pe
PE prep. I. (Introduce un complement direct). 1. (Complementul este exprimat printr-un substantiv nume propriu sau nume comun care indică o ființă) Îl strig pe Ion. A împușcat pe lup în cap. ♦ (Complementul este exprimat printr-un substantiv comun care indică un lucru) Cui pe cui se scoate. 2. (Complementul este exprimat printr-un pronume personal, relativ, interogativ, demonstrativ, nehotărât sau negativ) L-a întrebat pe el. Pe cine nu-l lași să moară, nu te lasă să trăiești. Pe cine să chem? L-a adus și pe celălalt. A strigat pe cineva. Nu strig pe nimeni. ◊ Expr. Unul pe altul (sau una pe alta, unii pe alții, unele pe altele) = reciproc, între ei (sau între ele). ♦ (Complementul este exprimat prin numeralul nehotărât „câți”, „câte”, cu valoare de pronume relativ) Pe câți i-am ajutat. 3. (Complementul este exprimat printr-un numeral ordinal, cardinal, distributiv) Pe al doilea nu l-am văzut. Adună pe 5 cu 7. Vedea pe câte unul zâmbind. 4. (Complementul este exprimat printr-un adjectiv sau un numeral substantivat, fiind precedat de articolul „cel”) I-a invitat pe cei harnici. 5. (Complementul este exprimat printr-un substantiv sau un pronume precedat de adverbul de comparație „ca”) Mă privește ca pe un străin. ◊ Loc. adv. Ca pe el (sau pe ea, pe ei, pe dânsa etc.) = de-a binelea, de tot; zdravăn. II. (Introduce un complement indirect). 1. În legătură cu..., fiind vorba de... Vorbea pe seama cuiva. 2. Împotriva, în contra (cuiva). E pornit pe el. 3. În schimbul, pentru... A dat doi lei pe bilet. ♦ (Cu o nuanță temporală și distributivă) în schimbul unei munci (de o zi, de o lună etc.); în timp de... Cât să-ți dau pe an? III. (Introduce un complement circumstanțial) 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc) S-a oprit pe o treaptă. ◊ Expr. Pe lume = în cuprinsul lumii, pretutindeni; în diverse puncte ale globului. ◊ (Cu o nuanță instrumentală) Emitere pe unde scurte. ◊ (Cu o nuanță temporală) Pe drum i-am spus o poveste. ♦ (Dă complementului pe lângă care stă o nuanță de aproximație) Caută pe după bănci. ◊ Expr. Pe acasă = a) undeva în preajma sau în apropierea casei; b) în interiorul casei, la casa în care locuiește cineva sau în sânul familiei sale. ♦ (Formează expresii și locuțiuni) Pe cale. Pe din jos de... Pe deasupra. Pe de lături. Pe urma... 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Pe căldura asta o să ne uscăm de sete. ◊ Loc. adv. Pe mâine = a) în cursul zilei de mâine; b) pentru mâine; până mâine. ◊ Loc. conj. Pe când = a) în timp ce, pe vremea când; b) (cu nuanță adversativă) În acest timp însă, în schimb (în acest timp); iar. ◊ Loc. prep. Pe după... = cam după... aproximativ după... Pe aproape de... = (cam) în apropierea..., (cam) înainte de... ♦ Pe timp de..., pe o durată de..., în fiecare, la fiecare, pentru fiecare; într-o perioadă de... Cantitate de cărbune planificată pe 5 ani. ♦ În, spre, înspre. Pe primăvară. Pe-nserate. ♦ (Formează expresii și locuțiuni) Pe atunci. Pe loc. Pe timpuri. Pe veci. Pe viitor. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod) A plecat pe furiș. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne (sau a fi) pe a cuiva = a rămâne (sau a fi) pe voia cuiva, a se face după cum dorește (cineva). (Pop.) Dacă-i pe aceea... = dacă-i așa..., dacă așa stau lucrurile... ◊ (Cu o nuanță locală) Munceau până cădeau pe brânci. ♦ În schimbul..., pentru..., cu prețul..., cu... ♦ (Cu o nuanță instrumentală) Cu ajutorul..., prin intermediul..., cu..., prin...; în... ♦ (Cu o nuanță cantitativă; în expr.) Pe atât(a) sau p-atâta = în această măsură, într-atâta, cu atâta, la atâta. ♦ (Indică un raport de măsură) Teren de 20 pe 25 de metri. ♦ (Cu sens distributiv) Câte trei spectacole pe săptămână. ♦ (Formează expresii și locuțiuni) Pe apucate. Pe larg. Pe nume. Pe din două. Pe terminate. 4. (Introduce un complement circumstanțial de cauză, adesea cu nuanță finală) Din cauza. Se contrazic pe nimicuri. ♦ În urma, ca urmare. L-a certat pe spusa unui copil. 5. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Spre, pentru; spre a..., pentru a..., să... S-a așternut pe somn. 6. (În formule de jurământ) Pe cinstea mea. IV. (Urmat de un atribut) Are un semn pe toată viața. [Var.: (înv. și pop.) pre prep.] – Lat. super, per.

DOOM

pe prep.
peaj
PEÁJ s. n. Drept de a folosi o cale ferată străină pentru transportul de mărfuri cu vehicule proprii. – Din fr. péage.

DOOM

peáj s. n.
peajul
PEÁJ s. n. Drept de a folosi o cale ferată străină pentru transportul de mărfuri cu vehicule proprii. – Din fr. péage.

DOOM

peáj s. n.
peajului
PEÁJ s. n. Drept de a folosi o cale ferată străină pentru transportul de mărfuri cu vehicule proprii. – Din fr. péage.

DOOM

peáj s. n.
peaks
Twin Peaks s. pr. (glum.) Serviciul Român de Informații (S.R.I.).
pean
PEÁN, peane, s. n. (Livr.) Imn în onoarea zeului Apollo sau a zeiței Artemis. [Pr.: pe-an] – Din fr. péan.
peante
Peante = Poeas.
peană
PEÁNĂ s. f. v. pană1.

DOOM

pánă s. f., g.-d. art. pénei; pl. péne
peană
PEÁNĂ s. f. v. pană1.

DOOM

pánă s. f., g.-d. art. pénei; pl. péne
peasnă
peásnă (-ésne), s. f. – Cîntec, imn religios. – Var. pesnă. Sl. pĕsnĭ (Tiktin).
pebegaz
PEBEGÁZ, pebegazuri, s. n. Numele comercial al unui amestec de gaze lichefiate comprimat în butelii speciale și folosit drept combustibil. – Pe[trol] + be (= Block) + gaz.

DOOM

pebegáz s. n., pl. pebegázuri
pebegazul
PEBEGÁZ, pebegazuri, s. n. Numele comercial al unui amestec de gaze lichefiate comprimat în butelii speciale și folosit drept combustibil. – Pe[trol] + be (= Block) + gaz.

DOOM

pebegáz s. n., pl. pebegázuri
pebegazului
PEBEGÁZ, pebegazuri, s. n. Numele comercial al unui amestec de gaze lichefiate comprimat în butelii speciale și folosit drept combustibil. – Pe[trol] + be (= Block) + gaz.

DOOM

pebegáz s. n., pl. pebegázuri
pebegazuri
PEBEGÁZ, pebegazuri, s. n. Numele comercial al unui amestec de gaze lichefiate comprimat în butelii speciale și folosit drept combustibil. – Pe[trol] + be (= Block) + gaz.

DOOM

pebegáz s. n., pl. pebegázuri
pebegazurile
PEBEGÁZ, pebegazuri, s. n. Numele comercial al unui amestec de gaze lichefiate comprimat în butelii speciale și folosit drept combustibil. – Pe[trol] + be (= Block) + gaz.

DOOM

pebegáz s. n., pl. pebegázuri
pebegazurilor
PEBEGÁZ, pebegazuri, s. n. Numele comercial al unui amestec de gaze lichefiate comprimat în butelii speciale și folosit drept combustibil. – Pe[trol] + be (= Block) + gaz.

DOOM

pebegáz s. n., pl. pebegázuri
pebrina
PEBRÍNĂ, pebrine, s. f. Boală parazitară a viermilor de mătase. – Din fr. pébrine.

DOOM

pebrínă (pe-bri-) s. f., g.-d. art. pebrínei; pl. pebríne
pebrine
PEBRÍNĂ, pebrine, s. f. Boală parazitară a viermilor de mătase. – Din fr. pébrine.

DOOM

pebrínă (pe-bri-) s. f., g.-d. art. pebrínei; pl. pebríne
pebrinei
PEBRÍNĂ, pebrine, s. f. Boală parazitară a viermilor de mătase. – Din fr. pébrine.

DOOM

pebrínă (pe-bri-) s. f., g.-d. art. pebrínei; pl. pebríne
pebrinele
PEBRÍNĂ, pebrine, s. f. Boală parazitară a viermilor de mătase. – Din fr. pébrine.

DOOM

pebrínă (pe-bri-) s. f., g.-d. art. pebrínei; pl. pebríne
pebrinelor
PEBRÍNĂ, pebrine, s. f. Boală parazitară a viermilor de mătase. – Din fr. pébrine.

DOOM

pebrínă (pe-bri-) s. f., g.-d. art. pebrínei; pl. pebríne
pecari
PECARÍ, pecari, s. m. Specie de mamifer înrudit cu porcul sălbatic, care trăiește în America (Dicotyles tajacu). – Din fr. pécari.

DOOM

!pecarí s. m., art. pecaríul; pl. pecarí, art. pecaríi (-ri-i)
pecarii
PECARÍ, pecari, s. m. Specie de mamifer înrudit cu porcul sălbatic, care trăiește în America (Dicotyles tajacu). – Din fr. pécari.

DOOM

!pecarí s. m., art. pecaríul; pl. pecarí, art. pecaríi (-ri-i)
pecariii
PECARÍ, pecari, s. m. Specie de mamifer înrudit cu porcul sălbatic, care trăiește în America (Dicotyles tajacu). – Din fr. pécari.

DOOM

!pecarí s. m., art. pecaríul; pl. pecarí, art. pecaríi (-ri-i)
pecariilor
PECARÍ, pecari, s. m. Specie de mamifer înrudit cu porcul sălbatic, care trăiește în America (Dicotyles tajacu). – Din fr. pécari.

DOOM

!pecarí s. m., art. pecaríul; pl. pecarí, art. pecaríi (-ri-i)
pecariul
PECARÍ, pecari, s. m. Specie de mamifer înrudit cu porcul sălbatic, care trăiește în America (Dicotyles tajacu). – Din fr. pécari.

DOOM

!pecarí s. m., art. pecaríul; pl. pecarí, art. pecaríi (-ri-i)
pecariului
PECARÍ, pecari, s. m. Specie de mamifer înrudit cu porcul sălbatic, care trăiește în America (Dicotyles tajacu). – Din fr. pécari.

DOOM

!pecarí s. m., art. pecaríul; pl. pecarí, art. pecaríi (-ri-i)
pecariza
PECARIZÁ vb. I. tr. A determina culoarea unei făini de grâu sau de secară prin comparare cu o făină-etalon. [Cf. germ. pekarisieren].
pecarizai
PECARIZÁ vb. I. tr. A determina culoarea unei făini de grâu sau de secară prin comparare cu o făină-etalon. [Cf. germ. pekarisieren].
pecarizam
PECARIZÁ vb. I. tr. A determina culoarea unei făini de grâu sau de secară prin comparare cu o făină-etalon. [Cf. germ. pekarisieren].
pecarizare
PECARIZÁ vb. I. tr. A determina culoarea unei făini de grâu sau de secară prin comparare cu o făină-etalon. [Cf. germ. pekarisieren].
pecarizare
PECARIZÁRE, pecarizări, s. f. Metodă de determinare a culorii făinurilor de grâu și de secară prin compararea culorii făinurilor uscate cu aceea a unor făinuri-etalon. – Cf. germ. Pekarisierung.

DOOM

pecarizáre s. f., g.-d. art. pecarizắrii; pl. pecarizắri
pecarizarea
PECARIZÁRE, pecarizări, s. f. Metodă de determinare a culorii făinurilor de grâu și de secară prin compararea culorii făinurilor uscate cu aceea a unor făinuri-etalon. – Cf. germ. Pekarisierung.

DOOM

pecarizáre s. f., g.-d. art. pecarizắrii; pl. pecarizắri
pecarizară
PECARIZÁ vb. I. tr. A determina culoarea unei făini de grâu sau de secară prin comparare cu o făină-etalon. [Cf. germ. pekarisieren].
pecarizarăm
PECARIZÁ vb. I. tr. A determina culoarea unei făini de grâu sau de secară prin comparare cu o făină-etalon. [Cf. germ. pekarisieren].
pecarizarăți
PECARIZÁ vb. I. tr. A determina culoarea unei făini de grâu sau de secară prin comparare cu o făină-etalon. [Cf. germ. pekarisieren].
pecarizase
PECARIZÁ vb. I. tr. A determina culoarea unei făini de grâu sau de secară prin comparare cu o făină-etalon. [Cf. germ. pekarisieren].
pecarizasem
PECARIZÁ vb. I. tr. A determina culoarea unei făini de grâu sau de secară prin comparare cu o făină-etalon. [Cf. germ. pekarisieren].
pecarizaseră
PECARIZÁ vb. I. tr. A determina culoarea unei făini de grâu sau de secară prin comparare cu o făină-etalon. [Cf. germ. pekarisieren].
pecarizaserăm
PECARIZÁ vb. I. tr. A determina culoarea unei făini de grâu sau de secară prin comparare cu o făină-etalon. [Cf. germ. pekarisieren].
pecarizaserăți
PECARIZÁ vb. I. tr. A determina culoarea unei făini de grâu sau de secară prin comparare cu o făină-etalon. [Cf. germ. pekarisieren].
pecarizaseși
PECARIZÁ vb. I. tr. A determina culoarea unei făini de grâu sau de secară prin comparare cu o făină-etalon. [Cf. germ. pekarisieren].
pecarizaseți
PECARIZÁ vb. I. tr. A determina culoarea unei făini de grâu sau de secară prin comparare cu o făină-etalon. [Cf. germ. pekarisieren].
pecarizat
PECARIZÁ vb. I. tr. A determina culoarea unei făini de grâu sau de secară prin comparare cu o făină-etalon. [Cf. germ. pekarisieren].
pecarizau
PECARIZÁ vb. I. tr. A determina culoarea unei făini de grâu sau de secară prin comparare cu o făină-etalon. [Cf. germ. pekarisieren].
pecarizași
PECARIZÁ vb. I. tr. A determina culoarea unei făini de grâu sau de secară prin comparare cu o făină-etalon. [Cf. germ. pekarisieren].
pecarizați
PECARIZÁ vb. I. tr. A determina culoarea unei făini de grâu sau de secară prin comparare cu o făină-etalon. [Cf. germ. pekarisieren].
pecarizează
PECARIZÁ vb. I. tr. A determina culoarea unei făini de grâu sau de secară prin comparare cu o făină-etalon. [Cf. germ. pekarisieren].
pecarizez
PECARIZÁ vb. I. tr. A determina culoarea unei făini de grâu sau de secară prin comparare cu o făină-etalon. [Cf. germ. pekarisieren].
pecarizeze
PECARIZÁ vb. I. tr. A determina culoarea unei făini de grâu sau de secară prin comparare cu o făină-etalon. [Cf. germ. pekarisieren].
pecarizezi
PECARIZÁ vb. I. tr. A determina culoarea unei făini de grâu sau de secară prin comparare cu o făină-etalon. [Cf. germ. pekarisieren].
pecarizând
PECARIZÁ vb. I. tr. A determina culoarea unei făini de grâu sau de secară prin comparare cu o făină-etalon. [Cf. germ. pekarisieren].
pecarizînd
PECARIZÁ vb. I. tr. A determina culoarea unei făini de grâu sau de secară prin comparare cu o făină-etalon. [Cf. germ. pekarisieren].
pecarizări
PECARIZÁRE, pecarizări, s. f. Metodă de determinare a culorii făinurilor de grâu și de secară prin compararea culorii făinurilor uscate cu aceea a unor făinuri-etalon. – Cf. germ. Pekarisierung.

DOOM

pecarizáre s. f., g.-d. art. pecarizắrii; pl. pecarizắri
pecarizării
PECARIZÁRE, pecarizări, s. f. Metodă de determinare a culorii făinurilor de grâu și de secară prin compararea culorii făinurilor uscate cu aceea a unor făinuri-etalon. – Cf. germ. Pekarisierung.

DOOM

pecarizáre s. f., g.-d. art. pecarizắrii; pl. pecarizắri
pecarizările
PECARIZÁRE, pecarizări, s. f. Metodă de determinare a culorii făinurilor de grâu și de secară prin compararea culorii făinurilor uscate cu aceea a unor făinuri-etalon. – Cf. germ. Pekarisierung.

DOOM

pecarizáre s. f., g.-d. art. pecarizắrii; pl. pecarizắri
pecarizărilor
PECARIZÁRE, pecarizări, s. f. Metodă de determinare a culorii făinurilor de grâu și de secară prin compararea culorii făinurilor uscate cu aceea a unor făinuri-etalon. – Cf. germ. Pekarisierung.

DOOM

pecarizáre s. f., g.-d. art. pecarizắrii; pl. pecarizắri
peceneaga
PECENÉG, -ÉGĂ, pecenegi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care s-a stabilit în Moldova, apoi în Țara Românească, Dobrogea și Transilvania la sfârșitul sec. IX; (și la sg.) persoană care aparținea acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. ♦ (Substantivat, f.) Limba pecenegă. [Adj. f. și: peceneágă] – Din germ. Petschenege, fr. petchenègue, rus. peceneg.

DOOM

pecenégă (limbă) s. f., g.-d. art. pecenégei
peceneaga
PECENÉG, -ÉGĂ, pecenegi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care s-a stabilit în Moldova, apoi în Țara Românească, Dobrogea și Transilvania la sfârșitul sec. IX; (și la sg.) persoană care aparținea acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. ♦ (Substantivat, f.) Limba pecenegă. [Adj. f. și: peceneágă] – Din germ. Petschenege, fr. petchenègue, rus. peceneg.

DOOM

pecenégă (limbă) s. f., g.-d. art. pecenégei
peceneg
PECENÉG, -ÉGĂ, pecenegi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care s-a stabilit în Moldova, apoi în Țara Românească, Dobrogea și Transilvania la sfârșitul sec. IX; (și la sg.) persoană care aparținea acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. ♦ (Substantivat, f.) Limba pecenegă. [Adj. f. și: peceneágă] – Din germ. Petschenege, fr. petchenègue, rus. peceneg.

DOOM

pecenégă (limbă) s. f., g.-d. art. pecenégei
peceneg
PECENÉG, -ÉGĂ, pecenegi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care s-a stabilit în Moldova, apoi în Țara Românească, Dobrogea și Transilvania la sfârșitul sec. IX; (și la sg.) persoană care aparținea acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. ♦ (Substantivat, f.) Limba pecenegă. [Adj. f. și: peceneágă] – Din germ. Petschenege, fr. petchenègue, rus. peceneg.

DOOM

pecenégă (limbă) s. f., g.-d. art. pecenégei
pecenega
PECENÉG, -ÉGĂ, pecenegi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care s-a stabilit în Moldova, apoi în Țara Românească, Dobrogea și Transilvania la sfârșitul sec. IX; (și la sg.) persoană care aparținea acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. ♦ (Substantivat, f.) Limba pecenegă. [Adj. f. și: peceneágă] – Din germ. Petschenege, fr. petchenègue, rus. peceneg.

DOOM

pecenégă (limbă) s. f., g.-d. art. pecenégei
pecenega
PECENÉG, -ÉGĂ, pecenegi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care s-a stabilit în Moldova, apoi în Țara Românească, Dobrogea și Transilvania la sfârșitul sec. IX; (și la sg.) persoană care aparținea acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. ♦ (Substantivat, f.) Limba pecenegă. [Adj. f. și: peceneágă] – Din germ. Petschenege, fr. petchenègue, rus. peceneg.

DOOM

pecenégă (limbă) s. f., g.-d. art. pecenégei
pecenege
PECENÉG, -ÉGĂ, pecenegi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care s-a stabilit în Moldova, apoi în Țara Românească, Dobrogea și Transilvania la sfârșitul sec. IX; (și la sg.) persoană care aparținea acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. ♦ (Substantivat, f.) Limba pecenegă. [Adj. f. și: peceneágă] – Din germ. Petschenege, fr. petchenègue, rus. peceneg.

DOOM

pecenégă (limbă) s. f., g.-d. art. pecenégei
pecenege
PECENÉG, -ÉGĂ, pecenegi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care s-a stabilit în Moldova, apoi în Țara Românească, Dobrogea și Transilvania la sfârșitul sec. IX; (și la sg.) persoană care aparținea acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. ♦ (Substantivat, f.) Limba pecenegă. [Adj. f. și: peceneágă] – Din germ. Petschenege, fr. petchenègue, rus. peceneg.

DOOM

pecenégă (limbă) s. f., g.-d. art. pecenégei
pecenegei
PECENÉG, -ÉGĂ, pecenegi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care s-a stabilit în Moldova, apoi în Țara Românească, Dobrogea și Transilvania la sfârșitul sec. IX; (și la sg.) persoană care aparținea acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. ♦ (Substantivat, f.) Limba pecenegă. [Adj. f. și: peceneágă] – Din germ. Petschenege, fr. petchenègue, rus. peceneg.

DOOM

pecenégă (limbă) s. f., g.-d. art. pecenégei
pecenegei
PECENÉG, -ÉGĂ, pecenegi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care s-a stabilit în Moldova, apoi în Țara Românească, Dobrogea și Transilvania la sfârșitul sec. IX; (și la sg.) persoană care aparținea acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. ♦ (Substantivat, f.) Limba pecenegă. [Adj. f. și: peceneágă] – Din germ. Petschenege, fr. petchenègue, rus. peceneg.

DOOM

pecenégă (limbă) s. f., g.-d. art. pecenégei
pecenegele
PECENÉG, -ÉGĂ, pecenegi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care s-a stabilit în Moldova, apoi în Țara Românească, Dobrogea și Transilvania la sfârșitul sec. IX; (și la sg.) persoană care aparținea acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. ♦ (Substantivat, f.) Limba pecenegă. [Adj. f. și: peceneágă] – Din germ. Petschenege, fr. petchenègue, rus. peceneg.

DOOM

pecenégă (limbă) s. f., g.-d. art. pecenégei
pecenegele
PECENÉG, -ÉGĂ, pecenegi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care s-a stabilit în Moldova, apoi în Țara Românească, Dobrogea și Transilvania la sfârșitul sec. IX; (și la sg.) persoană care aparținea acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. ♦ (Substantivat, f.) Limba pecenegă. [Adj. f. și: peceneágă] – Din germ. Petschenege, fr. petchenègue, rus. peceneg.

DOOM

pecenégă (limbă) s. f., g.-d. art. pecenégei
pecenegelor
PECENÉG, -ÉGĂ, pecenegi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care s-a stabilit în Moldova, apoi în Țara Românească, Dobrogea și Transilvania la sfârșitul sec. IX; (și la sg.) persoană care aparținea acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. ♦ (Substantivat, f.) Limba pecenegă. [Adj. f. și: peceneágă] – Din germ. Petschenege, fr. petchenègue, rus. peceneg.

DOOM

pecenégă (limbă) s. f., g.-d. art. pecenégei
pecenegelor
PECENÉG, -ÉGĂ, pecenegi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care s-a stabilit în Moldova, apoi în Țara Românească, Dobrogea și Transilvania la sfârșitul sec. IX; (și la sg.) persoană care aparținea acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. ♦ (Substantivat, f.) Limba pecenegă. [Adj. f. și: peceneágă] – Din germ. Petschenege, fr. petchenègue, rus. peceneg.

DOOM

pecenégă (limbă) s. f., g.-d. art. pecenégei
pecenegi
PECENÉG, -ÉGĂ, pecenegi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care s-a stabilit în Moldova, apoi în Țara Românească, Dobrogea și Transilvania la sfârșitul sec. IX; (și la sg.) persoană care aparținea acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. ♦ (Substantivat, f.) Limba pecenegă. [Adj. f. și: peceneágă] – Din germ. Petschenege, fr. petchenègue, rus. peceneg.

DOOM

pecenégă (limbă) s. f., g.-d. art. pecenégei
pecenegi
PECENÉG, -ÉGĂ, pecenegi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care s-a stabilit în Moldova, apoi în Țara Românească, Dobrogea și Transilvania la sfârșitul sec. IX; (și la sg.) persoană care aparținea acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. ♦ (Substantivat, f.) Limba pecenegă. [Adj. f. și: peceneágă] – Din germ. Petschenege, fr. petchenègue, rus. peceneg.

DOOM

pecenégă (limbă) s. f., g.-d. art. pecenégei
pecenegii
PECENÉG, -ÉGĂ, pecenegi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care s-a stabilit în Moldova, apoi în Țara Românească, Dobrogea și Transilvania la sfârșitul sec. IX; (și la sg.) persoană care aparținea acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. ♦ (Substantivat, f.) Limba pecenegă. [Adj. f. și: peceneágă] – Din germ. Petschenege, fr. petchenègue, rus. peceneg.

DOOM

pecenégă (limbă) s. f., g.-d. art. pecenégei
pecenegii
PECENÉG, -ÉGĂ, pecenegi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care s-a stabilit în Moldova, apoi în Țara Românească, Dobrogea și Transilvania la sfârșitul sec. IX; (și la sg.) persoană care aparținea acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. ♦ (Substantivat, f.) Limba pecenegă. [Adj. f. și: peceneágă] – Din germ. Petschenege, fr. petchenègue, rus. peceneg.

DOOM

pecenégă (limbă) s. f., g.-d. art. pecenégei
pecenegilor
PECENÉG, -ÉGĂ, pecenegi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care s-a stabilit în Moldova, apoi în Țara Românească, Dobrogea și Transilvania la sfârșitul sec. IX; (și la sg.) persoană care aparținea acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. ♦ (Substantivat, f.) Limba pecenegă. [Adj. f. și: peceneágă] – Din germ. Petschenege, fr. petchenègue, rus. peceneg.

DOOM

pecenégă (limbă) s. f., g.-d. art. pecenégei
pecenegilor
PECENÉG, -ÉGĂ, pecenegi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care s-a stabilit în Moldova, apoi în Țara Românească, Dobrogea și Transilvania la sfârșitul sec. IX; (și la sg.) persoană care aparținea acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. ♦ (Substantivat, f.) Limba pecenegă. [Adj. f. și: peceneágă] – Din germ. Petschenege, fr. petchenègue, rus. peceneg.

DOOM

pecenégă (limbă) s. f., g.-d. art. pecenégei
pecenegul
PECENÉG, -ÉGĂ, pecenegi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care s-a stabilit în Moldova, apoi în Țara Românească, Dobrogea și Transilvania la sfârșitul sec. IX; (și la sg.) persoană care aparținea acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. ♦ (Substantivat, f.) Limba pecenegă. [Adj. f. și: peceneágă] – Din germ. Petschenege, fr. petchenègue, rus. peceneg.

DOOM

pecenégă (limbă) s. f., g.-d. art. pecenégei
pecenegul
PECENÉG, -ÉGĂ, pecenegi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care s-a stabilit în Moldova, apoi în Țara Românească, Dobrogea și Transilvania la sfârșitul sec. IX; (și la sg.) persoană care aparținea acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. ♦ (Substantivat, f.) Limba pecenegă. [Adj. f. și: peceneágă] – Din germ. Petschenege, fr. petchenègue, rus. peceneg.

DOOM

pecenégă (limbă) s. f., g.-d. art. pecenégei
pecenegului
PECENÉG, -ÉGĂ, pecenegi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care s-a stabilit în Moldova, apoi în Țara Românească, Dobrogea și Transilvania la sfârșitul sec. IX; (și la sg.) persoană care aparținea acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. ♦ (Substantivat, f.) Limba pecenegă. [Adj. f. și: peceneágă] – Din germ. Petschenege, fr. petchenègue, rus. peceneg.

DOOM

pecenégă (limbă) s. f., g.-d. art. pecenégei
pecenegului
PECENÉG, -ÉGĂ, pecenegi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care s-a stabilit în Moldova, apoi în Țara Românească, Dobrogea și Transilvania la sfârșitul sec. IX; (și la sg.) persoană care aparținea acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. ♦ (Substantivat, f.) Limba pecenegă. [Adj. f. și: peceneágă] – Din germ. Petschenege, fr. petchenègue, rus. peceneg.

DOOM

pecenégă (limbă) s. f., g.-d. art. pecenégei
pecetar
PECETÁR, pecetari, s. m. (Înv.) Gravor de peceți (1). – Pecete + suf. -ar.

DOOM

pecetár2 (sigiliu) (înv.) s. n., pl. pecetáre
pecetar
PECETÁR2, pecetare, s. n. Pistornic.
pecetare
PECETÁR2, pecetare, s. n. Pistornic.
pecetarele
PECETÁR2, pecetare, s. n. Pistornic.
pecetarelor
PECETÁR2, pecetare, s. n. Pistornic.
pecetari
PECETÁR, pecetari, s. m. (Înv.) Gravor de peceți (1). – Pecete + suf. -ar.

DOOM

pecetár2 (sigiliu) (înv.) s. n., pl. pecetáre
pecetarii
PECETÁR, pecetari, s. m. (Înv.) Gravor de peceți (1). – Pecete + suf. -ar.

DOOM

pecetár2 (sigiliu) (înv.) s. n., pl. pecetáre
pecetarilor
PECETÁR, pecetari, s. m. (Înv.) Gravor de peceți (1). – Pecete + suf. -ar.

DOOM

pecetár2 (sigiliu) (înv.) s. n., pl. pecetáre
pecetarul
PECETÁR, pecetari, s. m. (Înv.) Gravor de peceți (1). – Pecete + suf. -ar.

DOOM

pecetár2 (sigiliu) (înv.) s. n., pl. pecetáre
pecetarul
PECETÁR2, pecetare, s. n. Pistornic.
pecetarului
PECETÁR, pecetari, s. m. (Înv.) Gravor de peceți (1). – Pecete + suf. -ar.

DOOM

pecetár2 (sigiliu) (înv.) s. n., pl. pecetáre
pecetarului
PECETÁR2, pecetare, s. n. Pistornic.
pecete
PECÉTE, peceți, s. f. 1. Placă (de metal) cu mâner sau montată pe un inel, pe a cărei suprafață este gravată o monogramă, o emblemă etc. și care, aplicată pe ceară roșie sau cu tuș pe un act, pe o scrisoare sau pe un colet, dă acestora caracter de autenticitate și de integritate; sigiliu; p. ext. ștampilă. 2. Ceară roșie sau bucată de plumb (care se aplică sau se leagă de un document, de un pachet etc.) pe care se imprimă, prin apăsare, o pecete (1); semn imprimat prin aplicarea unei peceți (1) pe un document, pe un obiect etc.; sigiliu. Expr. închis (sau ferecat) cu șapte peceți = imposibil de aflat; de nepătruns; interzis, oprit. ♦ Fig. Semn caracteristic, trăsătură specifică, distinctivă; amprentă, marcă, întipărire, urmă; spec. stigmat. 3. (Înv. și reg.) Aprobare, rezoluție sau ordin în scris, întărit cu o pecete (1). [Var.: pecétie s. f.] – Din sl. pečatĭ.

DOOM

!pecétea-lui-Sólomon (plantă) s. f. art., g.-d. art. pecéții-lui-Sólomon
pecetea
PECÉTE, peceți, s. f. 1. Placă (de metal) cu mâner sau montată pe un inel, pe a cărei suprafață este gravată o monogramă, o emblemă etc. și care, aplicată pe ceară roșie sau cu tuș pe un act, pe o scrisoare sau pe un colet, dă acestora caracter de autenticitate și de integritate; sigiliu; p. ext. ștampilă. 2. Ceară roșie sau bucată de plumb (care se aplică sau se leagă de un document, de un pachet etc.) pe care se imprimă, prin apăsare, o pecete (1); semn imprimat prin aplicarea unei peceți (1) pe un document, pe un obiect etc.; sigiliu. Expr. închis (sau ferecat) cu șapte peceți = imposibil de aflat; de nepătruns; interzis, oprit. ♦ Fig. Semn caracteristic, trăsătură specifică, distinctivă; amprentă, marcă, întipărire, urmă; spec. stigmat. 3. (Înv. și reg.) Aprobare, rezoluție sau ordin în scris, întărit cu o pecete (1). [Var.: pecétie s. f.] – Din sl. pečatĭ.

DOOM

!pecétea-lui-Sólomon (plantă) s. f. art., g.-d. art. pecéții-lui-Sólomon
pecetie
PECÉTE, peceți, s. f. 1. Placă (de metal) cu mâner sau montată pe un inel, pe a cărei suprafață este gravată o monogramă, o emblemă etc. și care, aplicată pe ceară roșie sau cu tuș pe un act, pe o scrisoare sau pe un colet, dă acestora caracter de autenticitate și de integritate; sigiliu; p. ext. ștampilă. 2. Ceară roșie sau bucată de plumb (care se aplică sau se leagă de un document, de un pachet etc.) pe care se imprimă, prin apăsare, o pecete (1); semn imprimat prin aplicarea unei peceți (1) pe un document, pe un obiect etc.; sigiliu. Expr. închis (sau ferecat) cu șapte peceți = imposibil de aflat; de nepătruns; interzis, oprit. ♦ Fig. Semn caracteristic, trăsătură specifică, distinctivă; amprentă, marcă, întipărire, urmă; spec. stigmat. 3. (Înv. și reg.) Aprobare, rezoluție sau ordin în scris, întărit cu o pecete (1). [Var.: pecétie s. f.] – Din sl. pečatĭ.

DOOM

!pecétea-lui-Sólomon (plantă) s. f. art., g.-d. art. pecéții-lui-Sólomon
pecetlui
PECETLUÍ, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. Apune, a aplica o pecete (1); a sigila; a autentifica, a confirma documente, scrisori etc. prin aplicarea unei peceți; p. ext. (înv. și pop.) a închide, a zăvori uși, case etc. ♦ Fig. A stigmatiza, a dezonora. 2. Tranz. Fig. A consimți, a consolida; a definitiva, a confirma. ♦ A decide, a determina, a hotărî soarta, destinul etc. cuiva. 3. Refl. și intranz. Fig. A se fixa, a se întipări în minte, în memorie etc. 4. Tranz. A fixa, a înțepeni. 5. Tranz. (în practica religiei creștine) A însemna cu hârlețul cele patru colțuri ale mormântului înainte de a pune sicriul în groapă. – Din sl. pečatĭlĕti, magh. pecsételni.

DOOM

pecetluí (a ~) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pecetluiésc, imperf. 3 sg. pecetluiá; conj. prez. 3 să pecetluiáscă
pecetluia
PECETLUÍ, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. Apune, a aplica o pecete (1); a sigila; a autentifica, a confirma documente, scrisori etc. prin aplicarea unei peceți; p. ext. (înv. și pop.) a închide, a zăvori uși, case etc. ♦ Fig. A stigmatiza, a dezonora. 2. Tranz. Fig. A consimți, a consolida; a definitiva, a confirma. ♦ A decide, a determina, a hotărî soarta, destinul etc. cuiva. 3. Refl. și intranz. Fig. A se fixa, a se întipări în minte, în memorie etc. 4. Tranz. A fixa, a înțepeni. 5. Tranz. (în practica religiei creștine) A însemna cu hârlețul cele patru colțuri ale mormântului înainte de a pune sicriul în groapă. – Din sl. pečatĭlĕti, magh. pecsételni.

DOOM

pecetluí (a ~) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pecetluiésc, imperf. 3 sg. pecetluiá; conj. prez. 3 să pecetluiáscă
pecetluiai
PECETLUÍ, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. Apune, a aplica o pecete (1); a sigila; a autentifica, a confirma documente, scrisori etc. prin aplicarea unei peceți; p. ext. (înv. și pop.) a închide, a zăvori uși, case etc. ♦ Fig. A stigmatiza, a dezonora. 2. Tranz. Fig. A consimți, a consolida; a definitiva, a confirma. ♦ A decide, a determina, a hotărî soarta, destinul etc. cuiva. 3. Refl. și intranz. Fig. A se fixa, a se întipări în minte, în memorie etc. 4. Tranz. A fixa, a înțepeni. 5. Tranz. (în practica religiei creștine) A însemna cu hârlețul cele patru colțuri ale mormântului înainte de a pune sicriul în groapă. – Din sl. pečatĭlĕti, magh. pecsételni.

DOOM

pecetluí (a ~) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pecetluiésc, imperf. 3 sg. pecetluiá; conj. prez. 3 să pecetluiáscă
pecetluiam
PECETLUÍ, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. Apune, a aplica o pecete (1); a sigila; a autentifica, a confirma documente, scrisori etc. prin aplicarea unei peceți; p. ext. (înv. și pop.) a închide, a zăvori uși, case etc. ♦ Fig. A stigmatiza, a dezonora. 2. Tranz. Fig. A consimți, a consolida; a definitiva, a confirma. ♦ A decide, a determina, a hotărî soarta, destinul etc. cuiva. 3. Refl. și intranz. Fig. A se fixa, a se întipări în minte, în memorie etc. 4. Tranz. A fixa, a înțepeni. 5. Tranz. (în practica religiei creștine) A însemna cu hârlețul cele patru colțuri ale mormântului înainte de a pune sicriul în groapă. – Din sl. pečatĭlĕti, magh. pecsételni.

DOOM

pecetluí (a ~) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pecetluiésc, imperf. 3 sg. pecetluiá; conj. prez. 3 să pecetluiáscă
pecetluiască
PECETLUÍ, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. Apune, a aplica o pecete (1); a sigila; a autentifica, a confirma documente, scrisori etc. prin aplicarea unei peceți; p. ext. (înv. și pop.) a închide, a zăvori uși, case etc. ♦ Fig. A stigmatiza, a dezonora. 2. Tranz. Fig. A consimți, a consolida; a definitiva, a confirma. ♦ A decide, a determina, a hotărî soarta, destinul etc. cuiva. 3. Refl. și intranz. Fig. A se fixa, a se întipări în minte, în memorie etc. 4. Tranz. A fixa, a înțepeni. 5. Tranz. (în practica religiei creștine) A însemna cu hârlețul cele patru colțuri ale mormântului înainte de a pune sicriul în groapă. – Din sl. pečatĭlĕti, magh. pecsételni.

DOOM

pecetluí (a ~) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pecetluiésc, imperf. 3 sg. pecetluiá; conj. prez. 3 să pecetluiáscă
pecetluiau
PECETLUÍ, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. Apune, a aplica o pecete (1); a sigila; a autentifica, a confirma documente, scrisori etc. prin aplicarea unei peceți; p. ext. (înv. și pop.) a închide, a zăvori uși, case etc. ♦ Fig. A stigmatiza, a dezonora. 2. Tranz. Fig. A consimți, a consolida; a definitiva, a confirma. ♦ A decide, a determina, a hotărî soarta, destinul etc. cuiva. 3. Refl. și intranz. Fig. A se fixa, a se întipări în minte, în memorie etc. 4. Tranz. A fixa, a înțepeni. 5. Tranz. (în practica religiei creștine) A însemna cu hârlețul cele patru colțuri ale mormântului înainte de a pune sicriul în groapă. – Din sl. pečatĭlĕti, magh. pecsételni.

DOOM

pecetluí (a ~) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pecetluiésc, imperf. 3 sg. pecetluiá; conj. prez. 3 să pecetluiáscă
pecetluiați
PECETLUÍ, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. Apune, a aplica o pecete (1); a sigila; a autentifica, a confirma documente, scrisori etc. prin aplicarea unei peceți; p. ext. (înv. și pop.) a închide, a zăvori uși, case etc. ♦ Fig. A stigmatiza, a dezonora. 2. Tranz. Fig. A consimți, a consolida; a definitiva, a confirma. ♦ A decide, a determina, a hotărî soarta, destinul etc. cuiva. 3. Refl. și intranz. Fig. A se fixa, a se întipări în minte, în memorie etc. 4. Tranz. A fixa, a înțepeni. 5. Tranz. (în practica religiei creștine) A însemna cu hârlețul cele patru colțuri ale mormântului înainte de a pune sicriul în groapă. – Din sl. pečatĭlĕti, magh. pecsételni.

DOOM

pecetluí (a ~) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pecetluiésc, imperf. 3 sg. pecetluiá; conj. prez. 3 să pecetluiáscă
pecetluiesc
PECETLUÍ, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. Apune, a aplica o pecete (1); a sigila; a autentifica, a confirma documente, scrisori etc. prin aplicarea unei peceți; p. ext. (înv. și pop.) a închide, a zăvori uși, case etc. ♦ Fig. A stigmatiza, a dezonora. 2. Tranz. Fig. A consimți, a consolida; a definitiva, a confirma. ♦ A decide, a determina, a hotărî soarta, destinul etc. cuiva. 3. Refl. și intranz. Fig. A se fixa, a se întipări în minte, în memorie etc. 4. Tranz. A fixa, a înțepeni. 5. Tranz. (în practica religiei creștine) A însemna cu hârlețul cele patru colțuri ale mormântului înainte de a pune sicriul în groapă. – Din sl. pečatĭlĕti, magh. pecsételni.

DOOM

pecetluí (a ~) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pecetluiésc, imperf. 3 sg. pecetluiá; conj. prez. 3 să pecetluiáscă
pecetluiește
PECETLUÍ, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. Apune, a aplica o pecete (1); a sigila; a autentifica, a confirma documente, scrisori etc. prin aplicarea unei peceți; p. ext. (înv. și pop.) a închide, a zăvori uși, case etc. ♦ Fig. A stigmatiza, a dezonora. 2. Tranz. Fig. A consimți, a consolida; a definitiva, a confirma. ♦ A decide, a determina, a hotărî soarta, destinul etc. cuiva. 3. Refl. și intranz. Fig. A se fixa, a se întipări în minte, în memorie etc. 4. Tranz. A fixa, a înțepeni. 5. Tranz. (în practica religiei creștine) A însemna cu hârlețul cele patru colțuri ale mormântului înainte de a pune sicriul în groapă. – Din sl. pečatĭlĕti, magh. pecsételni.

DOOM

pecetluí (a ~) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pecetluiésc, imperf. 3 sg. pecetluiá; conj. prez. 3 să pecetluiáscă
pecetluiești
PECETLUÍ, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. Apune, a aplica o pecete (1); a sigila; a autentifica, a confirma documente, scrisori etc. prin aplicarea unei peceți; p. ext. (înv. și pop.) a închide, a zăvori uși, case etc. ♦ Fig. A stigmatiza, a dezonora. 2. Tranz. Fig. A consimți, a consolida; a definitiva, a confirma. ♦ A decide, a determina, a hotărî soarta, destinul etc. cuiva. 3. Refl. și intranz. Fig. A se fixa, a se întipări în minte, în memorie etc. 4. Tranz. A fixa, a înțepeni. 5. Tranz. (în practica religiei creștine) A însemna cu hârlețul cele patru colțuri ale mormântului înainte de a pune sicriul în groapă. – Din sl. pečatĭlĕti, magh. pecsételni.

DOOM

pecetluí (a ~) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pecetluiésc, imperf. 3 sg. pecetluiá; conj. prez. 3 să pecetluiáscă
pecetluii
PECETLUÍ, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. Apune, a aplica o pecete (1); a sigila; a autentifica, a confirma documente, scrisori etc. prin aplicarea unei peceți; p. ext. (înv. și pop.) a închide, a zăvori uși, case etc. ♦ Fig. A stigmatiza, a dezonora. 2. Tranz. Fig. A consimți, a consolida; a definitiva, a confirma. ♦ A decide, a determina, a hotărî soarta, destinul etc. cuiva. 3. Refl. și intranz. Fig. A se fixa, a se întipări în minte, în memorie etc. 4. Tranz. A fixa, a înțepeni. 5. Tranz. (în practica religiei creștine) A însemna cu hârlețul cele patru colțuri ale mormântului înainte de a pune sicriul în groapă. – Din sl. pečatĭlĕti, magh. pecsételni.

DOOM

pecetluí (a ~) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pecetluiésc, imperf. 3 sg. pecetluiá; conj. prez. 3 să pecetluiáscă
pecetluim
PECETLUÍ, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. Apune, a aplica o pecete (1); a sigila; a autentifica, a confirma documente, scrisori etc. prin aplicarea unei peceți; p. ext. (înv. și pop.) a închide, a zăvori uși, case etc. ♦ Fig. A stigmatiza, a dezonora. 2. Tranz. Fig. A consimți, a consolida; a definitiva, a confirma. ♦ A decide, a determina, a hotărî soarta, destinul etc. cuiva. 3. Refl. și intranz. Fig. A se fixa, a se întipări în minte, în memorie etc. 4. Tranz. A fixa, a înțepeni. 5. Tranz. (în practica religiei creștine) A însemna cu hârlețul cele patru colțuri ale mormântului înainte de a pune sicriul în groapă. – Din sl. pečatĭlĕti, magh. pecsételni.

DOOM

pecetluí (a ~) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pecetluiésc, imperf. 3 sg. pecetluiá; conj. prez. 3 să pecetluiáscă
pecetluind
PECETLUÍ, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. Apune, a aplica o pecete (1); a sigila; a autentifica, a confirma documente, scrisori etc. prin aplicarea unei peceți; p. ext. (înv. și pop.) a închide, a zăvori uși, case etc. ♦ Fig. A stigmatiza, a dezonora. 2. Tranz. Fig. A consimți, a consolida; a definitiva, a confirma. ♦ A decide, a determina, a hotărî soarta, destinul etc. cuiva. 3. Refl. și intranz. Fig. A se fixa, a se întipări în minte, în memorie etc. 4. Tranz. A fixa, a înțepeni. 5. Tranz. (în practica religiei creștine) A însemna cu hârlețul cele patru colțuri ale mormântului înainte de a pune sicriul în groapă. – Din sl. pečatĭlĕti, magh. pecsételni.

DOOM

pecetluí (a ~) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pecetluiésc, imperf. 3 sg. pecetluiá; conj. prez. 3 să pecetluiáscă
pecetluire
PECETLUÍ, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. Apune, a aplica o pecete (1); a sigila; a autentifica, a confirma documente, scrisori etc. prin aplicarea unei peceți; p. ext. (înv. și pop.) a închide, a zăvori uși, case etc. ♦ Fig. A stigmatiza, a dezonora. 2. Tranz. Fig. A consimți, a consolida; a definitiva, a confirma. ♦ A decide, a determina, a hotărî soarta, destinul etc. cuiva. 3. Refl. și intranz. Fig. A se fixa, a se întipări în minte, în memorie etc. 4. Tranz. A fixa, a înțepeni. 5. Tranz. (în practica religiei creștine) A însemna cu hârlețul cele patru colțuri ale mormântului înainte de a pune sicriul în groapă. – Din sl. pečatĭlĕti, magh. pecsételni.

DOOM

pecetluí (a ~) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pecetluiésc, imperf. 3 sg. pecetluiá; conj. prez. 3 să pecetluiáscă
pecetluire
PECETLUÍRE, pecetluiri, s. f. Faptul de a (se) pecetlui; pecetluit1. – V. pecetlui.

DOOM

pecetluíre (-ce-tlu-) s. f., g.-d. art. pecetluírii; pl. pecetluíri
pecetluirea
PECETLUÍRE, pecetluiri, s. f. Faptul de a (se) pecetlui; pecetluit1. – V. pecetlui.

DOOM

pecetluíre (-ce-tlu-) s. f., g.-d. art. pecetluírii; pl. pecetluíri
pecetluiri
PECETLUÍRE, pecetluiri, s. f. Faptul de a (se) pecetlui; pecetluit1. – V. pecetlui.

DOOM

pecetluíre (-ce-tlu-) s. f., g.-d. art. pecetluírii; pl. pecetluíri
pecetluirii
PECETLUÍRE, pecetluiri, s. f. Faptul de a (se) pecetlui; pecetluit1. – V. pecetlui.

DOOM

pecetluíre (-ce-tlu-) s. f., g.-d. art. pecetluírii; pl. pecetluíri
pecetluirile
PECETLUÍRE, pecetluiri, s. f. Faptul de a (se) pecetlui; pecetluit1. – V. pecetlui.

DOOM

pecetluíre (-ce-tlu-) s. f., g.-d. art. pecetluírii; pl. pecetluíri
pecetluirilor
PECETLUÍRE, pecetluiri, s. f. Faptul de a (se) pecetlui; pecetluit1. – V. pecetlui.

DOOM

pecetluíre (-ce-tlu-) s. f., g.-d. art. pecetluírii; pl. pecetluíri
pecetluiră
PECETLUÍ, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. Apune, a aplica o pecete (1); a sigila; a autentifica, a confirma documente, scrisori etc. prin aplicarea unei peceți; p. ext. (înv. și pop.) a închide, a zăvori uși, case etc. ♦ Fig. A stigmatiza, a dezonora. 2. Tranz. Fig. A consimți, a consolida; a definitiva, a confirma. ♦ A decide, a determina, a hotărî soarta, destinul etc. cuiva. 3. Refl. și intranz. Fig. A se fixa, a se întipări în minte, în memorie etc. 4. Tranz. A fixa, a înțepeni. 5. Tranz. (în practica religiei creștine) A însemna cu hârlețul cele patru colțuri ale mormântului înainte de a pune sicriul în groapă. – Din sl. pečatĭlĕti, magh. pecsételni.

DOOM

pecetluí (a ~) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pecetluiésc, imperf. 3 sg. pecetluiá; conj. prez. 3 să pecetluiáscă
pecetluirăm
PECETLUÍ, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. Apune, a aplica o pecete (1); a sigila; a autentifica, a confirma documente, scrisori etc. prin aplicarea unei peceți; p. ext. (înv. și pop.) a închide, a zăvori uși, case etc. ♦ Fig. A stigmatiza, a dezonora. 2. Tranz. Fig. A consimți, a consolida; a definitiva, a confirma. ♦ A decide, a determina, a hotărî soarta, destinul etc. cuiva. 3. Refl. și intranz. Fig. A se fixa, a se întipări în minte, în memorie etc. 4. Tranz. A fixa, a înțepeni. 5. Tranz. (în practica religiei creștine) A însemna cu hârlețul cele patru colțuri ale mormântului înainte de a pune sicriul în groapă. – Din sl. pečatĭlĕti, magh. pecsételni.

DOOM

pecetluí (a ~) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pecetluiésc, imperf. 3 sg. pecetluiá; conj. prez. 3 să pecetluiáscă
pecetluirăți
PECETLUÍ, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. Apune, a aplica o pecete (1); a sigila; a autentifica, a confirma documente, scrisori etc. prin aplicarea unei peceți; p. ext. (înv. și pop.) a închide, a zăvori uși, case etc. ♦ Fig. A stigmatiza, a dezonora. 2. Tranz. Fig. A consimți, a consolida; a definitiva, a confirma. ♦ A decide, a determina, a hotărî soarta, destinul etc. cuiva. 3. Refl. și intranz. Fig. A se fixa, a se întipări în minte, în memorie etc. 4. Tranz. A fixa, a înțepeni. 5. Tranz. (în practica religiei creștine) A însemna cu hârlețul cele patru colțuri ale mormântului înainte de a pune sicriul în groapă. – Din sl. pečatĭlĕti, magh. pecsételni.

DOOM

pecetluí (a ~) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pecetluiésc, imperf. 3 sg. pecetluiá; conj. prez. 3 să pecetluiáscă
pecetluise
PECETLUÍ, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. Apune, a aplica o pecete (1); a sigila; a autentifica, a confirma documente, scrisori etc. prin aplicarea unei peceți; p. ext. (înv. și pop.) a închide, a zăvori uși, case etc. ♦ Fig. A stigmatiza, a dezonora. 2. Tranz. Fig. A consimți, a consolida; a definitiva, a confirma. ♦ A decide, a determina, a hotărî soarta, destinul etc. cuiva. 3. Refl. și intranz. Fig. A se fixa, a se întipări în minte, în memorie etc. 4. Tranz. A fixa, a înțepeni. 5. Tranz. (în practica religiei creștine) A însemna cu hârlețul cele patru colțuri ale mormântului înainte de a pune sicriul în groapă. – Din sl. pečatĭlĕti, magh. pecsételni.

DOOM

pecetluí (a ~) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pecetluiésc, imperf. 3 sg. pecetluiá; conj. prez. 3 să pecetluiáscă
pecetluisem
PECETLUÍ, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. Apune, a aplica o pecete (1); a sigila; a autentifica, a confirma documente, scrisori etc. prin aplicarea unei peceți; p. ext. (înv. și pop.) a închide, a zăvori uși, case etc. ♦ Fig. A stigmatiza, a dezonora. 2. Tranz. Fig. A consimți, a consolida; a definitiva, a confirma. ♦ A decide, a determina, a hotărî soarta, destinul etc. cuiva. 3. Refl. și intranz. Fig. A se fixa, a se întipări în minte, în memorie etc. 4. Tranz. A fixa, a înțepeni. 5. Tranz. (în practica religiei creștine) A însemna cu hârlețul cele patru colțuri ale mormântului înainte de a pune sicriul în groapă. – Din sl. pečatĭlĕti, magh. pecsételni.

DOOM

pecetluí (a ~) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pecetluiésc, imperf. 3 sg. pecetluiá; conj. prez. 3 să pecetluiáscă
pecetluiseră
PECETLUÍ, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. Apune, a aplica o pecete (1); a sigila; a autentifica, a confirma documente, scrisori etc. prin aplicarea unei peceți; p. ext. (înv. și pop.) a închide, a zăvori uși, case etc. ♦ Fig. A stigmatiza, a dezonora. 2. Tranz. Fig. A consimți, a consolida; a definitiva, a confirma. ♦ A decide, a determina, a hotărî soarta, destinul etc. cuiva. 3. Refl. și intranz. Fig. A se fixa, a se întipări în minte, în memorie etc. 4. Tranz. A fixa, a înțepeni. 5. Tranz. (în practica religiei creștine) A însemna cu hârlețul cele patru colțuri ale mormântului înainte de a pune sicriul în groapă. – Din sl. pečatĭlĕti, magh. pecsételni.

DOOM

pecetluí (a ~) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pecetluiésc, imperf. 3 sg. pecetluiá; conj. prez. 3 să pecetluiáscă
pecetluiserăm
PECETLUÍ, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. Apune, a aplica o pecete (1); a sigila; a autentifica, a confirma documente, scrisori etc. prin aplicarea unei peceți; p. ext. (înv. și pop.) a închide, a zăvori uși, case etc. ♦ Fig. A stigmatiza, a dezonora. 2. Tranz. Fig. A consimți, a consolida; a definitiva, a confirma. ♦ A decide, a determina, a hotărî soarta, destinul etc. cuiva. 3. Refl. și intranz. Fig. A se fixa, a se întipări în minte, în memorie etc. 4. Tranz. A fixa, a înțepeni. 5. Tranz. (în practica religiei creștine) A însemna cu hârlețul cele patru colțuri ale mormântului înainte de a pune sicriul în groapă. – Din sl. pečatĭlĕti, magh. pecsételni.

DOOM

pecetluí (a ~) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pecetluiésc, imperf. 3 sg. pecetluiá; conj. prez. 3 să pecetluiáscă
pecetluiserăți
PECETLUÍ, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. Apune, a aplica o pecete (1); a sigila; a autentifica, a confirma documente, scrisori etc. prin aplicarea unei peceți; p. ext. (înv. și pop.) a închide, a zăvori uși, case etc. ♦ Fig. A stigmatiza, a dezonora. 2. Tranz. Fig. A consimți, a consolida; a definitiva, a confirma. ♦ A decide, a determina, a hotărî soarta, destinul etc. cuiva. 3. Refl. și intranz. Fig. A se fixa, a se întipări în minte, în memorie etc. 4. Tranz. A fixa, a înțepeni. 5. Tranz. (în practica religiei creștine) A însemna cu hârlețul cele patru colțuri ale mormântului înainte de a pune sicriul în groapă. – Din sl. pečatĭlĕti, magh. pecsételni.

DOOM

pecetluí (a ~) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pecetluiésc, imperf. 3 sg. pecetluiá; conj. prez. 3 să pecetluiáscă
pecetluiseși
PECETLUÍ, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. Apune, a aplica o pecete (1); a sigila; a autentifica, a confirma documente, scrisori etc. prin aplicarea unei peceți; p. ext. (înv. și pop.) a închide, a zăvori uși, case etc. ♦ Fig. A stigmatiza, a dezonora. 2. Tranz. Fig. A consimți, a consolida; a definitiva, a confirma. ♦ A decide, a determina, a hotărî soarta, destinul etc. cuiva. 3. Refl. și intranz. Fig. A se fixa, a se întipări în minte, în memorie etc. 4. Tranz. A fixa, a înțepeni. 5. Tranz. (în practica religiei creștine) A însemna cu hârlețul cele patru colțuri ale mormântului înainte de a pune sicriul în groapă. – Din sl. pečatĭlĕti, magh. pecsételni.

DOOM

pecetluí (a ~) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pecetluiésc, imperf. 3 sg. pecetluiá; conj. prez. 3 să pecetluiáscă
pecetluiseți
PECETLUÍ, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. Apune, a aplica o pecete (1); a sigila; a autentifica, a confirma documente, scrisori etc. prin aplicarea unei peceți; p. ext. (înv. și pop.) a închide, a zăvori uși, case etc. ♦ Fig. A stigmatiza, a dezonora. 2. Tranz. Fig. A consimți, a consolida; a definitiva, a confirma. ♦ A decide, a determina, a hotărî soarta, destinul etc. cuiva. 3. Refl. și intranz. Fig. A se fixa, a se întipări în minte, în memorie etc. 4. Tranz. A fixa, a înțepeni. 5. Tranz. (în practica religiei creștine) A însemna cu hârlețul cele patru colțuri ale mormântului înainte de a pune sicriul în groapă. – Din sl. pečatĭlĕti, magh. pecsételni.

DOOM

pecetluí (a ~) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pecetluiésc, imperf. 3 sg. pecetluiá; conj. prez. 3 să pecetluiáscă
pecetluit
PECETLUÍ, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. Apune, a aplica o pecete (1); a sigila; a autentifica, a confirma documente, scrisori etc. prin aplicarea unei peceți; p. ext. (înv. și pop.) a închide, a zăvori uși, case etc. ♦ Fig. A stigmatiza, a dezonora. 2. Tranz. Fig. A consimți, a consolida; a definitiva, a confirma. ♦ A decide, a determina, a hotărî soarta, destinul etc. cuiva. 3. Refl. și intranz. Fig. A se fixa, a se întipări în minte, în memorie etc. 4. Tranz. A fixa, a înțepeni. 5. Tranz. (în practica religiei creștine) A însemna cu hârlețul cele patru colțuri ale mormântului înainte de a pune sicriul în groapă. – Din sl. pečatĭlĕti, magh. pecsételni.

DOOM

pecetluí (a ~) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pecetluiésc, imperf. 3 sg. pecetluiá; conj. prez. 3 să pecetluiáscă
pecetluit
PECETLUÍT2, -Ă, pecetluiți, -te, adj. 1. Care a fost sigilat, pe care s-a aplicat o pecete (1); p. ext. ștampilat; închis, zăvorât. ♦ (Pop.) Astupat ermetic cu un dop (sigilat); înfundat. ♦ Fig. însemnat, stigmatizat, dezonorat (printr-un semn exterior). 2. Fig. Hotărât, stabilit, decis. – V. pecetlui.
pecetluit
PECETLUÍT1 s. n. (Rar) Pecetluire. – V. pecetlui.

DOOM

pecetluít (rar) (-ce-tlu-) s. n.
pecetluita
PECETLUÍT2, -Ă, pecetluiți, -te, adj. 1. Care a fost sigilat, pe care s-a aplicat o pecete (1); p. ext. ștampilat; închis, zăvorât. ♦ (Pop.) Astupat ermetic cu un dop (sigilat); înfundat. ♦ Fig. însemnat, stigmatizat, dezonorat (printr-un semn exterior). 2. Fig. Hotărât, stabilit, decis. – V. pecetlui.
pecetluite
PECETLUÍT2, -Ă, pecetluiți, -te, adj. 1. Care a fost sigilat, pe care s-a aplicat o pecete (1); p. ext. ștampilat; închis, zăvorât. ♦ (Pop.) Astupat ermetic cu un dop (sigilat); înfundat. ♦ Fig. însemnat, stigmatizat, dezonorat (printr-un semn exterior). 2. Fig. Hotărât, stabilit, decis. – V. pecetlui.
pecetluitei
PECETLUÍT2, -Ă, pecetluiți, -te, adj. 1. Care a fost sigilat, pe care s-a aplicat o pecete (1); p. ext. ștampilat; închis, zăvorât. ♦ (Pop.) Astupat ermetic cu un dop (sigilat); înfundat. ♦ Fig. însemnat, stigmatizat, dezonorat (printr-un semn exterior). 2. Fig. Hotărât, stabilit, decis. – V. pecetlui.
pecetluitele
PECETLUÍT2, -Ă, pecetluiți, -te, adj. 1. Care a fost sigilat, pe care s-a aplicat o pecete (1); p. ext. ștampilat; închis, zăvorât. ♦ (Pop.) Astupat ermetic cu un dop (sigilat); înfundat. ♦ Fig. însemnat, stigmatizat, dezonorat (printr-un semn exterior). 2. Fig. Hotărât, stabilit, decis. – V. pecetlui.
pecetluitelor
PECETLUÍT2, -Ă, pecetluiți, -te, adj. 1. Care a fost sigilat, pe care s-a aplicat o pecete (1); p. ext. ștampilat; închis, zăvorât. ♦ (Pop.) Astupat ermetic cu un dop (sigilat); înfundat. ♦ Fig. însemnat, stigmatizat, dezonorat (printr-un semn exterior). 2. Fig. Hotărât, stabilit, decis. – V. pecetlui.
pecetluitul
PECETLUÍT2, -Ă, pecetluiți, -te, adj. 1. Care a fost sigilat, pe care s-a aplicat o pecete (1); p. ext. ștampilat; închis, zăvorât. ♦ (Pop.) Astupat ermetic cu un dop (sigilat); înfundat. ♦ Fig. însemnat, stigmatizat, dezonorat (printr-un semn exterior). 2. Fig. Hotărât, stabilit, decis. – V. pecetlui.
pecetluitului
PECETLUÍT2, -Ă, pecetluiți, -te, adj. 1. Care a fost sigilat, pe care s-a aplicat o pecete (1); p. ext. ștampilat; închis, zăvorât. ♦ (Pop.) Astupat ermetic cu un dop (sigilat); înfundat. ♦ Fig. însemnat, stigmatizat, dezonorat (printr-un semn exterior). 2. Fig. Hotărât, stabilit, decis. – V. pecetlui.
pecetluiși
PECETLUÍ, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. Apune, a aplica o pecete (1); a sigila; a autentifica, a confirma documente, scrisori etc. prin aplicarea unei peceți; p. ext. (înv. și pop.) a închide, a zăvori uși, case etc. ♦ Fig. A stigmatiza, a dezonora. 2. Tranz. Fig. A consimți, a consolida; a definitiva, a confirma. ♦ A decide, a determina, a hotărî soarta, destinul etc. cuiva. 3. Refl. și intranz. Fig. A se fixa, a se întipări în minte, în memorie etc. 4. Tranz. A fixa, a înțepeni. 5. Tranz. (în practica religiei creștine) A însemna cu hârlețul cele patru colțuri ale mormântului înainte de a pune sicriul în groapă. – Din sl. pečatĭlĕti, magh. pecsételni.

DOOM

pecetluí (a ~) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pecetluiésc, imperf. 3 sg. pecetluiá; conj. prez. 3 să pecetluiáscă
pecetluiți
PECETLUÍ, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. Apune, a aplica o pecete (1); a sigila; a autentifica, a confirma documente, scrisori etc. prin aplicarea unei peceți; p. ext. (înv. și pop.) a închide, a zăvori uși, case etc. ♦ Fig. A stigmatiza, a dezonora. 2. Tranz. Fig. A consimți, a consolida; a definitiva, a confirma. ♦ A decide, a determina, a hotărî soarta, destinul etc. cuiva. 3. Refl. și intranz. Fig. A se fixa, a se întipări în minte, în memorie etc. 4. Tranz. A fixa, a înțepeni. 5. Tranz. (în practica religiei creștine) A însemna cu hârlețul cele patru colțuri ale mormântului înainte de a pune sicriul în groapă. – Din sl. pečatĭlĕti, magh. pecsételni.

DOOM

pecetluí (a ~) (-ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pecetluiésc, imperf. 3 sg. pecetluiá; conj. prez. 3 să pecetluiáscă
pecetluiți
PECETLUÍT2, -Ă, pecetluiți, -te, adj. 1. Care a fost sigilat, pe care s-a aplicat o pecete (1); p. ext. ștampilat; închis, zăvorât. ♦ (Pop.) Astupat ermetic cu un dop (sigilat); înfundat. ♦ Fig. însemnat, stigmatizat, dezonorat (printr-un semn exterior). 2. Fig. Hotărât, stabilit, decis. – V. pecetlui.
pecetluiții
PECETLUÍT2, -Ă, pecetluiți, -te, adj. 1. Care a fost sigilat, pe care s-a aplicat o pecete (1); p. ext. ștampilat; închis, zăvorât. ♦ (Pop.) Astupat ermetic cu un dop (sigilat); înfundat. ♦ Fig. însemnat, stigmatizat, dezonorat (printr-un semn exterior). 2. Fig. Hotărât, stabilit, decis. – V. pecetlui.
pecetluiților
PECETLUÍT2, -Ă, pecetluiți, -te, adj. 1. Care a fost sigilat, pe care s-a aplicat o pecete (1); p. ext. ștampilat; închis, zăvorât. ♦ (Pop.) Astupat ermetic cu un dop (sigilat); înfundat. ♦ Fig. însemnat, stigmatizat, dezonorat (printr-un semn exterior). 2. Fig. Hotărât, stabilit, decis. – V. pecetlui.
peceți
PECÉTE, peceți, s. f. 1. Placă (de metal) cu mâner sau montată pe un inel, pe a cărei suprafață este gravată o monogramă, o emblemă etc. și care, aplicată pe ceară roșie sau cu tuș pe un act, pe o scrisoare sau pe un colet, dă acestora caracter de autenticitate și de integritate; sigiliu; p. ext. ștampilă. 2. Ceară roșie sau bucată de plumb (care se aplică sau se leagă de un document, de un pachet etc.) pe care se imprimă, prin apăsare, o pecete (1); semn imprimat prin aplicarea unei peceți (1) pe un document, pe un obiect etc.; sigiliu. Expr. închis (sau ferecat) cu șapte peceți = imposibil de aflat; de nepătruns; interzis, oprit. ♦ Fig. Semn caracteristic, trăsătură specifică, distinctivă; amprentă, marcă, întipărire, urmă; spec. stigmat. 3. (Înv. și reg.) Aprobare, rezoluție sau ordin în scris, întărit cu o pecete (1). [Var.: pecétie s. f.] – Din sl. pečatĭ.

DOOM

!pecétea-lui-Sólomon (plantă) s. f. art., g.-d. art. pecéții-lui-Sólomon
peceții
PECÉTE, peceți, s. f. 1. Placă (de metal) cu mâner sau montată pe un inel, pe a cărei suprafață este gravată o monogramă, o emblemă etc. și care, aplicată pe ceară roșie sau cu tuș pe un act, pe o scrisoare sau pe un colet, dă acestora caracter de autenticitate și de integritate; sigiliu; p. ext. ștampilă. 2. Ceară roșie sau bucată de plumb (care se aplică sau se leagă de un document, de un pachet etc.) pe care se imprimă, prin apăsare, o pecete (1); semn imprimat prin aplicarea unei peceți (1) pe un document, pe un obiect etc.; sigiliu. Expr. închis (sau ferecat) cu șapte peceți = imposibil de aflat; de nepătruns; interzis, oprit. ♦ Fig. Semn caracteristic, trăsătură specifică, distinctivă; amprentă, marcă, întipărire, urmă; spec. stigmat. 3. (Înv. și reg.) Aprobare, rezoluție sau ordin în scris, întărit cu o pecete (1). [Var.: pecétie s. f.] – Din sl. pečatĭ.

DOOM

!pecétea-lui-Sólomon (plantă) s. f. art., g.-d. art. pecéții-lui-Sólomon
pecețile
PECÉTE, peceți, s. f. 1. Placă (de metal) cu mâner sau montată pe un inel, pe a cărei suprafață este gravată o monogramă, o emblemă etc. și care, aplicată pe ceară roșie sau cu tuș pe un act, pe o scrisoare sau pe un colet, dă acestora caracter de autenticitate și de integritate; sigiliu; p. ext. ștampilă. 2. Ceară roșie sau bucată de plumb (care se aplică sau se leagă de un document, de un pachet etc.) pe care se imprimă, prin apăsare, o pecete (1); semn imprimat prin aplicarea unei peceți (1) pe un document, pe un obiect etc.; sigiliu. Expr. închis (sau ferecat) cu șapte peceți = imposibil de aflat; de nepătruns; interzis, oprit. ♦ Fig. Semn caracteristic, trăsătură specifică, distinctivă; amprentă, marcă, întipărire, urmă; spec. stigmat. 3. (Înv. și reg.) Aprobare, rezoluție sau ordin în scris, întărit cu o pecete (1). [Var.: pecétie s. f.] – Din sl. pečatĭ.

DOOM

!pecétea-lui-Sólomon (plantă) s. f. art., g.-d. art. pecéții-lui-Sólomon
peceților
PECÉTE, peceți, s. f. 1. Placă (de metal) cu mâner sau montată pe un inel, pe a cărei suprafață este gravată o monogramă, o emblemă etc. și care, aplicată pe ceară roșie sau cu tuș pe un act, pe o scrisoare sau pe un colet, dă acestora caracter de autenticitate și de integritate; sigiliu; p. ext. ștampilă. 2. Ceară roșie sau bucată de plumb (care se aplică sau se leagă de un document, de un pachet etc.) pe care se imprimă, prin apăsare, o pecete (1); semn imprimat prin aplicarea unei peceți (1) pe un document, pe un obiect etc.; sigiliu. Expr. închis (sau ferecat) cu șapte peceți = imposibil de aflat; de nepătruns; interzis, oprit. ♦ Fig. Semn caracteristic, trăsătură specifică, distinctivă; amprentă, marcă, întipărire, urmă; spec. stigmat. 3. (Înv. și reg.) Aprobare, rezoluție sau ordin în scris, întărit cu o pecete (1). [Var.: pecétie s. f.] – Din sl. pečatĭ.

DOOM

!pecétea-lui-Sólomon (plantă) s. f. art., g.-d. art. pecéții-lui-Sólomon
pechin
PÉCHING s. n. 1. Țesătură din mătase naturală, cu dungi, realizată din fire de grosimi diferite sau divers colorate. 2. Rasă de rațe cu penajul de culoare albă, bună producătoare de carne. [Scris și: peking. – Var.: péchin s. n.] – Din n. pr. Peking.

DOOM

Péching/Péking (rasă de rațe) s. propriu n.
pechinez
PECHINÉZ, pechinezi, s. m. Rasă de câini de apartament de proporții mici, cu botul scurt și turtit, cu urechile lăsate în jos, cu picioarele scurte și cu părul lung și mătăsos. – Din fr. pékinois.

DOOM

pechinéz s. m., pl. pechinézi
pechinezi
PECHINÉZ, pechinezi, s. m. Rasă de câini de apartament de proporții mici, cu botul scurt și turtit, cu urechile lăsate în jos, cu picioarele scurte și cu părul lung și mătăsos. – Din fr. pékinois.

DOOM

pechinéz s. m., pl. pechinézi
pechinezii
PECHINÉZ, pechinezi, s. m. Rasă de câini de apartament de proporții mici, cu botul scurt și turtit, cu urechile lăsate în jos, cu picioarele scurte și cu părul lung și mătăsos. – Din fr. pékinois.

DOOM

pechinéz s. m., pl. pechinézi
pechinezilor
PECHINÉZ, pechinezi, s. m. Rasă de câini de apartament de proporții mici, cu botul scurt și turtit, cu urechile lăsate în jos, cu picioarele scurte și cu părul lung și mătăsos. – Din fr. pékinois.

DOOM

pechinéz s. m., pl. pechinézi
pechinezul
PECHINÉZ, pechinezi, s. m. Rasă de câini de apartament de proporții mici, cu botul scurt și turtit, cu urechile lăsate în jos, cu picioarele scurte și cu părul lung și mătăsos. – Din fr. pékinois.

DOOM

pechinéz s. m., pl. pechinézi
pechinezului
PECHINÉZ, pechinezi, s. m. Rasă de câini de apartament de proporții mici, cu botul scurt și turtit, cu urechile lăsate în jos, cu picioarele scurte și cu părul lung și mătăsos. – Din fr. pékinois.

DOOM

pechinéz s. m., pl. pechinézi
peching
PÉCHING s. n. 1. Țesătură din mătase naturală, cu dungi, realizată din fire de grosimi diferite sau divers colorate. 2. Rasă de rațe cu penajul de culoare albă, bună producătoare de carne. [Scris și: peking. – Var.: péchin s. n.] – Din n. pr. Peking.

DOOM

Péching/Péking (rasă de rațe) s. propriu n.
pechingul
PÉCHING s. n. 1. Țesătură din mătase naturală, cu dungi, realizată din fire de grosimi diferite sau divers colorate. 2. Rasă de rațe cu penajul de culoare albă, bună producătoare de carne. [Scris și: peking. – Var.: péchin s. n.] – Din n. pr. Peking.

DOOM

Péching/Péking (rasă de rațe) s. propriu n.
pechingului
PÉCHING s. n. 1. Țesătură din mătase naturală, cu dungi, realizată din fire de grosimi diferite sau divers colorate. 2. Rasă de rațe cu penajul de culoare albă, bună producătoare de carne. [Scris și: peking. – Var.: péchin s. n.] – Din n. pr. Peking.

DOOM

Péching/Péking (rasă de rațe) s. propriu n.
peci
PÉCIU, peciuri, s. n. (Înv. și reg.) Act scris, aprobare, ordin, dovadă, adeverință etc. [Var.: peci s. n.] – Cf. pecete.

DOOM

!péciu/peci (înv., reg.) s. n., pl. péciuri
pecia
PÉCIE, pecii, s. f. (Înv. și reg.) Carne macră de vită, de oaie sau de porc (mai ales de pe lângă șira spinării). – Din magh. pecsenye.

DOOM

pécie (înv., reg.) (-ci-e) s. f., art. pécia (-ci-a), g.-d. art. péciei; pl. pécii, art. péciile (-ci-i-)
pecie
PÉCIE, pecii, s. f. (Înv. și reg.) Carne macră de vită, de oaie sau de porc (mai ales de pe lângă șira spinării). – Din magh. pecsenye.

DOOM

pécie (înv., reg.) (-ci-e) s. f., art. pécia (-ci-a), g.-d. art. péciei; pl. pécii, art. péciile (-ci-i-)
peciei
PÉCIE, pecii, s. f. (Înv. și reg.) Carne macră de vită, de oaie sau de porc (mai ales de pe lângă șira spinării). – Din magh. pecsenye.

DOOM

pécie (înv., reg.) (-ci-e) s. f., art. pécia (-ci-a), g.-d. art. péciei; pl. pécii, art. péciile (-ci-i-)
pecii
PÉCIE, pecii, s. f. (Înv. și reg.) Carne macră de vită, de oaie sau de porc (mai ales de pe lângă șira spinării). – Din magh. pecsenye.

DOOM

pécie (înv., reg.) (-ci-e) s. f., art. pécia (-ci-a), g.-d. art. péciei; pl. pécii, art. péciile (-ci-i-)
peciile
PÉCIE, pecii, s. f. (Înv. și reg.) Carne macră de vită, de oaie sau de porc (mai ales de pe lângă șira spinării). – Din magh. pecsenye.

DOOM

pécie (înv., reg.) (-ci-e) s. f., art. pécia (-ci-a), g.-d. art. péciei; pl. pécii, art. péciile (-ci-i-)
peciilor
PÉCIE, pecii, s. f. (Înv. și reg.) Carne macră de vită, de oaie sau de porc (mai ales de pe lângă șira spinării). – Din magh. pecsenye.

DOOM

pécie (înv., reg.) (-ci-e) s. f., art. pécia (-ci-a), g.-d. art. péciei; pl. pécii, art. péciile (-ci-i-)
pecingene
PECÍNGINE, pecingini, s. f. 1. Boală de piele, contagioasă, care se manifestă prin erupții de bășicuțe (mai ales pe față, pe ceafă și pe mîini) și care, uscîndu-se, formează o coajă ce produce mîncărime; spuzeală. Dormea pe pămîntul gol... cu trupul fript din creștet pînă în tălpi de pecingine murdară. CARAGIALE, S.76. ◊ Fig. Cîrduri de ciori – Neagră pecingine, Flori de funingine Zboară subt nori. TOPÎRCEANU, P. 219. ◊ Expr. A se întinde (sau a se răspîndi, a cuprinde, a prinde) ca pecinginea (sau ca o pecingine, ca pecinginile) = a se lăți,a se propaga nestăvilit pretutindeni. Sărăcia, nevoile au cuprins ca pecinginea bătătura bordeiului fiecăruia, au ajuns pînă-n ceaunul și-n așternutul țăranului. GALAN, Z. R. 196. Limba patriei se împestriță, formînd un gerg, ce se întinse ca o pecingine. NEGRUZZI, S. I 278. 2. Fig. Porțiune de teren într-o semănătură (mas ales de trifoi), de pe care a dispărut vegetația din cauza unor plante parazite. Grîul s-a ars, chircit, cu un singur nod în pai, rar și cu pecingini goale în lan. C. PETRESCU, R. DR. 151. ♦ Pată de mucegai sau de murdărie (pe o clădire, pe un zid vechi). Nu vedea bolta gangului afumat cu slute crăpături și pecingini. C. PETRESCU, A. R. 25. N-am mai văzut atunci decît măreața realitate a splendidului monument, curățat cu o minunată măiestrie de pecinginea uricioasă cu care îl năclăise secolii... de nepăsare. ODOBESCU, S. II 502. – Variante: pecíngină, pecíngene (ARDELEANU, D. 14), picíngene (ȘEZ. VI 50), picíngine (CONTEMPORANUL, IV 505) s. f.
pecingine
PECÍNGINE, pecingini, s. f. 1. Nume popular dat mai multor boli de piele contagioase, caracterizate prin erupții cu bășicuțe, care, uscându-se, lasă niște pete scorțoase ce produc mâncărimi; p. gener. eczemă. ◊ Expr. A se întinde (sau, rar, a se răspândi, a cuprinde etc.) ca pecinginea (ori, rar, ca o pecingine) = a se propaga foarte mult, nestăvilit, pretutindeni; a se lăți. ♦ Fig. Rău care se extinde repede și nestăvilit. 2. Fig. Porțiune de teren (într-o semănătură) de pe care vegetația a dispărut din cauza unor plante parazite sau a unei boli. 3. Fig. Pată de mucegai, de murdărie, de igrasie pe un zid, pe o clădire etc. – Lat. petigo, -ginis.

DOOM

pecíngine s. f., g.-d. art. pecínginii; pl. pecíngini
pecinginea
PECÍNGINE, pecingini, s. f. 1. Nume popular dat mai multor boli de piele contagioase, caracterizate prin erupții cu bășicuțe, care, uscându-se, lasă niște pete scorțoase ce produc mâncărimi; p. gener. eczemă. ◊ Expr. A se întinde (sau, rar, a se răspândi, a cuprinde etc.) ca pecinginea (ori, rar, ca o pecingine) = a se propaga foarte mult, nestăvilit, pretutindeni; a se lăți. ♦ Fig. Rău care se extinde repede și nestăvilit. 2. Fig. Porțiune de teren (într-o semănătură) de pe care vegetația a dispărut din cauza unor plante parazite sau a unei boli. 3. Fig. Pată de mucegai, de murdărie, de igrasie pe un zid, pe o clădire etc. – Lat. petigo, -ginis.

DOOM

pecíngine s. f., g.-d. art. pecínginii; pl. pecíngini
pecingini
PECÍNGINE, pecingini, s. f. 1. Nume popular dat mai multor boli de piele contagioase, caracterizate prin erupții cu bășicuțe, care, uscându-se, lasă niște pete scorțoase ce produc mâncărimi; p. gener. eczemă. ◊ Expr. A se întinde (sau, rar, a se răspândi, a cuprinde etc.) ca pecinginea (ori, rar, ca o pecingine) = a se propaga foarte mult, nestăvilit, pretutindeni; a se lăți. ♦ Fig. Rău care se extinde repede și nestăvilit. 2. Fig. Porțiune de teren (într-o semănătură) de pe care vegetația a dispărut din cauza unor plante parazite sau a unei boli. 3. Fig. Pată de mucegai, de murdărie, de igrasie pe un zid, pe o clădire etc. – Lat. petigo, -ginis.

DOOM

pecíngine s. f., g.-d. art. pecínginii; pl. pecíngini
pecingini
PECINGINÍ, pecinginesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A umple, a acoperi cu pecingine. (Fig.) Rugii de mure pecingineau marginile potecuței. SANDU-ALDEA, U. P. 105.
pecinginii
PECÍNGINE, pecingini, s. f. 1. Nume popular dat mai multor boli de piele contagioase, caracterizate prin erupții cu bășicuțe, care, uscându-se, lasă niște pete scorțoase ce produc mâncărimi; p. gener. eczemă. ◊ Expr. A se întinde (sau, rar, a se răspândi, a cuprinde etc.) ca pecinginea (ori, rar, ca o pecingine) = a se propaga foarte mult, nestăvilit, pretutindeni; a se lăți. ♦ Fig. Rău care se extinde repede și nestăvilit. 2. Fig. Porțiune de teren (într-o semănătură) de pe care vegetația a dispărut din cauza unor plante parazite sau a unei boli. 3. Fig. Pată de mucegai, de murdărie, de igrasie pe un zid, pe o clădire etc. – Lat. petigo, -ginis.

DOOM

pecíngine s. f., g.-d. art. pecínginii; pl. pecíngini
pecinginile
PECÍNGINE, pecingini, s. f. 1. Nume popular dat mai multor boli de piele contagioase, caracterizate prin erupții cu bășicuțe, care, uscându-se, lasă niște pete scorțoase ce produc mâncărimi; p. gener. eczemă. ◊ Expr. A se întinde (sau, rar, a se răspândi, a cuprinde etc.) ca pecinginea (ori, rar, ca o pecingine) = a se propaga foarte mult, nestăvilit, pretutindeni; a se lăți. ♦ Fig. Rău care se extinde repede și nestăvilit. 2. Fig. Porțiune de teren (într-o semănătură) de pe care vegetația a dispărut din cauza unor plante parazite sau a unei boli. 3. Fig. Pată de mucegai, de murdărie, de igrasie pe un zid, pe o clădire etc. – Lat. petigo, -ginis.

DOOM

pecíngine s. f., g.-d. art. pecínginii; pl. pecíngini
pecinginilor
PECÍNGINE, pecingini, s. f. 1. Nume popular dat mai multor boli de piele contagioase, caracterizate prin erupții cu bășicuțe, care, uscându-se, lasă niște pete scorțoase ce produc mâncărimi; p. gener. eczemă. ◊ Expr. A se întinde (sau, rar, a se răspândi, a cuprinde etc.) ca pecinginea (ori, rar, ca o pecingine) = a se propaga foarte mult, nestăvilit, pretutindeni; a se lăți. ♦ Fig. Rău care se extinde repede și nestăvilit. 2. Fig. Porțiune de teren (într-o semănătură) de pe care vegetația a dispărut din cauza unor plante parazite sau a unei boli. 3. Fig. Pată de mucegai, de murdărie, de igrasie pe un zid, pe o clădire etc. – Lat. petigo, -ginis.

DOOM

pecíngine s. f., g.-d. art. pecínginii; pl. pecíngini
pecinginoasa
PECINGINÓS, -OÁSĂ, pecinginoși, -oase, adj. Care are pecingine (1), cu pecingine. – Pecingine + suf. -os.

DOOM

pecinginós adj. m., pl. pecinginóși; f. pecinginoásă, pl. pecinginoáse
pecinginoase
PECINGINÓS, -OÁSĂ, pecinginoși, -oase, adj. Care are pecingine (1), cu pecingine. – Pecingine + suf. -os.

DOOM

pecinginós adj. m., pl. pecinginóși; f. pecinginoásă, pl. pecinginoáse
pecinginoasei
PECINGINÓS, -OÁSĂ, pecinginoși, -oase, adj. Care are pecingine (1), cu pecingine. – Pecingine + suf. -os.

DOOM

pecinginós adj. m., pl. pecinginóși; f. pecinginoásă, pl. pecinginoáse
pecinginoasele
PECINGINÓS, -OÁSĂ, pecinginoși, -oase, adj. Care are pecingine (1), cu pecingine. – Pecingine + suf. -os.

DOOM

pecinginós adj. m., pl. pecinginóși; f. pecinginoásă, pl. pecinginoáse
pecinginoaselor
PECINGINÓS, -OÁSĂ, pecinginoși, -oase, adj. Care are pecingine (1), cu pecingine. – Pecingine + suf. -os.

DOOM

pecinginós adj. m., pl. pecinginóși; f. pecinginoásă, pl. pecinginoáse
pecinginos
PECINGINÓS, -OÁSĂ, pecinginoși, -oase, adj. Care are pecingine (1), cu pecingine. – Pecingine + suf. -os.

DOOM

pecinginós adj. m., pl. pecinginóși; f. pecinginoásă, pl. pecinginoáse
pecinginosul
PECINGINÓS, -OÁSĂ, pecinginoși, -oase, adj. Care are pecingine (1), cu pecingine. – Pecingine + suf. -os.

DOOM

pecinginós adj. m., pl. pecinginóși; f. pecinginoásă, pl. pecinginoáse
pecinginosului
PECINGINÓS, -OÁSĂ, pecinginoși, -oase, adj. Care are pecingine (1), cu pecingine. – Pecingine + suf. -os.

DOOM

pecinginós adj. m., pl. pecinginóși; f. pecinginoásă, pl. pecinginoáse
pecinginoși
PECINGINÓS, -OÁSĂ, pecinginoși, -oase, adj. Care are pecingine (1), cu pecingine. – Pecingine + suf. -os.

DOOM

pecinginós adj. m., pl. pecinginóși; f. pecinginoásă, pl. pecinginoáse
pecinginoșii
PECINGINÓS, -OÁSĂ, pecinginoși, -oase, adj. Care are pecingine (1), cu pecingine. – Pecingine + suf. -os.

