un fel de mreajă ale cărei ochiuri, împletite cu lațuri, se strâng când intră peștele înăuntru. – Et. nec.

DOOM

plopovắț (reg.) s. n.

plopovățul
PLOPOVẮȚ s. n. (Reg.) Un fel de mreajă ale cărei ochiuri, împletite cu lațuri, se strâng când intră peștele înăuntru. – Et. nec.

DOOM

plopovắț (reg.) s. n.

plopovățului
PLOPOVẮȚ s. n. (Reg.) Un fel de mreajă ale cărei ochiuri, împletite cu lațuri, se strâng când intră peștele înăuntru. – Et. nec.

DOOM

plopovắț (reg.) s. n.

plopul
PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori înalți, cu ramuri subțiri (îndreptate în sus), cu scoarța netedă, alb-cenușie și cu frunzele oval-lanceolate, argintii pe partea inferioară, cu pețiolul lung și flori crescute în amenți (Populus). ◊ Expr. Când va face plopul mere și răchita micșunele = niciodată. Mătușă (sau unchi, văr etc.) de plop = rudă îndepărtată. – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).

DOOM

!plop-de-múnte (plantă) s. m., pl. plopi-de-múnte

plopului
PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori înalți, cu ramuri subțiri (îndreptate în sus), cu scoarța netedă, alb-cenușie și cu frunzele oval-lanceolate, argintii pe partea inferioară, cu pețiolul lung și flori crescute în amenți (Populus). ◊ Expr. Când va face plopul mere și răchita micșunele = niciodată. Mătușă (sau unchi, văr etc.) de plop = rudă îndepărtată. – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).

DOOM

!plop-de-múnte (plantă) s. m., pl. plopi-de-múnte

plopușor
PLOPUȘÓR, plopușori, s. m. Diminutiv al lui plop; plopuț. – Plop + suf. -ușor.

DOOM

plopușór s. m., pl. plopușóri

plopușori
PLOPUȘÓR, plopușori, s. m. Diminutiv al lui plop; plopuț. – Plop + suf. -ușor.

DOOM

plopușór s. m., pl. plopușóri

plopușorii
PLOPUȘÓR, plopușori, s. m. Diminutiv al lui plop; plopuț. – Plop + suf. -ușor.

DOOM

plopușór s. m., pl. plopușóri

plopușorilor
PLOPUȘÓR, plopușori, s. m. Diminutiv al lui plop; plopuț. – Plop + suf. -ușor.

DOOM

plopușór s. m., pl. plopușóri

plopușorul
PLOPUȘÓR, plopușori, s. m. Diminutiv al lui plop; plopuț. – Plop + suf. -ușor.

DOOM

plopușór s. m., pl. plopușóri

plopușorului
PLOPUȘÓR, plopușori, s. m. Diminutiv al lui plop; plopuț. – Plop + suf. -ușor.

DOOM

plopușór s. m., pl. plopușóri

plopuț
PLOPÚȚ, plopuți, s. m. (Reg.) Plopușor. – Plop + suf. -uț.

DOOM

plopúț (reg.) s. m., pl. plopúți

plopuți
PLOPÚȚ, plopuți, s. m. (Reg.) Plopușor. – Plop + suf. -uț.

DOOM

plopúț (reg.) s. m., pl. plopúți

plopuții
PLOPÚȚ, plopuți, s. m. (Reg.) Plopușor. – Plop + suf. -uț.

DOOM

plopúț (reg.) s. m., pl. plopúți

plopuților
PLOPÚȚ, plopuți, s. m. (Reg.) Plopușor. – Plop + suf. -uț.

DOOM

plopúț (reg.) s. m., pl. plopúți

plopuțul
PLOPÚȚ, plopuți, s. m. (Reg.) Plopușor. – Plop + suf. -uț.

DOOM

plopúț (reg.) s. m., pl. plopúți

plopuțului
PLOPÚȚ, plopuți, s. m. (Reg.) Plopușor. – Plop + suf. -uț.

DOOM

plopúț (reg.) s. m., pl. plopúți

plopăria
PLOPĂRÍE, plopării, s. f. Plopiș. – Plop + suf. -ărie.

DOOM

plopăríe s. f., art. plopăría, g.-d. art. plopăríei; pl. plopăríi, art. plopăríile

plopărie
PLOPĂRÍE, plopării, s. f. Plopiș. – Plop + suf. -ărie.

DOOM

plopăríe s. f., art. plopăría, g.-d. art. plopăríei; pl. plopăríi, art. plopăríile

plopăriei
PLOPĂRÍE, plopării, s. f. Plopiș. – Plop + suf. -ărie.

DOOM

plopăríe s. f., art. plopăría, g.-d. art. plopăríei; pl. plopăríi, art. plopăríile

plopării
PLOPĂRÍE, plopării, s. f. Plopiș. – Plop + suf. -ărie.

DOOM

plopăríe s. f., art. plopăría, g.-d. art. plopăríei; pl. plopăríi, art. plopăríile

plopăriile
PLOPĂRÍE, plopării, s. f. Plopiș. – Plop + suf. -ărie.

DOOM

plopăríe s. f., art. plopăría, g.-d. art. plopăríei; pl. plopăríi, art. plopăríile

plopăriilor
PLOPĂRÍE, plopării, s. f. Plopiș. – Plop + suf. -ărie.

DOOM

plopăríe s. f., art. plopăría, g.-d. art. plopăríei; pl. plopăríi, art. plopăríile

plopșor
PLOPȘÓR s. m. v. plopușor.

plosca
PLÓSCĂ, ploști, s. f. 1. Vas de lemn, de lut ars, de metal sau de piele, cu capacitate mică, rotund și turtit, cu gâtul scurt și strâmt, în care se ține băutură și care se poartă atârnat de o curea. ◊ Expr. A umbla cu (sau a purta) plosca (cu minciuni) = a colporta minciuni, a duce vorbe, bârfeli de la unii la alții. 2. (Înv.) Vas în care vânătorul își ținea praful de pușcă. 3. Vas făcut din tablă smălțuită, sticlă, material plastic etc., cu o deschizătură largă în partea de sus, folosit de bolnavii imobilizați la pat pentru nevoile fiziologice. – Din bg., sb. ploska.

DOOM

plóscă s. f., g.-d. art. plóștii; pl. ploști

ploscar
PLOSCÁR, ploscari, s. m. 1. Persoană care lucrează sau vinde ploști. 2. (În Evul Mediu, în Țările Române) Ajutor de paharnic; cupar. 3. (Reg.) Vornicel. 4. Fig. Palavragiu, flecar; ploscaș. – Ploscă + suf. -ar.

DOOM

ploscár s. m., pl. ploscári

ploscari
PLOSCÁR, ploscari, s. m. 1. Persoană care lucrează sau vinde ploști. 2. (În Evul Mediu, în Țările Române) Ajutor de paharnic; cupar. 3. (Reg.) Vornicel. 4. Fig. Palavragiu, flecar; ploscaș. – Ploscă + suf. -ar.

DOOM

ploscár s. m., pl. ploscári

ploscarii
PLOSCÁR, ploscari, s. m. 1. Persoană care lucrează sau vinde ploști. 2. (În Evul Mediu, în Țările Române) Ajutor de paharnic; cupar. 3. (Reg.) Vornicel. 4. Fig. Palavragiu, flecar; ploscaș. – Ploscă + suf. -ar.

DOOM

ploscár s. m., pl. ploscári

ploscarilor
PLOSCÁR, ploscari, s. m. 1. Persoană care lucrează sau vinde ploști. 2. (În Evul Mediu, în Țările Române) Ajutor de paharnic; cupar. 3. (Reg.) Vornicel. 4. Fig. Palavragiu, flecar; ploscaș. – Ploscă + suf. -ar.

DOOM

ploscár s. m., pl. ploscári

ploscarul
PLOSCÁR, ploscari, s. m. 1. Persoană care lucrează sau vinde ploști. 2. (În Evul Mediu, în Țările Române) Ajutor de paharnic; cupar. 3. (Reg.) Vornicel. 4. Fig. Palavragiu, flecar; ploscaș. – Ploscă + suf. -ar.

DOOM

ploscár s. m., pl. ploscári

ploscarului
PLOSCÁR, ploscari, s. m. 1. Persoană care lucrează sau vinde ploști. 2. (În Evul Mediu, în Țările Române) Ajutor de paharnic; cupar. 3. (Reg.) Vornicel. 4. Fig. Palavragiu, flecar; ploscaș. – Ploscă + suf. -ar.

DOOM

ploscár s. m., pl. ploscári

ploscaș
PLOSCÁȘ, ploscași, s. m. (Reg.) Ploscar (4). – Ploscă + suf. -aș.

DOOM

ploscáș (reg.) s. m., pl. ploscáși

ploscași
PLOSCÁȘ, ploscași, s. m. (Reg.) Ploscar (4). – Ploscă + suf. -aș.

DOOM

ploscáș (reg.) s. m., pl. ploscáși

ploscașii
PLOSCÁȘ, ploscași, s. m. (Reg.) Ploscar (4). – Ploscă + suf. -aș.

DOOM

ploscáș (reg.) s. m., pl. ploscáși

ploscașilor
PLOSCÁȘ, ploscași, s. m. (Reg.) Ploscar (4). – Ploscă + suf. -aș.

DOOM

ploscáș (reg.) s. m., pl. ploscáși

ploscașul
PLOSCÁȘ, ploscași, s. m. (Reg.) Ploscar (4). – Ploscă + suf. -aș.

DOOM

ploscáș (reg.) s. m., pl. ploscáși

ploscașului
PLOSCÁȘ, ploscași, s. m. (Reg.) Ploscar (4). – Ploscă + suf. -aș.

DOOM

ploscáș (reg.) s. m., pl. ploscáși

ploschița
PLOSCHÍȚĂ, ploschițe, s. f. Ploscuță. – Ploscă + suf. -iță.

DOOM

ploschíță (pop.) s. f., g.-d. art. ploschíței; pl. ploschíțe

ploschițe
PLOSCHÍȚĂ, ploschițe, s. f. Ploscuță. – Ploscă + suf. -iță.

DOOM

ploschíță (pop.) s. f., g.-d. art. ploschíței; pl. ploschíțe

ploschiței
PLOSCHÍȚĂ, ploschițe, s. f. Ploscuță. – Ploscă + suf. -iță.

DOOM

ploschíță (pop.) s. f., g.-d. art. ploschíței; pl. ploschíțe

ploschițele
PLOSCHÍȚĂ, ploschițe, s. f. Ploscuță. – Ploscă + suf. -iță.

DOOM

ploschíță (pop.) s. f., g.-d. art. ploschíței; pl. ploschíțe

ploschițelor
PLOSCHÍȚĂ, ploschițe, s. f. Ploscuță. – Ploscă + suf. -iță.

DOOM

ploschíță (pop.) s. f., g.-d. art. ploschíței; pl. ploschíțe

ploscuța
PLOSCÚȚĂ, ploscuțe, s. f. Diminutiv al lui ploscă (1); ploschiță. – Ploscă + suf. -uță.

DOOM

ploscúță s. f., g.-d. art. ploscúței; pl. ploscúțe

ploscuțe
PLOSCÚȚĂ, ploscuțe, s. f. Diminutiv al lui ploscă (1); ploschiță. – Ploscă + suf. -uță.

DOOM

ploscúță s. f., g.-d. art. ploscúței; pl. ploscúțe

ploscuței
PLOSCÚȚĂ, ploscuțe, s. f. Diminutiv al lui ploscă (1); ploschiță. – Ploscă + suf. -uță.

DOOM

ploscúță s. f., g.-d. art. ploscúței; pl. ploscúțe

ploscuțele
PLOSCÚȚĂ, ploscuțe, s. f. Diminutiv al lui ploscă (1); ploschiță. – Ploscă + suf. -uță.

DOOM

ploscúță s. f., g.-d. art. ploscúței; pl. ploscúțe

ploscuțelor
PLOSCÚȚĂ, ploscuțe, s. f. Diminutiv al lui ploscă (1); ploschiță. – Ploscă + suf. -uță.

DOOM

ploscúță s. f., g.-d. art. ploscúței; pl. ploscúțe

plot
PLOT, ploturi, s. n. 1. Piesă de contact electric constituită dintr-un cilindru sau dintr-o prismă metalică, fixată într-o placă de material electroizolant sau pe suprafața acesteia, legată la un circuit electric. 2. Placă turnantă la încrucișarea unei căi ferate de mină. – Din fr. plot.

DOOM

plot s. n., pl. plóturi

plotog
PLOTÓG s. n. V. potlog.

ploton
PLOTÓN s. n. v. pluton¹.

plotoner
PLUTONIÉR, plutonieri, s. m. Grad de subofițer imediat superior sergentu- lui-major; persoană care are acest grad. -0* Plutonier-major = grad de subofițer imediat superior plutonierului; persoană care are acest grad. Plutonier-adjutant = cel mai mare grad de subofițer, imediat superior plutonieralui-major; persoană care are acest grad. [Pr.: -ni-er. – Var.: (pop.) plutonér, plotonér, plotoniér s. m.] – Pluton¹ + suf. -ier.

DOOM

!plutoniér-majór (-ni-er-) s. m., pl. plutoniéri-majóri; abr. plt.-maj.

plotonier
PLUTONIÉR, plutonieri, s. m. Grad de subofițer imediat superior sergentu- lui-major; persoană care are acest grad. -0* Plutonier-major = grad de subofițer imediat superior plutonierului; persoană care are acest grad. Plutonier-adjutant = cel mai mare grad de subofițer, imediat superior plutonieralui-major; persoană care are acest grad. [Pr.: -ni-er. – Var.: (pop.) plutonér, plotonér, plotoniér s. m.] – Pluton¹ + suf. -ier.

DOOM

!plutoniér-majór (-ni-er-) s. m., pl. plutoniéri-majóri; abr. plt.-maj.

plotter
GRAF-PLÓTTER, graf-plottere, s. n. (Electron., Inform.) Dispozitiv periferic prin intermediul căruia se poate genera o imagine grafică pe un suport material; plotter. [Pr.: -plotăr] – Din engl. graph-plotter.

plotter
PLÓTTER, plottere, s. n. Periferic de minicalculator care execută desene și grafice; graf-plotter. [Pr.: plotăr] – Din engl. plotter.

DOOM

*plótter (angl.) [e pron. ă] s. n., pl. plóttere

plottere
GRAF-PLÓTTER, graf-plottere, s. n. (Electron., Inform.) Dispozitiv periferic prin intermediul căruia se poate genera o imagine grafică pe un suport material; plotter. [Pr.: -plotăr] – Din engl. graph-plotter.

plottere
PLÓTTER, plottere, s. n. Periferic de minicalculator care execută desene și grafice; graf-plotter. [Pr.: plotăr] – Din engl. plotter.

DOOM

*plótter (angl.) [e pron. ă] s. n., pl. plóttere

plotterele
GRAF-PLÓTTER, graf-plottere, s. n. (Electron., Inform.) Dispozitiv periferic prin intermediul căruia se poate genera o imagine grafică pe un suport material; plotter. [Pr.: -plotăr] – Din engl. graph-plotter.

plotterele
PLÓTTER, plottere, s. n. Periferic de minicalculator care execută desene și grafice; graf-plotter. [Pr.: plotăr] – Din engl. plotter.

DOOM

*plótter (angl.) [e pron. ă] s. n., pl. plóttere

plotterelor
GRAF-PLÓTTER, graf-plottere, s. n. (Electron., Inform.) Dispozitiv periferic prin intermediul căruia se poate genera o imagine grafică pe un suport material; plotter. [Pr.: -plotăr] – Din engl. graph-plotter.

plotterelor
PLÓTTER, plottere, s. n. Periferic de minicalculator care execută desene și grafice; graf-plotter. [Pr.: plotăr] – Din engl. plotter.

DOOM

*plótter (angl.) [e pron. ă] s. n., pl. plóttere

plotterul
GRAF-PLÓTTER, graf-plottere, s. n. (Electron., Inform.) Dispozitiv periferic prin intermediul căruia se poate genera o imagine grafică pe un suport material; plotter. [Pr.: -plotăr] – Din engl. graph-plotter.

plotterul
PLÓTTER, plottere, s. n. Periferic de minicalculator care execută desene și grafice; graf-plotter. [Pr.: plotăr] – Din engl. plotter.

DOOM

*plótter (angl.) [e pron. ă] s. n., pl. plóttere

plotterului
GRAF-PLÓTTER, graf-plottere, s. n. (Electron., Inform.) Dispozitiv periferic prin intermediul căruia se poate genera o imagine grafică pe un suport material; plotter. [Pr.: -plotăr] – Din engl. graph-plotter.

plotterului
PLÓTTER, plottere, s. n. Periferic de minicalculator care execută desene și grafice; graf-plotter. [Pr.: plotăr] – Din engl. plotter.

DOOM

*plótter (angl.) [e pron. ă] s. n., pl. plóttere

plotul
PLOT, ploturi, s. n. 1. Piesă de contact electric constituită dintr-un cilindru sau dintr-o prismă metalică, fixată într-o placă de material electroizolant sau pe suprafața acesteia, legată la un circuit electric. 2. Placă turnantă la încrucișarea unei căi ferate de mină. – Din fr. plot.

DOOM

plot s. n., pl. plóturi

plotului
PLOT, ploturi, s. n. 1. Piesă de contact electric constituită dintr-un cilindru sau dintr-o prismă metalică, fixată într-o placă de material electroizolant sau pe suprafața acesteia, legată la un circuit electric. 2. Placă turnantă la încrucișarea unei căi ferate de mină. – Din fr. plot.

DOOM

plot s. n., pl. plóturi

ploturi
PLOT, ploturi, s. n. 1. Piesă de contact electric constituită dintr-un cilindru sau dintr-o prismă metalică, fixată într-o placă de material electroizolant sau pe suprafața acesteia, legată la un circuit electric. 2. Placă turnantă la încrucișarea unei căi ferate de mină. – Din fr. plot.

DOOM

plot s. n., pl. plóturi

ploturile
PLOT, ploturi, s. n. 1. Piesă de contact electric constituită dintr-un cilindru sau dintr-o prismă metalică, fixată într-o placă de material electroizolant sau pe suprafața acesteia, legată la un circuit electric. 2. Placă turnantă la încrucișarea unei căi ferate de mină. – Din fr. plot.

DOOM

plot s. n., pl. plóturi

ploturilor
PLOT, ploturi, s. n. 1. Piesă de contact electric constituită dintr-un cilindru sau dintr-o prismă metalică, fixată într-o placă de material electroizolant sau pe suprafața acesteia, legată la un circuit electric. 2. Placă turnantă la încrucișarea unei căi ferate de mină. – Din fr. plot.

DOOM

plot s. n., pl. plóturi

ploua
PLOUÁ, pers. 3 plóuă, vb. I. 1. Intranz. impers. A cădea, a curge ploaia. ◊ Expr. A ploua cu găleata (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, cu picături mari și repezi. Plouă de varsă = plouă foarte tare. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des; a cerne, a bura. Parcă tot îi ninge și-i plouă, se spune despre o persoană posomorâtă și mereu nemulțumită. (Fam.) A se face că plouă = a da impresia că nu observă un lucru sau un fapt neplăcut. ♦ Tranz. impers. A cădea ploaia asupra cuiva sau a ceva; a uda. 2. Tranz. și intranz. P. anal. A cădea (de sus) sau a lăsa să cadă ceva în cantitate sau în număr mare și în mod neîntrerupt. [Pr.: plo-ua] – Lat. plovere (= pluere).

DOOM

!plouá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. plóuă; conj. prez. 3 sg. să plóuă; ger. plouấnd

plouare
PLOUÁ, pers. 3 plóuă, vb. I. 1. Intranz. impers. A cădea, a curge ploaia. ◊ Expr. A ploua cu găleata (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, cu picături mari și repezi. Plouă de varsă = plouă foarte tare. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des; a cerne, a bura. Parcă tot îi ninge și-i plouă, se spune despre o persoană posomorâtă și mereu nemulțumită. (Fam.) A se face că plouă = a da impresia că nu observă un lucru sau un fapt neplăcut. ♦ Tranz. impers. A cădea ploaia asupra cuiva sau a ceva; a uda. 2. Tranz. și intranz. P. anal. A cădea (de sus) sau a lăsa să cadă ceva în cantitate sau în număr mare și în mod neîntrerupt. [Pr.: plo-ua] – Lat. plovere (= pluere).

DOOM

!plouá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. plóuă; conj. prez. 3 sg. să plóuă; ger. plouấnd

plouare
PLOUÁ, pers. 3 plóuă, vb. I. 1. Intranz. impers. A cădea, a curge ploaia. ◊ Expr. A ploua cu găleata (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, cu picături mari și repezi. Plouă de varsă = plouă foarte tare. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des; a cerne, a bura. Parcă tot îi ninge și-i plouă, se spune despre o persoană posomorâtă și mereu nemulțumită. (Fam.) A se face că plouă = a da impresia că nu observă un lucru sau un fapt neplăcut. ♦ Tranz. impers. A cădea ploaia asupra cuiva sau a ceva; a uda. 2. Tranz. și intranz. P. anal. A cădea (de sus) sau a lăsa să cadă ceva în cantitate sau în număr mare și în mod neîntrerupt. [Pr.: plo-ua] – Lat. plovere (= pluere).

plouară
PLOUÁ, pers. 3 plóuă, vb. I. 1. Intranz. impers. A cădea, a curge ploaia. ◊ Expr. A ploua cu găleata (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, cu picături mari și repezi. Plouă de varsă = plouă foarte tare. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des; a cerne, a bura. Parcă tot îi ninge și-i plouă, se spune despre o persoană posomorâtă și mereu nemulțumită. (Fam.) A se face că plouă = a da impresia că nu observă un lucru sau un fapt neplăcut. ♦ Tranz. impers. A cădea ploaia asupra cuiva sau a ceva; a uda. 2. Tranz. și intranz. P. anal. A cădea (de sus) sau a lăsa să cadă ceva în cantitate sau în număr mare și în mod neîntrerupt. [Pr.: plo-ua] – Lat. plovere (= pluere).

DOOM

!plouá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. plóuă; conj. prez. 3 sg. să plóuă; ger. plouấnd

plouase
PLOUÁ, pers. 3 plóuă, vb. I. 1. Intranz. impers. A cădea, a curge ploaia. ◊ Expr. A ploua cu găleata (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, cu picături mari și repezi. Plouă de varsă = plouă foarte tare. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des; a cerne, a bura. Parcă tot îi ninge și-i plouă, se spune despre o persoană posomorâtă și mereu nemulțumită. (Fam.) A se face că plouă = a da impresia că nu observă un lucru sau un fapt neplăcut. ♦ Tranz. impers. A cădea ploaia asupra cuiva sau a ceva; a uda. 2. Tranz. și intranz. P. anal. A cădea (de sus) sau a lăsa să cadă ceva în cantitate sau în număr mare și în mod neîntrerupt. [Pr.: plo-ua] – Lat. plovere (= pluere).

DOOM

!plouá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. plóuă; conj. prez. 3 sg. să plóuă; ger. plouấnd

plouaseră
PLOUÁ, pers. 3 plóuă, vb. I. 1. Intranz. impers. A cădea, a curge ploaia. ◊ Expr. A ploua cu găleata (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, cu picături mari și repezi. Plouă de varsă = plouă foarte tare. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des; a cerne, a bura. Parcă tot îi ninge și-i plouă, se spune despre o persoană posomorâtă și mereu nemulțumită. (Fam.) A se face că plouă = a da impresia că nu observă un lucru sau un fapt neplăcut. ♦ Tranz. impers. A cădea ploaia asupra cuiva sau a ceva; a uda. 2. Tranz. și intranz. P. anal. A cădea (de sus) sau a lăsa să cadă ceva în cantitate sau în număr mare și în mod neîntrerupt. [Pr.: plo-ua] – Lat. plovere (= pluere).

DOOM

!plouá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. plóuă; conj. prez. 3 sg. să plóuă; ger. plouấnd

plouat
PLOUÁ, pers. 3 plóuă, vb. I. 1. Intranz. impers. A cădea, a curge ploaia. ◊ Expr. A ploua cu găleata (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, cu picături mari și repezi. Plouă de varsă = plouă foarte tare. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des; a cerne, a bura. Parcă tot îi ninge și-i plouă, se spune despre o persoană posomorâtă și mereu nemulțumită. (Fam.) A se face că plouă = a da impresia că nu observă un lucru sau un fapt neplăcut. ♦ Tranz. impers. A cădea ploaia asupra cuiva sau a ceva; a uda. 2. Tranz. și intranz. P. anal. A cădea (de sus) sau a lăsa să cadă ceva în cantitate sau în număr mare și în mod neîntrerupt. [Pr.: plo-ua] – Lat. plovere (= pluere).

DOOM

!plouá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. plóuă; conj. prez. 3 sg. să plóuă; ger. plouấnd

plouat
PLOUÁT, -Ă, plouați, -te, adj. 1. Udat, muiat de ploaie. ◊ Expr. (Glumeț) A fi (sau a sta) ca o curcă (sau ca o găină) plouată sau ca un câine plouat = a fi trist, abătut. 2. Fig. Descurajat, fără chef, abătut. [Pr.: plo-uat] – V. ploua.

plouata
PLOUÁT, -Ă, plouați, -te, adj. 1. Udat, muiat de ploaie. ◊ Expr. (Glumeț) A fi (sau a sta) ca o curcă (sau ca o găină) plouată sau ca un câine plouat = a fi trist, abătut. 2. Fig. Descurajat, fără chef, abătut. [Pr.: plo-uat] – V. ploua.

plouate
PLOUÁT, -Ă, plouați, -te, adj. 1. Udat, muiat de ploaie. ◊ Expr. (Glumeț) A fi (sau a sta) ca o curcă (sau ca o găină) plouată sau ca un câine plouat = a fi trist, abătut. 2. Fig. Descurajat, fără chef, abătut. [Pr.: plo-uat] – V. ploua.

plouatei
PLOUÁT, -Ă, plouați, -te, adj. 1. Udat, muiat de ploaie. ◊ Expr. (Glumeț) A fi (sau a sta) ca o curcă (sau ca o găină) plouată sau ca un câine plouat = a fi trist, abătut. 2. Fig. Descurajat, fără chef, abătut. [Pr.: plo-uat] – V. ploua.

plouatele
PLOUÁT, -Ă, plouați, -te, adj. 1. Udat, muiat de ploaie. ◊ Expr. (Glumeț) A fi (sau a sta) ca o curcă (sau ca o găină) plouată sau ca un câine plouat = a fi trist, abătut. 2. Fig. Descurajat, fără chef, abătut. [Pr.: plo-uat] – V. ploua.

plouatelor
PLOUÁT, -Ă, plouați, -te, adj. 1. Udat, muiat de ploaie. ◊ Expr. (Glumeț) A fi (sau a sta) ca o curcă (sau ca o găină) plouată sau ca un câine plouat = a fi trist, abătut. 2. Fig. Descurajat, fără chef, abătut. [Pr.: plo-uat] – V. ploua.

plouatul
PLOUÁT, -Ă, plouați, -te, adj. 1. Udat, muiat de ploaie. ◊ Expr. (Glumeț) A fi (sau a sta) ca o curcă (sau ca o găină) plouată sau ca un câine plouat = a fi trist, abătut. 2. Fig. Descurajat, fără chef, abătut. [Pr.: plo-uat] – V. ploua.

plouatului
PLOUÁT, -Ă, plouați, -te, adj. 1. Udat, muiat de ploaie. ◊ Expr. (Glumeț) A fi (sau a sta) ca o curcă (sau ca o găină) plouată sau ca un câine plouat = a fi trist, abătut. 2. Fig. Descurajat, fără chef, abătut. [Pr.: plo-uat] – V. ploua.

plouau
PLOUÁ, pers. 3 plóuă, vb. I. 1. Intranz. impers. A cădea, a curge ploaia. ◊ Expr. A ploua cu găleata (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, cu picături mari și repezi. Plouă de varsă = plouă foarte tare. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des; a cerne, a bura. Parcă tot îi ninge și-i plouă, se spune despre o persoană posomorâtă și mereu nemulțumită. (Fam.) A se face că plouă = a da impresia că nu observă un lucru sau un fapt neplăcut. ♦ Tranz. impers. A cădea ploaia asupra cuiva sau a ceva; a uda. 2. Tranz. și intranz. P. anal. A cădea (de sus) sau a lăsa să cadă ceva în cantitate sau în număr mare și în mod neîntrerupt. [Pr.: plo-ua] – Lat. plovere (= pluere).

DOOM

!plouá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. plóuă; conj. prez. 3 sg. să plóuă; ger. plouấnd

plouați
PLOUÁT, -Ă, plouați, -te, adj. 1. Udat, muiat de ploaie. ◊ Expr. (Glumeț) A fi (sau a sta) ca o curcă (sau ca o găină) plouată sau ca un câine plouat = a fi trist, abătut. 2. Fig. Descurajat, fără chef, abătut. [Pr.: plo-uat] – V. ploua.

plouații
PLOUÁT, -Ă, plouați, -te, adj. 1. Udat, muiat de ploaie. ◊ Expr. (Glumeț) A fi (sau a sta) ca o curcă (sau ca o găină) plouată sau ca un câine plouat = a fi trist, abătut. 2. Fig. Descurajat, fără chef, abătut. [Pr.: plo-uat] – V. ploua.

plouaților
PLOUÁT, -Ă, plouați, -te, adj. 1. Udat, muiat de ploaie. ◊ Expr. (Glumeț) A fi (sau a sta) ca o curcă (sau ca o găină) plouată sau ca un câine plouat = a fi trist, abătut. 2. Fig. Descurajat, fără chef, abătut. [Pr.: plo-uat] – V. ploua.

plouând
PLOUÁ, pers. 3 plóuă, vb. I. 1. Intranz. impers. A cădea, a curge ploaia. ◊ Expr. A ploua cu găleata (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, cu picături mari și repezi. Plouă de varsă = plouă foarte tare. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des; a cerne, a bura. Parcă tot îi ninge și-i plouă, se spune despre o persoană posomorâtă și mereu nemulțumită. (Fam.) A se face că plouă = a da impresia că nu observă un lucru sau un fapt neplăcut. ♦ Tranz. impers. A cădea ploaia asupra cuiva sau a ceva; a uda. 2. Tranz. și intranz. P. anal. A cădea (de sus) sau a lăsa să cadă ceva în cantitate sau în număr mare și în mod neîntrerupt. [Pr.: plo-ua] – Lat. plovere (= pluere).

DOOM

!plouá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. plóuă; conj. prez. 3 sg. să plóuă; ger. plouấnd

plouînd
PLOUÁ, pers. 3 plóuă, vb. I. 1. Intranz. impers. A cădea, a curge ploaia. ◊ Expr. A ploua cu găleata (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, cu picături mari și repezi. Plouă de varsă = plouă foarte tare. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des; a cerne, a bura. Parcă tot îi ninge și-i plouă, se spune despre o persoană posomorâtă și mereu nemulțumită. (Fam.) A se face că plouă = a da impresia că nu observă un lucru sau un fapt neplăcut. ♦ Tranz. impers. A cădea ploaia asupra cuiva sau a ceva; a uda. 2. Tranz. și intranz. P. anal. A cădea (de sus) sau a lăsa să cadă ceva în cantitate sau în număr mare și în mod neîntrerupt. [Pr.: plo-ua] – Lat. plovere (= pluere).

DOOM

!plouá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. plóuă; conj. prez. 3 sg. să plóuă; ger. plouấnd

plozi
PLOD, (1) plozi, s. m., (2) ploduri, s. n. 1. S. m. (Pop. și fam.) Copil (mic). 2. S. n. (Pop.) Germen, embrion; rod. – Din sl. plodŭ.

DOOM

plod² (germen) (pop.) s. n., pl. plóduri

plozii
PLOD, (1) plozi, s. m., (2) ploduri, s. n. 1. S. m. (Pop. și fam.) Copil (mic). 2. S. n. (Pop.) Germen, embrion; rod. – Din sl. plodŭ.

DOOM

plod² (germen) (pop.) s. n., pl. plóduri

plozilor
PLOD, (1) plozi, s. m., (2) ploduri, s. n. 1. S. m. (Pop. și fam.) Copil (mic). 2. S. n. (Pop.) Germen, embrion; rod. – Din sl. plodŭ.

DOOM

plod² (germen) (pop.) s. n., pl. plóduri

ploșnița
PLÓȘNIȚĂ, ploșnițe, s. f. Insectă parazită, de culoare roșie, cu corpul turtit și cu miros urât caracteristic, care trăiește prin crăpăturile pereților sau ale mobilelor și se hrănește cu sângele omului; păduche-de-lemn, stelniță, polușcă (Cimex lectularius). ◊ Compuse: ploșniță-de-pom = numele a două insecte de culoare măslinie pe spate, cu antenele în dungi negre și galbene, care trăiesc pe fragi, pe zmeură, pe căpșuni etc. (Pentatoma baccarum și Dolycoris baccarum); ploșniță-de-grădină = insectă de culoare albăstruie, cu miros usturător, foarte dăunătoare legumelor (Sirachia oleracea); ploșniță-sură = insectă de culoarea bronzului, cu aripi înguste și cu capul în formă de cub, care împrăștie un miros aromatic (Syromastes marginatus); ploșniță-de-apă = a) insectă care înoată pe spate la suprafața apei și care are un ac otrăvitor (Notonecta glanea); b) răcușor; c) cornățar; ploșniță-de-câmp = insectă parazită verzuie pe spate, castanie pe aripi și roșiatică pe burtă, care trăiește pe fructe și pe legume (Palomena prasina); ploșnița-verzei = insectă dăunătoare, de circa 8 mm lungime, roșie cu pete negre, care atacă varza și conopida (Euryderma ornata). – Cf. ceh. ploščica.

DOOM

plóșniță s. f., g.-d. art. plóșniței; pl. plóșnițe

ploșnițe
PLÓȘNIȚĂ, ploșnițe, s. f. Insectă parazită, de culoare roșie, cu corpul turtit și cu miros urât caracteristic, care trăiește prin crăpăturile pereților sau ale mobilelor și se hrănește cu sângele omului; păduche-de-lemn, stelniță, polușcă (Cimex lectularius). ◊ Compuse: ploșniță-de-pom = numele a două insecte de culoare măslinie pe spate, cu antenele în dungi negre și galbene, care trăiesc pe fragi, pe zmeură, pe căpșuni etc. (Pentatoma baccarum și Dolycoris baccarum); ploșniță-de-grădină = insectă de culoare albăstruie, cu miros usturător, foarte dăunătoare legumelor (Sirachia oleracea); ploșniță-sură = insectă de culoarea bronzului, cu aripi înguste și cu capul în formă de cub, care împrăștie un miros aromatic (Syromastes marginatus); ploșniță-de-apă = a) insectă care înoată pe spate la suprafața apei și care are un ac otrăvitor (Notonecta glanea); b) răcușor; c) cornățar; ploșniță-de-câmp = insectă parazită verzuie pe spate, castanie pe aripi și roșiatică pe burtă, care trăiește pe fructe și pe legume (Palomena prasina); ploșnița-verzei = insectă dăunătoare, de circa 8 mm lungime, roșie cu pete negre, care atacă varza și conopida (Euryderma ornata). – Cf. ceh. ploščica.

DOOM

plóșniță s. f., g.-d. art. plóșniței; pl. plóșnițe

ploșniței
PLÓȘNIȚĂ, ploșnițe, s. f. Insectă parazită, de culoare roșie, cu corpul turtit și cu miros urât caracteristic, care trăiește prin crăpăturile pereților sau ale mobilelor și se hrănește cu sângele omului; păduche-de-lemn, stelniță, polușcă (Cimex lectularius). ◊ Compuse: ploșniță-de-pom = numele a două insecte de culoare măslinie pe spate, cu antenele în dungi negre și galbene, care trăiesc pe fragi, pe zmeură, pe căpșuni etc. (Pentatoma baccarum și Dolycoris baccarum); ploșniță-de-grădină = insectă de culoare albăstruie, cu miros usturător, foarte dăunătoare legumelor (Sirachia oleracea); ploșniță-sură = insectă de culoarea bronzului, cu aripi înguste și cu capul în formă de cub, care împrăștie un miros aromatic (Syromastes marginatus); ploșniță-de-apă = a) insectă care înoată pe spate la suprafața apei și care are un ac otrăvitor (Notonecta glanea); b) răcușor; c) cornățar; ploșniță-de-câmp = insectă parazită verzuie pe spate, castanie pe aripi și roșiatică pe burtă, care trăiește pe fructe și pe legume (Palomena prasina); ploșnița-verzei = insectă dăunătoare, de circa 8 mm lungime, roșie cu pete negre, care atacă varza și conopida (Euryderma ornata). – Cf. ceh. ploščica.

DOOM

plóșniță s. f., g.-d. art. plóșniței; pl. plóșnițe

ploșnițele
PLÓȘNIȚĂ, ploșnițe, s. f. Insectă parazită, de culoare roșie, cu corpul turtit și cu miros urât caracteristic, care trăiește prin crăpăturile pereților sau ale mobilelor și se hrănește cu sângele omului; păduche-de-lemn, stelniță, polușcă (Cimex lectularius). ◊ Compuse: ploșniță-de-pom = numele a două insecte de culoare măslinie pe spate, cu antenele în dungi negre și galbene, care trăiesc pe fragi, pe zmeură, pe căpșuni etc. (Pentatoma baccarum și Dolycoris baccarum); ploșniță-de-grădină = insectă de culoare albăstruie, cu miros usturător, foarte dăunătoare legumelor (Sirachia oleracea); ploșniță-sură = insectă de culoarea bronzului, cu aripi înguste și cu capul în formă de cub, care împrăștie un miros aromatic (Syromastes marginatus); ploșniță-de-apă = a) insectă care înoată pe spate la suprafața apei și care are un ac otrăvitor (Notonecta glanea); b) răcușor; c) cornățar; ploșniță-de-câmp = insectă parazită verzuie pe spate, castanie pe aripi și roșiatică pe burtă, care trăiește pe fructe și pe legume (Palomena prasina); ploșnița-verzei = insectă dăunătoare, de circa 8 mm lungime, roșie cu pete negre, care atacă varza și conopida (Euryderma ornata). – Cf. ceh. ploščica.

DOOM

plóșniță s. f., g.-d. art. plóșniței; pl. plóșnițe

ploșnițelor
PLÓȘNIȚĂ, ploșnițe, s. f. Insectă parazită, de culoare roșie, cu corpul turtit și cu miros urât caracteristic, care trăiește prin crăpăturile pereților sau ale mobilelor și se hrănește cu sângele omului; păduche-de-lemn, stelniță, polușcă (Cimex lectularius). ◊ Compuse: ploșniță-de-pom = numele a două insecte de culoare măslinie pe spate, cu antenele în dungi negre și galbene, care trăiesc pe fragi, pe zmeură, pe căpșuni etc. (Pentatoma baccarum și Dolycoris baccarum); ploșniță-de-grădină = insectă de culoare albăstruie, cu miros usturător, foarte dăunătoare legumelor (Sirachia oleracea); ploșniță-sură = insectă de culoarea bronzului, cu aripi înguste și cu capul în formă de cub, care împrăștie un miros aromatic (Syromastes marginatus); ploșniță-de-apă = a) insectă care înoată pe spate la suprafața apei și care are un ac otrăvitor (Notonecta glanea); b) răcușor; c) cornățar; ploșniță-de-câmp = insectă parazită verzuie pe spate, castanie pe aripi și roșiatică pe burtă, care trăiește pe fructe și pe legume (Palomena prasina); ploșnița-verzei = insectă dăunătoare, de circa 8 mm lungime, roșie cu pete negre, care atacă varza și conopida (Euryderma ornata). – Cf. ceh. ploščica.

DOOM

plóșniță s. f., g.-d. art. plóșniței; pl. plóșnițe

ploșniți
PLÓȘNIȚĂ, ploșnițe, s. f. Insectă parazită, de culoare roșie, cu corpul turtit și cu miros urât caracteristic, care trăiește prin crăpăturile pereților sau ale mobilelor și se hrănește cu sângele omului; păduche-de-lemn, stelniță, polușcă (Cimex lectularius). ◊ Compuse: ploșniță-de-pom = numele a două insecte de culoare măslinie pe spate, cu antenele în dungi negre și galbene, care trăiesc pe fragi, pe zmeură, pe căpșuni etc. (Pentatoma baccarum și Dolycoris baccarum); ploșniță-de-grădină = insectă de culoare albăstruie, cu miros usturător, foarte dăunătoare legumelor (Sirachia oleracea); ploșniță-sură = insectă de culoarea bronzului, cu aripi înguste și cu capul în formă de cub, care împrăștie un miros aromatic (Syromastes marginatus); ploșniță-de-apă = a) insectă care înoată pe spate la suprafața apei și care are un ac otrăvitor (Notonecta glanea); b) răcușor; c) cornățar; ploșniță-de-câmp = insectă parazită verzuie pe spate, castanie pe aripi și roșiatică pe burtă, care trăiește pe fructe și pe legume (Palomena prasina); ploșnița-verzei = insectă dăunătoare, de circa 8 mm lungime, roșie cu pete negre, care atacă varza și conopida (Euryderma ornata). – Cf. ceh. ploščica.

DOOM

plóșniță s. f., g.-d. art. plóșniței; pl. plóșnițe

ploșniții
PLÓȘNIȚĂ, ploșnițe, s. f. Insectă parazită, de culoare roșie, cu corpul turtit și cu miros urât caracteristic, care trăiește prin crăpăturile pereților sau ale mobilelor și se hrănește cu sângele omului; păduche-de-lemn, stelniță, polușcă (Cimex lectularius). ◊ Compuse: ploșniță-de-pom = numele a două insecte de culoare măslinie pe spate, cu antenele în dungi negre și galbene, care trăiesc pe fragi, pe zmeură, pe căpșuni etc. (Pentatoma baccarum și Dolycoris baccarum); ploșniță-de-grădină = insectă de culoare albăstruie, cu miros usturător, foarte dăunătoare legumelor (Sirachia oleracea); ploșniță-sură = insectă de culoarea bronzului, cu aripi înguste și cu capul în formă de cub, care împrăștie un miros aromatic (Syromastes marginatus); ploșniță-de-apă = a) insectă care înoată pe spate la suprafața apei și care are un ac otrăvitor (Notonecta glanea); b) răcușor; c) cornățar; ploșniță-de-câmp = insectă parazită verzuie pe spate, castanie pe aripi și roșiatică pe burtă, care trăiește pe fructe și pe legume (Palomena prasina); ploșnița-verzei = insectă dăunătoare, de circa 8 mm lungime, roșie cu pete negre, care atacă varza și conopida (Euryderma ornata). – Cf. ceh. ploščica.

DOOM

plóșniță s. f., g.-d. art. plóșniței; pl. plóșnițe

ploșnițile
PLÓȘNIȚĂ, ploșnițe, s. f. Insectă parazită, de culoare roșie, cu corpul turtit și cu miros urât caracteristic, care trăiește prin crăpăturile pereților sau ale mobilelor și se hrănește cu sângele omului; păduche-de-lemn, stelniță, polușcă (Cimex lectularius). ◊ Compuse: ploșniță-de-pom = numele a două insecte de culoare măslinie pe spate, cu antenele în dungi negre și galbene, care trăiesc pe fragi, pe zmeură, pe căpșuni etc. (Pentatoma baccarum și Dolycoris baccarum); ploșniță-de-grădină = insectă de culoare albăstruie, cu miros usturător, foarte dăunătoare legumelor (Sirachia oleracea); ploșniță-sură = insectă de culoarea bronzului, cu aripi înguste și cu capul în formă de cub, care împrăștie un miros aromatic (Syromastes marginatus); ploșniță-de-apă = a) insectă care înoată pe spate la suprafața apei și care are un ac otrăvitor (Notonecta glanea); b) răcușor; c) cornățar; ploșniță-de-câmp = insectă parazită verzuie pe spate, castanie pe aripi și roșiatică pe burtă, care trăiește pe fructe și pe legume (Palomena prasina); ploșnița-verzei = insectă dăunătoare, de circa 8 mm lungime, roșie cu pete negre, care atacă varza și conopida (Euryderma ornata). – Cf. ceh. ploščica.

DOOM

plóșniță s. f., g.-d. art. plóșniței; pl. plóșnițe

ploșniților
PLÓȘNIȚĂ, ploșnițe, s. f. Insectă parazită, de culoare roșie, cu corpul turtit și cu miros urât caracteristic, care trăiește prin crăpăturile pereților sau ale mobilelor și se hrănește cu sângele omului; păduche-de-lemn, stelniță, polușcă (Cimex lectularius). ◊ Compuse: ploșniță-de-pom = numele a două insecte de culoare măslinie pe spate, cu antenele în dungi negre și galbene, care trăiesc pe fragi, pe zmeură, pe căpșuni etc. (Pentatoma baccarum și Dolycoris baccarum); ploșniță-de-grădină = insectă de culoare albăstruie, cu miros usturător, foarte dăunătoare legumelor (Sirachia oleracea); ploșniță-sură = insectă de culoarea bronzului, cu aripi înguste și cu capul în formă de cub, care împrăștie un miros aromatic (Syromastes marginatus); ploșniță-de-apă = a) insectă care înoată pe spate la suprafața apei și care are un ac otrăvitor (Notonecta glanea); b) răcușor; c) cornățar; ploșniță-de-câmp = insectă parazită verzuie pe spate, castanie pe aripi și roșiatică pe burtă, care trăiește pe fructe și pe legume (Palomena prasina); ploșnița-verzei = insectă dăunătoare, de circa 8 mm lungime, roșie cu pete negre, care atacă varza și conopida (Euryderma ornata). – Cf. ceh. ploščica.

DOOM

plóșniță s. f., g.-d. art. plóșniței; pl. plóșnițe

ploșnițoasa
PLOȘNIȚOÁSĂ, ploșnițoase, s. f. (Bot.; reg.) Specie de poroinic (Orchis coriophora). – Ploșniță + suf. -oasă.

ploșnițoase
PLOȘNIȚOÁSĂ, ploșnițoase, s. f. (Bot.; reg.) Specie de poroinic (Orchis coriophora). – Ploșniță + suf. -oasă.

ploșnițoasei
PLOȘNIȚOÁSĂ, ploșnițoase, s. f. (Bot.; reg.) Specie de poroinic (Orchis coriophora). – Ploșniță + suf. -oasă.

ploșnițoasele
PLOȘNIȚOÁSĂ, ploșnițoase, s. f. (Bot.; reg.) Specie de poroinic (Orchis coriophora). – Ploșniță + suf. -oasă.

ploșnițoaselor
PLOȘNIȚOÁSĂ, ploșnițoase, s. f. (Bot.; reg.) Specie de poroinic (Orchis coriophora). – Ploșniță + suf. -oasă.

ploșnițăria
PLOȘNIȚĂRIE, ploșnițării, s. f. Mulțime de ploșnițe; p. ext. încăpere plină de ploșnițe. – Ploșniță + suf. -ărie.

DOOM

ploșnițăríe s. f., art. ploșnițăría, g.-d. art. ploșnițăríei; pl. ploșnițăríi, art. ploșnițăríile

ploșnițărie
PLOȘNIȚĂRIE, ploșnițării, s. f. Mulțime de ploșnițe; p. ext. încăpere plină de ploșnițe. – Ploșniță + suf. -ărie.

DOOM

ploșnițăríe s. f., art. ploșnițăría, g.-d. art. ploșnițăríei; pl. ploșnițăríi, art. ploșnițăríile

ploșnițăriei
PLOȘNIȚĂRIE, ploșnițării, s. f. Mulțime de ploșnițe; p. ext. încăpere plină de ploșnițe. – Ploșniță + suf. -ărie.

DOOM

ploșnițăríe s. f., art. ploșnițăría, g.-d. art. ploșnițăríei; pl. ploșnițăríi, art. ploșnițăríile

ploșnițării
PLOȘNIȚĂRIE, ploșnițării, s. f. Mulțime de ploșnițe; p. ext. încăpere plină de ploșnițe. – Ploșniță + suf. -ărie.

DOOM

ploșnițăríe s. f., art. ploșnițăría, g.-d. art. ploșnițăríei; pl. ploșnițăríi, art. ploșnițăríile

ploșnițăriile
PLOȘNIȚĂRIE, ploșnițării, s. f. Mulțime de ploșnițe; p. ext. încăpere plină de ploșnițe. – Ploșniță + suf. -ărie.

DOOM

ploșnițăríe s. f., art. ploșnițăría, g.-d. art. ploșnițăríei; pl. ploșnițăríi, art. ploșnițăríile

ploșnițăriilor
PLOȘNIȚĂRIE, ploșnițării, s. f. Mulțime de ploșnițe; p. ext. încăpere plină de ploșnițe. – Ploșniță + suf. -ărie.

DOOM

ploșnițăríe s. f., art. ploșnițăría, g.-d. art. ploșnițăríei; pl. ploșnițăríi, art. ploșnițăríile

ploști
PLÓSCĂ, ploști, s. f. 1. Vas de lemn, de lut ars, de metal sau de piele, cu capacitate mică, rotund și turtit, cu gâtul scurt și strâmt, în care se ține băutură și care se poartă atârnat de o curea. ◊ Expr. A umbla cu (sau a purta) plosca (cu minciuni) = a colporta minciuni, a duce vorbe, bârfeli de la unii la alții. 2. (Înv.) Vas în care vânătorul își ținea praful de pușcă. 3. Vas făcut din tablă smălțuită, sticlă, material plastic etc., cu o deschizătură largă în partea de sus, folosit de bolnavii imobilizați la pat pentru nevoile fiziologice. – Din bg., sb. ploska.

DOOM

plóscă s. f., g.-d. art. plóștii; pl. ploști

ploști
PLOȘTÍ vb. IV v. pleoști.

ploștii
PLÓSCĂ, ploști, s. f. 1. Vas de lemn, de lut ars, de metal sau de piele, cu capacitate mică, rotund și turtit, cu gâtul scurt și strâmt, în care se ține băutură și care se poartă atârnat de o curea. ◊ Expr. A umbla cu (sau a purta) plosca (cu minciuni) = a colporta minciuni, a duce vorbe, bârfeli de la unii la alții. 2. (Înv.) Vas în care vânătorul își ținea praful de pușcă. 3. Vas făcut din tablă smălțuită, sticlă, material plastic etc., cu o deschizătură largă în partea de sus, folosit de bolnavii imobilizați la pat pentru nevoile fiziologice. – Din bg., sb. ploska.

DOOM

plóscă s. f., g.-d. art. plóștii; pl. ploști

ploștile
PLÓSCĂ, ploști, s. f. 1. Vas de lemn, de lut ars, de metal sau de piele, cu capacitate mică, rotund și turtit, cu gâtul scurt și strâmt, în care se ține băutură și care se poartă atârnat de o curea. ◊ Expr. A umbla cu (sau a purta) plosca (cu minciuni) = a colporta minciuni, a duce vorbe, bârfeli de la unii la alții. 2. (Înv.) Vas în care vânătorul își ținea praful de pușcă. 3. Vas făcut din tablă smălțuită, sticlă, material plastic etc., cu o deschizătură largă în partea de sus, folosit de bolnavii imobilizați la pat pentru nevoile fiziologice. – Din bg., sb. ploska.

DOOM

plóscă s. f., g.-d. art. plóștii; pl. ploști

ploștilor
PLÓSCĂ, ploști, s. f. 1. Vas de lemn, de lut ars, de metal sau de piele, cu capacitate mică, rotund și turtit, cu gâtul scurt și strâmt, în care se ține băutură și care se poartă atârnat de o curea. ◊ Expr. A umbla cu (sau a purta) plosca (cu minciuni) = a colporta minciuni, a duce vorbe, bârfeli de la unii la alții. 2. (Înv.) Vas în care vânătorul își ținea praful de pușcă. 3. Vas făcut din tablă smălțuită, sticlă, material plastic etc., cu o deschizătură largă în partea de sus, folosit de bolnavii imobilizați la pat pentru nevoile fiziologice. – Din bg., sb. ploska.

DOOM

plóscă s. f., g.-d. art. plóștii; pl. ploști

ploștina
PLÓȘTINĂ, ploștine, s. f. (Reg.) Teren umed și mocirlos; mlaștină. – Din sb. ploština.

DOOM

plóștină (reg.) s. f., g.-d. art. plóștinei; pl. plóștine

ploștine
PLÓȘTINĂ, ploștine, s. f. (Reg.) Teren umed și mocirlos; mlaștină. – Din sb. ploština.

DOOM

plóștină (reg.) s. f., g.-d. art. plóștinei; pl. plóștine

ploștinei
PLÓȘTINĂ, ploștine, s. f. (Reg.) Teren umed și mocirlos; mlaștină. – Din sb. ploština.

DOOM

plóștină (reg.) s. f., g.-d. art. plóștinei; pl. plóștine

ploștinele
PLÓȘTINĂ, ploștine, s. f. (Reg.) Teren umed și mocirlos; mlaștină. – Din sb. ploština.

DOOM

plóștină (reg.) s. f., g.-d. art. plóștinei; pl. plóștine

ploștinelor
PLÓȘTINĂ, ploștine, s. f. (Reg.) Teren umed și mocirlos; mlaștină. – Din sb. ploština.

DOOM

plóștină (reg.) s. f., g.-d. art. plóștinei; pl. plóștine

plug
PLUG, pluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă cu tracțiune animală sau mecanică, folosită la arat, la dezmiriștit etc. ◊ Expr. De la coarnele plugului = de la țară. ♦ Arat¹, plugărit. ♦ Îndeletnicirea, ocupația plugarului; plugărie¹. ◊ Expr. Acesta (sau acela) mi-i plugul = aceasta (sau aceea) îmi este meseria, ocupația. ♦ Fig. Ogor, pământ; țară. 2. (În sintagmele) Plug de cărbune = mașină de lucru prevăzută cu lame sau cuțite pentru dislocarea materialului, folosită la executarea mecanizată a operațiilor de abataj și de încărcare a cărbunilor. Plug nivelator = mașină folosită la nivelarea terenurilor și la împrăștierea unui material pe o șosea sau pe un teren. Plug pentru șanțuri = mașină de lucru cu cuțite speciale care servește la săparea șanțurilor. Plug de zăpadă = vehicul echipat cu un dispozitiv pentru curățarea zăpezii de pe o cale de comunicație. 3. Piesă metalică montată transversal pe o bandă de transport, pentru a face ca materialul transportat să cadă alături de bandă. 4. Figură de schi care constă în apropierea din mers a vârfurilor schiurilor în formă de unghi, pentru a frâna sau pentru a reduce viteza. 5. (Reg.) Plugușor (2). – Din sl. plugŭ.

DOOM

plug s. n., pl. plúguri

plugar
PLUGÁR, plugari, s. m. 1. Țăran care se ocupă cu lucrarea pământului; agricultor; p. gener. țăran. 2. (Reg.) Flăcău care umblă cu plugușorul în ajunul Anului Nou. – Plug + suf. -ar.

DOOM

plugár s. m., pl. plugári

plugari
PLUGÁR, plugari, s. m. 1. Țăran care se ocupă cu lucrarea pământului; agricultor; p. gener. țăran. 2. (Reg.) Flăcău care umblă cu plugușorul în ajunul Anului Nou. – Plug + suf. -ar.

DOOM

plugár s. m., pl. plugári

plugarii
PLUGÁR, plugari, s. m. 1. Țăran care se ocupă cu lucrarea pământului; agricultor; p. gener. țăran. 2. (Reg.) Flăcău care umblă cu plugușorul în ajunul Anului Nou. – Plug + suf. -ar.

DOOM

plugár s. m., pl. plugári

plugarilor
PLUGÁR, plugari, s. m. 1. Țăran care se ocupă cu lucrarea pământului; agricultor; p. gener. țăran. 2. (Reg.) Flăcău care umblă cu plugușorul în ajunul Anului Nou. – Plug + suf. -ar.

DOOM

plugár s. m., pl. plugári

plugarul
PLUGÁR, plugari, s. m. 1. Țăran care se ocupă cu lucrarea pământului; agricultor; p. gener. țăran. 2. (Reg.) Flăcău care umblă cu plugușorul în ajunul Anului Nou. – Plug + suf. -ar.

DOOM

plugár s. m., pl. plugári

plugarului
PLUGÁR, plugari, s. m. 1. Țăran care se ocupă cu lucrarea pământului; agricultor; p. gener. țăran. 2. (Reg.) Flăcău care umblă cu plugușorul în ajunul Anului Nou. – Plug + suf. -ar.

DOOM

plugár s. m., pl. plugári

plugul
PLUG, pluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă cu tracțiune animală sau mecanică, folosită la arat, la dezmiriștit etc. ◊ Expr. De la coarnele plugului = de la țară. ♦ Arat¹, plugărit. ♦ Îndeletnicirea, ocupația plugarului; plugărie¹. ◊ Expr. Acesta (sau acela) mi-i plugul = aceasta (sau aceea) îmi este meseria, ocupația. ♦ Fig. Ogor, pământ; țară. 2. (În sintagmele) Plug de cărbune = mașină de lucru prevăzută cu lame sau cuțite pentru dislocarea materialului, folosită la executarea mecanizată a operațiilor de abataj și de încărcare a cărbunilor. Plug nivelator = mașină folosită la nivelarea terenurilor și la împrăștierea unui material pe o șosea sau pe un teren. Plug pentru șanțuri = mașină de lucru cu cuțite speciale care servește la săparea șanțurilor. Plug de zăpadă = vehicul echipat cu un dispozitiv pentru curățarea zăpezii de pe o cale de comunicație. 3. Piesă metalică montată transversal pe o bandă de transport, pentru a face ca materialul transportat să cadă alături de bandă. 4. Figură de schi care constă în apropierea din mers a vârfurilor schiurilor în formă de unghi, pentru a frâna sau pentru a reduce viteza. 5. (Reg.) Plugușor (2). – Din sl. plugŭ.

DOOM

plug s. n., pl. plúguri

pluguleț
PLUGULÉȚ, plugulețe, s. n. (Rar) Plugușor. – Plug + suf. -uleț.

DOOM

pluguléț (rar) s. n., pl. pluguléțe

plugulețe
PLUGULÉȚ, plugulețe, s. n. (Rar) Plugușor. – Plug + suf. -uleț.

DOOM

pluguléț (rar) s. n., pl. pluguléțe

plugulețele
PLUGULÉȚ, plugulețe, s. n. (Rar) Plugușor. – Plug + suf. -uleț.

DOOM

pluguléț (rar) s. n., pl. pluguléțe

plugulețelor
PLUGULÉȚ, plugulețe, s. n. (Rar) Plugușor. – Plug + suf. -uleț.

DOOM

pluguléț (rar) s. n., pl. pluguléțe

plugulețul
PLUGULÉȚ, plugulețe, s. n. (Rar) Plugușor. – Plug + suf. -uleț.

DOOM

pluguléț (rar) s. n., pl. pluguléțe

plugulețului
PLUGULÉȚ, plugulețe, s. n. (Rar) Plugușor. – Plug + suf. -uleț.

DOOM

pluguléț (rar) s. n., pl. pluguléțe

plugului
PLUG, pluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă cu tracțiune animală sau mecanică, folosită la arat, la dezmiriștit etc. ◊ Expr. De la coarnele plugului = de la țară. ♦ Arat¹, plugărit. ♦ Îndeletnicirea, ocupația plugarului; plugărie¹. ◊ Expr. Acesta (sau acela) mi-i plugul = aceasta (sau aceea) îmi este meseria, ocupația. ♦ Fig. Ogor, pământ; țară. 2. (În sintagmele) Plug de cărbune = mașină de lucru prevăzută cu lame sau cuțite pentru dislocarea materialului, folosită la executarea mecanizată a operațiilor de abataj și de încărcare a cărbunilor. Plug nivelator = mașină folosită la nivelarea terenurilor și la împrăștierea unui material pe o șosea sau pe un teren. Plug pentru șanțuri = mașină de lucru cu cuțite speciale care servește la săparea șanțurilor. Plug de zăpadă = vehicul echipat cu un dispozitiv pentru curățarea zăpezii de pe o cale de comunicație. 3. Piesă metalică montată transversal pe o bandă de transport, pentru a face ca materialul transportat să cadă alături de bandă. 4. Figură de schi care constă în apropierea din mers a vârfurilor schiurilor în formă de unghi, pentru a frâna sau pentru a reduce viteza. 5. (Reg.) Plugușor (2). – Din sl. plugŭ.

DOOM

plug s. n., pl. plúguri

pluguri
PLUG, pluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă cu tracțiune animală sau mecanică, folosită la arat, la dezmiriștit etc. ◊ Expr. De la coarnele plugului = de la țară. ♦ Arat¹, plugărit. ♦ Îndeletnicirea, ocupația plugarului; plugărie¹. ◊ Expr. Acesta (sau acela) mi-i plugul = aceasta (sau aceea) îmi este meseria, ocupația. ♦ Fig. Ogor, pământ; țară. 2. (În sintagmele) Plug de cărbune = mașină de lucru prevăzută cu lame sau cuțite pentru dislocarea materialului, folosită la executarea mecanizată a operațiilor de abataj și de încărcare a cărbunilor. Plug nivelator = mașină folosită la nivelarea terenurilor și la împrăștierea unui material pe o șosea sau pe un teren. Plug pentru șanțuri = mașină de lucru cu cuțite speciale care servește la săparea șanțurilor. Plug de zăpadă = vehicul echipat cu un dispozitiv pentru curățarea zăpezii de pe o cale de comunicație. 3. Piesă metalică montată transversal pe o bandă de transport, pentru a face ca materialul transportat să cadă alături de bandă. 4. Figură de schi care constă în apropierea din mers a vârfurilor schiurilor în formă de unghi, pentru a frâna sau pentru a reduce viteza. 5. (Reg.) Plugușor (2). – Din sl. plugŭ.

DOOM

plug s. n., pl. plúguri

plugurile
PLUG, pluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă cu tracțiune animală sau mecanică, folosită la arat, la dezmiriștit etc. ◊ Expr. De la coarnele plugului = de la țară. ♦ Arat¹, plugărit. ♦ Îndeletnicirea, ocupația plugarului; plugărie¹. ◊ Expr. Acesta (sau acela) mi-i plugul = aceasta (sau aceea) îmi este meseria, ocupația. ♦ Fig. Ogor, pământ; țară. 2. (În sintagmele) Plug de cărbune = mașină de lucru prevăzută cu lame sau cuțite pentru dislocarea materialului, folosită la executarea mecanizată a operațiilor de abataj și de încărcare a cărbunilor. Plug nivelator = mașină folosită la nivelarea terenurilor și la împrăștierea unui material pe o șosea sau pe un teren. Plug pentru șanțuri = mașină de lucru cu cuțite speciale care servește la săparea șanțurilor. Plug de zăpadă = vehicul echipat cu un dispozitiv pentru curățarea zăpezii de pe o cale de comunicație. 3. Piesă metalică montată transversal pe o bandă de transport, pentru a face ca materialul transportat să cadă alături de bandă. 4. Figură de schi care constă în apropierea din mers a vârfurilor schiurilor în formă de unghi, pentru a frâna sau pentru a reduce viteza. 5. (Reg.) Plugușor (2). – Din sl. plugŭ.

DOOM

plug s. n., pl. plúguri

plugurilor
PLUG, pluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă cu tracțiune animală sau mecanică, folosită la arat, la dezmiriștit etc. ◊ Expr. De la coarnele plugului = de la țară. ♦ Arat¹, plugărit. ♦ Îndeletnicirea, ocupația plugarului; plugărie¹. ◊ Expr. Acesta (sau acela) mi-i plugul = aceasta (sau aceea) îmi este meseria, ocupația. ♦ Fig. Ogor, pământ; țară. 2. (În sintagmele) Plug de cărbune = mașină de lucru prevăzută cu lame sau cuțite pentru dislocarea materialului, folosită la executarea mecanizată a operațiilor de abataj și de încărcare a cărbunilor. Plug nivelator = mașină folosită la nivelarea terenurilor și la împrăștierea unui material pe o șosea sau pe un teren. Plug pentru șanțuri = mașină de lucru cu cuțite speciale care servește la săparea șanțurilor. Plug de zăpadă = vehicul echipat cu un dispozitiv pentru curățarea zăpezii de pe o cale de comunicație. 3. Piesă metalică montată transversal pe o bandă de transport, pentru a face ca materialul transportat să cadă alături de bandă. 4. Figură de schi care constă în apropierea din mers a vârfurilor schiurilor în formă de unghi, pentru a frâna sau pentru a reduce viteza. 5. (Reg.) Plugușor (2). – Din sl. plugŭ.

DOOM

plug s. n., pl. plúguri

plugușoare
PLUGUȘÓR, plugușoare, s. n. 1. Diminutiv al lui plug; pluguleț, pluguț. 2. Plug (1) împodobit cu hârtie colorată, cu flori etc., cu care umblă flăcăii în ajunul Anului Nou, recitând colinde, sunând din clopoței, pocnind din bici etc.; p. ext. datina uratului de Anul Nou în folclorul românesc, precum și versurile care se rostesc cu această ocazie; pluguleț, plug (5). – Plug + suf. -ușor.

DOOM

plugușór s. n., pl. plugușoáre

plugușoarele
PLUGUȘÓR, plugușoare, s. n. 1. Diminutiv al lui plug; pluguleț, pluguț. 2. Plug (1) împodobit cu hârtie colorată, cu flori etc., cu care umblă flăcăii în ajunul Anului Nou, recitând colinde, sunând din clopoței, pocnind din bici etc.; p. ext. datina uratului de Anul Nou în folclorul românesc, precum și versurile care se rostesc cu această ocazie; pluguleț, plug (5). – Plug + suf. -ușor.

DOOM

plugușór s. n., pl. plugușoáre

plugușoarelor
PLUGUȘÓR, plugușoare, s. n. 1. Diminutiv al lui plug; pluguleț, pluguț. 2. Plug (1) împodobit cu hârtie colorată, cu flori etc., cu care umblă flăcăii în ajunul Anului Nou, recitând colinde, sunând din clopoței, pocnind din bici etc.; p. ext. datina uratului de Anul Nou în folclorul românesc, precum și versurile care se rostesc cu această ocazie; pluguleț, plug (5). – Plug + suf. -ușor.

DOOM

plugușór s. n., pl. plugușoáre

plugușor
PLUGUȘÓR, plugușoare, s. n. 1. Diminutiv al lui plug; pluguleț, pluguț. 2. Plug (1) împodobit cu hârtie colorată, cu flori etc., cu care umblă flăcăii în ajunul Anului Nou, recitând colinde, sunând din clopoței, pocnind din bici etc.; p. ext. datina uratului de Anul Nou în folclorul românesc, precum și versurile care se rostesc cu această ocazie; pluguleț, plug (5). – Plug + suf. -ușor.

DOOM

plugușór s. n., pl. plugușoáre

plugușorul
PLUGUȘÓR, plugușoare, s. n. 1. Diminutiv al lui plug; pluguleț, pluguț. 2. Plug (1) împodobit cu hârtie colorată, cu flori etc., cu care umblă flăcăii în ajunul Anului Nou, recitând colinde, sunând din clopoței, pocnind din bici etc.; p. ext. datina uratului de Anul Nou în folclorul românesc, precum și versurile care se rostesc cu această ocazie; pluguleț, plug (5). – Plug + suf. -ușor.

DOOM

plugușór s. n., pl. plugușoáre

plugușorului
PLUGUȘÓR, plugușoare, s. n. 1. Diminutiv al lui plug; pluguleț, pluguț. 2. Plug (1) împodobit cu hârtie colorată, cu flori etc., cu care umblă flăcăii în ajunul Anului Nou, recitând colinde, sunând din clopoței, pocnind din bici etc.; p. ext. datina uratului de Anul Nou în folclorul românesc, precum și versurile care se rostesc cu această ocazie; pluguleț, plug (5). – Plug + suf. -ușor.

DOOM

plugușór s. n., pl. plugușoáre

pluguț
PLUGÚȚ, pluguțe, s. n. (Reg.) Plugușor (1). – Plug + suf. -uț.

DOOM

plugúț (reg.) s. n., pl. plugúțe

pluguțe
PLUGÚȚ, pluguțe, s. n. (Reg.) Plugușor (1). – Plug + suf. -uț.

DOOM

plugúț (reg.) s. n., pl. plugúțe

pluguțele
PLUGÚȚ, pluguțe, s. n. (Reg.) Plugușor (1). – Plug + suf. -uț.

DOOM

plugúț (reg.) s. n., pl. plugúțe

pluguțelor
PLUGÚȚ, pluguțe, s. n. (Reg.) Plugușor (1). – Plug + suf. -uț.

DOOM

plugúț (reg.) s. n., pl. plugúțe

pluguțul
PLUGÚȚ, pluguțe, s. n. (Reg.) Plugușor (1). – Plug + suf. -uț.

DOOM

plugúț (reg.) s. n., pl. plugúțe

pluguțului
PLUGÚȚ, pluguțe, s. n. (Reg.) Plugușor (1). – Plug + suf. -uț.

DOOM

plugúț (reg.) s. n., pl. plugúțe

plugăraș
PLUGĂRÁȘ, plugărași, s. m. Diminutiv al lui plugar. 1. v. plugar (1). Plugărașii să strîngea... Cîte-o bucătură lua, D-a-n picioare că mînca. PĂSCULESCU, L. P. 197. 2. v. plugar (2). Mai totdeauna plugarii, plugărașii sau urătorii au și cîte un buhai... pe care îl trag fără curmare. PAMFILE, A. R. 30. Bună vremea, Bună vremea! Bade gazdă, odihnești Ori numai ne amăgești, Ori plugărași nu dorești. TEODORESCU, P. F. 148.

plugărea
PLUGĂRI, plugăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A munci pământul în calitate de plugar (1); a lucra pământul cu plugul (I). – Din plugar.

DOOM

plugărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plugărésc, imperf. 3 sg. plugăreá; conj. prez. 3 să plugăreáscă

plugăreai
PLUGĂRI, plugăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A munci pământul în calitate de plugar (1); a lucra pământul cu plugul (I). – Din plugar.

DOOM

plugărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plugărésc, imperf. 3 sg. plugăreá; conj. prez. 3 să plugăreáscă

plugăream
PLUGĂRI, plugăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A munci pământul în calitate de plugar (1); a lucra pământul cu plugul (I). – Din plugar.

DOOM

plugărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plugărésc, imperf. 3 sg. plugăreá; conj. prez. 3 să plugăreáscă

plugăreasca
PLUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, plugărești, adj. (Rar) Privitor la plugar sau la plugărie; care ține de plugar sau de plugărie; specific plugarului. – Plugar + suf. -esc.

DOOM

plugărésc (rar) adj. m., f. plugăreáscă; pl. m. și f. plugăréști

plugărească
PLUGĂRI, plugăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A munci pământul în calitate de plugar (1); a lucra pământul cu plugul (I). – Din plugar.

DOOM

plugărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plugărésc, imperf. 3 sg. plugăreá; conj. prez. 3 să plugăreáscă

plugăreau
PLUGĂRI, plugăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A munci pământul în calitate de plugar (1); a lucra pământul cu plugul (I). – Din plugar.

DOOM

plugărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plugărésc, imperf. 3 sg. plugăreá; conj. prez. 3 să plugăreáscă

plugăreați
PLUGĂRI, plugăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A munci pământul în calitate de plugar (1); a lucra pământul cu plugul (I). – Din plugar.

DOOM

plugărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plugărésc, imperf. 3 sg. plugăreá; conj. prez. 3 să plugăreáscă

plugărel
PLUGĂRÉL, plugărei, s. m. Plugăraș (2). Și-și luase bădișorul Tăvala și plugușorul, Cei doisprece bourei Și doisprece plugărei. TEODORESCU, P. P. 148.

plugăresc
PLUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, plugărești, adj. (Rar) Privitor la plugar sau la plugărie; care ține de plugar sau de plugărie; specific plugarului. – Plugar + suf. -esc.

DOOM

plugărésc (rar) adj. m., f. plugăreáscă; pl. m. și f. plugăréști

plugăresc
PLUGĂRI, plugăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A munci pământul în calitate de plugar (1); a lucra pământul cu plugul (I). – Din plugar.

DOOM

plugărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plugărésc, imperf. 3 sg. plugăreá; conj. prez. 3 să plugăreáscă

plugărescul
PLUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, plugărești, adj. (Rar) Privitor la plugar sau la plugărie; care ține de plugar sau de plugărie; specific plugarului. – Plugar + suf. -esc.

DOOM

plugărésc (rar) adj. m., f. plugăreáscă; pl. m. și f. plugăréști

plugărescului
PLUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, plugărești, adj. (Rar) Privitor la plugar sau la plugărie; care ține de plugar sau de plugărie; specific plugarului. – Plugar + suf. -esc.

DOOM

plugărésc (rar) adj. m., f. plugăreáscă; pl. m. și f. plugăréști

plugărește
PLUGĂRÉȘTE adv. (Rar) Ca un plugar (1), în felul plugarului. – Plugar + suf. -ește.

DOOM

plugăréște (rar) adv.

plugărește
PLUGĂRI, plugăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A munci pământul în calitate de plugar (1); a lucra pământul cu plugul (I). – Din plugar.

DOOM

plugărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plugărésc, imperf. 3 sg. plugăreá; conj. prez. 3 să plugăreáscă

plugărești
PLUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, plugărești, adj. (Rar) Privitor la plugar sau la plugărie; care ține de plugar sau de plugărie; specific plugarului. – Plugar + suf. -esc.

DOOM

plugărésc (rar) adj. m., f. plugăreáscă; pl. m. și f. plugăréști

plugărești
PLUGĂRI, plugăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A munci pământul în calitate de plugar (1); a lucra pământul cu plugul (I). – Din plugar.

DOOM

plugărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plugărésc, imperf. 3 sg. plugăreá; conj. prez. 3 să plugăreáscă

plugăreștii
PLUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, plugărești, adj. (Rar) Privitor la plugar sau la plugărie; care ține de plugar sau de plugărie; specific plugarului. – Plugar + suf. -esc.

