pi
PI² interj. v. phi.

DOOM

phiu (fam.) interj.

pi
PI¹ interj. (De obicei repetat) Exclamație cu care se cheamă puii, găinile sau rațele (la mâncare). – Onomatopee.

DOOM

pi-pi-pí interj.

pi
PI⁴, pi, s. m. Numele celei de-a șaisprezecea litere din alfabetul grecesc (π), corespunzătoare literei românești p; sunet notat cu această literă. – Din ngr. pi, fr. pi.

DOOM

*pi (literă grecească) s. m., pl. pi; π, Π

pi
PIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „puroi”, „de puroi”. [Pron. pi-o-. / < fr. pyo-, it. pio-, cf. gr. pyon].

pia
PIA MÁTER s. f. Membrană vasculară fină care aderă la suprafața creierului și a măduvei spinării, constituind cel mai profund dintre învelișurile creierului. [Pr.: pi-a] – Din lat. pia mater.

DOOM

pía máter s. f., g.-d. art. píei máter

piacere
A PIACÉRE loc. adv. (Muz.; ca indicație de execuție) După dorință, după apreciere. [< it. a piacere].

piafer
PIAFÉR s.m. Cal care tropăie cu picioarele din față. [< fr. piaffeur].

piamater
PIA MÁTER s. f. Membrană vasculară fină care aderă la suprafața creierului și a măduvei spinării, constituind cel mai profund dintre învelișurile creierului. [Pr.: pi-a] – Din lat. pia mater.

DOOM

pía máter s. f., g.-d. art. píei máter

pian
PIÁNO² s. n. v. pian.

DOOM

pián s. n., pl. piáne

piane
PIÁNO² s. n. v. pian.

DOOM

pián s. n., pl. piáne

pianele
PIÁNO² s. n. v. pian.

DOOM

pián s. n., pl. piáne

pianelor
PIÁNO² s. n. v. pian.

DOOM

pián s. n., pl. piáne

pianina
PIANÍNĂ, pianine, s. f. Pian (1) de proporții și de sonoritate reduse, care are cutia de rezonanță în formă de paralelipiped și coardele dispuse vertical. – Din germ. Pianino.

DOOM

pianínă (pi-a-) s. f., g.-d. art. pianínei; pl. pianíne

pianine
PIANÍNĂ, pianine, s. f. Pian (1) de proporții și de sonoritate reduse, care are cutia de rezonanță în formă de paralelipiped și coardele dispuse vertical. – Din germ. Pianino.

DOOM

pianínă (pi-a-) s. f., g.-d. art. pianínei; pl. pianíne

pianinei
PIANÍNĂ, pianine, s. f. Pian (1) de proporții și de sonoritate reduse, care are cutia de rezonanță în formă de paralelipiped și coardele dispuse vertical. – Din germ. Pianino.

DOOM

pianínă (pi-a-) s. f., g.-d. art. pianínei; pl. pianíne

pianinele
PIANÍNĂ, pianine, s. f. Pian (1) de proporții și de sonoritate reduse, care are cutia de rezonanță în formă de paralelipiped și coardele dispuse vertical. – Din germ. Pianino.

DOOM

pianínă (pi-a-) s. f., g.-d. art. pianínei; pl. pianíne

pianinelor
PIANÍNĂ, pianine, s. f. Pian (1) de proporții și de sonoritate reduse, care are cutia de rezonanță în formă de paralelipiped și coardele dispuse vertical. – Din germ. Pianino.

DOOM

pianínă (pi-a-) s. f., g.-d. art. pianínei; pl. pianíne

pianissimo
PIANISSIMO adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Cu cea mai slabă intensitate; foarte încet. – Cuv. it.

DOOM

pianíssimo (it.) (pia-) adv.; abr. pp

pianist
PIANÍST, -Ă, pianiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă (cu pricepere și cu măiestrie) la pian, care are profesia de a cânta la pian. – Din fr. pianiste.

DOOM

pianístă (pi-a-) s. f., g.-d. art. pianístei; pl. pianíste

pianista
PIANÍST, -Ă, pianiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă (cu pricepere și cu măiestrie) la pian, care are profesia de a cânta la pian. – Din fr. pianiste.

DOOM

pianístă (pi-a-) s. f., g.-d. art. pianístei; pl. pianíste

pianiste
PIANÍST, -Ă, pianiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă (cu pricepere și cu măiestrie) la pian, care are profesia de a cânta la pian. – Din fr. pianiste.

DOOM

pianístă (pi-a-) s. f., g.-d. art. pianístei; pl. pianíste

pianistei
PIANÍST, -Ă, pianiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă (cu pricepere și cu măiestrie) la pian, care are profesia de a cânta la pian. – Din fr. pianiste.

DOOM

pianístă (pi-a-) s. f., g.-d. art. pianístei; pl. pianíste

pianistele
PIANÍST, -Ă, pianiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă (cu pricepere și cu măiestrie) la pian, care are profesia de a cânta la pian. – Din fr. pianiste.

DOOM

pianístă (pi-a-) s. f., g.-d. art. pianístei; pl. pianíste

pianistelor
PIANÍST, -Ă, pianiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă (cu pricepere și cu măiestrie) la pian, care are profesia de a cânta la pian. – Din fr. pianiste.

DOOM

pianístă (pi-a-) s. f., g.-d. art. pianístei; pl. pianíste

pianistic
PIANÍSTIC, -Ă, pianistici, -ce, adj. Care ține de pian (1), privitor la pian; propriu, caracteristic pianului sau artei interpretative la pian; ca la pian. – Din fr. pianistique.

DOOM

pianístic (pi-a-) adj. m., pl. pianístici; f. pianístică, pl. pianístice

pianistica
PIANÍSTIC, -Ă, pianistici, -ce, adj. Care ține de pian (1), privitor la pian; propriu, caracteristic pianului sau artei interpretative la pian; ca la pian. – Din fr. pianistique.

DOOM

pianístic (pi-a-) adj. m., pl. pianístici; f. pianístică, pl. pianístice

pianistice
PIANÍSTIC, -Ă, pianistici, -ce, adj. Care ține de pian (1), privitor la pian; propriu, caracteristic pianului sau artei interpretative la pian; ca la pian. – Din fr. pianistique.

DOOM

pianístic (pi-a-) adj. m., pl. pianístici; f. pianístică, pl. pianístice

pianisticei
PIANÍSTIC, -Ă, pianistici, -ce, adj. Care ține de pian (1), privitor la pian; propriu, caracteristic pianului sau artei interpretative la pian; ca la pian. – Din fr. pianistique.

DOOM

pianístic (pi-a-) adj. m., pl. pianístici; f. pianístică, pl. pianístice

pianisticele
PIANÍSTIC, -Ă, pianistici, -ce, adj. Care ține de pian (1), privitor la pian; propriu, caracteristic pianului sau artei interpretative la pian; ca la pian. – Din fr. pianistique.

DOOM

pianístic (pi-a-) adj. m., pl. pianístici; f. pianístică, pl. pianístice

pianisticelor
PIANÍSTIC, -Ă, pianistici, -ce, adj. Care ține de pian (1), privitor la pian; propriu, caracteristic pianului sau artei interpretative la pian; ca la pian. – Din fr. pianistique.

DOOM

pianístic (pi-a-) adj. m., pl. pianístici; f. pianístică, pl. pianístice

pianistici
PIANÍSTIC, -Ă, pianistici, -ce, adj. Care ține de pian (1), privitor la pian; propriu, caracteristic pianului sau artei interpretative la pian; ca la pian. – Din fr. pianistique.

DOOM

pianístic (pi-a-) adj. m., pl. pianístici; f. pianístică, pl. pianístice

pianisticii
PIANÍSTIC, -Ă, pianistici, -ce, adj. Care ține de pian (1), privitor la pian; propriu, caracteristic pianului sau artei interpretative la pian; ca la pian. – Din fr. pianistique.

DOOM

pianístic (pi-a-) adj. m., pl. pianístici; f. pianístică, pl. pianístice

pianisticilor
PIANÍSTIC, -Ă, pianistici, -ce, adj. Care ține de pian (1), privitor la pian; propriu, caracteristic pianului sau artei interpretative la pian; ca la pian. – Din fr. pianistique.

DOOM

pianístic (pi-a-) adj. m., pl. pianístici; f. pianístică, pl. pianístice

pianisticul
PIANÍSTIC, -Ă, pianistici, -ce, adj. Care ține de pian (1), privitor la pian; propriu, caracteristic pianului sau artei interpretative la pian; ca la pian. – Din fr. pianistique.

DOOM

pianístic (pi-a-) adj. m., pl. pianístici; f. pianístică, pl. pianístice

pianisticului
PIANÍSTIC, -Ă, pianistici, -ce, adj. Care ține de pian (1), privitor la pian; propriu, caracteristic pianului sau artei interpretative la pian; ca la pian. – Din fr. pianistique.

DOOM

pianístic (pi-a-) adj. m., pl. pianístici; f. pianístică, pl. pianístice

pianistică
PIANÍSTICĂ s.f. Atitudine, ansamblu de mișcări ale unui pianist. [Pron. pia-. / cf. it. pianistica].

pianistul
PIANÍST, -Ă, pianiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă (cu pricepere și cu măiestrie) la pian, care are profesia de a cânta la pian. – Din fr. pianiste.

DOOM

pianístă (pi-a-) s. f., g.-d. art. pianístei; pl. pianíste

pianistului
PIANÍST, -Ă, pianiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă (cu pricepere și cu măiestrie) la pian, care are profesia de a cânta la pian. – Din fr. pianiste.

DOOM

pianístă (pi-a-) s. f., g.-d. art. pianístei; pl. pianíste

pianiști
PIANÍST, -Ă, pianiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă (cu pricepere și cu măiestrie) la pian, care are profesia de a cânta la pian. – Din fr. pianiste.

DOOM

pianístă (pi-a-) s. f., g.-d. art. pianístei; pl. pianíste

pianiștii
PIANÍST, -Ă, pianiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă (cu pricepere și cu măiestrie) la pian, care are profesia de a cânta la pian. – Din fr. pianiste.

DOOM

pianístă (pi-a-) s. f., g.-d. art. pianístei; pl. pianíste

pianiștilor
PIANÍST, -Ă, pianiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă (cu pricepere și cu măiestrie) la pian, care are profesia de a cânta la pian. – Din fr. pianiste.

DOOM

pianístă (pi-a-) s. f., g.-d. art. pianístei; pl. pianíste

piano
MÉZZO-PIÁNO adv. (Muz.; indică modul de executare) Cu intensitate redusă, mai tare decât piano. [Pr.: méțo-piáno] – Cuv. it.

DOOM

mézzo-piáno (it.) [zz pron. ț] adv.; abr. mp

piano
PIÁNO² s. n. v. pian.

DOOM

pián s. n., pl. piáne

piano
PIÁNO¹ adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Cu intensitate scăzută; încet. – Cuv. it.

DOOM

piáno (it.) (pia-) adv.; abr. p

pianoforte
PIANOFÓRTE, pianoforte, s. n., adv. 1. S. n. (Înv.) Pian (1). 2. Adv. (în forma piano-forte; indică modul de executare a unei lucrări muzicale) în mod brusc de la piano la forte. – Din it. pianoforte.

DOOM

pianofórte (pian) (înv.) (pia-) s. n.

pianofortele
PIANOFÓRTE, pianoforte, s. n., adv. 1. S. n. (Înv.) Pian (1). 2. Adv. (în forma piano-forte; indică modul de executare a unei lucrări muzicale) în mod brusc de la piano la forte. – Din it. pianoforte.

DOOM

pianofórte (pian) (înv.) (pia-) s. n.

pianofortelor
PIANOFÓRTE, pianoforte, s. n., adv. 1. S. n. (Înv.) Pian (1). 2. Adv. (în forma piano-forte; indică modul de executare a unei lucrări muzicale) în mod brusc de la piano la forte. – Din it. pianoforte.

DOOM

pianofórte (pian) (înv.) (pia-) s. n.

pianofortelui
PIANOFÓRTE, pianoforte, s. n., adv. 1. S. n. (Înv.) Pian (1). 2. Adv. (în forma piano-forte; indică modul de executare a unei lucrări muzicale) în mod brusc de la piano la forte. – Din it. pianoforte.

DOOM

pianofórte (pian) (înv.) (pia-) s. n.

pianola
PIANÓLĂ, pianole, s. f. Pianină acționată de un mecanism, care execută automat anumite melodii înregistrate în prealabil pe suluri speciale de hârtie introduse în aparat. – Din it. pianola.

DOOM

pianólă (pi-a-) s. f., g.-d. art. pianólei; pl. pianóle

pianole
PIANÓLĂ, pianole, s. f. Pianină acționată de un mecanism, care execută automat anumite melodii înregistrate în prealabil pe suluri speciale de hârtie introduse în aparat. – Din it. pianola.

DOOM

pianólă (pi-a-) s. f., g.-d. art. pianólei; pl. pianóle

pianolei
PIANÓLĂ, pianole, s. f. Pianină acționată de un mecanism, care execută automat anumite melodii înregistrate în prealabil pe suluri speciale de hârtie introduse în aparat. – Din it. pianola.

DOOM

pianólă (pi-a-) s. f., g.-d. art. pianólei; pl. pianóle

pianolele
PIANÓLĂ, pianole, s. f. Pianină acționată de un mecanism, care execută automat anumite melodii înregistrate în prealabil pe suluri speciale de hârtie introduse în aparat. – Din it. pianola.

DOOM

pianólă (pi-a-) s. f., g.-d. art. pianólei; pl. pianóle

pianolelor
PIANÓLĂ, pianole, s. f. Pianină acționată de un mecanism, care execută automat anumite melodii înregistrate în prealabil pe suluri speciale de hârtie introduse în aparat. – Din it. pianola.

DOOM

pianólă (pi-a-) s. f., g.-d. art. pianólei; pl. pianóle

pianota
PIANOTÁ vb. I. intr. 1. (Fam.) A zdrăngăni, a cânta la pian. 2. (Fig.) A lovi nervos cu degetele (niște coarde imaginare). [< fr. pianoter].

pianotare
PIANOTÁ vb. I. intr. 1. (Fam.) A zdrăngăni, a cânta la pian. 2. (Fig.) A lovi nervos cu degetele (niște coarde imaginare). [< fr. pianoter].

pianoul
PIÁNO² s. n. v. pian.

DOOM

pián s. n., pl. piáne

pianoului
PIÁNO² s. n. v. pian.

DOOM

pián s. n., pl. piáne

pianouri
PIÁNO² s. n. v. pian.

DOOM

pián s. n., pl. piáne

pianourile
PIÁNO² s. n. v. pian.

DOOM

pián s. n., pl. piáne

pianourilor
PIÁNO² s. n. v. pian.

DOOM

pián s. n., pl. piáne

pianul
PIÁNO² s. n. v. pian.

DOOM

pián s. n., pl. piáne

pianului
PIÁNO² s. n. v. pian.

DOOM

pián s. n., pl. piáne

piaptăn
PIEPTĂNÁ, piéptăn, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) descurca, a(-și) netezi, a(-și) aranja sau a(-și) curăța cu pieptenele părul sau barba. ♦ A (se) coafa. ♦ Tranz. (Pop.) A țesăla. 2. Tranz. A trece anumite fibre textile prin dinții unor piepteni (pentru a le curăța de impurități, a alege fibrele de calitate bună etc.). ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A(-și) cizela stilul, vorbirea etc. [Prez. ind. și: piáptăn] – Lat. pectinare.

DOOM

pieptăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. piéptăn, 2 sg. piépteni, 3 piáptănă; conj. prez. 3 să piéptene

piaptănă
PIEPTĂNÁ, piéptăn, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) descurca, a(-și) netezi, a(-și) aranja sau a(-și) curăța cu pieptenele părul sau barba. ♦ A (se) coafa. ♦ Tranz. (Pop.) A țesăla. 2. Tranz. A trece anumite fibre textile prin dinții unor piepteni (pentru a le curăța de impurități, a alege fibrele de calitate bună etc.). ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A(-și) cizela stilul, vorbirea etc. [Prez. ind. și: piáptăn] – Lat. pectinare.

DOOM

pieptăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. piéptăn, 2 sg. piépteni, 3 piáptănă; conj. prez. 3 să piéptene

piardă
PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DOOM

piérde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pierd, 2 sg. pierzi, 1 pl. piérdem; conj. prez. 3 să piárdă; ger. pierzấnd; part. pierdút

piardă
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

DOOM

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

piarist
PIARÍST, piariști, s. m. Membru al unei congregații clericale catolice care se dedica învățământului gratuit. [Pr.: pi-a-] – Din germ. Piarist, fr. piariste.

piaristul
PIARÍST, piariști, s. m. Membru al unei congregații clericale catolice care se dedica învățământului gratuit. [Pr.: pi-a-] – Din germ. Piarist, fr. piariste.

piaristului
PIARÍST, piariști, s. m. Membru al unei congregații clericale catolice care se dedica învățământului gratuit. [Pr.: pi-a-] – Din germ. Piarist, fr. piariste.

piariști
PIARÍST, piariști, s. m. Membru al unei congregații clericale catolice care se dedica învățământului gratuit. [Pr.: pi-a-] – Din germ. Piarist, fr. piariste.

piariștii
PIARÍST, piariști, s. m. Membru al unei congregații clericale catolice care se dedica învățământului gratuit. [Pr.: pi-a-] – Din germ. Piarist, fr. piariste.

piariștilor
PIARÍST, piariști, s. m. Membru al unei congregații clericale catolice care se dedica învățământului gratuit. [Pr.: pi-a-] – Din germ. Piarist, fr. piariste.

piartrită
PIARTRÍTĂ s.f. Piartroză. [< fr. pyarthrite].

piartroză
PIARTRÓZĂ s.f. Artrită purulentă; piartrită. [< fr. pyarthrose, cf. gr. pyon – puroi, arthron – articulație].

piarză
PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DOOM

piérde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pierd, 2 sg. pierzi, 1 pl. piérdem; conj. prez. 3 să piárdă; ger. pierzấnd; part. pierdút

piarză
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

DOOM

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

piară
PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.

DOOM

pierí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 să piáră; imper. 2 sg. piei, neg. nu pierí, 2 pl. pieríți; ger. pierínd

piastru
PIÁSTRU, piaștri, s. m. 1. Monedă (turcească) de argint, a cărei valoare a variat în decursul timpului și care a circulat și în Țările Române. 2. Monedă divizionară în Siria și Sudan. [Pr.: pi-as-] – Din germ. Piaster, fr. piastre.

DOOM

piástru (pi-as-) s. m., art. piástrul; pl. piáștri, art. piáștrii

piastrul
PIÁSTRU, piaștri, s. m. 1. Monedă (turcească) de argint, a cărei valoare a variat în decursul timpului și care a circulat și în Țările Române. 2. Monedă divizionară în Siria și Sudan. [Pr.: pi-as-] – Din germ. Piaster, fr. piastre.

DOOM

piástru (pi-as-) s. m., art. piástrul; pl. piáștri, art. piáștrii

piastrului
PIÁSTRU, piaștri, s. m. 1. Monedă (turcească) de argint, a cărei valoare a variat în decursul timpului și care a circulat și în Țările Române. 2. Monedă divizionară în Siria și Sudan. [Pr.: pi-as-] – Din germ. Piaster, fr. piastre.

DOOM

piástru (pi-as-) s. m., art. piástrul; pl. piáștri, art. piáștrii

piatra
PIÁTRĂ, pietre, s. f. I. 1. (La sg.) Nume generic pentru orice rocă solidă, dură și casantă răspândită la suprafața sau în interiorul pământului; (și la pl.) fragment de dimensiuni și de forme diferite dintr-o astfel de rocă; p. ext. material fabricat pe cale artificială pentru a înlocui, cu diverse utilizări, roca naturală. ◊ Loc. adj. De piatră = a) neclintit; încremenit; b) greu; c) nesimțitor, insensibil; p. ext. rău. ◊ Expr. A scoate (sau a aduce etc. ceva) (și) din piatră (seacă) = a face, a realiza, a obține etc. (ceva) cu orice preț, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutățile. A pune cea dintâi piatră = a începe, a iniția o acțiune, o lucrare etc. Piatră în (sau din) casă = fată nemăritată (considerată de unii ca o povară pentru familie). A sta piatră pe capul cuiva = a constitui o greutate, o povară pentru cineva. A călca în piatră seacă = a se obosi zadarnic, a nu-i merge bine în ceea ce face, a avea ghinion. A-și pune carul în pietre = a lua o hotărâre la care nu mai renunță, a rămâne ferm în hotărârea luată; p. ext. a se încăpățâna. Fuge de scapără pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapă pietrele = este ger foarte mare. (A fi) tare (sau sănătos) ca piatra (sau de piatră) = (a fi) foarte sănătos și rezistent. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatră pe inimă = a avea un mare necaz, a simți o mare neliniște. A (i se) lua sau a (i se) ridica (cuiva) o piatră de pe inimă (sau de pe suflet, de pe cuget) = a (se) elibera de o (mare) grijă, de o (mare) teamă; a găsi o soluție care să pună capăt unei situații dificile. A nu (mai) rămâne (sau a fi, a sta) ori a nu se (mai) ține etc. (nici) piatră de piatră (din ceva) = a nu se (mai) alege nimic (din ceva); a se distruge complet. A nu mai lăsa (nici) piatră de piatră = a distruge, a nimici; a face praf și pulbere. A număra pietrele = a umbla haimana. A arunca (cu) piatra sau (cu) pietre (în cineva) = a acuza, a învinui, a defăima (pe cineva). ♦ (La pl.) Numele unor jocuri de copii care se joacă cu pietricele. 2. (În sintagma) Epoca de piatră = cea mai veche și cea mai îndelungată perioadă din istoria omenirii, care a durat circa un milion de ani și în care principala materie primă pentru confecționarea uneltelor, a ustensilelor și a armelor a fost piatra (I 1). 3. (Urmat de determinări care arată felul, utilizarea sau modul de prelucrare) Bucată de piatră (I 1) prelucrată; obiect făcut dintr-o astfel de bucată. Piatră de moară. ◊ Piatră litografică = piatră de calcar cu structura foarte fină și densă, folosită la confecționarea formelor de tipar litografice. Piatră de talie = piatră cu forme geometrice regulate, cu toate fețele bine tăiate și cu muchii perfect drepte, care servește la executarea sau la căptușirea unei zidării. Piatră de încercare = a) rocă silicioasă foarte dură folosită în trecut la verificarea purității aurului și a argintului; b) fig. mijloc de verificare a capacității, a sentimentelor, a valorii cuiva; dovadă, indiciu, mărturie. Piatră de temelie (sau fundamentală) = a) piatră care intră în construcția fundației unei clădiri și care adesea este pusă cu prilejul solemnității care marchează începutul construcției; b) fig. principiu sau element de bază, esențial. Piatră unghiulară = a) piatră așezată în colțul fundației unei clădiri; b) fig. element de bază, fundamental. Piatră de ascuțit = bucată de gresie tăiată special pentru a folosi la ascuțirea unor obiecte tăioase; cute. Piatră prețioasă (sau scumpă, nestemată) = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate foarte mare, de valoare deosebită, care se găsește rar în natură și se folosește de obicei la confecționarea bijuteriilor. Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate mare, relativ puțin răspândit în natură și folosit de obicei la confecționarea bijuteriilor de mai mică valoare. ◊ (Bot.; în compusul) Piatră-linte = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori de culoare albă sau albă-gălbuie, care crește prin pădurile din zona alpină (Astragalus australis). 4. Piesă folosită la unele jocuri de societate, confecționată din piatră (I 1) sau, p. ext., din os, din lemn etc. 5. (Pop.) Meteorit. 6. (Reg.) Greutate (de cântar sau de balanță). 7. Precipitație formată din particule de gheață, care cade atunci când în interiorul norilor de furtună există curenți ascendenți puternici; p. restr. fiecare dintre particulele de gheață care formează această precipitație; grindină. II. P. anal. 1. Crustă de săruri minerale care se depune, cu vremea, pe pereții unui vas în care se fierbe apă sau în care se păstrează lichide. 2. Substanță calcaroasă, gălbuie sau negricioasă, care se formează uneori pe suprafața dinților neîngrijiți; tartru. 3. (Med.; de obicei cu determinări care arată organul în care se formează) Calcul; p. ext. litiază. 4. Compuse: (pop.) piatră-acră = alaun (de aluminiu și de potasiu); piatră-vânătă = sulfat de cupru hidratat; piatra-iadului = azotat de argint; piatră-de-var = carbonat de calciu; piatră-pucioasă = sulf (în formă de bucăți). 5. (Min.; în compusul) Piatra-lunii = varietate de feldspat cu reflexe albăstrui folosită ca piatră semiprețioasă. – Lat. petra.

DOOM

!garofíța-Piétrei-Cráiului (-Pie-trei-) s. f. art., g.-d. art. garofíței-Piétrei-Cráiului

piaza
PIÁZĂ, pieze, s. f. 1. (În mitologia românească) Dualitate fastă și nefastă. ♦ Piază rea = duh rău al nenorocului întrupat într-o ființă sau într-un obiect. Piază bună = geniu bun al omului, încorporat în șarpele casei, în câinele pripășit etc. ♦ (Reg.; la pl.) Dispoziție, chef; toane. 2. (Înv. și reg.) Pantă, povârniș. ◊ Loc. adv. În piez(i) = oblic, pieziș. [Var.: (înv. și reg.) piez s. m.] – Et. nec.

DOOM

!piáză (pop.) (pia-) s. f., g.-d. art. piézei; pl. piéze

piaștri
PIÁSTRU, piaștri, s. m. 1. Monedă (turcească) de argint, a cărei valoare a variat în decursul timpului și care a circulat și în Țările Române. 2. Monedă divizionară în Siria și Sudan. [Pr.: pi-as-] – Din germ. Piaster, fr. piastre.

DOOM

piástru (pi-as-) s. m., art. piástrul; pl. piáștri, art. piáștrii

piaștrii
PIÁSTRU, piaștri, s. m. 1. Monedă (turcească) de argint, a cărei valoare a variat în decursul timpului și care a circulat și în Țările Române. 2. Monedă divizionară în Siria și Sudan. [Pr.: pi-as-] – Din germ. Piaster, fr. piastre.

DOOM

piástru (pi-as-) s. m., art. piástrul; pl. piáștri, art. piáștrii

piaștrilor
PIÁSTRU, piaștri, s. m. 1. Monedă (turcească) de argint, a cărei valoare a variat în decursul timpului și care a circulat și în Țările Române. 2. Monedă divizionară în Siria și Sudan. [Pr.: pi-as-] – Din germ. Piaster, fr. piastre.

DOOM

piástru (pi-as-) s. m., art. piástrul; pl. piáștri, art. piáștrii

piaț
PIAȚ s. n. v. piață.

piața
PIÁȚĂ, piețe, s. f. I. 1. Loc special amenajat unde se face comerț cu mărfuri cu amănuntul, mai ales cu produse agroalimentare. ◊ (Ieșit din uz) Trăsură (sau mașină) de piață = trăsură (sau mașină) care transportă, contra cost, persoane, bagaje etc. ◊ Expr. A face piața = a cumpăra alimentele necesare pentru hrana zilnică. (Fam.) A se certa ca la piață = a se certa violent și folosind cuvinte grosolane. 2. Loc întins și deschis dintr-o localitate, unde se întâlnesc sau se întretaie mai multe străzi, adesea amenajat cu spații verzi, statui etc. II. (Ec. pol.) 1. Totalitatea relațiilor generate de actele de vânzare-cumpărare. 2. Categorie economică a producției de mărfuri în care își găsește expresia ansamblul actelor de vânzare- cumpărare privite în unitate organică cu relațiile pe care le generează și în conexiune cu spațiul în care se desfășoară. ◊ Piață internă = totalitatea relațiilor de vânzare-cumpărare care au loc în interiorul unei țări. Piață mondială = ansamblul relațiilor care se stabilesc între țările participante la circuitul economic mondial. Economie de piață = formă modernă de organizare și funcționare a economiei în care prețul și volumul producției depind în principiu de confruntarea dintre cerere și ofertă. – Din it. piazza.

DOOM

piáță (pia-) s. f., g.-d. art. piéței; pl. piéțe

piațeta
PIAȚÉTĂ, piațete, s. f. Piață (I 2) mică. – Din it. piazzetta.

DOOM

piațétă (pia-) s. f., g.-d. art. piațétei; pl. piațéte

piațete
PIAȚÉTĂ, piațete, s. f. Piață (I 2) mică. – Din it. piazzetta.

DOOM

piațétă (pia-) s. f., g.-d. art. piațétei; pl. piațéte

piațetei
PIAȚÉTĂ, piațete, s. f. Piață (I 2) mică. – Din it. piazzetta.

DOOM

piațétă (pia-) s. f., g.-d. art. piațétei; pl. piațéte

piațetele
PIAȚÉTĂ, piațete, s. f. Piață (I 2) mică. – Din it. piazzetta.

DOOM

piațétă (pia-) s. f., g.-d. art. piațétei; pl. piațéte

piațetelor
PIAȚÉTĂ, piațete, s. f. Piață (I 2) mică. – Din it. piazzetta.

DOOM

piațétă (pia-) s. f., g.-d. art. piațétei; pl. piațéte

pic
PÍCUR, picuri, s. m. Pic¹ (II 1). – Sg. refăcut după picuri (pl. lui pic¹).

DOOM

pícur (picătură) (reg.) s. m., pl. pícuri

pic
PICÁ¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) = a) a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând jos, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la un concurs etc. ◊ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu nici un preț, nicidecum. ♦ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rări. ♦ Refl., intranz., și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesiunea unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

DOOM

picá¹ (a ~) (a cădea) vb., ind. prez. 3 pícă

pica
PICÁ¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) = a) a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând jos, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la un concurs etc. ◊ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu nici un preț, nicidecum. ♦ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rări. ♦ Refl., intranz., și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesiunea unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

DOOM

picá¹ (a ~) (a cădea) vb., ind. prez. 3 pícă

pica
PICÁ², pers. 3 pichează, vb. I. Intranz. (Despre avioane) A coborî în picaj. – Din fr. piquer.

DOOM

picá² (a ~) (a coborî în picaj) vb., ind. prez. 3 picheáză

pica
PÍCA s.f. (Med.) Pervertire a poftei de mâncare. [< fr. pica, cf. lat. pica – coțofană].

pica
PICÁ¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) =a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la. un concurs etc. ♦ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu niciun preț, nicidecum. ◊ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rari. ◊ Refl., intranz. și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesia unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

DOOM

pícă² (la cărțile de joc) s. f., g.-d. art. pícii; pl. pici

picador
PICADÓR, picadori, s. m. Persoană care participă la luptele cu tauri, stând călare în arenă, înarmat cu o lance, și împingând taurul spre toreador sau matador ori intervenind când viața acestora este în primejdie. – Din fr. picador.

DOOM

picadór s. m., pl. picadóri

picadori
PICADÓR, picadori, s. m. Persoană care participă la luptele cu tauri, stând călare în arenă, înarmat cu o lance, și împingând taurul spre toreador sau matador ori intervenind când viața acestora este în primejdie. – Din fr. picador.

DOOM

picadór s. m., pl. picadóri

picadorii
PICADÓR, picadori, s. m. Persoană care participă la luptele cu tauri, stând călare în arenă, înarmat cu o lance, și împingând taurul spre toreador sau matador ori intervenind când viața acestora este în primejdie. – Din fr. picador.

DOOM

picadór s. m., pl. picadóri

picadorilor
PICADÓR, picadori, s. m. Persoană care participă la luptele cu tauri, stând călare în arenă, înarmat cu o lance, și împingând taurul spre toreador sau matador ori intervenind când viața acestora este în primejdie. – Din fr. picador.

DOOM

picadór s. m., pl. picadóri

picadorul
PICADÓR, picadori, s. m. Persoană care participă la luptele cu tauri, stând călare în arenă, înarmat cu o lance, și împingând taurul spre toreador sau matador ori intervenind când viața acestora este în primejdie. – Din fr. picador.

DOOM

picadór s. m., pl. picadóri

picadorului
PICADÓR, picadori, s. m. Persoană care participă la luptele cu tauri, stând călare în arenă, înarmat cu o lance, și împingând taurul spre toreador sau matador ori intervenind când viața acestora este în primejdie. – Din fr. picador.

DOOM

picadór s. m., pl. picadóri

picai
PICÁ¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) = a) a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând jos, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la un concurs etc. ◊ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu nici un preț, nicidecum. ♦ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rări. ♦ Refl., intranz., și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesiunea unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

DOOM

picá¹ (a ~) (a cădea) vb., ind. prez. 3 pícă

picaj
PICÁJ, picaje, s. n. Coborâre a unui avion pe o traiectorie (aproape) verticală. – Din fr. piquage.

DOOM

picáj s. n., pl. picáje

picaje
PICÁJ, picaje, s. n. Coborâre a unui avion pe o traiectorie (aproape) verticală. – Din fr. piquage.

DOOM

picáj s. n., pl. picáje

picajele
PICÁJ, picaje, s. n. Coborâre a unui avion pe o traiectorie (aproape) verticală. – Din fr. piquage.

DOOM

picáj s. n., pl. picáje

picajelor
PICÁJ, picaje, s. n. Coborâre a unui avion pe o traiectorie (aproape) verticală. – Din fr. piquage.

DOOM

picáj s. n., pl. picáje

picajul
PICÁJ, picaje, s. n. Coborâre a unui avion pe o traiectorie (aproape) verticală. – Din fr. piquage.

DOOM

picáj s. n., pl. picáje

picajului
PICÁJ, picaje, s. n. Coborâre a unui avion pe o traiectorie (aproape) verticală. – Din fr. piquage.

DOOM

picáj s. n., pl. picáje

picam
PICÁ¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) = a) a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând jos, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la un concurs etc. ◊ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu nici un preț, nicidecum. ♦ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rări. ♦ Refl., intranz., și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesiunea unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

DOOM

picá¹ (a ~) (a cădea) vb., ind. prez. 3 pícă

picamer
PICÁMER s.n. v. pichamăr.

picamăr
PÍCKHAMMER, pickhammere, s. n. Ciocan de abataj; pic²; [Scris și: pichamăr. – Var.: picámăr] – Din germ. Pickhammer.

DOOM

píckhammer (germ.) [e pron. ă] (pick-ham-) / picámăr s. n., pl. píckhammere / picámăre

picant
PICÁNT, -Ă, picanți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri, băuturi sau despre gustul lor) Condimentat (de obicei iute, usturător etc.). 2. Fig. (Despre glume, anecdote etc.) (Ușor) indecent, obscen, piperat. 3. Fig. (Despre persoane și despre înfățișarea lor) Nostim, atrăgător, seducător. – Din fr. piquant.

DOOM

picánt adj. m., pl. picánți; f. picántă, pl. picánte

picanta
PICÁNT, -Ă, picanți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri, băuturi sau despre gustul lor) Condimentat (de obicei iute, usturător etc.). 2. Fig. (Despre glume, anecdote etc.) (Ușor) indecent, obscen, piperat. 3. Fig. (Despre persoane și despre înfățișarea lor) Nostim, atrăgător, seducător. – Din fr. piquant.

DOOM

picánt adj. m., pl. picánți; f. picántă, pl. picánte

picante
PICÁNT, -Ă, picanți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri, băuturi sau despre gustul lor) Condimentat (de obicei iute, usturător etc.). 2. Fig. (Despre glume, anecdote etc.) (Ușor) indecent, obscen, piperat. 3. Fig. (Despre persoane și despre înfățișarea lor) Nostim, atrăgător, seducător. – Din fr. piquant.

DOOM

picánt adj. m., pl. picánți; f. picántă, pl. picánte

picantei
PICÁNT, -Ă, picanți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri, băuturi sau despre gustul lor) Condimentat (de obicei iute, usturător etc.). 2. Fig. (Despre glume, anecdote etc.) (Ușor) indecent, obscen, piperat. 3. Fig. (Despre persoane și despre înfățișarea lor) Nostim, atrăgător, seducător. – Din fr. piquant.

DOOM

picánt adj. m., pl. picánți; f. picántă, pl. picánte

picantele
PICÁNT, -Ă, picanți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri, băuturi sau despre gustul lor) Condimentat (de obicei iute, usturător etc.). 2. Fig. (Despre glume, anecdote etc.) (Ușor) indecent, obscen, piperat. 3. Fig. (Despre persoane și despre înfățișarea lor) Nostim, atrăgător, seducător. – Din fr. piquant.

DOOM

picánt adj. m., pl. picánți; f. picántă, pl. picánte

picantelor
PICÁNT, -Ă, picanți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri, băuturi sau despre gustul lor) Condimentat (de obicei iute, usturător etc.). 2. Fig. (Despre glume, anecdote etc.) (Ușor) indecent, obscen, piperat. 3. Fig. (Despre persoane și despre înfățișarea lor) Nostim, atrăgător, seducător. – Din fr. piquant.

DOOM

picánt adj. m., pl. picánți; f. picántă, pl. picánte

picanteria
PICANTERÍE, picanterii, s. f. Calitatea de a fi picant. ♦ (Concr.; de obicei la pl.) Mâncare picantă (1), aliment picant. ♦ Fig. (Concr.; de obicei la pl.) Glumă, anecdotă, vorbă (ușor) indecentă; aluzie (ușor) indecentă la adresa cuiva. – Din germ. Pikanterie.

DOOM

picanteríe s. f., art. picantería, g.-d. art. picanteríei; pl. picanteríi, art. picanteríile

picanterie
PICANTERÍE, picanterii, s. f. Calitatea de a fi picant. ♦ (Concr.; de obicei la pl.) Mâncare picantă (1), aliment picant. ♦ Fig. (Concr.; de obicei la pl.) Glumă, anecdotă, vorbă (ușor) indecentă; aluzie (ușor) indecentă la adresa cuiva. – Din germ. Pikanterie.

DOOM

picanteríe s. f., art. picantería, g.-d. art. picanteríei; pl. picanteríi, art. picanteríile

picanteriei
PICANTERÍE, picanterii, s. f. Calitatea de a fi picant. ♦ (Concr.; de obicei la pl.) Mâncare picantă (1), aliment picant. ♦ Fig. (Concr.; de obicei la pl.) Glumă, anecdotă, vorbă (ușor) indecentă; aluzie (ușor) indecentă la adresa cuiva. – Din germ. Pikanterie.

DOOM

picanteríe s. f., art. picantería, g.-d. art. picanteríei; pl. picanteríi, art. picanteríile

picanterii
PICANTERÍE, picanterii, s. f. Calitatea de a fi picant. ♦ (Concr.; de obicei la pl.) Mâncare picantă (1), aliment picant. ♦ Fig. (Concr.; de obicei la pl.) Glumă, anecdotă, vorbă (ușor) indecentă; aluzie (ușor) indecentă la adresa cuiva. – Din germ. Pikanterie.

DOOM

picanteríe s. f., art. picantería, g.-d. art. picanteríei; pl. picanteríi, art. picanteríile

picanteriile
PICANTERÍE, picanterii, s. f. Calitatea de a fi picant. ♦ (Concr.; de obicei la pl.) Mâncare picantă (1), aliment picant. ♦ Fig. (Concr.; de obicei la pl.) Glumă, anecdotă, vorbă (ușor) indecentă; aluzie (ușor) indecentă la adresa cuiva. – Din germ. Pikanterie.

DOOM

picanteríe s. f., art. picantería, g.-d. art. picanteríei; pl. picanteríi, art. picanteríile

picanteriilor
PICANTERÍE, picanterii, s. f. Calitatea de a fi picant. ♦ (Concr.; de obicei la pl.) Mâncare picantă (1), aliment picant. ♦ Fig. (Concr.; de obicei la pl.) Glumă, anecdotă, vorbă (ușor) indecentă; aluzie (ușor) indecentă la adresa cuiva. – Din germ. Pikanterie.

DOOM

picanteríe s. f., art. picantería, g.-d. art. picanteríei; pl. picanteríi, art. picanteríile

picantul
PICÁNT, -Ă, picanți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri, băuturi sau despre gustul lor) Condimentat (de obicei iute, usturător etc.). 2. Fig. (Despre glume, anecdote etc.) (Ușor) indecent, obscen, piperat. 3. Fig. (Despre persoane și despre înfățișarea lor) Nostim, atrăgător, seducător. – Din fr. piquant.

DOOM

picánt adj. m., pl. picánți; f. picántă, pl. picánte

picantului
PICÁNT, -Ă, picanți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri, băuturi sau despre gustul lor) Condimentat (de obicei iute, usturător etc.). 2. Fig. (Despre glume, anecdote etc.) (Ușor) indecent, obscen, piperat. 3. Fig. (Despre persoane și despre înfățișarea lor) Nostim, atrăgător, seducător. – Din fr. piquant.

DOOM

picánt adj. m., pl. picánți; f. picántă, pl. picánte

picanți
PICÁNT, -Ă, picanți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri, băuturi sau despre gustul lor) Condimentat (de obicei iute, usturător etc.). 2. Fig. (Despre glume, anecdote etc.) (Ușor) indecent, obscen, piperat. 3. Fig. (Despre persoane și despre înfățișarea lor) Nostim, atrăgător, seducător. – Din fr. piquant.

DOOM

picánt adj. m., pl. picánți; f. picántă, pl. picánte

picanții
PICÁNT, -Ă, picanți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri, băuturi sau despre gustul lor) Condimentat (de obicei iute, usturător etc.). 2. Fig. (Despre glume, anecdote etc.) (Ușor) indecent, obscen, piperat. 3. Fig. (Despre persoane și despre înfățișarea lor) Nostim, atrăgător, seducător. – Din fr. piquant.

DOOM

picánt adj. m., pl. picánți; f. picántă, pl. picánte

picanților
PICÁNT, -Ă, picanți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri, băuturi sau despre gustul lor) Condimentat (de obicei iute, usturător etc.). 2. Fig. (Despre glume, anecdote etc.) (Ușor) indecent, obscen, piperat. 3. Fig. (Despre persoane și despre înfățișarea lor) Nostim, atrăgător, seducător. – Din fr. piquant.

DOOM

picánt adj. m., pl. picánți; f. picántă, pl. picánte

picare
PICÁ¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) = a) a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând jos, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la un concurs etc. ◊ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu nici un preț, nicidecum. ♦ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rări. ♦ Refl., intranz., și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesiunea unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

DOOM

picá¹ (a ~) (a cădea) vb., ind. prez. 3 pícă

picare
PICÁ², pers. 3 pichează, vb. I. Intranz. (Despre avioane) A coborî în picaj. – Din fr. piquer.

DOOM

picá² (a ~) (a coborî în picaj) vb., ind. prez. 3 picheáză

picare
PICÁRE s. f. Acțiunea de a (se) pica¹ și rezultatul ei. – V. pica¹.

DOOM

picáre s. f., g.-d. art. picắrii

picarea
PICÁRE s. f. Acțiunea de a (se) pica¹ și rezultatul ei. – V. pica¹.

DOOM

picáre s. f., g.-d. art. picắrii

picaresc
PICARÉSC, -ÉSCĂ, picarești, adj. (Despre anumite opere literare) Care, prin intermediul personajului tip picaro (cerșetori, vagabonzi, aventurieri etc.), investighează, cu accente satirice, cele mai diverse medii sociale, moravuri etc., reliefând amănuntul pitoresc, într-un limbaj cu elemente argotice și familiare. – Din fr. picaresque.

DOOM

picarésc adj. m., f. picaréscă; pl. m. și f. picaréști

picaresca
PICARÉSC, -ÉSCĂ, picarești, adj. (Despre anumite opere literare) Care, prin intermediul personajului tip picaro (cerșetori, vagabonzi, aventurieri etc.), investighează, cu accente satirice, cele mai diverse medii sociale, moravuri etc., reliefând amănuntul pitoresc, într-un limbaj cu elemente argotice și familiare. – Din fr. picaresque.

DOOM

picarésc adj. m., f. picaréscă; pl. m. și f. picaréști

picarescul
PICARÉSC, -ÉSCĂ, picarești, adj. (Despre anumite opere literare) Care, prin intermediul personajului tip picaro (cerșetori, vagabonzi, aventurieri etc.), investighează, cu accente satirice, cele mai diverse medii sociale, moravuri etc., reliefând amănuntul pitoresc, într-un limbaj cu elemente argotice și familiare. – Din fr. picaresque.

DOOM

picarésc adj. m., f. picaréscă; pl. m. și f. picaréști

picarescului
PICARÉSC, -ÉSCĂ, picarești, adj. (Despre anumite opere literare) Care, prin intermediul personajului tip picaro (cerșetori, vagabonzi, aventurieri etc.), investighează, cu accente satirice, cele mai diverse medii sociale, moravuri etc., reliefând amănuntul pitoresc, într-un limbaj cu elemente argotice și familiare. – Din fr. picaresque.

DOOM

picarésc adj. m., f. picaréscă; pl. m. și f. picaréști

picarești
PICARÉSC, -ÉSCĂ, picarești, adj. (Despre anumite opere literare) Care, prin intermediul personajului tip picaro (cerșetori, vagabonzi, aventurieri etc.), investighează, cu accente satirice, cele mai diverse medii sociale, moravuri etc., reliefând amănuntul pitoresc, într-un limbaj cu elemente argotice și familiare. – Din fr. picaresque.

DOOM

picarésc adj. m., f. picaréscă; pl. m. și f. picaréști

picareștii
PICARÉSC, -ÉSCĂ, picarești, adj. (Despre anumite opere literare) Care, prin intermediul personajului tip picaro (cerșetori, vagabonzi, aventurieri etc.), investighează, cu accente satirice, cele mai diverse medii sociale, moravuri etc., reliefând amănuntul pitoresc, într-un limbaj cu elemente argotice și familiare. – Din fr. picaresque.

DOOM

picarésc adj. m., f. picaréscă; pl. m. și f. picaréști

picareștile
PICARÉSC, -ÉSCĂ, picarești, adj. (Despre anumite opere literare) Care, prin intermediul personajului tip picaro (cerșetori, vagabonzi, aventurieri etc.), investighează, cu accente satirice, cele mai diverse medii sociale, moravuri etc., reliefând amănuntul pitoresc, într-un limbaj cu elemente argotice și familiare. – Din fr. picaresque.

DOOM

picarésc adj. m., f. picaréscă; pl. m. și f. picaréști

picareștilor
PICARÉSC, -ÉSCĂ, picarești, adj. (Despre anumite opere literare) Care, prin intermediul personajului tip picaro (cerșetori, vagabonzi, aventurieri etc.), investighează, cu accente satirice, cele mai diverse medii sociale, moravuri etc., reliefând amănuntul pitoresc, într-un limbaj cu elemente argotice și familiare. – Din fr. picaresque.

DOOM

picarésc adj. m., f. picaréscă; pl. m. și f. picaréști

picarism
PICARÍSM s.n. Tendință în literatura spaniolă de a zugrăvi personaje ca: aventurieri, cerșetori, intriganți, declasați etc. [< fr. picarisme, cf. sp. picaro – intrigant, om de nimic].

picaro
PÍCARO, picaro, s. m. Personaj aventurier, intrigant, șmecher din literatura spaniolă din sec. XVI-XVII. – Din sp. pícaro.

DOOM

*pícaro (hisp.) s. m., art. pícaroul; pl. pícaro

picaroul
PÍCARO, picaro, s. m. Personaj aventurier, intrigant, șmecher din literatura spaniolă din sec. XVI-XVII. – Din sp. pícaro.

DOOM

*pícaro (hisp.) s. m., art. pícaroul; pl. pícaro

picaroului
PÍCARO, picaro, s. m. Personaj aventurier, intrigant, șmecher din literatura spaniolă din sec. XVI-XVII. – Din sp. pícaro.

DOOM

*pícaro (hisp.) s. m., art. pícaroul; pl. pícaro

picară
PICÁ¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) = a) a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând jos, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la un concurs etc. ◊ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu nici un preț, nicidecum. ♦ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rări. ♦ Refl., intranz., și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesiunea unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

DOOM

picá¹ (a ~) (a cădea) vb., ind. prez. 3 pícă

picară
PICÁ², pers. 3 pichează, vb. I. Intranz. (Despre avioane) A coborî în picaj. – Din fr. piquer.

DOOM

picá² (a ~) (a coborî în picaj) vb., ind. prez. 3 picheáză

picarăm
PICÁ¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) = a) a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând jos, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la un concurs etc. ◊ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu nici un preț, nicidecum. ♦ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rări. ♦ Refl., intranz., și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesiunea unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

DOOM

picá¹ (a ~) (a cădea) vb., ind. prez. 3 pícă

picarăți
PICÁ¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) = a) a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând jos, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la un concurs etc. ◊ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu nici un preț, nicidecum. ♦ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rări. ♦ Refl., intranz., și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesiunea unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

DOOM

picá¹ (a ~) (a cădea) vb., ind. prez. 3 pícă

picase
PICÁ¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) = a) a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând jos, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la un concurs etc. ◊ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu nici un preț, nicidecum. ♦ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rări. ♦ Refl., intranz., și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesiunea unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

DOOM

picá¹ (a ~) (a cădea) vb., ind. prez. 3 pícă

picase
PICÁ², pers. 3 pichează, vb. I. Intranz. (Despre avioane) A coborî în picaj. – Din fr. piquer.

DOOM

picá² (a ~) (a coborî în picaj) vb., ind. prez. 3 picheáză

picasem
PICÁ¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) = a) a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând jos, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la un concurs etc. ◊ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu nici un preț, nicidecum. ♦ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rări. ♦ Refl., intranz., și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesiunea unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

DOOM

picá¹ (a ~) (a cădea) vb., ind. prez. 3 pícă

picaseră
PICÁ¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) = a) a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând jos, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la un concurs etc. ◊ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu nici un preț, nicidecum. ♦ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rări. ♦ Refl., intranz., și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesiunea unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

DOOM

picá¹ (a ~) (a cădea) vb., ind. prez. 3 pícă

picaseră
PICÁ², pers. 3 pichează, vb. I. Intranz. (Despre avioane) A coborî în picaj. – Din fr. piquer.

DOOM

picá² (a ~) (a coborî în picaj) vb., ind. prez. 3 picheáză

picaserăm
PICÁ¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) = a) a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând jos, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la un concurs etc. ◊ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu nici un preț, nicidecum. ♦ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rări. ♦ Refl., intranz., și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesiunea unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

DOOM

picá¹ (a ~) (a cădea) vb., ind. prez. 3 pícă

picaserăți
PICÁ¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) = a) a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând jos, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la un concurs etc. ◊ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu nici un preț, nicidecum. ♦ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rări. ♦ Refl., intranz., și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesiunea unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

DOOM

picá¹ (a ~) (a cădea) vb., ind. prez. 3 pícă

picaseși
PICÁ¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) = a) a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând jos, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la un concurs etc. ◊ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu nici un preț, nicidecum. ♦ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rări. ♦ Refl., intranz., și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesiunea unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

DOOM

picá¹ (a ~) (a cădea) vb., ind. prez. 3 pícă

picaseți
PICÁ¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) = a) a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând jos, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la un concurs etc. ◊ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu nici un preț, nicidecum. ♦ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rări. ♦ Refl., intranz., și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesiunea unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

DOOM

picá¹ (a ~) (a cădea) vb., ind. prez. 3 pícă

picat
PICÁ¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) = a) a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând jos, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la un concurs etc. ◊ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu nici un preț, nicidecum. ♦ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rări. ♦ Refl., intranz., și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesiunea unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

DOOM

picá¹ (a ~) (a cădea) vb., ind. prez. 3 pícă

picat
PICÁ², pers. 3 pichează, vb. I. Intranz. (Despre avioane) A coborî în picaj. – Din fr. piquer.

DOOM

picá² (a ~) (a coborî în picaj) vb., ind. prez. 3 picheáză

picat
PICÁT², -Ă, picați, -te, adj. 1. (În expr.) Picat din cer (sau din soare) = foarte frumos. 2. (Înv. și pop.) Pătat, murdărit (cu ceva care a picat). – V. pica¹.

picat
PICÁT¹ s. n. Faptul de a pica¹. – V. pica¹.

DOOM

picát s. n.

picata
PICÁT², -Ă, picați, -te, adj. 1. (În expr.) Picat din cer (sau din soare) = foarte frumos. 2. (Înv. și pop.) Pătat, murdărit (cu ceva care a picat). – V. pica¹.

picate
PICÁT², -Ă, picați, -te, adj. 1. (În expr.) Picat din cer (sau din soare) = foarte frumos. 2. (Înv. și pop.) Pătat, murdărit (cu ceva care a picat). – V. pica¹.

picatei
PICÁT², -Ă, picați, -te, adj. 1. (În expr.) Picat din cer (sau din soare) = foarte frumos. 2. (Înv. și pop.) Pătat, murdărit (cu ceva care a picat). – V. pica¹.

picatele
PICÁT², -Ă, picați, -te, adj. 1. (În expr.) Picat din cer (sau din soare) = foarte frumos. 2. (Înv. și pop.) Pătat, murdărit (cu ceva care a picat). – V. pica¹.

picatelor
PICÁT², -Ă, picați, -te, adj. 1. (În expr.) Picat din cer (sau din soare) = foarte frumos. 2. (Înv. și pop.) Pătat, murdărit (cu ceva care a picat). – V. pica¹.

picatul
PICÁT², -Ă, picați, -te, adj. 1. (În expr.) Picat din cer (sau din soare) = foarte frumos. 2. (Înv. și pop.) Pătat, murdărit (cu ceva care a picat). – V. pica¹.

picatului
PICÁT², -Ă, picați, -te, adj. 1. (În expr.) Picat din cer (sau din soare) = foarte frumos. 2. (Înv. și pop.) Pătat, murdărit (cu ceva care a picat). – V. pica¹.

picau
PICÁ¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) = a) a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând jos, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la un concurs etc. ◊ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu nici un preț, nicidecum. ♦ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rări. ♦ Refl., intranz., și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesiunea unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

DOOM

picá¹ (a ~) (a cădea) vb., ind. prez. 3 pícă

picau
PICÁ², pers. 3 pichează, vb. I. Intranz. (Despre avioane) A coborî în picaj. – Din fr. piquer.

DOOM

picá² (a ~) (a coborî în picaj) vb., ind. prez. 3 picheáză

picași
PICÁ¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) = a) a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând jos, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la un concurs etc. ◊ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu nici un preț, nicidecum. ♦ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rări. ♦ Refl., intranz., și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesiunea unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

DOOM

picá¹ (a ~) (a cădea) vb., ind. prez. 3 pícă

picați
PICÁ¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) = a) a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând jos, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la un concurs etc. ◊ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu nici un preț, nicidecum. ♦ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rări. ♦ Refl., intranz., și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesiunea unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

DOOM

picá¹ (a ~) (a cădea) vb., ind. prez. 3 pícă

picați
PICÁT², -Ă, picați, -te, adj. 1. (În expr.) Picat din cer (sau din soare) = foarte frumos. 2. (Înv. și pop.) Pătat, murdărit (cu ceva care a picat). – V. pica¹.

picații
PICÁT², -Ă, picați, -te, adj. 1. (În expr.) Picat din cer (sau din soare) = foarte frumos. 2. (Înv. și pop.) Pătat, murdărit (cu ceva care a picat). – V. pica¹.

picaților
PICÁT², -Ă, picați, -te, adj. 1. (În expr.) Picat din cer (sau din soare) = foarte frumos. 2. (Înv. și pop.) Pătat, murdărit (cu ceva care a picat). – V. pica¹.

pice
PICÁ¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) = a) a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând jos, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la un concurs etc. ◊ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu nici un preț, nicidecum. ♦ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rări. ♦ Refl., intranz., și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesiunea unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

DOOM

picá¹ (a ~) (a cădea) vb., ind. prez. 3 pícă

picea
MOLÍD, molizi, s. m. Arbore rășinos, înalt până la 50 de metri, cu coroana piramidală, cu tulpina dreaptă și cu frunzele în patru muchii, ascuțite (Picea excelsa). [Var.: molíft, (pop.) molídv s. m.] – Cf. alb. molikë.

piceus
BOU, boi, s. m. 1. Taur castrat, cu talia mai mare decât a vacii, folosit ca animal de tracțiune și mai ales pentru carne (Bos taurus). ◊ Bou sur = bour. ◊ Expr. A nu-i fi (cuiva) toți boii acasă = a fi rău dispus. S-a dus bou și s-a întors vacă, se spune despre cineva care n-a reușit să învețe nimic, care nu s-a lămurit. A scoate (pe cineva) din boii lui = a enerva (pe cineva). ♦ Epitet injurios la adresa unui bărbat. 2. Compuse: bou-de-mare = pește marin mic, de culoare cafenie sau cenușie-închis, cu capul gros și lătăreț și cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber); bou-de-baltă = a) nume dat la două specii de broască, una având pe pântece pete roșii (Bombinator igneus), iar cealaltă pete galbene (Bombinator pachypus); buhai-de-baltă; b) pasăre de baltă cu ciocul lung și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu capul negru și cu gâtul alb; buhai-de-baltă (Botaurus stellaris); c) (și în forma bou-de-apă) gândac mare de apă de culoare neagră, cu picioarele acoperite de peri deși și lungi și adaptate la înot (Hydrophilus piceus); bou-de-noapte = bufniță; boul-lui-Dumnezeu sau boul-Domnului = a) rădașcă; b) (și în forma boul-popii) buburuză. – Lat. bovus (= bos, bovis).

pichamăr
PICHÁMĂR, pichamere, s. n. (Min.) Ciocan de abataj; pic². – Din germ. Pickhammer.

pichează
PICÁ², pers. 3 pichează, vb. I. Intranz. (Despre avioane) A coborî în picaj. – Din fr. piquer.

DOOM

picá² (a ~) (a coborî în picaj) vb., ind. prez. 3 picheáză

picher
PICHÉR¹, picheri, s. m. Persoană care răspunde de buna întreținere a unei porțiuni de cale ferată sau de șosea. – Din fr. piqueur.

DOOM

pícher² (piesă la războiul de țesut) s. n., pl. píchere

picher
PICHÉR², pichere, s. n. Piesă la războiul de țesut mecanic așezată la capetele suveicii, care servește la amortizarea mișcării suveicii. – Din germ. Picker.

pichere
PÍCHERE, picheri, s. f. (Omit.; reg.) Bibilică. [Var.: píchire s. f.] – Din pichiri (derivat regresiv).

DOOM

píchere / píchire (bibilică) (reg.) s. f., g.-d. art. pícherii / píchirii; pl. pícheri / píchiri

picherea
PÍCHERE, picheri, s. f. (Omit.; reg.) Bibilică. [Var.: píchire s. f.] – Din pichiri (derivat regresiv).

DOOM

píchere / píchire (bibilică) (reg.) s. f., g.-d. art. pícherii / píchirii; pl. pícheri / píchiri

picheri
PICHÉR¹, picheri, s. m. Persoană care răspunde de buna întreținere a unei porțiuni de cale ferată sau de șosea. – Din fr. piqueur.

DOOM

pícher² (piesă la războiul de țesut) s. n., pl. píchere

picheri
PÍCHERE, picheri, s. f. (Omit.; reg.) Bibilică. [Var.: píchire s. f.] – Din pichiri (derivat regresiv).

DOOM

píchere / píchire (bibilică) (reg.) s. f., g.-d. art. pícherii / píchirii; pl. pícheri / píchiri

picherii
PICHÉR¹, picheri, s. m. Persoană care răspunde de buna întreținere a unei porțiuni de cale ferată sau de șosea. – Din fr. piqueur.

DOOM

pícher² (piesă la războiul de țesut) s. n., pl. píchere

picherii
PÍCHERE, picheri, s. f. (Omit.; reg.) Bibilică. [Var.: píchire s. f.] – Din pichiri (derivat regresiv).

DOOM

píchere / píchire (bibilică) (reg.) s. f., g.-d. art. pícherii / píchirii; pl. pícheri / píchiri

picherile
PÍCHERE, picheri, s. f. (Omit.; reg.) Bibilică. [Var.: píchire s. f.] – Din pichiri (derivat regresiv).

DOOM

píchere / píchire (bibilică) (reg.) s. f., g.-d. art. pícherii / píchirii; pl. pícheri / píchiri

picherilor
PICHÉR¹, picheri, s. m. Persoană care răspunde de buna întreținere a unei porțiuni de cale ferată sau de șosea. – Din fr. piqueur.

DOOM

pícher² (piesă la războiul de țesut) s. n., pl. píchere

picherilor
PÍCHERE, picheri, s. f. (Omit.; reg.) Bibilică. [Var.: píchire s. f.] – Din pichiri (derivat regresiv).

DOOM

píchere / píchire (bibilică) (reg.) s. f., g.-d. art. pícherii / píchirii; pl. pícheri / píchiri

picheroi
PICHERÓI, picheroi, s. m. (Ornit.; reg.) Bărbătușul bibilicii. – Pichere + suf. -oi.

DOOM

picherói (reg.) s. m., pl. picherói, art. picheróii

picheroii
PICHERÓI, picheroi, s. m. (Ornit.; reg.) Bărbătușul bibilicii. – Pichere + suf. -oi.

DOOM

picherói (reg.) s. m., pl. picherói, art. picheróii

picheroilor
PICHERÓI, picheroi, s. m. (Ornit.; reg.) Bărbătușul bibilicii. – Pichere + suf. -oi.

DOOM

picherói (reg.) s. m., pl. picherói, art. picheróii

picheroiul
PICHERÓI, picheroi, s. m. (Ornit.; reg.) Bărbătușul bibilicii. – Pichere + suf. -oi.

DOOM

picherói (reg.) s. m., pl. picherói, art. picheróii

picheroiului
PICHERÓI, picheroi, s. m. (Ornit.; reg.) Bărbătușul bibilicii. – Pichere + suf. -oi.

DOOM

picherói (reg.) s. m., pl. picherói, art. picheróii

picherul
PICHÉR¹, picheri, s. m. Persoană care răspunde de buna întreținere a unei porțiuni de cale ferată sau de șosea. – Din fr. piqueur.

DOOM

pícher² (piesă la războiul de țesut) s. n., pl. píchere

picherului
PICHÉR¹, picheri, s. m. Persoană care răspunde de buna întreținere a unei porțiuni de cale ferată sau de șosea. – Din fr. piqueur.

DOOM

pícher² (piesă la războiul de țesut) s. n., pl. píchere

pichet
PICHÉT³, (I) pichete, s. n., (II) picheți, s. m. I. S. n. 1. Subunitate însărcinată cu asigurarea securității trupelor aflate în marș. 2. (Adesea urmat de determinarea „de grăniceri”) Subunitate însărcinată în trecut cu paza unui sector al frontierei. ♦ Clădire în care își avea sediul această subunitate. 3. Grup organizat (de militari sau de civili) însărcinat cu apărarea sau cu paza unui obiectiv important, cu stingerea incendiilor într-o întreprindere etc. ♦ (În sintagma) Pichet de grevă = detașament de muncitori greviști care stau de gardă la poarta întreprinderii lor pentru a preveni pe muncitorii din afară despre declanșarea grevei și pentru a împiedica pătrunderea în întreprindere a spărgătorilor de grevă. II. S. m. Țăruș de lemn sau de metal care se înfige în pământ pentru a marca un punct al unei alinieri sau al unui traseu, locul unde urmează să fie plantat un puiet de arbore etc. – Din fr. piquet, germ. Pikett, rus. piket.

pichet
PICHÉT³, (I) pichete, s. n., (II) picheți, s. m. I. S. n. 1. Subunitate însărcinată cu asigurarea securității trupelor aflate în marș sau în staționare. 2. (Adesea urmat de determinarea „de grăniceri”) Subunitate însărcinată în trecut cu paza unui sector al frontierei. ♦ Clădire în care își avea sediul această subunitate. 3. Corp organizat (de militari sau de civili) însărcinat cu apărarea sau cu paza unui obiectiv important, cu stingerea incendiilor într-o întreprindere etc. ♦ (În sintagma) Pichet de grevă = grup de greviști care stau la poarta întreprinderii lor pentru a preveni pe cei din afară despre declanșarea grevei și pentru a împiedica pătrunderea în întreprindere a spărgătorilor de grevă. II. S. m. Țăruș de lemn sau de metal care se înfige în pământ pentru a marca un punct al unei alinieri sau al unui traseu, locul unde urmează să fie plantat un puiet de arbore etc. – Din fr. piquet, germ. Pikett, rus. piket.

DOOM

pichét³ (unitate militară) s. n., pl. pichéte

pichet
PICHÉT² s. n. Țesătură deasă de bumbac, de mătase sau din fibre sintetice, făcută cu două urzeli diferite, dintre care cea de la suprafață formează un desen (geometric) în relief. – Din fr. piqué.

picheta
PICHETÁ, pichetez, vb. I. Tranz. I. A forma un pichet de grevă la poarta unei întreprinderi. II. A marca punctele unei alinieri, ale unei măsurători etc. prin picheți³ (II) înfipți în pământ. ♦ A bate picheți³ (II) în pământ (pentru a marca ceva). – Din fr. piqueter.

DOOM

pichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 picheteáză

pichetai
PICHETÁ, pichetez, vb. I. Tranz. I. A forma un pichet de grevă la poarta unei întreprinderi. II. A marca punctele unei alinieri, ale unei măsurători etc. prin picheți³ (II) înfipți în pământ. ♦ A bate picheți³ (II) în pământ (pentru a marca ceva). – Din fr. piqueter.

DOOM

pichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 picheteáză

pichetaj
PICHETÁJ, pichetaje, s. n. Ansamblul picheților³ (II) care marchează un traseu, o aliniere, un drum etc. – Din fr. piquetage.

DOOM

pichetáj s. n., pl. pichetáje

pichetaje
PICHETÁJ, pichetaje, s. n. Ansamblul picheților³ (II) care marchează un traseu, o aliniere, un drum etc. – Din fr. piquetage.

DOOM

pichetáj s. n., pl. pichetáje

pichetajele
PICHETÁJ, pichetaje, s. n. Ansamblul picheților³ (II) care marchează un traseu, o aliniere, un drum etc. – Din fr. piquetage.

DOOM

pichetáj s. n., pl. pichetáje

pichetajelor
PICHETÁJ, pichetaje, s. n. Ansamblul picheților³ (II) care marchează un traseu, o aliniere, un drum etc. – Din fr. piquetage.

DOOM

pichetáj s. n., pl. pichetáje

pichetajul
PICHETÁJ, pichetaje, s. n. Ansamblul picheților³ (II) care marchează un traseu, o aliniere, un drum etc. – Din fr. piquetage.

DOOM

pichetáj s. n., pl. pichetáje

pichetajului
PICHETÁJ, pichetaje, s. n. Ansamblul picheților³ (II) care marchează un traseu, o aliniere, un drum etc. – Din fr. piquetage.

DOOM

pichetáj s. n., pl. pichetáje

pichetam
PICHETÁ, pichetez, vb. I. Tranz. I. A forma un pichet de grevă la poarta unei întreprinderi. II. A marca punctele unei alinieri, ale unei măsurători etc. prin picheți³ (II) înfipți în pământ. ♦ A bate picheți³ (II) în pământ (pentru a marca ceva). – Din fr. piqueter.

DOOM

pichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 picheteáză

pichetare
PICHETÁ, pichetez, vb. I. Tranz. I. A forma un pichet de grevă la poarta unei întreprinderi. II. A marca punctele unei alinieri, ale unei măsurători etc. prin picheți³ (II) înfipți în pământ. ♦ A bate picheți³ (II) în pământ (pentru a marca ceva). – Din fr. piqueter.

DOOM

pichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 picheteáză

pichetare
PICHETÁRE, pichetări, s. f. Acțiunea de a picheta. – V. picheta.

DOOM

pichetáre s. f., g.-d. art. pichetắrii; pl. pichetắri

pichetarea
PICHETÁRE, pichetări, s. f. Acțiunea de a picheta. – V. picheta.

DOOM

pichetáre s. f., g.-d. art. pichetắrii; pl. pichetắri

pichetară
PICHETÁ, pichetez, vb. I. Tranz. I. A forma un pichet de grevă la poarta unei întreprinderi. II. A marca punctele unei alinieri, ale unei măsurători etc. prin picheți³ (II) înfipți în pământ. ♦ A bate picheți³ (II) în pământ (pentru a marca ceva). – Din fr. piqueter.

DOOM

pichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 picheteáză

pichetarăm
PICHETÁ, pichetez, vb. I. Tranz. I. A forma un pichet de grevă la poarta unei întreprinderi. II. A marca punctele unei alinieri, ale unei măsurători etc. prin picheți³ (II) înfipți în pământ. ♦ A bate picheți³ (II) în pământ (pentru a marca ceva). – Din fr. piqueter.

DOOM

pichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 picheteáză

pichetarăți
PICHETÁ, pichetez, vb. I. Tranz. I. A forma un pichet de grevă la poarta unei întreprinderi. II. A marca punctele unei alinieri, ale unei măsurători etc. prin picheți³ (II) înfipți în pământ. ♦ A bate picheți³ (II) în pământ (pentru a marca ceva). – Din fr. piqueter.

DOOM

pichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 picheteáză

pichetase
PICHETÁ, pichetez, vb. I. Tranz. I. A forma un pichet de grevă la poarta unei întreprinderi. II. A marca punctele unei alinieri, ale unei măsurători etc. prin picheți³ (II) înfipți în pământ. ♦ A bate picheți³ (II) în pământ (pentru a marca ceva). – Din fr. piqueter.

DOOM

pichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 picheteáză

pichetasem
PICHETÁ, pichetez, vb. I. Tranz. I. A forma un pichet de grevă la poarta unei întreprinderi. II. A marca punctele unei alinieri, ale unei măsurători etc. prin picheți³ (II) înfipți în pământ. ♦ A bate picheți³ (II) în pământ (pentru a marca ceva). – Din fr. piqueter.

DOOM

pichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 picheteáză

pichetaseră
PICHETÁ, pichetez, vb. I. Tranz. I. A forma un pichet de grevă la poarta unei întreprinderi. II. A marca punctele unei alinieri, ale unei măsurători etc. prin picheți³ (II) înfipți în pământ. ♦ A bate picheți³ (II) în pământ (pentru a marca ceva). – Din fr. piqueter.

DOOM

pichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 picheteáză

pichetaserăm
PICHETÁ, pichetez, vb. I. Tranz. I. A forma un pichet de grevă la poarta unei întreprinderi. II. A marca punctele unei alinieri, ale unei măsurători etc. prin picheți³ (II) înfipți în pământ. ♦ A bate picheți³ (II) în pământ (pentru a marca ceva). – Din fr. piqueter.

DOOM

pichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 picheteáză

pichetaserăți
PICHETÁ, pichetez, vb. I. Tranz. I. A forma un pichet de grevă la poarta unei întreprinderi. II. A marca punctele unei alinieri, ale unei măsurători etc. prin picheți³ (II) înfipți în pământ. ♦ A bate picheți³ (II) în pământ (pentru a marca ceva). – Din fr. piqueter.

DOOM

pichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 picheteáză

pichetaseși
PICHETÁ, pichetez, vb. I. Tranz. I. A forma un pichet de grevă la poarta unei întreprinderi. II. A marca punctele unei alinieri, ale unei măsurători etc. prin picheți³ (II) înfipți în pământ. ♦ A bate picheți³ (II) în pământ (pentru a marca ceva). – Din fr. piqueter.

DOOM

pichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 picheteáză

pichetaseți
PICHETÁ, pichetez, vb. I. Tranz. I. A forma un pichet de grevă la poarta unei întreprinderi. II. A marca punctele unei alinieri, ale unei măsurători etc. prin picheți³ (II) înfipți în pământ. ♦ A bate picheți³ (II) în pământ (pentru a marca ceva). – Din fr. piqueter.

DOOM

pichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 picheteáză

pichetat
PICHETÁ, pichetez, vb. I. Tranz. I. A forma un pichet de grevă la poarta unei întreprinderi. II. A marca punctele unei alinieri, ale unei măsurători etc. prin picheți³ (II) înfipți în pământ. ♦ A bate picheți³ (II) în pământ (pentru a marca ceva). – Din fr. piqueter.

DOOM

pichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 picheteáză

pichetat
PICHETÁ, pichetez, vb. I. Tranz. A marca punctele unei alinieri, ale unei măsurători etc. prin picheți³ (II) înfipți în pământ. ♦ A bate picheți³ (II) în pământ (pentru a marca ceva). – Din fr. piqueter.

pichetau
PICHETÁ, pichetez, vb. I. Tranz. I. A forma un pichet de grevă la poarta unei întreprinderi. II. A marca punctele unei alinieri, ale unei măsurători etc. prin picheți³ (II) înfipți în pământ. ♦ A bate picheți³ (II) în pământ (pentru a marca ceva). – Din fr. piqueter.

DOOM

pichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 picheteáză

pichetaș
PICHETÁȘ, pichetași, s. m. (învechit) Grănicer de la un pichet de graniță. Pichetașii... nu i-au lăsat a trece. IONESCU, M. 26.

pichetași
PICHETÁ, pichetez, vb. I. Tranz. I. A forma un pichet de grevă la poarta unei întreprinderi. II. A marca punctele unei alinieri, ale unei măsurători etc. prin picheți³ (II) înfipți în pământ. ♦ A bate picheți³ (II) în pământ (pentru a marca ceva). – Din fr. piqueter.

DOOM

pichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 picheteáză

pichetați
PICHETÁ, pichetez, vb. I. Tranz. I. A forma un pichet de grevă la poarta unei întreprinderi. II. A marca punctele unei alinieri, ale unei măsurători etc. prin picheți³ (II) înfipți în pământ. ♦ A bate picheți³ (II) în pământ (pentru a marca ceva). – Din fr. piqueter.

DOOM

pichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 picheteáză

pichete
PICHÉT³, (I) pichete, s. n., (II) picheți, s. m. I. S. n. 1. Subunitate însărcinată cu asigurarea securității trupelor aflate în marș. 2. (Adesea urmat de determinarea „de grăniceri”) Subunitate însărcinată în trecut cu paza unui sector al frontierei. ♦ Clădire în care își avea sediul această subunitate. 3. Grup organizat (de militari sau de civili) însărcinat cu apărarea sau cu paza unui obiectiv important, cu stingerea incendiilor într-o întreprindere etc. ♦ (În sintagma) Pichet de grevă = detașament de muncitori greviști care stau de gardă la poarta întreprinderii lor pentru a preveni pe muncitorii din afară despre declanșarea grevei și pentru a împiedica pătrunderea în întreprindere a spărgătorilor de grevă. II. S. m. Țăruș de lemn sau de metal care se înfige în pământ pentru a marca un punct al unei alinieri sau al unui traseu, locul unde urmează să fie plantat un puiet de arbore etc. – Din fr. piquet, germ. Pikett, rus. piket.

pichetează
PICHETÁ, pichetez, vb. I. Tranz. I. A forma un pichet de grevă la poarta unei întreprinderi. II. A marca punctele unei alinieri, ale unei măsurători etc. prin picheți³ (II) înfipți în pământ. ♦ A bate picheți³ (II) în pământ (pentru a marca ceva). – Din fr. piqueter.

DOOM

pichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 picheteáză

pichetele
PICHÉT³, (I) pichete, s. n., (II) picheți, s. m. I. S. n. 1. Subunitate însărcinată cu asigurarea securității trupelor aflate în marș. 2. (Adesea urmat de determinarea „de grăniceri”) Subunitate însărcinată în trecut cu paza unui sector al frontierei. ♦ Clădire în care își avea sediul această subunitate. 3. Grup organizat (de militari sau de civili) însărcinat cu apărarea sau cu paza unui obiectiv important, cu stingerea incendiilor într-o întreprindere etc. ♦ (În sintagma) Pichet de grevă = detașament de muncitori greviști care stau de gardă la poarta întreprinderii lor pentru a preveni pe muncitorii din afară despre declanșarea grevei și pentru a împiedica pătrunderea în întreprindere a spărgătorilor de grevă. II. S. m. Țăruș de lemn sau de metal care se înfige în pământ pentru a marca un punct al unei alinieri sau al unui traseu, locul unde urmează să fie plantat un puiet de arbore etc. – Din fr. piquet, germ. Pikett, rus. piket.

pichetelor
PICHÉT³, (I) pichete, s. n., (II) picheți, s. m. I. S. n. 1. Subunitate însărcinată cu asigurarea securității trupelor aflate în marș. 2. (Adesea urmat de determinarea „de grăniceri”) Subunitate însărcinată în trecut cu paza unui sector al frontierei. ♦ Clădire în care își avea sediul această subunitate. 3. Grup organizat (de militari sau de civili) însărcinat cu apărarea sau cu paza unui obiectiv important, cu stingerea incendiilor într-o întreprindere etc. ♦ (În sintagma) Pichet de grevă = detașament de muncitori greviști care stau de gardă la poarta întreprinderii lor pentru a preveni pe muncitorii din afară despre declanșarea grevei și pentru a împiedica pătrunderea în întreprindere a spărgătorilor de grevă. II. S. m. Țăruș de lemn sau de metal care se înfige în pământ pentru a marca un punct al unei alinieri sau al unui traseu, locul unde urmează să fie plantat un puiet de arbore etc. – Din fr. piquet, germ. Pikett, rus. piket.

pichetez
PICHETÁ, pichetez, vb. I. Tranz. I. A forma un pichet de grevă la poarta unei întreprinderi. II. A marca punctele unei alinieri, ale unei măsurători etc. prin picheți³ (II) înfipți în pământ. ♦ A bate picheți³ (II) în pământ (pentru a marca ceva). – Din fr. piqueter.

DOOM

pichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 picheteáză

picheteze
PICHETÁ, pichetez, vb. I. Tranz. I. A forma un pichet de grevă la poarta unei întreprinderi. II. A marca punctele unei alinieri, ale unei măsurători etc. prin picheți³ (II) înfipți în pământ. ♦ A bate picheți³ (II) în pământ (pentru a marca ceva). – Din fr. piqueter.

DOOM

pichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 picheteáză

pichetezi
PICHETÁ, pichetez, vb. I. Tranz. I. A forma un pichet de grevă la poarta unei întreprinderi. II. A marca punctele unei alinieri, ale unei măsurători etc. prin picheți³ (II) înfipți în pământ. ♦ A bate picheți³ (II) în pământ (pentru a marca ceva). – Din fr. piqueter.

DOOM

pichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 picheteáză

pichetul
PICHÉT³, (I) pichete, s. n., (II) picheți, s. m. I. S. n. 1. Subunitate însărcinată cu asigurarea securității trupelor aflate în marș. 2. (Adesea urmat de determinarea „de grăniceri”) Subunitate însărcinată în trecut cu paza unui sector al frontierei. ♦ Clădire în care își avea sediul această subunitate. 3. Grup organizat (de militari sau de civili) însărcinat cu apărarea sau cu paza unui obiectiv important, cu stingerea incendiilor într-o întreprindere etc. ♦ (În sintagma) Pichet de grevă = detașament de muncitori greviști care stau de gardă la poarta întreprinderii lor pentru a preveni pe muncitorii din afară despre declanșarea grevei și pentru a împiedica pătrunderea în întreprindere a spărgătorilor de grevă. II. S. m. Țăruș de lemn sau de metal care se înfige în pământ pentru a marca un punct al unei alinieri sau al unui traseu, locul unde urmează să fie plantat un puiet de arbore etc. – Din fr. piquet, germ. Pikett, rus. piket.

pichetul
PICHÉT³, (I) pichete, s. n., (II) picheți, s. m. I. S. n. 1. Subunitate însărcinată cu asigurarea securității trupelor aflate în marș sau în staționare. 2. (Adesea urmat de determinarea „de grăniceri”) Subunitate însărcinată în trecut cu paza unui sector al frontierei. ♦ Clădire în care își avea sediul această subunitate. 3. Corp organizat (de militari sau de civili) însărcinat cu apărarea sau cu paza unui obiectiv important, cu stingerea incendiilor într-o întreprindere etc. ♦ (În sintagma) Pichet de grevă = grup de greviști care stau la poarta întreprinderii lor pentru a preveni pe cei din afară despre declanșarea grevei și pentru a împiedica pătrunderea în întreprindere a spărgătorilor de grevă. II. S. m. Țăruș de lemn sau de metal care se înfige în pământ pentru a marca un punct al unei alinieri sau al unui traseu, locul unde urmează să fie plantat un puiet de arbore etc. – Din fr. piquet, germ. Pikett, rus. piket.

DOOM

pichét³ (unitate militară) s. n., pl. pichéte

pichetului
PICHÉT³, (I) pichete, s. n., (II) picheți, s. m. I. S. n. 1. Subunitate însărcinată cu asigurarea securității trupelor aflate în marș. 2. (Adesea urmat de determinarea „de grăniceri”) Subunitate însărcinată în trecut cu paza unui sector al frontierei. ♦ Clădire în care își avea sediul această subunitate. 3. Grup organizat (de militari sau de civili) însărcinat cu apărarea sau cu paza unui obiectiv important, cu stingerea incendiilor într-o întreprindere etc. ♦ (În sintagma) Pichet de grevă = detașament de muncitori greviști care stau de gardă la poarta întreprinderii lor pentru a preveni pe muncitorii din afară despre declanșarea grevei și pentru a împiedica pătrunderea în întreprindere a spărgătorilor de grevă. II. S. m. Țăruș de lemn sau de metal care se înfige în pământ pentru a marca un punct al unei alinieri sau al unui traseu, locul unde urmează să fie plantat un puiet de arbore etc. – Din fr. piquet, germ. Pikett, rus. piket.

pichetului
PICHÉT³, (I) pichete, s. n., (II) picheți, s. m. I. S. n. 1. Subunitate însărcinată cu asigurarea securității trupelor aflate în marș sau în staționare. 2. (Adesea urmat de determinarea „de grăniceri”) Subunitate însărcinată în trecut cu paza unui sector al frontierei. ♦ Clădire în care își avea sediul această subunitate. 3. Corp organizat (de militari sau de civili) însărcinat cu apărarea sau cu paza unui obiectiv important, cu stingerea incendiilor într-o întreprindere etc. ♦ (În sintagma) Pichet de grevă = grup de greviști care stau la poarta întreprinderii lor pentru a preveni pe cei din afară despre declanșarea grevei și pentru a împiedica pătrunderea în întreprindere a spărgătorilor de grevă. II. S. m. Țăruș de lemn sau de metal care se înfige în pământ pentru a marca un punct al unei alinieri sau al unui traseu, locul unde urmează să fie plantat un puiet de arbore etc. – Din fr. piquet, germ. Pikett, rus. piket.

DOOM

pichét³ (unitate militară) s. n., pl. pichéte

pichetând
PICHETÁ, pichetez, vb. I. Tranz. I. A forma un pichet de grevă la poarta unei întreprinderi. II. A marca punctele unei alinieri, ale unei măsurători etc. prin picheți³ (II) înfipți în pământ. ♦ A bate picheți³ (II) în pământ (pentru a marca ceva). – Din fr. piqueter.

DOOM

pichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 picheteáză

pichetînd
PICHETÁ, pichetez, vb. I. Tranz. I. A forma un pichet de grevă la poarta unei întreprinderi. II. A marca punctele unei alinieri, ale unei măsurători etc. prin picheți³ (II) înfipți în pământ. ♦ A bate picheți³ (II) în pământ (pentru a marca ceva). – Din fr. piqueter.

DOOM

pichetá (a ~) vb., ind. prez. 3 picheteáză

pichetări
PICHETÁRE, pichetări, s. f. Acțiunea de a picheta. – V. picheta.

DOOM

pichetáre s. f., g.-d. art. pichetắrii; pl. pichetắri

pichetării
PICHETÁRE, pichetări, s. f. Acțiunea de a picheta. – V. picheta.

DOOM

pichetáre s. f., g.-d. art. pichetắrii; pl. pichetắri

pichetările
PICHETÁRE, pichetări, s. f. Acțiunea de a picheta. – V. picheta.

DOOM

pichetáre s. f., g.-d. art. pichetắrii; pl. pichetắri

pichetărilor
PICHETÁRE, pichetări, s. f. Acțiunea de a picheta. – V. picheta.

DOOM

pichetáre s. f., g.-d. art. pichetắrii; pl. pichetắri

picheze
PICÁ², pers. 3 pichează, vb. I. Intranz. (Despre avioane) A coborî în picaj. – Din fr. piquer.

DOOM

picá² (a ~) (a coborî în picaj) vb., ind. prez. 3 picheáză

picheți
PICHÉT³, (I) pichete, s. n., (II) picheți, s. m. I. S. n. 1. Subunitate însărcinată cu asigurarea securității trupelor aflate în marș sau în staționare. 2. (Adesea urmat de determinarea „de grăniceri”) Subunitate însărcinată în trecut cu paza unui sector al frontierei. ♦ Clădire în care își avea sediul această subunitate. 3. Corp organizat (de militari sau de civili) însărcinat cu apărarea sau cu paza unui obiectiv important, cu stingerea incendiilor într-o întreprindere etc. ♦ (În sintagma) Pichet de grevă = grup de greviști care stau la poarta întreprinderii lor pentru a preveni pe cei din afară despre declanșarea grevei și pentru a împiedica pătrunderea în întreprindere a spărgătorilor de grevă. II. S. m. Țăruș de lemn sau de metal care se înfige în pământ pentru a marca un punct al unei alinieri sau al unui traseu, locul unde urmează să fie plantat un puiet de arbore etc. – Din fr. piquet, germ. Pikett, rus. piket.

DOOM

pichét³ (unitate militară) s. n., pl. pichéte

picheții
PICHÉT³, (I) pichete, s. n., (II) picheți, s. m. I. S. n. 1. Subunitate însărcinată cu asigurarea securității trupelor aflate în marș sau în staționare. 2. (Adesea urmat de determinarea „de grăniceri”) Subunitate însărcinată în trecut cu paza unui sector al frontierei. ♦ Clădire în care își avea sediul această subunitate. 3. Corp organizat (de militari sau de civili) însărcinat cu apărarea sau cu paza unui obiectiv important, cu stingerea incendiilor într-o întreprindere etc. ♦ (În sintagma) Pichet de grevă = grup de greviști care stau la poarta întreprinderii lor pentru a preveni pe cei din afară despre declanșarea grevei și pentru a împiedica pătrunderea în întreprindere a spărgătorilor de grevă. II. S. m. Țăruș de lemn sau de metal care se înfige în pământ pentru a marca un punct al unei alinieri sau al unui traseu, locul unde urmează să fie plantat un puiet de arbore etc. – Din fr. piquet, germ. Pikett, rus. piket.

DOOM

pichét³ (unitate militară) s. n., pl. pichéte

picheților
PICHÉT³, (I) pichete, s. n., (II) picheți, s. m. I. S. n. 1. Subunitate însărcinată cu asigurarea securității trupelor aflate în marș sau în staționare. 2. (Adesea urmat de determinarea „de grăniceri”) Subunitate însărcinată în trecut cu paza unui sector al frontierei. ♦ Clădire în care își avea sediul această subunitate. 3. Corp organizat (de militari sau de civili) însărcinat cu apărarea sau cu paza unui obiectiv important, cu stingerea incendiilor într-o întreprindere etc. ♦ (În sintagma) Pichet de grevă = grup de greviști care stau la poarta întreprinderii lor pentru a preveni pe cei din afară despre declanșarea grevei și pentru a împiedica pătrunderea în întreprindere a spărgătorilor de grevă. II. S. m. Țăruș de lemn sau de metal care se înfige în pământ pentru a marca un punct al unei alinieri sau al unui traseu, locul unde urmează să fie plantat un puiet de arbore etc. – Din fr. piquet, germ. Pikett, rus. piket.

DOOM

pichét³ (unitate militară) s. n., pl. pichéte

pichire
PÍCHIRE s. f. v. pichere.

DOOM

píchere / píchire (bibilică) (reg.) s. f., g.-d. art. pícherii / píchirii; pl. pícheri / píchiri

pichiri
PÍCHIRI interj. (Reg.; adesea repetat) Cuvânt care imită strigătul bibilicii. – Onomatopee.

DOOM

píchiri (reg.) (-chi-ri) interj.

pichirisea
PICHIRISÍ, pichirisesc, vb. IV. Refl. (învechit) A te supăra, a se simți atins, înțepat cu o vorbă. Slujitorul (către țigancă: ] De!... te-ai pichirisit ? ALECSANDRI, T. 392.

pichiriseai
PICHIRISÍ, pichirisesc, vb. IV. Refl. (învechit) A te supăra, a se simți atins, înțepat cu o vorbă. Slujitorul (către țigancă: ] De!... te-ai pichirisit ? ALECSANDRI, T. 392.

pichiriseam
PICHIRISÍ, pichirisesc, vb. IV. Refl. (învechit) A te supăra, a se simți atins, înțepat cu o vorbă. Slujitorul (către țigancă: ] De!... te-ai pichirisit ? ALECSANDRI, T. 392.

pichirisească
PICHIRISÍ, pichirisesc, vb. IV. Refl. (învechit) A te supăra, a se simți atins, înțepat cu o vorbă. Slujitorul (către țigancă: ] De!... te-ai pichirisit ? ALECSANDRI, T. 392.

pichiriseau
PICHIRISÍ, pichirisesc, vb. IV. Refl. (învechit) A te supăra, a se simți atins, înțepat cu o vorbă. Slujitorul (către țigancă: ] De!... te-ai pichirisit ? ALECSANDRI, T. 392.

pichiriseați
PICHIRISÍ, pichirisesc, vb. IV. Refl. (învechit) A te supăra, a se simți atins, înțepat cu o vorbă. Slujitorul (către țigancă: ] De!... te-ai pichirisit ? ALECSANDRI, T. 392.

pichirisesc
PICHIRISÍ, pichirisesc, vb. IV. Refl. (învechit) A te supăra, a se simți atins, înțepat cu o vorbă. Slujitorul (către țigancă: ] De!... te-ai pichirisit ? ALECSANDRI, T. 392.

pichirisește
PICHIRISÍ, pichirisesc, vb. IV. Refl. (învechit) A te supăra, a se simți atins, înțepat cu o vorbă. Slujitorul (către țigancă: ] De!... te-ai pichirisit ? ALECSANDRI, T. 392.

pichirisești
PICHIRISÍ, pichirisesc, vb. IV. Refl. (învechit) A te supăra, a se simți atins, înțepat cu o vorbă. Slujitorul (către țigancă: ] De!... te-ai pichirisit ? ALECSANDRI, T. 392.

pichirisi
PICHIRISÍ, pichirisesc, vb. IV. Refl. (învechit) A te supăra, a se simți atins, înțepat cu o vorbă. Slujitorul (către țigancă: ] De!... te-ai pichirisit ? ALECSANDRI, T. 392.

pichirisii
PICHIRISÍ, pichirisesc, vb. IV. Refl. (învechit) A te supăra, a se simți atins, înțepat cu o vorbă. Slujitorul (către țigancă: ] De!... te-ai pichirisit ? ALECSANDRI, T. 392.

pichirisim
PICHIRISÍ, pichirisesc, vb. IV. Refl. (învechit) A te supăra, a se simți atins, înțepat cu o vorbă. Slujitorul (către țigancă: ] De!... te-ai pichirisit ? ALECSANDRI, T. 392.

pichirisind
PICHIRISÍ, pichirisesc, vb. IV. Refl. (învechit) A te supăra, a se simți atins, înțepat cu o vorbă. Slujitorul (către țigancă: ] De!... te-ai pichirisit ? ALECSANDRI, T. 392.

pichirisire
PICHIRISÍ, pichirisesc, vb. IV. Refl. (învechit) A te supăra, a se simți atins, înțepat cu o vorbă. Slujitorul (către țigancă: ] De!... te-ai pichirisit ? ALECSANDRI, T. 392.

pichirisiră
PICHIRISÍ, pichirisesc, vb. IV. Refl. (învechit) A te supăra, a se simți atins, înțepat cu o vorbă. Slujitorul (către țigancă: ] De!... te-ai pichirisit ? ALECSANDRI, T. 392.

pichirisirăm
PICHIRISÍ, pichirisesc, vb. IV. Refl. (învechit) A te supăra, a se simți atins, înțepat cu o vorbă. Slujitorul (către țigancă: ] De!... te-ai pichirisit ? ALECSANDRI, T. 392.

pichirisirăți
PICHIRISÍ, pichirisesc, vb. IV. Refl. (învechit) A te supăra, a se simți atins, înțepat cu o vorbă. Slujitorul (către țigancă: ] De!... te-ai pichirisit ? ALECSANDRI, T. 392.

pichirisise
PICHIRISÍ, pichirisesc, vb. IV. Refl. (învechit) A te supăra, a se simți atins, înțepat cu o vorbă. Slujitorul (către țigancă: ] De!... te-ai pichirisit ? ALECSANDRI, T. 392.

pichirisisem
PICHIRISÍ, pichirisesc, vb. IV. Refl. (învechit) A te supăra, a se simți atins, înțepat cu o vorbă. Slujitorul (către țigancă: ] De!... te-ai pichirisit ? ALECSANDRI, T. 392.

pichirisiseră
PICHIRISÍ, pichirisesc, vb. IV. Refl. (învechit) A te supăra, a se simți atins, înțepat cu o vorbă. Slujitorul (către țigancă: ] De!... te-ai pichirisit ? ALECSANDRI, T. 392.

pichirisiserăm
PICHIRISÍ, pichirisesc, vb. IV. Refl. (învechit) A te supăra, a se simți atins, înțepat cu o vorbă. Slujitorul (către țigancă: ] De!... te-ai pichirisit ? ALECSANDRI, T. 392.

pichirisiserăți
PICHIRISÍ, pichirisesc, vb. IV. Refl. (învechit) A te supăra, a se simți atins, înțepat cu o vorbă. Slujitorul (către țigancă: ] De!... te-ai pichirisit ? ALECSANDRI, T. 392.

pichirisiseși
PICHIRISÍ, pichirisesc, vb. IV. Refl. (învechit) A te supăra, a se simți atins, înțepat cu o vorbă. Slujitorul (către țigancă: ] De!... te-ai pichirisit ? ALECSANDRI, T. 392.

pichirisiseți
PICHIRISÍ, pichirisesc, vb. IV. Refl. (învechit) A te supăra, a se simți atins, înțepat cu o vorbă. Slujitorul (către țigancă: ] De!... te-ai pichirisit ? ALECSANDRI, T. 392.

pichirisit
PICHIRISÍ, pichirisesc, vb. IV. Refl. (învechit) A te supăra, a se simți atins, înțepat cu o vorbă. Slujitorul (către țigancă: ] De!... te-ai pichirisit ? ALECSANDRI, T. 392.

pichirisiși
PICHIRISÍ, pichirisesc, vb. IV. Refl. (învechit) A te supăra, a se simți atins, înțepat cu o vorbă. Slujitorul (către țigancă: ] De!... te-ai pichirisit ? ALECSANDRI, T. 392.

pichirisiți
PICHIRISÍ, pichirisesc, vb. IV. Refl. (învechit) A te supăra, a se simți atins, înțepat cu o vorbă. Slujitorul (către țigancă: ] De!... te-ai pichirisit ? ALECSANDRI, T. 392.

pichiroi
PICHIRÓI, pichiroi, s. m. (Regional) Bărbătușul picherii. Acum o săptămînă zor-nevoie după un pichiroi. GÎRLEANU, la CADE.

pichiură
PÍCHIURĂ s. f. v. pichere.

pici
PICÁ¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) = a) a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând jos, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la un concurs etc. ◊ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu nici un preț, nicidecum. ♦ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rări. ♦ Refl., intranz., și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesiunea unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

DOOM

picá¹ (a ~) (a cădea) vb., ind. prez. 3 pícă

pici
PICÁ¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) =a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la. un concurs etc. ♦ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu niciun preț, nicidecum. ◊ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rari. ◊ Refl., intranz. și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesia unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

DOOM

pícă² (la cărțile de joc) s. f., g.-d. art. pícii; pl. pici

pici
PÍCI, pici, s. m. Băiat (foarte) tânăr; copil de sex masculin; puști. – Din tc. piç.

DOOM

pici s. m., pl. pici, art. pícii

piciforma
PICIFÓRME s.f. pl. (Zool.) Ordin de păsări, cuprinzând ciocănitoarea, tucanul etc.; (la sg.) pasăre din acest ordin. [< it. piciformi, cf. lat. picus – ciocănitoare, forma – formă].

piciforme
PICIFÓRME s.f. pl. (Zool.) Ordin de păsări, cuprinzând ciocănitoarea, tucanul etc.; (la sg.) pasăre din acest ordin. [< it. piciformi, cf. lat. picus – ciocănitoare, forma – formă].

piciformei
PICIFÓRME s.f. pl. (Zool.) Ordin de păsări, cuprinzând ciocănitoarea, tucanul etc.; (la sg.) pasăre din acest ordin. [< it. piciformi, cf. lat. picus – ciocănitoare, forma – formă].

piciformele
PICIFÓRME s.f. pl. (Zool.) Ordin de păsări, cuprinzând ciocănitoarea, tucanul etc.; (la sg.) pasăre din acest ordin. [< it. piciformi, cf. lat. picus – ciocănitoare, forma – formă].

piciformelor
PICIFÓRME s.f. pl. (Zool.) Ordin de păsări, cuprinzând ciocănitoarea, tucanul etc.; (la sg.) pasăre din acest ordin. [< it. piciformi, cf. lat. picus – ciocănitoare, forma – formă].

piciganie
PICIGÁNIE, piciganii, s. f. (Regional) Pițigoi.

picii
PICÁ¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) =a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la. un concurs etc. ♦ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu niciun preț, nicidecum. ◊ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rari. ◊ Refl., intranz. și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesia unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

DOOM

pícă² (la cărțile de joc) s. f., g.-d. art. pícii; pl. pici

picii
PÍCI, pici, s. m. Băiat (foarte) tânăr; copil de sex masculin; puști. – Din tc. piç.

DOOM

pici s. m., pl. pici, art. pícii

picile
PICÁ¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) =a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la. un concurs etc. ♦ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu niciun preț, nicidecum. ◊ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rari. ◊ Refl., intranz. și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesia unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

DOOM

pícă² (la cărțile de joc) s. f., g.-d. art. pícii; pl. pici

picilor
PICÁ¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) =a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la. un concurs etc. ♦ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu niciun preț, nicidecum. ◊ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rari. ◊ Refl., intranz. și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesia unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

DOOM

pícă² (la cărțile de joc) s. f., g.-d. art. pícii; pl. pici

picilor
PÍCI, pici, s. m. Băiat (foarte) tânăr; copil de sex masculin; puști. – Din tc. piç.

DOOM

pici s. m., pl. pici, art. pícii

picingene
PICÍNGENE s. f. v. pecingine.

picingine
PICÍNGINE s. f. v. pecingine.

picioarcă
PICIOÁRCĂ s. f. v. picioică.

picioare
PICIOARE caroase, catalige, copite, cotoaie, craci, fuse, gaibarace, gioale, grisine, miale, papainoage, paranteze, roți, scoabe, scobitori, țambale, țurloaie, zgaibarace.

picioare
PICIÓR, picioare, s. n. 1. Fiecare dintre cele două membre inferioare ale corpului omenesc, de la șold până la vârful degetelor, și fiecare dintre membrele celorlalte viețuitoare, care servesc la susținerea corpului și la deplasarea în spațiu. ◊ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior (sau de picioare) = iute, sprinten. ◊ Loc. adv. În (sau pe) picioare sau (fam.) d(e)-a-n picioarele = în poziție verticală; sus. În vârful picioarelor = cu corpul sprijinit numai pe vârfurile degetelor de la picioare; p. ext. fără a face zgomot, tiptil. Cu piciorul (sau picioarele) = fără mijloc de locomoție, pe jos. Din cap până în picioare = de sus și până jos, în întregime; cu desăvârșire. Pe picior greșit = (la unele jocuri sportive) nepregătit pentru a para acțiunea adversarului sau, p. gener., pentru a răspunde unei provocări. ◊ Expr. Unde-ți stau picioarele îți va sta și capul = vei plăti cu viața (dacă nu vei face un anumit lucru). A sări drept (sau ars) în picioare = a se ridica repede, brusc. A se pune (sau a fi) pe (sau în) picioare = a) a se însănătoși după o boală (lungă); b) a se reface din punct de vedere material. A vedea (pe cineva) pe (sau în) picioare = a vedea pe cineva sănătos. (Glumeț sau ir.) Are numai (atâția...) ani pe un picior = are o vârstă mai mare decât cea pe care o mărturisește. A pune piciorul (undeva) = a călca, a păși, p. ext., a pătrunde, a se instala undeva; a frecventa pe cineva. A pune pe picioare = a) a iniția, a organiza ceva, a face să meargă, să funcționeze; b) a îngriji un bolnav și a-l însănătoși. A scula (sau a pune etc.) în picioare = a mobiliza în vederea unei acțiuni. A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (sau din, de pe) picioare ori d(e)-a-n picioarele = a slăbi, a se prăpădi cu încetul. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (ușor), fără a zăcea la pat. (A fi) cu un picior în groapă (și cu unul afară) = (a fi) foarte bătrân, prăpădit, bolnav; (a fi) aproape de moarte. A vedea pe cineva cu picioarele înainte = a vedea pe cineva mort. A sta (sau a fi) în picioarele cuiva = a împiedica, a încurca, a deranja pe cineva; a fi inoportun. A sta (sau a rămâne, a fi) în picioare = a) a exista sau a continua să existe; b) (despre teorii, planuri, ipoteze etc.) a corespunde cu realitatea, a fi întemeiat; c) a sta, a rămâne intact sau în poziție verticală. E tată-său (sau mamă-sa etc.) în picioare = seamănă întocmai, e leit cu tatăl său (sau cu mama sa etc.). A sări într-un picior = a se bucura mult. Cât te-ai întoarce (sau învârti) într-un picior = repede de tot, într-o clipă. (Fam.) A o lua (sau a o apuca) la picior sau a-și lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a începe să fugă (repede), a o lua la goană; a încerca să se facă nevăzut prin fugă. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele sau (reg.) a nu-și mai strânge picioarele = a nu (mai) sta potolit, liniștit, a alerga de colo-colo; a umbla mult. A-și bate (sau a-și rupe) picioarele = a umbla mult, a obosi de prea multă alergătură. (Pop.) A prinde (undeva) picior = a se așeza, a se stabili undeva. A cădea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a săruta picioarele cuiva = a se ruga (umil) de cineva; a se umili înaintea cuiva. A călca (pe cineva) pe picior = a) a preveni pe cineva (călcându-l pe încălțăminte) să nu facă sau să nu spună ceva; b) a face sau a spune (cuiva) ceva supărător. (Pop. și fam.) A vorbi (sau a scrie etc.) cu picioarele = a vorbi (sau a scrie etc.) greșit (logic sau gramatical) ori fără talent; p. ext. a scrie urât, a mâzgăli. Fără cap și fără picioare = fără logică, lipsit de sens. (Fam.) A face (sau a căpăta) picioare = (despre obiecte) a dispărea. (A sta sau a ședea etc.) picior peste picior = (a ședea într-o poziție comodă) cu o parte a unui picior ridicată și așezată peste celălalt picior. Cu coada între picioare = rușinat, umilit. A (se) lua peste picior = a (se) ironiza, a-și bate joc. A călca (pe cineva sau ceva) în picioare = a distruge, a nimici; a disprețui, a desconsidera. A pune (sau a așterne, a închina etc. ceva) la picioarele cuiva = a închina, a oferi cuiva (ceva) în semn de supunere, de prețuire, de omagiu. A-i pune (cuiva) capul sub picior = a omorî pe cineva. A bate din picior = a încerca să-și impună voința; a se răsti, a comanda. A(-i) pune (cuiva) piciorul în prag = a lua o atitudine hotărâtă, a se opune energic. A da din mâini și din picioare = a face tot posibilul pentru a duce o acțiune la bun sfârșit, pentru a scăpa dintr-o încurcătură etc. (Fam.) A sta cu picioarele în apă rece = a se gândi profund și îndelung la ceva. A fi (sau a se afla etc.) pe picior de pace (sau de război) = a fi (sau a se afla etc.) în stare de pace (sau de război). A fi pe picior de egalitate (sau pe același picior) cu cineva = a se bucura de aceleași drepturi, a avea aceeași situație cu altcineva. A da cu piciorul = a respinge sau a lăsa să-i scape un prilej favorabil. A trăi pe picior mare = a duce o viață de belșug, a cheltui mult. Parcă l-a apucat (sau l-a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care trăiește o bucurie mare și neașteptată. A fi (sau a sta) pe picior de ducă (sau de plecare) = a fi gata de plecare. A lega (pe cineva) de mâini și de picioare = a imobiliza (pe cineva); a nu lăsa (cuiva) posibilitatea să acționeze. A(-și) tăia craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde sau a face să piardă un avantaj, a(-și) periclita situația. A cădea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea ține, a nu (mai) putea sta pe picioare, a nu-l (mai) ține etc. picioarele, se spune despre un om care și-a pierdut echilibrul, puterile sau care este extrem de obosit. A i se tăia (sau a i se înmuia) cuiva (mâinile și) picioarele = a avea o senzație de slăbiciune fizică; a nu se putea stăpâni (de emoție, de durere etc.). (Nici) picior de... = nimeni, (nici) urmă de..., (nici) țipenie. Negustorie (sau comerț, afaceri etc.) pe picior = negustorie (sau comerț, afaceri etc.) făcute întâmplător, ocazional, fără sediu sau firmă înscrisă. ◊ Compuse: (Bot.) piciorul-caprei = plantă erbacee de pădure, cu frunze palmate cu trei diviziuni și cu flori albe sau roșietice (Aegopodium podagraria); piciorul-cocoșului = nume dat unor plante erbacee cu frunze lobate și cu flori galbene (Ranunculus). ♦ Picior (1) de animal sau de pasăre fript sau fiert (pentru a fi mâncat). 2. Proteza unui picior (1). 3. P. anal. Nume dat unor părți de obiecte, de construcții sau unor obiecte, instrumente etc. care seamănă cu piciorul (1) și servesc ca suport, ca element de susținere, de fixare etc. ♦ Partea de jos, apropiată de pământ, a tulpinii unei plante; p. ext. rădăcină. 4. P. anal. Element al unei construcții care servește la susținerea și la legarea ei de teren; partea de jos, masivă, a unei construcții, a unui zid etc. ♦ Picior de siguranță = parte din masivul unui zăcământ lăsată neexploatată în scopul protecției unor lucrări sau a unor construcții de la suprafață. 5. P. anal. Partea de jos a unui munte, a unui deal etc.; zonă mai largă de la baza unei forme de relief. 6. (Reg.) Regulator (la plug). ♦ Coada coasei. 7. (Mat.; în sintagma) Piciorul perpendicularei = intersecția unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care cade perpendicular. 8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. 9. Unitate ritmică a unui vers, compusă dintr-un număr fix de silabe lungi și scurte sau accentuate și neaccentuate. – Lat. petiolus.

DOOM

piciór s. n., pl. picioáre

picioarele
PICIÓR, picioare, s. n. 1. Fiecare dintre cele două membre inferioare ale corpului omenesc, de la șold până la vârful degetelor, și fiecare dintre membrele celorlalte viețuitoare, care servesc la susținerea corpului și la deplasarea în spațiu. ◊ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior (sau de picioare) = iute, sprinten. ◊ Loc. adv. În (sau pe) picioare sau (fam.) d(e)-a-n picioarele = în poziție verticală; sus. În vârful picioarelor = cu corpul sprijinit numai pe vârfurile degetelor de la picioare; p. ext. fără a face zgomot, tiptil. Cu piciorul (sau picioarele) = fără mijloc de locomoție, pe jos. Din cap până în picioare = de sus și până jos, în întregime; cu desăvârșire. Pe picior greșit = (la unele jocuri sportive) nepregătit pentru a para acțiunea adversarului sau, p. gener., pentru a răspunde unei provocări. ◊ Expr. Unde-ți stau picioarele îți va sta și capul = vei plăti cu viața (dacă nu vei face un anumit lucru). A sări drept (sau ars) în picioare = a se ridica repede, brusc. A se pune (sau a fi) pe (sau în) picioare = a) a se însănătoși după o boală (lungă); b) a se reface din punct de vedere material. A vedea (pe cineva) pe (sau în) picioare = a vedea pe cineva sănătos. (Glumeț sau ir.) Are numai (atâția...) ani pe un picior = are o vârstă mai mare decât cea pe care o mărturisește. A pune piciorul (undeva) = a călca, a păși, p. ext., a pătrunde, a se instala undeva; a frecventa pe cineva. A pune pe picioare = a) a iniția, a organiza ceva, a face să meargă, să funcționeze; b) a îngriji un bolnav și a-l însănătoși. A scula (sau a pune etc.) în picioare = a mobiliza în vederea unei acțiuni. A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (sau din, de pe) picioare ori d(e)-a-n picioarele = a slăbi, a se prăpădi cu încetul. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (ușor), fără a zăcea la pat. (A fi) cu un picior în groapă (și cu unul afară) = (a fi) foarte bătrân, prăpădit, bolnav; (a fi) aproape de moarte. A vedea pe cineva cu picioarele înainte = a vedea pe cineva mort. A sta (sau a fi) în picioarele cuiva = a împiedica, a încurca, a deranja pe cineva; a fi inoportun. A sta (sau a rămâne, a fi) în picioare = a) a exista sau a continua să existe; b) (despre teorii, planuri, ipoteze etc.) a corespunde cu realitatea, a fi întemeiat; c) a sta, a rămâne intact sau în poziție verticală. E tată-său (sau mamă-sa etc.) în picioare = seamănă întocmai, e leit cu tatăl său (sau cu mama sa etc.). A sări într-un picior = a se bucura mult. Cât te-ai întoarce (sau învârti) într-un picior = repede de tot, într-o clipă. (Fam.) A o lua (sau a o apuca) la picior sau a-și lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a începe să fugă (repede), a o lua la goană; a încerca să se facă nevăzut prin fugă. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele sau (reg.) a nu-și mai strânge picioarele = a nu (mai) sta potolit, liniștit, a alerga de colo-colo; a umbla mult. A-și bate (sau a-și rupe) picioarele = a umbla mult, a obosi de prea multă alergătură. (Pop.) A prinde (undeva) picior = a se așeza, a se stabili undeva. A cădea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a săruta picioarele cuiva = a se ruga (umil) de cineva; a se umili înaintea cuiva. A călca (pe cineva) pe picior = a) a preveni pe cineva (călcându-l pe încălțăminte) să nu facă sau să nu spună ceva; b) a face sau a spune (cuiva) ceva supărător. (Pop. și fam.) A vorbi (sau a scrie etc.) cu picioarele = a vorbi (sau a scrie etc.) greșit (logic sau gramatical) ori fără talent; p. ext. a scrie urât, a mâzgăli. Fără cap și fără picioare = fără logică, lipsit de sens. (Fam.) A face (sau a căpăta) picioare = (despre obiecte) a dispărea. (A sta sau a ședea etc.) picior peste picior = (a ședea într-o poziție comodă) cu o parte a unui picior ridicată și așezată peste celălalt picior. Cu coada între picioare = rușinat, umilit. A (se) lua peste picior = a (se) ironiza, a-și bate joc. A călca (pe cineva sau ceva) în picioare = a distruge, a nimici; a disprețui, a desconsidera. A pune (sau a așterne, a închina etc. ceva) la picioarele cuiva = a închina, a oferi cuiva (ceva) în semn de supunere, de prețuire, de omagiu. A-i pune (cuiva) capul sub picior = a omorî pe cineva. A bate din picior = a încerca să-și impună voința; a se răsti, a comanda. A(-i) pune (cuiva) piciorul în prag = a lua o atitudine hotărâtă, a se opune energic. A da din mâini și din picioare = a face tot posibilul pentru a duce o acțiune la bun sfârșit, pentru a scăpa dintr-o încurcătură etc. (Fam.) A sta cu picioarele în apă rece = a se gândi profund și îndelung la ceva. A fi (sau a se afla etc.) pe picior de pace (sau de război) = a fi (sau a se afla etc.) în stare de pace (sau de război). A fi pe picior de egalitate (sau pe același picior) cu cineva = a se bucura de aceleași drepturi, a avea aceeași situație cu altcineva. A da cu piciorul = a respinge sau a lăsa să-i scape un prilej favorabil. A trăi pe picior mare = a duce o viață de belșug, a cheltui mult. Parcă l-a apucat (sau l-a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care trăiește o bucurie mare și neașteptată. A fi (sau a sta) pe picior de ducă (sau de plecare) = a fi gata de plecare. A lega (pe cineva) de mâini și de picioare = a imobiliza (pe cineva); a nu lăsa (cuiva) posibilitatea să acționeze. A(-și) tăia craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde sau a face să piardă un avantaj, a(-și) periclita situația. A cădea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea ține, a nu (mai) putea sta pe picioare, a nu-l (mai) ține etc. picioarele, se spune despre un om care și-a pierdut echilibrul, puterile sau care este extrem de obosit. A i se tăia (sau a i se înmuia) cuiva (mâinile și) picioarele = a avea o senzație de slăbiciune fizică; a nu se putea stăpâni (de emoție, de durere etc.). (Nici) picior de... = nimeni, (nici) urmă de..., (nici) țipenie. Negustorie (sau comerț, afaceri etc.) pe picior = negustorie (sau comerț, afaceri etc.) făcute întâmplător, ocazional, fără sediu sau firmă înscrisă. ◊ Compuse: (Bot.) piciorul-caprei = plantă erbacee de pădure, cu frunze palmate cu trei diviziuni și cu flori albe sau roșietice (Aegopodium podagraria); piciorul-cocoșului = nume dat unor plante erbacee cu frunze lobate și cu flori galbene (Ranunculus). ♦ Picior (1) de animal sau de pasăre fript sau fiert (pentru a fi mâncat). 2. Proteza unui picior (1). 3. P. anal. Nume dat unor părți de obiecte, de construcții sau unor obiecte, instrumente etc. care seamănă cu piciorul (1) și servesc ca suport, ca element de susținere, de fixare etc. ♦ Partea de jos, apropiată de pământ, a tulpinii unei plante; p. ext. rădăcină. 4. P. anal. Element al unei construcții care servește la susținerea și la legarea ei de teren; partea de jos, masivă, a unei construcții, a unui zid etc. ♦ Picior de siguranță = parte din masivul unui zăcământ lăsată neexploatată în scopul protecției unor lucrări sau a unor construcții de la suprafață. 5. P. anal. Partea de jos a unui munte, a unui deal etc.; zonă mai largă de la baza unei forme de relief. 6. (Reg.) Regulator (la plug). ♦ Coada coasei. 7. (Mat.; în sintagma) Piciorul perpendicularei = intersecția unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care cade perpendicular. 8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. 9. Unitate ritmică a unui vers, compusă dintr-un număr fix de silabe lungi și scurte sau accentuate și neaccentuate. – Lat. petiolus.

DOOM

piciór s. n., pl. picioáre

picioarelor
PICIÓR, picioare, s. n. 1. Fiecare dintre cele două membre inferioare ale corpului omenesc, de la șold până la vârful degetelor, și fiecare dintre membrele celorlalte viețuitoare, care servesc la susținerea corpului și la deplasarea în spațiu. ◊ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior (sau de picioare) = iute, sprinten. ◊ Loc. adv. În (sau pe) picioare sau (fam.) d(e)-a-n picioarele = în poziție verticală; sus. În vârful picioarelor = cu corpul sprijinit numai pe vârfurile degetelor de la picioare; p. ext. fără a face zgomot, tiptil. Cu piciorul (sau picioarele) = fără mijloc de locomoție, pe jos. Din cap până în picioare = de sus și până jos, în întregime; cu desăvârșire. Pe picior greșit = (la unele jocuri sportive) nepregătit pentru a para acțiunea adversarului sau, p. gener., pentru a răspunde unei provocări. ◊ Expr. Unde-ți stau picioarele îți va sta și capul = vei plăti cu viața (dacă nu vei face un anumit lucru). A sări drept (sau ars) în picioare = a se ridica repede, brusc. A se pune (sau a fi) pe (sau în) picioare = a) a se însănătoși după o boală (lungă); b) a se reface din punct de vedere material. A vedea (pe cineva) pe (sau în) picioare = a vedea pe cineva sănătos. (Glumeț sau ir.) Are numai (atâția...) ani pe un picior = are o vârstă mai mare decât cea pe care o mărturisește. A pune piciorul (undeva) = a călca, a păși, p. ext., a pătrunde, a se instala undeva; a frecventa pe cineva. A pune pe picioare = a) a iniția, a organiza ceva, a face să meargă, să funcționeze; b) a îngriji un bolnav și a-l însănătoși. A scula (sau a pune etc.) în picioare = a mobiliza în vederea unei acțiuni. A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (sau din, de pe) picioare ori d(e)-a-n picioarele = a slăbi, a se prăpădi cu încetul. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (ușor), fără a zăcea la pat. (A fi) cu un picior în groapă (și cu unul afară) = (a fi) foarte bătrân, prăpădit, bolnav; (a fi) aproape de moarte. A vedea pe cineva cu picioarele înainte = a vedea pe cineva mort. A sta (sau a fi) în picioarele cuiva = a împiedica, a încurca, a deranja pe cineva; a fi inoportun. A sta (sau a rămâne, a fi) în picioare = a) a exista sau a continua să existe; b) (despre teorii, planuri, ipoteze etc.) a corespunde cu realitatea, a fi întemeiat; c) a sta, a rămâne intact sau în poziție verticală. E tată-său (sau mamă-sa etc.) în picioare = seamănă întocmai, e leit cu tatăl său (sau cu mama sa etc.). A sări într-un picior = a se bucura mult. Cât te-ai întoarce (sau învârti) într-un picior = repede de tot, într-o clipă. (Fam.) A o lua (sau a o apuca) la picior sau a-și lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a începe să fugă (repede), a o lua la goană; a încerca să se facă nevăzut prin fugă. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele sau (reg.) a nu-și mai strânge picioarele = a nu (mai) sta potolit, liniștit, a alerga de colo-colo; a umbla mult. A-și bate (sau a-și rupe) picioarele = a umbla mult, a obosi de prea multă alergătură. (Pop.) A prinde (undeva) picior = a se așeza, a se stabili undeva. A cădea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a săruta picioarele cuiva = a se ruga (umil) de cineva; a se umili înaintea cuiva. A călca (pe cineva) pe picior = a) a preveni pe cineva (călcându-l pe încălțăminte) să nu facă sau să nu spună ceva; b) a face sau a spune (cuiva) ceva supărător. (Pop. și fam.) A vorbi (sau a scrie etc.) cu picioarele = a vorbi (sau a scrie etc.) greșit (logic sau gramatical) ori fără talent; p. ext. a scrie urât, a mâzgăli. Fără cap și fără picioare = fără logică, lipsit de sens. (Fam.) A face (sau a căpăta) picioare = (despre obiecte) a dispărea. (A sta sau a ședea etc.) picior peste picior = (a ședea într-o poziție comodă) cu o parte a unui picior ridicată și așezată peste celălalt picior. Cu coada între picioare = rușinat, umilit. A (se) lua peste picior = a (se) ironiza, a-și bate joc. A călca (pe cineva sau ceva) în picioare = a distruge, a nimici; a disprețui, a desconsidera. A pune (sau a așterne, a închina etc. ceva) la picioarele cuiva = a închina, a oferi cuiva (ceva) în semn de supunere, de prețuire, de omagiu. A-i pune (cuiva) capul sub picior = a omorî pe cineva. A bate din picior = a încerca să-și impună voința; a se răsti, a comanda. A(-i) pune (cuiva) piciorul în prag = a lua o atitudine hotărâtă, a se opune energic. A da din mâini și din picioare = a face tot posibilul pentru a duce o acțiune la bun sfârșit, pentru a scăpa dintr-o încurcătură etc. (Fam.) A sta cu picioarele în apă rece = a se gândi profund și îndelung la ceva. A fi (sau a se afla etc.) pe picior de pace (sau de război) = a fi (sau a se afla etc.) în stare de pace (sau de război). A fi pe picior de egalitate (sau pe același picior) cu cineva = a se bucura de aceleași drepturi, a avea aceeași situație cu altcineva. A da cu piciorul = a respinge sau a lăsa să-i scape un prilej favorabil. A trăi pe picior mare = a duce o viață de belșug, a cheltui mult. Parcă l-a apucat (sau l-a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care trăiește o bucurie mare și neașteptată. A fi (sau a sta) pe picior de ducă (sau de plecare) = a fi gata de plecare. A lega (pe cineva) de mâini și de picioare = a imobiliza (pe cineva); a nu lăsa (cuiva) posibilitatea să acționeze. A(-și) tăia craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde sau a face să piardă un avantaj, a(-și) periclita situația. A cădea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea ține, a nu (mai) putea sta pe picioare, a nu-l (mai) ține etc. picioarele, se spune despre un om care și-a pierdut echilibrul, puterile sau care este extrem de obosit. A i se tăia (sau a i se înmuia) cuiva (mâinile și) picioarele = a avea o senzație de slăbiciune fizică; a nu se putea stăpâni (de emoție, de durere etc.). (Nici) picior de... = nimeni, (nici) urmă de..., (nici) țipenie. Negustorie (sau comerț, afaceri etc.) pe picior = negustorie (sau comerț, afaceri etc.) făcute întâmplător, ocazional, fără sediu sau firmă înscrisă. ◊ Compuse: (Bot.) piciorul-caprei = plantă erbacee de pădure, cu frunze palmate cu trei diviziuni și cu flori albe sau roșietice (Aegopodium podagraria); piciorul-cocoșului = nume dat unor plante erbacee cu frunze lobate și cu flori galbene (Ranunculus). ♦ Picior (1) de animal sau de pasăre fript sau fiert (pentru a fi mâncat). 2. Proteza unui picior (1). 3. P. anal. Nume dat unor părți de obiecte, de construcții sau unor obiecte, instrumente etc. care seamănă cu piciorul (1) și servesc ca suport, ca element de susținere, de fixare etc. ♦ Partea de jos, apropiată de pământ, a tulpinii unei plante; p. ext. rădăcină. 4. P. anal. Element al unei construcții care servește la susținerea și la legarea ei de teren; partea de jos, masivă, a unei construcții, a unui zid etc. ♦ Picior de siguranță = parte din masivul unui zăcământ lăsată neexploatată în scopul protecției unor lucrări sau a unor construcții de la suprafață. 5. P. anal. Partea de jos a unui munte, a unui deal etc.; zonă mai largă de la baza unei forme de relief. 6. (Reg.) Regulator (la plug). ♦ Coada coasei. 7. (Mat.; în sintagma) Piciorul perpendicularei = intersecția unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care cade perpendicular. 8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. 9. Unitate ritmică a unui vers, compusă dintr-un număr fix de silabe lungi și scurte sau accentuate și neaccentuate. – Lat. petiolus.

DOOM

piciór s. n., pl. picioáre

piciocă
PICIÓICĂ, picioici, s. f. (Bot.; reg.) Cartof. [Var.: piciócă s. f.] – Din magh. pityóka.

DOOM

picióică (reg.) (-cioi-) s. f., g.-d. art. picióicii; pl. picióici

picioica
PICIÓICĂ, picioici, s. f. (Bot.; reg.) Cartof. [Var.: piciócă s. f.] – Din magh. pityóka.

DOOM

picióică (reg.) (-cioi-) s. f., g.-d. art. picióicii; pl. picióici

picioici
PICIÓICĂ, picioici, s. f. (Bot.; reg.) Cartof. [Var.: piciócă s. f.] – Din magh. pityóka.

DOOM

picióică (reg.) (-cioi-) s. f., g.-d. art. picióicii; pl. picióici

picioicii
PICIÓICĂ, picioici, s. f. (Bot.; reg.) Cartof. [Var.: piciócă s. f.] – Din magh. pityóka.

DOOM

picióică (reg.) (-cioi-) s. f., g.-d. art. picióicii; pl. picióici

picioicile
PICIÓICĂ, picioici, s. f. (Bot.; reg.) Cartof. [Var.: piciócă s. f.] – Din magh. pityóka.

DOOM

picióică (reg.) (-cioi-) s. f., g.-d. art. picióicii; pl. picióici

picioicilor
PICIÓICĂ, picioici, s. f. (Bot.; reg.) Cartof. [Var.: piciócă s. f.] – Din magh. pityóka.

DOOM

picióică (reg.) (-cioi-) s. f., g.-d. art. picióicii; pl. picióici

picior
PICIÓR, picioare, s. n. 1. Fiecare dintre cele două membre inferioare ale corpului omenesc, de la șold până la vârful degetelor, și fiecare dintre membrele celorlalte viețuitoare, care servesc la susținerea corpului și la deplasarea în spațiu. ◊ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior (sau de picioare) = iute, sprinten. ◊ Loc. adv. În (sau pe) picioare sau (fam.) d(e)-a-n picioarele = în poziție verticală; sus. În vârful picioarelor = cu corpul sprijinit numai pe vârfurile degetelor de la picioare; p. ext. fără a face zgomot, tiptil. Cu piciorul (sau picioarele) = fără mijloc de locomoție, pe jos. Din cap până în picioare = de sus și până jos, în întregime; cu desăvârșire. Pe picior greșit = (la unele jocuri sportive) nepregătit pentru a para acțiunea adversarului sau, p. gener., pentru a răspunde unei provocări. ◊ Expr. Unde-ți stau picioarele îți va sta și capul = vei plăti cu viața (dacă nu vei face un anumit lucru). A sări drept (sau ars) în picioare = a se ridica repede, brusc. A se pune (sau a fi) pe (sau în) picioare = a) a se însănătoși după o boală (lungă); b) a se reface din punct de vedere material. A vedea (pe cineva) pe (sau în) picioare = a vedea pe cineva sănătos. (Glumeț sau ir.) Are numai (atâția...) ani pe un picior = are o vârstă mai mare decât cea pe care o mărturisește. A pune piciorul (undeva) = a călca, a păși, p. ext., a pătrunde, a se instala undeva; a frecventa pe cineva. A pune pe picioare = a) a iniția, a organiza ceva, a face să meargă, să funcționeze; b) a îngriji un bolnav și a-l însănătoși. A scula (sau a pune etc.) în picioare = a mobiliza în vederea unei acțiuni. A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (sau din, de pe) picioare ori d(e)-a-n picioarele = a slăbi, a se prăpădi cu încetul. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (ușor), fără a zăcea la pat. (A fi) cu un picior în groapă (și cu unul afară) = (a fi) foarte bătrân, prăpădit, bolnav; (a fi) aproape de moarte. A vedea pe cineva cu picioarele înainte = a vedea pe cineva mort. A sta (sau a fi) în picioarele cuiva = a împiedica, a încurca, a deranja pe cineva; a fi inoportun. A sta (sau a rămâne, a fi) în picioare = a) a exista sau a continua să existe; b) (despre teorii, planuri, ipoteze etc.) a corespunde cu realitatea, a fi întemeiat; c) a sta, a rămâne intact sau în poziție verticală. E tată-său (sau mamă-sa etc.) în picioare = seamănă întocmai, e leit cu tatăl său (sau cu mama sa etc.). A sări într-un picior = a se bucura mult. Cât te-ai întoarce (sau învârti) într-un picior = repede de tot, într-o clipă. (Fam.) A o lua (sau a o apuca) la picior sau a-și lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a începe să fugă (repede), a o lua la goană; a încerca să se facă nevăzut prin fugă. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele sau (reg.) a nu-și mai strânge picioarele = a nu (mai) sta potolit, liniștit, a alerga de colo-colo; a umbla mult. A-și bate (sau a-și rupe) picioarele = a umbla mult, a obosi de prea multă alergătură. (Pop.) A prinde (undeva) picior = a se așeza, a se stabili undeva. A cădea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a săruta picioarele cuiva = a se ruga (umil) de cineva; a se umili înaintea cuiva. A călca (pe cineva) pe picior = a) a preveni pe cineva (călcându-l pe încălțăminte) să nu facă sau să nu spună ceva; b) a face sau a spune (cuiva) ceva supărător. (Pop. și fam.) A vorbi (sau a scrie etc.) cu picioarele = a vorbi (sau a scrie etc.) greșit (logic sau gramatical) ori fără talent; p. ext. a scrie urât, a mâzgăli. Fără cap și fără picioare = fără logică, lipsit de sens. (Fam.) A face (sau a căpăta) picioare = (despre obiecte) a dispărea. (A sta sau a ședea etc.) picior peste picior = (a ședea într-o poziție comodă) cu o parte a unui picior ridicată și așezată peste celălalt picior. Cu coada între picioare = rușinat, umilit. A (se) lua peste picior = a (se) ironiza, a-și bate joc. A călca (pe cineva sau ceva) în picioare = a distruge, a nimici; a disprețui, a desconsidera. A pune (sau a așterne, a închina etc. ceva) la picioarele cuiva = a închina, a oferi cuiva (ceva) în semn de supunere, de prețuire, de omagiu. A-i pune (cuiva) capul sub picior = a omorî pe cineva. A bate din picior = a încerca să-și impună voința; a se răsti, a comanda. A(-i) pune (cuiva) piciorul în prag = a lua o atitudine hotărâtă, a se opune energic. A da din mâini și din picioare = a face tot posibilul pentru a duce o acțiune la bun sfârșit, pentru a scăpa dintr-o încurcătură etc. (Fam.) A sta cu picioarele în apă rece = a se gândi profund și îndelung la ceva. A fi (sau a se afla etc.) pe picior de pace (sau de război) = a fi (sau a se afla etc.) în stare de pace (sau de război). A fi pe picior de egalitate (sau pe același picior) cu cineva = a se bucura de aceleași drepturi, a avea aceeași situație cu altcineva. A da cu piciorul = a respinge sau a lăsa să-i scape un prilej favorabil. A trăi pe picior mare = a duce o viață de belșug, a cheltui mult. Parcă l-a apucat (sau l-a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care trăiește o bucurie mare și neașteptată. A fi (sau a sta) pe picior de ducă (sau de plecare) = a fi gata de plecare. A lega (pe cineva) de mâini și de picioare = a imobiliza (pe cineva); a nu lăsa (cuiva) posibilitatea să acționeze. A(-și) tăia craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde sau a face să piardă un avantaj, a(-și) periclita situația. A cădea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea ține, a nu (mai) putea sta pe picioare, a nu-l (mai) ține etc. picioarele, se spune despre un om care și-a pierdut echilibrul, puterile sau care este extrem de obosit. A i se tăia (sau a i se înmuia) cuiva (mâinile și) picioarele = a avea o senzație de slăbiciune fizică; a nu se putea stăpâni (de emoție, de durere etc.). (Nici) picior de... = nimeni, (nici) urmă de..., (nici) țipenie. Negustorie (sau comerț, afaceri etc.) pe picior = negustorie (sau comerț, afaceri etc.) făcute întâmplător, ocazional, fără sediu sau firmă înscrisă. ◊ Compuse: (Bot.) piciorul-caprei = plantă erbacee de pădure, cu frunze palmate cu trei diviziuni și cu flori albe sau roșietice (Aegopodium podagraria); piciorul-cocoșului = nume dat unor plante erbacee cu frunze lobate și cu flori galbene (Ranunculus). ♦ Picior (1) de animal sau de pasăre fript sau fiert (pentru a fi mâncat). 2. Proteza unui picior (1). 3. P. anal. Nume dat unor părți de obiecte, de construcții sau unor obiecte, instrumente etc. care seamănă cu piciorul (1) și servesc ca suport, ca element de susținere, de fixare etc. ♦ Partea de jos, apropiată de pământ, a tulpinii unei plante; p. ext. rădăcină. 4. P. anal. Element al unei construcții care servește la susținerea și la legarea ei de teren; partea de jos, masivă, a unei construcții, a unui zid etc. ♦ Picior de siguranță = parte din masivul unui zăcământ lăsată neexploatată în scopul protecției unor lucrări sau a unor construcții de la suprafață. 5. P. anal. Partea de jos a unui munte, a unui deal etc.; zonă mai largă de la baza unei forme de relief. 6. (Reg.) Regulator (la plug). ♦ Coada coasei. 7. (Mat.; în sintagma) Piciorul perpendicularei = intersecția unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care cade perpendicular. 8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. 9. Unitate ritmică a unui vers, compusă dintr-un număr fix de silabe lungi și scurte sau accentuate și neaccentuate. – Lat. petiolus.

DOOM

piciór s. n., pl. picioáre

picioraș
PICIORÁȘ, piciorașe, s. n. Picioruș. Ciumelciu, ciumelciu, Turturaș Într-un picioraș (Curechiul). GOROVEI, C. 126.

piciorel
PICIORÉL, piciorele, s. n. Picioruș. Ciuturel, Buturel, Șade într-un piciorel (Curechiul). GOROVEI, C. 126.

piciorist
piciorist, picioriști s. m. (pub., peior.) individ cu rol neînsemnat în derularea unor afaceri ilicite de mare anvergură, folosit drept curier sau om de legătură.

picioroange
PICIORÓNG, picioroange, s. n. 1. (La pl.) Catalige. 2. Pasăre din ordinul caradriiformelor, de mărimea unui sitar, cu picioarele lungi și roșii (Himantopus himantopus). 3. (La pl.) Nume generic dat păsărilor cu picioare foarte lungi.(Depr., fam. sau glumeț) Picior (1) foarte lung. – Din picior.

DOOM

picioróng s. n., pl. picioroánge

picioroangele
PICIORÓNG, picioroange, s. n. 1. (La pl.) Catalige. 2. Pasăre din ordinul caradriiformelor, de mărimea unui sitar, cu picioarele lungi și roșii (Himantopus himantopus). 3. (La pl.) Nume generic dat păsărilor cu picioare foarte lungi.(Depr., fam. sau glumeț) Picior (1) foarte lung. – Din picior.

DOOM

picioróng s. n., pl. picioroánge

picioroangelor
PICIORÓNG, picioroange, s. n. 1. (La pl.) Catalige. 2. Pasăre din ordinul caradriiformelor, de mărimea unui sitar, cu picioarele lungi și roșii (Himantopus himantopus). 3. (La pl.) Nume generic dat păsărilor cu picioare foarte lungi.(Depr., fam. sau glumeț) Picior (1) foarte lung. – Din picior.

DOOM

picioróng s. n., pl. picioroánge

picioroangă
PICIOROÁNGE s. f. pl. 1. Catalige. Haralambie își ascunsese într-un canal picioroangele lui. SAHIA, N. 110. Mai umblă în picioroange și cu lopeți de lemn ușoare. ȘEZ. XIII 91. 2. Nume dat unui ordin de păsări care au picioarele lungi. Berzele, stîrcii, struțul fac parte din ordinul picioroangelor. 3. Picioare lungi. Suceveanul s-a tupilat pe picioroangele lui. SADOVEANU, A. L. 201. Cămile cu capul mic... pe niște picioroange... că eu m-am tras înapoi cînd le-am văzut. DELAVRANCEA, O. II 316. Pințele cu labe scurticele la pept, iar la spate cu picioroange, care cînd umblă se saltă ca locustele. ODOBESCU, S. III 185.

piciorong
PICIORÓNG, picioroange, s. n. 1. (La pl.) Catalige. 2. Pasăre din ordinul caradriiformelor, de mărimea unui sitar, cu picioarele lungi și roșii (Himantopus himantopus). 3. (La pl.) Nume generic dat păsărilor cu picioare foarte lungi.(Depr., fam. sau glumeț) Picior (1) foarte lung. – Din picior.

DOOM

picioróng s. n., pl. picioroánge

piciorongul
PICIORÓNG, picioroange, s. n. 1. (La pl.) Catalige. 2. Pasăre din ordinul caradriiformelor, de mărimea unui sitar, cu picioarele lungi și roșii (Himantopus himantopus). 3. (La pl.) Nume generic dat păsărilor cu picioare foarte lungi.(Depr., fam. sau glumeț) Picior (1) foarte lung. – Din picior.

DOOM

picioróng s. n., pl. picioroánge

piciorongului
PICIORÓNG, picioroange, s. n. 1. (La pl.) Catalige. 2. Pasăre din ordinul caradriiformelor, de mărimea unui sitar, cu picioarele lungi și roșii (Himantopus himantopus). 3. (La pl.) Nume generic dat păsărilor cu picioare foarte lungi.(Depr., fam. sau glumeț) Picior (1) foarte lung. – Din picior.

DOOM

picioróng s. n., pl. picioroánge

piciorul
PICIÓR, picioare, s. n. 1. Fiecare dintre cele două membre inferioare ale corpului omenesc, de la șold până la vârful degetelor, și fiecare dintre membrele celorlalte viețuitoare, care servesc la susținerea corpului și la deplasarea în spațiu. ◊ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior (sau de picioare) = iute, sprinten. ◊ Loc. adv. În (sau pe) picioare sau (fam.) d(e)-a-n picioarele = în poziție verticală; sus. În vârful picioarelor = cu corpul sprijinit numai pe vârfurile degetelor de la picioare; p. ext. fără a face zgomot, tiptil. Cu piciorul (sau picioarele) = fără mijloc de locomoție, pe jos. Din cap până în picioare = de sus și până jos, în întregime; cu desăvârșire. Pe picior greșit = (la unele jocuri sportive) nepregătit pentru a para acțiunea adversarului sau, p. gener., pentru a răspunde unei provocări. ◊ Expr. Unde-ți stau picioarele îți va sta și capul = vei plăti cu viața (dacă nu vei face un anumit lucru). A sări drept (sau ars) în picioare = a se ridica repede, brusc. A se pune (sau a fi) pe (sau în) picioare = a) a se însănătoși după o boală (lungă); b) a se reface din punct de vedere material. A vedea (pe cineva) pe (sau în) picioare = a vedea pe cineva sănătos. (Glumeț sau ir.) Are numai (atâția...) ani pe un picior = are o vârstă mai mare decât cea pe care o mărturisește. A pune piciorul (undeva) = a călca, a păși, p. ext., a pătrunde, a se instala undeva; a frecventa pe cineva. A pune pe picioare = a) a iniția, a organiza ceva, a face să meargă, să funcționeze; b) a îngriji un bolnav și a-l însănătoși. A scula (sau a pune etc.) în picioare = a mobiliza în vederea unei acțiuni. A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (sau din, de pe) picioare ori d(e)-a-n picioarele = a slăbi, a se prăpădi cu încetul. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (ușor), fără a zăcea la pat. (A fi) cu un picior în groapă (și cu unul afară) = (a fi) foarte bătrân, prăpădit, bolnav; (a fi) aproape de moarte. A vedea pe cineva cu picioarele înainte = a vedea pe cineva mort. A sta (sau a fi) în picioarele cuiva = a împiedica, a încurca, a deranja pe cineva; a fi inoportun. A sta (sau a rămâne, a fi) în picioare = a) a exista sau a continua să existe; b) (despre teorii, planuri, ipoteze etc.) a corespunde cu realitatea, a fi întemeiat; c) a sta, a rămâne intact sau în poziție verticală. E tată-său (sau mamă-sa etc.) în picioare = seamănă întocmai, e leit cu tatăl său (sau cu mama sa etc.). A sări într-un picior = a se bucura mult. Cât te-ai întoarce (sau învârti) într-un picior = repede de tot, într-o clipă. (Fam.) A o lua (sau a o apuca) la picior sau a-și lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a începe să fugă (repede), a o lua la goană; a încerca să se facă nevăzut prin fugă. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele sau (reg.) a nu-și mai strânge picioarele = a nu (mai) sta potolit, liniștit, a alerga de colo-colo; a umbla mult. A-și bate (sau a-și rupe) picioarele = a umbla mult, a obosi de prea multă alergătură. (Pop.) A prinde (undeva) picior = a se așeza, a se stabili undeva. A cădea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a săruta picioarele cuiva = a se ruga (umil) de cineva; a se umili înaintea cuiva. A călca (pe cineva) pe picior = a) a preveni pe cineva (călcându-l pe încălțăminte) să nu facă sau să nu spună ceva; b) a face sau a spune (cuiva) ceva supărător. (Pop. și fam.) A vorbi (sau a scrie etc.) cu picioarele = a vorbi (sau a scrie etc.) greșit (logic sau gramatical) ori fără talent; p. ext. a scrie urât, a mâzgăli. Fără cap și fără picioare = fără logică, lipsit de sens. (Fam.) A face (sau a căpăta) picioare = (despre obiecte) a dispărea. (A sta sau a ședea etc.) picior peste picior = (a ședea într-o poziție comodă) cu o parte a unui picior ridicată și așezată peste celălalt picior. Cu coada între picioare = rușinat, umilit. A (se) lua peste picior = a (se) ironiza, a-și bate joc. A călca (pe cineva sau ceva) în picioare = a distruge, a nimici; a disprețui, a desconsidera. A pune (sau a așterne, a închina etc. ceva) la picioarele cuiva = a închina, a oferi cuiva (ceva) în semn de supunere, de prețuire, de omagiu. A-i pune (cuiva) capul sub picior = a omorî pe cineva. A bate din picior = a încerca să-și impună voința; a se răsti, a comanda. A(-i) pune (cuiva) piciorul în prag = a lua o atitudine hotărâtă, a se opune energic. A da din mâini și din picioare = a face tot posibilul pentru a duce o acțiune la bun sfârșit, pentru a scăpa dintr-o încurcătură etc. (Fam.) A sta cu picioarele în apă rece = a se gândi profund și îndelung la ceva. A fi (sau a se afla etc.) pe picior de pace (sau de război) = a fi (sau a se afla etc.) în stare de pace (sau de război). A fi pe picior de egalitate (sau pe același picior) cu cineva = a se bucura de aceleași drepturi, a avea aceeași situație cu altcineva. A da cu piciorul = a respinge sau a lăsa să-i scape un prilej favorabil. A trăi pe picior mare = a duce o viață de belșug, a cheltui mult. Parcă l-a apucat (sau l-a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care trăiește o bucurie mare și neașteptată. A fi (sau a sta) pe picior de ducă (sau de plecare) = a fi gata de plecare. A lega (pe cineva) de mâini și de picioare = a imobiliza (pe cineva); a nu lăsa (cuiva) posibilitatea să acționeze. A(-și) tăia craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde sau a face să piardă un avantaj, a(-și) periclita situația. A cădea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea ține, a nu (mai) putea sta pe picioare, a nu-l (mai) ține etc. picioarele, se spune despre un om care și-a pierdut echilibrul, puterile sau care este extrem de obosit. A i se tăia (sau a i se înmuia) cuiva (mâinile și) picioarele = a avea o senzație de slăbiciune fizică; a nu se putea stăpâni (de emoție, de durere etc.). (Nici) picior de... = nimeni, (nici) urmă de..., (nici) țipenie. Negustorie (sau comerț, afaceri etc.) pe picior = negustorie (sau comerț, afaceri etc.) făcute întâmplător, ocazional, fără sediu sau firmă înscrisă. ◊ Compuse: (Bot.) piciorul-caprei = plantă erbacee de pădure, cu frunze palmate cu trei diviziuni și cu flori albe sau roșietice (Aegopodium podagraria); piciorul-cocoșului = nume dat unor plante erbacee cu frunze lobate și cu flori galbene (Ranunculus). ♦ Picior (1) de animal sau de pasăre fript sau fiert (pentru a fi mâncat). 2. Proteza unui picior (1). 3. P. anal. Nume dat unor părți de obiecte, de construcții sau unor obiecte, instrumente etc. care seamănă cu piciorul (1) și servesc ca suport, ca element de susținere, de fixare etc. ♦ Partea de jos, apropiată de pământ, a tulpinii unei plante; p. ext. rădăcină. 4. P. anal. Element al unei construcții care servește la susținerea și la legarea ei de teren; partea de jos, masivă, a unei construcții, a unui zid etc. ♦ Picior de siguranță = parte din masivul unui zăcământ lăsată neexploatată în scopul protecției unor lucrări sau a unor construcții de la suprafață. 5. P. anal. Partea de jos a unui munte, a unui deal etc.; zonă mai largă de la baza unei forme de relief. 6. (Reg.) Regulator (la plug). ♦ Coada coasei. 7. (Mat.; în sintagma) Piciorul perpendicularei = intersecția unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care cade perpendicular. 8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. 9. Unitate ritmică a unui vers, compusă dintr-un număr fix de silabe lungi și scurte sau accentuate și neaccentuate. – Lat. petiolus.

DOOM

piciór s. n., pl. picioáre

piciorului
PICIÓR, picioare, s. n. 1. Fiecare dintre cele două membre inferioare ale corpului omenesc, de la șold până la vârful degetelor, și fiecare dintre membrele celorlalte viețuitoare, care servesc la susținerea corpului și la deplasarea în spațiu. ◊ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior (sau de picioare) = iute, sprinten. ◊ Loc. adv. În (sau pe) picioare sau (fam.) d(e)-a-n picioarele = în poziție verticală; sus. În vârful picioarelor = cu corpul sprijinit numai pe vârfurile degetelor de la picioare; p. ext. fără a face zgomot, tiptil. Cu piciorul (sau picioarele) = fără mijloc de locomoție, pe jos. Din cap până în picioare = de sus și până jos, în întregime; cu desăvârșire. Pe picior greșit = (la unele jocuri sportive) nepregătit pentru a para acțiunea adversarului sau, p. gener., pentru a răspunde unei provocări. ◊ Expr. Unde-ți stau picioarele îți va sta și capul = vei plăti cu viața (dacă nu vei face un anumit lucru). A sări drept (sau ars) în picioare = a se ridica repede, brusc. A se pune (sau a fi) pe (sau în) picioare = a) a se însănătoși după o boală (lungă); b) a se reface din punct de vedere material. A vedea (pe cineva) pe (sau în) picioare = a vedea pe cineva sănătos. (Glumeț sau ir.) Are numai (atâția...) ani pe un picior = are o vârstă mai mare decât cea pe care o mărturisește. A pune piciorul (undeva) = a călca, a păși, p. ext., a pătrunde, a se instala undeva; a frecventa pe cineva. A pune pe picioare = a) a iniția, a organiza ceva, a face să meargă, să funcționeze; b) a îngriji un bolnav și a-l însănătoși. A scula (sau a pune etc.) în picioare = a mobiliza în vederea unei acțiuni. A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (sau din, de pe) picioare ori d(e)-a-n picioarele = a slăbi, a se prăpădi cu încetul. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (ușor), fără a zăcea la pat. (A fi) cu un picior în groapă (și cu unul afară) = (a fi) foarte bătrân, prăpădit, bolnav; (a fi) aproape de moarte. A vedea pe cineva cu picioarele înainte = a vedea pe cineva mort. A sta (sau a fi) în picioarele cuiva = a împiedica, a încurca, a deranja pe cineva; a fi inoportun. A sta (sau a rămâne, a fi) în picioare = a) a exista sau a continua să existe; b) (despre teorii, planuri, ipoteze etc.) a corespunde cu realitatea, a fi întemeiat; c) a sta, a rămâne intact sau în poziție verticală. E tată-său (sau mamă-sa etc.) în picioare = seamănă întocmai, e leit cu tatăl său (sau cu mama sa etc.). A sări într-un picior = a se bucura mult. Cât te-ai întoarce (sau învârti) într-un picior = repede de tot, într-o clipă. (Fam.) A o lua (sau a o apuca) la picior sau a-și lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a începe să fugă (repede), a o lua la goană; a încerca să se facă nevăzut prin fugă. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele sau (reg.) a nu-și mai strânge picioarele = a nu (mai) sta potolit, liniștit, a alerga de colo-colo; a umbla mult. A-și bate (sau a-și rupe) picioarele = a umbla mult, a obosi de prea multă alergătură. (Pop.) A prinde (undeva) picior = a se așeza, a se stabili undeva. A cădea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a săruta picioarele cuiva = a se ruga (umil) de cineva; a se umili înaintea cuiva. A călca (pe cineva) pe picior = a) a preveni pe cineva (călcându-l pe încălțăminte) să nu facă sau să nu spună ceva; b) a face sau a spune (cuiva) ceva supărător. (Pop. și fam.) A vorbi (sau a scrie etc.) cu picioarele = a vorbi (sau a scrie etc.) greșit (logic sau gramatical) ori fără talent; p. ext. a scrie urât, a mâzgăli. Fără cap și fără picioare = fără logică, lipsit de sens. (Fam.) A face (sau a căpăta) picioare = (despre obiecte) a dispărea. (A sta sau a ședea etc.) picior peste picior = (a ședea într-o poziție comodă) cu o parte a unui picior ridicată și așezată peste celălalt picior. Cu coada între picioare = rușinat, umilit. A (se) lua peste picior = a (se) ironiza, a-și bate joc. A călca (pe cineva sau ceva) în picioare = a distruge, a nimici; a disprețui, a desconsidera. A pune (sau a așterne, a închina etc. ceva) la picioarele cuiva = a închina, a oferi cuiva (ceva) în semn de supunere, de prețuire, de omagiu. A-i pune (cuiva) capul sub picior = a omorî pe cineva. A bate din picior = a încerca să-și impună voința; a se răsti, a comanda. A(-i) pune (cuiva) piciorul în prag = a lua o atitudine hotărâtă, a se opune energic. A da din mâini și din picioare = a face tot posibilul pentru a duce o acțiune la bun sfârșit, pentru a scăpa dintr-o încurcătură etc. (Fam.) A sta cu picioarele în apă rece = a se gândi profund și îndelung la ceva. A fi (sau a se afla etc.) pe picior de pace (sau de război) = a fi (sau a se afla etc.) în stare de pace (sau de război). A fi pe picior de egalitate (sau pe același picior) cu cineva = a se bucura de aceleași drepturi, a avea aceeași situație cu altcineva. A da cu piciorul = a respinge sau a lăsa să-i scape un prilej favorabil. A trăi pe picior mare = a duce o viață de belșug, a cheltui mult. Parcă l-a apucat (sau l-a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care trăiește o bucurie mare și neașteptată. A fi (sau a sta) pe picior de ducă (sau de plecare) = a fi gata de plecare. A lega (pe cineva) de mâini și de picioare = a imobiliza (pe cineva); a nu lăsa (cuiva) posibilitatea să acționeze. A(-și) tăia craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde sau a face să piardă un avantaj, a(-și) periclita situația. A cădea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea ține, a nu (mai) putea sta pe picioare, a nu-l (mai) ține etc. picioarele, se spune despre un om care și-a pierdut echilibrul, puterile sau care este extrem de obosit. A i se tăia (sau a i se înmuia) cuiva (mâinile și) picioarele = a avea o senzație de slăbiciune fizică; a nu se putea stăpâni (de emoție, de durere etc.). (Nici) picior de... = nimeni, (nici) urmă de..., (nici) țipenie. Negustorie (sau comerț, afaceri etc.) pe picior = negustorie (sau comerț, afaceri etc.) făcute întâmplător, ocazional, fără sediu sau firmă înscrisă. ◊ Compuse: (Bot.) piciorul-caprei = plantă erbacee de pădure, cu frunze palmate cu trei diviziuni și cu flori albe sau roșietice (Aegopodium podagraria); piciorul-cocoșului = nume dat unor plante erbacee cu frunze lobate și cu flori galbene (Ranunculus). ♦ Picior (1) de animal sau de pasăre fript sau fiert (pentru a fi mâncat). 2. Proteza unui picior (1). 3. P. anal. Nume dat unor părți de obiecte, de construcții sau unor obiecte, instrumente etc. care seamănă cu piciorul (1) și servesc ca suport, ca element de susținere, de fixare etc. ♦ Partea de jos, apropiată de pământ, a tulpinii unei plante; p. ext. rădăcină. 4. P. anal. Element al unei construcții care servește la susținerea și la legarea ei de teren; partea de jos, masivă, a unei construcții, a unui zid etc. ♦ Picior de siguranță = parte din masivul unui zăcământ lăsată neexploatată în scopul protecției unor lucrări sau a unor construcții de la suprafață. 5. P. anal. Partea de jos a unui munte, a unui deal etc.; zonă mai largă de la baza unei forme de relief. 6. (Reg.) Regulator (la plug). ♦ Coada coasei. 7. (Mat.; în sintagma) Piciorul perpendicularei = intersecția unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care cade perpendicular. 8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. 9. Unitate ritmică a unui vers, compusă dintr-un număr fix de silabe lungi și scurte sau accentuate și neaccentuate. – Lat. petiolus.

DOOM

piciór s. n., pl. picioáre

picioruș
PICIORÚȘ, piciorușe, s. n. 1. Diminutiv al lui picior (1); picioruț. 2. Punct de lucrătură la o împletitură cu croșeta. 3. Organ al mașinii de cusut care asigură presarea și deplasarea materialului în timpul coaserii lui. – Picior + suf. -uș.

DOOM

piciorúș s. n., pl. piciorúșe

piciorușe
PICIORÚȘ, piciorușe, s. n. 1. Diminutiv al lui picior (1); picioruț. 2. Punct de lucrătură la o împletitură cu croșeta. 3. Organ al mașinii de cusut care asigură presarea și deplasarea materialului în timpul coaserii lui. – Picior + suf. -uș.

DOOM

piciorúș s. n., pl. piciorúșe

piciorușele
PICIORÚȘ, piciorușe, s. n. 1. Diminutiv al lui picior (1); picioruț. 2. Punct de lucrătură la o împletitură cu croșeta. 3. Organ al mașinii de cusut care asigură presarea și deplasarea materialului în timpul coaserii lui. – Picior + suf. -uș.

DOOM

piciorúș s. n., pl. piciorúșe

piciorușelor
PICIORÚȘ, piciorușe, s. n. 1. Diminutiv al lui picior (1); picioruț. 2. Punct de lucrătură la o împletitură cu croșeta. 3. Organ al mașinii de cusut care asigură presarea și deplasarea materialului în timpul coaserii lui. – Picior + suf. -uș.

DOOM

piciorúș s. n., pl. piciorúșe

piciorușul
PICIORÚȘ, piciorușe, s. n. 1. Diminutiv al lui picior (1); picioruț. 2. Punct de lucrătură la o împletitură cu croșeta. 3. Organ al mașinii de cusut care asigură presarea și deplasarea materialului în timpul coaserii lui. – Picior + suf. -uș.

DOOM

piciorúș s. n., pl. piciorúșe

piciorușului
PICIORÚȘ, piciorușe, s. n. 1. Diminutiv al lui picior (1); picioruț. 2. Punct de lucrătură la o împletitură cu croșeta. 3. Organ al mașinii de cusut care asigură presarea și deplasarea materialului în timpul coaserii lui. – Picior + suf. -uș.

DOOM

piciorúș s. n., pl. piciorúșe

picioruț
PICIORÚȚ, picioruțe, s. n. Picioruș (1). – Picior + suf. -uț.

DOOM

piciorúț s. n., pl. piciorúțe

picioruțe
PICIORÚȚ, picioruțe, s. n. Picioruș (1). – Picior + suf. -uț.

DOOM

piciorúț s. n., pl. piciorúțe

picioruțele
PICIORÚȚ, picioruțe, s. n. Picioruș (1). – Picior + suf. -uț.

DOOM

piciorúț s. n., pl. piciorúțe

picioruțelor
PICIORÚȚ, picioruțe, s. n. Picioruș (1). – Picior + suf. -uț.

DOOM

piciorúț s. n., pl. piciorúțe

picioruțul
PICIORÚȚ, picioruțe, s. n. Picioruș (1). – Picior + suf. -uț.

DOOM

piciorúț s. n., pl. piciorúțe

picioruțului
PICIORÚȚ, picioruțe, s. n. Picioruș (1). – Picior + suf. -uț.

DOOM

piciorúț s. n., pl. piciorúțe

piciul
PÍCI, pici, s. m. Băiat (foarte) tânăr; copil de sex masculin; puști. – Din tc. piç.

DOOM

pici s. m., pl. pici, art. pícii

piciului
PÍCI, pici, s. m. Băiat (foarte) tânăr; copil de sex masculin; puști. – Din tc. piç.

DOOM

pici s. m., pl. pici, art. pícii

picker
PÍCKER, pickere, s. n. Mașină agricolă de recoltat știuleții de porumb. – Din engl. picker.

pickere
PÍCKER, pickere, s. n. Mașină agricolă de recoltat știuleții de porumb. – Din engl. picker.

pickerele
PÍCKER, pickere, s. n. Mașină agricolă de recoltat știuleții de porumb. – Din engl. picker.

pickerelor
PÍCKER, pickere, s. n. Mașină agricolă de recoltat știuleții de porumb. – Din engl. picker.

pickerul
PÍCKER, pickere, s. n. Mașină agricolă de recoltat știuleții de porumb. – Din engl. picker.

pickerului
PÍCKER, pickere, s. n. Mașină agricolă de recoltat știuleții de porumb. – Din engl. picker.

pickhammer
PÍCKHAMMER, pickhammere, s. n. Ciocan de abataj; pic²; [Scris și: pichamăr. – Var.: picámăr] – Din germ. Pickhammer.

DOOM

píckhammer (germ.) [e pron. ă] (pick-ham-) / picámăr s. n., pl. píckhammere / picámăre

pickhammere
PÍCKHAMMER, pickhammere, s. n. Ciocan de abataj; pic²; [Scris și: pichamăr. – Var.: picámăr] – Din germ. Pickhammer.

DOOM

píckhammer (germ.) [e pron. ă] (pick-ham-) / picámăr s. n., pl. píckhammere / picámăre

pickhammerele
PÍCKHAMMER, pickhammere, s. n. Ciocan de abataj; pic²; [Scris și: pichamăr. – Var.: picámăr] – Din germ. Pickhammer.

DOOM

píckhammer (germ.) [e pron. ă] (pick-ham-) / picámăr s. n., pl. píckhammere / picámăre

pickhammerelor
PÍCKHAMMER, pickhammere, s. n. Ciocan de abataj; pic²; [Scris și: pichamăr. – Var.: picámăr] – Din germ. Pickhammer.

DOOM

píckhammer (germ.) [e pron. ă] (pick-ham-) / picámăr s. n., pl. píckhammere / picámăre

pickhammerul
PÍCKHAMMER, pickhammere, s. n. Ciocan de abataj; pic²; [Scris și: pichamăr. – Var.: picámăr] – Din germ. Pickhammer.

DOOM

píckhammer (germ.) [e pron. ă] (pick-ham-) / picámăr s. n., pl. píckhammere / picámăre

pickhammerului
PÍCKHAMMER, pickhammere, s. n. Ciocan de abataj; pic²; [Scris și: pichamăr. – Var.: picámăr] – Din germ. Pickhammer.

DOOM

píckhammer (germ.) [e pron. ă] (pick-ham-) / picámăr s. n., pl. píckhammere / picámăre

piclaj
PICLÁJ, piclaje, s. n. Operație de tratare a pieilor cu o soluție acidă (și cu clorură de sodiu) înainte de tăbăcire; piclare. – Din fr. picklage.

DOOM

picláj (pi-claj) s. n., pl. picláje

piclaje
PICLÁJ, piclaje, s. n. Operație de tratare a pieilor cu o soluție acidă (și cu clorură de sodiu) înainte de tăbăcire; piclare. – Din fr. picklage.

DOOM

picláj (pi-claj) s. n., pl. picláje

piclajele
PICLÁJ, piclaje, s. n. Operație de tratare a pieilor cu o soluție acidă (și cu clorură de sodiu) înainte de tăbăcire; piclare. – Din fr. picklage.

DOOM

picláj (pi-claj) s. n., pl. picláje

piclajelor
PICLÁJ, piclaje, s. n. Operație de tratare a pieilor cu o soluție acidă (și cu clorură de sodiu) înainte de tăbăcire; piclare. – Din fr. picklage.

DOOM

picláj (pi-claj) s. n., pl. picláje

piclajul
PICLÁJ, piclaje, s. n. Operație de tratare a pieilor cu o soluție acidă (și cu clorură de sodiu) înainte de tăbăcire; piclare. – Din fr. picklage.

DOOM

picláj (pi-claj) s. n., pl. picláje

piclajului
PICLÁJ, piclaje, s. n. Operație de tratare a pieilor cu o soluție acidă (și cu clorură de sodiu) înainte de tăbăcire; piclare. – Din fr. picklage.

DOOM

picláj (pi-claj) s. n., pl. picláje

piclare
PICLÁRE, piclări, s. f. Piclaj. – Cf. piclaj.

DOOM

picláre (pi-cla-) s. f., g.-d. art. piclắrii; pl. piclắri

piclarea
PICLÁRE, piclări, s. f. Piclaj. – Cf. piclaj.

DOOM

picláre (pi-cla-) s. f., g.-d. art. piclắrii; pl. piclắri

piclu
PÍCLU s.n. Soluție acidă cu care se tratează pieile înainte de tăbăcire. [< engl. pickle – saramură].

piclui
picluí (picluiésc, picluít), vb. – A cerne. – Var. pitlui. Rut. pytljuvaty (Tiktin; Candrea), cf. pol. pytlować, ceh. pytlovati. – Der. piclă, adj. (fină), se zice despre făină.

picluit
PICLUÍT, -Ă adj. (Regional, despre făină; și în forma pitluit) Aleasă, trecută de mai multe ori prin sită. Au deșertat sacii de cenușă și i-au umplut, unul cu făină de grîu pitluită, altul cu făină de secară pitluită. SBIERA, P. 17. S-au importat 5 chile de făină de grîu picluită, de la care s-a luat vamă 62 de lei. I. IONESCU, D. 508. – Variantă: pitluít, -ă adj.

picluită
PICLUÍTĂ adj. f. (Reg., în expr.) Făină picluită = făină trecută de mai multe ori prin sită. – Din piclui „a cerne” (rar folosit; < ucr. pytljuvaty).

piclări
PICLÁRE, piclări, s. f. Piclaj. – Cf. piclaj.

DOOM

picláre (pi-cla-) s. f., g.-d. art. piclắrii; pl. piclắri

piclării
PICLÁRE, piclări, s. f. Piclaj. – Cf. piclaj.

DOOM

picláre (pi-cla-) s. f., g.-d. art. piclắrii; pl. piclắri

piclările
PICLÁRE, piclări, s. f. Piclaj. – Cf. piclaj.

DOOM

picláre (pi-cla-) s. f., g.-d. art. piclắrii; pl. piclắri

piclărilor
PICLÁRE, piclări, s. f. Piclaj. – Cf. piclaj.

DOOM

picláre (pi-cla-) s. f., g.-d. art. piclắrii; pl. piclắri

picnea
PICNÍ, picnesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. ♦ Fig. (Despre boli, dureri, necazuri etc.) A veni (și a atinge, a doborî pe cineva) pe neașteptate. – Formație onomatopeică.

DOOM

picní (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnésc, imperf. 3 sg. picneá; conj. prez. 3 să picneáscă

picneai
PICNÍ, picnesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. ♦ Fig. (Despre boli, dureri, necazuri etc.) A veni (și a atinge, a doborî pe cineva) pe neașteptate. – Formație onomatopeică.

DOOM

picní (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnésc, imperf. 3 sg. picneá; conj. prez. 3 să picneáscă

picneam
PICNÍ, picnesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. ♦ Fig. (Despre boli, dureri, necazuri etc.) A veni (și a atinge, a doborî pe cineva) pe neașteptate. – Formație onomatopeică.

DOOM

picní (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnésc, imperf. 3 sg. picneá; conj. prez. 3 să picneáscă

picnească
PICNÍ, picnesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. ♦ Fig. (Despre boli, dureri, necazuri etc.) A veni (și a atinge, a doborî pe cineva) pe neașteptate. – Formație onomatopeică.

DOOM

picní (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnésc, imperf. 3 sg. picneá; conj. prez. 3 să picneáscă

picneau
PICNÍ, picnesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. ♦ Fig. (Despre boli, dureri, necazuri etc.) A veni (și a atinge, a doborî pe cineva) pe neașteptate. – Formație onomatopeică.

DOOM

picní (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnésc, imperf. 3 sg. picneá; conj. prez. 3 să picneáscă

picneați
PICNÍ, picnesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. ♦ Fig. (Despre boli, dureri, necazuri etc.) A veni (și a atinge, a doborî pe cineva) pe neașteptate. – Formație onomatopeică.

DOOM

picní (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnésc, imperf. 3 sg. picneá; conj. prez. 3 să picneáscă

picnesc
PICNÍ, picnesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. ♦ Fig. (Despre boli, dureri, necazuri etc.) A veni (și a atinge, a doborî pe cineva) pe neașteptate. – Formație onomatopeică.

DOOM

picní (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnésc, imperf. 3 sg. picneá; conj. prez. 3 să picneáscă

picnește
PICNÍ, picnesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. ♦ Fig. (Despre boli, dureri, necazuri etc.) A veni (și a atinge, a doborî pe cineva) pe neașteptate. – Formație onomatopeică.

DOOM

picní (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnésc, imperf. 3 sg. picneá; conj. prez. 3 să picneáscă

picnești
PICNÍ, picnesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. ♦ Fig. (Despre boli, dureri, necazuri etc.) A veni (și a atinge, a doborî pe cineva) pe neașteptate. – Formație onomatopeică.

DOOM

picní (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnésc, imperf. 3 sg. picneá; conj. prez. 3 să picneáscă

picni
PICNÍ, picnesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. ♦ Fig. (Despre boli, dureri, necazuri etc.) A veni (și a atinge, a doborî pe cineva) pe neașteptate. – Formație onomatopeică.

DOOM

picní (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnésc, imperf. 3 sg. picneá; conj. prez. 3 să picneáscă

picnic
PÍCNIC, -Ă adj. (Biol.) Picnomorf. [< fr. pycnique].

picnic
PÍCNIC, picnicuri, s. n. Masă (și petrecere) comună (în aer liber), de obicei cu contribuția fiecărui participant. [Acc. și: picníc] – Din fr. pique-nique.

DOOM

pícnic/picníc s. n., pl. pícnicuri/ picnícuri

picnii
PICNÍ, picnesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. ♦ Fig. (Despre boli, dureri, necazuri etc.) A veni (și a atinge, a doborî pe cineva) pe neașteptate. – Formație onomatopeică.

DOOM

picní (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnésc, imperf. 3 sg. picneá; conj. prez. 3 să picneáscă

picnim
PICNÍ, picnesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. ♦ Fig. (Despre boli, dureri, necazuri etc.) A veni (și a atinge, a doborî pe cineva) pe neașteptate. – Formație onomatopeică.

DOOM

picní (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnésc, imperf. 3 sg. picneá; conj. prez. 3 să picneáscă

picnind
PICNÍ, picnesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. ♦ Fig. (Despre boli, dureri, necazuri etc.) A veni (și a atinge, a doborî pe cineva) pe neașteptate. – Formație onomatopeică.

DOOM

picní (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnésc, imperf. 3 sg. picneá; conj. prez. 3 să picneáscă

picnire
PICNÍ, picnesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. ♦ Fig. (Despre boli, dureri, necazuri etc.) A veni (și a atinge, a doborî pe cineva) pe neașteptate. – Formație onomatopeică.

DOOM

picní (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnésc, imperf. 3 sg. picneá; conj. prez. 3 să picneáscă

picnire
PICNÍRE, picniri, s. f. (Rar) Acțiunea de a picni. – V. picni.

DOOM

picníre s. f., g.-d. art. picnírii; pl. picníri

picnirea
PICNÍRE, picniri, s. f. (Rar) Acțiunea de a picni. – V. picni.

DOOM

picníre s. f., g.-d. art. picnírii; pl. picníri

picniri
PICNÍRE, picniri, s. f. (Rar) Acțiunea de a picni. – V. picni.

DOOM

picníre s. f., g.-d. art. picnírii; pl. picníri

picnirii
PICNÍRE, picniri, s. f. (Rar) Acțiunea de a picni. – V. picni.

DOOM

picníre s. f., g.-d. art. picnírii; pl. picníri

picnirile
PICNÍRE, picniri, s. f. (Rar) Acțiunea de a picni. – V. picni.

DOOM

picníre s. f., g.-d. art. picnírii; pl. picníri

picnirilor
PICNÍRE, picniri, s. f. (Rar) Acțiunea de a picni. – V. picni.

DOOM

picníre s. f., g.-d. art. picnírii; pl. picníri

picniră
PICNÍ, picnesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. ♦ Fig. (Despre boli, dureri, necazuri etc.) A veni (și a atinge, a doborî pe cineva) pe neașteptate. – Formație onomatopeică.

DOOM

picní (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnésc, imperf. 3 sg. picneá; conj. prez. 3 să picneáscă

picnirăm
PICNÍ, picnesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. ♦ Fig. (Despre boli, dureri, necazuri etc.) A veni (și a atinge, a doborî pe cineva) pe neașteptate. – Formație onomatopeică.

DOOM

picní (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnésc, imperf. 3 sg. picneá; conj. prez. 3 să picneáscă

picnirăți
PICNÍ, picnesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. ♦ Fig. (Despre boli, dureri, necazuri etc.) A veni (și a atinge, a doborî pe cineva) pe neașteptate. – Formație onomatopeică.

DOOM

picní (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnésc, imperf. 3 sg. picneá; conj. prez. 3 să picneáscă

picnise
PICNÍ, picnesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. ♦ Fig. (Despre boli, dureri, necazuri etc.) A veni (și a atinge, a doborî pe cineva) pe neașteptate. – Formație onomatopeică.

DOOM

picní (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnésc, imperf. 3 sg. picneá; conj. prez. 3 să picneáscă

picnisem
PICNÍ, picnesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. ♦ Fig. (Despre boli, dureri, necazuri etc.) A veni (și a atinge, a doborî pe cineva) pe neașteptate. – Formație onomatopeică.

DOOM

picní (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnésc, imperf. 3 sg. picneá; conj. prez. 3 să picneáscă

picniseră
PICNÍ, picnesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. ♦ Fig. (Despre boli, dureri, necazuri etc.) A veni (și a atinge, a doborî pe cineva) pe neașteptate. – Formație onomatopeică.

DOOM

picní (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnésc, imperf. 3 sg. picneá; conj. prez. 3 să picneáscă

picniserăm
PICNÍ, picnesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. ♦ Fig. (Despre boli, dureri, necazuri etc.) A veni (și a atinge, a doborî pe cineva) pe neașteptate. – Formație onomatopeică.

DOOM

picní (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnésc, imperf. 3 sg. picneá; conj. prez. 3 să picneáscă

picniserăți
PICNÍ, picnesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. ♦ Fig. (Despre boli, dureri, necazuri etc.) A veni (și a atinge, a doborî pe cineva) pe neașteptate. – Formație onomatopeică.

DOOM

picní (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnésc, imperf. 3 sg. picneá; conj. prez. 3 să picneáscă

picniseși
PICNÍ, picnesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. ♦ Fig. (Despre boli, dureri, necazuri etc.) A veni (și a atinge, a doborî pe cineva) pe neașteptate. – Formație onomatopeică.

DOOM

picní (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnésc, imperf. 3 sg. picneá; conj. prez. 3 să picneáscă

picniseți
PICNÍ, picnesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. ♦ Fig. (Despre boli, dureri, necazuri etc.) A veni (și a atinge, a doborî pe cineva) pe neașteptate. – Formație onomatopeică.

DOOM

picní (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnésc, imperf. 3 sg. picneá; conj. prez. 3 să picneáscă

picnit
PICNÍ, picnesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. ♦ Fig. (Despre boli, dureri, necazuri etc.) A veni (și a atinge, a doborî pe cineva) pe neașteptate. – Formație onomatopeică.

DOOM

picní (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnésc, imperf. 3 sg. picneá; conj. prez. 3 să picneáscă

picniși
PICNÍ, picnesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. ♦ Fig. (Despre boli, dureri, necazuri etc.) A veni (și a atinge, a doborî pe cineva) pe neașteptate. – Formație onomatopeică.

DOOM

picní (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnésc, imperf. 3 sg. picneá; conj. prez. 3 să picneáscă

picniți
PICNÍ, picnesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. ♦ Fig. (Despre boli, dureri, necazuri etc.) A veni (și a atinge, a doborî pe cineva) pe neașteptate. – Formație onomatopeică.

DOOM

picní (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnésc, imperf. 3 sg. picneá; conj. prez. 3 să picneáscă

picno
PICNO- Element prim de compunere savantă cu sensul „dens”, „compact”; „frecvent”; „(referitor la) densitate”, „intensitate”. [< fr. pycno-, it. picno-, cf. gr. pyknos].

picnolepsie
PICNOLEPSÍE s.f. (Med.) Varietate de epilepsie, manifestată mai ales la copii, sub formă de absențe frecvente (de scurtă durată). [Gen. -iei. / < fr. pycnolepsie, cf. gr. pyknos – frecvent, leptikos – care ia].

picnoleptic
PICNOLÉPTIC, -Ă adj. Referitor la picnolepsie. [< fr. pycnoleptique].

picnometre
PICNOMÉTRU, picnometre, s. n. Instrument (în formă de recipient) folosit pentru măsurarea densității corpurilor lichide sau solide prin cântărire. – Din fr. pycnomètre.

DOOM

picnométru (-me-tru) s. n., art. picnométrul; pl. picnométre

picnometrele
PICNOMÉTRU, picnometre, s. n. Instrument (în formă de recipient) folosit pentru măsurarea densității corpurilor lichide sau solide prin cântărire. – Din fr. pycnomètre.

DOOM

picnométru (-me-tru) s. n., art. picnométrul; pl. picnométre

picnometrelor
PICNOMÉTRU, picnometre, s. n. Instrument (în formă de recipient) folosit pentru măsurarea densității corpurilor lichide sau solide prin cântărire. – Din fr. pycnomètre.

DOOM

picnométru (-me-tru) s. n., art. picnométrul; pl. picnométre

picnometria
PICNOMETRÍE, picnometrii, s. f. (Fiz.) Tehnică de măsurare a densităților. – Din fr. pycnométrie.

picnometrie
PICNOMETRÍE, picnometrii, s. f. (Fiz.) Tehnică de măsurare a densităților. – Din fr. pycnométrie.

picnometriei
PICNOMETRÍE, picnometrii, s. f. (Fiz.) Tehnică de măsurare a densităților. – Din fr. pycnométrie.

picnometrii
PICNOMETRÍE, picnometrii, s. f. (Fiz.) Tehnică de măsurare a densităților. – Din fr. pycnométrie.

picnometriile
PICNOMETRÍE, picnometrii, s. f. (Fiz.) Tehnică de măsurare a densităților. – Din fr. pycnométrie.

picnometriilor
PICNOMETRÍE, picnometrii, s. f. (Fiz.) Tehnică de măsurare a densităților. – Din fr. pycnométrie.

picnometru
PICNOMÉTRU, picnometre, s. n. Instrument (în formă de recipient) folosit pentru măsurarea densității corpurilor lichide sau solide prin cântărire. – Din fr. pycnomètre.

DOOM

picnométru (-me-tru) s. n., art. picnométrul; pl. picnométre

picnometrul
PICNOMÉTRU, picnometre, s. n. Instrument (în formă de recipient) folosit pentru măsurarea densității corpurilor lichide sau solide prin cântărire. – Din fr. pycnomètre.

DOOM

picnométru (-me-tru) s. n., art. picnométrul; pl. picnométre

picnometrului
PICNOMÉTRU, picnometre, s. n. Instrument (în formă de recipient) folosit pentru măsurarea densității corpurilor lichide sau solide prin cântărire. – Din fr. pycnomètre.

DOOM

picnométru (-me-tru) s. n., art. picnométrul; pl. picnométre

picnomorf
PICNOMÓRF, -Ă adj. (Biol.; despre un tip constituțional) Cu trunchiul îndesat și membrele subțiri; picnic. [< fr. pycnomorphe, cf. gr. pyknos – dens, morphe – formă].

picnostil
PICNOSTÍL s.n. (Arhit.) Sistem de intercolonament la care intervalul dintre coloane este egal cu 1½ din diametrul coloanei; (p. ext.) templu sau edificiu cu coloanele astfel așezate. [< fr. pycnostyle, cf. gr. pyknos – dens, stylos – coloană].

DOOM

!picnostíl (-nos-til/-no-stil) s. n., pl. picnostíluri

picnostilul
PICNOSTÍL s.n. (Arhit.) Sistem de intercolonament la care intervalul dintre coloane este egal cu 1½ din diametrul coloanei; (p. ext.) templu sau edificiu cu coloanele astfel așezate. [< fr. pycnostyle, cf. gr. pyknos – dens, stylos – coloană].

DOOM

!picnostíl (-nos-til/-no-stil) s. n., pl. picnostíluri

picnostilului
PICNOSTÍL s.n. (Arhit.) Sistem de intercolonament la care intervalul dintre coloane este egal cu 1½ din diametrul coloanei; (p. ext.) templu sau edificiu cu coloanele astfel așezate. [< fr. pycnostyle, cf. gr. pyknos – dens, stylos – coloană].

DOOM

!picnostíl (-nos-til/-no-stil) s. n., pl. picnostíluri

picnostiluri
PICNOSTÍL s.n. (Arhit.) Sistem de intercolonament la care intervalul dintre coloane este egal cu 1½ din diametrul coloanei; (p. ext.) templu sau edificiu cu coloanele astfel așezate. [< fr. pycnostyle, cf. gr. pyknos – dens, stylos – coloană].

DOOM

!picnostíl (-nos-til/-no-stil) s. n., pl. picnostíluri

picnostilurile
PICNOSTÍL s.n. (Arhit.) Sistem de intercolonament la care intervalul dintre coloane este egal cu 1½ din diametrul coloanei; (p. ext.) templu sau edificiu cu coloanele astfel așezate. [< fr. pycnostyle, cf. gr. pyknos – dens, stylos – coloană].

DOOM

!picnostíl (-nos-til/-no-stil) s. n., pl. picnostíluri

picnostilurilor
PICNOSTÍL s.n. (Arhit.) Sistem de intercolonament la care intervalul dintre coloane este egal cu 1½ din diametrul coloanei; (p. ext.) templu sau edificiu cu coloanele astfel așezate. [< fr. pycnostyle, cf. gr. pyknos – dens, stylos – coloană].

DOOM

!picnostíl (-nos-til/-no-stil) s. n., pl. picnostíluri

pico
PICO- Element prim de compunere savantă, folosit în terminologia științifică la formarea numelor de unități de măsură și care arată că unitatea respectivă conține un bilion de unități de bază. [< fr., germ. pico-, cf. it. piccolo – mic].

picoane
PICÓN, picoane, s. n. Parte a ciocanului de abataj constituită dintr-o bară cilindrică de oțel cu vârful ascuțit sau lat, care servește la ruperea sau la dislocarea rocilor șpiț²; p. gener. ciocan de abataj. – Din it. piccone.

DOOM

picón s. n., pl. picoáne

picoanele
PICÓN, picoane, s. n. Parte a ciocanului de abataj constituită dintr-o bară cilindrică de oțel cu vârful ascuțit sau lat, care servește la ruperea sau la dislocarea rocilor șpiț²; p. gener. ciocan de abataj. – Din it. piccone.

DOOM

picón s. n., pl. picoáne

picoanelor
PICÓN, picoane, s. n. Parte a ciocanului de abataj constituită dintr-o bară cilindrică de oțel cu vârful ascuțit sau lat, care servește la ruperea sau la dislocarea rocilor șpiț²; p. gener. ciocan de abataj. – Din it. piccone.

DOOM

picón s. n., pl. picoáne

picocurie
PICOCURÍE s.m. (Fiz.) Unitate de radioactivitate, egală cu a bilioana parte dintr-un curie. [Gen. -iei. / < fr. picocurie].

picofarad
PICOFARÁD, picofarazi, s. m. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură a capacității electrice, egală cu a 10^-12 parte dintr-un farad. – Din fr. picofarad.

DOOM

*picofarád s. m., pl. picofarázi; simb. pF

picofaradul
PICOFARÁD, picofarazi, s. m. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură a capacității electrice, egală cu a 10^-12 parte dintr-un farad. – Din fr. picofarad.

DOOM

*picofarád s. m., pl. picofarázi; simb. pF

picofaradului
PICOFARÁD, picofarazi, s. m. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură a capacității electrice, egală cu a 10^-12 parte dintr-un farad. – Din fr. picofarad.

DOOM

*picofarád s. m., pl. picofarázi; simb. pF

picofarazi
PICOFARÁD, picofarazi, s. m. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură a capacității electrice, egală cu a 10^-12 parte dintr-un farad. – Din fr. picofarad.

DOOM

*picofarád s. m., pl. picofarázi; simb. pF

picofarazii
PICOFARÁD, picofarazi, s. m. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură a capacității electrice, egală cu a 10^-12 parte dintr-un farad. – Din fr. picofarad.

DOOM

*picofarád s. m., pl. picofarázi; simb. pF

picofarazilor
PICOFARÁD, picofarazi, s. m. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură a capacității electrice, egală cu a 10^-12 parte dintr-un farad. – Din fr. picofarad.

DOOM

*picofarád s. m., pl. picofarázi; simb. pF

picogram
PICOGRÁM s.n. Unitate de masă, reprezentând a bilioana parte dintr-un gram. [Cf. fr. picogramme].

picograme
PICOGRÁM s.n. Unitate de masă, reprezentând a bilioana parte dintr-un gram. [Cf. fr. picogramme].

picogramele
PICOGRÁM s.n. Unitate de masă, reprezentând a bilioana parte dintr-un gram. [Cf. fr. picogramme].

picogramelor
PICOGRÁM s.n. Unitate de masă, reprezentând a bilioana parte dintr-un gram. [Cf. fr. picogramme].

picogramul
PICOGRÁM s.n. Unitate de masă, reprezentând a bilioana parte dintr-un gram. [Cf. fr. picogramme].

picogramului
PICOGRÁM s.n. Unitate de masă, reprezentând a bilioana parte dintr-un gram. [Cf. fr. picogramme].

picol
PÍCOL s. m. v. picolo.

picoli
PÍCOLO, picoli, s. m. Băiat care servește într-un restaurant ca ajutor al chelnerului. [Var.: pícol s. m.] – Din it. piccolo.

DOOM

pícolo s. m., art. pícoloul; pl. pícoli

picolii
PÍCOLO, picoli, s. m. Băiat care servește într-un restaurant ca ajutor al chelnerului. [Var.: pícol s. m.] – Din it. piccolo.

DOOM

pícolo s. m., art. pícoloul; pl. pícoli

picolilor
PÍCOLO, picoli, s. m. Băiat care servește într-un restaurant ca ajutor al chelnerului. [Var.: pícol s. m.] – Din it. piccolo.

DOOM

pícolo s. m., art. pícoloul; pl. pícoli

picolină
PICOLÍNĂ, s. f. v. piculină.

picolița
PÍCOLIȚĂ, picolițe, s. f. Fată (sau femeie) care servește într-un restaurant ca ajutoare a chelnerului. – Picol + suf. -iță.

DOOM

pícoliță s. f., g.-d. art. pícoliței; pl. pícolițe

picolițe
PÍCOLIȚĂ, picolițe, s. f. Fată (sau femeie) care servește într-un restaurant ca ajutoare a chelnerului. – Picol + suf. -iță.

DOOM

pícoliță s. f., g.-d. art. pícoliței; pl. pícolițe

picoliței
PÍCOLIȚĂ, picolițe, s. f. Fată (sau femeie) care servește într-un restaurant ca ajutoare a chelnerului. – Picol + suf. -iță.

DOOM

pícoliță s. f., g.-d. art. pícoliței; pl. pícolițe

picolițele
PÍCOLIȚĂ, picolițe, s. f. Fată (sau femeie) care servește într-un restaurant ca ajutoare a chelnerului. – Picol + suf. -iță.

DOOM

pícoliță s. f., g.-d. art. pícoliței; pl. pícolițe

picolițelor
PÍCOLIȚĂ, picolițe, s. f. Fată (sau femeie) care servește într-un restaurant ca ajutoare a chelnerului. – Picol + suf. -iță.

DOOM

pícoliță s. f., g.-d. art. pícoliței; pl. pícolițe

picolo
PÍCOLO, picoli, s. m. Băiat care servește într-un restaurant ca ajutor al chelnerului. [Var.: pícol s. m.] – Din it. piccolo.

DOOM

pícolo s. m., art. pícoloul; pl. pícoli

picolo
PÍCOLO s. m. Băiat care servește într-un restaurant ca ajutor al chelnerului. [Var.: pícol s. m.] – Din it. piccolo.

DOOM

pícolo s. m., art. pícoloul; pl. pícoli

picolul
PÍCOLO, picoli, s. m. Băiat care servește într-un restaurant ca ajutor al chelnerului. [Var.: pícol s. m.] – Din it. piccolo.

DOOM

pícolo s. m., art. pícoloul; pl. pícoli

picolului
PÍCOLO, picoli, s. m. Băiat care servește într-un restaurant ca ajutor al chelnerului. [Var.: pícol s. m.] – Din it. piccolo.

DOOM

pícolo s. m., art. pícoloul; pl. pícoli

picon
PICÓN, picoane, s. n. Parte a ciocanului de abataj constituită dintr-o bară cilindrică de oțel cu vârful ascuțit sau lat, care servește la ruperea sau la dislocarea rocilor șpiț²; p. gener. ciocan de abataj. – Din it. piccone.

DOOM

picón s. n., pl. picoáne

picon
PICÓN s.n. Instrument pentru sfărâmat ziduri, stânci etc.; pichamăr; (spec.) piesă la un ciocan de abataj. [Pl. -oane, (s.m.) -oni. / < it. piccone].

piconul
PICÓN, picoane, s. n. Parte a ciocanului de abataj constituită dintr-o bară cilindrică de oțel cu vârful ascuțit sau lat, care servește la ruperea sau la dislocarea rocilor șpiț²; p. gener. ciocan de abataj. – Din it. piccone.

DOOM

picón s. n., pl. picoáne

piconului
PICÓN, picoane, s. n. Parte a ciocanului de abataj constituită dintr-o bară cilindrică de oțel cu vârful ascuțit sau lat, care servește la ruperea sau la dislocarea rocilor șpiț²; p. gener. ciocan de abataj. – Din it. piccone.

DOOM

picón s. n., pl. picoáne

picosecunda
PICOSECÚNDĂ, picosecunde, s. f. (Fiz.) A 10^-12 parte dintr-o secundă. – Din fr. picoseconde.

DOOM

*picosecúndă s. f., g.-d. art. picosecúndei; pl. picosecúnde

picosecunde
PICOSECÚNDĂ, picosecunde, s. f. (Fiz.) A 10^-12 parte dintr-o secundă. – Din fr. picoseconde.

DOOM

*picosecúndă s. f., g.-d. art. picosecúndei; pl. picosecúnde

picosecundei
PICOSECÚNDĂ, picosecunde, s. f. (Fiz.) A 10^-12 parte dintr-o secundă. – Din fr. picoseconde.

DOOM

*picosecúndă s. f., g.-d. art. picosecúndei; pl. picosecúnde

picosecundele
PICOSECÚNDĂ, picosecunde, s. f. (Fiz.) A 10^-12 parte dintr-o secundă. – Din fr. picoseconde.

DOOM

*picosecúndă s. f., g.-d. art. picosecúndei; pl. picosecúnde

picosecundelor
PICOSECÚNDĂ, picosecunde, s. f. (Fiz.) A 10^-12 parte dintr-o secundă. – Din fr. picoseconde.

DOOM

*picosecúndă s. f., g.-d. art. picosecúndei; pl. picosecúnde

picot
PICÓT, picoți, s. m. 1. (Min.) Bucată de lemn tare, ascuțită la un capăt, folosită la săparea galeriilor. 2. (În forma picou, n.) Bordură de dantelă cu colțuri. ♦ Bulină (3). – Din fr. picot.

picota
PICOTÁ vb. I v. picoti.

DOOM

picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă

picotaj
PICOTÁJ, picotaje, s. n. (Min.) Consolidarea rocilor din galerii cu ajutorul picoților. – Din fr. picotage.

picotaje
PICOTÁJ, picotaje, s. n. (Min.) Consolidarea rocilor din galerii cu ajutorul picoților. – Din fr. picotage.

picotajele
PICOTÁJ, picotaje, s. n. (Min.) Consolidarea rocilor din galerii cu ajutorul picoților. – Din fr. picotage.

picotajelor
PICOTÁJ, picotaje, s. n. (Min.) Consolidarea rocilor din galerii cu ajutorul picoților. – Din fr. picotage.

picotajul
PICOTÁJ, picotaje, s. n. (Min.) Consolidarea rocilor din galerii cu ajutorul picoților. – Din fr. picotage.

picotajului
PICOTÁJ, picotaje, s. n. (Min.) Consolidarea rocilor din galerii cu ajutorul picoților. – Din fr. picotage.

picotare
PICOTÁ vb. I v. picoti.

picotea
PICOTÁ vb. I v. picoti.

DOOM

picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă

picoteai
PICOTÁ vb. I v. picoti.

DOOM

picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă

picoteala
PICOTEÁLĂ, picoteli, s. f. Faptul de a picoti; starea celui care picotește; moțăială, somnolență. – Picoti + suf. -eală.

DOOM

picoteálă s. f., g.-d. art. picotélii; pl. picotéli

picoteam
PICOTÁ vb. I v. picoti.

DOOM

picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă

picotească
PICOTÁ vb. I v. picoti.

DOOM

picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă

picoteau
PICOTÁ vb. I v. picoti.

DOOM

picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă

picoteați
PICOTÁ vb. I v. picoti.

DOOM

picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă

picoteli
PICOTEÁLĂ, picoteli, s. f. Faptul de a picoti; starea celui care picotește; moțăială, somnolență. – Picoti + suf. -eală.

DOOM

picoteálă s. f., g.-d. art. picotélii; pl. picotéli

picotelii
PICOTEÁLĂ, picoteli, s. f. Faptul de a picoti; starea celui care picotește; moțăială, somnolență. – Picoti + suf. -eală.

DOOM

picoteálă s. f., g.-d. art. picotélii; pl. picotéli

picotelile
PICOTEÁLĂ, picoteli, s. f. Faptul de a picoti; starea celui care picotește; moțăială, somnolență. – Picoti + suf. -eală.

DOOM

picoteálă s. f., g.-d. art. picotélii; pl. picotéli

picotelilor
PICOTEÁLĂ, picoteli, s. f. Faptul de a picoti; starea celui care picotește; moțăială, somnolență. – Picoti + suf. -eală.

DOOM

picoteálă s. f., g.-d. art. picotélii; pl. picotéli

picotesc
PICOTÁ vb. I v. picoti.

DOOM

picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă

picotește
PICOTÁ vb. I v. picoti.

DOOM

picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă

picotești
PICOTÁ vb. I v. picoti.

DOOM

picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă

picoti
PICOTÁ vb. I v. picoti.

DOOM

picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă

picotii
PICOTÁ vb. I v. picoti.

DOOM

picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă

picotim
PICOTÁ vb. I v. picoti.

DOOM

picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă

picotind
PICOTÁ vb. I v. picoti.

DOOM

picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă

picotire
PICOTÁ vb. I v. picoti.

DOOM

picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă

picotire
PICOTÍRE s. f. Faptul de a picoti. – V. picoti.

DOOM

picotíre s. f., g.-d. art. picotírii

picotirea
PICOTÍRE s. f. Faptul de a picoti. – V. picoti.

DOOM

picotíre s. f., g.-d. art. picotírii

picotiri
PICOTÍRE s. f. Faptul de a picoti. – V. picoti.

DOOM

picotíre s. f., g.-d. art. picotírii

picotirii
PICOTÍRE s. f. Faptul de a picoti. – V. picoti.

DOOM

picotíre s. f., g.-d. art. picotírii

picotirile
PICOTÍRE s. f. Faptul de a picoti. – V. picoti.

DOOM

picotíre s. f., g.-d. art. picotírii

picotirilor
PICOTÍRE s. f. Faptul de a picoti. – V. picoti.

DOOM

picotíre s. f., g.-d. art. picotírii

picotiră
PICOTÁ vb. I v. picoti.

DOOM

picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă

picotirăm
PICOTÁ vb. I v. picoti.

DOOM

picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă

picotirăți
PICOTÁ vb. I v. picoti.

DOOM

picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă

picotise
PICOTÁ vb. I v. picoti.

DOOM

picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă

picotisem
PICOTÁ vb. I v. picoti.

DOOM

picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă

picotiseră
PICOTÁ vb. I v. picoti.

DOOM

picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă

picotiserăm
PICOTÁ vb. I v. picoti.

DOOM

picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă

picotiserăți
PICOTÁ vb. I v. picoti.

DOOM

picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă

picotiseși
PICOTÁ vb. I v. picoti.

DOOM

picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă

picotiseți
PICOTÁ vb. I v. picoti.

DOOM

picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă

picotit
PICOTÁ vb. I v. picoti.

DOOM

picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă

picotiși
PICOTÁ vb. I v. picoti.

DOOM

picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă

picotiți
PICOTÁ vb. I v. picoti.

DOOM

picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă

picotul
PICÓT, picoți, s. m. 1. (Min.) Bucată de lemn tare, ascuțită la un capăt, folosită la săparea galeriilor. 2. (În forma picou, n.) Bordură de dantelă cu colțuri. ♦ Bulină (3). – Din fr. picot.

picotului
PICÓT, picoți, s. m. 1. (Min.) Bucată de lemn tare, ascuțită la un capăt, folosită la săparea galeriilor. 2. (În forma picou, n.) Bordură de dantelă cu colțuri. ♦ Bulină (3). – Din fr. picot.

picou
PICÓU s.n. Colț de dantelă; nod mic. [< fr. picot].

picoul
PICÓU s.n. Colț de dantelă; nod mic. [< fr. picot].

picoului
PICÓU s.n. Colț de dantelă; nod mic. [< fr. picot].

picouri
PICÓU s.n. Colț de dantelă; nod mic. [< fr. picot].

picourile
PICÓU s.n. Colț de dantelă; nod mic. [< fr. picot].

picourilor
PICÓU s.n. Colț de dantelă; nod mic. [< fr. picot].

picoți
PICÓT, picoți, s. m. 1. (Min.) Bucată de lemn tare, ascuțită la un capăt, folosită la săparea galeriilor. 2. (În forma picou, n.) Bordură de dantelă cu colțuri. ♦ Bulină (3). – Din fr. picot.

picoții
PICÓT, picoți, s. m. 1. (Min.) Bucată de lemn tare, ascuțită la un capăt, folosită la săparea galeriilor. 2. (În forma picou, n.) Bordură de dantelă cu colțuri. ♦ Bulină (3). – Din fr. picot.

picoților
PICÓT, picoți, s. m. 1. (Min.) Bucată de lemn tare, ascuțită la un capăt, folosită la săparea galeriilor. 2. (În forma picou, n.) Bordură de dantelă cu colțuri. ♦ Bulină (3). – Din fr. picot.

picrat
PICRÁT, picrați, s. m. Compus obținut prin înlocuirea cu metal a hidrogenului din gruparea hidroxil a acidului picric. – Din fr. picrate.

DOOM

picrát (pi-crat) s. m., pl. picráți

picratul
PICRÁT, picrați, s. m. Compus obținut prin înlocuirea cu metal a hidrogenului din gruparea hidroxil a acidului picric. – Din fr. picrate.

DOOM

picrát (pi-crat) s. m., pl. picráți

picratului
PICRÁT, picrați, s. m. Compus obținut prin înlocuirea cu metal a hidrogenului din gruparea hidroxil a acidului picric. – Din fr. picrate.

DOOM

picrát (pi-crat) s. m., pl. picráți

picrați
PICRÁT, picrați, s. m. Compus obținut prin înlocuirea cu metal a hidrogenului din gruparea hidroxil a acidului picric. – Din fr. picrate.

DOOM

picrát (pi-crat) s. m., pl. picráți

picrații
PICRÁT, picrați, s. m. Compus obținut prin înlocuirea cu metal a hidrogenului din gruparea hidroxil a acidului picric. – Din fr. picrate.

DOOM

picrát (pi-crat) s. m., pl. picráți

picraților
PICRÁT, picrați, s. m. Compus obținut prin înlocuirea cu metal a hidrogenului din gruparea hidroxil a acidului picric. – Din fr. picrate.

DOOM

picrát (pi-crat) s. m., pl. picráți

picric
PÍCRIC adj. (În sintagma) Acid picric = acid coroziv și toxic, sub formă de cristale galbene, fără miros și cu gust amar, folosit ca exploziv, la prepararea unor substanțe colorante etc. – Din fr. picrique.

DOOM

pícric (pi-cric) adj. m.

picricul
PÍCRIC adj. (În sintagma) Acid picric = acid coroziv și toxic, sub formă de cristale galbene, fără miros și cu gust amar, folosit ca exploziv, la prepararea unor substanțe colorante etc. – Din fr. picrique.

DOOM

pícric (pi-cric) adj. m.

picricului
PÍCRIC adj. (În sintagma) Acid picric = acid coroziv și toxic, sub formă de cristale galbene, fără miros și cu gust amar, folosit ca exploziv, la prepararea unor substanțe colorante etc. – Din fr. picrique.

DOOM

pícric (pi-cric) adj. m.

picrit
PICRÍT s. m. Rocă magmatică de origine vulcanică, de culoare verde închis sau neagră. – Din fr. picrite, germ. Pikrit.

DOOM

picrít (pi-crit) s. m.

picritul
PICRÍT s. m. Rocă magmatică de origine vulcanică, de culoare verde închis sau neagră. – Din fr. picrite, germ. Pikrit.

DOOM

picrít (pi-crit) s. m.

picritului
PICRÍT s. m. Rocă magmatică de origine vulcanică, de culoare verde închis sau neagră. – Din fr. picrite, germ. Pikrit.

DOOM

picrít (pi-crit) s. m.

picro
PICRO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „amar”. [< fr. picro-, it. picro-, cf. gr. pikros].

picromigdala
PRICOMIGDÁLĂ, pricomigdale, s. f. 1. Migdală amară. 2. Prăjitură uscată preparată din albuș de ou, zahăr și migdale ori alune sau nuci. [Var.: picromigdálă s. f.] – Din ngr. pikramígdalon.

DOOM

!pricomigdálă s. f., g.-d. art. pricomigdálei; pl. pricomigdále

picromigdale
PRICOMIGDÁLĂ, pricomigdale, s. f. 1. Migdală amară. 2. Prăjitură uscată preparată din albuș de ou, zahăr și migdale ori alune sau nuci. [Var.: picromigdálă s. f.] – Din ngr. pikramígdalon.

DOOM

!pricomigdálă s. f., g.-d. art. pricomigdálei; pl. pricomigdále

picromigdalei
PRICOMIGDÁLĂ, pricomigdale, s. f. 1. Migdală amară. 2. Prăjitură uscată preparată din albuș de ou, zahăr și migdale ori alune sau nuci. [Var.: picromigdálă s. f.] – Din ngr. pikramígdalon.

DOOM

!pricomigdálă s. f., g.-d. art. pricomigdálei; pl. pricomigdále

picromigdalele
PRICOMIGDÁLĂ, pricomigdale, s. f. 1. Migdală amară. 2. Prăjitură uscată preparată din albuș de ou, zahăr și migdale ori alune sau nuci. [Var.: picromigdálă s. f.] – Din ngr. pikramígdalon.

DOOM

!pricomigdálă s. f., g.-d. art. pricomigdálei; pl. pricomigdále

picromigdalelor
PRICOMIGDÁLĂ, pricomigdale, s. f. 1. Migdală amară. 2. Prăjitură uscată preparată din albuș de ou, zahăr și migdale ori alune sau nuci. [Var.: picromigdálă s. f.] – Din ngr. pikramígdalon.

DOOM

!pricomigdálă s. f., g.-d. art. pricomigdálei; pl. pricomigdále

picrotoxină
PICROTOXÍNĂ s.f. Substanță vegetală amară, asemănătoare stricninei. [< fr. picrotoxine].

pict
PICT- v. picto-.

picta
PICTÁ, pictez, vb. I. Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe pânză, pe carton, pe sticlă etc., cu ajutorul pensulei și al culorilor; a zugrăvi. ♦ Absol. A se ocupa cu pictura (1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a împodobi cu picturi (2) un obiect, un material. ♦ Refl. (Fam. și depr.; despre femei) A se farda (exagerat). 2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a înfățișa (plastic) prin cuvinte, într-o operă literară, ființe, situații, întâmplări; a descrie, a zugrăvi. – Din pictor și pictură (derivat regresiv).

DOOM

pictá (a ~) vb., ind. prez. 3 picteáză

pictai
PICTÁ, pictez, vb. I. Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe pânză, pe carton, pe sticlă etc., cu ajutorul pensulei și al culorilor; a zugrăvi. ♦ Absol. A se ocupa cu pictura (1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a împodobi cu picturi (2) un obiect, un material. ♦ Refl. (Fam. și depr.; despre femei) A se farda (exagerat). 2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a înfățișa (plastic) prin cuvinte, într-o operă literară, ființe, situații, întâmplări; a descrie, a zugrăvi. – Din pictor și pictură (derivat regresiv).

DOOM

pictá (a ~) vb., ind. prez. 3 picteáză

pictam
PICTÁ, pictez, vb. I. Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe pânză, pe carton, pe sticlă etc., cu ajutorul pensulei și al culorilor; a zugrăvi. ♦ Absol. A se ocupa cu pictura (1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a împodobi cu picturi (2) un obiect, un material. ♦ Refl. (Fam. și depr.; despre femei) A se farda (exagerat). 2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a înfățișa (plastic) prin cuvinte, într-o operă literară, ființe, situații, întâmplări; a descrie, a zugrăvi. – Din pictor și pictură (derivat regresiv).

DOOM

pictá (a ~) vb., ind. prez. 3 picteáză

pictare
PICTÁ, pictez, vb. I. Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe pânză, pe carton, pe sticlă etc., cu ajutorul pensulei și al culorilor; a zugrăvi. ♦ Absol. A se ocupa cu pictura (1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a împodobi cu picturi (2) un obiect, un material. ♦ Refl. (Fam. și depr.; despre femei) A se farda (exagerat). 2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a înfățișa (plastic) prin cuvinte, într-o operă literară, ființe, situații, întâmplări; a descrie, a zugrăvi. – Din pictor și pictură (derivat regresiv).

DOOM

pictá (a ~) vb., ind. prez. 3 picteáză

pictare
PICTÁRE s.f. Acțiunea de a picta și rezultatul ei; zugrăvire. [< picta].

pictară
PICTÁ, pictez, vb. I. Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe pânză, pe carton, pe sticlă etc., cu ajutorul pensulei și al culorilor; a zugrăvi. ♦ Absol. A se ocupa cu pictura (1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a împodobi cu picturi (2) un obiect, un material. ♦ Refl. (Fam. și depr.; despre femei) A se farda (exagerat). 2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a înfățișa (plastic) prin cuvinte, într-o operă literară, ființe, situații, întâmplări; a descrie, a zugrăvi. – Din pictor și pictură (derivat regresiv).

DOOM

pictá (a ~) vb., ind. prez. 3 picteáză

pictarăm
PICTÁ, pictez, vb. I. Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe pânză, pe carton, pe sticlă etc., cu ajutorul pensulei și al culorilor; a zugrăvi. ♦ Absol. A se ocupa cu pictura (1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a împodobi cu picturi (2) un obiect, un material. ♦ Refl. (Fam. și depr.; despre femei) A se farda (exagerat). 2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a înfățișa (plastic) prin cuvinte, într-o operă literară, ființe, situații, întâmplări; a descrie, a zugrăvi. – Din pictor și pictură (derivat regresiv).

DOOM

pictá (a ~) vb., ind. prez. 3 picteáză

pictarăți
PICTÁ, pictez, vb. I. Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe pânză, pe carton, pe sticlă etc., cu ajutorul pensulei și al culorilor; a zugrăvi. ♦ Absol. A se ocupa cu pictura (1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a împodobi cu picturi (2) un obiect, un material. ♦ Refl. (Fam. și depr.; despre femei) A se farda (exagerat). 2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a înfățișa (plastic) prin cuvinte, într-o operă literară, ființe, situații, întâmplări; a descrie, a zugrăvi. – Din pictor și pictură (derivat regresiv).

DOOM

pictá (a ~) vb., ind. prez. 3 picteáză

pictase
PICTÁ, pictez, vb. I. Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe pânză, pe carton, pe sticlă etc., cu ajutorul pensulei și al culorilor; a zugrăvi. ♦ Absol. A se ocupa cu pictura (1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a împodobi cu picturi (2) un obiect, un material. ♦ Refl. (Fam. și depr.; despre femei) A se farda (exagerat). 2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a înfățișa (plastic) prin cuvinte, într-o operă literară, ființe, situații, întâmplări; a descrie, a zugrăvi. – Din pictor și pictură (derivat regresiv).

DOOM

pictá (a ~) vb., ind. prez. 3 picteáză

pictasem
PICTÁ, pictez, vb. I. Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe pânză, pe carton, pe sticlă etc., cu ajutorul pensulei și al culorilor; a zugrăvi. ♦ Absol. A se ocupa cu pictura (1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a împodobi cu picturi (2) un obiect, un material. ♦ Refl. (Fam. și depr.; despre femei) A se farda (exagerat). 2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a înfățișa (plastic) prin cuvinte, într-o operă literară, ființe, situații, întâmplări; a descrie, a zugrăvi. – Din pictor și pictură (derivat regresiv).

DOOM

pictá (a ~) vb., ind. prez. 3 picteáză

pictaseră
PICTÁ, pictez, vb. I. Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe pânză, pe carton, pe sticlă etc., cu ajutorul pensulei și al culorilor; a zugrăvi. ♦ Absol. A se ocupa cu pictura (1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a împodobi cu picturi (2) un obiect, un material. ♦ Refl. (Fam. și depr.; despre femei) A se farda (exagerat). 2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a înfățișa (plastic) prin cuvinte, într-o operă literară, ființe, situații, întâmplări; a descrie, a zugrăvi. – Din pictor și pictură (derivat regresiv).

DOOM

pictá (a ~) vb., ind. prez. 3 picteáză

pictaserăm
PICTÁ, pictez, vb. I. Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe pânză, pe carton, pe sticlă etc., cu ajutorul pensulei și al culorilor; a zugrăvi. ♦ Absol. A se ocupa cu pictura (1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a împodobi cu picturi (2) un obiect, un material. ♦ Refl. (Fam. și depr.; despre femei) A se farda (exagerat). 2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a înfățișa (plastic) prin cuvinte, într-o operă literară, ființe, situații, întâmplări; a descrie, a zugrăvi. – Din pictor și pictură (derivat regresiv).

DOOM

pictá (a ~) vb., ind. prez. 3 picteáză

pictaserăți
PICTÁ, pictez, vb. I. Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe pânză, pe carton, pe sticlă etc., cu ajutorul pensulei și al culorilor; a zugrăvi. ♦ Absol. A se ocupa cu pictura (1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a împodobi cu picturi (2) un obiect, un material. ♦ Refl. (Fam. și depr.; despre femei) A se farda (exagerat). 2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a înfățișa (plastic) prin cuvinte, într-o operă literară, ființe, situații, întâmplări; a descrie, a zugrăvi. – Din pictor și pictură (derivat regresiv).

DOOM

pictá (a ~) vb., ind. prez. 3 picteáză

pictaseși
PICTÁ, pictez, vb. I. Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe pânză, pe carton, pe sticlă etc., cu ajutorul pensulei și al culorilor; a zugrăvi. ♦ Absol. A se ocupa cu pictura (1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a împodobi cu picturi (2) un obiect, un material. ♦ Refl. (Fam. și depr.; despre femei) A se farda (exagerat). 2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a înfățișa (plastic) prin cuvinte, într-o operă literară, ființe, situații, întâmplări; a descrie, a zugrăvi. – Din pictor și pictură (derivat regresiv).

DOOM

pictá (a ~) vb., ind. prez. 3 picteáză

pictaseți
PICTÁ, pictez, vb. I. Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe pânză, pe carton, pe sticlă etc., cu ajutorul pensulei și al culorilor; a zugrăvi. ♦ Absol. A se ocupa cu pictura (1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a împodobi cu picturi (2) un obiect, un material. ♦ Refl. (Fam. și depr.; despre femei) A se farda (exagerat). 2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a înfățișa (plastic) prin cuvinte, într-o operă literară, ființe, situații, întâmplări; a descrie, a zugrăvi. – Din pictor și pictură (derivat regresiv).

DOOM

pictá (a ~) vb., ind. prez. 3 picteáză

pictat
PICTÁ, pictez, vb. I. Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe pânză, pe carton, pe sticlă etc., cu ajutorul pensulei și al culorilor; a zugrăvi. ♦ Absol. A se ocupa cu pictura (1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a împodobi cu picturi (2) un obiect, un material. ♦ Refl. (Fam. și depr.; despre femei) A se farda (exagerat). 2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a înfățișa (plastic) prin cuvinte, într-o operă literară, ființe, situații, întâmplări; a descrie, a zugrăvi. – Din pictor și pictură (derivat regresiv).

DOOM

pictá (a ~) vb., ind. prez. 3 picteáză

pictat
PICTÁT, -Ă, pictați, -te, adj. Reprodus, reprezentat într-o pictură (2); zugrăvit. ♦ (Despre obiecte, materiale etc.) Pe care s-a executat o pictură (2). – V. picta.

pictata
PICTÁT, -Ă, pictați, -te, adj. Reprodus, reprezentat într-o pictură (2); zugrăvit. ♦ (Despre obiecte, materiale etc.) Pe care s-a executat o pictură (2). – V. picta.

pictate
PICTÁT, -Ă, pictați, -te, adj. Reprodus, reprezentat într-o pictură (2); zugrăvit. ♦ (Despre obiecte, materiale etc.) Pe care s-a executat o pictură (2). – V. picta.

pictatei
PICTÁT, -Ă, pictați, -te, adj. Reprodus, reprezentat într-o pictură (2); zugrăvit. ♦ (Despre obiecte, materiale etc.) Pe care s-a executat o pictură (2). – V. picta.

pictatele
PICTÁT, -Ă, pictați, -te, adj. Reprodus, reprezentat într-o pictură (2); zugrăvit. ♦ (Despre obiecte, materiale etc.) Pe care s-a executat o pictură (2). – V. picta.

pictatelor
PICTÁT, -Ă, pictați, -te, adj. Reprodus, reprezentat într-o pictură (2); zugrăvit. ♦ (Despre obiecte, materiale etc.) Pe care s-a executat o pictură (2). – V. picta.

pictatul
PICTÁT, -Ă, pictați, -te, adj. Reprodus, reprezentat într-o pictură (2); zugrăvit. ♦ (Despre obiecte, materiale etc.) Pe care s-a executat o pictură (2). – V. picta.

pictatului
PICTÁT, -Ă, pictați, -te, adj. Reprodus, reprezentat într-o pictură (2); zugrăvit. ♦ (Despre obiecte, materiale etc.) Pe care s-a executat o pictură (2). – V. picta.

pictau
PICTÁ, pictez, vb. I. Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe pânză, pe carton, pe sticlă etc., cu ajutorul pensulei și al culorilor; a zugrăvi. ♦ Absol. A se ocupa cu pictura (1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a împodobi cu picturi (2) un obiect, un material. ♦ Refl. (Fam. și depr.; despre femei) A se farda (exagerat). 2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a înfățișa (plastic) prin cuvinte, într-o operă literară, ființe, situații, întâmplări; a descrie, a zugrăvi. – Din pictor și pictură (derivat regresiv).

DOOM

pictá (a ~) vb., ind. prez. 3 picteáză

pictași
PICTÁ, pictez, vb. I. Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe pânză, pe carton, pe sticlă etc., cu ajutorul pensulei și al culorilor; a zugrăvi. ♦ Absol. A se ocupa cu pictura (1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a împodobi cu picturi (2) un obiect, un material. ♦ Refl. (Fam. și depr.; despre femei) A se farda (exagerat). 2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a înfățișa (plastic) prin cuvinte, într-o operă literară, ființe, situații, întâmplări; a descrie, a zugrăvi. – Din pictor și pictură (derivat regresiv).

DOOM

pictá (a ~) vb., ind. prez. 3 picteáză

pictați
PICTÁ, pictez, vb. I. Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe pânză, pe carton, pe sticlă etc., cu ajutorul pensulei și al culorilor; a zugrăvi. ♦ Absol. A se ocupa cu pictura (1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a împodobi cu picturi (2) un obiect, un material. ♦ Refl. (Fam. și depr.; despre femei) A se farda (exagerat). 2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a înfățișa (plastic) prin cuvinte, într-o operă literară, ființe, situații, întâmplări; a descrie, a zugrăvi. – Din pictor și pictură (derivat regresiv).

DOOM

pictá (a ~) vb., ind. prez. 3 picteáză

pictați
PICTÁT, -Ă, pictați, -te, adj. Reprodus, reprezentat într-o pictură (2); zugrăvit. ♦ (Despre obiecte, materiale etc.) Pe care s-a executat o pictură (2). – V. picta.

pictații
PICTÁT, -Ă, pictați, -te, adj. Reprodus, reprezentat într-o pictură (2); zugrăvit. ♦ (Despre obiecte, materiale etc.) Pe care s-a executat o pictură (2). – V. picta.

pictaților
PICTÁT, -Ă, pictați, -te, adj. Reprodus, reprezentat într-o pictură (2); zugrăvit. ♦ (Despre obiecte, materiale etc.) Pe care s-a executat o pictură (2). – V. picta.

pictează
PICTÁ, pictez, vb. I. Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe pânză, pe carton, pe sticlă etc., cu ajutorul pensulei și al culorilor; a zugrăvi. ♦ Absol. A se ocupa cu pictura (1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a împodobi cu picturi (2) un obiect, un material. ♦ Refl. (Fam. și depr.; despre femei) A se farda (exagerat). 2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a înfățișa (plastic) prin cuvinte, într-o operă literară, ființe, situații, întâmplări; a descrie, a zugrăvi. – Din pictor și pictură (derivat regresiv).

DOOM

pictá (a ~) vb., ind. prez. 3 picteáză

pictez
PICTÁ, pictez, vb. I. Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe pânză, pe carton, pe sticlă etc., cu ajutorul pensulei și al culorilor; a zugrăvi. ♦ Absol. A se ocupa cu pictura (1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a împodobi cu picturi (2) un obiect, un material. ♦ Refl. (Fam. și depr.; despre femei) A se farda (exagerat). 2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a înfățișa (plastic) prin cuvinte, într-o operă literară, ființe, situații, întâmplări; a descrie, a zugrăvi. – Din pictor și pictură (derivat regresiv).

DOOM

pictá (a ~) vb., ind. prez. 3 picteáză

picteze
PICTÁ, pictez, vb. I. Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe pânză, pe carton, pe sticlă etc., cu ajutorul pensulei și al culorilor; a zugrăvi. ♦ Absol. A se ocupa cu pictura (1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a împodobi cu picturi (2) un obiect, un material. ♦ Refl. (Fam. și depr.; despre femei) A se farda (exagerat). 2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a înfățișa (plastic) prin cuvinte, într-o operă literară, ființe, situații, întâmplări; a descrie, a zugrăvi. – Din pictor și pictură (derivat regresiv).

DOOM

pictá (a ~) vb., ind. prez. 3 picteáză

pictezi
PICTÁ, pictez, vb. I. Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe pânză, pe carton, pe sticlă etc., cu ajutorul pensulei și al culorilor; a zugrăvi. ♦ Absol. A se ocupa cu pictura (1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a împodobi cu picturi (2) un obiect, un material. ♦ Refl. (Fam. și depr.; despre femei) A se farda (exagerat). 2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a înfățișa (plastic) prin cuvinte, într-o operă literară, ființe, situații, întâmplări; a descrie, a zugrăvi. – Din pictor și pictură (derivat regresiv).

DOOM

pictá (a ~) vb., ind. prez. 3 picteáză

picto
PICTO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) pictură”, „pictural”, „de pictură”, „imagistic”. [Var. pict-. / < fr. picto-, it. pitto-, cf. lat. pictura].

pictografia
PICTOGRAFÍE s. f. Sistem primitiv de scriere în care obiectele și ideile sunt redate prin desene sugestive, simbolice. – Din fr. pictographie.

DOOM

pictografíe (-to-gra-) s. f., art. pictografía, g.-d. pictografíi, art. pictografíei

pictografic
PICTOGRÁFIC, -Ă, pictografici, -ce, adj. Care aparține pictografiei, privitor la pictografie; spec. (despre scriere, semne) care redă obiectele și ideile prin desene simbolice, sugestive. – Din fr. pictographique.

DOOM

pictográfic (-to-gra-) adj. m., pl. pictográfici; f. pictográfică, pl. pictográfice

pictografica
PICTOGRÁFIC, -Ă, pictografici, -ce, adj. Care aparține pictografiei, privitor la pictografie; spec. (despre scriere, semne) care redă obiectele și ideile prin desene simbolice, sugestive. – Din fr. pictographique.

DOOM

pictográfic (-to-gra-) adj. m., pl. pictográfici; f. pictográfică, pl. pictográfice

pictografice
PICTOGRÁFIC, -Ă, pictografici, -ce, adj. Care aparține pictografiei, privitor la pictografie; spec. (despre scriere, semne) care redă obiectele și ideile prin desene simbolice, sugestive. – Din fr. pictographique.

DOOM

pictográfic (-to-gra-) adj. m., pl. pictográfici; f. pictográfică, pl. pictográfice

pictograficei
PICTOGRÁFIC, -Ă, pictografici, -ce, adj. Care aparține pictografiei, privitor la pictografie; spec. (despre scriere, semne) care redă obiectele și ideile prin desene simbolice, sugestive. – Din fr. pictographique.

DOOM

pictográfic (-to-gra-) adj. m., pl. pictográfici; f. pictográfică, pl. pictográfice

pictograficele
PICTOGRÁFIC, -Ă, pictografici, -ce, adj. Care aparține pictografiei, privitor la pictografie; spec. (despre scriere, semne) care redă obiectele și ideile prin desene simbolice, sugestive. – Din fr. pictographique.

DOOM

pictográfic (-to-gra-) adj. m., pl. pictográfici; f. pictográfică, pl. pictográfice

pictograficelor
PICTOGRÁFIC, -Ă, pictografici, -ce, adj. Care aparține pictografiei, privitor la pictografie; spec. (despre scriere, semne) care redă obiectele și ideile prin desene simbolice, sugestive. – Din fr. pictographique.

DOOM

pictográfic (-to-gra-) adj. m., pl. pictográfici; f. pictográfică, pl. pictográfice

pictografici
PICTOGRÁFIC, -Ă, pictografici, -ce, adj. Care aparține pictografiei, privitor la pictografie; spec. (despre scriere, semne) care redă obiectele și ideile prin desene simbolice, sugestive. – Din fr. pictographique.