DOOM

pecinginós adj. m., pl. pecinginóși; f. pecinginoásă, pl. pecinginoáse
pecinginoșilor
PECINGINÓS, -OÁSĂ, pecinginoși, -oase, adj. Care are pecingine (1), cu pecingine. – Pecingine + suf. -os.

DOOM

pecinginós adj. m., pl. pecinginóși; f. pecinginoásă, pl. pecinginoáse
pecingină
PECÍNGINĂ s. f. v. pecingine.
pecioică
pecióică (-ci), s. f. – Cartof. – Var. picio(i)că, picio(r)că, pic(h)eucă. Mag. pityóka (Tiktin).
peciu
PÉCIU, peciuri, s. n. (Înv. și reg.) Act scris, aprobare, ordin, dovadă, adeverință etc. [Var.: peci s. n.] – Cf. pecete.

DOOM

!péciu/peci (înv., reg.) s. n., pl. péciuri
peciul
PÉCIU, peciuri, s. n. (Înv. și reg.) Act scris, aprobare, ordin, dovadă, adeverință etc. [Var.: peci s. n.] – Cf. pecete.

DOOM

!péciu/peci (înv., reg.) s. n., pl. péciuri
peciului
PÉCIU, peciuri, s. n. (Înv. și reg.) Act scris, aprobare, ordin, dovadă, adeverință etc. [Var.: peci s. n.] – Cf. pecete.

DOOM

!péciu/peci (înv., reg.) s. n., pl. péciuri
peciuri
PÉCIU, peciuri, s. n. (Înv. și reg.) Act scris, aprobare, ordin, dovadă, adeverință etc. [Var.: peci s. n.] – Cf. pecete.

DOOM

!péciu/peci (înv., reg.) s. n., pl. péciuri
peciurile
PÉCIU, peciuri, s. n. (Înv. și reg.) Act scris, aprobare, ordin, dovadă, adeverință etc. [Var.: peci s. n.] – Cf. pecete.

DOOM

!péciu/peci (înv., reg.) s. n., pl. péciuri
peciurilor
PÉCIU, peciuri, s. n. (Înv. și reg.) Act scris, aprobare, ordin, dovadă, adeverință etc. [Var.: peci s. n.] – Cf. pecete.

DOOM

!péciu/peci (înv., reg.) s. n., pl. péciuri
pecmez
pecméz (-zuri), s. n. – (Banat) Marmeladă. – Var. înv. petmez. Tc., bg., sb. petmez (Candrea; Scriban).
pecopteris
PECOPTÉRIS s.m. Ferigă fosilă din flora carboniferă și permiană. [< fr. pecoptéris].
pecten
PECTÉN s.m. (Zool.) Moluscă bivalvă comestibilă. [< fr. pecten].
pecteni
PECTÉN s.m. (Zool.) Moluscă bivalvă comestibilă. [< fr. pecten].
pectenii
PECTÉN s.m. (Zool.) Moluscă bivalvă comestibilă. [< fr. pecten].
pectenilor
PECTÉN s.m. (Zool.) Moluscă bivalvă comestibilă. [< fr. pecten].
pectenul
PECTÉN s.m. (Zool.) Moluscă bivalvă comestibilă. [< fr. pecten].
pectenului
PECTÉN s.m. (Zool.) Moluscă bivalvă comestibilă. [< fr. pecten].
pectic
PÉCTIC, -Ă, pectici, -ce, adj. (Chim.) Cu pectină. – Din fr. pectique.
pectica
PÉCTIC, -Ă, pectici, -ce, adj. (Chim.) Cu pectină. – Din fr. pectique.
pectice
PÉCTIC, -Ă, pectici, -ce, adj. (Chim.) Cu pectină. – Din fr. pectique.
pecticei
PÉCTIC, -Ă, pectici, -ce, adj. (Chim.) Cu pectină. – Din fr. pectique.
pecticele
PÉCTIC, -Ă, pectici, -ce, adj. (Chim.) Cu pectină. – Din fr. pectique.
pecticelor
PÉCTIC, -Ă, pectici, -ce, adj. (Chim.) Cu pectină. – Din fr. pectique.
pectici
PÉCTIC, -Ă, pectici, -ce, adj. (Chim.) Cu pectină. – Din fr. pectique.
pecticii
PÉCTIC, -Ă, pectici, -ce, adj. (Chim.) Cu pectină. – Din fr. pectique.
pecticilor
PÉCTIC, -Ă, pectici, -ce, adj. (Chim.) Cu pectină. – Din fr. pectique.
pecticul
PÉCTIC, -Ă, pectici, -ce, adj. (Chim.) Cu pectină. – Din fr. pectique.
pecticului
PÉCTIC, -Ă, pectici, -ce, adj. (Chim.) Cu pectină. – Din fr. pectique.
pectina
PECTÍNĂ, pectine, s. f. (La pl.) Clasă de compuși organici care se găsesc în țesuturile celulelor vegetale și care, prin amestecare cu apă și prin fierbere, capătă forma unei gelatine, fiind folosiți în industria alimentară, farmaceutică și în cosmetică; (și la sg.) compus organic vegetal din această clasă. – Din fr. pectine.

DOOM

pectínă s. f., g.-d. art. pectínei; pl. pectíne
pectine
PECTÍNĂ, pectine, s. f. (La pl.) Clasă de compuși organici care se găsesc în țesuturile celulelor vegetale și care, prin amestecare cu apă și prin fierbere, capătă forma unei gelatine, fiind folosiți în industria alimentară, farmaceutică și în cosmetică; (și la sg.) compus organic vegetal din această clasă. – Din fr. pectine.

DOOM

pectínă s. f., g.-d. art. pectínei; pl. pectíne
pectinei
PECTÍNĂ, pectine, s. f. (La pl.) Clasă de compuși organici care se găsesc în țesuturile celulelor vegetale și care, prin amestecare cu apă și prin fierbere, capătă forma unei gelatine, fiind folosiți în industria alimentară, farmaceutică și în cosmetică; (și la sg.) compus organic vegetal din această clasă. – Din fr. pectine.

DOOM

pectínă s. f., g.-d. art. pectínei; pl. pectíne
pectinele
PECTÍNĂ, pectine, s. f. (La pl.) Clasă de compuși organici care se găsesc în țesuturile celulelor vegetale și care, prin amestecare cu apă și prin fierbere, capătă forma unei gelatine, fiind folosiți în industria alimentară, farmaceutică și în cosmetică; (și la sg.) compus organic vegetal din această clasă. – Din fr. pectine.

DOOM

pectínă s. f., g.-d. art. pectínei; pl. pectíne
pectinelor
PECTÍNĂ, pectine, s. f. (La pl.) Clasă de compuși organici care se găsesc în țesuturile celulelor vegetale și care, prin amestecare cu apă și prin fierbere, capătă forma unei gelatine, fiind folosiți în industria alimentară, farmaceutică și în cosmetică; (și la sg.) compus organic vegetal din această clasă. – Din fr. pectine.

DOOM

pectínă s. f., g.-d. art. pectínei; pl. pectíne
pectineu
PECTINÉU adj., s.m. (Mușchi) al coapsei. [Pron. -neu. / < fr. pectiné].
pectineu
PECTINÉU adj., s.m. (Mușchi) al coapsei. [Pron. -neu. / < fr. pectiné].
pectoral
PECTORÁL, -Ă, pectorali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Din regiunea pieptului, de la piept. ◊ (Și substantivat, m.) Mușchi pectoral = mușchi lat pereche, care se inserează pe primele șase cartilaje costale, claviculă și humerus. 2. Care se folosește ca remediu în bolile de piept. Ceai pectoral. II. S. n. 1. Pieptar de metal, care constituia una dintre piesele armurii romane. 2. Ornament constând dintr-o bucată de stofă împodobită cu pietre scumpe, pe care îl purtau pe piept faraonii egipteni și marii preoți iudei. – Din fr. pectoral, lat. pectoralis.

DOOM

pectorál3 (pieptar) s. n., pl. pectorále
pectorala
PECTORÁL, -Ă, pectorali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Din regiunea pieptului, de la piept. ◊ (Și substantivat, m.) Mușchi pectoral = mușchi lat pereche, care se inserează pe primele șase cartilaje costale, claviculă și humerus. 2. Care se folosește ca remediu în bolile de piept. Ceai pectoral. II. S. n. 1. Pieptar de metal, care constituia una dintre piesele armurii romane. 2. Ornament constând dintr-o bucată de stofă împodobită cu pietre scumpe, pe care îl purtau pe piept faraonii egipteni și marii preoți iudei. – Din fr. pectoral, lat. pectoralis.

DOOM

pectorál3 (pieptar) s. n., pl. pectorále
pectorale
PECTORÁL, -Ă, pectorali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Din regiunea pieptului, de la piept. ◊ (Și substantivat, m.) Mușchi pectoral = mușchi lat pereche, care se inserează pe primele șase cartilaje costale, claviculă și humerus. 2. Care se folosește ca remediu în bolile de piept. Ceai pectoral. II. S. n. 1. Pieptar de metal, care constituia una dintre piesele armurii romane. 2. Ornament constând dintr-o bucată de stofă împodobită cu pietre scumpe, pe care îl purtau pe piept faraonii egipteni și marii preoți iudei. – Din fr. pectoral, lat. pectoralis.

DOOM

pectorál3 (pieptar) s. n., pl. pectorále
pectoralei
PECTORÁL, -Ă, pectorali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Din regiunea pieptului, de la piept. ◊ (Și substantivat, m.) Mușchi pectoral = mușchi lat pereche, care se inserează pe primele șase cartilaje costale, claviculă și humerus. 2. Care se folosește ca remediu în bolile de piept. Ceai pectoral. II. S. n. 1. Pieptar de metal, care constituia una dintre piesele armurii romane. 2. Ornament constând dintr-o bucată de stofă împodobită cu pietre scumpe, pe care îl purtau pe piept faraonii egipteni și marii preoți iudei. – Din fr. pectoral, lat. pectoralis.

DOOM

pectorál3 (pieptar) s. n., pl. pectorále
pectoralele
PECTORÁL, -Ă, pectorali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Din regiunea pieptului, de la piept. ◊ (Și substantivat, m.) Mușchi pectoral = mușchi lat pereche, care se inserează pe primele șase cartilaje costale, claviculă și humerus. 2. Care se folosește ca remediu în bolile de piept. Ceai pectoral. II. S. n. 1. Pieptar de metal, care constituia una dintre piesele armurii romane. 2. Ornament constând dintr-o bucată de stofă împodobită cu pietre scumpe, pe care îl purtau pe piept faraonii egipteni și marii preoți iudei. – Din fr. pectoral, lat. pectoralis.

DOOM

pectorál3 (pieptar) s. n., pl. pectorále
pectoralelor
PECTORÁL, -Ă, pectorali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Din regiunea pieptului, de la piept. ◊ (Și substantivat, m.) Mușchi pectoral = mușchi lat pereche, care se inserează pe primele șase cartilaje costale, claviculă și humerus. 2. Care se folosește ca remediu în bolile de piept. Ceai pectoral. II. S. n. 1. Pieptar de metal, care constituia una dintre piesele armurii romane. 2. Ornament constând dintr-o bucată de stofă împodobită cu pietre scumpe, pe care îl purtau pe piept faraonii egipteni și marii preoți iudei. – Din fr. pectoral, lat. pectoralis.

DOOM

pectorál3 (pieptar) s. n., pl. pectorále
pectorali
PECTORÁL, -Ă, pectorali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Din regiunea pieptului, de la piept. ◊ (Și substantivat, m.) Mușchi pectoral = mușchi lat pereche, care se inserează pe primele șase cartilaje costale, claviculă și humerus. 2. Care se folosește ca remediu în bolile de piept. Ceai pectoral. II. S. n. 1. Pieptar de metal, care constituia una dintre piesele armurii romane. 2. Ornament constând dintr-o bucată de stofă împodobită cu pietre scumpe, pe care îl purtau pe piept faraonii egipteni și marii preoți iudei. – Din fr. pectoral, lat. pectoralis.

DOOM

pectorál3 (pieptar) s. n., pl. pectorále
pectoralii
PECTORÁL, -Ă, pectorali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Din regiunea pieptului, de la piept. ◊ (Și substantivat, m.) Mușchi pectoral = mușchi lat pereche, care se inserează pe primele șase cartilaje costale, claviculă și humerus. 2. Care se folosește ca remediu în bolile de piept. Ceai pectoral. II. S. n. 1. Pieptar de metal, care constituia una dintre piesele armurii romane. 2. Ornament constând dintr-o bucată de stofă împodobită cu pietre scumpe, pe care îl purtau pe piept faraonii egipteni și marii preoți iudei. – Din fr. pectoral, lat. pectoralis.

DOOM

pectorál3 (pieptar) s. n., pl. pectorále
pectoralilor
PECTORÁL, -Ă, pectorali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Din regiunea pieptului, de la piept. ◊ (Și substantivat, m.) Mușchi pectoral = mușchi lat pereche, care se inserează pe primele șase cartilaje costale, claviculă și humerus. 2. Care se folosește ca remediu în bolile de piept. Ceai pectoral. II. S. n. 1. Pieptar de metal, care constituia una dintre piesele armurii romane. 2. Ornament constând dintr-o bucată de stofă împodobită cu pietre scumpe, pe care îl purtau pe piept faraonii egipteni și marii preoți iudei. – Din fr. pectoral, lat. pectoralis.

DOOM

pectorál3 (pieptar) s. n., pl. pectorále
pectoralul
PECTORÁL, -Ă, pectorali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Din regiunea pieptului, de la piept. ◊ (Și substantivat, m.) Mușchi pectoral = mușchi lat pereche, care se inserează pe primele șase cartilaje costale, claviculă și humerus. 2. Care se folosește ca remediu în bolile de piept. Ceai pectoral. II. S. n. 1. Pieptar de metal, care constituia una dintre piesele armurii romane. 2. Ornament constând dintr-o bucată de stofă împodobită cu pietre scumpe, pe care îl purtau pe piept faraonii egipteni și marii preoți iudei. – Din fr. pectoral, lat. pectoralis.

DOOM

pectorál3 (pieptar) s. n., pl. pectorále
pectoralului
PECTORÁL, -Ă, pectorali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Din regiunea pieptului, de la piept. ◊ (Și substantivat, m.) Mușchi pectoral = mușchi lat pereche, care se inserează pe primele șase cartilaje costale, claviculă și humerus. 2. Care se folosește ca remediu în bolile de piept. Ceai pectoral. II. S. n. 1. Pieptar de metal, care constituia una dintre piesele armurii romane. 2. Ornament constând dintr-o bucată de stofă împodobită cu pietre scumpe, pe care îl purtau pe piept faraonii egipteni și marii preoți iudei. – Din fr. pectoral, lat. pectoralis.

DOOM

pectorál3 (pieptar) s. n., pl. pectorále
pectoris
ÁNGOR s. f. (Și în sintagma angor pectoris) Angină pectorală. – Din fr., lat. angor.

DOOM

*ángor (lat.) s. f.
pectoza
PECTÓZĂ, pectoze, s. f. (Chim.) Pectină. – Din fr. pectose.
pectoze
PECTÓZĂ, pectoze, s. f. (Chim.) Pectină. – Din fr. pectose.
pectozei
PECTÓZĂ, pectoze, s. f. (Chim.) Pectină. – Din fr. pectose.
pectozele
PECTÓZĂ, pectoze, s. f. (Chim.) Pectină. – Din fr. pectose.
pectozelor
PECTÓZĂ, pectoze, s. f. (Chim.) Pectină. – Din fr. pectose.
peculat
PECULÁT s.n. (Jur.) Furt de bani publici comis de către un mânuitor al lor. [< lat. peculatus, cf. fr. peculat].
peculate
PECULÁT s.n. (Jur.) Furt de bani publici comis de către un mânuitor al lor. [< lat. peculatus, cf. fr. peculat].
peculatele
PECULÁT s.n. (Jur.) Furt de bani publici comis de către un mânuitor al lor. [< lat. peculatus, cf. fr. peculat].
peculatelor
PECULÁT s.n. (Jur.) Furt de bani publici comis de către un mânuitor al lor. [< lat. peculatus, cf. fr. peculat].
peculatul
PECULÁT s.n. (Jur.) Furt de bani publici comis de către un mânuitor al lor. [< lat. peculatus, cf. fr. peculat].
peculatului
PECULÁT s.n. (Jur.) Furt de bani publici comis de către un mânuitor al lor. [< lat. peculatus, cf. fr. peculat].
peculiar
PECULIÁR, -Ă adj. De peculiu, referitor la peculiu. [Pron. -li-ar. / cf. fr. péculiaire, germ. pekuliar].
peculiara
PECULIÁR, -Ă adj. De peculiu, referitor la peculiu. [Pron. -li-ar. / cf. fr. péculiaire, germ. pekuliar].
peculiare
PECULIÁR, -Ă adj. De peculiu, referitor la peculiu. [Pron. -li-ar. / cf. fr. péculiaire, germ. pekuliar].
peculiarei
PECULIÁR, -Ă adj. De peculiu, referitor la peculiu. [Pron. -li-ar. / cf. fr. péculiaire, germ. pekuliar].
peculiarele
PECULIÁR, -Ă adj. De peculiu, referitor la peculiu. [Pron. -li-ar. / cf. fr. péculiaire, germ. pekuliar].
peculiarelor
PECULIÁR, -Ă adj. De peculiu, referitor la peculiu. [Pron. -li-ar. / cf. fr. péculiaire, germ. pekuliar].
peculiari
PECULIÁR, -Ă adj. De peculiu, referitor la peculiu. [Pron. -li-ar. / cf. fr. péculiaire, germ. pekuliar].
peculiarii
PECULIÁR, -Ă adj. De peculiu, referitor la peculiu. [Pron. -li-ar. / cf. fr. péculiaire, germ. pekuliar].
peculiarilor
PECULIÁR, -Ă adj. De peculiu, referitor la peculiu. [Pron. -li-ar. / cf. fr. péculiaire, germ. pekuliar].
peculiarul
PECULIÁR, -Ă adj. De peculiu, referitor la peculiu. [Pron. -li-ar. / cf. fr. péculiaire, germ. pekuliar].
peculiarului
PECULIÁR, -Ă adj. De peculiu, referitor la peculiu. [Pron. -li-ar. / cf. fr. péculiaire, germ. pekuliar].
peculiu
PECÚLIU s. n. 1. (În Antichitate) Sumă de bani economisită de un sclav pentru a-și răscumpăra libertatea; gratificație acordată unui sclav de către stăpânul său sau unui soldat la eliberare. 2. Sumă de bani primită de un condamnat după ispășirea pedepsei, pentru munca prestată în timpul detenției; p. gener. bani economisiți, agoniseală. – Din lat. peculium.

DOOM

pecúliu [liu pron. liu] s. n.
peculiul
PECÚLIU s. n. 1. (În Antichitate) Sumă de bani economisită de un sclav pentru a-și răscumpăra libertatea; gratificație acordată unui sclav de către stăpânul său sau unui soldat la eliberare. 2. Sumă de bani primită de un condamnat după ispășirea pedepsei, pentru munca prestată în timpul detenției; p. gener. bani economisiți, agoniseală. – Din lat. peculium.

DOOM

pecúliu [liu pron. liu] s. n.
peculiului
PECÚLIU s. n. 1. (În Antichitate) Sumă de bani economisită de un sclav pentru a-și răscumpăra libertatea; gratificație acordată unui sclav de către stăpânul său sau unui soldat la eliberare. 2. Sumă de bani primită de un condamnat după ispășirea pedepsei, pentru munca prestată în timpul detenției; p. gener. bani economisiți, agoniseală. – Din lat. peculium.

DOOM

pecúliu [liu pron. liu] s. n.
pecum
PECÚM conj. v. precum.
pecuniar
PECUNIÁR, -Ă, pecuniari, -e, adj. Care constă în bani, care se referă la bani; bănesc; p. ext. material. [Pr.: -ni-ar] – Din fr. pécuniaire, lat. pecuniarius.

DOOM

pecuniár (-ni-ar) adj. m., pl. pecuniári; f. pecuniáră, pl. pecuniáre
pecuniara
PECUNIÁR, -Ă, pecuniari, -e, adj. Care constă în bani, care se referă la bani; bănesc; p. ext. material. [Pr.: -ni-ar] – Din fr. pécuniaire, lat. pecuniarius.

DOOM

pecuniár (-ni-ar) adj. m., pl. pecuniári; f. pecuniáră, pl. pecuniáre
pecuniare
PECUNIÁR, -Ă, pecuniari, -e, adj. Care constă în bani, care se referă la bani; bănesc; p. ext. material. [Pr.: -ni-ar] – Din fr. pécuniaire, lat. pecuniarius.

DOOM

pecuniár (-ni-ar) adj. m., pl. pecuniári; f. pecuniáră, pl. pecuniáre
pecuniarei
PECUNIÁR, -Ă, pecuniari, -e, adj. Care constă în bani, care se referă la bani; bănesc; p. ext. material. [Pr.: -ni-ar] – Din fr. pécuniaire, lat. pecuniarius.

DOOM

pecuniár (-ni-ar) adj. m., pl. pecuniári; f. pecuniáră, pl. pecuniáre
pecuniarele
PECUNIÁR, -Ă, pecuniari, -e, adj. Care constă în bani, care se referă la bani; bănesc; p. ext. material. [Pr.: -ni-ar] – Din fr. pécuniaire, lat. pecuniarius.

DOOM

pecuniár (-ni-ar) adj. m., pl. pecuniári; f. pecuniáră, pl. pecuniáre
pecuniarelor
PECUNIÁR, -Ă, pecuniari, -e, adj. Care constă în bani, care se referă la bani; bănesc; p. ext. material. [Pr.: -ni-ar] – Din fr. pécuniaire, lat. pecuniarius.

DOOM

pecuniár (-ni-ar) adj. m., pl. pecuniári; f. pecuniáră, pl. pecuniáre
pecuniari
PECUNIÁR, -Ă, pecuniari, -e, adj. Care constă în bani, care se referă la bani; bănesc; p. ext. material. [Pr.: -ni-ar] – Din fr. pécuniaire, lat. pecuniarius.

DOOM

pecuniár (-ni-ar) adj. m., pl. pecuniári; f. pecuniáră, pl. pecuniáre
pecuniarii
PECUNIÁR, -Ă, pecuniari, -e, adj. Care constă în bani, care se referă la bani; bănesc; p. ext. material. [Pr.: -ni-ar] – Din fr. pécuniaire, lat. pecuniarius.

DOOM

pecuniár (-ni-ar) adj. m., pl. pecuniári; f. pecuniáră, pl. pecuniáre
pecuniarilor
PECUNIÁR, -Ă, pecuniari, -e, adj. Care constă în bani, care se referă la bani; bănesc; p. ext. material. [Pr.: -ni-ar] – Din fr. pécuniaire, lat. pecuniarius.

DOOM

pecuniár (-ni-ar) adj. m., pl. pecuniári; f. pecuniáră, pl. pecuniáre
pecuniarul
PECUNIÁR, -Ă, pecuniari, -e, adj. Care constă în bani, care se referă la bani; bănesc; p. ext. material. [Pr.: -ni-ar] – Din fr. pécuniaire, lat. pecuniarius.

DOOM

pecuniár (-ni-ar) adj. m., pl. pecuniári; f. pecuniáră, pl. pecuniáre
pecuniarului
PECUNIÁR, -Ă, pecuniari, -e, adj. Care constă în bani, care se referă la bani; bănesc; p. ext. material. [Pr.: -ni-ar] – Din fr. pécuniaire, lat. pecuniarius.

DOOM

pecuniár (-ni-ar) adj. m., pl. pecuniári; f. pecuniáră, pl. pecuniáre
ped
PED1- v. pedo1-.
ped
-PED2 Element secund de compunere savantă cu semnificația „educator”, „crescător”. [< fr. -pède, it. -pedo, cf. gr. pais, paidos – copii].
ped
-PED3 Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) picior”. [< fr. -pède, cf. lat. pes, pedis – picior].
pedagog
PEDAGÓG, -Ă, pedagogi, -ge, s. m. și f. 1. Persoană cu pregătire specială, care se ocupă, teoretic și practic, cu munca didactică și educativă; educator. 2. Persoană care supraveghează și ajută pe elevi la pregătirea lecțiilor în anumite școli sau în internate. 3. (În Antichitate) Sclav instruit care însoțea pe copiii stăpânului la școală și îi ajuta la pregătirea lecțiilor. – Din fr. pédagogue, ngr. pedhagogós, lat. paedagogus, germ. Pädagog.

DOOM

pedagógă s. f., g.-d. art. pedagógei; pl. pedagóge
pedagoga
PEDAGÓG, -Ă, pedagogi, -ge, s. m. și f. 1. Persoană cu pregătire specială, care se ocupă, teoretic și practic, cu munca didactică și educativă; educator. 2. Persoană care supraveghează și ajută pe elevi la pregătirea lecțiilor în anumite școli sau în internate. 3. (În Antichitate) Sclav instruit care însoțea pe copiii stăpânului la școală și îi ajuta la pregătirea lecțiilor. – Din fr. pédagogue, ngr. pedhagogós, lat. paedagogus, germ. Pädagog.

DOOM

pedagógă s. f., g.-d. art. pedagógei; pl. pedagóge
pedagoge
PEDAGÓG, -Ă, pedagogi, -ge, s. m. și f. 1. Persoană cu pregătire specială, care se ocupă, teoretic și practic, cu munca didactică și educativă; educator. 2. Persoană care supraveghează și ajută pe elevi la pregătirea lecțiilor în anumite școli sau în internate. 3. (În Antichitate) Sclav instruit care însoțea pe copiii stăpânului la școală și îi ajuta la pregătirea lecțiilor. – Din fr. pédagogue, ngr. pedhagogós, lat. paedagogus, germ. Pädagog.

DOOM

pedagógă s. f., g.-d. art. pedagógei; pl. pedagóge
pedagogei
PEDAGÓG, -Ă, pedagogi, -ge, s. m. și f. 1. Persoană cu pregătire specială, care se ocupă, teoretic și practic, cu munca didactică și educativă; educator. 2. Persoană care supraveghează și ajută pe elevi la pregătirea lecțiilor în anumite școli sau în internate. 3. (În Antichitate) Sclav instruit care însoțea pe copiii stăpânului la școală și îi ajuta la pregătirea lecțiilor. – Din fr. pédagogue, ngr. pedhagogós, lat. paedagogus, germ. Pädagog.

DOOM

pedagógă s. f., g.-d. art. pedagógei; pl. pedagóge
pedagogele
PEDAGÓG, -Ă, pedagogi, -ge, s. m. și f. 1. Persoană cu pregătire specială, care se ocupă, teoretic și practic, cu munca didactică și educativă; educator. 2. Persoană care supraveghează și ajută pe elevi la pregătirea lecțiilor în anumite școli sau în internate. 3. (În Antichitate) Sclav instruit care însoțea pe copiii stăpânului la școală și îi ajuta la pregătirea lecțiilor. – Din fr. pédagogue, ngr. pedhagogós, lat. paedagogus, germ. Pädagog.

DOOM

pedagógă s. f., g.-d. art. pedagógei; pl. pedagóge
pedagogelor
PEDAGÓG, -Ă, pedagogi, -ge, s. m. și f. 1. Persoană cu pregătire specială, care se ocupă, teoretic și practic, cu munca didactică și educativă; educator. 2. Persoană care supraveghează și ajută pe elevi la pregătirea lecțiilor în anumite școli sau în internate. 3. (În Antichitate) Sclav instruit care însoțea pe copiii stăpânului la școală și îi ajuta la pregătirea lecțiilor. – Din fr. pédagogue, ngr. pedhagogós, lat. paedagogus, germ. Pädagog.

DOOM

pedagógă s. f., g.-d. art. pedagógei; pl. pedagóge
pedagogi
PEDAGÓG, -Ă, pedagogi, -ge, s. m. și f. 1. Persoană cu pregătire specială, care se ocupă, teoretic și practic, cu munca didactică și educativă; educator. 2. Persoană care supraveghează și ajută pe elevi la pregătirea lecțiilor în anumite școli sau în internate. 3. (În Antichitate) Sclav instruit care însoțea pe copiii stăpânului la școală și îi ajuta la pregătirea lecțiilor. – Din fr. pédagogue, ngr. pedhagogós, lat. paedagogus, germ. Pädagog.

DOOM

pedagógă s. f., g.-d. art. pedagógei; pl. pedagóge
pedagogia
PEDAGOGÍE, pedagogii, s. f. Știința și arta educației. ♦ (Eliptic; fam.) Facultate care pregătește specialiști în știința definită mai sus. ♦ Metodă pedagogică – Din lat. paedagogia, fr. pédagogie.

DOOM

pedagogíe s. f., art. pedagogía, g.-d. art. pedagogíei; pl. pedagogíi, art. pedagogíile
pedagogic
PEDAGÓGIC, -Ă, pedagogici, -ce, adj. Care se referă la pedagogie, care aparține pedagogiei. ◊ Consiliu pedagogic = organ consultativ (format din profesori) care funcționează în cadrul unei instituții de învățământ și care are diverse sarcini legate de bunul mers al instituției respective. ♦ Care corespunde cerințelor și normelor pedagogiei, care respectă regulile pedagogiei; educativ. – Din fr. pédagogique, germ. pädagogisch.

DOOM

pedagógic adj. m., pl. pedagógici; f. pedagógică, pl. pedagógice
pedagogica
PEDAGÓGIC, -Ă, pedagogici, -ce, adj. Care se referă la pedagogie, care aparține pedagogiei. ◊ Consiliu pedagogic = organ consultativ (format din profesori) care funcționează în cadrul unei instituții de învățământ și care are diverse sarcini legate de bunul mers al instituției respective. ♦ Care corespunde cerințelor și normelor pedagogiei, care respectă regulile pedagogiei; educativ. – Din fr. pédagogique, germ. pädagogisch.

DOOM

pedagógic adj. m., pl. pedagógici; f. pedagógică, pl. pedagógice
pedagogice
PEDAGÓGIC, -Ă, pedagogici, -ce, adj. Care se referă la pedagogie, care aparține pedagogiei. ◊ Consiliu pedagogic = organ consultativ (format din profesori) care funcționează în cadrul unei instituții de învățământ și care are diverse sarcini legate de bunul mers al instituției respective. ♦ Care corespunde cerințelor și normelor pedagogiei, care respectă regulile pedagogiei; educativ. – Din fr. pédagogique, germ. pädagogisch.

DOOM

pedagógic adj. m., pl. pedagógici; f. pedagógică, pl. pedagógice
pedagogicei
PEDAGÓGIC, -Ă, pedagogici, -ce, adj. Care se referă la pedagogie, care aparține pedagogiei. ◊ Consiliu pedagogic = organ consultativ (format din profesori) care funcționează în cadrul unei instituții de învățământ și care are diverse sarcini legate de bunul mers al instituției respective. ♦ Care corespunde cerințelor și normelor pedagogiei, care respectă regulile pedagogiei; educativ. – Din fr. pédagogique, germ. pädagogisch.

DOOM

pedagógic adj. m., pl. pedagógici; f. pedagógică, pl. pedagógice
pedagogicele
PEDAGÓGIC, -Ă, pedagogici, -ce, adj. Care se referă la pedagogie, care aparține pedagogiei. ◊ Consiliu pedagogic = organ consultativ (format din profesori) care funcționează în cadrul unei instituții de învățământ și care are diverse sarcini legate de bunul mers al instituției respective. ♦ Care corespunde cerințelor și normelor pedagogiei, care respectă regulile pedagogiei; educativ. – Din fr. pédagogique, germ. pädagogisch.

DOOM

pedagógic adj. m., pl. pedagógici; f. pedagógică, pl. pedagógice
pedagogicelor
PEDAGÓGIC, -Ă, pedagogici, -ce, adj. Care se referă la pedagogie, care aparține pedagogiei. ◊ Consiliu pedagogic = organ consultativ (format din profesori) care funcționează în cadrul unei instituții de învățământ și care are diverse sarcini legate de bunul mers al instituției respective. ♦ Care corespunde cerințelor și normelor pedagogiei, care respectă regulile pedagogiei; educativ. – Din fr. pédagogique, germ. pädagogisch.

DOOM

pedagógic adj. m., pl. pedagógici; f. pedagógică, pl. pedagógice
pedagogici
PEDAGÓGIC, -Ă, pedagogici, -ce, adj. Care se referă la pedagogie, care aparține pedagogiei. ◊ Consiliu pedagogic = organ consultativ (format din profesori) care funcționează în cadrul unei instituții de învățământ și care are diverse sarcini legate de bunul mers al instituției respective. ♦ Care corespunde cerințelor și normelor pedagogiei, care respectă regulile pedagogiei; educativ. – Din fr. pédagogique, germ. pädagogisch.

DOOM

pedagógic adj. m., pl. pedagógici; f. pedagógică, pl. pedagógice
pedagogicii
PEDAGÓGIC, -Ă, pedagogici, -ce, adj. Care se referă la pedagogie, care aparține pedagogiei. ◊ Consiliu pedagogic = organ consultativ (format din profesori) care funcționează în cadrul unei instituții de învățământ și care are diverse sarcini legate de bunul mers al instituției respective. ♦ Care corespunde cerințelor și normelor pedagogiei, care respectă regulile pedagogiei; educativ. – Din fr. pédagogique, germ. pädagogisch.

DOOM

pedagógic adj. m., pl. pedagógici; f. pedagógică, pl. pedagógice
pedagogicilor
PEDAGÓGIC, -Ă, pedagogici, -ce, adj. Care se referă la pedagogie, care aparține pedagogiei. ◊ Consiliu pedagogic = organ consultativ (format din profesori) care funcționează în cadrul unei instituții de învățământ și care are diverse sarcini legate de bunul mers al instituției respective. ♦ Care corespunde cerințelor și normelor pedagogiei, care respectă regulile pedagogiei; educativ. – Din fr. pédagogique, germ. pädagogisch.

DOOM

pedagógic adj. m., pl. pedagógici; f. pedagógică, pl. pedagógice
pedagogicul
PEDAGÓGIC, -Ă, pedagogici, -ce, adj. Care se referă la pedagogie, care aparține pedagogiei. ◊ Consiliu pedagogic = organ consultativ (format din profesori) care funcționează în cadrul unei instituții de învățământ și care are diverse sarcini legate de bunul mers al instituției respective. ♦ Care corespunde cerințelor și normelor pedagogiei, care respectă regulile pedagogiei; educativ. – Din fr. pédagogique, germ. pädagogisch.

DOOM

pedagógic adj. m., pl. pedagógici; f. pedagógică, pl. pedagógice
pedagogicului
PEDAGÓGIC, -Ă, pedagogici, -ce, adj. Care se referă la pedagogie, care aparține pedagogiei. ◊ Consiliu pedagogic = organ consultativ (format din profesori) care funcționează în cadrul unei instituții de învățământ și care are diverse sarcini legate de bunul mers al instituției respective. ♦ Care corespunde cerințelor și normelor pedagogiei, care respectă regulile pedagogiei; educativ. – Din fr. pédagogique, germ. pädagogisch.

DOOM

pedagógic adj. m., pl. pedagógici; f. pedagógică, pl. pedagógice
pedagogie
PEDAGOGÍE, pedagogii, s. f. Știința și arta educației. ♦ (Eliptic; fam.) Facultate care pregătește specialiști în știința definită mai sus. ♦ Metodă pedagogică – Din lat. paedagogia, fr. pédagogie.

DOOM

pedagogíe s. f., art. pedagogía, g.-d. art. pedagogíei; pl. pedagogíi, art. pedagogíile
pedagogiei
PEDAGOGÍE, pedagogii, s. f. Știința și arta educației. ♦ (Eliptic; fam.) Facultate care pregătește specialiști în știința definită mai sus. ♦ Metodă pedagogică – Din lat. paedagogia, fr. pédagogie.

DOOM

pedagogíe s. f., art. pedagogía, g.-d. art. pedagogíei; pl. pedagogíi, art. pedagogíile
pedagogii
PEDAGÓG, -Ă, pedagogi, -ge, s. m. și f. 1. Persoană cu pregătire specială, care se ocupă, teoretic și practic, cu munca didactică și educativă; educator. 2. Persoană care supraveghează și ajută pe elevi la pregătirea lecțiilor în anumite școli sau în internate. 3. (În Antichitate) Sclav instruit care însoțea pe copiii stăpânului la școală și îi ajuta la pregătirea lecțiilor. – Din fr. pédagogue, ngr. pedhagogós, lat. paedagogus, germ. Pädagog.

DOOM

pedagógă s. f., g.-d. art. pedagógei; pl. pedagóge
pedagogii
PEDAGOGÍE, pedagogii, s. f. Știința și arta educației. ♦ (Eliptic; fam.) Facultate care pregătește specialiști în știința definită mai sus. ♦ Metodă pedagogică – Din lat. paedagogia, fr. pédagogie.

DOOM

pedagogíe s. f., art. pedagogía, g.-d. art. pedagogíei; pl. pedagogíi, art. pedagogíile
pedagogiile
PEDAGOGÍE, pedagogii, s. f. Știința și arta educației. ♦ (Eliptic; fam.) Facultate care pregătește specialiști în știința definită mai sus. ♦ Metodă pedagogică – Din lat. paedagogia, fr. pédagogie.

DOOM

pedagogíe s. f., art. pedagogía, g.-d. art. pedagogíei; pl. pedagogíi, art. pedagogíile
pedagogiilor
PEDAGOGÍE, pedagogii, s. f. Știința și arta educației. ♦ (Eliptic; fam.) Facultate care pregătește specialiști în știința definită mai sus. ♦ Metodă pedagogică – Din lat. paedagogia, fr. pédagogie.

DOOM

pedagogíe s. f., art. pedagogía, g.-d. art. pedagogíei; pl. pedagogíi, art. pedagogíile
pedagogilor
PEDAGÓG, -Ă, pedagogi, -ge, s. m. și f. 1. Persoană cu pregătire specială, care se ocupă, teoretic și practic, cu munca didactică și educativă; educator. 2. Persoană care supraveghează și ajută pe elevi la pregătirea lecțiilor în anumite școli sau în internate. 3. (În Antichitate) Sclav instruit care însoțea pe copiii stăpânului la școală și îi ajuta la pregătirea lecțiilor. – Din fr. pédagogue, ngr. pedhagogós, lat. paedagogus, germ. Pädagog.

DOOM

pedagógă s. f., g.-d. art. pedagógei; pl. pedagóge
pedagogism
PEDAGOGÍSM s. n. (Rar) Manie pedagogică, exagerare în folosirea metodelor pedagogice. – Din fr. pédagogisme.

DOOM

pedagogísm (rar) s. n.
pedagogismul
PEDAGOGÍSM s. n. (Rar) Manie pedagogică, exagerare în folosirea metodelor pedagogice. – Din fr. pédagogisme.

DOOM

pedagogísm (rar) s. n.
pedagogismului
PEDAGOGÍSM s. n. (Rar) Manie pedagogică, exagerare în folosirea metodelor pedagogice. – Din fr. pédagogisme.

DOOM

pedagogísm (rar) s. n.
pedagogul
PEDAGÓG, -Ă, pedagogi, -ge, s. m. și f. 1. Persoană cu pregătire specială, care se ocupă, teoretic și practic, cu munca didactică și educativă; educator. 2. Persoană care supraveghează și ajută pe elevi la pregătirea lecțiilor în anumite școli sau în internate. 3. (În Antichitate) Sclav instruit care însoțea pe copiii stăpânului la școală și îi ajuta la pregătirea lecțiilor. – Din fr. pédagogue, ngr. pedhagogós, lat. paedagogus, germ. Pädagog.

DOOM

pedagógă s. f., g.-d. art. pedagógei; pl. pedagóge
pedagogului
PEDAGÓG, -Ă, pedagogi, -ge, s. m. și f. 1. Persoană cu pregătire specială, care se ocupă, teoretic și practic, cu munca didactică și educativă; educator. 2. Persoană care supraveghează și ajută pe elevi la pregătirea lecțiilor în anumite școli sau în internate. 3. (În Antichitate) Sclav instruit care însoțea pe copiii stăpânului la școală și îi ajuta la pregătirea lecțiilor. – Din fr. pédagogue, ngr. pedhagogós, lat. paedagogus, germ. Pädagog.

DOOM

pedagógă s. f., g.-d. art. pedagógei; pl. pedagóge
pedala
PEDALÁ, pedalez, vb. I. Intranz. 1. A acționa pedalele unei biciclete, ale unei bărci sau ale oricărui mecanism prevăzut cu pedale, pentru a pune în mișcare mobilul sau mecanismul; p. ext. a merge cu bicicleta. 2. Spec. A acționa cu piciorul pedala unui pian, pentru a mări, a reduce sau a prelungi intensitatea unui sunet. 3. Fig. A insista asupra unui lucru, a sublinia ceva. – Din fr. pédaler.

DOOM

pedalá (a ~) vb., ind. prez. 3 pedaleáză
pedala
PEDÁLĂ, pedale, s. f. 1. (Adesea cu determinări care indică domeniul de aplicare) Pârghie acționată cu piciorul și folosită pentru antrenarea unui mecanism sau efectuarea unei comenzi. ◊ Expr. A pune pedala = a insista asupra unui lucru. 2. Presă tipografică mică, acționată cu piciorul. 3. Sunet prelungit de bas, care este însoțit pe treptele superioare de acorduri variate. – Din fr. pédale.

DOOM

pedálă s. f., g.-d. art. pedálei; pl. pedále
pedalai
PEDALÁ, pedalez, vb. I. Intranz. 1. A acționa pedalele unei biciclete, ale unei bărci sau ale oricărui mecanism prevăzut cu pedale, pentru a pune în mișcare mobilul sau mecanismul; p. ext. a merge cu bicicleta. 2. Spec. A acționa cu piciorul pedala unui pian, pentru a mări, a reduce sau a prelungi intensitatea unui sunet. 3. Fig. A insista asupra unui lucru, a sublinia ceva. – Din fr. pédaler.

DOOM

pedalá (a ~) vb., ind. prez. 3 pedaleáză
pedalaj
PEDALÁJ s.n. (Rar) Pedalare. [< fr. pédalage].
pedalaje
PEDALÁJ s.n. (Rar) Pedalare. [< fr. pédalage].
pedalajele
PEDALÁJ s.n. (Rar) Pedalare. [< fr. pédalage].
pedalajelor
PEDALÁJ s.n. (Rar) Pedalare. [< fr. pédalage].
pedalajul
PEDALÁJ s.n. (Rar) Pedalare. [< fr. pédalage].
pedalajului
PEDALÁJ s.n. (Rar) Pedalare. [< fr. pédalage].
pedalam
PEDALÁ, pedalez, vb. I. Intranz. 1. A acționa pedalele unei biciclete, ale unei bărci sau ale oricărui mecanism prevăzut cu pedale, pentru a pune în mișcare mobilul sau mecanismul; p. ext. a merge cu bicicleta. 2. Spec. A acționa cu piciorul pedala unui pian, pentru a mări, a reduce sau a prelungi intensitatea unui sunet. 3. Fig. A insista asupra unui lucru, a sublinia ceva. – Din fr. pédaler.

DOOM

pedalá (a ~) vb., ind. prez. 3 pedaleáză
pedalare
PEDALÁ, pedalez, vb. I. Intranz. 1. A acționa pedalele unei biciclete, ale unei bărci sau ale oricărui mecanism prevăzut cu pedale, pentru a pune în mișcare mobilul sau mecanismul; p. ext. a merge cu bicicleta. 2. Spec. A acționa cu piciorul pedala unui pian, pentru a mări, a reduce sau a prelungi intensitatea unui sunet. 3. Fig. A insista asupra unui lucru, a sublinia ceva. – Din fr. pédaler.

DOOM

pedalá (a ~) vb., ind. prez. 3 pedaleáză
pedalare
PEDALÁRE s.f. Acțiunea de a pedala; pedalaj. [< pedala].
pedalară
PEDALÁ, pedalez, vb. I. Intranz. 1. A acționa pedalele unei biciclete, ale unei bărci sau ale oricărui mecanism prevăzut cu pedale, pentru a pune în mișcare mobilul sau mecanismul; p. ext. a merge cu bicicleta. 2. Spec. A acționa cu piciorul pedala unui pian, pentru a mări, a reduce sau a prelungi intensitatea unui sunet. 3. Fig. A insista asupra unui lucru, a sublinia ceva. – Din fr. pédaler.

DOOM

pedalá (a ~) vb., ind. prez. 3 pedaleáză
pedalarăm
PEDALÁ, pedalez, vb. I. Intranz. 1. A acționa pedalele unei biciclete, ale unei bărci sau ale oricărui mecanism prevăzut cu pedale, pentru a pune în mișcare mobilul sau mecanismul; p. ext. a merge cu bicicleta. 2. Spec. A acționa cu piciorul pedala unui pian, pentru a mări, a reduce sau a prelungi intensitatea unui sunet. 3. Fig. A insista asupra unui lucru, a sublinia ceva. – Din fr. pédaler.

DOOM

pedalá (a ~) vb., ind. prez. 3 pedaleáză
pedalarăți
PEDALÁ, pedalez, vb. I. Intranz. 1. A acționa pedalele unei biciclete, ale unei bărci sau ale oricărui mecanism prevăzut cu pedale, pentru a pune în mișcare mobilul sau mecanismul; p. ext. a merge cu bicicleta. 2. Spec. A acționa cu piciorul pedala unui pian, pentru a mări, a reduce sau a prelungi intensitatea unui sunet. 3. Fig. A insista asupra unui lucru, a sublinia ceva. – Din fr. pédaler.

DOOM

pedalá (a ~) vb., ind. prez. 3 pedaleáză
pedalase
PEDALÁ, pedalez, vb. I. Intranz. 1. A acționa pedalele unei biciclete, ale unei bărci sau ale oricărui mecanism prevăzut cu pedale, pentru a pune în mișcare mobilul sau mecanismul; p. ext. a merge cu bicicleta. 2. Spec. A acționa cu piciorul pedala unui pian, pentru a mări, a reduce sau a prelungi intensitatea unui sunet. 3. Fig. A insista asupra unui lucru, a sublinia ceva. – Din fr. pédaler.

DOOM

pedalá (a ~) vb., ind. prez. 3 pedaleáză
pedalasem
PEDALÁ, pedalez, vb. I. Intranz. 1. A acționa pedalele unei biciclete, ale unei bărci sau ale oricărui mecanism prevăzut cu pedale, pentru a pune în mișcare mobilul sau mecanismul; p. ext. a merge cu bicicleta. 2. Spec. A acționa cu piciorul pedala unui pian, pentru a mări, a reduce sau a prelungi intensitatea unui sunet. 3. Fig. A insista asupra unui lucru, a sublinia ceva. – Din fr. pédaler.

DOOM

pedalá (a ~) vb., ind. prez. 3 pedaleáză
pedalaseră
PEDALÁ, pedalez, vb. I. Intranz. 1. A acționa pedalele unei biciclete, ale unei bărci sau ale oricărui mecanism prevăzut cu pedale, pentru a pune în mișcare mobilul sau mecanismul; p. ext. a merge cu bicicleta. 2. Spec. A acționa cu piciorul pedala unui pian, pentru a mări, a reduce sau a prelungi intensitatea unui sunet. 3. Fig. A insista asupra unui lucru, a sublinia ceva. – Din fr. pédaler.

DOOM

pedalá (a ~) vb., ind. prez. 3 pedaleáză
pedalaserăm
PEDALÁ, pedalez, vb. I. Intranz. 1. A acționa pedalele unei biciclete, ale unei bărci sau ale oricărui mecanism prevăzut cu pedale, pentru a pune în mișcare mobilul sau mecanismul; p. ext. a merge cu bicicleta. 2. Spec. A acționa cu piciorul pedala unui pian, pentru a mări, a reduce sau a prelungi intensitatea unui sunet. 3. Fig. A insista asupra unui lucru, a sublinia ceva. – Din fr. pédaler.

DOOM

pedalá (a ~) vb., ind. prez. 3 pedaleáză
pedalaserăți
PEDALÁ, pedalez, vb. I. Intranz. 1. A acționa pedalele unei biciclete, ale unei bărci sau ale oricărui mecanism prevăzut cu pedale, pentru a pune în mișcare mobilul sau mecanismul; p. ext. a merge cu bicicleta. 2. Spec. A acționa cu piciorul pedala unui pian, pentru a mări, a reduce sau a prelungi intensitatea unui sunet. 3. Fig. A insista asupra unui lucru, a sublinia ceva. – Din fr. pédaler.

DOOM

pedalá (a ~) vb., ind. prez. 3 pedaleáză
pedalaseși
PEDALÁ, pedalez, vb. I. Intranz. 1. A acționa pedalele unei biciclete, ale unei bărci sau ale oricărui mecanism prevăzut cu pedale, pentru a pune în mișcare mobilul sau mecanismul; p. ext. a merge cu bicicleta. 2. Spec. A acționa cu piciorul pedala unui pian, pentru a mări, a reduce sau a prelungi intensitatea unui sunet. 3. Fig. A insista asupra unui lucru, a sublinia ceva. – Din fr. pédaler.

DOOM

pedalá (a ~) vb., ind. prez. 3 pedaleáză
pedalaseți
PEDALÁ, pedalez, vb. I. Intranz. 1. A acționa pedalele unei biciclete, ale unei bărci sau ale oricărui mecanism prevăzut cu pedale, pentru a pune în mișcare mobilul sau mecanismul; p. ext. a merge cu bicicleta. 2. Spec. A acționa cu piciorul pedala unui pian, pentru a mări, a reduce sau a prelungi intensitatea unui sunet. 3. Fig. A insista asupra unui lucru, a sublinia ceva. – Din fr. pédaler.

DOOM

pedalá (a ~) vb., ind. prez. 3 pedaleáză
pedalat
PEDALÁ, pedalez, vb. I. Intranz. 1. A acționa pedalele unei biciclete, ale unei bărci sau ale oricărui mecanism prevăzut cu pedale, pentru a pune în mișcare mobilul sau mecanismul; p. ext. a merge cu bicicleta. 2. Spec. A acționa cu piciorul pedala unui pian, pentru a mări, a reduce sau a prelungi intensitatea unui sunet. 3. Fig. A insista asupra unui lucru, a sublinia ceva. – Din fr. pédaler.

DOOM

pedalá (a ~) vb., ind. prez. 3 pedaleáză
pedalau
PEDALÁ, pedalez, vb. I. Intranz. 1. A acționa pedalele unei biciclete, ale unei bărci sau ale oricărui mecanism prevăzut cu pedale, pentru a pune în mișcare mobilul sau mecanismul; p. ext. a merge cu bicicleta. 2. Spec. A acționa cu piciorul pedala unui pian, pentru a mări, a reduce sau a prelungi intensitatea unui sunet. 3. Fig. A insista asupra unui lucru, a sublinia ceva. – Din fr. pédaler.

DOOM

pedalá (a ~) vb., ind. prez. 3 pedaleáză
pedalași
PEDALÁ, pedalez, vb. I. Intranz. 1. A acționa pedalele unei biciclete, ale unei bărci sau ale oricărui mecanism prevăzut cu pedale, pentru a pune în mișcare mobilul sau mecanismul; p. ext. a merge cu bicicleta. 2. Spec. A acționa cu piciorul pedala unui pian, pentru a mări, a reduce sau a prelungi intensitatea unui sunet. 3. Fig. A insista asupra unui lucru, a sublinia ceva. – Din fr. pédaler.

DOOM

pedalá (a ~) vb., ind. prez. 3 pedaleáză
pedalați
PEDALÁ, pedalez, vb. I. Intranz. 1. A acționa pedalele unei biciclete, ale unei bărci sau ale oricărui mecanism prevăzut cu pedale, pentru a pune în mișcare mobilul sau mecanismul; p. ext. a merge cu bicicleta. 2. Spec. A acționa cu piciorul pedala unui pian, pentru a mări, a reduce sau a prelungi intensitatea unui sunet. 3. Fig. A insista asupra unui lucru, a sublinia ceva. – Din fr. pédaler.

DOOM

pedalá (a ~) vb., ind. prez. 3 pedaleáză
pedale
PEDÁLĂ, pedale, s. f. 1. (Adesea cu determinări care indică domeniul de aplicare) Pârghie acționată cu piciorul și folosită pentru antrenarea unui mecanism sau efectuarea unei comenzi. ◊ Expr. A pune pedala = a insista asupra unui lucru. 2. Presă tipografică mică, acționată cu piciorul. 3. Sunet prelungit de bas, care este însoțit pe treptele superioare de acorduri variate. – Din fr. pédale.

DOOM

pedálă s. f., g.-d. art. pedálei; pl. pedále
pedalează
PEDALÁ, pedalez, vb. I. Intranz. 1. A acționa pedalele unei biciclete, ale unei bărci sau ale oricărui mecanism prevăzut cu pedale, pentru a pune în mișcare mobilul sau mecanismul; p. ext. a merge cu bicicleta. 2. Spec. A acționa cu piciorul pedala unui pian, pentru a mări, a reduce sau a prelungi intensitatea unui sunet. 3. Fig. A insista asupra unui lucru, a sublinia ceva. – Din fr. pédaler.

DOOM

pedalá (a ~) vb., ind. prez. 3 pedaleáză
pedalei
PEDÁLĂ, pedale, s. f. 1. (Adesea cu determinări care indică domeniul de aplicare) Pârghie acționată cu piciorul și folosită pentru antrenarea unui mecanism sau efectuarea unei comenzi. ◊ Expr. A pune pedala = a insista asupra unui lucru. 2. Presă tipografică mică, acționată cu piciorul. 3. Sunet prelungit de bas, care este însoțit pe treptele superioare de acorduri variate. – Din fr. pédale.

DOOM

pedálă s. f., g.-d. art. pedálei; pl. pedále
pedalele
PEDÁLĂ, pedale, s. f. 1. (Adesea cu determinări care indică domeniul de aplicare) Pârghie acționată cu piciorul și folosită pentru antrenarea unui mecanism sau efectuarea unei comenzi. ◊ Expr. A pune pedala = a insista asupra unui lucru. 2. Presă tipografică mică, acționată cu piciorul. 3. Sunet prelungit de bas, care este însoțit pe treptele superioare de acorduri variate. – Din fr. pédale.

DOOM

pedálă s. f., g.-d. art. pedálei; pl. pedále
pedalelor
PEDÁLĂ, pedale, s. f. 1. (Adesea cu determinări care indică domeniul de aplicare) Pârghie acționată cu piciorul și folosită pentru antrenarea unui mecanism sau efectuarea unei comenzi. ◊ Expr. A pune pedala = a insista asupra unui lucru. 2. Presă tipografică mică, acționată cu piciorul. 3. Sunet prelungit de bas, care este însoțit pe treptele superioare de acorduri variate. – Din fr. pédale.

DOOM

pedálă s. f., g.-d. art. pedálei; pl. pedále
pedaler
PEDALIÉR, pedaliere, s. n. Sistem de pedale de la orgă (corespunzătoare sunetelor grave). [Pr.: -li-er. – Var.: pedáler s. n.] – Din fr. pédalier.

DOOM

pedaliér (-li-er) s. n., pl. pedaliére
pedalez
PEDALÁ, pedalez, vb. I. Intranz. 1. A acționa pedalele unei biciclete, ale unei bărci sau ale oricărui mecanism prevăzut cu pedale, pentru a pune în mișcare mobilul sau mecanismul; p. ext. a merge cu bicicleta. 2. Spec. A acționa cu piciorul pedala unui pian, pentru a mări, a reduce sau a prelungi intensitatea unui sunet. 3. Fig. A insista asupra unui lucru, a sublinia ceva. – Din fr. pédaler.

DOOM

pedalá (a ~) vb., ind. prez. 3 pedaleáză
pedaleze
PEDALÁ, pedalez, vb. I. Intranz. 1. A acționa pedalele unei biciclete, ale unei bărci sau ale oricărui mecanism prevăzut cu pedale, pentru a pune în mișcare mobilul sau mecanismul; p. ext. a merge cu bicicleta. 2. Spec. A acționa cu piciorul pedala unui pian, pentru a mări, a reduce sau a prelungi intensitatea unui sunet. 3. Fig. A insista asupra unui lucru, a sublinia ceva. – Din fr. pédaler.

DOOM

pedalá (a ~) vb., ind. prez. 3 pedaleáză
pedalezi
PEDALÁ, pedalez, vb. I. Intranz. 1. A acționa pedalele unei biciclete, ale unei bărci sau ale oricărui mecanism prevăzut cu pedale, pentru a pune în mișcare mobilul sau mecanismul; p. ext. a merge cu bicicleta. 2. Spec. A acționa cu piciorul pedala unui pian, pentru a mări, a reduce sau a prelungi intensitatea unui sunet. 3. Fig. A insista asupra unui lucru, a sublinia ceva. – Din fr. pédaler.

DOOM

pedalá (a ~) vb., ind. prez. 3 pedaleáză
pedalier
PEDALIÉR, pedaliere, s. n. Sistem de pedale de la orgă (corespunzătoare sunetelor grave). [Pr.: -li-er. – Var.: pedáler s. n.] – Din fr. pédalier.

DOOM

pedaliér (-li-er) s. n., pl. pedaliére
pedaliere
PEDALIÉR, pedaliere, s. n. Sistem de pedale de la orgă (corespunzătoare sunetelor grave). [Pr.: -li-er. – Var.: pedáler s. n.] – Din fr. pédalier.

DOOM

pedaliér (-li-er) s. n., pl. pedaliére
pedalierele
PEDALIÉR, pedaliere, s. n. Sistem de pedale de la orgă (corespunzătoare sunetelor grave). [Pr.: -li-er. – Var.: pedáler s. n.] – Din fr. pédalier.

DOOM

pedaliér (-li-er) s. n., pl. pedaliére
pedalierelor
PEDALIÉR, pedaliere, s. n. Sistem de pedale de la orgă (corespunzătoare sunetelor grave). [Pr.: -li-er. – Var.: pedáler s. n.] – Din fr. pédalier.

DOOM

pedaliér (-li-er) s. n., pl. pedaliére
pedalierul
PEDALIÉR, pedaliere, s. n. Sistem de pedale de la orgă (corespunzătoare sunetelor grave). [Pr.: -li-er. – Var.: pedáler s. n.] – Din fr. pédalier.

DOOM

pedaliér (-li-er) s. n., pl. pedaliére
pedalierului
PEDALIÉR, pedaliere, s. n. Sistem de pedale de la orgă (corespunzătoare sunetelor grave). [Pr.: -li-er. – Var.: pedáler s. n.] – Din fr. pédalier.

DOOM

pedaliér (-li-er) s. n., pl. pedaliére
pedalizare
PEDALIZÁRE, pedalizări, s. f. Procedeu de amplificare și de reducere a sonorității sunetelor produse la pian, prin folosirea pedalelor acestuia. – Din pedală.

DOOM

pedalizáre s. f., g.-d. art. pedalizắrii; pl. pedalizắri
pedalizarea
PEDALIZÁRE, pedalizări, s. f. Procedeu de amplificare și de reducere a sonorității sunetelor produse la pian, prin folosirea pedalelor acestuia. – Din pedală.

DOOM

pedalizáre s. f., g.-d. art. pedalizắrii; pl. pedalizắri
pedalizări
PEDALIZÁRE, pedalizări, s. f. Procedeu de amplificare și de reducere a sonorității sunetelor produse la pian, prin folosirea pedalelor acestuia. – Din pedală.

DOOM

pedalizáre s. f., g.-d. art. pedalizắrii; pl. pedalizắri
pedalizării
PEDALIZÁRE, pedalizări, s. f. Procedeu de amplificare și de reducere a sonorității sunetelor produse la pian, prin folosirea pedalelor acestuia. – Din pedală.

DOOM

pedalizáre s. f., g.-d. art. pedalizắrii; pl. pedalizắri
pedalizările
PEDALIZÁRE, pedalizări, s. f. Procedeu de amplificare și de reducere a sonorității sunetelor produse la pian, prin folosirea pedalelor acestuia. – Din pedală.

DOOM

pedalizáre s. f., g.-d. art. pedalizắrii; pl. pedalizắri
pedalizărilor
PEDALIZÁRE, pedalizări, s. f. Procedeu de amplificare și de reducere a sonorității sunetelor produse la pian, prin folosirea pedalelor acestuia. – Din pedală.

DOOM

pedalizáre s. f., g.-d. art. pedalizắrii; pl. pedalizắri
pedalând
PEDALÁ, pedalez, vb. I. Intranz. 1. A acționa pedalele unei biciclete, ale unei bărci sau ale oricărui mecanism prevăzut cu pedale, pentru a pune în mișcare mobilul sau mecanismul; p. ext. a merge cu bicicleta. 2. Spec. A acționa cu piciorul pedala unui pian, pentru a mări, a reduce sau a prelungi intensitatea unui sunet. 3. Fig. A insista asupra unui lucru, a sublinia ceva. – Din fr. pédaler.

DOOM

pedalá (a ~) vb., ind. prez. 3 pedaleáză
pedalînd
PEDALÁ, pedalez, vb. I. Intranz. 1. A acționa pedalele unei biciclete, ale unei bărci sau ale oricărui mecanism prevăzut cu pedale, pentru a pune în mișcare mobilul sau mecanismul; p. ext. a merge cu bicicleta. 2. Spec. A acționa cu piciorul pedala unui pian, pentru a mări, a reduce sau a prelungi intensitatea unui sunet. 3. Fig. A insista asupra unui lucru, a sublinia ceva. – Din fr. pédaler.

DOOM

pedalá (a ~) vb., ind. prez. 3 pedaleáză
pedant
PEDÁNT, -Ă, pedanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu pretenții de erudiție și de competență deosebită; meticulos; minuțios peste măsură; pedantic, pedantesc. 2. S. m. și f. Persoană care face mereu paradă de erudiția sa și care supără prin minuțiozitate exagerată în lucruri neînsemnate; persoană deosebit de meticuloasă. – Din fr. pédant, germ. Pedant.

DOOM

pedánt adj. m., s. m., pl. pedánți; adj. f., s. f. pedántă, pl. pedánte
pedant
PEDÁNT, -Ă, pedanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu pretenții de erudiție și de competență deosebită; meticulos; minuțios peste măsură; pedantic, pedantesc. 2. S. m. și f. Persoană care face mereu paradă de erudiția sa și care supără prin minuțiozitate exagerată în lucruri neînsemnate; persoană deosebit de meticuloasă. – Din fr. pédant, germ. Pedant.

DOOM

pedánt adj. m., s. m., pl. pedánți; adj. f., s. f. pedántă, pl. pedánte
pedanta
PEDÁNT, -Ă, pedanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu pretenții de erudiție și de competență deosebită; meticulos; minuțios peste măsură; pedantic, pedantesc. 2. S. m. și f. Persoană care face mereu paradă de erudiția sa și care supără prin minuțiozitate exagerată în lucruri neînsemnate; persoană deosebit de meticuloasă. – Din fr. pédant, germ. Pedant.

DOOM

pedánt adj. m., s. m., pl. pedánți; adj. f., s. f. pedántă, pl. pedánte
pedanta
PEDÁNT, -Ă, pedanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu pretenții de erudiție și de competență deosebită; meticulos; minuțios peste măsură; pedantic, pedantesc. 2. S. m. și f. Persoană care face mereu paradă de erudiția sa și care supără prin minuțiozitate exagerată în lucruri neînsemnate; persoană deosebit de meticuloasă. – Din fr. pédant, germ. Pedant.

DOOM

pedánt adj. m., s. m., pl. pedánți; adj. f., s. f. pedántă, pl. pedánte
pedante
PEDÁNT, -Ă, pedanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu pretenții de erudiție și de competență deosebită; meticulos; minuțios peste măsură; pedantic, pedantesc. 2. S. m. și f. Persoană care face mereu paradă de erudiția sa și care supără prin minuțiozitate exagerată în lucruri neînsemnate; persoană deosebit de meticuloasă. – Din fr. pédant, germ. Pedant.

DOOM

pedánt adj. m., s. m., pl. pedánți; adj. f., s. f. pedántă, pl. pedánte
pedante
PEDÁNT, -Ă, pedanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu pretenții de erudiție și de competență deosebită; meticulos; minuțios peste măsură; pedantic, pedantesc. 2. S. m. și f. Persoană care face mereu paradă de erudiția sa și care supără prin minuțiozitate exagerată în lucruri neînsemnate; persoană deosebit de meticuloasă. – Din fr. pédant, germ. Pedant.

DOOM

pedánt adj. m., s. m., pl. pedánți; adj. f., s. f. pedántă, pl. pedánte
pedantei
PEDÁNT, -Ă, pedanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu pretenții de erudiție și de competență deosebită; meticulos; minuțios peste măsură; pedantic, pedantesc. 2. S. m. și f. Persoană care face mereu paradă de erudiția sa și care supără prin minuțiozitate exagerată în lucruri neînsemnate; persoană deosebit de meticuloasă. – Din fr. pédant, germ. Pedant.

DOOM

pedánt adj. m., s. m., pl. pedánți; adj. f., s. f. pedántă, pl. pedánte
pedantei
PEDÁNT, -Ă, pedanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu pretenții de erudiție și de competență deosebită; meticulos; minuțios peste măsură; pedantic, pedantesc. 2. S. m. și f. Persoană care face mereu paradă de erudiția sa și care supără prin minuțiozitate exagerată în lucruri neînsemnate; persoană deosebit de meticuloasă. – Din fr. pédant, germ. Pedant.

DOOM

pedánt adj. m., s. m., pl. pedánți; adj. f., s. f. pedántă, pl. pedánte
pedantele
PEDÁNT, -Ă, pedanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu pretenții de erudiție și de competență deosebită; meticulos; minuțios peste măsură; pedantic, pedantesc. 2. S. m. și f. Persoană care face mereu paradă de erudiția sa și care supără prin minuțiozitate exagerată în lucruri neînsemnate; persoană deosebit de meticuloasă. – Din fr. pédant, germ. Pedant.

DOOM

pedánt adj. m., s. m., pl. pedánți; adj. f., s. f. pedántă, pl. pedánte
pedantele
PEDÁNT, -Ă, pedanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu pretenții de erudiție și de competență deosebită; meticulos; minuțios peste măsură; pedantic, pedantesc. 2. S. m. și f. Persoană care face mereu paradă de erudiția sa și care supără prin minuțiozitate exagerată în lucruri neînsemnate; persoană deosebit de meticuloasă. – Din fr. pédant, germ. Pedant.

DOOM

pedánt adj. m., s. m., pl. pedánți; adj. f., s. f. pedántă, pl. pedánte
pedantelor
PEDÁNT, -Ă, pedanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu pretenții de erudiție și de competență deosebită; meticulos; minuțios peste măsură; pedantic, pedantesc. 2. S. m. și f. Persoană care face mereu paradă de erudiția sa și care supără prin minuțiozitate exagerată în lucruri neînsemnate; persoană deosebit de meticuloasă. – Din fr. pédant, germ. Pedant.

DOOM

pedánt adj. m., s. m., pl. pedánți; adj. f., s. f. pedántă, pl. pedánte
pedantelor
PEDÁNT, -Ă, pedanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu pretenții de erudiție și de competență deosebită; meticulos; minuțios peste măsură; pedantic, pedantesc. 2. S. m. și f. Persoană care face mereu paradă de erudiția sa și care supără prin minuțiozitate exagerată în lucruri neînsemnate; persoană deosebit de meticuloasă. – Din fr. pédant, germ. Pedant.

DOOM

pedánt adj. m., s. m., pl. pedánți; adj. f., s. f. pedántă, pl. pedánte
pedanteria
PEDANTERÍE, pedanterii, s. f. Pedantism. – Din fr. pédanterie.

DOOM

pedanteríe s. f., art. pedantería, g.-d. art. pedanteríei; pl. pedanteríi, art. pedanteríile
pedanterie
PEDANTERÍE, pedanterii, s. f. Pedantism. – Din fr. pédanterie.

DOOM

pedanteríe s. f., art. pedantería, g.-d. art. pedanteríei; pl. pedanteríi, art. pedanteríile
pedanteriei
PEDANTERÍE, pedanterii, s. f. Pedantism. – Din fr. pédanterie.

DOOM

pedanteríe s. f., art. pedantería, g.-d. art. pedanteríei; pl. pedanteríi, art. pedanteríile
pedanterii
PEDANTERÍE, pedanterii, s. f. Pedantism. – Din fr. pédanterie.

DOOM

pedanteríe s. f., art. pedantería, g.-d. art. pedanteríei; pl. pedanteríi, art. pedanteríile
pedanteriile
PEDANTERÍE, pedanterii, s. f. Pedantism. – Din fr. pédanterie.

DOOM

pedanteríe s. f., art. pedantería, g.-d. art. pedanteríei; pl. pedanteríi, art. pedanteríile
pedanteriilor
PEDANTERÍE, pedanterii, s. f. Pedantism. – Din fr. pédanterie.

DOOM

pedanteríe s. f., art. pedantería, g.-d. art. pedanteríei; pl. pedanteríi, art. pedanteríile
pedantesc
PEDANTÉSC, -Ă, pedantești, adj. (Livr.) Pedant (1] – Din fr. pédantesque, it. pedantesco.

DOOM

pedantésc (livr.) adj. m., f. pedantéscă; pl. m. și f. pedantéști
pedantesca
PEDANTÉSC, -Ă, pedantești, adj. (Livr.) Pedant (1] – Din fr. pédantesque, it. pedantesco.

DOOM

pedantésc (livr.) adj. m., f. pedantéscă; pl. m. și f. pedantéști
pedantescul
PEDANTÉSC, -Ă, pedantești, adj. (Livr.) Pedant (1] – Din fr. pédantesque, it. pedantesco.

DOOM

pedantésc (livr.) adj. m., f. pedantéscă; pl. m. și f. pedantéști
pedantescului
PEDANTÉSC, -Ă, pedantești, adj. (Livr.) Pedant (1] – Din fr. pédantesque, it. pedantesco.

DOOM

pedantésc (livr.) adj. m., f. pedantéscă; pl. m. și f. pedantéști
pedantești
PEDANTÉSC, -Ă, pedantești, adj. (Livr.) Pedant (1] – Din fr. pédantesque, it. pedantesco.

DOOM

pedantésc (livr.) adj. m., f. pedantéscă; pl. m. și f. pedantéști
pedanteștii
PEDANTÉSC, -Ă, pedantești, adj. (Livr.) Pedant (1] – Din fr. pédantesque, it. pedantesco.

DOOM

pedantésc (livr.) adj. m., f. pedantéscă; pl. m. și f. pedantéști
pedanteștile
PEDANTÉSC, -Ă, pedantești, adj. (Livr.) Pedant (1] – Din fr. pédantesque, it. pedantesco.

DOOM

pedantésc (livr.) adj. m., f. pedantéscă; pl. m. și f. pedantéști
pedanteștilor
PEDANTÉSC, -Ă, pedantești, adj. (Livr.) Pedant (1] – Din fr. pédantesque, it. pedantesco.

DOOM

pedantésc (livr.) adj. m., f. pedantéscă; pl. m. și f. pedantéști
pedantic
PEDÁNTIC, -Ă, pedantici, -ce, adj. (Înv.) Pedant (1). – Pedant + suf. -ic.

DOOM

pedántic (înv.) adj. m., pl. pedántici; f. pedántică, pl. pedántice
pedantica
PEDÁNTIC, -Ă, pedantici, -ce, adj. (Înv.) Pedant (1). – Pedant + suf. -ic.

DOOM

pedántic (înv.) adj. m., pl. pedántici; f. pedántică, pl. pedántice
pedantice
PEDÁNTIC, -Ă, pedantici, -ce, adj. (Înv.) Pedant (1). – Pedant + suf. -ic.

DOOM

pedántic (înv.) adj. m., pl. pedántici; f. pedántică, pl. pedántice
pedanticei
PEDÁNTIC, -Ă, pedantici, -ce, adj. (Înv.) Pedant (1). – Pedant + suf. -ic.

DOOM

pedántic (înv.) adj. m., pl. pedántici; f. pedántică, pl. pedántice
pedanticele
PEDÁNTIC, -Ă, pedantici, -ce, adj. (Înv.) Pedant (1). – Pedant + suf. -ic.

DOOM

pedántic (înv.) adj. m., pl. pedántici; f. pedántică, pl. pedántice
pedanticelor
PEDÁNTIC, -Ă, pedantici, -ce, adj. (Înv.) Pedant (1). – Pedant + suf. -ic.

DOOM

pedántic (înv.) adj. m., pl. pedántici; f. pedántică, pl. pedántice
pedantici
PEDÁNTIC, -Ă, pedantici, -ce, adj. (Înv.) Pedant (1). – Pedant + suf. -ic.

DOOM

pedántic (înv.) adj. m., pl. pedántici; f. pedántică, pl. pedántice
pedanticii
PEDÁNTIC, -Ă, pedantici, -ce, adj. (Înv.) Pedant (1). – Pedant + suf. -ic.

DOOM

pedántic (înv.) adj. m., pl. pedántici; f. pedántică, pl. pedántice
pedanticilor
PEDÁNTIC, -Ă, pedantici, -ce, adj. (Înv.) Pedant (1). – Pedant + suf. -ic.

DOOM

pedántic (înv.) adj. m., pl. pedántici; f. pedántică, pl. pedántice
pedanticul
PEDÁNTIC, -Ă, pedantici, -ce, adj. (Înv.) Pedant (1). – Pedant + suf. -ic.

DOOM

pedántic (înv.) adj. m., pl. pedántici; f. pedántică, pl. pedántice
pedanticului
PEDÁNTIC, -Ă, pedantici, -ce, adj. (Înv.) Pedant (1). – Pedant + suf. -ic.

DOOM

pedántic (înv.) adj. m., pl. pedántici; f. pedántică, pl. pedántice
pedantism
PEDANTÍSM s. n. Paradă de erudiție și de competență caracteristică pedantului; meticulozitate (excesivă și formală); exagerare în lucruri de mică importanță; pedanterie. – Din fr. pédantisme.

DOOM

pedantísm s. n.
pedantismul
PEDANTÍSM s. n. Paradă de erudiție și de competență caracteristică pedantului; meticulozitate (excesivă și formală); exagerare în lucruri de mică importanță; pedanterie. – Din fr. pédantisme.

DOOM

pedantísm s. n.
pedantismului
PEDANTÍSM s. n. Paradă de erudiție și de competență caracteristică pedantului; meticulozitate (excesivă și formală); exagerare în lucruri de mică importanță; pedanterie. – Din fr. pédantisme.

DOOM

pedantísm s. n.
pedantul
PEDÁNT, -Ă, pedanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu pretenții de erudiție și de competență deosebită; meticulos; minuțios peste măsură; pedantic, pedantesc. 2. S. m. și f. Persoană care face mereu paradă de erudiția sa și care supără prin minuțiozitate exagerată în lucruri neînsemnate; persoană deosebit de meticuloasă. – Din fr. pédant, germ. Pedant.

DOOM

pedánt adj. m., s. m., pl. pedánți; adj. f., s. f. pedántă, pl. pedánte
pedantul
PEDÁNT, -Ă, pedanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu pretenții de erudiție și de competență deosebită; meticulos; minuțios peste măsură; pedantic, pedantesc. 2. S. m. și f. Persoană care face mereu paradă de erudiția sa și care supără prin minuțiozitate exagerată în lucruri neînsemnate; persoană deosebit de meticuloasă. – Din fr. pédant, germ. Pedant.

DOOM

pedánt adj. m., s. m., pl. pedánți; adj. f., s. f. pedántă, pl. pedánte
pedantului
PEDÁNT, -Ă, pedanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu pretenții de erudiție și de competență deosebită; meticulos; minuțios peste măsură; pedantic, pedantesc. 2. S. m. și f. Persoană care face mereu paradă de erudiția sa și care supără prin minuțiozitate exagerată în lucruri neînsemnate; persoană deosebit de meticuloasă. – Din fr. pédant, germ. Pedant.

DOOM

pedánt adj. m., s. m., pl. pedánți; adj. f., s. f. pedántă, pl. pedánte
pedantului
PEDÁNT, -Ă, pedanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu pretenții de erudiție și de competență deosebită; meticulos; minuțios peste măsură; pedantic, pedantesc. 2. S. m. și f. Persoană care face mereu paradă de erudiția sa și care supără prin minuțiozitate exagerată în lucruri neînsemnate; persoană deosebit de meticuloasă. – Din fr. pédant, germ. Pedant.

DOOM

pedánt adj. m., s. m., pl. pedánți; adj. f., s. f. pedántă, pl. pedánte
pedanți
PEDÁNT, -Ă, pedanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu pretenții de erudiție și de competență deosebită; meticulos; minuțios peste măsură; pedantic, pedantesc. 2. S. m. și f. Persoană care face mereu paradă de erudiția sa și care supără prin minuțiozitate exagerată în lucruri neînsemnate; persoană deosebit de meticuloasă. – Din fr. pédant, germ. Pedant.

DOOM

pedánt adj. m., s. m., pl. pedánți; adj. f., s. f. pedántă, pl. pedánte
pedanți
PEDÁNT, -Ă, pedanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu pretenții de erudiție și de competență deosebită; meticulos; minuțios peste măsură; pedantic, pedantesc. 2. S. m. și f. Persoană care face mereu paradă de erudiția sa și care supără prin minuțiozitate exagerată în lucruri neînsemnate; persoană deosebit de meticuloasă. – Din fr. pédant, germ. Pedant.

DOOM

pedánt adj. m., s. m., pl. pedánți; adj. f., s. f. pedántă, pl. pedánte
pedanții
PEDÁNT, -Ă, pedanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu pretenții de erudiție și de competență deosebită; meticulos; minuțios peste măsură; pedantic, pedantesc. 2. S. m. și f. Persoană care face mereu paradă de erudiția sa și care supără prin minuțiozitate exagerată în lucruri neînsemnate; persoană deosebit de meticuloasă. – Din fr. pédant, germ. Pedant.

DOOM

pedánt adj. m., s. m., pl. pedánți; adj. f., s. f. pedántă, pl. pedánte
pedanții
PEDÁNT, -Ă, pedanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu pretenții de erudiție și de competență deosebită; meticulos; minuțios peste măsură; pedantic, pedantesc. 2. S. m. și f. Persoană care face mereu paradă de erudiția sa și care supără prin minuțiozitate exagerată în lucruri neînsemnate; persoană deosebit de meticuloasă. – Din fr. pédant, germ. Pedant.

DOOM

pedánt adj. m., s. m., pl. pedánți; adj. f., s. f. pedántă, pl. pedánte
pedanților
PEDÁNT, -Ă, pedanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu pretenții de erudiție și de competență deosebită; meticulos; minuțios peste măsură; pedantic, pedantesc. 2. S. m. și f. Persoană care face mereu paradă de erudiția sa și care supără prin minuțiozitate exagerată în lucruri neînsemnate; persoană deosebit de meticuloasă. – Din fr. pédant, germ. Pedant.

DOOM

pedánt adj. m., s. m., pl. pedánți; adj. f., s. f. pedántă, pl. pedánte
pedanților
PEDÁNT, -Ă, pedanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu pretenții de erudiție și de competență deosebită; meticulos; minuțios peste măsură; pedantic, pedantesc. 2. S. m. și f. Persoană care face mereu paradă de erudiția sa și care supără prin minuțiozitate exagerată în lucruri neînsemnate; persoană deosebit de meticuloasă. – Din fr. pédant, germ. Pedant.

DOOM

pedánt adj. m., s. m., pl. pedánți; adj. f., s. f. pedántă, pl. pedánte
pedatus
PICIÓR, picioare, s. n. 1. Fiecare dintre cele două membre inferioare ale corpului omenesc, de la șold până la vârful degetelor, și fiecare dintre membrele celorlalte viețuitoare, care servesc la susținerea corpului și la deplasarea în spațiu. ◊ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior (sau de picioare) = iute, sprinten. ◊ Loc. adv. În (sau pe) picioare sau (fam.) d(e)-a-n picioarele = în poziție verticală; sus. În vârful picioarelor = cu corpul sprijinit numai pe vârfurile degetelor de la picioare; p. ext. fără a face zgomot, tiptil. Cu piciorul (sau picioarele) = fără mijloc de locomoție, pe jos. Din cap până în picioare = de sus și până jos, în întregime; cu desăvârșire. Pe picior greșit = (la unele jocuri sportive) nepregătit pentru a para acțiunea adversarului sau, p. gener., pentru a răspunde unei provocări. ◊ Expr. Unde-ți stau picioarele îți va sta și capul = vei plăti cu viața (dacă nu vei face un anumit lucru). A sări drept (sau ars) în picioare = a se ridica repede, brusc. A se pune (sau a fi) pe (sau în) picioare = a) a se însănătoși după o boală (lungă); b) a se reface din punct de vedere material. A vedea (pe cineva) pe (sau în) picioare = a vedea pe cineva sănătos. (Glumeț sau ir.) Are numai (atâția...) ani pe un picior = are o vârstă mai mare decât cea pe care o mărturisește. A pune piciorul (undeva) = a călca, a păși, p. ext., a pătrunde, a se instala undeva; a frecventa pe cineva. A pune pe picioare = a) a iniția, a organiza ceva, a face să meargă, să funcționeze; b) a îngriji un bolnav și a-l însănătoși. A scula (sau a pune etc.) în picioare = a mobiliza în vederea unei acțiuni. A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (sau din, de pe) picioare ori d(e)-a-n picioarele = a slăbi, a se prăpădi cu încetul. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (ușor), fără a zăcea la pat. (A fi) cu un picior în groapă (și cu unul afară) = (a fi) foarte bătrân, prăpădit, bolnav; (a fi) aproape de moarte. A vedea pe cineva cu picioarele înainte = a vedea pe cineva mort. A sta (sau a fi) în picioarele cuiva = a împiedica, a încurca, a deranja pe cineva; a fi inoportun. A sta (sau a rămâne, a fi) în picioare = a) a exista sau a continua să existe; b) (despre teorii, planuri, ipoteze etc.) a corespunde cu realitatea, a fi întemeiat; c) a sta, a rămâne intact sau în poziție verticală. E tată-său (sau mamă-sa etc.) în picioare = seamănă întocmai, e leit cu tatăl său (sau cu mama sa etc.). A sări într-un picior = a se bucura mult. Cât te-ai întoarce (sau învârti) într-un picior = repede de tot, într-o clipă. (Fam.) A o lua (sau a o apuca) la picior sau a-și lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a începe să fugă (repede), a o lua la goană; a încerca să se facă nevăzut prin fugă. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele sau (reg.) a nu-și mai strânge picioarele = a nu (mai) sta potolit, liniștit, a alerga de colo-colo; a umbla mult. A-și bate (sau a-și rupe) picioarele = a umbla mult, a obosi de prea multă alergătură. (Pop.) A prinde (undeva) picior = a se așeza, a se stabili undeva. A cădea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a săruta picioarele cuiva = a se ruga (umil) de cineva; a se umili înaintea cuiva. A călca (pe cineva) pe picior = a) a preveni pe cineva (călcându-l pe încălțăminte) să nu facă sau să nu spună ceva; b) a face sau a spune (cuiva) ceva supărător. (Pop. și fam.) A vorbi (sau a scrie etc.) cu picioarele = a vorbi (sau a scrie etc.) greșit (logic sau gramatical) ori fără talent; p. ext. a scrie urât, a mâzgăli. Fără cap și fără picioare = fără logică, lipsit de sens. (Fam.) A face (sau a căpăta) picioare = (despre obiecte) a dispărea. (A sta sau a ședea etc.) picior peste picior = (a ședea într-o poziție comodă) cu o parte a unui picior ridicată și așezată peste celălalt picior. Cu coada între picioare = rușinat, umilit. A (se) lua peste picior = a (se) ironiza, a-și bate joc. A călca (pe cineva sau ceva) în picioare = a distruge, a nimici; a disprețui, a desconsidera. A pune (sau a așterne, a închina etc. ceva) la picioarele cuiva = a închina, a oferi cuiva (ceva) în semn de supunere, de prețuire, de omagiu. A-i pune (cuiva) capul sub picior = a omorî pe cineva. A bate din picior = a încerca să-și impună voința; a se răsti, a comanda. A(-i) pune (cuiva) piciorul în prag = a lua o atitudine hotărâtă, a se opune energic. A da din mâini și din picioare = a face tot posibilul pentru a duce o acțiune la bun sfârșit, pentru a scăpa dintr-o încurcătură etc. (Fam.) A sta cu picioarele în apă rece = a se gândi profund și îndelung la ceva. A fi (sau a se afla etc.) pe picior de pace (sau de război) = a fi (sau a se afla etc.) în stare de pace (sau de război). A fi pe picior de egalitate (sau pe același picior) cu cineva = a se bucura de aceleași drepturi, a avea aceeași situație cu altcineva. A da cu piciorul = a respinge sau a lăsa să-i scape un prilej favorabil. A trăi pe picior mare = a duce o viață de belșug, a cheltui mult. Parcă l-a apucat (sau l-a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care trăiește o bucurie mare și neașteptată. A fi (sau a sta) pe picior de ducă (sau de plecare) = a fi gata de plecare. A lega (pe cineva) de mâini și de picioare = a imobiliza (pe cineva); a nu lăsa (cuiva) posibilitatea să acționeze. A(-și) tăia craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde sau a face să piardă un avantaj, a(-și) periclita situația. A cădea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea ține, a nu (mai) putea sta pe picioare, a nu-l (mai) ține etc. picioarele, se spune despre un om care și-a pierdut echilibrul, puterile sau care este extrem de obosit. A i se tăia (sau a i se înmuia) cuiva (mâinile și) picioarele = a avea o senzație de slăbiciune fizică; a nu se putea stăpâni (de emoție, de durere etc.). (Nici) picior de... = nimeni, (nici) urmă de..., (nici) țipenie. Negustorie (sau comerț, afaceri etc.) pe picior = negustorie (sau comerț, afaceri etc.) făcute întâmplător, ocazional, fără sediu sau firmă înscrisă. ◊ Compuse: (Bot.) piciorul-caprei = plantă erbacee de pădure, cu frunze palmate cu trei diviziuni și cu flori albe sau roșietice (Aegopodium podagraria); piciorul-cocoșului = nume dat unor plante erbacee cu frunze lobate și cu flori galbene (Ranunculus). ♦ Picior (1) de animal sau de pasăre fript sau fiert (pentru a fi mâncat). 2. Proteza unui picior (1). 3. P. anal. Nume dat unor părți de obiecte, de construcții sau unor obiecte, instrumente etc. care seamănă cu piciorul (1) și servesc ca suport, ca element de susținere, de fixare etc. ♦ Partea de jos, apropiată de pământ, a tulpinii unei plante; p. ext. rădăcină. 4. P. anal. Element al unei construcții care servește la susținerea și la legarea ei de teren; partea de jos, masivă, a unei construcții, a unui zid etc. ♦ Picior de siguranță = parte din masivul unui zăcământ lăsată neexploatată în scopul protecției unor lucrări sau a unor construcții de la suprafață. 5. P. anal. Partea de jos a unui munte, a unui deal etc.; zonă mai largă de la baza unei forme de relief. 6. (Reg.) Regulator (la plug). ♦ Coada coasei. 7. (Mat.; în sintagma) Piciorul perpendicularei = intersecția unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care cade perpendicular. 8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. 9. Unitate ritmică a unui vers, compusă dintr-un număr fix de silabe lungi și scurte sau accentuate și neaccentuate. – Lat. petiolus.
pedea
PEDEÁ, pedele, s. f. (Mold.) Lipie.
pedeapsa
PEDEÁPSĂ, pedepse, s. f. 1. Măsură de represiune, sancțiune aplicată celui care a săvârșit o greșeală; spec. măsură de constrângere prevăzută de lege și aplicată cuiva de o instanță judecătorească drept sancțiune pentru o infracțiune; condamnare, osândă; situație în care se află cel pedepsit, condamnat. 2. Fig. Suferință (fizică sau morală), chin, supliciu; necaz, nenorocire. – Din pedepsi (derivat regresiv).