DOOM

plugărésc (rar) adj. m., f. plugăreáscă; pl. m. și f. plugăréști

plugăreștile
PLUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, plugărești, adj. (Rar) Privitor la plugar sau la plugărie; care ține de plugar sau de plugărie; specific plugarului. – Plugar + suf. -esc.

DOOM

plugărésc (rar) adj. m., f. plugăreáscă; pl. m. și f. plugăréști

plugăreștilor
PLUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, plugărești, adj. (Rar) Privitor la plugar sau la plugărie; care ține de plugar sau de plugărie; specific plugarului. – Plugar + suf. -esc.

DOOM

plugărésc (rar) adj. m., f. plugăreáscă; pl. m. și f. plugăréști

plugări
PLUGĂRI, plugăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A munci pământul în calitate de plugar (1); a lucra pământul cu plugul (I). – Din plugar.

DOOM

plugărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plugărésc, imperf. 3 sg. plugăreá; conj. prez. 3 să plugăreáscă

plugăria
PLUGĂRÍE s. f. Plugărit; îndeletnicirea, ocupația plugarului (1). – Plugar + suf. -ie.

DOOM

plugăríe (rar) s. f., art. plugăría, g.-d. plugăríi, art. plugăríei

plugărie
PLUGĂRÍE s. f. Plugărit; îndeletnicirea, ocupația plugarului (1). – Plugar + suf. -ie.

DOOM

plugăríe (rar) s. f., art. plugăría, g.-d. plugăríi, art. plugăríei

plugăriei
PLUGĂRÍE s. f. Plugărit; îndeletnicirea, ocupația plugarului (1). – Plugar + suf. -ie.

DOOM

plugăríe (rar) s. f., art. plugăría, g.-d. plugăríi, art. plugăríei

plugării
PLUGĂRI, plugăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A munci pământul în calitate de plugar (1); a lucra pământul cu plugul (I). – Din plugar.

DOOM

plugărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plugărésc, imperf. 3 sg. plugăreá; conj. prez. 3 să plugăreáscă

plugării
PLUGĂRÍE s. f. Plugărit; îndeletnicirea, ocupația plugarului (1). – Plugar + suf. -ie.

DOOM

plugăríe (rar) s. f., art. plugăría, g.-d. plugăríi, art. plugăríei

plugărim
PLUGĂRI, plugăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A munci pământul în calitate de plugar (1); a lucra pământul cu plugul (I). – Din plugar.

DOOM

plugărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plugărésc, imperf. 3 sg. plugăreá; conj. prez. 3 să plugăreáscă

plugărime
PLUGĂRÍME s. f. (Rar) Mulțime de plugari, totalitatea plugarilor; p. gener. țărănime. – Plugar + suf. -inie.

DOOM

plugăríme (rar) s. f., g.-d. art. plugărímii

plugărimea
PLUGĂRÍME s. f. (Rar) Mulțime de plugari, totalitatea plugarilor; p. gener. țărănime. – Plugar + suf. -inie.

DOOM

plugăríme (rar) s. f., g.-d. art. plugărímii

plugărimi
PLUGĂRÍME s. f. (Rar) Mulțime de plugari, totalitatea plugarilor; p. gener. țărănime. – Plugar + suf. -inie.

DOOM

plugăríme (rar) s. f., g.-d. art. plugărímii

plugărimii
PLUGĂRÍME s. f. (Rar) Mulțime de plugari, totalitatea plugarilor; p. gener. țărănime. – Plugar + suf. -inie.

DOOM

plugăríme (rar) s. f., g.-d. art. plugărímii

plugărind
PLUGĂRI, plugăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A munci pământul în calitate de plugar (1); a lucra pământul cu plugul (I). – Din plugar.

DOOM

plugărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plugărésc, imperf. 3 sg. plugăreá; conj. prez. 3 să plugăreáscă

plugărire
PLUGĂRI, plugăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A munci pământul în calitate de plugar (1); a lucra pământul cu plugul (I). – Din plugar.

DOOM

plugărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plugărésc, imperf. 3 sg. plugăreá; conj. prez. 3 să plugăreáscă

plugărire
PLUGĂRÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a plugări. – V. plugări.

DOOM

plugăríre (rar) s. f., g.-d. art. plugărírii

plugărirea
PLUGĂRÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a plugări. – V. plugări.

DOOM

plugăríre (rar) s. f., g.-d. art. plugărírii

plugăriri
PLUGĂRÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a plugări. – V. plugări.

DOOM

plugăríre (rar) s. f., g.-d. art. plugărírii

plugăririi
PLUGĂRÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a plugări. – V. plugări.

DOOM

plugăríre (rar) s. f., g.-d. art. plugărírii

plugăririle
PLUGĂRÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a plugări. – V. plugări.

DOOM

plugăríre (rar) s. f., g.-d. art. plugărírii

plugăririlor
PLUGĂRÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a plugări. – V. plugări.

DOOM

plugăríre (rar) s. f., g.-d. art. plugărírii

plugăriră
PLUGĂRI, plugăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A munci pământul în calitate de plugar (1); a lucra pământul cu plugul (I). – Din plugar.

DOOM

plugărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plugărésc, imperf. 3 sg. plugăreá; conj. prez. 3 să plugăreáscă

plugărirăm
PLUGĂRI, plugăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A munci pământul în calitate de plugar (1); a lucra pământul cu plugul (I). – Din plugar.

DOOM

plugărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plugărésc, imperf. 3 sg. plugăreá; conj. prez. 3 să plugăreáscă

plugărirăți
PLUGĂRI, plugăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A munci pământul în calitate de plugar (1); a lucra pământul cu plugul (I). – Din plugar.

DOOM

plugărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plugărésc, imperf. 3 sg. plugăreá; conj. prez. 3 să plugăreáscă

plugărise
PLUGĂRI, plugăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A munci pământul în calitate de plugar (1); a lucra pământul cu plugul (I). – Din plugar.

DOOM

plugărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plugărésc, imperf. 3 sg. plugăreá; conj. prez. 3 să plugăreáscă

plugărisem
PLUGĂRI, plugăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A munci pământul în calitate de plugar (1); a lucra pământul cu plugul (I). – Din plugar.

DOOM

plugărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plugărésc, imperf. 3 sg. plugăreá; conj. prez. 3 să plugăreáscă

plugăriseră
PLUGĂRI, plugăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A munci pământul în calitate de plugar (1); a lucra pământul cu plugul (I). – Din plugar.

DOOM

plugărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plugărésc, imperf. 3 sg. plugăreá; conj. prez. 3 să plugăreáscă

plugăriserăm
PLUGĂRI, plugăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A munci pământul în calitate de plugar (1); a lucra pământul cu plugul (I). – Din plugar.

DOOM

plugărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plugărésc, imperf. 3 sg. plugăreá; conj. prez. 3 să plugăreáscă

plugăriserăți
PLUGĂRI, plugăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A munci pământul în calitate de plugar (1); a lucra pământul cu plugul (I). – Din plugar.

DOOM

plugărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plugărésc, imperf. 3 sg. plugăreá; conj. prez. 3 să plugăreáscă

plugăriseși
PLUGĂRI, plugăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A munci pământul în calitate de plugar (1); a lucra pământul cu plugul (I). – Din plugar.

DOOM

plugărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plugărésc, imperf. 3 sg. plugăreá; conj. prez. 3 să plugăreáscă

plugăriseți
PLUGĂRI, plugăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A munci pământul în calitate de plugar (1); a lucra pământul cu plugul (I). – Din plugar.

DOOM

plugărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plugărésc, imperf. 3 sg. plugăreá; conj. prez. 3 să plugăreáscă

plugărit
PLUGĂRI, plugăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A munci pământul în calitate de plugar (1); a lucra pământul cu plugul (I). – Din plugar.

DOOM

plugărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plugărésc, imperf. 3 sg. plugăreá; conj. prez. 3 să plugăreáscă

plugărit
PLUGĂRÍT s. n. Acțiunea de a plugări; plugărire. – V. plugări.

DOOM

plugărít s. n.

plugăritul
PLUGĂRÍT s. n. Acțiunea de a plugări; plugărire. – V. plugări.

DOOM

plugărít s. n.

plugăritului
PLUGĂRÍT s. n. Acțiunea de a plugări; plugărire. – V. plugări.

DOOM

plugărít s. n.

plugăriși
PLUGĂRI, plugăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A munci pământul în calitate de plugar (1); a lucra pământul cu plugul (I). – Din plugar.

DOOM

plugărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plugărésc, imperf. 3 sg. plugăreá; conj. prez. 3 să plugăreáscă

plugăriți
PLUGĂRI, plugăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A munci pământul în calitate de plugar (1); a lucra pământul cu plugul (I). – Din plugar.

DOOM

plugărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plugărésc, imperf. 3 sg. plugăreá; conj. prez. 3 să plugăreáscă

plumb
PLUMB, (1) s. n., (2) plumbi, s. m., (3, 4) plumburi, s. n. 1. S. n. Element chimic metalic, moale și greu, maleabil, de culoare cenușie-albăstruie, lucios în momentul obținerii sau când este așchiat sau pilit proaspăt, rău conducător de căldură și de electricitate, folosit la fabricarea țevilor de canalizare și a tablelor pentru căptușirea unor aparate în industria chimică, la confecționarea plăcilor de acumulatoare etc. ◊ Loc. adv. Ca plumbul = greu. ◊ Apă de plumb = soluție bazică de acetat de plumb, cu gust dulce, folosită în medicină, în industria textilă etc. 2. S. m. Glonț, proiectil. 3. S. n. (Înv. și reg.) Disc mic de plumb (1) cu care se sigilează colete, vagoane, saci etc.; pecete de plumb. ♦ Greutate de diferite forme, folosită ca lest. 4. S. n. (Reg.) Creion. ♦ (Reg.; și în sintagma plumb de placă) Condei special cu care se scria pe tăblițele de ardezie. – Lat. plumbum.

DOOM

plumb³ (pecete, condei) (înv., reg.) s. n., pl. plúmburi

plumbaginacee
PLUMBAGINACÉE s.f.pl. Familie de plante dicotiledonate, având ca tip planta plumbago; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. plombaginacées].

plumbago
PLUMBÁGO s.m. Plantă ornamentală din sudul Australiei cu flori albastre. [< lat. plumbago].

plumbat
PLUMBÁT, plumbați, s. m. Sare a plumbului tetravalent, obținut din carbonat alcalin cu litargă. – Din germ. Plumbat.

DOOM

plumbát s. m., pl. plumbáți

plumbatul
PLUMBÁT, plumbați, s. m. Sare a plumbului tetravalent, obținut din carbonat alcalin cu litargă. – Din germ. Plumbat.

DOOM

plumbát s. m., pl. plumbáți

plumbatului
PLUMBÁT, plumbați, s. m. Sare a plumbului tetravalent, obținut din carbonat alcalin cu litargă. – Din germ. Plumbat.

DOOM

plumbát s. m., pl. plumbáți

plumbați
PLUMBÁT, plumbați, s. m. Sare a plumbului tetravalent, obținut din carbonat alcalin cu litargă. – Din germ. Plumbat.

DOOM

plumbát s. m., pl. plumbáți

plumbații
PLUMBÁT, plumbați, s. m. Sare a plumbului tetravalent, obținut din carbonat alcalin cu litargă. – Din germ. Plumbat.

DOOM

plumbát s. m., pl. plumbáți

plumbaților
PLUMBÁT, plumbați, s. m. Sare a plumbului tetravalent, obținut din carbonat alcalin cu litargă. – Din germ. Plumbat.

DOOM

plumbát s. m., pl. plumbáți

plumbi
PLUMB, (1) s. n., (2) plumbi, s. m., (3, 4) plumburi, s. n. 1. S. n. Element chimic metalic, moale și greu, maleabil, de culoare cenușie-albăstruie, lucios în momentul obținerii sau când este așchiat sau pilit proaspăt, rău conducător de căldură și de electricitate, folosit la fabricarea țevilor de canalizare și a tablelor pentru căptușirea unor aparate în industria chimică, la confecționarea plăcilor de acumulatoare etc. ◊ Loc. adv. Ca plumbul = greu. ◊ Apă de plumb = soluție bazică de acetat de plumb, cu gust dulce, folosită în medicină, în industria textilă etc. 2. S. m. Glonț, proiectil. 3. S. n. (Înv. și reg.) Disc mic de plumb (1) cu care se sigilează colete, vagoane, saci etc.; pecete de plumb. ♦ Greutate de diferite forme, folosită ca lest. 4. S. n. (Reg.) Creion. ♦ (Reg.; și în sintagma plumb de placă) Condei special cu care se scria pe tăblițele de ardezie. – Lat. plumbum.

DOOM

plumb³ (pecete, condei) (înv., reg.) s. n., pl. plúmburi

plumbic
PLÚMBIC, -Ă, plumbici, -ce, adj. Plumbifer. – Din fr. plombique (după plumb).

DOOM

plúmbic adj. m., pl. plúmbici; f. plúmbică, pl. plúmbice

plumbica
PLÚMBIC, -Ă, plumbici, -ce, adj. Plumbifer. – Din fr. plombique (după plumb).

DOOM

plúmbic adj. m., pl. plúmbici; f. plúmbică, pl. plúmbice

plumbice
PLÚMBIC, -Ă, plumbici, -ce, adj. Plumbifer. – Din fr. plombique (după plumb).

DOOM

plúmbic adj. m., pl. plúmbici; f. plúmbică, pl. plúmbice

plumbicei
PLÚMBIC, -Ă, plumbici, -ce, adj. Plumbifer. – Din fr. plombique (după plumb).

DOOM

plúmbic adj. m., pl. plúmbici; f. plúmbică, pl. plúmbice

plumbicele
PLÚMBIC, -Ă, plumbici, -ce, adj. Plumbifer. – Din fr. plombique (după plumb).

DOOM

plúmbic adj. m., pl. plúmbici; f. plúmbică, pl. plúmbice

plumbicelor
PLÚMBIC, -Ă, plumbici, -ce, adj. Plumbifer. – Din fr. plombique (după plumb).

DOOM

plúmbic adj. m., pl. plúmbici; f. plúmbică, pl. plúmbice

plumbici
PLÚMBIC, -Ă, plumbici, -ce, adj. Plumbifer. – Din fr. plombique (după plumb).

DOOM

plúmbic adj. m., pl. plúmbici; f. plúmbică, pl. plúmbice

plumbicii
PLÚMBIC, -Ă, plumbici, -ce, adj. Plumbifer. – Din fr. plombique (după plumb).

DOOM

plúmbic adj. m., pl. plúmbici; f. plúmbică, pl. plúmbice

plumbicilor
PLÚMBIC, -Ă, plumbici, -ce, adj. Plumbifer. – Din fr. plombique (după plumb).

DOOM

plúmbic adj. m., pl. plúmbici; f. plúmbică, pl. plúmbice

plumbicul
PLÚMBIC, -Ă, plumbici, -ce, adj. Plumbifer. – Din fr. plombique (după plumb).

DOOM

plúmbic adj. m., pl. plúmbici; f. plúmbică, pl. plúmbice

plumbicului
PLÚMBIC, -Ă, plumbici, -ce, adj. Plumbifer. – Din fr. plombique (după plumb).

DOOM

plúmbic adj. m., pl. plúmbici; f. plúmbică, pl. plúmbice

plumbifer
PLUMBIFÉR, -Ă, plumbiferi, -e, adj. Care conține plumb (1); de natura plumbului; plumbic. – Din fr. plombifère (după plumb).

DOOM

plumbifér adj. m., pl. plumbiféri; f. plumbiféră, pl. plumbifére

plumbifera
PLUMBIFÉR, -Ă, plumbiferi, -e, adj. Care conține plumb (1); de natura plumbului; plumbic. – Din fr. plombifère (după plumb).

DOOM

plumbifér adj. m., pl. plumbiféri; f. plumbiféră, pl. plumbifére

plumbifere
PLUMBIFÉR, -Ă, plumbiferi, -e, adj. Care conține plumb (1); de natura plumbului; plumbic. – Din fr. plombifère (după plumb).

DOOM

plumbifér adj. m., pl. plumbiféri; f. plumbiféră, pl. plumbifére

plumbiferei
PLUMBIFÉR, -Ă, plumbiferi, -e, adj. Care conține plumb (1); de natura plumbului; plumbic. – Din fr. plombifère (după plumb).

DOOM

plumbifér adj. m., pl. plumbiféri; f. plumbiféră, pl. plumbifére

plumbiferele
PLUMBIFÉR, -Ă, plumbiferi, -e, adj. Care conține plumb (1); de natura plumbului; plumbic. – Din fr. plombifère (după plumb).

DOOM

plumbifér adj. m., pl. plumbiféri; f. plumbiféră, pl. plumbifére

plumbiferelor
PLUMBIFÉR, -Ă, plumbiferi, -e, adj. Care conține plumb (1); de natura plumbului; plumbic. – Din fr. plombifère (după plumb).

DOOM

plumbifér adj. m., pl. plumbiféri; f. plumbiféră, pl. plumbifére

plumbiferi
PLUMBIFÉR, -Ă, plumbiferi, -e, adj. Care conține plumb (1); de natura plumbului; plumbic. – Din fr. plombifère (după plumb).

DOOM

plumbifér adj. m., pl. plumbiféri; f. plumbiféră, pl. plumbifére

plumbiferii
PLUMBIFÉR, -Ă, plumbiferi, -e, adj. Care conține plumb (1); de natura plumbului; plumbic. – Din fr. plombifère (după plumb).

DOOM

plumbifér adj. m., pl. plumbiféri; f. plumbiféră, pl. plumbifére

plumbiferilor
PLUMBIFÉR, -Ă, plumbiferi, -e, adj. Care conține plumb (1); de natura plumbului; plumbic. – Din fr. plombifère (după plumb).

DOOM

plumbifér adj. m., pl. plumbiféri; f. plumbiféră, pl. plumbifére

plumbiferul
PLUMBIFÉR, -Ă, plumbiferi, -e, adj. Care conține plumb (1); de natura plumbului; plumbic. – Din fr. plombifère (după plumb).

DOOM

plumbifér adj. m., pl. plumbiféri; f. plumbiféră, pl. plumbifére

plumbiferului
PLUMBIFÉR, -Ă, plumbiferi, -e, adj. Care conține plumb (1); de natura plumbului; plumbic. – Din fr. plombifère (după plumb).

DOOM

plumbifér adj. m., pl. plumbiféri; f. plumbiféră, pl. plumbifére

plumbii
PLUMB, (1) s. n., (2) plumbi, s. m., (3, 4) plumburi, s. n. 1. S. n. Element chimic metalic, moale și greu, maleabil, de culoare cenușie-albăstruie, lucios în momentul obținerii sau când este așchiat sau pilit proaspăt, rău conducător de căldură și de electricitate, folosit la fabricarea țevilor de canalizare și a tablelor pentru căptușirea unor aparate în industria chimică, la confecționarea plăcilor de acumulatoare etc. ◊ Loc. adv. Ca plumbul = greu. ◊ Apă de plumb = soluție bazică de acetat de plumb, cu gust dulce, folosită în medicină, în industria textilă etc. 2. S. m. Glonț, proiectil. 3. S. n. (Înv. și reg.) Disc mic de plumb (1) cu care se sigilează colete, vagoane, saci etc.; pecete de plumb. ♦ Greutate de diferite forme, folosită ca lest. 4. S. n. (Reg.) Creion. ♦ (Reg.; și în sintagma plumb de placă) Condei special cu care se scria pe tăblițele de ardezie. – Lat. plumbum.

DOOM

plumb³ (pecete, condei) (înv., reg.) s. n., pl. plúmburi

plumbilor
PLUMB, (1) s. n., (2) plumbi, s. m., (3, 4) plumburi, s. n. 1. S. n. Element chimic metalic, moale și greu, maleabil, de culoare cenușie-albăstruie, lucios în momentul obținerii sau când este așchiat sau pilit proaspăt, rău conducător de căldură și de electricitate, folosit la fabricarea țevilor de canalizare și a tablelor pentru căptușirea unor aparate în industria chimică, la confecționarea plăcilor de acumulatoare etc. ◊ Loc. adv. Ca plumbul = greu. ◊ Apă de plumb = soluție bazică de acetat de plumb, cu gust dulce, folosită în medicină, în industria textilă etc. 2. S. m. Glonț, proiectil. 3. S. n. (Înv. și reg.) Disc mic de plumb (1) cu care se sigilează colete, vagoane, saci etc.; pecete de plumb. ♦ Greutate de diferite forme, folosită ca lest. 4. S. n. (Reg.) Creion. ♦ (Reg.; și în sintagma plumb de placă) Condei special cu care se scria pe tăblițele de ardezie. – Lat. plumbum.

DOOM

plumb³ (pecete, condei) (înv., reg.) s. n., pl. plúmburi

plumbișor
PLUMBIȘÓR, plumbișori, s. m. (Rar) Diminutiv al lui plumb (2). – Plumb + suf. -ișor.

DOOM

plumbișór (rar) s. m., pl. plumbișóri

plumbișori
PLUMBIȘÓR, plumbișori, s. m. (Rar) Diminutiv al lui plumb (2). – Plumb + suf. -ișor.

DOOM

plumbișór (rar) s. m., pl. plumbișóri

plumbișorii
PLUMBIȘÓR, plumbișori, s. m. (Rar) Diminutiv al lui plumb (2). – Plumb + suf. -ișor.

DOOM

plumbișór (rar) s. m., pl. plumbișóri

plumbișorilor
PLUMBIȘÓR, plumbișori, s. m. (Rar) Diminutiv al lui plumb (2). – Plumb + suf. -ișor.

DOOM

plumbișór (rar) s. m., pl. plumbișóri

plumbișorul
PLUMBIȘÓR, plumbișori, s. m. (Rar) Diminutiv al lui plumb (2). – Plumb + suf. -ișor.

DOOM

plumbișór (rar) s. m., pl. plumbișóri

plumbișorului
PLUMBIȘÓR, plumbișori, s. m. (Rar) Diminutiv al lui plumb (2). – Plumb + suf. -ișor.

DOOM

plumbișór (rar) s. m., pl. plumbișóri

plumbotipia
PLUMBOTIPÍE s. f. Tipar folosit pentru obținerea hârtiilor decorative marmorate. – Din fr. plombotypie (după plumb).

DOOM

plumbotipíe s. f., art. plumbotipía, g.-d. plumbotipíi, art. plumbotipíei

plumbotipie
PLUMBOTIPÍE s. f. Tipar folosit pentru obținerea hârtiilor decorative marmorate. – Din fr. plombotypie (după plumb).

DOOM

plumbotipíe s. f., art. plumbotipía, g.-d. plumbotipíi, art. plumbotipíei

plumbotipiei
PLUMBOTIPÍE s. f. Tipar folosit pentru obținerea hârtiilor decorative marmorate. – Din fr. plombotypie (după plumb).

DOOM

plumbotipíe s. f., art. plumbotipía, g.-d. plumbotipíi, art. plumbotipíei

plumbotipii
PLUMBOTIPÍE s. f. Tipar folosit pentru obținerea hârtiilor decorative marmorate. – Din fr. plombotypie (după plumb).

DOOM

plumbotipíe s. f., art. plumbotipía, g.-d. plumbotipíi, art. plumbotipíei

plumbui
PLUMBUÍ, plumbuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sigila cu plumb (3). 2. A acoperi o piesă metalică cu un strat protector de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. A întuneca, a mohorî. – Plumb + suf. -ui.

DOOM

plumbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plumbuiésc, imperf. 3 sg. plumbuiá; conj. prez. 3 să plumbuiáscă

plumbuia
PLUMBUÍ, plumbuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sigila cu plumb (3). 2. A acoperi o piesă metalică cu un strat protector de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. A întuneca, a mohorî. – Plumb + suf. -ui.

DOOM

plumbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plumbuiésc, imperf. 3 sg. plumbuiá; conj. prez. 3 să plumbuiáscă

plumbuiai
PLUMBUÍ, plumbuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sigila cu plumb (3). 2. A acoperi o piesă metalică cu un strat protector de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. A întuneca, a mohorî. – Plumb + suf. -ui.

DOOM

plumbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plumbuiésc, imperf. 3 sg. plumbuiá; conj. prez. 3 să plumbuiáscă

plumbuiam
PLUMBUÍ, plumbuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sigila cu plumb (3). 2. A acoperi o piesă metalică cu un strat protector de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. A întuneca, a mohorî. – Plumb + suf. -ui.

DOOM

plumbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plumbuiésc, imperf. 3 sg. plumbuiá; conj. prez. 3 să plumbuiáscă

plumbuiască
PLUMBUÍ, plumbuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sigila cu plumb (3). 2. A acoperi o piesă metalică cu un strat protector de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. A întuneca, a mohorî. – Plumb + suf. -ui.

DOOM

plumbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plumbuiésc, imperf. 3 sg. plumbuiá; conj. prez. 3 să plumbuiáscă

plumbuiau
PLUMBUÍ, plumbuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sigila cu plumb (3). 2. A acoperi o piesă metalică cu un strat protector de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. A întuneca, a mohorî. – Plumb + suf. -ui.

DOOM

plumbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plumbuiésc, imperf. 3 sg. plumbuiá; conj. prez. 3 să plumbuiáscă

plumbuiați
PLUMBUÍ, plumbuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sigila cu plumb (3). 2. A acoperi o piesă metalică cu un strat protector de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. A întuneca, a mohorî. – Plumb + suf. -ui.

DOOM

plumbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plumbuiésc, imperf. 3 sg. plumbuiá; conj. prez. 3 să plumbuiáscă

plumbuiesc
PLUMBUÍ, plumbuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sigila cu plumb (3). 2. A acoperi o piesă metalică cu un strat protector de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. A întuneca, a mohorî. – Plumb + suf. -ui.

DOOM

plumbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plumbuiésc, imperf. 3 sg. plumbuiá; conj. prez. 3 să plumbuiáscă

plumbuiește
PLUMBUÍ, plumbuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sigila cu plumb (3). 2. A acoperi o piesă metalică cu un strat protector de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. A întuneca, a mohorî. – Plumb + suf. -ui.

DOOM

plumbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plumbuiésc, imperf. 3 sg. plumbuiá; conj. prez. 3 să plumbuiáscă

plumbuiești
PLUMBUÍ, plumbuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sigila cu plumb (3). 2. A acoperi o piesă metalică cu un strat protector de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. A întuneca, a mohorî. – Plumb + suf. -ui.

DOOM

plumbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plumbuiésc, imperf. 3 sg. plumbuiá; conj. prez. 3 să plumbuiáscă

plumbuii
PLUMBUÍ, plumbuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sigila cu plumb (3). 2. A acoperi o piesă metalică cu un strat protector de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. A întuneca, a mohorî. – Plumb + suf. -ui.

DOOM

plumbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plumbuiésc, imperf. 3 sg. plumbuiá; conj. prez. 3 să plumbuiáscă

plumbuim
PLUMBUÍ, plumbuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sigila cu plumb (3). 2. A acoperi o piesă metalică cu un strat protector de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. A întuneca, a mohorî. – Plumb + suf. -ui.

DOOM

plumbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plumbuiésc, imperf. 3 sg. plumbuiá; conj. prez. 3 să plumbuiáscă

plumbuind
PLUMBUÍ, plumbuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sigila cu plumb (3). 2. A acoperi o piesă metalică cu un strat protector de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. A întuneca, a mohorî. – Plumb + suf. -ui.

DOOM

plumbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plumbuiésc, imperf. 3 sg. plumbuiá; conj. prez. 3 să plumbuiáscă

plumbuire
PLUMBUÍ, plumbuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sigila cu plumb (3). 2. A acoperi o piesă metalică cu un strat protector de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. A întuneca, a mohorî. – Plumb + suf. -ui.

DOOM

plumbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plumbuiésc, imperf. 3 sg. plumbuiá; conj. prez. 3 să plumbuiáscă

plumbuire
PLUMBUÍRE, plumbuiri, s. f. Acțiunea de a plumbui și rezultatul ei; plumbuit¹. – V. plumbui.

DOOM

plumbuíre s. f., g.-d. art. plumbuírii; pl. plumbuíri

plumbuirea
PLUMBUÍRE, plumbuiri, s. f. Acțiunea de a plumbui și rezultatul ei; plumbuit¹. – V. plumbui.

DOOM

plumbuíre s. f., g.-d. art. plumbuírii; pl. plumbuíri

plumbuiri
PLUMBUÍRE, plumbuiri, s. f. Acțiunea de a plumbui și rezultatul ei; plumbuit¹. – V. plumbui.

DOOM

plumbuíre s. f., g.-d. art. plumbuírii; pl. plumbuíri

plumbuirii
PLUMBUÍRE, plumbuiri, s. f. Acțiunea de a plumbui și rezultatul ei; plumbuit¹. – V. plumbui.

DOOM

plumbuíre s. f., g.-d. art. plumbuírii; pl. plumbuíri

plumbuirile
PLUMBUÍRE, plumbuiri, s. f. Acțiunea de a plumbui și rezultatul ei; plumbuit¹. – V. plumbui.

DOOM

plumbuíre s. f., g.-d. art. plumbuírii; pl. plumbuíri

plumbuirilor
PLUMBUÍRE, plumbuiri, s. f. Acțiunea de a plumbui și rezultatul ei; plumbuit¹. – V. plumbui.

DOOM

plumbuíre s. f., g.-d. art. plumbuírii; pl. plumbuíri

plumbuiră
PLUMBUÍ, plumbuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sigila cu plumb (3). 2. A acoperi o piesă metalică cu un strat protector de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. A întuneca, a mohorî. – Plumb + suf. -ui.

DOOM

plumbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plumbuiésc, imperf. 3 sg. plumbuiá; conj. prez. 3 să plumbuiáscă

plumbuirăm
PLUMBUÍ, plumbuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sigila cu plumb (3). 2. A acoperi o piesă metalică cu un strat protector de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. A întuneca, a mohorî. – Plumb + suf. -ui.

DOOM

plumbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plumbuiésc, imperf. 3 sg. plumbuiá; conj. prez. 3 să plumbuiáscă

plumbuirăți
PLUMBUÍ, plumbuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sigila cu plumb (3). 2. A acoperi o piesă metalică cu un strat protector de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. A întuneca, a mohorî. – Plumb + suf. -ui.

DOOM

plumbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plumbuiésc, imperf. 3 sg. plumbuiá; conj. prez. 3 să plumbuiáscă

plumbuise
PLUMBUÍ, plumbuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sigila cu plumb (3). 2. A acoperi o piesă metalică cu un strat protector de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. A întuneca, a mohorî. – Plumb + suf. -ui.

DOOM

plumbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plumbuiésc, imperf. 3 sg. plumbuiá; conj. prez. 3 să plumbuiáscă

plumbuisem
PLUMBUÍ, plumbuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sigila cu plumb (3). 2. A acoperi o piesă metalică cu un strat protector de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. A întuneca, a mohorî. – Plumb + suf. -ui.

DOOM

plumbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plumbuiésc, imperf. 3 sg. plumbuiá; conj. prez. 3 să plumbuiáscă

plumbuiseră
PLUMBUÍ, plumbuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sigila cu plumb (3). 2. A acoperi o piesă metalică cu un strat protector de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. A întuneca, a mohorî. – Plumb + suf. -ui.

DOOM

plumbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plumbuiésc, imperf. 3 sg. plumbuiá; conj. prez. 3 să plumbuiáscă

plumbuiserăm
PLUMBUÍ, plumbuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sigila cu plumb (3). 2. A acoperi o piesă metalică cu un strat protector de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. A întuneca, a mohorî. – Plumb + suf. -ui.

DOOM

plumbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plumbuiésc, imperf. 3 sg. plumbuiá; conj. prez. 3 să plumbuiáscă

plumbuiserăți
PLUMBUÍ, plumbuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sigila cu plumb (3). 2. A acoperi o piesă metalică cu un strat protector de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. A întuneca, a mohorî. – Plumb + suf. -ui.

DOOM

plumbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plumbuiésc, imperf. 3 sg. plumbuiá; conj. prez. 3 să plumbuiáscă

plumbuiseși
PLUMBUÍ, plumbuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sigila cu plumb (3). 2. A acoperi o piesă metalică cu un strat protector de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. A întuneca, a mohorî. – Plumb + suf. -ui.

DOOM

plumbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plumbuiésc, imperf. 3 sg. plumbuiá; conj. prez. 3 să plumbuiáscă

plumbuiseți
PLUMBUÍ, plumbuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sigila cu plumb (3). 2. A acoperi o piesă metalică cu un strat protector de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. A întuneca, a mohorî. – Plumb + suf. -ui.

DOOM

plumbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plumbuiésc, imperf. 3 sg. plumbuiá; conj. prez. 3 să plumbuiáscă

plumbuit
PLUMBUÍ, plumbuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sigila cu plumb (3). 2. A acoperi o piesă metalică cu un strat protector de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. A întuneca, a mohorî. – Plumb + suf. -ui.

DOOM

plumbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plumbuiésc, imperf. 3 sg. plumbuiá; conj. prez. 3 să plumbuiáscă

plumbuit
PLUMBUÍT², -Ă, plumbuiți, -te, adj. 1. (Despre colete, vagoane, saci etc.) Sigilat cu plumb (3). 2. (Despre piese metalice) Acoperit cu un strat de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. Întunecat, mohorât. ◊ Întărit sau prevăzut cu (bucățele de) plumb ca să atârne greu. – V. plumbui.

plumbuit
PLUMBUÍT¹ s. n. Plumbuire. – V. plumbui.

DOOM

plumbuít s. n.

plumbuita
PLUMBUÍT², -Ă, plumbuiți, -te, adj. 1. (Despre colete, vagoane, saci etc.) Sigilat cu plumb (3). 2. (Despre piese metalice) Acoperit cu un strat de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. Întunecat, mohorât. ◊ Întărit sau prevăzut cu (bucățele de) plumb ca să atârne greu. – V. plumbui.

plumbuita
Plumbuita s. pr. poreclă postumă dată Elenei Ceaușescu, soția dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu.

plumbuite
PLUMBUÍT², -Ă, plumbuiți, -te, adj. 1. (Despre colete, vagoane, saci etc.) Sigilat cu plumb (3). 2. (Despre piese metalice) Acoperit cu un strat de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. Întunecat, mohorât. ◊ Întărit sau prevăzut cu (bucățele de) plumb ca să atârne greu. – V. plumbui.

plumbuitei
PLUMBUÍT², -Ă, plumbuiți, -te, adj. 1. (Despre colete, vagoane, saci etc.) Sigilat cu plumb (3). 2. (Despre piese metalice) Acoperit cu un strat de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. Întunecat, mohorât. ◊ Întărit sau prevăzut cu (bucățele de) plumb ca să atârne greu. – V. plumbui.

plumbuitele
PLUMBUÍT², -Ă, plumbuiți, -te, adj. 1. (Despre colete, vagoane, saci etc.) Sigilat cu plumb (3). 2. (Despre piese metalice) Acoperit cu un strat de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. Întunecat, mohorât. ◊ Întărit sau prevăzut cu (bucățele de) plumb ca să atârne greu. – V. plumbui.

plumbuitelor
PLUMBUÍT², -Ă, plumbuiți, -te, adj. 1. (Despre colete, vagoane, saci etc.) Sigilat cu plumb (3). 2. (Despre piese metalice) Acoperit cu un strat de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. Întunecat, mohorât. ◊ Întărit sau prevăzut cu (bucățele de) plumb ca să atârne greu. – V. plumbui.

plumbuitul
PLUMBUÍT², -Ă, plumbuiți, -te, adj. 1. (Despre colete, vagoane, saci etc.) Sigilat cu plumb (3). 2. (Despre piese metalice) Acoperit cu un strat de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. Întunecat, mohorât. ◊ Întărit sau prevăzut cu (bucățele de) plumb ca să atârne greu. – V. plumbui.

plumbuitului
PLUMBUÍT², -Ă, plumbuiți, -te, adj. 1. (Despre colete, vagoane, saci etc.) Sigilat cu plumb (3). 2. (Despre piese metalice) Acoperit cu un strat de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. Întunecat, mohorât. ◊ Întărit sau prevăzut cu (bucățele de) plumb ca să atârne greu. – V. plumbui.

plumbuiși
PLUMBUÍ, plumbuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sigila cu plumb (3). 2. A acoperi o piesă metalică cu un strat protector de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. A întuneca, a mohorî. – Plumb + suf. -ui.

DOOM

plumbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plumbuiésc, imperf. 3 sg. plumbuiá; conj. prez. 3 să plumbuiáscă

plumbuiți
PLUMBUÍ, plumbuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sigila cu plumb (3). 2. A acoperi o piesă metalică cu un strat protector de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. A întuneca, a mohorî. – Plumb + suf. -ui.

DOOM

plumbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plumbuiésc, imperf. 3 sg. plumbuiá; conj. prez. 3 să plumbuiáscă

plumbuiți
PLUMBUÍT², -Ă, plumbuiți, -te, adj. 1. (Despre colete, vagoane, saci etc.) Sigilat cu plumb (3). 2. (Despre piese metalice) Acoperit cu un strat de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. Întunecat, mohorât. ◊ Întărit sau prevăzut cu (bucățele de) plumb ca să atârne greu. – V. plumbui.

plumbuiții
PLUMBUÍT², -Ă, plumbuiți, -te, adj. 1. (Despre colete, vagoane, saci etc.) Sigilat cu plumb (3). 2. (Despre piese metalice) Acoperit cu un strat de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. Întunecat, mohorât. ◊ Întărit sau prevăzut cu (bucățele de) plumb ca să atârne greu. – V. plumbui.

plumbuiților
PLUMBUÍT², -Ă, plumbuiți, -te, adj. 1. (Despre colete, vagoane, saci etc.) Sigilat cu plumb (3). 2. (Despre piese metalice) Acoperit cu un strat de (aliaj de) plumb (1). ♦ Fig. Întunecat, mohorât. ◊ Întărit sau prevăzut cu (bucățele de) plumb ca să atârne greu. – V. plumbui.

plumbul
PLUMB, (1) s. n., (2) plumbi, s. m., (3, 4) plumburi, s. n. 1. S. n. Element chimic metalic, moale și greu, maleabil, de culoare cenușie-albăstruie, lucios în momentul obținerii sau când este așchiat sau pilit proaspăt, rău conducător de căldură și de electricitate, folosit la fabricarea țevilor de canalizare și a tablelor pentru căptușirea unor aparate în industria chimică, la confecționarea plăcilor de acumulatoare etc. ◊ Loc. adv. Ca plumbul = greu. ◊ Apă de plumb = soluție bazică de acetat de plumb, cu gust dulce, folosită în medicină, în industria textilă etc. 2. S. m. Glonț, proiectil. 3. S. n. (Înv. și reg.) Disc mic de plumb (1) cu care se sigilează colete, vagoane, saci etc.; pecete de plumb. ♦ Greutate de diferite forme, folosită ca lest. 4. S. n. (Reg.) Creion. ♦ (Reg.; și în sintagma plumb de placă) Condei special cu care se scria pe tăblițele de ardezie. – Lat. plumbum.

DOOM

plumb³ (pecete, condei) (înv., reg.) s. n., pl. plúmburi

plumbului
PLUMB, (1) s. n., (2) plumbi, s. m., (3, 4) plumburi, s. n. 1. S. n. Element chimic metalic, moale și greu, maleabil, de culoare cenușie-albăstruie, lucios în momentul obținerii sau când este așchiat sau pilit proaspăt, rău conducător de căldură și de electricitate, folosit la fabricarea țevilor de canalizare și a tablelor pentru căptușirea unor aparate în industria chimică, la confecționarea plăcilor de acumulatoare etc. ◊ Loc. adv. Ca plumbul = greu. ◊ Apă de plumb = soluție bazică de acetat de plumb, cu gust dulce, folosită în medicină, în industria textilă etc. 2. S. m. Glonț, proiectil. 3. S. n. (Înv. și reg.) Disc mic de plumb (1) cu care se sigilează colete, vagoane, saci etc.; pecete de plumb. ♦ Greutate de diferite forme, folosită ca lest. 4. S. n. (Reg.) Creion. ♦ (Reg.; și în sintagma plumb de placă) Condei special cu care se scria pe tăblițele de ardezie. – Lat. plumbum.

DOOM

plumb³ (pecete, condei) (înv., reg.) s. n., pl. plúmburi

plumburi
PLUMB, (1) s. n., (2) plumbi, s. m., (3, 4) plumburi, s. n. 1. S. n. Element chimic metalic, moale și greu, maleabil, de culoare cenușie-albăstruie, lucios în momentul obținerii sau când este așchiat sau pilit proaspăt, rău conducător de căldură și de electricitate, folosit la fabricarea țevilor de canalizare și a tablelor pentru căptușirea unor aparate în industria chimică, la confecționarea plăcilor de acumulatoare etc. ◊ Loc. adv. Ca plumbul = greu. ◊ Apă de plumb = soluție bazică de acetat de plumb, cu gust dulce, folosită în medicină, în industria textilă etc. 2. S. m. Glonț, proiectil. 3. S. n. (Înv. și reg.) Disc mic de plumb (1) cu care se sigilează colete, vagoane, saci etc.; pecete de plumb. ♦ Greutate de diferite forme, folosită ca lest. 4. S. n. (Reg.) Creion. ♦ (Reg.; și în sintagma plumb de placă) Condei special cu care se scria pe tăblițele de ardezie. – Lat. plumbum.

DOOM

plumb³ (pecete, condei) (înv., reg.) s. n., pl. plúmburi

plumburia
PLUMBURÍU, -ÍE, plumburii, adj. De culoarea plumbului (1); cenușiu, sur; p. ext. (despre cer, văzduh) încețoșat, întunecos. – Plumb + suf. -uriu.

DOOM

plumburíu adj. m., f. plumburíe; pl. m. și f. plumburíi

plumburie
PLUMBURÍU, -ÍE, plumburii, adj. De culoarea plumbului (1); cenușiu, sur; p. ext. (despre cer, văzduh) încețoșat, întunecos. – Plumb + suf. -uriu.

DOOM

plumburíu adj. m., f. plumburíe; pl. m. și f. plumburíi

plumburiei
PLUMBURÍU, -ÍE, plumburii, adj. De culoarea plumbului (1); cenușiu, sur; p. ext. (despre cer, văzduh) încețoșat, întunecos. – Plumb + suf. -uriu.

DOOM

plumburíu adj. m., f. plumburíe; pl. m. și f. plumburíi

plumburii
PLUMBURÍU, -ÍE, plumburii, adj. De culoarea plumbului (1); cenușiu, sur; p. ext. (despre cer, văzduh) încețoșat, întunecos. – Plumb + suf. -uriu.

DOOM

plumburíu adj. m., f. plumburíe; pl. m. și f. plumburíi

plumburiii
PLUMBURÍU, -ÍE, plumburii, adj. De culoarea plumbului (1); cenușiu, sur; p. ext. (despre cer, văzduh) încețoșat, întunecos. – Plumb + suf. -uriu.

DOOM

plumburíu adj. m., f. plumburíe; pl. m. și f. plumburíi

plumburiile
PLUMBURÍU, -ÍE, plumburii, adj. De culoarea plumbului (1); cenușiu, sur; p. ext. (despre cer, văzduh) încețoșat, întunecos. – Plumb + suf. -uriu.

DOOM

plumburíu adj. m., f. plumburíe; pl. m. și f. plumburíi

plumburiilor
PLUMBURÍU, -ÍE, plumburii, adj. De culoarea plumbului (1); cenușiu, sur; p. ext. (despre cer, văzduh) încețoșat, întunecos. – Plumb + suf. -uriu.

DOOM

plumburíu adj. m., f. plumburíe; pl. m. și f. plumburíi

plumburile
PLUMB, (1) s. n., (2) plumbi, s. m., (3, 4) plumburi, s. n. 1. S. n. Element chimic metalic, moale și greu, maleabil, de culoare cenușie-albăstruie, lucios în momentul obținerii sau când este așchiat sau pilit proaspăt, rău conducător de căldură și de electricitate, folosit la fabricarea țevilor de canalizare și a tablelor pentru căptușirea unor aparate în industria chimică, la confecționarea plăcilor de acumulatoare etc. ◊ Loc. adv. Ca plumbul = greu. ◊ Apă de plumb = soluție bazică de acetat de plumb, cu gust dulce, folosită în medicină, în industria textilă etc. 2. S. m. Glonț, proiectil. 3. S. n. (Înv. și reg.) Disc mic de plumb (1) cu care se sigilează colete, vagoane, saci etc.; pecete de plumb. ♦ Greutate de diferite forme, folosită ca lest. 4. S. n. (Reg.) Creion. ♦ (Reg.; și în sintagma plumb de placă) Condei special cu care se scria pe tăblițele de ardezie. – Lat. plumbum.

DOOM

plumb³ (pecete, condei) (înv., reg.) s. n., pl. plúmburi

plumburilor
PLUMB, (1) s. n., (2) plumbi, s. m., (3, 4) plumburi, s. n. 1. S. n. Element chimic metalic, moale și greu, maleabil, de culoare cenușie-albăstruie, lucios în momentul obținerii sau când este așchiat sau pilit proaspăt, rău conducător de căldură și de electricitate, folosit la fabricarea țevilor de canalizare și a tablelor pentru căptușirea unor aparate în industria chimică, la confecționarea plăcilor de acumulatoare etc. ◊ Loc. adv. Ca plumbul = greu. ◊ Apă de plumb = soluție bazică de acetat de plumb, cu gust dulce, folosită în medicină, în industria textilă etc. 2. S. m. Glonț, proiectil. 3. S. n. (Înv. și reg.) Disc mic de plumb (1) cu care se sigilează colete, vagoane, saci etc.; pecete de plumb. ♦ Greutate de diferite forme, folosită ca lest. 4. S. n. (Reg.) Creion. ♦ (Reg.; și în sintagma plumb de placă) Condei special cu care se scria pe tăblițele de ardezie. – Lat. plumbum.

DOOM

plumb³ (pecete, condei) (înv., reg.) s. n., pl. plúmburi

plumburiu
PLUMBURÍU, -ÍE, plumburii, adj. De culoarea plumbului (1); cenușiu, sur; p. ext. (despre cer, văzduh) încețoșat, întunecos. – Plumb + suf. -uriu.

DOOM

plumburíu adj. m., f. plumburíe; pl. m. și f. plumburíi

plumburiul
PLUMBURÍU, -ÍE, plumburii, adj. De culoarea plumbului (1); cenușiu, sur; p. ext. (despre cer, văzduh) încețoșat, întunecos. – Plumb + suf. -uriu.

DOOM

plumburíu adj. m., f. plumburíe; pl. m. și f. plumburíi

plumburiului
PLUMBURÍU, -ÍE, plumburii, adj. De culoarea plumbului (1); cenușiu, sur; p. ext. (despre cer, văzduh) încețoșat, întunecos. – Plumb + suf. -uriu.

DOOM

plumburíu adj. m., f. plumburíe; pl. m. și f. plumburíi

plumchec
PLÚMCHEC s.n. v. plumcheic.

plumchecul
PLÚMCHEC s.n. v. plumcheic.

plumchecului
PLÚMCHEC s.n. v. plumcheic.

plumchecuri
PLÚMCHEC s.n. v. plumcheic.

plumchecurile
PLÚMCHEC s.n. v. plumcheic.

plumchecurilor
PLÚMCHEC s.n. v. plumcheic.

plumcheic
PLÚMCHEIC s.n. Preparat culinar dulce, pregătit din ouă, făină, cacao și fructe. [Var. plumchec s.n. / < engl. plumcake].

plumier
PLUMIÉRĂ, plumiere, s. f. (Livr.) Penar. [Pr.: -mi-e-. – Var.: plumiér s. n.] – Din fr. plumier.

DOOM

plumiéră (livr.) (-mi-e-) s. f., g.-d. art. plumiérei; pl. plumiére

plumiera
PLUMIÉRĂ, plumiere, s. f. (Livr.) Penar. [Pr.: -mi-e-. – Var.: plumiér s. n.] – Din fr. plumier.

DOOM

plumiéră (livr.) (-mi-e-) s. f., g.-d. art. plumiérei; pl. plumiére

plumiere
PLUMIÉRĂ, plumiere, s. f. (Livr.) Penar. [Pr.: -mi-e-. – Var.: plumiér s. n.] – Din fr. plumier.

DOOM

plumiéră (livr.) (-mi-e-) s. f., g.-d. art. plumiérei; pl. plumiére

plumierei
PLUMIÉRĂ, plumiere, s. f. (Livr.) Penar. [Pr.: -mi-e-. – Var.: plumiér s. n.] – Din fr. plumier.

DOOM

plumiéră (livr.) (-mi-e-) s. f., g.-d. art. plumiérei; pl. plumiére

plumierele
PLUMIÉRĂ, plumiere, s. f. (Livr.) Penar. [Pr.: -mi-e-. – Var.: plumiér s. n.] – Din fr. plumier.

DOOM

plumiéră (livr.) (-mi-e-) s. f., g.-d. art. plumiérei; pl. plumiére

plumierelor
PLUMIÉRĂ, plumiere, s. f. (Livr.) Penar. [Pr.: -mi-e-. – Var.: plumiér s. n.] – Din fr. plumier.

DOOM

plumiéră (livr.) (-mi-e-) s. f., g.-d. art. plumiérei; pl. plumiére

plumpox
PLUMPÓX s. n. Boală a prunilor și a altor pomi fructiferi, provocată de un virus, manifestată prin apariția unor pete galbene pe frunze și a unor gropițe pe fructe. – Din engl. plum-pox.

DOOM

!plúmpox s. n.

plumpoxul
PLUMPÓX s. n. Boală a prunilor și a altor pomi fructiferi, provocată de un virus, manifestată prin apariția unor pete galbene pe frunze și a unor gropițe pe fructe. – Din engl. plum-pox.

DOOM

!plúmpox s. n.

plumpoxului
PLUMPÓX s. n. Boală a prunilor și a altor pomi fructiferi, provocată de un virus, manifestată prin apariția unor pete galbene pe frunze și a unor gropițe pe fructe. – Din engl. plum-pox.

DOOM

!plúmpox s. n.

plumula
PLUMÚLĂ, plumule, s. f. Parte a embrionului vegetal care constituie rudimentul părților aeriene ale unei plante. – Din lat. plumula, fr. plumule.

DOOM

plumúlă s. f., g.-d. art. plumúlei; pl. plumúle

plumule
PLUMÚLĂ, plumule, s. f. Parte a embrionului vegetal care constituie rudimentul părților aeriene ale unei plante. – Din lat. plumula, fr. plumule.

DOOM

plumúlă s. f., g.-d. art. plumúlei; pl. plumúle

plumulei
PLUMÚLĂ, plumule, s. f. Parte a embrionului vegetal care constituie rudimentul părților aeriene ale unei plante. – Din lat. plumula, fr. plumule.

DOOM

plumúlă s. f., g.-d. art. plumúlei; pl. plumúle

plumulele
PLUMÚLĂ, plumule, s. f. Parte a embrionului vegetal care constituie rudimentul părților aeriene ale unei plante. – Din lat. plumula, fr. plumule.

DOOM

plumúlă s. f., g.-d. art. plumúlei; pl. plumúle

plumulelor
PLUMÚLĂ, plumule, s. f. Parte a embrionului vegetal care constituie rudimentul părților aeriene ale unei plante. – Din lat. plumula, fr. plumule.

DOOM

plumúlă s. f., g.-d. art. plumúlei; pl. plumúle

plumânărea
PLUMÂNĂRÍCĂ s. f. v. plămânărică.

plumânărică
PLUMÂNĂRÍCĂ s. f. v. plămânărică.

plumânărică
PLUMÎNĂRÍCĂ, plumînărele, s. f. Plantă erbacee acoperită cu peri și avînd frunzele pătate cu alb, iar florile roșii-violete sau albe; se întrebuințează ca plantă medicinală (Pulmonaria officinalis).

plunger
PLÚNGER, plungere, s. n. Piesă rotundă de șamotă la alimentatoarele automate cu sticlă topită, care ajută la formarea picăturii de sticlă. – Din fr., engl. plunger.

DOOM

plúnger s. n., pl. plúngere

plungere
PLÚNGER, plungere, s. n. Piesă rotundă de șamotă la alimentatoarele automate cu sticlă topită, care ajută la formarea picăturii de sticlă. – Din fr., engl. plunger.

DOOM

plúnger s. n., pl. plúngere

plungerele
PLÚNGER, plungere, s. n. Piesă rotundă de șamotă la alimentatoarele automate cu sticlă topită, care ajută la formarea picăturii de sticlă. – Din fr., engl. plunger.

DOOM

plúnger s. n., pl. plúngere

plungerelor
PLÚNGER, plungere, s. n. Piesă rotundă de șamotă la alimentatoarele automate cu sticlă topită, care ajută la formarea picăturii de sticlă. – Din fr., engl. plunger.

DOOM

plúnger s. n., pl. plúngere

plungerul
PLÚNGER, plungere, s. n. Piesă rotundă de șamotă la alimentatoarele automate cu sticlă topită, care ajută la formarea picăturii de sticlă. – Din fr., engl. plunger.

DOOM

plúnger s. n., pl. plúngere

plungerului
PLÚNGER, plungere, s. n. Piesă rotundă de șamotă la alimentatoarele automate cu sticlă topită, care ajută la formarea picăturii de sticlă. – Din fr., engl. plunger.

DOOM

plúnger s. n., pl. plúngere

plural
PLURÁL, -Ă, plurali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Categorie gramaticală care arată că este vorba de două sau de mai multe ființe sau lucruri de același fel. ◊ Pluralul autorității (sau al maiestății) = pluralul folosit în locul singularului în vechile acte oficiale, când autoritățile vorbeau despre ele însele. Pluralul autorului = pluralul folosit în locul singularului în opere științifice, publicistice și oratorice. Pluralul modestiei = plural (folosit mai ales în vorbirea populară) de referire la persoana proprie în discuția cu cineva considerat superior. Pluralul politeții (sau al reverenței) = pluralul folosit în locul singularului în formule de adresare respectuoasă către cineva. 2. Adj. (Gram.) Care indică pluralul (1), de plural, al pluralului. ♦ Fig. (Rar) Multilateral. ◊ Atenție plurală = atenție distributivă. – Din lat. pluralis, it. plurale, germ. Plural.

DOOM

plurál² s. n., pl. plurále

plurala
PLURÁL, -Ă, plurali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Categorie gramaticală care arată că este vorba de două sau de mai multe ființe sau lucruri de același fel. ◊ Pluralul autorității (sau al maiestății) = pluralul folosit în locul singularului în vechile acte oficiale, când autoritățile vorbeau despre ele însele. Pluralul autorului = pluralul folosit în locul singularului în opere științifice, publicistice și oratorice. Pluralul modestiei = plural (folosit mai ales în vorbirea populară) de referire la persoana proprie în discuția cu cineva considerat superior. Pluralul politeții (sau al reverenței) = pluralul folosit în locul singularului în formule de adresare respectuoasă către cineva. 2. Adj. (Gram.) Care indică pluralul (1), de plural, al pluralului. ♦ Fig. (Rar) Multilateral. ◊ Atenție plurală = atenție distributivă. – Din lat. pluralis, it. plurale, germ. Plural.

DOOM

plurál² s. n., pl. plurále

plurale
PLURÁL, -Ă, plurali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Categorie gramaticală care arată că este vorba de două sau de mai multe ființe sau lucruri de același fel. ◊ Pluralul autorității (sau al maiestății) = pluralul folosit în locul singularului în vechile acte oficiale, când autoritățile vorbeau despre ele însele. Pluralul autorului = pluralul folosit în locul singularului în opere științifice, publicistice și oratorice. Pluralul modestiei = plural (folosit mai ales în vorbirea populară) de referire la persoana proprie în discuția cu cineva considerat superior. Pluralul politeții (sau al reverenței) = pluralul folosit în locul singularului în formule de adresare respectuoasă către cineva. 2. Adj. (Gram.) Care indică pluralul (1), de plural, al pluralului. ♦ Fig. (Rar) Multilateral. ◊ Atenție plurală = atenție distributivă. – Din lat. pluralis, it. plurale, germ. Plural.

DOOM

plurál² s. n., pl. plurále

plurale
PLURÁLE TÁNTUM, pluralia tantum, loc. adj. (Despre un nume) Care are numai formă de plural. – Loc. lat.

DOOM

plurále tántum (lat.) loc. adj. (substantiv ~), pl. plurália tántum (-li-a) (substantive ~)

pluralei
PLURÁL, -Ă, plurali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Categorie gramaticală care arată că este vorba de două sau de mai multe ființe sau lucruri de același fel. ◊ Pluralul autorității (sau al maiestății) = pluralul folosit în locul singularului în vechile acte oficiale, când autoritățile vorbeau despre ele însele. Pluralul autorului = pluralul folosit în locul singularului în opere științifice, publicistice și oratorice. Pluralul modestiei = plural (folosit mai ales în vorbirea populară) de referire la persoana proprie în discuția cu cineva considerat superior. Pluralul politeții (sau al reverenței) = pluralul folosit în locul singularului în formule de adresare respectuoasă către cineva. 2. Adj. (Gram.) Care indică pluralul (1), de plural, al pluralului. ♦ Fig. (Rar) Multilateral. ◊ Atenție plurală = atenție distributivă. – Din lat. pluralis, it. plurale, germ. Plural.

DOOM

plurál² s. n., pl. plurále

pluralele
PLURÁL, -Ă, plurali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Categorie gramaticală care arată că este vorba de două sau de mai multe ființe sau lucruri de același fel. ◊ Pluralul autorității (sau al maiestății) = pluralul folosit în locul singularului în vechile acte oficiale, când autoritățile vorbeau despre ele însele. Pluralul autorului = pluralul folosit în locul singularului în opere științifice, publicistice și oratorice. Pluralul modestiei = plural (folosit mai ales în vorbirea populară) de referire la persoana proprie în discuția cu cineva considerat superior. Pluralul politeții (sau al reverenței) = pluralul folosit în locul singularului în formule de adresare respectuoasă către cineva. 2. Adj. (Gram.) Care indică pluralul (1), de plural, al pluralului. ♦ Fig. (Rar) Multilateral. ◊ Atenție plurală = atenție distributivă. – Din lat. pluralis, it. plurale, germ. Plural.

DOOM

plurál² s. n., pl. plurále

pluralelor
PLURÁL, -Ă, plurali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Categorie gramaticală care arată că este vorba de două sau de mai multe ființe sau lucruri de același fel. ◊ Pluralul autorității (sau al maiestății) = pluralul folosit în locul singularului în vechile acte oficiale, când autoritățile vorbeau despre ele însele. Pluralul autorului = pluralul folosit în locul singularului în opere științifice, publicistice și oratorice. Pluralul modestiei = plural (folosit mai ales în vorbirea populară) de referire la persoana proprie în discuția cu cineva considerat superior. Pluralul politeții (sau al reverenței) = pluralul folosit în locul singularului în formule de adresare respectuoasă către cineva. 2. Adj. (Gram.) Care indică pluralul (1), de plural, al pluralului. ♦ Fig. (Rar) Multilateral. ◊ Atenție plurală = atenție distributivă. – Din lat. pluralis, it. plurale, germ. Plural.

DOOM

plurál² s. n., pl. plurále

plurali
PLURÁL, -Ă, plurali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Categorie gramaticală care arată că este vorba de două sau de mai multe ființe sau lucruri de același fel. ◊ Pluralul autorității (sau al maiestății) = pluralul folosit în locul singularului în vechile acte oficiale, când autoritățile vorbeau despre ele însele. Pluralul autorului = pluralul folosit în locul singularului în opere științifice, publicistice și oratorice. Pluralul modestiei = plural (folosit mai ales în vorbirea populară) de referire la persoana proprie în discuția cu cineva considerat superior. Pluralul politeții (sau al reverenței) = pluralul folosit în locul singularului în formule de adresare respectuoasă către cineva. 2. Adj. (Gram.) Care indică pluralul (1), de plural, al pluralului. ♦ Fig. (Rar) Multilateral. ◊ Atenție plurală = atenție distributivă. – Din lat. pluralis, it. plurale, germ. Plural.

DOOM

plurál² s. n., pl. plurále

pluralia
PLURÁLE TÁNTUM, pluralia tantum, loc. adj. (Despre un nume) Care are numai formă de plural. – Loc. lat.

DOOM

plurále tántum (lat.) loc. adj. (substantiv ~), pl. plurália tántum (-li-a) (substantive ~)

pluralii
PLURÁL, -Ă, plurali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Categorie gramaticală care arată că este vorba de două sau de mai multe ființe sau lucruri de același fel. ◊ Pluralul autorității (sau al maiestății) = pluralul folosit în locul singularului în vechile acte oficiale, când autoritățile vorbeau despre ele însele. Pluralul autorului = pluralul folosit în locul singularului în opere științifice, publicistice și oratorice. Pluralul modestiei = plural (folosit mai ales în vorbirea populară) de referire la persoana proprie în discuția cu cineva considerat superior. Pluralul politeții (sau al reverenței) = pluralul folosit în locul singularului în formule de adresare respectuoasă către cineva. 2. Adj. (Gram.) Care indică pluralul (1), de plural, al pluralului. ♦ Fig. (Rar) Multilateral. ◊ Atenție plurală = atenție distributivă. – Din lat. pluralis, it. plurale, germ. Plural.

DOOM

plurál² s. n., pl. plurále

pluralilor
PLURÁL, -Ă, plurali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Categorie gramaticală care arată că este vorba de două sau de mai multe ființe sau lucruri de același fel. ◊ Pluralul autorității (sau al maiestății) = pluralul folosit în locul singularului în vechile acte oficiale, când autoritățile vorbeau despre ele însele. Pluralul autorului = pluralul folosit în locul singularului în opere științifice, publicistice și oratorice. Pluralul modestiei = plural (folosit mai ales în vorbirea populară) de referire la persoana proprie în discuția cu cineva considerat superior. Pluralul politeții (sau al reverenței) = pluralul folosit în locul singularului în formule de adresare respectuoasă către cineva. 2. Adj. (Gram.) Care indică pluralul (1), de plural, al pluralului. ♦ Fig. (Rar) Multilateral. ◊ Atenție plurală = atenție distributivă. – Din lat. pluralis, it. plurale, germ. Plural.

DOOM

plurál² s. n., pl. plurále

pluralism
PLURALÍSM s. n. 1. (Fil.) Doctrină care admite că realitatea include mai multe genuri de existență (principii, esențe) sau că există descrieri diferite ale realității. 2. Principiu al democrației care preconizează menținerea mai multor forțe social-politice (partide, sindicate, organizații religioase etc.) interpuse între indivizi și stat, ca o condiție și o garanție a limitării puterii, a funcționării democrației. ♦ P. gener. Orice concepție care, într-un domeniu determinat, admite o multiplicitate de factori echivalenți, de principii etc. care nu pot fi reduse la unitate; stare de lucruri caracterizată prin existența acestei multiplicități. – Din fr. pluralisme.

DOOM

pluralísm s. n.

pluralismul
PLURALÍSM s. n. 1. (Fil.) Doctrină care admite că realitatea include mai multe genuri de existență (principii, esențe) sau că există descrieri diferite ale realității. 2. Principiu al democrației care preconizează menținerea mai multor forțe social-politice (partide, sindicate, organizații religioase etc.) interpuse între indivizi și stat, ca o condiție și o garanție a limitării puterii, a funcționării democrației. ♦ P. gener. Orice concepție care, într-un domeniu determinat, admite o multiplicitate de factori echivalenți, de principii etc. care nu pot fi reduse la unitate; stare de lucruri caracterizată prin existența acestei multiplicități. – Din fr. pluralisme.

DOOM

pluralísm s. n.

pluralismului
PLURALÍSM s. n. 1. (Fil.) Doctrină care admite că realitatea include mai multe genuri de existență (principii, esențe) sau că există descrieri diferite ale realității. 2. Principiu al democrației care preconizează menținerea mai multor forțe social-politice (partide, sindicate, organizații religioase etc.) interpuse între indivizi și stat, ca o condiție și o garanție a limitării puterii, a funcționării democrației. ♦ P. gener. Orice concepție care, într-un domeniu determinat, admite o multiplicitate de factori echivalenți, de principii etc. care nu pot fi reduse la unitate; stare de lucruri caracterizată prin existența acestei multiplicități. – Din fr. pluralisme.

DOOM

pluralísm s. n.

pluralist
PLURALÍST, -Ă, pluraliști, -ste, adj. Care se referă la pluralism, care aparține pluralismului. Teorie pluralistă. ♦ (Substantivat) Partizan, adept al pluralismului. – Din fr. pluraliste.

DOOM

pluralíst adj. m., s. m., pl. pluralíști; adj. f., s. f. pluralístă, pl. pluralíste

pluralist
PLURALÍST, -Ă, pluraliști, -ste, adj. Care se referă la pluralism, care aparține pluralismului. Teorie pluralistă. ♦ (Substantivat) Partizan, adept al pluralismului. – Din fr. pluraliste.

DOOM

pluralíst adj. m., s. m., pl. pluralíști; adj. f., s. f. pluralístă, pl. pluralíste

pluralista
PLURALÍST, -Ă, pluraliști, -ste, adj. Care se referă la pluralism, care aparține pluralismului. Teorie pluralistă. ♦ (Substantivat) Partizan, adept al pluralismului. – Din fr. pluraliste.

DOOM

pluralíst adj. m., s. m., pl. pluralíști; adj. f., s. f. pluralístă, pl. pluralíste

pluralista
PLURALÍST, -Ă, pluraliști, -ste, adj. Care se referă la pluralism, care aparține pluralismului. Teorie pluralistă. ♦ (Substantivat) Partizan, adept al pluralismului. – Din fr. pluraliste.

DOOM

pluralíst adj. m., s. m., pl. pluralíști; adj. f., s. f. pluralístă, pl. pluralíste

pluraliste
PLURALÍST, -Ă, pluraliști, -ste, adj. Care se referă la pluralism, care aparține pluralismului. Teorie pluralistă. ♦ (Substantivat) Partizan, adept al pluralismului. – Din fr. pluraliste.

DOOM

pluralíst adj. m., s. m., pl. pluralíști; adj. f., s. f. pluralístă, pl. pluralíste

pluraliste
PLURALÍST, -Ă, pluraliști, -ste, adj. Care se referă la pluralism, care aparține pluralismului. Teorie pluralistă. ♦ (Substantivat) Partizan, adept al pluralismului. – Din fr. pluraliste.

DOOM

pluralíst adj. m., s. m., pl. pluralíști; adj. f., s. f. pluralístă, pl. pluralíste

pluralistei
PLURALÍST, -Ă, pluraliști, -ste, adj. Care se referă la pluralism, care aparține pluralismului. Teorie pluralistă. ♦ (Substantivat) Partizan, adept al pluralismului. – Din fr. pluraliste.

DOOM

pluralíst adj. m., s. m., pl. pluralíști; adj. f., s. f. pluralístă, pl. pluralíste

pluralistei
PLURALÍST, -Ă, pluraliști, -ste, adj. Care se referă la pluralism, care aparține pluralismului. Teorie pluralistă. ♦ (Substantivat) Partizan, adept al pluralismului. – Din fr. pluraliste.

DOOM

pluralíst adj. m., s. m., pl. pluralíști; adj. f., s. f. pluralístă, pl. pluralíste

pluralistele
PLURALÍST, -Ă, pluraliști, -ste, adj. Care se referă la pluralism, care aparține pluralismului. Teorie pluralistă. ♦ (Substantivat) Partizan, adept al pluralismului. – Din fr. pluraliste.

DOOM

pluralíst adj. m., s. m., pl. pluralíști; adj. f., s. f. pluralístă, pl. pluralíste

pluralistele
PLURALÍST, -Ă, pluraliști, -ste, adj. Care se referă la pluralism, care aparține pluralismului. Teorie pluralistă. ♦ (Substantivat) Partizan, adept al pluralismului. – Din fr. pluraliste.

DOOM

pluralíst adj. m., s. m., pl. pluralíști; adj. f., s. f. pluralístă, pl. pluralíste

pluralistelor
PLURALÍST, -Ă, pluraliști, -ste, adj. Care se referă la pluralism, care aparține pluralismului. Teorie pluralistă. ♦ (Substantivat) Partizan, adept al pluralismului. – Din fr. pluraliste.

DOOM

pluralíst adj. m., s. m., pl. pluralíști; adj. f., s. f. pluralístă, pl. pluralíste

pluralistelor
PLURALÍST, -Ă, pluraliști, -ste, adj. Care se referă la pluralism, care aparține pluralismului. Teorie pluralistă. ♦ (Substantivat) Partizan, adept al pluralismului. – Din fr. pluraliste.

DOOM

pluralíst adj. m., s. m., pl. pluralíști; adj. f., s. f. pluralístă, pl. pluralíste

pluralistul
PLURALÍST, -Ă, pluraliști, -ste, adj. Care se referă la pluralism, care aparține pluralismului. Teorie pluralistă. ♦ (Substantivat) Partizan, adept al pluralismului. – Din fr. pluraliste.

DOOM

pluralíst adj. m., s. m., pl. pluralíști; adj. f., s. f. pluralístă, pl. pluralíste

pluralistul
PLURALÍST, -Ă, pluraliști, -ste, adj. Care se referă la pluralism, care aparține pluralismului. Teorie pluralistă. ♦ (Substantivat) Partizan, adept al pluralismului. – Din fr. pluraliste.

DOOM

pluralíst adj. m., s. m., pl. pluralíști; adj. f., s. f. pluralístă, pl. pluralíste

pluralistului
PLURALÍST, -Ă, pluraliști, -ste, adj. Care se referă la pluralism, care aparține pluralismului. Teorie pluralistă. ♦ (Substantivat) Partizan, adept al pluralismului. – Din fr. pluraliste.

DOOM

pluralíst adj. m., s. m., pl. pluralíști; adj. f., s. f. pluralístă, pl. pluralíste

pluralistului
PLURALÍST, -Ă, pluraliști, -ste, adj. Care se referă la pluralism, care aparține pluralismului. Teorie pluralistă. ♦ (Substantivat) Partizan, adept al pluralismului. – Din fr. pluraliste.

DOOM

pluralíst adj. m., s. m., pl. pluralíști; adj. f., s. f. pluralístă, pl. pluralíste

pluralitate
PLURALITÁTE, pluralități, s. f. 1. Număr, cantitate mare (de ființe, de lucruri etc.), mulțime; multiplicitate, diversitate. 2. Numărul cel mai mare, partea cea mai mare a membrilor unei colectivități; majoritate. – Din lat. pluralitas, -atis, fr. pluralité.

DOOM

pluralitáte s. f., g.-d. art. pluralitắții; pl. pluralitắți

pluralitatea
PLURALITÁTE, pluralități, s. f. 1. Număr, cantitate mare (de ființe, de lucruri etc.), mulțime; multiplicitate, diversitate. 2. Numărul cel mai mare, partea cea mai mare a membrilor unei colectivități; majoritate. – Din lat. pluralitas, -atis, fr. pluralité.

DOOM

pluralitáte s. f., g.-d. art. pluralitắții; pl. pluralitắți

pluralități
PLURALITÁTE, pluralități, s. f. 1. Număr, cantitate mare (de ființe, de lucruri etc.), mulțime; multiplicitate, diversitate. 2. Numărul cel mai mare, partea cea mai mare a membrilor unei colectivități; majoritate. – Din lat. pluralitas, -atis, fr. pluralité.

DOOM

pluralitáte s. f., g.-d. art. pluralitắții; pl. pluralitắți

pluralității
PLURALITÁTE, pluralități, s. f. 1. Număr, cantitate mare (de ființe, de lucruri etc.), mulțime; multiplicitate, diversitate. 2. Numărul cel mai mare, partea cea mai mare a membrilor unei colectivități; majoritate. – Din lat. pluralitas, -atis, fr. pluralité.

DOOM

pluralitáte s. f., g.-d. art. pluralitắții; pl. pluralitắți

pluralitățile
PLURALITÁTE, pluralități, s. f. 1. Număr, cantitate mare (de ființe, de lucruri etc.), mulțime; multiplicitate, diversitate. 2. Numărul cel mai mare, partea cea mai mare a membrilor unei colectivități; majoritate. – Din lat. pluralitas, -atis, fr. pluralité.

DOOM

pluralitáte s. f., g.-d. art. pluralitắții; pl. pluralitắți

pluralităților
PLURALITÁTE, pluralități, s. f. 1. Număr, cantitate mare (de ființe, de lucruri etc.), mulțime; multiplicitate, diversitate. 2. Numărul cel mai mare, partea cea mai mare a membrilor unei colectivități; majoritate. – Din lat. pluralitas, -atis, fr. pluralité.

DOOM

pluralitáte s. f., g.-d. art. pluralitắții; pl. pluralitắți

pluraliști
PLURALÍST, -Ă, pluraliști, -ste, adj. Care se referă la pluralism, care aparține pluralismului. Teorie pluralistă. ♦ (Substantivat) Partizan, adept al pluralismului. – Din fr. pluraliste.

DOOM

pluralíst adj. m., s. m., pl. pluralíști; adj. f., s. f. pluralístă, pl. pluralíste

pluraliști
PLURALÍST, -Ă, pluraliști, -ste, adj. Care se referă la pluralism, care aparține pluralismului. Teorie pluralistă. ♦ (Substantivat) Partizan, adept al pluralismului. – Din fr. pluraliste.

DOOM

pluralíst adj. m., s. m., pl. pluralíști; adj. f., s. f. pluralístă, pl. pluralíste

pluraliștii
PLURALÍST, -Ă, pluraliști, -ste, adj. Care se referă la pluralism, care aparține pluralismului. Teorie pluralistă. ♦ (Substantivat) Partizan, adept al pluralismului. – Din fr. pluraliste.

DOOM

pluralíst adj. m., s. m., pl. pluralíști; adj. f., s. f. pluralístă, pl. pluralíste

pluraliștii
PLURALÍST, -Ă, pluraliști, -ste, adj. Care se referă la pluralism, care aparține pluralismului. Teorie pluralistă. ♦ (Substantivat) Partizan, adept al pluralismului. – Din fr. pluraliste.