DOOM

pictográfic (-to-gra-) adj. m., pl. pictográfici; f. pictográfică, pl. pictográfice

pictograficii
PICTOGRÁFIC, -Ă, pictografici, -ce, adj. Care aparține pictografiei, privitor la pictografie; spec. (despre scriere, semne) care redă obiectele și ideile prin desene simbolice, sugestive. – Din fr. pictographique.

DOOM

pictográfic (-to-gra-) adj. m., pl. pictográfici; f. pictográfică, pl. pictográfice

pictograficilor
PICTOGRÁFIC, -Ă, pictografici, -ce, adj. Care aparține pictografiei, privitor la pictografie; spec. (despre scriere, semne) care redă obiectele și ideile prin desene simbolice, sugestive. – Din fr. pictographique.

DOOM

pictográfic (-to-gra-) adj. m., pl. pictográfici; f. pictográfică, pl. pictográfice

pictograficul
PICTOGRÁFIC, -Ă, pictografici, -ce, adj. Care aparține pictografiei, privitor la pictografie; spec. (despre scriere, semne) care redă obiectele și ideile prin desene simbolice, sugestive. – Din fr. pictographique.

DOOM

pictográfic (-to-gra-) adj. m., pl. pictográfici; f. pictográfică, pl. pictográfice

pictograficului
PICTOGRÁFIC, -Ă, pictografici, -ce, adj. Care aparține pictografiei, privitor la pictografie; spec. (despre scriere, semne) care redă obiectele și ideile prin desene simbolice, sugestive. – Din fr. pictographique.

DOOM

pictográfic (-to-gra-) adj. m., pl. pictográfici; f. pictográfică, pl. pictográfice

pictografie
PICTOGRAFÍE s. f. Sistem primitiv de scriere în care obiectele și ideile sunt redate prin desene sugestive, simbolice. – Din fr. pictographie.

DOOM

pictografíe (-to-gra-) s. f., art. pictografía, g.-d. pictografíi, art. pictografíei

pictografiei
PICTOGRAFÍE s. f. Sistem primitiv de scriere în care obiectele și ideile sunt redate prin desene sugestive, simbolice. – Din fr. pictographie.

DOOM

pictografíe (-to-gra-) s. f., art. pictografía, g.-d. pictografíi, art. pictografíei

pictografii
PICTOGRAFÍE s. f. Sistem primitiv de scriere în care obiectele și ideile sunt redate prin desene sugestive, simbolice. – Din fr. pictographie.

DOOM

pictografíe (-to-gra-) s. f., art. pictografía, g.-d. pictografíi, art. pictografíei

pictografiile
PICTOGRAFÍE s. f. Sistem primitiv de scriere în care obiectele și ideile sunt redate prin desene sugestive, simbolice. – Din fr. pictographie.

DOOM

pictografíe (-to-gra-) s. f., art. pictografía, g.-d. pictografíi, art. pictografíei

pictografiilor
PICTOGRAFÍE s. f. Sistem primitiv de scriere în care obiectele și ideile sunt redate prin desene sugestive, simbolice. – Din fr. pictographie.

DOOM

pictografíe (-to-gra-) s. f., art. pictografía, g.-d. pictografíi, art. pictografíei

pictograma
PICTOGRÁMĂ, pictograme, s. f. Desen sau șir de desene simbolice, sugestive, prin care sunt redate obiectele și ideile în unele sisteme primitive de scriere. – Din fr. pictogramme.

DOOM

pictográmă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. pictográmei; pl. pictográme

pictograme
PICTOGRÁMĂ, pictograme, s. f. Desen sau șir de desene simbolice, sugestive, prin care sunt redate obiectele și ideile în unele sisteme primitive de scriere. – Din fr. pictogramme.

DOOM

pictográmă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. pictográmei; pl. pictográme

pictogramei
PICTOGRÁMĂ, pictograme, s. f. Desen sau șir de desene simbolice, sugestive, prin care sunt redate obiectele și ideile în unele sisteme primitive de scriere. – Din fr. pictogramme.

DOOM

pictográmă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. pictográmei; pl. pictográme

pictogramele
PICTOGRÁMĂ, pictograme, s. f. Desen sau șir de desene simbolice, sugestive, prin care sunt redate obiectele și ideile în unele sisteme primitive de scriere. – Din fr. pictogramme.

DOOM

pictográmă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. pictográmei; pl. pictográme

pictogramelor
PICTOGRÁMĂ, pictograme, s. f. Desen sau șir de desene simbolice, sugestive, prin care sunt redate obiectele și ideile în unele sisteme primitive de scriere. – Din fr. pictogramme.

DOOM

pictográmă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. pictográmei; pl. pictográme

pictor
PÍCTOR, pictori, s. m. Artist plastic care se ocupă cu pictura (1). ♦ Fig. Scriitor care descrie sugestiv fizicul și caracterul personajelor, scene din viață, din natură etc. – Din lat. pictor.

DOOM

píctor s. m., pl. píctori

pictori
PÍCTOR, pictori, s. m. Artist plastic care se ocupă cu pictura (1). ♦ Fig. Scriitor care descrie sugestiv fizicul și caracterul personajelor, scene din viață, din natură etc. – Din lat. pictor.

DOOM

píctor s. m., pl. píctori

pictorial
PICTORIÁL, pictoriale, s. n. Revistă cu multe fotografii. [Pr.: -ri-al] – Din engl. pictorial.

DOOM

pictoriál (-ri-al) s. n., pl. pictoriále

pictoric
PICTÓRIC, -Ă adj. Referitor la pictură, de pictor. [Cf. lat. pictorius].

pictorii
PÍCTOR, pictori, s. m. Artist plastic care se ocupă cu pictura (1). ♦ Fig. Scriitor care descrie sugestiv fizicul și caracterul personajelor, scene din viață, din natură etc. – Din lat. pictor.

DOOM

píctor s. m., pl. píctori

pictorilor
PÍCTOR, pictori, s. m. Artist plastic care se ocupă cu pictura (1). ♦ Fig. Scriitor care descrie sugestiv fizicul și caracterul personajelor, scene din viață, din natură etc. – Din lat. pictor.

DOOM

píctor s. m., pl. píctori

pictorița
PÍCTORIȚĂ, pictorițe, s. f. Artistă plastică care se ocupă cu pictura (1). [Acc. și: pictoríță] – Pictor + suf. -iță.

DOOM

píctoriță s. f., g.-d. art. píctoriței; pl. píctorițe

pictorițe
PÍCTORIȚĂ, pictorițe, s. f. Artistă plastică care se ocupă cu pictura (1). [Acc. și: pictoríță] – Pictor + suf. -iță.

DOOM

píctoriță s. f., g.-d. art. píctoriței; pl. píctorițe

pictoriței
PÍCTORIȚĂ, pictorițe, s. f. Artistă plastică care se ocupă cu pictura (1). [Acc. și: pictoríță] – Pictor + suf. -iță.

DOOM

píctoriță s. f., g.-d. art. píctoriței; pl. píctorițe

pictorițele
PÍCTORIȚĂ, pictorițe, s. f. Artistă plastică care se ocupă cu pictura (1). [Acc. și: pictoríță] – Pictor + suf. -iță.

DOOM

píctoriță s. f., g.-d. art. píctoriței; pl. píctorițe

pictorițelor
PÍCTORIȚĂ, pictorițe, s. f. Artistă plastică care se ocupă cu pictura (1). [Acc. și: pictoríță] – Pictor + suf. -iță.

DOOM

píctoriță s. f., g.-d. art. píctoriței; pl. píctorițe

pictoriță
PÍCTORIȚĂ, pictorițe, s. f. Artistă plastică care se ocupă cu pictura (1). [Acc. și: pictoríță] – Pictor + suf. -iță.

pictorul
PÍCTOR, pictori, s. m. Artist plastic care se ocupă cu pictura (1). ♦ Fig. Scriitor care descrie sugestiv fizicul și caracterul personajelor, scene din viață, din natură etc. – Din lat. pictor.

DOOM

píctor s. m., pl. píctori

pictorului
PÍCTOR, pictori, s. m. Artist plastic care se ocupă cu pictura (1). ♦ Fig. Scriitor care descrie sugestiv fizicul și caracterul personajelor, scene din viață, din natură etc. – Din lat. pictor.

DOOM

píctor s. m., pl. píctori

pictura
PICTURĂ, (2) picturi, s. f. 1. Ramură a artelor plastice care interpretează realitatea în imagini vizuale, prin fonne colorate, bidimensionale, desfășurate pe o suprafață plană. 2. Lucrare artistică executată de un pictor; tablou, pânză. ♦ Ansamblul operelor, stilurilor și procedeelor specifice pictorilor dintr-o țară, dintr-o epocă, dintr-o școală etc. 3. Fig. Descriere sugestivă (într-o operă beletristică) a fizicului și a caracterului personajelor, a unor scene din viața reală și din natură etc. – Din lat. pictura.

DOOM

pictúră s. f., g.-d. art. pictúrii; (tablouri) pl. pictúri

pictural
PICTURÁL, -Ă, picturali, -e, adj. Care aparține picturii, privitor la pictură; p. ext. pitoresc. – Din fr. pictural.

DOOM

picturál adj. m., pl. picturáli; f. picturálă, pl. picturále

picturala
PICTURÁL, -Ă, picturali, -e, adj. Care aparține picturii, privitor la pictură; p. ext. pitoresc. – Din fr. pictural.

DOOM

picturál adj. m., pl. picturáli; f. picturálă, pl. picturále

picturale
PICTURÁL, -Ă, picturali, -e, adj. Care aparține picturii, privitor la pictură; p. ext. pitoresc. – Din fr. pictural.

DOOM

picturál adj. m., pl. picturáli; f. picturálă, pl. picturále

picturalei
PICTURÁL, -Ă, picturali, -e, adj. Care aparține picturii, privitor la pictură; p. ext. pitoresc. – Din fr. pictural.

DOOM

picturál adj. m., pl. picturáli; f. picturálă, pl. picturále

picturalele
PICTURÁL, -Ă, picturali, -e, adj. Care aparține picturii, privitor la pictură; p. ext. pitoresc. – Din fr. pictural.

DOOM

picturál adj. m., pl. picturáli; f. picturálă, pl. picturále

picturalelor
PICTURÁL, -Ă, picturali, -e, adj. Care aparține picturii, privitor la pictură; p. ext. pitoresc. – Din fr. pictural.

DOOM

picturál adj. m., pl. picturáli; f. picturálă, pl. picturále

picturali
PICTURÁL, -Ă, picturali, -e, adj. Care aparține picturii, privitor la pictură; p. ext. pitoresc. – Din fr. pictural.

DOOM

picturál adj. m., pl. picturáli; f. picturálă, pl. picturále

picturalii
PICTURÁL, -Ă, picturali, -e, adj. Care aparține picturii, privitor la pictură; p. ext. pitoresc. – Din fr. pictural.

DOOM

picturál adj. m., pl. picturáli; f. picturálă, pl. picturále

picturalilor
PICTURÁL, -Ă, picturali, -e, adj. Care aparține picturii, privitor la pictură; p. ext. pitoresc. – Din fr. pictural.

DOOM

picturál adj. m., pl. picturáli; f. picturálă, pl. picturále

picturalitate
PICTURALITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi pictural; caracter pictural; plasticitate. – Pictural + suf. -itate.

DOOM

picturalitáte (rar) s. f., g.-d. art. picturalitắții

picturalitatea
PICTURALITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi pictural; caracter pictural; plasticitate. – Pictural + suf. -itate.

DOOM

picturalitáte (rar) s. f., g.-d. art. picturalitắții

picturalități
PICTURALITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi pictural; caracter pictural; plasticitate. – Pictural + suf. -itate.

DOOM

picturalitáte (rar) s. f., g.-d. art. picturalitắții

picturalității
PICTURALITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi pictural; caracter pictural; plasticitate. – Pictural + suf. -itate.

DOOM

picturalitáte (rar) s. f., g.-d. art. picturalitắții

picturalul
PICTURÁL, -Ă, picturali, -e, adj. Care aparține picturii, privitor la pictură; p. ext. pitoresc. – Din fr. pictural.

DOOM

picturál adj. m., pl. picturáli; f. picturálă, pl. picturále

picturalului
PICTURÁL, -Ă, picturali, -e, adj. Care aparține picturii, privitor la pictură; p. ext. pitoresc. – Din fr. pictural.

DOOM

picturál adj. m., pl. picturáli; f. picturálă, pl. picturále

picturi
PICTURĂ, (2) picturi, s. f. 1. Ramură a artelor plastice care interpretează realitatea în imagini vizuale, prin fonne colorate, bidimensionale, desfășurate pe o suprafață plană. 2. Lucrare artistică executată de un pictor; tablou, pânză. ♦ Ansamblul operelor, stilurilor și procedeelor specifice pictorilor dintr-o țară, dintr-o epocă, dintr-o școală etc. 3. Fig. Descriere sugestivă (într-o operă beletristică) a fizicului și a caracterului personajelor, a unor scene din viața reală și din natură etc. – Din lat. pictura.

DOOM

pictúră s. f., g.-d. art. pictúrii; (tablouri) pl. pictúri

picturii
PICTURĂ, (2) picturi, s. f. 1. Ramură a artelor plastice care interpretează realitatea în imagini vizuale, prin fonne colorate, bidimensionale, desfășurate pe o suprafață plană. 2. Lucrare artistică executată de un pictor; tablou, pânză. ♦ Ansamblul operelor, stilurilor și procedeelor specifice pictorilor dintr-o țară, dintr-o epocă, dintr-o școală etc. 3. Fig. Descriere sugestivă (într-o operă beletristică) a fizicului și a caracterului personajelor, a unor scene din viața reală și din natură etc. – Din lat. pictura.

DOOM

pictúră s. f., g.-d. art. pictúrii; (tablouri) pl. pictúri

picturile
PICTURĂ, (2) picturi, s. f. 1. Ramură a artelor plastice care interpretează realitatea în imagini vizuale, prin fonne colorate, bidimensionale, desfășurate pe o suprafață plană. 2. Lucrare artistică executată de un pictor; tablou, pânză. ♦ Ansamblul operelor, stilurilor și procedeelor specifice pictorilor dintr-o țară, dintr-o epocă, dintr-o școală etc. 3. Fig. Descriere sugestivă (într-o operă beletristică) a fizicului și a caracterului personajelor, a unor scene din viața reală și din natură etc. – Din lat. pictura.

DOOM

pictúră s. f., g.-d. art. pictúrii; (tablouri) pl. pictúri

picturilor
PICTURĂ, (2) picturi, s. f. 1. Ramură a artelor plastice care interpretează realitatea în imagini vizuale, prin fonne colorate, bidimensionale, desfășurate pe o suprafață plană. 2. Lucrare artistică executată de un pictor; tablou, pânză. ♦ Ansamblul operelor, stilurilor și procedeelor specifice pictorilor dintr-o țară, dintr-o epocă, dintr-o școală etc. 3. Fig. Descriere sugestivă (într-o operă beletristică) a fizicului și a caracterului personajelor, a unor scene din viața reală și din natură etc. – Din lat. pictura.

DOOM

pictúră s. f., g.-d. art. pictúrii; (tablouri) pl. pictúri

pictând
PICTÁ, pictez, vb. I. Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe pânză, pe carton, pe sticlă etc., cu ajutorul pensulei și al culorilor; a zugrăvi. ♦ Absol. A se ocupa cu pictura (1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a împodobi cu picturi (2) un obiect, un material. ♦ Refl. (Fam. și depr.; despre femei) A se farda (exagerat). 2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a înfățișa (plastic) prin cuvinte, într-o operă literară, ființe, situații, întâmplări; a descrie, a zugrăvi. – Din pictor și pictură (derivat regresiv).

DOOM

pictá (a ~) vb., ind. prez. 3 picteáză

pictînd
PICTÁ, pictez, vb. I. Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe pânză, pe carton, pe sticlă etc., cu ajutorul pensulei și al culorilor; a zugrăvi. ♦ Absol. A se ocupa cu pictura (1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a împodobi cu picturi (2) un obiect, un material. ♦ Refl. (Fam. și depr.; despre femei) A se farda (exagerat). 2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a înfățișa (plastic) prin cuvinte, într-o operă literară, ființe, situații, întâmplări; a descrie, a zugrăvi. – Din pictor și pictură (derivat regresiv).

DOOM

pictá (a ~) vb., ind. prez. 3 picteáză

picuar
PICUÁR, picuare, s. n. Picător.

picui
PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic¹ + suf. -ui.

DOOM

picuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiésc, imperf. 3 sg. picuiá; conj. prez. 3 să picuiáscă

picuia
PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic¹ + suf. -ui.

DOOM

picuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiésc, imperf. 3 sg. picuiá; conj. prez. 3 să picuiáscă

picuiai
PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic¹ + suf. -ui.

DOOM

picuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiésc, imperf. 3 sg. picuiá; conj. prez. 3 să picuiáscă

picuiam
PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic¹ + suf. -ui.

DOOM

picuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiésc, imperf. 3 sg. picuiá; conj. prez. 3 să picuiáscă

picuiască
PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic¹ + suf. -ui.

DOOM

picuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiésc, imperf. 3 sg. picuiá; conj. prez. 3 să picuiáscă

picuiau
PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic¹ + suf. -ui.

DOOM

picuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiésc, imperf. 3 sg. picuiá; conj. prez. 3 să picuiáscă

picuiați
PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic¹ + suf. -ui.

DOOM

picuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiésc, imperf. 3 sg. picuiá; conj. prez. 3 să picuiáscă

picuiesc
PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic¹ + suf. -ui.

DOOM

picuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiésc, imperf. 3 sg. picuiá; conj. prez. 3 să picuiáscă

picuiește
PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic¹ + suf. -ui.

DOOM

picuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiésc, imperf. 3 sg. picuiá; conj. prez. 3 să picuiáscă

picuiești
PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic¹ + suf. -ui.

DOOM

picuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiésc, imperf. 3 sg. picuiá; conj. prez. 3 să picuiáscă

picuii
PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic¹ + suf. -ui.

DOOM

picuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiésc, imperf. 3 sg. picuiá; conj. prez. 3 să picuiáscă

picuim
PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic¹ + suf. -ui.

DOOM

picuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiésc, imperf. 3 sg. picuiá; conj. prez. 3 să picuiáscă

picuind
PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic¹ + suf. -ui.

DOOM

picuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiésc, imperf. 3 sg. picuiá; conj. prez. 3 să picuiáscă

picuire
PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic¹ + suf. -ui.

DOOM

picuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiésc, imperf. 3 sg. picuiá; conj. prez. 3 să picuiáscă

picuire
PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic¹ + suf. -ui.

picuiră
PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic¹ + suf. -ui.

DOOM

picuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiésc, imperf. 3 sg. picuiá; conj. prez. 3 să picuiáscă

picuirăm
PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic¹ + suf. -ui.

DOOM

picuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiésc, imperf. 3 sg. picuiá; conj. prez. 3 să picuiáscă

picuirăți
PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic¹ + suf. -ui.

DOOM

picuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiésc, imperf. 3 sg. picuiá; conj. prez. 3 să picuiáscă

picuise
PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic¹ + suf. -ui.

DOOM

picuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiésc, imperf. 3 sg. picuiá; conj. prez. 3 să picuiáscă

picuisem
PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic¹ + suf. -ui.

DOOM

picuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiésc, imperf. 3 sg. picuiá; conj. prez. 3 să picuiáscă

picuiseră
PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic¹ + suf. -ui.

DOOM

picuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiésc, imperf. 3 sg. picuiá; conj. prez. 3 să picuiáscă

picuiserăm
PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic¹ + suf. -ui.

DOOM

picuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiésc, imperf. 3 sg. picuiá; conj. prez. 3 să picuiáscă

picuiserăți
PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic¹ + suf. -ui.

DOOM

picuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiésc, imperf. 3 sg. picuiá; conj. prez. 3 să picuiáscă

picuiseși
PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic¹ + suf. -ui.

DOOM

picuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiésc, imperf. 3 sg. picuiá; conj. prez. 3 să picuiáscă

picuiseți
PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic¹ + suf. -ui.

DOOM

picuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiésc, imperf. 3 sg. picuiá; conj. prez. 3 să picuiáscă

picuit
PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic¹ + suf. -ui.

DOOM

picuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiésc, imperf. 3 sg. picuiá; conj. prez. 3 să picuiáscă

picuiși
PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic¹ + suf. -ui.

DOOM

picuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiésc, imperf. 3 sg. picuiá; conj. prez. 3 să picuiáscă

picuiți
PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic¹ + suf. -ui.

DOOM

picuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiésc, imperf. 3 sg. picuiá; conj. prez. 3 să picuiáscă

picul
PÍCUR, picuri, s. m. Pic¹ (II 1). – Sg. refăcut după picuri (pl. lui pic¹).

DOOM

pícur (picătură) (reg.) s. m., pl. pícuri

piculeț
PICULÉȚ s. n. (Fam.) Diminutiv al lui pic¹; picușor, picuș, picuț. – Pic¹ + suf. -uleț.

DOOM

piculéț (fam.) s. n.

piculețe
PICULÉȚ s. n. (Fam.) Diminutiv al lui pic¹; picușor, picuș, picuț. – Pic¹ + suf. -uleț.

DOOM

piculéț (fam.) s. n.

piculețele
PICULÉȚ s. n. (Fam.) Diminutiv al lui pic¹; picușor, picuș, picuț. – Pic¹ + suf. -uleț.

DOOM

piculéț (fam.) s. n.

piculețelor
PICULÉȚ s. n. (Fam.) Diminutiv al lui pic¹; picușor, picuș, picuț. – Pic¹ + suf. -uleț.

DOOM

piculéț (fam.) s. n.

piculețul
PICULÉȚ s. n. (Fam.) Diminutiv al lui pic¹; picușor, picuș, picuț. – Pic¹ + suf. -uleț.

DOOM

piculéț (fam.) s. n.

piculețului
PICULÉȚ s. n. (Fam.) Diminutiv al lui pic¹; picușor, picuș, picuț. – Pic¹ + suf. -uleț.

DOOM

piculéț (fam.) s. n.

piculina
PICULÍNĂ, piculine, s. f. Instrument muzical de suflat, asemănător cu un mic flaut, care emite sunete din registrul acut. – Cf. it. piccolino.

DOOM

piculínă s. f., g.-d. art. piculínei; pl. piculíne

piculine
PICULÍNĂ, piculine, s. f. Instrument muzical de suflat, asemănător cu un mic flaut, care emite sunete din registrul acut. – Cf. it. piccolino.

DOOM

piculínă s. f., g.-d. art. piculínei; pl. piculíne

piculinei
PICULÍNĂ, piculine, s. f. Instrument muzical de suflat, asemănător cu un mic flaut, care emite sunete din registrul acut. – Cf. it. piccolino.

DOOM

piculínă s. f., g.-d. art. piculínei; pl. piculíne

piculinele
PICULÍNĂ, piculine, s. f. Instrument muzical de suflat, asemănător cu un mic flaut, care emite sunete din registrul acut. – Cf. it. piccolino.

DOOM

piculínă s. f., g.-d. art. piculínei; pl. piculíne

piculinelor
PICULÍNĂ, piculine, s. f. Instrument muzical de suflat, asemănător cu un mic flaut, care emite sunete din registrul acut. – Cf. it. piccolino.

DOOM

piculínă s. f., g.-d. art. piculínei; pl. piculíne

picului
PÍCUR, picuri, s. m. Pic¹ (II 1). – Sg. refăcut după picuri (pl. lui pic¹).

DOOM

pícur (picătură) (reg.) s. m., pl. pícuri

picumn
Picumn = Picumnus.

picumnus
Picumnus (și Pilumnus), vechi divinități romane, de origine obscură. Ocroteau casele și pe noii născuți.

picup
PÍCK-UP, pick-upuri, s. n. Aparat pentru redarea prin mijloace electroacustice a sunetelor înregistrate pe un disc; p. restr. doză de redare. [Pr.: pícap] – Din engl. pickup.

DOOM

!píck-up (angl.) [pron. pícap] s. n., art. píck-upul; pl. píck-upuri

picur
PÍCUR, picuri, s. m. Pic¹ (II 1). – Sg. refăcut după picuri (pl. lui pic¹).

DOOM

pícur (picătură) (reg.) s. m., pl. pícuri

picur
PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.

DOOM

picurá (a ~) vb., ind. prez. 3 pícură

picura
PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.

DOOM

picurá (a ~) vb., ind. prez. 3 pícură

picurai
PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.

DOOM

picurá (a ~) vb., ind. prez. 3 pícură

picuram
PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.

DOOM

picurá (a ~) vb., ind. prez. 3 pícură

picurar
PICURÁR, picurare, s. n. (Constr.) Lăcrimar la acoperiș. – Picura + suf. -ar.

picurare
PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.

DOOM

picurá (a ~) vb., ind. prez. 3 pícură

picurare
PICURÁR, picurare, s. n. (Constr.) Lăcrimar la acoperiș. – Picura + suf. -ar.

picurare
PICURÁRE, picurări, s. f. Acțiunea de a picura. – V. picura.

DOOM

picuráre s. f., g.-d. art. picurắrii; pl. picurắri

picurarea
PICURÁRE, picurări, s. f. Acțiunea de a picura. – V. picura.

DOOM

picuráre s. f., g.-d. art. picurắrii; pl. picurắri

picurarele
PICURÁR, picurare, s. n. (Constr.) Lăcrimar la acoperiș. – Picura + suf. -ar.

picurarelor
PICURÁR, picurare, s. n. (Constr.) Lăcrimar la acoperiș. – Picura + suf. -ar.

picurarul
PICURÁR, picurare, s. n. (Constr.) Lăcrimar la acoperiș. – Picura + suf. -ar.

picurarului
PICURÁR, picurare, s. n. (Constr.) Lăcrimar la acoperiș. – Picura + suf. -ar.

picurară
PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.

DOOM

picurá (a ~) vb., ind. prez. 3 pícură

picurarăm
PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.

DOOM

picurá (a ~) vb., ind. prez. 3 pícură

picurarăți
PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.

DOOM

picurá (a ~) vb., ind. prez. 3 pícură

picurase
PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.

DOOM

picurá (a ~) vb., ind. prez. 3 pícură

picurasem
PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.

DOOM

picurá (a ~) vb., ind. prez. 3 pícură

picuraseră
PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.

DOOM

picurá (a ~) vb., ind. prez. 3 pícură

picuraserăm
PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.

DOOM

picurá (a ~) vb., ind. prez. 3 pícură

picuraserăți
PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.

DOOM

picurá (a ~) vb., ind. prez. 3 pícură

picuraseși
PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.

DOOM

picurá (a ~) vb., ind. prez. 3 pícură

picuraseți
PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.

DOOM

picurá (a ~) vb., ind. prez. 3 pícură

picurat
PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.

DOOM

picurá (a ~) vb., ind. prez. 3 pícură

picurat
PICURÁT², -Ă, picurați, -te, adj. (Rar) Acoperit cu picături. – V. picura.

picurat
PICURÁT¹ s. n. Faptul de a picura. – V. picura.

DOOM

picurát s. n.

picurata
PICURÁT², -Ă, picurați, -te, adj. (Rar) Acoperit cu picături. – V. picura.

picurate
PICURÁT², -Ă, picurați, -te, adj. (Rar) Acoperit cu picături. – V. picura.

picuratei
PICURÁT², -Ă, picurați, -te, adj. (Rar) Acoperit cu picături. – V. picura.

picuratele
PICURÁT², -Ă, picurați, -te, adj. (Rar) Acoperit cu picături. – V. picura.

picuratelor
PICURÁT², -Ă, picurați, -te, adj. (Rar) Acoperit cu picături. – V. picura.

picuratul
PICURÁT², -Ă, picurați, -te, adj. (Rar) Acoperit cu picături. – V. picura.

picuratului
PICURÁT², -Ă, picurați, -te, adj. (Rar) Acoperit cu picături. – V. picura.

picurau
PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.

DOOM

picurá (a ~) vb., ind. prez. 3 pícură

picurași
PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.

DOOM

picurá (a ~) vb., ind. prez. 3 pícură

picurați
PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.

DOOM

picurá (a ~) vb., ind. prez. 3 pícură

picurați
PICURÁT², -Ă, picurați, -te, adj. (Rar) Acoperit cu picături. – V. picura.

picurații
PICURÁT², -Ă, picurați, -te, adj. (Rar) Acoperit cu picături. – V. picura.

picuraților
PICURÁT², -Ă, picurați, -te, adj. (Rar) Acoperit cu picături. – V. picura.

picure
PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.

DOOM

picurá (a ~) vb., ind. prez. 3 pícură

picuri
PÍCUR, picuri, s. m. Pic¹ (II 1). – Sg. refăcut după picuri (pl. lui pic¹).

DOOM

pícur (picătură) (reg.) s. m., pl. pícuri

picuri
PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.

DOOM

picurá (a ~) vb., ind. prez. 3 pícură

picurii
PÍCUR, picuri, s. m. Pic¹ (II 1). – Sg. refăcut după picuri (pl. lui pic¹).

DOOM

pícur (picătură) (reg.) s. m., pl. pícuri

picurile
PÍCUR, picuri, s. m. Pic¹ (II 1). – Sg. refăcut după picuri (pl. lui pic¹).

DOOM

pícur (picătură) (reg.) s. m., pl. pícuri

picurilor
PÍCUR, picuri, s. m. Pic¹ (II 1). – Sg. refăcut după picuri (pl. lui pic¹).

DOOM

pícur (picătură) (reg.) s. m., pl. pícuri

picuriș
PICURÍȘ s. n. (Rar) Cădere a apei sub formă de picături; p. ext. loc unde apa unui izvor curge în picături. – Picur + suf. -iș.

DOOM

picuríș (rar) s. n.

picurișul
PICURÍȘ s. n. (Rar) Cădere a apei sub formă de picături; p. ext. loc unde apa unui izvor curge în picături. – Picur + suf. -iș.

DOOM

picuríș (rar) s. n.

picurișului
PICURÍȘ s. n. (Rar) Cădere a apei sub formă de picături; p. ext. loc unde apa unui izvor curge în picături. – Picur + suf. -iș.

DOOM

picuríș (rar) s. n.

picurul
PÍCUR, picuri, s. m. Pic¹ (II 1). – Sg. refăcut după picuri (pl. lui pic¹).

DOOM

pícur (picătură) (reg.) s. m., pl. pícuri

picurului
PÍCUR, picuri, s. m. Pic¹ (II 1). – Sg. refăcut după picuri (pl. lui pic¹).

DOOM

pícur (picătură) (reg.) s. m., pl. pícuri

picuruș
PICURÚȘ, picurușuri, s. n. Diminutiv al lui p i c u r. Trebuie să-și păstreze cu sfințenie fiecare picuruș de sînge. Se opri într-o groapă de obuz... își rupse cămașa, înfășurîndu-și strins rana. CAMILAR, N. I 440.

picurând
PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.

DOOM

picurá (a ~) vb., ind. prez. 3 pícură

picurînd
PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.

DOOM

picurá (a ~) vb., ind. prez. 3 pícură

picurări
PICURÁRE, picurări, s. f. Acțiunea de a picura. – V. picura.

DOOM

picuráre s. f., g.-d. art. picurắrii; pl. picurắri

picurării
PICURÁRE, picurări, s. f. Acțiunea de a picura. – V. picura.

DOOM

picuráre s. f., g.-d. art. picurắrii; pl. picurắri

picurările
PICURÁRE, picurări, s. f. Acțiunea de a picura. – V. picura.

DOOM

picuráre s. f., g.-d. art. picurắrii; pl. picurắri

picurărilor
PICURÁRE, picurări, s. f. Acțiunea de a picura. – V. picura.

DOOM

picuráre s. f., g.-d. art. picurắrii; pl. picurắri

picus
Picus, fiul lui Saturnus și rege în Latium în vremurile străvechi ale aborigenilor. Picus avea darul profeției și era considerat drept tatăl lui Faunus. Iubit, printre altele, de Circe, a cărei dragoste nu a voit să o împărtășească, Picus a fost metamorfozat de către temuta magiciană într-o pasăre.

picuș
PICÚȘ, picușuri, s. n. I. (Pop.) 1. Piculeț. ♦ (Fam.) Băutură alcoolică (în cantitate mică). 2. Masă lichidă sau solidificată formată prin picurarea unui lichid sau prin curgerea, picătură cu picătură, a unei materii topite. II. (Fam.) Câștig mic și întâmplător (de obicei ilicit). – Pic¹ + suf. -uș.

DOOM

picúș (pop.) s. n., pl. picúșuri

picușor
PICUȘÓR s. n. (Pop.) Piculeț. – Pic¹ + suf. -ușor.

DOOM

picușór (pop.) s. n.

picușorul
PICUȘÓR s. n. (Pop.) Piculeț. – Pic¹ + suf. -ușor.

DOOM

picușór (pop.) s. n.

picușorului
PICUȘÓR s. n. (Pop.) Piculeț. – Pic¹ + suf. -ușor.

DOOM

picușór (pop.) s. n.

picușul
PICÚȘ, picușuri, s. n. I. (Pop.) 1. Piculeț. ♦ (Fam.) Băutură alcoolică (în cantitate mică). 2. Masă lichidă sau solidificată formată prin picurarea unui lichid sau prin curgerea, picătură cu picătură, a unei materii topite. II. (Fam.) Câștig mic și întâmplător (de obicei ilicit). – Pic¹ + suf. -uș.

DOOM

picúș (pop.) s. n., pl. picúșuri

picușului
PICÚȘ, picușuri, s. n. I. (Pop.) 1. Piculeț. ♦ (Fam.) Băutură alcoolică (în cantitate mică). 2. Masă lichidă sau solidificată formată prin picurarea unui lichid sau prin curgerea, picătură cu picătură, a unei materii topite. II. (Fam.) Câștig mic și întâmplător (de obicei ilicit). – Pic¹ + suf. -uș.

DOOM

picúș (pop.) s. n., pl. picúșuri

picușuri
PICÚȘ, picușuri, s. n. I. (Pop.) 1. Piculeț. ♦ (Fam.) Băutură alcoolică (în cantitate mică). 2. Masă lichidă sau solidificată formată prin picurarea unui lichid sau prin curgerea, picătură cu picătură, a unei materii topite. II. (Fam.) Câștig mic și întâmplător (de obicei ilicit). – Pic¹ + suf. -uș.

DOOM

picúș (pop.) s. n., pl. picúșuri

picușurile
PICÚȘ, picușuri, s. n. I. (Pop.) 1. Piculeț. ♦ (Fam.) Băutură alcoolică (în cantitate mică). 2. Masă lichidă sau solidificată formată prin picurarea unui lichid sau prin curgerea, picătură cu picătură, a unei materii topite. II. (Fam.) Câștig mic și întâmplător (de obicei ilicit). – Pic¹ + suf. -uș.

DOOM

picúș (pop.) s. n., pl. picúșuri

picușurilor
PICÚȘ, picușuri, s. n. I. (Pop.) 1. Piculeț. ♦ (Fam.) Băutură alcoolică (în cantitate mică). 2. Masă lichidă sau solidificată formată prin picurarea unui lichid sau prin curgerea, picătură cu picătură, a unei materii topite. II. (Fam.) Câștig mic și întâmplător (de obicei ilicit). – Pic¹ + suf. -uș.

DOOM

picúș (pop.) s. n., pl. picúșuri

picuț
PICÚȚ s. n. (Pop.) Piculeț. – Pic¹ + suf. -uț.

DOOM

picúț (pop.) s. n.

picuțul
PICÚȚ s. n. (Pop.) Piculeț. – Pic¹ + suf. -uț.

DOOM

picúț (pop.) s. n.

picuțului
PICÚȚ s. n. (Pop.) Piculeț. – Pic¹ + suf. -uț.

DOOM

picúț (pop.) s. n.

picuțuri
PICÚȚ s. n. (Pop.) Piculeț. – Pic¹ + suf. -uț.

DOOM

picúț (pop.) s. n.

picuțurile
PICÚȚ s. n. (Pop.) Piculeț. – Pic¹ + suf. -uț.

DOOM

picúț (pop.) s. n.

picuțurilor
PICÚȚ s. n. (Pop.) Piculeț. – Pic¹ + suf. -uț.

DOOM

picúț (pop.) s. n.

picând
PICÁ¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) = a) a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând jos, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la un concurs etc. ◊ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu nici un preț, nicidecum. ♦ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rări. ♦ Refl., intranz., și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesiunea unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

DOOM

picá¹ (a ~) (a cădea) vb., ind. prez. 3 pícă

picând
PICÁ², pers. 3 pichează, vb. I. Intranz. (Despre avioane) A coborî în picaj. – Din fr. piquer.

DOOM

picá² (a ~) (a coborî în picaj) vb., ind. prez. 3 picheáză

picînd
PICÁ¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) = a) a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând jos, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la un concurs etc. ◊ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu nici un preț, nicidecum. ♦ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rări. ♦ Refl., intranz., și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesiunea unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

DOOM

picá¹ (a ~) (a cădea) vb., ind. prez. 3 pícă

picînd
PICÁ², pers. 3 pichează, vb. I. Intranz. (Despre avioane) A coborî în picaj. – Din fr. piquer.

DOOM

picá² (a ~) (a coborî în picaj) vb., ind. prez. 3 picheáză

picări
PICÁRE s. f. Acțiunea de a (se) pica¹ și rezultatul ei. – V. pica¹.

DOOM

picáre s. f., g.-d. art. picắrii

picării
PICÁRE s. f. Acțiunea de a (se) pica¹ și rezultatul ei. – V. pica¹.

DOOM

picáre s. f., g.-d. art. picắrii

picările
PICÁRE s. f. Acțiunea de a (se) pica¹ și rezultatul ei. – V. pica¹.

DOOM

picáre s. f., g.-d. art. picắrii

picărilor
PICÁRE s. f. Acțiunea de a (se) pica¹ și rezultatul ei. – V. pica¹.

DOOM

picáre s. f., g.-d. art. picắrii

picătoare
PICĂTOÁRE, picătoare, s. f. (Înv. și reg.) Pipetă. – Pica¹ + suf. -ătoare.

DOOM

picătoáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. picătórii; pl. picătóri

picătoare
PICĂTÓR s. n. Tub de sticlă cu un capăt îngustat și cu celălalt prevăzut cu un tub de cauciuc, care servește la administrarea unei soluții (medicamentoase) în picături. – Pica¹ + suf. -ător.

DOOM

!picătór s. n.

picătoarea
PICĂTOÁRE, picătoare, s. f. (Înv. și reg.) Pipetă. – Pica¹ + suf. -ătoare.

DOOM

picătoáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. picătórii; pl. picătóri

picătoarele
PICĂTÓR s. n. Tub de sticlă cu un capăt îngustat și cu celălalt prevăzut cu un tub de cauciuc, care servește la administrarea unei soluții (medicamentoase) în picături. – Pica¹ + suf. -ător.

DOOM

!picătór s. n.

picătoarelor
PICĂTÓR s. n. Tub de sticlă cu un capăt îngustat și cu celălalt prevăzut cu un tub de cauciuc, care servește la administrarea unei soluții (medicamentoase) în picături. – Pica¹ + suf. -ător.

DOOM

!picătór s. n.

picător
PICĂTÓR s. n. Tub de sticlă cu un capăt îngustat și cu celălalt prevăzut cu un tub de cauciuc, care servește la administrarea unei soluții (medicamentoase) în picături. – Pica¹ + suf. -ător.

DOOM

!picătór s. n.

picători
PICĂTOÁRE, picătoare, s. f. (Înv. și reg.) Pipetă. – Pica¹ + suf. -ătoare.

DOOM

picătoáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. picătórii; pl. picătóri

picătorii
PICĂTOÁRE, picătoare, s. f. (Înv. și reg.) Pipetă. – Pica¹ + suf. -ătoare.

DOOM

picătoáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. picătórii; pl. picătóri

picătorile
PICĂTOÁRE, picătoare, s. f. (Înv. și reg.) Pipetă. – Pica¹ + suf. -ătoare.

DOOM

picătoáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. picătórii; pl. picătóri

picătorilor
PICĂTOÁRE, picătoare, s. f. (Înv. și reg.) Pipetă. – Pica¹ + suf. -ătoare.

DOOM

picătoáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. picătórii; pl. picătóri

picătorul
PICĂTÓR s. n. Tub de sticlă cu un capăt îngustat și cu celălalt prevăzut cu un tub de cauciuc, care servește la administrarea unei soluții (medicamentoase) în picături. – Pica¹ + suf. -ător.

DOOM

!picătór s. n.

picătorului
PICĂTÓR s. n. Tub de sticlă cu un capăt îngustat și cu celălalt prevăzut cu un tub de cauciuc, care servește la administrarea unei soluții (medicamentoase) în picături. – Pica¹ + suf. -ător.

DOOM

!picătór s. n.

picătura
PICĂTÚRĂ, picături, s. f. 1. Părticică sferică desprinsă dintr-o masă de lichid, formată prin condensarea unui gaz etc.; pic¹, strop; p. ext. cantitate mică dintr-un lichid. ◊ Loc. adv. Printre picături = din când în când, câteodată; p. ext. în timpul liber, pe apucate. Picătură cu picătură = puțin câte puțin, încetul cu încetul; până la epuizare. ◊ Expr. A semăna (cu cineva) ca două picături (de apă) = a avea exact aceeași înfățișare cu altă persoană, a fi leit. Până la ultima picătură de sânge = până la moarte, până la ultima suflare. ♦ P. gener. Cantitate neînsemnată din ceva; fărâmă. 2. (La pl.) Substanță medicamentoasă lichidă care se administrează bolnavului sub formă de picături (1). – Pica¹ + suf. -ătură.

DOOM

picătúră s. f., g.-d. art. picătúrii; pl. picătúri

picăturele
PICĂTURÍCĂ, picăturele, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui picătură. ♦ Pată mică. – Picătură + suf. -ică.

DOOM

picăturícă (fam.) s. f., g.-d. art. picăturélei; pl. picăturéle, art. picăturélele

picăturelei
PICĂTURÍCĂ, picăturele, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui picătură. ♦ Pată mică. – Picătură + suf. -ică.

DOOM

picăturícă (fam.) s. f., g.-d. art. picăturélei; pl. picăturéle, art. picăturélele

picăturelele
PICĂTURÍCĂ, picăturele, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui picătură. ♦ Pată mică. – Picătură + suf. -ică.

DOOM

picăturícă (fam.) s. f., g.-d. art. picăturélei; pl. picăturéle, art. picăturélele

picăturelelor
PICĂTURÍCĂ, picăturele, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui picătură. ♦ Pată mică. – Picătură + suf. -ică.

DOOM

picăturícă (fam.) s. f., g.-d. art. picăturélei; pl. picăturéle, art. picăturélele

picături
PICĂTÚRĂ, picături, s. f. 1. Părticică sferică desprinsă dintr-o masă de lichid, formată prin condensarea unui gaz etc.; pic¹, strop; p. ext. cantitate mică dintr-un lichid. ◊ Loc. adv. Printre picături = din când în când, câteodată; p. ext. în timpul liber, pe apucate. Picătură cu picătură = puțin câte puțin, încetul cu încetul; până la epuizare. ◊ Expr. A semăna (cu cineva) ca două picături (de apă) = a avea exact aceeași înfățișare cu altă persoană, a fi leit. Până la ultima picătură de sânge = până la moarte, până la ultima suflare. ♦ P. gener. Cantitate neînsemnată din ceva; fărâmă. 2. (La pl.) Substanță medicamentoasă lichidă care se administrează bolnavului sub formă de picături (1). – Pica¹ + suf. -ătură.

DOOM

picătúră s. f., g.-d. art. picătúrii; pl. picătúri

picăturica
PICĂTURÍCĂ, picăturele, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui picătură. ♦ Pată mică. – Picătură + suf. -ică.

DOOM

picăturícă (fam.) s. f., g.-d. art. picăturélei; pl. picăturéle, art. picăturélele

picăturii
PICĂTÚRĂ, picături, s. f. 1. Părticică sferică desprinsă dintr-o masă de lichid, formată prin condensarea unui gaz etc.; pic¹, strop; p. ext. cantitate mică dintr-un lichid. ◊ Loc. adv. Printre picături = din când în când, câteodată; p. ext. în timpul liber, pe apucate. Picătură cu picătură = puțin câte puțin, încetul cu încetul; până la epuizare. ◊ Expr. A semăna (cu cineva) ca două picături (de apă) = a avea exact aceeași înfățișare cu altă persoană, a fi leit. Până la ultima picătură de sânge = până la moarte, până la ultima suflare. ♦ P. gener. Cantitate neînsemnată din ceva; fărâmă. 2. (La pl.) Substanță medicamentoasă lichidă care se administrează bolnavului sub formă de picături (1). – Pica¹ + suf. -ătură.

DOOM

picătúră s. f., g.-d. art. picătúrii; pl. picătúri

picăturile
PICĂTÚRĂ, picături, s. f. 1. Părticică sferică desprinsă dintr-o masă de lichid, formată prin condensarea unui gaz etc.; pic¹, strop; p. ext. cantitate mică dintr-un lichid. ◊ Loc. adv. Printre picături = din când în când, câteodată; p. ext. în timpul liber, pe apucate. Picătură cu picătură = puțin câte puțin, încetul cu încetul; până la epuizare. ◊ Expr. A semăna (cu cineva) ca două picături (de apă) = a avea exact aceeași înfățișare cu altă persoană, a fi leit. Până la ultima picătură de sânge = până la moarte, până la ultima suflare. ♦ P. gener. Cantitate neînsemnată din ceva; fărâmă. 2. (La pl.) Substanță medicamentoasă lichidă care se administrează bolnavului sub formă de picături (1). – Pica¹ + suf. -ătură.

DOOM

picătúră s. f., g.-d. art. picătúrii; pl. picătúri

picăturilor
PICĂTÚRĂ, picături, s. f. 1. Părticică sferică desprinsă dintr-o masă de lichid, formată prin condensarea unui gaz etc.; pic¹, strop; p. ext. cantitate mică dintr-un lichid. ◊ Loc. adv. Printre picături = din când în când, câteodată; p. ext. în timpul liber, pe apucate. Picătură cu picătură = puțin câte puțin, încetul cu încetul; până la epuizare. ◊ Expr. A semăna (cu cineva) ca două picături (de apă) = a avea exact aceeași înfățișare cu altă persoană, a fi leit. Până la ultima picătură de sânge = până la moarte, până la ultima suflare. ♦ P. gener. Cantitate neînsemnată din ceva; fărâmă. 2. (La pl.) Substanță medicamentoasă lichidă care se administrează bolnavului sub formă de picături (1). – Pica¹ + suf. -ătură.

DOOM

picătúră s. f., g.-d. art. picătúrii; pl. picătúri

picățea
PICĂȚEÁ, -ÍCĂ, picățele, s. f. 1. (La pl.) Desen format din puncte sau din suprafețe geometrice de dimensiuni mici, repetate simetric pe o țesătură de altă culoare; (și la sg.) fiecare dintre aceste elemente ale desenului. ◊ Expr. (Fam. sau glumeț) (Nostim și) cu picățele = (despre oameni) plin de haz; atrăgător, picant. 2. (Pop.) Picătură (1) mică dintr-un lichid, dintr-o materie topită (și nesolidificată) etc. – Picat² + suf. -ea, -ică.

DOOM

picățeá/picățícă (pop., fam.) s. f., art. picățeáua/picățíca, g.-d. art. picățélei; pl. picățéle, art. picățélele

picățeaua
PICĂȚEÁ, -ÍCĂ, picățele, s. f. 1. (La pl.) Desen format din puncte sau din suprafețe geometrice de dimensiuni mici, repetate simetric pe o țesătură de altă culoare; (și la sg.) fiecare dintre aceste elemente ale desenului. ◊ Expr. (Fam. sau glumeț) (Nostim și) cu picățele = (despre oameni) plin de haz; atrăgător, picant. 2. (Pop.) Picătură (1) mică dintr-un lichid, dintr-o materie topită (și nesolidificată) etc. – Picat² + suf. -ea, -ică.

DOOM

picățeá/picățícă (pop., fam.) s. f., art. picățeáua/picățíca, g.-d. art. picățélei; pl. picățéle, art. picățélele

picățel
nostim și cu picățele expr. (glum.) hazliu, simpatic, atrăgător.

picățele
PICĂȚEÁ, -ÍCĂ, picățele, s. f. 1. (La pl.) Desen format din puncte sau din suprafețe geometrice de dimensiuni mici, repetate simetric pe o țesătură de altă culoare; (și la sg.) fiecare dintre aceste elemente ale desenului. ◊ Expr. (Fam. sau glumeț) (Nostim și) cu picățele = (despre oameni) plin de haz; atrăgător, picant. 2. (Pop.) Picătură (1) mică dintr-un lichid, dintr-o materie topită (și nesolidificată) etc. – Picat² + suf. -ea, -ică.

DOOM

picățeá/picățícă (pop., fam.) s. f., art. picățeáua/picățíca, g.-d. art. picățélei; pl. picățéle, art. picățélele

picățele
PICĂȚÉLE s. f. pl. Mici desene (dispuse regulat) pe o țesătură de altă culoare. Rochie cu picățele. Fig. Pe poale.. Cîteva picățele de ceară. DELAVRANCEA, O. II 276. ◊ Expr. (Despre persoane; familiar, glumeț) Nostim și cu picățele = plin de haz; atrăgător, picant.

picățelei
PICĂȚEÁ, -ÍCĂ, picățele, s. f. 1. (La pl.) Desen format din puncte sau din suprafețe geometrice de dimensiuni mici, repetate simetric pe o țesătură de altă culoare; (și la sg.) fiecare dintre aceste elemente ale desenului. ◊ Expr. (Fam. sau glumeț) (Nostim și) cu picățele = (despre oameni) plin de haz; atrăgător, picant. 2. (Pop.) Picătură (1) mică dintr-un lichid, dintr-o materie topită (și nesolidificată) etc. – Picat² + suf. -ea, -ică.

DOOM

picățeá/picățícă (pop., fam.) s. f., art. picățeáua/picățíca, g.-d. art. picățélei; pl. picățéle, art. picățélele

picățelele
PICĂȚEÁ, -ÍCĂ, picățele, s. f. 1. (La pl.) Desen format din puncte sau din suprafețe geometrice de dimensiuni mici, repetate simetric pe o țesătură de altă culoare; (și la sg.) fiecare dintre aceste elemente ale desenului. ◊ Expr. (Fam. sau glumeț) (Nostim și) cu picățele = (despre oameni) plin de haz; atrăgător, picant. 2. (Pop.) Picătură (1) mică dintr-un lichid, dintr-o materie topită (și nesolidificată) etc. – Picat² + suf. -ea, -ică.

DOOM

picățeá/picățícă (pop., fam.) s. f., art. picățeáua/picățíca, g.-d. art. picățélei; pl. picățéle, art. picățélele

picățelelor
PICĂȚEÁ, -ÍCĂ, picățele, s. f. 1. (La pl.) Desen format din puncte sau din suprafețe geometrice de dimensiuni mici, repetate simetric pe o țesătură de altă culoare; (și la sg.) fiecare dintre aceste elemente ale desenului. ◊ Expr. (Fam. sau glumeț) (Nostim și) cu picățele = (despre oameni) plin de haz; atrăgător, picant. 2. (Pop.) Picătură (1) mică dintr-un lichid, dintr-o materie topită (și nesolidificată) etc. – Picat² + suf. -ea, -ică.

DOOM

picățeá/picățícă (pop., fam.) s. f., art. picățeáua/picățíca, g.-d. art. picățélei; pl. picățéle, art. picățélele

picățica
PICĂȚEÁ, -ÍCĂ, picățele, s. f. 1. (La pl.) Desen format din puncte sau din suprafețe geometrice de dimensiuni mici, repetate simetric pe o țesătură de altă culoare; (și la sg.) fiecare dintre aceste elemente ale desenului. ◊ Expr. (Fam. sau glumeț) (Nostim și) cu picățele = (despre oameni) plin de haz; atrăgător, picant. 2. (Pop.) Picătură (1) mică dintr-un lichid, dintr-o materie topită (și nesolidificată) etc. – Picat² + suf. -ea, -ică.

DOOM

picățeá/picățícă (pop., fam.) s. f., art. picățeáua/picățíca, g.-d. art. picățélei; pl. picățéle, art. picățélele

picățică
PICĂȚÍCĂ adj. f. (Rar) Cu picățele. Surioara a mai mică Cu rochița picățică; Te-au cătat și te-au jelit Nicăir nu te-au găsit. TEODRESCU, P. P. 278.

pidosnic
PIDÓSNIC, -Ă, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este ieșit din comun, contrar așteptărilor (în sens negativ); care se comportă ciudat, sucit, care face totul pe dos. II. S. m. Numele a două specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albăstrii și cu flori galbene (Cerinthe minor și glabra). – Pe dos + suf. -nic.

DOOM

pidósnic² (plantă) s. m.

pidosnic
PIDÓSNIC, -Ă, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este ieșit din comun, contrar așteptărilor (în sens negativ); care se comportă ciudat, sucit, care face totul pe dos. II. S. m. Numele a două specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albăstrii și cu flori galbene (Cerinthe minor și glabra). – Pe dos + suf. -nic.

DOOM

pidósnic² (plantă) s. m.

pidosnica
PIDÓSNIC, -Ă, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este ieșit din comun, contrar așteptărilor (în sens negativ); care se comportă ciudat, sucit, care face totul pe dos. II. S. m. Numele a două specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albăstrii și cu flori galbene (Cerinthe minor și glabra). – Pe dos + suf. -nic.

DOOM

pidósnic² (plantă) s. m.

pidosnica
PIDÓSNIC, -Ă, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este ieșit din comun, contrar așteptărilor (în sens negativ); care se comportă ciudat, sucit, care face totul pe dos. II. S. m. Numele a două specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albăstrii și cu flori galbene (Cerinthe minor și glabra). – Pe dos + suf. -nic.

DOOM

pidósnic² (plantă) s. m.

pidosnice
PIDÓSNIC, -Ă, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este ieșit din comun, contrar așteptărilor (în sens negativ); care se comportă ciudat, sucit, care face totul pe dos. II. S. m. Numele a două specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albăstrii și cu flori galbene (Cerinthe minor și glabra). – Pe dos + suf. -nic.

DOOM

pidósnic² (plantă) s. m.

pidosnice
PIDÓSNIC, -Ă, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este ieșit din comun, contrar așteptărilor (în sens negativ); care se comportă ciudat, sucit, care face totul pe dos. II. S. m. Numele a două specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albăstrii și cu flori galbene (Cerinthe minor și glabra). – Pe dos + suf. -nic.

DOOM

pidósnic² (plantă) s. m.

pidosnicei
PIDÓSNIC, -Ă, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este ieșit din comun, contrar așteptărilor (în sens negativ); care se comportă ciudat, sucit, care face totul pe dos. II. S. m. Numele a două specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albăstrii și cu flori galbene (Cerinthe minor și glabra). – Pe dos + suf. -nic.

DOOM

pidósnic² (plantă) s. m.

pidosnicei
PIDÓSNIC, -Ă, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este ieșit din comun, contrar așteptărilor (în sens negativ); care se comportă ciudat, sucit, care face totul pe dos. II. S. m. Numele a două specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albăstrii și cu flori galbene (Cerinthe minor și glabra). – Pe dos + suf. -nic.

DOOM

pidósnic² (plantă) s. m.

pidosnicele
PIDÓSNIC, -Ă, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este ieșit din comun, contrar așteptărilor (în sens negativ); care se comportă ciudat, sucit, care face totul pe dos. II. S. m. Numele a două specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albăstrii și cu flori galbene (Cerinthe minor și glabra). – Pe dos + suf. -nic.

DOOM

pidósnic² (plantă) s. m.

pidosnicele
PIDÓSNIC, -Ă, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este ieșit din comun, contrar așteptărilor (în sens negativ); care se comportă ciudat, sucit, care face totul pe dos. II. S. m. Numele a două specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albăstrii și cu flori galbene (Cerinthe minor și glabra). – Pe dos + suf. -nic.

DOOM

pidósnic² (plantă) s. m.

pidosnicelor
PIDÓSNIC, -Ă, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este ieșit din comun, contrar așteptărilor (în sens negativ); care se comportă ciudat, sucit, care face totul pe dos. II. S. m. Numele a două specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albăstrii și cu flori galbene (Cerinthe minor și glabra). – Pe dos + suf. -nic.

DOOM

pidósnic² (plantă) s. m.

pidosnicelor
PIDÓSNIC, -Ă, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este ieșit din comun, contrar așteptărilor (în sens negativ); care se comportă ciudat, sucit, care face totul pe dos. II. S. m. Numele a două specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albăstrii și cu flori galbene (Cerinthe minor și glabra). – Pe dos + suf. -nic.

DOOM

pidósnic² (plantă) s. m.

pidosnici
PIDÓSNIC, -Ă, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este ieșit din comun, contrar așteptărilor (în sens negativ); care se comportă ciudat, sucit, care face totul pe dos. II. S. m. Numele a două specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albăstrii și cu flori galbene (Cerinthe minor și glabra). – Pe dos + suf. -nic.

DOOM

pidósnic² (plantă) s. m.

pidosnici
PIDÓSNIC, -Ă, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este ieșit din comun, contrar așteptărilor (în sens negativ); care se comportă ciudat, sucit, care face totul pe dos. II. S. m. Numele a două specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albăstrii și cu flori galbene (Cerinthe minor și glabra). – Pe dos + suf. -nic.

DOOM

pidósnic² (plantă) s. m.

pidosnicii
PIDÓSNIC, -Ă, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este ieșit din comun, contrar așteptărilor (în sens negativ); care se comportă ciudat, sucit, care face totul pe dos. II. S. m. Numele a două specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albăstrii și cu flori galbene (Cerinthe minor și glabra). – Pe dos + suf. -nic.

DOOM

pidósnic² (plantă) s. m.

pidosnicii
PIDÓSNIC, -Ă, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este ieșit din comun, contrar așteptărilor (în sens negativ); care se comportă ciudat, sucit, care face totul pe dos. II. S. m. Numele a două specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albăstrii și cu flori galbene (Cerinthe minor și glabra). – Pe dos + suf. -nic.

DOOM

pidósnic² (plantă) s. m.

pidosnicilor
PIDÓSNIC, -Ă, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este ieșit din comun, contrar așteptărilor (în sens negativ); care se comportă ciudat, sucit, care face totul pe dos. II. S. m. Numele a două specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albăstrii și cu flori galbene (Cerinthe minor și glabra). – Pe dos + suf. -nic.

DOOM

pidósnic² (plantă) s. m.

pidosnicilor
PIDÓSNIC, -Ă, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este ieșit din comun, contrar așteptărilor (în sens negativ); care se comportă ciudat, sucit, care face totul pe dos. II. S. m. Numele a două specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albăstrii și cu flori galbene (Cerinthe minor și glabra). – Pe dos + suf. -nic.

DOOM

pidósnic² (plantă) s. m.

pidosnicul
PIDÓSNIC, -Ă, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este ieșit din comun, contrar așteptărilor (în sens negativ); care se comportă ciudat, sucit, care face totul pe dos. II. S. m. Numele a două specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albăstrii și cu flori galbene (Cerinthe minor și glabra). – Pe dos + suf. -nic.

DOOM

pidósnic² (plantă) s. m.

pidosnicul
PIDÓSNIC, -Ă, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este ieșit din comun, contrar așteptărilor (în sens negativ); care se comportă ciudat, sucit, care face totul pe dos. II. S. m. Numele a două specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albăstrii și cu flori galbene (Cerinthe minor și glabra). – Pe dos + suf. -nic.

DOOM

pidósnic² (plantă) s. m.

pidosnicului
PIDÓSNIC, -Ă, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este ieșit din comun, contrar așteptărilor (în sens negativ); care se comportă ciudat, sucit, care face totul pe dos. II. S. m. Numele a două specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albăstrii și cu flori galbene (Cerinthe minor și glabra). – Pe dos + suf. -nic.

DOOM

pidósnic² (plantă) s. m.

pidosnicului
PIDÓSNIC, -Ă, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este ieșit din comun, contrar așteptărilor (în sens negativ); care se comportă ciudat, sucit, care face totul pe dos. II. S. m. Numele a două specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albăstrii și cu flori galbene (Cerinthe minor și glabra). – Pe dos + suf. -nic.

DOOM

pidósnic² (plantă) s. m.

piedecă
PIÉDECĂ s. f. v. piedică.

DOOM

piédică s. f., g.-d. art. piédicii; pl. piédici

piedestal
PIEDESTÁL, piedestaluri, s. n. Suport (înalt) pe care se așază o statuie, o coloană, un obiect decorativ etc. [Pl. și: piedestale] – Din fr. piédestal.

DOOM

piedestál (pie-) s. n., pl. piedestáluri/piedestále

piedestal
PIEDESTÁL, piedestaluri, s. n. Suport (înalt) pe care se așază o statuie, o coloană, un obiect decorativ etc. [Pl. și: piedestale] – Din fr. piédestal.

piedestale
PIEDESTÁL, piedestaluri, s. n. Suport (înalt) pe care se așază o statuie, o coloană, un obiect decorativ etc. [Pl. și: piedestale] – Din fr. piédestal.

DOOM

piedestál (pie-) s. n., pl. piedestáluri/piedestále

piedestalele
PIEDESTÁL, piedestaluri, s. n. Suport (înalt) pe care se așază o statuie, o coloană, un obiect decorativ etc. [Pl. și: piedestale] – Din fr. piédestal.

DOOM

piedestál (pie-) s. n., pl. piedestáluri/piedestále

piedestalelor
PIEDESTÁL, piedestaluri, s. n. Suport (înalt) pe care se așază o statuie, o coloană, un obiect decorativ etc. [Pl. și: piedestale] – Din fr. piédestal.

DOOM

piedestál (pie-) s. n., pl. piedestáluri/piedestále

piedestalul
PIEDESTÁL, piedestaluri, s. n. Suport (înalt) pe care se așază o statuie, o coloană, un obiect decorativ etc. [Pl. și: piedestale] – Din fr. piédestal.

DOOM

piedestál (pie-) s. n., pl. piedestáluri/piedestále

piedestalului
PIEDESTÁL, piedestaluri, s. n. Suport (înalt) pe care se așază o statuie, o coloană, un obiect decorativ etc. [Pl. și: piedestale] – Din fr. piédestal.

DOOM

piedestál (pie-) s. n., pl. piedestáluri/piedestále

piedica
PIÉDECĂ s. f. v. piedică.

DOOM

piédică s. f., g.-d. art. piédicii; pl. piédici

piedici
PIÉDECĂ s. f. v. piedică.

DOOM

piédică s. f., g.-d. art. piédicii; pl. piédici

piedicii
PIÉDECĂ s. f. v. piedică.

DOOM

piédică s. f., g.-d. art. piédicii; pl. piédici

piedicile
PIÉDECĂ s. f. v. piedică.

DOOM

piédică s. f., g.-d. art. piédicii; pl. piédici

piedicilor
PIÉDECĂ s. f. v. piedică.

DOOM

piédică s. f., g.-d. art. piédicii; pl. piédici

piedicuța
PIEDICÚȚĂ, piedicuțe, s. f. Plantă erbacee cu tulpina lungă și târâtoare, cu frunzele mici și dese, cu inflorescența în formă de spic (Lycopodium clavatum). – Piedică + suf. -uță.

DOOM

piedicúță s. f., g.-d. art. piedicúței; pl. piedicúțe

piedicuțe
PIEDICÚȚĂ, piedicuțe, s. f. Plantă erbacee cu tulpina lungă și târâtoare, cu frunzele mici și dese, cu inflorescența în formă de spic (Lycopodium clavatum). – Piedică + suf. -uță.

DOOM

piedicúță s. f., g.-d. art. piedicúței; pl. piedicúțe

piedicuței
PIEDICÚȚĂ, piedicuțe, s. f. Plantă erbacee cu tulpina lungă și târâtoare, cu frunzele mici și dese, cu inflorescența în formă de spic (Lycopodium clavatum). – Piedică + suf. -uță.

DOOM

piedicúță s. f., g.-d. art. piedicúței; pl. piedicúțe

piedicuțele
PIEDICÚȚĂ, piedicuțe, s. f. Plantă erbacee cu tulpina lungă și târâtoare, cu frunzele mici și dese, cu inflorescența în formă de spic (Lycopodium clavatum). – Piedică + suf. -uță.

DOOM

piedicúță s. f., g.-d. art. piedicúței; pl. piedicúțe

piedicuțelor
PIEDICÚȚĂ, piedicuțe, s. f. Plantă erbacee cu tulpina lungă și târâtoare, cu frunzele mici și dese, cu inflorescența în formă de spic (Lycopodium clavatum). – Piedică + suf. -uță.

DOOM

piedicúță s. f., g.-d. art. piedicúței; pl. piedicúțe

piedin
PIÉDIN, piedine, s. n. Totalitatea firelor de urzeală de la capătul unei pânze, care rămân nețesute și se taie când pânza este scoasă de pe războiul de țesut. – Lat. *pedinus.

DOOM

piédin (pie-) s. n., pl. piédine

piedine
PIÉDIN, piedine, s. n. Totalitatea firelor de urzeală de la capătul unei pânze, care rămân nețesute și se taie când pânza este scoasă de pe războiul de țesut. – Lat. *pedinus.

DOOM

piédin (pie-) s. n., pl. piédine

piedinele
PIÉDIN, piedine, s. n. Totalitatea firelor de urzeală de la capătul unei pânze, care rămân nețesute și se taie când pânza este scoasă de pe războiul de țesut. – Lat. *pedinus.

DOOM

piédin (pie-) s. n., pl. piédine

piedinelor
PIÉDIN, piedine, s. n. Totalitatea firelor de urzeală de la capătul unei pânze, care rămân nețesute și se taie când pânza este scoasă de pe războiul de țesut. – Lat. *pedinus.

DOOM

piédin (pie-) s. n., pl. piédine

piedinul
PIÉDIN, piedine, s. n. Totalitatea firelor de urzeală de la capătul unei pânze, care rămân nețesute și se taie când pânza este scoasă de pe războiul de țesut. – Lat. *pedinus.

DOOM

piédin (pie-) s. n., pl. piédine

piedinului
PIÉDIN, piedine, s. n. Totalitatea firelor de urzeală de la capătul unei pânze, care rămân nețesute și se taie când pânza este scoasă de pe războiul de țesut. – Lat. *pedinus.

DOOM

piédin (pie-) s. n., pl. piédine

piei
PIÉLE, piei, s. f. 1. Țesut conjunctiv-epitelial care acoperă întreaga suprafață a corpului animalelor vertebrate și a celor mai multe dintre nevertebrate; spec. epiderma omului. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau cu) pielea goală = complet dezbrăcat; gol, nud. ◊ Loc. adv. (Până) la piele = în întregime, de tot, complet. ◊ Expr. A ști (sau a vedea etc.) cât îi (sau ce-i) poate pielea cuiva = a ști (sau a vedea) de ce e în stare, cât valorează cineva. A nu-i face pielea (nici) doi bani (sau nici două parale, nicio ceapă degerată) sau a nu-i plăti pielea (nici)un ban = a nu fi bun de nimic, a nu avea nicio valoare. A nu(-și) mai încăpea în piele = a) a fi bucuros, fericit etc.; b) a fi foarte îngâmfat. A(-i) intra (sau a i se băga) (pe) sub piele sau (pe) sub pielea cuiva = a reuși să câștige încrederea sau simpatia cuiva (prin lingușiri, insistențe, servicii etc.). A i se face (cuiva) pielea de găină (sau de gâscă) ori pielea găinii (sau a gâștii) = a i se încreți (cuiva) pielea (de frică, de frig etc.). A-i lua (cuiva) (și) pielea (de pe el) sau șapte (ori nouă) piei = a exploata pe cineva crâncen, a-l jecmăni. (A fi) numai piele(a) și os(ul) = (a fi) foarte slab. A-i frige cuiva pielea = a se răzbuna pe cineva, a chinui sau a pedepsi aspru pe cineva. A plăti cu pielea = a suporta o pedeapsă corporală. A-și lăsa pielea (pe undeva) sau a da pielea popii = a muri (pe undeva). A-și pune pielea în saramură = a) a risca, a se expune; b) a-și impune anumite restricții pentru a realiza ceva. A-și pune pielea pentru cineva = a se expune la neplăceri pentru cineva; a-și pune viața în primejdie pentru cineva. A-și ieși din piele = a fi cuprins de un sentiment foarte puternic (de bucurie, de ciudă etc.). A-i da (sau a-i ieși cuiva ceva) prin piele = a suporta consecințele unui fapt, a o păți, a-i ieși pe nas. A-și vinde (și) pielea de pe el = a-și vinde tot, a face orice sacrificiu material (pentru a scăpa de o datorie, de o primejdie etc.). A-și vinde scump pielea = a lupta cu înverșunare, provocând mari neajunsuri adversarului (chiar dacă nu mai sunt sorți de izbândă). A rămâne numai cu pielea = a rămâne foarte sărac. (A fi) vai (și amar) de pielea cuiva = (a fi) rău de cineva, (a fi) vai de capul lui. A simți (ceva) pe propria (sa) piele = a suporta din plin și personal consecințele unei situații. A fi în pielea cuiva = a se afla exact în aceeași situație (dificilă) cu altcineva. A face ceva pe pielea altuia = a-și satisface gusturi, a-și crea avantaje în dauna altora, aruncând riscul asupra altora. Numai pielea lui știe, se spune despre cel care a răbdat și a suferit multe. A avea pielea groasă sau a fi gros la piele (sau cu pielea groasă) = a fi lipsit de bun-simț, a fi obraznic. A-i face (cuiva) pielea tobă (sau burduf) = a bate pe cineva foarte tare. ◊ Compus: Piei-roșii = (Pop.) nume dat populației indiene aborigene din America de Nord; amerindieni. ♦ Fig. Ființă, făptură; p. ext. viață. Ține la pielea lui. 2. Piele (1) jupuită de pe un animal (și prelucrată); spec. blană. ♦ Piele de drac = țesătură deasă de bumbac, foarte rezistentă, cu o parte pufoasă (imitând antilopa). [Gen.-dat.: pielii, pieii] – Lat. pellis, -em.

DOOM

piéle s. f., g.-d. art. piélii/(la animale) piéii; pl. piei

piei
PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.

DOOM

pierí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 să piáră; imper. 2 sg. piei, neg. nu pierí, 2 pl. pieríți; ger. pierínd

pieii
PIÉLE, piei, s. f. 1. Țesut conjunctiv-epitelial care acoperă întreaga suprafață a corpului animalelor vertebrate și a celor mai multe dintre nevertebrate; spec. epiderma omului. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau cu) pielea goală = complet dezbrăcat; gol, nud. ◊ Loc. adv. (Până) la piele = în întregime, de tot, complet. ◊ Expr. A ști (sau a vedea etc.) cât îi (sau ce-i) poate pielea cuiva = a ști (sau a vedea) de ce e în stare, cât valorează cineva. A nu-i face pielea (nici) doi bani (sau nici două parale, nicio ceapă degerată) sau a nu-i plăti pielea (nici)un ban = a nu fi bun de nimic, a nu avea nicio valoare. A nu(-și) mai încăpea în piele = a) a fi bucuros, fericit etc.; b) a fi foarte îngâmfat. A(-i) intra (sau a i se băga) (pe) sub piele sau (pe) sub pielea cuiva = a reuși să câștige încrederea sau simpatia cuiva (prin lingușiri, insistențe, servicii etc.). A i se face (cuiva) pielea de găină (sau de gâscă) ori pielea găinii (sau a gâștii) = a i se încreți (cuiva) pielea (de frică, de frig etc.). A-i lua (cuiva) (și) pielea (de pe el) sau șapte (ori nouă) piei = a exploata pe cineva crâncen, a-l jecmăni. (A fi) numai piele(a) și os(ul) = (a fi) foarte slab. A-i frige cuiva pielea = a se răzbuna pe cineva, a chinui sau a pedepsi aspru pe cineva. A plăti cu pielea = a suporta o pedeapsă corporală. A-și lăsa pielea (pe undeva) sau a da pielea popii = a muri (pe undeva). A-și pune pielea în saramură = a) a risca, a se expune; b) a-și impune anumite restricții pentru a realiza ceva. A-și pune pielea pentru cineva = a se expune la neplăceri pentru cineva; a-și pune viața în primejdie pentru cineva. A-și ieși din piele = a fi cuprins de un sentiment foarte puternic (de bucurie, de ciudă etc.). A-i da (sau a-i ieși cuiva ceva) prin piele = a suporta consecințele unui fapt, a o păți, a-i ieși pe nas. A-și vinde (și) pielea de pe el = a-și vinde tot, a face orice sacrificiu material (pentru a scăpa de o datorie, de o primejdie etc.). A-și vinde scump pielea = a lupta cu înverșunare, provocând mari neajunsuri adversarului (chiar dacă nu mai sunt sorți de izbândă). A rămâne numai cu pielea = a rămâne foarte sărac. (A fi) vai (și amar) de pielea cuiva = (a fi) rău de cineva, (a fi) vai de capul lui. A simți (ceva) pe propria (sa) piele = a suporta din plin și personal consecințele unei situații. A fi în pielea cuiva = a se afla exact în aceeași situație (dificilă) cu altcineva. A face ceva pe pielea altuia = a-și satisface gusturi, a-și crea avantaje în dauna altora, aruncând riscul asupra altora. Numai pielea lui știe, se spune despre cel care a răbdat și a suferit multe. A avea pielea groasă sau a fi gros la piele (sau cu pielea groasă) = a fi lipsit de bun-simț, a fi obraznic. A-i face (cuiva) pielea tobă (sau burduf) = a bate pe cineva foarte tare. ◊ Compus: Piei-roșii = (Pop.) nume dat populației indiene aborigene din America de Nord; amerindieni. ♦ Fig. Ființă, făptură; p. ext. viață. Ține la pielea lui. 2. Piele (1) jupuită de pe un animal (și prelucrată); spec. blană. ♦ Piele de drac = țesătură deasă de bumbac, foarte rezistentă, cu o parte pufoasă (imitând antilopa). [Gen.-dat.: pielii, pieii] – Lat. pellis, -em.

DOOM

piéle s. f., g.-d. art. piélii/(la animale) piéii; pl. piei

pieile
PIÉLE, piei, s. f. 1. Țesut conjunctiv-epitelial care acoperă întreaga suprafață a corpului animalelor vertebrate și a celor mai multe dintre nevertebrate; spec. epiderma omului. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau cu) pielea goală = complet dezbrăcat; gol, nud. ◊ Loc. adv. (Până) la piele = în întregime, de tot, complet. ◊ Expr. A ști (sau a vedea etc.) cât îi (sau ce-i) poate pielea cuiva = a ști (sau a vedea) de ce e în stare, cât valorează cineva. A nu-i face pielea (nici) doi bani (sau nici două parale, nicio ceapă degerată) sau a nu-i plăti pielea (nici)un ban = a nu fi bun de nimic, a nu avea nicio valoare. A nu(-și) mai încăpea în piele = a) a fi bucuros, fericit etc.; b) a fi foarte îngâmfat. A(-i) intra (sau a i se băga) (pe) sub piele sau (pe) sub pielea cuiva = a reuși să câștige încrederea sau simpatia cuiva (prin lingușiri, insistențe, servicii etc.). A i se face (cuiva) pielea de găină (sau de gâscă) ori pielea găinii (sau a gâștii) = a i se încreți (cuiva) pielea (de frică, de frig etc.). A-i lua (cuiva) (și) pielea (de pe el) sau șapte (ori nouă) piei = a exploata pe cineva crâncen, a-l jecmăni. (A fi) numai piele(a) și os(ul) = (a fi) foarte slab. A-i frige cuiva pielea = a se răzbuna pe cineva, a chinui sau a pedepsi aspru pe cineva. A plăti cu pielea = a suporta o pedeapsă corporală. A-și lăsa pielea (pe undeva) sau a da pielea popii = a muri (pe undeva). A-și pune pielea în saramură = a) a risca, a se expune; b) a-și impune anumite restricții pentru a realiza ceva. A-și pune pielea pentru cineva = a se expune la neplăceri pentru cineva; a-și pune viața în primejdie pentru cineva. A-și ieși din piele = a fi cuprins de un sentiment foarte puternic (de bucurie, de ciudă etc.). A-i da (sau a-i ieși cuiva ceva) prin piele = a suporta consecințele unui fapt, a o păți, a-i ieși pe nas. A-și vinde (și) pielea de pe el = a-și vinde tot, a face orice sacrificiu material (pentru a scăpa de o datorie, de o primejdie etc.). A-și vinde scump pielea = a lupta cu înverșunare, provocând mari neajunsuri adversarului (chiar dacă nu mai sunt sorți de izbândă). A rămâne numai cu pielea = a rămâne foarte sărac. (A fi) vai (și amar) de pielea cuiva = (a fi) rău de cineva, (a fi) vai de capul lui. A simți (ceva) pe propria (sa) piele = a suporta din plin și personal consecințele unei situații. A fi în pielea cuiva = a se afla exact în aceeași situație (dificilă) cu altcineva. A face ceva pe pielea altuia = a-și satisface gusturi, a-și crea avantaje în dauna altora, aruncând riscul asupra altora. Numai pielea lui știe, se spune despre cel care a răbdat și a suferit multe. A avea pielea groasă sau a fi gros la piele (sau cu pielea groasă) = a fi lipsit de bun-simț, a fi obraznic. A-i face (cuiva) pielea tobă (sau burduf) = a bate pe cineva foarte tare. ◊ Compus: Piei-roșii = (Pop.) nume dat populației indiene aborigene din America de Nord; amerindieni. ♦ Fig. Ființă, făptură; p. ext. viață. Ține la pielea lui. 2. Piele (1) jupuită de pe un animal (și prelucrată); spec. blană. ♦ Piele de drac = țesătură deasă de bumbac, foarte rezistentă, cu o parte pufoasă (imitând antilopa). [Gen.-dat.: pielii, pieii] – Lat. pellis, -em.

DOOM

piéle s. f., g.-d. art. piélii/(la animale) piéii; pl. piei

pieilor
PIÉLE, piei, s. f. 1. Țesut conjunctiv-epitelial care acoperă întreaga suprafață a corpului animalelor vertebrate și a celor mai multe dintre nevertebrate; spec. epiderma omului. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau cu) pielea goală = complet dezbrăcat; gol, nud. ◊ Loc. adv. (Până) la piele = în întregime, de tot, complet. ◊ Expr. A ști (sau a vedea etc.) cât îi (sau ce-i) poate pielea cuiva = a ști (sau a vedea) de ce e în stare, cât valorează cineva. A nu-i face pielea (nici) doi bani (sau nici două parale, nicio ceapă degerată) sau a nu-i plăti pielea (nici)un ban = a nu fi bun de nimic, a nu avea nicio valoare. A nu(-și) mai încăpea în piele = a) a fi bucuros, fericit etc.; b) a fi foarte îngâmfat. A(-i) intra (sau a i se băga) (pe) sub piele sau (pe) sub pielea cuiva = a reuși să câștige încrederea sau simpatia cuiva (prin lingușiri, insistențe, servicii etc.). A i se face (cuiva) pielea de găină (sau de gâscă) ori pielea găinii (sau a gâștii) = a i se încreți (cuiva) pielea (de frică, de frig etc.). A-i lua (cuiva) (și) pielea (de pe el) sau șapte (ori nouă) piei = a exploata pe cineva crâncen, a-l jecmăni. (A fi) numai piele(a) și os(ul) = (a fi) foarte slab. A-i frige cuiva pielea = a se răzbuna pe cineva, a chinui sau a pedepsi aspru pe cineva. A plăti cu pielea = a suporta o pedeapsă corporală. A-și lăsa pielea (pe undeva) sau a da pielea popii = a muri (pe undeva). A-și pune pielea în saramură = a) a risca, a se expune; b) a-și impune anumite restricții pentru a realiza ceva. A-și pune pielea pentru cineva = a se expune la neplăceri pentru cineva; a-și pune viața în primejdie pentru cineva. A-și ieși din piele = a fi cuprins de un sentiment foarte puternic (de bucurie, de ciudă etc.). A-i da (sau a-i ieși cuiva ceva) prin piele = a suporta consecințele unui fapt, a o păți, a-i ieși pe nas. A-și vinde (și) pielea de pe el = a-și vinde tot, a face orice sacrificiu material (pentru a scăpa de o datorie, de o primejdie etc.). A-și vinde scump pielea = a lupta cu înverșunare, provocând mari neajunsuri adversarului (chiar dacă nu mai sunt sorți de izbândă). A rămâne numai cu pielea = a rămâne foarte sărac. (A fi) vai (și amar) de pielea cuiva = (a fi) rău de cineva, (a fi) vai de capul lui. A simți (ceva) pe propria (sa) piele = a suporta din plin și personal consecințele unei situații. A fi în pielea cuiva = a se afla exact în aceeași situație (dificilă) cu altcineva. A face ceva pe pielea altuia = a-și satisface gusturi, a-și crea avantaje în dauna altora, aruncând riscul asupra altora. Numai pielea lui știe, se spune despre cel care a răbdat și a suferit multe. A avea pielea groasă sau a fi gros la piele (sau cu pielea groasă) = a fi lipsit de bun-simț, a fi obraznic. A-i face (cuiva) pielea tobă (sau burduf) = a bate pe cineva foarte tare. ◊ Compus: Piei-roșii = (Pop.) nume dat populației indiene aborigene din America de Nord; amerindieni. ♦ Fig. Ființă, făptură; p. ext. viață. Ține la pielea lui. 2. Piele (1) jupuită de pe un animal (și prelucrată); spec. blană. ♦ Piele de drac = țesătură deasă de bumbac, foarte rezistentă, cu o parte pufoasă (imitând antilopa). [Gen.-dat.: pielii, pieii] – Lat. pellis, -em.

DOOM

piéle s. f., g.-d. art. piélii/(la animale) piéii; pl. piei

pieire
PIERÍRE s. f. v. pieire.

DOOM

pieíre s. f., g.-d. art. pieírii

pieirea
PIERÍRE s. f. v. pieire.

DOOM

pieíre s. f., g.-d. art. pieírii

pieiri
PIERÍRE s. f. v. pieire.

DOOM

pieíre s. f., g.-d. art. pieírii

pieirii
PIERÍRE s. f. v. pieire.

DOOM

pieíre s. f., g.-d. art. pieírii

pieirile
PIERÍRE s. f. v. pieire.

DOOM

pieíre s. f., g.-d. art. pieírii

pieirilor
PIERÍRE s. f. v. pieire.

DOOM

pieíre s. f., g.-d. art. pieírii

pieitor
PIEITÓR, -OÁRE adj. v. pieritor.

DOOM

pieritór adj. m., pl. pieritóri; f. sg. și pl. pieritoáre

pieiște
PIÉIȘTE s. f. (Reg.) Pieire; pustiire, prăpăd. – Din pie[ire] + suf. -iște.

pieiște
PIÉIȘTE s. f. (Regional) Pieire; prăpăd, pustiire. în țara noastră... era mare pieiște și un sodom de nu mai avea pereche. La CADE.

pielar
PIELÁR, pielari, s. m. Meseriaș care prelucrează piei, care confecționează obiecte din piele; comerciant, negustor de piei sau de obiecte confecționate din piele. – Piele + suf. -ar.

DOOM

pielár s. m., pl. pielári

pielari
PIELÁR, pielari, s. m. Meseriaș care prelucrează piei, care confecționează obiecte din piele; comerciant, negustor de piei sau de obiecte confecționate din piele. – Piele + suf. -ar.

DOOM

pielár s. m., pl. pielári

pielarii
PIELÁR, pielari, s. m. Meseriaș care prelucrează piei, care confecționează obiecte din piele; comerciant, negustor de piei sau de obiecte confecționate din piele. – Piele + suf. -ar.

DOOM

pielár s. m., pl. pielári

pielarilor
PIELÁR, pielari, s. m. Meseriaș care prelucrează piei, care confecționează obiecte din piele; comerciant, negustor de piei sau de obiecte confecționate din piele. – Piele + suf. -ar.

DOOM

pielár s. m., pl. pielári

pielarul
PIELÁR, pielari, s. m. Meseriaș care prelucrează piei, care confecționează obiecte din piele; comerciant, negustor de piei sau de obiecte confecționate din piele. – Piele + suf. -ar.

DOOM

pielár s. m., pl. pielári

pielarului
PIELÁR, pielari, s. m. Meseriaș care prelucrează piei, care confecționează obiecte din piele; comerciant, negustor de piei sau de obiecte confecționate din piele. – Piele + suf. -ar.

DOOM

pielár s. m., pl. pielári

pielcea
PIELICÍCĂ, -EÁ, pielicele, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui piele; pielișoară, pielușică. ♦ Blăniță de miel în special cea provenită de la mieii de rasă caracul. [Var.: pielcícă, -eá s. f.] – Piele + suf. -icică. – Pielicică: cu schimbare de suf.

DOOM

pielicícă / pieliceá (pop.) s. f., art. pielicíca / pieliceáua, g.-d. art. pielicélei; pl. pielicéle, art. pielicélele

pielcică
PIELICÍCĂ, -EÁ, pielicele, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui piele; pielișoară, pielușică. ♦ Blăniță de miel în special cea provenită de la mieii de rasă caracul. [Var.: pielcícă, -eá s. f.] – Piele + suf. -icică. – Pielicică: cu schimbare de suf.

DOOM

pielicícă / pieliceá (pop.) s. f., art. pielicíca / pieliceáua, g.-d. art. pielicélei; pl. pielicéle, art. pielicélele

piele
PIÉLE, piei, s. f. 1. Țesut conjunctiv-epitelial care acoperă întreaga suprafață a corpului animalelor vertebrate și a celor mai multe dintre nevertebrate; spec. epiderma omului. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau cu) pielea goală = complet dezbrăcat; gol, nud. ◊ Loc. adv. (Până) la piele = în întregime, de tot, complet. ◊ Expr. A ști (sau a vedea etc.) cât îi (sau ce-i) poate pielea cuiva = a ști (sau a vedea) de ce e în stare, cât valorează cineva. A nu-i face pielea (nici) doi bani (sau nici două parale, nicio ceapă degerată) sau a nu-i plăti pielea (nici)un ban = a nu fi bun de nimic, a nu avea nicio valoare. A nu(-și) mai încăpea în piele = a) a fi bucuros, fericit etc.; b) a fi foarte îngâmfat. A(-i) intra (sau a i se băga) (pe) sub piele sau (pe) sub pielea cuiva = a reuși să câștige încrederea sau simpatia cuiva (prin lingușiri, insistențe, servicii etc.). A i se face (cuiva) pielea de găină (sau de gâscă) ori pielea găinii (sau a gâștii) = a i se încreți (cuiva) pielea (de frică, de frig etc.). A-i lua (cuiva) (și) pielea (de pe el) sau șapte (ori nouă) piei = a exploata pe cineva crâncen, a-l jecmăni. (A fi) numai piele(a) și os(ul) = (a fi) foarte slab. A-i frige cuiva pielea = a se răzbuna pe cineva, a chinui sau a pedepsi aspru pe cineva. A plăti cu pielea = a suporta o pedeapsă corporală. A-și lăsa pielea (pe undeva) sau a da pielea popii = a muri (pe undeva). A-și pune pielea în saramură = a) a risca, a se expune; b) a-și impune anumite restricții pentru a realiza ceva. A-și pune pielea pentru cineva = a se expune la neplăceri pentru cineva; a-și pune viața în primejdie pentru cineva. A-și ieși din piele = a fi cuprins de un sentiment foarte puternic (de bucurie, de ciudă etc.). A-i da (sau a-i ieși cuiva ceva) prin piele = a suporta consecințele unui fapt, a o păți, a-i ieși pe nas. A-și vinde (și) pielea de pe el = a-și vinde tot, a face orice sacrificiu material (pentru a scăpa de o datorie, de o primejdie etc.). A-și vinde scump pielea = a lupta cu înverșunare, provocând mari neajunsuri adversarului (chiar dacă nu mai sunt sorți de izbândă). A rămâne numai cu pielea = a rămâne foarte sărac. (A fi) vai (și amar) de pielea cuiva = (a fi) rău de cineva, (a fi) vai de capul lui. A simți (ceva) pe propria (sa) piele = a suporta din plin și personal consecințele unei situații. A fi în pielea cuiva = a se afla exact în aceeași situație (dificilă) cu altcineva. A face ceva pe pielea altuia = a-și satisface gusturi, a-și crea avantaje în dauna altora, aruncând riscul asupra altora. Numai pielea lui știe, se spune despre cel care a răbdat și a suferit multe. A avea pielea groasă sau a fi gros la piele (sau cu pielea groasă) = a fi lipsit de bun-simț, a fi obraznic. A-i face (cuiva) pielea tobă (sau burduf) = a bate pe cineva foarte tare. ◊ Compus: Piei-roșii = (Pop.) nume dat populației indiene aborigene din America de Nord; amerindieni. ♦ Fig. Ființă, făptură; p. ext. viață. Ține la pielea lui. 2. Piele (1) jupuită de pe un animal (și prelucrată); spec. blană. ♦ Piele de drac = țesătură deasă de bumbac, foarte rezistentă, cu o parte pufoasă (imitând antilopa). [Gen.-dat.: pielii, pieii] – Lat. pellis, -em.

DOOM

piéle s. f., g.-d. art. piélii/(la animale) piéii; pl. piei

pielea
PIÉLE, piei, s. f. 1. Țesut conjunctiv-epitelial care acoperă întreaga suprafață a corpului animalelor vertebrate și a celor mai multe dintre nevertebrate; spec. epiderma omului. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau cu) pielea goală = complet dezbrăcat; gol, nud. ◊ Loc. adv. (Până) la piele = în întregime, de tot, complet. ◊ Expr. A ști (sau a vedea etc.) cât îi (sau ce-i) poate pielea cuiva = a ști (sau a vedea) de ce e în stare, cât valorează cineva. A nu-i face pielea (nici) doi bani (sau nici două parale, nicio ceapă degerată) sau a nu-i plăti pielea (nici)un ban = a nu fi bun de nimic, a nu avea nicio valoare. A nu(-și) mai încăpea în piele = a) a fi bucuros, fericit etc.; b) a fi foarte îngâmfat. A(-i) intra (sau a i se băga) (pe) sub piele sau (pe) sub pielea cuiva = a reuși să câștige încrederea sau simpatia cuiva (prin lingușiri, insistențe, servicii etc.). A i se face (cuiva) pielea de găină (sau de gâscă) ori pielea găinii (sau a gâștii) = a i se încreți (cuiva) pielea (de frică, de frig etc.). A-i lua (cuiva) (și) pielea (de pe el) sau șapte (ori nouă) piei = a exploata pe cineva crâncen, a-l jecmăni. (A fi) numai piele(a) și os(ul) = (a fi) foarte slab. A-i frige cuiva pielea = a se răzbuna pe cineva, a chinui sau a pedepsi aspru pe cineva. A plăti cu pielea = a suporta o pedeapsă corporală. A-și lăsa pielea (pe undeva) sau a da pielea popii = a muri (pe undeva). A-și pune pielea în saramură = a) a risca, a se expune; b) a-și impune anumite restricții pentru a realiza ceva. A-și pune pielea pentru cineva = a se expune la neplăceri pentru cineva; a-și pune viața în primejdie pentru cineva. A-și ieși din piele = a fi cuprins de un sentiment foarte puternic (de bucurie, de ciudă etc.). A-i da (sau a-i ieși cuiva ceva) prin piele = a suporta consecințele unui fapt, a o păți, a-i ieși pe nas. A-și vinde (și) pielea de pe el = a-și vinde tot, a face orice sacrificiu material (pentru a scăpa de o datorie, de o primejdie etc.). A-și vinde scump pielea = a lupta cu înverșunare, provocând mari neajunsuri adversarului (chiar dacă nu mai sunt sorți de izbândă). A rămâne numai cu pielea = a rămâne foarte sărac. (A fi) vai (și amar) de pielea cuiva = (a fi) rău de cineva, (a fi) vai de capul lui. A simți (ceva) pe propria (sa) piele = a suporta din plin și personal consecințele unei situații. A fi în pielea cuiva = a se afla exact în aceeași situație (dificilă) cu altcineva. A face ceva pe pielea altuia = a-și satisface gusturi, a-și crea avantaje în dauna altora, aruncând riscul asupra altora. Numai pielea lui știe, se spune despre cel care a răbdat și a suferit multe. A avea pielea groasă sau a fi gros la piele (sau cu pielea groasă) = a fi lipsit de bun-simț, a fi obraznic. A-i face (cuiva) pielea tobă (sau burduf) = a bate pe cineva foarte tare. ◊ Compus: Piei-roșii = (Pop.) nume dat populației indiene aborigene din America de Nord; amerindieni. ♦ Fig. Ființă, făptură; p. ext. viață. Ține la pielea lui. 2. Piele (1) jupuită de pe un animal (și prelucrată); spec. blană. ♦ Piele de drac = țesătură deasă de bumbac, foarte rezistentă, cu o parte pufoasă (imitând antilopa). [Gen.-dat.: pielii, pieii] – Lat. pellis, -em.

DOOM

piéle s. f., g.-d. art. piélii/(la animale) piéii; pl. piei

pielectazie
PIELECTAZÍE s.f. (Med.) Dilatație a bazinetului. [Gen. -iei. / < fr. pyélectasie, cf. gr. pyelos – bazin, ektasis – dilatație].

pielectomie
PIELECTOMÍE s.f. Rezecție a unei porțiuni a bazinetului. [Gen. -iei. / cf. gr. pyelos – bazin, ektome – excizie].

pielicea
PIELICÍCĂ, -EÁ, pielicele, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui piele; pielișoară, pielușică. ♦ Blăniță de miel în special cea provenită de la mieii de rasă caracul. [Var.: pielcícă, -eá s. f.] – Piele + suf. -icică. – Pielicică: cu schimbare de suf.

DOOM

pielicícă / pieliceá (pop.) s. f., art. pielicíca / pieliceáua, g.-d. art. pielicélei; pl. pielicéle, art. pielicélele

pieliceaua
PIELICÍCĂ, -EÁ, pielicele, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui piele; pielișoară, pielușică. ♦ Blăniță de miel în special cea provenită de la mieii de rasă caracul. [Var.: pielcícă, -eá s. f.] – Piele + suf. -icică. – Pielicică: cu schimbare de suf.

DOOM

pielicícă / pieliceá (pop.) s. f., art. pielicíca / pieliceáua, g.-d. art. pielicélei; pl. pielicéle, art. pielicélele

pielicele
PIELICÍCĂ, -EÁ, pielicele, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui piele; pielișoară, pielușică. ♦ Blăniță de miel în special cea provenită de la mieii de rasă caracul. [Var.: pielcícă, -eá s. f.] – Piele + suf. -icică. – Pielicică: cu schimbare de suf.

DOOM

pielicícă / pieliceá (pop.) s. f., art. pielicíca / pieliceáua, g.-d. art. pielicélei; pl. pielicéle, art. pielicélele

pielicelei
PIELICÍCĂ, -EÁ, pielicele, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui piele; pielișoară, pielușică. ♦ Blăniță de miel în special cea provenită de la mieii de rasă caracul. [Var.: pielcícă, -eá s. f.] – Piele + suf. -icică. – Pielicică: cu schimbare de suf.

DOOM

pielicícă / pieliceá (pop.) s. f., art. pielicíca / pieliceáua, g.-d. art. pielicélei; pl. pielicéle, art. pielicélele

pielicelele
PIELICÍCĂ, -EÁ, pielicele, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui piele; pielișoară, pielușică. ♦ Blăniță de miel în special cea provenită de la mieii de rasă caracul. [Var.: pielcícă, -eá s. f.] – Piele + suf. -icică. – Pielicică: cu schimbare de suf.

DOOM

pielicícă / pieliceá (pop.) s. f., art. pielicíca / pieliceáua, g.-d. art. pielicélei; pl. pielicéle, art. pielicélele

pielicelelor
PIELICÍCĂ, -EÁ, pielicele, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui piele; pielișoară, pielușică. ♦ Blăniță de miel în special cea provenită de la mieii de rasă caracul. [Var.: pielcícă, -eá s. f.] – Piele + suf. -icică. – Pielicică: cu schimbare de suf.

DOOM

pielicícă / pieliceá (pop.) s. f., art. pielicíca / pieliceáua, g.-d. art. pielicélei; pl. pielicéle, art. pielicélele

pielicică
PIELICÍCĂ, -EÁ, pielicele, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui piele; pielișoară, pielușică. ♦ Blăniță de miel în special cea provenită de la mieii de rasă caracul. [Var.: pielcícă, -eá s. f.] – Piele + suf. -icică. – Pielicică: cu schimbare de suf.

DOOM

pielicícă / pieliceá (pop.) s. f., art. pielicíca / pieliceáua, g.-d. art. pielicélei; pl. pielicéle, art. pielicélele

pielicioară
PIELICIOÁRĂ, pielicioare, s. f. Diminutiv al lui p i e l i ț ă; înveliș subțire care acoperă unele părți ale plantelor. Se ia [cînepă] mănușă cu mănușă, se spală de nomol și de pielicioara (epiderma) colorată, și se pune pe mal, în trei picioare, ca să se usuce. ȘEZ. IX 141.

pielii
PIÉLE, piei, s. f. 1. Țesut conjunctiv-epitelial care acoperă întreaga suprafață a corpului animalelor vertebrate și a celor mai multe dintre nevertebrate; spec. epiderma omului. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau cu) pielea goală = complet dezbrăcat; gol, nud. ◊ Loc. adv. (Până) la piele = în întregime, de tot, complet. ◊ Expr. A ști (sau a vedea etc.) cât îi (sau ce-i) poate pielea cuiva = a ști (sau a vedea) de ce e în stare, cât valorează cineva. A nu-i face pielea (nici) doi bani (sau nici două parale, nicio ceapă degerată) sau a nu-i plăti pielea (nici)un ban = a nu fi bun de nimic, a nu avea nicio valoare. A nu(-și) mai încăpea în piele = a) a fi bucuros, fericit etc.; b) a fi foarte îngâmfat. A(-i) intra (sau a i se băga) (pe) sub piele sau (pe) sub pielea cuiva = a reuși să câștige încrederea sau simpatia cuiva (prin lingușiri, insistențe, servicii etc.). A i se face (cuiva) pielea de găină (sau de gâscă) ori pielea găinii (sau a gâștii) = a i se încreți (cuiva) pielea (de frică, de frig etc.). A-i lua (cuiva) (și) pielea (de pe el) sau șapte (ori nouă) piei = a exploata pe cineva crâncen, a-l jecmăni. (A fi) numai piele(a) și os(ul) = (a fi) foarte slab. A-i frige cuiva pielea = a se răzbuna pe cineva, a chinui sau a pedepsi aspru pe cineva. A plăti cu pielea = a suporta o pedeapsă corporală. A-și lăsa pielea (pe undeva) sau a da pielea popii = a muri (pe undeva). A-și pune pielea în saramură = a) a risca, a se expune; b) a-și impune anumite restricții pentru a realiza ceva. A-și pune pielea pentru cineva = a se expune la neplăceri pentru cineva; a-și pune viața în primejdie pentru cineva. A-și ieși din piele = a fi cuprins de un sentiment foarte puternic (de bucurie, de ciudă etc.). A-i da (sau a-i ieși cuiva ceva) prin piele = a suporta consecințele unui fapt, a o păți, a-i ieși pe nas. A-și vinde (și) pielea de pe el = a-și vinde tot, a face orice sacrificiu material (pentru a scăpa de o datorie, de o primejdie etc.). A-și vinde scump pielea = a lupta cu înverșunare, provocând mari neajunsuri adversarului (chiar dacă nu mai sunt sorți de izbândă). A rămâne numai cu pielea = a rămâne foarte sărac. (A fi) vai (și amar) de pielea cuiva = (a fi) rău de cineva, (a fi) vai de capul lui. A simți (ceva) pe propria (sa) piele = a suporta din plin și personal consecințele unei situații. A fi în pielea cuiva = a se afla exact în aceeași situație (dificilă) cu altcineva. A face ceva pe pielea altuia = a-și satisface gusturi, a-și crea avantaje în dauna altora, aruncând riscul asupra altora. Numai pielea lui știe, se spune despre cel care a răbdat și a suferit multe. A avea pielea groasă sau a fi gros la piele (sau cu pielea groasă) = a fi lipsit de bun-simț, a fi obraznic. A-i face (cuiva) pielea tobă (sau burduf) = a bate pe cineva foarte tare. ◊ Compus: Piei-roșii = (Pop.) nume dat populației indiene aborigene din America de Nord; amerindieni. ♦ Fig. Ființă, făptură; p. ext. viață. Ține la pielea lui. 2. Piele (1) jupuită de pe un animal (și prelucrată); spec. blană. ♦ Piele de drac = țesătură deasă de bumbac, foarte rezistentă, cu o parte pufoasă (imitând antilopa). [Gen.-dat.: pielii, pieii] – Lat. pellis, -em.

DOOM

piéle s. f., g.-d. art. piélii/(la animale) piéii; pl. piei

pielita
PIELÍTĂ, pielite, s. f. Boală care se manifestă prin inflamația mucoasei bazinetului renal. [Pr.: pi-e-] – Din fr. pyélite.

DOOM

pielítă (pi-e-) s. f., g.-d. art. pielítei; pl. pielíte

pielite
PIELÍTĂ, pielite, s. f. Boală care se manifestă prin inflamația mucoasei bazinetului renal. [Pr.: pi-e-] – Din fr. pyélite.

DOOM

pielítă (pi-e-) s. f., g.-d. art. pielítei; pl. pielíte

pielitei
PIELÍTĂ, pielite, s. f. Boală care se manifestă prin inflamația mucoasei bazinetului renal. [Pr.: pi-e-] – Din fr. pyélite.

DOOM

pielítă (pi-e-) s. f., g.-d. art. pielítei; pl. pielíte

pielitele
PIELÍTĂ, pielite, s. f. Boală care se manifestă prin inflamația mucoasei bazinetului renal. [Pr.: pi-e-] – Din fr. pyélite.

DOOM

pielítă (pi-e-) s. f., g.-d. art. pielítei; pl. pielíte

pielitelor
PIELÍTĂ, pielite, s. f. Boală care se manifestă prin inflamația mucoasei bazinetului renal. [Pr.: pi-e-] – Din fr. pyélite.

DOOM

pielítă (pi-e-) s. f., g.-d. art. pielítei; pl. pielíte

pielișoara
PIELIȘOÁRĂ, pielișoare, s. f. (Rar) Pielicică. – Piele + suf. -ișoară.

DOOM

pielișoáră (rar) s. f., g.-d. art. pielișoárei; pl. pielișoáre

pielișoare
PIELIȘOÁRĂ, pielișoare, s. f. (Rar) Pielicică. – Piele + suf. -ișoară.

DOOM

pielișoáră (rar) s. f., g.-d. art. pielișoárei; pl. pielișoáre

pielișoarei
PIELIȘOÁRĂ, pielișoare, s. f. (Rar) Pielicică. – Piele + suf. -ișoară.

DOOM

pielișoáră (rar) s. f., g.-d. art. pielișoárei; pl. pielișoáre

pielișoarele
PIELIȘOÁRĂ, pielișoare, s. f. (Rar) Pielicică. – Piele + suf. -ișoară.

DOOM

pielișoáră (rar) s. f., g.-d. art. pielișoárei; pl. pielișoáre

pielișoarelor
PIELIȘOÁRĂ, pielișoare, s. f. (Rar) Pielicică. – Piele + suf. -ișoară.

DOOM

pielișoáră (rar) s. f., g.-d. art. pielișoárei; pl. pielișoáre

pielița
PIÉLIȚĂ, pielițe, s. f. 1. Piele (1) subțire, fină, delicată; spec. pielea obrazului. ♦ (Mai ales la pl.) Strat subțire, cornos, care mărginește unghia. 2. Nume generic pentru țesuturile animale subțiri (și elastice), cu aspect de foiță, lamă sau pânză fină, care căptușesc, îmbracă, susțin, separă sau formează anumite organe sau părți de organe; membrană. 3. Țesut vegetal subțire care acoperă, separă sau leagă unele părți ale plantelor. 4. Intestin de animal sau membrană artificială care formează învelișul mezelurilor preparate din tocătură. 5. Pojghiță fină care se formează pe suprafața unor lichide. – Piele + suf. -iță.

DOOM

piéliță s. f., g.-d. art. piéliței; pl. piélițe

pielițe
PIÉLIȚĂ, pielițe, s. f. 1. Piele (1) subțire, fină, delicată; spec. pielea obrazului. ♦ (Mai ales la pl.) Strat subțire, cornos, care mărginește unghia. 2. Nume generic pentru țesuturile animale subțiri (și elastice), cu aspect de foiță, lamă sau pânză fină, care căptușesc, îmbracă, susțin, separă sau formează anumite organe sau părți de organe; membrană. 3. Țesut vegetal subțire care acoperă, separă sau leagă unele părți ale plantelor. 4. Intestin de animal sau membrană artificială care formează învelișul mezelurilor preparate din tocătură. 5. Pojghiță fină care se formează pe suprafața unor lichide. – Piele + suf. -iță.

DOOM

piéliță s. f., g.-d. art. piéliței; pl. piélițe

pieliței
PIÉLIȚĂ, pielițe, s. f. 1. Piele (1) subțire, fină, delicată; spec. pielea obrazului. ♦ (Mai ales la pl.) Strat subțire, cornos, care mărginește unghia. 2. Nume generic pentru țesuturile animale subțiri (și elastice), cu aspect de foiță, lamă sau pânză fină, care căptușesc, îmbracă, susțin, separă sau formează anumite organe sau părți de organe; membrană. 3. Țesut vegetal subțire care acoperă, separă sau leagă unele părți ale plantelor. 4. Intestin de animal sau membrană artificială care formează învelișul mezelurilor preparate din tocătură. 5. Pojghiță fină care se formează pe suprafața unor lichide. – Piele + suf. -iță.

DOOM

piéliță s. f., g.-d. art. piéliței; pl. piélițe

pielițele
PIÉLIȚĂ, pielițe, s. f. 1. Piele (1) subțire, fină, delicată; spec. pielea obrazului. ♦ (Mai ales la pl.) Strat subțire, cornos, care mărginește unghia. 2. Nume generic pentru țesuturile animale subțiri (și elastice), cu aspect de foiță, lamă sau pânză fină, care căptușesc, îmbracă, susțin, separă sau formează anumite organe sau părți de organe; membrană. 3. Țesut vegetal subțire care acoperă, separă sau leagă unele părți ale plantelor. 4. Intestin de animal sau membrană artificială care formează învelișul mezelurilor preparate din tocătură. 5. Pojghiță fină care se formează pe suprafața unor lichide. – Piele + suf. -iță.

DOOM

piéliță s. f., g.-d. art. piéliței; pl. piélițe

pielițelor
PIÉLIȚĂ, pielițe, s. f. 1. Piele (1) subțire, fină, delicată; spec. pielea obrazului. ♦ (Mai ales la pl.) Strat subțire, cornos, care mărginește unghia. 2. Nume generic pentru țesuturile animale subțiri (și elastice), cu aspect de foiță, lamă sau pânză fină, care căptușesc, îmbracă, susțin, separă sau formează anumite organe sau părți de organe; membrană. 3. Țesut vegetal subțire care acoperă, separă sau leagă unele părți ale plantelor. 4. Intestin de animal sau membrană artificială care formează învelișul mezelurilor preparate din tocătură. 5. Pojghiță fină care se formează pe suprafața unor lichide. – Piele + suf. -iță.

DOOM

piéliță s. f., g.-d. art. piéliței; pl. piélițe

pielm
PIEMN s. n. v. pielm.

DOOM

pielm (pop.) s. n., pl. piélmuri

pielmul
PIEMN s. n. v. pielm.

DOOM

pielm (pop.) s. n., pl. piélmuri

pielmului
PIEMN s. n. v. pielm.

DOOM

pielm (pop.) s. n., pl. piélmuri

pielmuri
PIEMN s. n. v. pielm.

DOOM

pielm (pop.) s. n., pl. piélmuri

pielmurile
PIEMN s. n. v. pielm.

DOOM

pielm (pop.) s. n., pl. piélmuri

pielmurilor
PIEMN s. n. v. pielm.

DOOM

pielm (pop.) s. n., pl. piélmuri

pielo
PIELO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) bazinetul renal”. [Pron. pi-e-. / < fr. pyélo-, cf. gr. pyelos – bazin].

pieloasa
PIELÓS, -OÁSĂ, pieloși, -oase, adj. (Rar) Care are aspectul pielii; elastic și rezistent ca pielea. – Piele + suf. -os.

DOOM

pielós (rar) adj. m., pl. pielóși; f. pieloásă, pl. pieloáse

pieloase
PIELÓS, -OÁSĂ, pieloși, -oase, adj. (Rar) Care are aspectul pielii; elastic și rezistent ca pielea. – Piele + suf. -os.

DOOM

pielós (rar) adj. m., pl. pielóși; f. pieloásă, pl. pieloáse

pieloasei
PIELÓS, -OÁSĂ, pieloși, -oase, adj. (Rar) Care are aspectul pielii; elastic și rezistent ca pielea. – Piele + suf. -os.

DOOM

pielós (rar) adj. m., pl. pielóși; f. pieloásă, pl. pieloáse

pieloasele
PIELÓS, -OÁSĂ, pieloși, -oase, adj. (Rar) Care are aspectul pielii; elastic și rezistent ca pielea. – Piele + suf. -os.

DOOM

pielós (rar) adj. m., pl. pielóși; f. pieloásă, pl. pieloáse

pieloaselor
PIELÓS, -OÁSĂ, pieloși, -oase, adj. (Rar) Care are aspectul pielii; elastic și rezistent ca pielea. – Piele + suf. -os.

DOOM

pielós (rar) adj. m., pl. pielóși; f. pieloásă, pl. pieloáse

pielografia
PIELOGRAFÍE, pielografii, s. f. (Med.) Radiografie a rinichilor, a bazinetelor și a ureterelor. [Pr.: pi-e-] – Din fr. pyélographie.

pielografie
PIELOGRAFÍE, pielografii, s. f. (Med.) Radiografie a rinichilor, a bazinetelor și a ureterelor. [Pr.: pi-e-] – Din fr. pyélographie.

pielografiei
PIELOGRAFÍE, pielografii, s. f. (Med.) Radiografie a rinichilor, a bazinetelor și a ureterelor. [Pr.: pi-e-] – Din fr. pyélographie.

pielografii
PIELOGRAFÍE, pielografii, s. f. (Med.) Radiografie a rinichilor, a bazinetelor și a ureterelor. [Pr.: pi-e-] – Din fr. pyélographie.

pielografiile
PIELOGRAFÍE, pielografii, s. f. (Med.) Radiografie a rinichilor, a bazinetelor și a ureterelor. [Pr.: pi-e-] – Din fr. pyélographie.

pielografiilor
PIELOGRAFÍE, pielografii, s. f. (Med.) Radiografie a rinichilor, a bazinetelor și a ureterelor. [Pr.: pi-e-] – Din fr. pyélographie.

pielolitotomie
PIELOLITOTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere chirurgicală a bazinetului pentru extragerea calculilor. [Gen. -iei. / < fr. pyélolithotomie].

pielonefrita
PIELONEFRÍTĂ, pielonefrite, s. f. Boală inflamatorie, de natură infecțioasă, a bazinetului și a rinichiului. [Pr.: pi-e-] – Din fr. pyélonéphrite.

DOOM

pielonefrítă (pi-e-, -ne-fri-) s. f., g.-d. art. pielonefrítei; pl. pielonefríte

pielonefrite
PIELONEFRÍTĂ, pielonefrite, s. f. Boală inflamatorie, de natură infecțioasă, a bazinetului și a rinichiului. [Pr.: pi-e-] – Din fr. pyélonéphrite.

DOOM

pielonefrítă (pi-e-, -ne-fri-) s. f., g.-d. art. pielonefrítei; pl. pielonefríte

pielonefritei
PIELONEFRÍTĂ, pielonefrite, s. f. Boală inflamatorie, de natură infecțioasă, a bazinetului și a rinichiului. [Pr.: pi-e-] – Din fr. pyélonéphrite.

DOOM

pielonefrítă (pi-e-, -ne-fri-) s. f., g.-d. art. pielonefrítei; pl. pielonefríte

pielonefritele
PIELONEFRÍTĂ, pielonefrite, s. f. Boală inflamatorie, de natură infecțioasă, a bazinetului și a rinichiului. [Pr.: pi-e-] – Din fr. pyélonéphrite.

DOOM

pielonefrítă (pi-e-, -ne-fri-) s. f., g.-d. art. pielonefrítei; pl. pielonefríte

pielonefritelor
PIELONEFRÍTĂ, pielonefrite, s. f. Boală inflamatorie, de natură infecțioasă, a bazinetului și a rinichiului. [Pr.: pi-e-] – Din fr. pyélonéphrite.

DOOM

pielonefrítă (pi-e-, -ne-fri-) s. f., g.-d. art. pielonefrítei; pl. pielonefríte

pieloplastia
PIELOPLASTÍE, pieloplastii, s. f. Decorare a obiectelor din piele prin scoaterea în relief a desenului. – De la piele.

pieloplastie
PIELOPLASTÍE, pieloplastii, s. f. Decorare a obiectelor din piele prin scoaterea în relief a desenului. – De la piele.

pieloplastiei
PIELOPLASTÍE, pieloplastii, s. f. Decorare a obiectelor din piele prin scoaterea în relief a desenului. – De la piele.

pieloplastii
PIELOPLASTÍE, pieloplastii, s. f. Decorare a obiectelor din piele prin scoaterea în relief a desenului. – De la piele.

pieloplastiile
PIELOPLASTÍE, pieloplastii, s. f. Decorare a obiectelor din piele prin scoaterea în relief a desenului. – De la piele.

pieloplastiilor
PIELOPLASTÍE, pieloplastii, s. f. Decorare a obiectelor din piele prin scoaterea în relief a desenului. – De la piele.

pielos
PIELÓS, -OÁSĂ, pieloși, -oase, adj. (Rar) Care are aspectul pielii; elastic și rezistent ca pielea. – Piele + suf. -os.

DOOM

pielós (rar) adj. m., pl. pielóși; f. pieloásă, pl. pieloáse

pieloscopia
PIELOSCOPÍE s.f. Examen radioscopic al ureterului și al bazinetului. [Gen. -iei. / < fr. pyéloscopie].

pieloscopie
PIELOSCOPÍE s.f. Examen radioscopic al ureterului și al bazinetului. [Gen. -iei. / < fr. pyéloscopie].

pieloscopiei
PIELOSCOPÍE s.f. Examen radioscopic al ureterului și al bazinetului. [Gen. -iei. / < fr. pyéloscopie].

pieloscopii
PIELOSCOPÍE s.f. Examen radioscopic al ureterului și al bazinetului. [Gen. -iei. / < fr. pyéloscopie].

pieloscopiile
PIELOSCOPÍE s.f. Examen radioscopic al ureterului și al bazinetului. [Gen. -iei. / < fr. pyéloscopie].

pieloscopiilor
PIELOSCOPÍE s.f. Examen radioscopic al ureterului și al bazinetului. [Gen. -iei. / < fr. pyéloscopie].

pielostomie
PIELOSTOMÍE s.f. (Med.) Intervenție chirurgicală pentru devierea spre exterior a urinii din bazinet. [Gen. -iei. / < fr. pyélostomie, cf. gr. pyelos – bazin, stoma – deschidere].

pielosul
PIELÓS, -OÁSĂ, pieloși, -oase, adj. (Rar) Care are aspectul pielii; elastic și rezistent ca pielea. – Piele + suf. -os.

DOOM

pielós (rar) adj. m., pl. pielóși; f. pieloásă, pl. pieloáse

pielosului
PIELÓS, -OÁSĂ, pieloși, -oase, adj. (Rar) Care are aspectul pielii; elastic și rezistent ca pielea. – Piele + suf. -os.

DOOM

pielós (rar) adj. m., pl. pielóși; f. pieloásă, pl. pieloáse

pielotomie
PIELOTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere chirurgicală a bazinetului în caz de abces sau de calculi. [Gen. -iei. / < fr. pyélotomie, cf. gr. pyelos – bazin, tome – tăiere].

pieloși
PIELÓS, -OÁSĂ, pieloși, -oase, adj. (Rar) Care are aspectul pielii; elastic și rezistent ca pielea. – Piele + suf. -os.

DOOM

pielós (rar) adj. m., pl. pielóși; f. pieloásă, pl. pieloáse

pieloșii
PIELÓS, -OÁSĂ, pieloși, -oase, adj. (Rar) Care are aspectul pielii; elastic și rezistent ca pielea. – Piele + suf. -os.

DOOM

pielós (rar) adj. m., pl. pielóși; f. pieloásă, pl. pieloáse

pieloșilor
PIELÓS, -OÁSĂ, pieloși, -oase, adj. (Rar) Care are aspectul pielii; elastic și rezistent ca pielea. – Piele + suf. -os.

DOOM

pielós (rar) adj. m., pl. pielóși; f. pieloásă, pl. pieloáse

pielușea
PIELUȘÍCĂ, pielușele, s. f. (Reg.) Pielicică. – Piele + suf. -ușică.

DOOM

pielușícă (reg.) s. f., g.-d. art. pielușélei; pl. pielușéle, art. pielușélele

pielușele
PIELUȘÍCĂ, pielușele, s. f. (Reg.) Pielicică. – Piele + suf. -ușică.

DOOM

pielușícă (reg.) s. f., g.-d. art. pielușélei; pl. pielușéle, art. pielușélele

pielușelei
PIELUȘÍCĂ, pielușele, s. f. (Reg.) Pielicică. – Piele + suf. -ușică.

DOOM

pielușícă (reg.) s. f., g.-d. art. pielușélei; pl. pielușéle, art. pielușélele

pielușelele
PIELUȘÍCĂ, pielușele, s. f. (Reg.) Pielicică. – Piele + suf. -ușică.

DOOM

pielușícă (reg.) s. f., g.-d. art. pielușélei; pl. pielușéle, art. pielușélele

pielușelelor
PIELUȘÍCĂ, pielușele, s. f. (Reg.) Pielicică. – Piele + suf. -ușică.

DOOM

pielușícă (reg.) s. f., g.-d. art. pielușélei; pl. pielușéle, art. pielușélele

pielușica
PIELUȘÍCĂ, pielușele, s. f. (Reg.) Pielicică. – Piele + suf. -ușică.

DOOM

pielușícă (reg.) s. f., g.-d. art. pielușélei; pl. pielușéle, art. pielușélele

pielăria
PIELĂRÍE¹, (1) pielării, s. f. 1. Atelier unde se prelucrează sau se vând piei sau obiecte confecționate din piele. 2. Meseria pielarului; comerț cu obiecte de piele. – Pielar + suf. -ie.

DOOM

pielăríe s. f., g.-d. art. pielăríei; (ateliere, obiecte) pl. pielăríi, art. pielăríile

pielărie
PIELĂRÍE¹, (1) pielării, s. f. 1. Atelier unde se prelucrează sau se vând piei sau obiecte confecționate din piele. 2. Meseria pielarului; comerț cu obiecte de piele. – Pielar + suf. -ie.

DOOM

pielăríe s. f., g.-d. art. pielăríei; (ateliere, obiecte) pl. pielăríi, art. pielăríile

pielăriei
PIELĂRÍE¹, (1) pielării, s. f. 1. Atelier unde se prelucrează sau se vând piei sau obiecte confecționate din piele. 2. Meseria pielarului; comerț cu obiecte de piele. – Pielar + suf. -ie.

DOOM

pielăríe s. f., g.-d. art. pielăríei; (ateliere, obiecte) pl. pielăríi, art. pielăríile

pielării
PIELĂRÍE¹, (1) pielării, s. f. 1. Atelier unde se prelucrează sau se vând piei sau obiecte confecționate din piele. 2. Meseria pielarului; comerț cu obiecte de piele. – Pielar + suf. -ie.

DOOM

pielăríe s. f., g.-d. art. pielăríei; (ateliere, obiecte) pl. pielăríi, art. pielăríile

pielăriile
PIELĂRÍE¹, (1) pielării, s. f. 1. Atelier unde se prelucrează sau se vând piei sau obiecte confecționate din piele. 2. Meseria pielarului; comerț cu obiecte de piele. – Pielar + suf. -ie.

DOOM

pielăríe s. f., g.-d. art. pielăríei; (ateliere, obiecte) pl. pielăríi, art. pielăríile

pielăriilor
PIELĂRÍE¹, (1) pielării, s. f. 1. Atelier unde se prelucrează sau se vând piei sau obiecte confecționate din piele. 2. Meseria pielarului; comerț cu obiecte de piele. – Pielar + suf. -ie.

DOOM

pielăríe s. f., g.-d. art. pielăríei; (ateliere, obiecte) pl. pielăríi, art. pielăríile

pielărit
PIELĂRÍT s. n. Meseria de pielar. – Pielar + suf. -it.

pielăritul
PIELĂRÍT s. n. Meseria de pielar. – Pielar + suf. -it.

pielăritului
PIELĂRÍT s. n. Meseria de pielar. – Pielar + suf. -it.

piemia
PIEMÍE, piemii, s. f. (Med.) Septicemie. [Pr.: pi-e-] – Din fr. pyémie.

DOOM

piemíe (pi-e-) s. f., art. piemía, g.-d. art. piemíei; pl. piemíi, art. piemíile

piemie
PIEMÍE, piemii, s. f. (Med.) Septicemie. [Pr.: pi-e-] – Din fr. pyémie.

DOOM

piemíe (pi-e-) s. f., art. piemía, g.-d. art. piemíei; pl. piemíi, art. piemíile

piemiei
PIEMÍE, piemii, s. f. (Med.) Septicemie. [Pr.: pi-e-] – Din fr. pyémie.

DOOM

piemíe (pi-e-) s. f., art. piemía, g.-d. art. piemíei; pl. piemíi, art. piemíile

piemii
PIEMÍE, piemii, s. f. (Med.) Septicemie. [Pr.: pi-e-] – Din fr. pyémie.

DOOM

piemíe (pi-e-) s. f., art. piemía, g.-d. art. piemíei; pl. piemíi, art. piemíile

piemiile
PIEMÍE, piemii, s. f. (Med.) Septicemie. [Pr.: pi-e-] – Din fr. pyémie.

DOOM

piemíe (pi-e-) s. f., art. piemía, g.-d. art. piemíei; pl. piemíi, art. piemíile

piemiilor
PIEMÍE, piemii, s. f. (Med.) Septicemie. [Pr.: pi-e-] – Din fr. pyémie.

DOOM

piemíe (pi-e-) s. f., art. piemía, g.-d. art. piemíei; pl. piemíi, art. piemíile

piemn
PIEMN s. n. v. pielm.

DOOM

pielm (pop.) s. n., pl. piélmuri

piemont
PIEMÓNT, piemonturi, s. n. Formă de relief situată la contactul unor munți cu o câmpie sau cu o depresiune, formată prin acumularea depunerilor aduse de apele curgătoare la schimbarea de pantă. – Din fr. piémont.

DOOM

*Piemónt (nume de loc) (Pie-) s. propriu n.

piemontan
PIEMONTÁN, -Ă, piemontani, -e, adj. Care aparține piemontului, referitor la piemont, care alcătuiește un piemont. – Piemont + suf. -an.

DOOM

piemontán (referitor la piemont) (pie-) adj. m., pl. piemontáni; f. piemontánă, pl. piemontáne

piemontana
PIEMONTÁN, -Ă, piemontani, -e, adj. Care aparține piemontului, referitor la piemont, care alcătuiește un piemont. – Piemont + suf. -an.

DOOM

piemontán (referitor la piemont) (pie-) adj. m., pl. piemontáni; f. piemontánă, pl. piemontáne

piemontane
PIEMONTÁN, -Ă, piemontani, -e, adj. Care aparține piemontului, referitor la piemont, care alcătuiește un piemont. – Piemont + suf. -an.

DOOM

piemontán (referitor la piemont) (pie-) adj. m., pl. piemontáni; f. piemontánă, pl. piemontáne

piemontanei
PIEMONTÁN, -Ă, piemontani, -e, adj. Care aparține piemontului, referitor la piemont, care alcătuiește un piemont. – Piemont + suf. -an.

DOOM

piemontán (referitor la piemont) (pie-) adj. m., pl. piemontáni; f. piemontánă, pl. piemontáne

piemontanele
PIEMONTÁN, -Ă, piemontani, -e, adj. Care aparține piemontului, referitor la piemont, care alcătuiește un piemont. – Piemont + suf. -an.

DOOM

piemontán (referitor la piemont) (pie-) adj. m., pl. piemontáni; f. piemontánă, pl. piemontáne

piemontanelor
PIEMONTÁN, -Ă, piemontani, -e, adj. Care aparține piemontului, referitor la piemont, care alcătuiește un piemont. – Piemont + suf. -an.

DOOM

piemontán (referitor la piemont) (pie-) adj. m., pl. piemontáni; f. piemontánă, pl. piemontáne

piemontani
PIEMONTÁN, -Ă, piemontani, -e, adj. Care aparține piemontului, referitor la piemont, care alcătuiește un piemont. – Piemont + suf. -an.

DOOM

piemontán (referitor la piemont) (pie-) adj. m., pl. piemontáni; f. piemontánă, pl. piemontáne

piemontanii
PIEMONTÁN, -Ă, piemontani, -e, adj. Care aparține piemontului, referitor la piemont, care alcătuiește un piemont. – Piemont + suf. -an.

DOOM

piemontán (referitor la piemont) (pie-) adj. m., pl. piemontáni; f. piemontánă, pl. piemontáne

piemontanilor
PIEMONTÁN, -Ă, piemontani, -e, adj. Care aparține piemontului, referitor la piemont, care alcătuiește un piemont. – Piemont + suf. -an.

DOOM

piemontán (referitor la piemont) (pie-) adj. m., pl. piemontáni; f. piemontánă, pl. piemontáne

piemontanul
PIEMONTÁN, -Ă, piemontani, -e, adj. Care aparține piemontului, referitor la piemont, care alcătuiește un piemont. – Piemont + suf. -an.

DOOM

piemontán (referitor la piemont) (pie-) adj. m., pl. piemontáni; f. piemontánă, pl. piemontáne

piemontanului
PIEMONTÁN, -Ă, piemontani, -e, adj. Care aparține piemontului, referitor la piemont, care alcătuiește un piemont. – Piemont + suf. -an.

DOOM

piemontán (referitor la piemont) (pie-) adj. m., pl. piemontáni; f. piemontánă, pl. piemontáne

piemontul
PIEMÓNT, piemonturi, s. n. Formă de relief situată la contactul unor munți cu o câmpie sau cu o depresiune, formată prin acumularea depunerilor aduse de apele curgătoare la schimbarea de pantă. – Din fr. piémont.

DOOM

*Piemónt (nume de loc) (Pie-) s. propriu n.

piemontului
PIEMÓNT, piemonturi, s. n. Formă de relief situată la contactul unor munți cu o câmpie sau cu o depresiune, formată prin acumularea depunerilor aduse de apele curgătoare la schimbarea de pantă. – Din fr. piémont.

DOOM

*Piemónt (nume de loc) (Pie-) s. propriu n.

piemonturi
PIEMÓNT, piemonturi, s. n. Formă de relief situată la contactul unor munți cu o câmpie sau cu o depresiune, formată prin acumularea depunerilor aduse de apele curgătoare la schimbarea de pantă. – Din fr. piémont.

DOOM

*Piemónt (nume de loc) (Pie-) s. propriu n.

piemonturile
PIEMÓNT, piemonturi, s. n. Formă de relief situată la contactul unor munți cu o câmpie sau cu o depresiune, formată prin acumularea depunerilor aduse de apele curgătoare la schimbarea de pantă. – Din fr. piémont.

DOOM

*Piemónt (nume de loc) (Pie-) s. propriu n.

piemonturilor
PIEMÓNT, piemonturi, s. n. Formă de relief situată la contactul unor munți cu o câmpie sau cu o depresiune, formată prin acumularea depunerilor aduse de apele curgătoare la schimbarea de pantă. – Din fr. piémont.

DOOM

*Piemónt (nume de loc) (Pie-) s. propriu n.

piept
PIEPT, (1, 2, 4) piepturi, s. n., (3) piepți, s. m. 1. S. n. Parte superioară a corpului, de la abdomen până la gât, la om și la unele animale vertebrate; torace; spec. partea anterioară (și exterioară) a acestei regiuni; p. restr. organ din interiorul cavității toracice (inimă sau plămân). ◊ Loc. adv. În piept = de-a dreptul (în sus), pieptiș. ◊ Loc. adj. și adv. Piept la piept = (despre lupte, felul de a lupta etc.) (care se desfășoară) în mod direct, din apropiere, corp la corp; la baionetă. Piept în piept = (care este) unul contra celuilalt, față în față, (aproape) ciocnindu-se. Expr. Cu pieptul deschis = fără teamă, direct. Cu capul în piept = cu capul plecat (de rușine, de supărare etc.). A strânge (pe cineva) la piept = a îmbrățișa. Cu mâinile (încrucișate) la (sau pe) piept = a) în inactivitate; b) mort, decedat. A pune mâinile pe piept = a muri. A da piept cu cineva (sau cu ceva) = a se împotrivi cuiva (sau la ceva); a înfrunta direct pe cineva (sau ceva), a se lupta cu cineva. A lua (ceva) în piept = a înfrunta ceva direct, a lupta pentru a cuceri sau pentru a învinge ceva. A ține (cuiva) piept = a rezista, a nu se da bătut; a se împotrivi, a înfrunta; a concura cu succes. A(-și) pune pieptul (pentru cineva sau ceva) sau a apăra cu pieptul (pe cineva sau ceva) = a apăra din răsputeri, a apăra cu viața. A-și sparge pieptul (strigând, vorbind etc.) = a striga din răsputeri, a obosi (strigând, vorbind etc. zadarnic). (A fi) slab de piept = (a fi) debil pulmonar, predispus la tuberculoză. ♦ (Și în sintagma boală de piept) Tuberculoză pulmonară. ♦ Carne de pe partea anterioară a cavității toracice a unor animale, folosită ca aliment; mâncare preparată din această carne. 2. S. n. (Pop.) Sân (al femeii). ◊ Expr. (Pop.) A avea piept = (despre femeile cu copii mici) a avea lapte. A da piept = (despre femeile cu copii mici) a alăpta, a da să sugă. 3. S. m. Partea din față a unei piese de îmbrăcăminte care acoperă pieptul (1). ◊ Expr. A lua (pe cineva) de piept = a cere cuiva socoteală, a sări la bătaie. A se lua (sau a se apuca, a se prinde) de piept cu cineva = a se împotrivi (cuiva); a se lupta, a se bate cu cineva. 4. S. n. P. anal. Coastă de deal, de munte etc.; povârniș. – Lat. pectus.

DOOM

piept³ (torace, povârniș, promontoriu, piesă la strung) (rar) s. n., pl. piépturi

pieptar
PIEPTÁR, pieptare, s. n. (Pop.) 1. Obiect de îmbrăcăminte (de postav, de lână etc.) fără mâneci, care acoperă ca o vestă partea superioară a corpului; spec. cojocel scurt din blană de oaie, fără mâneci, adesea ornamentat, încheiat în față sau pe umăr; bundiță. 2. Obiect de metal, de zale sau de piele groasă care acoperea pieptul și spatele luptătorilor din vechime, apărându-i de loviturile adversarului. ♦ Bucată de piele groasă cu care scrimerii își acoperă pieptul. 3. Curea lată la hamuri, care trece pe sub pieptul calului. – Piept + suf. -ar.

DOOM

pieptár (pop.) s. n., pl. pieptáre

pieptare
PIEPTÁR, pieptare, s. n. (Pop.) 1. Obiect de îmbrăcăminte (de postav, de lână etc.) fără mâneci, care acoperă ca o vestă partea superioară a corpului; spec. cojocel scurt din blană de oaie, fără mâneci, adesea ornamentat, încheiat în față sau pe umăr; bundiță. 2. Obiect de metal, de zale sau de piele groasă care acoperea pieptul și spatele luptătorilor din vechime, apărându-i de loviturile adversarului. ♦ Bucată de piele groasă cu care scrimerii își acoperă pieptul. 3. Curea lată la hamuri, care trece pe sub pieptul calului. – Piept + suf. -ar.

DOOM

pieptár (pop.) s. n., pl. pieptáre

pieptarele
PIEPTÁR, pieptare, s. n. (Pop.) 1. Obiect de îmbrăcăminte (de postav, de lână etc.) fără mâneci, care acoperă ca o vestă partea superioară a corpului; spec. cojocel scurt din blană de oaie, fără mâneci, adesea ornamentat, încheiat în față sau pe umăr; bundiță. 2. Obiect de metal, de zale sau de piele groasă care acoperea pieptul și spatele luptătorilor din vechime, apărându-i de loviturile adversarului. ♦ Bucată de piele groasă cu care scrimerii își acoperă pieptul. 3. Curea lată la hamuri, care trece pe sub pieptul calului. – Piept + suf. -ar.

DOOM

pieptár (pop.) s. n., pl. pieptáre

pieptarelor
PIEPTÁR, pieptare, s. n. (Pop.) 1. Obiect de îmbrăcăminte (de postav, de lână etc.) fără mâneci, care acoperă ca o vestă partea superioară a corpului; spec. cojocel scurt din blană de oaie, fără mâneci, adesea ornamentat, încheiat în față sau pe umăr; bundiță. 2. Obiect de metal, de zale sau de piele groasă care acoperea pieptul și spatele luptătorilor din vechime, apărându-i de loviturile adversarului. ♦ Bucată de piele groasă cu care scrimerii își acoperă pieptul. 3. Curea lată la hamuri, care trece pe sub pieptul calului. – Piept + suf. -ar.

DOOM

pieptár (pop.) s. n., pl. pieptáre

pieptarul
PIEPTÁR, pieptare, s. n. (Pop.) 1. Obiect de îmbrăcăminte (de postav, de lână etc.) fără mâneci, care acoperă ca o vestă partea superioară a corpului; spec. cojocel scurt din blană de oaie, fără mâneci, adesea ornamentat, încheiat în față sau pe umăr; bundiță. 2. Obiect de metal, de zale sau de piele groasă care acoperea pieptul și spatele luptătorilor din vechime, apărându-i de loviturile adversarului. ♦ Bucată de piele groasă cu care scrimerii își acoperă pieptul. 3. Curea lată la hamuri, care trece pe sub pieptul calului. – Piept + suf. -ar.

DOOM

pieptár (pop.) s. n., pl. pieptáre

pieptarului
PIEPTÁR, pieptare, s. n. (Pop.) 1. Obiect de îmbrăcăminte (de postav, de lână etc.) fără mâneci, care acoperă ca o vestă partea superioară a corpului; spec. cojocel scurt din blană de oaie, fără mâneci, adesea ornamentat, încheiat în față sau pe umăr; bundiță. 2. Obiect de metal, de zale sau de piele groasă care acoperea pieptul și spatele luptătorilor din vechime, apărându-i de loviturile adversarului. ♦ Bucată de piele groasă cu care scrimerii își acoperă pieptul. 3. Curea lată la hamuri, care trece pe sub pieptul calului. – Piept + suf. -ar.

DOOM

pieptár (pop.) s. n., pl. pieptáre

piepten
PIÉPTENE s. m. v. pieptăn.

DOOM

piéptene v. piéptăn

pieptene
PIÉPTENE s. m. v. pieptăn.

DOOM

piéptene v. piéptăn

pieptene
PIEPTĂNÁ, piéptăn, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) descurca, a(-și) netezi, a(-și) aranja sau a(-și) curăța cu pieptenele părul sau barba. ♦ A (se) coafa. ♦ Tranz. (Pop.) A țesăla. 2. Tranz. A trece anumite fibre textile prin dinții unor piepteni (pentru a le curăța de impurități, a alege fibrele de calitate bună etc.). ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A(-și) cizela stilul, vorbirea etc. [Prez. ind. și: piáptăn] – Lat. pectinare.

DOOM

pieptăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. piéptăn, 2 sg. piépteni, 3 piáptănă; conj. prez. 3 să piéptene

pieptenei
PIEPTENÉL s. m. v. pieptănel.

DOOM

pieptenél v. pieptănél

piepteneii
PIEPTENÉL s. m. v. pieptănel.

DOOM

pieptenél v. pieptănél

piepteneilor
PIEPTENÉL s. m. v. pieptănel.

DOOM

pieptenél v. pieptănél

pieptenel
PIEPTENÉL s. m. v. pieptănel.

DOOM

pieptenél v. pieptănél

pieptenele
PIÉPTENE s. m. v. pieptăn.

DOOM

piéptene v. piéptăn

pieptenelui
PIÉPTENE s. m. v. pieptăn.

DOOM

piéptene v. piéptăn

pieptenelul
PIEPTENÉL s. m. v. pieptănel.

DOOM

pieptenél v. pieptănél

pieptenelului
PIEPTENÉL s. m. v. pieptănel.

DOOM

pieptenél v. pieptănél

piepteni
PIÉPTENE s. m. v. pieptăn.

DOOM

piéptene v. piéptăn

piepteni
PIEPTĂNÁ, piéptăn, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) descurca, a(-și) netezi, a(-și) aranja sau a(-și) curăța cu pieptenele părul sau barba. ♦ A (se) coafa. ♦ Tranz. (Pop.) A țesăla. 2. Tranz. A trece anumite fibre textile prin dinții unor piepteni (pentru a le curăța de impurități, a alege fibrele de calitate bună etc.). ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A(-și) cizela stilul, vorbirea etc. [Prez. ind. și: piáptăn] – Lat. pectinare.

DOOM

pieptăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. piéptăn, 2 sg. piépteni, 3 piáptănă; conj. prez. 3 să piéptene

pieptenii
PIÉPTENE s. m. v. pieptăn.

DOOM

piéptene v. piéptăn

pieptenilor
PIÉPTENE s. m. v. pieptăn.

DOOM

piéptene v. piéptăn

pieptiș
PIEPTÍȘ, -Ă, (1, 4) pieptiși, -e, adj., (2, 3, 5) adv. 1. Adj. Care are pantă repede, abruptă, greu de urcat. 2. Adv. De-a dreptul (în sus), drept în sus sau înainte; direct. 3. Adv. Față în față (aproape ciocnindu-se), piept în piept. 4. Adj. (Despre lupte, ciocniri etc.) Care are loc prin înfruntare directă între combatanți, corp la corp, direct. 5. Fig. Cu curaj, fără teamă, pe față. – Piept + suf. -iș.

DOOM

pieptíș² adv.

pieptișa
PIEPTÍȘ, -Ă, (1, 4) pieptiși, -e, adj., (2, 3, 5) adv. 1. Adj. Care are pantă repede, abruptă, greu de urcat. 2. Adv. De-a dreptul (în sus), drept în sus sau înainte; direct. 3. Adv. Față în față (aproape ciocnindu-se), piept în piept. 4. Adj. (Despre lupte, ciocniri etc.) Care are loc prin înfruntare directă între combatanți, corp la corp, direct. 5. Fig. Cu curaj, fără teamă, pe față. – Piept + suf. -iș.

DOOM

pieptíș² adv.

pieptișe
PIEPTÍȘ, -Ă, (1, 4) pieptiși, -e, adj., (2, 3, 5) adv. 1. Adj. Care are pantă repede, abruptă, greu de urcat. 2. Adv. De-a dreptul (în sus), drept în sus sau înainte; direct. 3. Adv. Față în față (aproape ciocnindu-se), piept în piept. 4. Adj. (Despre lupte, ciocniri etc.) Care are loc prin înfruntare directă între combatanți, corp la corp, direct. 5. Fig. Cu curaj, fără teamă, pe față. – Piept + suf. -iș.

DOOM

pieptíș² adv.

pieptișei
PIEPTÍȘ, -Ă, (1, 4) pieptiși, -e, adj., (2, 3, 5) adv. 1. Adj. Care are pantă repede, abruptă, greu de urcat. 2. Adv. De-a dreptul (în sus), drept în sus sau înainte; direct. 3. Adv. Față în față (aproape ciocnindu-se), piept în piept. 4. Adj. (Despre lupte, ciocniri etc.) Care are loc prin înfruntare directă între combatanți, corp la corp, direct. 5. Fig. Cu curaj, fără teamă, pe față. – Piept + suf. -iș.

DOOM

pieptíș² adv.

pieptișele
PIEPTÍȘ, -Ă, (1, 4) pieptiși, -e, adj., (2, 3, 5) adv. 1. Adj. Care are pantă repede, abruptă, greu de urcat. 2. Adv. De-a dreptul (în sus), drept în sus sau înainte; direct. 3. Adv. Față în față (aproape ciocnindu-se), piept în piept. 4. Adj. (Despre lupte, ciocniri etc.) Care are loc prin înfruntare directă între combatanți, corp la corp, direct. 5. Fig. Cu curaj, fără teamă, pe față. – Piept + suf. -iș.

DOOM

pieptíș² adv.

pieptișelor
PIEPTÍȘ, -Ă, (1, 4) pieptiși, -e, adj., (2, 3, 5) adv. 1. Adj. Care are pantă repede, abruptă, greu de urcat. 2. Adv. De-a dreptul (în sus), drept în sus sau înainte; direct. 3. Adv. Față în față (aproape ciocnindu-se), piept în piept. 4. Adj. (Despre lupte, ciocniri etc.) Care are loc prin înfruntare directă între combatanți, corp la corp, direct. 5. Fig. Cu curaj, fără teamă, pe față. – Piept + suf. -iș.

DOOM

pieptíș² adv.

pieptiși
PIEPTÍȘ, -Ă, (1, 4) pieptiși, -e, adj., (2, 3, 5) adv. 1. Adj. Care are pantă repede, abruptă, greu de urcat. 2. Adv. De-a dreptul (în sus), drept în sus sau înainte; direct. 3. Adv. Față în față (aproape ciocnindu-se), piept în piept. 4. Adj. (Despre lupte, ciocniri etc.) Care are loc prin înfruntare directă între combatanți, corp la corp, direct. 5. Fig. Cu curaj, fără teamă, pe față. – Piept + suf. -iș.

DOOM

pieptíș² adv.

pieptișii
PIEPTÍȘ, -Ă, (1, 4) pieptiși, -e, adj., (2, 3, 5) adv. 1. Adj. Care are pantă repede, abruptă, greu de urcat. 2. Adv. De-a dreptul (în sus), drept în sus sau înainte; direct. 3. Adv. Față în față (aproape ciocnindu-se), piept în piept. 4. Adj. (Despre lupte, ciocniri etc.) Care are loc prin înfruntare directă între combatanți, corp la corp, direct. 5. Fig. Cu curaj, fără teamă, pe față. – Piept + suf. -iș.

DOOM

pieptíș² adv.

pieptișilor
PIEPTÍȘ, -Ă, (1, 4) pieptiși, -e, adj., (2, 3, 5) adv. 1. Adj. Care are pantă repede, abruptă, greu de urcat. 2. Adv. De-a dreptul (în sus), drept în sus sau înainte; direct. 3. Adv. Față în față (aproape ciocnindu-se), piept în piept. 4. Adj. (Despre lupte, ciocniri etc.) Care are loc prin înfruntare directă între combatanți, corp la corp, direct. 5. Fig. Cu curaj, fără teamă, pe față. – Piept + suf. -iș.

DOOM

pieptíș² adv.

pieptișor
PIEPTIȘÓR, pieptișoare, s. n. Diminutiv al lui piept; pieptuț. – Piept + suf. -ișor.

pieptișul
PIEPTÍȘ, -Ă, (1, 4) pieptiși, -e, adj., (2, 3, 5) adv. 1. Adj. Care are pantă repede, abruptă, greu de urcat. 2. Adv. De-a dreptul (în sus), drept în sus sau înainte; direct. 3. Adv. Față în față (aproape ciocnindu-se), piept în piept. 4. Adj. (Despre lupte, ciocniri etc.) Care are loc prin înfruntare directă între combatanți, corp la corp, direct. 5. Fig. Cu curaj, fără teamă, pe față. – Piept + suf. -iș.

DOOM

pieptíș² adv.

pieptișului
PIEPTÍȘ, -Ă, (1, 4) pieptiși, -e, adj., (2, 3, 5) adv. 1. Adj. Care are pantă repede, abruptă, greu de urcat. 2. Adv. De-a dreptul (în sus), drept în sus sau înainte; direct. 3. Adv. Față în față (aproape ciocnindu-se), piept în piept. 4. Adj. (Despre lupte, ciocniri etc.) Care are loc prin înfruntare directă între combatanți, corp la corp, direct. 5. Fig. Cu curaj, fără teamă, pe față. – Piept + suf. -iș.

DOOM

pieptíș² adv.

pieptoasa
PIEPTÓS, -OÁSĂ, pieptoși, -oase, adj. (Fam.) 1. Cu pieptul (1) lat; p. ext. voinic, bine legat. ♦ Fig. Mândru, îngâmfat. 2. (Despre femei) Cu sânii mari. – Piept + suf. -os.

DOOM

pieptós (fam.) adj. m., pl. pieptóși; f. pieptoásă, pl. pieptoáse

pieptoase
PIEPTÓS, -OÁSĂ, pieptoși, -oase, adj. (Fam.) 1. Cu pieptul (1) lat; p. ext. voinic, bine legat. ♦ Fig. Mândru, îngâmfat. 2. (Despre femei) Cu sânii mari. – Piept + suf. -os.

DOOM

pieptós (fam.) adj. m., pl. pieptóși; f. pieptoásă, pl. pieptoáse

pieptoasei
PIEPTÓS, -OÁSĂ, pieptoși, -oase, adj. (Fam.) 1. Cu pieptul (1) lat; p. ext. voinic, bine legat. ♦ Fig. Mândru, îngâmfat. 2. (Despre femei) Cu sânii mari. – Piept + suf. -os.

DOOM

pieptós (fam.) adj. m., pl. pieptóși; f. pieptoásă, pl. pieptoáse

pieptoasele
PIEPTÓS, -OÁSĂ, pieptoși, -oase, adj. (Fam.) 1. Cu pieptul (1) lat; p. ext. voinic, bine legat. ♦ Fig. Mândru, îngâmfat. 2. (Despre femei) Cu sânii mari. – Piept + suf. -os.

DOOM

pieptós (fam.) adj. m., pl. pieptóși; f. pieptoásă, pl. pieptoáse

pieptoaselor
PIEPTÓS, -OÁSĂ, pieptoși, -oase, adj. (Fam.) 1. Cu pieptul (1) lat; p. ext. voinic, bine legat. ♦ Fig. Mândru, îngâmfat. 2. (Despre femei) Cu sânii mari. – Piept + suf. -os.

DOOM

pieptós (fam.) adj. m., pl. pieptóși; f. pieptoásă, pl. pieptoáse

pieptos
PIEPTÓS, -OÁSĂ, pieptoși, -oase, adj. (Fam.) 1. Cu pieptul (1) lat; p. ext. voinic, bine legat. ♦ Fig. Mândru, îngâmfat. 2. (Despre femei) Cu sânii mari. – Piept + suf. -os.

DOOM

pieptós (fam.) adj. m., pl. pieptóși; f. pieptoásă, pl. pieptoáse

pieptosul
PIEPTÓS, -OÁSĂ, pieptoși, -oase, adj. (Fam.) 1. Cu pieptul (1) lat; p. ext. voinic, bine legat. ♦ Fig. Mândru, îngâmfat. 2. (Despre femei) Cu sânii mari. – Piept + suf. -os.

DOOM

pieptós (fam.) adj. m., pl. pieptóși; f. pieptoásă, pl. pieptoáse

pieptosului
PIEPTÓS, -OÁSĂ, pieptoși, -oase, adj. (Fam.) 1. Cu pieptul (1) lat; p. ext. voinic, bine legat. ♦ Fig. Mândru, îngâmfat. 2. (Despre femei) Cu sânii mari. – Piept + suf. -os.

DOOM

pieptós (fam.) adj. m., pl. pieptóși; f. pieptoásă, pl. pieptoáse

pieptoșea
PIEPTOȘÍ, pieptoșesc, vb. IV. Refl. (Rar; familiar) A se mîndri, a-și da importanță.

pieptoșeai
PIEPTOȘÍ, pieptoșesc, vb. IV. Refl. (Rar; familiar) A se mîndri, a-și da importanță.

pieptoșeam
PIEPTOȘÍ, pieptoșesc, vb. IV. Refl. (Rar; familiar) A se mîndri, a-și da importanță.

pieptoșească
PIEPTOȘÍ, pieptoșesc, vb. IV. Refl. (Rar; familiar) A se mîndri, a-și da importanță.

pieptoșeau
PIEPTOȘÍ, pieptoșesc, vb. IV. Refl. (Rar; familiar) A se mîndri, a-și da importanță.

pieptoșeați
PIEPTOȘÍ, pieptoșesc, vb. IV. Refl. (Rar; familiar) A se mîndri, a-și da importanță.

pieptoșesc
PIEPTOȘÍ, pieptoșesc, vb. IV. Refl. (Rar; familiar) A se mîndri, a-și da importanță.

pieptoșește
PIEPTOȘÍ, pieptoșesc, vb. IV. Refl. (Rar; familiar) A se mîndri, a-și da importanță.

pieptoșești
PIEPTOȘÍ, pieptoșesc, vb. IV. Refl. (Rar; familiar) A se mîndri, a-și da importanță.

pieptoși
PIEPTÓS, -OÁSĂ, pieptoși, -oase, adj. (Fam.) 1. Cu pieptul (1) lat; p. ext. voinic, bine legat. ♦ Fig. Mândru, îngâmfat. 2. (Despre femei) Cu sânii mari. – Piept + suf. -os.

DOOM

pieptós (fam.) adj. m., pl. pieptóși; f. pieptoásă, pl. pieptoáse

pieptoși
PIEPTOȘÍ, pieptoșesc, vb. IV. Refl. (Rar; familiar) A se mîndri, a-și da importanță.

pieptoșii
PIEPTÓS, -OÁSĂ, pieptoși, -oase, adj. (Fam.) 1. Cu pieptul (1) lat; p. ext. voinic, bine legat. ♦ Fig. Mândru, îngâmfat. 2. (Despre femei) Cu sânii mari. – Piept + suf. -os.

DOOM

pieptós (fam.) adj. m., pl. pieptóși; f. pieptoásă, pl. pieptoáse

pieptoșii
PIEPTOȘÍ, pieptoșesc, vb. IV. Refl. (Rar; familiar) A se mîndri, a-și da importanță.

pieptoșilor
PIEPTÓS, -OÁSĂ, pieptoși, -oase, adj. (Fam.) 1. Cu pieptul (1) lat; p. ext. voinic, bine legat. ♦ Fig. Mândru, îngâmfat. 2. (Despre femei) Cu sânii mari. – Piept + suf. -os.

DOOM

pieptós (fam.) adj. m., pl. pieptóși; f. pieptoásă, pl. pieptoáse

pieptoșim
PIEPTOȘÍ, pieptoșesc, vb. IV. Refl. (Rar; familiar) A se mîndri, a-și da importanță.

pieptoșind
PIEPTOȘÍ, pieptoșesc, vb. IV. Refl. (Rar; familiar) A se mîndri, a-și da importanță.

pieptoșire
PIEPTOȘÍ, pieptoșesc, vb. IV. Refl. (Rar; familiar) A se mîndri, a-și da importanță.

pieptoșiră
PIEPTOȘÍ, pieptoșesc, vb. IV. Refl. (Rar; familiar) A se mîndri, a-și da importanță.

pieptoșirăm
PIEPTOȘÍ, pieptoșesc, vb. IV. Refl. (Rar; familiar) A se mîndri, a-și da importanță.

pieptoșirăți
PIEPTOȘÍ, pieptoșesc, vb. IV. Refl. (Rar; familiar) A se mîndri, a-și da importanță.

pieptoșise
PIEPTOȘÍ, pieptoșesc, vb. IV. Refl. (Rar; familiar) A se mîndri, a-și da importanță.

pieptoșisem
PIEPTOȘÍ, pieptoșesc, vb. IV. Refl. (Rar; familiar) A se mîndri, a-și da importanță.

pieptoșiseră
PIEPTOȘÍ, pieptoșesc, vb. IV. Refl. (Rar; familiar) A se mîndri, a-și da importanță.

pieptoșiserăm
PIEPTOȘÍ, pieptoșesc, vb. IV. Refl. (Rar; familiar) A se mîndri, a-și da importanță.

pieptoșiserăți
PIEPTOȘÍ, pieptoșesc, vb. IV. Refl. (Rar; familiar) A se mîndri, a-și da importanță.

pieptoșiseși
PIEPTOȘÍ, pieptoșesc, vb. IV. Refl. (Rar; familiar) A se mîndri, a-și da importanță.

pieptoșiseți
PIEPTOȘÍ, pieptoșesc, vb. IV. Refl. (Rar; familiar) A se mîndri, a-și da importanță.

pieptoșit
PIEPTOȘÍ, pieptoșesc, vb. IV. Refl. (Rar; familiar) A se mîndri, a-și da importanță.

pieptoșiși
PIEPTOȘÍ, pieptoșesc, vb. IV. Refl. (Rar; familiar) A se mîndri, a-și da importanță.

pieptoșiți
PIEPTOȘÍ, pieptoșesc, vb. IV. Refl. (Rar; familiar) A se mîndri, a-și da importanță.

pieptul
PIEPT, (1, 2, 4) piepturi, s. n., (3) piepți, s. m. 1. S. n. Parte superioară a corpului, de la abdomen până la gât, la om și la unele animale vertebrate; torace; spec. partea anterioară (și exterioară) a acestei regiuni; p. restr. organ din interiorul cavității toracice (inimă sau plămân). ◊ Loc. adv. În piept = de-a dreptul (în sus), pieptiș. ◊ Loc. adj. și adv. Piept la piept = (despre lupte, felul de a lupta etc.) (care se desfășoară) în mod direct, din apropiere, corp la corp; la baionetă. Piept în piept = (care este) unul contra celuilalt, față în față, (aproape) ciocnindu-se. Expr. Cu pieptul deschis = fără teamă, direct. Cu capul în piept = cu capul plecat (de rușine, de supărare etc.). A strânge (pe cineva) la piept = a îmbrățișa. Cu mâinile (încrucișate) la (sau pe) piept = a) în inactivitate; b) mort, decedat. A pune mâinile pe piept = a muri. A da piept cu cineva (sau cu ceva) = a se împotrivi cuiva (sau la ceva); a înfrunta direct pe cineva (sau ceva), a se lupta cu cineva. A lua (ceva) în piept = a înfrunta ceva direct, a lupta pentru a cuceri sau pentru a învinge ceva. A ține (cuiva) piept = a rezista, a nu se da bătut; a se împotrivi, a înfrunta; a concura cu succes. A(-și) pune pieptul (pentru cineva sau ceva) sau a apăra cu pieptul (pe cineva sau ceva) = a apăra din răsputeri, a apăra cu viața. A-și sparge pieptul (strigând, vorbind etc.) = a striga din răsputeri, a obosi (strigând, vorbind etc. zadarnic). (A fi) slab de piept = (a fi) debil pulmonar, predispus la tuberculoză. ♦ (Și în sintagma boală de piept) Tuberculoză pulmonară. ♦ Carne de pe partea anterioară a cavității toracice a unor animale, folosită ca aliment; mâncare preparată din această carne. 2. S. n. (Pop.) Sân (al femeii). ◊ Expr. (Pop.) A avea piept = (despre femeile cu copii mici) a avea lapte. A da piept = (despre femeile cu copii mici) a alăpta, a da să sugă. 3. S. m. Partea din față a unei piese de îmbrăcăminte care acoperă pieptul (1). ◊ Expr. A lua (pe cineva) de piept = a cere cuiva socoteală, a sări la bătaie. A se lua (sau a se apuca, a se prinde) de piept cu cineva = a se împotrivi (cuiva); a se lupta, a se bate cu cineva. 4. S. n. P. anal. Coastă de deal, de munte etc.; povârniș. – Lat. pectus.

DOOM

piept³ (torace, povârniș, promontoriu, piesă la strung) (rar) s. n., pl. piépturi

pieptului
PIEPT, (1, 2, 4) piepturi, s. n., (3) piepți, s. m. 1. S. n. Parte superioară a corpului, de la abdomen până la gât, la om și la unele animale vertebrate; torace; spec. partea anterioară (și exterioară) a acestei regiuni; p. restr. organ din interiorul cavității toracice (inimă sau plămân). ◊ Loc. adv. În piept = de-a dreptul (în sus), pieptiș. ◊ Loc. adj. și adv. Piept la piept = (despre lupte, felul de a lupta etc.) (care se desfășoară) în mod direct, din apropiere, corp la corp; la baionetă. Piept în piept = (care este) unul contra celuilalt, față în față, (aproape) ciocnindu-se. Expr. Cu pieptul deschis = fără teamă, direct. Cu capul în piept = cu capul plecat (de rușine, de supărare etc.). A strânge (pe cineva) la piept = a îmbrățișa. Cu mâinile (încrucișate) la (sau pe) piept = a) în inactivitate; b) mort, decedat. A pune mâinile pe piept = a muri. A da piept cu cineva (sau cu ceva) = a se împotrivi cuiva (sau la ceva); a înfrunta direct pe cineva (sau ceva), a se lupta cu cineva. A lua (ceva) în piept = a înfrunta ceva direct, a lupta pentru a cuceri sau pentru a învinge ceva. A ține (cuiva) piept = a rezista, a nu se da bătut; a se împotrivi, a înfrunta; a concura cu succes. A(-și) pune pieptul (pentru cineva sau ceva) sau a apăra cu pieptul (pe cineva sau ceva) = a apăra din răsputeri, a apăra cu viața. A-și sparge pieptul (strigând, vorbind etc.) = a striga din răsputeri, a obosi (strigând, vorbind etc. zadarnic). (A fi) slab de piept = (a fi) debil pulmonar, predispus la tuberculoză. ♦ (Și în sintagma boală de piept) Tuberculoză pulmonară. ♦ Carne de pe partea anterioară a cavității toracice a unor animale, folosită ca aliment; mâncare preparată din această carne. 2. S. n. (Pop.) Sân (al femeii). ◊ Expr. (Pop.) A avea piept = (despre femeile cu copii mici) a avea lapte. A da piept = (despre femeile cu copii mici) a alăpta, a da să sugă. 3. S. m. Partea din față a unei piese de îmbrăcăminte care acoperă pieptul (1). ◊ Expr. A lua (pe cineva) de piept = a cere cuiva socoteală, a sări la bătaie. A se lua (sau a se apuca, a se prinde) de piept cu cineva = a se împotrivi (cuiva); a se lupta, a se bate cu cineva. 4. S. n. P. anal. Coastă de deal, de munte etc.; povârniș. – Lat. pectus.

DOOM

piept³ (torace, povârniș, promontoriu, piesă la strung) (rar) s. n., pl. piépturi

piepturi
PIEPT, (1, 2, 4) piepturi, s. n., (3) piepți, s. m. 1. S. n. Parte superioară a corpului, de la abdomen până la gât, la om și la unele animale vertebrate; torace; spec. partea anterioară (și exterioară) a acestei regiuni; p. restr. organ din interiorul cavității toracice (inimă sau plămân). ◊ Loc. adv. În piept = de-a dreptul (în sus), pieptiș. ◊ Loc. adj. și adv. Piept la piept = (despre lupte, felul de a lupta etc.) (care se desfășoară) în mod direct, din apropiere, corp la corp; la baionetă. Piept în piept = (care este) unul contra celuilalt, față în față, (aproape) ciocnindu-se. Expr. Cu pieptul deschis = fără teamă, direct. Cu capul în piept = cu capul plecat (de rușine, de supărare etc.). A strânge (pe cineva) la piept = a îmbrățișa. Cu mâinile (încrucișate) la (sau pe) piept = a) în inactivitate; b) mort, decedat. A pune mâinile pe piept = a muri. A da piept cu cineva (sau cu ceva) = a se împotrivi cuiva (sau la ceva); a înfrunta direct pe cineva (sau ceva), a se lupta cu cineva. A lua (ceva) în piept = a înfrunta ceva direct, a lupta pentru a cuceri sau pentru a învinge ceva. A ține (cuiva) piept = a rezista, a nu se da bătut; a se împotrivi, a înfrunta; a concura cu succes. A(-și) pune pieptul (pentru cineva sau ceva) sau a apăra cu pieptul (pe cineva sau ceva) = a apăra din răsputeri, a apăra cu viața. A-și sparge pieptul (strigând, vorbind etc.) = a striga din răsputeri, a obosi (strigând, vorbind etc. zadarnic). (A fi) slab de piept = (a fi) debil pulmonar, predispus la tuberculoză. ♦ (Și în sintagma boală de piept) Tuberculoză pulmonară. ♦ Carne de pe partea anterioară a cavității toracice a unor animale, folosită ca aliment; mâncare preparată din această carne. 2. S. n. (Pop.) Sân (al femeii). ◊ Expr. (Pop.) A avea piept = (despre femeile cu copii mici) a avea lapte. A da piept = (despre femeile cu copii mici) a alăpta, a da să sugă. 3. S. m. Partea din față a unei piese de îmbrăcăminte care acoperă pieptul (1). ◊ Expr. A lua (pe cineva) de piept = a cere cuiva socoteală, a sări la bătaie. A se lua (sau a se apuca, a se prinde) de piept cu cineva = a se împotrivi (cuiva); a se lupta, a se bate cu cineva. 4. S. n. P. anal. Coastă de deal, de munte etc.; povârniș. – Lat. pectus.

DOOM

piept³ (torace, povârniș, promontoriu, piesă la strung) (rar) s. n., pl. piépturi

piepturile
PIEPT, (1, 2, 4) piepturi, s. n., (3) piepți, s. m. 1. S. n. Parte superioară a corpului, de la abdomen până la gât, la om și la unele animale vertebrate; torace; spec. partea anterioară (și exterioară) a acestei regiuni; p. restr. organ din interiorul cavității toracice (inimă sau plămân). ◊ Loc. adv. În piept = de-a dreptul (în sus), pieptiș. ◊ Loc. adj. și adv. Piept la piept = (despre lupte, felul de a lupta etc.) (care se desfășoară) în mod direct, din apropiere, corp la corp; la baionetă. Piept în piept = (care este) unul contra celuilalt, față în față, (aproape) ciocnindu-se. Expr. Cu pieptul deschis = fără teamă, direct. Cu capul în piept = cu capul plecat (de rușine, de supărare etc.). A strânge (pe cineva) la piept = a îmbrățișa. Cu mâinile (încrucișate) la (sau pe) piept = a) în inactivitate; b) mort, decedat. A pune mâinile pe piept = a muri. A da piept cu cineva (sau cu ceva) = a se împotrivi cuiva (sau la ceva); a înfrunta direct pe cineva (sau ceva), a se lupta cu cineva. A lua (ceva) în piept = a înfrunta ceva direct, a lupta pentru a cuceri sau pentru a învinge ceva. A ține (cuiva) piept = a rezista, a nu se da bătut; a se împotrivi, a înfrunta; a concura cu succes. A(-și) pune pieptul (pentru cineva sau ceva) sau a apăra cu pieptul (pe cineva sau ceva) = a apăra din răsputeri, a apăra cu viața. A-și sparge pieptul (strigând, vorbind etc.) = a striga din răsputeri, a obosi (strigând, vorbind etc. zadarnic). (A fi) slab de piept = (a fi) debil pulmonar, predispus la tuberculoză. ♦ (Și în sintagma boală de piept) Tuberculoză pulmonară. ♦ Carne de pe partea anterioară a cavității toracice a unor animale, folosită ca aliment; mâncare preparată din această carne. 2. S. n. (Pop.) Sân (al femeii). ◊ Expr. (Pop.) A avea piept = (despre femeile cu copii mici) a avea lapte. A da piept = (despre femeile cu copii mici) a alăpta, a da să sugă. 3. S. m. Partea din față a unei piese de îmbrăcăminte care acoperă pieptul (1). ◊ Expr. A lua (pe cineva) de piept = a cere cuiva socoteală, a sări la bătaie. A se lua (sau a se apuca, a se prinde) de piept cu cineva = a se împotrivi (cuiva); a se lupta, a se bate cu cineva. 4. S. n. P. anal. Coastă de deal, de munte etc.; povârniș. – Lat. pectus.

DOOM

piept³ (torace, povârniș, promontoriu, piesă la strung) (rar) s. n., pl. piépturi

piepturilor
PIEPT, (1, 2, 4) piepturi, s. n., (3) piepți, s. m. 1. S. n. Parte superioară a corpului, de la abdomen până la gât, la om și la unele animale vertebrate; torace; spec. partea anterioară (și exterioară) a acestei regiuni; p. restr. organ din interiorul cavității toracice (inimă sau plămân). ◊ Loc. adv. În piept = de-a dreptul (în sus), pieptiș. ◊ Loc. adj. și adv. Piept la piept = (despre lupte, felul de a lupta etc.) (care se desfășoară) în mod direct, din apropiere, corp la corp; la baionetă. Piept în piept = (care este) unul contra celuilalt, față în față, (aproape) ciocnindu-se. Expr. Cu pieptul deschis = fără teamă, direct. Cu capul în piept = cu capul plecat (de rușine, de supărare etc.). A strânge (pe cineva) la piept = a îmbrățișa. Cu mâinile (încrucișate) la (sau pe) piept = a) în inactivitate; b) mort, decedat. A pune mâinile pe piept = a muri. A da piept cu cineva (sau cu ceva) = a se împotrivi cuiva (sau la ceva); a înfrunta direct pe cineva (sau ceva), a se lupta cu cineva. A lua (ceva) în piept = a înfrunta ceva direct, a lupta pentru a cuceri sau pentru a învinge ceva. A ține (cuiva) piept = a rezista, a nu se da bătut; a se împotrivi, a înfrunta; a concura cu succes. A(-și) pune pieptul (pentru cineva sau ceva) sau a apăra cu pieptul (pe cineva sau ceva) = a apăra din răsputeri, a apăra cu viața. A-și sparge pieptul (strigând, vorbind etc.) = a striga din răsputeri, a obosi (strigând, vorbind etc. zadarnic). (A fi) slab de piept = (a fi) debil pulmonar, predispus la tuberculoză. ♦ (Și în sintagma boală de piept) Tuberculoză pulmonară. ♦ Carne de pe partea anterioară a cavității toracice a unor animale, folosită ca aliment; mâncare preparată din această carne. 2. S. n. (Pop.) Sân (al femeii). ◊ Expr. (Pop.) A avea piept = (despre femeile cu copii mici) a avea lapte. A da piept = (despre femeile cu copii mici) a alăpta, a da să sugă. 3. S. m. Partea din față a unei piese de îmbrăcăminte care acoperă pieptul (1). ◊ Expr. A lua (pe cineva) de piept = a cere cuiva socoteală, a sări la bătaie. A se lua (sau a se apuca, a se prinde) de piept cu cineva = a se împotrivi (cuiva); a se lupta, a se bate cu cineva. 4. S. n. P. anal. Coastă de deal, de munte etc.; povârniș. – Lat. pectus.

DOOM

piept³ (torace, povârniș, promontoriu, piesă la strung) (rar) s. n., pl. piépturi

pieptuț
PIEPTÚȚ, pieptuțuri, s. n. (Rar) Pieptișor. – Piept + suf. -uț.

DOOM

pieptúț (rar) s. n., pl. pieptúțuri

pieptuțul
PIEPTÚȚ, pieptuțuri, s. n. (Rar) Pieptișor. – Piept + suf. -uț.

DOOM

pieptúț (rar) s. n., pl. pieptúțuri

pieptuțului
PIEPTÚȚ, pieptuțuri, s. n. (Rar) Pieptișor. – Piept + suf. -uț.

DOOM

pieptúț (rar) s. n., pl. pieptúțuri

pieptuțuri
PIEPTÚȚ, pieptuțuri, s. n. (Rar) Pieptișor. – Piept + suf. -uț.

DOOM

pieptúț (rar) s. n., pl. pieptúțuri

pieptuțurile
PIEPTÚȚ, pieptuțuri, s. n. (Rar) Pieptișor. – Piept + suf. -uț.

DOOM

pieptúț (rar) s. n., pl. pieptúțuri

pieptuțurilor
PIEPTÚȚ, pieptuțuri, s. n. (Rar) Pieptișor. – Piept + suf. -uț.

DOOM

pieptúț (rar) s. n., pl. pieptúțuri

pieptăn
PIÉPTENE s. m. v. pieptăn.

DOOM

piéptene v. piéptăn

pieptăn
PIEPTĂNÁ, piéptăn, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) descurca, a(-și) netezi, a(-și) aranja sau a(-și) curăța cu pieptenele părul sau barba. ♦ A (se) coafa. ♦ Tranz. (Pop.) A țesăla. 2. Tranz. A trece anumite fibre textile prin dinții unor piepteni (pentru a le curăța de impurități, a alege fibrele de calitate bună etc.). ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A(-și) cizela stilul, vorbirea etc. [Prez. ind. și: piáptăn] – Lat. pectinare.

DOOM

pieptăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. piéptăn, 2 sg. piépteni, 3 piáptănă; conj. prez. 3 să piéptene

pieptăna
PIEPTĂNÁ, piéptăn, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) descurca, a(-și) netezi, a(-și) aranja sau a(-și) curăța cu pieptenele părul sau barba. ♦ A (se) coafa. ♦ Tranz. (Pop.) A țesăla. 2. Tranz. A trece anumite fibre textile prin dinții unor piepteni (pentru a le curăța de impurități, a alege fibrele de calitate bună etc.). ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A(-și) cizela stilul, vorbirea etc. [Prez. ind. și: piáptăn] – Lat. pectinare.

DOOM

pieptăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. piéptăn, 2 sg. piépteni, 3 piáptănă; conj. prez. 3 să piéptene

pieptănai
PIEPTĂNÁ, piéptăn, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) descurca, a(-și) netezi, a(-și) aranja sau a(-și) curăța cu pieptenele părul sau barba. ♦ A (se) coafa. ♦ Tranz. (Pop.) A țesăla. 2. Tranz. A trece anumite fibre textile prin dinții unor piepteni (pentru a le curăța de impurități, a alege fibrele de calitate bună etc.). ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A(-și) cizela stilul, vorbirea etc. [Prez. ind. și: piáptăn] – Lat. pectinare.

DOOM

pieptăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. piéptăn, 2 sg. piépteni, 3 piáptănă; conj. prez. 3 să piéptene

pieptănam
PIEPTĂNÁ, piéptăn, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) descurca, a(-și) netezi, a(-și) aranja sau a(-și) curăța cu pieptenele părul sau barba. ♦ A (se) coafa. ♦ Tranz. (Pop.) A țesăla. 2. Tranz. A trece anumite fibre textile prin dinții unor piepteni (pentru a le curăța de impurități, a alege fibrele de calitate bună etc.). ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A(-și) cizela stilul, vorbirea etc. [Prez. ind. și: piáptăn] – Lat. pectinare.

DOOM

pieptăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. piéptăn, 2 sg. piépteni, 3 piáptănă; conj. prez. 3 să piéptene

pieptănar
PIEPTĂNÁR, pieptănari, s. m. Persoană care face sau vinde piepteni (1). – Pieptăn + suf. -ar.

pieptănare
PIEPTĂNÁ, piéptăn, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) descurca, a(-și) netezi, a(-și) aranja sau a(-și) curăța cu pieptenele părul sau barba. ♦ A (se) coafa. ♦ Tranz. (Pop.) A țesăla. 2. Tranz. A trece anumite fibre textile prin dinții unor piepteni (pentru a le curăța de impurități, a alege fibrele de calitate bună etc.). ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A(-și) cizela stilul, vorbirea etc. [Prez. ind. și: piáptăn] – Lat. pectinare.

DOOM

pieptăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. piéptăn, 2 sg. piépteni, 3 piáptănă; conj. prez. 3 să piéptene

pieptănare
PIEPTĂNÁRE, pieptănări, s. f. Acțiunea de a (se) pieptăna; pieptănat¹. – V. pieptăna.

DOOM

pieptănáre s. f., g.-d. art. pieptănắrii; pl. pieptănắri

pieptănarea
PIEPTĂNÁRE, pieptănări, s. f. Acțiunea de a (se) pieptăna; pieptănat¹. – V. pieptăna.

DOOM

pieptănáre s. f., g.-d. art. pieptănắrii; pl. pieptănắri

pieptănari
PIEPTĂNÁR, pieptănari, s. m. Persoană care face sau vinde piepteni (1). – Pieptăn + suf. -ar.

pieptănarii
PIEPTĂNÁR, pieptănari, s. m. Persoană care face sau vinde piepteni (1). – Pieptăn + suf. -ar.

pieptănarilor
PIEPTĂNÁR, pieptănari, s. m. Persoană care face sau vinde piepteni (1). – Pieptăn + suf. -ar.

pieptănarița
PIEPTĂNÁRIȚĂ, pieptănarițe, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina lungă și subțire terminată în spic, spontană sau cultivată ca plantă de nutreț (Cynosurus cristatus). – Pieptăn + suf. -ariță.

DOOM

pieptănáriță s. f., g.-d. art. pieptănáriței; pl. pieptănárițe

pieptănarițe
PIEPTĂNÁRIȚĂ, pieptănarițe, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina lungă și subțire terminată în spic, spontană sau cultivată ca plantă de nutreț (Cynosurus cristatus). – Pieptăn + suf. -ariță.

DOOM

pieptănáriță s. f., g.-d. art. pieptănáriței; pl. pieptănárițe

pieptănariței
PIEPTĂNÁRIȚĂ, pieptănarițe, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina lungă și subțire terminată în spic, spontană sau cultivată ca plantă de nutreț (Cynosurus cristatus). – Pieptăn + suf. -ariță.

DOOM

pieptănáriță s. f., g.-d. art. pieptănáriței; pl. pieptănárițe

pieptănarițele
PIEPTĂNÁRIȚĂ, pieptănarițe, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina lungă și subțire terminată în spic, spontană sau cultivată ca plantă de nutreț (Cynosurus cristatus). – Pieptăn + suf. -ariță.

DOOM

pieptănáriță s. f., g.-d. art. pieptănáriței; pl. pieptănárițe

pieptănarițelor
PIEPTĂNÁRIȚĂ, pieptănarițe, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina lungă și subțire terminată în spic, spontană sau cultivată ca plantă de nutreț (Cynosurus cristatus). – Pieptăn + suf. -ariță.

DOOM

pieptănáriță s. f., g.-d. art. pieptănáriței; pl. pieptănárițe

pieptănarul
PIEPTĂNÁR, pieptănari, s. m. Persoană care face sau vinde piepteni (1). – Pieptăn + suf. -ar.

pieptănarului
PIEPTĂNÁR, pieptănari, s. m. Persoană care face sau vinde piepteni (1). – Pieptăn + suf. -ar.

pieptănară
PIEPTĂNÁ, piéptăn, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) descurca, a(-și) netezi, a(-și) aranja sau a(-și) curăța cu pieptenele părul sau barba. ♦ A (se) coafa. ♦ Tranz. (Pop.) A țesăla. 2. Tranz. A trece anumite fibre textile prin dinții unor piepteni (pentru a le curăța de impurități, a alege fibrele de calitate bună etc.). ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A(-și) cizela stilul, vorbirea etc. [Prez. ind. și: piáptăn] – Lat. pectinare.

DOOM

pieptăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. piéptăn, 2 sg. piépteni, 3 piáptănă; conj. prez. 3 să piéptene

pieptănarăm
PIEPTĂNÁ, piéptăn, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) descurca, a(-și) netezi, a(-și) aranja sau a(-și) curăța cu pieptenele părul sau barba. ♦ A (se) coafa. ♦ Tranz. (Pop.) A țesăla. 2. Tranz. A trece anumite fibre textile prin dinții unor piepteni (pentru a le curăța de impurități, a alege fibrele de calitate bună etc.). ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A(-și) cizela stilul, vorbirea etc. [Prez. ind. și: piáptăn] – Lat. pectinare.

DOOM

pieptăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. piéptăn, 2 sg. piépteni, 3 piáptănă; conj. prez. 3 să piéptene

pieptănarăți
PIEPTĂNÁ, piéptăn, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) descurca, a(-și) netezi, a(-și) aranja sau a(-și) curăța cu pieptenele părul sau barba. ♦ A (se) coafa. ♦ Tranz. (Pop.) A țesăla. 2. Tranz. A trece anumite fibre textile prin dinții unor piepteni (pentru a le curăța de impurități, a alege fibrele de calitate bună etc.). ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A(-și) cizela stilul, vorbirea etc. [Prez. ind. și: piáptăn] – Lat. pectinare.

DOOM

pieptăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. piéptăn, 2 sg. piépteni, 3 piáptănă; conj. prez. 3 să piéptene

pieptănase
PIEPTĂNÁ, piéptăn, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) descurca, a(-și) netezi, a(-și) aranja sau a(-și) curăța cu pieptenele părul sau barba. ♦ A (se) coafa. ♦ Tranz. (Pop.) A țesăla. 2. Tranz. A trece anumite fibre textile prin dinții unor piepteni (pentru a le curăța de impurități, a alege fibrele de calitate bună etc.). ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A(-și) cizela stilul, vorbirea etc. [Prez. ind. și: piáptăn] – Lat. pectinare.

DOOM

pieptăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. piéptăn, 2 sg. piépteni, 3 piáptănă; conj. prez. 3 să piéptene

pieptănasem
PIEPTĂNÁ, piéptăn, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) descurca, a(-și) netezi, a(-și) aranja sau a(-și) curăța cu pieptenele părul sau barba. ♦ A (se) coafa. ♦ Tranz. (Pop.) A țesăla. 2. Tranz. A trece anumite fibre textile prin dinții unor piepteni (pentru a le curăța de impurități, a alege fibrele de calitate bună etc.). ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A(-și) cizela stilul, vorbirea etc. [Prez. ind. și: piáptăn] – Lat. pectinare.

DOOM

pieptăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. piéptăn, 2 sg. piépteni, 3 piáptănă; conj. prez. 3 să piéptene

pieptănaseră
PIEPTĂNÁ, piéptăn, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) descurca, a(-și) netezi, a(-și) aranja sau a(-și) curăța cu pieptenele părul sau barba. ♦ A (se) coafa. ♦ Tranz. (Pop.) A țesăla. 2. Tranz. A trece anumite fibre textile prin dinții unor piepteni (pentru a le curăța de impurități, a alege fibrele de calitate bună etc.). ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A(-și) cizela stilul, vorbirea etc. [Prez. ind. și: piáptăn] – Lat. pectinare.

DOOM

pieptăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. piéptăn, 2 sg. piépteni, 3 piáptănă; conj. prez. 3 să piéptene

pieptănaserăm
PIEPTĂNÁ, piéptăn, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) descurca, a(-și) netezi, a(-și) aranja sau a(-și) curăța cu pieptenele părul sau barba. ♦ A (se) coafa. ♦ Tranz. (Pop.) A țesăla. 2. Tranz. A trece anumite fibre textile prin dinții unor piepteni (pentru a le curăța de impurități, a alege fibrele de calitate bună etc.). ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A(-și) cizela stilul, vorbirea etc. [Prez. ind. și: piáptăn] – Lat. pectinare.

DOOM

pieptăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. piéptăn, 2 sg. piépteni, 3 piáptănă; conj. prez. 3 să piéptene

pieptănaserăți
PIEPTĂNÁ, piéptăn, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) descurca, a(-și) netezi, a(-și) aranja sau a(-și) curăța cu pieptenele părul sau barba. ♦ A (se) coafa. ♦ Tranz. (Pop.) A țesăla. 2. Tranz. A trece anumite fibre textile prin dinții unor piepteni (pentru a le curăța de impurități, a alege fibrele de calitate bună etc.). ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A(-și) cizela stilul, vorbirea etc. [Prez. ind. și: piáptăn] – Lat. pectinare.

DOOM

pieptăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. piéptăn, 2 sg. piépteni, 3 piáptănă; conj. prez. 3 să piéptene

pieptănaseși
PIEPTĂNÁ, piéptăn, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) descurca, a(-și) netezi, a(-și) aranja sau a(-și) curăța cu pieptenele părul sau barba. ♦ A (se) coafa. ♦ Tranz. (Pop.) A țesăla. 2. Tranz. A trece anumite fibre textile prin dinții unor piepteni (pentru a le curăța de impurități, a alege fibrele de calitate bună etc.). ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A(-și) cizela stilul, vorbirea etc. [Prez. ind. și: piáptăn] – Lat. pectinare.

DOOM

pieptăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. piéptăn, 2 sg. piépteni, 3 piáptănă; conj. prez. 3 să piéptene

pieptănaseți
PIEPTĂNÁ, piéptăn, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) descurca, a(-și) netezi, a(-și) aranja sau a(-și) curăța cu pieptenele părul sau barba. ♦ A (se) coafa. ♦ Tranz. (Pop.) A țesăla. 2. Tranz. A trece anumite fibre textile prin dinții unor piepteni (pentru a le curăța de impurități, a alege fibrele de calitate bună etc.). ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A(-și) cizela stilul, vorbirea etc. [Prez. ind. și: piáptăn] – Lat. pectinare.

DOOM

pieptăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. piéptăn, 2 sg. piépteni, 3 piáptănă; conj. prez. 3 să piéptene

pieptănat
PIEPTĂNÁ, piéptăn, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) descurca, a(-și) netezi, a(-și) aranja sau a(-și) curăța cu pieptenele părul sau barba. ♦ A (se) coafa. ♦ Tranz. (Pop.) A țesăla. 2. Tranz. A trece anumite fibre textile prin dinții unor piepteni (pentru a le curăța de impurități, a alege fibrele de calitate bună etc.). ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A(-și) cizela stilul, vorbirea etc. [Prez. ind. și: piáptăn] – Lat. pectinare.

DOOM

pieptăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. piéptăn, 2 sg. piépteni, 3 piáptănă; conj. prez. 3 să piéptene

pieptănat
PIEPTĂNÁT², -Ă, pieptănați, -te, adj. 1. (Despre păr, barbă etc.) Descurcat, netezit, aranjat sau curățat cu pieptenele; (despre oameni) cu părul descurcat, netezit, aranjat sau curățat (cu pieptenele). 2. (Despre fibre textile) Trecut prin dinții unor piepteni (pentru a îndepărta impuritățile, a alege fibrele de cea mai bună calitate etc.). – V. pieptăna.

pieptănat
PIEPTĂNÁT¹ s. n. Pieptănare. – V. pieptăna.

DOOM

pieptănát s. n.

pieptănata
PIEPTĂNÁT², -Ă, pieptănați, -te, adj. 1. (Despre păr, barbă etc.) Descurcat, netezit, aranjat sau curățat cu pieptenele; (despre oameni) cu părul descurcat, netezit, aranjat sau curățat (cu pieptenele). 2. (Despre fibre textile) Trecut prin dinții unor piepteni (pentru a îndepărta impuritățile, a alege fibrele de cea mai bună calitate etc.). – V. pieptăna.

pieptănate
PIEPTĂNÁT², -Ă, pieptănați, -te, adj. 1. (Despre păr, barbă etc.) Descurcat, netezit, aranjat sau curățat cu pieptenele; (despre oameni) cu părul descurcat, netezit, aranjat sau curățat (cu pieptenele). 2. (Despre fibre textile) Trecut prin dinții unor piepteni (pentru a îndepărta impuritățile, a alege fibrele de cea mai bună calitate etc.). – V. pieptăna.

pieptănatei
PIEPTĂNÁT², -Ă, pieptănați, -te, adj. 1. (Despre păr, barbă etc.) Descurcat, netezit, aranjat sau curățat cu pieptenele; (despre oameni) cu părul descurcat, netezit, aranjat sau curățat (cu pieptenele). 2. (Despre fibre textile) Trecut prin dinții unor piepteni (pentru a îndepărta impuritățile, a alege fibrele de cea mai bună calitate etc.). – V. pieptăna.

pieptănatele
PIEPTĂNÁT², -Ă, pieptănați, -te, adj. 1. (Despre păr, barbă etc.) Descurcat, netezit, aranjat sau curățat cu pieptenele; (despre oameni) cu părul descurcat, netezit, aranjat sau curățat (cu pieptenele). 2. (Despre fibre textile) Trecut prin dinții unor piepteni (pentru a îndepărta impuritățile, a alege fibrele de cea mai bună calitate etc.). – V. pieptăna.

pieptănatelor
PIEPTĂNÁT², -Ă, pieptănați, -te, adj. 1. (Despre păr, barbă etc.) Descurcat, netezit, aranjat sau curățat cu pieptenele; (despre oameni) cu părul descurcat, netezit, aranjat sau curățat (cu pieptenele). 2. (Despre fibre textile) Trecut prin dinții unor piepteni (pentru a îndepărta impuritățile, a alege fibrele de cea mai bună calitate etc.). – V. pieptăna.

pieptănatul
PIEPTĂNÁT², -Ă, pieptănați, -te, adj. 1. (Despre păr, barbă etc.) Descurcat, netezit, aranjat sau curățat cu pieptenele; (despre oameni) cu părul descurcat, netezit, aranjat sau curățat (cu pieptenele). 2. (Despre fibre textile) Trecut prin dinții unor piepteni (pentru a îndepărta impuritățile, a alege fibrele de cea mai bună calitate etc.). – V. pieptăna.

pieptănatului
PIEPTĂNÁT², -Ă, pieptănați, -te, adj. 1. (Despre păr, barbă etc.) Descurcat, netezit, aranjat sau curățat cu pieptenele; (despre oameni) cu părul descurcat, netezit, aranjat sau curățat (cu pieptenele). 2. (Despre fibre textile) Trecut prin dinții unor piepteni (pentru a îndepărta impuritățile, a alege fibrele de cea mai bună calitate etc.). – V. pieptăna.

pieptănau
PIEPTĂNÁ, piéptăn, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) descurca, a(-și) netezi, a(-și) aranja sau a(-și) curăța cu pieptenele părul sau barba. ♦ A (se) coafa. ♦ Tranz. (Pop.) A țesăla. 2. Tranz. A trece anumite fibre textile prin dinții unor piepteni (pentru a le curăța de impurități, a alege fibrele de calitate bună etc.). ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A(-și) cizela stilul, vorbirea etc. [Prez. ind. și: piáptăn] – Lat. pectinare.

DOOM

pieptăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. piéptăn, 2 sg. piépteni, 3 piáptănă; conj. prez. 3 să piéptene

pieptănaș
PIEPTĂNÁȘ, pieptănași, s. m. Pieptănuș (1). – Pieptăn + suf. -aș.

DOOM

pieptănáș s. m., pl. pieptănáși

pieptănași
PIEPTĂNÁ, piéptăn, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) descurca, a(-și) netezi, a(-și) aranja sau a(-și) curăța cu pieptenele părul sau barba. ♦ A (se) coafa. ♦ Tranz. (Pop.) A țesăla. 2. Tranz. A trece anumite fibre textile prin dinții unor piepteni (pentru a le curăța de impurități, a alege fibrele de calitate bună etc.). ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A(-și) cizela stilul, vorbirea etc. [Prez. ind. și: piáptăn] – Lat. pectinare.

DOOM

pieptăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. piéptăn, 2 sg. piépteni, 3 piáptănă; conj. prez. 3 să piéptene

pieptănași
PIEPTĂNÁȘ, pieptănași, s. m. Pieptănuș (1). – Pieptăn + suf. -aș.

DOOM

pieptănáș s. m., pl. pieptănáși

pieptănașii
PIEPTĂNÁȘ, pieptănași, s. m. Pieptănuș (1). – Pieptăn + suf. -aș.

DOOM

pieptănáș s. m., pl. pieptănáși

pieptănașilor
PIEPTĂNÁȘ, pieptănași, s. m. Pieptănuș (1). – Pieptăn + suf. -aș.

DOOM

pieptănáș s. m., pl. pieptănáși

pieptănașul
PIEPTĂNÁȘ, pieptănași, s. m. Pieptănuș (1). – Pieptăn + suf. -aș.

DOOM

pieptănáș s. m., pl. pieptănáși

pieptănașului
PIEPTĂNÁȘ, pieptănași, s. m. Pieptănuș (1). – Pieptăn + suf. -aș.

DOOM

pieptănáș s. m., pl. pieptănáși

pieptănați
PIEPTĂNÁ, piéptăn, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) descurca, a(-și) netezi, a(-și) aranja sau a(-și) curăța cu pieptenele părul sau barba. ♦ A (se) coafa. ♦ Tranz. (Pop.) A țesăla. 2. Tranz. A trece anumite fibre textile prin dinții unor piepteni (pentru a le curăța de impurități, a alege fibrele de calitate bună etc.). ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A(-și) cizela stilul, vorbirea etc. [Prez. ind. și: piáptăn] – Lat. pectinare.

DOOM

pieptăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. piéptăn, 2 sg. piépteni, 3 piáptănă; conj. prez. 3 să piéptene

pieptănați
PIEPTĂNÁT², -Ă, pieptănați, -te, adj. 1. (Despre păr, barbă etc.) Descurcat, netezit, aranjat sau curățat cu pieptenele; (despre oameni) cu părul descurcat, netezit, aranjat sau curățat (cu pieptenele). 2. (Despre fibre textile) Trecut prin dinții unor piepteni (pentru a îndepărta impuritățile, a alege fibrele de cea mai bună calitate etc.). – V. pieptăna.

pieptănații
PIEPTĂNÁT², -Ă, pieptănați, -te, adj. 1. (Despre păr, barbă etc.) Descurcat, netezit, aranjat sau curățat cu pieptenele; (despre oameni) cu părul descurcat, netezit, aranjat sau curățat (cu pieptenele). 2. (Despre fibre textile) Trecut prin dinții unor piepteni (pentru a îndepărta impuritățile, a alege fibrele de cea mai bună calitate etc.). – V. pieptăna.

pieptănaților
PIEPTĂNÁT², -Ă, pieptănați, -te, adj. 1. (Despre păr, barbă etc.) Descurcat, netezit, aranjat sau curățat cu pieptenele; (despre oameni) cu părul descurcat, netezit, aranjat sau curățat (cu pieptenele). 2. (Despre fibre textile) Trecut prin dinții unor piepteni (pentru a îndepărta impuritățile, a alege fibrele de cea mai bună calitate etc.). – V. pieptăna.

pieptănel
PIEPTENÉL s. m. v. pieptănel.

DOOM

pieptenél v. pieptănél

pieptănuș
PIEPTĂNÚȘ, pieptănuși, s. m. (Rar) 1. Diminutiv al lui pieptăn; pieptănaș, pieptănel. 2. (La pl.) Piepteni (2). – Pieptăn + suf. -uș.

DOOM

pieptănúș (rar) s. m., pl. pieptănúși

pieptănuși
PIEPTĂNÚȘ, pieptănuși, s. m. (Rar) 1. Diminutiv al lui pieptăn; pieptănaș, pieptănel. 2. (La pl.) Piepteni (2). – Pieptăn + suf. -uș.

DOOM

pieptănúș (rar) s. m., pl. pieptănúși

pieptănușii
PIEPTĂNÚȘ, pieptănuși, s. m. (Rar) 1. Diminutiv al lui pieptăn; pieptănaș, pieptănel. 2. (La pl.) Piepteni (2). – Pieptăn + suf. -uș.

DOOM

pieptănúș (rar) s. m., pl. pieptănúși

pieptănușilor
PIEPTĂNÚȘ, pieptănuși, s. m. (Rar) 1. Diminutiv al lui pieptăn; pieptănaș, pieptănel. 2. (La pl.) Piepteni (2). – Pieptăn + suf. -uș.

DOOM

pieptănúș (rar) s. m., pl. pieptănúși

pieptănușul
PIEPTĂNÚȘ, pieptănuși, s. m. (Rar) 1. Diminutiv al lui pieptăn; pieptănaș, pieptănel. 2. (La pl.) Piepteni (2). – Pieptăn + suf. -uș.

DOOM

pieptănúș (rar) s. m., pl. pieptănúși

pieptănușului
PIEPTĂNÚȘ, pieptănuși, s. m. (Rar) 1. Diminutiv al lui pieptăn; pieptănaș, pieptănel. 2. (La pl.) Piepteni (2). – Pieptăn + suf. -uș.

DOOM

pieptănúș (rar) s. m., pl. pieptănúși

pieptănând
PIEPTĂNÁ, piéptăn, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) descurca, a(-și) netezi, a(-și) aranja sau a(-și) curăța cu pieptenele părul sau barba. ♦ A (se) coafa. ♦ Tranz. (Pop.) A țesăla. 2. Tranz. A trece anumite fibre textile prin dinții unor piepteni (pentru a le curăța de impurități, a alege fibrele de calitate bună etc.). ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A(-și) cizela stilul, vorbirea etc. [Prez. ind. și: piáptăn] – Lat. pectinare.

DOOM

pieptăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. piéptăn, 2 sg. piépteni, 3 piáptănă; conj. prez. 3 să piéptene

pieptănînd
PIEPTĂNÁ, piéptăn, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) descurca, a(-și) netezi, a(-și) aranja sau a(-și) curăța cu pieptenele părul sau barba. ♦ A (se) coafa. ♦ Tranz. (Pop.) A țesăla. 2. Tranz. A trece anumite fibre textile prin dinții unor piepteni (pentru a le curăța de impurități, a alege fibrele de calitate bună etc.). ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A(-și) cizela stilul, vorbirea etc. [Prez. ind. și: piáptăn] – Lat. pectinare.

DOOM

pieptăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. piéptăn, 2 sg. piépteni, 3 piáptănă; conj. prez. 3 să piéptene

pieptănări
PIEPTĂNÁRE, pieptănări, s. f. Acțiunea de a (se) pieptăna; pieptănat¹. – V. pieptăna.

DOOM

pieptănáre s. f., g.-d. art. pieptănắrii; pl. pieptănắri

pieptănării
PIEPTĂNÁRE, pieptănări, s. f. Acțiunea de a (se) pieptăna; pieptănat¹. – V. pieptăna.

DOOM

pieptănáre s. f., g.-d. art. pieptănắrii; pl. pieptănắri

pieptănările
PIEPTĂNÁRE, pieptănări, s. f. Acțiunea de a (se) pieptăna; pieptănat¹. – V. pieptăna.

DOOM

pieptănáre s. f., g.-d. art. pieptănắrii; pl. pieptănắri

pieptănărilor
PIEPTĂNÁRE, pieptănări, s. f. Acțiunea de a (se) pieptăna; pieptănat¹. – V. pieptăna.

DOOM

pieptănáre s. f., g.-d. art. pieptănắrii; pl. pieptănắri

pieptănătoare
PIEPTĂNĂTÓR, -OÁRE, pieptănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care piaptănă anumite fibre textile; muncitor calificat în pieptănatul¹ fibrelor textile. 2. S. f. Mașină (sau organ de mașină, unealtă) de pieptănat fibrele textile. ◊ (Adjectival) Cilindru pieptănător. – Pieptăna + suf. -ător.

DOOM

pieptănătoáre² (mașină) s. f., g.-d. art. pieptănătórii; pl. pieptănătóri

pieptănătoare
PIEPTĂNĂTÓR, -OÁRE, pieptănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care piaptănă anumite fibre textile; muncitor calificat în pieptănatul¹ fibrelor textile. 2. S. f. Mașină (sau organ de mașină, unealtă) de pieptănat fibrele textile. ◊ (Adjectival) Cilindru pieptănător. – Pieptăna + suf. -ător.

DOOM

pieptănătór (persoană) s. m., pl. pieptănătóri

pieptănătoarea
PIEPTĂNĂTÓR, -OÁRE, pieptănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care piaptănă anumite fibre textile; muncitor calificat în pieptănatul¹ fibrelor textile. 2. S. f. Mașină (sau organ de mașină, unealtă) de pieptănat fibrele textile. ◊ (Adjectival) Cilindru pieptănător. – Pieptăna + suf. -ător.

DOOM

pieptănătoáre² (mașină) s. f., g.-d. art. pieptănătórii; pl. pieptănătóri

pieptănătoarea
PIEPTĂNĂTÓR, -OÁRE, pieptănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care piaptănă anumite fibre textile; muncitor calificat în pieptănatul¹ fibrelor textile. 2. S. f. Mașină (sau organ de mașină, unealtă) de pieptănat fibrele textile. ◊ (Adjectival) Cilindru pieptănător. – Pieptăna + suf. -ător.

DOOM

pieptănătór (persoană) s. m., pl. pieptănătóri

pieptănătoarei
PIEPTĂNĂTÓR, -OÁRE, pieptănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care piaptănă anumite fibre textile; muncitor calificat în pieptănatul¹ fibrelor textile. 2. S. f. Mașină (sau organ de mașină, unealtă) de pieptănat fibrele textile. ◊ (Adjectival) Cilindru pieptănător. – Pieptăna + suf. -ător.

DOOM

pieptănătór (persoană) s. m., pl. pieptănătóri

pieptănătoarele
PIEPTĂNĂTÓR, -OÁRE, pieptănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care piaptănă anumite fibre textile; muncitor calificat în pieptănatul¹ fibrelor textile. 2. S. f. Mașină (sau organ de mașină, unealtă) de pieptănat fibrele textile. ◊ (Adjectival) Cilindru pieptănător. – Pieptăna + suf. -ător.

DOOM

pieptănătór (persoană) s. m., pl. pieptănătóri

pieptănătoarelor
PIEPTĂNĂTÓR, -OÁRE, pieptănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care piaptănă anumite fibre textile; muncitor calificat în pieptănatul¹ fibrelor textile. 2. S. f. Mașină (sau organ de mașină, unealtă) de pieptănat fibrele textile. ◊ (Adjectival) Cilindru pieptănător. – Pieptăna + suf. -ător.

DOOM

pieptănătór (persoană) s. m., pl. pieptănătóri

pieptănător
PIEPTĂNĂTÓR, -OÁRE, pieptănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care piaptănă anumite fibre textile; muncitor calificat în pieptănatul¹ fibrelor textile. 2. S. f. Mașină (sau organ de mașină, unealtă) de pieptănat fibrele textile. ◊ (Adjectival) Cilindru pieptănător. – Pieptăna + suf. -ător.

DOOM

pieptănătór (persoană) s. m., pl. pieptănătóri

pieptănători
PIEPTĂNĂTÓR, -OÁRE, pieptănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care piaptănă anumite fibre textile; muncitor calificat în pieptănatul¹ fibrelor textile. 2. S. f. Mașină (sau organ de mașină, unealtă) de pieptănat fibrele textile. ◊ (Adjectival) Cilindru pieptănător. – Pieptăna + suf. -ător.

DOOM

pieptănătoáre² (mașină) s. f., g.-d. art. pieptănătórii; pl. pieptănătóri

pieptănători
PIEPTĂNĂTÓR, -OÁRE, pieptănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care piaptănă anumite fibre textile; muncitor calificat în pieptănatul¹ fibrelor textile. 2. S. f. Mașină (sau organ de mașină, unealtă) de pieptănat fibrele textile. ◊ (Adjectival) Cilindru pieptănător. – Pieptăna + suf. -ător.

DOOM

pieptănătór (persoană) s. m., pl. pieptănătóri

pieptănătoria
PIEPTĂNĂTORÍE, pieptănătorii, s. f. (Secție într-o) întreprindere industrială de filare în care fibrele textile sunt supuse, în cursul procesului tehnologic, operației de pieptănare. – Pieptănător + suf. -ie.

DOOM

pieptănătoríe s. f., art. pieptănătoría, g.-d. art. pieptănătoríei; pl. pieptănătoríi, art. pieptănătoríile

pieptănătorie
PIEPTĂNĂTORÍE, pieptănătorii, s. f. (Secție într-o) întreprindere industrială de filare în care fibrele textile sunt supuse, în cursul procesului tehnologic, operației de pieptănare. – Pieptănător + suf. -ie.

DOOM

pieptănătoríe s. f., art. pieptănătoría, g.-d. art. pieptănătoríei; pl. pieptănătoríi, art. pieptănătoríile

pieptănătoriei
PIEPTĂNĂTORÍE, pieptănătorii, s. f. (Secție într-o) întreprindere industrială de filare în care fibrele textile sunt supuse, în cursul procesului tehnologic, operației de pieptănare. – Pieptănător + suf. -ie.

DOOM

pieptănătoríe s. f., art. pieptănătoría, g.-d. art. pieptănătoríei; pl. pieptănătoríi, art. pieptănătoríile

pieptănătorii
PIEPTĂNĂTÓR, -OÁRE, pieptănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care piaptănă anumite fibre textile; muncitor calificat în pieptănatul¹ fibrelor textile. 2. S. f. Mașină (sau organ de mașină, unealtă) de pieptănat fibrele textile. ◊ (Adjectival) Cilindru pieptănător. – Pieptăna + suf. -ător.

DOOM

pieptănătoáre² (mașină) s. f., g.-d. art. pieptănătórii; pl. pieptănătóri

pieptănătorii
PIEPTĂNĂTÓR, -OÁRE, pieptănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care piaptănă anumite fibre textile; muncitor calificat în pieptănatul¹ fibrelor textile. 2. S. f. Mașină (sau organ de mașină, unealtă) de pieptănat fibrele textile. ◊ (Adjectival) Cilindru pieptănător. – Pieptăna + suf. -ător.

DOOM

pieptănătór (persoană) s. m., pl. pieptănătóri

pieptănătorii
PIEPTĂNĂTORÍE, pieptănătorii, s. f. (Secție într-o) întreprindere industrială de filare în care fibrele textile sunt supuse, în cursul procesului tehnologic, operației de pieptănare. – Pieptănător + suf. -ie.

DOOM

pieptănătoríe s. f., art. pieptănătoría, g.-d. art. pieptănătoríei; pl. pieptănătoríi, art. pieptănătoríile

pieptănătoriile
PIEPTĂNĂTORÍE, pieptănătorii, s. f. (Secție într-o) întreprindere industrială de filare în care fibrele textile sunt supuse, în cursul procesului tehnologic, operației de pieptănare. – Pieptănător + suf. -ie.

DOOM

pieptănătoríe s. f., art. pieptănătoría, g.-d. art. pieptănătoríei; pl. pieptănătoríi, art. pieptănătoríile

pieptănătoriilor
PIEPTĂNĂTORÍE, pieptănătorii, s. f. (Secție într-o) întreprindere industrială de filare în care fibrele textile sunt supuse, în cursul procesului tehnologic, operației de pieptănare. – Pieptănător + suf. -ie.

DOOM

pieptănătoríe s. f., art. pieptănătoría, g.-d. art. pieptănătoríei; pl. pieptănătoríi, art. pieptănătoríile

pieptănătorile
PIEPTĂNĂTÓR, -OÁRE, pieptănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care piaptănă anumite fibre textile; muncitor calificat în pieptănatul¹ fibrelor textile. 2. S. f. Mașină (sau organ de mașină, unealtă) de pieptănat fibrele textile. ◊ (Adjectival) Cilindru pieptănător. – Pieptăna + suf. -ător.

DOOM

pieptănătoáre² (mașină) s. f., g.-d. art. pieptănătórii; pl. pieptănătóri

pieptănătorilor
PIEPTĂNĂTÓR, -OÁRE, pieptănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care piaptănă anumite fibre textile; muncitor calificat în pieptănatul¹ fibrelor textile. 2. S. f. Mașină (sau organ de mașină, unealtă) de pieptănat fibrele textile. ◊ (Adjectival) Cilindru pieptănător. – Pieptăna + suf. -ător.

DOOM

pieptănătoáre² (mașină) s. f., g.-d. art. pieptănătórii; pl. pieptănătóri

pieptănătorilor
PIEPTĂNĂTÓR, -OÁRE, pieptănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care piaptănă anumite fibre textile; muncitor calificat în pieptănatul¹ fibrelor textile. 2. S. f. Mașină (sau organ de mașină, unealtă) de pieptănat fibrele textile. ◊ (Adjectival) Cilindru pieptănător. – Pieptăna + suf. -ător.

DOOM

pieptănătór (persoană) s. m., pl. pieptănătóri

pieptănătorul
PIEPTĂNĂTÓR, -OÁRE, pieptănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care piaptănă anumite fibre textile; muncitor calificat în pieptănatul¹ fibrelor textile. 2. S. f. Mașină (sau organ de mașină, unealtă) de pieptănat fibrele textile. ◊ (Adjectival) Cilindru pieptănător. – Pieptăna + suf. -ător.

DOOM

pieptănătór (persoană) s. m., pl. pieptănătóri

pieptănătorului
PIEPTĂNĂTÓR, -OÁRE, pieptănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care piaptănă anumite fibre textile; muncitor calificat în pieptănatul¹ fibrelor textile. 2. S. f. Mașină (sau organ de mașină, unealtă) de pieptănat fibrele textile. ◊ (Adjectival) Cilindru pieptănător. – Pieptăna + suf. -ător.

DOOM

pieptănătór (persoană) s. m., pl. pieptănătóri

pieptănătura
PIEPTĂNĂTÚRĂ, pieptănături, s. f. 1. Fel de aranjare a părului; coafură, frizură. 2. Operație manuală sau mecanică de trecere a fibrelor textile prin dinții unor piepteni pentru a înlătura impuritățile, a alege fibrele de cea mai bună calitate etc. ♦ (Concr.) Totalitatea deșeurilor eliminate la pieptănatul¹ fibrelor textile. – Pieptăna + suf. -ătură.

DOOM

pieptănătúră s. f., g.-d. art. pieptănătúrii; pl. pieptănătúri

pieptănături
PIEPTĂNĂTÚRĂ, pieptănături, s. f. 1. Fel de aranjare a părului; coafură, frizură. 2. Operație manuală sau mecanică de trecere a fibrelor textile prin dinții unor piepteni pentru a înlătura impuritățile, a alege fibrele de cea mai bună calitate etc. ♦ (Concr.) Totalitatea deșeurilor eliminate la pieptănatul¹ fibrelor textile. – Pieptăna + suf. -ătură.

DOOM

pieptănătúră s. f., g.-d. art. pieptănătúrii; pl. pieptănătúri

pieptănăturii
PIEPTĂNĂTÚRĂ, pieptănături, s. f. 1. Fel de aranjare a părului; coafură, frizură. 2. Operație manuală sau mecanică de trecere a fibrelor textile prin dinții unor piepteni pentru a înlătura impuritățile, a alege fibrele de cea mai bună calitate etc. ♦ (Concr.) Totalitatea deșeurilor eliminate la pieptănatul¹ fibrelor textile. – Pieptăna + suf. -ătură.

DOOM

pieptănătúră s. f., g.-d. art. pieptănătúrii; pl. pieptănătúri

pieptănăturile
PIEPTĂNĂTÚRĂ, pieptănături, s. f. 1. Fel de aranjare a părului; coafură, frizură. 2. Operație manuală sau mecanică de trecere a fibrelor textile prin dinții unor piepteni pentru a înlătura impuritățile, a alege fibrele de cea mai bună calitate etc. ♦ (Concr.) Totalitatea deșeurilor eliminate la pieptănatul¹ fibrelor textile. – Pieptăna + suf. -ătură.

DOOM

pieptănătúră s. f., g.-d. art. pieptănătúrii; pl. pieptănătúri

pieptănăturilor
PIEPTĂNĂTÚRĂ, pieptănături, s. f. 1. Fel de aranjare a părului; coafură, frizură. 2. Operație manuală sau mecanică de trecere a fibrelor textile prin dinții unor piepteni pentru a înlătura impuritățile, a alege fibrele de cea mai bună calitate etc. ♦ (Concr.) Totalitatea deșeurilor eliminate la pieptănatul¹ fibrelor textile. – Pieptăna + suf. -ătură.

DOOM

pieptănătúră s. f., g.-d. art. pieptănătúrii; pl. pieptănătúri

pieptăraș
PIEPTĂRÁȘ, pieptărașe, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui pieptar (1); pieptărel, pieptăruț. – Pieptar + suf. -aș.

DOOM

pieptăráș (pop.) s. n., pl. pieptăráșe

pieptărașe
PIEPTĂRÁȘ, pieptărașe, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui pieptar (1); pieptărel, pieptăruț. – Pieptar + suf. -aș.

DOOM

pieptăráș (pop.) s. n., pl. pieptăráșe

pieptărașele
PIEPTĂRÁȘ, pieptărașe, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui pieptar (1); pieptărel, pieptăruț. – Pieptar + suf. -aș.

DOOM

pieptăráș (pop.) s. n., pl. pieptăráșe

pieptărașelor
PIEPTĂRÁȘ, pieptărașe, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui pieptar (1); pieptărel, pieptăruț. – Pieptar + suf. -aș.

DOOM

pieptăráș (pop.) s. n., pl. pieptăráșe

pieptărașul
PIEPTĂRÁȘ, pieptărașe, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui pieptar (1); pieptărel, pieptăruț. – Pieptar + suf. -aș.

DOOM

pieptăráș (pop.) s. n., pl. pieptăráșe

pieptărașului
PIEPTĂRÁȘ, pieptărașe, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui pieptar (1); pieptărel, pieptăruț. – Pieptar + suf. -aș.

DOOM

pieptăráș (pop.) s. n., pl. pieptăráșe

pieptărel
PIEPTĂRÉL, pieptărele, s. n. (Pop.) Pieptăraș. – Pieptar + suf. -el.

DOOM

pieptărél (pop.) s. n., pl. pieptăréle

pieptărele
PIEPTĂRÉL, pieptărele, s. n. (Pop.) Pieptăraș. – Pieptar + suf. -el.

DOOM

pieptărél (pop.) s. n., pl. pieptăréle

pieptărelele
PIEPTĂRÉL, pieptărele, s. n. (Pop.) Pieptăraș. – Pieptar + suf. -el.

DOOM

pieptărél (pop.) s. n., pl. pieptăréle

pieptărelelor
PIEPTĂRÉL, pieptărele, s. n. (Pop.) Pieptăraș. – Pieptar + suf. -el.

DOOM

pieptărél (pop.) s. n., pl. pieptăréle

pieptărelul
PIEPTĂRÉL, pieptărele, s. n. (Pop.) Pieptăraș. – Pieptar + suf. -el.

DOOM

pieptărél (pop.) s. n., pl. pieptăréle

pieptărelului
PIEPTĂRÉL, pieptărele, s. n. (Pop.) Pieptăraș. – Pieptar + suf. -el.

DOOM

pieptărél (pop.) s. n., pl. pieptăréle

pieptăruț
PIEPTĂRÚȚ, pieptăruțe, s. n. (Reg.) Pieptăraș. – Pieptar + suf. -uț.

DOOM

pieptărúț (reg.) s. n., pl. pieptărúțe

pieptăruțe
PIEPTĂRÚȚ, pieptăruțe, s. n. (Reg.) Pieptăraș. – Pieptar + suf. -uț.

DOOM

pieptărúț (reg.) s. n., pl. pieptărúțe

pieptăruțele
PIEPTĂRÚȚ, pieptăruțe, s. n. (Reg.) Pieptăraș. – Pieptar + suf. -uț.

DOOM

pieptărúț (reg.) s. n., pl. pieptărúțe

pieptăruțelor
PIEPTĂRÚȚ, pieptăruțe, s. n. (Reg.) Pieptăraș. – Pieptar + suf. -uț.

DOOM

pieptărúț (reg.) s. n., pl. pieptărúțe

pieptăruțul
PIEPTĂRÚȚ, pieptăruțe, s. n. (Reg.) Pieptăraș. – Pieptar + suf. -uț.

DOOM

pieptărúț (reg.) s. n., pl. pieptărúțe

pieptăruțului
PIEPTĂRÚȚ, pieptăruțe, s. n. (Reg.) Pieptăraș. – Pieptar + suf. -uț.

DOOM

pieptărúț (reg.) s. n., pl. pieptărúțe

piepți
PIEPT, (1, 2, 4) piepturi, s. n., (3) piepți, s. m. 1. S. n. Parte superioară a corpului, de la abdomen până la gât, la om și la unele animale vertebrate; torace; spec. partea anterioară (și exterioară) a acestei regiuni; p. restr. organ din interiorul cavității toracice (inimă sau plămân). ◊ Loc. adv. În piept = de-a dreptul (în sus), pieptiș. ◊ Loc. adj. și adv. Piept la piept = (despre lupte, felul de a lupta etc.) (care se desfășoară) în mod direct, din apropiere, corp la corp; la baionetă. Piept în piept = (care este) unul contra celuilalt, față în față, (aproape) ciocnindu-se. Expr. Cu pieptul deschis = fără teamă, direct. Cu capul în piept = cu capul plecat (de rușine, de supărare etc.). A strânge (pe cineva) la piept = a îmbrățișa. Cu mâinile (încrucișate) la (sau pe) piept = a) în inactivitate; b) mort, decedat. A pune mâinile pe piept = a muri. A da piept cu cineva (sau cu ceva) = a se împotrivi cuiva (sau la ceva); a înfrunta direct pe cineva (sau ceva), a se lupta cu cineva. A lua (ceva) în piept = a înfrunta ceva direct, a lupta pentru a cuceri sau pentru a învinge ceva. A ține (cuiva) piept = a rezista, a nu se da bătut; a se împotrivi, a înfrunta; a concura cu succes. A(-și) pune pieptul (pentru cineva sau ceva) sau a apăra cu pieptul (pe cineva sau ceva) = a apăra din răsputeri, a apăra cu viața. A-și sparge pieptul (strigând, vorbind etc.) = a striga din răsputeri, a obosi (strigând, vorbind etc. zadarnic). (A fi) slab de piept = (a fi) debil pulmonar, predispus la tuberculoză. ♦ (Și în sintagma boală de piept) Tuberculoză pulmonară. ♦ Carne de pe partea anterioară a cavității toracice a unor animale, folosită ca aliment; mâncare preparată din această carne. 2. S. n. (Pop.) Sân (al femeii). ◊ Expr. (Pop.) A avea piept = (despre femeile cu copii mici) a avea lapte. A da piept = (despre femeile cu copii mici) a alăpta, a da să sugă. 3. S. m. Partea din față a unei piese de îmbrăcăminte care acoperă pieptul (1). ◊ Expr. A lua (pe cineva) de piept = a cere cuiva socoteală, a sări la bătaie. A se lua (sau a se apuca, a se prinde) de piept cu cineva = a se împotrivi (cuiva); a se lupta, a se bate cu cineva. 4. S. n. P. anal. Coastă de deal, de munte etc.; povârniș. – Lat. pectus.

DOOM

piept³ (torace, povârniș, promontoriu, piesă la strung) (rar) s. n., pl. piépturi

piepții
PIEPT, (1, 2, 4) piepturi, s. n., (3) piepți, s. m. 1. S. n. Parte superioară a corpului, de la abdomen până la gât, la om și la unele animale vertebrate; torace; spec. partea anterioară (și exterioară) a acestei regiuni; p. restr. organ din interiorul cavității toracice (inimă sau plămân). ◊ Loc. adv. În piept = de-a dreptul (în sus), pieptiș. ◊ Loc. adj. și adv. Piept la piept = (despre lupte, felul de a lupta etc.) (care se desfășoară) în mod direct, din apropiere, corp la corp; la baionetă. Piept în piept = (care este) unul contra celuilalt, față în față, (aproape) ciocnindu-se. Expr. Cu pieptul deschis = fără teamă, direct. Cu capul în piept = cu capul plecat (de rușine, de supărare etc.). A strânge (pe cineva) la piept = a îmbrățișa. Cu mâinile (încrucișate) la (sau pe) piept = a) în inactivitate; b) mort, decedat. A pune mâinile pe piept = a muri. A da piept cu cineva (sau cu ceva) = a se împotrivi cuiva (sau la ceva); a înfrunta direct pe cineva (sau ceva), a se lupta cu cineva. A lua (ceva) în piept = a înfrunta ceva direct, a lupta pentru a cuceri sau pentru a învinge ceva. A ține (cuiva) piept = a rezista, a nu se da bătut; a se împotrivi, a înfrunta; a concura cu succes. A(-și) pune pieptul (pentru cineva sau ceva) sau a apăra cu pieptul (pe cineva sau ceva) = a apăra din răsputeri, a apăra cu viața. A-și sparge pieptul (strigând, vorbind etc.) = a striga din răsputeri, a obosi (strigând, vorbind etc. zadarnic). (A fi) slab de piept = (a fi) debil pulmonar, predispus la tuberculoză. ♦ (Și în sintagma boală de piept) Tuberculoză pulmonară. ♦ Carne de pe partea anterioară a cavității toracice a unor animale, folosită ca aliment; mâncare preparată din această carne. 2. S. n. (Pop.) Sân (al femeii). ◊ Expr. (Pop.) A avea piept = (despre femeile cu copii mici) a avea lapte. A da piept = (despre femeile cu copii mici) a alăpta, a da să sugă. 3. S. m. Partea din față a unei piese de îmbrăcăminte care acoperă pieptul (1). ◊ Expr. A lua (pe cineva) de piept = a cere cuiva socoteală, a sări la bătaie. A se lua (sau a se apuca, a se prinde) de piept cu cineva = a se împotrivi (cuiva); a se lupta, a se bate cu cineva. 4. S. n. P. anal. Coastă de deal, de munte etc.; povârniș. – Lat. pectus.