DOOM

pedeápsă s. f., g.-d. art. pedépsei; pl. pedépse
pedecuță
PEDECÚȚĂ s. f. v. pedicuță.
pedel
PEDÉL, pedeli, s. m. (Înv.) Portar sau om de serviciu la o instituție de învățământ. – Din germ. Pedell.

DOOM

pedél (înv.) s. m., pl. pedéli
pedeli
PEDÉL, pedeli, s. m. (Înv.) Portar sau om de serviciu la o instituție de învățământ. – Din germ. Pedell.

DOOM

pedél (înv.) s. m., pl. pedéli
pedelii
PEDÉL, pedeli, s. m. (Înv.) Portar sau om de serviciu la o instituție de învățământ. – Din germ. Pedell.

DOOM

pedél (înv.) s. m., pl. pedéli
pedelilor
PEDÉL, pedeli, s. m. (Înv.) Portar sau om de serviciu la o instituție de învățământ. – Din germ. Pedell.

DOOM

pedél (înv.) s. m., pl. pedéli
pedelul
PEDÉL, pedeli, s. m. (Înv.) Portar sau om de serviciu la o instituție de învățământ. – Din germ. Pedell.

DOOM

pedél (înv.) s. m., pl. pedéli
pedelului
PEDÉL, pedeli, s. m. (Înv.) Portar sau om de serviciu la o instituție de învățământ. – Din germ. Pedell.

DOOM

pedél (înv.) s. m., pl. pedéli
pedepse
PEDEÁPSĂ, pedepse, s. f. 1. Măsură de represiune, sancțiune aplicată celui care a săvârșit o greșeală; spec. măsură de constrângere prevăzută de lege și aplicată cuiva de o instanță judecătorească drept sancțiune pentru o infracțiune; condamnare, osândă; situație în care se află cel pedepsit, condamnat. 2. Fig. Suferință (fizică sau morală), chin, supliciu; necaz, nenorocire. – Din pedepsi (derivat regresiv).

DOOM

pedeápsă s. f., g.-d. art. pedépsei; pl. pedépse
pedepsea
PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (Înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo).

DOOM

pedepsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsésc, imperf. 3 sg. pedepseá; conj. prez. 3 să pedepseáscă
pedepseai
PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (Înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo).

DOOM

pedepsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsésc, imperf. 3 sg. pedepseá; conj. prez. 3 să pedepseáscă
pedepseam
PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (Înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo).

DOOM

pedepsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsésc, imperf. 3 sg. pedepseá; conj. prez. 3 să pedepseáscă
pedepsească
PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (Înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo).

DOOM

pedepsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsésc, imperf. 3 sg. pedepseá; conj. prez. 3 să pedepseáscă
pedepseau
PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (Înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo).

DOOM

pedepsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsésc, imperf. 3 sg. pedepseá; conj. prez. 3 să pedepseáscă
pedepseați
PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (Înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo).

DOOM

pedepsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsésc, imperf. 3 sg. pedepseá; conj. prez. 3 să pedepseáscă
pedepsei
PEDEÁPSĂ, pedepse, s. f. 1. Măsură de represiune, sancțiune aplicată celui care a săvârșit o greșeală; spec. măsură de constrângere prevăzută de lege și aplicată cuiva de o instanță judecătorească drept sancțiune pentru o infracțiune; condamnare, osândă; situație în care se află cel pedepsit, condamnat. 2. Fig. Suferință (fizică sau morală), chin, supliciu; necaz, nenorocire. – Din pedepsi (derivat regresiv).

DOOM

pedeápsă s. f., g.-d. art. pedépsei; pl. pedépse
pedepsele
PEDEÁPSĂ, pedepse, s. f. 1. Măsură de represiune, sancțiune aplicată celui care a săvârșit o greșeală; spec. măsură de constrângere prevăzută de lege și aplicată cuiva de o instanță judecătorească drept sancțiune pentru o infracțiune; condamnare, osândă; situație în care se află cel pedepsit, condamnat. 2. Fig. Suferință (fizică sau morală), chin, supliciu; necaz, nenorocire. – Din pedepsi (derivat regresiv).

DOOM

pedeápsă s. f., g.-d. art. pedépsei; pl. pedépse
pedepselor
PEDEÁPSĂ, pedepse, s. f. 1. Măsură de represiune, sancțiune aplicată celui care a săvârșit o greșeală; spec. măsură de constrângere prevăzută de lege și aplicată cuiva de o instanță judecătorească drept sancțiune pentru o infracțiune; condamnare, osândă; situație în care se află cel pedepsit, condamnat. 2. Fig. Suferință (fizică sau morală), chin, supliciu; necaz, nenorocire. – Din pedepsi (derivat regresiv).

DOOM

pedeápsă s. f., g.-d. art. pedépsei; pl. pedépse
pedepsesc
PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (Înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo).

DOOM

pedepsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsésc, imperf. 3 sg. pedepseá; conj. prez. 3 să pedepseáscă
pedepsește
PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (Înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo).

DOOM

pedepsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsésc, imperf. 3 sg. pedepseá; conj. prez. 3 să pedepseáscă
pedepsești
PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (Înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo).

DOOM

pedepsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsésc, imperf. 3 sg. pedepseá; conj. prez. 3 să pedepseáscă
pedepsi
PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (Înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo).

DOOM

pedepsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsésc, imperf. 3 sg. pedepseá; conj. prez. 3 să pedepseáscă
pedepsia
PEDEPSÍE, pedepsii, s. f. (Pop.) Epilepsie. – Contaminare între epilepsie și pedeapsă.

DOOM

pedepsíe (pop.) s. f., art. pedepsía, g.-d. pedepsíi, art. pedepsíei
pedepsibil
PEDEPSÍBIL, -Ă, pedepsibili, -e, adj. (Rar) Care poate fi pedepsit (de lege), pasibil de pedeapsă. – Pedepsi + suf. -bil.

DOOM

pedepsíbil (rar) adj. m., pl. pedepsíbili; f. pedepsíbilă, pl. pedepsíbile
pedepsibila
PEDEPSÍBIL, -Ă, pedepsibili, -e, adj. (Rar) Care poate fi pedepsit (de lege), pasibil de pedeapsă. – Pedepsi + suf. -bil.

DOOM

pedepsíbil (rar) adj. m., pl. pedepsíbili; f. pedepsíbilă, pl. pedepsíbile
pedepsibile
PEDEPSÍBIL, -Ă, pedepsibili, -e, adj. (Rar) Care poate fi pedepsit (de lege), pasibil de pedeapsă. – Pedepsi + suf. -bil.

DOOM

pedepsíbil (rar) adj. m., pl. pedepsíbili; f. pedepsíbilă, pl. pedepsíbile
pedepsibilei
PEDEPSÍBIL, -Ă, pedepsibili, -e, adj. (Rar) Care poate fi pedepsit (de lege), pasibil de pedeapsă. – Pedepsi + suf. -bil.

DOOM

pedepsíbil (rar) adj. m., pl. pedepsíbili; f. pedepsíbilă, pl. pedepsíbile
pedepsibilele
PEDEPSÍBIL, -Ă, pedepsibili, -e, adj. (Rar) Care poate fi pedepsit (de lege), pasibil de pedeapsă. – Pedepsi + suf. -bil.

DOOM

pedepsíbil (rar) adj. m., pl. pedepsíbili; f. pedepsíbilă, pl. pedepsíbile
pedepsibilelor
PEDEPSÍBIL, -Ă, pedepsibili, -e, adj. (Rar) Care poate fi pedepsit (de lege), pasibil de pedeapsă. – Pedepsi + suf. -bil.

DOOM

pedepsíbil (rar) adj. m., pl. pedepsíbili; f. pedepsíbilă, pl. pedepsíbile
pedepsibili
PEDEPSÍBIL, -Ă, pedepsibili, -e, adj. (Rar) Care poate fi pedepsit (de lege), pasibil de pedeapsă. – Pedepsi + suf. -bil.

DOOM

pedepsíbil (rar) adj. m., pl. pedepsíbili; f. pedepsíbilă, pl. pedepsíbile
pedepsibilii
PEDEPSÍBIL, -Ă, pedepsibili, -e, adj. (Rar) Care poate fi pedepsit (de lege), pasibil de pedeapsă. – Pedepsi + suf. -bil.

DOOM

pedepsíbil (rar) adj. m., pl. pedepsíbili; f. pedepsíbilă, pl. pedepsíbile
pedepsibililor
PEDEPSÍBIL, -Ă, pedepsibili, -e, adj. (Rar) Care poate fi pedepsit (de lege), pasibil de pedeapsă. – Pedepsi + suf. -bil.

DOOM

pedepsíbil (rar) adj. m., pl. pedepsíbili; f. pedepsíbilă, pl. pedepsíbile
pedepsibilitate
PEDEPSIBILITÁTE s. f. (Jur.) Faptul de a fi susceptibil de pedeapsă. – Pedepsibil + suf. -itate.

DOOM

pedepsibilitáte s. f., g.-d. art. pedepsibilitắții
pedepsibilitatea
PEDEPSIBILITÁTE s. f. (Jur.) Faptul de a fi susceptibil de pedeapsă. – Pedepsibil + suf. -itate.

DOOM

pedepsibilitáte s. f., g.-d. art. pedepsibilitắții
pedepsibilități
PEDEPSIBILITÁTE s. f. (Jur.) Faptul de a fi susceptibil de pedeapsă. – Pedepsibil + suf. -itate.

DOOM

pedepsibilitáte s. f., g.-d. art. pedepsibilitắții
pedepsibilității
PEDEPSIBILITÁTE s. f. (Jur.) Faptul de a fi susceptibil de pedeapsă. – Pedepsibil + suf. -itate.

DOOM

pedepsibilitáte s. f., g.-d. art. pedepsibilitắții
pedepsibilul
PEDEPSÍBIL, -Ă, pedepsibili, -e, adj. (Rar) Care poate fi pedepsit (de lege), pasibil de pedeapsă. – Pedepsi + suf. -bil.

DOOM

pedepsíbil (rar) adj. m., pl. pedepsíbili; f. pedepsíbilă, pl. pedepsíbile
pedepsibilului
PEDEPSÍBIL, -Ă, pedepsibili, -e, adj. (Rar) Care poate fi pedepsit (de lege), pasibil de pedeapsă. – Pedepsi + suf. -bil.

DOOM

pedepsíbil (rar) adj. m., pl. pedepsíbili; f. pedepsíbilă, pl. pedepsíbile
pedepsie
PEDEPSÍE, pedepsii, s. f. (Pop.) Epilepsie. – Contaminare între epilepsie și pedeapsă.

DOOM

pedepsíe (pop.) s. f., art. pedepsía, g.-d. pedepsíi, art. pedepsíei
pedepsiei
PEDEPSÍE, pedepsii, s. f. (Pop.) Epilepsie. – Contaminare între epilepsie și pedeapsă.

DOOM

pedepsíe (pop.) s. f., art. pedepsía, g.-d. pedepsíi, art. pedepsíei
pedepsii
PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (Înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo).

DOOM

pedepsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsésc, imperf. 3 sg. pedepseá; conj. prez. 3 să pedepseáscă
pedepsii
PEDEPSÍE, pedepsii, s. f. (Pop.) Epilepsie. – Contaminare între epilepsie și pedeapsă.

DOOM

pedepsíe (pop.) s. f., art. pedepsía, g.-d. pedepsíi, art. pedepsíei
pedepsiile
PEDEPSÍE, pedepsii, s. f. (Pop.) Epilepsie. – Contaminare între epilepsie și pedeapsă.

DOOM

pedepsíe (pop.) s. f., art. pedepsía, g.-d. pedepsíi, art. pedepsíei
pedepsiilor
PEDEPSÍE, pedepsii, s. f. (Pop.) Epilepsie. – Contaminare între epilepsie și pedeapsă.

DOOM

pedepsíe (pop.) s. f., art. pedepsía, g.-d. pedepsíi, art. pedepsíei
pedepsim
PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (Înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo).

DOOM

pedepsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsésc, imperf. 3 sg. pedepseá; conj. prez. 3 să pedepseáscă
pedepsind
PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (Înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo).

DOOM

pedepsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsésc, imperf. 3 sg. pedepseá; conj. prez. 3 să pedepseáscă
pedepsire
PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (Înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo).

DOOM

pedepsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsésc, imperf. 3 sg. pedepseá; conj. prez. 3 să pedepseáscă
pedepsire
PEDEPSÍRE, pedepsiri, s. f. Acțiunea de a pedepsi (1) și rezultatul ei; condamnare, osândire, sancționare; p. ext. pedeapsă. – V. pedepsi.

DOOM

pedepsíre s. f., g.-d. art. pedepsírii; pl. pedepsíri
pedepsirea
PEDEPSÍRE, pedepsiri, s. f. Acțiunea de a pedepsi (1) și rezultatul ei; condamnare, osândire, sancționare; p. ext. pedeapsă. – V. pedepsi.

DOOM

pedepsíre s. f., g.-d. art. pedepsírii; pl. pedepsíri
pedepsiri
PEDEPSÍRE, pedepsiri, s. f. Acțiunea de a pedepsi (1) și rezultatul ei; condamnare, osândire, sancționare; p. ext. pedeapsă. – V. pedepsi.

DOOM

pedepsíre s. f., g.-d. art. pedepsírii; pl. pedepsíri
pedepsirii
PEDEPSÍRE, pedepsiri, s. f. Acțiunea de a pedepsi (1) și rezultatul ei; condamnare, osândire, sancționare; p. ext. pedeapsă. – V. pedepsi.

DOOM

pedepsíre s. f., g.-d. art. pedepsírii; pl. pedepsíri
pedepsirile
PEDEPSÍRE, pedepsiri, s. f. Acțiunea de a pedepsi (1) și rezultatul ei; condamnare, osândire, sancționare; p. ext. pedeapsă. – V. pedepsi.

DOOM

pedepsíre s. f., g.-d. art. pedepsírii; pl. pedepsíri
pedepsirilor
PEDEPSÍRE, pedepsiri, s. f. Acțiunea de a pedepsi (1) și rezultatul ei; condamnare, osândire, sancționare; p. ext. pedeapsă. – V. pedepsi.

DOOM

pedepsíre s. f., g.-d. art. pedepsírii; pl. pedepsíri
pedepsiră
PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (Înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo).

DOOM

pedepsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsésc, imperf. 3 sg. pedepseá; conj. prez. 3 să pedepseáscă
pedepsirăm
PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (Înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo).

DOOM

pedepsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsésc, imperf. 3 sg. pedepseá; conj. prez. 3 să pedepseáscă
pedepsirăți
PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (Înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo).

DOOM

pedepsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsésc, imperf. 3 sg. pedepseá; conj. prez. 3 să pedepseáscă
pedepsise
PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (Înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo).

DOOM

pedepsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsésc, imperf. 3 sg. pedepseá; conj. prez. 3 să pedepseáscă
pedepsisem
PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (Înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo).

DOOM

pedepsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsésc, imperf. 3 sg. pedepseá; conj. prez. 3 să pedepseáscă
pedepsiseră
PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (Înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo).

DOOM

pedepsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsésc, imperf. 3 sg. pedepseá; conj. prez. 3 să pedepseáscă
pedepsiserăm
PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (Înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo).

DOOM

pedepsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsésc, imperf. 3 sg. pedepseá; conj. prez. 3 să pedepseáscă
pedepsiserăți
PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (Înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo).

DOOM

pedepsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsésc, imperf. 3 sg. pedepseá; conj. prez. 3 să pedepseáscă
pedepsiseși
PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (Înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo).

DOOM

pedepsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsésc, imperf. 3 sg. pedepseá; conj. prez. 3 să pedepseáscă
pedepsiseți
PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (Înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo).

DOOM

pedepsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsésc, imperf. 3 sg. pedepseá; conj. prez. 3 să pedepseáscă
pedepsit
PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (Înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo).

DOOM

pedepsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsésc, imperf. 3 sg. pedepseá; conj. prez. 3 să pedepseáscă
pedepsit
PEDEPSÍT, -Ă, pedepsiți, -te, adj. Căruia i s-a aplicat o pedeapsă pentru o greșeală, o sancțiune săvârșită; p. ext. (rar) nemulțumit, supărat. – V. pedepsi.
pedepsita
PEDEPSÍT, -Ă, pedepsiți, -te, adj. Căruia i s-a aplicat o pedeapsă pentru o greșeală, o sancțiune săvârșită; p. ext. (rar) nemulțumit, supărat. – V. pedepsi.
pedepsite
PEDEPSÍT, -Ă, pedepsiți, -te, adj. Căruia i s-a aplicat o pedeapsă pentru o greșeală, o sancțiune săvârșită; p. ext. (rar) nemulțumit, supărat. – V. pedepsi.
pedepsitei
PEDEPSÍT, -Ă, pedepsiți, -te, adj. Căruia i s-a aplicat o pedeapsă pentru o greșeală, o sancțiune săvârșită; p. ext. (rar) nemulțumit, supărat. – V. pedepsi.
pedepsitele
PEDEPSÍT, -Ă, pedepsiți, -te, adj. Căruia i s-a aplicat o pedeapsă pentru o greșeală, o sancțiune săvârșită; p. ext. (rar) nemulțumit, supărat. – V. pedepsi.
pedepsitelor
PEDEPSÍT, -Ă, pedepsiți, -te, adj. Căruia i s-a aplicat o pedeapsă pentru o greșeală, o sancțiune săvârșită; p. ext. (rar) nemulțumit, supărat. – V. pedepsi.
pedepsitoare
PEDEPSITÓR, -OÁRE, pedepsitori, -oare, adj. (Rar) Care pedepsește; care constituie o pedeapsă. – Pedepsi + suf. -tor.

DOOM

pedepsitór (rar) adj. m., pl. pedepsitóri; f. sg. și pl. pedepsitoáre
pedepsitoarea
PEDEPSITÓR, -OÁRE, pedepsitori, -oare, adj. (Rar) Care pedepsește; care constituie o pedeapsă. – Pedepsi + suf. -tor.

DOOM

pedepsitór (rar) adj. m., pl. pedepsitóri; f. sg. și pl. pedepsitoáre
pedepsitoarei
PEDEPSITÓR, -OÁRE, pedepsitori, -oare, adj. (Rar) Care pedepsește; care constituie o pedeapsă. – Pedepsi + suf. -tor.

DOOM

pedepsitór (rar) adj. m., pl. pedepsitóri; f. sg. și pl. pedepsitoáre
pedepsitoarele
PEDEPSITÓR, -OÁRE, pedepsitori, -oare, adj. (Rar) Care pedepsește; care constituie o pedeapsă. – Pedepsi + suf. -tor.

DOOM

pedepsitór (rar) adj. m., pl. pedepsitóri; f. sg. și pl. pedepsitoáre
pedepsitoarelor
PEDEPSITÓR, -OÁRE, pedepsitori, -oare, adj. (Rar) Care pedepsește; care constituie o pedeapsă. – Pedepsi + suf. -tor.

DOOM

pedepsitór (rar) adj. m., pl. pedepsitóri; f. sg. și pl. pedepsitoáre
pedepsitor
PEDEPSITÓR, -OÁRE, pedepsitori, -oare, adj. (Rar) Care pedepsește; care constituie o pedeapsă. – Pedepsi + suf. -tor.

DOOM

pedepsitór (rar) adj. m., pl. pedepsitóri; f. sg. și pl. pedepsitoáre
pedepsitori
PEDEPSITÓR, -OÁRE, pedepsitori, -oare, adj. (Rar) Care pedepsește; care constituie o pedeapsă. – Pedepsi + suf. -tor.

DOOM

pedepsitór (rar) adj. m., pl. pedepsitóri; f. sg. și pl. pedepsitoáre
pedepsitorii
PEDEPSITÓR, -OÁRE, pedepsitori, -oare, adj. (Rar) Care pedepsește; care constituie o pedeapsă. – Pedepsi + suf. -tor.

DOOM

pedepsitór (rar) adj. m., pl. pedepsitóri; f. sg. și pl. pedepsitoáre
pedepsitorilor
PEDEPSITÓR, -OÁRE, pedepsitori, -oare, adj. (Rar) Care pedepsește; care constituie o pedeapsă. – Pedepsi + suf. -tor.

DOOM

pedepsitór (rar) adj. m., pl. pedepsitóri; f. sg. și pl. pedepsitoáre
pedepsitorul
PEDEPSITÓR, -OÁRE, pedepsitori, -oare, adj. (Rar) Care pedepsește; care constituie o pedeapsă. – Pedepsi + suf. -tor.

DOOM

pedepsitór (rar) adj. m., pl. pedepsitóri; f. sg. și pl. pedepsitoáre
pedepsitorului
PEDEPSITÓR, -OÁRE, pedepsitori, -oare, adj. (Rar) Care pedepsește; care constituie o pedeapsă. – Pedepsi + suf. -tor.

DOOM

pedepsitór (rar) adj. m., pl. pedepsitóri; f. sg. și pl. pedepsitoáre
pedepsitul
PEDEPSÍT, -Ă, pedepsiți, -te, adj. Căruia i s-a aplicat o pedeapsă pentru o greșeală, o sancțiune săvârșită; p. ext. (rar) nemulțumit, supărat. – V. pedepsi.
pedepsitului
PEDEPSÍT, -Ă, pedepsiți, -te, adj. Căruia i s-a aplicat o pedeapsă pentru o greșeală, o sancțiune săvârșită; p. ext. (rar) nemulțumit, supărat. – V. pedepsi.
pedepsiși
PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (Înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo).

DOOM

pedepsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsésc, imperf. 3 sg. pedepseá; conj. prez. 3 să pedepseáscă
pedepsiți
PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV. 1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi. 2. Tranz. și refl. Fig. (Înv. și reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din ngr. epédepsa (aor. al lui pedévo).

DOOM

pedepsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedepsésc, imperf. 3 sg. pedepseá; conj. prez. 3 să pedepseáscă
pedepsiți
PEDEPSÍT, -Ă, pedepsiți, -te, adj. Căruia i s-a aplicat o pedeapsă pentru o greșeală, o sancțiune săvârșită; p. ext. (rar) nemulțumit, supărat. – V. pedepsi.
pedepsiții
PEDEPSÍT, -Ă, pedepsiți, -te, adj. Căruia i s-a aplicat o pedeapsă pentru o greșeală, o sancțiune săvârșită; p. ext. (rar) nemulțumit, supărat. – V. pedepsi.
pedepsiților
PEDEPSÍT, -Ă, pedepsiți, -te, adj. Căruia i s-a aplicat o pedeapsă pentru o greșeală, o sancțiune săvârșită; p. ext. (rar) nemulțumit, supărat. – V. pedepsi.
pederast
PEDERÁST, pederaști, s. m. Persoană care practică pederastia; homosexual. – Din fr. pédéraste.

DOOM

pederást s. m., pl. pederáști
pederastia
PEDERASTÍE s. f. Atracție sexuală a unui bărbat adult pentru un adolescent; p. ext. orice practică homosexuală masculină. – Din fr. pédérastie.

DOOM

pederastíe s. f., art. pederastía, g.-d. pederastíi, art. pederastíei
pederastie
PEDERASTÍE s. f. Atracție sexuală a unui bărbat adult pentru un adolescent; p. ext. orice practică homosexuală masculină. – Din fr. pédérastie.

DOOM

pederastíe s. f., art. pederastía, g.-d. pederastíi, art. pederastíei
pederastiei
PEDERASTÍE s. f. Atracție sexuală a unui bărbat adult pentru un adolescent; p. ext. orice practică homosexuală masculină. – Din fr. pédérastie.

DOOM

pederastíe s. f., art. pederastía, g.-d. pederastíi, art. pederastíei
pederastii
PEDERASTÍE s. f. Atracție sexuală a unui bărbat adult pentru un adolescent; p. ext. orice practică homosexuală masculină. – Din fr. pédérastie.

DOOM

pederastíe s. f., art. pederastía, g.-d. pederastíi, art. pederastíei
pederastul
PEDERÁST, pederaști, s. m. Persoană care practică pederastia; homosexual. – Din fr. pédéraste.

DOOM

pederást s. m., pl. pederáști
pederastului
PEDERÁST, pederaști, s. m. Persoană care practică pederastia; homosexual. – Din fr. pédéraste.

DOOM

pederást s. m., pl. pederáști
pederaști
PEDERÁST, pederaști, s. m. Persoană care practică pederastia; homosexual. – Din fr. pédéraste.

DOOM

pederást s. m., pl. pederáști
pederaștii
PEDERÁST, pederaști, s. m. Persoană care practică pederastia; homosexual. – Din fr. pédéraste.

DOOM

pederást s. m., pl. pederáști
pederaștilor
PEDERÁST, pederaști, s. m. Persoană care practică pederastia; homosexual. – Din fr. pédéraste.

DOOM

pederást s. m., pl. pederáști
pedes
PER PÉDES loc. adv. Pe jos. – Loc. lat.

DOOM

per pédes (lat.) loc. adv.
pedeserast
pedeserast, pedeseraști s. m. (peior.) membru sau simpatizant al Partidului Democrației Sociale din România
pedesereu
pedesereu, pedeserei s. m. (peior.) v. pedeserast
pedeserizare
pedeserizare s. f. sg. (pub.) 1. proces de racolare a persoanelor cu funcții de conducere și înscrierea acestora în P.D.S.R. (astăzi P.S.D.) 2. numire abuzivă a unor membri sau simpatizanți P.D.S.R. (astăzi P.S.D.) în funcții de conducere din toate domeniile
pedestra
PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj., s. m. 1. Adj. (Astăzi rar) Care merge, care călătorește pe jos. ♦ (Adverbial) Pe jos, cu piciorul. 2. S. m. (Înv.) Pieton. 3. Adj. (Despre soldați, trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. 4. S. m. (Înv.) Infanterist. – Lat. pedester, -tris.

DOOM

pedéstru2 (înv.) s. m., pl. pedéștri, art. pedéștrii
pedestra
PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj., s. m. 1. Adj. (Astăzi rar) Care merge, care călătorește pe jos. ♦ (Adverbial) Pe jos, cu piciorul. 2. S. m. (Înv.) Pieton. 3. Adj. (Despre soldați, trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. 4. S. m. (Înv.) Infanterist. – Lat. pedester, -tris.

DOOM

pedéstru2 (înv.) s. m., pl. pedéștri, art. pedéștrii
pedestraș
PEDESTRÁȘ, pedestrași, s. m. (Înv. și pop.) Infanterist. – Pedestru + suf. -aș.

DOOM

pedestráș (înv., pop.) s. m., pl. pedestráși
pedestrași
PEDESTRÁȘ, pedestrași, s. m. (Înv. și pop.) Infanterist. – Pedestru + suf. -aș.

DOOM

pedestráș (înv., pop.) s. m., pl. pedestráși
pedestrașii
PEDESTRÁȘ, pedestrași, s. m. (Înv. și pop.) Infanterist. – Pedestru + suf. -aș.

DOOM

pedestráș (înv., pop.) s. m., pl. pedestráși
pedestrașilor
PEDESTRÁȘ, pedestrași, s. m. (Înv. și pop.) Infanterist. – Pedestru + suf. -aș.

DOOM

pedestráș (înv., pop.) s. m., pl. pedestráși
pedestrașul
PEDESTRÁȘ, pedestrași, s. m. (Înv. și pop.) Infanterist. – Pedestru + suf. -aș.

DOOM

pedestráș (înv., pop.) s. m., pl. pedestráși
pedestrașului
PEDESTRÁȘ, pedestrași, s. m. (Înv. și pop.) Infanterist. – Pedestru + suf. -aș.

DOOM

pedestráș (înv., pop.) s. m., pl. pedestráși
pedestre
PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj., s. m. 1. Adj. (Astăzi rar) Care merge, care călătorește pe jos. ♦ (Adverbial) Pe jos, cu piciorul. 2. S. m. (Înv.) Pieton. 3. Adj. (Despre soldați, trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. 4. S. m. (Înv.) Infanterist. – Lat. pedester, -tris.

DOOM

pedéstru2 (înv.) s. m., pl. pedéștri, art. pedéștrii
pedestre
PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj., s. m. 1. Adj. (Astăzi rar) Care merge, care călătorește pe jos. ♦ (Adverbial) Pe jos, cu piciorul. 2. S. m. (Înv.) Pieton. 3. Adj. (Despre soldați, trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. 4. S. m. (Înv.) Infanterist. – Lat. pedester, -tris.

DOOM

pedéstru2 (înv.) s. m., pl. pedéștri, art. pedéștrii
pedestrea
PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A descăleca; a merge pe jos. – Din pedestru.

DOOM

!pedestrí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pedestréște, imperf. 3 sg. se pedestreá; conj. prez. 3 să se pedestreáscă
pedestreai
PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A descăleca; a merge pe jos. – Din pedestru.

DOOM

!pedestrí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pedestréște, imperf. 3 sg. se pedestreá; conj. prez. 3 să se pedestreáscă
pedestream
PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A descăleca; a merge pe jos. – Din pedestru.

DOOM

!pedestrí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pedestréște, imperf. 3 sg. se pedestreá; conj. prez. 3 să se pedestreáscă
pedestrească
PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A descăleca; a merge pe jos. – Din pedestru.

DOOM

!pedestrí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pedestréște, imperf. 3 sg. se pedestreá; conj. prez. 3 să se pedestreáscă
pedestreau
PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A descăleca; a merge pe jos. – Din pedestru.

DOOM

!pedestrí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pedestréște, imperf. 3 sg. se pedestreá; conj. prez. 3 să se pedestreáscă
pedestreați
PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A descăleca; a merge pe jos. – Din pedestru.

DOOM

!pedestrí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pedestréște, imperf. 3 sg. se pedestreá; conj. prez. 3 să se pedestreáscă
pedestrei
PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj., s. m. 1. Adj. (Astăzi rar) Care merge, care călătorește pe jos. ♦ (Adverbial) Pe jos, cu piciorul. 2. S. m. (Înv.) Pieton. 3. Adj. (Despre soldați, trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. 4. S. m. (Înv.) Infanterist. – Lat. pedester, -tris.

DOOM

pedéstru2 (înv.) s. m., pl. pedéștri, art. pedéștrii
pedestrei
PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj., s. m. 1. Adj. (Astăzi rar) Care merge, care călătorește pe jos. ♦ (Adverbial) Pe jos, cu piciorul. 2. S. m. (Înv.) Pieton. 3. Adj. (Despre soldați, trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. 4. S. m. (Înv.) Infanterist. – Lat. pedester, -tris.

DOOM

pedéstru2 (înv.) s. m., pl. pedéștri, art. pedéștrii
pedestrele
PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj., s. m. 1. Adj. (Astăzi rar) Care merge, care călătorește pe jos. ♦ (Adverbial) Pe jos, cu piciorul. 2. S. m. (Înv.) Pieton. 3. Adj. (Despre soldați, trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. 4. S. m. (Înv.) Infanterist. – Lat. pedester, -tris.

DOOM

pedéstru2 (înv.) s. m., pl. pedéștri, art. pedéștrii
pedestrele
PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj., s. m. 1. Adj. (Astăzi rar) Care merge, care călătorește pe jos. ♦ (Adverbial) Pe jos, cu piciorul. 2. S. m. (Înv.) Pieton. 3. Adj. (Despre soldați, trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. 4. S. m. (Înv.) Infanterist. – Lat. pedester, -tris.

DOOM

pedéstru2 (înv.) s. m., pl. pedéștri, art. pedéștrii
pedestrelor
PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj., s. m. 1. Adj. (Astăzi rar) Care merge, care călătorește pe jos. ♦ (Adverbial) Pe jos, cu piciorul. 2. S. m. (Înv.) Pieton. 3. Adj. (Despre soldați, trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. 4. S. m. (Înv.) Infanterist. – Lat. pedester, -tris.

DOOM

pedéstru2 (înv.) s. m., pl. pedéștri, art. pedéștrii
pedestrelor
PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj., s. m. 1. Adj. (Astăzi rar) Care merge, care călătorește pe jos. ♦ (Adverbial) Pe jos, cu piciorul. 2. S. m. (Înv.) Pieton. 3. Adj. (Despre soldați, trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. 4. S. m. (Înv.) Infanterist. – Lat. pedester, -tris.

DOOM

pedéstru2 (înv.) s. m., pl. pedéștri, art. pedéștrii
pedestresc
PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A descăleca; a merge pe jos. – Din pedestru.

DOOM

!pedestrí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pedestréște, imperf. 3 sg. se pedestreá; conj. prez. 3 să se pedestreáscă
pedestrește
PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A descăleca; a merge pe jos. – Din pedestru.

DOOM

!pedestrí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pedestréște, imperf. 3 sg. se pedestreá; conj. prez. 3 să se pedestreáscă
pedestrești
PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A descăleca; a merge pe jos. – Din pedestru.

DOOM

!pedestrí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pedestréște, imperf. 3 sg. se pedestreá; conj. prez. 3 să se pedestreáscă
pedestri
PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A descăleca; a merge pe jos. – Din pedestru.

DOOM

!pedestrí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pedestréște, imperf. 3 sg. se pedestreá; conj. prez. 3 să se pedestreáscă
pedestrii
PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A descăleca; a merge pe jos. – Din pedestru.

DOOM

!pedestrí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pedestréște, imperf. 3 sg. se pedestreá; conj. prez. 3 să se pedestreáscă
pedestrim
PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A descăleca; a merge pe jos. – Din pedestru.

DOOM

!pedestrí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pedestréște, imperf. 3 sg. se pedestreá; conj. prez. 3 să se pedestreáscă
pedestrime
PEDESTRÍME, pedestrimi, s. f. (Înv. și pop.) Infanterie; unitate, mulțime de infanteriști. – Pedestru + suf. -ime.

DOOM

pedestríme (înv., pop.) s. f., g.-d. art. pedestrímii; pl. pedestrími
pedestrimea
PEDESTRÍME, pedestrimi, s. f. (Înv. și pop.) Infanterie; unitate, mulțime de infanteriști. – Pedestru + suf. -ime.

DOOM

pedestríme (înv., pop.) s. f., g.-d. art. pedestrímii; pl. pedestrími
pedestrimi
PEDESTRÍME, pedestrimi, s. f. (Înv. și pop.) Infanterie; unitate, mulțime de infanteriști. – Pedestru + suf. -ime.

DOOM

pedestríme (înv., pop.) s. f., g.-d. art. pedestrímii; pl. pedestrími
pedestrimii
PEDESTRÍME, pedestrimi, s. f. (Înv. și pop.) Infanterie; unitate, mulțime de infanteriști. – Pedestru + suf. -ime.

DOOM

pedestríme (înv., pop.) s. f., g.-d. art. pedestrímii; pl. pedestrími
pedestrimile
PEDESTRÍME, pedestrimi, s. f. (Înv. și pop.) Infanterie; unitate, mulțime de infanteriști. – Pedestru + suf. -ime.

DOOM

pedestríme (înv., pop.) s. f., g.-d. art. pedestrímii; pl. pedestrími
pedestrimilor
PEDESTRÍME, pedestrimi, s. f. (Înv. și pop.) Infanterie; unitate, mulțime de infanteriști. – Pedestru + suf. -ime.

DOOM

pedestríme (înv., pop.) s. f., g.-d. art. pedestrímii; pl. pedestrími
pedestrind
PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A descăleca; a merge pe jos. – Din pedestru.

DOOM

!pedestrí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pedestréște, imperf. 3 sg. se pedestreá; conj. prez. 3 să se pedestreáscă
pedestrire
PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A descăleca; a merge pe jos. – Din pedestru.

DOOM

!pedestrí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pedestréște, imperf. 3 sg. se pedestreá; conj. prez. 3 să se pedestreáscă
pedestrire
PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A descăleca; a merge pe jos. – Din pedestru.
pedestriră
PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A descăleca; a merge pe jos. – Din pedestru.

DOOM

!pedestrí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pedestréște, imperf. 3 sg. se pedestreá; conj. prez. 3 să se pedestreáscă
pedestrirăm
PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A descăleca; a merge pe jos. – Din pedestru.

DOOM

!pedestrí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pedestréște, imperf. 3 sg. se pedestreá; conj. prez. 3 să se pedestreáscă
pedestrirăți
PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A descăleca; a merge pe jos. – Din pedestru.

DOOM

!pedestrí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pedestréște, imperf. 3 sg. se pedestreá; conj. prez. 3 să se pedestreáscă
pedestrise
PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A descăleca; a merge pe jos. – Din pedestru.

DOOM

!pedestrí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pedestréște, imperf. 3 sg. se pedestreá; conj. prez. 3 să se pedestreáscă
pedestrisem
PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A descăleca; a merge pe jos. – Din pedestru.

DOOM

!pedestrí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pedestréște, imperf. 3 sg. se pedestreá; conj. prez. 3 să se pedestreáscă
pedestriseră
PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A descăleca; a merge pe jos. – Din pedestru.

DOOM

!pedestrí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pedestréște, imperf. 3 sg. se pedestreá; conj. prez. 3 să se pedestreáscă
pedestriserăm
PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A descăleca; a merge pe jos. – Din pedestru.

DOOM

!pedestrí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pedestréște, imperf. 3 sg. se pedestreá; conj. prez. 3 să se pedestreáscă
pedestriserăți
PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A descăleca; a merge pe jos. – Din pedestru.

DOOM

!pedestrí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pedestréște, imperf. 3 sg. se pedestreá; conj. prez. 3 să se pedestreáscă
pedestriseși
PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A descăleca; a merge pe jos. – Din pedestru.

DOOM

!pedestrí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pedestréște, imperf. 3 sg. se pedestreá; conj. prez. 3 să se pedestreáscă
pedestriseți
PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A descăleca; a merge pe jos. – Din pedestru.

DOOM

!pedestrí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pedestréște, imperf. 3 sg. se pedestreá; conj. prez. 3 să se pedestreáscă
pedestrit
PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A descăleca; a merge pe jos. – Din pedestru.

DOOM

!pedestrí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pedestréște, imperf. 3 sg. se pedestreá; conj. prez. 3 să se pedestreáscă
pedestrit
PEDESTRÍT, -Ă, pedestriți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Coborît de pe cal; descălecat. La fiecare cinci oameni, urmi a rămas cu caii; dar ceilalți, pedestriți, numai cu săbiile goale în pumn, au întîrziat un timp, ca să se puie în orînduială. SADOVEANU, F. J. 746.
pedestritate
PEDESTRITÁTE s.f. (Liv.) Caracter pedestru; prozaicitate. [< pedestru + -itate].
pedestritatea
PEDESTRITÁTE s.f. (Liv.) Caracter pedestru; prozaicitate. [< pedestru + -itate].
pedestrități
PEDESTRITÁTE s.f. (Liv.) Caracter pedestru; prozaicitate. [< pedestru + -itate].
pedestrității
PEDESTRITÁTE s.f. (Liv.) Caracter pedestru; prozaicitate. [< pedestru + -itate].
pedestriși
PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A descăleca; a merge pe jos. – Din pedestru.

DOOM

!pedestrí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pedestréște, imperf. 3 sg. se pedestreá; conj. prez. 3 să se pedestreáscă
pedestriți
PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A descăleca; a merge pe jos. – Din pedestru.

DOOM

!pedestrí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pedestréște, imperf. 3 sg. se pedestreá; conj. prez. 3 să se pedestreáscă
pedestru
PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj., s. m. 1. Adj. (Astăzi rar) Care merge, care călătorește pe jos. ♦ (Adverbial) Pe jos, cu piciorul. 2. S. m. (Înv.) Pieton. 3. Adj. (Despre soldați, trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. 4. S. m. (Înv.) Infanterist. – Lat. pedester, -tris.

DOOM

pedéstru2 (înv.) s. m., pl. pedéștri, art. pedéștrii
pedestru
PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj., s. m. 1. Adj. (Astăzi rar) Care merge, care călătorește pe jos. ♦ (Adverbial) Pe jos, cu piciorul. 2. S. m. (Înv.) Pieton. 3. Adj. (Despre soldați, trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. 4. S. m. (Înv.) Infanterist. – Lat. pedester, -tris.

DOOM

pedéstru2 (înv.) s. m., pl. pedéștri, art. pedéștrii
pedestrul
PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj., s. m. 1. Adj. (Astăzi rar) Care merge, care călătorește pe jos. ♦ (Adverbial) Pe jos, cu piciorul. 2. S. m. (Înv.) Pieton. 3. Adj. (Despre soldați, trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. 4. S. m. (Înv.) Infanterist. – Lat. pedester, -tris.

DOOM

pedéstru2 (înv.) s. m., pl. pedéștri, art. pedéștrii
pedestrul
PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj., s. m. 1. Adj. (Astăzi rar) Care merge, care călătorește pe jos. ♦ (Adverbial) Pe jos, cu piciorul. 2. S. m. (Înv.) Pieton. 3. Adj. (Despre soldați, trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. 4. S. m. (Înv.) Infanterist. – Lat. pedester, -tris.

DOOM

pedéstru2 (înv.) s. m., pl. pedéștri, art. pedéștrii
pedestrului
PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj., s. m. 1. Adj. (Astăzi rar) Care merge, care călătorește pe jos. ♦ (Adverbial) Pe jos, cu piciorul. 2. S. m. (Înv.) Pieton. 3. Adj. (Despre soldați, trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. 4. S. m. (Înv.) Infanterist. – Lat. pedester, -tris.

DOOM

pedéstru2 (înv.) s. m., pl. pedéștri, art. pedéștrii
pedestrului
PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj., s. m. 1. Adj. (Astăzi rar) Care merge, care călătorește pe jos. ♦ (Adverbial) Pe jos, cu piciorul. 2. S. m. (Înv.) Pieton. 3. Adj. (Despre soldați, trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. 4. S. m. (Înv.) Infanterist. – Lat. pedester, -tris.

DOOM

pedéstru2 (înv.) s. m., pl. pedéștri, art. pedéștrii
pedeștri
PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj., s. m. 1. Adj. (Astăzi rar) Care merge, care călătorește pe jos. ♦ (Adverbial) Pe jos, cu piciorul. 2. S. m. (Înv.) Pieton. 3. Adj. (Despre soldați, trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. 4. S. m. (Înv.) Infanterist. – Lat. pedester, -tris.

DOOM

pedéstru2 (înv.) s. m., pl. pedéștri, art. pedéștrii
pedeștri
PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj., s. m. 1. Adj. (Astăzi rar) Care merge, care călătorește pe jos. ♦ (Adverbial) Pe jos, cu piciorul. 2. S. m. (Înv.) Pieton. 3. Adj. (Despre soldați, trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. 4. S. m. (Înv.) Infanterist. – Lat. pedester, -tris.

DOOM

pedéstru2 (înv.) s. m., pl. pedéștri, art. pedéștrii
pedeștrii
PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj., s. m. 1. Adj. (Astăzi rar) Care merge, care călătorește pe jos. ♦ (Adverbial) Pe jos, cu piciorul. 2. S. m. (Înv.) Pieton. 3. Adj. (Despre soldați, trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. 4. S. m. (Înv.) Infanterist. – Lat. pedester, -tris.

DOOM

pedéstru2 (înv.) s. m., pl. pedéștri, art. pedéștrii
pedeștrii
PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj., s. m. 1. Adj. (Astăzi rar) Care merge, care călătorește pe jos. ♦ (Adverbial) Pe jos, cu piciorul. 2. S. m. (Înv.) Pieton. 3. Adj. (Despre soldați, trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. 4. S. m. (Înv.) Infanterist. – Lat. pedester, -tris.

DOOM

pedéstru2 (înv.) s. m., pl. pedéștri, art. pedéștrii
pedeștrilor
PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj., s. m. 1. Adj. (Astăzi rar) Care merge, care călătorește pe jos. ♦ (Adverbial) Pe jos, cu piciorul. 2. S. m. (Înv.) Pieton. 3. Adj. (Despre soldați, trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. 4. S. m. (Înv.) Infanterist. – Lat. pedester, -tris.

DOOM

pedéstru2 (înv.) s. m., pl. pedéștri, art. pedéștrii
pedeștrilor
PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj., s. m. 1. Adj. (Astăzi rar) Care merge, care călătorește pe jos. ♦ (Adverbial) Pe jos, cu piciorul. 2. S. m. (Înv.) Pieton. 3. Adj. (Despre soldați, trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. 4. S. m. (Înv.) Infanterist. – Lat. pedester, -tris.

DOOM

pedéstru2 (înv.) s. m., pl. pedéștri, art. pedéștrii
pedi
PEDI- v. pedo2-.
pedi
PEDI- v. pedo2-.
pediatra
PEDIÁTRU, -Ă, pediatri, -e, s. m. și f. Medic specialist în pediatrie; medic de copii. ◊ (Adjectival) Medic pediatru. [Pr.: -di-a-] – Din fr. pédiatre.

DOOM

pediátru (-di-a-tru) s. m., art. pediátrul; pl. pediátri, art. pediátrii
pediatre
PEDIÁTRU, -Ă, pediatri, -e, s. m. și f. Medic specialist în pediatrie; medic de copii. ◊ (Adjectival) Medic pediatru. [Pr.: -di-a-] – Din fr. pédiatre.

DOOM

pediátru (-di-a-tru) s. m., art. pediátrul; pl. pediátri, art. pediátrii
pediatrei
PEDIÁTRU, -Ă, pediatri, -e, s. m. și f. Medic specialist în pediatrie; medic de copii. ◊ (Adjectival) Medic pediatru. [Pr.: -di-a-] – Din fr. pédiatre.

DOOM

pediátru (-di-a-tru) s. m., art. pediátrul; pl. pediátri, art. pediátrii
pediatrele
PEDIÁTRU, -Ă, pediatri, -e, s. m. și f. Medic specialist în pediatrie; medic de copii. ◊ (Adjectival) Medic pediatru. [Pr.: -di-a-] – Din fr. pédiatre.

DOOM

pediátru (-di-a-tru) s. m., art. pediátrul; pl. pediátri, art. pediátrii
pediatrelor
PEDIÁTRU, -Ă, pediatri, -e, s. m. și f. Medic specialist în pediatrie; medic de copii. ◊ (Adjectival) Medic pediatru. [Pr.: -di-a-] – Din fr. pédiatre.

DOOM

pediátru (-di-a-tru) s. m., art. pediátrul; pl. pediátri, art. pediátrii
pediatri
PEDIÁTRU, -Ă, pediatri, -e, s. m. și f. Medic specialist în pediatrie; medic de copii. ◊ (Adjectival) Medic pediatru. [Pr.: -di-a-] – Din fr. pédiatre.

DOOM

pediátru (-di-a-tru) s. m., art. pediátrul; pl. pediátri, art. pediátrii
pediatria
PEDIATRÍE s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul fiziologiei și patologiei copilului. [Pr.: -di-a-] – Din fr. pédiatrie.

DOOM

pediatríe (-di-a-tri-) s. f., art. pediatría, g.-d. pediatríi, art. pediatríei
pediatric
PEDIÁTRIC, -Ă, pediatrici, -ce, adj. Care aparține pediatriei, privitor la pediatrie. [Pr.: -di-a-] – Din fr. pédiatrique.

DOOM

pediátric (-di-a-tric) adj. m., pl. pediátrici; f. pediátrică, pl. pediátrice
pediatrica
PEDIÁTRIC, -Ă, pediatrici, -ce, adj. Care aparține pediatriei, privitor la pediatrie. [Pr.: -di-a-] – Din fr. pédiatrique.

DOOM

pediátric (-di-a-tric) adj. m., pl. pediátrici; f. pediátrică, pl. pediátrice
pediatrice
PEDIÁTRIC, -Ă, pediatrici, -ce, adj. Care aparține pediatriei, privitor la pediatrie. [Pr.: -di-a-] – Din fr. pédiatrique.

DOOM

pediátric (-di-a-tric) adj. m., pl. pediátrici; f. pediátrică, pl. pediátrice
pediatricei
PEDIÁTRIC, -Ă, pediatrici, -ce, adj. Care aparține pediatriei, privitor la pediatrie. [Pr.: -di-a-] – Din fr. pédiatrique.

DOOM

pediátric (-di-a-tric) adj. m., pl. pediátrici; f. pediátrică, pl. pediátrice
pediatricele
PEDIÁTRIC, -Ă, pediatrici, -ce, adj. Care aparține pediatriei, privitor la pediatrie. [Pr.: -di-a-] – Din fr. pédiatrique.

DOOM

pediátric (-di-a-tric) adj. m., pl. pediátrici; f. pediátrică, pl. pediátrice
pediatricelor
PEDIÁTRIC, -Ă, pediatrici, -ce, adj. Care aparține pediatriei, privitor la pediatrie. [Pr.: -di-a-] – Din fr. pédiatrique.

DOOM

pediátric (-di-a-tric) adj. m., pl. pediátrici; f. pediátrică, pl. pediátrice
pediatrici
PEDIÁTRIC, -Ă, pediatrici, -ce, adj. Care aparține pediatriei, privitor la pediatrie. [Pr.: -di-a-] – Din fr. pédiatrique.

DOOM

pediátric (-di-a-tric) adj. m., pl. pediátrici; f. pediátrică, pl. pediátrice
pediatricii
PEDIÁTRIC, -Ă, pediatrici, -ce, adj. Care aparține pediatriei, privitor la pediatrie. [Pr.: -di-a-] – Din fr. pédiatrique.

DOOM

pediátric (-di-a-tric) adj. m., pl. pediátrici; f. pediátrică, pl. pediátrice
pediatricilor
PEDIÁTRIC, -Ă, pediatrici, -ce, adj. Care aparține pediatriei, privitor la pediatrie. [Pr.: -di-a-] – Din fr. pédiatrique.

DOOM

pediátric (-di-a-tric) adj. m., pl. pediátrici; f. pediátrică, pl. pediátrice
pediatricul
PEDIÁTRIC, -Ă, pediatrici, -ce, adj. Care aparține pediatriei, privitor la pediatrie. [Pr.: -di-a-] – Din fr. pédiatrique.

DOOM

pediátric (-di-a-tric) adj. m., pl. pediátrici; f. pediátrică, pl. pediátrice
pediatricului
PEDIÁTRIC, -Ă, pediatrici, -ce, adj. Care aparține pediatriei, privitor la pediatrie. [Pr.: -di-a-] – Din fr. pédiatrique.

DOOM

pediátric (-di-a-tric) adj. m., pl. pediátrici; f. pediátrică, pl. pediátrice
pediatrie
PEDIATRÍE s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul fiziologiei și patologiei copilului. [Pr.: -di-a-] – Din fr. pédiatrie.

DOOM

pediatríe (-di-a-tri-) s. f., art. pediatría, g.-d. pediatríi, art. pediatríei
pediatriei
PEDIATRÍE s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul fiziologiei și patologiei copilului. [Pr.: -di-a-] – Din fr. pédiatrie.

DOOM

pediatríe (-di-a-tri-) s. f., art. pediatría, g.-d. pediatríi, art. pediatríei
pediatrii
PEDIATRÍE s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul fiziologiei și patologiei copilului. [Pr.: -di-a-] – Din fr. pédiatrie.

DOOM

pediatríe (-di-a-tri-) s. f., art. pediatría, g.-d. pediatríi, art. pediatríei
pediatrii
PEDIÁTRU, -Ă, pediatri, -e, s. m. și f. Medic specialist în pediatrie; medic de copii. ◊ (Adjectival) Medic pediatru. [Pr.: -di-a-] – Din fr. pédiatre.

DOOM

pediátru (-di-a-tru) s. m., art. pediátrul; pl. pediátri, art. pediátrii
pediatrilor
PEDIÁTRU, -Ă, pediatri, -e, s. m. și f. Medic specialist în pediatrie; medic de copii. ◊ (Adjectival) Medic pediatru. [Pr.: -di-a-] – Din fr. pédiatre.

DOOM

pediátru (-di-a-tru) s. m., art. pediátrul; pl. pediátri, art. pediátrii
pediatru
PEDIÁTRU, -Ă, pediatri, -e, s. m. și f. Medic specialist în pediatrie; medic de copii. ◊ (Adjectival) Medic pediatru. [Pr.: -di-a-] – Din fr. pédiatre.

DOOM

pediátru (-di-a-tru) s. m., art. pediátrul; pl. pediátri, art. pediátrii
pediatrul
PEDIÁTRU, -Ă, pediatri, -e, s. m. și f. Medic specialist în pediatrie; medic de copii. ◊ (Adjectival) Medic pediatru. [Pr.: -di-a-] – Din fr. pédiatre.

DOOM

pediátru (-di-a-tru) s. m., art. pediátrul; pl. pediátri, art. pediátrii
pediatrului
PEDIÁTRU, -Ă, pediatri, -e, s. m. și f. Medic specialist în pediatrie; medic de copii. ◊ (Adjectival) Medic pediatru. [Pr.: -di-a-] – Din fr. pédiatre.

DOOM

pediátru (-di-a-tru) s. m., art. pediátrul; pl. pediátri, art. pediátrii
pedicel
PEDICÉL, pedicele, s. n. Mic peduncul care susține frunza, floarea (într-o inflorescență) etc. – Din fr. pédicelle.

DOOM

pedicél s. n., pl. pedicéle
pedicelat
PEDICELÁT, -Ă, pedicelați, -te, adj. (Despre plante) Care are pedicel, cu pedicel. – Din fr. pédicellé.

DOOM

pedicelát adj. m., pl. pediceláți; f. pedicelátă, pl. pediceláte
pedicelata
PEDICELÁT, -Ă, pedicelați, -te, adj. (Despre plante) Care are pedicel, cu pedicel. – Din fr. pédicellé.

DOOM

pedicelát adj. m., pl. pediceláți; f. pedicelátă, pl. pediceláte
pedicelate
PEDICELÁT, -Ă, pedicelați, -te, adj. (Despre plante) Care are pedicel, cu pedicel. – Din fr. pédicellé.

DOOM

pedicelát adj. m., pl. pediceláți; f. pedicelátă, pl. pediceláte
pedicelatei
PEDICELÁT, -Ă, pedicelați, -te, adj. (Despre plante) Care are pedicel, cu pedicel. – Din fr. pédicellé.

DOOM

pedicelát adj. m., pl. pediceláți; f. pedicelátă, pl. pediceláte
pedicelatele
PEDICELÁT, -Ă, pedicelați, -te, adj. (Despre plante) Care are pedicel, cu pedicel. – Din fr. pédicellé.

DOOM

pedicelát adj. m., pl. pediceláți; f. pedicelátă, pl. pediceláte
pedicelatelor
PEDICELÁT, -Ă, pedicelați, -te, adj. (Despre plante) Care are pedicel, cu pedicel. – Din fr. pédicellé.

DOOM

pedicelát adj. m., pl. pediceláți; f. pedicelátă, pl. pediceláte
pedicelatul
PEDICELÁT, -Ă, pedicelați, -te, adj. (Despre plante) Care are pedicel, cu pedicel. – Din fr. pédicellé.

DOOM

pedicelát adj. m., pl. pediceláți; f. pedicelátă, pl. pediceláte
pedicelatului
PEDICELÁT, -Ă, pedicelați, -te, adj. (Despre plante) Care are pedicel, cu pedicel. – Din fr. pédicellé.

DOOM

pedicelát adj. m., pl. pediceláți; f. pedicelátă, pl. pediceláte
pedicelați
PEDICELÁT, -Ă, pedicelați, -te, adj. (Despre plante) Care are pedicel, cu pedicel. – Din fr. pédicellé.

DOOM

pedicelát adj. m., pl. pediceláți; f. pedicelátă, pl. pediceláte
pedicelații
PEDICELÁT, -Ă, pedicelați, -te, adj. (Despre plante) Care are pedicel, cu pedicel. – Din fr. pédicellé.

DOOM

pedicelát adj. m., pl. pediceláți; f. pedicelátă, pl. pediceláte
pedicelaților
PEDICELÁT, -Ă, pedicelați, -te, adj. (Despre plante) Care are pedicel, cu pedicel. – Din fr. pédicellé.

DOOM

pedicelát adj. m., pl. pediceláți; f. pedicelátă, pl. pediceláte
pedicele
PEDICÉL, pedicele, s. n. Mic peduncul care susține frunza, floarea (într-o inflorescență) etc. – Din fr. pédicelle.

DOOM

pedicél s. n., pl. pedicéle
pedicelele
PEDICÉL, pedicele, s. n. Mic peduncul care susține frunza, floarea (într-o inflorescență) etc. – Din fr. pédicelle.

DOOM

pedicél s. n., pl. pedicéle
pedicelelor
PEDICÉL, pedicele, s. n. Mic peduncul care susține frunza, floarea (într-o inflorescență) etc. – Din fr. pédicelle.

DOOM

pedicél s. n., pl. pedicéle
pedicelul
PEDICÉL, pedicele, s. n. Mic peduncul care susține frunza, floarea (într-o inflorescență) etc. – Din fr. pédicelle.

DOOM

pedicél s. n., pl. pedicéle
pedicelului
PEDICÉL, pedicele, s. n. Mic peduncul care susține frunza, floarea (într-o inflorescență) etc. – Din fr. pédicelle.

DOOM

pedicél s. n., pl. pedicéle
pedichiura
PEDICHIÚRĂ, pedichiuri, s. f. Operație care constă în tăierea unghiilor și a bătăturilor de la picioare, în curățirea și lăcuirea acestor unghii etc. – Din fr. pédicure.

DOOM

pedichiúră s. f., g.-d. art. pedichiúrii; pl. pedichiúri
pedichiuri
PEDICHIÚRĂ, pedichiuri, s. f. Operație care constă în tăierea unghiilor și a bătăturilor de la picioare, în curățirea și lăcuirea acestor unghii etc. – Din fr. pédicure.

DOOM

pedichiúră s. f., g.-d. art. pedichiúrii; pl. pedichiúri
pedichiurii
PEDICHIÚRĂ, pedichiuri, s. f. Operație care constă în tăierea unghiilor și a bătăturilor de la picioare, în curățirea și lăcuirea acestor unghii etc. – Din fr. pédicure.

DOOM

pedichiúră s. f., g.-d. art. pedichiúrii; pl. pedichiúri
pedichiurile
PEDICHIÚRĂ, pedichiuri, s. f. Operație care constă în tăierea unghiilor și a bătăturilor de la picioare, în curățirea și lăcuirea acestor unghii etc. – Din fr. pédicure.

DOOM

pedichiúră s. f., g.-d. art. pedichiúrii; pl. pedichiúri
pedichiurilor
PEDICHIÚRĂ, pedichiuri, s. f. Operație care constă în tăierea unghiilor și a bătăturilor de la picioare, în curățirea și lăcuirea acestor unghii etc. – Din fr. pédicure.

DOOM

pedichiúră s. f., g.-d. art. pedichiúrii; pl. pedichiúri
pedichiurist
PEDICHIURÍST, -Ă, pedichiuriști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în pedichiură. – Pedichiură + suf. -ist.

DOOM

pedichiurístă s. f., g.-d. art. pedichiurístei; pl. pedichiuríste
pedichiurista
PEDICHIURÍST, -Ă, pedichiuriști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în pedichiură. – Pedichiură + suf. -ist.

DOOM

pedichiurístă s. f., g.-d. art. pedichiurístei; pl. pedichiuríste
pedichiuriste
PEDICHIURÍST, -Ă, pedichiuriști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în pedichiură. – Pedichiură + suf. -ist.

DOOM

pedichiurístă s. f., g.-d. art. pedichiurístei; pl. pedichiuríste
pedichiuristei
PEDICHIURÍST, -Ă, pedichiuriști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în pedichiură. – Pedichiură + suf. -ist.

DOOM

pedichiurístă s. f., g.-d. art. pedichiurístei; pl. pedichiuríste
pedichiuristele
PEDICHIURÍST, -Ă, pedichiuriști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în pedichiură. – Pedichiură + suf. -ist.

DOOM

pedichiurístă s. f., g.-d. art. pedichiurístei; pl. pedichiuríste
pedichiuristelor
PEDICHIURÍST, -Ă, pedichiuriști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în pedichiură. – Pedichiură + suf. -ist.

DOOM

pedichiurístă s. f., g.-d. art. pedichiurístei; pl. pedichiuríste
pedichiuristul
PEDICHIURÍST, -Ă, pedichiuriști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în pedichiură. – Pedichiură + suf. -ist.

DOOM

pedichiurístă s. f., g.-d. art. pedichiurístei; pl. pedichiuríste
pedichiuristului
PEDICHIURÍST, -Ă, pedichiuriști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în pedichiură. – Pedichiură + suf. -ist.

DOOM

pedichiurístă s. f., g.-d. art. pedichiurístei; pl. pedichiuríste
pedichiuriști
PEDICHIURÍST, -Ă, pedichiuriști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în pedichiură. – Pedichiură + suf. -ist.

DOOM

pedichiurístă s. f., g.-d. art. pedichiurístei; pl. pedichiuríste
pedichiuriștii
PEDICHIURÍST, -Ă, pedichiuriști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în pedichiură. – Pedichiură + suf. -ist.

DOOM

pedichiurístă s. f., g.-d. art. pedichiurístei; pl. pedichiuríste
pedichiuriștilor
PEDICHIURÍST, -Ă, pedichiuriști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în pedichiură. – Pedichiură + suf. -ist.

DOOM

pedichiurístă s. f., g.-d. art. pedichiurístei; pl. pedichiuríste
pedicul
PEDÍCUL, pedicule, s. n. (Anat.) Formațiune anatomică alungită și strâmtă, care leagă un organ de restul organismului ori două părți ale aceluiași organ; peduncul (2). – Din fr. pédicule, lat. pediculus.

DOOM

pedícul s. n., pl. pedícule
pedicular
PEDICULÁR, -Ă, pediculari, -e, adj. (Med.) Referitor la păduchi; cu păduchi. – Din fr. pédiculaire.
pediculara
PEDICULÁR, -Ă, pediculari, -e, adj. (Med.) Referitor la păduchi; cu păduchi. – Din fr. pédiculaire.
pediculare
PEDICULÁR, -Ă, pediculari, -e, adj. (Med.) Referitor la păduchi; cu păduchi. – Din fr. pédiculaire.
pedicularei
PEDICULÁR, -Ă, pediculari, -e, adj. (Med.) Referitor la păduchi; cu păduchi. – Din fr. pédiculaire.
pedicularele
PEDICULÁR, -Ă, pediculari, -e, adj. (Med.) Referitor la păduchi; cu păduchi. – Din fr. pédiculaire.
pedicularelor
PEDICULÁR, -Ă, pediculari, -e, adj. (Med.) Referitor la păduchi; cu păduchi. – Din fr. pédiculaire.
pediculari
PEDICULÁR, -Ă, pediculari, -e, adj. (Med.) Referitor la păduchi; cu păduchi. – Din fr. pédiculaire.
pedicularii
PEDICULÁR, -Ă, pediculari, -e, adj. (Med.) Referitor la păduchi; cu păduchi. – Din fr. pédiculaire.
pedicularilor
PEDICULÁR, -Ă, pediculari, -e, adj. (Med.) Referitor la păduchi; cu păduchi. – Din fr. pédiculaire.
pedicularis
VÂRTÉJ, vârtejuri, s. n. I. 1. Porțiune din masa unui fluid în care acesta, datorită unui obstacol ivit în cale, are o mișcare de rotație; turbion, bulboană. vâltoare, vârticuș. ♦ Rotire a apei (sau a spumei) sub formă de cercuri repetate, în locul unde se cufundă cineva sau ceva. ♦ (Fiz.) Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație. 2. Vânt puternic, vijelios, care se învârtește cu viteză pe loc, ridicând în aer obiecte ușoare (praf, hârtii, frunze uscate etc.) ♦ Sul, coloană, trâmbă (de praf, de fum, de zăpadă etc.). ♦ Compus: vârtejul-pământului = a) plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu flori galbene (Medicago orbicularis); b) mică plantă erbacee, cu câte trei frunze la un nod, cu flori roșii dispuse în vârful tulpinii, care crește prin locuri stâncoase din regiunea alpină (Pedicularis verticillata). 3. Mișcare (amețitoare) în cerc. ♦ Fig. Vălmășag care târăște pe cineva ca o vâltoare; amețeală, buimăceală, zăpăceală. 4. Loc în creștetul capului omului sau pe pielea animalelor de unde părul pornește în toate direcțiile. II. Nume dat unor unelte care, atunci când funcționează, descriu o mișcare circulară: a) fus pe care se desfășoară o funie sau un lanț la capătul cărora se află o găleată, și care se învârtește cu ajutorul unei manivele, folosit pentru a scoate apă din puț, pământ din gropi etc.; b) (reg.) unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a se repara roata; c) încuietoare la ușă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învârtește în jurul unui cui; d) unealtă din lemn folosită pentru presat (la teascul de stors struguri) sau pentru strâns (la masa dulgherului); e) unealtă de dogărie care servește la strângerea doagelor la butoaie, ciubere etc. – Din bg. vărtež.
pedicularul
PEDICULÁR, -Ă, pediculari, -e, adj. (Med.) Referitor la păduchi; cu păduchi. – Din fr. pédiculaire.
pedicularului
PEDICULÁR, -Ă, pediculari, -e, adj. (Med.) Referitor la păduchi; cu păduchi. – Din fr. pédiculaire.
pediculat
PEDICULÁT, -Ă, pediculați, -te, adj. Care are pedicul, cu pedicul. – Din fr. pédiculé.

DOOM

pediculát adj. m., pl. pediculáți; f. pediculátă, pl. pediculáte
pediculata
PEDICULÁT, -Ă, pediculați, -te, adj. Care are pedicul, cu pedicul. – Din fr. pédiculé.

DOOM

pediculát adj. m., pl. pediculáți; f. pediculátă, pl. pediculáte
pediculate
PEDICULÁT, -Ă, pediculați, -te, adj. Care are pedicul, cu pedicul. – Din fr. pédiculé.

DOOM

pediculát adj. m., pl. pediculáți; f. pediculátă, pl. pediculáte
pediculatei
PEDICULÁT, -Ă, pediculați, -te, adj. Care are pedicul, cu pedicul. – Din fr. pédiculé.

DOOM

pediculát adj. m., pl. pediculáți; f. pediculátă, pl. pediculáte
pediculatele
PEDICULÁT, -Ă, pediculați, -te, adj. Care are pedicul, cu pedicul. – Din fr. pédiculé.

DOOM

pediculát adj. m., pl. pediculáți; f. pediculátă, pl. pediculáte
pediculatelor
PEDICULÁT, -Ă, pediculați, -te, adj. Care are pedicul, cu pedicul. – Din fr. pédiculé.

DOOM

pediculát adj. m., pl. pediculáți; f. pediculátă, pl. pediculáte
pediculatul
PEDICULÁT, -Ă, pediculați, -te, adj. Care are pedicul, cu pedicul. – Din fr. pédiculé.

DOOM

pediculát adj. m., pl. pediculáți; f. pediculátă, pl. pediculáte
pediculatului
PEDICULÁT, -Ă, pediculați, -te, adj. Care are pedicul, cu pedicul. – Din fr. pédiculé.

DOOM

pediculát adj. m., pl. pediculáți; f. pediculátă, pl. pediculáte
pediculați
PEDICULÁT, -Ă, pediculați, -te, adj. Care are pedicul, cu pedicul. – Din fr. pédiculé.

DOOM

pediculát adj. m., pl. pediculáți; f. pediculátă, pl. pediculáte
pediculații
PEDICULÁT, -Ă, pediculați, -te, adj. Care are pedicul, cu pedicul. – Din fr. pédiculé.

DOOM

pediculát adj. m., pl. pediculáți; f. pediculátă, pl. pediculáte
pediculaților
PEDICULÁT, -Ă, pediculați, -te, adj. Care are pedicul, cu pedicul. – Din fr. pédiculé.

DOOM

pediculát adj. m., pl. pediculáți; f. pediculátă, pl. pediculáte
pedicule
PEDÍCUL, pedicule, s. n. (Anat.) Formațiune anatomică alungită și strâmtă, care leagă un organ de restul organismului ori două părți ale aceluiași organ; peduncul (2). – Din fr. pédicule, lat. pediculus.

DOOM

pedícul s. n., pl. pedícule
pediculele
PEDÍCUL, pedicule, s. n. (Anat.) Formațiune anatomică alungită și strâmtă, care leagă un organ de restul organismului ori două părți ale aceluiași organ; peduncul (2). – Din fr. pédicule, lat. pediculus.

DOOM

pedícul s. n., pl. pedícule
pediculelor
PEDÍCUL, pedicule, s. n. (Anat.) Formațiune anatomică alungită și strâmtă, care leagă un organ de restul organismului ori două părți ale aceluiași organ; peduncul (2). – Din fr. pédicule, lat. pediculus.

DOOM

pedícul s. n., pl. pedícule
pediculoza
PEDICULÓZĂ, pediculoze, s. f. Totalitatea manifestărilor patologice provocate de păduchi la suprafața corpului omenesc. – Din fr. pédiculose.

DOOM

pediculóză s. f., g.-d. art. pediculózei; pl. pediculóze
pediculoze
PEDICULÓZĂ, pediculoze, s. f. Totalitatea manifestărilor patologice provocate de păduchi la suprafața corpului omenesc. – Din fr. pédiculose.

DOOM

pediculóză s. f., g.-d. art. pediculózei; pl. pediculóze
pediculozei
PEDICULÓZĂ, pediculoze, s. f. Totalitatea manifestărilor patologice provocate de păduchi la suprafața corpului omenesc. – Din fr. pédiculose.

DOOM

pediculóză s. f., g.-d. art. pediculózei; pl. pediculóze
pediculozele
PEDICULÓZĂ, pediculoze, s. f. Totalitatea manifestărilor patologice provocate de păduchi la suprafața corpului omenesc. – Din fr. pédiculose.

DOOM

pediculóză s. f., g.-d. art. pediculózei; pl. pediculóze
pediculozelor
PEDICULÓZĂ, pediculoze, s. f. Totalitatea manifestărilor patologice provocate de păduchi la suprafața corpului omenesc. – Din fr. pédiculose.

DOOM

pediculóză s. f., g.-d. art. pediculózei; pl. pediculóze
pediculul
PEDÍCUL, pedicule, s. n. (Anat.) Formațiune anatomică alungită și strâmtă, care leagă un organ de restul organismului ori două părți ale aceluiași organ; peduncul (2). – Din fr. pédicule, lat. pediculus.

DOOM

pedícul s. n., pl. pedícule
pediculului
PEDÍCUL, pedicule, s. n. (Anat.) Formațiune anatomică alungită și strâmtă, care leagă un organ de restul organismului ori două părți ale aceluiași organ; peduncul (2). – Din fr. pédicule, lat. pediculus.

DOOM

pedícul s. n., pl. pedícule
pedicură
PEDICÚRĂ s.f. v. pedichiură.
pedicuță
PEDICÚȚĂ, pedicuțe, s. f. (Bot.) Brădișor (2). – Piedică + suf. -uță.
pedie
-PEDÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „educație”. [< fr. -pédie, cf. gr. paideia – creșterea copiilor].
pedigree
PEDIGRÍU s. n. v. pedigri.

DOOM

!pedigrí (-di-gri) s. n., art. pedigríul; pl. pedigríuri
pedigreu
PEDIGRÍU s. n. v. pedigri.

DOOM

!pedigrí (-di-gri) s. n., art. pedigríul; pl. pedigríuri
pedigri
PEDIGRÍU s. n. v. pedigri.

DOOM

!pedigrí (-di-gri) s. n., art. pedigríul; pl. pedigríuri
pedigriu
PEDIGRÍU s. n. v. pedigri.

DOOM

!pedigrí (-di-gri) s. n., art. pedigríul; pl. pedigríuri
pediluvii
PEDILÚVIU s.n. (Liv.) Baie de picioare. [< fr. pédiluve, cf. lat. pes – picior, luere – a spăla].
pediluviile
PEDILÚVIU s.n. (Liv.) Baie de picioare. [< fr. pédiluve, cf. lat. pes – picior, luere – a spăla].
pediluviilor
PEDILÚVIU s.n. (Liv.) Baie de picioare. [< fr. pédiluve, cf. lat. pes – picior, luere – a spăla].
pediluviu
PEDILÚVIU s.n. (Liv.) Baie de picioare. [< fr. pédiluve, cf. lat. pes – picior, luere – a spăla].
pediluviul
PEDILÚVIU s.n. (Liv.) Baie de picioare. [< fr. pédiluve, cf. lat. pes – picior, luere – a spăla].
pediluviului
PEDILÚVIU s.n. (Liv.) Baie de picioare. [< fr. pédiluve, cf. lat. pes – picior, luere – a spăla].
pediman
PEDIMÁN, -Ă adj., s.m. și f. (Animal) cu picioare în formă de mâini, având degetul mare opus celorlalte. [< fr. pédimane].
pediman
PEDIMÁN, -Ă adj., s.m. și f. (Animal) cu picioare în formă de mâini, având degetul mare opus celorlalte. [< fr. pédimane].
pedimana
PEDIMÁN, -Ă adj., s.m. și f. (Animal) cu picioare în formă de mâini, având degetul mare opus celorlalte. [< fr. pédimane].
pedimana
PEDIMÁN, -Ă adj., s.m. și f. (Animal) cu picioare în formă de mâini, având degetul mare opus celorlalte. [< fr. pédimane].
pedimane
PEDIMÁN, -Ă adj., s.m. și f. (Animal) cu picioare în formă de mâini, având degetul mare opus celorlalte. [< fr. pédimane].
pedimane
PEDIMÁN, -Ă adj., s.m. și f. (Animal) cu picioare în formă de mâini, având degetul mare opus celorlalte. [< fr. pédimane].
pedimanei
PEDIMÁN, -Ă adj., s.m. și f. (Animal) cu picioare în formă de mâini, având degetul mare opus celorlalte. [< fr. pédimane].
pedimanei
PEDIMÁN, -Ă adj., s.m. și f. (Animal) cu picioare în formă de mâini, având degetul mare opus celorlalte. [< fr. pédimane].
pedimanele
PEDIMÁN, -Ă adj., s.m. și f. (Animal) cu picioare în formă de mâini, având degetul mare opus celorlalte. [< fr. pédimane].
pedimanele
PEDIMÁN, -Ă adj., s.m. și f. (Animal) cu picioare în formă de mâini, având degetul mare opus celorlalte. [< fr. pédimane].
pedimanelor
PEDIMÁN, -Ă adj., s.m. și f. (Animal) cu picioare în formă de mâini, având degetul mare opus celorlalte. [< fr. pédimane].
pedimanelor
PEDIMÁN, -Ă adj., s.m. și f. (Animal) cu picioare în formă de mâini, având degetul mare opus celorlalte. [< fr. pédimane].
pedimani
PEDIMÁN, -Ă adj., s.m. și f. (Animal) cu picioare în formă de mâini, având degetul mare opus celorlalte. [< fr. pédimane].
pedimani
PEDIMÁN, -Ă adj., s.m. și f. (Animal) cu picioare în formă de mâini, având degetul mare opus celorlalte. [< fr. pédimane].
pedimanii
PEDIMÁN, -Ă adj., s.m. și f. (Animal) cu picioare în formă de mâini, având degetul mare opus celorlalte. [< fr. pédimane].
pedimanii
PEDIMÁN, -Ă adj., s.m. și f. (Animal) cu picioare în formă de mâini, având degetul mare opus celorlalte. [< fr. pédimane].
pedimanilor
PEDIMÁN, -Ă adj., s.m. și f. (Animal) cu picioare în formă de mâini, având degetul mare opus celorlalte. [< fr. pédimane].
pedimanilor
PEDIMÁN, -Ă adj., s.m. și f. (Animal) cu picioare în formă de mâini, având degetul mare opus celorlalte. [< fr. pédimane].
pedimanul
PEDIMÁN, -Ă adj., s.m. și f. (Animal) cu picioare în formă de mâini, având degetul mare opus celorlalte. [< fr. pédimane].
pedimanul
PEDIMÁN, -Ă adj., s.m. și f. (Animal) cu picioare în formă de mâini, având degetul mare opus celorlalte. [< fr. pédimane].
pedimanului
PEDIMÁN, -Ă adj., s.m. și f. (Animal) cu picioare în formă de mâini, având degetul mare opus celorlalte. [< fr. pédimane].
pedimanului
PEDIMÁN, -Ă adj., s.m. și f. (Animal) cu picioare în formă de mâini, având degetul mare opus celorlalte. [< fr. pédimane].
pediment
PEDIMÉNT s.n. (Geol.) Câmpie de eroziune, situată la piciorul munților din deșert și acoperită cu aluviuni. [< fr. pédiment, engl. pediment].
pedimente
PEDIMÉNT s.n. (Geol.) Câmpie de eroziune, situată la piciorul munților din deșert și acoperită cu aluviuni. [< fr. pédiment, engl. pediment].
pedimentele
PEDIMÉNT s.n. (Geol.) Câmpie de eroziune, situată la piciorul munților din deșert și acoperită cu aluviuni. [< fr. pédiment, engl. pediment].
pedimentelor
PEDIMÉNT s.n. (Geol.) Câmpie de eroziune, situată la piciorul munților din deșert și acoperită cu aluviuni. [< fr. pédiment, engl. pediment].
pedimentul
PEDIMÉNT s.n. (Geol.) Câmpie de eroziune, situată la piciorul munților din deșert și acoperită cu aluviuni. [< fr. pédiment, engl. pediment].
pedimentului
PEDIMÉNT s.n. (Geol.) Câmpie de eroziune, situată la piciorul munților din deșert și acoperită cu aluviuni. [< fr. pédiment, engl. pediment].
pedioasa
PEDIÓS, -OÁSĂ adj. Al piciorului. [Pron. -di-os. / < fr. pédieux].
pedioase
PEDIÓS, -OÁSĂ adj. Al piciorului. [Pron. -di-os. / < fr. pédieux].
pedioasei
PEDIÓS, -OÁSĂ adj. Al piciorului. [Pron. -di-os. / < fr. pédieux].
pedioasele
PEDIÓS, -OÁSĂ adj. Al piciorului. [Pron. -di-os. / < fr. pédieux].
pedioaselor
PEDIÓS, -OÁSĂ adj. Al piciorului. [Pron. -di-os. / < fr. pédieux].
pediogeneză
PEDOGENÉZĂ1 s. f. 1. Proces de formare și evoluție a solului. 2. Parte a pedologiei1 care se ocupă cu studiul formării și al evoluției solurilor. – Din fr. pédogenèze.

DOOM

pedogenéză s. f., g.-d. art. pedogenézei
pediometre
PEDIOMÉTRU, pediometre, s. n. Aparat cu care se măsoară înălțimea și greutatea copiilor mici. [Pr.: -di-o-] – Din fr. pédiomètre.

DOOM

pediométru (aparat de măsurat copiii) (-di-o-me-tru) s. n., art. pediométrul; pl. pediométre
pediometrele
PEDIOMÉTRU, pediometre, s. n. Aparat cu care se măsoară înălțimea și greutatea copiilor mici. [Pr.: -di-o-] – Din fr. pédiomètre.

DOOM

pediométru (aparat de măsurat copiii) (-di-o-me-tru) s. n., art. pediométrul; pl. pediométre
pediometrelor
PEDIOMÉTRU, pediometre, s. n. Aparat cu care se măsoară înălțimea și greutatea copiilor mici. [Pr.: -di-o-] – Din fr. pédiomètre.

DOOM

pediométru (aparat de măsurat copiii) (-di-o-me-tru) s. n., art. pediométrul; pl. pediométre
pediometria
PEDIOMETRÍE s. f. (Med.) Măsurare a lungimii și a greutății copiilor mici. [Pr.: -di-o-] – Din fr. pédiométrie.
pediometrie
PEDIOMETRÍE s. f. (Med.) Măsurare a lungimii și a greutății copiilor mici. [Pr.: -di-o-] – Din fr. pédiométrie.
pediometriei
PEDIOMETRÍE s. f. (Med.) Măsurare a lungimii și a greutății copiilor mici. [Pr.: -di-o-] – Din fr. pédiométrie.
pediometrii
PEDIOMETRÍE s. f. (Med.) Măsurare a lungimii și a greutății copiilor mici. [Pr.: -di-o-] – Din fr. pédiométrie.
pediometriile
PEDIOMETRÍE s. f. (Med.) Măsurare a lungimii și a greutății copiilor mici. [Pr.: -di-o-] – Din fr. pédiométrie.
pediometriilor
PEDIOMETRÍE s. f. (Med.) Măsurare a lungimii și a greutății copiilor mici. [Pr.: -di-o-] – Din fr. pédiométrie.
pediometru
PEDIOMÉTRU, pediometre, s. n. Aparat cu care se măsoară înălțimea și greutatea copiilor mici. [Pr.: -di-o-] – Din fr. pédiomètre.

DOOM

pediométru (aparat de măsurat copiii) (-di-o-me-tru) s. n., art. pediométrul; pl. pediométre
pediometrul
PEDIOMÉTRU, pediometre, s. n. Aparat cu care se măsoară înălțimea și greutatea copiilor mici. [Pr.: -di-o-] – Din fr. pédiomètre.

DOOM

pediométru (aparat de măsurat copiii) (-di-o-me-tru) s. n., art. pediométrul; pl. pediométre
pediometrului
PEDIOMÉTRU, pediometre, s. n. Aparat cu care se măsoară înălțimea și greutatea copiilor mici. [Pr.: -di-o-] – Din fr. pédiomètre.

DOOM

pediométru (aparat de măsurat copiii) (-di-o-me-tru) s. n., art. pediométrul; pl. pediométre
pedios
PEDIÓS, -OÁSĂ adj. Al piciorului. [Pron. -di-os. / < fr. pédieux].
pediosul
PEDIÓS, -OÁSĂ adj. Al piciorului. [Pron. -di-os. / < fr. pédieux].
pediosului
PEDIÓS, -OÁSĂ adj. Al piciorului. [Pron. -di-os. / < fr. pédieux].
pedioși
PEDIÓS, -OÁSĂ adj. Al piciorului. [Pron. -di-os. / < fr. pédieux].
pedioșii
PEDIÓS, -OÁSĂ adj. Al piciorului. [Pron. -di-os. / < fr. pédieux].
pedioșilor
PEDIÓS, -OÁSĂ adj. Al piciorului. [Pron. -di-os. / < fr. pédieux].
pediplanație
PEDIPLANÁȚIE s.f. (Geol.) Procesul de formare a unei pediplene. [< fr. pédiplanation].
pediplena
PEDIPLÉNĂ s.f. Câmpie de eroziune foarte netedă, formată la poalele munților prin retragerea versantelor. [< fr. pédiplaine].

DOOM

!pediplénă (-di-ple-) s. f., g.-d. art. pediplénei; pl. pedipléne
pediplene
PEDIPLÉNĂ s.f. Câmpie de eroziune foarte netedă, formată la poalele munților prin retragerea versantelor. [< fr. pédiplaine].

DOOM

!pediplénă (-di-ple-) s. f., g.-d. art. pediplénei; pl. pedipléne
pediplenei
PEDIPLÉNĂ s.f. Câmpie de eroziune foarte netedă, formată la poalele munților prin retragerea versantelor. [< fr. pédiplaine].

DOOM

!pediplénă (-di-ple-) s. f., g.-d. art. pediplénei; pl. pedipléne
pediplenele
PEDIPLÉNĂ s.f. Câmpie de eroziune foarte netedă, formată la poalele munților prin retragerea versantelor. [< fr. pédiplaine].

DOOM

!pediplénă (-di-ple-) s. f., g.-d. art. pediplénei; pl. pedipléne
pediplenelor
PEDIPLÉNĂ s.f. Câmpie de eroziune foarte netedă, formată la poalele munților prin retragerea versantelor. [< fr. pédiplaine].

DOOM

!pediplénă (-di-ple-) s. f., g.-d. art. pediplénei; pl. pedipléne
pedo
PEDO1- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) educație”, „creștere”. [Var. ped-. / < fr. pédo-, cf. gr. pais, paidos – copii].
pedo
PEDO2- Element prim de compunere savantă cu semnificația „sol”, „teren”. [Var. pedi-. / < gr. pedon – teren].
pedoclimatic
PEDOCLIMÁTIC, -Ă, pedoclimatici, -ce, adj. Referitor la condițiile de sol și de climă. – Pedo[logic] + climatic.

DOOM

*pedoclimátic (-do-cli-) adj. m., pl. pedoclimátici; f. pedoclimátică, pl. pedoclimátice
pedoclimatica
PEDOCLIMÁTIC, -Ă, pedoclimatici, -ce, adj. Referitor la condițiile de sol și de climă. – Pedo[logic] + climatic.

DOOM

*pedoclimátic (-do-cli-) adj. m., pl. pedoclimátici; f. pedoclimátică, pl. pedoclimátice
pedoclimatice
PEDOCLIMÁTIC, -Ă, pedoclimatici, -ce, adj. Referitor la condițiile de sol și de climă. – Pedo[logic] + climatic.

DOOM

*pedoclimátic (-do-cli-) adj. m., pl. pedoclimátici; f. pedoclimátică, pl. pedoclimátice
pedoclimaticei
PEDOCLIMÁTIC, -Ă, pedoclimatici, -ce, adj. Referitor la condițiile de sol și de climă. – Pedo[logic] + climatic.

DOOM

*pedoclimátic (-do-cli-) adj. m., pl. pedoclimátici; f. pedoclimátică, pl. pedoclimátice
pedoclimaticele
PEDOCLIMÁTIC, -Ă, pedoclimatici, -ce, adj. Referitor la condițiile de sol și de climă. – Pedo[logic] + climatic.