DOOM

pluralíst adj. m., s. m., pl. pluralíști; adj. f., s. f. pluralístă, pl. pluralíste

pluraliștilor
PLURALÍST, -Ă, pluraliști, -ste, adj. Care se referă la pluralism, care aparține pluralismului. Teorie pluralistă. ♦ (Substantivat) Partizan, adept al pluralismului. – Din fr. pluraliste.

DOOM

pluralíst adj. m., s. m., pl. pluralíști; adj. f., s. f. pluralístă, pl. pluralíste

pluraliștilor
PLURALÍST, -Ă, pluraliști, -ste, adj. Care se referă la pluralism, care aparține pluralismului. Teorie pluralistă. ♦ (Substantivat) Partizan, adept al pluralismului. – Din fr. pluraliste.

DOOM

pluralíst adj. m., s. m., pl. pluralíști; adj. f., s. f. pluralístă, pl. pluralíste

pluralul
PLURÁL, -Ă, plurali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Categorie gramaticală care arată că este vorba de două sau de mai multe ființe sau lucruri de același fel. ◊ Pluralul autorității (sau al maiestății) = pluralul folosit în locul singularului în vechile acte oficiale, când autoritățile vorbeau despre ele însele. Pluralul autorului = pluralul folosit în locul singularului în opere științifice, publicistice și oratorice. Pluralul modestiei = plural (folosit mai ales în vorbirea populară) de referire la persoana proprie în discuția cu cineva considerat superior. Pluralul politeții (sau al reverenței) = pluralul folosit în locul singularului în formule de adresare respectuoasă către cineva. 2. Adj. (Gram.) Care indică pluralul (1), de plural, al pluralului. ♦ Fig. (Rar) Multilateral. ◊ Atenție plurală = atenție distributivă. – Din lat. pluralis, it. plurale, germ. Plural.

DOOM

plurál² s. n., pl. plurále

pluralului
PLURÁL, -Ă, plurali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Categorie gramaticală care arată că este vorba de două sau de mai multe ființe sau lucruri de același fel. ◊ Pluralul autorității (sau al maiestății) = pluralul folosit în locul singularului în vechile acte oficiale, când autoritățile vorbeau despre ele însele. Pluralul autorului = pluralul folosit în locul singularului în opere științifice, publicistice și oratorice. Pluralul modestiei = plural (folosit mai ales în vorbirea populară) de referire la persoana proprie în discuția cu cineva considerat superior. Pluralul politeții (sau al reverenței) = pluralul folosit în locul singularului în formule de adresare respectuoasă către cineva. 2. Adj. (Gram.) Care indică pluralul (1), de plural, al pluralului. ♦ Fig. (Rar) Multilateral. ◊ Atenție plurală = atenție distributivă. – Din lat. pluralis, it. plurale, germ. Plural.

DOOM

plurál² s. n., pl. plurále

pluri
PLURI- Element de compunere însemnând „mai mulți”, „mai multe”, care servește la formarea unor adjective și a unor substantive. – Din lat. plus, pluris, fr. pluri-.

pluricarpelar
PLURICARPELÁR, -Ă, pluricarpelari, -e, adj. (Bot.; despre ovare și fructe) Format din mai multe carpele. – Pluri- + carpelă + suf. -ar.

DOOM

pluricarpelár adj. m., pl. pluricarpelári; f. pluricarpeláră, pl. pluricarpeláre

pluricarpelara
PLURICARPELÁR, -Ă, pluricarpelari, -e, adj. (Bot.; despre ovare și fructe) Format din mai multe carpele. – Pluri- + carpelă + suf. -ar.

DOOM

pluricarpelár adj. m., pl. pluricarpelári; f. pluricarpeláră, pl. pluricarpeláre

pluricarpelare
PLURICARPELÁR, -Ă, pluricarpelari, -e, adj. (Bot.; despre ovare și fructe) Format din mai multe carpele. – Pluri- + carpelă + suf. -ar.

DOOM

pluricarpelár adj. m., pl. pluricarpelári; f. pluricarpeláră, pl. pluricarpeláre

pluricarpelarei
PLURICARPELÁR, -Ă, pluricarpelari, -e, adj. (Bot.; despre ovare și fructe) Format din mai multe carpele. – Pluri- + carpelă + suf. -ar.

DOOM

pluricarpelár adj. m., pl. pluricarpelári; f. pluricarpeláră, pl. pluricarpeláre

pluricarpelarele
PLURICARPELÁR, -Ă, pluricarpelari, -e, adj. (Bot.; despre ovare și fructe) Format din mai multe carpele. – Pluri- + carpelă + suf. -ar.

DOOM

pluricarpelár adj. m., pl. pluricarpelári; f. pluricarpeláră, pl. pluricarpeláre

pluricarpelarelor
PLURICARPELÁR, -Ă, pluricarpelari, -e, adj. (Bot.; despre ovare și fructe) Format din mai multe carpele. – Pluri- + carpelă + suf. -ar.

DOOM

pluricarpelár adj. m., pl. pluricarpelári; f. pluricarpeláră, pl. pluricarpeláre

pluricarpelari
PLURICARPELÁR, -Ă, pluricarpelari, -e, adj. (Bot.; despre ovare și fructe) Format din mai multe carpele. – Pluri- + carpelă + suf. -ar.

DOOM

pluricarpelár adj. m., pl. pluricarpelári; f. pluricarpeláră, pl. pluricarpeláre

pluricarpelarii
PLURICARPELÁR, -Ă, pluricarpelari, -e, adj. (Bot.; despre ovare și fructe) Format din mai multe carpele. – Pluri- + carpelă + suf. -ar.

DOOM

pluricarpelár adj. m., pl. pluricarpelári; f. pluricarpeláră, pl. pluricarpeláre

pluricarpelarilor
PLURICARPELÁR, -Ă, pluricarpelari, -e, adj. (Bot.; despre ovare și fructe) Format din mai multe carpele. – Pluri- + carpelă + suf. -ar.

DOOM

pluricarpelár adj. m., pl. pluricarpelári; f. pluricarpeláră, pl. pluricarpeláre

pluricarpelarul
PLURICARPELÁR, -Ă, pluricarpelari, -e, adj. (Bot.; despre ovare și fructe) Format din mai multe carpele. – Pluri- + carpelă + suf. -ar.

DOOM

pluricarpelár adj. m., pl. pluricarpelári; f. pluricarpeláră, pl. pluricarpeláre

pluricarpelarului
PLURICARPELÁR, -Ă, pluricarpelari, -e, adj. (Bot.; despre ovare și fructe) Format din mai multe carpele. – Pluri- + carpelă + suf. -ar.

DOOM

pluricarpelár adj. m., pl. pluricarpelári; f. pluricarpeláră, pl. pluricarpeláre

pluricavitar
PLURICAVITÁR, -Ă, pluricavitari, -e, adj. Care are mai multe caverne pulmonare. – Pluri- + cavitar.

DOOM

pluricavitár adj. m., pl. pluricavitári; f. pluricavitáră, pl. pluricavitáre

pluricavitara
PLURICAVITÁR, -Ă, pluricavitari, -e, adj. Care are mai multe caverne pulmonare. – Pluri- + cavitar.

DOOM

pluricavitár adj. m., pl. pluricavitári; f. pluricavitáră, pl. pluricavitáre

pluricavitare
PLURICAVITÁR, -Ă, pluricavitari, -e, adj. Care are mai multe caverne pulmonare. – Pluri- + cavitar.

DOOM

pluricavitár adj. m., pl. pluricavitári; f. pluricavitáră, pl. pluricavitáre

pluricavitarei
PLURICAVITÁR, -Ă, pluricavitari, -e, adj. Care are mai multe caverne pulmonare. – Pluri- + cavitar.

DOOM

pluricavitár adj. m., pl. pluricavitári; f. pluricavitáră, pl. pluricavitáre

pluricavitarele
PLURICAVITÁR, -Ă, pluricavitari, -e, adj. Care are mai multe caverne pulmonare. – Pluri- + cavitar.

DOOM

pluricavitár adj. m., pl. pluricavitári; f. pluricavitáră, pl. pluricavitáre

pluricavitarelor
PLURICAVITÁR, -Ă, pluricavitari, -e, adj. Care are mai multe caverne pulmonare. – Pluri- + cavitar.

DOOM

pluricavitár adj. m., pl. pluricavitári; f. pluricavitáră, pl. pluricavitáre

pluricavitari
PLURICAVITÁR, -Ă, pluricavitari, -e, adj. Care are mai multe caverne pulmonare. – Pluri- + cavitar.

DOOM

pluricavitár adj. m., pl. pluricavitári; f. pluricavitáră, pl. pluricavitáre

pluricavitarii
PLURICAVITÁR, -Ă, pluricavitari, -e, adj. Care are mai multe caverne pulmonare. – Pluri- + cavitar.

DOOM

pluricavitár adj. m., pl. pluricavitári; f. pluricavitáră, pl. pluricavitáre

pluricavitarilor
PLURICAVITÁR, -Ă, pluricavitari, -e, adj. Care are mai multe caverne pulmonare. – Pluri- + cavitar.

DOOM

pluricavitár adj. m., pl. pluricavitári; f. pluricavitáră, pl. pluricavitáre

pluricavitarul
PLURICAVITÁR, -Ă, pluricavitari, -e, adj. Care are mai multe caverne pulmonare. – Pluri- + cavitar.

DOOM

pluricavitár adj. m., pl. pluricavitári; f. pluricavitáră, pl. pluricavitáre

pluricavitarului
PLURICAVITÁR, -Ă, pluricavitari, -e, adj. Care are mai multe caverne pulmonare. – Pluri- + cavitar.

DOOM

pluricavitár adj. m., pl. pluricavitári; f. pluricavitáră, pl. pluricavitáre

pluricelular
PLURICELULÁR, -Ă, pluricelulari, -e, adj. (Despre organisme) Care este constituit din mai multe celule. – Din fr. pluricellulaire.

DOOM

pluricelulár adj. m., pl. pluricelulári; f. pluriceluláră, pl. pluriceluláre

pluricelulara
PLURICELULÁR, -Ă, pluricelulari, -e, adj. (Despre organisme) Care este constituit din mai multe celule. – Din fr. pluricellulaire.

DOOM

pluricelulár adj. m., pl. pluricelulári; f. pluriceluláră, pl. pluriceluláre

pluricelulare
PLURICELULÁR, -Ă, pluricelulari, -e, adj. (Despre organisme) Care este constituit din mai multe celule. – Din fr. pluricellulaire.

DOOM

pluricelulár adj. m., pl. pluricelulári; f. pluriceluláră, pl. pluriceluláre

pluricelularei
PLURICELULÁR, -Ă, pluricelulari, -e, adj. (Despre organisme) Care este constituit din mai multe celule. – Din fr. pluricellulaire.

DOOM

pluricelulár adj. m., pl. pluricelulári; f. pluriceluláră, pl. pluriceluláre

pluricelularele
PLURICELULÁR, -Ă, pluricelulari, -e, adj. (Despre organisme) Care este constituit din mai multe celule. – Din fr. pluricellulaire.

DOOM

pluricelulár adj. m., pl. pluricelulári; f. pluriceluláră, pl. pluriceluláre

pluricelularelor
PLURICELULÁR, -Ă, pluricelulari, -e, adj. (Despre organisme) Care este constituit din mai multe celule. – Din fr. pluricellulaire.

DOOM

pluricelulár adj. m., pl. pluricelulári; f. pluriceluláră, pl. pluriceluláre

pluricelulari
PLURICELULÁR, -Ă, pluricelulari, -e, adj. (Despre organisme) Care este constituit din mai multe celule. – Din fr. pluricellulaire.

DOOM

pluricelulár adj. m., pl. pluricelulári; f. pluriceluláră, pl. pluriceluláre

pluricelularii
PLURICELULÁR, -Ă, pluricelulari, -e, adj. (Despre organisme) Care este constituit din mai multe celule. – Din fr. pluricellulaire.

DOOM

pluricelulár adj. m., pl. pluricelulári; f. pluriceluláră, pl. pluriceluláre

pluricelularilor
PLURICELULÁR, -Ă, pluricelulari, -e, adj. (Despre organisme) Care este constituit din mai multe celule. – Din fr. pluricellulaire.

DOOM

pluricelulár adj. m., pl. pluricelulári; f. pluriceluláră, pl. pluriceluláre

pluricelularul
PLURICELULÁR, -Ă, pluricelulari, -e, adj. (Despre organisme) Care este constituit din mai multe celule. – Din fr. pluricellulaire.

DOOM

pluricelulár adj. m., pl. pluricelulári; f. pluriceluláră, pl. pluriceluláre

pluricelularului
PLURICELULÁR, -Ă, pluricelulari, -e, adj. (Despre organisme) Care este constituit din mai multe celule. – Din fr. pluricellulaire.

DOOM

pluricelulár adj. m., pl. pluricelulári; f. pluriceluláră, pl. pluriceluláre

pluridimensional
PLURIDIMENSIONÁL, -Ă, pluridimensionali, -e, adj. Cu multe dimensiuni. [Pr.: -si-o-] – Pluri- + dimensional.

DOOM

pluridimensionál (-si-o-) adj. m., pl. pluridimensionáli; f. pluridimensionálă, pl. pluridimensionále

pluridimensionala
PLURIDIMENSIONÁL, -Ă, pluridimensionali, -e, adj. Cu multe dimensiuni. [Pr.: -si-o-] – Pluri- + dimensional.

DOOM

pluridimensionál (-si-o-) adj. m., pl. pluridimensionáli; f. pluridimensionálă, pl. pluridimensionále

pluridimensionale
PLURIDIMENSIONÁL, -Ă, pluridimensionali, -e, adj. Cu multe dimensiuni. [Pr.: -si-o-] – Pluri- + dimensional.

DOOM

pluridimensionál (-si-o-) adj. m., pl. pluridimensionáli; f. pluridimensionálă, pl. pluridimensionále

pluridimensionalei
PLURIDIMENSIONÁL, -Ă, pluridimensionali, -e, adj. Cu multe dimensiuni. [Pr.: -si-o-] – Pluri- + dimensional.

DOOM

pluridimensionál (-si-o-) adj. m., pl. pluridimensionáli; f. pluridimensionálă, pl. pluridimensionále

pluridimensionalele
PLURIDIMENSIONÁL, -Ă, pluridimensionali, -e, adj. Cu multe dimensiuni. [Pr.: -si-o-] – Pluri- + dimensional.

DOOM

pluridimensionál (-si-o-) adj. m., pl. pluridimensionáli; f. pluridimensionálă, pl. pluridimensionále

pluridimensionalelor
PLURIDIMENSIONÁL, -Ă, pluridimensionali, -e, adj. Cu multe dimensiuni. [Pr.: -si-o-] – Pluri- + dimensional.

DOOM

pluridimensionál (-si-o-) adj. m., pl. pluridimensionáli; f. pluridimensionálă, pl. pluridimensionále

pluridimensionali
PLURIDIMENSIONÁL, -Ă, pluridimensionali, -e, adj. Cu multe dimensiuni. [Pr.: -si-o-] – Pluri- + dimensional.

DOOM

pluridimensionál (-si-o-) adj. m., pl. pluridimensionáli; f. pluridimensionálă, pl. pluridimensionále

pluridimensionalii
PLURIDIMENSIONÁL, -Ă, pluridimensionali, -e, adj. Cu multe dimensiuni. [Pr.: -si-o-] – Pluri- + dimensional.

DOOM

pluridimensionál (-si-o-) adj. m., pl. pluridimensionáli; f. pluridimensionálă, pl. pluridimensionále

pluridimensionalilor
PLURIDIMENSIONÁL, -Ă, pluridimensionali, -e, adj. Cu multe dimensiuni. [Pr.: -si-o-] – Pluri- + dimensional.

DOOM

pluridimensionál (-si-o-) adj. m., pl. pluridimensionáli; f. pluridimensionálă, pl. pluridimensionále

pluridimensionalitate
PLURIDIMENSIONALITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este pluridimensional. [Pr.: -si-o-] – Pluridimensional + suf. -itate.

pluridimensionalitatea
PLURIDIMENSIONALITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este pluridimensional. [Pr.: -si-o-] – Pluridimensional + suf. -itate.

pluridimensionalități
PLURIDIMENSIONALITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este pluridimensional. [Pr.: -si-o-] – Pluridimensional + suf. -itate.

pluridimensionalității
PLURIDIMENSIONALITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este pluridimensional. [Pr.: -si-o-] – Pluridimensional + suf. -itate.

pluridimensionalul
PLURIDIMENSIONÁL, -Ă, pluridimensionali, -e, adj. Cu multe dimensiuni. [Pr.: -si-o-] – Pluri- + dimensional.

DOOM

pluridimensionál (-si-o-) adj. m., pl. pluridimensionáli; f. pluridimensionálă, pl. pluridimensionále

pluridimensionalului
PLURIDIMENSIONÁL, -Ă, pluridimensionali, -e, adj. Cu multe dimensiuni. [Pr.: -si-o-] – Pluri- + dimensional.

DOOM

pluridimensionál (-si-o-) adj. m., pl. pluridimensionáli; f. pluridimensionálă, pl. pluridimensionále

pluridisciplinar
PLURIDISCIPLINÁR, -Ă, pluridisciplinari, -e, adj. (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transfer de concepție și metodologie (adaptată) din mai multe discipline; multidisciplinar, interdisciplinar. – Din fr. pluridisciplinaire.

DOOM

*pluridisciplinár (-ci-pli-) adj. m., pl. pluridisciplinári; f. pluridisciplináră, pl. pluridisciplináre

pluridisciplinara
PLURIDISCIPLINÁR, -Ă, pluridisciplinari, -e, adj. (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transfer de concepție și metodologie (adaptată) din mai multe discipline; multidisciplinar, interdisciplinar. – Din fr. pluridisciplinaire.

DOOM

*pluridisciplinár (-ci-pli-) adj. m., pl. pluridisciplinári; f. pluridisciplináră, pl. pluridisciplináre

pluridisciplinare
PLURIDISCIPLINÁR, -Ă, pluridisciplinari, -e, adj. (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transfer de concepție și metodologie (adaptată) din mai multe discipline; multidisciplinar, interdisciplinar. – Din fr. pluridisciplinaire.

DOOM

*pluridisciplinár (-ci-pli-) adj. m., pl. pluridisciplinári; f. pluridisciplináră, pl. pluridisciplináre

pluridisciplinarei
PLURIDISCIPLINÁR, -Ă, pluridisciplinari, -e, adj. (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transfer de concepție și metodologie (adaptată) din mai multe discipline; multidisciplinar, interdisciplinar. – Din fr. pluridisciplinaire.

DOOM

*pluridisciplinár (-ci-pli-) adj. m., pl. pluridisciplinári; f. pluridisciplináră, pl. pluridisciplináre

pluridisciplinarele
PLURIDISCIPLINÁR, -Ă, pluridisciplinari, -e, adj. (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transfer de concepție și metodologie (adaptată) din mai multe discipline; multidisciplinar, interdisciplinar. – Din fr. pluridisciplinaire.

DOOM

*pluridisciplinár (-ci-pli-) adj. m., pl. pluridisciplinári; f. pluridisciplináră, pl. pluridisciplináre

pluridisciplinarelor
PLURIDISCIPLINÁR, -Ă, pluridisciplinari, -e, adj. (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transfer de concepție și metodologie (adaptată) din mai multe discipline; multidisciplinar, interdisciplinar. – Din fr. pluridisciplinaire.

DOOM

*pluridisciplinár (-ci-pli-) adj. m., pl. pluridisciplinári; f. pluridisciplináră, pl. pluridisciplináre

pluridisciplinari
PLURIDISCIPLINÁR, -Ă, pluridisciplinari, -e, adj. (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transfer de concepție și metodologie (adaptată) din mai multe discipline; multidisciplinar, interdisciplinar. – Din fr. pluridisciplinaire.

DOOM

*pluridisciplinár (-ci-pli-) adj. m., pl. pluridisciplinári; f. pluridisciplináră, pl. pluridisciplináre

pluridisciplinarii
PLURIDISCIPLINÁR, -Ă, pluridisciplinari, -e, adj. (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transfer de concepție și metodologie (adaptată) din mai multe discipline; multidisciplinar, interdisciplinar. – Din fr. pluridisciplinaire.

DOOM

*pluridisciplinár (-ci-pli-) adj. m., pl. pluridisciplinári; f. pluridisciplináră, pl. pluridisciplináre

pluridisciplinarilor
PLURIDISCIPLINÁR, -Ă, pluridisciplinari, -e, adj. (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transfer de concepție și metodologie (adaptată) din mai multe discipline; multidisciplinar, interdisciplinar. – Din fr. pluridisciplinaire.

DOOM

*pluridisciplinár (-ci-pli-) adj. m., pl. pluridisciplinári; f. pluridisciplináră, pl. pluridisciplináre

pluridisciplinaritate
PLURIDISCIPLINARITÁTE s. f. Caracter pluridisciplinar; multidisciplinaritate, interdisciplinaritate. – Din fr. pluridisciplinarité.

pluridisciplinaritatea
PLURIDISCIPLINARITÁTE s. f. Caracter pluridisciplinar; multidisciplinaritate, interdisciplinaritate. – Din fr. pluridisciplinarité.

pluridisciplinarități
PLURIDISCIPLINARITÁTE s. f. Caracter pluridisciplinar; multidisciplinaritate, interdisciplinaritate. – Din fr. pluridisciplinarité.

pluridisciplinarității
PLURIDISCIPLINARITÁTE s. f. Caracter pluridisciplinar; multidisciplinaritate, interdisciplinaritate. – Din fr. pluridisciplinarité.

pluridisciplinarul
PLURIDISCIPLINÁR, -Ă, pluridisciplinari, -e, adj. (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transfer de concepție și metodologie (adaptată) din mai multe discipline; multidisciplinar, interdisciplinar. – Din fr. pluridisciplinaire.

DOOM

*pluridisciplinár (-ci-pli-) adj. m., pl. pluridisciplinári; f. pluridisciplináră, pl. pluridisciplináre

pluridisciplinarului
PLURIDISCIPLINÁR, -Ă, pluridisciplinari, -e, adj. (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transfer de concepție și metodologie (adaptată) din mai multe discipline; multidisciplinar, interdisciplinar. – Din fr. pluridisciplinaire.

DOOM

*pluridisciplinár (-ci-pli-) adj. m., pl. pluridisciplinári; f. pluridisciplináră, pl. pluridisciplináre

pluridotat
PLURIDOTÁT, -Ă, pluridotați, -te, adj. Care este înzestrat cu multe calități. – Pluri- + dotat.

pluridotata
PLURIDOTÁT, -Ă, pluridotați, -te, adj. Care este înzestrat cu multe calități. – Pluri- + dotat.

pluridotate
PLURIDOTÁT, -Ă, pluridotați, -te, adj. Care este înzestrat cu multe calități. – Pluri- + dotat.

pluridotatei
PLURIDOTÁT, -Ă, pluridotați, -te, adj. Care este înzestrat cu multe calități. – Pluri- + dotat.

pluridotatele
PLURIDOTÁT, -Ă, pluridotați, -te, adj. Care este înzestrat cu multe calități. – Pluri- + dotat.

pluridotatelor
PLURIDOTÁT, -Ă, pluridotați, -te, adj. Care este înzestrat cu multe calități. – Pluri- + dotat.

pluridotatul
PLURIDOTÁT, -Ă, pluridotați, -te, adj. Care este înzestrat cu multe calități. – Pluri- + dotat.

pluridotatului
PLURIDOTÁT, -Ă, pluridotați, -te, adj. Care este înzestrat cu multe calități. – Pluri- + dotat.

pluridotați
PLURIDOTÁT, -Ă, pluridotați, -te, adj. Care este înzestrat cu multe calități. – Pluri- + dotat.

pluridotații
PLURIDOTÁT, -Ă, pluridotați, -te, adj. Care este înzestrat cu multe calități. – Pluri- + dotat.

pluridotaților
PLURIDOTÁT, -Ă, pluridotați, -te, adj. Care este înzestrat cu multe calități. – Pluri- + dotat.

plurien
PLURIÉN, -Ă adj. (Despre arborete) Neomogen din punctul de vedere al vârstei. [Pron. -ri-en, pl. -ieni, -iene. / et. incertă].

pluriflor
PLURIFLÓR, -Ă, pluriflori, -e, adj. (Despre plante) Cu mai multe flori. – Din fr. pluriflore.

DOOM

pluriflór (-ri-flor) adj. m., pl. pluriflóri; f. pluriflóră, pl. pluriflóre

pluriflora
PLURIFLÓR, -Ă, pluriflori, -e, adj. (Despre plante) Cu mai multe flori. – Din fr. pluriflore.

DOOM

pluriflór (-ri-flor) adj. m., pl. pluriflóri; f. pluriflóră, pl. pluriflóre

pluriflore
PLURIFLÓR, -Ă, pluriflori, -e, adj. (Despre plante) Cu mai multe flori. – Din fr. pluriflore.

DOOM

pluriflór (-ri-flor) adj. m., pl. pluriflóri; f. pluriflóră, pl. pluriflóre

pluriflorei
PLURIFLÓR, -Ă, pluriflori, -e, adj. (Despre plante) Cu mai multe flori. – Din fr. pluriflore.

DOOM

pluriflór (-ri-flor) adj. m., pl. pluriflóri; f. pluriflóră, pl. pluriflóre

pluriflorele
PLURIFLÓR, -Ă, pluriflori, -e, adj. (Despre plante) Cu mai multe flori. – Din fr. pluriflore.

DOOM

pluriflór (-ri-flor) adj. m., pl. pluriflóri; f. pluriflóră, pl. pluriflóre

pluriflorelor
PLURIFLÓR, -Ă, pluriflori, -e, adj. (Despre plante) Cu mai multe flori. – Din fr. pluriflore.

DOOM

pluriflór (-ri-flor) adj. m., pl. pluriflóri; f. pluriflóră, pl. pluriflóre

pluriflori
PLURIFLÓR, -Ă, pluriflori, -e, adj. (Despre plante) Cu mai multe flori. – Din fr. pluriflore.

DOOM

pluriflór (-ri-flor) adj. m., pl. pluriflóri; f. pluriflóră, pl. pluriflóre

pluriflorii
PLURIFLÓR, -Ă, pluriflori, -e, adj. (Despre plante) Cu mai multe flori. – Din fr. pluriflore.

DOOM

pluriflór (-ri-flor) adj. m., pl. pluriflóri; f. pluriflóră, pl. pluriflóre

pluriflorilor
PLURIFLÓR, -Ă, pluriflori, -e, adj. (Despre plante) Cu mai multe flori. – Din fr. pluriflore.

DOOM

pluriflór (-ri-flor) adj. m., pl. pluriflóri; f. pluriflóră, pl. pluriflóre

pluriflorul
PLURIFLÓR, -Ă, pluriflori, -e, adj. (Despre plante) Cu mai multe flori. – Din fr. pluriflore.

DOOM

pluriflór (-ri-flor) adj. m., pl. pluriflóri; f. pluriflóră, pl. pluriflóre

pluriflorului
PLURIFLÓR, -Ă, pluriflori, -e, adj. (Despre plante) Cu mai multe flori. – Din fr. pluriflore.

DOOM

pluriflór (-ri-flor) adj. m., pl. pluriflóri; f. pluriflóră, pl. pluriflóre

pluriform
PLURIFÓRM, -Ă, pluriformi, -e, adj. Care are sau poate avea mai multe forme; multiform. – Din lat. pluriformis.

DOOM

plurifórm adj. m., pl. plurifórmi; f. plurifórmă, pl. plurifórme

pluriforma
PLURIFÓRM, -Ă, pluriformi, -e, adj. Care are sau poate avea mai multe forme; multiform. – Din lat. pluriformis.

DOOM

plurifórm adj. m., pl. plurifórmi; f. plurifórmă, pl. plurifórme

pluriforme
PLURIFÓRM, -Ă, pluriformi, -e, adj. Care are sau poate avea mai multe forme; multiform. – Din lat. pluriformis.

DOOM

plurifórm adj. m., pl. plurifórmi; f. plurifórmă, pl. plurifórme

pluriformei
PLURIFÓRM, -Ă, pluriformi, -e, adj. Care are sau poate avea mai multe forme; multiform. – Din lat. pluriformis.

DOOM

plurifórm adj. m., pl. plurifórmi; f. plurifórmă, pl. plurifórme

pluriformele
PLURIFÓRM, -Ă, pluriformi, -e, adj. Care are sau poate avea mai multe forme; multiform. – Din lat. pluriformis.

DOOM

plurifórm adj. m., pl. plurifórmi; f. plurifórmă, pl. plurifórme

pluriformelor
PLURIFÓRM, -Ă, pluriformi, -e, adj. Care are sau poate avea mai multe forme; multiform. – Din lat. pluriformis.

DOOM

plurifórm adj. m., pl. plurifórmi; f. plurifórmă, pl. plurifórme

pluriformi
PLURIFÓRM, -Ă, pluriformi, -e, adj. Care are sau poate avea mai multe forme; multiform. – Din lat. pluriformis.

DOOM

plurifórm adj. m., pl. plurifórmi; f. plurifórmă, pl. plurifórme

pluriformii
PLURIFÓRM, -Ă, pluriformi, -e, adj. Care are sau poate avea mai multe forme; multiform. – Din lat. pluriformis.

DOOM

plurifórm adj. m., pl. plurifórmi; f. plurifórmă, pl. plurifórme

pluriformilor
PLURIFÓRM, -Ă, pluriformi, -e, adj. Care are sau poate avea mai multe forme; multiform. – Din lat. pluriformis.

DOOM

plurifórm adj. m., pl. plurifórmi; f. plurifórmă, pl. plurifórme

pluriformul
PLURIFÓRM, -Ă, pluriformi, -e, adj. Care are sau poate avea mai multe forme; multiform. – Din lat. pluriformis.

DOOM

plurifórm adj. m., pl. plurifórmi; f. plurifórmă, pl. plurifórme

pluriformului
PLURIFÓRM, -Ă, pluriformi, -e, adj. Care are sau poate avea mai multe forme; multiform. – Din lat. pluriformis.

DOOM

plurifórm adj. m., pl. plurifórmi; f. plurifórmă, pl. plurifórme

pluriglandular
PLURIGLANDULÁR, -Ă, pluriglandulari, -e, adj. Care se referă la mai multe glande, care afectează mai multe glande. – Pluri- + glandular.

DOOM

pluriglandulár (-ri-glan-) adj. m., pl. pluriglandulári; f. pluriglanduláră, pl. pluriglanduláre

pluriglandulara
PLURIGLANDULÁR, -Ă, pluriglandulari, -e, adj. Care se referă la mai multe glande, care afectează mai multe glande. – Pluri- + glandular.

DOOM

pluriglandulár (-ri-glan-) adj. m., pl. pluriglandulári; f. pluriglanduláră, pl. pluriglanduláre

pluriglandulare
PLURIGLANDULÁR, -Ă, pluriglandulari, -e, adj. Care se referă la mai multe glande, care afectează mai multe glande. – Pluri- + glandular.

DOOM

pluriglandulár (-ri-glan-) adj. m., pl. pluriglandulári; f. pluriglanduláră, pl. pluriglanduláre

pluriglandularei
PLURIGLANDULÁR, -Ă, pluriglandulari, -e, adj. Care se referă la mai multe glande, care afectează mai multe glande. – Pluri- + glandular.

DOOM

pluriglandulár (-ri-glan-) adj. m., pl. pluriglandulári; f. pluriglanduláră, pl. pluriglanduláre

pluriglandularele
PLURIGLANDULÁR, -Ă, pluriglandulari, -e, adj. Care se referă la mai multe glande, care afectează mai multe glande. – Pluri- + glandular.

DOOM

pluriglandulár (-ri-glan-) adj. m., pl. pluriglandulári; f. pluriglanduláră, pl. pluriglanduláre

pluriglandularelor
PLURIGLANDULÁR, -Ă, pluriglandulari, -e, adj. Care se referă la mai multe glande, care afectează mai multe glande. – Pluri- + glandular.

DOOM

pluriglandulár (-ri-glan-) adj. m., pl. pluriglandulári; f. pluriglanduláră, pl. pluriglanduláre

pluriglandulari
PLURIGLANDULÁR, -Ă, pluriglandulari, -e, adj. Care se referă la mai multe glande, care afectează mai multe glande. – Pluri- + glandular.

DOOM

pluriglandulár (-ri-glan-) adj. m., pl. pluriglandulári; f. pluriglanduláră, pl. pluriglanduláre

pluriglandularii
PLURIGLANDULÁR, -Ă, pluriglandulari, -e, adj. Care se referă la mai multe glande, care afectează mai multe glande. – Pluri- + glandular.

DOOM

pluriglandulár (-ri-glan-) adj. m., pl. pluriglandulári; f. pluriglanduláră, pl. pluriglanduláre

pluriglandularilor
PLURIGLANDULÁR, -Ă, pluriglandulari, -e, adj. Care se referă la mai multe glande, care afectează mai multe glande. – Pluri- + glandular.

DOOM

pluriglandulár (-ri-glan-) adj. m., pl. pluriglandulári; f. pluriglanduláră, pl. pluriglanduláre

pluriglandularul
PLURIGLANDULÁR, -Ă, pluriglandulari, -e, adj. Care se referă la mai multe glande, care afectează mai multe glande. – Pluri- + glandular.

DOOM

pluriglandulár (-ri-glan-) adj. m., pl. pluriglandulári; f. pluriglanduláră, pl. pluriglanduláre

pluriglandularului
PLURIGLANDULÁR, -Ă, pluriglandulari, -e, adj. Care se referă la mai multe glande, care afectează mai multe glande. – Pluri- + glandular.

DOOM

pluriglandulár (-ri-glan-) adj. m., pl. pluriglandulári; f. pluriglanduláră, pl. pluriglanduláre

plurilateral
PLURILATERÁL, -Ă, plurilaterali, -e, adj. (Rar) Multilateral. – Din fr. plurilatéral.

DOOM

plurilaterál adj. m., pl. plurilateráli; f. plurilaterálă, pl. plurilaterále

plurilaterala
PLURILATERÁL, -Ă, plurilaterali, -e, adj. (Rar) Multilateral. – Din fr. plurilatéral.

DOOM

plurilaterál adj. m., pl. plurilateráli; f. plurilaterálă, pl. plurilaterále

plurilaterale
PLURILATERÁL, -Ă, plurilaterali, -e, adj. (Rar) Multilateral. – Din fr. plurilatéral.

DOOM

plurilaterál adj. m., pl. plurilateráli; f. plurilaterálă, pl. plurilaterále

plurilateralei
PLURILATERÁL, -Ă, plurilaterali, -e, adj. (Rar) Multilateral. – Din fr. plurilatéral.

DOOM

plurilaterál adj. m., pl. plurilateráli; f. plurilaterálă, pl. plurilaterále

plurilateralele
PLURILATERÁL, -Ă, plurilaterali, -e, adj. (Rar) Multilateral. – Din fr. plurilatéral.

DOOM

plurilaterál adj. m., pl. plurilateráli; f. plurilaterálă, pl. plurilaterále

plurilateralelor
PLURILATERÁL, -Ă, plurilaterali, -e, adj. (Rar) Multilateral. – Din fr. plurilatéral.

DOOM

plurilaterál adj. m., pl. plurilateráli; f. plurilaterálă, pl. plurilaterále

plurilaterali
PLURILATERÁL, -Ă, plurilaterali, -e, adj. (Rar) Multilateral. – Din fr. plurilatéral.

DOOM

plurilaterál adj. m., pl. plurilateráli; f. plurilaterálă, pl. plurilaterále

plurilateralii
PLURILATERÁL, -Ă, plurilaterali, -e, adj. (Rar) Multilateral. – Din fr. plurilatéral.

DOOM

plurilaterál adj. m., pl. plurilateráli; f. plurilaterálă, pl. plurilaterále

plurilateralilor
PLURILATERÁL, -Ă, plurilaterali, -e, adj. (Rar) Multilateral. – Din fr. plurilatéral.

DOOM

plurilaterál adj. m., pl. plurilateráli; f. plurilaterálă, pl. plurilaterále

plurilateralul
PLURILATERÁL, -Ă, plurilaterali, -e, adj. (Rar) Multilateral. – Din fr. plurilatéral.

DOOM

plurilaterál adj. m., pl. plurilateráli; f. plurilaterálă, pl. plurilaterále

plurilateralului
PLURILATERÁL, -Ă, plurilaterali, -e, adj. (Rar) Multilateral. – Din fr. plurilatéral.

DOOM

plurilaterál adj. m., pl. plurilateráli; f. plurilaterálă, pl. plurilaterále

plurilingv
PLURILÍNGV, -Ă, plurilingvi, -e, adj. Multilingv; poliglot. – Din fr. plurilingue.

DOOM

*plurilíngv adj. m., pl. plurilíngvi; f. plurilíngvă, pl. plurilíngve

plurilingva
PLURILÍNGV, -Ă, plurilingvi, -e, adj. Multilingv; poliglot. – Din fr. plurilingue.

DOOM

*plurilíngv adj. m., pl. plurilíngvi; f. plurilíngvă, pl. plurilíngve

plurilingve
PLURILÍNGV, -Ă, plurilingvi, -e, adj. Multilingv; poliglot. – Din fr. plurilingue.

DOOM

*plurilíngv adj. m., pl. plurilíngvi; f. plurilíngvă, pl. plurilíngve

plurilingvei
PLURILÍNGV, -Ă, plurilingvi, -e, adj. Multilingv; poliglot. – Din fr. plurilingue.

DOOM

*plurilíngv adj. m., pl. plurilíngvi; f. plurilíngvă, pl. plurilíngve

plurilingvele
PLURILÍNGV, -Ă, plurilingvi, -e, adj. Multilingv; poliglot. – Din fr. plurilingue.

DOOM

*plurilíngv adj. m., pl. plurilíngvi; f. plurilíngvă, pl. plurilíngve

plurilingvelor
PLURILÍNGV, -Ă, plurilingvi, -e, adj. Multilingv; poliglot. – Din fr. plurilingue.

DOOM

*plurilíngv adj. m., pl. plurilíngvi; f. plurilíngvă, pl. plurilíngve

plurilingvi
PLURILÍNGV, -Ă, plurilingvi, -e, adj. Multilingv; poliglot. – Din fr. plurilingue.

DOOM

*plurilíngv adj. m., pl. plurilíngvi; f. plurilíngvă, pl. plurilíngve

plurilingvii
PLURILÍNGV, -Ă, plurilingvi, -e, adj. Multilingv; poliglot. – Din fr. plurilingue.

DOOM

*plurilíngv adj. m., pl. plurilíngvi; f. plurilíngvă, pl. plurilíngve

plurilingvilor
PLURILÍNGV, -Ă, plurilingvi, -e, adj. Multilingv; poliglot. – Din fr. plurilingue.

DOOM

*plurilíngv adj. m., pl. plurilíngvi; f. plurilíngvă, pl. plurilíngve

plurilingvul
PLURILÍNGV, -Ă, plurilingvi, -e, adj. Multilingv; poliglot. – Din fr. plurilingue.

DOOM

*plurilíngv adj. m., pl. plurilíngvi; f. plurilíngvă, pl. plurilíngve

plurilingvului
PLURILÍNGV, -Ă, plurilingvi, -e, adj. Multilingv; poliglot. – Din fr. plurilingue.

DOOM

*plurilíngv adj. m., pl. plurilíngvi; f. plurilíngvă, pl. plurilíngve

plurimilenar
PLURIMILENÁR, -Ă, plurimilenari, -e, adj. (Rar) Multimilenar. – Pluri- + milenar.

DOOM

plurimilenár adj. m., pl. plurimilenári; f. plurimilenáră, pl. plurimilenáre

plurimilenara
PLURIMILENÁR, -Ă, plurimilenari, -e, adj. (Rar) Multimilenar. – Pluri- + milenar.

DOOM

plurimilenár adj. m., pl. plurimilenári; f. plurimilenáră, pl. plurimilenáre

plurimilenare
PLURIMILENÁR, -Ă, plurimilenari, -e, adj. (Rar) Multimilenar. – Pluri- + milenar.

DOOM

plurimilenár adj. m., pl. plurimilenári; f. plurimilenáră, pl. plurimilenáre

plurimilenarei
PLURIMILENÁR, -Ă, plurimilenari, -e, adj. (Rar) Multimilenar. – Pluri- + milenar.

DOOM

plurimilenár adj. m., pl. plurimilenári; f. plurimilenáră, pl. plurimilenáre

plurimilenarele
PLURIMILENÁR, -Ă, plurimilenari, -e, adj. (Rar) Multimilenar. – Pluri- + milenar.

DOOM

plurimilenár adj. m., pl. plurimilenári; f. plurimilenáră, pl. plurimilenáre

plurimilenarelor
PLURIMILENÁR, -Ă, plurimilenari, -e, adj. (Rar) Multimilenar. – Pluri- + milenar.

DOOM

plurimilenár adj. m., pl. plurimilenári; f. plurimilenáră, pl. plurimilenáre

plurimilenari
PLURIMILENÁR, -Ă, plurimilenari, -e, adj. (Rar) Multimilenar. – Pluri- + milenar.

DOOM

plurimilenár adj. m., pl. plurimilenári; f. plurimilenáră, pl. plurimilenáre

plurimilenarii
PLURIMILENÁR, -Ă, plurimilenari, -e, adj. (Rar) Multimilenar. – Pluri- + milenar.

DOOM

plurimilenár adj. m., pl. plurimilenári; f. plurimilenáră, pl. plurimilenáre

plurimilenarilor
PLURIMILENÁR, -Ă, plurimilenari, -e, adj. (Rar) Multimilenar. – Pluri- + milenar.

DOOM

plurimilenár adj. m., pl. plurimilenári; f. plurimilenáră, pl. plurimilenáre

plurimilenarul
PLURIMILENÁR, -Ă, plurimilenari, -e, adj. (Rar) Multimilenar. – Pluri- + milenar.

DOOM

plurimilenár adj. m., pl. plurimilenári; f. plurimilenáră, pl. plurimilenáre

plurimilenarului
PLURIMILENÁR, -Ă, plurimilenari, -e, adj. (Rar) Multimilenar. – Pluri- + milenar.

DOOM

plurimilenár adj. m., pl. plurimilenári; f. plurimilenáră, pl. plurimilenáre

plurinațional
PLURINAȚIONÁL, -Ă, plurinaționali, -e, adj. (Despre țări, state, orașe) Multinațional. [Pr.: -ți-o-] – Pluri- + național.

DOOM

plurinaționál (-ți-o-) adj. m., pl. plurinaționáli; f. plurinaționálă, pl. plurinaționále

plurinaționala
PLURINAȚIONÁL, -Ă, plurinaționali, -e, adj. (Despre țări, state, orașe) Multinațional. [Pr.: -ți-o-] – Pluri- + național.

DOOM

plurinaționál (-ți-o-) adj. m., pl. plurinaționáli; f. plurinaționálă, pl. plurinaționále

plurinaționale
PLURINAȚIONÁL, -Ă, plurinaționali, -e, adj. (Despre țări, state, orașe) Multinațional. [Pr.: -ți-o-] – Pluri- + național.

DOOM

plurinaționál (-ți-o-) adj. m., pl. plurinaționáli; f. plurinaționálă, pl. plurinaționále

plurinaționalei
PLURINAȚIONÁL, -Ă, plurinaționali, -e, adj. (Despre țări, state, orașe) Multinațional. [Pr.: -ți-o-] – Pluri- + național.

DOOM

plurinaționál (-ți-o-) adj. m., pl. plurinaționáli; f. plurinaționálă, pl. plurinaționále

plurinaționalele
PLURINAȚIONÁL, -Ă, plurinaționali, -e, adj. (Despre țări, state, orașe) Multinațional. [Pr.: -ți-o-] – Pluri- + național.

DOOM

plurinaționál (-ți-o-) adj. m., pl. plurinaționáli; f. plurinaționálă, pl. plurinaționále

plurinaționalelor
PLURINAȚIONÁL, -Ă, plurinaționali, -e, adj. (Despre țări, state, orașe) Multinațional. [Pr.: -ți-o-] – Pluri- + național.

DOOM

plurinaționál (-ți-o-) adj. m., pl. plurinaționáli; f. plurinaționálă, pl. plurinaționále

plurinaționali
PLURINAȚIONÁL, -Ă, plurinaționali, -e, adj. (Despre țări, state, orașe) Multinațional. [Pr.: -ți-o-] – Pluri- + național.

DOOM

plurinaționál (-ți-o-) adj. m., pl. plurinaționáli; f. plurinaționálă, pl. plurinaționále

plurinaționalii
PLURINAȚIONÁL, -Ă, plurinaționali, -e, adj. (Despre țări, state, orașe) Multinațional. [Pr.: -ți-o-] – Pluri- + național.

DOOM

plurinaționál (-ți-o-) adj. m., pl. plurinaționáli; f. plurinaționálă, pl. plurinaționále

plurinaționalilor
PLURINAȚIONÁL, -Ă, plurinaționali, -e, adj. (Despre țări, state, orașe) Multinațional. [Pr.: -ți-o-] – Pluri- + național.

DOOM

plurinaționál (-ți-o-) adj. m., pl. plurinaționáli; f. plurinaționálă, pl. plurinaționále

plurinaționalul
PLURINAȚIONÁL, -Ă, plurinaționali, -e, adj. (Despre țări, state, orașe) Multinațional. [Pr.: -ți-o-] – Pluri- + național.

DOOM

plurinaționál (-ți-o-) adj. m., pl. plurinaționáli; f. plurinaționálă, pl. plurinaționále

plurinaționalului
PLURINAȚIONÁL, -Ă, plurinaționali, -e, adj. (Despre țări, state, orașe) Multinațional. [Pr.: -ți-o-] – Pluri- + național.

DOOM

plurinaționál (-ți-o-) adj. m., pl. plurinaționáli; f. plurinaționálă, pl. plurinaționále

plurinuclear
PLURINUCLEÁR, -Ă, plurinucleari, -e, adj. (Biol.; despre celule) Polinuclear. [Pr.: -cle-ar] – Pluri- + nuclear.

plurinucleara
PLURINUCLEÁR, -Ă, plurinucleari, -e, adj. (Biol.; despre celule) Polinuclear. [Pr.: -cle-ar] – Pluri- + nuclear.

plurinucleare
PLURINUCLEÁR, -Ă, plurinucleari, -e, adj. (Biol.; despre celule) Polinuclear. [Pr.: -cle-ar] – Pluri- + nuclear.

plurinuclearei
PLURINUCLEÁR, -Ă, plurinucleari, -e, adj. (Biol.; despre celule) Polinuclear. [Pr.: -cle-ar] – Pluri- + nuclear.

plurinuclearele
PLURINUCLEÁR, -Ă, plurinucleari, -e, adj. (Biol.; despre celule) Polinuclear. [Pr.: -cle-ar] – Pluri- + nuclear.

plurinuclearelor
PLURINUCLEÁR, -Ă, plurinucleari, -e, adj. (Biol.; despre celule) Polinuclear. [Pr.: -cle-ar] – Pluri- + nuclear.

plurinucleari
PLURINUCLEÁR, -Ă, plurinucleari, -e, adj. (Biol.; despre celule) Polinuclear. [Pr.: -cle-ar] – Pluri- + nuclear.

plurinuclearii
PLURINUCLEÁR, -Ă, plurinucleari, -e, adj. (Biol.; despre celule) Polinuclear. [Pr.: -cle-ar] – Pluri- + nuclear.

plurinuclearilor
PLURINUCLEÁR, -Ă, plurinucleari, -e, adj. (Biol.; despre celule) Polinuclear. [Pr.: -cle-ar] – Pluri- + nuclear.

plurinuclearul
PLURINUCLEÁR, -Ă, plurinucleari, -e, adj. (Biol.; despre celule) Polinuclear. [Pr.: -cle-ar] – Pluri- + nuclear.

plurinuclearului
PLURINUCLEÁR, -Ă, plurinucleari, -e, adj. (Biol.; despre celule) Polinuclear. [Pr.: -cle-ar] – Pluri- + nuclear.

pluriovular
PLURIOVULÁR, -Ă adj. (Despre ovare) Care conține mai multe ovule. [Pron. -ri-o-. / < fr. pluriovulaire].

pluripartid
PLURIPARTÍD, -Ă, pluripartide, adj. (Despre sisteme politice) Care este format din mai multe partide. – Din fr. pluripartite.

DOOM

*pluripartíd (cu mai multe partide) adj. m.; f. pluripartídă, pl. pluripartíde

pluripartidism
PLURIPARTIDÍSM s. n. Coexistență a mai multor partide într-un sistem politic. – Din engl. pluripartidisme. Cf. fr. pluripartisme.

DOOM

*pluripartidísm s. n.

pluripartidismul
PLURIPARTIDÍSM s. n. Coexistență a mai multor partide într-un sistem politic. – Din engl. pluripartidisme. Cf. fr. pluripartisme.

DOOM

*pluripartidísm s. n.

pluripartidismului
PLURIPARTIDÍSM s. n. Coexistență a mai multor partide într-un sistem politic. – Din engl. pluripartidisme. Cf. fr. pluripartisme.

DOOM

*pluripartidísm s. n.

pluripartit
PLURIPARTÍT, -Ă, pluripartite, adj. Cu mai multe părți. – Din fr. pluripartite.

DOOM

*pluripartít (cu mai multe părți) adj. m.; f. pluripartítă, pl. pluripartíte

pluripartita
PLURIPARTÍT, -Ă, pluripartite, adj. Cu mai multe părți. – Din fr. pluripartite.

DOOM

*pluripartít (cu mai multe părți) adj. m.; f. pluripartítă, pl. pluripartíte

pluripartite
PLURIPARTÍT, -Ă, pluripartite, adj. Cu mai multe părți. – Din fr. pluripartite.

DOOM

*pluripartít (cu mai multe părți) adj. m.; f. pluripartítă, pl. pluripartíte

pluripartitei
PLURIPARTÍT, -Ă, pluripartite, adj. Cu mai multe părți. – Din fr. pluripartite.

DOOM

*pluripartít (cu mai multe părți) adj. m.; f. pluripartítă, pl. pluripartíte

pluripartitele
PLURIPARTÍT, -Ă, pluripartite, adj. Cu mai multe părți. – Din fr. pluripartite.

DOOM

*pluripartít (cu mai multe părți) adj. m.; f. pluripartítă, pl. pluripartíte

pluripartitelor
PLURIPARTÍT, -Ă, pluripartite, adj. Cu mai multe părți. – Din fr. pluripartite.

DOOM

*pluripartít (cu mai multe părți) adj. m.; f. pluripartítă, pl. pluripartíte

pluripartitul
PLURIPARTÍT, -Ă, pluripartite, adj. Cu mai multe părți. – Din fr. pluripartite.

DOOM

*pluripartít (cu mai multe părți) adj. m.; f. pluripartítă, pl. pluripartíte

pluripartitului
PLURIPARTÍT, -Ă, pluripartite, adj. Cu mai multe părți. – Din fr. pluripartite.

DOOM

*pluripartít (cu mai multe părți) adj. m.; f. pluripartítă, pl. pluripartíte

pluripartiți
PLURIPARTÍT, -Ă, pluripartite, adj. Cu mai multe părți. – Din fr. pluripartite.

DOOM

*pluripartít (cu mai multe părți) adj. m.; f. pluripartítă, pl. pluripartíte

pluripartiții
PLURIPARTÍT, -Ă, pluripartite, adj. Cu mai multe părți. – Din fr. pluripartite.

DOOM

*pluripartít (cu mai multe părți) adj. m.; f. pluripartítă, pl. pluripartíte

pluripartiților
PLURIPARTÍT, -Ă, pluripartite, adj. Cu mai multe părți. – Din fr. pluripartite.

DOOM

*pluripartít (cu mai multe părți) adj. m.; f. pluripartítă, pl. pluripartíte

plurisecular
PLURISECULÁR, -Ă, pluriseculari, -e, adj. (Rar) Multisecular. – Pluri- + secular.

pluriseculara
PLURISECULÁR, -Ă, pluriseculari, -e, adj. (Rar) Multisecular. – Pluri- + secular.

pluriseculare
PLURISECULÁR, -Ă, pluriseculari, -e, adj. (Rar) Multisecular. – Pluri- + secular.

plurisecularei
PLURISECULÁR, -Ă, pluriseculari, -e, adj. (Rar) Multisecular. – Pluri- + secular.

plurisecularele
PLURISECULÁR, -Ă, pluriseculari, -e, adj. (Rar) Multisecular. – Pluri- + secular.

plurisecularelor
PLURISECULÁR, -Ă, pluriseculari, -e, adj. (Rar) Multisecular. – Pluri- + secular.

pluriseculari
PLURISECULÁR, -Ă, pluriseculari, -e, adj. (Rar) Multisecular. – Pluri- + secular.

plurisecularii
PLURISECULÁR, -Ă, pluriseculari, -e, adj. (Rar) Multisecular. – Pluri- + secular.

plurisecularilor
PLURISECULÁR, -Ă, pluriseculari, -e, adj. (Rar) Multisecular. – Pluri- + secular.

plurisecularul
PLURISECULÁR, -Ă, pluriseculari, -e, adj. (Rar) Multisecular. – Pluri- + secular.

plurisecularului
PLURISECULÁR, -Ă, pluriseculari, -e, adj. (Rar) Multisecular. – Pluri- + secular.

pluritate
PLURITÁTE, plurități, s. f. (Rar) Pluralitate (1). – Din lat. pluritas, -atis.

pluritatea
PLURITÁTE, plurități, s. f. (Rar) Pluralitate (1). – Din lat. pluritas, -atis.

plurități
PLURITÁTE, plurități, s. f. (Rar) Pluralitate (1). – Din lat. pluritas, -atis.

plurității
PLURITÁTE, plurități, s. f. (Rar) Pluralitate (1). – Din lat. pluritas, -atis.

pluritățile
PLURITÁTE, plurități, s. f. (Rar) Pluralitate (1). – Din lat. pluritas, -atis.

plurităților
PLURITÁTE, plurități, s. f. (Rar) Pluralitate (1). – Din lat. pluritas, -atis.

plurivalent
PLURIVALÉNT, -Ă, plurivalenți, -te, adj. (Despre substanțe) Care are mai multe valențe; polivalent. – Din fr. plurivalent.

DOOM

plurivalént adj. m., pl. plurivalénți; f. plurivaléntă, pl. plurivalénte

plurivalenta
PLURIVALÉNT, -Ă, plurivalenți, -te, adj. (Despre substanțe) Care are mai multe valențe; polivalent. – Din fr. plurivalent.

DOOM

plurivalént adj. m., pl. plurivalénți; f. plurivaléntă, pl. plurivalénte

plurivalente
PLURIVALÉNT, -Ă, plurivalenți, -te, adj. (Despre substanțe) Care are mai multe valențe; polivalent. – Din fr. plurivalent.

DOOM

plurivalént adj. m., pl. plurivalénți; f. plurivaléntă, pl. plurivalénte

plurivalentei
PLURIVALÉNT, -Ă, plurivalenți, -te, adj. (Despre substanțe) Care are mai multe valențe; polivalent. – Din fr. plurivalent.

DOOM

plurivalént adj. m., pl. plurivalénți; f. plurivaléntă, pl. plurivalénte

plurivalentele
PLURIVALÉNT, -Ă, plurivalenți, -te, adj. (Despre substanțe) Care are mai multe valențe; polivalent. – Din fr. plurivalent.

DOOM

plurivalént adj. m., pl. plurivalénți; f. plurivaléntă, pl. plurivalénte

plurivalentelor
PLURIVALÉNT, -Ă, plurivalenți, -te, adj. (Despre substanțe) Care are mai multe valențe; polivalent. – Din fr. plurivalent.

DOOM

plurivalént adj. m., pl. plurivalénți; f. plurivaléntă, pl. plurivalénte

plurivalentul
PLURIVALÉNT, -Ă, plurivalenți, -te, adj. (Despre substanțe) Care are mai multe valențe; polivalent. – Din fr. plurivalent.

DOOM

plurivalént adj. m., pl. plurivalénți; f. plurivaléntă, pl. plurivalénte

plurivalentului
PLURIVALÉNT, -Ă, plurivalenți, -te, adj. (Despre substanțe) Care are mai multe valențe; polivalent. – Din fr. plurivalent.

DOOM

plurivalént adj. m., pl. plurivalénți; f. plurivaléntă, pl. plurivalénte

plurivalența
PLURIVALÉNȚĂ, plurivalențe, s. f. (Adesea fig.) Însușirea de a fi plurivalent; polivalență. – Pluri- + valență.

DOOM

plurivalénță s. f., g.-d. art. plurivalénței; pl. plurivalénțe

plurivalențe
PLURIVALÉNȚĂ, plurivalențe, s. f. (Adesea fig.) Însușirea de a fi plurivalent; polivalență. – Pluri- + valență.

DOOM

plurivalénță s. f., g.-d. art. plurivalénței; pl. plurivalénțe

plurivalenței
PLURIVALÉNȚĂ, plurivalențe, s. f. (Adesea fig.) Însușirea de a fi plurivalent; polivalență. – Pluri- + valență.

DOOM

plurivalénță s. f., g.-d. art. plurivalénței; pl. plurivalénțe

plurivalențele
PLURIVALÉNȚĂ, plurivalențe, s. f. (Adesea fig.) Însușirea de a fi plurivalent; polivalență. – Pluri- + valență.

DOOM

plurivalénță s. f., g.-d. art. plurivalénței; pl. plurivalénțe

plurivalențelor
PLURIVALÉNȚĂ, plurivalențe, s. f. (Adesea fig.) Însușirea de a fi plurivalent; polivalență. – Pluri- + valență.

DOOM

plurivalénță s. f., g.-d. art. plurivalénței; pl. plurivalénțe

plurivalenți
PLURIVALÉNT, -Ă, plurivalenți, -te, adj. (Despre substanțe) Care are mai multe valențe; polivalent. – Din fr. plurivalent.

DOOM

plurivalént adj. m., pl. plurivalénți; f. plurivaléntă, pl. plurivalénte

plurivalenții
PLURIVALÉNT, -Ă, plurivalenți, -te, adj. (Despre substanțe) Care are mai multe valențe; polivalent. – Din fr. plurivalent.

DOOM

plurivalént adj. m., pl. plurivalénți; f. plurivaléntă, pl. plurivalénte

plurivalenților
PLURIVALÉNT, -Ă, plurivalenți, -te, adj. (Despre substanțe) Care are mai multe valențe; polivalent. – Din fr. plurivalent.

DOOM

plurivalént adj. m., pl. plurivalénți; f. plurivaléntă, pl. plurivalénte

plurivoc
PLURIVÓC, -Ă, plurivoci, -ce, adj. (Despre cuvinte, propoziții sau fraze) Cu mai multe înțelesuri. – Din lat. plurivocus.

DOOM

plurivóc adj. m., pl. plurivóci; f. plurivócă, pl. plurivóce

plurivoca
PLURIVÓC, -Ă, plurivoci, -ce, adj. (Despre cuvinte, propoziții sau fraze) Cu mai multe înțelesuri. – Din lat. plurivocus.

DOOM

plurivóc adj. m., pl. plurivóci; f. plurivócă, pl. plurivóce

plurivoce
PLURIVÓC, -Ă, plurivoci, -ce, adj. (Despre cuvinte, propoziții sau fraze) Cu mai multe înțelesuri. – Din lat. plurivocus.

DOOM

plurivóc adj. m., pl. plurivóci; f. plurivócă, pl. plurivóce

plurivocei
PLURIVÓC, -Ă, plurivoci, -ce, adj. (Despre cuvinte, propoziții sau fraze) Cu mai multe înțelesuri. – Din lat. plurivocus.

DOOM

plurivóc adj. m., pl. plurivóci; f. plurivócă, pl. plurivóce

plurivocele
PLURIVÓC, -Ă, plurivoci, -ce, adj. (Despre cuvinte, propoziții sau fraze) Cu mai multe înțelesuri. – Din lat. plurivocus.

DOOM

plurivóc adj. m., pl. plurivóci; f. plurivócă, pl. plurivóce

plurivocelor
PLURIVÓC, -Ă, plurivoci, -ce, adj. (Despre cuvinte, propoziții sau fraze) Cu mai multe înțelesuri. – Din lat. plurivocus.

DOOM

plurivóc adj. m., pl. plurivóci; f. plurivócă, pl. plurivóce

plurivoci
PLURIVÓC, -Ă, plurivoci, -ce, adj. (Despre cuvinte, propoziții sau fraze) Cu mai multe înțelesuri. – Din lat. plurivocus.

DOOM

plurivóc adj. m., pl. plurivóci; f. plurivócă, pl. plurivóce

plurivocii
PLURIVÓC, -Ă, plurivoci, -ce, adj. (Despre cuvinte, propoziții sau fraze) Cu mai multe înțelesuri. – Din lat. plurivocus.

DOOM

plurivóc adj. m., pl. plurivóci; f. plurivócă, pl. plurivóce

plurivocilor
PLURIVÓC, -Ă, plurivoci, -ce, adj. (Despre cuvinte, propoziții sau fraze) Cu mai multe înțelesuri. – Din lat. plurivocus.

DOOM

plurivóc adj. m., pl. plurivóci; f. plurivócă, pl. plurivóce

plurivocul
PLURIVÓC, -Ă, plurivoci, -ce, adj. (Despre cuvinte, propoziții sau fraze) Cu mai multe înțelesuri. – Din lat. plurivocus.

DOOM

plurivóc adj. m., pl. plurivóci; f. plurivócă, pl. plurivóce

plurivocului
PLURIVÓC, -Ă, plurivoci, -ce, adj. (Despre cuvinte, propoziții sau fraze) Cu mai multe înțelesuri. – Din lat. plurivocus.

DOOM

plurivóc adj. m., pl. plurivóci; f. plurivócă, pl. plurivóce

plus
PLUS¹- Element de compunere care înseamnă „mai mult”, „în plus²” și care servește la formarea unor substantive. – Din plus².

DOOM

plus² s. n., pl. plúsuri; semn grafic +

plusa
PLUSÁ, plusez, vb. I. Intranz. A miza la un joc de cărți mai mult decât au mizat toți cei dinainte; a mări miza. – Din plus².

DOOM

plusá (a ~) vb., ind. prez. 3 pluseáză

plusai
PLUSÁ, plusez, vb. I. Intranz. A miza la un joc de cărți mai mult decât au mizat toți cei dinainte; a mări miza. – Din plus².

DOOM

plusá (a ~) vb., ind. prez. 3 pluseáză

plusam
PLUSÁ, plusez, vb. I. Intranz. A miza la un joc de cărți mai mult decât au mizat toți cei dinainte; a mări miza. – Din plus².

DOOM

plusá (a ~) vb., ind. prez. 3 pluseáză

plusare
PLUSÁ, plusez, vb. I. Intranz. A miza la un joc de cărți mai mult decât au mizat toți cei dinainte; a mări miza. – Din plus².

DOOM

plusá (a ~) vb., ind. prez. 3 pluseáză

plusare
PLUSÁRE s. f. Acțiunea de a plusa și rezultatul ei. – V. plusa.

plusarea
PLUSÁRE s. f. Acțiunea de a plusa și rezultatul ei. – V. plusa.

plusară
PLUSÁ, plusez, vb. I. Intranz. A miza la un joc de cărți mai mult decât au mizat toți cei dinainte; a mări miza. – Din plus².

DOOM

plusá (a ~) vb., ind. prez. 3 pluseáză

plusarăm
PLUSÁ, plusez, vb. I. Intranz. A miza la un joc de cărți mai mult decât au mizat toți cei dinainte; a mări miza. – Din plus².

DOOM

plusá (a ~) vb., ind. prez. 3 pluseáză

plusarăți
PLUSÁ, plusez, vb. I. Intranz. A miza la un joc de cărți mai mult decât au mizat toți cei dinainte; a mări miza. – Din plus².

DOOM

plusá (a ~) vb., ind. prez. 3 pluseáză

plusase
PLUSÁ, plusez, vb. I. Intranz. A miza la un joc de cărți mai mult decât au mizat toți cei dinainte; a mări miza. – Din plus².

DOOM

plusá (a ~) vb., ind. prez. 3 pluseáză

plusasem
PLUSÁ, plusez, vb. I. Intranz. A miza la un joc de cărți mai mult decât au mizat toți cei dinainte; a mări miza. – Din plus².

DOOM

plusá (a ~) vb., ind. prez. 3 pluseáză

plusaseră
PLUSÁ, plusez, vb. I. Intranz. A miza la un joc de cărți mai mult decât au mizat toți cei dinainte; a mări miza. – Din plus².

DOOM

plusá (a ~) vb., ind. prez. 3 pluseáză

plusaserăm
PLUSÁ, plusez, vb. I. Intranz. A miza la un joc de cărți mai mult decât au mizat toți cei dinainte; a mări miza. – Din plus².

DOOM

plusá (a ~) vb., ind. prez. 3 pluseáză

plusaserăți
PLUSÁ, plusez, vb. I. Intranz. A miza la un joc de cărți mai mult decât au mizat toți cei dinainte; a mări miza. – Din plus².

DOOM

plusá (a ~) vb., ind. prez. 3 pluseáză

plusaseși
PLUSÁ, plusez, vb. I. Intranz. A miza la un joc de cărți mai mult decât au mizat toți cei dinainte; a mări miza. – Din plus².

DOOM

plusá (a ~) vb., ind. prez. 3 pluseáză

plusaseți
PLUSÁ, plusez, vb. I. Intranz. A miza la un joc de cărți mai mult decât au mizat toți cei dinainte; a mări miza. – Din plus².

DOOM

plusá (a ~) vb., ind. prez. 3 pluseáză

plusat
PLUSÁ, plusez, vb. I. Intranz. A miza la un joc de cărți mai mult decât au mizat toți cei dinainte; a mări miza. – Din plus².

DOOM

plusá (a ~) vb., ind. prez. 3 pluseáză

plusau
PLUSÁ, plusez, vb. I. Intranz. A miza la un joc de cărți mai mult decât au mizat toți cei dinainte; a mări miza. – Din plus².

DOOM

plusá (a ~) vb., ind. prez. 3 pluseáză

plusași
PLUSÁ, plusez, vb. I. Intranz. A miza la un joc de cărți mai mult decât au mizat toți cei dinainte; a mări miza. – Din plus².

DOOM

plusá (a ~) vb., ind. prez. 3 pluseáză

plusați
PLUSÁ, plusez, vb. I. Intranz. A miza la un joc de cărți mai mult decât au mizat toți cei dinainte; a mări miza. – Din plus².

DOOM

plusá (a ~) vb., ind. prez. 3 pluseáză

plusează
PLUSÁ, plusez, vb. I. Intranz. A miza la un joc de cărți mai mult decât au mizat toți cei dinainte; a mări miza. – Din plus².

DOOM

plusá (a ~) vb., ind. prez. 3 pluseáză

plusez
PLUSÁ, plusez, vb. I. Intranz. A miza la un joc de cărți mai mult decât au mizat toți cei dinainte; a mări miza. – Din plus².

DOOM

plusá (a ~) vb., ind. prez. 3 pluseáză

pluseze
PLUSÁ, plusez, vb. I. Intranz. A miza la un joc de cărți mai mult decât au mizat toți cei dinainte; a mări miza. – Din plus².

DOOM

plusá (a ~) vb., ind. prez. 3 pluseáză

plusezi
PLUSÁ, plusez, vb. I. Intranz. A miza la un joc de cărți mai mult decât au mizat toți cei dinainte; a mări miza. – Din plus².

DOOM

plusá (a ~) vb., ind. prez. 3 pluseáză

plusprodus
PLUSPRODÚS s. n. Produs creat de lucrătorii din sfera producției materiale peste produsul necesar prin cheltuire de muncă suplimentară. [Pl. și: plusprodusuri] – Plus¹- + produs.

DOOM

plusprodús s. n.

plusprodus
PLUSPRODÚS, plusproduse, s. n. Produs creat de lucrătorii din sfera producției materiale peste produsul necesar prin cheltuire de muncă suplimentară. [Pl. și: plusprodusuri] – Plus¹- + produs.

plusproduse
PLUSPRODÚS s. n. Produs creat de lucrătorii din sfera producției materiale peste produsul necesar prin cheltuire de muncă suplimentară. [Pl. și: plusprodusuri] – Plus¹- + produs.

DOOM

plusprodús s. n.

plusprodusele
PLUSPRODÚS s. n. Produs creat de lucrătorii din sfera producției materiale peste produsul necesar prin cheltuire de muncă suplimentară. [Pl. și: plusprodusuri] – Plus¹- + produs.

DOOM

plusprodús s. n.

plusproduselor
PLUSPRODÚS s. n. Produs creat de lucrătorii din sfera producției materiale peste produsul necesar prin cheltuire de muncă suplimentară. [Pl. și: plusprodusuri] – Plus¹- + produs.

DOOM

plusprodús s. n.

plusprodusul
PLUSPRODÚS s. n. Produs creat de lucrătorii din sfera producției materiale peste produsul necesar prin cheltuire de muncă suplimentară. [Pl. și: plusprodusuri] – Plus¹- + produs.

DOOM

plusprodús s. n.

plusprodusului
PLUSPRODÚS s. n. Produs creat de lucrătorii din sfera producției materiale peste produsul necesar prin cheltuire de muncă suplimentară. [Pl. și: plusprodusuri] – Plus¹- + produs.

DOOM

plusprodús s. n.

plusul
PLUS¹- Element de compunere care înseamnă „mai mult”, „în plus²” și care servește la formarea unor substantive. – Din plus².

DOOM

plus² s. n., pl. plúsuri; semn grafic +

plusului
PLUS¹- Element de compunere care înseamnă „mai mult”, „în plus²” și care servește la formarea unor substantive. – Din plus².

DOOM

plus² s. n., pl. plúsuri; semn grafic +

plusuri
PLUS¹- Element de compunere care înseamnă „mai mult”, „în plus²” și care servește la formarea unor substantive. – Din plus².

DOOM

plus² s. n., pl. plúsuri; semn grafic +

plusurile
PLUS¹- Element de compunere care înseamnă „mai mult”, „în plus²” și care servește la formarea unor substantive. – Din plus².

DOOM

plus² s. n., pl. plúsuri; semn grafic +

plusurilor
PLUS¹- Element de compunere care înseamnă „mai mult”, „în plus²” și care servește la formarea unor substantive. – Din plus².

DOOM

plus² s. n., pl. plúsuri; semn grafic +

plusvaloare
PLUSVALOÁRE s. f. 1. (Ec. pol.) Mărirea valorii unui bun care n-a suferit transformări materiale. 2. (În doctrina marxistă) Valoare nou-creată de către muncitori în procesul de producție peste echivalentul valorii forței lor de muncă și însușită gratuit de către capitalist. – Plus¹- + valoare (după fr. plus-value).

DOOM

plusvaloáre s. f., g.-d. art. plusvalórii

plusvaloarea
PLUSVALOÁRE s. f. 1. (Ec. pol.) Mărirea valorii unui bun care n-a suferit transformări materiale. 2. (În doctrina marxistă) Valoare nou-creată de către muncitori în procesul de producție peste echivalentul valorii forței lor de muncă și însușită gratuit de către capitalist. – Plus¹- + valoare (după fr. plus-value).

DOOM

plusvaloáre s. f., g.-d. art. plusvalórii

plusvalori
PLUSVALOÁRE s. f. 1. (Ec. pol.) Mărirea valorii unui bun care n-a suferit transformări materiale. 2. (În doctrina marxistă) Valoare nou-creată de către muncitori în procesul de producție peste echivalentul valorii forței lor de muncă și însușită gratuit de către capitalist. – Plus¹- + valoare (după fr. plus-value).

DOOM

plusvaloáre s. f., g.-d. art. plusvalórii

plusvalorii
PLUSVALOÁRE s. f. 1. (Ec. pol.) Mărirea valorii unui bun care n-a suferit transformări materiale. 2. (În doctrina marxistă) Valoare nou-creată de către muncitori în procesul de producție peste echivalentul valorii forței lor de muncă și însușită gratuit de către capitalist. – Plus¹- + valoare (după fr. plus-value).

DOOM

plusvaloáre s. f., g.-d. art. plusvalórii

plusvalorile
PLUSVALOÁRE s. f. 1. (Ec. pol.) Mărirea valorii unui bun care n-a suferit transformări materiale. 2. (În doctrina marxistă) Valoare nou-creată de către muncitori în procesul de producție peste echivalentul valorii forței lor de muncă și însușită gratuit de către capitalist. – Plus¹- + valoare (după fr. plus-value).

DOOM

plusvaloáre s. f., g.-d. art. plusvalórii

plusvalorilor
PLUSVALOÁRE s. f. 1. (Ec. pol.) Mărirea valorii unui bun care n-a suferit transformări materiale. 2. (În doctrina marxistă) Valoare nou-creată de către muncitori în procesul de producție peste echivalentul valorii forței lor de muncă și însușită gratuit de către capitalist. – Plus¹- + valoare (după fr. plus-value).

DOOM

plusvaloáre s. f., g.-d. art. plusvalórii

plusând
PLUSÁ, plusez, vb. I. Intranz. A miza la un joc de cărți mai mult decât au mizat toți cei dinainte; a mări miza. – Din plus².

DOOM

plusá (a ~) vb., ind. prez. 3 pluseáză

plusînd
PLUSÁ, plusez, vb. I. Intranz. A miza la un joc de cărți mai mult decât au mizat toți cei dinainte; a mări miza. – Din plus².

DOOM

plusá (a ~) vb., ind. prez. 3 pluseáză

plusări
PLUSÁRE s. f. Acțiunea de a plusa și rezultatul ei. – V. plusa.

plusării
PLUSÁRE s. f. Acțiunea de a plusa și rezultatul ei. – V. plusa.

plusările
PLUSÁRE s. f. Acțiunea de a plusa și rezultatul ei. – V. plusa.

plusărilor
PLUSÁRE s. f. Acțiunea de a plusa și rezultatul ei. – V. plusa.

plut
Plut = Plutus.

pluta
PLÚTĂ², (1) plute, s. f. 1. Specie de plop ale cărui ramuri cresc aproape de la baza trunchiului, dând coroanei o formă de piramidă lungă și îngustă; plutaș² (Populus pyramidalis). 2. Material gros, neted, poros, impermeabil, elastic și mai ușor decât apa, obținut din stratul exterior al scoarței unor specii de stejar și folosit pentru fabricarea dopurilor, a colacilor de salvare, ca material izolant, în construcția avioanelor etc.; suber. ♦ (Rar) Dop fabricat din plută² (2). ♦ Bucată de lemn sau de alt material ușor care se leagă de sfoara undiței pentru a o face să plutească la suprafața apei. ♦ Bucățică de lemn ușor în care se înfige fitilul candelei. – Din sb. plut.