DOOM

piept³ (torace, povârniș, promontoriu, piesă la strung) (rar) s. n., pl. piépturi

piepților
PIEPT, (1, 2, 4) piepturi, s. n., (3) piepți, s. m. 1. S. n. Parte superioară a corpului, de la abdomen până la gât, la om și la unele animale vertebrate; torace; spec. partea anterioară (și exterioară) a acestei regiuni; p. restr. organ din interiorul cavității toracice (inimă sau plămân). ◊ Loc. adv. În piept = de-a dreptul (în sus), pieptiș. ◊ Loc. adj. și adv. Piept la piept = (despre lupte, felul de a lupta etc.) (care se desfășoară) în mod direct, din apropiere, corp la corp; la baionetă. Piept în piept = (care este) unul contra celuilalt, față în față, (aproape) ciocnindu-se. Expr. Cu pieptul deschis = fără teamă, direct. Cu capul în piept = cu capul plecat (de rușine, de supărare etc.). A strânge (pe cineva) la piept = a îmbrățișa. Cu mâinile (încrucișate) la (sau pe) piept = a) în inactivitate; b) mort, decedat. A pune mâinile pe piept = a muri. A da piept cu cineva (sau cu ceva) = a se împotrivi cuiva (sau la ceva); a înfrunta direct pe cineva (sau ceva), a se lupta cu cineva. A lua (ceva) în piept = a înfrunta ceva direct, a lupta pentru a cuceri sau pentru a învinge ceva. A ține (cuiva) piept = a rezista, a nu se da bătut; a se împotrivi, a înfrunta; a concura cu succes. A(-și) pune pieptul (pentru cineva sau ceva) sau a apăra cu pieptul (pe cineva sau ceva) = a apăra din răsputeri, a apăra cu viața. A-și sparge pieptul (strigând, vorbind etc.) = a striga din răsputeri, a obosi (strigând, vorbind etc. zadarnic). (A fi) slab de piept = (a fi) debil pulmonar, predispus la tuberculoză. ♦ (Și în sintagma boală de piept) Tuberculoză pulmonară. ♦ Carne de pe partea anterioară a cavității toracice a unor animale, folosită ca aliment; mâncare preparată din această carne. 2. S. n. (Pop.) Sân (al femeii). ◊ Expr. (Pop.) A avea piept = (despre femeile cu copii mici) a avea lapte. A da piept = (despre femeile cu copii mici) a alăpta, a da să sugă. 3. S. m. Partea din față a unei piese de îmbrăcăminte care acoperă pieptul (1). ◊ Expr. A lua (pe cineva) de piept = a cere cuiva socoteală, a sări la bătaie. A se lua (sau a se apuca, a se prinde) de piept cu cineva = a se împotrivi (cuiva); a se lupta, a se bate cu cineva. 4. S. n. P. anal. Coastă de deal, de munte etc.; povârniș. – Lat. pectus.

DOOM

piept³ (torace, povârniș, promontoriu, piesă la strung) (rar) s. n., pl. piépturi

pier
Pier = Pierus.

pier
PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.

DOOM

pierí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 să piáră; imper. 2 sg. piei, neg. nu pierí, 2 pl. pieríți; ger. pierínd

piercitură
PIERCITÚRĂ s. f. v. chircitură.

pierd
PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DOOM

piérde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pierd, 2 sg. pierzi, 1 pl. piérdem; conj. prez. 3 să piárdă; ger. pierzấnd; part. pierdút

pierd
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

DOOM

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

pierde
PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DOOM

piérde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pierd, 2 sg. pierzi, 1 pl. piérdem; conj. prez. 3 să piárdă; ger. pierzấnd; part. pierdút

pierde
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

DOOM

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

pierdea
PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DOOM

piérde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pierd, 2 sg. pierzi, 1 pl. piérdem; conj. prez. 3 să piárdă; ger. pierzấnd; part. pierdút

pierdea
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

DOOM

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

pierdeai
PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DOOM

piérde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pierd, 2 sg. pierzi, 1 pl. piérdem; conj. prez. 3 să piárdă; ger. pierzấnd; part. pierdút

pierdeai
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

DOOM

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

pierdeam
PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DOOM

piérde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pierd, 2 sg. pierzi, 1 pl. piérdem; conj. prez. 3 să piárdă; ger. pierzấnd; part. pierdút

pierdeam
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

DOOM

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

pierdeau
PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DOOM

piérde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pierd, 2 sg. pierzi, 1 pl. piérdem; conj. prez. 3 să piárdă; ger. pierzấnd; part. pierdút

pierdeau
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

DOOM

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

pierdeați
PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DOOM

piérde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pierd, 2 sg. pierzi, 1 pl. piérdem; conj. prez. 3 să piárdă; ger. pierzấnd; part. pierdút

pierdeați
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

DOOM

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

pierdem
PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DOOM

piérde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pierd, 2 sg. pierzi, 1 pl. piérdem; conj. prez. 3 să piárdă; ger. pierzấnd; part. pierdút

pierdem
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

DOOM

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

pierdere
PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DOOM

piérde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pierd, 2 sg. pierzi, 1 pl. piérdem; conj. prez. 3 să piárdă; ger. pierzấnd; part. pierdút

pierdere
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

DOOM

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

pierdere
PIÉRDERE, pierderi, s. f. Faptul de a (se) pierde. ♦ Pagubă (materială) cu care se soldează o activitate economică; diferența cu care cheltuielile depășesc veniturile. ◊ Loc. adv. În pierdere = fără câștig, cu deficit. ♦ (La pl.) Pagubă de vieți omenești. ♦ (Tehn.) Diferență dintre cantitatea de material, de forță etc. introdusă într-un sistem tehnic și cantitatea folosită în mod util. ♦ Înfrângere, insucces (în luptă, la jocuri, în competiții sportive). – V. pierde.

DOOM

piérdere s. f., g.-d. art. piérderii; pl. piérderi

pierderea
PIÉRDERE, pierderi, s. f. Faptul de a (se) pierde. ♦ Pagubă (materială) cu care se soldează o activitate economică; diferența cu care cheltuielile depășesc veniturile. ◊ Loc. adv. În pierdere = fără câștig, cu deficit. ♦ (La pl.) Pagubă de vieți omenești. ♦ (Tehn.) Diferență dintre cantitatea de material, de forță etc. introdusă într-un sistem tehnic și cantitatea folosită în mod util. ♦ Înfrângere, insucces (în luptă, la jocuri, în competiții sportive). – V. pierde.

DOOM

piérdere s. f., g.-d. art. piérderii; pl. piérderi

pierderi
PIÉRDERE, pierderi, s. f. Faptul de a (se) pierde. ♦ Pagubă (materială) cu care se soldează o activitate economică; diferența cu care cheltuielile depășesc veniturile. ◊ Loc. adv. În pierdere = fără câștig, cu deficit. ♦ (La pl.) Pagubă de vieți omenești. ♦ (Tehn.) Diferență dintre cantitatea de material, de forță etc. introdusă într-un sistem tehnic și cantitatea folosită în mod util. ♦ Înfrângere, insucces (în luptă, la jocuri, în competiții sportive). – V. pierde.

DOOM

piérdere s. f., g.-d. art. piérderii; pl. piérderi

pierderii
PIÉRDERE, pierderi, s. f. Faptul de a (se) pierde. ♦ Pagubă (materială) cu care se soldează o activitate economică; diferența cu care cheltuielile depășesc veniturile. ◊ Loc. adv. În pierdere = fără câștig, cu deficit. ♦ (La pl.) Pagubă de vieți omenești. ♦ (Tehn.) Diferență dintre cantitatea de material, de forță etc. introdusă într-un sistem tehnic și cantitatea folosită în mod util. ♦ Înfrângere, insucces (în luptă, la jocuri, în competiții sportive). – V. pierde.

DOOM

piérdere s. f., g.-d. art. piérderii; pl. piérderi

pierderile
PIÉRDERE, pierderi, s. f. Faptul de a (se) pierde. ♦ Pagubă (materială) cu care se soldează o activitate economică; diferența cu care cheltuielile depășesc veniturile. ◊ Loc. adv. În pierdere = fără câștig, cu deficit. ♦ (La pl.) Pagubă de vieți omenești. ♦ (Tehn.) Diferență dintre cantitatea de material, de forță etc. introdusă într-un sistem tehnic și cantitatea folosită în mod util. ♦ Înfrângere, insucces (în luptă, la jocuri, în competiții sportive). – V. pierde.

DOOM

piérdere s. f., g.-d. art. piérderii; pl. piérderi

pierderilor
PIÉRDERE, pierderi, s. f. Faptul de a (se) pierde. ♦ Pagubă (materială) cu care se soldează o activitate economică; diferența cu care cheltuielile depășesc veniturile. ◊ Loc. adv. În pierdere = fără câștig, cu deficit. ♦ (La pl.) Pagubă de vieți omenești. ♦ (Tehn.) Diferență dintre cantitatea de material, de forță etc. introdusă într-un sistem tehnic și cantitatea folosită în mod util. ♦ Înfrângere, insucces (în luptă, la jocuri, în competiții sportive). – V. pierde.

DOOM

piérdere s. f., g.-d. art. piérderii; pl. piérderi

pierdeți
PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DOOM

piérde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pierd, 2 sg. pierzi, 1 pl. piérdem; conj. prez. 3 să piárdă; ger. pierzấnd; part. pierdút

pierdeți
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

DOOM

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

pierdu
PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DOOM

piérde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pierd, 2 sg. pierzi, 1 pl. piérdem; conj. prez. 3 să piárdă; ger. pierzấnd; part. pierdút

pierdu
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

DOOM

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

pierdui
PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DOOM

piérde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pierd, 2 sg. pierzi, 1 pl. piérdem; conj. prez. 3 să piárdă; ger. pierzấnd; part. pierdút

pierdui
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

DOOM

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

pierdură
PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DOOM

piérde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pierd, 2 sg. pierzi, 1 pl. piérdem; conj. prez. 3 să piárdă; ger. pierzấnd; part. pierdút

pierdură
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

DOOM

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

pierdurăm
PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DOOM

piérde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pierd, 2 sg. pierzi, 1 pl. piérdem; conj. prez. 3 să piárdă; ger. pierzấnd; part. pierdút

pierdurăm
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

DOOM

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

pierdurăți
PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DOOM

piérde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pierd, 2 sg. pierzi, 1 pl. piérdem; conj. prez. 3 să piárdă; ger. pierzấnd; part. pierdút

pierdurăți
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

DOOM

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

pierduse
PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DOOM

piérde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pierd, 2 sg. pierzi, 1 pl. piérdem; conj. prez. 3 să piárdă; ger. pierzấnd; part. pierdút

pierduse
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

DOOM

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

pierdusem
PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DOOM

piérde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pierd, 2 sg. pierzi, 1 pl. piérdem; conj. prez. 3 să piárdă; ger. pierzấnd; part. pierdút

pierdusem
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

DOOM

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

pierduseră
PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DOOM

piérde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pierd, 2 sg. pierzi, 1 pl. piérdem; conj. prez. 3 să piárdă; ger. pierzấnd; part. pierdút

pierduseră
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

DOOM

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

pierduserăm
PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DOOM

piérde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pierd, 2 sg. pierzi, 1 pl. piérdem; conj. prez. 3 să piárdă; ger. pierzấnd; part. pierdút

pierduserăm
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

DOOM

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

pierduserăți
PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DOOM

piérde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pierd, 2 sg. pierzi, 1 pl. piérdem; conj. prez. 3 să piárdă; ger. pierzấnd; part. pierdút

pierduserăți
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

DOOM

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

pierduseși
PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DOOM

piérde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pierd, 2 sg. pierzi, 1 pl. piérdem; conj. prez. 3 să piárdă; ger. pierzấnd; part. pierdút

pierduseși
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

DOOM

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

pierduseți
PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DOOM

piérde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pierd, 2 sg. pierzi, 1 pl. piérdem; conj. prez. 3 să piárdă; ger. pierzấnd; part. pierdút

pierduseți
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

DOOM

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

pierdut
PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DOOM

piérde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pierd, 2 sg. pierzi, 1 pl. piérdem; conj. prez. 3 să piárdă; ger. pierzấnd; part. pierdút

pierdut
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

DOOM

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

pierdut
PIERDÚT, -Ă, pierduți, -te, adj. 1. (Despre obiecte, bunuri) Care nu se mai află în posesia proprietarului, care nu mai este la locul lui obișnuit, despre care nu se știe unde se află. ♦ Care nu mai există, care a dispărut. 2. (Despre oameni) Care a plecat din locul unde era și căruia nu i se mai știe de urmă; rătăcit. ♦ Care nu mai trăiește în preajma cuiva, s-a depărtat de cineva; care nu se mai află în viață; mort. 3. Care abia se vede dintre alte obiecte, care nu apare clar din cauza depărtării; șters, estompat. ♦ (Despre culori) Pal, șters. ♦ (Despre sunete) Cu intensitate scăzută, slăbit din cauza depărtării; stins. 4. Absorbit de o activitate, de o problemă; copleșit de gânduri sau de sentimente, stăpânit de o emoție puternică; p. ext. disperat. ♦ (Despre ochi, privire) Ațintit în gol, rătăcit. 5. (Despre oameni) Aflat într-o situație foarte grea, în primejdie de moarte, expus distrugerii (fizice sau morale). ♦ (Despre femei) Care a decăzut din punct de vedere moral; care practică prostituția. 6. (Despre un interval de timp) Care a trecut pentru cineva în zadar, care a fost petrecut fără folos sau cu prea puțin folos. – V. pierde.

pierduta
PIERDÚT, -Ă, pierduți, -te, adj. 1. (Despre obiecte, bunuri) Care nu se mai află în posesia proprietarului, care nu mai este la locul lui obișnuit, despre care nu se știe unde se află. ♦ Care nu mai există, care a dispărut. 2. (Despre oameni) Care a plecat din locul unde era și căruia nu i se mai știe de urmă; rătăcit. ♦ Care nu mai trăiește în preajma cuiva, s-a depărtat de cineva; care nu se mai află în viață; mort. 3. Care abia se vede dintre alte obiecte, care nu apare clar din cauza depărtării; șters, estompat. ♦ (Despre culori) Pal, șters. ♦ (Despre sunete) Cu intensitate scăzută, slăbit din cauza depărtării; stins. 4. Absorbit de o activitate, de o problemă; copleșit de gânduri sau de sentimente, stăpânit de o emoție puternică; p. ext. disperat. ♦ (Despre ochi, privire) Ațintit în gol, rătăcit. 5. (Despre oameni) Aflat într-o situație foarte grea, în primejdie de moarte, expus distrugerii (fizice sau morale). ♦ (Despre femei) Care a decăzut din punct de vedere moral; care practică prostituția. 6. (Despre un interval de timp) Care a trecut pentru cineva în zadar, care a fost petrecut fără folos sau cu prea puțin folos. – V. pierde.

pierdute
PIERDÚT, -Ă, pierduți, -te, adj. 1. (Despre obiecte, bunuri) Care nu se mai află în posesia proprietarului, care nu mai este la locul lui obișnuit, despre care nu se știe unde se află. ♦ Care nu mai există, care a dispărut. 2. (Despre oameni) Care a plecat din locul unde era și căruia nu i se mai știe de urmă; rătăcit. ♦ Care nu mai trăiește în preajma cuiva, s-a depărtat de cineva; care nu se mai află în viață; mort. 3. Care abia se vede dintre alte obiecte, care nu apare clar din cauza depărtării; șters, estompat. ♦ (Despre culori) Pal, șters. ♦ (Despre sunete) Cu intensitate scăzută, slăbit din cauza depărtării; stins. 4. Absorbit de o activitate, de o problemă; copleșit de gânduri sau de sentimente, stăpânit de o emoție puternică; p. ext. disperat. ♦ (Despre ochi, privire) Ațintit în gol, rătăcit. 5. (Despre oameni) Aflat într-o situație foarte grea, în primejdie de moarte, expus distrugerii (fizice sau morale). ♦ (Despre femei) Care a decăzut din punct de vedere moral; care practică prostituția. 6. (Despre un interval de timp) Care a trecut pentru cineva în zadar, care a fost petrecut fără folos sau cu prea puțin folos. – V. pierde.

pierdutei
PIERDÚT, -Ă, pierduți, -te, adj. 1. (Despre obiecte, bunuri) Care nu se mai află în posesia proprietarului, care nu mai este la locul lui obișnuit, despre care nu se știe unde se află. ♦ Care nu mai există, care a dispărut. 2. (Despre oameni) Care a plecat din locul unde era și căruia nu i se mai știe de urmă; rătăcit. ♦ Care nu mai trăiește în preajma cuiva, s-a depărtat de cineva; care nu se mai află în viață; mort. 3. Care abia se vede dintre alte obiecte, care nu apare clar din cauza depărtării; șters, estompat. ♦ (Despre culori) Pal, șters. ♦ (Despre sunete) Cu intensitate scăzută, slăbit din cauza depărtării; stins. 4. Absorbit de o activitate, de o problemă; copleșit de gânduri sau de sentimente, stăpânit de o emoție puternică; p. ext. disperat. ♦ (Despre ochi, privire) Ațintit în gol, rătăcit. 5. (Despre oameni) Aflat într-o situație foarte grea, în primejdie de moarte, expus distrugerii (fizice sau morale). ♦ (Despre femei) Care a decăzut din punct de vedere moral; care practică prostituția. 6. (Despre un interval de timp) Care a trecut pentru cineva în zadar, care a fost petrecut fără folos sau cu prea puțin folos. – V. pierde.

pierdutele
PIERDÚT, -Ă, pierduți, -te, adj. 1. (Despre obiecte, bunuri) Care nu se mai află în posesia proprietarului, care nu mai este la locul lui obișnuit, despre care nu se știe unde se află. ♦ Care nu mai există, care a dispărut. 2. (Despre oameni) Care a plecat din locul unde era și căruia nu i se mai știe de urmă; rătăcit. ♦ Care nu mai trăiește în preajma cuiva, s-a depărtat de cineva; care nu se mai află în viață; mort. 3. Care abia se vede dintre alte obiecte, care nu apare clar din cauza depărtării; șters, estompat. ♦ (Despre culori) Pal, șters. ♦ (Despre sunete) Cu intensitate scăzută, slăbit din cauza depărtării; stins. 4. Absorbit de o activitate, de o problemă; copleșit de gânduri sau de sentimente, stăpânit de o emoție puternică; p. ext. disperat. ♦ (Despre ochi, privire) Ațintit în gol, rătăcit. 5. (Despre oameni) Aflat într-o situație foarte grea, în primejdie de moarte, expus distrugerii (fizice sau morale). ♦ (Despre femei) Care a decăzut din punct de vedere moral; care practică prostituția. 6. (Despre un interval de timp) Care a trecut pentru cineva în zadar, care a fost petrecut fără folos sau cu prea puțin folos. – V. pierde.

pierdutelor
PIERDÚT, -Ă, pierduți, -te, adj. 1. (Despre obiecte, bunuri) Care nu se mai află în posesia proprietarului, care nu mai este la locul lui obișnuit, despre care nu se știe unde se află. ♦ Care nu mai există, care a dispărut. 2. (Despre oameni) Care a plecat din locul unde era și căruia nu i se mai știe de urmă; rătăcit. ♦ Care nu mai trăiește în preajma cuiva, s-a depărtat de cineva; care nu se mai află în viață; mort. 3. Care abia se vede dintre alte obiecte, care nu apare clar din cauza depărtării; șters, estompat. ♦ (Despre culori) Pal, șters. ♦ (Despre sunete) Cu intensitate scăzută, slăbit din cauza depărtării; stins. 4. Absorbit de o activitate, de o problemă; copleșit de gânduri sau de sentimente, stăpânit de o emoție puternică; p. ext. disperat. ♦ (Despre ochi, privire) Ațintit în gol, rătăcit. 5. (Despre oameni) Aflat într-o situație foarte grea, în primejdie de moarte, expus distrugerii (fizice sau morale). ♦ (Despre femei) Care a decăzut din punct de vedere moral; care practică prostituția. 6. (Despre un interval de timp) Care a trecut pentru cineva în zadar, care a fost petrecut fără folos sau cu prea puțin folos. – V. pierde.

pierdutul
PIERDÚT, -Ă, pierduți, -te, adj. 1. (Despre obiecte, bunuri) Care nu se mai află în posesia proprietarului, care nu mai este la locul lui obișnuit, despre care nu se știe unde se află. ♦ Care nu mai există, care a dispărut. 2. (Despre oameni) Care a plecat din locul unde era și căruia nu i se mai știe de urmă; rătăcit. ♦ Care nu mai trăiește în preajma cuiva, s-a depărtat de cineva; care nu se mai află în viață; mort. 3. Care abia se vede dintre alte obiecte, care nu apare clar din cauza depărtării; șters, estompat. ♦ (Despre culori) Pal, șters. ♦ (Despre sunete) Cu intensitate scăzută, slăbit din cauza depărtării; stins. 4. Absorbit de o activitate, de o problemă; copleșit de gânduri sau de sentimente, stăpânit de o emoție puternică; p. ext. disperat. ♦ (Despre ochi, privire) Ațintit în gol, rătăcit. 5. (Despre oameni) Aflat într-o situație foarte grea, în primejdie de moarte, expus distrugerii (fizice sau morale). ♦ (Despre femei) Care a decăzut din punct de vedere moral; care practică prostituția. 6. (Despre un interval de timp) Care a trecut pentru cineva în zadar, care a fost petrecut fără folos sau cu prea puțin folos. – V. pierde.

pierdutului
PIERDÚT, -Ă, pierduți, -te, adj. 1. (Despre obiecte, bunuri) Care nu se mai află în posesia proprietarului, care nu mai este la locul lui obișnuit, despre care nu se știe unde se află. ♦ Care nu mai există, care a dispărut. 2. (Despre oameni) Care a plecat din locul unde era și căruia nu i se mai știe de urmă; rătăcit. ♦ Care nu mai trăiește în preajma cuiva, s-a depărtat de cineva; care nu se mai află în viață; mort. 3. Care abia se vede dintre alte obiecte, care nu apare clar din cauza depărtării; șters, estompat. ♦ (Despre culori) Pal, șters. ♦ (Despre sunete) Cu intensitate scăzută, slăbit din cauza depărtării; stins. 4. Absorbit de o activitate, de o problemă; copleșit de gânduri sau de sentimente, stăpânit de o emoție puternică; p. ext. disperat. ♦ (Despre ochi, privire) Ațintit în gol, rătăcit. 5. (Despre oameni) Aflat într-o situație foarte grea, în primejdie de moarte, expus distrugerii (fizice sau morale). ♦ (Despre femei) Care a decăzut din punct de vedere moral; care practică prostituția. 6. (Despre un interval de timp) Care a trecut pentru cineva în zadar, care a fost petrecut fără folos sau cu prea puțin folos. – V. pierde.

pierduși
PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DOOM

piérde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pierd, 2 sg. pierzi, 1 pl. piérdem; conj. prez. 3 să piárdă; ger. pierzấnd; part. pierdút

pierduși
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

DOOM

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

pierduți
PIERDÚT, -Ă, pierduți, -te, adj. 1. (Despre obiecte, bunuri) Care nu se mai află în posesia proprietarului, care nu mai este la locul lui obișnuit, despre care nu se știe unde se află. ♦ Care nu mai există, care a dispărut. 2. (Despre oameni) Care a plecat din locul unde era și căruia nu i se mai știe de urmă; rătăcit. ♦ Care nu mai trăiește în preajma cuiva, s-a depărtat de cineva; care nu se mai află în viață; mort. 3. Care abia se vede dintre alte obiecte, care nu apare clar din cauza depărtării; șters, estompat. ♦ (Despre culori) Pal, șters. ♦ (Despre sunete) Cu intensitate scăzută, slăbit din cauza depărtării; stins. 4. Absorbit de o activitate, de o problemă; copleșit de gânduri sau de sentimente, stăpânit de o emoție puternică; p. ext. disperat. ♦ (Despre ochi, privire) Ațintit în gol, rătăcit. 5. (Despre oameni) Aflat într-o situație foarte grea, în primejdie de moarte, expus distrugerii (fizice sau morale). ♦ (Despre femei) Care a decăzut din punct de vedere moral; care practică prostituția. 6. (Despre un interval de timp) Care a trecut pentru cineva în zadar, care a fost petrecut fără folos sau cu prea puțin folos. – V. pierde.

pierduții
PIERDÚT, -Ă, pierduți, -te, adj. 1. (Despre obiecte, bunuri) Care nu se mai află în posesia proprietarului, care nu mai este la locul lui obișnuit, despre care nu se știe unde se află. ♦ Care nu mai există, care a dispărut. 2. (Despre oameni) Care a plecat din locul unde era și căruia nu i se mai știe de urmă; rătăcit. ♦ Care nu mai trăiește în preajma cuiva, s-a depărtat de cineva; care nu se mai află în viață; mort. 3. Care abia se vede dintre alte obiecte, care nu apare clar din cauza depărtării; șters, estompat. ♦ (Despre culori) Pal, șters. ♦ (Despre sunete) Cu intensitate scăzută, slăbit din cauza depărtării; stins. 4. Absorbit de o activitate, de o problemă; copleșit de gânduri sau de sentimente, stăpânit de o emoție puternică; p. ext. disperat. ♦ (Despre ochi, privire) Ațintit în gol, rătăcit. 5. (Despre oameni) Aflat într-o situație foarte grea, în primejdie de moarte, expus distrugerii (fizice sau morale). ♦ (Despre femei) Care a decăzut din punct de vedere moral; care practică prostituția. 6. (Despre un interval de timp) Care a trecut pentru cineva în zadar, care a fost petrecut fără folos sau cu prea puțin folos. – V. pierde.

pierduților
PIERDÚT, -Ă, pierduți, -te, adj. 1. (Despre obiecte, bunuri) Care nu se mai află în posesia proprietarului, care nu mai este la locul lui obișnuit, despre care nu se știe unde se află. ♦ Care nu mai există, care a dispărut. 2. (Despre oameni) Care a plecat din locul unde era și căruia nu i se mai știe de urmă; rătăcit. ♦ Care nu mai trăiește în preajma cuiva, s-a depărtat de cineva; care nu se mai află în viață; mort. 3. Care abia se vede dintre alte obiecte, care nu apare clar din cauza depărtării; șters, estompat. ♦ (Despre culori) Pal, șters. ♦ (Despre sunete) Cu intensitate scăzută, slăbit din cauza depărtării; stins. 4. Absorbit de o activitate, de o problemă; copleșit de gânduri sau de sentimente, stăpânit de o emoție puternică; p. ext. disperat. ♦ (Despre ochi, privire) Ațintit în gol, rătăcit. 5. (Despre oameni) Aflat într-o situație foarte grea, în primejdie de moarte, expus distrugerii (fizice sau morale). ♦ (Despre femei) Care a decăzut din punct de vedere moral; care practică prostituția. 6. (Despre un interval de timp) Care a trecut pentru cineva în zadar, care a fost petrecut fără folos sau cu prea puțin folos. – V. pierde.

piere
PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.

DOOM

pierí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 să piáră; imper. 2 sg. piei, neg. nu pierí, 2 pl. pieríți; ger. pierínd

pierea
PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.

DOOM

pierí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 să piáră; imper. 2 sg. piei, neg. nu pierí, 2 pl. pieríți; ger. pierínd

piereai
PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.

DOOM

pierí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 să piáră; imper. 2 sg. piei, neg. nu pierí, 2 pl. pieríți; ger. pierínd

pieream
PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.

DOOM

pierí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 să piáră; imper. 2 sg. piei, neg. nu pierí, 2 pl. pieríți; ger. pierínd

piereau
PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.

DOOM

pierí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 să piáră; imper. 2 sg. piei, neg. nu pierí, 2 pl. pieríți; ger. pierínd

piereați
PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.

DOOM

pierí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 să piáră; imper. 2 sg. piei, neg. nu pierí, 2 pl. pieríți; ger. pierínd

pieri
PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.

DOOM

pierí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 să piáră; imper. 2 sg. piei, neg. nu pierí, 2 pl. pieríți; ger. pierínd

pieride
Pieride = Pierides.

pierides
Pierides 1. Cele nouă fiice ale lui Pierus, regele Emathiei. Neîntrecute cîntărețe, pieridele, mîndre de măiestria lor, s-au încumetat să se ia la întrecere cu muzele. Au fost învinse însă de către acestea din urmă și, drept pedeapsă, metamorfozate în păsări. 2. Denumire purtată de cele nouă muze, care-și trăgeau obîrșia din ținutul Pieriei.

pierii
PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.

DOOM

pierí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 să piáră; imper. 2 sg. piei, neg. nu pierí, 2 pl. pieríți; ger. pierínd

pierim
PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.

DOOM

pierí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 să piáră; imper. 2 sg. piei, neg. nu pierí, 2 pl. pieríți; ger. pierínd

pierind
PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.

DOOM

pierí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 să piáră; imper. 2 sg. piei, neg. nu pierí, 2 pl. pieríți; ger. pierínd

pierire
PIERÍRE s. f. v. pieire.

DOOM

pieíre s. f., g.-d. art. pieírii

pierire
PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.

DOOM

pierí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 să piáră; imper. 2 sg. piei, neg. nu pierí, 2 pl. pieríți; ger. pierínd

pieriră
PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.

DOOM

pierí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 să piáră; imper. 2 sg. piei, neg. nu pierí, 2 pl. pieríți; ger. pierínd

pierirăm
PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.

DOOM

pierí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 să piáră; imper. 2 sg. piei, neg. nu pierí, 2 pl. pieríți; ger. pierínd

pierirăți
PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.

DOOM

pierí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 să piáră; imper. 2 sg. piei, neg. nu pierí, 2 pl. pieríți; ger. pierínd

pierise
PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.

DOOM

pierí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 să piáră; imper. 2 sg. piei, neg. nu pierí, 2 pl. pieríți; ger. pierínd

pierisem
PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.

DOOM

pierí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 să piáră; imper. 2 sg. piei, neg. nu pierí, 2 pl. pieríți; ger. pierínd

pieriseră
PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.

DOOM

pierí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 să piáră; imper. 2 sg. piei, neg. nu pierí, 2 pl. pieríți; ger. pierínd

pieriserăm
PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.

DOOM

pierí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 să piáră; imper. 2 sg. piei, neg. nu pierí, 2 pl. pieríți; ger. pierínd

pieriserăți
PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.

DOOM

pierí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 să piáră; imper. 2 sg. piei, neg. nu pierí, 2 pl. pieríți; ger. pierínd

pieriseși
PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.

DOOM

pierí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 să piáră; imper. 2 sg. piei, neg. nu pierí, 2 pl. pieríți; ger. pierínd

pieriseți
PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.

DOOM

pierí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 să piáră; imper. 2 sg. piei, neg. nu pierí, 2 pl. pieríți; ger. pierínd

pierit
PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.

DOOM

pierí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 să piáră; imper. 2 sg. piei, neg. nu pierí, 2 pl. pieríți; ger. pierínd

pierit
PIERÍT, -Ă, pieriți, -te, adj. 1. (Pop.) Mort (de obicei de moarte violentă, nefirească). 2. Care a dispărut, care nu mai există. 3. (Despre oameni și fața lor) Lipsit de vigoare, slab; palid, descompus (de durere, de frică etc.); p. ext. descurajat, deznădăjduit; copleșit, distrus. ♦ Care se află într-o mare primejdie sau într-o situație extrem de grea. ♦ (Substantivat, m.; pop., în sintagma) Cel pierit = sifilis. – V. pieri.

pierita
PIERÍT, -Ă, pieriți, -te, adj. 1. (Pop.) Mort (de obicei de moarte violentă, nefirească). 2. Care a dispărut, care nu mai există. 3. (Despre oameni și fața lor) Lipsit de vigoare, slab; palid, descompus (de durere, de frică etc.); p. ext. descurajat, deznădăjduit; copleșit, distrus. ♦ Care se află într-o mare primejdie sau într-o situație extrem de grea. ♦ (Substantivat, m.; pop., în sintagma) Cel pierit = sifilis. – V. pieri.

pierite
PIERÍT, -Ă, pieriți, -te, adj. 1. (Pop.) Mort (de obicei de moarte violentă, nefirească). 2. Care a dispărut, care nu mai există. 3. (Despre oameni și fața lor) Lipsit de vigoare, slab; palid, descompus (de durere, de frică etc.); p. ext. descurajat, deznădăjduit; copleșit, distrus. ♦ Care se află într-o mare primejdie sau într-o situație extrem de grea. ♦ (Substantivat, m.; pop., în sintagma) Cel pierit = sifilis. – V. pieri.

pieritei
PIERÍT, -Ă, pieriți, -te, adj. 1. (Pop.) Mort (de obicei de moarte violentă, nefirească). 2. Care a dispărut, care nu mai există. 3. (Despre oameni și fața lor) Lipsit de vigoare, slab; palid, descompus (de durere, de frică etc.); p. ext. descurajat, deznădăjduit; copleșit, distrus. ♦ Care se află într-o mare primejdie sau într-o situație extrem de grea. ♦ (Substantivat, m.; pop., în sintagma) Cel pierit = sifilis. – V. pieri.

pieritele
PIERÍT, -Ă, pieriți, -te, adj. 1. (Pop.) Mort (de obicei de moarte violentă, nefirească). 2. Care a dispărut, care nu mai există. 3. (Despre oameni și fața lor) Lipsit de vigoare, slab; palid, descompus (de durere, de frică etc.); p. ext. descurajat, deznădăjduit; copleșit, distrus. ♦ Care se află într-o mare primejdie sau într-o situație extrem de grea. ♦ (Substantivat, m.; pop., în sintagma) Cel pierit = sifilis. – V. pieri.

pieritelor
PIERÍT, -Ă, pieriți, -te, adj. 1. (Pop.) Mort (de obicei de moarte violentă, nefirească). 2. Care a dispărut, care nu mai există. 3. (Despre oameni și fața lor) Lipsit de vigoare, slab; palid, descompus (de durere, de frică etc.); p. ext. descurajat, deznădăjduit; copleșit, distrus. ♦ Care se află într-o mare primejdie sau într-o situație extrem de grea. ♦ (Substantivat, m.; pop., în sintagma) Cel pierit = sifilis. – V. pieri.

pieritoare
PIEITÓR, -OÁRE adj. v. pieritor.

DOOM

pieritór adj. m., pl. pieritóri; f. sg. și pl. pieritoáre

pieritoarea
PIEITÓR, -OÁRE adj. v. pieritor.

DOOM

pieritór adj. m., pl. pieritóri; f. sg. și pl. pieritoáre

pieritoarei
PIEITÓR, -OÁRE adj. v. pieritor.

DOOM

pieritór adj. m., pl. pieritóri; f. sg. și pl. pieritoáre

pieritoarele
PIEITÓR, -OÁRE adj. v. pieritor.

DOOM

pieritór adj. m., pl. pieritóri; f. sg. și pl. pieritoáre

pieritoarelor
PIEITÓR, -OÁRE adj. v. pieritor.

DOOM

pieritór adj. m., pl. pieritóri; f. sg. și pl. pieritoáre

pieritor
PIEITÓR, -OÁRE adj. v. pieritor.

DOOM

pieritór adj. m., pl. pieritóri; f. sg. și pl. pieritoáre

pieritori
PIEITÓR, -OÁRE adj. v. pieritor.

DOOM

pieritór adj. m., pl. pieritóri; f. sg. și pl. pieritoáre

pieritorii
PIEITÓR, -OÁRE adj. v. pieritor.

DOOM

pieritór adj. m., pl. pieritóri; f. sg. și pl. pieritoáre

pieritorilor
PIEITÓR, -OÁRE adj. v. pieritor.

DOOM

pieritór adj. m., pl. pieritóri; f. sg. și pl. pieritoáre

pieritorul
PIEITÓR, -OÁRE adj. v. pieritor.

DOOM

pieritór adj. m., pl. pieritóri; f. sg. și pl. pieritoáre

pieritorului
PIEITÓR, -OÁRE adj. v. pieritor.

DOOM

pieritór adj. m., pl. pieritóri; f. sg. și pl. pieritoáre

pieritul
PIERÍT, -Ă, pieriți, -te, adj. 1. (Pop.) Mort (de obicei de moarte violentă, nefirească). 2. Care a dispărut, care nu mai există. 3. (Despre oameni și fața lor) Lipsit de vigoare, slab; palid, descompus (de durere, de frică etc.); p. ext. descurajat, deznădăjduit; copleșit, distrus. ♦ Care se află într-o mare primejdie sau într-o situație extrem de grea. ♦ (Substantivat, m.; pop., în sintagma) Cel pierit = sifilis. – V. pieri.

pieritului
PIERÍT, -Ă, pieriți, -te, adj. 1. (Pop.) Mort (de obicei de moarte violentă, nefirească). 2. Care a dispărut, care nu mai există. 3. (Despre oameni și fața lor) Lipsit de vigoare, slab; palid, descompus (de durere, de frică etc.); p. ext. descurajat, deznădăjduit; copleșit, distrus. ♦ Care se află într-o mare primejdie sau într-o situație extrem de grea. ♦ (Substantivat, m.; pop., în sintagma) Cel pierit = sifilis. – V. pieri.

pieritura
PIERITÚRĂ, pierituri, s. f. (Pop.) Om sau animal slab, fără vlagă. – Pieri + suf. -tură.

DOOM

pieritúră s. f., g.-d. art. pieritúrii; pl. pieritúri

pierituri
PIERITÚRĂ, pierituri, s. f. (Pop.) Om sau animal slab, fără vlagă. – Pieri + suf. -tură.

DOOM

pieritúră s. f., g.-d. art. pieritúrii; pl. pieritúri

pieriturii
PIERITÚRĂ, pierituri, s. f. (Pop.) Om sau animal slab, fără vlagă. – Pieri + suf. -tură.

DOOM

pieritúră s. f., g.-d. art. pieritúrii; pl. pieritúri

pieriturile
PIERITÚRĂ, pierituri, s. f. (Pop.) Om sau animal slab, fără vlagă. – Pieri + suf. -tură.

DOOM

pieritúră s. f., g.-d. art. pieritúrii; pl. pieritúri

pieriturilor
PIERITÚRĂ, pierituri, s. f. (Pop.) Om sau animal slab, fără vlagă. – Pieri + suf. -tură.

DOOM

pieritúră s. f., g.-d. art. pieritúrii; pl. pieritúri

pieriși
PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.

DOOM

pierí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 să piáră; imper. 2 sg. piei, neg. nu pierí, 2 pl. pieríți; ger. pierínd

pieriți
PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.

DOOM

pierí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 să piáră; imper. 2 sg. piei, neg. nu pierí, 2 pl. pieríți; ger. pierínd

pieriți
PIERÍT, -Ă, pieriți, -te, adj. 1. (Pop.) Mort (de obicei de moarte violentă, nefirească). 2. Care a dispărut, care nu mai există. 3. (Despre oameni și fața lor) Lipsit de vigoare, slab; palid, descompus (de durere, de frică etc.); p. ext. descurajat, deznădăjduit; copleșit, distrus. ♦ Care se află într-o mare primejdie sau într-o situație extrem de grea. ♦ (Substantivat, m.; pop., în sintagma) Cel pierit = sifilis. – V. pieri.

pieriții
PIERÍT, -Ă, pieriți, -te, adj. 1. (Pop.) Mort (de obicei de moarte violentă, nefirească). 2. Care a dispărut, care nu mai există. 3. (Despre oameni și fața lor) Lipsit de vigoare, slab; palid, descompus (de durere, de frică etc.); p. ext. descurajat, deznădăjduit; copleșit, distrus. ♦ Care se află într-o mare primejdie sau într-o situație extrem de grea. ♦ (Substantivat, m.; pop., în sintagma) Cel pierit = sifilis. – V. pieri.

pieriților
PIERÍT, -Ă, pieriți, -te, adj. 1. (Pop.) Mort (de obicei de moarte violentă, nefirească). 2. Care a dispărut, care nu mai există. 3. (Despre oameni și fața lor) Lipsit de vigoare, slab; palid, descompus (de durere, de frică etc.); p. ext. descurajat, deznădăjduit; copleșit, distrus. ♦ Care se află într-o mare primejdie sau într-o situație extrem de grea. ♦ (Substantivat, m.; pop., în sintagma) Cel pierit = sifilis. – V. pieri.

pierot
PIERÓT s.m. Personaj de pantomimă. [Pron. pie-. / < fr. pierrot, cf. Pierrot – personaj din comedia franceză].

pierrot
PIERRÓT s. m. (Livr.) Personaj buf din vechea comedie italiană preluat de teatral francez și apoi de pantomimă, îmbrăcat în alb și cu o scufie (ascuțită) pe cap. [Pr.: pierd] – Din fr. pierrot.

DOOM

pierrót (fr.) (livr.) [ot pron. o] (pier-) s. m.

piersic
PIÉRSIC, piersici, s. m. Pom fructifer din familia rozaceelor, cu flori trandafirii sau albe și cu fructe mari, sferice (Persica vulgaris). ◊ Expr. (Pop. și fam.) A o lua (sau a o aduce, a umbla, a se da) pe după piersic = a spune (ceva) pe ocolite; a căuta un subterfugiu, a se eschiva. – Lat. persicus.

DOOM

piérsic s. m., pl. piérsici

piersica
PIERSICÁ, piérsic, vb. I. Tranz. (Pop.) A bate tare pe cineva; p. restr. a urzica, a bășica. – V. piersică.

DOOM

piersicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 piérsică

piersica
PIÉRSICĂ, piersici, s. f. Fructul piersicului, sferic, cărnos, suculent, acoperit cu o pieliță pufoasă de culoare gălbuie-roșiatică. – Lat. persica.

DOOM

piérsică s. f., g.-d. art. piérsicii; pl. piérsici

piersicat
PIERSICÁ, piérsic, vb. I. Tranz. (Pop.) A bate tare pe cineva; p. restr. a urzica, a bășica. – V. piersică.

piersici
PIÉRSIC, piersici, s. m. Pom fructifer din familia rozaceelor, cu flori trandafirii sau albe și cu fructe mari, sferice (Persica vulgaris). ◊ Expr. (Pop. și fam.) A o lua (sau a o aduce, a umbla, a se da) pe după piersic = a spune (ceva) pe ocolite; a căuta un subterfugiu, a se eschiva. – Lat. persicus.

DOOM

piérsic s. m., pl. piérsici

piersici
PIÉRSICĂ, piersici, s. f. Fructul piersicului, sferic, cărnos, suculent, acoperit cu o pieliță pufoasă de culoare gălbuie-roșiatică. – Lat. persica.

DOOM

piérsică s. f., g.-d. art. piérsicii; pl. piérsici

piersicia
PIERSICÍU, -ÍE, piersicii, adj. (Rar) De culoarea piersicii. [Var.: (reg.) piersăcíu, -íe adj.] – Piersică + suf. -iu.

DOOM

piersicíu (rar) adj. m., f. piersicíe; pl. m. și f. piersicíi

piersicie
PIERSICÍU, -ÍE, piersicii, adj. (Rar) De culoarea piersicii. [Var.: (reg.) piersăcíu, -íe adj.] – Piersică + suf. -iu.

DOOM

piersicíu (rar) adj. m., f. piersicíe; pl. m. și f. piersicíi

piersiciei
PIERSICÍU, -ÍE, piersicii, adj. (Rar) De culoarea piersicii. [Var.: (reg.) piersăcíu, -íe adj.] – Piersică + suf. -iu.

DOOM

piersicíu (rar) adj. m., f. piersicíe; pl. m. și f. piersicíi

piersicii
PIÉRSIC, piersici, s. m. Pom fructifer din familia rozaceelor, cu flori trandafirii sau albe și cu fructe mari, sferice (Persica vulgaris). ◊ Expr. (Pop. și fam.) A o lua (sau a o aduce, a umbla, a se da) pe după piersic = a spune (ceva) pe ocolite; a căuta un subterfugiu, a se eschiva. – Lat. persicus.

DOOM

piérsic s. m., pl. piérsici

piersicii
PIÉRSICĂ, piersici, s. f. Fructul piersicului, sferic, cărnos, suculent, acoperit cu o pieliță pufoasă de culoare gălbuie-roșiatică. – Lat. persica.

DOOM

piérsică s. f., g.-d. art. piérsicii; pl. piérsici

piersicii
PIERSICÍU, -ÍE, piersicii, adj. (Rar) De culoarea piersicii. [Var.: (reg.) piersăcíu, -íe adj.] – Piersică + suf. -iu.

DOOM

piersicíu (rar) adj. m., f. piersicíe; pl. m. și f. piersicíi

piersiciii
PIERSICÍU, -ÍE, piersicii, adj. (Rar) De culoarea piersicii. [Var.: (reg.) piersăcíu, -íe adj.] – Piersică + suf. -iu.

DOOM

piersicíu (rar) adj. m., f. piersicíe; pl. m. și f. piersicíi

piersiciile
PIERSICÍU, -ÍE, piersicii, adj. (Rar) De culoarea piersicii. [Var.: (reg.) piersăcíu, -íe adj.] – Piersică + suf. -iu.

DOOM

piersicíu (rar) adj. m., f. piersicíe; pl. m. și f. piersicíi

piersiciilor
PIERSICÍU, -ÍE, piersicii, adj. (Rar) De culoarea piersicii. [Var.: (reg.) piersăcíu, -íe adj.] – Piersică + suf. -iu.

DOOM

piersicíu (rar) adj. m., f. piersicíe; pl. m. și f. piersicíi

piersicile
PIÉRSICĂ, piersici, s. f. Fructul piersicului, sferic, cărnos, suculent, acoperit cu o pieliță pufoasă de culoare gălbuie-roșiatică. – Lat. persica.

DOOM

piérsică s. f., g.-d. art. piérsicii; pl. piérsici

piersicilor
PIÉRSIC, piersici, s. m. Pom fructifer din familia rozaceelor, cu flori trandafirii sau albe și cu fructe mari, sferice (Persica vulgaris). ◊ Expr. (Pop. și fam.) A o lua (sau a o aduce, a umbla, a se da) pe după piersic = a spune (ceva) pe ocolite; a căuta un subterfugiu, a se eschiva. – Lat. persicus.

DOOM

piérsic s. m., pl. piérsici

piersicilor
PIÉRSICĂ, piersici, s. f. Fructul piersicului, sferic, cărnos, suculent, acoperit cu o pieliță pufoasă de culoare gălbuie-roșiatică. – Lat. persica.

DOOM

piérsică s. f., g.-d. art. piérsicii; pl. piérsici

piersiciu
PIERSICÍU, -ÍE, piersicii, adj. (Rar) De culoarea piersicii. [Var.: (reg.) piersăcíu, -íe adj.] – Piersică + suf. -iu.

DOOM

piersicíu (rar) adj. m., f. piersicíe; pl. m. și f. piersicíi

piersiciul
PIERSICÍU, -ÍE, piersicii, adj. (Rar) De culoarea piersicii. [Var.: (reg.) piersăcíu, -íe adj.] – Piersică + suf. -iu.

DOOM

piersicíu (rar) adj. m., f. piersicíe; pl. m. și f. piersicíi

piersiciului
PIERSICÍU, -ÍE, piersicii, adj. (Rar) De culoarea piersicii. [Var.: (reg.) piersăcíu, -íe adj.] – Piersică + suf. -iu.

DOOM

piersicíu (rar) adj. m., f. piersicíe; pl. m. și f. piersicíi

piersicul
PIÉRSIC, piersici, s. m. Pom fructifer din familia rozaceelor, cu flori trandafirii sau albe și cu fructe mari, sferice (Persica vulgaris). ◊ Expr. (Pop. și fam.) A o lua (sau a o aduce, a umbla, a se da) pe după piersic = a spune (ceva) pe ocolite; a căuta un subterfugiu, a se eschiva. – Lat. persicus.

DOOM

piérsic s. m., pl. piérsici

piersicului
PIÉRSIC, piersici, s. m. Pom fructifer din familia rozaceelor, cu flori trandafirii sau albe și cu fructe mari, sferice (Persica vulgaris). ◊ Expr. (Pop. și fam.) A o lua (sau a o aduce, a umbla, a se da) pe după piersic = a spune (ceva) pe ocolite; a căuta un subterfugiu, a se eschiva. – Lat. persicus.

DOOM

piérsic s. m., pl. piérsici

piersicăria
PIERSICĂRÍE, piersicării, s. f. Cultură de piersici. – Piersic + suf. -ărie.

piersicărie
PIERSICĂRÍE, piersicării, s. f. Cultură de piersici. – Piersic + suf. -ărie.

piersicăriei
PIERSICĂRÍE, piersicării, s. f. Cultură de piersici. – Piersic + suf. -ărie.

piersicării
PIERSICĂRÍE, piersicării, s. f. Cultură de piersici. – Piersic + suf. -ărie.

piersicăriile
PIERSICĂRÍE, piersicării, s. f. Cultură de piersici. – Piersic + suf. -ărie.

piersicăriilor
PIERSICĂRÍE, piersicării, s. f. Cultură de piersici. – Piersic + suf. -ărie.

piersăciu
PIERSICÍU, -ÍE, piersicii, adj. (Rar) De culoarea piersicii. [Var.: (reg.) piersăcíu, -íe adj.] – Piersică + suf. -iu.

DOOM

piersicíu (rar) adj. m., f. piersicíe; pl. m. și f. piersicíi

pierus
Pierus, rege al Emathiei (Macedoniei) și tatăl pieridelor (v. și Pierides).

pierz
PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DOOM

piérde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pierd, 2 sg. pierzi, 1 pl. piérdem; conj. prez. 3 să piárdă; ger. pierzấnd; part. pierdút

pierz
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

DOOM

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

pierzania
PIERZÁNIE s. f. (Pop.) 1. Moarte (năprasnică, violentă), ucidere în masă; primejdie de moarte, nenorocire, suferință mare, dezastru, prăpăd. 2. Decădere, degradare (morală); desfrâu, perdiție. – Pierde + suf. -anie.

DOOM

pierzánie (pop.) (-ni-e) s. f., art. pierzánia (-ni-a), g.-d. pierzánii, art. pierzániei

pierzanie
PIERZÁNIE s. f. (Pop.) 1. Moarte (năprasnică, violentă), ucidere în masă; primejdie de moarte, nenorocire, suferință mare, dezastru, prăpăd. 2. Decădere, degradare (morală); desfrâu, perdiție. – Pierde + suf. -anie.

DOOM

pierzánie (pop.) (-ni-e) s. f., art. pierzánia (-ni-a), g.-d. pierzánii, art. pierzániei

pierzaniei
PIERZÁNIE s. f. (Pop.) 1. Moarte (năprasnică, violentă), ucidere în masă; primejdie de moarte, nenorocire, suferință mare, dezastru, prăpăd. 2. Decădere, degradare (morală); desfrâu, perdiție. – Pierde + suf. -anie.

DOOM

pierzánie (pop.) (-ni-e) s. f., art. pierzánia (-ni-a), g.-d. pierzánii, art. pierzániei

pierzanii
PIERZÁNIE s. f. (Pop.) 1. Moarte (năprasnică, violentă), ucidere în masă; primejdie de moarte, nenorocire, suferință mare, dezastru, prăpăd. 2. Decădere, degradare (morală); desfrâu, perdiție. – Pierde + suf. -anie.

DOOM

pierzánie (pop.) (-ni-e) s. f., art. pierzánia (-ni-a), g.-d. pierzánii, art. pierzániei

pierzare
PIERZÁRE s. f. (Pop.) Pierzanie. ◊ Loc. vb. A da pierzării = a ucide sau a lăsa să fie ucis. – V. pierde.

DOOM

pierzáre (pop.) s. f., g.-d. art. pierzắrii

pierzarea
PIERZÁRE s. f. (Pop.) Pierzanie. ◊ Loc. vb. A da pierzării = a ucide sau a lăsa să fie ucis. – V. pierde.

DOOM

pierzáre (pop.) s. f., g.-d. art. pierzắrii

pierzi
PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DOOM

piérde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pierd, 2 sg. pierzi, 1 pl. piérdem; conj. prez. 3 să piárdă; ger. pierzấnd; part. pierdút

pierzi
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

DOOM

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

pierzând
PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DOOM

piérde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pierd, 2 sg. pierzi, 1 pl. piérdem; conj. prez. 3 să piárdă; ger. pierzấnd; part. pierdút

pierzând
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

DOOM

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

pierzînd
PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai ști unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material). ◊ Expr. A(-și) pierde șirul = a se încurca, a se zăpăci; a nu mai avea continuitate (în vorbire). 2. Tranz. A nu mai cunoaște sau a nu mai găsi drumul, locul etc. căutat; a greși direcția. ◊ Expr. A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit. A-și pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea. ♦ Refl. A se rătăci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, copleșit de un sentiment, de o emoție; a nu mai ști ce să facă. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a rămâne fără..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mână = a scăpa un prilej favorabil. A pierde pământul de sub picioare = a) a nu-și mai putea păstra echilibrul din cauza unei proaste stări fizice, a unui pas greșit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială sau socială. A-și pierde viața = a muri; a fi omorât. A-și pierde cunoștința (sau simțirea) = a leșina. A-și pierde cumpătul (sau răbdarea) = a nu se mai putea stăpâni, a se enerva. ♦ A rămâne fără o parte a corpului, fără un organ, fără o facultate fizică sau intelectuală, a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scădea sau a le înceta secreția laptelui (într-o perioadă când aceasta ar trebui să fie normală). A-și pierde mințile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (și a-i cădea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o ființă dragă; a rupe relațiile (de prietenie) cu cineva, a fi părăsit. 4. A fi învins într-un război, într-o întrecere; a nu câștiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerațional, irosindu-l sau profitând insuficient de el. ◊ Expr. Fără a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ◊ Compus: pierde-vară s. m. și f. = om care își irosește timpul, care nu muncește și umblă fără niciun rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. și refl. A(-și) cauza un mare rău, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situație extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A distruge, a nimici (popoare, țări, așezări, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face să dispară, să piară; p. ext. a compromite. 4. Refl. A ieși din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a dispărea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în considerație. ♦ Tranz. A nu mai putea urmări cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-și diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DOOM

piérde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pierd, 2 sg. pierzi, 1 pl. piérdem; conj. prez. 3 să piárdă; ger. pierzấnd; part. pierdút

pierzînd
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

DOOM

piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră

pierzări
PIERZÁRE s. f. (Pop.) Pierzanie. ◊ Loc. vb. A da pierzării = a ucide sau a lăsa să fie ucis. – V. pierde.

DOOM

pierzáre (pop.) s. f., g.-d. art. pierzắrii

pierzării
PIERZÁRE s. f. (Pop.) Pierzanie. ◊ Loc. vb. A da pierzării = a ucide sau a lăsa să fie ucis. – V. pierde.

DOOM

pierzáre (pop.) s. f., g.-d. art. pierzắrii

pierzările
PIERZÁRE s. f. (Pop.) Pierzanie. ◊ Loc. vb. A da pierzării = a ucide sau a lăsa să fie ucis. – V. pierde.

DOOM

pierzáre (pop.) s. f., g.-d. art. pierzắrii

pierzărilor
PIERZÁRE s. f. (Pop.) Pierzanie. ◊ Loc. vb. A da pierzării = a ucide sau a lăsa să fie ucis. – V. pierde.

DOOM

pierzáre (pop.) s. f., g.-d. art. pierzắrii

pierzătoare
PIERZĂTÓR, -OÁRE, pierzători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care nimicește, distruge sau vatămă; care aduce un prejudiciu moral. – Pierde + suf. -ător.

DOOM

pierzătór (înv., pop.) adj. m., pl. pierzătóri; f. sg. și pl. pierzătoáre

pierzătoarea
PIERZĂTÓR, -OÁRE, pierzători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care nimicește, distruge sau vatămă; care aduce un prejudiciu moral. – Pierde + suf. -ător.

DOOM

pierzătór (înv., pop.) adj. m., pl. pierzătóri; f. sg. și pl. pierzătoáre

pierzătoarei
PIERZĂTÓR, -OÁRE, pierzători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care nimicește, distruge sau vatămă; care aduce un prejudiciu moral. – Pierde + suf. -ător.

DOOM

pierzătór (înv., pop.) adj. m., pl. pierzătóri; f. sg. și pl. pierzătoáre

pierzătoarele
PIERZĂTÓR, -OÁRE, pierzători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care nimicește, distruge sau vatămă; care aduce un prejudiciu moral. – Pierde + suf. -ător.

DOOM

pierzătór (înv., pop.) adj. m., pl. pierzătóri; f. sg. și pl. pierzătoáre

pierzătoarelor
PIERZĂTÓR, -OÁRE, pierzători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care nimicește, distruge sau vatămă; care aduce un prejudiciu moral. – Pierde + suf. -ător.

DOOM

pierzătór (înv., pop.) adj. m., pl. pierzătóri; f. sg. și pl. pierzătoáre

pierzător
PIERZĂTÓR, -OÁRE, pierzători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care nimicește, distruge sau vatămă; care aduce un prejudiciu moral. – Pierde + suf. -ător.

DOOM

pierzătór (înv., pop.) adj. m., pl. pierzătóri; f. sg. și pl. pierzătoáre

pierzători
PIERZĂTÓR, -OÁRE, pierzători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care nimicește, distruge sau vatămă; care aduce un prejudiciu moral. – Pierde + suf. -ător.

DOOM

pierzătór (înv., pop.) adj. m., pl. pierzătóri; f. sg. și pl. pierzătoáre

pierzătorii
PIERZĂTÓR, -OÁRE, pierzători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care nimicește, distruge sau vatămă; care aduce un prejudiciu moral. – Pierde + suf. -ător.

DOOM

pierzătór (înv., pop.) adj. m., pl. pierzătóri; f. sg. și pl. pierzătoáre

pierzătorilor
PIERZĂTÓR, -OÁRE, pierzători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care nimicește, distruge sau vatămă; care aduce un prejudiciu moral. – Pierde + suf. -ător.

DOOM

pierzătór (înv., pop.) adj. m., pl. pierzătóri; f. sg. și pl. pierzătoáre

pierzătorul
PIERZĂTÓR, -OÁRE, pierzători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care nimicește, distruge sau vatămă; care aduce un prejudiciu moral. – Pierde + suf. -ător.

DOOM

pierzătór (înv., pop.) adj. m., pl. pierzătóri; f. sg. și pl. pierzătoáre

pierzătorului
PIERZĂTÓR, -OÁRE, pierzători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care nimicește, distruge sau vatămă; care aduce un prejudiciu moral. – Pierde + suf. -ător.

DOOM

pierzătór (înv., pop.) adj. m., pl. pierzătóri; f. sg. și pl. pierzătoáre

piesa
PIÉSĂ, piese, s. f. 1. Parte demontabilă a unei mașini, a unui mecanism, a unui instrument, a unei construcții; organ de mașină sau element component al unui mecanism, instrument, aparat etc. ◊ Piesă anatomică = parte dintr-un cadavru preparată special pentru disecție și pentru studii anatomice. 2. Obiect sau ființă care face parte dintr-o categorie, dintr-o serie de obiecte sau de ființe identice sau asemănătoare. ♦ Spec. Fiecare dintre obiectele de îmbrăcăminte care fac parte dintr-un ansamblu vestimentar. ♦ Spec. Fiecare dintre figurile sau obiectele unor jocuri sportive sau de societate. ♦ Spec. Fiecare dintre armele de artilerie aflate în dotarea unei unități, a unui stat etc. ♦ Monedă metalică. 3. Fiecare dintre actele, documentele, însemnările cuprinse într-un dosar sau într-o colecție. 4. Obiect de valoare sau operă de artă, expuse într-un muzeu sau făcând parte dintr-o colecție. 5. Operă literară compusă în formă de dialog și destinată reprezentării pe scenă; operă dramatică. ♦ P. gener. Operă literară. 6. Compoziție muzicală. – Din fr. pièce.

DOOM

piésă (pie-) s. f., g.-d. art. piései; pl. piése

piese
PIÉSĂ, piese, s. f. 1. Parte demontabilă a unei mașini, a unui mecanism, a unui instrument, a unei construcții; organ de mașină sau element component al unui mecanism, instrument, aparat etc. ◊ Piesă anatomică = parte dintr-un cadavru preparată special pentru disecție și pentru studii anatomice. 2. Obiect sau ființă care face parte dintr-o categorie, dintr-o serie de obiecte sau de ființe identice sau asemănătoare. ♦ Spec. Fiecare dintre obiectele de îmbrăcăminte care fac parte dintr-un ansamblu vestimentar. ♦ Spec. Fiecare dintre figurile sau obiectele unor jocuri sportive sau de societate. ♦ Spec. Fiecare dintre armele de artilerie aflate în dotarea unei unități, a unui stat etc. ♦ Monedă metalică. 3. Fiecare dintre actele, documentele, însemnările cuprinse într-un dosar sau într-o colecție. 4. Obiect de valoare sau operă de artă, expuse într-un muzeu sau făcând parte dintr-o colecție. 5. Operă literară compusă în formă de dialog și destinată reprezentării pe scenă; operă dramatică. ♦ P. gener. Operă literară. 6. Compoziție muzicală. – Din fr. pièce.

DOOM

piésă (pie-) s. f., g.-d. art. piései; pl. piése

piesei
PIÉSĂ, piese, s. f. 1. Parte demontabilă a unei mașini, a unui mecanism, a unui instrument, a unei construcții; organ de mașină sau element component al unui mecanism, instrument, aparat etc. ◊ Piesă anatomică = parte dintr-un cadavru preparată special pentru disecție și pentru studii anatomice. 2. Obiect sau ființă care face parte dintr-o categorie, dintr-o serie de obiecte sau de ființe identice sau asemănătoare. ♦ Spec. Fiecare dintre obiectele de îmbrăcăminte care fac parte dintr-un ansamblu vestimentar. ♦ Spec. Fiecare dintre figurile sau obiectele unor jocuri sportive sau de societate. ♦ Spec. Fiecare dintre armele de artilerie aflate în dotarea unei unități, a unui stat etc. ♦ Monedă metalică. 3. Fiecare dintre actele, documentele, însemnările cuprinse într-un dosar sau într-o colecție. 4. Obiect de valoare sau operă de artă, expuse într-un muzeu sau făcând parte dintr-o colecție. 5. Operă literară compusă în formă de dialog și destinată reprezentării pe scenă; operă dramatică. ♦ P. gener. Operă literară. 6. Compoziție muzicală. – Din fr. pièce.

DOOM

piésă (pie-) s. f., g.-d. art. piései; pl. piése

piesele
PIÉSĂ, piese, s. f. 1. Parte demontabilă a unei mașini, a unui mecanism, a unui instrument, a unei construcții; organ de mașină sau element component al unui mecanism, instrument, aparat etc. ◊ Piesă anatomică = parte dintr-un cadavru preparată special pentru disecție și pentru studii anatomice. 2. Obiect sau ființă care face parte dintr-o categorie, dintr-o serie de obiecte sau de ființe identice sau asemănătoare. ♦ Spec. Fiecare dintre obiectele de îmbrăcăminte care fac parte dintr-un ansamblu vestimentar. ♦ Spec. Fiecare dintre figurile sau obiectele unor jocuri sportive sau de societate. ♦ Spec. Fiecare dintre armele de artilerie aflate în dotarea unei unități, a unui stat etc. ♦ Monedă metalică. 3. Fiecare dintre actele, documentele, însemnările cuprinse într-un dosar sau într-o colecție. 4. Obiect de valoare sau operă de artă, expuse într-un muzeu sau făcând parte dintr-o colecție. 5. Operă literară compusă în formă de dialog și destinată reprezentării pe scenă; operă dramatică. ♦ P. gener. Operă literară. 6. Compoziție muzicală. – Din fr. pièce.

DOOM

piésă (pie-) s. f., g.-d. art. piései; pl. piése

pieselor
PIÉSĂ, piese, s. f. 1. Parte demontabilă a unei mașini, a unui mecanism, a unui instrument, a unei construcții; organ de mașină sau element component al unui mecanism, instrument, aparat etc. ◊ Piesă anatomică = parte dintr-un cadavru preparată special pentru disecție și pentru studii anatomice. 2. Obiect sau ființă care face parte dintr-o categorie, dintr-o serie de obiecte sau de ființe identice sau asemănătoare. ♦ Spec. Fiecare dintre obiectele de îmbrăcăminte care fac parte dintr-un ansamblu vestimentar. ♦ Spec. Fiecare dintre figurile sau obiectele unor jocuri sportive sau de societate. ♦ Spec. Fiecare dintre armele de artilerie aflate în dotarea unei unități, a unui stat etc. ♦ Monedă metalică. 3. Fiecare dintre actele, documentele, însemnările cuprinse într-un dosar sau într-o colecție. 4. Obiect de valoare sau operă de artă, expuse într-un muzeu sau făcând parte dintr-o colecție. 5. Operă literară compusă în formă de dialog și destinată reprezentării pe scenă; operă dramatică. ♦ P. gener. Operă literară. 6. Compoziție muzicală. – Din fr. pièce.

DOOM

piésă (pie-) s. f., g.-d. art. piései; pl. piése

pieseta
PIESÉTĂ, piesete, s. f. Piesă de teatru scurtă; scenetă. – Din fr. piécette.

DOOM

piesétă (pie-) s. f., g.-d. art. piesétei; pl. pieséte

piesete
PIESÉTĂ, piesete, s. f. Piesă de teatru scurtă; scenetă. – Din fr. piécette.

DOOM

piesétă (pie-) s. f., g.-d. art. piesétei; pl. pieséte

piesetei
PIESÉTĂ, piesete, s. f. Piesă de teatru scurtă; scenetă. – Din fr. piécette.

DOOM

piesétă (pie-) s. f., g.-d. art. piesétei; pl. pieséte

piesetele
PIESÉTĂ, piesete, s. f. Piesă de teatru scurtă; scenetă. – Din fr. piécette.

DOOM

piesétă (pie-) s. f., g.-d. art. piesétei; pl. pieséte

piesetelor
PIESÉTĂ, piesete, s. f. Piesă de teatru scurtă; scenetă. – Din fr. piécette.

DOOM

piesétă (pie-) s. f., g.-d. art. piesétei; pl. pieséte

piesuța
PIESÚȚĂ, piesuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui piesă. – Piesă + suf. -uță.

DOOM

piesúță (fam.) (pie-) s. f., g.-d. art. piesúței; pl. piesúțe

piesuțe
PIESÚȚĂ, piesuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui piesă. – Piesă + suf. -uță.

DOOM

piesúță (fam.) (pie-) s. f., g.-d. art. piesúței; pl. piesúțe

piesuței
PIESÚȚĂ, piesuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui piesă. – Piesă + suf. -uță.

DOOM

piesúță (fam.) (pie-) s. f., g.-d. art. piesúței; pl. piesúțe

piesuțele
PIESÚȚĂ, piesuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui piesă. – Piesă + suf. -uță.

DOOM

piesúță (fam.) (pie-) s. f., g.-d. art. piesúței; pl. piesúțe

piesuțelor
PIESÚȚĂ, piesuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui piesă. – Piesă + suf. -uță.

DOOM

piesúță (fam.) (pie-) s. f., g.-d. art. piesúței; pl. piesúțe

pieta
PIETÁ, pietá, s. f. Temă iconografică din repertoriul catolic, inspirată de patimile lui Isus Hristos, ilustrând tema plângerii lui, care o reprezintă pe Maica Domnului ținându-și fiul mort pe genunchi sau în brațe. [Pr.: pie-] – Din ff., it. pietà.

DOOM

!piet'à (it.) (pie-) s. f., pl. pietà

pietate
PIETÁTE s. f. 1. Comportament religios plin de venerație și recunoștință. 2. Evlavie, smerenie, cucernicie. 3. Sentiment de respect profund și duioșie față de cineva sau ceva. [Pr.: pi-e-] – Din fr. pieté, lat. pietas, -atis.

DOOM

múnte-de-pietáte (-pi-e-) s. m., art. múntele-de-pietáte

pietatea
PIETÁTE s. f. 1. Comportament religios plin de venerație și recunoștință. 2. Evlavie, smerenie, cucernicie. 3. Sentiment de respect profund și duioșie față de cineva sau ceva. [Pr.: pi-e-] – Din fr. pieté, lat. pietas, -atis.

DOOM

múnte-de-pietáte (-pi-e-) s. m., art. múntele-de-pietáte

pietin
PIETÍN s. n. 1. Boală contagioasă la oi, care se manifestă prin răni dureroase la picioare, pricinuind distrugerea progresivă a unghiilor. 2. Boală a cerealelor, provocată de unele ciuperci, care duce la înnegrirea părții bazale a tulpinilor, la pălirea, îndoirea și căderea plantelor. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétin.

DOOM

pietín (pi-e-) s. n.

pietinul
PIETÍN s. n. 1. Boală contagioasă la oi, care se manifestă prin răni dureroase la picioare, pricinuind distrugerea progresivă a unghiilor. 2. Boală a cerealelor, provocată de unele ciuperci, care duce la înnegrirea părții bazale a tulpinilor, la pălirea, îndoirea și căderea plantelor. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétin.

DOOM

pietín (pi-e-) s. n.

pietinului
PIETÍN s. n. 1. Boală contagioasă la oi, care se manifestă prin răni dureroase la picioare, pricinuind distrugerea progresivă a unghiilor. 2. Boală a cerealelor, provocată de unele ciuperci, care duce la înnegrirea părții bazale a tulpinilor, la pălirea, îndoirea și căderea plantelor. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétin.

DOOM

pietín (pi-e-) s. n.

pietism
PIETÍSM s. n. Mișcare reformatoare în cadrul luteranismului german, fondată în 1671 și caracterizată prin reîntoarcerea la sentimentul pietății, rigorism în practicile religioase și ascetism. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétisme.

DOOM

pietísm (pi-e-) s. n.

pietismul
PIETÍSM s. n. Mișcare reformatoare în cadrul luteranismului german, fondată în 1671 și caracterizată prin reîntoarcerea la sentimentul pietății, rigorism în practicile religioase și ascetism. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétisme.

DOOM

pietísm (pi-e-) s. n.

pietismului
PIETÍSM s. n. Mișcare reformatoare în cadrul luteranismului german, fondată în 1671 și caracterizată prin reîntoarcerea la sentimentul pietății, rigorism în practicile religioase și ascetism. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétisme.

DOOM

pietísm (pi-e-) s. n.

pietist
PIETÍST, -Ă, pietiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pietismului. 2. Adj. Care aparține pietismului sau pietiștilor (1), referitor la pietism sau la pietiști. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétiste.

DOOM

pietíst (pi-e-) adj. m., s. m., pl. pietíști; adj. f., s. f. pietístă, pl. pietíste

pietist
PIETÍST, -Ă, pietiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pietismului. 2. Adj. Care aparține pietismului sau pietiștilor (1), referitor la pietism sau la pietiști. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétiste.

DOOM

pietíst (pi-e-) adj. m., s. m., pl. pietíști; adj. f., s. f. pietístă, pl. pietíste

pietista
PIETÍST, -Ă, pietiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pietismului. 2. Adj. Care aparține pietismului sau pietiștilor (1), referitor la pietism sau la pietiști. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétiste.

DOOM

pietíst (pi-e-) adj. m., s. m., pl. pietíști; adj. f., s. f. pietístă, pl. pietíste

pietista
PIETÍST, -Ă, pietiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pietismului. 2. Adj. Care aparține pietismului sau pietiștilor (1), referitor la pietism sau la pietiști. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétiste.

DOOM

pietíst (pi-e-) adj. m., s. m., pl. pietíști; adj. f., s. f. pietístă, pl. pietíste

pietiste
PIETÍST, -Ă, pietiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pietismului. 2. Adj. Care aparține pietismului sau pietiștilor (1), referitor la pietism sau la pietiști. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétiste.

DOOM

pietíst (pi-e-) adj. m., s. m., pl. pietíști; adj. f., s. f. pietístă, pl. pietíste

pietiste
PIETÍST, -Ă, pietiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pietismului. 2. Adj. Care aparține pietismului sau pietiștilor (1), referitor la pietism sau la pietiști. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétiste.

DOOM

pietíst (pi-e-) adj. m., s. m., pl. pietíști; adj. f., s. f. pietístă, pl. pietíste

pietistei
PIETÍST, -Ă, pietiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pietismului. 2. Adj. Care aparține pietismului sau pietiștilor (1), referitor la pietism sau la pietiști. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétiste.

DOOM

pietíst (pi-e-) adj. m., s. m., pl. pietíști; adj. f., s. f. pietístă, pl. pietíste

pietistei
PIETÍST, -Ă, pietiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pietismului. 2. Adj. Care aparține pietismului sau pietiștilor (1), referitor la pietism sau la pietiști. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétiste.

DOOM

pietíst (pi-e-) adj. m., s. m., pl. pietíști; adj. f., s. f. pietístă, pl. pietíste

pietistele
PIETÍST, -Ă, pietiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pietismului. 2. Adj. Care aparține pietismului sau pietiștilor (1), referitor la pietism sau la pietiști. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétiste.

DOOM

pietíst (pi-e-) adj. m., s. m., pl. pietíști; adj. f., s. f. pietístă, pl. pietíste

pietistele
PIETÍST, -Ă, pietiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pietismului. 2. Adj. Care aparține pietismului sau pietiștilor (1), referitor la pietism sau la pietiști. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétiste.

DOOM

pietíst (pi-e-) adj. m., s. m., pl. pietíști; adj. f., s. f. pietístă, pl. pietíste

pietistelor
PIETÍST, -Ă, pietiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pietismului. 2. Adj. Care aparține pietismului sau pietiștilor (1), referitor la pietism sau la pietiști. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétiste.

DOOM

pietíst (pi-e-) adj. m., s. m., pl. pietíști; adj. f., s. f. pietístă, pl. pietíste

pietistelor
PIETÍST, -Ă, pietiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pietismului. 2. Adj. Care aparține pietismului sau pietiștilor (1), referitor la pietism sau la pietiști. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétiste.

DOOM

pietíst (pi-e-) adj. m., s. m., pl. pietíști; adj. f., s. f. pietístă, pl. pietíste

pietistul
PIETÍST, -Ă, pietiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pietismului. 2. Adj. Care aparține pietismului sau pietiștilor (1), referitor la pietism sau la pietiști. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétiste.

DOOM

pietíst (pi-e-) adj. m., s. m., pl. pietíști; adj. f., s. f. pietístă, pl. pietíste

pietistul
PIETÍST, -Ă, pietiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pietismului. 2. Adj. Care aparține pietismului sau pietiștilor (1), referitor la pietism sau la pietiști. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétiste.

DOOM

pietíst (pi-e-) adj. m., s. m., pl. pietíști; adj. f., s. f. pietístă, pl. pietíste

pietistului
PIETÍST, -Ă, pietiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pietismului. 2. Adj. Care aparține pietismului sau pietiștilor (1), referitor la pietism sau la pietiști. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétiste.

DOOM

pietíst (pi-e-) adj. m., s. m., pl. pietíști; adj. f., s. f. pietístă, pl. pietíste

pietistului
PIETÍST, -Ă, pietiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pietismului. 2. Adj. Care aparține pietismului sau pietiștilor (1), referitor la pietism sau la pietiști. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétiste.

DOOM

pietíst (pi-e-) adj. m., s. m., pl. pietíști; adj. f., s. f. pietístă, pl. pietíste

pietiști
PIETÍST, -Ă, pietiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pietismului. 2. Adj. Care aparține pietismului sau pietiștilor (1), referitor la pietism sau la pietiști. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétiste.

DOOM

pietíst (pi-e-) adj. m., s. m., pl. pietíști; adj. f., s. f. pietístă, pl. pietíste

pietiști
PIETÍST, -Ă, pietiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pietismului. 2. Adj. Care aparține pietismului sau pietiștilor (1), referitor la pietism sau la pietiști. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétiste.

DOOM

pietíst (pi-e-) adj. m., s. m., pl. pietíști; adj. f., s. f. pietístă, pl. pietíste

pietiștii
PIETÍST, -Ă, pietiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pietismului. 2. Adj. Care aparține pietismului sau pietiștilor (1), referitor la pietism sau la pietiști. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétiste.

DOOM

pietíst (pi-e-) adj. m., s. m., pl. pietíști; adj. f., s. f. pietístă, pl. pietíste

pietiștii
PIETÍST, -Ă, pietiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pietismului. 2. Adj. Care aparține pietismului sau pietiștilor (1), referitor la pietism sau la pietiști. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétiste.

DOOM

pietíst (pi-e-) adj. m., s. m., pl. pietíști; adj. f., s. f. pietístă, pl. pietíste

pietiștilor
PIETÍST, -Ă, pietiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pietismului. 2. Adj. Care aparține pietismului sau pietiștilor (1), referitor la pietism sau la pietiști. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétiste.

DOOM

pietíst (pi-e-) adj. m., s. m., pl. pietíști; adj. f., s. f. pietístă, pl. pietíste

pietiștilor
PIETÍST, -Ă, pietiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pietismului. 2. Adj. Care aparține pietismului sau pietiștilor (1), referitor la pietism sau la pietiști. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétiste.

DOOM

pietíst (pi-e-) adj. m., s. m., pl. pietíști; adj. f., s. f. pietístă, pl. pietíste

pietoasa
PIETÓS, -OÁSĂ, pietoși, -oase, adj. (Înv.) Evlavios, cucernic. [Pr.: pi-e-] – Din it. pietoso.

DOOM

pietós (înv.) (pi-e-) adj. m., pl. pietóși; f. pietoásă, pl. pietoáse

pietoase
PIETÓS, -OÁSĂ, pietoși, -oase, adj. (Înv.) Evlavios, cucernic. [Pr.: pi-e-] – Din it. pietoso.

DOOM

pietós (înv.) (pi-e-) adj. m., pl. pietóși; f. pietoásă, pl. pietoáse

pietoasei
PIETÓS, -OÁSĂ, pietoși, -oase, adj. (Înv.) Evlavios, cucernic. [Pr.: pi-e-] – Din it. pietoso.

DOOM

pietós (înv.) (pi-e-) adj. m., pl. pietóși; f. pietoásă, pl. pietoáse

pietoasele
PIETÓS, -OÁSĂ, pietoși, -oase, adj. (Înv.) Evlavios, cucernic. [Pr.: pi-e-] – Din it. pietoso.

DOOM

pietós (înv.) (pi-e-) adj. m., pl. pietóși; f. pietoásă, pl. pietoáse

pietoaselor
PIETÓS, -OÁSĂ, pietoși, -oase, adj. (Înv.) Evlavios, cucernic. [Pr.: pi-e-] – Din it. pietoso.

DOOM

pietós (înv.) (pi-e-) adj. m., pl. pietóși; f. pietoásă, pl. pietoáse

pieton
PIETÓN, pietoni, s. m. Persoană care umblă pe jos pe o arteră (cu trotuare) străbătută de vehicule. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piéton.

DOOM

pietón (pi-e-) s. m., pl. pietóni

pietonal
PIETONÁL, -Ă, pietonali, -e, adj. Al pietonilor. [Pr.: pi-e-] – Pieton + suf. -al.

pietonala
PIETONÁL, -Ă, pietonali, -e, adj. Al pietonilor. [Pr.: pi-e-] – Pieton + suf. -al.

pietonale
PIETONÁL, -Ă, pietonali, -e, adj. Al pietonilor. [Pr.: pi-e-] – Pieton + suf. -al.

pietonalei
PIETONÁL, -Ă, pietonali, -e, adj. Al pietonilor. [Pr.: pi-e-] – Pieton + suf. -al.

pietonalele
PIETONÁL, -Ă, pietonali, -e, adj. Al pietonilor. [Pr.: pi-e-] – Pieton + suf. -al.

pietonalelor
PIETONÁL, -Ă, pietonali, -e, adj. Al pietonilor. [Pr.: pi-e-] – Pieton + suf. -al.

pietonali
PIETONÁL, -Ă, pietonali, -e, adj. Al pietonilor. [Pr.: pi-e-] – Pieton + suf. -al.

pietonalii
PIETONÁL, -Ă, pietonali, -e, adj. Al pietonilor. [Pr.: pi-e-] – Pieton + suf. -al.

pietonalilor
PIETONÁL, -Ă, pietonali, -e, adj. Al pietonilor. [Pr.: pi-e-] – Pieton + suf. -al.

pietonalul
PIETONÁL, -Ă, pietonali, -e, adj. Al pietonilor. [Pr.: pi-e-] – Pieton + suf. -al.

pietonalului
PIETONÁL, -Ă, pietonali, -e, adj. Al pietonilor. [Pr.: pi-e-] – Pieton + suf. -al.

pietoni
PIETÓN, pietoni, s. m. Persoană care umblă pe jos pe o arteră (cu trotuare) străbătută de vehicule. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piéton.

DOOM

pietón (pi-e-) s. m., pl. pietóni

pietonier
PIETONIÉR, -Ă adj. (Rar) Pietonal. [Pron. pi-e-. / cf. fr. piétonier].

pietoniera
PIETONIÉR, -Ă adj. (Rar) Pietonal. [Pron. pi-e-. / cf. fr. piétonier].

pietoniere
PIETONIÉR, -Ă adj. (Rar) Pietonal. [Pron. pi-e-. / cf. fr. piétonier].

pietonierei
PIETONIÉR, -Ă adj. (Rar) Pietonal. [Pron. pi-e-. / cf. fr. piétonier].

pietonierele
PIETONIÉR, -Ă adj. (Rar) Pietonal. [Pron. pi-e-. / cf. fr. piétonier].

pietonierelor
PIETONIÉR, -Ă adj. (Rar) Pietonal. [Pron. pi-e-. / cf. fr. piétonier].

pietonieri
PIETONIÉR, -Ă adj. (Rar) Pietonal. [Pron. pi-e-. / cf. fr. piétonier].

pietonierii
PIETONIÉR, -Ă adj. (Rar) Pietonal. [Pron. pi-e-. / cf. fr. piétonier].

pietonierilor
PIETONIÉR, -Ă adj. (Rar) Pietonal. [Pron. pi-e-. / cf. fr. piétonier].

pietonierul
PIETONIÉR, -Ă adj. (Rar) Pietonal. [Pron. pi-e-. / cf. fr. piétonier].

pietonierului
PIETONIÉR, -Ă adj. (Rar) Pietonal. [Pron. pi-e-. / cf. fr. piétonier].

pietonii
PIETÓN, pietoni, s. m. Persoană care umblă pe jos pe o arteră (cu trotuare) străbătută de vehicule. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piéton.

DOOM

pietón (pi-e-) s. m., pl. pietóni

pietonilor
PIETÓN, pietoni, s. m. Persoană care umblă pe jos pe o arteră (cu trotuare) străbătută de vehicule. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piéton.

DOOM

pietón (pi-e-) s. m., pl. pietóni

pietonul
PIETÓN, pietoni, s. m. Persoană care umblă pe jos pe o arteră (cu trotuare) străbătută de vehicule. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piéton.

DOOM

pietón (pi-e-) s. m., pl. pietóni

pietonului
PIETÓN, pietoni, s. m. Persoană care umblă pe jos pe o arteră (cu trotuare) străbătută de vehicule. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piéton.

DOOM

pietón (pi-e-) s. m., pl. pietóni

pietos
PIETÓS, -OÁSĂ, pietoși, -oase, adj. (Înv.) Evlavios, cucernic. [Pr.: pi-e-] – Din it. pietoso.

DOOM

pietós (înv.) (pi-e-) adj. m., pl. pietóși; f. pietoásă, pl. pietoáse

pietoso
PIETÓSO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Trist, amar; pios. [Pron. pie-to-. / < it. pietoso].

pietosul
PIETÓS, -OÁSĂ, pietoși, -oase, adj. (Înv.) Evlavios, cucernic. [Pr.: pi-e-] – Din it. pietoso.

DOOM

pietós (înv.) (pi-e-) adj. m., pl. pietóși; f. pietoásă, pl. pietoáse

pietosului
PIETÓS, -OÁSĂ, pietoși, -oase, adj. (Înv.) Evlavios, cucernic. [Pr.: pi-e-] – Din it. pietoso.

DOOM

pietós (înv.) (pi-e-) adj. m., pl. pietóși; f. pietoásă, pl. pietoáse

pietoși
PIETÓS, -OÁSĂ, pietoși, -oase, adj. (Înv.) Evlavios, cucernic. [Pr.: pi-e-] – Din it. pietoso.

DOOM

pietós (înv.) (pi-e-) adj. m., pl. pietóși; f. pietoásă, pl. pietoáse

pietoșii
PIETÓS, -OÁSĂ, pietoși, -oase, adj. (Înv.) Evlavios, cucernic. [Pr.: pi-e-] – Din it. pietoso.

DOOM

pietós (înv.) (pi-e-) adj. m., pl. pietóși; f. pietoásă, pl. pietoáse

pietoșilor
PIETÓS, -OÁSĂ, pietoși, -oase, adj. (Înv.) Evlavios, cucernic. [Pr.: pi-e-] – Din it. pietoso.

DOOM

pietós (înv.) (pi-e-) adj. m., pl. pietóși; f. pietoásă, pl. pietoáse

pietrar
PIETRÁR, pietrari, s. m. 1. Muncitor calificat care prelucrează piatra (pentru construcții); cioplitor în piatră. ♦ (Înv.) Sculptor. ♦ Muncitor care pietruiește drumul. ♦ (Reg.) Zidar. 2. Pește teleostean răpitor, cu corpul în formă de fus, de culoare galbenă pe aripioare și brună spre coadă, care trăiește în apele dulci, adânci, cu fundul pietros și nisipos (Aspro zingel). 3. (Ornit.) Pietroșel sur. – Piatră + suf. -ar.

DOOM

pietrár (pie-trar) s. m., pl. pietrári

pietrar
PIETRÁR², pietrare, s. n. (Regional) Soclu de piatră pe care e clădit cuptorul de pîine.

pietrare
PIETRÁR, pietrari, s. m. 1. Muncitor calificat care prelucrează piatra (pentru construcții); cioplitor în piatră. ♦ (Înv.) Sculptor. ♦ Muncitor care pietruiește drumul. ♦ (Reg.) Zidar. 2. Pește teleostean răpitor, cu corpul în formă de fus, de culoare galbenă pe aripioare și brună spre coadă, care trăiește în apele dulci, adânci, cu fundul pietros și nisipos (Aspro zingel). 3. (Ornit.) Pietroșel sur. – Piatră + suf. -ar.

DOOM

pietrár (pie-trar) s. m., pl. pietrári

pietrari
PIETRÁR, pietrari, s. m. 1. Muncitor calificat care prelucrează piatra (pentru construcții); cioplitor în piatră. ♦ (Înv.) Sculptor. ♦ Muncitor care pietruiește drumul. ♦ (Reg.) Zidar. 2. Pește teleostean răpitor, cu corpul în formă de fus, de culoare galbenă pe aripioare și brună spre coadă, care trăiește în apele dulci, adânci, cu fundul pietros și nisipos (Aspro zingel). 3. (Ornit.) Pietroșel sur. – Piatră + suf. -ar.

DOOM

pietrár (pie-trar) s. m., pl. pietrári

pietrarii
PIETRÁR, pietrari, s. m. 1. Muncitor calificat care prelucrează piatra (pentru construcții); cioplitor în piatră. ♦ (Înv.) Sculptor. ♦ Muncitor care pietruiește drumul. ♦ (Reg.) Zidar. 2. Pește teleostean răpitor, cu corpul în formă de fus, de culoare galbenă pe aripioare și brună spre coadă, care trăiește în apele dulci, adânci, cu fundul pietros și nisipos (Aspro zingel). 3. (Ornit.) Pietroșel sur. – Piatră + suf. -ar.

DOOM

pietrár (pie-trar) s. m., pl. pietrári

pietrarilor
PIETRÁR, pietrari, s. m. 1. Muncitor calificat care prelucrează piatra (pentru construcții); cioplitor în piatră. ♦ (Înv.) Sculptor. ♦ Muncitor care pietruiește drumul. ♦ (Reg.) Zidar. 2. Pește teleostean răpitor, cu corpul în formă de fus, de culoare galbenă pe aripioare și brună spre coadă, care trăiește în apele dulci, adânci, cu fundul pietros și nisipos (Aspro zingel). 3. (Ornit.) Pietroșel sur. – Piatră + suf. -ar.

DOOM

pietrár (pie-trar) s. m., pl. pietrári

pietrarul
PIETRÁR, pietrari, s. m. 1. Muncitor calificat care prelucrează piatra (pentru construcții); cioplitor în piatră. ♦ (Înv.) Sculptor. ♦ Muncitor care pietruiește drumul. ♦ (Reg.) Zidar. 2. Pește teleostean răpitor, cu corpul în formă de fus, de culoare galbenă pe aripioare și brună spre coadă, care trăiește în apele dulci, adânci, cu fundul pietros și nisipos (Aspro zingel). 3. (Ornit.) Pietroșel sur. – Piatră + suf. -ar.

DOOM

pietrár (pie-trar) s. m., pl. pietrári

pietrarule
PIETRÁR, pietrari, s. m. 1. Muncitor calificat care prelucrează piatra (pentru construcții); cioplitor în piatră. ♦ (Înv.) Sculptor. ♦ Muncitor care pietruiește drumul. ♦ (Reg.) Zidar. 2. Pește teleostean răpitor, cu corpul în formă de fus, de culoare galbenă pe aripioare și brună spre coadă, care trăiește în apele dulci, adânci, cu fundul pietros și nisipos (Aspro zingel). 3. (Ornit.) Pietroșel sur. – Piatră + suf. -ar.

DOOM

pietrár (pie-trar) s. m., pl. pietrári

pietrarului
PIETRÁR, pietrari, s. m. 1. Muncitor calificat care prelucrează piatra (pentru construcții); cioplitor în piatră. ♦ (Înv.) Sculptor. ♦ Muncitor care pietruiește drumul. ♦ (Reg.) Zidar. 2. Pește teleostean răpitor, cu corpul în formă de fus, de culoare galbenă pe aripioare și brună spre coadă, care trăiește în apele dulci, adânci, cu fundul pietros și nisipos (Aspro zingel). 3. (Ornit.) Pietroșel sur. – Piatră + suf. -ar.

DOOM

pietrár (pie-trar) s. m., pl. pietrári

pietre
PIÁTRĂ, pietre, s. f. I. 1. (La sg.) Nume generic pentru orice rocă solidă, dură și casantă răspândită la suprafața sau în interiorul pământului; (și la pl.) fragment de dimensiuni și de forme diferite dintr-o astfel de rocă; p. ext. material fabricat pe cale artificială pentru a înlocui, cu diverse utilizări, roca naturală. ◊ Loc. adj. De piatră = a) neclintit; încremenit; b) greu; c) nesimțitor, insensibil; p. ext. rău. ◊ Expr. A scoate (sau a aduce etc. ceva) (și) din piatră (seacă) = a face, a realiza, a obține etc. (ceva) cu orice preț, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutățile. A pune cea dintâi piatră = a începe, a iniția o acțiune, o lucrare etc. Piatră în (sau din) casă = fată nemăritată (considerată de unii ca o povară pentru familie). A sta piatră pe capul cuiva = a constitui o greutate, o povară pentru cineva. A călca în piatră seacă = a se obosi zadarnic, a nu-i merge bine în ceea ce face, a avea ghinion. A-și pune carul în pietre = a lua o hotărâre la care nu mai renunță, a rămâne ferm în hotărârea luată; p. ext. a se încăpățâna. Fuge de scapără pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapă pietrele = este ger foarte mare. (A fi) tare (sau sănătos) ca piatra (sau de piatră) = (a fi) foarte sănătos și rezistent. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatră pe inimă = a avea un mare necaz, a simți o mare neliniște. A (i se) lua sau a (i se) ridica (cuiva) o piatră de pe inimă (sau de pe suflet, de pe cuget) = a (se) elibera de o (mare) grijă, de o (mare) teamă; a găsi o soluție care să pună capăt unei situații dificile. A nu (mai) rămâne (sau a fi, a sta) ori a nu se (mai) ține etc. (nici) piatră de piatră (din ceva) = a nu se (mai) alege nimic (din ceva); a se distruge complet. A nu mai lăsa (nici) piatră de piatră = a distruge, a nimici; a face praf și pulbere. A număra pietrele = a umbla haimana. A arunca (cu) piatra sau (cu) pietre (în cineva) = a acuza, a învinui, a defăima (pe cineva). ♦ (La pl.) Numele unor jocuri de copii care se joacă cu pietricele. 2. (În sintagma) Epoca de piatră = cea mai veche și cea mai îndelungată perioadă din istoria omenirii, care a durat circa un milion de ani și în care principala materie primă pentru confecționarea uneltelor, a ustensilelor și a armelor a fost piatra (I 1). 3. (Urmat de determinări care arată felul, utilizarea sau modul de prelucrare) Bucată de piatră (I 1) prelucrată; obiect făcut dintr-o astfel de bucată. Piatră de moară. ◊ Piatră litografică = piatră de calcar cu structura foarte fină și densă, folosită la confecționarea formelor de tipar litografice. Piatră de talie = piatră cu forme geometrice regulate, cu toate fețele bine tăiate și cu muchii perfect drepte, care servește la executarea sau la căptușirea unei zidării. Piatră de încercare = a) rocă silicioasă foarte dură folosită în trecut la verificarea purității aurului și a argintului; b) fig. mijloc de verificare a capacității, a sentimentelor, a valorii cuiva; dovadă, indiciu, mărturie. Piatră de temelie (sau fundamentală) = a) piatră care intră în construcția fundației unei clădiri și care adesea este pusă cu prilejul solemnității care marchează începutul construcției; b) fig. principiu sau element de bază, esențial. Piatră unghiulară = a) piatră așezată în colțul fundației unei clădiri; b) fig. element de bază, fundamental. Piatră de ascuțit = bucată de gresie tăiată special pentru a folosi la ascuțirea unor obiecte tăioase; cute. Piatră prețioasă (sau scumpă, nestemată) = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate foarte mare, de valoare deosebită, care se găsește rar în natură și se folosește de obicei la confecționarea bijuteriilor. Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate mare, relativ puțin răspândit în natură și folosit de obicei la confecționarea bijuteriilor de mai mică valoare. ◊ (Bot.; în compusul) Piatră-linte = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori de culoare albă sau albă-gălbuie, care crește prin pădurile din zona alpină (Astragalus australis). 4. Piesă folosită la unele jocuri de societate, confecționată din piatră (I 1) sau, p. ext., din os, din lemn etc. 5. (Pop.) Meteorit. 6. (Reg.) Greutate (de cântar sau de balanță). 7. Precipitație formată din particule de gheață, care cade atunci când în interiorul norilor de furtună există curenți ascendenți puternici; p. restr. fiecare dintre particulele de gheață care formează această precipitație; grindină. II. P. anal. 1. Crustă de săruri minerale care se depune, cu vremea, pe pereții unui vas în care se fierbe apă sau în care se păstrează lichide. 2. Substanță calcaroasă, gălbuie sau negricioasă, care se formează uneori pe suprafața dinților neîngrijiți; tartru. 3. (Med.; de obicei cu determinări care arată organul în care se formează) Calcul; p. ext. litiază. 4. Compuse: (pop.) piatră-acră = alaun (de aluminiu și de potasiu); piatră-vânătă = sulfat de cupru hidratat; piatra-iadului = azotat de argint; piatră-de-var = carbonat de calciu; piatră-pucioasă = sulf (în formă de bucăți). 5. (Min.; în compusul) Piatra-lunii = varietate de feldspat cu reflexe albăstrui folosită ca piatră semiprețioasă. – Lat. petra.

DOOM

!garofíța-Piétrei-Cráiului (-Pie-trei-) s. f. art., g.-d. art. garofíței-Piétrei-Cráiului

pietrei
PIÁTRĂ, pietre, s. f. I. 1. (La sg.) Nume generic pentru orice rocă solidă, dură și casantă răspândită la suprafața sau în interiorul pământului; (și la pl.) fragment de dimensiuni și de forme diferite dintr-o astfel de rocă; p. ext. material fabricat pe cale artificială pentru a înlocui, cu diverse utilizări, roca naturală. ◊ Loc. adj. De piatră = a) neclintit; încremenit; b) greu; c) nesimțitor, insensibil; p. ext. rău. ◊ Expr. A scoate (sau a aduce etc. ceva) (și) din piatră (seacă) = a face, a realiza, a obține etc. (ceva) cu orice preț, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutățile. A pune cea dintâi piatră = a începe, a iniția o acțiune, o lucrare etc. Piatră în (sau din) casă = fată nemăritată (considerată de unii ca o povară pentru familie). A sta piatră pe capul cuiva = a constitui o greutate, o povară pentru cineva. A călca în piatră seacă = a se obosi zadarnic, a nu-i merge bine în ceea ce face, a avea ghinion. A-și pune carul în pietre = a lua o hotărâre la care nu mai renunță, a rămâne ferm în hotărârea luată; p. ext. a se încăpățâna. Fuge de scapără pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapă pietrele = este ger foarte mare. (A fi) tare (sau sănătos) ca piatra (sau de piatră) = (a fi) foarte sănătos și rezistent. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatră pe inimă = a avea un mare necaz, a simți o mare neliniște. A (i se) lua sau a (i se) ridica (cuiva) o piatră de pe inimă (sau de pe suflet, de pe cuget) = a (se) elibera de o (mare) grijă, de o (mare) teamă; a găsi o soluție care să pună capăt unei situații dificile. A nu (mai) rămâne (sau a fi, a sta) ori a nu se (mai) ține etc. (nici) piatră de piatră (din ceva) = a nu se (mai) alege nimic (din ceva); a se distruge complet. A nu mai lăsa (nici) piatră de piatră = a distruge, a nimici; a face praf și pulbere. A număra pietrele = a umbla haimana. A arunca (cu) piatra sau (cu) pietre (în cineva) = a acuza, a învinui, a defăima (pe cineva). ♦ (La pl.) Numele unor jocuri de copii care se joacă cu pietricele. 2. (În sintagma) Epoca de piatră = cea mai veche și cea mai îndelungată perioadă din istoria omenirii, care a durat circa un milion de ani și în care principala materie primă pentru confecționarea uneltelor, a ustensilelor și a armelor a fost piatra (I 1). 3. (Urmat de determinări care arată felul, utilizarea sau modul de prelucrare) Bucată de piatră (I 1) prelucrată; obiect făcut dintr-o astfel de bucată. Piatră de moară. ◊ Piatră litografică = piatră de calcar cu structura foarte fină și densă, folosită la confecționarea formelor de tipar litografice. Piatră de talie = piatră cu forme geometrice regulate, cu toate fețele bine tăiate și cu muchii perfect drepte, care servește la executarea sau la căptușirea unei zidării. Piatră de încercare = a) rocă silicioasă foarte dură folosită în trecut la verificarea purității aurului și a argintului; b) fig. mijloc de verificare a capacității, a sentimentelor, a valorii cuiva; dovadă, indiciu, mărturie. Piatră de temelie (sau fundamentală) = a) piatră care intră în construcția fundației unei clădiri și care adesea este pusă cu prilejul solemnității care marchează începutul construcției; b) fig. principiu sau element de bază, esențial. Piatră unghiulară = a) piatră așezată în colțul fundației unei clădiri; b) fig. element de bază, fundamental. Piatră de ascuțit = bucată de gresie tăiată special pentru a folosi la ascuțirea unor obiecte tăioase; cute. Piatră prețioasă (sau scumpă, nestemată) = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate foarte mare, de valoare deosebită, care se găsește rar în natură și se folosește de obicei la confecționarea bijuteriilor. Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate mare, relativ puțin răspândit în natură și folosit de obicei la confecționarea bijuteriilor de mai mică valoare. ◊ (Bot.; în compusul) Piatră-linte = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori de culoare albă sau albă-gălbuie, care crește prin pădurile din zona alpină (Astragalus australis). 4. Piesă folosită la unele jocuri de societate, confecționată din piatră (I 1) sau, p. ext., din os, din lemn etc. 5. (Pop.) Meteorit. 6. (Reg.) Greutate (de cântar sau de balanță). 7. Precipitație formată din particule de gheață, care cade atunci când în interiorul norilor de furtună există curenți ascendenți puternici; p. restr. fiecare dintre particulele de gheață care formează această precipitație; grindină. II. P. anal. 1. Crustă de săruri minerale care se depune, cu vremea, pe pereții unui vas în care se fierbe apă sau în care se păstrează lichide. 2. Substanță calcaroasă, gălbuie sau negricioasă, care se formează uneori pe suprafața dinților neîngrijiți; tartru. 3. (Med.; de obicei cu determinări care arată organul în care se formează) Calcul; p. ext. litiază. 4. Compuse: (pop.) piatră-acră = alaun (de aluminiu și de potasiu); piatră-vânătă = sulfat de cupru hidratat; piatra-iadului = azotat de argint; piatră-de-var = carbonat de calciu; piatră-pucioasă = sulf (în formă de bucăți). 5. (Min.; în compusul) Piatra-lunii = varietate de feldspat cu reflexe albăstrui folosită ca piatră semiprețioasă. – Lat. petra.

DOOM

!garofíța-Piétrei-Cráiului (-Pie-trei-) s. f. art., g.-d. art. garofíței-Piétrei-Cráiului

pietrele
PIÁTRĂ, pietre, s. f. I. 1. (La sg.) Nume generic pentru orice rocă solidă, dură și casantă răspândită la suprafața sau în interiorul pământului; (și la pl.) fragment de dimensiuni și de forme diferite dintr-o astfel de rocă; p. ext. material fabricat pe cale artificială pentru a înlocui, cu diverse utilizări, roca naturală. ◊ Loc. adj. De piatră = a) neclintit; încremenit; b) greu; c) nesimțitor, insensibil; p. ext. rău. ◊ Expr. A scoate (sau a aduce etc. ceva) (și) din piatră (seacă) = a face, a realiza, a obține etc. (ceva) cu orice preț, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutățile. A pune cea dintâi piatră = a începe, a iniția o acțiune, o lucrare etc. Piatră în (sau din) casă = fată nemăritată (considerată de unii ca o povară pentru familie). A sta piatră pe capul cuiva = a constitui o greutate, o povară pentru cineva. A călca în piatră seacă = a se obosi zadarnic, a nu-i merge bine în ceea ce face, a avea ghinion. A-și pune carul în pietre = a lua o hotărâre la care nu mai renunță, a rămâne ferm în hotărârea luată; p. ext. a se încăpățâna. Fuge de scapără pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapă pietrele = este ger foarte mare. (A fi) tare (sau sănătos) ca piatra (sau de piatră) = (a fi) foarte sănătos și rezistent. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatră pe inimă = a avea un mare necaz, a simți o mare neliniște. A (i se) lua sau a (i se) ridica (cuiva) o piatră de pe inimă (sau de pe suflet, de pe cuget) = a (se) elibera de o (mare) grijă, de o (mare) teamă; a găsi o soluție care să pună capăt unei situații dificile. A nu (mai) rămâne (sau a fi, a sta) ori a nu se (mai) ține etc. (nici) piatră de piatră (din ceva) = a nu se (mai) alege nimic (din ceva); a se distruge complet. A nu mai lăsa (nici) piatră de piatră = a distruge, a nimici; a face praf și pulbere. A număra pietrele = a umbla haimana. A arunca (cu) piatra sau (cu) pietre (în cineva) = a acuza, a învinui, a defăima (pe cineva). ♦ (La pl.) Numele unor jocuri de copii care se joacă cu pietricele. 2. (În sintagma) Epoca de piatră = cea mai veche și cea mai îndelungată perioadă din istoria omenirii, care a durat circa un milion de ani și în care principala materie primă pentru confecționarea uneltelor, a ustensilelor și a armelor a fost piatra (I 1). 3. (Urmat de determinări care arată felul, utilizarea sau modul de prelucrare) Bucată de piatră (I 1) prelucrată; obiect făcut dintr-o astfel de bucată. Piatră de moară. ◊ Piatră litografică = piatră de calcar cu structura foarte fină și densă, folosită la confecționarea formelor de tipar litografice. Piatră de talie = piatră cu forme geometrice regulate, cu toate fețele bine tăiate și cu muchii perfect drepte, care servește la executarea sau la căptușirea unei zidării. Piatră de încercare = a) rocă silicioasă foarte dură folosită în trecut la verificarea purității aurului și a argintului; b) fig. mijloc de verificare a capacității, a sentimentelor, a valorii cuiva; dovadă, indiciu, mărturie. Piatră de temelie (sau fundamentală) = a) piatră care intră în construcția fundației unei clădiri și care adesea este pusă cu prilejul solemnității care marchează începutul construcției; b) fig. principiu sau element de bază, esențial. Piatră unghiulară = a) piatră așezată în colțul fundației unei clădiri; b) fig. element de bază, fundamental. Piatră de ascuțit = bucată de gresie tăiată special pentru a folosi la ascuțirea unor obiecte tăioase; cute. Piatră prețioasă (sau scumpă, nestemată) = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate foarte mare, de valoare deosebită, care se găsește rar în natură și se folosește de obicei la confecționarea bijuteriilor. Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate mare, relativ puțin răspândit în natură și folosit de obicei la confecționarea bijuteriilor de mai mică valoare. ◊ (Bot.; în compusul) Piatră-linte = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori de culoare albă sau albă-gălbuie, care crește prin pădurile din zona alpină (Astragalus australis). 4. Piesă folosită la unele jocuri de societate, confecționată din piatră (I 1) sau, p. ext., din os, din lemn etc. 5. (Pop.) Meteorit. 6. (Reg.) Greutate (de cântar sau de balanță). 7. Precipitație formată din particule de gheață, care cade atunci când în interiorul norilor de furtună există curenți ascendenți puternici; p. restr. fiecare dintre particulele de gheață care formează această precipitație; grindină. II. P. anal. 1. Crustă de săruri minerale care se depune, cu vremea, pe pereții unui vas în care se fierbe apă sau în care se păstrează lichide. 2. Substanță calcaroasă, gălbuie sau negricioasă, care se formează uneori pe suprafața dinților neîngrijiți; tartru. 3. (Med.; de obicei cu determinări care arată organul în care se formează) Calcul; p. ext. litiază. 4. Compuse: (pop.) piatră-acră = alaun (de aluminiu și de potasiu); piatră-vânătă = sulfat de cupru hidratat; piatra-iadului = azotat de argint; piatră-de-var = carbonat de calciu; piatră-pucioasă = sulf (în formă de bucăți). 5. (Min.; în compusul) Piatra-lunii = varietate de feldspat cu reflexe albăstrui folosită ca piatră semiprețioasă. – Lat. petra.

DOOM

!garofíța-Piétrei-Cráiului (-Pie-trei-) s. f. art., g.-d. art. garofíței-Piétrei-Cráiului

pietrelor
PIÁTRĂ, pietre, s. f. I. 1. (La sg.) Nume generic pentru orice rocă solidă, dură și casantă răspândită la suprafața sau în interiorul pământului; (și la pl.) fragment de dimensiuni și de forme diferite dintr-o astfel de rocă; p. ext. material fabricat pe cale artificială pentru a înlocui, cu diverse utilizări, roca naturală. ◊ Loc. adj. De piatră = a) neclintit; încremenit; b) greu; c) nesimțitor, insensibil; p. ext. rău. ◊ Expr. A scoate (sau a aduce etc. ceva) (și) din piatră (seacă) = a face, a realiza, a obține etc. (ceva) cu orice preț, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutățile. A pune cea dintâi piatră = a începe, a iniția o acțiune, o lucrare etc. Piatră în (sau din) casă = fată nemăritată (considerată de unii ca o povară pentru familie). A sta piatră pe capul cuiva = a constitui o greutate, o povară pentru cineva. A călca în piatră seacă = a se obosi zadarnic, a nu-i merge bine în ceea ce face, a avea ghinion. A-și pune carul în pietre = a lua o hotărâre la care nu mai renunță, a rămâne ferm în hotărârea luată; p. ext. a se încăpățâna. Fuge de scapără pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapă pietrele = este ger foarte mare. (A fi) tare (sau sănătos) ca piatra (sau de piatră) = (a fi) foarte sănătos și rezistent. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatră pe inimă = a avea un mare necaz, a simți o mare neliniște. A (i se) lua sau a (i se) ridica (cuiva) o piatră de pe inimă (sau de pe suflet, de pe cuget) = a (se) elibera de o (mare) grijă, de o (mare) teamă; a găsi o soluție care să pună capăt unei situații dificile. A nu (mai) rămâne (sau a fi, a sta) ori a nu se (mai) ține etc. (nici) piatră de piatră (din ceva) = a nu se (mai) alege nimic (din ceva); a se distruge complet. A nu mai lăsa (nici) piatră de piatră = a distruge, a nimici; a face praf și pulbere. A număra pietrele = a umbla haimana. A arunca (cu) piatra sau (cu) pietre (în cineva) = a acuza, a învinui, a defăima (pe cineva). ♦ (La pl.) Numele unor jocuri de copii care se joacă cu pietricele. 2. (În sintagma) Epoca de piatră = cea mai veche și cea mai îndelungată perioadă din istoria omenirii, care a durat circa un milion de ani și în care principala materie primă pentru confecționarea uneltelor, a ustensilelor și a armelor a fost piatra (I 1). 3. (Urmat de determinări care arată felul, utilizarea sau modul de prelucrare) Bucată de piatră (I 1) prelucrată; obiect făcut dintr-o astfel de bucată. Piatră de moară. ◊ Piatră litografică = piatră de calcar cu structura foarte fină și densă, folosită la confecționarea formelor de tipar litografice. Piatră de talie = piatră cu forme geometrice regulate, cu toate fețele bine tăiate și cu muchii perfect drepte, care servește la executarea sau la căptușirea unei zidării. Piatră de încercare = a) rocă silicioasă foarte dură folosită în trecut la verificarea purității aurului și a argintului; b) fig. mijloc de verificare a capacității, a sentimentelor, a valorii cuiva; dovadă, indiciu, mărturie. Piatră de temelie (sau fundamentală) = a) piatră care intră în construcția fundației unei clădiri și care adesea este pusă cu prilejul solemnității care marchează începutul construcției; b) fig. principiu sau element de bază, esențial. Piatră unghiulară = a) piatră așezată în colțul fundației unei clădiri; b) fig. element de bază, fundamental. Piatră de ascuțit = bucată de gresie tăiată special pentru a folosi la ascuțirea unor obiecte tăioase; cute. Piatră prețioasă (sau scumpă, nestemată) = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate foarte mare, de valoare deosebită, care se găsește rar în natură și se folosește de obicei la confecționarea bijuteriilor. Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate mare, relativ puțin răspândit în natură și folosit de obicei la confecționarea bijuteriilor de mai mică valoare. ◊ (Bot.; în compusul) Piatră-linte = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori de culoare albă sau albă-gălbuie, care crește prin pădurile din zona alpină (Astragalus australis). 4. Piesă folosită la unele jocuri de societate, confecționată din piatră (I 1) sau, p. ext., din os, din lemn etc. 5. (Pop.) Meteorit. 6. (Reg.) Greutate (de cântar sau de balanță). 7. Precipitație formată din particule de gheață, care cade atunci când în interiorul norilor de furtună există curenți ascendenți puternici; p. restr. fiecare dintre particulele de gheață care formează această precipitație; grindină. II. P. anal. 1. Crustă de săruri minerale care se depune, cu vremea, pe pereții unui vas în care se fierbe apă sau în care se păstrează lichide. 2. Substanță calcaroasă, gălbuie sau negricioasă, care se formează uneori pe suprafața dinților neîngrijiți; tartru. 3. (Med.; de obicei cu determinări care arată organul în care se formează) Calcul; p. ext. litiază. 4. Compuse: (pop.) piatră-acră = alaun (de aluminiu și de potasiu); piatră-vânătă = sulfat de cupru hidratat; piatra-iadului = azotat de argint; piatră-de-var = carbonat de calciu; piatră-pucioasă = sulf (în formă de bucăți). 5. (Min.; în compusul) Piatra-lunii = varietate de feldspat cu reflexe albăstrui folosită ca piatră semiprețioasă. – Lat. petra.

DOOM

!garofíța-Piétrei-Cráiului (-Pie-trei-) s. f. art., g.-d. art. garofíței-Piétrei-Cráiului

pietricea
PIETRICÍCĂ, -ICEÁ, pietricele, s. f. 1. Diminutiv al lui piatră. 2. (Bot.; la pl.; în compusul) Pietricele-roșii = Dianthus saxigenus. – Piatră + suf. -icică, -icea.

pietricele
PIETRICÍCĂ, -ICEÁ, pietricele, s. f. 1. Diminutiv al lui piatră. 2. (Bot.; la pl.; în compusul) Pietricele-roșii = Dianthus saxigemts. – Piatră + suf. -icică. Pietricea, cu schimbare de suf.

DOOM

pietricícă (pie-tri-) s. f., g.-d. art. pietricélei; pl. pietricéle, art. pietricélele

pietricelei
PIETRICÍCĂ, -ICEÁ, pietricele, s. f. 1. Diminutiv al lui piatră. 2. (Bot.; la pl.; în compusul) Pietricele-roșii = Dianthus saxigemts. – Piatră + suf. -icică. Pietricea, cu schimbare de suf.

DOOM

pietricícă (pie-tri-) s. f., g.-d. art. pietricélei; pl. pietricéle, art. pietricélele

pietricelele
PIETRICÍCĂ, -ICEÁ, pietricele, s. f. 1. Diminutiv al lui piatră. 2. (Bot.; la pl.; în compusul) Pietricele-roșii = Dianthus saxigemts. – Piatră + suf. -icică. Pietricea, cu schimbare de suf.

DOOM

pietricícă (pie-tri-) s. f., g.-d. art. pietricélei; pl. pietricéle, art. pietricélele

pietricelelor
PIETRICÍCĂ, -ICEÁ, pietricele, s. f. 1. Diminutiv al lui piatră. 2. (Bot.; la pl.; în compusul) Pietricele-roșii = Dianthus saxigemts. – Piatră + suf. -icică. Pietricea, cu schimbare de suf.

DOOM

pietricícă (pie-tri-) s. f., g.-d. art. pietricélei; pl. pietricéle, art. pietricélele

pietricica
PIETRICÍCĂ, -ICEÁ, pietricele, s. f. 1. Diminutiv al lui piatră. 2. (Bot.; la pl.; în compusul) Pietricele-roșii = Dianthus saxigemts. – Piatră + suf. -icică. Pietricea, cu schimbare de suf.

DOOM

pietricícă (pie-tri-) s. f., g.-d. art. pietricélei; pl. pietricéle, art. pietricélele

pietrifica
PIETRIFICÁ, pietrífic, vb. I. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete aspect de piatră, de mineral, a deveni sau a face să devină piatră, mineral; a (se) acoperi cu o crustă de piatră, de mineral; spec. a deveni sau a face să devină fosilă. ◊ Fig. A rămâne sau a face să rămână (mereu) neschimbat; a încremeni sau a face să încremenească. 2. (În basme). A (se) preface în stană de piatră; a (se) împietri. [Prez. ind. acc. și: pietrific. – Var.: petrificá vb. I] – După fr. pétrifier, germ. petrifizieren.

DOOM

pietrificá (a ~) (pie-tri-) vb., ind. prez. 3 pietrífică

pietrificare
PIETRIFICÁRE, pietrificări, s. f. Acțiunea de a (se) pietrifica și rezultatul ei; spec. fosilizare. [Var.: petrificáre s. f.] – V. pietrifica.

DOOM

pietrificáre (pie-tri-) s. f., g.-d. art. pietrificắrii; pl. pietrificắri

pietrificat
PIETRIFICÁT, -Ă, pietrificați, -te, adj. Care a căpătat aspect de piatră, care a fost prefăcut în piatră; spec. fosilizat. ◊ Fig. Care a rămas neschimbat, încremenit în forma inițială. ♦ Fig. înmărmurit, împietrit, înlemnit, încremenit (de uimire, de revoltă etc.). [Var.: petrificát, -ă adj.] – V. pietrifica.

pietriș
PIETRÍȘ, pietrișuri, s. n. 1. Rocă sedimentară detritică necimentată constituită din diferite fragmente de roci și de minerale rotunjite, cu dimensiunile cuprinse între 2 mm și circa 70 mm, care se formează pe litoral, în albiile apelor curgătoare, în regiunile ocupate de ghețari etc. 2. Pietriș (1) mai mărunt provenit din albiile râurilor, din cariere sau din piatră sfărâmată, folosit ca agregat în prepararea betoanelor, ca material de pietruire a drumurilor etc. 3. (Înv. și pop.) Pământ pietros sau nisipos, neproductiv, sterp. – Piatră + suf. -iș.

DOOM

pietríș (pie-triș) s. n., pl. pietríșuri

pietrișul
PIETRÍȘ, pietrișuri, s. n. 1. Rocă sedimentară detritică necimentată constituită din diferite fragmente de roci și de minerale rotunjite, cu dimensiunile cuprinse între 2 mm și circa 70 mm, care se formează pe litoral, în albiile apelor curgătoare, în regiunile ocupate de ghețari etc. 2. Pietriș (1) mai mărunt provenit din albiile râurilor, din cariere sau din piatră sfărâmată, folosit ca agregat în prepararea betoanelor, ca material de pietruire a drumurilor etc. 3. (Înv. și pop.) Pământ pietros sau nisipos, neproductiv, sterp. – Piatră + suf. -iș.

DOOM

pietríș (pie-triș) s. n., pl. pietríșuri

pietrișului
PIETRÍȘ, pietrișuri, s. n. 1. Rocă sedimentară detritică necimentată constituită din diferite fragmente de roci și de minerale rotunjite, cu dimensiunile cuprinse între 2 mm și circa 70 mm, care se formează pe litoral, în albiile apelor curgătoare, în regiunile ocupate de ghețari etc. 2. Pietriș (1) mai mărunt provenit din albiile râurilor, din cariere sau din piatră sfărâmată, folosit ca agregat în prepararea betoanelor, ca material de pietruire a drumurilor etc. 3. (Înv. și pop.) Pământ pietros sau nisipos, neproductiv, sterp. – Piatră + suf. -iș.

DOOM

pietríș (pie-triș) s. n., pl. pietríșuri

pietrișuri
PIETRÍȘ, pietrișuri, s. n. 1. Rocă sedimentară detritică necimentată constituită din diferite fragmente de roci și de minerale rotunjite, cu dimensiunile cuprinse între 2 mm și circa 70 mm, care se formează pe litoral, în albiile apelor curgătoare, în regiunile ocupate de ghețari etc. 2. Pietriș (1) mai mărunt provenit din albiile râurilor, din cariere sau din piatră sfărâmată, folosit ca agregat în prepararea betoanelor, ca material de pietruire a drumurilor etc. 3. (Înv. și pop.) Pământ pietros sau nisipos, neproductiv, sterp. – Piatră + suf. -iș.

DOOM

pietríș (pie-triș) s. n., pl. pietríșuri

pietrișurile
PIETRÍȘ, pietrișuri, s. n. 1. Rocă sedimentară detritică necimentată constituită din diferite fragmente de roci și de minerale rotunjite, cu dimensiunile cuprinse între 2 mm și circa 70 mm, care se formează pe litoral, în albiile apelor curgătoare, în regiunile ocupate de ghețari etc. 2. Pietriș (1) mai mărunt provenit din albiile râurilor, din cariere sau din piatră sfărâmată, folosit ca agregat în prepararea betoanelor, ca material de pietruire a drumurilor etc. 3. (Înv. și pop.) Pământ pietros sau nisipos, neproductiv, sterp. – Piatră + suf. -iș.

DOOM

pietríș (pie-triș) s. n., pl. pietríșuri

pietrișurilor
PIETRÍȘ, pietrișuri, s. n. 1. Rocă sedimentară detritică necimentată constituită din diferite fragmente de roci și de minerale rotunjite, cu dimensiunile cuprinse între 2 mm și circa 70 mm, care se formează pe litoral, în albiile apelor curgătoare, în regiunile ocupate de ghețari etc. 2. Pietriș (1) mai mărunt provenit din albiile râurilor, din cariere sau din piatră sfărâmată, folosit ca agregat în prepararea betoanelor, ca material de pietruire a drumurilor etc. 3. (Înv. și pop.) Pământ pietros sau nisipos, neproductiv, sterp. – Piatră + suf. -iș.

DOOM

pietríș (pie-triș) s. n., pl. pietríșuri

pietroaică
PIETROÁICĂ s. f. (Ornit.) Pietroșel.

pietroaie
PIETRÓI, pietroaie, s. n. Augmentativ al lui piatră; bolovan. – Piatră + suf. -oi.

DOOM

pietrói (pie-troi) s. n., pl. pietroáie

pietroaiele
PIETRÓI, pietroaie, s. n. Augmentativ al lui piatră; bolovan. – Piatră + suf. -oi.

DOOM

pietrói (pie-troi) s. n., pl. pietroáie

pietroaielor
PIETRÓI, pietroaie, s. n. Augmentativ al lui piatră; bolovan. – Piatră + suf. -oi.

DOOM

pietrói (pie-troi) s. n., pl. pietroáie

pietroasa
PIETRÓS, -OÁSĂ, pietroși, -oase, adj. 1. (Despre locuri, drumuri etc.) Plin de pietre, cu multe pietre. ♦ (Despre pământ) Care conține piatră; care (din cauza pietrelor) este neproductiv, sterp. 2. Tare (ca piatra), dur; p. ext. puternic, rezistent, robust, voinic. 3. (Despre fructe) Care are miezul consistent, tare, cărnos. ◊ Cireșe pietroase (și substantivat, f. pl.) = varietate de cireșe cu pulpa tare. – Piatră + suf. -os.

DOOM

pietrós (pie-tros) adj. m., pl. pietróși; f. pietroásă, pl. pietroáse

pietroase
PIETRÓS, -OÁSĂ, pietroși, -oase, adj. 1. (Despre locuri, drumuri etc.) Plin de pietre, cu multe pietre. ♦ (Despre pământ) Care conține piatră; care (din cauza pietrelor) este neproductiv, sterp. 2. Tare (ca piatra), dur; p. ext. puternic, rezistent, robust, voinic. 3. (Despre fructe) Care are miezul consistent, tare, cărnos. ◊ Cireșe pietroase (și substantivat, f. pl.) = varietate de cireșe cu pulpa tare. – Piatră + suf. -os.

DOOM

pietrós (pie-tros) adj. m., pl. pietróși; f. pietroásă, pl. pietroáse

pietroasei
PIETRÓS, -OÁSĂ, pietroși, -oase, adj. 1. (Despre locuri, drumuri etc.) Plin de pietre, cu multe pietre. ♦ (Despre pământ) Care conține piatră; care (din cauza pietrelor) este neproductiv, sterp. 2. Tare (ca piatra), dur; p. ext. puternic, rezistent, robust, voinic. 3. (Despre fructe) Care are miezul consistent, tare, cărnos. ◊ Cireșe pietroase (și substantivat, f. pl.) = varietate de cireșe cu pulpa tare. – Piatră + suf. -os.

DOOM

pietrós (pie-tros) adj. m., pl. pietróși; f. pietroásă, pl. pietroáse

pietroasele
PIETRÓS, -OÁSĂ, pietroși, -oase, adj. 1. (Despre locuri, drumuri etc.) Plin de pietre, cu multe pietre. ♦ (Despre pământ) Care conține piatră; care (din cauza pietrelor) este neproductiv, sterp. 2. Tare (ca piatra), dur; p. ext. puternic, rezistent, robust, voinic. 3. (Despre fructe) Care are miezul consistent, tare, cărnos. ◊ Cireșe pietroase (și substantivat, f. pl.) = varietate de cireșe cu pulpa tare. – Piatră + suf. -os.

DOOM

pietrós (pie-tros) adj. m., pl. pietróși; f. pietroásă, pl. pietroáse

pietroaselor
PIETRÓS, -OÁSĂ, pietroși, -oase, adj. 1. (Despre locuri, drumuri etc.) Plin de pietre, cu multe pietre. ♦ (Despre pământ) Care conține piatră; care (din cauza pietrelor) este neproductiv, sterp. 2. Tare (ca piatra), dur; p. ext. puternic, rezistent, robust, voinic. 3. (Despre fructe) Care are miezul consistent, tare, cărnos. ◊ Cireșe pietroase (și substantivat, f. pl.) = varietate de cireșe cu pulpa tare. – Piatră + suf. -os.

DOOM

pietrós (pie-tros) adj. m., pl. pietróși; f. pietroásă, pl. pietroáse

pietroi
PIETRÓI, pietroaie, s. n. Augmentativ al lui piatră; bolovan. – Piatră + suf. -oi.

DOOM

pietrói (pie-troi) s. n., pl. pietroáie

pietroiul
PIETRÓI, pietroaie, s. n. Augmentativ al lui piatră; bolovan. – Piatră + suf. -oi.

DOOM

pietrói (pie-troi) s. n., pl. pietroáie

pietroiului
PIETRÓI, pietroaie, s. n. Augmentativ al lui piatră; bolovan. – Piatră + suf. -oi.

DOOM

pietrói (pie-troi) s. n., pl. pietroáie

pietros
PIETRÓS, -OÁSĂ, pietroși, -oase, adj. 1. (Despre locuri, drumuri etc.) Plin de pietre, cu multe pietre. ♦ (Despre pământ) Care conține piatră; care (din cauza pietrelor) este neproductiv, sterp. 2. Tare (ca piatra), dur; p. ext. puternic, rezistent, robust, voinic. 3. (Despre fructe) Care are miezul consistent, tare, cărnos. ◊ Cireșe pietroase (și substantivat, f. pl.) = varietate de cireșe cu pulpa tare. – Piatră + suf. -os.

DOOM

pietrós (pie-tros) adj. m., pl. pietróși; f. pietroásă, pl. pietroáse

pietrosul
PIETRÓS, -OÁSĂ, pietroși, -oase, adj. 1. (Despre locuri, drumuri etc.) Plin de pietre, cu multe pietre. ♦ (Despre pământ) Care conține piatră; care (din cauza pietrelor) este neproductiv, sterp. 2. Tare (ca piatra), dur; p. ext. puternic, rezistent, robust, voinic. 3. (Despre fructe) Care are miezul consistent, tare, cărnos. ◊ Cireșe pietroase (și substantivat, f. pl.) = varietate de cireșe cu pulpa tare. – Piatră + suf. -os.

DOOM

pietrós (pie-tros) adj. m., pl. pietróși; f. pietroásă, pl. pietroáse

pietrosului
PIETRÓS, -OÁSĂ, pietroși, -oase, adj. 1. (Despre locuri, drumuri etc.) Plin de pietre, cu multe pietre. ♦ (Despre pământ) Care conține piatră; care (din cauza pietrelor) este neproductiv, sterp. 2. Tare (ca piatra), dur; p. ext. puternic, rezistent, robust, voinic. 3. (Despre fructe) Care are miezul consistent, tare, cărnos. ◊ Cireșe pietroase (și substantivat, f. pl.) = varietate de cireșe cu pulpa tare. – Piatră + suf. -os.

DOOM

pietrós (pie-tros) adj. m., pl. pietróși; f. pietroásă, pl. pietroáse

pietroșei
PIETROȘÉL, pietroșei, s. m. 1. Numele mai multor pești: a) pește mic de culoare cafeniu-închis pe spate și galbenă pe burtă (Umbra krameri); b) porcușor. 2. Nume dat mai multor păsări migratoare care trăiesc între stânci și prin locuri pietroase. ◊ Compus: Pietroșel-sur = pasăre mică, cenușie pe spate și galbenă-ruginie pe piept; pietrar (Oenanthe oenanthe). Pietroșel-cănepiu = cânepar. – Pietros + suf. -el.

DOOM

pietroșél (pie-tro-) s. m., pl. pietroșéi, art. pietroșéii

pietroșeii
PIETROȘÉL, pietroșei, s. m. 1. Numele mai multor pești: a) pește mic de culoare cafeniu-închis pe spate și galbenă pe burtă (Umbra krameri); b) porcușor. 2. Nume dat mai multor păsări migratoare care trăiesc între stânci și prin locuri pietroase. ◊ Compus: Pietroșel-sur = pasăre mică, cenușie pe spate și galbenă-ruginie pe piept; pietrar (Oenanthe oenanthe). Pietroșel-cănepiu = cânepar. – Pietros + suf. -el.

DOOM

pietroșél (pie-tro-) s. m., pl. pietroșéi, art. pietroșéii

pietroșeilor
PIETROȘÉL, pietroșei, s. m. 1. Numele mai multor pești: a) pește mic de culoare cafeniu-închis pe spate și galbenă pe burtă (Umbra krameri); b) porcușor. 2. Nume dat mai multor păsări migratoare care trăiesc între stânci și prin locuri pietroase. ◊ Compus: Pietroșel-sur = pasăre mică, cenușie pe spate și galbenă-ruginie pe piept; pietrar (Oenanthe oenanthe). Pietroșel-cănepiu = cânepar. – Pietros + suf. -el.

DOOM

pietroșél (pie-tro-) s. m., pl. pietroșéi, art. pietroșéii

pietroșel
PIETROȘÉL, pietroșei, s. m. 1. Numele mai multor pești: a) pește mic de culoare cafeniu-închis pe spate și galbenă pe burtă (Umbra krameri); b) porcușor. 2. Nume dat mai multor păsări migratoare care trăiesc între stânci și prin locuri pietroase. ◊ Compus: Pietroșel-sur = pasăre mică, cenușie pe spate și galbenă-ruginie pe piept; pietrar (Oenanthe oenanthe). Pietroșel-cănepiu = cânepar. – Pietros + suf. -el.

DOOM

pietroșél (pie-tro-) s. m., pl. pietroșéi, art. pietroșéii

pietroșelul
PIETROȘÉL, pietroșei, s. m. 1. Numele mai multor pești: a) pește mic de culoare cafeniu-închis pe spate și galbenă pe burtă (Umbra krameri); b) porcușor. 2. Nume dat mai multor păsări migratoare care trăiesc între stânci și prin locuri pietroase. ◊ Compus: Pietroșel-sur = pasăre mică, cenușie pe spate și galbenă-ruginie pe piept; pietrar (Oenanthe oenanthe). Pietroșel-cănepiu = cânepar. – Pietros + suf. -el.

DOOM

pietroșél (pie-tro-) s. m., pl. pietroșéi, art. pietroșéii

pietroșelului
PIETROȘÉL, pietroșei, s. m. 1. Numele mai multor pești: a) pește mic de culoare cafeniu-închis pe spate și galbenă pe burtă (Umbra krameri); b) porcușor. 2. Nume dat mai multor păsări migratoare care trăiesc între stânci și prin locuri pietroase. ◊ Compus: Pietroșel-sur = pasăre mică, cenușie pe spate și galbenă-ruginie pe piept; pietrar (Oenanthe oenanthe). Pietroșel-cănepiu = cânepar. – Pietros + suf. -el.

DOOM

pietroșél (pie-tro-) s. m., pl. pietroșéi, art. pietroșéii

pietroși
PIETRÓS, -OÁSĂ, pietroși, -oase, adj. 1. (Despre locuri, drumuri etc.) Plin de pietre, cu multe pietre. ♦ (Despre pământ) Care conține piatră; care (din cauza pietrelor) este neproductiv, sterp. 2. Tare (ca piatra), dur; p. ext. puternic, rezistent, robust, voinic. 3. (Despre fructe) Care are miezul consistent, tare, cărnos. ◊ Cireșe pietroase (și substantivat, f. pl.) = varietate de cireșe cu pulpa tare. – Piatră + suf. -os.

DOOM

pietrós (pie-tros) adj. m., pl. pietróși; f. pietroásă, pl. pietroáse

pietroșii
PIETRÓS, -OÁSĂ, pietroși, -oase, adj. 1. (Despre locuri, drumuri etc.) Plin de pietre, cu multe pietre. ♦ (Despre pământ) Care conține piatră; care (din cauza pietrelor) este neproductiv, sterp. 2. Tare (ca piatra), dur; p. ext. puternic, rezistent, robust, voinic. 3. (Despre fructe) Care are miezul consistent, tare, cărnos. ◊ Cireșe pietroase (și substantivat, f. pl.) = varietate de cireșe cu pulpa tare. – Piatră + suf. -os.

DOOM

pietrós (pie-tros) adj. m., pl. pietróși; f. pietroásă, pl. pietroáse

pietroșilor
PIETRÓS, -OÁSĂ, pietroși, -oase, adj. 1. (Despre locuri, drumuri etc.) Plin de pietre, cu multe pietre. ♦ (Despre pământ) Care conține piatră; care (din cauza pietrelor) este neproductiv, sterp. 2. Tare (ca piatra), dur; p. ext. puternic, rezistent, robust, voinic. 3. (Despre fructe) Care are miezul consistent, tare, cărnos. ◊ Cireșe pietroase (și substantivat, f. pl.) = varietate de cireșe cu pulpa tare. – Piatră + suf. -os.

DOOM

pietrós (pie-tros) adj. m., pl. pietróși; f. pietroásă, pl. pietroáse

pietrui
PIETRUÍ, pietruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu piatră un drum, o șosea etc. – Piatră + suf. -ui.

DOOM

pietruí (pie-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pietruiésc, imperf. 3 sg. pietruiá; conj. prez. 3 să pietruiáscă

pietruia
PIETRUÍ, pietruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu piatră un drum, o șosea etc. – Piatră + suf. -ui.

DOOM

pietruí (pie-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pietruiésc, imperf. 3 sg. pietruiá; conj. prez. 3 să pietruiáscă

pietruiai
PIETRUÍ, pietruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu piatră un drum, o șosea etc. – Piatră + suf. -ui.

DOOM

pietruí (pie-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pietruiésc, imperf. 3 sg. pietruiá; conj. prez. 3 să pietruiáscă

pietruiam
PIETRUÍ, pietruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu piatră un drum, o șosea etc. – Piatră + suf. -ui.

DOOM

pietruí (pie-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pietruiésc, imperf. 3 sg. pietruiá; conj. prez. 3 să pietruiáscă

pietruiască
PIETRUÍ, pietruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu piatră un drum, o șosea etc. – Piatră + suf. -ui.

DOOM

pietruí (pie-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pietruiésc, imperf. 3 sg. pietruiá; conj. prez. 3 să pietruiáscă

pietruiau
PIETRUÍ, pietruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu piatră un drum, o șosea etc. – Piatră + suf. -ui.

DOOM

pietruí (pie-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pietruiésc, imperf. 3 sg. pietruiá; conj. prez. 3 să pietruiáscă

pietruiați
PIETRUÍ, pietruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu piatră un drum, o șosea etc. – Piatră + suf. -ui.

DOOM

pietruí (pie-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pietruiésc, imperf. 3 sg. pietruiá; conj. prez. 3 să pietruiáscă

pietruiesc
PIETRUÍ, pietruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu piatră un drum, o șosea etc. – Piatră + suf. -ui.

DOOM

pietruí (pie-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pietruiésc, imperf. 3 sg. pietruiá; conj. prez. 3 să pietruiáscă

pietruiește
PIETRUÍ, pietruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu piatră un drum, o șosea etc. – Piatră + suf. -ui.

DOOM

pietruí (pie-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pietruiésc, imperf. 3 sg. pietruiá; conj. prez. 3 să pietruiáscă

pietruiești
PIETRUÍ, pietruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu piatră un drum, o șosea etc. – Piatră + suf. -ui.

DOOM

pietruí (pie-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pietruiésc, imperf. 3 sg. pietruiá; conj. prez. 3 să pietruiáscă

pietruii
PIETRUÍ, pietruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu piatră un drum, o șosea etc. – Piatră + suf. -ui.

DOOM

pietruí (pie-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pietruiésc, imperf. 3 sg. pietruiá; conj. prez. 3 să pietruiáscă

pietruim
PIETRUÍ, pietruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu piatră un drum, o șosea etc. – Piatră + suf. -ui.

DOOM

pietruí (pie-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pietruiésc, imperf. 3 sg. pietruiá; conj. prez. 3 să pietruiáscă

pietruind
PIETRUÍ, pietruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu piatră un drum, o șosea etc. – Piatră + suf. -ui.

DOOM

pietruí (pie-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pietruiésc, imperf. 3 sg. pietruiá; conj. prez. 3 să pietruiáscă

pietruire
PIETRUÍ, pietruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu piatră un drum, o șosea etc. – Piatră + suf. -ui.

DOOM

pietruí (pie-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pietruiésc, imperf. 3 sg. pietruiá; conj. prez. 3 să pietruiáscă

pietruire
PIETRUÍRE, pietruiri, s. f. Acțiunea de a pietrui și rezultatul ei; pietruit¹. – V. pietrui.

DOOM

pietruíre (pie-tru-) s. f., g.-d. art. pietruírii; pl. pietruíri

pietruirea
PIETRUÍRE, pietruiri, s. f. Acțiunea de a pietrui și rezultatul ei; pietruit¹. – V. pietrui.

DOOM

pietruíre (pie-tru-) s. f., g.-d. art. pietruírii; pl. pietruíri

pietruiri
PIETRUÍRE, pietruiri, s. f. Acțiunea de a pietrui și rezultatul ei; pietruit¹. – V. pietrui.

DOOM

pietruíre (pie-tru-) s. f., g.-d. art. pietruírii; pl. pietruíri

pietruirii
PIETRUÍRE, pietruiri, s. f. Acțiunea de a pietrui și rezultatul ei; pietruit¹. – V. pietrui.

DOOM

pietruíre (pie-tru-) s. f., g.-d. art. pietruírii; pl. pietruíri

pietruirile
PIETRUÍRE, pietruiri, s. f. Acțiunea de a pietrui și rezultatul ei; pietruit¹. – V. pietrui.

DOOM

pietruíre (pie-tru-) s. f., g.-d. art. pietruírii; pl. pietruíri

pietruirilor
PIETRUÍRE, pietruiri, s. f. Acțiunea de a pietrui și rezultatul ei; pietruit¹. – V. pietrui.

DOOM

pietruíre (pie-tru-) s. f., g.-d. art. pietruírii; pl. pietruíri

pietruiră
PIETRUÍ, pietruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu piatră un drum, o șosea etc. – Piatră + suf. -ui.

DOOM

pietruí (pie-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pietruiésc, imperf. 3 sg. pietruiá; conj. prez. 3 să pietruiáscă

pietruirăm
PIETRUÍ, pietruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu piatră un drum, o șosea etc. – Piatră + suf. -ui.

DOOM

pietruí (pie-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pietruiésc, imperf. 3 sg. pietruiá; conj. prez. 3 să pietruiáscă

pietruirăți
PIETRUÍ, pietruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu piatră un drum, o șosea etc. – Piatră + suf. -ui.

DOOM

pietruí (pie-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pietruiésc, imperf. 3 sg. pietruiá; conj. prez. 3 să pietruiáscă

pietruise
PIETRUÍ, pietruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu piatră un drum, o șosea etc. – Piatră + suf. -ui.

DOOM

pietruí (pie-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pietruiésc, imperf. 3 sg. pietruiá; conj. prez. 3 să pietruiáscă

pietruisem
PIETRUÍ, pietruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu piatră un drum, o șosea etc. – Piatră + suf. -ui.

DOOM

pietruí (pie-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pietruiésc, imperf. 3 sg. pietruiá; conj. prez. 3 să pietruiáscă

pietruiseră
PIETRUÍ, pietruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu piatră un drum, o șosea etc. – Piatră + suf. -ui.

DOOM

pietruí (pie-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pietruiésc, imperf. 3 sg. pietruiá; conj. prez. 3 să pietruiáscă

pietruiserăm
PIETRUÍ, pietruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu piatră un drum, o șosea etc. – Piatră + suf. -ui.

DOOM

pietruí (pie-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pietruiésc, imperf. 3 sg. pietruiá; conj. prez. 3 să pietruiáscă

pietruiserăți
PIETRUÍ, pietruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu piatră un drum, o șosea etc. – Piatră + suf. -ui.

DOOM

pietruí (pie-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pietruiésc, imperf. 3 sg. pietruiá; conj. prez. 3 să pietruiáscă

pietruiseși
PIETRUÍ, pietruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu piatră un drum, o șosea etc. – Piatră + suf. -ui.

DOOM

pietruí (pie-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pietruiésc, imperf. 3 sg. pietruiá; conj. prez. 3 să pietruiáscă

pietruiseți
PIETRUÍ, pietruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu piatră un drum, o șosea etc. – Piatră + suf. -ui.

DOOM

pietruí (pie-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pietruiésc, imperf. 3 sg. pietruiá; conj. prez. 3 să pietruiáscă

pietruit
PIETRUÍ, pietruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu piatră un drum, o șosea etc. – Piatră + suf. -ui.

DOOM

pietruí (pie-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pietruiésc, imperf. 3 sg. pietruiá; conj. prez. 3 să pietruiáscă

pietruit
PIETRUÍT², -Ă, pietruiți, -te, adj. (Despre drumuri, șosele etc.) Acoperit cu piatră. – V. pietrui.

pietruit
PIETRUÍT¹ s. n. Pietruire. – V. pietrui.

DOOM

pietruít (pie-tru-) s. n.

pietruita
PIETRUÍT², -Ă, pietruiți, -te, adj. (Despre drumuri, șosele etc.) Acoperit cu piatră. – V. pietrui.

pietruite
PIETRUÍT², -Ă, pietruiți, -te, adj. (Despre drumuri, șosele etc.) Acoperit cu piatră. – V. pietrui.

pietruitei
PIETRUÍT², -Ă, pietruiți, -te, adj. (Despre drumuri, șosele etc.) Acoperit cu piatră. – V. pietrui.

pietruitele
PIETRUÍT², -Ă, pietruiți, -te, adj. (Despre drumuri, șosele etc.) Acoperit cu piatră. – V. pietrui.

pietruitelor
PIETRUÍT², -Ă, pietruiți, -te, adj. (Despre drumuri, șosele etc.) Acoperit cu piatră. – V. pietrui.

pietruitul
PIETRUÍT², -Ă, pietruiți, -te, adj. (Despre drumuri, șosele etc.) Acoperit cu piatră. – V. pietrui.

pietruitului
PIETRUÍT², -Ă, pietruiți, -te, adj. (Despre drumuri, șosele etc.) Acoperit cu piatră. – V. pietrui.

pietruiși
PIETRUÍ, pietruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu piatră un drum, o șosea etc. – Piatră + suf. -ui.

DOOM

pietruí (pie-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pietruiésc, imperf. 3 sg. pietruiá; conj. prez. 3 să pietruiáscă

pietruiți
PIETRUÍ, pietruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu piatră un drum, o șosea etc. – Piatră + suf. -ui.

DOOM

pietruí (pie-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pietruiésc, imperf. 3 sg. pietruiá; conj. prez. 3 să pietruiáscă

pietruiți
PIETRUÍT², -Ă, pietruiți, -te, adj. (Despre drumuri, șosele etc.) Acoperit cu piatră. – V. pietrui.

pietruiții
PIETRUÍT², -Ă, pietruiți, -te, adj. (Despre drumuri, șosele etc.) Acoperit cu piatră. – V. pietrui.

pietruiților
PIETRUÍT², -Ă, pietruiți, -te, adj. (Despre drumuri, șosele etc.) Acoperit cu piatră. – V. pietrui.

pietrăria
PIETRĂRÍE², pietrării, s. f. Meseria pietrarului (1). – Pietrar + suf. -ie.

DOOM

pietrăríe (pie-tră-) s. f., art. pietrăría, g.-d. art. pietrăríei; (cariere, grămezi) pl. pietrăríi, art. pietrăríile

pietrărie
PIETRĂRÍE², pietrării, s. f. Meseria pietrarului (1). – Pietrar + suf. -ie.

DOOM

pietrăríe (pie-tră-) s. f., art. pietrăría, g.-d. art. pietrăríei; (cariere, grămezi) pl. pietrăríi, art. pietrăríile

pietrăriei
PIETRĂRÍE², pietrării, s. f. Meseria pietrarului (1). – Pietrar + suf. -ie.

DOOM

pietrăríe (pie-tră-) s. f., art. pietrăría, g.-d. art. pietrăríei; (cariere, grămezi) pl. pietrăríi, art. pietrăríile

pietrării
PIETRĂRÍE², pietrării, s. f. Meseria pietrarului (1). – Pietrar + suf. -ie.

DOOM

pietrăríe (pie-tră-) s. f., art. pietrăría, g.-d. art. pietrăríei; (cariere, grămezi) pl. pietrăríi, art. pietrăríile

pietrăriile
PIETRĂRÍE², pietrării, s. f. Meseria pietrarului (1). – Pietrar + suf. -ie.

DOOM

pietrăríe (pie-tră-) s. f., art. pietrăría, g.-d. art. pietrăríei; (cariere, grămezi) pl. pietrăríi, art. pietrăríile

pietrăriilor
PIETRĂRÍE², pietrării, s. f. Meseria pietrarului (1). – Pietrar + suf. -ie.

DOOM

pietrăríe (pie-tră-) s. f., art. pietrăría, g.-d. art. pietrăríei; (cariere, grămezi) pl. pietrăríi, art. pietrăríile

pietăți
PIETÁTE s. f. 1. Comportament religios plin de venerație și recunoștință. 2. Evlavie, smerenie, cucernicie. 3. Sentiment de respect profund și duioșie față de cineva sau ceva. [Pr.: pi-e-] – Din fr. pieté, lat. pietas, -atis.

DOOM

múnte-de-pietáte (-pi-e-) s. m., art. múntele-de-pietáte

pietății
PIETÁTE s. f. 1. Comportament religios plin de venerație și recunoștință. 2. Evlavie, smerenie, cucernicie. 3. Sentiment de respect profund și duioșie față de cineva sau ceva. [Pr.: pi-e-] – Din fr. pieté, lat. pietas, -atis.

DOOM

múnte-de-pietáte (-pi-e-) s. m., art. múntele-de-pietáte

piez
PIÁZĂ, pieze, s. f. 1. (În mitologia românească) Dualitate fastă și nefastă. ♦ Piază rea = duh rău al nenorocului întrupat într-o ființă sau într-un obiect. Piază bună = geniu bun al omului, încorporat în șarpele casei, în câinele pripășit etc. ♦ (Reg.; la pl.) Dispoziție, chef; toane. 2. (Înv. și reg.) Pantă, povârniș. ◊ Loc. adv. În piez(i) = oblic, pieziș. [Var.: (înv. și reg.) piez s. m.] – Et. nec.

DOOM

!piáză (pop.) (pia-) s. f., g.-d. art. piézei; pl. piéze

piez
PIÉZ¹, piezi, s. m. Unitate de măsură a presiunii, submultiplu al atmosferei. – Din fr. pièze.

DOOM

piéz (unitate de măsură) s. m., pl. piézi; simb. pz

pieze
PIÁZĂ, pieze, s. f. 1. (În mitologia românească) Dualitate fastă și nefastă. ♦ Piază rea = duh rău al nenorocului întrupat într-o ființă sau într-un obiect. Piază bună = geniu bun al omului, încorporat în șarpele casei, în câinele pripășit etc. ♦ (Reg.; la pl.) Dispoziție, chef; toane. 2. (Înv. și reg.) Pantă, povârniș. ◊ Loc. adv. În piez(i) = oblic, pieziș. [Var.: (înv. și reg.) piez s. m.] – Et. nec.

DOOM

!piáză (pop.) (pia-) s. f., g.-d. art. piézei; pl. piéze

piezei
PIÁZĂ, pieze, s. f. 1. (În mitologia românească) Dualitate fastă și nefastă. ♦ Piază rea = duh rău al nenorocului întrupat într-o ființă sau într-un obiect. Piază bună = geniu bun al omului, încorporat în șarpele casei, în câinele pripășit etc. ♦ (Reg.; la pl.) Dispoziție, chef; toane. 2. (Înv. și reg.) Pantă, povârniș. ◊ Loc. adv. În piez(i) = oblic, pieziș. [Var.: (înv. și reg.) piez s. m.] – Et. nec.

DOOM

!piáză (pop.) (pia-) s. f., g.-d. art. piézei; pl. piéze

piezele
PIÁZĂ, pieze, s. f. 1. (În mitologia românească) Dualitate fastă și nefastă. ♦ Piază rea = duh rău al nenorocului întrupat într-o ființă sau într-un obiect. Piază bună = geniu bun al omului, încorporat în șarpele casei, în câinele pripășit etc. ♦ (Reg.; la pl.) Dispoziție, chef; toane. 2. (Înv. și reg.) Pantă, povârniș. ◊ Loc. adv. În piez(i) = oblic, pieziș. [Var.: (înv. și reg.) piez s. m.] – Et. nec.

DOOM

!piáză (pop.) (pia-) s. f., g.-d. art. piézei; pl. piéze

piezelor
PIÁZĂ, pieze, s. f. 1. (În mitologia românească) Dualitate fastă și nefastă. ♦ Piază rea = duh rău al nenorocului întrupat într-o ființă sau într-un obiect. Piază bună = geniu bun al omului, încorporat în șarpele casei, în câinele pripășit etc. ♦ (Reg.; la pl.) Dispoziție, chef; toane. 2. (Înv. și reg.) Pantă, povârniș. ◊ Loc. adv. În piez(i) = oblic, pieziș. [Var.: (înv. și reg.) piez s. m.] – Et. nec.

DOOM

!piáză (pop.) (pia-) s. f., g.-d. art. piézei; pl. piéze

piezi
PIÁZĂ, pieze, s. f. 1. (În mitologia românească) Dualitate fastă și nefastă. ♦ Piază rea = duh rău al nenorocului întrupat într-o ființă sau într-un obiect. Piază bună = geniu bun al omului, încorporat în șarpele casei, în câinele pripășit etc. ♦ (Reg.; la pl.) Dispoziție, chef; toane. 2. (Înv. și reg.) Pantă, povârniș. ◊ Loc. adv. În piez(i) = oblic, pieziș. [Var.: (înv. și reg.) piez s. m.] – Et. nec.

DOOM

!piáză (pop.) (pia-) s. f., g.-d. art. piézei; pl. piéze

piezi
PIÉZ¹, piezi, s. m. Unitate de măsură a presiunii, submultiplu al atmosferei. – Din fr. pièze.

DOOM

piéz (unitate de măsură) s. m., pl. piézi; simb. pz

piezii
PIÁZĂ, pieze, s. f. 1. (În mitologia românească) Dualitate fastă și nefastă. ♦ Piază rea = duh rău al nenorocului întrupat într-o ființă sau într-un obiect. Piază bună = geniu bun al omului, încorporat în șarpele casei, în câinele pripășit etc. ♦ (Reg.; la pl.) Dispoziție, chef; toane. 2. (Înv. și reg.) Pantă, povârniș. ◊ Loc. adv. În piez(i) = oblic, pieziș. [Var.: (înv. și reg.) piez s. m.] – Et. nec.

DOOM

!piáză (pop.) (pia-) s. f., g.-d. art. piézei; pl. piéze

piezii
PIÉZ¹, piezi, s. m. Unitate de măsură a presiunii, submultiplu al atmosferei. – Din fr. pièze.

DOOM

piéz (unitate de măsură) s. m., pl. piézi; simb. pz

piezilor
PIÁZĂ, pieze, s. f. 1. (În mitologia românească) Dualitate fastă și nefastă. ♦ Piază rea = duh rău al nenorocului întrupat într-o ființă sau într-un obiect. Piază bună = geniu bun al omului, încorporat în șarpele casei, în câinele pripășit etc. ♦ (Reg.; la pl.) Dispoziție, chef; toane. 2. (Înv. și reg.) Pantă, povârniș. ◊ Loc. adv. În piez(i) = oblic, pieziș. [Var.: (înv. și reg.) piez s. m.] – Et. nec.

DOOM

!piáză (pop.) (pia-) s. f., g.-d. art. piézei; pl. piéze

piezilor
PIÉZ¹, piezi, s. m. Unitate de măsură a presiunii, submultiplu al atmosferei. – Din fr. pièze.

DOOM

piéz (unitate de măsură) s. m., pl. piézi; simb. pz

pieziș
PIEZÍȘ, -Ă, pieziși, -e, adj., adv. 1. (Care este) aplecat într-o parte, oblic, diagonal; p. ext. strâmb. ◊ Expr. A zâmbi pieziș = a zâmbi din colțul gurii cu ironie, cu răutate, cu amărăciune. 2. (Care se află) în sau cu pantă (foarte) repede. 3. Fig. (Care este, se face etc.) ocolit, indirect; p. ext. (care are loc) (pe) ascuns, (pe) furiș, tainic. 4. (În legătură cu verbe ca „a privi”, „a se uita” etc. sau cu substantive ca „privire”, „ochi”) (Care este, se face etc.) lateral, dintr-o sau într-o parte; (care este) sașiu, cruciș; fig. (în mod) bănuitor, iscoditor. – Piez² + suf. -iș.

DOOM

piezíș adj. m., pl. piezíși; f. piezíșă, art. piezíșa, pl. piezíșe

piezișa
PIEZÍȘ, -Ă, pieziși, -e, adj., adv. 1. (Care este) aplecat într-o parte, oblic, diagonal; p. ext. strâmb. ◊ Expr. A zâmbi pieziș = a zâmbi din colțul gurii cu ironie, cu răutate, cu amărăciune. 2. (Care se află) în sau cu pantă (foarte) repede. 3. Fig. (Care este, se face etc.) ocolit, indirect; p. ext. (care are loc) (pe) ascuns, (pe) furiș, tainic. 4. (În legătură cu verbe ca „a privi”, „a se uita” etc. sau cu substantive ca „privire”, „ochi”) (Care este, se face etc.) lateral, dintr-o sau într-o parte; (care este) sașiu, cruciș; fig. (în mod) bănuitor, iscoditor. – Piez² + suf. -iș.

DOOM

piezíș adj. m., pl. piezíși; f. piezíșă, art. piezíșa, pl. piezíșe

piezișe
PIEZÍȘ, -Ă, pieziși, -e, adj., adv. 1. (Care este) aplecat într-o parte, oblic, diagonal; p. ext. strâmb. ◊ Expr. A zâmbi pieziș = a zâmbi din colțul gurii cu ironie, cu răutate, cu amărăciune. 2. (Care se află) în sau cu pantă (foarte) repede. 3. Fig. (Care este, se face etc.) ocolit, indirect; p. ext. (care are loc) (pe) ascuns, (pe) furiș, tainic. 4. (În legătură cu verbe ca „a privi”, „a se uita” etc. sau cu substantive ca „privire”, „ochi”) (Care este, se face etc.) lateral, dintr-o sau într-o parte; (care este) sașiu, cruciș; fig. (în mod) bănuitor, iscoditor. – Piez² + suf. -iș.

DOOM

piezíș adj. m., pl. piezíși; f. piezíșă, art. piezíșa, pl. piezíșe

piezișei
PIEZÍȘ, -Ă, pieziși, -e, adj., adv. 1. (Care este) aplecat într-o parte, oblic, diagonal; p. ext. strâmb. ◊ Expr. A zâmbi pieziș = a zâmbi din colțul gurii cu ironie, cu răutate, cu amărăciune. 2. (Care se află) în sau cu pantă (foarte) repede. 3. Fig. (Care este, se face etc.) ocolit, indirect; p. ext. (care are loc) (pe) ascuns, (pe) furiș, tainic. 4. (În legătură cu verbe ca „a privi”, „a se uita” etc. sau cu substantive ca „privire”, „ochi”) (Care este, se face etc.) lateral, dintr-o sau într-o parte; (care este) sașiu, cruciș; fig. (în mod) bănuitor, iscoditor. – Piez² + suf. -iș.

DOOM

piezíș adj. m., pl. piezíși; f. piezíșă, art. piezíșa, pl. piezíșe

piezișele
PIEZÍȘ, -Ă, pieziși, -e, adj., adv. 1. (Care este) aplecat într-o parte, oblic, diagonal; p. ext. strâmb. ◊ Expr. A zâmbi pieziș = a zâmbi din colțul gurii cu ironie, cu răutate, cu amărăciune. 2. (Care se află) în sau cu pantă (foarte) repede. 3. Fig. (Care este, se face etc.) ocolit, indirect; p. ext. (care are loc) (pe) ascuns, (pe) furiș, tainic. 4. (În legătură cu verbe ca „a privi”, „a se uita” etc. sau cu substantive ca „privire”, „ochi”) (Care este, se face etc.) lateral, dintr-o sau într-o parte; (care este) sașiu, cruciș; fig. (în mod) bănuitor, iscoditor. – Piez² + suf. -iș.

DOOM

piezíș adj. m., pl. piezíși; f. piezíșă, art. piezíșa, pl. piezíșe

piezișelor
PIEZÍȘ, -Ă, pieziși, -e, adj., adv. 1. (Care este) aplecat într-o parte, oblic, diagonal; p. ext. strâmb. ◊ Expr. A zâmbi pieziș = a zâmbi din colțul gurii cu ironie, cu răutate, cu amărăciune. 2. (Care se află) în sau cu pantă (foarte) repede. 3. Fig. (Care este, se face etc.) ocolit, indirect; p. ext. (care are loc) (pe) ascuns, (pe) furiș, tainic. 4. (În legătură cu verbe ca „a privi”, „a se uita” etc. sau cu substantive ca „privire”, „ochi”) (Care este, se face etc.) lateral, dintr-o sau într-o parte; (care este) sașiu, cruciș; fig. (în mod) bănuitor, iscoditor. – Piez² + suf. -iș.

DOOM

piezíș adj. m., pl. piezíși; f. piezíșă, art. piezíșa, pl. piezíșe

pieziși
PIEZÍȘ, -Ă, pieziși, -e, adj., adv. 1. (Care este) aplecat într-o parte, oblic, diagonal; p. ext. strâmb. ◊ Expr. A zâmbi pieziș = a zâmbi din colțul gurii cu ironie, cu răutate, cu amărăciune. 2. (Care se află) în sau cu pantă (foarte) repede. 3. Fig. (Care este, se face etc.) ocolit, indirect; p. ext. (care are loc) (pe) ascuns, (pe) furiș, tainic. 4. (În legătură cu verbe ca „a privi”, „a se uita” etc. sau cu substantive ca „privire”, „ochi”) (Care este, se face etc.) lateral, dintr-o sau într-o parte; (care este) sașiu, cruciș; fig. (în mod) bănuitor, iscoditor. – Piez² + suf. -iș.

DOOM

piezíș adj. m., pl. piezíși; f. piezíșă, art. piezíșa, pl. piezíșe

piezișii
PIEZÍȘ, -Ă, pieziși, -e, adj., adv. 1. (Care este) aplecat într-o parte, oblic, diagonal; p. ext. strâmb. ◊ Expr. A zâmbi pieziș = a zâmbi din colțul gurii cu ironie, cu răutate, cu amărăciune. 2. (Care se află) în sau cu pantă (foarte) repede. 3. Fig. (Care este, se face etc.) ocolit, indirect; p. ext. (care are loc) (pe) ascuns, (pe) furiș, tainic. 4. (În legătură cu verbe ca „a privi”, „a se uita” etc. sau cu substantive ca „privire”, „ochi”) (Care este, se face etc.) lateral, dintr-o sau într-o parte; (care este) sașiu, cruciș; fig. (în mod) bănuitor, iscoditor. – Piez² + suf. -iș.

DOOM

piezíș adj. m., pl. piezíși; f. piezíșă, art. piezíșa, pl. piezíșe

piezișilor
PIEZÍȘ, -Ă, pieziși, -e, adj., adv. 1. (Care este) aplecat într-o parte, oblic, diagonal; p. ext. strâmb. ◊ Expr. A zâmbi pieziș = a zâmbi din colțul gurii cu ironie, cu răutate, cu amărăciune. 2. (Care se află) în sau cu pantă (foarte) repede. 3. Fig. (Care este, se face etc.) ocolit, indirect; p. ext. (care are loc) (pe) ascuns, (pe) furiș, tainic. 4. (În legătură cu verbe ca „a privi”, „a se uita” etc. sau cu substantive ca „privire”, „ochi”) (Care este, se face etc.) lateral, dintr-o sau într-o parte; (care este) sașiu, cruciș; fig. (în mod) bănuitor, iscoditor. – Piez² + suf. -iș.

DOOM

piezíș adj. m., pl. piezíși; f. piezíșă, art. piezíșa, pl. piezíșe

piezișul
PIEZÍȘ, -Ă, pieziși, -e, adj., adv. 1. (Care este) aplecat într-o parte, oblic, diagonal; p. ext. strâmb. ◊ Expr. A zâmbi pieziș = a zâmbi din colțul gurii cu ironie, cu răutate, cu amărăciune. 2. (Care se află) în sau cu pantă (foarte) repede. 3. Fig. (Care este, se face etc.) ocolit, indirect; p. ext. (care are loc) (pe) ascuns, (pe) furiș, tainic. 4. (În legătură cu verbe ca „a privi”, „a se uita” etc. sau cu substantive ca „privire”, „ochi”) (Care este, se face etc.) lateral, dintr-o sau într-o parte; (care este) sașiu, cruciș; fig. (în mod) bănuitor, iscoditor. – Piez² + suf. -iș.

DOOM

piezíș adj. m., pl. piezíși; f. piezíșă, art. piezíșa, pl. piezíșe

piezișului
PIEZÍȘ, -Ă, pieziși, -e, adj., adv. 1. (Care este) aplecat într-o parte, oblic, diagonal; p. ext. strâmb. ◊ Expr. A zâmbi pieziș = a zâmbi din colțul gurii cu ironie, cu răutate, cu amărăciune. 2. (Care se află) în sau cu pantă (foarte) repede. 3. Fig. (Care este, se face etc.) ocolit, indirect; p. ext. (care are loc) (pe) ascuns, (pe) furiș, tainic. 4. (În legătură cu verbe ca „a privi”, „a se uita” etc. sau cu substantive ca „privire”, „ochi”) (Care este, se face etc.) lateral, dintr-o sau într-o parte; (care este) sașiu, cruciș; fig. (în mod) bănuitor, iscoditor. – Piez² + suf. -iș.

DOOM

piezíș adj. m., pl. piezíși; f. piezíșă, art. piezíșa, pl. piezíșe

piezo
PIEZO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „presiune”, „comprimare”. [Pron. pie-zo-. / < fr. piézo-, it. piezo-, cf. gr. piezein – a presa].

piezoceramic
PIEZOCERÁMIC, -Ă, piezoceramici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Denumire generică pentru un grup de cristale ceramice piezoelectrice folosite în construcția rezonatoarelor și a filtrelor de calitate, a dozelor de pick-up, a traductoarelor de ultrasunete etc. 2. Adj. Referitor la ceramice piezoelectrice. [Pr,: pie-] – Din fr. piézo-céramique.

piezoceramica
PIEZOCERÁMIC, -Ă, piezoceramici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Denumire generică pentru un grup de cristale ceramice piezoelectrice folosite în construcția rezonatoarelor și a filtrelor de calitate, a dozelor de pick-up, a traductoarelor de ultrasunete etc. 2. Adj. Referitor la ceramice piezoelectrice. [Pr,: pie-] – Din fr. piézo-céramique.

piezoceramice
PIEZOCERÁMIC, -Ă, piezoceramici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Denumire generică pentru un grup de cristale ceramice piezoelectrice folosite în construcția rezonatoarelor și a filtrelor de calitate, a dozelor de pick-up, a traductoarelor de ultrasunete etc. 2. Adj. Referitor la ceramice piezoelectrice. [Pr,: pie-] – Din fr. piézo-céramique.

piezoceramicei
PIEZOCERÁMIC, -Ă, piezoceramici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Denumire generică pentru un grup de cristale ceramice piezoelectrice folosite în construcția rezonatoarelor și a filtrelor de calitate, a dozelor de pick-up, a traductoarelor de ultrasunete etc. 2. Adj. Referitor la ceramice piezoelectrice. [Pr,: pie-] – Din fr. piézo-céramique.

piezoceramicele
PIEZOCERÁMIC, -Ă, piezoceramici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Denumire generică pentru un grup de cristale ceramice piezoelectrice folosite în construcția rezonatoarelor și a filtrelor de calitate, a dozelor de pick-up, a traductoarelor de ultrasunete etc. 2. Adj. Referitor la ceramice piezoelectrice. [Pr,: pie-] – Din fr. piézo-céramique.

piezoceramicelor
PIEZOCERÁMIC, -Ă, piezoceramici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Denumire generică pentru un grup de cristale ceramice piezoelectrice folosite în construcția rezonatoarelor și a filtrelor de calitate, a dozelor de pick-up, a traductoarelor de ultrasunete etc. 2. Adj. Referitor la ceramice piezoelectrice. [Pr,: pie-] – Din fr. piézo-céramique.

piezoceramici
PIEZOCERÁMIC, -Ă, piezoceramici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Denumire generică pentru un grup de cristale ceramice piezoelectrice folosite în construcția rezonatoarelor și a filtrelor de calitate, a dozelor de pick-up, a traductoarelor de ultrasunete etc. 2. Adj. Referitor la ceramice piezoelectrice. [Pr,: pie-] – Din fr. piézo-céramique.

piezoceramicii
PIEZOCERÁMIC, -Ă, piezoceramici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Denumire generică pentru un grup de cristale ceramice piezoelectrice folosite în construcția rezonatoarelor și a filtrelor de calitate, a dozelor de pick-up, a traductoarelor de ultrasunete etc. 2. Adj. Referitor la ceramice piezoelectrice. [Pr,: pie-] – Din fr. piézo-céramique.

piezoceramicilor
PIEZOCERÁMIC, -Ă, piezoceramici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Denumire generică pentru un grup de cristale ceramice piezoelectrice folosite în construcția rezonatoarelor și a filtrelor de calitate, a dozelor de pick-up, a traductoarelor de ultrasunete etc. 2. Adj. Referitor la ceramice piezoelectrice. [Pr,: pie-] – Din fr. piézo-céramique.

piezoceramicul
PIEZOCERÁMIC, -Ă, piezoceramici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Denumire generică pentru un grup de cristale ceramice piezoelectrice folosite în construcția rezonatoarelor și a filtrelor de calitate, a dozelor de pick-up, a traductoarelor de ultrasunete etc. 2. Adj. Referitor la ceramice piezoelectrice. [Pr,: pie-] – Din fr. piézo-céramique.

piezoceramicului
PIEZOCERÁMIC, -Ă, piezoceramici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Denumire generică pentru un grup de cristale ceramice piezoelectrice folosite în construcția rezonatoarelor și a filtrelor de calitate, a dozelor de pick-up, a traductoarelor de ultrasunete etc. 2. Adj. Referitor la ceramice piezoelectrice. [Pr,: pie-] – Din fr. piézo-céramique.

piezoceramică
PIEZOCERÁMIC, -Ă, piezoceramici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Denumire generică pentru un grup de ceramice piezoelectrice folosite în construcția rezonatoarelor și a filtrelor de calitate, a dozelor de pick-up, a traductoarelor de ultrasunete etc. 2. Adj. Referitor la ceramice piezoelectrice. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piézo-céramique.

piezoelectric
PIEZOELÉCTRIC, -Ă, piezoelectrici, -ce, adj. (Fiz.) Care aparține piezoelectricității, privitor la piezoelectricitate, propriu piezoelectricității. [Pr.: pie-zo-e-] – Din fr. piézo-électrique.

DOOM

piezoeléctric (pie-) adj. m., pl. piezoeléctrici; f. piezoeléctrică, pl. piezoeléctrice

piezoelectrica
PIEZOELÉCTRIC, -Ă, piezoelectrici, -ce, adj. (Fiz.) Care aparține piezoelectricității, privitor la piezoelectricitate, propriu piezoelectricității. [Pr.: pie-zo-e-] – Din fr. piézo-électrique.

DOOM

piezoeléctric (pie-) adj. m., pl. piezoeléctrici; f. piezoeléctrică, pl. piezoeléctrice

piezoelectrice
PIEZOELÉCTRIC, -Ă, piezoelectrici, -ce, adj. (Fiz.) Care aparține piezoelectricității, privitor la piezoelectricitate, propriu piezoelectricității. [Pr.: pie-zo-e-] – Din fr. piézo-électrique.

DOOM

piezoeléctric (pie-) adj. m., pl. piezoeléctrici; f. piezoeléctrică, pl. piezoeléctrice

piezoelectricei
PIEZOELÉCTRIC, -Ă, piezoelectrici, -ce, adj. (Fiz.) Care aparține piezoelectricității, privitor la piezoelectricitate, propriu piezoelectricității. [Pr.: pie-zo-e-] – Din fr. piézo-électrique.

DOOM

piezoeléctric (pie-) adj. m., pl. piezoeléctrici; f. piezoeléctrică, pl. piezoeléctrice

piezoelectricele
PIEZOELÉCTRIC, -Ă, piezoelectrici, -ce, adj. (Fiz.) Care aparține piezoelectricității, privitor la piezoelectricitate, propriu piezoelectricității. [Pr.: pie-zo-e-] – Din fr. piézo-électrique.

DOOM

piezoeléctric (pie-) adj. m., pl. piezoeléctrici; f. piezoeléctrică, pl. piezoeléctrice

piezoelectricelor
PIEZOELÉCTRIC, -Ă, piezoelectrici, -ce, adj. (Fiz.) Care aparține piezoelectricității, privitor la piezoelectricitate, propriu piezoelectricității. [Pr.: pie-zo-e-] – Din fr. piézo-électrique.

DOOM

piezoeléctric (pie-) adj. m., pl. piezoeléctrici; f. piezoeléctrică, pl. piezoeléctrice

piezoelectrici
PIEZOELÉCTRIC, -Ă, piezoelectrici, -ce, adj. (Fiz.) Care aparține piezoelectricității, privitor la piezoelectricitate, propriu piezoelectricității. [Pr.: pie-zo-e-] – Din fr. piézo-électrique.

DOOM

piezoeléctric (pie-) adj. m., pl. piezoeléctrici; f. piezoeléctrică, pl. piezoeléctrice

piezoelectricii
PIEZOELÉCTRIC, -Ă, piezoelectrici, -ce, adj. (Fiz.) Care aparține piezoelectricității, privitor la piezoelectricitate, propriu piezoelectricității. [Pr.: pie-zo-e-] – Din fr. piézo-électrique.

DOOM

piezoeléctric (pie-) adj. m., pl. piezoeléctrici; f. piezoeléctrică, pl. piezoeléctrice

piezoelectricilor
PIEZOELÉCTRIC, -Ă, piezoelectrici, -ce, adj. (Fiz.) Care aparține piezoelectricității, privitor la piezoelectricitate, propriu piezoelectricității. [Pr.: pie-zo-e-] – Din fr. piézo-électrique.

DOOM

piezoeléctric (pie-) adj. m., pl. piezoeléctrici; f. piezoeléctrică, pl. piezoeléctrice

piezoelectricitate
PIEZOELECTRICITÁTE s. f. (Fiz.) Proprietate a unor cristale ionice de a se polariza electric sub acțiunea unei deformări mecanice sau de a se deforma sub acțiunea unui câmp electric exterior. ♦ Modificare a dimensiunilor unui corp sub acțiunea câmpului electric. [Pr.: pie-zo-e-] – Din fr. piézo-électricité.

DOOM

piezoelectricitáte (pie-) s. f., g.-d. art. piezoelectricitắții

piezoelectricitatea
PIEZOELECTRICITÁTE s. f. (Fiz.) Proprietate a unor cristale ionice de a se polariza electric sub acțiunea unei deformări mecanice sau de a se deforma sub acțiunea unui câmp electric exterior. ♦ Modificare a dimensiunilor unui corp sub acțiunea câmpului electric. [Pr.: pie-zo-e-] – Din fr. piézo-électricité.

DOOM

piezoelectricitáte (pie-) s. f., g.-d. art. piezoelectricitắții

piezoelectricități
PIEZOELECTRICITÁTE s. f. (Fiz.) Proprietate a unor cristale ionice de a se polariza electric sub acțiunea unei deformări mecanice sau de a se deforma sub acțiunea unui câmp electric exterior. ♦ Modificare a dimensiunilor unui corp sub acțiunea câmpului electric. [Pr.: pie-zo-e-] – Din fr. piézo-électricité.

DOOM

piezoelectricitáte (pie-) s. f., g.-d. art. piezoelectricitắții

piezoelectricității
PIEZOELECTRICITÁTE s. f. (Fiz.) Proprietate a unor cristale ionice de a se polariza electric sub acțiunea unei deformări mecanice sau de a se deforma sub acțiunea unui câmp electric exterior. ♦ Modificare a dimensiunilor unui corp sub acțiunea câmpului electric. [Pr.: pie-zo-e-] – Din fr. piézo-électricité.

DOOM

piezoelectricitáte (pie-) s. f., g.-d. art. piezoelectricitắții

piezoelectricitățile
PIEZOELECTRICITÁTE s. f. (Fiz.) Proprietate a unor cristale ionice de a se polariza electric sub acțiunea unei deformări mecanice sau de a se deforma sub acțiunea unui câmp electric exterior. ♦ Modificare a dimensiunilor unui corp sub acțiunea câmpului electric. [Pr.: pie-zo-e-] – Din fr. piézo-électricité.

DOOM

piezoelectricitáte (pie-) s. f., g.-d. art. piezoelectricitắții

piezoelectricităților
PIEZOELECTRICITÁTE s. f. (Fiz.) Proprietate a unor cristale ionice de a se polariza electric sub acțiunea unei deformări mecanice sau de a se deforma sub acțiunea unui câmp electric exterior. ♦ Modificare a dimensiunilor unui corp sub acțiunea câmpului electric. [Pr.: pie-zo-e-] – Din fr. piézo-électricité.

DOOM

piezoelectricitáte (pie-) s. f., g.-d. art. piezoelectricitắții

piezoelectricul
PIEZOELÉCTRIC, -Ă, piezoelectrici, -ce, adj. (Fiz.) Care aparține piezoelectricității, privitor la piezoelectricitate, propriu piezoelectricității. [Pr.: pie-zo-e-] – Din fr. piézo-électrique.

DOOM

piezoeléctric (pie-) adj. m., pl. piezoeléctrici; f. piezoeléctrică, pl. piezoeléctrice

piezoelectricului
PIEZOELÉCTRIC, -Ă, piezoelectrici, -ce, adj. (Fiz.) Care aparține piezoelectricității, privitor la piezoelectricitate, propriu piezoelectricității. [Pr.: pie-zo-e-] – Din fr. piézo-électrique.

DOOM

piezoeléctric (pie-) adj. m., pl. piezoeléctrici; f. piezoeléctrică, pl. piezoeléctrice

piezograf
PIEZOGRÁF s.n. Aparat pentru măsurarea presiunilor sau a forțelor vibratoare prin metoda piezoelectrică. [< fr. piézographe].

piezografe
PIEZOGRÁF s.n. Aparat pentru măsurarea presiunilor sau a forțelor vibratoare prin metoda piezoelectrică. [< fr. piézographe].

piezografele
PIEZOGRÁF s.n. Aparat pentru măsurarea presiunilor sau a forțelor vibratoare prin metoda piezoelectrică. [< fr. piézographe].

piezografelor
PIEZOGRÁF s.n. Aparat pentru măsurarea presiunilor sau a forțelor vibratoare prin metoda piezoelectrică. [< fr. piézographe].

piezografia
PIEZOGRAFÍE s.f. Înregistrare grafică cu ajutorul piezografului. [Gen. -iei. / < fr. piézographie].

piezografie
PIEZOGRAFÍE s.f. Înregistrare grafică cu ajutorul piezografului. [Gen. -iei. / < fr. piézographie].

piezografiei
PIEZOGRAFÍE s.f. Înregistrare grafică cu ajutorul piezografului. [Gen. -iei. / < fr. piézographie].

piezografii
PIEZOGRAFÍE s.f. Înregistrare grafică cu ajutorul piezografului. [Gen. -iei. / < fr. piézographie].

piezografiile
PIEZOGRAFÍE s.f. Înregistrare grafică cu ajutorul piezografului. [Gen. -iei. / < fr. piézographie].

piezografiilor
PIEZOGRAFÍE s.f. Înregistrare grafică cu ajutorul piezografului. [Gen. -iei. / < fr. piézographie].

piezograful
PIEZOGRÁF s.n. Aparat pentru măsurarea presiunilor sau a forțelor vibratoare prin metoda piezoelectrică. [< fr. piézographe].

piezografului
PIEZOGRÁF s.n. Aparat pentru măsurarea presiunilor sau a forțelor vibratoare prin metoda piezoelectrică. [< fr. piézographe].

piezograma
PIEZOGRÁMĂ, piezograme, s. f. (Biol.) Curbă rezultată din înregistrarea fenomenelor biologice cu ajutorul cristalelor piezoelectrice. [Pr.: pie-] – Din fr. piézogramme.

piezograme
PIEZOGRÁMĂ, piezograme, s. f. (Biol.) Curbă rezultată din înregistrarea fenomenelor biologice cu ajutorul cristalelor piezoelectrice. [Pr.: pie-] – Din fr. piézogramme.

piezogramei
PIEZOGRÁMĂ, piezograme, s. f. (Biol.) Curbă rezultată din înregistrarea fenomenelor biologice cu ajutorul cristalelor piezoelectrice. [Pr.: pie-] – Din fr. piézogramme.

piezogramele
PIEZOGRÁMĂ, piezograme, s. f. (Biol.) Curbă rezultată din înregistrarea fenomenelor biologice cu ajutorul cristalelor piezoelectrice. [Pr.: pie-] – Din fr. piézogramme.

piezogramelor
PIEZOGRÁMĂ, piezograme, s. f. (Biol.) Curbă rezultată din înregistrarea fenomenelor biologice cu ajutorul cristalelor piezoelectrice. [Pr.: pie-] – Din fr. piézogramme.

piezometre
PIEZOMÉTRU, piezometre, s. n. (Fiz.) Aparat cu care se măsoară gradul de comprimare a lichidelor sau se determină presiunea statică a fluidelor. [Pr.: pie-] – Din fr. piézomètre.

DOOM

piezométru (pie-, -me-tru) s. n., art. piezométrul; pl. piezométre

piezometrele
PIEZOMÉTRU, piezometre, s. n. (Fiz.) Aparat cu care se măsoară gradul de comprimare a lichidelor sau se determină presiunea statică a fluidelor. [Pr.: pie-] – Din fr. piézomètre.

DOOM

piezométru (pie-, -me-tru) s. n., art. piezométrul; pl. piezométre

piezometrelor
PIEZOMÉTRU, piezometre, s. n. (Fiz.) Aparat cu care se măsoară gradul de comprimare a lichidelor sau se determină presiunea statică a fluidelor. [Pr.: pie-] – Din fr. piézomètre.

DOOM

piezométru (pie-, -me-tru) s. n., art. piezométrul; pl. piezométre

piezometria
PIEZOMETRÍE s. f. 1. (Fiz.) Măsurare a presiunilor (ridicate). 2. Ramură a fizicii care studiază compresibilitatea lichidelor. [Pr.: pie-] – Din fr. piézométrie.

piezometric
PIEZOMÉTRIC, -Ă, piezometrici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la piezometrie, care ține de piezometrie. [Pr.: pie-] – Din fr. piézométrique.

piezometrica
PIEZOMÉTRIC, -Ă, piezometrici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la piezometrie, care ține de piezometrie. [Pr.: pie-] – Din fr. piézométrique.

piezometrice
PIEZOMÉTRIC, -Ă, piezometrici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la piezometrie, care ține de piezometrie. [Pr.: pie-] – Din fr. piézométrique.

piezometricei
PIEZOMÉTRIC, -Ă, piezometrici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la piezometrie, care ține de piezometrie. [Pr.: pie-] – Din fr. piézométrique.

piezometricele
PIEZOMÉTRIC, -Ă, piezometrici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la piezometrie, care ține de piezometrie. [Pr.: pie-] – Din fr. piézométrique.

piezometricelor
PIEZOMÉTRIC, -Ă, piezometrici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la piezometrie, care ține de piezometrie. [Pr.: pie-] – Din fr. piézométrique.

piezometrici
PIEZOMÉTRIC, -Ă, piezometrici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la piezometrie, care ține de piezometrie. [Pr.: pie-] – Din fr. piézométrique.

piezometricii
PIEZOMÉTRIC, -Ă, piezometrici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la piezometrie, care ține de piezometrie. [Pr.: pie-] – Din fr. piézométrique.

piezometricilor
PIEZOMÉTRIC, -Ă, piezometrici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la piezometrie, care ține de piezometrie. [Pr.: pie-] – Din fr. piézométrique.

piezometricul
PIEZOMÉTRIC, -Ă, piezometrici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la piezometrie, care ține de piezometrie. [Pr.: pie-] – Din fr. piézométrique.

piezometricului
PIEZOMÉTRIC, -Ă, piezometrici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la piezometrie, care ține de piezometrie. [Pr.: pie-] – Din fr. piézométrique.

piezometrie
PIEZOMETRÍE s. f. 1. (Fiz.) Măsurare a presiunilor (ridicate). 2. Ramură a fizicii care studiază compresibilitatea lichidelor. [Pr.: pie-] – Din fr. piézométrie.

piezometriei
PIEZOMETRÍE s. f. 1. (Fiz.) Măsurare a presiunilor (ridicate). 2. Ramură a fizicii care studiază compresibilitatea lichidelor. [Pr.: pie-] – Din fr. piézométrie.

piezometrii
PIEZOMETRÍE s. f. 1. (Fiz.) Măsurare a presiunilor (ridicate). 2. Ramură a fizicii care studiază compresibilitatea lichidelor. [Pr.: pie-] – Din fr. piézométrie.

piezometriile
PIEZOMETRÍE s. f. 1. (Fiz.) Măsurare a presiunilor (ridicate). 2. Ramură a fizicii care studiază compresibilitatea lichidelor. [Pr.: pie-] – Din fr. piézométrie.

piezometriilor
PIEZOMETRÍE s. f. 1. (Fiz.) Măsurare a presiunilor (ridicate). 2. Ramură a fizicii care studiază compresibilitatea lichidelor. [Pr.: pie-] – Din fr. piézométrie.

piezometru
PIEZOMÉTRU, piezometre, s. n. (Fiz.) Aparat cu care se măsoară gradul de comprimare a lichidelor sau se determină presiunea statică a fluidelor. [Pr.: pie-] – Din fr. piézomètre.

DOOM

piezométru (pie-, -me-tru) s. n., art. piezométrul; pl. piezométre

piezometrul
PIEZOMÉTRU, piezometre, s. n. (Fiz.) Aparat cu care se măsoară gradul de comprimare a lichidelor sau se determină presiunea statică a fluidelor. [Pr.: pie-] – Din fr. piézomètre.

DOOM

piezométru (pie-, -me-tru) s. n., art. piezométrul; pl. piezométre

piezometrului
PIEZOMÉTRU, piezometre, s. n. (Fiz.) Aparat cu care se măsoară gradul de comprimare a lichidelor sau se determină presiunea statică a fluidelor. [Pr.: pie-] – Din fr. piézomètre.

DOOM

piezométru (pie-, -me-tru) s. n., art. piezométrul; pl. piezométre

piezooscilatoare
PIEZOOSCILATÓR s.n. (Fiz.) Oscilator electronic care folosește ca element rezonator un cristal de cuarț. [Pron. pie-zo-os-, pl. -oare. / cf. it. piezooscillatore].

piezooscilatoarele
PIEZOOSCILATÓR s.n. (Fiz.) Oscilator electronic care folosește ca element rezonator un cristal de cuarț. [Pron. pie-zo-os-, pl. -oare. / cf. it. piezooscillatore].

piezooscilatoarelor
PIEZOOSCILATÓR s.n. (Fiz.) Oscilator electronic care folosește ca element rezonator un cristal de cuarț. [Pron. pie-zo-os-, pl. -oare. / cf. it. piezooscillatore].

piezooscilator
PIEZOOSCILATÓR s.n. (Fiz.) Oscilator electronic care folosește ca element rezonator un cristal de cuarț. [Pron. pie-zo-os-, pl. -oare. / cf. it. piezooscillatore].

piezooscilatorul
PIEZOOSCILATÓR s.n. (Fiz.) Oscilator electronic care folosește ca element rezonator un cristal de cuarț. [Pron. pie-zo-os-, pl. -oare. / cf. it. piezooscillatore].

piezooscilatorului
PIEZOOSCILATÓR s.n. (Fiz.) Oscilator electronic care folosește ca element rezonator un cristal de cuarț. [Pron. pie-zo-os-, pl. -oare. / cf. it. piezooscillatore].

piezorezistivitate
PIEZOREZISTIVITÁTE s.f. Proprietate a unor materiale de a-și varia rezistența la deformări elastice. [Cf. fr. piézorésistivité].

piezorezistivitatea
PIEZOREZISTIVITÁTE s.f. Proprietate a unor materiale de a-și varia rezistența la deformări elastice. [Cf. fr. piézorésistivité].

piezorezistivități
PIEZOREZISTIVITÁTE s.f. Proprietate a unor materiale de a-și varia rezistența la deformări elastice. [Cf. fr. piézorésistivité].

piezorezistivității
PIEZOREZISTIVITÁTE s.f. Proprietate a unor materiale de a-și varia rezistența la deformări elastice. [Cf. fr. piézorésistivité].

piezoterapie
PIEZOTERAPÍE s.f. (Med.) Aplicarea terapeutică a presiunilor intratoracice în cura afecțiunilor pulmonare. [Gen. -iei. / < fr. piézothérapie].

piezul
PIÁZĂ, pieze, s. f. 1. (În mitologia românească) Dualitate fastă și nefastă. ♦ Piază rea = duh rău al nenorocului întrupat într-o ființă sau într-un obiect. Piază bună = geniu bun al omului, încorporat în șarpele casei, în câinele pripășit etc. ♦ (Reg.; la pl.) Dispoziție, chef; toane. 2. (Înv. și reg.) Pantă, povârniș. ◊ Loc. adv. În piez(i) = oblic, pieziș. [Var.: (înv. și reg.) piez s. m.] – Et. nec.

DOOM

!piáză (pop.) (pia-) s. f., g.-d. art. piézei; pl. piéze

piezul
PIÉZ¹, piezi, s. m. Unitate de măsură a presiunii, submultiplu al atmosferei. – Din fr. pièze.

DOOM

piéz (unitate de măsură) s. m., pl. piézi; simb. pz

piezului
PIÁZĂ, pieze, s. f. 1. (În mitologia românească) Dualitate fastă și nefastă. ♦ Piază rea = duh rău al nenorocului întrupat într-o ființă sau într-un obiect. Piază bună = geniu bun al omului, încorporat în șarpele casei, în câinele pripășit etc. ♦ (Reg.; la pl.) Dispoziție, chef; toane. 2. (Înv. și reg.) Pantă, povârniș. ◊ Loc. adv. În piez(i) = oblic, pieziș. [Var.: (înv. și reg.) piez s. m.] – Et. nec.

DOOM

!piáză (pop.) (pia-) s. f., g.-d. art. piézei; pl. piéze

piezului
PIÉZ¹, piezi, s. m. Unitate de măsură a presiunii, submultiplu al atmosferei. – Din fr. pièze.

DOOM

piéz (unitate de măsură) s. m., pl. piézi; simb. pz

piețar
piețar, piețari s. m. 1. (intl.) hoț 2. (peior.) conducător auto care lucrează ilegal ca taximetrist 3. comerciant cu amănuntul care-și desface marfa într-o piață agroalimentară

piețe
PIÁȚĂ, piețe, s. f. I. 1. Loc special amenajat unde se face comerț cu mărfuri cu amănuntul, mai ales cu produse agroalimentare. ◊ (Ieșit din uz) Trăsură (sau mașină) de piață = trăsură (sau mașină) care transportă, contra cost, persoane, bagaje etc. ◊ Expr. A face piața = a cumpăra alimentele necesare pentru hrana zilnică. (Fam.) A se certa ca la piață = a se certa violent și folosind cuvinte grosolane. 2. Loc întins și deschis dintr-o localitate, unde se întâlnesc sau se întretaie mai multe străzi, adesea amenajat cu spații verzi, statui etc. II. (Ec. pol.) 1. Totalitatea relațiilor generate de actele de vânzare-cumpărare. 2. Categorie economică a producției de mărfuri în care își găsește expresia ansamblul actelor de vânzare- cumpărare privite în unitate organică cu relațiile pe care le generează și în conexiune cu spațiul în care se desfășoară. ◊ Piață internă = totalitatea relațiilor de vânzare-cumpărare care au loc în interiorul unei țări. Piață mondială = ansamblul relațiilor care se stabilesc între țările participante la circuitul economic mondial. Economie de piață = formă modernă de organizare și funcționare a economiei în care prețul și volumul producției depind în principiu de confruntarea dintre cerere și ofertă. – Din it. piazza.

DOOM

piáță (pia-) s. f., g.-d. art. piéței; pl. piéțe

pieței
PIÁȚĂ, piețe, s. f. I. 1. Loc special amenajat unde se face comerț cu mărfuri cu amănuntul, mai ales cu produse agroalimentare. ◊ (Ieșit din uz) Trăsură (sau mașină) de piață = trăsură (sau mașină) care transportă, contra cost, persoane, bagaje etc. ◊ Expr. A face piața = a cumpăra alimentele necesare pentru hrana zilnică. (Fam.) A se certa ca la piață = a se certa violent și folosind cuvinte grosolane. 2. Loc întins și deschis dintr-o localitate, unde se întâlnesc sau se întretaie mai multe străzi, adesea amenajat cu spații verzi, statui etc. II. (Ec. pol.) 1. Totalitatea relațiilor generate de actele de vânzare-cumpărare. 2. Categorie economică a producției de mărfuri în care își găsește expresia ansamblul actelor de vânzare- cumpărare privite în unitate organică cu relațiile pe care le generează și în conexiune cu spațiul în care se desfășoară. ◊ Piață internă = totalitatea relațiilor de vânzare-cumpărare care au loc în interiorul unei țări. Piață mondială = ansamblul relațiilor care se stabilesc între țările participante la circuitul economic mondial. Economie de piață = formă modernă de organizare și funcționare a economiei în care prețul și volumul producției depind în principiu de confruntarea dintre cerere și ofertă. – Din it. piazza.

DOOM

piáță (pia-) s. f., g.-d. art. piéței; pl. piéțe

piețele
PIÁȚĂ, piețe, s. f. I. 1. Loc special amenajat unde se face comerț cu mărfuri cu amănuntul, mai ales cu produse agroalimentare. ◊ (Ieșit din uz) Trăsură (sau mașină) de piață = trăsură (sau mașină) care transportă, contra cost, persoane, bagaje etc. ◊ Expr. A face piața = a cumpăra alimentele necesare pentru hrana zilnică. (Fam.) A se certa ca la piață = a se certa violent și folosind cuvinte grosolane. 2. Loc întins și deschis dintr-o localitate, unde se întâlnesc sau se întretaie mai multe străzi, adesea amenajat cu spații verzi, statui etc. II. (Ec. pol.) 1. Totalitatea relațiilor generate de actele de vânzare-cumpărare. 2. Categorie economică a producției de mărfuri în care își găsește expresia ansamblul actelor de vânzare- cumpărare privite în unitate organică cu relațiile pe care le generează și în conexiune cu spațiul în care se desfășoară. ◊ Piață internă = totalitatea relațiilor de vânzare-cumpărare care au loc în interiorul unei țări. Piață mondială = ansamblul relațiilor care se stabilesc între țările participante la circuitul economic mondial. Economie de piață = formă modernă de organizare și funcționare a economiei în care prețul și volumul producției depind în principiu de confruntarea dintre cerere și ofertă. – Din it. piazza.

DOOM

piáță (pia-) s. f., g.-d. art. piéței; pl. piéțe

piețelor
PIÁȚĂ, piețe, s. f. I. 1. Loc special amenajat unde se face comerț cu mărfuri cu amănuntul, mai ales cu produse agroalimentare. ◊ (Ieșit din uz) Trăsură (sau mașină) de piață = trăsură (sau mașină) care transportă, contra cost, persoane, bagaje etc. ◊ Expr. A face piața = a cumpăra alimentele necesare pentru hrana zilnică. (Fam.) A se certa ca la piață = a se certa violent și folosind cuvinte grosolane. 2. Loc întins și deschis dintr-o localitate, unde se întâlnesc sau se întretaie mai multe străzi, adesea amenajat cu spații verzi, statui etc. II. (Ec. pol.) 1. Totalitatea relațiilor generate de actele de vânzare-cumpărare. 2. Categorie economică a producției de mărfuri în care își găsește expresia ansamblul actelor de vânzare- cumpărare privite în unitate organică cu relațiile pe care le generează și în conexiune cu spațiul în care se desfășoară. ◊ Piață internă = totalitatea relațiilor de vânzare-cumpărare care au loc în interiorul unei țări. Piață mondială = ansamblul relațiilor care se stabilesc între țările participante la circuitul economic mondial. Economie de piață = formă modernă de organizare și funcționare a economiei în care prețul și volumul producției depind în principiu de confruntarea dintre cerere și ofertă. – Din it. piazza.

DOOM

piáță (pia-) s. f., g.-d. art. piéței; pl. piéțe

pifa
PÍFĂ s. f. (Fam.) Infanterie. – Cf. germ. Pfiff „infanterist”.

DOOM

pífă (fam.) s. f., g.-d. art. pífei

pifan
PIFÁN, pifani, s. m. (Fam.) Infanterist. – Pifă + suf. -an.

DOOM

pifán (fam.) s. m., pl. pifáni

pifani
PIFÁN, pifani, s. m. (Fam.) Infanterist. – Pifă + suf. -an.

DOOM

pifán (fam.) s. m., pl. pifáni

pifanii
PIFÁN, pifani, s. m. (Fam.) Infanterist. – Pifă + suf. -an.

DOOM

pifán (fam.) s. m., pl. pifáni

pifanilor
PIFÁN, pifani, s. m. (Fam.) Infanterist. – Pifă + suf. -an.

DOOM

pifán (fam.) s. m., pl. pifáni

pifanul
PIFÁN, pifani, s. m. (Fam.) Infanterist. – Pifă + suf. -an.

DOOM

pifán (fam.) s. m., pl. pifáni

pifanului
PIFÁN, pifani, s. m. (Fam.) Infanterist. – Pifă + suf. -an.

DOOM

pifán (fam.) s. m., pl. pifáni

pife
PÍFĂ s. f. (Fam.) Infanterie. – Cf. germ. Pfiff „infanterist”.

DOOM

pífă (fam.) s. f., g.-d. art. pífei

pifei
PÍFĂ s. f. (Fam.) Infanterie. – Cf. germ. Pfiff „infanterist”.

DOOM

pífă (fam.) s. f., g.-d. art. pífei

piftia
PIFTÍE, piftii, s. f. Mâncare preparată din carne, oase și cartilaje (de porc), fierte timp îndelungat într-o zeamă (cu usturoi), care, după răcire, se încheagă și devine gelatinoasă; răcituri. ◊ Expr. (Fam.) A face (pe cineva) piftie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din bg. pihtija, ngr. pihti.

DOOM

piftíe s. f., art. piftía, g.-d. art. piftíei; pl. piftíi, art. piftíile

piftie
PIFTÍE, piftii, s. f. Mâncare preparată din carne, oase și cartilaje (de porc), fierte timp îndelungat într-o zeamă (cu usturoi), care, după răcire, se încheagă și devine gelatinoasă; răcituri. ◊ Expr. (Fam.) A face (pe cineva) piftie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din bg. pihtija, ngr. pihti.

DOOM

piftíe s. f., art. piftía, g.-d. art. piftíei; pl. piftíi, art. piftíile

piftiei
PIFTÍE, piftii, s. f. Mâncare preparată din carne, oase și cartilaje (de porc), fierte timp îndelungat într-o zeamă (cu usturoi), care, după răcire, se încheagă și devine gelatinoasă; răcituri. ◊ Expr. (Fam.) A face (pe cineva) piftie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din bg. pihtija, ngr. pihti.

DOOM

piftíe s. f., art. piftía, g.-d. art. piftíei; pl. piftíi, art. piftíile

piftii
PIFTÍE, piftii, s. f. Mâncare preparată din carne, oase și cartilaje (de porc), fierte timp îndelungat într-o zeamă (cu usturoi), care, după răcire, se încheagă și devine gelatinoasă; răcituri. ◊ Expr. (Fam.) A face (pe cineva) piftie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din bg. pihtija, ngr. pihti.

DOOM

piftíe s. f., art. piftía, g.-d. art. piftíei; pl. piftíi, art. piftíile

piftiile
PIFTÍE, piftii, s. f. Mâncare preparată din carne, oase și cartilaje (de porc), fierte timp îndelungat într-o zeamă (cu usturoi), care, după răcire, se încheagă și devine gelatinoasă; răcituri. ◊ Expr. (Fam.) A face (pe cineva) piftie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din bg. pihtija, ngr. pihti.

DOOM

piftíe s. f., art. piftía, g.-d. art. piftíei; pl. piftíi, art. piftíile

piftiilor
PIFTÍE, piftii, s. f. Mâncare preparată din carne, oase și cartilaje (de porc), fierte timp îndelungat într-o zeamă (cu usturoi), care, după răcire, se încheagă și devine gelatinoasă; răcituri. ◊ Expr. (Fam.) A face (pe cineva) piftie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din bg. pihtija, ngr. pihti.

DOOM

piftíe s. f., art. piftía, g.-d. art. piftíei; pl. piftíi, art. piftíile

pigiama
pigiama, pigiamale s. f. pijama.

pigmalion
Pigmalion = Pygmalion.

pigmee
PIGMÉU, -ÉE, pigmei, -ee, s. m. și f. 1. (În mitologia greacă) Fiecare dintre reprezentanții unor populații legendare de pitici despre care se credea că au trăit în Ethiopia, India sau în nordul legendar. 2. (La pl.) Populații din Africa Centrală, din bazinul fluviului Congo, cu înălțimea medie sub un metru și jumătate; p. gener. persoană de statură foarte mică. ◊ (Adjectival) Populație pigmee. 3. Fig. Persoană lipsită de orice valoare, de calități, de merite. – Din fr. pygmée.

DOOM

!pigméu adj. m., s. m., pl. pigméi, art. pigméii; adj. f., s. f. sg. și pl. pigmée

pigmeea
PIGMÉU, -ÉE, pigmei, -ee, s. m. și f. 1. (În mitologia greacă) Fiecare dintre reprezentanții unor populații legendare de pitici despre care se credea că au trăit în Ethiopia, India sau în nordul legendar. 2. (La pl.) Populații din Africa Centrală, din bazinul fluviului Congo, cu înălțimea medie sub un metru și jumătate; p. gener. persoană de statură foarte mică. ◊ (Adjectival) Populație pigmee. 3. Fig. Persoană lipsită de orice valoare, de calități, de merite. – Din fr. pygmée.

DOOM

!pigméu adj. m., s. m., pl. pigméi, art. pigméii; adj. f., s. f. sg. și pl. pigmée

pigmeei
PIGMÉU, -ÉE, pigmei, -ee, s. m. și f. 1. (În mitologia greacă) Fiecare dintre reprezentanții unor populații legendare de pitici despre care se credea că au trăit în Ethiopia, India sau în nordul legendar. 2. (La pl.) Populații din Africa Centrală, din bazinul fluviului Congo, cu înălțimea medie sub un metru și jumătate; p. gener. persoană de statură foarte mică. ◊ (Adjectival) Populație pigmee. 3. Fig. Persoană lipsită de orice valoare, de calități, de merite. – Din fr. pygmée.

DOOM

!pigméu adj. m., s. m., pl. pigméi, art. pigméii; adj. f., s. f. sg. și pl. pigmée

pigmeele
PIGMÉU, -ÉE, pigmei, -ee, s. m. și f. 1. (În mitologia greacă) Fiecare dintre reprezentanții unor populații legendare de pitici despre care se credea că au trăit în Ethiopia, India sau în nordul legendar. 2. (La pl.) Populații din Africa Centrală, din bazinul fluviului Congo, cu înălțimea medie sub un metru și jumătate; p. gener. persoană de statură foarte mică. ◊ (Adjectival) Populație pigmee. 3. Fig. Persoană lipsită de orice valoare, de calități, de merite. – Din fr. pygmée.

DOOM

!pigméu adj. m., s. m., pl. pigméi, art. pigméii; adj. f., s. f. sg. și pl. pigmée

pigmeelor
PIGMÉU, -ÉE, pigmei, -ee, s. m. și f. 1. (În mitologia greacă) Fiecare dintre reprezentanții unor populații legendare de pitici despre care se credea că au trăit în Ethiopia, India sau în nordul legendar. 2. (La pl.) Populații din Africa Centrală, din bazinul fluviului Congo, cu înălțimea medie sub un metru și jumătate; p. gener. persoană de statură foarte mică. ◊ (Adjectival) Populație pigmee. 3. Fig. Persoană lipsită de orice valoare, de calități, de merite. – Din fr. pygmée.

DOOM

!pigméu adj. m., s. m., pl. pigméi, art. pigméii; adj. f., s. f. sg. și pl. pigmée

pigmei
Pigmei = Pygmaei.

pigmei
PIGMÉU, -ÉE, pigmei, -ee, s. m. și f. 1. (În mitologia greacă) Fiecare dintre reprezentanții unor populații legendare de pitici despre care se credea că au trăit în Ethiopia, India sau în nordul legendar. 2. (La pl.) Populații din Africa Centrală, din bazinul fluviului Congo, cu înălțimea medie sub un metru și jumătate; p. gener. persoană de statură foarte mică. ◊ (Adjectival) Populație pigmee. 3. Fig. Persoană lipsită de orice valoare, de calități, de merite. – Din fr. pygmée.

DOOM

!pigméu adj. m., s. m., pl. pigméi, art. pigméii; adj. f., s. f. sg. și pl. pigmée

pigmeii
PIGMÉU, -ÉE, pigmei, -ee, s. m. și f. 1. (În mitologia greacă) Fiecare dintre reprezentanții unor populații legendare de pitici despre care se credea că au trăit în Ethiopia, India sau în nordul legendar. 2. (La pl.) Populații din Africa Centrală, din bazinul fluviului Congo, cu înălțimea medie sub un metru și jumătate; p. gener. persoană de statură foarte mică. ◊ (Adjectival) Populație pigmee. 3. Fig. Persoană lipsită de orice valoare, de calități, de merite. – Din fr. pygmée.

DOOM

!pigméu adj. m., s. m., pl. pigméi, art. pigméii; adj. f., s. f. sg. și pl. pigmée

pigmeilor
PIGMÉU, -ÉE, pigmei, -ee, s. m. și f. 1. (În mitologia greacă) Fiecare dintre reprezentanții unor populații legendare de pitici despre care se credea că au trăit în Ethiopia, India sau în nordul legendar. 2. (La pl.) Populații din Africa Centrală, din bazinul fluviului Congo, cu înălțimea medie sub un metru și jumătate; p. gener. persoană de statură foarte mică. ◊ (Adjectival) Populație pigmee. 3. Fig. Persoană lipsită de orice valoare, de calități, de merite. – Din fr. pygmée.

DOOM

!pigméu adj. m., s. m., pl. pigméi, art. pigméii; adj. f., s. f. sg. și pl. pigmée

pigment
PIGMÉNT, pigmenți, s. m. 1. Substanță colorată naturală produsă de celulele plantelor și animalelor și care colorează în mod specific țesuturile sau lichidele organice ale acestora. 2. Particulă solidă, colorată, folosită în industrie pentru colorare. – Din fr. pigment.

DOOM

pigmént s. m., pl. pigménți

pigmenta
PIGMENTÁ, pigmentez, vb. I. 1. Refl. (Despre celule, țesuturi, părți ale plantelor și ale animalelor) A se colora prin pigmenți (1) care se formează prin acțiunea soarelui, în urma unor tulburări funcționale etc. 2. Tranz. A colora cu pigmenți (2) fibre textile, țesături etc. – Din fr. pigmenter.

DOOM

pigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 pigmenteáză

pigmentai
PIGMENTÁ, pigmentez, vb. I. 1. Refl. (Despre celule, țesuturi, părți ale plantelor și ale animalelor) A se colora prin pigmenți (1) care se formează prin acțiunea soarelui, în urma unor tulburări funcționale etc. 2. Tranz. A colora cu pigmenți (2) fibre textile, țesături etc. – Din fr. pigmenter.

DOOM

pigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 pigmenteáză

pigmentam
PIGMENTÁ, pigmentez, vb. I. 1. Refl. (Despre celule, țesuturi, părți ale plantelor și ale animalelor) A se colora prin pigmenți (1) care se formează prin acțiunea soarelui, în urma unor tulburări funcționale etc. 2. Tranz. A colora cu pigmenți (2) fibre textile, țesături etc. – Din fr. pigmenter.

DOOM

pigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 pigmenteáză

pigmentar
PIGMENTÁR, -Ă, pigmentari, -e, adj. (Rar; despre celule, țesuturi etc.) Pigmentat. – Din fr. pigmentaire.

pigmentara
PIGMENTÁR, -Ă, pigmentari, -e, adj. (Rar; despre celule, țesuturi etc.) Pigmentat. – Din fr. pigmentaire.

pigmentare
PIGMENTÁ, pigmentez, vb. I. 1. Refl. (Despre celule, țesuturi, părți ale plantelor și ale animalelor) A se colora prin pigmenți (1) care se formează prin acțiunea soarelui, în urma unor tulburări funcționale etc. 2. Tranz. A colora cu pigmenți (2) fibre textile, țesături etc. – Din fr. pigmenter.

DOOM

pigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 pigmenteáză

pigmentare
PIGMENTÁR, -Ă, pigmentari, -e, adj. (Rar; despre celule, țesuturi etc.) Pigmentat. – Din fr. pigmentaire.

pigmentare
PIGMENTÁRE, pigmentări, s. f. Faptul de a (se) pigmenta; pigmentație. – V. pigmenta.

DOOM

pigmentáre s. f., g.-d. art. pigmentắrii; pl. pigmentắri

pigmentarea
PIGMENTÁRE, pigmentări, s. f. Faptul de a (se) pigmenta; pigmentație. – V. pigmenta.

DOOM

pigmentáre s. f., g.-d. art. pigmentắrii; pl. pigmentắri

pigmentarei
PIGMENTÁR, -Ă, pigmentari, -e, adj. (Rar; despre celule, țesuturi etc.) Pigmentat. – Din fr. pigmentaire.

pigmentarele
PIGMENTÁR, -Ă, pigmentari, -e, adj. (Rar; despre celule, țesuturi etc.) Pigmentat. – Din fr. pigmentaire.

pigmentarelor
PIGMENTÁR, -Ă, pigmentari, -e, adj. (Rar; despre celule, țesuturi etc.) Pigmentat. – Din fr. pigmentaire.

pigmentari
PIGMENTÁR, -Ă, pigmentari, -e, adj. (Rar; despre celule, țesuturi etc.) Pigmentat. – Din fr. pigmentaire.

pigmentarii
PIGMENTÁR, -Ă, pigmentari, -e, adj. (Rar; despre celule, țesuturi etc.) Pigmentat. – Din fr. pigmentaire.

pigmentarilor
PIGMENTÁR, -Ă, pigmentari, -e, adj. (Rar; despre celule, țesuturi etc.) Pigmentat. – Din fr. pigmentaire.

pigmentarul
PIGMENTÁR, -Ă, pigmentari, -e, adj. (Rar; despre celule, țesuturi etc.) Pigmentat. – Din fr. pigmentaire.

pigmentarului
PIGMENTÁR, -Ă, pigmentari, -e, adj. (Rar; despre celule, țesuturi etc.) Pigmentat. – Din fr. pigmentaire.

pigmentară
PIGMENTÁ, pigmentez, vb. I. 1. Refl. (Despre celule, țesuturi, părți ale plantelor și ale animalelor) A se colora prin pigmenți (1) care se formează prin acțiunea soarelui, în urma unor tulburări funcționale etc. 2. Tranz. A colora cu pigmenți (2) fibre textile, țesături etc. – Din fr. pigmenter.

DOOM

pigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 pigmenteáză

pigmentarăm
PIGMENTÁ, pigmentez, vb. I. 1. Refl. (Despre celule, țesuturi, părți ale plantelor și ale animalelor) A se colora prin pigmenți (1) care se formează prin acțiunea soarelui, în urma unor tulburări funcționale etc. 2. Tranz. A colora cu pigmenți (2) fibre textile, țesături etc. – Din fr. pigmenter.

DOOM

pigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 pigmenteáză

pigmentarăți
PIGMENTÁ, pigmentez, vb. I. 1. Refl. (Despre celule, țesuturi, părți ale plantelor și ale animalelor) A se colora prin pigmenți (1) care se formează prin acțiunea soarelui, în urma unor tulburări funcționale etc. 2. Tranz. A colora cu pigmenți (2) fibre textile, țesături etc. – Din fr. pigmenter.

DOOM

pigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 pigmenteáză

pigmentase
PIGMENTÁ, pigmentez, vb. I. 1. Refl. (Despre celule, țesuturi, părți ale plantelor și ale animalelor) A se colora prin pigmenți (1) care se formează prin acțiunea soarelui, în urma unor tulburări funcționale etc. 2. Tranz. A colora cu pigmenți (2) fibre textile, țesături etc. – Din fr. pigmenter.

DOOM

pigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 pigmenteáză

pigmentasem
PIGMENTÁ, pigmentez, vb. I. 1. Refl. (Despre celule, țesuturi, părți ale plantelor și ale animalelor) A se colora prin pigmenți (1) care se formează prin acțiunea soarelui, în urma unor tulburări funcționale etc. 2. Tranz. A colora cu pigmenți (2) fibre textile, țesături etc. – Din fr. pigmenter.

DOOM

pigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 pigmenteáză

pigmentaseră
PIGMENTÁ, pigmentez, vb. I. 1. Refl. (Despre celule, țesuturi, părți ale plantelor și ale animalelor) A se colora prin pigmenți (1) care se formează prin acțiunea soarelui, în urma unor tulburări funcționale etc. 2. Tranz. A colora cu pigmenți (2) fibre textile, țesături etc. – Din fr. pigmenter.

DOOM

pigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 pigmenteáză

pigmentaserăm
PIGMENTÁ, pigmentez, vb. I. 1. Refl. (Despre celule, țesuturi, părți ale plantelor și ale animalelor) A se colora prin pigmenți (1) care se formează prin acțiunea soarelui, în urma unor tulburări funcționale etc. 2. Tranz. A colora cu pigmenți (2) fibre textile, țesături etc. – Din fr. pigmenter.

DOOM

pigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 pigmenteáză

pigmentaserăți
PIGMENTÁ, pigmentez, vb. I. 1. Refl. (Despre celule, țesuturi, părți ale plantelor și ale animalelor) A se colora prin pigmenți (1) care se formează prin acțiunea soarelui, în urma unor tulburări funcționale etc. 2. Tranz. A colora cu pigmenți (2) fibre textile, țesături etc. – Din fr. pigmenter.

DOOM

pigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 pigmenteáză

pigmentaseși
PIGMENTÁ, pigmentez, vb. I. 1. Refl. (Despre celule, țesuturi, părți ale plantelor și ale animalelor) A se colora prin pigmenți (1) care se formează prin acțiunea soarelui, în urma unor tulburări funcționale etc. 2. Tranz. A colora cu pigmenți (2) fibre textile, țesături etc. – Din fr. pigmenter.

DOOM

pigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 pigmenteáză

pigmentaseți
PIGMENTÁ, pigmentez, vb. I. 1. Refl. (Despre celule, țesuturi, părți ale plantelor și ale animalelor) A se colora prin pigmenți (1) care se formează prin acțiunea soarelui, în urma unor tulburări funcționale etc. 2. Tranz. A colora cu pigmenți (2) fibre textile, țesături etc. – Din fr. pigmenter.

DOOM

pigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 pigmenteáză

pigmentat
PIGMENTÁ, pigmentez, vb. I. 1. Refl. (Despre celule, țesuturi, părți ale plantelor și ale animalelor) A se colora prin pigmenți (1) care se formează prin acțiunea soarelui, în urma unor tulburări funcționale etc. 2. Tranz. A colora cu pigmenți (2) fibre textile, țesături etc. – Din fr. pigmenter.

DOOM

pigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 pigmenteáză

pigmentat
PIGMENTÁT, -Ă, pigmentați, -te, adj. (Despre celule, țesuturi etc.) Colorat într-un anumit fel prin pigmenți; care conține pigmenți. – V. pigmenta.

pigmentau
PIGMENTÁ, pigmentez, vb. I. 1. Refl. (Despre celule, țesuturi, părți ale plantelor și ale animalelor) A se colora prin pigmenți (1) care se formează prin acțiunea soarelui, în urma unor tulburări funcționale etc. 2. Tranz. A colora cu pigmenți (2) fibre textile, țesături etc. – Din fr. pigmenter.

DOOM

pigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 pigmenteáză

pigmentași
PIGMENTÁ, pigmentez, vb. I. 1. Refl. (Despre celule, țesuturi, părți ale plantelor și ale animalelor) A se colora prin pigmenți (1) care se formează prin acțiunea soarelui, în urma unor tulburări funcționale etc. 2. Tranz. A colora cu pigmenți (2) fibre textile, țesături etc. – Din fr. pigmenter.

DOOM

pigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 pigmenteáză

pigmentați
PIGMENTÁ, pigmentez, vb. I. 1. Refl. (Despre celule, țesuturi, părți ale plantelor și ale animalelor) A se colora prin pigmenți (1) care se formează prin acțiunea soarelui, în urma unor tulburări funcționale etc. 2. Tranz. A colora cu pigmenți (2) fibre textile, țesături etc. – Din fr. pigmenter.

DOOM

pigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 pigmenteáză

pigmentația
PIGMENTÁȚIE, pigmentații, s. f. Pigmentare. ♦ Mod specific în care apar celulele, țesuturile etc. în urma pigmentării. – Din fr. pigmentation.

DOOM

pigmentáție (-ți-e) s. f., art. pigmentáția (-ți-a), g.-d. art. pigmentáției; pl. pigmentáții, art. pigmentáțiile (-ți-i-)

pigmentație
PIGMENTÁȚIE, pigmentații, s. f. Pigmentare. ♦ Mod specific în care apar celulele, țesuturile etc. în urma pigmentării. – Din fr. pigmentation.

DOOM

pigmentáție (-ți-e) s. f., art. pigmentáția (-ți-a), g.-d. art. pigmentáției; pl. pigmentáții, art. pigmentáțiile (-ți-i-)

pigmentației
PIGMENTÁȚIE, pigmentații, s. f. Pigmentare. ♦ Mod specific în care apar celulele, țesuturile etc. în urma pigmentării. – Din fr. pigmentation.

DOOM

pigmentáție (-ți-e) s. f., art. pigmentáția (-ți-a), g.-d. art. pigmentáției; pl. pigmentáții, art. pigmentáțiile (-ți-i-)

pigmentații
PIGMENTÁȚIE, pigmentații, s. f. Pigmentare. ♦ Mod specific în care apar celulele, țesuturile etc. în urma pigmentării. – Din fr. pigmentation.

DOOM

pigmentáție (-ți-e) s. f., art. pigmentáția (-ți-a), g.-d. art. pigmentáției; pl. pigmentáții, art. pigmentáțiile (-ți-i-)

pigmentațiile
PIGMENTÁȚIE, pigmentații, s. f. Pigmentare. ♦ Mod specific în care apar celulele, țesuturile etc. în urma pigmentării. – Din fr. pigmentation.

DOOM

pigmentáție (-ți-e) s. f., art. pigmentáția (-ți-a), g.-d. art. pigmentáției; pl. pigmentáții, art. pigmentáțiile (-ți-i-)

pigmentațiilor
PIGMENTÁȚIE, pigmentații, s. f. Pigmentare. ♦ Mod specific în care apar celulele, țesuturile etc. în urma pigmentării. – Din fr. pigmentation.

DOOM

pigmentáție (-ți-e) s. f., art. pigmentáția (-ți-a), g.-d. art. pigmentáției; pl. pigmentáții, art. pigmentáțiile (-ți-i-)

pigmentațiune
PIGMENTAȚIÚNE s.f. v. pigmentație.

pigmentează
PIGMENTÁ, pigmentez, vb. I. 1. Refl. (Despre celule, țesuturi, părți ale plantelor și ale animalelor) A se colora prin pigmenți (1) care se formează prin acțiunea soarelui, în urma unor tulburări funcționale etc. 2. Tranz. A colora cu pigmenți (2) fibre textile, țesături etc. – Din fr. pigmenter.

DOOM

pigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 pigmenteáză

pigmentez
PIGMENTÁ, pigmentez, vb. I. 1. Refl. (Despre celule, țesuturi, părți ale plantelor și ale animalelor) A se colora prin pigmenți (1) care se formează prin acțiunea soarelui, în urma unor tulburări funcționale etc. 2. Tranz. A colora cu pigmenți (2) fibre textile, țesături etc. – Din fr. pigmenter.

DOOM

pigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 pigmenteáză

pigmenteze
PIGMENTÁ, pigmentez, vb. I. 1. Refl. (Despre celule, țesuturi, părți ale plantelor și ale animalelor) A se colora prin pigmenți (1) care se formează prin acțiunea soarelui, în urma unor tulburări funcționale etc. 2. Tranz. A colora cu pigmenți (2) fibre textile, țesături etc. – Din fr. pigmenter.

DOOM

pigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 pigmenteáză

pigmentezi
PIGMENTÁ, pigmentez, vb. I. 1. Refl. (Despre celule, țesuturi, părți ale plantelor și ale animalelor) A se colora prin pigmenți (1) care se formează prin acțiunea soarelui, în urma unor tulburări funcționale etc. 2. Tranz. A colora cu pigmenți (2) fibre textile, țesături etc. – Din fr. pigmenter.

DOOM

pigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 pigmenteáză

pigmentogen
PIGMENTOGÉN, -Ă, pigmentogeni, -e, adj. Care produce pigmenți. – Din fr. pigmentogène.

pigmentogena
PIGMENTOGÉN, -Ă, pigmentogeni, -e, adj. Care produce pigmenți. – Din fr. pigmentogène.

pigmentogene
PIGMENTOGÉN, -Ă, pigmentogeni, -e, adj. Care produce pigmenți. – Din fr. pigmentogène.

pigmentogenei
PIGMENTOGÉN, -Ă, pigmentogeni, -e, adj. Care produce pigmenți. – Din fr. pigmentogène.

pigmentogenele
PIGMENTOGÉN, -Ă, pigmentogeni, -e, adj. Care produce pigmenți. – Din fr. pigmentogène.

pigmentogenelor
PIGMENTOGÉN, -Ă, pigmentogeni, -e, adj. Care produce pigmenți. – Din fr. pigmentogène.

pigmentogeneză
PIGMENTOGENÉZĂ s.f. Procesul fiziologic de formare a pigmenților. [Cf. lat. pigmentum – pigment, gr. genesis – naștere].

pigmentogeni
PIGMENTOGÉN, -Ă, pigmentogeni, -e, adj. Care produce pigmenți. – Din fr. pigmentogène.

pigmentogenii
PIGMENTOGÉN, -Ă, pigmentogeni, -e, adj. Care produce pigmenți. – Din fr. pigmentogène.

pigmentogenilor
PIGMENTOGÉN, -Ă, pigmentogeni, -e, adj. Care produce pigmenți. – Din fr. pigmentogène.

pigmentogenul
PIGMENTOGÉN, -Ă, pigmentogeni, -e, adj. Care produce pigmenți. – Din fr. pigmentogène.

pigmentogenului
PIGMENTOGÉN, -Ă, pigmentogeni, -e, adj. Care produce pigmenți. – Din fr. pigmentogène.

pigmentul
PIGMÉNT, pigmenți, s. m. 1. Substanță colorată naturală produsă de celulele plantelor și animalelor și care colorează în mod specific țesuturile sau lichidele organice ale acestora. 2. Particulă solidă, colorată, folosită în industrie pentru colorare. – Din fr. pigment.