DOOM

*pedoclimátic (-do-cli-) adj. m., pl. pedoclimátici; f. pedoclimátică, pl. pedoclimátice
pedoclimaticelor
PEDOCLIMÁTIC, -Ă, pedoclimatici, -ce, adj. Referitor la condițiile de sol și de climă. – Pedo[logic] + climatic.

DOOM

*pedoclimátic (-do-cli-) adj. m., pl. pedoclimátici; f. pedoclimátică, pl. pedoclimátice
pedoclimatici
PEDOCLIMÁTIC, -Ă, pedoclimatici, -ce, adj. Referitor la condițiile de sol și de climă. – Pedo[logic] + climatic.

DOOM

*pedoclimátic (-do-cli-) adj. m., pl. pedoclimátici; f. pedoclimátică, pl. pedoclimátice
pedoclimaticii
PEDOCLIMÁTIC, -Ă, pedoclimatici, -ce, adj. Referitor la condițiile de sol și de climă. – Pedo[logic] + climatic.

DOOM

*pedoclimátic (-do-cli-) adj. m., pl. pedoclimátici; f. pedoclimátică, pl. pedoclimátice
pedoclimaticilor
PEDOCLIMÁTIC, -Ă, pedoclimatici, -ce, adj. Referitor la condițiile de sol și de climă. – Pedo[logic] + climatic.

DOOM

*pedoclimátic (-do-cli-) adj. m., pl. pedoclimátici; f. pedoclimátică, pl. pedoclimátice
pedoclimaticul
PEDOCLIMÁTIC, -Ă, pedoclimatici, -ce, adj. Referitor la condițiile de sol și de climă. – Pedo[logic] + climatic.

DOOM

*pedoclimátic (-do-cli-) adj. m., pl. pedoclimátici; f. pedoclimátică, pl. pedoclimátice
pedoclimaticului
PEDOCLIMÁTIC, -Ă, pedoclimatici, -ce, adj. Referitor la condițiile de sol și de climă. – Pedo[logic] + climatic.

DOOM

*pedoclimátic (-do-cli-) adj. m., pl. pedoclimátici; f. pedoclimátică, pl. pedoclimátice
pedofil
PEDOFÍL, -Ă, pedofili, -e, adj., s. m. și f. (Adult) cu atracție sexuală pentru copii (indiferent de sexul lor). – Din fr. pédophil.

DOOM

*pedofíl adj. m., s. m., pl. pedofíli; adj. f., s. f. pedofílă, pl. pedofíle
pedofil
PEDOFÍL, -Ă, pedofili, -e, adj., s. m. și f. (Adult) cu atracție sexuală pentru copii (indiferent de sexul lor). – Din fr. pédophil.

DOOM

*pedofíl adj. m., s. m., pl. pedofíli; adj. f., s. f. pedofílă, pl. pedofíle
pedofila
PEDOFÍL, -Ă, pedofili, -e, adj., s. m. și f. (Adult) cu atracție sexuală pentru copii (indiferent de sexul lor). – Din fr. pédophil.

DOOM

*pedofíl adj. m., s. m., pl. pedofíli; adj. f., s. f. pedofílă, pl. pedofíle
pedofila
PEDOFÍL, -Ă, pedofili, -e, adj., s. m. și f. (Adult) cu atracție sexuală pentru copii (indiferent de sexul lor). – Din fr. pédophil.

DOOM

*pedofíl adj. m., s. m., pl. pedofíli; adj. f., s. f. pedofílă, pl. pedofíle
pedofile
PEDOFÍL, -Ă, pedofili, -e, adj., s. m. și f. (Adult) cu atracție sexuală pentru copii (indiferent de sexul lor). – Din fr. pédophil.

DOOM

*pedofíl adj. m., s. m., pl. pedofíli; adj. f., s. f. pedofílă, pl. pedofíle
pedofile
PEDOFÍL, -Ă, pedofili, -e, adj., s. m. și f. (Adult) cu atracție sexuală pentru copii (indiferent de sexul lor). – Din fr. pédophil.

DOOM

*pedofíl adj. m., s. m., pl. pedofíli; adj. f., s. f. pedofílă, pl. pedofíle
pedofilei
PEDOFÍL, -Ă, pedofili, -e, adj., s. m. și f. (Adult) cu atracție sexuală pentru copii (indiferent de sexul lor). – Din fr. pédophil.

DOOM

*pedofíl adj. m., s. m., pl. pedofíli; adj. f., s. f. pedofílă, pl. pedofíle
pedofilei
PEDOFÍL, -Ă, pedofili, -e, adj., s. m. și f. (Adult) cu atracție sexuală pentru copii (indiferent de sexul lor). – Din fr. pédophil.

DOOM

*pedofíl adj. m., s. m., pl. pedofíli; adj. f., s. f. pedofílă, pl. pedofíle
pedofilele
PEDOFÍL, -Ă, pedofili, -e, adj., s. m. și f. (Adult) cu atracție sexuală pentru copii (indiferent de sexul lor). – Din fr. pédophil.

DOOM

*pedofíl adj. m., s. m., pl. pedofíli; adj. f., s. f. pedofílă, pl. pedofíle
pedofilele
PEDOFÍL, -Ă, pedofili, -e, adj., s. m. și f. (Adult) cu atracție sexuală pentru copii (indiferent de sexul lor). – Din fr. pédophil.

DOOM

*pedofíl adj. m., s. m., pl. pedofíli; adj. f., s. f. pedofílă, pl. pedofíle
pedofilelor
PEDOFÍL, -Ă, pedofili, -e, adj., s. m. și f. (Adult) cu atracție sexuală pentru copii (indiferent de sexul lor). – Din fr. pédophil.

DOOM

*pedofíl adj. m., s. m., pl. pedofíli; adj. f., s. f. pedofílă, pl. pedofíle
pedofilelor
PEDOFÍL, -Ă, pedofili, -e, adj., s. m. și f. (Adult) cu atracție sexuală pentru copii (indiferent de sexul lor). – Din fr. pédophil.

DOOM

*pedofíl adj. m., s. m., pl. pedofíli; adj. f., s. f. pedofílă, pl. pedofíle
pedofili
PEDOFÍL, -Ă, pedofili, -e, adj., s. m. și f. (Adult) cu atracție sexuală pentru copii (indiferent de sexul lor). – Din fr. pédophil.

DOOM

*pedofíl adj. m., s. m., pl. pedofíli; adj. f., s. f. pedofílă, pl. pedofíle
pedofili
PEDOFÍL, -Ă, pedofili, -e, adj., s. m. și f. (Adult) cu atracție sexuală pentru copii (indiferent de sexul lor). – Din fr. pédophil.

DOOM

*pedofíl adj. m., s. m., pl. pedofíli; adj. f., s. f. pedofílă, pl. pedofíle
pedofilia
PEDOFILÍE, pedofilii, s. f. (Med.) Atracție sexuală față de copii (indiferent de sexul lor). – Din fr. pédophilie.

DOOM

*pedofilíe s. f., art. pedofilía, g.-d. art. pedofilíei; pl. pedofilíi, art. pedofilíile
pedofilie
PEDOFILÍE, pedofilii, s. f. (Med.) Atracție sexuală față de copii (indiferent de sexul lor). – Din fr. pédophilie.

DOOM

*pedofilíe s. f., art. pedofilía, g.-d. art. pedofilíei; pl. pedofilíi, art. pedofilíile
pedofiliei
PEDOFILÍE, pedofilii, s. f. (Med.) Atracție sexuală față de copii (indiferent de sexul lor). – Din fr. pédophilie.

DOOM

*pedofilíe s. f., art. pedofilía, g.-d. art. pedofilíei; pl. pedofilíi, art. pedofilíile
pedofilii
PEDOFÍL, -Ă, pedofili, -e, adj., s. m. și f. (Adult) cu atracție sexuală pentru copii (indiferent de sexul lor). – Din fr. pédophil.

DOOM

*pedofíl adj. m., s. m., pl. pedofíli; adj. f., s. f. pedofílă, pl. pedofíle
pedofilii
PEDOFÍL, -Ă, pedofili, -e, adj., s. m. și f. (Adult) cu atracție sexuală pentru copii (indiferent de sexul lor). – Din fr. pédophil.

DOOM

*pedofíl adj. m., s. m., pl. pedofíli; adj. f., s. f. pedofílă, pl. pedofíle
pedofilii
PEDOFILÍE, pedofilii, s. f. (Med.) Atracție sexuală față de copii (indiferent de sexul lor). – Din fr. pédophilie.

DOOM

*pedofilíe s. f., art. pedofilía, g.-d. art. pedofilíei; pl. pedofilíi, art. pedofilíile
pedofiliile
PEDOFILÍE, pedofilii, s. f. (Med.) Atracție sexuală față de copii (indiferent de sexul lor). – Din fr. pédophilie.

DOOM

*pedofilíe s. f., art. pedofilía, g.-d. art. pedofilíei; pl. pedofilíi, art. pedofilíile
pedofiliilor
PEDOFILÍE, pedofilii, s. f. (Med.) Atracție sexuală față de copii (indiferent de sexul lor). – Din fr. pédophilie.

DOOM

*pedofilíe s. f., art. pedofilía, g.-d. art. pedofilíei; pl. pedofilíi, art. pedofilíile
pedofililor
PEDOFÍL, -Ă, pedofili, -e, adj., s. m. și f. (Adult) cu atracție sexuală pentru copii (indiferent de sexul lor). – Din fr. pédophil.

DOOM

*pedofíl adj. m., s. m., pl. pedofíli; adj. f., s. f. pedofílă, pl. pedofíle
pedofililor
PEDOFÍL, -Ă, pedofili, -e, adj., s. m. și f. (Adult) cu atracție sexuală pentru copii (indiferent de sexul lor). – Din fr. pédophil.

DOOM

*pedofíl adj. m., s. m., pl. pedofíli; adj. f., s. f. pedofílă, pl. pedofíle
pedofilul
PEDOFÍL, -Ă, pedofili, -e, adj., s. m. și f. (Adult) cu atracție sexuală pentru copii (indiferent de sexul lor). – Din fr. pédophil.

DOOM

*pedofíl adj. m., s. m., pl. pedofíli; adj. f., s. f. pedofílă, pl. pedofíle
pedofilul
PEDOFÍL, -Ă, pedofili, -e, adj., s. m. și f. (Adult) cu atracție sexuală pentru copii (indiferent de sexul lor). – Din fr. pédophil.

DOOM

*pedofíl adj. m., s. m., pl. pedofíli; adj. f., s. f. pedofílă, pl. pedofíle
pedofilului
PEDOFÍL, -Ă, pedofili, -e, adj., s. m. și f. (Adult) cu atracție sexuală pentru copii (indiferent de sexul lor). – Din fr. pédophil.

DOOM

*pedofíl adj. m., s. m., pl. pedofíli; adj. f., s. f. pedofílă, pl. pedofíle
pedofilului
PEDOFÍL, -Ă, pedofili, -e, adj., s. m. și f. (Adult) cu atracție sexuală pentru copii (indiferent de sexul lor). – Din fr. pédophil.

DOOM

*pedofíl adj. m., s. m., pl. pedofíli; adj. f., s. f. pedofílă, pl. pedofíle
pedogenetic
PEDOGENÉTIC, -Ă, pedogenetici, -ce, adj. Privitor la formarea solului. – Din fr. pédogénétique.

DOOM

pedogenétic adj. m., pl. pedogenétici; f. pedogenétică, pl. pedogenétice
pedogenetica
PEDOGENÉTIC, -Ă, pedogenetici, -ce, adj. Privitor la formarea solului. – Din fr. pédogénétique.

DOOM

pedogenétic adj. m., pl. pedogenétici; f. pedogenétică, pl. pedogenétice
pedogenetice
PEDOGENÉTIC, -Ă, pedogenetici, -ce, adj. Privitor la formarea solului. – Din fr. pédogénétique.

DOOM

pedogenétic adj. m., pl. pedogenétici; f. pedogenétică, pl. pedogenétice
pedogeneticei
PEDOGENÉTIC, -Ă, pedogenetici, -ce, adj. Privitor la formarea solului. – Din fr. pédogénétique.

DOOM

pedogenétic adj. m., pl. pedogenétici; f. pedogenétică, pl. pedogenétice
pedogeneticele
PEDOGENÉTIC, -Ă, pedogenetici, -ce, adj. Privitor la formarea solului. – Din fr. pédogénétique.

DOOM

pedogenétic adj. m., pl. pedogenétici; f. pedogenétică, pl. pedogenétice
pedogeneticelor
PEDOGENÉTIC, -Ă, pedogenetici, -ce, adj. Privitor la formarea solului. – Din fr. pédogénétique.

DOOM

pedogenétic adj. m., pl. pedogenétici; f. pedogenétică, pl. pedogenétice
pedogenetici
PEDOGENÉTIC, -Ă, pedogenetici, -ce, adj. Privitor la formarea solului. – Din fr. pédogénétique.

DOOM

pedogenétic adj. m., pl. pedogenétici; f. pedogenétică, pl. pedogenétice
pedogeneticii
PEDOGENÉTIC, -Ă, pedogenetici, -ce, adj. Privitor la formarea solului. – Din fr. pédogénétique.

DOOM

pedogenétic adj. m., pl. pedogenétici; f. pedogenétică, pl. pedogenétice
pedogeneticilor
PEDOGENÉTIC, -Ă, pedogenetici, -ce, adj. Privitor la formarea solului. – Din fr. pédogénétique.

DOOM

pedogenétic adj. m., pl. pedogenétici; f. pedogenétică, pl. pedogenétice
pedogeneticul
PEDOGENÉTIC, -Ă, pedogenetici, -ce, adj. Privitor la formarea solului. – Din fr. pédogénétique.

DOOM

pedogenétic adj. m., pl. pedogenétici; f. pedogenétică, pl. pedogenétice
pedogeneticului
PEDOGENÉTIC, -Ă, pedogenetici, -ce, adj. Privitor la formarea solului. – Din fr. pédogénétique.

DOOM

pedogenétic adj. m., pl. pedogenétici; f. pedogenétică, pl. pedogenétice
pedogeneza
PEDOGENÉZĂ1 s. f. 1. Proces de formare și evoluție a solului. 2. Parte a pedologiei1 care se ocupă cu studiul formării și al evoluției solurilor. – Din fr. pédogenèze.

DOOM

pedogenéză s. f., g.-d. art. pedogenézei
pedogeneze
PEDOGENÉZĂ1 s. f. 1. Proces de formare și evoluție a solului. 2. Parte a pedologiei1 care se ocupă cu studiul formării și al evoluției solurilor. – Din fr. pédogenèze.

DOOM

pedogenéză s. f., g.-d. art. pedogenézei
pedogenezei
PEDOGENÉZĂ1 s. f. 1. Proces de formare și evoluție a solului. 2. Parte a pedologiei1 care se ocupă cu studiul formării și al evoluției solurilor. – Din fr. pédogenèze.

DOOM

pedogenéză s. f., g.-d. art. pedogenézei
pedogenezele
PEDOGENÉZĂ1 s. f. 1. Proces de formare și evoluție a solului. 2. Parte a pedologiei1 care se ocupă cu studiul formării și al evoluției solurilor. – Din fr. pédogenèze.

DOOM

pedogenéză s. f., g.-d. art. pedogenézei
pedogenezelor
PEDOGENÉZĂ1 s. f. 1. Proces de formare și evoluție a solului. 2. Parte a pedologiei1 care se ocupă cu studiul formării și al evoluției solurilor. – Din fr. pédogenèze.

DOOM

pedogenéză s. f., g.-d. art. pedogenézei
pedograf
PEDOGRÁF s.n. Pedometru înregistrator. [< germ. Pedograph, cf. lat. pes – picior, gr. graphein – a scrie].
pedografe
PEDOGRÁF s.n. Pedometru înregistrator. [< germ. Pedograph, cf. lat. pes – picior, gr. graphein – a scrie].
pedografele
PEDOGRÁF s.n. Pedometru înregistrator. [< germ. Pedograph, cf. lat. pes – picior, gr. graphein – a scrie].
pedografelor
PEDOGRÁF s.n. Pedometru înregistrator. [< germ. Pedograph, cf. lat. pes – picior, gr. graphein – a scrie].
pedograful
PEDOGRÁF s.n. Pedometru înregistrator. [< germ. Pedograph, cf. lat. pes – picior, gr. graphein – a scrie].
pedografului
PEDOGRÁF s.n. Pedometru înregistrator. [< germ. Pedograph, cf. lat. pes – picior, gr. graphein – a scrie].
pedolog
PEDOLÓG2, -Ă, pedologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în pedologie2. – Din fr. pédologue.

DOOM

pedológă (rar) s. f., g.-d. art. pedológei; pl. pedológe
pedologa
PEDOLÓG2, -Ă, pedologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în pedologie2. – Din fr. pédologue.

DOOM

pedológă (rar) s. f., g.-d. art. pedológei; pl. pedológe
pedologe
PEDOLÓG2, -Ă, pedologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în pedologie2. – Din fr. pédologue.

DOOM

pedológă (rar) s. f., g.-d. art. pedológei; pl. pedológe
pedologei
PEDOLÓG2, -Ă, pedologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în pedologie2. – Din fr. pédologue.

DOOM

pedológă (rar) s. f., g.-d. art. pedológei; pl. pedológe
pedologele
PEDOLÓG2, -Ă, pedologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în pedologie2. – Din fr. pédologue.

DOOM

pedológă (rar) s. f., g.-d. art. pedológei; pl. pedológe
pedologelor
PEDOLÓG2, -Ă, pedologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în pedologie2. – Din fr. pédologue.

DOOM

pedológă (rar) s. f., g.-d. art. pedológei; pl. pedológe
pedologi
PEDOLÓG2, -Ă, pedologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în pedologie2. – Din fr. pédologue.

DOOM

pedológă (rar) s. f., g.-d. art. pedológei; pl. pedológe
pedologia
PEDOLOGÍE2 s. f. 1. Disciplină care studiază psihologic copilul ca ființă al cărei univers diferă calitativ de lumea adultului și care parcurge un proces de socializare. 2. (Biol.) Studiul caracterelor somatice determinate de factorii biologici, de ereditate etc. – Din fr. pédologie.

DOOM

pedologíe s. f., art. pedología, g.-d. pedologíi, art. pedologíei
pedologic
PEDOLÓGIC2, -Ă, pedologici, -ce, adj. Care aparține pedologiei2, privitor la pedologie2. – Din pedologie2.

DOOM

pedológic adj. m., pl. pedológici; f. pedológică, pl. pedológice
pedologica
PEDOLÓGIC2, -Ă, pedologici, -ce, adj. Care aparține pedologiei2, privitor la pedologie2. – Din pedologie2.

DOOM

pedológic adj. m., pl. pedológici; f. pedológică, pl. pedológice
pedologice
PEDOLÓGIC2, -Ă, pedologici, -ce, adj. Care aparține pedologiei2, privitor la pedologie2. – Din pedologie2.

DOOM

pedológic adj. m., pl. pedológici; f. pedológică, pl. pedológice
pedologicei
PEDOLÓGIC2, -Ă, pedologici, -ce, adj. Care aparține pedologiei2, privitor la pedologie2. – Din pedologie2.

DOOM

pedológic adj. m., pl. pedológici; f. pedológică, pl. pedológice
pedologicele
PEDOLÓGIC2, -Ă, pedologici, -ce, adj. Care aparține pedologiei2, privitor la pedologie2. – Din pedologie2.

DOOM

pedológic adj. m., pl. pedológici; f. pedológică, pl. pedológice
pedologicelor
PEDOLÓGIC2, -Ă, pedologici, -ce, adj. Care aparține pedologiei2, privitor la pedologie2. – Din pedologie2.

DOOM

pedológic adj. m., pl. pedológici; f. pedológică, pl. pedológice
pedologici
PEDOLÓGIC2, -Ă, pedologici, -ce, adj. Care aparține pedologiei2, privitor la pedologie2. – Din pedologie2.

DOOM

pedológic adj. m., pl. pedológici; f. pedológică, pl. pedológice
pedologicii
PEDOLÓGIC2, -Ă, pedologici, -ce, adj. Care aparține pedologiei2, privitor la pedologie2. – Din pedologie2.

DOOM

pedológic adj. m., pl. pedológici; f. pedológică, pl. pedológice
pedologicilor
PEDOLÓGIC2, -Ă, pedologici, -ce, adj. Care aparține pedologiei2, privitor la pedologie2. – Din pedologie2.

DOOM

pedológic adj. m., pl. pedológici; f. pedológică, pl. pedológice
pedologicul
PEDOLÓGIC2, -Ă, pedologici, -ce, adj. Care aparține pedologiei2, privitor la pedologie2. – Din pedologie2.

DOOM

pedológic adj. m., pl. pedológici; f. pedológică, pl. pedológice
pedologicului
PEDOLÓGIC2, -Ă, pedologici, -ce, adj. Care aparține pedologiei2, privitor la pedologie2. – Din pedologie2.

DOOM

pedológic adj. m., pl. pedológici; f. pedológică, pl. pedológice
pedologie
PEDOLOGÍE2 s. f. 1. Disciplină care studiază psihologic copilul ca ființă al cărei univers diferă calitativ de lumea adultului și care parcurge un proces de socializare. 2. (Biol.) Studiul caracterelor somatice determinate de factorii biologici, de ereditate etc. – Din fr. pédologie.

DOOM

pedologíe s. f., art. pedología, g.-d. pedologíi, art. pedologíei
pedologiei
PEDOLOGÍE2 s. f. 1. Disciplină care studiază psihologic copilul ca ființă al cărei univers diferă calitativ de lumea adultului și care parcurge un proces de socializare. 2. (Biol.) Studiul caracterelor somatice determinate de factorii biologici, de ereditate etc. – Din fr. pédologie.

DOOM

pedologíe s. f., art. pedología, g.-d. pedologíi, art. pedologíei
pedologii
PEDOLÓG2, -Ă, pedologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în pedologie2. – Din fr. pédologue.

DOOM

pedológă (rar) s. f., g.-d. art. pedológei; pl. pedológe
pedologii
PEDOLOGÍE2 s. f. 1. Disciplină care studiază psihologic copilul ca ființă al cărei univers diferă calitativ de lumea adultului și care parcurge un proces de socializare. 2. (Biol.) Studiul caracterelor somatice determinate de factorii biologici, de ereditate etc. – Din fr. pédologie.

DOOM

pedologíe s. f., art. pedología, g.-d. pedologíi, art. pedologíei
pedologilor
PEDOLÓG2, -Ă, pedologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în pedologie2. – Din fr. pédologue.

DOOM

pedológă (rar) s. f., g.-d. art. pedológei; pl. pedológe
pedologul
PEDOLÓG2, -Ă, pedologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în pedologie2. – Din fr. pédologue.

DOOM

pedológă (rar) s. f., g.-d. art. pedológei; pl. pedológe
pedologului
PEDOLÓG2, -Ă, pedologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în pedologie2. – Din fr. pédologue.

DOOM

pedológă (rar) s. f., g.-d. art. pedológei; pl. pedológe
pedometre
PEDOMÉTRU, pedometre, s. n. Aparat care înregistrează automat numărul de pași efectuați de un pieton (și viteza de deplasare). – Din fr. pédomètre.

DOOM

pedométru (aparat de înregistrat numărul de pași) (-me-tru) s. n., art. pedométrul; pl. pedométre
pedometrele
PEDOMÉTRU, pedometre, s. n. Aparat care înregistrează automat numărul de pași efectuați de un pieton (și viteza de deplasare). – Din fr. pédomètre.

DOOM

pedométru (aparat de înregistrat numărul de pași) (-me-tru) s. n., art. pedométrul; pl. pedométre
pedometrelor
PEDOMÉTRU, pedometre, s. n. Aparat care înregistrează automat numărul de pași efectuați de un pieton (și viteza de deplasare). – Din fr. pédomètre.

DOOM

pedométru (aparat de înregistrat numărul de pași) (-me-tru) s. n., art. pedométrul; pl. pedométre
pedometru
PEDOMÉTRU, pedometre, s. n. Aparat care înregistrează automat numărul de pași efectuați de un pieton (și viteza de deplasare). – Din fr. pédomètre.

DOOM

pedométru (aparat de înregistrat numărul de pași) (-me-tru) s. n., art. pedométrul; pl. pedométre
pedometrul
PEDOMÉTRU, pedometre, s. n. Aparat care înregistrează automat numărul de pași efectuați de un pieton (și viteza de deplasare). – Din fr. pédomètre.

DOOM

pedométru (aparat de înregistrat numărul de pași) (-me-tru) s. n., art. pedométrul; pl. pedométre
pedometrului
PEDOMÉTRU, pedometre, s. n. Aparat care înregistrează automat numărul de pași efectuați de un pieton (și viteza de deplasare). – Din fr. pédomètre.

DOOM

pedométru (aparat de înregistrat numărul de pași) (-me-tru) s. n., art. pedométrul; pl. pedométre
pedonal
PEDONÁL, -Ă adj. Pietonal. [< it. pedonale].
pedonom
PEDONÓM s.m. (Ant.) Magistrat în statul spartan, care supraveghea educația. [< fr. pédonome, cf. gr. pais – copil, nomos – lege].
pedonosologia
PEDONOSOLOGÍE s. f. (Med.) Studiu al bolilor caracteristice copilăriei. – Din fr. pédonosologie.
pedonosologie
PEDONOSOLOGÍE s. f. (Med.) Studiu al bolilor caracteristice copilăriei. – Din fr. pédonosologie.
pedonosologiei
PEDONOSOLOGÍE s. f. (Med.) Studiu al bolilor caracteristice copilăriei. – Din fr. pédonosologie.
pedonosologii
PEDONOSOLOGÍE s. f. (Med.) Studiu al bolilor caracteristice copilăriei. – Din fr. pédonosologie.
pedopsihiatria
PEDOPSIHIATRÍE s. f. Disciplină medicală care studiază bolile psihice ale copilului. [Pr.: -hi-a-] – Din fr. pédopsychiatrie.
pedopsihiatrie
PEDOPSIHIATRÍE s. f. Disciplină medicală care studiază bolile psihice ale copilului. [Pr.: -hi-a-] – Din fr. pédopsychiatrie.
pedopsihiatriei
PEDOPSIHIATRÍE s. f. Disciplină medicală care studiază bolile psihice ale copilului. [Pr.: -hi-a-] – Din fr. pédopsychiatrie.
pedopsihiatrii
PEDOPSIHIATRÍE s. f. Disciplină medicală care studiază bolile psihice ale copilului. [Pr.: -hi-a-] – Din fr. pédopsychiatrie.
pedosfera
PEDOSFÉRĂ s. f. (Geol.) Stratul solidificat de la suprafața solului. – Din fr. pédosphere, engl. pedosphere.

DOOM

!pedosféră (-dos-fe-/-do-sfe-) s. f., g.-d. art. pedosférei
pedosfere
PEDOSFÉRĂ s. f. (Geol.) Stratul solidificat de la suprafața solului. – Din fr. pédosphere, engl. pedosphere.

DOOM

!pedosféră (-dos-fe-/-do-sfe-) s. f., g.-d. art. pedosférei
pedosferei
PEDOSFÉRĂ s. f. (Geol.) Stratul solidificat de la suprafața solului. – Din fr. pédosphere, engl. pedosphere.

DOOM

!pedosféră (-dos-fe-/-do-sfe-) s. f., g.-d. art. pedosférei
pedotrib
PEDOTRÍB s.m. Maestru de gimnastică pentru copii în Grecia antică. [< fr. pédotribe, cf. gr. paidotribes].
peduncul
PEDÚNCUL, pedunculi, s. m. 1. Codiță a unei flori sau a unui fruct. 2. (Anat.; rar) Pedicul. 3. Denumire dată formațiilor din creier care au aspectul unor cordoane și sunt constituite din substanță nervoasă albă. – Din lat. pedunculus, fr. pédoncule.

DOOM

pedúncul s. m., pl. pedúnculi
peduncular
PEDUNCULÁR, -Ă, pedunculari, -e, adj. (Bot., Anat.) Referitor la peduncul, de peduncul. – Din fr. pédonculaire.
pedunculara
PEDUNCULÁR, -Ă, pedunculari, -e, adj. (Bot., Anat.) Referitor la peduncul, de peduncul. – Din fr. pédonculaire.
pedunculare
PEDUNCULÁR, -Ă, pedunculari, -e, adj. (Bot., Anat.) Referitor la peduncul, de peduncul. – Din fr. pédonculaire.
peduncularei
PEDUNCULÁR, -Ă, pedunculari, -e, adj. (Bot., Anat.) Referitor la peduncul, de peduncul. – Din fr. pédonculaire.
peduncularele
PEDUNCULÁR, -Ă, pedunculari, -e, adj. (Bot., Anat.) Referitor la peduncul, de peduncul. – Din fr. pédonculaire.
peduncularelor
PEDUNCULÁR, -Ă, pedunculari, -e, adj. (Bot., Anat.) Referitor la peduncul, de peduncul. – Din fr. pédonculaire.
pedunculari
PEDUNCULÁR, -Ă, pedunculari, -e, adj. (Bot., Anat.) Referitor la peduncul, de peduncul. – Din fr. pédonculaire.
peduncularii
PEDUNCULÁR, -Ă, pedunculari, -e, adj. (Bot., Anat.) Referitor la peduncul, de peduncul. – Din fr. pédonculaire.
peduncularilor
PEDUNCULÁR, -Ă, pedunculari, -e, adj. (Bot., Anat.) Referitor la peduncul, de peduncul. – Din fr. pédonculaire.
peduncularul
PEDUNCULÁR, -Ă, pedunculari, -e, adj. (Bot., Anat.) Referitor la peduncul, de peduncul. – Din fr. pédonculaire.
peduncularului
PEDUNCULÁR, -Ă, pedunculari, -e, adj. (Bot., Anat.) Referitor la peduncul, de peduncul. – Din fr. pédonculaire.
pedunculat
PEDUNCULÁT, -Ă, pedunculați, -te, adj. (Despre plante sau părți ale lor) Care are peduncul (1), cu peduncul. – Din fr. pédonculé (după peduncul).

DOOM

pedunculát adj. m., pl. pedunculáți; f. pedunculátă, pl. pedunculáte
pedunculata
PEDUNCULÁT, -Ă, pedunculați, -te, adj. (Despre plante sau părți ale lor) Care are peduncul (1), cu peduncul. – Din fr. pédonculé (după peduncul).

DOOM

pedunculát adj. m., pl. pedunculáți; f. pedunculátă, pl. pedunculáte
pedunculate
PEDUNCULÁT, -Ă, pedunculați, -te, adj. (Despre plante sau părți ale lor) Care are peduncul (1), cu peduncul. – Din fr. pédonculé (după peduncul).

DOOM

pedunculát adj. m., pl. pedunculáți; f. pedunculátă, pl. pedunculáte
pedunculatei
PEDUNCULÁT, -Ă, pedunculați, -te, adj. (Despre plante sau părți ale lor) Care are peduncul (1), cu peduncul. – Din fr. pédonculé (după peduncul).

DOOM

pedunculát adj. m., pl. pedunculáți; f. pedunculátă, pl. pedunculáte
pedunculatele
PEDUNCULÁT, -Ă, pedunculați, -te, adj. (Despre plante sau părți ale lor) Care are peduncul (1), cu peduncul. – Din fr. pédonculé (după peduncul).

DOOM

pedunculát adj. m., pl. pedunculáți; f. pedunculátă, pl. pedunculáte
pedunculatelor
PEDUNCULÁT, -Ă, pedunculați, -te, adj. (Despre plante sau părți ale lor) Care are peduncul (1), cu peduncul. – Din fr. pédonculé (după peduncul).

DOOM

pedunculát adj. m., pl. pedunculáți; f. pedunculátă, pl. pedunculáte
pedunculatul
PEDUNCULÁT, -Ă, pedunculați, -te, adj. (Despre plante sau părți ale lor) Care are peduncul (1), cu peduncul. – Din fr. pédonculé (după peduncul).

DOOM

pedunculát adj. m., pl. pedunculáți; f. pedunculátă, pl. pedunculáte
pedunculatului
PEDUNCULÁT, -Ă, pedunculați, -te, adj. (Despre plante sau părți ale lor) Care are peduncul (1), cu peduncul. – Din fr. pédonculé (după peduncul).

DOOM

pedunculát adj. m., pl. pedunculáți; f. pedunculátă, pl. pedunculáte
pedunculați
PEDUNCULÁT, -Ă, pedunculați, -te, adj. (Despre plante sau părți ale lor) Care are peduncul (1), cu peduncul. – Din fr. pédonculé (după peduncul).

DOOM

pedunculát adj. m., pl. pedunculáți; f. pedunculátă, pl. pedunculáte
pedunculații
PEDUNCULÁT, -Ă, pedunculați, -te, adj. (Despre plante sau părți ale lor) Care are peduncul (1), cu peduncul. – Din fr. pédonculé (după peduncul).

DOOM

pedunculát adj. m., pl. pedunculáți; f. pedunculátă, pl. pedunculáte
pedunculaților
PEDUNCULÁT, -Ă, pedunculați, -te, adj. (Despre plante sau părți ale lor) Care are peduncul (1), cu peduncul. – Din fr. pédonculé (după peduncul).

DOOM

pedunculát adj. m., pl. pedunculáți; f. pedunculátă, pl. pedunculáte
pedunculi
PEDÚNCUL, pedunculi, s. m. 1. Codiță a unei flori sau a unui fruct. 2. (Anat.; rar) Pedicul. 3. Denumire dată formațiilor din creier care au aspectul unor cordoane și sunt constituite din substanță nervoasă albă. – Din lat. pedunculus, fr. pédoncule.

DOOM

pedúncul s. m., pl. pedúnculi
pedunculii
PEDÚNCUL, pedunculi, s. m. 1. Codiță a unei flori sau a unui fruct. 2. (Anat.; rar) Pedicul. 3. Denumire dată formațiilor din creier care au aspectul unor cordoane și sunt constituite din substanță nervoasă albă. – Din lat. pedunculus, fr. pédoncule.

DOOM

pedúncul s. m., pl. pedúnculi
pedunculilor
PEDÚNCUL, pedunculi, s. m. 1. Codiță a unei flori sau a unui fruct. 2. (Anat.; rar) Pedicul. 3. Denumire dată formațiilor din creier care au aspectul unor cordoane și sunt constituite din substanță nervoasă albă. – Din lat. pedunculus, fr. pédoncule.

DOOM

pedúncul s. m., pl. pedúnculi
pedunculotomie
PEDUNCULOTOMÍE s.f. Secționare chirurgicală a pedunculului cerebral. [Gen. -iei. / < fr. pédonculotomie].
pedunculul
PEDÚNCUL, pedunculi, s. m. 1. Codiță a unei flori sau a unui fruct. 2. (Anat.; rar) Pedicul. 3. Denumire dată formațiilor din creier care au aspectul unor cordoane și sunt constituite din substanță nervoasă albă. – Din lat. pedunculus, fr. pédoncule.

DOOM

pedúncul s. m., pl. pedúnculi
pedunculului
PEDÚNCUL, pedunculi, s. m. 1. Codiță a unei flori sau a unui fruct. 2. (Anat.; rar) Pedicul. 3. Denumire dată formațiilor din creier care au aspectul unor cordoane și sunt constituite din substanță nervoasă albă. – Din lat. pedunculus, fr. pédoncule.

DOOM

pedúncul s. m., pl. pedúnculi
pefele
PEFELÉ, pefeleuri, s. n. Material lemnos sub formă de plăci aglomerate. – Din pronunțarea inițialelor p[lacă] + f[ibro] + l[emnoasă].
pefeleul
PEFELÉ, pefeleuri, s. n. Material lemnos sub formă de plăci aglomerate. – Din pronunțarea inițialelor p[lacă] + f[ibro] + l[emnoasă].
pefeleului
PEFELÉ, pefeleuri, s. n. Material lemnos sub formă de plăci aglomerate. – Din pronunțarea inițialelor p[lacă] + f[ibro] + l[emnoasă].
pefeleuri
PEFELÉ, pefeleuri, s. n. Material lemnos sub formă de plăci aglomerate. – Din pronunțarea inițialelor p[lacă] + f[ibro] + l[emnoasă].
pefeleurile
PEFELÉ, pefeleuri, s. n. Material lemnos sub formă de plăci aglomerate. – Din pronunțarea inițialelor p[lacă] + f[ibro] + l[emnoasă].
pefeleurilor
PEFELÉ, pefeleuri, s. n. Material lemnos sub formă de plăci aglomerate. – Din pronunțarea inițialelor p[lacă] + f[ibro] + l[emnoasă].
pefredo
Pefredo = Pephredo.
pefuga
PEFUGÁ vb. I v. păfuga.

DOOM

păfugá ( a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 păfúgă
pefugare
PEFUGÁ vb. I v. păfuga.
pefugat
PEFUGÁ vb. I v. păfuga.
pegamoid
PERGAMOÍD s. n. v. pegamoid.

DOOM

pegamoíd s. n.
pegamoidul
PERGAMOÍD s. n. v. pegamoid.

DOOM

pegamoíd s. n.
pegamoidului
PERGAMOÍD s. n. v. pegamoid.

DOOM

pegamoíd s. n.
pegas
PEGÁS, pegași, s. m. 1. (În mitologia greacă) Cal miraculos, înaripat, născut din sângele Meduzei ucise de Perseu; fig. inspirație poetică. 2. Specie de pește care trăiește în Oceanul Indian, cu înotătoarele în formă de aripi, asemănătoare cu cele ale liliacului (Pegasus draco). 3. Numele unei constelații din emisfera boreală. [Acc. și: pégas] – Din fr. pégase.

DOOM

Pegás/Pégas (constelație) s. propriu m.
pegas
PEGÁS, pegași, s. m. 1. Cal năzdrăvan cu aripi, din mitologia greacă; fig. inspirație poetică. 2. Specie de pește care trăiește în Oceanul Indian, cu înotătoarele în formă de aripi, asemănătoare cu cele ale liliacului (Pegasus draco). 3. Numele unei constelații din emisfera boreală. [Acc. și: pégas] – Din fr. pégase.

DOOM

Pegás/Pégas (constelație) s. propriu m.
pegasul
PEGÁS, pegași, s. m. 1. (În mitologia greacă) Cal miraculos, înaripat, născut din sângele Meduzei ucise de Perseu; fig. inspirație poetică. 2. Specie de pește care trăiește în Oceanul Indian, cu înotătoarele în formă de aripi, asemănătoare cu cele ale liliacului (Pegasus draco). 3. Numele unei constelații din emisfera boreală. [Acc. și: pégas] – Din fr. pégase.

DOOM

Pegás/Pégas (constelație) s. propriu m.
pegasului
PEGÁS, pegași, s. m. 1. (În mitologia greacă) Cal miraculos, înaripat, născut din sângele Meduzei ucise de Perseu; fig. inspirație poetică. 2. Specie de pește care trăiește în Oceanul Indian, cu înotătoarele în formă de aripi, asemănătoare cu cele ale liliacului (Pegasus draco). 3. Numele unei constelații din emisfera boreală. [Acc. și: pégas] – Din fr. pégase.

DOOM

Pegás/Pégas (constelație) s. propriu m.
pegasus
Pegasus, cal înaripat care s-a născut din picăturile de sînge căzute pe pămînt atunci cînd Perseus i-a retezat capul Meduzei. Imediat după aceea, Pegasus s-a înălțat la ceruri și, ajungînd în Olympus, a devenit slujitorul lui Zeus. Mai tîrziu, dăruit de zeița Athena lui Bellerophon, Pegasus și-a slujit cu credință noul stăpîn, ajutîndu-l să ucidă Himera și să le învingă pe amazoane (v. și Bellerophon(tes)). După moartea lui Bellerophon, Pegasus s-a înapoiat în Olympus, intrînd din nou în slujba zeilor. El era considerat drept calul muzelor și se spunea că izvorul Hippocrene de pe Helicon ar fi luat ființă pe locul unde Pegasus ar fi lovit, la porunca lui Poseidon, pămîntul cu copita. După moarte, Pegasus a fost transformat într-o constelație.
pegași
PEGÁS, pegași, s. m. 1. (În mitologia greacă) Cal miraculos, înaripat, născut din sângele Meduzei ucise de Perseu; fig. inspirație poetică. 2. Specie de pește care trăiește în Oceanul Indian, cu înotătoarele în formă de aripi, asemănătoare cu cele ale liliacului (Pegasus draco). 3. Numele unei constelații din emisfera boreală. [Acc. și: pégas] – Din fr. pégase.

DOOM

Pegás/Pégas (constelație) s. propriu m.
pegașii
PEGÁS, pegași, s. m. 1. (În mitologia greacă) Cal miraculos, înaripat, născut din sângele Meduzei ucise de Perseu; fig. inspirație poetică. 2. Specie de pește care trăiește în Oceanul Indian, cu înotătoarele în formă de aripi, asemănătoare cu cele ale liliacului (Pegasus draco). 3. Numele unei constelații din emisfera boreală. [Acc. și: pégas] – Din fr. pégase.

DOOM

Pegás/Pégas (constelație) s. propriu m.
pegașilor
PEGÁS, pegași, s. m. 1. (În mitologia greacă) Cal miraculos, înaripat, născut din sângele Meduzei ucise de Perseu; fig. inspirație poetică. 2. Specie de pește care trăiește în Oceanul Indian, cu înotătoarele în formă de aripi, asemănătoare cu cele ale liliacului (Pegasus draco). 3. Numele unei constelații din emisfera boreală. [Acc. și: pégas] – Din fr. pégase.

DOOM

Pegás/Pégas (constelație) s. propriu m.
pegmatit
PEGMATÍTĂ s. f. v. pegmatit.

DOOM

pegmatít s. n., pl. pegmatíte
pegmatite
PEGMATÍTĂ s. f. v. pegmatit.

DOOM

pegmatít s. n., pl. pegmatíte
pegmatitele
PEGMATÍTĂ s. f. v. pegmatit.

DOOM

pegmatít s. n., pl. pegmatíte
pegmatitelor
PEGMATÍTĂ s. f. v. pegmatit.

DOOM

pegmatít s. n., pl. pegmatíte
pegmatitul
PEGMATÍTĂ s. f. v. pegmatit.

DOOM

pegmatít s. n., pl. pegmatíte
pegmatitului
PEGMATÍTĂ s. f. v. pegmatit.

DOOM

pegmatít s. n., pl. pegmatíte
pegmatită
PEGMATÍTĂ s. f. v. pegmatit.

DOOM

pegmatít s. n., pl. pegmatíte
pegmatolit
PEGMATOLÍT s.n. Varietate de ortoză, întrebuințată ca fondant în industria ceramică. [Et. incertă].
pegomanție
PEGOMANȚÍE s.f. Pretinsă artă de a ghici prin observarea apelor din fântâni. [Gen. -iei. / < fr. pégomancie, cf. gr. pege – fântână, manteia – divinație].
pegra
PÉGRĂ s. f. (Livr.) Lume interlopă, drojdie a societății. – Din fr. pègre.

DOOM

*pégră (livr.) (pe-gră) s. f., g.-d. art. pégrei
pegre
PÉGRĂ s. f. (Livr.) Lume interlopă, drojdie a societății. – Din fr. pègre.

DOOM

*pégră (livr.) (pe-gră) s. f., g.-d. art. pégrei
pegrei
PÉGRĂ s. f. (Livr.) Lume interlopă, drojdie a societății. – Din fr. pègre.

DOOM

*pégră (livr.) (pe-gră) s. f., g.-d. art. pégrei
pegulă
PÉGULĂ s.f. Materie vâscoasă obținută prin fierberea rășinii de brad, care se folosea în vechea pictură la prepararea vernisului. [< it. pegola].
pehblenda
PEHBLÉNDĂ s. f. Oxid natural de uraniu cristalizat, de culoare neagră ca smoala și cu luciu gras. – Din fr. pechblende, germ. Pechblende.

DOOM

pehbléndă s. f., g.-d. art. pehbléndei
pehblende
PEHBLÉNDĂ s. f. Oxid natural de uraniu cristalizat, de culoare neagră ca smoala și cu luciu gras. – Din fr. pechblende, germ. Pechblende.

DOOM

pehbléndă s. f., g.-d. art. pehbléndei
pehblendei
PEHBLÉNDĂ s. f. Oxid natural de uraniu cristalizat, de culoare neagră ca smoala și cu luciu gras. – Din fr. pechblende, germ. Pechblende.

DOOM

pehbléndă s. f., g.-d. art. pehbléndei
pehlevi
PEHLEVÍ s.f. v. pahlavi.
pehlivan
PEHLIVÁN, pehlivani, s. m. 1. (Înv.) Personaj comic (acrobat, jongler, saltimbanc, scamator etc.) în reprezentațiile de circ, la diferite serbări etc. 2. (Fam.) Epitet dat unui bărbat șiret, șarlatan, escroc. 3. (Fam.) Om glumeț, mucalit, poznaș. – Din tc. pehlivān.

DOOM

pehliván (înv., fam.) (pe-hli-) s. m., pl. pehliváni
pehlivani
PEHLIVÁN, pehlivani, s. m. 1. (Înv.) Personaj comic (acrobat, jongler, saltimbanc, scamator etc.) în reprezentațiile de circ, la diferite serbări etc. 2. (Fam.) Epitet dat unui bărbat șiret, șarlatan, escroc. 3. (Fam.) Om glumeț, mucalit, poznaș. – Din tc. pehlivān.

DOOM

pehliván (înv., fam.) (pe-hli-) s. m., pl. pehliváni
pehlivanii
PEHLIVÁN, pehlivani, s. m. 1. (Înv.) Personaj comic (acrobat, jongler, saltimbanc, scamator etc.) în reprezentațiile de circ, la diferite serbări etc. 2. (Fam.) Epitet dat unui bărbat șiret, șarlatan, escroc. 3. (Fam.) Om glumeț, mucalit, poznaș. – Din tc. pehlivān.

DOOM

pehliván (înv., fam.) (pe-hli-) s. m., pl. pehliváni
pehlivanilor
PEHLIVÁN, pehlivani, s. m. 1. (Înv.) Personaj comic (acrobat, jongler, saltimbanc, scamator etc.) în reprezentațiile de circ, la diferite serbări etc. 2. (Fam.) Epitet dat unui bărbat șiret, șarlatan, escroc. 3. (Fam.) Om glumeț, mucalit, poznaș. – Din tc. pehlivān.

DOOM

pehliván (înv., fam.) (pe-hli-) s. m., pl. pehliváni
pehlivanul
PEHLIVÁN, pehlivani, s. m. 1. (Înv.) Personaj comic (acrobat, jongler, saltimbanc, scamator etc.) în reprezentațiile de circ, la diferite serbări etc. 2. (Fam.) Epitet dat unui bărbat șiret, șarlatan, escroc. 3. (Fam.) Om glumeț, mucalit, poznaș. – Din tc. pehlivān.

DOOM

pehliván (înv., fam.) (pe-hli-) s. m., pl. pehliváni
pehlivanului
PEHLIVÁN, pehlivani, s. m. 1. (Înv.) Personaj comic (acrobat, jongler, saltimbanc, scamator etc.) în reprezentațiile de circ, la diferite serbări etc. 2. (Fam.) Epitet dat unui bărbat șiret, șarlatan, escroc. 3. (Fam.) Om glumeț, mucalit, poznaș. – Din tc. pehlivān.

DOOM

pehliván (înv., fam.) (pe-hli-) s. m., pl. pehliváni
pehlivăneasca
PEHLIVĂNÉSC, -EÁSCĂ, pehlivănești, adj. (Înv. și fam.) Care se referă la pehlivani, de pehlivan. – Pehlivan + suf. -esc.

DOOM

pehlivănésc (înv., fam.) (pe-hli-) adj. m., f. pehlivăneáscă; pl. m. și f. pehlivănéști
pehlivănesc
PEHLIVĂNÉSC, -EÁSCĂ, pehlivănești, adj. (Înv. și fam.) Care se referă la pehlivani, de pehlivan. – Pehlivan + suf. -esc.

DOOM

pehlivănésc (înv., fam.) (pe-hli-) adj. m., f. pehlivăneáscă; pl. m. și f. pehlivănéști
pehlivănescul
PEHLIVĂNÉSC, -EÁSCĂ, pehlivănești, adj. (Înv. și fam.) Care se referă la pehlivani, de pehlivan. – Pehlivan + suf. -esc.

DOOM

pehlivănésc (înv., fam.) (pe-hli-) adj. m., f. pehlivăneáscă; pl. m. și f. pehlivănéști
pehlivănescului
PEHLIVĂNÉSC, -EÁSCĂ, pehlivănești, adj. (Înv. și fam.) Care se referă la pehlivani, de pehlivan. – Pehlivan + suf. -esc.

DOOM

pehlivănésc (înv., fam.) (pe-hli-) adj. m., f. pehlivăneáscă; pl. m. și f. pehlivănéști
pehlivănești
PEHLIVĂNÉSC, -EÁSCĂ, pehlivănești, adj. (Înv. și fam.) Care se referă la pehlivani, de pehlivan. – Pehlivan + suf. -esc.

DOOM

pehlivănésc (înv., fam.) (pe-hli-) adj. m., f. pehlivăneáscă; pl. m. și f. pehlivănéști
pehlivăneștii
PEHLIVĂNÉSC, -EÁSCĂ, pehlivănești, adj. (Înv. și fam.) Care se referă la pehlivani, de pehlivan. – Pehlivan + suf. -esc.

DOOM

pehlivănésc (înv., fam.) (pe-hli-) adj. m., f. pehlivăneáscă; pl. m. și f. pehlivănéști
pehlivăneștile
PEHLIVĂNÉSC, -EÁSCĂ, pehlivănești, adj. (Înv. și fam.) Care se referă la pehlivani, de pehlivan. – Pehlivan + suf. -esc.

DOOM

pehlivănésc (înv., fam.) (pe-hli-) adj. m., f. pehlivăneáscă; pl. m. și f. pehlivănéști
pehlivăneștilor
PEHLIVĂNÉSC, -EÁSCĂ, pehlivănești, adj. (Înv. și fam.) Care se referă la pehlivani, de pehlivan. – Pehlivan + suf. -esc.

DOOM

pehlivănésc (înv., fam.) (pe-hli-) adj. m., f. pehlivăneáscă; pl. m. și f. pehlivănéști
pehlivănia
PEHLIVĂNÍE, pehlivanii, s. f. (Înv. și fam.) 1. Șarlatanie, șmecherie, escrocherie. 2. Glumă, poznă; ștrengărie, ghidușie. – Pehlivan + suf. -ie.

DOOM

pehlivăníe (înv., fam.) (pe-hli-) s. f., art. pehlivănía, g.-d. art. pehlivăníei; pl. pehlivăníi, art. pehlivăníile
pehlivănie
PEHLIVĂNÍE, pehlivanii, s. f. (Înv. și fam.) 1. Șarlatanie, șmecherie, escrocherie. 2. Glumă, poznă; ștrengărie, ghidușie. – Pehlivan + suf. -ie.

DOOM

pehlivăníe (înv., fam.) (pe-hli-) s. f., art. pehlivănía, g.-d. art. pehlivăníei; pl. pehlivăníi, art. pehlivăníile
pehlivăniei
PEHLIVĂNÍE, pehlivanii, s. f. (Înv. și fam.) 1. Șarlatanie, șmecherie, escrocherie. 2. Glumă, poznă; ștrengărie, ghidușie. – Pehlivan + suf. -ie.

DOOM

pehlivăníe (înv., fam.) (pe-hli-) s. f., art. pehlivănía, g.-d. art. pehlivăníei; pl. pehlivăníi, art. pehlivăníile
pehlivănii
PEHLIVĂNÍE, pehlivanii, s. f. (Înv. și fam.) 1. Șarlatanie, șmecherie, escrocherie. 2. Glumă, poznă; ștrengărie, ghidușie. – Pehlivan + suf. -ie.

DOOM

pehlivăníe (înv., fam.) (pe-hli-) s. f., art. pehlivănía, g.-d. art. pehlivăníei; pl. pehlivăníi, art. pehlivăníile
pehlivăniile
PEHLIVĂNÍE, pehlivanii, s. f. (Înv. și fam.) 1. Șarlatanie, șmecherie, escrocherie. 2. Glumă, poznă; ștrengărie, ghidușie. – Pehlivan + suf. -ie.

DOOM

pehlivăníe (înv., fam.) (pe-hli-) s. f., art. pehlivănía, g.-d. art. pehlivăníei; pl. pehlivăníi, art. pehlivăníile
pehlivăniilor
PEHLIVĂNÍE, pehlivanii, s. f. (Înv. și fam.) 1. Șarlatanie, șmecherie, escrocherie. 2. Glumă, poznă; ștrengărie, ghidușie. – Pehlivan + suf. -ie.

DOOM

pehlivăníe (înv., fam.) (pe-hli-) s. f., art. pehlivănía, g.-d. art. pehlivăníei; pl. pehlivăníi, art. pehlivăníile
peignoir
PEIGNOIR s.n. (Franțuzism) Halat de baie; rochie de casă. [Pron. pe-nioár. / < fr. peignoir].
peiorativ
PEJORATÍV, -Ă adj. v. peiorativ.

DOOM

peioratív adj. m., pl. peioratívi; f. peioratívă, pl. peioratíve
peiorativa
PEJORATÍV, -Ă adj. v. peiorativ.

DOOM

peioratív adj. m., pl. peioratívi; f. peioratívă, pl. peioratíve
peiorative
PEJORATÍV, -Ă adj. v. peiorativ.

DOOM

peioratív adj. m., pl. peioratívi; f. peioratívă, pl. peioratíve
peiorativei
PEJORATÍV, -Ă adj. v. peiorativ.

DOOM

peioratív adj. m., pl. peioratívi; f. peioratívă, pl. peioratíve
peiorativele
PEJORATÍV, -Ă adj. v. peiorativ.

DOOM

peioratív adj. m., pl. peioratívi; f. peioratívă, pl. peioratíve
peiorativelor
PEJORATÍV, -Ă adj. v. peiorativ.

DOOM

peioratív adj. m., pl. peioratívi; f. peioratívă, pl. peioratíve
peiorativi
PEJORATÍV, -Ă adj. v. peiorativ.

DOOM

peioratív adj. m., pl. peioratívi; f. peioratívă, pl. peioratíve
peiorativii
PEJORATÍV, -Ă adj. v. peiorativ.

DOOM

peioratív adj. m., pl. peioratívi; f. peioratívă, pl. peioratíve
peiorativilor
PEJORATÍV, -Ă adj. v. peiorativ.

DOOM

peioratív adj. m., pl. peioratívi; f. peioratívă, pl. peioratíve
peiorativul
PEJORATÍV, -Ă adj. v. peiorativ.

DOOM

peioratív adj. m., pl. peioratívi; f. peioratívă, pl. peioratíve
peiorativului
PEJORATÍV, -Ă adj. v. peiorativ.

DOOM

peioratív adj. m., pl. peioratívi; f. peioratívă, pl. peioratíve
peirithous
Pirithous (sau Peirithous), erou tesalian, fiul lui Ixion, regele lapiților, și al Diei. A participat la vînătoarea mistrețului din Calydon, iar nunta lui cu Hippodamia a prilejuit faimoasa luptă dintre lapiți și centauri (v. și Centauri). Celebră a rămas, de asemenea, prietenia dintre Pirithous și Theseus. Cei doi eroi s-au cunoscut cu prilejul unei încăierări (Pirithous furase cirezile de vite ale lui Theseus și le ascunsese), în urma căreia însă s-au împăcat și s-au legat cu jurămînt să rămînă veșnic prieteni. Ei și-au făgăduit, de asemenea, să se ajute reciproc pentru a găsi și a lua de soții zeițe sau fete de zei. Astfel, cu sprijinul lui Pirithous, Theseus a răpit-o pe Helena (v. și Helena), iar Theseus, la rîndul său, l-a întovărășit pe Pirithous în Infern pentru ca acesta din urmă s-o răpească pe Persephone, fiica lui Demeter. Cei doi eroi au rămas însă în Infern, prizonierii lui Hades, pînă la sosirea lui Heracles. Acesta l-a readus pe Theseus printre muritori, dar – supunîndu-se voinței zeilor – l-a lăsat în schimb pe Pirithous printre umbre.
peisagist
PEISAGÍST, -Ă, peisagiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Pictor) specializat în peisaje.(Scriitor sau compozitor) specializat în descrierea naturii. [Pr.: pe-i-] – Din fr. paysagiste.

DOOM

!peisagíst (pe-i-) adj. m., s. m., pl. peisagíști; adj. f., s. f. peisagístă, pl. peisagíste
peisagista
PEISAGÍST, -Ă, peisagiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Pictor) specializat în peisaje.(Scriitor sau compozitor) specializat în descrierea naturii. [Pr.: pe-i-] – Din fr. paysagiste.

DOOM

!peisagíst (pe-i-) adj. m., s. m., pl. peisagíști; adj. f., s. f. peisagístă, pl. peisagíste
peisagiste
PEISAGÍST, -Ă, peisagiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Pictor) specializat în peisaje.(Scriitor sau compozitor) specializat în descrierea naturii. [Pr.: pe-i-] – Din fr. paysagiste.

DOOM

!peisagíst (pe-i-) adj. m., s. m., pl. peisagíști; adj. f., s. f. peisagístă, pl. peisagíste
peisagistei
PEISAGÍST, -Ă, peisagiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Pictor) specializat în peisaje.(Scriitor sau compozitor) specializat în descrierea naturii. [Pr.: pe-i-] – Din fr. paysagiste.

DOOM

!peisagíst (pe-i-) adj. m., s. m., pl. peisagíști; adj. f., s. f. peisagístă, pl. peisagíste
peisagistele
PEISAGÍST, -Ă, peisagiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Pictor) specializat în peisaje.(Scriitor sau compozitor) specializat în descrierea naturii. [Pr.: pe-i-] – Din fr. paysagiste.

DOOM

!peisagíst (pe-i-) adj. m., s. m., pl. peisagíști; adj. f., s. f. peisagístă, pl. peisagíste
peisagistelor
PEISAGÍST, -Ă, peisagiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Pictor) specializat în peisaje.(Scriitor sau compozitor) specializat în descrierea naturii. [Pr.: pe-i-] – Din fr. paysagiste.

DOOM

!peisagíst (pe-i-) adj. m., s. m., pl. peisagíști; adj. f., s. f. peisagístă, pl. peisagíste
peisagistic
PEISAGÍSTIC, -Ă, peisagistici, -ce, adj. 1. Care aparține peisajului (1), privitor la peisaj, de peisaj. ♦ (Substantivat, f.) Peisaj (1). 2. (Despre pictură, opere literare sau muzicale) Care își propune cu precădere descrierea unor priveliști din natură. ♦ (Substantivat, f.) Ramură a picturii care cuprinde peisajul (2). [Pr.: pe-i-] – Peisagiu + suf. -istic.

DOOM

peisagístic (pe-i-) adj. m., pl. peisagístici; f. peisagístică, pl. peisagístice
peisagistica
PEISAGÍSTIC, -Ă, peisagistici, -ce, adj. 1. Care aparține peisajului (1), privitor la peisaj, de peisaj. ♦ (Substantivat, f.) Peisaj (1). 2. (Despre pictură, opere literare sau muzicale) Care își propune cu precădere descrierea unor priveliști din natură. ♦ (Substantivat, f.) Ramură a picturii care cuprinde peisajul (2). [Pr.: pe-i-] – Peisagiu + suf. -istic.

DOOM

peisagístic (pe-i-) adj. m., pl. peisagístici; f. peisagístică, pl. peisagístice
peisagistica
PEISAGÍSTICĂ s. f. Pictura peisajului. – Pronunțat: pe-i-.

DOOM

peisagístică (pe-i-) s. f., g.-d. art. peisagísticii
peisagistice
PEISAGÍSTIC, -Ă, peisagistici, -ce, adj. 1. Care aparține peisajului (1), privitor la peisaj, de peisaj. ♦ (Substantivat, f.) Peisaj (1). 2. (Despre pictură, opere literare sau muzicale) Care își propune cu precădere descrierea unor priveliști din natură. ♦ (Substantivat, f.) Ramură a picturii care cuprinde peisajul (2). [Pr.: pe-i-] – Peisagiu + suf. -istic.

DOOM

peisagístic (pe-i-) adj. m., pl. peisagístici; f. peisagístică, pl. peisagístice
peisagisticei
PEISAGÍSTIC, -Ă, peisagistici, -ce, adj. 1. Care aparține peisajului (1), privitor la peisaj, de peisaj. ♦ (Substantivat, f.) Peisaj (1). 2. (Despre pictură, opere literare sau muzicale) Care își propune cu precădere descrierea unor priveliști din natură. ♦ (Substantivat, f.) Ramură a picturii care cuprinde peisajul (2). [Pr.: pe-i-] – Peisagiu + suf. -istic.

DOOM

peisagístic (pe-i-) adj. m., pl. peisagístici; f. peisagístică, pl. peisagístice
peisagisticele
PEISAGÍSTIC, -Ă, peisagistici, -ce, adj. 1. Care aparține peisajului (1), privitor la peisaj, de peisaj. ♦ (Substantivat, f.) Peisaj (1). 2. (Despre pictură, opere literare sau muzicale) Care își propune cu precădere descrierea unor priveliști din natură. ♦ (Substantivat, f.) Ramură a picturii care cuprinde peisajul (2). [Pr.: pe-i-] – Peisagiu + suf. -istic.

DOOM

peisagístic (pe-i-) adj. m., pl. peisagístici; f. peisagístică, pl. peisagístice
peisagisticelor
PEISAGÍSTIC, -Ă, peisagistici, -ce, adj. 1. Care aparține peisajului (1), privitor la peisaj, de peisaj. ♦ (Substantivat, f.) Peisaj (1). 2. (Despre pictură, opere literare sau muzicale) Care își propune cu precădere descrierea unor priveliști din natură. ♦ (Substantivat, f.) Ramură a picturii care cuprinde peisajul (2). [Pr.: pe-i-] – Peisagiu + suf. -istic.

DOOM

peisagístic (pe-i-) adj. m., pl. peisagístici; f. peisagístică, pl. peisagístice
peisagistici
PEISAGÍSTIC, -Ă, peisagistici, -ce, adj. 1. Care aparține peisajului (1), privitor la peisaj, de peisaj. ♦ (Substantivat, f.) Peisaj (1). 2. (Despre pictură, opere literare sau muzicale) Care își propune cu precădere descrierea unor priveliști din natură. ♦ (Substantivat, f.) Ramură a picturii care cuprinde peisajul (2). [Pr.: pe-i-] – Peisagiu + suf. -istic.

DOOM

peisagístic (pe-i-) adj. m., pl. peisagístici; f. peisagístică, pl. peisagístice
peisagistici
PEISAGÍSTICĂ s. f. Pictura peisajului. – Pronunțat: pe-i-.

DOOM

peisagístică (pe-i-) s. f., g.-d. art. peisagísticii
peisagisticii
PEISAGÍSTIC, -Ă, peisagistici, -ce, adj. 1. Care aparține peisajului (1), privitor la peisaj, de peisaj. ♦ (Substantivat, f.) Peisaj (1). 2. (Despre pictură, opere literare sau muzicale) Care își propune cu precădere descrierea unor priveliști din natură. ♦ (Substantivat, f.) Ramură a picturii care cuprinde peisajul (2). [Pr.: pe-i-] – Peisagiu + suf. -istic.

DOOM

peisagístic (pe-i-) adj. m., pl. peisagístici; f. peisagístică, pl. peisagístice
peisagisticii
PEISAGÍSTICĂ s. f. Pictura peisajului. – Pronunțat: pe-i-.

DOOM

peisagístică (pe-i-) s. f., g.-d. art. peisagísticii
peisagisticile
PEISAGÍSTICĂ s. f. Pictura peisajului. – Pronunțat: pe-i-.

DOOM

peisagístică (pe-i-) s. f., g.-d. art. peisagísticii
peisagisticilor
PEISAGÍSTIC, -Ă, peisagistici, -ce, adj. 1. Care aparține peisajului (1), privitor la peisaj, de peisaj. ♦ (Substantivat, f.) Peisaj (1). 2. (Despre pictură, opere literare sau muzicale) Care își propune cu precădere descrierea unor priveliști din natură. ♦ (Substantivat, f.) Ramură a picturii care cuprinde peisajul (2). [Pr.: pe-i-] – Peisagiu + suf. -istic.

DOOM

peisagístic (pe-i-) adj. m., pl. peisagístici; f. peisagístică, pl. peisagístice
peisagisticilor
PEISAGÍSTICĂ s. f. Pictura peisajului. – Pronunțat: pe-i-.

DOOM

peisagístică (pe-i-) s. f., g.-d. art. peisagísticii
peisagisticul
PEISAGÍSTIC, -Ă, peisagistici, -ce, adj. 1. Care aparține peisajului (1), privitor la peisaj, de peisaj. ♦ (Substantivat, f.) Peisaj (1). 2. (Despre pictură, opere literare sau muzicale) Care își propune cu precădere descrierea unor priveliști din natură. ♦ (Substantivat, f.) Ramură a picturii care cuprinde peisajul (2). [Pr.: pe-i-] – Peisagiu + suf. -istic.

DOOM

peisagístic (pe-i-) adj. m., pl. peisagístici; f. peisagístică, pl. peisagístice
peisagisticului
PEISAGÍSTIC, -Ă, peisagistici, -ce, adj. 1. Care aparține peisajului (1), privitor la peisaj, de peisaj. ♦ (Substantivat, f.) Peisaj (1). 2. (Despre pictură, opere literare sau muzicale) Care își propune cu precădere descrierea unor priveliști din natură. ♦ (Substantivat, f.) Ramură a picturii care cuprinde peisajul (2). [Pr.: pe-i-] – Peisagiu + suf. -istic.

DOOM

peisagístic (pe-i-) adj. m., pl. peisagístici; f. peisagístică, pl. peisagístice
peisagistul
PEISAGÍST, -Ă, peisagiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Pictor) specializat în peisaje.(Scriitor sau compozitor) specializat în descrierea naturii. [Pr.: pe-i-] – Din fr. paysagiste.

DOOM

!peisagíst (pe-i-) adj. m., s. m., pl. peisagíști; adj. f., s. f. peisagístă, pl. peisagíste
peisagistului
PEISAGÍST, -Ă, peisagiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Pictor) specializat în peisaje.(Scriitor sau compozitor) specializat în descrierea naturii. [Pr.: pe-i-] – Din fr. paysagiste.

DOOM

!peisagíst (pe-i-) adj. m., s. m., pl. peisagíști; adj. f., s. f. peisagístă, pl. peisagíste
peisagiu
PEISÁJ, peisaje, s. n. 1. Parte din natură care formează un ansamblu artistic și este cuprinsă dintr-o singură privire; priveliște; aspect propriu unui teritoriu oarecare, rezultând din combinarea factorilor naturali cu factorii creați de om. 2. Gen de pictură sau de grafică având ca obiect reprezentarea cu precădere a priveliștilor din natură; (concr.) tablou, fotografie care reprezintă un peisaj (1). 3. Descriere, reprezentare a naturii în opere literare; compoziție literară descriptivă. 4. Titlu dat unor compoziții muzicale descriptive imaginând prin onomatopee tablouri din natură. [Pr.: pe-i- – Var.: peiságiu s. n.] – Din fr. paysage, it. paesaggio.

DOOM

peisáj (pe-i-) s. n., pl. peisáje
peisagiști
PEISAGÍST, -Ă, peisagiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Pictor) specializat în peisaje.(Scriitor sau compozitor) specializat în descrierea naturii. [Pr.: pe-i-] – Din fr. paysagiste.

DOOM

!peisagíst (pe-i-) adj. m., s. m., pl. peisagíști; adj. f., s. f. peisagístă, pl. peisagíste
peisagiștii
PEISAGÍST, -Ă, peisagiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Pictor) specializat în peisaje.(Scriitor sau compozitor) specializat în descrierea naturii. [Pr.: pe-i-] – Din fr. paysagiste.

DOOM

!peisagíst (pe-i-) adj. m., s. m., pl. peisagíști; adj. f., s. f. peisagístă, pl. peisagíste
peisagiștilor
PEISAGÍST, -Ă, peisagiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Pictor) specializat în peisaje.(Scriitor sau compozitor) specializat în descrierea naturii. [Pr.: pe-i-] – Din fr. paysagiste.

DOOM

!peisagíst (pe-i-) adj. m., s. m., pl. peisagíști; adj. f., s. f. peisagístă, pl. peisagíste
peisaj
PEISÁJ, peisaje, s. n. 1. Parte din natură care formează un ansamblu artistic și este cuprinsă dintr-o singură privire; priveliște; aspect propriu unui teritoriu oarecare, rezultând din combinarea factorilor naturali cu factorii creați de om. 2. Gen de pictură sau de grafică având ca obiect reprezentarea cu precădere a priveliștilor din natură; (concr.) tablou, fotografie care reprezintă un peisaj (1). 3. Descriere, reprezentare a naturii în opere literare; compoziție literară descriptivă. 4. Titlu dat unor compoziții muzicale descriptive imaginând prin onomatopee tablouri din natură. [Pr.: pe-i- – Var.: peiságiu s. n.] – Din fr. paysage, it. paesaggio.

DOOM

peisáj (pe-i-) s. n., pl. peisáje
peisaje
PEISÁJ, peisaje, s. n. 1. Parte din natură care formează un ansamblu artistic și este cuprinsă dintr-o singură privire; priveliște; aspect propriu unui teritoriu oarecare, rezultând din combinarea factorilor naturali cu factorii creați de om. 2. Gen de pictură sau de grafică având ca obiect reprezentarea cu precădere a priveliștilor din natură; (concr.) tablou, fotografie care reprezintă un peisaj (1). 3. Descriere, reprezentare a naturii în opere literare; compoziție literară descriptivă. 4. Titlu dat unor compoziții muzicale descriptive imaginând prin onomatopee tablouri din natură. [Pr.: pe-i- – Var.: peiságiu s. n.] – Din fr. paysage, it. paesaggio.

DOOM

peisáj (pe-i-) s. n., pl. peisáje
peisajele
PEISÁJ, peisaje, s. n. 1. Parte din natură care formează un ansamblu artistic și este cuprinsă dintr-o singură privire; priveliște; aspect propriu unui teritoriu oarecare, rezultând din combinarea factorilor naturali cu factorii creați de om. 2. Gen de pictură sau de grafică având ca obiect reprezentarea cu precădere a priveliștilor din natură; (concr.) tablou, fotografie care reprezintă un peisaj (1). 3. Descriere, reprezentare a naturii în opere literare; compoziție literară descriptivă. 4. Titlu dat unor compoziții muzicale descriptive imaginând prin onomatopee tablouri din natură. [Pr.: pe-i- – Var.: peiságiu s. n.] – Din fr. paysage, it. paesaggio.

DOOM

peisáj (pe-i-) s. n., pl. peisáje
peisajelor
PEISÁJ, peisaje, s. n. 1. Parte din natură care formează un ansamblu artistic și este cuprinsă dintr-o singură privire; priveliște; aspect propriu unui teritoriu oarecare, rezultând din combinarea factorilor naturali cu factorii creați de om. 2. Gen de pictură sau de grafică având ca obiect reprezentarea cu precădere a priveliștilor din natură; (concr.) tablou, fotografie care reprezintă un peisaj (1). 3. Descriere, reprezentare a naturii în opere literare; compoziție literară descriptivă. 4. Titlu dat unor compoziții muzicale descriptive imaginând prin onomatopee tablouri din natură. [Pr.: pe-i- – Var.: peiságiu s. n.] – Din fr. paysage, it. paesaggio.

DOOM

peisáj (pe-i-) s. n., pl. peisáje
peisajer
PEISAJÉR, -Ă, peisajeri, -e, adj. Care dă impresia, produce efectul de peisaj. [Pr.: pe-i-] – Din fr. paysager.
peisajera
PEISAJÉR, -Ă, peisajeri, -e, adj. Care dă impresia, produce efectul de peisaj. [Pr.: pe-i-] – Din fr. paysager.
peisajere
PEISAJÉR, -Ă, peisajeri, -e, adj. Care dă impresia, produce efectul de peisaj. [Pr.: pe-i-] – Din fr. paysager.
peisajerei
PEISAJÉR, -Ă, peisajeri, -e, adj. Care dă impresia, produce efectul de peisaj. [Pr.: pe-i-] – Din fr. paysager.
peisajerele
PEISAJÉR, -Ă, peisajeri, -e, adj. Care dă impresia, produce efectul de peisaj. [Pr.: pe-i-] – Din fr. paysager.
peisajerelor
PEISAJÉR, -Ă, peisajeri, -e, adj. Care dă impresia, produce efectul de peisaj. [Pr.: pe-i-] – Din fr. paysager.
peisajeri
PEISAJÉR, -Ă, peisajeri, -e, adj. Care dă impresia, produce efectul de peisaj. [Pr.: pe-i-] – Din fr. paysager.
peisajerii
PEISAJÉR, -Ă, peisajeri, -e, adj. Care dă impresia, produce efectul de peisaj. [Pr.: pe-i-] – Din fr. paysager.
peisajerilor
PEISAJÉR, -Ă, peisajeri, -e, adj. Care dă impresia, produce efectul de peisaj. [Pr.: pe-i-] – Din fr. paysager.
peisajerul
PEISAJÉR, -Ă, peisajeri, -e, adj. Care dă impresia, produce efectul de peisaj. [Pr.: pe-i-] – Din fr. paysager.
peisajerului
PEISAJÉR, -Ă, peisajeri, -e, adj. Care dă impresia, produce efectul de peisaj. [Pr.: pe-i-] – Din fr. paysager.
peisajul
PEISÁJ, peisaje, s. n. 1. Parte din natură care formează un ansamblu artistic și este cuprinsă dintr-o singură privire; priveliște; aspect propriu unui teritoriu oarecare, rezultând din combinarea factorilor naturali cu factorii creați de om. 2. Gen de pictură sau de grafică având ca obiect reprezentarea cu precădere a priveliștilor din natură; (concr.) tablou, fotografie care reprezintă un peisaj (1). 3. Descriere, reprezentare a naturii în opere literare; compoziție literară descriptivă. 4. Titlu dat unor compoziții muzicale descriptive imaginând prin onomatopee tablouri din natură. [Pr.: pe-i- – Var.: peiságiu s. n.] – Din fr. paysage, it. paesaggio.

DOOM

peisáj (pe-i-) s. n., pl. peisáje
peisajului
PEISÁJ, peisaje, s. n. 1. Parte din natură care formează un ansamblu artistic și este cuprinsă dintr-o singură privire; priveliște; aspect propriu unui teritoriu oarecare, rezultând din combinarea factorilor naturali cu factorii creați de om. 2. Gen de pictură sau de grafică având ca obiect reprezentarea cu precădere a priveliștilor din natură; (concr.) tablou, fotografie care reprezintă un peisaj (1). 3. Descriere, reprezentare a naturii în opere literare; compoziție literară descriptivă. 4. Titlu dat unor compoziții muzicale descriptive imaginând prin onomatopee tablouri din natură. [Pr.: pe-i- – Var.: peiságiu s. n.] – Din fr. paysage, it. paesaggio.

DOOM

peisáj (pe-i-) s. n., pl. peisáje
pejma
PÉJMĂ, pejme, s. f. Numele a două specii de plante erbacee cu tulpinile rigide, ramificate și cu frunze dințate, una cu flori albe sau violete-purpurii, cu miros plăcut de mosc (Amberboa moschata), cealaltă cu flori galbene, plăcut mirositoare (Amberboa odorata). – Din magh. pézsma.

DOOM

péjmă s. f., g.-d. art. péjmei; pl. péjme
pejme
PÉJMĂ, pejme, s. f. Numele a două specii de plante erbacee cu tulpinile rigide, ramificate și cu frunze dințate, una cu flori albe sau violete-purpurii, cu miros plăcut de mosc (Amberboa moschata), cealaltă cu flori galbene, plăcut mirositoare (Amberboa odorata). – Din magh. pézsma.

DOOM

péjmă s. f., g.-d. art. péjmei; pl. péjme
pejmei
PÉJMĂ, pejme, s. f. Numele a două specii de plante erbacee cu tulpinile rigide, ramificate și cu frunze dințate, una cu flori albe sau violete-purpurii, cu miros plăcut de mosc (Amberboa moschata), cealaltă cu flori galbene, plăcut mirositoare (Amberboa odorata). – Din magh. pézsma.

DOOM

péjmă s. f., g.-d. art. péjmei; pl. péjme
pejmele
PÉJMĂ, pejme, s. f. Numele a două specii de plante erbacee cu tulpinile rigide, ramificate și cu frunze dințate, una cu flori albe sau violete-purpurii, cu miros plăcut de mosc (Amberboa moschata), cealaltă cu flori galbene, plăcut mirositoare (Amberboa odorata). – Din magh. pézsma.

DOOM

péjmă s. f., g.-d. art. péjmei; pl. péjme
pejmelor
PÉJMĂ, pejme, s. f. Numele a două specii de plante erbacee cu tulpinile rigide, ramificate și cu frunze dințate, una cu flori albe sau violete-purpurii, cu miros plăcut de mosc (Amberboa moschata), cealaltă cu flori galbene, plăcut mirositoare (Amberboa odorata). – Din magh. pézsma.

DOOM

péjmă s. f., g.-d. art. péjmei; pl. péjme
pejorativ
PEJORATÍV, -Ă adj. v. peiorativ.

DOOM

peioratív adj. m., pl. peioratívi; f. peioratívă, pl. peioratíve
pelada
PELÁDĂ, pelade, s. f. Boală de piele care se manifestă prin căderea părului de pe cap pe anumite porțiuni (rotunjite). – Din fr. pelade.

DOOM

peládă s. f., g.-d. art. peládei; pl. peláde
pelade
PELÁDĂ, pelade, s. f. Boală de piele care se manifestă prin căderea părului de pe cap pe anumite porțiuni (rotunjite). – Din fr. pelade.

DOOM

peládă s. f., g.-d. art. peládei; pl. peláde
peladei
PELÁDĂ, pelade, s. f. Boală de piele care se manifestă prin căderea părului de pe cap pe anumite porțiuni (rotunjite). – Din fr. pelade.

DOOM

peládă s. f., g.-d. art. peládei; pl. peláde
peladele
PELÁDĂ, pelade, s. f. Boală de piele care se manifestă prin căderea părului de pe cap pe anumite porțiuni (rotunjite). – Din fr. pelade.

DOOM

peládă s. f., g.-d. art. peládei; pl. peláde
peladelor
PELÁDĂ, pelade, s. f. Boală de piele care se manifestă prin căderea părului de pe cap pe anumite porțiuni (rotunjite). – Din fr. pelade.

DOOM

peládă s. f., g.-d. art. peládei; pl. peláde
peladic
PELÁDIC, -Ă adj. Referitor la peladă. [< fr. peladique].
peladica
PELÁDIC, -Ă adj. Referitor la peladă. [< fr. peladique].
peladice
PELÁDIC, -Ă adj. Referitor la peladă. [< fr. peladique].
peladicei
PELÁDIC, -Ă adj. Referitor la peladă. [< fr. peladique].
peladicele
PELÁDIC, -Ă adj. Referitor la peladă. [< fr. peladique].
peladicelor
PELÁDIC, -Ă adj. Referitor la peladă. [< fr. peladique].
peladici
PELÁDIC, -Ă adj. Referitor la peladă. [< fr. peladique].
peladicii
PELÁDIC, -Ă adj. Referitor la peladă. [< fr. peladique].
peladicilor
PELÁDIC, -Ă adj. Referitor la peladă. [< fr. peladique].
peladicul
PELÁDIC, -Ă adj. Referitor la peladă. [< fr. peladique].
peladicului
PELÁDIC, -Ă adj. Referitor la peladă. [< fr. peladique].
pelagial
PELAGIÁL s.n. Zonă pelagică. // adj. Pelagic. [Pron. -gi-al. / < germ. pelagial, Pelagial].
pelagiala
PELAGIÁL s.n. Zonă pelagică. // adj. Pelagic. [Pron. -gi-al. / < germ. pelagial, Pelagial].
pelagiale
PELAGIÁL s.n. Zonă pelagică. // adj. Pelagic. [Pron. -gi-al. / < germ. pelagial, Pelagial].
pelagialei
PELAGIÁL s.n. Zonă pelagică. // adj. Pelagic. [Pron. -gi-al. / < germ. pelagial, Pelagial].
pelagialele
PELAGIÁL s.n. Zonă pelagică. // adj. Pelagic. [Pron. -gi-al. / < germ. pelagial, Pelagial].
pelagialelor
PELAGIÁL s.n. Zonă pelagică. // adj. Pelagic. [Pron. -gi-al. / < germ. pelagial, Pelagial].
pelagiali
PELAGIÁL s.n. Zonă pelagică. // adj. Pelagic. [Pron. -gi-al. / < germ. pelagial, Pelagial].
pelagialii
PELAGIÁL s.n. Zonă pelagică. // adj. Pelagic. [Pron. -gi-al. / < germ. pelagial, Pelagial].
pelagialilor
PELAGIÁL s.n. Zonă pelagică. // adj. Pelagic. [Pron. -gi-al. / < germ. pelagial, Pelagial].
pelagialul
PELAGIÁL s.n. Zonă pelagică. // adj. Pelagic. [Pron. -gi-al. / < germ. pelagial, Pelagial].
pelagialului
PELAGIÁL s.n. Zonă pelagică. // adj. Pelagic. [Pron. -gi-al. / < germ. pelagial, Pelagial].
pelagian
PELAGIÁN, -Ă adj. Referitor la pelagianism. // s.m. și f. Adept al pelagianismului. [Pron. -gi-an. / < fr. pélagien].
pelagian
PELAGIÁN, -Ă adj. Referitor la pelagianism. // s.m. și f. Adept al pelagianismului. [Pron. -gi-an. / < fr. pélagien].
pelagiana
PELAGIÁN, -Ă adj. Referitor la pelagianism. // s.m. și f. Adept al pelagianismului. [Pron. -gi-an. / < fr. pélagien].
pelagiana
PELAGIÁN, -Ă adj. Referitor la pelagianism. // s.m. și f. Adept al pelagianismului. [Pron. -gi-an. / < fr. pélagien].
pelagianism
PELAGIANÍSM s.n. Doctrină eretică creștină care nega urmările păcatului originar, susținând că oamenii pot săvârși binele și fără grația divină. [Pron. -gi-a-. / < fr. pélagianisme].
pelagianismul
PELAGIANÍSM s.n. Doctrină eretică creștină care nega urmările păcatului originar, susținând că oamenii pot săvârși binele și fără grația divină. [Pron. -gi-a-. / < fr. pélagianisme].
pelagianismului
PELAGIANÍSM s.n. Doctrină eretică creștină care nega urmările păcatului originar, susținând că oamenii pot săvârși binele și fără grația divină. [Pron. -gi-a-. / < fr. pélagianisme].
pelagianul
PELAGIÁN, -Ă adj. Referitor la pelagianism. // s.m. și f. Adept al pelagianismului. [Pron. -gi-an. / < fr. pélagien].
pelagianul
PELAGIÁN, -Ă adj. Referitor la pelagianism. // s.m. și f. Adept al pelagianismului. [Pron. -gi-an. / < fr. pélagien].
pelagianului
PELAGIÁN, -Ă adj. Referitor la pelagianism. // s.m. și f. Adept al pelagianismului. [Pron. -gi-an. / < fr. pélagien].
pelagianului
PELAGIÁN, -Ă adj. Referitor la pelagianism. // s.m. și f. Adept al pelagianismului. [Pron. -gi-an. / < fr. pélagien].
pelagic
PELÁGIC, -Ă, pelagici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Zonă pelagică = totalitatea apelor din lacuri, mări și oceane situate deasupra zonelor de fund (începând de la adâncimea de circa 200 m). ♦ Care se referă la zona definită mai sus, care aparține acestei zone; (despre plante și animale) care trăiește, plutind liber în apele acestei zone. 2. (Rar) Marin. – Din fr. pélagique.

DOOM

pelágic adj. m., pl. pelágici; f. pelágică, pl. pelágice
pelagica
PELÁGIC, -Ă, pelagici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Zonă pelagică = totalitatea apelor din lacuri, mări și oceane situate deasupra zonelor de fund (începând de la adâncimea de circa 200 m). ♦ Care se referă la zona definită mai sus, care aparține acestei zone; (despre plante și animale) care trăiește, plutind liber în apele acestei zone. 2. (Rar) Marin. – Din fr. pélagique.

DOOM

pelágic adj. m., pl. pelágici; f. pelágică, pl. pelágice
pelagice
PELÁGIC, -Ă, pelagici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Zonă pelagică = totalitatea apelor din lacuri, mări și oceane situate deasupra zonelor de fund (începând de la adâncimea de circa 200 m). ♦ Care se referă la zona definită mai sus, care aparține acestei zone; (despre plante și animale) care trăiește, plutind liber în apele acestei zone. 2. (Rar) Marin. – Din fr. pélagique.

DOOM

pelágic adj. m., pl. pelágici; f. pelágică, pl. pelágice
pelagicei
PELÁGIC, -Ă, pelagici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Zonă pelagică = totalitatea apelor din lacuri, mări și oceane situate deasupra zonelor de fund (începând de la adâncimea de circa 200 m). ♦ Care se referă la zona definită mai sus, care aparține acestei zone; (despre plante și animale) care trăiește, plutind liber în apele acestei zone. 2. (Rar) Marin. – Din fr. pélagique.

DOOM

pelágic adj. m., pl. pelágici; f. pelágică, pl. pelágice
pelagicele
PELÁGIC, -Ă, pelagici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Zonă pelagică = totalitatea apelor din lacuri, mări și oceane situate deasupra zonelor de fund (începând de la adâncimea de circa 200 m). ♦ Care se referă la zona definită mai sus, care aparține acestei zone; (despre plante și animale) care trăiește, plutind liber în apele acestei zone. 2. (Rar) Marin. – Din fr. pélagique.

DOOM

pelágic adj. m., pl. pelágici; f. pelágică, pl. pelágice
pelagicelor
PELÁGIC, -Ă, pelagici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Zonă pelagică = totalitatea apelor din lacuri, mări și oceane situate deasupra zonelor de fund (începând de la adâncimea de circa 200 m). ♦ Care se referă la zona definită mai sus, care aparține acestei zone; (despre plante și animale) care trăiește, plutind liber în apele acestei zone. 2. (Rar) Marin. – Din fr. pélagique.

DOOM

pelágic adj. m., pl. pelágici; f. pelágică, pl. pelágice
pelagici
PELÁGIC, -Ă, pelagici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Zonă pelagică = totalitatea apelor din lacuri, mări și oceane situate deasupra zonelor de fund (începând de la adâncimea de circa 200 m). ♦ Care se referă la zona definită mai sus, care aparține acestei zone; (despre plante și animale) care trăiește, plutind liber în apele acestei zone. 2. (Rar) Marin. – Din fr. pélagique.