DOOM

plútă² (material) s. f., g.-d. art. plútei

plutaș
PLUTÁȘ¹, plutași, s. m. Muncitor care lucrează la construirea plutelor sau care conduce plutele pe apă. – Plută¹ + suf. -aș.

DOOM

plutáș s. m., pl. plutáși

plutași
PLUTÁȘ¹, plutași, s. m. Muncitor care lucrează la construirea plutelor sau care conduce plutele pe apă. – Plută¹ + suf. -aș.

DOOM

plutáș s. m., pl. plutáși

plutașii
PLUTÁȘ¹, plutași, s. m. Muncitor care lucrează la construirea plutelor sau care conduce plutele pe apă. – Plută¹ + suf. -aș.

DOOM

plutáș s. m., pl. plutáși

plutașilor
PLUTÁȘ¹, plutași, s. m. Muncitor care lucrează la construirea plutelor sau care conduce plutele pe apă. – Plută¹ + suf. -aș.

DOOM

plutáș s. m., pl. plutáși

plutașul
PLUTÁȘ¹, plutași, s. m. Muncitor care lucrează la construirea plutelor sau care conduce plutele pe apă. – Plută¹ + suf. -aș.

DOOM

plutáș s. m., pl. plutáși

plutașului
PLUTÁȘ¹, plutași, s. m. Muncitor care lucrează la construirea plutelor sau care conduce plutele pe apă. – Plută¹ + suf. -aș.

DOOM

plutáș s. m., pl. plutáși

plute
PLÚTĂ², (1) plute, s. f. 1. Specie de plop ale cărui ramuri cresc aproape de la baza trunchiului, dând coroanei o formă de piramidă lungă și îngustă; plutaș² (Populus pyramidalis). 2. Material gros, neted, poros, impermeabil, elastic și mai ușor decât apa, obținut din stratul exterior al scoarței unor specii de stejar și folosit pentru fabricarea dopurilor, a colacilor de salvare, ca material izolant, în construcția avioanelor etc.; suber. ♦ (Rar) Dop fabricat din plută² (2). ♦ Bucată de lemn sau de alt material ușor care se leagă de sfoara undiței pentru a o face să plutească la suprafața apei. ♦ Bucățică de lemn ușor în care se înfige fitilul candelei. – Din sb. plut.

DOOM

plútă² (material) s. f., g.-d. art. plútei

plutea
PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid prin cufundare parțială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafața unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menține sau a se mișca lin în aer sau într-un fluid fără intervenția unei acțiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănțuie, a presimți apariția; b) (despre o afirmație, o situație etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cerești; adesea fig.) A se mișca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menține sau a se mișca lin într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută¹.

DOOM

plutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutésc, imperf. 3 sg. pluteá; conj. prez. 3 să pluteáscă

pluteai
PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid prin cufundare parțială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafața unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menține sau a se mișca lin în aer sau într-un fluid fără intervenția unei acțiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănțuie, a presimți apariția; b) (despre o afirmație, o situație etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cerești; adesea fig.) A se mișca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menține sau a se mișca lin într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută¹.

DOOM

plutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutésc, imperf. 3 sg. pluteá; conj. prez. 3 să pluteáscă

pluteam
PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid prin cufundare parțială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafața unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menține sau a se mișca lin în aer sau într-un fluid fără intervenția unei acțiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănțuie, a presimți apariția; b) (despre o afirmație, o situație etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cerești; adesea fig.) A se mișca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menține sau a se mișca lin într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută¹.

DOOM

plutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutésc, imperf. 3 sg. pluteá; conj. prez. 3 să pluteáscă

plutească
PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid prin cufundare parțială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafața unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menține sau a se mișca lin în aer sau într-un fluid fără intervenția unei acțiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănțuie, a presimți apariția; b) (despre o afirmație, o situație etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cerești; adesea fig.) A se mișca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menține sau a se mișca lin într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută¹.

DOOM

plutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutésc, imperf. 3 sg. pluteá; conj. prez. 3 să pluteáscă

pluteau
PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid prin cufundare parțială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafața unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menține sau a se mișca lin în aer sau într-un fluid fără intervenția unei acțiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănțuie, a presimți apariția; b) (despre o afirmație, o situație etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cerești; adesea fig.) A se mișca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menține sau a se mișca lin într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută¹.

DOOM

plutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutésc, imperf. 3 sg. pluteá; conj. prez. 3 să pluteáscă

pluteați
PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid prin cufundare parțială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafața unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menține sau a se mișca lin în aer sau într-un fluid fără intervenția unei acțiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănțuie, a presimți apariția; b) (despre o afirmație, o situație etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cerești; adesea fig.) A se mișca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menține sau a se mișca lin într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută¹.

DOOM

plutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutésc, imperf. 3 sg. pluteá; conj. prez. 3 să pluteáscă

plutei
PLÚTĂ², (1) plute, s. f. 1. Specie de plop ale cărui ramuri cresc aproape de la baza trunchiului, dând coroanei o formă de piramidă lungă și îngustă; plutaș² (Populus pyramidalis). 2. Material gros, neted, poros, impermeabil, elastic și mai ușor decât apa, obținut din stratul exterior al scoarței unor specii de stejar și folosit pentru fabricarea dopurilor, a colacilor de salvare, ca material izolant, în construcția avioanelor etc.; suber. ♦ (Rar) Dop fabricat din plută² (2). ♦ Bucată de lemn sau de alt material ușor care se leagă de sfoara undiței pentru a o face să plutească la suprafața apei. ♦ Bucățică de lemn ușor în care se înfige fitilul candelei. – Din sb. plut.

DOOM

plútă² (material) s. f., g.-d. art. plútei

plutele
PLÚTĂ², (1) plute, s. f. 1. Specie de plop ale cărui ramuri cresc aproape de la baza trunchiului, dând coroanei o formă de piramidă lungă și îngustă; plutaș² (Populus pyramidalis). 2. Material gros, neted, poros, impermeabil, elastic și mai ușor decât apa, obținut din stratul exterior al scoarței unor specii de stejar și folosit pentru fabricarea dopurilor, a colacilor de salvare, ca material izolant, în construcția avioanelor etc.; suber. ♦ (Rar) Dop fabricat din plută² (2). ♦ Bucată de lemn sau de alt material ușor care se leagă de sfoara undiței pentru a o face să plutească la suprafața apei. ♦ Bucățică de lemn ușor în care se înfige fitilul candelei. – Din sb. plut.

DOOM

plútă² (material) s. f., g.-d. art. plútei

plutelor
PLÚTĂ², (1) plute, s. f. 1. Specie de plop ale cărui ramuri cresc aproape de la baza trunchiului, dând coroanei o formă de piramidă lungă și îngustă; plutaș² (Populus pyramidalis). 2. Material gros, neted, poros, impermeabil, elastic și mai ușor decât apa, obținut din stratul exterior al scoarței unor specii de stejar și folosit pentru fabricarea dopurilor, a colacilor de salvare, ca material izolant, în construcția avioanelor etc.; suber. ♦ (Rar) Dop fabricat din plută² (2). ♦ Bucată de lemn sau de alt material ușor care se leagă de sfoara undiței pentru a o face să plutească la suprafața apei. ♦ Bucățică de lemn ușor în care se înfige fitilul candelei. – Din sb. plut.

DOOM

plútă² (material) s. f., g.-d. art. plútei

plutesc
PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid prin cufundare parțială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafața unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menține sau a se mișca lin în aer sau într-un fluid fără intervenția unei acțiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănțuie, a presimți apariția; b) (despre o afirmație, o situație etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cerești; adesea fig.) A se mișca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menține sau a se mișca lin într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută¹.

DOOM

plutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutésc, imperf. 3 sg. pluteá; conj. prez. 3 să pluteáscă

pluteu
PLUTÉU s.n. 1. (Ant.) Mașină de război în formă de paravan semicircular, folosită pentru a proteja pe asediatori în timpul atacului zidurilor unei cetăți asediate. 2. Panou de marmură sau de lemn care protejează altarul, corul sau prezbiteriul bisericilor catolice. ♦ Ladă sau scrin pentru păstrarea lucrurilor prețioase. [Pron. -teu. / Cf. it. pluteo, lat. pluteum – perete de apărare].

pluteus
PLUTÉUS s.m. (Zool.) Larva echinodermelor. [< germ. Pluteus].

plutește
PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid prin cufundare parțială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafața unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menține sau a se mișca lin în aer sau într-un fluid fără intervenția unei acțiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănțuie, a presimți apariția; b) (despre o afirmație, o situație etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cerești; adesea fig.) A se mișca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menține sau a se mișca lin într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută¹.

DOOM

plutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutésc, imperf. 3 sg. pluteá; conj. prez. 3 să pluteáscă

plutești
PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid prin cufundare parțială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafața unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menține sau a se mișca lin în aer sau într-un fluid fără intervenția unei acțiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănțuie, a presimți apariția; b) (despre o afirmație, o situație etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cerești; adesea fig.) A se mișca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menține sau a se mișca lin într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută¹.

DOOM

plutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutésc, imperf. 3 sg. pluteá; conj. prez. 3 să pluteáscă

pluti
PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid prin cufundare parțială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafața unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menține sau a se mișca lin în aer sau într-un fluid fără intervenția unei acțiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănțuie, a presimți apariția; b) (despre o afirmație, o situație etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cerești; adesea fig.) A se mișca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menține sau a se mișca lin într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută¹.

DOOM

plutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutésc, imperf. 3 sg. pluteá; conj. prez. 3 să pluteáscă

plutibil
PLUTÍBIL, -Ă, plutibili, -e, adj. (Rar; despre ape) Pe care se poate naviga; navigabil. – Pluti + suf. -bil.

DOOM

plutíbil (rar) adj. m., pl. plutíbili; f. plutíbilă, pl. plutíbile

plutibila
PLUTÍBIL, -Ă, plutibili, -e, adj. (Rar; despre ape) Pe care se poate naviga; navigabil. – Pluti + suf. -bil.

DOOM

plutíbil (rar) adj. m., pl. plutíbili; f. plutíbilă, pl. plutíbile

plutibile
PLUTÍBIL, -Ă, plutibili, -e, adj. (Rar; despre ape) Pe care se poate naviga; navigabil. – Pluti + suf. -bil.

DOOM

plutíbil (rar) adj. m., pl. plutíbili; f. plutíbilă, pl. plutíbile

plutibilei
PLUTÍBIL, -Ă, plutibili, -e, adj. (Rar; despre ape) Pe care se poate naviga; navigabil. – Pluti + suf. -bil.

DOOM

plutíbil (rar) adj. m., pl. plutíbili; f. plutíbilă, pl. plutíbile

plutibilele
PLUTÍBIL, -Ă, plutibili, -e, adj. (Rar; despre ape) Pe care se poate naviga; navigabil. – Pluti + suf. -bil.

DOOM

plutíbil (rar) adj. m., pl. plutíbili; f. plutíbilă, pl. plutíbile

plutibilelor
PLUTÍBIL, -Ă, plutibili, -e, adj. (Rar; despre ape) Pe care se poate naviga; navigabil. – Pluti + suf. -bil.

DOOM

plutíbil (rar) adj. m., pl. plutíbili; f. plutíbilă, pl. plutíbile

plutibili
PLUTÍBIL, -Ă, plutibili, -e, adj. (Rar; despre ape) Pe care se poate naviga; navigabil. – Pluti + suf. -bil.

DOOM

plutíbil (rar) adj. m., pl. plutíbili; f. plutíbilă, pl. plutíbile

plutibilii
PLUTÍBIL, -Ă, plutibili, -e, adj. (Rar; despre ape) Pe care se poate naviga; navigabil. – Pluti + suf. -bil.

DOOM

plutíbil (rar) adj. m., pl. plutíbili; f. plutíbilă, pl. plutíbile

plutibililor
PLUTÍBIL, -Ă, plutibili, -e, adj. (Rar; despre ape) Pe care se poate naviga; navigabil. – Pluti + suf. -bil.

DOOM

plutíbil (rar) adj. m., pl. plutíbili; f. plutíbilă, pl. plutíbile

plutibilul
PLUTÍBIL, -Ă, plutibili, -e, adj. (Rar; despre ape) Pe care se poate naviga; navigabil. – Pluti + suf. -bil.

DOOM

plutíbil (rar) adj. m., pl. plutíbili; f. plutíbilă, pl. plutíbile

plutibilului
PLUTÍBIL, -Ă, plutibili, -e, adj. (Rar; despre ape) Pe care se poate naviga; navigabil. – Pluti + suf. -bil.

DOOM

plutíbil (rar) adj. m., pl. plutíbili; f. plutíbilă, pl. plutíbile

plutica
PLUTÍCĂ, plutici, s. f. Plantă erbacee acvatică cu rizom lung, cu flori galbene și cu frunze lucitoare care plutesc la suprafața apei (Nymphoides peltata). – Plută¹ + suf. -ică.

DOOM

plutícă s. f., g.-d. art. plutícii; pl. plutíci

plutici
PLUTÍCĂ, plutici, s. f. Plantă erbacee acvatică cu rizom lung, cu flori galbene și cu frunze lucitoare care plutesc la suprafața apei (Nymphoides peltata). – Plută¹ + suf. -ică.

DOOM

plutícă s. f., g.-d. art. plutícii; pl. plutíci

pluticii
PLUTÍCĂ, plutici, s. f. Plantă erbacee acvatică cu rizom lung, cu flori galbene și cu frunze lucitoare care plutesc la suprafața apei (Nymphoides peltata). – Plută¹ + suf. -ică.

DOOM

plutícă s. f., g.-d. art. plutícii; pl. plutíci

pluticile
PLUTÍCĂ, plutici, s. f. Plantă erbacee acvatică cu rizom lung, cu flori galbene și cu frunze lucitoare care plutesc la suprafața apei (Nymphoides peltata). – Plută¹ + suf. -ică.

DOOM

plutícă s. f., g.-d. art. plutícii; pl. plutíci

pluticilor
PLUTÍCĂ, plutici, s. f. Plantă erbacee acvatică cu rizom lung, cu flori galbene și cu frunze lucitoare care plutesc la suprafața apei (Nymphoides peltata). – Plută¹ + suf. -ică.

DOOM

plutícă s. f., g.-d. art. plutícii; pl. plutíci

plutii
PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid prin cufundare parțială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafața unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menține sau a se mișca lin în aer sau într-un fluid fără intervenția unei acțiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănțuie, a presimți apariția; b) (despre o afirmație, o situație etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cerești; adesea fig.) A se mișca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menține sau a se mișca lin într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută¹.

DOOM

plutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutésc, imperf. 3 sg. pluteá; conj. prez. 3 să pluteáscă

plutim
PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid prin cufundare parțială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafața unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menține sau a se mișca lin în aer sau într-un fluid fără intervenția unei acțiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănțuie, a presimți apariția; b) (despre o afirmație, o situație etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cerești; adesea fig.) A se mișca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menține sau a se mișca lin într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută¹.

DOOM

plutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutésc, imperf. 3 sg. pluteá; conj. prez. 3 să pluteáscă

plutind
PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid prin cufundare parțială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafața unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menține sau a se mișca lin în aer sau într-un fluid fără intervenția unei acțiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănțuie, a presimți apariția; b) (despre o afirmație, o situație etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cerești; adesea fig.) A se mișca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menține sau a se mișca lin într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută¹.

DOOM

plutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutésc, imperf. 3 sg. pluteá; conj. prez. 3 să pluteáscă

plutind
PLUTÍND, -Ă, plutinzi, -de, adj. (Rar) Care plutește, care se leagănă. ♦ Fig. Oscilant, schimbător; nehotărât. – V. pluti.

DOOM

plutínd (rar) adj. m., pl. plutínzi; f. plutíndă, pl. plutínde

plutinda
PLUTÍND, -Ă, plutinzi, -de, adj. (Rar) Care plutește, care se leagănă. ♦ Fig. Oscilant, schimbător; nehotărât. – V. pluti.

DOOM

plutínd (rar) adj. m., pl. plutínzi; f. plutíndă, pl. plutínde

plutinde
PLUTÍND, -Ă, plutinzi, -de, adj. (Rar) Care plutește, care se leagănă. ♦ Fig. Oscilant, schimbător; nehotărât. – V. pluti.

DOOM

plutínd (rar) adj. m., pl. plutínzi; f. plutíndă, pl. plutínde

plutindei
PLUTÍND, -Ă, plutinzi, -de, adj. (Rar) Care plutește, care se leagănă. ♦ Fig. Oscilant, schimbător; nehotărât. – V. pluti.

DOOM

plutínd (rar) adj. m., pl. plutínzi; f. plutíndă, pl. plutínde

plutindele
PLUTÍND, -Ă, plutinzi, -de, adj. (Rar) Care plutește, care se leagănă. ♦ Fig. Oscilant, schimbător; nehotărât. – V. pluti.

DOOM

plutínd (rar) adj. m., pl. plutínzi; f. plutíndă, pl. plutínde

plutindelor
PLUTÍND, -Ă, plutinzi, -de, adj. (Rar) Care plutește, care se leagănă. ♦ Fig. Oscilant, schimbător; nehotărât. – V. pluti.

DOOM

plutínd (rar) adj. m., pl. plutínzi; f. plutíndă, pl. plutínde

plutindul
PLUTÍND, -Ă, plutinzi, -de, adj. (Rar) Care plutește, care se leagănă. ♦ Fig. Oscilant, schimbător; nehotărât. – V. pluti.

DOOM

plutínd (rar) adj. m., pl. plutínzi; f. plutíndă, pl. plutínde

plutindului
PLUTÍND, -Ă, plutinzi, -de, adj. (Rar) Care plutește, care se leagănă. ♦ Fig. Oscilant, schimbător; nehotărât. – V. pluti.

DOOM

plutínd (rar) adj. m., pl. plutínzi; f. plutíndă, pl. plutínde

plutinzi
PLUTÍND, -Ă, plutinzi, -de, adj. (Rar) Care plutește, care se leagănă. ♦ Fig. Oscilant, schimbător; nehotărât. – V. pluti.

DOOM

plutínd (rar) adj. m., pl. plutínzi; f. plutíndă, pl. plutínde

plutinzii
PLUTÍND, -Ă, plutinzi, -de, adj. (Rar) Care plutește, care se leagănă. ♦ Fig. Oscilant, schimbător; nehotărât. – V. pluti.

DOOM

plutínd (rar) adj. m., pl. plutínzi; f. plutíndă, pl. plutínde

plutinzilor
PLUTÍND, -Ă, plutinzi, -de, adj. (Rar) Care plutește, care se leagănă. ♦ Fig. Oscilant, schimbător; nehotărât. – V. pluti.

DOOM

plutínd (rar) adj. m., pl. plutínzi; f. plutíndă, pl. plutínde

plutire
PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid prin cufundare parțială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafața unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menține sau a se mișca lin în aer sau într-un fluid fără intervenția unei acțiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănțuie, a presimți apariția; b) (despre o afirmație, o situație etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cerești; adesea fig.) A se mișca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menține sau a se mișca lin într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută¹.

DOOM

plutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutésc, imperf. 3 sg. pluteá; conj. prez. 3 să pluteáscă

plutire
PLUTÍRE, plutiri, s. f. 1. Faptul de a pluti; menținere sau mișcare a unui corp pe suprafața unui lichid sau în masa unui fluid. 2. Transport organizat de mărfuri sau de persoane care se face pe o navă; trafic pe apă; navigație. – V. pluti.

DOOM

plutíre s. f., g.-d. art. plutírii; pl. plutíri

plutirea
PLUTÍRE, plutiri, s. f. 1. Faptul de a pluti; menținere sau mișcare a unui corp pe suprafața unui lichid sau în masa unui fluid. 2. Transport organizat de mărfuri sau de persoane care se face pe o navă; trafic pe apă; navigație. – V. pluti.

DOOM

plutíre s. f., g.-d. art. plutírii; pl. plutíri

plutiri
PLUTÍRE, plutiri, s. f. 1. Faptul de a pluti; menținere sau mișcare a unui corp pe suprafața unui lichid sau în masa unui fluid. 2. Transport organizat de mărfuri sau de persoane care se face pe o navă; trafic pe apă; navigație. – V. pluti.

DOOM

plutíre s. f., g.-d. art. plutírii; pl. plutíri

plutirii
PLUTÍRE, plutiri, s. f. 1. Faptul de a pluti; menținere sau mișcare a unui corp pe suprafața unui lichid sau în masa unui fluid. 2. Transport organizat de mărfuri sau de persoane care se face pe o navă; trafic pe apă; navigație. – V. pluti.

DOOM

plutíre s. f., g.-d. art. plutírii; pl. plutíri

plutirile
PLUTÍRE, plutiri, s. f. 1. Faptul de a pluti; menținere sau mișcare a unui corp pe suprafața unui lichid sau în masa unui fluid. 2. Transport organizat de mărfuri sau de persoane care se face pe o navă; trafic pe apă; navigație. – V. pluti.

DOOM

plutíre s. f., g.-d. art. plutírii; pl. plutíri

plutirilor
PLUTÍRE, plutiri, s. f. 1. Faptul de a pluti; menținere sau mișcare a unui corp pe suprafața unui lichid sau în masa unui fluid. 2. Transport organizat de mărfuri sau de persoane care se face pe o navă; trafic pe apă; navigație. – V. pluti.

DOOM

plutíre s. f., g.-d. art. plutírii; pl. plutíri

plutiră
PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid prin cufundare parțială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafața unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menține sau a se mișca lin în aer sau într-un fluid fără intervenția unei acțiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănțuie, a presimți apariția; b) (despre o afirmație, o situație etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cerești; adesea fig.) A se mișca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menține sau a se mișca lin într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută¹.

DOOM

plutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutésc, imperf. 3 sg. pluteá; conj. prez. 3 să pluteáscă

plutirăm
PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid prin cufundare parțială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafața unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menține sau a se mișca lin în aer sau într-un fluid fără intervenția unei acțiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănțuie, a presimți apariția; b) (despre o afirmație, o situație etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cerești; adesea fig.) A se mișca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menține sau a se mișca lin într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută¹.

DOOM

plutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutésc, imperf. 3 sg. pluteá; conj. prez. 3 să pluteáscă

plutirăți
PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid prin cufundare parțială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafața unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menține sau a se mișca lin în aer sau într-un fluid fără intervenția unei acțiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănțuie, a presimți apariția; b) (despre o afirmație, o situație etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cerești; adesea fig.) A se mișca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menține sau a se mișca lin într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută¹.

DOOM

plutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutésc, imperf. 3 sg. pluteá; conj. prez. 3 să pluteáscă

plutise
PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid prin cufundare parțială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafața unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menține sau a se mișca lin în aer sau într-un fluid fără intervenția unei acțiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănțuie, a presimți apariția; b) (despre o afirmație, o situație etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cerești; adesea fig.) A se mișca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menține sau a se mișca lin într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută¹.

DOOM

plutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutésc, imperf. 3 sg. pluteá; conj. prez. 3 să pluteáscă

plutisem
PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid prin cufundare parțială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafața unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menține sau a se mișca lin în aer sau într-un fluid fără intervenția unei acțiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănțuie, a presimți apariția; b) (despre o afirmație, o situație etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cerești; adesea fig.) A se mișca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menține sau a se mișca lin într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută¹.

DOOM

plutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutésc, imperf. 3 sg. pluteá; conj. prez. 3 să pluteáscă

plutiseră
PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid prin cufundare parțială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafața unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menține sau a se mișca lin în aer sau într-un fluid fără intervenția unei acțiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănțuie, a presimți apariția; b) (despre o afirmație, o situație etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cerești; adesea fig.) A se mișca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menține sau a se mișca lin într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută¹.

DOOM

plutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutésc, imperf. 3 sg. pluteá; conj. prez. 3 să pluteáscă

plutiserăm
PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid prin cufundare parțială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafața unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menține sau a se mișca lin în aer sau într-un fluid fără intervenția unei acțiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănțuie, a presimți apariția; b) (despre o afirmație, o situație etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cerești; adesea fig.) A se mișca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menține sau a se mișca lin într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută¹.

DOOM

plutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutésc, imperf. 3 sg. pluteá; conj. prez. 3 să pluteáscă

plutiserăți
PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid prin cufundare parțială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafața unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menține sau a se mișca lin în aer sau într-un fluid fără intervenția unei acțiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănțuie, a presimți apariția; b) (despre o afirmație, o situație etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cerești; adesea fig.) A se mișca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menține sau a se mișca lin într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută¹.

DOOM

plutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutésc, imperf. 3 sg. pluteá; conj. prez. 3 să pluteáscă

plutiseși
PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid prin cufundare parțială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafața unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menține sau a se mișca lin în aer sau într-un fluid fără intervenția unei acțiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănțuie, a presimți apariția; b) (despre o afirmație, o situație etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cerești; adesea fig.) A se mișca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menține sau a se mișca lin într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută¹.

DOOM

plutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutésc, imperf. 3 sg. pluteá; conj. prez. 3 să pluteáscă

plutiseți
PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid prin cufundare parțială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafața unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menține sau a se mișca lin în aer sau într-un fluid fără intervenția unei acțiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănțuie, a presimți apariția; b) (despre o afirmație, o situație etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cerești; adesea fig.) A se mișca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menține sau a se mișca lin într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută¹.

DOOM

plutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutésc, imperf. 3 sg. pluteá; conj. prez. 3 să pluteáscă

plutit
PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid prin cufundare parțială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafața unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menține sau a se mișca lin în aer sau într-un fluid fără intervenția unei acțiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănțuie, a presimți apariția; b) (despre o afirmație, o situație etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cerești; adesea fig.) A se mișca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menține sau a se mișca lin într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută¹.

DOOM

plutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutésc, imperf. 3 sg. pluteá; conj. prez. 3 să pluteáscă

plutit
PLUTÍT², -Ă, plutiți, -te, adj. 1. (Despre lemne, bușteni) Care este adus pe cursul unei ape. 2. (Despre zborul păsărilor) Care planează. – V. pluti.

plutit
PLUTÍT¹ s. n. Faptul de a pluti. ♦ Transportare a lemnului prin menținerea lui la suprafața unei ape curgătoare. – V. pluti.

DOOM

plutít s. n.

plutita
PLUTÍT², -Ă, plutiți, -te, adj. 1. (Despre lemne, bușteni) Care este adus pe cursul unei ape. 2. (Despre zborul păsărilor) Care planează. – V. pluti.

plutite
PLUTÍT², -Ă, plutiți, -te, adj. 1. (Despre lemne, bușteni) Care este adus pe cursul unei ape. 2. (Despre zborul păsărilor) Care planează. – V. pluti.

plutitei
PLUTÍT², -Ă, plutiți, -te, adj. 1. (Despre lemne, bușteni) Care este adus pe cursul unei ape. 2. (Despre zborul păsărilor) Care planează. – V. pluti.

plutitele
PLUTÍT², -Ă, plutiți, -te, adj. 1. (Despre lemne, bușteni) Care este adus pe cursul unei ape. 2. (Despre zborul păsărilor) Care planează. – V. pluti.

plutitelor
PLUTÍT², -Ă, plutiți, -te, adj. 1. (Despre lemne, bușteni) Care este adus pe cursul unei ape. 2. (Despre zborul păsărilor) Care planează. – V. pluti.

plutitoare
PLUTITÓR, -OÁRE, plutitori, -oare, adj., s. n., s. f. 1. Adj. Care poate pluti la suprafața unui lichid; flotabil. ◊ Pod plutitor = platformă care servește la transportul persoanelor sau lucrurilor de la un mal la celălalt al unei ape; bac. Insulă plutitoare sau ostrov plutitor = îngrămădire de pământ, nisip sau nămol, mai ales în apele curgătoare, formând o insuliță acoperită cu vegetație. ♦ Care se menține în văzduh. ♦ (Înv.; despre ape curgătoare) Navigabil. 2. S. n. Corp care plutește la suprafața unui lichid și care, fiind legat printr-un sistem de pârghii, cabluri etc., indică și uneori reglează nivelul lichidului dintr-un recipient; flotor. ♦ Corp alcătuit dintr-un material cu densitate mai mică decât a apei, care servește la măsurarea vitezei unui curent de apă. 3. S. n. Construcție care plutește, prevăzută cu un echipament cu ajutorul căruia poate îndeplini unele servicii de semnalizare sau de transport, folosită în navigație. 4. S. f. (Bot.) Rourică. 5. S. f. (Bot.; în sintagma) Plutitoare dulce = lemn-dulce. – Pluti + suf. -tor.

DOOM

plutitoáre-dúlce (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. plutitórii-dúlci

plutitoare
PLUTITÓR, -OÁRE, plutitori, -oare, adj., s. n., s. f. 1. Adj. Care poate pluti la suprafața unui lichid; flotabil. ◊ Pod plutitor = platformă care servește la transportul persoanelor sau lucrurilor de la un mal la celălalt al unei ape; bac. Insulă plutitoare sau ostrov plutitor = îngrămădire de pământ, nisip sau nămol, mai ales în apele curgătoare, formând o insuliță acoperită cu vegetație. ♦ Care se menține în văzduh. ♦ (Înv.; despre ape curgătoare) Navigabil. 2. S. n. Corp care plutește la suprafața unui lichid și care, fiind legat printr-un sistem de pârghii, cabluri etc., indică și uneori reglează nivelul lichidului dintr-un recipient; flotor. ♦ Corp alcătuit dintr-un material cu densitate mai mică decât a apei, care servește la măsurarea vitezei unui curent de apă. 3. S. n. Construcție care plutește, prevăzută cu un echipament cu ajutorul căruia poate îndeplini unele servicii de semnalizare sau de transport, folosită în navigație. 4. S. f. (Bot.) Rourică. 5. S. f. (Bot.; reg.; în sintagma) Plutitoare-dulce = lemn-dulce. – Pluti + suf. -tor.

DOOM

plutitór² (obiect) s. n., pl. plutitoáre

plutitoarea
PLUTITÓR, -OÁRE, plutitori, -oare, adj., s. n., s. f. 1. Adj. Care poate pluti la suprafața unui lichid; flotabil. ◊ Pod plutitor = platformă care servește la transportul persoanelor sau lucrurilor de la un mal la celălalt al unei ape; bac. Insulă plutitoare sau ostrov plutitor = îngrămădire de pământ, nisip sau nămol, mai ales în apele curgătoare, formând o insuliță acoperită cu vegetație. ♦ Care se menține în văzduh. ♦ (Înv.; despre ape curgătoare) Navigabil. 2. S. n. Corp care plutește la suprafața unui lichid și care, fiind legat printr-un sistem de pârghii, cabluri etc., indică și uneori reglează nivelul lichidului dintr-un recipient; flotor. ♦ Corp alcătuit dintr-un material cu densitate mai mică decât a apei, care servește la măsurarea vitezei unui curent de apă. 3. S. n. Construcție care plutește, prevăzută cu un echipament cu ajutorul căruia poate îndeplini unele servicii de semnalizare sau de transport, folosită în navigație. 4. S. f. (Bot.) Rourică. 5. S. f. (Bot.; în sintagma) Plutitoare dulce = lemn-dulce. – Pluti + suf. -tor.

DOOM

plutitoáre-dúlce (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. plutitórii-dúlci

plutitoarea
PLUTITÓR, -OÁRE, plutitori, -oare, adj., s. n., s. f. 1. Adj. Care poate pluti la suprafața unui lichid; flotabil. ◊ Pod plutitor = platformă care servește la transportul persoanelor sau lucrurilor de la un mal la celălalt al unei ape; bac. Insulă plutitoare sau ostrov plutitor = îngrămădire de pământ, nisip sau nămol, mai ales în apele curgătoare, formând o insuliță acoperită cu vegetație. ♦ Care se menține în văzduh. ♦ (Înv.; despre ape curgătoare) Navigabil. 2. S. n. Corp care plutește la suprafața unui lichid și care, fiind legat printr-un sistem de pârghii, cabluri etc., indică și uneori reglează nivelul lichidului dintr-un recipient; flotor. ♦ Corp alcătuit dintr-un material cu densitate mai mică decât a apei, care servește la măsurarea vitezei unui curent de apă. 3. S. n. Construcție care plutește, prevăzută cu un echipament cu ajutorul căruia poate îndeplini unele servicii de semnalizare sau de transport, folosită în navigație. 4. S. f. (Bot.) Rourică. 5. S. f. (Bot.; reg.; în sintagma) Plutitoare-dulce = lemn-dulce. – Pluti + suf. -tor.

DOOM

plutitór² (obiect) s. n., pl. plutitoáre

plutitoarei
PLUTITÓR, -OÁRE, plutitori, -oare, adj., s. n., s. f. 1. Adj. Care poate pluti la suprafața unui lichid; flotabil. ◊ Pod plutitor = platformă care servește la transportul persoanelor sau lucrurilor de la un mal la celălalt al unei ape; bac. Insulă plutitoare sau ostrov plutitor = îngrămădire de pământ, nisip sau nămol, mai ales în apele curgătoare, formând o insuliță acoperită cu vegetație. ♦ Care se menține în văzduh. ♦ (Înv.; despre ape curgătoare) Navigabil. 2. S. n. Corp care plutește la suprafața unui lichid și care, fiind legat printr-un sistem de pârghii, cabluri etc., indică și uneori reglează nivelul lichidului dintr-un recipient; flotor. ♦ Corp alcătuit dintr-un material cu densitate mai mică decât a apei, care servește la măsurarea vitezei unui curent de apă. 3. S. n. Construcție care plutește, prevăzută cu un echipament cu ajutorul căruia poate îndeplini unele servicii de semnalizare sau de transport, folosită în navigație. 4. S. f. (Bot.) Rourică. 5. S. f. (Bot.; reg.; în sintagma) Plutitoare-dulce = lemn-dulce. – Pluti + suf. -tor.

DOOM

plutitór² (obiect) s. n., pl. plutitoáre

plutitoarele
PLUTITÓR, -OÁRE, plutitori, -oare, adj., s. n., s. f. 1. Adj. Care poate pluti la suprafața unui lichid; flotabil. ◊ Pod plutitor = platformă care servește la transportul persoanelor sau lucrurilor de la un mal la celălalt al unei ape; bac. Insulă plutitoare sau ostrov plutitor = îngrămădire de pământ, nisip sau nămol, mai ales în apele curgătoare, formând o insuliță acoperită cu vegetație. ♦ Care se menține în văzduh. ♦ (Înv.; despre ape curgătoare) Navigabil. 2. S. n. Corp care plutește la suprafața unui lichid și care, fiind legat printr-un sistem de pârghii, cabluri etc., indică și uneori reglează nivelul lichidului dintr-un recipient; flotor. ♦ Corp alcătuit dintr-un material cu densitate mai mică decât a apei, care servește la măsurarea vitezei unui curent de apă. 3. S. n. Construcție care plutește, prevăzută cu un echipament cu ajutorul căruia poate îndeplini unele servicii de semnalizare sau de transport, folosită în navigație. 4. S. f. (Bot.) Rourică. 5. S. f. (Bot.; reg.; în sintagma) Plutitoare-dulce = lemn-dulce. – Pluti + suf. -tor.

DOOM

plutitór² (obiect) s. n., pl. plutitoáre

plutitoarelor
PLUTITÓR, -OÁRE, plutitori, -oare, adj., s. n., s. f. 1. Adj. Care poate pluti la suprafața unui lichid; flotabil. ◊ Pod plutitor = platformă care servește la transportul persoanelor sau lucrurilor de la un mal la celălalt al unei ape; bac. Insulă plutitoare sau ostrov plutitor = îngrămădire de pământ, nisip sau nămol, mai ales în apele curgătoare, formând o insuliță acoperită cu vegetație. ♦ Care se menține în văzduh. ♦ (Înv.; despre ape curgătoare) Navigabil. 2. S. n. Corp care plutește la suprafața unui lichid și care, fiind legat printr-un sistem de pârghii, cabluri etc., indică și uneori reglează nivelul lichidului dintr-un recipient; flotor. ♦ Corp alcătuit dintr-un material cu densitate mai mică decât a apei, care servește la măsurarea vitezei unui curent de apă. 3. S. n. Construcție care plutește, prevăzută cu un echipament cu ajutorul căruia poate îndeplini unele servicii de semnalizare sau de transport, folosită în navigație. 4. S. f. (Bot.) Rourică. 5. S. f. (Bot.; reg.; în sintagma) Plutitoare-dulce = lemn-dulce. – Pluti + suf. -tor.

DOOM

plutitór² (obiect) s. n., pl. plutitoáre

plutitor
PLUTITÓR, -OÁRE, plutitori, -oare, adj., s. n., s. f. 1. Adj. Care poate pluti la suprafața unui lichid; flotabil. ◊ Pod plutitor = platformă care servește la transportul persoanelor sau lucrurilor de la un mal la celălalt al unei ape; bac. Insulă plutitoare sau ostrov plutitor = îngrămădire de pământ, nisip sau nămol, mai ales în apele curgătoare, formând o insuliță acoperită cu vegetație. ♦ Care se menține în văzduh. ♦ (Înv.; despre ape curgătoare) Navigabil. 2. S. n. Corp care plutește la suprafața unui lichid și care, fiind legat printr-un sistem de pârghii, cabluri etc., indică și uneori reglează nivelul lichidului dintr-un recipient; flotor. ♦ Corp alcătuit dintr-un material cu densitate mai mică decât a apei, care servește la măsurarea vitezei unui curent de apă. 3. S. n. Construcție care plutește, prevăzută cu un echipament cu ajutorul căruia poate îndeplini unele servicii de semnalizare sau de transport, folosită în navigație. 4. S. f. (Bot.) Rourică. 5. S. f. (Bot.; reg.; în sintagma) Plutitoare-dulce = lemn-dulce. – Pluti + suf. -tor.

DOOM

plutitór² (obiect) s. n., pl. plutitoáre

plutitori
PLUTITÓR, -OÁRE, plutitori, -oare, adj., s. n., s. f. 1. Adj. Care poate pluti la suprafața unui lichid; flotabil. ◊ Pod plutitor = platformă care servește la transportul persoanelor sau lucrurilor de la un mal la celălalt al unei ape; bac. Insulă plutitoare sau ostrov plutitor = îngrămădire de pământ, nisip sau nămol, mai ales în apele curgătoare, formând o insuliță acoperită cu vegetație. ♦ Care se menține în văzduh. ♦ (Înv.; despre ape curgătoare) Navigabil. 2. S. n. Corp care plutește la suprafața unui lichid și care, fiind legat printr-un sistem de pârghii, cabluri etc., indică și uneori reglează nivelul lichidului dintr-un recipient; flotor. ♦ Corp alcătuit dintr-un material cu densitate mai mică decât a apei, care servește la măsurarea vitezei unui curent de apă. 3. S. n. Construcție care plutește, prevăzută cu un echipament cu ajutorul căruia poate îndeplini unele servicii de semnalizare sau de transport, folosită în navigație. 4. S. f. (Bot.) Rourică. 5. S. f. (Bot.; în sintagma) Plutitoare dulce = lemn-dulce. – Pluti + suf. -tor.

DOOM

plutitoáre-dúlce (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. plutitórii-dúlci

plutitori
PLUTITÓR, -OÁRE, plutitori, -oare, adj., s. n., s. f. 1. Adj. Care poate pluti la suprafața unui lichid; flotabil. ◊ Pod plutitor = platformă care servește la transportul persoanelor sau lucrurilor de la un mal la celălalt al unei ape; bac. Insulă plutitoare sau ostrov plutitor = îngrămădire de pământ, nisip sau nămol, mai ales în apele curgătoare, formând o insuliță acoperită cu vegetație. ♦ Care se menține în văzduh. ♦ (Înv.; despre ape curgătoare) Navigabil. 2. S. n. Corp care plutește la suprafața unui lichid și care, fiind legat printr-un sistem de pârghii, cabluri etc., indică și uneori reglează nivelul lichidului dintr-un recipient; flotor. ♦ Corp alcătuit dintr-un material cu densitate mai mică decât a apei, care servește la măsurarea vitezei unui curent de apă. 3. S. n. Construcție care plutește, prevăzută cu un echipament cu ajutorul căruia poate îndeplini unele servicii de semnalizare sau de transport, folosită în navigație. 4. S. f. (Bot.) Rourică. 5. S. f. (Bot.; reg.; în sintagma) Plutitoare-dulce = lemn-dulce. – Pluti + suf. -tor.

DOOM

plutitór² (obiect) s. n., pl. plutitoáre

plutitorii
PLUTITÓR, -OÁRE, plutitori, -oare, adj., s. n., s. f. 1. Adj. Care poate pluti la suprafața unui lichid; flotabil. ◊ Pod plutitor = platformă care servește la transportul persoanelor sau lucrurilor de la un mal la celălalt al unei ape; bac. Insulă plutitoare sau ostrov plutitor = îngrămădire de pământ, nisip sau nămol, mai ales în apele curgătoare, formând o insuliță acoperită cu vegetație. ♦ Care se menține în văzduh. ♦ (Înv.; despre ape curgătoare) Navigabil. 2. S. n. Corp care plutește la suprafața unui lichid și care, fiind legat printr-un sistem de pârghii, cabluri etc., indică și uneori reglează nivelul lichidului dintr-un recipient; flotor. ♦ Corp alcătuit dintr-un material cu densitate mai mică decât a apei, care servește la măsurarea vitezei unui curent de apă. 3. S. n. Construcție care plutește, prevăzută cu un echipament cu ajutorul căruia poate îndeplini unele servicii de semnalizare sau de transport, folosită în navigație. 4. S. f. (Bot.) Rourică. 5. S. f. (Bot.; în sintagma) Plutitoare dulce = lemn-dulce. – Pluti + suf. -tor.

DOOM

plutitoáre-dúlce (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. plutitórii-dúlci

plutitorii
PLUTITÓR, -OÁRE, plutitori, -oare, adj., s. n., s. f. 1. Adj. Care poate pluti la suprafața unui lichid; flotabil. ◊ Pod plutitor = platformă care servește la transportul persoanelor sau lucrurilor de la un mal la celălalt al unei ape; bac. Insulă plutitoare sau ostrov plutitor = îngrămădire de pământ, nisip sau nămol, mai ales în apele curgătoare, formând o insuliță acoperită cu vegetație. ♦ Care se menține în văzduh. ♦ (Înv.; despre ape curgătoare) Navigabil. 2. S. n. Corp care plutește la suprafața unui lichid și care, fiind legat printr-un sistem de pârghii, cabluri etc., indică și uneori reglează nivelul lichidului dintr-un recipient; flotor. ♦ Corp alcătuit dintr-un material cu densitate mai mică decât a apei, care servește la măsurarea vitezei unui curent de apă. 3. S. n. Construcție care plutește, prevăzută cu un echipament cu ajutorul căruia poate îndeplini unele servicii de semnalizare sau de transport, folosită în navigație. 4. S. f. (Bot.) Rourică. 5. S. f. (Bot.; reg.; în sintagma) Plutitoare-dulce = lemn-dulce. – Pluti + suf. -tor.

DOOM

plutitór² (obiect) s. n., pl. plutitoáre

plutitorile
PLUTITÓR, -OÁRE, plutitori, -oare, adj., s. n., s. f. 1. Adj. Care poate pluti la suprafața unui lichid; flotabil. ◊ Pod plutitor = platformă care servește la transportul persoanelor sau lucrurilor de la un mal la celălalt al unei ape; bac. Insulă plutitoare sau ostrov plutitor = îngrămădire de pământ, nisip sau nămol, mai ales în apele curgătoare, formând o insuliță acoperită cu vegetație. ♦ Care se menține în văzduh. ♦ (Înv.; despre ape curgătoare) Navigabil. 2. S. n. Corp care plutește la suprafața unui lichid și care, fiind legat printr-un sistem de pârghii, cabluri etc., indică și uneori reglează nivelul lichidului dintr-un recipient; flotor. ♦ Corp alcătuit dintr-un material cu densitate mai mică decât a apei, care servește la măsurarea vitezei unui curent de apă. 3. S. n. Construcție care plutește, prevăzută cu un echipament cu ajutorul căruia poate îndeplini unele servicii de semnalizare sau de transport, folosită în navigație. 4. S. f. (Bot.) Rourică. 5. S. f. (Bot.; în sintagma) Plutitoare dulce = lemn-dulce. – Pluti + suf. -tor.

DOOM

plutitoáre-dúlce (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. plutitórii-dúlci

plutitorilor
PLUTITÓR, -OÁRE, plutitori, -oare, adj., s. n., s. f. 1. Adj. Care poate pluti la suprafața unui lichid; flotabil. ◊ Pod plutitor = platformă care servește la transportul persoanelor sau lucrurilor de la un mal la celălalt al unei ape; bac. Insulă plutitoare sau ostrov plutitor = îngrămădire de pământ, nisip sau nămol, mai ales în apele curgătoare, formând o insuliță acoperită cu vegetație. ♦ Care se menține în văzduh. ♦ (Înv.; despre ape curgătoare) Navigabil. 2. S. n. Corp care plutește la suprafața unui lichid și care, fiind legat printr-un sistem de pârghii, cabluri etc., indică și uneori reglează nivelul lichidului dintr-un recipient; flotor. ♦ Corp alcătuit dintr-un material cu densitate mai mică decât a apei, care servește la măsurarea vitezei unui curent de apă. 3. S. n. Construcție care plutește, prevăzută cu un echipament cu ajutorul căruia poate îndeplini unele servicii de semnalizare sau de transport, folosită în navigație. 4. S. f. (Bot.) Rourică. 5. S. f. (Bot.; în sintagma) Plutitoare dulce = lemn-dulce. – Pluti + suf. -tor.

DOOM

plutitoáre-dúlce (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. plutitórii-dúlci

plutitorilor
PLUTITÓR, -OÁRE, plutitori, -oare, adj., s. n., s. f. 1. Adj. Care poate pluti la suprafața unui lichid; flotabil. ◊ Pod plutitor = platformă care servește la transportul persoanelor sau lucrurilor de la un mal la celălalt al unei ape; bac. Insulă plutitoare sau ostrov plutitor = îngrămădire de pământ, nisip sau nămol, mai ales în apele curgătoare, formând o insuliță acoperită cu vegetație. ♦ Care se menține în văzduh. ♦ (Înv.; despre ape curgătoare) Navigabil. 2. S. n. Corp care plutește la suprafața unui lichid și care, fiind legat printr-un sistem de pârghii, cabluri etc., indică și uneori reglează nivelul lichidului dintr-un recipient; flotor. ♦ Corp alcătuit dintr-un material cu densitate mai mică decât a apei, care servește la măsurarea vitezei unui curent de apă. 3. S. n. Construcție care plutește, prevăzută cu un echipament cu ajutorul căruia poate îndeplini unele servicii de semnalizare sau de transport, folosită în navigație. 4. S. f. (Bot.) Rourică. 5. S. f. (Bot.; reg.; în sintagma) Plutitoare-dulce = lemn-dulce. – Pluti + suf. -tor.

DOOM

plutitór² (obiect) s. n., pl. plutitoáre

plutitorul
PLUTITÓR, -OÁRE, plutitori, -oare, adj., s. n., s. f. 1. Adj. Care poate pluti la suprafața unui lichid; flotabil. ◊ Pod plutitor = platformă care servește la transportul persoanelor sau lucrurilor de la un mal la celălalt al unei ape; bac. Insulă plutitoare sau ostrov plutitor = îngrămădire de pământ, nisip sau nămol, mai ales în apele curgătoare, formând o insuliță acoperită cu vegetație. ♦ Care se menține în văzduh. ♦ (Înv.; despre ape curgătoare) Navigabil. 2. S. n. Corp care plutește la suprafața unui lichid și care, fiind legat printr-un sistem de pârghii, cabluri etc., indică și uneori reglează nivelul lichidului dintr-un recipient; flotor. ♦ Corp alcătuit dintr-un material cu densitate mai mică decât a apei, care servește la măsurarea vitezei unui curent de apă. 3. S. n. Construcție care plutește, prevăzută cu un echipament cu ajutorul căruia poate îndeplini unele servicii de semnalizare sau de transport, folosită în navigație. 4. S. f. (Bot.) Rourică. 5. S. f. (Bot.; reg.; în sintagma) Plutitoare-dulce = lemn-dulce. – Pluti + suf. -tor.

DOOM

plutitór² (obiect) s. n., pl. plutitoáre

plutitorului
PLUTITÓR, -OÁRE, plutitori, -oare, adj., s. n., s. f. 1. Adj. Care poate pluti la suprafața unui lichid; flotabil. ◊ Pod plutitor = platformă care servește la transportul persoanelor sau lucrurilor de la un mal la celălalt al unei ape; bac. Insulă plutitoare sau ostrov plutitor = îngrămădire de pământ, nisip sau nămol, mai ales în apele curgătoare, formând o insuliță acoperită cu vegetație. ♦ Care se menține în văzduh. ♦ (Înv.; despre ape curgătoare) Navigabil. 2. S. n. Corp care plutește la suprafața unui lichid și care, fiind legat printr-un sistem de pârghii, cabluri etc., indică și uneori reglează nivelul lichidului dintr-un recipient; flotor. ♦ Corp alcătuit dintr-un material cu densitate mai mică decât a apei, care servește la măsurarea vitezei unui curent de apă. 3. S. n. Construcție care plutește, prevăzută cu un echipament cu ajutorul căruia poate îndeplini unele servicii de semnalizare sau de transport, folosită în navigație. 4. S. f. (Bot.) Rourică. 5. S. f. (Bot.; reg.; în sintagma) Plutitoare-dulce = lemn-dulce. – Pluti + suf. -tor.

DOOM

plutitór² (obiect) s. n., pl. plutitoáre

plutitul
PLUTÍT², -Ă, plutiți, -te, adj. 1. (Despre lemne, bușteni) Care este adus pe cursul unei ape. 2. (Despre zborul păsărilor) Care planează. – V. pluti.

plutitului
PLUTÍT², -Ă, plutiți, -te, adj. 1. (Despre lemne, bușteni) Care este adus pe cursul unei ape. 2. (Despre zborul păsărilor) Care planează. – V. pluti.

plutiși
PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid prin cufundare parțială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafața unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menține sau a se mișca lin în aer sau într-un fluid fără intervenția unei acțiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănțuie, a presimți apariția; b) (despre o afirmație, o situație etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cerești; adesea fig.) A se mișca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menține sau a se mișca lin într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută¹.

DOOM

plutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutésc, imperf. 3 sg. pluteá; conj. prez. 3 să pluteáscă

plutiți
PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid prin cufundare parțială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafața unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menține sau a se mișca lin în aer sau într-un fluid fără intervenția unei acțiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănțuie, a presimți apariția; b) (despre o afirmație, o situație etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cerești; adesea fig.) A se mișca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menține sau a se mișca lin într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută¹.

DOOM

plutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutésc, imperf. 3 sg. pluteá; conj. prez. 3 să pluteáscă

plutiți
PLUTÍT², -Ă, plutiți, -te, adj. 1. (Despre lemne, bușteni) Care este adus pe cursul unei ape. 2. (Despre zborul păsărilor) Care planează. – V. pluti.

plutiții
PLUTÍT², -Ă, plutiți, -te, adj. 1. (Despre lemne, bușteni) Care este adus pe cursul unei ape. 2. (Despre zborul păsărilor) Care planează. – V. pluti.

plutiților
PLUTÍT², -Ă, plutiți, -te, adj. 1. (Despre lemne, bușteni) Care este adus pe cursul unei ape. 2. (Despre zborul păsărilor) Care planează. – V. pluti.

plutniță
PLÚTNIȚĂ, plutnițe, s. f. Nufăr alb. Tîrlașul se băgă în japșă, afundîndu-se supt foile de plutniță și scoțînd capul numai cînd trebuia să răsufle. SANDU-ALDEA U. P. 48.

pluto
Saturnius, denumire purtată de Iupiter, de Neptunus și de Pluto, ca fii ai lui Saturnus.

pluto
PLUTO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „bogat”, „bogăție”. [< fr. plouto-, it. pluto-, cf. gr. ploutos].

pluto
pluto s. m. sg. invar. (peior.) plutonier.

plutoane
PLUTÓN¹, plutoane, s. n. 1. Subunitate militară mai mică decât compania, alcătuită din trei sau patru grupe. ◊ Pluton de execuție = unitate militară care execută prin împușcare pe cei osândiți la moarte. ♦ P. anal. Grup de persoane cu preocupări sau ocupații comune. ♦ P. ext. Stol, pâlc. 2. Grup compact și omogen de concurenți sportivi care se află într-o anumită poziție pe parcursul unei curse de alergări, caiac-canoe, ciclism etc. [Var.: (pop.) plotón s. n.] – După fr. peloton, it. plotone.

DOOM

plutón² (unitate militară) s. n., pl. plutoáne

plutoanele
PLUTÓN¹, plutoane, s. n. 1. Subunitate militară mai mică decât compania, alcătuită din trei sau patru grupe. ◊ Pluton de execuție = unitate militară care execută prin împușcare pe cei osândiți la moarte. ♦ P. anal. Grup de persoane cu preocupări sau ocupații comune. ♦ P. ext. Stol, pâlc. 2. Grup compact și omogen de concurenți sportivi care se află într-o anumită poziție pe parcursul unei curse de alergări, caiac-canoe, ciclism etc. [Var.: (pop.) plotón s. n.] – După fr. peloton, it. plotone.

DOOM

plutón² (unitate militară) s. n., pl. plutoáne

plutoanelor
PLUTÓN¹, plutoane, s. n. 1. Subunitate militară mai mică decât compania, alcătuită din trei sau patru grupe. ◊ Pluton de execuție = unitate militară care execută prin împușcare pe cei osândiți la moarte. ♦ P. anal. Grup de persoane cu preocupări sau ocupații comune. ♦ P. ext. Stol, pâlc. 2. Grup compact și omogen de concurenți sportivi care se află într-o anumită poziție pe parcursul unei curse de alergări, caiac-canoe, ciclism etc. [Var.: (pop.) plotón s. n.] – După fr. peloton, it. plotone.

DOOM

plutón² (unitate militară) s. n., pl. plutoáne

plutocrat
PLUTOCRÁT, -Ă, plutocrați, -te, s. m. și f. Persoană care, datorită averii de care dispune, participă la conducerea statului și a treburilor publice. – Din fr. ploutocrate.

DOOM

plutocrátă (-to-cra-) s. f., g.-d. art. plutocrátei; pl. plutocráte

plutocrata
PLUTOCRÁT, -Ă, plutocrați, -te, s. m. și f. Persoană care, datorită averii de care dispune, participă la conducerea statului și a treburilor publice. – Din fr. ploutocrate.

DOOM

plutocrátă (-to-cra-) s. f., g.-d. art. plutocrátei; pl. plutocráte

plutocrate
PLUTOCRÁT, -Ă, plutocrați, -te, s. m. și f. Persoană care, datorită averii de care dispune, participă la conducerea statului și a treburilor publice. – Din fr. ploutocrate.

DOOM

plutocrátă (-to-cra-) s. f., g.-d. art. plutocrátei; pl. plutocráte

plutocratei
PLUTOCRÁT, -Ă, plutocrați, -te, s. m. și f. Persoană care, datorită averii de care dispune, participă la conducerea statului și a treburilor publice. – Din fr. ploutocrate.

DOOM

plutocrátă (-to-cra-) s. f., g.-d. art. plutocrátei; pl. plutocráte

plutocratele
PLUTOCRÁT, -Ă, plutocrați, -te, s. m. și f. Persoană care, datorită averii de care dispune, participă la conducerea statului și a treburilor publice. – Din fr. ploutocrate.

DOOM

plutocrátă (-to-cra-) s. f., g.-d. art. plutocrátei; pl. plutocráte

plutocratelor
PLUTOCRÁT, -Ă, plutocrați, -te, s. m. și f. Persoană care, datorită averii de care dispune, participă la conducerea statului și a treburilor publice. – Din fr. ploutocrate.

DOOM

plutocrátă (-to-cra-) s. f., g.-d. art. plutocrátei; pl. plutocráte

plutocratic
PLUTOCRÁTIC, -Ă, plutocratici, -ce, adj. Care aparține plutocrației, referitor la plutocrație, de plutocrat. – Din fr. plutocratique.

DOOM

plutocrátic (-to-cra-) adj. m., pl. plutocrátici; f. plutocrátică, pl. plutocrátice

plutocratica
PLUTOCRÁTIC, -Ă, plutocratici, -ce, adj. Care aparține plutocrației, referitor la plutocrație, de plutocrat. – Din fr. plutocratique.

DOOM

plutocrátic (-to-cra-) adj. m., pl. plutocrátici; f. plutocrátică, pl. plutocrátice

plutocratice
PLUTOCRÁTIC, -Ă, plutocratici, -ce, adj. Care aparține plutocrației, referitor la plutocrație, de plutocrat. – Din fr. plutocratique.

DOOM

plutocrátic (-to-cra-) adj. m., pl. plutocrátici; f. plutocrátică, pl. plutocrátice

plutocraticei
PLUTOCRÁTIC, -Ă, plutocratici, -ce, adj. Care aparține plutocrației, referitor la plutocrație, de plutocrat. – Din fr. plutocratique.

DOOM

plutocrátic (-to-cra-) adj. m., pl. plutocrátici; f. plutocrátică, pl. plutocrátice

plutocraticele
PLUTOCRÁTIC, -Ă, plutocratici, -ce, adj. Care aparține plutocrației, referitor la plutocrație, de plutocrat. – Din fr. plutocratique.

DOOM

plutocrátic (-to-cra-) adj. m., pl. plutocrátici; f. plutocrátică, pl. plutocrátice

plutocraticelor
PLUTOCRÁTIC, -Ă, plutocratici, -ce, adj. Care aparține plutocrației, referitor la plutocrație, de plutocrat. – Din fr. plutocratique.

DOOM

plutocrátic (-to-cra-) adj. m., pl. plutocrátici; f. plutocrátică, pl. plutocrátice

plutocratici
PLUTOCRÁTIC, -Ă, plutocratici, -ce, adj. Care aparține plutocrației, referitor la plutocrație, de plutocrat. – Din fr. plutocratique.

DOOM

plutocrátic (-to-cra-) adj. m., pl. plutocrátici; f. plutocrátică, pl. plutocrátice

plutocraticii
PLUTOCRÁTIC, -Ă, plutocratici, -ce, adj. Care aparține plutocrației, referitor la plutocrație, de plutocrat. – Din fr. plutocratique.

DOOM

plutocrátic (-to-cra-) adj. m., pl. plutocrátici; f. plutocrátică, pl. plutocrátice

plutocraticilor
PLUTOCRÁTIC, -Ă, plutocratici, -ce, adj. Care aparține plutocrației, referitor la plutocrație, de plutocrat. – Din fr. plutocratique.

DOOM

plutocrátic (-to-cra-) adj. m., pl. plutocrátici; f. plutocrátică, pl. plutocrátice

plutocraticul
PLUTOCRÁTIC, -Ă, plutocratici, -ce, adj. Care aparține plutocrației, referitor la plutocrație, de plutocrat. – Din fr. plutocratique.

DOOM

plutocrátic (-to-cra-) adj. m., pl. plutocrátici; f. plutocrátică, pl. plutocrátice

plutocraticului
PLUTOCRÁTIC, -Ă, plutocratici, -ce, adj. Care aparține plutocrației, referitor la plutocrație, de plutocrat. – Din fr. plutocratique.

DOOM

plutocrátic (-to-cra-) adj. m., pl. plutocrátici; f. plutocrátică, pl. plutocrátice

plutocratul
PLUTOCRÁT, -Ă, plutocrați, -te, s. m. și f. Persoană care, datorită averii de care dispune, participă la conducerea statului și a treburilor publice. – Din fr. ploutocrate.

DOOM

plutocrátă (-to-cra-) s. f., g.-d. art. plutocrátei; pl. plutocráte

plutocratului
PLUTOCRÁT, -Ă, plutocrați, -te, s. m. și f. Persoană care, datorită averii de care dispune, participă la conducerea statului și a treburilor publice. – Din fr. ploutocrate.

DOOM

plutocrátă (-to-cra-) s. f., g.-d. art. plutocrátei; pl. plutocráte

plutocrați
PLUTOCRÁT, -Ă, plutocrați, -te, s. m. și f. Persoană care, datorită averii de care dispune, participă la conducerea statului și a treburilor publice. – Din fr. ploutocrate.

DOOM

plutocrátă (-to-cra-) s. f., g.-d. art. plutocrátei; pl. plutocráte

plutocrația
PLUTOCRAȚÍE, plutocrații, s. f. Formă de guvernare în care puterea de stat este concentrată în mâinile celor mai bogați. ♦ Totalitatea persoanelor care, cu ajutorul averii, impun plutocrația (1). – Din fr. plutocratie, germ. Plutokratie.

DOOM

plutocrațíe (-to-cra-) s. f., art. plutocrațía, g.-d. art. plutocrațíei; pl. plutocrațíi, art. plutocrațíile

plutocrație
PLUTOCRAȚÍE, plutocrații, s. f. Formă de guvernare în care puterea de stat este concentrată în mâinile celor mai bogați. ♦ Totalitatea persoanelor care, cu ajutorul averii, impun plutocrația (1). – Din fr. plutocratie, germ. Plutokratie.

DOOM

plutocrațíe (-to-cra-) s. f., art. plutocrațía, g.-d. art. plutocrațíei; pl. plutocrațíi, art. plutocrațíile

plutocrației
PLUTOCRAȚÍE, plutocrații, s. f. Formă de guvernare în care puterea de stat este concentrată în mâinile celor mai bogați. ♦ Totalitatea persoanelor care, cu ajutorul averii, impun plutocrația (1). – Din fr. plutocratie, germ. Plutokratie.

DOOM

plutocrațíe (-to-cra-) s. f., art. plutocrațía, g.-d. art. plutocrațíei; pl. plutocrațíi, art. plutocrațíile

plutocrații
PLUTOCRÁT, -Ă, plutocrați, -te, s. m. și f. Persoană care, datorită averii de care dispune, participă la conducerea statului și a treburilor publice. – Din fr. ploutocrate.

DOOM

plutocrátă (-to-cra-) s. f., g.-d. art. plutocrátei; pl. plutocráte

plutocrații
PLUTOCRAȚÍE, plutocrații, s. f. Formă de guvernare în care puterea de stat este concentrată în mâinile celor mai bogați. ♦ Totalitatea persoanelor care, cu ajutorul averii, impun plutocrația (1). – Din fr. plutocratie, germ. Plutokratie.

DOOM

plutocrațíe (-to-cra-) s. f., art. plutocrațía, g.-d. art. plutocrațíei; pl. plutocrațíi, art. plutocrațíile

plutocrațiile
PLUTOCRAȚÍE, plutocrații, s. f. Formă de guvernare în care puterea de stat este concentrată în mâinile celor mai bogați. ♦ Totalitatea persoanelor care, cu ajutorul averii, impun plutocrația (1). – Din fr. plutocratie, germ. Plutokratie.

DOOM

plutocrațíe (-to-cra-) s. f., art. plutocrațía, g.-d. art. plutocrațíei; pl. plutocrațíi, art. plutocrațíile

plutocrațiilor
PLUTOCRAȚÍE, plutocrații, s. f. Formă de guvernare în care puterea de stat este concentrată în mâinile celor mai bogați. ♦ Totalitatea persoanelor care, cu ajutorul averii, impun plutocrația (1). – Din fr. plutocratie, germ. Plutokratie.

DOOM

plutocrațíe (-to-cra-) s. f., art. plutocrațía, g.-d. art. plutocrațíei; pl. plutocrațíi, art. plutocrațíile

plutocraților
PLUTOCRÁT, -Ă, plutocrați, -te, s. m. și f. Persoană care, datorită averii de care dispune, participă la conducerea statului și a treburilor publice. – Din fr. ploutocrate.

DOOM

plutocrátă (-to-cra-) s. f., g.-d. art. plutocrátei; pl. plutocráte

pluton
Pluto (sau Pluton), denumire purtată de zeul Hades, considerat posesorul bogățiilor nemăsurate care se ascundeau în măruntaiele pămîntului (v. Hades).

pluton
PLUTÓN², plutoni, s. m. Corp de roci magmatice, în general de dimensiuni mari, fixat prin intruziune în masa unor strate sedimentare. – Din fr. pluton.

DOOM

plutón¹ (corp de roci) s. m., pl. plutóni

pluton
PLUTÓN¹, plutoane, s. n. 1. Subunitate militară mai mică decât compania, alcătuită din trei sau patru grupe. ◊ Pluton de execuție = unitate militară care execută prin împușcare pe cei osândiți la moarte. ♦ P. anal. Grup de persoane cu preocupări sau ocupații comune. ♦ P. ext. Stol, pâlc. 2. Grup compact și omogen de concurenți sportivi care se află într-o anumită poziție pe parcursul unei curse de alergări, caiac-canoe, ciclism etc. [Var.: (pop.) plotón s. n.] – După fr. peloton, it. plotone.

DOOM

plutón² (unitate militară) s. n., pl. plutoáne

plutoner
PLUTONIÉR, plutonieri, s. m. Grad de subofițer imediat superior sergentu- lui-major; persoană care are acest grad. -0* Plutonier-major = grad de subofițer imediat superior plutonierului; persoană care are acest grad. Plutonier-adjutant = cel mai mare grad de subofițer, imediat superior plutonieralui-major; persoană care are acest grad. [Pr.: -ni-er. – Var.: (pop.) plutonér, plotonér, plotoniér s. m.] – Pluton¹ + suf. -ier.

DOOM

!plutoniér-majór (-ni-er-) s. m., pl. plutoniéri-majóri; abr. plt.-maj.

plutoni
PLUTÓN², plutoni, s. m. Corp de roci magmatice, în general de dimensiuni mari, fixat prin intruziune în masa unor strate sedimentare. – Din fr. pluton.

DOOM

plutón¹ (corp de roci) s. m., pl. plutóni

plutonian
PLUTONIÁN, -Ă, plutonieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la Pluton (zeul grec al Infernului). 2. Adj., s. m. și f. (Adept) al plutonismului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. plutonien.

DOOM

plutonián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. plutoniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. plutoniánă, pl. plutoniéne

plutonian
PLUTONIÁN, -Ă, plutonieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la Pluton (zeul grec al Infernului). 2. Adj., s. m. și f. (Adept) al plutonismului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. plutonien.

DOOM

plutonián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. plutoniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. plutoniánă, pl. plutoniéne

plutoniana
PLUTONIÁN, -Ă, plutonieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la Pluton (zeul grec al Infernului). 2. Adj., s. m. și f. (Adept) al plutonismului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. plutonien.

DOOM

plutonián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. plutoniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. plutoniánă, pl. plutoniéne

plutoniana
PLUTONIÁN, -Ă, plutonieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la Pluton (zeul grec al Infernului). 2. Adj., s. m. și f. (Adept) al plutonismului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. plutonien.

DOOM

plutonián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. plutoniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. plutoniánă, pl. plutoniéne

plutonianul
PLUTONIÁN, -Ă, plutonieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la Pluton (zeul grec al Infernului). 2. Adj., s. m. și f. (Adept) al plutonismului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. plutonien.

DOOM

plutonián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. plutoniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. plutoniánă, pl. plutoniéne

plutonianul
PLUTONIÁN, -Ă, plutonieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la Pluton (zeul grec al Infernului). 2. Adj., s. m. și f. (Adept) al plutonismului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. plutonien.

DOOM

plutonián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. plutoniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. plutoniánă, pl. plutoniéne

plutonianului
PLUTONIÁN, -Ă, plutonieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la Pluton (zeul grec al Infernului). 2. Adj., s. m. și f. (Adept) al plutonismului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. plutonien.

DOOM

plutonián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. plutoniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. plutoniánă, pl. plutoniéne

plutonianului
PLUTONIÁN, -Ă, plutonieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la Pluton (zeul grec al Infernului). 2. Adj., s. m. și f. (Adept) al plutonismului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. plutonien.

DOOM

plutonián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. plutoniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. plutoniánă, pl. plutoniéne

plutonic
PLUTÓNIC, -Ă, plutonici, -ce, adj. (Despre roci eruptive și despre corpurile pe care le alcătuiesc) Care s-a format prin acțiunea vulcanilor în adâncul scoarței terestre. ◊ Rocă plutonică = nume dat rocilor abisale și intrusive. – Din fr. plutonique.

DOOM

plutónic adj. m., pl. plutónici; f. plutónică, pl. plutónice

plutonica
PLUTÓNIC, -Ă, plutonici, -ce, adj. (Despre roci eruptive și despre corpurile pe care le alcătuiesc) Care s-a format prin acțiunea vulcanilor în adâncul scoarței terestre. ◊ Rocă plutonică = nume dat rocilor abisale și intrusive. – Din fr. plutonique.

DOOM

plutónic adj. m., pl. plutónici; f. plutónică, pl. plutónice

plutonice
PLUTÓNIC, -Ă, plutonici, -ce, adj. (Despre roci eruptive și despre corpurile pe care le alcătuiesc) Care s-a format prin acțiunea vulcanilor în adâncul scoarței terestre. ◊ Rocă plutonică = nume dat rocilor abisale și intrusive. – Din fr. plutonique.

DOOM

plutónic adj. m., pl. plutónici; f. plutónică, pl. plutónice

plutonicei
PLUTÓNIC, -Ă, plutonici, -ce, adj. (Despre roci eruptive și despre corpurile pe care le alcătuiesc) Care s-a format prin acțiunea vulcanilor în adâncul scoarței terestre. ◊ Rocă plutonică = nume dat rocilor abisale și intrusive. – Din fr. plutonique.

DOOM

plutónic adj. m., pl. plutónici; f. plutónică, pl. plutónice

plutonicele
PLUTÓNIC, -Ă, plutonici, -ce, adj. (Despre roci eruptive și despre corpurile pe care le alcătuiesc) Care s-a format prin acțiunea vulcanilor în adâncul scoarței terestre. ◊ Rocă plutonică = nume dat rocilor abisale și intrusive. – Din fr. plutonique.

DOOM

plutónic adj. m., pl. plutónici; f. plutónică, pl. plutónice

plutonicelor
PLUTÓNIC, -Ă, plutonici, -ce, adj. (Despre roci eruptive și despre corpurile pe care le alcătuiesc) Care s-a format prin acțiunea vulcanilor în adâncul scoarței terestre. ◊ Rocă plutonică = nume dat rocilor abisale și intrusive. – Din fr. plutonique.

DOOM

plutónic adj. m., pl. plutónici; f. plutónică, pl. plutónice

plutonici
PLUTÓNIC, -Ă, plutonici, -ce, adj. (Despre roci eruptive și despre corpurile pe care le alcătuiesc) Care s-a format prin acțiunea vulcanilor în adâncul scoarței terestre. ◊ Rocă plutonică = nume dat rocilor abisale și intrusive. – Din fr. plutonique.

DOOM

plutónic adj. m., pl. plutónici; f. plutónică, pl. plutónice

plutonicii
PLUTÓNIC, -Ă, plutonici, -ce, adj. (Despre roci eruptive și despre corpurile pe care le alcătuiesc) Care s-a format prin acțiunea vulcanilor în adâncul scoarței terestre. ◊ Rocă plutonică = nume dat rocilor abisale și intrusive. – Din fr. plutonique.

DOOM

plutónic adj. m., pl. plutónici; f. plutónică, pl. plutónice

plutonicilor
PLUTÓNIC, -Ă, plutonici, -ce, adj. (Despre roci eruptive și despre corpurile pe care le alcătuiesc) Care s-a format prin acțiunea vulcanilor în adâncul scoarței terestre. ◊ Rocă plutonică = nume dat rocilor abisale și intrusive. – Din fr. plutonique.

DOOM

plutónic adj. m., pl. plutónici; f. plutónică, pl. plutónice

plutonicul
PLUTÓNIC, -Ă, plutonici, -ce, adj. (Despre roci eruptive și despre corpurile pe care le alcătuiesc) Care s-a format prin acțiunea vulcanilor în adâncul scoarței terestre. ◊ Rocă plutonică = nume dat rocilor abisale și intrusive. – Din fr. plutonique.

DOOM

plutónic adj. m., pl. plutónici; f. plutónică, pl. plutónice

plutonicului
PLUTÓNIC, -Ă, plutonici, -ce, adj. (Despre roci eruptive și despre corpurile pe care le alcătuiesc) Care s-a format prin acțiunea vulcanilor în adâncul scoarței terestre. ◊ Rocă plutonică = nume dat rocilor abisale și intrusive. – Din fr. plutonique.

DOOM

plutónic adj. m., pl. plutónici; f. plutónică, pl. plutónice

plutoniene
PLUTONIÁN, -Ă, plutonieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la Pluton (zeul grec al Infernului). 2. Adj., s. m. și f. (Adept) al plutonismului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. plutonien.

DOOM

plutonián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. plutoniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. plutoniánă, pl. plutoniéne

plutoniene
PLUTONIÁN, -Ă, plutonieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la Pluton (zeul grec al Infernului). 2. Adj., s. m. și f. (Adept) al plutonismului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. plutonien.

DOOM

plutonián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. plutoniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. plutoniánă, pl. plutoniéne

plutonienei
PLUTONIÁN, -Ă, plutonieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la Pluton (zeul grec al Infernului). 2. Adj., s. m. și f. (Adept) al plutonismului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. plutonien.

DOOM

plutonián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. plutoniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. plutoniánă, pl. plutoniéne

plutonienei
PLUTONIÁN, -Ă, plutonieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la Pluton (zeul grec al Infernului). 2. Adj., s. m. și f. (Adept) al plutonismului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. plutonien.

DOOM

plutonián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. plutoniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. plutoniánă, pl. plutoniéne

plutonienele
PLUTONIÁN, -Ă, plutonieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la Pluton (zeul grec al Infernului). 2. Adj., s. m. și f. (Adept) al plutonismului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. plutonien.