DOOM

pigmént s. m., pl. pigménți

pigmentului
PIGMÉNT, pigmenți, s. m. 1. Substanță colorată naturală produsă de celulele plantelor și animalelor și care colorează în mod specific țesuturile sau lichidele organice ale acestora. 2. Particulă solidă, colorată, folosită în industrie pentru colorare. – Din fr. pigment.

DOOM

pigmént s. m., pl. pigménți

pigmentând
PIGMENTÁ, pigmentez, vb. I. 1. Refl. (Despre celule, țesuturi, părți ale plantelor și ale animalelor) A se colora prin pigmenți (1) care se formează prin acțiunea soarelui, în urma unor tulburări funcționale etc. 2. Tranz. A colora cu pigmenți (2) fibre textile, țesături etc. – Din fr. pigmenter.

DOOM

pigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 pigmenteáză

pigmentînd
PIGMENTÁ, pigmentez, vb. I. 1. Refl. (Despre celule, țesuturi, părți ale plantelor și ale animalelor) A se colora prin pigmenți (1) care se formează prin acțiunea soarelui, în urma unor tulburări funcționale etc. 2. Tranz. A colora cu pigmenți (2) fibre textile, țesături etc. – Din fr. pigmenter.

DOOM

pigmentá (a ~) vb., ind. prez. 3 pigmenteáză

pigmentări
PIGMENTÁRE, pigmentări, s. f. Faptul de a (se) pigmenta; pigmentație. – V. pigmenta.

DOOM

pigmentáre s. f., g.-d. art. pigmentắrii; pl. pigmentắri

pigmentării
PIGMENTÁRE, pigmentări, s. f. Faptul de a (se) pigmenta; pigmentație. – V. pigmenta.

DOOM

pigmentáre s. f., g.-d. art. pigmentắrii; pl. pigmentắri

pigmentările
PIGMENTÁRE, pigmentări, s. f. Faptul de a (se) pigmenta; pigmentație. – V. pigmenta.

DOOM

pigmentáre s. f., g.-d. art. pigmentắrii; pl. pigmentắri

pigmentărilor
PIGMENTÁRE, pigmentări, s. f. Faptul de a (se) pigmenta; pigmentație. – V. pigmenta.

DOOM

pigmentáre s. f., g.-d. art. pigmentắrii; pl. pigmentắri

pigmenți
PIGMÉNT, pigmenți, s. m. 1. Substanță colorată naturală produsă de celulele plantelor și animalelor și care colorează în mod specific țesuturile sau lichidele organice ale acestora. 2. Particulă solidă, colorată, folosită în industrie pentru colorare. – Din fr. pigment.

DOOM

pigmént s. m., pl. pigménți

pigmenții
PIGMÉNT, pigmenți, s. m. 1. Substanță colorată naturală produsă de celulele plantelor și animalelor și care colorează în mod specific țesuturile sau lichidele organice ale acestora. 2. Particulă solidă, colorată, folosită în industrie pentru colorare. – Din fr. pigment.

DOOM

pigmént s. m., pl. pigménți

pigmenților
PIGMÉNT, pigmenți, s. m. 1. Substanță colorată naturală produsă de celulele plantelor și animalelor și care colorează în mod specific țesuturile sau lichidele organice ale acestora. 2. Particulă solidă, colorată, folosită în industrie pentru colorare. – Din fr. pigment.

DOOM

pigmént s. m., pl. pigménți

pigmeu
PIGMÉU, -ÉE, pigmei, -ee, s. m. și f. 1. (În mitologia greacă) Fiecare dintre reprezentanții unor populații legendare de pitici despre care se credea că au trăit în Ethiopia, India sau în nordul legendar. 2. (La pl.) Populații din Africa Centrală, din bazinul fluviului Congo, cu înălțimea medie sub un metru și jumătate; p. gener. persoană de statură foarte mică. ◊ (Adjectival) Populație pigmee. 3. Fig. Persoană lipsită de orice valoare, de calități, de merite. – Din fr. pygmée.

DOOM

!pigméu adj. m., s. m., pl. pigméi, art. pigméii; adj. f., s. f. sg. și pl. pigmée

pigmeul
PIGMÉU, -ÉE, pigmei, -ee, s. m. și f. 1. (În mitologia greacă) Fiecare dintre reprezentanții unor populații legendare de pitici despre care se credea că au trăit în Ethiopia, India sau în nordul legendar. 2. (La pl.) Populații din Africa Centrală, din bazinul fluviului Congo, cu înălțimea medie sub un metru și jumătate; p. gener. persoană de statură foarte mică. ◊ (Adjectival) Populație pigmee. 3. Fig. Persoană lipsită de orice valoare, de calități, de merite. – Din fr. pygmée.

DOOM

!pigméu adj. m., s. m., pl. pigméi, art. pigméii; adj. f., s. f. sg. și pl. pigmée

pigmeului
PIGMÉU, -ÉE, pigmei, -ee, s. m. și f. 1. (În mitologia greacă) Fiecare dintre reprezentanții unor populații legendare de pitici despre care se credea că au trăit în Ethiopia, India sau în nordul legendar. 2. (La pl.) Populații din Africa Centrală, din bazinul fluviului Congo, cu înălțimea medie sub un metru și jumătate; p. gener. persoană de statură foarte mică. ◊ (Adjectival) Populație pigmee. 3. Fig. Persoană lipsită de orice valoare, de calități, de merite. – Din fr. pygmée.

DOOM

!pigméu adj. m., s. m., pl. pigméi, art. pigméii; adj. f., s. f. sg. și pl. pigmée

pigulea
PIGULÍ, pigulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. (Despre păsări) A ciuguli. 2. A lua câte puțin (dintr-un aliment). ♦ A lucra cu migală la ceva; a migăli. ♦ Fig. A fura sau a înșela cu încetul, pe nesimțite. – Et. nec.

DOOM

pigulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pigulésc, imperf. 3 sg. piguleá; conj. prez. 3 să piguleáscă

piguleai
PIGULÍ, pigulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. (Despre păsări) A ciuguli. 2. A lua câte puțin (dintr-un aliment). ♦ A lucra cu migală la ceva; a migăli. ♦ Fig. A fura sau a înșela cu încetul, pe nesimțite. – Et. nec.

DOOM

pigulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pigulésc, imperf. 3 sg. piguleá; conj. prez. 3 să piguleáscă

piguleala
PIGULEÁLĂ, piguleli, s. f. (Pop.) Faptul de a piguli; p. ext. lucru care se face cu migală, pe încetul. – Piguli + suf. -eală.

DOOM

piguleálă (pop.) s. f., g.-d. art. pigulélii; pl. piguléli

piguleam
PIGULÍ, pigulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. (Despre păsări) A ciuguli. 2. A lua câte puțin (dintr-un aliment). ♦ A lucra cu migală la ceva; a migăli. ♦ Fig. A fura sau a înșela cu încetul, pe nesimțite. – Et. nec.

DOOM

pigulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pigulésc, imperf. 3 sg. piguleá; conj. prez. 3 să piguleáscă

pigulească
PIGULÍ, pigulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. (Despre păsări) A ciuguli. 2. A lua câte puțin (dintr-un aliment). ♦ A lucra cu migală la ceva; a migăli. ♦ Fig. A fura sau a înșela cu încetul, pe nesimțite. – Et. nec.

DOOM

pigulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pigulésc, imperf. 3 sg. piguleá; conj. prez. 3 să piguleáscă

piguleau
PIGULÍ, pigulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. (Despre păsări) A ciuguli. 2. A lua câte puțin (dintr-un aliment). ♦ A lucra cu migală la ceva; a migăli. ♦ Fig. A fura sau a înșela cu încetul, pe nesimțite. – Et. nec.

DOOM

pigulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pigulésc, imperf. 3 sg. piguleá; conj. prez. 3 să piguleáscă

piguleați
PIGULÍ, pigulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. (Despre păsări) A ciuguli. 2. A lua câte puțin (dintr-un aliment). ♦ A lucra cu migală la ceva; a migăli. ♦ Fig. A fura sau a înșela cu încetul, pe nesimțite. – Et. nec.

DOOM

pigulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pigulésc, imperf. 3 sg. piguleá; conj. prez. 3 să piguleáscă

piguleli
PIGULEÁLĂ, piguleli, s. f. (Pop.) Faptul de a piguli; p. ext. lucru care se face cu migală, pe încetul. – Piguli + suf. -eală.

DOOM

piguleálă (pop.) s. f., g.-d. art. pigulélii; pl. piguléli

pigulelii
PIGULEÁLĂ, piguleli, s. f. (Pop.) Faptul de a piguli; p. ext. lucru care se face cu migală, pe încetul. – Piguli + suf. -eală.

DOOM

piguleálă (pop.) s. f., g.-d. art. pigulélii; pl. piguléli

pigulelile
PIGULEÁLĂ, piguleli, s. f. (Pop.) Faptul de a piguli; p. ext. lucru care se face cu migală, pe încetul. – Piguli + suf. -eală.

DOOM

piguleálă (pop.) s. f., g.-d. art. pigulélii; pl. piguléli

pigulelilor
PIGULEÁLĂ, piguleli, s. f. (Pop.) Faptul de a piguli; p. ext. lucru care se face cu migală, pe încetul. – Piguli + suf. -eală.

DOOM

piguleálă (pop.) s. f., g.-d. art. pigulélii; pl. piguléli

pigulesc
PIGULÍ, pigulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. (Despre păsări) A ciuguli. 2. A lua câte puțin (dintr-un aliment). ♦ A lucra cu migală la ceva; a migăli. ♦ Fig. A fura sau a înșela cu încetul, pe nesimțite. – Et. nec.

DOOM

pigulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pigulésc, imperf. 3 sg. piguleá; conj. prez. 3 să piguleáscă

pigulește
PIGULÍ, pigulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. (Despre păsări) A ciuguli. 2. A lua câte puțin (dintr-un aliment). ♦ A lucra cu migală la ceva; a migăli. ♦ Fig. A fura sau a înșela cu încetul, pe nesimțite. – Et. nec.

DOOM

pigulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pigulésc, imperf. 3 sg. piguleá; conj. prez. 3 să piguleáscă

pigulești
PIGULÍ, pigulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. (Despre păsări) A ciuguli. 2. A lua câte puțin (dintr-un aliment). ♦ A lucra cu migală la ceva; a migăli. ♦ Fig. A fura sau a înșela cu încetul, pe nesimțite. – Et. nec.

DOOM

pigulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pigulésc, imperf. 3 sg. piguleá; conj. prez. 3 să piguleáscă

piguli
PIGULÍ, pigulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. (Despre păsări) A ciuguli. 2. A lua câte puțin (dintr-un aliment). ♦ A lucra cu migală la ceva; a migăli. ♦ Fig. A fura sau a înșela cu încetul, pe nesimțite. – Et. nec.

DOOM

pigulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pigulésc, imperf. 3 sg. piguleá; conj. prez. 3 să piguleáscă

pigulii
PIGULÍ, pigulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. (Despre păsări) A ciuguli. 2. A lua câte puțin (dintr-un aliment). ♦ A lucra cu migală la ceva; a migăli. ♦ Fig. A fura sau a înșela cu încetul, pe nesimțite. – Et. nec.

DOOM

pigulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pigulésc, imperf. 3 sg. piguleá; conj. prez. 3 să piguleáscă

pigulim
PIGULÍ, pigulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. (Despre păsări) A ciuguli. 2. A lua câte puțin (dintr-un aliment). ♦ A lucra cu migală la ceva; a migăli. ♦ Fig. A fura sau a înșela cu încetul, pe nesimțite. – Et. nec.

DOOM

pigulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pigulésc, imperf. 3 sg. piguleá; conj. prez. 3 să piguleáscă

pigulind
PIGULÍ, pigulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. (Despre păsări) A ciuguli. 2. A lua câte puțin (dintr-un aliment). ♦ A lucra cu migală la ceva; a migăli. ♦ Fig. A fura sau a înșela cu încetul, pe nesimțite. – Et. nec.

DOOM

pigulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pigulésc, imperf. 3 sg. piguleá; conj. prez. 3 să piguleáscă

pigulire
PIGULÍ, pigulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. (Despre păsări) A ciuguli. 2. A lua câte puțin (dintr-un aliment). ♦ A lucra cu migală la ceva; a migăli. ♦ Fig. A fura sau a înșela cu încetul, pe nesimțite. – Et. nec.

DOOM

pigulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pigulésc, imperf. 3 sg. piguleá; conj. prez. 3 să piguleáscă

pigulire
PIGULÍ, pigulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. (Despre păsări) A ciuguli. 2. A lua câte puțin (dintr-un aliment). ♦ A lucra cu migală la ceva; a migăli. ♦ Fig. A fura sau a înșela cu încetul, pe nesimțite. – Et. nec.

piguliră
PIGULÍ, pigulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. (Despre păsări) A ciuguli. 2. A lua câte puțin (dintr-un aliment). ♦ A lucra cu migală la ceva; a migăli. ♦ Fig. A fura sau a înșela cu încetul, pe nesimțite. – Et. nec.

DOOM

pigulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pigulésc, imperf. 3 sg. piguleá; conj. prez. 3 să piguleáscă

pigulirăm
PIGULÍ, pigulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. (Despre păsări) A ciuguli. 2. A lua câte puțin (dintr-un aliment). ♦ A lucra cu migală la ceva; a migăli. ♦ Fig. A fura sau a înșela cu încetul, pe nesimțite. – Et. nec.

DOOM

pigulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pigulésc, imperf. 3 sg. piguleá; conj. prez. 3 să piguleáscă

pigulirăți
PIGULÍ, pigulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. (Despre păsări) A ciuguli. 2. A lua câte puțin (dintr-un aliment). ♦ A lucra cu migală la ceva; a migăli. ♦ Fig. A fura sau a înșela cu încetul, pe nesimțite. – Et. nec.

DOOM

pigulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pigulésc, imperf. 3 sg. piguleá; conj. prez. 3 să piguleáscă

pigulise
PIGULÍ, pigulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. (Despre păsări) A ciuguli. 2. A lua câte puțin (dintr-un aliment). ♦ A lucra cu migală la ceva; a migăli. ♦ Fig. A fura sau a înșela cu încetul, pe nesimțite. – Et. nec.

DOOM

pigulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pigulésc, imperf. 3 sg. piguleá; conj. prez. 3 să piguleáscă

pigulisem
PIGULÍ, pigulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. (Despre păsări) A ciuguli. 2. A lua câte puțin (dintr-un aliment). ♦ A lucra cu migală la ceva; a migăli. ♦ Fig. A fura sau a înșela cu încetul, pe nesimțite. – Et. nec.

DOOM

pigulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pigulésc, imperf. 3 sg. piguleá; conj. prez. 3 să piguleáscă

piguliseră
PIGULÍ, pigulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. (Despre păsări) A ciuguli. 2. A lua câte puțin (dintr-un aliment). ♦ A lucra cu migală la ceva; a migăli. ♦ Fig. A fura sau a înșela cu încetul, pe nesimțite. – Et. nec.

DOOM

pigulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pigulésc, imperf. 3 sg. piguleá; conj. prez. 3 să piguleáscă

piguliserăm
PIGULÍ, pigulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. (Despre păsări) A ciuguli. 2. A lua câte puțin (dintr-un aliment). ♦ A lucra cu migală la ceva; a migăli. ♦ Fig. A fura sau a înșela cu încetul, pe nesimțite. – Et. nec.

DOOM

pigulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pigulésc, imperf. 3 sg. piguleá; conj. prez. 3 să piguleáscă

piguliserăți
PIGULÍ, pigulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. (Despre păsări) A ciuguli. 2. A lua câte puțin (dintr-un aliment). ♦ A lucra cu migală la ceva; a migăli. ♦ Fig. A fura sau a înșela cu încetul, pe nesimțite. – Et. nec.

DOOM

pigulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pigulésc, imperf. 3 sg. piguleá; conj. prez. 3 să piguleáscă

piguliseși
PIGULÍ, pigulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. (Despre păsări) A ciuguli. 2. A lua câte puțin (dintr-un aliment). ♦ A lucra cu migală la ceva; a migăli. ♦ Fig. A fura sau a înșela cu încetul, pe nesimțite. – Et. nec.

DOOM

pigulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pigulésc, imperf. 3 sg. piguleá; conj. prez. 3 să piguleáscă

piguliseți
PIGULÍ, pigulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. (Despre păsări) A ciuguli. 2. A lua câte puțin (dintr-un aliment). ♦ A lucra cu migală la ceva; a migăli. ♦ Fig. A fura sau a înșela cu încetul, pe nesimțite. – Et. nec.

DOOM

pigulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pigulésc, imperf. 3 sg. piguleá; conj. prez. 3 să piguleáscă

pigulit
PIGULÍ, pigulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. (Despre păsări) A ciuguli. 2. A lua câte puțin (dintr-un aliment). ♦ A lucra cu migală la ceva; a migăli. ♦ Fig. A fura sau a înșela cu încetul, pe nesimțite. – Et. nec.

DOOM

pigulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pigulésc, imperf. 3 sg. piguleá; conj. prez. 3 să piguleáscă

piguliși
PIGULÍ, pigulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. (Despre păsări) A ciuguli. 2. A lua câte puțin (dintr-un aliment). ♦ A lucra cu migală la ceva; a migăli. ♦ Fig. A fura sau a înșela cu încetul, pe nesimțite. – Et. nec.

DOOM

pigulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pigulésc, imperf. 3 sg. piguleá; conj. prez. 3 să piguleáscă

piguliți
PIGULÍ, pigulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. (Despre păsări) A ciuguli. 2. A lua câte puțin (dintr-un aliment). ♦ A lucra cu migală la ceva; a migăli. ♦ Fig. A fura sau a înșela cu încetul, pe nesimțite. – Et. nec.

DOOM

pigulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pigulésc, imperf. 3 sg. piguleá; conj. prez. 3 să piguleáscă

pigănitor
pigănitor, -oare, pigănitori, -oare s. m., s. f. (intl.) denunțător.

pihota
PÍOTĂ s. f. v. pihotă.

DOOM

píhotă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. píhotei; pl. píhote

pihotaș
PIHOTÁȘ, pihotași, s. m. (Înv. și reg.) Infanterist. – Pihotă + suf. -aș.

DOOM

pihotáș (înv., reg.) s. m., pl. pihotáși

pihotași
PIHOTÁȘ, pihotași, s. m. (Înv. și reg.) Infanterist. – Pihotă + suf. -aș.

DOOM

pihotáș (înv., reg.) s. m., pl. pihotáși

pihotașii
PIHOTÁȘ, pihotași, s. m. (Înv. și reg.) Infanterist. – Pihotă + suf. -aș.

DOOM

pihotáș (înv., reg.) s. m., pl. pihotáși

pihotașilor
PIHOTÁȘ, pihotași, s. m. (Înv. și reg.) Infanterist. – Pihotă + suf. -aș.

DOOM

pihotáș (înv., reg.) s. m., pl. pihotáși

pihotașul
PIHOTÁȘ, pihotași, s. m. (Înv. și reg.) Infanterist. – Pihotă + suf. -aș.

DOOM

pihotáș (înv., reg.) s. m., pl. pihotáși

pihotașului
PIHOTÁȘ, pihotași, s. m. (Înv. și reg.) Infanterist. – Pihotă + suf. -aș.

DOOM

pihotáș (înv., reg.) s. m., pl. pihotáși

pihote
PÍOTĂ s. f. v. pihotă.

DOOM

píhotă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. píhotei; pl. píhote

pihotei
PÍOTĂ s. f. v. pihotă.

DOOM

píhotă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. píhotei; pl. píhote

pihotele
PÍOTĂ s. f. v. pihotă.

DOOM

píhotă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. píhotei; pl. píhote

pihotelor
PÍOTĂ s. f. v. pihotă.

DOOM

píhotă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. píhotei; pl. píhote

pii
PI² interj. v. phi.

DOOM

phiu (fam.) interj.

pijama
PIJAMÁ, pijamale, s. f. Îmbrăcăminte formată din pantaloni și bluză, care se poartă mai ales noaptea (în timpul somnului). – Din fr. pyjama.

DOOM

pijamá s. f., art. pijamáua, g.-d. art. pijamálei; pl. pijamále, art. pijamálele

pijamale
PIJAMÁ, pijamale, s. f. Îmbrăcăminte formată din pantaloni și bluză, care se poartă mai ales noaptea (în timpul somnului). – Din fr. pyjama.

DOOM

pijamá s. f., art. pijamáua, g.-d. art. pijamálei; pl. pijamále, art. pijamálele

pijamalei
PIJAMÁ, pijamale, s. f. Îmbrăcăminte formată din pantaloni și bluză, care se poartă mai ales noaptea (în timpul somnului). – Din fr. pyjama.

DOOM

pijamá s. f., art. pijamáua, g.-d. art. pijamálei; pl. pijamále, art. pijamálele

pijamalele
PIJAMÁ, pijamale, s. f. Îmbrăcăminte formată din pantaloni și bluză, care se poartă mai ales noaptea (în timpul somnului). – Din fr. pyjama.

DOOM

pijamá s. f., art. pijamáua, g.-d. art. pijamálei; pl. pijamále, art. pijamálele

pijamalelor
PIJAMÁ, pijamale, s. f. Îmbrăcăminte formată din pantaloni și bluză, care se poartă mai ales noaptea (în timpul somnului). – Din fr. pyjama.

DOOM

pijamá s. f., art. pijamáua, g.-d. art. pijamálei; pl. pijamále, art. pijamálele

pijamaua
PIJAMÁ, pijamale, s. f. Îmbrăcăminte formată din pantaloni și bluză, care se poartă mai ales noaptea (în timpul somnului). – Din fr. pyjama.

DOOM

pijamá s. f., art. pijamáua, g.-d. art. pijamálei; pl. pijamále, art. pijamálele

pil
PIL interj. Strigăt cu care vânătorii îndeamnă câinele să se arunce asupra vânatului. – Din fr. pille.

DOOM

pil interj.

pil
PIL interj. Strigăt cu care vânătorii îndeamnă câinele să se arunce asupra vânatului. – Din fr. pille.

DOOM

pil interj.

pila
PÍLĂ², pile, s. f. 1. Generator de curent electric continuu, fără piese în mișcare, care transformă energia dezvoltată de un agent chimic, termic sau luminos în energie electrică. 2. (În sintagma) Pilă atomică = reactor nuclear. 3. (Elt.; în sintagma) Pilă electrochimică = pilă de curent continuu. 4. (Înv.) Teanc, grămadă formată din lucruri de același fel puse unele peste altele. 5. Picior de pod executat din zidărie, din piatră, din beton sau din metal; contrafort de beton care întărește un baraj. 6. (Fam.) Sprijin, ajutor (ilegal) dat cuiva de o persoană influentă pentru obținerea unui avantaj; p. ext. persoană care acordă acest sprijin. ◊ Expr. (Fam.) A pune (sau a băga) o pilă = a interveni (în mod abuziv) în favoarea cuiva sau pentru sine, a solicita o protecție (ilegală) pentru cineva sau pentru sine. A avea pile = a se bucura de protecția cuiva. – Din fr. pile.

DOOM

pílă s. f., g.-d. art. pílei; pl. píle

pilace
PILÁCI, -CE, pilaci, -ce, adj. (Fam.) Bețiv. – Pili² + suf. -aci.

DOOM

piláci (fam.) adj. m., pl. piláci; f. sg. și pl. piláce

pilacea
PILÁCI, -CE, pilaci, -ce, adj. (Fam.) Bețiv. – Pili² + suf. -aci.

DOOM

piláci (fam.) adj. m., pl. piláci; f. sg. și pl. piláce

pilacei
PILÁCI, -CE, pilaci, -ce, adj. (Fam.) Bețiv. – Pili² + suf. -aci.

DOOM

piláci (fam.) adj. m., pl. piláci; f. sg. și pl. piláce

pilacele
PILÁCI, -CE, pilaci, -ce, adj. (Fam.) Bețiv. – Pili² + suf. -aci.

DOOM

piláci (fam.) adj. m., pl. piláci; f. sg. și pl. piláce

pilacelor
PILÁCI, -CE, pilaci, -ce, adj. (Fam.) Bețiv. – Pili² + suf. -aci.

DOOM

piláci (fam.) adj. m., pl. piláci; f. sg. și pl. piláce

pilaci
PILÁCI, -CE, pilaci, -ce, adj. (Fam.) Bețiv. – Pili² + suf. -aci.

DOOM

piláci (fam.) adj. m., pl. piláci; f. sg. și pl. piláce

pilacii
PILÁCI, -CE, pilaci, -ce, adj. (Fam.) Bețiv. – Pili² + suf. -aci.

DOOM

piláci (fam.) adj. m., pl. piláci; f. sg. și pl. piláce

pilacilor
PILÁCI, -CE, pilaci, -ce, adj. (Fam.) Bețiv. – Pili² + suf. -aci.

DOOM

piláci (fam.) adj. m., pl. piláci; f. sg. și pl. piláce

pilaciul
PILÁCI, -CE, pilaci, -ce, adj. (Fam.) Bețiv. – Pili² + suf. -aci.

DOOM

piláci (fam.) adj. m., pl. piláci; f. sg. și pl. piláce

pilaciului
PILÁCI, -CE, pilaci, -ce, adj. (Fam.) Bețiv. – Pili² + suf. -aci.

DOOM

piláci (fam.) adj. m., pl. piláci; f. sg. și pl. piláce

pilade
Pilade = Pylades.

pilaf
PILÁF, pilafuri, s. n. Mâncare de orez (sau arpacaș), gătită de obicei cu carne (de pasăre) sau cu legume, ciuperci etc. ◊ Expr. (Fam.) A face (pe cineva) pilaf = a) a bate (pe cineva) foarte tare; a nimici; b) a uimi peste măsură, a ului. – Din tc. pilâv, ngr. piláfi.

DOOM

piláf s. n., pl. piláfuri

pilafciu
PILAFGÍU, pilafgii, s. m. (Rar) Persoană căreia îi place pilaful. ♦ Epitet dat turcilor. [Var.: pilafcíu s. m.] – Pilaf + suf. -giu.

DOOM

pilafgíu (rar) s. m., art. pilafgíul; pl. pilafgíi, art. pilafgíii (-gi-ii)

pilafgii
PILAFGÍU, pilafgii, s. m. (Rar) Persoană căreia îi place pilaful. ♦ Epitet dat turcilor. [Var.: pilafcíu s. m.] – Pilaf + suf. -giu.

DOOM

pilafgíu (rar) s. m., art. pilafgíul; pl. pilafgíi, art. pilafgíii (-gi-ii)

pilafgiii
PILAFGÍU, pilafgii, s. m. (Rar) Persoană căreia îi place pilaful. ♦ Epitet dat turcilor. [Var.: pilafcíu s. m.] – Pilaf + suf. -giu.

DOOM

pilafgíu (rar) s. m., art. pilafgíul; pl. pilafgíi, art. pilafgíii (-gi-ii)

pilafgiilor
PILAFGÍU, pilafgii, s. m. (Rar) Persoană căreia îi place pilaful. ♦ Epitet dat turcilor. [Var.: pilafcíu s. m.] – Pilaf + suf. -giu.

DOOM

pilafgíu (rar) s. m., art. pilafgíul; pl. pilafgíi, art. pilafgíii (-gi-ii)

pilafgiu
PILAFGÍU, pilafgii, s. m. (Rar) Persoană căreia îi place pilaful. ♦ Epitet dat turcilor. [Var.: pilafcíu s. m.] – Pilaf + suf. -giu.

DOOM

pilafgíu (rar) s. m., art. pilafgíul; pl. pilafgíi, art. pilafgíii (-gi-ii)

pilafgiul
PILAFGÍU, pilafgii, s. m. (Rar) Persoană căreia îi place pilaful. ♦ Epitet dat turcilor. [Var.: pilafcíu s. m.] – Pilaf + suf. -giu.

DOOM

pilafgíu (rar) s. m., art. pilafgíul; pl. pilafgíi, art. pilafgíii (-gi-ii)

pilafgiului
PILAFGÍU, pilafgii, s. m. (Rar) Persoană căreia îi place pilaful. ♦ Epitet dat turcilor. [Var.: pilafcíu s. m.] – Pilaf + suf. -giu.

DOOM

pilafgíu (rar) s. m., art. pilafgíul; pl. pilafgíi, art. pilafgíii (-gi-ii)

pilaful
PILÁF, pilafuri, s. n. Mâncare de orez (sau arpacaș), gătită de obicei cu carne (de pasăre) sau cu legume, ciuperci etc. ◊ Expr. (Fam.) A face (pe cineva) pilaf = a) a bate (pe cineva) foarte tare; a nimici; b) a uimi peste măsură, a ului. – Din tc. pilâv, ngr. piláfi.

DOOM

piláf s. n., pl. piláfuri

pilafului
PILÁF, pilafuri, s. n. Mâncare de orez (sau arpacaș), gătită de obicei cu carne (de pasăre) sau cu legume, ciuperci etc. ◊ Expr. (Fam.) A face (pe cineva) pilaf = a) a bate (pe cineva) foarte tare; a nimici; b) a uimi peste măsură, a ului. – Din tc. pilâv, ngr. piláfi.

DOOM

piláf s. n., pl. piláfuri

pilafuri
PILÁF, pilafuri, s. n. Mâncare de orez (sau arpacaș), gătită de obicei cu carne (de pasăre) sau cu legume, ciuperci etc. ◊ Expr. (Fam.) A face (pe cineva) pilaf = a) a bate (pe cineva) foarte tare; a nimici; b) a uimi peste măsură, a ului. – Din tc. pilâv, ngr. piláfi.

DOOM

piláf s. n., pl. piláfuri

pilafurile
PILÁF, pilafuri, s. n. Mâncare de orez (sau arpacaș), gătită de obicei cu carne (de pasăre) sau cu legume, ciuperci etc. ◊ Expr. (Fam.) A face (pe cineva) pilaf = a) a bate (pe cineva) foarte tare; a nimici; b) a uimi peste măsură, a ului. – Din tc. pilâv, ngr. piláfi.

DOOM

piláf s. n., pl. piláfuri

pilafurilor
PILÁF, pilafuri, s. n. Mâncare de orez (sau arpacaș), gătită de obicei cu carne (de pasăre) sau cu legume, ciuperci etc. ◊ Expr. (Fam.) A face (pe cineva) pilaf = a) a bate (pe cineva) foarte tare; a nimici; b) a uimi peste măsură, a ului. – Din tc. pilâv, ngr. piláfi.

DOOM

piláf s. n., pl. piláfuri

pilangii
PILANGÍU, pilangii, s. m. (Fam.) Om bețiv. – Pili² + suf. -angiu.

DOOM

pilangíu (fam.) s. m., art. pilangíul; pl. pilangíi, art. pilangíii (-gi-ii)

pilangiii
PILANGÍU, pilangii, s. m. (Fam.) Om bețiv. – Pili² + suf. -angiu.

DOOM

pilangíu (fam.) s. m., art. pilangíul; pl. pilangíi, art. pilangíii (-gi-ii)

pilangiilor
PILANGÍU, pilangii, s. m. (Fam.) Om bețiv. – Pili² + suf. -angiu.

DOOM

pilangíu (fam.) s. m., art. pilangíul; pl. pilangíi, art. pilangíii (-gi-ii)

pilangiu
PILANGÍU, pilangii, s. m. (Fam.) Om bețiv. – Pili² + suf. -angiu.

DOOM

pilangíu (fam.) s. m., art. pilangíul; pl. pilangíi, art. pilangíii (-gi-ii)

pilangiul
PILANGÍU, pilangii, s. m. (Fam.) Om bețiv. – Pili² + suf. -angiu.

DOOM

pilangíu (fam.) s. m., art. pilangíul; pl. pilangíi, art. pilangíii (-gi-ii)

pilangiului
PILANGÍU, pilangii, s. m. (Fam.) Om bețiv. – Pili² + suf. -angiu.

DOOM

pilangíu (fam.) s. m., art. pilangíul; pl. pilangíi, art. pilangíii (-gi-ii)

pilar
PILÁR, pilari, s. m. (Transilv.) Precupeț.

pilastru
PILÁSTRU, pilaștri, s. m. Stâlp paralelipipedic prevăzut de obicei cu o bază și cu un capitel, care servește ca element de ornamentație sau de consolidare a unui zid. – Din fr. pilastre, it. pilastro.

DOOM

pilástru s. m., art. pilástrul; pl. piláștri, art. piláștrii

pilastrul
PILÁSTRU, pilaștri, s. m. Stâlp paralelipipedic prevăzut de obicei cu o bază și cu un capitel, care servește ca element de ornamentație sau de consolidare a unui zid. – Din fr. pilastre, it. pilastro.

DOOM

pilástru s. m., art. pilástrul; pl. piláștri, art. piláștrii

pilastrului
PILÁSTRU, pilaștri, s. m. Stâlp paralelipipedic prevăzut de obicei cu o bază și cu un capitel, care servește ca element de ornamentație sau de consolidare a unui zid. – Din fr. pilastre, it. pilastro.

DOOM

pilástru s. m., art. pilástrul; pl. piláștri, art. piláștrii

pilat
a se spăla pe mâini (ca Pilat din Pont) expr. a nu se implica într-o dispută; a nu-și asuma responsabilitatea într-o situație critică.

pilaștri
PILÁSTRU, pilaștri, s. m. Stâlp paralelipipedic prevăzut de obicei cu o bază și cu un capitel, care servește ca element de ornamentație sau de consolidare a unui zid. – Din fr. pilastre, it. pilastro.

DOOM

pilástru s. m., art. pilástrul; pl. piláștri, art. piláștrii

pilaștrii
PILÁSTRU, pilaștri, s. m. Stâlp paralelipipedic prevăzut de obicei cu o bază și cu un capitel, care servește ca element de ornamentație sau de consolidare a unui zid. – Din fr. pilastre, it. pilastro.

DOOM

pilástru s. m., art. pilástrul; pl. piláștri, art. piláștrii

pilaștrilor
PILÁSTRU, pilaștri, s. m. Stâlp paralelipipedic prevăzut de obicei cu o bază și cu un capitel, care servește ca element de ornamentație sau de consolidare a unui zid. – Din fr. pilastre, it. pilastro.

DOOM

pilástru s. m., art. pilástrul; pl. piláștri, art. piláștrii

pilc
PILC, pilcuri, s. n. (Tipogr.) Val de uns literele cu cerneală. – Din pol., ucr. pilka.

pilcul
PILC, pilcuri, s. n. (Tipogr.) Val de uns literele cu cerneală. – Din pol., ucr. pilka.

pilcului
PILC, pilcuri, s. n. (Tipogr.) Val de uns literele cu cerneală. – Din pol., ucr. pilka.

pilcuri
PILC, pilcuri, s. n. (Tipogr.) Val de uns literele cu cerneală. – Din pol., ucr. pilka.

pilcurile
PILC, pilcuri, s. n. (Tipogr.) Val de uns literele cu cerneală. – Din pol., ucr. pilka.

pilcurilor
PILC, pilcuri, s. n. (Tipogr.) Val de uns literele cu cerneală. – Din pol., ucr. pilka.

pilda
PÍLDĂ, pilde, s. f. 1. Ceea ce poate servi cuiva drept învățătură, drept model de urmat, drept termen de comparație; ceea ce poate servi ca obiect de imitație sau inspirație în privința formei, a aspectului etc.; model, exemplu. ◊ Loc. adv. De pildă = de exemplu, bunăoară, cum ar fi. ◊ Expr. A lua pildă = a imita exemplul cuiva. Dovadă, probă, indiciu. ♦ Pedeapsă sau măsură drastică menită să servească drept avertisment și pentru alții. 2. Învățătură în formă alegorică, povestire cu tâlc; parabolă. ♦ Semnificație, tâlc. ♦ (Înv.) Proverb, maximă. ◊ Loc. prep. (Înv. și reg.) În pilda (cuiva) = cu aluzie, referitor (la cineva). ♦ Fabulă. – Din magh. példa.

DOOM

píldă s. f., g.-d. art. píldei; pl. pílde

pilde
PÍLDĂ, pilde, s. f. 1. Ceea ce poate servi cuiva drept învățătură, drept model de urmat, drept termen de comparație; ceea ce poate servi ca obiect de imitație sau inspirație în privința formei, a aspectului etc.; model, exemplu. ◊ Loc. adv. De pildă = de exemplu, bunăoară, cum ar fi. ◊ Expr. A lua pildă = a imita exemplul cuiva. Dovadă, probă, indiciu. ♦ Pedeapsă sau măsură drastică menită să servească drept avertisment și pentru alții. 2. Învățătură în formă alegorică, povestire cu tâlc; parabolă. ♦ Semnificație, tâlc. ♦ (Înv.) Proverb, maximă. ◊ Loc. prep. (Înv. și reg.) În pilda (cuiva) = cu aluzie, referitor (la cineva). ♦ Fabulă. – Din magh. példa.

DOOM

píldă s. f., g.-d. art. píldei; pl. pílde

pildei
PÍLDĂ, pilde, s. f. 1. Ceea ce poate servi cuiva drept învățătură, drept model de urmat, drept termen de comparație; ceea ce poate servi ca obiect de imitație sau inspirație în privința formei, a aspectului etc.; model, exemplu. ◊ Loc. adv. De pildă = de exemplu, bunăoară, cum ar fi. ◊ Expr. A lua pildă = a imita exemplul cuiva. Dovadă, probă, indiciu. ♦ Pedeapsă sau măsură drastică menită să servească drept avertisment și pentru alții. 2. Învățătură în formă alegorică, povestire cu tâlc; parabolă. ♦ Semnificație, tâlc. ♦ (Înv.) Proverb, maximă. ◊ Loc. prep. (Înv. și reg.) În pilda (cuiva) = cu aluzie, referitor (la cineva). ♦ Fabulă. – Din magh. példa.

DOOM

píldă s. f., g.-d. art. píldei; pl. pílde

pildele
PÍLDĂ, pilde, s. f. 1. Ceea ce poate servi cuiva drept învățătură, drept model de urmat, drept termen de comparație; ceea ce poate servi ca obiect de imitație sau inspirație în privința formei, a aspectului etc.; model, exemplu. ◊ Loc. adv. De pildă = de exemplu, bunăoară, cum ar fi. ◊ Expr. A lua pildă = a imita exemplul cuiva. Dovadă, probă, indiciu. ♦ Pedeapsă sau măsură drastică menită să servească drept avertisment și pentru alții. 2. Învățătură în formă alegorică, povestire cu tâlc; parabolă. ♦ Semnificație, tâlc. ♦ (Înv.) Proverb, maximă. ◊ Loc. prep. (Înv. și reg.) În pilda (cuiva) = cu aluzie, referitor (la cineva). ♦ Fabulă. – Din magh. példa.

DOOM

píldă s. f., g.-d. art. píldei; pl. pílde

pildelor
PÍLDĂ, pilde, s. f. 1. Ceea ce poate servi cuiva drept învățătură, drept model de urmat, drept termen de comparație; ceea ce poate servi ca obiect de imitație sau inspirație în privința formei, a aspectului etc.; model, exemplu. ◊ Loc. adv. De pildă = de exemplu, bunăoară, cum ar fi. ◊ Expr. A lua pildă = a imita exemplul cuiva. Dovadă, probă, indiciu. ♦ Pedeapsă sau măsură drastică menită să servească drept avertisment și pentru alții. 2. Învățătură în formă alegorică, povestire cu tâlc; parabolă. ♦ Semnificație, tâlc. ♦ (Înv.) Proverb, maximă. ◊ Loc. prep. (Înv. și reg.) În pilda (cuiva) = cu aluzie, referitor (la cineva). ♦ Fabulă. – Din magh. példa.

DOOM

píldă s. f., g.-d. art. píldei; pl. pílde

pildui
PILDUÍ, pilduiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. A lua model, exemplu de la cineva sau de la ceva; a trage o învățătură. ♦ Tranz. A învăța sau a îndruma pe cineva prin exemple. 2. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă severă (care să servească drept pildă și altora). 3. Tranz. A exemplifica, a ilustra. – Pildă + suf. -ui.

DOOM

pilduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilduiésc, imperf. 3 sg. pilduiá; conj. prez. 3 să pilduiáscă

pilduia
PILDUÍ, pilduiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. A lua model, exemplu de la cineva sau de la ceva; a trage o învățătură. ♦ Tranz. A învăța sau a îndruma pe cineva prin exemple. 2. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă severă (care să servească drept pildă și altora). 3. Tranz. A exemplifica, a ilustra. – Pildă + suf. -ui.

DOOM

pilduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilduiésc, imperf. 3 sg. pilduiá; conj. prez. 3 să pilduiáscă

pilduiai
PILDUÍ, pilduiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. A lua model, exemplu de la cineva sau de la ceva; a trage o învățătură. ♦ Tranz. A învăța sau a îndruma pe cineva prin exemple. 2. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă severă (care să servească drept pildă și altora). 3. Tranz. A exemplifica, a ilustra. – Pildă + suf. -ui.

DOOM

pilduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilduiésc, imperf. 3 sg. pilduiá; conj. prez. 3 să pilduiáscă

pilduiam
PILDUÍ, pilduiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. A lua model, exemplu de la cineva sau de la ceva; a trage o învățătură. ♦ Tranz. A învăța sau a îndruma pe cineva prin exemple. 2. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă severă (care să servească drept pildă și altora). 3. Tranz. A exemplifica, a ilustra. – Pildă + suf. -ui.

DOOM

pilduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilduiésc, imperf. 3 sg. pilduiá; conj. prez. 3 să pilduiáscă

pilduiască
PILDUÍ, pilduiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. A lua model, exemplu de la cineva sau de la ceva; a trage o învățătură. ♦ Tranz. A învăța sau a îndruma pe cineva prin exemple. 2. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă severă (care să servească drept pildă și altora). 3. Tranz. A exemplifica, a ilustra. – Pildă + suf. -ui.

DOOM

pilduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilduiésc, imperf. 3 sg. pilduiá; conj. prez. 3 să pilduiáscă

pilduiau
PILDUÍ, pilduiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. A lua model, exemplu de la cineva sau de la ceva; a trage o învățătură. ♦ Tranz. A învăța sau a îndruma pe cineva prin exemple. 2. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă severă (care să servească drept pildă și altora). 3. Tranz. A exemplifica, a ilustra. – Pildă + suf. -ui.

DOOM

pilduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilduiésc, imperf. 3 sg. pilduiá; conj. prez. 3 să pilduiáscă

pilduiați
PILDUÍ, pilduiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. A lua model, exemplu de la cineva sau de la ceva; a trage o învățătură. ♦ Tranz. A învăța sau a îndruma pe cineva prin exemple. 2. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă severă (care să servească drept pildă și altora). 3. Tranz. A exemplifica, a ilustra. – Pildă + suf. -ui.

DOOM

pilduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilduiésc, imperf. 3 sg. pilduiá; conj. prez. 3 să pilduiáscă

pilduiesc
PILDUÍ, pilduiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. A lua model, exemplu de la cineva sau de la ceva; a trage o învățătură. ♦ Tranz. A învăța sau a îndruma pe cineva prin exemple. 2. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă severă (care să servească drept pildă și altora). 3. Tranz. A exemplifica, a ilustra. – Pildă + suf. -ui.

DOOM

pilduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilduiésc, imperf. 3 sg. pilduiá; conj. prez. 3 să pilduiáscă

pilduiește
PILDUÍ, pilduiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. A lua model, exemplu de la cineva sau de la ceva; a trage o învățătură. ♦ Tranz. A învăța sau a îndruma pe cineva prin exemple. 2. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă severă (care să servească drept pildă și altora). 3. Tranz. A exemplifica, a ilustra. – Pildă + suf. -ui.

DOOM

pilduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilduiésc, imperf. 3 sg. pilduiá; conj. prez. 3 să pilduiáscă

pilduiești
PILDUÍ, pilduiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. A lua model, exemplu de la cineva sau de la ceva; a trage o învățătură. ♦ Tranz. A învăța sau a îndruma pe cineva prin exemple. 2. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă severă (care să servească drept pildă și altora). 3. Tranz. A exemplifica, a ilustra. – Pildă + suf. -ui.

DOOM

pilduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilduiésc, imperf. 3 sg. pilduiá; conj. prez. 3 să pilduiáscă

pilduii
PILDUÍ, pilduiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. A lua model, exemplu de la cineva sau de la ceva; a trage o învățătură. ♦ Tranz. A învăța sau a îndruma pe cineva prin exemple. 2. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă severă (care să servească drept pildă și altora). 3. Tranz. A exemplifica, a ilustra. – Pildă + suf. -ui.

DOOM

pilduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilduiésc, imperf. 3 sg. pilduiá; conj. prez. 3 să pilduiáscă

pilduim
PILDUÍ, pilduiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. A lua model, exemplu de la cineva sau de la ceva; a trage o învățătură. ♦ Tranz. A învăța sau a îndruma pe cineva prin exemple. 2. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă severă (care să servească drept pildă și altora). 3. Tranz. A exemplifica, a ilustra. – Pildă + suf. -ui.

DOOM

pilduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilduiésc, imperf. 3 sg. pilduiá; conj. prez. 3 să pilduiáscă

pilduind
PILDUÍ, pilduiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. A lua model, exemplu de la cineva sau de la ceva; a trage o învățătură. ♦ Tranz. A învăța sau a îndruma pe cineva prin exemple. 2. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă severă (care să servească drept pildă și altora). 3. Tranz. A exemplifica, a ilustra. – Pildă + suf. -ui.

DOOM

pilduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilduiésc, imperf. 3 sg. pilduiá; conj. prez. 3 să pilduiáscă

pilduire
PILDUÍ, pilduiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. A lua model, exemplu de la cineva sau de la ceva; a trage o învățătură. ♦ Tranz. A învăța sau a îndruma pe cineva prin exemple. 2. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă severă (care să servească drept pildă și altora). 3. Tranz. A exemplifica, a ilustra. – Pildă + suf. -ui.

DOOM

pilduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilduiésc, imperf. 3 sg. pilduiá; conj. prez. 3 să pilduiáscă

pilduire
PILDUÍRE, pilduiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) pildui și rezultatul ei; povestire cu tâlc. ♦ Pedeapsă (aspră). – V. pildui.

DOOM

pilduíre (înv.) s. f., g.-d. art. pilduírii; pl. pilduíri

pilduirea
PILDUÍRE, pilduiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) pildui și rezultatul ei; povestire cu tâlc. ♦ Pedeapsă (aspră). – V. pildui.

DOOM

pilduíre (înv.) s. f., g.-d. art. pilduírii; pl. pilduíri

pilduiri
PILDUÍRE, pilduiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) pildui și rezultatul ei; povestire cu tâlc. ♦ Pedeapsă (aspră). – V. pildui.

DOOM

pilduíre (înv.) s. f., g.-d. art. pilduírii; pl. pilduíri

pilduirii
PILDUÍRE, pilduiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) pildui și rezultatul ei; povestire cu tâlc. ♦ Pedeapsă (aspră). – V. pildui.

DOOM

pilduíre (înv.) s. f., g.-d. art. pilduírii; pl. pilduíri

pilduirile
PILDUÍRE, pilduiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) pildui și rezultatul ei; povestire cu tâlc. ♦ Pedeapsă (aspră). – V. pildui.

DOOM

pilduíre (înv.) s. f., g.-d. art. pilduírii; pl. pilduíri

pilduirilor
PILDUÍRE, pilduiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) pildui și rezultatul ei; povestire cu tâlc. ♦ Pedeapsă (aspră). – V. pildui.

DOOM

pilduíre (înv.) s. f., g.-d. art. pilduírii; pl. pilduíri

pilduiră
PILDUÍ, pilduiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. A lua model, exemplu de la cineva sau de la ceva; a trage o învățătură. ♦ Tranz. A învăța sau a îndruma pe cineva prin exemple. 2. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă severă (care să servească drept pildă și altora). 3. Tranz. A exemplifica, a ilustra. – Pildă + suf. -ui.

DOOM

pilduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilduiésc, imperf. 3 sg. pilduiá; conj. prez. 3 să pilduiáscă

pilduirăm
PILDUÍ, pilduiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. A lua model, exemplu de la cineva sau de la ceva; a trage o învățătură. ♦ Tranz. A învăța sau a îndruma pe cineva prin exemple. 2. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă severă (care să servească drept pildă și altora). 3. Tranz. A exemplifica, a ilustra. – Pildă + suf. -ui.

DOOM

pilduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilduiésc, imperf. 3 sg. pilduiá; conj. prez. 3 să pilduiáscă

pilduirăți
PILDUÍ, pilduiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. A lua model, exemplu de la cineva sau de la ceva; a trage o învățătură. ♦ Tranz. A învăța sau a îndruma pe cineva prin exemple. 2. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă severă (care să servească drept pildă și altora). 3. Tranz. A exemplifica, a ilustra. – Pildă + suf. -ui.

DOOM

pilduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilduiésc, imperf. 3 sg. pilduiá; conj. prez. 3 să pilduiáscă

pilduise
PILDUÍ, pilduiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. A lua model, exemplu de la cineva sau de la ceva; a trage o învățătură. ♦ Tranz. A învăța sau a îndruma pe cineva prin exemple. 2. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă severă (care să servească drept pildă și altora). 3. Tranz. A exemplifica, a ilustra. – Pildă + suf. -ui.

DOOM

pilduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilduiésc, imperf. 3 sg. pilduiá; conj. prez. 3 să pilduiáscă

pilduisem
PILDUÍ, pilduiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. A lua model, exemplu de la cineva sau de la ceva; a trage o învățătură. ♦ Tranz. A învăța sau a îndruma pe cineva prin exemple. 2. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă severă (care să servească drept pildă și altora). 3. Tranz. A exemplifica, a ilustra. – Pildă + suf. -ui.

DOOM

pilduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilduiésc, imperf. 3 sg. pilduiá; conj. prez. 3 să pilduiáscă

pilduiseră
PILDUÍ, pilduiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. A lua model, exemplu de la cineva sau de la ceva; a trage o învățătură. ♦ Tranz. A învăța sau a îndruma pe cineva prin exemple. 2. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă severă (care să servească drept pildă și altora). 3. Tranz. A exemplifica, a ilustra. – Pildă + suf. -ui.

DOOM

pilduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilduiésc, imperf. 3 sg. pilduiá; conj. prez. 3 să pilduiáscă

pilduiserăm
PILDUÍ, pilduiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. A lua model, exemplu de la cineva sau de la ceva; a trage o învățătură. ♦ Tranz. A învăța sau a îndruma pe cineva prin exemple. 2. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă severă (care să servească drept pildă și altora). 3. Tranz. A exemplifica, a ilustra. – Pildă + suf. -ui.

DOOM

pilduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilduiésc, imperf. 3 sg. pilduiá; conj. prez. 3 să pilduiáscă

pilduiserăți
PILDUÍ, pilduiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. A lua model, exemplu de la cineva sau de la ceva; a trage o învățătură. ♦ Tranz. A învăța sau a îndruma pe cineva prin exemple. 2. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă severă (care să servească drept pildă și altora). 3. Tranz. A exemplifica, a ilustra. – Pildă + suf. -ui.

DOOM

pilduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilduiésc, imperf. 3 sg. pilduiá; conj. prez. 3 să pilduiáscă

pilduiseși
PILDUÍ, pilduiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. A lua model, exemplu de la cineva sau de la ceva; a trage o învățătură. ♦ Tranz. A învăța sau a îndruma pe cineva prin exemple. 2. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă severă (care să servească drept pildă și altora). 3. Tranz. A exemplifica, a ilustra. – Pildă + suf. -ui.

DOOM

pilduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilduiésc, imperf. 3 sg. pilduiá; conj. prez. 3 să pilduiáscă

pilduiseți
PILDUÍ, pilduiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. A lua model, exemplu de la cineva sau de la ceva; a trage o învățătură. ♦ Tranz. A învăța sau a îndruma pe cineva prin exemple. 2. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă severă (care să servească drept pildă și altora). 3. Tranz. A exemplifica, a ilustra. – Pildă + suf. -ui.

DOOM

pilduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilduiésc, imperf. 3 sg. pilduiá; conj. prez. 3 să pilduiáscă

pilduit
PILDUÍ, pilduiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. A lua model, exemplu de la cineva sau de la ceva; a trage o învățătură. ♦ Tranz. A învăța sau a îndruma pe cineva prin exemple. 2. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă severă (care să servească drept pildă și altora). 3. Tranz. A exemplifica, a ilustra. – Pildă + suf. -ui.

DOOM

pilduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilduiésc, imperf. 3 sg. pilduiá; conj. prez. 3 să pilduiáscă

pilduit
PILDUÍ, pilduiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. A lua model, exemplu de la cineva sau ceva; a trage o învățătură. ♦ Tranz. A învăța sau a îndruma pe cineva prin exemple. 2. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă severă (care să servească drept pildă și altora). 3. Tranz. A exemplifica, a ilustra. – Pildă + suf. -ui.

pilduitoare
PILDUITÓR, -OÁRE, pilduitori, -oare, adj. 1. Care servește sau poate servi drept pildă; exemplar. ♦ Care are caracter moralizator. 2. Grăitor, elocvent, ilustrativ; convingător. [Pr.: -du-i-] – Pildui + suf. -tor.

DOOM

pilduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. pilduitóri; f. sg. și pl. pilduitoáre

pilduitoarea
PILDUITÓR, -OÁRE, pilduitori, -oare, adj. 1. Care servește sau poate servi drept pildă; exemplar. ♦ Care are caracter moralizator. 2. Grăitor, elocvent, ilustrativ; convingător. [Pr.: -du-i-] – Pildui + suf. -tor.

DOOM

pilduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. pilduitóri; f. sg. și pl. pilduitoáre

pilduitoarei
PILDUITÓR, -OÁRE, pilduitori, -oare, adj. 1. Care servește sau poate servi drept pildă; exemplar. ♦ Care are caracter moralizator. 2. Grăitor, elocvent, ilustrativ; convingător. [Pr.: -du-i-] – Pildui + suf. -tor.

DOOM

pilduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. pilduitóri; f. sg. și pl. pilduitoáre

pilduitoarele
PILDUITÓR, -OÁRE, pilduitori, -oare, adj. 1. Care servește sau poate servi drept pildă; exemplar. ♦ Care are caracter moralizator. 2. Grăitor, elocvent, ilustrativ; convingător. [Pr.: -du-i-] – Pildui + suf. -tor.

DOOM

pilduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. pilduitóri; f. sg. și pl. pilduitoáre

pilduitoarelor
PILDUITÓR, -OÁRE, pilduitori, -oare, adj. 1. Care servește sau poate servi drept pildă; exemplar. ♦ Care are caracter moralizator. 2. Grăitor, elocvent, ilustrativ; convingător. [Pr.: -du-i-] – Pildui + suf. -tor.

DOOM

pilduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. pilduitóri; f. sg. și pl. pilduitoáre

pilduitor
PILDUITÓR, -OÁRE, pilduitori, -oare, adj. 1. Care servește sau poate servi drept pildă; exemplar. ♦ Care are caracter moralizator. 2. Grăitor, elocvent, ilustrativ; convingător. [Pr.: -du-i-] – Pildui + suf. -tor.

DOOM

pilduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. pilduitóri; f. sg. și pl. pilduitoáre

pilduitori
PILDUITÓR, -OÁRE, pilduitori, -oare, adj. 1. Care servește sau poate servi drept pildă; exemplar. ♦ Care are caracter moralizator. 2. Grăitor, elocvent, ilustrativ; convingător. [Pr.: -du-i-] – Pildui + suf. -tor.

DOOM

pilduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. pilduitóri; f. sg. și pl. pilduitoáre

pilduitorii
PILDUITÓR, -OÁRE, pilduitori, -oare, adj. 1. Care servește sau poate servi drept pildă; exemplar. ♦ Care are caracter moralizator. 2. Grăitor, elocvent, ilustrativ; convingător. [Pr.: -du-i-] – Pildui + suf. -tor.

DOOM

pilduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. pilduitóri; f. sg. și pl. pilduitoáre

pilduitorilor
PILDUITÓR, -OÁRE, pilduitori, -oare, adj. 1. Care servește sau poate servi drept pildă; exemplar. ♦ Care are caracter moralizator. 2. Grăitor, elocvent, ilustrativ; convingător. [Pr.: -du-i-] – Pildui + suf. -tor.

DOOM

pilduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. pilduitóri; f. sg. și pl. pilduitoáre

pilduitorul
PILDUITÓR, -OÁRE, pilduitori, -oare, adj. 1. Care servește sau poate servi drept pildă; exemplar. ♦ Care are caracter moralizator. 2. Grăitor, elocvent, ilustrativ; convingător. [Pr.: -du-i-] – Pildui + suf. -tor.

DOOM

pilduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. pilduitóri; f. sg. și pl. pilduitoáre

pilduitorului
PILDUITÓR, -OÁRE, pilduitori, -oare, adj. 1. Care servește sau poate servi drept pildă; exemplar. ♦ Care are caracter moralizator. 2. Grăitor, elocvent, ilustrativ; convingător. [Pr.: -du-i-] – Pildui + suf. -tor.

DOOM

pilduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. pilduitóri; f. sg. și pl. pilduitoáre

pilduiși
PILDUÍ, pilduiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. A lua model, exemplu de la cineva sau de la ceva; a trage o învățătură. ♦ Tranz. A învăța sau a îndruma pe cineva prin exemple. 2. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă severă (care să servească drept pildă și altora). 3. Tranz. A exemplifica, a ilustra. – Pildă + suf. -ui.

DOOM

pilduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilduiésc, imperf. 3 sg. pilduiá; conj. prez. 3 să pilduiáscă

pilduiți
PILDUÍ, pilduiesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. A lua model, exemplu de la cineva sau de la ceva; a trage o învățătură. ♦ Tranz. A învăța sau a îndruma pe cineva prin exemple. 2. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă severă (care să servească drept pildă și altora). 3. Tranz. A exemplifica, a ilustra. – Pildă + suf. -ui.

DOOM

pilduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilduiésc, imperf. 3 sg. pilduiá; conj. prez. 3 să pilduiáscă

pile
PÍLĂ², pile, s. f. 1. Generator de curent electric continuu, fără piese în mișcare, care transformă energia dezvoltată de un agent chimic, termic sau luminos în energie electrică. 2. (În sintagma) Pilă atomică = reactor nuclear. 3. (Elt.; în sintagma) Pilă electrochimică = pilă de curent continuu. 4. (Înv.) Teanc, grămadă formată din lucruri de același fel puse unele peste altele. 5. Picior de pod executat din zidărie, din piatră, din beton sau din metal; contrafort de beton care întărește un baraj. 6. (Fam.) Sprijin, ajutor (ilegal) dat cuiva de o persoană influentă pentru obținerea unui avantaj; p. ext. persoană care acordă acest sprijin. ◊ Expr. (Fam.) A pune (sau a băga) o pilă = a interveni (în mod abuziv) în favoarea cuiva sau pentru sine, a solicita o protecție (ilegală) pentru cineva sau pentru sine. A avea pile = a se bucura de protecția cuiva. – Din fr. pile.

DOOM

pílă s. f., g.-d. art. pílei; pl. píle

pilea
PILÍ¹, pilesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a fasona, a finisa prin așchiere un obiect dur (de obicei metalic) cu ajutorul pilei¹. – Din pilă¹.

DOOM

pilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilésc, imperf. 3 sg. pileá; conj. prez. 3 să pileáscă

pileag
PILEÁG, -Ă, pilegi, -e, adj. (Regional) Chel, pleșuv. Fata aceea era foarte frumoasă, dar fiind pleșugă (pileagă ), adecă cu capul gol ca o curcubetă, n-o putea vedea tatăl său în ochi. RETEGANUL, P. II 67.

pileai
PILÍ¹, pilesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a fasona, a finisa prin așchiere un obiect dur (de obicei metalic) cu ajutorul pilei¹. – Din pilă¹.

DOOM

pilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilésc, imperf. 3 sg. pileá; conj. prez. 3 să pileáscă

pileala
PILEÁLĂ, pileli, s. f. (Fam.) Faptul de a pili². ♦ (Concr.) Băutură alcoolică. – Pili² + suf. -eală.

DOOM

pileálă (fam.) s. f., g.-d. pilélii; pl. piléli

pileam
PILÍ¹, pilesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a fasona, a finisa prin așchiere un obiect dur (de obicei metalic) cu ajutorul pilei¹. – Din pilă¹.

DOOM

pilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilésc, imperf. 3 sg. pileá; conj. prez. 3 să pileáscă

pilească
PILÍ¹, pilesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a fasona, a finisa prin așchiere un obiect dur (de obicei metalic) cu ajutorul pilei¹. – Din pilă¹.

DOOM

pilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilésc, imperf. 3 sg. pileá; conj. prez. 3 să pileáscă

pileat
PILEÁT, pileați, s. m. Nume dat în unele izvoare nobililor geto-daci; tarabostes. [Pr.: -le-at] – Din lat. pileați.

DOOM

pileát (-le-at) s. m., pl. pileáți

pileatul
PILEÁT, pileați, s. m. Nume dat în unele izvoare nobililor geto-daci; tarabostes. [Pr.: -le-at] – Din lat. pileați.

DOOM

pileát (-le-at) s. m., pl. pileáți

pileatului
PILEÁT, pileați, s. m. Nume dat în unele izvoare nobililor geto-daci; tarabostes. [Pr.: -le-at] – Din lat. pileați.

DOOM

pileát (-le-at) s. m., pl. pileáți

pileau
PILÍ¹, pilesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a fasona, a finisa prin așchiere un obiect dur (de obicei metalic) cu ajutorul pilei¹. – Din pilă¹.

DOOM

pilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilésc, imperf. 3 sg. pileá; conj. prez. 3 să pileáscă

pileați
PILEÁT, pileați, s. m. Nume dat în unele izvoare nobililor geto-daci; tarabostes. [Pr.: -le-at] – Din lat. pileați.

DOOM

pileát (-le-at) s. m., pl. pileáți

pileați
PILÍ¹, pilesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a fasona, a finisa prin așchiere un obiect dur (de obicei metalic) cu ajutorul pilei¹. – Din pilă¹.

DOOM

pilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilésc, imperf. 3 sg. pileá; conj. prez. 3 să pileáscă

pileații
PILEÁT, pileați, s. m. Nume dat în unele izvoare nobililor geto-daci; tarabostes. [Pr.: -le-at] – Din lat. pileați.

DOOM

pileát (-le-at) s. m., pl. pileáți

pileaților
PILEÁT, pileați, s. m. Nume dat în unele izvoare nobililor geto-daci; tarabostes. [Pr.: -le-at] – Din lat. pileați.

DOOM

pileát (-le-at) s. m., pl. pileáți

pilei
PÍLĂ², pile, s. f. 1. Generator de curent electric continuu, fără piese în mișcare, care transformă energia dezvoltată de un agent chimic, termic sau luminos în energie electrică. 2. (În sintagma) Pilă atomică = reactor nuclear. 3. (Elt.; în sintagma) Pilă electrochimică = pilă de curent continuu. 4. (Înv.) Teanc, grămadă formată din lucruri de același fel puse unele peste altele. 5. Picior de pod executat din zidărie, din piatră, din beton sau din metal; contrafort de beton care întărește un baraj. 6. (Fam.) Sprijin, ajutor (ilegal) dat cuiva de o persoană influentă pentru obținerea unui avantaj; p. ext. persoană care acordă acest sprijin. ◊ Expr. (Fam.) A pune (sau a băga) o pilă = a interveni (în mod abuziv) în favoarea cuiva sau pentru sine, a solicita o protecție (ilegală) pentru cineva sau pentru sine. A avea pile = a se bucura de protecția cuiva. – Din fr. pile.

DOOM

pílă s. f., g.-d. art. pílei; pl. píle

pilele
PÍLĂ², pile, s. f. 1. Generator de curent electric continuu, fără piese în mișcare, care transformă energia dezvoltată de un agent chimic, termic sau luminos în energie electrică. 2. (În sintagma) Pilă atomică = reactor nuclear. 3. (Elt.; în sintagma) Pilă electrochimică = pilă de curent continuu. 4. (Înv.) Teanc, grămadă formată din lucruri de același fel puse unele peste altele. 5. Picior de pod executat din zidărie, din piatră, din beton sau din metal; contrafort de beton care întărește un baraj. 6. (Fam.) Sprijin, ajutor (ilegal) dat cuiva de o persoană influentă pentru obținerea unui avantaj; p. ext. persoană care acordă acest sprijin. ◊ Expr. (Fam.) A pune (sau a băga) o pilă = a interveni (în mod abuziv) în favoarea cuiva sau pentru sine, a solicita o protecție (ilegală) pentru cineva sau pentru sine. A avea pile = a se bucura de protecția cuiva. – Din fr. pile.

DOOM

pílă s. f., g.-d. art. pílei; pl. píle

pileli
PILEÁLĂ, pileli, s. f. (Fam.) Faptul de a pili². ♦ (Concr.) Băutură alcoolică. – Pili² + suf. -eală.

DOOM

pileálă (fam.) s. f., g.-d. pilélii; pl. piléli

pilelii
PILEÁLĂ, pileli, s. f. (Fam.) Faptul de a pili². ♦ (Concr.) Băutură alcoolică. – Pili² + suf. -eală.

DOOM

pileálă (fam.) s. f., g.-d. pilélii; pl. piléli

pilelile
PILEÁLĂ, pileli, s. f. (Fam.) Faptul de a pili². ♦ (Concr.) Băutură alcoolică. – Pili² + suf. -eală.

DOOM

pileálă (fam.) s. f., g.-d. pilélii; pl. piléli

pilelilor
PILEÁLĂ, pileli, s. f. (Fam.) Faptul de a pili². ♦ (Concr.) Băutură alcoolică. – Pili² + suf. -eală.

DOOM

pileálă (fam.) s. f., g.-d. pilélii; pl. piléli

pilelor
PÍLĂ², pile, s. f. 1. Generator de curent electric continuu, fără piese în mișcare, care transformă energia dezvoltată de un agent chimic, termic sau luminos în energie electrică. 2. (În sintagma) Pilă atomică = reactor nuclear. 3. (Elt.; în sintagma) Pilă electrochimică = pilă de curent continuu. 4. (Înv.) Teanc, grămadă formată din lucruri de același fel puse unele peste altele. 5. Picior de pod executat din zidărie, din piatră, din beton sau din metal; contrafort de beton care întărește un baraj. 6. (Fam.) Sprijin, ajutor (ilegal) dat cuiva de o persoană influentă pentru obținerea unui avantaj; p. ext. persoană care acordă acest sprijin. ◊ Expr. (Fam.) A pune (sau a băga) o pilă = a interveni (în mod abuziv) în favoarea cuiva sau pentru sine, a solicita o protecție (ilegală) pentru cineva sau pentru sine. A avea pile = a se bucura de protecția cuiva. – Din fr. pile.

DOOM

pílă s. f., g.-d. art. pílei; pl. píle

pilesc
PILÍ¹, pilesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a fasona, a finisa prin așchiere un obiect dur (de obicei metalic) cu ajutorul pilei¹. – Din pilă¹.

DOOM

pilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilésc, imperf. 3 sg. pileá; conj. prez. 3 să pileáscă

pilește
PILÍ¹, pilesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a fasona, a finisa prin așchiere un obiect dur (de obicei metalic) cu ajutorul pilei¹. – Din pilă¹.

DOOM

pilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilésc, imperf. 3 sg. pileá; conj. prez. 3 să pileáscă

pilești
PILÍ¹, pilesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a fasona, a finisa prin așchiere un obiect dur (de obicei metalic) cu ajutorul pilei¹. – Din pilă¹.

DOOM

pilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilésc, imperf. 3 sg. pileá; conj. prez. 3 să pileáscă

pili
PILÍ¹, pilesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a fasona, a finisa prin așchiere un obiect dur (de obicei metalic) cu ajutorul pilei¹. – Din pilă¹.

DOOM

pilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilésc, imperf. 3 sg. pileá; conj. prez. 3 să pileáscă

pilier
PILIÉR, (1) piliere, s. n., (2) pilieri, s. m. 1. S. n. Porțiune dintr-un zăcământ delimitată prin lucrări miniere sau cuprinsă între zone de exploatare. 2. S. m. (Rugbi) Fiecare dintre cei doi înaintași din prima linie care încadrează pe taloner într-un meleu. [Pr.: -li-er] – Din fr. pilier.

pilier
PILIÉR, piliere, -i, subst. 1. S. n. Porțiune dintr-un zăcământ delimitată prin lucrări miniere sau cuprinsă între zone de exploatare. 2. S. m. (Rugbi) Fiecare dintre cei doi înaintași din prima linie care încadrează pe taloner într-un meleu. [Pr.: -li-er] – Din fr. pilier.

DOOM

piliér (-li-er) s. n., pl. piliére

piliere
PILIÉR, (1) piliere, s. n., (2) pilieri, s. m. 1. S. n. Porțiune dintr-un zăcământ delimitată prin lucrări miniere sau cuprinsă între zone de exploatare. 2. S. m. (Rugbi) Fiecare dintre cei doi înaintași din prima linie care încadrează pe taloner într-un meleu. [Pr.: -li-er] – Din fr. pilier.

pilierele
PILIÉR, (1) piliere, s. n., (2) pilieri, s. m. 1. S. n. Porțiune dintr-un zăcământ delimitată prin lucrări miniere sau cuprinsă între zone de exploatare. 2. S. m. (Rugbi) Fiecare dintre cei doi înaintași din prima linie care încadrează pe taloner într-un meleu. [Pr.: -li-er] – Din fr. pilier.

pilierelor
PILIÉR, (1) piliere, s. n., (2) pilieri, s. m. 1. S. n. Porțiune dintr-un zăcământ delimitată prin lucrări miniere sau cuprinsă între zone de exploatare. 2. S. m. (Rugbi) Fiecare dintre cei doi înaintași din prima linie care încadrează pe taloner într-un meleu. [Pr.: -li-er] – Din fr. pilier.

pilierul
PILIÉR, (1) piliere, s. n., (2) pilieri, s. m. 1. S. n. Porțiune dintr-un zăcământ delimitată prin lucrări miniere sau cuprinsă între zone de exploatare. 2. S. m. (Rugbi) Fiecare dintre cei doi înaintași din prima linie care încadrează pe taloner într-un meleu. [Pr.: -li-er] – Din fr. pilier.

pilierului
PILIÉR, (1) piliere, s. n., (2) pilieri, s. m. 1. S. n. Porțiune dintr-un zăcământ delimitată prin lucrări miniere sau cuprinsă între zone de exploatare. 2. S. m. (Rugbi) Fiecare dintre cei doi înaintași din prima linie care încadrează pe taloner într-un meleu. [Pr.: -li-er] – Din fr. pilier.

pilifer
PILIFÉR, -Ă adj. (Biol.) Care are perișori. ◊ Regiunea piliferă a rădăcinii = regiunea care poartă perișorii sugători. [< fr. pilifère].

pilifera
PILIFÉRĂ, pilifere, adj. (Bot.; în sintagma) Zonă piliferă = porțiune din rădăcină (sau din ramificațiile ei) cu perișori absorbanți. – Din fr. pilifère.

pilifere
PILIFÉRĂ, pilifere, adj. (Bot.; în sintagma) Zonă piliferă = porțiune din rădăcină (sau din ramificațiile ei) cu perișori absorbanți. – Din fr. pilifère.

piliferei
PILIFÉRĂ, pilifere, adj. (Bot.; în sintagma) Zonă piliferă = porțiune din rădăcină (sau din ramificațiile ei) cu perișori absorbanți. – Din fr. pilifère.

piliferele
PILIFÉRĂ, pilifere, adj. (Bot.; în sintagma) Zonă piliferă = porțiune din rădăcină (sau din ramificațiile ei) cu perișori absorbanți. – Din fr. pilifère.

piliferelor
PILIFÉRĂ, pilifere, adj. (Bot.; în sintagma) Zonă piliferă = porțiune din rădăcină (sau din ramificațiile ei) cu perișori absorbanți. – Din fr. pilifère.

pilii
PILÍ¹, pilesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a fasona, a finisa prin așchiere un obiect dur (de obicei metalic) cu ajutorul pilei¹. – Din pilă¹.

DOOM

pilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilésc, imperf. 3 sg. pileá; conj. prez. 3 să pileáscă

pilim
PILÍ¹, pilesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a fasona, a finisa prin așchiere un obiect dur (de obicei metalic) cu ajutorul pilei¹. – Din pilă¹.

DOOM

pilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilésc, imperf. 3 sg. pileá; conj. prez. 3 să pileáscă

pilind
PILÍ¹, pilesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a fasona, a finisa prin așchiere un obiect dur (de obicei metalic) cu ajutorul pilei¹. – Din pilă¹.

DOOM

pilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilésc, imperf. 3 sg. pileá; conj. prez. 3 să pileáscă

piling
PÍLING s.n. Noduleț care se formează pe suprafețele expuse frecării ale îmbrăcămintei confecționate din țesături poliamidice. [< germ. Pilling].

pilipi
Filípi, s. m. pl. – Sărbătoare populară de iarnă (de la 25 ianuarie la 2 februarie); se prăznuiește pentru a feri turmele de lupi – De la Filip. – [3374]

pilire
PILÍ¹, pilesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a fasona, a finisa prin așchiere un obiect dur (de obicei metalic) cu ajutorul pilei¹. – Din pilă¹.

DOOM

pilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilésc, imperf. 3 sg. pileá; conj. prez. 3 să pileáscă

pilire
PILÍRE, piliri, s. f. Acțiunea de a pili¹ și rezultatul ei; pilit¹. – V. pili¹.

DOOM

pilíre s. f., g.-d. art. pilírii; pl. pilíri

pilirea
PILÍRE, piliri, s. f. Acțiunea de a pili¹ și rezultatul ei; pilit¹. – V. pili¹.

DOOM

pilíre s. f., g.-d. art. pilírii; pl. pilíri

piliri
PILÍRE, piliri, s. f. Acțiunea de a pili¹ și rezultatul ei; pilit¹. – V. pili¹.

DOOM

pilíre s. f., g.-d. art. pilírii; pl. pilíri

pilirii
PILÍRE, piliri, s. f. Acțiunea de a pili¹ și rezultatul ei; pilit¹. – V. pili¹.

DOOM

pilíre s. f., g.-d. art. pilírii; pl. pilíri

pilirile
PILÍRE, piliri, s. f. Acțiunea de a pili¹ și rezultatul ei; pilit¹. – V. pili¹.

DOOM

pilíre s. f., g.-d. art. pilírii; pl. pilíri

pilirilor
PILÍRE, piliri, s. f. Acțiunea de a pili¹ și rezultatul ei; pilit¹. – V. pili¹.

DOOM

pilíre s. f., g.-d. art. pilírii; pl. pilíri

piliră
PILÍ¹, pilesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a fasona, a finisa prin așchiere un obiect dur (de obicei metalic) cu ajutorul pilei¹. – Din pilă¹.

DOOM

pilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilésc, imperf. 3 sg. pileá; conj. prez. 3 să pileáscă

pilirăm
PILÍ¹, pilesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a fasona, a finisa prin așchiere un obiect dur (de obicei metalic) cu ajutorul pilei¹. – Din pilă¹.

DOOM

pilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilésc, imperf. 3 sg. pileá; conj. prez. 3 să pileáscă

pilirăți
PILÍ¹, pilesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a fasona, a finisa prin așchiere un obiect dur (de obicei metalic) cu ajutorul pilei¹. – Din pilă¹.

DOOM

pilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilésc, imperf. 3 sg. pileá; conj. prez. 3 să pileáscă

pilise
PILÍ¹, pilesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a fasona, a finisa prin așchiere un obiect dur (de obicei metalic) cu ajutorul pilei¹. – Din pilă¹.

DOOM

pilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilésc, imperf. 3 sg. pileá; conj. prez. 3 să pileáscă

pilisem
PILÍ¹, pilesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a fasona, a finisa prin așchiere un obiect dur (de obicei metalic) cu ajutorul pilei¹. – Din pilă¹.

DOOM

pilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilésc, imperf. 3 sg. pileá; conj. prez. 3 să pileáscă

piliseră
PILÍ¹, pilesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a fasona, a finisa prin așchiere un obiect dur (de obicei metalic) cu ajutorul pilei¹. – Din pilă¹.

DOOM

pilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilésc, imperf. 3 sg. pileá; conj. prez. 3 să pileáscă

piliserăm
PILÍ¹, pilesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a fasona, a finisa prin așchiere un obiect dur (de obicei metalic) cu ajutorul pilei¹. – Din pilă¹.

DOOM

pilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilésc, imperf. 3 sg. pileá; conj. prez. 3 să pileáscă

piliserăți
PILÍ¹, pilesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a fasona, a finisa prin așchiere un obiect dur (de obicei metalic) cu ajutorul pilei¹. – Din pilă¹.

DOOM

pilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilésc, imperf. 3 sg. pileá; conj. prez. 3 să pileáscă

piliseși
PILÍ¹, pilesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a fasona, a finisa prin așchiere un obiect dur (de obicei metalic) cu ajutorul pilei¹. – Din pilă¹.

DOOM

pilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilésc, imperf. 3 sg. pileá; conj. prez. 3 să pileáscă

piliseți
PILÍ¹, pilesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a fasona, a finisa prin așchiere un obiect dur (de obicei metalic) cu ajutorul pilei¹. – Din pilă¹.

DOOM

pilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilésc, imperf. 3 sg. pileá; conj. prez. 3 să pileáscă

pilit
PILÍ¹, pilesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a fasona, a finisa prin așchiere un obiect dur (de obicei metalic) cu ajutorul pilei¹. – Din pilă¹.

DOOM

pilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilésc, imperf. 3 sg. pileá; conj. prez. 3 să pileáscă

pilit
PILÍT², -Ă, piliți, -te, adj. (Despre obiecte dure, de obicei metalice) Ajustat, fasonat, finisat prin așchiere cu pila¹. – V. pili¹.

pilit
PILÍT³, -Ă, piliți, -te, adj. (Fam.) (Ușor) beat, amețit de băutură; cherchelit. – V. pili².

pilit
PILÍT¹ s. n. Pilire. – V. pili¹.

DOOM

pilít s. n.

pilita
PILÍT², -Ă, piliți, -te, adj. (Despre obiecte dure, de obicei metalice) Ajustat, fasonat, finisat prin așchiere cu pila¹. – V. pili¹.

pilita
PILÍT³, -Ă, piliți, -te, adj. (Fam.) (Ușor) beat, amețit de băutură; cherchelit. – V. pili².

pilite
PILÍT², -Ă, piliți, -te, adj. (Despre obiecte dure, de obicei metalice) Ajustat, fasonat, finisat prin așchiere cu pila¹. – V. pili¹.

pilite
PILÍT³, -Ă, piliți, -te, adj. (Fam.) (Ușor) beat, amețit de băutură; cherchelit. – V. pili².

pilitei
PILÍT², -Ă, piliți, -te, adj. (Despre obiecte dure, de obicei metalice) Ajustat, fasonat, finisat prin așchiere cu pila¹. – V. pili¹.

pilitei
PILÍT³, -Ă, piliți, -te, adj. (Fam.) (Ușor) beat, amețit de băutură; cherchelit. – V. pili².

pilitele
PILÍT², -Ă, piliți, -te, adj. (Despre obiecte dure, de obicei metalice) Ajustat, fasonat, finisat prin așchiere cu pila¹. – V. pili¹.

pilitele
PILÍT³, -Ă, piliți, -te, adj. (Fam.) (Ușor) beat, amețit de băutură; cherchelit. – V. pili².

pilitelor
PILÍT², -Ă, piliți, -te, adj. (Despre obiecte dure, de obicei metalice) Ajustat, fasonat, finisat prin așchiere cu pila¹. – V. pili¹.

pilitelor
PILÍT³, -Ă, piliți, -te, adj. (Fam.) (Ușor) beat, amețit de băutură; cherchelit. – V. pili².

pilitul
PILÍT², -Ă, piliți, -te, adj. (Despre obiecte dure, de obicei metalice) Ajustat, fasonat, finisat prin așchiere cu pila¹. – V. pili¹.

pilitul
PILÍT³, -Ă, piliți, -te, adj. (Fam.) (Ușor) beat, amețit de băutură; cherchelit. – V. pili².

pilitului
PILÍT², -Ă, piliți, -te, adj. (Despre obiecte dure, de obicei metalice) Ajustat, fasonat, finisat prin așchiere cu pila¹. – V. pili¹.

pilitului
PILÍT³, -Ă, piliți, -te, adj. (Fam.) (Ușor) beat, amețit de băutură; cherchelit. – V. pili².

pilitura
PILITÚRĂ, pilituri, s. f. Totalitatea așchiilor metalice rezultate după pilire. – Pili¹ + suf. -tură.

DOOM

pilitúră s. f., g.-d. art. pilitúrii; pl. pilitúri

pilituri
PILITÚRĂ, pilituri, s. f. Totalitatea așchiilor metalice rezultate după pilire. – Pili¹ + suf. -tură.

DOOM

pilitúră s. f., g.-d. art. pilitúrii; pl. pilitúri

piliturii
PILITÚRĂ, pilituri, s. f. Totalitatea așchiilor metalice rezultate după pilire. – Pili¹ + suf. -tură.

DOOM

pilitúră s. f., g.-d. art. pilitúrii; pl. pilitúri

piliturile
PILITÚRĂ, pilituri, s. f. Totalitatea așchiilor metalice rezultate după pilire. – Pili¹ + suf. -tură.

DOOM

pilitúră s. f., g.-d. art. pilitúrii; pl. pilitúri

piliturilor
PILITÚRĂ, pilituri, s. f. Totalitatea așchiilor metalice rezultate după pilire. – Pili¹ + suf. -tură.

DOOM

pilitúră s. f., g.-d. art. pilitúrii; pl. pilitúri

piliși
PILÍ¹, pilesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a fasona, a finisa prin așchiere un obiect dur (de obicei metalic) cu ajutorul pilei¹. – Din pilă¹.

DOOM

pilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilésc, imperf. 3 sg. pileá; conj. prez. 3 să pileáscă

piliți
PILÍ¹, pilesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a fasona, a finisa prin așchiere un obiect dur (de obicei metalic) cu ajutorul pilei¹. – Din pilă¹.

DOOM

pilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilésc, imperf. 3 sg. pileá; conj. prez. 3 să pileáscă

piliți
PILÍT², -Ă, piliți, -te, adj. (Despre obiecte dure, de obicei metalice) Ajustat, fasonat, finisat prin așchiere cu pila¹. – V. pili¹.

piliți
PILÍT³, -Ă, piliți, -te, adj. (Fam.) (Ușor) beat, amețit de băutură; cherchelit. – V. pili².

piliții
PILÍT², -Ă, piliți, -te, adj. (Despre obiecte dure, de obicei metalice) Ajustat, fasonat, finisat prin așchiere cu pila¹. – V. pili¹.

piliții
PILÍT³, -Ă, piliți, -te, adj. (Fam.) (Ușor) beat, amețit de băutură; cherchelit. – V. pili².

piliților
PILÍT², -Ă, piliți, -te, adj. (Despre obiecte dure, de obicei metalice) Ajustat, fasonat, finisat prin așchiere cu pila¹. – V. pili¹.

piliților
PILÍT³, -Ă, piliți, -te, adj. (Fam.) (Ușor) beat, amețit de băutură; cherchelit. – V. pili².

piloare
PILÓR, pilori, s. m. Orificiu (format dintr-un mușchi inelar) prin care stomacul comunică cu duodenul. – Din fr. pylore.

DOOM

pilór s. m., pl. pilóri

piloarele
PILÓR, pilori, s. m. Orificiu (format dintr-un mușchi inelar) prin care stomacul comunică cu duodenul. – Din fr. pylore.

DOOM

pilór s. m., pl. pilóri

piloarelor
PILÓR, pilori, s. m. Orificiu (format dintr-un mușchi inelar) prin care stomacul comunică cu duodenul. – Din fr. pylore.

DOOM

pilór s. m., pl. pilóri

piloasa
PILÓS², -OÁSĂ, piloși, -oase, adj. (Anat.) Care aparține părului, privitor la păr; care are păr. – Din fr. pileux, lat. pilosus, -a.

DOOM

pilós adj. m., pl. pilóși; f. piloásă, pl. piloáse

piloase
PILÓS², -OÁSĂ, piloși, -oase, adj. (Anat.) Care aparține părului, privitor la păr; care are păr. – Din fr. pileux, lat. pilosus, -a.

DOOM

pilós adj. m., pl. pilóși; f. piloásă, pl. piloáse

piloasei
PILÓS², -OÁSĂ, piloși, -oase, adj. (Anat.) Care aparține părului, privitor la păr; care are păr. – Din fr. pileux, lat. pilosus, -a.

DOOM

pilós adj. m., pl. pilóși; f. piloásă, pl. piloáse

piloasele
PILÓS², -OÁSĂ, piloși, -oase, adj. (Anat.) Care aparține părului, privitor la păr; care are păr. – Din fr. pileux, lat. pilosus, -a.

DOOM

pilós adj. m., pl. pilóși; f. piloásă, pl. piloáse

piloaselor
PILÓS², -OÁSĂ, piloși, -oase, adj. (Anat.) Care aparține părului, privitor la păr; care are păr. – Din fr. pileux, lat. pilosus, -a.

DOOM

pilós adj. m., pl. pilóși; f. piloásă, pl. piloáse

pilocarp
PILOCÁRP, pilocarpi, s. m. Arbore originar din America de Sud, cu flori mari, ale cărui frunze conțin pilocarpină (Pilocarpus jaborandi). – Din fr. pilocarpe.

pilocarpi
PILOCÁRP, pilocarpi, s. m. Arbore originar din America de Sud, cu flori mari, ale cărui frunze conțin pilocarpină (Pilocarpus jaborandi). – Din fr. pilocarpe.

pilocarpii
PILOCÁRP, pilocarpi, s. m. Arbore originar din America de Sud, cu flori mari, ale cărui frunze conțin pilocarpină (Pilocarpus jaborandi). – Din fr. pilocarpe.

pilocarpilor
PILOCÁRP, pilocarpi, s. m. Arbore originar din America de Sud, cu flori mari, ale cărui frunze conțin pilocarpină (Pilocarpus jaborandi). – Din fr. pilocarpe.

pilocarpina
PILOCARPÍNĂ s. f. (Farm.) Alcaloid care se extrage din frunzele unor arbuști tropicali (Pilocarpus) și care are diverse utilizări în medicină. – Din fr. pilocarpine.

DOOM

pilocarpínă s. f., g.-d. art. pilocarpínei

pilocarpine
PILOCARPÍNĂ s. f. (Farm.) Alcaloid care se extrage din frunzele unor arbuști tropicali (Pilocarpus) și care are diverse utilizări în medicină. – Din fr. pilocarpine.

DOOM

pilocarpínă s. f., g.-d. art. pilocarpínei

pilocarpinei
PILOCARPÍNĂ s. f. (Farm.) Alcaloid care se extrage din frunzele unor arbuști tropicali (Pilocarpus) și care are diverse utilizări în medicină. – Din fr. pilocarpine.

DOOM

pilocarpínă s. f., g.-d. art. pilocarpínei

pilocarpul
PILOCÁRP, pilocarpi, s. m. Arbore originar din America de Sud, cu flori mari, ale cărui frunze conțin pilocarpină (Pilocarpus jaborandi). – Din fr. pilocarpe.

pilocarpului
PILOCÁRP, pilocarpi, s. m. Arbore originar din America de Sud, cu flori mari, ale cărui frunze conțin pilocarpină (Pilocarpus jaborandi). – Din fr. pilocarpe.

pilon
PILÓN s.m. 1. Stâlp puternic de susținere (a unei cupole, a unui arc de pod etc.). 2. Construcție masivă de o parte și de alta a intrării unui templu sau unui monument. ♦ Element ornamental în formă de stâlp, așezat la capătul unui pod, la intrarea într-o expoziție, într-un parc etc. 3. Stâlp care susține o linie electrică aeriană, o antenă electromagnetică etc. ◊ Pilon de antenă = stâlp pe care este montată o antenă de radioemisiune. [Pl. -oni, (s.n.) -oane. / < fr. pylône, it. pilone, cf. gr. pylon].

pilon
PILÓN, piloni, s. m. 1. (Adesea fig.) Stâlp puternic care susține o construcție sau o parte a unei construcții. ♦ Element decorativ în formă de stâlp prismatic, așezat la capătul unui pod (de o parte și de alta), la intrarea într-o expoziție etc. 2. Construcție masivă la monumente sau la temple, de o parte și de alta a intrării. 3. Suport de metal, de beton armat sau de lemn care servește la susținerea conductelor și izolatoarelor liniilor electrice aeriene, a antenelor electromagnetice etc. – Din fr. pylône.

DOOM

pilón s. m., pl. pilóni

pilona
PILONÁ, pilonez, vb. I. Tranz. A îndesa (cu maiul sau cu o placă grea) pământul, un material granular etc. – Din fr. pilonner.

DOOM

piloná (a ~) vb., ind. prez. 3 piloneáză

pilonai
PILONÁ, pilonez, vb. I. Tranz. A îndesa (cu maiul sau cu o placă grea) pământul, un material granular etc. – Din fr. pilonner.

DOOM

piloná (a ~) vb., ind. prez. 3 piloneáză

pilonam
PILONÁ, pilonez, vb. I. Tranz. A îndesa (cu maiul sau cu o placă grea) pământul, un material granular etc. – Din fr. pilonner.

DOOM

piloná (a ~) vb., ind. prez. 3 piloneáză

pilonare
PILONÁ, pilonez, vb. I. Tranz. A îndesa (cu maiul sau cu o placă grea) pământul, un material granular etc. – Din fr. pilonner.

DOOM

piloná (a ~) vb., ind. prez. 3 piloneáză

pilonare
PILONÁRE, pilonări, s. f. Acțiunea de a pilona și rezultatul ei. – V. pilona.

DOOM

pilonáre s. f., g.-d. art. pilonắrii; pl. pilonắri

pilonarea
PILONÁRE, pilonări, s. f. Acțiunea de a pilona și rezultatul ei. – V. pilona.

DOOM

pilonáre s. f., g.-d. art. pilonắrii; pl. pilonắri

pilonară
PILONÁ, pilonez, vb. I. Tranz. A îndesa (cu maiul sau cu o placă grea) pământul, un material granular etc. – Din fr. pilonner.

DOOM

piloná (a ~) vb., ind. prez. 3 piloneáză

pilonarăm
PILONÁ, pilonez, vb. I. Tranz. A îndesa (cu maiul sau cu o placă grea) pământul, un material granular etc. – Din fr. pilonner.

DOOM

piloná (a ~) vb., ind. prez. 3 piloneáză

pilonarăți
PILONÁ, pilonez, vb. I. Tranz. A îndesa (cu maiul sau cu o placă grea) pământul, un material granular etc. – Din fr. pilonner.

DOOM

piloná (a ~) vb., ind. prez. 3 piloneáză

pilonase
PILONÁ, pilonez, vb. I. Tranz. A îndesa (cu maiul sau cu o placă grea) pământul, un material granular etc. – Din fr. pilonner.

DOOM

piloná (a ~) vb., ind. prez. 3 piloneáză

pilonasem
PILONÁ, pilonez, vb. I. Tranz. A îndesa (cu maiul sau cu o placă grea) pământul, un material granular etc. – Din fr. pilonner.

DOOM

piloná (a ~) vb., ind. prez. 3 piloneáză

pilonaseră
PILONÁ, pilonez, vb. I. Tranz. A îndesa (cu maiul sau cu o placă grea) pământul, un material granular etc. – Din fr. pilonner.

DOOM

piloná (a ~) vb., ind. prez. 3 piloneáză

pilonaserăm
PILONÁ, pilonez, vb. I. Tranz. A îndesa (cu maiul sau cu o placă grea) pământul, un material granular etc. – Din fr. pilonner.

DOOM

piloná (a ~) vb., ind. prez. 3 piloneáză

pilonaserăți
PILONÁ, pilonez, vb. I. Tranz. A îndesa (cu maiul sau cu o placă grea) pământul, un material granular etc. – Din fr. pilonner.

DOOM

piloná (a ~) vb., ind. prez. 3 piloneáză

pilonaseși
PILONÁ, pilonez, vb. I. Tranz. A îndesa (cu maiul sau cu o placă grea) pământul, un material granular etc. – Din fr. pilonner.

DOOM

piloná (a ~) vb., ind. prez. 3 piloneáză

pilonaseți
PILONÁ, pilonez, vb. I. Tranz. A îndesa (cu maiul sau cu o placă grea) pământul, un material granular etc. – Din fr. pilonner.

DOOM

piloná (a ~) vb., ind. prez. 3 piloneáză

pilonat
PILONÁ, pilonez, vb. I. Tranz. A îndesa (cu maiul sau cu o placă grea) pământul, un material granular etc. – Din fr. pilonner.

DOOM

piloná (a ~) vb., ind. prez. 3 piloneáză

pilonat
PILONÁ, pilonez, vb. I. Tranz. A îndesa (cu maiul sau cu o placă grea) pământul, un material granular etc. – Din fr. pilonner.

pilonau
PILONÁ, pilonez, vb. I. Tranz. A îndesa (cu maiul sau cu o placă grea) pământul, un material granular etc. – Din fr. pilonner.

DOOM

piloná (a ~) vb., ind. prez. 3 piloneáză

pilonași
PILONÁ, pilonez, vb. I. Tranz. A îndesa (cu maiul sau cu o placă grea) pământul, un material granular etc. – Din fr. pilonner.

DOOM

piloná (a ~) vb., ind. prez. 3 piloneáză

pilonați
PILONÁ, pilonez, vb. I. Tranz. A îndesa (cu maiul sau cu o placă grea) pământul, un material granular etc. – Din fr. pilonner.

DOOM

piloná (a ~) vb., ind. prez. 3 piloneáză

pilonează
PILONÁ, pilonez, vb. I. Tranz. A îndesa (cu maiul sau cu o placă grea) pământul, un material granular etc. – Din fr. pilonner.

DOOM

piloná (a ~) vb., ind. prez. 3 piloneáză

pilonez
PILONÁ, pilonez, vb. I. Tranz. A îndesa (cu maiul sau cu o placă grea) pământul, un material granular etc. – Din fr. pilonner.

DOOM

piloná (a ~) vb., ind. prez. 3 piloneáză

piloneze
PILONÁ, pilonez, vb. I. Tranz. A îndesa (cu maiul sau cu o placă grea) pământul, un material granular etc. – Din fr. pilonner.

DOOM

piloná (a ~) vb., ind. prez. 3 piloneáză

pilonezi
PILONÁ, pilonez, vb. I. Tranz. A îndesa (cu maiul sau cu o placă grea) pământul, un material granular etc. – Din fr. pilonner.

DOOM

piloná (a ~) vb., ind. prez. 3 piloneáză

piloni
PILÓN, piloni, s. m. 1. (Adesea fig.) Stâlp puternic care susține o construcție sau o parte a unei construcții. ♦ Element decorativ în formă de stâlp prismatic, așezat la capătul unui pod (de o parte și de alta), la intrarea într-o expoziție etc. 2. Construcție masivă la monumente sau la temple, de o parte și de alta a intrării. 3. Suport de metal, de beton armat sau de lemn care servește la susținerea conductelor și izolatoarelor liniilor electrice aeriene, a antenelor electromagnetice etc. – Din fr. pylône.

DOOM

pilón s. m., pl. pilóni

pilonii
PILÓN, piloni, s. m. 1. (Adesea fig.) Stâlp puternic care susține o construcție sau o parte a unei construcții. ♦ Element decorativ în formă de stâlp prismatic, așezat la capătul unui pod (de o parte și de alta), la intrarea într-o expoziție etc. 2. Construcție masivă la monumente sau la temple, de o parte și de alta a intrării. 3. Suport de metal, de beton armat sau de lemn care servește la susținerea conductelor și izolatoarelor liniilor electrice aeriene, a antenelor electromagnetice etc. – Din fr. pylône.

DOOM

pilón s. m., pl. pilóni

pilonilor
PILÓN, piloni, s. m. 1. (Adesea fig.) Stâlp puternic care susține o construcție sau o parte a unei construcții. ♦ Element decorativ în formă de stâlp prismatic, așezat la capătul unui pod (de o parte și de alta), la intrarea într-o expoziție etc. 2. Construcție masivă la monumente sau la temple, de o parte și de alta a intrării. 3. Suport de metal, de beton armat sau de lemn care servește la susținerea conductelor și izolatoarelor liniilor electrice aeriene, a antenelor electromagnetice etc. – Din fr. pylône.

DOOM

pilón s. m., pl. pilóni

pilonul
PILÓN, piloni, s. m. 1. (Adesea fig.) Stâlp puternic care susține o construcție sau o parte a unei construcții. ♦ Element decorativ în formă de stâlp prismatic, așezat la capătul unui pod (de o parte și de alta), la intrarea într-o expoziție etc. 2. Construcție masivă la monumente sau la temple, de o parte și de alta a intrării. 3. Suport de metal, de beton armat sau de lemn care servește la susținerea conductelor și izolatoarelor liniilor electrice aeriene, a antenelor electromagnetice etc. – Din fr. pylône.

DOOM

pilón s. m., pl. pilóni

pilonului
PILÓN, piloni, s. m. 1. (Adesea fig.) Stâlp puternic care susține o construcție sau o parte a unei construcții. ♦ Element decorativ în formă de stâlp prismatic, așezat la capătul unui pod (de o parte și de alta), la intrarea într-o expoziție etc. 2. Construcție masivă la monumente sau la temple, de o parte și de alta a intrării. 3. Suport de metal, de beton armat sau de lemn care servește la susținerea conductelor și izolatoarelor liniilor electrice aeriene, a antenelor electromagnetice etc. – Din fr. pylône.

DOOM

pilón s. m., pl. pilóni

pilonând
PILONÁ, pilonez, vb. I. Tranz. A îndesa (cu maiul sau cu o placă grea) pământul, un material granular etc. – Din fr. pilonner.

DOOM

piloná (a ~) vb., ind. prez. 3 piloneáză

pilonînd
PILONÁ, pilonez, vb. I. Tranz. A îndesa (cu maiul sau cu o placă grea) pământul, un material granular etc. – Din fr. pilonner.

DOOM

piloná (a ~) vb., ind. prez. 3 piloneáză

pilonări
PILONÁRE, pilonări, s. f. Acțiunea de a pilona și rezultatul ei. – V. pilona.

DOOM

pilonáre s. f., g.-d. art. pilonắrii; pl. pilonắri

pilonării
PILONÁRE, pilonări, s. f. Acțiunea de a pilona și rezultatul ei. – V. pilona.

DOOM

pilonáre s. f., g.-d. art. pilonắrii; pl. pilonắri

pilonările
PILONÁRE, pilonări, s. f. Acțiunea de a pilona și rezultatul ei. – V. pilona.

DOOM

pilonáre s. f., g.-d. art. pilonắrii; pl. pilonắri

pilonărilor
PILONÁRE, pilonări, s. f. Acțiunea de a pilona și rezultatul ei. – V. pilona.

DOOM

pilonáre s. f., g.-d. art. pilonắrii; pl. pilonắri

pilor
PILÓR, pilori, s. m. Orificiu (format dintr-un mușchi inelar) prin care stomacul comunică cu duodenul. – Din fr. pylore.

DOOM

pilór s. m., pl. pilóri

pilorectomie
PILORECTOMÍE s.f. Rezecție a pilorului. [< fr. pylorectomie].

pilori
PILÓR, pilori, s. m. Orificiu (format dintr-un mușchi inelar) prin care stomacul comunică cu duodenul. – Din fr. pylore.

DOOM

pilór s. m., pl. pilóri

piloric
PILÓRIC, -Ă, pilorici, -ce, adj. (Anat.) Al pilorului, referitor la pilor. ◊ Glandă pilorică = glandă situată în pereții pilorului, care secretă mucus, pepsină, lipază. – Din fr. pylorique.

pilorica
PILÓRIC, -Ă, pilorici, -ce, adj. (Anat.) Al pilorului, referitor la pilor. ◊ Glandă pilorică = glandă situată în pereții pilorului, care secretă mucus, pepsină, lipază. – Din fr. pylorique.

pilorice
PILÓRIC, -Ă, pilorici, -ce, adj. (Anat.) Al pilorului, referitor la pilor. ◊ Glandă pilorică = glandă situată în pereții pilorului, care secretă mucus, pepsină, lipază. – Din fr. pylorique.

piloricei
PILÓRIC, -Ă, pilorici, -ce, adj. (Anat.) Al pilorului, referitor la pilor. ◊ Glandă pilorică = glandă situată în pereții pilorului, care secretă mucus, pepsină, lipază. – Din fr. pylorique.

piloricele
PILÓRIC, -Ă, pilorici, -ce, adj. (Anat.) Al pilorului, referitor la pilor. ◊ Glandă pilorică = glandă situată în pereții pilorului, care secretă mucus, pepsină, lipază. – Din fr. pylorique.

piloricelor
PILÓRIC, -Ă, pilorici, -ce, adj. (Anat.) Al pilorului, referitor la pilor. ◊ Glandă pilorică = glandă situată în pereții pilorului, care secretă mucus, pepsină, lipază. – Din fr. pylorique.

pilorici
PILÓRIC, -Ă, pilorici, -ce, adj. (Anat.) Al pilorului, referitor la pilor. ◊ Glandă pilorică = glandă situată în pereții pilorului, care secretă mucus, pepsină, lipază. – Din fr. pylorique.

piloricii
PILÓRIC, -Ă, pilorici, -ce, adj. (Anat.) Al pilorului, referitor la pilor. ◊ Glandă pilorică = glandă situată în pereții pilorului, care secretă mucus, pepsină, lipază. – Din fr. pylorique.

piloricilor
PILÓRIC, -Ă, pilorici, -ce, adj. (Anat.) Al pilorului, referitor la pilor. ◊ Glandă pilorică = glandă situată în pereții pilorului, care secretă mucus, pepsină, lipază. – Din fr. pylorique.

piloricul
PILÓRIC, -Ă, pilorici, -ce, adj. (Anat.) Al pilorului, referitor la pilor. ◊ Glandă pilorică = glandă situată în pereții pilorului, care secretă mucus, pepsină, lipază. – Din fr. pylorique.

piloricului
PILÓRIC, -Ă, pilorici, -ce, adj. (Anat.) Al pilorului, referitor la pilor. ◊ Glandă pilorică = glandă situată în pereții pilorului, care secretă mucus, pepsină, lipază. – Din fr. pylorique.

pilorii
PILÓR, pilori, s. m. Orificiu (format dintr-un mușchi inelar) prin care stomacul comunică cu duodenul. – Din fr. pylore.

DOOM

pilór s. m., pl. pilóri

pilorilor
PILÓR, pilori, s. m. Orificiu (format dintr-un mușchi inelar) prin care stomacul comunică cu duodenul. – Din fr. pylore.

DOOM

pilór s. m., pl. pilóri

pilorism
PILORÍSM s. n. (Med.) Tendință la spasm a musculaturii pilorului. – Din fr. pylorisme.

pilorismul
PILORÍSM s. n. (Med.) Tendință la spasm a musculaturii pilorului. – Din fr. pylorisme.

pilorismului
PILORÍSM s. n. (Med.) Tendință la spasm a musculaturii pilorului. – Din fr. pylorisme.

pilorita
PILORÍTĂ, pilorite, s. f. (Med.) Inflamație a mucoasei pilorice. – Din fr. pylorite.

pilorite
PILORÍTĂ, pilorite, s. f. (Med.) Inflamație a mucoasei pilorice. – Din fr. pylorite.

piloritei
PILORÍTĂ, pilorite, s. f. (Med.) Inflamație a mucoasei pilorice. – Din fr. pylorite.

piloritele
PILORÍTĂ, pilorite, s. f. (Med.) Inflamație a mucoasei pilorice. – Din fr. pylorite.

piloritelor
PILORÍTĂ, pilorite, s. f. (Med.) Inflamație a mucoasei pilorice. – Din fr. pylorite.

piloriza
PILORÍZĂ, pilorize, s. f. (Bot.) Caliptră (1). – Din fr. pilorhize.

pilorize
PILORÍZĂ, pilorize, s. f. (Bot.) Caliptră (1). – Din fr. pilorhize.

pilorizei
PILORÍZĂ, pilorize, s. f. (Bot.) Caliptră (1). – Din fr. pilorhize.

pilorizele
PILORÍZĂ, pilorize, s. f. (Bot.) Caliptră (1). – Din fr. pilorhize.

pilorizelor
PILORÍZĂ, pilorize, s. f. (Bot.) Caliptră (1). – Din fr. pilorhize.

piloroplastia
PILOROPLASTÍE, piloroplastii, s. f. (Med.) Intervenție chirurgicală de lărgire a sfincterului piloric prin secționarea longitudinală și prin suturarea transversală a pilorului. – Din fr. pyloroplastie.

piloroplastie
PILOROPLASTÍE, piloroplastii, s. f. (Med.) Intervenție chirurgicală de lărgire a sfincterului piloric prin secționarea longitudinală și prin suturarea transversală a pilorului. – Din fr. pyloroplastie.

piloroplastiei
PILOROPLASTÍE, piloroplastii, s. f. (Med.) Intervenție chirurgicală de lărgire a sfincterului piloric prin secționarea longitudinală și prin suturarea transversală a pilorului. – Din fr. pyloroplastie.

piloroplastii
PILOROPLASTÍE, piloroplastii, s. f. (Med.) Intervenție chirurgicală de lărgire a sfincterului piloric prin secționarea longitudinală și prin suturarea transversală a pilorului. – Din fr. pyloroplastie.

piloroplastiile
PILOROPLASTÍE, piloroplastii, s. f. (Med.) Intervenție chirurgicală de lărgire a sfincterului piloric prin secționarea longitudinală și prin suturarea transversală a pilorului. – Din fr. pyloroplastie.

piloroplastiilor
PILOROPLASTÍE, piloroplastii, s. f. (Med.) Intervenție chirurgicală de lărgire a sfincterului piloric prin secționarea longitudinală și prin suturarea transversală a pilorului. – Din fr. pyloroplastie.

pilorospasm
PILOROSPÁSM s.n. Spasm al pilorului. [< fr. pylorospasme].

pilorostomie
PILOROSTOMÍE s.f. (Med.) Fistulă gastrică, practicată la nivelul pilorului și destinată a remedia o stenoză esofagiană. [Gen. -iei. / < fr. pylorostomie, cf. gr. pyloros – pilor, stoma – gură].

pilorotomie
PILOROTOMÍE s.f. (Med.) Incizie a pilorului. [Gen. -iei. / < fr. pylorotomie, cf. gr. pyloros – pilor, tome – tăiere].

pilorul
PILÓR, pilori, s. m. Orificiu (format dintr-un mușchi inelar) prin care stomacul comunică cu duodenul. – Din fr. pylore.

DOOM

pilór s. m., pl. pilóri

pilorului
PILÓR, pilori, s. m. Orificiu (format dintr-un mușchi inelar) prin care stomacul comunică cu duodenul. – Din fr. pylore.

DOOM

pilór s. m., pl. pilóri

pilos
PILÓS², -OÁSĂ, piloși, -oase, adj. (Anat.) Care aparține părului, privitor la păr; care are păr. – Din fr. pileux, lat. pilosus, -a.

DOOM

pilós adj. m., pl. pilóși; f. piloásă, pl. piloáse

pilosa
ȘOVÁR s. m. 1. Nume dat mai multor plante: a) plantă acvatică cu frunze plutitoare și cu fructe în formă de măciucă (Sparganium ramosum); b) plantă erbacee din familia gramineelor, cu paiul subțire și aspru, cu flori mici, verzi (Poa trivialis); c) papură; d) rogoz. 2. Fân cu mult rogoz. [Var.: șuvár s. m.] – Din ucr. šuvar, scr. ševar.

pilosella
VULTURÍCĂ, vulturici, s. f. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu flori galbene-purpurii, cu tulpina fără frunze sau cu frunze mici, acoperite cu peri lungi (Hieracium pilosella). – Vultur + suf. -ică.

pilosul
PILÓS², -OÁSĂ, piloși, -oase, adj. (Anat.) Care aparține părului, privitor la păr; care are păr. – Din fr. pileux, lat. pilosus, -a.

DOOM

pilós adj. m., pl. pilóși; f. piloásă, pl. piloáse

pilosului
PILÓS², -OÁSĂ, piloși, -oase, adj. (Anat.) Care aparține părului, privitor la păr; care are păr. – Din fr. pileux, lat. pilosus, -a.

DOOM

pilós adj. m., pl. pilóși; f. piloásă, pl. piloáse

pilosus
SCĂIÚȘ, scăiuși, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă acoperită de peri și țepi și cu flori alburii sau albe-gălbui dispuse în capitule globuloase și spinoase (Dipsacus pilosus). – Scai¹ + suf. -uș.

pilot
PILÓT¹, piloți, s. m. 1. Persoană calificată care conduce o aeronavă. 2. Persoană specializată care dirijează un convoi de vehicule sau o navă în condiții speciale. 3. (În sintagmele) Pilot automat = instalație automată de comandă a unei aeronave care servește la menținerea unui regim de zbor sau la executarea unor manevre. Stație-pilot = instalație experimentală în care se fabrică de probă un anumit produs înainte de fabricarea în serie. Știință pilot = știință care orientează alte discipline prin noțiunile și metodele ei. – Din fr. pilote.

DOOM

pilót s. m., pl. pilóți

pilot
PILÓT², piloți, s. m. Stâlp de lemn, de oțel sau de beton (armat), fixat în pământ (vertical sau înclinat) pentru a transmite la stratele de teren rezistent greutatea construcțiilor de deasupra sau pentru a consolida terenul; stâlp de susținere. – Din fr. pilot.

DOOM

pilót s. m., pl. pilóți

pilota
PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot¹ o navă, o aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.

DOOM

pilotá (a ~) vb., ind. prez. 3 piloteáză

pilotai
PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot¹ o navă, o aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.

DOOM

pilotá (a ~) vb., ind. prez. 3 piloteáză

pilotaj
PILOTÁJ, pilotaje, s. n. Acțiunea de a pilota; tehnica manevrării unei aeronave în zbor, folosind repere terestre vizibile sau numai aparatele de zbor. – Din fr. pilotage.

DOOM

pilotáj s. n., pl. pilotáje

pilotaje
PILOTÁJ, pilotaje, s. n. Acțiunea de a pilota; tehnica manevrării unei aeronave în zbor, folosind repere terestre vizibile sau numai aparatele de zbor. – Din fr. pilotage.

DOOM

pilotáj s. n., pl. pilotáje

pilotajele
PILOTÁJ, pilotaje, s. n. Acțiunea de a pilota; tehnica manevrării unei aeronave în zbor, folosind repere terestre vizibile sau numai aparatele de zbor. – Din fr. pilotage.

DOOM

pilotáj s. n., pl. pilotáje

pilotajelor
PILOTÁJ, pilotaje, s. n. Acțiunea de a pilota; tehnica manevrării unei aeronave în zbor, folosind repere terestre vizibile sau numai aparatele de zbor. – Din fr. pilotage.

DOOM

pilotáj s. n., pl. pilotáje

pilotajul
PILOTÁJ, pilotaje, s. n. Acțiunea de a pilota; tehnica manevrării unei aeronave în zbor, folosind repere terestre vizibile sau numai aparatele de zbor. – Din fr. pilotage.

DOOM

pilotáj s. n., pl. pilotáje

pilotajului
PILOTÁJ, pilotaje, s. n. Acțiunea de a pilota; tehnica manevrării unei aeronave în zbor, folosind repere terestre vizibile sau numai aparatele de zbor. – Din fr. pilotage.

DOOM

pilotáj s. n., pl. pilotáje

pilotam
PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot¹ o navă, o aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.

DOOM

pilotá (a ~) vb., ind. prez. 3 piloteáză

pilotare
PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot¹ o navă, o aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.

DOOM

pilotá (a ~) vb., ind. prez. 3 piloteáză

pilotare
PILOTÁRE, pilotări, s. f. Acțiunea de a pilota și rezultatul ei; pilotaj. – V. pilota.

DOOM

pilotáre s. f., g.-d. art. pilotắrii; pl. pilotắri

pilotarea
PILOTÁRE, pilotări, s. f. Acțiunea de a pilota și rezultatul ei; pilotaj. – V. pilota.

DOOM

pilotáre s. f., g.-d. art. pilotắrii; pl. pilotắri

pilotară
PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot¹ o navă, o aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.

DOOM

pilotá (a ~) vb., ind. prez. 3 piloteáză

pilotarăm
PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot¹ o navă, o aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.

DOOM

pilotá (a ~) vb., ind. prez. 3 piloteáză

pilotarăți
PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot¹ o navă, o aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.

DOOM

pilotá (a ~) vb., ind. prez. 3 piloteáză

pilotase
PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot¹ o navă, o aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.

DOOM

pilotá (a ~) vb., ind. prez. 3 piloteáză

pilotasem
PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot¹ o navă, o aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.

DOOM

pilotá (a ~) vb., ind. prez. 3 piloteáză

pilotaseră
PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot¹ o navă, o aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.

DOOM

pilotá (a ~) vb., ind. prez. 3 piloteáză

pilotaserăm
PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot¹ o navă, o aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.

DOOM

pilotá (a ~) vb., ind. prez. 3 piloteáză

pilotaserăți
PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot¹ o navă, o aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.

DOOM

pilotá (a ~) vb., ind. prez. 3 piloteáză

pilotaseși
PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot¹ o navă, o aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.

DOOM

pilotá (a ~) vb., ind. prez. 3 piloteáză

pilotaseți
PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot¹ o navă, o aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.

DOOM

pilotá (a ~) vb., ind. prez. 3 piloteáză

pilotat
PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot¹ o navă, o aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.

DOOM

pilotá (a ~) vb., ind. prez. 3 piloteáză

pilotat
PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot¹ o navă, o aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.

pilotau
PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot¹ o navă, o aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.

DOOM

pilotá (a ~) vb., ind. prez. 3 piloteáză

pilotași
PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot¹ o navă, o aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.

DOOM

pilotá (a ~) vb., ind. prez. 3 piloteáză

pilotați
PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot¹ o navă, o aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.

DOOM

pilotá (a ~) vb., ind. prez. 3 piloteáză

pilotează
PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot¹ o navă, o aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.

DOOM

pilotá (a ~) vb., ind. prez. 3 piloteáză

pilotez
PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot¹ o navă, o aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.

DOOM

pilotá (a ~) vb., ind. prez. 3 piloteáză

piloteze
PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot¹ o navă, o aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.

DOOM

pilotá (a ~) vb., ind. prez. 3 piloteáză

pilotezi
PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot¹ o navă, o aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.

DOOM

pilotá (a ~) vb., ind. prez. 3 piloteáză

pilotina
PILOTÍNĂ, pilotine, s. f. Ambarcațiune care conduce navele ce intră sau ies dintr-un port și transportă pilotul¹ la bordul navei. – Din fr. pilotin.

DOOM

pilotínă s. f., g.-d. art. pilotínei; pl. pilotíne

pilotine
PILOTÍNĂ, pilotine, s. f. Ambarcațiune care conduce navele ce intră sau ies dintr-un port și transportă pilotul¹ la bordul navei. – Din fr. pilotin.

DOOM

pilotínă s. f., g.-d. art. pilotínei; pl. pilotíne

pilotinei
PILOTÍNĂ, pilotine, s. f. Ambarcațiune care conduce navele ce intră sau ies dintr-un port și transportă pilotul¹ la bordul navei. – Din fr. pilotin.

DOOM

pilotínă s. f., g.-d. art. pilotínei; pl. pilotíne

pilotinele
PILOTÍNĂ, pilotine, s. f. Ambarcațiune care conduce navele ce intră sau ies dintr-un port și transportă pilotul¹ la bordul navei. – Din fr. pilotin.

DOOM

pilotínă s. f., g.-d. art. pilotínei; pl. pilotíne

pilotinelor
PILOTÍNĂ, pilotine, s. f. Ambarcațiune care conduce navele ce intră sau ies dintr-un port și transportă pilotul¹ la bordul navei. – Din fr. pilotin.

DOOM

pilotínă s. f., g.-d. art. pilotínei; pl. pilotíne

pilotul
PILÓT¹, piloți, s. m. 1. Persoană calificată care conduce o aeronavă. 2. Persoană specializată care dirijează un convoi de vehicule sau o navă în condiții speciale. 3. (În sintagmele) Pilot automat = instalație automată de comandă a unei aeronave care servește la menținerea unui regim de zbor sau la executarea unor manevre. Stație-pilot = instalație experimentală în care se fabrică de probă un anumit produs înainte de fabricarea în serie. Știință pilot = știință care orientează alte discipline prin noțiunile și metodele ei. – Din fr. pilote.

DOOM

pilót s. m., pl. pilóți

pilotul
PILÓT², piloți, s. m. Stâlp de lemn, de oțel sau de beton (armat), fixat în pământ (vertical sau înclinat) pentru a transmite la stratele de teren rezistent greutatea construcțiilor de deasupra sau pentru a consolida terenul; stâlp de susținere. – Din fr. pilot.

DOOM

pilót s. m., pl. pilóți

pilotule
PILÓT¹, piloți, s. m. 1. Persoană calificată care conduce o aeronavă. 2. Persoană specializată care dirijează un convoi de vehicule sau o navă în condiții speciale. 3. (În sintagmele) Pilot automat = instalație automată de comandă a unei aeronave care servește la menținerea unui regim de zbor sau la executarea unor manevre. Stație-pilot = instalație experimentală în care se fabrică de probă un anumit produs înainte de fabricarea în serie. Știință pilot = știință care orientează alte discipline prin noțiunile și metodele ei. – Din fr. pilote.

DOOM

pilót s. m., pl. pilóți

pilotule
PILÓT², piloți, s. m. Stâlp de lemn, de oțel sau de beton (armat), fixat în pământ (vertical sau înclinat) pentru a transmite la stratele de teren rezistent greutatea construcțiilor de deasupra sau pentru a consolida terenul; stâlp de susținere. – Din fr. pilot.

DOOM

pilót s. m., pl. pilóți

pilotului
PILÓT¹, piloți, s. m. 1. Persoană calificată care conduce o aeronavă. 2. Persoană specializată care dirijează un convoi de vehicule sau o navă în condiții speciale. 3. (În sintagmele) Pilot automat = instalație automată de comandă a unei aeronave care servește la menținerea unui regim de zbor sau la executarea unor manevre. Stație-pilot = instalație experimentală în care se fabrică de probă un anumit produs înainte de fabricarea în serie. Știință pilot = știință care orientează alte discipline prin noțiunile și metodele ei. – Din fr. pilote.

DOOM

pilót s. m., pl. pilóți

pilotului
PILÓT², piloți, s. m. Stâlp de lemn, de oțel sau de beton (armat), fixat în pământ (vertical sau înclinat) pentru a transmite la stratele de teren rezistent greutatea construcțiilor de deasupra sau pentru a consolida terenul; stâlp de susținere. – Din fr. pilot.

DOOM

pilót s. m., pl. pilóți

pilotând
PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot¹ o navă, o aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.

DOOM

pilotá (a ~) vb., ind. prez. 3 piloteáză

pilotînd
PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot¹ o navă, o aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.

DOOM

pilotá (a ~) vb., ind. prez. 3 piloteáză

pilotă
PILÓTĂ, pilote, s. f. 1. Plapumă umplută cu fulgi sau cu puf. 2. (Reg.) Bagaj, calabalâc. [Acc. și: pílotă] – Et. nec.

pilotă
PÍLOTĂ, pilote, s. f. 1. Un fel de plapumă călduroasă, de forma unei perne mari umflate, umplută cu fulgi sau cu puf. 2. (Reg.) Bagaj, calabalâc. [Acc. și: pilótă] – Et. nec.

pilotări
PILOTÁRE, pilotări, s. f. Acțiunea de a pilota și rezultatul ei; pilotaj. – V. pilota.

DOOM

pilotáre s. f., g.-d. art. pilotắrii; pl. pilotắri

pilotării
PILOTÁRE, pilotări, s. f. Acțiunea de a pilota și rezultatul ei; pilotaj. – V. pilota.

DOOM

pilotáre s. f., g.-d. art. pilotắrii; pl. pilotắri

pilotările
PILOTÁRE, pilotări, s. f. Acțiunea de a pilota și rezultatul ei; pilotaj. – V. pilota.

DOOM

pilotáre s. f., g.-d. art. pilotắrii; pl. pilotắri

pilotărilor
PILOTÁRE, pilotări, s. f. Acțiunea de a pilota și rezultatul ei; pilotaj. – V. pilota.

DOOM

pilotáre s. f., g.-d. art. pilotắrii; pl. pilotắri

pilozitate
PILOZITÁTE s. f. (Anat.) Prezența părului pe suprafața tegumentelor, dependentă de caracterele sexuale secundare. – Din fr. pilosité.

DOOM

pilozitáte s. f., g.-d. art. pilozitắții

pilozitatea
PILOZITÁTE s. f. (Anat.) Prezența părului pe suprafața tegumentelor, dependentă de caracterele sexuale secundare. – Din fr. pilosité.

DOOM

pilozitáte s. f., g.-d. art. pilozitắții

pilozități
PILOZITÁTE s. f. (Anat.) Prezența părului pe suprafața tegumentelor, dependentă de caracterele sexuale secundare. – Din fr. pilosité.

DOOM

pilozitáte s. f., g.-d. art. pilozitắții

pilozității
PILOZITÁTE s. f. (Anat.) Prezența părului pe suprafața tegumentelor, dependentă de caracterele sexuale secundare. – Din fr. pilosité.

DOOM

pilozitáte s. f., g.-d. art. pilozitắții

pilozitățile
PILOZITÁTE s. f. (Anat.) Prezența părului pe suprafața tegumentelor, dependentă de caracterele sexuale secundare. – Din fr. pilosité.

DOOM

pilozitáte s. f., g.-d. art. pilozitắții

pilozităților
PILOZITÁTE s. f. (Anat.) Prezența părului pe suprafața tegumentelor, dependentă de caracterele sexuale secundare. – Din fr. pilosité.

DOOM

pilozitáte s. f., g.-d. art. pilozitắții

piloși
PILÓS², -OÁSĂ, piloși, -oase, adj. (Anat.) Care aparține părului, privitor la păr; care are păr. – Din fr. pileux, lat. pilosus, -a.

DOOM

pilós adj. m., pl. pilóși; f. piloásă, pl. piloáse

piloșii
PILÓS², -OÁSĂ, piloși, -oase, adj. (Anat.) Care aparține părului, privitor la păr; care are păr. – Din fr. pileux, lat. pilosus, -a.

DOOM

pilós adj. m., pl. pilóși; f. piloásă, pl. piloáse

piloșilor
PILÓS², -OÁSĂ, piloși, -oase, adj. (Anat.) Care aparține părului, privitor la păr; care are păr. – Din fr. pileux, lat. pilosus, -a.

DOOM

pilós adj. m., pl. pilóși; f. piloásă, pl. piloáse

piloți
PILÓT¹, piloți, s. m. 1. Persoană calificată care conduce o aeronavă. 2. Persoană specializată care dirijează un convoi de vehicule sau o navă în condiții speciale. 3. (În sintagmele) Pilot automat = instalație automată de comandă a unei aeronave care servește la menținerea unui regim de zbor sau la executarea unor manevre. Stație-pilot = instalație experimentală în care se fabrică de probă un anumit produs înainte de fabricarea în serie. Știință pilot = știință care orientează alte discipline prin noțiunile și metodele ei. – Din fr. pilote.

DOOM

pilót s. m., pl. pilóți

piloți
PILÓT², piloți, s. m. Stâlp de lemn, de oțel sau de beton (armat), fixat în pământ (vertical sau înclinat) pentru a transmite la stratele de teren rezistent greutatea construcțiilor de deasupra sau pentru a consolida terenul; stâlp de susținere. – Din fr. pilot.

DOOM

pilót s. m., pl. pilóți

piloții
PILÓT¹, piloți, s. m. 1. Persoană calificată care conduce o aeronavă. 2. Persoană specializată care dirijează un convoi de vehicule sau o navă în condiții speciale. 3. (În sintagmele) Pilot automat = instalație automată de comandă a unei aeronave care servește la menținerea unui regim de zbor sau la executarea unor manevre. Stație-pilot = instalație experimentală în care se fabrică de probă un anumit produs înainte de fabricarea în serie. Știință pilot = știință care orientează alte discipline prin noțiunile și metodele ei. – Din fr. pilote.

DOOM

pilót s. m., pl. pilóți

piloții
PILÓT², piloți, s. m. Stâlp de lemn, de oțel sau de beton (armat), fixat în pământ (vertical sau înclinat) pentru a transmite la stratele de teren rezistent greutatea construcțiilor de deasupra sau pentru a consolida terenul; stâlp de susținere. – Din fr. pilot.

DOOM

pilót s. m., pl. pilóți

piloților
PILÓT¹, piloți, s. m. 1. Persoană calificată care conduce o aeronavă. 2. Persoană specializată care dirijează un convoi de vehicule sau o navă în condiții speciale. 3. (În sintagmele) Pilot automat = instalație automată de comandă a unei aeronave care servește la menținerea unui regim de zbor sau la executarea unor manevre. Stație-pilot = instalație experimentală în care se fabrică de probă un anumit produs înainte de fabricarea în serie. Știință pilot = știință care orientează alte discipline prin noțiunile și metodele ei. – Din fr. pilote.

DOOM

pilót s. m., pl. pilóți

piloților
PILÓT², piloți, s. m. Stâlp de lemn, de oțel sau de beton (armat), fixat în pământ (vertical sau înclinat) pentru a transmite la stratele de teren rezistent greutatea construcțiilor de deasupra sau pentru a consolida terenul; stâlp de susținere. – Din fr. pilot.

DOOM

pilót s. m., pl. pilóți

pilug
PILÚG, piluge, s. n. (Reg.) Pisălog (1). – Cf. piuă.

DOOM

pilúg (reg.) s. n., pl. pilúge

piluge
PILÚG, piluge, s. n. (Reg.) Pisălog (1). – Cf. piuă.

DOOM

pilúg (reg.) s. n., pl. pilúge

pilugele
PILÚG, piluge, s. n. (Reg.) Pisălog (1). – Cf. piuă.

DOOM

pilúg (reg.) s. n., pl. pilúge

pilugelor
PILÚG, piluge, s. n. (Reg.) Pisălog (1). – Cf. piuă.

DOOM

pilúg (reg.) s. n., pl. pilúge

pilugul
PILÚG, piluge, s. n. (Reg.) Pisălog (1). – Cf. piuă.

DOOM

pilúg (reg.) s. n., pl. pilúge

pilugului
PILÚG, piluge, s. n. (Reg.) Pisălog (1). – Cf. piuă.

DOOM

pilúg (reg.) s. n., pl. pilúge

pilugă
PILÚGĂ, piluge, s. f. Scobitură executată în talpa sau vatra unei galerii de mină sau a unui șantier de abataj, precum și în pereții galeriei, în care se introduc capetele stîlpilor și grinzilor armăturii galeriei.

pilul
PIL interj. Strigăt cu care vânătorii îndeamnă câinele să se arunce asupra vânatului. – Din fr. pille.

DOOM

pil interj.

pilula
PILÚLĂ, pilule, s. f. Mic preparat medicamentos de formă sferică sau circulară, care se ia pe cale bucală; hap, bulin, drajeu. – Din fr. pilule.

DOOM

pilúlă s. f., g.-d. art. pilúlei; pl. pilúle

pilule
PILÚLĂ, pilule, s. f. Mic preparat medicamentos de formă sferică sau circulară, care se ia pe cale bucală; hap, bulin, drajeu. – Din fr. pilule.

DOOM

pilúlă s. f., g.-d. art. pilúlei; pl. pilúle

pilulei
PILÚLĂ, pilule, s. f. Mic preparat medicamentos de formă sferică sau circulară, care se ia pe cale bucală; hap, bulin, drajeu. – Din fr. pilule.

DOOM

pilúlă s. f., g.-d. art. pilúlei; pl. pilúle

pilulele
PILÚLĂ, pilule, s. f. Mic preparat medicamentos de formă sferică sau circulară, care se ia pe cale bucală; hap, bulin, drajeu. – Din fr. pilule.

DOOM

pilúlă s. f., g.-d. art. pilúlei; pl. pilúle

pilulelor
PILÚLĂ, pilule, s. f. Mic preparat medicamentos de formă sferică sau circulară, care se ia pe cale bucală; hap, bulin, drajeu. – Din fr. pilule.

DOOM

pilúlă s. f., g.-d. art. pilúlei; pl. pilúle

pilului
PIL interj. Strigăt cu care vânătorii îndeamnă câinele să se arunce asupra vânatului. – Din fr. pille.

DOOM

pil interj.

pilum
PÍLUM s.n. (Ant.) Suliță scurtă de aruncat. [Pl. -muri. / < lat. pilum, cf. fr. pilum].

pilumn
Pilumn = Pilumnus.

pilumnus
Pilumnus v. Picumnus.

piluri
PIL interj. Strigăt cu care vânătorii îndeamnă câinele să se arunce asupra vânatului. – Din fr. pille.

DOOM

pil interj.

pilurile
PIL interj. Strigăt cu care vânătorii îndeamnă câinele să se arunce asupra vânatului. – Din fr. pille.

DOOM

pil interj.

pilurilor
PIL interj. Strigăt cu care vânătorii îndeamnă câinele să se arunce asupra vânatului. – Din fr. pille.

DOOM

pil interj.

pilăriță
PILĂRÍȚĂ, pilărițe, s. f. (Transilv.) Precupeață. ♦ Femeie rea de gură.

pimeloză
PIMELÓZĂ s.f. (Liv.) Obezitate. [Cf. it. pimelosi < gr. pimeles – gras].

pimniță
PÍVNIȚĂ, pivnițe, s. f. Încăpere sau grup de încăperi subterane, zidite de obicei dedesubtul unei clădiri și destinate depozitării unor materiale (lemne, cărbuni etc.) sau unor produse alimentare; beci. ◊ Expr. A ieși (sau a se auzi) ca din (sau dintr-o) pivniță = (despre voce) a ieși (sau a se auzi) de departe sau cu timbrul scăzut, profund, grav. A vorbi ca din pivniță = a vorbi cu timbrul scăzut, profund, grav. [Var.: (înv. și reg.) pímniță s. f.] – Din sl. pivĭnica.

DOOM

pívniță s. f., g.-d. art. pívniței; pl. pívnițe

pimos
pimos s. n. sg. băutură alcoolică.

pin
PIN², pini, s. m. Arbore din familia pinaceelor, înalt până la 40 de metri, cu frunze persistente în formă de ace lungi, cu scoarța roșcată și lemnul rezistent (Pinus silvestris). Pin maritim = varietate de pin² cu lemnul poros și bogat în rășină, plantat pentru fixarea dunelor mișcătoare (Pinus maritima). – Lat. pinus.

DOOM

pin s. m., pl. pini

pin
PIN⁴ s. n. 1. (Fin.) Semnătură electronică necesară pentru efectuarea operațiilor în rețeaua de bancomate. 2. (Telec.) Cod de acces la deschiderea unui telefon mobil, pentru a putea accesa informațiile de pe cartela SIM și rețelele de telefonie. – P[ersonal] I[dentification] N[umber].

pin
PIN³, pini, s. m. (La pl.) Piciorușe conductoare prin care se montează pe placa unui calculator microprocesorul (cipul); părțile conectorului tată ce intră în conectorul mamă. – Din engl. pin.

DOOM

pin s. m., pl. pini

pin
PRIN prep. I. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată spațiul pe care îl străbate sau pe unde pătrunde ceva) Lumina trece prin geam. 2. (Complementul arată spațiul în interiorul căruia se desfășoară sau are loc o acțiune) În, pe undeva. Se ascund prin văgăuni. ♦ (Complementul arată spațiul dintre două sau mai multe obiecte identice) Printre. II. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cu..., cu ajutorul..., pe calea..., utilizând. Se înțeleg prin soli. ♦ Datorită. ♦ De către, de. III. (Introduce un complement circumstanțial modal, în construcții infinitivale cerute de obicei de verbele „a începe” și „a sfârși”) Autorul începe prin a-și expune planul. ◊ Loc. conj. Prin urmare = în consecință, deci. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) În..., în cursul..., în timpul... Tresare prin somn. ♦ Cam în..., aproape de... V. (Precedat de prep. „de”, formează loc. prep. prin care se exprimă timpul, locul aproximativ) De prin iulie. De prin pădure. [Var.: (reg.) pân, pin prep.] – Pre² + în.

DOOM

prin prep.

pinacee
PINACÉE, pinacee, s. f. (La pl.) Familie de arbori rășinoși din încrengătura gimnospermelor, cu tulpină în general dreaptă, cu frunze aciculare persistente la majoritatea speciilor, cu flori grupate în conuri; abietacee; (și la sg.) arbore din această familie. – Din fr. pinacée.

DOOM

pinacée s. f., art. pinacéea, g.-d. art. pinacéei; pl. pinacée

pinaceea
PINACÉE, pinacee, s. f. (La pl.) Familie de arbori rășinoși din încrengătura gimnospermelor, cu tulpină în general dreaptă, cu frunze aciculare persistente la majoritatea speciilor, cu flori grupate în conuri; abietacee; (și la sg.) arbore din această familie. – Din fr. pinacée.

DOOM

pinacée s. f., art. pinacéea, g.-d. art. pinacéei; pl. pinacée

pinaceei
PINACÉE, pinacee, s. f. (La pl.) Familie de arbori rășinoși din încrengătura gimnospermelor, cu tulpină în general dreaptă, cu frunze aciculare persistente la majoritatea speciilor, cu flori grupate în conuri; abietacee; (și la sg.) arbore din această familie. – Din fr. pinacée.

DOOM

pinacée s. f., art. pinacéea, g.-d. art. pinacéei; pl. pinacée

pinaceele
PINACÉE, pinacee, s. f. (La pl.) Familie de arbori rășinoși din încrengătura gimnospermelor, cu tulpină în general dreaptă, cu frunze aciculare persistente la majoritatea speciilor, cu flori grupate în conuri; abietacee; (și la sg.) arbore din această familie. – Din fr. pinacée.

DOOM

pinacée s. f., art. pinacéea, g.-d. art. pinacéei; pl. pinacée

pinaceelor
PINACÉE, pinacee, s. f. (La pl.) Familie de arbori rășinoși din încrengătura gimnospermelor, cu tulpină în general dreaptă, cu frunze aciculare persistente la majoritatea speciilor, cu flori grupate în conuri; abietacee; (și la sg.) arbore din această familie. – Din fr. pinacée.

DOOM

pinacée s. f., art. pinacéea, g.-d. art. pinacéei; pl. pinacée

pinacle
PINÁCLE, pinacle-uri, s. n. Joc de cărți între 2, 3 și 4 parteneri, cu 24, 32 sau 48 de cărți, în care se urmărește realizarea unui anumit număr de puncte, convenit în prealabil. – Din engl. pinc(h)le.

DOOM

*pinácle (fr.) (joc de cărți) [e pron. f] (-na-cle) s. n., art. pinácle-ul; (partide) pl. pinácle-uri

pinacle
PINÁCLU s.n. Element de construcție, în formă de piramidă sau de clopotniță, situat în partea superioară a unui contrafort. [< fr. pinacle, cf. lat. pinna – crenel].

DOOM

!pináclu (arhit.) (-na-clu) s. n., art. pináclul; pl. pinácluri

pinaclele
PINÁCLU s.n. Element de construcție, în formă de piramidă sau de clopotniță, situat în partea superioară a unui contrafort. [< fr. pinacle, cf. lat. pinna – crenel].

DOOM

!pináclu (arhit.) (-na-clu) s. n., art. pináclul; pl. pinácluri

pinaclelor
PINÁCLU s.n. Element de construcție, în formă de piramidă sau de clopotniță, situat în partea superioară a unui contrafort. [< fr. pinacle, cf. lat. pinna – crenel].

DOOM

!pináclu (arhit.) (-na-clu) s. n., art. pináclul; pl. pinácluri

pinaclu
PINÁCLU s.n. Element de construcție, în formă de piramidă sau de clopotniță, situat în partea superioară a unui contrafort. [< fr. pinacle, cf. lat. pinna – crenel].

DOOM

!pináclu (arhit.) (-na-clu) s. n., art. pináclul; pl. pinácluri

pinaclul
PINÁCLU s.n. Element de construcție, în formă de piramidă sau de clopotniță, situat în partea superioară a unui contrafort. [< fr. pinacle, cf. lat. pinna – crenel].

DOOM

!pináclu (arhit.) (-na-clu) s. n., art. pináclul; pl. pinácluri

pinaclului
PINÁCLU s.n. Element de construcție, în formă de piramidă sau de clopotniță, situat în partea superioară a unui contrafort. [< fr. pinacle, cf. lat. pinna – crenel].

DOOM

!pináclu (arhit.) (-na-clu) s. n., art. pináclul; pl. pinácluri

pinacoteca
PINACOTÉCĂ, pinacoteci, s. f. Colecție mare de tablouri; muzeu în care se expune și se păstrează o asemenea colecție. – Din fr. pinacothèque, germ. Pinakothek.

DOOM

pinacotécă s. f., g.-d. art. pinacotécii; pl. pinacotéci

pinacoteci
PINACOTÉCĂ, pinacoteci, s. f. Colecție mare de tablouri; muzeu în care se expune și se păstrează o asemenea colecție. – Din fr. pinacothèque, germ. Pinakothek.

DOOM

pinacotécă s. f., g.-d. art. pinacotécii; pl. pinacotéci

pinacotecii
PINACOTÉCĂ, pinacoteci, s. f. Colecție mare de tablouri; muzeu în care se expune și se păstrează o asemenea colecție. – Din fr. pinacothèque, germ. Pinakothek.

DOOM

pinacotécă s. f., g.-d. art. pinacotécii; pl. pinacotéci

pinacotecile
PINACOTÉCĂ, pinacoteci, s. f. Colecție mare de tablouri; muzeu în care se expune și se păstrează o asemenea colecție. – Din fr. pinacothèque, germ. Pinakothek.

DOOM

pinacotécă s. f., g.-d. art. pinacotécii; pl. pinacotéci

pinacotecilor
PINACOTÉCĂ, pinacoteci, s. f. Colecție mare de tablouri; muzeu în care se expune și se păstrează o asemenea colecție. – Din fr. pinacothèque, germ. Pinakothek.

DOOM

pinacotécă s. f., g.-d. art. pinacotécii; pl. pinacotéci

pinacotecă
PINACOTÉCĂ s.f. Mare colecție de tablouri și de obiecte de artă; clădire unde se păstrează și se expune o astfel de colecție. [Pl. -ci, -ce. / cf. fr. pinacothèque, lat. pinacotheca, gr. pinakotheke < pinax – tablou, theke – depozit].

pinariu
Pinariu = Pinarius.

pinarius
Pinarius (și Potitius), doi bătrîni din Arcadia care l-au însoțit pe Evander în Italia. Au devenit slujitorii cultului lui Heracles la Roma.

pinasa
PINÁSĂ, pinase, s. f. 1. Barcă folosită în marina militară. 2. Ambarcațiune cu motor folosită la pescuitul sardelelor. – Din fr. pinasse.

pinase
PINÁSĂ, pinase, s. f. 1. Barcă folosită în marina militară. 2. Ambarcațiune cu motor folosită la pescuitul sardelelor. – Din fr. pinasse.

pinasei
PINÁSĂ, pinase, s. f. 1. Barcă folosită în marina militară. 2. Ambarcațiune cu motor folosită la pescuitul sardelelor. – Din fr. pinasse.

pinasele
PINÁSĂ, pinase, s. f. 1. Barcă folosită în marina militară. 2. Ambarcațiune cu motor folosită la pescuitul sardelelor. – Din fr. pinasse.

pinaselor
PINÁSĂ, pinase, s. f. 1. Barcă folosită în marina militară. 2. Ambarcațiune cu motor folosită la pescuitul sardelelor. – Din fr. pinasse.

pinax
PÍNAX s.n. Tablou pictat; (p. ext.) obiect de ceramică cu desene pictate; mic vas cu capac, în care se păstrau fardurile. [Pl. -xe, -xuri. / < gr. pinax].

pinax
PÍNAX s.n. Tablou pictat; (p. ext.) obiect de ceramică cu desene pictate; mic vas cu capac, în care se păstrau fardurile. [Pl. -xe, -xuri. / < gr. pinax].

pinaxe
PÍNAX s.n. Tablou pictat; (p. ext.) obiect de ceramică cu desene pictate; mic vas cu capac, în care se păstrau fardurile. [Pl. -xe, -xuri. / < gr. pinax].

pinaxele
PÍNAX s.n. Tablou pictat; (p. ext.) obiect de ceramică cu desene pictate; mic vas cu capac, în care se păstrau fardurile. [Pl. -xe, -xuri. / < gr. pinax].

pinaxelor
PÍNAX s.n. Tablou pictat; (p. ext.) obiect de ceramică cu desene pictate; mic vas cu capac, în care se păstrau fardurile. [Pl. -xe, -xuri. / < gr. pinax].

pinaxul
PÍNAX s.n. Tablou pictat; (p. ext.) obiect de ceramică cu desene pictate; mic vas cu capac, în care se păstrau fardurile. [Pl. -xe, -xuri. / < gr. pinax].

pinaxului
PÍNAX s.n. Tablou pictat; (p. ext.) obiect de ceramică cu desene pictate; mic vas cu capac, în care se păstrau fardurile. [Pl. -xe, -xuri. / < gr. pinax].

pincă
píncă (pínci), s. f. – (Arg.) Bani, parale. Germ. Pinke „cutia de bani la jocurile de cărți” (Vasiliu, GS, VII, 122).

pindaric
PINDÁRIC, -Ă, pindarici, -ce, adj. (Despre poezii, versuri etc.) Care este scris în genul poetului antic grec Pindar. – Din fr. pindarique.

DOOM

pindáric adj. m., pl. pindárici; f. pindárică, pl. pindárice

pindarica
PINDÁRIC, -Ă, pindarici, -ce, adj. (Despre poezii, versuri etc.) Care este scris în genul poetului antic grec Pindar. – Din fr. pindarique.

DOOM

pindáric adj. m., pl. pindárici; f. pindárică, pl. pindárice

pindarice
PINDÁRIC, -Ă, pindarici, -ce, adj. (Despre poezii, versuri etc.) Care este scris în genul poetului antic grec Pindar. – Din fr. pindarique.

DOOM

pindáric adj. m., pl. pindárici; f. pindárică, pl. pindárice

pindaricei
PINDÁRIC, -Ă, pindarici, -ce, adj. (Despre poezii, versuri etc.) Care este scris în genul poetului antic grec Pindar. – Din fr. pindarique.

DOOM

pindáric adj. m., pl. pindárici; f. pindárică, pl. pindárice

pindaricele
PINDÁRIC, -Ă, pindarici, -ce, adj. (Despre poezii, versuri etc.) Care este scris în genul poetului antic grec Pindar. – Din fr. pindarique.

DOOM

pindáric adj. m., pl. pindárici; f. pindárică, pl. pindárice

pindaricelor
PINDÁRIC, -Ă, pindarici, -ce, adj. (Despre poezii, versuri etc.) Care este scris în genul poetului antic grec Pindar. – Din fr. pindarique.

DOOM

pindáric adj. m., pl. pindárici; f. pindárică, pl. pindárice

pindarici
PINDÁRIC, -Ă, pindarici, -ce, adj. (Despre poezii, versuri etc.) Care este scris în genul poetului antic grec Pindar. – Din fr. pindarique.

DOOM

pindáric adj. m., pl. pindárici; f. pindárică, pl. pindárice

pindaricii
PINDÁRIC, -Ă, pindarici, -ce, adj. (Despre poezii, versuri etc.) Care este scris în genul poetului antic grec Pindar. – Din fr. pindarique.

DOOM

pindáric adj. m., pl. pindárici; f. pindárică, pl. pindárice

pindaricilor
PINDÁRIC, -Ă, pindarici, -ce, adj. (Despre poezii, versuri etc.) Care este scris în genul poetului antic grec Pindar. – Din fr. pindarique.

DOOM

pindáric adj. m., pl. pindárici; f. pindárică, pl. pindárice

pindaricul
PINDÁRIC, -Ă, pindarici, -ce, adj. (Despre poezii, versuri etc.) Care este scris în genul poetului antic grec Pindar. – Din fr. pindarique.

DOOM

pindáric adj. m., pl. pindárici; f. pindárică, pl. pindárice

pindaricului
PINDÁRIC, -Ă, pindarici, -ce, adj. (Despre poezii, versuri etc.) Care este scris în genul poetului antic grec Pindar. – Din fr. pindarique.

DOOM

pindáric adj. m., pl. pindárici; f. pindárică, pl. pindárice

pindarism
PINDARÍSM s.n. Imitație a lirismului lui Pindar. ♦ Stil pindaric; lirism emfatic în genul lui Pindar. [< fr. pindarisme].

pindarismul
PINDARÍSM s.n. Imitație a lirismului lui Pindar. ♦ Stil pindaric; lirism emfatic în genul lui Pindar. [< fr. pindarisme].

pindarismului
PINDARÍSM s.n. Imitație a lirismului lui Pindar. ♦ Stil pindaric; lirism emfatic în genul lui Pindar. [< fr. pindarisme].

pineal
PINEÁL, -Ă, pineali, -e, adj. (În expr.) Glanda pineală = glandă de mărimea unui sîmbure de cireașă, situată în masa encefalului și oprind prin secreția ei dezvoltarea caracterelor sexuale; epifiză (2). – Pronunțat; -ne-al.

pineala
PINEÁLĂ, pineale, adj. (În sintagma) Glandă pineală = mică glandă situată în masa encefalului, care determină prin secreția ei dezvoltarea caracterelor sexuale; epifiză. [Pr.: -ne-a-] – Din fr. pinéal.

DOOM

pineálă (-ne-a-) adj. f., pl. pineále

pineale
PINEÁLĂ, pineale, adj. (În sintagma) Glandă pineală = mică glandă situată în masa encefalului, care determină prin secreția ei dezvoltarea caracterelor sexuale; epifiză. [Pr.: -ne-a-] – Din fr. pinéal.

DOOM

pineálă (-ne-a-) adj. f., pl. pineále

pinealectomie
PINEALECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare a glandei pineale. [Pron. -ne-a-. / < fr. pinéalectomie, cf. fr. pinéale, gr. ektome – excizie].

pinealei
PINEÁLĂ, pineale, adj. (În sintagma) Glandă pineală = mică glandă situată în masa encefalului, care determină prin secreția ei dezvoltarea caracterelor sexuale; epifiză. [Pr.: -ne-a-] – Din fr. pinéal.

DOOM

pineálă (-ne-a-) adj. f., pl. pineále

pinealele
PINEÁLĂ, pineale, adj. (În sintagma) Glandă pineală = mică glandă situată în masa encefalului, care determină prin secreția ei dezvoltarea caracterelor sexuale; epifiză. [Pr.: -ne-a-] – Din fr. pinéal.

DOOM

pineálă (-ne-a-) adj. f., pl. pineále

pinealelor
PINEÁLĂ, pineale, adj. (În sintagma) Glandă pineală = mică glandă situată în masa encefalului, care determină prin secreția ei dezvoltarea caracterelor sexuale; epifiză. [Pr.: -ne-a-] – Din fr. pinéal.

DOOM

pineálă (-ne-a-) adj. f., pl. pineále

pinealom
PINEALÓM s.n. (Med.) Tumoare malignă a glandei pineale. [Pl. -oame. / < fr. pinéalome].

pingea
PINGÍCĂ s. f. v. pingea.

DOOM

pingeá s. f., art. pingeáua, g.-d. art. pingélei; pl. pingéle, art. pingélele

pingeaua
PINGÍCĂ s. f. v. pingea.

DOOM

pingeá s. f., art. pingeáua, g.-d. art. pingélei; pl. pingéle, art. pingélele

pingele
PINGÍCĂ s. f. v. pingea.

DOOM

pingeá s. f., art. pingeáua, g.-d. art. pingélei; pl. pingéle, art. pingélele

pingelea
PINGELÍ, pingelesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a face să pună pingele la o încălțăminte (uzată); a tălpui. – Din pingea.

DOOM

pingelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pingelésc, imperf. 3 sg. pingeleá; conj. prez. 3 să pingeleáscă

pingeleai
PINGELÍ, pingelesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a face să pună pingele la o încălțăminte (uzată); a tălpui. – Din pingea.

DOOM

pingelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pingelésc, imperf. 3 sg. pingeleá; conj. prez. 3 să pingeleáscă

pingeleam
PINGELÍ, pingelesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a face să pună pingele la o încălțăminte (uzată); a tălpui. – Din pingea.

DOOM

pingelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pingelésc, imperf. 3 sg. pingeleá; conj. prez. 3 să pingeleáscă

pingelească
PINGELÍ, pingelesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a face să pună pingele la o încălțăminte (uzată); a tălpui. – Din pingea.

DOOM

pingelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pingelésc, imperf. 3 sg. pingeleá; conj. prez. 3 să pingeleáscă

pingeleau
PINGELÍ, pingelesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a face să pună pingele la o încălțăminte (uzată); a tălpui. – Din pingea.

DOOM

pingelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pingelésc, imperf. 3 sg. pingeleá; conj. prez. 3 să pingeleáscă

pingeleați
PINGELÍ, pingelesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a face să pună pingele la o încălțăminte (uzată); a tălpui. – Din pingea.

DOOM

pingelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pingelésc, imperf. 3 sg. pingeleá; conj. prez. 3 să pingeleáscă

pingelei
PINGÍCĂ s. f. v. pingea.

DOOM

pingeá s. f., art. pingeáua, g.-d. art. pingélei; pl. pingéle, art. pingélele

pingelele
PINGÍCĂ s. f. v. pingea.

DOOM

pingeá s. f., art. pingeáua, g.-d. art. pingélei; pl. pingéle, art. pingélele

pingelelor
PINGÍCĂ s. f. v. pingea.

DOOM

pingeá s. f., art. pingeáua, g.-d. art. pingélei; pl. pingéle, art. pingélele

pingelesc
PINGELÍ, pingelesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a face să pună pingele la o încălțăminte (uzată); a tălpui. – Din pingea.

DOOM

pingelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pingelésc, imperf. 3 sg. pingeleá; conj. prez. 3 să pingeleáscă

pingelește
PINGELÍ, pingelesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a face să pună pingele la o încălțăminte (uzată); a tălpui. – Din pingea.

DOOM

pingelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pingelésc, imperf. 3 sg. pingeleá; conj. prez. 3 să pingeleáscă

pingelești
PINGELÍ, pingelesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a face să pună pingele la o încălțăminte (uzată); a tălpui. – Din pingea.

DOOM

pingelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pingelésc, imperf. 3 sg. pingeleá; conj. prez. 3 să pingeleáscă

pingeli
PINGELÍ, pingelesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a face să pună pingele la o încălțăminte (uzată); a tălpui. – Din pingea.

DOOM

pingelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pingelésc, imperf. 3 sg. pingeleá; conj. prez. 3 să pingeleáscă

pingelică
Pingelică s. pr. (iron.) poreclă dată dictorului comunist Nicolae Ceaușescu.

pingelii
PINGELÍ, pingelesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a face să pună pingele la o încălțăminte (uzată); a tălpui. – Din pingea.

DOOM

pingelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pingelésc, imperf. 3 sg. pingeleá; conj. prez. 3 să pingeleáscă

pingelim
PINGELÍ, pingelesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a face să pună pingele la o încălțăminte (uzată); a tălpui. – Din pingea.

DOOM

pingelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pingelésc, imperf. 3 sg. pingeleá; conj. prez. 3 să pingeleáscă

pingelind
PINGELÍ, pingelesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a face să pună pingele la o încălțăminte (uzată); a tălpui. – Din pingea.

DOOM

pingelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pingelésc, imperf. 3 sg. pingeleá; conj. prez. 3 să pingeleáscă

pingelire
PINGELÍ, pingelesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a face să pună pingele la o încălțăminte (uzată); a tălpui. – Din pingea.

DOOM

pingelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pingelésc, imperf. 3 sg. pingeleá; conj. prez. 3 să pingeleáscă

pingelire
PINGELÍRE, pingeliri, s. f. Acțiunea de a pingeli și rezultatul ei. – V. pingeli.

DOOM

pingelíre s. f., g.-d. art. pingelírii; pl. pingelíri

pingelirea
PINGELÍRE, pingeliri, s. f. Acțiunea de a pingeli și rezultatul ei. – V. pingeli.

DOOM

pingelíre s. f., g.-d. art. pingelírii; pl. pingelíri

pingeliri
PINGELÍRE, pingeliri, s. f. Acțiunea de a pingeli și rezultatul ei. – V. pingeli.

DOOM

pingelíre s. f., g.-d. art. pingelírii; pl. pingelíri

pingelirii
PINGELÍRE, pingeliri, s. f. Acțiunea de a pingeli și rezultatul ei. – V. pingeli.

DOOM

pingelíre s. f., g.-d. art. pingelírii; pl. pingelíri

pingelirile
PINGELÍRE, pingeliri, s. f. Acțiunea de a pingeli și rezultatul ei. – V. pingeli.

DOOM

pingelíre s. f., g.-d. art. pingelírii; pl. pingelíri

pingelirilor
PINGELÍRE, pingeliri, s. f. Acțiunea de a pingeli și rezultatul ei. – V. pingeli.

DOOM

pingelíre s. f., g.-d. art. pingelírii; pl. pingelíri

pingeliră
PINGELÍ, pingelesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a face să pună pingele la o încălțăminte (uzată); a tălpui. – Din pingea.

DOOM

pingelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pingelésc, imperf. 3 sg. pingeleá; conj. prez. 3 să pingeleáscă

pingelirăm
PINGELÍ, pingelesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a face să pună pingele la o încălțăminte (uzată); a tălpui. – Din pingea.

DOOM

pingelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pingelésc, imperf. 3 sg. pingeleá; conj. prez. 3 să pingeleáscă

pingelirăți
PINGELÍ, pingelesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a face să pună pingele la o încălțăminte (uzată); a tălpui. – Din pingea.

DOOM

pingelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pingelésc, imperf. 3 sg. pingeleá; conj. prez. 3 să pingeleáscă

pingelise
PINGELÍ, pingelesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a face să pună pingele la o încălțăminte (uzată); a tălpui. – Din pingea.

DOOM

pingelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pingelésc, imperf. 3 sg. pingeleá; conj. prez. 3 să pingeleáscă

pingelisem
PINGELÍ, pingelesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a face să pună pingele la o încălțăminte (uzată); a tălpui. – Din pingea.

DOOM

pingelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pingelésc, imperf. 3 sg. pingeleá; conj. prez. 3 să pingeleáscă

pingeliseră
PINGELÍ, pingelesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a face să pună pingele la o încălțăminte (uzată); a tălpui. – Din pingea.

DOOM

pingelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pingelésc, imperf. 3 sg. pingeleá; conj. prez. 3 să pingeleáscă

pingeliserăm
PINGELÍ, pingelesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a face să pună pingele la o încălțăminte (uzată); a tălpui. – Din pingea.

DOOM

pingelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pingelésc, imperf. 3 sg. pingeleá; conj. prez. 3 să pingeleáscă

pingeliserăți
PINGELÍ, pingelesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a face să pună pingele la o încălțăminte (uzată); a tălpui. – Din pingea.

DOOM

pingelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pingelésc, imperf. 3 sg. pingeleá; conj. prez. 3 să pingeleáscă

pingeliseși
PINGELÍ, pingelesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a face să pună pingele la o încălțăminte (uzată); a tălpui. – Din pingea.

DOOM

pingelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pingelésc, imperf. 3 sg. pingeleá; conj. prez. 3 să pingeleáscă

pingeliseți
PINGELÍ, pingelesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a face să pună pingele la o încălțăminte (uzată); a tălpui. – Din pingea.

DOOM

pingelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pingelésc, imperf. 3 sg. pingeleá; conj. prez. 3 să pingeleáscă

pingelit
PINGELÍ, pingelesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a face să pună pingele la o încălțăminte (uzată); a tălpui. – Din pingea.

DOOM

pingelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pingelésc, imperf. 3 sg. pingeleá; conj. prez. 3 să pingeleáscă

pingelit
PINGELÍT, -Ă, pingeliți, -te, adj. (Despre încălțăminte) Căruia i s-au pus pingele. – V. pingeli.

pingelita
PINGELÍT, -Ă, pingeliți, -te, adj. (Despre încălțăminte) Căruia i s-au pus pingele. – V. pingeli.

pingelite
PINGELÍT, -Ă, pingeliți, -te, adj. (Despre încălțăminte) Căruia i s-au pus pingele. – V. pingeli.

pingelitei
PINGELÍT, -Ă, pingeliți, -te, adj. (Despre încălțăminte) Căruia i s-au pus pingele. – V. pingeli.

pingelitele
PINGELÍT, -Ă, pingeliți, -te, adj. (Despre încălțăminte) Căruia i s-au pus pingele. – V. pingeli.

pingelitelor
PINGELÍT, -Ă, pingeliți, -te, adj. (Despre încălțăminte) Căruia i s-au pus pingele. – V. pingeli.

pingelitul
PINGELÍT, -Ă, pingeliți, -te, adj. (Despre încălțăminte) Căruia i s-au pus pingele. – V. pingeli.

pingelitului
PINGELÍT, -Ă, pingeliți, -te, adj. (Despre încălțăminte) Căruia i s-au pus pingele. – V. pingeli.

pingeliși
PINGELÍ, pingelesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a face să pună pingele la o încălțăminte (uzată); a tălpui. – Din pingea.

DOOM

pingelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pingelésc, imperf. 3 sg. pingeleá; conj. prez. 3 să pingeleáscă

pingeliți
PINGELÍ, pingelesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a face să pună pingele la o încălțăminte (uzată); a tălpui. – Din pingea.

DOOM

pingelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pingelésc, imperf. 3 sg. pingeleá; conj. prez. 3 să pingeleáscă

pingeliți
PINGELÍT, -Ă, pingeliți, -te, adj. (Despre încălțăminte) Căruia i s-au pus pingele. – V. pingeli.

pingeliții
PINGELÍT, -Ă, pingeliți, -te, adj. (Despre încălțăminte) Căruia i s-au pus pingele. – V. pingeli.

pingeliților
PINGELÍT, -Ă, pingeliți, -te, adj. (Despre încălțăminte) Căruia i s-au pus pingele. – V. pingeli.

pingelui
PINGELUÍ vb. IV v. pingeli.

pingeluia
PINGELUÍ vb. IV v. pingeli.

pingeluiai
PINGELUÍ vb. IV v. pingeli.

pingeluiam
PINGELUÍ vb. IV v. pingeli.

pingeluiască
PINGELUÍ vb. IV v. pingeli.

pingeluiau
PINGELUÍ vb. IV v. pingeli.

pingeluiați
PINGELUÍ vb. IV v. pingeli.

pingeluiesc
PINGELUÍ vb. IV v. pingeli.

pingeluiește
PINGELUÍ vb. IV v. pingeli.

pingeluiești
PINGELUÍ vb. IV v. pingeli.

pingeluii
PINGELUÍ vb. IV v. pingeli.

pingeluim
PINGELUÍ vb. IV v. pingeli.

pingeluind
PINGELUÍ vb. IV v. pingeli.

pingeluire
PINGELUÍ vb. IV v. pingeli.

pingeluire
PINGELUÍ vb. IV. v. pingeli.

pingeluiră
PINGELUÍ vb. IV v. pingeli.

pingeluirăm
PINGELUÍ vb. IV v. pingeli.

pingeluirăți
PINGELUÍ vb. IV v. pingeli.

pingeluise
PINGELUÍ vb. IV v. pingeli.

pingeluisem
PINGELUÍ vb. IV v. pingeli.

pingeluiseră
PINGELUÍ vb. IV v. pingeli.

pingeluiserăm
PINGELUÍ vb. IV v. pingeli.

pingeluiserăți
PINGELUÍ vb. IV v. pingeli.

pingeluiseși
PINGELUÍ vb. IV v. pingeli.

pingeluiseți
PINGELUÍ vb. IV v. pingeli.

pingeluit
PINGELUÍ vb. IV v. pingeli.

pingeluit
PINGELUÍ vb. IV. v. pingeli.

pingeluiși
PINGELUÍ vb. IV v. pingeli.

pingeluiți
PINGELUÍ vb. IV v. pingeli.

pingica
PINGÍCĂ s. f. v. pingea.

DOOM

pingeá s. f., art. pingeáua, g.-d. art. pingélei; pl. pingéle, art. pingélele

pingică
PINGÍCĂ, pingele, s. f. (Familiar) Pingea. Sta plecat deasupra lăzii cu side, cuie, piele veche, sfoară, ceară galbenă și mereu bătea într-o pingică, o punea într-un lighean murdar și pe furiș arunca ochii la picioarele trecătorilor. DUNĂREANU, N. 17.

pingpongist
PINGPONGÍST, -Ă, pingpongiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care practică tenisul de masă. – Ping-pong + suf. -ist.

DOOM

!pingpongístă (rar) s. f., g.-d. art. pingpongístei; pl. pingpongíste

pingpongistă
PINGPONGÍST, -Ă, pingpongiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Persoană care practică tenisul de masă. – Ping-pong + suf. -ist.

DOOM

!pingpongístă (rar) s. f., g.-d. art. pingpongístei; pl. pingpongíste

pinguin
PINGUÍN, pinguini, s. m. Gen de păsări palmipede marine, ihtiofage, cu ciocul lung, cu aripile scurte, negre, improprii pentru zbor, servind ca înotătoare, cu picioarele scurte, situate la extremitatea posterioară a trunchiului, cu pieptul alb, cu mersul legănat, care trăiesc în grupuri în regiunile polare sudice. – Din fr. pingouin.

DOOM

pinguín s. m., pl. pinguíni

pinguini
PINGUÍN, pinguini, s. m. Gen de păsări palmipede marine, ihtiofage, cu ciocul lung, cu aripile scurte, negre, improprii pentru zbor, servind ca înotătoare, cu picioarele scurte, situate la extremitatea posterioară a trunchiului, cu pieptul alb, cu mersul legănat, care trăiesc în grupuri în regiunile polare sudice. – Din fr. pingouin.

DOOM

pinguín s. m., pl. pinguíni

pinguinii
PINGUÍN, pinguini, s. m. Gen de păsări palmipede marine, ihtiofage, cu ciocul lung, cu aripile scurte, negre, improprii pentru zbor, servind ca înotătoare, cu picioarele scurte, situate la extremitatea posterioară a trunchiului, cu pieptul alb, cu mersul legănat, care trăiesc în grupuri în regiunile polare sudice. – Din fr. pingouin.

DOOM

pinguín s. m., pl. pinguíni

pinguinilor
PINGUÍN, pinguini, s. m. Gen de păsări palmipede marine, ihtiofage, cu ciocul lung, cu aripile scurte, negre, improprii pentru zbor, servind ca înotătoare, cu picioarele scurte, situate la extremitatea posterioară a trunchiului, cu pieptul alb, cu mersul legănat, care trăiesc în grupuri în regiunile polare sudice. – Din fr. pingouin.

DOOM

pinguín s. m., pl. pinguíni

pinguinul
PINGUÍN, pinguini, s. m. Gen de păsări palmipede marine, ihtiofage, cu ciocul lung, cu aripile scurte, negre, improprii pentru zbor, servind ca înotătoare, cu picioarele scurte, situate la extremitatea posterioară a trunchiului, cu pieptul alb, cu mersul legănat, care trăiesc în grupuri în regiunile polare sudice. – Din fr. pingouin.

DOOM

pinguín s. m., pl. pinguíni

pinguinului
PINGUÍN, pinguini, s. m. Gen de păsări palmipede marine, ihtiofage, cu ciocul lung, cu aripile scurte, negre, improprii pentru zbor, servind ca înotătoare, cu picioarele scurte, situate la extremitatea posterioară a trunchiului, cu pieptul alb, cu mersul legănat, care trăiesc în grupuri în regiunile polare sudice. – Din fr. pingouin.

DOOM

pinguín s. m., pl. pinguíni

pingălea
PINGĂLÍ, pingălesc, vb. IV. Tranz. (Transilv.) A zugrăvi, a picta, a desena. Pe icoană era pingălit (zugrăvit) un chip de muiere. RETEGANUL, P. II 5.

pingăleai
PINGĂLÍ, pingălesc, vb. IV. Tranz. (Transilv.) A zugrăvi, a picta, a desena. Pe icoană era pingălit (zugrăvit) un chip de muiere. RETEGANUL, P. II 5.

pingăleam
PINGĂLÍ, pingălesc, vb. IV. Tranz. (Transilv.) A zugrăvi, a picta, a desena. Pe icoană era pingălit (zugrăvit) un chip de muiere. RETEGANUL, P. II 5.

pingălească
PINGĂLÍ, pingălesc, vb. IV. Tranz. (Transilv.) A zugrăvi, a picta, a desena. Pe icoană era pingălit (zugrăvit) un chip de muiere. RETEGANUL, P. II 5.

pingăleau
PINGĂLÍ, pingălesc, vb. IV. Tranz. (Transilv.) A zugrăvi, a picta, a desena. Pe icoană era pingălit (zugrăvit) un chip de muiere. RETEGANUL, P. II 5.

pingăleați
PINGĂLÍ, pingălesc, vb. IV. Tranz. (Transilv.) A zugrăvi, a picta, a desena. Pe icoană era pingălit (zugrăvit) un chip de muiere. RETEGANUL, P. II 5.

pingălesc
PINGĂLÍ, pingălesc, vb. IV. Tranz. (Transilv.) A zugrăvi, a picta, a desena. Pe icoană era pingălit (zugrăvit) un chip de muiere. RETEGANUL, P. II 5.

pingălește
PINGĂLÍ, pingălesc, vb. IV. Tranz. (Transilv.) A zugrăvi, a picta, a desena. Pe icoană era pingălit (zugrăvit) un chip de muiere. RETEGANUL, P. II 5.

pingălești
PINGĂLÍ, pingălesc, vb. IV. Tranz. (Transilv.) A zugrăvi, a picta, a desena. Pe icoană era pingălit (zugrăvit) un chip de muiere. RETEGANUL, P. II 5.

pingăli
PINGĂLÍ, pingălesc, vb. IV. Tranz. (Transilv.) A zugrăvi, a picta, a desena. Pe icoană era pingălit (zugrăvit) un chip de muiere. RETEGANUL, P. II 5.

pingălii
PINGĂLÍ, pingălesc, vb. IV. Tranz. (Transilv.) A zugrăvi, a picta, a desena. Pe icoană era pingălit (zugrăvit) un chip de muiere. RETEGANUL, P. II 5.

pingălim
PINGĂLÍ, pingălesc, vb. IV. Tranz. (Transilv.) A zugrăvi, a picta, a desena. Pe icoană era pingălit (zugrăvit) un chip de muiere. RETEGANUL, P. II 5.

pingălind
PINGĂLÍ, pingălesc, vb. IV. Tranz. (Transilv.) A zugrăvi, a picta, a desena. Pe icoană era pingălit (zugrăvit) un chip de muiere. RETEGANUL, P. II 5.

pingălire
PINGĂLÍ, pingălesc, vb. IV. Tranz. (Transilv.) A zugrăvi, a picta, a desena. Pe icoană era pingălit (zugrăvit) un chip de muiere. RETEGANUL, P. II 5.

pingălire
PINGĂLÍ, pingălesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zugrăvi, a picta, a desena. – Magh. pingálni.

pingăliră
PINGĂLÍ, pingălesc, vb. IV. Tranz. (Transilv.) A zugrăvi, a picta, a desena. Pe icoană era pingălit (zugrăvit) un chip de muiere. RETEGANUL, P. II 5.

pingălirăm
PINGĂLÍ, pingălesc, vb. IV. Tranz. (Transilv.) A zugrăvi, a picta, a desena. Pe icoană era pingălit (zugrăvit) un chip de muiere. RETEGANUL, P. II 5.

pingălirăți
PINGĂLÍ, pingălesc, vb. IV. Tranz. (Transilv.) A zugrăvi, a picta, a desena. Pe icoană era pingălit (zugrăvit) un chip de muiere. RETEGANUL, P. II 5.

pingălise
PINGĂLÍ, pingălesc, vb. IV. Tranz. (Transilv.) A zugrăvi, a picta, a desena. Pe icoană era pingălit (zugrăvit) un chip de muiere. RETEGANUL, P. II 5.

pingălisem
PINGĂLÍ, pingălesc, vb. IV. Tranz. (Transilv.) A zugrăvi, a picta, a desena. Pe icoană era pingălit (zugrăvit) un chip de muiere. RETEGANUL, P. II 5.

pingăliseră
PINGĂLÍ, pingălesc, vb. IV. Tranz. (Transilv.) A zugrăvi, a picta, a desena. Pe icoană era pingălit (zugrăvit) un chip de muiere. RETEGANUL, P. II 5.

pingăliserăm
PINGĂLÍ, pingălesc, vb. IV. Tranz. (Transilv.) A zugrăvi, a picta, a desena. Pe icoană era pingălit (zugrăvit) un chip de muiere. RETEGANUL, P. II 5.

pingăliserăți
PINGĂLÍ, pingălesc, vb. IV. Tranz. (Transilv.) A zugrăvi, a picta, a desena. Pe icoană era pingălit (zugrăvit) un chip de muiere. RETEGANUL, P. II 5.

pingăliseși
PINGĂLÍ, pingălesc, vb. IV. Tranz. (Transilv.) A zugrăvi, a picta, a desena. Pe icoană era pingălit (zugrăvit) un chip de muiere. RETEGANUL, P. II 5.

pingăliseți
PINGĂLÍ, pingălesc, vb. IV. Tranz. (Transilv.) A zugrăvi, a picta, a desena. Pe icoană era pingălit (zugrăvit) un chip de muiere. RETEGANUL, P. II 5.

pingălit
PINGĂLÍ, pingălesc, vb. IV. Tranz. (Transilv.) A zugrăvi, a picta, a desena. Pe icoană era pingălit (zugrăvit) un chip de muiere. RETEGANUL, P. II 5.

pingălit
PINGĂLÍ, pingălesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A zugrăvi, a picta, a desena. – Magh. pingálni.

pingăliși
PINGĂLÍ, pingălesc, vb. IV. Tranz. (Transilv.) A zugrăvi, a picta, a desena. Pe icoană era pingălit (zugrăvit) un chip de muiere. RETEGANUL, P. II 5.

pingăliți
PINGĂLÍ, pingălesc, vb. IV. Tranz. (Transilv.) A zugrăvi, a picta, a desena. Pe icoană era pingălit (zugrăvit) un chip de muiere. RETEGANUL, P. II 5.

pini
PIN², pini, s. m. Arbore din familia pinaceelor, înalt până la 40 de metri, cu frunze persistente în formă de ace lungi, cu scoarța roșcată și lemnul rezistent (Pinus silvestris). Pin maritim = varietate de pin² cu lemnul poros și bogat în rășină, plantat pentru fixarea dunelor mișcătoare (Pinus maritima). – Lat. pinus.

DOOM

pin s. m., pl. pini

pini
PIN³, pini, s. m. (La pl.) Piciorușe conductoare prin care se montează pe placa unui calculator microprocesorul (cipul); părțile conectorului tată ce intră în conectorul mamă. – Din engl. pin.

DOOM

pin s. m., pl. pini

pinii
PIN², pini, s. m. Arbore din familia pinaceelor, înalt până la 40 de metri, cu frunze persistente în formă de ace lungi, cu scoarța roșcată și lemnul rezistent (Pinus silvestris). Pin maritim = varietate de pin² cu lemnul poros și bogat în rășină, plantat pentru fixarea dunelor mișcătoare (Pinus maritima). – Lat. pinus.

DOOM

pin s. m., pl. pini

pinii
PIN³, pini, s. m. (La pl.) Piciorușe conductoare prin care se montează pe placa unui calculator microprocesorul (cipul); părțile conectorului tată ce intră în conectorul mamă. – Din engl. pin.

DOOM

pin s. m., pl. pini

pinilor
PIN², pini, s. m. Arbore din familia pinaceelor, înalt până la 40 de metri, cu frunze persistente în formă de ace lungi, cu scoarța roșcată și lemnul rezistent (Pinus silvestris). Pin maritim = varietate de pin² cu lemnul poros și bogat în rășină, plantat pentru fixarea dunelor mișcătoare (Pinus maritima). – Lat. pinus.

DOOM

pin s. m., pl. pini

pinilor
PIN³, pini, s. m. (La pl.) Piciorușe conductoare prin care se montează pe placa unui calculator microprocesorul (cipul); părțile conectorului tată ce intră în conectorul mamă. – Din engl. pin.

DOOM

pin s. m., pl. pini

pinina
PINÍNĂ s.f. Substanță zaharoasă extrasă dintr-o specie de pin, folosită în farmacie. [< fr. pinine].

pinine
PINÍNĂ s.f. Substanță zaharoasă extrasă dintr-o specie de pin, folosită în farmacie. [< fr. pinine].

pininei
PINÍNĂ s.f. Substanță zaharoasă extrasă dintr-o specie de pin, folosită în farmacie. [< fr. pinine].

pininele
PINÍNĂ s.f. Substanță zaharoasă extrasă dintr-o specie de pin, folosită în farmacie. [< fr. pinine].

pininelor
PINÍNĂ s.f. Substanță zaharoasă extrasă dintr-o specie de pin, folosită în farmacie. [< fr. pinine].

pinioane
PINIÓN, pinioane, s. n. Roată dințată cu un număr mic de dinți, care intră în componența unui angrenaj, servind la punerea în mișcare a altor roți din angrenajul respectiv. [Pr.: -ni-on] – Din fr. pignon.

DOOM

pinión (-ni-on) s. n., pl. pinioáne

pinioanele
PINIÓN, pinioane, s. n. Roată dințată cu un număr mic de dinți, care intră în componența unui angrenaj, servind la punerea în mișcare a altor roți din angrenajul respectiv. [Pr.: -ni-on] – Din fr. pignon.

DOOM

pinión (-ni-on) s. n., pl. pinioáne

pinioanelor
PINIÓN, pinioane, s. n. Roată dințată cu un număr mic de dinți, care intră în componența unui angrenaj, servind la punerea în mișcare a altor roți din angrenajul respectiv. [Pr.: -ni-on] – Din fr. pignon.

DOOM

pinión (-ni-on) s. n., pl. pinioáne

pinion
PINIÓN, pinioane, s. n. Roată dințată cu un număr mic de dinți, care intră în componența unui angrenaj, servind la punerea în mișcare a altor roți din angrenajul respectiv. [Pr.: -ni-on] – Din fr. pignon.

DOOM

pinión (-ni-on) s. n., pl. pinioáne

pinionul
PINIÓN, pinioane, s. n. Roată dințată cu un număr mic de dinți, care intră în componența unui angrenaj, servind la punerea în mișcare a altor roți din angrenajul respectiv. [Pr.: -ni-on] – Din fr. pignon.

DOOM

pinión (-ni-on) s. n., pl. pinioáne

pinionului
PINIÓN, pinioane, s. n. Roată dințată cu un număr mic de dinți, care intră în componența unui angrenaj, servind la punerea în mișcare a altor roți din angrenajul respectiv. [Pr.: -ni-on] – Din fr. pignon.

DOOM

pinión (-ni-on) s. n., pl. pinioáne

piniped
PINIPÉD, pinipede, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere răspândite în regiunile reci, al căror corp fusiform, cu membrele transformate în înotătoare, este adaptat vieții acvatice; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. pinnipède.

DOOM

pinipéd s. n., pl. pinipéde

pinipede
PINIPÉD, pinipede, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere răspândite în regiunile reci, al căror corp fusiform, cu membrele transformate în înotătoare, este adaptat vieții acvatice; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. pinnipède.

DOOM

pinipéd s. n., pl. pinipéde

pinipedele
PINIPÉD, pinipede, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere răspândite în regiunile reci, al căror corp fusiform, cu membrele transformate în înotătoare, este adaptat vieții acvatice; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. pinnipède.

DOOM

pinipéd s. n., pl. pinipéde

pinipedelor
PINIPÉD, pinipede, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere răspândite în regiunile reci, al căror corp fusiform, cu membrele transformate în înotătoare, este adaptat vieții acvatice; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. pinnipède.

DOOM

pinipéd s. n., pl. pinipéde

pinipedul
PINIPÉD, pinipede, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere răspândite în regiunile reci, al căror corp fusiform, cu membrele transformate în înotătoare, este adaptat vieții acvatice; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. pinnipède.

DOOM

pinipéd s. n., pl. pinipéde

pinipedului
PINIPÉD, pinipede, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere răspândite în regiunile reci, al căror corp fusiform, cu membrele transformate în înotătoare, este adaptat vieții acvatice; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. pinnipède.

DOOM

pinipéd s. n., pl. pinipéde

pinnata
CLOCOTÍCI, clocotici, s. m. Nume dat mai multor specii de plante semiparazite, cu frunzele dințate și cu flori mici, de obicei galbene (Rhinanthus). – Cf. scr. klokocika.

pinola
PINÓLĂ, pinole, s. f. Axul păpușii mobile de strung, în care se fixează o unealtă de găurire sau de filetare ori un vârf de susținere a uneia dintre capetele piesei care se prelucrează. – Din germ. Pinole.

DOOM

pinólă s. f., g.-d. art. pinólei; pl. pinóle

pinole
PINÓLĂ, pinole, s. f. Axul păpușii mobile de strung, în care se fixează o unealtă de găurire sau de filetare ori un vârf de susținere a uneia dintre capetele piesei care se prelucrează. – Din germ. Pinole.

DOOM

pinólă s. f., g.-d. art. pinólei; pl. pinóle

pinolei
PINÓLĂ, pinole, s. f. Axul păpușii mobile de strung, în care se fixează o unealtă de găurire sau de filetare ori un vârf de susținere a uneia dintre capetele piesei care se prelucrează. – Din germ. Pinole.

DOOM

pinólă s. f., g.-d. art. pinólei; pl. pinóle

pinolele
PINÓLĂ, pinole, s. f. Axul păpușii mobile de strung, în care se fixează o unealtă de găurire sau de filetare ori un vârf de susținere a uneia dintre capetele piesei care se prelucrează. – Din germ. Pinole.

DOOM

pinólă s. f., g.-d. art. pinólei; pl. pinóle

pinolelor
PINÓLĂ, pinole, s. f. Axul păpușii mobile de strung, în care se fixează o unealtă de găurire sau de filetare ori un vârf de susținere a uneia dintre capetele piesei care se prelucrează. – Din germ. Pinole.

DOOM

pinólă s. f., g.-d. art. pinólei; pl. pinóle

pinot
PINÓT, (2) pinot-uri, s. n. 1. Numele mai multor soiuri de viță-de-vie superioare de origine franceză, cultivate pentru obținerea vinului. 2. Vin produs din strugurii acestor soiuri. [Pr.: pinó] – Din fr. pinot.

DOOM

!pinót (fr.) [ot pron. o] s. n., art. pinót-ul; (sorturi, porții) pl. pinót-uri

pinotul
PINÓT, (2) pinot-uri, s. n. 1. Numele mai multor soiuri de viță-de-vie superioare de origine franceză, cultivate pentru obținerea vinului. 2. Vin produs din strugurii acestor soiuri. [Pr.: pinó] – Din fr. pinot.

DOOM

!pinót (fr.) [ot pron. o] s. n., art. pinót-ul; (sorturi, porții) pl. pinót-uri

pinotului
PINÓT, (2) pinot-uri, s. n. 1. Numele mai multor soiuri de viță-de-vie superioare de origine franceză, cultivate pentru obținerea vinului. 2. Vin produs din strugurii acestor soiuri. [Pr.: pinó] – Din fr. pinot.

DOOM

!pinót (fr.) [ot pron. o] s. n., art. pinót-ul; (sorturi, porții) pl. pinót-uri

pinoturi
PINÓT, (2) pinot-uri, s. n. 1. Numele mai multor soiuri de viță-de-vie superioare de origine franceză, cultivate pentru obținerea vinului. 2. Vin produs din strugurii acestor soiuri. [Pr.: pinó] – Din fr. pinot.

DOOM

!pinót (fr.) [ot pron. o] s. n., art. pinót-ul; (sorturi, porții) pl. pinót-uri

pinoturile
PINÓT, (2) pinot-uri, s. n. 1. Numele mai multor soiuri de viță-de-vie superioare de origine franceză, cultivate pentru obținerea vinului. 2. Vin produs din strugurii acestor soiuri. [Pr.: pinó] – Din fr. pinot.

DOOM

!pinót (fr.) [ot pron. o] s. n., art. pinót-ul; (sorturi, porții) pl. pinót-uri

pinoturilor
PINÓT, (2) pinot-uri, s. n. 1. Numele mai multor soiuri de viță-de-vie superioare de origine franceză, cultivate pentru obținerea vinului. 2. Vin produs din strugurii acestor soiuri. [Pr.: pinó] – Din fr. pinot.

DOOM

!pinót (fr.) [ot pron. o] s. n., art. pinót-ul; (sorturi, porții) pl. pinót-uri

pinten
PÍNTEN, pinteni, s. m. 1. Obiect de metal în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiță dințată, cu un vârf etc., pe care călăreții îl prind la călcâiul cizmelor și care le servește pentru a îmboldi calul la mers; p. ext. lovitură dată calului cu acest obiect. ◊ Expr. A da pinteni = a) a împunge, a îmboldi calul cu pintenii pentru a-l face să meargă mai repede; b) a (se) zori, a (se) grăbi. A bate din pinteni = (mai ales despre militari) a lovi călcâiele unul de altul, făcând să sune pintenii, și a lua poziția (reglementară) de drepți. A bate din pinteni (de bucurie) = a-și manifesta bucuria în chip zgomotos. 2. P. anal. (La unele păsări, mai ales la cocoși) Formațiune cornoasă situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului, deasupra labei. ♦ Protuberanță situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului calului sau al boului, deasupra gleznei. 3. P. anal. Numele unor părți de plante sau (cu determinări) al unor plante care au de obicei proeminențe, protuberanțe, excrescențe etc. 4. Proeminență a unei piese care servește la limitarea cursei altei piese în mișcare sau ca punct de articulație. ♦ Unealtă cu care apicultorii fixează fagurele pe ramă. 5. Construcție sau element de construcție care seamănă cu un pinten (1) și care susține sau întărește o zidărie, un terasament, consolidează un mal etc. 6. Porțiune de teren care depășește nivelul din jur; vârf mic, culme care se desprinde dintr-un ansamblu deluros sau muntos unitar. – Din sl. *pentĭnŭ.

DOOM

!píntenul-secarei (plantă) (înv., reg.) s. m. art.

pintenat
PINTENÁT, -Ă, pintenați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte) Care are pinteni (1), cu pinteni. ♦ (Substantivat, m.; fam. sau ir.) Ofițer sau gradat. 2. (Despre păsări) Cu pinteni (2); pintenog; p. ext. în formă de pinten. ♦ (Substantivat, m.) Cocoș. 3. (Despre plante sau părți ale lor) Cu pinten (3) sau cu aspect de pinten. – Pinten + suf. -at.

DOOM

pintenát adj. m., pl. pintenáți; f. pintenátă, pl. pintenáte

pintenata
PINTENÁT, -Ă, pintenați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte) Care are pinteni (1), cu pinteni. ♦ (Substantivat, m.; fam. sau ir.) Ofițer sau gradat. 2. (Despre păsări) Cu pinteni (2); pintenog; p. ext. în formă de pinten. ♦ (Substantivat, m.) Cocoș. 3. (Despre plante sau părți ale lor) Cu pinten (3) sau cu aspect de pinten. – Pinten + suf. -at.

DOOM

pintenát adj. m., pl. pintenáți; f. pintenátă, pl. pintenáte

pintenate
PINTENÁT, -Ă, pintenați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte) Care are pinteni (1), cu pinteni. ♦ (Substantivat, m.; fam. sau ir.) Ofițer sau gradat. 2. (Despre păsări) Cu pinteni (2); pintenog; p. ext. în formă de pinten. ♦ (Substantivat, m.) Cocoș. 3. (Despre plante sau părți ale lor) Cu pinten (3) sau cu aspect de pinten. – Pinten + suf. -at.

DOOM

pintenát adj. m., pl. pintenáți; f. pintenátă, pl. pintenáte

pintenatei
PINTENÁT, -Ă, pintenați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte) Care are pinteni (1), cu pinteni. ♦ (Substantivat, m.; fam. sau ir.) Ofițer sau gradat. 2. (Despre păsări) Cu pinteni (2); pintenog; p. ext. în formă de pinten. ♦ (Substantivat, m.) Cocoș. 3. (Despre plante sau părți ale lor) Cu pinten (3) sau cu aspect de pinten. – Pinten + suf. -at.

DOOM

pintenát adj. m., pl. pintenáți; f. pintenátă, pl. pintenáte

pintenatele
PINTENÁT, -Ă, pintenați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte) Care are pinteni (1), cu pinteni. ♦ (Substantivat, m.; fam. sau ir.) Ofițer sau gradat. 2. (Despre păsări) Cu pinteni (2); pintenog; p. ext. în formă de pinten. ♦ (Substantivat, m.) Cocoș. 3. (Despre plante sau părți ale lor) Cu pinten (3) sau cu aspect de pinten. – Pinten + suf. -at.

DOOM

pintenát adj. m., pl. pintenáți; f. pintenátă, pl. pintenáte

pintenatelor
PINTENÁT, -Ă, pintenați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte) Care are pinteni (1), cu pinteni. ♦ (Substantivat, m.; fam. sau ir.) Ofițer sau gradat. 2. (Despre păsări) Cu pinteni (2); pintenog; p. ext. în formă de pinten. ♦ (Substantivat, m.) Cocoș. 3. (Despre plante sau părți ale lor) Cu pinten (3) sau cu aspect de pinten. – Pinten + suf. -at.

DOOM

pintenát adj. m., pl. pintenáți; f. pintenátă, pl. pintenáte

pintenatul
PINTENÁT, -Ă, pintenați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte) Care are pinteni (1), cu pinteni. ♦ (Substantivat, m.; fam. sau ir.) Ofițer sau gradat. 2. (Despre păsări) Cu pinteni (2); pintenog; p. ext. în formă de pinten. ♦ (Substantivat, m.) Cocoș. 3. (Despre plante sau părți ale lor) Cu pinten (3) sau cu aspect de pinten. – Pinten + suf. -at.

DOOM

pintenát adj. m., pl. pintenáți; f. pintenátă, pl. pintenáte

pintenatului
PINTENÁT, -Ă, pintenați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte) Care are pinteni (1), cu pinteni. ♦ (Substantivat, m.; fam. sau ir.) Ofițer sau gradat. 2. (Despre păsări) Cu pinteni (2); pintenog; p. ext. în formă de pinten. ♦ (Substantivat, m.) Cocoș. 3. (Despre plante sau părți ale lor) Cu pinten (3) sau cu aspect de pinten. – Pinten + suf. -at.

DOOM

pintenát adj. m., pl. pintenáți; f. pintenátă, pl. pintenáte

pintenaș
PINTENÁȘ, pintenași, s. m. 1. Diminutiv al lui pinten. 2. (Bot.; compus) Nemțișor-de-câmp. – Pinten + suf. -aș.

DOOM

pintenáș s. m., pl. pintenáși

pintenași
PINTENÁȘ, pintenași, s. m. 1. Diminutiv al lui pinten. 2. (Bot.; compus) Nemțișor-de-câmp. – Pinten + suf. -aș.

DOOM

pintenáș s. m., pl. pintenáși

pintenașii
PINTENÁȘ, pintenași, s. m. 1. Diminutiv al lui pinten. 2. (Bot.; compus) Nemțișor-de-câmp. – Pinten + suf. -aș.

DOOM

pintenáș s. m., pl. pintenáși

pintenașilor
PINTENÁȘ, pintenași, s. m. 1. Diminutiv al lui pinten. 2. (Bot.; compus) Nemțișor-de-câmp. – Pinten + suf. -aș.

DOOM

pintenáș s. m., pl. pintenáși

pintenașul
PINTENÁȘ, pintenași, s. m. 1. Diminutiv al lui pinten. 2. (Bot.; compus) Nemțișor-de-câmp. – Pinten + suf. -aș.

DOOM

pintenáș s. m., pl. pintenáși

pintenașului
PINTENÁȘ, pintenași, s. m. 1. Diminutiv al lui pinten. 2. (Bot.; compus) Nemțișor-de-câmp. – Pinten + suf. -aș.

DOOM

pintenáș s. m., pl. pintenáși

pintenați
PINTENÁT, -Ă, pintenați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte) Care are pinteni (1), cu pinteni. ♦ (Substantivat, m.; fam. sau ir.) Ofițer sau gradat. 2. (Despre păsări) Cu pinteni (2); pintenog; p. ext. în formă de pinten. ♦ (Substantivat, m.) Cocoș. 3. (Despre plante sau părți ale lor) Cu pinten (3) sau cu aspect de pinten. – Pinten + suf. -at.

DOOM

pintenát adj. m., pl. pintenáți; f. pintenátă, pl. pintenáte

pintenații
PINTENÁT, -Ă, pintenați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte) Care are pinteni (1), cu pinteni. ♦ (Substantivat, m.; fam. sau ir.) Ofițer sau gradat. 2. (Despre păsări) Cu pinteni (2); pintenog; p. ext. în formă de pinten. ♦ (Substantivat, m.) Cocoș. 3. (Despre plante sau părți ale lor) Cu pinten (3) sau cu aspect de pinten. – Pinten + suf. -at.

DOOM

pintenát adj. m., pl. pintenáți; f. pintenátă, pl. pintenáte

pintenaților
PINTENÁT, -Ă, pintenați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte) Care are pinteni (1), cu pinteni. ♦ (Substantivat, m.; fam. sau ir.) Ofițer sau gradat. 2. (Despre păsări) Cu pinteni (2); pintenog; p. ext. în formă de pinten. ♦ (Substantivat, m.) Cocoș. 3. (Despre plante sau părți ale lor) Cu pinten (3) sau cu aspect de pinten. – Pinten + suf. -at.

DOOM

pintenát adj. m., pl. pintenáți; f. pintenátă, pl. pintenáte

pinteni
PÍNTEN, pinteni, s. m. 1. Obiect de metal în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiță dințată, cu un vârf etc., pe care călăreții îl prind la călcâiul cizmelor și care le servește pentru a îmboldi calul la mers; p. ext. lovitură dată calului cu acest obiect. ◊ Expr. A da pinteni = a) a împunge, a îmboldi calul cu pintenii pentru a-l face să meargă mai repede; b) a (se) zori, a (se) grăbi. A bate din pinteni = (mai ales despre militari) a lovi călcâiele unul de altul, făcând să sune pintenii, și a lua poziția (reglementară) de drepți. A bate din pinteni (de bucurie) = a-și manifesta bucuria în chip zgomotos. 2. P. anal. (La unele păsări, mai ales la cocoși) Formațiune cornoasă situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului, deasupra labei. ♦ Protuberanță situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului calului sau al boului, deasupra gleznei. 3. P. anal. Numele unor părți de plante sau (cu determinări) al unor plante care au de obicei proeminențe, protuberanțe, excrescențe etc. 4. Proeminență a unei piese care servește la limitarea cursei altei piese în mișcare sau ca punct de articulație. ♦ Unealtă cu care apicultorii fixează fagurele pe ramă. 5. Construcție sau element de construcție care seamănă cu un pinten (1) și care susține sau întărește o zidărie, un terasament, consolidează un mal etc. 6. Porțiune de teren care depășește nivelul din jur; vârf mic, culme care se desprinde dintr-un ansamblu deluros sau muntos unitar. – Din sl. *pentĭnŭ.

DOOM

!píntenul-secarei (plantă) (înv., reg.) s. m. art.

pintenii
PÍNTEN, pinteni, s. m. 1. Obiect de metal în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiță dințată, cu un vârf etc., pe care călăreții îl prind la călcâiul cizmelor și care le servește pentru a îmboldi calul la mers; p. ext. lovitură dată calului cu acest obiect. ◊ Expr. A da pinteni = a) a împunge, a îmboldi calul cu pintenii pentru a-l face să meargă mai repede; b) a (se) zori, a (se) grăbi. A bate din pinteni = (mai ales despre militari) a lovi călcâiele unul de altul, făcând să sune pintenii, și a lua poziția (reglementară) de drepți. A bate din pinteni (de bucurie) = a-și manifesta bucuria în chip zgomotos. 2. P. anal. (La unele păsări, mai ales la cocoși) Formațiune cornoasă situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului, deasupra labei. ♦ Protuberanță situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului calului sau al boului, deasupra gleznei. 3. P. anal. Numele unor părți de plante sau (cu determinări) al unor plante care au de obicei proeminențe, protuberanțe, excrescențe etc. 4. Proeminență a unei piese care servește la limitarea cursei altei piese în mișcare sau ca punct de articulație. ♦ Unealtă cu care apicultorii fixează fagurele pe ramă. 5. Construcție sau element de construcție care seamănă cu un pinten (1) și care susține sau întărește o zidărie, un terasament, consolidează un mal etc. 6. Porțiune de teren care depășește nivelul din jur; vârf mic, culme care se desprinde dintr-un ansamblu deluros sau muntos unitar. – Din sl. *pentĭnŭ.

DOOM

!píntenul-secarei (plantă) (înv., reg.) s. m. art.

pintenilor
PÍNTEN, pinteni, s. m. 1. Obiect de metal în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiță dințată, cu un vârf etc., pe care călăreții îl prind la călcâiul cizmelor și care le servește pentru a îmboldi calul la mers; p. ext. lovitură dată calului cu acest obiect. ◊ Expr. A da pinteni = a) a împunge, a îmboldi calul cu pintenii pentru a-l face să meargă mai repede; b) a (se) zori, a (se) grăbi. A bate din pinteni = (mai ales despre militari) a lovi călcâiele unul de altul, făcând să sune pintenii, și a lua poziția (reglementară) de drepți. A bate din pinteni (de bucurie) = a-și manifesta bucuria în chip zgomotos. 2. P. anal. (La unele păsări, mai ales la cocoși) Formațiune cornoasă situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului, deasupra labei. ♦ Protuberanță situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului calului sau al boului, deasupra gleznei. 3. P. anal. Numele unor părți de plante sau (cu determinări) al unor plante care au de obicei proeminențe, protuberanțe, excrescențe etc. 4. Proeminență a unei piese care servește la limitarea cursei altei piese în mișcare sau ca punct de articulație. ♦ Unealtă cu care apicultorii fixează fagurele pe ramă. 5. Construcție sau element de construcție care seamănă cu un pinten (1) și care susține sau întărește o zidărie, un terasament, consolidează un mal etc. 6. Porțiune de teren care depășește nivelul din jur; vârf mic, culme care se desprinde dintr-un ansamblu deluros sau muntos unitar. – Din sl. *pentĭnŭ.

DOOM

!píntenul-secarei (plantă) (înv., reg.) s. m. art.

pintenoaga
PINTENÓG, -OÁGĂ, pintenogi, -oage, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre animale) Cu pete de altă culoare (de obicei albe) în partea inferioară a picioarelor. 2. (Despre păsări) Pintenat (2). II. S. f. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu florile galbene ca lămâia (Carthamus lanatus). – Din sl. pontonogŭ.

DOOM

pintenóg adj. m., pl. pintenógi; f. pintenoágă, pl. pintenoáge

pintenoage
PINTENÓG, -OÁGĂ, pintenogi, -oage, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre animale) Cu pete de altă culoare (de obicei albe) în partea inferioară a picioarelor. 2. (Despre păsări) Pintenat (2). II. S. f. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu florile galbene ca lămâia (Carthamus lanatus). – Din sl. pontonogŭ.

DOOM

pintenóg adj. m., pl. pintenógi; f. pintenoágă, pl. pintenoáge

pintenoagei
PINTENÓG, -OÁGĂ, pintenogi, -oage, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre animale) Cu pete de altă culoare (de obicei albe) în partea inferioară a picioarelor. 2. (Despre păsări) Pintenat (2). II. S. f. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu florile galbene ca lămâia (Carthamus lanatus). – Din sl. pontonogŭ.

DOOM

pintenóg adj. m., pl. pintenógi; f. pintenoágă, pl. pintenoáge

pintenoagele
PINTENÓG, -OÁGĂ, pintenogi, -oage, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre animale) Cu pete de altă culoare (de obicei albe) în partea inferioară a picioarelor. 2. (Despre păsări) Pintenat (2). II. S. f. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu florile galbene ca lămâia (Carthamus lanatus). – Din sl. pontonogŭ.

DOOM

pintenóg adj. m., pl. pintenógi; f. pintenoágă, pl. pintenoáge

pintenoagelor
PINTENÓG, -OÁGĂ, pintenogi, -oage, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre animale) Cu pete de altă culoare (de obicei albe) în partea inferioară a picioarelor. 2. (Despre păsări) Pintenat (2). II. S. f. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu florile galbene ca lămâia (Carthamus lanatus). – Din sl. pontonogŭ.

DOOM

pintenóg adj. m., pl. pintenógi; f. pintenoágă, pl. pintenoáge

pintenog
PINTENÓG, -OÁGĂ, pintenogi, -oage, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre animale) Cu pete de altă culoare (de obicei albe) în partea inferioară a picioarelor. 2. (Despre păsări) Pintenat (2). II. S. f. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu florile galbene ca lămâia (Carthamus lanatus). – Din sl. pontonogŭ.

DOOM

pintenóg adj. m., pl. pintenógi; f. pintenoágă, pl. pintenoáge

pintenogi
PINTENÓG, -OÁGĂ, pintenogi, -oage, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre animale) Cu pete de altă culoare (de obicei albe) în partea inferioară a picioarelor. 2. (Despre păsări) Pintenat (2). II. S. f. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu florile galbene ca lămâia (Carthamus lanatus). – Din sl. pontonogŭ.

DOOM

pintenóg adj. m., pl. pintenógi; f. pintenoágă, pl. pintenoáge

pintenogii
PINTENÓG, -OÁGĂ, pintenogi, -oage, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre animale) Cu pete de altă culoare (de obicei albe) în partea inferioară a picioarelor. 2. (Despre păsări) Pintenat (2). II. S. f. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu florile galbene ca lămâia (Carthamus lanatus). – Din sl. pontonogŭ.

DOOM

pintenóg adj. m., pl. pintenógi; f. pintenoágă, pl. pintenoáge

pintenogilor
PINTENÓG, -OÁGĂ, pintenogi, -oage, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre animale) Cu pete de altă culoare (de obicei albe) în partea inferioară a picioarelor. 2. (Despre păsări) Pintenat (2). II. S. f. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu florile galbene ca lămâia (Carthamus lanatus). – Din sl. pontonogŭ.

DOOM

pintenóg adj. m., pl. pintenógi; f. pintenoágă, pl. pintenoáge

pintenogul
PINTENÓG, -OÁGĂ, pintenogi, -oage, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre animale) Cu pete de altă culoare (de obicei albe) în partea inferioară a picioarelor. 2. (Despre păsări) Pintenat (2). II. S. f. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu florile galbene ca lămâia (Carthamus lanatus). – Din sl. pontonogŭ.

DOOM

pintenóg adj. m., pl. pintenógi; f. pintenoágă, pl. pintenoáge

pintenogului
PINTENÓG, -OÁGĂ, pintenogi, -oage, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre animale) Cu pete de altă culoare (de obicei albe) în partea inferioară a picioarelor. 2. (Despre păsări) Pintenat (2). II. S. f. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu florile galbene ca lămâia (Carthamus lanatus). – Din sl. pontonogŭ.

DOOM

pintenóg adj. m., pl. pintenógi; f. pintenoágă, pl. pintenoáge

pintenul
PÍNTEN, pinteni, s. m. 1. Obiect de metal în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiță dințată, cu un vârf etc., pe care călăreții îl prind la călcâiul cizmelor și care le servește pentru a îmboldi calul la mers; p. ext. lovitură dată calului cu acest obiect. ◊ Expr. A da pinteni = a) a împunge, a îmboldi calul cu pintenii pentru a-l face să meargă mai repede; b) a (se) zori, a (se) grăbi. A bate din pinteni = (mai ales despre militari) a lovi călcâiele unul de altul, făcând să sune pintenii, și a lua poziția (reglementară) de drepți. A bate din pinteni (de bucurie) = a-și manifesta bucuria în chip zgomotos. 2. P. anal. (La unele păsări, mai ales la cocoși) Formațiune cornoasă situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului, deasupra labei. ♦ Protuberanță situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului calului sau al boului, deasupra gleznei. 3. P. anal. Numele unor părți de plante sau (cu determinări) al unor plante care au de obicei proeminențe, protuberanțe, excrescențe etc. 4. Proeminență a unei piese care servește la limitarea cursei altei piese în mișcare sau ca punct de articulație. ♦ Unealtă cu care apicultorii fixează fagurele pe ramă. 5. Construcție sau element de construcție care seamănă cu un pinten (1) și care susține sau întărește o zidărie, un terasament, consolidează un mal etc. 6. Porțiune de teren care depășește nivelul din jur; vârf mic, culme care se desprinde dintr-un ansamblu deluros sau muntos unitar. – Din sl. *pentĭnŭ.

DOOM

!píntenul-secarei (plantă) (înv., reg.) s. m. art.

pintenului
PÍNTEN, pinteni, s. m. 1. Obiect de metal în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiță dințată, cu un vârf etc., pe care călăreții îl prind la călcâiul cizmelor și care le servește pentru a îmboldi calul la mers; p. ext. lovitură dată calului cu acest obiect. ◊ Expr. A da pinteni = a) a împunge, a îmboldi calul cu pintenii pentru a-l face să meargă mai repede; b) a (se) zori, a (se) grăbi. A bate din pinteni = (mai ales despre militari) a lovi călcâiele unul de altul, făcând să sune pintenii, și a lua poziția (reglementară) de drepți. A bate din pinteni (de bucurie) = a-și manifesta bucuria în chip zgomotos. 2. P. anal. (La unele păsări, mai ales la cocoși) Formațiune cornoasă situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului, deasupra labei. ♦ Protuberanță situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului calului sau al boului, deasupra gleznei. 3. P. anal. Numele unor părți de plante sau (cu determinări) al unor plante care au de obicei proeminențe, protuberanțe, excrescențe etc. 4. Proeminență a unei piese care servește la limitarea cursei altei piese în mișcare sau ca punct de articulație. ♦ Unealtă cu care apicultorii fixează fagurele pe ramă. 5. Construcție sau element de construcție care seamănă cu un pinten (1) și care susține sau întărește o zidărie, un terasament, consolidează un mal etc. 6. Porțiune de teren care depășește nivelul din jur; vârf mic, culme care se desprinde dintr-un ansamblu deluros sau muntos unitar. – Din sl. *pentĭnŭ.

DOOM

!píntenul-secarei (plantă) (înv., reg.) s. m. art.

pintre
PRÍNTRE prep. 1. În mijlocul...; între. ♦ Spec. În spațiul dintre mai multe ființe sau obiecte. 2. În intervalul dintre două etape, două momente ale unei acțiuni, ale unui fenomen etc. 3. (Rar) Prin. 4. (Rar) Dintre. [Var.: (pop.) píntre, pấntre prep.] – Pre² + între.

DOOM

príntre prep.

pintrejel
PINTREJÉL s. m. v. pătrunjel.

pintă
píntă (-te), s. f. – Măsură de capacitate de circa un litru. Mag. pint, pol., slov. pinta (Cihac, II, 255), din germ. Pinte. Rar, în Trans.

pinul
PIN², pini, s. m. Arbore din familia pinaceelor, înalt până la 40 de metri, cu frunze persistente în formă de ace lungi, cu scoarța roșcată și lemnul rezistent (Pinus silvestris). Pin maritim = varietate de pin² cu lemnul poros și bogat în rășină, plantat pentru fixarea dunelor mișcătoare (Pinus maritima). – Lat. pinus.

DOOM

pin s. m., pl. pini

pinul
PIN³, pini, s. m. (La pl.) Piciorușe conductoare prin care se montează pe placa unui calculator microprocesorul (cipul); părțile conectorului tată ce intră în conectorul mamă. – Din engl. pin.

DOOM

pin s. m., pl. pini

pinula
PINÚLĂ, pinule, s. f. 1. Placă de metal având o deschizătură și un fir de vizare, care servește la stabilirea aliniamentelor de teren. 2. Fiecare dintre frunzulițele care constituie o frunză de ferigă. – Din fr. pinnule.

DOOM

pinúlă s. f., g.-d. art. pinúlei; pl. pinúle

pinule
PINÚLĂ, pinule, s. f. 1. Placă de metal având o deschizătură și un fir de vizare, care servește la stabilirea aliniamentelor de teren. 2. Fiecare dintre frunzulițele care constituie o frunză de ferigă. – Din fr. pinnule.

DOOM

pinúlă s. f., g.-d. art. pinúlei; pl. pinúle

pinulei
PINÚLĂ, pinule, s. f. 1. Placă de metal având o deschizătură și un fir de vizare, care servește la stabilirea aliniamentelor de teren. 2. Fiecare dintre frunzulițele care constituie o frunză de ferigă. – Din fr. pinnule.

DOOM

pinúlă s. f., g.-d. art. pinúlei; pl. pinúle

pinulele
PINÚLĂ, pinule, s. f. 1. Placă de metal având o deschizătură și un fir de vizare, care servește la stabilirea aliniamentelor de teren. 2. Fiecare dintre frunzulițele care constituie o frunză de ferigă. – Din fr. pinnule.

DOOM

pinúlă s. f., g.-d. art. pinúlei; pl. pinúle

pinulelor
PINÚLĂ, pinule, s. f. 1. Placă de metal având o deschizătură și un fir de vizare, care servește la stabilirea aliniamentelor de teren. 2. Fiecare dintre frunzulițele care constituie o frunză de ferigă. – Din fr. pinnule.

DOOM

pinúlă s. f., g.-d. art. pinúlei; pl. pinúle

pinului
PIN², pini, s. m. Arbore din familia pinaceelor, înalt până la 40 de metri, cu frunze persistente în formă de ace lungi, cu scoarța roșcată și lemnul rezistent (Pinus silvestris). Pin maritim = varietate de pin² cu lemnul poros și bogat în rășină, plantat pentru fixarea dunelor mișcătoare (Pinus maritima). – Lat. pinus.

DOOM

pin s. m., pl. pini

pinului
PIN³, pini, s. m. (La pl.) Piciorușe conductoare prin care se montează pe placa unui calculator microprocesorul (cipul); părțile conectorului tată ce intră în conectorul mamă. – Din engl. pin.

DOOM

pin s. m., pl. pini

pinus
PIN³, pini, s. m. (Electron.) Terminal al unui circuit integrat. – Din engl. pin.

pinxit
PÍNXIT s.n. Formulă cu semnificația „a pictat”, săpată pe o placă de gravură alături de numele pictorului după care gravorul și-a făcut lucrarea. [< lat. pinxit].

pinzgau
PÍNZGAU s. n. 1. Rasă de bovine de lapte și carne, originară din Austria, de culoare roșie-castanie, cu o dungă albă care străbate în întregime spinarea. 2. Rasă de cai masivi, folosiți la tracțiune. [Pr.: pințgau] – Din genn. Pinzgau.

DOOM

Pínzgau (rasă de bovine/cai) (germ.) [z pron. ț] s. propriu n.

pinzgaul
PÍNZGAU s. n. 1. Rasă de bovine de lapte și carne, originară din Austria, de culoare roșie-castanie, cu o dungă albă care străbate în întregime spinarea. 2. Rasă de cai masivi, folosiți la tracțiune. [Pr.: pințgau] – Din genn. Pinzgau.

DOOM

Pínzgau (rasă de bovine/cai) (germ.) [z pron. ț] s. propriu n.

pinzgaului
PÍNZGAU s. n. 1. Rasă de bovine de lapte și carne, originară din Austria, de culoare roșie-castanie, cu o dungă albă care străbate în întregime spinarea. 2. Rasă de cai masivi, folosiți la tracțiune. [Pr.: pințgau] – Din genn. Pinzgau.

DOOM

Pínzgau (rasă de bovine/cai) (germ.) [z pron. ț] s. propriu n.

pința
PÍNȚĂ, pințe, s. f. (Zool.; reg.) Popândău. – Et. nec.

DOOM

pínță (reg.) s. f., g.-d. art. pínței; pl. pínțe

pințe
PÍNȚĂ, pințe, s. f. (Zool.; reg.) Popândău. – Et. nec.

DOOM

pínță (reg.) s. f., g.-d. art. pínței; pl. pínțe

pinței
PÍNȚĂ, pințe, s. f. (Zool.; reg.) Popândău. – Et. nec.

DOOM

pínță (reg.) s. f., g.-d. art. pínței; pl. pínțe

pințele
PÍNȚĂ, pințe, s. f. (Zool.; reg.) Popândău. – Et. nec.

DOOM

pínță (reg.) s. f., g.-d. art. pínței; pl. pínțe

pințelor
PÍNȚĂ, pințe, s. f. (Zool.; reg.) Popândău. – Et. nec.

DOOM

pínță (reg.) s. f., g.-d. art. pínței; pl. pínțe

pințăl
pínțăl (-le), s. n. – (Trans.) Briceag. Origine nesigură; din mag. pengeél, după Candrea.

pio
PIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „puroi”, „de puroi”. [Pron. pi-o-. / < fr. pyo-, it. pio-, cf. gr. pyon].

pioasa
PIÓS, PIOÁSĂ, pioși, pioase, adj. (Despre oameni) Pătruns de sentimente de evlavie (religioasă) sau de afecțiune plină de respect; (despre manifestări, acțiuni, creații ale oamenilor) care exprimă, denotă evlavie sau o afecțiune respectuoasă; care este determinat de evlavie sau de o afecțiune respectuoasă. [Pr.: pi-os] – Din fr. pieux.

DOOM

piós adj. m., pl. pióși; f. pioásă, pl. pioáse

pioase
PIÓS, PIOÁSĂ, pioși, pioase, adj. (Despre oameni) Pătruns de sentimente de evlavie (religioasă) sau de afecțiune plină de respect; (despre manifestări, acțiuni, creații ale oamenilor) care exprimă, denotă evlavie sau o afecțiune respectuoasă; care este determinat de evlavie sau de o afecțiune respectuoasă. [Pr.: pi-os] – Din fr. pieux.

DOOM

piós adj. m., pl. pióși; f. pioásă, pl. pioáse

pioasei
PIÓS, PIOÁSĂ, pioși, pioase, adj. (Despre oameni) Pătruns de sentimente de evlavie (religioasă) sau de afecțiune plină de respect; (despre manifestări, acțiuni, creații ale oamenilor) care exprimă, denotă evlavie sau o afecțiune respectuoasă; care este determinat de evlavie sau de o afecțiune respectuoasă. [Pr.: pi-os] – Din fr. pieux.

DOOM

piós adj. m., pl. pióși; f. pioásă, pl. pioáse

pioasele
PIÓS, PIOÁSĂ, pioși, pioase, adj. (Despre oameni) Pătruns de sentimente de evlavie (religioasă) sau de afecțiune plină de respect; (despre manifestări, acțiuni, creații ale oamenilor) care exprimă, denotă evlavie sau o afecțiune respectuoasă; care este determinat de evlavie sau de o afecțiune respectuoasă. [Pr.: pi-os] – Din fr. pieux.

DOOM

piós adj. m., pl. pióși; f. pioásă, pl. pioáse

pioaselor
PIÓS, PIOÁSĂ, pioși, pioase, adj. (Despre oameni) Pătruns de sentimente de evlavie (religioasă) sau de afecțiune plină de respect; (despre manifestări, acțiuni, creații ale oamenilor) care exprimă, denotă evlavie sau o afecțiune respectuoasă; care este determinat de evlavie sau de o afecțiune respectuoasă. [Pr.: pi-os] – Din fr. pieux.

DOOM

piós adj. m., pl. pióși; f. pioásă, pl. pioáse

piocit
PIOCÍT s.n. Celulă de puroi. [< fr. pyocyte, cf. gr. pyon – puroi, kytos – celulă].

piocolpos
PIOCÓLPOS s.n. (Med.) Colecție purulentă intravaginală. [< fr. pyocolpos, cf. gr. pyon – puroi, kolpos – vagin].

pioctanină
PIOCTANÍNĂ s.f. Materie colorantă derivată din anilină, cu proprietăți antibacteriene. [< fr. pyoktanine].

piodermita
PIODERMÍTĂ, piodermite, s. f. Nume generic dat inflamațiilor supurative ale pielii produse de stafilococi și streptococi. [Pr.: pi-o-] – Din fr. pyodermite.

DOOM

piodermítă (pi-o-) s. f., g.-d. art. piodermítei; pl. piodermíte

piodermite
PIODERMÍTĂ, piodermite, s. f. Nume generic dat inflamațiilor supurative ale pielii produse de stafilococi și streptococi. [Pr.: pi-o-] – Din fr. pyodermite.

DOOM

piodermítă (pi-o-) s. f., g.-d. art. piodermítei; pl. piodermíte

piodermitei
PIODERMÍTĂ, piodermite, s. f. Nume generic dat inflamațiilor supurative ale pielii produse de stafilococi și streptococi. [Pr.: pi-o-] – Din fr. pyodermite.

DOOM

piodermítă (pi-o-) s. f., g.-d. art. piodermítei; pl. piodermíte

piodermitele
PIODERMÍTĂ, piodermite, s. f. Nume generic dat inflamațiilor supurative ale pielii produse de stafilococi și streptococi. [Pr.: pi-o-] – Din fr. pyodermite.

DOOM

piodermítă (pi-o-) s. f., g.-d. art. piodermítei; pl. piodermíte

piodermitelor
PIODERMÍTĂ, piodermite, s. f. Nume generic dat inflamațiilor supurative ale pielii produse de stafilococi și streptococi. [Pr.: pi-o-] – Din fr. pyodermite.

DOOM

piodermítă (pi-o-) s. f., g.-d. art. piodermítei; pl. piodermíte

pioemie
PIOEMÍE s.f. v. piemie.

pioftalmie
PIOFTALMÍE s.f. (Med.) Colecție de puroi în ochi; hipopion. [< fr. pyophtalmie].

piogen
PIOGÉN, -Ă, piogeni, -e, adj. (Med.; despre răni) Care produce puroi; (despre agenți patogeni) care determină producerea puroiului. [Pr.: pi-o-] – Din fr. pyogène.

DOOM

piogén (pi-o-) adj. m., pl. piogéni; f. piogénă, pl. piogéne

piogena
PIOGÉN, -Ă, piogeni, -e, adj. (Med.; despre răni) Care produce puroi; (despre agenți patogeni) care determină producerea puroiului. [Pr.: pi-o-] – Din fr. pyogène.

DOOM

piogén (pi-o-) adj. m., pl. piogéni; f. piogénă, pl. piogéne

piogene
PIOGÉN, -Ă, piogeni, -e, adj. (Med.; despre răni) Care produce puroi; (despre agenți patogeni) care determină producerea puroiului. [Pr.: pi-o-] – Din fr. pyogène.

DOOM

piogén (pi-o-) adj. m., pl. piogéni; f. piogénă, pl. piogéne

piogenei
PIOGÉN, -Ă, piogeni, -e, adj. (Med.; despre răni) Care produce puroi; (despre agenți patogeni) care determină producerea puroiului. [Pr.: pi-o-] – Din fr. pyogène.

DOOM

piogén (pi-o-) adj. m., pl. piogéni; f. piogénă, pl. piogéne

piogenele
PIOGÉN, -Ă, piogeni, -e, adj. (Med.; despre răni) Care produce puroi; (despre agenți patogeni) care determină producerea puroiului. [Pr.: pi-o-] – Din fr. pyogène.

DOOM

piogén (pi-o-) adj. m., pl. piogéni; f. piogénă, pl. piogéne

piogenelor
PIOGÉN, -Ă, piogeni, -e, adj. (Med.; despre răni) Care produce puroi; (despre agenți patogeni) care determină producerea puroiului. [Pr.: pi-o-] – Din fr. pyogène.

DOOM

piogén (pi-o-) adj. m., pl. piogéni; f. piogénă, pl. piogéne

piogeni
PIOGÉN, -Ă, piogeni, -e, adj. (Med.; despre răni) Care produce puroi; (despre agenți patogeni) care determină producerea puroiului. [Pr.: pi-o-] – Din fr. pyogène.

DOOM

piogén (pi-o-) adj. m., pl. piogéni; f. piogénă, pl. piogéne

piogenie
PIOGENÍE s.f. Producere de puroi. [Gen. -iei. / < fr. pyogénie].

piogenii
PIOGÉN, -Ă, piogeni, -e, adj. (Med.; despre răni) Care produce puroi; (despre agenți patogeni) care determină producerea puroiului. [Pr.: pi-o-] – Din fr. pyogène.

DOOM

piogén (pi-o-) adj. m., pl. piogéni; f. piogénă, pl. piogéne

piogenilor
PIOGÉN, -Ă, piogeni, -e, adj. (Med.; despre răni) Care produce puroi; (despre agenți patogeni) care determină producerea puroiului. [Pr.: pi-o-] – Din fr. pyogène.

DOOM

piogén (pi-o-) adj. m., pl. piogéni; f. piogénă, pl. piogéne

piogenul
PIOGÉN, -Ă, piogeni, -e, adj. (Med.; despre răni) Care produce puroi; (despre agenți patogeni) care determină producerea puroiului. [Pr.: pi-o-] – Din fr. pyogène.

DOOM

piogén (pi-o-) adj. m., pl. piogéni; f. piogénă, pl. piogéne

piogenului
PIOGÉN, -Ă, piogeni, -e, adj. (Med.; despre răni) Care produce puroi; (despre agenți patogeni) care determină producerea puroiului. [Pr.: pi-o-] – Din fr. pyogène.