DOOM

pelágic adj. m., pl. pelágici; f. pelágică, pl. pelágice
pelagicii
PELÁGIC, -Ă, pelagici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Zonă pelagică = totalitatea apelor din lacuri, mări și oceane situate deasupra zonelor de fund (începând de la adâncimea de circa 200 m). ♦ Care se referă la zona definită mai sus, care aparține acestei zone; (despre plante și animale) care trăiește, plutind liber în apele acestei zone. 2. (Rar) Marin. – Din fr. pélagique.

DOOM

pelágic adj. m., pl. pelágici; f. pelágică, pl. pelágice
pelagicilor
PELÁGIC, -Ă, pelagici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Zonă pelagică = totalitatea apelor din lacuri, mări și oceane situate deasupra zonelor de fund (începând de la adâncimea de circa 200 m). ♦ Care se referă la zona definită mai sus, care aparține acestei zone; (despre plante și animale) care trăiește, plutind liber în apele acestei zone. 2. (Rar) Marin. – Din fr. pélagique.

DOOM

pelágic adj. m., pl. pelágici; f. pelágică, pl. pelágice
pelagicul
PELÁGIC, -Ă, pelagici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Zonă pelagică = totalitatea apelor din lacuri, mări și oceane situate deasupra zonelor de fund (începând de la adâncimea de circa 200 m). ♦ Care se referă la zona definită mai sus, care aparține acestei zone; (despre plante și animale) care trăiește, plutind liber în apele acestei zone. 2. (Rar) Marin. – Din fr. pélagique.

DOOM

pelágic adj. m., pl. pelágici; f. pelágică, pl. pelágice
pelagicului
PELÁGIC, -Ă, pelagici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Zonă pelagică = totalitatea apelor din lacuri, mări și oceane situate deasupra zonelor de fund (începând de la adâncimea de circa 200 m). ♦ Care se referă la zona definită mai sus, care aparține acestei zone; (despre plante și animale) care trăiește, plutind liber în apele acestei zone. 2. (Rar) Marin. – Din fr. pélagique.

DOOM

pelágic adj. m., pl. pelágici; f. pelágică, pl. pelágice
pelagiene
PELAGIÁN, -Ă adj. Referitor la pelagianism. // s.m. și f. Adept al pelagianismului. [Pron. -gi-an. / < fr. pélagien].
pelagiene
PELAGIÁN, -Ă adj. Referitor la pelagianism. // s.m. și f. Adept al pelagianismului. [Pron. -gi-an. / < fr. pélagien].
pelagienei
PELAGIÁN, -Ă adj. Referitor la pelagianism. // s.m. și f. Adept al pelagianismului. [Pron. -gi-an. / < fr. pélagien].
pelagienei
PELAGIÁN, -Ă adj. Referitor la pelagianism. // s.m. și f. Adept al pelagianismului. [Pron. -gi-an. / < fr. pélagien].
pelagienele
PELAGIÁN, -Ă adj. Referitor la pelagianism. // s.m. și f. Adept al pelagianismului. [Pron. -gi-an. / < fr. pélagien].
pelagienele
PELAGIÁN, -Ă adj. Referitor la pelagianism. // s.m. și f. Adept al pelagianismului. [Pron. -gi-an. / < fr. pélagien].
pelagienelor
PELAGIÁN, -Ă adj. Referitor la pelagianism. // s.m. și f. Adept al pelagianismului. [Pron. -gi-an. / < fr. pélagien].
pelagienelor
PELAGIÁN, -Ă adj. Referitor la pelagianism. // s.m. și f. Adept al pelagianismului. [Pron. -gi-an. / < fr. pélagien].
pelagieni
PELAGIÁN, -Ă adj. Referitor la pelagianism. // s.m. și f. Adept al pelagianismului. [Pron. -gi-an. / < fr. pélagien].
pelagieni
PELAGIÁN, -Ă adj. Referitor la pelagianism. // s.m. și f. Adept al pelagianismului. [Pron. -gi-an. / < fr. pélagien].
pelagienii
PELAGIÁN, -Ă adj. Referitor la pelagianism. // s.m. și f. Adept al pelagianismului. [Pron. -gi-an. / < fr. pélagien].
pelagienii
PELAGIÁN, -Ă adj. Referitor la pelagianism. // s.m. și f. Adept al pelagianismului. [Pron. -gi-an. / < fr. pélagien].
pelagienilor
PELAGIÁN, -Ă adj. Referitor la pelagianism. // s.m. și f. Adept al pelagianismului. [Pron. -gi-an. / < fr. pélagien].
pelagienilor
PELAGIÁN, -Ă adj. Referitor la pelagianism. // s.m. și f. Adept al pelagianismului. [Pron. -gi-an. / < fr. pélagien].
pelagoscoape
PELAGOSCÓP s.n. Instrument pentru examinarea fundului apelor. [Pl. -scoape. / < fr. pélagoscope, cf. gr. pelagos – mare, skopein – a privi].

DOOM

!pelagoscóp (-gos-cop/-go-scop) s. n., pl. pelagoscoápe
pelagoscoapele
PELAGOSCÓP s.n. Instrument pentru examinarea fundului apelor. [Pl. -scoape. / < fr. pélagoscope, cf. gr. pelagos – mare, skopein – a privi].

DOOM

!pelagoscóp (-gos-cop/-go-scop) s. n., pl. pelagoscoápe
pelagoscoapelor
PELAGOSCÓP s.n. Instrument pentru examinarea fundului apelor. [Pl. -scoape. / < fr. pélagoscope, cf. gr. pelagos – mare, skopein – a privi].

DOOM

!pelagoscóp (-gos-cop/-go-scop) s. n., pl. pelagoscoápe
pelagoscop
PELAGOSCÓP s.n. Instrument pentru examinarea fundului apelor. [Pl. -scoape. / < fr. pélagoscope, cf. gr. pelagos – mare, skopein – a privi].

DOOM

!pelagoscóp (-gos-cop/-go-scop) s. n., pl. pelagoscoápe
pelagoscopul
PELAGOSCÓP s.n. Instrument pentru examinarea fundului apelor. [Pl. -scoape. / < fr. pélagoscope, cf. gr. pelagos – mare, skopein – a privi].

DOOM

!pelagoscóp (-gos-cop/-go-scop) s. n., pl. pelagoscoápe
pelagoscopului
PELAGOSCÓP s.n. Instrument pentru examinarea fundului apelor. [Pl. -scoape. / < fr. pélagoscope, cf. gr. pelagos – mare, skopein – a privi].

DOOM

!pelagoscóp (-gos-cop/-go-scop) s. n., pl. pelagoscoápe
pelagra
PELÁGRĂ, pelagre, s. f. Boală provocată de lipsa din alimentație a unor vitamine și proteine, care se manifestă prin inflamația pielii, plăgi pe corp, tulburări gastrice și nervoase etc. – Din fr. pellagre.

DOOM

pelágră (-la-gră) s. f., g.-d. art. pelágrei; pl. pelágre
pelagre
PELÁGRĂ, pelagre, s. f. Boală provocată de lipsa din alimentație a unor vitamine și proteine, care se manifestă prin inflamația pielii, plăgi pe corp, tulburări gastrice și nervoase etc. – Din fr. pellagre.

DOOM

pelágră (-la-gră) s. f., g.-d. art. pelágrei; pl. pelágre
pelagrei
PELÁGRĂ, pelagre, s. f. Boală provocată de lipsa din alimentație a unor vitamine și proteine, care se manifestă prin inflamația pielii, plăgi pe corp, tulburări gastrice și nervoase etc. – Din fr. pellagre.

DOOM

pelágră (-la-gră) s. f., g.-d. art. pelágrei; pl. pelágre
pelagrele
PELÁGRĂ, pelagre, s. f. Boală provocată de lipsa din alimentație a unor vitamine și proteine, care se manifestă prin inflamația pielii, plăgi pe corp, tulburări gastrice și nervoase etc. – Din fr. pellagre.

DOOM

pelágră (-la-gră) s. f., g.-d. art. pelágrei; pl. pelágre
pelagrelor
PELÁGRĂ, pelagre, s. f. Boală provocată de lipsa din alimentație a unor vitamine și proteine, care se manifestă prin inflamația pielii, plăgi pe corp, tulburări gastrice și nervoase etc. – Din fr. pellagre.

DOOM

pelágră (-la-gră) s. f., g.-d. art. pelágrei; pl. pelágre
pelagroasa
PELAGRÓS, -OÁSĂ, pelagroși, -oase, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține pelagrei, privitor la pelagră, cauzat de pelagră. 2. S. m. și f., adj. (Om) bolnav de pelagră. – Din fr. pellagreux.

DOOM

pelagrós (rar) (-la-gros) adj. m., s. m., pl. pelagróși; adj. f., s. f. pelagroásă, pl. pelagroáse
pelagroasa
PELAGRÓS, -OÁSĂ, pelagroși, -oase, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține pelagrei, privitor la pelagră, cauzat de pelagră. 2. S. m. și f., adj. (Om) bolnav de pelagră. – Din fr. pellagreux.

DOOM

pelagrós (rar) (-la-gros) adj. m., s. m., pl. pelagróși; adj. f., s. f. pelagroásă, pl. pelagroáse
pelagroase
PELAGRÓS, -OÁSĂ, pelagroși, -oase, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține pelagrei, privitor la pelagră, cauzat de pelagră. 2. S. m. și f., adj. (Om) bolnav de pelagră. – Din fr. pellagreux.

DOOM

pelagrós (rar) (-la-gros) adj. m., s. m., pl. pelagróși; adj. f., s. f. pelagroásă, pl. pelagroáse
pelagroase
PELAGRÓS, -OÁSĂ, pelagroși, -oase, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține pelagrei, privitor la pelagră, cauzat de pelagră. 2. S. m. și f., adj. (Om) bolnav de pelagră. – Din fr. pellagreux.

DOOM

pelagrós (rar) (-la-gros) adj. m., s. m., pl. pelagróși; adj. f., s. f. pelagroásă, pl. pelagroáse
pelagroasei
PELAGRÓS, -OÁSĂ, pelagroși, -oase, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține pelagrei, privitor la pelagră, cauzat de pelagră. 2. S. m. și f., adj. (Om) bolnav de pelagră. – Din fr. pellagreux.

DOOM

pelagrós (rar) (-la-gros) adj. m., s. m., pl. pelagróși; adj. f., s. f. pelagroásă, pl. pelagroáse
pelagroasei
PELAGRÓS, -OÁSĂ, pelagroși, -oase, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține pelagrei, privitor la pelagră, cauzat de pelagră. 2. S. m. și f., adj. (Om) bolnav de pelagră. – Din fr. pellagreux.

DOOM

pelagrós (rar) (-la-gros) adj. m., s. m., pl. pelagróși; adj. f., s. f. pelagroásă, pl. pelagroáse
pelagroasele
PELAGRÓS, -OÁSĂ, pelagroși, -oase, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține pelagrei, privitor la pelagră, cauzat de pelagră. 2. S. m. și f., adj. (Om) bolnav de pelagră. – Din fr. pellagreux.

DOOM

pelagrós (rar) (-la-gros) adj. m., s. m., pl. pelagróși; adj. f., s. f. pelagroásă, pl. pelagroáse
pelagroasele
PELAGRÓS, -OÁSĂ, pelagroși, -oase, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține pelagrei, privitor la pelagră, cauzat de pelagră. 2. S. m. și f., adj. (Om) bolnav de pelagră. – Din fr. pellagreux.

DOOM

pelagrós (rar) (-la-gros) adj. m., s. m., pl. pelagróși; adj. f., s. f. pelagroásă, pl. pelagroáse
pelagroaselor
PELAGRÓS, -OÁSĂ, pelagroși, -oase, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține pelagrei, privitor la pelagră, cauzat de pelagră. 2. S. m. și f., adj. (Om) bolnav de pelagră. – Din fr. pellagreux.

DOOM

pelagrós (rar) (-la-gros) adj. m., s. m., pl. pelagróși; adj. f., s. f. pelagroásă, pl. pelagroáse
pelagroaselor
PELAGRÓS, -OÁSĂ, pelagroși, -oase, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține pelagrei, privitor la pelagră, cauzat de pelagră. 2. S. m. și f., adj. (Om) bolnav de pelagră. – Din fr. pellagreux.

DOOM

pelagrós (rar) (-la-gros) adj. m., s. m., pl. pelagróși; adj. f., s. f. pelagroásă, pl. pelagroáse
pelagroid
PELAGROÍD, -Ă adj. Care seamănă cu pelagra. [Pron. -gro-id. / < fr. pellagroïde].
pelagros
PELAGRÓS, -OÁSĂ, pelagroși, -oase, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține pelagrei, privitor la pelagră, cauzat de pelagră. 2. S. m. și f., adj. (Om) bolnav de pelagră. – Din fr. pellagreux.

DOOM

pelagrós (rar) (-la-gros) adj. m., s. m., pl. pelagróși; adj. f., s. f. pelagroásă, pl. pelagroáse
pelagros
PELAGRÓS, -OÁSĂ, pelagroși, -oase, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține pelagrei, privitor la pelagră, cauzat de pelagră. 2. S. m. și f., adj. (Om) bolnav de pelagră. – Din fr. pellagreux.

DOOM

pelagrós (rar) (-la-gros) adj. m., s. m., pl. pelagróși; adj. f., s. f. pelagroásă, pl. pelagroáse
pelagrosul
PELAGRÓS, -OÁSĂ, pelagroși, -oase, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține pelagrei, privitor la pelagră, cauzat de pelagră. 2. S. m. și f., adj. (Om) bolnav de pelagră. – Din fr. pellagreux.

DOOM

pelagrós (rar) (-la-gros) adj. m., s. m., pl. pelagróși; adj. f., s. f. pelagroásă, pl. pelagroáse
pelagrosul
PELAGRÓS, -OÁSĂ, pelagroși, -oase, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține pelagrei, privitor la pelagră, cauzat de pelagră. 2. S. m. și f., adj. (Om) bolnav de pelagră. – Din fr. pellagreux.

DOOM

pelagrós (rar) (-la-gros) adj. m., s. m., pl. pelagróși; adj. f., s. f. pelagroásă, pl. pelagroáse
pelagrosului
PELAGRÓS, -OÁSĂ, pelagroși, -oase, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține pelagrei, privitor la pelagră, cauzat de pelagră. 2. S. m. și f., adj. (Om) bolnav de pelagră. – Din fr. pellagreux.

DOOM

pelagrós (rar) (-la-gros) adj. m., s. m., pl. pelagróși; adj. f., s. f. pelagroásă, pl. pelagroáse
pelagrosului
PELAGRÓS, -OÁSĂ, pelagroși, -oase, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține pelagrei, privitor la pelagră, cauzat de pelagră. 2. S. m. și f., adj. (Om) bolnav de pelagră. – Din fr. pellagreux.

DOOM

pelagrós (rar) (-la-gros) adj. m., s. m., pl. pelagróși; adj. f., s. f. pelagroásă, pl. pelagroáse
pelagrozina
PELAGROZÍNĂ s. f. Substanță toxică aflată în bobul de porumb alterat. – Din fr. pellagrosine.

DOOM

pelagrozínă (-la-gro-) s. f., g.-d. art. pelagrozínei
pelagrozine
PELAGROZÍNĂ s. f. Substanță toxică aflată în bobul de porumb alterat. – Din fr. pellagrosine.

DOOM

pelagrozínă (-la-gro-) s. f., g.-d. art. pelagrozínei
pelagrozinei
PELAGROZÍNĂ s. f. Substanță toxică aflată în bobul de porumb alterat. – Din fr. pellagrosine.

DOOM

pelagrozínă (-la-gro-) s. f., g.-d. art. pelagrozínei
pelagroși
PELAGRÓS, -OÁSĂ, pelagroși, -oase, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține pelagrei, privitor la pelagră, cauzat de pelagră. 2. S. m. și f., adj. (Om) bolnav de pelagră. – Din fr. pellagreux.

DOOM

pelagrós (rar) (-la-gros) adj. m., s. m., pl. pelagróși; adj. f., s. f. pelagroásă, pl. pelagroáse
pelagroși
PELAGRÓS, -OÁSĂ, pelagroși, -oase, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține pelagrei, privitor la pelagră, cauzat de pelagră. 2. S. m. și f., adj. (Om) bolnav de pelagră. – Din fr. pellagreux.

DOOM

pelagrós (rar) (-la-gros) adj. m., s. m., pl. pelagróși; adj. f., s. f. pelagroásă, pl. pelagroáse
pelagroșii
PELAGRÓS, -OÁSĂ, pelagroși, -oase, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține pelagrei, privitor la pelagră, cauzat de pelagră. 2. S. m. și f., adj. (Om) bolnav de pelagră. – Din fr. pellagreux.

DOOM

pelagrós (rar) (-la-gros) adj. m., s. m., pl. pelagróși; adj. f., s. f. pelagroásă, pl. pelagroáse
pelagroșii
PELAGRÓS, -OÁSĂ, pelagroși, -oase, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține pelagrei, privitor la pelagră, cauzat de pelagră. 2. S. m. și f., adj. (Om) bolnav de pelagră. – Din fr. pellagreux.

DOOM

pelagrós (rar) (-la-gros) adj. m., s. m., pl. pelagróși; adj. f., s. f. pelagroásă, pl. pelagroáse
pelagroșilor
PELAGRÓS, -OÁSĂ, pelagroși, -oase, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține pelagrei, privitor la pelagră, cauzat de pelagră. 2. S. m. și f., adj. (Om) bolnav de pelagră. – Din fr. pellagreux.

DOOM

pelagrós (rar) (-la-gros) adj. m., s. m., pl. pelagróși; adj. f., s. f. pelagroásă, pl. pelagroáse
pelagroșilor
PELAGRÓS, -OÁSĂ, pelagroși, -oase, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține pelagrei, privitor la pelagră, cauzat de pelagră. 2. S. m. și f., adj. (Om) bolnav de pelagră. – Din fr. pellagreux.

DOOM

pelagrós (rar) (-la-gros) adj. m., s. m., pl. pelagróși; adj. f., s. f. pelagroásă, pl. pelagroáse
pelaj
PELÁJ, pelajuri, s. n. (Franțuzism) Păr, blană a unui animal (sălbatic). – Din fr. pelage.
pelargonia
PELARGÓNIE, pelargonii, s. f. (Bot.) Nume dat mai multor specii de mușcată. – Din germ. Pelargonie.

DOOM

pelargónie (-ni-e) s. f., art. pelargónia (-ni-a), g.-d. art. pelargóniei; pl. pelargónii, art. pelargóniile (-ni-i-)
pelargonie
PELARGÓNIE, pelargonii, s. f. (Bot.) Nume dat mai multor specii de mușcată. – Din germ. Pelargonie.

DOOM

pelargónie (-ni-e) s. f., art. pelargónia (-ni-a), g.-d. art. pelargóniei; pl. pelargónii, art. pelargóniile (-ni-i-)
pelargoniei
PELARGÓNIE, pelargonii, s. f. (Bot.) Nume dat mai multor specii de mușcată. – Din germ. Pelargonie.

DOOM

pelargónie (-ni-e) s. f., art. pelargónia (-ni-a), g.-d. art. pelargóniei; pl. pelargónii, art. pelargóniile (-ni-i-)
pelargonii
PELARGÓNIE, pelargonii, s. f. (Bot.) Nume dat mai multor specii de mușcată. – Din germ. Pelargonie.

DOOM

pelargónie (-ni-e) s. f., art. pelargónia (-ni-a), g.-d. art. pelargóniei; pl. pelargónii, art. pelargóniile (-ni-i-)
pelargoniile
PELARGÓNIE, pelargonii, s. f. (Bot.) Nume dat mai multor specii de mușcată. – Din germ. Pelargonie.

DOOM

pelargónie (-ni-e) s. f., art. pelargónia (-ni-a), g.-d. art. pelargóniei; pl. pelargónii, art. pelargóniile (-ni-i-)
pelargoniilor
PELARGÓNIE, pelargonii, s. f. (Bot.) Nume dat mai multor specii de mușcată. – Din germ. Pelargonie.

DOOM

pelargónie (-ni-e) s. f., art. pelargónia (-ni-a), g.-d. art. pelargóniei; pl. pelargónii, art. pelargóniile (-ni-i-)
pelargonium
MUȘCÁTĂ, mușcate, s. f. Numele mai multor plante erbacee perene, cu frunze reniforme, palmat-lobate și cu flori roșii, albe sau roz dispuse în umbele, cultivate ca plante decorative (Pelargonium). – Din bg. muškato, magh. muskáta.
pelasg
PELÁSG, -Ă, pelasgi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din unele triburi ce au populat în timpurile străvechi partea sudică a Peninsulei Balcanice, litoralul vestic al Asiei Mici și câteva insule din această regiune; (la m. pl.) populația triburilor care locuiau în aceste regiuni. 2. Adj. Care aparține pelasgilor (1), privitor la pelasgi, de la pelasgi; pelasgic. – Din fr. Pélasges.

DOOM

pelásg adj. m., s. m., pl. pelásgi; adj. f., s. f. pelásgă, pl. pelásge
pelasg
PELÁSG, -Ă, pelasgi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din unele triburi ce au populat în timpurile străvechi partea sudică a Peninsulei Balcanice, litoralul vestic al Asiei Mici și câteva insule din această regiune; (la m. pl.) populația triburilor care locuiau în aceste regiuni. 2. Adj. Care aparține pelasgilor (1), privitor la pelasgi, de la pelasgi; pelasgic. – Din fr. Pélasges.

DOOM

pelásg adj. m., s. m., pl. pelásgi; adj. f., s. f. pelásgă, pl. pelásge
pelasga
PELÁSG, -Ă, pelasgi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din unele triburi ce au populat în timpurile străvechi partea sudică a Peninsulei Balcanice, litoralul vestic al Asiei Mici și câteva insule din această regiune; (la m. pl.) populația triburilor care locuiau în aceste regiuni. 2. Adj. Care aparține pelasgilor (1), privitor la pelasgi, de la pelasgi; pelasgic. – Din fr. Pélasges.

DOOM

pelásg adj. m., s. m., pl. pelásgi; adj. f., s. f. pelásgă, pl. pelásge
pelasga
PELÁSG, -Ă, pelasgi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din unele triburi ce au populat în timpurile străvechi partea sudică a Peninsulei Balcanice, litoralul vestic al Asiei Mici și câteva insule din această regiune; (la m. pl.) populația triburilor care locuiau în aceste regiuni. 2. Adj. Care aparține pelasgilor (1), privitor la pelasgi, de la pelasgi; pelasgic. – Din fr. Pélasges.

DOOM

pelásg adj. m., s. m., pl. pelásgi; adj. f., s. f. pelásgă, pl. pelásge
pelasge
PELÁSG, -Ă, pelasgi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din unele triburi ce au populat în timpurile străvechi partea sudică a Peninsulei Balcanice, litoralul vestic al Asiei Mici și câteva insule din această regiune; (la m. pl.) populația triburilor care locuiau în aceste regiuni. 2. Adj. Care aparține pelasgilor (1), privitor la pelasgi, de la pelasgi; pelasgic. – Din fr. Pélasges.

DOOM

pelásg adj. m., s. m., pl. pelásgi; adj. f., s. f. pelásgă, pl. pelásge
pelasge
PELÁSG, -Ă, pelasgi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din unele triburi ce au populat în timpurile străvechi partea sudică a Peninsulei Balcanice, litoralul vestic al Asiei Mici și câteva insule din această regiune; (la m. pl.) populația triburilor care locuiau în aceste regiuni. 2. Adj. Care aparține pelasgilor (1), privitor la pelasgi, de la pelasgi; pelasgic. – Din fr. Pélasges.

DOOM

pelásg adj. m., s. m., pl. pelásgi; adj. f., s. f. pelásgă, pl. pelásge
pelasgei
PELÁSG, -Ă, pelasgi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din unele triburi ce au populat în timpurile străvechi partea sudică a Peninsulei Balcanice, litoralul vestic al Asiei Mici și câteva insule din această regiune; (la m. pl.) populația triburilor care locuiau în aceste regiuni. 2. Adj. Care aparține pelasgilor (1), privitor la pelasgi, de la pelasgi; pelasgic. – Din fr. Pélasges.

DOOM

pelásg adj. m., s. m., pl. pelásgi; adj. f., s. f. pelásgă, pl. pelásge
pelasgei
PELÁSG, -Ă, pelasgi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din unele triburi ce au populat în timpurile străvechi partea sudică a Peninsulei Balcanice, litoralul vestic al Asiei Mici și câteva insule din această regiune; (la m. pl.) populația triburilor care locuiau în aceste regiuni. 2. Adj. Care aparține pelasgilor (1), privitor la pelasgi, de la pelasgi; pelasgic. – Din fr. Pélasges.

DOOM

pelásg adj. m., s. m., pl. pelásgi; adj. f., s. f. pelásgă, pl. pelásge
pelasgele
PELÁSG, -Ă, pelasgi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din unele triburi ce au populat în timpurile străvechi partea sudică a Peninsulei Balcanice, litoralul vestic al Asiei Mici și câteva insule din această regiune; (la m. pl.) populația triburilor care locuiau în aceste regiuni. 2. Adj. Care aparține pelasgilor (1), privitor la pelasgi, de la pelasgi; pelasgic. – Din fr. Pélasges.

DOOM

pelásg adj. m., s. m., pl. pelásgi; adj. f., s. f. pelásgă, pl. pelásge
pelasgele
PELÁSG, -Ă, pelasgi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din unele triburi ce au populat în timpurile străvechi partea sudică a Peninsulei Balcanice, litoralul vestic al Asiei Mici și câteva insule din această regiune; (la m. pl.) populația triburilor care locuiau în aceste regiuni. 2. Adj. Care aparține pelasgilor (1), privitor la pelasgi, de la pelasgi; pelasgic. – Din fr. Pélasges.

DOOM

pelásg adj. m., s. m., pl. pelásgi; adj. f., s. f. pelásgă, pl. pelásge
pelasgelor
PELÁSG, -Ă, pelasgi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din unele triburi ce au populat în timpurile străvechi partea sudică a Peninsulei Balcanice, litoralul vestic al Asiei Mici și câteva insule din această regiune; (la m. pl.) populația triburilor care locuiau în aceste regiuni. 2. Adj. Care aparține pelasgilor (1), privitor la pelasgi, de la pelasgi; pelasgic. – Din fr. Pélasges.

DOOM

pelásg adj. m., s. m., pl. pelásgi; adj. f., s. f. pelásgă, pl. pelásge
pelasgelor
PELÁSG, -Ă, pelasgi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din unele triburi ce au populat în timpurile străvechi partea sudică a Peninsulei Balcanice, litoralul vestic al Asiei Mici și câteva insule din această regiune; (la m. pl.) populația triburilor care locuiau în aceste regiuni. 2. Adj. Care aparține pelasgilor (1), privitor la pelasgi, de la pelasgi; pelasgic. – Din fr. Pélasges.

DOOM

pelásg adj. m., s. m., pl. pelásgi; adj. f., s. f. pelásgă, pl. pelásge
pelasgi
PELÁSG, -Ă, pelasgi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din unele triburi ce au populat în timpurile străvechi partea sudică a Peninsulei Balcanice, litoralul vestic al Asiei Mici și câteva insule din această regiune; (la m. pl.) populația triburilor care locuiau în aceste regiuni. 2. Adj. Care aparține pelasgilor (1), privitor la pelasgi, de la pelasgi; pelasgic. – Din fr. Pélasges.

DOOM

pelásg adj. m., s. m., pl. pelásgi; adj. f., s. f. pelásgă, pl. pelásge
pelasgi
PELÁSG, -Ă, pelasgi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din unele triburi ce au populat în timpurile străvechi partea sudică a Peninsulei Balcanice, litoralul vestic al Asiei Mici și câteva insule din această regiune; (la m. pl.) populația triburilor care locuiau în aceste regiuni. 2. Adj. Care aparține pelasgilor (1), privitor la pelasgi, de la pelasgi; pelasgic. – Din fr. Pélasges.

DOOM

pelásg adj. m., s. m., pl. pelásgi; adj. f., s. f. pelásgă, pl. pelásge
pelasgic
PELÁSGIC, -Ă, pelasgici, -ce, adj. (Rar) Pelasg (2). – Din fr. pélasgique.

DOOM

pelásgic adj. m., pl. pelásgici; f. pelásgică, pl. pelásgice
pelasgica
PELÁSGIC, -Ă, pelasgici, -ce, adj. (Rar) Pelasg (2). – Din fr. pélasgique.

DOOM

pelásgic adj. m., pl. pelásgici; f. pelásgică, pl. pelásgice
pelasgice
PELÁSGIC, -Ă, pelasgici, -ce, adj. (Rar) Pelasg (2). – Din fr. pélasgique.

DOOM

pelásgic adj. m., pl. pelásgici; f. pelásgică, pl. pelásgice
pelasgicei
PELÁSGIC, -Ă, pelasgici, -ce, adj. (Rar) Pelasg (2). – Din fr. pélasgique.

DOOM

pelásgic adj. m., pl. pelásgici; f. pelásgică, pl. pelásgice
pelasgicele
PELÁSGIC, -Ă, pelasgici, -ce, adj. (Rar) Pelasg (2). – Din fr. pélasgique.

DOOM

pelásgic adj. m., pl. pelásgici; f. pelásgică, pl. pelásgice
pelasgicelor
PELÁSGIC, -Ă, pelasgici, -ce, adj. (Rar) Pelasg (2). – Din fr. pélasgique.

DOOM

pelásgic adj. m., pl. pelásgici; f. pelásgică, pl. pelásgice
pelasgici
PELÁSGIC, -Ă, pelasgici, -ce, adj. (Rar) Pelasg (2). – Din fr. pélasgique.

DOOM

pelásgic adj. m., pl. pelásgici; f. pelásgică, pl. pelásgice
pelasgicii
PELÁSGIC, -Ă, pelasgici, -ce, adj. (Rar) Pelasg (2). – Din fr. pélasgique.

DOOM

pelásgic adj. m., pl. pelásgici; f. pelásgică, pl. pelásgice
pelasgicilor
PELÁSGIC, -Ă, pelasgici, -ce, adj. (Rar) Pelasg (2). – Din fr. pélasgique.

DOOM

pelásgic adj. m., pl. pelásgici; f. pelásgică, pl. pelásgice
pelasgicul
PELÁSGIC, -Ă, pelasgici, -ce, adj. (Rar) Pelasg (2). – Din fr. pélasgique.

DOOM

pelásgic adj. m., pl. pelásgici; f. pelásgică, pl. pelásgice
pelasgicului
PELÁSGIC, -Ă, pelasgici, -ce, adj. (Rar) Pelasg (2). – Din fr. pélasgique.

DOOM

pelásgic adj. m., pl. pelásgici; f. pelásgică, pl. pelásgice
pelasgii
PELÁSG, -Ă, pelasgi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din unele triburi ce au populat în timpurile străvechi partea sudică a Peninsulei Balcanice, litoralul vestic al Asiei Mici și câteva insule din această regiune; (la m. pl.) populația triburilor care locuiau în aceste regiuni. 2. Adj. Care aparține pelasgilor (1), privitor la pelasgi, de la pelasgi; pelasgic. – Din fr. Pélasges.

DOOM

pelásg adj. m., s. m., pl. pelásgi; adj. f., s. f. pelásgă, pl. pelásge
pelasgii
PELÁSG, -Ă, pelasgi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din unele triburi ce au populat în timpurile străvechi partea sudică a Peninsulei Balcanice, litoralul vestic al Asiei Mici și câteva insule din această regiune; (la m. pl.) populația triburilor care locuiau în aceste regiuni. 2. Adj. Care aparține pelasgilor (1), privitor la pelasgi, de la pelasgi; pelasgic. – Din fr. Pélasges.

DOOM

pelásg adj. m., s. m., pl. pelásgi; adj. f., s. f. pelásgă, pl. pelásge
pelasgilor
PELÁSG, -Ă, pelasgi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din unele triburi ce au populat în timpurile străvechi partea sudică a Peninsulei Balcanice, litoralul vestic al Asiei Mici și câteva insule din această regiune; (la m. pl.) populația triburilor care locuiau în aceste regiuni. 2. Adj. Care aparține pelasgilor (1), privitor la pelasgi, de la pelasgi; pelasgic. – Din fr. Pélasges.

DOOM

pelásg adj. m., s. m., pl. pelásgi; adj. f., s. f. pelásgă, pl. pelásge
pelasgilor
PELÁSG, -Ă, pelasgi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din unele triburi ce au populat în timpurile străvechi partea sudică a Peninsulei Balcanice, litoralul vestic al Asiei Mici și câteva insule din această regiune; (la m. pl.) populația triburilor care locuiau în aceste regiuni. 2. Adj. Care aparține pelasgilor (1), privitor la pelasgi, de la pelasgi; pelasgic. – Din fr. Pélasges.

DOOM

pelásg adj. m., s. m., pl. pelásgi; adj. f., s. f. pelásgă, pl. pelásge
pelasgul
PELÁSG, -Ă, pelasgi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din unele triburi ce au populat în timpurile străvechi partea sudică a Peninsulei Balcanice, litoralul vestic al Asiei Mici și câteva insule din această regiune; (la m. pl.) populația triburilor care locuiau în aceste regiuni. 2. Adj. Care aparține pelasgilor (1), privitor la pelasgi, de la pelasgi; pelasgic. – Din fr. Pélasges.

DOOM

pelásg adj. m., s. m., pl. pelásgi; adj. f., s. f. pelásgă, pl. pelásge
pelasgul
PELÁSG, -Ă, pelasgi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din unele triburi ce au populat în timpurile străvechi partea sudică a Peninsulei Balcanice, litoralul vestic al Asiei Mici și câteva insule din această regiune; (la m. pl.) populația triburilor care locuiau în aceste regiuni. 2. Adj. Care aparține pelasgilor (1), privitor la pelasgi, de la pelasgi; pelasgic. – Din fr. Pélasges.

DOOM

pelásg adj. m., s. m., pl. pelásgi; adj. f., s. f. pelásgă, pl. pelásge
pelasgului
PELÁSG, -Ă, pelasgi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din unele triburi ce au populat în timpurile străvechi partea sudică a Peninsulei Balcanice, litoralul vestic al Asiei Mici și câteva insule din această regiune; (la m. pl.) populația triburilor care locuiau în aceste regiuni. 2. Adj. Care aparține pelasgilor (1), privitor la pelasgi, de la pelasgi; pelasgic. – Din fr. Pélasges.

DOOM

pelásg adj. m., s. m., pl. pelásgi; adj. f., s. f. pelásgă, pl. pelásge
pelasgului
PELÁSG, -Ă, pelasgi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din unele triburi ce au populat în timpurile străvechi partea sudică a Peninsulei Balcanice, litoralul vestic al Asiei Mici și câteva insule din această regiune; (la m. pl.) populația triburilor care locuiau în aceste regiuni. 2. Adj. Care aparține pelasgilor (1), privitor la pelasgi, de la pelasgi; pelasgic. – Din fr. Pélasges.

DOOM

pelásg adj. m., s. m., pl. pelásgi; adj. f., s. f. pelásgă, pl. pelásge
pelasgus
Pelasgus, fiul lui Zeus și al Niobei și tatăl lui Lycaon. Era considerat strămoșul mitic al neamului pelasgilor.
peleag
peleág (-gă), adj. – Chel, fără păr. – Var. peleg. Origine necunoscută. Se folosește în Banat. Der. dintr-un sl. *plĕchŭ (Tiktin) este incertă, chiar și legătura cu felegos „zdrențăros” (Scriban). Cf. pilug ?
pelecan
PELICÁN, pelicani, s. m. Pasăre acvatică migratoare de talie mare, cu pene albeçiocul lung și puternic, cu un sac elastic sub maxilarul inferior, în care se adună peștii cu care se hrănește; babiță (Pelecanus onocrotalus). [Var.: (înv.) pelecán s.m] – Din ngr. pelekán, lat. pelecanus, fr. pélican.

DOOM

pelicán s. m., pl. pelicáni
pelecus
SĂBIÚȚĂ, săbiuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui sabie; săbioară. 2. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de sabie și cu florile purpurii; gladiolă, săbioară (3) (Gladiolus imbricatus). [Pr.: -bi-u-] – Sabie + suf. -uță.
pelegrin
PEREGRÍN, peregrini, s. m. Persoană care călătorește mult (rătăcind din loc în loc); călător. ♦ (Înv.) Pelerin. [Var.: pelegrín s. m.] – Din lat. peregrinus, fr. pérégrin, it. pellegrino.

DOOM

peregrín (persoană care călătorește mult) (-re-grin) s. m., pl. peregríni
peleng
PELÉNG, pelenguri, s. n. Dispozitiv, eșalonare de luptă, în cadrul căreia avioane sau grupe de avioane se înșiruie unul după altul, în formă de trepte, sub un unghi.
pelerin
PELERÍN, pelerini, s. m. Persoană care face un pelerinaj. ♦ (Rar) Persoană care călătorește mult (din loc în loc); călător. – Din fr. pèlerin.

DOOM

pelerín (călător la locuri sfinte) s. m., pl. peleríni
pelerina
PELERÍNĂ, pelerine, s. f. 1. Haină largă de lungimi variabile, fără mâneci, adesea cu glugă, care se poartă peste altă îmbrăcăminte. 2. Îmbrăcăminte femeiască în formă de guler mare, care acoperă umerii (și bustul) și care se poartă peste palton sau peste rochie. – Din fr. pèlerine.

DOOM

pelerínă s. f., g.-d. art. pelerínei; pl. peleríne
pelerinagiu
PELERINÁGIU s.n. v. pelerinaj.
pelerinaj
PELERINÁJ, pelerinaje, s. n. Călătorie rituală făcută de credincioși, individual sau în grup, într-un loc sfânt (Ierusalim, Lourdes, Mecca). ♦ Călătorie făcută într-un loc renumit (din punct de vedere istoric sau cultural). ♦ P. gener. Călătorie, plimbare (în diverse locuri). ♦ Trecere continuă, perindare. – Din fr. pèlerinage.

DOOM

pelerináj (călătorie la locuri sfinte) s. n., pl. pelerináje
pelerinaje
PELERINÁJ, pelerinaje, s. n. Călătorie rituală făcută de credincioși, individual sau în grup, într-un loc sfânt (Ierusalim, Lourdes, Mecca). ♦ Călătorie făcută într-un loc renumit (din punct de vedere istoric sau cultural). ♦ P. gener. Călătorie, plimbare (în diverse locuri). ♦ Trecere continuă, perindare. – Din fr. pèlerinage.

DOOM

pelerináj (călătorie la locuri sfinte) s. n., pl. pelerináje
pelerinajele
PELERINÁJ, pelerinaje, s. n. Călătorie rituală făcută de credincioși, individual sau în grup, într-un loc sfânt (Ierusalim, Lourdes, Mecca). ♦ Călătorie făcută într-un loc renumit (din punct de vedere istoric sau cultural). ♦ P. gener. Călătorie, plimbare (în diverse locuri). ♦ Trecere continuă, perindare. – Din fr. pèlerinage.

DOOM

pelerináj (călătorie la locuri sfinte) s. n., pl. pelerináje
pelerinajelor
PELERINÁJ, pelerinaje, s. n. Călătorie rituală făcută de credincioși, individual sau în grup, într-un loc sfânt (Ierusalim, Lourdes, Mecca). ♦ Călătorie făcută într-un loc renumit (din punct de vedere istoric sau cultural). ♦ P. gener. Călătorie, plimbare (în diverse locuri). ♦ Trecere continuă, perindare. – Din fr. pèlerinage.

DOOM

pelerináj (călătorie la locuri sfinte) s. n., pl. pelerináje
pelerinajul
PELERINÁJ, pelerinaje, s. n. Călătorie rituală făcută de credincioși, individual sau în grup, într-un loc sfânt (Ierusalim, Lourdes, Mecca). ♦ Călătorie făcută într-un loc renumit (din punct de vedere istoric sau cultural). ♦ P. gener. Călătorie, plimbare (în diverse locuri). ♦ Trecere continuă, perindare. – Din fr. pèlerinage.

DOOM

pelerináj (călătorie la locuri sfinte) s. n., pl. pelerináje
pelerinajului
PELERINÁJ, pelerinaje, s. n. Călătorie rituală făcută de credincioși, individual sau în grup, într-un loc sfânt (Ierusalim, Lourdes, Mecca). ♦ Călătorie făcută într-un loc renumit (din punct de vedere istoric sau cultural). ♦ P. gener. Călătorie, plimbare (în diverse locuri). ♦ Trecere continuă, perindare. – Din fr. pèlerinage.

DOOM

pelerináj (călătorie la locuri sfinte) s. n., pl. pelerináje
pelerine
PELERÍNĂ, pelerine, s. f. 1. Haină largă de lungimi variabile, fără mâneci, adesea cu glugă, care se poartă peste altă îmbrăcăminte. 2. Îmbrăcăminte femeiască în formă de guler mare, care acoperă umerii (și bustul) și care se poartă peste palton sau peste rochie. – Din fr. pèlerine.

DOOM

pelerínă s. f., g.-d. art. pelerínei; pl. peleríne
pelerinei
PELERÍNĂ, pelerine, s. f. 1. Haină largă de lungimi variabile, fără mâneci, adesea cu glugă, care se poartă peste altă îmbrăcăminte. 2. Îmbrăcăminte femeiască în formă de guler mare, care acoperă umerii (și bustul) și care se poartă peste palton sau peste rochie. – Din fr. pèlerine.

DOOM

pelerínă s. f., g.-d. art. pelerínei; pl. peleríne
pelerinele
PELERÍNĂ, pelerine, s. f. 1. Haină largă de lungimi variabile, fără mâneci, adesea cu glugă, care se poartă peste altă îmbrăcăminte. 2. Îmbrăcăminte femeiască în formă de guler mare, care acoperă umerii (și bustul) și care se poartă peste palton sau peste rochie. – Din fr. pèlerine.

DOOM

pelerínă s. f., g.-d. art. pelerínei; pl. peleríne
pelerinelor
PELERÍNĂ, pelerine, s. f. 1. Haină largă de lungimi variabile, fără mâneci, adesea cu glugă, care se poartă peste altă îmbrăcăminte. 2. Îmbrăcăminte femeiască în formă de guler mare, care acoperă umerii (și bustul) și care se poartă peste palton sau peste rochie. – Din fr. pèlerine.

DOOM

pelerínă s. f., g.-d. art. pelerínei; pl. peleríne
pelerini
PELERÍN, pelerini, s. m. Persoană care face un pelerinaj. ♦ (Rar) Persoană care călătorește mult (din loc în loc); călător. – Din fr. pèlerin.

DOOM

pelerín (călător la locuri sfinte) s. m., pl. peleríni
pelerinii
PELERÍN, pelerini, s. m. Persoană care face un pelerinaj. ♦ (Rar) Persoană care călătorește mult (din loc în loc); călător. – Din fr. pèlerin.

DOOM

pelerín (călător la locuri sfinte) s. m., pl. peleríni
pelerinilor
PELERÍN, pelerini, s. m. Persoană care face un pelerinaj. ♦ (Rar) Persoană care călătorește mult (din loc în loc); călător. – Din fr. pèlerin.

DOOM

pelerín (călător la locuri sfinte) s. m., pl. peleríni
pelerinul
PELERÍN, pelerini, s. m. Persoană care face un pelerinaj. ♦ (Rar) Persoană care călătorește mult (din loc în loc); călător. – Din fr. pèlerin.

DOOM

pelerín (călător la locuri sfinte) s. m., pl. peleríni
pelerinului
PELERÍN, pelerini, s. m. Persoană care face un pelerinaj. ♦ (Rar) Persoană care călătorește mult (din loc în loc); călător. – Din fr. pèlerin.

DOOM

pelerín (călător la locuri sfinte) s. m., pl. peleríni
pelerinuța
PELERINÚȚĂ, pelerinuțe, s. f. Diminutiv al lui pelerină (1). – Pelerină + suf. -uță.

DOOM

pelerinúță s. f., g.-d. art. pelerinúței; pl. pelerinúțe
pelerinuțe
PELERINÚȚĂ, pelerinuțe, s. f. Diminutiv al lui pelerină (1). – Pelerină + suf. -uță.

DOOM

pelerinúță s. f., g.-d. art. pelerinúței; pl. pelerinúțe
pelerinuței
PELERINÚȚĂ, pelerinuțe, s. f. Diminutiv al lui pelerină (1). – Pelerină + suf. -uță.

DOOM

pelerinúță s. f., g.-d. art. pelerinúței; pl. pelerinúțe
pelerinuțele
PELERINÚȚĂ, pelerinuțe, s. f. Diminutiv al lui pelerină (1). – Pelerină + suf. -uță.

DOOM

pelerinúță s. f., g.-d. art. pelerinúței; pl. pelerinúțe
pelerinuțelor
PELERINÚȚĂ, pelerinuțe, s. f. Diminutiv al lui pelerină (1). – Pelerină + suf. -uță.

DOOM

pelerinúță s. f., g.-d. art. pelerinúței; pl. pelerinúțe
peleta
PELÉTĂ s.f. Granulă obținută prin peletizare. [< engl. pellet – pilulă].
pelete
PELÉTĂ s.f. Granulă obținută prin peletizare. [< engl. pellet – pilulă].
peletei
PELÉTĂ s.f. Granulă obținută prin peletizare. [< engl. pellet – pilulă].
peletele
PELÉTĂ s.f. Granulă obținută prin peletizare. [< engl. pellet – pilulă].
peletelor
PELÉTĂ s.f. Granulă obținută prin peletizare. [< engl. pellet – pilulă].
peletic
PELETÍC, peletice, s. n. Pensulă folosită în olărie. – Et. nec.

DOOM

peletíc s. n., pl. peletíce
peletice
PELETÍC, peletice, s. n. Pensulă folosită în olărie. – Et. nec.

DOOM

peletíc s. n., pl. peletíce
peleticele
PELETÍC, peletice, s. n. Pensulă folosită în olărie. – Et. nec.

DOOM

peletíc s. n., pl. peletíce
peleticelor
PELETÍC, peletice, s. n. Pensulă folosită în olărie. – Et. nec.

DOOM

peletíc s. n., pl. peletíce
peleticul
PELETÍC, peletice, s. n. Pensulă folosită în olărie. – Et. nec.

DOOM

peletíc s. n., pl. peletíce
peleticului
PELETÍC, peletice, s. n. Pensulă folosită în olărie. – Et. nec.

DOOM

peletíc s. n., pl. peletíce
peletizare
PELETIZÁRE, peletizări, s. f. Procedeu de aglomerare mecanică a minereurilor și a concentratelor (umede și) foarte fine prin rostogolirea acestora în tambure rotative. – Cf. fr. pellétisation.

DOOM

peletizáre s. f., g.-d. art. peletizắrii; pl. peletizắri
peletizarea
PELETIZÁRE, peletizări, s. f. Procedeu de aglomerare mecanică a minereurilor și a concentratelor (umede și) foarte fine prin rostogolirea acestora în tambure rotative. – Cf. fr. pellétisation.

DOOM

peletizáre s. f., g.-d. art. peletizắrii; pl. peletizắri
peletizări
PELETIZÁRE, peletizări, s. f. Procedeu de aglomerare mecanică a minereurilor și a concentratelor (umede și) foarte fine prin rostogolirea acestora în tambure rotative. – Cf. fr. pellétisation.

DOOM

peletizáre s. f., g.-d. art. peletizắrii; pl. peletizắri
peletizării
PELETIZÁRE, peletizări, s. f. Procedeu de aglomerare mecanică a minereurilor și a concentratelor (umede și) foarte fine prin rostogolirea acestora în tambure rotative. – Cf. fr. pellétisation.

DOOM

peletizáre s. f., g.-d. art. peletizắrii; pl. peletizắri
peletizările
PELETIZÁRE, peletizări, s. f. Procedeu de aglomerare mecanică a minereurilor și a concentratelor (umede și) foarte fine prin rostogolirea acestora în tambure rotative. – Cf. fr. pellétisation.

DOOM

peletizáre s. f., g.-d. art. peletizắrii; pl. peletizắri
peletizărilor
PELETIZÁRE, peletizări, s. f. Procedeu de aglomerare mecanică a minereurilor și a concentratelor (umede și) foarte fine prin rostogolirea acestora în tambure rotative. – Cf. fr. pellétisation.

DOOM

peletizáre s. f., g.-d. art. peletizắrii; pl. peletizắri
peleu
Peleu = Peleus.
peleus
Peleus, fiul lui Aeacus și frate cu Telamon și cu Phocus. Pentru că a pus la cale împreună cu Telamon uciderea lui Phocus, Peleus a fost gonit din Aegina de către tatăl său. El s-a dus la Phthia în Thessalia, unde a fost purificat, în urma crimei săvîrșite, de către regele Eurytion. Căsătorindu-se apoi cu Antigone, fiica acestuia, Peleus a devenit rege al Thessaliei. Cu ocazia vînătorii mistrețului din Calydon, la care participă, el își ucide din greșeală socrul și trebuie să se exileze din nou. Caută un refugiu, de data aceasta în Ioleus, la curtea lui Acastus. Învinuit pe nedrept de soția acestuia că ar fi vrut s-o dezonoreze (v. și Acastus), Peleus e părăsit de către rege la o vînătoare pe muntele Pelion, pradă fiarelor sălbatice. Scapă însă cu viață, datorită centaurului Chiron, și se răzbună crunt pe Acastus și pe soția acestuia. După aceea – Antigone murind între timp – se căsătorește cu Thetis, fiica lui Nereus. La nunta lor au venit toți zeii Olympului și, printre darurile primite, s-au numărat și caii nemuritori Balius și Xanthus, care mai tîrziu aveau să-i aparțină lui Achilles. Cu Thetis, Peleus a avut mai mulți copii, uciși toți de mama lor care, vrînd să-i facă nemuritori, îi ardea în foc. Singur Achilles a scăpat, ca prin minune, supraviețuind celorlalți (v. și Achilles). După moartea eroului, singur și bătrîn, Peleus, gonit din Phthia, este readus și reîntronat de către nepotul său, Neoptolemus.
peleș
PÉLEȘ, peleși, s. m. (Regional) 1. Ciucure, canaf. 2. Îndoitura de sus a pantalonilor țărănești pe unde se bagă brăcinarul.
pelia
Pelia = Pelias.
peliade
Peliade = Peliades.
peliades
Peliades, denumire purtată de fiicele lui Pelias, după numele tatălui lor.
pelias
Pelias, fiul lui Poseidon și al lui Tyro și frate geamăn cu Neleus (v. și Neleus), pe care-l gonește din Iolcus, uzurpîndu-i tronul. Mai tîrziu însă Pelias, devenit rege, trebuie să dea socoteală de actul săvîrșit în fața nepotului său, Iason, care revendică și el coroana. Cu gîndul ascuns să-l piardă, Pelias i-o făgăduiește, în schimbul Lînii de Aur pe care îl trimite s-o aducă din Colchis. Așa pornește Iason faimoasa expediție a argonauților (v. și Iason). Întors victorios, după ce a învins numeroasele piedici care i-au stat în cale, Iason, căsătorit între timp cu Medea, află că în timpul absenței sale Pelias i-a ucis tatăl și fratele. Prin intermediul Medeei el pune la cale o răzbunare cruntă. Medea le determină pe fiicele lui Pelias să-și taie tatăl în bucăți și să-l arunce într-un cazan cu apă clocotită, sub cuvînt că, prin vrăjile sale, ea ar fi capabilă sî-l reînvie, redîndu-i totodată tinerețea. Atunci cînd fiicele lui Pelias însă, supunîndu-se îndemnurilor ei prefăcute, își ucid tatăl, răzbunarea ei iese la iveală. Urmașul la tron al lui Pelias este fiul său, Acastus.
pelican
PELICÁN, pelicani, s. m. Pasăre acvatică migratoare de talie mare, cu pene albeçiocul lung și puternic, cu un sac elastic sub maxilarul inferior, în care se adună peștii cu care se hrănește; babiță (Pelecanus onocrotalus). [Var.: (înv.) pelecán s.m] – Din ngr. pelekán, lat. pelecanus, fr. pélican.

DOOM

pelicán s. m., pl. pelicáni
pelicani
PELICÁN, pelicani, s. m. Pasăre acvatică migratoare de talie mare, cu pene albeçiocul lung și puternic, cu un sac elastic sub maxilarul inferior, în care se adună peștii cu care se hrănește; babiță (Pelecanus onocrotalus). [Var.: (înv.) pelecán s.m] – Din ngr. pelekán, lat. pelecanus, fr. pélican.

DOOM

pelicán s. m., pl. pelicáni
pelicanii
PELICÁN, pelicani, s. m. Pasăre acvatică migratoare de talie mare, cu pene albeçiocul lung și puternic, cu un sac elastic sub maxilarul inferior, în care se adună peștii cu care se hrănește; babiță (Pelecanus onocrotalus). [Var.: (înv.) pelecán s.m] – Din ngr. pelekán, lat. pelecanus, fr. pélican.

DOOM

pelicán s. m., pl. pelicáni
pelicanilor
PELICÁN, pelicani, s. m. Pasăre acvatică migratoare de talie mare, cu pene albeçiocul lung și puternic, cu un sac elastic sub maxilarul inferior, în care se adună peștii cu care se hrănește; babiță (Pelecanus onocrotalus). [Var.: (înv.) pelecán s.m] – Din ngr. pelekán, lat. pelecanus, fr. pélican.

DOOM

pelicán s. m., pl. pelicáni
pelicanol
PELICANÓL s. n. Pastă albă fabricată pe bază de dextrină și de glucoză, care servește pentru lipitul hârtiei și al cartonului. – Pelican + suf. -ol.

DOOM

pelicanól s. n.
pelicanolul
PELICANÓL s. n. Pastă albă fabricată pe bază de dextrină și de glucoză, care servește pentru lipitul hârtiei și al cartonului. – Pelican + suf. -ol.

DOOM

pelicanól s. n.
pelicanolului
PELICANÓL s. n. Pastă albă fabricată pe bază de dextrină și de glucoză, care servește pentru lipitul hârtiei și al cartonului. – Pelican + suf. -ol.

DOOM

pelicanól s. n.
pelicanul
PELICÁN, pelicani, s. m. Pasăre acvatică migratoare de talie mare, cu pene albeçiocul lung și puternic, cu un sac elastic sub maxilarul inferior, în care se adună peștii cu care se hrănește; babiță (Pelecanus onocrotalus). [Var.: (înv.) pelecán s.m] – Din ngr. pelekán, lat. pelecanus, fr. pélican.

DOOM

pelicán s. m., pl. pelicáni
pelicanului
PELICÁN, pelicani, s. m. Pasăre acvatică migratoare de talie mare, cu pene albeçiocul lung și puternic, cu un sac elastic sub maxilarul inferior, în care se adună peștii cu care se hrănește; babiță (Pelecanus onocrotalus). [Var.: (înv.) pelecán s.m] – Din ngr. pelekán, lat. pelecanus, fr. pélican.

DOOM

pelicán s. m., pl. pelicáni
pelicula
PELÍCULĂ, pelicule, s. f. 1. Bandă subțire și flexibilă de celuloid sau din alt material sintetic, acoperită cu un strat de substanță fotosensibilă, folosită în industria fotografică și în cinematografie; film. 2. Strat subțire dintr-o anumită substanță depus pe suprafața altei substanțe. 3. Membrană foarte subțire. – Din fr. pellicule.

DOOM

películă s. f., g.-d. art. películei; pl. películe
pelicular
PELICULÁR, -Ă, peliculari, -e, adj. În formă de peliculă, referitor la peliculă. – Din fr. pelliculaire.

DOOM

peliculár adj. m., pl. peliculári; f. peliculáră, pl. peliculáre
peliculara
PELICULÁR, -Ă, peliculari, -e, adj. În formă de peliculă, referitor la peliculă. – Din fr. pelliculaire.

DOOM

peliculár adj. m., pl. peliculári; f. peliculáră, pl. peliculáre
peliculare
PELICULÁR, -Ă, peliculari, -e, adj. În formă de peliculă, referitor la peliculă. – Din fr. pelliculaire.

DOOM

peliculár adj. m., pl. peliculári; f. peliculáră, pl. peliculáre
pelicularei
PELICULÁR, -Ă, peliculari, -e, adj. În formă de peliculă, referitor la peliculă. – Din fr. pelliculaire.

DOOM

peliculár adj. m., pl. peliculári; f. peliculáră, pl. peliculáre
pelicularele
PELICULÁR, -Ă, peliculari, -e, adj. În formă de peliculă, referitor la peliculă. – Din fr. pelliculaire.

DOOM

peliculár adj. m., pl. peliculári; f. peliculáră, pl. peliculáre
pelicularelor
PELICULÁR, -Ă, peliculari, -e, adj. În formă de peliculă, referitor la peliculă. – Din fr. pelliculaire.

DOOM

peliculár adj. m., pl. peliculári; f. peliculáră, pl. peliculáre
peliculari
PELICULÁR, -Ă, peliculari, -e, adj. În formă de peliculă, referitor la peliculă. – Din fr. pelliculaire.

DOOM

peliculár adj. m., pl. peliculári; f. peliculáră, pl. peliculáre
pelicularii
PELICULÁR, -Ă, peliculari, -e, adj. În formă de peliculă, referitor la peliculă. – Din fr. pelliculaire.

DOOM

peliculár adj. m., pl. peliculári; f. peliculáră, pl. peliculáre
pelicularilor
PELICULÁR, -Ă, peliculari, -e, adj. În formă de peliculă, referitor la peliculă. – Din fr. pelliculaire.

DOOM

peliculár adj. m., pl. peliculári; f. peliculáră, pl. peliculáre
pelicularul
PELICULÁR, -Ă, peliculari, -e, adj. În formă de peliculă, referitor la peliculă. – Din fr. pelliculaire.

DOOM

peliculár adj. m., pl. peliculári; f. peliculáră, pl. peliculáre
pelicularului
PELICULÁR, -Ă, peliculari, -e, adj. În formă de peliculă, referitor la peliculă. – Din fr. pelliculaire.

DOOM

peliculár adj. m., pl. peliculári; f. peliculáră, pl. peliculáre
pelicule
PELÍCULĂ, pelicule, s. f. 1. Bandă subțire și flexibilă de celuloid sau din alt material sintetic, acoperită cu un strat de substanță fotosensibilă, folosită în industria fotografică și în cinematografie; film. 2. Strat subțire dintr-o anumită substanță depus pe suprafața altei substanțe. 3. Membrană foarte subțire. – Din fr. pellicule.

DOOM

películă s. f., g.-d. art. películei; pl. películe
peliculei
PELÍCULĂ, pelicule, s. f. 1. Bandă subțire și flexibilă de celuloid sau din alt material sintetic, acoperită cu un strat de substanță fotosensibilă, folosită în industria fotografică și în cinematografie; film. 2. Strat subțire dintr-o anumită substanță depus pe suprafața altei substanțe. 3. Membrană foarte subțire. – Din fr. pellicule.

DOOM

películă s. f., g.-d. art. películei; pl. películe
peliculele
PELÍCULĂ, pelicule, s. f. 1. Bandă subțire și flexibilă de celuloid sau din alt material sintetic, acoperită cu un strat de substanță fotosensibilă, folosită în industria fotografică și în cinematografie; film. 2. Strat subțire dintr-o anumită substanță depus pe suprafața altei substanțe. 3. Membrană foarte subțire. – Din fr. pellicule.

DOOM

películă s. f., g.-d. art. películei; pl. películe
peliculelor
PELÍCULĂ, pelicule, s. f. 1. Bandă subțire și flexibilă de celuloid sau din alt material sintetic, acoperită cu un strat de substanță fotosensibilă, folosită în industria fotografică și în cinematografie; film. 2. Strat subțire dintr-o anumită substanță depus pe suprafața altei substanțe. 3. Membrană foarte subțire. – Din fr. pellicule.

DOOM

películă s. f., g.-d. art. películei; pl. películe
peliculogen
PELICULOGÉN, -Ă, peliculogeni, -e, adj. Care, aplicat în stare lichidă pe suprafața unui corp solid, formează pe acesta o peliculă. – De la peliculă.

DOOM

peliculogén adj. m., pl. peliculogéni; f. peliculogénă, pl. peliculogéne
peliculogena
PELICULOGÉN, -Ă, peliculogeni, -e, adj. Care, aplicat în stare lichidă pe suprafața unui corp solid, formează pe acesta o peliculă. – De la peliculă.

DOOM

peliculogén adj. m., pl. peliculogéni; f. peliculogénă, pl. peliculogéne
peliculogene
PELICULOGÉN, -Ă, peliculogeni, -e, adj. Care, aplicat în stare lichidă pe suprafața unui corp solid, formează pe acesta o peliculă. – De la peliculă.

DOOM

peliculogén adj. m., pl. peliculogéni; f. peliculogénă, pl. peliculogéne
peliculogenei
PELICULOGÉN, -Ă, peliculogeni, -e, adj. Care, aplicat în stare lichidă pe suprafața unui corp solid, formează pe acesta o peliculă. – De la peliculă.

DOOM

peliculogén adj. m., pl. peliculogéni; f. peliculogénă, pl. peliculogéne
peliculogenele
PELICULOGÉN, -Ă, peliculogeni, -e, adj. Care, aplicat în stare lichidă pe suprafața unui corp solid, formează pe acesta o peliculă. – De la peliculă.

DOOM

peliculogén adj. m., pl. peliculogéni; f. peliculogénă, pl. peliculogéne
peliculogenelor
PELICULOGÉN, -Ă, peliculogeni, -e, adj. Care, aplicat în stare lichidă pe suprafața unui corp solid, formează pe acesta o peliculă. – De la peliculă.

DOOM

peliculogén adj. m., pl. peliculogéni; f. peliculogénă, pl. peliculogéne
peliculogeni
PELICULOGÉN, -Ă, peliculogeni, -e, adj. Care, aplicat în stare lichidă pe suprafața unui corp solid, formează pe acesta o peliculă. – De la peliculă.

DOOM

peliculogén adj. m., pl. peliculogéni; f. peliculogénă, pl. peliculogéne
peliculogenii
PELICULOGÉN, -Ă, peliculogeni, -e, adj. Care, aplicat în stare lichidă pe suprafața unui corp solid, formează pe acesta o peliculă. – De la peliculă.

DOOM

peliculogén adj. m., pl. peliculogéni; f. peliculogénă, pl. peliculogéne
peliculogenilor
PELICULOGÉN, -Ă, peliculogeni, -e, adj. Care, aplicat în stare lichidă pe suprafața unui corp solid, formează pe acesta o peliculă. – De la peliculă.

DOOM

peliculogén adj. m., pl. peliculogéni; f. peliculogénă, pl. peliculogéne
peliculogenul
PELICULOGÉN, -Ă, peliculogeni, -e, adj. Care, aplicat în stare lichidă pe suprafața unui corp solid, formează pe acesta o peliculă. – De la peliculă.

DOOM

peliculogén adj. m., pl. peliculogéni; f. peliculogénă, pl. peliculogéne
peliculogenului
PELICULOGÉN, -Ă, peliculogeni, -e, adj. Care, aplicat în stare lichidă pe suprafața unui corp solid, formează pe acesta o peliculă. – De la peliculă.

DOOM

peliculogén adj. m., pl. peliculogéni; f. peliculogénă, pl. peliculogéne
pelides
Pelides, denumire purtată de Achilles și de Neoptolemus, în calitatea lor de urmași direcți ai lui Peleus.
pelidul
Pelidul = Pelides.
pelin
PELÍN (1) s. m. (2, 3) s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu frunze compuse, spintecate, albe-verzui, păroase și cu flori galbene, folosită în medicină și la prepararea unor băuturi (Artemisia absinthium). ◊ Compuse: Pelin-alb (sau -mic) = plantă asemănătoare cu pelinul (1), cu frunze albe, păroase (Artemisia austriaca). Pelin-de-mături = plantă erbacee cu flori verzui-brune, dispuse în capitule (Artemisia scoparia). 2. S. n. Vin cu gust amărui, obținut prin tratarea lui cu pelin (1). 3. S. n. Băutură foarte amară, preparată din frunze de pelin (1) și folosită în scop curativ. – Din bg. pelin.

DOOM

pelín-bún (plantă) s. m.
pelinarița
PELINÁRIȚĂ, pelinarițe, s. f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă și cu flori galbene, folosită în medicină pentru proprietățile ei tonice (Artemisia vulgaris) – Pelin + suf. -ariță.

DOOM

pelináriță s. f., g.-d. art. pelináriței; pl. pelinárițe
pelinarițe
PELINÁRIȚĂ, pelinarițe, s. f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă și cu flori galbene, folosită în medicină pentru proprietățile ei tonice (Artemisia vulgaris) – Pelin + suf. -ariță.

DOOM

pelináriță s. f., g.-d. art. pelináriței; pl. pelinárițe
pelinariței
PELINÁRIȚĂ, pelinarițe, s. f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă și cu flori galbene, folosită în medicină pentru proprietățile ei tonice (Artemisia vulgaris) – Pelin + suf. -ariță.

DOOM

pelináriță s. f., g.-d. art. pelináriței; pl. pelinárițe
pelinarițele
PELINÁRIȚĂ, pelinarițe, s. f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă și cu flori galbene, folosită în medicină pentru proprietățile ei tonice (Artemisia vulgaris) – Pelin + suf. -ariță.

DOOM

pelináriță s. f., g.-d. art. pelináriței; pl. pelinárițe
pelinarițelor
PELINÁRIȚĂ, pelinarițe, s. f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă și cu flori galbene, folosită în medicină pentru proprietățile ei tonice (Artemisia vulgaris) – Pelin + suf. -ariță.

DOOM

pelináriță s. f., g.-d. art. pelináriței; pl. pelinárițe
pelinat
PELINÁT, pelinate, adj. n. (Despre vin) Cu pelin, preparat cu pelin. Vinul pelinat... este o băutură sănătoasă. La TDRG.
pelinată
PELINÁT, -Ă, pelinate, adj. n. și f. (Despre vinuri sau alte băuturi) Cu pelin, preparat cu pelin. – Din pelin + suf. -at.
pelinaș
PELINÁȘ, pelinași, s. m., pelinașe, s. f. 1. S. m. Diminutiv al lui pelin (1). 2. S. n. Diminutiv al lui pelin (2). – Pelin + suf. -aș.
pelinaș
PELINÁȘ, pelinași, s. m., pelinașe, s. f. 1. S. m. Diminutiv al lui pelin (1). 2. S. n. Diminutiv al lui pelin (2). – Pelin + suf. -aș.

DOOM

pelináș2 (băutură) (fam.) s. n., (sorturi) pl. pelináșe
pelinașe
PELINÁȘ, pelinași, s. m., pelinașe, s. f. 1. S. m. Diminutiv al lui pelin (1). 2. S. n. Diminutiv al lui pelin (2). – Pelin + suf. -aș.
pelinașele
PELINÁȘ, pelinași, s. m., pelinașe, s. f. 1. S. m. Diminutiv al lui pelin (1). 2. S. n. Diminutiv al lui pelin (2). – Pelin + suf. -aș.
pelinașelor
PELINÁȘ, pelinași, s. m., pelinașe, s. f. 1. S. m. Diminutiv al lui pelin (1). 2. S. n. Diminutiv al lui pelin (2). – Pelin + suf. -aș.
pelinași
PELINÁȘ, pelinași, s. m., pelinașe, s. f. 1. S. m. Diminutiv al lui pelin (1). 2. S. n. Diminutiv al lui pelin (2). – Pelin + suf. -aș.

DOOM

pelináș2 (băutură) (fam.) s. n., (sorturi) pl. pelináșe
pelinașii
PELINÁȘ, pelinași, s. m., pelinașe, s. f. 1. S. m. Diminutiv al lui pelin (1). 2. S. n. Diminutiv al lui pelin (2). – Pelin + suf. -aș.

DOOM

pelináș2 (băutură) (fam.) s. n., (sorturi) pl. pelináșe
pelinașilor
PELINÁȘ, pelinași, s. m., pelinașe, s. f. 1. S. m. Diminutiv al lui pelin (1). 2. S. n. Diminutiv al lui pelin (2). – Pelin + suf. -aș.

DOOM

pelináș2 (băutură) (fam.) s. n., (sorturi) pl. pelináșe
pelinașul
PELINÁȘ, pelinași, s. m., pelinașe, s. f. 1. S. m. Diminutiv al lui pelin (1). 2. S. n. Diminutiv al lui pelin (2). – Pelin + suf. -aș.
pelinașul
PELINÁȘ, pelinași, s. m., pelinașe, s. f. 1. S. m. Diminutiv al lui pelin (1). 2. S. n. Diminutiv al lui pelin (2). – Pelin + suf. -aș.

DOOM

pelináș2 (băutură) (fam.) s. n., (sorturi) pl. pelináșe
pelinașului
PELINÁȘ, pelinași, s. m., pelinașe, s. f. 1. S. m. Diminutiv al lui pelin (1). 2. S. n. Diminutiv al lui pelin (2). – Pelin + suf. -aș.
pelinașului
PELINÁȘ, pelinași, s. m., pelinașe, s. f. 1. S. m. Diminutiv al lui pelin (1). 2. S. n. Diminutiv al lui pelin (2). – Pelin + suf. -aș.

DOOM

pelináș2 (băutură) (fam.) s. n., (sorturi) pl. pelináșe
pelinca
PELÍNCĂ, pelinci, s. f. (Reg.) Scutec. ◊ Expr. A ieși (sau a fi scos) din pelinci = a depăși vârsta alăptării; p. ext. a fi foarte tânăr, fără experiență. ♦ Pelincile-Domnului = turte subțiri și rotunde din aluat nedospit, îndulcite cu miere sau cu zahăr și presărate cu miez de nucă, tradiționale la unii creștini în ajunul Crăciunului. – Din magh. pelenka, ucr. pelinka.

DOOM

!pelíncile-Dómnului (prăjitură) s. f. pl. art.
pelinci
PELÍNCĂ, pelinci, s. f. (Reg.) Scutec. ◊ Expr. A ieși (sau a fi scos) din pelinci = a depăși vârsta alăptării; p. ext. a fi foarte tânăr, fără experiență. ♦ Pelincile-Domnului = turte subțiri și rotunde din aluat nedospit, îndulcite cu miere sau cu zahăr și presărate cu miez de nucă, tradiționale la unii creștini în ajunul Crăciunului. – Din magh. pelenka, ucr. pelinka.

DOOM

!pelíncile-Dómnului (prăjitură) s. f. pl. art.
pelincii
PELÍNCĂ, pelinci, s. f. (Reg.) Scutec. ◊ Expr. A ieși (sau a fi scos) din pelinci = a depăși vârsta alăptării; p. ext. a fi foarte tânăr, fără experiență. ♦ Pelincile-Domnului = turte subțiri și rotunde din aluat nedospit, îndulcite cu miere sau cu zahăr și presărate cu miez de nucă, tradiționale la unii creștini în ajunul Crăciunului. – Din magh. pelenka, ucr. pelinka.

DOOM

!pelíncile-Dómnului (prăjitură) s. f. pl. art.
pelincile
PELÍNCĂ, pelinci, s. f. (Reg.) Scutec. ◊ Expr. A ieși (sau a fi scos) din pelinci = a depăși vârsta alăptării; p. ext. a fi foarte tânăr, fără experiență. ♦ Pelincile-Domnului = turte subțiri și rotunde din aluat nedospit, îndulcite cu miere sau cu zahăr și presărate cu miez de nucă, tradiționale la unii creștini în ajunul Crăciunului. – Din magh. pelenka, ucr. pelinka.

DOOM

!pelíncile-Dómnului (prăjitură) s. f. pl. art.
pelincilor
PELÍNCĂ, pelinci, s. f. (Reg.) Scutec. ◊ Expr. A ieși (sau a fi scos) din pelinci = a depăși vârsta alăptării; p. ext. a fi foarte tânăr, fără experiență. ♦ Pelincile-Domnului = turte subțiri și rotunde din aluat nedospit, îndulcite cu miere sau cu zahăr și presărate cu miez de nucă, tradiționale la unii creștini în ajunul Crăciunului. – Din magh. pelenka, ucr. pelinka.

DOOM

!pelíncile-Dómnului (prăjitură) s. f. pl. art.
pelinița
PELINÍȚĂ, pelinițe, s. f. Nume dat mai multor specii de pelin (1). – Pelin + suf. -iță.

DOOM

peliníță s. f., g.-d. art. peliníței; pl. peliníțe
pelinițe
PELINÍȚĂ, pelinițe, s. f. Nume dat mai multor specii de pelin (1). – Pelin + suf. -iță.

DOOM

peliníță s. f., g.-d. art. peliníței; pl. peliníțe
peliniței
PELINÍȚĂ, pelinițe, s. f. Nume dat mai multor specii de pelin (1). – Pelin + suf. -iță.

DOOM

peliníță s. f., g.-d. art. peliníței; pl. peliníțe
pelinițele
PELINÍȚĂ, pelinițe, s. f. Nume dat mai multor specii de pelin (1). – Pelin + suf. -iță.

DOOM

peliníță s. f., g.-d. art. peliníței; pl. peliníțe
pelinițelor
PELINÍȚĂ, pelinițe, s. f. Nume dat mai multor specii de pelin (1). – Pelin + suf. -iță.

DOOM

peliníță s. f., g.-d. art. peliníței; pl. peliníțe
pelinul
PELÍN (1) s. m. (2, 3) s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu frunze compuse, spintecate, albe-verzui, păroase și cu flori galbene, folosită în medicină și la prepararea unor băuturi (Artemisia absinthium). ◊ Compuse: Pelin-alb (sau -mic) = plantă asemănătoare cu pelinul (1), cu frunze albe, păroase (Artemisia austriaca). Pelin-de-mături = plantă erbacee cu flori verzui-brune, dispuse în capitule (Artemisia scoparia). 2. S. n. Vin cu gust amărui, obținut prin tratarea lui cu pelin (1). 3. S. n. Băutură foarte amară, preparată din frunze de pelin (1) și folosită în scop curativ. – Din bg. pelin.

DOOM

pelín-bún (plantă) s. m.
pelinului
PELÍN (1) s. m. (2, 3) s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu frunze compuse, spintecate, albe-verzui, păroase și cu flori galbene, folosită în medicină și la prepararea unor băuturi (Artemisia absinthium). ◊ Compuse: Pelin-alb (sau -mic) = plantă asemănătoare cu pelinul (1), cu frunze albe, păroase (Artemisia austriaca). Pelin-de-mături = plantă erbacee cu flori verzui-brune, dispuse în capitule (Artemisia scoparia). 2. S. n. Vin cu gust amărui, obținut prin tratarea lui cu pelin (1). 3. S. n. Băutură foarte amară, preparată din frunze de pelin (1) și folosită în scop curativ. – Din bg. pelin.

DOOM

pelín-bún (plantă) s. m.
pelinuri
PELÍN (1) s. m. (2, 3) s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu frunze compuse, spintecate, albe-verzui, păroase și cu flori galbene, folosită în medicină și la prepararea unor băuturi (Artemisia absinthium). ◊ Compuse: Pelin-alb (sau -mic) = plantă asemănătoare cu pelinul (1), cu frunze albe, păroase (Artemisia austriaca). Pelin-de-mături = plantă erbacee cu flori verzui-brune, dispuse în capitule (Artemisia scoparia). 2. S. n. Vin cu gust amărui, obținut prin tratarea lui cu pelin (1). 3. S. n. Băutură foarte amară, preparată din frunze de pelin (1) și folosită în scop curativ. – Din bg. pelin.

DOOM

pelín-bún (plantă) s. m.
pelinurile
PELÍN (1) s. m. (2, 3) s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu frunze compuse, spintecate, albe-verzui, păroase și cu flori galbene, folosită în medicină și la prepararea unor băuturi (Artemisia absinthium). ◊ Compuse: Pelin-alb (sau -mic) = plantă asemănătoare cu pelinul (1), cu frunze albe, păroase (Artemisia austriaca). Pelin-de-mături = plantă erbacee cu flori verzui-brune, dispuse în capitule (Artemisia scoparia). 2. S. n. Vin cu gust amărui, obținut prin tratarea lui cu pelin (1). 3. S. n. Băutură foarte amară, preparată din frunze de pelin (1) și folosită în scop curativ. – Din bg. pelin.

DOOM

pelín-bún (plantă) s. m.
pelinurilor
PELÍN (1) s. m. (2, 3) s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu frunze compuse, spintecate, albe-verzui, păroase și cu flori galbene, folosită în medicină și la prepararea unor băuturi (Artemisia absinthium). ◊ Compuse: Pelin-alb (sau -mic) = plantă asemănătoare cu pelinul (1), cu frunze albe, păroase (Artemisia austriaca). Pelin-de-mături = plantă erbacee cu flori verzui-brune, dispuse în capitule (Artemisia scoparia). 2. S. n. Vin cu gust amărui, obținut prin tratarea lui cu pelin (1). 3. S. n. Băutură foarte amară, preparată din frunze de pelin (1) și folosită în scop curativ. – Din bg. pelin.

DOOM

pelín-bún (plantă) s. m.
pelinuța
PELINÚȚĂ, pelinuțe, s. f. Mică plantă erbacee cu tulpina și frunzele păroase, alburii, cu flori galbene mirositoare (Artemisia petrosa). – Pelin + suf. -uță.

DOOM

pelinúță s. f., g.-d. art. pelinúței; pl. pelinúțe
pelinuțe
PELINÚȚĂ, pelinuțe, s. f. Mică plantă erbacee cu tulpina și frunzele păroase, alburii, cu flori galbene mirositoare (Artemisia petrosa). – Pelin + suf. -uță.

DOOM

pelinúță s. f., g.-d. art. pelinúței; pl. pelinúțe
pelinuței
PELINÚȚĂ, pelinuțe, s. f. Mică plantă erbacee cu tulpina și frunzele păroase, alburii, cu flori galbene mirositoare (Artemisia petrosa). – Pelin + suf. -uță.

DOOM

pelinúță s. f., g.-d. art. pelinúței; pl. pelinúțe
pelinuțele
PELINÚȚĂ, pelinuțe, s. f. Mică plantă erbacee cu tulpina și frunzele păroase, alburii, cu flori galbene mirositoare (Artemisia petrosa). – Pelin + suf. -uță.

DOOM

pelinúță s. f., g.-d. art. pelinúței; pl. pelinúțe
pelinuțelor
PELINÚȚĂ, pelinuțe, s. f. Mică plantă erbacee cu tulpina și frunzele păroase, alburii, cu flori galbene mirositoare (Artemisia petrosa). – Pelin + suf. -uță.

DOOM

pelinúță s. f., g.-d. art. pelinúței; pl. pelinúțe
pelit
PELÍT, pelite, s. n. Material detritic constituit din particule de dimensiuni foarte mici, care formează sedimente și roci. – Din fr. pélite.

DOOM

pelít s. n., pl. pelíte
pelite
PELÍT, pelite, s. n. Material detritic constituit din particule de dimensiuni foarte mici, care formează sedimente și roci. – Din fr. pélite.

DOOM

pelít s. n., pl. pelíte
pelitele
PELÍT, pelite, s. n. Material detritic constituit din particule de dimensiuni foarte mici, care formează sedimente și roci. – Din fr. pélite.

DOOM

pelít s. n., pl. pelíte
pelitelor
PELÍT, pelite, s. n. Material detritic constituit din particule de dimensiuni foarte mici, care formează sedimente și roci. – Din fr. pélite.

DOOM

pelít s. n., pl. pelíte
pelitul
PELÍT, pelite, s. n. Material detritic constituit din particule de dimensiuni foarte mici, care formează sedimente și roci. – Din fr. pélite.

DOOM

pelít s. n., pl. pelíte
pelitului
PELÍT, pelite, s. n. Material detritic constituit din particule de dimensiuni foarte mici, care formează sedimente și roci. – Din fr. pélite.

DOOM

pelít s. n., pl. pelíte
peliță
PÉLIȚĂ s. f. v. pieliță.
peloid
PELOÍDE s.n.pl. Substanțe rezultând din procese geologice, care se găsesc în stare fină în nămoluri, întrebuințându-se pentru comprese și băi. [Sg. peloid. / pron. -lo-i-. / < germ. Peloide, cf. gr. pelos – noroi, eidos – formă].
peloidoterapie
PELOIDOTERAPÍE s.f. (Med.) Fangoterapie. [Pron. -lo-i-, gen. -iei. / et. incertă].
pelopia
Pelopia 1. Una dintre fiicele lui Pelias, regele din Iolcus. 2. Soția lui Atreus. Din dragostea incestuoasă a Pelopiei pentru tatăl său, Thyestes, s-a născut Aegisthus.
pelopidae
Pelopidae, urmașii lui Pelops.
pelopizi
Pelopizi = Pelopidae.
pelops
Pelops, fiul lui Tantalus, regele Phrygiei. Se spunea că în tinerețe Pelops ar fi fost tăiat în bucăți de către tatăl său, care le-ar fi oferit zeilor să se ospăteze din ele. Aceștia însă, știind adevărul, au pus bucățile la loc și i-au redat viața lui Pelops. Singură Demeter, din greșeală, apucase să-i mănînce un umăr, în schimbul căruia Pelops a căpătat un umăr de fildeș. Mai tîrziu el s-a stabilit la Pisa, unde s-a numărat printre pețitorii Hippodamiei pe care, cu ajutorul lui Poseidon și cu complicitatea lui Myrtilus, a reușit s-o ia de soție (v. Hippodamia, Myrtilus). Cu Hippodamia Pelops a avut numeroși copii, printre care pe Atreus și pe Thyestes. Pelops era considerat întemeietorul Jocurilor Olimpice. Urmașii lui purtau numele de Pelopizi.
peloria
PELORÍE s.f. (Biol.) Schimbare a formei unui organ. [< germ. Pelorie, cf. gr. peloros – monstruos].
pelorie
PELORÍE s.f. (Biol.) Schimbare a formei unui organ. [< germ. Pelorie, cf. gr. peloros – monstruos].
peloriei
PELORÍE s.f. (Biol.) Schimbare a formei unui organ. [< germ. Pelorie, cf. gr. peloros – monstruos].
pelorii
PELORÍE s.f. (Biol.) Schimbare a formei unui organ. [< germ. Pelorie, cf. gr. peloros – monstruos].
peloriile
PELORÍE s.f. (Biol.) Schimbare a formei unui organ. [< germ. Pelorie, cf. gr. peloros – monstruos].
peloriilor
PELORÍE s.f. (Biol.) Schimbare a formei unui organ. [< germ. Pelorie, cf. gr. peloros – monstruos].
pelota
PELÓTĂ, pelote, s. f. 1. Perniță pentru ace. 2. Joc cu mingea originar din regiunile bascilor. – Din fr. pelote.

DOOM

pelótă (joc cu mingea) s. f., g.-d. art. pelótei; pl. pelóte
pelote
PELÓTĂ, pelote, s. f. 1. Perniță pentru ace. 2. Joc cu mingea originar din regiunile bascilor. – Din fr. pelote.

DOOM

pelótă (joc cu mingea) s. f., g.-d. art. pelótei; pl. pelóte
pelotei
PELÓTĂ, pelote, s. f. 1. Perniță pentru ace. 2. Joc cu mingea originar din regiunile bascilor. – Din fr. pelote.

DOOM

pelótă (joc cu mingea) s. f., g.-d. art. pelótei; pl. pelóte
pelotele
PELÓTĂ, pelote, s. f. 1. Perniță pentru ace. 2. Joc cu mingea originar din regiunile bascilor. – Din fr. pelote.

DOOM

pelótă (joc cu mingea) s. f., g.-d. art. pelótei; pl. pelóte
pelotelor
PELÓTĂ, pelote, s. f. 1. Perniță pentru ace. 2. Joc cu mingea originar din regiunile bascilor. – Din fr. pelote.

DOOM

pelótă (joc cu mingea) s. f., g.-d. art. pelótei; pl. pelóte
peltat
PELTÁT, -Ă, peltați, -te, adj. (Despre frunze) Cu nervuri care pornesc din mijlocul limbului și cu pețiolul prins de fața dorsală. – Din lat. peltatus, fr. pelté, it. peltato.

DOOM

peltát adj. m., pl. peltáți; f. peltátă, pl. peltáte
peltata
PELTÁT, -Ă, peltați, -te, adj. (Despre frunze) Cu nervuri care pornesc din mijlocul limbului și cu pețiolul prins de fața dorsală. – Din lat. peltatus, fr. pelté, it. peltato.

DOOM

peltát adj. m., pl. peltáți; f. peltátă, pl. peltáte
peltata
PLUTÍCĂ, plutici, s. f. Plantă erbacee acvatică cu rizom lung, cu flori galbene și cu frunze lucitoare care plutesc la suprafața apei (Nymphoides peltata). – Plută1 + suf. -ică.
peltate
PELTÁT, -Ă, peltați, -te, adj. (Despre frunze) Cu nervuri care pornesc din mijlocul limbului și cu pețiolul prins de fața dorsală. – Din lat. peltatus, fr. pelté, it. peltato.

DOOM

peltát adj. m., pl. peltáți; f. peltátă, pl. peltáte
peltatei
PELTÁT, -Ă, peltați, -te, adj. (Despre frunze) Cu nervuri care pornesc din mijlocul limbului și cu pețiolul prins de fața dorsală. – Din lat. peltatus, fr. pelté, it. peltato.

DOOM

peltát adj. m., pl. peltáți; f. peltátă, pl. peltáte
peltatele
PELTÁT, -Ă, peltați, -te, adj. (Despre frunze) Cu nervuri care pornesc din mijlocul limbului și cu pețiolul prins de fața dorsală. – Din lat. peltatus, fr. pelté, it. peltato.

DOOM

peltát adj. m., pl. peltáți; f. peltátă, pl. peltáte
peltatelor
PELTÁT, -Ă, peltați, -te, adj. (Despre frunze) Cu nervuri care pornesc din mijlocul limbului și cu pețiolul prins de fața dorsală. – Din lat. peltatus, fr. pelté, it. peltato.

DOOM

peltát adj. m., pl. peltáți; f. peltátă, pl. peltáte
peltatul
PELTÁT, -Ă, peltați, -te, adj. (Despre frunze) Cu nervuri care pornesc din mijlocul limbului și cu pețiolul prins de fața dorsală. – Din lat. peltatus, fr. pelté, it. peltato.