DOOM

plutonián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. plutoniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. plutoniánă, pl. plutoniéne

plutonienele
PLUTONIÁN, -Ă, plutonieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la Pluton (zeul grec al Infernului). 2. Adj., s. m. și f. (Adept) al plutonismului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. plutonien.

DOOM

plutonián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. plutoniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. plutoniánă, pl. plutoniéne

plutonienelor
PLUTONIÁN, -Ă, plutonieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la Pluton (zeul grec al Infernului). 2. Adj., s. m. și f. (Adept) al plutonismului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. plutonien.

DOOM

plutonián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. plutoniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. plutoniánă, pl. plutoniéne

plutonienelor
PLUTONIÁN, -Ă, plutonieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la Pluton (zeul grec al Infernului). 2. Adj., s. m. și f. (Adept) al plutonismului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. plutonien.

DOOM

plutonián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. plutoniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. plutoniánă, pl. plutoniéne

plutonieni
PLUTONIÁN, -Ă, plutonieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la Pluton (zeul grec al Infernului). 2. Adj., s. m. și f. (Adept) al plutonismului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. plutonien.

DOOM

plutonián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. plutoniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. plutoniánă, pl. plutoniéne

plutonieni
PLUTONIÁN, -Ă, plutonieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la Pluton (zeul grec al Infernului). 2. Adj., s. m. și f. (Adept) al plutonismului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. plutonien.

DOOM

plutonián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. plutoniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. plutoniánă, pl. plutoniéne

plutonienii
PLUTONIÁN, -Ă, plutonieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la Pluton (zeul grec al Infernului). 2. Adj., s. m. și f. (Adept) al plutonismului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. plutonien.

DOOM

plutonián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. plutoniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. plutoniánă, pl. plutoniéne

plutonienii
PLUTONIÁN, -Ă, plutonieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la Pluton (zeul grec al Infernului). 2. Adj., s. m. și f. (Adept) al plutonismului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. plutonien.

DOOM

plutonián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. plutoniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. plutoniánă, pl. plutoniéne

plutonienilor
PLUTONIÁN, -Ă, plutonieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la Pluton (zeul grec al Infernului). 2. Adj., s. m. și f. (Adept) al plutonismului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. plutonien.

DOOM

plutonián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. plutoniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. plutoniánă, pl. plutoniéne

plutonienilor
PLUTONIÁN, -Ă, plutonieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la Pluton (zeul grec al Infernului). 2. Adj., s. m. și f. (Adept) al plutonismului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. plutonien.

DOOM

plutonián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. plutoniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. plutoniánă, pl. plutoniéne

plutonier
PLUTONIÉR, plutonieri, s. m. Grad de subofițer imediat superior sergentu- lui-major; persoană care are acest grad. -0* Plutonier-major = grad de subofițer imediat superior plutonierului; persoană care are acest grad. Plutonier-adjutant = cel mai mare grad de subofițer, imediat superior plutonieralui-major; persoană care are acest grad. [Pr.: -ni-er. – Var.: (pop.) plutonér, plotonér, plotoniér s. m.] – Pluton¹ + suf. -ier.

DOOM

!plutoniér-majór (-ni-er-) s. m., pl. plutoniéri-majóri; abr. plt.-maj.

plutoniere
PLUTONIÉR, plutonieri, s. m. Grad de subofițer imediat superior sergentu- lui-major; persoană care are acest grad. -0* Plutonier-major = grad de subofițer imediat superior plutonierului; persoană care are acest grad. Plutonier-adjutant = cel mai mare grad de subofițer, imediat superior plutonieralui-major; persoană care are acest grad. [Pr.: -ni-er. – Var.: (pop.) plutonér, plotonér, plotoniér s. m.] – Pluton¹ + suf. -ier.

DOOM

!plutoniér-majór (-ni-er-) s. m., pl. plutoniéri-majóri; abr. plt.-maj.

plutonieri
PLUTONIÉR, plutonieri, s. m. Grad de subofițer imediat superior sergentu- lui-major; persoană care are acest grad. -0* Plutonier-major = grad de subofițer imediat superior plutonierului; persoană care are acest grad. Plutonier-adjutant = cel mai mare grad de subofițer, imediat superior plutonieralui-major; persoană care are acest grad. [Pr.: -ni-er. – Var.: (pop.) plutonér, plotonér, plotoniér s. m.] – Pluton¹ + suf. -ier.

DOOM

!plutoniér-majór (-ni-er-) s. m., pl. plutoniéri-majóri; abr. plt.-maj.

plutonierii
PLUTONIÉR, plutonieri, s. m. Grad de subofițer imediat superior sergentu- lui-major; persoană care are acest grad. -0* Plutonier-major = grad de subofițer imediat superior plutonierului; persoană care are acest grad. Plutonier-adjutant = cel mai mare grad de subofițer, imediat superior plutonieralui-major; persoană care are acest grad. [Pr.: -ni-er. – Var.: (pop.) plutonér, plotonér, plotoniér s. m.] – Pluton¹ + suf. -ier.

DOOM

!plutoniér-majór (-ni-er-) s. m., pl. plutoniéri-majóri; abr. plt.-maj.

plutonierilor
PLUTONIÉR, plutonieri, s. m. Grad de subofițer imediat superior sergentu- lui-major; persoană care are acest grad. -0* Plutonier-major = grad de subofițer imediat superior plutonierului; persoană care are acest grad. Plutonier-adjutant = cel mai mare grad de subofițer, imediat superior plutonieralui-major; persoană care are acest grad. [Pr.: -ni-er. – Var.: (pop.) plutonér, plotonér, plotoniér s. m.] – Pluton¹ + suf. -ier.

DOOM

!plutoniér-majór (-ni-er-) s. m., pl. plutoniéri-majóri; abr. plt.-maj.

plutonierul
PLUTONIÉR, plutonieri, s. m. Grad de subofițer imediat superior sergentu- lui-major; persoană care are acest grad. -0* Plutonier-major = grad de subofițer imediat superior plutonierului; persoană care are acest grad. Plutonier-adjutant = cel mai mare grad de subofițer, imediat superior plutonieralui-major; persoană care are acest grad. [Pr.: -ni-er. – Var.: (pop.) plutonér, plotonér, plotoniér s. m.] – Pluton¹ + suf. -ier.

DOOM

!plutoniér-majór (-ni-er-) s. m., pl. plutoniéri-majóri; abr. plt.-maj.

plutonierule
PLUTONIÉR, plutonieri, s. m. Grad de subofițer imediat superior sergentu- lui-major; persoană care are acest grad. -0* Plutonier-major = grad de subofițer imediat superior plutonierului; persoană care are acest grad. Plutonier-adjutant = cel mai mare grad de subofițer, imediat superior plutonieralui-major; persoană care are acest grad. [Pr.: -ni-er. – Var.: (pop.) plutonér, plotonér, plotoniér s. m.] – Pluton¹ + suf. -ier.

DOOM

!plutoniér-majór (-ni-er-) s. m., pl. plutoniéri-majóri; abr. plt.-maj.

plutonierului
PLUTONIÉR, plutonieri, s. m. Grad de subofițer imediat superior sergentu- lui-major; persoană care are acest grad. -0* Plutonier-major = grad de subofițer imediat superior plutonierului; persoană care are acest grad. Plutonier-adjutant = cel mai mare grad de subofițer, imediat superior plutonieralui-major; persoană care are acest grad. [Pr.: -ni-er. – Var.: (pop.) plutonér, plotonér, plotoniér s. m.] – Pluton¹ + suf. -ier.

DOOM

!plutoniér-majór (-ni-er-) s. m., pl. plutoniéri-majóri; abr. plt.-maj.

plutonii
PLUTÓN², plutoni, s. m. Corp de roci magmatice, în general de dimensiuni mari, fixat prin intruziune în masa unor strate sedimentare. – Din fr. pluton.

DOOM

plutón¹ (corp de roci) s. m., pl. plutóni

plutonilor
PLUTÓN², plutoni, s. m. Corp de roci magmatice, în general de dimensiuni mari, fixat prin intruziune în masa unor strate sedimentare. – Din fr. pluton.

DOOM

plutón¹ (corp de roci) s. m., pl. plutóni

plutonism
PLUTONÍSM s. n. 1. Totalitatea proceselor geologice legate de mișcarea topiturilor magmatice la mari adâncimi în scoarța terestră. 2. Concepție geologică care consideră că formarea rocilor s-ar datora numai topiturilor magmatice. – Din fr. plutonisme.

DOOM

plutonísm s. n.

plutonismul
PLUTONÍSM s. n. 1. Totalitatea proceselor geologice legate de mișcarea topiturilor magmatice la mari adâncimi în scoarța terestră. 2. Concepție geologică care consideră că formarea rocilor s-ar datora numai topiturilor magmatice. – Din fr. plutonisme.

DOOM

plutonísm s. n.

plutonismului
PLUTONÍSM s. n. 1. Totalitatea proceselor geologice legate de mișcarea topiturilor magmatice la mari adâncimi în scoarța terestră. 2. Concepție geologică care consideră că formarea rocilor s-ar datora numai topiturilor magmatice. – Din fr. plutonisme.

DOOM

plutonísm s. n.

plutonist
PLUTONÍST, -Ă adj. Referitor la plutonism. // s.m. și f. Adept al plutonismului (2). [< fr. plutoniste].

plutonist
PLUTONÍST, -Ă adj. Referitor la plutonism. // s.m. și f. Adept al plutonismului (2). [< fr. plutoniste].

plutonista
PLUTONÍST, -Ă adj. Referitor la plutonism. // s.m. și f. Adept al plutonismului (2). [< fr. plutoniste].

plutonista
PLUTONÍST, -Ă adj. Referitor la plutonism. // s.m. și f. Adept al plutonismului (2). [< fr. plutoniste].

plutoniste
PLUTONÍST, -Ă adj. Referitor la plutonism. // s.m. și f. Adept al plutonismului (2). [< fr. plutoniste].

plutoniste
PLUTONÍST, -Ă adj. Referitor la plutonism. // s.m. și f. Adept al plutonismului (2). [< fr. plutoniste].

plutonistei
PLUTONÍST, -Ă adj. Referitor la plutonism. // s.m. și f. Adept al plutonismului (2). [< fr. plutoniste].

plutonistei
PLUTONÍST, -Ă adj. Referitor la plutonism. // s.m. și f. Adept al plutonismului (2). [< fr. plutoniste].

plutonistele
PLUTONÍST, -Ă adj. Referitor la plutonism. // s.m. și f. Adept al plutonismului (2). [< fr. plutoniste].

plutonistele
PLUTONÍST, -Ă adj. Referitor la plutonism. // s.m. și f. Adept al plutonismului (2). [< fr. plutoniste].

plutonistelor
PLUTONÍST, -Ă adj. Referitor la plutonism. // s.m. și f. Adept al plutonismului (2). [< fr. plutoniste].

plutonistelor
PLUTONÍST, -Ă adj. Referitor la plutonism. // s.m. și f. Adept al plutonismului (2). [< fr. plutoniste].

plutonistul
PLUTONÍST, -Ă adj. Referitor la plutonism. // s.m. și f. Adept al plutonismului (2). [< fr. plutoniste].

plutonistul
PLUTONÍST, -Ă adj. Referitor la plutonism. // s.m. și f. Adept al plutonismului (2). [< fr. plutoniste].

plutonistului
PLUTONÍST, -Ă adj. Referitor la plutonism. // s.m. și f. Adept al plutonismului (2). [< fr. plutoniste].

plutonistului
PLUTONÍST, -Ă adj. Referitor la plutonism. // s.m. și f. Adept al plutonismului (2). [< fr. plutoniste].

plutonit
PLUTONÍT, plutonite, s. n. Roci magmatice consolidate în adâncurile scoarței terestre. – Din pluton².

DOOM

!plutonít s. n., pl. plutoníte

plutonite
PLUTONÍT, plutonite, s. n. Roci magmatice consolidate în adâncurile scoarței terestre. – Din pluton².

DOOM

!plutonít s. n., pl. plutoníte

plutonitele
PLUTONÍT, plutonite, s. n. Roci magmatice consolidate în adâncurile scoarței terestre. – Din pluton².

DOOM

!plutonít s. n., pl. plutoníte

plutonitelor
PLUTONÍT, plutonite, s. n. Roci magmatice consolidate în adâncurile scoarței terestre. – Din pluton².

DOOM

!plutonít s. n., pl. plutoníte

plutonitul
PLUTONÍT, plutonite, s. n. Roci magmatice consolidate în adâncurile scoarței terestre. – Din pluton².

DOOM

!plutonít s. n., pl. plutoníte

plutonitului
PLUTONÍT, plutonite, s. n. Roci magmatice consolidate în adâncurile scoarței terestre. – Din pluton².

DOOM

!plutonít s. n., pl. plutoníte

plutoniu
PLUTÓNIU s. n. Element chimic de sinteză, radioactiv, obținut din uraniu, capabil să întrețină reacții nucleare în lanț, folosit la obținerea energiei nucleare prin bombardarea cu neutroni. – Din fr. plutonium.

DOOM

plutóniu [niu pron. niu] s. n., art. plutóniul; simb. Pu

plutoniul
PLUTÓNIU s. n. Element chimic de sinteză, radioactiv, obținut din uraniu, capabil să întrețină reacții nucleare în lanț, folosit la obținerea energiei nucleare prin bombardarea cu neutroni. – Din fr. plutonium.

DOOM

plutóniu [niu pron. niu] s. n., art. plutóniul; simb. Pu

plutoniului
PLUTÓNIU s. n. Element chimic de sinteză, radioactiv, obținut din uraniu, capabil să întrețină reacții nucleare în lanț, folosit la obținerea energiei nucleare prin bombardarea cu neutroni. – Din fr. plutonium.

DOOM

plutóniu [niu pron. niu] s. n., art. plutóniul; simb. Pu

plutoniști
PLUTONÍST, -Ă adj. Referitor la plutonism. // s.m. și f. Adept al plutonismului (2). [< fr. plutoniste].

plutoniști
PLUTONÍST, -Ă adj. Referitor la plutonism. // s.m. și f. Adept al plutonismului (2). [< fr. plutoniste].

plutoniștii
PLUTONÍST, -Ă adj. Referitor la plutonism. // s.m. și f. Adept al plutonismului (2). [< fr. plutoniste].

plutoniștii
PLUTONÍST, -Ă adj. Referitor la plutonism. // s.m. și f. Adept al plutonismului (2). [< fr. plutoniste].

plutoniștilor
PLUTONÍST, -Ă adj. Referitor la plutonism. // s.m. și f. Adept al plutonismului (2). [< fr. plutoniste].

plutoniștilor
PLUTONÍST, -Ă adj. Referitor la plutonism. // s.m. și f. Adept al plutonismului (2). [< fr. plutoniste].

plutonul
PLUTÓN², plutoni, s. m. Corp de roci magmatice, în general de dimensiuni mari, fixat prin intruziune în masa unor strate sedimentare. – Din fr. pluton.

DOOM

plutón¹ (corp de roci) s. m., pl. plutóni

plutonul
PLUTÓN¹, plutoane, s. n. 1. Subunitate militară mai mică decât compania, alcătuită din trei sau patru grupe. ◊ Pluton de execuție = unitate militară care execută prin împușcare pe cei osândiți la moarte. ♦ P. anal. Grup de persoane cu preocupări sau ocupații comune. ♦ P. ext. Stol, pâlc. 2. Grup compact și omogen de concurenți sportivi care se află într-o anumită poziție pe parcursul unei curse de alergări, caiac-canoe, ciclism etc. [Var.: (pop.) plotón s. n.] – După fr. peloton, it. plotone.

DOOM

plutón² (unitate militară) s. n., pl. plutoáne

plutonului
PLUTÓN², plutoni, s. m. Corp de roci magmatice, în general de dimensiuni mari, fixat prin intruziune în masa unor strate sedimentare. – Din fr. pluton.

DOOM

plutón¹ (corp de roci) s. m., pl. plutóni

plutonului
PLUTÓN¹, plutoane, s. n. 1. Subunitate militară mai mică decât compania, alcătuită din trei sau patru grupe. ◊ Pluton de execuție = unitate militară care execută prin împușcare pe cei osândiți la moarte. ♦ P. anal. Grup de persoane cu preocupări sau ocupații comune. ♦ P. ext. Stol, pâlc. 2. Grup compact și omogen de concurenți sportivi care se află într-o anumită poziție pe parcursul unei curse de alergări, caiac-canoe, ciclism etc. [Var.: (pop.) plotón s. n.] – După fr. peloton, it. plotone.

DOOM

plutón² (unitate militară) s. n., pl. plutoáne

plutui
PLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută² + suf. -ui.

DOOM

plutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutuiésc, imperf. 3 sg. plutuiá; conj. prez. 3 să plutuiáscă

plutuia
PLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută² + suf. -ui.

DOOM

plutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutuiésc, imperf. 3 sg. plutuiá; conj. prez. 3 să plutuiáscă

plutuiai
PLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută² + suf. -ui.

DOOM

plutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutuiésc, imperf. 3 sg. plutuiá; conj. prez. 3 să plutuiáscă

plutuiam
PLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută² + suf. -ui.

DOOM

plutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutuiésc, imperf. 3 sg. plutuiá; conj. prez. 3 să plutuiáscă

plutuiască
PLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută² + suf. -ui.

DOOM

plutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutuiésc, imperf. 3 sg. plutuiá; conj. prez. 3 să plutuiáscă

plutuiau
PLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută² + suf. -ui.

DOOM

plutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutuiésc, imperf. 3 sg. plutuiá; conj. prez. 3 să plutuiáscă

plutuiați
PLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută² + suf. -ui.

DOOM

plutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutuiésc, imperf. 3 sg. plutuiá; conj. prez. 3 să plutuiáscă

plutuiesc
PLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută² + suf. -ui.

DOOM

plutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutuiésc, imperf. 3 sg. plutuiá; conj. prez. 3 să plutuiáscă

plutuiește
PLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută² + suf. -ui.

DOOM

plutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutuiésc, imperf. 3 sg. plutuiá; conj. prez. 3 să plutuiáscă

plutuiești
PLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută² + suf. -ui.

DOOM

plutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutuiésc, imperf. 3 sg. plutuiá; conj. prez. 3 să plutuiáscă

plutuii
PLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută² + suf. -ui.

DOOM

plutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutuiésc, imperf. 3 sg. plutuiá; conj. prez. 3 să plutuiáscă

plutuim
PLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută² + suf. -ui.

DOOM

plutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutuiésc, imperf. 3 sg. plutuiá; conj. prez. 3 să plutuiáscă

plutuind
PLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută² + suf. -ui.

DOOM

plutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutuiésc, imperf. 3 sg. plutuiá; conj. prez. 3 să plutuiáscă

plutuire
PLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută² + suf. -ui.

DOOM

plutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutuiésc, imperf. 3 sg. plutuiá; conj. prez. 3 să plutuiáscă

plutuire
PLUTUÍRE, plutuiri, s. f. Acțiunea de a plutui și rezultatul ei; plutuit. – V. plutui.

DOOM

plutuíre s. f., g.-d. art. plutuírii; pl. plutuíri

plutuirea
PLUTUÍRE, plutuiri, s. f. Acțiunea de a plutui și rezultatul ei; plutuit. – V. plutui.

DOOM

plutuíre s. f., g.-d. art. plutuírii; pl. plutuíri

plutuiri
PLUTUÍRE, plutuiri, s. f. Acțiunea de a plutui și rezultatul ei; plutuit. – V. plutui.

DOOM

plutuíre s. f., g.-d. art. plutuírii; pl. plutuíri

plutuirii
PLUTUÍRE, plutuiri, s. f. Acțiunea de a plutui și rezultatul ei; plutuit. – V. plutui.

DOOM

plutuíre s. f., g.-d. art. plutuírii; pl. plutuíri

plutuirile
PLUTUÍRE, plutuiri, s. f. Acțiunea de a plutui și rezultatul ei; plutuit. – V. plutui.

DOOM

plutuíre s. f., g.-d. art. plutuírii; pl. plutuíri

plutuirilor
PLUTUÍRE, plutuiri, s. f. Acțiunea de a plutui și rezultatul ei; plutuit. – V. plutui.

DOOM

plutuíre s. f., g.-d. art. plutuírii; pl. plutuíri

plutuiră
PLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută² + suf. -ui.

DOOM

plutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutuiésc, imperf. 3 sg. plutuiá; conj. prez. 3 să plutuiáscă

plutuirăm
PLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută² + suf. -ui.

DOOM

plutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutuiésc, imperf. 3 sg. plutuiá; conj. prez. 3 să plutuiáscă

plutuirăți
PLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută² + suf. -ui.

DOOM

plutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutuiésc, imperf. 3 sg. plutuiá; conj. prez. 3 să plutuiáscă

plutuise
PLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută² + suf. -ui.

DOOM

plutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutuiésc, imperf. 3 sg. plutuiá; conj. prez. 3 să plutuiáscă

plutuisem
PLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută² + suf. -ui.

DOOM

plutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutuiésc, imperf. 3 sg. plutuiá; conj. prez. 3 să plutuiáscă

plutuiseră
PLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută² + suf. -ui.

DOOM

plutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutuiésc, imperf. 3 sg. plutuiá; conj. prez. 3 să plutuiáscă

plutuiserăm
PLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută² + suf. -ui.

DOOM

plutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutuiésc, imperf. 3 sg. plutuiá; conj. prez. 3 să plutuiáscă

plutuiserăți
PLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută² + suf. -ui.

DOOM

plutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutuiésc, imperf. 3 sg. plutuiá; conj. prez. 3 să plutuiáscă

plutuiseși
PLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută² + suf. -ui.

DOOM

plutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutuiésc, imperf. 3 sg. plutuiá; conj. prez. 3 să plutuiáscă

plutuiseți
PLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută² + suf. -ui.

DOOM

plutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutuiésc, imperf. 3 sg. plutuiá; conj. prez. 3 să plutuiáscă

plutuit
PLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută² + suf. -ui.

DOOM

plutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutuiésc, imperf. 3 sg. plutuiá; conj. prez. 3 să plutuiáscă

plutuit
PLUTUÍT s. n. Plutuire. – V. plutui.

DOOM

plutuít s. n.

plutuita
PLUTUÍT s. n. Plutuire. – V. plutui.

DOOM

plutuít s. n.

plutuite
PLUTUÍT s. n. Plutuire. – V. plutui.

DOOM

plutuít s. n.

plutuitei
PLUTUÍT s. n. Plutuire. – V. plutui.

DOOM

plutuít s. n.

plutuitele
PLUTUÍT s. n. Plutuire. – V. plutui.

DOOM

plutuít s. n.

plutuitelor
PLUTUÍT s. n. Plutuire. – V. plutui.

DOOM

plutuít s. n.

plutuitul
PLUTUÍT s. n. Plutuire. – V. plutui.

DOOM

plutuít s. n.

plutuitului
PLUTUÍT s. n. Plutuire. – V. plutui.

DOOM

plutuít s. n.

plutuiși
PLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută² + suf. -ui.

DOOM

plutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutuiésc, imperf. 3 sg. plutuiá; conj. prez. 3 să plutuiáscă

plutuiți
PLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută² + suf. -ui.

DOOM

plutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutuiésc, imperf. 3 sg. plutuiá; conj. prez. 3 să plutuiáscă

plutuiți
PLUTUÍT s. n. Plutuire. – V. plutui.

DOOM

plutuít s. n.

plutuiții
PLUTUÍT s. n. Plutuire. – V. plutui.

DOOM

plutuít s. n.

plutuiților
PLUTUÍT s. n. Plutuire. – V. plutui.

DOOM

plutuít s. n.

plutus
Plutus, fiul lui Iasion și al lui Demeter, era zeul și personificarea bogățiilor nemăsurate care se aflau pe pămînt. Plutus era „zeul orb” căruia părintele zeilor îi luase vederea ca să le împartă muritorilor, buni și răi deopotrivă, bogățiile la întîmplare.

plutărea
PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta¹ pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș¹. – Plută¹ + suf. -ări.

DOOM

plutărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutărésc, imperf. 3 sg. plutăreá; conj. prez. 3 să plutăreáscă

plutăreai
PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta¹ pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș¹. – Plută¹ + suf. -ări.

DOOM

plutărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutărésc, imperf. 3 sg. plutăreá; conj. prez. 3 să plutăreáscă

plutăream
PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta¹ pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș¹. – Plută¹ + suf. -ări.

DOOM

plutărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutărésc, imperf. 3 sg. plutăreá; conj. prez. 3 să plutăreáscă

plutărească
PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta¹ pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș¹. – Plută¹ + suf. -ări.

DOOM

plutărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutărésc, imperf. 3 sg. plutăreá; conj. prez. 3 să plutăreáscă

plutăreau
PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta¹ pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș¹. – Plută¹ + suf. -ări.

DOOM

plutărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutărésc, imperf. 3 sg. plutăreá; conj. prez. 3 să plutăreáscă

plutăreați
PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta¹ pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș¹. – Plută¹ + suf. -ări.

DOOM

plutărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutărésc, imperf. 3 sg. plutăreá; conj. prez. 3 să plutăreáscă

plutăresc
PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta¹ pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș¹. – Plută¹ + suf. -ări.

DOOM

plutărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutărésc, imperf. 3 sg. plutăreá; conj. prez. 3 să plutăreáscă

plutărește
PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta¹ pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș¹. – Plută¹ + suf. -ări.

DOOM

plutărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutărésc, imperf. 3 sg. plutăreá; conj. prez. 3 să plutăreáscă

plutărești
PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta¹ pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș¹. – Plută¹ + suf. -ări.

DOOM

plutărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutărésc, imperf. 3 sg. plutăreá; conj. prez. 3 să plutăreáscă

plutări
PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta¹ pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș¹. – Plută¹ + suf. -ări.

DOOM

plutărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutărésc, imperf. 3 sg. plutăreá; conj. prez. 3 să plutăreáscă

plutăria
PLUTĂRÍE s. f. 1. Transportul pe apă al buștenilor (legați în plute¹); plutărit (1). 2. Îndeletnicirea plutașului¹; plutărit (2), plutășie. 3. (Rar) Mulțime de plute¹. – Plută¹ + suf. -ărie.

DOOM

plutăríe s. f., art. plutăría, g.-d. plutăríi, art. plutăríei

plutărie
PLUTĂRÍE s. f. 1. Transportul pe apă al buștenilor (legați în plute¹); plutărit (1). 2. Îndeletnicirea plutașului¹; plutărit (2), plutășie. 3. (Rar) Mulțime de plute¹. – Plută¹ + suf. -ărie.

DOOM

plutăríe s. f., art. plutăría, g.-d. plutăríi, art. plutăríei

plutăriei
PLUTĂRÍE s. f. 1. Transportul pe apă al buștenilor (legați în plute¹); plutărit (1). 2. Îndeletnicirea plutașului¹; plutărit (2), plutășie. 3. (Rar) Mulțime de plute¹. – Plută¹ + suf. -ărie.

DOOM

plutăríe s. f., art. plutăría, g.-d. plutăríi, art. plutăríei

plutării
PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta¹ pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș¹. – Plută¹ + suf. -ări.

DOOM

plutărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutărésc, imperf. 3 sg. plutăreá; conj. prez. 3 să plutăreáscă

plutării
PLUTĂRÍE s. f. 1. Transportul pe apă al buștenilor (legați în plute¹); plutărit (1). 2. Îndeletnicirea plutașului¹; plutărit (2), plutășie. 3. (Rar) Mulțime de plute¹. – Plută¹ + suf. -ărie.

DOOM

plutăríe s. f., art. plutăría, g.-d. plutăríi, art. plutăríei

plutărim
PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta¹ pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș¹. – Plută¹ + suf. -ări.

DOOM

plutărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutărésc, imperf. 3 sg. plutăreá; conj. prez. 3 să plutăreáscă

plutărind
PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta¹ pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș¹. – Plută¹ + suf. -ări.

DOOM

plutărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutărésc, imperf. 3 sg. plutăreá; conj. prez. 3 să plutăreáscă

plutărire
PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta¹ pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș¹. – Plută¹ + suf. -ări.

DOOM

plutărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutărésc, imperf. 3 sg. plutăreá; conj. prez. 3 să plutăreáscă

plutărire
PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta¹ pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș¹. – Plută¹ + suf. -ări.

plutăriră
PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta¹ pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș¹. – Plută¹ + suf. -ări.

DOOM

plutărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutărésc, imperf. 3 sg. plutăreá; conj. prez. 3 să plutăreáscă

plutărirăm
PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta¹ pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș¹. – Plută¹ + suf. -ări.

DOOM

plutărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutărésc, imperf. 3 sg. plutăreá; conj. prez. 3 să plutăreáscă

plutărirăți
PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta¹ pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș¹. – Plută¹ + suf. -ări.

DOOM

plutărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutărésc, imperf. 3 sg. plutăreá; conj. prez. 3 să plutăreáscă

plutărise
PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta¹ pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș¹. – Plută¹ + suf. -ări.

DOOM

plutărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutărésc, imperf. 3 sg. plutăreá; conj. prez. 3 să plutăreáscă

plutărisem
PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta¹ pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș¹. – Plută¹ + suf. -ări.

DOOM

plutărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutărésc, imperf. 3 sg. plutăreá; conj. prez. 3 să plutăreáscă

plutăriseră
PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta¹ pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș¹. – Plută¹ + suf. -ări.

DOOM

plutărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutărésc, imperf. 3 sg. plutăreá; conj. prez. 3 să plutăreáscă

plutăriserăm
PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta¹ pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș¹. – Plută¹ + suf. -ări.

DOOM

plutărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutărésc, imperf. 3 sg. plutăreá; conj. prez. 3 să plutăreáscă

plutăriserăți
PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta¹ pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș¹. – Plută¹ + suf. -ări.

DOOM

plutărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutărésc, imperf. 3 sg. plutăreá; conj. prez. 3 să plutăreáscă

plutăriseși
PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta¹ pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș¹. – Plută¹ + suf. -ări.

DOOM

plutărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutărésc, imperf. 3 sg. plutăreá; conj. prez. 3 să plutăreáscă

plutăriseți
PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta¹ pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș¹. – Plută¹ + suf. -ări.

DOOM

plutărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutărésc, imperf. 3 sg. plutăreá; conj. prez. 3 să plutăreáscă

plutărit
PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta¹ pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș¹. – Plută¹ + suf. -ări.

DOOM

plutărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutărésc, imperf. 3 sg. plutăreá; conj. prez. 3 să plutăreáscă

plutărit
PLUTĂRÍT s. n. 1. Transportul pe apă al buștenilor (legați în plute¹); plutărie (1). 2. Îndeletnicirea plutașului¹; plutărie (2). – V. plutări.

DOOM

plutărít s. n.

plutăritul
PLUTĂRÍT s. n. 1. Transportul pe apă al buștenilor (legați în plute¹); plutărie (1). 2. Îndeletnicirea plutașului¹; plutărie (2). – V. plutări.

DOOM

plutărít s. n.

plutăritului
PLUTĂRÍT s. n. 1. Transportul pe apă al buștenilor (legați în plute¹); plutărie (1). 2. Îndeletnicirea plutașului¹; plutărie (2). – V. plutări.

DOOM

plutărít s. n.

plutăriși
PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta¹ pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș¹. – Plută¹ + suf. -ări.

DOOM

plutărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutărésc, imperf. 3 sg. plutăreá; conj. prez. 3 să plutăreáscă

plutăriți
PLUTĂRÍ, plutăresc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pluta¹ pe apă. 2. A transporta buștenii pe apă; a practica meseria de plutaș¹. – Plută¹ + suf. -ări.

DOOM

plutărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutărésc, imperf. 3 sg. plutăreá; conj. prez. 3 să plutăreáscă

plutășia
PLUTĂȘÍE, plutășii, s. f. Plutărie (2). – Plutaș + suf. -ie.

DOOM

plutășíe s. f., art. plutășía, g.-d. plutășíi, art. plutășíei

plutășie
PLUTĂȘÍE, plutășii, s. f. Plutărie (2). – Plutaș + suf. -ie.

DOOM

plutășíe s. f., art. plutășía, g.-d. plutășíi, art. plutășíei

plutășiei
PLUTĂȘÍE, plutășii, s. f. Plutărie (2). – Plutaș + suf. -ie.

DOOM

plutășíe s. f., art. plutășía, g.-d. plutășíi, art. plutășíei

plutășii
PLUTĂȘÍE, plutășii, s. f. Plutărie (2). – Plutaș + suf. -ie.

DOOM

plutășíe s. f., art. plutășía, g.-d. plutășíi, art. plutășíei

plutășiile
PLUTĂȘÍE, plutășii, s. f. Plutărie (2). – Plutaș + suf. -ie.

DOOM

plutășíe s. f., art. plutășía, g.-d. plutășíi, art. plutășíei

plutășiilor
PLUTĂȘÍE, plutășii, s. f. Plutărie (2). – Plutaș + suf. -ie.

DOOM

plutășíe s. f., art. plutășía, g.-d. plutășíi, art. plutășíei

pluvial
PLUVIÁL, -Ă, pluviali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre ape) Produs de ploaie. 2. S. n. Interval de timp din pleistocen cu precipitații abundente în zona tropicală. [Pr.: -vi-al] – Din fr. pluvial, lat. pluvialis.

DOOM

pluviál² (-vi-al) s. n.

pluviala
PLUVIÁL, -Ă, pluviali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre ape) Produs de ploaie. 2. S. n. Interval de timp din pleistocen cu precipitații abundente în zona tropicală. [Pr.: -vi-al] – Din fr. pluvial, lat. pluvialis.

DOOM

pluviál² (-vi-al) s. n.

pluviale
PLUVIÁL, -Ă, pluviali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre ape) Produs de ploaie. 2. S. n. Interval de timp din pleistocen cu precipitații abundente în zona tropicală. [Pr.: -vi-al] – Din fr. pluvial, lat. pluvialis.

DOOM

pluviál² (-vi-al) s. n.

pluvialei
PLUVIÁL, -Ă, pluviali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre ape) Produs de ploaie. 2. S. n. Interval de timp din pleistocen cu precipitații abundente în zona tropicală. [Pr.: -vi-al] – Din fr. pluvial, lat. pluvialis.

DOOM

pluviál² (-vi-al) s. n.

pluvialele
PLUVIÁL, -Ă, pluviali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre ape) Produs de ploaie. 2. S. n. Interval de timp din pleistocen cu precipitații abundente în zona tropicală. [Pr.: -vi-al] – Din fr. pluvial, lat. pluvialis.

DOOM

pluviál² (-vi-al) s. n.

pluvialelor
PLUVIÁL, -Ă, pluviali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre ape) Produs de ploaie. 2. S. n. Interval de timp din pleistocen cu precipitații abundente în zona tropicală. [Pr.: -vi-al] – Din fr. pluvial, lat. pluvialis.

DOOM

pluviál² (-vi-al) s. n.

pluviali
PLUVIÁL, -Ă, pluviali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre ape) Produs de ploaie. 2. S. n. Interval de timp din pleistocen cu precipitații abundente în zona tropicală. [Pr.: -vi-al] – Din fr. pluvial, lat. pluvialis.

DOOM

pluviál² (-vi-al) s. n.

pluvialii
PLUVIÁL, -Ă, pluviali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre ape) Produs de ploaie. 2. S. n. Interval de timp din pleistocen cu precipitații abundente în zona tropicală. [Pr.: -vi-al] – Din fr. pluvial, lat. pluvialis.

DOOM

pluviál² (-vi-al) s. n.

pluvialilor
PLUVIÁL, -Ă, pluviali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre ape) Produs de ploaie. 2. S. n. Interval de timp din pleistocen cu precipitații abundente în zona tropicală. [Pr.: -vi-al] – Din fr. pluvial, lat. pluvialis.

DOOM

pluviál² (-vi-al) s. n.

pluvialul
PLUVIÁL, -Ă, pluviali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre ape) Produs de ploaie. 2. S. n. Interval de timp din pleistocen cu precipitații abundente în zona tropicală. [Pr.: -vi-al] – Din fr. pluvial, lat. pluvialis.

DOOM

pluviál² (-vi-al) s. n.

pluvialului
PLUVIÁL, -Ă, pluviali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre ape) Produs de ploaie. 2. S. n. Interval de timp din pleistocen cu precipitații abundente în zona tropicală. [Pr.: -vi-al] – Din fr. pluvial, lat. pluvialis.

DOOM

pluviál² (-vi-al) s. n.

pluvio
PLUVIO- Element prim de compunere savantă cu sensul „(referitor la) ploaie”. [Pron. -vi-o-. / < it., fr. pluvio-, cf. lat. pluvia].

pluvioasa
PLUVIÓS, -OÁSĂ, pluvioși, -oase, adj. Ploios. [Pr.: -vi-os] – Din fr. pluvieux.

DOOM

pluviós (-vi-os) adj. m., pl. pluvióși; f. pluvioásă, pl. pluvioáse

pluvioase
PLUVIÓS, -OÁSĂ, pluvioși, -oase, adj. Ploios. [Pr.: -vi-os] – Din fr. pluvieux.

DOOM

pluviós (-vi-os) adj. m., pl. pluvióși; f. pluvioásă, pl. pluvioáse

pluvioasei
PLUVIÓS, -OÁSĂ, pluvioși, -oase, adj. Ploios. [Pr.: -vi-os] – Din fr. pluvieux.

DOOM

pluviós (-vi-os) adj. m., pl. pluvióși; f. pluvioásă, pl. pluvioáse

pluvioasele
PLUVIÓS, -OÁSĂ, pluvioși, -oase, adj. Ploios. [Pr.: -vi-os] – Din fr. pluvieux.

DOOM

pluviós (-vi-os) adj. m., pl. pluvióși; f. pluvioásă, pl. pluvioáse

pluvioaselor
PLUVIÓS, -OÁSĂ, pluvioși, -oase, adj. Ploios. [Pr.: -vi-os] – Din fr. pluvieux.

DOOM

pluviós (-vi-os) adj. m., pl. pluvióși; f. pluvioásă, pl. pluvioáse

pluviodenudare
PLUVIODENUDÁRE, pluviodenudări, s. f. Acțiunea de denudație exercitată de scurgerea apelor provenite din precipitații. [Pr.: -vi-o-] – Cf. pluvial și denudare (rar „denudație”).

DOOM

pluviodenudáre (-vi-o-) s. f., g.-d. art. pluviodenudắrii; pl. pluviodenudắri

pluviodenudarea
PLUVIODENUDÁRE, pluviodenudări, s. f. Acțiunea de denudație exercitată de scurgerea apelor provenite din precipitații. [Pr.: -vi-o-] – Cf. pluvial și denudare (rar „denudație”).

DOOM

pluviodenudáre (-vi-o-) s. f., g.-d. art. pluviodenudắrii; pl. pluviodenudắri

pluviodenudație
PLUVIODENUDÁȚIE s.f. Eroziune exercitată de către picăturile de ploaie. [< fr. pluviodénudation].

pluviodenudări
PLUVIODENUDÁRE, pluviodenudări, s. f. Acțiunea de denudație exercitată de scurgerea apelor provenite din precipitații. [Pr.: -vi-o-] – Cf. pluvial și denudare (rar „denudație”).

DOOM

pluviodenudáre (-vi-o-) s. f., g.-d. art. pluviodenudắrii; pl. pluviodenudắri

pluviodenudării
PLUVIODENUDÁRE, pluviodenudări, s. f. Acțiunea de denudație exercitată de scurgerea apelor provenite din precipitații. [Pr.: -vi-o-] – Cf. pluvial și denudare (rar „denudație”).

DOOM

pluviodenudáre (-vi-o-) s. f., g.-d. art. pluviodenudắrii; pl. pluviodenudắri

pluviodenudările
PLUVIODENUDÁRE, pluviodenudări, s. f. Acțiunea de denudație exercitată de scurgerea apelor provenite din precipitații. [Pr.: -vi-o-] – Cf. pluvial și denudare (rar „denudație”).

DOOM

pluviodenudáre (-vi-o-) s. f., g.-d. art. pluviodenudắrii; pl. pluviodenudắri

pluviodenudărilor
PLUVIODENUDÁRE, pluviodenudări, s. f. Acțiunea de denudație exercitată de scurgerea apelor provenite din precipitații. [Pr.: -vi-o-] – Cf. pluvial și denudare (rar „denudație”).

DOOM

pluviodenudáre (-vi-o-) s. f., g.-d. art. pluviodenudắrii; pl. pluviodenudắri

pluviograf
PLUVIOGRÁF, pluviografe, s. n. Pluviometru care înregistrează automat cantitatea și intensitatea precipitațiilor atmosferice. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluviographe.

DOOM

pluviográf (-vi-o-graf) s. n., pl. pluviográfe

pluviografe
PLUVIOGRÁF, pluviografe, s. n. Pluviometru care înregistrează automat cantitatea și intensitatea precipitațiilor atmosferice. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluviographe.

DOOM

pluviográf (-vi-o-graf) s. n., pl. pluviográfe

pluviografele
PLUVIOGRÁF, pluviografe, s. n. Pluviometru care înregistrează automat cantitatea și intensitatea precipitațiilor atmosferice. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluviographe.

DOOM

pluviográf (-vi-o-graf) s. n., pl. pluviográfe

pluviografelor
PLUVIOGRÁF, pluviografe, s. n. Pluviometru care înregistrează automat cantitatea și intensitatea precipitațiilor atmosferice. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluviographe.

DOOM

pluviográf (-vi-o-graf) s. n., pl. pluviográfe

pluviograful
PLUVIOGRÁF, pluviografe, s. n. Pluviometru care înregistrează automat cantitatea și intensitatea precipitațiilor atmosferice. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluviographe.

DOOM

pluviográf (-vi-o-graf) s. n., pl. pluviográfe

pluviografului
PLUVIOGRÁF, pluviografe, s. n. Pluviometru care înregistrează automat cantitatea și intensitatea precipitațiilor atmosferice. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluviographe.

DOOM

pluviográf (-vi-o-graf) s. n., pl. pluviográfe

pluviograma
PLUVIOGRÁMĂ, pluviograme, s. f. (Met.) Diagramă obținută la pluviograf. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluviogramme.

pluviograme
PLUVIOGRÁMĂ, pluviograme, s. f. (Met.) Diagramă obținută la pluviograf. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluviogramme.

pluviogramei
PLUVIOGRÁMĂ, pluviograme, s. f. (Met.) Diagramă obținută la pluviograf. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluviogramme.

pluviogramele
PLUVIOGRÁMĂ, pluviograme, s. f. (Met.) Diagramă obținută la pluviograf. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluviogramme.

pluviogramelor
PLUVIOGRÁMĂ, pluviograme, s. f. (Met.) Diagramă obținută la pluviograf. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluviogramme.

pluviometre
PLUVIOMÉTRU, pluviometre, s. n. Aparat folosit pentru determinarea cantității de precipitații atmosferice căzute într-un anumit interval de timp pe o anumită suprafață. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluviomètre.

DOOM

pluviométru (-vi-o-me-tru) s. n., art. pluviométrul; pl. pluviométre

pluviometrele
PLUVIOMÉTRU, pluviometre, s. n. Aparat folosit pentru determinarea cantității de precipitații atmosferice căzute într-un anumit interval de timp pe o anumită suprafață. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluviomètre.

DOOM

pluviométru (-vi-o-me-tru) s. n., art. pluviométrul; pl. pluviométre

pluviometrelor
PLUVIOMÉTRU, pluviometre, s. n. Aparat folosit pentru determinarea cantității de precipitații atmosferice căzute într-un anumit interval de timp pe o anumită suprafață. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluviomètre.

DOOM

pluviométru (-vi-o-me-tru) s. n., art. pluviométrul; pl. pluviométre

pluviometric
PLUVIOMÉTRIC, -Ă, pluviometrici, -ce, adj. Referitor la pluviometru; care ține de pluviometru. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluviométrique.

DOOM

pluviométric (-vi-o-me-tric) adj. m., pl. pluviométrici; f. pluviométrică, pl. pluviométrice

pluviometrica
PLUVIOMÉTRIC, -Ă, pluviometrici, -ce, adj. Referitor la pluviometru; care ține de pluviometru. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluviométrique.

DOOM

pluviométric (-vi-o-me-tric) adj. m., pl. pluviométrici; f. pluviométrică, pl. pluviométrice

pluviometrice
PLUVIOMÉTRIC, -Ă, pluviometrici, -ce, adj. Referitor la pluviometru; care ține de pluviometru. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluviométrique.

DOOM

pluviométric (-vi-o-me-tric) adj. m., pl. pluviométrici; f. pluviométrică, pl. pluviométrice

pluviometricei
PLUVIOMÉTRIC, -Ă, pluviometrici, -ce, adj. Referitor la pluviometru; care ține de pluviometru. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluviométrique.

DOOM

pluviométric (-vi-o-me-tric) adj. m., pl. pluviométrici; f. pluviométrică, pl. pluviométrice

pluviometricele
PLUVIOMÉTRIC, -Ă, pluviometrici, -ce, adj. Referitor la pluviometru; care ține de pluviometru. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluviométrique.

DOOM

pluviométric (-vi-o-me-tric) adj. m., pl. pluviométrici; f. pluviométrică, pl. pluviométrice

pluviometricelor
PLUVIOMÉTRIC, -Ă, pluviometrici, -ce, adj. Referitor la pluviometru; care ține de pluviometru. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluviométrique.

DOOM

pluviométric (-vi-o-me-tric) adj. m., pl. pluviométrici; f. pluviométrică, pl. pluviométrice

pluviometrici
PLUVIOMÉTRIC, -Ă, pluviometrici, -ce, adj. Referitor la pluviometru; care ține de pluviometru. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluviométrique.

DOOM

pluviométric (-vi-o-me-tric) adj. m., pl. pluviométrici; f. pluviométrică, pl. pluviométrice

pluviometricii
PLUVIOMÉTRIC, -Ă, pluviometrici, -ce, adj. Referitor la pluviometru; care ține de pluviometru. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluviométrique.

DOOM

pluviométric (-vi-o-me-tric) adj. m., pl. pluviométrici; f. pluviométrică, pl. pluviométrice

pluviometricilor
PLUVIOMÉTRIC, -Ă, pluviometrici, -ce, adj. Referitor la pluviometru; care ține de pluviometru. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluviométrique.

DOOM

pluviométric (-vi-o-me-tric) adj. m., pl. pluviométrici; f. pluviométrică, pl. pluviométrice

pluviometricul
PLUVIOMÉTRIC, -Ă, pluviometrici, -ce, adj. Referitor la pluviometru; care ține de pluviometru. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluviométrique.

DOOM

pluviométric (-vi-o-me-tric) adj. m., pl. pluviométrici; f. pluviométrică, pl. pluviométrice

pluviometricului
PLUVIOMÉTRIC, -Ă, pluviometrici, -ce, adj. Referitor la pluviometru; care ține de pluviometru. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluviométrique.

DOOM

pluviométric (-vi-o-me-tric) adj. m., pl. pluviométrici; f. pluviométrică, pl. pluviométrice

pluviometrie
PLUVIOMETRÍE s. f. Măsurare a cantității de precipitații căzute într-un interval de timp pe o anumită suprafață. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluviométrie.

pluviometru
PLUVIOMÉTRU, pluviometre, s. n. Aparat folosit pentru determinarea cantității de precipitații atmosferice căzute într-un anumit interval de timp pe o anumită suprafață. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluviomètre.

DOOM

pluviométru (-vi-o-me-tru) s. n., art. pluviométrul; pl. pluviométre

pluviometrul
PLUVIOMÉTRU, pluviometre, s. n. Aparat folosit pentru determinarea cantității de precipitații atmosferice căzute într-un anumit interval de timp pe o anumită suprafață. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluviomètre.

DOOM

pluviométru (-vi-o-me-tru) s. n., art. pluviométrul; pl. pluviométre

pluviometrului
PLUVIOMÉTRU, pluviometre, s. n. Aparat folosit pentru determinarea cantității de precipitații atmosferice căzute într-un anumit interval de timp pe o anumită suprafață. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluviomètre.

DOOM

pluviométru (-vi-o-me-tru) s. n., art. pluviométrul; pl. pluviométre

pluvios
PLUVIÓS, -OÁSĂ, pluvioși, -oase, adj. Ploios. [Pr.: -vi-os] – Din fr. pluvieux.

DOOM

pluviós (-vi-os) adj. m., pl. pluvióși; f. pluvioásă, pl. pluvioáse

pluvioscoape
PLUVIOSCÓP, pluvioscoape, s. n. Aparat care înregistrează ora, durata și cantitatea ploii căzute într-o anumită regiune. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluvioscope.

DOOM

!pluvioscóp (-vi-os-cop/-o-scop) s. n., pl. pluvioscoápe

pluvioscoapele
PLUVIOSCÓP, pluvioscoape, s. n. Aparat care înregistrează ora, durata și cantitatea ploii căzute într-o anumită regiune. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluvioscope.

DOOM

!pluvioscóp (-vi-os-cop/-o-scop) s. n., pl. pluvioscoápe

pluvioscoapelor
PLUVIOSCÓP, pluvioscoape, s. n. Aparat care înregistrează ora, durata și cantitatea ploii căzute într-o anumită regiune. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluvioscope.

DOOM

!pluvioscóp (-vi-os-cop/-o-scop) s. n., pl. pluvioscoápe

pluvioscop
PLUVIOSCÓP, pluvioscoape, s. n. Aparat care înregistrează ora, durata și cantitatea ploii căzute într-o anumită regiune. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluvioscope.

DOOM

!pluvioscóp (-vi-os-cop/-o-scop) s. n., pl. pluvioscoápe

pluvioscopul
PLUVIOSCÓP, pluvioscoape, s. n. Aparat care înregistrează ora, durata și cantitatea ploii căzute într-o anumită regiune. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluvioscope.

DOOM

!pluvioscóp (-vi-os-cop/-o-scop) s. n., pl. pluvioscoápe

pluvioscopului
PLUVIOSCÓP, pluvioscoape, s. n. Aparat care înregistrează ora, durata și cantitatea ploii căzute într-o anumită regiune. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. pluvioscope.

DOOM

!pluvioscóp (-vi-os-cop/-o-scop) s. n., pl. pluvioscoápe

pluviose
PLUVIÓSE s. m. A cincea lună din calendarul republican francez (20 ianuarie – 18 februarie). [Pr.: plüvióz] – Cuv. fr.

DOOM

pluvióse (fr.) [pron. plüvióz] (-vi-ose) s. m.

pluviosul
PLUVIÓS, -OÁSĂ, pluvioși, -oase, adj. Ploios. [Pr.: -vi-os] – Din fr. pluvieux.

DOOM

pluviós (-vi-os) adj. m., pl. pluvióși; f. pluvioásă, pl. pluvioáse

pluviosului
PLUVIÓS, -OÁSĂ, pluvioși, -oase, adj. Ploios. [Pr.: -vi-os] – Din fr. pluvieux.

DOOM

pluviós (-vi-os) adj. m., pl. pluvióși; f. pluvioásă, pl. pluvioáse

pluviozitate
PLUVIOZITÁTE s.f. 1. Media cantității de ploaie căzută pe un anumit loc într-un interval de timp determinat. 2. (Stare de) ploaie. [Cf. fr. pluviosité].

pluviozitatea
PLUVIOZITÁTE s.f. 1. Media cantității de ploaie căzută pe un anumit loc într-un interval de timp determinat. 2. (Stare de) ploaie. [Cf. fr. pluviosité].

pluviozități
PLUVIOZITÁTE s.f. 1. Media cantității de ploaie căzută pe un anumit loc într-un interval de timp determinat. 2. (Stare de) ploaie. [Cf. fr. pluviosité].

pluviozității
PLUVIOZITÁTE s.f. 1. Media cantității de ploaie căzută pe un anumit loc într-un interval de timp determinat. 2. (Stare de) ploaie. [Cf. fr. pluviosité].

pluvioși
PLUVIÓS, -OÁSĂ, pluvioși, -oase, adj. Ploios. [Pr.: -vi-os] – Din fr. pluvieux.

DOOM

pluviós (-vi-os) adj. m., pl. pluvióși; f. pluvioásă, pl. pluvioáse

pluvioșii
PLUVIÓS, -OÁSĂ, pluvioși, -oase, adj. Ploios. [Pr.: -vi-os] – Din fr. pluvieux.

DOOM

pluviós (-vi-os) adj. m., pl. pluvióși; f. pluvioásă, pl. pluvioáse

pluvioșilor
PLUVIÓS, -OÁSĂ, pluvioși, -oase, adj. Ploios. [Pr.: -vi-os] – Din fr. pluvieux.

DOOM

pluviós (-vi-os) adj. m., pl. pluvióși; f. pluvioásă, pl. pluvioáse

pluvius
Pluvius, denumire purtată de Zeus, în calitatea sa de stăpîn al ploilor.

pluș
PLUȘ, plușuri, s. n. Țesătură de bumbac, de lână, de păr de capră etc. mai groasă decât catifeaua și cu părul mai lung decât al acesteia, care se folosește mai ales în tapițerie. ♦ (La pl.) Varietăți de pluș. – Din germ. Plüsch, fr. p(e)luche, rus. pliuș.

DOOM

pluș s. n., (sortimente) pl. plúșuri

plușa
PLUȘÁ, plușez, vb. I. Tranz. A executa operația de plușare. – Din pluș.

DOOM

plușá (a ~) vb., ind. prez. 3 plușeáză, 1 pl. plușắm; ger. plușấnd

plușai
PLUȘÁ, plușez, vb. I. Tranz. A executa operația de plușare. – Din pluș.

DOOM

plușá (a ~) vb., ind. prez. 3 plușeáză, 1 pl. plușắm; ger. plușấnd

plușam
PLUȘÁ, plușez, vb. I. Tranz. A executa operația de plușare. – Din pluș.

DOOM

plușá (a ~) vb., ind. prez. 3 plușeáză, 1 pl. plușắm; ger. plușấnd

plușare
PLUȘÁ, plușez, vb. I. Tranz. A executa operația de plușare. – Din pluș.

DOOM

plușá (a ~) vb., ind. prez. 3 plușeáză, 1 pl. plușắm; ger. plușấnd

plușare
PLUȘÁRE, plușări, s. f. Operație finală prin care se obține un luciu mătăsos pe fața pieilor de mănuși și de haine prin frecarea lor cu un pluș aplicat pe un tambur rotativ. – V. plușa.

DOOM

plușáre s. f., g.-d. art. plușắrii; pl. plușắri

plușarea
PLUȘÁRE, plușări, s. f. Operație finală prin care se obține un luciu mătăsos pe fața pieilor de mănuși și de haine prin frecarea lor cu un pluș aplicat pe un tambur rotativ. – V. plușa.

DOOM

plușáre s. f., g.-d. art. plușắrii; pl. plușắri

plușară
PLUȘÁ, plușez, vb. I. Tranz. A executa operația de plușare. – Din pluș.

DOOM

plușá (a ~) vb., ind. prez. 3 plușeáză, 1 pl. plușắm; ger. plușấnd

plușarăm
PLUȘÁ, plușez, vb. I. Tranz. A executa operația de plușare. – Din pluș.

DOOM

plușá (a ~) vb., ind. prez. 3 plușeáză, 1 pl. plușắm; ger. plușấnd

plușarăți
PLUȘÁ, plușez, vb. I. Tranz. A executa operația de plușare. – Din pluș.

DOOM

plușá (a ~) vb., ind. prez. 3 plușeáză, 1 pl. plușắm; ger. plușấnd

plușase
PLUȘÁ, plușez, vb. I. Tranz. A executa operația de plușare. – Din pluș.

DOOM

plușá (a ~) vb., ind. prez. 3 plușeáză, 1 pl. plușắm; ger. plușấnd

plușasem
PLUȘÁ, plușez, vb. I. Tranz. A executa operația de plușare. – Din pluș.

DOOM

plușá (a ~) vb., ind. prez. 3 plușeáză, 1 pl. plușắm; ger. plușấnd

plușaseră
PLUȘÁ, plușez, vb. I. Tranz. A executa operația de plușare. – Din pluș.

DOOM

plușá (a ~) vb., ind. prez. 3 plușeáză, 1 pl. plușắm; ger. plușấnd

plușaserăm
PLUȘÁ, plușez, vb. I. Tranz. A executa operația de plușare. – Din pluș.

DOOM

plușá (a ~) vb., ind. prez. 3 plușeáză, 1 pl. plușắm; ger. plușấnd

plușaserăți
PLUȘÁ, plușez, vb. I. Tranz. A executa operația de plușare. – Din pluș.

DOOM

plușá (a ~) vb., ind. prez. 3 plușeáză, 1 pl. plușắm; ger. plușấnd

plușaseși
PLUȘÁ, plușez, vb. I. Tranz. A executa operația de plușare. – Din pluș.

DOOM

plușá (a ~) vb., ind. prez. 3 plușeáză, 1 pl. plușắm; ger. plușấnd

plușaseți
PLUȘÁ, plușez, vb. I. Tranz. A executa operația de plușare. – Din pluș.

DOOM

plușá (a ~) vb., ind. prez. 3 plușeáză, 1 pl. plușắm; ger. plușấnd

plușat
PLUȘÁ, plușez, vb. I. Tranz. A executa operația de plușare. – Din pluș.

DOOM

plușá (a ~) vb., ind. prez. 3 plușeáză, 1 pl. plușắm; ger. plușấnd

plușat
PLUȘÁT, -Ă, plușați, -te, adj. (Despre mobile) Tapițat cu pluș. ♦ (Despre țesături) Care are un strat de fire pe una sau pe ambele fete. – Din fr. peluché.

plușata
PLUȘÁT, -Ă, plușați, -te, adj. (Despre mobile) Tapițat cu pluș. ♦ (Despre țesături) Care are un strat de fire pe una sau pe ambele fete. – Din fr. peluché.

plușate
PLUȘÁT, -Ă, plușați, -te, adj. (Despre mobile) Tapițat cu pluș. ♦ (Despre țesături) Care are un strat de fire pe una sau pe ambele fete. – Din fr. peluché.

plușatei
PLUȘÁT, -Ă, plușați, -te, adj. (Despre mobile) Tapițat cu pluș. ♦ (Despre țesături) Care are un strat de fire pe una sau pe ambele fete. – Din fr. peluché.

plușatele
PLUȘÁT, -Ă, plușați, -te, adj. (Despre mobile) Tapițat cu pluș. ♦ (Despre țesături) Care are un strat de fire pe una sau pe ambele fete. – Din fr. peluché.

plușatelor
PLUȘÁT, -Ă, plușați, -te, adj. (Despre mobile) Tapițat cu pluș. ♦ (Despre țesături) Care are un strat de fire pe una sau pe ambele fete. – Din fr. peluché.

plușatul
PLUȘÁT, -Ă, plușați, -te, adj. (Despre mobile) Tapițat cu pluș. ♦ (Despre țesături) Care are un strat de fire pe una sau pe ambele fete. – Din fr. peluché.

plușatului
PLUȘÁT, -Ă, plușați, -te, adj. (Despre mobile) Tapițat cu pluș. ♦ (Despre țesături) Care are un strat de fire pe una sau pe ambele fete. – Din fr. peluché.

plușau
PLUȘÁ, plușez, vb. I. Tranz. A executa operația de plușare. – Din pluș.

DOOM

plușá (a ~) vb., ind. prez. 3 plușeáză, 1 pl. plușắm; ger. plușấnd

plușași
PLUȘÁ, plușez, vb. I. Tranz. A executa operația de plușare. – Din pluș.

DOOM

plușá (a ~) vb., ind. prez. 3 plușeáză, 1 pl. plușắm; ger. plușấnd

plușați
PLUȘÁ, plușez, vb. I. Tranz. A executa operația de plușare. – Din pluș.

DOOM

plușá (a ~) vb., ind. prez. 3 plușeáză, 1 pl. plușắm; ger. plușấnd

plușați
PLUȘÁT, -Ă, plușați, -te, adj. (Despre mobile) Tapițat cu pluș. ♦ (Despre țesături) Care are un strat de fire pe una sau pe ambele fete. – Din fr. peluché.

plușații
PLUȘÁT, -Ă, plușați, -te, adj. (Despre mobile) Tapițat cu pluș. ♦ (Despre țesături) Care are un strat de fire pe una sau pe ambele fete. – Din fr. peluché.

plușaților
PLUȘÁT, -Ă, plușați, -te, adj. (Despre mobile) Tapițat cu pluș. ♦ (Despre țesături) Care are un strat de fire pe una sau pe ambele fete. – Din fr. peluché.

plușează
PLUȘÁ, plușez, vb. I. Tranz. A executa operația de plușare. – Din pluș.

DOOM

plușá (a ~) vb., ind. prez. 3 plușeáză, 1 pl. plușắm; ger. plușấnd

plușez
PLUȘÁ, plușez, vb. I. Tranz. A executa operația de plușare. – Din pluș.

DOOM

plușá (a ~) vb., ind. prez. 3 plușeáză, 1 pl. plușắm; ger. plușấnd

plușeze
PLUȘÁ, plușez, vb. I. Tranz. A executa operația de plușare. – Din pluș.

DOOM

plușá (a ~) vb., ind. prez. 3 plușeáză, 1 pl. plușắm; ger. plușấnd

plușezi
PLUȘÁ, plușez, vb. I. Tranz. A executa operația de plușare. – Din pluș.

DOOM

plușá (a ~) vb., ind. prez. 3 plușeáză, 1 pl. plușắm; ger. plușấnd

plușul
PLUȘ, plușuri, s. n. Țesătură de bumbac, de lână, de păr de capră etc. mai groasă decât catifeaua și cu părul mai lung decât al acesteia, care se folosește mai ales în tapițerie. ♦ (La pl.) Varietăți de pluș. – Din germ. Plüsch, fr. p(e)luche, rus. pliuș.

DOOM

pluș s. n., (sortimente) pl. plúșuri

plușului
PLUȘ, plușuri, s. n. Țesătură de bumbac, de lână, de păr de capră etc. mai groasă decât catifeaua și cu părul mai lung decât al acesteia, care se folosește mai ales în tapițerie. ♦ (La pl.) Varietăți de pluș. – Din germ. Plüsch, fr. p(e)luche, rus. pliuș.

DOOM

pluș s. n., (sortimente) pl. plúșuri

plușuri
PLUȘ, plușuri, s. n. Țesătură de bumbac, de lână, de păr de capră etc. mai groasă decât catifeaua și cu părul mai lung decât al acesteia, care se folosește mai ales în tapițerie. ♦ (La pl.) Varietăți de pluș. – Din germ. Plüsch, fr. p(e)luche, rus. pliuș.

DOOM

pluș s. n., (sortimente) pl. plúșuri

plușurile
PLUȘ, plușuri, s. n. Țesătură de bumbac, de lână, de păr de capră etc. mai groasă decât catifeaua și cu părul mai lung decât al acesteia, care se folosește mai ales în tapițerie. ♦ (La pl.) Varietăți de pluș. – Din germ. Plüsch, fr. p(e)luche, rus. pliuș.

DOOM

pluș s. n., (sortimente) pl. plúșuri

plușurilor
PLUȘ, plușuri, s. n. Țesătură de bumbac, de lână, de păr de capră etc. mai groasă decât catifeaua și cu părul mai lung decât al acesteia, care se folosește mai ales în tapițerie. ♦ (La pl.) Varietăți de pluș. – Din germ. Plüsch, fr. p(e)luche, rus. pliuș.

DOOM

pluș s. n., (sortimente) pl. plúșuri

plușând
PLUȘÁ, plușez, vb. I. Tranz. A executa operația de plușare. – Din pluș.

DOOM

plușá (a ~) vb., ind. prez. 3 plușeáză, 1 pl. plușắm; ger. plușấnd

plușînd
PLUȘÁ, plușez, vb. I. Tranz. A executa operația de plușare. – Din pluș.

DOOM

plușá (a ~) vb., ind. prez. 3 plușeáză, 1 pl. plușắm; ger. plușấnd

plușări
PLUȘÁRE, plușări, s. f. Operație finală prin care se obține un luciu mătăsos pe fața pieilor de mănuși și de haine prin frecarea lor cu un pluș aplicat pe un tambur rotativ. – V. plușa.

DOOM

plușáre s. f., g.-d. art. plușắrii; pl. plușắri

plușării
PLUȘÁRE, plușări, s. f. Operație finală prin care se obține un luciu mătăsos pe fața pieilor de mănuși și de haine prin frecarea lor cu un pluș aplicat pe un tambur rotativ. – V. plușa.

DOOM

plușáre s. f., g.-d. art. plușắrii; pl. plușắri

plușările
PLUȘÁRE, plușări, s. f. Operație finală prin care se obține un luciu mătăsos pe fața pieilor de mănuși și de haine prin frecarea lor cu un pluș aplicat pe un tambur rotativ. – V. plușa.

DOOM

plușáre s. f., g.-d. art. plușắrii; pl. plușắri

plușărilor
PLUȘÁRE, plușări, s. f. Operație finală prin care se obține un luciu mătăsos pe fața pieilor de mănuși și de haine prin frecarea lor cu un pluș aplicat pe un tambur rotativ. – V. plușa.

DOOM

plușáre s. f., g.-d. art. plușắrii; pl. plușắri

plymouth
PLYMOUTH s. n. Rasă de găini cu producție mixtă (carne și ouă), crescută și în România. [Pr.: plímăs] – Cuv. engl.

plymouth
PLYMOUTH s. n. Rasă de găini cu producție mixtă (carne și ouă), crescută și în România. [Pr.: plímăs] – Cuv. engl.

plâng
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plânge
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plângea
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plângeai
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plângeam
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plângeau
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plângeați
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plângem
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plângere
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plângere
PLẤNGERE, plângeri, s. f. Acțiunea de a (se) plânge. 1. Plâns¹, jeluire, tânguire. ◊ Valea plângerii = lumea, Pământul (considerate uneori ca loc de suferință). 2. Sesizare a unui organ de jurisdicție în vederea exercitării controlului asupra unui act al administrației de stat ori a refuzului unui organ de a-și îndeplini atribuțiile legale. ♦ Exprimare a unei nemulțumiri adresate unei autorități; (concr.) act prin care se face această încunoștințare; reclamație, jalbă, cerere. – V. plânge.

DOOM

plấngere s. f., g.-d. art. plấngerii; pl. plấngeri

plângerea
PLẤNGERE, plângeri, s. f. Acțiunea de a (se) plânge. 1. Plâns¹, jeluire, tânguire. ◊ Valea plângerii = lumea, Pământul (considerate uneori ca loc de suferință). 2. Sesizare a unui organ de jurisdicție în vederea exercitării controlului asupra unui act al administrației de stat ori a refuzului unui organ de a-și îndeplini atribuțiile legale. ♦ Exprimare a unei nemulțumiri adresate unei autorități; (concr.) act prin care se face această încunoștințare; reclamație, jalbă, cerere. – V. plânge.

DOOM

plấngere s. f., g.-d. art. plấngerii; pl. plấngeri

plângeri
PLẤNGERE, plângeri, s. f. Acțiunea de a (se) plânge. 1. Plâns¹, jeluire, tânguire. ◊ Valea plângerii = lumea, Pământul (considerate uneori ca loc de suferință). 2. Sesizare a unui organ de jurisdicție în vederea exercitării controlului asupra unui act al administrației de stat ori a refuzului unui organ de a-și îndeplini atribuțiile legale. ♦ Exprimare a unei nemulțumiri adresate unei autorități; (concr.) act prin care se face această încunoștințare; reclamație, jalbă, cerere. – V. plânge.

DOOM

plấngere s. f., g.-d. art. plấngerii; pl. plấngeri

plângerii
PLẤNGERE, plângeri, s. f. Acțiunea de a (se) plânge. 1. Plâns¹, jeluire, tânguire. ◊ Valea plângerii = lumea, Pământul (considerate uneori ca loc de suferință). 2. Sesizare a unui organ de jurisdicție în vederea exercitării controlului asupra unui act al administrației de stat ori a refuzului unui organ de a-și îndeplini atribuțiile legale. ♦ Exprimare a unei nemulțumiri adresate unei autorități; (concr.) act prin care se face această încunoștințare; reclamație, jalbă, cerere. – V. plânge.

DOOM

plấngere s. f., g.-d. art. plấngerii; pl. plấngeri

plângerile
PLẤNGERE, plângeri, s. f. Acțiunea de a (se) plânge. 1. Plâns¹, jeluire, tânguire. ◊ Valea plângerii = lumea, Pământul (considerate uneori ca loc de suferință). 2. Sesizare a unui organ de jurisdicție în vederea exercitării controlului asupra unui act al administrației de stat ori a refuzului unui organ de a-și îndeplini atribuțiile legale. ♦ Exprimare a unei nemulțumiri adresate unei autorități; (concr.) act prin care se face această încunoștințare; reclamație, jalbă, cerere. – V. plânge.

DOOM

plấngere s. f., g.-d. art. plấngerii; pl. plấngeri

plângerilor
PLẤNGERE, plângeri, s. f. Acțiunea de a (se) plânge. 1. Plâns¹, jeluire, tânguire. ◊ Valea plângerii = lumea, Pământul (considerate uneori ca loc de suferință). 2. Sesizare a unui organ de jurisdicție în vederea exercitării controlului asupra unui act al administrației de stat ori a refuzului unui organ de a-și îndeplini atribuțiile legale. ♦ Exprimare a unei nemulțumiri adresate unei autorități; (concr.) act prin care se face această încunoștințare; reclamație, jalbă, cerere. – V. plânge.

DOOM

plấngere s. f., g.-d. art. plấngerii; pl. plấngeri

plângeți
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plângi
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plângând
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plângă
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plângăcioasa
PLÂNGĂCIÓS, -OÁSĂ, plângăcioși, -oase, adj. Plângăreț. – Plânge + suf. -ăcios.

DOOM

plângăciós adj. m., pl. plângăcióși; f. plângăcioásă, pl. plângăcioáse

plângăcioase
PLÂNGĂCIÓS, -OÁSĂ, plângăcioși, -oase, adj. Plângăreț. – Plânge + suf. -ăcios.

DOOM

plângăciós adj. m., pl. plângăcióși; f. plângăcioásă, pl. plângăcioáse

plângăcioasei
PLÂNGĂCIÓS, -OÁSĂ, plângăcioși, -oase, adj. Plângăreț. – Plânge + suf. -ăcios.

DOOM

plângăciós adj. m., pl. plângăcióși; f. plângăcioásă, pl. plângăcioáse

plângăcioasele
PLÂNGĂCIÓS, -OÁSĂ, plângăcioși, -oase, adj. Plângăreț. – Plânge + suf. -ăcios.

DOOM

plângăciós adj. m., pl. plângăcióși; f. plângăcioásă, pl. plângăcioáse

plângăcioaselor
PLÂNGĂCIÓS, -OÁSĂ, plângăcioși, -oase, adj. Plângăreț. – Plânge + suf. -ăcios.

DOOM

plângăciós adj. m., pl. plângăcióși; f. plângăcioásă, pl. plângăcioáse

plângăcios
PLÂNGĂCIÓS, -OÁSĂ, plângăcioși, -oase, adj. Plângăreț. – Plânge + suf. -ăcios.

DOOM

plângăciós adj. m., pl. plângăcióși; f. plângăcioásă, pl. plângăcioáse

plângăciosul
PLÂNGĂCIÓS, -OÁSĂ, plângăcioși, -oase, adj. Plângăreț. – Plânge + suf. -ăcios.

DOOM

plângăciós adj. m., pl. plângăcióși; f. plângăcioásă, pl. plângăcioáse

plângăciosului
PLÂNGĂCIÓS, -OÁSĂ, plângăcioși, -oase, adj. Plângăreț. – Plânge + suf. -ăcios.

DOOM

plângăciós adj. m., pl. plângăcióși; f. plângăcioásă, pl. plângăcioáse

plângăcioși
PLÂNGĂCIÓS, -OÁSĂ, plângăcioși, -oase, adj. Plângăreț. – Plânge + suf. -ăcios.

DOOM

plângăciós adj. m., pl. plângăcióși; f. plângăcioásă, pl. plângăcioáse

plângăcioșii
PLÂNGĂCIÓS, -OÁSĂ, plângăcioși, -oase, adj. Plângăreț. – Plânge + suf. -ăcios.

DOOM

plângăciós adj. m., pl. plângăcióși; f. plângăcioásă, pl. plângăcioáse

plângăcioșilor
PLÂNGĂCIÓS, -OÁSĂ, plângăcioși, -oase, adj. Plângăreț. – Plânge + suf. -ăcios.

DOOM

plângăciós adj. m., pl. plângăcióși; f. plângăcioásă, pl. plângăcioáse

plângăreața
PLÂNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plângăreți, -e, adj. 1. Care este totdeauna gata să plângă; care plânge ușor; care se vaită, se plânge mereu; plângător, plângăcios. 2. (Despre voce, glas etc.) Care aparține unui om plângăcios, care trădează pe omul plângăcios; plin de durere, tânguitor, trist, jalnic; plângător, plâns². – Plânge + suf. -ăreț.

DOOM

plângăréț adj. m., pl. plângăréți; f. plângăreáță, pl. plângăréțe

plângăreț
PLÂNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plângăreți, -e, adj. 1. Care este totdeauna gata să plângă; care plânge ușor; care se vaită, se plânge mereu; plângător, plângăcios. 2. (Despre voce, glas etc.) Care aparține unui om plângăcios, care trădează pe omul plângăcios; plin de durere, tânguitor, trist, jalnic; plângător, plâns². – Plânge + suf. -ăreț.

DOOM

plângăréț adj. m., pl. plângăréți; f. plângăreáță, pl. plângăréțe

plângărețe
PLÂNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plângăreți, -e, adj. 1. Care este totdeauna gata să plângă; care plânge ușor; care se vaită, se plânge mereu; plângător, plângăcios. 2. (Despre voce, glas etc.) Care aparține unui om plângăcios, care trădează pe omul plângăcios; plin de durere, tânguitor, trist, jalnic; plângător, plâns². – Plânge + suf. -ăreț.