DOOM

piogén (pi-o-) adj. m., pl. piogéni; f. piogénă, pl. piogéne

piolet
PIOLÉT s.m. Baston folosit în alpinism care are la capăt un fel de mic târnăcop. [Pron. pi-o-, pl. -eți, (s.n.) -eturi. / < fr. piolet].

piolet
PIOLÉT, pioleți, s. m. Instrument asemănător cu un mic târnăcop, folosit de alpiniști la escaladări. [Pr.: pi-o-] – Din fr. piolet.

DOOM

piolét (pi-o-) s. m., pl. pioléți

pioletul
PIOLÉT, pioleți, s. m. Instrument asemănător cu un mic târnăcop, folosit de alpiniști la escaladări. [Pr.: pi-o-] – Din fr. piolet.

DOOM

piolét (pi-o-) s. m., pl. pioléți

pioletului
PIOLÉT, pioleți, s. m. Instrument asemănător cu un mic târnăcop, folosit de alpiniști la escaladări. [Pr.: pi-o-] – Din fr. piolet.

DOOM

piolét (pi-o-) s. m., pl. pioléți

pioleți
PIOLÉT, pioleți, s. m. Instrument asemănător cu un mic târnăcop, folosit de alpiniști la escaladări. [Pr.: pi-o-] – Din fr. piolet.

DOOM

piolét (pi-o-) s. m., pl. pioléți

pioleții
PIOLÉT, pioleți, s. m. Instrument asemănător cu un mic târnăcop, folosit de alpiniști la escaladări. [Pr.: pi-o-] – Din fr. piolet.

DOOM

piolét (pi-o-) s. m., pl. pioléți

pioleților
PIOLÉT, pioleți, s. m. Instrument asemănător cu un mic târnăcop, folosit de alpiniști la escaladări. [Pr.: pi-o-] – Din fr. piolet.

DOOM

piolét (pi-o-) s. m., pl. pioléți

piometrie
PIOMETRÍE s.f. Piometrită. [Gen. -iei. / < fr. pyométrie].

piometrită
PIOMETRÍTĂ s.f. Colecție purulentă în uter; piometrie. [< fr. pyométrite].

pion
PIÓN, pioni, s. m. 1. Fiecare dintre cele șaisprezece piese de cea mai mică valoare de la jocul de șah, așezate, la începutul partidei, înaintea celorlalte piese. 2. Fig. Luptător pentru o cauză, pentru o idee nouă, exponent al unei concepții noi. [Pr.: pi-on] – Din fr. pion.

DOOM

pión s. m., pl. pióni

pionefrita
PIONEFRÍTĂ, pionefrite, s. f. (Med.) Infecție a rinichiului cu infiltrații purulente difuze. [Pr.: pi-o-] – Din fr. pyonéphrite.

pionefrite
PIONEFRÍTĂ, pionefrite, s. f. (Med.) Infecție a rinichiului cu infiltrații purulente difuze. [Pr.: pi-o-] – Din fr. pyonéphrite.

pionefritei
PIONEFRÍTĂ, pionefrite, s. f. (Med.) Infecție a rinichiului cu infiltrații purulente difuze. [Pr.: pi-o-] – Din fr. pyonéphrite.

pionefritele
PIONEFRÍTĂ, pionefrite, s. f. (Med.) Infecție a rinichiului cu infiltrații purulente difuze. [Pr.: pi-o-] – Din fr. pyonéphrite.

pionefritelor
PIONEFRÍTĂ, pionefrite, s. f. (Med.) Infecție a rinichiului cu infiltrații purulente difuze. [Pr.: pi-o-] – Din fr. pyonéphrite.

pionefroză
PIONEFRÓZĂ s.f. (Med.) Formare de puroi în cavitatea renală. [< fr. pyonéphrose, cf. gr. pyon – puroi, nephros – rinichi].

pioner
PIONIÉR, -Ă, pionieri, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-un grup (de coloniști sau de emigranți) care pune bazele unei vieți civilizate într-un ținut nelocuit. ♦ Fig. Deschizător de drumuri noi în știință, în tehnică etc. 2. S. m. Militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregătită special pentru a executa construcțiile necesare operațiilor militare, barajele de mine etc. 3. S. m. și f. (În România; în perioada 1949-1989) Membru al unei organizații de masă a elevilor între 7 și 14 ani. [Pr.: pi-o-ni-er. – Var.: (pop.) pionér, -ă subst.] – Din fr. pionnier, germ. Pionier, (1) rus. pioner.

DOOM

pioniéră (pi-o-ni-e-) s. f., g.-d. art. pioniérei; pl. pioniére

pioneră
PIONIÉR, -Ă, pionieri, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-un grup (de coloniști sau de emigranți) care pune bazele unei vieți civilizate într-un ținut nelocuit. ♦ Fig. Deschizător de drumuri noi în știință, în tehnică etc. 2. S. m. Militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregătită special pentru a executa construcțiile necesare operațiilor militare, barajele de mine etc. 3. S. m. și f. (În România; în perioada 1949-1989) Membru al unei organizații de masă a elevilor între 7 și 14 ani. [Pr.: pi-o-ni-er. – Var.: (pop.) pionér, -ă subst.] – Din fr. pionnier, germ. Pionier, (1) rus. pioner.

DOOM

pioniéră (pi-o-ni-e-) s. f., g.-d. art. pioniérei; pl. pioniére

pioneză
PIUNÉZĂ, piuneze, s. f. Cuișor cu capul rotund și plat și cu vârful scurt, folosit pentru fixat desene, hârtii, planuri etc. pe perete sau în lemn. [Var.: pionéză s. f.] – Din fr. punaise.

DOOM

pionéză v. piunéză

pioni
PIÓN, pioni, s. m. 1. Fiecare dintre cele șaisprezece piese de cea mai mică valoare de la jocul de șah, așezate, la începutul partidei, înaintea celorlalte piese. 2. Fig. Luptător pentru o cauză, pentru o idee nouă, exponent al unei concepții noi. [Pr.: pi-on] – Din fr. pion.

DOOM

pión s. m., pl. pióni

pionier
PIONIÉR, -Ă, pionieri, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-un grup (de coloniști sau de emigranți) care pune bazele unei vieți civilizate într-un ținut nelocuit. ♦ Fig. Deschizător de drumuri noi în știință, în tehnică etc. 2. S. m. Militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregătită special pentru a executa construcțiile necesare operațiilor militare, barajele de mine etc. 3. S. m. și f. (În România; în perioada 1949-1989) Membru al unei organizații de masă a elevilor între 7 și 14 ani. [Pr.: pi-o-ni-er. – Var.: (pop.) pionér, -ă subst.] – Din fr. pionnier, germ. Pionier, (1) rus. pioner.

DOOM

pioniéră (pi-o-ni-e-) s. f., g.-d. art. pioniérei; pl. pioniére

pioniera
PIONIÉR, -Ă, pionieri, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-un grup (de coloniști sau de emigranți) care pune bazele unei vieți civilizate într-un ținut nelocuit. ♦ Fig. Deschizător de drumuri noi în știință, în tehnică etc. 2. S. m. Militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregătită special pentru a executa construcțiile necesare operațiilor militare, barajele de mine etc. 3. S. m. și f. (În România; în perioada 1949-1989) Membru al unei organizații de masă a elevilor între 7 și 14 ani. [Pr.: pi-o-ni-er. – Var.: (pop.) pionér, -ă subst.] – Din fr. pionnier, germ. Pionier, (1) rus. pioner.

DOOM

pioniéră (pi-o-ni-e-) s. f., g.-d. art. pioniérei; pl. pioniére

pionierat
PIONIERÁT s. n. Misiune, sarcină de pionier; activitate de pionier. [Pr.: pi-o- ni-e-] – Pionier + suf. -al.

DOOM

pionierát (pi-o-ni-e-) s. n.

pionierate
PIONIERÁT s. n. Misiune, sarcină de pionier; activitate de pionier. [Pr.: pi-o- ni-e-] – Pionier + suf. -al.

DOOM

pionierát (pi-o-ni-e-) s. n.

pionieratele
PIONIERÁT s. n. Misiune, sarcină de pionier; activitate de pionier. [Pr.: pi-o- ni-e-] – Pionier + suf. -al.

DOOM

pionierát (pi-o-ni-e-) s. n.

pionieratelor
PIONIERÁT s. n. Misiune, sarcină de pionier; activitate de pionier. [Pr.: pi-o- ni-e-] – Pionier + suf. -al.

DOOM

pionierát (pi-o-ni-e-) s. n.

pionieratul
PIONIERÁT s. n. Misiune, sarcină de pionier; activitate de pionier. [Pr.: pi-o- ni-e-] – Pionier + suf. -al.

DOOM

pionierát (pi-o-ni-e-) s. n.

pionieratului
PIONIERÁT s. n. Misiune, sarcină de pionier; activitate de pionier. [Pr.: pi-o- ni-e-] – Pionier + suf. -al.

DOOM

pionierát (pi-o-ni-e-) s. n.

pioniere
PIONIÉR, -Ă, pionieri, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-un grup (de coloniști sau de emigranți) care pune bazele unei vieți civilizate într-un ținut nelocuit. ♦ Fig. Deschizător de drumuri noi în știință, în tehnică etc. 2. S. m. Militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregătită special pentru a executa construcțiile necesare operațiilor militare, barajele de mine etc. 3. S. m. și f. (În România; în perioada 1949-1989) Membru al unei organizații de masă a elevilor între 7 și 14 ani. [Pr.: pi-o-ni-er. – Var.: (pop.) pionér, -ă subst.] – Din fr. pionnier, germ. Pionier, (1) rus. pioner.

DOOM

pioniéră (pi-o-ni-e-) s. f., g.-d. art. pioniérei; pl. pioniére

pioniereasca
PIONIERÉSC, -EÁSCĂ, pionierești, adj. Care aparține pionierilor (1), privitor la pionieri. [Pr.: pi-o-ni-e-] – Pionier + suf. -esc.

DOOM

pionierésc (pi-o-ni-e-) adj. m., f. pioniereáscă; pl. m. și f. pionieréști

pionierei
PIONIÉR, -Ă, pionieri, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-un grup (de coloniști sau de emigranți) care pune bazele unei vieți civilizate într-un ținut nelocuit. ♦ Fig. Deschizător de drumuri noi în știință, în tehnică etc. 2. S. m. Militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregătită special pentru a executa construcțiile necesare operațiilor militare, barajele de mine etc. 3. S. m. și f. (În România; în perioada 1949-1989) Membru al unei organizații de masă a elevilor între 7 și 14 ani. [Pr.: pi-o-ni-er. – Var.: (pop.) pionér, -ă subst.] – Din fr. pionnier, germ. Pionier, (1) rus. pioner.

DOOM

pioniéră (pi-o-ni-e-) s. f., g.-d. art. pioniérei; pl. pioniére

pionierele
PIONIÉR, -Ă, pionieri, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-un grup (de coloniști sau de emigranți) care pune bazele unei vieți civilizate într-un ținut nelocuit. ♦ Fig. Deschizător de drumuri noi în știință, în tehnică etc. 2. S. m. Militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregătită special pentru a executa construcțiile necesare operațiilor militare, barajele de mine etc. 3. S. m. și f. (În România; în perioada 1949-1989) Membru al unei organizații de masă a elevilor între 7 și 14 ani. [Pr.: pi-o-ni-er. – Var.: (pop.) pionér, -ă subst.] – Din fr. pionnier, germ. Pionier, (1) rus. pioner.

DOOM

pioniéră (pi-o-ni-e-) s. f., g.-d. art. pioniérei; pl. pioniére

pionierelor
PIONIÉR, -Ă, pionieri, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-un grup (de coloniști sau de emigranți) care pune bazele unei vieți civilizate într-un ținut nelocuit. ♦ Fig. Deschizător de drumuri noi în știință, în tehnică etc. 2. S. m. Militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregătită special pentru a executa construcțiile necesare operațiilor militare, barajele de mine etc. 3. S. m. și f. (În România; în perioada 1949-1989) Membru al unei organizații de masă a elevilor între 7 și 14 ani. [Pr.: pi-o-ni-er. – Var.: (pop.) pionér, -ă subst.] – Din fr. pionnier, germ. Pionier, (1) rus. pioner.

DOOM

pioniéră (pi-o-ni-e-) s. f., g.-d. art. pioniérei; pl. pioniére

pionieresc
PIONIERÉSC, -EÁSCĂ, pionierești, adj. Care aparține pionierilor (1), privitor la pionieri. [Pr.: pi-o-ni-e-] – Pionier + suf. -esc.

DOOM

pionierésc (pi-o-ni-e-) adj. m., f. pioniereáscă; pl. m. și f. pionieréști

pionierescul
PIONIERÉSC, -EÁSCĂ, pionierești, adj. Care aparține pionierilor (1), privitor la pionieri. [Pr.: pi-o-ni-e-] – Pionier + suf. -esc.

DOOM

pionierésc (pi-o-ni-e-) adj. m., f. pioniereáscă; pl. m. și f. pionieréști

pionierescului
PIONIERÉSC, -EÁSCĂ, pionierești, adj. Care aparține pionierilor (1), privitor la pionieri. [Pr.: pi-o-ni-e-] – Pionier + suf. -esc.

DOOM

pionierésc (pi-o-ni-e-) adj. m., f. pioniereáscă; pl. m. și f. pionieréști

pionierești
PIONIERÉSC, -EÁSCĂ, pionierești, adj. Care aparține pionierilor (1), privitor la pionieri. [Pr.: pi-o-ni-e-] – Pionier + suf. -esc.

DOOM

pionierésc (pi-o-ni-e-) adj. m., f. pioniereáscă; pl. m. și f. pionieréști

pioniereștii
PIONIERÉSC, -EÁSCĂ, pionierești, adj. Care aparține pionierilor (1), privitor la pionieri. [Pr.: pi-o-ni-e-] – Pionier + suf. -esc.

DOOM

pionierésc (pi-o-ni-e-) adj. m., f. pioniereáscă; pl. m. și f. pionieréști

pioniereștile
PIONIERÉSC, -EÁSCĂ, pionierești, adj. Care aparține pionierilor (1), privitor la pionieri. [Pr.: pi-o-ni-e-] – Pionier + suf. -esc.

DOOM

pionierésc (pi-o-ni-e-) adj. m., f. pioniereáscă; pl. m. și f. pionieréști

pioniereștilor
PIONIERÉSC, -EÁSCĂ, pionierești, adj. Care aparține pionierilor (1), privitor la pionieri. [Pr.: pi-o-ni-e-] – Pionier + suf. -esc.

DOOM

pionierésc (pi-o-ni-e-) adj. m., f. pioniereáscă; pl. m. și f. pionieréști

pionieri
PIONIÉR, -Ă, pionieri, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-un grup (de coloniști sau de emigranți) care pune bazele unei vieți civilizate într-un ținut nelocuit. ♦ Fig. Deschizător de drumuri noi în știință, în tehnică etc. 2. S. m. Militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregătită special pentru a executa construcțiile necesare operațiilor militare, barajele de mine etc. 3. S. m. și f. (În România; în perioada 1949-1989) Membru al unei organizații de masă a elevilor între 7 și 14 ani. [Pr.: pi-o-ni-er. – Var.: (pop.) pionér, -ă subst.] – Din fr. pionnier, germ. Pionier, (1) rus. pioner.

DOOM

pioniéră (pi-o-ni-e-) s. f., g.-d. art. pioniérei; pl. pioniére

pionierii
PIONIÉR, -Ă, pionieri, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-un grup (de coloniști sau de emigranți) care pune bazele unei vieți civilizate într-un ținut nelocuit. ♦ Fig. Deschizător de drumuri noi în știință, în tehnică etc. 2. S. m. Militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregătită special pentru a executa construcțiile necesare operațiilor militare, barajele de mine etc. 3. S. m. și f. (În România; în perioada 1949-1989) Membru al unei organizații de masă a elevilor între 7 și 14 ani. [Pr.: pi-o-ni-er. – Var.: (pop.) pionér, -ă subst.] – Din fr. pionnier, germ. Pionier, (1) rus. pioner.

DOOM

pioniéră (pi-o-ni-e-) s. f., g.-d. art. pioniérei; pl. pioniére

pionierilor
PIONIÉR, -Ă, pionieri, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-un grup (de coloniști sau de emigranți) care pune bazele unei vieți civilizate într-un ținut nelocuit. ♦ Fig. Deschizător de drumuri noi în știință, în tehnică etc. 2. S. m. Militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregătită special pentru a executa construcțiile necesare operațiilor militare, barajele de mine etc. 3. S. m. și f. (În România; în perioada 1949-1989) Membru al unei organizații de masă a elevilor între 7 și 14 ani. [Pr.: pi-o-ni-er. – Var.: (pop.) pionér, -ă subst.] – Din fr. pionnier, germ. Pionier, (1) rus. pioner.

DOOM

pioniéră (pi-o-ni-e-) s. f., g.-d. art. pioniérei; pl. pioniére

pionierul
PIONIÉR, -Ă, pionieri, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-un grup (de coloniști sau de emigranți) care pune bazele unei vieți civilizate într-un ținut nelocuit. ♦ Fig. Deschizător de drumuri noi în știință, în tehnică etc. 2. S. m. Militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregătită special pentru a executa construcțiile necesare operațiilor militare, barajele de mine etc. 3. S. m. și f. (În România; în perioada 1949-1989) Membru al unei organizații de masă a elevilor între 7 și 14 ani. [Pr.: pi-o-ni-er. – Var.: (pop.) pionér, -ă subst.] – Din fr. pionnier, germ. Pionier, (1) rus. pioner.

DOOM

pioniéră (pi-o-ni-e-) s. f., g.-d. art. pioniérei; pl. pioniére

pionierului
PIONIÉR, -Ă, pionieri, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-un grup (de coloniști sau de emigranți) care pune bazele unei vieți civilizate într-un ținut nelocuit. ♦ Fig. Deschizător de drumuri noi în știință, în tehnică etc. 2. S. m. Militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregătită special pentru a executa construcțiile necesare operațiilor militare, barajele de mine etc. 3. S. m. și f. (În România; în perioada 1949-1989) Membru al unei organizații de masă a elevilor între 7 și 14 ani. [Pr.: pi-o-ni-er. – Var.: (pop.) pionér, -ă subst.] – Din fr. pionnier, germ. Pionier, (1) rus. pioner.

DOOM

pioniéră (pi-o-ni-e-) s. f., g.-d. art. pioniérei; pl. pioniére

pionii
PIÓN, pioni, s. m. 1. Fiecare dintre cele șaisprezece piese de cea mai mică valoare de la jocul de șah, așezate, la începutul partidei, înaintea celorlalte piese. 2. Fig. Luptător pentru o cauză, pentru o idee nouă, exponent al unei concepții noi. [Pr.: pi-on] – Din fr. pion.

DOOM

pión s. m., pl. pióni

pionilor
PIÓN, pioni, s. m. 1. Fiecare dintre cele șaisprezece piese de cea mai mică valoare de la jocul de șah, așezate, la începutul partidei, înaintea celorlalte piese. 2. Fig. Luptător pentru o cauză, pentru o idee nouă, exponent al unei concepții noi. [Pr.: pi-on] – Din fr. pion.

DOOM

pión s. m., pl. pióni

pionul
PIÓN, pioni, s. m. 1. Fiecare dintre cele șaisprezece piese de cea mai mică valoare de la jocul de șah, așezate, la începutul partidei, înaintea celorlalte piese. 2. Fig. Luptător pentru o cauză, pentru o idee nouă, exponent al unei concepții noi. [Pr.: pi-on] – Din fr. pion.

DOOM

pión s. m., pl. pióni

pionului
PIÓN, pioni, s. m. 1. Fiecare dintre cele șaisprezece piese de cea mai mică valoare de la jocul de șah, așezate, la începutul partidei, înaintea celorlalte piese. 2. Fig. Luptător pentru o cauză, pentru o idee nouă, exponent al unei concepții noi. [Pr.: pi-on] – Din fr. pion.

DOOM

pión s. m., pl. pióni

piopneumotorax
PIOPNEUMOTORÁX s.n. Prezența de lichid purulent și gaz în cavitatea pleurală. [< fr. pyopneumothorax, cf. gr. pyon – puroi, pneuma – aer, thorax – torace].

pioree
PIORÉE s. f. (Med.) Scurgere de puroi dintr-un focar infecțios. Pioree alveolară = parodontoză. [Pr.: pi-o-] – Din fr. pyorhée.

DOOM

piorée (pi-o-) s. f., art. pioréea, g.-d. piorée, art. pioréei

pioreea
PIORÉE s. f. (Med.) Scurgere de puroi dintr-un focar infecțios. Pioree alveolară = parodontoză. [Pr.: pi-o-] – Din fr. pyorhée.

DOOM

piorée (pi-o-) s. f., art. pioréea, g.-d. piorée, art. pioréei

pioreei
PIORÉE s. f. (Med.) Scurgere de puroi dintr-un focar infecțios. Pioree alveolară = parodontoză. [Pr.: pi-o-] – Din fr. pyorhée.

DOOM

piorée (pi-o-) s. f., art. pioréea, g.-d. piorée, art. pioréei

pios
PIÓS, PIOÁSĂ, pioși, pioase, adj. (Despre oameni) Pătruns de sentimente de evlavie (religioasă) sau de afecțiune plină de respect; (despre manifestări, acțiuni, creații ale oamenilor) care exprimă, denotă evlavie sau o afecțiune respectuoasă; care este determinat de evlavie sau de o afecțiune respectuoasă. [Pr.: pi-os] – Din fr. pieux.

DOOM

piós adj. m., pl. pióși; f. pioásă, pl. pioáse

piosalpingită
PIOSALPINGÍTĂ s.f. (Med.) Piosalpinx. [< fr. pyosalpingite].

piosalpinx
PIOSALPÍNX s.n. (Med.) Inflamație purulentă a trompei uterine; piosalpingită. [< fr. pyosalpinx, cf. gr. pyon – puroi, salpinx – trompă].

piosepticemia
PIOSEPTICEMÍE s.f. (Vet.) Boală infecțioasă foarte gravă, care se ivește la mânji, viței, miei etc. [Gen. -iei. / < fr. pyosepticémie].

DOOM

piosepticemíe (pi-o-) s. f., art. piosepticemía, g.-d. art. piosepticemíei; pl. piosepticemíi, art. piosepticemíile

piosepticemie
PIOSEPTICEMÍE s.f. (Vet.) Boală infecțioasă foarte gravă, care se ivește la mânji, viței, miei etc. [Gen. -iei. / < fr. pyosepticémie].

DOOM

piosepticemíe (pi-o-) s. f., art. piosepticemía, g.-d. art. piosepticemíei; pl. piosepticemíi, art. piosepticemíile

piosepticemiei
PIOSEPTICEMÍE s.f. (Vet.) Boală infecțioasă foarte gravă, care se ivește la mânji, viței, miei etc. [Gen. -iei. / < fr. pyosepticémie].

DOOM

piosepticemíe (pi-o-) s. f., art. piosepticemía, g.-d. art. piosepticemíei; pl. piosepticemíi, art. piosepticemíile

piosepticemii
PIOSEPTICEMÍE s.f. (Vet.) Boală infecțioasă foarte gravă, care se ivește la mânji, viței, miei etc. [Gen. -iei. / < fr. pyosepticémie].

DOOM

piosepticemíe (pi-o-) s. f., art. piosepticemía, g.-d. art. piosepticemíei; pl. piosepticemíi, art. piosepticemíile

piosepticemiile
PIOSEPTICEMÍE s.f. (Vet.) Boală infecțioasă foarte gravă, care se ivește la mânji, viței, miei etc. [Gen. -iei. / < fr. pyosepticémie].

DOOM

piosepticemíe (pi-o-) s. f., art. piosepticemía, g.-d. art. piosepticemíei; pl. piosepticemíi, art. piosepticemíile

piosepticemiilor
PIOSEPTICEMÍE s.f. (Vet.) Boală infecțioasă foarte gravă, care se ivește la mânji, viței, miei etc. [Gen. -iei. / < fr. pyosepticémie].

DOOM

piosepticemíe (pi-o-) s. f., art. piosepticemía, g.-d. art. piosepticemíei; pl. piosepticemíi, art. piosepticemíile

piosul
PIÓS, PIOÁSĂ, pioși, pioase, adj. (Despre oameni) Pătruns de sentimente de evlavie (religioasă) sau de afecțiune plină de respect; (despre manifestări, acțiuni, creații ale oamenilor) care exprimă, denotă evlavie sau o afecțiune respectuoasă; care este determinat de evlavie sau de o afecțiune respectuoasă. [Pr.: pi-os] – Din fr. pieux.

DOOM

piós adj. m., pl. pióși; f. pioásă, pl. pioáse

piosului
PIÓS, PIOÁSĂ, pioși, pioase, adj. (Despre oameni) Pătruns de sentimente de evlavie (religioasă) sau de afecțiune plină de respect; (despre manifestări, acțiuni, creații ale oamenilor) care exprimă, denotă evlavie sau o afecțiune respectuoasă; care este determinat de evlavie sau de o afecțiune respectuoasă. [Pr.: pi-os] – Din fr. pieux.

DOOM

piós adj. m., pl. pióși; f. pioásă, pl. pioáse

piotorax
PIOTORÁX s. n. Boală care constă în formarea și acumularea de puroi în cavitatea toracică, în spațiul pleural. [Pr.: pi-o-] – Din fr. pyothorax.

DOOM

!piotoráx (pi-o-) s. n.

piotoraxul
PIOTORÁX s. n. Boală care constă în formarea și acumularea de puroi în cavitatea toracică, în spațiul pleural. [Pr.: pi-o-] – Din fr. pyothorax.

DOOM

!piotoráx (pi-o-) s. n.

piotoraxului
PIOTORÁX s. n. Boală care constă în formarea și acumularea de puroi în cavitatea toracică, în spațiul pleural. [Pr.: pi-o-] – Din fr. pyothorax.

DOOM

!piotoráx (pi-o-) s. n.

piotoraxuri
PIOTORÁX s. n. Boală care constă în formarea și acumularea de puroi în cavitatea toracică, în spațiul pleural. [Pr.: pi-o-] – Din fr. pyothorax.

DOOM

!piotoráx (pi-o-) s. n.

piotoraxurile
PIOTORÁX s. n. Boală care constă în formarea și acumularea de puroi în cavitatea toracică, în spațiul pleural. [Pr.: pi-o-] – Din fr. pyothorax.

DOOM

!piotoráx (pi-o-) s. n.

piotoraxurilor
PIOTORÁX s. n. Boală care constă în formarea și acumularea de puroi în cavitatea toracică, în spațiul pleural. [Pr.: pi-o-] – Din fr. pyothorax.

DOOM

!piotoráx (pi-o-) s. n.

piotă
PÍOTĂ s. f. v. pihotă.

DOOM

píhotă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. píhotei; pl. píhote

pioșenia
PIOȘÉNIE, pioșenii, s. f. Pietate. [Pr.: pi-o-] – Pios + suf. -enie.

DOOM

pioșénie (pi-o-, -ni-e) s. f., art. pioșénia (-ni-a), g.-d. art. pioșéniei; pl. pioșénii, art. pioșéniile (-ni-i-)

pioșenie
PIOȘÉNIE, pioșenii, s. f. Pietate. [Pr.: pi-o-] – Pios + suf. -enie.

DOOM

pioșénie (pi-o-, -ni-e) s. f., art. pioșénia (-ni-a), g.-d. art. pioșéniei; pl. pioșénii, art. pioșéniile (-ni-i-)

pioșeniei
PIOȘÉNIE, pioșenii, s. f. Pietate. [Pr.: pi-o-] – Pios + suf. -enie.

DOOM

pioșénie (pi-o-, -ni-e) s. f., art. pioșénia (-ni-a), g.-d. art. pioșéniei; pl. pioșénii, art. pioșéniile (-ni-i-)

pioșenii
PIOȘÉNIE, pioșenii, s. f. Pietate. [Pr.: pi-o-] – Pios + suf. -enie.

DOOM

pioșénie (pi-o-, -ni-e) s. f., art. pioșénia (-ni-a), g.-d. art. pioșéniei; pl. pioșénii, art. pioșéniile (-ni-i-)

pioșeniile
PIOȘÉNIE, pioșenii, s. f. Pietate. [Pr.: pi-o-] – Pios + suf. -enie.

DOOM

pioșénie (pi-o-, -ni-e) s. f., art. pioșénia (-ni-a), g.-d. art. pioșéniei; pl. pioșénii, art. pioșéniile (-ni-i-)

pioșeniilor
PIOȘÉNIE, pioșenii, s. f. Pietate. [Pr.: pi-o-] – Pios + suf. -enie.

DOOM

pioșénie (pi-o-, -ni-e) s. f., art. pioșénia (-ni-a), g.-d. art. pioșéniei; pl. pioșénii, art. pioșéniile (-ni-i-)

pioși
PIÓS, PIOÁSĂ, pioși, pioase, adj. (Despre oameni) Pătruns de sentimente de evlavie (religioasă) sau de afecțiune plină de respect; (despre manifestări, acțiuni, creații ale oamenilor) care exprimă, denotă evlavie sau o afecțiune respectuoasă; care este determinat de evlavie sau de o afecțiune respectuoasă. [Pr.: pi-os] – Din fr. pieux.

DOOM

piós adj. m., pl. pióși; f. pioásă, pl. pioáse

pioșii
PIÓS, PIOÁSĂ, pioși, pioase, adj. (Despre oameni) Pătruns de sentimente de evlavie (religioasă) sau de afecțiune plină de respect; (despre manifestări, acțiuni, creații ale oamenilor) care exprimă, denotă evlavie sau o afecțiune respectuoasă; care este determinat de evlavie sau de o afecțiune respectuoasă. [Pr.: pi-os] – Din fr. pieux.

DOOM

piós adj. m., pl. pióși; f. pioásă, pl. pioáse

pioșilor
PIÓS, PIOÁSĂ, pioși, pioase, adj. (Despre oameni) Pătruns de sentimente de evlavie (religioasă) sau de afecțiune plină de respect; (despre manifestări, acțiuni, creații ale oamenilor) care exprimă, denotă evlavie sau o afecțiune respectuoasă; care este determinat de evlavie sau de o afecțiune respectuoasă. [Pr.: pi-os] – Din fr. pieux.

DOOM

piós adj. m., pl. pióși; f. pioásă, pl. pioáse

pipa
PIPÁ, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

DOOM

pipá (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 3 pipeáză

pipa
PIPÁ, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg. și fam.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

pipa
PÍPĂ, pipe, s. f. 1. Ustensilă pentru fumat, formată dintr-o parte mai groasă și scobită, în care se pune tutunul, și dintr-un tub (curbat) prin care se trage fumul; p. restr. partea mai groasă și scobită a acestui obiect; p. ext. (cantitatea de) tutun care intră în această parte a obiectului; lulea. 2. Piesă de porțelan curbată la un capăt, folosită pentru protejarea instalațiilor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea lor în pereții unei clădiri. 3. Piesă a distribuitorului motorului cu aprindere electrică, care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor motorului. – Din magh. pipa.

DOOM

pípă s. f., g.-d. art. pípei; pl. pípe

pipai
PIPÁ, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg. și fam.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

pipam
PIPÁ, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg. și fam.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

piparcă
PIPÁRCĂ, pipărci, s. f. (Ban., Transilv.) Ardei (mai ales iute). Nici piparca n-o întrece, se spune despre o femeie limbută și iute.

pipare
PIPÁ, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg. și fam.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

pipare
PIPÁ, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

pipară
PIPÁ, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg. și fam.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

piparăm
PIPÁ, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg. și fam.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

piparăți
PIPÁ, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg. și fam.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

pipase
PIPÁ, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg. și fam.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

pipasem
PIPÁ, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg. și fam.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

pipaseră
PIPÁ, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg. și fam.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

pipaserăm
PIPÁ, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg. și fam.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

pipaserăți
PIPÁ, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg. și fam.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

pipaseși
PIPÁ, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg. și fam.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

pipaseți
PIPÁ, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg. și fam.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

pipat
PIPÁ, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg. și fam.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

pipat
PIPÁT s. n. (Reg.) Faptul de a pipa. – V. pipa.

DOOM

pipát (reg.) s. n.

pipata
PIPÁT s. n. (Reg.) Faptul de a pipa. – V. pipa.

DOOM

pipát (reg.) s. n.

pipate
PIPÁT s. n. (Reg.) Faptul de a pipa. – V. pipa.

DOOM

pipát (reg.) s. n.

pipatei
PIPÁT s. n. (Reg.) Faptul de a pipa. – V. pipa.

DOOM

pipát (reg.) s. n.

pipatele
PIPÁT s. n. (Reg.) Faptul de a pipa. – V. pipa.

DOOM

pipát (reg.) s. n.

pipatelor
PIPÁT s. n. (Reg.) Faptul de a pipa. – V. pipa.

DOOM

pipát (reg.) s. n.

pipatul
PIPÁT s. n. (Reg.) Faptul de a pipa. – V. pipa.

DOOM

pipát (reg.) s. n.

pipatului
PIPÁT s. n. (Reg.) Faptul de a pipa. – V. pipa.

DOOM

pipát (reg.) s. n.

pipau
PIPÁ, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg. și fam.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

pipași
PIPÁ, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg. și fam.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

pipați
PIPÁ, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg. și fam.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

pipați
PIPÁT s. n. (Reg.) Faptul de a pipa. – V. pipa.

DOOM

pipát (reg.) s. n.

pipații
PIPÁT s. n. (Reg.) Faptul de a pipa. – V. pipa.

DOOM

pipát (reg.) s. n.

pipaților
PIPÁT s. n. (Reg.) Faptul de a pipa. – V. pipa.

DOOM

pipát (reg.) s. n.

pipe
PÍPĂ, pipe, s. f. 1. Ustensilă pentru fumat, formată dintr-o parte mai groasă și scobită, în care se pune tutunul, și dintr-un tub (curbat) prin care se trage fumul; p. restr. partea mai groasă și scobită a acestui obiect; p. ext. (cantitatea de) tutun care intră în această parte a obiectului; lulea. 2. Piesă de porțelan curbată la un capăt, folosită pentru protejarea instalațiilor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea lor în pereții unei clădiri. 3. Piesă a distribuitorului motorului cu aprindere electrică, care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor motorului. – Din magh. pipa.

DOOM

pípă s. f., g.-d. art. pípei; pl. pípe

pipează
PIPÁ, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg. și fam.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

pipei
PÍPĂ, pipe, s. f. 1. Ustensilă pentru fumat, formată dintr-o parte mai groasă și scobită, în care se pune tutunul, și dintr-un tub (curbat) prin care se trage fumul; p. restr. partea mai groasă și scobită a acestui obiect; p. ext. (cantitatea de) tutun care intră în această parte a obiectului; lulea. 2. Piesă de porțelan curbată la un capăt, folosită pentru protejarea instalațiilor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea lor în pereții unei clădiri. 3. Piesă a distribuitorului motorului cu aprindere electrică, care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor motorului. – Din magh. pipa.

DOOM

pípă s. f., g.-d. art. pípei; pl. pípe

pipele
PÍPĂ, pipe, s. f. 1. Ustensilă pentru fumat, formată dintr-o parte mai groasă și scobită, în care se pune tutunul, și dintr-un tub (curbat) prin care se trage fumul; p. restr. partea mai groasă și scobită a acestui obiect; p. ext. (cantitatea de) tutun care intră în această parte a obiectului; lulea. 2. Piesă de porțelan curbată la un capăt, folosită pentru protejarea instalațiilor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea lor în pereții unei clădiri. 3. Piesă a distribuitorului motorului cu aprindere electrică, care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor motorului. – Din magh. pipa.

DOOM

pípă s. f., g.-d. art. pípei; pl. pípe

pipeline
PIPELINE, pipeline-uri, s. n. Conductă pentru transportul la distanță al fluidelor și, mai rar, al solidelor. [Pr.: páĭplaĭn] – Cuv. engl.

DOOM

!pipeline (angl.) [pron. páĭplaĭn] s. n., art. pipeline-ul; pl. pipeline-uri

pipelor
PÍPĂ, pipe, s. f. 1. Ustensilă pentru fumat, formată dintr-o parte mai groasă și scobită, în care se pune tutunul, și dintr-un tub (curbat) prin care se trage fumul; p. restr. partea mai groasă și scobită a acestui obiect; p. ext. (cantitatea de) tutun care intră în această parte a obiectului; lulea. 2. Piesă de porțelan curbată la un capăt, folosită pentru protejarea instalațiilor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea lor în pereții unei clădiri. 3. Piesă a distribuitorului motorului cu aprindere electrică, care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor motorului. – Din magh. pipa.

DOOM

pípă s. f., g.-d. art. pípei; pl. pípe

piper
PIPÉR, (1, 2) piperi, s. m., (3) s. n. 1. S. m. Plantă tropicală din familia piperaceelor, cu tulpina lungă și subțire, târâtoare sau agățătoare, ale cărei fructe, în formă de boabe (negre la maturitate), sunt folosite (ca atare sau pisate) drept condiment (Piper nigrum); p. restr. (la sg.; de obicei cu sens colectiv) fructul acestei plante; boabele pisate ale acestei plante. ◊ Loc. adj. Cu piper = (despre glume, anecdote etc.) piperat (3), ușor indecent; picant. ◊ Expr. (Fam.) A avea (sau a fi cu) piper pe limbă = a fi ironic, răutăcios, caustic. A i se sui (sau a-i veni cuiva) piperul la nas = a se supăra, a se mânia. A da (cuiva) cu piper (pe) la nas = a supăra, a mânia, a ofensa (pe cineva); a face (cuiva) aluzii răutăcioase. A face (pe cineva) cu sare și cu piper = a dojeni, a mustra aspru (pe cineva); a face cu ou și cu oțet. A-i sta (cuiva) ca piperu-n nas = a-i fi (cuiva) nesuferit; a-i sta ca sarea-n ochi. ♦ Fig. Element dinamic, înviorător sau plin de haz. 2. S. m. (Bot.; reg.) Ardei; p. restr. fructul acestei plante. ◊ (În compusul) Piperul-apelor = silnic (Glechoma hederacea). ◊ Piper roșu = boia de ardei. 3. S. n. Art. Numele unui dans popular care se joacă la nunți; melodie după care se execută acest dans. – Din ngr. pipéri, sl. piperŭ.

DOOM

!pipérul (dans) s. n. art., neart. pipér

pipera
PIPĂRÁ vb. I v. pipera.

DOOM

piperá (a ~) vb., ind. prez. 3 pipereáză

piperacee
PIPERACÉE, piperacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate cu proprietăți aromatice, cu flori mici, dispuse în amenți lungi, și cu fructul în formă de boabe; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. pipéracée, lat. piperaceae.

DOOM

piperacée s. f., art. piperacéea, g.-d. art. piperacéei; pl. piperacée

piperaceea
PIPERACÉE, piperacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate cu proprietăți aromatice, cu flori mici, dispuse în amenți lungi, și cu fructul în formă de boabe; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. pipéracée, lat. piperaceae.

DOOM

piperacée s. f., art. piperacéea, g.-d. art. piperacéei; pl. piperacée

piperaceei
PIPERACÉE, piperacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate cu proprietăți aromatice, cu flori mici, dispuse în amenți lungi, și cu fructul în formă de boabe; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. pipéracée, lat. piperaceae.

DOOM

piperacée s. f., art. piperacéea, g.-d. art. piperacéei; pl. piperacée

piperaceele
PIPERACÉE, piperacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate cu proprietăți aromatice, cu flori mici, dispuse în amenți lungi, și cu fructul în formă de boabe; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. pipéracée, lat. piperaceae.

DOOM

piperacée s. f., art. piperacéea, g.-d. art. piperacéei; pl. piperacée

piperaceelor
PIPERACÉE, piperacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate cu proprietăți aromatice, cu flori mici, dispuse în amenți lungi, și cu fructul în formă de boabe; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. pipéracée, lat. piperaceae.

DOOM

piperacée s. f., art. piperacéea, g.-d. art. piperacéei; pl. piperacée

piperai
PIPĂRÁ vb. I v. pipera.

DOOM

piperá (a ~) vb., ind. prez. 3 pipereáză

piperam
PIPĂRÁ vb. I v. pipera.

DOOM

piperá (a ~) vb., ind. prez. 3 pipereáză

piperare
PIPĂRÁ vb. I v. pipera.

DOOM

piperá (a ~) vb., ind. prez. 3 pipereáză

piperare
PIPERÁ, piperez, vb. I. Tranz. A pune piper (1) sau, p. ext., alte condimente (iuți) în mâncare. ♦ (Rar) A ustura, a pișca (în urma consumării unui aliment puternic condimentat). [Var.: pipărá vb. I] – Din piper.

piperară
PIPĂRÁ vb. I v. pipera.

DOOM

piperá (a ~) vb., ind. prez. 3 pipereáză

piperarăm
PIPĂRÁ vb. I v. pipera.

DOOM

piperá (a ~) vb., ind. prez. 3 pipereáză

piperarăți
PIPĂRÁ vb. I v. pipera.

DOOM

piperá (a ~) vb., ind. prez. 3 pipereáză

piperase
PIPĂRÁ vb. I v. pipera.

DOOM

piperá (a ~) vb., ind. prez. 3 pipereáză

piperasem
PIPĂRÁ vb. I v. pipera.

DOOM

piperá (a ~) vb., ind. prez. 3 pipereáză

piperaseră
PIPĂRÁ vb. I v. pipera.

DOOM

piperá (a ~) vb., ind. prez. 3 pipereáză

piperaserăm
PIPĂRÁ vb. I v. pipera.

DOOM

piperá (a ~) vb., ind. prez. 3 pipereáză

piperaserăți
PIPĂRÁ vb. I v. pipera.

DOOM

piperá (a ~) vb., ind. prez. 3 pipereáză

piperaseși
PIPĂRÁ vb. I v. pipera.

DOOM

piperá (a ~) vb., ind. prez. 3 pipereáză

piperaseți
PIPĂRÁ vb. I v. pipera.

DOOM

piperá (a ~) vb., ind. prez. 3 pipereáză

piperat
PIPĂRÁ vb. I v. pipera.

DOOM

piperá (a ~) vb., ind. prez. 3 pipereáză

piperat
PIPERÁT, -Ă, piperați, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) În care s-a pus (prea mult) piper (1) sau, p. ext., alte condimente (iuți); condimentat, picant, aromat. ♦ (Despre miresme, mirosuri) Înțepător, pătrunzător. 2. Fig. (Fam.; despre prețuri, dobânzi etc.) Foarte ridicat, exagerat, mare; (despre obiecte, mărfuri) care costă mult, scump. 3. Fig. (Despre anecdote, glume etc.) (Ușor) indecent; picant. [Var.: pipărát, -ă adj.] – V. pipera.

piperatus
IUȚÁR, iuțari, s. m. (Reg.) Ciupercă comestibilă cu pălăria albă-gălbuie, cu carnea albă, iute la gust (Lactarius piperatus). – Iute + suf. -ar.

DOOM

iuțár (reg.) s. m., pl. iuțári

piperau
PIPĂRÁ vb. I v. pipera.

DOOM

piperá (a ~) vb., ind. prez. 3 pipereáză

piperazina
PIPERAZÍNĂ, piperazine, s. f. Substanță sub formă de cristale incolore, solubile în apă, folosită în tratamentul gutei și ca dizolvant al nisipului din urină. – Din fr. pipérazine, germ. Piperazin.

DOOM

piperazínă s. f., g.-d. art. piperazínei; pl. piperazíne

piperazine
PIPERAZÍNĂ, piperazine, s. f. Substanță sub formă de cristale incolore, solubile în apă, folosită în tratamentul gutei și ca dizolvant al nisipului din urină. – Din fr. pipérazine, germ. Piperazin.

DOOM

piperazínă s. f., g.-d. art. piperazínei; pl. piperazíne

piperazinei
PIPERAZÍNĂ, piperazine, s. f. Substanță sub formă de cristale incolore, solubile în apă, folosită în tratamentul gutei și ca dizolvant al nisipului din urină. – Din fr. pipérazine, germ. Piperazin.

DOOM

piperazínă s. f., g.-d. art. piperazínei; pl. piperazíne

piperazinele
PIPERAZÍNĂ, piperazine, s. f. Substanță sub formă de cristale incolore, solubile în apă, folosită în tratamentul gutei și ca dizolvant al nisipului din urină. – Din fr. pipérazine, germ. Piperazin.

DOOM

piperazínă s. f., g.-d. art. piperazínei; pl. piperazíne

piperazinelor
PIPERAZÍNĂ, piperazine, s. f. Substanță sub formă de cristale incolore, solubile în apă, folosită în tratamentul gutei și ca dizolvant al nisipului din urină. – Din fr. pipérazine, germ. Piperazin.

DOOM

piperazínă s. f., g.-d. art. piperazínei; pl. piperazíne

piperaș
piperaș s. n. sg. heroină.

piperași
PIPĂRÁ vb. I v. pipera.

DOOM

piperá (a ~) vb., ind. prez. 3 pipereáză

piperați
PIPĂRÁ vb. I v. pipera.

DOOM

piperá (a ~) vb., ind. prez. 3 pipereáză

piperează
PIPĂRÁ vb. I v. pipera.

DOOM

piperá (a ~) vb., ind. prez. 3 pipereáză

piperez
PIPĂRÁ vb. I v. pipera.

DOOM

piperá (a ~) vb., ind. prez. 3 pipereáză

pipereze
PIPĂRÁ vb. I v. pipera.

DOOM

piperá (a ~) vb., ind. prez. 3 pipereáză

piperezi
PIPĂRÁ vb. I v. pipera.

DOOM

piperá (a ~) vb., ind. prez. 3 pipereáză

piperi
PIPÉR, (1, 2) piperi, s. m., (3) s. n. 1. S. m. Plantă tropicală din familia piperaceelor, cu tulpina lungă și subțire, târâtoare sau agățătoare, ale cărei fructe, în formă de boabe (negre la maturitate), sunt folosite (ca atare sau pisate) drept condiment (Piper nigrum); p. restr. (la sg.; de obicei cu sens colectiv) fructul acestei plante; boabele pisate ale acestei plante. ◊ Loc. adj. Cu piper = (despre glume, anecdote etc.) piperat (3), ușor indecent; picant. ◊ Expr. (Fam.) A avea (sau a fi cu) piper pe limbă = a fi ironic, răutăcios, caustic. A i se sui (sau a-i veni cuiva) piperul la nas = a se supăra, a se mânia. A da (cuiva) cu piper (pe) la nas = a supăra, a mânia, a ofensa (pe cineva); a face (cuiva) aluzii răutăcioase. A face (pe cineva) cu sare și cu piper = a dojeni, a mustra aspru (pe cineva); a face cu ou și cu oțet. A-i sta (cuiva) ca piperu-n nas = a-i fi (cuiva) nesuferit; a-i sta ca sarea-n ochi. ♦ Fig. Element dinamic, înviorător sau plin de haz. 2. S. m. (Bot.; reg.) Ardei; p. restr. fructul acestei plante. ◊ (În compusul) Piperul-apelor = silnic (Glechoma hederacea). ◊ Piper roșu = boia de ardei. 3. S. n. Art. Numele unui dans popular care se joacă la nunți; melodie după care se execută acest dans. – Din ngr. pipéri, sl. piperŭ.

DOOM

!pipérul (dans) s. n. art., neart. pipér

piperig
PIPERÍG² s. m. v. pipirig.

piperii
PIPÉR, (1, 2) piperi, s. m., (3) s. n. 1. S. m. Plantă tropicală din familia piperaceelor, cu tulpina lungă și subțire, târâtoare sau agățătoare, ale cărei fructe, în formă de boabe (negre la maturitate), sunt folosite (ca atare sau pisate) drept condiment (Piper nigrum); p. restr. (la sg.; de obicei cu sens colectiv) fructul acestei plante; boabele pisate ale acestei plante. ◊ Loc. adj. Cu piper = (despre glume, anecdote etc.) piperat (3), ușor indecent; picant. ◊ Expr. (Fam.) A avea (sau a fi cu) piper pe limbă = a fi ironic, răutăcios, caustic. A i se sui (sau a-i veni cuiva) piperul la nas = a se supăra, a se mânia. A da (cuiva) cu piper (pe) la nas = a supăra, a mânia, a ofensa (pe cineva); a face (cuiva) aluzii răutăcioase. A face (pe cineva) cu sare și cu piper = a dojeni, a mustra aspru (pe cineva); a face cu ou și cu oțet. A-i sta (cuiva) ca piperu-n nas = a-i fi (cuiva) nesuferit; a-i sta ca sarea-n ochi. ♦ Fig. Element dinamic, înviorător sau plin de haz. 2. S. m. (Bot.; reg.) Ardei; p. restr. fructul acestei plante. ◊ (În compusul) Piperul-apelor = silnic (Glechoma hederacea). ◊ Piper roșu = boia de ardei. 3. S. n. Art. Numele unui dans popular care se joacă la nunți; melodie după care se execută acest dans. – Din ngr. pipéri, sl. piperŭ.

DOOM

!pipérul (dans) s. n. art., neart. pipér

piperilor
PIPÉR, (1, 2) piperi, s. m., (3) s. n. 1. S. m. Plantă tropicală din familia piperaceelor, cu tulpina lungă și subțire, târâtoare sau agățătoare, ale cărei fructe, în formă de boabe (negre la maturitate), sunt folosite (ca atare sau pisate) drept condiment (Piper nigrum); p. restr. (la sg.; de obicei cu sens colectiv) fructul acestei plante; boabele pisate ale acestei plante. ◊ Loc. adj. Cu piper = (despre glume, anecdote etc.) piperat (3), ușor indecent; picant. ◊ Expr. (Fam.) A avea (sau a fi cu) piper pe limbă = a fi ironic, răutăcios, caustic. A i se sui (sau a-i veni cuiva) piperul la nas = a se supăra, a se mânia. A da (cuiva) cu piper (pe) la nas = a supăra, a mânia, a ofensa (pe cineva); a face (cuiva) aluzii răutăcioase. A face (pe cineva) cu sare și cu piper = a dojeni, a mustra aspru (pe cineva); a face cu ou și cu oțet. A-i sta (cuiva) ca piperu-n nas = a-i fi (cuiva) nesuferit; a-i sta ca sarea-n ochi. ♦ Fig. Element dinamic, înviorător sau plin de haz. 2. S. m. (Bot.; reg.) Ardei; p. restr. fructul acestei plante. ◊ (În compusul) Piperul-apelor = silnic (Glechoma hederacea). ◊ Piper roșu = boia de ardei. 3. S. n. Art. Numele unui dans popular care se joacă la nunți; melodie după care se execută acest dans. – Din ngr. pipéri, sl. piperŭ.

DOOM

!pipérul (dans) s. n. art., neart. pipér

piperina
PIPERÍNĂ, piperine, s. f. Alcaloid care se găsește în piper. – Din fr. pipérine.

piperine
PIPERÍNĂ, piperine, s. f. Alcaloid care se găsește în piper. – Din fr. pipérine.

piperinei
PIPERÍNĂ, piperine, s. f. Alcaloid care se găsește în piper. – Din fr. pipérine.

piperinele
PIPERÍNĂ, piperine, s. f. Alcaloid care se găsește în piper. – Din fr. pipérine.

piperinelor
PIPERÍNĂ, piperine, s. f. Alcaloid care se găsește în piper. – Din fr. pipérine.

piperita
ÍZMĂ s. f. Plantă erbacee perenă din familia labiatelor, cu frunzele pețiolate și florile roșii-violete dispuse în spice la vârful tulpinilor sau ramurilor, întreaga plantă având un miros plăcut caracteristic; mentă (Mentha piperita). ◊ Izmă creață = specie de izmă cu frunzele pețiolate și crețe, folosită la prepararea unor medicamente; mentă creață (Mentha crispa). Izma-broaștei = plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori roz, care crește prin locurile mlăștinoase (Mentha aquatica). – Et. nec.

piperment
PIPERMÉNT, pipermenturi, s. n. Lichior de mentă. – Din fr. pippermint.

pipermentul
PIPERMÉNT, pipermenturi, s. n. Lichior de mentă. – Din fr. pippermint.

pipermentului
PIPERMÉNT, pipermenturi, s. n. Lichior de mentă. – Din fr. pippermint.

pipermenturi
PIPERMÉNT, pipermenturi, s. n. Lichior de mentă. – Din fr. pippermint.

pipermenturile
PIPERMÉNT, pipermenturi, s. n. Lichior de mentă. – Din fr. pippermint.

pipermenturilor
PIPERMÉNT, pipermenturi, s. n. Lichior de mentă. – Din fr. pippermint.

pipernicea
PIPERNICÍ, pipernicesc, vb. IV. Refl. (Despre animale, plante sau părți ale lor) A se opri din creștere, din dezvoltare sau a degenera din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice). – Et. nec.

DOOM

!pipernicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pipernicéște, imperf. 3 sg. se piperniceá; conj. prez. 3 să se piperniceáscă

piperniceai
PIPERNICÍ, pipernicesc, vb. IV. Refl. (Despre animale, plante sau părți ale lor) A se opri din creștere, din dezvoltare sau a degenera din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice). – Et. nec.

DOOM

!pipernicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pipernicéște, imperf. 3 sg. se piperniceá; conj. prez. 3 să se piperniceáscă

piperniceala
PIPERNICEÁLĂ s. f. Faptul de a se pipernici; pipemicire; aspect pipernicit. – Pipernici + suf. -eală.

DOOM

piperniceálă s. f., g.-d. art. pipernicélii

piperniceam
PIPERNICÍ, pipernicesc, vb. IV. Refl. (Despre animale, plante sau părți ale lor) A se opri din creștere, din dezvoltare sau a degenera din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice). – Et. nec.

DOOM

!pipernicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pipernicéște, imperf. 3 sg. se piperniceá; conj. prez. 3 să se piperniceáscă

pipernicească
PIPERNICÍ, pipernicesc, vb. IV. Refl. (Despre animale, plante sau părți ale lor) A se opri din creștere, din dezvoltare sau a degenera din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice). – Et. nec.

DOOM

!pipernicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pipernicéște, imperf. 3 sg. se piperniceá; conj. prez. 3 să se piperniceáscă

piperniceau
PIPERNICÍ, pipernicesc, vb. IV. Refl. (Despre animale, plante sau părți ale lor) A se opri din creștere, din dezvoltare sau a degenera din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice). – Et. nec.

DOOM

!pipernicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pipernicéște, imperf. 3 sg. se piperniceá; conj. prez. 3 să se piperniceáscă

piperniceați
PIPERNICÍ, pipernicesc, vb. IV. Refl. (Despre animale, plante sau părți ale lor) A se opri din creștere, din dezvoltare sau a degenera din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice). – Et. nec.

DOOM

!pipernicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pipernicéște, imperf. 3 sg. se piperniceá; conj. prez. 3 să se piperniceáscă

piperniceli
PIPERNICEÁLĂ s. f. Faptul de a se pipernici; pipemicire; aspect pipernicit. – Pipernici + suf. -eală.

DOOM

piperniceálă s. f., g.-d. art. pipernicélii

pipernicelii
PIPERNICEÁLĂ s. f. Faptul de a se pipernici; pipemicire; aspect pipernicit. – Pipernici + suf. -eală.

DOOM

piperniceálă s. f., g.-d. art. pipernicélii

pipernicelile
PIPERNICEÁLĂ s. f. Faptul de a se pipernici; pipemicire; aspect pipernicit. – Pipernici + suf. -eală.

DOOM

piperniceálă s. f., g.-d. art. pipernicélii

pipernicelilor
PIPERNICEÁLĂ s. f. Faptul de a se pipernici; pipemicire; aspect pipernicit. – Pipernici + suf. -eală.

DOOM

piperniceálă s. f., g.-d. art. pipernicélii

pipernicesc
PIPERNICÍ, pipernicesc, vb. IV. Refl. (Despre animale, plante sau părți ale lor) A se opri din creștere, din dezvoltare sau a degenera din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice). – Et. nec.

DOOM

!pipernicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pipernicéște, imperf. 3 sg. se piperniceá; conj. prez. 3 să se piperniceáscă

pipernicește
PIPERNICÍ, pipernicesc, vb. IV. Refl. (Despre animale, plante sau părți ale lor) A se opri din creștere, din dezvoltare sau a degenera din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice). – Et. nec.

DOOM

!pipernicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pipernicéște, imperf. 3 sg. se piperniceá; conj. prez. 3 să se piperniceáscă

pipernicești
PIPERNICÍ, pipernicesc, vb. IV. Refl. (Despre animale, plante sau părți ale lor) A se opri din creștere, din dezvoltare sau a degenera din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice). – Et. nec.

DOOM

!pipernicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pipernicéște, imperf. 3 sg. se piperniceá; conj. prez. 3 să se piperniceáscă

pipernici
PIPERNICÍ, pipernicesc, vb. IV. Refl. (Despre animale, plante sau părți ale lor) A se opri din creștere, din dezvoltare sau a degenera din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice). – Et. nec.

DOOM

!pipernicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pipernicéște, imperf. 3 sg. se piperniceá; conj. prez. 3 să se piperniceáscă

pipernicia
PIPERNICÍE s. f. (Rar) Stare sau aspect pipernicit. – Pipernici + suf. -ie.

DOOM

pipernicíe (rar) s. f., art. pipernicía, g.-d. pipernicíi, art. pipernicíei

pipernicie
PIPERNICÍE s. f. (Rar) Stare sau aspect pipernicit. – Pipernici + suf. -ie.

DOOM

pipernicíe (rar) s. f., art. pipernicía, g.-d. pipernicíi, art. pipernicíei

piperniciei
PIPERNICÍE s. f. (Rar) Stare sau aspect pipernicit. – Pipernici + suf. -ie.

DOOM

pipernicíe (rar) s. f., art. pipernicía, g.-d. pipernicíi, art. pipernicíei

pipernicii
PIPERNICÍ, pipernicesc, vb. IV. Refl. (Despre animale, plante sau părți ale lor) A se opri din creștere, din dezvoltare sau a degenera din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice). – Et. nec.

DOOM

!pipernicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pipernicéște, imperf. 3 sg. se piperniceá; conj. prez. 3 să se piperniceáscă

pipernicii
PIPERNICÍE s. f. (Rar) Stare sau aspect pipernicit. – Pipernici + suf. -ie.

DOOM

pipernicíe (rar) s. f., art. pipernicía, g.-d. pipernicíi, art. pipernicíei

pipernicim
PIPERNICÍ, pipernicesc, vb. IV. Refl. (Despre animale, plante sau părți ale lor) A se opri din creștere, din dezvoltare sau a degenera din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice). – Et. nec.

DOOM

!pipernicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pipernicéște, imperf. 3 sg. se piperniceá; conj. prez. 3 să se piperniceáscă

pipernicind
PIPERNICÍ, pipernicesc, vb. IV. Refl. (Despre animale, plante sau părți ale lor) A se opri din creștere, din dezvoltare sau a degenera din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice). – Et. nec.

DOOM

!pipernicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pipernicéște, imperf. 3 sg. se piperniceá; conj. prez. 3 să se piperniceáscă

pipernicire
PIPERNICÍ, pipernicesc, vb. IV. Refl. (Despre animale, plante sau părți ale lor) A se opri din creștere, din dezvoltare sau a degenera din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice). – Et. nec.

DOOM

!pipernicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pipernicéște, imperf. 3 sg. se piperniceá; conj. prez. 3 să se piperniceáscă

pipernicire
PIPERNICÍRE s. f. Faptul de a se pipernici; piperniceală; închircire; sfrijire. – V. pipernici.

DOOM

pipernicíre s. f., g.-d. art. pipernicírii

pipernicirea
PIPERNICÍRE s. f. Faptul de a se pipernici; piperniceală; închircire; sfrijire. – V. pipernici.

DOOM

pipernicíre s. f., g.-d. art. pipernicírii

piperniciri
PIPERNICÍRE s. f. Faptul de a se pipernici; piperniceală; închircire; sfrijire. – V. pipernici.

DOOM

pipernicíre s. f., g.-d. art. pipernicírii

pipernicirii
PIPERNICÍRE s. f. Faptul de a se pipernici; piperniceală; închircire; sfrijire. – V. pipernici.

DOOM

pipernicíre s. f., g.-d. art. pipernicírii

pipernicirile
PIPERNICÍRE s. f. Faptul de a se pipernici; piperniceală; închircire; sfrijire. – V. pipernici.

DOOM

pipernicíre s. f., g.-d. art. pipernicírii

pipernicirilor
PIPERNICÍRE s. f. Faptul de a se pipernici; piperniceală; închircire; sfrijire. – V. pipernici.

DOOM

pipernicíre s. f., g.-d. art. pipernicírii

piperniciră
PIPERNICÍ, pipernicesc, vb. IV. Refl. (Despre animale, plante sau părți ale lor) A se opri din creștere, din dezvoltare sau a degenera din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice). – Et. nec.

DOOM

!pipernicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pipernicéște, imperf. 3 sg. se piperniceá; conj. prez. 3 să se piperniceáscă

pipernicirăm
PIPERNICÍ, pipernicesc, vb. IV. Refl. (Despre animale, plante sau părți ale lor) A se opri din creștere, din dezvoltare sau a degenera din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice). – Et. nec.

DOOM

!pipernicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pipernicéște, imperf. 3 sg. se piperniceá; conj. prez. 3 să se piperniceáscă

pipernicirăți
PIPERNICÍ, pipernicesc, vb. IV. Refl. (Despre animale, plante sau părți ale lor) A se opri din creștere, din dezvoltare sau a degenera din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice). – Et. nec.

DOOM

!pipernicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pipernicéște, imperf. 3 sg. se piperniceá; conj. prez. 3 să se piperniceáscă

pipernicise
PIPERNICÍ, pipernicesc, vb. IV. Refl. (Despre animale, plante sau părți ale lor) A se opri din creștere, din dezvoltare sau a degenera din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice). – Et. nec.

DOOM

!pipernicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pipernicéște, imperf. 3 sg. se piperniceá; conj. prez. 3 să se piperniceáscă

pipernicisem
PIPERNICÍ, pipernicesc, vb. IV. Refl. (Despre animale, plante sau părți ale lor) A se opri din creștere, din dezvoltare sau a degenera din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice). – Et. nec.

DOOM

!pipernicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pipernicéște, imperf. 3 sg. se piperniceá; conj. prez. 3 să se piperniceáscă

piperniciseră
PIPERNICÍ, pipernicesc, vb. IV. Refl. (Despre animale, plante sau părți ale lor) A se opri din creștere, din dezvoltare sau a degenera din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice). – Et. nec.

DOOM

!pipernicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pipernicéște, imperf. 3 sg. se piperniceá; conj. prez. 3 să se piperniceáscă

piperniciserăm
PIPERNICÍ, pipernicesc, vb. IV. Refl. (Despre animale, plante sau părți ale lor) A se opri din creștere, din dezvoltare sau a degenera din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice). – Et. nec.

DOOM

!pipernicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pipernicéște, imperf. 3 sg. se piperniceá; conj. prez. 3 să se piperniceáscă

piperniciserăți
PIPERNICÍ, pipernicesc, vb. IV. Refl. (Despre animale, plante sau părți ale lor) A se opri din creștere, din dezvoltare sau a degenera din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice). – Et. nec.

DOOM

!pipernicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pipernicéște, imperf. 3 sg. se piperniceá; conj. prez. 3 să se piperniceáscă

piperniciseși
PIPERNICÍ, pipernicesc, vb. IV. Refl. (Despre animale, plante sau părți ale lor) A se opri din creștere, din dezvoltare sau a degenera din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice). – Et. nec.

DOOM

!pipernicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pipernicéște, imperf. 3 sg. se piperniceá; conj. prez. 3 să se piperniceáscă

piperniciseți
PIPERNICÍ, pipernicesc, vb. IV. Refl. (Despre animale, plante sau părți ale lor) A se opri din creștere, din dezvoltare sau a degenera din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice). – Et. nec.

DOOM

!pipernicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pipernicéște, imperf. 3 sg. se piperniceá; conj. prez. 3 să se piperniceáscă

pipernicit
PIPERNICÍ, pipernicesc, vb. IV. Refl. (Despre animale, plante sau părți ale lor) A se opri din creștere, din dezvoltare sau a degenera din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice). – Et. nec.

DOOM

!pipernicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pipernicéște, imperf. 3 sg. se piperniceá; conj. prez. 3 să se piperniceáscă

pipernicit
PIPERNICÍT, -Ă, piperniciți, -te, adj. (Despre animale, plante sau părți ale lor; adesea substantivat) Care s-a oprit din creștere, din dezvoltare sau a degenerat din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice); chircit, sfrijit. – V. pipernici.

pipernicita
PIPERNICÍT, -Ă, piperniciți, -te, adj. (Despre animale, plante sau părți ale lor; adesea substantivat) Care s-a oprit din creștere, din dezvoltare sau a degenerat din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice); chircit, sfrijit. – V. pipernici.

pipernicite
PIPERNICÍT, -Ă, piperniciți, -te, adj. (Despre animale, plante sau părți ale lor; adesea substantivat) Care s-a oprit din creștere, din dezvoltare sau a degenerat din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice); chircit, sfrijit. – V. pipernici.

pipernicitei
PIPERNICÍT, -Ă, piperniciți, -te, adj. (Despre animale, plante sau părți ale lor; adesea substantivat) Care s-a oprit din creștere, din dezvoltare sau a degenerat din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice); chircit, sfrijit. – V. pipernici.

pipernicitele
PIPERNICÍT, -Ă, piperniciți, -te, adj. (Despre animale, plante sau părți ale lor; adesea substantivat) Care s-a oprit din creștere, din dezvoltare sau a degenerat din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice); chircit, sfrijit. – V. pipernici.

pipernicitelor
PIPERNICÍT, -Ă, piperniciți, -te, adj. (Despre animale, plante sau părți ale lor; adesea substantivat) Care s-a oprit din creștere, din dezvoltare sau a degenerat din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice); chircit, sfrijit. – V. pipernici.

pipernicitul
PIPERNICÍT, -Ă, piperniciți, -te, adj. (Despre animale, plante sau părți ale lor; adesea substantivat) Care s-a oprit din creștere, din dezvoltare sau a degenerat din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice); chircit, sfrijit. – V. pipernici.

pipernicitului
PIPERNICÍT, -Ă, piperniciți, -te, adj. (Despre animale, plante sau părți ale lor; adesea substantivat) Care s-a oprit din creștere, din dezvoltare sau a degenerat din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice); chircit, sfrijit. – V. pipernici.

piperniciși
PIPERNICÍ, pipernicesc, vb. IV. Refl. (Despre animale, plante sau părți ale lor) A se opri din creștere, din dezvoltare sau a degenera din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice). – Et. nec.

DOOM

!pipernicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pipernicéște, imperf. 3 sg. se piperniceá; conj. prez. 3 să se piperniceáscă

piperniciți
PIPERNICÍ, pipernicesc, vb. IV. Refl. (Despre animale, plante sau părți ale lor) A se opri din creștere, din dezvoltare sau a degenera din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice). – Et. nec.

DOOM

!pipernicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pipernicéște, imperf. 3 sg. se piperniceá; conj. prez. 3 să se piperniceáscă

piperniciți
PIPERNICÍT, -Ă, piperniciți, -te, adj. (Despre animale, plante sau părți ale lor; adesea substantivat) Care s-a oprit din creștere, din dezvoltare sau a degenerat din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice); chircit, sfrijit. – V. pipernici.

piperniciții
PIPERNICÍT, -Ă, piperniciți, -te, adj. (Despre animale, plante sau părți ale lor; adesea substantivat) Care s-a oprit din creștere, din dezvoltare sau a degenerat din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice); chircit, sfrijit. – V. pipernici.

piperniciților
PIPERNICÍT, -Ă, piperniciți, -te, adj. (Despre animale, plante sau părți ale lor; adesea substantivat) Care s-a oprit din creștere, din dezvoltare sau a degenerat din punct de vedere biologic (din cauza unor condiții neprielnice); chircit, sfrijit. – V. pipernici.

pipernița
PIPÉRNIȚĂ, pipernițe, s. f. (Rar) 1. Vas ori cutie mică în care se ține piperul (1). 2. Piuliță (de lemn) sau râșniță mică în care se pisează piperul (sau ardeiul). – Din bg. pipernița.

DOOM

pipérniță (rar) s. f., g.-d. art. pipérniței; pl. pipérnițe

pipernițe
PIPÉRNIȚĂ, pipernițe, s. f. (Rar) 1. Vas ori cutie mică în care se ține piperul (1). 2. Piuliță (de lemn) sau râșniță mică în care se pisează piperul (sau ardeiul). – Din bg. pipernița.

DOOM

pipérniță (rar) s. f., g.-d. art. pipérniței; pl. pipérnițe

piperniței
PIPÉRNIȚĂ, pipernițe, s. f. (Rar) 1. Vas ori cutie mică în care se ține piperul (1). 2. Piuliță (de lemn) sau râșniță mică în care se pisează piperul (sau ardeiul). – Din bg. pipernița.

DOOM

pipérniță (rar) s. f., g.-d. art. pipérniței; pl. pipérnițe

pipernițele
PIPÉRNIȚĂ, pipernițe, s. f. (Rar) 1. Vas ori cutie mică în care se ține piperul (1). 2. Piuliță (de lemn) sau râșniță mică în care se pisează piperul (sau ardeiul). – Din bg. pipernița.

DOOM

pipérniță (rar) s. f., g.-d. art. pipérniței; pl. pipérnițe

pipernițelor
PIPÉRNIȚĂ, pipernițe, s. f. (Rar) 1. Vas ori cutie mică în care se ține piperul (1). 2. Piuliță (de lemn) sau râșniță mică în care se pisează piperul (sau ardeiul). – Din bg. pipernița.

DOOM

pipérniță (rar) s. f., g.-d. art. pipérniței; pl. pipérnițe

piperonal
PIPERONÁL s.n. Heliotropină. [< fr. pipéronal].

piperul
PIPÉR, (1, 2) piperi, s. m., (3) s. n. 1. S. m. Plantă tropicală din familia piperaceelor, cu tulpina lungă și subțire, târâtoare sau agățătoare, ale cărei fructe, în formă de boabe (negre la maturitate), sunt folosite (ca atare sau pisate) drept condiment (Piper nigrum); p. restr. (la sg.; de obicei cu sens colectiv) fructul acestei plante; boabele pisate ale acestei plante. ◊ Loc. adj. Cu piper = (despre glume, anecdote etc.) piperat (3), ușor indecent; picant. ◊ Expr. (Fam.) A avea (sau a fi cu) piper pe limbă = a fi ironic, răutăcios, caustic. A i se sui (sau a-i veni cuiva) piperul la nas = a se supăra, a se mânia. A da (cuiva) cu piper (pe) la nas = a supăra, a mânia, a ofensa (pe cineva); a face (cuiva) aluzii răutăcioase. A face (pe cineva) cu sare și cu piper = a dojeni, a mustra aspru (pe cineva); a face cu ou și cu oțet. A-i sta (cuiva) ca piperu-n nas = a-i fi (cuiva) nesuferit; a-i sta ca sarea-n ochi. ♦ Fig. Element dinamic, înviorător sau plin de haz. 2. S. m. (Bot.; reg.) Ardei; p. restr. fructul acestei plante. ◊ (În compusul) Piperul-apelor = silnic (Glechoma hederacea). ◊ Piper roșu = boia de ardei. 3. S. n. Art. Numele unui dans popular care se joacă la nunți; melodie după care se execută acest dans. – Din ngr. pipéri, sl. piperŭ.

DOOM

!pipérul (dans) s. n. art., neart. pipér

piperului
PIPÉR, (1, 2) piperi, s. m., (3) s. n. 1. S. m. Plantă tropicală din familia piperaceelor, cu tulpina lungă și subțire, târâtoare sau agățătoare, ale cărei fructe, în formă de boabe (negre la maturitate), sunt folosite (ca atare sau pisate) drept condiment (Piper nigrum); p. restr. (la sg.; de obicei cu sens colectiv) fructul acestei plante; boabele pisate ale acestei plante. ◊ Loc. adj. Cu piper = (despre glume, anecdote etc.) piperat (3), ușor indecent; picant. ◊ Expr. (Fam.) A avea (sau a fi cu) piper pe limbă = a fi ironic, răutăcios, caustic. A i se sui (sau a-i veni cuiva) piperul la nas = a se supăra, a se mânia. A da (cuiva) cu piper (pe) la nas = a supăra, a mânia, a ofensa (pe cineva); a face (cuiva) aluzii răutăcioase. A face (pe cineva) cu sare și cu piper = a dojeni, a mustra aspru (pe cineva); a face cu ou și cu oțet. A-i sta (cuiva) ca piperu-n nas = a-i fi (cuiva) nesuferit; a-i sta ca sarea-n ochi. ♦ Fig. Element dinamic, înviorător sau plin de haz. 2. S. m. (Bot.; reg.) Ardei; p. restr. fructul acestei plante. ◊ (În compusul) Piperul-apelor = silnic (Glechoma hederacea). ◊ Piper roșu = boia de ardei. 3. S. n. Art. Numele unui dans popular care se joacă la nunți; melodie după care se execută acest dans. – Din ngr. pipéri, sl. piperŭ.

DOOM

!pipérul (dans) s. n. art., neart. pipér

piperuța
PIPERÚȚĂ, piperuțe, s. f. Plantă erbacee cu flori albe-albăstrii, cu vinișoare verzi pe dinafară și cu numeroase semințe negre; negrușcă (Nigella arvensis). – Piper + suf. -uță.

DOOM

piperúță s. f., g.-d. art. piperúței; pl. piperúțe

piperuțe
PIPERÚȚĂ, piperuțe, s. f. Plantă erbacee cu flori albe-albăstrii, cu vinișoare verzi pe dinafară și cu numeroase semințe negre; negrușcă (Nigella arvensis). – Piper + suf. -uță.

DOOM

piperúță s. f., g.-d. art. piperúței; pl. piperúțe

piperuței
PIPERÚȚĂ, piperuțe, s. f. Plantă erbacee cu flori albe-albăstrii, cu vinișoare verzi pe dinafară și cu numeroase semințe negre; negrușcă (Nigella arvensis). – Piper + suf. -uță.

DOOM

piperúță s. f., g.-d. art. piperúței; pl. piperúțe

piperuțele
PIPERÚȚĂ, piperuțe, s. f. Plantă erbacee cu flori albe-albăstrii, cu vinișoare verzi pe dinafară și cu numeroase semințe negre; negrușcă (Nigella arvensis). – Piper + suf. -uță.

DOOM

piperúță s. f., g.-d. art. piperúței; pl. piperúțe

piperuțelor
PIPERÚȚĂ, piperuțe, s. f. Plantă erbacee cu flori albe-albăstrii, cu vinișoare verzi pe dinafară și cu numeroase semințe negre; negrușcă (Nigella arvensis). – Piper + suf. -uță.

DOOM

piperúță s. f., g.-d. art. piperúței; pl. piperúțe

piperând
PIPĂRÁ vb. I v. pipera.

DOOM

piperá (a ~) vb., ind. prez. 3 pipereáză

piperînd
PIPĂRÁ vb. I v. pipera.

DOOM

piperá (a ~) vb., ind. prez. 3 pipereáză

pipeta
PIPÉTĂ, pipete, s. f. Tub mic de sticlă (gradat), prevăzut cu o pompă de cauciuc, folosit pentru a picura, a lua, a măsura etc. o cantitate mică de lichid; picătoare. ♦ Tub prin care se toarnă un lichid dintr-un vas în altul. – Din fr. pipette.

DOOM

pipétă s. f., g.-d. art. pipétei; pl. pipéte

pipete
PIPÉTĂ, pipete, s. f. Tub mic de sticlă (gradat), prevăzut cu o pompă de cauciuc, folosit pentru a picura, a lua, a măsura etc. o cantitate mică de lichid; picătoare. ♦ Tub prin care se toarnă un lichid dintr-un vas în altul. – Din fr. pipette.

DOOM

pipétă s. f., g.-d. art. pipétei; pl. pipéte

pipetei
PIPÉTĂ, pipete, s. f. Tub mic de sticlă (gradat), prevăzut cu o pompă de cauciuc, folosit pentru a picura, a lua, a măsura etc. o cantitate mică de lichid; picătoare. ♦ Tub prin care se toarnă un lichid dintr-un vas în altul. – Din fr. pipette.

DOOM

pipétă s. f., g.-d. art. pipétei; pl. pipéte

pipetele
PIPÉTĂ, pipete, s. f. Tub mic de sticlă (gradat), prevăzut cu o pompă de cauciuc, folosit pentru a picura, a lua, a măsura etc. o cantitate mică de lichid; picătoare. ♦ Tub prin care se toarnă un lichid dintr-un vas în altul. – Din fr. pipette.

DOOM

pipétă s. f., g.-d. art. pipétei; pl. pipéte

pipetelor
PIPÉTĂ, pipete, s. f. Tub mic de sticlă (gradat), prevăzut cu o pompă de cauciuc, folosit pentru a picura, a lua, a măsura etc. o cantitate mică de lichid; picătoare. ♦ Tub prin care se toarnă un lichid dintr-un vas în altul. – Din fr. pipette.

DOOM

pipétă s. f., g.-d. art. pipétei; pl. pipéte

pipez
PIPÁ, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg. și fam.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

pipeze
PIPÁ, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg. și fam.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

pipezi
PIPÁ, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg. și fam.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

pipi
PIPI, pipiuri, s. n. (Fam.) Urină. [Acc. și: pipi] – Din fr. pipi.

DOOM

!pípi (fam.) s. n., art. pipíul; pl. pipíuri

pipică
pipică s. f. sg. individ insignifiant.

pipigioi
PIPIGIÓI, pipigioi, s. m. (Bot.; regional) Pupezele. Frunză verde pipigioi, Poftim, cumătre, la noi. MARIAN, NA. 243. Roua de pe pipigioi e bună să te speli cînd te dor ochii. ȘEZ. XV 105.

pipiric
PIPIRÍC, pipirici, s. m. (Bucov.) Om mic, slab și pipernicit; stîrpitură, prichindel, pitic. Titirezul s-au cam supărat de numele pipiric și li-au răspuns îndată...: «hei! pipiric, pipiric, dară voinic, nu se dă pe orișicine !». SBIERA, P. 178. – Variantă: piperíg (SBIERA, P. 82) s. m.

pipirig
PIPIRÍG, pipirigi, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee care cresc pe malul apelor sau prin locuri umede și mlăștinoase: a) plantă cu tulpina înaltă, cilindrică, de culoare verde și cu flori brun-roșcate, îngrămădite în spice la vârful tulpinii (Schoenoplectus lacustris); b) plantă cu tulpina formată din trei muchii, cu frunze late, cu flori de culoare verde-închis (Scirpus silvaticus); c) plantă cu tulpina aspră și rigidă, de culoare cenușie-verzuie sau albăstruie, terminată cu un spic care are la capăt un vârf ascuțit (Equisetum hiemale); d) plantă erbacee perenă cu tulpina triunghiulară, plină pe dinăuntru, cu frunze liniare cu nervuri paralele și cu inflorescențe compuse din 1-4 globușoare (Holoschoenus vulgaris). – Et. nec.

DOOM

pipiríg s. m., pl. pipirígi

pipirigi
PIPIRÍG, pipirigi, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee care cresc pe malul apelor sau prin locuri umede și mlăștinoase: a) plantă cu tulpina înaltă, cilindrică, de culoare verde și cu flori brun-roșcate, îngrămădite în spice la vârful tulpinii (Schoenoplectus lacustris); b) plantă cu tulpina formată din trei muchii, cu frunze late, cu flori de culoare verde-închis (Scirpus silvaticus); c) plantă cu tulpina aspră și rigidă, de culoare cenușie-verzuie sau albăstruie, terminată cu un spic care are la capăt un vârf ascuțit (Equisetum hiemale); d) plantă erbacee perenă cu tulpina triunghiulară, plină pe dinăuntru, cu frunze liniare cu nervuri paralele și cu inflorescențe compuse din 1-4 globușoare (Holoschoenus vulgaris). – Et. nec.

DOOM

pipiríg s. m., pl. pipirígi

pipirigii
PIPIRÍG, pipirigi, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee care cresc pe malul apelor sau prin locuri umede și mlăștinoase: a) plantă cu tulpina înaltă, cilindrică, de culoare verde și cu flori brun-roșcate, îngrămădite în spice la vârful tulpinii (Schoenoplectus lacustris); b) plantă cu tulpina formată din trei muchii, cu frunze late, cu flori de culoare verde-închis (Scirpus silvaticus); c) plantă cu tulpina aspră și rigidă, de culoare cenușie-verzuie sau albăstruie, terminată cu un spic care are la capăt un vârf ascuțit (Equisetum hiemale); d) plantă erbacee perenă cu tulpina triunghiulară, plină pe dinăuntru, cu frunze liniare cu nervuri paralele și cu inflorescențe compuse din 1-4 globușoare (Holoschoenus vulgaris). – Et. nec.

DOOM

pipiríg s. m., pl. pipirígi

pipirigilor
PIPIRÍG, pipirigi, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee care cresc pe malul apelor sau prin locuri umede și mlăștinoase: a) plantă cu tulpina înaltă, cilindrică, de culoare verde și cu flori brun-roșcate, îngrămădite în spice la vârful tulpinii (Schoenoplectus lacustris); b) plantă cu tulpina formată din trei muchii, cu frunze late, cu flori de culoare verde-închis (Scirpus silvaticus); c) plantă cu tulpina aspră și rigidă, de culoare cenușie-verzuie sau albăstruie, terminată cu un spic care are la capăt un vârf ascuțit (Equisetum hiemale); d) plantă erbacee perenă cu tulpina triunghiulară, plină pe dinăuntru, cu frunze liniare cu nervuri paralele și cu inflorescențe compuse din 1-4 globușoare (Holoschoenus vulgaris). – Et. nec.

DOOM

pipiríg s. m., pl. pipirígi

pipirigul
PIPIRÍG, pipirigi, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee care cresc pe malul apelor sau prin locuri umede și mlăștinoase: a) plantă cu tulpina înaltă, cilindrică, de culoare verde și cu flori brun-roșcate, îngrămădite în spice la vârful tulpinii (Schoenoplectus lacustris); b) plantă cu tulpina formată din trei muchii, cu frunze late, cu flori de culoare verde-închis (Scirpus silvaticus); c) plantă cu tulpina aspră și rigidă, de culoare cenușie-verzuie sau albăstruie, terminată cu un spic care are la capăt un vârf ascuțit (Equisetum hiemale); d) plantă erbacee perenă cu tulpina triunghiulară, plină pe dinăuntru, cu frunze liniare cu nervuri paralele și cu inflorescențe compuse din 1-4 globușoare (Holoschoenus vulgaris). – Et. nec.

DOOM

pipiríg s. m., pl. pipirígi

pipirigului
PIPIRÍG, pipirigi, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee care cresc pe malul apelor sau prin locuri umede și mlăștinoase: a) plantă cu tulpina înaltă, cilindrică, de culoare verde și cu flori brun-roșcate, îngrămădite în spice la vârful tulpinii (Schoenoplectus lacustris); b) plantă cu tulpina formată din trei muchii, cu frunze late, cu flori de culoare verde-închis (Scirpus silvaticus); c) plantă cu tulpina aspră și rigidă, de culoare cenușie-verzuie sau albăstruie, terminată cu un spic care are la capăt un vârf ascuțit (Equisetum hiemale); d) plantă erbacee perenă cu tulpina triunghiulară, plină pe dinăuntru, cu frunze liniare cu nervuri paralele și cu inflorescențe compuse din 1-4 globușoare (Holoschoenus vulgaris). – Et. nec.

DOOM

pipiríg s. m., pl. pipirígi

pipiriguț
PIPIRIGÚȚ, pipiriguți, s. m. Mică plantă erbacee cu rizomul târâtor și cu tulpina cilindrică, terminată cu un spic de flori brune-verzui (Heleocharis palustris). – Pipirig + suf. -uț.

DOOM

pipirigúț s. m., pl. pipirigúți

pipiriguți
PIPIRIGÚȚ, pipiriguți, s. m. Mică plantă erbacee cu rizomul târâtor și cu tulpina cilindrică, terminată cu un spic de flori brune-verzui (Heleocharis palustris). – Pipirig + suf. -uț.

DOOM

pipirigúț s. m., pl. pipirigúți

pipiriguții
PIPIRIGÚȚ, pipiriguți, s. m. Mică plantă erbacee cu rizomul târâtor și cu tulpina cilindrică, terminată cu un spic de flori brune-verzui (Heleocharis palustris). – Pipirig + suf. -uț.

DOOM

pipirigúț s. m., pl. pipirigúți

pipiriguților
PIPIRIGÚȚ, pipiriguți, s. m. Mică plantă erbacee cu rizomul târâtor și cu tulpina cilindrică, terminată cu un spic de flori brune-verzui (Heleocharis palustris). – Pipirig + suf. -uț.

DOOM

pipirigúț s. m., pl. pipirigúți

pipiriguțul
PIPIRIGÚȚ, pipiriguți, s. m. Mică plantă erbacee cu rizomul târâtor și cu tulpina cilindrică, terminată cu un spic de flori brune-verzui (Heleocharis palustris). – Pipirig + suf. -uț.

DOOM

pipirigúț s. m., pl. pipirigúți

pipiriguțului
PIPIRIGÚȚ, pipiriguți, s. m. Mică plantă erbacee cu rizomul târâtor și cu tulpina cilindrică, terminată cu un spic de flori brune-verzui (Heleocharis palustris). – Pipirig + suf. -uț.

DOOM

pipirigúț s. m., pl. pipirigúți

pipit
PIPÍT adj. invar. v. pepit.

DOOM

pepít² (țesătură) s. n.

pipiul
PIPI, pipiuri, s. n. (Fam.) Urină. [Acc. și: pipi] – Din fr. pipi.

DOOM

!pípi (fam.) s. n., art. pipíul; pl. pipíuri

pipiului
PIPI, pipiuri, s. n. (Fam.) Urină. [Acc. și: pipi] – Din fr. pipi.

DOOM

!pípi (fam.) s. n., art. pipíul; pl. pipíuri

pipiuri
PIPI, pipiuri, s. n. (Fam.) Urină. [Acc. și: pipi] – Din fr. pipi.

DOOM

!pípi (fam.) s. n., art. pipíul; pl. pipíuri

pipiurile
PIPI, pipiuri, s. n. (Fam.) Urină. [Acc. și: pipi] – Din fr. pipi.

DOOM

!pípi (fam.) s. n., art. pipíul; pl. pipíuri

pipiurilor
PIPI, pipiuri, s. n. (Fam.) Urină. [Acc. și: pipi] – Din fr. pipi.

DOOM

!pípi (fam.) s. n., art. pipíul; pl. pipíuri

pipiță
pipiță, pipițe s. f. (peior.) fată; femeie; tipă, individă.

pipota
PÍPOTĂ, pipote, s. f. Stomac musculos la unele păsări; rânză. ♦ (Fam. și ir.) Stomac de om. ◊ Expr. A i se umfla (cuiva) pipota = a) a se mânia; b) a fi foarte fudul, mândru. (Fam.) A-i crăpa (cuiva) pipota de nerăbdare = a fi foarte nerăbdător. – Et. nec.

DOOM

pípotă s. f., g.-d. art. pípotei; pl. pípote

pipote
PÍPOTĂ, pipote, s. f. Stomac musculos la unele păsări; rânză. ♦ (Fam. și ir.) Stomac de om. ◊ Expr. A i se umfla (cuiva) pipota = a) a se mânia; b) a fi foarte fudul, mândru. (Fam.) A-i crăpa (cuiva) pipota de nerăbdare = a fi foarte nerăbdător. – Et. nec.

DOOM

pípotă s. f., g.-d. art. pípotei; pl. pípote

pipotei
PÍPOTĂ, pipote, s. f. Stomac musculos la unele păsări; rânză. ♦ (Fam. și ir.) Stomac de om. ◊ Expr. A i se umfla (cuiva) pipota = a) a se mânia; b) a fi foarte fudul, mândru. (Fam.) A-i crăpa (cuiva) pipota de nerăbdare = a fi foarte nerăbdător. – Et. nec.

DOOM

pípotă s. f., g.-d. art. pípotei; pl. pípote

pipotele
PÍPOTĂ, pipote, s. f. Stomac musculos la unele păsări; rânză. ♦ (Fam. și ir.) Stomac de om. ◊ Expr. A i se umfla (cuiva) pipota = a) a se mânia; b) a fi foarte fudul, mândru. (Fam.) A-i crăpa (cuiva) pipota de nerăbdare = a fi foarte nerăbdător. – Et. nec.

DOOM

pípotă s. f., g.-d. art. pípotei; pl. pípote

pipotelor
PÍPOTĂ, pipote, s. f. Stomac musculos la unele păsări; rânză. ♦ (Fam. și ir.) Stomac de om. ◊ Expr. A i se umfla (cuiva) pipota = a) a se mânia; b) a fi foarte fudul, mândru. (Fam.) A-i crăpa (cuiva) pipota de nerăbdare = a fi foarte nerăbdător. – Et. nec.

DOOM

pípotă s. f., g.-d. art. pípotei; pl. pípote

pipând
PIPÁ, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg. și fam.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

pipînd
PIPÁ, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg. și fam.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

pipăi
PIPĂÍ, pípăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor și repetat) un obiect ori o ființă cu degetele sau cu palma pentru a se încredința că există sau pentru a constata forma, consistența, calitatea etc.; a cerceta, a examina tactil. ◊ Refl. Se pipăie pe frunte. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = atingând, punând mâna (pe obiectul în cauză). ♦ A mângâia (o femeie) atingând (ușor și repetat) cu degetele sau cu palma. ♦ P. anal. A atinge cu laba, cu botul, cu tentaculele etc. pentru a percepe ceva. 2. Spec. (Med.) A palpa. ♦ A lua pulsul. 3. A merge cu nesiguranță, fără să vadă (bine) și folosindu-se de mâini, de baston etc.; a orbecăi. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = cu nesiguranță, pe dibuite, bâjbâind. ♦ Tranz. și intranz. A căuta ceva cu mâna pe nevăzute; a dibui, a bâjbâi. 4. Fig. A încerca să afle ceva, a sonda, a tatona; a bănui, a intui că există (într-un anumit fel). – Din sl. pipati.

DOOM

pipăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pípăi, 3 pípăie, imperf. 3 sg. pipăiá; conj. prez. 3 să pípăie

pipăia
PIPĂÍ, pípăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor și repetat) un obiect ori o ființă cu degetele sau cu palma pentru a se încredința că există sau pentru a constata forma, consistența, calitatea etc.; a cerceta, a examina tactil. ◊ Refl. Se pipăie pe frunte. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = atingând, punând mâna (pe obiectul în cauză). ♦ A mângâia (o femeie) atingând (ușor și repetat) cu degetele sau cu palma. ♦ P. anal. A atinge cu laba, cu botul, cu tentaculele etc. pentru a percepe ceva. 2. Spec. (Med.) A palpa. ♦ A lua pulsul. 3. A merge cu nesiguranță, fără să vadă (bine) și folosindu-se de mâini, de baston etc.; a orbecăi. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = cu nesiguranță, pe dibuite, bâjbâind. ♦ Tranz. și intranz. A căuta ceva cu mâna pe nevăzute; a dibui, a bâjbâi. 4. Fig. A încerca să afle ceva, a sonda, a tatona; a bănui, a intui că există (într-un anumit fel). – Din sl. pipati.

DOOM

pipăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pípăi, 3 pípăie, imperf. 3 sg. pipăiá; conj. prez. 3 să pípăie

pipăiai
PIPĂÍ, pípăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor și repetat) un obiect ori o ființă cu degetele sau cu palma pentru a se încredința că există sau pentru a constata forma, consistența, calitatea etc.; a cerceta, a examina tactil. ◊ Refl. Se pipăie pe frunte. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = atingând, punând mâna (pe obiectul în cauză). ♦ A mângâia (o femeie) atingând (ușor și repetat) cu degetele sau cu palma. ♦ P. anal. A atinge cu laba, cu botul, cu tentaculele etc. pentru a percepe ceva. 2. Spec. (Med.) A palpa. ♦ A lua pulsul. 3. A merge cu nesiguranță, fără să vadă (bine) și folosindu-se de mâini, de baston etc.; a orbecăi. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = cu nesiguranță, pe dibuite, bâjbâind. ♦ Tranz. și intranz. A căuta ceva cu mâna pe nevăzute; a dibui, a bâjbâi. 4. Fig. A încerca să afle ceva, a sonda, a tatona; a bănui, a intui că există (într-un anumit fel). – Din sl. pipati.

DOOM

pipăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pípăi, 3 pípăie, imperf. 3 sg. pipăiá; conj. prez. 3 să pípăie

pipăiala
PIPĂIÁLĂ, pipăieli, s. f. Pipăire. – Pipăi + suf. -eală.

DOOM

pipăiálă s. f., g.-d. art. pipăiélii; pl. pipăiéli

pipăiam
PIPĂÍ, pípăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor și repetat) un obiect ori o ființă cu degetele sau cu palma pentru a se încredința că există sau pentru a constata forma, consistența, calitatea etc.; a cerceta, a examina tactil. ◊ Refl. Se pipăie pe frunte. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = atingând, punând mâna (pe obiectul în cauză). ♦ A mângâia (o femeie) atingând (ușor și repetat) cu degetele sau cu palma. ♦ P. anal. A atinge cu laba, cu botul, cu tentaculele etc. pentru a percepe ceva. 2. Spec. (Med.) A palpa. ♦ A lua pulsul. 3. A merge cu nesiguranță, fără să vadă (bine) și folosindu-se de mâini, de baston etc.; a orbecăi. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = cu nesiguranță, pe dibuite, bâjbâind. ♦ Tranz. și intranz. A căuta ceva cu mâna pe nevăzute; a dibui, a bâjbâi. 4. Fig. A încerca să afle ceva, a sonda, a tatona; a bănui, a intui că există (într-un anumit fel). – Din sl. pipati.

DOOM

pipăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pípăi, 3 pípăie, imperf. 3 sg. pipăiá; conj. prez. 3 să pípăie

pipăiau
PIPĂÍ, pípăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor și repetat) un obiect ori o ființă cu degetele sau cu palma pentru a se încredința că există sau pentru a constata forma, consistența, calitatea etc.; a cerceta, a examina tactil. ◊ Refl. Se pipăie pe frunte. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = atingând, punând mâna (pe obiectul în cauză). ♦ A mângâia (o femeie) atingând (ușor și repetat) cu degetele sau cu palma. ♦ P. anal. A atinge cu laba, cu botul, cu tentaculele etc. pentru a percepe ceva. 2. Spec. (Med.) A palpa. ♦ A lua pulsul. 3. A merge cu nesiguranță, fără să vadă (bine) și folosindu-se de mâini, de baston etc.; a orbecăi. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = cu nesiguranță, pe dibuite, bâjbâind. ♦ Tranz. și intranz. A căuta ceva cu mâna pe nevăzute; a dibui, a bâjbâi. 4. Fig. A încerca să afle ceva, a sonda, a tatona; a bănui, a intui că există (într-un anumit fel). – Din sl. pipati.

DOOM

pipăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pípăi, 3 pípăie, imperf. 3 sg. pipăiá; conj. prez. 3 să pípăie

pipăiați
PIPĂÍ, pípăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor și repetat) un obiect ori o ființă cu degetele sau cu palma pentru a se încredința că există sau pentru a constata forma, consistența, calitatea etc.; a cerceta, a examina tactil. ◊ Refl. Se pipăie pe frunte. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = atingând, punând mâna (pe obiectul în cauză). ♦ A mângâia (o femeie) atingând (ușor și repetat) cu degetele sau cu palma. ♦ P. anal. A atinge cu laba, cu botul, cu tentaculele etc. pentru a percepe ceva. 2. Spec. (Med.) A palpa. ♦ A lua pulsul. 3. A merge cu nesiguranță, fără să vadă (bine) și folosindu-se de mâini, de baston etc.; a orbecăi. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = cu nesiguranță, pe dibuite, bâjbâind. ♦ Tranz. și intranz. A căuta ceva cu mâna pe nevăzute; a dibui, a bâjbâi. 4. Fig. A încerca să afle ceva, a sonda, a tatona; a bănui, a intui că există (într-un anumit fel). – Din sl. pipati.

DOOM

pipăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pípăi, 3 pípăie, imperf. 3 sg. pipăiá; conj. prez. 3 să pípăie

pipăibil
PIPĂÍBIL, -Ă, pipăibili, -e, adj. Palpabil. – Pipăi + suf. -bil.

DOOM

pipăíbil adj. m., pl. pipăíbili; f. pipăíbilă, pl. pipăíbile

pipăibila
PIPĂÍBIL, -Ă, pipăibili, -e, adj. Palpabil. – Pipăi + suf. -bil.

DOOM

pipăíbil adj. m., pl. pipăíbili; f. pipăíbilă, pl. pipăíbile

pipăibile
PIPĂÍBIL, -Ă, pipăibili, -e, adj. Palpabil. – Pipăi + suf. -bil.

DOOM

pipăíbil adj. m., pl. pipăíbili; f. pipăíbilă, pl. pipăíbile

pipăibilei
PIPĂÍBIL, -Ă, pipăibili, -e, adj. Palpabil. – Pipăi + suf. -bil.

DOOM

pipăíbil adj. m., pl. pipăíbili; f. pipăíbilă, pl. pipăíbile

pipăibilele
PIPĂÍBIL, -Ă, pipăibili, -e, adj. Palpabil. – Pipăi + suf. -bil.

DOOM

pipăíbil adj. m., pl. pipăíbili; f. pipăíbilă, pl. pipăíbile

pipăibilelor
PIPĂÍBIL, -Ă, pipăibili, -e, adj. Palpabil. – Pipăi + suf. -bil.

DOOM

pipăíbil adj. m., pl. pipăíbili; f. pipăíbilă, pl. pipăíbile

pipăibili
PIPĂÍBIL, -Ă, pipăibili, -e, adj. Palpabil. – Pipăi + suf. -bil.

DOOM

pipăíbil adj. m., pl. pipăíbili; f. pipăíbilă, pl. pipăíbile

pipăibilii
PIPĂÍBIL, -Ă, pipăibili, -e, adj. Palpabil. – Pipăi + suf. -bil.

DOOM

pipăíbil adj. m., pl. pipăíbili; f. pipăíbilă, pl. pipăíbile

pipăibililor
PIPĂÍBIL, -Ă, pipăibili, -e, adj. Palpabil. – Pipăi + suf. -bil.

DOOM

pipăíbil adj. m., pl. pipăíbili; f. pipăíbilă, pl. pipăíbile

pipăibilul
PIPĂÍBIL, -Ă, pipăibili, -e, adj. Palpabil. – Pipăi + suf. -bil.

DOOM

pipăíbil adj. m., pl. pipăíbili; f. pipăíbilă, pl. pipăíbile

pipăibilului
PIPĂÍBIL, -Ă, pipăibili, -e, adj. Palpabil. – Pipăi + suf. -bil.

DOOM

pipăíbil adj. m., pl. pipăíbili; f. pipăíbilă, pl. pipăíbile

pipăie
PIPĂÍ, pípăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor și repetat) un obiect ori o ființă cu degetele sau cu palma pentru a se încredința că există sau pentru a constata forma, consistența, calitatea etc.; a cerceta, a examina tactil. ◊ Refl. Se pipăie pe frunte. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = atingând, punând mâna (pe obiectul în cauză). ♦ A mângâia (o femeie) atingând (ușor și repetat) cu degetele sau cu palma. ♦ P. anal. A atinge cu laba, cu botul, cu tentaculele etc. pentru a percepe ceva. 2. Spec. (Med.) A palpa. ♦ A lua pulsul. 3. A merge cu nesiguranță, fără să vadă (bine) și folosindu-se de mâini, de baston etc.; a orbecăi. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = cu nesiguranță, pe dibuite, bâjbâind. ♦ Tranz. și intranz. A căuta ceva cu mâna pe nevăzute; a dibui, a bâjbâi. 4. Fig. A încerca să afle ceva, a sonda, a tatona; a bănui, a intui că există (într-un anumit fel). – Din sl. pipati.

DOOM

pipăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pípăi, 3 pípăie, imperf. 3 sg. pipăiá; conj. prez. 3 să pípăie

pipăieli
PIPĂIÁLĂ, pipăieli, s. f. Pipăire. – Pipăi + suf. -eală.

DOOM

pipăiálă s. f., g.-d. art. pipăiélii; pl. pipăiéli

pipăielii
PIPĂIÁLĂ, pipăieli, s. f. Pipăire. – Pipăi + suf. -eală.

DOOM

pipăiálă s. f., g.-d. art. pipăiélii; pl. pipăiéli

pipăielile
PIPĂIÁLĂ, pipăieli, s. f. Pipăire. – Pipăi + suf. -eală.

DOOM

pipăiálă s. f., g.-d. art. pipăiélii; pl. pipăiéli

pipăielilor
PIPĂIÁLĂ, pipăieli, s. f. Pipăire. – Pipăi + suf. -eală.

DOOM

pipăiálă s. f., g.-d. art. pipăiélii; pl. pipăiéli

pipăii
PIPĂÍ, pípăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor și repetat) un obiect ori o ființă cu degetele sau cu palma pentru a se încredința că există sau pentru a constata forma, consistența, calitatea etc.; a cerceta, a examina tactil. ◊ Refl. Se pipăie pe frunte. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = atingând, punând mâna (pe obiectul în cauză). ♦ A mângâia (o femeie) atingând (ușor și repetat) cu degetele sau cu palma. ♦ P. anal. A atinge cu laba, cu botul, cu tentaculele etc. pentru a percepe ceva. 2. Spec. (Med.) A palpa. ♦ A lua pulsul. 3. A merge cu nesiguranță, fără să vadă (bine) și folosindu-se de mâini, de baston etc.; a orbecăi. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = cu nesiguranță, pe dibuite, bâjbâind. ♦ Tranz. și intranz. A căuta ceva cu mâna pe nevăzute; a dibui, a bâjbâi. 4. Fig. A încerca să afle ceva, a sonda, a tatona; a bănui, a intui că există (într-un anumit fel). – Din sl. pipati.

DOOM

pipăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pípăi, 3 pípăie, imperf. 3 sg. pipăiá; conj. prez. 3 să pípăie

pipăim
PIPĂÍ, pípăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor și repetat) un obiect ori o ființă cu degetele sau cu palma pentru a se încredința că există sau pentru a constata forma, consistența, calitatea etc.; a cerceta, a examina tactil. ◊ Refl. Se pipăie pe frunte. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = atingând, punând mâna (pe obiectul în cauză). ♦ A mângâia (o femeie) atingând (ușor și repetat) cu degetele sau cu palma. ♦ P. anal. A atinge cu laba, cu botul, cu tentaculele etc. pentru a percepe ceva. 2. Spec. (Med.) A palpa. ♦ A lua pulsul. 3. A merge cu nesiguranță, fără să vadă (bine) și folosindu-se de mâini, de baston etc.; a orbecăi. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = cu nesiguranță, pe dibuite, bâjbâind. ♦ Tranz. și intranz. A căuta ceva cu mâna pe nevăzute; a dibui, a bâjbâi. 4. Fig. A încerca să afle ceva, a sonda, a tatona; a bănui, a intui că există (într-un anumit fel). – Din sl. pipati.

DOOM

pipăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pípăi, 3 pípăie, imperf. 3 sg. pipăiá; conj. prez. 3 să pípăie

pipăind
PIPĂÍ, pípăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor și repetat) un obiect ori o ființă cu degetele sau cu palma pentru a se încredința că există sau pentru a constata forma, consistența, calitatea etc.; a cerceta, a examina tactil. ◊ Refl. Se pipăie pe frunte. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = atingând, punând mâna (pe obiectul în cauză). ♦ A mângâia (o femeie) atingând (ușor și repetat) cu degetele sau cu palma. ♦ P. anal. A atinge cu laba, cu botul, cu tentaculele etc. pentru a percepe ceva. 2. Spec. (Med.) A palpa. ♦ A lua pulsul. 3. A merge cu nesiguranță, fără să vadă (bine) și folosindu-se de mâini, de baston etc.; a orbecăi. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = cu nesiguranță, pe dibuite, bâjbâind. ♦ Tranz. și intranz. A căuta ceva cu mâna pe nevăzute; a dibui, a bâjbâi. 4. Fig. A încerca să afle ceva, a sonda, a tatona; a bănui, a intui că există (într-un anumit fel). – Din sl. pipati.

DOOM

pipăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pípăi, 3 pípăie, imperf. 3 sg. pipăiá; conj. prez. 3 să pípăie

pipăire
PIPĂÍ, pípăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor și repetat) un obiect ori o ființă cu degetele sau cu palma pentru a se încredința că există sau pentru a constata forma, consistența, calitatea etc.; a cerceta, a examina tactil. ◊ Refl. Se pipăie pe frunte. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = atingând, punând mâna (pe obiectul în cauză). ♦ A mângâia (o femeie) atingând (ușor și repetat) cu degetele sau cu palma. ♦ P. anal. A atinge cu laba, cu botul, cu tentaculele etc. pentru a percepe ceva. 2. Spec. (Med.) A palpa. ♦ A lua pulsul. 3. A merge cu nesiguranță, fără să vadă (bine) și folosindu-se de mâini, de baston etc.; a orbecăi. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = cu nesiguranță, pe dibuite, bâjbâind. ♦ Tranz. și intranz. A căuta ceva cu mâna pe nevăzute; a dibui, a bâjbâi. 4. Fig. A încerca să afle ceva, a sonda, a tatona; a bănui, a intui că există (într-un anumit fel). – Din sl. pipati.

DOOM

pipăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pípăi, 3 pípăie, imperf. 3 sg. pipăiá; conj. prez. 3 să pípăie

pipăire
PIPĂÍRE, pipăiri, s. f. Acțiunea de a (se) pipăi și rezultatul ei; pipăială, pipăitură. – V. pipăi.

DOOM

pipăíre s. f., g.-d. art. pipăírii; pl. pipăíri

pipăirea
PIPĂÍRE, pipăiri, s. f. Acțiunea de a (se) pipăi și rezultatul ei; pipăială, pipăitură. – V. pipăi.

DOOM

pipăíre s. f., g.-d. art. pipăírii; pl. pipăíri

pipăiri
PIPĂÍRE, pipăiri, s. f. Acțiunea de a (se) pipăi și rezultatul ei; pipăială, pipăitură. – V. pipăi.

DOOM

pipăíre s. f., g.-d. art. pipăírii; pl. pipăíri

pipăirii
PIPĂÍRE, pipăiri, s. f. Acțiunea de a (se) pipăi și rezultatul ei; pipăială, pipăitură. – V. pipăi.

DOOM

pipăíre s. f., g.-d. art. pipăírii; pl. pipăíri

pipăirile
PIPĂÍRE, pipăiri, s. f. Acțiunea de a (se) pipăi și rezultatul ei; pipăială, pipăitură. – V. pipăi.

DOOM

pipăíre s. f., g.-d. art. pipăírii; pl. pipăíri

pipăirilor
PIPĂÍRE, pipăiri, s. f. Acțiunea de a (se) pipăi și rezultatul ei; pipăială, pipăitură. – V. pipăi.

DOOM

pipăíre s. f., g.-d. art. pipăírii; pl. pipăíri

pipăiră
PIPĂÍ, pípăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor și repetat) un obiect ori o ființă cu degetele sau cu palma pentru a se încredința că există sau pentru a constata forma, consistența, calitatea etc.; a cerceta, a examina tactil. ◊ Refl. Se pipăie pe frunte. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = atingând, punând mâna (pe obiectul în cauză). ♦ A mângâia (o femeie) atingând (ușor și repetat) cu degetele sau cu palma. ♦ P. anal. A atinge cu laba, cu botul, cu tentaculele etc. pentru a percepe ceva. 2. Spec. (Med.) A palpa. ♦ A lua pulsul. 3. A merge cu nesiguranță, fără să vadă (bine) și folosindu-se de mâini, de baston etc.; a orbecăi. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = cu nesiguranță, pe dibuite, bâjbâind. ♦ Tranz. și intranz. A căuta ceva cu mâna pe nevăzute; a dibui, a bâjbâi. 4. Fig. A încerca să afle ceva, a sonda, a tatona; a bănui, a intui că există (într-un anumit fel). – Din sl. pipati.

DOOM

pipăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pípăi, 3 pípăie, imperf. 3 sg. pipăiá; conj. prez. 3 să pípăie

pipăirăm
PIPĂÍ, pípăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor și repetat) un obiect ori o ființă cu degetele sau cu palma pentru a se încredința că există sau pentru a constata forma, consistența, calitatea etc.; a cerceta, a examina tactil. ◊ Refl. Se pipăie pe frunte. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = atingând, punând mâna (pe obiectul în cauză). ♦ A mângâia (o femeie) atingând (ușor și repetat) cu degetele sau cu palma. ♦ P. anal. A atinge cu laba, cu botul, cu tentaculele etc. pentru a percepe ceva. 2. Spec. (Med.) A palpa. ♦ A lua pulsul. 3. A merge cu nesiguranță, fără să vadă (bine) și folosindu-se de mâini, de baston etc.; a orbecăi. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = cu nesiguranță, pe dibuite, bâjbâind. ♦ Tranz. și intranz. A căuta ceva cu mâna pe nevăzute; a dibui, a bâjbâi. 4. Fig. A încerca să afle ceva, a sonda, a tatona; a bănui, a intui că există (într-un anumit fel). – Din sl. pipati.

DOOM

pipăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pípăi, 3 pípăie, imperf. 3 sg. pipăiá; conj. prez. 3 să pípăie

pipăirăți
PIPĂÍ, pípăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor și repetat) un obiect ori o ființă cu degetele sau cu palma pentru a se încredința că există sau pentru a constata forma, consistența, calitatea etc.; a cerceta, a examina tactil. ◊ Refl. Se pipăie pe frunte. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = atingând, punând mâna (pe obiectul în cauză). ♦ A mângâia (o femeie) atingând (ușor și repetat) cu degetele sau cu palma. ♦ P. anal. A atinge cu laba, cu botul, cu tentaculele etc. pentru a percepe ceva. 2. Spec. (Med.) A palpa. ♦ A lua pulsul. 3. A merge cu nesiguranță, fără să vadă (bine) și folosindu-se de mâini, de baston etc.; a orbecăi. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = cu nesiguranță, pe dibuite, bâjbâind. ♦ Tranz. și intranz. A căuta ceva cu mâna pe nevăzute; a dibui, a bâjbâi. 4. Fig. A încerca să afle ceva, a sonda, a tatona; a bănui, a intui că există (într-un anumit fel). – Din sl. pipati.

DOOM

pipăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pípăi, 3 pípăie, imperf. 3 sg. pipăiá; conj. prez. 3 să pípăie

pipăise
PIPĂÍ, pípăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor și repetat) un obiect ori o ființă cu degetele sau cu palma pentru a se încredința că există sau pentru a constata forma, consistența, calitatea etc.; a cerceta, a examina tactil. ◊ Refl. Se pipăie pe frunte. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = atingând, punând mâna (pe obiectul în cauză). ♦ A mângâia (o femeie) atingând (ușor și repetat) cu degetele sau cu palma. ♦ P. anal. A atinge cu laba, cu botul, cu tentaculele etc. pentru a percepe ceva. 2. Spec. (Med.) A palpa. ♦ A lua pulsul. 3. A merge cu nesiguranță, fără să vadă (bine) și folosindu-se de mâini, de baston etc.; a orbecăi. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = cu nesiguranță, pe dibuite, bâjbâind. ♦ Tranz. și intranz. A căuta ceva cu mâna pe nevăzute; a dibui, a bâjbâi. 4. Fig. A încerca să afle ceva, a sonda, a tatona; a bănui, a intui că există (într-un anumit fel). – Din sl. pipati.

DOOM

pipăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pípăi, 3 pípăie, imperf. 3 sg. pipăiá; conj. prez. 3 să pípăie

pipăisem
PIPĂÍ, pípăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor și repetat) un obiect ori o ființă cu degetele sau cu palma pentru a se încredința că există sau pentru a constata forma, consistența, calitatea etc.; a cerceta, a examina tactil. ◊ Refl. Se pipăie pe frunte. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = atingând, punând mâna (pe obiectul în cauză). ♦ A mângâia (o femeie) atingând (ușor și repetat) cu degetele sau cu palma. ♦ P. anal. A atinge cu laba, cu botul, cu tentaculele etc. pentru a percepe ceva. 2. Spec. (Med.) A palpa. ♦ A lua pulsul. 3. A merge cu nesiguranță, fără să vadă (bine) și folosindu-se de mâini, de baston etc.; a orbecăi. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = cu nesiguranță, pe dibuite, bâjbâind. ♦ Tranz. și intranz. A căuta ceva cu mâna pe nevăzute; a dibui, a bâjbâi. 4. Fig. A încerca să afle ceva, a sonda, a tatona; a bănui, a intui că există (într-un anumit fel). – Din sl. pipati.

DOOM

pipăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pípăi, 3 pípăie, imperf. 3 sg. pipăiá; conj. prez. 3 să pípăie

pipăiseră
PIPĂÍ, pípăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor și repetat) un obiect ori o ființă cu degetele sau cu palma pentru a se încredința că există sau pentru a constata forma, consistența, calitatea etc.; a cerceta, a examina tactil. ◊ Refl. Se pipăie pe frunte. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = atingând, punând mâna (pe obiectul în cauză). ♦ A mângâia (o femeie) atingând (ușor și repetat) cu degetele sau cu palma. ♦ P. anal. A atinge cu laba, cu botul, cu tentaculele etc. pentru a percepe ceva. 2. Spec. (Med.) A palpa. ♦ A lua pulsul. 3. A merge cu nesiguranță, fără să vadă (bine) și folosindu-se de mâini, de baston etc.; a orbecăi. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = cu nesiguranță, pe dibuite, bâjbâind. ♦ Tranz. și intranz. A căuta ceva cu mâna pe nevăzute; a dibui, a bâjbâi. 4. Fig. A încerca să afle ceva, a sonda, a tatona; a bănui, a intui că există (într-un anumit fel). – Din sl. pipati.

DOOM

pipăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pípăi, 3 pípăie, imperf. 3 sg. pipăiá; conj. prez. 3 să pípăie

pipăiserăm
PIPĂÍ, pípăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor și repetat) un obiect ori o ființă cu degetele sau cu palma pentru a se încredința că există sau pentru a constata forma, consistența, calitatea etc.; a cerceta, a examina tactil. ◊ Refl. Se pipăie pe frunte. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = atingând, punând mâna (pe obiectul în cauză). ♦ A mângâia (o femeie) atingând (ușor și repetat) cu degetele sau cu palma. ♦ P. anal. A atinge cu laba, cu botul, cu tentaculele etc. pentru a percepe ceva. 2. Spec. (Med.) A palpa. ♦ A lua pulsul. 3. A merge cu nesiguranță, fără să vadă (bine) și folosindu-se de mâini, de baston etc.; a orbecăi. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = cu nesiguranță, pe dibuite, bâjbâind. ♦ Tranz. și intranz. A căuta ceva cu mâna pe nevăzute; a dibui, a bâjbâi. 4. Fig. A încerca să afle ceva, a sonda, a tatona; a bănui, a intui că există (într-un anumit fel). – Din sl. pipati.

DOOM

pipăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pípăi, 3 pípăie, imperf. 3 sg. pipăiá; conj. prez. 3 să pípăie

pipăiserăți
PIPĂÍ, pípăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor și repetat) un obiect ori o ființă cu degetele sau cu palma pentru a se încredința că există sau pentru a constata forma, consistența, calitatea etc.; a cerceta, a examina tactil. ◊ Refl. Se pipăie pe frunte. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = atingând, punând mâna (pe obiectul în cauză). ♦ A mângâia (o femeie) atingând (ușor și repetat) cu degetele sau cu palma. ♦ P. anal. A atinge cu laba, cu botul, cu tentaculele etc. pentru a percepe ceva. 2. Spec. (Med.) A palpa. ♦ A lua pulsul. 3. A merge cu nesiguranță, fără să vadă (bine) și folosindu-se de mâini, de baston etc.; a orbecăi. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = cu nesiguranță, pe dibuite, bâjbâind. ♦ Tranz. și intranz. A căuta ceva cu mâna pe nevăzute; a dibui, a bâjbâi. 4. Fig. A încerca să afle ceva, a sonda, a tatona; a bănui, a intui că există (într-un anumit fel). – Din sl. pipati.

DOOM

pipăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pípăi, 3 pípăie, imperf. 3 sg. pipăiá; conj. prez. 3 să pípăie

pipăiseși
PIPĂÍ, pípăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor și repetat) un obiect ori o ființă cu degetele sau cu palma pentru a se încredința că există sau pentru a constata forma, consistența, calitatea etc.; a cerceta, a examina tactil. ◊ Refl. Se pipăie pe frunte. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = atingând, punând mâna (pe obiectul în cauză). ♦ A mângâia (o femeie) atingând (ușor și repetat) cu degetele sau cu palma. ♦ P. anal. A atinge cu laba, cu botul, cu tentaculele etc. pentru a percepe ceva. 2. Spec. (Med.) A palpa. ♦ A lua pulsul. 3. A merge cu nesiguranță, fără să vadă (bine) și folosindu-se de mâini, de baston etc.; a orbecăi. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = cu nesiguranță, pe dibuite, bâjbâind. ♦ Tranz. și intranz. A căuta ceva cu mâna pe nevăzute; a dibui, a bâjbâi. 4. Fig. A încerca să afle ceva, a sonda, a tatona; a bănui, a intui că există (într-un anumit fel). – Din sl. pipati.

DOOM

pipăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pípăi, 3 pípăie, imperf. 3 sg. pipăiá; conj. prez. 3 să pípăie

pipăiseți
PIPĂÍ, pípăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor și repetat) un obiect ori o ființă cu degetele sau cu palma pentru a se încredința că există sau pentru a constata forma, consistența, calitatea etc.; a cerceta, a examina tactil. ◊ Refl. Se pipăie pe frunte. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = atingând, punând mâna (pe obiectul în cauză). ♦ A mângâia (o femeie) atingând (ușor și repetat) cu degetele sau cu palma. ♦ P. anal. A atinge cu laba, cu botul, cu tentaculele etc. pentru a percepe ceva. 2. Spec. (Med.) A palpa. ♦ A lua pulsul. 3. A merge cu nesiguranță, fără să vadă (bine) și folosindu-se de mâini, de baston etc.; a orbecăi. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = cu nesiguranță, pe dibuite, bâjbâind. ♦ Tranz. și intranz. A căuta ceva cu mâna pe nevăzute; a dibui, a bâjbâi. 4. Fig. A încerca să afle ceva, a sonda, a tatona; a bănui, a intui că există (într-un anumit fel). – Din sl. pipati.

DOOM

pipăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pípăi, 3 pípăie, imperf. 3 sg. pipăiá; conj. prez. 3 să pípăie

pipăit
PIPĂÍ, pípăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor și repetat) un obiect ori o ființă cu degetele sau cu palma pentru a se încredința că există sau pentru a constata forma, consistența, calitatea etc.; a cerceta, a examina tactil. ◊ Refl. Se pipăie pe frunte. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = atingând, punând mâna (pe obiectul în cauză). ♦ A mângâia (o femeie) atingând (ușor și repetat) cu degetele sau cu palma. ♦ P. anal. A atinge cu laba, cu botul, cu tentaculele etc. pentru a percepe ceva. 2. Spec. (Med.) A palpa. ♦ A lua pulsul. 3. A merge cu nesiguranță, fără să vadă (bine) și folosindu-se de mâini, de baston etc.; a orbecăi. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = cu nesiguranță, pe dibuite, bâjbâind. ♦ Tranz. și intranz. A căuta ceva cu mâna pe nevăzute; a dibui, a bâjbâi. 4. Fig. A încerca să afle ceva, a sonda, a tatona; a bănui, a intui că există (într-un anumit fel). – Din sl. pipati.

DOOM

pipăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pípăi, 3 pípăie, imperf. 3 sg. pipăiá; conj. prez. 3 să pípăie

pipăit
PIPĂÍT², -Ă, pipăiți, -te, adj. (Astăzi rar) Palpabil; evident; concret, material. – V. pipăi.

pipăit
PIPĂÍT¹ s. n. Faptul de a (se) pipăi. ♦ Unul dintre simțuri, cu ajutorul căruia, atingând corpurile cu suprafața sensibilă a pielii, luăm cunoștință de calitățile lor palpabile (formă, consistență, umiditate etc.). – V. pipăi.

DOOM

pipăít s. n.

pipăita
PIPĂÍT², -Ă, pipăiți, -te, adj. (Astăzi rar) Palpabil; evident; concret, material. – V. pipăi.

pipăite
PIPĂÍT², -Ă, pipăiți, -te, adj. (Astăzi rar) Palpabil; evident; concret, material. – V. pipăi.

pipăitei
PIPĂÍT², -Ă, pipăiți, -te, adj. (Astăzi rar) Palpabil; evident; concret, material. – V. pipăi.

pipăitele
PIPĂÍT², -Ă, pipăiți, -te, adj. (Astăzi rar) Palpabil; evident; concret, material. – V. pipăi.

pipăitelor
PIPĂÍT², -Ă, pipăiți, -te, adj. (Astăzi rar) Palpabil; evident; concret, material. – V. pipăi.

pipăitul
PIPĂÍT², -Ă, pipăiți, -te, adj. (Astăzi rar) Palpabil; evident; concret, material. – V. pipăi.

pipăitului
PIPĂÍT², -Ă, pipăiți, -te, adj. (Astăzi rar) Palpabil; evident; concret, material. – V. pipăi.

pipăitura
PIPĂITÚRĂ, pipăituri, s. f. (Rar) Pipăire. [Pr.: -pă-i-] – Pipăi + suf. -tură.

DOOM

pipăitúră (-pă-i-) s. f., g.-d. art. pipăitúrii; pl. pipăitúri

pipăituri
PIPĂITÚRĂ, pipăituri, s. f. (Rar) Pipăire. [Pr.: -pă-i-] – Pipăi + suf. -tură.

DOOM

pipăitúră (-pă-i-) s. f., g.-d. art. pipăitúrii; pl. pipăitúri

pipăiturii
PIPĂITÚRĂ, pipăituri, s. f. (Rar) Pipăire. [Pr.: -pă-i-] – Pipăi + suf. -tură.

DOOM

pipăitúră (-pă-i-) s. f., g.-d. art. pipăitúrii; pl. pipăitúri

pipăiturile
PIPĂITÚRĂ, pipăituri, s. f. (Rar) Pipăire. [Pr.: -pă-i-] – Pipăi + suf. -tură.

DOOM

pipăitúră (-pă-i-) s. f., g.-d. art. pipăitúrii; pl. pipăitúri

pipăiturilor
PIPĂITÚRĂ, pipăituri, s. f. (Rar) Pipăire. [Pr.: -pă-i-] – Pipăi + suf. -tură.

DOOM

pipăitúră (-pă-i-) s. f., g.-d. art. pipăitúrii; pl. pipăitúri

pipăiși
PIPĂÍ, pípăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor și repetat) un obiect ori o ființă cu degetele sau cu palma pentru a se încredința că există sau pentru a constata forma, consistența, calitatea etc.; a cerceta, a examina tactil. ◊ Refl. Se pipăie pe frunte. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = atingând, punând mâna (pe obiectul în cauză). ♦ A mângâia (o femeie) atingând (ușor și repetat) cu degetele sau cu palma. ♦ P. anal. A atinge cu laba, cu botul, cu tentaculele etc. pentru a percepe ceva. 2. Spec. (Med.) A palpa. ♦ A lua pulsul. 3. A merge cu nesiguranță, fără să vadă (bine) și folosindu-se de mâini, de baston etc.; a orbecăi. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = cu nesiguranță, pe dibuite, bâjbâind. ♦ Tranz. și intranz. A căuta ceva cu mâna pe nevăzute; a dibui, a bâjbâi. 4. Fig. A încerca să afle ceva, a sonda, a tatona; a bănui, a intui că există (într-un anumit fel). – Din sl. pipati.

DOOM

pipăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pípăi, 3 pípăie, imperf. 3 sg. pipăiá; conj. prez. 3 să pípăie

pipăiți
PIPĂÍ, pípăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor și repetat) un obiect ori o ființă cu degetele sau cu palma pentru a se încredința că există sau pentru a constata forma, consistența, calitatea etc.; a cerceta, a examina tactil. ◊ Refl. Se pipăie pe frunte. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = atingând, punând mâna (pe obiectul în cauză). ♦ A mângâia (o femeie) atingând (ușor și repetat) cu degetele sau cu palma. ♦ P. anal. A atinge cu laba, cu botul, cu tentaculele etc. pentru a percepe ceva. 2. Spec. (Med.) A palpa. ♦ A lua pulsul. 3. A merge cu nesiguranță, fără să vadă (bine) și folosindu-se de mâini, de baston etc.; a orbecăi. ◊ Loc. adv. Pe pipăite = cu nesiguranță, pe dibuite, bâjbâind. ♦ Tranz. și intranz. A căuta ceva cu mâna pe nevăzute; a dibui, a bâjbâi. 4. Fig. A încerca să afle ceva, a sonda, a tatona; a bănui, a intui că există (într-un anumit fel). – Din sl. pipati.

DOOM

pipăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pípăi, 3 pípăie, imperf. 3 sg. pipăiá; conj. prez. 3 să pípăie

pipăiți
PIPĂÍT², -Ă, pipăiți, -te, adj. (Astăzi rar) Palpabil; evident; concret, material. – V. pipăi.

pipăiții
PIPĂÍT², -Ă, pipăiți, -te, adj. (Astăzi rar) Palpabil; evident; concret, material. – V. pipăi.

pipăiților
PIPĂÍT², -Ă, pipăiți, -te, adj. (Astăzi rar) Palpabil; evident; concret, material. – V. pipăi.

pipăra
PIPĂRÁ vb. I v. pipera.

DOOM

piperá (a ~) vb., ind. prez. 3 pipereáză

pipărare
PIPĂRÁ vb. I v. pipera.

pipărat
PIPERÁT, -Ă, piperați, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) În care s-a pus (prea mult) piper (1) sau, p. ext., alte condimente (iuți); condimentat, picant, aromat. ♦ (Despre miresme, mirosuri) Înțepător, pătrunzător. 2. Fig. (Fam.; despre prețuri, dobânzi etc.) Foarte ridicat, exagerat, mare; (despre obiecte, mărfuri) care costă mult, scump. 3. Fig. (Despre anecdote, glume etc.) (Ușor) indecent; picant. [Var.: pipărát, -ă adj.] – V. pipera.

pipărcat
PIPĂRCÁT, -Ă, pipărcați, -te, adj. (Ban., Transilv.; despre mîncări) Piperat, ardeiat; iute. Io sînt d-ini?nă miloasă, îl aduc de mînă-n casă Și mi-l pur și după masă, îi dau puică pipărcată, Și gurița cîteodată. HODOȘ, P. P. 174.

pipărcuță
PIPĂRCÚȚĂ, pipărcuțe, s. f. (Ban., Transilv.) Diminutiv al lui p i p a r c ă.

pipăruș
PIPĂRÚȘ, pipăruși, s. m., s. n. 1. S. m. (Bot.; pop.) Ardei; p. restr. fructul acestei plante (în special ardeiul iute). 2. S. n. Numele unui dans popular care se joacă mai ales la nunți; melodie după care se execută acest dans. – Piper + suf. -uș.

DOOM

pipărúș s. m., pl. pipărúși

pipăruși
PIPĂRÚȘ, pipăruși, s. m., s. n. 1. S. m. (Bot.; pop.) Ardei; p. restr. fructul acestei plante (în special ardeiul iute). 2. S. n. Numele unui dans popular care se joacă mai ales la nunți; melodie după care se execută acest dans. – Piper + suf. -uș.

DOOM

pipărúș s. m., pl. pipărúși

pipărușii
PIPĂRÚȘ, pipăruși, s. m., s. n. 1. S. m. (Bot.; pop.) Ardei; p. restr. fructul acestei plante (în special ardeiul iute). 2. S. n. Numele unui dans popular care se joacă mai ales la nunți; melodie după care se execută acest dans. – Piper + suf. -uș.

DOOM

pipărúș s. m., pl. pipărúși

pipărușilor
PIPĂRÚȘ, pipăruși, s. m., s. n. 1. S. m. (Bot.; pop.) Ardei; p. restr. fructul acestei plante (în special ardeiul iute). 2. S. n. Numele unui dans popular care se joacă mai ales la nunți; melodie după care se execută acest dans. – Piper + suf. -uș.

DOOM

pipărúș s. m., pl. pipărúși

pipărușul
PIPĂRÚȘ, pipăruși, s. m., s. n. 1. S. m. (Bot.; pop.) Ardei; p. restr. fructul acestei plante (în special ardeiul iute). 2. S. n. Numele unui dans popular care se joacă mai ales la nunți; melodie după care se execută acest dans. – Piper + suf. -uș.

DOOM

pipărúș s. m., pl. pipărúși

pipărușului
PIPĂRÚȘ, pipăruși, s. m., s. n. 1. S. m. (Bot.; pop.) Ardei; p. restr. fructul acestei plante (în special ardeiul iute). 2. S. n. Numele unui dans popular care se joacă mai ales la nunți; melodie după care se execută acest dans. – Piper + suf. -uș.

DOOM

pipărúș s. m., pl. pipărúși

pipărătura
PIPĂRĂTÚRĂ, pipărături, s. f. (Rar) Mâncare piperată, picantă. – Pipera + suf. -ătură.

DOOM

pipărătúră s. f., g.-d. art. pipărătúrii; pl. pipărătúri

pipărături
PIPĂRĂTÚRĂ, pipărături, s. f. (Rar) Mâncare piperată, picantă. – Pipera + suf. -ătură.

DOOM

pipărătúră s. f., g.-d. art. pipărătúrii; pl. pipărătúri

pipărăturii
PIPĂRĂTÚRĂ, pipărături, s. f. (Rar) Mâncare piperată, picantă. – Pipera + suf. -ătură.

DOOM

pipărătúră s. f., g.-d. art. pipărătúrii; pl. pipărătúri

pipărăturile
PIPĂRĂTÚRĂ, pipărături, s. f. (Rar) Mâncare piperată, picantă. – Pipera + suf. -ătură.

DOOM

pipărătúră s. f., g.-d. art. pipărătúrii; pl. pipărătúri

pipărăturilor
PIPĂRĂTÚRĂ, pipărături, s. f. (Rar) Mâncare piperată, picantă. – Pipera + suf. -ătură.

DOOM

pipărătúră s. f., g.-d. art. pipărătúrii; pl. pipărătúri

pir
Pir = Pyrrhus.

pir
PIR- v. piro-.

pir
PIR s. m. Plantă erbacee perenă din familia gramineelor, cu rizom târâtor, cu frunze aspre și cu flori verzi, grupate în spice, care crește spontan, împiedicând dezvoltarea plantelor de cultură (Agropyrum repens). ◊ Pir pădureț = specie înaltă de pir, care ajunge până la 1 m, cu frunzele aspre, cenușii-verzui și cu spicul lung și subțire (Agropyrum caninum). – Din bg. pir.

DOOM

pir s. m.

pira
Pira = Pyrrha.

piracmon
Piracmon = Pyracmon.

piraia
PIRÁIA s.f. (Zool.) Pește de pradă foarte feroce din fluviul Amazoanelor. [< fr. piraya].

piram
Piram = Pyramus.

piramida
PIRAMÍDĂ, piramide, s. f. 1. Poliedru cu baza poligonală și fețele triunghiulare, care se unesc într-un vârf comun. 2. Monument funerar gigantic de piatră în formă de piramidă (1), ridicat pentru faraonii Egiptului antic; p. genei; edificiu arhitectonic monumental în formă de piramidă (1). 3. Grămadă (mare) de obiecte aranjate în formă de piramidă (1). ♦ (Mil.) Piramidă de arme (sau de puști, de carabine) = grup de puști sau de alte arme de foc așezate cu talpa patului pe pământ și sprijinite una de alta la vârful țevii. ♦ Figură de gimnastică executată de mai multe persoane, care se așază în rânduri suprapuse tot mai înguste pe măsură ce se apropie de vârf, în formă de piramidă (1); ansamblu de persoane astfel așezate. 4. Sistem de susținere a viței-de-vie portaltoi, alcătuit dintr-un stâlp înalt din vârful căruia pornesc 6-8 sârme fixate cu câte un țăruș lângă fiecare butuc de viță. 5. (Anat.; în sintagma) Piramidă bulbară = fiecare dintre proeminențele cordoanelor anterioare ale măduvei spinării, la nivelul bulbului rahidian. – Din ngr. piramís, -ídos, lat. pyramis, -idis, fr. pyramide.

DOOM

piramídă s. f., g.-d. art. piramídei; pl. piramíde

piramidal
PIRAMIDÁL, -Ă, piramidali, -e, adj. 1. Care are forma unei piramide (1), ca o piramidă. ◊ Celulă piramidală sau neuron piramidal = celulă nervoasă a substanței cenușii din creier. Os piramidal (și substantivat, m.) = unul dintre oasele mici care formează carpul. 2. Fig. De proporții foarte mari, enorm, uriaș; p. ext. foarte important, măreț; extraordinar, uimitor. – Din fr. pyramidal.

DOOM

piramidál adj. m., pl. piramidáli; f. piramidálă, pl. piramidále

piramidala
PIRAMIDÁL, -Ă, piramidali, -e, adj. 1. Care are forma unei piramide (1), ca o piramidă. ◊ Celulă piramidală sau neuron piramidal = celulă nervoasă a substanței cenușii din creier. Os piramidal (și substantivat, m.) = unul dintre oasele mici care formează carpul. 2. Fig. De proporții foarte mari, enorm, uriaș; p. ext. foarte important, măreț; extraordinar, uimitor. – Din fr. pyramidal.

DOOM

piramidál adj. m., pl. piramidáli; f. piramidálă, pl. piramidále

piramidale
PIRAMIDÁL, -Ă, piramidali, -e, adj. 1. Care are forma unei piramide (1), ca o piramidă. ◊ Celulă piramidală sau neuron piramidal = celulă nervoasă a substanței cenușii din creier. Os piramidal (și substantivat, m.) = unul dintre oasele mici care formează carpul. 2. Fig. De proporții foarte mari, enorm, uriaș; p. ext. foarte important, măreț; extraordinar, uimitor. – Din fr. pyramidal.

DOOM

piramidál adj. m., pl. piramidáli; f. piramidálă, pl. piramidále

piramidalei
PIRAMIDÁL, -Ă, piramidali, -e, adj. 1. Care are forma unei piramide (1), ca o piramidă. ◊ Celulă piramidală sau neuron piramidal = celulă nervoasă a substanței cenușii din creier. Os piramidal (și substantivat, m.) = unul dintre oasele mici care formează carpul. 2. Fig. De proporții foarte mari, enorm, uriaș; p. ext. foarte important, măreț; extraordinar, uimitor. – Din fr. pyramidal.

DOOM

piramidál adj. m., pl. piramidáli; f. piramidálă, pl. piramidále

piramidalele
PIRAMIDÁL, -Ă, piramidali, -e, adj. 1. Care are forma unei piramide (1), ca o piramidă. ◊ Celulă piramidală sau neuron piramidal = celulă nervoasă a substanței cenușii din creier. Os piramidal (și substantivat, m.) = unul dintre oasele mici care formează carpul. 2. Fig. De proporții foarte mari, enorm, uriaș; p. ext. foarte important, măreț; extraordinar, uimitor. – Din fr. pyramidal.

DOOM

piramidál adj. m., pl. piramidáli; f. piramidálă, pl. piramidále

piramidalelor
PIRAMIDÁL, -Ă, piramidali, -e, adj. 1. Care are forma unei piramide (1), ca o piramidă. ◊ Celulă piramidală sau neuron piramidal = celulă nervoasă a substanței cenușii din creier. Os piramidal (și substantivat, m.) = unul dintre oasele mici care formează carpul. 2. Fig. De proporții foarte mari, enorm, uriaș; p. ext. foarte important, măreț; extraordinar, uimitor. – Din fr. pyramidal.

DOOM

piramidál adj. m., pl. piramidáli; f. piramidálă, pl. piramidále

piramidali
PIRAMIDÁL, -Ă, piramidali, -e, adj. 1. Care are forma unei piramide (1), ca o piramidă. ◊ Celulă piramidală sau neuron piramidal = celulă nervoasă a substanței cenușii din creier. Os piramidal (și substantivat, m.) = unul dintre oasele mici care formează carpul. 2. Fig. De proporții foarte mari, enorm, uriaș; p. ext. foarte important, măreț; extraordinar, uimitor. – Din fr. pyramidal.

DOOM

piramidál adj. m., pl. piramidáli; f. piramidálă, pl. piramidále

piramidalii
PIRAMIDÁL, -Ă, piramidali, -e, adj. 1. Care are forma unei piramide (1), ca o piramidă. ◊ Celulă piramidală sau neuron piramidal = celulă nervoasă a substanței cenușii din creier. Os piramidal (și substantivat, m.) = unul dintre oasele mici care formează carpul. 2. Fig. De proporții foarte mari, enorm, uriaș; p. ext. foarte important, măreț; extraordinar, uimitor. – Din fr. pyramidal.

DOOM

piramidál adj. m., pl. piramidáli; f. piramidálă, pl. piramidále

piramidalilor
PIRAMIDÁL, -Ă, piramidali, -e, adj. 1. Care are forma unei piramide (1), ca o piramidă. ◊ Celulă piramidală sau neuron piramidal = celulă nervoasă a substanței cenușii din creier. Os piramidal (și substantivat, m.) = unul dintre oasele mici care formează carpul. 2. Fig. De proporții foarte mari, enorm, uriaș; p. ext. foarte important, măreț; extraordinar, uimitor. – Din fr. pyramidal.

DOOM

piramidál adj. m., pl. piramidáli; f. piramidálă, pl. piramidále

piramidalul
PIRAMIDÁL, -Ă, piramidali, -e, adj. 1. Care are forma unei piramide (1), ca o piramidă. ◊ Celulă piramidală sau neuron piramidal = celulă nervoasă a substanței cenușii din creier. Os piramidal (și substantivat, m.) = unul dintre oasele mici care formează carpul. 2. Fig. De proporții foarte mari, enorm, uriaș; p. ext. foarte important, măreț; extraordinar, uimitor. – Din fr. pyramidal.

DOOM

piramidál adj. m., pl. piramidáli; f. piramidálă, pl. piramidále

piramidalului
PIRAMIDÁL, -Ă, piramidali, -e, adj. 1. Care are forma unei piramide (1), ca o piramidă. ◊ Celulă piramidală sau neuron piramidal = celulă nervoasă a substanței cenușii din creier. Os piramidal (și substantivat, m.) = unul dintre oasele mici care formează carpul. 2. Fig. De proporții foarte mari, enorm, uriaș; p. ext. foarte important, măreț; extraordinar, uimitor. – Din fr. pyramidal.

DOOM

piramidál adj. m., pl. piramidáli; f. piramidálă, pl. piramidále

piramide
PIRAMÍDĂ, piramide, s. f. 1. Poliedru cu baza poligonală și fețele triunghiulare, care se unesc într-un vârf comun. 2. Monument funerar gigantic de piatră în formă de piramidă (1), ridicat pentru faraonii Egiptului antic; p. genei; edificiu arhitectonic monumental în formă de piramidă (1). 3. Grămadă (mare) de obiecte aranjate în formă de piramidă (1). ♦ (Mil.) Piramidă de arme (sau de puști, de carabine) = grup de puști sau de alte arme de foc așezate cu talpa patului pe pământ și sprijinite una de alta la vârful țevii. ♦ Figură de gimnastică executată de mai multe persoane, care se așază în rânduri suprapuse tot mai înguste pe măsură ce se apropie de vârf, în formă de piramidă (1); ansamblu de persoane astfel așezate. 4. Sistem de susținere a viței-de-vie portaltoi, alcătuit dintr-un stâlp înalt din vârful căruia pornesc 6-8 sârme fixate cu câte un țăruș lângă fiecare butuc de viță. 5. (Anat.; în sintagma) Piramidă bulbară = fiecare dintre proeminențele cordoanelor anterioare ale măduvei spinării, la nivelul bulbului rahidian. – Din ngr. piramís, -ídos, lat. pyramis, -idis, fr. pyramide.

DOOM

piramídă s. f., g.-d. art. piramídei; pl. piramíde

piramidei
PIRAMÍDĂ, piramide, s. f. 1. Poliedru cu baza poligonală și fețele triunghiulare, care se unesc într-un vârf comun. 2. Monument funerar gigantic de piatră în formă de piramidă (1), ridicat pentru faraonii Egiptului antic; p. genei; edificiu arhitectonic monumental în formă de piramidă (1). 3. Grămadă (mare) de obiecte aranjate în formă de piramidă (1). ♦ (Mil.) Piramidă de arme (sau de puști, de carabine) = grup de puști sau de alte arme de foc așezate cu talpa patului pe pământ și sprijinite una de alta la vârful țevii. ♦ Figură de gimnastică executată de mai multe persoane, care se așază în rânduri suprapuse tot mai înguste pe măsură ce se apropie de vârf, în formă de piramidă (1); ansamblu de persoane astfel așezate. 4. Sistem de susținere a viței-de-vie portaltoi, alcătuit dintr-un stâlp înalt din vârful căruia pornesc 6-8 sârme fixate cu câte un țăruș lângă fiecare butuc de viță. 5. (Anat.; în sintagma) Piramidă bulbară = fiecare dintre proeminențele cordoanelor anterioare ale măduvei spinării, la nivelul bulbului rahidian. – Din ngr. piramís, -ídos, lat. pyramis, -idis, fr. pyramide.

DOOM

piramídă s. f., g.-d. art. piramídei; pl. piramíde

piramidele
PIRAMÍDĂ, piramide, s. f. 1. Poliedru cu baza poligonală și fețele triunghiulare, care se unesc într-un vârf comun. 2. Monument funerar gigantic de piatră în formă de piramidă (1), ridicat pentru faraonii Egiptului antic; p. genei; edificiu arhitectonic monumental în formă de piramidă (1). 3. Grămadă (mare) de obiecte aranjate în formă de piramidă (1). ♦ (Mil.) Piramidă de arme (sau de puști, de carabine) = grup de puști sau de alte arme de foc așezate cu talpa patului pe pământ și sprijinite una de alta la vârful țevii. ♦ Figură de gimnastică executată de mai multe persoane, care se așază în rânduri suprapuse tot mai înguste pe măsură ce se apropie de vârf, în formă de piramidă (1); ansamblu de persoane astfel așezate. 4. Sistem de susținere a viței-de-vie portaltoi, alcătuit dintr-un stâlp înalt din vârful căruia pornesc 6-8 sârme fixate cu câte un țăruș lângă fiecare butuc de viță. 5. (Anat.; în sintagma) Piramidă bulbară = fiecare dintre proeminențele cordoanelor anterioare ale măduvei spinării, la nivelul bulbului rahidian. – Din ngr. piramís, -ídos, lat. pyramis, -idis, fr. pyramide.

DOOM

piramídă s. f., g.-d. art. piramídei; pl. piramíde

piramidelor
PIRAMÍDĂ, piramide, s. f. 1. Poliedru cu baza poligonală și fețele triunghiulare, care se unesc într-un vârf comun. 2. Monument funerar gigantic de piatră în formă de piramidă (1), ridicat pentru faraonii Egiptului antic; p. genei; edificiu arhitectonic monumental în formă de piramidă (1). 3. Grămadă (mare) de obiecte aranjate în formă de piramidă (1). ♦ (Mil.) Piramidă de arme (sau de puști, de carabine) = grup de puști sau de alte arme de foc așezate cu talpa patului pe pământ și sprijinite una de alta la vârful țevii. ♦ Figură de gimnastică executată de mai multe persoane, care se așază în rânduri suprapuse tot mai înguste pe măsură ce se apropie de vârf, în formă de piramidă (1); ansamblu de persoane astfel așezate. 4. Sistem de susținere a viței-de-vie portaltoi, alcătuit dintr-un stâlp înalt din vârful căruia pornesc 6-8 sârme fixate cu câte un țăruș lângă fiecare butuc de viță. 5. (Anat.; în sintagma) Piramidă bulbară = fiecare dintre proeminențele cordoanelor anterioare ale măduvei spinării, la nivelul bulbului rahidian. – Din ngr. piramís, -ídos, lat. pyramis, -idis, fr. pyramide.

DOOM

piramídă s. f., g.-d. art. piramídei; pl. piramíde

piramidoane
PIRAMIDÓN, piramidoane, s. n. Preparat farmaceutic sub formă de (comprimate din) pulbere cristalină albă, fără miros, solubilă în apă, folosit ca medicament împotriva febrei, a durerilor de cap, a nevralgiilor etc. – Din fr. pyramidon.

DOOM

piramidón s. n., pl. piramidoáne

piramidoanele
PIRAMIDÓN, piramidoane, s. n. Preparat farmaceutic sub formă de (comprimate din) pulbere cristalină albă, fără miros, solubilă în apă, folosit ca medicament împotriva febrei, a durerilor de cap, a nevralgiilor etc. – Din fr. pyramidon.

DOOM

piramidón s. n., pl. piramidoáne

piramidoanelor
PIRAMIDÓN, piramidoane, s. n. Preparat farmaceutic sub formă de (comprimate din) pulbere cristalină albă, fără miros, solubilă în apă, folosit ca medicament împotriva febrei, a durerilor de cap, a nevralgiilor etc. – Din fr. pyramidon.

DOOM

piramidón s. n., pl. piramidoáne

piramidon
PIRAMIDÓN, piramidoane, s. n. Preparat farmaceutic sub formă de (comprimate din) pulbere cristalină albă, fără miros, solubilă în apă, folosit ca medicament împotriva febrei, a durerilor de cap, a nevralgiilor etc. – Din fr. pyramidon.

DOOM

piramidón s. n., pl. piramidoáne

piramidonul
PIRAMIDÓN, piramidoane, s. n. Preparat farmaceutic sub formă de (comprimate din) pulbere cristalină albă, fără miros, solubilă în apă, folosit ca medicament împotriva febrei, a durerilor de cap, a nevralgiilor etc. – Din fr. pyramidon.

DOOM

piramidón s. n., pl. piramidoáne

piramidonului
PIRAMIDÓN, piramidoane, s. n. Preparat farmaceutic sub formă de (comprimate din) pulbere cristalină albă, fără miros, solubilă în apă, folosit ca medicament împotriva febrei, a durerilor de cap, a nevralgiilor etc. – Din fr. pyramidon.

DOOM

piramidón s. n., pl. piramidoáne

piramizi
PIRAMÍDĂ, piramide, s. f. 1. Poliedru cu baza poligonală și fețele triunghiulare, care se unesc într-un vârf comun. 2. Monument funerar gigantic de piatră în formă de piramidă (1), ridicat pentru faraonii Egiptului antic; p. genei; edificiu arhitectonic monumental în formă de piramidă (1). 3. Grămadă (mare) de obiecte aranjate în formă de piramidă (1). ♦ (Mil.) Piramidă de arme (sau de puști, de carabine) = grup de puști sau de alte arme de foc așezate cu talpa patului pe pământ și sprijinite una de alta la vârful țevii. ♦ Figură de gimnastică executată de mai multe persoane, care se așază în rânduri suprapuse tot mai înguste pe măsură ce se apropie de vârf, în formă de piramidă (1); ansamblu de persoane astfel așezate. 4. Sistem de susținere a viței-de-vie portaltoi, alcătuit dintr-un stâlp înalt din vârful căruia pornesc 6-8 sârme fixate cu câte un țăruș lângă fiecare butuc de viță. 5. (Anat.; în sintagma) Piramidă bulbară = fiecare dintre proeminențele cordoanelor anterioare ale măduvei spinării, la nivelul bulbului rahidian. – Din ngr. piramís, -ídos, lat. pyramis, -idis, fr. pyramide.

DOOM

piramídă s. f., g.-d. art. piramídei; pl. piramíde

piramizii
PIRAMÍDĂ, piramide, s. f. 1. Poliedru cu baza poligonală și fețele triunghiulare, care se unesc într-un vârf comun. 2. Monument funerar gigantic de piatră în formă de piramidă (1), ridicat pentru faraonii Egiptului antic; p. genei; edificiu arhitectonic monumental în formă de piramidă (1). 3. Grămadă (mare) de obiecte aranjate în formă de piramidă (1). ♦ (Mil.) Piramidă de arme (sau de puști, de carabine) = grup de puști sau de alte arme de foc așezate cu talpa patului pe pământ și sprijinite una de alta la vârful țevii. ♦ Figură de gimnastică executată de mai multe persoane, care se așază în rânduri suprapuse tot mai înguste pe măsură ce se apropie de vârf, în formă de piramidă (1); ansamblu de persoane astfel așezate. 4. Sistem de susținere a viței-de-vie portaltoi, alcătuit dintr-un stâlp înalt din vârful căruia pornesc 6-8 sârme fixate cu câte un țăruș lângă fiecare butuc de viță. 5. (Anat.; în sintagma) Piramidă bulbară = fiecare dintre proeminențele cordoanelor anterioare ale măduvei spinării, la nivelul bulbului rahidian. – Din ngr. piramís, -ídos, lat. pyramis, -idis, fr. pyramide.

DOOM

piramídă s. f., g.-d. art. piramídei; pl. piramíde

piramizile
PIRAMÍDĂ, piramide, s. f. 1. Poliedru cu baza poligonală și fețele triunghiulare, care se unesc într-un vârf comun. 2. Monument funerar gigantic de piatră în formă de piramidă (1), ridicat pentru faraonii Egiptului antic; p. genei; edificiu arhitectonic monumental în formă de piramidă (1). 3. Grămadă (mare) de obiecte aranjate în formă de piramidă (1). ♦ (Mil.) Piramidă de arme (sau de puști, de carabine) = grup de puști sau de alte arme de foc așezate cu talpa patului pe pământ și sprijinite una de alta la vârful țevii. ♦ Figură de gimnastică executată de mai multe persoane, care se așază în rânduri suprapuse tot mai înguste pe măsură ce se apropie de vârf, în formă de piramidă (1); ansamblu de persoane astfel așezate. 4. Sistem de susținere a viței-de-vie portaltoi, alcătuit dintr-un stâlp înalt din vârful căruia pornesc 6-8 sârme fixate cu câte un țăruș lângă fiecare butuc de viță. 5. (Anat.; în sintagma) Piramidă bulbară = fiecare dintre proeminențele cordoanelor anterioare ale măduvei spinării, la nivelul bulbului rahidian. – Din ngr. piramís, -ídos, lat. pyramis, -idis, fr. pyramide.

DOOM

piramídă s. f., g.-d. art. piramídei; pl. piramíde

piramizilor
PIRAMÍDĂ, piramide, s. f. 1. Poliedru cu baza poligonală și fețele triunghiulare, care se unesc într-un vârf comun. 2. Monument funerar gigantic de piatră în formă de piramidă (1), ridicat pentru faraonii Egiptului antic; p. genei; edificiu arhitectonic monumental în formă de piramidă (1). 3. Grămadă (mare) de obiecte aranjate în formă de piramidă (1). ♦ (Mil.) Piramidă de arme (sau de puști, de carabine) = grup de puști sau de alte arme de foc așezate cu talpa patului pe pământ și sprijinite una de alta la vârful țevii. ♦ Figură de gimnastică executată de mai multe persoane, care se așază în rânduri suprapuse tot mai înguste pe măsură ce se apropie de vârf, în formă de piramidă (1); ansamblu de persoane astfel așezate. 4. Sistem de susținere a viței-de-vie portaltoi, alcătuit dintr-un stâlp înalt din vârful căruia pornesc 6-8 sârme fixate cu câte un țăruș lângă fiecare butuc de viță. 5. (Anat.; în sintagma) Piramidă bulbară = fiecare dintre proeminențele cordoanelor anterioare ale măduvei spinării, la nivelul bulbului rahidian. – Din ngr. piramís, -ídos, lat. pyramis, -idis, fr. pyramide.

DOOM

piramídă s. f., g.-d. art. piramídei; pl. piramíde

piranda
PIRÁNDĂ, pirande, s. f. (Pop.) Țigancă; nevastă de țigan. – Din țig. pirando.

DOOM

pirándă (pop.) s. f., g.-d. art. pirándei; pl. piránde

pirande
PIRÁNDĂ, pirande, s. f. (Pop.) Țigancă; nevastă de țigan. – Din țig. pirando.

DOOM

pirándă (pop.) s. f., g.-d. art. pirándei; pl. piránde

pirandei
PIRÁNDĂ, pirande, s. f. (Pop.) Țigancă; nevastă de țigan. – Din țig. pirando.

DOOM

pirándă (pop.) s. f., g.-d. art. pirándei; pl. piránde

pirandele
PIRÁNDĂ, pirande, s. f. (Pop.) Țigancă; nevastă de țigan. – Din țig. pirando.

DOOM

pirándă (pop.) s. f., g.-d. art. pirándei; pl. piránde

pirandellian
PIRANDELLIÁN, -Ă adj. (Lit.) Referitor la concepția artistică și la opera lui Pirandello. ♦ Aparținând lui Pirandello. [Pron. li-an. / < it. pirandelliano].

pirandellism
PIRANDELLÍSM s.n. (Lit.) Caracteristică a teatrului lui Luigi Pirandello, a cărui problematică și mod de rezolvare sparge tiparele clasice, introducând inovații moderne și îndrăznețe și experiențe ale tehnicii dramatice (monologul interior, dedublarea actorului etc.). [< it. pirandellismo, cf. Pirandello – scriitor italian].

pirandelor
PIRÁNDĂ, pirande, s. f. (Pop.) Țigancă; nevastă de țigan. – Din țig. pirando.

DOOM

pirándă (pop.) s. f., g.-d. art. pirándei; pl. piránde

piranha
PIRÁNHA, piranha, s. m. Pește foarte vorace care trăiește în bancuri mari în fluvii din America de Sud, lung până la 30 cm, având gura cu dinții ascuțiți. [Pr.: pirania] – Din fr. piranha.

DOOM

piránha (port.) [nha pron. nĭa] (-ra-nha) s. m., pl. piránha

piranograf
PIRANOGRÁF s.n. Piranometru înregistrator. [< fr. pyranographe].

piranografe
PIRANOGRÁF s.n. Piranometru înregistrator. [< fr. pyranographe].

piranografele
PIRANOGRÁF s.n. Piranometru înregistrator. [< fr. pyranographe].

piranografelor
PIRANOGRÁF s.n. Piranometru înregistrator. [< fr. pyranographe].

piranograful
PIRANOGRÁF s.n. Piranometru înregistrator. [< fr. pyranographe].

piranografului
PIRANOGRÁF s.n. Piranometru înregistrator. [< fr. pyranographe].

piranometre
PIRANOMÉTRU, piranometre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea intensității radiației solare difuze. – Din fr. pyranomètre.

DOOM

piranométru (-me-tru) s. n., art. piranométrul; pl. piranométre

piranometrele
PIRANOMÉTRU, piranometre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea intensității radiației solare difuze. – Din fr. pyranomètre.

DOOM

piranométru (-me-tru) s. n., art. piranométrul; pl. piranométre

piranometrelor
PIRANOMÉTRU, piranometre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea intensității radiației solare difuze. – Din fr. pyranomètre.

DOOM

piranométru (-me-tru) s. n., art. piranométrul; pl. piranométre

piranometru
PIRANOMÉTRU, piranometre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea intensității radiației solare difuze. – Din fr. pyranomètre.

DOOM

piranométru (-me-tru) s. n., art. piranométrul; pl. piranométre

piranometrul
PIRANOMÉTRU, piranometre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea intensității radiației solare difuze. – Din fr. pyranomètre.

DOOM

piranométru (-me-tru) s. n., art. piranométrul; pl. piranométre

piranometrului
PIRANOMÉTRU, piranometre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea intensității radiației solare difuze. – Din fr. pyranomètre.

DOOM

piranométru (-me-tru) s. n., art. piranométrul; pl. piranométre

pirargirit
PIRARGIRÍT s. n. Minereu de argint colorat în roșu-închis până la negru și cu luciu adamantin. – Din fr. pyrargyrite, germ. Pyrargyrit.

DOOM

pirargirít s. n.

pirargiritul
PIRARGIRÍT s. n. Minereu de argint colorat în roșu-închis până la negru și cu luciu adamantin. – Din fr. pyrargyrite, germ. Pyrargyrit.

DOOM

pirargirít s. n.

pirargiritului
PIRARGIRÍT s. n. Minereu de argint colorat în roșu-închis până la negru și cu luciu adamantin. – Din fr. pyrargyrite, germ. Pyrargyrit.

DOOM

pirargirít s. n.

pirat
PIRÁT, pirați, s. m. Persoană care se îndeletnicește cu pirateria, care comite acte de piraterie; hoț de mare, corsar. ◊ Pirat al aerului = persoană care comite infracțiunea de piraterie aeriană. ♦ Fig. Individ fără scrupule, care se îmbogățește prin jaf, tâlhărie etc. – Din fr. pirate.

DOOM

pirát s. m., pl. piráți

pirata
PIRATÁ, piratez, vb. I. Tranz. 1. A face piraterie. 2. (Inform.) A accede prin efracție într-un sistem informatic în vederea copierii, modificării sau distrugerii de informații. – Din fr. pirater.

DOOM

piratá (a ~) vb., ind. prez. 3 pirateáză

piratai
PIRATÁ, piratez, vb. I. Tranz. 1. A face piraterie. 2. (Inform.) A accede prin efracție într-un sistem informatic în vederea copierii, modificării sau distrugerii de informații. – Din fr. pirater.

DOOM

piratá (a ~) vb., ind. prez. 3 pirateáză

piratam
PIRATÁ, piratez, vb. I. Tranz. 1. A face piraterie. 2. (Inform.) A accede prin efracție într-un sistem informatic în vederea copierii, modificării sau distrugerii de informații. – Din fr. pirater.

DOOM

piratá (a ~) vb., ind. prez. 3 pirateáză

piratare
PIRATÁ, piratez, vb. I. Tranz. 1. A face piraterie. 2. (Inform.) A accede prin efracție într-un sistem informatic în vederea copierii, modificării sau distrugerii de informații. – Din fr. pirater.

DOOM

piratá (a ~) vb., ind. prez. 3 pirateáză

piratară
PIRATÁ, piratez, vb. I. Tranz. 1. A face piraterie. 2. (Inform.) A accede prin efracție într-un sistem informatic în vederea copierii, modificării sau distrugerii de informații. – Din fr. pirater.

DOOM

piratá (a ~) vb., ind. prez. 3 pirateáză

piratarăm
PIRATÁ, piratez, vb. I. Tranz. 1. A face piraterie. 2. (Inform.) A accede prin efracție într-un sistem informatic în vederea copierii, modificării sau distrugerii de informații. – Din fr. pirater.

DOOM

piratá (a ~) vb., ind. prez. 3 pirateáză

piratarăți
PIRATÁ, piratez, vb. I. Tranz. 1. A face piraterie. 2. (Inform.) A accede prin efracție într-un sistem informatic în vederea copierii, modificării sau distrugerii de informații. – Din fr. pirater.

DOOM

piratá (a ~) vb., ind. prez. 3 pirateáză

piratase
PIRATÁ, piratez, vb. I. Tranz. 1. A face piraterie. 2. (Inform.) A accede prin efracție într-un sistem informatic în vederea copierii, modificării sau distrugerii de informații. – Din fr. pirater.

DOOM

piratá (a ~) vb., ind. prez. 3 pirateáză

piratasem
PIRATÁ, piratez, vb. I. Tranz. 1. A face piraterie. 2. (Inform.) A accede prin efracție într-un sistem informatic în vederea copierii, modificării sau distrugerii de informații. – Din fr. pirater.

DOOM

piratá (a ~) vb., ind. prez. 3 pirateáză

pirataseră
PIRATÁ, piratez, vb. I. Tranz. 1. A face piraterie. 2. (Inform.) A accede prin efracție într-un sistem informatic în vederea copierii, modificării sau distrugerii de informații. – Din fr. pirater.

DOOM

piratá (a ~) vb., ind. prez. 3 pirateáză

pirataserăm
PIRATÁ, piratez, vb. I. Tranz. 1. A face piraterie. 2. (Inform.) A accede prin efracție într-un sistem informatic în vederea copierii, modificării sau distrugerii de informații. – Din fr. pirater.

DOOM

piratá (a ~) vb., ind. prez. 3 pirateáză

pirataserăți
PIRATÁ, piratez, vb. I. Tranz. 1. A face piraterie. 2. (Inform.) A accede prin efracție într-un sistem informatic în vederea copierii, modificării sau distrugerii de informații. – Din fr. pirater.

DOOM

piratá (a ~) vb., ind. prez. 3 pirateáză

pirataseși
PIRATÁ, piratez, vb. I. Tranz. 1. A face piraterie. 2. (Inform.) A accede prin efracție într-un sistem informatic în vederea copierii, modificării sau distrugerii de informații. – Din fr. pirater.

DOOM

piratá (a ~) vb., ind. prez. 3 pirateáză

pirataseți
PIRATÁ, piratez, vb. I. Tranz. 1. A face piraterie. 2. (Inform.) A accede prin efracție într-un sistem informatic în vederea copierii, modificării sau distrugerii de informații. – Din fr. pirater.

DOOM

piratá (a ~) vb., ind. prez. 3 pirateáză

piratat
PIRATÁ, piratez, vb. I. Tranz. 1. A face piraterie. 2. (Inform.) A accede prin efracție într-un sistem informatic în vederea copierii, modificării sau distrugerii de informații. – Din fr. pirater.

DOOM

piratá (a ~) vb., ind. prez. 3 pirateáză

piratau
PIRATÁ, piratez, vb. I. Tranz. 1. A face piraterie. 2. (Inform.) A accede prin efracție într-un sistem informatic în vederea copierii, modificării sau distrugerii de informații. – Din fr. pirater.

DOOM

piratá (a ~) vb., ind. prez. 3 pirateáză

piratași
PIRATÁ, piratez, vb. I. Tranz. 1. A face piraterie. 2. (Inform.) A accede prin efracție într-un sistem informatic în vederea copierii, modificării sau distrugerii de informații. – Din fr. pirater.

DOOM

piratá (a ~) vb., ind. prez. 3 pirateáză

piratați
PIRATÁ, piratez, vb. I. Tranz. 1. A face piraterie. 2. (Inform.) A accede prin efracție într-un sistem informatic în vederea copierii, modificării sau distrugerii de informații. – Din fr. pirater.

DOOM

piratá (a ~) vb., ind. prez. 3 pirateáză

piratează
PIRATÁ, piratez, vb. I. Tranz. 1. A face piraterie. 2. (Inform.) A accede prin efracție într-un sistem informatic în vederea copierii, modificării sau distrugerii de informații. – Din fr. pirater.

DOOM

piratá (a ~) vb., ind. prez. 3 pirateáză

piratereasca
PIRATERÉSC, -EÁSCĂ, piraterești, adj. Care aparține piraților, privitor la pirați; piraticesc. – Piraterie + suf. -esc.

DOOM

piraterésc adj. m., f. piratereáscă; pl. m. și f. pirateréști

pirateresc
PIRATERÉSC, -EÁSCĂ, piraterești, adj. Care aparține piraților, privitor la pirați; piraticesc. – Piraterie + suf. -esc.

DOOM

piraterésc adj. m., f. piratereáscă; pl. m. și f. pirateréști

piraterescul
PIRATERÉSC, -EÁSCĂ, piraterești, adj. Care aparține piraților, privitor la pirați; piraticesc. – Piraterie + suf. -esc.

DOOM

piraterésc adj. m., f. piratereáscă; pl. m. și f. pirateréști

piraterescului
PIRATERÉSC, -EÁSCĂ, piraterești, adj. Care aparține piraților, privitor la pirați; piraticesc. – Piraterie + suf. -esc.

DOOM

piraterésc adj. m., f. piratereáscă; pl. m. și f. pirateréști

piraterești
PIRATERÉSC, -EÁSCĂ, piraterești, adj. Care aparține piraților, privitor la pirați; piraticesc. – Piraterie + suf. -esc.

DOOM

piraterésc adj. m., f. piratereáscă; pl. m. și f. pirateréști

piratereștii
PIRATERÉSC, -EÁSCĂ, piraterești, adj. Care aparține piraților, privitor la pirați; piraticesc. – Piraterie + suf. -esc.

DOOM

piraterésc adj. m., f. piratereáscă; pl. m. și f. pirateréști

piratereștile
PIRATERÉSC, -EÁSCĂ, piraterești, adj. Care aparține piraților, privitor la pirați; piraticesc. – Piraterie + suf. -esc.

DOOM

piraterésc adj. m., f. piratereáscă; pl. m. și f. pirateréști

piratereștilor
PIRATERÉSC, -EÁSCĂ, piraterești, adj. Care aparține piraților, privitor la pirați; piraticesc. – Piraterie + suf. -esc.

DOOM

piraterésc adj. m., f. piratereáscă; pl. m. și f. pirateréști

pirateria
PIRATERÍE, piraterii, s. f. Faptă prin care membrii echipajului unui vas, prin amenințări și violență, răpesc un alt vas ori bunurile sau persoanele aflate la bordul acestuia; infracțiune săvârșită de autorii acestei fapte. ♦ Piraterie aeriană = (infracțiune care constă în) acte de amenințare și de violență săvârșite de o persoană sau de un grup înarmat asupra echipajului unui avion în scopul schimbării rutei acestuia. – Din fr. piraterie.

DOOM

pirateríe s. f., art. piratería, g.-d. art. pirateríei; pl. pirateríi, art. pirateríile

piraterie
PIRATERÍE, piraterii, s. f. Faptă prin care membrii echipajului unui vas, prin amenințări și violență, răpesc un alt vas ori bunurile sau persoanele aflate la bordul acestuia; infracțiune săvârșită de autorii acestei fapte. ♦ Piraterie aeriană = (infracțiune care constă în) acte de amenințare și de violență săvârșite de o persoană sau de un grup înarmat asupra echipajului unui avion în scopul schimbării rutei acestuia. – Din fr. piraterie.

DOOM

pirateríe s. f., art. piratería, g.-d. art. pirateríei; pl. pirateríi, art. pirateríile

pirateriei
PIRATERÍE, piraterii, s. f. Faptă prin care membrii echipajului unui vas, prin amenințări și violență, răpesc un alt vas ori bunurile sau persoanele aflate la bordul acestuia; infracțiune săvârșită de autorii acestei fapte. ♦ Piraterie aeriană = (infracțiune care constă în) acte de amenințare și de violență săvârșite de o persoană sau de un grup înarmat asupra echipajului unui avion în scopul schimbării rutei acestuia. – Din fr. piraterie.

DOOM

pirateríe s. f., art. piratería, g.-d. art. pirateríei; pl. pirateríi, art. pirateríile

piraterii
PIRATERÍE, piraterii, s. f. Faptă prin care membrii echipajului unui vas, prin amenințări și violență, răpesc un alt vas ori bunurile sau persoanele aflate la bordul acestuia; infracțiune săvârșită de autorii acestei fapte. ♦ Piraterie aeriană = (infracțiune care constă în) acte de amenințare și de violență săvârșite de o persoană sau de un grup înarmat asupra echipajului unui avion în scopul schimbării rutei acestuia. – Din fr. piraterie.

DOOM

pirateríe s. f., art. piratería, g.-d. art. pirateríei; pl. pirateríi, art. pirateríile

pirateriile
PIRATERÍE, piraterii, s. f. Faptă prin care membrii echipajului unui vas, prin amenințări și violență, răpesc un alt vas ori bunurile sau persoanele aflate la bordul acestuia; infracțiune săvârșită de autorii acestei fapte. ♦ Piraterie aeriană = (infracțiune care constă în) acte de amenințare și de violență săvârșite de o persoană sau de un grup înarmat asupra echipajului unui avion în scopul schimbării rutei acestuia. – Din fr. piraterie.

DOOM

pirateríe s. f., art. piratería, g.-d. art. pirateríei; pl. pirateríi, art. pirateríile

pirateriilor
PIRATERÍE, piraterii, s. f. Faptă prin care membrii echipajului unui vas, prin amenințări și violență, răpesc un alt vas ori bunurile sau persoanele aflate la bordul acestuia; infracțiune săvârșită de autorii acestei fapte. ♦ Piraterie aeriană = (infracțiune care constă în) acte de amenințare și de violență săvârșite de o persoană sau de un grup înarmat asupra echipajului unui avion în scopul schimbării rutei acestuia. – Din fr. piraterie.

DOOM

pirateríe s. f., art. piratería, g.-d. art. pirateríei; pl. pirateríi, art. pirateríile

piratez
PIRATÁ, piratez, vb. I. Tranz. 1. A face piraterie. 2. (Inform.) A accede prin efracție într-un sistem informatic în vederea copierii, modificării sau distrugerii de informații. – Din fr. pirater.

DOOM

piratá (a ~) vb., ind. prez. 3 pirateáză

pirateze
PIRATÁ, piratez, vb. I. Tranz. 1. A face piraterie. 2. (Inform.) A accede prin efracție într-un sistem informatic în vederea copierii, modificării sau distrugerii de informații. – Din fr. pirater.

DOOM

piratá (a ~) vb., ind. prez. 3 pirateáză

piratezi
PIRATÁ, piratez, vb. I. Tranz. 1. A face piraterie. 2. (Inform.) A accede prin efracție într-un sistem informatic în vederea copierii, modificării sau distrugerii de informații. – Din fr. pirater.

DOOM

piratá (a ~) vb., ind. prez. 3 pirateáză

piraticeasca
PIRATICÉSC, -EÁSCĂ, piraticești, adj. (Înv.) Pirateresc. – Pirat + suf. -icesc.

DOOM

piraticésc (înv.) adj. m., f. piraticeáscă; pl. m. și f. piraticéști

piraticesc
PIRATICÉSC, -EÁSCĂ, piraticești, adj. (Înv.) Pirateresc. – Pirat + suf. -icesc.

DOOM

piraticésc (înv.) adj. m., f. piraticeáscă; pl. m. și f. piraticéști

piraticescul
PIRATICÉSC, -EÁSCĂ, piraticești, adj. (Înv.) Pirateresc. – Pirat + suf. -icesc.

DOOM

piraticésc (înv.) adj. m., f. piraticeáscă; pl. m. și f. piraticéști

piraticescului
PIRATICÉSC, -EÁSCĂ, piraticești, adj. (Înv.) Pirateresc. – Pirat + suf. -icesc.

DOOM

piraticésc (înv.) adj. m., f. piraticeáscă; pl. m. și f. piraticéști

piraticești
PIRATICÉSC, -EÁSCĂ, piraticești, adj. (Înv.) Pirateresc. – Pirat + suf. -icesc.

DOOM

piraticésc (înv.) adj. m., f. piraticeáscă; pl. m. și f. piraticéști

piraticeștii
PIRATICÉSC, -EÁSCĂ, piraticești, adj. (Înv.) Pirateresc. – Pirat + suf. -icesc.

DOOM

piraticésc (înv.) adj. m., f. piraticeáscă; pl. m. și f. piraticéști

piraticeștile
PIRATICÉSC, -EÁSCĂ, piraticești, adj. (Înv.) Pirateresc. – Pirat + suf. -icesc.

DOOM

piraticésc (înv.) adj. m., f. piraticeáscă; pl. m. și f. piraticéști

piraticeștilor
PIRATICÉSC, -EÁSCĂ, piraticești, adj. (Înv.) Pirateresc. – Pirat + suf. -icesc.

DOOM

piraticésc (înv.) adj. m., f. piraticeáscă; pl. m. și f. piraticéști

piratul
PIRÁT, pirați, s. m. Persoană care se îndeletnicește cu pirateria, care comite acte de piraterie; hoț de mare, corsar. ◊ Pirat al aerului = persoană care comite infracțiunea de piraterie aeriană. ♦ Fig. Individ fără scrupule, care se îmbogățește prin jaf, tâlhărie etc. – Din fr. pirate.

DOOM

pirát s. m., pl. piráți

piratului
PIRÁT, pirați, s. m. Persoană care se îndeletnicește cu pirateria, care comite acte de piraterie; hoț de mare, corsar. ◊ Pirat al aerului = persoană care comite infracțiunea de piraterie aeriană. ♦ Fig. Individ fără scrupule, care se îmbogățește prin jaf, tâlhărie etc. – Din fr. pirate.

DOOM

pirát s. m., pl. piráți

piratând
PIRATÁ, piratez, vb. I. Tranz. 1. A face piraterie. 2. (Inform.) A accede prin efracție într-un sistem informatic în vederea copierii, modificării sau distrugerii de informații. – Din fr. pirater.

DOOM

piratá (a ~) vb., ind. prez. 3 pirateáză

piratînd
PIRATÁ, piratez, vb. I. Tranz. 1. A face piraterie. 2. (Inform.) A accede prin efracție într-un sistem informatic în vederea copierii, modificării sau distrugerii de informații. – Din fr. pirater.

DOOM

piratá (a ~) vb., ind. prez. 3 pirateáză

pirați
PIRÁT, pirați, s. m. Persoană care se îndeletnicește cu pirateria, care comite acte de piraterie; hoț de mare, corsar. ◊ Pirat al aerului = persoană care comite infracțiunea de piraterie aeriană. ♦ Fig. Individ fără scrupule, care se îmbogățește prin jaf, tâlhărie etc. – Din fr. pirate.

DOOM

pirát s. m., pl. piráți

pirații
PIRÁT, pirați, s. m. Persoană care se îndeletnicește cu pirateria, care comite acte de piraterie; hoț de mare, corsar. ◊ Pirat al aerului = persoană care comite infracțiunea de piraterie aeriană. ♦ Fig. Individ fără scrupule, care se îmbogățește prin jaf, tâlhărie etc. – Din fr. pirate.

DOOM

pirát s. m., pl. piráți

piraților
PIRÁT, pirați, s. m. Persoană care se îndeletnicește cu pirateria, care comite acte de piraterie; hoț de mare, corsar. ◊ Pirat al aerului = persoană care comite infracțiunea de piraterie aeriană. ♦ Fig. Individ fără scrupule, care se îmbogățește prin jaf, tâlhărie etc. – Din fr. pirate.

DOOM

pirát s. m., pl. piráți

pire
PIURÉ, piureuri, s. n. Preparat culinar cu aspect de pastă, obținut din legume sau din fructe fierte (ori crude), folosit de obicei ca garnitură. [Var.: piréu, piré s. n.] – Din fr. purée.

DOOM

piuré [piu pron. piu] (piu-) s. n., art. piuréul; pl. piuréuri

piretic
PIRÉTIC, -Ă, piretici, -ce, adj. (Rar) Care provoacă febră; referitor la febră. – Din fr. pyrétique.

DOOM

pirétic adj. m., pl. pirétici; f. pirétică, pl. pirétice

piretica
PIRÉTIC, -Ă, piretici, -ce, adj. (Rar) Care provoacă febră; referitor la febră. – Din fr. pyrétique.

DOOM

pirétic adj. m., pl. pirétici; f. pirétică, pl. pirétice

piretice
PIRÉTIC, -Ă, piretici, -ce, adj. (Rar) Care provoacă febră; referitor la febră. – Din fr. pyrétique.

DOOM

pirétic adj. m., pl. pirétici; f. pirétică, pl. pirétice

pireticei
PIRÉTIC, -Ă, piretici, -ce, adj. (Rar) Care provoacă febră; referitor la febră. – Din fr. pyrétique.

DOOM

pirétic adj. m., pl. pirétici; f. pirétică, pl. pirétice

pireticele
PIRÉTIC, -Ă, piretici, -ce, adj. (Rar) Care provoacă febră; referitor la febră. – Din fr. pyrétique.

DOOM

pirétic adj. m., pl. pirétici; f. pirétică, pl. pirétice

pireticelor
PIRÉTIC, -Ă, piretici, -ce, adj. (Rar) Care provoacă febră; referitor la febră. – Din fr. pyrétique.

DOOM

pirétic adj. m., pl. pirétici; f. pirétică, pl. pirétice

piretici
PIRÉTIC, -Ă, piretici, -ce, adj. (Rar) Care provoacă febră; referitor la febră. – Din fr. pyrétique.

DOOM

pirétic adj. m., pl. pirétici; f. pirétică, pl. pirétice

pireticii
PIRÉTIC, -Ă, piretici, -ce, adj. (Rar) Care provoacă febră; referitor la febră. – Din fr. pyrétique.

DOOM

pirétic adj. m., pl. pirétici; f. pirétică, pl. pirétice

pireticilor
PIRÉTIC, -Ă, piretici, -ce, adj. (Rar) Care provoacă febră; referitor la febră. – Din fr. pyrétique.

DOOM

pirétic adj. m., pl. pirétici; f. pirétică, pl. pirétice

pireticul
PIRÉTIC, -Ă, piretici, -ce, adj. (Rar) Care provoacă febră; referitor la febră. – Din fr. pyrétique.

DOOM

pirétic adj. m., pl. pirétici; f. pirétică, pl. pirétice

pireticului
PIRÉTIC, -Ă, piretici, -ce, adj. (Rar) Care provoacă febră; referitor la febră. – Din fr. pyrétique.

DOOM

pirétic adj. m., pl. pirétici; f. pirétică, pl. pirétice

piretoterapia
PIRETOTERAPÍE s. f. Metodă terapeutică care constă în provocarea artificială a unei stări febrile cu diverse mijloace în scopul ridicării potențialului de apărare la boală a organismului. – Din fr. pyrétothérapie.

DOOM

piretoterapíe s. f., art. piretoterapía, g.-d. piretoterapíi, art. piretoterapíei

piretoterapie
PIRETOTERAPÍE s. f. Metodă terapeutică care constă în provocarea artificială a unei stări febrile cu diverse mijloace în scopul ridicării potențialului de apărare la boală a organismului. – Din fr. pyrétothérapie.

DOOM

piretoterapíe s. f., art. piretoterapía, g.-d. piretoterapíi, art. piretoterapíei

piretoterapiei
PIRETOTERAPÍE s. f. Metodă terapeutică care constă în provocarea artificială a unei stări febrile cu diverse mijloace în scopul ridicării potențialului de apărare la boală a organismului. – Din fr. pyrétothérapie.

DOOM

piretoterapíe s. f., art. piretoterapía, g.-d. piretoterapíi, art. piretoterapíei

piretoterapii
PIRETOTERAPÍE s. f. Metodă terapeutică care constă în provocarea artificială a unei stări febrile cu diverse mijloace în scopul ridicării potențialului de apărare la boală a organismului. – Din fr. pyrétothérapie.

DOOM

piretoterapíe s. f., art. piretoterapía, g.-d. piretoterapíi, art. piretoterapíei

piretrina
PIRETRÍNĂ, piretrine, s. f. Substanță insecticidă extrasă din piretru. – Din fr. pyrethrine.

piretrine
PIRETRÍNĂ, piretrine, s. f. Substanță insecticidă extrasă din piretru. – Din fr. pyrethrine.

piretrinei
PIRETRÍNĂ, piretrine, s. f. Substanță insecticidă extrasă din piretru. – Din fr. pyrethrine.

piretrinele
PIRETRÍNĂ, piretrine, s. f. Substanță insecticidă extrasă din piretru. – Din fr. pyrethrine.

piretrinelor
PIRETRÍNĂ, piretrine, s. f. Substanță insecticidă extrasă din piretru. – Din fr. pyrethrine.

piretru
PIRÉTRU s. m. (Bot.) 1. Vetricea (Chrysanthemum alpinum). 2. Pulbere insecticidă fină, obținută din florile uscate ale piretrului (1). – Din fr. pirèthre.

piretrul
PIRÉTRU s. m. (Bot.) 1. Vetricea (Chrysanthemum alpinum). 2. Pulbere insecticidă fină, obținută din florile uscate ale piretrului (1). – Din fr. pirèthre.

piretrului
PIRÉTRU s. m. (Bot.) 1. Vetricea (Chrysanthemum alpinum). 2. Pulbere insecticidă fină, obținută din florile uscate ale piretrului (1). – Din fr. pirèthre.

pireu
PIURÉ, piureuri, s. n. Preparat culinar cu aspect de pastă, obținut din legume sau din fructe fierte (ori crude), folosit de obicei ca garnitură. [Var.: piréu, piré s. n.] – Din fr. purée.

DOOM

piuré [piu pron. piu] (piu-) s. n., art. piuréul; pl. piuréuri

pirex
PÍREX s. n. Sticlă rezistentă la variații bruște de temperatură, din care se fac mai ales aparate de laborator. – Din fr. pyrex.

pirexia
PIREXÍE, pirexii, s. f. Stare febrilă cauzată de o infecție; p. ext. nume generic dat bolilor cu temperatură (ridicată). – Din fr. pyrexie.

DOOM

pirexíe s. f., art. pirexía, g.-d. art. pirexíei; pl. pirexíi, art. pirexíile

pirexie
PIREXÍE, pirexii, s. f. Stare febrilă cauzată de o infecție; p. ext. nume generic dat bolilor cu temperatură (ridicată). – Din fr. pyrexie.

DOOM

pirexíe s. f., art. pirexía, g.-d. art. pirexíei; pl. pirexíi, art. pirexíile

pirexiei
PIREXÍE, pirexii, s. f. Stare febrilă cauzată de o infecție; p. ext. nume generic dat bolilor cu temperatură (ridicată). – Din fr. pyrexie.

DOOM

pirexíe s. f., art. pirexía, g.-d. art. pirexíei; pl. pirexíi, art. pirexíile

pirexii
PIREXÍE, pirexii, s. f. Stare febrilă cauzată de o infecție; p. ext. nume generic dat bolilor cu temperatură (ridicată). – Din fr. pyrexie.

DOOM

pirexíe s. f., art. pirexía, g.-d. art. pirexíei; pl. pirexíi, art. pirexíile

pirexiile
PIREXÍE, pirexii, s. f. Stare febrilă cauzată de o infecție; p. ext. nume generic dat bolilor cu temperatură (ridicată). – Din fr. pyrexie.

DOOM

pirexíe s. f., art. pirexía, g.-d. art. pirexíei; pl. pirexíi, art. pirexíile

pirexiilor
PIREXÍE, pirexii, s. f. Stare febrilă cauzată de o infecție; p. ext. nume generic dat bolilor cu temperatură (ridicată). – Din fr. pyrexie.

DOOM

pirexíe s. f., art. pirexía, g.-d. art. pirexíei; pl. pirexíi, art. pirexíile

pirexul
PÍREX s. n. Sticlă rezistentă la variații bruște de temperatură, din care se fac mai ales aparate de laborator. – Din fr. pyrex.

pirexului
PÍREX s. n. Sticlă rezistentă la variații bruște de temperatură, din care se fac mai ales aparate de laborator. – Din fr. pyrex.

pirg
pirg (-guri), s. n. – Tun, fortăreață. Ngr. πύργος (Gáldi 228). Sec. XVIII, înv., împrumut cultural.

pirgeometre
PIRGEOMÉTRU, pirgeometre, s. n. Instrument pentru măsurarea intensității radiației calorice terestre. [Pr.: -ge-o-] – Din fr. pyrogéomètre.

pirgeometrele
PIRGEOMÉTRU, pirgeometre, s. n. Instrument pentru măsurarea intensității radiației calorice terestre. [Pr.: -ge-o-] – Din fr. pyrogéomètre.

pirgeometrelor
PIRGEOMÉTRU, pirgeometre, s. n. Instrument pentru măsurarea intensității radiației calorice terestre. [Pr.: -ge-o-] – Din fr. pyrogéomètre.

pirgeometru
PIRGEOMÉTRU, pirgeometre, s. n. Instrument pentru măsurarea intensității radiației calorice terestre. [Pr.: -ge-o-] – Din fr. pyrogéomètre.

pirgeometrul
PIRGEOMÉTRU, pirgeometre, s. n. Instrument pentru măsurarea intensității radiației calorice terestre. [Pr.: -ge-o-] – Din fr. pyrogéomètre.

pirgeometrului
PIRGEOMÉTRU, pirgeometre, s. n. Instrument pentru măsurarea intensității radiației calorice terestre. [Pr.: -ge-o-] – Din fr. pyrogéomètre.

pirheliograf
PIRHELIOGRÁF, pirheliografe, s. n. Pirheliometru înregistrator. [Pr.: -li-o-] – Din fr. pyrhéliographe.

DOOM

pirheliográf (-li-o-graf) s. n., pl. pirheliográfe

pirheliografe
PIRHELIOGRÁF, pirheliografe, s. n. Pirheliometru înregistrator. [Pr.: -li-o-] – Din fr. pyrhéliographe.

DOOM

pirheliográf (-li-o-graf) s. n., pl. pirheliográfe

pirheliografele
PIRHELIOGRÁF, pirheliografe, s. n. Pirheliometru înregistrator. [Pr.: -li-o-] – Din fr. pyrhéliographe.

DOOM

pirheliográf (-li-o-graf) s. n., pl. pirheliográfe

pirheliografelor
PIRHELIOGRÁF, pirheliografe, s. n. Pirheliometru înregistrator. [Pr.: -li-o-] – Din fr. pyrhéliographe.

DOOM

pirheliográf (-li-o-graf) s. n., pl. pirheliográfe

pirheliograful
PIRHELIOGRÁF, pirheliografe, s. n. Pirheliometru înregistrator. [Pr.: -li-o-] – Din fr. pyrhéliographe.

DOOM

pirheliográf (-li-o-graf) s. n., pl. pirheliográfe

pirheliografului
PIRHELIOGRÁF, pirheliografe, s. n. Pirheliometru înregistrator. [Pr.: -li-o-] – Din fr. pyrhéliographe.

DOOM

pirheliográf (-li-o-graf) s. n., pl. pirheliográfe

pirheliometre
PIRHELIOMÉTRU, pirheliometre, s. n. Instrument pentru măsurarea intensității radiației solare directe, pe baza determinării cantității de căldură rezultate prin absorbția acestei radiații. [Pr.: -li-o-] – Din fr. pyrhéliomètre, germ. Pyrheliometer.

DOOM

pirheliométru (-li-o-me-tru) s. n., art. pirheliométrul; pl. pirheliométre

pirheliometrele
PIRHELIOMÉTRU, pirheliometre, s. n. Instrument pentru măsurarea intensității radiației solare directe, pe baza determinării cantității de căldură rezultate prin absorbția acestei radiații. [Pr.: -li-o-] – Din fr. pyrhéliomètre, germ. Pyrheliometer.

DOOM

pirheliométru (-li-o-me-tru) s. n., art. pirheliométrul; pl. pirheliométre

pirheliometrelor
PIRHELIOMÉTRU, pirheliometre, s. n. Instrument pentru măsurarea intensității radiației solare directe, pe baza determinării cantității de căldură rezultate prin absorbția acestei radiații. [Pr.: -li-o-] – Din fr. pyrhéliomètre, germ. Pyrheliometer.

DOOM

pirheliométru (-li-o-me-tru) s. n., art. pirheliométrul; pl. pirheliométre

pirheliometru
PIRHELIOMÉTRU, pirheliometre, s. n. Instrument pentru măsurarea intensității radiației solare directe, pe baza determinării cantității de căldură rezultate prin absorbția acestei radiații. [Pr.: -li-o-] – Din fr. pyrhéliomètre, germ. Pyrheliometer.

DOOM

pirheliométru (-li-o-me-tru) s. n., art. pirheliométrul; pl. pirheliométre

pirheliometrul
PIRHELIOMÉTRU, pirheliometre, s. n. Instrument pentru măsurarea intensității radiației solare directe, pe baza determinării cantității de căldură rezultate prin absorbția acestei radiații. [Pr.: -li-o-] – Din fr. pyrhéliomètre, germ. Pyrheliometer.

DOOM

pirheliométru (-li-o-me-tru) s. n., art. pirheliométrul; pl. pirheliométre

pirheliometrului
PIRHELIOMÉTRU, pirheliometre, s. n. Instrument pentru măsurarea intensității radiației solare directe, pe baza determinării cantității de căldură rezultate prin absorbția acestei radiații. [Pr.: -li-o-] – Din fr. pyrhéliomètre, germ. Pyrheliometer.

DOOM

pirheliométru (-li-o-me-tru) s. n., art. pirheliométrul; pl. pirheliométre

piric
PÍRIC, -Ă adj. (Liv.) Referitor la foc, la ardere și îndeosebi la focuri de artificii. Cf. gr. pyr, pyros – foc].

piridină
PIRIDÍNĂ s. f. Substanță organică aromatică, lichidă, incoloră, toxică, solubilă în apă, în alcool și în eter, cu miros caracteristic neplăcut, folosită la fabricarea unor medicamente, a unor materii colorante etc. – Din fr. pyridine.

DOOM

piridínă s. f., g.-d. art. piridínei

piridoxina
PIRIDOXÍNĂ, piridoxine, s. f. (Farm.) Substanță organică ce se găsește în drojdia de bere, grâu, ficat, rinichi etc., jucând un rol important în menținerea integrității structurale și funcționale a multor țesuturi și organe; vitamina B₆; adermină. – Din fr., engl. pyridoxine.

piridoxine
PIRIDOXÍNĂ, piridoxine, s. f. (Farm.) Substanță organică ce se găsește în drojdia de bere, grâu, ficat, rinichi etc., jucând un rol important în menținerea integrității structurale și funcționale a multor țesuturi și organe; vitamina B₆; adermină. – Din fr., engl. pyridoxine.

piridoxinei
PIRIDOXÍNĂ, piridoxine, s. f. (Farm.) Substanță organică ce se găsește în drojdia de bere, grâu, ficat, rinichi etc., jucând un rol important în menținerea integrității structurale și funcționale a multor țesuturi și organe; vitamina B₆; adermină. – Din fr., engl. pyridoxine.

piridoxinele
PIRIDOXÍNĂ, piridoxine, s. f. (Farm.) Substanță organică ce se găsește în drojdia de bere, grâu, ficat, rinichi etc., jucând un rol important în menținerea integrității structurale și funcționale a multor țesuturi și organe; vitamina B₆; adermină. – Din fr., engl. pyridoxine.

piridoxinelor
PIRIDOXÍNĂ, piridoxine, s. f. (Farm.) Substanță organică ce se găsește în drojdia de bere, grâu, ficat, rinichi etc., jucând un rol important în menținerea integrității structurale și funcționale a multor țesuturi și organe; vitamina B₆; adermină. – Din fr., engl. pyridoxine.

piriform
PIRIFÓRM, -Ă, piriformi, -e, adj. Care are formă de pară². – Din fr. piriforme.

DOOM

pirifórm adj. m., pl. pirifórmi; f. pirifórmă, pl. pirifórme

piriforma
PIRIFÓRM, -Ă, piriformi, -e, adj. Care are formă de pară². – Din fr. piriforme.

DOOM

pirifórm adj. m., pl. pirifórmi; f. pirifórmă, pl. pirifórme

piriforme
PIRIFÓRM, -Ă, piriformi, -e, adj. Care are formă de pară². – Din fr. piriforme.

DOOM

pirifórm adj. m., pl. pirifórmi; f. pirifórmă, pl. pirifórme

piriformei
PIRIFÓRM, -Ă, piriformi, -e, adj. Care are formă de pară². – Din fr. piriforme.

DOOM

pirifórm adj. m., pl. pirifórmi; f. pirifórmă, pl. pirifórme

piriformele
PIRIFÓRM, -Ă, piriformi, -e, adj. Care are formă de pară². – Din fr. piriforme.

DOOM

pirifórm adj. m., pl. pirifórmi; f. pirifórmă, pl. pirifórme

piriformelor
PIRIFÓRM, -Ă, piriformi, -e, adj. Care are formă de pară². – Din fr. piriforme.

DOOM

pirifórm adj. m., pl. pirifórmi; f. pirifórmă, pl. pirifórme

piriformi
PIRIFÓRM, -Ă, piriformi, -e, adj. Care are formă de pară². – Din fr. piriforme.

DOOM

pirifórm adj. m., pl. pirifórmi; f. pirifórmă, pl. pirifórme

piriformii
PIRIFÓRM, -Ă, piriformi, -e, adj. Care are formă de pară². – Din fr. piriforme.

DOOM

pirifórm adj. m., pl. pirifórmi; f. pirifórmă, pl. pirifórme

piriformilor
PIRIFÓRM, -Ă, piriformi, -e, adj. Care are formă de pară². – Din fr. piriforme.

DOOM

pirifórm adj. m., pl. pirifórmi; f. pirifórmă, pl. pirifórme

piriformul
PIRIFÓRM, -Ă, piriformi, -e, adj. Care are formă de pară². – Din fr. piriforme.

DOOM

pirifórm adj. m., pl. pirifórmi; f. pirifórmă, pl. pirifórme

piriformului
PIRIFÓRM, -Ă, piriformi, -e, adj. Care are formă de pară². – Din fr. piriforme.

DOOM

pirifórm adj. m., pl. pirifórmi; f. pirifórmă, pl. pirifórme

pirita
PIRÍTĂ, pirite, s. f. Bisulfură naturală de fier, de culoare galbenă, cristalizată în sistem cubic, folosită mai ales ca materie primă la fabricarea acidului sulfuric, conținând uneori și aur, argint, cupru etc. – Din fr. pyrite.

DOOM

pirítă s. f., g.-d. art. pirítei; pl. piríte

pirite
PIRÍTĂ, pirite, s. f. Bisulfură naturală de fier, de culoare galbenă, cristalizată în sistem cubic, folosită mai ales ca materie primă la fabricarea acidului sulfuric, conținând uneori și aur, argint, cupru etc. – Din fr. pyrite.

DOOM

pirítă s. f., g.-d. art. pirítei; pl. piríte

piritei
PIRÍTĂ, pirite, s. f. Bisulfură naturală de fier, de culoare galbenă, cristalizată în sistem cubic, folosită mai ales ca materie primă la fabricarea acidului sulfuric, conținând uneori și aur, argint, cupru etc. – Din fr. pyrite.

DOOM

pirítă s. f., g.-d. art. pirítei; pl. piríte

piritele
PIRÍTĂ, pirite, s. f. Bisulfură naturală de fier, de culoare galbenă, cristalizată în sistem cubic, folosită mai ales ca materie primă la fabricarea acidului sulfuric, conținând uneori și aur, argint, cupru etc. – Din fr. pyrite.

DOOM

pirítă s. f., g.-d. art. pirítei; pl. piríte

piritelor
PIRÍTĂ, pirite, s. f. Bisulfură naturală de fier, de culoare galbenă, cristalizată în sistem cubic, folosită mai ales ca materie primă la fabricarea acidului sulfuric, conținând uneori și aur, argint, cupru etc. – Din fr. pyrite.

DOOM

pirítă s. f., g.-d. art. pirítei; pl. piríte

pirithous
Pirithous (sau Peirithous), erou tesalian, fiul lui Ixion, regele lapiților, și al Diei. A participat la vînătoarea mistrețului din Calydon, iar nunta lui cu Hippodamia a prilejuit faimoasa luptă dintre lapiți și centauri (v. și Centauri). Celebră a rămas, de asemenea, prietenia dintre Pirithous și Theseus. Cei doi eroi s-au cunoscut cu prilejul unei încăierări (Pirithous furase cirezile de vite ale lui Theseus și le ascunsese), în urma căreia însă s-au împăcat și s-au legat cu jurămînt să rămînă veșnic prieteni. Ei și-au făgăduit, de asemenea, să se ajute reciproc pentru a găsi și a lua de soții zeițe sau fete de zei. Astfel, cu sprijinul lui Pirithous, Theseus a răpit-o pe Helena (v. și Helena), iar Theseus, la rîndul său, l-a întovărășit pe Pirithous în Infern pentru ca acesta din urmă s-o răpească pe Persephone, fiica lui Demeter. Cei doi eroi au rămas însă în Infern, prizonierii lui Hades, pînă la sosirea lui Heracles. Acesta l-a readus pe Theseus printre muritori, dar – supunîndu-se voinței zeilor – l-a lăsat în schimb pe Pirithous printre umbre.

piritoasa
PIRITÓS, -OÁSĂ, piritoși, -oase, adj. (Despre substanțe chimice, minereuri) Care conține (multă) pirită. – Din fr. pyriteux.

DOOM

piritós adj. m., pl. piritóși; f. piritoásă, pl. piritoáse

piritoase
PIRITÓS, -OÁSĂ, piritoși, -oase, adj. (Despre substanțe chimice, minereuri) Care conține (multă) pirită. – Din fr. pyriteux.

DOOM

piritós adj. m., pl. piritóși; f. piritoásă, pl. piritoáse

piritoasei
PIRITÓS, -OÁSĂ, piritoși, -oase, adj. (Despre substanțe chimice, minereuri) Care conține (multă) pirită. – Din fr. pyriteux.

DOOM

piritós adj. m., pl. piritóși; f. piritoásă, pl. piritoáse

piritoasele
PIRITÓS, -OÁSĂ, piritoși, -oase, adj. (Despre substanțe chimice, minereuri) Care conține (multă) pirită. – Din fr. pyriteux.

DOOM

piritós adj. m., pl. piritóși; f. piritoásă, pl. piritoáse

piritoaselor
PIRITÓS, -OÁSĂ, piritoși, -oase, adj. (Despre substanțe chimice, minereuri) Care conține (multă) pirită. – Din fr. pyriteux.

DOOM

piritós adj. m., pl. piritóși; f. piritoásă, pl. piritoáse

piritos
PIRITÓS, -OÁSĂ, piritoși, -oase, adj. (Despre substanțe chimice, minereuri) Care conține (multă) pirită. – Din fr. pyriteux.

DOOM

piritós adj. m., pl. piritóși; f. piritoásă, pl. piritoáse

piritosul
PIRITÓS, -OÁSĂ, piritoși, -oase, adj. (Despre substanțe chimice, minereuri) Care conține (multă) pirită. – Din fr. pyriteux.

DOOM

piritós adj. m., pl. piritóși; f. piritoásă, pl. piritoáse

piritosului
PIRITÓS, -OÁSĂ, piritoși, -oase, adj. (Despre substanțe chimice, minereuri) Care conține (multă) pirită. – Din fr. pyriteux.

DOOM

piritós adj. m., pl. piritóși; f. piritoásă, pl. piritoáse

piritou
Piritou = Pirithous.

piritoși
PIRITÓS, -OÁSĂ, piritoși, -oase, adj. (Despre substanțe chimice, minereuri) Care conține (multă) pirită. – Din fr. pyriteux.

DOOM

piritós adj. m., pl. piritóși; f. piritoásă, pl. piritoáse

piritoșii
PIRITÓS, -OÁSĂ, piritoși, -oase, adj. (Despre substanțe chimice, minereuri) Care conține (multă) pirită. – Din fr. pyriteux.

DOOM

piritós adj. m., pl. piritóși; f. piritoásă, pl. piritoáse

piritoșilor
PIRITÓS, -OÁSĂ, piritoși, -oase, adj. (Despre substanțe chimice, minereuri) Care conține (multă) pirită. – Din fr. pyriteux.

DOOM

piritós adj. m., pl. piritóși; f. piritoásă, pl. piritoáse

piro
PIRO- Element prim de compunere savantă având semnificația „(de) foc”, „(prin) căldură”. [Var. pir-. / < fr. pyro-, it. piro-, cf. gr. pyr, pyros – foc].

piroagă
PIROÁGĂ s.f. v. pirogă.

piroane
PIRÓN, piroane, s. n. Cui din oțel lung și gros, curbat (în unghi drept) la unul din capete și folosit la îmbinarea pieselor unei construcții de lemn, la fixarea unui obiect greu pe perete etc.; p. gener. cui mare. ◊ Expr. (Fam.) A face (la) piroane (și cuie) = a clănțăni din dinți din cauza frigului; a dârdâi. (Fam.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. – Din sl. pironŭ.

DOOM

pirón s. n., pl. piroáne

piroanele
PIRÓN, piroane, s. n. Cui din oțel lung și gros, curbat (în unghi drept) la unul din capete și folosit la îmbinarea pieselor unei construcții de lemn, la fixarea unui obiect greu pe perete etc.; p. gener. cui mare. ◊ Expr. (Fam.) A face (la) piroane (și cuie) = a clănțăni din dinți din cauza frigului; a dârdâi. (Fam.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. – Din sl. pironŭ.

DOOM

pirón s. n., pl. piroáne

piroanelor
PIRÓN, piroane, s. n. Cui din oțel lung și gros, curbat (în unghi drept) la unul din capete și folosit la îmbinarea pieselor unei construcții de lemn, la fixarea unui obiect greu pe perete etc.; p. gener. cui mare. ◊ Expr. (Fam.) A face (la) piroane (și cuie) = a clănțăni din dinți din cauza frigului; a dârdâi. (Fam.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. – Din sl. pironŭ.

DOOM

pirón s. n., pl. piroáne

pirobalistica
PIROBALÍSTICĂ s. f. (Mil.) Disciplină care studiază lansarea proiectilelor prin guri de foc. – Din fr. pyrobalistique.

DOOM

pirobalístică s. f., g.-d. art. pirobalísticii

pirobalistici
PIROBALÍSTICĂ s. f. (Mil.) Disciplină care studiază lansarea proiectilelor prin guri de foc. – Din fr. pyrobalistique.

DOOM

pirobalístică s. f., g.-d. art. pirobalísticii

pirobalisticii
PIROBALÍSTICĂ s. f. (Mil.) Disciplină care studiază lansarea proiectilelor prin guri de foc. – Din fr. pyrobalistique.

DOOM

pirobalístică s. f., g.-d. art. pirobalísticii

piroclastic
PIROCLÁSTIC, -Ă, piroclastici, -ce, adj. Care este alcătuit din piroclastit; care se referă la piroclastite. – Din fr. pyroclastique.

DOOM

piroclástic (-ro-clas-) adj. m., pl. piroclástici; f. piroclástică, pl. piroclástice

piroclastica
PIROCLÁSTIC, -Ă, piroclastici, -ce, adj. Care este alcătuit din piroclastit; care se referă la piroclastite. – Din fr. pyroclastique.

DOOM

piroclástic (-ro-clas-) adj. m., pl. piroclástici; f. piroclástică, pl. piroclástice

piroclastice
PIROCLÁSTIC, -Ă, piroclastici, -ce, adj. Care este alcătuit din piroclastit; care se referă la piroclastite. – Din fr. pyroclastique.

DOOM

piroclástic (-ro-clas-) adj. m., pl. piroclástici; f. piroclástică, pl. piroclástice

piroclasticei
PIROCLÁSTIC, -Ă, piroclastici, -ce, adj. Care este alcătuit din piroclastit; care se referă la piroclastite. – Din fr. pyroclastique.

DOOM

piroclástic (-ro-clas-) adj. m., pl. piroclástici; f. piroclástică, pl. piroclástice

piroclasticele
PIROCLÁSTIC, -Ă, piroclastici, -ce, adj. Care este alcătuit din piroclastit; care se referă la piroclastite. – Din fr. pyroclastique.

DOOM

piroclástic (-ro-clas-) adj. m., pl. piroclástici; f. piroclástică, pl. piroclástice

piroclasticelor
PIROCLÁSTIC, -Ă, piroclastici, -ce, adj. Care este alcătuit din piroclastit; care se referă la piroclastite. – Din fr. pyroclastique.

DOOM

piroclástic (-ro-clas-) adj. m., pl. piroclástici; f. piroclástică, pl. piroclástice

piroclastici
PIROCLÁSTIC, -Ă, piroclastici, -ce, adj. Care este alcătuit din piroclastit; care se referă la piroclastite. – Din fr. pyroclastique.

DOOM

piroclástic (-ro-clas-) adj. m., pl. piroclástici; f. piroclástică, pl. piroclástice

piroclasticii
PIROCLÁSTIC, -Ă, piroclastici, -ce, adj. Care este alcătuit din piroclastit; care se referă la piroclastite. – Din fr. pyroclastique.

DOOM

piroclástic (-ro-clas-) adj. m., pl. piroclástici; f. piroclástică, pl. piroclástice

piroclasticilor
PIROCLÁSTIC, -Ă, piroclastici, -ce, adj. Care este alcătuit din piroclastit; care se referă la piroclastite. – Din fr. pyroclastique.

DOOM

piroclástic (-ro-clas-) adj. m., pl. piroclástici; f. piroclástică, pl. piroclástice

piroclasticul
PIROCLÁSTIC, -Ă, piroclastici, -ce, adj. Care este alcătuit din piroclastit; care se referă la piroclastite. – Din fr. pyroclastique.

DOOM

piroclástic (-ro-clas-) adj. m., pl. piroclástici; f. piroclástică, pl. piroclástice

piroclasticului
PIROCLÁSTIC, -Ă, piroclastici, -ce, adj. Care este alcătuit din piroclastit; care se referă la piroclastite. – Din fr. pyroclastique.

DOOM

piroclástic (-ro-clas-) adj. m., pl. piroclástici; f. piroclástică, pl. piroclástice

piroclastit
PIROCLASTÍT, piroclastite, s. n. Rocă formată prin depozitarea materialului expulzat în timpul exploziilor vulcanice. – Din fr. pyroclastite.

DOOM

piroclastít (-ro-clas-) s. n., pl. piroclastíte

piroclastite
PIROCLASTÍT, piroclastite, s. n. Rocă formată prin depozitarea materialului expulzat în timpul exploziilor vulcanice. – Din fr. pyroclastite.

DOOM

piroclastít (-ro-clas-) s. n., pl. piroclastíte

piroclastitele
PIROCLASTÍT, piroclastite, s. n. Rocă formată prin depozitarea materialului expulzat în timpul exploziilor vulcanice. – Din fr. pyroclastite.

DOOM

piroclastít (-ro-clas-) s. n., pl. piroclastíte

piroclastitelor
PIROCLASTÍT, piroclastite, s. n. Rocă formată prin depozitarea materialului expulzat în timpul exploziilor vulcanice. – Din fr. pyroclastite.

DOOM

piroclastít (-ro-clas-) s. n., pl. piroclastíte

piroclastitul
PIROCLASTÍT, piroclastite, s. n. Rocă formată prin depozitarea materialului expulzat în timpul exploziilor vulcanice. – Din fr. pyroclastite.

DOOM

piroclastít (-ro-clas-) s. n., pl. piroclastíte

piroclastitului
PIROCLASTÍT, piroclastite, s. n. Rocă formată prin depozitarea materialului expulzat în timpul exploziilor vulcanice. – Din fr. pyroclastite.

DOOM

piroclastít (-ro-clas-) s. n., pl. piroclastíte

piroelectric
PIROELÉCTRIC, -Ă, piroelectrici, -ce, adj. Referitor la piroelectricitate, care ține de piroelectricitate. [Pr.: -ro-e-] – Din fr. pyroélectrique.

piroelectrica
PIROELÉCTRIC, -Ă, piroelectrici, -ce, adj. Referitor la piroelectricitate, care ține de piroelectricitate. [Pr.: -ro-e-] – Din fr. pyroélectrique.

piroelectrice
PIROELÉCTRIC, -Ă, piroelectrici, -ce, adj. Referitor la piroelectricitate, care ține de piroelectricitate. [Pr.: -ro-e-] – Din fr. pyroélectrique.

piroelectricei
PIROELÉCTRIC, -Ă, piroelectrici, -ce, adj. Referitor la piroelectricitate, care ține de piroelectricitate. [Pr.: -ro-e-] – Din fr. pyroélectrique.

piroelectricele
PIROELÉCTRIC, -Ă, piroelectrici, -ce, adj. Referitor la piroelectricitate, care ține de piroelectricitate. [Pr.: -ro-e-] – Din fr. pyroélectrique.

piroelectricelor
PIROELÉCTRIC, -Ă, piroelectrici, -ce, adj. Referitor la piroelectricitate, care ține de piroelectricitate. [Pr.: -ro-e-] – Din fr. pyroélectrique.

piroelectrici
PIROELÉCTRIC, -Ă, piroelectrici, -ce, adj. Referitor la piroelectricitate, care ține de piroelectricitate. [Pr.: -ro-e-] – Din fr. pyroélectrique.

piroelectricii
PIROELÉCTRIC, -Ă, piroelectrici, -ce, adj. Referitor la piroelectricitate, care ține de piroelectricitate. [Pr.: -ro-e-] – Din fr. pyroélectrique.

piroelectricilor
PIROELÉCTRIC, -Ă, piroelectrici, -ce, adj. Referitor la piroelectricitate, care ține de piroelectricitate. [Pr.: -ro-e-] – Din fr. pyroélectrique.

piroelectricitate
PIROELECTRICITÁTE s. f. Proprietate a unor cristale de a se polariza electric sub acțiunea unei variații de temperatură sau de a-și modifica temperatura sub acțiunea unui câmp electric exterior. [Pr.: -ro-e-] – Din fr. pyroélectricité.

DOOM

piroelectricitáte s. f., g.-d. art. piroelectricitắții

piroelectricitatea
PIROELECTRICITÁTE s. f. Proprietate a unor cristale de a se polariza electric sub acțiunea unei variații de temperatură sau de a-și modifica temperatura sub acțiunea unui câmp electric exterior. [Pr.: -ro-e-] – Din fr. pyroélectricité.

DOOM

piroelectricitáte s. f., g.-d. art. piroelectricitắții

piroelectricități
PIROELECTRICITÁTE s. f. Proprietate a unor cristale de a se polariza electric sub acțiunea unei variații de temperatură sau de a-și modifica temperatura sub acțiunea unui câmp electric exterior. [Pr.: -ro-e-] – Din fr. pyroélectricité.

DOOM

piroelectricitáte s. f., g.-d. art. piroelectricitắții

piroelectricității
PIROELECTRICITÁTE s. f. Proprietate a unor cristale de a se polariza electric sub acțiunea unei variații de temperatură sau de a-și modifica temperatura sub acțiunea unui câmp electric exterior. [Pr.: -ro-e-] – Din fr. pyroélectricité.

DOOM

piroelectricitáte s. f., g.-d. art. piroelectricitắții

piroelectricitățile
PIROELECTRICITÁTE s. f. Proprietate a unor cristale de a se polariza electric sub acțiunea unei variații de temperatură sau de a-și modifica temperatura sub acțiunea unui câmp electric exterior. [Pr.: -ro-e-] – Din fr. pyroélectricité.

DOOM

piroelectricitáte s. f., g.-d. art. piroelectricitắții

piroelectricităților
PIROELECTRICITÁTE s. f. Proprietate a unor cristale de a se polariza electric sub acțiunea unei variații de temperatură sau de a-și modifica temperatura sub acțiunea unui câmp electric exterior. [Pr.: -ro-e-] – Din fr. pyroélectricité.

DOOM

piroelectricitáte s. f., g.-d. art. piroelectricitắții

piroelectricul
PIROELÉCTRIC, -Ă, piroelectrici, -ce, adj. Referitor la piroelectricitate, care ține de piroelectricitate. [Pr.: -ro-e-] – Din fr. pyroélectrique.

piroelectricului
PIROELÉCTRIC, -Ă, piroelectrici, -ce, adj. Referitor la piroelectricitate, care ține de piroelectricitate. [Pr.: -ro-e-] – Din fr. pyroélectrique.

pirofil
PIROFÍL, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de pirofilie; care are atracție pentru foc. ♦ Care nu se alterează în contact cu focul. [< it. pirofilo].

pirofila
PIROFÍL, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de pirofilie; care are atracție pentru foc. ♦ Care nu se alterează în contact cu focul. [< it. pirofilo].

pirofile
PIROFÍL, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de pirofilie; care are atracție pentru foc. ♦ Care nu se alterează în contact cu focul. [< it. pirofilo].

pirofilei
PIROFÍL, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de pirofilie; care are atracție pentru foc. ♦ Care nu se alterează în contact cu focul. [< it. pirofilo].

pirofilele
PIROFÍL, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de pirofilie; care are atracție pentru foc. ♦ Care nu se alterează în contact cu focul. [< it. pirofilo].

pirofilelor
PIROFÍL, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de pirofilie; care are atracție pentru foc. ♦ Care nu se alterează în contact cu focul. [< it. pirofilo].

pirofili
PIROFÍL, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de pirofilie; care are atracție pentru foc. ♦ Care nu se alterează în contact cu focul. [< it. pirofilo].

pirofilia
PIROFILÍE s.f. Atracție morbidă către foc. ♦ Calitatea a ceea ce este pirofil. [Gen. -iei. / < it. pirofilia, cf. gr. pyr – foc, phillos – iubitor].

pirofilie
PIROFILÍE s.f. Atracție morbidă către foc. ♦ Calitatea a ceea ce este pirofil. [Gen. -iei. / < it. pirofilia, cf. gr. pyr – foc, phillos – iubitor].

pirofiliei
PIROFILÍE s.f. Atracție morbidă către foc. ♦ Calitatea a ceea ce este pirofil. [Gen. -iei. / < it. pirofilia, cf. gr. pyr – foc, phillos – iubitor].

pirofilii
PIROFÍL, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de pirofilie; care are atracție pentru foc. ♦ Care nu se alterează în contact cu focul. [< it. pirofilo].

pirofilii
PIROFILÍE s.f. Atracție morbidă către foc. ♦ Calitatea a ceea ce este pirofil. [Gen. -iei. / < it. pirofilia, cf. gr. pyr – foc, phillos – iubitor].

pirofililor
PIROFÍL, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de pirofilie; care are atracție pentru foc. ♦ Care nu se alterează în contact cu focul. [< it. pirofilo].

pirofilul
PIROFÍL, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de pirofilie; care are atracție pentru foc. ♦ Care nu se alterează în contact cu focul. [< it. pirofilo].

pirofilului
PIROFÍL, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de pirofilie; care are atracție pentru foc. ♦ Care nu se alterează în contact cu focul. [< it. pirofilo].

pirofit
PIROFÍT, -Ă adj. (Despre plante) Ale cărei organe subterane profunde pot supraviețui focului sau ale cărei semințe posedă un înveliș gros lignificat, care plesnește sub efectul căldurii incendiului, favorizând germinarea semințelor respective. [< fr. pyrophyte, cf. gr. pyr – foc, phyton – plantă].

pirofita
PIROFÍT, -Ă adj. (Despre plante) Ale cărei organe subterane profunde pot supraviețui focului sau ale cărei semințe posedă un înveliș gros lignificat, care plesnește sub efectul căldurii incendiului, favorizând germinarea semințelor respective. [< fr. pyrophyte, cf. gr. pyr – foc, phyton – plantă].

pirofite
PIROFÍT, -Ă adj. (Despre plante) Ale cărei organe subterane profunde pot supraviețui focului sau ale cărei semințe posedă un înveliș gros lignificat, care plesnește sub efectul căldurii incendiului, favorizând germinarea semințelor respective. [< fr. pyrophyte, cf. gr. pyr – foc, phyton – plantă].

pirofitei
PIROFÍT, -Ă adj. (Despre plante) Ale cărei organe subterane profunde pot supraviețui focului sau ale cărei semințe posedă un înveliș gros lignificat, care plesnește sub efectul căldurii incendiului, favorizând germinarea semințelor respective. [< fr. pyrophyte, cf. gr. pyr – foc, phyton – plantă].

pirofitele
PIROFÍT, -Ă adj. (Despre plante) Ale cărei organe subterane profunde pot supraviețui focului sau ale cărei semințe posedă un înveliș gros lignificat, care plesnește sub efectul căldurii incendiului, favorizând germinarea semințelor respective. [< fr. pyrophyte, cf. gr. pyr – foc, phyton – plantă].

pirofitelor
PIROFÍT, -Ă adj. (Despre plante) Ale cărei organe subterane profunde pot supraviețui focului sau ale cărei semințe posedă un înveliș gros lignificat, care plesnește sub efectul căldurii incendiului, favorizând germinarea semințelor respective. [< fr. pyrophyte, cf. gr. pyr – foc, phyton – plantă].

pirofitul
PIROFÍT, -Ă adj. (Despre plante) Ale cărei organe subterane profunde pot supraviețui focului sau ale cărei semințe posedă un înveliș gros lignificat, care plesnește sub efectul căldurii incendiului, favorizând germinarea semințelor respective. [< fr. pyrophyte, cf. gr. pyr – foc, phyton – plantă].

pirofitului
PIROFÍT, -Ă adj. (Despre plante) Ale cărei organe subterane profunde pot supraviețui focului sau ale cărei semințe posedă un înveliș gros lignificat, care plesnește sub efectul căldurii incendiului, favorizând germinarea semințelor respective. [< fr. pyrophyte, cf. gr. pyr – foc, phyton – plantă].

pirofiți
PIROFÍT, -Ă adj. (Despre plante) Ale cărei organe subterane profunde pot supraviețui focului sau ale cărei semințe posedă un înveliș gros lignificat, care plesnește sub efectul căldurii incendiului, favorizând germinarea semințelor respective. [< fr. pyrophyte, cf. gr. pyr – foc, phyton – plantă].

pirofiții
PIROFÍT, -Ă adj. (Despre plante) Ale cărei organe subterane profunde pot supraviețui focului sau ale cărei semințe posedă un înveliș gros lignificat, care plesnește sub efectul căldurii incendiului, favorizând germinarea semințelor respective. [< fr. pyrophyte, cf. gr. pyr – foc, phyton – plantă].

pirofiților
PIROFÍT, -Ă adj. (Despre plante) Ale cărei organe subterane profunde pot supraviețui focului sau ale cărei semințe posedă un înveliș gros lignificat, care plesnește sub efectul căldurii incendiului, favorizând germinarea semințelor respective. [< fr. pyrophyte, cf. gr. pyr – foc, phyton – plantă].

pirofob
PIROFÓB, -Ă, pirofobi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pirofobie. – Din fr. pyrophobe.

pirofoba
PIROFÓB, -Ă, pirofobi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pirofobie. – Din fr. pyrophobe.

pirofobe
PIROFÓB, -Ă, pirofobi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pirofobie. – Din fr. pyrophobe.

pirofobei
PIROFÓB, -Ă, pirofobi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pirofobie. – Din fr. pyrophobe.

pirofobele
PIROFÓB, -Ă, pirofobi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pirofobie. – Din fr. pyrophobe.

pirofobelor
PIROFÓB, -Ă, pirofobi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pirofobie. – Din fr. pyrophobe.

pirofobi
PIROFÓB, -Ă, pirofobi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pirofobie. – Din fr. pyrophobe.

pirofobia
PIROFOBÍE, pirofobii, s. f. (Med.) Stare patologică manifestată printr-o teamă exagerată față de foc. – Din fr. pyrophobie, engl. pyrophobia.

pirofobie
PIROFOBÍE, pirofobii, s. f. (Med.) Stare patologică manifestată printr-o teamă exagerată față de foc. – Din fr. pyrophobie, engl. pyrophobia.

pirofobiei
PIROFOBÍE, pirofobii, s. f. (Med.) Stare patologică manifestată printr-o teamă exagerată față de foc. – Din fr. pyrophobie, engl. pyrophobia.

pirofobii
PIROFÓB, -Ă, pirofobi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pirofobie. – Din fr. pyrophobe.

pirofobii
PIROFOBÍE, pirofobii, s. f. (Med.) Stare patologică manifestată printr-o teamă exagerată față de foc. – Din fr. pyrophobie, engl. pyrophobia.

pirofobiile
PIROFOBÍE, pirofobii, s. f. (Med.) Stare patologică manifestată printr-o teamă exagerată față de foc. – Din fr. pyrophobie, engl. pyrophobia.

pirofobiilor
PIROFOBÍE, pirofobii, s. f. (Med.) Stare patologică manifestată printr-o teamă exagerată față de foc. – Din fr. pyrophobie, engl. pyrophobia.

pirofobilor
PIROFÓB, -Ă, pirofobi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pirofobie. – Din fr. pyrophobe.

pirofobul
PIROFÓB, -Ă, pirofobi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pirofobie. – Din fr. pyrophobe.

pirofobului
PIROFÓB, -Ă, pirofobi, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pirofobie. – Din fr. pyrophobe.

pirofor
PIROFÓR, pirofori, s. m. 1. Substanță care se aprinde spontan în contact cu oxigenul sau cu aerul (prin frecare sau ciocnire), formând o ploaie de scântei. 2. (La pl.) Gen de insecte coleoptere care emit lumină fosforescentă; (și la sg.) insectă care aparține acestui gen. – Din fr. pyrophore.