DOOM

peltát adj. m., pl. peltáți; f. peltátă, pl. peltáte
peltatului
PELTÁT, -Ă, peltați, -te, adj. (Despre frunze) Cu nervuri care pornesc din mijlocul limbului și cu pețiolul prins de fața dorsală. – Din lat. peltatus, fr. pelté, it. peltato.

DOOM

peltát adj. m., pl. peltáți; f. peltátă, pl. peltáte
peltați
PELTÁT, -Ă, peltați, -te, adj. (Despre frunze) Cu nervuri care pornesc din mijlocul limbului și cu pețiolul prins de fața dorsală. – Din lat. peltatus, fr. pelté, it. peltato.

DOOM

peltát adj. m., pl. peltáți; f. peltátă, pl. peltáte
peltații
PELTÁT, -Ă, peltați, -te, adj. (Despre frunze) Cu nervuri care pornesc din mijlocul limbului și cu pețiolul prins de fața dorsală. – Din lat. peltatus, fr. pelté, it. peltato.

DOOM

peltát adj. m., pl. peltáți; f. peltátă, pl. peltáte
peltaților
PELTÁT, -Ă, peltați, -te, adj. (Despre frunze) Cu nervuri care pornesc din mijlocul limbului și cu pețiolul prins de fața dorsală. – Din lat. peltatus, fr. pelté, it. peltato.

DOOM

peltát adj. m., pl. peltáți; f. peltátă, pl. peltáte
peltea
PELTEÁ, peltele, s. f. Produs alimentar fabricat din suc de fructe fiert cu zahăr, închegat cu o masă gelatinoasă, elastică și transparentă, asemănătoare cu jeleul. ♦ Fig. Expunere scrisă sau orală, lungă și prolixă, lipsită de miez; poliloghie, vorbărie goală. [Var.: (reg.) belteá s. f.] – Din tc. pelte, ngr. peltés, beldés.

DOOM

pelteá s. f., art. pelteáua, g.-d. art. peltélei; pl. peltéle, art. peltélele
pelteaua
PELTEÁ, peltele, s. f. Produs alimentar fabricat din suc de fructe fiert cu zahăr, închegat cu o masă gelatinoasă, elastică și transparentă, asemănătoare cu jeleul. ♦ Fig. Expunere scrisă sau orală, lungă și prolixă, lipsită de miez; poliloghie, vorbărie goală. [Var.: (reg.) belteá s. f.] – Din tc. pelte, ngr. peltés, beldés.

DOOM

pelteá s. f., art. pelteáua, g.-d. art. peltélei; pl. peltéle, art. peltélele
peltele
PELTEÁ, peltele, s. f. Produs alimentar fabricat din suc de fructe fiert cu zahăr, închegat cu o masă gelatinoasă, elastică și transparentă, asemănătoare cu jeleul. ♦ Fig. Expunere scrisă sau orală, lungă și prolixă, lipsită de miez; poliloghie, vorbărie goală. [Var.: (reg.) belteá s. f.] – Din tc. pelte, ngr. peltés, beldés.

DOOM

pelteá s. f., art. pelteáua, g.-d. art. peltélei; pl. peltéle, art. peltélele
peltelei
PELTEÁ, peltele, s. f. Produs alimentar fabricat din suc de fructe fiert cu zahăr, închegat cu o masă gelatinoasă, elastică și transparentă, asemănătoare cu jeleul. ♦ Fig. Expunere scrisă sau orală, lungă și prolixă, lipsită de miez; poliloghie, vorbărie goală. [Var.: (reg.) belteá s. f.] – Din tc. pelte, ngr. peltés, beldés.

DOOM

pelteá s. f., art. pelteáua, g.-d. art. peltélei; pl. peltéle, art. peltélele
peltelele
PELTEÁ, peltele, s. f. Produs alimentar fabricat din suc de fructe fiert cu zahăr, închegat cu o masă gelatinoasă, elastică și transparentă, asemănătoare cu jeleul. ♦ Fig. Expunere scrisă sau orală, lungă și prolixă, lipsită de miez; poliloghie, vorbărie goală. [Var.: (reg.) belteá s. f.] – Din tc. pelte, ngr. peltés, beldés.

DOOM

pelteá s. f., art. pelteáua, g.-d. art. peltélei; pl. peltéle, art. peltélele
peltelelor
PELTEÁ, peltele, s. f. Produs alimentar fabricat din suc de fructe fiert cu zahăr, închegat cu o masă gelatinoasă, elastică și transparentă, asemănătoare cu jeleul. ♦ Fig. Expunere scrisă sau orală, lungă și prolixă, lipsită de miez; poliloghie, vorbărie goală. [Var.: (reg.) belteá s. f.] – Din tc. pelte, ngr. peltés, beldés.

DOOM

pelteá s. f., art. pelteáua, g.-d. art. peltélei; pl. peltéle, art. peltélele
peltic
PELTÍC, -Ă, peltici, -ce, adj. (Despre oameni) Care rostește defectuos anumite consoane; p. ext. (despre vorbire) care trădează o asemenea rostire defectuoasă. – Din tc. peltek.

DOOM

peltíc adj. m., pl. peltíci; f. peltícă, pl. peltíce
peltica
PELTÍC, -Ă, peltici, -ce, adj. (Despre oameni) Care rostește defectuos anumite consoane; p. ext. (despre vorbire) care trădează o asemenea rostire defectuoasă. – Din tc. peltek.

DOOM

peltíc adj. m., pl. peltíci; f. peltícă, pl. peltíce
peltice
PELTÍC, -Ă, peltici, -ce, adj. (Despre oameni) Care rostește defectuos anumite consoane; p. ext. (despre vorbire) care trădează o asemenea rostire defectuoasă. – Din tc. peltek.

DOOM

peltíc adj. m., pl. peltíci; f. peltícă, pl. peltíce
pelticea
PELTICÍ, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic; p. ext. a vorbi cu greutate, neclar (ca un peltic). – Din peltic.

DOOM

!pelticí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pelticéște, imperf. 3 sg. se pelticeá; conj. prez. 3 să se pelticeáscă
pelticeai
PELTICÍ, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic; p. ext. a vorbi cu greutate, neclar (ca un peltic). – Din peltic.

DOOM

!pelticí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pelticéște, imperf. 3 sg. se pelticeá; conj. prez. 3 să se pelticeáscă
pelticeala
PELTICEÁLĂ, pelticeli, s. f. (Rar) Pelticie. – Peltic + suf. -eală.

DOOM

pelticeálă (rar) s. f., g.-d. art. pelticélii; pl. pelticéli
pelticeam
PELTICÍ, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic; p. ext. a vorbi cu greutate, neclar (ca un peltic). – Din peltic.

DOOM

!pelticí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pelticéște, imperf. 3 sg. se pelticeá; conj. prez. 3 să se pelticeáscă
pelticească
PELTICÍ, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic; p. ext. a vorbi cu greutate, neclar (ca un peltic). – Din peltic.

DOOM

!pelticí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pelticéște, imperf. 3 sg. se pelticeá; conj. prez. 3 să se pelticeáscă
pelticeau
PELTICÍ, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic; p. ext. a vorbi cu greutate, neclar (ca un peltic). – Din peltic.

DOOM

!pelticí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pelticéște, imperf. 3 sg. se pelticeá; conj. prez. 3 să se pelticeáscă
pelticeați
PELTICÍ, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic; p. ext. a vorbi cu greutate, neclar (ca un peltic). – Din peltic.

DOOM

!pelticí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pelticéște, imperf. 3 sg. se pelticeá; conj. prez. 3 să se pelticeáscă
pelticei
PELTÍC, -Ă, peltici, -ce, adj. (Despre oameni) Care rostește defectuos anumite consoane; p. ext. (despre vorbire) care trădează o asemenea rostire defectuoasă. – Din tc. peltek.

DOOM

peltíc adj. m., pl. peltíci; f. peltícă, pl. peltíce
pelticele
PELTÍC, -Ă, peltici, -ce, adj. (Despre oameni) Care rostește defectuos anumite consoane; p. ext. (despre vorbire) care trădează o asemenea rostire defectuoasă. – Din tc. peltek.

DOOM

peltíc adj. m., pl. peltíci; f. peltícă, pl. peltíce
pelticeli
PELTICEÁLĂ, pelticeli, s. f. (Rar) Pelticie. – Peltic + suf. -eală.

DOOM

pelticeálă (rar) s. f., g.-d. art. pelticélii; pl. pelticéli
pelticelii
PELTICEÁLĂ, pelticeli, s. f. (Rar) Pelticie. – Peltic + suf. -eală.

DOOM

pelticeálă (rar) s. f., g.-d. art. pelticélii; pl. pelticéli
pelticelile
PELTICEÁLĂ, pelticeli, s. f. (Rar) Pelticie. – Peltic + suf. -eală.

DOOM

pelticeálă (rar) s. f., g.-d. art. pelticélii; pl. pelticéli
pelticelilor
PELTICEÁLĂ, pelticeli, s. f. (Rar) Pelticie. – Peltic + suf. -eală.

DOOM

pelticeálă (rar) s. f., g.-d. art. pelticélii; pl. pelticéli
pelticelor
PELTÍC, -Ă, peltici, -ce, adj. (Despre oameni) Care rostește defectuos anumite consoane; p. ext. (despre vorbire) care trădează o asemenea rostire defectuoasă. – Din tc. peltek.

DOOM

peltíc adj. m., pl. peltíci; f. peltícă, pl. peltíce
pelticesc
PELTICÍ, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic; p. ext. a vorbi cu greutate, neclar (ca un peltic). – Din peltic.

DOOM

!pelticí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pelticéște, imperf. 3 sg. se pelticeá; conj. prez. 3 să se pelticeáscă
pelticește
PELTICÍ, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic; p. ext. a vorbi cu greutate, neclar (ca un peltic). – Din peltic.

DOOM

!pelticí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pelticéște, imperf. 3 sg. se pelticeá; conj. prez. 3 să se pelticeáscă
pelticești
PELTICÍ, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic; p. ext. a vorbi cu greutate, neclar (ca un peltic). – Din peltic.

DOOM

!pelticí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pelticéște, imperf. 3 sg. se pelticeá; conj. prez. 3 să se pelticeáscă
peltici
PELTÍC, -Ă, peltici, -ce, adj. (Despre oameni) Care rostește defectuos anumite consoane; p. ext. (despre vorbire) care trădează o asemenea rostire defectuoasă. – Din tc. peltek.

DOOM

peltíc adj. m., pl. peltíci; f. peltícă, pl. peltíce
peltici
PELTICÍ, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic; p. ext. a vorbi cu greutate, neclar (ca un peltic). – Din peltic.

DOOM

!pelticí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pelticéște, imperf. 3 sg. se pelticeá; conj. prez. 3 să se pelticeáscă
pelticia
PELTICÍE, pelticii, s. f. Defectul omului peltic; pelticeală. – Peltic + suf. -ie.

DOOM

pelticíe s. f., art. pelticía, g.-d. art. pelticíei; pl. pelticíi, art. pelticíile
pelticie
PELTICÍE, pelticii, s. f. Defectul omului peltic; pelticeală. – Peltic + suf. -ie.

DOOM

pelticíe s. f., art. pelticía, g.-d. art. pelticíei; pl. pelticíi, art. pelticíile
pelticiei
PELTICÍE, pelticii, s. f. Defectul omului peltic; pelticeală. – Peltic + suf. -ie.

DOOM

pelticíe s. f., art. pelticía, g.-d. art. pelticíei; pl. pelticíi, art. pelticíile
pelticii
PELTÍC, -Ă, peltici, -ce, adj. (Despre oameni) Care rostește defectuos anumite consoane; p. ext. (despre vorbire) care trădează o asemenea rostire defectuoasă. – Din tc. peltek.

DOOM

peltíc adj. m., pl. peltíci; f. peltícă, pl. peltíce
pelticii
PELTICÍ, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic; p. ext. a vorbi cu greutate, neclar (ca un peltic). – Din peltic.

DOOM

!pelticí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pelticéște, imperf. 3 sg. se pelticeá; conj. prez. 3 să se pelticeáscă
pelticii
PELTICÍE, pelticii, s. f. Defectul omului peltic; pelticeală. – Peltic + suf. -ie.

DOOM

pelticíe s. f., art. pelticía, g.-d. art. pelticíei; pl. pelticíi, art. pelticíile
pelticiile
PELTICÍE, pelticii, s. f. Defectul omului peltic; pelticeală. – Peltic + suf. -ie.

DOOM

pelticíe s. f., art. pelticía, g.-d. art. pelticíei; pl. pelticíi, art. pelticíile
pelticiilor
PELTICÍE, pelticii, s. f. Defectul omului peltic; pelticeală. – Peltic + suf. -ie.

DOOM

pelticíe s. f., art. pelticía, g.-d. art. pelticíei; pl. pelticíi, art. pelticíile
pelticilor
PELTÍC, -Ă, peltici, -ce, adj. (Despre oameni) Care rostește defectuos anumite consoane; p. ext. (despre vorbire) care trădează o asemenea rostire defectuoasă. – Din tc. peltek.

DOOM

peltíc adj. m., pl. peltíci; f. peltícă, pl. peltíce
pelticim
PELTICÍ, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic; p. ext. a vorbi cu greutate, neclar (ca un peltic). – Din peltic.

DOOM

!pelticí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pelticéște, imperf. 3 sg. se pelticeá; conj. prez. 3 să se pelticeáscă
pelticind
PELTICÍ, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic; p. ext. a vorbi cu greutate, neclar (ca un peltic). – Din peltic.

DOOM

!pelticí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pelticéște, imperf. 3 sg. se pelticeá; conj. prez. 3 să se pelticeáscă
pelticire
PELTICÍ, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic; p. ext. a vorbi cu greutate, neclar (ca un peltic). – Din peltic.

DOOM

!pelticí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pelticéște, imperf. 3 sg. se pelticeá; conj. prez. 3 să se pelticeáscă
pelticire
PELTICÍ, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic; p. ext. a vorbi cu greutate, neclar (ca un peltic). – Din peltic.
pelticiră
PELTICÍ, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic; p. ext. a vorbi cu greutate, neclar (ca un peltic). – Din peltic.

DOOM

!pelticí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pelticéște, imperf. 3 sg. se pelticeá; conj. prez. 3 să se pelticeáscă
pelticirăm
PELTICÍ, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic; p. ext. a vorbi cu greutate, neclar (ca un peltic). – Din peltic.

DOOM

!pelticí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pelticéște, imperf. 3 sg. se pelticeá; conj. prez. 3 să se pelticeáscă
pelticirăți
PELTICÍ, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic; p. ext. a vorbi cu greutate, neclar (ca un peltic). – Din peltic.

DOOM

!pelticí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pelticéște, imperf. 3 sg. se pelticeá; conj. prez. 3 să se pelticeáscă
pelticise
PELTICÍ, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic; p. ext. a vorbi cu greutate, neclar (ca un peltic). – Din peltic.

DOOM

!pelticí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pelticéște, imperf. 3 sg. se pelticeá; conj. prez. 3 să se pelticeáscă
pelticisem
PELTICÍ, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic; p. ext. a vorbi cu greutate, neclar (ca un peltic). – Din peltic.

DOOM

!pelticí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pelticéște, imperf. 3 sg. se pelticeá; conj. prez. 3 să se pelticeáscă
pelticiseră
PELTICÍ, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic; p. ext. a vorbi cu greutate, neclar (ca un peltic). – Din peltic.

DOOM

!pelticí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pelticéște, imperf. 3 sg. se pelticeá; conj. prez. 3 să se pelticeáscă
pelticiserăm
PELTICÍ, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic; p. ext. a vorbi cu greutate, neclar (ca un peltic). – Din peltic.

DOOM

!pelticí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pelticéște, imperf. 3 sg. se pelticeá; conj. prez. 3 să se pelticeáscă
pelticiserăți
PELTICÍ, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic; p. ext. a vorbi cu greutate, neclar (ca un peltic). – Din peltic.

DOOM

!pelticí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pelticéște, imperf. 3 sg. se pelticeá; conj. prez. 3 să se pelticeáscă
pelticiseși
PELTICÍ, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic; p. ext. a vorbi cu greutate, neclar (ca un peltic). – Din peltic.

DOOM

!pelticí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pelticéște, imperf. 3 sg. se pelticeá; conj. prez. 3 să se pelticeáscă
pelticiseți
PELTICÍ, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic; p. ext. a vorbi cu greutate, neclar (ca un peltic). – Din peltic.

DOOM

!pelticí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pelticéște, imperf. 3 sg. se pelticeá; conj. prez. 3 să se pelticeáscă
pelticit
PELTICÍ, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic; p. ext. a vorbi cu greutate, neclar (ca un peltic). – Din peltic.

DOOM

!pelticí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pelticéște, imperf. 3 sg. se pelticeá; conj. prez. 3 să se pelticeáscă
pelticiși
PELTICÍ, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic; p. ext. a vorbi cu greutate, neclar (ca un peltic). – Din peltic.

DOOM

!pelticí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pelticéște, imperf. 3 sg. se pelticeá; conj. prez. 3 să se pelticeáscă
pelticiți
PELTICÍ, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic; p. ext. a vorbi cu greutate, neclar (ca un peltic). – Din peltic.

DOOM

!pelticí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pelticéște, imperf. 3 sg. se pelticeá; conj. prez. 3 să se pelticeáscă
pelticul
PELTÍC, -Ă, peltici, -ce, adj. (Despre oameni) Care rostește defectuos anumite consoane; p. ext. (despre vorbire) care trădează o asemenea rostire defectuoasă. – Din tc. peltek.

DOOM

peltíc adj. m., pl. peltíci; f. peltícă, pl. peltíce
pelticului
PELTÍC, -Ă, peltici, -ce, adj. (Despre oameni) Care rostește defectuos anumite consoane; p. ext. (despre vorbire) care trădează o asemenea rostire defectuoasă. – Din tc. peltek.

DOOM

peltíc adj. m., pl. peltíci; f. peltícă, pl. peltíce
pelticăria
PELTICĂRÍE, pelticării, s. f. (Rar) Vorbire peltică. – Peltic + suf. -ărie.

DOOM

pelticăríe (rar) s. f., art. pelticăría, g.-d. art. pelticăríei; pl. pelticăríi, art. pelticăríile
pelticărie
PELTICĂRÍE, pelticării, s. f. (Rar) Vorbire peltică. – Peltic + suf. -ărie.

DOOM

pelticăríe (rar) s. f., art. pelticăría, g.-d. art. pelticăríei; pl. pelticăríi, art. pelticăríile
pelticăriei
PELTICĂRÍE, pelticării, s. f. (Rar) Vorbire peltică. – Peltic + suf. -ărie.

DOOM

pelticăríe (rar) s. f., art. pelticăría, g.-d. art. pelticăríei; pl. pelticăríi, art. pelticăríile
pelticării
PELTICĂRÍE, pelticării, s. f. (Rar) Vorbire peltică. – Peltic + suf. -ărie.

DOOM

pelticăríe (rar) s. f., art. pelticăría, g.-d. art. pelticăríei; pl. pelticăríi, art. pelticăríile
pelticăriile
PELTICĂRÍE, pelticării, s. f. (Rar) Vorbire peltică. – Peltic + suf. -ărie.

DOOM

pelticăríe (rar) s. f., art. pelticăría, g.-d. art. pelticăríei; pl. pelticăríi, art. pelticăríile
pelticăriilor
PELTICĂRÍE, pelticării, s. f. (Rar) Vorbire peltică. – Peltic + suf. -ărie.

DOOM

pelticăríe (rar) s. f., art. pelticăría, g.-d. art. pelticăríei; pl. pelticăríi, art. pelticăríile
peltinerv
PELTINÉRV, -Ă, peltinervi, -e, adj. (Despre frunzele peltate) Cu nervuri ramificate ca niște raze de la centru spre periferie. – Din fr. peltinerve.

DOOM

peltinérv adj. m., pl. peltinérvi; f. peltinérvă, pl. peltinérve
peltinerva
PELTINÉRV, -Ă, peltinervi, -e, adj. (Despre frunzele peltate) Cu nervuri ramificate ca niște raze de la centru spre periferie. – Din fr. peltinerve.

DOOM

peltinérv adj. m., pl. peltinérvi; f. peltinérvă, pl. peltinérve
peltinerve
PELTINÉRV, -Ă, peltinervi, -e, adj. (Despre frunzele peltate) Cu nervuri ramificate ca niște raze de la centru spre periferie. – Din fr. peltinerve.

DOOM

peltinérv adj. m., pl. peltinérvi; f. peltinérvă, pl. peltinérve
peltinervei
PELTINÉRV, -Ă, peltinervi, -e, adj. (Despre frunzele peltate) Cu nervuri ramificate ca niște raze de la centru spre periferie. – Din fr. peltinerve.

DOOM

peltinérv adj. m., pl. peltinérvi; f. peltinérvă, pl. peltinérve
peltinervele
PELTINÉRV, -Ă, peltinervi, -e, adj. (Despre frunzele peltate) Cu nervuri ramificate ca niște raze de la centru spre periferie. – Din fr. peltinerve.

DOOM

peltinérv adj. m., pl. peltinérvi; f. peltinérvă, pl. peltinérve
peltinervelor
PELTINÉRV, -Ă, peltinervi, -e, adj. (Despre frunzele peltate) Cu nervuri ramificate ca niște raze de la centru spre periferie. – Din fr. peltinerve.

DOOM

peltinérv adj. m., pl. peltinérvi; f. peltinérvă, pl. peltinérve
peltinervi
PELTINÉRV, -Ă, peltinervi, -e, adj. (Despre frunzele peltate) Cu nervuri ramificate ca niște raze de la centru spre periferie. – Din fr. peltinerve.

DOOM

peltinérv adj. m., pl. peltinérvi; f. peltinérvă, pl. peltinérve
peltinervii
PELTINÉRV, -Ă, peltinervi, -e, adj. (Despre frunzele peltate) Cu nervuri ramificate ca niște raze de la centru spre periferie. – Din fr. peltinerve.

DOOM

peltinérv adj. m., pl. peltinérvi; f. peltinérvă, pl. peltinérve
peltinervilor
PELTINÉRV, -Ă, peltinervi, -e, adj. (Despre frunzele peltate) Cu nervuri ramificate ca niște raze de la centru spre periferie. – Din fr. peltinerve.

DOOM

peltinérv adj. m., pl. peltinérvi; f. peltinérvă, pl. peltinérve
peltinervul
PELTINÉRV, -Ă, peltinervi, -e, adj. (Despre frunzele peltate) Cu nervuri ramificate ca niște raze de la centru spre periferie. – Din fr. peltinerve.

DOOM

peltinérv adj. m., pl. peltinérvi; f. peltinérvă, pl. peltinérve
peltinervului
PELTINÉRV, -Ă, peltinervi, -e, adj. (Despre frunzele peltate) Cu nervuri ramificate ca niște raze de la centru spre periferie. – Din fr. peltinerve.

DOOM

peltinérv adj. m., pl. peltinérvi; f. peltinérvă, pl. peltinérve
pelucid
PELUCÍD, -Ă adj. Translucid, transparent. [< lat. pellucidus, fr. pellucide].
pelucida
PELUCÍD, -Ă adj. Translucid, transparent. [< lat. pellucidus, fr. pellucide].
pelucide
PELUCÍD, -Ă adj. Translucid, transparent. [< lat. pellucidus, fr. pellucide].
pelucidei
PELUCÍD, -Ă adj. Translucid, transparent. [< lat. pellucidus, fr. pellucide].
pelucidele
PELUCÍD, -Ă adj. Translucid, transparent. [< lat. pellucidus, fr. pellucide].
pelucidelor
PELUCÍD, -Ă adj. Translucid, transparent. [< lat. pellucidus, fr. pellucide].
pelucidul
PELUCÍD, -Ă adj. Translucid, transparent. [< lat. pellucidus, fr. pellucide].
pelucidului
PELUCÍD, -Ă adj. Translucid, transparent. [< lat. pellucidus, fr. pellucide].
pelucizi
PELUCÍD, -Ă adj. Translucid, transparent. [< lat. pellucidus, fr. pellucide].
pelucizii
PELUCÍD, -Ă adj. Translucid, transparent. [< lat. pellucidus, fr. pellucide].
pelucizilor
PELUCÍD, -Ă adj. Translucid, transparent. [< lat. pellucidus, fr. pellucide].
pelur
PELÚR s. n., adj. invar. (Și în sintagma) Hârtie pelur = hârtie foarte subțire, puțin translucidă, folosită pentru copii la mașina de scris. – Din fr. pélure.

DOOM

pelúr2 s. n.
pelurul
PELÚR s. n., adj. invar. (Și în sintagma) Hârtie pelur = hârtie foarte subțire, puțin translucidă, folosită pentru copii la mașina de scris. – Din fr. pélure.

DOOM

pelúr2 s. n.
pelurului
PELÚR s. n., adj. invar. (Și în sintagma) Hârtie pelur = hârtie foarte subțire, puțin translucidă, folosită pentru copii la mașina de scris. – Din fr. pélure.

DOOM

pelúr2 s. n.
peluza
PELÚZĂ, peluze, s. f. 1. Suprafață de teren într-o grădină, într-un parc etc., cu iarbă scurtă și deasă (și cu flori); gazon. 2. Fiecare dintre cele două părți extreme ale tribunelor unui stadion, situate în spatele porților terenului de joc. – Din fr. pelouse.

DOOM

pelúză s. f., g.-d. art. pelúzei; pl. pelúze
peluze
PELÚZĂ, peluze, s. f. 1. Suprafață de teren într-o grădină, într-un parc etc., cu iarbă scurtă și deasă (și cu flori); gazon. 2. Fiecare dintre cele două părți extreme ale tribunelor unui stadion, situate în spatele porților terenului de joc. – Din fr. pelouse.

DOOM

pelúză s. f., g.-d. art. pelúzei; pl. pelúze
peluzei
PELÚZĂ, peluze, s. f. 1. Suprafață de teren într-o grădină, într-un parc etc., cu iarbă scurtă și deasă (și cu flori); gazon. 2. Fiecare dintre cele două părți extreme ale tribunelor unui stadion, situate în spatele porților terenului de joc. – Din fr. pelouse.

DOOM

pelúză s. f., g.-d. art. pelúzei; pl. pelúze
peluzele
PELÚZĂ, peluze, s. f. 1. Suprafață de teren într-o grădină, într-un parc etc., cu iarbă scurtă și deasă (și cu flori); gazon. 2. Fiecare dintre cele două părți extreme ale tribunelor unui stadion, situate în spatele porților terenului de joc. – Din fr. pelouse.

DOOM

pelúză s. f., g.-d. art. pelúzei; pl. pelúze
peluzelor
PELÚZĂ, peluze, s. f. 1. Suprafață de teren într-o grădină, într-un parc etc., cu iarbă scurtă și deasă (și cu flori); gazon. 2. Fiecare dintre cele două părți extreme ale tribunelor unui stadion, situate în spatele porților terenului de joc. – Din fr. pelouse.

DOOM

pelúză s. f., g.-d. art. pelúzei; pl. pelúze
pelvectomia
PELVECTOMÍE, pelvectomii, s. f. (Med.) Operație chirurgicală care constă în extirparea organelor din bazin (3). – Din fr. pelvectomie.
pelvectomie
PELVECTOMÍE, pelvectomii, s. f. (Med.) Operație chirurgicală care constă în extirparea organelor din bazin (3). – Din fr. pelvectomie.
pelvectomiei
PELVECTOMÍE, pelvectomii, s. f. (Med.) Operație chirurgicală care constă în extirparea organelor din bazin (3). – Din fr. pelvectomie.
pelvectomii
PELVECTOMÍE, pelvectomii, s. f. (Med.) Operație chirurgicală care constă în extirparea organelor din bazin (3). – Din fr. pelvectomie.
pelvectomiile
PELVECTOMÍE, pelvectomii, s. f. (Med.) Operație chirurgicală care constă în extirparea organelor din bazin (3). – Din fr. pelvectomie.
pelvectomiilor
PELVECTOMÍE, pelvectomii, s. f. (Med.) Operație chirurgicală care constă în extirparea organelor din bazin (3). – Din fr. pelvectomie.
pelvi
PELVI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) bazin (4) [în DN]”. [< lat. pelvis].
pelvian
PELVIÁN, -Ă, pelvieni, -e, adj. Care aparține pelvisului, privitor la pelvis, din regiunea pelvisului. ◊ Oase pelviene = oasele care formează bazinul animalelor vertebrate superioare. Centură pelviană = centură osoasă formată din cele două oase coxale, care leagă membrele inferioare de coloana vertebrală. Prezentare (sau poziție) pelviană = poziție anormală a fătului la naștere, cu bazinul înainte. [Pr.: -vi-an] – Din fr. pelvien.

DOOM

pelvián (-vi-an) adj. m., pl. pelviéni (-vi-eni); f. pelviánă, pl. pelviéne
pelviana
PELVIÁN, -Ă, pelvieni, -e, adj. Care aparține pelvisului, privitor la pelvis, din regiunea pelvisului. ◊ Oase pelviene = oasele care formează bazinul animalelor vertebrate superioare. Centură pelviană = centură osoasă formată din cele două oase coxale, care leagă membrele inferioare de coloana vertebrală. Prezentare (sau poziție) pelviană = poziție anormală a fătului la naștere, cu bazinul înainte. [Pr.: -vi-an] – Din fr. pelvien.

DOOM

pelvián (-vi-an) adj. m., pl. pelviéni (-vi-eni); f. pelviánă, pl. pelviéne
pelvianul
PELVIÁN, -Ă, pelvieni, -e, adj. Care aparține pelvisului, privitor la pelvis, din regiunea pelvisului. ◊ Oase pelviene = oasele care formează bazinul animalelor vertebrate superioare. Centură pelviană = centură osoasă formată din cele două oase coxale, care leagă membrele inferioare de coloana vertebrală. Prezentare (sau poziție) pelviană = poziție anormală a fătului la naștere, cu bazinul înainte. [Pr.: -vi-an] – Din fr. pelvien.

DOOM

pelvián (-vi-an) adj. m., pl. pelviéni (-vi-eni); f. pelviánă, pl. pelviéne
pelvianului
PELVIÁN, -Ă, pelvieni, -e, adj. Care aparține pelvisului, privitor la pelvis, din regiunea pelvisului. ◊ Oase pelviene = oasele care formează bazinul animalelor vertebrate superioare. Centură pelviană = centură osoasă formată din cele două oase coxale, care leagă membrele inferioare de coloana vertebrală. Prezentare (sau poziție) pelviană = poziție anormală a fătului la naștere, cu bazinul înainte. [Pr.: -vi-an] – Din fr. pelvien.

DOOM

pelvián (-vi-an) adj. m., pl. pelviéni (-vi-eni); f. pelviánă, pl. pelviéne
pelvicelulită
PELVICELULÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesutului celular al bazinului. [< fr. pelvicellulite].
pelviene
PELVIÁN, -Ă, pelvieni, -e, adj. Care aparține pelvisului, privitor la pelvis, din regiunea pelvisului. ◊ Oase pelviene = oasele care formează bazinul animalelor vertebrate superioare. Centură pelviană = centură osoasă formată din cele două oase coxale, care leagă membrele inferioare de coloana vertebrală. Prezentare (sau poziție) pelviană = poziție anormală a fătului la naștere, cu bazinul înainte. [Pr.: -vi-an] – Din fr. pelvien.

DOOM

pelvián (-vi-an) adj. m., pl. pelviéni (-vi-eni); f. pelviánă, pl. pelviéne
pelvienei
PELVIÁN, -Ă, pelvieni, -e, adj. Care aparține pelvisului, privitor la pelvis, din regiunea pelvisului. ◊ Oase pelviene = oasele care formează bazinul animalelor vertebrate superioare. Centură pelviană = centură osoasă formată din cele două oase coxale, care leagă membrele inferioare de coloana vertebrală. Prezentare (sau poziție) pelviană = poziție anormală a fătului la naștere, cu bazinul înainte. [Pr.: -vi-an] – Din fr. pelvien.

DOOM

pelvián (-vi-an) adj. m., pl. pelviéni (-vi-eni); f. pelviánă, pl. pelviéne
pelvienele
PELVIÁN, -Ă, pelvieni, -e, adj. Care aparține pelvisului, privitor la pelvis, din regiunea pelvisului. ◊ Oase pelviene = oasele care formează bazinul animalelor vertebrate superioare. Centură pelviană = centură osoasă formată din cele două oase coxale, care leagă membrele inferioare de coloana vertebrală. Prezentare (sau poziție) pelviană = poziție anormală a fătului la naștere, cu bazinul înainte. [Pr.: -vi-an] – Din fr. pelvien.

DOOM

pelvián (-vi-an) adj. m., pl. pelviéni (-vi-eni); f. pelviánă, pl. pelviéne
pelvienelor
PELVIÁN, -Ă, pelvieni, -e, adj. Care aparține pelvisului, privitor la pelvis, din regiunea pelvisului. ◊ Oase pelviene = oasele care formează bazinul animalelor vertebrate superioare. Centură pelviană = centură osoasă formată din cele două oase coxale, care leagă membrele inferioare de coloana vertebrală. Prezentare (sau poziție) pelviană = poziție anormală a fătului la naștere, cu bazinul înainte. [Pr.: -vi-an] – Din fr. pelvien.

DOOM

pelvián (-vi-an) adj. m., pl. pelviéni (-vi-eni); f. pelviánă, pl. pelviéne
pelvieni
PELVIÁN, -Ă, pelvieni, -e, adj. Care aparține pelvisului, privitor la pelvis, din regiunea pelvisului. ◊ Oase pelviene = oasele care formează bazinul animalelor vertebrate superioare. Centură pelviană = centură osoasă formată din cele două oase coxale, care leagă membrele inferioare de coloana vertebrală. Prezentare (sau poziție) pelviană = poziție anormală a fătului la naștere, cu bazinul înainte. [Pr.: -vi-an] – Din fr. pelvien.

DOOM

pelvián (-vi-an) adj. m., pl. pelviéni (-vi-eni); f. pelviánă, pl. pelviéne
pelvienii
PELVIÁN, -Ă, pelvieni, -e, adj. Care aparține pelvisului, privitor la pelvis, din regiunea pelvisului. ◊ Oase pelviene = oasele care formează bazinul animalelor vertebrate superioare. Centură pelviană = centură osoasă formată din cele două oase coxale, care leagă membrele inferioare de coloana vertebrală. Prezentare (sau poziție) pelviană = poziție anormală a fătului la naștere, cu bazinul înainte. [Pr.: -vi-an] – Din fr. pelvien.

DOOM

pelvián (-vi-an) adj. m., pl. pelviéni (-vi-eni); f. pelviánă, pl. pelviéne
pelvienilor
PELVIÁN, -Ă, pelvieni, -e, adj. Care aparține pelvisului, privitor la pelvis, din regiunea pelvisului. ◊ Oase pelviene = oasele care formează bazinul animalelor vertebrate superioare. Centură pelviană = centură osoasă formată din cele două oase coxale, care leagă membrele inferioare de coloana vertebrală. Prezentare (sau poziție) pelviană = poziție anormală a fătului la naștere, cu bazinul înainte. [Pr.: -vi-an] – Din fr. pelvien.

DOOM

pelvián (-vi-an) adj. m., pl. pelviéni (-vi-eni); f. pelviánă, pl. pelviéne
pelvigrafia
PELVIGRAFÍE, pelvigrafii, s. f. (Med.) Pelvimetrie. – Din fr. pelvigraphie.
pelvigrafie
PELVIGRAFÍE, pelvigrafii, s. f. (Med.) Pelvimetrie. – Din fr. pelvigraphie.
pelvigrafiei
PELVIGRAFÍE, pelvigrafii, s. f. (Med.) Pelvimetrie. – Din fr. pelvigraphie.
pelvigrafii
PELVIGRAFÍE, pelvigrafii, s. f. (Med.) Pelvimetrie. – Din fr. pelvigraphie.
pelvigrafiile
PELVIGRAFÍE, pelvigrafii, s. f. (Med.) Pelvimetrie. – Din fr. pelvigraphie.
pelvigrafiilor
PELVIGRAFÍE, pelvigrafii, s. f. (Med.) Pelvimetrie. – Din fr. pelvigraphie.
pelvimetre
PELVIMÉTRU, pelvimetre, s. n. (Med.) Instrument folosit în pelvimetrie. – Din fr. pelvimètre.
pelvimetrele
PELVIMÉTRU, pelvimetre, s. n. (Med.) Instrument folosit în pelvimetrie. – Din fr. pelvimètre.
pelvimetrelor
PELVIMÉTRU, pelvimetre, s. n. (Med.) Instrument folosit în pelvimetrie. – Din fr. pelvimètre.
pelvimetria
PELVIMETRÍE s. f. (Med.) Metodă obstetricală de măsurare a pelvisului; pelvigrafie. – Din fr. pelvimétrie.
pelvimetrie
PELVIMETRÍE s. f. (Med.) Metodă obstetricală de măsurare a pelvisului; pelvigrafie. – Din fr. pelvimétrie.
pelvimetriei
PELVIMETRÍE s. f. (Med.) Metodă obstetricală de măsurare a pelvisului; pelvigrafie. – Din fr. pelvimétrie.
pelvimetrii
PELVIMETRÍE s. f. (Med.) Metodă obstetricală de măsurare a pelvisului; pelvigrafie. – Din fr. pelvimétrie.
pelvimetriile
PELVIMETRÍE s. f. (Med.) Metodă obstetricală de măsurare a pelvisului; pelvigrafie. – Din fr. pelvimétrie.
pelvimetriilor
PELVIMETRÍE s. f. (Med.) Metodă obstetricală de măsurare a pelvisului; pelvigrafie. – Din fr. pelvimétrie.
pelvimetru
PELVIMÉTRU, pelvimetre, s. n. (Med.) Instrument folosit în pelvimetrie. – Din fr. pelvimètre.
pelvimetrul
PELVIMÉTRU, pelvimetre, s. n. (Med.) Instrument folosit în pelvimetrie. – Din fr. pelvimètre.
pelvimetrului
PELVIMÉTRU, pelvimetre, s. n. (Med.) Instrument folosit în pelvimetrie. – Din fr. pelvimètre.
pelviperitonita
PELVIPERITONÍTĂ, pelviperitonite, s. f. Inflamație de origine microbiană a peritoneului. – Din fr. pelvipéritonite.

DOOM

pelviperitonítă s. f., g.-d. art. pelviperitonítei; pl. pelviperitoníte
pelviperitonite
PELVIPERITONÍTĂ, pelviperitonite, s. f. Inflamație de origine microbiană a peritoneului. – Din fr. pelvipéritonite.

DOOM

pelviperitonítă s. f., g.-d. art. pelviperitonítei; pl. pelviperitoníte
pelviperitonitei
PELVIPERITONÍTĂ, pelviperitonite, s. f. Inflamație de origine microbiană a peritoneului. – Din fr. pelvipéritonite.

DOOM

pelviperitonítă s. f., g.-d. art. pelviperitonítei; pl. pelviperitoníte
pelviperitonitele
PELVIPERITONÍTĂ, pelviperitonite, s. f. Inflamație de origine microbiană a peritoneului. – Din fr. pelvipéritonite.

DOOM

pelviperitonítă s. f., g.-d. art. pelviperitonítei; pl. pelviperitoníte
pelviperitonitelor
PELVIPERITONÍTĂ, pelviperitonite, s. f. Inflamație de origine microbiană a peritoneului. – Din fr. pelvipéritonite.

DOOM

pelviperitonítă s. f., g.-d. art. pelviperitonítei; pl. pelviperitoníte
pelvis
PÉLVIS, pelvisuri, s. n. Parte a scheletului uman situată la baza trunchiului, formată din oasele coxale și din osul sacru; p. ext. bazin. – Din lat. pelvis.

DOOM

pélvis s. n., pl. pélvisuri
pelvisul
PÉLVIS, pelvisuri, s. n. Parte a scheletului uman situată la baza trunchiului, formată din oasele coxale și din osul sacru; p. ext. bazin. – Din lat. pelvis.

DOOM

pélvis s. n., pl. pélvisuri
pelvisului
PÉLVIS, pelvisuri, s. n. Parte a scheletului uman situată la baza trunchiului, formată din oasele coxale și din osul sacru; p. ext. bazin. – Din lat. pelvis.

DOOM

pélvis s. n., pl. pélvisuri
pelvisuri
PÉLVIS, pelvisuri, s. n. Parte a scheletului uman situată la baza trunchiului, formată din oasele coxale și din osul sacru; p. ext. bazin. – Din lat. pelvis.

DOOM

pélvis s. n., pl. pélvisuri
pelvisurile
PÉLVIS, pelvisuri, s. n. Parte a scheletului uman situată la baza trunchiului, formată din oasele coxale și din osul sacru; p. ext. bazin. – Din lat. pelvis.

DOOM

pélvis s. n., pl. pélvisuri
pelvisurilor
PÉLVIS, pelvisuri, s. n. Parte a scheletului uman situată la baza trunchiului, formată din oasele coxale și din osul sacru; p. ext. bazin. – Din lat. pelvis.

DOOM

pélvis s. n., pl. pélvisuri
pelvitomia
PELVITOMÍE, pelvitomii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru operațiile chirurgicale practicate pentru lărgirea temporară a bazinului (3). – Din fr. pelvitomie.

DOOM

pelvitomíe s. f., art. pelvitomía, g.-d. art. pelvitomíei; pl. pelvitomíi, art. pelvitomíile
pelvitomie
PELVITOMÍE, pelvitomii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru operațiile chirurgicale practicate pentru lărgirea temporară a bazinului (3). – Din fr. pelvitomie.

DOOM

pelvitomíe s. f., art. pelvitomía, g.-d. art. pelvitomíei; pl. pelvitomíi, art. pelvitomíile
pelvitomiei
PELVITOMÍE, pelvitomii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru operațiile chirurgicale practicate pentru lărgirea temporară a bazinului (3). – Din fr. pelvitomie.

DOOM

pelvitomíe s. f., art. pelvitomía, g.-d. art. pelvitomíei; pl. pelvitomíi, art. pelvitomíile
pelvitomii
PELVITOMÍE, pelvitomii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru operațiile chirurgicale practicate pentru lărgirea temporară a bazinului (3). – Din fr. pelvitomie.

DOOM

pelvitomíe s. f., art. pelvitomía, g.-d. art. pelvitomíei; pl. pelvitomíi, art. pelvitomíile
pelvitomiile
PELVITOMÍE, pelvitomii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru operațiile chirurgicale practicate pentru lărgirea temporară a bazinului (3). – Din fr. pelvitomie.

DOOM

pelvitomíe s. f., art. pelvitomía, g.-d. art. pelvitomíei; pl. pelvitomíi, art. pelvitomíile
pelvitomiilor
PELVITOMÍE, pelvitomii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru operațiile chirurgicale practicate pentru lărgirea temporară a bazinului (3). – Din fr. pelvitomie.

DOOM

pelvitomíe s. f., art. pelvitomía, g.-d. art. pelvitomíei; pl. pelvitomíi, art. pelvitomíile
pembe
PEMBÉ s. n., adj. invar. (Înv.) 1. Culoare roșu-deschis sau roz. 2. Adj. invar. Roșu-deschis; trandafiriu. ♦ Fig. (Fam.) Excentric, extravagant. – Din tc. pembe.

DOOM

pembé2 (înv.) s. n., art. pembéul
pembeul
PEMBÉ s. n., adj. invar. (Înv.) 1. Culoare roșu-deschis sau roz. 2. Adj. invar. Roșu-deschis; trandafiriu. ♦ Fig. (Fam.) Excentric, extravagant. – Din tc. pembe.

DOOM

pembé2 (înv.) s. n., art. pembéul
pembeului
PEMBÉ s. n., adj. invar. (Înv.) 1. Culoare roșu-deschis sau roz. 2. Adj. invar. Roșu-deschis; trandafiriu. ♦ Fig. (Fam.) Excentric, extravagant. – Din tc. pembe.

DOOM

pembé2 (înv.) s. n., art. pembéul
pemfigus
PÉMFIGUS s. n. Boală de piele care se manifestă prin apariția pe piele și pe unele mucoase a unor bășici purulente, care lasă cruste și eroziuni. [Acc. și: pemfígus] – Din fr. pemphigus.

DOOM

pémfigus s. n., art. pemfigusul
pemfigus
PÉMFIGUS s. n. Boală de piele care se manifestă prin apariția pe piele și pe unele mucoase a unor bășici purulente, care lasă cruste și eroziuni. [Acc. și: pemfígus] – Din fr. pemphigus.
pemfigusul
PÉMFIGUS s. n. Boală de piele care se manifestă prin apariția pe piele și pe unele mucoase a unor bășici purulente, care lasă cruste și eroziuni. [Acc. și: pemfígus] – Din fr. pemphigus.

DOOM

pémfigus s. n., art. pemfigusul
pemfigusului
PÉMFIGUS s. n. Boală de piele care se manifestă prin apariția pe piele și pe unele mucoase a unor bășici purulente, care lasă cruste și eroziuni. [Acc. și: pemfígus] – Din fr. pemphigus.

DOOM

pémfigus s. n., art. pemfigusul
peming
PÉMING, pemingi, s. m. (Învechit) Ban mărunt; gologan, pitac.
pempant
PEMPÁNT, -Ă, pempanți, -le, adj. (Fam.) A cărui îmbrăcăminte este de o eleganță plăcută și grațioasă; cochet, elegant. – Din fr. pimpant.

DOOM

pempánt (fam.) adj. m., pl. pempánți; f. pempántă, pl. pempánte
pempanta
PEMPÁNT, -Ă, pempanți, -le, adj. (Fam.) A cărui îmbrăcăminte este de o eleganță plăcută și grațioasă; cochet, elegant. – Din fr. pimpant.

DOOM

pempánt (fam.) adj. m., pl. pempánți; f. pempántă, pl. pempánte
pempante
PEMPÁNT, -Ă, pempanți, -le, adj. (Fam.) A cărui îmbrăcăminte este de o eleganță plăcută și grațioasă; cochet, elegant. – Din fr. pimpant.

DOOM

pempánt (fam.) adj. m., pl. pempánți; f. pempántă, pl. pempánte
pempantei
PEMPÁNT, -Ă, pempanți, -le, adj. (Fam.) A cărui îmbrăcăminte este de o eleganță plăcută și grațioasă; cochet, elegant. – Din fr. pimpant.

DOOM

pempánt (fam.) adj. m., pl. pempánți; f. pempántă, pl. pempánte
pempantele
PEMPÁNT, -Ă, pempanți, -le, adj. (Fam.) A cărui îmbrăcăminte este de o eleganță plăcută și grațioasă; cochet, elegant. – Din fr. pimpant.

DOOM

pempánt (fam.) adj. m., pl. pempánți; f. pempántă, pl. pempánte
pempantelor
PEMPÁNT, -Ă, pempanți, -le, adj. (Fam.) A cărui îmbrăcăminte este de o eleganță plăcută și grațioasă; cochet, elegant. – Din fr. pimpant.

DOOM

pempánt (fam.) adj. m., pl. pempánți; f. pempántă, pl. pempánte
pempantul
PEMPÁNT, -Ă, pempanți, -le, adj. (Fam.) A cărui îmbrăcăminte este de o eleganță plăcută și grațioasă; cochet, elegant. – Din fr. pimpant.

DOOM

pempánt (fam.) adj. m., pl. pempánți; f. pempántă, pl. pempánte
pempantului
PEMPÁNT, -Ă, pempanți, -le, adj. (Fam.) A cărui îmbrăcăminte este de o eleganță plăcută și grațioasă; cochet, elegant. – Din fr. pimpant.

DOOM

pempánt (fam.) adj. m., pl. pempánți; f. pempántă, pl. pempánte
pempanți
PEMPÁNT, -Ă, pempanți, -le, adj. (Fam.) A cărui îmbrăcăminte este de o eleganță plăcută și grațioasă; cochet, elegant. – Din fr. pimpant.

DOOM

pempánt (fam.) adj. m., pl. pempánți; f. pempántă, pl. pempánte
pempanții
PEMPÁNT, -Ă, pempanți, -le, adj. (Fam.) A cărui îmbrăcăminte este de o eleganță plăcută și grațioasă; cochet, elegant. – Din fr. pimpant.

DOOM

pempánt (fam.) adj. m., pl. pempánți; f. pempántă, pl. pempánte
pempanților
PEMPÁNT, -Ă, pempanți, -le, adj. (Fam.) A cărui îmbrăcăminte este de o eleganță plăcută și grațioasă; cochet, elegant. – Din fr. pimpant.

DOOM

pempánt (fam.) adj. m., pl. pempánți; f. pempántă, pl. pempánte
pena
PENÁ, penez, vb. I. Tranz. (Jur.; rar) A penaliza (1). – Din penă.

DOOM

pená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 peneáză
pena
PÉNĂ, pene, s. f. (Înv.) Pedeapsă. – Din lat. poena, fr. peine.

DOOM

pénă (înv.) s. f., g.-d. art. pénei; pl. péne
penagiu
PENÁGIU s.n. v. penaj.
penai
PENÁ, penez, vb. I. Tranz. (Jur.; rar) A penaliza (1). – Din penă.

DOOM

pená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 peneáză
penaj
PENÁJ, penaje, s. n. 1. Totalitatea penelor1 unei păsări. 2. Mănunchi de pene (colorate) servind ca podoabă la un chipiu, la un coif etc.; panaș. [Pl. și: penajuri] – Din fr. pennage.

DOOM

penáj s. n., pl. penáje
penaj
PENÁJ, penaje, s. n. 1. Totalitatea penelor1 unei păsări. 2. Mănunchi de pene (colorate) servind ca podoabă la un chipiu, la un coif etc.; panaș. [Pl. și: penajuri] – Din fr. pennage.
penaje
PENÁJ, penaje, s. n. 1. Totalitatea penelor1 unei păsări. 2. Mănunchi de pene (colorate) servind ca podoabă la un chipiu, la un coif etc.; panaș. [Pl. și: penajuri] – Din fr. pennage.

DOOM

penáj s. n., pl. penáje
penajele
PENÁJ, penaje, s. n. 1. Totalitatea penelor1 unei păsări. 2. Mănunchi de pene (colorate) servind ca podoabă la un chipiu, la un coif etc.; panaș. [Pl. și: penajuri] – Din fr. pennage.

DOOM

penáj s. n., pl. penáje
penajelor
PENÁJ, penaje, s. n. 1. Totalitatea penelor1 unei păsări. 2. Mănunchi de pene (colorate) servind ca podoabă la un chipiu, la un coif etc.; panaș. [Pl. și: penajuri] – Din fr. pennage.

DOOM

penáj s. n., pl. penáje
penajul
PENÁJ, penaje, s. n. 1. Totalitatea penelor1 unei păsări. 2. Mănunchi de pene (colorate) servind ca podoabă la un chipiu, la un coif etc.; panaș. [Pl. și: penajuri] – Din fr. pennage.

DOOM

penáj s. n., pl. penáje
penajului
PENÁJ, penaje, s. n. 1. Totalitatea penelor1 unei păsări. 2. Mănunchi de pene (colorate) servind ca podoabă la un chipiu, la un coif etc.; panaș. [Pl. și: penajuri] – Din fr. pennage.

DOOM

penáj s. n., pl. penáje
penal
PENÁL, -Ă, penali, -e, adj. Referitor la infracțiuni și la urmărirea și pedepsirea infractorilor. ◊ Drept penal (și substantivat, n.) = ramură a științei dreptului care studiază normele juridice cu caracter represiv. Cod penal = ansamblul principalelor norme juridice care definesc infracțiunile și stabilesc sancțiunile lor. Proces penal sau acțiune penală = acțiune în justiție pornită împotriva unui infractor cu scopul de a obține pedepsirea lui potrivit legilor în vigoare. Fapt penal = infracțiune. Sancțiune penală = pedeapsă prevăzută de Codul penal. Clauză penală = clauză prin care părțile dintr-un contract convin ca, în caz de neexecutare, debitorul să-i dea creditorului un anumit lucru (de obicei o anumită sumă de bani). – Din lat. poenalis, fr. pénal.

DOOM

penál adj. m., pl. penáli; f. penálă, pl. penále
penala
PENÁL, -Ă, penali, -e, adj. Referitor la infracțiuni și la urmărirea și pedepsirea infractorilor. ◊ Drept penal (și substantivat, n.) = ramură a științei dreptului care studiază normele juridice cu caracter represiv. Cod penal = ansamblul principalelor norme juridice care definesc infracțiunile și stabilesc sancțiunile lor. Proces penal sau acțiune penală = acțiune în justiție pornită împotriva unui infractor cu scopul de a obține pedepsirea lui potrivit legilor în vigoare. Fapt penal = infracțiune. Sancțiune penală = pedeapsă prevăzută de Codul penal. Clauză penală = clauză prin care părțile dintr-un contract convin ca, în caz de neexecutare, debitorul să-i dea creditorului un anumit lucru (de obicei o anumită sumă de bani). – Din lat. poenalis, fr. pénal.

DOOM

penál adj. m., pl. penáli; f. penálă, pl. penále
penale
PENÁL, -Ă, penali, -e, adj. Referitor la infracțiuni și la urmărirea și pedepsirea infractorilor. ◊ Drept penal (și substantivat, n.) = ramură a științei dreptului care studiază normele juridice cu caracter represiv. Cod penal = ansamblul principalelor norme juridice care definesc infracțiunile și stabilesc sancțiunile lor. Proces penal sau acțiune penală = acțiune în justiție pornită împotriva unui infractor cu scopul de a obține pedepsirea lui potrivit legilor în vigoare. Fapt penal = infracțiune. Sancțiune penală = pedeapsă prevăzută de Codul penal. Clauză penală = clauză prin care părțile dintr-un contract convin ca, în caz de neexecutare, debitorul să-i dea creditorului un anumit lucru (de obicei o anumită sumă de bani). – Din lat. poenalis, fr. pénal.

DOOM

penál adj. m., pl. penáli; f. penálă, pl. penále
penalei
PENÁL, -Ă, penali, -e, adj. Referitor la infracțiuni și la urmărirea și pedepsirea infractorilor. ◊ Drept penal (și substantivat, n.) = ramură a științei dreptului care studiază normele juridice cu caracter represiv. Cod penal = ansamblul principalelor norme juridice care definesc infracțiunile și stabilesc sancțiunile lor. Proces penal sau acțiune penală = acțiune în justiție pornită împotriva unui infractor cu scopul de a obține pedepsirea lui potrivit legilor în vigoare. Fapt penal = infracțiune. Sancțiune penală = pedeapsă prevăzută de Codul penal. Clauză penală = clauză prin care părțile dintr-un contract convin ca, în caz de neexecutare, debitorul să-i dea creditorului un anumit lucru (de obicei o anumită sumă de bani). – Din lat. poenalis, fr. pénal.

DOOM

penál adj. m., pl. penáli; f. penálă, pl. penále
penalele
PENÁL, -Ă, penali, -e, adj. Referitor la infracțiuni și la urmărirea și pedepsirea infractorilor. ◊ Drept penal (și substantivat, n.) = ramură a științei dreptului care studiază normele juridice cu caracter represiv. Cod penal = ansamblul principalelor norme juridice care definesc infracțiunile și stabilesc sancțiunile lor. Proces penal sau acțiune penală = acțiune în justiție pornită împotriva unui infractor cu scopul de a obține pedepsirea lui potrivit legilor în vigoare. Fapt penal = infracțiune. Sancțiune penală = pedeapsă prevăzută de Codul penal. Clauză penală = clauză prin care părțile dintr-un contract convin ca, în caz de neexecutare, debitorul să-i dea creditorului un anumit lucru (de obicei o anumită sumă de bani). – Din lat. poenalis, fr. pénal.

DOOM

penál adj. m., pl. penáli; f. penálă, pl. penále
penalelor
PENÁL, -Ă, penali, -e, adj. Referitor la infracțiuni și la urmărirea și pedepsirea infractorilor. ◊ Drept penal (și substantivat, n.) = ramură a științei dreptului care studiază normele juridice cu caracter represiv. Cod penal = ansamblul principalelor norme juridice care definesc infracțiunile și stabilesc sancțiunile lor. Proces penal sau acțiune penală = acțiune în justiție pornită împotriva unui infractor cu scopul de a obține pedepsirea lui potrivit legilor în vigoare. Fapt penal = infracțiune. Sancțiune penală = pedeapsă prevăzută de Codul penal. Clauză penală = clauză prin care părțile dintr-un contract convin ca, în caz de neexecutare, debitorul să-i dea creditorului un anumit lucru (de obicei o anumită sumă de bani). – Din lat. poenalis, fr. pénal.

DOOM

penál adj. m., pl. penáli; f. penálă, pl. penále
penali
PENÁL, -Ă, penali, -e, adj. Referitor la infracțiuni și la urmărirea și pedepsirea infractorilor. ◊ Drept penal (și substantivat, n.) = ramură a științei dreptului care studiază normele juridice cu caracter represiv. Cod penal = ansamblul principalelor norme juridice care definesc infracțiunile și stabilesc sancțiunile lor. Proces penal sau acțiune penală = acțiune în justiție pornită împotriva unui infractor cu scopul de a obține pedepsirea lui potrivit legilor în vigoare. Fapt penal = infracțiune. Sancțiune penală = pedeapsă prevăzută de Codul penal. Clauză penală = clauză prin care părțile dintr-un contract convin ca, în caz de neexecutare, debitorul să-i dea creditorului un anumit lucru (de obicei o anumită sumă de bani). – Din lat. poenalis, fr. pénal.

DOOM

penál adj. m., pl. penáli; f. penálă, pl. penále
penalicește
PENALICÉȘTE adv. (Înv.) Din punct de vedere penal, sub raport penal; penalmente. – Penal + suf. -icește.

DOOM

penalicéște (înv.) adv.
penalii
PENÁL, -Ă, penali, -e, adj. Referitor la infracțiuni și la urmărirea și pedepsirea infractorilor. ◊ Drept penal (și substantivat, n.) = ramură a științei dreptului care studiază normele juridice cu caracter represiv. Cod penal = ansamblul principalelor norme juridice care definesc infracțiunile și stabilesc sancțiunile lor. Proces penal sau acțiune penală = acțiune în justiție pornită împotriva unui infractor cu scopul de a obține pedepsirea lui potrivit legilor în vigoare. Fapt penal = infracțiune. Sancțiune penală = pedeapsă prevăzută de Codul penal. Clauză penală = clauză prin care părțile dintr-un contract convin ca, în caz de neexecutare, debitorul să-i dea creditorului un anumit lucru (de obicei o anumită sumă de bani). – Din lat. poenalis, fr. pénal.

DOOM

penál adj. m., pl. penáli; f. penálă, pl. penále
penalilor
PENÁL, -Ă, penali, -e, adj. Referitor la infracțiuni și la urmărirea și pedepsirea infractorilor. ◊ Drept penal (și substantivat, n.) = ramură a științei dreptului care studiază normele juridice cu caracter represiv. Cod penal = ansamblul principalelor norme juridice care definesc infracțiunile și stabilesc sancțiunile lor. Proces penal sau acțiune penală = acțiune în justiție pornită împotriva unui infractor cu scopul de a obține pedepsirea lui potrivit legilor în vigoare. Fapt penal = infracțiune. Sancțiune penală = pedeapsă prevăzută de Codul penal. Clauză penală = clauză prin care părțile dintr-un contract convin ca, în caz de neexecutare, debitorul să-i dea creditorului un anumit lucru (de obicei o anumită sumă de bani). – Din lat. poenalis, fr. pénal.

DOOM

penál adj. m., pl. penáli; f. penálă, pl. penále
penalist
PENALÍST, -Ă, penaliști, -ste, s. m. și f. Jurist specializat în probleme de drept penal. – Din fr. pénaliste.

DOOM

penalístă s. f., g.-d. art. penalístei; pl. penalíste
penalista
PENALÍST, -Ă, penaliști, -ste, s. m. și f. Jurist specializat în probleme de drept penal. – Din fr. pénaliste.

DOOM

penalístă s. f., g.-d. art. penalístei; pl. penalíste
penaliste
PENALÍST, -Ă, penaliști, -ste, s. m. și f. Jurist specializat în probleme de drept penal. – Din fr. pénaliste.

DOOM

penalístă s. f., g.-d. art. penalístei; pl. penalíste
penalistei
PENALÍST, -Ă, penaliști, -ste, s. m. și f. Jurist specializat în probleme de drept penal. – Din fr. pénaliste.

DOOM

penalístă s. f., g.-d. art. penalístei; pl. penalíste
penalistele
PENALÍST, -Ă, penaliști, -ste, s. m. și f. Jurist specializat în probleme de drept penal. – Din fr. pénaliste.

DOOM

penalístă s. f., g.-d. art. penalístei; pl. penalíste
penalistelor
PENALÍST, -Ă, penaliști, -ste, s. m. și f. Jurist specializat în probleme de drept penal. – Din fr. pénaliste.

DOOM

penalístă s. f., g.-d. art. penalístei; pl. penalíste
penalistul
PENALÍST, -Ă, penaliști, -ste, s. m. și f. Jurist specializat în probleme de drept penal. – Din fr. pénaliste.

DOOM

penalístă s. f., g.-d. art. penalístei; pl. penalíste
penalistului
PENALÍST, -Ă, penaliști, -ste, s. m. și f. Jurist specializat în probleme de drept penal. – Din fr. pénaliste.

DOOM

penalístă s. f., g.-d. art. penalístei; pl. penalíste
penalitate
PENALITÁTE, penalități, s. f. 1. Faptul de a fi pasibil de o pedeapsă judiciară; p. ext. pedeapsă judiciară aplicată cuiva. ♦ Spec. Clauză penală. 2. Faptul de a fi pasibil de o despăgubire; p. ext. despăgubire, amendă. 3. (Sport) Abatere a unui sportiv, în cadrul unei competiții, sancționată de arbitru conform regulamentului de joc; p. ext. sancțiune aplicată în urma comiterii acestei abateri. – Din fr. pénalité.

DOOM

penalitáte s. f., g.-d. art. penalitắții; pl. penalitắți
penalitatea
PENALITÁTE, penalități, s. f. 1. Faptul de a fi pasibil de o pedeapsă judiciară; p. ext. pedeapsă judiciară aplicată cuiva. ♦ Spec. Clauză penală. 2. Faptul de a fi pasibil de o despăgubire; p. ext. despăgubire, amendă. 3. (Sport) Abatere a unui sportiv, în cadrul unei competiții, sancționată de arbitru conform regulamentului de joc; p. ext. sancțiune aplicată în urma comiterii acestei abateri. – Din fr. pénalité.

DOOM

penalitáte s. f., g.-d. art. penalitắții; pl. penalitắți
penalități
PENALITÁTE, penalități, s. f. 1. Faptul de a fi pasibil de o pedeapsă judiciară; p. ext. pedeapsă judiciară aplicată cuiva. ♦ Spec. Clauză penală. 2. Faptul de a fi pasibil de o despăgubire; p. ext. despăgubire, amendă. 3. (Sport) Abatere a unui sportiv, în cadrul unei competiții, sancționată de arbitru conform regulamentului de joc; p. ext. sancțiune aplicată în urma comiterii acestei abateri. – Din fr. pénalité.

DOOM

penalitáte s. f., g.-d. art. penalitắții; pl. penalitắți
penalității
PENALITÁTE, penalități, s. f. 1. Faptul de a fi pasibil de o pedeapsă judiciară; p. ext. pedeapsă judiciară aplicată cuiva. ♦ Spec. Clauză penală. 2. Faptul de a fi pasibil de o despăgubire; p. ext. despăgubire, amendă. 3. (Sport) Abatere a unui sportiv, în cadrul unei competiții, sancționată de arbitru conform regulamentului de joc; p. ext. sancțiune aplicată în urma comiterii acestei abateri. – Din fr. pénalité.

DOOM

penalitáte s. f., g.-d. art. penalitắții; pl. penalitắți
penalitățile
PENALITÁTE, penalități, s. f. 1. Faptul de a fi pasibil de o pedeapsă judiciară; p. ext. pedeapsă judiciară aplicată cuiva. ♦ Spec. Clauză penală. 2. Faptul de a fi pasibil de o despăgubire; p. ext. despăgubire, amendă. 3. (Sport) Abatere a unui sportiv, în cadrul unei competiții, sancționată de arbitru conform regulamentului de joc; p. ext. sancțiune aplicată în urma comiterii acestei abateri. – Din fr. pénalité.

DOOM

penalitáte s. f., g.-d. art. penalitắții; pl. penalitắți
penalităților
PENALITÁTE, penalități, s. f. 1. Faptul de a fi pasibil de o pedeapsă judiciară; p. ext. pedeapsă judiciară aplicată cuiva. ♦ Spec. Clauză penală. 2. Faptul de a fi pasibil de o despăgubire; p. ext. despăgubire, amendă. 3. (Sport) Abatere a unui sportiv, în cadrul unei competiții, sancționată de arbitru conform regulamentului de joc; p. ext. sancțiune aplicată în urma comiterii acestei abateri. – Din fr. pénalité.

DOOM

penalitáte s. f., g.-d. art. penalitắții; pl. penalitắți
penaliza
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.

DOOM

penalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 penalizeáză
penalizai
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.

DOOM

penalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 penalizeáză
penalizam
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.

DOOM

penalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 penalizeáză
penalizare
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.

DOOM

penalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 penalizeáză
penalizare
PENALIZÁRE, penalizări, s. f. Acțiunea de a penaliza și rezultatul ei; penalizație. – V. penaliza.

DOOM

penalizáre s. f., g.-d. art. penalizắrii; pl. penalizắri
penalizarea
PENALIZÁRE, penalizări, s. f. Acțiunea de a penaliza și rezultatul ei; penalizație. – V. penaliza.

DOOM

penalizáre s. f., g.-d. art. penalizắrii; pl. penalizắri
penalizară
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.

DOOM

penalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 penalizeáză
penalizarăm
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.

DOOM

penalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 penalizeáză
penalizarăți
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.

DOOM

penalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 penalizeáză
penalizase
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.

DOOM

penalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 penalizeáză
penalizasem
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.

DOOM

penalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 penalizeáză
penalizaseră
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.

DOOM

penalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 penalizeáză
penalizaserăm
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.

DOOM

penalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 penalizeáză
penalizaserăți
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.

DOOM

penalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 penalizeáză
penalizaseși
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.

DOOM

penalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 penalizeáză
penalizaseți
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.

DOOM

penalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 penalizeáză
penalizat
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.

DOOM

penalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 penalizeáză
penalizat
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.
penalizata
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.
penalizate
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.
penalizatei
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.
penalizatele
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.
penalizatelor
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.
penalizatoare
PENALIZATÓR, -OÁRE, penalizatori, -oare, adj. Cu caracter de penalizare. – Penaliza + suf. -tor.
penalizatoarea
PENALIZATÓR, -OÁRE, penalizatori, -oare, adj. Cu caracter de penalizare. – Penaliza + suf. -tor.
penalizatoarei
PENALIZATÓR, -OÁRE, penalizatori, -oare, adj. Cu caracter de penalizare. – Penaliza + suf. -tor.
penalizatoarele
PENALIZATÓR, -OÁRE, penalizatori, -oare, adj. Cu caracter de penalizare. – Penaliza + suf. -tor.
penalizatoarelor
PENALIZATÓR, -OÁRE, penalizatori, -oare, adj. Cu caracter de penalizare. – Penaliza + suf. -tor.
penalizator
PENALIZATÓR, -OÁRE, penalizatori, -oare, adj. Cu caracter de penalizare. – Penaliza + suf. -tor.
penalizatori
PENALIZATÓR, -OÁRE, penalizatori, -oare, adj. Cu caracter de penalizare. – Penaliza + suf. -tor.
penalizatorii
PENALIZATÓR, -OÁRE, penalizatori, -oare, adj. Cu caracter de penalizare. – Penaliza + suf. -tor.
penalizatorilor
PENALIZATÓR, -OÁRE, penalizatori, -oare, adj. Cu caracter de penalizare. – Penaliza + suf. -tor.
penalizatorul
PENALIZATÓR, -OÁRE, penalizatori, -oare, adj. Cu caracter de penalizare. – Penaliza + suf. -tor.
penalizatorului
PENALIZATÓR, -OÁRE, penalizatori, -oare, adj. Cu caracter de penalizare. – Penaliza + suf. -tor.
penalizatul
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.
penalizatului
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.
penalizau
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.

DOOM

penalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 penalizeáză
penalizași
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.

DOOM

penalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 penalizeáză
penalizați
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.

DOOM

penalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 penalizeáză
penalizați
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.
penalizația
PENALIZÁȚIE, penalizații, s. f. Penalizare. – Din fr. pénalisation.

DOOM

penalizáție (-ți-e) s. f., art. penalizáția (-ți-a), g.-d. art. penalizáției; pl. penalizáții, art. penalizáțiile (-ți-i-)
penalizație
PENALIZÁȚIE, penalizații, s. f. Penalizare. – Din fr. pénalisation.

DOOM

penalizáție (-ți-e) s. f., art. penalizáția (-ți-a), g.-d. art. penalizáției; pl. penalizáții, art. penalizáțiile (-ți-i-)
penalizației
PENALIZÁȚIE, penalizații, s. f. Penalizare. – Din fr. pénalisation.

DOOM

penalizáție (-ți-e) s. f., art. penalizáția (-ți-a), g.-d. art. penalizáției; pl. penalizáții, art. penalizáțiile (-ți-i-)
penalizații
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.
penalizații
PENALIZÁȚIE, penalizații, s. f. Penalizare. – Din fr. pénalisation.

DOOM

penalizáție (-ți-e) s. f., art. penalizáția (-ți-a), g.-d. art. penalizáției; pl. penalizáții, art. penalizáțiile (-ți-i-)
penalizațiile
PENALIZÁȚIE, penalizații, s. f. Penalizare. – Din fr. pénalisation.

DOOM

penalizáție (-ți-e) s. f., art. penalizáția (-ți-a), g.-d. art. penalizáției; pl. penalizáții, art. penalizáțiile (-ți-i-)
penalizațiilor
PENALIZÁȚIE, penalizații, s. f. Penalizare. – Din fr. pénalisation.

DOOM

penalizáție (-ți-e) s. f., art. penalizáția (-ți-a), g.-d. art. penalizáției; pl. penalizáții, art. penalizáțiile (-ți-i-)
penalizaților
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.
penalizează
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.

DOOM

penalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 penalizeáză
penalizez
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.

DOOM

penalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 penalizeáză
penalizeze
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.

DOOM

penalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 penalizeáză
penalizezi
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.

DOOM

penalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 penalizeáză
penalizând
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.

DOOM

penalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 penalizeáză
penalizînd
PENALIZÁ, penalizez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancțiune penală; a pena, a sancționa. 2. A prevedea sau a cere cuiva o anumită despăgubire; a amenda. 3. A aplica unui sportiv o anumită sancțiune pentru încălcarea regulamentului de joc. – Din fr. pénaliser.

DOOM

penalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 penalizeáză
penalizări
PENALIZÁRE, penalizări, s. f. Acțiunea de a penaliza și rezultatul ei; penalizație. – V. penaliza.

DOOM

penalizáre s. f., g.-d. art. penalizắrii; pl. penalizắri
penalizării
PENALIZÁRE, penalizări, s. f. Acțiunea de a penaliza și rezultatul ei; penalizație. – V. penaliza.

DOOM

penalizáre s. f., g.-d. art. penalizắrii; pl. penalizắri
penalizările
PENALIZÁRE, penalizări, s. f. Acțiunea de a penaliza și rezultatul ei; penalizație. – V. penaliza.

DOOM

penalizáre s. f., g.-d. art. penalizắrii; pl. penalizắri
penalizărilor
PENALIZÁRE, penalizări, s. f. Acțiunea de a penaliza și rezultatul ei; penalizație. – V. penaliza.

DOOM

penalizáre s. f., g.-d. art. penalizắrii; pl. penalizắri
penaliști
PENALÍST, -Ă, penaliști, -ste, s. m. și f. Jurist specializat în probleme de drept penal. – Din fr. pénaliste.

DOOM

penalístă s. f., g.-d. art. penalístei; pl. penalíste
penaliștii
PENALÍST, -Ă, penaliști, -ste, s. m. și f. Jurist specializat în probleme de drept penal. – Din fr. pénaliste.

DOOM

penalístă s. f., g.-d. art. penalístei; pl. penalíste
penaliștilor
PENALÍST, -Ă, penaliști, -ste, s. m. și f. Jurist specializat în probleme de drept penal. – Din fr. pénaliste.

DOOM

penalístă s. f., g.-d. art. penalístei; pl. penalíste
penalmente
PENALMÉNTE adv. Penalicește. – Din fr. penalement.

DOOM

penalménte adv.
penalti
PÉNALTY, penalty-uri, s. n. Lovitură de pedeapsă dintr-un punct situat aproape de poartă, acordată la fotbal, handbal etc. în urma unei greșeli comise în apropierea propriei porți de către echipa aflată în apărare. [Scris și: penalti. – Acc. și: penálty] – Din fr., engl. penalty.

DOOM

pénalty (angl.) / penálti (-nal-ti) s. n., art. pénalty-ul / penáltiul (-ti-ul); pl. pénalty-uri / penáltiuri
penaltiul
PÉNALTY, penalty-uri, s. n. Lovitură de pedeapsă dintr-un punct situat aproape de poartă, acordată la fotbal, handbal etc. în urma unei greșeli comise în apropierea propriei porți de către echipa aflată în apărare. [Scris și: penalti. – Acc. și: penálty] – Din fr., engl. penalty.

DOOM

pénalty (angl.) / penálti (-nal-ti) s. n., art. pénalty-ul / penáltiul (-ti-ul); pl. pénalty-uri / penáltiuri
penaltiului
PÉNALTY, penalty-uri, s. n. Lovitură de pedeapsă dintr-un punct situat aproape de poartă, acordată la fotbal, handbal etc. în urma unei greșeli comise în apropierea propriei porți de către echipa aflată în apărare. [Scris și: penalti. – Acc. și: penálty] – Din fr., engl. penalty.

DOOM

pénalty (angl.) / penálti (-nal-ti) s. n., art. pénalty-ul / penáltiul (-ti-ul); pl. pénalty-uri / penáltiuri
penaltiuri
PÉNALTY, penalty-uri, s. n. Lovitură de pedeapsă dintr-un punct situat aproape de poartă, acordată la fotbal, handbal etc. în urma unei greșeli comise în apropierea propriei porți de către echipa aflată în apărare. [Scris și: penalti. – Acc. și: penálty] – Din fr., engl. penalty.

DOOM

pénalty (angl.) / penálti (-nal-ti) s. n., art. pénalty-ul / penáltiul (-ti-ul); pl. pénalty-uri / penáltiuri
penaltiurile
PÉNALTY, penalty-uri, s. n. Lovitură de pedeapsă dintr-un punct situat aproape de poartă, acordată la fotbal, handbal etc. în urma unei greșeli comise în apropierea propriei porți de către echipa aflată în apărare. [Scris și: penalti. – Acc. și: penálty] – Din fr., engl. penalty.

DOOM

pénalty (angl.) / penálti (-nal-ti) s. n., art. pénalty-ul / penáltiul (-ti-ul); pl. pénalty-uri / penáltiuri
penaltiurilor
PÉNALTY, penalty-uri, s. n. Lovitură de pedeapsă dintr-un punct situat aproape de poartă, acordată la fotbal, handbal etc. în urma unei greșeli comise în apropierea propriei porți de către echipa aflată în apărare. [Scris și: penalti. – Acc. și: penálty] – Din fr., engl. penalty.

DOOM

pénalty (angl.) / penálti (-nal-ti) s. n., art. pénalty-ul / penáltiul (-ti-ul); pl. pénalty-uri / penáltiuri
penalty
PÉNALTY, penalty-uri, s. n. Lovitură de pedeapsă dintr-un punct situat aproape de poartă, acordată la fotbal, handbal etc. în urma unei greșeli comise în apropierea propriei porți de către echipa aflată în apărare. [Scris și: penalti. – Acc. și: penálty] – Din fr., engl. penalty.

DOOM

pénalty (angl.) / penálti (-nal-ti) s. n., art. pénalty-ul / penáltiul (-ti-ul); pl. pénalty-uri / penáltiuri
penalul
PENÁL, -Ă, penali, -e, adj. Referitor la infracțiuni și la urmărirea și pedepsirea infractorilor. ◊ Drept penal (și substantivat, n.) = ramură a științei dreptului care studiază normele juridice cu caracter represiv. Cod penal = ansamblul principalelor norme juridice care definesc infracțiunile și stabilesc sancțiunile lor. Proces penal sau acțiune penală = acțiune în justiție pornită împotriva unui infractor cu scopul de a obține pedepsirea lui potrivit legilor în vigoare. Fapt penal = infracțiune. Sancțiune penală = pedeapsă prevăzută de Codul penal. Clauză penală = clauză prin care părțile dintr-un contract convin ca, în caz de neexecutare, debitorul să-i dea creditorului un anumit lucru (de obicei o anumită sumă de bani). – Din lat. poenalis, fr. pénal.

DOOM

penál adj. m., pl. penáli; f. penálă, pl. penále
penalului
PENÁL, -Ă, penali, -e, adj. Referitor la infracțiuni și la urmărirea și pedepsirea infractorilor. ◊ Drept penal (și substantivat, n.) = ramură a științei dreptului care studiază normele juridice cu caracter represiv. Cod penal = ansamblul principalelor norme juridice care definesc infracțiunile și stabilesc sancțiunile lor. Proces penal sau acțiune penală = acțiune în justiție pornită împotriva unui infractor cu scopul de a obține pedepsirea lui potrivit legilor în vigoare. Fapt penal = infracțiune. Sancțiune penală = pedeapsă prevăzută de Codul penal. Clauză penală = clauză prin care părțile dintr-un contract convin ca, în caz de neexecutare, debitorul să-i dea creditorului un anumit lucru (de obicei o anumită sumă de bani). – Din lat. poenalis, fr. pénal.

DOOM

penál adj. m., pl. penáli; f. penálă, pl. penále
penală
penală, penale s. f. (deț.) 1. țigară din hârtie de ziar și tutunul recuperat de la mai multe mucuri de țigări. 2. homosexual pasiv.
penam
PENÁ, penez, vb. I. Tranz. (Jur.; rar) A penaliza (1). – Din penă.

DOOM

pená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 peneáză
penar
PENÁR, penare, s. n. Cutioară paralelipipedică în care școlarii își țin creioanele, penițele, gumele etc. – După germ. Pennal.

DOOM

penár s. n., pl. penáre
penare
PENÁ, penez, vb. I. Tranz. (Jur.; rar) A penaliza (1). – Din penă.

DOOM

pená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 peneáză
penare
PENÁR, penare, s. n. Cutioară paralelipipedică în care școlarii își țin creioanele, penițele, gumele etc. – După germ. Pennal.

DOOM

penár s. n., pl. penáre
penare
PENÁ, penez, vb. I. Tranz. (Jur.; rar) A penaliza (1). – Din penă.
penarele
PENÁR, penare, s. n. Cutioară paralelipipedică în care școlarii își țin creioanele, penițele, gumele etc. – După germ. Pennal.

DOOM

penár s. n., pl. penáre
penarelor
PENÁR, penare, s. n. Cutioară paralelipipedică în care școlarii își țin creioanele, penițele, gumele etc. – După germ. Pennal.

DOOM

penár s. n., pl. penáre
penarul
PENÁR, penare, s. n. Cutioară paralelipipedică în care școlarii își țin creioanele, penițele, gumele etc. – După germ. Pennal.

DOOM

penár s. n., pl. penáre
penarului
PENÁR, penare, s. n. Cutioară paralelipipedică în care școlarii își țin creioanele, penițele, gumele etc. – După germ. Pennal.

DOOM

penár s. n., pl. penáre
penară
PENÁ, penez, vb. I. Tranz. (Jur.; rar) A penaliza (1). – Din penă.

DOOM

pená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 peneáză
penarăm
PENÁ, penez, vb. I. Tranz. (Jur.; rar) A penaliza (1). – Din penă.

DOOM

pená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 peneáză
penarăți
PENÁ, penez, vb. I. Tranz. (Jur.; rar) A penaliza (1). – Din penă.

DOOM

pená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 peneáză
penase
PENÁ, penez, vb. I. Tranz. (Jur.; rar) A penaliza (1). – Din penă.

DOOM

pená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 peneáză
penasem
PENÁ, penez, vb. I. Tranz. (Jur.; rar) A penaliza (1). – Din penă.

DOOM

pená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 peneáză
penaseră
PENÁ, penez, vb. I. Tranz. (Jur.; rar) A penaliza (1). – Din penă.

DOOM

pená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 peneáză
penaserăm
PENÁ, penez, vb. I. Tranz. (Jur.; rar) A penaliza (1). – Din penă.

DOOM

pená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 peneáză
penaserăți
PENÁ, penez, vb. I. Tranz. (Jur.; rar) A penaliza (1). – Din penă.

DOOM

pená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 peneáză
penaseși
PENÁ, penez, vb. I. Tranz. (Jur.; rar) A penaliza (1). – Din penă.

DOOM

pená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 peneáză
penaseți
PENÁ, penez, vb. I. Tranz. (Jur.; rar) A penaliza (1). – Din penă.

DOOM

pená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 peneáză
penat
PENÁ, penez, vb. I. Tranz. (Jur.; rar) A penaliza (1). – Din penă.

DOOM

pená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 peneáză
penat
PENÁT, -Ă, penați, -te, adj. (Despre frunze) Care are nervurile secundare sau foliolele așezate de o parte și de alta a nervurii principale sau a pețiolului, ca firele unei pene1. – Din lat. pennatus, fr. penné.

DOOM

penát adj. m., pl. penáți; f. penátă, pl. penáte
penata
PENÁT, -Ă, penați, -te, adj. (Despre frunze) Care are nervurile secundare sau foliolele așezate de o parte și de alta a nervurii principale sau a pețiolului, ca firele unei pene1. – Din lat. pennatus, fr. penné.

DOOM

penát adj. m., pl. penáți; f. penátă, pl. penáte
penate
PENÁT, -Ă, penați, -te, adj. (Despre frunze) Care are nervurile secundare sau foliolele așezate de o parte și de alta a nervurii principale sau a pețiolului, ca firele unei pene1. – Din lat. pennatus, fr. penné.

DOOM

penát adj. m., pl. penáți; f. penátă, pl. penáte
penatei
PENÁT, -Ă, penați, -te, adj. (Despre frunze) Care are nervurile secundare sau foliolele așezate de o parte și de alta a nervurii principale sau a pețiolului, ca firele unei pene1. – Din lat. pennatus, fr. penné.

DOOM

penát adj. m., pl. penáți; f. penátă, pl. penáte
penatele
PENÁT, -Ă, penați, -te, adj. (Despre frunze) Care are nervurile secundare sau foliolele așezate de o parte și de alta a nervurii principale sau a pețiolului, ca firele unei pene1. – Din lat. pennatus, fr. penné.

DOOM

penát adj. m., pl. penáți; f. penátă, pl. penáte
penatelor
PENÁT, -Ă, penați, -te, adj. (Despre frunze) Care are nervurile secundare sau foliolele așezate de o parte și de alta a nervurii principale sau a pețiolului, ca firele unei pene1. – Din lat. pennatus, fr. penné.

DOOM

penát adj. m., pl. penáți; f. penátă, pl. penáte
penates
Penates, în mitologia romană, divinități protectoare ale familiei și ale casei, în mijlocul căreia ardea, în cinstea lor, o flacără veșnică. Statul roman avea și el penații săi, aduși de Aeneas de la Troia.
penati
PENATI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „crestat”. [< lat. pennatus].
penatifid
PENATIFÍD, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile ating jumătate din lățimea limbului. [< fr. pennatifide, cf. lat. penna – pană, -fidus – divizat].
penatifida
PENATIFÍD, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile ating jumătate din lățimea limbului. [< fr. pennatifide, cf. lat. penna – pană, -fidus – divizat].
penatifide
PENATIFÍD, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile ating jumătate din lățimea limbului. [< fr. pennatifide, cf. lat. penna – pană, -fidus – divizat].
penatifidei
PENATIFÍD, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile ating jumătate din lățimea limbului. [< fr. pennatifide, cf. lat. penna – pană, -fidus – divizat].
penatifidele
PENATIFÍD, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile ating jumătate din lățimea limbului. [< fr. pennatifide, cf. lat. penna – pană, -fidus – divizat].
penatifidelor
PENATIFÍD, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile ating jumătate din lățimea limbului. [< fr. pennatifide, cf. lat. penna – pană, -fidus – divizat].
penatifidul
PENATIFÍD, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile ating jumătate din lățimea limbului. [< fr. pennatifide, cf. lat. penna – pană, -fidus – divizat].
penatifidului
PENATIFÍD, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile ating jumătate din lățimea limbului. [< fr. pennatifide, cf. lat. penna – pană, -fidus – divizat].
penatifizi
PENATIFÍD, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile ating jumătate din lățimea limbului. [< fr. pennatifide, cf. lat. penna – pană, -fidus – divizat].
penatifizii
PENATIFÍD, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile ating jumătate din lățimea limbului. [< fr. pennatifide, cf. lat. penna – pană, -fidus – divizat].
penatifizilor
PENATIFÍD, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile ating jumătate din lățimea limbului. [< fr. pennatifide, cf. lat. penna – pană, -fidus – divizat].
penatipartit
PENATIPARTÍT, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile trec de jumătatea limbului, fără să atingă axa frunzei. [< fr. pennatiparti, cf. lat. penna – pană, partitus – împărțit].
penatipartita
PENATIPARTÍT, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile trec de jumătatea limbului, fără să atingă axa frunzei. [< fr. pennatiparti, cf. lat. penna – pană, partitus – împărțit].
penatipartite
PENATIPARTÍT, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile trec de jumătatea limbului, fără să atingă axa frunzei. [< fr. pennatiparti, cf. lat. penna – pană, partitus – împărțit].
penatipartitei
PENATIPARTÍT, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile trec de jumătatea limbului, fără să atingă axa frunzei. [< fr. pennatiparti, cf. lat. penna – pană, partitus – împărțit].
penatipartitele
PENATIPARTÍT, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile trec de jumătatea limbului, fără să atingă axa frunzei. [< fr. pennatiparti, cf. lat. penna – pană, partitus – împărțit].
penatipartitelor
PENATIPARTÍT, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile trec de jumătatea limbului, fără să atingă axa frunzei. [< fr. pennatiparti, cf. lat. penna – pană, partitus – împărțit].
penatipartitul
PENATIPARTÍT, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile trec de jumătatea limbului, fără să atingă axa frunzei. [< fr. pennatiparti, cf. lat. penna – pană, partitus – împărțit].
penatipartitului
PENATIPARTÍT, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile trec de jumătatea limbului, fără să atingă axa frunzei. [< fr. pennatiparti, cf. lat. penna – pană, partitus – împărțit].
penatipartiți
PENATIPARTÍT, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile trec de jumătatea limbului, fără să atingă axa frunzei. [< fr. pennatiparti, cf. lat. penna – pană, partitus – împărțit].
penatipartiții
PENATIPARTÍT, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile trec de jumătatea limbului, fără să atingă axa frunzei. [< fr. pennatiparti, cf. lat. penna – pană, partitus – împărțit].
penatipartiților
PENATIPARTÍT, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile trec de jumătatea limbului, fără să atingă axa frunzei. [< fr. pennatiparti, cf. lat. penna – pană, partitus – împărțit].
penatisecat
PENATISECÁT, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile ating nervura mediană. [Cf. fr. pennatiséqué].
penatisecata
PENATISECÁT, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile ating nervura mediană. [Cf. fr. pennatiséqué].
penatisecate
PENATISECÁT, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile ating nervura mediană. [Cf. fr. pennatiséqué].
penatisecatei
PENATISECÁT, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile ating nervura mediană. [Cf. fr. pennatiséqué].
penatisecatele
PENATISECÁT, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile ating nervura mediană. [Cf. fr. pennatiséqué].
penatisecatelor
PENATISECÁT, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile ating nervura mediană. [Cf. fr. pennatiséqué].
penatisecatul
PENATISECÁT, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile ating nervura mediană. [Cf. fr. pennatiséqué].
penatisecatului
PENATISECÁT, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile ating nervura mediană. [Cf. fr. pennatiséqué].
penatisecați
PENATISECÁT, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile ating nervura mediană. [Cf. fr. pennatiséqué].
penatisecații
PENATISECÁT, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile ating nervura mediană. [Cf. fr. pennatiséqué].
penatisecaților
PENATISECÁT, -Ă adj. (Despre frunze penate) La care diviziunile ating nervura mediană. [Cf. fr. pennatiséqué].
penatul
PENÁT, -Ă, penați, -te, adj. (Despre frunze) Care are nervurile secundare sau foliolele așezate de o parte și de alta a nervurii principale sau a pețiolului, ca firele unei pene1. – Din lat. pennatus, fr. penné.