DOOM

plângăréț adj. m., pl. plângăréți; f. plângăreáță, pl. plângăréțe

plângăreței
PLÂNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plângăreți, -e, adj. 1. Care este totdeauna gata să plângă; care plânge ușor; care se vaită, se plânge mereu; plângător, plângăcios. 2. (Despre voce, glas etc.) Care aparține unui om plângăcios, care trădează pe omul plângăcios; plin de durere, tânguitor, trist, jalnic; plângător, plâns². – Plânge + suf. -ăreț.

DOOM

plângăréț adj. m., pl. plângăréți; f. plângăreáță, pl. plângăréțe

plângărețele
PLÂNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plângăreți, -e, adj. 1. Care este totdeauna gata să plângă; care plânge ușor; care se vaită, se plânge mereu; plângător, plângăcios. 2. (Despre voce, glas etc.) Care aparține unui om plângăcios, care trădează pe omul plângăcios; plin de durere, tânguitor, trist, jalnic; plângător, plâns². – Plânge + suf. -ăreț.

DOOM

plângăréț adj. m., pl. plângăréți; f. plângăreáță, pl. plângăréțe

plângărețelor
PLÂNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plângăreți, -e, adj. 1. Care este totdeauna gata să plângă; care plânge ușor; care se vaită, se plânge mereu; plângător, plângăcios. 2. (Despre voce, glas etc.) Care aparține unui om plângăcios, care trădează pe omul plângăcios; plin de durere, tânguitor, trist, jalnic; plângător, plâns². – Plânge + suf. -ăreț.

DOOM

plângăréț adj. m., pl. plângăréți; f. plângăreáță, pl. plângăréțe

plângăreți
PLÂNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plângăreți, -e, adj. 1. Care este totdeauna gata să plângă; care plânge ușor; care se vaită, se plânge mereu; plângător, plângăcios. 2. (Despre voce, glas etc.) Care aparține unui om plângăcios, care trădează pe omul plângăcios; plin de durere, tânguitor, trist, jalnic; plângător, plâns². – Plânge + suf. -ăreț.

DOOM

plângăréț adj. m., pl. plângăréți; f. plângăreáță, pl. plângăréțe

plângăreții
PLÂNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plângăreți, -e, adj. 1. Care este totdeauna gata să plângă; care plânge ușor; care se vaită, se plânge mereu; plângător, plângăcios. 2. (Despre voce, glas etc.) Care aparține unui om plângăcios, care trădează pe omul plângăcios; plin de durere, tânguitor, trist, jalnic; plângător, plâns². – Plânge + suf. -ăreț.

DOOM

plângăréț adj. m., pl. plângăréți; f. plângăreáță, pl. plângăréțe

plângăreților
PLÂNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plângăreți, -e, adj. 1. Care este totdeauna gata să plângă; care plânge ușor; care se vaită, se plânge mereu; plângător, plângăcios. 2. (Despre voce, glas etc.) Care aparține unui om plângăcios, care trădează pe omul plângăcios; plin de durere, tânguitor, trist, jalnic; plângător, plâns². – Plânge + suf. -ăreț.

DOOM

plângăréț adj. m., pl. plângăréți; f. plângăreáță, pl. plângăréțe

plângărețul
PLÂNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plângăreți, -e, adj. 1. Care este totdeauna gata să plângă; care plânge ușor; care se vaită, se plânge mereu; plângător, plângăcios. 2. (Despre voce, glas etc.) Care aparține unui om plângăcios, care trădează pe omul plângăcios; plin de durere, tânguitor, trist, jalnic; plângător, plâns². – Plânge + suf. -ăreț.

DOOM

plângăréț adj. m., pl. plângăréți; f. plângăreáță, pl. plângăréțe

plângărețului
PLÂNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plângăreți, -e, adj. 1. Care este totdeauna gata să plângă; care plânge ușor; care se vaită, se plânge mereu; plângător, plângăcios. 2. (Despre voce, glas etc.) Care aparține unui om plângăcios, care trădează pe omul plângăcios; plin de durere, tânguitor, trist, jalnic; plângător, plâns². – Plânge + suf. -ăreț.

DOOM

plângăréț adj. m., pl. plângăréți; f. plângăreáță, pl. plângăréțe

plângătoare
PLÂNGĂTÓR, -OÁRE, plângători, -oare, adj. 1. Care plânge; plângăreț (1). ♦ (Substantivat, f.; reg.) Bocitoare. 2. Plângăreț (2). ♦ (Despre sălcii, p. ext. despre alți arbori) Cu ramuri lungi, lăsate în jos. – Plânge + suf. -ător.

DOOM

plângătór adj. m., pl. plângătóri; f. sg. și pl. plângătoáre

plângătoarea
PLÂNGĂTÓR, -OÁRE, plângători, -oare, adj. 1. Care plânge; plângăreț (1). ♦ (Substantivat, f.; reg.) Bocitoare. 2. Plângăreț (2). ♦ (Despre sălcii, p. ext. despre alți arbori) Cu ramuri lungi, lăsate în jos. – Plânge + suf. -ător.

DOOM

plângătór adj. m., pl. plângătóri; f. sg. și pl. plângătoáre

plângătoarei
PLÂNGĂTÓR, -OÁRE, plângători, -oare, adj. 1. Care plânge; plângăreț (1). ♦ (Substantivat, f.; reg.) Bocitoare. 2. Plângăreț (2). ♦ (Despre sălcii, p. ext. despre alți arbori) Cu ramuri lungi, lăsate în jos. – Plânge + suf. -ător.

DOOM

plângătór adj. m., pl. plângătóri; f. sg. și pl. plângătoáre

plângătoarele
PLÂNGĂTÓR, -OÁRE, plângători, -oare, adj. 1. Care plânge; plângăreț (1). ♦ (Substantivat, f.; reg.) Bocitoare. 2. Plângăreț (2). ♦ (Despre sălcii, p. ext. despre alți arbori) Cu ramuri lungi, lăsate în jos. – Plânge + suf. -ător.

DOOM

plângătór adj. m., pl. plângătóri; f. sg. și pl. plângătoáre

plângătoarelor
PLÂNGĂTÓR, -OÁRE, plângători, -oare, adj. 1. Care plânge; plângăreț (1). ♦ (Substantivat, f.; reg.) Bocitoare. 2. Plângăreț (2). ♦ (Despre sălcii, p. ext. despre alți arbori) Cu ramuri lungi, lăsate în jos. – Plânge + suf. -ător.

DOOM

plângătór adj. m., pl. plângătóri; f. sg. și pl. plângătoáre

plângător
PLÂNGĂTÓR, -OÁRE, plângători, -oare, adj. 1. Care plânge; plângăreț (1). ♦ (Substantivat, f.; reg.) Bocitoare. 2. Plângăreț (2). ♦ (Despre sălcii, p. ext. despre alți arbori) Cu ramuri lungi, lăsate în jos. – Plânge + suf. -ător.

DOOM

plângătór adj. m., pl. plângătóri; f. sg. și pl. plângătoáre

plângători
PLÂNGĂTÓR, -OÁRE, plângători, -oare, adj. 1. Care plânge; plângăreț (1). ♦ (Substantivat, f.; reg.) Bocitoare. 2. Plângăreț (2). ♦ (Despre sălcii, p. ext. despre alți arbori) Cu ramuri lungi, lăsate în jos. – Plânge + suf. -ător.

DOOM

plângătór adj. m., pl. plângătóri; f. sg. și pl. plângătoáre

plângătorii
PLÂNGĂTÓR, -OÁRE, plângători, -oare, adj. 1. Care plânge; plângăreț (1). ♦ (Substantivat, f.; reg.) Bocitoare. 2. Plângăreț (2). ♦ (Despre sălcii, p. ext. despre alți arbori) Cu ramuri lungi, lăsate în jos. – Plânge + suf. -ător.

DOOM

plângătór adj. m., pl. plângătóri; f. sg. și pl. plângătoáre

plângătorilor
PLÂNGĂTÓR, -OÁRE, plângători, -oare, adj. 1. Care plânge; plângăreț (1). ♦ (Substantivat, f.; reg.) Bocitoare. 2. Plângăreț (2). ♦ (Despre sălcii, p. ext. despre alți arbori) Cu ramuri lungi, lăsate în jos. – Plânge + suf. -ător.

DOOM

plângătór adj. m., pl. plângătóri; f. sg. și pl. plângătoáre

plângătorul
PLÂNGĂTÓR, -OÁRE, plângători, -oare, adj. 1. Care plânge; plângăreț (1). ♦ (Substantivat, f.; reg.) Bocitoare. 2. Plângăreț (2). ♦ (Despre sălcii, p. ext. despre alți arbori) Cu ramuri lungi, lăsate în jos. – Plânge + suf. -ător.

DOOM

plângătór adj. m., pl. plângătóri; f. sg. și pl. plângătoáre

plângătorului
PLÂNGĂTÓR, -OÁRE, plângători, -oare, adj. 1. Care plânge; plângăreț (1). ♦ (Substantivat, f.; reg.) Bocitoare. 2. Plângăreț (2). ♦ (Despre sălcii, p. ext. despre alți arbori) Cu ramuri lungi, lăsate în jos. – Plânge + suf. -ător.

DOOM

plângătór adj. m., pl. plângătóri; f. sg. și pl. plângătoáre

plâns
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plâns
PLÂNS², -Ă, plânși, -se, adj. Care a plâns, care poartă urme de lacrimi. ♦ (Despre glas) Plângăreț (2). – V. plânge.

plâns
PLÂNS¹, plânsuri, s. n. Faptul de a (se) plânge; tânguire; (concr.) lacrimi; plânset, plânsoare. ◊ Loc. adj. De plâns = care provoacă milă, vrednic de milă, jalnic. – V. plânge.

DOOM

plâns s. n., pl. plấnsuri

plânsa
PLÂNS², -Ă, plânși, -se, adj. Care a plâns, care poartă urme de lacrimi. ♦ (Despre glas) Plângăreț (2). – V. plânge.

plânse
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plânse
PLÂNS², -Ă, plânși, -se, adj. Care a plâns, care poartă urme de lacrimi. ♦ (Despre glas) Plângăreț (2). – V. plânge.

plânsei
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plânsei
PLÂNS², -Ă, plânși, -se, adj. Care a plâns, care poartă urme de lacrimi. ♦ (Despre glas) Plângăreț (2). – V. plânge.

plânsele
PLÂNS², -Ă, plânși, -se, adj. Care a plâns, care poartă urme de lacrimi. ♦ (Despre glas) Plângăreț (2). – V. plânge.

plânselor
PLÂNS², -Ă, plânși, -se, adj. Care a plâns, care poartă urme de lacrimi. ♦ (Despre glas) Plângăreț (2). – V. plânge.

plânseră
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plânserăm
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plânserăți
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plânsese
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plânsesem
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plânseseră
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plânseserăm
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plânseserăți
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plânseseși
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plânseseți
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plânset
PLẤNSET, plânsete, s. n. Plâns¹; lamentație, văicăreală; (concr.) lacrimi. – Plâns¹ + suf. -et.

DOOM

plấnset s. n., pl. plấnsete

plânsete
PLẤNSET, plânsete, s. n. Plâns¹; lamentație, văicăreală; (concr.) lacrimi. – Plâns¹ + suf. -et.

DOOM

plấnset s. n., pl. plấnsete

plânsetele
PLẤNSET, plânsete, s. n. Plâns¹; lamentație, văicăreală; (concr.) lacrimi. – Plâns¹ + suf. -et.

DOOM

plấnset s. n., pl. plấnsete

plânsetelor
PLẤNSET, plânsete, s. n. Plâns¹; lamentație, văicăreală; (concr.) lacrimi. – Plâns¹ + suf. -et.

DOOM

plấnset s. n., pl. plấnsete

plânsetul
PLẤNSET, plânsete, s. n. Plâns¹; lamentație, văicăreală; (concr.) lacrimi. – Plâns¹ + suf. -et.

DOOM

plấnset s. n., pl. plấnsete

plânsetului
PLẤNSET, plânsete, s. n. Plâns¹; lamentație, văicăreală; (concr.) lacrimi. – Plâns¹ + suf. -et.

DOOM

plấnset s. n., pl. plấnsete

plânseși
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plânsoare
PLÂNSOÁRE, plânsori, s. f. 1. (Rar) Plâns¹. 2. (Înv. și reg.) Cerere, jalbă. 3. Nume dat în popor unor boli (de copii) care provoacă insomnii și plânset necontenit. – Plâns¹ + suf. -oare.

DOOM

plânsoáre (rar) s. f., g.-d. art. plânsórii; pl. plânsóri

plânsoarea
PLÂNSOÁRE, plânsori, s. f. 1. (Rar) Plâns¹. 2. (Înv. și reg.) Cerere, jalbă. 3. Nume dat în popor unor boli (de copii) care provoacă insomnii și plânset necontenit. – Plâns¹ + suf. -oare.

DOOM

plânsoáre (rar) s. f., g.-d. art. plânsórii; pl. plânsóri

plânsori
PLÂNSOÁRE, plânsori, s. f. 1. (Rar) Plâns¹. 2. (Înv. și reg.) Cerere, jalbă. 3. Nume dat în popor unor boli (de copii) care provoacă insomnii și plânset necontenit. – Plâns¹ + suf. -oare.

DOOM

plânsoáre (rar) s. f., g.-d. art. plânsórii; pl. plânsóri

plânsorii
PLÂNSOÁRE, plânsori, s. f. 1. (Rar) Plâns¹. 2. (Înv. și reg.) Cerere, jalbă. 3. Nume dat în popor unor boli (de copii) care provoacă insomnii și plânset necontenit. – Plâns¹ + suf. -oare.

DOOM

plânsoáre (rar) s. f., g.-d. art. plânsórii; pl. plânsóri

plânsorile
PLÂNSOÁRE, plânsori, s. f. 1. (Rar) Plâns¹. 2. (Înv. și reg.) Cerere, jalbă. 3. Nume dat în popor unor boli (de copii) care provoacă insomnii și plânset necontenit. – Plâns¹ + suf. -oare.

DOOM

plânsoáre (rar) s. f., g.-d. art. plânsórii; pl. plânsóri

plânsorilor
PLÂNSOÁRE, plânsori, s. f. 1. (Rar) Plâns¹. 2. (Înv. și reg.) Cerere, jalbă. 3. Nume dat în popor unor boli (de copii) care provoacă insomnii și plânset necontenit. – Plâns¹ + suf. -oare.

DOOM

plânsoáre (rar) s. f., g.-d. art. plânsórii; pl. plânsóri

plânsul
PLÂNS², -Ă, plânși, -se, adj. Care a plâns, care poartă urme de lacrimi. ♦ (Despre glas) Plângăreț (2). – V. plânge.

plânsul
PLÂNS¹, plânsuri, s. n. Faptul de a (se) plânge; tânguire; (concr.) lacrimi; plânset, plânsoare. ◊ Loc. adj. De plâns = care provoacă milă, vrednic de milă, jalnic. – V. plânge.

DOOM

plâns s. n., pl. plấnsuri

plânsului
PLÂNS², -Ă, plânși, -se, adj. Care a plâns, care poartă urme de lacrimi. ♦ (Despre glas) Plângăreț (2). – V. plânge.

plânsului
PLÂNS¹, plânsuri, s. n. Faptul de a (se) plânge; tânguire; (concr.) lacrimi; plânset, plânsoare. ◊ Loc. adj. De plâns = care provoacă milă, vrednic de milă, jalnic. – V. plânge.

DOOM

plâns s. n., pl. plấnsuri

plânsuri
PLÂNS¹, plânsuri, s. n. Faptul de a (se) plânge; tânguire; (concr.) lacrimi; plânset, plânsoare. ◊ Loc. adj. De plâns = care provoacă milă, vrednic de milă, jalnic. – V. plânge.

DOOM

plâns s. n., pl. plấnsuri

plânsurile
PLÂNS¹, plânsuri, s. n. Faptul de a (se) plânge; tânguire; (concr.) lacrimi; plânset, plânsoare. ◊ Loc. adj. De plâns = care provoacă milă, vrednic de milă, jalnic. – V. plânge.

DOOM

plâns s. n., pl. plấnsuri

plânsurilor
PLÂNS¹, plânsuri, s. n. Faptul de a (se) plânge; tânguire; (concr.) lacrimi; plânset, plânsoare. ◊ Loc. adj. De plâns = care provoacă milă, vrednic de milă, jalnic. – V. plânge.

DOOM

plâns s. n., pl. plấnsuri

plânși
PLÂNS², -Ă, plânși, -se, adj. Care a plâns, care poartă urme de lacrimi. ♦ (Despre glas) Plângăreț (2). – V. plânge.

plânșii
PLÂNS², -Ă, plânși, -se, adj. Care a plâns, care poartă urme de lacrimi. ♦ (Despre glas) Plângăreț (2). – V. plânge.

plânșilor
PLÂNS², -Ă, plânși, -se, adj. Care a plâns, care poartă urme de lacrimi. ♦ (Despre glas) Plângăreț (2). – V. plânge.

plîng
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plînge
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plîngea
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plîngeai
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plîngeam
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plîngeau
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plîngeați
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plîngem
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plîngere
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plîngere
PLẤNGERE, plângeri, s. f. Acțiunea de a (se) plânge. 1. Plâns¹, jeluire, tânguire. ◊ Valea plângerii = lumea, Pământul (considerate uneori ca loc de suferință). 2. Sesizare a unui organ de jurisdicție în vederea exercitării controlului asupra unui act al administrației de stat ori a refuzului unui organ de a-și îndeplini atribuțiile legale. ♦ Exprimare a unei nemulțumiri adresate unei autorități; (concr.) act prin care se face această încunoștințare; reclamație, jalbă, cerere. – V. plânge.

DOOM

plấngere s. f., g.-d. art. plấngerii; pl. plấngeri

plîngerea
PLẤNGERE, plângeri, s. f. Acțiunea de a (se) plânge. 1. Plâns¹, jeluire, tânguire. ◊ Valea plângerii = lumea, Pământul (considerate uneori ca loc de suferință). 2. Sesizare a unui organ de jurisdicție în vederea exercitării controlului asupra unui act al administrației de stat ori a refuzului unui organ de a-și îndeplini atribuțiile legale. ♦ Exprimare a unei nemulțumiri adresate unei autorități; (concr.) act prin care se face această încunoștințare; reclamație, jalbă, cerere. – V. plânge.

DOOM

plấngere s. f., g.-d. art. plấngerii; pl. plấngeri

plîngeri
PLẤNGERE, plângeri, s. f. Acțiunea de a (se) plânge. 1. Plâns¹, jeluire, tânguire. ◊ Valea plângerii = lumea, Pământul (considerate uneori ca loc de suferință). 2. Sesizare a unui organ de jurisdicție în vederea exercitării controlului asupra unui act al administrației de stat ori a refuzului unui organ de a-și îndeplini atribuțiile legale. ♦ Exprimare a unei nemulțumiri adresate unei autorități; (concr.) act prin care se face această încunoștințare; reclamație, jalbă, cerere. – V. plânge.

DOOM

plấngere s. f., g.-d. art. plấngerii; pl. plấngeri

plîngerii
PLẤNGERE, plângeri, s. f. Acțiunea de a (se) plânge. 1. Plâns¹, jeluire, tânguire. ◊ Valea plângerii = lumea, Pământul (considerate uneori ca loc de suferință). 2. Sesizare a unui organ de jurisdicție în vederea exercitării controlului asupra unui act al administrației de stat ori a refuzului unui organ de a-și îndeplini atribuțiile legale. ♦ Exprimare a unei nemulțumiri adresate unei autorități; (concr.) act prin care se face această încunoștințare; reclamație, jalbă, cerere. – V. plânge.

DOOM

plấngere s. f., g.-d. art. plấngerii; pl. plấngeri

plîngerile
PLẤNGERE, plângeri, s. f. Acțiunea de a (se) plânge. 1. Plâns¹, jeluire, tânguire. ◊ Valea plângerii = lumea, Pământul (considerate uneori ca loc de suferință). 2. Sesizare a unui organ de jurisdicție în vederea exercitării controlului asupra unui act al administrației de stat ori a refuzului unui organ de a-și îndeplini atribuțiile legale. ♦ Exprimare a unei nemulțumiri adresate unei autorități; (concr.) act prin care se face această încunoștințare; reclamație, jalbă, cerere. – V. plânge.

DOOM

plấngere s. f., g.-d. art. plấngerii; pl. plấngeri

plîngerilor
PLẤNGERE, plângeri, s. f. Acțiunea de a (se) plânge. 1. Plâns¹, jeluire, tânguire. ◊ Valea plângerii = lumea, Pământul (considerate uneori ca loc de suferință). 2. Sesizare a unui organ de jurisdicție în vederea exercitării controlului asupra unui act al administrației de stat ori a refuzului unui organ de a-și îndeplini atribuțiile legale. ♦ Exprimare a unei nemulțumiri adresate unei autorități; (concr.) act prin care se face această încunoștințare; reclamație, jalbă, cerere. – V. plânge.

DOOM

plấngere s. f., g.-d. art. plấngerii; pl. plấngeri

plîngeți
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plîngi
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plîngînd
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plîngă
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plîngăcioasa
PLÂNGĂCIÓS, -OÁSĂ, plângăcioși, -oase, adj. Plângăreț. – Plânge + suf. -ăcios.

DOOM

plângăciós adj. m., pl. plângăcióși; f. plângăcioásă, pl. plângăcioáse

plîngăcioase
PLÂNGĂCIÓS, -OÁSĂ, plângăcioși, -oase, adj. Plângăreț. – Plânge + suf. -ăcios.

DOOM

plângăciós adj. m., pl. plângăcióși; f. plângăcioásă, pl. plângăcioáse

plîngăcioasei
PLÂNGĂCIÓS, -OÁSĂ, plângăcioși, -oase, adj. Plângăreț. – Plânge + suf. -ăcios.

DOOM

plângăciós adj. m., pl. plângăcióși; f. plângăcioásă, pl. plângăcioáse

plîngăcioasele
PLÂNGĂCIÓS, -OÁSĂ, plângăcioși, -oase, adj. Plângăreț. – Plânge + suf. -ăcios.

DOOM

plângăciós adj. m., pl. plângăcióși; f. plângăcioásă, pl. plângăcioáse

plîngăcioaselor
PLÂNGĂCIÓS, -OÁSĂ, plângăcioși, -oase, adj. Plângăreț. – Plânge + suf. -ăcios.

DOOM

plângăciós adj. m., pl. plângăcióși; f. plângăcioásă, pl. plângăcioáse

plîngăcios
PLÂNGĂCIÓS, -OÁSĂ, plângăcioși, -oase, adj. Plângăreț. – Plânge + suf. -ăcios.

DOOM

plângăciós adj. m., pl. plângăcióși; f. plângăcioásă, pl. plângăcioáse

plîngăciosul
PLÂNGĂCIÓS, -OÁSĂ, plângăcioși, -oase, adj. Plângăreț. – Plânge + suf. -ăcios.

DOOM

plângăciós adj. m., pl. plângăcióși; f. plângăcioásă, pl. plângăcioáse

plîngăciosului
PLÂNGĂCIÓS, -OÁSĂ, plângăcioși, -oase, adj. Plângăreț. – Plânge + suf. -ăcios.

DOOM

plângăciós adj. m., pl. plângăcióși; f. plângăcioásă, pl. plângăcioáse

plîngăcioși
PLÂNGĂCIÓS, -OÁSĂ, plângăcioși, -oase, adj. Plângăreț. – Plânge + suf. -ăcios.

DOOM

plângăciós adj. m., pl. plângăcióși; f. plângăcioásă, pl. plângăcioáse

plîngăcioșii
PLÂNGĂCIÓS, -OÁSĂ, plângăcioși, -oase, adj. Plângăreț. – Plânge + suf. -ăcios.

DOOM

plângăciós adj. m., pl. plângăcióși; f. plângăcioásă, pl. plângăcioáse

plîngăcioșilor
PLÂNGĂCIÓS, -OÁSĂ, plângăcioși, -oase, adj. Plângăreț. – Plânge + suf. -ăcios.

DOOM

plângăciós adj. m., pl. plângăcióși; f. plângăcioásă, pl. plângăcioáse

plîngăreața
PLÂNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plângăreți, -e, adj. 1. Care este totdeauna gata să plângă; care plânge ușor; care se vaită, se plânge mereu; plângător, plângăcios. 2. (Despre voce, glas etc.) Care aparține unui om plângăcios, care trădează pe omul plângăcios; plin de durere, tânguitor, trist, jalnic; plângător, plâns². – Plânge + suf. -ăreț.

DOOM

plângăréț adj. m., pl. plângăréți; f. plângăreáță, pl. plângăréțe

plîngăreț
PLÂNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plângăreți, -e, adj. 1. Care este totdeauna gata să plângă; care plânge ușor; care se vaită, se plânge mereu; plângător, plângăcios. 2. (Despre voce, glas etc.) Care aparține unui om plângăcios, care trădează pe omul plângăcios; plin de durere, tânguitor, trist, jalnic; plângător, plâns². – Plânge + suf. -ăreț.

DOOM

plângăréț adj. m., pl. plângăréți; f. plângăreáță, pl. plângăréțe

plîngărețe
PLÂNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plângăreți, -e, adj. 1. Care este totdeauna gata să plângă; care plânge ușor; care se vaită, se plânge mereu; plângător, plângăcios. 2. (Despre voce, glas etc.) Care aparține unui om plângăcios, care trădează pe omul plângăcios; plin de durere, tânguitor, trist, jalnic; plângător, plâns². – Plânge + suf. -ăreț.

DOOM

plângăréț adj. m., pl. plângăréți; f. plângăreáță, pl. plângăréțe

plîngăreței
PLÂNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plângăreți, -e, adj. 1. Care este totdeauna gata să plângă; care plânge ușor; care se vaită, se plânge mereu; plângător, plângăcios. 2. (Despre voce, glas etc.) Care aparține unui om plângăcios, care trădează pe omul plângăcios; plin de durere, tânguitor, trist, jalnic; plângător, plâns². – Plânge + suf. -ăreț.

DOOM

plângăréț adj. m., pl. plângăréți; f. plângăreáță, pl. plângăréțe

plîngărețele
PLÂNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plângăreți, -e, adj. 1. Care este totdeauna gata să plângă; care plânge ușor; care se vaită, se plânge mereu; plângător, plângăcios. 2. (Despre voce, glas etc.) Care aparține unui om plângăcios, care trădează pe omul plângăcios; plin de durere, tânguitor, trist, jalnic; plângător, plâns². – Plânge + suf. -ăreț.

DOOM

plângăréț adj. m., pl. plângăréți; f. plângăreáță, pl. plângăréțe

plîngărețelor
PLÂNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plângăreți, -e, adj. 1. Care este totdeauna gata să plângă; care plânge ușor; care se vaită, se plânge mereu; plângător, plângăcios. 2. (Despre voce, glas etc.) Care aparține unui om plângăcios, care trădează pe omul plângăcios; plin de durere, tânguitor, trist, jalnic; plângător, plâns². – Plânge + suf. -ăreț.

DOOM

plângăréț adj. m., pl. plângăréți; f. plângăreáță, pl. plângăréțe

plîngăreți
PLÂNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plângăreți, -e, adj. 1. Care este totdeauna gata să plângă; care plânge ușor; care se vaită, se plânge mereu; plângător, plângăcios. 2. (Despre voce, glas etc.) Care aparține unui om plângăcios, care trădează pe omul plângăcios; plin de durere, tânguitor, trist, jalnic; plângător, plâns². – Plânge + suf. -ăreț.

DOOM

plângăréț adj. m., pl. plângăréți; f. plângăreáță, pl. plângăréțe

plîngăreții
PLÂNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plângăreți, -e, adj. 1. Care este totdeauna gata să plângă; care plânge ușor; care se vaită, se plânge mereu; plângător, plângăcios. 2. (Despre voce, glas etc.) Care aparține unui om plângăcios, care trădează pe omul plângăcios; plin de durere, tânguitor, trist, jalnic; plângător, plâns². – Plânge + suf. -ăreț.

DOOM

plângăréț adj. m., pl. plângăréți; f. plângăreáță, pl. plângăréțe

plîngăreților
PLÂNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plângăreți, -e, adj. 1. Care este totdeauna gata să plângă; care plânge ușor; care se vaită, se plânge mereu; plângător, plângăcios. 2. (Despre voce, glas etc.) Care aparține unui om plângăcios, care trădează pe omul plângăcios; plin de durere, tânguitor, trist, jalnic; plângător, plâns². – Plânge + suf. -ăreț.

DOOM

plângăréț adj. m., pl. plângăréți; f. plângăreáță, pl. plângăréțe

plîngărețul
PLÂNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plângăreți, -e, adj. 1. Care este totdeauna gata să plângă; care plânge ușor; care se vaită, se plânge mereu; plângător, plângăcios. 2. (Despre voce, glas etc.) Care aparține unui om plângăcios, care trădează pe omul plângăcios; plin de durere, tânguitor, trist, jalnic; plângător, plâns². – Plânge + suf. -ăreț.

DOOM

plângăréț adj. m., pl. plângăréți; f. plângăreáță, pl. plângăréțe

plîngărețului
PLÂNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plângăreți, -e, adj. 1. Care este totdeauna gata să plângă; care plânge ușor; care se vaită, se plânge mereu; plângător, plângăcios. 2. (Despre voce, glas etc.) Care aparține unui om plângăcios, care trădează pe omul plângăcios; plin de durere, tânguitor, trist, jalnic; plângător, plâns². – Plânge + suf. -ăreț.

DOOM

plângăréț adj. m., pl. plângăréți; f. plângăreáță, pl. plângăréțe

plîngătoare
PLÂNGĂTÓR, -OÁRE, plângători, -oare, adj. 1. Care plânge; plângăreț (1). ♦ (Substantivat, f.; reg.) Bocitoare. 2. Plângăreț (2). ♦ (Despre sălcii, p. ext. despre alți arbori) Cu ramuri lungi, lăsate în jos. – Plânge + suf. -ător.

DOOM

plângătór adj. m., pl. plângătóri; f. sg. și pl. plângătoáre

plîngătoarea
PLÂNGĂTÓR, -OÁRE, plângători, -oare, adj. 1. Care plânge; plângăreț (1). ♦ (Substantivat, f.; reg.) Bocitoare. 2. Plângăreț (2). ♦ (Despre sălcii, p. ext. despre alți arbori) Cu ramuri lungi, lăsate în jos. – Plânge + suf. -ător.

DOOM

plângătór adj. m., pl. plângătóri; f. sg. și pl. plângătoáre

plîngătoarei
PLÂNGĂTÓR, -OÁRE, plângători, -oare, adj. 1. Care plânge; plângăreț (1). ♦ (Substantivat, f.; reg.) Bocitoare. 2. Plângăreț (2). ♦ (Despre sălcii, p. ext. despre alți arbori) Cu ramuri lungi, lăsate în jos. – Plânge + suf. -ător.

DOOM

plângătór adj. m., pl. plângătóri; f. sg. și pl. plângătoáre

plîngătoarele
PLÂNGĂTÓR, -OÁRE, plângători, -oare, adj. 1. Care plânge; plângăreț (1). ♦ (Substantivat, f.; reg.) Bocitoare. 2. Plângăreț (2). ♦ (Despre sălcii, p. ext. despre alți arbori) Cu ramuri lungi, lăsate în jos. – Plânge + suf. -ător.

DOOM

plângătór adj. m., pl. plângătóri; f. sg. și pl. plângătoáre

plîngătoarelor
PLÂNGĂTÓR, -OÁRE, plângători, -oare, adj. 1. Care plânge; plângăreț (1). ♦ (Substantivat, f.; reg.) Bocitoare. 2. Plângăreț (2). ♦ (Despre sălcii, p. ext. despre alți arbori) Cu ramuri lungi, lăsate în jos. – Plânge + suf. -ător.

DOOM

plângătór adj. m., pl. plângătóri; f. sg. și pl. plângătoáre

plîngător
PLÂNGĂTÓR, -OÁRE, plângători, -oare, adj. 1. Care plânge; plângăreț (1). ♦ (Substantivat, f.; reg.) Bocitoare. 2. Plângăreț (2). ♦ (Despre sălcii, p. ext. despre alți arbori) Cu ramuri lungi, lăsate în jos. – Plânge + suf. -ător.

DOOM

plângătór adj. m., pl. plângătóri; f. sg. și pl. plângătoáre

plîngători
PLÂNGĂTÓR, -OÁRE, plângători, -oare, adj. 1. Care plânge; plângăreț (1). ♦ (Substantivat, f.; reg.) Bocitoare. 2. Plângăreț (2). ♦ (Despre sălcii, p. ext. despre alți arbori) Cu ramuri lungi, lăsate în jos. – Plânge + suf. -ător.

DOOM

plângătór adj. m., pl. plângătóri; f. sg. și pl. plângătoáre

plîngătorii
PLÂNGĂTÓR, -OÁRE, plângători, -oare, adj. 1. Care plânge; plângăreț (1). ♦ (Substantivat, f.; reg.) Bocitoare. 2. Plângăreț (2). ♦ (Despre sălcii, p. ext. despre alți arbori) Cu ramuri lungi, lăsate în jos. – Plânge + suf. -ător.

DOOM

plângătór adj. m., pl. plângătóri; f. sg. și pl. plângătoáre

plîngătorilor
PLÂNGĂTÓR, -OÁRE, plângători, -oare, adj. 1. Care plânge; plângăreț (1). ♦ (Substantivat, f.; reg.) Bocitoare. 2. Plângăreț (2). ♦ (Despre sălcii, p. ext. despre alți arbori) Cu ramuri lungi, lăsate în jos. – Plânge + suf. -ător.

DOOM

plângătór adj. m., pl. plângătóri; f. sg. și pl. plângătoáre

plîngătorul
PLÂNGĂTÓR, -OÁRE, plângători, -oare, adj. 1. Care plânge; plângăreț (1). ♦ (Substantivat, f.; reg.) Bocitoare. 2. Plângăreț (2). ♦ (Despre sălcii, p. ext. despre alți arbori) Cu ramuri lungi, lăsate în jos. – Plânge + suf. -ător.

DOOM

plângătór adj. m., pl. plângătóri; f. sg. și pl. plângătoáre

plîngătorului
PLÂNGĂTÓR, -OÁRE, plângători, -oare, adj. 1. Care plânge; plângăreț (1). ♦ (Substantivat, f.; reg.) Bocitoare. 2. Plângăreț (2). ♦ (Despre sălcii, p. ext. despre alți arbori) Cu ramuri lungi, lăsate în jos. – Plânge + suf. -ător.

DOOM

plângătór adj. m., pl. plângătóri; f. sg. și pl. plângătoáre

plîns
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plîns
PLÂNS², -Ă, plânși, -se, adj. Care a plâns, care poartă urme de lacrimi. ♦ (Despre glas) Plângăreț (2). – V. plânge.

plîns
PLÂNS¹, plânsuri, s. n. Faptul de a (se) plânge; tânguire; (concr.) lacrimi; plânset, plânsoare. ◊ Loc. adj. De plâns = care provoacă milă, vrednic de milă, jalnic. – V. plânge.

DOOM

plâns s. n., pl. plấnsuri

plînsa
PLÂNS², -Ă, plânși, -se, adj. Care a plâns, care poartă urme de lacrimi. ♦ (Despre glas) Plângăreț (2). – V. plânge.

plînse
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plînse
PLÂNS², -Ă, plânși, -se, adj. Care a plâns, care poartă urme de lacrimi. ♦ (Despre glas) Plângăreț (2). – V. plânge.

plînsei
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plînsei
PLÂNS², -Ă, plânși, -se, adj. Care a plâns, care poartă urme de lacrimi. ♦ (Despre glas) Plângăreț (2). – V. plânge.

plînsele
PLÂNS², -Ă, plânși, -se, adj. Care a plâns, care poartă urme de lacrimi. ♦ (Despre glas) Plângăreț (2). – V. plânge.

plînselor
PLÂNS², -Ă, plânși, -se, adj. Care a plâns, care poartă urme de lacrimi. ♦ (Despre glas) Plângăreț (2). – V. plânge.

plînseră
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plînserăm
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plînserăți
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plînsese
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plînsesem
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plînseseră
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plînseserăm
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plînseserăți
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plînseseși
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plînseseți
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plînset
PLẤNSET, plânsete, s. n. Plâns¹; lamentație, văicăreală; (concr.) lacrimi. – Plâns¹ + suf. -et.

DOOM

plấnset s. n., pl. plấnsete

plînsete
PLẤNSET, plânsete, s. n. Plâns¹; lamentație, văicăreală; (concr.) lacrimi. – Plâns¹ + suf. -et.

DOOM

plấnset s. n., pl. plấnsete

plînsetele
PLẤNSET, plânsete, s. n. Plâns¹; lamentație, văicăreală; (concr.) lacrimi. – Plâns¹ + suf. -et.

DOOM

plấnset s. n., pl. plấnsete

plînsetelor
PLẤNSET, plânsete, s. n. Plâns¹; lamentație, văicăreală; (concr.) lacrimi. – Plâns¹ + suf. -et.

DOOM

plấnset s. n., pl. plấnsete

plînsetul
PLẤNSET, plânsete, s. n. Plâns¹; lamentație, văicăreală; (concr.) lacrimi. – Plâns¹ + suf. -et.

DOOM

plấnset s. n., pl. plấnsete

plînsetului
PLẤNSET, plânsete, s. n. Plâns¹; lamentație, văicăreală; (concr.) lacrimi. – Plâns¹ + suf. -et.

DOOM

plấnset s. n., pl. plấnsete

plînseși
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.

DOOM

plấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plấngem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plấnserăm; part. plâns

plînsoare
PLÂNSOÁRE, plânsori, s. f. 1. (Rar) Plâns¹. 2. (Înv. și reg.) Cerere, jalbă. 3. Nume dat în popor unor boli (de copii) care provoacă insomnii și plânset necontenit. – Plâns¹ + suf. -oare.

DOOM

plânsoáre (rar) s. f., g.-d. art. plânsórii; pl. plânsóri

plînsoarea
PLÂNSOÁRE, plânsori, s. f. 1. (Rar) Plâns¹. 2. (Înv. și reg.) Cerere, jalbă. 3. Nume dat în popor unor boli (de copii) care provoacă insomnii și plânset necontenit. – Plâns¹ + suf. -oare.

DOOM

plânsoáre (rar) s. f., g.-d. art. plânsórii; pl. plânsóri

plînsori
PLÂNSOÁRE, plânsori, s. f. 1. (Rar) Plâns¹. 2. (Înv. și reg.) Cerere, jalbă. 3. Nume dat în popor unor boli (de copii) care provoacă insomnii și plânset necontenit. – Plâns¹ + suf. -oare.

DOOM

plânsoáre (rar) s. f., g.-d. art. plânsórii; pl. plânsóri

plînsorii
PLÂNSOÁRE, plânsori, s. f. 1. (Rar) Plâns¹. 2. (Înv. și reg.) Cerere, jalbă. 3. Nume dat în popor unor boli (de copii) care provoacă insomnii și plânset necontenit. – Plâns¹ + suf. -oare.

DOOM

plânsoáre (rar) s. f., g.-d. art. plânsórii; pl. plânsóri

plînsorile
PLÂNSOÁRE, plânsori, s. f. 1. (Rar) Plâns¹. 2. (Înv. și reg.) Cerere, jalbă. 3. Nume dat în popor unor boli (de copii) care provoacă insomnii și plânset necontenit. – Plâns¹ + suf. -oare.

DOOM

plânsoáre (rar) s. f., g.-d. art. plânsórii; pl. plânsóri

plînsorilor
PLÂNSOÁRE, plânsori, s. f. 1. (Rar) Plâns¹. 2. (Înv. și reg.) Cerere, jalbă. 3. Nume dat în popor unor boli (de copii) care provoacă insomnii și plânset necontenit. – Plâns¹ + suf. -oare.

DOOM

plânsoáre (rar) s. f., g.-d. art. plânsórii; pl. plânsóri

plînsul
PLÂNS², -Ă, plânși, -se, adj. Care a plâns, care poartă urme de lacrimi. ♦ (Despre glas) Plângăreț (2). – V. plânge.

plînsul
PLÂNS¹, plânsuri, s. n. Faptul de a (se) plânge; tânguire; (concr.) lacrimi; plânset, plânsoare. ◊ Loc. adj. De plâns = care provoacă milă, vrednic de milă, jalnic. – V. plânge.

DOOM

plâns s. n., pl. plấnsuri

plînsului
PLÂNS², -Ă, plânși, -se, adj. Care a plâns, care poartă urme de lacrimi. ♦ (Despre glas) Plângăreț (2). – V. plânge.

plînsului
PLÂNS¹, plânsuri, s. n. Faptul de a (se) plânge; tânguire; (concr.) lacrimi; plânset, plânsoare. ◊ Loc. adj. De plâns = care provoacă milă, vrednic de milă, jalnic. – V. plânge.

DOOM

plâns s. n., pl. plấnsuri

plînsuri
PLÂNS¹, plânsuri, s. n. Faptul de a (se) plânge; tânguire; (concr.) lacrimi; plânset, plânsoare. ◊ Loc. adj. De plâns = care provoacă milă, vrednic de milă, jalnic. – V. plânge.

DOOM

plâns s. n., pl. plấnsuri

plînsurile
PLÂNS¹, plânsuri, s. n. Faptul de a (se) plânge; tânguire; (concr.) lacrimi; plânset, plânsoare. ◊ Loc. adj. De plâns = care provoacă milă, vrednic de milă, jalnic. – V. plânge.

DOOM

plâns s. n., pl. plấnsuri

plînsurilor
PLÂNS¹, plânsuri, s. n. Faptul de a (se) plânge; tânguire; (concr.) lacrimi; plânset, plânsoare. ◊ Loc. adj. De plâns = care provoacă milă, vrednic de milă, jalnic. – V. plânge.

DOOM

plâns s. n., pl. plấnsuri

plînși
PLÂNS², -Ă, plânși, -se, adj. Care a plâns, care poartă urme de lacrimi. ♦ (Despre glas) Plângăreț (2). – V. plânge.

plînșii
PLÂNS², -Ă, plânși, -se, adj. Care a plâns, care poartă urme de lacrimi. ♦ (Despre glas) Plângăreț (2). – V. plânge.

plînșilor
PLÂNS², -Ă, plânși, -se, adj. Care a plâns, care poartă urme de lacrimi. ♦ (Despre glas) Plângăreț (2). – V. plânge.

plăcea
PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

DOOM

plăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéți, viit. 3 sg. va plăceá; conj. prez. 3 să plácă; cond. prez. 3 ar plăceá; part. plăcút

plăceai
PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

DOOM

plăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéți, viit. 3 sg. va plăceá; conj. prez. 3 să plácă; cond. prez. 3 ar plăceá; part. plăcút

plăceam
PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

DOOM

plăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéți, viit. 3 sg. va plăceá; conj. prez. 3 să plácă; cond. prez. 3 ar plăceá; part. plăcút

plăceau
PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

DOOM

plăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéți, viit. 3 sg. va plăceá; conj. prez. 3 să plácă; cond. prez. 3 ar plăceá; part. plăcút

plăceați
PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

DOOM

plăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéți, viit. 3 sg. va plăceá; conj. prez. 3 să plácă; cond. prez. 3 ar plăceá; part. plăcút

plăcem
PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

DOOM

plăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéți, viit. 3 sg. va plăceá; conj. prez. 3 să plácă; cond. prez. 3 ar plăceá; part. plăcút

plăcere
PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

DOOM

plăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéți, viit. 3 sg. va plăceá; conj. prez. 3 să plácă; cond. prez. 3 ar plăceá; part. plăcút

plăcere
PLĂCÉRE, plăceri, s. f. 1. Acțiunea de a plăcea și rezultatul ei; stare afectivă fundamentală, determinată de satisfacerea unor tendințe, a unor cerințe vitale; sentiment sau senzație de mulțumire, de bucurie provocate de ceva care satisface gustul sau dorința noastră. ◊ Loc. adv. Cu plăcere = a) cu drag, bucuros, din toată inima; b) formulă de răspuns la mulțumirile exprimate de cineva pentru un serviciu. Fără plăcere = în silă, fără voie. ◊ Expr. Fă-mi plăcerea... = fii bun..., te rog... 2. Distracție, petrecere; desfătare, agrement. 3. Dorință, voie, chef, gust. ◊ Loc. adv. După (sau de) plăcere = pe plac, după voie, după gust. – V. plăcea.

DOOM

plăcére s. f., g.-d. art. plăcérii; pl. plăcéri

plăcerea
PLĂCÉRE, plăceri, s. f. 1. Acțiunea de a plăcea și rezultatul ei; stare afectivă fundamentală, determinată de satisfacerea unor tendințe, a unor cerințe vitale; sentiment sau senzație de mulțumire, de bucurie provocate de ceva care satisface gustul sau dorința noastră. ◊ Loc. adv. Cu plăcere = a) cu drag, bucuros, din toată inima; b) formulă de răspuns la mulțumirile exprimate de cineva pentru un serviciu. Fără plăcere = în silă, fără voie. ◊ Expr. Fă-mi plăcerea... = fii bun..., te rog... 2. Distracție, petrecere; desfătare, agrement. 3. Dorință, voie, chef, gust. ◊ Loc. adv. După (sau de) plăcere = pe plac, după voie, după gust. – V. plăcea.

DOOM

plăcére s. f., g.-d. art. plăcérii; pl. plăcéri

plăceri
PLĂCÉRE, plăceri, s. f. 1. Acțiunea de a plăcea și rezultatul ei; stare afectivă fundamentală, determinată de satisfacerea unor tendințe, a unor cerințe vitale; sentiment sau senzație de mulțumire, de bucurie provocate de ceva care satisface gustul sau dorința noastră. ◊ Loc. adv. Cu plăcere = a) cu drag, bucuros, din toată inima; b) formulă de răspuns la mulțumirile exprimate de cineva pentru un serviciu. Fără plăcere = în silă, fără voie. ◊ Expr. Fă-mi plăcerea... = fii bun..., te rog... 2. Distracție, petrecere; desfătare, agrement. 3. Dorință, voie, chef, gust. ◊ Loc. adv. După (sau de) plăcere = pe plac, după voie, după gust. – V. plăcea.

DOOM

plăcére s. f., g.-d. art. plăcérii; pl. plăcéri

plăcerii
PLĂCÉRE, plăceri, s. f. 1. Acțiunea de a plăcea și rezultatul ei; stare afectivă fundamentală, determinată de satisfacerea unor tendințe, a unor cerințe vitale; sentiment sau senzație de mulțumire, de bucurie provocate de ceva care satisface gustul sau dorința noastră. ◊ Loc. adv. Cu plăcere = a) cu drag, bucuros, din toată inima; b) formulă de răspuns la mulțumirile exprimate de cineva pentru un serviciu. Fără plăcere = în silă, fără voie. ◊ Expr. Fă-mi plăcerea... = fii bun..., te rog... 2. Distracție, petrecere; desfătare, agrement. 3. Dorință, voie, chef, gust. ◊ Loc. adv. După (sau de) plăcere = pe plac, după voie, după gust. – V. plăcea.

DOOM

plăcére s. f., g.-d. art. plăcérii; pl. plăcéri

plăcerile
PLĂCÉRE, plăceri, s. f. 1. Acțiunea de a plăcea și rezultatul ei; stare afectivă fundamentală, determinată de satisfacerea unor tendințe, a unor cerințe vitale; sentiment sau senzație de mulțumire, de bucurie provocate de ceva care satisface gustul sau dorința noastră. ◊ Loc. adv. Cu plăcere = a) cu drag, bucuros, din toată inima; b) formulă de răspuns la mulțumirile exprimate de cineva pentru un serviciu. Fără plăcere = în silă, fără voie. ◊ Expr. Fă-mi plăcerea... = fii bun..., te rog... 2. Distracție, petrecere; desfătare, agrement. 3. Dorință, voie, chef, gust. ◊ Loc. adv. După (sau de) plăcere = pe plac, după voie, după gust. – V. plăcea.

DOOM

plăcére s. f., g.-d. art. plăcérii; pl. plăcéri

plăcerilor
PLĂCÉRE, plăceri, s. f. 1. Acțiunea de a plăcea și rezultatul ei; stare afectivă fundamentală, determinată de satisfacerea unor tendințe, a unor cerințe vitale; sentiment sau senzație de mulțumire, de bucurie provocate de ceva care satisface gustul sau dorința noastră. ◊ Loc. adv. Cu plăcere = a) cu drag, bucuros, din toată inima; b) formulă de răspuns la mulțumirile exprimate de cineva pentru un serviciu. Fără plăcere = în silă, fără voie. ◊ Expr. Fă-mi plăcerea... = fii bun..., te rog... 2. Distracție, petrecere; desfătare, agrement. 3. Dorință, voie, chef, gust. ◊ Loc. adv. După (sau de) plăcere = pe plac, după voie, după gust. – V. plăcea.

DOOM

plăcére s. f., g.-d. art. plăcérii; pl. plăcéri

plăceți
PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

DOOM

plăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéți, viit. 3 sg. va plăceá; conj. prez. 3 să plácă; cond. prez. 3 ar plăceá; part. plăcút

plăci
PLÁCĂ, plăci, s. f. 1. (De obicei urmat de determinări care indică materia) Bucată de material cu fețele plane și cu o grosime uniformă și mult mai mică decât celelalte două dimensiuni. ◊ Placă aglomerată = placă (1) obținută prin aglomerarea cu lianți sintetici a așchiilor de lemn din sortimente inferioare sau din deșeuri de la exploatarea și industrializarea lemnului. Placă turnantă sau (învârtitoare) = disc de oțel sau de fontă sau pod cu tablier metalic, care se poate învârti în plan orizontal în jurul axei sale verticale și care servește la întoarcerea vehiculelor feroviare, la trecerea lor de pe o linie pe alta etc. Placă fotografică = placă (1) de sticlă cu una dintre fețe acoperită cu o emulsie fotosensibilă, folosită îndeosebi pentru realizarea negativelor fotografice, în spectroscopie, în microscopie etc. 2. Disc de ebonită pe care se imprimă vibrațiile vocii sau ale unui instrument muzical, spre a fi apoi reproduse cu ajutorul gramofonului, al patefonului, al pick-up-ului. ◊ Expr. (Fam.) A schimba placa = a schimba subiectul unei discuții (care a ajuns să plictisească) sau atitudinea față de cineva. 3. (Înv.) Tăbliță de ardezie pe care învățau să scrie școlarii începători. 4. (Tipogr.) Foaie de metal pe care se imprimă literele.(Med.) Proteză dentară mobilă. Placă dentară. 6. (În sintagma) Placă funerară = placă de metal, de marmură etc., fixată pe o piatră de mormânt pe care este scris numele persoanei decedate, anii de viață, un epitaf etc. – Din fr. plaque.

DOOM

plácă s. f., g.-d. art. plắcii; pl. plăci

plăcii
PLÁCĂ, plăci, s. f. 1. (De obicei urmat de determinări care indică materia) Bucată de material cu fețele plane și cu o grosime uniformă și mult mai mică decât celelalte două dimensiuni. ◊ Placă aglomerată = placă (1) obținută prin aglomerarea cu lianți sintetici a așchiilor de lemn din sortimente inferioare sau din deșeuri de la exploatarea și industrializarea lemnului. Placă turnantă sau (învârtitoare) = disc de oțel sau de fontă sau pod cu tablier metalic, care se poate învârti în plan orizontal în jurul axei sale verticale și care servește la întoarcerea vehiculelor feroviare, la trecerea lor de pe o linie pe alta etc. Placă fotografică = placă (1) de sticlă cu una dintre fețe acoperită cu o emulsie fotosensibilă, folosită îndeosebi pentru realizarea negativelor fotografice, în spectroscopie, în microscopie etc. 2. Disc de ebonită pe care se imprimă vibrațiile vocii sau ale unui instrument muzical, spre a fi apoi reproduse cu ajutorul gramofonului, al patefonului, al pick-up-ului. ◊ Expr. (Fam.) A schimba placa = a schimba subiectul unei discuții (care a ajuns să plictisească) sau atitudinea față de cineva. 3. (Înv.) Tăbliță de ardezie pe care învățau să scrie școlarii începători. 4. (Tipogr.) Foaie de metal pe care se imprimă literele.(Med.) Proteză dentară mobilă. Placă dentară. 6. (În sintagma) Placă funerară = placă de metal, de marmură etc., fixată pe o piatră de mormânt pe care este scris numele persoanei decedate, anii de viață, un epitaf etc. – Din fr. plaque.

DOOM

plácă s. f., g.-d. art. plắcii; pl. plăci

plăcile
PLÁCĂ, plăci, s. f. 1. (De obicei urmat de determinări care indică materia) Bucată de material cu fețele plane și cu o grosime uniformă și mult mai mică decât celelalte două dimensiuni. ◊ Placă aglomerată = placă (1) obținută prin aglomerarea cu lianți sintetici a așchiilor de lemn din sortimente inferioare sau din deșeuri de la exploatarea și industrializarea lemnului. Placă turnantă sau (învârtitoare) = disc de oțel sau de fontă sau pod cu tablier metalic, care se poate învârti în plan orizontal în jurul axei sale verticale și care servește la întoarcerea vehiculelor feroviare, la trecerea lor de pe o linie pe alta etc. Placă fotografică = placă (1) de sticlă cu una dintre fețe acoperită cu o emulsie fotosensibilă, folosită îndeosebi pentru realizarea negativelor fotografice, în spectroscopie, în microscopie etc. 2. Disc de ebonită pe care se imprimă vibrațiile vocii sau ale unui instrument muzical, spre a fi apoi reproduse cu ajutorul gramofonului, al patefonului, al pick-up-ului. ◊ Expr. (Fam.) A schimba placa = a schimba subiectul unei discuții (care a ajuns să plictisească) sau atitudinea față de cineva. 3. (Înv.) Tăbliță de ardezie pe care învățau să scrie școlarii începători. 4. (Tipogr.) Foaie de metal pe care se imprimă literele.(Med.) Proteză dentară mobilă. Placă dentară. 6. (În sintagma) Placă funerară = placă de metal, de marmură etc., fixată pe o piatră de mormânt pe care este scris numele persoanei decedate, anii de viață, un epitaf etc. – Din fr. plaque.

DOOM

plácă s. f., g.-d. art. plắcii; pl. plăci

plăcilor
PLÁCĂ, plăci, s. f. 1. (De obicei urmat de determinări care indică materia) Bucată de material cu fețele plane și cu o grosime uniformă și mult mai mică decât celelalte două dimensiuni. ◊ Placă aglomerată = placă (1) obținută prin aglomerarea cu lianți sintetici a așchiilor de lemn din sortimente inferioare sau din deșeuri de la exploatarea și industrializarea lemnului. Placă turnantă sau (învârtitoare) = disc de oțel sau de fontă sau pod cu tablier metalic, care se poate învârti în plan orizontal în jurul axei sale verticale și care servește la întoarcerea vehiculelor feroviare, la trecerea lor de pe o linie pe alta etc. Placă fotografică = placă (1) de sticlă cu una dintre fețe acoperită cu o emulsie fotosensibilă, folosită îndeosebi pentru realizarea negativelor fotografice, în spectroscopie, în microscopie etc. 2. Disc de ebonită pe care se imprimă vibrațiile vocii sau ale unui instrument muzical, spre a fi apoi reproduse cu ajutorul gramofonului, al patefonului, al pick-up-ului. ◊ Expr. (Fam.) A schimba placa = a schimba subiectul unei discuții (care a ajuns să plictisească) sau atitudinea față de cineva. 3. (Înv.) Tăbliță de ardezie pe care învățau să scrie școlarii începători. 4. (Tipogr.) Foaie de metal pe care se imprimă literele.(Med.) Proteză dentară mobilă. Placă dentară. 6. (În sintagma) Placă funerară = placă de metal, de marmură etc., fixată pe o piatră de mormânt pe care este scris numele persoanei decedate, anii de viață, un epitaf etc. – Din fr. plaque.

DOOM

plácă s. f., g.-d. art. plắcii; pl. plăci

plăcincioară
PLĂCINCIOÁRĂ, plăcincioare, s. f. (Regional) Plăcintuță. Ce-aduci, puică, de mîncat? Plăcincioare cu groșcior. I. CR. II 301.

plăcinta
PLĂCÍNTĂ, plăcinte, s. f. 1. Preparat de patiserie făcut din foi de aluat între care se pune o umplutură de brânză, de carne, de fructe etc. ◊ Expr. A-i veni (sau a-i pregăti) (cuiva) o plăcintă = a-i veni (sau a-i pregăti) cuiva o surpriză neplăcută, un necaz. A găsi plăcinta gata = a se folosi de munca altuia, a-i veni totul de-a gata. Se vinde ca plăcinta caldă = se vinde repede, este foarte căutat. A număra foile la (sau din) plăcintă = a-și face prea multe socoteli, a despica firul în patru. A aștepta (pe cineva) cu plăcinte calde = a aștepta (pe cineva) cu mare bucurie. A sta ca o plăcintă = a fi pasiv, comod, nesimțit. 2. (Bot.; în compusul) Plăcinta-porcului = talpa-ursului (Heracleum palmatum). – Lat. placenta.

DOOM

plăcíntă s. f., g.-d. art. plăcíntei; pl. plăcínte

plăcintar
PLĂCINTÁR, plăcintari, s. m. Persoană care face sau vinde plăcinte. – Plăcintă + suf. -ar.

DOOM

plăcintár s. m., pl. plăcintári

plăcintari
PLĂCINTÁR, plăcintari, s. m. Persoană care face sau vinde plăcinte. – Plăcintă + suf. -ar.

DOOM

plăcintár s. m., pl. plăcintári

plăcintarii
PLĂCINTÁR, plăcintari, s. m. Persoană care face sau vinde plăcinte. – Plăcintă + suf. -ar.

DOOM

plăcintár s. m., pl. plăcintári

plăcintarilor
PLĂCINTÁR, plăcintari, s. m. Persoană care face sau vinde plăcinte. – Plăcintă + suf. -ar.

DOOM

plăcintár s. m., pl. plăcintári

plăcintarul
PLĂCINTÁR, plăcintari, s. m. Persoană care face sau vinde plăcinte. – Plăcintă + suf. -ar.

DOOM

plăcintár s. m., pl. plăcintári

plăcintarului
PLĂCINTÁR, plăcintari, s. m. Persoană care face sau vinde plăcinte. – Plăcintă + suf. -ar.

DOOM

plăcintár s. m., pl. plăcintári

plăcinte
PLĂCÍNTĂ, plăcinte, s. f. 1. Preparat de patiserie făcut din foi de aluat între care se pune o umplutură de brânză, de carne, de fructe etc. ◊ Expr. A-i veni (sau a-i pregăti) (cuiva) o plăcintă = a-i veni (sau a-i pregăti) cuiva o surpriză neplăcută, un necaz. A găsi plăcinta gata = a se folosi de munca altuia, a-i veni totul de-a gata. Se vinde ca plăcinta caldă = se vinde repede, este foarte căutat. A număra foile la (sau din) plăcintă = a-și face prea multe socoteli, a despica firul în patru. A aștepta (pe cineva) cu plăcinte calde = a aștepta (pe cineva) cu mare bucurie. A sta ca o plăcintă = a fi pasiv, comod, nesimțit. 2. (Bot.; în compusul) Plăcinta-porcului = talpa-ursului (Heracleum palmatum). – Lat. placenta.

DOOM

plăcíntă s. f., g.-d. art. plăcíntei; pl. plăcínte

plăcintei
PLĂCÍNTĂ, plăcinte, s. f. 1. Preparat de patiserie făcut din foi de aluat între care se pune o umplutură de brânză, de carne, de fructe etc. ◊ Expr. A-i veni (sau a-i pregăti) (cuiva) o plăcintă = a-i veni (sau a-i pregăti) cuiva o surpriză neplăcută, un necaz. A găsi plăcinta gata = a se folosi de munca altuia, a-i veni totul de-a gata. Se vinde ca plăcinta caldă = se vinde repede, este foarte căutat. A număra foile la (sau din) plăcintă = a-și face prea multe socoteli, a despica firul în patru. A aștepta (pe cineva) cu plăcinte calde = a aștepta (pe cineva) cu mare bucurie. A sta ca o plăcintă = a fi pasiv, comod, nesimțit. 2. (Bot.; în compusul) Plăcinta-porcului = talpa-ursului (Heracleum palmatum). – Lat. placenta.

DOOM

plăcíntă s. f., g.-d. art. plăcíntei; pl. plăcínte

plăcintele
PLĂCÍNTĂ, plăcinte, s. f. 1. Preparat de patiserie făcut din foi de aluat între care se pune o umplutură de brânză, de carne, de fructe etc. ◊ Expr. A-i veni (sau a-i pregăti) (cuiva) o plăcintă = a-i veni (sau a-i pregăti) cuiva o surpriză neplăcută, un necaz. A găsi plăcinta gata = a se folosi de munca altuia, a-i veni totul de-a gata. Se vinde ca plăcinta caldă = se vinde repede, este foarte căutat. A număra foile la (sau din) plăcintă = a-și face prea multe socoteli, a despica firul în patru. A aștepta (pe cineva) cu plăcinte calde = a aștepta (pe cineva) cu mare bucurie. A sta ca o plăcintă = a fi pasiv, comod, nesimțit. 2. (Bot.; în compusul) Plăcinta-porcului = talpa-ursului (Heracleum palmatum). – Lat. placenta.

DOOM

plăcíntă s. f., g.-d. art. plăcíntei; pl. plăcínte

plăcintelor
PLĂCÍNTĂ, plăcinte, s. f. 1. Preparat de patiserie făcut din foi de aluat între care se pune o umplutură de brânză, de carne, de fructe etc. ◊ Expr. A-i veni (sau a-i pregăti) (cuiva) o plăcintă = a-i veni (sau a-i pregăti) cuiva o surpriză neplăcută, un necaz. A găsi plăcinta gata = a se folosi de munca altuia, a-i veni totul de-a gata. Se vinde ca plăcinta caldă = se vinde repede, este foarte căutat. A număra foile la (sau din) plăcintă = a-și face prea multe socoteli, a despica firul în patru. A aștepta (pe cineva) cu plăcinte calde = a aștepta (pe cineva) cu mare bucurie. A sta ca o plăcintă = a fi pasiv, comod, nesimțit. 2. (Bot.; în compusul) Plăcinta-porcului = talpa-ursului (Heracleum palmatum). – Lat. placenta.

DOOM

plăcíntă s. f., g.-d. art. plăcíntei; pl. plăcínte

plăcintuța
PLĂCINTÚȚĂ, plăcintuțe, s. f. (Fam.) Plăcințică. – Plăcintă + suf. -uță.

DOOM

plăcintúță (fam.) s. f., g.-d. art. plăcintúței; pl. plăcintúțe

plăcintuțe
PLĂCINTÚȚĂ, plăcintuțe, s. f. (Fam.) Plăcințică. – Plăcintă + suf. -uță.

DOOM

plăcintúță (fam.) s. f., g.-d. art. plăcintúței; pl. plăcintúțe

plăcintuței
PLĂCINTÚȚĂ, plăcintuțe, s. f. (Fam.) Plăcințică. – Plăcintă + suf. -uță.

DOOM

plăcintúță (fam.) s. f., g.-d. art. plăcintúței; pl. plăcintúțe

plăcintuțele
PLĂCINTÚȚĂ, plăcintuțe, s. f. (Fam.) Plăcințică. – Plăcintă + suf. -uță.

DOOM

plăcintúță (fam.) s. f., g.-d. art. plăcintúței; pl. plăcintúțe

plăcintuțelor
PLĂCINTÚȚĂ, plăcintuțe, s. f. (Fam.) Plăcințică. – Plăcintă + suf. -uță.

DOOM

plăcintúță (fam.) s. f., g.-d. art. plăcintúței; pl. plăcintúțe

plăcintăria
PLĂCINTĂRÍE², plăcintării, s. f. Plăcinte de tot felul. – Plăcintă + suf. -ărie.

DOOM

plăcintăríe s. f., art. plăcintăriá, g.-d. art. plăcintăríei; (magazine) pl. plăcintăríi, art. plăcintăríile

plăcintărie
PLĂCINTĂRÍE², plăcintării, s. f. Plăcinte de tot felul. – Plăcintă + suf. -ărie.

DOOM

plăcintăríe s. f., art. plăcintăriá, g.-d. art. plăcintăríei; (magazine) pl. plăcintăríi, art. plăcintăríile

plăcintăriei
PLĂCINTĂRÍE², plăcintării, s. f. Plăcinte de tot felul. – Plăcintă + suf. -ărie.

DOOM

plăcintăríe s. f., art. plăcintăriá, g.-d. art. plăcintăríei; (magazine) pl. plăcintăríi, art. plăcintăríile

plăcintării
PLĂCINTĂRÍE², plăcintării, s. f. Plăcinte de tot felul. – Plăcintă + suf. -ărie.

DOOM

plăcintăríe s. f., art. plăcintăriá, g.-d. art. plăcintăríei; (magazine) pl. plăcintăríi, art. plăcintăríile

plăcintăriile
PLĂCINTĂRÍE², plăcintării, s. f. Plăcinte de tot felul. – Plăcintă + suf. -ărie.

DOOM

plăcintăríe s. f., art. plăcintăriá, g.-d. art. plăcintăríei; (magazine) pl. plăcintăríi, art. plăcintăríile

plăcintăriilor
PLĂCINTĂRÍE², plăcintării, s. f. Plăcinte de tot felul. – Plăcintă + suf. -ărie.

DOOM

plăcintăríe s. f., art. plăcintăriá, g.-d. art. plăcintăríei; (magazine) pl. plăcintăríi, art. plăcintăríile

plăcințele
PLĂCINȚÍCĂ, plăcintele, s. f. 1. (Fam.) Diminutiv al lui plăcintă; plăcintuță. 2. (Bot.; reg. la pl.) Bulbuci (Trollius europaeus). – Plăcintă + suf. -ică.

DOOM

plăcințícă (fam.) s. f., g.-d. art. plăcințélei; pl. plăcințéle, art. plăcințélele

plăcințelei
PLĂCINȚÍCĂ, plăcintele, s. f. 1. (Fam.) Diminutiv al lui plăcintă; plăcintuță. 2. (Bot.; reg. la pl.) Bulbuci (Trollius europaeus). – Plăcintă + suf. -ică.

DOOM

plăcințícă (fam.) s. f., g.-d. art. plăcințélei; pl. plăcințéle, art. plăcințélele

plăcințelele
PLĂCINȚÍCĂ, plăcintele, s. f. 1. (Fam.) Diminutiv al lui plăcintă; plăcintuță. 2. (Bot.; reg. la pl.) Bulbuci (Trollius europaeus). – Plăcintă + suf. -ică.

DOOM

plăcințícă (fam.) s. f., g.-d. art. plăcințélei; pl. plăcințéle, art. plăcințélele

plăcințelelor
PLĂCINȚÍCĂ, plăcintele, s. f. 1. (Fam.) Diminutiv al lui plăcintă; plăcintuță. 2. (Bot.; reg. la pl.) Bulbuci (Trollius europaeus). – Plăcintă + suf. -ică.

DOOM

plăcințícă (fam.) s. f., g.-d. art. plăcințélei; pl. plăcințéle, art. plăcințélele

plăcințica
PLĂCINȚÍCĂ, plăcintele, s. f. 1. (Fam.) Diminutiv al lui plăcintă; plăcintuță. 2. (Bot.; reg. la pl.) Bulbuci (Trollius europaeus). – Plăcintă + suf. -ică.

DOOM

plăcințícă (fam.) s. f., g.-d. art. plăcințélei; pl. plăcințéle, art. plăcințélele

plăcu
PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

DOOM

plăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéți, viit. 3 sg. va plăceá; conj. prez. 3 să plácă; cond. prez. 3 ar plăceá; part. plăcút

plăcui
PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

DOOM

plăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéți, viit. 3 sg. va plăceá; conj. prez. 3 să plácă; cond. prez. 3 ar plăceá; part. plăcút

plăcură
PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

DOOM

plăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéți, viit. 3 sg. va plăceá; conj. prez. 3 să plácă; cond. prez. 3 ar plăceá; part. plăcút

plăcurăm
PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

DOOM

plăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéți, viit. 3 sg. va plăceá; conj. prez. 3 să plácă; cond. prez. 3 ar plăceá; part. plăcút

plăcurăți
PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

DOOM

plăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéți, viit. 3 sg. va plăceá; conj. prez. 3 să plácă; cond. prez. 3 ar plăceá; part. plăcút

plăcuse
PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

DOOM

plăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéți, viit. 3 sg. va plăceá; conj. prez. 3 să plácă; cond. prez. 3 ar plăceá; part. plăcút

plăcusem
PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

DOOM

plăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéți, viit. 3 sg. va plăceá; conj. prez. 3 să plácă; cond. prez. 3 ar plăceá; part. plăcút

plăcuseră
PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

DOOM

plăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéți, viit. 3 sg. va plăceá; conj. prez. 3 să plácă; cond. prez. 3 ar plăceá; part. plăcút

plăcuserăm
PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

DOOM

plăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéți, viit. 3 sg. va plăceá; conj. prez. 3 să plácă; cond. prez. 3 ar plăceá; part. plăcút

plăcuserăți
PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

DOOM

plăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéți, viit. 3 sg. va plăceá; conj. prez. 3 să plácă; cond. prez. 3 ar plăceá; part. plăcút

plăcuseși
PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

DOOM

plăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéți, viit. 3 sg. va plăceá; conj. prez. 3 să plácă; cond. prez. 3 ar plăceá; part. plăcút

plăcuseți
PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

DOOM

plăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéți, viit. 3 sg. va plăceá; conj. prez. 3 să plácă; cond. prez. 3 ar plăceá; part. plăcút

plăcut
PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

DOOM

plăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéți, viit. 3 sg. va plăceá; conj. prez. 3 să plácă; cond. prez. 3 ar plăceá; part. plăcút

plăcut
PLĂCÚT, -Ă, plăcuți, -te, adj. Care place; simpatic, agreabil. – V. plăcea.

plăcuta
PLĂCÚT, -Ă, plăcuți, -te, adj. Care place; simpatic, agreabil. – V. plăcea.

plăcute
PLĂCÚT, -Ă, plăcuți, -te, adj. Care place; simpatic, agreabil. – V. plăcea.

plăcutei
PLĂCÚT, -Ă, plăcuți, -te, adj. Care place; simpatic, agreabil. – V. plăcea.

plăcutele
PLĂCÚT, -Ă, plăcuți, -te, adj. Care place; simpatic, agreabil. – V. plăcea.

plăcutelor
PLĂCÚT, -Ă, plăcuți, -te, adj. Care place; simpatic, agreabil. – V. plăcea.

plăcutul
PLĂCÚT, -Ă, plăcuți, -te, adj. Care place; simpatic, agreabil. – V. plăcea.

plăcutului
PLĂCÚT, -Ă, plăcuți, -te, adj. Care place; simpatic, agreabil. – V. plăcea.

plăcuși
PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

DOOM

plăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéți, viit. 3 sg. va plăceá; conj. prez. 3 să plácă; cond. prez. 3 ar plăceá; part. plăcút

plăcuța
PLĂCÚȚĂ, plăcuțe, s. f. Diminutiv al lui placă. – Placă + suf. -uță.

DOOM

plăcúță s. f., g.-d. art. plăcúței; pl. plăcúțe

plăcuțe
PLĂCÚȚĂ, plăcuțe, s. f. Diminutiv al lui placă. – Placă + suf. -uță.

DOOM

plăcúță s. f., g.-d. art. plăcúței; pl. plăcúțe

plăcuței
PLĂCÚȚĂ, plăcuțe, s. f. Diminutiv al lui placă. – Placă + suf. -uță.

DOOM

plăcúță s. f., g.-d. art. plăcúței; pl. plăcúțe

plăcuțele
PLĂCÚȚĂ, plăcuțe, s. f. Diminutiv al lui placă. – Placă + suf. -uță.

DOOM

plăcúță s. f., g.-d. art. plăcúței; pl. plăcúțe

plăcuțelor
PLĂCÚȚĂ, plăcuțe, s. f. Diminutiv al lui placă. – Placă + suf. -uță.

DOOM

plăcúță s. f., g.-d. art. plăcúței; pl. plăcúțe

plăcuți
PLĂCÚT, -Ă, plăcuți, -te, adj. Care place; simpatic, agreabil. – V. plăcea.

plăcuții
PLĂCÚT, -Ă, plăcuți, -te, adj. Care place; simpatic, agreabil. – V. plăcea.

plăcuților
PLĂCÚT, -Ă, plăcuți, -te, adj. Care place; simpatic, agreabil. – V. plăcea.

plăcând
PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

DOOM

plăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéți, viit. 3 sg. va plăceá; conj. prez. 3 să plácă; cond. prez. 3 ar plăceá; part. plăcút

plăcînd
PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. și tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Știi că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în fața unei propuneri, a unei afirmații etc. care nu-ți convine, cu care nu ești de acord etc. Îmi place să cred că... = sper că... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admirație, de plăcere, de iubire față de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacție, de mulțumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

DOOM

plăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéți, viit. 3 sg. va plăceá; conj. prez. 3 să plácă; cond. prez. 3 ar plăceá; part. plăcút

plăgi
PLÁGĂ, plăgi, s. f. 1. Leziune a țesuturilor corpului, provocată accidental (arsură, tăietură etc.) sau chirurgical; rană. 2. Situație nenorocită, pacoste, calamitate, nenorocire, flagel. – Din lat. plaga.

DOOM

plágă s. f., g.-d. art. plắgii; pl. plăgi

plăgii
PLÁGĂ, plăgi, s. f. 1. Leziune a țesuturilor corpului, provocată accidental (arsură, tăietură etc.) sau chirurgical; rană. 2. Situație nenorocită, pacoste, calamitate, nenorocire, flagel. – Din lat. plaga.

DOOM

plágă s. f., g.-d. art. plắgii; pl. plăgi

plăgile
PLÁGĂ, plăgi, s. f. 1. Leziune a țesuturilor corpului, provocată accidental (arsură, tăietură etc.) sau chirurgical; rană. 2. Situație nenorocită, pacoste, calamitate, nenorocire, flagel. – Din lat. plaga.