DOOM

pirofór s. m., pl. pirofóri

pirofori
PIROFÓR, pirofori, s. m. 1. Substanță care se aprinde spontan în contact cu oxigenul sau cu aerul (prin frecare sau ciocnire), formând o ploaie de scântei. 2. (La pl.) Gen de insecte coleoptere care emit lumină fosforescentă; (și la sg.) insectă care aparține acestui gen. – Din fr. pyrophore.

DOOM

pirofór s. m., pl. pirofóri

piroforic
PIROFÓRIC, -Ă, piroforici, -ce, adj. (Despre corpuri, materiale, substanțe etc.) Care are proprietățile unui pirofor (1). – Din fr. pyrophorique.

DOOM

pirofóric adj. m., pl. pirofórici; f. pirofórică, pl. pirofórice

piroforica
PIROFÓRIC, -Ă, piroforici, -ce, adj. (Despre corpuri, materiale, substanțe etc.) Care are proprietățile unui pirofor (1). – Din fr. pyrophorique.

DOOM

pirofóric adj. m., pl. pirofórici; f. pirofórică, pl. pirofórice

piroforice
PIROFÓRIC, -Ă, piroforici, -ce, adj. (Despre corpuri, materiale, substanțe etc.) Care are proprietățile unui pirofor (1). – Din fr. pyrophorique.

DOOM

pirofóric adj. m., pl. pirofórici; f. pirofórică, pl. pirofórice

piroforicei
PIROFÓRIC, -Ă, piroforici, -ce, adj. (Despre corpuri, materiale, substanțe etc.) Care are proprietățile unui pirofor (1). – Din fr. pyrophorique.

DOOM

pirofóric adj. m., pl. pirofórici; f. pirofórică, pl. pirofórice

piroforicele
PIROFÓRIC, -Ă, piroforici, -ce, adj. (Despre corpuri, materiale, substanțe etc.) Care are proprietățile unui pirofor (1). – Din fr. pyrophorique.

DOOM

pirofóric adj. m., pl. pirofórici; f. pirofórică, pl. pirofórice

piroforicelor
PIROFÓRIC, -Ă, piroforici, -ce, adj. (Despre corpuri, materiale, substanțe etc.) Care are proprietățile unui pirofor (1). – Din fr. pyrophorique.

DOOM

pirofóric adj. m., pl. pirofórici; f. pirofórică, pl. pirofórice

piroforici
PIROFÓRIC, -Ă, piroforici, -ce, adj. (Despre corpuri, materiale, substanțe etc.) Care are proprietățile unui pirofor (1). – Din fr. pyrophorique.

DOOM

pirofóric adj. m., pl. pirofórici; f. pirofórică, pl. pirofórice

piroforicii
PIROFÓRIC, -Ă, piroforici, -ce, adj. (Despre corpuri, materiale, substanțe etc.) Care are proprietățile unui pirofor (1). – Din fr. pyrophorique.

DOOM

pirofóric adj. m., pl. pirofórici; f. pirofórică, pl. pirofórice

piroforicilor
PIROFÓRIC, -Ă, piroforici, -ce, adj. (Despre corpuri, materiale, substanțe etc.) Care are proprietățile unui pirofor (1). – Din fr. pyrophorique.

DOOM

pirofóric adj. m., pl. pirofórici; f. pirofórică, pl. pirofórice

piroforicul
PIROFÓRIC, -Ă, piroforici, -ce, adj. (Despre corpuri, materiale, substanțe etc.) Care are proprietățile unui pirofor (1). – Din fr. pyrophorique.

DOOM

pirofóric adj. m., pl. pirofórici; f. pirofórică, pl. pirofórice

piroforicului
PIROFÓRIC, -Ă, piroforici, -ce, adj. (Despre corpuri, materiale, substanțe etc.) Care are proprietățile unui pirofor (1). – Din fr. pyrophorique.

DOOM

pirofóric adj. m., pl. pirofórici; f. pirofórică, pl. pirofórice

piroforii
PIROFÓR, pirofori, s. m. 1. Substanță care se aprinde spontan în contact cu oxigenul sau cu aerul (prin frecare sau ciocnire), formând o ploaie de scântei. 2. (La pl.) Gen de insecte coleoptere care emit lumină fosforescentă; (și la sg.) insectă care aparține acestui gen. – Din fr. pyrophore.

DOOM

pirofór s. m., pl. pirofóri

piroforilor
PIROFÓR, pirofori, s. m. 1. Substanță care se aprinde spontan în contact cu oxigenul sau cu aerul (prin frecare sau ciocnire), formând o ploaie de scântei. 2. (La pl.) Gen de insecte coleoptere care emit lumină fosforescentă; (și la sg.) insectă care aparține acestui gen. – Din fr. pyrophore.

DOOM

pirofór s. m., pl. pirofóri

piroforul
PIROFÓR, pirofori, s. m. 1. Substanță care se aprinde spontan în contact cu oxigenul sau cu aerul (prin frecare sau ciocnire), formând o ploaie de scântei. 2. (La pl.) Gen de insecte coleoptere care emit lumină fosforescentă; (și la sg.) insectă care aparține acestui gen. – Din fr. pyrophore.

DOOM

pirofór s. m., pl. pirofóri

piroforului
PIROFÓR, pirofori, s. m. 1. Substanță care se aprinde spontan în contact cu oxigenul sau cu aerul (prin frecare sau ciocnire), formând o ploaie de scântei. 2. (La pl.) Gen de insecte coleoptere care emit lumină fosforescentă; (și la sg.) insectă care aparține acestui gen. – Din fr. pyrophore.

DOOM

pirofór s. m., pl. pirofóri

pirofosfat
PIROFOSFÁT s.m. Sare a acidului pirofosforic. [< fr. pyrophosphate].

pirofosforic
PIROFOSFÓRIC adj.m. Acid pirofosforic = acid din care se obține prin încălzire acidul fosforic normal. [< fr. pyrophosphorique].

piroga
PIRÓGĂ, pirogi, s. f. Ambarcațiune rudimentară, lungă și îngustă, cu vâsle sau cu pânze, construită prin scobirea sau cioplirea unui trunchi de copac ori confecționată din piei cusute, folosită de amerindieni, de anumite populații din Africa, India, din insulele din sud-estul Asiei și din Oceanul Pacific. – Din fr. pirogue.

DOOM

pirógă s. f., g.-d. art. pirógii; pl. pirógi

pirogalic
PIROGÁLIC adj. (În sintagma) Acid pirogalic = pirogalol. – Din fr. pyrogallique.

DOOM

pirogálic adj. m.

pirogalici
PIROGÁLIC adj. (În sintagma) Acid pirogalic = pirogalol. – Din fr. pyrogallique.

DOOM

pirogálic adj. m.

pirogalicii
PIROGÁLIC adj. (În sintagma) Acid pirogalic = pirogalol. – Din fr. pyrogallique.

DOOM

pirogálic adj. m.

pirogalicilor
PIROGÁLIC adj. (În sintagma) Acid pirogalic = pirogalol. – Din fr. pyrogallique.

DOOM

pirogálic adj. m.

pirogalicul
PIROGÁLIC adj. (În sintagma) Acid pirogalic = pirogalol. – Din fr. pyrogallique.

DOOM

pirogálic adj. m.

pirogalicului
PIROGÁLIC adj. (În sintagma) Acid pirogalic = pirogalol. – Din fr. pyrogallique.

DOOM

pirogálic adj. m.

pirogalol
PIROGALÓL s. m. Compus organic cristalin, din clasa fenolilor, alb, cu gust amar, folosit în medicină (ca antiseptic), în tehnica fotografiei (ca revelator) etc.; acid pirogalic. – Din fr. pyrogallol.

DOOM

pirogalól s. m.

pirogalolul
PIROGALÓL s. m. Compus organic cristalin, din clasa fenolilor, alb, cu gust amar, folosit în medicină (ca antiseptic), în tehnica fotografiei (ca revelator) etc.; acid pirogalic. – Din fr. pyrogallol.

DOOM

pirogalól s. m.

pirogalolului
PIROGALÓL s. m. Compus organic cristalin, din clasa fenolilor, alb, cu gust amar, folosit în medicină (ca antiseptic), în tehnica fotografiei (ca revelator) etc.; acid pirogalic. – Din fr. pyrogallol.

DOOM

pirogalól s. m.

pirogen
PIROGÉN, -Ă, pirogeni, -e, adj. 1. Care este produs de foc. 2. Care provoacă febră. – Din fr. pyrogène.

pirogena
PIROGÉN, -Ă, pirogeni, -e, adj. 1. Care este produs de foc. 2. Care provoacă febră. – Din fr. pyrogène.

pirogenare
PIROGENÁRE s. f. Procedeu pentru realizarea unor reacții chimice între gaze la temperaturi înalte; piroliză. – Cf. fr. pyrogénation.

DOOM

pirogenáre s. f., g.-d. art. pirogenắrii

pirogenarea
PIROGENÁRE s. f. Procedeu pentru realizarea unor reacții chimice între gaze la temperaturi înalte; piroliză. – Cf. fr. pyrogénation.

DOOM

pirogenáre s. f., g.-d. art. pirogenắrii

pirogene
PIROGÉN, -Ă, pirogeni, -e, adj. 1. Care este produs de foc. 2. Care provoacă febră. – Din fr. pyrogène.

pirogenei
PIROGÉN, -Ă, pirogeni, -e, adj. 1. Care este produs de foc. 2. Care provoacă febră. – Din fr. pyrogène.

pirogenele
PIROGÉN, -Ă, pirogeni, -e, adj. 1. Care este produs de foc. 2. Care provoacă febră. – Din fr. pyrogène.

pirogenelor
PIROGÉN, -Ă, pirogeni, -e, adj. 1. Care este produs de foc. 2. Care provoacă febră. – Din fr. pyrogène.

pirogeni
PIROGÉN, -Ă, pirogeni, -e, adj. 1. Care este produs de foc. 2. Care provoacă febră. – Din fr. pyrogène.

pirogenii
PIROGÉN, -Ă, pirogeni, -e, adj. 1. Care este produs de foc. 2. Care provoacă febră. – Din fr. pyrogène.

pirogenilor
PIROGÉN, -Ă, pirogeni, -e, adj. 1. Care este produs de foc. 2. Care provoacă febră. – Din fr. pyrogène.

pirogenul
PIROGÉN, -Ă, pirogeni, -e, adj. 1. Care este produs de foc. 2. Care provoacă febră. – Din fr. pyrogène.

pirogenului
PIROGÉN, -Ă, pirogeni, -e, adj. 1. Care este produs de foc. 2. Care provoacă febră. – Din fr. pyrogène.

pirogenări
PIROGENÁRE s. f. Procedeu pentru realizarea unor reacții chimice între gaze la temperaturi înalte; piroliză. – Cf. fr. pyrogénation.

DOOM

pirogenáre s. f., g.-d. art. pirogenắrii

pirogenării
PIROGENÁRE s. f. Procedeu pentru realizarea unor reacții chimice între gaze la temperaturi înalte; piroliză. – Cf. fr. pyrogénation.

DOOM

pirogenáre s. f., g.-d. art. pirogenắrii

pirogenările
PIROGENÁRE s. f. Procedeu pentru realizarea unor reacții chimice între gaze la temperaturi înalte; piroliză. – Cf. fr. pyrogénation.

DOOM

pirogenáre s. f., g.-d. art. pirogenắrii

pirogenărilor
PIROGENÁRE s. f. Procedeu pentru realizarea unor reacții chimice între gaze la temperaturi înalte; piroliză. – Cf. fr. pyrogénation.

DOOM

pirogenáre s. f., g.-d. art. pirogenắrii

pirogi
PIRÓGĂ, pirogi, s. f. Ambarcațiune rudimentară, lungă și îngustă, cu vâsle sau cu pânze, construită prin scobirea sau cioplirea unui trunchi de copac ori confecționată din piei cusute, folosită de amerindieni, de anumite populații din Africa, India, din insulele din sud-estul Asiei și din Oceanul Pacific. – Din fr. pirogue.

DOOM

pirógă s. f., g.-d. art. pirógii; pl. pirógi

pirogii
PIRÓGĂ, pirogi, s. f. Ambarcațiune rudimentară, lungă și îngustă, cu vâsle sau cu pânze, construită prin scobirea sau cioplirea unui trunchi de copac ori confecționată din piei cusute, folosită de amerindieni, de anumite populații din Africa, India, din insulele din sud-estul Asiei și din Oceanul Pacific. – Din fr. pirogue.

DOOM

pirógă s. f., g.-d. art. pirógii; pl. pirógi

pirogile
PIRÓGĂ, pirogi, s. f. Ambarcațiune rudimentară, lungă și îngustă, cu vâsle sau cu pânze, construită prin scobirea sau cioplirea unui trunchi de copac ori confecționată din piei cusute, folosită de amerindieni, de anumite populații din Africa, India, din insulele din sud-estul Asiei și din Oceanul Pacific. – Din fr. pirogue.

DOOM

pirógă s. f., g.-d. art. pirógii; pl. pirógi

pirogilor
PIRÓGĂ, pirogi, s. f. Ambarcațiune rudimentară, lungă și îngustă, cu vâsle sau cu pânze, construită prin scobirea sau cioplirea unui trunchi de copac ori confecționată din piei cusute, folosită de amerindieni, de anumite populații din Africa, India, din insulele din sud-estul Asiei și din Oceanul Pacific. – Din fr. pirogue.

DOOM

pirógă s. f., g.-d. art. pirógii; pl. pirógi

pirognostia
PIROGNOSTÍE, pirognostii, s. f. Metodă de analiză la cald pentru determinarea metalelor dintr-un mineral. – Din fr. pyrognostie.

pirognostie
PIROGNOSTÍE, pirognostii, s. f. Metodă de analiză la cald pentru determinarea metalelor dintr-un mineral. – Din fr. pyrognostie.

pirognostiei
PIROGNOSTÍE, pirognostii, s. f. Metodă de analiză la cald pentru determinarea metalelor dintr-un mineral. – Din fr. pyrognostie.

pirognostii
PIROGNOSTÍE, pirognostii, s. f. Metodă de analiză la cald pentru determinarea metalelor dintr-un mineral. – Din fr. pyrognostie.

pirognostiile
PIROGNOSTÍE, pirognostii, s. f. Metodă de analiză la cald pentru determinarea metalelor dintr-un mineral. – Din fr. pyrognostie.

pirognostiilor
PIROGNOSTÍE, pirognostii, s. f. Metodă de analiză la cald pentru determinarea metalelor dintr-un mineral. – Din fr. pyrognostie.

pirograf
PIROGRÁF, pirografe, s. n. Aparat electric folosit în pirogravură. – Din fr. pyrographe, engl. pyrograph.

pirografe
PIROGRÁF, pirografe, s. n. Aparat electric folosit în pirogravură. – Din fr. pyrographe, engl. pyrograph.

pirografele
PIROGRÁF, pirografe, s. n. Aparat electric folosit în pirogravură. – Din fr. pyrographe, engl. pyrograph.

pirografelor
PIROGRÁF, pirografe, s. n. Aparat electric folosit în pirogravură. – Din fr. pyrographe, engl. pyrograph.

pirograful
PIROGRÁF, pirografe, s. n. Aparat electric folosit în pirogravură. – Din fr. pyrographe, engl. pyrograph.

pirografului
PIROGRÁF, pirografe, s. n. Aparat electric folosit în pirogravură. – Din fr. pyrographe, engl. pyrograph.

pirograva
PIROGRAVÁ, pirogravez, vb. I. Tranz. A grava desene pe un obiect de lemn, de piele, de os etc. cu ajutorul unui vârf de metal înroșit în foc sau cu un termocauter. – Din fr. pyrograver.

DOOM

pirogravá (a ~) (-ro-gra-) vb., ind. prez. 3 pirograveáză

pirogravai
PIROGRAVÁ, pirogravez, vb. I. Tranz. A grava desene pe un obiect de lemn, de piele, de os etc. cu ajutorul unui vârf de metal înroșit în foc sau cu un termocauter. – Din fr. pyrograver.

DOOM

pirogravá (a ~) (-ro-gra-) vb., ind. prez. 3 pirograveáză

pirogravam
PIROGRAVÁ, pirogravez, vb. I. Tranz. A grava desene pe un obiect de lemn, de piele, de os etc. cu ajutorul unui vârf de metal înroșit în foc sau cu un termocauter. – Din fr. pyrograver.

DOOM

pirogravá (a ~) (-ro-gra-) vb., ind. prez. 3 pirograveáză

pirogravare
PIROGRAVÁ, pirogravez, vb. I. Tranz. A grava desene pe un obiect de lemn, de piele, de os etc. cu ajutorul unui vârf de metal înroșit în foc sau cu un termocauter. – Din fr. pyrograver.

DOOM

pirogravá (a ~) (-ro-gra-) vb., ind. prez. 3 pirograveáză

pirogravare
PIROGRAVÁRE, pirogravări, s. f. Acțiunea de a pirograva și rezultatul ei. – V. pirograva.

DOOM

pirograváre (-ro-gra-) s. f., g.-d. art. pirogravắrii; pl. pirogravắri

pirogravarea
PIROGRAVÁRE, pirogravări, s. f. Acțiunea de a pirograva și rezultatul ei. – V. pirograva.

DOOM

pirograváre (-ro-gra-) s. f., g.-d. art. pirogravắrii; pl. pirogravắri

pirogravară
PIROGRAVÁ, pirogravez, vb. I. Tranz. A grava desene pe un obiect de lemn, de piele, de os etc. cu ajutorul unui vârf de metal înroșit în foc sau cu un termocauter. – Din fr. pyrograver.

DOOM

pirogravá (a ~) (-ro-gra-) vb., ind. prez. 3 pirograveáză

pirogravarăm
PIROGRAVÁ, pirogravez, vb. I. Tranz. A grava desene pe un obiect de lemn, de piele, de os etc. cu ajutorul unui vârf de metal înroșit în foc sau cu un termocauter. – Din fr. pyrograver.

DOOM

pirogravá (a ~) (-ro-gra-) vb., ind. prez. 3 pirograveáză

pirogravarăți
PIROGRAVÁ, pirogravez, vb. I. Tranz. A grava desene pe un obiect de lemn, de piele, de os etc. cu ajutorul unui vârf de metal înroșit în foc sau cu un termocauter. – Din fr. pyrograver.

DOOM

pirogravá (a ~) (-ro-gra-) vb., ind. prez. 3 pirograveáză

pirogravase
PIROGRAVÁ, pirogravez, vb. I. Tranz. A grava desene pe un obiect de lemn, de piele, de os etc. cu ajutorul unui vârf de metal înroșit în foc sau cu un termocauter. – Din fr. pyrograver.

DOOM

pirogravá (a ~) (-ro-gra-) vb., ind. prez. 3 pirograveáză

pirogravasem
PIROGRAVÁ, pirogravez, vb. I. Tranz. A grava desene pe un obiect de lemn, de piele, de os etc. cu ajutorul unui vârf de metal înroșit în foc sau cu un termocauter. – Din fr. pyrograver.

DOOM

pirogravá (a ~) (-ro-gra-) vb., ind. prez. 3 pirograveáză

pirogravaseră
PIROGRAVÁ, pirogravez, vb. I. Tranz. A grava desene pe un obiect de lemn, de piele, de os etc. cu ajutorul unui vârf de metal înroșit în foc sau cu un termocauter. – Din fr. pyrograver.

DOOM

pirogravá (a ~) (-ro-gra-) vb., ind. prez. 3 pirograveáză

pirogravaserăm
PIROGRAVÁ, pirogravez, vb. I. Tranz. A grava desene pe un obiect de lemn, de piele, de os etc. cu ajutorul unui vârf de metal înroșit în foc sau cu un termocauter. – Din fr. pyrograver.

DOOM

pirogravá (a ~) (-ro-gra-) vb., ind. prez. 3 pirograveáză

pirogravaserăți
PIROGRAVÁ, pirogravez, vb. I. Tranz. A grava desene pe un obiect de lemn, de piele, de os etc. cu ajutorul unui vârf de metal înroșit în foc sau cu un termocauter. – Din fr. pyrograver.

DOOM

pirogravá (a ~) (-ro-gra-) vb., ind. prez. 3 pirograveáză

pirogravaseși
PIROGRAVÁ, pirogravez, vb. I. Tranz. A grava desene pe un obiect de lemn, de piele, de os etc. cu ajutorul unui vârf de metal înroșit în foc sau cu un termocauter. – Din fr. pyrograver.

DOOM

pirogravá (a ~) (-ro-gra-) vb., ind. prez. 3 pirograveáză

pirogravaseți
PIROGRAVÁ, pirogravez, vb. I. Tranz. A grava desene pe un obiect de lemn, de piele, de os etc. cu ajutorul unui vârf de metal înroșit în foc sau cu un termocauter. – Din fr. pyrograver.

DOOM

pirogravá (a ~) (-ro-gra-) vb., ind. prez. 3 pirograveáză

pirogravat
PIROGRAVÁ, pirogravez, vb. I. Tranz. A grava desene pe un obiect de lemn, de piele, de os etc. cu ajutorul unui vârf de metal înroșit în foc sau cu un termocauter. – Din fr. pyrograver.

DOOM

pirogravá (a ~) (-ro-gra-) vb., ind. prez. 3 pirograveáză

pirogravat
PIROGRAVÁT, -Ă, pirogravați, -te, adj. (Despre obiecte sau părți ale unor obiecte din lemn, os, piele etc.) Decorat cu pirogravuri; (despre desene, ornamente, inscripții etc.) executat prin pirogravare. – V. pirograva.

pirogravata
PIROGRAVÁT, -Ă, pirogravați, -te, adj. (Despre obiecte sau părți ale unor obiecte din lemn, os, piele etc.) Decorat cu pirogravuri; (despre desene, ornamente, inscripții etc.) executat prin pirogravare. – V. pirograva.

pirogravate
PIROGRAVÁT, -Ă, pirogravați, -te, adj. (Despre obiecte sau părți ale unor obiecte din lemn, os, piele etc.) Decorat cu pirogravuri; (despre desene, ornamente, inscripții etc.) executat prin pirogravare. – V. pirograva.

pirogravatei
PIROGRAVÁT, -Ă, pirogravați, -te, adj. (Despre obiecte sau părți ale unor obiecte din lemn, os, piele etc.) Decorat cu pirogravuri; (despre desene, ornamente, inscripții etc.) executat prin pirogravare. – V. pirograva.

pirogravatele
PIROGRAVÁT, -Ă, pirogravați, -te, adj. (Despre obiecte sau părți ale unor obiecte din lemn, os, piele etc.) Decorat cu pirogravuri; (despre desene, ornamente, inscripții etc.) executat prin pirogravare. – V. pirograva.

pirogravatelor
PIROGRAVÁT, -Ă, pirogravați, -te, adj. (Despre obiecte sau părți ale unor obiecte din lemn, os, piele etc.) Decorat cu pirogravuri; (despre desene, ornamente, inscripții etc.) executat prin pirogravare. – V. pirograva.

pirogravatul
PIROGRAVÁT, -Ă, pirogravați, -te, adj. (Despre obiecte sau părți ale unor obiecte din lemn, os, piele etc.) Decorat cu pirogravuri; (despre desene, ornamente, inscripții etc.) executat prin pirogravare. – V. pirograva.

pirogravatului
PIROGRAVÁT, -Ă, pirogravați, -te, adj. (Despre obiecte sau părți ale unor obiecte din lemn, os, piele etc.) Decorat cu pirogravuri; (despre desene, ornamente, inscripții etc.) executat prin pirogravare. – V. pirograva.

pirogravau
PIROGRAVÁ, pirogravez, vb. I. Tranz. A grava desene pe un obiect de lemn, de piele, de os etc. cu ajutorul unui vârf de metal înroșit în foc sau cu un termocauter. – Din fr. pyrograver.

DOOM

pirogravá (a ~) (-ro-gra-) vb., ind. prez. 3 pirograveáză

pirogravași
PIROGRAVÁ, pirogravez, vb. I. Tranz. A grava desene pe un obiect de lemn, de piele, de os etc. cu ajutorul unui vârf de metal înroșit în foc sau cu un termocauter. – Din fr. pyrograver.

DOOM

pirogravá (a ~) (-ro-gra-) vb., ind. prez. 3 pirograveáză

pirogravați
PIROGRAVÁ, pirogravez, vb. I. Tranz. A grava desene pe un obiect de lemn, de piele, de os etc. cu ajutorul unui vârf de metal înroșit în foc sau cu un termocauter. – Din fr. pyrograver.

DOOM

pirogravá (a ~) (-ro-gra-) vb., ind. prez. 3 pirograveáză

pirogravați
PIROGRAVÁT, -Ă, pirogravați, -te, adj. (Despre obiecte sau părți ale unor obiecte din lemn, os, piele etc.) Decorat cu pirogravuri; (despre desene, ornamente, inscripții etc.) executat prin pirogravare. – V. pirograva.

pirogravații
PIROGRAVÁT, -Ă, pirogravați, -te, adj. (Despre obiecte sau părți ale unor obiecte din lemn, os, piele etc.) Decorat cu pirogravuri; (despre desene, ornamente, inscripții etc.) executat prin pirogravare. – V. pirograva.

pirogravaților
PIROGRAVÁT, -Ă, pirogravați, -te, adj. (Despre obiecte sau părți ale unor obiecte din lemn, os, piele etc.) Decorat cu pirogravuri; (despre desene, ornamente, inscripții etc.) executat prin pirogravare. – V. pirograva.

pirogravează
PIROGRAVÁ, pirogravez, vb. I. Tranz. A grava desene pe un obiect de lemn, de piele, de os etc. cu ajutorul unui vârf de metal înroșit în foc sau cu un termocauter. – Din fr. pyrograver.

DOOM

pirogravá (a ~) (-ro-gra-) vb., ind. prez. 3 pirograveáză

pirogravez
PIROGRAVÁ, pirogravez, vb. I. Tranz. A grava desene pe un obiect de lemn, de piele, de os etc. cu ajutorul unui vârf de metal înroșit în foc sau cu un termocauter. – Din fr. pyrograver.

DOOM

pirogravá (a ~) (-ro-gra-) vb., ind. prez. 3 pirograveáză

pirograveze
PIROGRAVÁ, pirogravez, vb. I. Tranz. A grava desene pe un obiect de lemn, de piele, de os etc. cu ajutorul unui vârf de metal înroșit în foc sau cu un termocauter. – Din fr. pyrograver.

DOOM

pirogravá (a ~) (-ro-gra-) vb., ind. prez. 3 pirograveáză

pirogravezi
PIROGRAVÁ, pirogravez, vb. I. Tranz. A grava desene pe un obiect de lemn, de piele, de os etc. cu ajutorul unui vârf de metal înroșit în foc sau cu un termocauter. – Din fr. pyrograver.

DOOM

pirogravá (a ~) (-ro-gra-) vb., ind. prez. 3 pirograveáză

pirogravoare
PIROGRAVÓR, -OÁRE, pirogravori, -oare, s. m. și f. Persoană care execută lucrări de pirogravură; specialist în pirogravură. – Din fr. pyrograveur.

DOOM

pirogravór (-ro-gra-) s. m., pl. pirogravóri

pirogravoarea
PIROGRAVÓR, -OÁRE, pirogravori, -oare, s. m. și f. Persoană care execută lucrări de pirogravură; specialist în pirogravură. – Din fr. pyrograveur.

DOOM

pirogravór (-ro-gra-) s. m., pl. pirogravóri

pirogravoarei
PIROGRAVÓR, -OÁRE, pirogravori, -oare, s. m. și f. Persoană care execută lucrări de pirogravură; specialist în pirogravură. – Din fr. pyrograveur.

DOOM

pirogravór (-ro-gra-) s. m., pl. pirogravóri

pirogravoarele
PIROGRAVÓR, -OÁRE, pirogravori, -oare, s. m. și f. Persoană care execută lucrări de pirogravură; specialist în pirogravură. – Din fr. pyrograveur.

DOOM

pirogravór (-ro-gra-) s. m., pl. pirogravóri

pirogravoarelor
PIROGRAVÓR, -OÁRE, pirogravori, -oare, s. m. și f. Persoană care execută lucrări de pirogravură; specialist în pirogravură. – Din fr. pyrograveur.

DOOM

pirogravór (-ro-gra-) s. m., pl. pirogravóri

pirogravor
PIROGRAVÓR, -OÁRE, pirogravori, -oare, s. m. și f. Persoană care execută lucrări de pirogravură; specialist în pirogravură. – Din fr. pyrograveur.

DOOM

pirogravór (-ro-gra-) s. m., pl. pirogravóri

pirogravori
PIROGRAVÓR, -OÁRE, pirogravori, -oare, s. m. și f. Persoană care execută lucrări de pirogravură; specialist în pirogravură. – Din fr. pyrograveur.

DOOM

pirogravór (-ro-gra-) s. m., pl. pirogravóri

pirogravorii
PIROGRAVÓR, -OÁRE, pirogravori, -oare, s. m. și f. Persoană care execută lucrări de pirogravură; specialist în pirogravură. – Din fr. pyrograveur.

DOOM

pirogravór (-ro-gra-) s. m., pl. pirogravóri

pirogravorilor
PIROGRAVÓR, -OÁRE, pirogravori, -oare, s. m. și f. Persoană care execută lucrări de pirogravură; specialist în pirogravură. – Din fr. pyrograveur.

DOOM

pirogravór (-ro-gra-) s. m., pl. pirogravóri

pirogravorul
PIROGRAVÓR, -OÁRE, pirogravori, -oare, s. m. și f. Persoană care execută lucrări de pirogravură; specialist în pirogravură. – Din fr. pyrograveur.

DOOM

pirogravór (-ro-gra-) s. m., pl. pirogravóri

pirogravorului
PIROGRAVÓR, -OÁRE, pirogravori, -oare, s. m. și f. Persoană care execută lucrări de pirogravură; specialist în pirogravură. – Din fr. pyrograveur.

DOOM

pirogravór (-ro-gra-) s. m., pl. pirogravóri

pirogravura
PIROGRAVÚRĂ, (2) pirogravuri, s. f. 1. Tehnica, arta de a decora suprafața unor obiecte de lemn, de piele, de os etc. prin pirogravare. 2. Gravură, desen decorativ executat prin pirogravare; p. ext. obiect pirogravat. – Din fr. pyrogravure.

DOOM

pirogravúră (-ro-gra-) s. f., g.-d. art. pirogravúrii; pl. pirogravúri

pirogravuri
PIROGRAVÚRĂ, (2) pirogravuri, s. f. 1. Tehnica, arta de a decora suprafața unor obiecte de lemn, de piele, de os etc. prin pirogravare. 2. Gravură, desen decorativ executat prin pirogravare; p. ext. obiect pirogravat. – Din fr. pyrogravure.

DOOM

pirogravúră (-ro-gra-) s. f., g.-d. art. pirogravúrii; pl. pirogravúri

pirogravurii
PIROGRAVÚRĂ, (2) pirogravuri, s. f. 1. Tehnica, arta de a decora suprafața unor obiecte de lemn, de piele, de os etc. prin pirogravare. 2. Gravură, desen decorativ executat prin pirogravare; p. ext. obiect pirogravat. – Din fr. pyrogravure.

DOOM

pirogravúră (-ro-gra-) s. f., g.-d. art. pirogravúrii; pl. pirogravúri

pirogravurile
PIROGRAVÚRĂ, (2) pirogravuri, s. f. 1. Tehnica, arta de a decora suprafața unor obiecte de lemn, de piele, de os etc. prin pirogravare. 2. Gravură, desen decorativ executat prin pirogravare; p. ext. obiect pirogravat. – Din fr. pyrogravure.

DOOM

pirogravúră (-ro-gra-) s. f., g.-d. art. pirogravúrii; pl. pirogravúri

pirogravurilor
PIROGRAVÚRĂ, (2) pirogravuri, s. f. 1. Tehnica, arta de a decora suprafața unor obiecte de lemn, de piele, de os etc. prin pirogravare. 2. Gravură, desen decorativ executat prin pirogravare; p. ext. obiect pirogravat. – Din fr. pyrogravure.

DOOM

pirogravúră (-ro-gra-) s. f., g.-d. art. pirogravúrii; pl. pirogravúri

pirogravând
PIROGRAVÁ, pirogravez, vb. I. Tranz. A grava desene pe un obiect de lemn, de piele, de os etc. cu ajutorul unui vârf de metal înroșit în foc sau cu un termocauter. – Din fr. pyrograver.

DOOM

pirogravá (a ~) (-ro-gra-) vb., ind. prez. 3 pirograveáză

pirogravînd
PIROGRAVÁ, pirogravez, vb. I. Tranz. A grava desene pe un obiect de lemn, de piele, de os etc. cu ajutorul unui vârf de metal înroșit în foc sau cu un termocauter. – Din fr. pyrograver.

DOOM

pirogravá (a ~) (-ro-gra-) vb., ind. prez. 3 pirograveáză

pirogravări
PIROGRAVÁRE, pirogravări, s. f. Acțiunea de a pirograva și rezultatul ei. – V. pirograva.

DOOM

pirograváre (-ro-gra-) s. f., g.-d. art. pirogravắrii; pl. pirogravắri

pirogravării
PIROGRAVÁRE, pirogravări, s. f. Acțiunea de a pirograva și rezultatul ei. – V. pirograva.

DOOM

pirograváre (-ro-gra-) s. f., g.-d. art. pirogravắrii; pl. pirogravắri

pirogravările
PIROGRAVÁRE, pirogravări, s. f. Acțiunea de a pirograva și rezultatul ei. – V. pirograva.

DOOM

pirograváre (-ro-gra-) s. f., g.-d. art. pirogravắrii; pl. pirogravắri

pirogravărilor
PIROGRAVÁRE, pirogravări, s. f. Acțiunea de a pirograva și rezultatul ei. – V. pirograva.

DOOM

pirograváre (-ro-gra-) s. f., g.-d. art. pirogravắrii; pl. pirogravắri

piroi
PIRÓI s. n. v. piron.

pirol
PIRÓL, piroli, s. m. Compus organic sub formă de lichid incolor cu miros de cloroform, produs prin distilarea uleiului de oase și folosit la fabricarea unor coloranți. – Din fr. pyrrol.

DOOM

piról s. m., pl. piróli

pirolatra
PIROLÁTRU s.m. (Liv.) Adorator al focului. [< fr. pyrolâtre].

pirolatre
PIROLÁTRU s.m. (Liv.) Adorator al focului. [< fr. pyrolâtre].

pirolatrei
PIROLÁTRU s.m. (Liv.) Adorator al focului. [< fr. pyrolâtre].

pirolatrele
PIROLÁTRU s.m. (Liv.) Adorator al focului. [< fr. pyrolâtre].

pirolatrelor
PIROLÁTRU s.m. (Liv.) Adorator al focului. [< fr. pyrolâtre].

pirolatri
PIROLÁTRU s.m. (Liv.) Adorator al focului. [< fr. pyrolâtre].

pirolatria
PIROLATRÍE, pirolatrii, s. f. Cult primitiv al focului. – Din fr. pyrolâtrie.

pirolatrie
PIROLATRÍE, pirolatrii, s. f. Cult primitiv al focului. – Din fr. pyrolâtrie.

pirolatriei
PIROLATRÍE, pirolatrii, s. f. Cult primitiv al focului. – Din fr. pyrolâtrie.

pirolatrii
PIROLATRÍE, pirolatrii, s. f. Cult primitiv al focului. – Din fr. pyrolâtrie.

pirolatrii
PIROLÁTRU s.m. (Liv.) Adorator al focului. [< fr. pyrolâtre].

pirolatriile
PIROLATRÍE, pirolatrii, s. f. Cult primitiv al focului. – Din fr. pyrolâtrie.

pirolatriilor
PIROLATRÍE, pirolatrii, s. f. Cult primitiv al focului. – Din fr. pyrolâtrie.

pirolatrilor
PIROLÁTRU s.m. (Liv.) Adorator al focului. [< fr. pyrolâtre].

pirolatru
PIROLÁTRU s.m. (Liv.) Adorator al focului. [< fr. pyrolâtre].

pirolatrul
PIROLÁTRU s.m. (Liv.) Adorator al focului. [< fr. pyrolâtre].

pirolatrului
PIROLÁTRU s.m. (Liv.) Adorator al focului. [< fr. pyrolâtre].

piroli
PIRÓL, piroli, s. m. Compus organic sub formă de lichid incolor cu miros de cloroform, produs prin distilarea uleiului de oase și folosit la fabricarea unor coloranți. – Din fr. pyrrol.

DOOM

piról s. m., pl. piróli

pirolignos
PIROLIGNÓS adj. (În sintagma) Acid pirolignos = produs obținut prin distilarea uscată a lemnului, din care se extrag acidul acetic, alcoolul metilic și acetona. – Din fr. pyroligneux.

DOOM

pirolignós adj. m.

pirolignosul
PIROLIGNÓS adj. (În sintagma) Acid pirolignos = produs obținut prin distilarea uscată a lemnului, din care se extrag acidul acetic, alcoolul metilic și acetona. – Din fr. pyroligneux.

DOOM

pirolignós adj. m.

pirolignosului
PIROLIGNÓS adj. (În sintagma) Acid pirolignos = produs obținut prin distilarea uscată a lemnului, din care se extrag acidul acetic, alcoolul metilic și acetona. – Din fr. pyroligneux.

DOOM

pirolignós adj. m.

pirolii
PIRÓL, piroli, s. m. Compus organic sub formă de lichid incolor cu miros de cloroform, produs prin distilarea uleiului de oase și folosit la fabricarea unor coloranți. – Din fr. pyrrol.

DOOM

piról s. m., pl. piróli

pirolilor
PIRÓL, piroli, s. m. Compus organic sub formă de lichid incolor cu miros de cloroform, produs prin distilarea uleiului de oase și folosit la fabricarea unor coloranți. – Din fr. pyrrol.

DOOM

piról s. m., pl. piróli

piroliză
PIROLÍZĂ s. f. (Chim.) Pirogenare. – Din fr. pyrolyse.

DOOM

pirolíză s. f., g.-d. art. pirolízei

pirolul
PIRÓL, piroli, s. m. Compus organic sub formă de lichid incolor cu miros de cloroform, produs prin distilarea uleiului de oase și folosit la fabricarea unor coloranți. – Din fr. pyrrol.

DOOM

piról s. m., pl. piróli

pirolului
PIRÓL, piroli, s. m. Compus organic sub formă de lichid incolor cu miros de cloroform, produs prin distilarea uleiului de oase și folosit la fabricarea unor coloranți. – Din fr. pyrrol.

DOOM

piról s. m., pl. piróli

piroluzit
PIROLUZÍT s. n. Bioxid natural de mangan folosit la extragerea manganului, în industria sticlei, la fabricarea vopselelor de ulei etc. – Din fr. pyrolusite.

DOOM

piroluzít s. n.

piroluzite
PIROLUZÍT s. n. Bioxid natural de mangan folosit la extragerea manganului, în industria sticlei, la fabricarea vopselelor de ulei etc. – Din fr. pyrolusite.

DOOM

piroluzít s. n.

piroluzitele
PIROLUZÍT s. n. Bioxid natural de mangan folosit la extragerea manganului, în industria sticlei, la fabricarea vopselelor de ulei etc. – Din fr. pyrolusite.

DOOM

piroluzít s. n.

piroluzitelor
PIROLUZÍT s. n. Bioxid natural de mangan folosit la extragerea manganului, în industria sticlei, la fabricarea vopselelor de ulei etc. – Din fr. pyrolusite.

DOOM

piroluzít s. n.

piroluzitul
PIROLUZÍT s. n. Bioxid natural de mangan folosit la extragerea manganului, în industria sticlei, la fabricarea vopselelor de ulei etc. – Din fr. pyrolusite.

DOOM

piroluzít s. n.

piroluzitului
PIROLUZÍT s. n. Bioxid natural de mangan folosit la extragerea manganului, în industria sticlei, la fabricarea vopselelor de ulei etc. – Din fr. pyrolusite.

DOOM

piroluzít s. n.

piroluzită
PIROLUZÍTĂ s. f. Minereu din care se extrage manganul și care este folosit la fabricarea sticlei de culoare violetă și a vopselelor de ulei.

piroman
PIROMÁN, -Ă, piromani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de piromanie. – Din fr. pyromane.

DOOM

pirománă s. f., g.-d. art. pirománei; pl. pirománe

piromana
PIROMÁN, -Ă, piromani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de piromanie. – Din fr. pyromane.

DOOM

pirománă s. f., g.-d. art. pirománei; pl. pirománe

piromane
PIROMÁN, -Ă, piromani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de piromanie. – Din fr. pyromane.

DOOM

pirománă s. f., g.-d. art. pirománei; pl. pirománe

piromanei
PIROMÁN, -Ă, piromani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de piromanie. – Din fr. pyromane.

DOOM

pirománă s. f., g.-d. art. pirománei; pl. pirománe

piromanele
PIROMÁN, -Ă, piromani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de piromanie. – Din fr. pyromane.

DOOM

pirománă s. f., g.-d. art. pirománei; pl. pirománe

piromanelor
PIROMÁN, -Ă, piromani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de piromanie. – Din fr. pyromane.

DOOM

pirománă s. f., g.-d. art. pirománei; pl. pirománe

piromani
PIROMÁN, -Ă, piromani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de piromanie. – Din fr. pyromane.

DOOM

pirománă s. f., g.-d. art. pirománei; pl. pirománe

piromania
PIROMANÍE s. f. Formă de tulburare psihică în care bolnavul simte impulsul nestăpânit de a da foc, de a distruge prin foc. – Din fr. pyromanie.

DOOM

piromaníe s. f., art. piromanía, g.-d. piromaníi, art. piromaníei

piromanie
PIROMANÍE s. f. Formă de tulburare psihică în care bolnavul simte impulsul nestăpânit de a da foc, de a distruge prin foc. – Din fr. pyromanie.

DOOM

piromaníe s. f., art. piromanía, g.-d. piromaníi, art. piromaníei

piromaniei
PIROMANÍE s. f. Formă de tulburare psihică în care bolnavul simte impulsul nestăpânit de a da foc, de a distruge prin foc. – Din fr. pyromanie.

DOOM

piromaníe s. f., art. piromanía, g.-d. piromaníi, art. piromaníei

piromanii
PIROMÁN, -Ă, piromani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de piromanie. – Din fr. pyromane.

DOOM

pirománă s. f., g.-d. art. pirománei; pl. pirománe

piromanii
PIROMANÍE s. f. Formă de tulburare psihică în care bolnavul simte impulsul nestăpânit de a da foc, de a distruge prin foc. – Din fr. pyromanie.

DOOM

piromaníe s. f., art. piromanía, g.-d. piromaníi, art. piromaníei

piromaniile
PIROMANÍE s. f. Formă de tulburare psihică în care bolnavul simte impulsul nestăpânit de a da foc, de a distruge prin foc. – Din fr. pyromanie.

DOOM

piromaníe s. f., art. piromanía, g.-d. piromaníi, art. piromaníei

piromaniilor
PIROMANÍE s. f. Formă de tulburare psihică în care bolnavul simte impulsul nestăpânit de a da foc, de a distruge prin foc. – Din fr. pyromanie.

DOOM

piromaníe s. f., art. piromanía, g.-d. piromaníi, art. piromaníei

piromanilor
PIROMÁN, -Ă, piromani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de piromanie. – Din fr. pyromane.

DOOM

pirománă s. f., g.-d. art. pirománei; pl. pirománe

piromant
PIROMÁNT, -Ă, piromanți, -te, s. m. și f. Persoană care practică piromanția. – Din it. piromante.

DOOM

piromántă s. f., g.-d. art. piromántei; pl. pirománte

piromanta
PIROMÁNT, -Ă, piromanți, -te, s. m. și f. Persoană care practică piromanția. – Din it. piromante.

DOOM

piromántă s. f., g.-d. art. piromántei; pl. pirománte

piromante
PIROMÁNT, -Ă, piromanți, -te, s. m. și f. Persoană care practică piromanția. – Din it. piromante.

DOOM

piromántă s. f., g.-d. art. piromántei; pl. pirománte

piromantei
PIROMÁNT, -Ă, piromanți, -te, s. m. și f. Persoană care practică piromanția. – Din it. piromante.

DOOM

piromántă s. f., g.-d. art. piromántei; pl. pirománte

piromantele
PIROMÁNT, -Ă, piromanți, -te, s. m. și f. Persoană care practică piromanția. – Din it. piromante.

DOOM

piromántă s. f., g.-d. art. piromántei; pl. pirománte

piromantelor
PIROMÁNT, -Ă, piromanți, -te, s. m. și f. Persoană care practică piromanția. – Din it. piromante.

DOOM

piromántă s. f., g.-d. art. piromántei; pl. pirománte

piromantul
PIROMÁNT, -Ă, piromanți, -te, s. m. și f. Persoană care practică piromanția. – Din it. piromante.

DOOM

piromántă s. f., g.-d. art. piromántei; pl. pirománte

piromantului
PIROMÁNT, -Ă, piromanți, -te, s. m. și f. Persoană care practică piromanția. – Din it. piromante.

DOOM

piromántă s. f., g.-d. art. piromántei; pl. pirománte

piromanul
PIROMÁN, -Ă, piromani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de piromanie. – Din fr. pyromane.

DOOM

pirománă s. f., g.-d. art. pirománei; pl. pirománe

piromanului
PIROMÁN, -Ă, piromani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de piromanie. – Din fr. pyromane.

DOOM

pirománă s. f., g.-d. art. pirománei; pl. pirománe

piromanți
PIROMÁNT, -Ă, piromanți, -te, s. m. și f. Persoană care practică piromanția. – Din it. piromante.

DOOM

piromántă s. f., g.-d. art. piromántei; pl. pirománte

piromanția
PIROMANȚÍE s. f. Practică de a ghici viitorul prin observarea focului sau a flăcărilor, folosită în Grecia antică. – Din fr. pyromancie.

DOOM

piromanțíe s. f., art. piromanțía, g.-d. piromanțíi, art. piromanțíei

piromanție
PIROMANȚÍE s. f. Practică de a ghici viitorul prin observarea focului sau a flăcărilor, folosită în Grecia antică. – Din fr. pyromancie.

DOOM

piromanțíe s. f., art. piromanțía, g.-d. piromanțíi, art. piromanțíei

piromanției
PIROMANȚÍE s. f. Practică de a ghici viitorul prin observarea focului sau a flăcărilor, folosită în Grecia antică. – Din fr. pyromancie.

DOOM

piromanțíe s. f., art. piromanțía, g.-d. piromanțíi, art. piromanțíei

piromanții
PIROMÁNT, -Ă, piromanți, -te, s. m. și f. Persoană care practică piromanția. – Din it. piromante.

DOOM

piromántă s. f., g.-d. art. piromántei; pl. pirománte

piromanții
PIROMANȚÍE s. f. Practică de a ghici viitorul prin observarea focului sau a flăcărilor, folosită în Grecia antică. – Din fr. pyromancie.

DOOM

piromanțíe s. f., art. piromanțía, g.-d. piromanțíi, art. piromanțíei

piromanțiile
PIROMANȚÍE s. f. Practică de a ghici viitorul prin observarea focului sau a flăcărilor, folosită în Grecia antică. – Din fr. pyromancie.

DOOM

piromanțíe s. f., art. piromanțía, g.-d. piromanțíi, art. piromanțíei

piromanțiilor
PIROMANȚÍE s. f. Practică de a ghici viitorul prin observarea focului sau a flăcărilor, folosită în Grecia antică. – Din fr. pyromancie.

DOOM

piromanțíe s. f., art. piromanțía, g.-d. piromanțíi, art. piromanțíei

piromanților
PIROMÁNT, -Ă, piromanți, -te, s. m. și f. Persoană care practică piromanția. – Din it. piromante.

DOOM

piromántă s. f., g.-d. art. piromántei; pl. pirománte

pirometalurgia
PIROMETALURGÍE s.f. Procedeu de bază pentru obținerea metalelor, care constă în topirea minereurilor în cuptoare metalurgice cu ajutorul căldurii produse prin arderea unor combustibili. [Gen. -iei. / < fr. pyrométalurgie].

pirometalurgie
PIROMETALURGÍE s.f. Procedeu de bază pentru obținerea metalelor, care constă în topirea minereurilor în cuptoare metalurgice cu ajutorul căldurii produse prin arderea unor combustibili. [Gen. -iei. / < fr. pyrométalurgie].

pirometalurgiei
PIROMETALURGÍE s.f. Procedeu de bază pentru obținerea metalelor, care constă în topirea minereurilor în cuptoare metalurgice cu ajutorul căldurii produse prin arderea unor combustibili. [Gen. -iei. / < fr. pyrométalurgie].

pirometalurgii
PIROMETALURGÍE s.f. Procedeu de bază pentru obținerea metalelor, care constă în topirea minereurilor în cuptoare metalurgice cu ajutorul căldurii produse prin arderea unor combustibili. [Gen. -iei. / < fr. pyrométalurgie].

pirometamorfism
PIROMETAMORFÍSM s. n. Metamorfismul rocilor datorat temperaturii corpurilor eruptive, fierbinți, din vecinătatea lor. – Din fr. pyrométamorphism.

DOOM

pirometamorfísm s. n.

pirometamorfismul
PIROMETAMORFÍSM s. n. Metamorfismul rocilor datorat temperaturii corpurilor eruptive, fierbinți, din vecinătatea lor. – Din fr. pyrométamorphism.

DOOM

pirometamorfísm s. n.

pirometamorfismului
PIROMETAMORFÍSM s. n. Metamorfismul rocilor datorat temperaturii corpurilor eruptive, fierbinți, din vecinătatea lor. – Din fr. pyrométamorphism.

DOOM

pirometamorfísm s. n.

pirometre
PIROMÉTRU, pirometre, s. n. Instrument folosit (în metalurgie) pentru măsurarea temperaturilor înalte. – Din fr. pyromètre.

DOOM

pirométru (-me-tru) s. n., art. pirométrul; pl. pirométre

pirometrele
PIROMÉTRU, pirometre, s. n. Instrument folosit (în metalurgie) pentru măsurarea temperaturilor înalte. – Din fr. pyromètre.

DOOM

pirométru (-me-tru) s. n., art. pirométrul; pl. pirométre

pirometrelor
PIROMÉTRU, pirometre, s. n. Instrument folosit (în metalurgie) pentru măsurarea temperaturilor înalte. – Din fr. pyromètre.

DOOM

pirométru (-me-tru) s. n., art. pirométrul; pl. pirométre

pirometria
PIROMETRÍE s. f. Ansamblul procedeelor folosite pentru măsurarea temperaturilor înalte. – Din fr. pyrométrie.

DOOM

pirometríe (-me-tri-) s. f., art. pirometría, g.-d. pirometríi, art. pirometríei

pirometric
PIROMÉTRIC, -Ă, pirometrici, -ce, adj. Care aparține pirometriei, privitor la pirometrie. – Din fr. pyrométrique.

DOOM

pirométric (-me-tric) adj. m., pl. pirométrici; f. pirométrică, pl. pirométrice

pirometrica
PIROMÉTRIC, -Ă, pirometrici, -ce, adj. Care aparține pirometriei, privitor la pirometrie. – Din fr. pyrométrique.

DOOM

pirométric (-me-tric) adj. m., pl. pirométrici; f. pirométrică, pl. pirométrice

pirometrice
PIROMÉTRIC, -Ă, pirometrici, -ce, adj. Care aparține pirometriei, privitor la pirometrie. – Din fr. pyrométrique.

DOOM

pirométric (-me-tric) adj. m., pl. pirométrici; f. pirométrică, pl. pirométrice

pirometricei
PIROMÉTRIC, -Ă, pirometrici, -ce, adj. Care aparține pirometriei, privitor la pirometrie. – Din fr. pyrométrique.

DOOM

pirométric (-me-tric) adj. m., pl. pirométrici; f. pirométrică, pl. pirométrice

pirometricele
PIROMÉTRIC, -Ă, pirometrici, -ce, adj. Care aparține pirometriei, privitor la pirometrie. – Din fr. pyrométrique.

DOOM

pirométric (-me-tric) adj. m., pl. pirométrici; f. pirométrică, pl. pirométrice

pirometricelor
PIROMÉTRIC, -Ă, pirometrici, -ce, adj. Care aparține pirometriei, privitor la pirometrie. – Din fr. pyrométrique.

DOOM

pirométric (-me-tric) adj. m., pl. pirométrici; f. pirométrică, pl. pirométrice

pirometrici
PIROMÉTRIC, -Ă, pirometrici, -ce, adj. Care aparține pirometriei, privitor la pirometrie. – Din fr. pyrométrique.

DOOM

pirométric (-me-tric) adj. m., pl. pirométrici; f. pirométrică, pl. pirométrice

pirometricii
PIROMÉTRIC, -Ă, pirometrici, -ce, adj. Care aparține pirometriei, privitor la pirometrie. – Din fr. pyrométrique.

DOOM

pirométric (-me-tric) adj. m., pl. pirométrici; f. pirométrică, pl. pirométrice

pirometricilor
PIROMÉTRIC, -Ă, pirometrici, -ce, adj. Care aparține pirometriei, privitor la pirometrie. – Din fr. pyrométrique.

DOOM

pirométric (-me-tric) adj. m., pl. pirométrici; f. pirométrică, pl. pirométrice

pirometricul
PIROMÉTRIC, -Ă, pirometrici, -ce, adj. Care aparține pirometriei, privitor la pirometrie. – Din fr. pyrométrique.

DOOM

pirométric (-me-tric) adj. m., pl. pirométrici; f. pirométrică, pl. pirométrice

pirometricului
PIROMÉTRIC, -Ă, pirometrici, -ce, adj. Care aparține pirometriei, privitor la pirometrie. – Din fr. pyrométrique.

DOOM

pirométric (-me-tric) adj. m., pl. pirométrici; f. pirométrică, pl. pirométrice

pirometrie
PIROMETRÍE s. f. Ansamblul procedeelor folosite pentru măsurarea temperaturilor înalte. – Din fr. pyrométrie.

DOOM

pirometríe (-me-tri-) s. f., art. pirometría, g.-d. pirometríi, art. pirometríei

pirometriei
PIROMETRÍE s. f. Ansamblul procedeelor folosite pentru măsurarea temperaturilor înalte. – Din fr. pyrométrie.

DOOM

pirometríe (-me-tri-) s. f., art. pirometría, g.-d. pirometríi, art. pirometríei

pirometrii
PIROMETRÍE s. f. Ansamblul procedeelor folosite pentru măsurarea temperaturilor înalte. – Din fr. pyrométrie.

DOOM

pirometríe (-me-tri-) s. f., art. pirometría, g.-d. pirometríi, art. pirometríei

pirometriile
PIROMETRÍE s. f. Ansamblul procedeelor folosite pentru măsurarea temperaturilor înalte. – Din fr. pyrométrie.

DOOM

pirometríe (-me-tri-) s. f., art. pirometría, g.-d. pirometríi, art. pirometríei

pirometriilor
PIROMETRÍE s. f. Ansamblul procedeelor folosite pentru măsurarea temperaturilor înalte. – Din fr. pyrométrie.

DOOM

pirometríe (-me-tri-) s. f., art. pirometría, g.-d. pirometríi, art. pirometríei

pirometru
PIROMÉTRU, pirometre, s. n. Instrument folosit (în metalurgie) pentru măsurarea temperaturilor înalte. – Din fr. pyromètre.

DOOM

pirométru (-me-tru) s. n., art. pirométrul; pl. pirométre

pirometrul
PIROMÉTRU, pirometre, s. n. Instrument folosit (în metalurgie) pentru măsurarea temperaturilor înalte. – Din fr. pyromètre.

DOOM

pirométru (-me-tru) s. n., art. pirométrul; pl. pirométre

pirometrului
PIROMÉTRU, pirometre, s. n. Instrument folosit (în metalurgie) pentru măsurarea temperaturilor înalte. – Din fr. pyromètre.

DOOM

pirométru (-me-tru) s. n., art. pirométrul; pl. pirométre

piromorfism
PIROMORFÍSM s.n. Modificarea structurii și a compoziției rocilor, provocată de o temperatură înaltă. [< fr. pyromorphisme, cf. gr. pyr – foc, morphe – formă].

piromorfismul
PIROMORFÍSM s.n. Modificarea structurii și a compoziției rocilor, provocată de o temperatură înaltă. [< fr. pyromorphisme, cf. gr. pyr – foc, morphe – formă].

piromorfismului
PIROMORFÍSM s.n. Modificarea structurii și a compoziției rocilor, provocată de o temperatură înaltă. [< fr. pyromorphisme, cf. gr. pyr – foc, morphe – formă].

piromorfit
PIROMORFÍT s. n. Minereu de plumb format în zona de oxidare a zăcămintelor bogate în plumb. – Din germ. Pyromorphit.

DOOM

piromorfít s. n.

piromorfitul
PIROMORFÍT s. n. Minereu de plumb format în zona de oxidare a zăcămintelor bogate în plumb. – Din germ. Pyromorphit.

DOOM

piromorfít s. n.

piromorfitului
PIROMORFÍT s. n. Minereu de plumb format în zona de oxidare a zăcămintelor bogate în plumb. – Din germ. Pyromorphit.

DOOM

piromorfít s. n.

piron
PIRÓN, piroane, s. n. Cui din oțel lung și gros, curbat (în unghi drept) la unul din capete și folosit la îmbinarea pieselor unei construcții de lemn, la fixarea unui obiect greu pe perete etc.; p. gener. cui mare. ◊ Expr. (Fam.) A face (la) piroane (și cuie) = a clănțăni din dinți din cauza frigului; a dârdâi. (Fam.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. – Din sl. pironŭ.

DOOM

pirón s. n., pl. piroáne

pironea
PIRONÍ, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. A bate, a prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane. 2. A împiedica pe cineva sau ceva să se miște; a obliga să stea pe loc; a fixa, a imobiliza. 3. A-și fixa, a-și îndrepta, a-și concentra ochii, privirea, atenția, gândul etc. într-o anumită direcție; a aținti. – Din piron.

DOOM

pironí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironésc, imperf. 3 sg. pironeá; conj. prez. 3 să pironeáscă

pironeai
PIRONÍ, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. A bate, a prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane. 2. A împiedica pe cineva sau ceva să se miște; a obliga să stea pe loc; a fixa, a imobiliza. 3. A-și fixa, a-și îndrepta, a-și concentra ochii, privirea, atenția, gândul etc. într-o anumită direcție; a aținti. – Din piron.

DOOM

pironí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironésc, imperf. 3 sg. pironeá; conj. prez. 3 să pironeáscă

pironeam
PIRONÍ, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. A bate, a prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane. 2. A împiedica pe cineva sau ceva să se miște; a obliga să stea pe loc; a fixa, a imobiliza. 3. A-și fixa, a-și îndrepta, a-și concentra ochii, privirea, atenția, gândul etc. într-o anumită direcție; a aținti. – Din piron.

DOOM

pironí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironésc, imperf. 3 sg. pironeá; conj. prez. 3 să pironeáscă

pironească
PIRONÍ, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. A bate, a prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane. 2. A împiedica pe cineva sau ceva să se miște; a obliga să stea pe loc; a fixa, a imobiliza. 3. A-și fixa, a-și îndrepta, a-și concentra ochii, privirea, atenția, gândul etc. într-o anumită direcție; a aținti. – Din piron.

DOOM

pironí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironésc, imperf. 3 sg. pironeá; conj. prez. 3 să pironeáscă

pironeau
PIRONÍ, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. A bate, a prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane. 2. A împiedica pe cineva sau ceva să se miște; a obliga să stea pe loc; a fixa, a imobiliza. 3. A-și fixa, a-și îndrepta, a-și concentra ochii, privirea, atenția, gândul etc. într-o anumită direcție; a aținti. – Din piron.

DOOM

pironí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironésc, imperf. 3 sg. pironeá; conj. prez. 3 să pironeáscă

pironeați
PIRONÍ, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. A bate, a prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane. 2. A împiedica pe cineva sau ceva să se miște; a obliga să stea pe loc; a fixa, a imobiliza. 3. A-și fixa, a-și îndrepta, a-și concentra ochii, privirea, atenția, gândul etc. într-o anumită direcție; a aținti. – Din piron.

DOOM

pironí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironésc, imperf. 3 sg. pironeá; conj. prez. 3 să pironeáscă

pironesc
PIRONÍ, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. A bate, a prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane. 2. A împiedica pe cineva sau ceva să se miște; a obliga să stea pe loc; a fixa, a imobiliza. 3. A-și fixa, a-și îndrepta, a-și concentra ochii, privirea, atenția, gândul etc. într-o anumită direcție; a aținti. – Din piron.

DOOM

pironí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironésc, imperf. 3 sg. pironeá; conj. prez. 3 să pironeáscă

pironește
PIRONÍ, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. A bate, a prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane. 2. A împiedica pe cineva sau ceva să se miște; a obliga să stea pe loc; a fixa, a imobiliza. 3. A-și fixa, a-și îndrepta, a-și concentra ochii, privirea, atenția, gândul etc. într-o anumită direcție; a aținti. – Din piron.

DOOM

pironí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironésc, imperf. 3 sg. pironeá; conj. prez. 3 să pironeáscă

pironești
PIRONÍ, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. A bate, a prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane. 2. A împiedica pe cineva sau ceva să se miște; a obliga să stea pe loc; a fixa, a imobiliza. 3. A-și fixa, a-și îndrepta, a-și concentra ochii, privirea, atenția, gândul etc. într-o anumită direcție; a aținti. – Din piron.

DOOM

pironí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironésc, imperf. 3 sg. pironeá; conj. prez. 3 să pironeáscă

pironi
PIRONÍ, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. A bate, a prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane. 2. A împiedica pe cineva sau ceva să se miște; a obliga să stea pe loc; a fixa, a imobiliza. 3. A-și fixa, a-și îndrepta, a-și concentra ochii, privirea, atenția, gândul etc. într-o anumită direcție; a aținti. – Din piron.

DOOM

pironí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironésc, imperf. 3 sg. pironeá; conj. prez. 3 să pironeáscă

pironian
PIRONIÁN, -Ă adj. Referitor la pironism. // s.m. și f. 1. Adept al pironismului. 2. Sceptic. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. pyrronien].

pironii
PIRONÍ, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. A bate, a prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane. 2. A împiedica pe cineva sau ceva să se miște; a obliga să stea pe loc; a fixa, a imobiliza. 3. A-și fixa, a-și îndrepta, a-și concentra ochii, privirea, atenția, gândul etc. într-o anumită direcție; a aținti. – Din piron.

DOOM

pironí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironésc, imperf. 3 sg. pironeá; conj. prez. 3 să pironeáscă

pironim
PIRONÍ, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. A bate, a prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane. 2. A împiedica pe cineva sau ceva să se miște; a obliga să stea pe loc; a fixa, a imobiliza. 3. A-și fixa, a-și îndrepta, a-și concentra ochii, privirea, atenția, gândul etc. într-o anumită direcție; a aținti. – Din piron.

DOOM

pironí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironésc, imperf. 3 sg. pironeá; conj. prez. 3 să pironeáscă

pironind
PIRONÍ, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. A bate, a prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane. 2. A împiedica pe cineva sau ceva să se miște; a obliga să stea pe loc; a fixa, a imobiliza. 3. A-și fixa, a-și îndrepta, a-și concentra ochii, privirea, atenția, gândul etc. într-o anumită direcție; a aținti. – Din piron.

DOOM

pironí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironésc, imperf. 3 sg. pironeá; conj. prez. 3 să pironeáscă

pironire
PIRONÍ, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. A bate, a prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane. 2. A împiedica pe cineva sau ceva să se miște; a obliga să stea pe loc; a fixa, a imobiliza. 3. A-și fixa, a-și îndrepta, a-și concentra ochii, privirea, atenția, gândul etc. într-o anumită direcție; a aținti. – Din piron.

DOOM

pironí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironésc, imperf. 3 sg. pironeá; conj. prez. 3 să pironeáscă

pironire
PIRONÍRE s. f. Acțiunea de a pironi și rezultatul ei. – V. pironi.

DOOM

pironíre s. f., g.-d. art. pironírii

pironirea
PIRONÍRE s. f. Acțiunea de a pironi și rezultatul ei. – V. pironi.

DOOM

pironíre s. f., g.-d. art. pironírii

pironiri
PIRONÍRE s. f. Acțiunea de a pironi și rezultatul ei. – V. pironi.

DOOM

pironíre s. f., g.-d. art. pironírii

pironirii
PIRONÍRE s. f. Acțiunea de a pironi și rezultatul ei. – V. pironi.

DOOM

pironíre s. f., g.-d. art. pironírii

pironirile
PIRONÍRE s. f. Acțiunea de a pironi și rezultatul ei. – V. pironi.

DOOM

pironíre s. f., g.-d. art. pironírii

pironirilor
PIRONÍRE s. f. Acțiunea de a pironi și rezultatul ei. – V. pironi.

DOOM

pironíre s. f., g.-d. art. pironírii

pironiră
PIRONÍ, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. A bate, a prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane. 2. A împiedica pe cineva sau ceva să se miște; a obliga să stea pe loc; a fixa, a imobiliza. 3. A-și fixa, a-și îndrepta, a-și concentra ochii, privirea, atenția, gândul etc. într-o anumită direcție; a aținti. – Din piron.

DOOM

pironí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironésc, imperf. 3 sg. pironeá; conj. prez. 3 să pironeáscă

pironirăm
PIRONÍ, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. A bate, a prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane. 2. A împiedica pe cineva sau ceva să se miște; a obliga să stea pe loc; a fixa, a imobiliza. 3. A-și fixa, a-și îndrepta, a-și concentra ochii, privirea, atenția, gândul etc. într-o anumită direcție; a aținti. – Din piron.

DOOM

pironí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironésc, imperf. 3 sg. pironeá; conj. prez. 3 să pironeáscă

pironirăți
PIRONÍ, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. A bate, a prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane. 2. A împiedica pe cineva sau ceva să se miște; a obliga să stea pe loc; a fixa, a imobiliza. 3. A-și fixa, a-și îndrepta, a-și concentra ochii, privirea, atenția, gândul etc. într-o anumită direcție; a aținti. – Din piron.

DOOM

pironí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironésc, imperf. 3 sg. pironeá; conj. prez. 3 să pironeáscă

pironise
PIRONÍ, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. A bate, a prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane. 2. A împiedica pe cineva sau ceva să se miște; a obliga să stea pe loc; a fixa, a imobiliza. 3. A-și fixa, a-și îndrepta, a-și concentra ochii, privirea, atenția, gândul etc. într-o anumită direcție; a aținti. – Din piron.

DOOM

pironí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironésc, imperf. 3 sg. pironeá; conj. prez. 3 să pironeáscă

pironisem
PIRONÍ, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. A bate, a prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane. 2. A împiedica pe cineva sau ceva să se miște; a obliga să stea pe loc; a fixa, a imobiliza. 3. A-și fixa, a-și îndrepta, a-și concentra ochii, privirea, atenția, gândul etc. într-o anumită direcție; a aținti. – Din piron.

DOOM

pironí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironésc, imperf. 3 sg. pironeá; conj. prez. 3 să pironeáscă

pironiseră
PIRONÍ, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. A bate, a prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane. 2. A împiedica pe cineva sau ceva să se miște; a obliga să stea pe loc; a fixa, a imobiliza. 3. A-și fixa, a-și îndrepta, a-și concentra ochii, privirea, atenția, gândul etc. într-o anumită direcție; a aținti. – Din piron.

DOOM

pironí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironésc, imperf. 3 sg. pironeá; conj. prez. 3 să pironeáscă

pironiserăm
PIRONÍ, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. A bate, a prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane. 2. A împiedica pe cineva sau ceva să se miște; a obliga să stea pe loc; a fixa, a imobiliza. 3. A-și fixa, a-și îndrepta, a-și concentra ochii, privirea, atenția, gândul etc. într-o anumită direcție; a aținti. – Din piron.

DOOM

pironí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironésc, imperf. 3 sg. pironeá; conj. prez. 3 să pironeáscă

pironiserăți
PIRONÍ, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. A bate, a prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane. 2. A împiedica pe cineva sau ceva să se miște; a obliga să stea pe loc; a fixa, a imobiliza. 3. A-și fixa, a-și îndrepta, a-și concentra ochii, privirea, atenția, gândul etc. într-o anumită direcție; a aținti. – Din piron.

DOOM

pironí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironésc, imperf. 3 sg. pironeá; conj. prez. 3 să pironeáscă

pironiseși
PIRONÍ, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. A bate, a prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane. 2. A împiedica pe cineva sau ceva să se miște; a obliga să stea pe loc; a fixa, a imobiliza. 3. A-și fixa, a-și îndrepta, a-și concentra ochii, privirea, atenția, gândul etc. într-o anumită direcție; a aținti. – Din piron.

DOOM

pironí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironésc, imperf. 3 sg. pironeá; conj. prez. 3 să pironeáscă

pironiseți
PIRONÍ, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. A bate, a prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane. 2. A împiedica pe cineva sau ceva să se miște; a obliga să stea pe loc; a fixa, a imobiliza. 3. A-și fixa, a-și îndrepta, a-și concentra ochii, privirea, atenția, gândul etc. într-o anumită direcție; a aținti. – Din piron.

DOOM

pironí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironésc, imperf. 3 sg. pironeá; conj. prez. 3 să pironeáscă

pironism
PIRONÍSM s.n. Doctrina filozofului sceptic grec Pyrrhon, care susținea că nici o afirmație nu poate fi socotită mai îndreptățită decât alta, lucrurile fiind incognoscibile. ♦ Scepticism. [< fr. pyrrhonisme, cf. Pyrrhon – filozof grec din antichitate].

pironit
PIRONÍ, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. A bate, a prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane. 2. A împiedica pe cineva sau ceva să se miște; a obliga să stea pe loc; a fixa, a imobiliza. 3. A-și fixa, a-și îndrepta, a-și concentra ochii, privirea, atenția, gândul etc. într-o anumită direcție; a aținti. – Din piron.

DOOM

pironí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironésc, imperf. 3 sg. pironeá; conj. prez. 3 să pironeáscă

pironit
PIRONÍT, -Ă, pironiți, -te, adj. 1. Bătut, înțepenit, fixat în piroane. 2. Imobil, nemișcat, încremenit. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Fixat, concentrat asupra cuiva sau a ceva; ațintit. – V. pironi.

pironita
PIRONÍT, -Ă, pironiți, -te, adj. 1. Bătut, înțepenit, fixat în piroane. 2. Imobil, nemișcat, încremenit. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Fixat, concentrat asupra cuiva sau a ceva; ațintit. – V. pironi.

pironite
PIRONÍT, -Ă, pironiți, -te, adj. 1. Bătut, înțepenit, fixat în piroane. 2. Imobil, nemișcat, încremenit. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Fixat, concentrat asupra cuiva sau a ceva; ațintit. – V. pironi.

pironitei
PIRONÍT, -Ă, pironiți, -te, adj. 1. Bătut, înțepenit, fixat în piroane. 2. Imobil, nemișcat, încremenit. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Fixat, concentrat asupra cuiva sau a ceva; ațintit. – V. pironi.

pironitele
PIRONÍT, -Ă, pironiți, -te, adj. 1. Bătut, înțepenit, fixat în piroane. 2. Imobil, nemișcat, încremenit. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Fixat, concentrat asupra cuiva sau a ceva; ațintit. – V. pironi.

pironitelor
PIRONÍT, -Ă, pironiți, -te, adj. 1. Bătut, înțepenit, fixat în piroane. 2. Imobil, nemișcat, încremenit. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Fixat, concentrat asupra cuiva sau a ceva; ațintit. – V. pironi.

pironitul
PIRONÍT, -Ă, pironiți, -te, adj. 1. Bătut, înțepenit, fixat în piroane. 2. Imobil, nemișcat, încremenit. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Fixat, concentrat asupra cuiva sau a ceva; ațintit. – V. pironi.

pironitului
PIRONÍT, -Ă, pironiți, -te, adj. 1. Bătut, înțepenit, fixat în piroane. 2. Imobil, nemișcat, încremenit. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Fixat, concentrat asupra cuiva sau a ceva; ațintit. – V. pironi.

pironiși
PIRONÍ, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. A bate, a prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane. 2. A împiedica pe cineva sau ceva să se miște; a obliga să stea pe loc; a fixa, a imobiliza. 3. A-și fixa, a-și îndrepta, a-și concentra ochii, privirea, atenția, gândul etc. într-o anumită direcție; a aținti. – Din piron.

DOOM

pironí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironésc, imperf. 3 sg. pironeá; conj. prez. 3 să pironeáscă

pironiți
PIRONÍ, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. A bate, a prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane. 2. A împiedica pe cineva sau ceva să se miște; a obliga să stea pe loc; a fixa, a imobiliza. 3. A-și fixa, a-și îndrepta, a-și concentra ochii, privirea, atenția, gândul etc. într-o anumită direcție; a aținti. – Din piron.

DOOM

pironí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironésc, imperf. 3 sg. pironeá; conj. prez. 3 să pironeáscă

pironiți
PIRONÍT, -Ă, pironiți, -te, adj. 1. Bătut, înțepenit, fixat în piroane. 2. Imobil, nemișcat, încremenit. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Fixat, concentrat asupra cuiva sau a ceva; ațintit. – V. pironi.

pironiții
PIRONÍT, -Ă, pironiți, -te, adj. 1. Bătut, înțepenit, fixat în piroane. 2. Imobil, nemișcat, încremenit. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Fixat, concentrat asupra cuiva sau a ceva; ațintit. – V. pironi.

pironiților
PIRONÍT, -Ă, pironiți, -te, adj. 1. Bătut, înțepenit, fixat în piroane. 2. Imobil, nemișcat, încremenit. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Fixat, concentrat asupra cuiva sau a ceva; ațintit. – V. pironi.

pironul
PIRÓN, piroane, s. n. Cui din oțel lung și gros, curbat (în unghi drept) la unul din capete și folosit la îmbinarea pieselor unei construcții de lemn, la fixarea unui obiect greu pe perete etc.; p. gener. cui mare. ◊ Expr. (Fam.) A face (la) piroane (și cuie) = a clănțăni din dinți din cauza frigului; a dârdâi. (Fam.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. – Din sl. pironŭ.

DOOM

pirón s. n., pl. piroáne

pironului
PIRÓN, piroane, s. n. Cui din oțel lung și gros, curbat (în unghi drept) la unul din capete și folosit la îmbinarea pieselor unei construcții de lemn, la fixarea unui obiect greu pe perete etc.; p. gener. cui mare. ◊ Expr. (Fam.) A face (la) piroane (și cuie) = a clănțăni din dinți din cauza frigului; a dârdâi. (Fam.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. – Din sl. pironŭ.

DOOM

pirón s. n., pl. piroáne

pirop
PIRÓP s. n. Silicat de magneziu și aluminiu din grupa granatului, de culoare roșie, roșiatică sau neagră, cristalizat în sistemul cubic, folosit ca piatră semiprețioasă. – Din fr. pyrope, germ. Pyrop.

DOOM

piróp s. n.

piroparafina
PIROPARAFÍNĂ s.f. Parafină bine cristalizată ca urmare a încălzirii. [< fr. pyroparaffine].

piroparafine
PIROPARAFÍNĂ s.f. Parafină bine cristalizată ca urmare a încălzirii. [< fr. pyroparaffine].

piroparafinei
PIROPARAFÍNĂ s.f. Parafină bine cristalizată ca urmare a încălzirii. [< fr. pyroparaffine].

piroparafinele
PIROPARAFÍNĂ s.f. Parafină bine cristalizată ca urmare a încălzirii. [< fr. pyroparaffine].

piroparafinelor
PIROPARAFÍNĂ s.f. Parafină bine cristalizată ca urmare a încălzirii. [< fr. pyroparaffine].

piroplasmoza
PIROPLASMÓZĂ, piroplasmoze, s. f. Nume generic dat unui grup de boli parazitare ale animalelor domestice, provocate de paraziți monocelulari care pătrund în sânge, distrugând globulele roșii și producând febră mare. – Din fr. piroplasmose.

DOOM

piroplasmóză (-ro-plas-) s. f., g.-d. art. piroplasmózei; pl. piroplasmóze

piroplasmoze
PIROPLASMÓZĂ, piroplasmoze, s. f. Nume generic dat unui grup de boli parazitare ale animalelor domestice, provocate de paraziți monocelulari care pătrund în sânge, distrugând globulele roșii și producând febră mare. – Din fr. piroplasmose.

DOOM

piroplasmóză (-ro-plas-) s. f., g.-d. art. piroplasmózei; pl. piroplasmóze

piroplasmozei
PIROPLASMÓZĂ, piroplasmoze, s. f. Nume generic dat unui grup de boli parazitare ale animalelor domestice, provocate de paraziți monocelulari care pătrund în sânge, distrugând globulele roșii și producând febră mare. – Din fr. piroplasmose.

DOOM

piroplasmóză (-ro-plas-) s. f., g.-d. art. piroplasmózei; pl. piroplasmóze

piroplasmozele
PIROPLASMÓZĂ, piroplasmoze, s. f. Nume generic dat unui grup de boli parazitare ale animalelor domestice, provocate de paraziți monocelulari care pătrund în sânge, distrugând globulele roșii și producând febră mare. – Din fr. piroplasmose.

DOOM

piroplasmóză (-ro-plas-) s. f., g.-d. art. piroplasmózei; pl. piroplasmóze

piroplasmozelor
PIROPLASMÓZĂ, piroplasmoze, s. f. Nume generic dat unui grup de boli parazitare ale animalelor domestice, provocate de paraziți monocelulari care pătrund în sânge, distrugând globulele roșii și producând febră mare. – Din fr. piroplasmose.

DOOM

piroplasmóză (-ro-plas-) s. f., g.-d. art. piroplasmózei; pl. piroplasmóze

piropul
PIRÓP s. n. Silicat de magneziu și aluminiu din grupa granatului, de culoare roșie, roșiatică sau neagră, cristalizat în sistemul cubic, folosit ca piatră semiprețioasă. – Din fr. pyrope, germ. Pyrop.

DOOM

piróp s. n.

piropului
PIRÓP s. n. Silicat de magneziu și aluminiu din grupa granatului, de culoare roșie, roșiatică sau neagră, cristalizat în sistemul cubic, folosit ca piatră semiprețioasă. – Din fr. pyrope, germ. Pyrop.

DOOM

piróp s. n.

piroscaf
PIROSCÁF, piroscafe, s. n. (Înv.) Navă acționată de un motor cu aburi. – Din fr. pyroscaphe, it. piroscafo.

DOOM

!piroscáf (-ros-caf/-ro-scaf) s. n., pl. piroscáfe

piroscafe
PIROSCÁF, piroscafe, s. n. (Înv.) Navă acționată de un motor cu aburi. – Din fr. pyroscaphe, it. piroscafo.

DOOM

!piroscáf (-ros-caf/-ro-scaf) s. n., pl. piroscáfe

piroscafele
PIROSCÁF, piroscafe, s. n. (Înv.) Navă acționată de un motor cu aburi. – Din fr. pyroscaphe, it. piroscafo.

DOOM

!piroscáf (-ros-caf/-ro-scaf) s. n., pl. piroscáfe

piroscafelor
PIROSCÁF, piroscafe, s. n. (Înv.) Navă acționată de un motor cu aburi. – Din fr. pyroscaphe, it. piroscafo.

DOOM

!piroscáf (-ros-caf/-ro-scaf) s. n., pl. piroscáfe

piroscaful
PIROSCÁF, piroscafe, s. n. (Înv.) Navă acționată de un motor cu aburi. – Din fr. pyroscaphe, it. piroscafo.

DOOM

!piroscáf (-ros-caf/-ro-scaf) s. n., pl. piroscáfe

piroscafului
PIROSCÁF, piroscafe, s. n. (Înv.) Navă acționată de un motor cu aburi. – Din fr. pyroscaphe, it. piroscafo.

DOOM

!piroscáf (-ros-caf/-ro-scaf) s. n., pl. piroscáfe

piroscoape
PIROSCÓP, piroscoape, s. n. (Fiz.) Dispozitiv pentru determinarea aproximativă a temperaturilor înalte. – Din fr. pyroscope.

piroscoapele
PIROSCÓP, piroscoape, s. n. (Fiz.) Dispozitiv pentru determinarea aproximativă a temperaturilor înalte. – Din fr. pyroscope.

piroscoapelor
PIROSCÓP, piroscoape, s. n. (Fiz.) Dispozitiv pentru determinarea aproximativă a temperaturilor înalte. – Din fr. pyroscope.

piroscop
PIROSCÓP, piroscoape, s. n. (Fiz.) Dispozitiv pentru determinarea aproximativă a temperaturilor înalte. – Din fr. pyroscope.

piroscopic
PIROSCÓPIC, -Ă, piroscopici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la piroscop. – Din fr. pyroscopique.

piroscopica
PIROSCÓPIC, -Ă, piroscopici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la piroscop. – Din fr. pyroscopique.

piroscopice
PIROSCÓPIC, -Ă, piroscopici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la piroscop. – Din fr. pyroscopique.

piroscopicei
PIROSCÓPIC, -Ă, piroscopici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la piroscop. – Din fr. pyroscopique.

piroscopicele
PIROSCÓPIC, -Ă, piroscopici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la piroscop. – Din fr. pyroscopique.

piroscopicelor
PIROSCÓPIC, -Ă, piroscopici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la piroscop. – Din fr. pyroscopique.

piroscopici
PIROSCÓPIC, -Ă, piroscopici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la piroscop. – Din fr. pyroscopique.

piroscopicii
PIROSCÓPIC, -Ă, piroscopici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la piroscop. – Din fr. pyroscopique.

piroscopicilor
PIROSCÓPIC, -Ă, piroscopici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la piroscop. – Din fr. pyroscopique.

piroscopicul
PIROSCÓPIC, -Ă, piroscopici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la piroscop. – Din fr. pyroscopique.

piroscopicului
PIROSCÓPIC, -Ă, piroscopici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la piroscop. – Din fr. pyroscopique.

piroscopul
PIROSCÓP, piroscoape, s. n. (Fiz.) Dispozitiv pentru determinarea aproximativă a temperaturilor înalte. – Din fr. pyroscope.

piroscopului
PIROSCÓP, piroscoape, s. n. (Fiz.) Dispozitiv pentru determinarea aproximativă a temperaturilor înalte. – Din fr. pyroscope.

pirosfera
PIROSFÉRĂ s. f. Zonă din interiorul Pământului, de sub litosferă, presupusă a fi în stare topită și care reprezintă sursa proceselor magmatice; sima. – Din fr. pyrosphère.

DOOM

!pirosféră (-ros-fe-/-ro-sfe-) s. f., g.-d. art. pirosférei

pirosfere
PIROSFÉRĂ s. f. Zonă din interiorul Pământului, de sub litosferă, presupusă a fi în stare topită și care reprezintă sursa proceselor magmatice; sima. – Din fr. pyrosphère.

DOOM

!pirosféră (-ros-fe-/-ro-sfe-) s. f., g.-d. art. pirosférei

pirosferei
PIROSFÉRĂ s. f. Zonă din interiorul Pământului, de sub litosferă, presupusă a fi în stare topită și care reprezintă sursa proceselor magmatice; sima. – Din fr. pyrosphère.

DOOM

!pirosféră (-ros-fe-/-ro-sfe-) s. f., g.-d. art. pirosférei

pirostat
PIROSTÁT, pirostate, s. n. Aparat de supraveghere și de control al temperaturii și al arderii dintr-un focar de cazan sau de cuptor industrial. – Din fr. pyrostat.

DOOM

!pirostát (-ros-tat/-ro-stat) s. n., pl. pirostáte

pirostate
PIROSTÁT, pirostate, s. n. Aparat de supraveghere și de control al temperaturii și al arderii dintr-un focar de cazan sau de cuptor industrial. – Din fr. pyrostat.

DOOM

!pirostát (-ros-tat/-ro-stat) s. n., pl. pirostáte

pirostatele
PIROSTÁT, pirostate, s. n. Aparat de supraveghere și de control al temperaturii și al arderii dintr-un focar de cazan sau de cuptor industrial. – Din fr. pyrostat.

DOOM

!pirostát (-ros-tat/-ro-stat) s. n., pl. pirostáte

pirostatelor
PIROSTÁT, pirostate, s. n. Aparat de supraveghere și de control al temperaturii și al arderii dintr-un focar de cazan sau de cuptor industrial. – Din fr. pyrostat.

DOOM

!pirostát (-ros-tat/-ro-stat) s. n., pl. pirostáte

pirostatul
PIROSTÁT, pirostate, s. n. Aparat de supraveghere și de control al temperaturii și al arderii dintr-un focar de cazan sau de cuptor industrial. – Din fr. pyrostat.

DOOM

!pirostát (-ros-tat/-ro-stat) s. n., pl. pirostáte

pirostatului
PIROSTÁT, pirostate, s. n. Aparat de supraveghere și de control al temperaturii și al arderii dintr-un focar de cazan sau de cuptor industrial. – Din fr. pyrostat.

DOOM

!pirostát (-ros-tat/-ro-stat) s. n., pl. pirostáte

pirostie
PIROSTRÍE, pirostrii, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Unealtă de gospodărie făcută dintr-un cerc sau dintr-un triunghi de fier, sprijinit pe trei picioare, pe care se pun căldarea, ceaunul sau oala la foc; crăcană. 2. (Reg.; la pl.) Cunună care se pune pe capul mirilor în timpul oficierii cununiei religioase. ◊ Expr. (Glumeț) (A(-și) pune pirostriile (în sau pe cap) - a (se) căsători. [Var.: (înv. și reg.) pirostíe s. f.] – Din ngr. pirostiá, bg. pirstija.

DOOM

pirostríe s. f., art. pirostría, g.-d. art. pirostríei; pl. pirostríi, art. pirostríile

pirostreie
PIROSTRÉIE s. f. v. pirostrie.

pirostria
PIROSTRÍE, pirostrii, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Unealtă de gospodărie făcută dintr-un cerc sau dintr-un triunghi de fier, sprijinit pe trei picioare, pe care se pun căldarea, ceaunul sau oala la foc; crăcană. 2. (Reg.; la pl.) Cunună care se pune pe capul mirilor în timpul oficierii cununiei religioase. ◊ Expr. (Glumeț) (A(-și) pune pirostriile (în sau pe cap) - a (se) căsători. [Var.: (înv. și reg.) pirostíe s. f.] – Din ngr. pirostiá, bg. pirstija.

DOOM

pirostríe s. f., art. pirostría, g.-d. art. pirostríei; pl. pirostríi, art. pirostríile

pirostrie
PIROSTRÍE, pirostrii, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Unealtă de gospodărie făcută dintr-un cerc sau dintr-un triunghi de fier, sprijinit pe trei picioare, pe care se pun căldarea, ceaunul sau oala la foc; crăcană. 2. (Reg.; la pl.) Cunună care se pune pe capul mirilor în timpul oficierii cununiei religioase. ◊ Expr. (Glumeț) (A(-și) pune pirostriile (în sau pe cap) - a (se) căsători. [Var.: (înv. și reg.) pirostíe s. f.] – Din ngr. pirostiá, bg. pirstija.

DOOM

pirostríe s. f., art. pirostría, g.-d. art. pirostríei; pl. pirostríi, art. pirostríile

pirostriei
PIROSTRÍE, pirostrii, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Unealtă de gospodărie făcută dintr-un cerc sau dintr-un triunghi de fier, sprijinit pe trei picioare, pe care se pun căldarea, ceaunul sau oala la foc; crăcană. 2. (Reg.; la pl.) Cunună care se pune pe capul mirilor în timpul oficierii cununiei religioase. ◊ Expr. (Glumeț) (A(-și) pune pirostriile (în sau pe cap) - a (se) căsători. [Var.: (înv. și reg.) pirostíe s. f.] – Din ngr. pirostiá, bg. pirstija.

DOOM

pirostríe s. f., art. pirostría, g.-d. art. pirostríei; pl. pirostríi, art. pirostríile

pirostrii
PIROSTRÍE, pirostrii, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Unealtă de gospodărie făcută dintr-un cerc sau dintr-un triunghi de fier, sprijinit pe trei picioare, pe care se pun căldarea, ceaunul sau oala la foc; crăcană. 2. (Reg.; la pl.) Cunună care se pune pe capul mirilor în timpul oficierii cununiei religioase. ◊ Expr. (Glumeț) (A(-și) pune pirostriile (în sau pe cap) - a (se) căsători. [Var.: (înv. și reg.) pirostíe s. f.] – Din ngr. pirostiá, bg. pirstija.

DOOM

pirostríe s. f., art. pirostría, g.-d. art. pirostríei; pl. pirostríi, art. pirostríile

pirostriile
PIROSTRÍE, pirostrii, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Unealtă de gospodărie făcută dintr-un cerc sau dintr-un triunghi de fier, sprijinit pe trei picioare, pe care se pun căldarea, ceaunul sau oala la foc; crăcană. 2. (Reg.; la pl.) Cunună care se pune pe capul mirilor în timpul oficierii cununiei religioase. ◊ Expr. (Glumeț) (A(-și) pune pirostriile (în sau pe cap) - a (se) căsători. [Var.: (înv. și reg.) pirostíe s. f.] – Din ngr. pirostiá, bg. pirstija.

DOOM

pirostríe s. f., art. pirostría, g.-d. art. pirostríei; pl. pirostríi, art. pirostríile

pirostriilor
PIROSTRÍE, pirostrii, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Unealtă de gospodărie făcută dintr-un cerc sau dintr-un triunghi de fier, sprijinit pe trei picioare, pe care se pun căldarea, ceaunul sau oala la foc; crăcană. 2. (Reg.; la pl.) Cunună care se pune pe capul mirilor în timpul oficierii cununiei religioase. ◊ Expr. (Glumeț) (A(-și) pune pirostriile (în sau pe cap) - a (se) căsători. [Var.: (înv. și reg.) pirostíe s. f.] – Din ngr. pirostiá, bg. pirstija.

DOOM

pirostríe s. f., art. pirostría, g.-d. art. pirostríei; pl. pirostríi, art. pirostríile

pirotea
PIROTÍ, pirotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi copleșit de somn; a moțăi, a dormita, a ațipi. 2. A fi abătut și fără vlagă; a tânji, a lâncezi (de boală, de bătrânețe etc.); p. ext. a zăcea, a boli, a gogi. – Et. nec.

DOOM

pirotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pirotésc, imperf. 3 sg. piroteá; conj. prez. 3 să piroteáscă

piroteai
PIROTÍ, pirotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi copleșit de somn; a moțăi, a dormita, a ațipi. 2. A fi abătut și fără vlagă; a tânji, a lâncezi (de boală, de bătrânețe etc.); p. ext. a zăcea, a boli, a gogi. – Et. nec.

DOOM

pirotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pirotésc, imperf. 3 sg. piroteá; conj. prez. 3 să piroteáscă

piroteala
PIROTEÁLĂ s. f. Faptul de a piroti; stare a celui care pirotește; picoteală, moțăială, somnolență. – Piroti + suf. -eală.

DOOM

piroteálă s. f., g.-d. art. pirotélii

piroteam
PIROTÍ, pirotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi copleșit de somn; a moțăi, a dormita, a ațipi. 2. A fi abătut și fără vlagă; a tânji, a lâncezi (de boală, de bătrânețe etc.); p. ext. a zăcea, a boli, a gogi. – Et. nec.

DOOM

pirotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pirotésc, imperf. 3 sg. piroteá; conj. prez. 3 să piroteáscă

pirotească
PIROTÍ, pirotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi copleșit de somn; a moțăi, a dormita, a ațipi. 2. A fi abătut și fără vlagă; a tânji, a lâncezi (de boală, de bătrânețe etc.); p. ext. a zăcea, a boli, a gogi. – Et. nec.

DOOM

pirotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pirotésc, imperf. 3 sg. piroteá; conj. prez. 3 să piroteáscă

piroteau
PIROTÍ, pirotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi copleșit de somn; a moțăi, a dormita, a ațipi. 2. A fi abătut și fără vlagă; a tânji, a lâncezi (de boală, de bătrânețe etc.); p. ext. a zăcea, a boli, a gogi. – Et. nec.

DOOM

pirotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pirotésc, imperf. 3 sg. piroteá; conj. prez. 3 să piroteáscă

piroteați
PIROTÍ, pirotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi copleșit de somn; a moțăi, a dormita, a ațipi. 2. A fi abătut și fără vlagă; a tânji, a lâncezi (de boală, de bătrânețe etc.); p. ext. a zăcea, a boli, a gogi. – Et. nec.

DOOM

pirotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pirotésc, imperf. 3 sg. piroteá; conj. prez. 3 să piroteáscă

pirotehnia
PIROTEHNÍE, (2) pirotehnii, s. f. 1. Tehnica fabricării și a utilizării unor dispozitive, a unor materiale care servesc la aprinderea munițiilor, a armelor de foc, a unor substanțe explozibile, a artificiilor etc. 2. Fabrică de muniții. – Din fr. pyrotechnie.

DOOM

pirotehníe s. f., art. pirotehnía, g.-d. art. pirotehníei; (fabrici) pl. pirotehníi, art. pirotehníile

pirotehnic
PIROTÉHNIC, -Ă, pirotehnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține pirotehniei, privitor la pirotehnie; produs prin pirotehnie. 2. S. f. Pirotehnie. – Din fr. pyrotechnique.

DOOM

pirotéhnic adj. m., pl. pirotéhnici; f. pirotéhnică, pl. pirotéhnice

pirotehnica
PIROTÉHNIC, -Ă, pirotehnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține pirotehniei, privitor la pirotehnie; produs prin pirotehnie. 2. S. f. Pirotehnie. – Din fr. pyrotechnique.

DOOM

pirotéhnic adj. m., pl. pirotéhnici; f. pirotéhnică, pl. pirotéhnice

pirotehnica
PIROTÉHNIC, -Ă, pirotehnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține pirotehniei, privitor la pirotehnie; produs prin pirotehnie. 2. S. f. Pirotehnie. – Din fr. pyrotechnique.

DOOM

pirotéhnică s. f., g.-d. art. pirotéhnicii

pirotehnice
PIROTÉHNIC, -Ă, pirotehnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține pirotehniei, privitor la pirotehnie; produs prin pirotehnie. 2. S. f. Pirotehnie. – Din fr. pyrotechnique.

DOOM

pirotéhnic adj. m., pl. pirotéhnici; f. pirotéhnică, pl. pirotéhnice

pirotehnicei
PIROTÉHNIC, -Ă, pirotehnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține pirotehniei, privitor la pirotehnie; produs prin pirotehnie. 2. S. f. Pirotehnie. – Din fr. pyrotechnique.

DOOM

pirotéhnic adj. m., pl. pirotéhnici; f. pirotéhnică, pl. pirotéhnice

pirotehnicele
PIROTÉHNIC, -Ă, pirotehnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține pirotehniei, privitor la pirotehnie; produs prin pirotehnie. 2. S. f. Pirotehnie. – Din fr. pyrotechnique.

DOOM

pirotéhnic adj. m., pl. pirotéhnici; f. pirotéhnică, pl. pirotéhnice

pirotehnicelor
PIROTÉHNIC, -Ă, pirotehnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține pirotehniei, privitor la pirotehnie; produs prin pirotehnie. 2. S. f. Pirotehnie. – Din fr. pyrotechnique.

DOOM

pirotéhnic adj. m., pl. pirotéhnici; f. pirotéhnică, pl. pirotéhnice

pirotehnici
PIROTÉHNIC, -Ă, pirotehnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține pirotehniei, privitor la pirotehnie; produs prin pirotehnie. 2. S. f. Pirotehnie. – Din fr. pyrotechnique.

DOOM

pirotéhnic adj. m., pl. pirotéhnici; f. pirotéhnică, pl. pirotéhnice

pirotehnici
PIROTÉHNIC, -Ă, pirotehnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține pirotehniei, privitor la pirotehnie; produs prin pirotehnie. 2. S. f. Pirotehnie. – Din fr. pyrotechnique.

DOOM

pirotéhnică s. f., g.-d. art. pirotéhnicii

pirotehnician
PIROTEHNICIÁN, pirotehnicieni, s. m. Specialist în pirotehnie. [Pr.: -ci-an] – Din fr. pyrotechnicien.

DOOM

pirotehnicián (-ci-an) s. m., pl. pirotehniciéni (-ci-eni)

pirotehniciana
PIROTEHNICIÁN, pirotehnicieni, s. m. Specialist în pirotehnie. [Pr.: -ci-an] – Din fr. pyrotechnicien.

DOOM

pirotehnicián (-ci-an) s. m., pl. pirotehniciéni (-ci-eni)

pirotehnicianul
PIROTEHNICIÁN, pirotehnicieni, s. m. Specialist în pirotehnie. [Pr.: -ci-an] – Din fr. pyrotechnicien.

DOOM

pirotehnicián (-ci-an) s. m., pl. pirotehniciéni (-ci-eni)

pirotehnicianului
PIROTEHNICIÁN, pirotehnicieni, s. m. Specialist în pirotehnie. [Pr.: -ci-an] – Din fr. pyrotechnicien.

DOOM

pirotehnicián (-ci-an) s. m., pl. pirotehniciéni (-ci-eni)

pirotehniciene
PIROTEHNICIÁN, pirotehnicieni, s. m. Specialist în pirotehnie. [Pr.: -ci-an] – Din fr. pyrotechnicien.

DOOM

pirotehnicián (-ci-an) s. m., pl. pirotehniciéni (-ci-eni)

pirotehnicienei
PIROTEHNICIÁN, pirotehnicieni, s. m. Specialist în pirotehnie. [Pr.: -ci-an] – Din fr. pyrotechnicien.

DOOM

pirotehnicián (-ci-an) s. m., pl. pirotehniciéni (-ci-eni)

pirotehnicienele
PIROTEHNICIÁN, pirotehnicieni, s. m. Specialist în pirotehnie. [Pr.: -ci-an] – Din fr. pyrotechnicien.

DOOM

pirotehnicián (-ci-an) s. m., pl. pirotehniciéni (-ci-eni)

pirotehnicienelor
PIROTEHNICIÁN, pirotehnicieni, s. m. Specialist în pirotehnie. [Pr.: -ci-an] – Din fr. pyrotechnicien.

DOOM

pirotehnicián (-ci-an) s. m., pl. pirotehniciéni (-ci-eni)

pirotehnicieni
PIROTEHNICIÁN, pirotehnicieni, s. m. Specialist în pirotehnie. [Pr.: -ci-an] – Din fr. pyrotechnicien.

DOOM

pirotehnicián (-ci-an) s. m., pl. pirotehniciéni (-ci-eni)

pirotehnicienii
PIROTEHNICIÁN, pirotehnicieni, s. m. Specialist în pirotehnie. [Pr.: -ci-an] – Din fr. pyrotechnicien.

DOOM

pirotehnicián (-ci-an) s. m., pl. pirotehniciéni (-ci-eni)

pirotehnicienilor
PIROTEHNICIÁN, pirotehnicieni, s. m. Specialist în pirotehnie. [Pr.: -ci-an] – Din fr. pyrotechnicien.

DOOM

pirotehnicián (-ci-an) s. m., pl. pirotehniciéni (-ci-eni)

pirotehnicii
PIROTÉHNIC, -Ă, pirotehnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține pirotehniei, privitor la pirotehnie; produs prin pirotehnie. 2. S. f. Pirotehnie. – Din fr. pyrotechnique.

DOOM

pirotéhnic adj. m., pl. pirotéhnici; f. pirotéhnică, pl. pirotéhnice

pirotehnicii
PIROTÉHNIC, -Ă, pirotehnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține pirotehniei, privitor la pirotehnie; produs prin pirotehnie. 2. S. f. Pirotehnie. – Din fr. pyrotechnique.

DOOM

pirotéhnică s. f., g.-d. art. pirotéhnicii

pirotehnicile
PIROTÉHNIC, -Ă, pirotehnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține pirotehniei, privitor la pirotehnie; produs prin pirotehnie. 2. S. f. Pirotehnie. – Din fr. pyrotechnique.

DOOM

pirotéhnică s. f., g.-d. art. pirotéhnicii

pirotehnicilor
PIROTÉHNIC, -Ă, pirotehnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține pirotehniei, privitor la pirotehnie; produs prin pirotehnie. 2. S. f. Pirotehnie. – Din fr. pyrotechnique.

DOOM

pirotéhnic adj. m., pl. pirotéhnici; f. pirotéhnică, pl. pirotéhnice

pirotehnicilor
PIROTÉHNIC, -Ă, pirotehnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține pirotehniei, privitor la pirotehnie; produs prin pirotehnie. 2. S. f. Pirotehnie. – Din fr. pyrotechnique.

DOOM

pirotéhnică s. f., g.-d. art. pirotéhnicii

pirotehnicul
PIROTÉHNIC, -Ă, pirotehnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține pirotehniei, privitor la pirotehnie; produs prin pirotehnie. 2. S. f. Pirotehnie. – Din fr. pyrotechnique.

DOOM

pirotéhnic adj. m., pl. pirotéhnici; f. pirotéhnică, pl. pirotéhnice

pirotehnicului
PIROTÉHNIC, -Ă, pirotehnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține pirotehniei, privitor la pirotehnie; produs prin pirotehnie. 2. S. f. Pirotehnie. – Din fr. pyrotechnique.

DOOM

pirotéhnic adj. m., pl. pirotéhnici; f. pirotéhnică, pl. pirotéhnice

pirotehnie
PIROTEHNÍE, (2) pirotehnii, s. f. 1. Tehnica fabricării și a utilizării unor dispozitive, a unor materiale care servesc la aprinderea munițiilor, a armelor de foc, a unor substanțe explozibile, a artificiilor etc. 2. Fabrică de muniții. – Din fr. pyrotechnie.

DOOM

pirotehníe s. f., art. pirotehnía, g.-d. art. pirotehníei; (fabrici) pl. pirotehníi, art. pirotehníile

pirotehniei
PIROTEHNÍE, (2) pirotehnii, s. f. 1. Tehnica fabricării și a utilizării unor dispozitive, a unor materiale care servesc la aprinderea munițiilor, a armelor de foc, a unor substanțe explozibile, a artificiilor etc. 2. Fabrică de muniții. – Din fr. pyrotechnie.

DOOM

pirotehníe s. f., art. pirotehnía, g.-d. art. pirotehníei; (fabrici) pl. pirotehníi, art. pirotehníile

pirotehnii
PIROTEHNÍE, (2) pirotehnii, s. f. 1. Tehnica fabricării și a utilizării unor dispozitive, a unor materiale care servesc la aprinderea munițiilor, a armelor de foc, a unor substanțe explozibile, a artificiilor etc. 2. Fabrică de muniții. – Din fr. pyrotechnie.

DOOM

pirotehníe s. f., art. pirotehnía, g.-d. art. pirotehníei; (fabrici) pl. pirotehníi, art. pirotehníile

pirotehniile
PIROTEHNÍE, (2) pirotehnii, s. f. 1. Tehnica fabricării și a utilizării unor dispozitive, a unor materiale care servesc la aprinderea munițiilor, a armelor de foc, a unor substanțe explozibile, a artificiilor etc. 2. Fabrică de muniții. – Din fr. pyrotechnie.

DOOM

pirotehníe s. f., art. pirotehnía, g.-d. art. pirotehníei; (fabrici) pl. pirotehníi, art. pirotehníile

pirotehniilor
PIROTEHNÍE, (2) pirotehnii, s. f. 1. Tehnica fabricării și a utilizării unor dispozitive, a unor materiale care servesc la aprinderea munițiilor, a armelor de foc, a unor substanțe explozibile, a artificiilor etc. 2. Fabrică de muniții. – Din fr. pyrotechnie.

DOOM

pirotehníe s. f., art. pirotehnía, g.-d. art. pirotehníei; (fabrici) pl. pirotehníi, art. pirotehníile

piroteli
PIROTEÁLĂ s. f. Faptul de a piroti; stare a celui care pirotește; picoteală, moțăială, somnolență. – Piroti + suf. -eală.

DOOM

piroteálă s. f., g.-d. art. pirotélii

pirotelii
PIROTEÁLĂ s. f. Faptul de a piroti; stare a celui care pirotește; picoteală, moțăială, somnolență. – Piroti + suf. -eală.

DOOM

piroteálă s. f., g.-d. art. pirotélii

pirotelile
PIROTEÁLĂ s. f. Faptul de a piroti; stare a celui care pirotește; picoteală, moțăială, somnolență. – Piroti + suf. -eală.

DOOM

piroteálă s. f., g.-d. art. pirotélii

pirotelilor
PIROTEÁLĂ s. f. Faptul de a piroti; stare a celui care pirotește; picoteală, moțăială, somnolență. – Piroti + suf. -eală.

DOOM

piroteálă s. f., g.-d. art. pirotélii

pirotermic
PIROTÉRMIC, -Ă, pirotermici, -ce, adj. Care dezvoltă căldură prin ardere. – Din fr. pyrothermique.

DOOM

pirotérmic adj. m., pl. pirotérmici; f. pirotérmică, pl. pirotérmice

pirotermica
PIROTÉRMIC, -Ă, pirotermici, -ce, adj. Care dezvoltă căldură prin ardere. – Din fr. pyrothermique.

DOOM

pirotérmic adj. m., pl. pirotérmici; f. pirotérmică, pl. pirotérmice

pirotermice
PIROTÉRMIC, -Ă, pirotermici, -ce, adj. Care dezvoltă căldură prin ardere. – Din fr. pyrothermique.

DOOM

pirotérmic adj. m., pl. pirotérmici; f. pirotérmică, pl. pirotérmice

pirotermicei
PIROTÉRMIC, -Ă, pirotermici, -ce, adj. Care dezvoltă căldură prin ardere. – Din fr. pyrothermique.

DOOM

pirotérmic adj. m., pl. pirotérmici; f. pirotérmică, pl. pirotérmice

pirotermicele
PIROTÉRMIC, -Ă, pirotermici, -ce, adj. Care dezvoltă căldură prin ardere. – Din fr. pyrothermique.

DOOM

pirotérmic adj. m., pl. pirotérmici; f. pirotérmică, pl. pirotérmice

pirotermicelor
PIROTÉRMIC, -Ă, pirotermici, -ce, adj. Care dezvoltă căldură prin ardere. – Din fr. pyrothermique.

DOOM

pirotérmic adj. m., pl. pirotérmici; f. pirotérmică, pl. pirotérmice

pirotermici
PIROTÉRMIC, -Ă, pirotermici, -ce, adj. Care dezvoltă căldură prin ardere. – Din fr. pyrothermique.

DOOM

pirotérmic adj. m., pl. pirotérmici; f. pirotérmică, pl. pirotérmice

pirotermicii
PIROTÉRMIC, -Ă, pirotermici, -ce, adj. Care dezvoltă căldură prin ardere. – Din fr. pyrothermique.

DOOM

pirotérmic adj. m., pl. pirotérmici; f. pirotérmică, pl. pirotérmice

pirotermicilor
PIROTÉRMIC, -Ă, pirotermici, -ce, adj. Care dezvoltă căldură prin ardere. – Din fr. pyrothermique.

DOOM

pirotérmic adj. m., pl. pirotérmici; f. pirotérmică, pl. pirotérmice

pirotermicul
PIROTÉRMIC, -Ă, pirotermici, -ce, adj. Care dezvoltă căldură prin ardere. – Din fr. pyrothermique.

DOOM

pirotérmic adj. m., pl. pirotérmici; f. pirotérmică, pl. pirotérmice

pirotermicului
PIROTÉRMIC, -Ă, pirotermici, -ce, adj. Care dezvoltă căldură prin ardere. – Din fr. pyrothermique.

DOOM

pirotérmic adj. m., pl. pirotérmici; f. pirotérmică, pl. pirotérmice

pirotesc
PIROTÍ, pirotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi copleșit de somn; a moțăi, a dormita, a ațipi. 2. A fi abătut și fără vlagă; a tânji, a lâncezi (de boală, de bătrânețe etc.); p. ext. a zăcea, a boli, a gogi. – Et. nec.

DOOM

pirotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pirotésc, imperf. 3 sg. piroteá; conj. prez. 3 să piroteáscă

pirotește
PIROTÍ, pirotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi copleșit de somn; a moțăi, a dormita, a ațipi. 2. A fi abătut și fără vlagă; a tânji, a lâncezi (de boală, de bătrânețe etc.); p. ext. a zăcea, a boli, a gogi. – Et. nec.

DOOM

pirotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pirotésc, imperf. 3 sg. piroteá; conj. prez. 3 să piroteáscă

pirotești
PIROTÍ, pirotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi copleșit de somn; a moțăi, a dormita, a ațipi. 2. A fi abătut și fără vlagă; a tânji, a lâncezi (de boală, de bătrânețe etc.); p. ext. a zăcea, a boli, a gogi. – Et. nec.

DOOM

pirotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pirotésc, imperf. 3 sg. piroteá; conj. prez. 3 să piroteáscă

piroti
PIROTÍ, pirotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi copleșit de somn; a moțăi, a dormita, a ațipi. 2. A fi abătut și fără vlagă; a tânji, a lâncezi (de boală, de bătrânețe etc.); p. ext. a zăcea, a boli, a gogi. – Et. nec.

DOOM

pirotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pirotésc, imperf. 3 sg. piroteá; conj. prez. 3 să piroteáscă

pirotii
PIROTÍ, pirotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi copleșit de somn; a moțăi, a dormita, a ațipi. 2. A fi abătut și fără vlagă; a tânji, a lâncezi (de boală, de bătrânețe etc.); p. ext. a zăcea, a boli, a gogi. – Et. nec.

DOOM

pirotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pirotésc, imperf. 3 sg. piroteá; conj. prez. 3 să piroteáscă

pirotim
PIROTÍ, pirotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi copleșit de somn; a moțăi, a dormita, a ațipi. 2. A fi abătut și fără vlagă; a tânji, a lâncezi (de boală, de bătrânețe etc.); p. ext. a zăcea, a boli, a gogi. – Et. nec.

DOOM

pirotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pirotésc, imperf. 3 sg. piroteá; conj. prez. 3 să piroteáscă

pirotina
PIROTÍNĂ s. f. Sulfură naturală de fier, cristalizată în sistemul hexagonal, de culoare galben-închis cu reflexe brune-roz. – Din fr. pyrrhotine.

DOOM

pirotínă s. f., g.-d. art. pirotínei

pirotind
PIROTÍ, pirotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi copleșit de somn; a moțăi, a dormita, a ațipi. 2. A fi abătut și fără vlagă; a tânji, a lâncezi (de boală, de bătrânețe etc.); p. ext. a zăcea, a boli, a gogi. – Et. nec.

DOOM

pirotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pirotésc, imperf. 3 sg. piroteá; conj. prez. 3 să piroteáscă

pirotine
PIROTÍNĂ s. f. Sulfură naturală de fier, cristalizată în sistemul hexagonal, de culoare galben-închis cu reflexe brune-roz. – Din fr. pyrrhotine.

DOOM

pirotínă s. f., g.-d. art. pirotínei

pirotinei
PIROTÍNĂ s. f. Sulfură naturală de fier, cristalizată în sistemul hexagonal, de culoare galben-închis cu reflexe brune-roz. – Din fr. pyrrhotine.

DOOM

pirotínă s. f., g.-d. art. pirotínei

pirotire
PIROTÍ, pirotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi copleșit de somn; a moțăi, a dormita, a ațipi. 2. A fi abătut și fără vlagă; a tânji, a lâncezi (de boală, de bătrânețe etc.); p. ext. a zăcea, a boli, a gogi. – Et. nec.

DOOM

pirotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pirotésc, imperf. 3 sg. piroteá; conj. prez. 3 să piroteáscă

pirotiră
PIROTÍ, pirotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi copleșit de somn; a moțăi, a dormita, a ațipi. 2. A fi abătut și fără vlagă; a tânji, a lâncezi (de boală, de bătrânețe etc.); p. ext. a zăcea, a boli, a gogi. – Et. nec.

DOOM

pirotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pirotésc, imperf. 3 sg. piroteá; conj. prez. 3 să piroteáscă

pirotirăm
PIROTÍ, pirotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi copleșit de somn; a moțăi, a dormita, a ațipi. 2. A fi abătut și fără vlagă; a tânji, a lâncezi (de boală, de bătrânețe etc.); p. ext. a zăcea, a boli, a gogi. – Et. nec.

DOOM

pirotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pirotésc, imperf. 3 sg. piroteá; conj. prez. 3 să piroteáscă

pirotirăți
PIROTÍ, pirotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi copleșit de somn; a moțăi, a dormita, a ațipi. 2. A fi abătut și fără vlagă; a tânji, a lâncezi (de boală, de bătrânețe etc.); p. ext. a zăcea, a boli, a gogi. – Et. nec.

DOOM

pirotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pirotésc, imperf. 3 sg. piroteá; conj. prez. 3 să piroteáscă

pirotise
PIROTÍ, pirotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi copleșit de somn; a moțăi, a dormita, a ațipi. 2. A fi abătut și fără vlagă; a tânji, a lâncezi (de boală, de bătrânețe etc.); p. ext. a zăcea, a boli, a gogi. – Et. nec.

DOOM

pirotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pirotésc, imperf. 3 sg. piroteá; conj. prez. 3 să piroteáscă

pirotisem
PIROTÍ, pirotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi copleșit de somn; a moțăi, a dormita, a ațipi. 2. A fi abătut și fără vlagă; a tânji, a lâncezi (de boală, de bătrânețe etc.); p. ext. a zăcea, a boli, a gogi. – Et. nec.

DOOM

pirotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pirotésc, imperf. 3 sg. piroteá; conj. prez. 3 să piroteáscă

pirotiseră
PIROTÍ, pirotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi copleșit de somn; a moțăi, a dormita, a ațipi. 2. A fi abătut și fără vlagă; a tânji, a lâncezi (de boală, de bătrânețe etc.); p. ext. a zăcea, a boli, a gogi. – Et. nec.

DOOM

pirotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pirotésc, imperf. 3 sg. piroteá; conj. prez. 3 să piroteáscă

pirotiserăm
PIROTÍ, pirotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi copleșit de somn; a moțăi, a dormita, a ațipi. 2. A fi abătut și fără vlagă; a tânji, a lâncezi (de boală, de bătrânețe etc.); p. ext. a zăcea, a boli, a gogi. – Et. nec.

DOOM

pirotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pirotésc, imperf. 3 sg. piroteá; conj. prez. 3 să piroteáscă

pirotiserăți
PIROTÍ, pirotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi copleșit de somn; a moțăi, a dormita, a ațipi. 2. A fi abătut și fără vlagă; a tânji, a lâncezi (de boală, de bătrânețe etc.); p. ext. a zăcea, a boli, a gogi. – Et. nec.

DOOM

pirotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pirotésc, imperf. 3 sg. piroteá; conj. prez. 3 să piroteáscă

pirotiseși
PIROTÍ, pirotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi copleșit de somn; a moțăi, a dormita, a ațipi. 2. A fi abătut și fără vlagă; a tânji, a lâncezi (de boală, de bătrânețe etc.); p. ext. a zăcea, a boli, a gogi. – Et. nec.

DOOM

pirotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pirotésc, imperf. 3 sg. piroteá; conj. prez. 3 să piroteáscă

pirotiseți
PIROTÍ, pirotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi copleșit de somn; a moțăi, a dormita, a ațipi. 2. A fi abătut și fără vlagă; a tânji, a lâncezi (de boală, de bătrânețe etc.); p. ext. a zăcea, a boli, a gogi. – Et. nec.

DOOM

pirotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pirotésc, imperf. 3 sg. piroteá; conj. prez. 3 să piroteáscă

pirotit
PIROTÍ, pirotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi copleșit de somn; a moțăi, a dormita, a ațipi. 2. A fi abătut și fără vlagă; a tânji, a lâncezi (de boală, de bătrânețe etc.); p. ext. a zăcea, a boli, a gogi. – Et. nec.

DOOM

pirotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pirotésc, imperf. 3 sg. piroteá; conj. prez. 3 să piroteáscă

pirotit
PIROTÍT, -Ă, pirotiți, -te, adj. (Rar). Doborît de somn, toropit, somnoros. Fiind pirotit... s-a culcat și îndată a adormit ca mort. RETEGANUL, R. II 74.

pirotiși
PIROTÍ, pirotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi copleșit de somn; a moțăi, a dormita, a ațipi. 2. A fi abătut și fără vlagă; a tânji, a lâncezi (de boală, de bătrânețe etc.); p. ext. a zăcea, a boli, a gogi. – Et. nec.

DOOM

pirotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pirotésc, imperf. 3 sg. piroteá; conj. prez. 3 să piroteáscă

pirotiți
PIROTÍ, pirotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi copleșit de somn; a moțăi, a dormita, a ațipi. 2. A fi abătut și fără vlagă; a tânji, a lâncezi (de boală, de bătrânețe etc.); p. ext. a zăcea, a boli, a gogi. – Et. nec.

DOOM

pirotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pirotésc, imperf. 3 sg. piroteá; conj. prez. 3 să piroteáscă

piroxen
PIROXÉN, piroxeni, s. m. Grup de silicați naturali de fier, magneziu, calciu, aluminiu, sodiu, potasiu etc., care se prezintă sub formă de cristale prismatice cu luciu sticlos, de culoare verde-măslinie până la negru. – Din fr. pyroxène.

DOOM

piroxén s. m., pl. piroxéni

piroxeni
PIROXÉN, piroxeni, s. m. Grup de silicați naturali de fier, magneziu, calciu, aluminiu, sodiu, potasiu etc., care se prezintă sub formă de cristale prismatice cu luciu sticlos, de culoare verde-măslinie până la negru. – Din fr. pyroxène.

DOOM

piroxén s. m., pl. piroxéni

piroxenic
PIROXÉNIC, -Ă, piroxenici, -ce, adj. De natura piroxenului. – Din fr. pyroxénique.

piroxenica
PIROXÉNIC, -Ă, piroxenici, -ce, adj. De natura piroxenului. – Din fr. pyroxénique.

piroxenice
PIROXÉNIC, -Ă, piroxenici, -ce, adj. De natura piroxenului. – Din fr. pyroxénique.

piroxenicei
PIROXÉNIC, -Ă, piroxenici, -ce, adj. De natura piroxenului. – Din fr. pyroxénique.

piroxenicele
PIROXÉNIC, -Ă, piroxenici, -ce, adj. De natura piroxenului. – Din fr. pyroxénique.

piroxenicelor
PIROXÉNIC, -Ă, piroxenici, -ce, adj. De natura piroxenului. – Din fr. pyroxénique.

piroxenici
PIROXÉNIC, -Ă, piroxenici, -ce, adj. De natura piroxenului. – Din fr. pyroxénique.

piroxenicii
PIROXÉNIC, -Ă, piroxenici, -ce, adj. De natura piroxenului. – Din fr. pyroxénique.

piroxenicilor
PIROXÉNIC, -Ă, piroxenici, -ce, adj. De natura piroxenului. – Din fr. pyroxénique.

piroxenicul
PIROXÉNIC, -Ă, piroxenici, -ce, adj. De natura piroxenului. – Din fr. pyroxénique.

piroxenicului
PIROXÉNIC, -Ă, piroxenici, -ce, adj. De natura piroxenului. – Din fr. pyroxénique.

piroxenii
PIROXÉN, piroxeni, s. m. Grup de silicați naturali de fier, magneziu, calciu, aluminiu, sodiu, potasiu etc., care se prezintă sub formă de cristale prismatice cu luciu sticlos, de culoare verde-măslinie până la negru. – Din fr. pyroxène.

DOOM

piroxén s. m., pl. piroxéni

piroxenilor
PIROXÉN, piroxeni, s. m. Grup de silicați naturali de fier, magneziu, calciu, aluminiu, sodiu, potasiu etc., care se prezintă sub formă de cristale prismatice cu luciu sticlos, de culoare verde-măslinie până la negru. – Din fr. pyroxène.

DOOM

piroxén s. m., pl. piroxéni

piroxenit
PIROXENÍT, piroxenite, s. n. Rocă eruptivă, constituită mai ales din piroxen. – Din fr. pyroxénite.

DOOM

piroxenít s. n., pl. piroxeníte

piroxenite
PIROXENÍT, piroxenite, s. n. Rocă eruptivă, constituită mai ales din piroxen. – Din fr. pyroxénite.

DOOM

piroxenít s. n., pl. piroxeníte

piroxenitele
PIROXENÍT, piroxenite, s. n. Rocă eruptivă, constituită mai ales din piroxen. – Din fr. pyroxénite.

DOOM

piroxenít s. n., pl. piroxeníte

piroxenitelor
PIROXENÍT, piroxenite, s. n. Rocă eruptivă, constituită mai ales din piroxen. – Din fr. pyroxénite.

DOOM

piroxenít s. n., pl. piroxeníte

piroxenitul
PIROXENÍT, piroxenite, s. n. Rocă eruptivă, constituită mai ales din piroxen. – Din fr. pyroxénite.

DOOM

piroxenít s. n., pl. piroxeníte

piroxenitului
PIROXENÍT, piroxenite, s. n. Rocă eruptivă, constituită mai ales din piroxen. – Din fr. pyroxénite.

DOOM

piroxenít s. n., pl. piroxeníte

piroxenul
PIROXÉN, piroxeni, s. m. Grup de silicați naturali de fier, magneziu, calciu, aluminiu, sodiu, potasiu etc., care se prezintă sub formă de cristale prismatice cu luciu sticlos, de culoare verde-măslinie până la negru. – Din fr. pyroxène.

DOOM

piroxén s. m., pl. piroxéni

piroxenului
PIROXÉN, piroxeni, s. m. Grup de silicați naturali de fier, magneziu, calciu, aluminiu, sodiu, potasiu etc., care se prezintă sub formă de cristale prismatice cu luciu sticlos, de culoare verde-măslinie până la negru. – Din fr. pyroxène.

DOOM

piroxén s. m., pl. piroxéni

piroxilina
PIROXILINĂ, piroxiline, s. f. Amestec de esteri nitrici ai celulozei, folosit la fabricarea explozivilor, a colodiului, a celuloidului, a lacurilor și a emailurilor. – Din fr. pyroxiline.

DOOM

piroxilínă s. f., g.-d. art. piroxilínei; pl. piroxilíne

piroxiline
PIROXILINĂ, piroxiline, s. f. Amestec de esteri nitrici ai celulozei, folosit la fabricarea explozivilor, a colodiului, a celuloidului, a lacurilor și a emailurilor. – Din fr. pyroxiline.

DOOM

piroxilínă s. f., g.-d. art. piroxilínei; pl. piroxilíne

piroxilinei
PIROXILINĂ, piroxiline, s. f. Amestec de esteri nitrici ai celulozei, folosit la fabricarea explozivilor, a colodiului, a celuloidului, a lacurilor și a emailurilor. – Din fr. pyroxiline.

DOOM

piroxilínă s. f., g.-d. art. piroxilínei; pl. piroxilíne

piroxilinele
PIROXILINĂ, piroxiline, s. f. Amestec de esteri nitrici ai celulozei, folosit la fabricarea explozivilor, a colodiului, a celuloidului, a lacurilor și a emailurilor. – Din fr. pyroxiline.

DOOM

piroxilínă s. f., g.-d. art. piroxilínei; pl. piroxilíne

piroxilinelor
PIROXILINĂ, piroxiline, s. f. Amestec de esteri nitrici ai celulozei, folosit la fabricarea explozivilor, a colodiului, a celuloidului, a lacurilor și a emailurilor. – Din fr. pyroxiline.

DOOM

piroxilínă s. f., g.-d. art. piroxilínei; pl. piroxilíne

piroza
PIRÓZĂ, piroze, s. f. (Med.) Senzație de arsură în piept și în gât, determinată de iritația esofagului. – Din fr. pyrosis.

piroze
PIRÓZĂ, piroze, s. f. (Med.) Senzație de arsură în piept și în gât, determinată de iritația esofagului. – Din fr. pyrosis.

pirozea
PIROZEÁ s. f. v. peruzea.

DOOM

peruzeá s. f., art. peruzeáua, g.-d. art. peruzélei; pl. peruzéle, art. peruzélele

pirozei
PIRÓZĂ, piroze, s. f. (Med.) Senzație de arsură în piept și în gât, determinată de iritația esofagului. – Din fr. pyrosis.

pirozele
PIRÓZĂ, piroze, s. f. (Med.) Senzație de arsură în piept și în gât, determinată de iritația esofagului. – Din fr. pyrosis.

pirozelor
PIRÓZĂ, piroze, s. f. (Med.) Senzație de arsură în piept și în gât, determinată de iritația esofagului. – Din fr. pyrosis.

piroșca
PIRÓȘCĂ, piroști, s. f. (Reg.) Colțunaș umplut cu carne, cartofi, brânză, marmeladă etc. [Pl. și: piroște] – Din rus. pirožki, ucr. pyrižky.

DOOM

!piróșcă (reg.) s. f., g.-d. art. piróștii; pl. piróști

piroște
PIRÓȘCĂ, piroști, s. f. (Reg.) Colțunaș umplut cu carne, cartofi, brânză, marmeladă etc. [Pl. și: piroște] – Din rus. pirožki, ucr. pyrižky.

DOOM

!piróșcă (reg.) s. f., g.-d. art. piróștii; pl. piróști

piroștei
PIRÓȘCĂ, piroști, s. f. (Reg.) Colțunaș umplut cu carne, cartofi, brânză, marmeladă etc. [Pl. și: piroște] – Din rus. pirožki, ucr. pyrižky.

DOOM

!piróșcă (reg.) s. f., g.-d. art. piróștii; pl. piróști

piroștele
PIRÓȘCĂ, piroști, s. f. (Reg.) Colțunaș umplut cu carne, cartofi, brânză, marmeladă etc. [Pl. și: piroște] – Din rus. pirožki, ucr. pyrižky.

DOOM

!piróșcă (reg.) s. f., g.-d. art. piróștii; pl. piróști

piroștelor
PIRÓȘCĂ, piroști, s. f. (Reg.) Colțunaș umplut cu carne, cartofi, brânză, marmeladă etc. [Pl. și: piroște] – Din rus. pirožki, ucr. pyrižky.

DOOM

!piróșcă (reg.) s. f., g.-d. art. piróștii; pl. piróști

pirpiria
PIRPIRÍU, -ÍE, pirpirii, adj. 1. (Despre ființe) Care și-a încetat dezvoltarea normală sau a degenerat; firav, pipernicit, jigărit. 2. (Rar) Lipsit de avere. 3. (Despre oameni) Care este îmbrăcat sărăcăcios, jerpelit sau (prea) subțire; (despre îmbrăcăminte) prea subțire, nepotrivit cu vremea friguroasă, jerpelit. – Din tc. pırpıri.

DOOM

pirpiríu adj. m., f. pirpiríe; pl. m. și f. pirpiríi

pirpirie
PIRPIRÍU, -ÍE, pirpirii, adj. 1. (Despre ființe) Care și-a încetat dezvoltarea normală sau a degenerat; firav, pipernicit, jigărit. 2. (Rar) Lipsit de avere. 3. (Despre oameni) Care este îmbrăcat sărăcăcios, jerpelit sau (prea) subțire; (despre îmbrăcăminte) prea subțire, nepotrivit cu vremea friguroasă, jerpelit. – Din tc. pırpıri.

DOOM

pirpiríu adj. m., f. pirpiríe; pl. m. și f. pirpiríi

pirpiriei
PIRPIRÍU, -ÍE, pirpirii, adj. 1. (Despre ființe) Care și-a încetat dezvoltarea normală sau a degenerat; firav, pipernicit, jigărit. 2. (Rar) Lipsit de avere. 3. (Despre oameni) Care este îmbrăcat sărăcăcios, jerpelit sau (prea) subțire; (despre îmbrăcăminte) prea subțire, nepotrivit cu vremea friguroasă, jerpelit. – Din tc. pırpıri.

DOOM

pirpiríu adj. m., f. pirpiríe; pl. m. și f. pirpiríi

pirpirii
PIRPIRÍU, -ÍE, pirpirii, adj. 1. (Despre ființe) Care și-a încetat dezvoltarea normală sau a degenerat; firav, pipernicit, jigărit. 2. (Rar) Lipsit de avere. 3. (Despre oameni) Care este îmbrăcat sărăcăcios, jerpelit sau (prea) subțire; (despre îmbrăcăminte) prea subțire, nepotrivit cu vremea friguroasă, jerpelit. – Din tc. pırpıri.

DOOM

pirpiríu adj. m., f. pirpiríe; pl. m. și f. pirpiríi

pirpiriii
PIRPIRÍU, -ÍE, pirpirii, adj. 1. (Despre ființe) Care și-a încetat dezvoltarea normală sau a degenerat; firav, pipernicit, jigărit. 2. (Rar) Lipsit de avere. 3. (Despre oameni) Care este îmbrăcat sărăcăcios, jerpelit sau (prea) subțire; (despre îmbrăcăminte) prea subțire, nepotrivit cu vremea friguroasă, jerpelit. – Din tc. pırpıri.

DOOM

pirpiríu adj. m., f. pirpiríe; pl. m. și f. pirpiríi

pirpiriile
PIRPIRÍU, -ÍE, pirpirii, adj. 1. (Despre ființe) Care și-a încetat dezvoltarea normală sau a degenerat; firav, pipernicit, jigărit. 2. (Rar) Lipsit de avere. 3. (Despre oameni) Care este îmbrăcat sărăcăcios, jerpelit sau (prea) subțire; (despre îmbrăcăminte) prea subțire, nepotrivit cu vremea friguroasă, jerpelit. – Din tc. pırpıri.

DOOM

pirpiríu adj. m., f. pirpiríe; pl. m. și f. pirpiríi

pirpiriilor
PIRPIRÍU, -ÍE, pirpirii, adj. 1. (Despre ființe) Care și-a încetat dezvoltarea normală sau a degenerat; firav, pipernicit, jigărit. 2. (Rar) Lipsit de avere. 3. (Despre oameni) Care este îmbrăcat sărăcăcios, jerpelit sau (prea) subțire; (despre îmbrăcăminte) prea subțire, nepotrivit cu vremea friguroasă, jerpelit. – Din tc. pırpıri.

DOOM

pirpiríu adj. m., f. pirpiríe; pl. m. și f. pirpiríi

pirpiriu
PIRPIRÍU, -ÍE, pirpirii, adj. 1. (Despre ființe) Care și-a încetat dezvoltarea normală sau a degenerat; firav, pipernicit, jigărit. 2. (Rar) Lipsit de avere. 3. (Despre oameni) Care este îmbrăcat sărăcăcios, jerpelit sau (prea) subțire; (despre îmbrăcăminte) prea subțire, nepotrivit cu vremea friguroasă, jerpelit. – Din tc. pırpıri.

DOOM

pirpiríu adj. m., f. pirpiríe; pl. m. și f. pirpiríi

pirpiriul
PIRPIRÍU, -ÍE, pirpirii, adj. 1. (Despre ființe) Care și-a încetat dezvoltarea normală sau a degenerat; firav, pipernicit, jigărit. 2. (Rar) Lipsit de avere. 3. (Despre oameni) Care este îmbrăcat sărăcăcios, jerpelit sau (prea) subțire; (despre îmbrăcăminte) prea subțire, nepotrivit cu vremea friguroasă, jerpelit. – Din tc. pırpıri.

DOOM

pirpiríu adj. m., f. pirpiríe; pl. m. și f. pirpiríi

pirpiriului
PIRPIRÍU, -ÍE, pirpirii, adj. 1. (Despre ființe) Care și-a încetat dezvoltarea normală sau a degenerat; firav, pipernicit, jigărit. 2. (Rar) Lipsit de avere. 3. (Despre oameni) Care este îmbrăcat sărăcăcios, jerpelit sau (prea) subțire; (despre îmbrăcăminte) prea subțire, nepotrivit cu vremea friguroasă, jerpelit. – Din tc. pırpıri.

DOOM

pirpiríu adj. m., f. pirpiríe; pl. m. și f. pirpiríi

pirueta
PIRUETÁ, piruetez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa, a face piruete. [Pr.: -ru-e-] – Din piruetă. Cf. fr. pirouetter.

DOOM

piruetá (a ~) (rar) (-ru-e-) vb., ind. prez. 3 pirueteáză

pirueta
PIRUÉTĂ, piruete, s. f. Figură de dans constând din învârtirea completă a unui dansator, executată pe un singur picior; p. ext. rotire (rapidă) pe vârful picioarelor, pe călcâie etc. [Pr.: -ru-e-] – Din fr. pirouette.

DOOM

piruétă (-ru-e-) s. f., g.-d. art. piruétei; pl. piruéte

piruetai
PIRUETÁ, piruetez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa, a face piruete. [Pr.: -ru-e-] – Din piruetă. Cf. fr. pirouetter.

DOOM

piruetá (a ~) (rar) (-ru-e-) vb., ind. prez. 3 pirueteáză

piruetam
PIRUETÁ, piruetez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa, a face piruete. [Pr.: -ru-e-] – Din piruetă. Cf. fr. pirouetter.

DOOM

piruetá (a ~) (rar) (-ru-e-) vb., ind. prez. 3 pirueteáză

piruetare
PIRUETÁ, piruetez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa, a face piruete. [Pr.: -ru-e-] – Din piruetă. Cf. fr. pirouetter.

DOOM

piruetá (a ~) (rar) (-ru-e-) vb., ind. prez. 3 pirueteáză

piruetare
PIRUETÁ, piruetez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa, a face piruete. [Pr.: -ru-e-] – Din piruetă. Cf. fr. pirouetter.

piruetară
PIRUETÁ, piruetez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa, a face piruete. [Pr.: -ru-e-] – Din piruetă. Cf. fr. pirouetter.

DOOM

piruetá (a ~) (rar) (-ru-e-) vb., ind. prez. 3 pirueteáză

piruetarăm
PIRUETÁ, piruetez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa, a face piruete. [Pr.: -ru-e-] – Din piruetă. Cf. fr. pirouetter.

DOOM

piruetá (a ~) (rar) (-ru-e-) vb., ind. prez. 3 pirueteáză

piruetarăți
PIRUETÁ, piruetez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa, a face piruete. [Pr.: -ru-e-] – Din piruetă. Cf. fr. pirouetter.

DOOM

piruetá (a ~) (rar) (-ru-e-) vb., ind. prez. 3 pirueteáză

piruetase
PIRUETÁ, piruetez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa, a face piruete. [Pr.: -ru-e-] – Din piruetă. Cf. fr. pirouetter.

DOOM

piruetá (a ~) (rar) (-ru-e-) vb., ind. prez. 3 pirueteáză

piruetasem
PIRUETÁ, piruetez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa, a face piruete. [Pr.: -ru-e-] – Din piruetă. Cf. fr. pirouetter.

DOOM

piruetá (a ~) (rar) (-ru-e-) vb., ind. prez. 3 pirueteáză

piruetaseră
PIRUETÁ, piruetez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa, a face piruete. [Pr.: -ru-e-] – Din piruetă. Cf. fr. pirouetter.

DOOM

piruetá (a ~) (rar) (-ru-e-) vb., ind. prez. 3 pirueteáză

piruetaserăm
PIRUETÁ, piruetez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa, a face piruete. [Pr.: -ru-e-] – Din piruetă. Cf. fr. pirouetter.

DOOM

piruetá (a ~) (rar) (-ru-e-) vb., ind. prez. 3 pirueteáză

piruetaserăți
PIRUETÁ, piruetez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa, a face piruete. [Pr.: -ru-e-] – Din piruetă. Cf. fr. pirouetter.

DOOM

piruetá (a ~) (rar) (-ru-e-) vb., ind. prez. 3 pirueteáză

piruetaseși
PIRUETÁ, piruetez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa, a face piruete. [Pr.: -ru-e-] – Din piruetă. Cf. fr. pirouetter.

DOOM

piruetá (a ~) (rar) (-ru-e-) vb., ind. prez. 3 pirueteáză

piruetaseți
PIRUETÁ, piruetez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa, a face piruete. [Pr.: -ru-e-] – Din piruetă. Cf. fr. pirouetter.

DOOM

piruetá (a ~) (rar) (-ru-e-) vb., ind. prez. 3 pirueteáză

piruetat
PIRUETÁ, piruetez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa, a face piruete. [Pr.: -ru-e-] – Din piruetă. Cf. fr. pirouetter.

DOOM

piruetá (a ~) (rar) (-ru-e-) vb., ind. prez. 3 pirueteáză

piruetau
PIRUETÁ, piruetez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa, a face piruete. [Pr.: -ru-e-] – Din piruetă. Cf. fr. pirouetter.

DOOM

piruetá (a ~) (rar) (-ru-e-) vb., ind. prez. 3 pirueteáză

piruetași
PIRUETÁ, piruetez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa, a face piruete. [Pr.: -ru-e-] – Din piruetă. Cf. fr. pirouetter.

DOOM

piruetá (a ~) (rar) (-ru-e-) vb., ind. prez. 3 pirueteáză

piruetați
PIRUETÁ, piruetez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa, a face piruete. [Pr.: -ru-e-] – Din piruetă. Cf. fr. pirouetter.

DOOM

piruetá (a ~) (rar) (-ru-e-) vb., ind. prez. 3 pirueteáză

piruete
PIRUÉTĂ, piruete, s. f. Figură de dans constând din învârtirea completă a unui dansator, executată pe un singur picior; p. ext. rotire (rapidă) pe vârful picioarelor, pe călcâie etc. [Pr.: -ru-e-] – Din fr. pirouette.

DOOM

piruétă (-ru-e-) s. f., g.-d. art. piruétei; pl. piruéte

piruetează
PIRUETÁ, piruetez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa, a face piruete. [Pr.: -ru-e-] – Din piruetă. Cf. fr. pirouetter.

DOOM

piruetá (a ~) (rar) (-ru-e-) vb., ind. prez. 3 pirueteáză

piruetei
PIRUÉTĂ, piruete, s. f. Figură de dans constând din învârtirea completă a unui dansator, executată pe un singur picior; p. ext. rotire (rapidă) pe vârful picioarelor, pe călcâie etc. [Pr.: -ru-e-] – Din fr. pirouette.

DOOM

piruétă (-ru-e-) s. f., g.-d. art. piruétei; pl. piruéte

piruetele
PIRUÉTĂ, piruete, s. f. Figură de dans constând din învârtirea completă a unui dansator, executată pe un singur picior; p. ext. rotire (rapidă) pe vârful picioarelor, pe călcâie etc. [Pr.: -ru-e-] – Din fr. pirouette.

DOOM

piruétă (-ru-e-) s. f., g.-d. art. piruétei; pl. piruéte

piruetelor
PIRUÉTĂ, piruete, s. f. Figură de dans constând din învârtirea completă a unui dansator, executată pe un singur picior; p. ext. rotire (rapidă) pe vârful picioarelor, pe călcâie etc. [Pr.: -ru-e-] – Din fr. pirouette.

DOOM

piruétă (-ru-e-) s. f., g.-d. art. piruétei; pl. piruéte

piruetez
PIRUETÁ, piruetez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa, a face piruete. [Pr.: -ru-e-] – Din piruetă. Cf. fr. pirouetter.

DOOM

piruetá (a ~) (rar) (-ru-e-) vb., ind. prez. 3 pirueteáză

pirueteze
PIRUETÁ, piruetez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa, a face piruete. [Pr.: -ru-e-] – Din piruetă. Cf. fr. pirouetter.

DOOM

piruetá (a ~) (rar) (-ru-e-) vb., ind. prez. 3 pirueteáză

piruetezi
PIRUETÁ, piruetez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa, a face piruete. [Pr.: -ru-e-] – Din piruetă. Cf. fr. pirouetter.

DOOM

piruetá (a ~) (rar) (-ru-e-) vb., ind. prez. 3 pirueteáză

piruetând
PIRUETÁ, piruetez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa, a face piruete. [Pr.: -ru-e-] – Din piruetă. Cf. fr. pirouetter.

DOOM

piruetá (a ~) (rar) (-ru-e-) vb., ind. prez. 3 pirueteáză

piruetînd
PIRUETÁ, piruetez, vb. I. Intranz. (Rar) A executa, a face piruete. [Pr.: -ru-e-] – Din piruetă. Cf. fr. pirouetter.

DOOM

piruetá (a ~) (rar) (-ru-e-) vb., ind. prez. 3 pirueteáză

pirui
PIRUÍ, pers. 3 píruie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păsări) A cânta în triluri; a ciripi. – Formație onomatopeică.

DOOM

piruí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 píruie, imperf. 3 sg. piruiá; conj. prez. 3 să píruie

piruia
PIRUÍ, pers. 3 píruie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păsări) A cânta în triluri; a ciripi. – Formație onomatopeică.

DOOM

piruí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 píruie, imperf. 3 sg. piruiá; conj. prez. 3 să píruie

piruiau
PIRUÍ, pers. 3 píruie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păsări) A cânta în triluri; a ciripi. – Formație onomatopeică.

DOOM

piruí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 píruie, imperf. 3 sg. piruiá; conj. prez. 3 să píruie

piruie
PIRUÍ, pers. 3 píruie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păsări) A cânta în triluri; a ciripi. – Formație onomatopeică.

DOOM

piruí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 píruie, imperf. 3 sg. piruiá; conj. prez. 3 să píruie

piruind
PIRUÍ, pers. 3 píruie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păsări) A cânta în triluri; a ciripi. – Formație onomatopeică.

DOOM

piruí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 píruie, imperf. 3 sg. piruiá; conj. prez. 3 să píruie

piruire
PIRUÍ, pers. 3 píruie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păsări) A cânta în triluri; a ciripi. – Formație onomatopeică.

DOOM

piruí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 píruie, imperf. 3 sg. piruiá; conj. prez. 3 să píruie

piruire
PIRUÍ, pers. 3 píruie, vb. IV. Intranz. (Despre păsări) A cânta în triluri; a ciripi. – Formație onomatopeică.

piruiră
PIRUÍ, pers. 3 píruie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păsări) A cânta în triluri; a ciripi. – Formație onomatopeică.

DOOM

piruí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 píruie, imperf. 3 sg. piruiá; conj. prez. 3 să píruie

piruise
PIRUÍ, pers. 3 píruie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păsări) A cânta în triluri; a ciripi. – Formație onomatopeică.

DOOM

piruí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 píruie, imperf. 3 sg. piruiá; conj. prez. 3 să píruie

piruiseră
PIRUÍ, pers. 3 píruie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păsări) A cânta în triluri; a ciripi. – Formație onomatopeică.

DOOM

piruí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 píruie, imperf. 3 sg. piruiá; conj. prez. 3 să píruie

piruit
PIRUÍ, pers. 3 píruie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păsări) A cânta în triluri; a ciripi. – Formație onomatopeică.

DOOM

piruí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 píruie, imperf. 3 sg. piruiá; conj. prez. 3 să píruie

piruit
PIRUÍT s. n. (Rar) Faptul de a pirui; cântec în triluri al păsărilor; ciripit. – V. pirui.

DOOM

piruít (rar) s. n.

pirul
PIR s. m. Plantă erbacee perenă din familia gramineelor, cu rizom târâtor, cu frunze aspre și cu flori verzi, grupate în spice, care crește spontan, împiedicând dezvoltarea plantelor de cultură (Agropyrum repens). ◊ Pir pădureț = specie înaltă de pir, care ajunge până la 1 m, cu frunzele aspre, cenușii-verzui și cu spicul lung și subțire (Agropyrum caninum). – Din bg. pir.

DOOM

pir s. m.

pirului
PIR s. m. Plantă erbacee perenă din familia gramineelor, cu rizom târâtor, cu frunze aspre și cu flori verzi, grupate în spice, care crește spontan, împiedicând dezvoltarea plantelor de cultură (Agropyrum repens). ◊ Pir pădureț = specie înaltă de pir, care ajunge până la 1 m, cu frunzele aspre, cenușii-verzui și cu spicul lung și subțire (Agropyrum caninum). – Din bg. pir.

DOOM

pir s. m.

pis
PIS interj. (Adesea repetat) Strigăt cu care se cheamă pisica. ◊ Expr. A nu zice (nici) pis = a nu spune nimic, a nu scoate nicio vorbă, a tăcea chitic. [Var.: pâs interj.] – Onomatopee.

DOOM

pis-pís v. pis

pisa
PISÁ, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfărâma o substanță, un corp solid prin loviri repetate (cu pisălogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai mărunte sau a le preface în praf. 2. A bătători, a bătuci, a frământa cu picioarele zăpada, pământul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi în bătaie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sâcâi pe cineva, repetându-i același lucru; a pisălogi. – Lat. pi(n)sare.

DOOM

pisá (a ~) vb., ind. prez. 3 piseáză

pisai
PISÁ, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfărâma o substanță, un corp solid prin loviri repetate (cu pisălogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai mărunte sau a le preface în praf. 2. A bătători, a bătuci, a frământa cu picioarele zăpada, pământul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi în bătaie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sâcâi pe cineva, repetându-i același lucru; a pisălogi. – Lat. pi(n)sare.

DOOM

pisá (a ~) vb., ind. prez. 3 piseáză

pisam
PISÁ, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfărâma o substanță, un corp solid prin loviri repetate (cu pisălogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai mărunte sau a le preface în praf. 2. A bătători, a bătuci, a frământa cu picioarele zăpada, pământul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi în bătaie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sâcâi pe cineva, repetându-i același lucru; a pisălogi. – Lat. pi(n)sare.

DOOM

pisá (a ~) vb., ind. prez. 3 piseáză

pisania
PISÁNIE, pisanii, s. f. Inscripție sculptată în piatră, în lemn, în metal, pictată etc. pe lespezile unor morminte sau deasupra ușii principale la intrarea într-o biserică, în care sunt consemnate datele privind hramul, donatorul, ctitorul, meșterul, data ridicării etc. – Din sl. pisanije.

DOOM

pisánie (-ni-e) s. f., art. pisánia (-ni-a), g.-d. art. pisániei; pl. pisánii, art. pisániile (-ni-i-)

pisanie
PISÁNIE, pisanii, s. f. Inscripție sculptată în piatră, în lemn, în metal, pictată etc. pe lespezile unor morminte sau deasupra ușii principale la intrarea într-o biserică, în care sunt consemnate datele privind hramul, donatorul, ctitorul, meșterul, data ridicării etc. – Din sl. pisanije.

DOOM

pisánie (-ni-e) s. f., art. pisánia (-ni-a), g.-d. art. pisániei; pl. pisánii, art. pisániile (-ni-i-)

pisaniei
PISÁNIE, pisanii, s. f. Inscripție sculptată în piatră, în lemn, în metal, pictată etc. pe lespezile unor morminte sau deasupra ușii principale la intrarea într-o biserică, în care sunt consemnate datele privind hramul, donatorul, ctitorul, meșterul, data ridicării etc. – Din sl. pisanije.

DOOM

pisánie (-ni-e) s. f., art. pisánia (-ni-a), g.-d. art. pisániei; pl. pisánii, art. pisániile (-ni-i-)

pisanii
PISÁNIE, pisanii, s. f. Inscripție sculptată în piatră, în lemn, în metal, pictată etc. pe lespezile unor morminte sau deasupra ușii principale la intrarea într-o biserică, în care sunt consemnate datele privind hramul, donatorul, ctitorul, meșterul, data ridicării etc. – Din sl. pisanije.

DOOM

pisánie (-ni-e) s. f., art. pisánia (-ni-a), g.-d. art. pisániei; pl. pisánii, art. pisániile (-ni-i-)

pisaniile
PISÁNIE, pisanii, s. f. Inscripție sculptată în piatră, în lemn, în metal, pictată etc. pe lespezile unor morminte sau deasupra ușii principale la intrarea într-o biserică, în care sunt consemnate datele privind hramul, donatorul, ctitorul, meșterul, data ridicării etc. – Din sl. pisanije.

DOOM

pisánie (-ni-e) s. f., art. pisánia (-ni-a), g.-d. art. pisániei; pl. pisánii, art. pisániile (-ni-i-)

pisaniilor
PISÁNIE, pisanii, s. f. Inscripție sculptată în piatră, în lemn, în metal, pictată etc. pe lespezile unor morminte sau deasupra ușii principale la intrarea într-o biserică, în care sunt consemnate datele privind hramul, donatorul, ctitorul, meșterul, data ridicării etc. – Din sl. pisanije.

DOOM

pisánie (-ni-e) s. f., art. pisánia (-ni-a), g.-d. art. pisániei; pl. pisánii, art. pisániile (-ni-i-)

pisar
PISÁR, pisari, s. m. (în Evul Mediu, în Țările Române) Secretar (domnesc); grămătic, diac. [Var.: pisér s. m.] – Din sl. pisarĭ, pol. pisarz.

DOOM

pisár (înv.) s. m., pl. pisári

pisare
PISÁ, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfărâma o substanță, un corp solid prin loviri repetate (cu pisălogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai mărunte sau a le preface în praf. 2. A bătători, a bătuci, a frământa cu picioarele zăpada, pământul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi în bătaie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sâcâi pe cineva, repetându-i același lucru; a pisălogi. – Lat. pi(n)sare.

DOOM

pisá (a ~) vb., ind. prez. 3 piseáză

pisare
PISÁRE s. f. Acțiunea de a pisa; pisat¹. – V. pisa.

DOOM

pisáre s. f., g.-d. art. pisắrii

pisarea
PISÁRE s. f. Acțiunea de a pisa; pisat¹. – V. pisa.

DOOM

pisáre s. f., g.-d. art. pisắrii

pisari
PISÁR, pisari, s. m. (în Evul Mediu, în Țările Române) Secretar (domnesc); grămătic, diac. [Var.: pisér s. m.] – Din sl. pisarĭ, pol. pisarz.

DOOM

pisár (înv.) s. m., pl. pisári

pisarii
PISÁR, pisari, s. m. (în Evul Mediu, în Țările Române) Secretar (domnesc); grămătic, diac. [Var.: pisér s. m.] – Din sl. pisarĭ, pol. pisarz.

DOOM

pisár (înv.) s. m., pl. pisári

pisarilor
PISÁR, pisari, s. m. (în Evul Mediu, în Țările Române) Secretar (domnesc); grămătic, diac. [Var.: pisér s. m.] – Din sl. pisarĭ, pol. pisarz.

DOOM

pisár (înv.) s. m., pl. pisári

pisarul
PISÁR, pisari, s. m. (în Evul Mediu, în Țările Române) Secretar (domnesc); grămătic, diac. [Var.: pisér s. m.] – Din sl. pisarĭ, pol. pisarz.

DOOM

pisár (înv.) s. m., pl. pisári

pisarului
PISÁR, pisari, s. m. (în Evul Mediu, în Țările Române) Secretar (domnesc); grămătic, diac. [Var.: pisér s. m.] – Din sl. pisarĭ, pol. pisarz.

DOOM

pisár (înv.) s. m., pl. pisári

pisară
PISÁ, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfărâma o substanță, un corp solid prin loviri repetate (cu pisălogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai mărunte sau a le preface în praf. 2. A bătători, a bătuci, a frământa cu picioarele zăpada, pământul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi în bătaie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sâcâi pe cineva, repetându-i același lucru; a pisălogi. – Lat. pi(n)sare.

DOOM

pisá (a ~) vb., ind. prez. 3 piseáză

pisarăm
PISÁ, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfărâma o substanță, un corp solid prin loviri repetate (cu pisălogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai mărunte sau a le preface în praf. 2. A bătători, a bătuci, a frământa cu picioarele zăpada, pământul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi în bătaie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sâcâi pe cineva, repetându-i același lucru; a pisălogi. – Lat. pi(n)sare.

DOOM

pisá (a ~) vb., ind. prez. 3 piseáză

pisarăți
PISÁ, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfărâma o substanță, un corp solid prin loviri repetate (cu pisălogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai mărunte sau a le preface în praf. 2. A bătători, a bătuci, a frământa cu picioarele zăpada, pământul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi în bătaie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sâcâi pe cineva, repetându-i același lucru; a pisălogi. – Lat. pi(n)sare.

DOOM

pisá (a ~) vb., ind. prez. 3 piseáză

pisase
PISÁ, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfărâma o substanță, un corp solid prin loviri repetate (cu pisălogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai mărunte sau a le preface în praf. 2. A bătători, a bătuci, a frământa cu picioarele zăpada, pământul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi în bătaie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sâcâi pe cineva, repetându-i același lucru; a pisălogi. – Lat. pi(n)sare.

DOOM

pisá (a ~) vb., ind. prez. 3 piseáză

pisasem
PISÁ, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfărâma o substanță, un corp solid prin loviri repetate (cu pisălogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai mărunte sau a le preface în praf. 2. A bătători, a bătuci, a frământa cu picioarele zăpada, pământul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi în bătaie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sâcâi pe cineva, repetându-i același lucru; a pisălogi. – Lat. pi(n)sare.

DOOM

pisá (a ~) vb., ind. prez. 3 piseáză

pisaseră
PISÁ, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfărâma o substanță, un corp solid prin loviri repetate (cu pisălogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai mărunte sau a le preface în praf. 2. A bătători, a bătuci, a frământa cu picioarele zăpada, pământul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi în bătaie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sâcâi pe cineva, repetându-i același lucru; a pisălogi. – Lat. pi(n)sare.

DOOM

pisá (a ~) vb., ind. prez. 3 piseáză

pisaserăm
PISÁ, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfărâma o substanță, un corp solid prin loviri repetate (cu pisălogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai mărunte sau a le preface în praf. 2. A bătători, a bătuci, a frământa cu picioarele zăpada, pământul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi în bătaie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sâcâi pe cineva, repetându-i același lucru; a pisălogi. – Lat. pi(n)sare.

DOOM

pisá (a ~) vb., ind. prez. 3 piseáză

pisaserăți
PISÁ, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfărâma o substanță, un corp solid prin loviri repetate (cu pisălogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai mărunte sau a le preface în praf. 2. A bătători, a bătuci, a frământa cu picioarele zăpada, pământul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi în bătaie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sâcâi pe cineva, repetându-i același lucru; a pisălogi. – Lat. pi(n)sare.

DOOM

pisá (a ~) vb., ind. prez. 3 piseáză

pisaseși
PISÁ, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfărâma o substanță, un corp solid prin loviri repetate (cu pisălogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai mărunte sau a le preface în praf. 2. A bătători, a bătuci, a frământa cu picioarele zăpada, pământul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi în bătaie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sâcâi pe cineva, repetându-i același lucru; a pisălogi. – Lat. pi(n)sare.

DOOM

pisá (a ~) vb., ind. prez. 3 piseáză

pisaseți
PISÁ, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfărâma o substanță, un corp solid prin loviri repetate (cu pisălogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai mărunte sau a le preface în praf. 2. A bătători, a bătuci, a frământa cu picioarele zăpada, pământul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi în bătaie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sâcâi pe cineva, repetându-i același lucru; a pisălogi. – Lat. pi(n)sare.

DOOM

pisá (a ~) vb., ind. prez. 3 piseáză

pisat
PISÁ, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfărâma o substanță, un corp solid prin loviri repetate (cu pisălogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai mărunte sau a le preface în praf. 2. A bătători, a bătuci, a frământa cu picioarele zăpada, pământul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi în bătaie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sâcâi pe cineva, repetându-i același lucru; a pisălogi. – Lat. pi(n)sare.

DOOM

pisá (a ~) vb., ind. prez. 3 piseáză

pisat
PISÁT², -Ă, pisați, -te, adj. 1. Mărunțit, zdrobit sau prefăcut în pulbere prin pisare. ◊ Expr. Cu oasele pisate = foarte obosit, mort de oboseală, extenuat. 2. Fig. (Fam.; despre oameni) Bătut tare, snopit în bătaie. – V. pisa.

pisat
PISÁT¹ s. n. Pisare. – V. pisa.

DOOM

pisát s. n.

pisata
PISÁT², -Ă, pisați, -te, adj. 1. Mărunțit, zdrobit sau prefăcut în pulbere prin pisare. ◊ Expr. Cu oasele pisate = foarte obosit, mort de oboseală, extenuat. 2. Fig. (Fam.; despre oameni) Bătut tare, snopit în bătaie. – V. pisa.

pisate
PISÁT², -Ă, pisați, -te, adj. 1. Mărunțit, zdrobit sau prefăcut în pulbere prin pisare. ◊ Expr. Cu oasele pisate = foarte obosit, mort de oboseală, extenuat. 2. Fig. (Fam.; despre oameni) Bătut tare, snopit în bătaie. – V. pisa.

pisatei
PISÁT², -Ă, pisați, -te, adj. 1. Mărunțit, zdrobit sau prefăcut în pulbere prin pisare. ◊ Expr. Cu oasele pisate = foarte obosit, mort de oboseală, extenuat. 2. Fig. (Fam.; despre oameni) Bătut tare, snopit în bătaie. – V. pisa.

pisatele
PISÁT², -Ă, pisați, -te, adj. 1. Mărunțit, zdrobit sau prefăcut în pulbere prin pisare. ◊ Expr. Cu oasele pisate = foarte obosit, mort de oboseală, extenuat. 2. Fig. (Fam.; despre oameni) Bătut tare, snopit în bătaie. – V. pisa.

pisatelor
PISÁT², -Ă, pisați, -te, adj. 1. Mărunțit, zdrobit sau prefăcut în pulbere prin pisare. ◊ Expr. Cu oasele pisate = foarte obosit, mort de oboseală, extenuat. 2. Fig. (Fam.; despre oameni) Bătut tare, snopit în bătaie. – V. pisa.

pisatul
PISÁT², -Ă, pisați, -te, adj. 1. Mărunțit, zdrobit sau prefăcut în pulbere prin pisare. ◊ Expr. Cu oasele pisate = foarte obosit, mort de oboseală, extenuat. 2. Fig. (Fam.; despre oameni) Bătut tare, snopit în bătaie. – V. pisa.

pisatului
PISÁT², -Ă, pisați, -te, adj. 1. Mărunțit, zdrobit sau prefăcut în pulbere prin pisare. ◊ Expr. Cu oasele pisate = foarte obosit, mort de oboseală, extenuat. 2. Fig. (Fam.; despre oameni) Bătut tare, snopit în bătaie. – V. pisa.

pisau
PISÁ, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfărâma o substanță, un corp solid prin loviri repetate (cu pisălogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai mărunte sau a le preface în praf. 2. A bătători, a bătuci, a frământa cu picioarele zăpada, pământul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi în bătaie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sâcâi pe cineva, repetându-i același lucru; a pisălogi. – Lat. pi(n)sare.

DOOM

pisá (a ~) vb., ind. prez. 3 piseáză

pisași
PISÁ, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfărâma o substanță, un corp solid prin loviri repetate (cu pisălogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai mărunte sau a le preface în praf. 2. A bătători, a bătuci, a frământa cu picioarele zăpada, pământul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi în bătaie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sâcâi pe cineva, repetându-i același lucru; a pisălogi. – Lat. pi(n)sare.

DOOM

pisá (a ~) vb., ind. prez. 3 piseáză

pisați
PISÁ, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfărâma o substanță, un corp solid prin loviri repetate (cu pisălogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai mărunte sau a le preface în praf. 2. A bătători, a bătuci, a frământa cu picioarele zăpada, pământul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi în bătaie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sâcâi pe cineva, repetându-i același lucru; a pisălogi. – Lat. pi(n)sare.

DOOM

pisá (a ~) vb., ind. prez. 3 piseáză

pisați
PISÁT², -Ă, pisați, -te, adj. 1. Mărunțit, zdrobit sau prefăcut în pulbere prin pisare. ◊ Expr. Cu oasele pisate = foarte obosit, mort de oboseală, extenuat. 2. Fig. (Fam.; despre oameni) Bătut tare, snopit în bătaie. – V. pisa.

pisații
PISÁT², -Ă, pisați, -te, adj. 1. Mărunțit, zdrobit sau prefăcut în pulbere prin pisare. ◊ Expr. Cu oasele pisate = foarte obosit, mort de oboseală, extenuat. 2. Fig. (Fam.; despre oameni) Bătut tare, snopit în bătaie. – V. pisa.

pisaților
PISÁT², -Ă, pisați, -te, adj. 1. Mărunțit, zdrobit sau prefăcut în pulbere prin pisare. ◊ Expr. Cu oasele pisate = foarte obosit, mort de oboseală, extenuat. 2. Fig. (Fam.; despre oameni) Bătut tare, snopit în bătaie. – V. pisa.

pisc
PISC², piscuri, s. n. 1. Vârf ascuțit (și golaș) de munte sau de deal, dominând o vale sau o depresiune; piscan. 2. Capătul din față, ascuțit și încovoiat în sus, al unei luntrii. 3. (Pop.) Parte a carului (sau a saniei) de care se fixează proțapul. – Et. nec.

DOOM

pisc² s. n., pl. píscuri

piscan
PISCÁN, piscane, s. n. (Reg.) Pisc² (1). – Pisc² + suf. -an.

DOOM

piscán (reg.) s. n., pl. piscáne

piscane
PISCÁN, piscane, s. n. (Reg.) Pisc² (1). – Pisc² + suf. -an.

DOOM

piscán (reg.) s. n., pl. piscáne

piscanele
PISCÁN, piscane, s. n. (Reg.) Pisc² (1). – Pisc² + suf. -an.

DOOM

piscán (reg.) s. n., pl. piscáne

piscanelor
PISCÁN, piscane, s. n. (Reg.) Pisc² (1). – Pisc² + suf. -an.

DOOM

piscán (reg.) s. n., pl. piscáne

piscani
PISCÁN, piscane, s. n. (Reg.) Pisc² (1). – Pisc² + suf. -an.

DOOM

piscán (reg.) s. n., pl. piscáne

piscanii
PISCÁN, piscane, s. n. (Reg.) Pisc² (1). – Pisc² + suf. -an.

DOOM

piscán (reg.) s. n., pl. piscáne

piscanilor
PISCÁN, piscane, s. n. (Reg.) Pisc² (1). – Pisc² + suf. -an.

DOOM

piscán (reg.) s. n., pl. piscáne

piscanul
PISCÁN, piscane, s. n. (Reg.) Pisc² (1). – Pisc² + suf. -an.

DOOM

piscán (reg.) s. n., pl. piscáne

piscanului
PISCÁN, piscane, s. n. (Reg.) Pisc² (1). – Pisc² + suf. -an.

DOOM

piscán (reg.) s. n., pl. piscáne

pisci
PISCI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) pește”, „piscicol”. [< it. pisci-, cf. lat. piscis].

piscicol
PISCÍCOL, -Ă, piscicoli, -e, adj. Care ține de pești sau de piscicultura, referitor la pești, la piscicultură sau la pescuit. – Din fr. piscicole.

DOOM

piscícol adj. m., pl. piscícoli; f. piscícolă, pl. piscícole

piscicola
PISCÍCOL, -Ă, piscicoli, -e, adj. Care ține de pești sau de piscicultura, referitor la pești, la piscicultură sau la pescuit. – Din fr. piscicole.

DOOM

piscícol adj. m., pl. piscícoli; f. piscícolă, pl. piscícole

piscicole
PISCÍCOL, -Ă, piscicoli, -e, adj. Care ține de pești sau de piscicultura, referitor la pești, la piscicultură sau la pescuit. – Din fr. piscicole.

DOOM

piscícol adj. m., pl. piscícoli; f. piscícolă, pl. piscícole

piscicolei
PISCÍCOL, -Ă, piscicoli, -e, adj. Care ține de pești sau de piscicultura, referitor la pești, la piscicultură sau la pescuit. – Din fr. piscicole.

DOOM

piscícol adj. m., pl. piscícoli; f. piscícolă, pl. piscícole

piscicolele
PISCÍCOL, -Ă, piscicoli, -e, adj. Care ține de pești sau de piscicultura, referitor la pești, la piscicultură sau la pescuit. – Din fr. piscicole.

DOOM

piscícol adj. m., pl. piscícoli; f. piscícolă, pl. piscícole

piscicolelor
PISCÍCOL, -Ă, piscicoli, -e, adj. Care ține de pești sau de piscicultura, referitor la pești, la piscicultură sau la pescuit. – Din fr. piscicole.

DOOM

piscícol adj. m., pl. piscícoli; f. piscícolă, pl. piscícole

piscicoli
PISCÍCOL, -Ă, piscicoli, -e, adj. Care ține de pești sau de piscicultura, referitor la pești, la piscicultură sau la pescuit. – Din fr. piscicole.

DOOM

piscícol adj. m., pl. piscícoli; f. piscícolă, pl. piscícole

piscicolii
PISCÍCOL, -Ă, piscicoli, -e, adj. Care ține de pești sau de piscicultura, referitor la pești, la piscicultură sau la pescuit. – Din fr. piscicole.

DOOM

piscícol adj. m., pl. piscícoli; f. piscícolă, pl. piscícole

piscicolilor
PISCÍCOL, -Ă, piscicoli, -e, adj. Care ține de pești sau de piscicultura, referitor la pești, la piscicultură sau la pescuit. – Din fr. piscicole.

DOOM

piscícol adj. m., pl. piscícoli; f. piscícolă, pl. piscícole

piscicolul
PISCÍCOL, -Ă, piscicoli, -e, adj. Care ține de pești sau de piscicultura, referitor la pești, la piscicultură sau la pescuit. – Din fr. piscicole.

DOOM

piscícol adj. m., pl. piscícoli; f. piscícolă, pl. piscícole

piscicolului
PISCÍCOL, -Ă, piscicoli, -e, adj. Care ține de pești sau de piscicultura, referitor la pești, la piscicultură sau la pescuit. – Din fr. piscicole.

DOOM

piscícol adj. m., pl. piscícoli; f. piscícolă, pl. piscícole

piscicultoare
PISCICULTÓR, piscicultori, s. m. Specialist în piscicultură. – Din fr. pisciculteur.

DOOM

piscicultór s. m., pl. piscicultóri

piscicultoarea
PISCICULTÓR, piscicultori, s. m. Specialist în piscicultură. – Din fr. pisciculteur.

DOOM

piscicultór s. m., pl. piscicultóri

piscicultoarei
PISCICULTÓR, piscicultori, s. m. Specialist în piscicultură. – Din fr. pisciculteur.

DOOM

piscicultór s. m., pl. piscicultóri

piscicultoarele
PISCICULTÓR, piscicultori, s. m. Specialist în piscicultură. – Din fr. pisciculteur.

DOOM

piscicultór s. m., pl. piscicultóri

piscicultoarelor
PISCICULTÓR, piscicultori, s. m. Specialist în piscicultură. – Din fr. pisciculteur.

DOOM

piscicultór s. m., pl. piscicultóri

piscicultor
PISCICULTÓR, piscicultori, s. m. Specialist în piscicultură. – Din fr. pisciculteur.

DOOM

piscicultór s. m., pl. piscicultóri

piscicultori
PISCICULTÓR, piscicultori, s. m. Specialist în piscicultură. – Din fr. pisciculteur.

DOOM

piscicultór s. m., pl. piscicultóri

piscicultorii
PISCICULTÓR, piscicultori, s. m. Specialist în piscicultură. – Din fr. pisciculteur.

DOOM

piscicultór s. m., pl. piscicultóri

piscicultorilor
PISCICULTÓR, piscicultori, s. m. Specialist în piscicultură. – Din fr. pisciculteur.

DOOM

piscicultór s. m., pl. piscicultóri

piscicultorul
PISCICULTÓR, piscicultori, s. m. Specialist în piscicultură. – Din fr. pisciculteur.

DOOM

piscicultór s. m., pl. piscicultóri

piscicultorului
PISCICULTÓR, piscicultori, s. m. Specialist în piscicultură. – Din fr. pisciculteur.

DOOM

piscicultór s. m., pl. piscicultóri

piscicultura
PISCICULTÚRĂ s. f. Ramură a zootehniei care se ocupă cu creșterea peștilor în apele naturale, heleșteie, iazuri etc. – Din fr. pisciculture.

DOOM

piscicultúră s. f., g.-d. art. piscicultúrii

pisciculturi
PISCICULTÚRĂ s. f. Ramură a zootehniei care se ocupă cu creșterea peștilor în apele naturale, heleșteie, iazuri etc. – Din fr. pisciculture.

DOOM

piscicultúră s. f., g.-d. art. piscicultúrii

pisciculturii
PISCICULTÚRĂ s. f. Ramură a zootehniei care se ocupă cu creșterea peștilor în apele naturale, heleșteie, iazuri etc. – Din fr. pisciculture.

DOOM

piscicultúră s. f., g.-d. art. piscicultúrii

pisciform
PISCIFÓRM, -Ă, pisciformi, -e, adj. În formă de pește. – Din fr. pisciforme.

pisciforma
PISCIFÓRM, -Ă, pisciformi, -e, adj. În formă de pește. – Din fr. pisciforme.

pisciforme
PISCIFÓRM, -Ă, pisciformi, -e, adj. În formă de pește. – Din fr. pisciforme.

pisciformei
PISCIFÓRM, -Ă, pisciformi, -e, adj. În formă de pește. – Din fr. pisciforme.

pisciformele
PISCIFÓRM, -Ă, pisciformi, -e, adj. În formă de pește. – Din fr. pisciforme.

pisciformelor
PISCIFÓRM, -Ă, pisciformi, -e, adj. În formă de pește. – Din fr. pisciforme.

pisciformi
PISCIFÓRM, -Ă, pisciformi, -e, adj. În formă de pește. – Din fr. pisciforme.

pisciformii
PISCIFÓRM, -Ă, pisciformi, -e, adj. În formă de pește. – Din fr. pisciforme.

pisciformilor
PISCIFÓRM, -Ă, pisciformi, -e, adj. În formă de pește. – Din fr. pisciforme.

pisciformul
PISCIFÓRM, -Ă, pisciformi, -e, adj. În formă de pește. – Din fr. pisciforme.

pisciformului
PISCIFÓRM, -Ă, pisciformi, -e, adj. În formă de pește. – Din fr. pisciforme.

piscina
PISCÍNĂ, piscine, s. f. 1. Bazin cu pești amenajat în scop decorativ sau productiv. 2. Bazin de înot. – Din fr. piscine.

DOOM

piscínă s. f., g.-d. art. piscínei; pl. piscíne

piscine
PISCÍNĂ, piscine, s. f. 1. Bazin cu pești amenajat în scop decorativ sau productiv. 2. Bazin de înot. – Din fr. piscine.

DOOM

piscínă s. f., g.-d. art. piscínei; pl. piscíne

piscinei
PISCÍNĂ, piscine, s. f. 1. Bazin cu pești amenajat în scop decorativ sau productiv. 2. Bazin de înot. – Din fr. piscine.

DOOM

piscínă s. f., g.-d. art. piscínei; pl. piscíne

piscinele
PISCÍNĂ, piscine, s. f. 1. Bazin cu pești amenajat în scop decorativ sau productiv. 2. Bazin de înot. – Din fr. piscine.

DOOM

piscínă s. f., g.-d. art. piscínei; pl. piscíne

piscinelor
PISCÍNĂ, piscine, s. f. 1. Bazin cu pești amenajat în scop decorativ sau productiv. 2. Bazin de înot. – Din fr. piscine.

DOOM

piscínă s. f., g.-d. art. piscínei; pl. piscíne

piscivor
PISCIVÓR, -Ă, piscivori, -e, adj. (Livr.) Care se hrănește cu pește. – Din fr. piscivore.

piscivora
PISCIVÓR, -Ă, piscivori, -e, adj. (Livr.) Care se hrănește cu pește. – Din fr. piscivore.

piscivore
PISCIVÓR, -Ă, piscivori, -e, adj. (Livr.) Care se hrănește cu pește. – Din fr. piscivore.

piscivorei
PISCIVÓR, -Ă, piscivori, -e, adj. (Livr.) Care se hrănește cu pește. – Din fr. piscivore.

piscivorele
PISCIVÓR, -Ă, piscivori, -e, adj. (Livr.) Care se hrănește cu pește. – Din fr. piscivore.

piscivorelor
PISCIVÓR, -Ă, piscivori, -e, adj. (Livr.) Care se hrănește cu pește. – Din fr. piscivore.

piscivori
PISCIVÓR, -Ă, piscivori, -e, adj. (Livr.) Care se hrănește cu pește. – Din fr. piscivore.

piscivorii
PISCIVÓR, -Ă, piscivori, -e, adj. (Livr.) Care se hrănește cu pește. – Din fr. piscivore.

piscivorilor
PISCIVÓR, -Ă, piscivori, -e, adj. (Livr.) Care se hrănește cu pește. – Din fr. piscivore.

piscivorul
PISCIVÓR, -Ă, piscivori, -e, adj. (Livr.) Care se hrănește cu pește. – Din fr. piscivore.

piscivorului
PISCIVÓR, -Ă, piscivori, -e, adj. (Livr.) Care se hrănește cu pește. – Din fr. piscivore.

piscoaia
PISCOÁIE, (I) piscoaie, s. f., (II) piscoi, s. m. (Reg.) I. Tub sonor care intră în componența unor instrumente muzicale. II. Om scund. [Var.: (1) piscói s. m.] – Et. nec.

DOOM

piscoáie²/piscói¹ (tub sonor, oboi, parte a morii) (pop.) s. f./s. m., pl. piscoáie/piscói

piscoaie
PISCOÁIE, (I) piscoaie, s. f., (II) piscoi, s. m. (Reg.) I. Tub sonor care intră în componența unor instrumente muzicale. II. Om scund. [Var.: (1) piscói s. m.] – Et. nec.

DOOM

piscoáie²/piscói¹ (tub sonor, oboi, parte a morii) (pop.) s. f./s. m., pl. piscoáie/piscói

piscoaie
PISCOÁIE, piscoi, s. f. (Regional) 1. Parte a morii, prin care curge făina; vrană. V. s c o c. Că mi-i moara Lîngă casă, Cu piscoaia pe fereastră Și curge făina-n casă. MARIAN, S. 49. 2. Fluier (de soc sau de salcie). ♦ Piscoi (2). Organele cu șapte sute de piscoi, unele groase, altele subțiri. La TDRG.

piscoaiei
PISCOÁIE, (I) piscoaie, s. f., (II) piscoi, s. m. (Reg.) I. Tub sonor care intră în componența unor instrumente muzicale. II. Om scund. [Var.: (1) piscói s. m.] – Et. nec.

DOOM

piscoáie²/piscói¹ (tub sonor, oboi, parte a morii) (pop.) s. f./s. m., pl. piscoáie/piscói

piscoaiele
PISCOÁIE, (I) piscoaie, s. f., (II) piscoi, s. m. (Reg.) I. Tub sonor care intră în componența unor instrumente muzicale. II. Om scund. [Var.: (1) piscói s. m.] – Et. nec.

DOOM

piscoáie²/piscói¹ (tub sonor, oboi, parte a morii) (pop.) s. f./s. m., pl. piscoáie/piscói

piscoaielor
PISCOÁIE, (I) piscoaie, s. f., (II) piscoi, s. m. (Reg.) I. Tub sonor care intră în componența unor instrumente muzicale. II. Om scund. [Var.: (1) piscói s. m.] – Et. nec.

DOOM

piscoáie²/piscói¹ (tub sonor, oboi, parte a morii) (pop.) s. f./s. m., pl. piscoáie/piscói

piscoi
PISCÓI s. m. v. piscoaie.

DOOM

piscói² (om scund) (reg.) s. m., pl. piscói, art. piscóii

piscoi
PISCÓI, piscoaie, s. n. 1. Piscoaie (1). 2. Fluier care intră în alcătuirea diferitelor instrumente muzicale (ca cimpoi, orgă etc.). Lăutarul își strunea coardele, cimpoieșul își potrivea piscoiul, iară oamenii se găteau de sărbătoare. SLAVICI, O. I 235.

piscoii
PISCÓI s. m. v. piscoaie.

DOOM

piscói² (om scund) (reg.) s. m., pl. piscói, art. piscóii

piscoilor
PISCÓI s. m. v. piscoaie.

DOOM

piscói² (om scund) (reg.) s. m., pl. piscói, art. piscóii

piscoiul
PISCÓI s. m. v. piscoaie.

DOOM

piscói² (om scund) (reg.) s. m., pl. piscói, art. piscóii

piscoiului
PISCÓI s. m. v. piscoaie.

DOOM

piscói² (om scund) (reg.) s. m., pl. piscói, art. piscóii

piscui
PISCUÍ, pers. 3 piscuiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre păsări sau despre puii de pasăre) A ciripi, a piui. – Pisc¹ + suf. -ui.

DOOM

piscuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. piscuiéște/píscuie, imperf. 3 sg. piscuiá; conj. prez. 3 să piscuiáscă/să píscuie

piscuire
PISCUÍRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a piscui și rezultatul ei; piscuit. – V. piscui.

DOOM

piscuíre (reg.) s. f., g.-d. art. piscuírii

piscuirea
PISCUÍRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a piscui și rezultatul ei; piscuit. – V. piscui.

DOOM

piscuíre (reg.) s. f., g.-d. art. piscuírii

piscuiri
PISCUÍRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a piscui și rezultatul ei; piscuit. – V. piscui.

DOOM

piscuíre (reg.) s. f., g.-d. art. piscuírii

piscuirii
PISCUÍRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a piscui și rezultatul ei; piscuit. – V. piscui.

DOOM

piscuíre (reg.) s. f., g.-d. art. piscuírii

piscuirile
PISCUÍRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a piscui și rezultatul ei; piscuit. – V. piscui.

DOOM

piscuíre (reg.) s. f., g.-d. art. piscuírii

piscuirilor
PISCUÍRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a piscui și rezultatul ei; piscuit. – V. piscui.

DOOM

piscuíre (reg.) s. f., g.-d. art. piscuírii

piscuit
PISCUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a piscui. – V. piscui.

DOOM

piscuít (reg.) s. n.

piscuitul
PISCUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a piscui. – V. piscui.

DOOM

piscuít (reg.) s. n.

piscuitului
PISCUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a piscui. – V. piscui.

DOOM

piscuít (reg.) s. n.

piscul
PISC², piscuri, s. n. 1. Vârf ascuțit (și golaș) de munte sau de deal, dominând o vale sau o depresiune; piscan. 2. Capătul din față, ascuțit și încovoiat în sus, al unei luntrii. 3. (Pop.) Parte a carului (sau a saniei) de care se fixează proțapul. – Et. nec.

DOOM

pisc² s. n., pl. píscuri

pisculeț
PISCULÉȚ, pis culele, s. n. Diminutiv al lui pisc²; piscușor. – Pisc² + suf. -uleț.

DOOM

pisculéț s. n., pl. pisculéțe

pisculețe
PISCULÉȚ, pis culele, s. n. Diminutiv al lui pisc²; piscușor. – Pisc² + suf. -uleț.

DOOM

pisculéț s. n., pl. pisculéțe

pisculețele
PISCULÉȚ, pis culele, s. n. Diminutiv al lui pisc²; piscușor. – Pisc² + suf. -uleț.

DOOM

pisculéț s. n., pl. pisculéțe

pisculețelor
PISCULÉȚ, pis culele, s. n. Diminutiv al lui pisc²; piscușor. – Pisc² + suf. -uleț.

DOOM

pisculéț s. n., pl. pisculéțe

pisculețul
PISCULÉȚ, pis culele, s. n. Diminutiv al lui pisc²; piscușor. – Pisc² + suf. -uleț.

DOOM

pisculéț s. n., pl. pisculéțe

pisculețului
PISCULÉȚ, pis culele, s. n. Diminutiv al lui pisc²; piscușor. – Pisc² + suf. -uleț.

DOOM

pisculéț s. n., pl. pisculéțe

piscului
PISC², piscuri, s. n. 1. Vârf ascuțit (și golaș) de munte sau de deal, dominând o vale sau o depresiune; piscan. 2. Capătul din față, ascuțit și încovoiat în sus, al unei luntrii. 3. (Pop.) Parte a carului (sau a saniei) de care se fixează proțapul. – Et. nec.

DOOM

pisc² s. n., pl. píscuri

piscuri
PISC², piscuri, s. n. 1. Vârf ascuțit (și golaș) de munte sau de deal, dominând o vale sau o depresiune; piscan. 2. Capătul din față, ascuțit și încovoiat în sus, al unei luntrii. 3. (Pop.) Parte a carului (sau a saniei) de care se fixează proțapul. – Et. nec.

DOOM

pisc² s. n., pl. píscuri

piscurile
PISC², piscuri, s. n. 1. Vârf ascuțit (și golaș) de munte sau de deal, dominând o vale sau o depresiune; piscan. 2. Capătul din față, ascuțit și încovoiat în sus, al unei luntrii. 3. (Pop.) Parte a carului (sau a saniei) de care se fixează proțapul. – Et. nec.

DOOM

pisc² s. n., pl. píscuri

piscurilor
PISC², piscuri, s. n. 1. Vârf ascuțit (și golaș) de munte sau de deal, dominând o vale sau o depresiune; piscan. 2. Capătul din față, ascuțit și încovoiat în sus, al unei luntrii. 3. (Pop.) Parte a carului (sau a saniei) de care se fixează proțapul. – Et. nec.

DOOM

pisc² s. n., pl. píscuri

piscușoare
PISCUȘÓR, piscușoare, s. n. (Rar) Pisculeț. – Pisc² + suf. -ușor.

DOOM

piscușór s. n., pl. piscușoáre

piscușoarele
PISCUȘÓR, piscușoare, s. n. (Rar) Pisculeț. – Pisc² + suf. -ușor.

DOOM

piscușór s. n., pl. piscușoáre

piscușoarelor
PISCUȘÓR, piscușoare, s. n. (Rar) Pisculeț. – Pisc² + suf. -ușor.

DOOM

piscușór s. n., pl. piscușoáre

piscușor
PISCUȘÓR, piscușoare, s. n. (Rar) Pisculeț. – Pisc² + suf. -ușor.

DOOM

piscușór s. n., pl. piscușoáre

piscușorul
PISCUȘÓR, piscușoare, s. n. (Rar) Pisculeț. – Pisc² + suf. -ușor.

DOOM

piscușór s. n., pl. piscușoáre

piscușorului
PISCUȘÓR, piscușoare, s. n. (Rar) Pisculeț. – Pisc² + suf. -ușor.

DOOM

piscușór s. n., pl. piscușoáre

pisează
PISÁ, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfărâma o substanță, un corp solid prin loviri repetate (cu pisălogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai mărunte sau a le preface în praf. 2. A bătători, a bătuci, a frământa cu picioarele zăpada, pământul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi în bătaie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sâcâi pe cineva, repetându-i același lucru; a pisălogi. – Lat. pi(n)sare.

DOOM

pisá (a ~) vb., ind. prez. 3 piseáză

piser
PISÁR, pisari, s. m. (în Evul Mediu, în Țările Române) Secretar (domnesc); grămătic, diac. [Var.: pisér s. m.] – Din sl. pisarĭ, pol. pisarz.

DOOM

pisár (înv.) s. m., pl. pisári

piseta
PISÉTĂ, pisete, s. f. Recipient de laborator alcătuit dintr-un balon (de sticlă) și dintr-un tub prin care trece un jet lichid. – Din fr. pissette.

pisete
PISÉTĂ, pisete, s. f. Recipient de laborator alcătuit dintr-un balon (de sticlă) și dintr-un tub prin care trece un jet lichid. – Din fr. pissette.

pisetei
PISÉTĂ, pisete, s. f. Recipient de laborator alcătuit dintr-un balon (de sticlă) și dintr-un tub prin care trece un jet lichid. – Din fr. pissette.

pisetele
PISÉTĂ, pisete, s. f. Recipient de laborator alcătuit dintr-un balon (de sticlă) și dintr-un tub prin care trece un jet lichid. – Din fr. pissette.

pisetelor
PISÉTĂ, pisete, s. f. Recipient de laborator alcătuit dintr-un balon (de sticlă) și dintr-un tub prin care trece un jet lichid. – Din fr. pissette.

pisez
PISÁ, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfărâma o substanță, un corp solid prin loviri repetate (cu pisălogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai mărunte sau a le preface în praf. 2. A bătători, a bătuci, a frământa cu picioarele zăpada, pământul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi în bătaie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sâcâi pe cineva, repetându-i același lucru; a pisălogi. – Lat. pi(n)sare.

DOOM

pisá (a ~) vb., ind. prez. 3 piseáză

piseze
PISÁ, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfărâma o substanță, un corp solid prin loviri repetate (cu pisălogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai mărunte sau a le preface în praf. 2. A bătători, a bătuci, a frământa cu picioarele zăpada, pământul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi în bătaie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sâcâi pe cineva, repetându-i același lucru; a pisălogi. – Lat. pi(n)sare.

DOOM

pisá (a ~) vb., ind. prez. 3 piseáză

pisezi
PISÁ, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfărâma o substanță, un corp solid prin loviri repetate (cu pisălogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai mărunte sau a le preface în praf. 2. A bătători, a bătuci, a frământa cu picioarele zăpada, pământul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi în bătaie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sâcâi pe cineva, repetându-i același lucru; a pisălogi. – Lat. pi(n)sare.

DOOM

pisá (a ~) vb., ind. prez. 3 piseáză

pisic
PISÍC, pisici, s. m. Pisoi. – Din pisică (derivat regresiv).

DOOM

pisíc s. m., pl. pisíci

pisica
PISÍCĂ, pisici, s. f. I. 1. Mamifer domestic carnivor din familia felidelor, cu corpul suplu, acoperit cu blană deasă și moale de diferite culori, cu capul rotund, cu botul foarte scurt, cu maxilarele puternice și cu ghearele retractile și ascuțite (Felis domestica); spec. femela acestui animal. ◊ Pisică sălbatică = specie de pisică (I 1), mai mare decât aceasta, cu blana roșcată-cenușie cu dungi negre, care trăiește în pădure (Felis silvestris). ◊ Expr. A trăi (sau a se înțelege, a se iubi) ca câinele (sau ca șoarecele) cu pisica = a nu se înțelege, a trăi rău cu cineva. A umbla cu pisica-n traistă = a căuta să înșeli, să păcălești pe cineva. A cumpăra pisica în traistă = a se înșela la cumpărături (luând marfa pe nevăzute). A avea ochi de pisică = a) a avea privire ageră; b) a fi viclean. (Fam.) A avea nouă suflete ca pisica = a fi rezistent, a avea o mare vitalitate. A fi (sau a sta ca o) pisică plouată = a fi abătut, descurajat, fără chef; a arăta prost, a avea o ținută necorespunzătoare. A se spăla ca pisica, se spune despre cei care se spală superficial și, p. ext., despre cei neglijenți. Piere (sau moare) pisica, se spune pentru a arăta că se petrece ceva neobișnuit, de importanță deosebită. 2. Blană de pisică (I 1) prelucrată. 3. Compus: pisică-de-mare = specie de pește marin cu scheletul cartilaginos, lung de 60-100 cm, cu corpul turtit romboidal și cu coada terminată cu un spin veninos (Trygon pastinaca). II. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive, părți ale acestora etc., care prind sau trag ceva, se înfig în ceva etc. 1. Dispozitiv de agățare și de desprindere a berbecului din capătul cablului de ridicare de la sonetele cu cădere liberă. 2. Cărucior deplasabil pe o grindă sau pe un pod rulant, prevăzut cu un mecanism de ridicare a sarcinilor; cărucior de macara. 3. Mănunchi de sârme de oțel, folosit pentru curățarea de noroi sau de pământ a utilajelor de foraj. – Pis + suf. -ică.

DOOM

pisícă sălbátică s. f. + adj.

pisicea
PISICÍ, pisicesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se alinta; a se linguși. – Din pisică.

DOOM

!pisicí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pisicéște, imperf. 3 sg. se pisiceá; conj. prez. 3 să se pisiceáscă

pisiceai
PISICÍ, pisicesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se alinta; a se linguși. – Din pisică.

DOOM

!pisicí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pisicéște, imperf. 3 sg. se pisiceá; conj. prez. 3 să se pisiceáscă

pisiceală
PISICEÁLĂ, pisiceli, s. f. (Fam.) Alintare. – Pisici + suf. -eală.

pisiceam
PISICÍ, pisicesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se alinta; a se linguși. – Din pisică.

DOOM

!pisicí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pisicéște, imperf. 3 sg. se pisiceá; conj. prez. 3 să se pisiceáscă

pisiceasca
PISICÉSC, -EÁSCĂ, pisicești, adj. (Rar) De pisică (I 1), privitor la pisică. – Pisică + suf. -esc.

DOOM

pisicésc (rar) adj. m., f. pisiceáscă; pl. m. și f. pisicéști

pisicească
PISICÍ, pisicesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se alinta; a se linguși. – Din pisică.

DOOM

!pisicí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pisicéște, imperf. 3 sg. se pisiceá; conj. prez. 3 să se pisiceáscă

pisiceau
PISICÍ, pisicesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se alinta; a se linguși. – Din pisică.

DOOM

!pisicí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pisicéște, imperf. 3 sg. se pisiceá; conj. prez. 3 să se pisiceáscă

pisiceați
PISICÍ, pisicesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se alinta; a se linguși. – Din pisică.

DOOM

!pisicí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pisicéște, imperf. 3 sg. se pisiceá; conj. prez. 3 să se pisiceáscă

pisicesc
PISICÉSC, -EÁSCĂ, pisicești, adj. (Rar) De pisică (I 1), privitor la pisică. – Pisică + suf. -esc.

DOOM

pisicésc (rar) adj. m., f. pisiceáscă; pl. m. și f. pisicéști

pisicesc
PISICÍ, pisicesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se alinta; a se linguși. – Din pisică.

DOOM

!pisicí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pisicéște, imperf. 3 sg. se pisiceá; conj. prez. 3 să se pisiceáscă

pisicescul
PISICÉSC, -EÁSCĂ, pisicești, adj. (Rar) De pisică (I 1), privitor la pisică. – Pisică + suf. -esc.

DOOM

pisicésc (rar) adj. m., f. pisiceáscă; pl. m. și f. pisicéști

pisicescului
PISICÉSC, -EÁSCĂ, pisicești, adj. (Rar) De pisică (I 1), privitor la pisică. – Pisică + suf. -esc.

DOOM

pisicésc (rar) adj. m., f. pisiceáscă; pl. m. și f. pisicéști

pisicește
PISICÉȘTE adv. (Rar) Ca pisica (I 1). – Pisică + suf. -ește.

DOOM

pisicéște (rar) adv.

pisicește
PISICÍ, pisicesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se alinta; a se linguși. – Din pisică.

DOOM

!pisicí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pisicéște, imperf. 3 sg. se pisiceá; conj. prez. 3 să se pisiceáscă

pisicești
PISICÉSC, -EÁSCĂ, pisicești, adj. (Rar) De pisică (I 1), privitor la pisică. – Pisică + suf. -esc.

DOOM

pisicésc (rar) adj. m., f. pisiceáscă; pl. m. și f. pisicéști

pisicești
PISICÍ, pisicesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se alinta; a se linguși. – Din pisică.

DOOM

!pisicí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pisicéște, imperf. 3 sg. se pisiceá; conj. prez. 3 să se pisiceáscă

pisiceștii
PISICÉSC, -EÁSCĂ, pisicești, adj. (Rar) De pisică (I 1), privitor la pisică. – Pisică + suf. -esc.

DOOM

pisicésc (rar) adj. m., f. pisiceáscă; pl. m. și f. pisicéști

pisiceștile
PISICÉSC, -EÁSCĂ, pisicești, adj. (Rar) De pisică (I 1), privitor la pisică. – Pisică + suf. -esc.

DOOM

pisicésc (rar) adj. m., f. pisiceáscă; pl. m. și f. pisicéști

pisiceștilor
PISICÉSC, -EÁSCĂ, pisicești, adj. (Rar) De pisică (I 1), privitor la pisică. – Pisică + suf. -esc.

DOOM

pisicésc (rar) adj. m., f. pisiceáscă; pl. m. și f. pisicéști

pisici
PISÍC, pisici, s. m. Pisoi. – Din pisică (derivat regresiv).

DOOM

pisíc s. m., pl. pisíci

pisici
PISÍCĂ, pisici, s. f. I. 1. Mamifer domestic carnivor din familia felidelor, cu corpul suplu, acoperit cu blană deasă și moale de diferite culori, cu capul rotund, cu botul foarte scurt, cu maxilarele puternice și cu ghearele retractile și ascuțite (Felis domestica); spec. femela acestui animal. ◊ Pisică sălbatică = specie de pisică (I 1), mai mare decât aceasta, cu blana roșcată-cenușie cu dungi negre, care trăiește în pădure (Felis silvestris). ◊ Expr. A trăi (sau a se înțelege, a se iubi) ca câinele (sau ca șoarecele) cu pisica = a nu se înțelege, a trăi rău cu cineva. A umbla cu pisica-n traistă = a căuta să înșeli, să păcălești pe cineva. A cumpăra pisica în traistă = a se înșela la cumpărături (luând marfa pe nevăzute). A avea ochi de pisică = a) a avea privire ageră; b) a fi viclean. (Fam.) A avea nouă suflete ca pisica = a fi rezistent, a avea o mare vitalitate. A fi (sau a sta ca o) pisică plouată = a fi abătut, descurajat, fără chef; a arăta prost, a avea o ținută necorespunzătoare. A se spăla ca pisica, se spune despre cei care se spală superficial și, p. ext., despre cei neglijenți. Piere (sau moare) pisica, se spune pentru a arăta că se petrece ceva neobișnuit, de importanță deosebită. 2. Blană de pisică (I 1) prelucrată. 3. Compus: pisică-de-mare = specie de pește marin cu scheletul cartilaginos, lung de 60-100 cm, cu corpul turtit romboidal și cu coada terminată cu un spin veninos (Trygon pastinaca). II. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive, părți ale acestora etc., care prind sau trag ceva, se înfig în ceva etc. 1. Dispozitiv de agățare și de desprindere a berbecului din capătul cablului de ridicare de la sonetele cu cădere liberă. 2. Cărucior deplasabil pe o grindă sau pe un pod rulant, prevăzut cu un mecanism de ridicare a sarcinilor; cărucior de macara. 3. Mănunchi de sârme de oțel, folosit pentru curățarea de noroi sau de pământ a utilajelor de foraj. – Pis + suf. -ică.

DOOM

pisícă sălbátică s. f. + adj.

pisici
PISICÍ, pisicesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se alinta; a se linguși. – Din pisică.

DOOM

!pisicí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pisicéște, imperf. 3 sg. se pisiceá; conj. prez. 3 să se pisiceáscă

pisicii
PISÍC, pisici, s. m. Pisoi. – Din pisică (derivat regresiv).

DOOM

pisíc s. m., pl. pisíci

pisicii
PISÍCĂ, pisici, s. f. I. 1. Mamifer domestic carnivor din familia felidelor, cu corpul suplu, acoperit cu blană deasă și moale de diferite culori, cu capul rotund, cu botul foarte scurt, cu maxilarele puternice și cu ghearele retractile și ascuțite (Felis domestica); spec. femela acestui animal. ◊ Pisică sălbatică = specie de pisică (I 1), mai mare decât aceasta, cu blana roșcată-cenușie cu dungi negre, care trăiește în pădure (Felis silvestris). ◊ Expr. A trăi (sau a se înțelege, a se iubi) ca câinele (sau ca șoarecele) cu pisica = a nu se înțelege, a trăi rău cu cineva. A umbla cu pisica-n traistă = a căuta să înșeli, să păcălești pe cineva. A cumpăra pisica în traistă = a se înșela la cumpărături (luând marfa pe nevăzute). A avea ochi de pisică = a) a avea privire ageră; b) a fi viclean. (Fam.) A avea nouă suflete ca pisica = a fi rezistent, a avea o mare vitalitate. A fi (sau a sta ca o) pisică plouată = a fi abătut, descurajat, fără chef; a arăta prost, a avea o ținută necorespunzătoare. A se spăla ca pisica, se spune despre cei care se spală superficial și, p. ext., despre cei neglijenți. Piere (sau moare) pisica, se spune pentru a arăta că se petrece ceva neobișnuit, de importanță deosebită. 2. Blană de pisică (I 1) prelucrată. 3. Compus: pisică-de-mare = specie de pește marin cu scheletul cartilaginos, lung de 60-100 cm, cu corpul turtit romboidal și cu coada terminată cu un spin veninos (Trygon pastinaca). II. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive, părți ale acestora etc., care prind sau trag ceva, se înfig în ceva etc. 1. Dispozitiv de agățare și de desprindere a berbecului din capătul cablului de ridicare de la sonetele cu cădere liberă. 2. Cărucior deplasabil pe o grindă sau pe un pod rulant, prevăzut cu un mecanism de ridicare a sarcinilor; cărucior de macara. 3. Mănunchi de sârme de oțel, folosit pentru curățarea de noroi sau de pământ a utilajelor de foraj. – Pis + suf. -ică.

DOOM

pisícă sălbátică s. f. + adj.

pisicii
PISICÍ, pisicesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se alinta; a se linguși. – Din pisică.

DOOM

!pisicí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pisicéște, imperf. 3 sg. se pisiceá; conj. prez. 3 să se pisiceáscă

pisicile
PISÍCĂ, pisici, s. f. I. 1. Mamifer domestic carnivor din familia felidelor, cu corpul suplu, acoperit cu blană deasă și moale de diferite culori, cu capul rotund, cu botul foarte scurt, cu maxilarele puternice și cu ghearele retractile și ascuțite (Felis domestica); spec. femela acestui animal. ◊ Pisică sălbatică = specie de pisică (I 1), mai mare decât aceasta, cu blana roșcată-cenușie cu dungi negre, care trăiește în pădure (Felis silvestris). ◊ Expr. A trăi (sau a se înțelege, a se iubi) ca câinele (sau ca șoarecele) cu pisica = a nu se înțelege, a trăi rău cu cineva. A umbla cu pisica-n traistă = a căuta să înșeli, să păcălești pe cineva. A cumpăra pisica în traistă = a se înșela la cumpărături (luând marfa pe nevăzute). A avea ochi de pisică = a) a avea privire ageră; b) a fi viclean. (Fam.) A avea nouă suflete ca pisica = a fi rezistent, a avea o mare vitalitate. A fi (sau a sta ca o) pisică plouată = a fi abătut, descurajat, fără chef; a arăta prost, a avea o ținută necorespunzătoare. A se spăla ca pisica, se spune despre cei care se spală superficial și, p. ext., despre cei neglijenți. Piere (sau moare) pisica, se spune pentru a arăta că se petrece ceva neobișnuit, de importanță deosebită. 2. Blană de pisică (I 1) prelucrată. 3. Compus: pisică-de-mare = specie de pește marin cu scheletul cartilaginos, lung de 60-100 cm, cu corpul turtit romboidal și cu coada terminată cu un spin veninos (Trygon pastinaca). II. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive, părți ale acestora etc., care prind sau trag ceva, se înfig în ceva etc. 1. Dispozitiv de agățare și de desprindere a berbecului din capătul cablului de ridicare de la sonetele cu cădere liberă. 2. Cărucior deplasabil pe o grindă sau pe un pod rulant, prevăzut cu un mecanism de ridicare a sarcinilor; cărucior de macara. 3. Mănunchi de sârme de oțel, folosit pentru curățarea de noroi sau de pământ a utilajelor de foraj. – Pis + suf. -ică.

DOOM

pisícă sălbátică s. f. + adj.

pisicilor
PISÍC, pisici, s. m. Pisoi. – Din pisică (derivat regresiv).

DOOM

pisíc s. m., pl. pisíci

pisicilor
PISÍCĂ, pisici, s. f. I. 1. Mamifer domestic carnivor din familia felidelor, cu corpul suplu, acoperit cu blană deasă și moale de diferite culori, cu capul rotund, cu botul foarte scurt, cu maxilarele puternice și cu ghearele retractile și ascuțite (Felis domestica); spec. femela acestui animal. ◊ Pisică sălbatică = specie de pisică (I 1), mai mare decât aceasta, cu blana roșcată-cenușie cu dungi negre, care trăiește în pădure (Felis silvestris). ◊ Expr. A trăi (sau a se înțelege, a se iubi) ca câinele (sau ca șoarecele) cu pisica = a nu se înțelege, a trăi rău cu cineva. A umbla cu pisica-n traistă = a căuta să înșeli, să păcălești pe cineva. A cumpăra pisica în traistă = a se înșela la cumpărături (luând marfa pe nevăzute). A avea ochi de pisică = a) a avea privire ageră; b) a fi viclean. (Fam.) A avea nouă suflete ca pisica = a fi rezistent, a avea o mare vitalitate. A fi (sau a sta ca o) pisică plouată = a fi abătut, descurajat, fără chef; a arăta prost, a avea o ținută necorespunzătoare. A se spăla ca pisica, se spune despre cei care se spală superficial și, p. ext., despre cei neglijenți. Piere (sau moare) pisica, se spune pentru a arăta că se petrece ceva neobișnuit, de importanță deosebită. 2. Blană de pisică (I 1) prelucrată. 3. Compus: pisică-de-mare = specie de pește marin cu scheletul cartilaginos, lung de 60-100 cm, cu corpul turtit romboidal și cu coada terminată cu un spin veninos (Trygon pastinaca). II. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive, părți ale acestora etc., care prind sau trag ceva, se înfig în ceva etc. 1. Dispozitiv de agățare și de desprindere a berbecului din capătul cablului de ridicare de la sonetele cu cădere liberă. 2. Cărucior deplasabil pe o grindă sau pe un pod rulant, prevăzut cu un mecanism de ridicare a sarcinilor; cărucior de macara. 3. Mănunchi de sârme de oțel, folosit pentru curățarea de noroi sau de pământ a utilajelor de foraj. – Pis + suf. -ică.

DOOM

pisícă sălbátică s. f. + adj.

pisicim
PISICÍ, pisicesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se alinta; a se linguși. – Din pisică.

DOOM

!pisicí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pisicéște, imperf. 3 sg. se pisiceá; conj. prez. 3 să se pisiceáscă

pisicind
PISICÍ, pisicesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se alinta; a se linguși. – Din pisică.

DOOM

!pisicí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pisicéște, imperf. 3 sg. se pisiceá; conj. prez. 3 să se pisiceáscă

pisicire
PISICÍ, pisicesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se alinta; a se linguși. – Din pisică.

DOOM

!pisicí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pisicéște, imperf. 3 sg. se pisiceá; conj. prez. 3 să se pisiceáscă

pisicire
PISICÍ, pisicesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se alinta; a se linguși. – Din pisică.

pisiciră
PISICÍ, pisicesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se alinta; a se linguși. – Din pisică.

DOOM

!pisicí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pisicéște, imperf. 3 sg. se pisiceá; conj. prez. 3 să se pisiceáscă

pisicirăm
PISICÍ, pisicesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se alinta; a se linguși. – Din pisică.

DOOM

!pisicí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pisicéște, imperf. 3 sg. se pisiceá; conj. prez. 3 să se pisiceáscă

pisicirăți
PISICÍ, pisicesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se alinta; a se linguși. – Din pisică.

DOOM

!pisicí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pisicéște, imperf. 3 sg. se pisiceá; conj. prez. 3 să se pisiceáscă

pisicise
PISICÍ, pisicesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se alinta; a se linguși. – Din pisică.

DOOM

!pisicí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pisicéște, imperf. 3 sg. se pisiceá; conj. prez. 3 să se pisiceáscă

pisicisem
PISICÍ, pisicesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se alinta; a se linguși. – Din pisică.

DOOM

!pisicí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pisicéște, imperf. 3 sg. se pisiceá; conj. prez. 3 să se pisiceáscă

pisiciseră
PISICÍ, pisicesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se alinta; a se linguși. – Din pisică.

DOOM

!pisicí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pisicéște, imperf. 3 sg. se pisiceá; conj. prez. 3 să se pisiceáscă

pisiciserăm
PISICÍ, pisicesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se alinta; a se linguși. – Din pisică.

DOOM

!pisicí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pisicéște, imperf. 3 sg. se pisiceá; conj. prez. 3 să se pisiceáscă

pisiciserăți
PISICÍ, pisicesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se alinta; a se linguși. – Din pisică.

DOOM

!pisicí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pisicéște, imperf. 3 sg. se pisiceá; conj. prez. 3 să se pisiceáscă

pisiciseși
PISICÍ, pisicesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se alinta; a se linguși. – Din pisică.

DOOM

!pisicí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pisicéște, imperf. 3 sg. se pisiceá; conj. prez. 3 să se pisiceáscă

pisiciseți
PISICÍ, pisicesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se alinta; a se linguși. – Din pisică.

DOOM

!pisicí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pisicéște, imperf. 3 sg. se pisiceá; conj. prez. 3 să se pisiceáscă

pisicit
PISICÍ, pisicesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se alinta; a se linguși. – Din pisică.

DOOM

!pisicí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pisicéște, imperf. 3 sg. se pisiceá; conj. prez. 3 să se pisiceáscă

pisiciși
PISICÍ, pisicesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se alinta; a se linguși. – Din pisică.

DOOM

!pisicí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pisicéște, imperf. 3 sg. se pisiceá; conj. prez. 3 să se pisiceáscă

pisiciți
PISICÍ, pisicesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se alinta; a se linguși. – Din pisică.

DOOM

!pisicí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pisicéște, imperf. 3 sg. se pisiceá; conj. prez. 3 să se pisiceáscă

pisicoasa
PISICÓS, -OÁSĂ, pisicoși, -oase, adj. (Rar) Cu apucături de pisică (I 1), asemănător cu pisica; felin. ♦ Fig. (Fam.) Căruia îi place să se alinte. – Pisică + suf. -os.

DOOM

pisicós (fam.) adj. m., pl. pisicóși; f. pisicoásă, pl. pisicoáse

pisicoase
PISICÓS, -OÁSĂ, pisicoși, -oase, adj. (Rar) Cu apucături de pisică (I 1), asemănător cu pisica; felin. ♦ Fig. (Fam.) Căruia îi place să se alinte. – Pisică + suf. -os.

DOOM

pisicós (fam.) adj. m., pl. pisicóși; f. pisicoásă, pl. pisicoáse

pisicoasei
PISICÓS, -OÁSĂ, pisicoși, -oase, adj. (Rar) Cu apucături de pisică (I 1), asemănător cu pisica; felin. ♦ Fig. (Fam.) Căruia îi place să se alinte. – Pisică + suf. -os.

DOOM

pisicós (fam.) adj. m., pl. pisicóși; f. pisicoásă, pl. pisicoáse

pisicoasele
PISICÓS, -OÁSĂ, pisicoși, -oase, adj. (Rar) Cu apucături de pisică (I 1), asemănător cu pisica; felin. ♦ Fig. (Fam.) Căruia îi place să se alinte. – Pisică + suf. -os.

DOOM

pisicós (fam.) adj. m., pl. pisicóși; f. pisicoásă, pl. pisicoáse

pisicoaselor
PISICÓS, -OÁSĂ, pisicoși, -oase, adj. (Rar) Cu apucături de pisică (I 1), asemănător cu pisica; felin. ♦ Fig. (Fam.) Căruia îi place să se alinte. – Pisică + suf. -os.

DOOM

pisicós (fam.) adj. m., pl. pisicóși; f. pisicoásă, pl. pisicoáse

pisicos
PISICÓS, -OÁSĂ, pisicoși, -oase, adj. (Rar) Cu apucături de pisică (I 1), asemănător cu pisica; felin. ♦ Fig. (Fam.) Căruia îi place să se alinte. – Pisică + suf. -os.

DOOM

pisicós (fam.) adj. m., pl. pisicóși; f. pisicoásă, pl. pisicoáse

pisicosul
PISICÓS, -OÁSĂ, pisicoși, -oase, adj. (Rar) Cu apucături de pisică (I 1), asemănător cu pisica; felin. ♦ Fig. (Fam.) Căruia îi place să se alinte. – Pisică + suf. -os.

DOOM

pisicós (fam.) adj. m., pl. pisicóși; f. pisicoásă, pl. pisicoáse

pisicosului
PISICÓS, -OÁSĂ, pisicoși, -oase, adj. (Rar) Cu apucături de pisică (I 1), asemănător cu pisica; felin. ♦ Fig. (Fam.) Căruia îi place să se alinte. – Pisică + suf. -os.

DOOM

pisicós (fam.) adj. m., pl. pisicóși; f. pisicoásă, pl. pisicoáse

pisicoși
PISICÓS, -OÁSĂ, pisicoși, -oase, adj. (Rar) Cu apucături de pisică (I 1), asemănător cu pisica; felin. ♦ Fig. (Fam.) Căruia îi place să se alinte. – Pisică + suf. -os.

DOOM

pisicós (fam.) adj. m., pl. pisicóși; f. pisicoásă, pl. pisicoáse

pisicoșii
PISICÓS, -OÁSĂ, pisicoși, -oase, adj. (Rar) Cu apucături de pisică (I 1), asemănător cu pisica; felin. ♦ Fig. (Fam.) Căruia îi place să se alinte. – Pisică + suf. -os.

DOOM

pisicós (fam.) adj. m., pl. pisicóși; f. pisicoásă, pl. pisicoáse

pisicoșilor
PISICÓS, -OÁSĂ, pisicoși, -oase, adj. (Rar) Cu apucături de pisică (I 1), asemănător cu pisica; felin. ♦ Fig. (Fam.) Căruia îi place să se alinte. – Pisică + suf. -os.

DOOM

pisicós (fam.) adj. m., pl. pisicóși; f. pisicoásă, pl. pisicoáse

pisicul
PISÍC, pisici, s. m. Pisoi. – Din pisică (derivat regresiv).

DOOM

pisíc s. m., pl. pisíci

pisicului
PISÍC, pisici, s. m. Pisoi. – Din pisică (derivat regresiv).

DOOM

pisíc s. m., pl. pisíci

pisicuț
PISICÚȚ, pisicuți, s. m. Diminutiv al lui pisic. – Pisic + suf. -uț.

DOOM

pisicúț s. m., pl. pisicúți

pisicuța
PISICÚȚĂ, pisicuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui pisică (I 1). 2. (Rar) Ament (la salcie, stejar, alun). – Pisică + suf. -uță.

DOOM

pisicúță s. f., g.-d. art. pisicúței; pl. pisicúțe

pisicuțe
PISICÚȚĂ, pisicuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui pisică (I 1). 2. (Rar) Ament (la salcie, stejar, alun). – Pisică + suf. -uță.

DOOM

pisicúță s. f., g.-d. art. pisicúței; pl. pisicúțe

pisicuței
PISICÚȚĂ, pisicuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui pisică (I 1). 2. (Rar) Ament (la salcie, stejar, alun). – Pisică + suf. -uță.

DOOM

pisicúță s. f., g.-d. art. pisicúței; pl. pisicúțe

pisicuțele
PISICÚȚĂ, pisicuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui pisică (I 1). 2. (Rar) Ament (la salcie, stejar, alun). – Pisică + suf. -uță.

DOOM

pisicúță s. f., g.-d. art. pisicúței; pl. pisicúțe

pisicuțelor
PISICÚȚĂ, pisicuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui pisică (I 1). 2. (Rar) Ament (la salcie, stejar, alun). – Pisică + suf. -uță.

DOOM

pisicúță s. f., g.-d. art. pisicúței; pl. pisicúțe

pisicuți
PISICÚȚ, pisicuți, s. m. Diminutiv al lui pisic. – Pisic + suf. -uț.

DOOM

pisicúț s. m., pl. pisicúți

pisicuții
PISICÚȚ, pisicuți, s. m. Diminutiv al lui pisic. – Pisic + suf. -uț.

DOOM

pisicúț s. m., pl. pisicúți

pisicuților
PISICÚȚ, pisicuți, s. m. Diminutiv al lui pisic. – Pisic + suf. -uț.

DOOM

pisicúț s. m., pl. pisicúți

pisicuțul
PISICÚȚ, pisicuți, s. m. Diminutiv al lui pisic. – Pisic + suf. -uț.

DOOM

pisicúț s. m., pl. pisicúți

pisicuțului
PISICÚȚ, pisicuți, s. m. Diminutiv al lui pisic. – Pisic + suf. -uț.

DOOM

pisicúț s. m., pl. pisicúți

pisiform
PISIFORM s.n. Unul dintre oasele carpului. [< fr. pisiforme, cf. lat. pisum – mazăre, forma – formă].

pisiu
pisiu, pisiuri s. n. (fam., peior.) computer personal.

piso
PISO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „mazăre”, „asemănător mazării”. [< fr. piso-, cf. gr. pisos].

pisoar
PISOÁR, pisoare, s. n. Vas de faianță, de metal etc. montat pe un zid, care servește bărbaților pentru urinat; p. ext. parte a closetului public unde sunt instalate asemenea vase. – Din fr. pissoir.

DOOM

pisoár (-soar) s. n., pl. pisoáre

pisoare
PISOÁR, pisoare, s. n. Vas de faianță, de metal etc. montat pe un zid, care servește bărbaților pentru urinat; p. ext. parte a closetului public unde sunt instalate asemenea vase. – Din fr. pissoir.

DOOM

pisoár (-soar) s. n., pl. pisoáre

pisoarele
PISOÁR, pisoare, s. n. Vas de faianță, de metal etc. montat pe un zid, care servește bărbaților pentru urinat; p. ext. parte a closetului public unde sunt instalate asemenea vase. – Din fr. pissoir.

DOOM

pisoár (-soar) s. n., pl. pisoáre

pisoarelor
PISOÁR, pisoare, s. n. Vas de faianță, de metal etc. montat pe un zid, care servește bărbaților pentru urinat; p. ext. parte a closetului public unde sunt instalate asemenea vase. – Din fr. pissoir.

DOOM

pisoár (-soar) s. n., pl. pisoáre

pisoarul
PISOÁR, pisoare, s. n. Vas de faianță, de metal etc. montat pe un zid, care servește bărbaților pentru urinat; p. ext. parte a closetului public unde sunt instalate asemenea vase. – Din fr. pissoir.

DOOM

pisoár (-soar) s. n., pl. pisoáre

pisoarului
PISOÁR, pisoare, s. n. Vas de faianță, de metal etc. montat pe un zid, care servește bărbaților pentru urinat; p. ext. parte a closetului public unde sunt instalate asemenea vase. – Din fr. pissoir.

DOOM

pisoár (-soar) s. n., pl. pisoáre

pisocel
PISOCÉL, pisocei, s. m. (Reg.) Pisoi². – Din pisoi + suf. -cel.

pisoi
PISÓI, pisoi, s. m. Pui de pisică, pisic; (în special) cotoi. – Pis + suf. -oi.

DOOM

pisói s. m., pl. pisói, art. pisóii

pisoi
PISÓI², pisoaie, s. n. (Mold.) Pisălog (1). O piatră lungăreață, groasă și rotundă ca un pisoi. HOGAȘ, M. N. 66.

pisoiaș
PISOIÁȘ, pisoiași, s. m. Diminutiv al lui pisoi. [Pr.: -so-iaș] – Pisoi + suf. -aș.

DOOM

pisoiáș s. m., pl. pisoiáși

pisoiași
PISOIÁȘ, pisoiași, s. m. Diminutiv al lui pisoi. [Pr.: -so-iaș] – Pisoi + suf. -aș.

DOOM

pisoiáș s. m., pl. pisoiáși

pisoiașii
PISOIÁȘ, pisoiași, s. m. Diminutiv al lui pisoi. [Pr.: -so-iaș] – Pisoi + suf. -aș.

DOOM

pisoiáș s. m., pl. pisoiáși

pisoiașilor
PISOIÁȘ, pisoiași, s. m. Diminutiv al lui pisoi. [Pr.: -so-iaș] – Pisoi + suf. -aș.

DOOM

pisoiáș s. m., pl. pisoiáși

pisoiașul
PISOIÁȘ, pisoiași, s. m. Diminutiv al lui pisoi. [Pr.: -so-iaș] – Pisoi + suf. -aș.

DOOM

pisoiáș s. m., pl. pisoiáși

pisoiașului
PISOIÁȘ, pisoiași, s. m. Diminutiv al lui pisoi. [Pr.: -so-iaș] – Pisoi + suf. -aș.

DOOM

pisoiáș s. m., pl. pisoiáși

pisoii
PISÓI, pisoi, s. m. Pui de pisică, pisic; (în special) cotoi. – Pis + suf. -oi.