DOOM

penát adj. m., pl. penáți; f. penátă, pl. penáte
penatului
PENÁT, -Ă, penați, -te, adj. (Despre frunze) Care are nervurile secundare sau foliolele așezate de o parte și de alta a nervurii principale sau a pețiolului, ca firele unei pene1. – Din lat. pennatus, fr. penné.

DOOM

penát adj. m., pl. penáți; f. penátă, pl. penáte
penau
PENÁ, penez, vb. I. Tranz. (Jur.; rar) A penaliza (1). – Din penă.

DOOM

pená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 peneáză
penași
PENÁ, penez, vb. I. Tranz. (Jur.; rar) A penaliza (1). – Din penă.

DOOM

pená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 peneáză
penați
PENÁ, penez, vb. I. Tranz. (Jur.; rar) A penaliza (1). – Din penă.

DOOM

pená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 peneáză
penați
PENÁT, -Ă, penați, -te, adj. (Despre frunze) Care are nervurile secundare sau foliolele așezate de o parte și de alta a nervurii principale sau a pețiolului, ca firele unei pene1. – Din lat. pennatus, fr. penné.

DOOM

penát adj. m., pl. penáți; f. penátă, pl. penáte
penați
PENÁȚI s. m. pl. (La etrusci și la romani) Zei ai căminului, ai casei; statui ale acestor zei. ♦ Fig. (Livr.) Cămin, casă (părintească). – Din lat. penates.

DOOM

penáți s. m. pl., art. penáții
penații
PENÁT, -Ă, penați, -te, adj. (Despre frunze) Care are nervurile secundare sau foliolele așezate de o parte și de alta a nervurii principale sau a pețiolului, ca firele unei pene1. – Din lat. pennatus, fr. penné.

DOOM

penát adj. m., pl. penáți; f. penátă, pl. penáte
penații
PENÁȚI s. m. pl. (La etrusci și la romani) Zei ai căminului, ai casei; statui ale acestor zei. ♦ Fig. (Livr.) Cămin, casă (părintească). – Din lat. penates.

DOOM

penáți s. m. pl., art. penáții
penaților
PENÁT, -Ă, penați, -te, adj. (Despre frunze) Care are nervurile secundare sau foliolele așezate de o parte și de alta a nervurii principale sau a pețiolului, ca firele unei pene1. – Din lat. pennatus, fr. penné.

DOOM

penát adj. m., pl. penáți; f. penátă, pl. penáte
penaților
PENÁȚI s. m. pl. (La etrusci și la romani) Zei ai căminului, ai casei; statui ale acestor zei. ♦ Fig. (Livr.) Cămin, casă (părintească). – Din lat. penates.

DOOM

penáți s. m. pl., art. penáții
pence
PENCE s.m.pl. v. penny. {în DN ed. tip., indic. morf. eronată: s.f.}
penchi
pénchi (-i), s. m. – Pițigoi (Fringilla coelebs). – Var. pinchi. Mag. pinty (Cihac, II, 521).
pendant
PENDÁNT s.n. v. pandant.
pendante
PENDÁNT s.n. v. pandant.
pendantele
PENDÁNT s.n. v. pandant.
pendantelor
PENDÁNT s.n. v. pandant.
pendantiv
PENDANTÍV s.n. v. pandantiv.
pendantul
PENDÁNT s.n. v. pandant.
pendantului
PENDÁNT s.n. v. pandant.
pendel
PÉNDEL s.n. Mod de rulare a unui film în mai multe săli, actele filmului fiind proiectate pe rând în sălile respective. [< germ. Pendel].
pendele
PÉNDEL s.n. Mod de rulare a unui film în mai multe săli, actele filmului fiind proiectate pe rând în sălile respective. [< germ. Pendel].
pendelele
PÉNDEL s.n. Mod de rulare a unui film în mai multe săli, actele filmului fiind proiectate pe rând în sălile respective. [< germ. Pendel].
pendelelor
PÉNDEL s.n. Mod de rulare a unui film în mai multe săli, actele filmului fiind proiectate pe rând în sălile respective. [< germ. Pendel].
pendelul
PÉNDEL s.n. Mod de rulare a unui film în mai multe săli, actele filmului fiind proiectate pe rând în sălile respective. [< germ. Pendel].
pendelului
PÉNDEL s.n. Mod de rulare a unui film în mai multe săli, actele filmului fiind proiectate pe rând în sălile respective. [< germ. Pendel].
pendentiv
PENDENTÍV, pendentive, s. n. Parte de construcție, de formă triunghiulară, pe care se sprijină bolta, acolo unde aceasta nu poate fi așezată de-a dreptul pe baza edificiului. Pe dasupra... [stîlpilor] stă așezată, cu ajutorul unor triunghiuri boltite sau pendentive, cupola centrală. ODOBESCU, S. I 380.
pendinte
PENDÍNTE adj. invar. 1. Care este subordonat cuiva, care depinde de... 2. Care n-a fost încă soluționat, care urmează să fie rezolvat; (despre litigii) care se află în curs de soluționare în fața unui organ de jurisdicție. – Din lat. pendens, -ntis, fr. pendant.

DOOM

pendínte adj. invar.
pendul
PENDÚL, pendule, s. n. 1. Corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe când este scos din poziția de echilibru stabil; p. ext. dispozitiv sau piesă a unui mecanism a căror oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. (În forma pendulă) Ceas de perete a cărui mișcare este reglată de un pendul (1). [Var.: pendúlă s. f.] – Din fr. pendule, lat. pendulus.

DOOM

pendúlă (ceas) s. f., g.-d. art. pendúlei; pl. pendúle
pendula
PENDÚL, pendule, s. n. 1. Corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe când este scos din poziția de echilibru stabil; p. ext. dispozitiv sau piesă a unui mecanism a căror oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. (În forma pendulă) Ceas de perete a cărui mișcare este reglată de un pendul (1). [Var.: pendúlă s. f.] – Din fr. pendule, lat. pendulus.

DOOM

pendúlă (ceas) s. f., g.-d. art. pendúlei; pl. pendúle
pendula
PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.

DOOM

pendulá (a ~) vb., ind. prez. 3 penduleáză
pendulai
PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.

DOOM

pendulá (a ~) vb., ind. prez. 3 penduleáză
pendulam
PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.

DOOM

pendulá (a ~) vb., ind. prez. 3 penduleáză
pendular
PENDULÁR, -Ă, pendulari, -e, adj. Care are o mișcare (ca) de pendul; specific pendulului; oscilant, oscilatoriu. ♦ Fig. Care trece (periodic) de la o stare la alta. – Pendul + suf. -ar. Cf. fr. pendulaire.

DOOM

pendulár adj. m., pl. pendulári; f. penduláră, pl. penduláre
pendulara
PENDULÁR, -Ă, pendulari, -e, adj. Care are o mișcare (ca) de pendul; specific pendulului; oscilant, oscilatoriu. ♦ Fig. Care trece (periodic) de la o stare la alta. – Pendul + suf. -ar. Cf. fr. pendulaire.

DOOM

pendulár adj. m., pl. pendulári; f. penduláră, pl. penduláre
pendulare
PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.

DOOM

pendulá (a ~) vb., ind. prez. 3 penduleáză
pendulare
PENDULÁR, -Ă, pendulari, -e, adj. Care are o mișcare (ca) de pendul; specific pendulului; oscilant, oscilatoriu. ♦ Fig. Care trece (periodic) de la o stare la alta. – Pendul + suf. -ar. Cf. fr. pendulaire.

DOOM

pendulár adj. m., pl. pendulári; f. penduláră, pl. penduláre
pendulare
PENDULÁRE, pendulări, s. f. Acțiunea de a pendula și rezultatul ei; oscilație a unui pendul sau a unui obiect asemănător cu un pendul față de poziția de echilibru; legănare. ♦ Variație lentă, oscilantă a valorii unei mărimi în jurul unei valori medii sau al unei valori de referință. ♦ Fig. Trecere (periodică) de la o stare la alta. – V. pendula.

DOOM

penduláre s. f., g.-d. art. pendulắrii; pl. pendulắri
pendularea
PENDULÁRE, pendulări, s. f. Acțiunea de a pendula și rezultatul ei; oscilație a unui pendul sau a unui obiect asemănător cu un pendul față de poziția de echilibru; legănare. ♦ Variație lentă, oscilantă a valorii unei mărimi în jurul unei valori medii sau al unei valori de referință. ♦ Fig. Trecere (periodică) de la o stare la alta. – V. pendula.

DOOM

penduláre s. f., g.-d. art. pendulắrii; pl. pendulắri
pendularei
PENDULÁR, -Ă, pendulari, -e, adj. Care are o mișcare (ca) de pendul; specific pendulului; oscilant, oscilatoriu. ♦ Fig. Care trece (periodic) de la o stare la alta. – Pendul + suf. -ar. Cf. fr. pendulaire.

DOOM

pendulár adj. m., pl. pendulári; f. penduláră, pl. penduláre
pendularele
PENDULÁR, -Ă, pendulari, -e, adj. Care are o mișcare (ca) de pendul; specific pendulului; oscilant, oscilatoriu. ♦ Fig. Care trece (periodic) de la o stare la alta. – Pendul + suf. -ar. Cf. fr. pendulaire.

DOOM

pendulár adj. m., pl. pendulári; f. penduláră, pl. penduláre
pendularelor
PENDULÁR, -Ă, pendulari, -e, adj. Care are o mișcare (ca) de pendul; specific pendulului; oscilant, oscilatoriu. ♦ Fig. Care trece (periodic) de la o stare la alta. – Pendul + suf. -ar. Cf. fr. pendulaire.

DOOM

pendulár adj. m., pl. pendulári; f. penduláră, pl. penduláre
pendulari
PENDULÁR, -Ă, pendulari, -e, adj. Care are o mișcare (ca) de pendul; specific pendulului; oscilant, oscilatoriu. ♦ Fig. Care trece (periodic) de la o stare la alta. – Pendul + suf. -ar. Cf. fr. pendulaire.

DOOM

pendulár adj. m., pl. pendulári; f. penduláră, pl. penduláre
pendularii
PENDULÁR, -Ă, pendulari, -e, adj. Care are o mișcare (ca) de pendul; specific pendulului; oscilant, oscilatoriu. ♦ Fig. Care trece (periodic) de la o stare la alta. – Pendul + suf. -ar. Cf. fr. pendulaire.

DOOM

pendulár adj. m., pl. pendulári; f. penduláră, pl. penduláre
pendularilor
PENDULÁR, -Ă, pendulari, -e, adj. Care are o mișcare (ca) de pendul; specific pendulului; oscilant, oscilatoriu. ♦ Fig. Care trece (periodic) de la o stare la alta. – Pendul + suf. -ar. Cf. fr. pendulaire.

DOOM

pendulár adj. m., pl. pendulári; f. penduláră, pl. penduláre
pendularist
PENDULARÍST, pendulariști, s. m. Muncitor calificat care lucrează la un fierăstrău mecanic. – De la pendulă.
pendularista
PENDULARÍST, pendulariști, s. m. Muncitor calificat care lucrează la un fierăstrău mecanic. – De la pendulă.
pendulariste
PENDULARÍST, pendulariști, s. m. Muncitor calificat care lucrează la un fierăstrău mecanic. – De la pendulă.
pendularistei
PENDULARÍST, pendulariști, s. m. Muncitor calificat care lucrează la un fierăstrău mecanic. – De la pendulă.
pendularistele
PENDULARÍST, pendulariști, s. m. Muncitor calificat care lucrează la un fierăstrău mecanic. – De la pendulă.
pendularistelor
PENDULARÍST, pendulariști, s. m. Muncitor calificat care lucrează la un fierăstrău mecanic. – De la pendulă.
pendularistul
PENDULARÍST, pendulariști, s. m. Muncitor calificat care lucrează la un fierăstrău mecanic. – De la pendulă.
pendularistului
PENDULARÍST, pendulariști, s. m. Muncitor calificat care lucrează la un fierăstrău mecanic. – De la pendulă.
pendulariști
PENDULARÍST, pendulariști, s. m. Muncitor calificat care lucrează la un fierăstrău mecanic. – De la pendulă.
pendulariștii
PENDULARÍST, pendulariști, s. m. Muncitor calificat care lucrează la un fierăstrău mecanic. – De la pendulă.
pendulariștilor
PENDULARÍST, pendulariști, s. m. Muncitor calificat care lucrează la un fierăstrău mecanic. – De la pendulă.
pendularul
PENDULÁR, -Ă, pendulari, -e, adj. Care are o mișcare (ca) de pendul; specific pendulului; oscilant, oscilatoriu. ♦ Fig. Care trece (periodic) de la o stare la alta. – Pendul + suf. -ar. Cf. fr. pendulaire.

DOOM

pendulár adj. m., pl. pendulári; f. penduláră, pl. penduláre
pendularului
PENDULÁR, -Ă, pendulari, -e, adj. Care are o mișcare (ca) de pendul; specific pendulului; oscilant, oscilatoriu. ♦ Fig. Care trece (periodic) de la o stare la alta. – Pendul + suf. -ar. Cf. fr. pendulaire.

DOOM

pendulár adj. m., pl. pendulári; f. penduláră, pl. penduláre
pendulară
PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.

DOOM

pendulá (a ~) vb., ind. prez. 3 penduleáză
pendularăm
PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.

DOOM

pendulá (a ~) vb., ind. prez. 3 penduleáză
pendularăți
PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.

DOOM

pendulá (a ~) vb., ind. prez. 3 penduleáză
pendulase
PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.

DOOM

pendulá (a ~) vb., ind. prez. 3 penduleáză
pendulasem
PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.

DOOM

pendulá (a ~) vb., ind. prez. 3 penduleáză
pendulaseră
PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.

DOOM

pendulá (a ~) vb., ind. prez. 3 penduleáză
pendulaserăm
PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.

DOOM

pendulá (a ~) vb., ind. prez. 3 penduleáză
pendulaserăți
PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.

DOOM

pendulá (a ~) vb., ind. prez. 3 penduleáză
pendulaseși
PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.

DOOM

pendulá (a ~) vb., ind. prez. 3 penduleáză
pendulaseți
PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.

DOOM

pendulá (a ~) vb., ind. prez. 3 penduleáză
pendulat
PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.

DOOM

pendulá (a ~) vb., ind. prez. 3 penduleáză
pendulau
PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.

DOOM

pendulá (a ~) vb., ind. prez. 3 penduleáză
pendulași
PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.

DOOM

pendulá (a ~) vb., ind. prez. 3 penduleáză
pendulați
PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.

DOOM

pendulá (a ~) vb., ind. prez. 3 penduleáză
pendule
PENDÚL, pendule, s. n. 1. Corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe când este scos din poziția de echilibru stabil; p. ext. dispozitiv sau piesă a unui mecanism a căror oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. (În forma pendulă) Ceas de perete a cărui mișcare este reglată de un pendul (1). [Var.: pendúlă s. f.] – Din fr. pendule, lat. pendulus.

DOOM

pendúlă (ceas) s. f., g.-d. art. pendúlei; pl. pendúle
pendulează
PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.

DOOM

pendulá (a ~) vb., ind. prez. 3 penduleáză
pendulei
PENDÚL, pendule, s. n. 1. Corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe când este scos din poziția de echilibru stabil; p. ext. dispozitiv sau piesă a unui mecanism a căror oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. (În forma pendulă) Ceas de perete a cărui mișcare este reglată de un pendul (1). [Var.: pendúlă s. f.] – Din fr. pendule, lat. pendulus.

DOOM

pendúlă (ceas) s. f., g.-d. art. pendúlei; pl. pendúle
pendulele
PENDÚL, pendule, s. n. 1. Corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe când este scos din poziția de echilibru stabil; p. ext. dispozitiv sau piesă a unui mecanism a căror oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. (În forma pendulă) Ceas de perete a cărui mișcare este reglată de un pendul (1). [Var.: pendúlă s. f.] – Din fr. pendule, lat. pendulus.

DOOM

pendúlă (ceas) s. f., g.-d. art. pendúlei; pl. pendúle
pendulelor
PENDÚL, pendule, s. n. 1. Corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe când este scos din poziția de echilibru stabil; p. ext. dispozitiv sau piesă a unui mecanism a căror oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. (În forma pendulă) Ceas de perete a cărui mișcare este reglată de un pendul (1). [Var.: pendúlă s. f.] – Din fr. pendule, lat. pendulus.

DOOM

pendúlă (ceas) s. f., g.-d. art. pendúlei; pl. pendúle
pendulez
PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.

DOOM

pendulá (a ~) vb., ind. prez. 3 penduleáză
penduleze
PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.

DOOM

pendulá (a ~) vb., ind. prez. 3 penduleáză
pendulezi
PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.

DOOM

pendulá (a ~) vb., ind. prez. 3 penduleáză
pendulul
PENDÚL, pendule, s. n. 1. Corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe când este scos din poziția de echilibru stabil; p. ext. dispozitiv sau piesă a unui mecanism a căror oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. (În forma pendulă) Ceas de perete a cărui mișcare este reglată de un pendul (1). [Var.: pendúlă s. f.] – Din fr. pendule, lat. pendulus.

DOOM

pendúlă (ceas) s. f., g.-d. art. pendúlei; pl. pendúle
pendulului
PENDÚL, pendule, s. n. 1. Corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe când este scos din poziția de echilibru stabil; p. ext. dispozitiv sau piesă a unui mecanism a căror oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. (În forma pendulă) Ceas de perete a cărui mișcare este reglată de un pendul (1). [Var.: pendúlă s. f.] – Din fr. pendule, lat. pendulus.

DOOM

pendúlă (ceas) s. f., g.-d. art. pendúlei; pl. pendúle
penduluri
PENDÚL, pendule, s. n. 1. Corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe când este scos din poziția de echilibru stabil; p. ext. dispozitiv sau piesă a unui mecanism a căror oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. (În forma pendulă) Ceas de perete a cărui mișcare este reglată de un pendul (1). [Var.: pendúlă s. f.] – Din fr. pendule, lat. pendulus.

DOOM

pendúlă (ceas) s. f., g.-d. art. pendúlei; pl. pendúle
pendulurile
PENDÚL, pendule, s. n. 1. Corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe când este scos din poziția de echilibru stabil; p. ext. dispozitiv sau piesă a unui mecanism a căror oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. (În forma pendulă) Ceas de perete a cărui mișcare este reglată de un pendul (1). [Var.: pendúlă s. f.] – Din fr. pendule, lat. pendulus.

DOOM

pendúlă (ceas) s. f., g.-d. art. pendúlei; pl. pendúle
pendulurilor
PENDÚL, pendule, s. n. 1. Corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe când este scos din poziția de echilibru stabil; p. ext. dispozitiv sau piesă a unui mecanism a căror oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. (În forma pendulă) Ceas de perete a cărui mișcare este reglată de un pendul (1). [Var.: pendúlă s. f.] – Din fr. pendule, lat. pendulus.

DOOM

pendúlă (ceas) s. f., g.-d. art. pendúlei; pl. pendúle
pendulând
PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.

DOOM

pendulá (a ~) vb., ind. prez. 3 penduleáză
pendulînd
PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.

DOOM

pendulá (a ~) vb., ind. prez. 3 penduleáză
pendulări
PENDULÁRE, pendulări, s. f. Acțiunea de a pendula și rezultatul ei; oscilație a unui pendul sau a unui obiect asemănător cu un pendul față de poziția de echilibru; legănare. ♦ Variație lentă, oscilantă a valorii unei mărimi în jurul unei valori medii sau al unei valori de referință. ♦ Fig. Trecere (periodică) de la o stare la alta. – V. pendula.

DOOM

penduláre s. f., g.-d. art. pendulắrii; pl. pendulắri
pendulării
PENDULÁRE, pendulări, s. f. Acțiunea de a pendula și rezultatul ei; oscilație a unui pendul sau a unui obiect asemănător cu un pendul față de poziția de echilibru; legănare. ♦ Variație lentă, oscilantă a valorii unei mărimi în jurul unei valori medii sau al unei valori de referință. ♦ Fig. Trecere (periodică) de la o stare la alta. – V. pendula.

DOOM

penduláre s. f., g.-d. art. pendulắrii; pl. pendulắri
pendulările
PENDULÁRE, pendulări, s. f. Acțiunea de a pendula și rezultatul ei; oscilație a unui pendul sau a unui obiect asemănător cu un pendul față de poziția de echilibru; legănare. ♦ Variație lentă, oscilantă a valorii unei mărimi în jurul unei valori medii sau al unei valori de referință. ♦ Fig. Trecere (periodică) de la o stare la alta. – V. pendula.

DOOM

penduláre s. f., g.-d. art. pendulắrii; pl. pendulắri
pendulărilor
PENDULÁRE, pendulări, s. f. Acțiunea de a pendula și rezultatul ei; oscilație a unui pendul sau a unui obiect asemănător cu un pendul față de poziția de echilibru; legănare. ♦ Variație lentă, oscilantă a valorii unei mărimi în jurul unei valori medii sau al unei valori de referință. ♦ Fig. Trecere (periodică) de la o stare la alta. – V. pendula.

DOOM

penduláre s. f., g.-d. art. pendulắrii; pl. pendulắri
pene
PEÁNĂ s. f. v. pană1.

DOOM

pánă s. f., g.-d. art. pénei; pl. péne
pene
PÁNĂ2, pene, s. f. 1. Oprire accidentală a funcționării unei mașini, a unui mecanism, a unui vehicul. ◊ Expr. (Fam.) A fi (sau a rămâne) în pană = a nu putea continua o activitate, a duce lipsă de ceva; a rămâne fără bani. 2. Poziție în care se află o navă cu vele care are vânt din față și nu poate înainta. – Din fr. panne.

DOOM

pánă s. f., g.-d. art. pénei; pl. péne
pene
PEÁNĂ s. f. v. pană1.

DOOM

pánă s. f., g.-d. art. pénei; pl. péne
pene
PÉNĂ, pene, s. f. (Înv.) Pedeapsă. – Din lat. poena, fr. peine.

DOOM

pénă (înv.) s. f., g.-d. art. pénei; pl. péne
peneag
PENEÁG, peneaguri, s. n. (Mold.) Parte a ciubotei de deasupra călcîiului, în care se bate pintenul. Peneagul (partea de deasupra călcîiului), ca și tureatca, este dintr-o singură bucată de cele mai multe ori. PAMFILE, I. C. 348.
penează
PENÁ, penez, vb. I. Tranz. (Jur.; rar) A penaliza (1). – Din penă.

DOOM

pená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 peneáză
penei
PEÁNĂ s. f. v. pană1.

DOOM

pánă s. f., g.-d. art. pénei; pl. péne
penei
PÁNĂ2, pene, s. f. 1. Oprire accidentală a funcționării unei mașini, a unui mecanism, a unui vehicul. ◊ Expr. (Fam.) A fi (sau a rămâne) în pană = a nu putea continua o activitate, a duce lipsă de ceva; a rămâne fără bani. 2. Poziție în care se află o navă cu vele care are vânt din față și nu poate înainta. – Din fr. panne.

DOOM

pánă s. f., g.-d. art. pénei; pl. péne
penei
PEÁNĂ s. f. v. pană1.

DOOM

pánă s. f., g.-d. art. pénei; pl. péne
penei
PÉNĂ, pene, s. f. (Înv.) Pedeapsă. – Din lat. poena, fr. peine.

DOOM

pénă (înv.) s. f., g.-d. art. pénei; pl. péne
peneia
Peneia (sau Peneis), denumire purtată da Daphne, fiica lui Peneus.
peneida
Peneida = Peneia.
peneis
Peneia (sau Peneis), denumire purtată da Daphne, fiica lui Peneus.
penel
PENÉL, peneluri și penele, s. n. Pensulă mică. cu care se pictează. Subit, sub agilul penel, Podoaba abia căpătată Răsare pe pînză la fel, De-ai crede că e reflectată. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 33. Niște sprincene pe care penelul nu le-ar fi încordat cu atîta delicateță încoronau ochii ei negri ca mura. NEGRUZZI, S. I 44. ◊ Fig. Versurile lui... zugrăvesc din trăsături largi de penel tablouri imense istorice și legendare. SADOVEANU, E. 226. ♦ Fig. Fel, mod, stil de a picta. Arta germană, întrunind idei abstracte cu prozaice amănunte, a știut să traducă cu penelul ideile care se rezumă în legendara vînătoare a sfîntului Hubert. ODOBESCU, S. III 60.
penel
PENÉL, peneluri, s. n. Pensulă mică, cu păr fin și suplu, cu care se pictează. ♦ Fig. Fel, mod, stil de a picta; măiestrie artistică (specifică unui pictor). – Din it. pennello.

DOOM

penél s. n., pl. penéluri
penele
PEÁNĂ s. f. v. pană1.

DOOM

pánă s. f., g.-d. art. pénei; pl. péne
penele
PÁNĂ2, pene, s. f. 1. Oprire accidentală a funcționării unei mașini, a unui mecanism, a unui vehicul. ◊ Expr. (Fam.) A fi (sau a rămâne) în pană = a nu putea continua o activitate, a duce lipsă de ceva; a rămâne fără bani. 2. Poziție în care se află o navă cu vele care are vânt din față și nu poate înainta. – Din fr. panne.

DOOM

pánă s. f., g.-d. art. pénei; pl. péne
penele
PEÁNĂ s. f. v. pană1.

DOOM

pánă s. f., g.-d. art. pénei; pl. péne
penele
PÉNĂ, pene, s. f. (Înv.) Pedeapsă. – Din lat. poena, fr. peine.

DOOM

pénă (înv.) s. f., g.-d. art. pénei; pl. péne
penelopa
Penelopa = Penelope.
penelope
Penelope, fiica lui Icarius (v. și Icarius 2) și soția lui Odysseus, regele Ithacăi. Curînd după ce Penelope i-a dăruit un fiu, pe Telemachus, Odysseus a fost nevoit să plece la războiul troian. În timpul absenței sale îndelungate, Penelope – spre deosebire de celelalte soții ale grecilor – a rămas credincioasă timp de douăzeci de ani amintirii soțului ei. Aflată singură în Ithaca, în palatul lui Odysseus, împreună cu fiul ei, ea e asaltată de numeroși pețitori. În fața refuzului ei constant, aceștia îi împînzesc casa și, puși pe petreceri și pe ospețe, urmăresc s-o ruineze. Ca să scape de insistențele și de amenințările lor, Penelope e nevoită, în cele din urmă, să recurgă la un vicleșug: ea le făgăduiește că atunci cînd va isprăvi de țesut o pînză la care lucrează, se va hotărî să se căsătorească cu unul dintre ei. Pentru a amîna cît mai mult termenul, desface însă noaptea tot ceea ce lucrează ziua. E descoperită în cele din urmă și constrînsă să se decidă, dar o salvează sosirea lui Odysseus (v. și Odysseus). După ce-i ucide pe pețitori, Odysseus se înfățișează Penelopei, alături de care va trăi fericit tot restul vieții. După o altă versiune, după moartea lui Odysseus, Penelope s-ar fi căsătorit cu Telegonus, fiul eroului cu Circe.
penelor
PEÁNĂ s. f. v. pană1.

DOOM

pánă s. f., g.-d. art. pénei; pl. péne
penelor
PÁNĂ2, pene, s. f. 1. Oprire accidentală a funcționării unei mașini, a unui mecanism, a unui vehicul. ◊ Expr. (Fam.) A fi (sau a rămâne) în pană = a nu putea continua o activitate, a duce lipsă de ceva; a rămâne fără bani. 2. Poziție în care se află o navă cu vele care are vânt din față și nu poate înainta. – Din fr. panne.

DOOM

pánă s. f., g.-d. art. pénei; pl. péne
penelor
PEÁNĂ s. f. v. pană1.

DOOM

pánă s. f., g.-d. art. pénei; pl. péne
penelor
PÉNĂ, pene, s. f. (Înv.) Pedeapsă. – Din lat. poena, fr. peine.

DOOM

pénă (înv.) s. f., g.-d. art. pénei; pl. péne
penelul
PENÉL, peneluri, s. n. Pensulă mică, cu păr fin și suplu, cu care se pictează. ♦ Fig. Fel, mod, stil de a picta; măiestrie artistică (specifică unui pictor). – Din it. pennello.

DOOM

penél s. n., pl. penéluri
penelului
PENÉL, peneluri, s. n. Pensulă mică, cu păr fin și suplu, cu care se pictează. ♦ Fig. Fel, mod, stil de a picta; măiestrie artistică (specifică unui pictor). – Din it. pennello.

DOOM

penél s. n., pl. penéluri
peneluri
PENÉL, peneluri, s. n. Pensulă mică, cu păr fin și suplu, cu care se pictează. ♦ Fig. Fel, mod, stil de a picta; măiestrie artistică (specifică unui pictor). – Din it. pennello.

DOOM

penél s. n., pl. penéluri
penelurile
PENÉL, peneluri, s. n. Pensulă mică, cu păr fin și suplu, cu care se pictează. ♦ Fig. Fel, mod, stil de a picta; măiestrie artistică (specifică unui pictor). – Din it. pennello.

DOOM

penél s. n., pl. penéluri
penelurilor
PENÉL, peneluri, s. n. Pensulă mică, cu păr fin și suplu, cu care se pictează. ♦ Fig. Fel, mod, stil de a picta; măiestrie artistică (specifică unui pictor). – Din it. pennello.

DOOM

penél s. n., pl. penéluri
peneplena
PENEPLÉNĂ, peneplene, s. f. Suprafață de teren plană sau ușor ondulată, care rezultă prin eroziunea și prin transportarea materialului dintr-o regiune. – Din fr. pénéplaine.

DOOM

peneplénă (-ne-ple-) s. f., g.-d. art. peneplénei; pl. penepléne
peneplene
PENEPLÉNĂ, peneplene, s. f. Suprafață de teren plană sau ușor ondulată, care rezultă prin eroziunea și prin transportarea materialului dintr-o regiune. – Din fr. pénéplaine.

DOOM

peneplénă (-ne-ple-) s. f., g.-d. art. peneplénei; pl. penepléne
peneplenei
PENEPLÉNĂ, peneplene, s. f. Suprafață de teren plană sau ușor ondulată, care rezultă prin eroziunea și prin transportarea materialului dintr-o regiune. – Din fr. pénéplaine.

DOOM

peneplénă (-ne-ple-) s. f., g.-d. art. peneplénei; pl. penepléne
peneplenele
PENEPLÉNĂ, peneplene, s. f. Suprafață de teren plană sau ușor ondulată, care rezultă prin eroziunea și prin transportarea materialului dintr-o regiune. – Din fr. pénéplaine.

DOOM

peneplénă (-ne-ple-) s. f., g.-d. art. peneplénei; pl. penepléne
peneplenelor
PENEPLÉNĂ, peneplene, s. f. Suprafață de teren plană sau ușor ondulată, care rezultă prin eroziunea și prin transportarea materialului dintr-o regiune. – Din fr. pénéplaine.

DOOM

peneplénă (-ne-ple-) s. f., g.-d. art. peneplénei; pl. penepléne
peneplenizare
PENEPLENIZÁRE, peneplenizări, s. f. Fenomen de reducere a înălțimilor relative ale unor regiuni până la nivelul fundului văilor și de secționare a formelor accidentale de relief din partea superioară a înălțimilor. – Din peneplenă. Cf. fr. pénéplanation.

DOOM

peneplenizáre (-ne-ple-) s. f., g.-d. art. peneplenizắrii; pl. peneplenizắri
peneplenizarea
PENEPLENIZÁRE, peneplenizări, s. f. Fenomen de reducere a înălțimilor relative ale unor regiuni până la nivelul fundului văilor și de secționare a formelor accidentale de relief din partea superioară a înălțimilor. – Din peneplenă. Cf. fr. pénéplanation.

DOOM

peneplenizáre (-ne-ple-) s. f., g.-d. art. peneplenizắrii; pl. peneplenizắri
peneplenizări
PENEPLENIZÁRE, peneplenizări, s. f. Fenomen de reducere a înălțimilor relative ale unor regiuni până la nivelul fundului văilor și de secționare a formelor accidentale de relief din partea superioară a înălțimilor. – Din peneplenă. Cf. fr. pénéplanation.

DOOM

peneplenizáre (-ne-ple-) s. f., g.-d. art. peneplenizắrii; pl. peneplenizắri
peneplenizării
PENEPLENIZÁRE, peneplenizări, s. f. Fenomen de reducere a înălțimilor relative ale unor regiuni până la nivelul fundului văilor și de secționare a formelor accidentale de relief din partea superioară a înălțimilor. – Din peneplenă. Cf. fr. pénéplanation.

DOOM

peneplenizáre (-ne-ple-) s. f., g.-d. art. peneplenizắrii; pl. peneplenizắri
peneplenizările
PENEPLENIZÁRE, peneplenizări, s. f. Fenomen de reducere a înălțimilor relative ale unor regiuni până la nivelul fundului văilor și de secționare a formelor accidentale de relief din partea superioară a înălțimilor. – Din peneplenă. Cf. fr. pénéplanation.

DOOM

peneplenizáre (-ne-ple-) s. f., g.-d. art. peneplenizắrii; pl. peneplenizắri
peneplenizărilor
PENEPLENIZÁRE, peneplenizări, s. f. Fenomen de reducere a înălțimilor relative ale unor regiuni până la nivelul fundului văilor și de secționare a formelor accidentale de relief din partea superioară a înălțimilor. – Din peneplenă. Cf. fr. pénéplanation.

DOOM

peneplenizáre (-ne-ple-) s. f., g.-d. art. peneplenizắrii; pl. peneplenizắri
penet
PENÉT, peneturi, s. n. (Rar) Penaj (1). – Pană1 + suf. -et.

DOOM

penét (rar) s. n., pl. penéturi
penetra
PENETRÁ, penetrez, vb. I. Tranz. și intranz. A pătrunde. – Din fr. pénétrer, lat. penetrare.

DOOM

penetrá (-ne-tra) vb., ind. prez. 3 penetreáză
penetrabil
PENETRÁBIL, -Ă, penetrabili, -e, adj. Care poate fi străbătut (cu ușurință) de ceva, care lasă să treacă prin sine sau poate primi în sine un corp, o materie sau o substanță străină. – Din fr. pénétrable.

DOOM

penetrábil (-ne-tra-) adj. m., pl. penetrábili; f. penetrábilă, pl. penetrábile
penetrabila
PENETRÁBIL, -Ă, penetrabili, -e, adj. Care poate fi străbătut (cu ușurință) de ceva, care lasă să treacă prin sine sau poate primi în sine un corp, o materie sau o substanță străină. – Din fr. pénétrable.

DOOM

penetrábil (-ne-tra-) adj. m., pl. penetrábili; f. penetrábilă, pl. penetrábile
penetrabile
PENETRÁBIL, -Ă, penetrabili, -e, adj. Care poate fi străbătut (cu ușurință) de ceva, care lasă să treacă prin sine sau poate primi în sine un corp, o materie sau o substanță străină. – Din fr. pénétrable.

DOOM

penetrábil (-ne-tra-) adj. m., pl. penetrábili; f. penetrábilă, pl. penetrábile
penetrabilei
PENETRÁBIL, -Ă, penetrabili, -e, adj. Care poate fi străbătut (cu ușurință) de ceva, care lasă să treacă prin sine sau poate primi în sine un corp, o materie sau o substanță străină. – Din fr. pénétrable.

DOOM

penetrábil (-ne-tra-) adj. m., pl. penetrábili; f. penetrábilă, pl. penetrábile
penetrabilele
PENETRÁBIL, -Ă, penetrabili, -e, adj. Care poate fi străbătut (cu ușurință) de ceva, care lasă să treacă prin sine sau poate primi în sine un corp, o materie sau o substanță străină. – Din fr. pénétrable.

DOOM

penetrábil (-ne-tra-) adj. m., pl. penetrábili; f. penetrábilă, pl. penetrábile
penetrabilelor
PENETRÁBIL, -Ă, penetrabili, -e, adj. Care poate fi străbătut (cu ușurință) de ceva, care lasă să treacă prin sine sau poate primi în sine un corp, o materie sau o substanță străină. – Din fr. pénétrable.

DOOM

penetrábil (-ne-tra-) adj. m., pl. penetrábili; f. penetrábilă, pl. penetrábile
penetrabili
PENETRÁBIL, -Ă, penetrabili, -e, adj. Care poate fi străbătut (cu ușurință) de ceva, care lasă să treacă prin sine sau poate primi în sine un corp, o materie sau o substanță străină. – Din fr. pénétrable.

DOOM

penetrábil (-ne-tra-) adj. m., pl. penetrábili; f. penetrábilă, pl. penetrábile
penetrabilii
PENETRÁBIL, -Ă, penetrabili, -e, adj. Care poate fi străbătut (cu ușurință) de ceva, care lasă să treacă prin sine sau poate primi în sine un corp, o materie sau o substanță străină. – Din fr. pénétrable.

DOOM

penetrábil (-ne-tra-) adj. m., pl. penetrábili; f. penetrábilă, pl. penetrábile
penetrabililor
PENETRÁBIL, -Ă, penetrabili, -e, adj. Care poate fi străbătut (cu ușurință) de ceva, care lasă să treacă prin sine sau poate primi în sine un corp, o materie sau o substanță străină. – Din fr. pénétrable.

DOOM

penetrábil (-ne-tra-) adj. m., pl. penetrábili; f. penetrábilă, pl. penetrábile
penetrabilitate
PENETRABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi penetrabil sau penetrant. – Din fr. pénétrabilité.

DOOM

penetrabilitáte (-ne-tra-) s. f., g.-d. art. penetrabilitắții
penetrabilitatea
PENETRABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi penetrabil sau penetrant. – Din fr. pénétrabilité.

DOOM

penetrabilitáte (-ne-tra-) s. f., g.-d. art. penetrabilitắții
penetrabilități
PENETRABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi penetrabil sau penetrant. – Din fr. pénétrabilité.

DOOM

penetrabilitáte (-ne-tra-) s. f., g.-d. art. penetrabilitắții
penetrabilității
PENETRABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi penetrabil sau penetrant. – Din fr. pénétrabilité.

DOOM

penetrabilitáte (-ne-tra-) s. f., g.-d. art. penetrabilitắții
penetrabilul
PENETRÁBIL, -Ă, penetrabili, -e, adj. Care poate fi străbătut (cu ușurință) de ceva, care lasă să treacă prin sine sau poate primi în sine un corp, o materie sau o substanță străină. – Din fr. pénétrable.

DOOM

penetrábil (-ne-tra-) adj. m., pl. penetrábili; f. penetrábilă, pl. penetrábile
penetrabilului
PENETRÁBIL, -Ă, penetrabili, -e, adj. Care poate fi străbătut (cu ușurință) de ceva, care lasă să treacă prin sine sau poate primi în sine un corp, o materie sau o substanță străină. – Din fr. pénétrable.

DOOM

penetrábil (-ne-tra-) adj. m., pl. penetrábili; f. penetrábilă, pl. penetrábile
penetrai
PENETRÁ, penetrez, vb. I. Tranz. și intranz. A pătrunde. – Din fr. pénétrer, lat. penetrare.

DOOM

penetrá (-ne-tra) vb., ind. prez. 3 penetreáză
penetram
PENETRÁ, penetrez, vb. I. Tranz. și intranz. A pătrunde. – Din fr. pénétrer, lat. penetrare.

DOOM

penetrá (-ne-tra) vb., ind. prez. 3 penetreáză
penetrant
PENETRÁNT, -Ă, penetranți, -te, adj. Care (poate) pătrunde (adânc) în ceva; pătrunzător. ♦ Fig. (Despre mirosuri) Ascuțit, intens, puternic. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Ager, pătrunzător. – Din fr. pénétrant.

DOOM

penetránt (-ne-trant) adj. m., pl. penetránți; f. penetrántă, pl. penetránte
penetranta
PENETRÁNT, -Ă, penetranți, -te, adj. Care (poate) pătrunde (adânc) în ceva; pătrunzător. ♦ Fig. (Despre mirosuri) Ascuțit, intens, puternic. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Ager, pătrunzător. – Din fr. pénétrant.

DOOM

penetránt (-ne-trant) adj. m., pl. penetránți; f. penetrántă, pl. penetránte
penetrante
PENETRÁNT, -Ă, penetranți, -te, adj. Care (poate) pătrunde (adânc) în ceva; pătrunzător. ♦ Fig. (Despre mirosuri) Ascuțit, intens, puternic. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Ager, pătrunzător. – Din fr. pénétrant.

DOOM

penetránt (-ne-trant) adj. m., pl. penetránți; f. penetrántă, pl. penetránte
penetrantei
PENETRÁNT, -Ă, penetranți, -te, adj. Care (poate) pătrunde (adânc) în ceva; pătrunzător. ♦ Fig. (Despre mirosuri) Ascuțit, intens, puternic. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Ager, pătrunzător. – Din fr. pénétrant.

DOOM

penetránt (-ne-trant) adj. m., pl. penetránți; f. penetrántă, pl. penetránte
penetrantele
PENETRÁNT, -Ă, penetranți, -te, adj. Care (poate) pătrunde (adânc) în ceva; pătrunzător. ♦ Fig. (Despre mirosuri) Ascuțit, intens, puternic. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Ager, pătrunzător. – Din fr. pénétrant.

DOOM

penetránt (-ne-trant) adj. m., pl. penetránți; f. penetrántă, pl. penetránte
penetrantelor
PENETRÁNT, -Ă, penetranți, -te, adj. Care (poate) pătrunde (adânc) în ceva; pătrunzător. ♦ Fig. (Despre mirosuri) Ascuțit, intens, puternic. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Ager, pătrunzător. – Din fr. pénétrant.

DOOM

penetránt (-ne-trant) adj. m., pl. penetránți; f. penetrántă, pl. penetránte
penetrantul
PENETRÁNT, -Ă, penetranți, -te, adj. Care (poate) pătrunde (adânc) în ceva; pătrunzător. ♦ Fig. (Despre mirosuri) Ascuțit, intens, puternic. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Ager, pătrunzător. – Din fr. pénétrant.

DOOM

penetránt (-ne-trant) adj. m., pl. penetránți; f. penetrántă, pl. penetránte
penetrantului
PENETRÁNT, -Ă, penetranți, -te, adj. Care (poate) pătrunde (adânc) în ceva; pătrunzător. ♦ Fig. (Despre mirosuri) Ascuțit, intens, puternic. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Ager, pătrunzător. – Din fr. pénétrant.

DOOM

penetránt (-ne-trant) adj. m., pl. penetránți; f. penetrántă, pl. penetránte
penetranța
PENETRÁNȚĂ, penetranțe, s. f. Penetrație. ♦ Spec. Efect produs prin pătrunderea liniilor de câmp electric printr-un electrod. – Din fr. pénétrance.

DOOM

penetránță (-ne-tran-) s. f., g.-d. art. penetránței; pl. penetránțe
penetranțe
PENETRÁNȚĂ, penetranțe, s. f. Penetrație. ♦ Spec. Efect produs prin pătrunderea liniilor de câmp electric printr-un electrod. – Din fr. pénétrance.

DOOM

penetránță (-ne-tran-) s. f., g.-d. art. penetránței; pl. penetránțe
penetranței
PENETRÁNȚĂ, penetranțe, s. f. Penetrație. ♦ Spec. Efect produs prin pătrunderea liniilor de câmp electric printr-un electrod. – Din fr. pénétrance.

DOOM

penetránță (-ne-tran-) s. f., g.-d. art. penetránței; pl. penetránțe
penetranțele
PENETRÁNȚĂ, penetranțe, s. f. Penetrație. ♦ Spec. Efect produs prin pătrunderea liniilor de câmp electric printr-un electrod. – Din fr. pénétrance.

DOOM

penetránță (-ne-tran-) s. f., g.-d. art. penetránței; pl. penetránțe
penetranțelor
PENETRÁNȚĂ, penetranțe, s. f. Penetrație. ♦ Spec. Efect produs prin pătrunderea liniilor de câmp electric printr-un electrod. – Din fr. pénétrance.

DOOM

penetránță (-ne-tran-) s. f., g.-d. art. penetránței; pl. penetránțe
penetranți
PENETRÁNT, -Ă, penetranți, -te, adj. Care (poate) pătrunde (adânc) în ceva; pătrunzător. ♦ Fig. (Despre mirosuri) Ascuțit, intens, puternic. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Ager, pătrunzător. – Din fr. pénétrant.

DOOM

penetránt (-ne-trant) adj. m., pl. penetránți; f. penetrántă, pl. penetránte
penetranții
PENETRÁNT, -Ă, penetranți, -te, adj. Care (poate) pătrunde (adânc) în ceva; pătrunzător. ♦ Fig. (Despre mirosuri) Ascuțit, intens, puternic. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Ager, pătrunzător. – Din fr. pénétrant.

DOOM

penetránt (-ne-trant) adj. m., pl. penetránți; f. penetrántă, pl. penetránte
penetranților
PENETRÁNT, -Ă, penetranți, -te, adj. Care (poate) pătrunde (adânc) în ceva; pătrunzător. ♦ Fig. (Despre mirosuri) Ascuțit, intens, puternic. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Ager, pătrunzător. – Din fr. pénétrant.

DOOM

penetránt (-ne-trant) adj. m., pl. penetránți; f. penetrántă, pl. penetránte
penetrare
PENETRÁ, penetrez, vb. I. Tranz. și intranz. A pătrunde. – Din fr. pénétrer, lat. penetrare.

DOOM

penetrá (-ne-tra) vb., ind. prez. 3 penetreáză
penetrare
PENETRÁRE, penetrări, s. f. Acțiunea de a penetra și rezultatul ei. – V. penetra.

DOOM

penetráre (-ne-tra-) s. f., g.-d. art. penetrắrii; pl. penetrắri
penetrarea
PENETRÁRE, penetrări, s. f. Acțiunea de a penetra și rezultatul ei. – V. penetra.

DOOM

penetráre (-ne-tra-) s. f., g.-d. art. penetrắrii; pl. penetrắri
penetrară
PENETRÁ, penetrez, vb. I. Tranz. și intranz. A pătrunde. – Din fr. pénétrer, lat. penetrare.

DOOM

penetrá (-ne-tra) vb., ind. prez. 3 penetreáză
penetrarăm
PENETRÁ, penetrez, vb. I. Tranz. și intranz. A pătrunde. – Din fr. pénétrer, lat. penetrare.

DOOM

penetrá (-ne-tra) vb., ind. prez. 3 penetreáză
penetrarăți
PENETRÁ, penetrez, vb. I. Tranz. și intranz. A pătrunde. – Din fr. pénétrer, lat. penetrare.

DOOM

penetrá (-ne-tra) vb., ind. prez. 3 penetreáză
penetrase
PENETRÁ, penetrez, vb. I. Tranz. și intranz. A pătrunde. – Din fr. pénétrer, lat. penetrare.

DOOM

penetrá (-ne-tra) vb., ind. prez. 3 penetreáză
penetrasem
PENETRÁ, penetrez, vb. I. Tranz. și intranz. A pătrunde. – Din fr. pénétrer, lat. penetrare.

DOOM

penetrá (-ne-tra) vb., ind. prez. 3 penetreáză
penetraseră
PENETRÁ, penetrez, vb. I. Tranz. și intranz. A pătrunde. – Din fr. pénétrer, lat. penetrare.

DOOM

penetrá (-ne-tra) vb., ind. prez. 3 penetreáză
penetraserăm
PENETRÁ, penetrez, vb. I. Tranz. și intranz. A pătrunde. – Din fr. pénétrer, lat. penetrare.

DOOM

penetrá (-ne-tra) vb., ind. prez. 3 penetreáză
penetraserăți
PENETRÁ, penetrez, vb. I. Tranz. și intranz. A pătrunde. – Din fr. pénétrer, lat. penetrare.

DOOM

penetrá (-ne-tra) vb., ind. prez. 3 penetreáză
penetraseși
PENETRÁ, penetrez, vb. I. Tranz. și intranz. A pătrunde. – Din fr. pénétrer, lat. penetrare.

DOOM

penetrá (-ne-tra) vb., ind. prez. 3 penetreáză
penetraseți
PENETRÁ, penetrez, vb. I. Tranz. și intranz. A pătrunde. – Din fr. pénétrer, lat. penetrare.

DOOM

penetrá (-ne-tra) vb., ind. prez. 3 penetreáză
penetrat
PENETRÁ, penetrez, vb. I. Tranz. și intranz. A pătrunde. – Din fr. pénétrer, lat. penetrare.

DOOM

penetrá (-ne-tra) vb., ind. prez. 3 penetreáză
penetrat
PENETRÁ, penetrez, vb. I. Tranz. și intranz. (Livr.) A pătrunde. – Din fr. pénétrer, lat. penetrare.
penetrau
PENETRÁ, penetrez, vb. I. Tranz. și intranz. A pătrunde. – Din fr. pénétrer, lat. penetrare.

DOOM

penetrá (-ne-tra) vb., ind. prez. 3 penetreáză
penetrași
PENETRÁ, penetrez, vb. I. Tranz. și intranz. A pătrunde. – Din fr. pénétrer, lat. penetrare.

DOOM

penetrá (-ne-tra) vb., ind. prez. 3 penetreáză
penetrați
PENETRÁ, penetrez, vb. I. Tranz. și intranz. A pătrunde. – Din fr. pénétrer, lat. penetrare.

DOOM

penetrá (-ne-tra) vb., ind. prez. 3 penetreáză
penetrația
PENETRÁȚIE, penetrații, s. f. 1. Pătrundere în adâncime sau până în partea opusă; întrepătrundere a două corpuri sau a două suprafețe care se intersectează; penetranță. 2. Pătrundere, infiltrare, extindere sau circulație în spațiu. ◊ Arteră de penetrație = arteră de circulație prin care se pătrunde într-o localitate. – Din fr. pénétration.

DOOM

penetráție (-ne-tra-ți-e) s. f., art. penetráția (-ți-a), g.-d. art. penetráției; pl. penetráții, art. penetráțiile (-ți-i-)
penetrație
PENETRÁȚIE, penetrații, s. f. 1. Pătrundere în adâncime sau până în partea opusă; întrepătrundere a două corpuri sau a două suprafețe care se intersectează; penetranță. 2. Pătrundere, infiltrare, extindere sau circulație în spațiu. ◊ Arteră de penetrație = arteră de circulație prin care se pătrunde într-o localitate. – Din fr. pénétration.

DOOM

penetráție (-ne-tra-ți-e) s. f., art. penetráția (-ți-a), g.-d. art. penetráției; pl. penetráții, art. penetráțiile (-ți-i-)
penetrației
PENETRÁȚIE, penetrații, s. f. 1. Pătrundere în adâncime sau până în partea opusă; întrepătrundere a două corpuri sau a două suprafețe care se intersectează; penetranță. 2. Pătrundere, infiltrare, extindere sau circulație în spațiu. ◊ Arteră de penetrație = arteră de circulație prin care se pătrunde într-o localitate. – Din fr. pénétration.

DOOM

penetráție (-ne-tra-ți-e) s. f., art. penetráția (-ți-a), g.-d. art. penetráției; pl. penetráții, art. penetráțiile (-ți-i-)
penetrații
PENETRÁȚIE, penetrații, s. f. 1. Pătrundere în adâncime sau până în partea opusă; întrepătrundere a două corpuri sau a două suprafețe care se intersectează; penetranță. 2. Pătrundere, infiltrare, extindere sau circulație în spațiu. ◊ Arteră de penetrație = arteră de circulație prin care se pătrunde într-o localitate. – Din fr. pénétration.

DOOM

penetráție (-ne-tra-ți-e) s. f., art. penetráția (-ți-a), g.-d. art. penetráției; pl. penetráții, art. penetráțiile (-ți-i-)
penetrațiile
PENETRÁȚIE, penetrații, s. f. 1. Pătrundere în adâncime sau până în partea opusă; întrepătrundere a două corpuri sau a două suprafețe care se intersectează; penetranță. 2. Pătrundere, infiltrare, extindere sau circulație în spațiu. ◊ Arteră de penetrație = arteră de circulație prin care se pătrunde într-o localitate. – Din fr. pénétration.

DOOM

penetráție (-ne-tra-ți-e) s. f., art. penetráția (-ți-a), g.-d. art. penetráției; pl. penetráții, art. penetráțiile (-ți-i-)
penetrațiilor
PENETRÁȚIE, penetrații, s. f. 1. Pătrundere în adâncime sau până în partea opusă; întrepătrundere a două corpuri sau a două suprafețe care se intersectează; penetranță. 2. Pătrundere, infiltrare, extindere sau circulație în spațiu. ◊ Arteră de penetrație = arteră de circulație prin care se pătrunde într-o localitate. – Din fr. pénétration.

DOOM

penetráție (-ne-tra-ți-e) s. f., art. penetráția (-ți-a), g.-d. art. penetráției; pl. penetráții, art. penetráțiile (-ți-i-)
penetrațiune
PENETRAȚIÚNE s.f. v. penetrație.
penetrează
PENETRÁ, penetrez, vb. I. Tranz. și intranz. A pătrunde. – Din fr. pénétrer, lat. penetrare.

DOOM

penetrá (-ne-tra) vb., ind. prez. 3 penetreáză
penetrez
PENETRÁ, penetrez, vb. I. Tranz. și intranz. A pătrunde. – Din fr. pénétrer, lat. penetrare.

DOOM

penetrá (-ne-tra) vb., ind. prez. 3 penetreáză
penetreze
PENETRÁ, penetrez, vb. I. Tranz. și intranz. A pătrunde. – Din fr. pénétrer, lat. penetrare.

DOOM

penetrá (-ne-tra) vb., ind. prez. 3 penetreáză
penetrezi
PENETRÁ, penetrez, vb. I. Tranz. și intranz. A pătrunde. – Din fr. pénétrer, lat. penetrare.

DOOM

penetrá (-ne-tra) vb., ind. prez. 3 penetreáză
penetrometre
PENETROMÉTRU, penetrometre, s. n. (Tehn.) Aparat pentru determinarea rezistenței la pătrundere a bitumurilor, a unsorilor consistente etc. – Din fr. pénétromètre.
penetrometrele
PENETROMÉTRU, penetrometre, s. n. (Tehn.) Aparat pentru determinarea rezistenței la pătrundere a bitumurilor, a unsorilor consistente etc. – Din fr. pénétromètre.
penetrometrelor
PENETROMÉTRU, penetrometre, s. n. (Tehn.) Aparat pentru determinarea rezistenței la pătrundere a bitumurilor, a unsorilor consistente etc. – Din fr. pénétromètre.
penetrometru
PENETROMÉTRU, penetrometre, s. n. (Tehn.) Aparat pentru determinarea rezistenței la pătrundere a bitumurilor, a unsorilor consistente etc. – Din fr. pénétromètre.
penetrometrul
PENETROMÉTRU, penetrometre, s. n. (Tehn.) Aparat pentru determinarea rezistenței la pătrundere a bitumurilor, a unsorilor consistente etc. – Din fr. pénétromètre.
penetrometrului
PENETROMÉTRU, penetrometre, s. n. (Tehn.) Aparat pentru determinarea rezistenței la pătrundere a bitumurilor, a unsorilor consistente etc. – Din fr. pénétromètre.
penetrând
PENETRÁ, penetrez, vb. I. Tranz. și intranz. A pătrunde. – Din fr. pénétrer, lat. penetrare.

DOOM

penetrá (-ne-tra) vb., ind. prez. 3 penetreáză
penetrînd
PENETRÁ, penetrez, vb. I. Tranz. și intranz. A pătrunde. – Din fr. pénétrer, lat. penetrare.

DOOM

penetrá (-ne-tra) vb., ind. prez. 3 penetreáză
penetrări
PENETRÁRE, penetrări, s. f. Acțiunea de a penetra și rezultatul ei. – V. penetra.

DOOM

penetráre (-ne-tra-) s. f., g.-d. art. penetrắrii; pl. penetrắri
penetrării
PENETRÁRE, penetrări, s. f. Acțiunea de a penetra și rezultatul ei. – V. penetra.

DOOM

penetráre (-ne-tra-) s. f., g.-d. art. penetrắrii; pl. penetrắri
penetrările
PENETRÁRE, penetrări, s. f. Acțiunea de a penetra și rezultatul ei. – V. penetra.

DOOM

penetráre (-ne-tra-) s. f., g.-d. art. penetrắrii; pl. penetrắri
penetrărilor
PENETRÁRE, penetrări, s. f. Acțiunea de a penetra și rezultatul ei. – V. penetra.

DOOM

penetráre (-ne-tra-) s. f., g.-d. art. penetrắrii; pl. penetrắri
penetul
PENÉT, peneturi, s. n. (Rar) Penaj (1). – Pană1 + suf. -et.

DOOM

penét (rar) s. n., pl. penéturi
penetului
PENÉT, peneturi, s. n. (Rar) Penaj (1). – Pană1 + suf. -et.

DOOM

penét (rar) s. n., pl. penéturi
peneturi
PENÉT, peneturi, s. n. (Rar) Penaj (1). – Pană1 + suf. -et.

DOOM

penét (rar) s. n., pl. penéturi
peneturile
PENÉT, peneturi, s. n. (Rar) Penaj (1). – Pană1 + suf. -et.

DOOM

penét (rar) s. n., pl. penéturi
peneturilor
PENÉT, peneturi, s. n. (Rar) Penaj (1). – Pană1 + suf. -et.

DOOM

penét (rar) s. n., pl. penéturi
peneu
Peneu = Peneus.
peneus
Peneus, zeul apei cu același nume din Thessalia, era fiul lui Oceanus și al lui Tethys. A avut mai multe fiice, printre care și pe Daphne.
penez
PENÁ, penez, vb. I. Tranz. (Jur.; rar) A penaliza (1). – Din penă.

DOOM

pená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 peneáză
peneze
PENÁ, penez, vb. I. Tranz. (Jur.; rar) A penaliza (1). – Din penă.

DOOM

pená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 peneáză
penezi
PENÁ, penez, vb. I. Tranz. (Jur.; rar) A penaliza (1). – Din penă.

DOOM

pená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 peneáză
peni
PÉNI, peni, s. m. Monedă divizionară engleză, care valorează a douăsprezecea parte dintr-un șiling sau a suta parte dintr-o liră. – Din engl. penny.
penian
PENIÁN, -Ă adj. Al penisului. [Pron. -ni-an. / < fr. pénien].
peniana
PENIÁN, -Ă adj. Al penisului. [Pron. -ni-an. / < fr. pénien].
penianul
PENIÁN, -Ă adj. Al penisului. [Pron. -ni-an. / < fr. pénien].
penianului
PENIÁN, -Ă adj. Al penisului. [Pron. -ni-an. / < fr. pénien].
penibil
PENÍBIL, -Ă, penibili, -e, adj. Care provoacă o impresie neplăcută, supărătoare; greu de suportat, apăsător, jenant. – Din fr. pénible.

DOOM

peníbil adj. m., pl. peníbili; f. peníbilă, pl. peníbile
penibila
PENÍBIL, -Ă, penibili, -e, adj. Care provoacă o impresie neplăcută, supărătoare; greu de suportat, apăsător, jenant. – Din fr. pénible.

DOOM

peníbil adj. m., pl. peníbili; f. peníbilă, pl. peníbile
penibile
PENÍBIL, -Ă, penibili, -e, adj. Care provoacă o impresie neplăcută, supărătoare; greu de suportat, apăsător, jenant. – Din fr. pénible.

DOOM

peníbil adj. m., pl. peníbili; f. peníbilă, pl. peníbile
penibilei
PENÍBIL, -Ă, penibili, -e, adj. Care provoacă o impresie neplăcută, supărătoare; greu de suportat, apăsător, jenant. – Din fr. pénible.

DOOM

peníbil adj. m., pl. peníbili; f. peníbilă, pl. peníbile
penibilele
PENÍBIL, -Ă, penibili, -e, adj. Care provoacă o impresie neplăcută, supărătoare; greu de suportat, apăsător, jenant. – Din fr. pénible.

DOOM

peníbil adj. m., pl. peníbili; f. peníbilă, pl. peníbile
penibilelor
PENÍBIL, -Ă, penibili, -e, adj. Care provoacă o impresie neplăcută, supărătoare; greu de suportat, apăsător, jenant. – Din fr. pénible.

DOOM

peníbil adj. m., pl. peníbili; f. peníbilă, pl. peníbile
penibili
PENÍBIL, -Ă, penibili, -e, adj. Care provoacă o impresie neplăcută, supărătoare; greu de suportat, apăsător, jenant. – Din fr. pénible.

DOOM

peníbil adj. m., pl. peníbili; f. peníbilă, pl. peníbile
penibilii
PENÍBIL, -Ă, penibili, -e, adj. Care provoacă o impresie neplăcută, supărătoare; greu de suportat, apăsător, jenant. – Din fr. pénible.

DOOM

peníbil adj. m., pl. peníbili; f. peníbilă, pl. peníbile
penibililor
PENÍBIL, -Ă, penibili, -e, adj. Care provoacă o impresie neplăcută, supărătoare; greu de suportat, apăsător, jenant. – Din fr. pénible.

DOOM

peníbil adj. m., pl. peníbili; f. peníbilă, pl. peníbile
penibilitate
PENIBILITÁTE s.f. Caracterul a ceea ce este penibil. [Et. incertă].
penibilitatea
PENIBILITÁTE s.f. Caracterul a ceea ce este penibil. [Et. incertă].
penibilități
PENIBILITÁTE s.f. Caracterul a ceea ce este penibil. [Et. incertă].
penibilității
PENIBILITÁTE s.f. Caracterul a ceea ce este penibil. [Et. incertă].
penibilul
PENÍBIL, -Ă, penibili, -e, adj. Care provoacă o impresie neplăcută, supărătoare; greu de suportat, apăsător, jenant. – Din fr. pénible.

DOOM

peníbil adj. m., pl. peníbili; f. peníbilă, pl. peníbile
penibilului
PENÍBIL, -Ă, penibili, -e, adj. Care provoacă o impresie neplăcută, supărătoare; greu de suportat, apăsător, jenant. – Din fr. pénible.

DOOM

peníbil adj. m., pl. peníbili; f. peníbilă, pl. peníbile
penicilat
PENICILÁT s.n. Aglomerare de perișori la extremitatea unui organ. [< lat. penicillatum].
penicilata
PENICILÁT s.n. Aglomerare de perișori la extremitatea unui organ. [< lat. penicillatum].
penicilate
PENICILÁT s.n. Aglomerare de perișori la extremitatea unui organ. [< lat. penicillatum].
penicilatei
PENICILÁT s.n. Aglomerare de perișori la extremitatea unui organ. [< lat. penicillatum].
penicilatele
PENICILÁT s.n. Aglomerare de perișori la extremitatea unui organ. [< lat. penicillatum].
penicilatelor
PENICILÁT s.n. Aglomerare de perișori la extremitatea unui organ. [< lat. penicillatum].
penicilatul
PENICILÁT s.n. Aglomerare de perișori la extremitatea unui organ. [< lat. penicillatum].
penicilatului
PENICILÁT s.n. Aglomerare de perișori la extremitatea unui organ. [< lat. penicillatum].
penicilați
PENICILÁT s.n. Aglomerare de perișori la extremitatea unui organ. [< lat. penicillatum].
penicilații
PENICILÁT s.n. Aglomerare de perișori la extremitatea unui organ. [< lat. penicillatum].
penicilaților
PENICILÁT s.n. Aglomerare de perișori la extremitatea unui organ. [< lat. penicillatum].
penicilic
PENICÍLIC adj. (În sintagma) Acid penicilic = substanță cu acțiune antibiotică și bacteriostatică puternică, produsă de unele ciuperci. – După fr. pénicillinique.

DOOM

penicílic adj. m.
penicilicul
PENICÍLIC adj. (În sintagma) Acid penicilic = substanță cu acțiune antibiotică și bacteriostatică puternică, produsă de unele ciuperci. – După fr. pénicillinique.

DOOM

penicílic adj. m.
penicilicului
PENICÍLIC adj. (În sintagma) Acid penicilic = substanță cu acțiune antibiotică și bacteriostatică puternică, produsă de unele ciuperci. – După fr. pénicillinique.

DOOM

penicílic adj. m.
penicilina
PENICILÍNĂ, (2) peniciline, s. f. 1. Substanță chimică sub formă de pulbere albă sau gălbuie, obținută din unele specii de ciuperci de mucegai și folosită ca antibiotic. 2. Sortiment dintr-un astfel de antibiotic. – Din fr. pénicilline.

DOOM

penicilínă s. f., g.-d. art. penicilínei; (sorturi) pl. penicilíne
penicilinaza
PENICILINÁZĂ, penicilinaze, s. f. Enzimă care împiedică acțiunea antibiotică a penicilinei. – Din fr. pénicillinase.

DOOM

penicilináză s. f., g.-d. art. penicilinázei; pl. penicilináze
penicilinaze
PENICILINÁZĂ, penicilinaze, s. f. Enzimă care împiedică acțiunea antibiotică a penicilinei. – Din fr. pénicillinase.

DOOM

penicilináză s. f., g.-d. art. penicilinázei; pl. penicilináze
penicilinazei
PENICILINÁZĂ, penicilinaze, s. f. Enzimă care împiedică acțiunea antibiotică a penicilinei. – Din fr. pénicillinase.

DOOM

penicilináză s. f., g.-d. art. penicilinázei; pl. penicilináze
penicilinazele
PENICILINÁZĂ, penicilinaze, s. f. Enzimă care împiedică acțiunea antibiotică a penicilinei. – Din fr. pénicillinase.

DOOM

penicilináză s. f., g.-d. art. penicilinázei; pl. penicilináze
penicilinazelor
PENICILINÁZĂ, penicilinaze, s. f. Enzimă care împiedică acțiunea antibiotică a penicilinei. – Din fr. pénicillinase.

DOOM

penicilináză s. f., g.-d. art. penicilinázei; pl. penicilináze
peniciline
PENICILÍNĂ, (2) peniciline, s. f. 1. Substanță chimică sub formă de pulbere albă sau gălbuie, obținută din unele specii de ciuperci de mucegai și folosită ca antibiotic. 2. Sortiment dintr-un astfel de antibiotic. – Din fr. pénicilline.

DOOM

penicilínă s. f., g.-d. art. penicilínei; (sorturi) pl. penicilíne
penicilinei
PENICILÍNĂ, (2) peniciline, s. f. 1. Substanță chimică sub formă de pulbere albă sau gălbuie, obținută din unele specii de ciuperci de mucegai și folosită ca antibiotic. 2. Sortiment dintr-un astfel de antibiotic. – Din fr. pénicilline.

DOOM

penicilínă s. f., g.-d. art. penicilínei; (sorturi) pl. penicilíne
penicilinele
PENICILÍNĂ, (2) peniciline, s. f. 1. Substanță chimică sub formă de pulbere albă sau gălbuie, obținută din unele specii de ciuperci de mucegai și folosită ca antibiotic. 2. Sortiment dintr-un astfel de antibiotic. – Din fr. pénicilline.

DOOM

penicilínă s. f., g.-d. art. penicilínei; (sorturi) pl. penicilíne
penicilinelor
PENICILÍNĂ, (2) peniciline, s. f. 1. Substanță chimică sub formă de pulbere albă sau gălbuie, obținută din unele specii de ciuperci de mucegai și folosită ca antibiotic. 2. Sortiment dintr-un astfel de antibiotic. – Din fr. pénicilline.

DOOM

penicilínă s. f., g.-d. art. penicilínei; (sorturi) pl. penicilíne
penicilinemie
PENICILINEMÍE s.f. Prezența de penicilină în sânge. [Gen. -iei. / < fr. pénicillinémie].
penicilinorezistent
PENICILINOREZISTÉNT, -Ă adj. (Despre microbi) Care și-a pierdut sensibilitatea față de penicilină, rezistent la penicilină. [Cf. fr. pénicillino-résistant].
penicilinorezistența
PENICILINOREZISTÉNȚĂ s. f. (Med.) Pierdere a sensibilității unor microbi față de penicilină. – După fr. pénicillino-resistance.
penicilinorezistențe
PENICILINOREZISTÉNȚĂ s. f. (Med.) Pierdere a sensibilității unor microbi față de penicilină. – După fr. pénicillino-resistance.
penicilinorezistenței
PENICILINOREZISTÉNȚĂ s. f. (Med.) Pierdere a sensibilității unor microbi față de penicilină. – După fr. pénicillino-resistance.
penicilinoterapia
PENICILINOTERAPÍE s. f. Tratament medical cu penicilină. – Din fr. pénicillinothérapie.
penicilinoterapie
PENICILINOTERAPÍE s. f. Tratament medical cu penicilină. – Din fr. pénicillinothérapie.
penicilinoterapiei
PENICILINOTERAPÍE s. f. Tratament medical cu penicilină. – Din fr. pénicillinothérapie.
penicilinoterapii
PENICILINOTERAPÍE s. f. Tratament medical cu penicilină. – Din fr. pénicillinothérapie.
penicillium
PENICÍLLIUM s. m. Specie de ciuperci cu mulți nuclei din care se extrage penicilina. – Din fr. pénicillium.

DOOM

penicíllium (lat.) (-li-um) s. m.
penicilliumul
PENICÍLLIUM s. m. Specie de ciuperci cu mulți nuclei din care se extrage penicilina. – Din fr. pénicillium.

DOOM

penicíllium (lat.) (-li-um) s. m.
penicilliumului
PENICÍLLIUM s. m. Specie de ciuperci cu mulți nuclei din care se extrage penicilina. – Din fr. pénicillium.

DOOM

penicíllium (lat.) (-li-um) s. m.
penicioară
PENICIOÁRĂ, penicioare, s. f. (Rar) Penișoară. Penicioară de colie, S-o pun badii-n pălărie. HODOȘ, P. P. 50.
penie
-PENÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „lipsă”. [< fr. -pénie, cf. gr. penia].
peniene
PENIÁN, -Ă adj. Al penisului. [Pron. -ni-an. / < fr. pénien].
penienei
PENIÁN, -Ă adj. Al penisului. [Pron. -ni-an. / < fr. pénien].
penienele
PENIÁN, -Ă adj. Al penisului. [Pron. -ni-an. / < fr. pénien].
penienelor
PENIÁN, -Ă adj. Al penisului. [Pron. -ni-an. / < fr. pénien].
penieni
PENIÁN, -Ă adj. Al penisului. [Pron. -ni-an. / < fr. pénien].
penienii
PENIÁN, -Ă adj. Al penisului. [Pron. -ni-an. / < fr. pénien].
penienilor
PENIÁN, -Ă adj. Al penisului. [Pron. -ni-an. / < fr. pénien].
penii
PÉNI, peni, s. m. Monedă divizionară engleză, care valorează a douăsprezecea parte dintr-un șiling sau a suta parte dintr-o liră. – Din engl. penny.
penilor
PÉNI, peni, s. m. Monedă divizionară engleză, care valorează a douăsprezecea parte dintr-un șiling sau a suta parte dintr-o liră. – Din engl. penny.
penin
PENÍN, penine, s. n. Mineral constituent al șisturilor cristaline, care formează cristale pe rocile metamorfice și magmatice. – Din fr. pénnine, germ. Pennin.

DOOM

penín s. n., pl. peníne
penine
PENÍN, penine, s. n. Mineral constituent al șisturilor cristaline, care formează cristale pe rocile metamorfice și magmatice. – Din fr. pénnine, germ. Pennin.

DOOM

penín s. n., pl. peníne
peninele
PENÍN, penine, s. n. Mineral constituent al șisturilor cristaline, care formează cristale pe rocile metamorfice și magmatice. – Din fr. pénnine, germ. Pennin.

DOOM

penín s. n., pl. peníne
peninelor
PENÍN, penine, s. n. Mineral constituent al șisturilor cristaline, care formează cristale pe rocile metamorfice și magmatice. – Din fr. pénnine, germ. Pennin.

DOOM

penín s. n., pl. peníne
peninerv
PENINÉRV, -Ă adj. (Despre frunze) Cu nervuri penate. [< fr. penninerve].
peninerva
PENINÉRV, -Ă adj. (Despre frunze) Cu nervuri penate. [< fr. penninerve].
peninerve
PENINÉRV, -Ă adj. (Despre frunze) Cu nervuri penate. [< fr. penninerve].
peninervei
PENINÉRV, -Ă adj. (Despre frunze) Cu nervuri penate. [< fr. penninerve].
peninervele
PENINÉRV, -Ă adj. (Despre frunze) Cu nervuri penate. [< fr. penninerve].
peninervelor
PENINÉRV, -Ă adj. (Despre frunze) Cu nervuri penate. [< fr. penninerve].
peninervi
PENINÉRV, -Ă adj. (Despre frunze) Cu nervuri penate. [< fr. penninerve].
peninervii
PENINÉRV, -Ă adj. (Despre frunze) Cu nervuri penate. [< fr. penninerve].
peninervilor
PENINÉRV, -Ă adj. (Despre frunze) Cu nervuri penate. [< fr. penninerve].
peninervul
PENINÉRV, -Ă adj. (Despre frunze) Cu nervuri penate. [< fr. penninerve].
peninervului
PENINÉRV, -Ă adj. (Despre frunze) Cu nervuri penate. [< fr. penninerve].
pening
PÉNING, peningi, s. m. (Înv.) Ban mărunt, gologan, pitac. – Slav (v. sl. penengŭ < v. germ.).
peninsula
PENÍNSULĂ, peninsule, s. f. Întindere de pământ care înaintează adânc în mare ca o prelungire a uscatului, rămânând înconjurată din trei părți de apă. – Din lat. peninsula, fr. péninsule.

DOOM

!penínsulă (pe-nin-/pen-in-) s. f., g.-d. art. penínsulei; pl. penínsule
peninsular
PENINSULÁR, -Ă, peninsulari, -e, adj. Care aparține unei peninsule, privitor la o peninsulă, care se află pe o peninsulă; de peninsulă, caracteristic unei peninsule. ♦ (Substantivat) Locuitor al unei peninsule. ♦ Spec. Care este caracteristic Peninsulei Italice ori Iberice sau italienilor ori spaniolilor. ◊ (Substantivat) Italian. – Din fr. péninsulaire.

DOOM

!peninsulár (pe-nin-/pen-in-) adj. m., pl. peninsulári; f. peninsuláră, pl. peninsuláre
peninsulara
PENINSULÁR, -Ă, peninsulari, -e, adj. Care aparține unei peninsule, privitor la o peninsulă, care se află pe o peninsulă; de peninsulă, caracteristic unei peninsule. ♦ (Substantivat) Locuitor al unei peninsule. ♦ Spec. Care este caracteristic Peninsulei Italice ori Iberice sau italienilor ori spaniolilor. ◊ (Substantivat) Italian. – Din fr. péninsulaire.

DOOM

!peninsulár (pe-nin-/pen-in-) adj. m., pl. peninsulári; f. peninsuláră, pl. peninsuláre
peninsulare
PENINSULÁR, -Ă, peninsulari, -e, adj. Care aparține unei peninsule, privitor la o peninsulă, care se află pe o peninsulă; de peninsulă, caracteristic unei peninsule. ♦ (Substantivat) Locuitor al unei peninsule. ♦ Spec. Care este caracteristic Peninsulei Italice ori Iberice sau italienilor ori spaniolilor. ◊ (Substantivat) Italian. – Din fr. péninsulaire.

DOOM

!peninsulár (pe-nin-/pen-in-) adj. m., pl. peninsulári; f. peninsuláră, pl. peninsuláre
peninsularei
PENINSULÁR, -Ă, peninsulari, -e, adj. Care aparține unei peninsule, privitor la o peninsulă, care se află pe o peninsulă; de peninsulă, caracteristic unei peninsule. ♦ (Substantivat) Locuitor al unei peninsule. ♦ Spec. Care este caracteristic Peninsulei Italice ori Iberice sau italienilor ori spaniolilor. ◊ (Substantivat) Italian. – Din fr. péninsulaire.

DOOM

!peninsulár (pe-nin-/pen-in-) adj. m., pl. peninsulári; f. peninsuláră, pl. peninsuláre
peninsularele
PENINSULÁR, -Ă, peninsulari, -e, adj. Care aparține unei peninsule, privitor la o peninsulă, care se află pe o peninsulă; de peninsulă, caracteristic unei peninsule. ♦ (Substantivat) Locuitor al unei peninsule. ♦ Spec. Care este caracteristic Peninsulei Italice ori Iberice sau italienilor ori spaniolilor. ◊ (Substantivat) Italian. – Din fr. péninsulaire.

DOOM

!peninsulár (pe-nin-/pen-in-) adj. m., pl. peninsulári; f. peninsuláră, pl. peninsuláre
peninsularelor
PENINSULÁR, -Ă, peninsulari, -e, adj. Care aparține unei peninsule, privitor la o peninsulă, care se află pe o peninsulă; de peninsulă, caracteristic unei peninsule. ♦ (Substantivat) Locuitor al unei peninsule. ♦ Spec. Care este caracteristic Peninsulei Italice ori Iberice sau italienilor ori spaniolilor. ◊ (Substantivat) Italian. – Din fr. péninsulaire.

DOOM

!peninsulár (pe-nin-/pen-in-) adj. m., pl. peninsulári; f. peninsuláră, pl. peninsuláre
peninsulari
PENINSULÁR, -Ă, peninsulari, -e, adj. Care aparține unei peninsule, privitor la o peninsulă, care se află pe o peninsulă; de peninsulă, caracteristic unei peninsule. ♦ (Substantivat) Locuitor al unei peninsule. ♦ Spec. Care este caracteristic Peninsulei Italice ori Iberice sau italienilor ori spaniolilor. ◊ (Substantivat) Italian. – Din fr. péninsulaire.

DOOM

!peninsulár (pe-nin-/pen-in-) adj. m., pl. peninsulári; f. peninsuláră, pl. peninsuláre
peninsularii
PENINSULÁR, -Ă, peninsulari, -e, adj. Care aparține unei peninsule, privitor la o peninsulă, care se află pe o peninsulă; de peninsulă, caracteristic unei peninsule. ♦ (Substantivat) Locuitor al unei peninsule. ♦ Spec. Care este caracteristic Peninsulei Italice ori Iberice sau italienilor ori spaniolilor. ◊ (Substantivat) Italian. – Din fr. péninsulaire.

DOOM

!peninsulár (pe-nin-/pen-in-) adj. m., pl. peninsulári; f. peninsuláră, pl. peninsuláre
peninsularilor
PENINSULÁR, -Ă, peninsulari, -e, adj. Care aparține unei peninsule, privitor la o peninsulă, care se află pe o peninsulă; de peninsulă, caracteristic unei peninsule. ♦ (Substantivat) Locuitor al unei peninsule. ♦ Spec. Care este caracteristic Peninsulei Italice ori Iberice sau italienilor ori spaniolilor. ◊ (Substantivat) Italian. – Din fr. péninsulaire.

DOOM

!peninsulár (pe-nin-/pen-in-) adj. m., pl. peninsulári; f. peninsuláră, pl. peninsuláre
peninsularul
PENINSULÁR, -Ă, peninsulari, -e, adj. Care aparține unei peninsule, privitor la o peninsulă, care se află pe o peninsulă; de peninsulă, caracteristic unei peninsule. ♦ (Substantivat) Locuitor al unei peninsule. ♦ Spec. Care este caracteristic Peninsulei Italice ori Iberice sau italienilor ori spaniolilor. ◊ (Substantivat) Italian. – Din fr. péninsulaire.

DOOM

!peninsulár (pe-nin-/pen-in-) adj. m., pl. peninsulári; f. peninsuláră, pl. peninsuláre
peninsularului
PENINSULÁR, -Ă, peninsulari, -e, adj. Care aparține unei peninsule, privitor la o peninsulă, care se află pe o peninsulă; de peninsulă, caracteristic unei peninsule. ♦ (Substantivat) Locuitor al unei peninsule. ♦ Spec. Care este caracteristic Peninsulei Italice ori Iberice sau italienilor ori spaniolilor. ◊ (Substantivat) Italian. – Din fr. péninsulaire.

DOOM

!peninsulár (pe-nin-/pen-in-) adj. m., pl. peninsulári; f. peninsuláră, pl. peninsuláre
peninsule
PENÍNSULĂ, peninsule, s. f. Întindere de pământ care înaintează adânc în mare ca o prelungire a uscatului, rămânând înconjurată din trei părți de apă. – Din lat. peninsula, fr. péninsule.

DOOM

!penínsulă (pe-nin-/pen-in-) s. f., g.-d. art. penínsulei; pl. penínsule
peninsulei
PENÍNSULĂ, peninsule, s. f. Întindere de pământ care înaintează adânc în mare ca o prelungire a uscatului, rămânând înconjurată din trei părți de apă. – Din lat. peninsula, fr. péninsule.

DOOM

!penínsulă (pe-nin-/pen-in-) s. f., g.-d. art. penínsulei; pl. penínsule
peninsulele
PENÍNSULĂ, peninsule, s. f. Întindere de pământ care înaintează adânc în mare ca o prelungire a uscatului, rămânând înconjurată din trei părți de apă. – Din lat. peninsula, fr. péninsule.

DOOM

!penínsulă (pe-nin-/pen-in-) s. f., g.-d. art. penínsulei; pl. penínsule
peninsulelor
PENÍNSULĂ, peninsule, s. f. Întindere de pământ care înaintează adânc în mare ca o prelungire a uscatului, rămânând înconjurată din trei părți de apă. – Din lat. peninsula, fr. péninsule.

DOOM

!penínsulă (pe-nin-/pen-in-) s. f., g.-d. art. penínsulei; pl. penínsule
peninul
PENÍN, penine, s. n. Mineral constituent al șisturilor cristaline, care formează cristale pe rocile metamorfice și magmatice. – Din fr. pénnine, germ. Pennin.

DOOM

penín s. n., pl. peníne
peninului
PENÍN, penine, s. n. Mineral constituent al șisturilor cristaline, care formează cristale pe rocile metamorfice și magmatice. – Din fr. pénnine, germ. Pennin.

DOOM

penín s. n., pl. peníne
penis
PÉNIS, penisuri, s. n. (Anat.) Organ masculin de copulație și micțiune. – Din fr. pénis, lat. penis.

DOOM

pénis s. n., pl. pénisuri
penisul
PÉNIS, penisuri, s. n. (Anat.) Organ masculin de copulație și micțiune. – Din fr. pénis, lat. penis.

DOOM

pénis s. n., pl. pénisuri
penisului
PÉNIS, penisuri, s. n. (Anat.) Organ masculin de copulație și micțiune. – Din fr. pénis, lat. penis.

DOOM

pénis s. n., pl. pénisuri
penisuri
PÉNIS, penisuri, s. n. (Anat.) Organ masculin de copulație și micțiune. – Din fr. pénis, lat. penis.

DOOM

pénis s. n., pl. pénisuri
penisurile
PÉNIS, penisuri, s. n. (Anat.) Organ masculin de copulație și micțiune. – Din fr. pénis, lat. penis.

DOOM

pénis s. n., pl. pénisuri
penisurilor
PÉNIS, penisuri, s. n. (Anat.) Organ masculin de copulație și micțiune. – Din fr. pénis, lat. penis.

DOOM

pénis s. n., pl. pénisuri
penitenciar
PENITENCIÁR, -Ă, penitenciari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Închisoare. 2. Adj. Care se referă la închisoare, care aparține închisorii. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. pénitencier.

DOOM

penitenciár2 (-ci-ar) s. n., pl. penitenciáre
penitenciara
PENITENCIÁR, -Ă, penitenciari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Închisoare. 2. Adj. Care se referă la închisoare, care aparține închisorii. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. pénitencier.

DOOM

penitenciár2 (-ci-ar) s. n., pl. penitenciáre
penitenciare
PENITENCIÁR, -Ă, penitenciari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Închisoare. 2. Adj. Care se referă la închisoare, care aparține închisorii. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. pénitencier.

DOOM

penitenciár2 (-ci-ar) s. n., pl. penitenciáre
penitenciarei
PENITENCIÁR, -Ă, penitenciari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Închisoare. 2. Adj. Care se referă la închisoare, care aparține închisorii. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. pénitencier.

DOOM

penitenciár2 (-ci-ar) s. n., pl. penitenciáre
penitenciarele
PENITENCIÁR, -Ă, penitenciari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Închisoare. 2. Adj. Care se referă la închisoare, care aparține închisorii. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. pénitencier.

DOOM

penitenciár2 (-ci-ar) s. n., pl. penitenciáre
penitenciarelor
PENITENCIÁR, -Ă, penitenciari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Închisoare. 2. Adj. Care se referă la închisoare, care aparține închisorii. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. pénitencier.