DOOM

plágă s. f., g.-d. art. plắgii; pl. plăgi

plăgilor
PLÁGĂ, plăgi, s. f. 1. Leziune a țesuturilor corpului, provocată accidental (arsură, tăietură etc.) sau chirurgical; rană. 2. Situație nenorocită, pacoste, calamitate, nenorocire, flagel. – Din lat. plaga.

DOOM

plágă s. f., g.-d. art. plắgii; pl. plăgi

plăieș
PLĂIÉȘ, plăieși, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească) Locuitor de la graniță însărcinat cu paza frontierei țării în părțile de munte; grănicer, străjer. 2. Locuitor de la munte; muntean. [Pr.: plă-ieș] – Plai + suf. -aș.

DOOM

plăiéș s. m., pl. plăiéși

plăieși
PLĂIÉȘ, plăieși, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească) Locuitor de la graniță însărcinat cu paza frontierei țării în părțile de munte; grănicer, străjer. 2. Locuitor de la munte; muntean. [Pr.: plă-ieș] – Plai + suf. -aș.

DOOM

plăiéș s. m., pl. plăiéși

plăieșia
PLĂIEȘÍE, plăieșii, s. f. (Rar; în Evul Mediu, în Țara Românească) Corpul, organizația plăieșilor. [Pr.: plă-ie-] – Plăieș + suf. -ie.

DOOM

plăieșíe (rar) s. f., art. plăieșía, g.-d. art. plăieșíei; pl. plăieșíi, art. plăieșíile

plăieșie
PLĂIEȘÍE, plăieșii, s. f. (Rar; în Evul Mediu, în Țara Românească) Corpul, organizația plăieșilor. [Pr.: plă-ie-] – Plăieș + suf. -ie.

DOOM

plăieșíe (rar) s. f., art. plăieșía, g.-d. art. plăieșíei; pl. plăieșíi, art. plăieșíile

plăieșiei
PLĂIEȘÍE, plăieșii, s. f. (Rar; în Evul Mediu, în Țara Românească) Corpul, organizația plăieșilor. [Pr.: plă-ie-] – Plăieș + suf. -ie.

DOOM

plăieșíe (rar) s. f., art. plăieșía, g.-d. art. plăieșíei; pl. plăieșíi, art. plăieșíile

plăieșii
PLĂIÉȘ, plăieși, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească) Locuitor de la graniță însărcinat cu paza frontierei țării în părțile de munte; grănicer, străjer. 2. Locuitor de la munte; muntean. [Pr.: plă-ieș] – Plai + suf. -aș.

DOOM

plăiéș s. m., pl. plăiéși

plăieșii
PLĂIEȘÍE, plăieșii, s. f. (Rar; în Evul Mediu, în Țara Românească) Corpul, organizația plăieșilor. [Pr.: plă-ie-] – Plăieș + suf. -ie.

DOOM

plăieșíe (rar) s. f., art. plăieșía, g.-d. art. plăieșíei; pl. plăieșíi, art. plăieșíile

plăieșiile
PLĂIEȘÍE, plăieșii, s. f. (Rar; în Evul Mediu, în Țara Românească) Corpul, organizația plăieșilor. [Pr.: plă-ie-] – Plăieș + suf. -ie.

DOOM

plăieșíe (rar) s. f., art. plăieșía, g.-d. art. plăieșíei; pl. plăieșíi, art. plăieșíile

plăieșiilor
PLĂIEȘÍE, plăieșii, s. f. (Rar; în Evul Mediu, în Țara Românească) Corpul, organizația plăieșilor. [Pr.: plă-ie-] – Plăieș + suf. -ie.

DOOM

plăieșíe (rar) s. f., art. plăieșía, g.-d. art. plăieșíei; pl. plăieșíi, art. plăieșíile

plăieșilor
PLĂIÉȘ, plăieși, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească) Locuitor de la graniță însărcinat cu paza frontierei țării în părțile de munte; grănicer, străjer. 2. Locuitor de la munte; muntean. [Pr.: plă-ieș] – Plai + suf. -aș.

DOOM

plăiéș s. m., pl. plăiéși

plăieșul
PLĂIÉȘ, plăieși, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească) Locuitor de la graniță însărcinat cu paza frontierei țării în părțile de munte; grănicer, străjer. 2. Locuitor de la munte; muntean. [Pr.: plă-ieș] – Plai + suf. -aș.

DOOM

plăiéș s. m., pl. plăiéși

plăieșului
PLĂIÉȘ, plăieși, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească) Locuitor de la graniță însărcinat cu paza frontierei țării în părțile de munte; grănicer, străjer. 2. Locuitor de la munte; muntean. [Pr.: plă-ieș] – Plai + suf. -aș.

DOOM

plăiéș s. m., pl. plăiéși

plăișoare
PLĂIȘÓR, plăișoare, s. n. Diminutiv al lui plai. [Pr.: plă-i-] – Plai + suf. -ișor.

DOOM

plăișór (plă-i-) s. n., pl. plăișoáre

plăișoarele
PLĂIȘÓR, plăișoare, s. n. Diminutiv al lui plai. [Pr.: plă-i-] – Plai + suf. -ișor.

DOOM

plăișór (plă-i-) s. n., pl. plăișoáre

plăișoarelor
PLĂIȘÓR, plăișoare, s. n. Diminutiv al lui plai. [Pr.: plă-i-] – Plai + suf. -ișor.

DOOM

plăișór (plă-i-) s. n., pl. plăișoáre

plăișor
PLĂIȘÓR, plăișoare, s. n. Diminutiv al lui plai. [Pr.: plă-i-] – Plai + suf. -ișor.

DOOM

plăișór (plă-i-) s. n., pl. plăișoáre

plăișorul
PLĂIȘÓR, plăișoare, s. n. Diminutiv al lui plai. [Pr.: plă-i-] – Plai + suf. -ișor.

DOOM

plăișór (plă-i-) s. n., pl. plăișoáre

plăișorului
PLĂIȘÓR, plăișoare, s. n. Diminutiv al lui plai. [Pr.: plă-i-] – Plai + suf. -ișor.

DOOM

plăișór (plă-i-) s. n., pl. plăișoáre

plămada
PLĂMÁDĂ, (1) plămezi, s. f. 1. Plămădeală. ♦ Substanță care fermentează. 2. Fig. Sămânță, germen; p. ext. alcătuire, structură. ♦ Progenitură, odraslă. – Din plămădi.

DOOM

plămádă s. f., g.-d. art. plămézii; (feluri) pl. plămézi

plămezi
PLĂMÁDĂ, (1) plămezi, s. f. 1. Plămădeală. ♦ Substanță care fermentează. 2. Fig. Sămânță, germen; p. ext. alcătuire, structură. ♦ Progenitură, odraslă. – Din plămădi.

DOOM

plămádă s. f., g.-d. art. plămézii; (feluri) pl. plămézi

plămezii
PLĂMÁDĂ, (1) plămezi, s. f. 1. Plămădeală. ♦ Substanță care fermentează. 2. Fig. Sămânță, germen; p. ext. alcătuire, structură. ♦ Progenitură, odraslă. – Din plămădi.

DOOM

plămádă s. f., g.-d. art. plămézii; (feluri) pl. plămézi

plămezile
PLĂMÁDĂ, (1) plămezi, s. f. 1. Plămădeală. ♦ Substanță care fermentează. 2. Fig. Sămânță, germen; p. ext. alcătuire, structură. ♦ Progenitură, odraslă. – Din plămădi.

DOOM

plămádă s. f., g.-d. art. plămézii; (feluri) pl. plămézi

plămezilor
PLĂMÁDĂ, (1) plămezi, s. f. 1. Plămădeală. ♦ Substanță care fermentează. 2. Fig. Sămânță, germen; p. ext. alcătuire, structură. ♦ Progenitură, odraslă. – Din plămădi.

DOOM

plămádă s. f., g.-d. art. plămézii; (feluri) pl. plămézi

plămân
PLĂMẤN, plămâni, s. m. Fiecare dintre cele două organe principale, cu aspect spongios, înconjurate de pleură, situate simetric în cavitatea toracică, cu ajutorul cărora se face respirația la om și la vertebratele superioare; pulmon, bojoc. ◊ Plămân de oțel = aparat folosit pentru respirația artificială. – Din ngr. plemóni.

DOOM

plămấn s. m., pl. plămấni

plămâni
PLĂMẤN, plămâni, s. m. Fiecare dintre cele două organe principale, cu aspect spongios, înconjurate de pleură, situate simetric în cavitatea toracică, cu ajutorul cărora se face respirația la om și la vertebratele superioare; pulmon, bojoc. ◊ Plămân de oțel = aparat folosit pentru respirația artificială. – Din ngr. plemóni.

DOOM

plămấn s. m., pl. plămấni

plămânii
PLĂMẤN, plămâni, s. m. Fiecare dintre cele două organe principale, cu aspect spongios, înconjurate de pleură, situate simetric în cavitatea toracică, cu ajutorul cărora se face respirația la om și la vertebratele superioare; pulmon, bojoc. ◊ Plămân de oțel = aparat folosit pentru respirația artificială. – Din ngr. plemóni.

DOOM

plămấn s. m., pl. plămấni

plămânilor
PLĂMẤN, plămâni, s. m. Fiecare dintre cele două organe principale, cu aspect spongios, înconjurate de pleură, situate simetric în cavitatea toracică, cu ajutorul cărora se face respirația la om și la vertebratele superioare; pulmon, bojoc. ◊ Plămân de oțel = aparat folosit pentru respirația artificială. – Din ngr. plemóni.

DOOM

plămấn s. m., pl. plămấni

plămânul
PLĂMẤN, plămâni, s. m. Fiecare dintre cele două organe principale, cu aspect spongios, înconjurate de pleură, situate simetric în cavitatea toracică, cu ajutorul cărora se face respirația la om și la vertebratele superioare; pulmon, bojoc. ◊ Plămân de oțel = aparat folosit pentru respirația artificială. – Din ngr. plemóni.

DOOM

plămấn s. m., pl. plămấni

plămânului
PLĂMẤN, plămâni, s. m. Fiecare dintre cele două organe principale, cu aspect spongios, înconjurate de pleură, situate simetric în cavitatea toracică, cu ajutorul cărora se face respirația la om și la vertebratele superioare; pulmon, bojoc. ◊ Plămân de oțel = aparat folosit pentru respirația artificială. – Din ngr. plemóni.

DOOM

plămấn s. m., pl. plămấni

plămânărea
PLĂMÂNĂRÍCĂ, -EÁ, plămânărele, s. f. Plantă erbacee cu rizom orizontal și cu flori roșii, violete sau, rar, albe; plămânăriță, cuscrișor (Pulmonaria officinalis). [Var.: plumânărícă s. f.] – Plămân + suf. -ărică. – Plămânărică, cu schimbare de suf.

DOOM

plămânărícă/plămânăreá (plantă) s. f., g.-d. art. plămânărélei; pl. plămânăréle, art. plămânărélele

plămânăreaua
PLĂMÂNĂRÍCĂ, -EÁ, plămânărele, s. f. Plantă erbacee cu rizom orizontal și cu flori roșii, violete sau, rar, albe; plămânăriță, cuscrișor (Pulmonaria officinalis). [Var.: plumânărícă s. f.] – Plămân + suf. -ărică. – Plămânărică, cu schimbare de suf.

DOOM

plămânărícă/plămânăreá (plantă) s. f., g.-d. art. plămânărélei; pl. plămânăréle, art. plămânărélele

plămânărele
PLĂMÂNĂRÍCĂ, -EÁ, plămânărele, s. f. Plantă erbacee cu rizom orizontal și cu flori roșii, violete sau, rar, albe; plămânăriță, cuscrișor (Pulmonaria officinalis). [Var.: plumânărícă s. f.] – Plămân + suf. -ărică. – Plămânărică, cu schimbare de suf.

DOOM

plămânărícă/plămânăreá (plantă) s. f., g.-d. art. plămânărélei; pl. plămânăréle, art. plămânărélele

plămânărelei
PLĂMÂNĂRÍCĂ, -EÁ, plămânărele, s. f. Plantă erbacee cu rizom orizontal și cu flori roșii, violete sau, rar, albe; plămânăriță, cuscrișor (Pulmonaria officinalis). [Var.: plumânărícă s. f.] – Plămân + suf. -ărică. – Plămânărică, cu schimbare de suf.

DOOM

plămânărícă/plămânăreá (plantă) s. f., g.-d. art. plămânărélei; pl. plămânăréle, art. plămânărélele

plămânărelele
PLĂMÂNĂRÍCĂ, -EÁ, plămânărele, s. f. Plantă erbacee cu rizom orizontal și cu flori roșii, violete sau, rar, albe; plămânăriță, cuscrișor (Pulmonaria officinalis). [Var.: plumânărícă s. f.] – Plămân + suf. -ărică. – Plămânărică, cu schimbare de suf.

DOOM

plămânărícă/plămânăreá (plantă) s. f., g.-d. art. plămânărélei; pl. plămânăréle, art. plămânărélele

plămânărelelor
PLĂMÂNĂRÍCĂ, -EÁ, plămânărele, s. f. Plantă erbacee cu rizom orizontal și cu flori roșii, violete sau, rar, albe; plămânăriță, cuscrișor (Pulmonaria officinalis). [Var.: plumânărícă s. f.] – Plămân + suf. -ărică. – Plămânărică, cu schimbare de suf.

DOOM

plămânărícă/plămânăreá (plantă) s. f., g.-d. art. plămânărélei; pl. plămânăréle, art. plămânărélele

plămânărica
PLĂMÂNĂRÍCĂ, -EÁ, plămânărele, s. f. Plantă erbacee cu rizom orizontal și cu flori roșii, violete sau, rar, albe; plămânăriță, cuscrișor (Pulmonaria officinalis). [Var.: plumânărícă s. f.] – Plămân + suf. -ărică. – Plămânărică, cu schimbare de suf.

DOOM

plămânărícă/plămânăreá (plantă) s. f., g.-d. art. plămânărélei; pl. plămânăréle, art. plămânărélele

plămânărică
PLUMÂNĂRÍCĂ s. f. v. plămânărică.

plămânărița
PLĂMÂNĂRÍȚĂ, plămânărițe, s. f. Plămânărică. – Plămân + suf. -ăriță.

DOOM

plămânăríță (plantă) s. f., g.-d. art. plămânăríței; pl. plămânăríțe

plămânărițe
PLĂMÂNĂRÍȚĂ, plămânărițe, s. f. Plămânărică. – Plămân + suf. -ăriță.

DOOM

plămânăríță (plantă) s. f., g.-d. art. plămânăríței; pl. plămânăríțe

plămânăriței
PLĂMÂNĂRÍȚĂ, plămânărițe, s. f. Plămânărică. – Plămân + suf. -ăriță.

DOOM

plămânăríță (plantă) s. f., g.-d. art. plămânăríței; pl. plămânăríțe

plămânărițele
PLĂMÂNĂRÍȚĂ, plămânărițe, s. f. Plămânărică. – Plămân + suf. -ăriță.

DOOM

plămânăríță (plantă) s. f., g.-d. art. plămânăríței; pl. plămânăríțe

plămânărițelor
PLĂMÂNĂRÍȚĂ, plămânărițe, s. f. Plămânărică. – Plămân + suf. -ăriță.

DOOM

plămânăríță (plantă) s. f., g.-d. art. plămânăríței; pl. plămânăríțe

plămîn
PLĂMẤN, plămâni, s. m. Fiecare dintre cele două organe principale, cu aspect spongios, înconjurate de pleură, situate simetric în cavitatea toracică, cu ajutorul cărora se face respirația la om și la vertebratele superioare; pulmon, bojoc. ◊ Plămân de oțel = aparat folosit pentru respirația artificială. – Din ngr. plemóni.

DOOM

plămấn s. m., pl. plămấni

plămîni
PLĂMẤN, plămâni, s. m. Fiecare dintre cele două organe principale, cu aspect spongios, înconjurate de pleură, situate simetric în cavitatea toracică, cu ajutorul cărora se face respirația la om și la vertebratele superioare; pulmon, bojoc. ◊ Plămân de oțel = aparat folosit pentru respirația artificială. – Din ngr. plemóni.

DOOM

plămấn s. m., pl. plămấni

plămînii
PLĂMẤN, plămâni, s. m. Fiecare dintre cele două organe principale, cu aspect spongios, înconjurate de pleură, situate simetric în cavitatea toracică, cu ajutorul cărora se face respirația la om și la vertebratele superioare; pulmon, bojoc. ◊ Plămân de oțel = aparat folosit pentru respirația artificială. – Din ngr. plemóni.

DOOM

plămấn s. m., pl. plămấni

plămînilor
PLĂMẤN, plămâni, s. m. Fiecare dintre cele două organe principale, cu aspect spongios, înconjurate de pleură, situate simetric în cavitatea toracică, cu ajutorul cărora se face respirația la om și la vertebratele superioare; pulmon, bojoc. ◊ Plămân de oțel = aparat folosit pentru respirația artificială. – Din ngr. plemóni.

DOOM

plămấn s. m., pl. plămấni

plămînul
PLĂMẤN, plămâni, s. m. Fiecare dintre cele două organe principale, cu aspect spongios, înconjurate de pleură, situate simetric în cavitatea toracică, cu ajutorul cărora se face respirația la om și la vertebratele superioare; pulmon, bojoc. ◊ Plămân de oțel = aparat folosit pentru respirația artificială. – Din ngr. plemóni.

DOOM

plămấn s. m., pl. plămấni

plămînului
PLĂMẤN, plămâni, s. m. Fiecare dintre cele două organe principale, cu aspect spongios, înconjurate de pleură, situate simetric în cavitatea toracică, cu ajutorul cărora se face respirația la om și la vertebratele superioare; pulmon, bojoc. ◊ Plămân de oțel = aparat folosit pentru respirația artificială. – Din ngr. plemóni.

DOOM

plămấn s. m., pl. plămấni

plămînărea
PLĂMÂNĂRÍCĂ, -EÁ, plămânărele, s. f. Plantă erbacee cu rizom orizontal și cu flori roșii, violete sau, rar, albe; plămânăriță, cuscrișor (Pulmonaria officinalis). [Var.: plumânărícă s. f.] – Plămân + suf. -ărică. – Plămânărică, cu schimbare de suf.

DOOM

plămânărícă/plămânăreá (plantă) s. f., g.-d. art. plămânărélei; pl. plămânăréle, art. plămânărélele

plămînăreaua
PLĂMÂNĂRÍCĂ, -EÁ, plămânărele, s. f. Plantă erbacee cu rizom orizontal și cu flori roșii, violete sau, rar, albe; plămânăriță, cuscrișor (Pulmonaria officinalis). [Var.: plumânărícă s. f.] – Plămân + suf. -ărică. – Plămânărică, cu schimbare de suf.

DOOM

plămânărícă/plămânăreá (plantă) s. f., g.-d. art. plămânărélei; pl. plămânăréle, art. plămânărélele

plămînărele
PLĂMÂNĂRÍCĂ, -EÁ, plămânărele, s. f. Plantă erbacee cu rizom orizontal și cu flori roșii, violete sau, rar, albe; plămânăriță, cuscrișor (Pulmonaria officinalis). [Var.: plumânărícă s. f.] – Plămân + suf. -ărică. – Plămânărică, cu schimbare de suf.

DOOM

plămânărícă/plămânăreá (plantă) s. f., g.-d. art. plămânărélei; pl. plămânăréle, art. plămânărélele

plămînărelei
PLĂMÂNĂRÍCĂ, -EÁ, plămânărele, s. f. Plantă erbacee cu rizom orizontal și cu flori roșii, violete sau, rar, albe; plămânăriță, cuscrișor (Pulmonaria officinalis). [Var.: plumânărícă s. f.] – Plămân + suf. -ărică. – Plămânărică, cu schimbare de suf.

DOOM

plămânărícă/plămânăreá (plantă) s. f., g.-d. art. plămânărélei; pl. plămânăréle, art. plămânărélele

plămînărelele
PLĂMÂNĂRÍCĂ, -EÁ, plămânărele, s. f. Plantă erbacee cu rizom orizontal și cu flori roșii, violete sau, rar, albe; plămânăriță, cuscrișor (Pulmonaria officinalis). [Var.: plumânărícă s. f.] – Plămân + suf. -ărică. – Plămânărică, cu schimbare de suf.

DOOM

plămânărícă/plămânăreá (plantă) s. f., g.-d. art. plămânărélei; pl. plămânăréle, art. plămânărélele

plămînărelelor
PLĂMÂNĂRÍCĂ, -EÁ, plămânărele, s. f. Plantă erbacee cu rizom orizontal și cu flori roșii, violete sau, rar, albe; plămânăriță, cuscrișor (Pulmonaria officinalis). [Var.: plumânărícă s. f.] – Plămân + suf. -ărică. – Plămânărică, cu schimbare de suf.

DOOM

plămânărícă/plămânăreá (plantă) s. f., g.-d. art. plămânărélei; pl. plămânăréle, art. plămânărélele

plămînărica
PLĂMÂNĂRÍCĂ, -EÁ, plămânărele, s. f. Plantă erbacee cu rizom orizontal și cu flori roșii, violete sau, rar, albe; plămânăriță, cuscrișor (Pulmonaria officinalis). [Var.: plumânărícă s. f.] – Plămân + suf. -ărică. – Plămânărică, cu schimbare de suf.

DOOM

plămânărícă/plămânăreá (plantă) s. f., g.-d. art. plămânărélei; pl. plămânăréle, art. plămânărélele

plămînărița
PLĂMÂNĂRÍȚĂ, plămânărițe, s. f. Plămânărică. – Plămân + suf. -ăriță.

DOOM

plămânăríță (plantă) s. f., g.-d. art. plămânăríței; pl. plămânăríțe

plămînărițe
PLĂMÂNĂRÍȚĂ, plămânărițe, s. f. Plămânărică. – Plămân + suf. -ăriță.

DOOM

plămânăríță (plantă) s. f., g.-d. art. plămânăríței; pl. plămânăríțe

plămînăriței
PLĂMÂNĂRÍȚĂ, plămânărițe, s. f. Plămânărică. – Plămân + suf. -ăriță.

DOOM

plămânăríță (plantă) s. f., g.-d. art. plămânăríței; pl. plămânăríțe

plămînărițele
PLĂMÂNĂRÍȚĂ, plămânărițe, s. f. Plămânărică. – Plămân + suf. -ăriță.

DOOM

plămânăríță (plantă) s. f., g.-d. art. plămânăríței; pl. plămânăríțe

plămînărițelor
PLĂMÂNĂRÍȚĂ, plămânărițe, s. f. Plămânărică. – Plămân + suf. -ăriță.

DOOM

plămânăríță (plantă) s. f., g.-d. art. plămânăríței; pl. plămânăríțe

plămădea
PLĂMĂDÍ, plămădesc, vb. IV. 1. Intranz. A pregăti o plămădeală; p. ext. a frământa, manual sau mecanic, aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia în vederea obținerii unui aluat omogen. ♦ P. ext. A face un amestec în vederea obținerii unui preparat; a pregăti, a prepara alimente. 2. Tranz. și refl. A (se) zămisli, a (se) făuri; fig. a (se) alcătui, a (se) forma. – Din sl. pomladiti „a întineri”.

DOOM

plămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plămădésc, imperf. 3 sg. plămădeá; conj. prez. 3 să plămădeáscă

plămădeai
PLĂMĂDÍ, plămădesc, vb. IV. 1. Intranz. A pregăti o plămădeală; p. ext. a frământa, manual sau mecanic, aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia în vederea obținerii unui aluat omogen. ♦ P. ext. A face un amestec în vederea obținerii unui preparat; a pregăti, a prepara alimente. 2. Tranz. și refl. A (se) zămisli, a (se) făuri; fig. a (se) alcătui, a (se) forma. – Din sl. pomladiti „a întineri”.

DOOM

plămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plămădésc, imperf. 3 sg. plămădeá; conj. prez. 3 să plămădeáscă

plămădeala
PLĂMĂDEÁLĂ, plămădeli, s. f. Compoziție din făină, apă și drojdie, folosită la fermentarea aluatului; cantitate mică de aluat dospit folosit în loc de drojdie la prepararea pâinii; plămadă. – Plămădi + suf. -eală.

DOOM

plămădeálă s. f., g.-d. art. plămădélii; pl. plămădéli

plămădeam
PLĂMĂDÍ, plămădesc, vb. IV. 1. Intranz. A pregăti o plămădeală; p. ext. a frământa, manual sau mecanic, aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia în vederea obținerii unui aluat omogen. ♦ P. ext. A face un amestec în vederea obținerii unui preparat; a pregăti, a prepara alimente. 2. Tranz. și refl. A (se) zămisli, a (se) făuri; fig. a (se) alcătui, a (se) forma. – Din sl. pomladiti „a întineri”.

DOOM

plămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plămădésc, imperf. 3 sg. plămădeá; conj. prez. 3 să plămădeáscă

plămădească
PLĂMĂDÍ, plămădesc, vb. IV. 1. Intranz. A pregăti o plămădeală; p. ext. a frământa, manual sau mecanic, aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia în vederea obținerii unui aluat omogen. ♦ P. ext. A face un amestec în vederea obținerii unui preparat; a pregăti, a prepara alimente. 2. Tranz. și refl. A (se) zămisli, a (se) făuri; fig. a (se) alcătui, a (se) forma. – Din sl. pomladiti „a întineri”.

DOOM

plămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plămădésc, imperf. 3 sg. plămădeá; conj. prez. 3 să plămădeáscă

plămădeau
PLĂMĂDÍ, plămădesc, vb. IV. 1. Intranz. A pregăti o plămădeală; p. ext. a frământa, manual sau mecanic, aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia în vederea obținerii unui aluat omogen. ♦ P. ext. A face un amestec în vederea obținerii unui preparat; a pregăti, a prepara alimente. 2. Tranz. și refl. A (se) zămisli, a (se) făuri; fig. a (se) alcătui, a (se) forma. – Din sl. pomladiti „a întineri”.

DOOM

plămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plămădésc, imperf. 3 sg. plămădeá; conj. prez. 3 să plămădeáscă

plămădeați
PLĂMĂDÍ, plămădesc, vb. IV. 1. Intranz. A pregăti o plămădeală; p. ext. a frământa, manual sau mecanic, aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia în vederea obținerii unui aluat omogen. ♦ P. ext. A face un amestec în vederea obținerii unui preparat; a pregăti, a prepara alimente. 2. Tranz. și refl. A (se) zămisli, a (se) făuri; fig. a (se) alcătui, a (se) forma. – Din sl. pomladiti „a întineri”.

DOOM

plămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plămădésc, imperf. 3 sg. plămădeá; conj. prez. 3 să plămădeáscă

plămădeli
PLĂMĂDEÁLĂ, plămădeli, s. f. Compoziție din făină, apă și drojdie, folosită la fermentarea aluatului; cantitate mică de aluat dospit folosit în loc de drojdie la prepararea pâinii; plămadă. – Plămădi + suf. -eală.

DOOM

plămădeálă s. f., g.-d. art. plămădélii; pl. plămădéli

plămădelii
PLĂMĂDEÁLĂ, plămădeli, s. f. Compoziție din făină, apă și drojdie, folosită la fermentarea aluatului; cantitate mică de aluat dospit folosit în loc de drojdie la prepararea pâinii; plămadă. – Plămădi + suf. -eală.

DOOM

plămădeálă s. f., g.-d. art. plămădélii; pl. plămădéli

plămădelile
PLĂMĂDEÁLĂ, plămădeli, s. f. Compoziție din făină, apă și drojdie, folosită la fermentarea aluatului; cantitate mică de aluat dospit folosit în loc de drojdie la prepararea pâinii; plămadă. – Plămădi + suf. -eală.

DOOM

plămădeálă s. f., g.-d. art. plămădélii; pl. plămădéli

plămădelilor
PLĂMĂDEÁLĂ, plămădeli, s. f. Compoziție din făină, apă și drojdie, folosită la fermentarea aluatului; cantitate mică de aluat dospit folosit în loc de drojdie la prepararea pâinii; plămadă. – Plămădi + suf. -eală.

DOOM

plămădeálă s. f., g.-d. art. plămădélii; pl. plămădéli

plămădesc
PLĂMĂDÍ, plămădesc, vb. IV. 1. Intranz. A pregăti o plămădeală; p. ext. a frământa, manual sau mecanic, aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia în vederea obținerii unui aluat omogen. ♦ P. ext. A face un amestec în vederea obținerii unui preparat; a pregăti, a prepara alimente. 2. Tranz. și refl. A (se) zămisli, a (se) făuri; fig. a (se) alcătui, a (se) forma. – Din sl. pomladiti „a întineri”.

DOOM

plămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plămădésc, imperf. 3 sg. plămădeá; conj. prez. 3 să plămădeáscă

plămădește
PLĂMĂDÍ, plămădesc, vb. IV. 1. Intranz. A pregăti o plămădeală; p. ext. a frământa, manual sau mecanic, aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia în vederea obținerii unui aluat omogen. ♦ P. ext. A face un amestec în vederea obținerii unui preparat; a pregăti, a prepara alimente. 2. Tranz. și refl. A (se) zămisli, a (se) făuri; fig. a (se) alcătui, a (se) forma. – Din sl. pomladiti „a întineri”.

DOOM

plămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plămădésc, imperf. 3 sg. plămădeá; conj. prez. 3 să plămădeáscă

plămădești
PLĂMĂDÍ, plămădesc, vb. IV. 1. Intranz. A pregăti o plămădeală; p. ext. a frământa, manual sau mecanic, aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia în vederea obținerii unui aluat omogen. ♦ P. ext. A face un amestec în vederea obținerii unui preparat; a pregăti, a prepara alimente. 2. Tranz. și refl. A (se) zămisli, a (se) făuri; fig. a (se) alcătui, a (se) forma. – Din sl. pomladiti „a întineri”.

DOOM

plămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plămădésc, imperf. 3 sg. plămădeá; conj. prez. 3 să plămădeáscă

plămădi
PLĂMĂDÍ, plămădesc, vb. IV. 1. Intranz. A pregăti o plămădeală; p. ext. a frământa, manual sau mecanic, aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia în vederea obținerii unui aluat omogen. ♦ P. ext. A face un amestec în vederea obținerii unui preparat; a pregăti, a prepara alimente. 2. Tranz. și refl. A (se) zămisli, a (se) făuri; fig. a (se) alcătui, a (se) forma. – Din sl. pomladiti „a întineri”.

DOOM

plămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plămădésc, imperf. 3 sg. plămădeá; conj. prez. 3 să plămădeáscă

plămădii
PLĂMĂDÍ, plămădesc, vb. IV. 1. Intranz. A pregăti o plămădeală; p. ext. a frământa, manual sau mecanic, aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia în vederea obținerii unui aluat omogen. ♦ P. ext. A face un amestec în vederea obținerii unui preparat; a pregăti, a prepara alimente. 2. Tranz. și refl. A (se) zămisli, a (se) făuri; fig. a (se) alcătui, a (se) forma. – Din sl. pomladiti „a întineri”.

DOOM

plămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plămădésc, imperf. 3 sg. plămădeá; conj. prez. 3 să plămădeáscă

plămădim
PLĂMĂDÍ, plămădesc, vb. IV. 1. Intranz. A pregăti o plămădeală; p. ext. a frământa, manual sau mecanic, aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia în vederea obținerii unui aluat omogen. ♦ P. ext. A face un amestec în vederea obținerii unui preparat; a pregăti, a prepara alimente. 2. Tranz. și refl. A (se) zămisli, a (se) făuri; fig. a (se) alcătui, a (se) forma. – Din sl. pomladiti „a întineri”.

DOOM

plămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plămădésc, imperf. 3 sg. plămădeá; conj. prez. 3 să plămădeáscă

plămădind
PLĂMĂDÍ, plămădesc, vb. IV. 1. Intranz. A pregăti o plămădeală; p. ext. a frământa, manual sau mecanic, aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia în vederea obținerii unui aluat omogen. ♦ P. ext. A face un amestec în vederea obținerii unui preparat; a pregăti, a prepara alimente. 2. Tranz. și refl. A (se) zămisli, a (se) făuri; fig. a (se) alcătui, a (se) forma. – Din sl. pomladiti „a întineri”.

DOOM

plămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plămădésc, imperf. 3 sg. plămădeá; conj. prez. 3 să plămădeáscă

plămădire
PLĂMĂDÍ, plămădesc, vb. IV. 1. Intranz. A pregăti o plămădeală; p. ext. a frământa, manual sau mecanic, aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia în vederea obținerii unui aluat omogen. ♦ P. ext. A face un amestec în vederea obținerii unui preparat; a pregăti, a prepara alimente. 2. Tranz. și refl. A (se) zămisli, a (se) făuri; fig. a (se) alcătui, a (se) forma. – Din sl. pomladiti „a întineri”.

DOOM

plămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plămădésc, imperf. 3 sg. plămădeá; conj. prez. 3 să plămădeáscă

plămădire
PLĂMĂDÍRE s. f. Acțiunea de a (se) plămădi și rezultatul ei. – V. plămădi.

DOOM

plămădíre s. f., g.-d. art. plămădírii

plămădiră
PLĂMĂDÍ, plămădesc, vb. IV. 1. Intranz. A pregăti o plămădeală; p. ext. a frământa, manual sau mecanic, aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia în vederea obținerii unui aluat omogen. ♦ P. ext. A face un amestec în vederea obținerii unui preparat; a pregăti, a prepara alimente. 2. Tranz. și refl. A (se) zămisli, a (se) făuri; fig. a (se) alcătui, a (se) forma. – Din sl. pomladiti „a întineri”.

DOOM

plămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plămădésc, imperf. 3 sg. plămădeá; conj. prez. 3 să plămădeáscă

plămădirăm
PLĂMĂDÍ, plămădesc, vb. IV. 1. Intranz. A pregăti o plămădeală; p. ext. a frământa, manual sau mecanic, aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia în vederea obținerii unui aluat omogen. ♦ P. ext. A face un amestec în vederea obținerii unui preparat; a pregăti, a prepara alimente. 2. Tranz. și refl. A (se) zămisli, a (se) făuri; fig. a (se) alcătui, a (se) forma. – Din sl. pomladiti „a întineri”.

DOOM

plămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plămădésc, imperf. 3 sg. plămădeá; conj. prez. 3 să plămădeáscă

plămădirăți
PLĂMĂDÍ, plămădesc, vb. IV. 1. Intranz. A pregăti o plămădeală; p. ext. a frământa, manual sau mecanic, aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia în vederea obținerii unui aluat omogen. ♦ P. ext. A face un amestec în vederea obținerii unui preparat; a pregăti, a prepara alimente. 2. Tranz. și refl. A (se) zămisli, a (se) făuri; fig. a (se) alcătui, a (se) forma. – Din sl. pomladiti „a întineri”.

DOOM

plămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plămădésc, imperf. 3 sg. plămădeá; conj. prez. 3 să plămădeáscă

plămădise
PLĂMĂDÍ, plămădesc, vb. IV. 1. Intranz. A pregăti o plămădeală; p. ext. a frământa, manual sau mecanic, aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia în vederea obținerii unui aluat omogen. ♦ P. ext. A face un amestec în vederea obținerii unui preparat; a pregăti, a prepara alimente. 2. Tranz. și refl. A (se) zămisli, a (se) făuri; fig. a (se) alcătui, a (se) forma. – Din sl. pomladiti „a întineri”.

DOOM

plămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plămădésc, imperf. 3 sg. plămădeá; conj. prez. 3 să plămădeáscă

plămădisem
PLĂMĂDÍ, plămădesc, vb. IV. 1. Intranz. A pregăti o plămădeală; p. ext. a frământa, manual sau mecanic, aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia în vederea obținerii unui aluat omogen. ♦ P. ext. A face un amestec în vederea obținerii unui preparat; a pregăti, a prepara alimente. 2. Tranz. și refl. A (se) zămisli, a (se) făuri; fig. a (se) alcătui, a (se) forma. – Din sl. pomladiti „a întineri”.

DOOM

plămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plămădésc, imperf. 3 sg. plămădeá; conj. prez. 3 să plămădeáscă

plămădiseră
PLĂMĂDÍ, plămădesc, vb. IV. 1. Intranz. A pregăti o plămădeală; p. ext. a frământa, manual sau mecanic, aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia în vederea obținerii unui aluat omogen. ♦ P. ext. A face un amestec în vederea obținerii unui preparat; a pregăti, a prepara alimente. 2. Tranz. și refl. A (se) zămisli, a (se) făuri; fig. a (se) alcătui, a (se) forma. – Din sl. pomladiti „a întineri”.

DOOM

plămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plămădésc, imperf. 3 sg. plămădeá; conj. prez. 3 să plămădeáscă

plămădiserăm
PLĂMĂDÍ, plămădesc, vb. IV. 1. Intranz. A pregăti o plămădeală; p. ext. a frământa, manual sau mecanic, aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia în vederea obținerii unui aluat omogen. ♦ P. ext. A face un amestec în vederea obținerii unui preparat; a pregăti, a prepara alimente. 2. Tranz. și refl. A (se) zămisli, a (se) făuri; fig. a (se) alcătui, a (se) forma. – Din sl. pomladiti „a întineri”.

DOOM

plămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plămădésc, imperf. 3 sg. plămădeá; conj. prez. 3 să plămădeáscă

plămădiserăți
PLĂMĂDÍ, plămădesc, vb. IV. 1. Intranz. A pregăti o plămădeală; p. ext. a frământa, manual sau mecanic, aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia în vederea obținerii unui aluat omogen. ♦ P. ext. A face un amestec în vederea obținerii unui preparat; a pregăti, a prepara alimente. 2. Tranz. și refl. A (se) zămisli, a (se) făuri; fig. a (se) alcătui, a (se) forma. – Din sl. pomladiti „a întineri”.

DOOM

plămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plămădésc, imperf. 3 sg. plămădeá; conj. prez. 3 să plămădeáscă

plămădiseși
PLĂMĂDÍ, plămădesc, vb. IV. 1. Intranz. A pregăti o plămădeală; p. ext. a frământa, manual sau mecanic, aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia în vederea obținerii unui aluat omogen. ♦ P. ext. A face un amestec în vederea obținerii unui preparat; a pregăti, a prepara alimente. 2. Tranz. și refl. A (se) zămisli, a (se) făuri; fig. a (se) alcătui, a (se) forma. – Din sl. pomladiti „a întineri”.

DOOM

plămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plămădésc, imperf. 3 sg. plămădeá; conj. prez. 3 să plămădeáscă

plămădiseți
PLĂMĂDÍ, plămădesc, vb. IV. 1. Intranz. A pregăti o plămădeală; p. ext. a frământa, manual sau mecanic, aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia în vederea obținerii unui aluat omogen. ♦ P. ext. A face un amestec în vederea obținerii unui preparat; a pregăti, a prepara alimente. 2. Tranz. și refl. A (se) zămisli, a (se) făuri; fig. a (se) alcătui, a (se) forma. – Din sl. pomladiti „a întineri”.

DOOM

plămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plămădésc, imperf. 3 sg. plămădeá; conj. prez. 3 să plămădeáscă

plămădit
PLĂMĂDÍ, plămădesc, vb. IV. 1. Intranz. A pregăti o plămădeală; p. ext. a frământa, manual sau mecanic, aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia în vederea obținerii unui aluat omogen. ♦ P. ext. A face un amestec în vederea obținerii unui preparat; a pregăti, a prepara alimente. 2. Tranz. și refl. A (se) zămisli, a (se) făuri; fig. a (se) alcătui, a (se) forma. – Din sl. pomladiti „a întineri”.

DOOM

plămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plămădésc, imperf. 3 sg. plămădeá; conj. prez. 3 să plămădeáscă

plămădit
PLĂMĂDIT², -Ă, plămădiți, -te, adj. (Despre aluat) Preparat din făină, apă și drojdie; fermentat. – V. plămădi.

plămădit
PLĂMĂDÍT¹ s. n. Plămădire. – V. plămădi.

DOOM

plămădít s. n.

plămădita
PLĂMĂDIT², -Ă, plămădiți, -te, adj. (Despre aluat) Preparat din făină, apă și drojdie; fermentat. – V. plămădi.

plămădite
PLĂMĂDIT², -Ă, plămădiți, -te, adj. (Despre aluat) Preparat din făină, apă și drojdie; fermentat. – V. plămădi.

plămăditei
PLĂMĂDIT², -Ă, plămădiți, -te, adj. (Despre aluat) Preparat din făină, apă și drojdie; fermentat. – V. plămădi.

plămăditele
PLĂMĂDIT², -Ă, plămădiți, -te, adj. (Despre aluat) Preparat din făină, apă și drojdie; fermentat. – V. plămădi.

plămăditelor
PLĂMĂDIT², -Ă, plămădiți, -te, adj. (Despre aluat) Preparat din făină, apă și drojdie; fermentat. – V. plămădi.

plămăditul
PLĂMĂDIT², -Ă, plămădiți, -te, adj. (Despre aluat) Preparat din făină, apă și drojdie; fermentat. – V. plămădi.

plămăditului
PLĂMĂDIT², -Ă, plămădiți, -te, adj. (Despre aluat) Preparat din făină, apă și drojdie; fermentat. – V. plămădi.

plămădiși
PLĂMĂDÍ, plămădesc, vb. IV. 1. Intranz. A pregăti o plămădeală; p. ext. a frământa, manual sau mecanic, aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia în vederea obținerii unui aluat omogen. ♦ P. ext. A face un amestec în vederea obținerii unui preparat; a pregăti, a prepara alimente. 2. Tranz. și refl. A (se) zămisli, a (se) făuri; fig. a (se) alcătui, a (se) forma. – Din sl. pomladiti „a întineri”.

DOOM

plămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plămădésc, imperf. 3 sg. plămădeá; conj. prez. 3 să plămădeáscă

plămădiți
PLĂMĂDÍ, plămădesc, vb. IV. 1. Intranz. A pregăti o plămădeală; p. ext. a frământa, manual sau mecanic, aluatul împreună cu plămădeala sau cu drojdia în vederea obținerii unui aluat omogen. ♦ P. ext. A face un amestec în vederea obținerii unui preparat; a pregăti, a prepara alimente. 2. Tranz. și refl. A (se) zămisli, a (se) făuri; fig. a (se) alcătui, a (se) forma. – Din sl. pomladiti „a întineri”.

DOOM

plămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plămădésc, imperf. 3 sg. plămădeá; conj. prez. 3 să plămădeáscă

plămădiți
PLĂMĂDIT², -Ă, plămădiți, -te, adj. (Despre aluat) Preparat din făină, apă și drojdie; fermentat. – V. plămădi.

plămădiții
PLĂMĂDIT², -Ă, plămădiți, -te, adj. (Despre aluat) Preparat din făină, apă și drojdie; fermentat. – V. plămădi.

plămădiților
PLĂMĂDIT², -Ă, plămădiți, -te, adj. (Despre aluat) Preparat din făină, apă și drojdie; fermentat. – V. plămădi.

plănci
PLÁNCĂ, plănci, s. f. Drum podit cu prăjini, pe care se transportă, prin alunecare, sub acțiunea greutății proprii, bușteni și alte feluri de lemn; uluc. – Din germ. Planke, ucr. planka.

DOOM

pláncă s. f., g.-d. art. plắncii; pl. plănci

plăncii
PLÁNCĂ, plănci, s. f. Drum podit cu prăjini, pe care se transportă, prin alunecare, sub acțiunea greutății proprii, bușteni și alte feluri de lemn; uluc. – Din germ. Planke, ucr. planka.

DOOM

pláncă s. f., g.-d. art. plắncii; pl. plănci

plăncile
PLÁNCĂ, plănci, s. f. Drum podit cu prăjini, pe care se transportă, prin alunecare, sub acțiunea greutății proprii, bușteni și alte feluri de lemn; uluc. – Din germ. Planke, ucr. planka.

DOOM

pláncă s. f., g.-d. art. plắncii; pl. plănci

plăncilor
PLÁNCĂ, plănci, s. f. Drum podit cu prăjini, pe care se transportă, prin alunecare, sub acțiunea greutății proprii, bușteni și alte feluri de lemn; uluc. – Din germ. Planke, ucr. planka.

DOOM

pláncă s. f., g.-d. art. plắncii; pl. plănci

plăntuța
PLĂNTÚȚĂ, plântuțe, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui plantă¹; plantă mică, tânără. Plantă¹ + suf. -uță.

DOOM

plăntúță (fam.) s. f., g.-d. art. plăntúței; pl. plăntúțe

plăntuțe
PLĂNTÚȚĂ, plântuțe, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui plantă¹; plantă mică, tânără. Plantă¹ + suf. -uță.

DOOM

plăntúță (fam.) s. f., g.-d. art. plăntúței; pl. plăntúțe

plăntuței
PLĂNTÚȚĂ, plântuțe, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui plantă¹; plantă mică, tânără. Plantă¹ + suf. -uță.

DOOM

plăntúță (fam.) s. f., g.-d. art. plăntúței; pl. plăntúțe

plăntuțele
PLĂNTÚȚĂ, plântuțe, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui plantă¹; plantă mică, tânără. Plantă¹ + suf. -uță.

DOOM

plăntúță (fam.) s. f., g.-d. art. plăntúței; pl. plăntúțe

plăntuțelor
PLĂNTÚȚĂ, plântuțe, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui plantă¹; plantă mică, tânără. Plantă¹ + suf. -uță.

DOOM

plăntúță (fam.) s. f., g.-d. art. plăntúței; pl. plăntúțe

plănui
PLĂNUÍ, plănuiesc, vb. IV. Tranz. A face planuri; a pregăti ceva (în minte) pentru viitor; p. ext. a pune la cale, a unelti, a urzi. ♦ A determina, a preciza, a stabili, a hotărî. – Plan + suf. -ui.

DOOM

plănuí (a ~) (a face planuri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plănuiésc, imperf. 3 sg. plănuiá; conj. prez. 3 să plănuiáscă

plănuia
PLĂNUÍ, plănuiesc, vb. IV. Tranz. A face planuri; a pregăti ceva (în minte) pentru viitor; p. ext. a pune la cale, a unelti, a urzi. ♦ A determina, a preciza, a stabili, a hotărî. – Plan + suf. -ui.

DOOM

plănuí (a ~) (a face planuri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plănuiésc, imperf. 3 sg. plănuiá; conj. prez. 3 să plănuiáscă

plănuiai
PLĂNUÍ, plănuiesc, vb. IV. Tranz. A face planuri; a pregăti ceva (în minte) pentru viitor; p. ext. a pune la cale, a unelti, a urzi. ♦ A determina, a preciza, a stabili, a hotărî. – Plan + suf. -ui.

DOOM

plănuí (a ~) (a face planuri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plănuiésc, imperf. 3 sg. plănuiá; conj. prez. 3 să plănuiáscă

plănuiam
PLĂNUÍ, plănuiesc, vb. IV. Tranz. A face planuri; a pregăti ceva (în minte) pentru viitor; p. ext. a pune la cale, a unelti, a urzi. ♦ A determina, a preciza, a stabili, a hotărî. – Plan + suf. -ui.

DOOM

plănuí (a ~) (a face planuri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plănuiésc, imperf. 3 sg. plănuiá; conj. prez. 3 să plănuiáscă

plănuiască
PLĂNUÍ, plănuiesc, vb. IV. Tranz. A face planuri; a pregăti ceva (în minte) pentru viitor; p. ext. a pune la cale, a unelti, a urzi. ♦ A determina, a preciza, a stabili, a hotărî. – Plan + suf. -ui.

DOOM

plănuí (a ~) (a face planuri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plănuiésc, imperf. 3 sg. plănuiá; conj. prez. 3 să plănuiáscă

plănuiau
PLĂNUÍ, plănuiesc, vb. IV. Tranz. A face planuri; a pregăti ceva (în minte) pentru viitor; p. ext. a pune la cale, a unelti, a urzi. ♦ A determina, a preciza, a stabili, a hotărî. – Plan + suf. -ui.

DOOM

plănuí (a ~) (a face planuri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plănuiésc, imperf. 3 sg. plănuiá; conj. prez. 3 să plănuiáscă

plănuiați
PLĂNUÍ, plănuiesc, vb. IV. Tranz. A face planuri; a pregăti ceva (în minte) pentru viitor; p. ext. a pune la cale, a unelti, a urzi. ♦ A determina, a preciza, a stabili, a hotărî. – Plan + suf. -ui.

DOOM

plănuí (a ~) (a face planuri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plănuiésc, imperf. 3 sg. plănuiá; conj. prez. 3 să plănuiáscă

plănuiesc
PLĂNUÍ, plănuiesc, vb. IV. Tranz. A face planuri; a pregăti ceva (în minte) pentru viitor; p. ext. a pune la cale, a unelti, a urzi. ♦ A determina, a preciza, a stabili, a hotărî. – Plan + suf. -ui.

DOOM

plănuí (a ~) (a face planuri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plănuiésc, imperf. 3 sg. plănuiá; conj. prez. 3 să plănuiáscă

plănuiește
PLĂNUÍ, plănuiesc, vb. IV. Tranz. A face planuri; a pregăti ceva (în minte) pentru viitor; p. ext. a pune la cale, a unelti, a urzi. ♦ A determina, a preciza, a stabili, a hotărî. – Plan + suf. -ui.

DOOM

plănuí (a ~) (a face planuri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plănuiésc, imperf. 3 sg. plănuiá; conj. prez. 3 să plănuiáscă

plănuiești
PLĂNUÍ, plănuiesc, vb. IV. Tranz. A face planuri; a pregăti ceva (în minte) pentru viitor; p. ext. a pune la cale, a unelti, a urzi. ♦ A determina, a preciza, a stabili, a hotărî. – Plan + suf. -ui.

DOOM

plănuí (a ~) (a face planuri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plănuiésc, imperf. 3 sg. plănuiá; conj. prez. 3 să plănuiáscă

plănuii
PLĂNUÍ, plănuiesc, vb. IV. Tranz. A face planuri; a pregăti ceva (în minte) pentru viitor; p. ext. a pune la cale, a unelti, a urzi. ♦ A determina, a preciza, a stabili, a hotărî. – Plan + suf. -ui.

DOOM

plănuí (a ~) (a face planuri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plănuiésc, imperf. 3 sg. plănuiá; conj. prez. 3 să plănuiáscă

plănuim
PLĂNUÍ, plănuiesc, vb. IV. Tranz. A face planuri; a pregăti ceva (în minte) pentru viitor; p. ext. a pune la cale, a unelti, a urzi. ♦ A determina, a preciza, a stabili, a hotărî. – Plan + suf. -ui.

DOOM

plănuí (a ~) (a face planuri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plănuiésc, imperf. 3 sg. plănuiá; conj. prez. 3 să plănuiáscă

plănuind
PLĂNUÍ, plănuiesc, vb. IV. Tranz. A face planuri; a pregăti ceva (în minte) pentru viitor; p. ext. a pune la cale, a unelti, a urzi. ♦ A determina, a preciza, a stabili, a hotărî. – Plan + suf. -ui.

DOOM

plănuí (a ~) (a face planuri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plănuiésc, imperf. 3 sg. plănuiá; conj. prez. 3 să plănuiáscă

plănuire
PLĂNUÍ, plănuiesc, vb. IV. Tranz. A face planuri; a pregăti ceva (în minte) pentru viitor; p. ext. a pune la cale, a unelti, a urzi. ♦ A determina, a preciza, a stabili, a hotărî. – Plan + suf. -ui.

DOOM

plănuí (a ~) (a face planuri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plănuiésc, imperf. 3 sg. plănuiá; conj. prez. 3 să plănuiáscă

plănuire
PLĂNUÍRE s. f. Acțiunea de a plănui și rezultatul ei. – V. plănui.

DOOM

plănuíre s. f., g.-d. art. plănuírii

plănuirea
PLĂNUÍRE s. f. Acțiunea de a plănui și rezultatul ei. – V. plănui.

DOOM

plănuíre s. f., g.-d. art. plănuírii

plănuiri
PLĂNUÍRE s. f. Acțiunea de a plănui și rezultatul ei. – V. plănui.

DOOM

plănuíre s. f., g.-d. art. plănuírii

plănuirii
PLĂNUÍRE s. f. Acțiunea de a plănui și rezultatul ei. – V. plănui.

DOOM

plănuíre s. f., g.-d. art. plănuírii

plănuirile
PLĂNUÍRE s. f. Acțiunea de a plănui și rezultatul ei. – V. plănui.

DOOM

plănuíre s. f., g.-d. art. plănuírii

plănuirilor
PLĂNUÍRE s. f. Acțiunea de a plănui și rezultatul ei. – V. plănui.

DOOM

plănuíre s. f., g.-d. art. plănuírii

plănuiră
PLĂNUÍ, plănuiesc, vb. IV. Tranz. A face planuri; a pregăti ceva (în minte) pentru viitor; p. ext. a pune la cale, a unelti, a urzi. ♦ A determina, a preciza, a stabili, a hotărî. – Plan + suf. -ui.

DOOM

plănuí (a ~) (a face planuri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plănuiésc, imperf. 3 sg. plănuiá; conj. prez. 3 să plănuiáscă

plănuirăm
PLĂNUÍ, plănuiesc, vb. IV. Tranz. A face planuri; a pregăti ceva (în minte) pentru viitor; p. ext. a pune la cale, a unelti, a urzi. ♦ A determina, a preciza, a stabili, a hotărî. – Plan + suf. -ui.

DOOM

plănuí (a ~) (a face planuri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plănuiésc, imperf. 3 sg. plănuiá; conj. prez. 3 să plănuiáscă

plănuirăți
PLĂNUÍ, plănuiesc, vb. IV. Tranz. A face planuri; a pregăti ceva (în minte) pentru viitor; p. ext. a pune la cale, a unelti, a urzi. ♦ A determina, a preciza, a stabili, a hotărî. – Plan + suf. -ui.

DOOM

plănuí (a ~) (a face planuri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plănuiésc, imperf. 3 sg. plănuiá; conj. prez. 3 să plănuiáscă

plănuise
PLĂNUÍ, plănuiesc, vb. IV. Tranz. A face planuri; a pregăti ceva (în minte) pentru viitor; p. ext. a pune la cale, a unelti, a urzi. ♦ A determina, a preciza, a stabili, a hotărî. – Plan + suf. -ui.

DOOM

plănuí (a ~) (a face planuri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plănuiésc, imperf. 3 sg. plănuiá; conj. prez. 3 să plănuiáscă

plănuisem
PLĂNUÍ, plănuiesc, vb. IV. Tranz. A face planuri; a pregăti ceva (în minte) pentru viitor; p. ext. a pune la cale, a unelti, a urzi. ♦ A determina, a preciza, a stabili, a hotărî. – Plan + suf. -ui.

DOOM

plănuí (a ~) (a face planuri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plănuiésc, imperf. 3 sg. plănuiá; conj. prez. 3 să plănuiáscă

plănuiseră
PLĂNUÍ, plănuiesc, vb. IV. Tranz. A face planuri; a pregăti ceva (în minte) pentru viitor; p. ext. a pune la cale, a unelti, a urzi. ♦ A determina, a preciza, a stabili, a hotărî. – Plan + suf. -ui.

DOOM

plănuí (a ~) (a face planuri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plănuiésc, imperf. 3 sg. plănuiá; conj. prez. 3 să plănuiáscă

plănuiserăm
PLĂNUÍ, plănuiesc, vb. IV. Tranz. A face planuri; a pregăti ceva (în minte) pentru viitor; p. ext. a pune la cale, a unelti, a urzi. ♦ A determina, a preciza, a stabili, a hotărî. – Plan + suf. -ui.

DOOM

plănuí (a ~) (a face planuri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plănuiésc, imperf. 3 sg. plănuiá; conj. prez. 3 să plănuiáscă

plănuiserăți
PLĂNUÍ, plănuiesc, vb. IV. Tranz. A face planuri; a pregăti ceva (în minte) pentru viitor; p. ext. a pune la cale, a unelti, a urzi. ♦ A determina, a preciza, a stabili, a hotărî. – Plan + suf. -ui.

DOOM

plănuí (a ~) (a face planuri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plănuiésc, imperf. 3 sg. plănuiá; conj. prez. 3 să plănuiáscă

plănuiseși
PLĂNUÍ, plănuiesc, vb. IV. Tranz. A face planuri; a pregăti ceva (în minte) pentru viitor; p. ext. a pune la cale, a unelti, a urzi. ♦ A determina, a preciza, a stabili, a hotărî. – Plan + suf. -ui.

DOOM

plănuí (a ~) (a face planuri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plănuiésc, imperf. 3 sg. plănuiá; conj. prez. 3 să plănuiáscă

plănuiseți
PLĂNUÍ, plănuiesc, vb. IV. Tranz. A face planuri; a pregăti ceva (în minte) pentru viitor; p. ext. a pune la cale, a unelti, a urzi. ♦ A determina, a preciza, a stabili, a hotărî. – Plan + suf. -ui.

DOOM

plănuí (a ~) (a face planuri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plănuiésc, imperf. 3 sg. plănuiá; conj. prez. 3 să plănuiáscă

plănuit
PLĂNUÍ, plănuiesc, vb. IV. Tranz. A face planuri; a pregăti ceva (în minte) pentru viitor; p. ext. a pune la cale, a unelti, a urzi. ♦ A determina, a preciza, a stabili, a hotărî. – Plan + suf. -ui.

DOOM

plănuí (a ~) (a face planuri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plănuiésc, imperf. 3 sg. plănuiá; conj. prez. 3 să plănuiáscă

plănuit
PLĂNUÍT, -Ă, plănuiți, -te, adj. Pregătit pentru viitor; pus la cale, uneltit, urzit. – V. plănui.

plănuiși
PLĂNUÍ, plănuiesc, vb. IV. Tranz. A face planuri; a pregăti ceva (în minte) pentru viitor; p. ext. a pune la cale, a unelti, a urzi. ♦ A determina, a preciza, a stabili, a hotărî. – Plan + suf. -ui.

DOOM

plănuí (a ~) (a face planuri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plănuiésc, imperf. 3 sg. plănuiá; conj. prez. 3 să plănuiáscă

plănuiți
PLĂNUÍ, plănuiesc, vb. IV. Tranz. A face planuri; a pregăti ceva (în minte) pentru viitor; p. ext. a pune la cale, a unelti, a urzi. ♦ A determina, a preciza, a stabili, a hotărî. – Plan + suf. -ui.

DOOM

plănuí (a ~) (a face planuri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plănuiésc, imperf. 3 sg. plănuiá; conj. prez. 3 să plănuiáscă

plăpomea
PLĂPOMEÁ, plăpomele, s. f. Plăpumioară. Copii mici in legănele, Boieri mari în plăpomele. MAT. FOLK. 609.

plăpumar
PLĂPUMÁR, plăpumari, s. m. Persoană care se ocupă cu confecționarea (și cu vânzarea) plăpumilor. – Plapumă + suf. -ar.

DOOM

plăpumár s. m., pl. plăpumári

plăpumari
PLĂPUMÁR, plăpumari, s. m. Persoană care se ocupă cu confecționarea (și cu vânzarea) plăpumilor. – Plapumă + suf. -ar.

DOOM

plăpumár s. m., pl. plăpumári

plăpumarii
PLĂPUMÁR, plăpumari, s. m. Persoană care se ocupă cu confecționarea (și cu vânzarea) plăpumilor. – Plapumă + suf. -ar.

DOOM

plăpumár s. m., pl. plăpumári

plăpumarilor
PLĂPUMÁR, plăpumari, s. m. Persoană care se ocupă cu confecționarea (și cu vânzarea) plăpumilor. – Plapumă + suf. -ar.

DOOM

plăpumár s. m., pl. plăpumári

plăpumarul
PLĂPUMÁR, plăpumari, s. m. Persoană care se ocupă cu confecționarea (și cu vânzarea) plăpumilor. – Plapumă + suf. -ar.

DOOM

plăpumár s. m., pl. plăpumári

plăpumarului
PLĂPUMÁR, plăpumari, s. m. Persoană care se ocupă cu confecționarea (și cu vânzarea) plăpumilor. – Plapumă + suf. -ar.

DOOM

plăpumár s. m., pl. plăpumári

plăpumi
PLÁPUMĂ, plăpumi, s. f. Învelitoare groasă, formată din două foi de pânză, de mătase, de stofă etc. între care se fixează prin cusături ornamentale un strat de lână, de puf sau de vată și care se folosește ca acoperitoare la dormit. ◊ Expr. Întinde-te cât ți-e (sau cât te ține) plapuma = nu acționa decât în limitele posibilităților tale. [Var.: plápomă s. f.] – Din ngr. páploma.

DOOM

plápumă s. f., g.-d. art. plắpumii; pl. plắpumi

plăpumii
PLÁPUMĂ, plăpumi, s. f. Învelitoare groasă, formată din două foi de pânză, de mătase, de stofă etc. între care se fixează prin cusături ornamentale un strat de lână, de puf sau de vată și care se folosește ca acoperitoare la dormit. ◊ Expr. Întinde-te cât ți-e (sau cât te ține) plapuma = nu acționa decât în limitele posibilităților tale. [Var.: plápomă s. f.] – Din ngr. páploma.

DOOM

plápumă s. f., g.-d. art. plắpumii; pl. plắpumi

plăpumile
PLÁPUMĂ, plăpumi, s. f. Învelitoare groasă, formată din două foi de pânză, de mătase, de stofă etc. între care se fixează prin cusături ornamentale un strat de lână, de puf sau de vată și care se folosește ca acoperitoare la dormit. ◊ Expr. Întinde-te cât ți-e (sau cât te ține) plapuma = nu acționa decât în limitele posibilităților tale. [Var.: plápomă s. f.] – Din ngr. páploma.

DOOM

plápumă s. f., g.-d. art. plắpumii; pl. plắpumi

plăpumilor
PLÁPUMĂ, plăpumi, s. f. Învelitoare groasă, formată din două foi de pânză, de mătase, de stofă etc. între care se fixează prin cusături ornamentale un strat de lână, de puf sau de vată și care se folosește ca acoperitoare la dormit. ◊ Expr. Întinde-te cât ți-e (sau cât te ține) plapuma = nu acționa decât în limitele posibilităților tale. [Var.: plápomă s. f.] – Din ngr. páploma.

DOOM

plápumă s. f., g.-d. art. plắpumii; pl. plắpumi

plăpumioara
PLĂPUMIOÁRĂ, plăpumioare, s. f. Diminutiv al lui plapumă; plăpumiță. – Plapumă + suf. -ioară.

DOOM

plăpumioáră (-mioa-) s. f., g.-d. art. plăpumioárei; pl. plăpumioáre

plăpumioare
PLĂPUMIOÁRĂ, plăpumioare, s. f. Diminutiv al lui plapumă; plăpumiță. – Plapumă + suf. -ioară.

DOOM

plăpumioáră (-mioa-) s. f., g.-d. art. plăpumioárei; pl. plăpumioáre

plăpumioarei
PLĂPUMIOÁRĂ, plăpumioare, s. f. Diminutiv al lui plapumă; plăpumiță. – Plapumă + suf. -ioară.

DOOM

plăpumioáră (-mioa-) s. f., g.-d. art. plăpumioárei; pl. plăpumioáre

plăpumioarele
PLĂPUMIOÁRĂ, plăpumioare, s. f. Diminutiv al lui plapumă; plăpumiță. – Plapumă + suf. -ioară.

DOOM

plăpumioáră (-mioa-) s. f., g.-d. art. plăpumioárei; pl. plăpumioáre

plăpumioarelor
PLĂPUMIOÁRĂ, plăpumioare, s. f. Diminutiv al lui plapumă; plăpumiță. – Plapumă + suf. -ioară.

DOOM

plăpumioáră (-mioa-) s. f., g.-d. art. plăpumioárei; pl. plăpumioáre

plăpumița
PLĂPUMÍȚĂ, plăpumiie, s. f. (Rar) Plăpumioară. – Plapumă + suf. -iță.

DOOM

plăpumíță (rar) s. f., g.-d. art. plăpumíței; pl. plăpumíțe

plăpumițe
PLĂPUMÍȚĂ, plăpumiie, s. f. (Rar) Plăpumioară. – Plapumă + suf. -iță.

DOOM

plăpumíță (rar) s. f., g.-d. art. plăpumíței; pl. plăpumíțe

plăpumiței
PLĂPUMÍȚĂ, plăpumiie, s. f. (Rar) Plăpumioară. – Plapumă + suf. -iță.

DOOM

plăpumíță (rar) s. f., g.-d. art. plăpumíței; pl. plăpumíțe

plăpumițele
PLĂPUMÍȚĂ, plăpumiie, s. f. (Rar) Plăpumioară. – Plapumă + suf. -iță.

DOOM

plăpumíță (rar) s. f., g.-d. art. plăpumíței; pl. plăpumíțe

plăpumițelor
PLĂPUMÍȚĂ, plăpumiie, s. f. (Rar) Plăpumioară. – Plapumă + suf. -iță.

DOOM

plăpumíță (rar) s. f., g.-d. art. plăpumíței; pl. plăpumíțe

plăpumăreasa
PLĂPUMĂREÁSĂ, plăpumărese, s. f. Femeie care se ocupă cu confecționarea (și cu vânzarea) plăpumilor; soție de plăpumar. – Plăpumar + suf. -easă.

DOOM

plăpumăreásă s. f., g.-d. art. plăpumărései; pl. plăpumărése

plăpumărese
PLĂPUMĂREÁSĂ, plăpumărese, s. f. Femeie care se ocupă cu confecționarea (și cu vânzarea) plăpumilor; soție de plăpumar. – Plăpumar + suf. -easă.

DOOM

plăpumăreásă s. f., g.-d. art. plăpumărései; pl. plăpumărése

plăpumăresei
PLĂPUMĂREÁSĂ, plăpumărese, s. f. Femeie care se ocupă cu confecționarea (și cu vânzarea) plăpumilor; soție de plăpumar. – Plăpumar + suf. -easă.

DOOM

plăpumăreásă s. f., g.-d. art. plăpumărései; pl. plăpumărése

plăpumăresele
PLĂPUMĂREÁSĂ, plăpumărese, s. f. Femeie care se ocupă cu confecționarea (și cu vânzarea) plăpumilor; soție de plăpumar. – Plăpumar + suf. -easă.

DOOM

plăpumăreásă s. f., g.-d. art. plăpumărései; pl. plăpumărése

plăpumăreselor
PLĂPUMĂREÁSĂ, plăpumărese, s. f. Femeie care se ocupă cu confecționarea (și cu vânzarea) plăpumilor; soție de plăpumar. – Plăpumar + suf. -easă.

DOOM

plăpumăreásă s. f., g.-d. art. plăpumărései; pl. plăpumărése

plăpumăria
PLĂPUMĂRÍE, (2) plăpumării, s. f. 1. Meseria plăpumarului. 2. Atelierul, prăvălia plăpumarului. – Plăpumar + suf. -ie.

DOOM

plăpumăríe s. f., art. plăpumăría, g.-d. art. plăpumăríei; (ateliere, prăvălii) pl. plăpumăríi, art. plăpumăríile

plăpumărie
PLĂPUMĂRÍE, (2) plăpumării, s. f. 1. Meseria plăpumarului. 2. Atelierul, prăvălia plăpumarului. – Plăpumar + suf. -ie.

DOOM

plăpumăríe s. f., art. plăpumăría, g.-d. art. plăpumăríei; (ateliere, prăvălii) pl. plăpumăríi, art. plăpumăríile

plăpumăriei
PLĂPUMĂRÍE, (2) plăpumării, s. f. 1. Meseria plăpumarului. 2. Atelierul, prăvălia plăpumarului. – Plăpumar + suf. -ie.

DOOM

plăpumăríe s. f., art. plăpumăría, g.-d. art. plăpumăríei; (ateliere, prăvălii) pl. plăpumăríi, art. plăpumăríile

plăpumării
PLĂPUMĂRÍE, (2) plăpumării, s. f. 1. Meseria plăpumarului. 2. Atelierul, prăvălia plăpumarului. – Plăpumar + suf. -ie.

DOOM

plăpumăríe s. f., art. plăpumăría, g.-d. art. plăpumăríei; (ateliere, prăvălii) pl. plăpumăríi, art. plăpumăríile

plăpumăriile
PLĂPUMĂRÍE, (2) plăpumării, s. f. 1. Meseria plăpumarului. 2. Atelierul, prăvălia plăpumarului. – Plăpumar + suf. -ie.

DOOM

plăpumăríe s. f., art. plăpumăría, g.-d. art. plăpumăríei; (ateliere, prăvălii) pl. plăpumăríi, art. plăpumăríile

plăpumăriilor
PLĂPUMĂRÍE, (2) plăpumării, s. f. 1. Meseria plăpumarului. 2. Atelierul, prăvălia plăpumarului. – Plăpumar + suf. -ie.

DOOM

plăpumăríe s. f., art. plăpumăría, g.-d. art. plăpumăríei; (ateliere, prăvălii) pl. plăpumăríi, art. plăpumăríile

plăpând
PLĂPẤND, -Ă, plăpânzi, -de, adj. 1. (Despre ființe) Lipsit de rezistență, de vitalitate; debil, firav; p. ext. fragil, delicat, fin. 2. (Despre plante) Nedezvoltat; lipsit de sevă, gingaș, delicat. 3. Fig. Care se lasă ușor impresionat; sensibil. – Lat. *palpabundus.

DOOM

plăpấnd adj. m., pl. plăpấnzi; f. plăpấndă, pl. plăpấnde

plăpânda
PLĂPẤND, -Ă, plăpânzi, -de, adj. 1. (Despre ființe) Lipsit de rezistență, de vitalitate; debil, firav; p. ext. fragil, delicat, fin. 2. (Despre plante) Nedezvoltat; lipsit de sevă, gingaș, delicat. 3. Fig. Care se lasă ușor impresionat; sensibil. – Lat. *palpabundus.

DOOM

plăpấnd adj. m., pl. plăpấnzi; f. plăpấndă, pl. plăpấnde

plăpânde
PLĂPẤND, -Ă, plăpânzi, -de, adj. 1. (Despre ființe) Lipsit de rezistență, de vitalitate; debil, firav; p. ext. fragil, delicat, fin. 2. (Despre plante) Nedezvoltat; lipsit de sevă, gingaș, delicat. 3. Fig. Care se lasă ușor impresionat; sensibil. – Lat. *palpabundus.

DOOM

plăpấnd adj. m., pl. plăpấnzi; f. plăpấndă, pl. plăpấnde

plăpândei
PLĂPẤND, -Ă, plăpânzi, -de, adj. 1. (Despre ființe) Lipsit de rezistență, de vitalitate; debil, firav; p. ext. fragil, delicat, fin. 2. (Despre plante) Nedezvoltat; lipsit de sevă, gingaș, delicat. 3. Fig. Care se lasă ușor impresionat; sensibil. – Lat. *palpabundus.

DOOM

plăpấnd adj. m., pl. plăpấnzi; f. plăpấndă, pl. plăpấnde

plăpândele
PLĂPẤND, -Ă, plăpânzi, -de, adj. 1. (Despre ființe) Lipsit de rezistență, de vitalitate; debil, firav; p. ext. fragil, delicat, fin. 2. (Despre plante) Nedezvoltat; lipsit de sevă, gingaș, delicat. 3. Fig. Care se lasă ușor impresionat; sensibil. – Lat. *palpabundus.

DOOM

plăpấnd adj. m., pl. plăpấnzi; f. plăpấndă, pl. plăpấnde

plăpândelor
PLĂPẤND, -Ă, plăpânzi, -de, adj. 1. (Despre ființe) Lipsit de rezistență, de vitalitate; debil, firav; p. ext. fragil, delicat, fin. 2. (Despre plante) Nedezvoltat; lipsit de sevă, gingaș, delicat. 3. Fig. Care se lasă ușor impresionat; sensibil. – Lat. *palpabundus.

DOOM

plăpấnd adj. m., pl. plăpấnzi; f. plăpấndă, pl. plăpấnde

plăpândul
PLĂPẤND, -Ă, plăpânzi, -de, adj. 1. (Despre ființe) Lipsit de rezistență, de vitalitate; debil, firav; p. ext. fragil, delicat, fin. 2. (Despre plante) Nedezvoltat; lipsit de sevă, gingaș, delicat. 3. Fig. Care se lasă ușor impresionat; sensibil. – Lat. *palpabundus.

DOOM

plăpấnd adj. m., pl. plăpấnzi; f. plăpấndă, pl. plăpấnde

plăpândului
PLĂPẤND, -Ă, plăpânzi, -de, adj. 1. (Despre ființe) Lipsit de rezistență, de vitalitate; debil, firav; p. ext. fragil, delicat, fin. 2. (Despre plante) Nedezvoltat; lipsit de sevă, gingaș, delicat. 3. Fig. Care se lasă ușor impresionat; sensibil. – Lat. *palpabundus.

DOOM

plăpấnd adj. m., pl. plăpấnzi; f. plăpấndă, pl. plăpấnde

plăpânzi
PLĂPẤND, -Ă, plăpânzi, -de, adj. 1. (Despre ființe) Lipsit de rezistență, de vitalitate; debil, firav; p. ext. fragil, delicat, fin. 2. (Despre plante) Nedezvoltat; lipsit de sevă, gingaș, delicat. 3. Fig. Care se lasă ușor impresionat; sensibil. – Lat. *palpabundus.

DOOM

plăpấnd adj. m., pl. plăpấnzi; f. plăpấndă, pl. plăpấnde

plăpânzii
PLĂPẤND, -Ă, plăpânzi, -de, adj. 1. (Despre ființe) Lipsit de rezistență, de vitalitate; debil, firav; p. ext. fragil, delicat, fin. 2. (Despre plante) Nedezvoltat; lipsit de sevă, gingaș, delicat. 3. Fig. Care se lasă ușor impresionat; sensibil. – Lat. *palpabundus.

DOOM

plăpấnd adj. m., pl. plăpấnzi; f. plăpấndă, pl. plăpấnde

plăpânzilor
PLĂPẤND, -Ă, plăpânzi, -de, adj. 1. (Despre ființe) Lipsit de rezistență, de vitalitate; debil, firav; p. ext. fragil, delicat, fin. 2. (Despre plante) Nedezvoltat; lipsit de sevă, gingaș, delicat. 3. Fig. Care se lasă ușor impresionat; sensibil. – Lat. *palpabundus.