DOOM

pisói s. m., pl. pisói, art. pisóii

pisoilor
PISÓI, pisoi, s. m. Pui de pisică, pisic; (în special) cotoi. – Pis + suf. -oi.

DOOM

pisói s. m., pl. pisói, art. pisóii

pisoiul
PISÓI, pisoi, s. m. Pui de pisică, pisic; (în special) cotoi. – Pis + suf. -oi.

DOOM

pisói s. m., pl. pisói, art. pisóii

pisoiului
PISÓI, pisoi, s. m. Pui de pisică, pisic; (în special) cotoi. – Pis + suf. -oi.

DOOM

pisói s. m., pl. pisói, art. pisóii

pisolit
PISOLÍT, pisolite, s. n. 1. Agregat de minerale (calcit, minereu de fier și de mangan etc.), de forma și de mărimea unui bob de mazăre, depus de apele termale care conțin bicarbonat de calciu. 2. Rocă compusă din pisolite (1). – Din fr. pisolithe.

DOOM

pisolít s. n., pl. pisolíte

pisolite
PISOLÍT, pisolite, s. n. 1. Agregat de minerale (calcit, minereu de fier și de mangan etc.), de forma și de mărimea unui bob de mazăre, depus de apele termale care conțin bicarbonat de calciu. 2. Rocă compusă din pisolite (1). – Din fr. pisolithe.

DOOM

pisolít s. n., pl. pisolíte

pisolitele
PISOLÍT, pisolite, s. n. 1. Agregat de minerale (calcit, minereu de fier și de mangan etc.), de forma și de mărimea unui bob de mazăre, depus de apele termale care conțin bicarbonat de calciu. 2. Rocă compusă din pisolite (1). – Din fr. pisolithe.

DOOM

pisolít s. n., pl. pisolíte

pisolitelor
PISOLÍT, pisolite, s. n. 1. Agregat de minerale (calcit, minereu de fier și de mangan etc.), de forma și de mărimea unui bob de mazăre, depus de apele termale care conțin bicarbonat de calciu. 2. Rocă compusă din pisolite (1). – Din fr. pisolithe.

DOOM

pisolít s. n., pl. pisolíte

pisolitic
PISOLÍTIC, -Ă, pisolitici, -ce, adj. (Despre roci) Care este format din pisolite (1). – Din fr. pisolithique.

DOOM

pisolític adj. m., pl. pisolítici; f. pisolítică, pl. pisolítice

pisolitica
PISOLÍTIC, -Ă, pisolitici, -ce, adj. (Despre roci) Care este format din pisolite (1). – Din fr. pisolithique.

DOOM

pisolític adj. m., pl. pisolítici; f. pisolítică, pl. pisolítice

pisolitice
PISOLÍTIC, -Ă, pisolitici, -ce, adj. (Despre roci) Care este format din pisolite (1). – Din fr. pisolithique.

DOOM

pisolític adj. m., pl. pisolítici; f. pisolítică, pl. pisolítice

pisoliticei
PISOLÍTIC, -Ă, pisolitici, -ce, adj. (Despre roci) Care este format din pisolite (1). – Din fr. pisolithique.

DOOM

pisolític adj. m., pl. pisolítici; f. pisolítică, pl. pisolítice

pisoliticele
PISOLÍTIC, -Ă, pisolitici, -ce, adj. (Despre roci) Care este format din pisolite (1). – Din fr. pisolithique.

DOOM

pisolític adj. m., pl. pisolítici; f. pisolítică, pl. pisolítice

pisoliticelor
PISOLÍTIC, -Ă, pisolitici, -ce, adj. (Despre roci) Care este format din pisolite (1). – Din fr. pisolithique.

DOOM

pisolític adj. m., pl. pisolítici; f. pisolítică, pl. pisolítice

pisolitici
PISOLÍTIC, -Ă, pisolitici, -ce, adj. (Despre roci) Care este format din pisolite (1). – Din fr. pisolithique.

DOOM

pisolític adj. m., pl. pisolítici; f. pisolítică, pl. pisolítice

pisoliticii
PISOLÍTIC, -Ă, pisolitici, -ce, adj. (Despre roci) Care este format din pisolite (1). – Din fr. pisolithique.

DOOM

pisolític adj. m., pl. pisolítici; f. pisolítică, pl. pisolítice

pisoliticilor
PISOLÍTIC, -Ă, pisolitici, -ce, adj. (Despre roci) Care este format din pisolite (1). – Din fr. pisolithique.

DOOM

pisolític adj. m., pl. pisolítici; f. pisolítică, pl. pisolítice

pisoliticul
PISOLÍTIC, -Ă, pisolitici, -ce, adj. (Despre roci) Care este format din pisolite (1). – Din fr. pisolithique.

DOOM

pisolític adj. m., pl. pisolítici; f. pisolítică, pl. pisolítice

pisoliticului
PISOLÍTIC, -Ă, pisolitici, -ce, adj. (Despre roci) Care este format din pisolite (1). – Din fr. pisolithique.

DOOM

pisolític adj. m., pl. pisolítici; f. pisolítică, pl. pisolítice

pisolitul
PISOLÍT, pisolite, s. n. 1. Agregat de minerale (calcit, minereu de fier și de mangan etc.), de forma și de mărimea unui bob de mazăre, depus de apele termale care conțin bicarbonat de calciu. 2. Rocă compusă din pisolite (1). – Din fr. pisolithe.

DOOM

pisolít s. n., pl. pisolíte

pisolitului
PISOLÍT, pisolite, s. n. 1. Agregat de minerale (calcit, minereu de fier și de mangan etc.), de forma și de mărimea unui bob de mazăre, depus de apele termale care conțin bicarbonat de calciu. 2. Rocă compusă din pisolite (1). – Din fr. pisolithe.

DOOM

pisolít s. n., pl. pisolíte

pista
PÍSTĂ, piste, s. f. 1. Fâșie de teren amenajată ca drum și rezervată unei circulații speciale. ♦ Fâșie de teren (circulară, ovală etc.) amenajată pentru întreceri sau antrenamente sportive. ♦ Teren amenajat pentru rularea avioanelor la decolare și la aterizare. ♦ Loc rezervat pentru dans într-un local public. 2. Fig. Făgaș, cale, curs; direcție. 3. (Adesea determinat prin „sonoră”) Fâșie de la marginea peliculei cinematografice, fâșie a unei benzi de magnetofon etc. pe care este făcută înregistrarea sonoră. – Din fr. piste, it. pista.

DOOM

pístă s. f., g.-d. art. pístei; pl. píste

pistard
PISTÁRD, pistarzi, s. m. Ciclist specializat în concursuri pe pistă, pe velodrom. – Din fr. pistard.

DOOM

pistárd s. m., pl. pistárzi

pistardul
PISTÁRD, pistarzi, s. m. Ciclist specializat în concursuri pe pistă, pe velodrom. – Din fr. pistard.

DOOM

pistárd s. m., pl. pistárzi

pistardului
PISTÁRD, pistarzi, s. m. Ciclist specializat în concursuri pe pistă, pe velodrom. – Din fr. pistard.

DOOM

pistárd s. m., pl. pistárzi

pistarzi
PISTÁRD, pistarzi, s. m. Ciclist specializat în concursuri pe pistă, pe velodrom. – Din fr. pistard.

DOOM

pistárd s. m., pl. pistárzi

pistarzii
PISTÁRD, pistarzi, s. m. Ciclist specializat în concursuri pe pistă, pe velodrom. – Din fr. pistard.

DOOM

pistárd s. m., pl. pistárzi

pistarzilor
PISTÁRD, pistarzi, s. m. Ciclist specializat în concursuri pe pistă, pe velodrom. – Din fr. pistard.

DOOM

pistárd s. m., pl. pistárzi

piste
PÍSTĂ, piste, s. f. 1. Fâșie de teren amenajată ca drum și rezervată unei circulații speciale. ♦ Fâșie de teren (circulară, ovală etc.) amenajată pentru întreceri sau antrenamente sportive. ♦ Teren amenajat pentru rularea avioanelor la decolare și la aterizare. ♦ Loc rezervat pentru dans într-un local public. 2. Fig. Făgaș, cale, curs; direcție. 3. (Adesea determinat prin „sonoră”) Fâșie de la marginea peliculei cinematografice, fâșie a unei benzi de magnetofon etc. pe care este făcută înregistrarea sonoră. – Din fr. piste, it. pista.

DOOM

pístă s. f., g.-d. art. pístei; pl. píste

pistei
PÍSTĂ, piste, s. f. 1. Fâșie de teren amenajată ca drum și rezervată unei circulații speciale. ♦ Fâșie de teren (circulară, ovală etc.) amenajată pentru întreceri sau antrenamente sportive. ♦ Teren amenajat pentru rularea avioanelor la decolare și la aterizare. ♦ Loc rezervat pentru dans într-un local public. 2. Fig. Făgaș, cale, curs; direcție. 3. (Adesea determinat prin „sonoră”) Fâșie de la marginea peliculei cinematografice, fâșie a unei benzi de magnetofon etc. pe care este făcută înregistrarea sonoră. – Din fr. piste, it. pista.

DOOM

pístă s. f., g.-d. art. pístei; pl. píste

pistele
PÍSTĂ, piste, s. f. 1. Fâșie de teren amenajată ca drum și rezervată unei circulații speciale. ♦ Fâșie de teren (circulară, ovală etc.) amenajată pentru întreceri sau antrenamente sportive. ♦ Teren amenajat pentru rularea avioanelor la decolare și la aterizare. ♦ Loc rezervat pentru dans într-un local public. 2. Fig. Făgaș, cale, curs; direcție. 3. (Adesea determinat prin „sonoră”) Fâșie de la marginea peliculei cinematografice, fâșie a unei benzi de magnetofon etc. pe care este făcută înregistrarea sonoră. – Din fr. piste, it. pista.

DOOM

pístă s. f., g.-d. art. pístei; pl. píste

pistelor
PÍSTĂ, piste, s. f. 1. Fâșie de teren amenajată ca drum și rezervată unei circulații speciale. ♦ Fâșie de teren (circulară, ovală etc.) amenajată pentru întreceri sau antrenamente sportive. ♦ Teren amenajat pentru rularea avioanelor la decolare și la aterizare. ♦ Loc rezervat pentru dans într-un local public. 2. Fig. Făgaș, cale, curs; direcție. 3. (Adesea determinat prin „sonoră”) Fâșie de la marginea peliculei cinematografice, fâșie a unei benzi de magnetofon etc. pe care este făcută înregistrarea sonoră. – Din fr. piste, it. pista.

DOOM

pístă s. f., g.-d. art. pístei; pl. píste

pistil
PISTÍL¹, pistiluri, s. n. 1. Organ femel de reproducere a plantelor fanerogame, format din ovar, stil și stigmat. 2. Piesă de sticlă, de porțelan etc. cu care se sfărâmă, se pulverizează, se amestecă sau se freacă în mojar substanțe chimice sau farmaceutice; pisălog. [Pl. și: pistile] – Din fr. pistil.

DOOM

pistíl (organ al plantelor, pastă de fructe) s. n., pl. pistíluri

pistil
PISTÍL¹, pistiluri, s. n. 1. Organ femel de reproducere a plantelor fanerogame, format din ovar, stil și stigmat. 2. Piesă de sticlă, de porțelan etc. cu care se sfărâmă, se pulverizează, se amestecă sau se freacă în mojar substanțe chimice sau farmaceutice; pisălog. [Pl. și: pistile] – Din fr. pistil.

pistilul
PISTÍL¹, pistiluri, s. n. 1. Organ femel de reproducere a plantelor fanerogame, format din ovar, stil și stigmat. 2. Piesă de sticlă, de porțelan etc. cu care se sfărâmă, se pulverizează, se amestecă sau se freacă în mojar substanțe chimice sau farmaceutice; pisălog. [Pl. și: pistile] – Din fr. pistil.

pistilului
PISTÍL¹, pistiluri, s. n. 1. Organ femel de reproducere a plantelor fanerogame, format din ovar, stil și stigmat. 2. Piesă de sticlă, de porțelan etc. cu care se sfărâmă, se pulverizează, se amestecă sau se freacă în mojar substanțe chimice sau farmaceutice; pisălog. [Pl. și: pistile] – Din fr. pistil.

pistiluri
PISTÍL¹, pistiluri, s. n. 1. Organ femel de reproducere a plantelor fanerogame, format din ovar, stil și stigmat. 2. Piesă de sticlă, de porțelan etc. cu care se sfărâmă, se pulverizează, se amestecă sau se freacă în mojar substanțe chimice sau farmaceutice; pisălog. [Pl. și: pistile] – Din fr. pistil.

pistilurile
PISTÍL¹, pistiluri, s. n. 1. Organ femel de reproducere a plantelor fanerogame, format din ovar, stil și stigmat. 2. Piesă de sticlă, de porțelan etc. cu care se sfărâmă, se pulverizează, se amestecă sau se freacă în mojar substanțe chimice sau farmaceutice; pisălog. [Pl. și: pistile] – Din fr. pistil.

pistilurilor
PISTÍL¹, pistiluri, s. n. 1. Organ femel de reproducere a plantelor fanerogame, format din ovar, stil și stigmat. 2. Piesă de sticlă, de porțelan etc. cu care se sfărâmă, se pulverizează, se amestecă sau se freacă în mojar substanțe chimice sau farmaceutice; pisălog. [Pl. și: pistile] – Din fr. pistil.

pistoale
PISTÓL¹, pistoale, s. n. 1. Armă de foc de dimensiuni mici, mânuită cu o singură mână; revolver. ◊ Pistol-mitralieră = armă automată ușoară, mai scurtă decât pușca-mitralieră, cu bătaie mai mică și mai ușor de mânuit; automat. Pistol de semnalizare sau pistol-rachetă (sau de rachetă) = pistol cu ajutorul căruia se trag rachetele de semnalizare. Pistol-portbandulă = pistol cu țeavă lungă care aruncă o bandulă purtătoare a unei parâme pentru salvarea naufragiaților sau o parâmă de remorcă. Pistol de dopuri = jucărie în formă de pistol (1), care, încărcată cu dopuri speciale de plută, (cu praf de pușcă), produce o pocnitură puternică. Pistol de soc = jucărie rudimentară formată dintr-o țeavă de soc în care un piston, prin comprimarea aerului, împinge un dop (de plută, de câlți etc.) producând o pocnitură; p. rest., bețișorul care împinge dopul. ◊ Expr. Gol (ca un) pistol sau îmbrăcat pistol = gol de tot, în pielea goală; p. ext. sărac. Sărac (sau golan) pistol = foarte sărac. ♦ P. ext. Focurile, gloanțele trase cu pistolul (1). 2. (Sport) denumirea unei probe de tir care se execută cu pistolul (1) prin trageri automate asupra unor ținte mișcătoare sau prin trageri cu foc asupra unei ținte fixe. 3. P. anal. (Tehn.) Aparat portativ cu forma apropiată de aceea a unui pistol (1), care servește pentru diferite operații tehnologice. ◊ Pistol de metalizare (sau de metalizat) = aparat portativ pentru acoperirea suprafeței unui obiect, prin împroșcare, cu metal topit. Pistol de vopsit (sau de zugrăvit) = aparat pulverizator pentru vopsirea (sau zugrăvirea) prin stropire a suprafețelor. Pistol de nituit = aparat folosit la nituire. Pistol de sudură = aparat de sudură. – Din ngr. pistóli, germ. Pistol.

DOOM

!pistól-rachétă s. n., pl. pistoále-rachétă

pistoalele
PISTÓL¹, pistoale, s. n. 1. Armă de foc de dimensiuni mici, mânuită cu o singură mână; revolver. ◊ Pistol-mitralieră = armă automată ușoară, mai scurtă decât pușca-mitralieră, cu bătaie mai mică și mai ușor de mânuit; automat. Pistol de semnalizare sau pistol-rachetă (sau de rachetă) = pistol cu ajutorul căruia se trag rachetele de semnalizare. Pistol-portbandulă = pistol cu țeavă lungă care aruncă o bandulă purtătoare a unei parâme pentru salvarea naufragiaților sau o parâmă de remorcă. Pistol de dopuri = jucărie în formă de pistol (1), care, încărcată cu dopuri speciale de plută, (cu praf de pușcă), produce o pocnitură puternică. Pistol de soc = jucărie rudimentară formată dintr-o țeavă de soc în care un piston, prin comprimarea aerului, împinge un dop (de plută, de câlți etc.) producând o pocnitură; p. rest., bețișorul care împinge dopul. ◊ Expr. Gol (ca un) pistol sau îmbrăcat pistol = gol de tot, în pielea goală; p. ext. sărac. Sărac (sau golan) pistol = foarte sărac. ♦ P. ext. Focurile, gloanțele trase cu pistolul (1). 2. (Sport) denumirea unei probe de tir care se execută cu pistolul (1) prin trageri automate asupra unor ținte mișcătoare sau prin trageri cu foc asupra unei ținte fixe. 3. P. anal. (Tehn.) Aparat portativ cu forma apropiată de aceea a unui pistol (1), care servește pentru diferite operații tehnologice. ◊ Pistol de metalizare (sau de metalizat) = aparat portativ pentru acoperirea suprafeței unui obiect, prin împroșcare, cu metal topit. Pistol de vopsit (sau de zugrăvit) = aparat pulverizator pentru vopsirea (sau zugrăvirea) prin stropire a suprafețelor. Pistol de nituit = aparat folosit la nituire. Pistol de sudură = aparat de sudură. – Din ngr. pistóli, germ. Pistol.

DOOM

!pistól-rachétă s. n., pl. pistoále-rachétă

pistoalelor
PISTÓL¹, pistoale, s. n. 1. Armă de foc de dimensiuni mici, mânuită cu o singură mână; revolver. ◊ Pistol-mitralieră = armă automată ușoară, mai scurtă decât pușca-mitralieră, cu bătaie mai mică și mai ușor de mânuit; automat. Pistol de semnalizare sau pistol-rachetă (sau de rachetă) = pistol cu ajutorul căruia se trag rachetele de semnalizare. Pistol-portbandulă = pistol cu țeavă lungă care aruncă o bandulă purtătoare a unei parâme pentru salvarea naufragiaților sau o parâmă de remorcă. Pistol de dopuri = jucărie în formă de pistol (1), care, încărcată cu dopuri speciale de plută, (cu praf de pușcă), produce o pocnitură puternică. Pistol de soc = jucărie rudimentară formată dintr-o țeavă de soc în care un piston, prin comprimarea aerului, împinge un dop (de plută, de câlți etc.) producând o pocnitură; p. rest., bețișorul care împinge dopul. ◊ Expr. Gol (ca un) pistol sau îmbrăcat pistol = gol de tot, în pielea goală; p. ext. sărac. Sărac (sau golan) pistol = foarte sărac. ♦ P. ext. Focurile, gloanțele trase cu pistolul (1). 2. (Sport) denumirea unei probe de tir care se execută cu pistolul (1) prin trageri automate asupra unor ținte mișcătoare sau prin trageri cu foc asupra unei ținte fixe. 3. P. anal. (Tehn.) Aparat portativ cu forma apropiată de aceea a unui pistol (1), care servește pentru diferite operații tehnologice. ◊ Pistol de metalizare (sau de metalizat) = aparat portativ pentru acoperirea suprafeței unui obiect, prin împroșcare, cu metal topit. Pistol de vopsit (sau de zugrăvit) = aparat pulverizator pentru vopsirea (sau zugrăvirea) prin stropire a suprafețelor. Pistol de nituit = aparat folosit la nituire. Pistol de sudură = aparat de sudură. – Din ngr. pistóli, germ. Pistol.

DOOM

!pistól-rachétă s. n., pl. pistoále-rachétă

pistoane
PISTÓN, pistoane, s. n. 1. Organ de mașină care efectuează o mișcare alternativă de translație într-un cilindru în care se găsește un fluid sub presiune. 2. Instrument muzical de suflat din alamă, asemănător cu trompeta. ♦ Clapă mobilă care închide sau deschide un orificiu la unele instrumente muzicale de suflat. – Din fr. piston.

DOOM

pistón s. n., pl. pistoáne

pistoanele
PISTÓN, pistoane, s. n. 1. Organ de mașină care efectuează o mișcare alternativă de translație într-un cilindru în care se găsește un fluid sub presiune. 2. Instrument muzical de suflat din alamă, asemănător cu trompeta. ♦ Clapă mobilă care închide sau deschide un orificiu la unele instrumente muzicale de suflat. – Din fr. piston.

DOOM

pistón s. n., pl. pistoáne

pistoanelor
PISTÓN, pistoane, s. n. 1. Organ de mașină care efectuează o mișcare alternativă de translație într-un cilindru în care se găsește un fluid sub presiune. 2. Instrument muzical de suflat din alamă, asemănător cu trompeta. ♦ Clapă mobilă care închide sau deschide un orificiu la unele instrumente muzicale de suflat. – Din fr. piston.

DOOM

pistón s. n., pl. pistoáne

pistofoane
PISTOFÓN, pistofoane, s. n. Instrument de măsură pentru presiunea acustică.

DOOM

pistofón (fiz.) s. n., pl. pistofoáne

pistofoanele
PISTOFÓN, pistofoane, s. n. Instrument de măsură pentru presiunea acustică.

DOOM

pistofón (fiz.) s. n., pl. pistofoáne

pistofoanelor
PISTOFÓN, pistofoane, s. n. Instrument de măsură pentru presiunea acustică.

DOOM

pistofón (fiz.) s. n., pl. pistofoáne

pistofon
PISTOFÓN, pistofoane, s. n. Instrument de măsură pentru presiunea acustică.

DOOM

pistofón (fiz.) s. n., pl. pistofoáne

pistofonul
PISTOFÓN, pistofoane, s. n. Instrument de măsură pentru presiunea acustică.

DOOM

pistofón (fiz.) s. n., pl. pistofoáne

pistofonului
PISTOFÓN, pistofoane, s. n. Instrument de măsură pentru presiunea acustică.

DOOM

pistofón (fiz.) s. n., pl. pistofoáne

pistol
PISTÓL¹, pistoale, s. n. 1. Armă de foc de dimensiuni mici, mânuită cu o singură mână; revolver. ◊ Pistol-mitralieră = armă automată ușoară, mai scurtă decât pușca-mitralieră, cu bătaie mai mică și mai ușor de mânuit; automat. Pistol de semnalizare sau pistol-rachetă (sau de rachetă) = pistol cu ajutorul căruia se trag rachetele de semnalizare. Pistol-portbandulă = pistol cu țeavă lungă care aruncă o bandulă purtătoare a unei parâme pentru salvarea naufragiaților sau o parâmă de remorcă. Pistol de dopuri = jucărie în formă de pistol (1), care, încărcată cu dopuri speciale de plută, (cu praf de pușcă), produce o pocnitură puternică. Pistol de soc = jucărie rudimentară formată dintr-o țeavă de soc în care un piston, prin comprimarea aerului, împinge un dop (de plută, de câlți etc.) producând o pocnitură; p. rest., bețișorul care împinge dopul. ◊ Expr. Gol (ca un) pistol sau îmbrăcat pistol = gol de tot, în pielea goală; p. ext. sărac. Sărac (sau golan) pistol = foarte sărac. ♦ P. ext. Focurile, gloanțele trase cu pistolul (1). 2. (Sport) denumirea unei probe de tir care se execută cu pistolul (1) prin trageri automate asupra unor ținte mișcătoare sau prin trageri cu foc asupra unei ținte fixe. 3. P. anal. (Tehn.) Aparat portativ cu forma apropiată de aceea a unui pistol (1), care servește pentru diferite operații tehnologice. ◊ Pistol de metalizare (sau de metalizat) = aparat portativ pentru acoperirea suprafeței unui obiect, prin împroșcare, cu metal topit. Pistol de vopsit (sau de zugrăvit) = aparat pulverizator pentru vopsirea (sau zugrăvirea) prin stropire a suprafețelor. Pistol de nituit = aparat folosit la nituire. Pistol de sudură = aparat de sudură. – Din ngr. pistóli, germ. Pistol.

DOOM

!pistól-rachétă s. n., pl. pistoále-rachétă

pistol
PISTÓL², pistoli, s. m. Veche monedă de aur (spaniolă, franceză, italiană, engleză etc.) din sec. XVI, a cărei valoare a variat după epoci. – Din fr. pistole.

DOOM

pistól¹ (monedă) s. m., pl. pistóli

pistolar
PISTOLÁR, pistolari, s. m. 1. Specialist în tragerea cu pistolul1 (1). Trăgător specializat în probe de tir cu pistoletul. 2. (Peior.) Persoană care folosește (în mod ilegal) pistolul¹ (1). – Pistol¹ + suf. -ar.

DOOM

pistolár (trăgător, scandalagiu) s. m., pl. pistolári

pistolard
PISTOLÁRD, pistolarzi, s. m. (Rar) Pistolar (2). – Pistol¹ + suf. -ard.

DOOM

pistolárd (scandalagiu) (rar) s. m., pl. pistolárzi

pistolardul
PISTOLÁRD, pistolarzi, s. m. (Rar) Pistolar (2). – Pistol¹ + suf. -ard.

DOOM

pistolárd (scandalagiu) (rar) s. m., pl. pistolárzi

pistolardului
PISTOLÁRD, pistolarzi, s. m. (Rar) Pistolar (2). – Pistol¹ + suf. -ard.

DOOM

pistolárd (scandalagiu) (rar) s. m., pl. pistolárzi

pistolari
PISTOLÁR, pistolari, s. m. 1. Specialist în tragerea cu pistolul1 (1). Trăgător specializat în probe de tir cu pistoletul. 2. (Peior.) Persoană care folosește (în mod ilegal) pistolul¹ (1). – Pistol¹ + suf. -ar.

DOOM

pistolár (trăgător, scandalagiu) s. m., pl. pistolári

pistolarii
PISTOLÁR, pistolari, s. m. 1. Specialist în tragerea cu pistolul1 (1). Trăgător specializat în probe de tir cu pistoletul. 2. (Peior.) Persoană care folosește (în mod ilegal) pistolul¹ (1). – Pistol¹ + suf. -ar.

DOOM

pistolár (trăgător, scandalagiu) s. m., pl. pistolári

pistolarilor
PISTOLÁR, pistolari, s. m. 1. Specialist în tragerea cu pistolul1 (1). Trăgător specializat în probe de tir cu pistoletul. 2. (Peior.) Persoană care folosește (în mod ilegal) pistolul¹ (1). – Pistol¹ + suf. -ar.

DOOM

pistolár (trăgător, scandalagiu) s. m., pl. pistolári

pistolarul
PISTOLÁR, pistolari, s. m. 1. Specialist în tragerea cu pistolul1 (1). Trăgător specializat în probe de tir cu pistoletul. 2. (Peior.) Persoană care folosește (în mod ilegal) pistolul¹ (1). – Pistol¹ + suf. -ar.

DOOM

pistolár (trăgător, scandalagiu) s. m., pl. pistolári

pistolarului
PISTOLÁR, pistolari, s. m. 1. Specialist în tragerea cu pistolul1 (1). Trăgător specializat în probe de tir cu pistoletul. 2. (Peior.) Persoană care folosește (în mod ilegal) pistolul¹ (1). – Pistol¹ + suf. -ar.

DOOM

pistolár (trăgător, scandalagiu) s. m., pl. pistolári

pistolarzi
PISTOLÁRD, pistolarzi, s. m. (Rar) Pistolar (2). – Pistol¹ + suf. -ard.

DOOM

pistolárd (scandalagiu) (rar) s. m., pl. pistolárzi

pistolarzii
PISTOLÁRD, pistolarzi, s. m. (Rar) Pistolar (2). – Pistol¹ + suf. -ard.

DOOM

pistolárd (scandalagiu) (rar) s. m., pl. pistolárzi

pistolarzilor
PISTOLÁRD, pistolarzi, s. m. (Rar) Pistolar (2). – Pistol¹ + suf. -ard.

DOOM

pistolárd (scandalagiu) (rar) s. m., pl. pistolárzi

pistolaș
PISTOLÁȘ, pistolașe, s. n. Diminutiv al lui pistol¹ (1). – Pistol¹ + suf. -aș.

DOOM

pistoláș s. n., pl. pistoláșe

pistolașe
PISTOLÁȘ, pistolașe, s. n. Diminutiv al lui pistol¹ (1). – Pistol¹ + suf. -aș.

DOOM

pistoláș s. n., pl. pistoláșe

pistolașele
PISTOLÁȘ, pistolașe, s. n. Diminutiv al lui pistol¹ (1). – Pistol¹ + suf. -aș.

DOOM

pistoláș s. n., pl. pistoláșe

pistolașelor
PISTOLÁȘ, pistolașe, s. n. Diminutiv al lui pistol¹ (1). – Pistol¹ + suf. -aș.

DOOM

pistoláș s. n., pl. pistoláșe

pistolașul
PISTOLÁȘ, pistolașe, s. n. Diminutiv al lui pistol¹ (1). – Pistol¹ + suf. -aș.

DOOM

pistoláș s. n., pl. pistoláșe

pistolașului
PISTOLÁȘ, pistolașe, s. n. Diminutiv al lui pistol¹ (1). – Pistol¹ + suf. -aș.

DOOM

pistoláș s. n., pl. pistoláșe

pistolet
PISTOLÉT, pistolete, s. n. 1. (Înv.) Armă de foc portativă, semiautomată, scurtă și ușoară, care permite tragerea cu o singură mână. 2. Florar (de desenat). – Din fr. pistolet.

DOOM

pistolét (înv.) s. n., pl. pistoléte

pistolete
PISTOLÉT, pistolete, s. n. 1. (Înv.) Armă de foc portativă, semiautomată, scurtă și ușoară, care permite tragerea cu o singură mână. 2. Florar (de desenat). – Din fr. pistolet.

DOOM

pistolét (înv.) s. n., pl. pistoléte

pistoletele
PISTOLÉT, pistolete, s. n. 1. (Înv.) Armă de foc portativă, semiautomată, scurtă și ușoară, care permite tragerea cu o singură mână. 2. Florar (de desenat). – Din fr. pistolet.

DOOM

pistolét (înv.) s. n., pl. pistoléte

pistoletelor
PISTOLÉT, pistolete, s. n. 1. (Înv.) Armă de foc portativă, semiautomată, scurtă și ușoară, care permite tragerea cu o singură mână. 2. Florar (de desenat). – Din fr. pistolet.

DOOM

pistolét (înv.) s. n., pl. pistoléte

pistoletul
PISTOLÉT, pistolete, s. n. 1. (Înv.) Armă de foc portativă, semiautomată, scurtă și ușoară, care permite tragerea cu o singură mână. 2. Florar (de desenat). – Din fr. pistolet.

DOOM

pistolét (înv.) s. n., pl. pistoléte

pistoletului
PISTOLÉT, pistolete, s. n. 1. (Înv.) Armă de foc portativă, semiautomată, scurtă și ușoară, care permite tragerea cu o singură mână. 2. Florar (de desenat). – Din fr. pistolet.

DOOM

pistolét (înv.) s. n., pl. pistoléte

pistoleturi
PISTOLÉT, pistolete, s. n. 1. (Înv.) Armă de foc portativă, semiautomată, scurtă și ușoară, care permite tragerea cu o singură mână. 2. Florar (de desenat). – Din fr. pistolet.

DOOM

pistolét (înv.) s. n., pl. pistoléte

pistoleturile
PISTOLÉT, pistolete, s. n. 1. (Înv.) Armă de foc portativă, semiautomată, scurtă și ușoară, care permite tragerea cu o singură mână. 2. Florar (de desenat). – Din fr. pistolet.

DOOM

pistolét (înv.) s. n., pl. pistoléte

pistoleturilor
PISTOLÉT, pistolete, s. n. 1. (Înv.) Armă de foc portativă, semiautomată, scurtă și ușoară, care permite tragerea cu o singură mână. 2. Florar (de desenat). – Din fr. pistolet.

DOOM

pistolét (înv.) s. n., pl. pistoléte

pistoli
PISTÓL², pistoli, s. m. Veche monedă de aur (spaniolă, franceză, italiană, engleză etc.) din sec. XVI, a cărei valoare a variat după epoci. – Din fr. pistole.

DOOM

pistól¹ (monedă) s. m., pl. pistóli

pistolii
PISTÓL², pistoli, s. m. Veche monedă de aur (spaniolă, franceză, italiană, engleză etc.) din sec. XVI, a cărei valoare a variat după epoci. – Din fr. pistole.

DOOM

pistól¹ (monedă) s. m., pl. pistóli

pistolilor
PISTÓL², pistoli, s. m. Veche monedă de aur (spaniolă, franceză, italiană, engleză etc.) din sec. XVI, a cărei valoare a variat după epoci. – Din fr. pistole.

DOOM

pistól¹ (monedă) s. m., pl. pistóli

pistolnic
PISTÓLNIC s. n. v. pistornic.

pistolul
PISTÓL¹, pistoale, s. n. 1. Armă de foc de dimensiuni mici, mânuită cu o singură mână; revolver. ◊ Pistol-mitralieră = armă automată ușoară, mai scurtă decât pușca-mitralieră, cu bătaie mai mică și mai ușor de mânuit; automat. Pistol de semnalizare sau pistol-rachetă (sau de rachetă) = pistol cu ajutorul căruia se trag rachetele de semnalizare. Pistol-portbandulă = pistol cu țeavă lungă care aruncă o bandulă purtătoare a unei parâme pentru salvarea naufragiaților sau o parâmă de remorcă. Pistol de dopuri = jucărie în formă de pistol (1), care, încărcată cu dopuri speciale de plută, (cu praf de pușcă), produce o pocnitură puternică. Pistol de soc = jucărie rudimentară formată dintr-o țeavă de soc în care un piston, prin comprimarea aerului, împinge un dop (de plută, de câlți etc.) producând o pocnitură; p. rest., bețișorul care împinge dopul. ◊ Expr. Gol (ca un) pistol sau îmbrăcat pistol = gol de tot, în pielea goală; p. ext. sărac. Sărac (sau golan) pistol = foarte sărac. ♦ P. ext. Focurile, gloanțele trase cu pistolul (1). 2. (Sport) denumirea unei probe de tir care se execută cu pistolul (1) prin trageri automate asupra unor ținte mișcătoare sau prin trageri cu foc asupra unei ținte fixe. 3. P. anal. (Tehn.) Aparat portativ cu forma apropiată de aceea a unui pistol (1), care servește pentru diferite operații tehnologice. ◊ Pistol de metalizare (sau de metalizat) = aparat portativ pentru acoperirea suprafeței unui obiect, prin împroșcare, cu metal topit. Pistol de vopsit (sau de zugrăvit) = aparat pulverizator pentru vopsirea (sau zugrăvirea) prin stropire a suprafețelor. Pistol de nituit = aparat folosit la nituire. Pistol de sudură = aparat de sudură. – Din ngr. pistóli, germ. Pistol.

DOOM

!pistól-rachétă s. n., pl. pistoále-rachétă

pistolul
PISTÓL², pistoli, s. m. Veche monedă de aur (spaniolă, franceză, italiană, engleză etc.) din sec. XVI, a cărei valoare a variat după epoci. – Din fr. pistole.

DOOM

pistól¹ (monedă) s. m., pl. pistóli

pistolului
PISTÓL¹, pistoale, s. n. 1. Armă de foc de dimensiuni mici, mânuită cu o singură mână; revolver. ◊ Pistol-mitralieră = armă automată ușoară, mai scurtă decât pușca-mitralieră, cu bătaie mai mică și mai ușor de mânuit; automat. Pistol de semnalizare sau pistol-rachetă (sau de rachetă) = pistol cu ajutorul căruia se trag rachetele de semnalizare. Pistol-portbandulă = pistol cu țeavă lungă care aruncă o bandulă purtătoare a unei parâme pentru salvarea naufragiaților sau o parâmă de remorcă. Pistol de dopuri = jucărie în formă de pistol (1), care, încărcată cu dopuri speciale de plută, (cu praf de pușcă), produce o pocnitură puternică. Pistol de soc = jucărie rudimentară formată dintr-o țeavă de soc în care un piston, prin comprimarea aerului, împinge un dop (de plută, de câlți etc.) producând o pocnitură; p. rest., bețișorul care împinge dopul. ◊ Expr. Gol (ca un) pistol sau îmbrăcat pistol = gol de tot, în pielea goală; p. ext. sărac. Sărac (sau golan) pistol = foarte sărac. ♦ P. ext. Focurile, gloanțele trase cu pistolul (1). 2. (Sport) denumirea unei probe de tir care se execută cu pistolul (1) prin trageri automate asupra unor ținte mișcătoare sau prin trageri cu foc asupra unei ținte fixe. 3. P. anal. (Tehn.) Aparat portativ cu forma apropiată de aceea a unui pistol (1), care servește pentru diferite operații tehnologice. ◊ Pistol de metalizare (sau de metalizat) = aparat portativ pentru acoperirea suprafeței unui obiect, prin împroșcare, cu metal topit. Pistol de vopsit (sau de zugrăvit) = aparat pulverizator pentru vopsirea (sau zugrăvirea) prin stropire a suprafețelor. Pistol de nituit = aparat folosit la nituire. Pistol de sudură = aparat de sudură. – Din ngr. pistóli, germ. Pistol.

DOOM

!pistól-rachétă s. n., pl. pistoále-rachétă

pistolului
PISTÓL², pistoli, s. m. Veche monedă de aur (spaniolă, franceză, italiană, engleză etc.) din sec. XVI, a cărei valoare a variat după epoci. – Din fr. pistole.

DOOM

pistól¹ (monedă) s. m., pl. pistóli

piston
PISTÓN, pistoane, s. n. 1. Organ de mașină care efectuează o mișcare alternativă de translație într-un cilindru în care se găsește un fluid sub presiune. 2. Instrument muzical de suflat din alamă, asemănător cu trompeta. ♦ Clapă mobilă care închide sau deschide un orificiu la unele instrumente muzicale de suflat. – Din fr. piston.

DOOM

pistón s. n., pl. pistoáne

pistona
PISTONÁ, pistonez, vb. I. Tranz. 1. A extrage țiței (dintr-o sondă) sau alt lichid cu ajutorul unui piston special. 2. Fig. (Fam.) A stărui, a insista pe lângă cineva pentru a obține ceva. – Din fr. pistonner.

DOOM

pistoná (a ~) vb., ind. prez. 3 pistoneáză

pistonai
PISTONÁ, pistonez, vb. I. Tranz. 1. A extrage țiței (dintr-o sondă) sau alt lichid cu ajutorul unui piston special. 2. Fig. (Fam.) A stărui, a insista pe lângă cineva pentru a obține ceva. – Din fr. pistonner.

DOOM

pistoná (a ~) vb., ind. prez. 3 pistoneáză

pistonaj
PISTONÁJ, pistonaje, s. n. (Tehn.) 1. Pistonare. 2. Crearea unei depresiuni în spațiul situat sub garnitura de foraj a unei sonde. – Din fr. pistonnage.

DOOM

pistonáj s. n., pl. pistonáje

pistonaje
PISTONÁJ, pistonaje, s. n. (Tehn.) 1. Pistonare. 2. Crearea unei depresiuni în spațiul situat sub garnitura de foraj a unei sonde. – Din fr. pistonnage.

DOOM

pistonáj s. n., pl. pistonáje

pistonajele
PISTONÁJ, pistonaje, s. n. (Tehn.) 1. Pistonare. 2. Crearea unei depresiuni în spațiul situat sub garnitura de foraj a unei sonde. – Din fr. pistonnage.

DOOM

pistonáj s. n., pl. pistonáje

pistonajelor
PISTONÁJ, pistonaje, s. n. (Tehn.) 1. Pistonare. 2. Crearea unei depresiuni în spațiul situat sub garnitura de foraj a unei sonde. – Din fr. pistonnage.

DOOM

pistonáj s. n., pl. pistonáje

pistonajul
PISTONÁJ, pistonaje, s. n. (Tehn.) 1. Pistonare. 2. Crearea unei depresiuni în spațiul situat sub garnitura de foraj a unei sonde. – Din fr. pistonnage.

DOOM

pistonáj s. n., pl. pistonáje

pistonajului
PISTONÁJ, pistonaje, s. n. (Tehn.) 1. Pistonare. 2. Crearea unei depresiuni în spațiul situat sub garnitura de foraj a unei sonde. – Din fr. pistonnage.

DOOM

pistonáj s. n., pl. pistonáje

pistonam
PISTONÁ, pistonez, vb. I. Tranz. 1. A extrage țiței (dintr-o sondă) sau alt lichid cu ajutorul unui piston special. 2. Fig. (Fam.) A stărui, a insista pe lângă cineva pentru a obține ceva. – Din fr. pistonner.

DOOM

pistoná (a ~) vb., ind. prez. 3 pistoneáză

pistonare
PISTONÁ, pistonez, vb. I. Tranz. 1. A extrage țiței (dintr-o sondă) sau alt lichid cu ajutorul unui piston special. 2. Fig. (Fam.) A stărui, a insista pe lângă cineva pentru a obține ceva. – Din fr. pistonner.

DOOM

pistoná (a ~) vb., ind. prez. 3 pistoneáză

pistonare
PISTONÁRE, pistonări, s. f. Acțiunea de a pistona și rezultatul ei; pistonaj (1). – V. pistona.

DOOM

pistonáre s. f., g.-d. art. pistonắrii; pl. pistonắri

pistonarea
PISTONÁRE, pistonări, s. f. Acțiunea de a pistona și rezultatul ei; pistonaj (1). – V. pistona.

DOOM

pistonáre s. f., g.-d. art. pistonắrii; pl. pistonắri

pistonară
PISTONÁ, pistonez, vb. I. Tranz. 1. A extrage țiței (dintr-o sondă) sau alt lichid cu ajutorul unui piston special. 2. Fig. (Fam.) A stărui, a insista pe lângă cineva pentru a obține ceva. – Din fr. pistonner.

DOOM

pistoná (a ~) vb., ind. prez. 3 pistoneáză

pistonarăm
PISTONÁ, pistonez, vb. I. Tranz. 1. A extrage țiței (dintr-o sondă) sau alt lichid cu ajutorul unui piston special. 2. Fig. (Fam.) A stărui, a insista pe lângă cineva pentru a obține ceva. – Din fr. pistonner.

DOOM

pistoná (a ~) vb., ind. prez. 3 pistoneáză

pistonarăți
PISTONÁ, pistonez, vb. I. Tranz. 1. A extrage țiței (dintr-o sondă) sau alt lichid cu ajutorul unui piston special. 2. Fig. (Fam.) A stărui, a insista pe lângă cineva pentru a obține ceva. – Din fr. pistonner.

DOOM

pistoná (a ~) vb., ind. prez. 3 pistoneáză

pistonase
PISTONÁ, pistonez, vb. I. Tranz. 1. A extrage țiței (dintr-o sondă) sau alt lichid cu ajutorul unui piston special. 2. Fig. (Fam.) A stărui, a insista pe lângă cineva pentru a obține ceva. – Din fr. pistonner.

DOOM

pistoná (a ~) vb., ind. prez. 3 pistoneáză

pistonasem
PISTONÁ, pistonez, vb. I. Tranz. 1. A extrage țiței (dintr-o sondă) sau alt lichid cu ajutorul unui piston special. 2. Fig. (Fam.) A stărui, a insista pe lângă cineva pentru a obține ceva. – Din fr. pistonner.

DOOM

pistoná (a ~) vb., ind. prez. 3 pistoneáză

pistonaseră
PISTONÁ, pistonez, vb. I. Tranz. 1. A extrage țiței (dintr-o sondă) sau alt lichid cu ajutorul unui piston special. 2. Fig. (Fam.) A stărui, a insista pe lângă cineva pentru a obține ceva. – Din fr. pistonner.

DOOM

pistoná (a ~) vb., ind. prez. 3 pistoneáză

pistonaserăm
PISTONÁ, pistonez, vb. I. Tranz. 1. A extrage țiței (dintr-o sondă) sau alt lichid cu ajutorul unui piston special. 2. Fig. (Fam.) A stărui, a insista pe lângă cineva pentru a obține ceva. – Din fr. pistonner.

DOOM

pistoná (a ~) vb., ind. prez. 3 pistoneáză

pistonaserăți
PISTONÁ, pistonez, vb. I. Tranz. 1. A extrage țiței (dintr-o sondă) sau alt lichid cu ajutorul unui piston special. 2. Fig. (Fam.) A stărui, a insista pe lângă cineva pentru a obține ceva. – Din fr. pistonner.

DOOM

pistoná (a ~) vb., ind. prez. 3 pistoneáză

pistonaseși
PISTONÁ, pistonez, vb. I. Tranz. 1. A extrage țiței (dintr-o sondă) sau alt lichid cu ajutorul unui piston special. 2. Fig. (Fam.) A stărui, a insista pe lângă cineva pentru a obține ceva. – Din fr. pistonner.

DOOM

pistoná (a ~) vb., ind. prez. 3 pistoneáză

pistonaseți
PISTONÁ, pistonez, vb. I. Tranz. 1. A extrage țiței (dintr-o sondă) sau alt lichid cu ajutorul unui piston special. 2. Fig. (Fam.) A stărui, a insista pe lângă cineva pentru a obține ceva. – Din fr. pistonner.

DOOM

pistoná (a ~) vb., ind. prez. 3 pistoneáză

pistonat
PISTONÁ, pistonez, vb. I. Tranz. 1. A extrage țiței (dintr-o sondă) sau alt lichid cu ajutorul unui piston special. 2. Fig. (Fam.) A stărui, a insista pe lângă cineva pentru a obține ceva. – Din fr. pistonner.

DOOM

pistoná (a ~) vb., ind. prez. 3 pistoneáză

pistonat
PISTONÁ, pistonez, vb. I. Tranz. 1. A extrage țiței (dintr-o sondă) sau alt lichid cu ajutorul unui piston special. 2. Fig. (Fam.) A stărui, a insista pe lângă cineva pentru a obține ceva. – Din fr. pistonner.

pistonau
PISTONÁ, pistonez, vb. I. Tranz. 1. A extrage țiței (dintr-o sondă) sau alt lichid cu ajutorul unui piston special. 2. Fig. (Fam.) A stărui, a insista pe lângă cineva pentru a obține ceva. – Din fr. pistonner.

DOOM

pistoná (a ~) vb., ind. prez. 3 pistoneáză

pistonași
PISTONÁ, pistonez, vb. I. Tranz. 1. A extrage țiței (dintr-o sondă) sau alt lichid cu ajutorul unui piston special. 2. Fig. (Fam.) A stărui, a insista pe lângă cineva pentru a obține ceva. – Din fr. pistonner.

DOOM

pistoná (a ~) vb., ind. prez. 3 pistoneáză

pistonați
PISTONÁ, pistonez, vb. I. Tranz. 1. A extrage țiței (dintr-o sondă) sau alt lichid cu ajutorul unui piston special. 2. Fig. (Fam.) A stărui, a insista pe lângă cineva pentru a obține ceva. – Din fr. pistonner.

DOOM

pistoná (a ~) vb., ind. prez. 3 pistoneáză

pistonează
PISTONÁ, pistonez, vb. I. Tranz. 1. A extrage țiței (dintr-o sondă) sau alt lichid cu ajutorul unui piston special. 2. Fig. (Fam.) A stărui, a insista pe lângă cineva pentru a obține ceva. – Din fr. pistonner.

DOOM

pistoná (a ~) vb., ind. prez. 3 pistoneáză

pistonez
PISTONÁ, pistonez, vb. I. Tranz. 1. A extrage țiței (dintr-o sondă) sau alt lichid cu ajutorul unui piston special. 2. Fig. (Fam.) A stărui, a insista pe lângă cineva pentru a obține ceva. – Din fr. pistonner.

DOOM

pistoná (a ~) vb., ind. prez. 3 pistoneáză

pistoneze
PISTONÁ, pistonez, vb. I. Tranz. 1. A extrage țiței (dintr-o sondă) sau alt lichid cu ajutorul unui piston special. 2. Fig. (Fam.) A stărui, a insista pe lângă cineva pentru a obține ceva. – Din fr. pistonner.

DOOM

pistoná (a ~) vb., ind. prez. 3 pistoneáză

pistonezi
PISTONÁ, pistonez, vb. I. Tranz. 1. A extrage țiței (dintr-o sondă) sau alt lichid cu ajutorul unui piston special. 2. Fig. (Fam.) A stărui, a insista pe lângă cineva pentru a obține ceva. – Din fr. pistonner.

DOOM

pistoná (a ~) vb., ind. prez. 3 pistoneáză

pistonfoane
PISTONFÓN, pistonfoane, s. n. Dispozitiv de etalonare a microfoanelor în domeniul frecvențelor joase. – Din fr. pistonphone.

DOOM

pistonfón (electr.) s. n., pl. pistonfoáne

pistonfoanele
PISTONFÓN, pistonfoane, s. n. Dispozitiv de etalonare a microfoanelor în domeniul frecvențelor joase. – Din fr. pistonphone.

DOOM

pistonfón (electr.) s. n., pl. pistonfoáne

pistonfoanelor
PISTONFÓN, pistonfoane, s. n. Dispozitiv de etalonare a microfoanelor în domeniul frecvențelor joase. – Din fr. pistonphone.

DOOM

pistonfón (electr.) s. n., pl. pistonfoáne

pistonfon
PISTONFÓN, pistonfoane, s. n. Dispozitiv de etalonare a microfoanelor în domeniul frecvențelor joase. – Din fr. pistonphone.

DOOM

pistonfón (electr.) s. n., pl. pistonfoáne

pistonfonul
PISTONFÓN, pistonfoane, s. n. Dispozitiv de etalonare a microfoanelor în domeniul frecvențelor joase. – Din fr. pistonphone.

DOOM

pistonfón (electr.) s. n., pl. pistonfoáne

pistonfonului
PISTONFÓN, pistonfoane, s. n. Dispozitiv de etalonare a microfoanelor în domeniul frecvențelor joase. – Din fr. pistonphone.

DOOM

pistonfón (electr.) s. n., pl. pistonfoáne

pistonul
PISTÓN, pistoane, s. n. 1. Organ de mașină care efectuează o mișcare alternativă de translație într-un cilindru în care se găsește un fluid sub presiune. 2. Instrument muzical de suflat din alamă, asemănător cu trompeta. ♦ Clapă mobilă care închide sau deschide un orificiu la unele instrumente muzicale de suflat. – Din fr. piston.

DOOM

pistón s. n., pl. pistoáne

pistonului
PISTÓN, pistoane, s. n. 1. Organ de mașină care efectuează o mișcare alternativă de translație într-un cilindru în care se găsește un fluid sub presiune. 2. Instrument muzical de suflat din alamă, asemănător cu trompeta. ♦ Clapă mobilă care închide sau deschide un orificiu la unele instrumente muzicale de suflat. – Din fr. piston.

DOOM

pistón s. n., pl. pistoáne

pistonând
PISTONÁ, pistonez, vb. I. Tranz. 1. A extrage țiței (dintr-o sondă) sau alt lichid cu ajutorul unui piston special. 2. Fig. (Fam.) A stărui, a insista pe lângă cineva pentru a obține ceva. – Din fr. pistonner.

DOOM

pistoná (a ~) vb., ind. prez. 3 pistoneáză

pistonînd
PISTONÁ, pistonez, vb. I. Tranz. 1. A extrage țiței (dintr-o sondă) sau alt lichid cu ajutorul unui piston special. 2. Fig. (Fam.) A stărui, a insista pe lângă cineva pentru a obține ceva. – Din fr. pistonner.

DOOM

pistoná (a ~) vb., ind. prez. 3 pistoneáză

pistonări
PISTONÁRE, pistonări, s. f. Acțiunea de a pistona și rezultatul ei; pistonaj (1). – V. pistona.

DOOM

pistonáre s. f., g.-d. art. pistonắrii; pl. pistonắri

pistonării
PISTONÁRE, pistonări, s. f. Acțiunea de a pistona și rezultatul ei; pistonaj (1). – V. pistona.

DOOM

pistonáre s. f., g.-d. art. pistonắrii; pl. pistonắri

pistonările
PISTONÁRE, pistonări, s. f. Acțiunea de a pistona și rezultatul ei; pistonaj (1). – V. pistona.

DOOM

pistonáre s. f., g.-d. art. pistonắrii; pl. pistonắri

pistonărilor
PISTONÁRE, pistonări, s. f. Acțiunea de a pistona și rezultatul ei; pistonaj (1). – V. pistona.

DOOM

pistonáre s. f., g.-d. art. pistonắrii; pl. pistonắri

pistor
Pistor, în mitologia romană, denumire purtată de Iupiter, datorită ajutorului pe care l-a dat odată Romei în timpul asedierii ei de către gali. El s-a arătat atunci într-o noapte în vis romanilor și, îndemnîndu-i să le arunce galilor tot ce aveau mai de preț, le-a făgăduit în schimb victoria. Or, cum la Roma bîntuia o foamete cumplită și făina era lucrul cel mai de preț, romanii au făcut din puțina făină care le rămăsese pîini, pe care le-au aruncat, de sus din cetate, asupra galilor. Înspăimîntați de această dovadă de belșug, galii, care sperau să-i învingă pe cei asediați prin înfometare, au renunțat la planul lor și n-au mai continuat lupta. În felul acesta îndemnul lui Iupiter a adus victoria. Drept recunoștință și în amintirea acestui eveniment, romanii l-au supranumit „brutarul” (pistor) și i-au ridicat un altar.

pistornic
PISTÓRNIC, (1) pistornice, s. n., (2) s. m. 1. S. n. (Înv.) Sigiliu de piatră sau de lemn cu care se imprimă pe prescuri semnul crucii și inițialele rituale. 2. S. m. (în forma pristolnic) Plantă erbacee din familia malvaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunzele stelate și păroase și cu florile galbene, ale cărei fructe se întrebuințează ca sigiliu pentru însemnat prescurile (Abutilon theophrasti). [Var.: pristólnic s. m.] – Et. nec.

DOOM

pistórnic (sigiliu) (înv.) s. n., pl. pistórnice

pistornice
PISTÓRNIC, (1) pistornice, s. n., (2) s. m. 1. S. n. (Înv.) Sigiliu de piatră sau de lemn cu care se imprimă pe prescuri semnul crucii și inițialele rituale. 2. S. m. (în forma pristolnic) Plantă erbacee din familia malvaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunzele stelate și păroase și cu florile galbene, ale cărei fructe se întrebuințează ca sigiliu pentru însemnat prescurile (Abutilon theophrasti). [Var.: pristólnic s. m.] – Et. nec.

DOOM

pistórnic (sigiliu) (înv.) s. n., pl. pistórnice

pistornicele
PISTÓRNIC, (1) pistornice, s. n., (2) s. m. 1. S. n. (Înv.) Sigiliu de piatră sau de lemn cu care se imprimă pe prescuri semnul crucii și inițialele rituale. 2. S. m. (în forma pristolnic) Plantă erbacee din familia malvaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunzele stelate și păroase și cu florile galbene, ale cărei fructe se întrebuințează ca sigiliu pentru însemnat prescurile (Abutilon theophrasti). [Var.: pristólnic s. m.] – Et. nec.

DOOM

pistórnic (sigiliu) (înv.) s. n., pl. pistórnice

pistornicelor
PISTÓRNIC, (1) pistornice, s. n., (2) s. m. 1. S. n. (Înv.) Sigiliu de piatră sau de lemn cu care se imprimă pe prescuri semnul crucii și inițialele rituale. 2. S. m. (în forma pristolnic) Plantă erbacee din familia malvaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunzele stelate și păroase și cu florile galbene, ale cărei fructe se întrebuințează ca sigiliu pentru însemnat prescurile (Abutilon theophrasti). [Var.: pristólnic s. m.] – Et. nec.

DOOM

pistórnic (sigiliu) (înv.) s. n., pl. pistórnice

pistornicul
PISTÓRNIC, (1) pistornice, s. n., (2) s. m. 1. S. n. (Înv.) Sigiliu de piatră sau de lemn cu care se imprimă pe prescuri semnul crucii și inițialele rituale. 2. S. m. (în forma pristolnic) Plantă erbacee din familia malvaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunzele stelate și păroase și cu florile galbene, ale cărei fructe se întrebuințează ca sigiliu pentru însemnat prescurile (Abutilon theophrasti). [Var.: pristólnic s. m.] – Et. nec.

DOOM

pistórnic (sigiliu) (înv.) s. n., pl. pistórnice

pistornicului
PISTÓRNIC, (1) pistornice, s. n., (2) s. m. 1. S. n. (Înv.) Sigiliu de piatră sau de lemn cu care se imprimă pe prescuri semnul crucii și inițialele rituale. 2. S. m. (în forma pristolnic) Plantă erbacee din familia malvaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunzele stelate și păroase și cu florile galbene, ale cărei fructe se întrebuințează ca sigiliu pentru însemnat prescurile (Abutilon theophrasti). [Var.: pristólnic s. m.] – Et. nec.

DOOM

pistórnic (sigiliu) (înv.) s. n., pl. pistórnice

pistosea
PISTOSÍ, pistosesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) A zdrobi, a sfărîma, a strivi. Dunărea să și-l primească, Dunărea să-l pistosească. TEODORESCU, P. P. 567. ♦ Fig. A cheltui.

pistoseai
PISTOSÍ, pistosesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) A zdrobi, a sfărîma, a strivi. Dunărea să și-l primească, Dunărea să-l pistosească. TEODORESCU, P. P. 567. ♦ Fig. A cheltui.

pistoseală
PISTOSEÁLĂ, pistoseli, s. f. (Învechit și popular) Strivire, sfărîmare; (fig.) cheltuială, întreținere zilnică cu hrană. Să-mi iau bani de cheltuială Și galbeni de pistoseală, Să-mi țiu oastea cu mîncare. PĂSCULESCU, L. P. 213.

pistoseam
PISTOSÍ, pistosesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) A zdrobi, a sfărîma, a strivi. Dunărea să și-l primească, Dunărea să-l pistosească. TEODORESCU, P. P. 567. ♦ Fig. A cheltui.

pistosească
PISTOSÍ, pistosesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) A zdrobi, a sfărîma, a strivi. Dunărea să și-l primească, Dunărea să-l pistosească. TEODORESCU, P. P. 567. ♦ Fig. A cheltui.

pistoseau
PISTOSÍ, pistosesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) A zdrobi, a sfărîma, a strivi. Dunărea să și-l primească, Dunărea să-l pistosească. TEODORESCU, P. P. 567. ♦ Fig. A cheltui.

pistoseați
PISTOSÍ, pistosesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) A zdrobi, a sfărîma, a strivi. Dunărea să și-l primească, Dunărea să-l pistosească. TEODORESCU, P. P. 567. ♦ Fig. A cheltui.

pistosesc
PISTOSÍ, pistosesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) A zdrobi, a sfărîma, a strivi. Dunărea să și-l primească, Dunărea să-l pistosească. TEODORESCU, P. P. 567. ♦ Fig. A cheltui.

pistosește
PISTOSÍ, pistosesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) A zdrobi, a sfărîma, a strivi. Dunărea să și-l primească, Dunărea să-l pistosească. TEODORESCU, P. P. 567. ♦ Fig. A cheltui.

pistosești
PISTOSÍ, pistosesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) A zdrobi, a sfărîma, a strivi. Dunărea să și-l primească, Dunărea să-l pistosească. TEODORESCU, P. P. 567. ♦ Fig. A cheltui.

pistosi
PISTOSÍ, pistosesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) A zdrobi, a sfărîma, a strivi. Dunărea să și-l primească, Dunărea să-l pistosească. TEODORESCU, P. P. 567. ♦ Fig. A cheltui.

pistosii
PISTOSÍ, pistosesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) A zdrobi, a sfărîma, a strivi. Dunărea să și-l primească, Dunărea să-l pistosească. TEODORESCU, P. P. 567. ♦ Fig. A cheltui.

pistosim
PISTOSÍ, pistosesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) A zdrobi, a sfărîma, a strivi. Dunărea să și-l primească, Dunărea să-l pistosească. TEODORESCU, P. P. 567. ♦ Fig. A cheltui.

pistosind
PISTOSÍ, pistosesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) A zdrobi, a sfărîma, a strivi. Dunărea să și-l primească, Dunărea să-l pistosească. TEODORESCU, P. P. 567. ♦ Fig. A cheltui.

pistosire
PISTOSÍ, pistosesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) A zdrobi, a sfărîma, a strivi. Dunărea să și-l primească, Dunărea să-l pistosească. TEODORESCU, P. P. 567. ♦ Fig. A cheltui.

pistosire
PISTOSÍ, pistosesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A zdrobi, a strivi; fig. a cheltui.

pistosiră
PISTOSÍ, pistosesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) A zdrobi, a sfărîma, a strivi. Dunărea să și-l primească, Dunărea să-l pistosească. TEODORESCU, P. P. 567. ♦ Fig. A cheltui.

pistosirăm
PISTOSÍ, pistosesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) A zdrobi, a sfărîma, a strivi. Dunărea să și-l primească, Dunărea să-l pistosească. TEODORESCU, P. P. 567. ♦ Fig. A cheltui.

pistosirăți
PISTOSÍ, pistosesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) A zdrobi, a sfărîma, a strivi. Dunărea să și-l primească, Dunărea să-l pistosească. TEODORESCU, P. P. 567. ♦ Fig. A cheltui.

pistosise
PISTOSÍ, pistosesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) A zdrobi, a sfărîma, a strivi. Dunărea să și-l primească, Dunărea să-l pistosească. TEODORESCU, P. P. 567. ♦ Fig. A cheltui.

pistosisem
PISTOSÍ, pistosesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) A zdrobi, a sfărîma, a strivi. Dunărea să și-l primească, Dunărea să-l pistosească. TEODORESCU, P. P. 567. ♦ Fig. A cheltui.

pistosiseră
PISTOSÍ, pistosesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) A zdrobi, a sfărîma, a strivi. Dunărea să și-l primească, Dunărea să-l pistosească. TEODORESCU, P. P. 567. ♦ Fig. A cheltui.

pistosiserăm
PISTOSÍ, pistosesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) A zdrobi, a sfărîma, a strivi. Dunărea să și-l primească, Dunărea să-l pistosească. TEODORESCU, P. P. 567. ♦ Fig. A cheltui.

pistosiserăți
PISTOSÍ, pistosesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) A zdrobi, a sfărîma, a strivi. Dunărea să și-l primească, Dunărea să-l pistosească. TEODORESCU, P. P. 567. ♦ Fig. A cheltui.

pistosiseși
PISTOSÍ, pistosesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) A zdrobi, a sfărîma, a strivi. Dunărea să și-l primească, Dunărea să-l pistosească. TEODORESCU, P. P. 567. ♦ Fig. A cheltui.

pistosiseți
PISTOSÍ, pistosesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) A zdrobi, a sfărîma, a strivi. Dunărea să și-l primească, Dunărea să-l pistosească. TEODORESCU, P. P. 567. ♦ Fig. A cheltui.

pistosit
PISTOSÍ, pistosesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) A zdrobi, a sfărîma, a strivi. Dunărea să și-l primească, Dunărea să-l pistosească. TEODORESCU, P. P. 567. ♦ Fig. A cheltui.

pistosit
PISTOSÍ, pistosesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A zdrobi, a strivi; fig. a cheltui.

pistosiși
PISTOSÍ, pistosesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) A zdrobi, a sfărîma, a strivi. Dunărea să și-l primească, Dunărea să-l pistosească. TEODORESCU, P. P. 567. ♦ Fig. A cheltui.

pistosiți
PISTOSÍ, pistosesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) A zdrobi, a sfărîma, a strivi. Dunărea să și-l primească, Dunărea să-l pistosească. TEODORESCU, P. P. 567. ♦ Fig. A cheltui.

pistra
PÍSTRĂ, pistre, s. f. (Reg.) Pânză groasă cu dungi colorate, folosită la confecționarea saltelelor. – Et. nec. Cf. sl. pistrŭ.

DOOM

pístră (reg.) s. f., g.-d. art. pístrei; pl. pístre

pistre
PÍSTRĂ, pistre, s. f. (Reg.) Pânză groasă cu dungi colorate, folosită la confecționarea saltelelor. – Et. nec. Cf. sl. pistrŭ.

DOOM

pístră (reg.) s. f., g.-d. art. pístrei; pl. pístre

pistreală
pistreálă (pistréle), s. f. – 1. Distanță egală cu o aruncătură de arc, se socotea cam 1/6 de milă sau circa 308 m. – 2. Tir, loc de unde se trăgea la țintă. Sl. prĕstrĕlŭ, din strela „săgeată” (Tiktin; Conev 73).

pistrei
PÍSTRĂ, pistre, s. f. (Reg.) Pânză groasă cu dungi colorate, folosită la confecționarea saltelelor. – Et. nec. Cf. sl. pistrŭ.

DOOM

pístră (reg.) s. f., g.-d. art. pístrei; pl. pístre

pistrela
pistrelá (-léz, -át), vb. – A scînteia, a arde cu scîntei. Slov. prestriliti (Tiktin). – Der. pistrelătură, s. f. (scînteiere). Înv.

pistrelare
pistrelá (-léz, -át), vb. – A scînteia, a arde cu scîntei. Slov. prestriliti (Tiktin). – Der. pistrelătură, s. f. (scînteiere). Înv.

pistrele
PÍSTRĂ, pistre, s. f. (Reg.) Pânză groasă cu dungi colorate, folosită la confecționarea saltelelor. – Et. nec. Cf. sl. pistrŭ.

DOOM

pístră (reg.) s. f., g.-d. art. pístrei; pl. pístre

pistrelor
PÍSTRĂ, pistre, s. f. (Reg.) Pânză groasă cu dungi colorate, folosită la confecționarea saltelelor. – Et. nec. Cf. sl. pistrŭ.

DOOM

pístră (reg.) s. f., g.-d. art. pístrei; pl. pístre

pistru
PÍSTRU, pistri, s. m. (Reg.) Berbec alb cu pete negre pe bot. – Slav (v. sl. pĩstrŭ).

pistrui
PISTRÚI, -ÚIE, pistrui, -uie, s. m., adj. 1. S. m. Pată mică, brună sau gălbuie, care se formează pe pielea unor oameni (mai ales sub acțiunea soarelui). 2. Adj. (Rar) Pistruiat. – Pistru (reg. „pătat” < sl.) + suf. -ui.

DOOM

pistrúi² s. m., pl. pistrúi, art. pistrúii

pistrui
PISTRÚI, -ÚIE, pistrui, -uie, s. m., adj. 1. S. m. Pată mică, brună sau gălbuie, care se formează pe pielea unor oameni (mai ales sub acțiunea soarelui). 2. Adj. (Rar) Pistruiat. – Pistru (reg. „pătat” < sl.) + suf. -ui.

DOOM

pistrúi² s. m., pl. pistrúi, art. pistrúii

pistruia
PISTRÚI, -ÚIE, pistrui, -uie, s. m., adj. 1. S. m. Pată mică, brună sau gălbuie, care se formează pe pielea unor oameni (mai ales sub acțiunea soarelui). 2. Adj. (Rar) Pistruiat. – Pistru (reg. „pătat” < sl.) + suf. -ui.

DOOM

pistrúi² s. m., pl. pistrúi, art. pistrúii

pistruia
PISTRUIÁ, pistruiez, vb. I. Tranz. și refl. A căpăta sau a face să capete pistrui (1). ♦ Fig. A (se) păta. [Pr.: -tru-ia] – Din pistrui.

DOOM

pistruiá (a ~) vb., ind. prez. 3 pistruiáză, 1 pl. pistruiém; conj. prez. 3 să pistruiéze; ger. pistruínd

pistruiala
PISTRUIÁLĂ s. f. (Rar) 1. (Cu sens colectiv) Pistrui (1). 2. Calitatea de a fi pestriț. [Pr.: -tru-ia-] – Pistrui + suf. -eală.

DOOM

pistruiálă (rar) s. f., g.-d. art. pistruiélii

pistruiat
PISTRUIÁT, -Ă, pistruiați, -te, adj. 1. Cu pistrui (1) pe piele. 2. (Rar) Pestriț, împestrițat. [Pr.: -tru-iat] – V. pistruia.

pistruiata
PISTRUIÁT, -Ă, pistruiați, -te, adj. 1. Cu pistrui (1) pe piele. 2. (Rar) Pestriț, împestrițat. [Pr.: -tru-iat] – V. pistruia.

pistruiate
PISTRUIÁT, -Ă, pistruiați, -te, adj. 1. Cu pistrui (1) pe piele. 2. (Rar) Pestriț, împestrițat. [Pr.: -tru-iat] – V. pistruia.

pistruiatei
PISTRUIÁT, -Ă, pistruiați, -te, adj. 1. Cu pistrui (1) pe piele. 2. (Rar) Pestriț, împestrițat. [Pr.: -tru-iat] – V. pistruia.

pistruiatele
PISTRUIÁT, -Ă, pistruiați, -te, adj. 1. Cu pistrui (1) pe piele. 2. (Rar) Pestriț, împestrițat. [Pr.: -tru-iat] – V. pistruia.

pistruiatelor
PISTRUIÁT, -Ă, pistruiați, -te, adj. 1. Cu pistrui (1) pe piele. 2. (Rar) Pestriț, împestrițat. [Pr.: -tru-iat] – V. pistruia.

pistruiatul
PISTRUIÁT, -Ă, pistruiați, -te, adj. 1. Cu pistrui (1) pe piele. 2. (Rar) Pestriț, împestrițat. [Pr.: -tru-iat] – V. pistruia.

pistruiatului
PISTRUIÁT, -Ă, pistruiați, -te, adj. 1. Cu pistrui (1) pe piele. 2. (Rar) Pestriț, împestrițat. [Pr.: -tru-iat] – V. pistruia.

pistruiați
PISTRUIÁT, -Ă, pistruiați, -te, adj. 1. Cu pistrui (1) pe piele. 2. (Rar) Pestriț, împestrițat. [Pr.: -tru-iat] – V. pistruia.

pistruiații
PISTRUIÁT, -Ă, pistruiați, -te, adj. 1. Cu pistrui (1) pe piele. 2. (Rar) Pestriț, împestrițat. [Pr.: -tru-iat] – V. pistruia.

pistruiaților
PISTRUIÁT, -Ă, pistruiați, -te, adj. 1. Cu pistrui (1) pe piele. 2. (Rar) Pestriț, împestrițat. [Pr.: -tru-iat] – V. pistruia.

pistruie
PISTRÚI, -ÚIE, pistrui, -uie, s. m., adj. 1. S. m. Pată mică, brună sau gălbuie, care se formează pe pielea unor oameni (mai ales sub acțiunea soarelui). 2. Adj. (Rar) Pistruiat. – Pistru (reg. „pătat” < sl.) + suf. -ui.

DOOM

pistrúi² s. m., pl. pistrúi, art. pistrúii

pistruiei
PISTRÚI, -ÚIE, pistrui, -uie, s. m., adj. 1. S. m. Pată mică, brună sau gălbuie, care se formează pe pielea unor oameni (mai ales sub acțiunea soarelui). 2. Adj. (Rar) Pistruiat. – Pistru (reg. „pătat” < sl.) + suf. -ui.

DOOM

pistrúi² s. m., pl. pistrúi, art. pistrúii

pistruiele
PISTRÚI, -ÚIE, pistrui, -uie, s. m., adj. 1. S. m. Pată mică, brună sau gălbuie, care se formează pe pielea unor oameni (mai ales sub acțiunea soarelui). 2. Adj. (Rar) Pistruiat. – Pistru (reg. „pătat” < sl.) + suf. -ui.

DOOM

pistrúi² s. m., pl. pistrúi, art. pistrúii

pistruieli
PISTRUIÁLĂ s. f. (Rar) 1. (Cu sens colectiv) Pistrui (1). 2. Calitatea de a fi pestriț. [Pr.: -tru-ia-] – Pistrui + suf. -eală.

DOOM

pistruiálă (rar) s. f., g.-d. art. pistruiélii

pistruielii
PISTRUIÁLĂ s. f. (Rar) 1. (Cu sens colectiv) Pistrui (1). 2. Calitatea de a fi pestriț. [Pr.: -tru-ia-] – Pistrui + suf. -eală.

DOOM

pistruiálă (rar) s. f., g.-d. art. pistruiélii

pistruielile
PISTRUIÁLĂ s. f. (Rar) 1. (Cu sens colectiv) Pistrui (1). 2. Calitatea de a fi pestriț. [Pr.: -tru-ia-] – Pistrui + suf. -eală.

DOOM

pistruiálă (rar) s. f., g.-d. art. pistruiélii

pistruielilor
PISTRUIÁLĂ s. f. (Rar) 1. (Cu sens colectiv) Pistrui (1). 2. Calitatea de a fi pestriț. [Pr.: -tru-ia-] – Pistrui + suf. -eală.

DOOM

pistruiálă (rar) s. f., g.-d. art. pistruiélii

pistruielor
PISTRÚI, -ÚIE, pistrui, -uie, s. m., adj. 1. S. m. Pată mică, brună sau gălbuie, care se formează pe pielea unor oameni (mai ales sub acțiunea soarelui). 2. Adj. (Rar) Pistruiat. – Pistru (reg. „pătat” < sl.) + suf. -ui.

DOOM

pistrúi² s. m., pl. pistrúi, art. pistrúii

pistruiere
PISTRUIÁ, pistruiez, vb. I. Tranz. și refl. A căpăta sau a face să capete pistrui (1). ♦ Fig. A (se) păta. [Pr.: -tru-ia] – Din pistrui.

pistruii
PISTRÚI, -ÚIE, pistrui, -uie, s. m., adj. 1. S. m. Pată mică, brună sau gălbuie, care se formează pe pielea unor oameni (mai ales sub acțiunea soarelui). 2. Adj. (Rar) Pistruiat. – Pistru (reg. „pătat” < sl.) + suf. -ui.

DOOM

pistrúi² s. m., pl. pistrúi, art. pistrúii

pistruii
PISTRÚI, -ÚIE, pistrui, -uie, s. m., adj. 1. S. m. Pată mică, brună sau gălbuie, care se formează pe pielea unor oameni (mai ales sub acțiunea soarelui). 2. Adj. (Rar) Pistruiat. – Pistru (reg. „pătat” < sl.) + suf. -ui.

DOOM

pistrúi² s. m., pl. pistrúi, art. pistrúii

pistruilor
PISTRÚI, -ÚIE, pistrui, -uie, s. m., adj. 1. S. m. Pată mică, brună sau gălbuie, care se formează pe pielea unor oameni (mai ales sub acțiunea soarelui). 2. Adj. (Rar) Pistruiat. – Pistru (reg. „pătat” < sl.) + suf. -ui.

DOOM

pistrúi² s. m., pl. pistrúi, art. pistrúii

pistruilor
PISTRÚI, -ÚIE, pistrui, -uie, s. m., adj. 1. S. m. Pată mică, brună sau gălbuie, care se formează pe pielea unor oameni (mai ales sub acțiunea soarelui). 2. Adj. (Rar) Pistruiat. – Pistru (reg. „pătat” < sl.) + suf. -ui.

DOOM

pistrúi² s. m., pl. pistrúi, art. pistrúii

pistruit
PISTRUÍT, -Ă adj. v. pistruiat.

pistruiul
PISTRÚI, -ÚIE, pistrui, -uie, s. m., adj. 1. S. m. Pată mică, brună sau gălbuie, care se formează pe pielea unor oameni (mai ales sub acțiunea soarelui). 2. Adj. (Rar) Pistruiat. – Pistru (reg. „pătat” < sl.) + suf. -ui.

DOOM

pistrúi² s. m., pl. pistrúi, art. pistrúii

pistruiul
PISTRÚI, -ÚIE, pistrui, -uie, s. m., adj. 1. S. m. Pată mică, brună sau gălbuie, care se formează pe pielea unor oameni (mai ales sub acțiunea soarelui). 2. Adj. (Rar) Pistruiat. – Pistru (reg. „pătat” < sl.) + suf. -ui.

DOOM

pistrúi² s. m., pl. pistrúi, art. pistrúii

pistruiului
PISTRÚI, -ÚIE, pistrui, -uie, s. m., adj. 1. S. m. Pată mică, brună sau gălbuie, care se formează pe pielea unor oameni (mai ales sub acțiunea soarelui). 2. Adj. (Rar) Pistruiat. – Pistru (reg. „pătat” < sl.) + suf. -ui.

DOOM

pistrúi² s. m., pl. pistrúi, art. pistrúii

pistruiului
PISTRÚI, -ÚIE, pistrui, -uie, s. m., adj. 1. S. m. Pată mică, brună sau gălbuie, care se formează pe pielea unor oameni (mai ales sub acțiunea soarelui). 2. Adj. (Rar) Pistruiat. – Pistru (reg. „pătat” < sl.) + suf. -ui.

DOOM

pistrúi² s. m., pl. pistrúi, art. pistrúii

pistui
PISTUÍ, pistuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A spune „pst” pentru a atrage atenția cuiva, pentru a chema (pe cineva) încet și discret. – Pst + suf. -ui.

DOOM

pistuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pistuiésc, imperf. 3 sg. pistuiá; conj. prez. 3 să pistuiáscă

pistuia
PISTUÍ, pistuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A spune „pst” pentru a atrage atenția cuiva, pentru a chema (pe cineva) încet și discret. – Pst + suf. -ui.

DOOM

pistuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pistuiésc, imperf. 3 sg. pistuiá; conj. prez. 3 să pistuiáscă

pistuiai
PISTUÍ, pistuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A spune „pst” pentru a atrage atenția cuiva, pentru a chema (pe cineva) încet și discret. – Pst + suf. -ui.

DOOM

pistuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pistuiésc, imperf. 3 sg. pistuiá; conj. prez. 3 să pistuiáscă

pistuiam
PISTUÍ, pistuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A spune „pst” pentru a atrage atenția cuiva, pentru a chema (pe cineva) încet și discret. – Pst + suf. -ui.

DOOM

pistuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pistuiésc, imperf. 3 sg. pistuiá; conj. prez. 3 să pistuiáscă

pistuiască
PISTUÍ, pistuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A spune „pst” pentru a atrage atenția cuiva, pentru a chema (pe cineva) încet și discret. – Pst + suf. -ui.

DOOM

pistuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pistuiésc, imperf. 3 sg. pistuiá; conj. prez. 3 să pistuiáscă

pistuiau
PISTUÍ, pistuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A spune „pst” pentru a atrage atenția cuiva, pentru a chema (pe cineva) încet și discret. – Pst + suf. -ui.

DOOM

pistuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pistuiésc, imperf. 3 sg. pistuiá; conj. prez. 3 să pistuiáscă

pistuiați
PISTUÍ, pistuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A spune „pst” pentru a atrage atenția cuiva, pentru a chema (pe cineva) încet și discret. – Pst + suf. -ui.

DOOM

pistuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pistuiésc, imperf. 3 sg. pistuiá; conj. prez. 3 să pistuiáscă

pistuiesc
PISTUÍ, pistuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A spune „pst” pentru a atrage atenția cuiva, pentru a chema (pe cineva) încet și discret. – Pst + suf. -ui.

DOOM

pistuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pistuiésc, imperf. 3 sg. pistuiá; conj. prez. 3 să pistuiáscă

pistuiește
PISTUÍ, pistuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A spune „pst” pentru a atrage atenția cuiva, pentru a chema (pe cineva) încet și discret. – Pst + suf. -ui.

DOOM

pistuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pistuiésc, imperf. 3 sg. pistuiá; conj. prez. 3 să pistuiáscă

pistuiești
PISTUÍ, pistuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A spune „pst” pentru a atrage atenția cuiva, pentru a chema (pe cineva) încet și discret. – Pst + suf. -ui.

DOOM

pistuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pistuiésc, imperf. 3 sg. pistuiá; conj. prez. 3 să pistuiáscă

pistuii
PISTUÍ, pistuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A spune „pst” pentru a atrage atenția cuiva, pentru a chema (pe cineva) încet și discret. – Pst + suf. -ui.

DOOM

pistuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pistuiésc, imperf. 3 sg. pistuiá; conj. prez. 3 să pistuiáscă

pistuim
PISTUÍ, pistuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A spune „pst” pentru a atrage atenția cuiva, pentru a chema (pe cineva) încet și discret. – Pst + suf. -ui.

DOOM

pistuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pistuiésc, imperf. 3 sg. pistuiá; conj. prez. 3 să pistuiáscă

pistuind
PISTUÍ, pistuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A spune „pst” pentru a atrage atenția cuiva, pentru a chema (pe cineva) încet și discret. – Pst + suf. -ui.

DOOM

pistuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pistuiésc, imperf. 3 sg. pistuiá; conj. prez. 3 să pistuiáscă

pistuire
PISTUÍ, pistuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A spune „pst” pentru a atrage atenția cuiva, pentru a chema (pe cineva) încet și discret. – Pst + suf. -ui.

DOOM

pistuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pistuiésc, imperf. 3 sg. pistuiá; conj. prez. 3 să pistuiáscă

pistuire
PISTUÍ, pistuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A spune „pst” pentru a atrage atenția cuiva, pentru a chema (pe cineva) încet și discret. – Pst + suf. -ui.

pistuiră
PISTUÍ, pistuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A spune „pst” pentru a atrage atenția cuiva, pentru a chema (pe cineva) încet și discret. – Pst + suf. -ui.

DOOM

pistuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pistuiésc, imperf. 3 sg. pistuiá; conj. prez. 3 să pistuiáscă

pistuirăm
PISTUÍ, pistuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A spune „pst” pentru a atrage atenția cuiva, pentru a chema (pe cineva) încet și discret. – Pst + suf. -ui.

DOOM

pistuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pistuiésc, imperf. 3 sg. pistuiá; conj. prez. 3 să pistuiáscă

pistuirăți
PISTUÍ, pistuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A spune „pst” pentru a atrage atenția cuiva, pentru a chema (pe cineva) încet și discret. – Pst + suf. -ui.

DOOM

pistuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pistuiésc, imperf. 3 sg. pistuiá; conj. prez. 3 să pistuiáscă

pistuise
PISTUÍ, pistuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A spune „pst” pentru a atrage atenția cuiva, pentru a chema (pe cineva) încet și discret. – Pst + suf. -ui.

DOOM

pistuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pistuiésc, imperf. 3 sg. pistuiá; conj. prez. 3 să pistuiáscă

pistuisem
PISTUÍ, pistuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A spune „pst” pentru a atrage atenția cuiva, pentru a chema (pe cineva) încet și discret. – Pst + suf. -ui.

DOOM

pistuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pistuiésc, imperf. 3 sg. pistuiá; conj. prez. 3 să pistuiáscă

pistuiseră
PISTUÍ, pistuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A spune „pst” pentru a atrage atenția cuiva, pentru a chema (pe cineva) încet și discret. – Pst + suf. -ui.

DOOM

pistuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pistuiésc, imperf. 3 sg. pistuiá; conj. prez. 3 să pistuiáscă

pistuiserăm
PISTUÍ, pistuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A spune „pst” pentru a atrage atenția cuiva, pentru a chema (pe cineva) încet și discret. – Pst + suf. -ui.

DOOM

pistuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pistuiésc, imperf. 3 sg. pistuiá; conj. prez. 3 să pistuiáscă

pistuiserăți
PISTUÍ, pistuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A spune „pst” pentru a atrage atenția cuiva, pentru a chema (pe cineva) încet și discret. – Pst + suf. -ui.

DOOM

pistuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pistuiésc, imperf. 3 sg. pistuiá; conj. prez. 3 să pistuiáscă

pistuiseși
PISTUÍ, pistuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A spune „pst” pentru a atrage atenția cuiva, pentru a chema (pe cineva) încet și discret. – Pst + suf. -ui.

DOOM

pistuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pistuiésc, imperf. 3 sg. pistuiá; conj. prez. 3 să pistuiáscă

pistuiseți
PISTUÍ, pistuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A spune „pst” pentru a atrage atenția cuiva, pentru a chema (pe cineva) încet și discret. – Pst + suf. -ui.

DOOM

pistuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pistuiésc, imperf. 3 sg. pistuiá; conj. prez. 3 să pistuiáscă

pistuit
PISTUÍ, pistuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A spune „pst” pentru a atrage atenția cuiva, pentru a chema (pe cineva) încet și discret. – Pst + suf. -ui.

DOOM

pistuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pistuiésc, imperf. 3 sg. pistuiá; conj. prez. 3 să pistuiáscă

pistuiși
PISTUÍ, pistuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A spune „pst” pentru a atrage atenția cuiva, pentru a chema (pe cineva) încet și discret. – Pst + suf. -ui.

DOOM

pistuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pistuiésc, imperf. 3 sg. pistuiá; conj. prez. 3 să pistuiáscă

pistuiți
PISTUÍ, pistuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A spune „pst” pentru a atrage atenția cuiva, pentru a chema (pe cineva) încet și discret. – Pst + suf. -ui.

DOOM

pistuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pistuiésc, imperf. 3 sg. pistuiá; conj. prez. 3 să pistuiáscă

pisând
PISÁ, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfărâma o substanță, un corp solid prin loviri repetate (cu pisălogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai mărunte sau a le preface în praf. 2. A bătători, a bătuci, a frământa cu picioarele zăpada, pământul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi în bătaie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sâcâi pe cineva, repetându-i același lucru; a pisălogi. – Lat. pi(n)sare.

DOOM

pisá (a ~) vb., ind. prez. 3 piseáză

pisînd
PISÁ, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfărâma o substanță, un corp solid prin loviri repetate (cu pisălogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai mărunte sau a le preface în praf. 2. A bătători, a bătuci, a frământa cu picioarele zăpada, pământul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi în bătaie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sâcâi pe cineva, repetându-i același lucru; a pisălogi. – Lat. pi(n)sare.

DOOM

pisá (a ~) vb., ind. prez. 3 piseáză

pisăgea
PISĂGÍ, pisăgesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pisa. – Din pisa.

DOOM

pisăgí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisăgésc, imperf. 3 sg. pisăgeá; conj. prez. 3 să pisăgeáscă

pisăgeai
PISĂGÍ, pisăgesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pisa. – Din pisa.

DOOM

pisăgí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisăgésc, imperf. 3 sg. pisăgeá; conj. prez. 3 să pisăgeáscă

pisăgeala
PISĂGEÁLĂ, pisăgeli, s. f. (Rar) Faptul de a pisăgi. ♦ Fig. Bătaie zdravănă. ♦ Fig. Cicăleală, sâcâială, pisălogeală. ♦ Fig. Toceală, buchiseală. – Pisăgi + suf. -eală.

DOOM

pisăgeálă (rar) s. f., g.-d. art. pisăgélii; pl. pisăgéli

pisăgeam
PISĂGÍ, pisăgesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pisa. – Din pisa.

DOOM

pisăgí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisăgésc, imperf. 3 sg. pisăgeá; conj. prez. 3 să pisăgeáscă

pisăgească
PISĂGÍ, pisăgesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pisa. – Din pisa.

DOOM

pisăgí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisăgésc, imperf. 3 sg. pisăgeá; conj. prez. 3 să pisăgeáscă

pisăgeau
PISĂGÍ, pisăgesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pisa. – Din pisa.

DOOM

pisăgí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisăgésc, imperf. 3 sg. pisăgeá; conj. prez. 3 să pisăgeáscă

pisăgeați
PISĂGÍ, pisăgesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pisa. – Din pisa.

DOOM

pisăgí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisăgésc, imperf. 3 sg. pisăgeá; conj. prez. 3 să pisăgeáscă

pisăgeli
PISĂGEÁLĂ, pisăgeli, s. f. (Rar) Faptul de a pisăgi. ♦ Fig. Bătaie zdravănă. ♦ Fig. Cicăleală, sâcâială, pisălogeală. ♦ Fig. Toceală, buchiseală. – Pisăgi + suf. -eală.

DOOM

pisăgeálă (rar) s. f., g.-d. art. pisăgélii; pl. pisăgéli

pisăgelii
PISĂGEÁLĂ, pisăgeli, s. f. (Rar) Faptul de a pisăgi. ♦ Fig. Bătaie zdravănă. ♦ Fig. Cicăleală, sâcâială, pisălogeală. ♦ Fig. Toceală, buchiseală. – Pisăgi + suf. -eală.

DOOM

pisăgeálă (rar) s. f., g.-d. art. pisăgélii; pl. pisăgéli

pisăgelile
PISĂGEÁLĂ, pisăgeli, s. f. (Rar) Faptul de a pisăgi. ♦ Fig. Bătaie zdravănă. ♦ Fig. Cicăleală, sâcâială, pisălogeală. ♦ Fig. Toceală, buchiseală. – Pisăgi + suf. -eală.

DOOM

pisăgeálă (rar) s. f., g.-d. art. pisăgélii; pl. pisăgéli

pisăgelilor
PISĂGEÁLĂ, pisăgeli, s. f. (Rar) Faptul de a pisăgi. ♦ Fig. Bătaie zdravănă. ♦ Fig. Cicăleală, sâcâială, pisălogeală. ♦ Fig. Toceală, buchiseală. – Pisăgi + suf. -eală.

DOOM

pisăgeálă (rar) s. f., g.-d. art. pisăgélii; pl. pisăgéli

pisăgesc
PISĂGÍ, pisăgesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pisa. – Din pisa.

DOOM

pisăgí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisăgésc, imperf. 3 sg. pisăgeá; conj. prez. 3 să pisăgeáscă

pisăgește
PISĂGÍ, pisăgesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pisa. – Din pisa.

DOOM

pisăgí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisăgésc, imperf. 3 sg. pisăgeá; conj. prez. 3 să pisăgeáscă

pisăgești
PISĂGÍ, pisăgesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pisa. – Din pisa.

DOOM

pisăgí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisăgésc, imperf. 3 sg. pisăgeá; conj. prez. 3 să pisăgeáscă

pisăgi
PISĂGÍ, pisăgesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pisa. – Din pisa.

DOOM

pisăgí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisăgésc, imperf. 3 sg. pisăgeá; conj. prez. 3 să pisăgeáscă

pisăgii
PISĂGÍ, pisăgesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pisa. – Din pisa.

DOOM

pisăgí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisăgésc, imperf. 3 sg. pisăgeá; conj. prez. 3 să pisăgeáscă

pisăgim
PISĂGÍ, pisăgesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pisa. – Din pisa.

DOOM

pisăgí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisăgésc, imperf. 3 sg. pisăgeá; conj. prez. 3 să pisăgeáscă

pisăgind
PISĂGÍ, pisăgesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pisa. – Din pisa.

DOOM

pisăgí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisăgésc, imperf. 3 sg. pisăgeá; conj. prez. 3 să pisăgeáscă

pisăgire
PISĂGÍ, pisăgesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pisa. – Din pisa.

DOOM

pisăgí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisăgésc, imperf. 3 sg. pisăgeá; conj. prez. 3 să pisăgeáscă

pisăgire
PISĂGÍ, pisăgesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A pisa. – Din pisa.

pisăgiră
PISĂGÍ, pisăgesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pisa. – Din pisa.

DOOM

pisăgí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisăgésc, imperf. 3 sg. pisăgeá; conj. prez. 3 să pisăgeáscă

pisăgirăm
PISĂGÍ, pisăgesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pisa. – Din pisa.

DOOM

pisăgí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisăgésc, imperf. 3 sg. pisăgeá; conj. prez. 3 să pisăgeáscă

pisăgirăți
PISĂGÍ, pisăgesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pisa. – Din pisa.

DOOM

pisăgí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisăgésc, imperf. 3 sg. pisăgeá; conj. prez. 3 să pisăgeáscă

pisăgise
PISĂGÍ, pisăgesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pisa. – Din pisa.

DOOM

pisăgí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisăgésc, imperf. 3 sg. pisăgeá; conj. prez. 3 să pisăgeáscă

pisăgisem
PISĂGÍ, pisăgesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pisa. – Din pisa.

DOOM

pisăgí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisăgésc, imperf. 3 sg. pisăgeá; conj. prez. 3 să pisăgeáscă

pisăgiseră
PISĂGÍ, pisăgesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pisa. – Din pisa.

DOOM

pisăgí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisăgésc, imperf. 3 sg. pisăgeá; conj. prez. 3 să pisăgeáscă

pisăgiserăm
PISĂGÍ, pisăgesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pisa. – Din pisa.

DOOM

pisăgí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisăgésc, imperf. 3 sg. pisăgeá; conj. prez. 3 să pisăgeáscă

pisăgiserăți
PISĂGÍ, pisăgesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pisa. – Din pisa.

DOOM

pisăgí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisăgésc, imperf. 3 sg. pisăgeá; conj. prez. 3 să pisăgeáscă

pisăgiseși
PISĂGÍ, pisăgesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pisa. – Din pisa.

DOOM

pisăgí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisăgésc, imperf. 3 sg. pisăgeá; conj. prez. 3 să pisăgeáscă

pisăgiseți
PISĂGÍ, pisăgesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pisa. – Din pisa.

DOOM

pisăgí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisăgésc, imperf. 3 sg. pisăgeá; conj. prez. 3 să pisăgeáscă

pisăgit
PISĂGÍ, pisăgesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pisa. – Din pisa.

DOOM

pisăgí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisăgésc, imperf. 3 sg. pisăgeá; conj. prez. 3 să pisăgeáscă

pisăgiși
PISĂGÍ, pisăgesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pisa. – Din pisa.

DOOM

pisăgí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisăgésc, imperf. 3 sg. pisăgeá; conj. prez. 3 să pisăgeáscă

pisăgiți
PISĂGÍ, pisăgesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pisa. – Din pisa.

DOOM

pisăgí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisăgésc, imperf. 3 sg. pisăgeá; conj. prez. 3 să pisăgeáscă

pisăloaga
PISĂLÓG, -OÁGĂ, pisălogi, -oage, s. n., adj. 1. S. n. Unealtă casnică (de lemn, de metal, de piatră etc.), de obicei rotunjită ca o măciucă la un capăt sau la amândouă, cu care se pisează ceva în piuliță sau în piuă; pilug. 2. Adj. (Fam.; adesea substantivat) Care plictisește pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele. – Pisa + suf. -ălog.

DOOM

pisălóg² s. n., pl. pisăloáge

pisăloaga
PISĂLÓG, -OÁGĂ, pisălogi, -oage, s. n., adj. 1. S. n. Unealtă casnică (de lemn, de metal, de piatră etc.), de obicei rotunjită ca o măciucă la un capăt sau la amândouă, cu care se pisează ceva în piuliță sau în piuă; pilug. 2. Adj. (Fam.; adesea substantivat) Care plictisește pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele. – Pisa + suf. -ălog.

DOOM

pisălóg² s. n., pl. pisăloáge

pisăloage
PISĂLÓG, -OÁGĂ, pisălogi, -oage, s. n., adj. 1. S. n. Unealtă casnică (de lemn, de metal, de piatră etc.), de obicei rotunjită ca o măciucă la un capăt sau la amândouă, cu care se pisează ceva în piuliță sau în piuă; pilug. 2. Adj. (Fam.; adesea substantivat) Care plictisește pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele. – Pisa + suf. -ălog.

DOOM

pisălóg² s. n., pl. pisăloáge

pisăloage
PISĂLÓG, -OÁGĂ, pisălogi, -oage, s. n., adj. 1. S. n. Unealtă casnică (de lemn, de metal, de piatră etc.), de obicei rotunjită ca o măciucă la un capăt sau la amândouă, cu care se pisează ceva în piuliță sau în piuă; pilug. 2. Adj. (Fam.; adesea substantivat) Care plictisește pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele. – Pisa + suf. -ălog.

DOOM

pisălóg² s. n., pl. pisăloáge

pisăloagei
PISĂLÓG, -OÁGĂ, pisălogi, -oage, s. n., adj. 1. S. n. Unealtă casnică (de lemn, de metal, de piatră etc.), de obicei rotunjită ca o măciucă la un capăt sau la amândouă, cu care se pisează ceva în piuliță sau în piuă; pilug. 2. Adj. (Fam.; adesea substantivat) Care plictisește pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele. – Pisa + suf. -ălog.

DOOM

pisălóg² s. n., pl. pisăloáge

pisăloagei
PISĂLÓG, -OÁGĂ, pisălogi, -oage, s. n., adj. 1. S. n. Unealtă casnică (de lemn, de metal, de piatră etc.), de obicei rotunjită ca o măciucă la un capăt sau la amândouă, cu care se pisează ceva în piuliță sau în piuă; pilug. 2. Adj. (Fam.; adesea substantivat) Care plictisește pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele. – Pisa + suf. -ălog.

DOOM

pisălóg² s. n., pl. pisăloáge

pisăloagele
PISĂLÓG, -OÁGĂ, pisălogi, -oage, s. n., adj. 1. S. n. Unealtă casnică (de lemn, de metal, de piatră etc.), de obicei rotunjită ca o măciucă la un capăt sau la amândouă, cu care se pisează ceva în piuliță sau în piuă; pilug. 2. Adj. (Fam.; adesea substantivat) Care plictisește pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele. – Pisa + suf. -ălog.

DOOM

pisălóg² s. n., pl. pisăloáge

pisăloagele
PISĂLÓG, -OÁGĂ, pisălogi, -oage, s. n., adj. 1. S. n. Unealtă casnică (de lemn, de metal, de piatră etc.), de obicei rotunjită ca o măciucă la un capăt sau la amândouă, cu care se pisează ceva în piuliță sau în piuă; pilug. 2. Adj. (Fam.; adesea substantivat) Care plictisește pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele. – Pisa + suf. -ălog.

DOOM

pisălóg² s. n., pl. pisăloáge

pisăloagelor
PISĂLÓG, -OÁGĂ, pisălogi, -oage, s. n., adj. 1. S. n. Unealtă casnică (de lemn, de metal, de piatră etc.), de obicei rotunjită ca o măciucă la un capăt sau la amândouă, cu care se pisează ceva în piuliță sau în piuă; pilug. 2. Adj. (Fam.; adesea substantivat) Care plictisește pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele. – Pisa + suf. -ălog.

DOOM

pisălóg² s. n., pl. pisăloáge

pisăloagelor
PISĂLÓG, -OÁGĂ, pisălogi, -oage, s. n., adj. 1. S. n. Unealtă casnică (de lemn, de metal, de piatră etc.), de obicei rotunjită ca o măciucă la un capăt sau la amândouă, cu care se pisează ceva în piuliță sau în piuă; pilug. 2. Adj. (Fam.; adesea substantivat) Care plictisește pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele. – Pisa + suf. -ălog.

DOOM

pisălóg² s. n., pl. pisăloáge

pisălog
PISĂLÓG, -OÁGĂ, pisălogi, -oage, s. n., adj. 1. S. n. Unealtă casnică (de lemn, de metal, de piatră etc.), de obicei rotunjită ca o măciucă la un capăt sau la amândouă, cu care se pisează ceva în piuliță sau în piuă; pilug. 2. Adj. (Fam.; adesea substantivat) Care plictisește pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele. – Pisa + suf. -ălog.

DOOM

pisălóg² s. n., pl. pisăloáge

pisălog
PISĂLÓG, -OÁGĂ, pisălogi, -oage, s. n., adj. 1. S. n. Unealtă casnică (de lemn, de metal, de piatră etc.), de obicei rotunjită ca o măciucă la un capăt sau la amândouă, cu care se pisează ceva în piuliță sau în piuă; pilug. 2. Adj. (Fam.; adesea substantivat) Care plictisește pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele. – Pisa + suf. -ălog.

DOOM

pisălóg² s. n., pl. pisăloáge

pisălogea
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.

DOOM

pisălogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogésc, imperf. 3 sg. pisălogeá; conj. prez. 3 să pisălogeáscă

pisălogeai
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.

DOOM

pisălogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogésc, imperf. 3 sg. pisălogeá; conj. prez. 3 să pisălogeáscă

pisălogeala
PISĂLOGEÁLĂ, pisălogeli, s. f. (Fam.) Faptul de a pisălogi; vorbire care plictisește, sâcâială, cicăleală. – Pisălogi + suf. -eală.

DOOM

pisălogeálă (fam.) s. f., g.-d. art. pisălogélii; pl. pisălogéli

pisălogeam
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.

DOOM

pisălogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogésc, imperf. 3 sg. pisălogeá; conj. prez. 3 să pisălogeáscă

pisălogească
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.

DOOM

pisălogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogésc, imperf. 3 sg. pisălogeá; conj. prez. 3 să pisălogeáscă

pisălogeau
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.

DOOM

pisălogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogésc, imperf. 3 sg. pisălogeá; conj. prez. 3 să pisălogeáscă

pisălogeați
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.

DOOM

pisălogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogésc, imperf. 3 sg. pisălogeá; conj. prez. 3 să pisălogeáscă

pisălogeli
PISĂLOGEÁLĂ, pisălogeli, s. f. (Fam.) Faptul de a pisălogi; vorbire care plictisește, sâcâială, cicăleală. – Pisălogi + suf. -eală.

DOOM

pisălogeálă (fam.) s. f., g.-d. art. pisălogélii; pl. pisălogéli

pisălogelii
PISĂLOGEÁLĂ, pisălogeli, s. f. (Fam.) Faptul de a pisălogi; vorbire care plictisește, sâcâială, cicăleală. – Pisălogi + suf. -eală.

DOOM

pisălogeálă (fam.) s. f., g.-d. art. pisălogélii; pl. pisălogéli

pisălogelile
PISĂLOGEÁLĂ, pisălogeli, s. f. (Fam.) Faptul de a pisălogi; vorbire care plictisește, sâcâială, cicăleală. – Pisălogi + suf. -eală.

DOOM

pisălogeálă (fam.) s. f., g.-d. art. pisălogélii; pl. pisălogéli

pisălogelilor
PISĂLOGEÁLĂ, pisălogeli, s. f. (Fam.) Faptul de a pisălogi; vorbire care plictisește, sâcâială, cicăleală. – Pisălogi + suf. -eală.

DOOM

pisălogeálă (fam.) s. f., g.-d. art. pisălogélii; pl. pisălogéli

pisălogesc
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.

DOOM

pisălogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogésc, imperf. 3 sg. pisălogeá; conj. prez. 3 să pisălogeáscă

pisălogește
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.

DOOM

pisălogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogésc, imperf. 3 sg. pisălogeá; conj. prez. 3 să pisălogeáscă

pisălogești
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.

DOOM

pisălogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogésc, imperf. 3 sg. pisălogeá; conj. prez. 3 să pisălogeáscă

pisălogi
PISĂLÓG, -OÁGĂ, pisălogi, -oage, s. n., adj. 1. S. n. Unealtă casnică (de lemn, de metal, de piatră etc.), de obicei rotunjită ca o măciucă la un capăt sau la amândouă, cu care se pisează ceva în piuliță sau în piuă; pilug. 2. Adj. (Fam.; adesea substantivat) Care plictisește pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele. – Pisa + suf. -ălog.

DOOM

pisălóg² s. n., pl. pisăloáge

pisălogi
PISĂLÓG, -OÁGĂ, pisălogi, -oage, s. n., adj. 1. S. n. Unealtă casnică (de lemn, de metal, de piatră etc.), de obicei rotunjită ca o măciucă la un capăt sau la amândouă, cu care se pisează ceva în piuliță sau în piuă; pilug. 2. Adj. (Fam.; adesea substantivat) Care plictisește pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele. – Pisa + suf. -ălog.

DOOM

pisălóg² s. n., pl. pisăloáge

pisălogi
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.

DOOM

pisălogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogésc, imperf. 3 sg. pisălogeá; conj. prez. 3 să pisălogeáscă

pisălogii
PISĂLÓG, -OÁGĂ, pisălogi, -oage, s. n., adj. 1. S. n. Unealtă casnică (de lemn, de metal, de piatră etc.), de obicei rotunjită ca o măciucă la un capăt sau la amândouă, cu care se pisează ceva în piuliță sau în piuă; pilug. 2. Adj. (Fam.; adesea substantivat) Care plictisește pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele. – Pisa + suf. -ălog.

DOOM

pisălóg² s. n., pl. pisăloáge

pisălogii
PISĂLÓG, -OÁGĂ, pisălogi, -oage, s. n., adj. 1. S. n. Unealtă casnică (de lemn, de metal, de piatră etc.), de obicei rotunjită ca o măciucă la un capăt sau la amândouă, cu care se pisează ceva în piuliță sau în piuă; pilug. 2. Adj. (Fam.; adesea substantivat) Care plictisește pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele. – Pisa + suf. -ălog.

DOOM

pisălóg² s. n., pl. pisăloáge

pisălogii
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.

DOOM

pisălogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogésc, imperf. 3 sg. pisălogeá; conj. prez. 3 să pisălogeáscă

pisălogilor
PISĂLÓG, -OÁGĂ, pisălogi, -oage, s. n., adj. 1. S. n. Unealtă casnică (de lemn, de metal, de piatră etc.), de obicei rotunjită ca o măciucă la un capăt sau la amândouă, cu care se pisează ceva în piuliță sau în piuă; pilug. 2. Adj. (Fam.; adesea substantivat) Care plictisește pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele. – Pisa + suf. -ălog.

DOOM

pisălóg² s. n., pl. pisăloáge

pisălogilor
PISĂLÓG, -OÁGĂ, pisălogi, -oage, s. n., adj. 1. S. n. Unealtă casnică (de lemn, de metal, de piatră etc.), de obicei rotunjită ca o măciucă la un capăt sau la amândouă, cu care se pisează ceva în piuliță sau în piuă; pilug. 2. Adj. (Fam.; adesea substantivat) Care plictisește pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele. – Pisa + suf. -ălog.

DOOM

pisălóg² s. n., pl. pisăloáge

pisălogim
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.

DOOM

pisălogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogésc, imperf. 3 sg. pisălogeá; conj. prez. 3 să pisălogeáscă

pisălogind
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.

DOOM

pisălogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogésc, imperf. 3 sg. pisălogeá; conj. prez. 3 să pisălogeáscă

pisălogire
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.

DOOM

pisălogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogésc, imperf. 3 sg. pisălogeá; conj. prez. 3 să pisălogeáscă

pisălogire
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.

pisălogiră
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.

DOOM

pisălogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogésc, imperf. 3 sg. pisălogeá; conj. prez. 3 să pisălogeáscă

pisălogirăm
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.

DOOM

pisălogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogésc, imperf. 3 sg. pisălogeá; conj. prez. 3 să pisălogeáscă

pisălogirăți
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.

DOOM

pisălogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogésc, imperf. 3 sg. pisălogeá; conj. prez. 3 să pisălogeáscă

pisălogise
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.

DOOM

pisălogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogésc, imperf. 3 sg. pisălogeá; conj. prez. 3 să pisălogeáscă

pisălogisem
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.

DOOM

pisălogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogésc, imperf. 3 sg. pisălogeá; conj. prez. 3 să pisălogeáscă

pisălogiseră
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.

DOOM

pisălogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogésc, imperf. 3 sg. pisălogeá; conj. prez. 3 să pisălogeáscă

pisălogiserăm
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.

DOOM

pisălogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogésc, imperf. 3 sg. pisălogeá; conj. prez. 3 să pisălogeáscă

pisălogiserăți
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.

DOOM

pisălogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogésc, imperf. 3 sg. pisălogeá; conj. prez. 3 să pisălogeáscă

pisălogiseși
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.

DOOM

pisălogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogésc, imperf. 3 sg. pisălogeá; conj. prez. 3 să pisălogeáscă

pisălogiseți
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.

DOOM

pisălogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogésc, imperf. 3 sg. pisălogeá; conj. prez. 3 să pisălogeáscă

pisălogit
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.

DOOM

pisălogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogésc, imperf. 3 sg. pisălogeá; conj. prez. 3 să pisălogeáscă

pisălogit
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.

pisălogiși
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.

DOOM

pisălogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogésc, imperf. 3 sg. pisălogeá; conj. prez. 3 să pisălogeáscă

pisălogiți
PISĂLOGÍ, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A plictisi pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele; a pisa (4). – Din pisălog.

DOOM

pisălogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogésc, imperf. 3 sg. pisălogeá; conj. prez. 3 să pisălogeáscă

pisălogul
PISĂLÓG, -OÁGĂ, pisălogi, -oage, s. n., adj. 1. S. n. Unealtă casnică (de lemn, de metal, de piatră etc.), de obicei rotunjită ca o măciucă la un capăt sau la amândouă, cu care se pisează ceva în piuliță sau în piuă; pilug. 2. Adj. (Fam.; adesea substantivat) Care plictisește pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele. – Pisa + suf. -ălog.

DOOM

pisălóg² s. n., pl. pisăloáge

pisălogul
PISĂLÓG, -OÁGĂ, pisălogi, -oage, s. n., adj. 1. S. n. Unealtă casnică (de lemn, de metal, de piatră etc.), de obicei rotunjită ca o măciucă la un capăt sau la amândouă, cu care se pisează ceva în piuliță sau în piuă; pilug. 2. Adj. (Fam.; adesea substantivat) Care plictisește pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele. – Pisa + suf. -ălog.

DOOM

pisălóg² s. n., pl. pisăloáge

pisălogului
PISĂLÓG, -OÁGĂ, pisălogi, -oage, s. n., adj. 1. S. n. Unealtă casnică (de lemn, de metal, de piatră etc.), de obicei rotunjită ca o măciucă la un capăt sau la amândouă, cu care se pisează ceva în piuliță sau în piuă; pilug. 2. Adj. (Fam.; adesea substantivat) Care plictisește pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele. – Pisa + suf. -ălog.

DOOM

pisălóg² s. n., pl. pisăloáge

pisălogului
PISĂLÓG, -OÁGĂ, pisălogi, -oage, s. n., adj. 1. S. n. Unealtă casnică (de lemn, de metal, de piatră etc.), de obicei rotunjită ca o măciucă la un capăt sau la amândouă, cu care se pisează ceva în piuliță sau în piuă; pilug. 2. Adj. (Fam.; adesea substantivat) Care plictisește pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele. – Pisa + suf. -ălog.

DOOM

pisălóg² s. n., pl. pisăloáge

pisări
PISÁRE s. f. Acțiunea de a pisa; pisat¹. – V. pisa.

DOOM

pisáre s. f., g.-d. art. pisắrii

pisării
PISÁRE s. f. Acțiunea de a pisa; pisat¹. – V. pisa.

DOOM

pisáre s. f., g.-d. art. pisắrii

pisările
PISÁRE s. f. Acțiunea de a pisa; pisat¹. – V. pisa.

DOOM

pisáre s. f., g.-d. art. pisắrii

pisărilor
PISÁRE s. f. Acțiunea de a pisa; pisat¹. – V. pisa.

DOOM

pisáre s. f., g.-d. art. pisắrii

pita
PÍTĂ, pite, s. f. (Reg.) 1. Pâine. ◊ Compus: pita-vacii = ciupercă comestibilă, cu pălăria roșcată-cenușie, cu carnea albă, care devine albastră în contact cu aerul (Boletus bovinus). 2. Fig. Hrană necesară pentru trai; mijloace de existență; p. ext. slujbă, funcție, post. – Din bg. pita.

DOOM

pítă (reg.) s. f., g.-d. art. pítei; pl. píte

pitac
PITÁC¹, pitace, s. n. (Înv.) 1. Decret de ridicare la rang boieresc; diplomă de boierie. 2. Act oficial, poruncă scrisă; ordonanță, dispoziție. 3. Scrisoare, răvaș. – Din sl. pitakŭ.

DOOM

pitác² (decret, scrisoare) (înv.) s. n., pl. pitáce

pitac
PITÁC², pitaci, s. m. 1. Monedă austriacă de argint care a circulat în sec. XVIII și în Țările Române; monedă rusească de argint sau de aramă; (sens curent) ban de valoare mică; patașcă. 2. P. gener. Ban, monedă de mică valoare. [Var.: patácă s. f.] – Din rus. piatak, sb. petak.

DOOM

pitác¹ (monedă) s. m., pl. pitáci

pitace
PITÁC¹, pitace, s. n. (Înv.) 1. Decret de ridicare la rang boieresc; diplomă de boierie. 2. Act oficial, poruncă scrisă; ordonanță, dispoziție. 3. Scrisoare, răvaș. – Din sl. pitakŭ.

DOOM

pitác² (decret, scrisoare) (înv.) s. n., pl. pitáce

pitacele
PITÁC¹, pitace, s. n. (Înv.) 1. Decret de ridicare la rang boieresc; diplomă de boierie. 2. Act oficial, poruncă scrisă; ordonanță, dispoziție. 3. Scrisoare, răvaș. – Din sl. pitakŭ.

DOOM

pitác² (decret, scrisoare) (înv.) s. n., pl. pitáce

pitacelor
PITÁC¹, pitace, s. n. (Înv.) 1. Decret de ridicare la rang boieresc; diplomă de boierie. 2. Act oficial, poruncă scrisă; ordonanță, dispoziție. 3. Scrisoare, răvaș. – Din sl. pitakŭ.

DOOM

pitác² (decret, scrisoare) (înv.) s. n., pl. pitáce

pitaci
PITÁC², pitaci, s. m. 1. Monedă austriacă de argint care a circulat în sec. XVIII și în Țările Române; monedă rusească de argint sau de aramă; (sens curent) ban de valoare mică; patașcă. 2. P. gener. Ban, monedă de mică valoare. [Var.: patácă s. f.] – Din rus. piatak, sb. petak.

DOOM

pitác¹ (monedă) s. m., pl. pitáci

pitaci
pitaci s. m. pl. (înv.) bani

pitacii
PITÁC², pitaci, s. m. 1. Monedă austriacă de argint care a circulat în sec. XVIII și în Țările Române; monedă rusească de argint sau de aramă; (sens curent) ban de valoare mică; patașcă. 2. P. gener. Ban, monedă de mică valoare. [Var.: patácă s. f.] – Din rus. piatak, sb. petak.

DOOM

pitác¹ (monedă) s. m., pl. pitáci

pitacilor
PITÁC², pitaci, s. m. 1. Monedă austriacă de argint care a circulat în sec. XVIII și în Țările Române; monedă rusească de argint sau de aramă; (sens curent) ban de valoare mică; patașcă. 2. P. gener. Ban, monedă de mică valoare. [Var.: patácă s. f.] – Din rus. piatak, sb. petak.

DOOM

pitác¹ (monedă) s. m., pl. pitáci

pitacul
PITÁC¹, pitace, s. n. (Înv.) 1. Decret de ridicare la rang boieresc; diplomă de boierie. 2. Act oficial, poruncă scrisă; ordonanță, dispoziție. 3. Scrisoare, răvaș. – Din sl. pitakŭ.

DOOM

pitác² (decret, scrisoare) (înv.) s. n., pl. pitáce

pitacul
PITÁC², pitaci, s. m. 1. Monedă austriacă de argint care a circulat în sec. XVIII și în Țările Române; monedă rusească de argint sau de aramă; (sens curent) ban de valoare mică; patașcă. 2. P. gener. Ban, monedă de mică valoare. [Var.: patácă s. f.] – Din rus. piatak, sb. petak.

DOOM

pitác¹ (monedă) s. m., pl. pitáci

pitacului
PITÁC¹, pitace, s. n. (Înv.) 1. Decret de ridicare la rang boieresc; diplomă de boierie. 2. Act oficial, poruncă scrisă; ordonanță, dispoziție. 3. Scrisoare, răvaș. – Din sl. pitakŭ.

DOOM

pitác² (decret, scrisoare) (înv.) s. n., pl. pitáce

pitacului
PITÁC², pitaci, s. m. 1. Monedă austriacă de argint care a circulat în sec. XVIII și în Țările Române; monedă rusească de argint sau de aramă; (sens curent) ban de valoare mică; patașcă. 2. P. gener. Ban, monedă de mică valoare. [Var.: patácă s. f.] – Din rus. piatak, sb. petak.

DOOM

pitác¹ (monedă) s. m., pl. pitáci

pitagoreic
PITAGORÉIC, -Ă, pitagoreici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de școala lui Pitagora; pitagoric. 2. S. m. Adept al filosofiei și al școlii de matematică a lui Pitagora. [Pr.: -re-ic] – Din germ. pythagoreisch.

DOOM

pitagoréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. pitagoréici; adj. f. pitagoréică, pl. pitagoréice

pitagoreic
PITAGORÉIC, -Ă, pitagoreici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de școala lui Pitagora; pitagoric. 2. S. m. Adept al filosofiei și al școlii de matematică a lui Pitagora. [Pr.: -re-ic] – Din germ. pythagoreisch.

DOOM

pitagoréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. pitagoréici; adj. f. pitagoréică, pl. pitagoréice

pitagoreica
PITAGORÉIC, -Ă, pitagoreici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de școala lui Pitagora; pitagoric. 2. S. m. Adept al filosofiei și al școlii de matematică a lui Pitagora. [Pr.: -re-ic] – Din germ. pythagoreisch.

DOOM

pitagoréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. pitagoréici; adj. f. pitagoréică, pl. pitagoréice

pitagoreica
PITAGORÉIC, -Ă, pitagoreici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de școala lui Pitagora; pitagoric. 2. S. m. Adept al filosofiei și al școlii de matematică a lui Pitagora. [Pr.: -re-ic] – Din germ. pythagoreisch.

DOOM

pitagoréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. pitagoréici; adj. f. pitagoréică, pl. pitagoréice

pitagoreice
PITAGORÉIC, -Ă, pitagoreici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de școala lui Pitagora; pitagoric. 2. S. m. Adept al filosofiei și al școlii de matematică a lui Pitagora. [Pr.: -re-ic] – Din germ. pythagoreisch.

DOOM

pitagoréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. pitagoréici; adj. f. pitagoréică, pl. pitagoréice

pitagoreice
PITAGORÉIC, -Ă, pitagoreici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de școala lui Pitagora; pitagoric. 2. S. m. Adept al filosofiei și al școlii de matematică a lui Pitagora. [Pr.: -re-ic] – Din germ. pythagoreisch.

DOOM

pitagoréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. pitagoréici; adj. f. pitagoréică, pl. pitagoréice

pitagoreicei
PITAGORÉIC, -Ă, pitagoreici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de școala lui Pitagora; pitagoric. 2. S. m. Adept al filosofiei și al școlii de matematică a lui Pitagora. [Pr.: -re-ic] – Din germ. pythagoreisch.

DOOM

pitagoréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. pitagoréici; adj. f. pitagoréică, pl. pitagoréice

pitagoreicei
PITAGORÉIC, -Ă, pitagoreici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de școala lui Pitagora; pitagoric. 2. S. m. Adept al filosofiei și al școlii de matematică a lui Pitagora. [Pr.: -re-ic] – Din germ. pythagoreisch.

DOOM

pitagoréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. pitagoréici; adj. f. pitagoréică, pl. pitagoréice

pitagoreicele
PITAGORÉIC, -Ă, pitagoreici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de școala lui Pitagora; pitagoric. 2. S. m. Adept al filosofiei și al școlii de matematică a lui Pitagora. [Pr.: -re-ic] – Din germ. pythagoreisch.

DOOM

pitagoréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. pitagoréici; adj. f. pitagoréică, pl. pitagoréice

pitagoreicele
PITAGORÉIC, -Ă, pitagoreici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de școala lui Pitagora; pitagoric. 2. S. m. Adept al filosofiei și al școlii de matematică a lui Pitagora. [Pr.: -re-ic] – Din germ. pythagoreisch.

DOOM

pitagoréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. pitagoréici; adj. f. pitagoréică, pl. pitagoréice

pitagoreicelor
PITAGORÉIC, -Ă, pitagoreici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de școala lui Pitagora; pitagoric. 2. S. m. Adept al filosofiei și al școlii de matematică a lui Pitagora. [Pr.: -re-ic] – Din germ. pythagoreisch.

DOOM

pitagoréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. pitagoréici; adj. f. pitagoréică, pl. pitagoréice

pitagoreicelor
PITAGORÉIC, -Ă, pitagoreici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de școala lui Pitagora; pitagoric. 2. S. m. Adept al filosofiei și al școlii de matematică a lui Pitagora. [Pr.: -re-ic] – Din germ. pythagoreisch.

DOOM

pitagoréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. pitagoréici; adj. f. pitagoréică, pl. pitagoréice

pitagoreici
PITAGORÉIC, -Ă, pitagoreici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de școala lui Pitagora; pitagoric. 2. S. m. Adept al filosofiei și al școlii de matematică a lui Pitagora. [Pr.: -re-ic] – Din germ. pythagoreisch.

DOOM

pitagoréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. pitagoréici; adj. f. pitagoréică, pl. pitagoréice

pitagoreici
PITAGORÉIC, -Ă, pitagoreici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de școala lui Pitagora; pitagoric. 2. S. m. Adept al filosofiei și al școlii de matematică a lui Pitagora. [Pr.: -re-ic] – Din germ. pythagoreisch.

DOOM

pitagoréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. pitagoréici; adj. f. pitagoréică, pl. pitagoréice

pitagoreicii
PITAGORÉIC, -Ă, pitagoreici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de școala lui Pitagora; pitagoric. 2. S. m. Adept al filosofiei și al școlii de matematică a lui Pitagora. [Pr.: -re-ic] – Din germ. pythagoreisch.

DOOM

pitagoréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. pitagoréici; adj. f. pitagoréică, pl. pitagoréice

pitagoreicii
PITAGORÉIC, -Ă, pitagoreici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de școala lui Pitagora; pitagoric. 2. S. m. Adept al filosofiei și al școlii de matematică a lui Pitagora. [Pr.: -re-ic] – Din germ. pythagoreisch.

DOOM

pitagoréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. pitagoréici; adj. f. pitagoréică, pl. pitagoréice

pitagoreicilor
PITAGORÉIC, -Ă, pitagoreici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de școala lui Pitagora; pitagoric. 2. S. m. Adept al filosofiei și al școlii de matematică a lui Pitagora. [Pr.: -re-ic] – Din germ. pythagoreisch.

DOOM

pitagoréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. pitagoréici; adj. f. pitagoréică, pl. pitagoréice

pitagoreicilor
PITAGORÉIC, -Ă, pitagoreici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de școala lui Pitagora; pitagoric. 2. S. m. Adept al filosofiei și al școlii de matematică a lui Pitagora. [Pr.: -re-ic] – Din germ. pythagoreisch.

DOOM

pitagoréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. pitagoréici; adj. f. pitagoréică, pl. pitagoréice

pitagoreicul
PITAGORÉIC, -Ă, pitagoreici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de școala lui Pitagora; pitagoric. 2. S. m. Adept al filosofiei și al școlii de matematică a lui Pitagora. [Pr.: -re-ic] – Din germ. pythagoreisch.

DOOM

pitagoréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. pitagoréici; adj. f. pitagoréică, pl. pitagoréice

pitagoreicul
PITAGORÉIC, -Ă, pitagoreici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de școala lui Pitagora; pitagoric. 2. S. m. Adept al filosofiei și al școlii de matematică a lui Pitagora. [Pr.: -re-ic] – Din germ. pythagoreisch.

DOOM

pitagoréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. pitagoréici; adj. f. pitagoréică, pl. pitagoréice

pitagoreicului
PITAGORÉIC, -Ă, pitagoreici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de școala lui Pitagora; pitagoric. 2. S. m. Adept al filosofiei și al școlii de matematică a lui Pitagora. [Pr.: -re-ic] – Din germ. pythagoreisch.

DOOM

pitagoréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. pitagoréici; adj. f. pitagoréică, pl. pitagoréice

pitagoreicului
PITAGORÉIC, -Ă, pitagoreici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de școala lui Pitagora; pitagoric. 2. S. m. Adept al filosofiei și al școlii de matematică a lui Pitagora. [Pr.: -re-ic] – Din germ. pythagoreisch.

DOOM

pitagoréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. pitagoréici; adj. f. pitagoréică, pl. pitagoréice

pitagoreism
PITAGORÍSM s. n. Mișcare religioasă și filosofică în Grecia antică (sec. VI Î.H.), atingând un larg evantai de probleme: nemurirea și transmigrarea sufletelor, ascetism, reguli dietetice, conduita morală, comuniunea cu cosmosul divin, concepția despre lucruri ca numere. [Var.: pitagoreísm s. n.] – Din fr. pythagorisme.

DOOM

pitagorísm s. n.

pitagoric
PITAGÓRIC, -Ă, pitagorici, -ce, adj. (Rar) Pitagoreic. – Din it. pitagorico, fr. pythagorique.

DOOM

pitagóric (rar) adj. m., pl. pitagórici; f. pitagórică, pl. pitagórice

pitagorica
PITAGÓRIC, -Ă, pitagorici, -ce, adj. (Rar) Pitagoreic. – Din it. pitagorico, fr. pythagorique.

DOOM

pitagóric (rar) adj. m., pl. pitagórici; f. pitagórică, pl. pitagórice

pitagorice
PITAGÓRIC, -Ă, pitagorici, -ce, adj. (Rar) Pitagoreic. – Din it. pitagorico, fr. pythagorique.

DOOM

pitagóric (rar) adj. m., pl. pitagórici; f. pitagórică, pl. pitagórice

pitagoricei
PITAGÓRIC, -Ă, pitagorici, -ce, adj. (Rar) Pitagoreic. – Din it. pitagorico, fr. pythagorique.

DOOM

pitagóric (rar) adj. m., pl. pitagórici; f. pitagórică, pl. pitagórice

pitagoricele
PITAGÓRIC, -Ă, pitagorici, -ce, adj. (Rar) Pitagoreic. – Din it. pitagorico, fr. pythagorique.

DOOM

pitagóric (rar) adj. m., pl. pitagórici; f. pitagórică, pl. pitagórice

pitagoricelor
PITAGÓRIC, -Ă, pitagorici, -ce, adj. (Rar) Pitagoreic. – Din it. pitagorico, fr. pythagorique.

DOOM

pitagóric (rar) adj. m., pl. pitagórici; f. pitagórică, pl. pitagórice

pitagorici
PITAGÓRIC, -Ă, pitagorici, -ce, adj. (Rar) Pitagoreic. – Din it. pitagorico, fr. pythagorique.

DOOM

pitagóric (rar) adj. m., pl. pitagórici; f. pitagórică, pl. pitagórice

pitagorician
PITAGORICIÁN, pitagoricieni, s. m. Elev sau adept al doctrinei filosofului grec Pitagora. [Pr.: -ci-an] – Din fr. pythagoricien.

DOOM

pitagoricián (-ci-an) s. m., pl. pitagoriciéni (-ci-eni)

pitagoriciana
PITAGORICIÁN, pitagoricieni, s. m. Elev sau adept al doctrinei filosofului grec Pitagora. [Pr.: -ci-an] – Din fr. pythagoricien.

DOOM

pitagoricián (-ci-an) s. m., pl. pitagoriciéni (-ci-eni)

pitagoricianul
PITAGORICIÁN, pitagoricieni, s. m. Elev sau adept al doctrinei filosofului grec Pitagora. [Pr.: -ci-an] – Din fr. pythagoricien.

DOOM

pitagoricián (-ci-an) s. m., pl. pitagoriciéni (-ci-eni)

pitagoricianului
PITAGORICIÁN, pitagoricieni, s. m. Elev sau adept al doctrinei filosofului grec Pitagora. [Pr.: -ci-an] – Din fr. pythagoricien.

DOOM

pitagoricián (-ci-an) s. m., pl. pitagoriciéni (-ci-eni)

pitagoriciene
PITAGORICIÁN, pitagoricieni, s. m. Elev sau adept al doctrinei filosofului grec Pitagora. [Pr.: -ci-an] – Din fr. pythagoricien.

DOOM

pitagoricián (-ci-an) s. m., pl. pitagoriciéni (-ci-eni)

pitagoricienei
PITAGORICIÁN, pitagoricieni, s. m. Elev sau adept al doctrinei filosofului grec Pitagora. [Pr.: -ci-an] – Din fr. pythagoricien.

DOOM

pitagoricián (-ci-an) s. m., pl. pitagoriciéni (-ci-eni)

pitagoricienele
PITAGORICIÁN, pitagoricieni, s. m. Elev sau adept al doctrinei filosofului grec Pitagora. [Pr.: -ci-an] – Din fr. pythagoricien.

DOOM

pitagoricián (-ci-an) s. m., pl. pitagoriciéni (-ci-eni)

pitagoricienelor
PITAGORICIÁN, pitagoricieni, s. m. Elev sau adept al doctrinei filosofului grec Pitagora. [Pr.: -ci-an] – Din fr. pythagoricien.

DOOM

pitagoricián (-ci-an) s. m., pl. pitagoriciéni (-ci-eni)

pitagoricieni
PITAGORICIÁN, pitagoricieni, s. m. Elev sau adept al doctrinei filosofului grec Pitagora. [Pr.: -ci-an] – Din fr. pythagoricien.

DOOM

pitagoricián (-ci-an) s. m., pl. pitagoriciéni (-ci-eni)

pitagoricienii
PITAGORICIÁN, pitagoricieni, s. m. Elev sau adept al doctrinei filosofului grec Pitagora. [Pr.: -ci-an] – Din fr. pythagoricien.

DOOM

pitagoricián (-ci-an) s. m., pl. pitagoriciéni (-ci-eni)

pitagoricienilor
PITAGORICIÁN, pitagoricieni, s. m. Elev sau adept al doctrinei filosofului grec Pitagora. [Pr.: -ci-an] – Din fr. pythagoricien.

DOOM

pitagoricián (-ci-an) s. m., pl. pitagoriciéni (-ci-eni)

pitagoricii
PITAGÓRIC, -Ă, pitagorici, -ce, adj. (Rar) Pitagoreic. – Din it. pitagorico, fr. pythagorique.

DOOM

pitagóric (rar) adj. m., pl. pitagórici; f. pitagórică, pl. pitagórice

pitagoricilor
PITAGÓRIC, -Ă, pitagorici, -ce, adj. (Rar) Pitagoreic. – Din it. pitagorico, fr. pythagorique.

DOOM

pitagóric (rar) adj. m., pl. pitagórici; f. pitagórică, pl. pitagórice

pitagoricul
PITAGÓRIC, -Ă, pitagorici, -ce, adj. (Rar) Pitagoreic. – Din it. pitagorico, fr. pythagorique.

DOOM

pitagóric (rar) adj. m., pl. pitagórici; f. pitagórică, pl. pitagórice

pitagoricului
PITAGÓRIC, -Ă, pitagorici, -ce, adj. (Rar) Pitagoreic. – Din it. pitagorico, fr. pythagorique.

DOOM

pitagóric (rar) adj. m., pl. pitagórici; f. pitagórică, pl. pitagórice

pitagorism
PITAGORÍSM s. n. Mișcare religioasă și filosofică în Grecia antică (sec. VI Î.H.), atingând un larg evantai de probleme: nemurirea și transmigrarea sufletelor, ascetism, reguli dietetice, conduita morală, comuniunea cu cosmosul divin, concepția despre lucruri ca numere. [Var.: pitagoreísm s. n.] – Din fr. pythagorisme.

DOOM

pitagorísm s. n.

pitagorismul
PITAGORÍSM s. n. Mișcare religioasă și filosofică în Grecia antică (sec. VI Î.H.), atingând un larg evantai de probleme: nemurirea și transmigrarea sufletelor, ascetism, reguli dietetice, conduita morală, comuniunea cu cosmosul divin, concepția despre lucruri ca numere. [Var.: pitagoreísm s. n.] – Din fr. pythagorisme.

DOOM

pitagorísm s. n.

pitagorismului
PITAGORÍSM s. n. Mișcare religioasă și filosofică în Grecia antică (sec. VI Î.H.), atingând un larg evantai de probleme: nemurirea și transmigrarea sufletelor, ascetism, reguli dietetice, conduita morală, comuniunea cu cosmosul divin, concepția despre lucruri ca numere. [Var.: pitagoreísm s. n.] – Din fr. pythagorisme.

DOOM

pitagorísm s. n.

pitan
PITÁN, pitane, s. n. (Mold.) Pîine de calitate inferioară, făcută din făină de orz (uneori amestecată cu făină de grîu) sau de secară. Mîncau zoriți și cu urechea la pîndă pitan greu de orz și grîu cu pastramă tare. SADOVEANU, O. VII 37.

pitar
PITÁR, pitari, s. m. (În Evul Mediu, în Țările Române) Titlu dat boierului însărcinat cu pregătirea și distribuirea pâinii la Curtea domnească și cu îngrijirea caretelor Curții domnești; boier care avea acest titlu. ◊ Mare (sau vel) pitar = boier de Divan însărcinat cu supravegherea brutăriei domnești și care avea în subordine mai mulți pitari. – Pită + suf. -ar.

DOOM

pitár s. m., pl. pitári

pitarca
PITÁRCĂ, pitărci, s. f. (Reg.) Numele a două specii de ciuperci înrudite cu mânătarca, dintre care una este comestibilă (Boletus scaber), iar cealaltă comestibilă sau otrăvitoare (Boletus luridus). – Probabil contaminare între pită și mânătarcă.

DOOM

pitárcă (reg.) s. f., g.-d. art. pitắrcii; pl. pitắrci

pitari
PITÁR, pitari, s. m. (În Evul Mediu, în Țările Române) Titlu dat boierului însărcinat cu pregătirea și distribuirea pâinii la Curtea domnească și cu îngrijirea caretelor Curții domnești; boier care avea acest titlu. ◊ Mare (sau vel) pitar = boier de Divan însărcinat cu supravegherea brutăriei domnești și care avea în subordine mai mulți pitari. – Pită + suf. -ar.

DOOM

pitár s. m., pl. pitári

pitarii
PITÁR, pitari, s. m. (În Evul Mediu, în Țările Române) Titlu dat boierului însărcinat cu pregătirea și distribuirea pâinii la Curtea domnească și cu îngrijirea caretelor Curții domnești; boier care avea acest titlu. ◊ Mare (sau vel) pitar = boier de Divan însărcinat cu supravegherea brutăriei domnești și care avea în subordine mai mulți pitari. – Pită + suf. -ar.

DOOM

pitár s. m., pl. pitári

pitarilor
PITÁR, pitari, s. m. (În Evul Mediu, în Țările Române) Titlu dat boierului însărcinat cu pregătirea și distribuirea pâinii la Curtea domnească și cu îngrijirea caretelor Curții domnești; boier care avea acest titlu. ◊ Mare (sau vel) pitar = boier de Divan însărcinat cu supravegherea brutăriei domnești și care avea în subordine mai mulți pitari. – Pită + suf. -ar.

DOOM

pitár s. m., pl. pitári

pitarul
PITÁR, pitari, s. m. (În Evul Mediu, în Țările Române) Titlu dat boierului însărcinat cu pregătirea și distribuirea pâinii la Curtea domnească și cu îngrijirea caretelor Curții domnești; boier care avea acest titlu. ◊ Mare (sau vel) pitar = boier de Divan însărcinat cu supravegherea brutăriei domnești și care avea în subordine mai mulți pitari. – Pită + suf. -ar.

DOOM

pitár s. m., pl. pitári

pitarului
PITÁR, pitari, s. m. (În Evul Mediu, în Țările Române) Titlu dat boierului însărcinat cu pregătirea și distribuirea pâinii la Curtea domnească și cu îngrijirea caretelor Curții domnești; boier care avea acest titlu. ◊ Mare (sau vel) pitar = boier de Divan însărcinat cu supravegherea brutăriei domnești și care avea în subordine mai mulți pitari. – Pită + suf. -ar.

DOOM

pitár s. m., pl. pitári

pitchpine
PÍTCHPINE s. m. Arbore exotic din familia coniferelor, cu lemnul dur, de culoare galbenă cu vine roșietice, folosit la confecționarea mobilelor de lux și la construcția vaselor maritime (Pinus palustris). [Pr.: pičpáin] – Din engl. pitch- pine.

DOOM

!pítchpine (angl.) [pron. pícpain] (pitch-pine) s. m.

pitcoace
PITCOÁCE, pitcoci, s. f. (Regional) Ființă mică, pitică. Dă-te jos de-acolo, omule, ce mi te-ai făcut așa pitcoace de pasăre. ISPIRESCU, L. 46.

pite
PÍTĂ, pite, s. f. (Reg.) 1. Pâine. ◊ Compus: pita-vacii = ciupercă comestibilă, cu pălăria roșcată-cenușie, cu carnea albă, care devine albastră în contact cu aerul (Boletus bovinus). 2. Fig. Hrană necesară pentru trai; mijloace de existență; p. ext. slujbă, funcție, post. – Din bg. pita.

DOOM

pítă (reg.) s. f., g.-d. art. pítei; pl. píte

pitea
PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. pitic².

DOOM

pití (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 să piteáscă

piteai
PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. pitic².

DOOM

pití (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 să piteáscă

piteam
PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. pitic².

DOOM

pití (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 să piteáscă

pitească
PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. pitic².

DOOM

pití (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 să piteáscă

piteau
PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. pitic².

DOOM

pití (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 să piteáscă

piteați
PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. pitic².

DOOM

pití (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 să piteáscă

pitec
PITEC¹- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) maimuță”, „specific maimuței”. [Var. piteco-. / < fr. pithéc(o)-, it. piteco-, cf. gr. pithekos].

pitec
-PITÉC² Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) maimuță”, „specific maimuței”. [< fr. -pithèque, it. -piteco, cf. gr. pithekos].

pitecantrop
PITECANTRÓP, pitecantropi, s. m. Reprezentant al lui Homo erectus, descoperit în insula Java, cu caractere intermediare între maimuțele antropoide și omul primitiv. – Din fr. pithécanthrope.

DOOM

!pitecantróp (-te-can-/-tec-an-) s. m., pl. pitecantrópi

pitecantropi
PITECANTRÓP, pitecantropi, s. m. Reprezentant al lui Homo erectus, descoperit în insula Java, cu caractere intermediare între maimuțele antropoide și omul primitiv. – Din fr. pithécanthrope.

DOOM

!pitecantróp (-te-can-/-tec-an-) s. m., pl. pitecantrópi

pitecantropii
PITECANTRÓP, pitecantropi, s. m. Reprezentant al lui Homo erectus, descoperit în insula Java, cu caractere intermediare între maimuțele antropoide și omul primitiv. – Din fr. pithécanthrope.

DOOM

!pitecantróp (-te-can-/-tec-an-) s. m., pl. pitecantrópi

pitecantropilor
PITECANTRÓP, pitecantropi, s. m. Reprezentant al lui Homo erectus, descoperit în insula Java, cu caractere intermediare între maimuțele antropoide și omul primitiv. – Din fr. pithécanthrope.

DOOM

!pitecantróp (-te-can-/-tec-an-) s. m., pl. pitecantrópi

pitecantropul
PITECANTRÓP, pitecantropi, s. m. Reprezentant al lui Homo erectus, descoperit în insula Java, cu caractere intermediare între maimuțele antropoide și omul primitiv. – Din fr. pithécanthrope.

DOOM

!pitecantróp (-te-can-/-tec-an-) s. m., pl. pitecantrópi

pitecantropului
PITECANTRÓP, pitecantropi, s. m. Reprezentant al lui Homo erectus, descoperit în insula Java, cu caractere intermediare între maimuțele antropoide și omul primitiv. – Din fr. pithécanthrope.

DOOM

!pitecantróp (-te-can-/-tec-an-) s. m., pl. pitecantrópi

piteco
PITECO- v. pitec-¹.

pitecoid
PITECOÍD, -Ă adj. Asemănător cu maimuța; maimuțesc. [Pron. -co-id. / cf. it. pitecoide < gr. pithekos].

pitecoida
PITECOÍD, -Ă adj. Asemănător cu maimuța; maimuțesc. [Pron. -co-id. / cf. it. pitecoide < gr. pithekos].

pitecoide
PITECOÍD, -Ă adj. Asemănător cu maimuța; maimuțesc. [Pron. -co-id. / cf. it. pitecoide < gr. pithekos].

pitecoidei
PITECOÍD, -Ă adj. Asemănător cu maimuța; maimuțesc. [Pron. -co-id. / cf. it. pitecoide < gr. pithekos].

pitecoidele
PITECOÍD, -Ă adj. Asemănător cu maimuța; maimuțesc. [Pron. -co-id. / cf. it. pitecoide < gr. pithekos].

pitecoidelor
PITECOÍD, -Ă adj. Asemănător cu maimuța; maimuțesc. [Pron. -co-id. / cf. it. pitecoide < gr. pithekos].

pitecoidul
PITECOÍD, -Ă adj. Asemănător cu maimuța; maimuțesc. [Pron. -co-id. / cf. it. pitecoide < gr. pithekos].

pitecoidului
PITECOÍD, -Ă adj. Asemănător cu maimuța; maimuțesc. [Pron. -co-id. / cf. it. pitecoide < gr. pithekos].

pitecoizi
PITECOÍD, -Ă adj. Asemănător cu maimuța; maimuțesc. [Pron. -co-id. / cf. it. pitecoide < gr. pithekos].

pitecoizii
PITECOÍD, -Ă adj. Asemănător cu maimuța; maimuțesc. [Pron. -co-id. / cf. it. pitecoide < gr. pithekos].

pitecoizilor
PITECOÍD, -Ă adj. Asemănător cu maimuța; maimuțesc. [Pron. -co-id. / cf. it. pitecoide < gr. pithekos].

pitei
PÍTĂ, pite, s. f. (Reg.) 1. Pâine. ◊ Compus: pita-vacii = ciupercă comestibilă, cu pălăria roșcată-cenușie, cu carnea albă, care devine albastră în contact cu aerul (Boletus bovinus). 2. Fig. Hrană necesară pentru trai; mijloace de existență; p. ext. slujbă, funcție, post. – Din bg. pita.

DOOM

pítă (reg.) s. f., g.-d. art. pítei; pl. píte

pitele
PÍTĂ, pite, s. f. (Reg.) 1. Pâine. ◊ Compus: pita-vacii = ciupercă comestibilă, cu pălăria roșcată-cenușie, cu carnea albă, care devine albastră în contact cu aerul (Boletus bovinus). 2. Fig. Hrană necesară pentru trai; mijloace de existență; p. ext. slujbă, funcție, post. – Din bg. pita.

DOOM

pítă (reg.) s. f., g.-d. art. pítei; pl. píte

pitelor
PÍTĂ, pite, s. f. (Reg.) 1. Pâine. ◊ Compus: pita-vacii = ciupercă comestibilă, cu pălăria roșcată-cenușie, cu carnea albă, care devine albastră în contact cu aerul (Boletus bovinus). 2. Fig. Hrană necesară pentru trai; mijloace de existență; p. ext. slujbă, funcție, post. – Din bg. pita.

DOOM

pítă (reg.) s. f., g.-d. art. pítei; pl. píte

pitesc
PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. pitic².

DOOM

pití (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 să piteáscă

piteu
Piteu = Pittheus.

pitește
PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. pitic².

DOOM

pití (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 să piteáscă

piteștean
PITEȘTEÁN, -Ă, piteșteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Pitești. 2. Adj. Care aparține municipiului Pitești ori piteștenilor (1), referitor la municipiul Pitești sau la piteșteni. – Pitești + suf. -ean.

DOOM

piteșteán adj. m., s. m., pl. piteșténi; adj. f. piteșteánă, pl. piteșténe

piteștean
PITEȘTEÁN, -Ă, piteșteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Pitești. 2. Adj. Care aparține municipiului Pitești ori piteștenilor (1), referitor la municipiul Pitești sau la piteșteni. – Pitești + suf. -ean.

DOOM

piteșteán adj. m., s. m., pl. piteșténi; adj. f. piteșteánă, pl. piteșténe

piteșteana
PITEȘTEÁN, -Ă, piteșteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Pitești. 2. Adj. Care aparține municipiului Pitești ori piteștenilor (1), referitor la municipiul Pitești sau la piteșteni. – Pitești + suf. -ean.

DOOM

piteșteán adj. m., s. m., pl. piteșténi; adj. f. piteșteánă, pl. piteșténe

piteșteanca
PITEȘTEÁNCĂ, piteștence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Pitești. – Piteștean + suf. -că.

DOOM

piteșteáncă s. f., g.-d. art. piteșténcei; pl. piteșténce

piteșteanco
PITEȘTEÁNCĂ, piteștence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Pitești. – Piteștean + suf. -că.

DOOM

piteșteáncă s. f., g.-d. art. piteșténcei; pl. piteșténce

piteșteanul
PITEȘTEÁN, -Ă, piteșteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Pitești. 2. Adj. Care aparține municipiului Pitești ori piteștenilor (1), referitor la municipiul Pitești sau la piteșteni. – Pitești + suf. -ean.

DOOM

piteșteán adj. m., s. m., pl. piteșténi; adj. f. piteșteánă, pl. piteșténe

piteșteanului
PITEȘTEÁN, -Ă, piteșteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Pitești. 2. Adj. Care aparține municipiului Pitești ori piteștenilor (1), referitor la municipiul Pitești sau la piteșteni. – Pitești + suf. -ean.

DOOM

piteșteán adj. m., s. m., pl. piteșténi; adj. f. piteșteánă, pl. piteșténe

piteștence
PITEȘTEÁNCĂ, piteștence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Pitești. – Piteștean + suf. -că.

DOOM

piteșteáncă s. f., g.-d. art. piteșténcei; pl. piteșténce

piteștencei
PITEȘTEÁNCĂ, piteștence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Pitești. – Piteștean + suf. -că.

DOOM

piteșteáncă s. f., g.-d. art. piteșténcei; pl. piteșténce

piteștencele
PITEȘTEÁNCĂ, piteștence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Pitești. – Piteștean + suf. -că.

DOOM

piteșteáncă s. f., g.-d. art. piteșténcei; pl. piteșténce

piteștencelor
PITEȘTEÁNCĂ, piteștence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Pitești. – Piteștean + suf. -că.

DOOM

piteșteáncă s. f., g.-d. art. piteșténcei; pl. piteșténce

piteștene
PITEȘTEÁN, -Ă, piteșteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Pitești. 2. Adj. Care aparține municipiului Pitești ori piteștenilor (1), referitor la municipiul Pitești sau la piteșteni. – Pitești + suf. -ean.

DOOM

piteșteán adj. m., s. m., pl. piteșténi; adj. f. piteșteánă, pl. piteșténe

piteștenei
PITEȘTEÁN, -Ă, piteșteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Pitești. 2. Adj. Care aparține municipiului Pitești ori piteștenilor (1), referitor la municipiul Pitești sau la piteșteni. – Pitești + suf. -ean.

DOOM

piteșteán adj. m., s. m., pl. piteșténi; adj. f. piteșteánă, pl. piteșténe

piteștenele
PITEȘTEÁN, -Ă, piteșteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Pitești. 2. Adj. Care aparține municipiului Pitești ori piteștenilor (1), referitor la municipiul Pitești sau la piteșteni. – Pitești + suf. -ean.

DOOM

piteșteán adj. m., s. m., pl. piteșténi; adj. f. piteșteánă, pl. piteșténe

piteștenelor
PITEȘTEÁN, -Ă, piteșteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Pitești. 2. Adj. Care aparține municipiului Pitești ori piteștenilor (1), referitor la municipiul Pitești sau la piteșteni. – Pitești + suf. -ean.

DOOM

piteșteán adj. m., s. m., pl. piteșténi; adj. f. piteșteánă, pl. piteșténe

piteșteni
PITEȘTEÁN, -Ă, piteșteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Pitești. 2. Adj. Care aparține municipiului Pitești ori piteștenilor (1), referitor la municipiul Pitești sau la piteșteni. – Pitești + suf. -ean.

DOOM

piteșteán adj. m., s. m., pl. piteșténi; adj. f. piteșteánă, pl. piteșténe

piteștenii
PITEȘTEÁN, -Ă, piteșteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Pitești. 2. Adj. Care aparține municipiului Pitești ori piteștenilor (1), referitor la municipiul Pitești sau la piteșteni. – Pitești + suf. -ean.

DOOM

piteșteán adj. m., s. m., pl. piteșténi; adj. f. piteșteánă, pl. piteșténe

piteștenilor
PITEȘTEÁN, -Ă, piteșteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Pitești. 2. Adj. Care aparține municipiului Pitești ori piteștenilor (1), referitor la municipiul Pitești sau la piteșteni. – Pitești + suf. -ean.

DOOM

piteșteán adj. m., s. m., pl. piteșténi; adj. f. piteșteánă, pl. piteșténe

pitești
PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. pitic².

DOOM

pití (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 să piteáscă

pithos
PÍTHOS s.n. Vas mare de lut de dimensiunile unui butoi, în care se păstrau lichide sau grâne. [< gr. pithos].

piti
PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. pitic².

DOOM

pití (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 să piteáscă

pitiada
PITIÁDĂ, pitiade, s. f. (Livr.) Interval de timp de patru ani care se scurgea între jocurile pitice. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pythiade.

DOOM

pitiádă (livr.) (-ti-a-) s. f., g.-d. art. pitiádei; pl. pitiáde

pitiade
PITIÁDĂ, pitiade, s. f. (Livr.) Interval de timp de patru ani care se scurgea între jocurile pitice. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pythiade.

DOOM

pitiádă (livr.) (-ti-a-) s. f., g.-d. art. pitiádei; pl. pitiáde

pitiadei
PITIÁDĂ, pitiade, s. f. (Livr.) Interval de timp de patru ani care se scurgea între jocurile pitice. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pythiade.

DOOM

pitiádă (livr.) (-ti-a-) s. f., g.-d. art. pitiádei; pl. pitiáde

pitiadele
PITIÁDĂ, pitiade, s. f. (Livr.) Interval de timp de patru ani care se scurgea între jocurile pitice. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pythiade.

DOOM

pitiádă (livr.) (-ti-a-) s. f., g.-d. art. pitiádei; pl. pitiáde

pitiadelor
PITIÁDĂ, pitiade, s. f. (Livr.) Interval de timp de patru ani care se scurgea între jocurile pitice. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pythiade.

DOOM

pitiádă (livr.) (-ti-a-) s. f., g.-d. art. pitiádei; pl. pitiáde

pitiatic
PITIÁTIC, -Ă, pitiatici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pitiatism. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pithiatique.

pitiatic
PITIÁTIC, -Ă, pitiatici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pitiatism. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pithiatique.

pitiatica
PITIÁTIC, -Ă, pitiatici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pitiatism. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pithiatique.

pitiatica
PITIÁTIC, -Ă, pitiatici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pitiatism. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pithiatique.

pitiatice
PITIÁTIC, -Ă, pitiatici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pitiatism. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pithiatique.

pitiatice
PITIÁTIC, -Ă, pitiatici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pitiatism. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pithiatique.

pitiaticei
PITIÁTIC, -Ă, pitiatici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pitiatism. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pithiatique.

pitiaticei
PITIÁTIC, -Ă, pitiatici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pitiatism. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pithiatique.

pitiaticele
PITIÁTIC, -Ă, pitiatici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pitiatism. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pithiatique.

pitiaticele
PITIÁTIC, -Ă, pitiatici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pitiatism. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pithiatique.

pitiaticelor
PITIÁTIC, -Ă, pitiatici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pitiatism. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pithiatique.

pitiaticelor
PITIÁTIC, -Ă, pitiatici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pitiatism. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pithiatique.

pitiatici
PITIÁTIC, -Ă, pitiatici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pitiatism. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pithiatique.

pitiatici
PITIÁTIC, -Ă, pitiatici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pitiatism. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pithiatique.

pitiaticii
PITIÁTIC, -Ă, pitiatici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pitiatism. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pithiatique.

pitiaticii
PITIÁTIC, -Ă, pitiatici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pitiatism. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pithiatique.

pitiaticilor
PITIÁTIC, -Ă, pitiatici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pitiatism. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pithiatique.

pitiaticilor
PITIÁTIC, -Ă, pitiatici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pitiatism. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pithiatique.

pitiaticul
PITIÁTIC, -Ă, pitiatici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pitiatism. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pithiatique.

pitiaticul
PITIÁTIC, -Ă, pitiatici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pitiatism. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pithiatique.

pitiaticului
PITIÁTIC, -Ă, pitiatici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pitiatism. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pithiatique.

pitiaticului
PITIÁTIC, -Ă, pitiatici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de pitiatism. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pithiatique.

pitiatism
PITIATÍSM, pitiatisme, s. n. (Med.) Ansamblu de tulburări nervoase (isterice) vindecabile prin sugestie. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pithiatisme.

pitiatisme
PITIATÍSM, pitiatisme, s. n. (Med.) Ansamblu de tulburări nervoase (isterice) vindecabile prin sugestie. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pithiatisme.

pitiatismele
PITIATÍSM, pitiatisme, s. n. (Med.) Ansamblu de tulburări nervoase (isterice) vindecabile prin sugestie. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pithiatisme.

pitiatismelor
PITIATÍSM, pitiatisme, s. n. (Med.) Ansamblu de tulburări nervoase (isterice) vindecabile prin sugestie. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pithiatisme.

pitiatismul
PITIATÍSM, pitiatisme, s. n. (Med.) Ansamblu de tulburări nervoase (isterice) vindecabile prin sugestie. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pithiatisme.

pitiatismului
PITIATÍSM, pitiatisme, s. n. (Med.) Ansamblu de tulburări nervoase (isterice) vindecabile prin sugestie. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pithiatisme.

pitic
PITÍC, -Ă, pitici, -ce, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Individ a cărui înălțime este mult inferioară celei mijlocii, pigmeu; persoană a cărei statură este (foarte) mică, datorită unor tulburări endocrine, unor carențe alimentare etc.; p. gener. persoană de statură (foarte) mică. ♦ (În basme) Personaj fantastic, mic de statură, vioi și isteț. 2. S. m. Fig. Om lipsit de calități, de merite, de valoare. 3. Pigmeu (2). 4. S. f. (Astron.; în sintagmele) Pitică albă = stea aflată în stadiul relativ final al evoluției sale, caracterizată printr-o densitate mare, luminozitate mică și prin scăderea treptată a temperaturii, fiind lipsită de surse de energie internă. Pitică roșie = stea aflată în stadiul absolut final al evoluției sale, caracterizată prin temperaturi efectiv coborâte și prin luminozitate foarte mică. 5. Adj. (Despre oameni și animale) De statură foarte mică, scund, mic. ♦ (Despre plante) Care aparțin unei specii scunde, puțin înalte; p. ext. nedezvoltat, pipernicit, chircit. ◊ (Ca determinativ, urmând după un nume de plantă sau de animal, indică specii sau rase ale acestora) Mere pitice. ♦ (Despre obiecte) De dimensitmi reduse; mic, minuscul. – Cf. sl. pitikŭ.

DOOM

pitíc adj. m., s. m., pl. pitíci; adj. f., s. f. pitícă, pl. pitíce

pitic
PÍTICE adj. (În sintagma) Jocuri pitice = jocuri care aveau loc din patru în patru ani la Delfi, în Grecia antică, în cinstea zeului Apolo. – Din fr. [jeux] pythiques.

DOOM

!pítice (jocuri ~) adj. f. pl.

pitica
PITÍC, -Ă, pitici, -ce, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Individ a cărui înălțime este mult inferioară celei mijlocii, pigmeu; persoană a cărei statură este (foarte) mică, datorită unor tulburări endocrine, unor carențe alimentare etc.; p. gener. persoană de statură (foarte) mică. ♦ (În basme) Personaj fantastic, mic de statură, vioi și isteț. 2. S. m. Fig. Om lipsit de calități, de merite, de valoare. 3. Pigmeu (2). 4. S. f. (Astron.; în sintagmele) Pitică albă = stea aflată în stadiul relativ final al evoluției sale, caracterizată printr-o densitate mare, luminozitate mică și prin scăderea treptată a temperaturii, fiind lipsită de surse de energie internă. Pitică roșie = stea aflată în stadiul absolut final al evoluției sale, caracterizată prin temperaturi efectiv coborâte și prin luminozitate foarte mică. 5. Adj. (Despre oameni și animale) De statură foarte mică, scund, mic. ♦ (Despre plante) Care aparțin unei specii scunde, puțin înalte; p. ext. nedezvoltat, pipernicit, chircit. ◊ (Ca determinativ, urmând după un nume de plantă sau de animal, indică specii sau rase ale acestora) Mere pitice. ♦ (Despre obiecte) De dimensitmi reduse; mic, minuscul. – Cf. sl. pitikŭ.

DOOM

pitíc adj. m., s. m., pl. pitíci; adj. f., s. f. pitícă, pl. pitíce

piticanie
piticanie, piticanii s. f. (peior.) denumire generică dată persoanelor scunde.

pitice
PITÍC, -Ă, pitici, -ce, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Individ a cărui înălțime este mult inferioară celei mijlocii, pigmeu; persoană a cărei statură este (foarte) mică, datorită unor tulburări endocrine, unor carențe alimentare etc.; p. gener. persoană de statură (foarte) mică. ♦ (În basme) Personaj fantastic, mic de statură, vioi și isteț. 2. S. m. Fig. Om lipsit de calități, de merite, de valoare. 3. Pigmeu (2). 4. S. f. (Astron.; în sintagmele) Pitică albă = stea aflată în stadiul relativ final al evoluției sale, caracterizată printr-o densitate mare, luminozitate mică și prin scăderea treptată a temperaturii, fiind lipsită de surse de energie internă. Pitică roșie = stea aflată în stadiul absolut final al evoluției sale, caracterizată prin temperaturi efectiv coborâte și prin luminozitate foarte mică. 5. Adj. (Despre oameni și animale) De statură foarte mică, scund, mic. ♦ (Despre plante) Care aparțin unei specii scunde, puțin înalte; p. ext. nedezvoltat, pipernicit, chircit. ◊ (Ca determinativ, urmând după un nume de plantă sau de animal, indică specii sau rase ale acestora) Mere pitice. ♦ (Despre obiecte) De dimensitmi reduse; mic, minuscul. – Cf. sl. pitikŭ.

DOOM

pitíc adj. m., s. m., pl. pitíci; adj. f., s. f. pitícă, pl. pitíce

piticea
PITICÍ, piticesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) micșora, a (se) închirci. – Din pitic.

DOOM

piticí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. piticésc, imperf. 3 sg. piticeá; conj. prez. 3 să piticeáscă

piticeai
PITICÍ, piticesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) micșora, a (se) închirci. – Din pitic.

DOOM

piticí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. piticésc, imperf. 3 sg. piticeá; conj. prez. 3 să piticeáscă

piticeam
PITICÍ, piticesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) micșora, a (se) închirci. – Din pitic.

DOOM

piticí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. piticésc, imperf. 3 sg. piticeá; conj. prez. 3 să piticeáscă

piticească
PITICÍ, piticesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) micșora, a (se) închirci. – Din pitic.

DOOM

piticí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. piticésc, imperf. 3 sg. piticeá; conj. prez. 3 să piticeáscă

piticeau
PITICÍ, piticesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) micșora, a (se) închirci. – Din pitic.

DOOM

piticí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. piticésc, imperf. 3 sg. piticeá; conj. prez. 3 să piticeáscă

piticeați
PITICÍ, piticesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) micșora, a (se) închirci. – Din pitic.

DOOM

piticí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. piticésc, imperf. 3 sg. piticeá; conj. prez. 3 să piticeáscă

piticei
PITÍC, -Ă, pitici, -ce, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Individ a cărui înălțime este mult inferioară celei mijlocii, pigmeu; persoană a cărei statură este (foarte) mică, datorită unor tulburări endocrine, unor carențe alimentare etc.; p. gener. persoană de statură (foarte) mică. ♦ (În basme) Personaj fantastic, mic de statură, vioi și isteț. 2. S. m. Fig. Om lipsit de calități, de merite, de valoare. 3. Pigmeu (2). 4. S. f. (Astron.; în sintagmele) Pitică albă = stea aflată în stadiul relativ final al evoluției sale, caracterizată printr-o densitate mare, luminozitate mică și prin scăderea treptată a temperaturii, fiind lipsită de surse de energie internă. Pitică roșie = stea aflată în stadiul absolut final al evoluției sale, caracterizată prin temperaturi efectiv coborâte și prin luminozitate foarte mică. 5. Adj. (Despre oameni și animale) De statură foarte mică, scund, mic. ♦ (Despre plante) Care aparțin unei specii scunde, puțin înalte; p. ext. nedezvoltat, pipernicit, chircit. ◊ (Ca determinativ, urmând după un nume de plantă sau de animal, indică specii sau rase ale acestora) Mere pitice. ♦ (Despre obiecte) De dimensitmi reduse; mic, minuscul. – Cf. sl. pitikŭ.

DOOM

pitíc adj. m., s. m., pl. pitíci; adj. f., s. f. pitícă, pl. pitíce

piticele
PITÍC, -Ă, pitici, -ce, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Individ a cărui înălțime este mult inferioară celei mijlocii, pigmeu; persoană a cărei statură este (foarte) mică, datorită unor tulburări endocrine, unor carențe alimentare etc.; p. gener. persoană de statură (foarte) mică. ♦ (În basme) Personaj fantastic, mic de statură, vioi și isteț. 2. S. m. Fig. Om lipsit de calități, de merite, de valoare. 3. Pigmeu (2). 4. S. f. (Astron.; în sintagmele) Pitică albă = stea aflată în stadiul relativ final al evoluției sale, caracterizată printr-o densitate mare, luminozitate mică și prin scăderea treptată a temperaturii, fiind lipsită de surse de energie internă. Pitică roșie = stea aflată în stadiul absolut final al evoluției sale, caracterizată prin temperaturi efectiv coborâte și prin luminozitate foarte mică. 5. Adj. (Despre oameni și animale) De statură foarte mică, scund, mic. ♦ (Despre plante) Care aparțin unei specii scunde, puțin înalte; p. ext. nedezvoltat, pipernicit, chircit. ◊ (Ca determinativ, urmând după un nume de plantă sau de animal, indică specii sau rase ale acestora) Mere pitice. ♦ (Despre obiecte) De dimensitmi reduse; mic, minuscul. – Cf. sl. pitikŭ.

DOOM

pitíc adj. m., s. m., pl. pitíci; adj. f., s. f. pitícă, pl. pitíce

piticelor
PITÍC, -Ă, pitici, -ce, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Individ a cărui înălțime este mult inferioară celei mijlocii, pigmeu; persoană a cărei statură este (foarte) mică, datorită unor tulburări endocrine, unor carențe alimentare etc.; p. gener. persoană de statură (foarte) mică. ♦ (În basme) Personaj fantastic, mic de statură, vioi și isteț. 2. S. m. Fig. Om lipsit de calități, de merite, de valoare. 3. Pigmeu (2). 4. S. f. (Astron.; în sintagmele) Pitică albă = stea aflată în stadiul relativ final al evoluției sale, caracterizată printr-o densitate mare, luminozitate mică și prin scăderea treptată a temperaturii, fiind lipsită de surse de energie internă. Pitică roșie = stea aflată în stadiul absolut final al evoluției sale, caracterizată prin temperaturi efectiv coborâte și prin luminozitate foarte mică. 5. Adj. (Despre oameni și animale) De statură foarte mică, scund, mic. ♦ (Despre plante) Care aparțin unei specii scunde, puțin înalte; p. ext. nedezvoltat, pipernicit, chircit. ◊ (Ca determinativ, urmând după un nume de plantă sau de animal, indică specii sau rase ale acestora) Mere pitice. ♦ (Despre obiecte) De dimensitmi reduse; mic, minuscul. – Cf. sl. pitikŭ.

DOOM

pitíc adj. m., s. m., pl. pitíci; adj. f., s. f. pitícă, pl. pitíce

piticenie
PITICÉNIE, piticenii, s. f. (Rar) Stîrpitură, ființă nedezvoltată.

piticesc
PITICÍ, piticesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) micșora, a (se) închirci. – Din pitic.

DOOM

piticí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. piticésc, imperf. 3 sg. piticeá; conj. prez. 3 să piticeáscă

piticește
PITICÍ, piticesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) micșora, a (se) închirci. – Din pitic.

DOOM

piticí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. piticésc, imperf. 3 sg. piticeá; conj. prez. 3 să piticeáscă

piticești
PITICÍ, piticesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) micșora, a (se) închirci. – Din pitic.

DOOM

piticí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. piticésc, imperf. 3 sg. piticeá; conj. prez. 3 să piticeáscă

pitici
PITÍC, -Ă, pitici, -ce, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Individ a cărui înălțime este mult inferioară celei mijlocii, pigmeu; persoană a cărei statură este (foarte) mică, datorită unor tulburări endocrine, unor carențe alimentare etc.; p. gener. persoană de statură (foarte) mică. ♦ (În basme) Personaj fantastic, mic de statură, vioi și isteț. 2. S. m. Fig. Om lipsit de calități, de merite, de valoare. 3. Pigmeu (2). 4. S. f. (Astron.; în sintagmele) Pitică albă = stea aflată în stadiul relativ final al evoluției sale, caracterizată printr-o densitate mare, luminozitate mică și prin scăderea treptată a temperaturii, fiind lipsită de surse de energie internă. Pitică roșie = stea aflată în stadiul absolut final al evoluției sale, caracterizată prin temperaturi efectiv coborâte și prin luminozitate foarte mică. 5. Adj. (Despre oameni și animale) De statură foarte mică, scund, mic. ♦ (Despre plante) Care aparțin unei specii scunde, puțin înalte; p. ext. nedezvoltat, pipernicit, chircit. ◊ (Ca determinativ, urmând după un nume de plantă sau de animal, indică specii sau rase ale acestora) Mere pitice. ♦ (Despre obiecte) De dimensitmi reduse; mic, minuscul. – Cf. sl. pitikŭ.

DOOM

pitíc adj. m., s. m., pl. pitíci; adj. f., s. f. pitícă, pl. pitíce

pitici
PITICÍ, piticesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) micșora, a (se) închirci. – Din pitic.

DOOM

piticí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. piticésc, imperf. 3 sg. piticeá; conj. prez. 3 să piticeáscă

piticii
PITÍC, -Ă, pitici, -ce, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Individ a cărui înălțime este mult inferioară celei mijlocii, pigmeu; persoană a cărei statură este (foarte) mică, datorită unor tulburări endocrine, unor carențe alimentare etc.; p. gener. persoană de statură (foarte) mică. ♦ (În basme) Personaj fantastic, mic de statură, vioi și isteț. 2. S. m. Fig. Om lipsit de calități, de merite, de valoare. 3. Pigmeu (2). 4. S. f. (Astron.; în sintagmele) Pitică albă = stea aflată în stadiul relativ final al evoluției sale, caracterizată printr-o densitate mare, luminozitate mică și prin scăderea treptată a temperaturii, fiind lipsită de surse de energie internă. Pitică roșie = stea aflată în stadiul absolut final al evoluției sale, caracterizată prin temperaturi efectiv coborâte și prin luminozitate foarte mică. 5. Adj. (Despre oameni și animale) De statură foarte mică, scund, mic. ♦ (Despre plante) Care aparțin unei specii scunde, puțin înalte; p. ext. nedezvoltat, pipernicit, chircit. ◊ (Ca determinativ, urmând după un nume de plantă sau de animal, indică specii sau rase ale acestora) Mere pitice. ♦ (Despre obiecte) De dimensitmi reduse; mic, minuscul. – Cf. sl. pitikŭ.

DOOM

pitíc adj. m., s. m., pl. pitíci; adj. f., s. f. pitícă, pl. pitíce

piticii
PITICÍ, piticesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) micșora, a (se) închirci. – Din pitic.

DOOM

piticí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. piticésc, imperf. 3 sg. piticeá; conj. prez. 3 să piticeáscă

piticilor
PITÍC, -Ă, pitici, -ce, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Individ a cărui înălțime este mult inferioară celei mijlocii, pigmeu; persoană a cărei statură este (foarte) mică, datorită unor tulburări endocrine, unor carențe alimentare etc.; p. gener. persoană de statură (foarte) mică. ♦ (În basme) Personaj fantastic, mic de statură, vioi și isteț. 2. S. m. Fig. Om lipsit de calități, de merite, de valoare. 3. Pigmeu (2). 4. S. f. (Astron.; în sintagmele) Pitică albă = stea aflată în stadiul relativ final al evoluției sale, caracterizată printr-o densitate mare, luminozitate mică și prin scăderea treptată a temperaturii, fiind lipsită de surse de energie internă. Pitică roșie = stea aflată în stadiul absolut final al evoluției sale, caracterizată prin temperaturi efectiv coborâte și prin luminozitate foarte mică. 5. Adj. (Despre oameni și animale) De statură foarte mică, scund, mic. ♦ (Despre plante) Care aparțin unei specii scunde, puțin înalte; p. ext. nedezvoltat, pipernicit, chircit. ◊ (Ca determinativ, urmând după un nume de plantă sau de animal, indică specii sau rase ale acestora) Mere pitice. ♦ (Despre obiecte) De dimensitmi reduse; mic, minuscul. – Cf. sl. pitikŭ.

DOOM

pitíc adj. m., s. m., pl. pitíci; adj. f., s. f. pitícă, pl. pitíce

piticim
PITICÍ, piticesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) micșora, a (se) închirci. – Din pitic.

DOOM

piticí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. piticésc, imperf. 3 sg. piticeá; conj. prez. 3 să piticeáscă

piticind
PITICÍ, piticesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) micșora, a (se) închirci. – Din pitic.

DOOM

piticí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. piticésc, imperf. 3 sg. piticeá; conj. prez. 3 să piticeáscă

piticire
PITICÍ, piticesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) micșora, a (se) închirci. – Din pitic.

DOOM

piticí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. piticésc, imperf. 3 sg. piticeá; conj. prez. 3 să piticeáscă

piticire
PITICÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) pitici. – V. pitici.

DOOM

piticíre (rar) s. f., g.-d. art. piticírii

piticirea
PITICÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) pitici. – V. pitici.

DOOM

piticíre (rar) s. f., g.-d. art. piticírii

piticiri
PITICÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) pitici. – V. pitici.

DOOM

piticíre (rar) s. f., g.-d. art. piticírii

piticirii
PITICÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) pitici. – V. pitici.

DOOM

piticíre (rar) s. f., g.-d. art. piticírii

piticirile
PITICÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) pitici. – V. pitici.

DOOM

piticíre (rar) s. f., g.-d. art. piticírii

piticirilor
PITICÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) pitici. – V. pitici.

DOOM

piticíre (rar) s. f., g.-d. art. piticírii

piticiră
PITICÍ, piticesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) micșora, a (se) închirci. – Din pitic.

DOOM

piticí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. piticésc, imperf. 3 sg. piticeá; conj. prez. 3 să piticeáscă

piticirăm
PITICÍ, piticesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) micșora, a (se) închirci. – Din pitic.

DOOM

piticí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. piticésc, imperf. 3 sg. piticeá; conj. prez. 3 să piticeáscă

piticirăți
PITICÍ, piticesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) micșora, a (se) închirci. – Din pitic.

DOOM

piticí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. piticésc, imperf. 3 sg. piticeá; conj. prez. 3 să piticeáscă

piticise
PITICÍ, piticesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) micșora, a (se) închirci. – Din pitic.

DOOM

piticí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. piticésc, imperf. 3 sg. piticeá; conj. prez. 3 să piticeáscă

piticisem
PITICÍ, piticesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) micșora, a (se) închirci. – Din pitic.

DOOM

piticí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. piticésc, imperf. 3 sg. piticeá; conj. prez. 3 să piticeáscă

piticiseră
PITICÍ, piticesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) micșora, a (se) închirci. – Din pitic.

DOOM

piticí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. piticésc, imperf. 3 sg. piticeá; conj. prez. 3 să piticeáscă

piticiserăm
PITICÍ, piticesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) micșora, a (se) închirci. – Din pitic.

DOOM

piticí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. piticésc, imperf. 3 sg. piticeá; conj. prez. 3 să piticeáscă

piticiserăți
PITICÍ, piticesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) micșora, a (se) închirci. – Din pitic.

DOOM

piticí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. piticésc, imperf. 3 sg. piticeá; conj. prez. 3 să piticeáscă

piticiseși
PITICÍ, piticesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) micșora, a (se) închirci. – Din pitic.

DOOM

piticí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. piticésc, imperf. 3 sg. piticeá; conj. prez. 3 să piticeáscă

piticiseți
PITICÍ, piticesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) micșora, a (se) închirci. – Din pitic.

DOOM

piticí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. piticésc, imperf. 3 sg. piticeá; conj. prez. 3 să piticeáscă

piticit
PITICÍ, piticesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) micșora, a (se) închirci. – Din pitic.

DOOM

piticí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. piticésc, imperf. 3 sg. piticeá; conj. prez. 3 să piticeáscă

piticit
PITICÍ, piticesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) micșora, a (se) închirci. – Din pitic².

piticiși
PITICÍ, piticesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) micșora, a (se) închirci. – Din pitic.

DOOM

piticí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. piticésc, imperf. 3 sg. piticeá; conj. prez. 3 să piticeáscă

piticiți
PITICÍ, piticesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) micșora, a (se) închirci. – Din pitic.

DOOM

piticí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. piticésc, imperf. 3 sg. piticeá; conj. prez. 3 să piticeáscă

piticot
piticot, piticoți s. m. v. piticanie.

piticul
PITÍC, -Ă, pitici, -ce, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Individ a cărui înălțime este mult inferioară celei mijlocii, pigmeu; persoană a cărei statură este (foarte) mică, datorită unor tulburări endocrine, unor carențe alimentare etc.; p. gener. persoană de statură (foarte) mică. ♦ (În basme) Personaj fantastic, mic de statură, vioi și isteț. 2. S. m. Fig. Om lipsit de calități, de merite, de valoare. 3. Pigmeu (2). 4. S. f. (Astron.; în sintagmele) Pitică albă = stea aflată în stadiul relativ final al evoluției sale, caracterizată printr-o densitate mare, luminozitate mică și prin scăderea treptată a temperaturii, fiind lipsită de surse de energie internă. Pitică roșie = stea aflată în stadiul absolut final al evoluției sale, caracterizată prin temperaturi efectiv coborâte și prin luminozitate foarte mică. 5. Adj. (Despre oameni și animale) De statură foarte mică, scund, mic. ♦ (Despre plante) Care aparțin unei specii scunde, puțin înalte; p. ext. nedezvoltat, pipernicit, chircit. ◊ (Ca determinativ, urmând după un nume de plantă sau de animal, indică specii sau rase ale acestora) Mere pitice. ♦ (Despre obiecte) De dimensitmi reduse; mic, minuscul. – Cf. sl. pitikŭ.

DOOM

pitíc adj. m., s. m., pl. pitíci; adj. f., s. f. pitícă, pl. pitíce

piticului
PITÍC, -Ă, pitici, -ce, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Individ a cărui înălțime este mult inferioară celei mijlocii, pigmeu; persoană a cărei statură este (foarte) mică, datorită unor tulburări endocrine, unor carențe alimentare etc.; p. gener. persoană de statură (foarte) mică. ♦ (În basme) Personaj fantastic, mic de statură, vioi și isteț. 2. S. m. Fig. Om lipsit de calități, de merite, de valoare. 3. Pigmeu (2). 4. S. f. (Astron.; în sintagmele) Pitică albă = stea aflată în stadiul relativ final al evoluției sale, caracterizată printr-o densitate mare, luminozitate mică și prin scăderea treptată a temperaturii, fiind lipsită de surse de energie internă. Pitică roșie = stea aflată în stadiul absolut final al evoluției sale, caracterizată prin temperaturi efectiv coborâte și prin luminozitate foarte mică. 5. Adj. (Despre oameni și animale) De statură foarte mică, scund, mic. ♦ (Despre plante) Care aparțin unei specii scunde, puțin înalte; p. ext. nedezvoltat, pipernicit, chircit. ◊ (Ca determinativ, urmând după un nume de plantă sau de animal, indică specii sau rase ale acestora) Mere pitice. ♦ (Despre obiecte) De dimensitmi reduse; mic, minuscul. – Cf. sl. pitikŭ.

DOOM

pitíc adj. m., s. m., pl. pitíci; adj. f., s. f. pitícă, pl. pitíce

pitie
PÍTIE s.f. 1. (Mit.) Preoteasă a lui Apolo la templul din Delfi. 2. (Fam.) Ghicitoare, prezicătoare. [< fr. pythie, cf. gr. Pythia].

pitii
PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. pitic².

DOOM

pití (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 să piteáscă

pitim
PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. pitic².

DOOM

pití (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 să piteáscă

pitind
PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. pitic².

DOOM

pití (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 să piteáscă

pitinet
PITINÉT s. n. (Învechit) Țesătură fină și ușoară; voal. 1 bucată pitinet nouă. La TDRG.

piting
PÍTING s. n. (Tehn.) Aspect al uzurii unei piese, care se prezintă sub forma unor ciupituri pe suprafața de contact. – Din engl. pitting.

pitire
PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. pitic².

DOOM

pití (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 să piteáscă

pitire
PITÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) piti și rezultatul ei. – V. piti.

DOOM

pitíre (pop.) s. f., g.-d. art. pitírii

pitirea
PITÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) piti și rezultatul ei. – V. piti.

DOOM

pitíre (pop.) s. f., g.-d. art. pitírii

pitiri
PITÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) piti și rezultatul ei. – V. piti.

DOOM

pitíre (pop.) s. f., g.-d. art. pitírii

pitiriazis
PITIRIÁZĂ s. f. v. pitiriazis.

DOOM

pitiriázis (-ri-a-) s. n.

pitiriazisul
PITIRIÁZĂ s. f. v. pitiriazis.

DOOM

pitiriázis (-ri-a-) s. n.

pitiriazisului
PITIRIÁZĂ s. f. v. pitiriazis.

DOOM

pitiriázis (-ri-a-) s. n.

pitiriază
PITIRIÁZĂ s. f. v. pitiriazis.

DOOM

pitiriázis (-ri-a-) s. n.

pitirii
PITÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) piti și rezultatul ei. – V. piti.

DOOM

pitíre (pop.) s. f., g.-d. art. pitírii

pitirile
PITÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) piti și rezultatul ei. – V. piti.

DOOM

pitíre (pop.) s. f., g.-d. art. pitírii

pitirilor
PITÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) piti și rezultatul ei. – V. piti.

DOOM

pitíre (pop.) s. f., g.-d. art. pitírii

pitiră
PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. pitic².

DOOM

pití (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 să piteáscă

pitirăm
PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. pitic².

DOOM

pití (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 să piteáscă

pitirăți
PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. pitic².

DOOM

pití (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 să piteáscă

pitise
PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. pitic².

DOOM

pití (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 să piteáscă

pitisem
PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. pitic².

DOOM

pití (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 să piteáscă

pitiseră
PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. pitic².

DOOM

pití (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 să piteáscă

pitiserăm
PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. pitic².

DOOM

pití (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 să piteáscă

pitiserăți
PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. pitic².

DOOM

pití (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 să piteáscă

pitiseși
PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. pitic².

DOOM

pití (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 să piteáscă

pitiseți
PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. pitic².

DOOM

pití (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 să piteáscă

pitit
PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. pitic².

DOOM

pití (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 să piteáscă

pitit
PITÍT, -Ă, pitiți, -te, adj. (Pop.) Ascuns; fig. adăpostit. ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) De-a pitita = numele unui joc de copii în care unul dintre copii trebuie să-i găsească pe ceilalți, care s-au ascuns. – V. piti.

pitita
PITÍT, -Ă, pitiți, -te, adj. (Pop.) Ascuns; fig. adăpostit. ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) De-a pitita = numele unui joc de copii în care unul dintre copii trebuie să-i găsească pe ceilalți, care s-au ascuns. – V. piti.

pitite
PITÍT, -Ă, pitiți, -te, adj. (Pop.) Ascuns; fig. adăpostit. ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) De-a pitita = numele unui joc de copii în care unul dintre copii trebuie să-i găsească pe ceilalți, care s-au ascuns. – V. piti.

pititei
PITÍT, -Ă, pitiți, -te, adj. (Pop.) Ascuns; fig. adăpostit. ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) De-a pitita = numele unui joc de copii în care unul dintre copii trebuie să-i găsească pe ceilalți, care s-au ascuns. – V. piti.

pititele
PITÍT, -Ă, pitiți, -te, adj. (Pop.) Ascuns; fig. adăpostit. ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) De-a pitita = numele unui joc de copii în care unul dintre copii trebuie să-i găsească pe ceilalți, care s-au ascuns. – V. piti.

pititelor
PITÍT, -Ă, pitiți, -te, adj. (Pop.) Ascuns; fig. adăpostit. ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) De-a pitita = numele unui joc de copii în care unul dintre copii trebuie să-i găsească pe ceilalți, care s-au ascuns. – V. piti.

pititul
PITÍT, -Ă, pitiți, -te, adj. (Pop.) Ascuns; fig. adăpostit. ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) De-a pitita = numele unui joc de copii în care unul dintre copii trebuie să-i găsească pe ceilalți, care s-au ascuns. – V. piti.

pititului
PITÍT, -Ă, pitiți, -te, adj. (Pop.) Ascuns; fig. adăpostit. ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) De-a pitita = numele unui joc de copii în care unul dintre copii trebuie să-i găsească pe ceilalți, care s-au ascuns. – V. piti.

pitiș
PITÍȘ adv. (Pop.; uneori repetat) Tiptil; pe furiș, pe ascuns. – Piti + suf. -iș.

DOOM

pitíș (pop.) adv.

pitiși
PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. pitic².

DOOM

pití (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 să piteáscă

pitișoară
PITIȘOÁRĂ, pitișoare, s. f. (Rar) Pituță.

pitiți
PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. pitic².

DOOM

pití (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 să piteáscă

pitiți
PITÍT, -Ă, pitiți, -te, adj. (Pop.) Ascuns; fig. adăpostit. ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) De-a pitita = numele unui joc de copii în care unul dintre copii trebuie să-i găsească pe ceilalți, care s-au ascuns. – V. piti.

pitiții
PITÍT, -Ă, pitiți, -te, adj. (Pop.) Ascuns; fig. adăpostit. ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) De-a pitita = numele unui joc de copii în care unul dintre copii trebuie să-i găsească pe ceilalți, care s-au ascuns. – V. piti.

pitiților
PITÍT, -Ă, pitiți, -te, adj. (Pop.) Ascuns; fig. adăpostit. ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) De-a pitita = numele unui joc de copii în care unul dintre copii trebuie să-i găsească pe ceilalți, care s-au ascuns. – V. piti.

pitligean
PITLIGEÁN s. m. Rodiu².

pitluit
PITLUÍT, -Ă adj. v. picluit.

pitoaie
PITÓI, pitoaie, s. n. (Reg.) Augmentativ al lui pită. – Pită + suf. -oi.

DOOM

pitói (reg.) s. n., pl. pitoáie

pitoaiele
PITÓI, pitoaie, s. n. (Reg.) Augmentativ al lui pită. – Pită + suf. -oi.

DOOM

pitói (reg.) s. n., pl. pitoáie

pitoaielor
PITÓI, pitoaie, s. n. (Reg.) Augmentativ al lui pită. – Pită + suf. -oi.

DOOM

pitói (reg.) s. n., pl. pitoáie

pitoane
PITÓN¹, pitoane, s. n. Instrument metalic în formă de țăruș, țeavă, teu, lamelă etc. de diferite dimensiuni, având la capăt un inel prin care se introduce coarda și care servește la asigurarea alpiniștilor în timpul escaladărilor. – Din fr. piton.

DOOM

pitón² (piron) s. n., pl. pitoáne

pitoanele
PITÓN¹, pitoane, s. n. Instrument metalic în formă de țăruș, țeavă, teu, lamelă etc. de diferite dimensiuni, având la capăt un inel prin care se introduce coarda și care servește la asigurarea alpiniștilor în timpul escaladărilor. – Din fr. piton.

DOOM

pitón² (piron) s. n., pl. pitoáne

pitoanelor
PITÓN¹, pitoane, s. n. Instrument metalic în formă de țăruș, țeavă, teu, lamelă etc. de diferite dimensiuni, având la capăt un inel prin care se introduce coarda și care servește la asigurarea alpiniștilor în timpul escaladărilor. – Din fr. piton.

DOOM

pitón² (piron) s. n., pl. pitoáne

pitoașca
PITOÁȘCĂ, pitoaște, s. f. (Reg.) Specie de ciupercă comestibilă, înrudită cu mânătarca (Boletus granulatus). – Pită + suf. -oașcă.

DOOM

pitoáșcă (reg.) s. f., g.-d. art. pitoáștei; pl. pitoáște

pitoaște
PITOÁȘCĂ, pitoaște, s. f. (Reg.) Specie de ciupercă comestibilă, înrudită cu mânătarca (Boletus granulatus). – Pită + suf. -oașcă.

DOOM

pitoáșcă (reg.) s. f., g.-d. art. pitoáștei; pl. pitoáște

pitoaștei
PITOÁȘCĂ, pitoaște, s. f. (Reg.) Specie de ciupercă comestibilă, înrudită cu mânătarca (Boletus granulatus). – Pită + suf. -oașcă.

DOOM

pitoáșcă (reg.) s. f., g.-d. art. pitoáștei; pl. pitoáște

pitoaștele
PITOÁȘCĂ, pitoaște, s. f. (Reg.) Specie de ciupercă comestibilă, înrudită cu mânătarca (Boletus granulatus). – Pită + suf. -oașcă.

DOOM

pitoáșcă (reg.) s. f., g.-d. art. pitoáștei; pl. pitoáște

pitoaștelor
PITOÁȘCĂ, pitoaște, s. f. (Reg.) Specie de ciupercă comestibilă, înrudită cu mânătarca (Boletus granulatus). – Pită + suf. -oașcă.

DOOM

pitoáșcă (reg.) s. f., g.-d. art. pitoáștei; pl. pitoáște

pitoi
PITÓI, pitoaie, s. n. (Reg.) Augmentativ al lui pită. – Pită + suf. -oi.

DOOM

pitói (reg.) s. n., pl. pitoáie

pitoiul
PITÓI, pitoaie, s. n. (Reg.) Augmentativ al lui pită. – Pită + suf. -oi.

DOOM

pitói (reg.) s. n., pl. pitoáie

pitoiului
PITÓI, pitoaie, s. n. (Reg.) Augmentativ al lui pită. – Pită + suf. -oi.

DOOM

pitói (reg.) s. n., pl. pitoáie

piton
Piton = Python.

piton
PITÓN¹, pitoane, s. n. Instrument metalic în formă de țăruș, țeavă, teu, lamelă etc. de diferite dimensiuni, având la capăt un inel prin care se introduce coarda și care servește la asigurarea alpiniștilor în timpul escaladărilor. – Din fr. piton.

DOOM

pitón² (piron) s. n., pl. pitoáne

piton
PITÓN², pitoni, s. m. (La pl.) Gen de șerpi mari, neveninoși, din familia boidelor, care trăiesc în Africa, în sudul Asiei și în Australia, hrănindu-se mai ales cu mamifere mici (Python); (și la sg.) animal din acest gen. – Din fr. python.

DOOM

pitón¹ (șarpe) s. m., pl. pitóni

pitoni
PITÓN², pitoni, s. m. (La pl.) Gen de șerpi mari, neveninoși, din familia boidelor, care trăiesc în Africa, în sudul Asiei și în Australia, hrănindu-se mai ales cu mamifere mici (Python); (și la sg.) animal din acest gen. – Din fr. python.

DOOM

pitón¹ (șarpe) s. m., pl. pitóni

pitonii
PITÓN², pitoni, s. m. (La pl.) Gen de șerpi mari, neveninoși, din familia boidelor, care trăiesc în Africa, în sudul Asiei și în Australia, hrănindu-se mai ales cu mamifere mici (Python); (și la sg.) animal din acest gen. – Din fr. python.

DOOM

pitón¹ (șarpe) s. m., pl. pitóni

pitonilor
PITÓN², pitoni, s. m. (La pl.) Gen de șerpi mari, neveninoși, din familia boidelor, care trăiesc în Africa, în sudul Asiei și în Australia, hrănindu-se mai ales cu mamifere mici (Python); (și la sg.) animal din acest gen. – Din fr. python.

DOOM

pitón¹ (șarpe) s. m., pl. pitóni

pitonisă
PITONÍSĂ s.f. (Ant.) Femeie care pretindea că poate ghici viitorul. ♦ (Fig.) Ghicitoare. [< lat., gr. pythonissa, cf. fr. pythonisse].

pitonog
pitonóg (-oáge), s. n. – Sapă pentru făcut gropi. – Var. chitonog, chitonag, cotonoagă. Origine necunoscută; ultimul element trebuie să fie sl. noga „picior”.

pitonul
PITÓN¹, pitoane, s. n. Instrument metalic în formă de țăruș, țeavă, teu, lamelă etc. de diferite dimensiuni, având la capăt un inel prin care se introduce coarda și care servește la asigurarea alpiniștilor în timpul escaladărilor. – Din fr. piton.

DOOM

pitón² (piron) s. n., pl. pitoáne

pitonul
PITÓN², pitoni, s. m. (La pl.) Gen de șerpi mari, neveninoși, din familia boidelor, care trăiesc în Africa, în sudul Asiei și în Australia, hrănindu-se mai ales cu mamifere mici (Python); (și la sg.) animal din acest gen. – Din fr. python.

DOOM

pitón¹ (șarpe) s. m., pl. pitóni

pitonului
PITÓN¹, pitoane, s. n. Instrument metalic în formă de țăruș, țeavă, teu, lamelă etc. de diferite dimensiuni, având la capăt un inel prin care se introduce coarda și care servește la asigurarea alpiniștilor în timpul escaladărilor. – Din fr. piton.

DOOM

pitón² (piron) s. n., pl. pitoáne

pitonului
PITÓN², pitoni, s. m. (La pl.) Gen de șerpi mari, neveninoși, din familia boidelor, care trăiesc în Africa, în sudul Asiei și în Australia, hrănindu-se mai ales cu mamifere mici (Python); (și la sg.) animal din acest gen. – Din fr. python.

DOOM

pitón¹ (șarpe) s. m., pl. pitóni

pitoreasca
PITORÉSC, -EÁSCĂ, (1) pitorești, adj., (2) s. n. 1. Adj. Care impresionează prin ineditul elementelor componente, aspect, formă, colorit etc. ♦ (Despre stil și limbă) Plastic, bogat în imagini, colorat, viu, expresiv. 2. S. n. Ceea ce este pitoresc. – Din it. pittoresco, fr. pittoresque.

DOOM

pitorésc² s. n.

pitoresc
PITORÉSC, -EÁSCĂ, (1) pitorești, adj., (2) s. n. 1. Adj. Care impresionează prin ineditul elementelor componente, aspect, formă, colorit etc. ♦ (Despre stil și limbă) Plastic, bogat în imagini, colorat, viu, expresiv. 2. S. n. Ceea ce este pitoresc. – Din it. pittoresco, fr. pittoresque.

DOOM

pitorésc² s. n.

pitorescul
PITORÉSC, -EÁSCĂ, (1) pitorești, adj., (2) s. n. 1. Adj. Care impresionează prin ineditul elementelor componente, aspect, formă, colorit etc. ♦ (Despre stil și limbă) Plastic, bogat în imagini, colorat, viu, expresiv. 2. S. n. Ceea ce este pitoresc. – Din it. pittoresco, fr. pittoresque.

DOOM

pitorésc² s. n.

pitorescului
PITORÉSC, -EÁSCĂ, (1) pitorești, adj., (2) s. n. 1. Adj. Care impresionează prin ineditul elementelor componente, aspect, formă, colorit etc. ♦ (Despre stil și limbă) Plastic, bogat în imagini, colorat, viu, expresiv. 2. S. n. Ceea ce este pitoresc. – Din it. pittoresco, fr. pittoresque.

DOOM

pitorésc² s. n.

pitorești
PITORÉSC, -EÁSCĂ, (1) pitorești, adj., (2) s. n. 1. Adj. Care impresionează prin ineditul elementelor componente, aspect, formă, colorit etc. ♦ (Despre stil și limbă) Plastic, bogat în imagini, colorat, viu, expresiv. 2. S. n. Ceea ce este pitoresc. – Din it. pittoresco, fr. pittoresque.

DOOM

pitorésc² s. n.

pitoreștii
PITORÉSC, -EÁSCĂ, (1) pitorești, adj., (2) s. n. 1. Adj. Care impresionează prin ineditul elementelor componente, aspect, formă, colorit etc. ♦ (Despre stil și limbă) Plastic, bogat în imagini, colorat, viu, expresiv. 2. S. n. Ceea ce este pitoresc. – Din it. pittoresco, fr. pittoresque.

DOOM

pitorésc² s. n.

pitoreștile
PITORÉSC, -EÁSCĂ, (1) pitorești, adj., (2) s. n. 1. Adj. Care impresionează prin ineditul elementelor componente, aspect, formă, colorit etc. ♦ (Despre stil și limbă) Plastic, bogat în imagini, colorat, viu, expresiv. 2. S. n. Ceea ce este pitoresc. – Din it. pittoresco, fr. pittoresque.

DOOM

pitorésc² s. n.

pitoreștilor
PITORÉSC, -EÁSCĂ, (1) pitorești, adj., (2) s. n. 1. Adj. Care impresionează prin ineditul elementelor componente, aspect, formă, colorit etc. ♦ (Despre stil și limbă) Plastic, bogat în imagini, colorat, viu, expresiv. 2. S. n. Ceea ce este pitoresc. – Din it. pittoresco, fr. pittoresque.

DOOM

pitorésc² s. n.

pitpalac
PITPALÁC, (1) pitpalaci, s. m., (2) interj. 1. S. m. (Ornit.) Prepeliță. 2. Interj. Cuvânt care imită strigătul prepeliței. – Onomatopee.

DOOM

pitpalác² s. m., pl. pitpaláci

pitpalaca
PITPALÁCĂ, pitpalace, s. f. (Rar) Femela pitpalacului. ♦ Fig. Femeie flecară, guralivă. – Din pitpalac.

DOOM

pitpalácă (rar) s. f., g.-d. art. pitpalácei; pl. pitpaláce

pitpalace
PITPALÁCĂ, pitpalace, s. f. (Rar) Femela pitpalacului. ♦ Fig. Femeie flecară, guralivă. – Din pitpalac.

DOOM

pitpalácă (rar) s. f., g.-d. art. pitpalácei; pl. pitpaláce

pitpalacei
PITPALÁCĂ, pitpalace, s. f. (Rar) Femela pitpalacului. ♦ Fig. Femeie flecară, guralivă. – Din pitpalac.

DOOM

pitpalácă (rar) s. f., g.-d. art. pitpalácei; pl. pitpaláce

pitpalacele
PITPALÁCĂ, pitpalace, s. f. (Rar) Femela pitpalacului. ♦ Fig. Femeie flecară, guralivă. – Din pitpalac.

DOOM

pitpalácă (rar) s. f., g.-d. art. pitpalácei; pl. pitpaláce

pitpalacelor
PITPALÁCĂ, pitpalace, s. f. (Rar) Femela pitpalacului. ♦ Fig. Femeie flecară, guralivă. – Din pitpalac.

DOOM

pitpalácă (rar) s. f., g.-d. art. pitpalácei; pl. pitpaláce

pitpalaci
PITPALÁC, (1) pitpalaci, s. m., (2) interj. 1. S. m. (Ornit.) Prepeliță. 2. Interj. Cuvânt care imită strigătul prepeliței. – Onomatopee.

DOOM

pitpalác² s. m., pl. pitpaláci

pitpalacii
PITPALÁC, (1) pitpalaci, s. m., (2) interj. 1. S. m. (Ornit.) Prepeliță. 2. Interj. Cuvânt care imită strigătul prepeliței. – Onomatopee.

DOOM

pitpalác² s. m., pl. pitpaláci

pitpalacilor
PITPALÁC, (1) pitpalaci, s. m., (2) interj. 1. S. m. (Ornit.) Prepeliță. 2. Interj. Cuvânt care imită strigătul prepeliței. – Onomatopee.

DOOM

pitpalác² s. m., pl. pitpaláci

pitpalacul
PITPALÁC, (1) pitpalaci, s. m., (2) interj. 1. S. m. (Ornit.) Prepeliță. 2. Interj. Cuvânt care imită strigătul prepeliței. – Onomatopee.

DOOM

pitpalác² s. m., pl. pitpaláci

pitpalacului
PITPALÁC, (1) pitpalaci, s. m., (2) interj. 1. S. m. (Ornit.) Prepeliță. 2. Interj. Cuvânt care imită strigătul prepeliței. – Onomatopee.

DOOM

pitpalác² s. m., pl. pitpaláci

pitpălacă
PITPĂLÁCĂ s. f. v. pitpalacă.

pitrenjăl
PITRENJẮL s. m. v. pătrunjel.

pitrinjel
PITRINJÉL s. m. v. pătrunjel.

pitroc
PITRÓC, pitrocuri, s. n. 1. Nume dat la două varietăți de pește: a) pește de rîu, negricios și gros care trăiește în mîlul de la fund (Gabio uranoscopus); b) pește care trăiește în apele rîurilor limpezi (Gabio Kesseleri). 2. Peștișor mic de rîu, de orice fel. V. albitură.

pitroci
PRITOCÍ, pritocesc, vb. IV. Tranz. A turna vinul dintr-un butoi în altul, după fermentație, pentru a-l limpezi (prin separarea de drojdia care s-a lăsat la fund); p. gener. a turna un lichid dintr-un vas în altul. ♦ A scoate și a turna la loc, de mai multe ori la rând, zeama dintr-un vas cu murături, cu varză acră, pentru a dizolva sarea depusă la fund. ♦ Fig. A muta dintr-un loc în altul. – Din bg. pretoča, sb. pretočiti.

DOOM

pritocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pritocésc, imperf. 3 sg. pritoceá; conj. prez. 3 să pritoceáscă

pitrocire
PITROCÍ vb. IV v. pritoci.

pitrucă
PITRÚCĂ, pitruci, s. f. Partea de jos, baza sau talpa sucalei.

pittheus
Pittheus, fiul lui Pelops și al Hippodamiei și rege în cetatea Troezen, din Argolida. A pus la cale unirea fiicei sale, Aethra, cu Aegeus și a devenit în felul acesta bunicul lui Theseus.

pituitar
PITUITÁR, -Ă, pituitari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care secretează pituită; pituitiv. ◊ Glandă pituitară = hipofiză. 2. S. f. Mucoasă a cavității nazale, constituită dintr-un epiteliu cilindric, cu cili vibratili, care cuprinde elementele senzoriale ale mirosului. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. pituitaire.

DOOM

pituitár (-tu-i-) adj. m., pl. pituitári; f. pituitáră, pl. pituitáre

pituitara
PITUITÁR, -Ă, pituitari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care secretează pituită; pituitiv. ◊ Glandă pituitară = hipofiză. 2. S. f. Mucoasă a cavității nazale, constituită dintr-un epiteliu cilindric, cu cili vibratili, care cuprinde elementele senzoriale ale mirosului. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. pituitaire.

DOOM

pituitár (-tu-i-) adj. m., pl. pituitári; f. pituitáră, pl. pituitáre

pituitare
PITUITÁR, -Ă, pituitari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care secretează pituită; pituitiv. ◊ Glandă pituitară = hipofiză. 2. S. f. Mucoasă a cavității nazale, constituită dintr-un epiteliu cilindric, cu cili vibratili, care cuprinde elementele senzoriale ale mirosului. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. pituitaire.

DOOM

pituitár (-tu-i-) adj. m., pl. pituitári; f. pituitáră, pl. pituitáre

pituitarei
PITUITÁR, -Ă, pituitari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care secretează pituită; pituitiv. ◊ Glandă pituitară = hipofiză. 2. S. f. Mucoasă a cavității nazale, constituită dintr-un epiteliu cilindric, cu cili vibratili, care cuprinde elementele senzoriale ale mirosului. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. pituitaire.

DOOM

pituitár (-tu-i-) adj. m., pl. pituitári; f. pituitáră, pl. pituitáre

pituitarele
PITUITÁR, -Ă, pituitari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care secretează pituită; pituitiv. ◊ Glandă pituitară = hipofiză. 2. S. f. Mucoasă a cavității nazale, constituită dintr-un epiteliu cilindric, cu cili vibratili, care cuprinde elementele senzoriale ale mirosului. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. pituitaire.

DOOM

pituitár (-tu-i-) adj. m., pl. pituitári; f. pituitáră, pl. pituitáre

pituitarelor
PITUITÁR, -Ă, pituitari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care secretează pituită; pituitiv. ◊ Glandă pituitară = hipofiză. 2. S. f. Mucoasă a cavității nazale, constituită dintr-un epiteliu cilindric, cu cili vibratili, care cuprinde elementele senzoriale ale mirosului. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. pituitaire.

DOOM

pituitár (-tu-i-) adj. m., pl. pituitári; f. pituitáră, pl. pituitáre

pituitari
PITUITÁR, -Ă, pituitari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care secretează pituită; pituitiv. ◊ Glandă pituitară = hipofiză. 2. S. f. Mucoasă a cavității nazale, constituită dintr-un epiteliu cilindric, cu cili vibratili, care cuprinde elementele senzoriale ale mirosului. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. pituitaire.

DOOM

pituitár (-tu-i-) adj. m., pl. pituitári; f. pituitáră, pl. pituitáre

pituitarii
PITUITÁR, -Ă, pituitari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care secretează pituită; pituitiv. ◊ Glandă pituitară = hipofiză. 2. S. f. Mucoasă a cavității nazale, constituită dintr-un epiteliu cilindric, cu cili vibratili, care cuprinde elementele senzoriale ale mirosului. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. pituitaire.

DOOM

pituitár (-tu-i-) adj. m., pl. pituitári; f. pituitáră, pl. pituitáre

pituitarilor
PITUITÁR, -Ă, pituitari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care secretează pituită; pituitiv. ◊ Glandă pituitară = hipofiză. 2. S. f. Mucoasă a cavității nazale, constituită dintr-un epiteliu cilindric, cu cili vibratili, care cuprinde elementele senzoriale ale mirosului. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. pituitaire.

DOOM

pituitár (-tu-i-) adj. m., pl. pituitári; f. pituitáră, pl. pituitáre

pituitarul
PITUITÁR, -Ă, pituitari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care secretează pituită; pituitiv. ◊ Glandă pituitară = hipofiză. 2. S. f. Mucoasă a cavității nazale, constituită dintr-un epiteliu cilindric, cu cili vibratili, care cuprinde elementele senzoriale ale mirosului. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. pituitaire.

DOOM

pituitár (-tu-i-) adj. m., pl. pituitári; f. pituitáră, pl. pituitáre

pituitarului
PITUITÁR, -Ă, pituitari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care secretează pituită; pituitiv. ◊ Glandă pituitară = hipofiză. 2. S. f. Mucoasă a cavității nazale, constituită dintr-un epiteliu cilindric, cu cili vibratili, care cuprinde elementele senzoriale ale mirosului. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. pituitaire.

DOOM

pituitár (-tu-i-) adj. m., pl. pituitári; f. pituitáră, pl. pituitáre

pituitiv
PITUITÍV, -Ă, pituitivi, -e, adj. (Med.) Pituitar. [Pr.: -tu-i-] – Pituită + suf. -iv.

DOOM

pituitív (-tu-i-) adj. m., pl. pituitívi; f. pituitívă, pl. pituitíve

pituitiva
PITUITÍV, -Ă, pituitivi, -e, adj. (Med.) Pituitar. [Pr.: -tu-i-] – Pituită + suf. -iv.

DOOM

pituitív (-tu-i-) adj. m., pl. pituitívi; f. pituitívă, pl. pituitíve

pituitive
PITUITÍV, -Ă, pituitivi, -e, adj. (Med.) Pituitar. [Pr.: -tu-i-] – Pituită + suf. -iv.

DOOM

pituitív (-tu-i-) adj. m., pl. pituitívi; f. pituitívă, pl. pituitíve

pituitivei
PITUITÍV, -Ă, pituitivi, -e, adj. (Med.) Pituitar. [Pr.: -tu-i-] – Pituită + suf. -iv.

DOOM

pituitív (-tu-i-) adj. m., pl. pituitívi; f. pituitívă, pl. pituitíve

pituitivele
PITUITÍV, -Ă, pituitivi, -e, adj. (Med.) Pituitar. [Pr.: -tu-i-] – Pituită + suf. -iv.

DOOM

pituitív (-tu-i-) adj. m., pl. pituitívi; f. pituitívă, pl. pituitíve

pituitivelor
PITUITÍV, -Ă, pituitivi, -e, adj. (Med.) Pituitar. [Pr.: -tu-i-] – Pituită + suf. -iv.

DOOM

pituitív (-tu-i-) adj. m., pl. pituitívi; f. pituitívă, pl. pituitíve

pituitivi
PITUITÍV, -Ă, pituitivi, -e, adj. (Med.) Pituitar. [Pr.: -tu-i-] – Pituită + suf. -iv.

DOOM

pituitív (-tu-i-) adj. m., pl. pituitívi; f. pituitívă, pl. pituitíve

pituitivii
PITUITÍV, -Ă, pituitivi, -e, adj. (Med.) Pituitar. [Pr.: -tu-i-] – Pituită + suf. -iv.

DOOM

pituitív (-tu-i-) adj. m., pl. pituitívi; f. pituitívă, pl. pituitíve

pituitivilor
PITUITÍV, -Ă, pituitivi, -e, adj. (Med.) Pituitar. [Pr.: -tu-i-] – Pituită + suf. -iv.

DOOM

pituitív (-tu-i-) adj. m., pl. pituitívi; f. pituitívă, pl. pituitíve

pituitivul
PITUITÍV, -Ă, pituitivi, -e, adj. (Med.) Pituitar. [Pr.: -tu-i-] – Pituită + suf. -iv.

DOOM

pituitív (-tu-i-) adj. m., pl. pituitívi; f. pituitívă, pl. pituitíve

pituitivului
PITUITÍV, -Ă, pituitivi, -e, adj. (Med.) Pituitar. [Pr.: -tu-i-] – Pituită + suf. -iv.

DOOM

pituitív (-tu-i-) adj. m., pl. pituitívi; f. pituitívă, pl. pituitíve

pituitoasa
PITUITÓS, -OÁSĂ, pituitoși, -oase, adj. (Med.) Care conține pituită sau care seamănă cu pituita. [Pr.: -tu-i-] – Din lat. pituitosus, fr. pituiteux.

DOOM

pituitós (-tu-i-) adj. m., pl. pituitóși; f. pituitoásă, pl. pituitoáse

pituitoase
PITUITÓS, -OÁSĂ, pituitoși, -oase, adj. (Med.) Care conține pituită sau care seamănă cu pituita. [Pr.: -tu-i-] – Din lat. pituitosus, fr. pituiteux.

DOOM

pituitós (-tu-i-) adj. m., pl. pituitóși; f. pituitoásă, pl. pituitoáse

pituitoasei
PITUITÓS, -OÁSĂ, pituitoși, -oase, adj. (Med.) Care conține pituită sau care seamănă cu pituita. [Pr.: -tu-i-] – Din lat. pituitosus, fr. pituiteux.

DOOM

pituitós (-tu-i-) adj. m., pl. pituitóși; f. pituitoásă, pl. pituitoáse

pituitoasele
PITUITÓS, -OÁSĂ, pituitoși, -oase, adj. (Med.) Care conține pituită sau care seamănă cu pituita. [Pr.: -tu-i-] – Din lat. pituitosus, fr. pituiteux.

DOOM

pituitós (-tu-i-) adj. m., pl. pituitóși; f. pituitoásă, pl. pituitoáse

pituitoaselor
PITUITÓS, -OÁSĂ, pituitoși, -oase, adj. (Med.) Care conține pituită sau care seamănă cu pituita. [Pr.: -tu-i-] – Din lat. pituitosus, fr. pituiteux.

DOOM

pituitós (-tu-i-) adj. m., pl. pituitóși; f. pituitoásă, pl. pituitoáse

pituitos
PITUITÓS, -OÁSĂ, pituitoși, -oase, adj. (Med.) Care conține pituită sau care seamănă cu pituita. [Pr.: -tu-i-] – Din lat. pituitosus, fr. pituiteux.

DOOM

pituitós (-tu-i-) adj. m., pl. pituitóși; f. pituitoásă, pl. pituitoáse

pituitosul
PITUITÓS, -OÁSĂ, pituitoși, -oase, adj. (Med.) Care conține pituită sau care seamănă cu pituita. [Pr.: -tu-i-] – Din lat. pituitosus, fr. pituiteux.

DOOM

pituitós (-tu-i-) adj. m., pl. pituitóși; f. pituitoásă, pl. pituitoáse

pituitosului
PITUITÓS, -OÁSĂ, pituitoși, -oase, adj. (Med.) Care conține pituită sau care seamănă cu pituita. [Pr.: -tu-i-] – Din lat. pituitosus, fr. pituiteux.

DOOM

pituitós (-tu-i-) adj. m., pl. pituitóși; f. pituitoásă, pl. pituitoáse

pituitoși
PITUITÓS, -OÁSĂ, pituitoși, -oase, adj. (Med.) Care conține pituită sau care seamănă cu pituita. [Pr.: -tu-i-] – Din lat. pituitosus, fr. pituiteux.

DOOM

pituitós (-tu-i-) adj. m., pl. pituitóși; f. pituitoásă, pl. pituitoáse

pituitoșii
PITUITÓS, -OÁSĂ, pituitoși, -oase, adj. (Med.) Care conține pituită sau care seamănă cu pituita. [Pr.: -tu-i-] – Din lat. pituitosus, fr. pituiteux.

DOOM

pituitós (-tu-i-) adj. m., pl. pituitóși; f. pituitoásă, pl. pituitoáse

pituitoșilor
PITUITÓS, -OÁSĂ, pituitoși, -oase, adj. (Med.) Care conține pituită sau care seamănă cu pituita. [Pr.: -tu-i-] – Din lat. pituitosus, fr. pituiteux.

DOOM

pituitós (-tu-i-) adj. m., pl. pituitóși; f. pituitoásă, pl. pituitoáse

pituitrina
PITUITRÍNĂ s. f. Hormon extras din hipofiza posterioară, cu acțiune antidiuretică. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. pituitrine.

DOOM

pituitrínă (-tu-i-tri-) s. f., g.-d. art. pituitrínei

pituitrine
PITUITRÍNĂ s. f. Hormon extras din hipofiza posterioară, cu acțiune antidiuretică. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. pituitrine.

DOOM

pituitrínă (-tu-i-tri-) s. f., g.-d. art. pituitrínei

pituitrinei
PITUITRÍNĂ s. f. Hormon extras din hipofiza posterioară, cu acțiune antidiuretică. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. pituitrine.

DOOM

pituitrínă (-tu-i-tri-) s. f., g.-d. art. pituitrínei

pituită
PITUÍTĂ, pituite, s. f. (Med.) Mucus. – Din lat. pituita, fr. pituite.

DOOM

pituítă s. f., g.-d. art. pituítei; pl. pituíte

pitula
PITULÁ, pitulez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) piti. ◊ Loc. adv. Pe pitulate = pe ascuns, pe furiș. [Var.: tupilá vb. I] – Din piti.

pitulai
PITULÁ, pitulez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) piti. ◊ Loc. adv. Pe pitulate = pe ascuns, pe furiș. [Var.: tupilá vb. I] – Din piti.

pitulam
PITULÁ, pitulez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) piti. ◊ Loc. adv. Pe pitulate = pe ascuns, pe furiș. [Var.: tupilá vb. I] – Din piti.

pitulare
PITULÁ, pitulez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) piti. ◊ Loc. adv. Pe pitulate = pe ascuns, pe furiș. [Var.: tupilá vb. I] – Din piti.

pitulare
PITULÁRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) pitula și rezultatul ei. [Var.: tupiláre s. f.] – V. pitula.

DOOM

pituláre (pop.) s. f., g.-d. art. pitulắrii

pitularea
PITULÁRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) pitula și rezultatul ei. [Var.: tupiláre s. f.] – V. pitula.

DOOM

pituláre (pop.) s. f., g.-d. art. pitulắrii

pitulară
PITULÁ, pitulez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) piti. ◊ Loc. adv. Pe pitulate = pe ascuns, pe furiș. [Var.: tupilá vb. I] – Din piti.

pitularăm
PITULÁ, pitulez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) piti. ◊ Loc. adv. Pe pitulate = pe ascuns, pe furiș. [Var.: tupilá vb. I] – Din piti.

pitularăți
PITULÁ, pitulez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) piti. ◊ Loc. adv. Pe pitulate = pe ascuns, pe furiș. [Var.: tupilá vb. I] – Din piti.

pitulase
PITULÁ, pitulez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) piti. ◊ Loc. adv. Pe pitulate = pe ascuns, pe furiș. [Var.: tupilá vb. I] – Din piti.

pitulasem
PITULÁ, pitulez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) piti. ◊ Loc. adv. Pe pitulate = pe ascuns, pe furiș. [Var.: tupilá vb. I] – Din piti.

pitulaseră
PITULÁ, pitulez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) piti. ◊ Loc. adv. Pe pitulate = pe ascuns, pe furiș. [Var.: tupilá vb. I] – Din piti.

pitulaserăm
PITULÁ, pitulez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) piti. ◊ Loc. adv. Pe pitulate = pe ascuns, pe furiș. [Var.: tupilá vb. I] – Din piti.

pitulaserăți
PITULÁ, pitulez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) piti. ◊ Loc. adv. Pe pitulate = pe ascuns, pe furiș. [Var.: tupilá vb. I] – Din piti.

pitulaseși
PITULÁ, pitulez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) piti. ◊ Loc. adv. Pe pitulate = pe ascuns, pe furiș. [Var.: tupilá vb. I] – Din piti.

pitulaseți
PITULÁ, pitulez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) piti. ◊ Loc. adv. Pe pitulate = pe ascuns, pe furiș. [Var.: tupilá vb. I] – Din piti.

pitulat
PITULÁ, pitulez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) piti. ◊ Loc. adv. Pe pitulate = pe ascuns, pe furiș. [Var.: tupilá vb. I] – Din piti.

pitulat
PITULÁT, -Ă, pitulați, -te, adj. (Pop.) Pitit. ♦ Fig. Tăinuit, secret. [Var.: tupiláre s. f.] – V. pitula.

pitulata
PITULÁT, -Ă, pitulați, -te, adj. (Pop.) Pitit. ♦ Fig. Tăinuit, secret. [Var.: tupiláre s. f.] – V. pitula.

pitulate
PITULÁT, -Ă, pitulați, -te, adj. (Pop.) Pitit. ♦ Fig. Tăinuit, secret. [Var.: tupiláre s. f.] – V. pitula.

pitulatei
PITULÁT, -Ă, pitulați, -te, adj. (Pop.) Pitit. ♦ Fig. Tăinuit, secret. [Var.: tupiláre s. f.] – V. pitula.

pitulatele
PITULÁT, -Ă, pitulați, -te, adj. (Pop.) Pitit. ♦ Fig. Tăinuit, secret. [Var.: tupiláre s. f.] – V. pitula.

pitulatelor
PITULÁT, -Ă, pitulați, -te, adj. (Pop.) Pitit. ♦ Fig. Tăinuit, secret. [Var.: tupiláre s. f.] – V. pitula.

pitulatul
PITULÁT, -Ă, pitulați, -te, adj. (Pop.) Pitit. ♦ Fig. Tăinuit, secret. [Var.: tupiláre s. f.] – V. pitula.

pitulatului
PITULÁT, -Ă, pitulați, -te, adj. (Pop.) Pitit. ♦ Fig. Tăinuit, secret. [Var.: tupiláre s. f.] – V. pitula.

pitulau
PITULÁ, pitulez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) piti. ◊ Loc. adv. Pe pitulate = pe ascuns, pe furiș. [Var.: tupilá vb. I] – Din piti.

pitulași
PITULÁ, pitulez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) piti. ◊ Loc. adv. Pe pitulate = pe ascuns, pe furiș. [Var.: tupilá vb. I] – Din piti.

pitulați
PITULÁ, pitulez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) piti. ◊ Loc. adv. Pe pitulate = pe ascuns, pe furiș. [Var.: tupilá vb. I] – Din piti.

pitulați
PITULÁT, -Ă, pitulați, -te, adj. (Pop.) Pitit. ♦ Fig. Tăinuit, secret. [Var.: tupiláre s. f.] – V. pitula.

pitulații
PITULÁT, -Ă, pitulați, -te, adj. (Pop.) Pitit. ♦ Fig. Tăinuit, secret. [Var.: tupiláre s. f.] – V. pitula.

pitulaților
PITULÁT, -Ă, pitulați, -te, adj. (Pop.) Pitit. ♦ Fig. Tăinuit, secret. [Var.: tupiláre s. f.] – V. pitula.

pitulează
PITULÁ, pitulez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) piti. ◊ Loc. adv. Pe pitulate = pe ascuns, pe furiș. [Var.: tupilá vb. I] – Din piti.

pitulez
PITULÁ, pitulez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) piti. ◊ Loc. adv. Pe pitulate = pe ascuns, pe furiș. [Var.: tupilá vb. I] – Din piti.

pituleze
PITULÁ, pitulez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) piti. ◊ Loc. adv. Pe pitulate = pe ascuns, pe furiș. [Var.: tupilá vb. I] – Din piti.

pitulezi
PITULÁ, pitulez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) piti. ◊ Loc. adv. Pe pitulate = pe ascuns, pe furiș. [Var.: tupilá vb. I] – Din piti.

pituli
PITULÍ vb. IV v. pitula.

pitulice
PITULÍCE, pitulici, s. f. Numele mai multor păsări cântătoare divers colorate: a) pasăre mică, cu ciocul ascuțit, cu penele brun-ruginii pe spate și cenușii-albicioase pe pântece; ochiul-boului (Troglodytes troglodytes); b) mică pasăre migratoare insectivoră, cu pene brun-verzui pe spate și cenușii pe pântece (Phylloscopus collybita). – Pitula + suf. -ice.

DOOM

pitulíce s. f., g.-d. art. pitulícii; pl. pitulíci

pitulicea
PITULÍCE, pitulici, s. f. Numele mai multor păsări cântătoare divers colorate: a) pasăre mică, cu ciocul ascuțit, cu penele brun-ruginii pe spate și cenușii-albicioase pe pântece; ochiul-boului (Troglodytes troglodytes); b) mică pasăre migratoare insectivoră, cu pene brun-verzui pe spate și cenușii pe pântece (Phylloscopus collybita). – Pitula + suf. -ice.

DOOM

pitulíce s. f., g.-d. art. pitulícii; pl. pitulíci

pitulici
PITULÍCE, pitulici, s. f. Numele mai multor păsări cântătoare divers colorate: a) pasăre mică, cu ciocul ascuțit, cu penele brun-ruginii pe spate și cenușii-albicioase pe pântece; ochiul-boului (Troglodytes troglodytes); b) mică pasăre migratoare insectivoră, cu pene brun-verzui pe spate și cenușii pe pântece (Phylloscopus collybita). – Pitula + suf. -ice.

DOOM

pitulíce s. f., g.-d. art. pitulícii; pl. pitulíci

pitulicii
PITULÍCE, pitulici, s. f. Numele mai multor păsări cântătoare divers colorate: a) pasăre mică, cu ciocul ascuțit, cu penele brun-ruginii pe spate și cenușii-albicioase pe pântece; ochiul-boului (Troglodytes troglodytes); b) mică pasăre migratoare insectivoră, cu pene brun-verzui pe spate și cenușii pe pântece (Phylloscopus collybita). – Pitula + suf. -ice.

DOOM

pitulíce s. f., g.-d. art. pitulícii; pl. pitulíci

pitulicile
PITULÍCE, pitulici, s. f. Numele mai multor păsări cântătoare divers colorate: a) pasăre mică, cu ciocul ascuțit, cu penele brun-ruginii pe spate și cenușii-albicioase pe pântece; ochiul-boului (Troglodytes troglodytes); b) mică pasăre migratoare insectivoră, cu pene brun-verzui pe spate și cenușii pe pântece (Phylloscopus collybita). – Pitula + suf. -ice.

DOOM

pitulíce s. f., g.-d. art. pitulícii; pl. pitulíci

pitulicilor
PITULÍCE, pitulici, s. f. Numele mai multor păsări cântătoare divers colorate: a) pasăre mică, cu ciocul ascuțit, cu penele brun-ruginii pe spate și cenușii-albicioase pe pântece; ochiul-boului (Troglodytes troglodytes); b) mică pasăre migratoare insectivoră, cu pene brun-verzui pe spate și cenușii pe pântece (Phylloscopus collybita). – Pitula + suf. -ice.

DOOM

pitulíce s. f., g.-d. art. pitulícii; pl. pitulíci

pituliș
PITULÍȘ adv., s. n. (Pop.) 1. Adv. Pitiș. 2. S. n. (Rar) Ascunziș. – Pitula + suf. -iș.

DOOM

pitulíș² (pop.) s. n.

pitulișul
PITULÍȘ adv., s. n. (Pop.) 1. Adv. Pitiș. 2. S. n. (Rar) Ascunziș. – Pitula + suf. -iș.

DOOM

pitulíș² (pop.) s. n.

pitulișului
PITULÍȘ adv., s. n. (Pop.) 1. Adv. Pitiș. 2. S. n. (Rar) Ascunziș. – Pitula + suf. -iș.

DOOM

pitulíș² (pop.) s. n.

pitulișuri
PITULÍȘ adv., s. n. (Pop.) 1. Adv. Pitiș. 2. S. n. (Rar) Ascunziș. – Pitula + suf. -iș.

DOOM

pitulíș² (pop.) s. n.

pitulișurile
PITULÍȘ adv., s. n. (Pop.) 1. Adv. Pitiș. 2. S. n. (Rar) Ascunziș. – Pitula + suf. -iș.

DOOM

pitulíș² (pop.) s. n.

pitulișurilor
PITULÍȘ adv., s. n. (Pop.) 1. Adv. Pitiș. 2. S. n. (Rar) Ascunziș. – Pitula + suf. -iș.

DOOM

pitulíș² (pop.) s. n.

pitulând
PITULÁ, pitulez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) piti. ◊ Loc. adv. Pe pitulate = pe ascuns, pe furiș. [Var.: tupilá vb. I] – Din piti.

pitulînd
PITULÁ, pitulez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) piti. ◊ Loc. adv. Pe pitulate = pe ascuns, pe furiș. [Var.: tupilá vb. I] – Din piti.

pitulări
PITULÁRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) pitula și rezultatul ei. [Var.: tupiláre s. f.] – V. pitula.

DOOM

pituláre (pop.) s. f., g.-d. art. pitulắrii

pitulării
PITULÁRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) pitula și rezultatul ei. [Var.: tupiláre s. f.] – V. pitula.

DOOM

pituláre (pop.) s. f., g.-d. art. pitulắrii

pitulările
PITULÁRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) pitula și rezultatul ei. [Var.: tupiláre s. f.] – V. pitula.

DOOM

pituláre (pop.) s. f., g.-d. art. pitulắrii

pitulărilor
PITULÁRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) pitula și rezultatul ei. [Var.: tupiláre s. f.] – V. pitula.

DOOM

pituláre (pop.) s. f., g.-d. art. pitulắrii

pitura
PITURÁ, piturez, vb. I. Tranz. (Mar.) A vopsi cu pitură o navă, o ambarcațiune. – Din it. pitturare.

DOOM

piturá (a ~) (a vopsi o navă) vb., ind. prez. 3 pitureáză

pitura
PITÚRĂ, pituri, s. f. Vopsea specială, făcută din ulei de in sau din rășini, pentru nave sau ambarcațiuni. – Din it. pittura.

DOOM

pitúră s. f., g.-d. art. pitúrii; pl. pitúri

piturai
PITURÁ, piturez, vb. I. Tranz. (Mar.) A vopsi cu pitură o navă, o ambarcațiune. – Din it. pitturare.

DOOM

piturá (a ~) (a vopsi o navă) vb., ind. prez. 3 pitureáză

pituram
PITURÁ, piturez, vb. I. Tranz. (Mar.) A vopsi cu pitură o navă, o ambarcațiune. – Din it. pitturare.

DOOM

piturá (a ~) (a vopsi o navă) vb., ind. prez. 3 pitureáză

piturare
PITURÁ, piturez, vb. I. Tranz. (Mar.) A vopsi cu pitură o navă, o ambarcațiune. – Din it. pitturare.

DOOM

piturá (a ~) (a vopsi o navă) vb., ind. prez. 3 pitureáză

piturare
PITURÁRE s. f. Acțiunea de a pitura și rezultatul ei. – V. pitura.

DOOM

pituráre s. f., g.-d. art. piturắrii

piturarea
PITURÁRE s. f. Acțiunea de a pitura și rezultatul ei. – V. pitura.

DOOM

pituráre s. f., g.-d. art. piturắrii

piturară
PITURÁ, piturez, vb. I. Tranz. (Mar.) A vopsi cu pitură o navă, o ambarcațiune. – Din it. pitturare.

DOOM

piturá (a ~) (a vopsi o navă) vb., ind. prez. 3 pitureáză

piturarăm
PITURÁ, piturez, vb. I. Tranz. (Mar.) A vopsi cu pitură o navă, o ambarcațiune. – Din it. pitturare.

DOOM

piturá (a ~) (a vopsi o navă) vb., ind. prez. 3 pitureáză

piturarăți
PITURÁ, piturez, vb. I. Tranz. (Mar.) A vopsi cu pitură o navă, o ambarcațiune. – Din it. pitturare.

DOOM

piturá (a ~) (a vopsi o navă) vb., ind. prez. 3 pitureáză

piturase
PITURÁ, piturez, vb. I. Tranz. (Mar.) A vopsi cu pitură o navă, o ambarcațiune. – Din it. pitturare.

DOOM

piturá (a ~) (a vopsi o navă) vb., ind. prez. 3 pitureáză

piturasem
PITURÁ, piturez, vb. I. Tranz. (Mar.) A vopsi cu pitură o navă, o ambarcațiune. – Din it. pitturare.

DOOM

piturá (a ~) (a vopsi o navă) vb., ind. prez. 3 pitureáză

pituraseră
PITURÁ, piturez, vb. I. Tranz. (Mar.) A vopsi cu pitură o navă, o ambarcațiune. – Din it. pitturare.

DOOM

piturá (a ~) (a vopsi o navă) vb., ind. prez. 3 pitureáză

pituraserăm
PITURÁ, piturez, vb. I. Tranz. (Mar.) A vopsi cu pitură o navă, o ambarcațiune. – Din it. pitturare.

DOOM

piturá (a ~) (a vopsi o navă) vb., ind. prez. 3 pitureáză

pituraserăți
PITURÁ, piturez, vb. I. Tranz. (Mar.) A vopsi cu pitură o navă, o ambarcațiune. – Din it. pitturare.

DOOM

piturá (a ~) (a vopsi o navă) vb., ind. prez. 3 pitureáză

pituraseși
PITURÁ, piturez, vb. I. Tranz. (Mar.) A vopsi cu pitură o navă, o ambarcațiune. – Din it. pitturare.

DOOM

piturá (a ~) (a vopsi o navă) vb., ind. prez. 3 pitureáză

pituraseți
PITURÁ, piturez, vb. I. Tranz. (Mar.) A vopsi cu pitură o navă, o ambarcațiune. – Din it. pitturare.

DOOM

piturá (a ~) (a vopsi o navă) vb., ind. prez. 3 pitureáză

piturat
PITURÁ, piturez, vb. I. Tranz. (Mar.) A vopsi cu pitură o navă, o ambarcațiune. – Din it. pitturare.

DOOM

piturá (a ~) (a vopsi o navă) vb., ind. prez. 3 pitureáză

piturat
PITURÁ, piturez, vb. I. Tranz. (Mar.) A vopsi cu pitură o navă, o ambarcație. – Din it. pitturare.

piturau
PITURÁ, piturez, vb. I. Tranz. (Mar.) A vopsi cu pitură o navă, o ambarcațiune. – Din it. pitturare.

DOOM

piturá (a ~) (a vopsi o navă) vb., ind. prez. 3 pitureáză

piturași
PITURÁ, piturez, vb. I. Tranz. (Mar.) A vopsi cu pitură o navă, o ambarcațiune. – Din it. pitturare.

DOOM

piturá (a ~) (a vopsi o navă) vb., ind. prez. 3 pitureáză

piturați
PITURÁ, piturez, vb. I. Tranz. (Mar.) A vopsi cu pitură o navă, o ambarcațiune. – Din it. pitturare.

DOOM

piturá (a ~) (a vopsi o navă) vb., ind. prez. 3 pitureáză

piturează
PITURÁ, piturez, vb. I. Tranz. (Mar.) A vopsi cu pitură o navă, o ambarcațiune. – Din it. pitturare.

DOOM

piturá (a ~) (a vopsi o navă) vb., ind. prez. 3 pitureáză

piturez
PITURÁ, piturez, vb. I. Tranz. (Mar.) A vopsi cu pitură o navă, o ambarcațiune. – Din it. pitturare.

DOOM

piturá (a ~) (a vopsi o navă) vb., ind. prez. 3 pitureáză

pitureze
PITURÁ, piturez, vb. I. Tranz. (Mar.) A vopsi cu pitură o navă, o ambarcațiune. – Din it. pitturare.

DOOM

piturá (a ~) (a vopsi o navă) vb., ind. prez. 3 pitureáză

piturezi
PITURÁ, piturez, vb. I. Tranz. (Mar.) A vopsi cu pitură o navă, o ambarcațiune. – Din it. pitturare.

DOOM

piturá (a ~) (a vopsi o navă) vb., ind. prez. 3 pitureáză

pituri
PITÚRĂ, pituri, s. f. Vopsea specială, făcută din ulei de in sau din rășini, pentru nave sau ambarcațiuni. – Din it. pittura.

DOOM

pitúră s. f., g.-d. art. pitúrii; pl. pitúri

piturii
PITÚRĂ, pituri, s. f. Vopsea specială, făcută din ulei de in sau din rășini, pentru nave sau ambarcațiuni. – Din it. pittura.

DOOM

pitúră s. f., g.-d. art. pitúrii; pl. pitúri

piturile
PITÚRĂ, pituri, s. f. Vopsea specială, făcută din ulei de in sau din rășini, pentru nave sau ambarcațiuni. – Din it. pittura.

DOOM

pitúră s. f., g.-d. art. pitúrii; pl. pitúri

piturilor
PITÚRĂ, pituri, s. f. Vopsea specială, făcută din ulei de in sau din rășini, pentru nave sau ambarcațiuni. – Din it. pittura.

DOOM

pitúră s. f., g.-d. art. pitúrii; pl. pitúri

piturând
PITURÁ, piturez, vb. I. Tranz. (Mar.) A vopsi cu pitură o navă, o ambarcațiune. – Din it. pitturare.

DOOM

piturá (a ~) (a vopsi o navă) vb., ind. prez. 3 pitureáză

piturînd
PITURÁ, piturez, vb. I. Tranz. (Mar.) A vopsi cu pitură o navă, o ambarcațiune. – Din it. pitturare.

DOOM

piturá (a ~) (a vopsi o navă) vb., ind. prez. 3 pitureáză

piturări
PITURÁRE s. f. Acțiunea de a pitura și rezultatul ei. – V. pitura.

DOOM

pituráre s. f., g.-d. art. piturắrii

piturării
PITURÁRE s. f. Acțiunea de a pitura și rezultatul ei. – V. pitura.

DOOM

pituráre s. f., g.-d. art. piturắrii

piturările
PITURÁRE s. f. Acțiunea de a pitura și rezultatul ei. – V. pitura.

DOOM

pituráre s. f., g.-d. art. piturắrii

piturărilor
PITURÁRE s. f. Acțiunea de a pitura și rezultatul ei. – V. pitura.

DOOM

pituráre s. f., g.-d. art. piturắrii

pitușcă
PITÚȘCĂ, pituști, s. f. Pîinișoară. Voi ii spuneați unei pîinișoare din acestea: pitușcă. PAS, Z. I 139.

pituță
PITÚȚĂ, pituțe, s. f. (Popular) Diminutiv al lui p i t ă (1). Și umblu din țară-n țară, Cu pituța de secară. BIBICESCU, P. P. 128.

pitărci
PITÁRCĂ, pitărci, s. f. (Reg.) Numele a două specii de ciuperci înrudite cu mânătarca, dintre care una este comestibilă (Boletus scaber), iar cealaltă comestibilă sau otrăvitoare (Boletus luridus). – Probabil contaminare între pită și mânătarcă.

DOOM

pitárcă (reg.) s. f., g.-d. art. pitắrcii; pl. pitắrci

pitărcii
PITÁRCĂ, pitărci, s. f. (Reg.) Numele a două specii de ciuperci înrudite cu mânătarca, dintre care una este comestibilă (Boletus scaber), iar cealaltă comestibilă sau otrăvitoare (Boletus luridus). – Probabil contaminare între pită și mânătarcă.

DOOM

pitárcă (reg.) s. f., g.-d. art. pitắrcii; pl. pitắrci

pitărcile
PITÁRCĂ, pitărci, s. f. (Reg.) Numele a două specii de ciuperci înrudite cu mânătarca, dintre care una este comestibilă (Boletus scaber), iar cealaltă comestibilă sau otrăvitoare (Boletus luridus). – Probabil contaminare între pită și mânătarcă.

DOOM

pitárcă (reg.) s. f., g.-d. art. pitắrcii; pl. pitắrci

pitărcilor
PITÁRCĂ, pitărci, s. f. (Reg.) Numele a două specii de ciuperci înrudite cu mânătarca, dintre care una este comestibilă (Boletus scaber), iar cealaltă comestibilă sau otrăvitoare (Boletus luridus). – Probabil contaminare între pită și mânătarcă.

DOOM

pitárcă (reg.) s. f., g.-d. art. pitắrcii; pl. pitắrci

pitărcuța
PITĂRCÚȚĂ, pitărcuțe, s. f. Ciupercă comestibilă cu pălăria emisferică, roșie-cărămizie, cu piciorul gros și cu carnea albă (Boletus versipellis). – Pitarcă + suf. -uță.

DOOM

pitărcúță s. f., g.-d. art. pitărcúței; pl. pitărcúțe

pitărcuțe
PITĂRCÚȚĂ, pitărcuțe, s. f. Ciupercă comestibilă cu pălăria emisferică, roșie-cărămizie, cu piciorul gros și cu carnea albă (Boletus versipellis). – Pitarcă + suf. -uță.

DOOM

pitărcúță s. f., g.-d. art. pitărcúței; pl. pitărcúțe

pitărcuței
PITĂRCÚȚĂ, pitărcuțe, s. f. Ciupercă comestibilă cu pălăria emisferică, roșie-cărămizie, cu piciorul gros și cu carnea albă (Boletus versipellis). – Pitarcă + suf. -uță.

DOOM

pitărcúță s. f., g.-d. art. pitărcúței; pl. pitărcúțe

pitărcuțele
PITĂRCÚȚĂ, pitărcuțe, s. f. Ciupercă comestibilă cu pălăria emisferică, roșie-cărămizie, cu piciorul gros și cu carnea albă (Boletus versipellis). – Pitarcă + suf. -uță.

DOOM

pitărcúță s. f., g.-d. art. pitărcúței; pl. pitărcúțe

pitărcuțelor
PITĂRCÚȚĂ, pitărcuțe, s. f. Ciupercă comestibilă cu pălăria emisferică, roșie-cărămizie, cu piciorul gros și cu carnea albă (Boletus versipellis). – Pitarcă + suf. -uță.

DOOM

pitărcúță s. f., g.-d. art. pitărcúței; pl. pitărcúțe

pităreasa
PITĂREÁSĂ, pitărese, s. f. (Rar) Soția pitarului. – Pitar + suf. -easă.

DOOM

pităreásă (rar) s. f., g.-d. art. pitărései; pl. pitărése

pitărei
PITĂRÉL, pitărei, s. m. Titlu în ierarhia boierească a țărilor române, mai mic decât acela al pitarului; boier care avea acest titlu. – Pitar + suf. -el.

DOOM

pitărél s. m., pl. pităréi, art. pităréii

pităreii
PITĂRÉL, pitărei, s. m. Titlu în ierarhia boierească a țărilor române, mai mic decât acela al pitarului; boier care avea acest titlu. – Pitar + suf. -el.

DOOM

pitărél s. m., pl. pităréi, art. pităréii

pităreilor
PITĂRÉL, pitărei, s. m. Titlu în ierarhia boierească a țărilor române, mai mic decât acela al pitarului; boier care avea acest titlu. – Pitar + suf. -el.

DOOM

pitărél s. m., pl. pităréi, art. pităréii

pitărel
PITĂRÉL, pitărei, s. m. Titlu în ierarhia boierească a țărilor române, mai mic decât acela al pitarului; boier care avea acest titlu. – Pitar + suf. -el.

DOOM

pitărél s. m., pl. pităréi, art. pităréii

pitărelul
PITĂRÉL, pitărei, s. m. Titlu în ierarhia boierească a țărilor române, mai mic decât acela al pitarului; boier care avea acest titlu. – Pitar + suf. -el.

DOOM

pitărél s. m., pl. pităréi, art. pităréii

pitărelului
PITĂRÉL, pitărei, s. m. Titlu în ierarhia boierească a țărilor române, mai mic decât acela al pitarului; boier care avea acest titlu. – Pitar + suf. -el.

DOOM

pitărél s. m., pl. pităréi, art. pităréii

pitărese
PITĂREÁSĂ, pitărese, s. f. (Rar) Soția pitarului. – Pitar + suf. -easă.

DOOM

pităreásă (rar) s. f., g.-d. art. pitărései; pl. pitărése

pităresei
PITĂREÁSĂ, pitărese, s. f. (Rar) Soția pitarului. – Pitar + suf. -easă.

DOOM

pităreásă (rar) s. f., g.-d. art. pitărései; pl. pitărése

pităresele
PITĂREÁSĂ, pitărese, s. f. (Rar) Soția pitarului. – Pitar + suf. -easă.

DOOM

pităreásă (rar) s. f., g.-d. art. pitărései; pl. pitărése

pităreselor
PITĂREÁSĂ, pitărese, s. f. (Rar) Soția pitarului. – Pitar + suf. -easă.

DOOM

pităreásă (rar) s. f., g.-d. art. pitărései; pl. pitărése

pităria
PITĂRÍE, pitării, s. f. 1. (Înv. și reg.) Brutărie. 2. Dregătoria pitarului; rang de pitar. – Pitar + suf. -ie.

DOOM

pităríe (înv., reg.) s. f., art. pităría, g.-d. art. pităríei; pl. pităríi, art. pităríile

pitărie
PITĂRÍE, pitării, s. f. 1. (Înv. și reg.) Brutărie. 2. Dregătoria pitarului; rang de pitar. – Pitar + suf. -ie.

DOOM

pităríe (înv., reg.) s. f., art. pităría, g.-d. art. pităríei; pl. pităríi, art. pităríile

pităriei
PITĂRÍE, pitării, s. f. 1. (Înv. și reg.) Brutărie. 2. Dregătoria pitarului; rang de pitar. – Pitar + suf. -ie.

DOOM

pităríe (înv., reg.) s. f., art. pităría, g.-d. art. pităríei; pl. pităríi, art. pităríile

pitării
PITĂRÍE, pitării, s. f. 1. (Înv. și reg.) Brutărie. 2. Dregătoria pitarului; rang de pitar. – Pitar + suf. -ie.

DOOM

pităríe (înv., reg.) s. f., art. pităría, g.-d. art. pităríei; pl. pităríi, art. pităríile

pităriile
PITĂRÍE, pitării, s. f. 1. (Înv. și reg.) Brutărie. 2. Dregătoria pitarului; rang de pitar. – Pitar + suf. -ie.

DOOM

pităríe (înv., reg.) s. f., art. pităría, g.-d. art. pităríei; pl. pităríi, art. pităríile

pităriilor
PITĂRÍE, pitării, s. f. 1. (Înv. și reg.) Brutărie. 2. Dregătoria pitarului; rang de pitar. – Pitar + suf. -ie.

DOOM

pităríe (înv., reg.) s. f., art. pităría, g.-d. art. pităríei; pl. pităríi, art. pităríile

piu
PIU interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită piuitul puilor de pasăre. – Onomatopee.

DOOM

piu-píu v. piu

piua
piua zece-zece! expr. folosită în jocurile de copii pentru a marca întreruperea definitivă a unui joc.

piua
PIUÁ, piuez, vb. I. Tranz. A da o țesătură de lână la piuă (1). [Pr.: pi-ua] – Din piuă.

DOOM

piuá (a ~) (pop.) (pi-ua) vb., ind. prez. 3 piueáză, 1 pl. piuắm (pi-uăm); conj. prez. 3 să piuéze (pi-ue-); ger. piuấnd (pi-uând)

piua
PÍUĂ, pive, s. f. 1. Instalație sau mașină folosită pentru împâslirea țesăturilor de lână într-un mediu cald și umed. 2. Vas de lemn, de metal sau de piatră de diverse forme și mărimi, cu pereții și cu fundul gros, în care se pisează diverse substanțe sau corpuri solide. 3. Parte a șteampului în care se mărunțește un minereu. 4. Scobitură în piesa unei instalații, care servește la fixarea sau la rotirea altei piese din instalația respectivă. 5. (Înv. și reg.) Mortier. 6. (Pop.; în expr.) A se pune piua (sau în piuă) = a se ghemui pentru a servi ca treaptă cuiva care vrea să ajungă la un loc înalt sau pentru a lua pe cineva în cârcă. [Pr.: pi-uă. – Pl. și: piue. – Var. (înv. și reg.): pívă s. f.] – Lat. *pilla.

DOOM

píuă (pi-uă) s. f., g.-d. art. pívei; pl. píve

piuai
PIUÁ, piuez, vb. I. Tranz. A da o țesătură de lână la piuă (1). [Pr.: pi-ua] – Din piuă.

DOOM

piuá (a ~) (pop.) (pi-ua) vb., ind. prez. 3 piueáză, 1 pl. piuắm (pi-uăm); conj. prez. 3 să piuéze (pi-ue-); ger. piuấnd (pi-uând)

piuam
PIUÁ, piuez, vb. I. Tranz. A da o țesătură de lână la piuă (1). [Pr.: pi-ua] – Din piuă.

DOOM

piuá (a ~) (pop.) (pi-ua) vb., ind. prez. 3 piueáză, 1 pl. piuắm (pi-uăm); conj. prez. 3 să piuéze (pi-ue-); ger. piuấnd (pi-uând)

piuar
PIUÁR, piuari, s. m. (Pop.) Persoană care posedă, conduce sau îngrijește o piuă (1); muncitor care lucrează la o piuă. [Pr.: pi-uar] – Piuă + suf. -ar.

DOOM

piuár (pop.) (pi-uar) s. m., pl. piuári

piuare
PIUÁ, piuez, vb. I. Tranz. A da o țesătură de lână la piuă (1). [Pr.: pi-ua] – Din piuă.

DOOM

piuá (a ~) (pop.) (pi-ua) vb., ind. prez. 3 piueáză, 1 pl. piuắm (pi-uăm); conj. prez. 3 să piuéze (pi-ue-); ger. piuấnd (pi-uând)

piuare
PIUÁRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a piua și rezultatul ei; împâslire. [Pr.: pi-ua-] – V. piua.

DOOM

piuáre (pop.) (pi-ua-) s. f., g.-d. art. piuắrii (pi-uă-)

piuarea
PIUÁRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a piua și rezultatul ei; împâslire. [Pr.: pi-ua-] – V. piua.

DOOM

piuáre (pop.) (pi-ua-) s. f., g.-d. art. piuắrii (pi-uă-)

piuari
PIUÁR, piuari, s. m. (Pop.) Persoană care posedă, conduce sau îngrijește o piuă (1); muncitor care lucrează la o piuă. [Pr.: pi-uar] – Piuă + suf. -ar.

DOOM

piuár (pop.) (pi-uar) s. m., pl. piuári

piuarii
PIUÁR, piuari, s. m. (Pop.) Persoană care posedă, conduce sau îngrijește o piuă (1); muncitor care lucrează la o piuă. [Pr.: pi-uar] – Piuă + suf. -ar.

DOOM

piuár (pop.) (pi-uar) s. m., pl. piuári

piuarilor
PIUÁR, piuari, s. m. (Pop.) Persoană care posedă, conduce sau îngrijește o piuă (1); muncitor care lucrează la o piuă. [Pr.: pi-uar] – Piuă + suf. -ar.

DOOM

piuár (pop.) (pi-uar) s. m., pl. piuári

piuarul
PIUÁR, piuari, s. m. (Pop.) Persoană care posedă, conduce sau îngrijește o piuă (1); muncitor care lucrează la o piuă. [Pr.: pi-uar] – Piuă + suf. -ar.

DOOM

piuár (pop.) (pi-uar) s. m., pl. piuári

piuarului
PIUÁR, piuari, s. m. (Pop.) Persoană care posedă, conduce sau îngrijește o piuă (1); muncitor care lucrează la o piuă. [Pr.: pi-uar] – Piuă + suf. -ar.

DOOM

piuár (pop.) (pi-uar) s. m., pl. piuári

piuară
PIUÁ, piuez, vb. I. Tranz. A da o țesătură de lână la piuă (1). [Pr.: pi-ua] – Din piuă.

DOOM

piuá (a ~) (pop.) (pi-ua) vb., ind. prez. 3 piueáză, 1 pl. piuắm (pi-uăm); conj. prez. 3 să piuéze (pi-ue-); ger. piuấnd (pi-uând)

piuarăm
PIUÁ, piuez, vb. I. Tranz. A da o țesătură de lână la piuă (1). [Pr.: pi-ua] – Din piuă.

DOOM

piuá (a ~) (pop.) (pi-ua) vb., ind. prez. 3 piueáză, 1 pl. piuắm (pi-uăm); conj. prez. 3 să piuéze (pi-ue-); ger. piuấnd (pi-uând)

piuarăți
PIUÁ, piuez, vb. I. Tranz. A da o țesătură de lână la piuă (1). [Pr.: pi-ua] – Din piuă.

DOOM

piuá (a ~) (pop.) (pi-ua) vb., ind. prez. 3 piueáză, 1 pl. piuắm (pi-uăm); conj. prez. 3 să piuéze (pi-ue-); ger. piuấnd (pi-uând)

piuase
PIUÁ, piuez, vb. I. Tranz. A da o țesătură de lână la piuă (1). [Pr.: pi-ua] – Din piuă.

DOOM

piuá (a ~) (pop.) (pi-ua) vb., ind. prez. 3 piueáză, 1 pl. piuắm (pi-uăm); conj. prez. 3 să piuéze (pi-ue-); ger. piuấnd (pi-uând)

piuasem
PIUÁ, piuez, vb. I. Tranz. A da o țesătură de lână la piuă (1). [Pr.: pi-ua] – Din piuă.

DOOM

piuá (a ~) (pop.) (pi-ua) vb., ind. prez. 3 piueáză, 1 pl. piuắm (pi-uăm); conj. prez. 3 să piuéze (pi-ue-); ger. piuấnd (pi-uând)

piuaseră
PIUÁ, piuez, vb. I. Tranz. A da o țesătură de lână la piuă (1). [Pr.: pi-ua] – Din piuă.

DOOM

piuá (a ~) (pop.) (pi-ua) vb., ind. prez. 3 piueáză, 1 pl. piuắm (pi-uăm); conj. prez. 3 să piuéze (pi-ue-); ger. piuấnd (pi-uând)

piuaserăm
PIUÁ, piuez, vb. I. Tranz. A da o țesătură de lână la piuă (1). [Pr.: pi-ua] – Din piuă.

DOOM

piuá (a ~) (pop.) (pi-ua) vb., ind. prez. 3 piueáză, 1 pl. piuắm (pi-uăm); conj. prez. 3 să piuéze (pi-ue-); ger. piuấnd (pi-uând)

piuaserăți
PIUÁ, piuez, vb. I. Tranz. A da o țesătură de lână la piuă (1). [Pr.: pi-ua] – Din piuă.

DOOM

piuá (a ~) (pop.) (pi-ua) vb., ind. prez. 3 piueáză, 1 pl. piuắm (pi-uăm); conj. prez. 3 să piuéze (pi-ue-); ger. piuấnd (pi-uând)

piuaseși
PIUÁ, piuez, vb. I. Tranz. A da o țesătură de lână la piuă (1). [Pr.: pi-ua] – Din piuă.

DOOM

piuá (a ~) (pop.) (pi-ua) vb., ind. prez. 3 piueáză, 1 pl. piuắm (pi-uăm); conj. prez. 3 să piuéze (pi-ue-); ger. piuấnd (pi-uând)

piuaseți
PIUÁ, piuez, vb. I. Tranz. A da o țesătură de lână la piuă (1). [Pr.: pi-ua] – Din piuă.

DOOM

piuá (a ~) (pop.) (pi-ua) vb., ind. prez. 3 piueáză, 1 pl. piuắm (pi-uăm); conj. prez. 3 să piuéze (pi-ue-); ger. piuấnd (pi-uând)

piuat
PIUÁ, piuez, vb. I. Tranz. A da o țesătură de lână la piuă (1). [Pr.: pi-ua] – Din piuă.

DOOM

piuá (a ~) (pop.) (pi-ua) vb., ind. prez. 3 piueáză, 1 pl. piuắm (pi-uăm); conj. prez. 3 să piuéze (pi-ue-); ger. piuấnd (pi-uând)

piuat
PIUÁ, piuez, vb. I. Tranz. A da o țesătură de lână la piuă (1). [Pr.: pi-ua] – Din piuă.

piuau
PIUÁ, piuez, vb. I. Tranz. A da o țesătură de lână la piuă (1). [Pr.: pi-ua] – Din piuă.

DOOM

piuá (a ~) (pop.) (pi-ua) vb., ind. prez. 3 piueáză, 1 pl. piuắm (pi-uăm); conj. prez. 3 să piuéze (pi-ue-); ger. piuấnd (pi-uând)

piuază
PIUÁ, piuez, vb. I. Tranz. A da o țesătură de lână la piuă (1). [Pr.: pi-ua] – Din piuă.

DOOM

piuá (a ~) (pop.) (pi-ua) vb., ind. prez. 3 piueáză, 1 pl. piuắm (pi-uăm); conj. prez. 3 să piuéze (pi-ue-); ger. piuấnd (pi-uând)

piuași
PIUÁ, piuez, vb. I. Tranz. A da o țesătură de lână la piuă (1). [Pr.: pi-ua] – Din piuă.

DOOM

piuá (a ~) (pop.) (pi-ua) vb., ind. prez. 3 piueáză, 1 pl. piuắm (pi-uăm); conj. prez. 3 să piuéze (pi-ue-); ger. piuấnd (pi-uând)

piuați
PIUÁ, piuez, vb. I. Tranz. A da o țesătură de lână la piuă (1). [Pr.: pi-ua] – Din piuă.

DOOM

piuá (a ~) (pop.) (pi-ua) vb., ind. prez. 3 piueáză, 1 pl. piuắm (pi-uăm); conj. prez. 3 să piuéze (pi-ue-); ger. piuấnd (pi-uând)

piue
PÍUĂ, pive, s. f. 1. Instalație sau mașină folosită pentru împâslirea țesăturilor de lână într-un mediu cald și umed. 2. Vas de lemn, de metal sau de piatră de diverse forme și mărimi, cu pereții și cu fundul gros, în care se pisează diverse substanțe sau corpuri solide. 3. Parte a șteampului în care se mărunțește un minereu. 4. Scobitură în piesa unei instalații, care servește la fixarea sau la rotirea altei piese din instalația respectivă. 5. (Înv. și reg.) Mortier. 6. (Pop.; în expr.) A se pune piua (sau în piuă) = a se ghemui pentru a servi ca treaptă cuiva care vrea să ajungă la un loc înalt sau pentru a lua pe cineva în cârcă. [Pr.: pi-uă. – Pl. și: piue. – Var. (înv. și reg.): pívă s. f.] – Lat. *pilla.

DOOM

píuă (pi-uă) s. f., g.-d. art. pívei; pl. píve

piuează
PIUÁ, piuez, vb. I. Tranz. A da o țesătură de lână la piuă (1). [Pr.: pi-ua] – Din piuă.

DOOM

piuá (a ~) (pop.) (pi-ua) vb., ind. prez. 3 piueáză, 1 pl. piuắm (pi-uăm); conj. prez. 3 să piuéze (pi-ue-); ger. piuấnd (pi-uând)

piuei
PÍUĂ, pive, s. f. 1. Instalație sau mașină folosită pentru împâslirea țesăturilor de lână într-un mediu cald și umed. 2. Vas de lemn, de metal sau de piatră de diverse forme și mărimi, cu pereții și cu fundul gros, în care se pisează diverse substanțe sau corpuri solide. 3. Parte a șteampului în care se mărunțește un minereu. 4. Scobitură în piesa unei instalații, care servește la fixarea sau la rotirea altei piese din instalația respectivă. 5. (Înv. și reg.) Mortier. 6. (Pop.; în expr.) A se pune piua (sau în piuă) = a se ghemui pentru a servi ca treaptă cuiva care vrea să ajungă la un loc înalt sau pentru a lua pe cineva în cârcă. [Pr.: pi-uă. – Pl. și: piue. – Var. (înv. și reg.): pívă s. f.] – Lat. *pilla.

DOOM

píuă (pi-uă) s. f., g.-d. art. pívei; pl. píve

piuele
PÍUĂ, pive, s. f. 1. Instalație sau mașină folosită pentru împâslirea țesăturilor de lână într-un mediu cald și umed. 2. Vas de lemn, de metal sau de piatră de diverse forme și mărimi, cu pereții și cu fundul gros, în care se pisează diverse substanțe sau corpuri solide. 3. Parte a șteampului în care se mărunțește un minereu. 4. Scobitură în piesa unei instalații, care servește la fixarea sau la rotirea altei piese din instalația respectivă. 5. (Înv. și reg.) Mortier. 6. (Pop.; în expr.) A se pune piua (sau în piuă) = a se ghemui pentru a servi ca treaptă cuiva care vrea să ajungă la un loc înalt sau pentru a lua pe cineva în cârcă. [Pr.: pi-uă. – Pl. și: piue. – Var. (înv. și reg.): pívă s. f.] – Lat. *pilla.

DOOM

píuă (pi-uă) s. f., g.-d. art. pívei; pl. píve

piuelor
PÍUĂ, pive, s. f. 1. Instalație sau mașină folosită pentru împâslirea țesăturilor de lână într-un mediu cald și umed. 2. Vas de lemn, de metal sau de piatră de diverse forme și mărimi, cu pereții și cu fundul gros, în care se pisează diverse substanțe sau corpuri solide. 3. Parte a șteampului în care se mărunțește un minereu. 4. Scobitură în piesa unei instalații, care servește la fixarea sau la rotirea altei piese din instalația respectivă. 5. (Înv. și reg.) Mortier. 6. (Pop.; în expr.) A se pune piua (sau în piuă) = a se ghemui pentru a servi ca treaptă cuiva care vrea să ajungă la un loc înalt sau pentru a lua pe cineva în cârcă. [Pr.: pi-uă. – Pl. și: piue. – Var. (înv. și reg.): pívă s. f.] – Lat. *pilla.

DOOM

píuă (pi-uă) s. f., g.-d. art. pívei; pl. píve

piuez
PIUÁ, piuez, vb. I. Tranz. A da o țesătură de lână la piuă (1). [Pr.: pi-ua] – Din piuă.

DOOM

piuá (a ~) (pop.) (pi-ua) vb., ind. prez. 3 piueáză, 1 pl. piuắm (pi-uăm); conj. prez. 3 să piuéze (pi-ue-); ger. piuấnd (pi-uând)

piueze
PIUÁ, piuez, vb. I. Tranz. A da o țesătură de lână la piuă (1). [Pr.: pi-ua] – Din piuă.

DOOM

piuá (a ~) (pop.) (pi-ua) vb., ind. prez. 3 piueáză, 1 pl. piuắm (pi-uăm); conj. prez. 3 să piuéze (pi-ue-); ger. piuấnd (pi-uând)

piuezi
PIUÁ, piuez, vb. I. Tranz. A da o țesătură de lână la piuă (1). [Pr.: pi-ua] – Din piuă.

DOOM

piuá (a ~) (pop.) (pi-ua) vb., ind. prez. 3 piueáză, 1 pl. piuắm (pi-uăm); conj. prez. 3 să piuéze (pi-ue-); ger. piuấnd (pi-uând)

piui
PIUÍ, pers. 3 píuie, vb. IV. Intranz. (Despre păsări, mai ales despre puii păsărilor) A scoate piuituri; a piscui. ♦ (Mai ales despre un corp care străbate aerul cu viteză) A șuiera, a țiui. [Pr.: pi-u-] – Din piu.

DOOM

piuí (a ~) (pi-u-) vb., ind. prez. 3 píuie, imperf. 3 sg. piuiá; conj. prez. 3 să píuie

piuia
PIUÍ, pers. 3 píuie, vb. IV. Intranz. (Despre păsări, mai ales despre puii păsărilor) A scoate piuituri; a piscui. ♦ (Mai ales despre un corp care străbate aerul cu viteză) A șuiera, a țiui. [Pr.: pi-u-] – Din piu.

DOOM

piuí (a ~) (pi-u-) vb., ind. prez. 3 píuie, imperf. 3 sg. piuiá; conj. prez. 3 să píuie

piuiala
PIUIÁLĂ, piuieli, s. f. Piuitură (2). [Pr.: pi-u-ia-] – Piui + suf. -eală.

DOOM

piuiálă (pi-u-) s. f., g.-d. art. piuiélii; pl. piuiéli

piuiau
PIUÍ, pers. 3 píuie, vb. IV. Intranz. (Despre păsări, mai ales despre puii păsărilor) A scoate piuituri; a piscui. ♦ (Mai ales despre un corp care străbate aerul cu viteză) A șuiera, a țiui. [Pr.: pi-u-] – Din piu.

DOOM

piuí (a ~) (pi-u-) vb., ind. prez. 3 píuie, imperf. 3 sg. piuiá; conj. prez. 3 să píuie

piuie
PIUÍ, pers. 3 píuie, vb. IV. Intranz. (Despre păsări, mai ales despre puii păsărilor) A scoate piuituri; a piscui. ♦ (Mai ales despre un corp care străbate aerul cu viteză) A șuiera, a țiui. [Pr.: pi-u-] – Din piu.

DOOM

piuí (a ~) (pi-u-) vb., ind. prez. 3 píuie, imperf. 3 sg. piuiá; conj. prez. 3 să píuie

piuieli
PIUIÁLĂ, piuieli, s. f. Piuitură (2). [Pr.: pi-u-ia-] – Piui + suf. -eală.

DOOM

piuiálă (pi-u-) s. f., g.-d. art. piuiélii; pl. piuiéli

piuielii
PIUIÁLĂ, piuieli, s. f. Piuitură (2). [Pr.: pi-u-ia-] – Piui + suf. -eală.

DOOM

piuiálă (pi-u-) s. f., g.-d. art. piuiélii; pl. piuiéli

piuielile
PIUIÁLĂ, piuieli, s. f. Piuitură (2). [Pr.: pi-u-ia-] – Piui + suf. -eală.

DOOM

piuiálă (pi-u-) s. f., g.-d. art. piuiélii; pl. piuiéli

piuielilor
PIUIÁLĂ, piuieli, s. f. Piuitură (2). [Pr.: pi-u-ia-] – Piui + suf. -eală.

DOOM

piuiálă (pi-u-) s. f., g.-d. art. piuiélii; pl. piuiéli

piuind
PIUÍ, pers. 3 píuie, vb. IV. Intranz. (Despre păsări, mai ales despre puii păsărilor) A scoate piuituri; a piscui. ♦ (Mai ales despre un corp care străbate aerul cu viteză) A șuiera, a țiui. [Pr.: pi-u-] – Din piu.

DOOM

piuí (a ~) (pi-u-) vb., ind. prez. 3 píuie, imperf. 3 sg. piuiá; conj. prez. 3 să píuie

piuire
PIUÍ, pers. 3 píuie, vb. IV. Intranz. (Despre păsări, mai ales despre puii păsărilor) A scoate piuituri; a piscui. ♦ (Mai ales despre un corp care străbate aerul cu viteză) A șuiera, a țiui. [Pr.: pi-u-] – Din piu.

DOOM

piuí (a ~) (pi-u-) vb., ind. prez. 3 píuie, imperf. 3 sg. piuiá; conj. prez. 3 să píuie

piuiră
PIUÍ, pers. 3 píuie, vb. IV. Intranz. (Despre păsări, mai ales despre puii păsărilor) A scoate piuituri; a piscui. ♦ (Mai ales despre un corp care străbate aerul cu viteză) A șuiera, a țiui. [Pr.: pi-u-] – Din piu.

DOOM

piuí (a ~) (pi-u-) vb., ind. prez. 3 píuie, imperf. 3 sg. piuiá; conj. prez. 3 să píuie

piuise
PIUÍ, pers. 3 píuie, vb. IV. Intranz. (Despre păsări, mai ales despre puii păsărilor) A scoate piuituri; a piscui. ♦ (Mai ales despre un corp care străbate aerul cu viteză) A șuiera, a țiui. [Pr.: pi-u-] – Din piu.

DOOM

piuí (a ~) (pi-u-) vb., ind. prez. 3 píuie, imperf. 3 sg. piuiá; conj. prez. 3 să píuie

piuiseră
PIUÍ, pers. 3 píuie, vb. IV. Intranz. (Despre păsări, mai ales despre puii păsărilor) A scoate piuituri; a piscui. ♦ (Mai ales despre un corp care străbate aerul cu viteză) A șuiera, a țiui. [Pr.: pi-u-] – Din piu.

DOOM

piuí (a ~) (pi-u-) vb., ind. prez. 3 píuie, imperf. 3 sg. piuiá; conj. prez. 3 să píuie

piuit
PIUÍ, pers. 3 píuie, vb. IV. Intranz. (Despre păsări, mai ales despre puii păsărilor) A scoate piuituri; a piscui. ♦ (Mai ales despre un corp care străbate aerul cu viteză) A șuiera, a țiui. [Pr.: pi-u-] – Din piu.

DOOM

piuí (a ~) (pi-u-) vb., ind. prez. 3 píuie, imperf. 3 sg. piuiá; conj. prez. 3 să píuie

piuit
PIUÍT s. n. Faptul de a piui. 1. Strigăt caracteristic scos de păsări, mai ales de puii acestora; piuitură (1). ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) piuitul = a-i pieri cuiva pofta de vorbă; a-și pierde curajul (de uimire, de spaimă etc.). A-i lua (sau a tăia, a curma) (cuiva) piuitul = a) a reduce (pe cineva) la tăcere, a lăsa (pe cineva) perplex, a pune cu botul pe labe; b) (rar) a ucide pe cineva. 2. Sunet subțire și ascuțit; piuitură (2), țiuitură. [Pr.: pi-u-] – V. piui.

DOOM

piuít (pi-u-) s. n.

piuitoare
PIUITÓR, -OÁRE, piuitori, -oare, adj. (Despre păsări) Care piuie. ♦ (Despre cântecul păsărilor) Subțire, pițigăiat; scurt și ascuțit. ♦ P. ext. (Despre obiecte) Care scoate sunete ascuțite, cu rezonanțe metalice. [Pr.: pi-u-i-] – Piui + suf. -tor.

DOOM

piuitór (pi-u-i-) adj. m., pl. piuitóri; f. sg. și pl. piuitoáre

piuitoarea
PIUITÓR, -OÁRE, piuitori, -oare, adj. (Despre păsări) Care piuie. ♦ (Despre cântecul păsărilor) Subțire, pițigăiat; scurt și ascuțit. ♦ P. ext. (Despre obiecte) Care scoate sunete ascuțite, cu rezonanțe metalice. [Pr.: pi-u-i-] – Piui + suf. -tor.

DOOM

piuitór (pi-u-i-) adj. m., pl. piuitóri; f. sg. și pl. piuitoáre

piuitoarei
PIUITÓR, -OÁRE, piuitori, -oare, adj. (Despre păsări) Care piuie. ♦ (Despre cântecul păsărilor) Subțire, pițigăiat; scurt și ascuțit. ♦ P. ext. (Despre obiecte) Care scoate sunete ascuțite, cu rezonanțe metalice. [Pr.: pi-u-i-] – Piui + suf. -tor.

DOOM

piuitór (pi-u-i-) adj. m., pl. piuitóri; f. sg. și pl. piuitoáre

piuitoarele
PIUITÓR, -OÁRE, piuitori, -oare, adj. (Despre păsări) Care piuie. ♦ (Despre cântecul păsărilor) Subțire, pițigăiat; scurt și ascuțit. ♦ P. ext. (Despre obiecte) Care scoate sunete ascuțite, cu rezonanțe metalice. [Pr.: pi-u-i-] – Piui + suf. -tor.

DOOM

piuitór (pi-u-i-) adj. m., pl. piuitóri; f. sg. și pl. piuitoáre

piuitoarelor
PIUITÓR, -OÁRE, piuitori, -oare, adj. (Despre păsări) Care piuie. ♦ (Despre cântecul păsărilor) Subțire, pițigăiat; scurt și ascuțit. ♦ P. ext. (Despre obiecte) Care scoate sunete ascuțite, cu rezonanțe metalice. [Pr.: pi-u-i-] – Piui + suf. -tor.

DOOM

piuitór (pi-u-i-) adj. m., pl. piuitóri; f. sg. și pl. piuitoáre

piuitor
PIUITÓR, -OÁRE, piuitori, -oare, adj. (Despre păsări) Care piuie. ♦ (Despre cântecul păsărilor) Subțire, pițigăiat; scurt și ascuțit. ♦ P. ext. (Despre obiecte) Care scoate sunete ascuțite, cu rezonanțe metalice. [Pr.: pi-u-i-] – Piui + suf. -tor.

DOOM

piuitór (pi-u-i-) adj. m., pl. piuitóri; f. sg. și pl. piuitoáre

piuitori
PIUITÓR, -OÁRE, piuitori, -oare, adj. (Despre păsări) Care piuie. ♦ (Despre cântecul păsărilor) Subțire, pițigăiat; scurt și ascuțit. ♦ P. ext. (Despre obiecte) Care scoate sunete ascuțite, cu rezonanțe metalice. [Pr.: pi-u-i-] – Piui + suf. -tor.

DOOM

piuitór (pi-u-i-) adj. m., pl. piuitóri; f. sg. și pl. piuitoáre

piuitorii
PIUITÓR, -OÁRE, piuitori, -oare, adj. (Despre păsări) Care piuie. ♦ (Despre cântecul păsărilor) Subțire, pițigăiat; scurt și ascuțit. ♦ P. ext. (Despre obiecte) Care scoate sunete ascuțite, cu rezonanțe metalice. [Pr.: pi-u-i-] – Piui + suf. -tor.

DOOM

piuitór (pi-u-i-) adj. m., pl. piuitóri; f. sg. și pl. piuitoáre

piuitorilor
PIUITÓR, -OÁRE, piuitori, -oare, adj. (Despre păsări) Care piuie. ♦ (Despre cântecul păsărilor) Subțire, pițigăiat; scurt și ascuțit. ♦ P. ext. (Despre obiecte) Care scoate sunete ascuțite, cu rezonanțe metalice. [Pr.: pi-u-i-] – Piui + suf. -tor.

DOOM

piuitór (pi-u-i-) adj. m., pl. piuitóri; f. sg. și pl. piuitoáre

piuitorul
PIUITÓR, -OÁRE, piuitori, -oare, adj. (Despre păsări) Care piuie. ♦ (Despre cântecul păsărilor) Subțire, pițigăiat; scurt și ascuțit. ♦ P. ext. (Despre obiecte) Care scoate sunete ascuțite, cu rezonanțe metalice. [Pr.: pi-u-i-] – Piui + suf. -tor.

DOOM

piuitór (pi-u-i-) adj. m., pl. piuitóri; f. sg. și pl. piuitoáre

piuitorului
PIUITÓR, -OÁRE, piuitori, -oare, adj. (Despre păsări) Care piuie. ♦ (Despre cântecul păsărilor) Subțire, pițigăiat; scurt și ascuțit. ♦ P. ext. (Despre obiecte) Care scoate sunete ascuțite, cu rezonanțe metalice. [Pr.: pi-u-i-] – Piui + suf. -tor.

DOOM

piuitór (pi-u-i-) adj. m., pl. piuitóri; f. sg. și pl. piuitoáre

piuitura
PIUITÚRĂ, piuituri, s. f. 1. Strigăt caracteristic scos de păsări sau mai ales de puii de pasăre; piuit (1). 2. Sunet subțire, ascuțit; piuit (2), piuială, țiuitură. [Pr.: pi-u-] – Piui + suf. -tură.

DOOM

piuitúră (pi-u-i-) s. f., g.-d. art. piuitúrii; pl. piuitúri

piuituri
PIUITÚRĂ, piuituri, s. f. 1. Strigăt caracteristic scos de păsări sau mai ales de puii de pasăre; piuit (1). 2. Sunet subțire, ascuțit; piuit (2), piuială, țiuitură. [Pr.: pi-u-] – Piui + suf. -tură.

DOOM

piuitúră (pi-u-i-) s. f., g.-d. art. piuitúrii; pl. piuitúri

piuiturii
PIUITÚRĂ, piuituri, s. f. 1. Strigăt caracteristic scos de păsări sau mai ales de puii de pasăre; piuit (1). 2. Sunet subțire, ascuțit; piuit (2), piuială, țiuitură. [Pr.: pi-u-] – Piui + suf. -tură.

DOOM

piuitúră (pi-u-i-) s. f., g.-d. art. piuitúrii; pl. piuitúri

piuiturile
PIUITÚRĂ, piuituri, s. f. 1. Strigăt caracteristic scos de păsări sau mai ales de puii de pasăre; piuit (1). 2. Sunet subțire, ascuțit; piuit (2), piuială, țiuitură. [Pr.: pi-u-] – Piui + suf. -tură.

DOOM

piuitúră (pi-u-i-) s. f., g.-d. art. piuitúrii; pl. piuitúri

piuiturilor
PIUITÚRĂ, piuituri, s. f. 1. Strigăt caracteristic scos de păsări sau mai ales de puii de pasăre; piuit (1). 2. Sunet subțire, ascuțit; piuit (2), piuială, țiuitură. [Pr.: pi-u-] – Piui + suf. -tură.

DOOM

piuitúră (pi-u-i-) s. f., g.-d. art. piuitúrii; pl. piuitúri

piulița
PIULÍȚĂ, piulițe, s. f. 1. Piuă (2) mică. 2. Piesă de metal care are o gaură cu filet și care se poate înșuruba pe o tijă cu un filet corespunzător. [Pr.: pi-u-] – Piuă + suf. -uliță.

DOOM

piulíță (pi-u-) s. f., g.-d. art. piulíței; pl. piulíțe

piulițe
PIULÍȚĂ, piulițe, s. f. 1. Piuă (2) mică. 2. Piesă de metal care are o gaură cu filet și care se poate înșuruba pe o tijă cu un filet corespunzător. [Pr.: pi-u-] – Piuă + suf. -uliță.

DOOM

piulíță (pi-u-) s. f., g.-d. art. piulíței; pl. piulíțe

piuliței
PIULÍȚĂ, piulițe, s. f. 1. Piuă (2) mică. 2. Piesă de metal care are o gaură cu filet și care se poate înșuruba pe o tijă cu un filet corespunzător. [Pr.: pi-u-] – Piuă + suf. -uliță.

DOOM

piulíță (pi-u-) s. f., g.-d. art. piulíței; pl. piulíțe

piulițele
PIULÍȚĂ, piulițe, s. f. 1. Piuă (2) mică. 2. Piesă de metal care are o gaură cu filet și care se poate înșuruba pe o tijă cu un filet corespunzător. [Pr.: pi-u-] – Piuă + suf. -uliță.

DOOM

piulíță (pi-u-) s. f., g.-d. art. piulíței; pl. piulíțe

piulițelor
PIULÍȚĂ, piulițe, s. f. 1. Piuă (2) mică. 2. Piesă de metal care are o gaură cu filet și care se poate înșuruba pe o tijă cu un filet corespunzător. [Pr.: pi-u-] – Piuă + suf. -uliță.

DOOM

piulíță (pi-u-) s. f., g.-d. art. piulíței; pl. piulíțe

piuneză
PIUNÉZĂ, piuneze, s. f. Cuișor cu capul rotund și plat și cu vârful scurt, folosit pentru fixat desene, hârtii, planuri etc. pe perete sau în lemn. [Var.: pionéză s. f.] – Din fr. punaise.

DOOM

pionéză v. piunéză

piure
PIURÉ, piureuri, s. n. Preparat culinar cu aspect de pastă, obținut din legume sau din fructe fierte (ori crude), folosit de obicei ca garnitură. [Var.: piréu, piré s. n.] – Din fr. purée.

DOOM

piuré [piu pron. piu] (piu-) s. n., art. piuréul; pl. piuréuri

piurea
PIUREÁ s. f. v. pire.

piureul
PIURÉ, piureuri, s. n. Preparat culinar cu aspect de pastă, obținut din legume sau din fructe fierte (ori crude), folosit de obicei ca garnitură. [Var.: piréu, piré s. n.] – Din fr. purée.

DOOM

piuré [piu pron. piu] (piu-) s. n., art. piuréul; pl. piuréuri

piureului
PIURÉ, piureuri, s. n. Preparat culinar cu aspect de pastă, obținut din legume sau din fructe fierte (ori crude), folosit de obicei ca garnitură. [Var.: piréu, piré s. n.] – Din fr. purée.

DOOM

piuré [piu pron. piu] (piu-) s. n., art. piuréul; pl. piuréuri

piureuri
PIURÉ, piureuri, s. n. Preparat culinar cu aspect de pastă, obținut din legume sau din fructe fierte (ori crude), folosit de obicei ca garnitură. [Var.: piréu, piré s. n.] – Din fr. purée.

DOOM

piuré [piu pron. piu] (piu-) s. n., art. piuréul; pl. piuréuri

piureurile
PIURÉ, piureuri, s. n. Preparat culinar cu aspect de pastă, obținut din legume sau din fructe fierte (ori crude), folosit de obicei ca garnitură. [Var.: piréu, piré s. n.] – Din fr. purée.

DOOM

piuré [piu pron. piu] (piu-) s. n., art. piuréul; pl. piuréuri

piureurilor
PIURÉ, piureuri, s. n. Preparat culinar cu aspect de pastă, obținut din legume sau din fructe fierte (ori crude), folosit de obicei ca garnitură. [Var.: piréu, piré s. n.] – Din fr. purée.

DOOM

piuré [piu pron. piu] (piu-) s. n., art. piuréul; pl. piuréuri

piuria
PIURÍE, piurii, s. f. Stare patologică provocată de infecția căilor urinare și caracterizată prin prezența puroiului, a leucocitelor și a germenilor microbieni în urină. [Pr.: pi-u-] – Din fr. pyurie.

DOOM

piuríe (pi-u-) s. f., art. piuría, g.-d. art. piuríei; pl. piuríi, art. piuríile

piurie
PIURÍE, piurii, s. f. Stare patologică provocată de infecția căilor urinare și caracterizată prin prezența puroiului, a leucocitelor și a germenilor microbieni în urină. [Pr.: pi-u-] – Din fr. pyurie.

DOOM

piuríe (pi-u-) s. f., art. piuría, g.-d. art. piuríei; pl. piuríi, art. piuríile

piuriei
PIURÍE, piurii, s. f. Stare patologică provocată de infecția căilor urinare și caracterizată prin prezența puroiului, a leucocitelor și a germenilor microbieni în urină. [Pr.: pi-u-] – Din fr. pyurie.

DOOM

piuríe (pi-u-) s. f., art. piuría, g.-d. art. piuríei; pl. piuríi, art. piuríile

piurii
PIURÍE, piurii, s. f. Stare patologică provocată de infecția căilor urinare și caracterizată prin prezența puroiului, a leucocitelor și a germenilor microbieni în urină. [Pr.: pi-u-] – Din fr. pyurie.

DOOM

piuríe (pi-u-) s. f., art. piuría, g.-d. art. piuríei; pl. piuríi, art. piuríile

piuriile
PIURÍE, piurii, s. f. Stare patologică provocată de infecția căilor urinare și caracterizată prin prezența puroiului, a leucocitelor și a germenilor microbieni în urină. [Pr.: pi-u-] – Din fr. pyurie.

DOOM

piuríe (pi-u-) s. f., art. piuría, g.-d. art. piuríei; pl. piuríi, art. piuríile

piuriilor
PIURÍE, piurii, s. f. Stare patologică provocată de infecția căilor urinare și caracterizată prin prezența puroiului, a leucocitelor și a germenilor microbieni în urină. [Pr.: pi-u-] – Din fr. pyurie.

DOOM

piuríe (pi-u-) s. f., art. piuría, g.-d. art. piuríei; pl. piuríi, art. piuríile

piuând
PIUÁ, piuez, vb. I. Tranz. A da o țesătură de lână la piuă (1). [Pr.: pi-ua] – Din piuă.

DOOM

piuá (a ~) (pop.) (pi-ua) vb., ind. prez. 3 piueáză, 1 pl. piuắm (pi-uăm); conj. prez. 3 să piuéze (pi-ue-); ger. piuấnd (pi-uând)

piuînd
PIUÁ, piuez, vb. I. Tranz. A da o țesătură de lână la piuă (1). [Pr.: pi-ua] – Din piuă.

DOOM

piuá (a ~) (pop.) (pi-ua) vb., ind. prez. 3 piueáză, 1 pl. piuắm (pi-uăm); conj. prez. 3 să piuéze (pi-ue-); ger. piuấnd (pi-uând)

piuări
PIUÁRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a piua și rezultatul ei; împâslire. [Pr.: pi-ua-] – V. piua.

DOOM

piuáre (pop.) (pi-ua-) s. f., g.-d. art. piuắrii (pi-uă-)

piuării
PIUÁRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a piua și rezultatul ei; împâslire. [Pr.: pi-ua-] – V. piua.

DOOM

piuáre (pop.) (pi-ua-) s. f., g.-d. art. piuắrii (pi-uă-)

piuările
PIUÁRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a piua și rezultatul ei; împâslire. [Pr.: pi-ua-] – V. piua.

DOOM

piuáre (pop.) (pi-ua-) s. f., g.-d. art. piuắrii (pi-uă-)

piuărilor
PIUÁRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a piua și rezultatul ei; împâslire. [Pr.: pi-ua-] – V. piua.

DOOM

piuáre (pop.) (pi-ua-) s. f., g.-d. art. piuắrii (pi-uă-)

piva
PÍUĂ, pive, s. f. 1. Instalație sau mașină folosită pentru împâslirea țesăturilor de lână într-un mediu cald și umed. 2. Vas de lemn, de metal sau de piatră de diverse forme și mărimi, cu pereții și cu fundul gros, în care se pisează diverse substanțe sau corpuri solide. 3. Parte a șteampului în care se mărunțește un minereu. 4. Scobitură în piesa unei instalații, care servește la fixarea sau la rotirea altei piese din instalația respectivă. 5. (Înv. și reg.) Mortier. 6. (Pop.; în expr.) A se pune piua (sau în piuă) = a se ghemui pentru a servi ca treaptă cuiva care vrea să ajungă la un loc înalt sau pentru a lua pe cineva în cârcă. [Pr.: pi-uă. – Pl. și: piue. – Var. (înv. și reg.): pívă s. f.] – Lat. *pilla.

DOOM

píuă (pi-uă) s. f., g.-d. art. pívei; pl. píve

pive
PÍUĂ, pive, s. f. 1. Instalație sau mașină folosită pentru împâslirea țesăturilor de lână într-un mediu cald și umed. 2. Vas de lemn, de metal sau de piatră de diverse forme și mărimi, cu pereții și cu fundul gros, în care se pisează diverse substanțe sau corpuri solide. 3. Parte a șteampului în care se mărunțește un minereu. 4. Scobitură în piesa unei instalații, care servește la fixarea sau la rotirea altei piese din instalația respectivă. 5. (Înv. și reg.) Mortier. 6. (Pop.; în expr.) A se pune piua (sau în piuă) = a se ghemui pentru a servi ca treaptă cuiva care vrea să ajungă la un loc înalt sau pentru a lua pe cineva în cârcă. [Pr.: pi-uă. – Pl. și: piue. – Var. (înv. și reg.): pívă s. f.] – Lat. *pilla.

DOOM

píuă (pi-uă) s. f., g.-d. art. pívei; pl. píve

pivei
PÍUĂ, pive, s. f. 1. Instalație sau mașină folosită pentru împâslirea țesăturilor de lână într-un mediu cald și umed. 2. Vas de lemn, de metal sau de piatră de diverse forme și mărimi, cu pereții și cu fundul gros, în care se pisează diverse substanțe sau corpuri solide. 3. Parte a șteampului în care se mărunțește un minereu. 4. Scobitură în piesa unei instalații, care servește la fixarea sau la rotirea altei piese din instalația respectivă. 5. (Înv. și reg.) Mortier. 6. (Pop.; în expr.) A se pune piua (sau în piuă) = a se ghemui pentru a servi ca treaptă cuiva care vrea să ajungă la un loc înalt sau pentru a lua pe cineva în cârcă. [Pr.: pi-uă. – Pl. și: piue. – Var. (înv. și reg.): pívă s. f.] – Lat. *pilla.

DOOM

píuă (pi-uă) s. f., g.-d. art. pívei; pl. píve

pivele
PÍUĂ, pive, s. f. 1. Instalație sau mașină folosită pentru împâslirea țesăturilor de lână într-un mediu cald și umed. 2. Vas de lemn, de metal sau de piatră de diverse forme și mărimi, cu pereții și cu fundul gros, în care se pisează diverse substanțe sau corpuri solide. 3. Parte a șteampului în care se mărunțește un minereu. 4. Scobitură în piesa unei instalații, care servește la fixarea sau la rotirea altei piese din instalația respectivă. 5. (Înv. și reg.) Mortier. 6. (Pop.; în expr.) A se pune piua (sau în piuă) = a se ghemui pentru a servi ca treaptă cuiva care vrea să ajungă la un loc înalt sau pentru a lua pe cineva în cârcă. [Pr.: pi-uă. – Pl. și: piue. – Var. (înv. și reg.): pívă s. f.] – Lat. *pilla.

DOOM

píuă (pi-uă) s. f., g.-d. art. pívei; pl. píve

pivelor
PÍUĂ, pive, s. f. 1. Instalație sau mașină folosită pentru împâslirea țesăturilor de lână într-un mediu cald și umed. 2. Vas de lemn, de metal sau de piatră de diverse forme și mărimi, cu pereții și cu fundul gros, în care se pisează diverse substanțe sau corpuri solide. 3. Parte a șteampului în care se mărunțește un minereu. 4. Scobitură în piesa unei instalații, care servește la fixarea sau la rotirea altei piese din instalația respectivă. 5. (Înv. și reg.) Mortier. 6. (Pop.; în expr.) A se pune piua (sau în piuă) = a se ghemui pentru a servi ca treaptă cuiva care vrea să ajungă la un loc înalt sau pentru a lua pe cineva în cârcă. [Pr.: pi-uă. – Pl. și: piue. – Var. (înv. și reg.): pívă s. f.] – Lat. *pilla.

DOOM

píuă (pi-uă) s. f., g.-d. art. pívei; pl. píve

pivnicer
PIVNICÉR, pivniceri, s. m. 1. Persoană care supraveghează o pivniță de vinuri; chelar. 2. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu dat boierului care avea în grijă viile și pivnițele domnești; persoană care purta acest titlu. – Pivniță + suf. -ar.

DOOM

pivnicér s. m., pl. pivnicéri

pivniceri
PIVNICÉR, pivniceri, s. m. 1. Persoană care supraveghează o pivniță de vinuri; chelar. 2. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu dat boierului care avea în grijă viile și pivnițele domnești; persoană care purta acest titlu. – Pivniță + suf. -ar.

DOOM

pivnicér s. m., pl. pivnicéri

pivnicerii
PIVNICÉR, pivniceri, s. m. 1. Persoană care supraveghează o pivniță de vinuri; chelar. 2. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu dat boierului care avea în grijă viile și pivnițele domnești; persoană care purta acest titlu. – Pivniță + suf. -ar.

DOOM

pivnicér s. m., pl. pivnicéri

pivnicerilor
PIVNICÉR, pivniceri, s. m. 1. Persoană care supraveghează o pivniță de vinuri; chelar. 2. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu dat boierului care avea în grijă viile și pivnițele domnești; persoană care purta acest titlu. – Pivniță + suf. -ar.

DOOM

pivnicér s. m., pl. pivnicéri

pivnicerit
PIVNICERÍT s. n. 1. Dare care se plătea în Țările Române, în Evul Mediu, de către producătorii de vinuri. 2. Dreptul de a încasa pivniceritul (1). – Pivnicer + suf. -it.

DOOM

pivnicerít s. n.

pivniceritul
PIVNICERÍT s. n. 1. Dare care se plătea în Țările Române, în Evul Mediu, de către producătorii de vinuri. 2. Dreptul de a încasa pivniceritul (1). – Pivnicer + suf. -it.

DOOM

pivnicerít s. n.

pivniceritului
PIVNICERÍT s. n. 1. Dare care se plătea în Țările Române, în Evul Mediu, de către producătorii de vinuri. 2. Dreptul de a încasa pivniceritul (1). – Pivnicer + suf. -it.

DOOM

pivnicerít s. n.

pivnicerul
PIVNICÉR, pivniceri, s. m. 1. Persoană care supraveghează o pivniță de vinuri; chelar. 2. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu dat boierului care avea în grijă viile și pivnițele domnești; persoană care purta acest titlu. – Pivniță + suf. -ar.

DOOM

pivnicér s. m., pl. pivnicéri

pivnicerului
PIVNICÉR, pivniceri, s. m. 1. Persoană care supraveghează o pivniță de vinuri; chelar. 2. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu dat boierului care avea în grijă viile și pivnițele domnești; persoană care purta acest titlu. – Pivniță + suf. -ar.

DOOM

pivnicér s. m., pl. pivnicéri

pivnicioara
PIVNICIOÁRĂ, pivnicioare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui pivniță. – Pivniță + suf. -ioară.

DOOM

pivnicioáră (fam.) s. f., g.-d. art. pivnicioárei; pl. pivnicioáre

pivnicioare
PIVNICIOÁRĂ, pivnicioare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui pivniță. – Pivniță + suf. -ioară.

DOOM

pivnicioáră (fam.) s. f., g.-d. art. pivnicioárei; pl. pivnicioáre

pivnicioarei
PIVNICIOÁRĂ, pivnicioare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui pivniță. – Pivniță + suf. -ioară.

DOOM

pivnicioáră (fam.) s. f., g.-d. art. pivnicioárei; pl. pivnicioáre

pivnicioarele
PIVNICIOÁRĂ, pivnicioare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui pivniță. – Pivniță + suf. -ioară.

DOOM

pivnicioáră (fam.) s. f., g.-d. art. pivnicioárei; pl. pivnicioáre

pivnicioarelor
PIVNICIOÁRĂ, pivnicioare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui pivniță. – Pivniță + suf. -ioară.

DOOM

pivnicioáră (fam.) s. f., g.-d. art. pivnicioárei; pl. pivnicioáre

pivnița
PÍVNIȚĂ, pivnițe, s. f. Încăpere sau grup de încăperi subterane, zidite de obicei dedesubtul unei clădiri și destinate depozitării unor materiale (lemne, cărbuni etc.) sau unor produse alimentare; beci. ◊ Expr. A ieși (sau a se auzi) ca din (sau dintr-o) pivniță = (despre voce) a ieși (sau a se auzi) de departe sau cu timbrul scăzut, profund, grav. A vorbi ca din pivniță = a vorbi cu timbrul scăzut, profund, grav. [Var.: (înv. și reg.) pímniță s. f.] – Din sl. pivĭnica.

DOOM

pívniță s. f., g.-d. art. pívniței; pl. pívnițe

pivnițe
PÍVNIȚĂ, pivnițe, s. f. Încăpere sau grup de încăperi subterane, zidite de obicei dedesubtul unei clădiri și destinate depozitării unor materiale (lemne, cărbuni etc.) sau unor produse alimentare; beci. ◊ Expr. A ieși (sau a se auzi) ca din (sau dintr-o) pivniță = (despre voce) a ieși (sau a se auzi) de departe sau cu timbrul scăzut, profund, grav. A vorbi ca din pivniță = a vorbi cu timbrul scăzut, profund, grav. [Var.: (înv. și reg.) pímniță s. f.] – Din sl. pivĭnica.

DOOM

pívniță s. f., g.-d. art. pívniței; pl. pívnițe

pivniței
PÍVNIȚĂ, pivnițe, s. f. Încăpere sau grup de încăperi subterane, zidite de obicei dedesubtul unei clădiri și destinate depozitării unor materiale (lemne, cărbuni etc.) sau unor produse alimentare; beci. ◊ Expr. A ieși (sau a se auzi) ca din (sau dintr-o) pivniță = (despre voce) a ieși (sau a se auzi) de departe sau cu timbrul scăzut, profund, grav. A vorbi ca din pivniță = a vorbi cu timbrul scăzut, profund, grav. [Var.: (înv. și reg.) pímniță s. f.] – Din sl. pivĭnica.

DOOM

pívniță s. f., g.-d. art. pívniței; pl. pívnițe

pivnițele
PÍVNIȚĂ, pivnițe, s. f. Încăpere sau grup de încăperi subterane, zidite de obicei dedesubtul unei clădiri și destinate depozitării unor materiale (lemne, cărbuni etc.) sau unor produse alimentare; beci. ◊ Expr. A ieși (sau a se auzi) ca din (sau dintr-o) pivniță = (despre voce) a ieși (sau a se auzi) de departe sau cu timbrul scăzut, profund, grav. A vorbi ca din pivniță = a vorbi cu timbrul scăzut, profund, grav. [Var.: (înv. și reg.) pímniță s. f.] – Din sl. pivĭnica.

DOOM

pívniță s. f., g.-d. art. pívniței; pl. pívnițe

pivnițelor
PÍVNIȚĂ, pivnițe, s. f. Încăpere sau grup de încăperi subterane, zidite de obicei dedesubtul unei clădiri și destinate depozitării unor materiale (lemne, cărbuni etc.) sau unor produse alimentare; beci. ◊ Expr. A ieși (sau a se auzi) ca din (sau dintr-o) pivniță = (despre voce) a ieși (sau a se auzi) de departe sau cu timbrul scăzut, profund, grav. A vorbi ca din pivniță = a vorbi cu timbrul scăzut, profund, grav. [Var.: (înv. și reg.) pímniță s. f.] – Din sl. pivĭnica.

DOOM

pívniță s. f., g.-d. art. pívniței; pl. pívnițe

pivo
pivo s. invar. (stud.) bere.

pivot
PIVÓT, (1, 2, 3) pivoturi, s. n., (4) pivoți, s. m. 1. S. n. (Tehn.) Fus de formă cilindrică, tronconică, conică etc., care se rotește ori alunecă într-un lagăr la care sarcina acționează în direcția axului. 2. S. n. Rădăcină principală, verticală, îngroșată a unor plante ca morcovul, sfecla etc. 3. S. n. Fig. Element, punct de sprijin esențial care asigură desfășurarea unei activități sau a unui proces. 4. S. m. Spec. (Mil.) Militarul în raport cu care se execută mișcarea unei formații. ♦ (Sport) Jucător cu atribuții bine precizate, care acționează ca vârf de atac la unele jocuri cu mingea. – Din fr. pivot.

DOOM

pivót² (fus, rădăcină) s. n., pl. pivóturi

pivot
PIVÓT, (1, 2, 3) pivoturi, s. n., (4) pivoți, s. m. 1. S. n. (Tehn.) Fus de formă cilindrică, tronconică, conică etc., care se rotește ori alunecă într-un lagăr la care sarcina acționează în direcția axului. 2. S. n. Rădăcină principală, verticală, îngroșată a unor plante ca morcovul, sfecla etc. 3. S. n. Fig. Element, punct de sprijin esențial care asigură desfășurarea unei activități sau a unui proces. 4. S. m. Spec. (Mil.) Militarul în raport cu care se execută mișcarea unei formații. ♦ (Sport) Jucător cu atribuții bine precizate, care acționează ca vârf de atac la unele jocuri cu mingea. – Din fr. pivot.

pivota
PIVOTÁ, pivotez, vb. I. Intranz. 1. (Tehn.; despre două corpuri în contact; la pers. 3) A se roti în jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor două corpuri în punctul de contact. ♦ Fig. (Despre acțiuni, procese etc.) A se baza pe anumite elemente specifice, a se desfășura în jurul a ceva. 2. Spec. (Mil.) A executa o mișcare de rotație în jurul unui militar, al unei formații etc. ♦ A-și răsuci (brusc) corpul; (Sport) a se răsuci pe un singur picior (pentru a manevra mingea). – Din fr. pivoter.

DOOM

pivotá (a ~) vb., ind. prez. 3 pivoteáză

pivotai
PIVOTÁ, pivotez, vb. I. Intranz. 1. (Tehn.; despre două corpuri în contact; la pers. 3) A se roti în jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor două corpuri în punctul de contact. ♦ Fig. (Despre acțiuni, procese etc.) A se baza pe anumite elemente specifice, a se desfășura în jurul a ceva. 2. Spec. (Mil.) A executa o mișcare de rotație în jurul unui militar, al unei formații etc. ♦ A-și răsuci (brusc) corpul; (Sport) a se răsuci pe un singur picior (pentru a manevra mingea). – Din fr. pivoter.

DOOM

pivotá (a ~) vb., ind. prez. 3 pivoteáză

pivotam
PIVOTÁ, pivotez, vb. I. Intranz. 1. (Tehn.; despre două corpuri în contact; la pers. 3) A se roti în jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor două corpuri în punctul de contact. ♦ Fig. (Despre acțiuni, procese etc.) A se baza pe anumite elemente specifice, a se desfășura în jurul a ceva. 2. Spec. (Mil.) A executa o mișcare de rotație în jurul unui militar, al unei formații etc. ♦ A-și răsuci (brusc) corpul; (Sport) a se răsuci pe un singur picior (pentru a manevra mingea). – Din fr. pivoter.

DOOM

pivotá (a ~) vb., ind. prez. 3 pivoteáză

pivotant
PIVOTÁNT, -Ă, pivotanți, -te, adj. 1. (Tehn.) Care poate pivota. 2. (Despre rădăcinile unor plante) La care rădăcina principală se dezvoltă mult, pătrunzând adânc, vertical, în sol. – Din fr. pivotant.

DOOM

pivotánt adj. m., pl. pivotánți; f. pivotántă, pl. pivotánte

pivotanta
PIVOTÁNT, -Ă, pivotanți, -te, adj. 1. (Tehn.) Care poate pivota. 2. (Despre rădăcinile unor plante) La care rădăcina principală se dezvoltă mult, pătrunzând adânc, vertical, în sol. – Din fr. pivotant.

DOOM

pivotánt adj. m., pl. pivotánți; f. pivotántă, pl. pivotánte

pivotante
PIVOTÁNT, -Ă, pivotanți, -te, adj. 1. (Tehn.) Care poate pivota. 2. (Despre rădăcinile unor plante) La care rădăcina principală se dezvoltă mult, pătrunzând adânc, vertical, în sol. – Din fr. pivotant.

DOOM

pivotánt adj. m., pl. pivotánți; f. pivotántă, pl. pivotánte

pivotantei
PIVOTÁNT, -Ă, pivotanți, -te, adj. 1. (Tehn.) Care poate pivota. 2. (Despre rădăcinile unor plante) La care rădăcina principală se dezvoltă mult, pătrunzând adânc, vertical, în sol. – Din fr. pivotant.

DOOM

pivotánt adj. m., pl. pivotánți; f. pivotántă, pl. pivotánte

pivotantele
PIVOTÁNT, -Ă, pivotanți, -te, adj. 1. (Tehn.) Care poate pivota. 2. (Despre rădăcinile unor plante) La care rădăcina principală se dezvoltă mult, pătrunzând adânc, vertical, în sol. – Din fr. pivotant.

DOOM

pivotánt adj. m., pl. pivotánți; f. pivotántă, pl. pivotánte

pivotantelor
PIVOTÁNT, -Ă, pivotanți, -te, adj. 1. (Tehn.) Care poate pivota. 2. (Despre rădăcinile unor plante) La care rădăcina principală se dezvoltă mult, pătrunzând adânc, vertical, în sol. – Din fr. pivotant.

DOOM

pivotánt adj. m., pl. pivotánți; f. pivotántă, pl. pivotánte

pivotantul
PIVOTÁNT, -Ă, pivotanți, -te, adj. 1. (Tehn.) Care poate pivota. 2. (Despre rădăcinile unor plante) La care rădăcina principală se dezvoltă mult, pătrunzând adânc, vertical, în sol. – Din fr. pivotant.

DOOM

pivotánt adj. m., pl. pivotánți; f. pivotántă, pl. pivotánte

pivotantului
PIVOTÁNT, -Ă, pivotanți, -te, adj. 1. (Tehn.) Care poate pivota. 2. (Despre rădăcinile unor plante) La care rădăcina principală se dezvoltă mult, pătrunzând adânc, vertical, în sol. – Din fr. pivotant.

DOOM

pivotánt adj. m., pl. pivotánți; f. pivotántă, pl. pivotánte

pivotanți
PIVOTÁNT, -Ă, pivotanți, -te, adj. 1. (Tehn.) Care poate pivota. 2. (Despre rădăcinile unor plante) La care rădăcina principală se dezvoltă mult, pătrunzând adânc, vertical, în sol. – Din fr. pivotant.

DOOM

pivotánt adj. m., pl. pivotánți; f. pivotántă, pl. pivotánte

pivotanții
PIVOTÁNT, -Ă, pivotanți, -te, adj. 1. (Tehn.) Care poate pivota. 2. (Despre rădăcinile unor plante) La care rădăcina principală se dezvoltă mult, pătrunzând adânc, vertical, în sol. – Din fr. pivotant.

DOOM

pivotánt adj. m., pl. pivotánți; f. pivotántă, pl. pivotánte

pivotanților
PIVOTÁNT, -Ă, pivotanți, -te, adj. 1. (Tehn.) Care poate pivota. 2. (Despre rădăcinile unor plante) La care rădăcina principală se dezvoltă mult, pătrunzând adânc, vertical, în sol. – Din fr. pivotant.

DOOM

pivotánt adj. m., pl. pivotánți; f. pivotántă, pl. pivotánte

pivotare
PIVOTÁ, pivotez, vb. I. Intranz. 1. (Tehn.; despre două corpuri în contact; la pers. 3) A se roti în jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor două corpuri în punctul de contact. ♦ Fig. (Despre acțiuni, procese etc.) A se baza pe anumite elemente specifice, a se desfășura în jurul a ceva. 2. Spec. (Mil.) A executa o mișcare de rotație în jurul unui militar, al unei formații etc. ♦ A-și răsuci (brusc) corpul; (Sport) a se răsuci pe un singur picior (pentru a manevra mingea). – Din fr. pivoter.

DOOM

pivotá (a ~) vb., ind. prez. 3 pivoteáză

pivotare
PIVOTÁRE, pivotări, s. f. Acțiunea de a pivota și rezultatul ei; pivotație. – V. pivota.

DOOM

pivotáre s. f., g.-d. art. pivotắrii; pl. pivotắri

pivotarea
PIVOTÁRE, pivotări, s. f. Acțiunea de a pivota și rezultatul ei; pivotație. – V. pivota.

DOOM

pivotáre s. f., g.-d. art. pivotắrii; pl. pivotắri

pivotară
PIVOTÁ, pivotez, vb. I. Intranz. 1. (Tehn.; despre două corpuri în contact; la pers. 3) A se roti în jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor două corpuri în punctul de contact. ♦ Fig. (Despre acțiuni, procese etc.) A se baza pe anumite elemente specifice, a se desfășura în jurul a ceva. 2. Spec. (Mil.) A executa o mișcare de rotație în jurul unui militar, al unei formații etc. ♦ A-și răsuci (brusc) corpul; (Sport) a se răsuci pe un singur picior (pentru a manevra mingea). – Din fr. pivoter.

DOOM

pivotá (a ~) vb., ind. prez. 3 pivoteáză

pivotarăm
PIVOTÁ, pivotez, vb. I. Intranz. 1. (Tehn.; despre două corpuri în contact; la pers. 3) A se roti în jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor două corpuri în punctul de contact. ♦ Fig. (Despre acțiuni, procese etc.) A se baza pe anumite elemente specifice, a se desfășura în jurul a ceva. 2. Spec. (Mil.) A executa o mișcare de rotație în jurul unui militar, al unei formații etc. ♦ A-și răsuci (brusc) corpul; (Sport) a se răsuci pe un singur picior (pentru a manevra mingea). – Din fr. pivoter.

DOOM

pivotá (a ~) vb., ind. prez. 3 pivoteáză

pivotarăți
PIVOTÁ, pivotez, vb. I. Intranz. 1. (Tehn.; despre două corpuri în contact; la pers. 3) A se roti în jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor două corpuri în punctul de contact. ♦ Fig. (Despre acțiuni, procese etc.) A se baza pe anumite elemente specifice, a se desfășura în jurul a ceva. 2. Spec. (Mil.) A executa o mișcare de rotație în jurul unui militar, al unei formații etc. ♦ A-și răsuci (brusc) corpul; (Sport) a se răsuci pe un singur picior (pentru a manevra mingea). – Din fr. pivoter.

DOOM

pivotá (a ~) vb., ind. prez. 3 pivoteáză

pivotase
PIVOTÁ, pivotez, vb. I. Intranz. 1. (Tehn.; despre două corpuri în contact; la pers. 3) A se roti în jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor două corpuri în punctul de contact. ♦ Fig. (Despre acțiuni, procese etc.) A se baza pe anumite elemente specifice, a se desfășura în jurul a ceva. 2. Spec. (Mil.) A executa o mișcare de rotație în jurul unui militar, al unei formații etc. ♦ A-și răsuci (brusc) corpul; (Sport) a se răsuci pe un singur picior (pentru a manevra mingea). – Din fr. pivoter.

DOOM

pivotá (a ~) vb., ind. prez. 3 pivoteáză

pivotasem
PIVOTÁ, pivotez, vb. I. Intranz. 1. (Tehn.; despre două corpuri în contact; la pers. 3) A se roti în jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor două corpuri în punctul de contact. ♦ Fig. (Despre acțiuni, procese etc.) A se baza pe anumite elemente specifice, a se desfășura în jurul a ceva. 2. Spec. (Mil.) A executa o mișcare de rotație în jurul unui militar, al unei formații etc. ♦ A-și răsuci (brusc) corpul; (Sport) a se răsuci pe un singur picior (pentru a manevra mingea). – Din fr. pivoter.

DOOM

pivotá (a ~) vb., ind. prez. 3 pivoteáză

pivotaseră
PIVOTÁ, pivotez, vb. I. Intranz. 1. (Tehn.; despre două corpuri în contact; la pers. 3) A se roti în jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor două corpuri în punctul de contact. ♦ Fig. (Despre acțiuni, procese etc.) A se baza pe anumite elemente specifice, a se desfășura în jurul a ceva. 2. Spec. (Mil.) A executa o mișcare de rotație în jurul unui militar, al unei formații etc. ♦ A-și răsuci (brusc) corpul; (Sport) a se răsuci pe un singur picior (pentru a manevra mingea). – Din fr. pivoter.

DOOM

pivotá (a ~) vb., ind. prez. 3 pivoteáză

pivotaserăm
PIVOTÁ, pivotez, vb. I. Intranz. 1. (Tehn.; despre două corpuri în contact; la pers. 3) A se roti în jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor două corpuri în punctul de contact. ♦ Fig. (Despre acțiuni, procese etc.) A se baza pe anumite elemente specifice, a se desfășura în jurul a ceva. 2. Spec. (Mil.) A executa o mișcare de rotație în jurul unui militar, al unei formații etc. ♦ A-și răsuci (brusc) corpul; (Sport) a se răsuci pe un singur picior (pentru a manevra mingea). – Din fr. pivoter.

DOOM

pivotá (a ~) vb., ind. prez. 3 pivoteáză

pivotaserăți
PIVOTÁ, pivotez, vb. I. Intranz. 1. (Tehn.; despre două corpuri în contact; la pers. 3) A se roti în jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor două corpuri în punctul de contact. ♦ Fig. (Despre acțiuni, procese etc.) A se baza pe anumite elemente specifice, a se desfășura în jurul a ceva. 2. Spec. (Mil.) A executa o mișcare de rotație în jurul unui militar, al unei formații etc. ♦ A-și răsuci (brusc) corpul; (Sport) a se răsuci pe un singur picior (pentru a manevra mingea). – Din fr. pivoter.

DOOM

pivotá (a ~) vb., ind. prez. 3 pivoteáză

pivotaseși
PIVOTÁ, pivotez, vb. I. Intranz. 1. (Tehn.; despre două corpuri în contact; la pers. 3) A se roti în jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor două corpuri în punctul de contact. ♦ Fig. (Despre acțiuni, procese etc.) A se baza pe anumite elemente specifice, a se desfășura în jurul a ceva. 2. Spec. (Mil.) A executa o mișcare de rotație în jurul unui militar, al unei formații etc. ♦ A-și răsuci (brusc) corpul; (Sport) a se răsuci pe un singur picior (pentru a manevra mingea). – Din fr. pivoter.

DOOM

pivotá (a ~) vb., ind. prez. 3 pivoteáză

pivotaseți
PIVOTÁ, pivotez, vb. I. Intranz. 1. (Tehn.; despre două corpuri în contact; la pers. 3) A se roti în jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor două corpuri în punctul de contact. ♦ Fig. (Despre acțiuni, procese etc.) A se baza pe anumite elemente specifice, a se desfășura în jurul a ceva. 2. Spec. (Mil.) A executa o mișcare de rotație în jurul unui militar, al unei formații etc. ♦ A-și răsuci (brusc) corpul; (Sport) a se răsuci pe un singur picior (pentru a manevra mingea). – Din fr. pivoter.

DOOM

pivotá (a ~) vb., ind. prez. 3 pivoteáză

pivotat
PIVOTÁ, pivotez, vb. I. Intranz. 1. (Tehn.; despre două corpuri în contact; la pers. 3) A se roti în jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor două corpuri în punctul de contact. ♦ Fig. (Despre acțiuni, procese etc.) A se baza pe anumite elemente specifice, a se desfășura în jurul a ceva. 2. Spec. (Mil.) A executa o mișcare de rotație în jurul unui militar, al unei formații etc. ♦ A-și răsuci (brusc) corpul; (Sport) a se răsuci pe un singur picior (pentru a manevra mingea). – Din fr. pivoter.

DOOM

pivotá (a ~) vb., ind. prez. 3 pivoteáză

pivotau
PIVOTÁ, pivotez, vb. I. Intranz. 1. (Tehn.; despre două corpuri în contact; la pers. 3) A se roti în jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor două corpuri în punctul de contact. ♦ Fig. (Despre acțiuni, procese etc.) A se baza pe anumite elemente specifice, a se desfășura în jurul a ceva. 2. Spec. (Mil.) A executa o mișcare de rotație în jurul unui militar, al unei formații etc. ♦ A-și răsuci (brusc) corpul; (Sport) a se răsuci pe un singur picior (pentru a manevra mingea). – Din fr. pivoter.

DOOM

pivotá (a ~) vb., ind. prez. 3 pivoteáză

pivotași
PIVOTÁ, pivotez, vb. I. Intranz. 1. (Tehn.; despre două corpuri în contact; la pers. 3) A se roti în jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor două corpuri în punctul de contact. ♦ Fig. (Despre acțiuni, procese etc.) A se baza pe anumite elemente specifice, a se desfășura în jurul a ceva. 2. Spec. (Mil.) A executa o mișcare de rotație în jurul unui militar, al unei formații etc. ♦ A-și răsuci (brusc) corpul; (Sport) a se răsuci pe un singur picior (pentru a manevra mingea). – Din fr. pivoter.

DOOM

pivotá (a ~) vb., ind. prez. 3 pivoteáză

pivotați
PIVOTÁ, pivotez, vb. I. Intranz. 1. (Tehn.; despre două corpuri în contact; la pers. 3) A se roti în jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor două corpuri în punctul de contact. ♦ Fig. (Despre acțiuni, procese etc.) A se baza pe anumite elemente specifice, a se desfășura în jurul a ceva. 2. Spec. (Mil.) A executa o mișcare de rotație în jurul unui militar, al unei formații etc. ♦ A-și răsuci (brusc) corpul; (Sport) a se răsuci pe un singur picior (pentru a manevra mingea). – Din fr. pivoter.

DOOM

pivotá (a ~) vb., ind. prez. 3 pivoteáză

pivotația
PIVOTÁȚIE, pivotații, s. f. Pivotare. – Pivota + suf. -ație.

DOOM

pivotáție (-ți-e) s. f., art. pivotáția (-ți-a), g.-d. art. pivotáției; pl. pivotáții, art. pivotáțiile (-ți-i-)

pivotație
PIVOTÁȚIE, pivotații, s. f. Pivotare. – Pivota + suf. -ație.

DOOM

pivotáție (-ți-e) s. f., art. pivotáția (-ți-a), g.-d. art. pivotáției; pl. pivotáții, art. pivotáțiile (-ți-i-)

pivotației
PIVOTÁȚIE, pivotații, s. f. Pivotare. – Pivota + suf. -ație.

DOOM

pivotáție (-ți-e) s. f., art. pivotáția (-ți-a), g.-d. art. pivotáției; pl. pivotáții, art. pivotáțiile (-ți-i-)

pivotații
PIVOTÁȚIE, pivotații, s. f. Pivotare. – Pivota + suf. -ație.

DOOM

pivotáție (-ți-e) s. f., art. pivotáția (-ți-a), g.-d. art. pivotáției; pl. pivotáții, art. pivotáțiile (-ți-i-)

pivotațiile
PIVOTÁȚIE, pivotații, s. f. Pivotare. – Pivota + suf. -ație.

DOOM

pivotáție (-ți-e) s. f., art. pivotáția (-ți-a), g.-d. art. pivotáției; pl. pivotáții, art. pivotáțiile (-ți-i-)

pivotațiilor
PIVOTÁȚIE, pivotații, s. f. Pivotare. – Pivota + suf. -ație.

DOOM

pivotáție (-ți-e) s. f., art. pivotáția (-ți-a), g.-d. art. pivotáției; pl. pivotáții, art. pivotáțiile (-ți-i-)

pivotează
PIVOTÁ, pivotez, vb. I. Intranz. 1. (Tehn.; despre două corpuri în contact; la pers. 3) A se roti în jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor două corpuri în punctul de contact. ♦ Fig. (Despre acțiuni, procese etc.) A se baza pe anumite elemente specifice, a se desfășura în jurul a ceva. 2. Spec. (Mil.) A executa o mișcare de rotație în jurul unui militar, al unei formații etc. ♦ A-și răsuci (brusc) corpul; (Sport) a se răsuci pe un singur picior (pentru a manevra mingea). – Din fr. pivoter.

DOOM

pivotá (a ~) vb., ind. prez. 3 pivoteáză

pivotez
PIVOTÁ, pivotez, vb. I. Intranz. 1. (Tehn.; despre două corpuri în contact; la pers. 3) A se roti în jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor două corpuri în punctul de contact. ♦ Fig. (Despre acțiuni, procese etc.) A se baza pe anumite elemente specifice, a se desfășura în jurul a ceva. 2. Spec. (Mil.) A executa o mișcare de rotație în jurul unui militar, al unei formații etc. ♦ A-și răsuci (brusc) corpul; (Sport) a se răsuci pe un singur picior (pentru a manevra mingea). – Din fr. pivoter.

DOOM

pivotá (a ~) vb., ind. prez. 3 pivoteáză

pivoteze
PIVOTÁ, pivotez, vb. I. Intranz. 1. (Tehn.; despre două corpuri în contact; la pers. 3) A se roti în jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor două corpuri în punctul de contact. ♦ Fig. (Despre acțiuni, procese etc.) A se baza pe anumite elemente specifice, a se desfășura în jurul a ceva. 2. Spec. (Mil.) A executa o mișcare de rotație în jurul unui militar, al unei formații etc. ♦ A-și răsuci (brusc) corpul; (Sport) a se răsuci pe un singur picior (pentru a manevra mingea). – Din fr. pivoter.

DOOM

pivotá (a ~) vb., ind. prez. 3 pivoteáză

pivotezi
PIVOTÁ, pivotez, vb. I. Intranz. 1. (Tehn.; despre două corpuri în contact; la pers. 3) A se roti în jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor două corpuri în punctul de contact. ♦ Fig. (Despre acțiuni, procese etc.) A se baza pe anumite elemente specifice, a se desfășura în jurul a ceva. 2. Spec. (Mil.) A executa o mișcare de rotație în jurul unui militar, al unei formații etc. ♦ A-și răsuci (brusc) corpul; (Sport) a se răsuci pe un singur picior (pentru a manevra mingea). – Din fr. pivoter.

DOOM

pivotá (a ~) vb., ind. prez. 3 pivoteáză

pivotul
PIVÓT, (1, 2, 3) pivoturi, s. n., (4) pivoți, s. m. 1. S. n. (Tehn.) Fus de formă cilindrică, tronconică, conică etc., care se rotește ori alunecă într-un lagăr la care sarcina acționează în direcția axului. 2. S. n. Rădăcină principală, verticală, îngroșată a unor plante ca morcovul, sfecla etc. 3. S. n. Fig. Element, punct de sprijin esențial care asigură desfășurarea unei activități sau a unui proces. 4. S. m. Spec. (Mil.) Militarul în raport cu care se execută mișcarea unei formații. ♦ (Sport) Jucător cu atribuții bine precizate, care acționează ca vârf de atac la unele jocuri cu mingea. – Din fr. pivot.

DOOM

pivót² (fus, rădăcină) s. n., pl. pivóturi

pivotul
PIVÓT, (1, 2, 3) pivoturi, s. n., (4) pivoți, s. m. 1. S. n. (Tehn.) Fus de formă cilindrică, tronconică, conică etc., care se rotește ori alunecă într-un lagăr la care sarcina acționează în direcția axului. 2. S. n. Rădăcină principală, verticală, îngroșată a unor plante ca morcovul, sfecla etc. 3. S. n. Fig. Element, punct de sprijin esențial care asigură desfășurarea unei activități sau a unui proces. 4. S. m. Spec. (Mil.) Militarul în raport cu care se execută mișcarea unei formații. ♦ (Sport) Jucător cu atribuții bine precizate, care acționează ca vârf de atac la unele jocuri cu mingea. – Din fr. pivot.

pivotului
PIVÓT, (1, 2, 3) pivoturi, s. n., (4) pivoți, s. m. 1. S. n. (Tehn.) Fus de formă cilindrică, tronconică, conică etc., care se rotește ori alunecă într-un lagăr la care sarcina acționează în direcția axului. 2. S. n. Rădăcină principală, verticală, îngroșată a unor plante ca morcovul, sfecla etc. 3. S. n. Fig. Element, punct de sprijin esențial care asigură desfășurarea unei activități sau a unui proces. 4. S. m. Spec. (Mil.) Militarul în raport cu care se execută mișcarea unei formații. ♦ (Sport) Jucător cu atribuții bine precizate, care acționează ca vârf de atac la unele jocuri cu mingea. – Din fr. pivot.

DOOM

pivót² (fus, rădăcină) s. n., pl. pivóturi

pivotului
PIVÓT, (1, 2, 3) pivoturi, s. n., (4) pivoți, s. m. 1. S. n. (Tehn.) Fus de formă cilindrică, tronconică, conică etc., care se rotește ori alunecă într-un lagăr la care sarcina acționează în direcția axului. 2. S. n. Rădăcină principală, verticală, îngroșată a unor plante ca morcovul, sfecla etc. 3. S. n. Fig. Element, punct de sprijin esențial care asigură desfășurarea unei activități sau a unui proces. 4. S. m. Spec. (Mil.) Militarul în raport cu care se execută mișcarea unei formații. ♦ (Sport) Jucător cu atribuții bine precizate, care acționează ca vârf de atac la unele jocuri cu mingea. – Din fr. pivot.

pivoturi
PIVÓT, (1, 2, 3) pivoturi, s. n., (4) pivoți, s. m. 1. S. n. (Tehn.) Fus de formă cilindrică, tronconică, conică etc., care se rotește ori alunecă într-un lagăr la care sarcina acționează în direcția axului. 2. S. n. Rădăcină principală, verticală, îngroșată a unor plante ca morcovul, sfecla etc. 3. S. n. Fig. Element, punct de sprijin esențial care asigură desfășurarea unei activități sau a unui proces. 4. S. m. Spec. (Mil.) Militarul în raport cu care se execută mișcarea unei formații. ♦ (Sport) Jucător cu atribuții bine precizate, care acționează ca vârf de atac la unele jocuri cu mingea. – Din fr. pivot.

pivoturile
PIVÓT, (1, 2, 3) pivoturi, s. n., (4) pivoți, s. m. 1. S. n. (Tehn.) Fus de formă cilindrică, tronconică, conică etc., care se rotește ori alunecă într-un lagăr la care sarcina acționează în direcția axului. 2. S. n. Rădăcină principală, verticală, îngroșată a unor plante ca morcovul, sfecla etc. 3. S. n. Fig. Element, punct de sprijin esențial care asigură desfășurarea unei activități sau a unui proces. 4. S. m. Spec. (Mil.) Militarul în raport cu care se execută mișcarea unei formații. ♦ (Sport) Jucător cu atribuții bine precizate, care acționează ca vârf de atac la unele jocuri cu mingea. – Din fr. pivot.

pivoturilor
PIVÓT, (1, 2, 3) pivoturi, s. n., (4) pivoți, s. m. 1. S. n. (Tehn.) Fus de formă cilindrică, tronconică, conică etc., care se rotește ori alunecă într-un lagăr la care sarcina acționează în direcția axului. 2. S. n. Rădăcină principală, verticală, îngroșată a unor plante ca morcovul, sfecla etc. 3. S. n. Fig. Element, punct de sprijin esențial care asigură desfășurarea unei activități sau a unui proces. 4. S. m. Spec. (Mil.) Militarul în raport cu care se execută mișcarea unei formații. ♦ (Sport) Jucător cu atribuții bine precizate, care acționează ca vârf de atac la unele jocuri cu mingea. – Din fr. pivot.

pivotând
PIVOTÁ, pivotez, vb. I. Intranz. 1. (Tehn.; despre două corpuri în contact; la pers. 3) A se roti în jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor două corpuri în punctul de contact. ♦ Fig. (Despre acțiuni, procese etc.) A se baza pe anumite elemente specifice, a se desfășura în jurul a ceva. 2. Spec. (Mil.) A executa o mișcare de rotație în jurul unui militar, al unei formații etc. ♦ A-și răsuci (brusc) corpul; (Sport) a se răsuci pe un singur picior (pentru a manevra mingea). – Din fr. pivoter.

DOOM

pivotá (a ~) vb., ind. prez. 3 pivoteáză

pivotînd
PIVOTÁ, pivotez, vb. I. Intranz. 1. (Tehn.; despre două corpuri în contact; la pers. 3) A se roti în jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor două corpuri în punctul de contact. ♦ Fig. (Despre acțiuni, procese etc.) A se baza pe anumite elemente specifice, a se desfășura în jurul a ceva. 2. Spec. (Mil.) A executa o mișcare de rotație în jurul unui militar, al unei formații etc. ♦ A-și răsuci (brusc) corpul; (Sport) a se răsuci pe un singur picior (pentru a manevra mingea). – Din fr. pivoter.

DOOM

pivotá (a ~) vb., ind. prez. 3 pivoteáză

pivotări
PIVOTÁRE, pivotări, s. f. Acțiunea de a pivota și rezultatul ei; pivotație. – V. pivota.

DOOM

pivotáre s. f., g.-d. art. pivotắrii; pl. pivotắri

pivotării
PIVOTÁRE, pivotări, s. f. Acțiunea de a pivota și rezultatul ei; pivotație. – V. pivota.

DOOM

pivotáre s. f., g.-d. art. pivotắrii; pl. pivotắri

pivotările
PIVOTÁRE, pivotări, s. f. Acțiunea de a pivota și rezultatul ei; pivotație. – V. pivota.

DOOM

pivotáre s. f., g.-d. art. pivotắrii; pl. pivotắri

pivotărilor
PIVOTÁRE, pivotări, s. f. Acțiunea de a pivota și rezultatul ei; pivotație. – V. pivota.

DOOM

pivotáre s. f., g.-d. art. pivotắrii; pl. pivotắri

pivoți
PIVÓT, (1, 2, 3) pivoturi, s. n., (4) pivoți, s. m. 1. S. n. (Tehn.) Fus de formă cilindrică, tronconică, conică etc., care se rotește ori alunecă într-un lagăr la care sarcina acționează în direcția axului. 2. S. n. Rădăcină principală, verticală, îngroșată a unor plante ca morcovul, sfecla etc. 3. S. n. Fig. Element, punct de sprijin esențial care asigură desfășurarea unei activități sau a unui proces. 4. S. m. Spec. (Mil.) Militarul în raport cu care se execută mișcarea unei formații. ♦ (Sport) Jucător cu atribuții bine precizate, care acționează ca vârf de atac la unele jocuri cu mingea. – Din fr. pivot.

DOOM

pivót² (fus, rădăcină) s. n., pl. pivóturi

pivoții
PIVÓT, (1, 2, 3) pivoturi, s. n., (4) pivoți, s. m. 1. S. n. (Tehn.) Fus de formă cilindrică, tronconică, conică etc., care se rotește ori alunecă într-un lagăr la care sarcina acționează în direcția axului. 2. S. n. Rădăcină principală, verticală, îngroșată a unor plante ca morcovul, sfecla etc. 3. S. n. Fig. Element, punct de sprijin esențial care asigură desfășurarea unei activități sau a unui proces. 4. S. m. Spec. (Mil.) Militarul în raport cu care se execută mișcarea unei formații. ♦ (Sport) Jucător cu atribuții bine precizate, care acționează ca vârf de atac la unele jocuri cu mingea. – Din fr. pivot.

DOOM

pivót² (fus, rădăcină) s. n., pl. pivóturi

pivoților
PIVÓT, (1, 2, 3) pivoturi, s. n., (4) pivoți, s. m. 1. S. n. (Tehn.) Fus de formă cilindrică, tronconică, conică etc., care se rotește ori alunecă într-un lagăr la care sarcina acționează în direcția axului. 2. S. n. Rădăcină principală, verticală, îngroșată a unor plante ca morcovul, sfecla etc. 3. S. n. Fig. Element, punct de sprijin esențial care asigură desfășurarea unei activități sau a unui proces. 4. S. m. Spec. (Mil.) Militarul în raport cu care se execută mișcarea unei formații. ♦ (Sport) Jucător cu atribuții bine precizate, care acționează ca vârf de atac la unele jocuri cu mingea. – Din fr. pivot.

DOOM

pivót² (fus, rădăcină) s. n., pl. pivóturi

pix
PIX, pixuri, s. n. Creion cu mină sau cu pastă acționat de un dispozitiv mecanic. – Din engl. pick.

DOOM

pix s. n., pl. píxuri

pixida
PIXÍDĂ, pixide, s. f. 1. Casetă sau cupă acoperită, care servea în trecut la păstrarea bijuteriilor sau a împărtășaniei. 2. Fruct-capsulă care se deschide după coacere printr-un căpăcel sau prin ruperea în două. – Din fr. pyxide.

DOOM

pixídă s. f., g.-d. art. pixídei; pl. pixíde

pixide
PIXÍDĂ, pixide, s. f. 1. Casetă sau cupă acoperită, care servea în trecut la păstrarea bijuteriilor sau a împărtășaniei. 2. Fruct-capsulă care se deschide după coacere printr-un căpăcel sau prin ruperea în două. – Din fr. pyxide.

DOOM

pixídă s. f., g.-d. art. pixídei; pl. pixíde

pixidei
PIXÍDĂ, pixide, s. f. 1. Casetă sau cupă acoperită, care servea în trecut la păstrarea bijuteriilor sau a împărtășaniei. 2. Fruct-capsulă care se deschide după coacere printr-un căpăcel sau prin ruperea în două. – Din fr. pyxide.

DOOM

pixídă s. f., g.-d. art. pixídei; pl. pixíde

pixidele
PIXÍDĂ, pixide, s. f. 1. Casetă sau cupă acoperită, care servea în trecut la păstrarea bijuteriilor sau a împărtășaniei. 2. Fruct-capsulă care se deschide după coacere printr-un căpăcel sau prin ruperea în două. – Din fr. pyxide.

DOOM

pixídă s. f., g.-d. art. pixídei; pl. pixíde

pixidelor
PIXÍDĂ, pixide, s. f. 1. Casetă sau cupă acoperită, care servea în trecut la păstrarea bijuteriilor sau a împărtășaniei. 2. Fruct-capsulă care se deschide după coacere printr-un căpăcel sau prin ruperea în două. – Din fr. pyxide.

DOOM

pixídă s. f., g.-d. art. pixídei; pl. pixíde

pixul
PIX, pixuri, s. n. Creion cu mină sau cu pastă acționat de un dispozitiv mecanic. – Din engl. pick.

DOOM

pix s. n., pl. píxuri

pixului
PIX, pixuri, s. n. Creion cu mină sau cu pastă acționat de un dispozitiv mecanic. – Din engl. pick.

DOOM

pix s. n., pl. píxuri

pixuri
PIX, pixuri, s. n. Creion cu mină sau cu pastă acționat de un dispozitiv mecanic. – Din engl. pick.

DOOM

pix s. n., pl. píxuri

pixurile
PIX, pixuri, s. n. Creion cu mină sau cu pastă acționat de un dispozitiv mecanic. – Din engl. pick.

DOOM

pix s. n., pl. píxuri

pixurilor
PIX, pixuri, s. n. Creion cu mină sau cu pastă acționat de un dispozitiv mecanic. – Din engl. pick.

DOOM

pix s. n., pl. píxuri

pizdi
PIZDÍ, pizdésc, vb. IV. Tranz. (Vulgar; în expr.) A o pizdi = a o sfecli, a o păți. (din pizdă + suf. -i)

pizdire
PIZDÍ, pizdésc, vb. IV. Tranz. (Vulgar; în expr.) A o pizdi = a o sfecli, a o păți. (din pizdă + suf. -i)

pizdiș
pizdiș adv. (obs.) pieziș.

pizdos
pizdos, -oasă, pizdoși, -oase adj. (vulg.) 1. dur; ferm, inflexibil. 2. cu tupeu.

pizdui
pizdui, pizduiesc v. t. 1. a certa aspru. 2. a înjura.

pizdă
pízdă (pízde), s. f. – Organul genital femeiesc. – Mr. chizdă. Sl., cf. bg. dialectal, slov., ceh., pol. pizda, sb. pižda, rus. pizdá (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 260; Vasmer, II, 355). – Der. pizdi, vb. (a o încurca, a o păți).

pizma
PÍZMĂ, pizme, s. f. (Pop.) Ciudă, necaz, nemulțumire; p. ext. ură, dușmănie; (sens curent) invidie. ◊ Loc. prep. În pizma (cuiva) = cu intenția de a supăra pe cineva; în necazul, în pofida cuiva. ◊ Expr. (Rar) A se pune în pizmă cu cineva = a ajunge la ceartă cu cineva. – Din sl. pizma.

DOOM

pízmă (pop.) s. f., g.-d. art. pízmei

pizmaș
PIZMÁȘ, -Ă, pizmași, -e, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care poartă pizmă cuiva; (om) răutăcios, invidios; p. ext. (om) plin de ură, potrivnic, dușmănos, vrăjmaș, pizmuitor, pizmătareț, pizmătăreț, pizmăreț. 2. Adj. (Despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă ură, dușmănie, invidie. – Pizmă + suf. -aș.

DOOM

pizmáș (pop.) adj. m., s. m., pl. pizmáși; adj. f., s. f. pizmáșă, art. pizmáșa, pl. pizmáșe

pizmaș
PIZMÁȘ, -Ă, pizmași, -e, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care poartă pizmă cuiva; (om) răutăcios, invidios; p. ext. (om) plin de ură, potrivnic, dușmănos, vrăjmaș, pizmuitor, pizmătareț, pizmătăreț, pizmăreț. 2. Adj. (Despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă ură, dușmănie, invidie. – Pizmă + suf. -aș.

DOOM

pizmáș (pop.) adj. m., s. m., pl. pizmáși; adj. f., s. f. pizmáșă, art. pizmáșa, pl. pizmáșe

pizmașa
PIZMÁȘ, -Ă, pizmași, -e, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care poartă pizmă cuiva; (om) răutăcios, invidios; p. ext. (om) plin de ură, potrivnic, dușmănos, vrăjmaș, pizmuitor, pizmătareț, pizmătăreț, pizmăreț. 2. Adj. (Despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă ură, dușmănie, invidie. – Pizmă + suf. -aș.

DOOM

pizmáș (pop.) adj. m., s. m., pl. pizmáși; adj. f., s. f. pizmáșă, art. pizmáșa, pl. pizmáșe

pizmașa
PIZMÁȘ, -Ă, pizmași, -e, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care poartă pizmă cuiva; (om) răutăcios, invidios; p. ext. (om) plin de ură, potrivnic, dușmănos, vrăjmaș, pizmuitor, pizmătareț, pizmătăreț, pizmăreț. 2. Adj. (Despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă ură, dușmănie, invidie. – Pizmă + suf. -aș.

DOOM

pizmáș (pop.) adj. m., s. m., pl. pizmáși; adj. f., s. f. pizmáșă, art. pizmáșa, pl. pizmáșe

pizmașe
PIZMÁȘ, -Ă, pizmași, -e, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care poartă pizmă cuiva; (om) răutăcios, invidios; p. ext. (om) plin de ură, potrivnic, dușmănos, vrăjmaș, pizmuitor, pizmătareț, pizmătăreț, pizmăreț. 2. Adj. (Despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă ură, dușmănie, invidie. – Pizmă + suf. -aș.

DOOM

pizmáș (pop.) adj. m., s. m., pl. pizmáși; adj. f., s. f. pizmáșă, art. pizmáșa, pl. pizmáșe

pizmașe
PIZMÁȘ, -Ă, pizmași, -e, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care poartă pizmă cuiva; (om) răutăcios, invidios; p. ext. (om) plin de ură, potrivnic, dușmănos, vrăjmaș, pizmuitor, pizmătareț, pizmătăreț, pizmăreț. 2. Adj. (Despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă ură, dușmănie, invidie. – Pizmă + suf. -aș.

DOOM

pizmáș (pop.) adj. m., s. m., pl. pizmáși; adj. f., s. f. pizmáșă, art. pizmáșa, pl. pizmáșe

pizmașei
PIZMÁȘ, -Ă, pizmași, -e, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care poartă pizmă cuiva; (om) răutăcios, invidios; p. ext. (om) plin de ură, potrivnic, dușmănos, vrăjmaș, pizmuitor, pizmătareț, pizmătăreț, pizmăreț. 2. Adj. (Despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă ură, dușmănie, invidie. – Pizmă + suf. -aș.

DOOM

pizmáș (pop.) adj. m., s. m., pl. pizmáși; adj. f., s. f. pizmáșă, art. pizmáșa, pl. pizmáșe

pizmașei
PIZMÁȘ, -Ă, pizmași, -e, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care poartă pizmă cuiva; (om) răutăcios, invidios; p. ext. (om) plin de ură, potrivnic, dușmănos, vrăjmaș, pizmuitor, pizmătareț, pizmătăreț, pizmăreț. 2. Adj. (Despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă ură, dușmănie, invidie. – Pizmă + suf. -aș.

DOOM

pizmáș (pop.) adj. m., s. m., pl. pizmáși; adj. f., s. f. pizmáșă, art. pizmáșa, pl. pizmáșe

pizmașele
PIZMÁȘ, -Ă, pizmași, -e, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care poartă pizmă cuiva; (om) răutăcios, invidios; p. ext. (om) plin de ură, potrivnic, dușmănos, vrăjmaș, pizmuitor, pizmătareț, pizmătăreț, pizmăreț. 2. Adj. (Despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă ură, dușmănie, invidie. – Pizmă + suf. -aș.

DOOM

pizmáș (pop.) adj. m., s. m., pl. pizmáși; adj. f., s. f. pizmáșă, art. pizmáșa, pl. pizmáșe

pizmașele
PIZMÁȘ, -Ă, pizmași, -e, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care poartă pizmă cuiva; (om) răutăcios, invidios; p. ext. (om) plin de ură, potrivnic, dușmănos, vrăjmaș, pizmuitor, pizmătareț, pizmătăreț, pizmăreț. 2. Adj. (Despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă ură, dușmănie, invidie. – Pizmă + suf. -aș.

DOOM

pizmáș (pop.) adj. m., s. m., pl. pizmáși; adj. f., s. f. pizmáșă, art. pizmáșa, pl. pizmáșe

pizmașelor
PIZMÁȘ, -Ă, pizmași, -e, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care poartă pizmă cuiva; (om) răutăcios, invidios; p. ext. (om) plin de ură, potrivnic, dușmănos, vrăjmaș, pizmuitor, pizmătareț, pizmătăreț, pizmăreț. 2. Adj. (Despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă ură, dușmănie, invidie. – Pizmă + suf. -aș.

DOOM

pizmáș (pop.) adj. m., s. m., pl. pizmáși; adj. f., s. f. pizmáșă, art. pizmáșa, pl. pizmáșe

pizmașelor
PIZMÁȘ, -Ă, pizmași, -e, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care poartă pizmă cuiva; (om) răutăcios, invidios; p. ext. (om) plin de ură, potrivnic, dușmănos, vrăjmaș, pizmuitor, pizmătareț, pizmătăreț, pizmăreț. 2. Adj. (Despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă ură, dușmănie, invidie. – Pizmă + suf. -aș.

DOOM

pizmáș (pop.) adj. m., s. m., pl. pizmáși; adj. f., s. f. pizmáșă, art. pizmáșa, pl. pizmáșe

pizmași
PIZMÁȘ, -Ă, pizmași, -e, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care poartă pizmă cuiva; (om) răutăcios, invidios; p. ext. (om) plin de ură, potrivnic, dușmănos, vrăjmaș, pizmuitor, pizmătareț, pizmătăreț, pizmăreț. 2. Adj. (Despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă ură, dușmănie, invidie. – Pizmă + suf. -aș.

DOOM

pizmáș (pop.) adj. m., s. m., pl. pizmáși; adj. f., s. f. pizmáșă, art. pizmáșa, pl. pizmáșe

pizmași
PIZMÁȘ, -Ă, pizmași, -e, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care poartă pizmă cuiva; (om) răutăcios, invidios; p. ext. (om) plin de ură, potrivnic, dușmănos, vrăjmaș, pizmuitor, pizmătareț, pizmătăreț, pizmăreț. 2. Adj. (Despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă ură, dușmănie, invidie. – Pizmă + suf. -aș.

DOOM

pizmáș (pop.) adj. m., s. m., pl. pizmáși; adj. f., s. f. pizmáșă, art. pizmáșa, pl. pizmáșe

pizmașii
PIZMÁȘ, -Ă, pizmași, -e, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care poartă pizmă cuiva; (om) răutăcios, invidios; p. ext. (om) plin de ură, potrivnic, dușmănos, vrăjmaș, pizmuitor, pizmătareț, pizmătăreț, pizmăreț. 2. Adj. (Despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă ură, dușmănie, invidie. – Pizmă + suf. -aș.

DOOM

pizmáș (pop.) adj. m., s. m., pl. pizmáși; adj. f., s. f. pizmáșă, art. pizmáșa, pl. pizmáșe

pizmașii
PIZMÁȘ, -Ă, pizmași, -e, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care poartă pizmă cuiva; (om) răutăcios, invidios; p. ext. (om) plin de ură, potrivnic, dușmănos, vrăjmaș, pizmuitor, pizmătareț, pizmătăreț, pizmăreț. 2. Adj. (Despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă ură, dușmănie, invidie. – Pizmă + suf. -aș.

DOOM

pizmáș (pop.) adj. m., s. m., pl. pizmáși; adj. f., s. f. pizmáșă, art. pizmáșa, pl. pizmáșe

pizmașilor
PIZMÁȘ, -Ă, pizmași, -e, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care poartă pizmă cuiva; (om) răutăcios, invidios; p. ext. (om) plin de ură, potrivnic, dușmănos, vrăjmaș, pizmuitor, pizmătareț, pizmătăreț, pizmăreț. 2. Adj. (Despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă ură, dușmănie, invidie. – Pizmă + suf. -aș.

DOOM

pizmáș (pop.) adj. m., s. m., pl. pizmáși; adj. f., s. f. pizmáșă, art. pizmáșa, pl. pizmáșe

pizmașilor
PIZMÁȘ, -Ă, pizmași, -e, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care poartă pizmă cuiva; (om) răutăcios, invidios; p. ext. (om) plin de ură, potrivnic, dușmănos, vrăjmaș, pizmuitor, pizmătareț, pizmătăreț, pizmăreț. 2. Adj. (Despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă ură, dușmănie, invidie. – Pizmă + suf. -aș.

DOOM

pizmáș (pop.) adj. m., s. m., pl. pizmáși; adj. f., s. f. pizmáșă, art. pizmáșa, pl. pizmáșe

pizmașul
PIZMÁȘ, -Ă, pizmași, -e, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care poartă pizmă cuiva; (om) răutăcios, invidios; p. ext. (om) plin de ură, potrivnic, dușmănos, vrăjmaș, pizmuitor, pizmătareț, pizmătăreț, pizmăreț. 2. Adj. (Despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă ură, dușmănie, invidie. – Pizmă + suf. -aș.

DOOM

pizmáș (pop.) adj. m., s. m., pl. pizmáși; adj. f., s. f. pizmáșă, art. pizmáșa, pl. pizmáșe

pizmașul
PIZMÁȘ, -Ă, pizmași, -e, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care poartă pizmă cuiva; (om) răutăcios, invidios; p. ext. (om) plin de ură, potrivnic, dușmănos, vrăjmaș, pizmuitor, pizmătareț, pizmătăreț, pizmăreț. 2. Adj. (Despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă ură, dușmănie, invidie. – Pizmă + suf. -aș.

DOOM

pizmáș (pop.) adj. m., s. m., pl. pizmáși; adj. f., s. f. pizmáșă, art. pizmáșa, pl. pizmáșe

pizmașului
PIZMÁȘ, -Ă, pizmași, -e, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care poartă pizmă cuiva; (om) răutăcios, invidios; p. ext. (om) plin de ură, potrivnic, dușmănos, vrăjmaș, pizmuitor, pizmătareț, pizmătăreț, pizmăreț. 2. Adj. (Despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă ură, dușmănie, invidie. – Pizmă + suf. -aș.

DOOM

pizmáș (pop.) adj. m., s. m., pl. pizmáși; adj. f., s. f. pizmáșă, art. pizmáșa, pl. pizmáșe

pizmașului
PIZMÁȘ, -Ă, pizmași, -e, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care poartă pizmă cuiva; (om) răutăcios, invidios; p. ext. (om) plin de ură, potrivnic, dușmănos, vrăjmaș, pizmuitor, pizmătareț, pizmătăreț, pizmăreț. 2. Adj. (Despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă ură, dușmănie, invidie. – Pizmă + suf. -aș.

DOOM

pizmáș (pop.) adj. m., s. m., pl. pizmáși; adj. f., s. f. pizmáșă, art. pizmáșa, pl. pizmáșe

pizme
PÍZMĂ, pizme, s. f. (Pop.) Ciudă, necaz, nemulțumire; p. ext. ură, dușmănie; (sens curent) invidie. ◊ Loc. prep. În pizma (cuiva) = cu intenția de a supăra pe cineva; în necazul, în pofida cuiva. ◊ Expr. (Rar) A se pune în pizmă cu cineva = a ajunge la ceartă cu cineva. – Din sl. pizma.

DOOM

pízmă (pop.) s. f., g.-d. art. pízmei

pizmei
PÍZMĂ, pizme, s. f. (Pop.) Ciudă, necaz, nemulțumire; p. ext. ură, dușmănie; (sens curent) invidie. ◊ Loc. prep. În pizma (cuiva) = cu intenția de a supăra pe cineva; în necazul, în pofida cuiva. ◊ Expr. (Rar) A se pune în pizmă cu cineva = a ajunge la ceartă cu cineva. – Din sl. pizma.

DOOM

pízmă (pop.) s. f., g.-d. art. pízmei

pizmele
PÍZMĂ, pizme, s. f. (Pop.) Ciudă, necaz, nemulțumire; p. ext. ură, dușmănie; (sens curent) invidie. ◊ Loc. prep. În pizma (cuiva) = cu intenția de a supăra pe cineva; în necazul, în pofida cuiva. ◊ Expr. (Rar) A se pune în pizmă cu cineva = a ajunge la ceartă cu cineva. – Din sl. pizma.

DOOM

pízmă (pop.) s. f., g.-d. art. pízmei

pizmelor
PÍZMĂ, pizme, s. f. (Pop.) Ciudă, necaz, nemulțumire; p. ext. ură, dușmănie; (sens curent) invidie. ◊ Loc. prep. În pizma (cuiva) = cu intenția de a supăra pe cineva; în necazul, în pofida cuiva. ◊ Expr. (Rar) A se pune în pizmă cu cineva = a ajunge la ceartă cu cineva. – Din sl. pizma.

DOOM

pízmă (pop.) s. f., g.-d. art. pízmei

pizmui
PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

DOOM

pizmuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 să pizmuiáscă

pizmuia
PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

DOOM

pizmuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 să pizmuiáscă

pizmuiai
PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

DOOM

pizmuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 să pizmuiáscă

pizmuiam
PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

DOOM

pizmuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 să pizmuiáscă

pizmuiască
PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

DOOM

pizmuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 să pizmuiáscă

pizmuiau
PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

DOOM

pizmuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 să pizmuiáscă

pizmuiați
PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

DOOM

pizmuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 să pizmuiáscă

pizmuiesc
PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

DOOM

pizmuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 să pizmuiáscă

pizmuiește
PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

DOOM

pizmuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 să pizmuiáscă

pizmuiești
PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

DOOM

pizmuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 să pizmuiáscă

pizmuii
PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

DOOM

pizmuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 să pizmuiáscă

pizmuim
PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

DOOM

pizmuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 să pizmuiáscă

pizmuind
PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

DOOM

pizmuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 să pizmuiáscă

pizmuire
PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

DOOM

pizmuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 să pizmuiáscă

pizmuire
PIZMUÍRE, pizmuiri, s. f. (Pop.) Faptul de a pizmui; pizmă, invidie. – V. pizmui.

DOOM

pizmuíre (pop.) s. f., g.-d. art. pizmuírii; pl. pizmuíri

pizmuirea
PIZMUÍRE, pizmuiri, s. f. (Pop.) Faptul de a pizmui; pizmă, invidie. – V. pizmui.

DOOM

pizmuíre (pop.) s. f., g.-d. art. pizmuírii; pl. pizmuíri

pizmuiri
PIZMUÍRE, pizmuiri, s. f. (Pop.) Faptul de a pizmui; pizmă, invidie. – V. pizmui.

DOOM

pizmuíre (pop.) s. f., g.-d. art. pizmuírii; pl. pizmuíri

pizmuirii
PIZMUÍRE, pizmuiri, s. f. (Pop.) Faptul de a pizmui; pizmă, invidie. – V. pizmui.

DOOM

pizmuíre (pop.) s. f., g.-d. art. pizmuírii; pl. pizmuíri

pizmuirile
PIZMUÍRE, pizmuiri, s. f. (Pop.) Faptul de a pizmui; pizmă, invidie. – V. pizmui.

DOOM

pizmuíre (pop.) s. f., g.-d. art. pizmuírii; pl. pizmuíri

pizmuirilor
PIZMUÍRE, pizmuiri, s. f. (Pop.) Faptul de a pizmui; pizmă, invidie. – V. pizmui.

DOOM

pizmuíre (pop.) s. f., g.-d. art. pizmuírii; pl. pizmuíri

pizmuiră
PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

DOOM

pizmuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 să pizmuiáscă

pizmuirăm
PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

DOOM

pizmuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 să pizmuiáscă

pizmuirăți
PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

DOOM

pizmuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 să pizmuiáscă

pizmuise
PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

DOOM

pizmuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 să pizmuiáscă

pizmuisem
PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

DOOM

pizmuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 să pizmuiáscă

pizmuiseră
PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

DOOM

pizmuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 să pizmuiáscă

pizmuiserăm
PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

DOOM

pizmuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 să pizmuiáscă

pizmuiserăți
PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

DOOM

pizmuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 să pizmuiáscă

pizmuiseși
PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

DOOM

pizmuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 să pizmuiáscă

pizmuiseți
PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

DOOM

pizmuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 să pizmuiáscă

pizmuit
PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

DOOM

pizmuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 să pizmuiáscă

pizmuit
PIZMUÍT, -Ă, pizmuiți, -te, adj. (Pop.) Invidiat; p. ext. dușmănit, urât. – V. pizmui.

pizmuita
PIZMUÍT, -Ă, pizmuiți, -te, adj. (Pop.) Invidiat; p. ext. dușmănit, urât. – V. pizmui.

pizmuite
PIZMUÍT, -Ă, pizmuiți, -te, adj. (Pop.) Invidiat; p. ext. dușmănit, urât. – V. pizmui.

pizmuitei
PIZMUÍT, -Ă, pizmuiți, -te, adj. (Pop.) Invidiat; p. ext. dușmănit, urât. – V. pizmui.

pizmuitele
PIZMUÍT, -Ă, pizmuiți, -te, adj. (Pop.) Invidiat; p. ext. dușmănit, urât. – V. pizmui.

pizmuitelor
PIZMUÍT, -Ă, pizmuiți, -te, adj. (Pop.) Invidiat; p. ext. dușmănit, urât. – V. pizmui.

pizmuitoare
PIZMUITÓR, -OÁRE, pizmuitori, -oare, adj. (Pop.) Pizmaș. [Pr.: -mu-i-] – Pizmui + suf. -tor.

DOOM

pizmuitór (pop.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. pizmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. pizmuitoáre

pizmuitoare
PIZMUITÓR, -OÁRE, pizmuitori, -oare, adj. (Pop.) Pizmaș. [Pr.: -mu-i-] – Pizmui + suf. -tor.

DOOM

pizmuitór (pop.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. pizmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. pizmuitoáre

pizmuitoarea
PIZMUITÓR, -OÁRE, pizmuitori, -oare, adj. (Pop.) Pizmaș. [Pr.: -mu-i-] – Pizmui + suf. -tor.

DOOM

pizmuitór (pop.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. pizmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. pizmuitoáre

pizmuitoarea
PIZMUITÓR, -OÁRE, pizmuitori, -oare, adj. (Pop.) Pizmaș. [Pr.: -mu-i-] – Pizmui + suf. -tor.

DOOM

pizmuitór (pop.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. pizmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. pizmuitoáre

pizmuitoarei
PIZMUITÓR, -OÁRE, pizmuitori, -oare, adj. (Pop.) Pizmaș. [Pr.: -mu-i-] – Pizmui + suf. -tor.

DOOM

pizmuitór (pop.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. pizmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. pizmuitoáre

pizmuitoarei
PIZMUITÓR, -OÁRE, pizmuitori, -oare, adj. (Pop.) Pizmaș. [Pr.: -mu-i-] – Pizmui + suf. -tor.

DOOM

pizmuitór (pop.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. pizmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. pizmuitoáre

pizmuitoarele
PIZMUITÓR, -OÁRE, pizmuitori, -oare, adj. (Pop.) Pizmaș. [Pr.: -mu-i-] – Pizmui + suf. -tor.

DOOM

pizmuitór (pop.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. pizmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. pizmuitoáre

pizmuitoarele
PIZMUITÓR, -OÁRE, pizmuitori, -oare, adj. (Pop.) Pizmaș. [Pr.: -mu-i-] – Pizmui + suf. -tor.

DOOM

pizmuitór (pop.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. pizmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. pizmuitoáre

pizmuitoarelor
PIZMUITÓR, -OÁRE, pizmuitori, -oare, adj. (Pop.) Pizmaș. [Pr.: -mu-i-] – Pizmui + suf. -tor.

DOOM

pizmuitór (pop.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. pizmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. pizmuitoáre

pizmuitoarelor
PIZMUITÓR, -OÁRE, pizmuitori, -oare, adj. (Pop.) Pizmaș. [Pr.: -mu-i-] – Pizmui + suf. -tor.

DOOM

pizmuitór (pop.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. pizmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. pizmuitoáre

pizmuitor
PIZMUITÓR, -OÁRE, pizmuitori, -oare, adj. (Pop.) Pizmaș. [Pr.: -mu-i-] – Pizmui + suf. -tor.

DOOM

pizmuitór (pop.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. pizmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. pizmuitoáre

pizmuitor
PIZMUITÓR, -OÁRE, pizmuitori, -oare, adj. (Pop.) Pizmaș. [Pr.: -mu-i-] – Pizmui + suf. -tor.

DOOM

pizmuitór (pop.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. pizmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. pizmuitoáre

pizmuitori
PIZMUITÓR, -OÁRE, pizmuitori, -oare, adj. (Pop.) Pizmaș. [Pr.: -mu-i-] – Pizmui + suf. -tor.

DOOM

pizmuitór (pop.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. pizmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. pizmuitoáre

pizmuitori
PIZMUITÓR, -OÁRE, pizmuitori, -oare, adj. (Pop.) Pizmaș. [Pr.: -mu-i-] – Pizmui + suf. -tor.

DOOM

pizmuitór (pop.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. pizmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. pizmuitoáre

pizmuitorii
PIZMUITÓR, -OÁRE, pizmuitori, -oare, adj. (Pop.) Pizmaș. [Pr.: -mu-i-] – Pizmui + suf. -tor.

DOOM

pizmuitór (pop.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. pizmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. pizmuitoáre

pizmuitorii
PIZMUITÓR, -OÁRE, pizmuitori, -oare, adj. (Pop.) Pizmaș. [Pr.: -mu-i-] – Pizmui + suf. -tor.

DOOM

pizmuitór (pop.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. pizmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. pizmuitoáre

pizmuitorilor
PIZMUITÓR, -OÁRE, pizmuitori, -oare, adj. (Pop.) Pizmaș. [Pr.: -mu-i-] – Pizmui + suf. -tor.

DOOM

pizmuitór (pop.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. pizmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. pizmuitoáre

pizmuitorilor
PIZMUITÓR, -OÁRE, pizmuitori, -oare, adj. (Pop.) Pizmaș. [Pr.: -mu-i-] – Pizmui + suf. -tor.

DOOM

pizmuitór (pop.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. pizmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. pizmuitoáre

pizmuitorul
PIZMUITÓR, -OÁRE, pizmuitori, -oare, adj. (Pop.) Pizmaș. [Pr.: -mu-i-] – Pizmui + suf. -tor.

DOOM

pizmuitór (pop.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. pizmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. pizmuitoáre

pizmuitorul
PIZMUITÓR, -OÁRE, pizmuitori, -oare, adj. (Pop.) Pizmaș. [Pr.: -mu-i-] – Pizmui + suf. -tor.

DOOM

pizmuitór (pop.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. pizmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. pizmuitoáre

pizmuitorului
PIZMUITÓR, -OÁRE, pizmuitori, -oare, adj. (Pop.) Pizmaș. [Pr.: -mu-i-] – Pizmui + suf. -tor.

DOOM

pizmuitór (pop.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. pizmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. pizmuitoáre

pizmuitorului
PIZMUITÓR, -OÁRE, pizmuitori, -oare, adj. (Pop.) Pizmaș. [Pr.: -mu-i-] – Pizmui + suf. -tor.

DOOM

pizmuitór (pop.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. pizmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. pizmuitoáre

pizmuitul
PIZMUÍT, -Ă, pizmuiți, -te, adj. (Pop.) Invidiat; p. ext. dușmănit, urât. – V. pizmui.

pizmuitului
PIZMUÍT, -Ă, pizmuiți, -te, adj. (Pop.) Invidiat; p. ext. dușmănit, urât. – V. pizmui.

pizmuiși
PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

DOOM

pizmuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 să pizmuiáscă

pizmuiți
PIZMUÍ, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

DOOM

pizmuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiésc, imperf. 3 sg. pizmuiá; conj. prez. 3 să pizmuiáscă

pizmuiți
PIZMUÍT, -Ă, pizmuiți, -te, adj. (Pop.) Invidiat; p. ext. dușmănit, urât. – V. pizmui.

pizmuiții
PIZMUÍT, -Ă, pizmuiți, -te, adj. (Pop.) Invidiat; p. ext. dușmănit, urât. – V. pizmui.

pizmuiților
PIZMUÍT, -Ă, pizmuiți, -te, adj. (Pop.) Invidiat; p. ext. dușmănit, urât. – V. pizmui.

pizmăreața
PIZMĂRÉȚ, -EÁȚĂ, pizmăreți, -e, adj. (Rar) Pizmaș. – Pizmă + suf. -ăreț.

DOOM

pizmăréț (rar) adj. m., pl. pizmăréți; f. pizmăreáță, pl. pizmăréțe

pizmăreț
PIZMĂRÉȚ, -EÁȚĂ, pizmăreți, -e, adj. (Rar) Pizmaș. – Pizmă + suf. -ăreț.

DOOM

pizmăréț (rar) adj. m., pl. pizmăréți; f. pizmăreáță, pl. pizmăréțe

pizmărețe
PIZMĂRÉȚ, -EÁȚĂ, pizmăreți, -e, adj. (Rar) Pizmaș. – Pizmă + suf. -ăreț.

DOOM

pizmăréț (rar) adj. m., pl. pizmăréți; f. pizmăreáță, pl. pizmăréțe

pizmăreței
PIZMĂRÉȚ, -EÁȚĂ, pizmăreți, -e, adj. (Rar) Pizmaș. – Pizmă + suf. -ăreț.

DOOM

pizmăréț (rar) adj. m., pl. pizmăréți; f. pizmăreáță, pl. pizmăréțe

pizmărețele
PIZMĂRÉȚ, -EÁȚĂ, pizmăreți, -e, adj. (Rar) Pizmaș. – Pizmă + suf. -ăreț.

DOOM

pizmăréț (rar) adj. m., pl. pizmăréți; f. pizmăreáță, pl. pizmăréțe

pizmărețelor
PIZMĂRÉȚ, -EÁȚĂ, pizmăreți, -e, adj. (Rar) Pizmaș. – Pizmă + suf. -ăreț.

DOOM

pizmăréț (rar) adj. m., pl. pizmăréți; f. pizmăreáță, pl. pizmăréțe

pizmăreți
PIZMĂRÉȚ, -EÁȚĂ, pizmăreți, -e, adj. (Rar) Pizmaș. – Pizmă + suf. -ăreț.

DOOM

pizmăréț (rar) adj. m., pl. pizmăréți; f. pizmăreáță, pl. pizmăréțe

pizmăreții
PIZMĂRÉȚ, -EÁȚĂ, pizmăreți, -e, adj. (Rar) Pizmaș. – Pizmă + suf. -ăreț.

DOOM

pizmăréț (rar) adj. m., pl. pizmăréți; f. pizmăreáță, pl. pizmăréțe

pizmăreților
PIZMĂRÉȚ, -EÁȚĂ, pizmăreți, -e, adj. (Rar) Pizmaș. – Pizmă + suf. -ăreț.

DOOM

pizmăréț (rar) adj. m., pl. pizmăréți; f. pizmăreáță, pl. pizmăréțe

pizmărețul
PIZMĂRÉȚ, -EÁȚĂ, pizmăreți, -e, adj. (Rar) Pizmaș. – Pizmă + suf. -ăreț.

DOOM

pizmăréț (rar) adj. m., pl. pizmăréți; f. pizmăreáță, pl. pizmăréțe

pizmărețului
PIZMĂRÉȚ, -EÁȚĂ, pizmăreți, -e, adj. (Rar) Pizmaș. – Pizmă + suf. -ăreț.

DOOM

pizmăréț (rar) adj. m., pl. pizmăréți; f. pizmăreáță, pl. pizmăréțe

pizmătareț
PIZMĂTÁREȚ, -Ă, pizmătareți, -e, adj. (Înv. și reg.) Pizmaș. – Pizmătar (înv. „pizmaș” < ngr.) + suf. -areț.

DOOM

!pizmătáreț (înv., reg.) adj. m., pl. pizmătáreți; f. pizmătáreță, pl. pizmătárețe

pizmătareța
PIZMĂTÁREȚ, -Ă, pizmătareți, -e, adj. (Înv. și reg.) Pizmaș. – Pizmătar (înv. „pizmaș” < ngr.) + suf. -areț.

DOOM

!pizmătáreț (înv., reg.) adj. m., pl. pizmătáreți; f. pizmătáreță, pl. pizmătárețe

pizmătarețe
PIZMĂTÁREȚ, -Ă, pizmătareți, -e, adj. (Înv. și reg.) Pizmaș. – Pizmătar (înv. „pizmaș” < ngr.) + suf. -areț.

DOOM

!pizmătáreț (înv., reg.) adj. m., pl. pizmătáreți; f. pizmătáreță, pl. pizmătárețe

pizmătareței
PIZMĂTÁREȚ, -Ă, pizmătareți, -e, adj. (Înv. și reg.) Pizmaș. – Pizmătar (înv. „pizmaș” < ngr.) + suf. -areț.

DOOM

!pizmătáreț (înv., reg.) adj. m., pl. pizmătáreți; f. pizmătáreță, pl. pizmătárețe

pizmătarețele
PIZMĂTÁREȚ, -Ă, pizmătareți, -e, adj. (Înv. și reg.) Pizmaș. – Pizmătar (înv. „pizmaș” < ngr.) + suf. -areț.

DOOM

!pizmătáreț (înv., reg.) adj. m., pl. pizmătáreți; f. pizmătáreță, pl. pizmătárețe

pizmătarețelor
PIZMĂTÁREȚ, -Ă, pizmătareți, -e, adj. (Înv. și reg.) Pizmaș. – Pizmătar (înv. „pizmaș” < ngr.) + suf. -areț.

DOOM

!pizmătáreț (înv., reg.) adj. m., pl. pizmătáreți; f. pizmătáreță, pl. pizmătárețe

pizmătareți
PIZMĂTÁREȚ, -Ă, pizmătareți, -e, adj. (Înv. și reg.) Pizmaș. – Pizmătar (înv. „pizmaș” < ngr.) + suf. -areț.

DOOM

!pizmătáreț (înv., reg.) adj. m., pl. pizmătáreți; f. pizmătáreță, pl. pizmătárețe

pizmătareții
PIZMĂTÁREȚ, -Ă, pizmătareți, -e, adj. (Înv. și reg.) Pizmaș. – Pizmătar (înv. „pizmaș” < ngr.) + suf. -areț.

DOOM

!pizmătáreț (înv., reg.) adj. m., pl. pizmătáreți; f. pizmătáreță, pl. pizmătárețe

pizmătareților
PIZMĂTÁREȚ, -Ă, pizmătareți, -e, adj. (Înv. și reg.) Pizmaș. – Pizmătar (înv. „pizmaș” < ngr.) + suf. -areț.

DOOM

!pizmătáreț (înv., reg.) adj. m., pl. pizmătáreți; f. pizmătáreță, pl. pizmătárețe

pizmătarețul
PIZMĂTÁREȚ, -Ă, pizmătareți, -e, adj. (Înv. și reg.) Pizmaș. – Pizmătar (înv. „pizmaș” < ngr.) + suf. -areț.

DOOM

!pizmătáreț (înv., reg.) adj. m., pl. pizmătáreți; f. pizmătáreță, pl. pizmătárețe

pizmătarețului
PIZMĂTÁREȚ, -Ă, pizmătareți, -e, adj. (Înv. și reg.) Pizmaș. – Pizmătar (înv. „pizmaș” < ngr.) + suf. -areț.

DOOM

!pizmătáreț (înv., reg.) adj. m., pl. pizmătáreți; f. pizmătáreță, pl. pizmătárețe

pizmătariț
PIZMĂTÁRIȚ, -Ă adj. v. pizmătareț.

pizmătarnic
PIZMĂTÁRNIC, pizmătarnici, s. m. (Învechit) Pizmaș, invidios. Ce de folos poate fi omului celui bun și vrednic pizmătarnicul și neprietenul? ȚICHINDEAL, la CADE.

pizmătăreț
PIZMĂTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, pizmătăreți, -e, adj. (Rar) Pizmaș. – Pizmătar (înv. „pizmaș” < ngr.) + suf. -ăreț.

DOOM

!pizmătăréț (rar) adj. m., pl. pizmătăréți; f. pizmătăreáță, pl. pizmătăréțe

pizza
PÍZZĂ s. f. v. pizza.

DOOM

pízza (it.)/pízză [zz pron. ț ] s. f., art. pízza, g.-d. art. pízzei; pl. pízze

pizze
PÍZZĂ s. f. v. pizza.

DOOM

pízza (it.)/pízză [zz pron. ț ] s. f., art. pízza, g.-d. art. pízzei; pl. pízze

pizzei
PÍZZĂ s. f. v. pizza.

DOOM

pízza (it.)/pízză [zz pron. ț ] s. f., art. pízza, g.-d. art. pízzei; pl. pízze

pizzele
PÍZZĂ s. f. v. pizza.

DOOM

pízza (it.)/pízză [zz pron. ț ] s. f., art. pízza, g.-d. art. pízzei; pl. pízze

pizzelor
PÍZZĂ s. f. v. pizza.

DOOM

pízza (it.)/pízză [zz pron. ț ] s. f., art. pízza, g.-d. art. pízzei; pl. pízze

pizzeria
PIZZERÍE, pizzerii, s. f. Local în care se vinde și se consumă pizza. [Pr.: pițe-rie] – Din it. pizzeria.

DOOM

*pizzeríe [zz pron. ț ] s. f., art. pizzería, g.-d. art. pizzeríei; pl. pizzeríi, art. pizzeríile

pizzerie
PIZZERÍE, pizzerii, s. f. Local în care se vinde și se consumă pizza. [Pr.: pițe-rie] – Din it. pizzeria.

DOOM

*pizzeríe [zz pron. ț ] s. f., art. pizzería, g.-d. art. pizzeríei; pl. pizzeríi, art. pizzeríile

pizzeriei
PIZZERÍE, pizzerii, s. f. Local în care se vinde și se consumă pizza. [Pr.: pițe-rie] – Din it. pizzeria.

DOOM

*pizzeríe [zz pron. ț ] s. f., art. pizzería, g.-d. art. pizzeríei; pl. pizzeríi, art. pizzeríile

pizzerii
PIZZERÍE, pizzerii, s. f. Local în care se vinde și se consumă pizza. [Pr.: pițe-rie] – Din it. pizzeria.

DOOM

*pizzeríe [zz pron. ț ] s. f., art. pizzería, g.-d. art. pizzeríei; pl. pizzeríi, art. pizzeríile

pizzeriile
PIZZERÍE, pizzerii, s. f. Local în care se vinde și se consumă pizza. [Pr.: pițe-rie] – Din it. pizzeria.

DOOM

*pizzeríe [zz pron. ț ] s. f., art. pizzería, g.-d. art. pizzeríei; pl. pizzeríi, art. pizzeríile

pizzeriilor
PIZZERÍE, pizzerii, s. f. Local în care se vinde și se consumă pizza. [Pr.: pițe-rie] – Din it. pizzeria.

DOOM

*pizzeríe [zz pron. ț ] s. f., art. pizzería, g.-d. art. pizzeríei; pl. pizzeríi, art. pizzeríile

pizzicato
PIZZICÁTO adv., s. n. 1. Adv. Mod de a cânta la un instrument muzical cu coarde prin ciupirea acestora, fără folosirea arcușului; pișcat. 2. S. n. Fragment, bucată muzicală (compusă pentru a fi) executată în acest fel. [Pr.: pițicato] – Cuv. it.

DOOM

pizzicáto (it.) [zz pron. ț] adv., s. n.; abr. pizz.

pizzicatoul
PIZZICÁTO adv., s. n. 1. Adv. Mod de a cânta la un instrument muzical cu coarde prin ciupirea acestora, fără folosirea arcușului; pișcat. 2. S. n. Fragment, bucată muzicală (compusă pentru a fi) executată în acest fel. [Pr.: pițicato] – Cuv. it.

DOOM

pizzicáto (it.) [zz pron. ț] adv., s. n.; abr. pizz.

pizzicatoului
PIZZICÁTO adv., s. n. 1. Adv. Mod de a cânta la un instrument muzical cu coarde prin ciupirea acestora, fără folosirea arcușului; pișcat. 2. S. n. Fragment, bucată muzicală (compusă pentru a fi) executată în acest fel. [Pr.: pițicato] – Cuv. it.

DOOM

pizzicáto (it.) [zz pron. ț] adv., s. n.; abr. pizz.

piș
PIȘ¹ interj. (Fam.; mai ales repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de șoaptele spuse la urechea cuiva. [Var.: pâș interj.] – Onomatopee.

DOOM

piș-píș v. piș

piș
PIȘ² interj., s. n. (Pop.) 1. Interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de cel care urinează. 2. S. n. Urină. – Din pișa (derivat regresiv).

DOOM

piș-píș v. piș

piș
PIȘÁ, piș, vb. I. (Pop.) 1. Refl. A urina. 2. Tranz. A uda, a stropi cu urină. – Lat. *pissiare.

DOOM

pișá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 píșă, 1 pl. pișắm; conj. prez. 3 să píșe; ger. pișấnd

pișa
PIȘÁ, piș, vb. I. (Pop.) 1. Refl. A urina. 2. Tranz. A uda, a stropi cu urină. – Lat. *pissiare.

DOOM

pișá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 píșă, 1 pl. pișắm; conj. prez. 3 să píșe; ger. pișấnd

pișai
PIȘÁ, piș, vb. I. (Pop.) 1. Refl. A urina. 2. Tranz. A uda, a stropi cu urină. – Lat. *pissiare.

DOOM

pișá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 píșă, 1 pl. pișắm; conj. prez. 3 să píșe; ger. pișấnd

pișam
PIȘÁ, piș, vb. I. (Pop.) 1. Refl. A urina. 2. Tranz. A uda, a stropi cu urină. – Lat. *pissiare.

DOOM

pișá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 píșă, 1 pl. pișắm; conj. prez. 3 să píșe; ger. pișấnd

pișare
PIȘÁ, piș, vb. I. (Pop.) 1. Refl. A urina. 2. Tranz. A uda, a stropi cu urină. – Lat. *pissiare.

DOOM

pișá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 píșă, 1 pl. pișắm; conj. prez. 3 să píșe; ger. pișấnd

pișară
PIȘÁ, piș, vb. I. (Pop.) 1. Refl. A urina. 2. Tranz. A uda, a stropi cu urină. – Lat. *pissiare.

DOOM

pișá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 píșă, 1 pl. pișắm; conj. prez. 3 să píșe; ger. pișấnd

pișarăm
PIȘÁ, piș, vb. I. (Pop.) 1. Refl. A urina. 2. Tranz. A uda, a stropi cu urină. – Lat. *pissiare.

DOOM

pișá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 píșă, 1 pl. pișắm; conj. prez. 3 să píșe; ger. pișấnd

pișarăți
PIȘÁ, piș, vb. I. (Pop.) 1. Refl. A urina. 2. Tranz. A uda, a stropi cu urină. – Lat. *pissiare.

DOOM

pișá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 píșă, 1 pl. pișắm; conj. prez. 3 să píșe; ger. pișấnd

pișase
PIȘÁ, piș, vb. I. (Pop.) 1. Refl. A urina. 2. Tranz. A uda, a stropi cu urină. – Lat. *pissiare.

DOOM

pișá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 píșă, 1 pl. pișắm; conj. prez. 3 să píșe; ger. pișấnd

pișasem
PIȘÁ, piș, vb. I. (Pop.) 1. Refl. A urina. 2. Tranz. A uda, a stropi cu urină. – Lat. *pissiare.

DOOM

pișá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 píșă, 1 pl. pișắm; conj. prez. 3 să píșe; ger. pișấnd

pișaseră
PIȘÁ, piș, vb. I. (Pop.) 1. Refl. A urina. 2. Tranz. A uda, a stropi cu urină. – Lat. *pissiare.

DOOM

pișá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 píșă, 1 pl. pișắm; conj. prez. 3 să píșe; ger. pișấnd

pișaserăm
PIȘÁ, piș, vb. I. (Pop.) 1. Refl. A urina. 2. Tranz. A uda, a stropi cu urină. – Lat. *pissiare.

DOOM

pișá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 píșă, 1 pl. pișắm; conj. prez. 3 să píșe; ger. pișấnd

pișaserăți
PIȘÁ, piș, vb. I. (Pop.) 1. Refl. A urina. 2. Tranz. A uda, a stropi cu urină. – Lat. *pissiare.

DOOM

pișá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 píșă, 1 pl. pișắm; conj. prez. 3 să píșe; ger. pișấnd

pișaseși
PIȘÁ, piș, vb. I. (Pop.) 1. Refl. A urina. 2. Tranz. A uda, a stropi cu urină. – Lat. *pissiare.

DOOM

pișá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 píșă, 1 pl. pișắm; conj. prez. 3 să píșe; ger. pișấnd

pișaseți
PIȘÁ, piș, vb. I. (Pop.) 1. Refl. A urina. 2. Tranz. A uda, a stropi cu urină. – Lat. *pissiare.

DOOM

pișá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 píșă, 1 pl. pișắm; conj. prez. 3 să píșe; ger. pișấnd

pișat
PIȘÁ, piș, vb. I. (Pop.) 1. Refl. A urina. 2. Tranz. A uda, a stropi cu urină. – Lat. *pissiare.

DOOM

pișá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 píșă, 1 pl. pișắm; conj. prez. 3 să píșe; ger. pișấnd

pișat
PIȘÁT, pișaturi, s. n. (Pop.) Urină. – V. pișa.

DOOM

pișát (pop.) s. n., pl. pișáturi

pișatul
PIȘÁT, pișaturi, s. n. (Pop.) Urină. – V. pișa.

DOOM

pișát (pop.) s. n., pl. pișáturi

pișatului
PIȘÁT, pișaturi, s. n. (Pop.) Urină. – V. pișa.

DOOM

pișát (pop.) s. n., pl. pișáturi

pișaturi
PIȘÁT, pișaturi, s. n. (Pop.) Urină. – V. pișa.

DOOM

pișát (pop.) s. n., pl. pișáturi

pișaturile
PIȘÁT, pișaturi, s. n. (Pop.) Urină. – V. pișa.

DOOM

pișát (pop.) s. n., pl. pișáturi

pișaturilor
PIȘÁT, pișaturi, s. n. (Pop.) Urină. – V. pișa.

DOOM

pișát (pop.) s. n., pl. pișáturi

pișau
PIȘÁ, piș, vb. I. (Pop.) 1. Refl. A urina. 2. Tranz. A uda, a stropi cu urină. – Lat. *pissiare.

DOOM

pișá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 píșă, 1 pl. pișắm; conj. prez. 3 să píșe; ger. pișấnd

pișași
PIȘÁ, piș, vb. I. (Pop.) 1. Refl. A urina. 2. Tranz. A uda, a stropi cu urină. – Lat. *pissiare.

DOOM

pișá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 píșă, 1 pl. pișắm; conj. prez. 3 să píșe; ger. pișấnd

pișați
PIȘÁ, piș, vb. I. (Pop.) 1. Refl. A urina. 2. Tranz. A uda, a stropi cu urină. – Lat. *pissiare.

DOOM

pișá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 píșă, 1 pl. pișắm; conj. prez. 3 să píșe; ger. pișấnd

pișc
PIȘCÁ, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

DOOM

pișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. piști, 3 píșcă; conj. prez. 3 să píște

pișc
PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135.

DOOM

!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.

pișca
PIȘCÁ, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

DOOM

pișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. piști, 3 píșcă; conj. prez. 3 să píște

pișca
PÍȘCĂ, piști, s. f. Dispozitiv format dintr-o parâmă de sârmă legată de mal și folosit la întoarcerea navelor fluviale la coturile pronunțate ale apei. – Et. nec.

pișca
PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135.

DOOM

!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.

pișcai
PIȘCÁ, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

DOOM

pișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. piști, 3 píșcă; conj. prez. 3 să píște

pișcai
PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135.

DOOM

!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.

pișcam
PIȘCÁ, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

DOOM

pișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. piști, 3 píșcă; conj. prez. 3 să píște

pișcam
PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135.

DOOM

!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.

pișcar
PIȘCÁR, pișcari, s. m. (Iht.) Chișcar. (Cu pronunțare regională) Fusariul... numit altmintrelea și pișcari...cînd are să se mănînce i se taie capul. MARIAN, INS. 57.

pișcare
PIȘCÁ, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

DOOM

pișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. piști, 3 píșcă; conj. prez. 3 să píște

pișcare
PIȘCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) pișcă și rezultatul ei; pișcat. – V. pișcă.

DOOM

pișcáre s. f., g.-d. art. pișcắrii

pișcare
PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135.

DOOM

!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.

pișcarea
PIȘCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) pișcă și rezultatul ei; pișcat. – V. pișcă.

DOOM

pișcáre s. f., g.-d. art. pișcắrii

pișcară
PIȘCÁ, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

DOOM

pișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. piști, 3 píșcă; conj. prez. 3 să píște

pișcară
PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135.

DOOM

!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.

pișcarăm
PIȘCÁ, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

DOOM

pișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. piști, 3 píșcă; conj. prez. 3 să píște

pișcarăm
PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135.

DOOM

!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.

pișcarăți
PIȘCÁ, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

DOOM

pișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. piști, 3 píșcă; conj. prez. 3 să píște

pișcarăți
PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135.

DOOM

!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.

pișcase
PIȘCÁ, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

DOOM

pișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. piști, 3 píșcă; conj. prez. 3 să píște

pișcase
PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135.

DOOM

!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.

pișcasem
PIȘCÁ, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

DOOM

pișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. piști, 3 píșcă; conj. prez. 3 să píște

pișcasem
PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135.

DOOM

!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.

pișcaseră
PIȘCÁ, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

DOOM

pișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. piști, 3 píșcă; conj. prez. 3 să píște

pișcaseră
PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135.

DOOM

!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.

pișcaserăm
PIȘCÁ, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

DOOM

pișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. piști, 3 píșcă; conj. prez. 3 să píște

pișcaserăm
PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135.

DOOM

!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.

pișcaserăți
PIȘCÁ, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

DOOM

pișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. piști, 3 píșcă; conj. prez. 3 să píște

pișcaserăți
PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135.

DOOM

!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.

pișcaseși
PIȘCÁ, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

DOOM

pișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. piști, 3 píșcă; conj. prez. 3 să píște

pișcaseși
PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135.

DOOM

!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.

pișcaseți
PIȘCÁ, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

DOOM

pișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. piști, 3 píșcă; conj. prez. 3 să píște

pișcaseți
PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135.

DOOM

!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.

pișcat
PIȘCÁ, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

DOOM

pișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. piști, 3 píșcă; conj. prez. 3 să píște

pișcat
PIȘCÁT², -Ă, pișcați, -te, adj. Cu pișcături; ciupit². – V. pișca.

pișcat
PIȘCÁT¹ s. n. (Rar) Faptul de a (se) pișca; pișcare. ♦ Mod de execuție a unei bucăți muzicale la un instrument cu coarde, fără a folosi arcușul, ci numai ciupind coardele. ♦ (Reg.; în expr.) Pișcatul lunii (sau pișcat de lună, pișcatul luminii) = fază a lunii în care aceasta începe să descrească. – V. pișca.

DOOM

pișcát s. n.

pișcat
PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135.

DOOM

!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.

pișcata
PIȘCÁT², -Ă, pișcați, -te, adj. Cu pișcături; ciupit². – V. pișca.

pișcate
PIȘCÁT², -Ă, pișcați, -te, adj. Cu pișcături; ciupit². – V. pișca.

pișcatei
PIȘCÁT², -Ă, pișcați, -te, adj. Cu pișcături; ciupit². – V. pișca.

pișcatele
PIȘCÁT², -Ă, pișcați, -te, adj. Cu pișcături; ciupit². – V. pișca.

pișcatelor
PIȘCÁT², -Ă, pișcați, -te, adj. Cu pișcături; ciupit². – V. pișca.

pișcatul
PIȘCÁT², -Ă, pișcați, -te, adj. Cu pișcături; ciupit². – V. pișca.

pișcatului
PIȘCÁT², -Ă, pișcați, -te, adj. Cu pișcături; ciupit². – V. pișca.

pișcau
PIȘCÁ, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

DOOM

pișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. piști, 3 píșcă; conj. prez. 3 să píște

pișcau
PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135.

DOOM

!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.

pișcași
PIȘCÁ, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

DOOM

pișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. piști, 3 píșcă; conj. prez. 3 să píște

pișcași
PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135.

DOOM

!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.

pișcați
PIȘCÁ, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

DOOM

pișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. piști, 3 píșcă; conj. prez. 3 să píște

pișcați
PIȘCÁT², -Ă, pișcați, -te, adj. Cu pișcături; ciupit². – V. pișca.

pișcați
PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135.

DOOM

!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.

pișcații
PIȘCÁT², -Ă, pișcați, -te, adj. Cu pișcături; ciupit². – V. pișca.

pișcaților
PIȘCÁT², -Ă, pișcați, -te, adj. Cu pișcături; ciupit². – V. pișca.

pișcoci
pișcoci, pișcoace s. n. (înv.) 1. jucărie făcută dintr-o țeavă de lemn, cu un dop de plută, respectiv o tijă la cele două capete. 2. (intl.) pușcă. 3. (prin ext.) armă de foc în general.

pișcot
PIȘCÓT, pișcoturi, s. n. Produs de patiserie obținut prin coacerea unui aluat moale și pufos făcut din făină, ouă și zahăr, având de obicei o formă alungită, subțiată la mijloc și îngroșată la capete. – Din magh. piskóta.

DOOM

pișcót s. n., pl. pișcóturi

pișcotul
PIȘCÓT, pișcoturi, s. n. Produs de patiserie obținut prin coacerea unui aluat moale și pufos făcut din făină, ouă și zahăr, având de obicei o formă alungită, subțiată la mijloc și îngroșată la capete. – Din magh. piskóta.

DOOM

pișcót s. n., pl. pișcóturi

pișcotului
PIȘCÓT, pișcoturi, s. n. Produs de patiserie obținut prin coacerea unui aluat moale și pufos făcut din făină, ouă și zahăr, având de obicei o formă alungită, subțiată la mijloc și îngroșată la capete. – Din magh. piskóta.

DOOM

pișcót s. n., pl. pișcóturi

pișcoturi
PIȘCÓT, pișcoturi, s. n. Produs de patiserie obținut prin coacerea unui aluat moale și pufos făcut din făină, ouă și zahăr, având de obicei o formă alungită, subțiată la mijloc și îngroșată la capete. – Din magh. piskóta.

DOOM

pișcót s. n., pl. pișcóturi

pișcoturile
PIȘCÓT, pișcoturi, s. n. Produs de patiserie obținut prin coacerea unui aluat moale și pufos făcut din făină, ouă și zahăr, având de obicei o formă alungită, subțiată la mijloc și îngroșată la capete. – Din magh. piskóta.

DOOM

pișcót s. n., pl. pișcóturi

pișcoturilor
PIȘCÓT, pișcoturi, s. n. Produs de patiserie obținut prin coacerea unui aluat moale și pufos făcut din făină, ouă și zahăr, având de obicei o formă alungită, subțiată la mijloc și îngroșată la capete. – Din magh. piskóta.

DOOM

pișcót s. n., pl. pișcóturi

pișcura
PIȘCURÁ, pișcurez, vb. I. Tranz. (Regional) A pișcă, a ciupi.

pișcurai
PIȘCURÁ, pișcurez, vb. I. Tranz. (Regional) A pișcă, a ciupi.

pișcuram
PIȘCURÁ, pișcurez, vb. I. Tranz. (Regional) A pișcă, a ciupi.

pișcurare
PIȘCURÁ, pișcurez, vb. I. Tranz. (Regional) A pișcă, a ciupi.

pișcurare
PIȘCURÁ, pișcurez, vb. I. Tranz. (Reg.) A pișca (1). – Din pișca.

pișcurară
PIȘCURÁ, pișcurez, vb. I. Tranz. (Regional) A pișcă, a ciupi.

pișcurarăm
PIȘCURÁ, pișcurez, vb. I. Tranz. (Regional) A pișcă, a ciupi.

pișcurarăți
PIȘCURÁ, pișcurez, vb. I. Tranz. (Regional) A pișcă, a ciupi.

pișcurase
PIȘCURÁ, pișcurez, vb. I. Tranz. (Regional) A pișcă, a ciupi.

pișcurasem
PIȘCURÁ, pișcurez, vb. I. Tranz. (Regional) A pișcă, a ciupi.

pișcuraseră
PIȘCURÁ, pișcurez, vb. I. Tranz. (Regional) A pișcă, a ciupi.

pișcuraserăm
PIȘCURÁ, pișcurez, vb. I. Tranz. (Regional) A pișcă, a ciupi.

pișcuraserăți
PIȘCURÁ, pișcurez, vb. I. Tranz. (Regional) A pișcă, a ciupi.

pișcuraseși
PIȘCURÁ, pișcurez, vb. I. Tranz. (Regional) A pișcă, a ciupi.

pișcuraseți
PIȘCURÁ, pișcurez, vb. I. Tranz. (Regional) A pișcă, a ciupi.

pișcurat
PIȘCURÁ, pișcurez, vb. I. Tranz. (Regional) A pișcă, a ciupi.

pișcurat
PIȘCURÁ, pișcurez, vb. I. Tranz. (Reg.) A pișca (1). – Din pișca.

pișcurau
PIȘCURÁ, pișcurez, vb. I. Tranz. (Regional) A pișcă, a ciupi.

pișcurași
PIȘCURÁ, pișcurez, vb. I. Tranz. (Regional) A pișcă, a ciupi.

pișcurați
PIȘCURÁ, pișcurez, vb. I. Tranz. (Regional) A pișcă, a ciupi.

pișcurează
PIȘCURÁ, pișcurez, vb. I. Tranz. (Regional) A pișcă, a ciupi.

pișcurez
PIȘCURÁ, pișcurez, vb. I. Tranz. (Regional) A pișcă, a ciupi.

pișcureze
PIȘCURÁ, pișcurez, vb. I. Tranz. (Regional) A pișcă, a ciupi.

pișcurezi
PIȘCURÁ, pișcurez, vb. I. Tranz. (Regional) A pișcă, a ciupi.

pișcurând
PIȘCURÁ, pișcurez, vb. I. Tranz. (Regional) A pișcă, a ciupi.

pișcurînd
PIȘCURÁ, pișcurez, vb. I. Tranz. (Regional) A pișcă, a ciupi.

pișcând
PIȘCÁ, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

DOOM

pișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. piști, 3 píșcă; conj. prez. 3 să píște

pișcând
PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135.

DOOM

!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.

pișcînd
PIȘCÁ, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

DOOM

pișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. piști, 3 píșcă; conj. prez. 3 să píște

pișcînd
PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135.

DOOM

!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.

pișcăcioasa
PIȘCĂCIÓS, -OÁSĂ, pișcăcioși, -oase, adj. (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) Care pișcă (5), care înțeapă la limbă; iute, picant. – Pișcă + suf. -ăcios.

DOOM

pișcăciós (fam.) adj. m., pl. pișcăcióși; f. pișcăcioásă, pl. pișcăcioáse

pișcăcioase
PIȘCĂCIÓS, -OÁSĂ, pișcăcioși, -oase, adj. (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) Care pișcă (5), care înțeapă la limbă; iute, picant. – Pișcă + suf. -ăcios.

DOOM

pișcăciós (fam.) adj. m., pl. pișcăcióși; f. pișcăcioásă, pl. pișcăcioáse

pișcăcioasei
PIȘCĂCIÓS, -OÁSĂ, pișcăcioși, -oase, adj. (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) Care pișcă (5), care înțeapă la limbă; iute, picant. – Pișcă + suf. -ăcios.

DOOM

pișcăciós (fam.) adj. m., pl. pișcăcióși; f. pișcăcioásă, pl. pișcăcioáse

pișcăcioasele
PIȘCĂCIÓS, -OÁSĂ, pișcăcioși, -oase, adj. (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) Care pișcă (5), care înțeapă la limbă; iute, picant. – Pișcă + suf. -ăcios.

DOOM

pișcăciós (fam.) adj. m., pl. pișcăcióși; f. pișcăcioásă, pl. pișcăcioáse

pișcăcioaselor
PIȘCĂCIÓS, -OÁSĂ, pișcăcioși, -oase, adj. (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) Care pișcă (5), care înțeapă la limbă; iute, picant. – Pișcă + suf. -ăcios.

DOOM

pișcăciós (fam.) adj. m., pl. pișcăcióși; f. pișcăcioásă, pl. pișcăcioáse

pișcăcios
PIȘCĂCIÓS, -OÁSĂ, pișcăcioși, -oase, adj. (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) Care pișcă (5), care înțeapă la limbă; iute, picant. – Pișcă + suf. -ăcios.

DOOM

pișcăciós (fam.) adj. m., pl. pișcăcióși; f. pișcăcioásă, pl. pișcăcioáse

pișcăciosul
PIȘCĂCIÓS, -OÁSĂ, pișcăcioși, -oase, adj. (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) Care pișcă (5), care înțeapă la limbă; iute, picant. – Pișcă + suf. -ăcios.

DOOM

pișcăciós (fam.) adj. m., pl. pișcăcióși; f. pișcăcioásă, pl. pișcăcioáse

pișcăciosului
PIȘCĂCIÓS, -OÁSĂ, pișcăcioși, -oase, adj. (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) Care pișcă (5), care înțeapă la limbă; iute, picant. – Pișcă + suf. -ăcios.

DOOM

pișcăciós (fam.) adj. m., pl. pișcăcióși; f. pișcăcioásă, pl. pișcăcioáse

pișcăcioși
PIȘCĂCIÓS, -OÁSĂ, pișcăcioși, -oase, adj. (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) Care pișcă (5), care înțeapă la limbă; iute, picant. – Pișcă + suf. -ăcios.

DOOM

pișcăciós (fam.) adj. m., pl. pișcăcióși; f. pișcăcioásă, pl. pișcăcioáse

pișcăcioșii
PIȘCĂCIÓS, -OÁSĂ, pișcăcioși, -oase, adj. (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) Care pișcă (5), care înțeapă la limbă; iute, picant. – Pișcă + suf. -ăcios.

DOOM

pișcăciós (fam.) adj. m., pl. pișcăcióși; f. pișcăcioásă, pl. pișcăcioáse

pișcăcioșilor
PIȘCĂCIÓS, -OÁSĂ, pișcăcioși, -oase, adj. (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) Care pișcă (5), care înțeapă la limbă; iute, picant. – Pișcă + suf. -ăcios.

DOOM

pișcăciós (fam.) adj. m., pl. pișcăcióși; f. pișcăcioásă, pl. pișcăcioáse

pișcări
PIȘCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) pișcă și rezultatul ei; pișcat. – V. pișcă.

DOOM

pișcáre s. f., g.-d. art. pișcắrii

pișcării
PIȘCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) pișcă și rezultatul ei; pișcat. – V. pișcă.

DOOM

pișcáre s. f., g.-d. art. pișcắrii

pișcările
PIȘCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) pișcă și rezultatul ei; pișcat. – V. pișcă.

DOOM

pișcáre s. f., g.-d. art. pișcắrii

pișcărilor
PIȘCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) pișcă și rezultatul ei; pișcat. – V. pișcă.

DOOM

pișcáre s. f., g.-d. art. pișcắrii

pișcătoare
PIȘCĂTÓR, -OÁRE, pișcători, -oare, adj. 1. (Despre insecte) Care pișcă (3), care înțeapă; înțepător. ♦ Fig. Care conține o critică tăioasă, șfichiuitor, mușcător. 2. (Despre alimente) Care ustură; pișcăcios, iute, picant. 3. (Despre oameni) Care șterpelește, care fură. – Pișca + suf. -ător.

DOOM

pișcătór adj. m., pl. pișcătóri; f. sg. și pl. pișcătoáre

pișcătoarea
PIȘCĂTÓR, -OÁRE, pișcători, -oare, adj. 1. (Despre insecte) Care pișcă (3), care înțeapă; înțepător. ♦ Fig. Care conține o critică tăioasă, șfichiuitor, mușcător. 2. (Despre alimente) Care ustură; pișcăcios, iute, picant. 3. (Despre oameni) Care șterpelește, care fură. – Pișca + suf. -ător.

DOOM

pișcătór adj. m., pl. pișcătóri; f. sg. și pl. pișcătoáre

pișcătoarei
PIȘCĂTÓR, -OÁRE, pișcători, -oare, adj. 1. (Despre insecte) Care pișcă (3), care înțeapă; înțepător. ♦ Fig. Care conține o critică tăioasă, șfichiuitor, mușcător. 2. (Despre alimente) Care ustură; pișcăcios, iute, picant. 3. (Despre oameni) Care șterpelește, care fură. – Pișca + suf. -ător.

DOOM

pișcătór adj. m., pl. pișcătóri; f. sg. și pl. pișcătoáre

pișcătoarele
PIȘCĂTÓR, -OÁRE, pișcători, -oare, adj. 1. (Despre insecte) Care pișcă (3), care înțeapă; înțepător. ♦ Fig. Care conține o critică tăioasă, șfichiuitor, mușcător. 2. (Despre alimente) Care ustură; pișcăcios, iute, picant. 3. (Despre oameni) Care șterpelește, care fură. – Pișca + suf. -ător.

DOOM

pișcătór adj. m., pl. pișcătóri; f. sg. și pl. pișcătoáre

pișcătoarelor
PIȘCĂTÓR, -OÁRE, pișcători, -oare, adj. 1. (Despre insecte) Care pișcă (3), care înțeapă; înțepător. ♦ Fig. Care conține o critică tăioasă, șfichiuitor, mușcător. 2. (Despre alimente) Care ustură; pișcăcios, iute, picant. 3. (Despre oameni) Care șterpelește, care fură. – Pișca + suf. -ător.

DOOM

pișcătór adj. m., pl. pișcătóri; f. sg. și pl. pișcătoáre

pișcător
PIȘCĂTÓR, -OÁRE, pișcători, -oare, adj. 1. (Despre insecte) Care pișcă (3), care înțeapă; înțepător. ♦ Fig. Care conține o critică tăioasă, șfichiuitor, mușcător. 2. (Despre alimente) Care ustură; pișcăcios, iute, picant. 3. (Despre oameni) Care șterpelește, care fură. – Pișca + suf. -ător.

DOOM

pișcătór adj. m., pl. pișcătóri; f. sg. și pl. pișcătoáre

pișcători
PIȘCĂTÓR, -OÁRE, pișcători, -oare, adj. 1. (Despre insecte) Care pișcă (3), care înțeapă; înțepător. ♦ Fig. Care conține o critică tăioasă, șfichiuitor, mușcător. 2. (Despre alimente) Care ustură; pișcăcios, iute, picant. 3. (Despre oameni) Care șterpelește, care fură. – Pișca + suf. -ător.

DOOM

pișcătór adj. m., pl. pișcătóri; f. sg. și pl. pișcătoáre

pișcătorii
PIȘCĂTÓR, -OÁRE, pișcători, -oare, adj. 1. (Despre insecte) Care pișcă (3), care înțeapă; înțepător. ♦ Fig. Care conține o critică tăioasă, șfichiuitor, mușcător. 2. (Despre alimente) Care ustură; pișcăcios, iute, picant. 3. (Despre oameni) Care șterpelește, care fură. – Pișca + suf. -ător.

DOOM

pișcătór adj. m., pl. pișcătóri; f. sg. și pl. pișcătoáre

pișcătorilor
PIȘCĂTÓR, -OÁRE, pișcători, -oare, adj. 1. (Despre insecte) Care pișcă (3), care înțeapă; înțepător. ♦ Fig. Care conține o critică tăioasă, șfichiuitor, mușcător. 2. (Despre alimente) Care ustură; pișcăcios, iute, picant. 3. (Despre oameni) Care șterpelește, care fură. – Pișca + suf. -ător.

DOOM

pișcătór adj. m., pl. pișcătóri; f. sg. și pl. pișcătoáre

pișcătorul
PIȘCĂTÓR, -OÁRE, pișcători, -oare, adj. 1. (Despre insecte) Care pișcă (3), care înțeapă; înțepător. ♦ Fig. Care conține o critică tăioasă, șfichiuitor, mușcător. 2. (Despre alimente) Care ustură; pișcăcios, iute, picant. 3. (Despre oameni) Care șterpelește, care fură. – Pișca + suf. -ător.

DOOM

pișcătór adj. m., pl. pișcătóri; f. sg. și pl. pișcătoáre

pișcătorului
PIȘCĂTÓR, -OÁRE, pișcători, -oare, adj. 1. (Despre insecte) Care pișcă (3), care înțeapă; înțepător. ♦ Fig. Care conține o critică tăioasă, șfichiuitor, mușcător. 2. (Despre alimente) Care ustură; pișcăcios, iute, picant. 3. (Despre oameni) Care șterpelește, care fură. – Pișca + suf. -ător.

DOOM

pișcătór adj. m., pl. pișcătóri; f. sg. și pl. pișcătoáre

pișcătura
PIȘCĂTÚRĂ, pișcături, s. f. 1. Faptul de a pișca, pișcare a pielii; ciupitură. 2. Înțepătură, mușcătură de insectă. ♦ Fig. Vorbă usturătoare; ironie. 3. Bucățică sau cantitate mică ruptă din ceva; fărâmă. ♦ Urmă rămasă la locul din care s-a scos această bucățică. ♦ (Pop.) Crestătură făcută la urechile unor animale, pentru a le însemna. – Pișca + suf. -ătură.

DOOM

pișcătúră s. f., g.-d. art. pișcătúrii; pl. pișcătúri

pișcături
PIȘCĂTÚRĂ, pișcături, s. f. 1. Faptul de a pișca, pișcare a pielii; ciupitură. 2. Înțepătură, mușcătură de insectă. ♦ Fig. Vorbă usturătoare; ironie. 3. Bucățică sau cantitate mică ruptă din ceva; fărâmă. ♦ Urmă rămasă la locul din care s-a scos această bucățică. ♦ (Pop.) Crestătură făcută la urechile unor animale, pentru a le însemna. – Pișca + suf. -ătură.

DOOM

pișcătúră s. f., g.-d. art. pișcătúrii; pl. pișcătúri

pișcăturii
PIȘCĂTÚRĂ, pișcături, s. f. 1. Faptul de a pișca, pișcare a pielii; ciupitură. 2. Înțepătură, mușcătură de insectă. ♦ Fig. Vorbă usturătoare; ironie. 3. Bucățică sau cantitate mică ruptă din ceva; fărâmă. ♦ Urmă rămasă la locul din care s-a scos această bucățică. ♦ (Pop.) Crestătură făcută la urechile unor animale, pentru a le însemna. – Pișca + suf. -ătură.

DOOM

pișcătúră s. f., g.-d. art. pișcătúrii; pl. pișcătúri

pișcăturile
PIȘCĂTÚRĂ, pișcături, s. f. 1. Faptul de a pișca, pișcare a pielii; ciupitură. 2. Înțepătură, mușcătură de insectă. ♦ Fig. Vorbă usturătoare; ironie. 3. Bucățică sau cantitate mică ruptă din ceva; fărâmă. ♦ Urmă rămasă la locul din care s-a scos această bucățică. ♦ (Pop.) Crestătură făcută la urechile unor animale, pentru a le însemna. – Pișca + suf. -ătură.

DOOM

pișcătúră s. f., g.-d. art. pișcătúrii; pl. pișcătúri

pișcăturilor
PIȘCĂTÚRĂ, pișcături, s. f. 1. Faptul de a pișca, pișcare a pielii; ciupitură. 2. Înțepătură, mușcătură de insectă. ♦ Fig. Vorbă usturătoare; ironie. 3. Bucățică sau cantitate mică ruptă din ceva; fărâmă. ♦ Urmă rămasă la locul din care s-a scos această bucățică. ♦ (Pop.) Crestătură făcută la urechile unor animale, pentru a le însemna. – Pișca + suf. -ătură.

DOOM

pișcătúră s. f., g.-d. art. pișcătúrii; pl. pișcătúri

pișe
PIȘÁ, piș, vb. I. (Pop.) 1. Refl. A urina. 2. Tranz. A uda, a stropi cu urină. – Lat. *pissiare.

DOOM

pișá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 píșă, 1 pl. pișắm; conj. prez. 3 să píșe; ger. pișấnd

piși
PIȘÁ, piș, vb. I. (Pop.) 1. Refl. A urina. 2. Tranz. A uda, a stropi cu urină. – Lat. *pissiare.

DOOM

pișá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 píșă, 1 pl. pișắm; conj. prez. 3 să píșe; ger. pișấnd

pișicher
PIȘICHÉR, -Ă, pișicheri, -e, s. m. și f. (Fam.; adesea adjectival) Om șiret, priceput la șmecherii; sforar, șarlatan. – Din tc. pișekâr.

DOOM

!pișichér (fam.) adj. m., s. m., pl. pișichéri; adj. f., s. f. pișichéră, pl. pișichére

pișicher
PIȘICHÉR, -Ă, pișicheri, -e, s. m. și f. (Fam.; adesea adjectival) Om șiret, priceput la șmecherii; sforar, șarlatan. – Din tc. pișekâr.

DOOM

!pișichér (fam.) adj. m., s. m., pl. pișichéri; adj. f., s. f. pișichéră, pl. pișichére

pișichera
PIȘICHÉR, -Ă, pișicheri, -e, s. m. și f. (Fam.; adesea adjectival) Om șiret, priceput la șmecherii; sforar, șarlatan. – Din tc. pișekâr.

DOOM

!pișichér (fam.) adj. m., s. m., pl. pișichéri; adj. f., s. f. pișichéră, pl. pișichére

pișichera
PIȘICHÉR, -Ă, pișicheri, -e, s. m. și f. (Fam.; adesea adjectival) Om șiret, priceput la șmecherii; sforar, șarlatan. – Din tc. pișekâr.

DOOM

!pișichér (fam.) adj. m., s. m., pl. pișichéri; adj. f., s. f. pișichéră, pl. pișichére

pișichere
PIȘICHÉR, -Ă, pișicheri, -e, s. m. și f. (Fam.; adesea adjectival) Om șiret, priceput la șmecherii; sforar, șarlatan. – Din tc. pișekâr.

DOOM

!pișichér (fam.) adj. m., s. m., pl. pișichéri; adj. f., s. f. pișichéră, pl. pișichére

pișichere
PIȘICHÉR, -Ă, pișicheri, -e, s. m. și f. (Fam.; adesea adjectival) Om șiret, priceput la șmecherii; sforar, șarlatan. – Din tc. pișekâr.

DOOM

!pișichér (fam.) adj. m., s. m., pl. pișichéri; adj. f., s. f. pișichéră, pl. pișichére

pișicherei
PIȘICHÉR, -Ă, pișicheri, -e, s. m. și f. (Fam.; adesea adjectival) Om șiret, priceput la șmecherii; sforar, șarlatan. – Din tc. pișekâr.

DOOM

!pișichér (fam.) adj. m., s. m., pl. pișichéri; adj. f., s. f. pișichéră, pl. pișichére

pișicherei
PIȘICHÉR, -Ă, pișicheri, -e, s. m. și f. (Fam.; adesea adjectival) Om șiret, priceput la șmecherii; sforar, șarlatan. – Din tc. pișekâr.

DOOM

!pișichér (fam.) adj. m., s. m., pl. pișichéri; adj. f., s. f. pișichéră, pl. pișichére

pișicherele
PIȘICHÉR, -Ă, pișicheri, -e, s. m. și f. (Fam.; adesea adjectival) Om șiret, priceput la șmecherii; sforar, șarlatan. – Din tc. pișekâr.

DOOM

!pișichér (fam.) adj. m., s. m., pl. pișichéri; adj. f., s. f. pișichéră, pl. pișichére

pișicherele
PIȘICHÉR, -Ă, pișicheri, -e, s. m. și f. (Fam.; adesea adjectival) Om șiret, priceput la șmecherii; sforar, șarlatan. – Din tc. pișekâr.

DOOM

!pișichér (fam.) adj. m., s. m., pl. pișichéri; adj. f., s. f. pișichéră, pl. pișichére

pișicherelor
PIȘICHÉR, -Ă, pișicheri, -e, s. m. și f. (Fam.; adesea adjectival) Om șiret, priceput la șmecherii; sforar, șarlatan. – Din tc. pișekâr.

DOOM

!pișichér (fam.) adj. m., s. m., pl. pișichéri; adj. f., s. f. pișichéră, pl. pișichére

pișicherelor
PIȘICHÉR, -Ă, pișicheri, -e, s. m. și f. (Fam.; adesea adjectival) Om șiret, priceput la șmecherii; sforar, șarlatan. – Din tc. pișekâr.

DOOM

!pișichér (fam.) adj. m., s. m., pl. pișichéri; adj. f., s. f. pișichéră, pl. pișichére

pișicheri
PIȘICHÉR, -Ă, pișicheri, -e, s. m. și f. (Fam.; adesea adjectival) Om șiret, priceput la șmecherii; sforar, șarlatan. – Din tc. pișekâr.

DOOM

!pișichér (fam.) adj. m., s. m., pl. pișichéri; adj. f., s. f. pișichéră, pl. pișichére

pișicheri
PIȘICHÉR, -Ă, pișicheri, -e, s. m. și f. (Fam.; adesea adjectival) Om șiret, priceput la șmecherii; sforar, șarlatan. – Din tc. pișekâr.

DOOM

!pișichér (fam.) adj. m., s. m., pl. pișichéri; adj. f., s. f. pișichéră, pl. pișichére

pișicherii
PIȘICHÉR, -Ă, pișicheri, -e, s. m. și f. (Fam.; adesea adjectival) Om șiret, priceput la șmecherii; sforar, șarlatan. – Din tc. pișekâr.

DOOM

!pișichér (fam.) adj. m., s. m., pl. pișichéri; adj. f., s. f. pișichéră, pl. pișichére

pișicherii
PIȘICHÉR, -Ă, pișicheri, -e, s. m. și f. (Fam.; adesea adjectival) Om șiret, priceput la șmecherii; sforar, șarlatan. – Din tc. pișekâr.

DOOM

!pișichér (fam.) adj. m., s. m., pl. pișichéri; adj. f., s. f. pișichéră, pl. pișichére

pișicherilor
PIȘICHÉR, -Ă, pișicheri, -e, s. m. și f. (Fam.; adesea adjectival) Om șiret, priceput la șmecherii; sforar, șarlatan. – Din tc. pișekâr.

DOOM

!pișichér (fam.) adj. m., s. m., pl. pișichéri; adj. f., s. f. pișichéră, pl. pișichére

pișicherilor
PIȘICHÉR, -Ă, pișicheri, -e, s. m. și f. (Fam.; adesea adjectival) Om șiret, priceput la șmecherii; sforar, șarlatan. – Din tc. pișekâr.

DOOM

!pișichér (fam.) adj. m., s. m., pl. pișichéri; adj. f., s. f. pișichéră, pl. pișichére

pișicherlâc
PIȘICHERLẤC, pișicherlâcuri, s. n. (Rar) Șiretenie, șmecherie, șarlatanie. – Din tc. pișekârlık.

DOOM

pișicherlấc (rar) s. n., pl. pișicherlấcuri

pișicherlâcul
PIȘICHERLẤC, pișicherlâcuri, s. n. (Rar) Șiretenie, șmecherie, șarlatanie. – Din tc. pișekârlık.

DOOM

pișicherlấc (rar) s. n., pl. pișicherlấcuri

pișicherlâcului
PIȘICHERLẤC, pișicherlâcuri, s. n. (Rar) Șiretenie, șmecherie, șarlatanie. – Din tc. pișekârlık.

DOOM

pișicherlấc (rar) s. n., pl. pișicherlấcuri

pișicherlâcuri
PIȘICHERLẤC, pișicherlâcuri, s. n. (Rar) Șiretenie, șmecherie, șarlatanie. – Din tc. pișekârlık.

DOOM

pișicherlấc (rar) s. n., pl. pișicherlấcuri

pișicherlâcurile
PIȘICHERLẤC, pișicherlâcuri, s. n. (Rar) Șiretenie, șmecherie, șarlatanie. – Din tc. pișekârlık.

DOOM

pișicherlấc (rar) s. n., pl. pișicherlấcuri

pișicherlâcurilor
PIȘICHERLẤC, pișicherlâcuri, s. n. (Rar) Șiretenie, șmecherie, șarlatanie. – Din tc. pișekârlık.

DOOM

pișicherlấc (rar) s. n., pl. pișicherlấcuri

pișicherlîc
PIȘICHERLẤC, pișicherlâcuri, s. n. (Rar) Șiretenie, șmecherie, șarlatanie. – Din tc. pișekârlık.

DOOM

pișicherlấc (rar) s. n., pl. pișicherlấcuri

pișicherlîcul
PIȘICHERLẤC, pișicherlâcuri, s. n. (Rar) Șiretenie, șmecherie, șarlatanie. – Din tc. pișekârlık.

DOOM

pișicherlấc (rar) s. n., pl. pișicherlấcuri

pișicherlîcului
PIȘICHERLẤC, pișicherlâcuri, s. n. (Rar) Șiretenie, șmecherie, șarlatanie. – Din tc. pișekârlık.

DOOM

pișicherlấc (rar) s. n., pl. pișicherlấcuri

pișicherlîcuri
PIȘICHERLẤC, pișicherlâcuri, s. n. (Rar) Șiretenie, șmecherie, șarlatanie. – Din tc. pișekârlık.

DOOM

pișicherlấc (rar) s. n., pl. pișicherlấcuri

pișicherlîcurile
PIȘICHERLẤC, pișicherlâcuri, s. n. (Rar) Șiretenie, șmecherie, șarlatanie. – Din tc. pișekârlık.

DOOM

pișicherlấc (rar) s. n., pl. pișicherlấcuri

pișicherlîcurilor
PIȘICHERLẤC, pișicherlâcuri, s. n. (Rar) Șiretenie, șmecherie, șarlatanie. – Din tc. pișekârlık.

DOOM

pișicherlấc (rar) s. n., pl. pișicherlấcuri

pișicherul
PIȘICHÉR, -Ă, pișicheri, -e, s. m. și f. (Fam.; adesea adjectival) Om șiret, priceput la șmecherii; sforar, șarlatan. – Din tc. pișekâr.

DOOM

!pișichér (fam.) adj. m., s. m., pl. pișichéri; adj. f., s. f. pișichéră, pl. pișichére

pișicherul
PIȘICHÉR, -Ă, pișicheri, -e, s. m. și f. (Fam.; adesea adjectival) Om șiret, priceput la șmecherii; sforar, șarlatan. – Din tc. pișekâr.

DOOM

!pișichér (fam.) adj. m., s. m., pl. pișichéri; adj. f., s. f. pișichéră, pl. pișichére

pișicherului
PIȘICHÉR, -Ă, pișicheri, -e, s. m. și f. (Fam.; adesea adjectival) Om șiret, priceput la șmecherii; sforar, șarlatan. – Din tc. pișekâr.

DOOM

!pișichér (fam.) adj. m., s. m., pl. pișichéri; adj. f., s. f. pișichéră, pl. pișichére

pișicherului
PIȘICHÉR, -Ă, pișicheri, -e, s. m. și f. (Fam.; adesea adjectival) Om șiret, priceput la șmecherii; sforar, șarlatan. – Din tc. pișekâr.

DOOM

!pișichér (fam.) adj. m., s. m., pl. pișichéri; adj. f., s. f. pișichéră, pl. pișichére

pișleag
PIȘLEÁG, pișlege, s. n. (Pop.) Cui de lemn care unește obezile roților de la car. – Et. nec.

pișleagul
PIȘLEÁG, pișlege, s. n. (Pop.) Cui de lemn care unește obezile roților de la car. – Et. nec.

pișleagului
PIȘLEÁG, pișlege, s. n. (Pop.) Cui de lemn care unește obezile roților de la car. – Et. nec.

pișlege
PIȘLEÁG, pișlege, s. n. (Pop.) Cui de lemn care unește obezile roților de la car. – Et. nec.

pișlegele
PIȘLEÁG, pișlege, s. n. (Pop.) Cui de lemn care unește obezile roților de la car. – Et. nec.

pișlegelor
PIȘLEÁG, pișlege, s. n. (Pop.) Cui de lemn care unește obezile roților de la car. – Et. nec.

pișoarca
PIȘOÁRCĂ, pișorci, s. f. (Pop.) Persoană care urinează des (în pat). – Pișa + suf. -oarcă.

pișoarcă
PIȘOÁRCĂ, pișoarce, s. f. (Pop.) Persoană care urinează des (în pat). – Pișa + suf. -oarcă.

DOOM

pișoárcă (pop.) s. f., g.-d. art. pișoárcei; pl. pișoárce

pișorci
PIȘOÁRCĂ, pișorci, s. f. (Pop.) Persoană care urinează des (în pat). – Pișa + suf. -oarcă.

pișorcii
PIȘOÁRCĂ, pișorci, s. f. (Pop.) Persoană care urinează des (în pat). – Pișa + suf. -oarcă.

pișorcile
PIȘOÁRCĂ, pișorci, s. f. (Pop.) Persoană care urinează des (în pat). – Pișa + suf. -oarcă.

pișorcilor
PIȘOÁRCĂ, pișorci, s. f. (Pop.) Persoană care urinează des (în pat). – Pișa + suf. -oarcă.

pișpirică
pișpirică s. f. sg. 1. persoană scundă. 2. (deț.) individ lipsit de autoritate.

pișpăi
PIȘPĂÍ, pișpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A șopti la urechea cuiva pentru a cleveti; a face intrigi.

pișpăia
PIȘPĂÍ, pișpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A șopti la urechea cuiva pentru a cleveti; a face intrigi.

pișpăiai
PIȘPĂÍ, pișpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A șopti la urechea cuiva pentru a cleveti; a face intrigi.

pișpăiam
PIȘPĂÍ, pișpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A șopti la urechea cuiva pentru a cleveti; a face intrigi.

pișpăiască
PIȘPĂÍ, pișpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A șopti la urechea cuiva pentru a cleveti; a face intrigi.

pișpăiau
PIȘPĂÍ, pișpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A șopti la urechea cuiva pentru a cleveti; a face intrigi.

pișpăiați
PIȘPĂÍ, pișpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A șopti la urechea cuiva pentru a cleveti; a face intrigi.

pișpăiesc
PIȘPĂÍ, pișpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A șopti la urechea cuiva pentru a cleveti; a face intrigi.

pișpăiește
PIȘPĂÍ, pișpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A șopti la urechea cuiva pentru a cleveti; a face intrigi.

pișpăiești
PIȘPĂÍ, pișpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A șopti la urechea cuiva pentru a cleveti; a face intrigi.

pișpăii
PIȘPĂÍ, pișpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A șopti la urechea cuiva pentru a cleveti; a face intrigi.

pișpăim
PIȘPĂÍ, pișpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A șopti la urechea cuiva pentru a cleveti; a face intrigi.

pișpăind
PIȘPĂÍ, pișpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A șopti la urechea cuiva pentru a cleveti; a face intrigi.

pișpăire
PIȘPĂÍ, pișpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A șopti la urechea cuiva pentru a cleveti; a face intrigi.

pișpăire
PIȘPĂÍ, pișpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A șopti la urechea cuiva pentru a cleveti; a face intrigi.

pișpăiră
PIȘPĂÍ, pișpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A șopti la urechea cuiva pentru a cleveti; a face intrigi.

pișpăirăm
PIȘPĂÍ, pișpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A șopti la urechea cuiva pentru a cleveti; a face intrigi.

pișpăirăți
PIȘPĂÍ, pișpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A șopti la urechea cuiva pentru a cleveti; a face intrigi.

pișpăise
PIȘPĂÍ, pișpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A șopti la urechea cuiva pentru a cleveti; a face intrigi.

pișpăisem
PIȘPĂÍ, pișpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A șopti la urechea cuiva pentru a cleveti; a face intrigi.

pișpăiseră
PIȘPĂÍ, pișpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A șopti la urechea cuiva pentru a cleveti; a face intrigi.

pișpăiserăm
PIȘPĂÍ, pișpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A șopti la urechea cuiva pentru a cleveti; a face intrigi.

pișpăiserăți
PIȘPĂÍ, pișpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A șopti la urechea cuiva pentru a cleveti; a face intrigi.

pișpăiseși
PIȘPĂÍ, pișpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A șopti la urechea cuiva pentru a cleveti; a face intrigi.

pișpăiseți
PIȘPĂÍ, pișpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A șopti la urechea cuiva pentru a cleveti; a face intrigi.

pișpăit
PIȘPĂÍ, pișpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A șopti la urechea cuiva pentru a cleveti; a face intrigi.

pișpăiși
PIȘPĂÍ, pișpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A șopti la urechea cuiva pentru a cleveti; a face intrigi.

pișpăiți
PIȘPĂÍ, pișpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A șopti la urechea cuiva pentru a cleveti; a face intrigi.

piște
PIȘCÁ, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

DOOM

pișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. piști, 3 píșcă; conj. prez. 3 să píște

piște
PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135.

DOOM

!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.

pișteriță
PÍȘTERIȚĂ, pișterițe, s. f. (Regional) Coropișniță.

piști
PIȘCÁ, pișc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o și producând o senzație dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puțin și dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puțin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înțepa, a mușca. ◊ Expr. Ca (și) cum (sau cât) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape deloc. ♦ (Despre animale și păsări) A apuca cu dinții, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. și intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzație neplăcută, dureroasă, a înțepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parțial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzație de arsură, de usturime, de înțepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeț) A lovi, a atinge ușor, a șfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înțepa cu vorba; a tachina, a șfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.

DOOM

pișcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. piști, 3 píșcă; conj. prez. 3 să píște

piști
PÍȘCĂ, piști, s. f. Dispozitiv format dintr-o parâmă de sârmă legată de mal și folosit la întoarcerea navelor fluviale la coturile pronunțate ale apei. – Et. nec.

piști
PÍȘCA-N-FLOARE s. f. Grangur. Mai erau braniști ca ale Cornetului și Adîncatei, în care să viersuiască pișca-n-floare cu pene de aur și cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. III 135.

DOOM

!píșcă-n-floáre (pasăre) (reg.) s. m.

piști
piștí (-tésc, -ít), vb. – A țîșni, a se prelinge. Sl. (sb.) pištati „a fluiera, a țistui” (Cihac, II, 258), cf. ceh. pištĕti „a piști”. Originea imitativă (Tiktin) nu e probabilă. – Der. piștelniță, s. f. (băltoacă); piștitor, adj. (care piștește).

piștii
PÍȘCĂ, piști, s. f. Dispozitiv format dintr-o parâmă de sârmă legată de mal și folosit la întoarcerea navelor fluviale la coturile pronunțate ale apei. – Et. nec.

piștile
PÍȘCĂ, piști, s. f. Dispozitiv format dintr-o parâmă de sârmă legată de mal și folosit la întoarcerea navelor fluviale la coturile pronunțate ale apei. – Et. nec.

piștilor
PÍȘCĂ, piști, s. f. Dispozitiv format dintr-o parâmă de sârmă legată de mal și folosit la întoarcerea navelor fluviale la coturile pronunțate ale apei. – Et. nec.

piștă
píștă (-te), s. f. – Mîncare, hrană. Sl. pište (Tiktin), sec. XVI-XVII, înv.

pișu
pișu s. invar. (pop., eufem.) urină.

pișul
PIȘ² interj., s. n. (Pop.) 1. Interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de cel care urinează. 2. S. n. Urină. – Din pișa (derivat regresiv).

DOOM

piș-píș v. piș

pișuli
pișuli, pișulesc v. r. a urina.

pișulică
pișulică s. f. sg. pipi, urină.

pișulit
pișulit, -ă, pișuliți, -te adj. (eufem.) udat / stropit cu urină.

pișului
PIȘ² interj., s. n. (Pop.) 1. Interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de cel care urinează. 2. S. n. Urină. – Din pișa (derivat regresiv).

DOOM

piș-píș v. piș

pișvaser
pișvaser s. invar. bere slab alcoolizată; bere de calitate inferioară, nepasteurizată.

pișând
PIȘÁ, piș, vb. I. (Pop.) 1. Refl. A urina. 2. Tranz. A uda, a stropi cu urină. – Lat. *pissiare.

DOOM

pișá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 píșă, 1 pl. pișắm; conj. prez. 3 să píșe; ger. pișấnd

pișînd
PIȘÁ, piș, vb. I. (Pop.) 1. Refl. A urina. 2. Tranz. A uda, a stropi cu urină. – Lat. *pissiare.

DOOM

pișá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 píșă, 1 pl. pișắm; conj. prez. 3 să píșe; ger. pișấnd

pițan
PIȚÁN, pițani, s. m. (Regional) Pui de găină, bun de friptură. Cu un pițan fript, Cu o bute de vin. MARIAN, NU. 663.

pițig
PIȚIGÁ, pițíg, vb. I. Tranz. (Reg.) A pișca, a ciupi. – Comp. it. pizzicare.

pițiga
PIȚIGÁ, pițíg, vb. I. Tranz. (Reg.) A pișca, a ciupi. – Comp. it. pizzicare.

pițigai
PIȚIGÁ, pițíg, vb. I. Tranz. (Reg.) A pișca, a ciupi. – Comp. it. pizzicare.

pițigam
PIȚIGÁ, pițíg, vb. I. Tranz. (Reg.) A pișca, a ciupi. – Comp. it. pizzicare.

pițigare
PIȚIGÁ, pițíg, vb. I. Tranz. (Reg.) A pișca, a ciupi. – Comp. it. pizzicare.

pițigară
PIȚIGÁ, pițíg, vb. I. Tranz. (Reg.) A pișca, a ciupi. – Comp. it. pizzicare.

pițigarăm
PIȚIGÁ, pițíg, vb. I. Tranz. (Reg.) A pișca, a ciupi. – Comp. it. pizzicare.

pițigarăți
PIȚIGÁ, pițíg, vb. I. Tranz. (Reg.) A pișca, a ciupi. – Comp. it. pizzicare.

pițigase
PIȚIGÁ, pițíg, vb. I. Tranz. (Reg.) A pișca, a ciupi. – Comp. it. pizzicare.

pițigasem
PIȚIGÁ, pițíg, vb. I. Tranz. (Reg.) A pișca, a ciupi. – Comp. it. pizzicare.

pițigaseră
PIȚIGÁ, pițíg, vb. I. Tranz. (Reg.) A pișca, a ciupi. – Comp. it. pizzicare.

pițigaserăm
PIȚIGÁ, pițíg, vb. I. Tranz. (Reg.) A pișca, a ciupi. – Comp. it. pizzicare.

pițigaserăți
PIȚIGÁ, pițíg, vb. I. Tranz. (Reg.) A pișca, a ciupi. – Comp. it. pizzicare.

pițigaseși
PIȚIGÁ, pițíg, vb. I. Tranz. (Reg.) A pișca, a ciupi. – Comp. it. pizzicare.

pițigaseți
PIȚIGÁ, pițíg, vb. I. Tranz. (Reg.) A pișca, a ciupi. – Comp. it. pizzicare.

pițigat
PIȚIGÁ, pițíg, vb. I. Tranz. (Reg.) A pișca, a ciupi. – Comp. it. pizzicare.

pițigat
PIȚIGÁ, pițíg, vb. I. Tranz. (Reg.) A pișca, a ciupi. – Comp. it. pizzicare.

pițigau
PIȚIGÁ, pițíg, vb. I. Tranz. (Reg.) A pișca, a ciupi. – Comp. it. pizzicare.

pițigași
PIȚIGÁ, pițíg, vb. I. Tranz. (Reg.) A pișca, a ciupi. – Comp. it. pizzicare.

pițigați
PIȚIGÁ, pițíg, vb. I. Tranz. (Reg.) A pișca, a ciupi. – Comp. it. pizzicare.

pițige
PIȚIGÁ, pițíg, vb. I. Tranz. (Reg.) A pișca, a ciupi. – Comp. it. pizzicare.

pițigi
PIȚIGÁ, pițíg, vb. I. Tranz. (Reg.) A pișca, a ciupi. – Comp. it. pizzicare.

pițigoi
PIȚIGÓI, pițigoi, s. m. Pasăre mică și vioaie, cu pene negre pe piept, albastru-verzui și cenușii pe spate, galbene pe pântece; pițiguș (Parus major). ♦ Epitet dat copiilor. – Et. nec.

DOOM

!pițigói-pungáș (pasăre) s. m., pl. pițigói-pungáși, art. pițigóii-pungáși

pițigoii
PIȚIGÓI, pițigoi, s. m. Pasăre mică și vioaie, cu pene negre pe piept, albastru-verzui și cenușii pe spate, galbene pe pântece; pițiguș (Parus major). ♦ Epitet dat copiilor. – Et. nec.

DOOM

!pițigói-pungáș (pasăre) s. m., pl. pițigói-pungáși, art. pițigóii-pungáși

pițigoilor
PIȚIGÓI, pițigoi, s. m. Pasăre mică și vioaie, cu pene negre pe piept, albastru-verzui și cenușii pe spate, galbene pe pântece; pițiguș (Parus major). ♦ Epitet dat copiilor. – Et. nec.

DOOM

!pițigói-pungáș (pasăre) s. m., pl. pițigói-pungáși, art. pițigóii-pungáși

pițigoiul
PIȚIGÓI, pițigoi, s. m. Pasăre mică și vioaie, cu pene negre pe piept, albastru-verzui și cenușii pe spate, galbene pe pântece; pițiguș (Parus major). ♦ Epitet dat copiilor. – Et. nec.

DOOM

!pițigói-pungáș (pasăre) s. m., pl. pițigói-pungáși, art. pițigóii-pungáși

pițigoiului
PIȚIGÓI, pițigoi, s. m. Pasăre mică și vioaie, cu pene negre pe piept, albastru-verzui și cenușii pe spate, galbene pe pântece; pițiguș (Parus major). ♦ Epitet dat copiilor. – Et. nec.

DOOM

!pițigói-pungáș (pasăre) s. m., pl. pițigói-pungáși, art. pițigóii-pungáși

pițiguș
PIȚIGÚȘ, pițiguși, s. m. (Reg.) Pițigoi. – Pițig[oi] + suf. -uș.

DOOM

pițigúș s. m., pl. pițigúși

pițiguși
PIȚIGÚȘ, pițiguși, s. m. (Reg.) Pițigoi. – Pițig[oi] + suf. -uș.

DOOM

pițigúș s. m., pl. pițigúși

pițigușii
PIȚIGÚȘ, pițiguși, s. m. (Reg.) Pițigoi. – Pițig[oi] + suf. -uș.

DOOM

pițigúș s. m., pl. pițigúși

pițigușilor
PIȚIGÚȘ, pițiguși, s. m. (Reg.) Pițigoi. – Pițig[oi] + suf. -uș.

DOOM

pițigúș s. m., pl. pițigúși

pițigușul
PIȚIGÚȘ, pițiguși, s. m. (Reg.) Pițigoi. – Pițig[oi] + suf. -uș.

DOOM

pițigúș s. m., pl. pițigúși

pițigușului
PIȚIGÚȘ, pițiguși, s. m. (Reg.) Pițigoi. – Pițig[oi] + suf. -uș.

DOOM

pițigúș s. m., pl. pițigúși

pițigând
PIȚIGÁ, pițíg, vb. I. Tranz. (Reg.) A pișca, a ciupi. – Comp. it. pizzicare.

pițigînd
PIȚIGÁ, pițíg, vb. I. Tranz. (Reg.) A pișca, a ciupi. – Comp. it. pizzicare.

pițigăi
PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia.

DOOM

pițigăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 pițigăiáză, 1 pl. pițigăiém; conj. prez. 3 să pițigăiéze; ger. pițigăínd

pițigăia
PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia.

DOOM

pițigăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 pițigăiáză, 1 pl. pițigăiém; conj. prez. 3 să pițigăiéze; ger. pițigăínd

pițigăiai
PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia.

DOOM

pițigăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 pițigăiáză, 1 pl. pițigăiém; conj. prez. 3 să pițigăiéze; ger. pițigăínd

pițigăiala
PIȚIGĂIÁLĂ, pițigăieli, s. f. Faptul de a (se) pițigăia. [Pr.: -gă-ia-] – Pițigăi + suf. -eală.

DOOM

pițigăiálă s. f., g.-d. art. pițigăiélii; pl. pițigăiéli

pițigăiam
PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia.

DOOM

pițigăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 pițigăiáză, 1 pl. pițigăiém; conj. prez. 3 să pițigăiéze; ger. pițigăínd

pițigăiară
PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia.

DOOM

pițigăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 pițigăiáză, 1 pl. pițigăiém; conj. prez. 3 să pițigăiéze; ger. pițigăínd

pițigăiarăm
PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia.

DOOM

pițigăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 pițigăiáză, 1 pl. pițigăiém; conj. prez. 3 să pițigăiéze; ger. pițigăínd

pițigăiarăți
PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia.

DOOM

pițigăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 pițigăiáză, 1 pl. pițigăiém; conj. prez. 3 să pițigăiéze; ger. pițigăínd

pițigăiase
PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia.

DOOM

pițigăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 pițigăiáză, 1 pl. pițigăiém; conj. prez. 3 să pițigăiéze; ger. pițigăínd

pițigăiasem
PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia.

DOOM

pițigăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 pițigăiáză, 1 pl. pițigăiém; conj. prez. 3 să pițigăiéze; ger. pițigăínd

pițigăiaseră
PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia.

DOOM

pițigăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 pițigăiáză, 1 pl. pițigăiém; conj. prez. 3 să pițigăiéze; ger. pițigăínd

pițigăiaserăm
PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia.

DOOM

pițigăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 pițigăiáză, 1 pl. pițigăiém; conj. prez. 3 să pițigăiéze; ger. pițigăínd

pițigăiaserăți
PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia.

DOOM

pițigăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 pițigăiáză, 1 pl. pițigăiém; conj. prez. 3 să pițigăiéze; ger. pițigăínd

pițigăiaseși
PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia.

DOOM

pițigăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 pițigăiáză, 1 pl. pițigăiém; conj. prez. 3 să pițigăiéze; ger. pițigăínd

pițigăiaseți
PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia.

DOOM

pițigăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 pițigăiáză, 1 pl. pițigăiém; conj. prez. 3 să pițigăiéze; ger. pițigăínd

pițigăiat
PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia.

DOOM

pițigăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 pițigăiáză, 1 pl. pițigăiém; conj. prez. 3 să pițigăiéze; ger. pițigăínd

pițigăiat
PIȚIGĂIÁT, -Ă, pițigăiați, -te, adj. 1. (Despre voce, despre sunete etc.) Subțire, ascuțit; strident. 2. (Rar; despre oameni și animale) Slab, plăpând, firav. [Pr.: -gă-iat. – Var.: pițigăít, -ă adj.] – Pițigoi + suf. -at.

pițigăiata
PIȚIGĂIÁT, -Ă, pițigăiați, -te, adj. 1. (Despre voce, despre sunete etc.) Subțire, ascuțit; strident. 2. (Rar; despre oameni și animale) Slab, plăpând, firav. [Pr.: -gă-iat. – Var.: pițigăít, -ă adj.] – Pițigoi + suf. -at.

pițigăiate
PIȚIGĂIÁT, -Ă, pițigăiați, -te, adj. 1. (Despre voce, despre sunete etc.) Subțire, ascuțit; strident. 2. (Rar; despre oameni și animale) Slab, plăpând, firav. [Pr.: -gă-iat. – Var.: pițigăít, -ă adj.] – Pițigoi + suf. -at.

pițigăiatei
PIȚIGĂIÁT, -Ă, pițigăiați, -te, adj. 1. (Despre voce, despre sunete etc.) Subțire, ascuțit; strident. 2. (Rar; despre oameni și animale) Slab, plăpând, firav. [Pr.: -gă-iat. – Var.: pițigăít, -ă adj.] – Pițigoi + suf. -at.

pițigăiatele
PIȚIGĂIÁT, -Ă, pițigăiați, -te, adj. 1. (Despre voce, despre sunete etc.) Subțire, ascuțit; strident. 2. (Rar; despre oameni și animale) Slab, plăpând, firav. [Pr.: -gă-iat. – Var.: pițigăít, -ă adj.] – Pițigoi + suf. -at.

pițigăiatelor
PIȚIGĂIÁT, -Ă, pițigăiați, -te, adj. 1. (Despre voce, despre sunete etc.) Subțire, ascuțit; strident. 2. (Rar; despre oameni și animale) Slab, plăpând, firav. [Pr.: -gă-iat. – Var.: pițigăít, -ă adj.] – Pițigoi + suf. -at.

pițigăiatul
PIȚIGĂIÁT, -Ă, pițigăiați, -te, adj. 1. (Despre voce, despre sunete etc.) Subțire, ascuțit; strident. 2. (Rar; despre oameni și animale) Slab, plăpând, firav. [Pr.: -gă-iat. – Var.: pițigăít, -ă adj.] – Pițigoi + suf. -at.

pițigăiatului
PIȚIGĂIÁT, -Ă, pițigăiați, -te, adj. 1. (Despre voce, despre sunete etc.) Subțire, ascuțit; strident. 2. (Rar; despre oameni și animale) Slab, plăpând, firav. [Pr.: -gă-iat. – Var.: pițigăít, -ă adj.] – Pițigoi + suf. -at.

pițigăiau
PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia.

DOOM

pițigăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 pițigăiáză, 1 pl. pițigăiém; conj. prez. 3 să pițigăiéze; ger. pițigăínd

pițigăiază
PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia.

DOOM

pițigăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 pițigăiáză, 1 pl. pițigăiém; conj. prez. 3 să pițigăiéze; ger. pițigăínd

pițigăiași
PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia.

DOOM

pițigăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 pițigăiáză, 1 pl. pițigăiém; conj. prez. 3 să pițigăiéze; ger. pițigăínd

pițigăiați
PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia.

DOOM

pițigăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 pițigăiáză, 1 pl. pițigăiém; conj. prez. 3 să pițigăiéze; ger. pițigăínd

pițigăiați
PIȚIGĂIÁT, -Ă, pițigăiați, -te, adj. 1. (Despre voce, despre sunete etc.) Subțire, ascuțit; strident. 2. (Rar; despre oameni și animale) Slab, plăpând, firav. [Pr.: -gă-iat. – Var.: pițigăít, -ă adj.] – Pițigoi + suf. -at.

pițigăiații
PIȚIGĂIÁT, -Ă, pițigăiați, -te, adj. 1. (Despre voce, despre sunete etc.) Subțire, ascuțit; strident. 2. (Rar; despre oameni și animale) Slab, plăpând, firav. [Pr.: -gă-iat. – Var.: pițigăít, -ă adj.] – Pițigoi + suf. -at.

pițigăiaților
PIȚIGĂIÁT, -Ă, pițigăiați, -te, adj. 1. (Despre voce, despre sunete etc.) Subțire, ascuțit; strident. 2. (Rar; despre oameni și animale) Slab, plăpând, firav. [Pr.: -gă-iat. – Var.: pițigăít, -ă adj.] – Pițigoi + suf. -at.

pițigăie
PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia.

DOOM

pițigăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 pițigăiáză, 1 pl. pițigăiém; conj. prez. 3 să pițigăiéze; ger. pițigăínd

pițigăieli
PIȚIGĂIÁLĂ, pițigăieli, s. f. Faptul de a (se) pițigăia. [Pr.: -gă-ia-] – Pițigăi + suf. -eală.

DOOM

pițigăiálă s. f., g.-d. art. pițigăiélii; pl. pițigăiéli

pițigăielii
PIȚIGĂIÁLĂ, pițigăieli, s. f. Faptul de a (se) pițigăia. [Pr.: -gă-ia-] – Pițigăi + suf. -eală.

DOOM

pițigăiálă s. f., g.-d. art. pițigăiélii; pl. pițigăiéli

pițigăielile
PIȚIGĂIÁLĂ, pițigăieli, s. f. Faptul de a (se) pițigăia. [Pr.: -gă-ia-] – Pițigăi + suf. -eală.

DOOM

pițigăiálă s. f., g.-d. art. pițigăiélii; pl. pițigăiéli

pițigăielilor
PIȚIGĂIÁLĂ, pițigăieli, s. f. Faptul de a (se) pițigăia. [Pr.: -gă-ia-] – Pițigăi + suf. -eală.

DOOM

pițigăiálă s. f., g.-d. art. pițigăiélii; pl. pițigăiéli

pițigăiem
PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia.

DOOM

pițigăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 pițigăiáză, 1 pl. pițigăiém; conj. prez. 3 să pițigăiéze; ger. pițigăínd

pițigăiere
PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia.

DOOM

pițigăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 pițigăiáză, 1 pl. pițigăiém; conj. prez. 3 să pițigăiéze; ger. pițigăínd

pițigăiere
PIȚIGĂIÁ, pițigăiez, vb. I. Tranz. A-și subția, a-și ascuți vocea. ♦ Refl. A vorbi cu glas subțire, ascuțit. [Pr.: -gă-ia. – Var.: pițigăí vb. IV] – Din pițigăiat (derivat regresiv).

pițigăiez
PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia.

DOOM

pițigăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 pițigăiáză, 1 pl. pițigăiém; conj. prez. 3 să pițigăiéze; ger. pițigăínd

pițigăieze
PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia.

DOOM

pițigăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 pițigăiáză, 1 pl. pițigăiém; conj. prez. 3 să pițigăiéze; ger. pițigăínd

pițigăiezi
PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia.

DOOM

pițigăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 pițigăiáză, 1 pl. pițigăiém; conj. prez. 3 să pițigăiéze; ger. pițigăínd

pițigăind
PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia.

DOOM

pițigăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 pițigăiáză, 1 pl. pițigăiém; conj. prez. 3 să pițigăiéze; ger. pițigăínd

pițigăire
PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia.

pițigăit
PIȚIGĂIÁT, -Ă, pițigăiați, -te, adj. 1. (Despre voce, despre sunete etc.) Subțire, ascuțit; strident. 2. (Rar; despre oameni și animale) Slab, plăpând, firav. [Pr.: -gă-iat. – Var.: pițigăít, -ă adj.] – Pițigoi + suf. -at.

pițingău
PIȚINGẮU s. m. (Entom.) Păuniță (2).

pițipoancă
pițipoancă, pițipoance s. f. tânără ușuratică.

pițiroancă
pițiroancă, pițiroance s. f. vulvă.

pițula
PIȚÚLĂ, pițule, s. f. Monedă austro-ungară de zece creițari care a circulat (până în 1918) și în Transilvania și Bucovina; (fam.) monedă de valoare mică; gologan, para. – Din magh. picula.

DOOM

pițúlă (fam.) s. f., g.-d. art. pițúlei; pl. pițúle

pițule
PIȚÚLĂ, pițule, s. f. Monedă austro-ungară de zece creițari care a circulat (până în 1918) și în Transilvania și Bucovina; (fam.) monedă de valoare mică; gologan, para. – Din magh. picula.

DOOM

pițúlă (fam.) s. f., g.-d. art. pițúlei; pl. pițúle

pițule
pițule s. f. pl. bani

pițulei
PIȚÚLĂ, pițule, s. f. Monedă austro-ungară de zece creițari care a circulat (până în 1918) și în Transilvania și Bucovina; (fam.) monedă de valoare mică; gologan, para. – Din magh. picula.

DOOM

pițúlă (fam.) s. f., g.-d. art. pițúlei; pl. pițúle

pițulele
PIȚÚLĂ, pițule, s. f. Monedă austro-ungară de zece creițari care a circulat (până în 1918) și în Transilvania și Bucovina; (fam.) monedă de valoare mică; gologan, para. – Din magh. picula.

DOOM

pițúlă (fam.) s. f., g.-d. art. pițúlei; pl. pițúle

pițulelor
PIȚÚLĂ, pițule, s. f. Monedă austro-ungară de zece creițari care a circulat (până în 1918) și în Transilvania și Bucovina; (fam.) monedă de valoare mică; gologan, para. – Din magh. picula.

DOOM

pițúlă (fam.) s. f., g.-d. art. pițúlei; pl. pițúle

pițărău
PIȚĂRẮU, pițărăi, s. m. (Regional) 1. Copil care umblă cu colindul (împreună cu alții) în ajunul crăciunului; colindător. Colac, Gozonac sau covrig care se dă colindătorilor; colindeț. Mulți sînt și pițărăii – nume ce-l poartă colacii pe cari cetașii îi dobîndesc în schimbul urării lor. PAMFILE, CR. 9. 2. Băț de colindător făcut dintr-o creangă de alun descojită și înflorată.