DOOM

plăpấnd adj. m., pl. plăpấnzi; f. plăpấndă, pl. plăpấnde

plăpînd
PLĂPẤND, -Ă, plăpânzi, -de, adj. 1. (Despre ființe) Lipsit de rezistență, de vitalitate; debil, firav; p. ext. fragil, delicat, fin. 2. (Despre plante) Nedezvoltat; lipsit de sevă, gingaș, delicat. 3. Fig. Care se lasă ușor impresionat; sensibil. – Lat. *palpabundus.

DOOM

plăpấnd adj. m., pl. plăpấnzi; f. plăpấndă, pl. plăpấnde

plăpînda
PLĂPẤND, -Ă, plăpânzi, -de, adj. 1. (Despre ființe) Lipsit de rezistență, de vitalitate; debil, firav; p. ext. fragil, delicat, fin. 2. (Despre plante) Nedezvoltat; lipsit de sevă, gingaș, delicat. 3. Fig. Care se lasă ușor impresionat; sensibil. – Lat. *palpabundus.

DOOM

plăpấnd adj. m., pl. plăpấnzi; f. plăpấndă, pl. plăpấnde

plăpînde
PLĂPẤND, -Ă, plăpânzi, -de, adj. 1. (Despre ființe) Lipsit de rezistență, de vitalitate; debil, firav; p. ext. fragil, delicat, fin. 2. (Despre plante) Nedezvoltat; lipsit de sevă, gingaș, delicat. 3. Fig. Care se lasă ușor impresionat; sensibil. – Lat. *palpabundus.

DOOM

plăpấnd adj. m., pl. plăpấnzi; f. plăpấndă, pl. plăpấnde

plăpîndei
PLĂPẤND, -Ă, plăpânzi, -de, adj. 1. (Despre ființe) Lipsit de rezistență, de vitalitate; debil, firav; p. ext. fragil, delicat, fin. 2. (Despre plante) Nedezvoltat; lipsit de sevă, gingaș, delicat. 3. Fig. Care se lasă ușor impresionat; sensibil. – Lat. *palpabundus.

DOOM

plăpấnd adj. m., pl. plăpấnzi; f. plăpấndă, pl. plăpấnde

plăpîndele
PLĂPẤND, -Ă, plăpânzi, -de, adj. 1. (Despre ființe) Lipsit de rezistență, de vitalitate; debil, firav; p. ext. fragil, delicat, fin. 2. (Despre plante) Nedezvoltat; lipsit de sevă, gingaș, delicat. 3. Fig. Care se lasă ușor impresionat; sensibil. – Lat. *palpabundus.

DOOM

plăpấnd adj. m., pl. plăpấnzi; f. plăpấndă, pl. plăpấnde

plăpîndelor
PLĂPẤND, -Ă, plăpânzi, -de, adj. 1. (Despre ființe) Lipsit de rezistență, de vitalitate; debil, firav; p. ext. fragil, delicat, fin. 2. (Despre plante) Nedezvoltat; lipsit de sevă, gingaș, delicat. 3. Fig. Care se lasă ușor impresionat; sensibil. – Lat. *palpabundus.

DOOM

plăpấnd adj. m., pl. plăpấnzi; f. plăpấndă, pl. plăpấnde

plăpîndul
PLĂPẤND, -Ă, plăpânzi, -de, adj. 1. (Despre ființe) Lipsit de rezistență, de vitalitate; debil, firav; p. ext. fragil, delicat, fin. 2. (Despre plante) Nedezvoltat; lipsit de sevă, gingaș, delicat. 3. Fig. Care se lasă ușor impresionat; sensibil. – Lat. *palpabundus.

DOOM

plăpấnd adj. m., pl. plăpấnzi; f. plăpấndă, pl. plăpấnde

plăpîndului
PLĂPẤND, -Ă, plăpânzi, -de, adj. 1. (Despre ființe) Lipsit de rezistență, de vitalitate; debil, firav; p. ext. fragil, delicat, fin. 2. (Despre plante) Nedezvoltat; lipsit de sevă, gingaș, delicat. 3. Fig. Care se lasă ușor impresionat; sensibil. – Lat. *palpabundus.

DOOM

plăpấnd adj. m., pl. plăpấnzi; f. plăpấndă, pl. plăpấnde

plăpînzi
PLĂPẤND, -Ă, plăpânzi, -de, adj. 1. (Despre ființe) Lipsit de rezistență, de vitalitate; debil, firav; p. ext. fragil, delicat, fin. 2. (Despre plante) Nedezvoltat; lipsit de sevă, gingaș, delicat. 3. Fig. Care se lasă ușor impresionat; sensibil. – Lat. *palpabundus.

DOOM

plăpấnd adj. m., pl. plăpấnzi; f. plăpấndă, pl. plăpấnde

plăpînzii
PLĂPẤND, -Ă, plăpânzi, -de, adj. 1. (Despre ființe) Lipsit de rezistență, de vitalitate; debil, firav; p. ext. fragil, delicat, fin. 2. (Despre plante) Nedezvoltat; lipsit de sevă, gingaș, delicat. 3. Fig. Care se lasă ușor impresionat; sensibil. – Lat. *palpabundus.

DOOM

plăpấnd adj. m., pl. plăpấnzi; f. plăpấndă, pl. plăpấnde

plăpînzilor
PLĂPẤND, -Ă, plăpânzi, -de, adj. 1. (Despre ființe) Lipsit de rezistență, de vitalitate; debil, firav; p. ext. fragil, delicat, fin. 2. (Despre plante) Nedezvoltat; lipsit de sevă, gingaș, delicat. 3. Fig. Care se lasă ușor impresionat; sensibil. – Lat. *palpabundus.

DOOM

plăpấnd adj. m., pl. plăpấnzi; f. plăpấndă, pl. plăpấnde

plăsa
plăsá (-séz, -át), vb. – A aplauda. Lat. plausus, probabil prin intermediul unei forme verbale *plausāre (Drăganu, Trnasilvania, XLIII, 157; Pușcariu, Dacor., I, 411; REW 6587; Rosetti, I, 67). Der. din sb. plesati „a dansa” ‹ sl. plęsati (Tiktin; Candrea) nu e probabilă; în acest caz, Coresi nu putea scrie: să plăsem cu mîinile. Sec. XVII, înv.

plăsare
plăsá (-séz, -át), vb. – A aplauda. Lat. plausus, probabil prin intermediul unei forme verbale *plausāre (Drăganu, Trnasilvania, XLIII, 157; Pușcariu, Dacor., I, 411; REW 6587; Rosetti, I, 67). Der. din sb. plesati „a dansa” ‹ sl. plęsati (Tiktin; Candrea) nu e probabilă; în acest caz, Coresi nu putea scrie: să plăsem cu mîinile. Sec. XVII, înv.

plăsea
PRĂSEÁ s. f. v. plăsea.

DOOM

plăseá s. f., g.-d. art. plăsélei; pl. plăséle, art. plăsélele

plăseaua
PRĂSEÁ s. f. v. plăsea.

DOOM

plăseá s. f., g.-d. art. plăsélei; pl. plăséle, art. plăsélele

plăsela
PLĂSELÁ, plăselez, vb. I. Tranz. (Rar) A pune plăsele la un cuțit. (Cu pronunțare regională) Cuțit, cuțitașule, De cînd te-am alămat Și te-am plăsălat.. Nici o slujbă nu ți-am dat. MAT. FOLK. 691.

plăselai
PLĂSELÁ, plăselez, vb. I. Tranz. (Rar) A pune plăsele la un cuțit. (Cu pronunțare regională) Cuțit, cuțitașule, De cînd te-am alămat Și te-am plăsălat.. Nici o slujbă nu ți-am dat. MAT. FOLK. 691.

plăselam
PLĂSELÁ, plăselez, vb. I. Tranz. (Rar) A pune plăsele la un cuțit. (Cu pronunțare regională) Cuțit, cuțitașule, De cînd te-am alămat Și te-am plăsălat.. Nici o slujbă nu ți-am dat. MAT. FOLK. 691.

plăselare
PLĂSELÁ, plăselez, vb. I. Tranz. (Rar) A pune plăsele la un cuțit. (Cu pronunțare regională) Cuțit, cuțitașule, De cînd te-am alămat Și te-am plăsălat.. Nici o slujbă nu ți-am dat. MAT. FOLK. 691.

plăselară
PLĂSELÁ, plăselez, vb. I. Tranz. (Rar) A pune plăsele la un cuțit. (Cu pronunțare regională) Cuțit, cuțitașule, De cînd te-am alămat Și te-am plăsălat.. Nici o slujbă nu ți-am dat. MAT. FOLK. 691.

plăselarăm
PLĂSELÁ, plăselez, vb. I. Tranz. (Rar) A pune plăsele la un cuțit. (Cu pronunțare regională) Cuțit, cuțitașule, De cînd te-am alămat Și te-am plăsălat.. Nici o slujbă nu ți-am dat. MAT. FOLK. 691.

plăselarăți
PLĂSELÁ, plăselez, vb. I. Tranz. (Rar) A pune plăsele la un cuțit. (Cu pronunțare regională) Cuțit, cuțitașule, De cînd te-am alămat Și te-am plăsălat.. Nici o slujbă nu ți-am dat. MAT. FOLK. 691.

plăselase
PLĂSELÁ, plăselez, vb. I. Tranz. (Rar) A pune plăsele la un cuțit. (Cu pronunțare regională) Cuțit, cuțitașule, De cînd te-am alămat Și te-am plăsălat.. Nici o slujbă nu ți-am dat. MAT. FOLK. 691.

plăselasem
PLĂSELÁ, plăselez, vb. I. Tranz. (Rar) A pune plăsele la un cuțit. (Cu pronunțare regională) Cuțit, cuțitașule, De cînd te-am alămat Și te-am plăsălat.. Nici o slujbă nu ți-am dat. MAT. FOLK. 691.

plăselaseră
PLĂSELÁ, plăselez, vb. I. Tranz. (Rar) A pune plăsele la un cuțit. (Cu pronunțare regională) Cuțit, cuțitașule, De cînd te-am alămat Și te-am plăsălat.. Nici o slujbă nu ți-am dat. MAT. FOLK. 691.

plăselaserăm
PLĂSELÁ, plăselez, vb. I. Tranz. (Rar) A pune plăsele la un cuțit. (Cu pronunțare regională) Cuțit, cuțitașule, De cînd te-am alămat Și te-am plăsălat.. Nici o slujbă nu ți-am dat. MAT. FOLK. 691.

plăselaserăți
PLĂSELÁ, plăselez, vb. I. Tranz. (Rar) A pune plăsele la un cuțit. (Cu pronunțare regională) Cuțit, cuțitașule, De cînd te-am alămat Și te-am plăsălat.. Nici o slujbă nu ți-am dat. MAT. FOLK. 691.

plăselaseși
PLĂSELÁ, plăselez, vb. I. Tranz. (Rar) A pune plăsele la un cuțit. (Cu pronunțare regională) Cuțit, cuțitașule, De cînd te-am alămat Și te-am plăsălat.. Nici o slujbă nu ți-am dat. MAT. FOLK. 691.

plăselaseți
PLĂSELÁ, plăselez, vb. I. Tranz. (Rar) A pune plăsele la un cuțit. (Cu pronunțare regională) Cuțit, cuțitașule, De cînd te-am alămat Și te-am plăsălat.. Nici o slujbă nu ți-am dat. MAT. FOLK. 691.

plăselat
PLĂSELÁ, plăselez, vb. I. Tranz. (Rar) A pune plăsele la un cuțit. (Cu pronunțare regională) Cuțit, cuțitașule, De cînd te-am alămat Și te-am plăsălat.. Nici o slujbă nu ți-am dat. MAT. FOLK. 691.

plăselat
PLĂSELÁ, plăselez, vb. I. Tranz. (Rar) A pune plăsele la un cuțit. – Din plăsele (pl. lui plăsea).

plăselau
PLĂSELÁ, plăselez, vb. I. Tranz. (Rar) A pune plăsele la un cuțit. (Cu pronunțare regională) Cuțit, cuțitașule, De cînd te-am alămat Și te-am plăsălat.. Nici o slujbă nu ți-am dat. MAT. FOLK. 691.

plăselași
PLĂSELÁ, plăselez, vb. I. Tranz. (Rar) A pune plăsele la un cuțit. (Cu pronunțare regională) Cuțit, cuțitașule, De cînd te-am alămat Și te-am plăsălat.. Nici o slujbă nu ți-am dat. MAT. FOLK. 691.

plăselați
PLĂSELÁ, plăselez, vb. I. Tranz. (Rar) A pune plăsele la un cuțit. (Cu pronunțare regională) Cuțit, cuțitașule, De cînd te-am alămat Și te-am plăsălat.. Nici o slujbă nu ți-am dat. MAT. FOLK. 691.

plăsele
PRĂSEÁ s. f. v. plăsea.

DOOM

plăseá s. f., g.-d. art. plăsélei; pl. plăséle, art. plăsélele

plăselează
PLĂSELÁ, plăselez, vb. I. Tranz. (Rar) A pune plăsele la un cuțit. (Cu pronunțare regională) Cuțit, cuțitașule, De cînd te-am alămat Și te-am plăsălat.. Nici o slujbă nu ți-am dat. MAT. FOLK. 691.

plăselei
PRĂSEÁ s. f. v. plăsea.

DOOM

plăseá s. f., g.-d. art. plăsélei; pl. plăséle, art. plăsélele

plăselele
PRĂSEÁ s. f. v. plăsea.

DOOM

plăseá s. f., g.-d. art. plăsélei; pl. plăséle, art. plăsélele

plăselelor
PRĂSEÁ s. f. v. plăsea.

DOOM

plăseá s. f., g.-d. art. plăsélei; pl. plăséle, art. plăsélele

plăselez
PLĂSELÁ, plăselez, vb. I. Tranz. (Rar) A pune plăsele la un cuțit. (Cu pronunțare regională) Cuțit, cuțitașule, De cînd te-am alămat Și te-am plăsălat.. Nici o slujbă nu ți-am dat. MAT. FOLK. 691.

plăseleze
PLĂSELÁ, plăselez, vb. I. Tranz. (Rar) A pune plăsele la un cuțit. (Cu pronunțare regională) Cuțit, cuțitașule, De cînd te-am alămat Și te-am plăsălat.. Nici o slujbă nu ți-am dat. MAT. FOLK. 691.

plăselezi
PLĂSELÁ, plăselez, vb. I. Tranz. (Rar) A pune plăsele la un cuțit. (Cu pronunțare regională) Cuțit, cuțitașule, De cînd te-am alămat Și te-am plăsălat.. Nici o slujbă nu ți-am dat. MAT. FOLK. 691.

plăselând
PLĂSELÁ, plăselez, vb. I. Tranz. (Rar) A pune plăsele la un cuțit. (Cu pronunțare regională) Cuțit, cuțitașule, De cînd te-am alămat Și te-am plăsălat.. Nici o slujbă nu ți-am dat. MAT. FOLK. 691.

plăselînd
PLĂSELÁ, plăselez, vb. I. Tranz. (Rar) A pune plăsele la un cuțit. (Cu pronunțare regională) Cuțit, cuțitașule, De cînd te-am alămat Și te-am plăsălat.. Nici o slujbă nu ți-am dat. MAT. FOLK. 691.

plăsmui
PLĂZMUÍ vb. IV v. plăsmui.

DOOM

plăsmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plăsmuiésc, imperf. 3 sg. plăsmuiá; conj. prez. 3 să plăsmuiáscă

plăsmuia
PLĂZMUÍ vb. IV v. plăsmui.

DOOM

plăsmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plăsmuiésc, imperf. 3 sg. plăsmuiá; conj. prez. 3 să plăsmuiáscă

plăsmuiai
PLĂZMUÍ vb. IV v. plăsmui.

DOOM

plăsmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plăsmuiésc, imperf. 3 sg. plăsmuiá; conj. prez. 3 să plăsmuiáscă

plăsmuiam
PLĂZMUÍ vb. IV v. plăsmui.

DOOM

plăsmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plăsmuiésc, imperf. 3 sg. plăsmuiá; conj. prez. 3 să plăsmuiáscă

plăsmuiască
PLĂZMUÍ vb. IV v. plăsmui.

DOOM

plăsmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plăsmuiésc, imperf. 3 sg. plăsmuiá; conj. prez. 3 să plăsmuiáscă

plăsmuiau
PLĂZMUÍ vb. IV v. plăsmui.

DOOM

plăsmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plăsmuiésc, imperf. 3 sg. plăsmuiá; conj. prez. 3 să plăsmuiáscă

plăsmuiați
PLĂZMUÍ vb. IV v. plăsmui.

DOOM

plăsmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plăsmuiésc, imperf. 3 sg. plăsmuiá; conj. prez. 3 să plăsmuiáscă

plăsmuiesc
PLĂZMUÍ vb. IV v. plăsmui.

DOOM

plăsmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plăsmuiésc, imperf. 3 sg. plăsmuiá; conj. prez. 3 să plăsmuiáscă

plăsmuiește
PLĂZMUÍ vb. IV v. plăsmui.

DOOM

plăsmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plăsmuiésc, imperf. 3 sg. plăsmuiá; conj. prez. 3 să plăsmuiáscă

plăsmuiești
PLĂZMUÍ vb. IV v. plăsmui.

DOOM

plăsmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plăsmuiésc, imperf. 3 sg. plăsmuiá; conj. prez. 3 să plăsmuiáscă

plăsmuii
PLĂZMUÍ vb. IV v. plăsmui.

DOOM

plăsmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plăsmuiésc, imperf. 3 sg. plăsmuiá; conj. prez. 3 să plăsmuiáscă

plăsmuim
PLĂZMUÍ vb. IV v. plăsmui.

DOOM

plăsmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plăsmuiésc, imperf. 3 sg. plăsmuiá; conj. prez. 3 să plăsmuiáscă

plăsmuind
PLĂZMUÍ vb. IV v. plăsmui.

DOOM

plăsmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plăsmuiésc, imperf. 3 sg. plăsmuiá; conj. prez. 3 să plăsmuiáscă

plăsmuire
PLĂZMUÍ vb. IV v. plăsmui.

DOOM

plăsmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plăsmuiésc, imperf. 3 sg. plăsmuiá; conj. prez. 3 să plăsmuiáscă

plăsmuire
PLĂZMUÍRE s. f. v. plăsmuire.

DOOM

plăsmuíre s. f., g.-d. art. plăsmuírii; pl. plăsmuíri

plăsmuirea
PLĂZMUÍRE s. f. v. plăsmuire.

DOOM

plăsmuíre s. f., g.-d. art. plăsmuírii; pl. plăsmuíri

plăsmuiri
PLĂZMUÍRE s. f. v. plăsmuire.

DOOM

plăsmuíre s. f., g.-d. art. plăsmuírii; pl. plăsmuíri

plăsmuirii
PLĂZMUÍRE s. f. v. plăsmuire.

DOOM

plăsmuíre s. f., g.-d. art. plăsmuírii; pl. plăsmuíri

plăsmuirile
PLĂZMUÍRE s. f. v. plăsmuire.

DOOM

plăsmuíre s. f., g.-d. art. plăsmuírii; pl. plăsmuíri

plăsmuirilor
PLĂZMUÍRE s. f. v. plăsmuire.

DOOM

plăsmuíre s. f., g.-d. art. plăsmuírii; pl. plăsmuíri

plăsmuiră
PLĂZMUÍ vb. IV v. plăsmui.

DOOM

plăsmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plăsmuiésc, imperf. 3 sg. plăsmuiá; conj. prez. 3 să plăsmuiáscă

plăsmuirăm
PLĂZMUÍ vb. IV v. plăsmui.

DOOM

plăsmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plăsmuiésc, imperf. 3 sg. plăsmuiá; conj. prez. 3 să plăsmuiáscă

plăsmuirăți
PLĂZMUÍ vb. IV v. plăsmui.

DOOM

plăsmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plăsmuiésc, imperf. 3 sg. plăsmuiá; conj. prez. 3 să plăsmuiáscă

plăsmuise
PLĂZMUÍ vb. IV v. plăsmui.

DOOM

plăsmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plăsmuiésc, imperf. 3 sg. plăsmuiá; conj. prez. 3 să plăsmuiáscă

plăsmuisem
PLĂZMUÍ vb. IV v. plăsmui.

DOOM

plăsmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plăsmuiésc, imperf. 3 sg. plăsmuiá; conj. prez. 3 să plăsmuiáscă

plăsmuiseră
PLĂZMUÍ vb. IV v. plăsmui.

DOOM

plăsmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plăsmuiésc, imperf. 3 sg. plăsmuiá; conj. prez. 3 să plăsmuiáscă

plăsmuiserăm
PLĂZMUÍ vb. IV v. plăsmui.

DOOM

plăsmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plăsmuiésc, imperf. 3 sg. plăsmuiá; conj. prez. 3 să plăsmuiáscă

plăsmuiserăți
PLĂZMUÍ vb. IV v. plăsmui.

DOOM

plăsmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plăsmuiésc, imperf. 3 sg. plăsmuiá; conj. prez. 3 să plăsmuiáscă

plăsmuiseși
PLĂZMUÍ vb. IV v. plăsmui.

DOOM

plăsmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plăsmuiésc, imperf. 3 sg. plăsmuiá; conj. prez. 3 să plăsmuiáscă

plăsmuiseți
PLĂZMUÍ vb. IV v. plăsmui.

DOOM

plăsmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plăsmuiésc, imperf. 3 sg. plăsmuiá; conj. prez. 3 să plăsmuiáscă

plăsmuit
PLĂZMUÍ vb. IV v. plăsmui.

DOOM

plăsmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plăsmuiésc, imperf. 3 sg. plăsmuiá; conj. prez. 3 să plăsmuiáscă

plăsmuit
PLĂZMUÍT, -Ă adj. v. plăsmuit.

plăsmuita
PLĂZMUÍT, -Ă adj. v. plăsmuit.

plăsmuite
PLĂZMUÍT, -Ă adj. v. plăsmuit.

plăsmuitei
PLĂZMUÍT, -Ă adj. v. plăsmuit.

plăsmuitele
PLĂZMUÍT, -Ă adj. v. plăsmuit.

plăsmuitelor
PLĂZMUÍT, -Ă adj. v. plăsmuit.

plăsmuitoare
PLĂZMUITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. plăsmuitor.

DOOM

plăsmuitór (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. plăsmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plăsmuitoáre

plăsmuitoare
PLĂZMUITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. plăsmuitor.

DOOM

plăsmuitór (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. plăsmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plăsmuitoáre

plăsmuitoarea
PLĂZMUITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. plăsmuitor.

DOOM

plăsmuitór (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. plăsmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plăsmuitoáre

plăsmuitoarea
PLĂZMUITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. plăsmuitor.

DOOM

plăsmuitór (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. plăsmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plăsmuitoáre

plăsmuitoarei
PLĂZMUITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. plăsmuitor.

DOOM

plăsmuitór (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. plăsmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plăsmuitoáre

plăsmuitoarei
PLĂZMUITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. plăsmuitor.

DOOM

plăsmuitór (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. plăsmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plăsmuitoáre

plăsmuitoarele
PLĂZMUITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. plăsmuitor.

DOOM

plăsmuitór (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. plăsmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plăsmuitoáre

plăsmuitoarele
PLĂZMUITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. plăsmuitor.

DOOM

plăsmuitór (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. plăsmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plăsmuitoáre

plăsmuitoarelor
PLĂZMUITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. plăsmuitor.

DOOM

plăsmuitór (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. plăsmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plăsmuitoáre

plăsmuitoarelor
PLĂZMUITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. plăsmuitor.

DOOM

plăsmuitór (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. plăsmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plăsmuitoáre

plăsmuitor
PLĂZMUITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. plăsmuitor.

DOOM

plăsmuitór (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. plăsmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plăsmuitoáre

plăsmuitor
PLĂZMUITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. plăsmuitor.

DOOM

plăsmuitór (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. plăsmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plăsmuitoáre

plăsmuitori
PLĂZMUITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. plăsmuitor.

DOOM

plăsmuitór (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. plăsmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plăsmuitoáre

plăsmuitori
PLĂZMUITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. plăsmuitor.

DOOM

plăsmuitór (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. plăsmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plăsmuitoáre

plăsmuitorii
PLĂZMUITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. plăsmuitor.

DOOM

plăsmuitór (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. plăsmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plăsmuitoáre

plăsmuitorii
PLĂZMUITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. plăsmuitor.

DOOM

plăsmuitór (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. plăsmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plăsmuitoáre

plăsmuitorilor
PLĂZMUITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. plăsmuitor.

DOOM

plăsmuitór (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. plăsmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plăsmuitoáre

plăsmuitorilor
PLĂZMUITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. plăsmuitor.

DOOM

plăsmuitór (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. plăsmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plăsmuitoáre

plăsmuitorul
PLĂZMUITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. plăsmuitor.

DOOM

plăsmuitór (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. plăsmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plăsmuitoáre

plăsmuitorul
PLĂZMUITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. plăsmuitor.

DOOM

plăsmuitór (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. plăsmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plăsmuitoáre

plăsmuitorului
PLĂZMUITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. plăsmuitor.

DOOM

plăsmuitór (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. plăsmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plăsmuitoáre

plăsmuitorului
PLĂZMUITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. plăsmuitor.

DOOM

plăsmuitór (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. plăsmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plăsmuitoáre

plăsmuitul
PLĂZMUÍT, -Ă adj. v. plăsmuit.

plăsmuitului
PLĂZMUÍT, -Ă adj. v. plăsmuit.

plăsmuiși
PLĂZMUÍ vb. IV v. plăsmui.

DOOM

plăsmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plăsmuiésc, imperf. 3 sg. plăsmuiá; conj. prez. 3 să plăsmuiáscă

plăsmuiți
PLĂZMUÍ vb. IV v. plăsmui.

DOOM

plăsmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plăsmuiésc, imperf. 3 sg. plăsmuiá; conj. prez. 3 să plăsmuiáscă

plăsmuiți
PLĂZMUÍT, -Ă adj. v. plăsmuit.

plăsmuiții
PLĂZMUÍT, -Ă adj. v. plăsmuit.

plăsmuiților
PLĂZMUÍT, -Ă adj. v. plăsmuit.

plăsui
PLĂSUÍ, plăsuiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A vîntura. Ș-o cumpărat nouă iepi, tot sîrepi, Cari cu copitili treierau, Cu coada plăsuiau. MAT. FOLK. 1476.

plătci
PLÁCĂ, plăci, s. f. 1. (De obicei urmat de determinări care indică materia) Bucată de material cu fețele plane și cu o grosime uniformă și mult mai mică decât celelalte două dimensiuni. ◊ Placă aglomerată = placă (1) obținută prin aglomerarea cu lianți sintetici a așchiilor de lemn din sortimente inferioare sau din deșeuri de la exploatarea și industrializarea lemnului. Placă turnantă sau (învârtitoare) = disc de oțel sau de fontă sau pod cu tablier metalic, care se poate învârti în plan orizontal în jurul axei sale verticale și care servește la întoarcerea vehiculelor feroviare, la trecerea lor de pe o linie pe alta etc. Placă fotografică = placă (1) de sticlă cu una dintre fețe acoperită cu o emulsie fotosensibilă, folosită îndeosebi pentru realizarea negativelor fotografice, în spectroscopie, în microscopie etc. 2. Disc de ebonită pe care se imprimă vibrațiile vocii sau ale unui instrument muzical, spre a fi apoi reproduse cu ajutorul gramofonului, al patefonului, al pick-up-ului. ◊ Expr. (Fam.) A schimba placa = a schimba subiectul unei discuții (care a ajuns să plictisească) sau atitudinea față de cineva. 3. (Înv.) Tăbliță de ardezie pe care învățau să scrie școlarii începători. 4. (Tipogr.) Foaie de metal pe care se imprimă literele.(Med.) Proteză dentară mobilă. Placă dentară. 6. (În sintagma) Placă funerară = placă de metal, de marmură etc., fixată pe o piatră de mormânt pe care este scris numele persoanei decedate, anii de viață, un epitaf etc. – Din fr. plaque.

DOOM

plácă s. f., g.-d. art. plắcii; pl. plăci

plătci
PLÁTCĂ¹ s. f. (Înv.; în expr.) A intra (în) platcă = a) a pierde o partidă la jocul de cărți; b) a trebui să plătească o datorie. A pune (sau a face pe cineva) platcă = a face (pe cineva) să piardă la jocul de cărți. A rămâne platcă = a rămâne de rușine, a se face de râs. – Din sb., pol. platka.

DOOM

plátcă² (la îmbrăcăminte) s. f., g.-d. art. plắtcii; pl. plătci

plătcii
PLÁCĂ, plăci, s. f. 1. (De obicei urmat de determinări care indică materia) Bucată de material cu fețele plane și cu o grosime uniformă și mult mai mică decât celelalte două dimensiuni. ◊ Placă aglomerată = placă (1) obținută prin aglomerarea cu lianți sintetici a așchiilor de lemn din sortimente inferioare sau din deșeuri de la exploatarea și industrializarea lemnului. Placă turnantă sau (învârtitoare) = disc de oțel sau de fontă sau pod cu tablier metalic, care se poate învârti în plan orizontal în jurul axei sale verticale și care servește la întoarcerea vehiculelor feroviare, la trecerea lor de pe o linie pe alta etc. Placă fotografică = placă (1) de sticlă cu una dintre fețe acoperită cu o emulsie fotosensibilă, folosită îndeosebi pentru realizarea negativelor fotografice, în spectroscopie, în microscopie etc. 2. Disc de ebonită pe care se imprimă vibrațiile vocii sau ale unui instrument muzical, spre a fi apoi reproduse cu ajutorul gramofonului, al patefonului, al pick-up-ului. ◊ Expr. (Fam.) A schimba placa = a schimba subiectul unei discuții (care a ajuns să plictisească) sau atitudinea față de cineva. 3. (Înv.) Tăbliță de ardezie pe care învățau să scrie școlarii începători. 4. (Tipogr.) Foaie de metal pe care se imprimă literele.(Med.) Proteză dentară mobilă. Placă dentară. 6. (În sintagma) Placă funerară = placă de metal, de marmură etc., fixată pe o piatră de mormânt pe care este scris numele persoanei decedate, anii de viață, un epitaf etc. – Din fr. plaque.

DOOM

plácă s. f., g.-d. art. plắcii; pl. plăci

plătcii
PLÁTCĂ¹ s. f. (Înv.; în expr.) A intra (în) platcă = a) a pierde o partidă la jocul de cărți; b) a trebui să plătească o datorie. A pune (sau a face pe cineva) platcă = a face (pe cineva) să piardă la jocul de cărți. A rămâne platcă = a rămâne de rușine, a se face de râs. – Din sb., pol. platka.

DOOM

plátcă² (la îmbrăcăminte) s. f., g.-d. art. plắtcii; pl. plătci

plătcile
PLÁCĂ, plăci, s. f. 1. (De obicei urmat de determinări care indică materia) Bucată de material cu fețele plane și cu o grosime uniformă și mult mai mică decât celelalte două dimensiuni. ◊ Placă aglomerată = placă (1) obținută prin aglomerarea cu lianți sintetici a așchiilor de lemn din sortimente inferioare sau din deșeuri de la exploatarea și industrializarea lemnului. Placă turnantă sau (învârtitoare) = disc de oțel sau de fontă sau pod cu tablier metalic, care se poate învârti în plan orizontal în jurul axei sale verticale și care servește la întoarcerea vehiculelor feroviare, la trecerea lor de pe o linie pe alta etc. Placă fotografică = placă (1) de sticlă cu una dintre fețe acoperită cu o emulsie fotosensibilă, folosită îndeosebi pentru realizarea negativelor fotografice, în spectroscopie, în microscopie etc. 2. Disc de ebonită pe care se imprimă vibrațiile vocii sau ale unui instrument muzical, spre a fi apoi reproduse cu ajutorul gramofonului, al patefonului, al pick-up-ului. ◊ Expr. (Fam.) A schimba placa = a schimba subiectul unei discuții (care a ajuns să plictisească) sau atitudinea față de cineva. 3. (Înv.) Tăbliță de ardezie pe care învățau să scrie școlarii începători. 4. (Tipogr.) Foaie de metal pe care se imprimă literele.(Med.) Proteză dentară mobilă. Placă dentară. 6. (În sintagma) Placă funerară = placă de metal, de marmură etc., fixată pe o piatră de mormânt pe care este scris numele persoanei decedate, anii de viață, un epitaf etc. – Din fr. plaque.

DOOM

plácă s. f., g.-d. art. plắcii; pl. plăci

plătcile
PLÁTCĂ¹ s. f. (Înv.; în expr.) A intra (în) platcă = a) a pierde o partidă la jocul de cărți; b) a trebui să plătească o datorie. A pune (sau a face pe cineva) platcă = a face (pe cineva) să piardă la jocul de cărți. A rămâne platcă = a rămâne de rușine, a se face de râs. – Din sb., pol. platka.

DOOM

plátcă² (la îmbrăcăminte) s. f., g.-d. art. plắtcii; pl. plătci

plătcilor
PLÁCĂ, plăci, s. f. 1. (De obicei urmat de determinări care indică materia) Bucată de material cu fețele plane și cu o grosime uniformă și mult mai mică decât celelalte două dimensiuni. ◊ Placă aglomerată = placă (1) obținută prin aglomerarea cu lianți sintetici a așchiilor de lemn din sortimente inferioare sau din deșeuri de la exploatarea și industrializarea lemnului. Placă turnantă sau (învârtitoare) = disc de oțel sau de fontă sau pod cu tablier metalic, care se poate învârti în plan orizontal în jurul axei sale verticale și care servește la întoarcerea vehiculelor feroviare, la trecerea lor de pe o linie pe alta etc. Placă fotografică = placă (1) de sticlă cu una dintre fețe acoperită cu o emulsie fotosensibilă, folosită îndeosebi pentru realizarea negativelor fotografice, în spectroscopie, în microscopie etc. 2. Disc de ebonită pe care se imprimă vibrațiile vocii sau ale unui instrument muzical, spre a fi apoi reproduse cu ajutorul gramofonului, al patefonului, al pick-up-ului. ◊ Expr. (Fam.) A schimba placa = a schimba subiectul unei discuții (care a ajuns să plictisească) sau atitudinea față de cineva. 3. (Înv.) Tăbliță de ardezie pe care învățau să scrie școlarii începători. 4. (Tipogr.) Foaie de metal pe care se imprimă literele.(Med.) Proteză dentară mobilă. Placă dentară. 6. (În sintagma) Placă funerară = placă de metal, de marmură etc., fixată pe o piatră de mormânt pe care este scris numele persoanei decedate, anii de viață, un epitaf etc. – Din fr. plaque.

DOOM

plácă s. f., g.-d. art. plắcii; pl. plăci

plătcilor
PLÁTCĂ¹ s. f. (Înv.; în expr.) A intra (în) platcă = a) a pierde o partidă la jocul de cărți; b) a trebui să plătească o datorie. A pune (sau a face pe cineva) platcă = a face (pe cineva) să piardă la jocul de cărți. A rămâne platcă = a rămâne de rușine, a se face de râs. – Din sb., pol. platka.

DOOM

plátcă² (la îmbrăcăminte) s. f., g.-d. art. plắtcii; pl. plătci

plătea
PLĂTÍ, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici)o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

DOOM

plătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plătésc, imperf. 3 sg. plăteá; conj. prez. 3 să plăteáscă

plăteai
PLĂTÍ, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici)o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

DOOM

plătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plătésc, imperf. 3 sg. plăteá; conj. prez. 3 să plăteáscă

plăteam
PLĂTÍ, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici)o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

DOOM

plătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plătésc, imperf. 3 sg. plăteá; conj. prez. 3 să plăteáscă

plătească
PLĂTÍ, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici)o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

DOOM

plătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plătésc, imperf. 3 sg. plăteá; conj. prez. 3 să plăteáscă

plăteau
PLĂTÍ, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici)o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

DOOM

plătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plătésc, imperf. 3 sg. plăteá; conj. prez. 3 să plăteáscă

plăteați
PLĂTÍ, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici)o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

DOOM

plătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plătésc, imperf. 3 sg. plăteá; conj. prez. 3 să plăteáscă

plătesc
PLĂTÍ, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici)o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

DOOM

plătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plătésc, imperf. 3 sg. plăteá; conj. prez. 3 să plăteáscă

plătește
PLĂTÍ, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici)o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

DOOM

plătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plătésc, imperf. 3 sg. plăteá; conj. prez. 3 să plăteáscă

plătești
PLĂTÍ, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici)o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

DOOM

plătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plătésc, imperf. 3 sg. plăteá; conj. prez. 3 să plăteáscă

plăti
PLĂTÍ, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici)o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

DOOM

plătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plătésc, imperf. 3 sg. plăteá; conj. prez. 3 să plăteáscă

plătibil
PLĂTÍBIL, -Ă, plătibili, -e, adj. Care este de plată, care trebuie plătit, care poate fi plătit. – Plăti + suf. -bil.

DOOM

plătíbil adj. m., pl. plătíbili; f. plătíbilă, pl. plătíbile

plătibila
PLĂTÍBIL, -Ă, plătibili, -e, adj. Care este de plată, care trebuie plătit, care poate fi plătit. – Plăti + suf. -bil.

DOOM

plătíbil adj. m., pl. plătíbili; f. plătíbilă, pl. plătíbile

plătibile
PLĂTÍBIL, -Ă, plătibili, -e, adj. Care este de plată, care trebuie plătit, care poate fi plătit. – Plăti + suf. -bil.

DOOM

plătíbil adj. m., pl. plătíbili; f. plătíbilă, pl. plătíbile

plătibilei
PLĂTÍBIL, -Ă, plătibili, -e, adj. Care este de plată, care trebuie plătit, care poate fi plătit. – Plăti + suf. -bil.

DOOM

plătíbil adj. m., pl. plătíbili; f. plătíbilă, pl. plătíbile

plătibilele
PLĂTÍBIL, -Ă, plătibili, -e, adj. Care este de plată, care trebuie plătit, care poate fi plătit. – Plăti + suf. -bil.

DOOM

plătíbil adj. m., pl. plătíbili; f. plătíbilă, pl. plătíbile

plătibilelor
PLĂTÍBIL, -Ă, plătibili, -e, adj. Care este de plată, care trebuie plătit, care poate fi plătit. – Plăti + suf. -bil.

DOOM

plătíbil adj. m., pl. plătíbili; f. plătíbilă, pl. plătíbile

plătibili
PLĂTÍBIL, -Ă, plătibili, -e, adj. Care este de plată, care trebuie plătit, care poate fi plătit. – Plăti + suf. -bil.

DOOM

plătíbil adj. m., pl. plătíbili; f. plătíbilă, pl. plătíbile

plătibilii
PLĂTÍBIL, -Ă, plătibili, -e, adj. Care este de plată, care trebuie plătit, care poate fi plătit. – Plăti + suf. -bil.

DOOM

plătíbil adj. m., pl. plătíbili; f. plătíbilă, pl. plătíbile

plătibililor
PLĂTÍBIL, -Ă, plătibili, -e, adj. Care este de plată, care trebuie plătit, care poate fi plătit. – Plăti + suf. -bil.

DOOM

plătíbil adj. m., pl. plătíbili; f. plătíbilă, pl. plătíbile

plătibilul
PLĂTÍBIL, -Ă, plătibili, -e, adj. Care este de plată, care trebuie plătit, care poate fi plătit. – Plăti + suf. -bil.

DOOM

plătíbil adj. m., pl. plătíbili; f. plătíbilă, pl. plătíbile

plătibilului
PLĂTÍBIL, -Ă, plătibili, -e, adj. Care este de plată, care trebuie plătit, care poate fi plătit. – Plăti + suf. -bil.

DOOM

plătíbil adj. m., pl. plătíbili; f. plătíbilă, pl. plătíbile

plătica
PLĂTÍCĂ², plătici, s. f. Arbore mare înrudit cu salcâmul, originar din America, cultivat și la noi pentru a forma perdele de protecție; glădiță (Gleditschia triacanthos). – Et. nec.

DOOM

plătícă s. f., g.-d. art. plătícii; pl. plătíci

plăticar
PLĂTICÁR, plăticari, s. m. Pescar care pescuiește mai ales plătici. Vezi ?... zise flăcăul, plăticarii ăștia au noroc. Plătiți cu opt franci și stau la umbră. DUNĂREANU, CH. 225.

plătici
PLĂTÍCĂ², plătici, s. f. Arbore mare înrudit cu salcâmul, originar din America, cultivat și la noi pentru a forma perdele de protecție; glădiță (Gleditschia triacanthos). – Et. nec.

DOOM

plătícă s. f., g.-d. art. plătícii; pl. plătíci

plăticii
PLĂTÍCĂ², plătici, s. f. Arbore mare înrudit cu salcâmul, originar din America, cultivat și la noi pentru a forma perdele de protecție; glădiță (Gleditschia triacanthos). – Et. nec.

DOOM

plătícă s. f., g.-d. art. plătícii; pl. plătíci

plăticile
PLĂTÍCĂ², plătici, s. f. Arbore mare înrudit cu salcâmul, originar din America, cultivat și la noi pentru a forma perdele de protecție; glădiță (Gleditschia triacanthos). – Et. nec.

DOOM

plătícă s. f., g.-d. art. plătícii; pl. plătíci

plăticilor
PLĂTÍCĂ², plătici, s. f. Arbore mare înrudit cu salcâmul, originar din America, cultivat și la noi pentru a forma perdele de protecție; glădiță (Gleditschia triacanthos). – Et. nec.

DOOM

plătícă s. f., g.-d. art. plătícii; pl. plătíci

plătii
PLĂTÍ, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici)o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

DOOM

plătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plătésc, imperf. 3 sg. plăteá; conj. prez. 3 să plăteáscă

plătim
PLĂTÍ, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici)o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

DOOM

plătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plătésc, imperf. 3 sg. plăteá; conj. prez. 3 să plăteáscă

plătind
PLĂTÍ, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici)o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

DOOM

plătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plătésc, imperf. 3 sg. plăteá; conj. prez. 3 să plăteáscă

plătire
PLĂTÍ, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici)o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

DOOM

plătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plătésc, imperf. 3 sg. plăteá; conj. prez. 3 să plăteáscă

plătire
PLĂTIRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) plăti și rezultatul ei. – V. plăti.

DOOM

plătíre (rar) s. f., g.-d. art. plătírii

plătirea
PLĂTIRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) plăti și rezultatul ei. – V. plăti.

DOOM

plătíre (rar) s. f., g.-d. art. plătírii

plătiri
PLĂTIRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) plăti și rezultatul ei. – V. plăti.

DOOM

plătíre (rar) s. f., g.-d. art. plătírii

plătirii
PLĂTIRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) plăti și rezultatul ei. – V. plăti.

DOOM

plătíre (rar) s. f., g.-d. art. plătírii

plătirile
PLĂTIRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) plăti și rezultatul ei. – V. plăti.

DOOM

plătíre (rar) s. f., g.-d. art. plătírii

plătirilor
PLĂTIRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) plăti și rezultatul ei. – V. plăti.

DOOM

plătíre (rar) s. f., g.-d. art. plătírii

plătiră
PLĂTÍ, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici)o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

DOOM

plătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plătésc, imperf. 3 sg. plăteá; conj. prez. 3 să plăteáscă

plătirăm
PLĂTÍ, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici)o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

DOOM

plătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plătésc, imperf. 3 sg. plăteá; conj. prez. 3 să plăteáscă

plătirăți
PLĂTÍ, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici)o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

DOOM

plătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plătésc, imperf. 3 sg. plăteá; conj. prez. 3 să plăteáscă

plătise
PLĂTÍ, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici)o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

DOOM

plătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plătésc, imperf. 3 sg. plăteá; conj. prez. 3 să plăteáscă

plătisem
PLĂTÍ, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici)o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

DOOM

plătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plătésc, imperf. 3 sg. plăteá; conj. prez. 3 să plăteáscă

plătiseră
PLĂTÍ, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici)o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

DOOM

plătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plătésc, imperf. 3 sg. plăteá; conj. prez. 3 să plăteáscă

plătiserăm
PLĂTÍ, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici)o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

DOOM

plătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plătésc, imperf. 3 sg. plăteá; conj. prez. 3 să plăteáscă

plătiserăți
PLĂTÍ, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici)o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

DOOM

plătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plătésc, imperf. 3 sg. plăteá; conj. prez. 3 să plăteáscă

plătiseși
PLĂTÍ, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici)o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

DOOM

plătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plătésc, imperf. 3 sg. plăteá; conj. prez. 3 să plăteáscă

plătiseți
PLĂTÍ, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici)o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

DOOM

plătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plătésc, imperf. 3 sg. plăteá; conj. prez. 3 să plăteáscă

plătit
PLĂTÍ, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici)o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

DOOM

plătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plătésc, imperf. 3 sg. plăteá; conj. prez. 3 să plăteáscă

plătitoare
PLĂTITÓR, -OÁRE, plătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care efectuează o plată, care plătește; platnic. – Plăti + suf. -tor.

DOOM

plătitór adj. m., s. m., pl. plătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plătitoáre

plătitoare
PLĂTITÓR, -OÁRE, plătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care efectuează o plată, care plătește; platnic. – Plăti + suf. -tor.

DOOM

plătitór adj. m., s. m., pl. plătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plătitoáre

plătitoarea
PLĂTITÓR, -OÁRE, plătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care efectuează o plată, care plătește; platnic. – Plăti + suf. -tor.

DOOM

plătitór adj. m., s. m., pl. plătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plătitoáre

plătitoarea
PLĂTITÓR, -OÁRE, plătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care efectuează o plată, care plătește; platnic. – Plăti + suf. -tor.

DOOM

plătitór adj. m., s. m., pl. plătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plătitoáre

plătitoarei
PLĂTITÓR, -OÁRE, plătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care efectuează o plată, care plătește; platnic. – Plăti + suf. -tor.

DOOM

plătitór adj. m., s. m., pl. plătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plătitoáre

plătitoarei
PLĂTITÓR, -OÁRE, plătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care efectuează o plată, care plătește; platnic. – Plăti + suf. -tor.

DOOM

plătitór adj. m., s. m., pl. plătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plătitoáre

plătitoarele
PLĂTITÓR, -OÁRE, plătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care efectuează o plată, care plătește; platnic. – Plăti + suf. -tor.

DOOM

plătitór adj. m., s. m., pl. plătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plătitoáre

plătitoarele
PLĂTITÓR, -OÁRE, plătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care efectuează o plată, care plătește; platnic. – Plăti + suf. -tor.

DOOM

plătitór adj. m., s. m., pl. plătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plătitoáre

plătitoarelor
PLĂTITÓR, -OÁRE, plătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care efectuează o plată, care plătește; platnic. – Plăti + suf. -tor.

DOOM

plătitór adj. m., s. m., pl. plătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plătitoáre

plătitoarelor
PLĂTITÓR, -OÁRE, plătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care efectuează o plată, care plătește; platnic. – Plăti + suf. -tor.

DOOM

plătitór adj. m., s. m., pl. plătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plătitoáre

plătitor
PLĂTITÓR, -OÁRE, plătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care efectuează o plată, care plătește; platnic. – Plăti + suf. -tor.

DOOM

plătitór adj. m., s. m., pl. plătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plătitoáre

plătitor
PLĂTITÓR, -OÁRE, plătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care efectuează o plată, care plătește; platnic. – Plăti + suf. -tor.

DOOM

plătitór adj. m., s. m., pl. plătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plătitoáre

plătitori
PLĂTITÓR, -OÁRE, plătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care efectuează o plată, care plătește; platnic. – Plăti + suf. -tor.

DOOM

plătitór adj. m., s. m., pl. plătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plătitoáre

plătitori
PLĂTITÓR, -OÁRE, plătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care efectuează o plată, care plătește; platnic. – Plăti + suf. -tor.

DOOM

plătitór adj. m., s. m., pl. plătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plătitoáre

plătitorii
PLĂTITÓR, -OÁRE, plătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care efectuează o plată, care plătește; platnic. – Plăti + suf. -tor.

DOOM

plătitór adj. m., s. m., pl. plătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plătitoáre

plătitorii
PLĂTITÓR, -OÁRE, plătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care efectuează o plată, care plătește; platnic. – Plăti + suf. -tor.

DOOM

plătitór adj. m., s. m., pl. plătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plătitoáre

plătitorilor
PLĂTITÓR, -OÁRE, plătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care efectuează o plată, care plătește; platnic. – Plăti + suf. -tor.

DOOM

plătitór adj. m., s. m., pl. plătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plătitoáre

plătitorilor
PLĂTITÓR, -OÁRE, plătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care efectuează o plată, care plătește; platnic. – Plăti + suf. -tor.

DOOM

plătitór adj. m., s. m., pl. plătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plătitoáre

plătitorul
PLĂTITÓR, -OÁRE, plătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care efectuează o plată, care plătește; platnic. – Plăti + suf. -tor.

DOOM

plătitór adj. m., s. m., pl. plătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plătitoáre

plătitorul
PLĂTITÓR, -OÁRE, plătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care efectuează o plată, care plătește; platnic. – Plăti + suf. -tor.

DOOM

plătitór adj. m., s. m., pl. plătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plătitoáre

plătitorului
PLĂTITÓR, -OÁRE, plătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care efectuează o plată, care plătește; platnic. – Plăti + suf. -tor.

DOOM

plătitór adj. m., s. m., pl. plătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plătitoáre

plătitorului
PLĂTITÓR, -OÁRE, plătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care efectuează o plată, care plătește; platnic. – Plăti + suf. -tor.

DOOM

plătitór adj. m., s. m., pl. plătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plătitoáre

plătiși
PLĂTÍ, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici)o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

DOOM

plătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plătésc, imperf. 3 sg. plăteá; conj. prez. 3 să plăteáscă

plătiți
PLĂTÍ, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici)o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

DOOM

plătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plătésc, imperf. 3 sg. plăteá; conj. prez. 3 să plăteáscă

plăvai
PLĂVÁI, -ÁIE, plăvăi, adj. 1. (Pop.; despre animale, mai ales despre oi) Care are părul sau lâna de culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie; (despre părul sau lâna animalelor) de culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie. 2. (În sintagma) Poamă plăvaie (și substantivat, f.) = varietate de struguri cu boaba albă-verzuie și rotundă. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -ai.

DOOM

plăvái (pop.) adj. m., f. plăváie; pl. m. și f. plăvắi

plăvaia
PLĂVÁI, -ÁIE, plăvăi, adj. 1. (Pop.; despre animale, mai ales despre oi) Care are părul sau lâna de culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie; (despre părul sau lâna animalelor) de culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie. 2. (În sintagma) Poamă plăvaie (și substantivat, f.) = varietate de struguri cu boaba albă-verzuie și rotundă. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -ai.

DOOM

plăvái (pop.) adj. m., f. plăváie; pl. m. și f. plăvắi

plăvaie
PLĂVÁI, -ÁIE, plăvăi, adj. 1. (Pop.; despre animale, mai ales despre oi) Care are părul sau lâna de culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie; (despre părul sau lâna animalelor) de culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie. 2. (În sintagma) Poamă plăvaie (și substantivat, f.) = varietate de struguri cu boaba albă-verzuie și rotundă. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -ai.

DOOM

plăvái (pop.) adj. m., f. plăváie; pl. m. și f. plăvắi

plăvaiul
PLĂVÁI, -ÁIE, plăvăi, adj. 1. (Pop.; despre animale, mai ales despre oi) Care are părul sau lâna de culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie; (despre părul sau lâna animalelor) de culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie. 2. (În sintagma) Poamă plăvaie (și substantivat, f.) = varietate de struguri cu boaba albă-verzuie și rotundă. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -ai.

DOOM

plăvái (pop.) adj. m., f. plăváie; pl. m. și f. plăvắi

plăvaiului
PLĂVÁI, -ÁIE, plăvăi, adj. 1. (Pop.; despre animale, mai ales despre oi) Care are părul sau lâna de culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie; (despre părul sau lâna animalelor) de culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie. 2. (În sintagma) Poamă plăvaie (și substantivat, f.) = varietate de struguri cu boaba albă-verzuie și rotundă. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -ai.

DOOM

plăvái (pop.) adj. m., f. plăváie; pl. m. și f. plăvắi

plăvan
PLĂVÁN, -Ă, plăvani, -e, adj. (Pop.; despre boi și vaci) Cu părul alb-gălbui sau alb-cenușiu; (despre părul boilor sau al vacilor) de culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Bou. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -an.

DOOM

plăván (pop.) adj. m., pl. plăváni; f. plăvánă, pl. plăváne

plăvana
PLĂVÁN, -Ă, plăvani, -e, adj. (Pop.; despre boi și vaci) Cu părul alb-gălbui sau alb-cenușiu; (despre părul boilor sau al vacilor) de culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Bou. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -an.

DOOM

plăván (pop.) adj. m., pl. plăváni; f. plăvánă, pl. plăváne

plăvane
PLĂVÁN, -Ă, plăvani, -e, adj. (Pop.; despre boi și vaci) Cu părul alb-gălbui sau alb-cenușiu; (despre părul boilor sau al vacilor) de culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Bou. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -an.

DOOM

plăván (pop.) adj. m., pl. plăváni; f. plăvánă, pl. plăváne

plăvanei
PLĂVÁN, -Ă, plăvani, -e, adj. (Pop.; despre boi și vaci) Cu părul alb-gălbui sau alb-cenușiu; (despre părul boilor sau al vacilor) de culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Bou. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -an.

DOOM

plăván (pop.) adj. m., pl. plăváni; f. plăvánă, pl. plăváne

plăvanele
PLĂVÁN, -Ă, plăvani, -e, adj. (Pop.; despre boi și vaci) Cu părul alb-gălbui sau alb-cenușiu; (despre părul boilor sau al vacilor) de culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Bou. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -an.

DOOM

plăván (pop.) adj. m., pl. plăváni; f. plăvánă, pl. plăváne

plăvanelor
PLĂVÁN, -Ă, plăvani, -e, adj. (Pop.; despre boi și vaci) Cu părul alb-gălbui sau alb-cenușiu; (despre părul boilor sau al vacilor) de culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Bou. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -an.

DOOM

plăván (pop.) adj. m., pl. plăváni; f. plăvánă, pl. plăváne

plăvani
PLĂVÁN, -Ă, plăvani, -e, adj. (Pop.; despre boi și vaci) Cu părul alb-gălbui sau alb-cenușiu; (despre părul boilor sau al vacilor) de culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Bou. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -an.

DOOM

plăván (pop.) adj. m., pl. plăváni; f. plăvánă, pl. plăváne

plăvanii
PLĂVÁN, -Ă, plăvani, -e, adj. (Pop.; despre boi și vaci) Cu părul alb-gălbui sau alb-cenușiu; (despre părul boilor sau al vacilor) de culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Bou. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -an.

DOOM

plăván (pop.) adj. m., pl. plăváni; f. plăvánă, pl. plăváne

plăvanilor
PLĂVÁN, -Ă, plăvani, -e, adj. (Pop.; despre boi și vaci) Cu părul alb-gălbui sau alb-cenușiu; (despre părul boilor sau al vacilor) de culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Bou. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -an.

DOOM

plăván (pop.) adj. m., pl. plăváni; f. plăvánă, pl. plăváne

plăvanul
PLĂVÁN, -Ă, plăvani, -e, adj. (Pop.; despre boi și vaci) Cu părul alb-gălbui sau alb-cenușiu; (despre părul boilor sau al vacilor) de culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Bou. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -an.

DOOM

plăván (pop.) adj. m., pl. plăváni; f. plăvánă, pl. plăváne

plăvanului
PLĂVÁN, -Ă, plăvani, -e, adj. (Pop.; despre boi și vaci) Cu părul alb-gălbui sau alb-cenușiu; (despre părul boilor sau al vacilor) de culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Bou. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -an.

DOOM

plăván (pop.) adj. m., pl. plăváni; f. plăvánă, pl. plăváne

plăvia
PLĂVÍU, -ÍE, plăvii, adj. (Înv. și reg.; despre oameni) Plăviț (2). ♦ (Înv.) Palid. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -iu.

DOOM

plăvíu (înv., reg.) adj. m., f. plăvíe; pl. m. și f. plăvíi

plăvici
PLĂVÍCI, -E adj. v. plăviț.

plăvie
PLĂVÍU, -ÍE, plăvii, adj. (Înv. și reg.; despre oameni) Plăviț (2). ♦ (Înv.) Palid. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -iu.

DOOM

plăvíu (înv., reg.) adj. m., f. plăvíe; pl. m. și f. plăvíi

plăviei
PLĂVÍU, -ÍE, plăvii, adj. (Înv. și reg.; despre oameni) Plăviț (2). ♦ (Înv.) Palid. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -iu.

DOOM

plăvíu (înv., reg.) adj. m., f. plăvíe; pl. m. și f. plăvíi

plăvii
PLĂVÍU, -ÍE, plăvii, adj. (Înv. și reg.; despre oameni) Plăviț (2). ♦ (Înv.) Palid. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -iu.

DOOM

plăvíu (înv., reg.) adj. m., f. plăvíe; pl. m. și f. plăvíi

plăviii
PLĂVÍU, -ÍE, plăvii, adj. (Înv. și reg.; despre oameni) Plăviț (2). ♦ (Înv.) Palid. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -iu.

DOOM

plăvíu (înv., reg.) adj. m., f. plăvíe; pl. m. și f. plăvíi

plăviile
PLĂVÍU, -ÍE, plăvii, adj. (Înv. și reg.; despre oameni) Plăviț (2). ♦ (Înv.) Palid. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -iu.

DOOM

plăvíu (înv., reg.) adj. m., f. plăvíe; pl. m. și f. plăvíi

plăviilor
PLĂVÍU, -ÍE, plăvii, adj. (Înv. și reg.; despre oameni) Plăviț (2). ♦ (Înv.) Palid. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -iu.

DOOM

plăvíu (înv., reg.) adj. m., f. plăvíe; pl. m. și f. plăvíi

plăvioara
PLĂVIOÁRĂ, plăvioare, s. f. Diminutiv al lui plavie. [Pr.: -vi-oa-] – Plavie + suf. -ioară.

DOOM

plăvioáră (-vi-oa-) s. f., g.-d. art. plăvioárei; pl. plăvioáre

plăvioare
PLĂVIOÁRĂ, plăvioare, s. f. Diminutiv al lui plavie. [Pr.: -vi-oa-] – Plavie + suf. -ioară.

DOOM

plăvioáră (-vi-oa-) s. f., g.-d. art. plăvioárei; pl. plăvioáre

plăvioarei
PLĂVIOÁRĂ, plăvioare, s. f. Diminutiv al lui plavie. [Pr.: -vi-oa-] – Plavie + suf. -ioară.

DOOM

plăvioáră (-vi-oa-) s. f., g.-d. art. plăvioárei; pl. plăvioáre

plăvioarele
PLĂVIOÁRĂ, plăvioare, s. f. Diminutiv al lui plavie. [Pr.: -vi-oa-] – Plavie + suf. -ioară.

DOOM

plăvioáră (-vi-oa-) s. f., g.-d. art. plăvioárei; pl. plăvioáre

plăvioarelor
PLĂVIOÁRĂ, plăvioare, s. f. Diminutiv al lui plavie. [Pr.: -vi-oa-] – Plavie + suf. -ioară.

DOOM

plăvioáră (-vi-oa-) s. f., g.-d. art. plăvioárei; pl. plăvioáre

plăviu
PLĂVÍU, -ÍE, plăvii, adj. (Înv. și reg.; despre oameni) Plăviț (2). ♦ (Înv.) Palid. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -iu.

DOOM

plăvíu (înv., reg.) adj. m., f. plăvíe; pl. m. și f. plăvíi

plăviul
PLĂVÍU, -ÍE, plăvii, adj. (Înv. și reg.; despre oameni) Plăviț (2). ♦ (Înv.) Palid. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -iu.

DOOM

plăvíu (înv., reg.) adj. m., f. plăvíe; pl. m. și f. plăvíi

plăviului
PLĂVÍU, -ÍE, plăvii, adj. (Înv. și reg.; despre oameni) Plăviț (2). ♦ (Înv.) Palid. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -iu.

DOOM

plăvíu (înv., reg.) adj. m., f. plăvíe; pl. m. și f. plăvíi

plăviț
PLĂVÍȚ, -Ă, plăviți, -e, adj. 1. (Pop.) (Despre părul sau lâna animalelor) De culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie; (despre animale) care are părul sau lâna de culoare albă-gălbuie sau albă-argintie. 2. (Pop.; despre oameni) Cu pielea albă și cu părul blond; (despre părul oamenilor) blond; plăviu. 3. (Reg.; în sintagma) Viță plăviță = varietate de viță-de-vie cu bobul foarte deschis la culoare. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -iț.

DOOM

plăvíț (pop.) adj. m., pl. plăvíți; f. plăvíță, pl. plăvíțe

plăvița
PLĂVÍȚ, -Ă, plăviți, -e, adj. 1. (Pop.) (Despre părul sau lâna animalelor) De culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie; (despre animale) care are părul sau lâna de culoare albă-gălbuie sau albă-argintie. 2. (Pop.; despre oameni) Cu pielea albă și cu părul blond; (despre părul oamenilor) blond; plăviu. 3. (Reg.; în sintagma) Viță plăviță = varietate de viță-de-vie cu bobul foarte deschis la culoare. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -iț.

DOOM

plăvíț (pop.) adj. m., pl. plăvíți; f. plăvíță, pl. plăvíțe

plăvițe
PLĂVÍȚ, -Ă, plăviți, -e, adj. 1. (Pop.) (Despre părul sau lâna animalelor) De culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie; (despre animale) care are părul sau lâna de culoare albă-gălbuie sau albă-argintie. 2. (Pop.; despre oameni) Cu pielea albă și cu părul blond; (despre părul oamenilor) blond; plăviu. 3. (Reg.; în sintagma) Viță plăviță = varietate de viță-de-vie cu bobul foarte deschis la culoare. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -iț.

DOOM

plăvíț (pop.) adj. m., pl. plăvíți; f. plăvíță, pl. plăvíțe

plăviței
PLĂVÍȚ, -Ă, plăviți, -e, adj. 1. (Pop.) (Despre părul sau lâna animalelor) De culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie; (despre animale) care are părul sau lâna de culoare albă-gălbuie sau albă-argintie. 2. (Pop.; despre oameni) Cu pielea albă și cu părul blond; (despre părul oamenilor) blond; plăviu. 3. (Reg.; în sintagma) Viță plăviță = varietate de viță-de-vie cu bobul foarte deschis la culoare. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -iț.

DOOM

plăvíț (pop.) adj. m., pl. plăvíți; f. plăvíță, pl. plăvíțe

plăvițele
PLĂVÍȚ, -Ă, plăviți, -e, adj. 1. (Pop.) (Despre părul sau lâna animalelor) De culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie; (despre animale) care are părul sau lâna de culoare albă-gălbuie sau albă-argintie. 2. (Pop.; despre oameni) Cu pielea albă și cu părul blond; (despre părul oamenilor) blond; plăviu. 3. (Reg.; în sintagma) Viță plăviță = varietate de viță-de-vie cu bobul foarte deschis la culoare. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -iț.

DOOM

plăvíț (pop.) adj. m., pl. plăvíți; f. plăvíță, pl. plăvíțe

plăvițelor
PLĂVÍȚ, -Ă, plăviți, -e, adj. 1. (Pop.) (Despre părul sau lâna animalelor) De culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie; (despre animale) care are părul sau lâna de culoare albă-gălbuie sau albă-argintie. 2. (Pop.; despre oameni) Cu pielea albă și cu părul blond; (despre părul oamenilor) blond; plăviu. 3. (Reg.; în sintagma) Viță plăviță = varietate de viță-de-vie cu bobul foarte deschis la culoare. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -iț.

DOOM

plăvíț (pop.) adj. m., pl. plăvíți; f. plăvíță, pl. plăvíțe

plăviți
PLĂVÍȚ, -Ă, plăviți, -e, adj. 1. (Pop.) (Despre părul sau lâna animalelor) De culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie; (despre animale) care are părul sau lâna de culoare albă-gălbuie sau albă-argintie. 2. (Pop.; despre oameni) Cu pielea albă și cu părul blond; (despre părul oamenilor) blond; plăviu. 3. (Reg.; în sintagma) Viță plăviță = varietate de viță-de-vie cu bobul foarte deschis la culoare. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -iț.

DOOM

plăvíț (pop.) adj. m., pl. plăvíți; f. plăvíță, pl. plăvíțe

plăviții
PLĂVÍȚ, -Ă, plăviți, -e, adj. 1. (Pop.) (Despre părul sau lâna animalelor) De culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie; (despre animale) care are părul sau lâna de culoare albă-gălbuie sau albă-argintie. 2. (Pop.; despre oameni) Cu pielea albă și cu părul blond; (despre părul oamenilor) blond; plăviu. 3. (Reg.; în sintagma) Viță plăviță = varietate de viță-de-vie cu bobul foarte deschis la culoare. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -iț.

DOOM

plăvíț (pop.) adj. m., pl. plăvíți; f. plăvíță, pl. plăvíțe

plăviților
PLĂVÍȚ, -Ă, plăviți, -e, adj. 1. (Pop.) (Despre părul sau lâna animalelor) De culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie; (despre animale) care are părul sau lâna de culoare albă-gălbuie sau albă-argintie. 2. (Pop.; despre oameni) Cu pielea albă și cu părul blond; (despre părul oamenilor) blond; plăviu. 3. (Reg.; în sintagma) Viță plăviță = varietate de viță-de-vie cu bobul foarte deschis la culoare. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -iț.

DOOM

plăvíț (pop.) adj. m., pl. plăvíți; f. plăvíță, pl. plăvíțe

plăvițul
PLĂVÍȚ, -Ă, plăviți, -e, adj. 1. (Pop.) (Despre părul sau lâna animalelor) De culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie; (despre animale) care are părul sau lâna de culoare albă-gălbuie sau albă-argintie. 2. (Pop.; despre oameni) Cu pielea albă și cu părul blond; (despre părul oamenilor) blond; plăviu. 3. (Reg.; în sintagma) Viță plăviță = varietate de viță-de-vie cu bobul foarte deschis la culoare. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -iț.

DOOM

plăvíț (pop.) adj. m., pl. plăvíți; f. plăvíță, pl. plăvíțe

plăvițului
PLĂVÍȚ, -Ă, plăviți, -e, adj. 1. (Pop.) (Despre părul sau lâna animalelor) De culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie; (despre animale) care are părul sau lâna de culoare albă-gălbuie sau albă-argintie. 2. (Pop.; despre oameni) Cu pielea albă și cu părul blond; (despre părul oamenilor) blond; plăviu. 3. (Reg.; în sintagma) Viță plăviță = varietate de viță-de-vie cu bobul foarte deschis la culoare. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -iț.

DOOM

plăvíț (pop.) adj. m., pl. plăvíți; f. plăvíță, pl. plăvíțe

plăvăii
PLĂVÁI, -ÁIE, plăvăi, adj. 1. (Pop.; despre animale, mai ales despre oi) Care are părul sau lâna de culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie; (despre părul sau lâna animalelor) de culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie. 2. (În sintagma) Poamă plăvaie (și substantivat, f.) = varietate de struguri cu boaba albă-verzuie și rotundă. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -ai.

DOOM

plăvái (pop.) adj. m., f. plăváie; pl. m. și f. plăvắi

plăvăile
PLĂVÁI, -ÁIE, plăvăi, adj. 1. (Pop.; despre animale, mai ales despre oi) Care are părul sau lâna de culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie; (despre părul sau lâna animalelor) de culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie. 2. (În sintagma) Poamă plăvaie (și substantivat, f.) = varietate de struguri cu boaba albă-verzuie și rotundă. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -ai.

DOOM

plăvái (pop.) adj. m., f. plăváie; pl. m. și f. plăvắi

plăvăilor
PLĂVÁI, -ÁIE, plăvăi, adj. 1. (Pop.; despre animale, mai ales despre oi) Care are părul sau lâna de culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie; (despre părul sau lâna animalelor) de culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie. 2. (În sintagma) Poamă plăvaie (și substantivat, f.) = varietate de struguri cu boaba albă-verzuie și rotundă. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -ai.

DOOM

plăvái (pop.) adj. m., f. plăváie; pl. m. și f. plăvắi

plăzmui
PLĂZMUÍ vb. IV v. plăsmui.

DOOM

plăsmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plăsmuiésc, imperf. 3 sg. plăsmuiá; conj. prez. 3 să plăsmuiáscă

plăzmuire
PLĂZMUÍRE s. f. v. plăsmuire.

DOOM

plăsmuíre s. f., g.-d. art. plăsmuírii; pl. plăsmuíri

plăzmuit
PLĂZMUÍT, -Ă adj. v. plăsmuit.

plăzmuitoare
PLĂZMUITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. plăsmuitor.

DOOM

plăsmuitór (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. plăsmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plăsmuitoáre

plăzmuitor
PLĂZMUITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. plăsmuitor.

DOOM

plăsmuitór (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. plăsmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plăsmuitoáre

plăzmuitor
PLĂZMUITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. plăsmuitor.

DOOM

plăsmuitór (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. plăsmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. plăsmuitoáre

plăști
PLÁȘCĂ, plăști, s. f. (Reg.) Un fel de plasă de pescuit, asemănătoare cu prostovolul. – Din sl. plastŭ.

DOOM

pláșcă (reg.) s. f., g.-d. art. plắștii; pl. plăști

plăștii
PLÁȘCĂ, plăști, s. f. (Reg.) Un fel de plasă de pescuit, asemănătoare cu prostovolul. – Din sl. plastŭ.

DOOM

pláșcă (reg.) s. f., g.-d. art. plắștii; pl. plăști

plăștile
PLÁȘCĂ, plăști, s. f. (Reg.) Un fel de plasă de pescuit, asemănătoare cu prostovolul. – Din sl. plastŭ.

DOOM

pláșcă (reg.) s. f., g.-d. art. plắștii; pl. plăști

plăștilor
PLÁȘCĂ, plăști, s. f. (Reg.) Un fel de plasă de pescuit, asemănătoare cu prostovolul. – Din sl. plastŭ.

DOOM

pláșcă (reg.) s. f., g.-d. art. plắștii; pl. plăști

plăți
PLÁTĂ, plăți, s. f. 1. Faptul de a plăti o sumă de bani datorată; achitare. ♦ Sistem, mod după care se plătește. 2. Sumă de bani dată cuiva pentru munca depusă, drept contravaloare a unui obiect cumpărat, a folosinței unui lucru etc. 3. Răsplată, recompensă (morală) dată cuiva pentru faptele sale bune; pedeapsă pentru fapte rele. ◊ Expr. A-și lua plata = a-și primi pedeapsa cuvenită. A se duce (sau a pleca, a merge etc.) în plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a se duce (sau a pleca, a merge etc.) unde vrea, unde știe, unde-i place. A lăsa (pe cineva) în plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a nu se mai ocupa de cineva, a lăsa în voia sorții, a lăsa în pace. – Din sl. plata.

DOOM

plátă s. f., g.-d. art. plắții; pl. plăți

plății
PLÁTĂ, plăți, s. f. 1. Faptul de a plăti o sumă de bani datorată; achitare. ♦ Sistem, mod după care se plătește. 2. Sumă de bani dată cuiva pentru munca depusă, drept contravaloare a unui obiect cumpărat, a folosinței unui lucru etc. 3. Răsplată, recompensă (morală) dată cuiva pentru faptele sale bune; pedeapsă pentru fapte rele. ◊ Expr. A-și lua plata = a-și primi pedeapsa cuvenită. A se duce (sau a pleca, a merge etc.) în plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a se duce (sau a pleca, a merge etc.) unde vrea, unde știe, unde-i place. A lăsa (pe cineva) în plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a nu se mai ocupa de cineva, a lăsa în voia sorții, a lăsa în pace. – Din sl. plata.

DOOM

plátă s. f., g.-d. art. plắții; pl. plăți

plățile
PLÁTĂ, plăți, s. f. 1. Faptul de a plăti o sumă de bani datorată; achitare. ♦ Sistem, mod după care se plătește. 2. Sumă de bani dată cuiva pentru munca depusă, drept contravaloare a unui obiect cumpărat, a folosinței unui lucru etc. 3. Răsplată, recompensă (morală) dată cuiva pentru faptele sale bune; pedeapsă pentru fapte rele. ◊ Expr. A-și lua plata = a-și primi pedeapsa cuvenită. A se duce (sau a pleca, a merge etc.) în plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a se duce (sau a pleca, a merge etc.) unde vrea, unde știe, unde-i place. A lăsa (pe cineva) în plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a nu se mai ocupa de cineva, a lăsa în voia sorții, a lăsa în pace. – Din sl. plata.

DOOM

plátă s. f., g.-d. art. plắții; pl. plăți

plăților
PLÁTĂ, plăți, s. f. 1. Faptul de a plăti o sumă de bani datorată; achitare. ♦ Sistem, mod după care se plătește. 2. Sumă de bani dată cuiva pentru munca depusă, drept contravaloare a unui obiect cumpărat, a folosinței unui lucru etc. 3. Răsplată, recompensă (morală) dată cuiva pentru faptele sale bune; pedeapsă pentru fapte rele. ◊ Expr. A-și lua plata = a-și primi pedeapsa cuvenită. A se duce (sau a pleca, a merge etc.) în plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a se duce (sau a pleca, a merge etc.) unde vrea, unde știe, unde-i place. A lăsa (pe cineva) în plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a nu se mai ocupa de cineva, a lăsa în voia sorții, a lăsa în pace. – Din sl. plata.

DOOM

plátă s. f., g.-d. art. plắții; pl. plăți