DOOM

penitenciár2 (-ci-ar) s. n., pl. penitenciáre
penitenciari
PENITENCIÁR, -Ă, penitenciari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Închisoare. 2. Adj. Care se referă la închisoare, care aparține închisorii. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. pénitencier.

DOOM

penitenciár2 (-ci-ar) s. n., pl. penitenciáre
penitenciarii
PENITENCIÁR, -Ă, penitenciari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Închisoare. 2. Adj. Care se referă la închisoare, care aparține închisorii. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. pénitencier.

DOOM

penitenciár2 (-ci-ar) s. n., pl. penitenciáre
penitenciarilor
PENITENCIÁR, -Ă, penitenciari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Închisoare. 2. Adj. Care se referă la închisoare, care aparține închisorii. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. pénitencier.

DOOM

penitenciár2 (-ci-ar) s. n., pl. penitenciáre
penitenciarul
PENITENCIÁR, -Ă, penitenciari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Închisoare. 2. Adj. Care se referă la închisoare, care aparține închisorii. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. pénitencier.

DOOM

penitenciár2 (-ci-ar) s. n., pl. penitenciáre
penitenciarului
PENITENCIÁR, -Ă, penitenciari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Închisoare. 2. Adj. Care se referă la închisoare, care aparține închisorii. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. pénitencier.

DOOM

penitenciár2 (-ci-ar) s. n., pl. penitenciáre
penitent
PENITÉNT, -Ă, penitenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face penitență (1); pocăit. 2. Adj. Care aparține penitentului (1), de penitent. – Din fr. pénitent, lat. poenitens, -ntis.

DOOM

penitént adj. m., s. m., pl. peniténți; adj. f., s. f. peniténtă, pl. peniténte
penitent
PENITÉNT, -Ă, penitenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face penitență (1); pocăit. 2. Adj. Care aparține penitentului (1), de penitent. – Din fr. pénitent, lat. poenitens, -ntis.

DOOM

penitént adj. m., s. m., pl. peniténți; adj. f., s. f. peniténtă, pl. peniténte
penitenta
PENITÉNT, -Ă, penitenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face penitență (1); pocăit. 2. Adj. Care aparține penitentului (1), de penitent. – Din fr. pénitent, lat. poenitens, -ntis.

DOOM

penitént adj. m., s. m., pl. peniténți; adj. f., s. f. peniténtă, pl. peniténte
penitenta
PENITÉNT, -Ă, penitenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face penitență (1); pocăit. 2. Adj. Care aparține penitentului (1), de penitent. – Din fr. pénitent, lat. poenitens, -ntis.

DOOM

penitént adj. m., s. m., pl. peniténți; adj. f., s. f. peniténtă, pl. peniténte
penitente
PENITÉNT, -Ă, penitenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face penitență (1); pocăit. 2. Adj. Care aparține penitentului (1), de penitent. – Din fr. pénitent, lat. poenitens, -ntis.

DOOM

penitént adj. m., s. m., pl. peniténți; adj. f., s. f. peniténtă, pl. peniténte
penitente
PENITÉNT, -Ă, penitenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face penitență (1); pocăit. 2. Adj. Care aparține penitentului (1), de penitent. – Din fr. pénitent, lat. poenitens, -ntis.

DOOM

penitént adj. m., s. m., pl. peniténți; adj. f., s. f. peniténtă, pl. peniténte
penitentei
PENITÉNT, -Ă, penitenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face penitență (1); pocăit. 2. Adj. Care aparține penitentului (1), de penitent. – Din fr. pénitent, lat. poenitens, -ntis.

DOOM

penitént adj. m., s. m., pl. peniténți; adj. f., s. f. peniténtă, pl. peniténte
penitentei
PENITÉNT, -Ă, penitenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face penitență (1); pocăit. 2. Adj. Care aparține penitentului (1), de penitent. – Din fr. pénitent, lat. poenitens, -ntis.

DOOM

penitént adj. m., s. m., pl. peniténți; adj. f., s. f. peniténtă, pl. peniténte
penitentele
PENITÉNT, -Ă, penitenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face penitență (1); pocăit. 2. Adj. Care aparține penitentului (1), de penitent. – Din fr. pénitent, lat. poenitens, -ntis.

DOOM

penitént adj. m., s. m., pl. peniténți; adj. f., s. f. peniténtă, pl. peniténte
penitentele
PENITÉNT, -Ă, penitenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face penitență (1); pocăit. 2. Adj. Care aparține penitentului (1), de penitent. – Din fr. pénitent, lat. poenitens, -ntis.

DOOM

penitént adj. m., s. m., pl. peniténți; adj. f., s. f. peniténtă, pl. peniténte
penitentelor
PENITÉNT, -Ă, penitenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face penitență (1); pocăit. 2. Adj. Care aparține penitentului (1), de penitent. – Din fr. pénitent, lat. poenitens, -ntis.

DOOM

penitént adj. m., s. m., pl. peniténți; adj. f., s. f. peniténtă, pl. peniténte
penitentelor
PENITÉNT, -Ă, penitenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face penitență (1); pocăit. 2. Adj. Care aparține penitentului (1), de penitent. – Din fr. pénitent, lat. poenitens, -ntis.

DOOM

penitént adj. m., s. m., pl. peniténți; adj. f., s. f. peniténtă, pl. peniténte
penitentul
PENITÉNT, -Ă, penitenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face penitență (1); pocăit. 2. Adj. Care aparține penitentului (1), de penitent. – Din fr. pénitent, lat. poenitens, -ntis.

DOOM

penitént adj. m., s. m., pl. peniténți; adj. f., s. f. peniténtă, pl. peniténte
penitentul
PENITÉNT, -Ă, penitenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face penitență (1); pocăit. 2. Adj. Care aparține penitentului (1), de penitent. – Din fr. pénitent, lat. poenitens, -ntis.

DOOM

penitént adj. m., s. m., pl. peniténți; adj. f., s. f. peniténtă, pl. peniténte
penitentului
PENITÉNT, -Ă, penitenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face penitență (1); pocăit. 2. Adj. Care aparține penitentului (1), de penitent. – Din fr. pénitent, lat. poenitens, -ntis.

DOOM

penitént adj. m., s. m., pl. peniténți; adj. f., s. f. peniténtă, pl. peniténte
penitentului
PENITÉNT, -Ă, penitenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face penitență (1); pocăit. 2. Adj. Care aparține penitentului (1), de penitent. – Din fr. pénitent, lat. poenitens, -ntis.

DOOM

penitént adj. m., s. m., pl. peniténți; adj. f., s. f. peniténtă, pl. peniténte
penitența
PENITÉNȚĂ, penitențe, s. f. 1. (În practicile creștine) Pedeapsă pe care și-o impune cineva sau pe care i-o dă cuiva preotul la spovedanie, pentru ispășirea păcatelor și care constă mai ales în post și rugăciuni; canon, p. ext. privațiune (de ordin fizic, material); viață aspră pe care și-o impune cineva. 2. Pocăință. – Din lat. poenitentia, fr. pénitence, it. penitenza.

DOOM

peniténță s. f., g.-d. art. peniténței; pl. peniténțe
penitențe
PENITÉNȚĂ, penitențe, s. f. 1. (În practicile creștine) Pedeapsă pe care și-o impune cineva sau pe care i-o dă cuiva preotul la spovedanie, pentru ispășirea păcatelor și care constă mai ales în post și rugăciuni; canon, p. ext. privațiune (de ordin fizic, material); viață aspră pe care și-o impune cineva. 2. Pocăință. – Din lat. poenitentia, fr. pénitence, it. penitenza.

DOOM

peniténță s. f., g.-d. art. peniténței; pl. peniténțe
penitenței
PENITÉNȚĂ, penitențe, s. f. 1. (În practicile creștine) Pedeapsă pe care și-o impune cineva sau pe care i-o dă cuiva preotul la spovedanie, pentru ispășirea păcatelor și care constă mai ales în post și rugăciuni; canon, p. ext. privațiune (de ordin fizic, material); viață aspră pe care și-o impune cineva. 2. Pocăință. – Din lat. poenitentia, fr. pénitence, it. penitenza.

DOOM

peniténță s. f., g.-d. art. peniténței; pl. peniténțe
penitențele
PENITÉNȚĂ, penitențe, s. f. 1. (În practicile creștine) Pedeapsă pe care și-o impune cineva sau pe care i-o dă cuiva preotul la spovedanie, pentru ispășirea păcatelor și care constă mai ales în post și rugăciuni; canon, p. ext. privațiune (de ordin fizic, material); viață aspră pe care și-o impune cineva. 2. Pocăință. – Din lat. poenitentia, fr. pénitence, it. penitenza.

DOOM

peniténță s. f., g.-d. art. peniténței; pl. peniténțe
penitențelor
PENITÉNȚĂ, penitențe, s. f. 1. (În practicile creștine) Pedeapsă pe care și-o impune cineva sau pe care i-o dă cuiva preotul la spovedanie, pentru ispășirea păcatelor și care constă mai ales în post și rugăciuni; canon, p. ext. privațiune (de ordin fizic, material); viață aspră pe care și-o impune cineva. 2. Pocăință. – Din lat. poenitentia, fr. pénitence, it. penitenza.

DOOM

peniténță s. f., g.-d. art. peniténței; pl. peniténțe
penitenți
PENITÉNT, -Ă, penitenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face penitență (1); pocăit. 2. Adj. Care aparține penitentului (1), de penitent. – Din fr. pénitent, lat. poenitens, -ntis.

DOOM

penitént adj. m., s. m., pl. peniténți; adj. f., s. f. peniténtă, pl. peniténte
penitenți
PENITÉNT, -Ă, penitenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face penitență (1); pocăit. 2. Adj. Care aparține penitentului (1), de penitent. – Din fr. pénitent, lat. poenitens, -ntis.

DOOM

penitént adj. m., s. m., pl. peniténți; adj. f., s. f. peniténtă, pl. peniténte
penitenții
PENITÉNT, -Ă, penitenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face penitență (1); pocăit. 2. Adj. Care aparține penitentului (1), de penitent. – Din fr. pénitent, lat. poenitens, -ntis.

DOOM

penitént adj. m., s. m., pl. peniténți; adj. f., s. f. peniténtă, pl. peniténte
penitenții
PENITÉNT, -Ă, penitenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face penitență (1); pocăit. 2. Adj. Care aparține penitentului (1), de penitent. – Din fr. pénitent, lat. poenitens, -ntis.

DOOM

penitént adj. m., s. m., pl. peniténți; adj. f., s. f. peniténtă, pl. peniténte
penitenților
PENITÉNT, -Ă, penitenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face penitență (1); pocăit. 2. Adj. Care aparține penitentului (1), de penitent. – Din fr. pénitent, lat. poenitens, -ntis.

DOOM

penitént adj. m., s. m., pl. peniténți; adj. f., s. f. peniténtă, pl. peniténte
penitenților
PENITÉNT, -Ă, penitenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face penitență (1); pocăit. 2. Adj. Care aparține penitentului (1), de penitent. – Din fr. pénitent, lat. poenitens, -ntis.

DOOM

penitént adj. m., s. m., pl. peniténți; adj. f., s. f. peniténtă, pl. peniténte
peniul
PÉNI, peni, s. m. Monedă divizionară engleză, care valorează a douăsprezecea parte dintr-un șiling sau a suta parte dintr-o liră. – Din engl. penny.
peniului
PÉNI, peni, s. m. Monedă divizionară engleză, care valorează a douăsprezecea parte dintr-un șiling sau a suta parte dintr-o liră. – Din engl. penny.
penișoara
PENIȘOÁRĂ, penișoare, s. f. (Înv.) Peniță (1). – Pană1 + suf. -ișoară.

DOOM

penișoáră (înv.) s. f., g.-d. art. penișoárei; pl. penișoáre
penișoare
PENIȘOÁRĂ, penișoare, s. f. (Înv.) Peniță (1). – Pană1 + suf. -ișoară.

DOOM

penișoáră (înv.) s. f., g.-d. art. penișoárei; pl. penișoáre
penișoarei
PENIȘOÁRĂ, penișoare, s. f. (Înv.) Peniță (1). – Pană1 + suf. -ișoară.

DOOM

penișoáră (înv.) s. f., g.-d. art. penișoárei; pl. penișoáre
penișoarele
PENIȘOÁRĂ, penișoare, s. f. (Înv.) Peniță (1). – Pană1 + suf. -ișoară.

DOOM

penișoáră (înv.) s. f., g.-d. art. penișoárei; pl. penișoáre
penișoarelor
PENIȘOÁRĂ, penișoare, s. f. (Înv.) Peniță (1). – Pană1 + suf. -ișoară.

DOOM

penișoáră (înv.) s. f., g.-d. art. penișoárei; pl. penișoáre
penișă
PENÍȘĂ s.f. Navă fluvială asemănătoare cu un șlep, folosită la transportul mărfurilor. [< fr. péniche, cf. engl. pinnace].
penița
PENÍȚĂ, penițe, s. f. 1. Diminutiv al lui pană1; penișoară. 2. Placă de metal, mică și concavă, terminată printr-un vârf despicat, care, montată sau fixată la un toc sau stilou, folosește pentru a scrie cu cerneală. 3. Numele a două specii de plante erbacee cu flori alburii, care cresc în ape adânci, stătătoare sau lin curgătoare (Myriophyllum spicatum și verticillatum). – Pană1 + suf. -iță.

DOOM

peníță s. f., g.-d. art. peníței; pl. peníțe
penițe
PENÍȚĂ, penițe, s. f. 1. Diminutiv al lui pană1; penișoară. 2. Placă de metal, mică și concavă, terminată printr-un vârf despicat, care, montată sau fixată la un toc sau stilou, folosește pentru a scrie cu cerneală. 3. Numele a două specii de plante erbacee cu flori alburii, care cresc în ape adânci, stătătoare sau lin curgătoare (Myriophyllum spicatum și verticillatum). – Pană1 + suf. -iță.

DOOM

peníță s. f., g.-d. art. peníței; pl. peníțe
peniței
PENÍȚĂ, penițe, s. f. 1. Diminutiv al lui pană1; penișoară. 2. Placă de metal, mică și concavă, terminată printr-un vârf despicat, care, montată sau fixată la un toc sau stilou, folosește pentru a scrie cu cerneală. 3. Numele a două specii de plante erbacee cu flori alburii, care cresc în ape adânci, stătătoare sau lin curgătoare (Myriophyllum spicatum și verticillatum). – Pană1 + suf. -iță.

DOOM

peníță s. f., g.-d. art. peníței; pl. peníțe
penițele
PENÍȚĂ, penițe, s. f. 1. Diminutiv al lui pană1; penișoară. 2. Placă de metal, mică și concavă, terminată printr-un vârf despicat, care, montată sau fixată la un toc sau stilou, folosește pentru a scrie cu cerneală. 3. Numele a două specii de plante erbacee cu flori alburii, care cresc în ape adânci, stătătoare sau lin curgătoare (Myriophyllum spicatum și verticillatum). – Pană1 + suf. -iță.

DOOM

peníță s. f., g.-d. art. peníței; pl. peníțe
penițelor
PENÍȚĂ, penițe, s. f. 1. Diminutiv al lui pană1; penișoară. 2. Placă de metal, mică și concavă, terminată printr-un vârf despicat, care, montată sau fixată la un toc sau stilou, folosește pentru a scrie cu cerneală. 3. Numele a două specii de plante erbacee cu flori alburii, care cresc în ape adânci, stătătoare sau lin curgătoare (Myriophyllum spicatum și verticillatum). – Pană1 + suf. -iță.

DOOM

peníță s. f., g.-d. art. peníței; pl. peníțe
pennia
PÉNNIA s.f. Monedă divizionară finlandeză, valorând a suta parte dintr-o marcă. [< germ. Penni < cuv. finlandez].
penny
PÉNNY, penny, s. m. Monedă divizionară engleză, care valorează a douăsprezecea parte dintr-un șiling sau a suta parte dintr-o liră. [Scris și: peni, peny] – Din engl. penny.

DOOM

pénny (angl.) (monedă) s. m., art. pénny-ul; pl. pénny, art. pénny-i
penny
PÉNNY s.m. Monedă divizionară engleză valorând până în 1971 a douăsprezecea parte dintr-un șiling; astăzi a suta parte dintr-o liră. [Scris și peni, pl. pence. / < engl. penny].
pennyi
PÉNNY, penny, s. m. Monedă divizionară engleză, care valorează a douăsprezecea parte dintr-un șiling sau a suta parte dintr-o liră. [Scris și: peni, peny] – Din engl. penny.

DOOM

pénny (angl.) (monedă) s. m., art. pénny-ul; pl. pénny, art. pénny-i
pennylor
PÉNNY, penny, s. m. Monedă divizionară engleză, care valorează a douăsprezecea parte dintr-un șiling sau a suta parte dintr-o liră. [Scris și: peni, peny] – Din engl. penny.

DOOM

pénny (angl.) (monedă) s. m., art. pénny-ul; pl. pénny, art. pénny-i
pennyul
PÉNNY, penny, s. m. Monedă divizionară engleză, care valorează a douăsprezecea parte dintr-un șiling sau a suta parte dintr-o liră. [Scris și: peni, peny] – Din engl. penny.

DOOM

pénny (angl.) (monedă) s. m., art. pénny-ul; pl. pénny, art. pénny-i
pennyului
PÉNNY, penny, s. m. Monedă divizionară engleză, care valorează a douăsprezecea parte dintr-un șiling sau a suta parte dintr-o liră. [Scris și: peni, peny] – Din engl. penny.

DOOM

pénny (angl.) (monedă) s. m., art. pénny-ul; pl. pénny, art. pénny-i
penon
PENÓN s.n. Flamură triunghiulară purtată de cavaleri în vârful lăncii. [< fr. pennon].
pensa
PENSÁ, pensez, vb. I. 1. Tranz. A prinde, a apuca (și a strânge), a scoate, a smulge ceva cu pensa (1). 2. Tranz. A face pense (2) la un obiect de îmbrăcăminte. 3. Tranz. și refl. A(-și) smulge fire de păr, de obicei din sprâncene, cu penseta. – Din fr. pincer.

DOOM

pensá (a ~) vb., ind. prez. 3 penseáză
pensa
PÉNSĂ, pense, s. f. 1. Mic instrument de metal compus din două brațe îmbinate la un capăt sau încheiate în formă de foarfece, folosit (în medicină, în tehnică) pentru a prinde sau a fixa obiecte mici sau substanțe care nu pot fi luate cu mâna. 2. (În croitorie) Cută scurtă interioară, ascuțită la un capăt sau la amândouă, prin care se mulează pe corp un obiect de îmbrăcăminte. – Din fr. pince.

DOOM

pénsă s. f., g.-d. art. pénsei; pl. pénse
pensai
PENSÁ, pensez, vb. I. 1. Tranz. A prinde, a apuca (și a strânge), a scoate, a smulge ceva cu pensa (1). 2. Tranz. A face pense (2) la un obiect de îmbrăcăminte. 3. Tranz. și refl. A(-și) smulge fire de păr, de obicei din sprâncene, cu penseta. – Din fr. pincer.

DOOM

pensá (a ~) vb., ind. prez. 3 penseáză
pensam
PENSÁ, pensez, vb. I. 1. Tranz. A prinde, a apuca (și a strânge), a scoate, a smulge ceva cu pensa (1). 2. Tranz. A face pense (2) la un obiect de îmbrăcăminte. 3. Tranz. și refl. A(-și) smulge fire de păr, de obicei din sprâncene, cu penseta. – Din fr. pincer.

DOOM

pensá (a ~) vb., ind. prez. 3 penseáză
pensare
PENSÁ, pensez, vb. I. 1. Tranz. A prinde, a apuca (și a strânge), a scoate, a smulge ceva cu pensa (1). 2. Tranz. A face pense (2) la un obiect de îmbrăcăminte. 3. Tranz. și refl. A(-și) smulge fire de păr, de obicei din sprâncene, cu penseta. – Din fr. pincer.

DOOM

pensá (a ~) vb., ind. prez. 3 penseáză
pensare
PENSÁRE, pensări, s. f. Acțiunea de a (se) pensa și rezultatul ei. – V. pensa.

DOOM

pensáre s. f., g.-d. art. pensắrii; pl. pensắri
pensarea
PENSÁRE, pensări, s. f. Acțiunea de a (se) pensa și rezultatul ei. – V. pensa.

DOOM

pensáre s. f., g.-d. art. pensắrii; pl. pensắri
pensară
PENSÁ, pensez, vb. I. 1. Tranz. A prinde, a apuca (și a strânge), a scoate, a smulge ceva cu pensa (1). 2. Tranz. A face pense (2) la un obiect de îmbrăcăminte. 3. Tranz. și refl. A(-și) smulge fire de păr, de obicei din sprâncene, cu penseta. – Din fr. pincer.

DOOM

pensá (a ~) vb., ind. prez. 3 penseáză
pensarăm
PENSÁ, pensez, vb. I. 1. Tranz. A prinde, a apuca (și a strânge), a scoate, a smulge ceva cu pensa (1). 2. Tranz. A face pense (2) la un obiect de îmbrăcăminte. 3. Tranz. și refl. A(-și) smulge fire de păr, de obicei din sprâncene, cu penseta. – Din fr. pincer.

DOOM

pensá (a ~) vb., ind. prez. 3 penseáză
pensarăți
PENSÁ, pensez, vb. I. 1. Tranz. A prinde, a apuca (și a strânge), a scoate, a smulge ceva cu pensa (1). 2. Tranz. A face pense (2) la un obiect de îmbrăcăminte. 3. Tranz. și refl. A(-și) smulge fire de păr, de obicei din sprâncene, cu penseta. – Din fr. pincer.

DOOM

pensá (a ~) vb., ind. prez. 3 penseáză
pensase
PENSÁ, pensez, vb. I. 1. Tranz. A prinde, a apuca (și a strânge), a scoate, a smulge ceva cu pensa (1). 2. Tranz. A face pense (2) la un obiect de îmbrăcăminte. 3. Tranz. și refl. A(-și) smulge fire de păr, de obicei din sprâncene, cu penseta. – Din fr. pincer.

DOOM

pensá (a ~) vb., ind. prez. 3 penseáză
pensasem
PENSÁ, pensez, vb. I. 1. Tranz. A prinde, a apuca (și a strânge), a scoate, a smulge ceva cu pensa (1). 2. Tranz. A face pense (2) la un obiect de îmbrăcăminte. 3. Tranz. și refl. A(-și) smulge fire de păr, de obicei din sprâncene, cu penseta. – Din fr. pincer.

DOOM

pensá (a ~) vb., ind. prez. 3 penseáză
pensaseră
PENSÁ, pensez, vb. I. 1. Tranz. A prinde, a apuca (și a strânge), a scoate, a smulge ceva cu pensa (1). 2. Tranz. A face pense (2) la un obiect de îmbrăcăminte. 3. Tranz. și refl. A(-și) smulge fire de păr, de obicei din sprâncene, cu penseta. – Din fr. pincer.

DOOM

pensá (a ~) vb., ind. prez. 3 penseáză
pensaserăm
PENSÁ, pensez, vb. I. 1. Tranz. A prinde, a apuca (și a strânge), a scoate, a smulge ceva cu pensa (1). 2. Tranz. A face pense (2) la un obiect de îmbrăcăminte. 3. Tranz. și refl. A(-și) smulge fire de păr, de obicei din sprâncene, cu penseta. – Din fr. pincer.

DOOM

pensá (a ~) vb., ind. prez. 3 penseáză
pensaserăți
PENSÁ, pensez, vb. I. 1. Tranz. A prinde, a apuca (și a strânge), a scoate, a smulge ceva cu pensa (1). 2. Tranz. A face pense (2) la un obiect de îmbrăcăminte. 3. Tranz. și refl. A(-și) smulge fire de păr, de obicei din sprâncene, cu penseta. – Din fr. pincer.

DOOM

pensá (a ~) vb., ind. prez. 3 penseáză
pensaseși
PENSÁ, pensez, vb. I. 1. Tranz. A prinde, a apuca (și a strânge), a scoate, a smulge ceva cu pensa (1). 2. Tranz. A face pense (2) la un obiect de îmbrăcăminte. 3. Tranz. și refl. A(-și) smulge fire de păr, de obicei din sprâncene, cu penseta. – Din fr. pincer.

DOOM

pensá (a ~) vb., ind. prez. 3 penseáză
pensaseți
PENSÁ, pensez, vb. I. 1. Tranz. A prinde, a apuca (și a strânge), a scoate, a smulge ceva cu pensa (1). 2. Tranz. A face pense (2) la un obiect de îmbrăcăminte. 3. Tranz. și refl. A(-și) smulge fire de păr, de obicei din sprâncene, cu penseta. – Din fr. pincer.

DOOM

pensá (a ~) vb., ind. prez. 3 penseáză
pensat
PENSÁ, pensez, vb. I. 1. Tranz. A prinde, a apuca (și a strânge), a scoate, a smulge ceva cu pensa (1). 2. Tranz. A face pense (2) la un obiect de îmbrăcăminte. 3. Tranz. și refl. A(-și) smulge fire de păr, de obicei din sprâncene, cu penseta. – Din fr. pincer.

DOOM

pensá (a ~) vb., ind. prez. 3 penseáză
pensat
PENSÁ, pensez, vb. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca (și a strânge), a scoate, a smulge ceva cu pensa (1). 2. A face pense (2) la un obiect de îmbrăcăminte. – Din fr. pincer.
pensau
PENSÁ, pensez, vb. I. 1. Tranz. A prinde, a apuca (și a strânge), a scoate, a smulge ceva cu pensa (1). 2. Tranz. A face pense (2) la un obiect de îmbrăcăminte. 3. Tranz. și refl. A(-și) smulge fire de păr, de obicei din sprâncene, cu penseta. – Din fr. pincer.

DOOM

pensá (a ~) vb., ind. prez. 3 penseáză
pensași
PENSÁ, pensez, vb. I. 1. Tranz. A prinde, a apuca (și a strânge), a scoate, a smulge ceva cu pensa (1). 2. Tranz. A face pense (2) la un obiect de îmbrăcăminte. 3. Tranz. și refl. A(-și) smulge fire de păr, de obicei din sprâncene, cu penseta. – Din fr. pincer.

DOOM

pensá (a ~) vb., ind. prez. 3 penseáză
pensați
PENSÁ, pensez, vb. I. 1. Tranz. A prinde, a apuca (și a strânge), a scoate, a smulge ceva cu pensa (1). 2. Tranz. A face pense (2) la un obiect de îmbrăcăminte. 3. Tranz. și refl. A(-și) smulge fire de păr, de obicei din sprâncene, cu penseta. – Din fr. pincer.

DOOM

pensá (a ~) vb., ind. prez. 3 penseáză
pense
PÉNSĂ, pense, s. f. 1. Mic instrument de metal compus din două brațe îmbinate la un capăt sau încheiate în formă de foarfece, folosit (în medicină, în tehnică) pentru a prinde sau a fixa obiecte mici sau substanțe care nu pot fi luate cu mâna. 2. (În croitorie) Cută scurtă interioară, ascuțită la un capăt sau la amândouă, prin care se mulează pe corp un obiect de îmbrăcăminte. – Din fr. pince.

DOOM

pénsă s. f., g.-d. art. pénsei; pl. pénse
pensează
PENSÁ, pensez, vb. I. 1. Tranz. A prinde, a apuca (și a strânge), a scoate, a smulge ceva cu pensa (1). 2. Tranz. A face pense (2) la un obiect de îmbrăcăminte. 3. Tranz. și refl. A(-și) smulge fire de păr, de obicei din sprâncene, cu penseta. – Din fr. pincer.

DOOM

pensá (a ~) vb., ind. prez. 3 penseáză
pensei
PÉNSĂ, pense, s. f. 1. Mic instrument de metal compus din două brațe îmbinate la un capăt sau încheiate în formă de foarfece, folosit (în medicină, în tehnică) pentru a prinde sau a fixa obiecte mici sau substanțe care nu pot fi luate cu mâna. 2. (În croitorie) Cută scurtă interioară, ascuțită la un capăt sau la amândouă, prin care se mulează pe corp un obiect de îmbrăcăminte. – Din fr. pince.

DOOM

pénsă s. f., g.-d. art. pénsei; pl. pénse
pensele
PÉNSĂ, pense, s. f. 1. Mic instrument de metal compus din două brațe îmbinate la un capăt sau încheiate în formă de foarfece, folosit (în medicină, în tehnică) pentru a prinde sau a fixa obiecte mici sau substanțe care nu pot fi luate cu mâna. 2. (În croitorie) Cută scurtă interioară, ascuțită la un capăt sau la amândouă, prin care se mulează pe corp un obiect de îmbrăcăminte. – Din fr. pince.

DOOM

pénsă s. f., g.-d. art. pénsei; pl. pénse
penselor
PÉNSĂ, pense, s. f. 1. Mic instrument de metal compus din două brațe îmbinate la un capăt sau încheiate în formă de foarfece, folosit (în medicină, în tehnică) pentru a prinde sau a fixa obiecte mici sau substanțe care nu pot fi luate cu mâna. 2. (În croitorie) Cută scurtă interioară, ascuțită la un capăt sau la amândouă, prin care se mulează pe corp un obiect de îmbrăcăminte. – Din fr. pince.

DOOM

pénsă s. f., g.-d. art. pénsei; pl. pénse
penseta
PENSÉTĂ, pensete, s. f. Pensă (1) mică. – Din fr. pincette.
pensete
PENSÉTĂ, pensete, s. f. Pensă (1) mică. – Din fr. pincette.
pensetei
PENSÉTĂ, pensete, s. f. Pensă (1) mică. – Din fr. pincette.
pensetele
PENSÉTĂ, pensete, s. f. Pensă (1) mică. – Din fr. pincette.
pensetelor
PENSÉTĂ, pensete, s. f. Pensă (1) mică. – Din fr. pincette.
pensez
PENSÁ, pensez, vb. I. 1. Tranz. A prinde, a apuca (și a strânge), a scoate, a smulge ceva cu pensa (1). 2. Tranz. A face pense (2) la un obiect de îmbrăcăminte. 3. Tranz. și refl. A(-și) smulge fire de păr, de obicei din sprâncene, cu penseta. – Din fr. pincer.

DOOM

pensá (a ~) vb., ind. prez. 3 penseáză
penseze
PENSÁ, pensez, vb. I. 1. Tranz. A prinde, a apuca (și a strânge), a scoate, a smulge ceva cu pensa (1). 2. Tranz. A face pense (2) la un obiect de îmbrăcăminte. 3. Tranz. și refl. A(-și) smulge fire de păr, de obicei din sprâncene, cu penseta. – Din fr. pincer.

DOOM

pensá (a ~) vb., ind. prez. 3 penseáză
pensezi
PENSÁ, pensez, vb. I. 1. Tranz. A prinde, a apuca (și a strânge), a scoate, a smulge ceva cu pensa (1). 2. Tranz. A face pense (2) la un obiect de îmbrăcăminte. 3. Tranz. și refl. A(-și) smulge fire de păr, de obicei din sprâncene, cu penseta. – Din fr. pincer.

DOOM

pensá (a ~) vb., ind. prez. 3 penseáză
pensia
PÉNSIE, pensii, s. f. Sumă de bani plătită periodic pe baza unor norme legale (în cadrul asigurărilor sociale) foștilor angajați după depășirea unei anumie limite de vârstă ori în caz de boală sau invaliditate, precum și urmașilor angajaților sau pensionarilor decedați. ◊ Pensie de întreținere sau pensie alimentară = sprijin material acordat periodic de către o persoană alteia în temeiul unei obligații stabilite prin lege sau printr-o hotărâre judecătorească. ◊ Loc. adj. La pensie = care este pensionar. ◊ Loc. vb. A ieși (sau a scoate pe cineva) la pensie = a (se) pensiona. ♦ (Înv.) Subsidiu. – Din rus. pensija.

DOOM

pénsie (-si-e) s. f., art. pénsia (-si-a), g.-d. art. pénsiei; pl. pénsii, art. pénsiile (-si-i-)
pensie
PÉNSIE, pensii, s. f. Sumă de bani plătită periodic pe baza unor norme legale (în cadrul asigurărilor sociale) foștilor angajați după depășirea unei anumie limite de vârstă ori în caz de boală sau invaliditate, precum și urmașilor angajaților sau pensionarilor decedați. ◊ Pensie de întreținere sau pensie alimentară = sprijin material acordat periodic de către o persoană alteia în temeiul unei obligații stabilite prin lege sau printr-o hotărâre judecătorească. ◊ Loc. adj. La pensie = care este pensionar. ◊ Loc. vb. A ieși (sau a scoate pe cineva) la pensie = a (se) pensiona. ♦ (Înv.) Subsidiu. – Din rus. pensija.

DOOM

pénsie (-si-e) s. f., art. pénsia (-si-a), g.-d. art. pénsiei; pl. pénsii, art. pénsiile (-si-i-)
pensiei
PÉNSIE, pensii, s. f. Sumă de bani plătită periodic pe baza unor norme legale (în cadrul asigurărilor sociale) foștilor angajați după depășirea unei anumie limite de vârstă ori în caz de boală sau invaliditate, precum și urmașilor angajaților sau pensionarilor decedați. ◊ Pensie de întreținere sau pensie alimentară = sprijin material acordat periodic de către o persoană alteia în temeiul unei obligații stabilite prin lege sau printr-o hotărâre judecătorească. ◊ Loc. adj. La pensie = care este pensionar. ◊ Loc. vb. A ieși (sau a scoate pe cineva) la pensie = a (se) pensiona. ♦ (Înv.) Subsidiu. – Din rus. pensija.

DOOM

pénsie (-si-e) s. f., art. pénsia (-si-a), g.-d. art. pénsiei; pl. pénsii, art. pénsiile (-si-i-)
pensii
PÉNSIE, pensii, s. f. Sumă de bani plătită periodic pe baza unor norme legale (în cadrul asigurărilor sociale) foștilor angajați după depășirea unei anumie limite de vârstă ori în caz de boală sau invaliditate, precum și urmașilor angajaților sau pensionarilor decedați. ◊ Pensie de întreținere sau pensie alimentară = sprijin material acordat periodic de către o persoană alteia în temeiul unei obligații stabilite prin lege sau printr-o hotărâre judecătorească. ◊ Loc. adj. La pensie = care este pensionar. ◊ Loc. vb. A ieși (sau a scoate pe cineva) la pensie = a (se) pensiona. ♦ (Înv.) Subsidiu. – Din rus. pensija.

DOOM

pénsie (-si-e) s. f., art. pénsia (-si-a), g.-d. art. pénsiei; pl. pénsii, art. pénsiile (-si-i-)
pensiile
PÉNSIE, pensii, s. f. Sumă de bani plătită periodic pe baza unor norme legale (în cadrul asigurărilor sociale) foștilor angajați după depășirea unei anumie limite de vârstă ori în caz de boală sau invaliditate, precum și urmașilor angajaților sau pensionarilor decedați. ◊ Pensie de întreținere sau pensie alimentară = sprijin material acordat periodic de către o persoană alteia în temeiul unei obligații stabilite prin lege sau printr-o hotărâre judecătorească. ◊ Loc. adj. La pensie = care este pensionar. ◊ Loc. vb. A ieși (sau a scoate pe cineva) la pensie = a (se) pensiona. ♦ (Înv.) Subsidiu. – Din rus. pensija.

DOOM

pénsie (-si-e) s. f., art. pénsia (-si-a), g.-d. art. pénsiei; pl. pénsii, art. pénsiile (-si-i-)
pensiilor
PÉNSIE, pensii, s. f. Sumă de bani plătită periodic pe baza unor norme legale (în cadrul asigurărilor sociale) foștilor angajați după depășirea unei anumie limite de vârstă ori în caz de boală sau invaliditate, precum și urmașilor angajaților sau pensionarilor decedați. ◊ Pensie de întreținere sau pensie alimentară = sprijin material acordat periodic de către o persoană alteia în temeiul unei obligații stabilite prin lege sau printr-o hotărâre judecătorească. ◊ Loc. adj. La pensie = care este pensionar. ◊ Loc. vb. A ieși (sau a scoate pe cineva) la pensie = a (se) pensiona. ♦ (Înv.) Subsidiu. – Din rus. pensija.

DOOM

pénsie (-si-e) s. f., art. pénsia (-si-a), g.-d. art. pénsiei; pl. pénsii, art. pénsiile (-si-i-)
pensioane
PENSIÓN, pensioane, s. n. Instituție școlară particulară de grad elementar sau mediu unde elevii erau găzduiți în perioada școlarizării; pensionat. [Pr.: -si-on. – Var.: (înv.) pansión s. n.] – Din fr. pension.

DOOM

pensión (-si-on) s. n., pl. pensioáne
pensioanele
PENSIÓN, pensioane, s. n. Instituție școlară particulară de grad elementar sau mediu unde elevii erau găzduiți în perioada școlarizării; pensionat. [Pr.: -si-on. – Var.: (înv.) pansión s. n.] – Din fr. pension.

DOOM

pensión (-si-on) s. n., pl. pensioáne
pensioanelor
PENSIÓN, pensioane, s. n. Instituție școlară particulară de grad elementar sau mediu unde elevii erau găzduiți în perioada școlarizării; pensionat. [Pr.: -si-on. – Var.: (înv.) pansión s. n.] – Din fr. pension.

DOOM

pensión (-si-on) s. n., pl. pensioáne
pensioara
PENSIOÁRĂ, pensioare, s. f. Diminutiv al lui pensie. [Pr.: -si-oa-] – Pensie + suf. -oară.

DOOM

pensioáră (-si-oa-) s. f., g.-d. art. pensioárei; pl. pensioáre
pensioare
PENSIOÁRĂ, pensioare, s. f. Diminutiv al lui pensie. [Pr.: -si-oa-] – Pensie + suf. -oară.

DOOM

pensioáră (-si-oa-) s. f., g.-d. art. pensioárei; pl. pensioáre
pensioarei
PENSIOÁRĂ, pensioare, s. f. Diminutiv al lui pensie. [Pr.: -si-oa-] – Pensie + suf. -oară.

DOOM

pensioáră (-si-oa-) s. f., g.-d. art. pensioárei; pl. pensioáre
pensioarele
PENSIOÁRĂ, pensioare, s. f. Diminutiv al lui pensie. [Pr.: -si-oa-] – Pensie + suf. -oară.

DOOM

pensioáră (-si-oa-) s. f., g.-d. art. pensioárei; pl. pensioáre
pensioarelor
PENSIOÁRĂ, pensioare, s. f. Diminutiv al lui pensie. [Pr.: -si-oa-] – Pensie + suf. -oară.

DOOM

pensioáră (-si-oa-) s. f., g.-d. art. pensioárei; pl. pensioáre
pension
PENSIÓN, pensioane, s. n. Instituție școlară particulară de grad elementar sau mediu unde elevii erau găzduiți în perioada școlarizării; pensionat. [Pr.: -si-on. – Var.: (înv.) pansión s. n.] – Din fr. pension.

DOOM

pensión (-si-on) s. n., pl. pensioáne
pensiona
PENSIONÁ, pensionez, vb. I. Tranz. A acorda cuiva dreptul de a primi pensie în condițiile prevăzute de lege. ♦ Refl. A ieși la pensie, a deveni pensionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionner, genn. pensionieren.

DOOM

pensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 pensioneáză
pensionai
PENSIONÁ, pensionez, vb. I. Tranz. A acorda cuiva dreptul de a primi pensie în condițiile prevăzute de lege. ♦ Refl. A ieși la pensie, a deveni pensionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionner, genn. pensionieren.

DOOM

pensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 pensioneáză
pensionam
PENSIONÁ, pensionez, vb. I. Tranz. A acorda cuiva dreptul de a primi pensie în condițiile prevăzute de lege. ♦ Refl. A ieși la pensie, a deveni pensionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionner, genn. pensionieren.

DOOM

pensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 pensioneáză
pensionar
PENSIONÁR, -Ă, pensionari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care primește pensie. ♦ Persoană care primește o subvenție, un subsidiu. 2. Persoană întreținută, îngrijită într-un azil sau într-un ospiciu. ♦ Persoană închisă într-o închisoare; deținut. ♦ Animal închis într-o amenajare specială (pentru a fi expus publicului). 3. Persoană care stă în pensiune la cineva. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionnaire, germ. Pensionär.

DOOM

pensionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. pensionárei; pl. pensionáre
pensionara
PENSIONÁR, -Ă, pensionari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care primește pensie. ♦ Persoană care primește o subvenție, un subsidiu. 2. Persoană întreținută, îngrijită într-un azil sau într-un ospiciu. ♦ Persoană închisă într-o închisoare; deținut. ♦ Animal închis într-o amenajare specială (pentru a fi expus publicului). 3. Persoană care stă în pensiune la cineva. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionnaire, germ. Pensionär.

DOOM

pensionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. pensionárei; pl. pensionáre
pensionare
PENSIONÁ, pensionez, vb. I. Tranz. A acorda cuiva dreptul de a primi pensie în condițiile prevăzute de lege. ♦ Refl. A ieși la pensie, a deveni pensionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionner, genn. pensionieren.

DOOM

pensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 pensioneáză
pensionare
PENSIONÁR, -Ă, pensionari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care primește pensie. ♦ Persoană care primește o subvenție, un subsidiu. 2. Persoană întreținută, îngrijită într-un azil sau într-un ospiciu. ♦ Persoană închisă într-o închisoare; deținut. ♦ Animal închis într-o amenajare specială (pentru a fi expus publicului). 3. Persoană care stă în pensiune la cineva. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionnaire, germ. Pensionär.

DOOM

pensionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. pensionárei; pl. pensionáre
pensionare
PENSIONÁRE, pensionări, s. f. Faptul de a (se) pensiona. [Pr.: -si-o-] – V. pensiona.

DOOM

pensionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. pensionắrii; pl. pensionắri
pensionarea
PENSIONÁRE, pensionări, s. f. Faptul de a (se) pensiona. [Pr.: -si-o-] – V. pensiona.

DOOM

pensionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. pensionắrii; pl. pensionắri
pensionarei
PENSIONÁR, -Ă, pensionari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care primește pensie. ♦ Persoană care primește o subvenție, un subsidiu. 2. Persoană întreținută, îngrijită într-un azil sau într-un ospiciu. ♦ Persoană închisă într-o închisoare; deținut. ♦ Animal închis într-o amenajare specială (pentru a fi expus publicului). 3. Persoană care stă în pensiune la cineva. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionnaire, germ. Pensionär.

DOOM

pensionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. pensionárei; pl. pensionáre
pensionarele
PENSIONÁR, -Ă, pensionari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care primește pensie. ♦ Persoană care primește o subvenție, un subsidiu. 2. Persoană întreținută, îngrijită într-un azil sau într-un ospiciu. ♦ Persoană închisă într-o închisoare; deținut. ♦ Animal închis într-o amenajare specială (pentru a fi expus publicului). 3. Persoană care stă în pensiune la cineva. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionnaire, germ. Pensionär.

DOOM

pensionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. pensionárei; pl. pensionáre
pensionarelor
PENSIONÁR, -Ă, pensionari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care primește pensie. ♦ Persoană care primește o subvenție, un subsidiu. 2. Persoană întreținută, îngrijită într-un azil sau într-un ospiciu. ♦ Persoană închisă într-o închisoare; deținut. ♦ Animal închis într-o amenajare specială (pentru a fi expus publicului). 3. Persoană care stă în pensiune la cineva. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionnaire, germ. Pensionär.

DOOM

pensionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. pensionárei; pl. pensionáre
pensionari
PENSIONÁR, -Ă, pensionari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care primește pensie. ♦ Persoană care primește o subvenție, un subsidiu. 2. Persoană întreținută, îngrijită într-un azil sau într-un ospiciu. ♦ Persoană închisă într-o închisoare; deținut. ♦ Animal închis într-o amenajare specială (pentru a fi expus publicului). 3. Persoană care stă în pensiune la cineva. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionnaire, germ. Pensionär.

DOOM

pensionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. pensionárei; pl. pensionáre
pensionarii
PENSIONÁR, -Ă, pensionari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care primește pensie. ♦ Persoană care primește o subvenție, un subsidiu. 2. Persoană întreținută, îngrijită într-un azil sau într-un ospiciu. ♦ Persoană închisă într-o închisoare; deținut. ♦ Animal închis într-o amenajare specială (pentru a fi expus publicului). 3. Persoană care stă în pensiune la cineva. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionnaire, germ. Pensionär.

DOOM

pensionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. pensionárei; pl. pensionáre
pensionarilor
PENSIONÁR, -Ă, pensionari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care primește pensie. ♦ Persoană care primește o subvenție, un subsidiu. 2. Persoană întreținută, îngrijită într-un azil sau într-un ospiciu. ♦ Persoană închisă într-o închisoare; deținut. ♦ Animal închis într-o amenajare specială (pentru a fi expus publicului). 3. Persoană care stă în pensiune la cineva. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionnaire, germ. Pensionär.

DOOM

pensionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. pensionárei; pl. pensionáre
pensionarul
PENSIONÁR, -Ă, pensionari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care primește pensie. ♦ Persoană care primește o subvenție, un subsidiu. 2. Persoană întreținută, îngrijită într-un azil sau într-un ospiciu. ♦ Persoană închisă într-o închisoare; deținut. ♦ Animal închis într-o amenajare specială (pentru a fi expus publicului). 3. Persoană care stă în pensiune la cineva. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionnaire, germ. Pensionär.

DOOM

pensionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. pensionárei; pl. pensionáre
pensionarului
PENSIONÁR, -Ă, pensionari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care primește pensie. ♦ Persoană care primește o subvenție, un subsidiu. 2. Persoană întreținută, îngrijită într-un azil sau într-un ospiciu. ♦ Persoană închisă într-o închisoare; deținut. ♦ Animal închis într-o amenajare specială (pentru a fi expus publicului). 3. Persoană care stă în pensiune la cineva. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionnaire, germ. Pensionär.

DOOM

pensionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. pensionárei; pl. pensionáre
pensionară
PENSIONÁ, pensionez, vb. I. Tranz. A acorda cuiva dreptul de a primi pensie în condițiile prevăzute de lege. ♦ Refl. A ieși la pensie, a deveni pensionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionner, genn. pensionieren.

DOOM

pensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 pensioneáză
pensionarăm
PENSIONÁ, pensionez, vb. I. Tranz. A acorda cuiva dreptul de a primi pensie în condițiile prevăzute de lege. ♦ Refl. A ieși la pensie, a deveni pensionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionner, genn. pensionieren.

DOOM

pensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 pensioneáză
pensionarăți
PENSIONÁ, pensionez, vb. I. Tranz. A acorda cuiva dreptul de a primi pensie în condițiile prevăzute de lege. ♦ Refl. A ieși la pensie, a deveni pensionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionner, genn. pensionieren.

DOOM

pensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 pensioneáză
pensionase
PENSIONÁ, pensionez, vb. I. Tranz. A acorda cuiva dreptul de a primi pensie în condițiile prevăzute de lege. ♦ Refl. A ieși la pensie, a deveni pensionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionner, genn. pensionieren.

DOOM

pensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 pensioneáză
pensionasem
PENSIONÁ, pensionez, vb. I. Tranz. A acorda cuiva dreptul de a primi pensie în condițiile prevăzute de lege. ♦ Refl. A ieși la pensie, a deveni pensionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionner, genn. pensionieren.

DOOM

pensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 pensioneáză
pensionaseră
PENSIONÁ, pensionez, vb. I. Tranz. A acorda cuiva dreptul de a primi pensie în condițiile prevăzute de lege. ♦ Refl. A ieși la pensie, a deveni pensionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionner, genn. pensionieren.

DOOM

pensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 pensioneáză
pensionaserăm
PENSIONÁ, pensionez, vb. I. Tranz. A acorda cuiva dreptul de a primi pensie în condițiile prevăzute de lege. ♦ Refl. A ieși la pensie, a deveni pensionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionner, genn. pensionieren.

DOOM

pensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 pensioneáză
pensionaserăți
PENSIONÁ, pensionez, vb. I. Tranz. A acorda cuiva dreptul de a primi pensie în condițiile prevăzute de lege. ♦ Refl. A ieși la pensie, a deveni pensionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionner, genn. pensionieren.

DOOM

pensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 pensioneáză
pensionaseși
PENSIONÁ, pensionez, vb. I. Tranz. A acorda cuiva dreptul de a primi pensie în condițiile prevăzute de lege. ♦ Refl. A ieși la pensie, a deveni pensionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionner, genn. pensionieren.

DOOM

pensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 pensioneáză
pensionaseți
PENSIONÁ, pensionez, vb. I. Tranz. A acorda cuiva dreptul de a primi pensie în condițiile prevăzute de lege. ♦ Refl. A ieși la pensie, a deveni pensionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionner, genn. pensionieren.

DOOM

pensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 pensioneáză
pensionat
PENSIONÁ, pensionez, vb. I. Tranz. A acorda cuiva dreptul de a primi pensie în condițiile prevăzute de lege. ♦ Refl. A ieși la pensie, a deveni pensionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionner, genn. pensionieren.

DOOM

pensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 pensioneáză
pensionat
PENSIONÁT1, pensionate, s. n. (Rar) Pension. ♦ Timpul petrecut de cineva într-un pension; viață de pension. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionnat, germ. Pensionat.

DOOM

pensionát (rar) (-si-o-) s. n., pl. pensionáte
pensionata
PENSIONÁT1, pensionate, s. n. (Rar) Pension. ♦ Timpul petrecut de cineva într-un pension; viață de pension. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionnat, germ. Pensionat.

DOOM

pensionát (rar) (-si-o-) s. n., pl. pensionáte
pensionate
PENSIONÁT1, pensionate, s. n. (Rar) Pension. ♦ Timpul petrecut de cineva într-un pension; viață de pension. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionnat, germ. Pensionat.

DOOM

pensionát (rar) (-si-o-) s. n., pl. pensionáte
pensionatei
PENSIONÁT1, pensionate, s. n. (Rar) Pension. ♦ Timpul petrecut de cineva într-un pension; viață de pension. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionnat, germ. Pensionat.

DOOM

pensionát (rar) (-si-o-) s. n., pl. pensionáte
pensionatele
PENSIONÁT1, pensionate, s. n. (Rar) Pension. ♦ Timpul petrecut de cineva într-un pension; viață de pension. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionnat, germ. Pensionat.

DOOM

pensionát (rar) (-si-o-) s. n., pl. pensionáte
pensionatelor
PENSIONÁT1, pensionate, s. n. (Rar) Pension. ♦ Timpul petrecut de cineva într-un pension; viață de pension. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionnat, germ. Pensionat.

DOOM

pensionát (rar) (-si-o-) s. n., pl. pensionáte
pensionatul
PENSIONÁT1, pensionate, s. n. (Rar) Pension. ♦ Timpul petrecut de cineva într-un pension; viață de pension. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionnat, germ. Pensionat.

DOOM

pensionát (rar) (-si-o-) s. n., pl. pensionáte
pensionatului
PENSIONÁT1, pensionate, s. n. (Rar) Pension. ♦ Timpul petrecut de cineva într-un pension; viață de pension. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionnat, germ. Pensionat.

DOOM

pensionát (rar) (-si-o-) s. n., pl. pensionáte
pensionau
PENSIONÁ, pensionez, vb. I. Tranz. A acorda cuiva dreptul de a primi pensie în condițiile prevăzute de lege. ♦ Refl. A ieși la pensie, a deveni pensionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionner, genn. pensionieren.

DOOM

pensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 pensioneáză
pensionași
PENSIONÁ, pensionez, vb. I. Tranz. A acorda cuiva dreptul de a primi pensie în condițiile prevăzute de lege. ♦ Refl. A ieși la pensie, a deveni pensionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionner, genn. pensionieren.

DOOM

pensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 pensioneáză
pensionați
PENSIONÁ, pensionez, vb. I. Tranz. A acorda cuiva dreptul de a primi pensie în condițiile prevăzute de lege. ♦ Refl. A ieși la pensie, a deveni pensionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionner, genn. pensionieren.

DOOM

pensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 pensioneáză
pensionați
PENSIONÁT1, pensionate, s. n. (Rar) Pension. ♦ Timpul petrecut de cineva într-un pension; viață de pension. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionnat, germ. Pensionat.

DOOM

pensionát (rar) (-si-o-) s. n., pl. pensionáte
pensionații
PENSIONÁT1, pensionate, s. n. (Rar) Pension. ♦ Timpul petrecut de cineva într-un pension; viață de pension. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionnat, germ. Pensionat.

DOOM

pensionát (rar) (-si-o-) s. n., pl. pensionáte
pensionaților
PENSIONÁT1, pensionate, s. n. (Rar) Pension. ♦ Timpul petrecut de cineva într-un pension; viață de pension. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionnat, germ. Pensionat.

DOOM

pensionát (rar) (-si-o-) s. n., pl. pensionáte
pensionează
PENSIONÁ, pensionez, vb. I. Tranz. A acorda cuiva dreptul de a primi pensie în condițiile prevăzute de lege. ♦ Refl. A ieși la pensie, a deveni pensionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionner, genn. pensionieren.

DOOM

pensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 pensioneáză
pensioner
PENSIONÉR s. m. v. pensionar.
pensionez
PENSIONÁ, pensionez, vb. I. Tranz. A acorda cuiva dreptul de a primi pensie în condițiile prevăzute de lege. ♦ Refl. A ieși la pensie, a deveni pensionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionner, genn. pensionieren.

DOOM

pensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 pensioneáză
pensioneze
PENSIONÁ, pensionez, vb. I. Tranz. A acorda cuiva dreptul de a primi pensie în condițiile prevăzute de lege. ♦ Refl. A ieși la pensie, a deveni pensionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionner, genn. pensionieren.

DOOM

pensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 pensioneáză
pensionezi
PENSIONÁ, pensionez, vb. I. Tranz. A acorda cuiva dreptul de a primi pensie în condițiile prevăzute de lege. ♦ Refl. A ieși la pensie, a deveni pensionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionner, genn. pensionieren.

DOOM

pensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 pensioneáză
pensionul
PENSIÓN, pensioane, s. n. Instituție școlară particulară de grad elementar sau mediu unde elevii erau găzduiți în perioada școlarizării; pensionat. [Pr.: -si-on. – Var.: (înv.) pansión s. n.] – Din fr. pension.

DOOM

pensión (-si-on) s. n., pl. pensioáne
pensionului
PENSIÓN, pensioane, s. n. Instituție școlară particulară de grad elementar sau mediu unde elevii erau găzduiți în perioada școlarizării; pensionat. [Pr.: -si-on. – Var.: (înv.) pansión s. n.] – Din fr. pension.

DOOM

pensión (-si-on) s. n., pl. pensioáne
pensionând
PENSIONÁ, pensionez, vb. I. Tranz. A acorda cuiva dreptul de a primi pensie în condițiile prevăzute de lege. ♦ Refl. A ieși la pensie, a deveni pensionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionner, genn. pensionieren.

DOOM

pensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 pensioneáză
pensionînd
PENSIONÁ, pensionez, vb. I. Tranz. A acorda cuiva dreptul de a primi pensie în condițiile prevăzute de lege. ♦ Refl. A ieși la pensie, a deveni pensionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. pensionner, genn. pensionieren.

DOOM

pensioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 pensioneáză
pensionări
PENSIONÁRE, pensionări, s. f. Faptul de a (se) pensiona. [Pr.: -si-o-] – V. pensiona.

DOOM

pensionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. pensionắrii; pl. pensionắri
pensionării
PENSIONÁRE, pensionări, s. f. Faptul de a (se) pensiona. [Pr.: -si-o-] – V. pensiona.

DOOM

pensionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. pensionắrii; pl. pensionắri
pensionările
PENSIONÁRE, pensionări, s. f. Faptul de a (se) pensiona. [Pr.: -si-o-] – V. pensiona.

DOOM

pensionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. pensionắrii; pl. pensionắri
pensionărilor
PENSIONÁRE, pensionări, s. f. Faptul de a (se) pensiona. [Pr.: -si-o-] – V. pensiona.

DOOM

pensionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. pensionắrii; pl. pensionắri
pensiune
PENSIÚNE, pensiuni, s. f. 1. Întreținere constând din locuință și masă (sau numai din masă) pe care cineva o primește (într-o casă particulară) în schimbul unei sume de bani dinainte stabilite; spec. găzduirea elevilor într-un pension. ♦ P. ext. (Concr.) Sumă de bani care se plătește cuiva care acordă găzduire completă sau numai masă; spec. sumă de bani care se plătea într-un pension pentru întreținerea unui elev. 2. (Concr.) Casă, restaurant în care se oferă cuiva, în schimbul unei sume de bani, găzduire completă sau numai masă. ♦ Pensiune turistică = unitate de cazare a turiștilor în general de dimensiuni mici, care asigură și servirea mesei (de obicei pentru turismul de weekend sau de sejur), amplasată în locuințe particulare sau în clădiri special amenajate. [Pr.: -si-u-] – Din fr. pension.

DOOM

pensiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. pensiúnii; pl. pensiúni
pensiunea
PENSIÚNE, pensiuni, s. f. 1. Întreținere constând din locuință și masă (sau numai din masă) pe care cineva o primește (într-o casă particulară) în schimbul unei sume de bani dinainte stabilite; spec. găzduirea elevilor într-un pension. ♦ P. ext. (Concr.) Sumă de bani care se plătește cuiva care acordă găzduire completă sau numai masă; spec. sumă de bani care se plătea într-un pension pentru întreținerea unui elev. 2. (Concr.) Casă, restaurant în care se oferă cuiva, în schimbul unei sume de bani, găzduire completă sau numai masă. ♦ Pensiune turistică = unitate de cazare a turiștilor în general de dimensiuni mici, care asigură și servirea mesei (de obicei pentru turismul de weekend sau de sejur), amplasată în locuințe particulare sau în clădiri special amenajate. [Pr.: -si-u-] – Din fr. pension.

DOOM

pensiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. pensiúnii; pl. pensiúni
pensiuni
PENSIÚNE, pensiuni, s. f. 1. Întreținere constând din locuință și masă (sau numai din masă) pe care cineva o primește (într-o casă particulară) în schimbul unei sume de bani dinainte stabilite; spec. găzduirea elevilor într-un pension. ♦ P. ext. (Concr.) Sumă de bani care se plătește cuiva care acordă găzduire completă sau numai masă; spec. sumă de bani care se plătea într-un pension pentru întreținerea unui elev. 2. (Concr.) Casă, restaurant în care se oferă cuiva, în schimbul unei sume de bani, găzduire completă sau numai masă. ♦ Pensiune turistică = unitate de cazare a turiștilor în general de dimensiuni mici, care asigură și servirea mesei (de obicei pentru turismul de weekend sau de sejur), amplasată în locuințe particulare sau în clădiri special amenajate. [Pr.: -si-u-] – Din fr. pension.

DOOM

pensiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. pensiúnii; pl. pensiúni
pensiunii
PENSIÚNE, pensiuni, s. f. 1. Întreținere constând din locuință și masă (sau numai din masă) pe care cineva o primește (într-o casă particulară) în schimbul unei sume de bani dinainte stabilite; spec. găzduirea elevilor într-un pension. ♦ P. ext. (Concr.) Sumă de bani care se plătește cuiva care acordă găzduire completă sau numai masă; spec. sumă de bani care se plătea într-un pension pentru întreținerea unui elev. 2. (Concr.) Casă, restaurant în care se oferă cuiva, în schimbul unei sume de bani, găzduire completă sau numai masă. ♦ Pensiune turistică = unitate de cazare a turiștilor în general de dimensiuni mici, care asigură și servirea mesei (de obicei pentru turismul de weekend sau de sejur), amplasată în locuințe particulare sau în clădiri special amenajate. [Pr.: -si-u-] – Din fr. pension.

DOOM

pensiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. pensiúnii; pl. pensiúni
pensiunile
PENSIÚNE, pensiuni, s. f. 1. Întreținere constând din locuință și masă (sau numai din masă) pe care cineva o primește (într-o casă particulară) în schimbul unei sume de bani dinainte stabilite; spec. găzduirea elevilor într-un pension. ♦ P. ext. (Concr.) Sumă de bani care se plătește cuiva care acordă găzduire completă sau numai masă; spec. sumă de bani care se plătea într-un pension pentru întreținerea unui elev. 2. (Concr.) Casă, restaurant în care se oferă cuiva, în schimbul unei sume de bani, găzduire completă sau numai masă. ♦ Pensiune turistică = unitate de cazare a turiștilor în general de dimensiuni mici, care asigură și servirea mesei (de obicei pentru turismul de weekend sau de sejur), amplasată în locuințe particulare sau în clădiri special amenajate. [Pr.: -si-u-] – Din fr. pension.

DOOM

pensiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. pensiúnii; pl. pensiúni
pensiunilor
PENSIÚNE, pensiuni, s. f. 1. Întreținere constând din locuință și masă (sau numai din masă) pe care cineva o primește (într-o casă particulară) în schimbul unei sume de bani dinainte stabilite; spec. găzduirea elevilor într-un pension. ♦ P. ext. (Concr.) Sumă de bani care se plătește cuiva care acordă găzduire completă sau numai masă; spec. sumă de bani care se plătea într-un pension pentru întreținerea unui elev. 2. (Concr.) Casă, restaurant în care se oferă cuiva, în schimbul unei sume de bani, găzduire completă sau numai masă. ♦ Pensiune turistică = unitate de cazare a turiștilor în general de dimensiuni mici, care asigură și servirea mesei (de obicei pentru turismul de weekend sau de sejur), amplasată în locuințe particulare sau în clădiri special amenajate. [Pr.: -si-u-] – Din fr. pension.

DOOM

pensiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. pensiúnii; pl. pensiúni
pensne
PENSNÉ s.n. v. pince-nez.
pensula
PENSULÁ, pensulez, vb. I. Tranz. 1. A întinde cu pensula pe o suprafață un strat de vopsea, de lac; a colora cu pensula. 2. A badijona cu un dezinfectant. – Din pensulă.

DOOM

pensulá (a ~) vb., ind. prez. 3 pensuleáză
pensula
PÉNSULĂ, pensule, s. f. Instrument alcătuit dintr-un smoc de fire de păr sau de material plastic prinse într-o coadă de lemn sau de metal, care servește mai ales la întinderea vopselelor și a lacurilor pe o suprafață. – Din germ. Pinsel.

DOOM

pénsulă s. f., g.-d. art. pénsulei; pl. pénsule
pensulai
PENSULÁ, pensulez, vb. I. Tranz. 1. A întinde cu pensula pe o suprafață un strat de vopsea, de lac; a colora cu pensula. 2. A badijona cu un dezinfectant. – Din pensulă.

DOOM

pensulá (a ~) vb., ind. prez. 3 pensuleáză
pensulam
PENSULÁ, pensulez, vb. I. Tranz. 1. A întinde cu pensula pe o suprafață un strat de vopsea, de lac; a colora cu pensula. 2. A badijona cu un dezinfectant. – Din pensulă.

DOOM

pensulá (a ~) vb., ind. prez. 3 pensuleáză
pensulare
PENSULÁ, pensulez, vb. I. Tranz. 1. A întinde cu pensula pe o suprafață un strat de vopsea, de lac; a colora cu pensula. 2. A badijona cu un dezinfectant. – Din pensulă.

DOOM

pensulá (a ~) vb., ind. prez. 3 pensuleáză
pensulare
PENSULÁRE, pensulări, s. f. (Rar) Acțiunea de a pensula și rezultatul ei; pensulație, badijonare. – V. pensula.

DOOM

pensuláre s. f., g.-d. art. pensulắrii; pl. pensulắri
pensularea
PENSULÁRE, pensulări, s. f. (Rar) Acțiunea de a pensula și rezultatul ei; pensulație, badijonare. – V. pensula.

DOOM

pensuláre s. f., g.-d. art. pensulắrii; pl. pensulắri
pensulară
PENSULÁ, pensulez, vb. I. Tranz. 1. A întinde cu pensula pe o suprafață un strat de vopsea, de lac; a colora cu pensula. 2. A badijona cu un dezinfectant. – Din pensulă.

DOOM

pensulá (a ~) vb., ind. prez. 3 pensuleáză
pensularăm
PENSULÁ, pensulez, vb. I. Tranz. 1. A întinde cu pensula pe o suprafață un strat de vopsea, de lac; a colora cu pensula. 2. A badijona cu un dezinfectant. – Din pensulă.

DOOM

pensulá (a ~) vb., ind. prez. 3 pensuleáză
pensularăți
PENSULÁ, pensulez, vb. I. Tranz. 1. A întinde cu pensula pe o suprafață un strat de vopsea, de lac; a colora cu pensula. 2. A badijona cu un dezinfectant. – Din pensulă.

DOOM

pensulá (a ~) vb., ind. prez. 3 pensuleáză
pensulase
PENSULÁ, pensulez, vb. I. Tranz. 1. A întinde cu pensula pe o suprafață un strat de vopsea, de lac; a colora cu pensula. 2. A badijona cu un dezinfectant. – Din pensulă.

DOOM

pensulá (a ~) vb., ind. prez. 3 pensuleáză
pensulasem
PENSULÁ, pensulez, vb. I. Tranz. 1. A întinde cu pensula pe o suprafață un strat de vopsea, de lac; a colora cu pensula. 2. A badijona cu un dezinfectant. – Din pensulă.

DOOM

pensulá (a ~) vb., ind. prez. 3 pensuleáză
pensulaseră
PENSULÁ, pensulez, vb. I. Tranz. 1. A întinde cu pensula pe o suprafață un strat de vopsea, de lac; a colora cu pensula. 2. A badijona cu un dezinfectant. – Din pensulă.

DOOM

pensulá (a ~) vb., ind. prez. 3 pensuleáză
pensulaserăm
PENSULÁ, pensulez, vb. I. Tranz. 1. A întinde cu pensula pe o suprafață un strat de vopsea, de lac; a colora cu pensula. 2. A badijona cu un dezinfectant. – Din pensulă.

DOOM

pensulá (a ~) vb., ind. prez. 3 pensuleáză
pensulaserăți
PENSULÁ, pensulez, vb. I. Tranz. 1. A întinde cu pensula pe o suprafață un strat de vopsea, de lac; a colora cu pensula. 2. A badijona cu un dezinfectant. – Din pensulă.

DOOM

pensulá (a ~) vb., ind. prez. 3 pensuleáză
pensulaseși
PENSULÁ, pensulez, vb. I. Tranz. 1. A întinde cu pensula pe o suprafață un strat de vopsea, de lac; a colora cu pensula. 2. A badijona cu un dezinfectant. – Din pensulă.

DOOM

pensulá (a ~) vb., ind. prez. 3 pensuleáză
pensulaseți
PENSULÁ, pensulez, vb. I. Tranz. 1. A întinde cu pensula pe o suprafață un strat de vopsea, de lac; a colora cu pensula. 2. A badijona cu un dezinfectant. – Din pensulă.

DOOM

pensulá (a ~) vb., ind. prez. 3 pensuleáză
pensulat
PENSULÁ, pensulez, vb. I. Tranz. 1. A întinde cu pensula pe o suprafață un strat de vopsea, de lac; a colora cu pensula. 2. A badijona cu un dezinfectant. – Din pensulă.

DOOM

pensulá (a ~) vb., ind. prez. 3 pensuleáză
pensulat
PENSULÁ, pensulez, vb. I. Tranz. 1. A întinde cu pensula pe o suprafață un strat de vopsea, de lac; a colora cu pensula. 2. A badijona cu un dezinfectant. – Din pensulă.
pensulau
PENSULÁ, pensulez, vb. I. Tranz. 1. A întinde cu pensula pe o suprafață un strat de vopsea, de lac; a colora cu pensula. 2. A badijona cu un dezinfectant. – Din pensulă.

DOOM

pensulá (a ~) vb., ind. prez. 3 pensuleáză
pensulași
PENSULÁ, pensulez, vb. I. Tranz. 1. A întinde cu pensula pe o suprafață un strat de vopsea, de lac; a colora cu pensula. 2. A badijona cu un dezinfectant. – Din pensulă.

DOOM

pensulá (a ~) vb., ind. prez. 3 pensuleáză
pensulați
PENSULÁ, pensulez, vb. I. Tranz. 1. A întinde cu pensula pe o suprafață un strat de vopsea, de lac; a colora cu pensula. 2. A badijona cu un dezinfectant. – Din pensulă.

DOOM

pensulá (a ~) vb., ind. prez. 3 pensuleáză
pensulația
PENSULÁȚIE, pensulații, s. f. Pensulare. ♦ Termen specific picturii, care denumește urmele lăsate de pensulă pe tablou. – Pensula + suf. -ție.

DOOM

pensuláție (-ți-e) s. f., art. pensuláția (-ți-a), g.-d. art. pensuláției; pl. pensuláții, art. pensuláțiile (-ți-i-)
pensulație
PENSULÁȚIE, pensulații, s. f. Pensulare. ♦ Termen specific picturii, care denumește urmele lăsate de pensulă pe tablou. – Pensula + suf. -ție.

DOOM

pensuláție (-ți-e) s. f., art. pensuláția (-ți-a), g.-d. art. pensuláției; pl. pensuláții, art. pensuláțiile (-ți-i-)
pensulației
PENSULÁȚIE, pensulații, s. f. Pensulare. ♦ Termen specific picturii, care denumește urmele lăsate de pensulă pe tablou. – Pensula + suf. -ție.

DOOM

pensuláție (-ți-e) s. f., art. pensuláția (-ți-a), g.-d. art. pensuláției; pl. pensuláții, art. pensuláțiile (-ți-i-)
pensulații
PENSULÁȚIE, pensulații, s. f. Pensulare. ♦ Termen specific picturii, care denumește urmele lăsate de pensulă pe tablou. – Pensula + suf. -ție.

DOOM

pensuláție (-ți-e) s. f., art. pensuláția (-ți-a), g.-d. art. pensuláției; pl. pensuláții, art. pensuláțiile (-ți-i-)
pensulațiile
PENSULÁȚIE, pensulații, s. f. Pensulare. ♦ Termen specific picturii, care denumește urmele lăsate de pensulă pe tablou. – Pensula + suf. -ție.

DOOM

pensuláție (-ți-e) s. f., art. pensuláția (-ți-a), g.-d. art. pensuláției; pl. pensuláții, art. pensuláțiile (-ți-i-)
pensulațiilor
PENSULÁȚIE, pensulații, s. f. Pensulare. ♦ Termen specific picturii, care denumește urmele lăsate de pensulă pe tablou. – Pensula + suf. -ție.

DOOM

pensuláție (-ți-e) s. f., art. pensuláția (-ți-a), g.-d. art. pensuláției; pl. pensuláții, art. pensuláțiile (-ți-i-)
pensule
PÉNSULĂ, pensule, s. f. Instrument alcătuit dintr-un smoc de fire de păr sau de material plastic prinse într-o coadă de lemn sau de metal, care servește mai ales la întinderea vopselelor și a lacurilor pe o suprafață. – Din germ. Pinsel.

DOOM

pénsulă s. f., g.-d. art. pénsulei; pl. pénsule
pensulează
PENSULÁ, pensulez, vb. I. Tranz. 1. A întinde cu pensula pe o suprafață un strat de vopsea, de lac; a colora cu pensula. 2. A badijona cu un dezinfectant. – Din pensulă.

DOOM

pensulá (a ~) vb., ind. prez. 3 pensuleáză
pensulei
PÉNSULĂ, pensule, s. f. Instrument alcătuit dintr-un smoc de fire de păr sau de material plastic prinse într-o coadă de lemn sau de metal, care servește mai ales la întinderea vopselelor și a lacurilor pe o suprafață. – Din germ. Pinsel.

DOOM

pénsulă s. f., g.-d. art. pénsulei; pl. pénsule
pensulele
PÉNSULĂ, pensule, s. f. Instrument alcătuit dintr-un smoc de fire de păr sau de material plastic prinse într-o coadă de lemn sau de metal, care servește mai ales la întinderea vopselelor și a lacurilor pe o suprafață. – Din germ. Pinsel.

DOOM

pénsulă s. f., g.-d. art. pénsulei; pl. pénsule
pensulelor
PÉNSULĂ, pensule, s. f. Instrument alcătuit dintr-un smoc de fire de păr sau de material plastic prinse într-o coadă de lemn sau de metal, care servește mai ales la întinderea vopselelor și a lacurilor pe o suprafață. – Din germ. Pinsel.

DOOM

pénsulă s. f., g.-d. art. pénsulei; pl. pénsule
pensulez
PENSULÁ, pensulez, vb. I. Tranz. 1. A întinde cu pensula pe o suprafață un strat de vopsea, de lac; a colora cu pensula. 2. A badijona cu un dezinfectant. – Din pensulă.

DOOM

pensulá (a ~) vb., ind. prez. 3 pensuleáză
pensuleze
PENSULÁ, pensulez, vb. I. Tranz. 1. A întinde cu pensula pe o suprafață un strat de vopsea, de lac; a colora cu pensula. 2. A badijona cu un dezinfectant. – Din pensulă.

DOOM

pensulá (a ~) vb., ind. prez. 3 pensuleáză
pensulezi
PENSULÁ, pensulez, vb. I. Tranz. 1. A întinde cu pensula pe o suprafață un strat de vopsea, de lac; a colora cu pensula. 2. A badijona cu un dezinfectant. – Din pensulă.

DOOM

pensulá (a ~) vb., ind. prez. 3 pensuleáză
pensulând
PENSULÁ, pensulez, vb. I. Tranz. 1. A întinde cu pensula pe o suprafață un strat de vopsea, de lac; a colora cu pensula. 2. A badijona cu un dezinfectant. – Din pensulă.

DOOM

pensulá (a ~) vb., ind. prez. 3 pensuleáză
pensulînd
PENSULÁ, pensulez, vb. I. Tranz. 1. A întinde cu pensula pe o suprafață un strat de vopsea, de lac; a colora cu pensula. 2. A badijona cu un dezinfectant. – Din pensulă.

DOOM

pensulá (a ~) vb., ind. prez. 3 pensuleáză
pensulări
PENSULÁRE, pensulări, s. f. (Rar) Acțiunea de a pensula și rezultatul ei; pensulație, badijonare. – V. pensula.

DOOM

pensuláre s. f., g.-d. art. pensulắrii; pl. pensulắri
pensulării
PENSULÁRE, pensulări, s. f. (Rar) Acțiunea de a pensula și rezultatul ei; pensulație, badijonare. – V. pensula.

DOOM

pensuláre s. f., g.-d. art. pensulắrii; pl. pensulắri
pensulările
PENSULÁRE, pensulări, s. f. (Rar) Acțiunea de a pensula și rezultatul ei; pensulație, badijonare. – V. pensula.

DOOM

pensuláre s. f., g.-d. art. pensulắrii; pl. pensulắri
pensulărilor
PENSULÁRE, pensulări, s. f. (Rar) Acțiunea de a pensula și rezultatul ei; pensulație, badijonare. – V. pensula.

DOOM

pensuláre s. f., g.-d. art. pensulắrii; pl. pensulắri
pensând
PENSÁ, pensez, vb. I. 1. Tranz. A prinde, a apuca (și a strânge), a scoate, a smulge ceva cu pensa (1). 2. Tranz. A face pense (2) la un obiect de îmbrăcăminte. 3. Tranz. și refl. A(-și) smulge fire de păr, de obicei din sprâncene, cu penseta. – Din fr. pincer.

DOOM

pensá (a ~) vb., ind. prez. 3 penseáză
pensînd
PENSÁ, pensez, vb. I. 1. Tranz. A prinde, a apuca (și a strânge), a scoate, a smulge ceva cu pensa (1). 2. Tranz. A face pense (2) la un obiect de îmbrăcăminte. 3. Tranz. și refl. A(-și) smulge fire de păr, de obicei din sprâncene, cu penseta. – Din fr. pincer.

DOOM

pensá (a ~) vb., ind. prez. 3 penseáză
pensări
PENSÁRE, pensări, s. f. Acțiunea de a (se) pensa și rezultatul ei. – V. pensa.

DOOM

pensáre s. f., g.-d. art. pensắrii; pl. pensắri
pensării
PENSÁRE, pensări, s. f. Acțiunea de a (se) pensa și rezultatul ei. – V. pensa.

DOOM

pensáre s. f., g.-d. art. pensắrii; pl. pensắri
pensările
PENSÁRE, pensări, s. f. Acțiunea de a (se) pensa și rezultatul ei. – V. pensa.

DOOM

pensáre s. f., g.-d. art. pensắrii; pl. pensắri
pensărilor
PENSÁRE, pensări, s. f. Acțiunea de a (se) pensa și rezultatul ei. – V. pensa.

DOOM

pensáre s. f., g.-d. art. pensắrii; pl. pensắri
penta
PENTA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „cinci”. [< fr. penta-, cf. gr. pente].
pentaclorura
PENTACLORÚRĂ, pentacloruri, s. f. (Chim.) Clorură a elementelor pentavalente. – Din fr. pentachlorure.
pentacloruri
PENTACLORÚRĂ, pentacloruri, s. f. (Chim.) Clorură a elementelor pentavalente. – Din fr. pentachlorure.
pentaclorurii
PENTACLORÚRĂ, pentacloruri, s. f. (Chim.) Clorură a elementelor pentavalente. – Din fr. pentachlorure.
pentaclorurile
PENTACLORÚRĂ, pentacloruri, s. f. (Chim.) Clorură a elementelor pentavalente. – Din fr. pentachlorure.
pentaclorurilor
PENTACLORÚRĂ, pentacloruri, s. f. (Chim.) Clorură a elementelor pentavalente. – Din fr. pentachlorure.
pentacord
PENTACÓRD, pentacorduri, s. n. 1. Liră cu cinci coarde, folosită în antichitate. 2. Grup de cinci sunete succesive ale unei scări muzicale. [Pl. și: pentacorde] – Din fr. pentacorde.

DOOM

pentacórd s. n., pl. pentacórduri
pentacord
PENTACÓRD, pentacorduri, s. n. 1. Liră cu cinci coarde, folosită în antichitate. 2. Grup de cinci sunete succesive ale unei scări muzicale. [Pl. și: pentacorde] – Din fr. pentacorde.
pentacordul
PENTACÓRD, pentacorduri, s. n. 1. Liră cu cinci coarde, folosită în antichitate. 2. Grup de cinci sunete succesive ale unei scări muzicale. [Pl. și: pentacorde] – Din fr. pentacorde.
pentacordului
PENTACÓRD, pentacorduri, s. n. 1. Liră cu cinci coarde, folosită în antichitate. 2. Grup de cinci sunete succesive ale unei scări muzicale. [Pl. și: pentacorde] – Din fr. pentacorde.
pentacorduri
PENTACÓRD, pentacorduri, s. n. 1. Liră cu cinci coarde, folosită în antichitate. 2. Grup de cinci sunete succesive ale unei scări muzicale. [Pl. și: pentacorde] – Din fr. pentacorde.
pentacordurile
PENTACÓRD, pentacorduri, s. n. 1. Liră cu cinci coarde, folosită în antichitate. 2. Grup de cinci sunete succesive ale unei scări muzicale. [Pl. și: pentacorde] – Din fr. pentacorde.
pentacordurilor
PENTACÓRD, pentacorduri, s. n. 1. Liră cu cinci coarde, folosită în antichitate. 2. Grup de cinci sunete succesive ale unei scări muzicale. [Pl. și: pentacorde] – Din fr. pentacorde.
pentacrin
PENTACRÍN s.m. Echinoderm cu corpul în formă de potir pe marginea căruia sunt prinse brațele bifurcate și penate cu aspect de floare, care duce viață sedentară, fiind fixat pe fundurile marine cu ajutorul unui peduncul; crin-de-mare. [< fr. pentacrine].
pentada
PENTÁDĂ, pentade, s. f. (Met.; rar) Perioadă de cinci zile consecutive. – Din fr. pentade.

DOOM

pentádă (rar) s. f., g.-d. art. pentádei; pl. pentáde
pentadactil
PENTADACTÍL, -Ă, pentadactili, -e, adj., s. n. (Animal vertebrat) care are cinci degete la membrele anterioare sau posterioare; (membru anterior sau posterior) care este prevăzut cu cinci degete. – Din fr. pentadactyle.

DOOM

pentadactíl2 s. n., pl. pentadactíle
pentadactil
PENTADACTÍL, -Ă, pentadactili, -e, adj., s. n. (Animal vertebrat) care are cinci degete la membrele anterioare sau posterioare; (membru anterior sau posterior) care este prevăzut cu cinci degete. – Din fr. pentadactyle.

DOOM

pentadactíl2 s. n., pl. pentadactíle
pentadactila
PENTADACTÍL, -Ă, pentadactili, -e, adj., s. n. (Animal vertebrat) care are cinci degete la membrele anterioare sau posterioare; (membru anterior sau posterior) care este prevăzut cu cinci degete. – Din fr. pentadactyle.

DOOM

pentadactíl2 s. n., pl. pentadactíle
pentadactile
PENTADACTÍL, -Ă, pentadactili, -e, adj., s. n. (Animal vertebrat) care are cinci degete la membrele anterioare sau posterioare; (membru anterior sau posterior) care este prevăzut cu cinci degete. – Din fr. pentadactyle.

DOOM

pentadactíl2 s. n., pl. pentadactíle
pentadactilei
PENTADACTÍL, -Ă, pentadactili, -e, adj., s. n. (Animal vertebrat) care are cinci degete la membrele anterioare sau posterioare; (membru anterior sau posterior) care este prevăzut cu cinci degete. – Din fr. pentadactyle.

DOOM

pentadactíl2 s. n., pl. pentadactíle
pentadactilele
PENTADACTÍL, -Ă, pentadactili, -e, adj., s. n. (Animal vertebrat) care are cinci degete la membrele anterioare sau posterioare; (membru anterior sau posterior) care este prevăzut cu cinci degete. – Din fr. pentadactyle.

DOOM

pentadactíl2 s. n., pl. pentadactíle
pentadactilelor
PENTADACTÍL, -Ă, pentadactili, -e, adj., s. n. (Animal vertebrat) care are cinci degete la membrele anterioare sau posterioare; (membru anterior sau posterior) care este prevăzut cu cinci degete. – Din fr. pentadactyle.

DOOM

pentadactíl2 s. n., pl. pentadactíle
pentadactili
PENTADACTÍL, -Ă, pentadactili, -e, adj., s. n. (Animal vertebrat) care are cinci degete la membrele anterioare sau posterioare; (membru anterior sau posterior) care este prevăzut cu cinci degete. – Din fr. pentadactyle.

DOOM

pentadactíl2 s. n., pl. pentadactíle
pentadactili
PENTADACTÍL, -Ă, pentadactili, -e, adj., s. n. (Animal vertebrat) care are cinci degete la membrele anterioare sau posterioare; (membru anterior sau posterior) care este prevăzut cu cinci degete. – Din fr. pentadactyle.

DOOM

pentadactíl2 s. n., pl. pentadactíle
pentadactilii
PENTADACTÍL, -Ă, pentadactili, -e, adj., s. n. (Animal vertebrat) care are cinci degete la membrele anterioare sau posterioare; (membru anterior sau posterior) care este prevăzut cu cinci degete. – Din fr. pentadactyle.

DOOM

pentadactíl2 s. n., pl. pentadactíle
pentadactilii
PENTADACTÍL, -Ă, pentadactili, -e, adj., s. n. (Animal vertebrat) care are cinci degete la membrele anterioare sau posterioare; (membru anterior sau posterior) care este prevăzut cu cinci degete. – Din fr. pentadactyle.

DOOM

pentadactíl2 s. n., pl. pentadactíle
pentadactililor
PENTADACTÍL, -Ă, pentadactili, -e, adj., s. n. (Animal vertebrat) care are cinci degete la membrele anterioare sau posterioare; (membru anterior sau posterior) care este prevăzut cu cinci degete. – Din fr. pentadactyle.

DOOM

pentadactíl2 s. n., pl. pentadactíle
pentadactililor
PENTADACTÍL, -Ă, pentadactili, -e, adj., s. n. (Animal vertebrat) care are cinci degete la membrele anterioare sau posterioare; (membru anterior sau posterior) care este prevăzut cu cinci degete. – Din fr. pentadactyle.

DOOM

pentadactíl2 s. n., pl. pentadactíle
pentadactilul
PENTADACTÍL, -Ă, pentadactili, -e, adj., s. n. (Animal vertebrat) care are cinci degete la membrele anterioare sau posterioare; (membru anterior sau posterior) care este prevăzut cu cinci degete. – Din fr. pentadactyle.

DOOM

pentadactíl2 s. n., pl. pentadactíle
pentadactilul
PENTADACTÍL, -Ă, pentadactili, -e, adj., s. n. (Animal vertebrat) care are cinci degete la membrele anterioare sau posterioare; (membru anterior sau posterior) care este prevăzut cu cinci degete. – Din fr. pentadactyle.

DOOM

pentadactíl2 s. n., pl. pentadactíle
pentadactilului
PENTADACTÍL, -Ă, pentadactili, -e, adj., s. n. (Animal vertebrat) care are cinci degete la membrele anterioare sau posterioare; (membru anterior sau posterior) care este prevăzut cu cinci degete. – Din fr. pentadactyle.

DOOM

pentadactíl2 s. n., pl. pentadactíle
pentadactilului
PENTADACTÍL, -Ă, pentadactili, -e, adj., s. n. (Animal vertebrat) care are cinci degete la membrele anterioare sau posterioare; (membru anterior sau posterior) care este prevăzut cu cinci degete. – Din fr. pentadactyle.

DOOM

pentadactíl2 s. n., pl. pentadactíle
pentade
PENTÁDĂ, pentade, s. f. (Met.; rar) Perioadă de cinci zile consecutive. – Din fr. pentade.

DOOM

pentádă (rar) s. f., g.-d. art. pentádei; pl. pentáde
pentadecagoane
PENTADECAGÓN, pentadecagoane, s. n. (Geom.) Poligon plan cu cincisprezece laturi și cincisprezece unghiuri. – Din fr. pentadécagone.
pentadecagoanele
PENTADECAGÓN, pentadecagoane, s. n. (Geom.) Poligon plan cu cincisprezece laturi și cincisprezece unghiuri. – Din fr. pentadécagone.
pentadecagoanelor
PENTADECAGÓN, pentadecagoane, s. n. (Geom.) Poligon plan cu cincisprezece laturi și cincisprezece unghiuri. – Din fr. pentadécagone.
pentadecagon
PENTADECAGÓN, pentadecagoane, s. n. (Geom.) Poligon plan cu cincisprezece laturi și cincisprezece unghiuri. – Din fr. pentadécagone.
pentadecagonul
PENTADECAGÓN, pentadecagoane, s. n. (Geom.) Poligon plan cu cincisprezece laturi și cincisprezece unghiuri. – Din fr. pentadécagone.
pentadecagonului
PENTADECAGÓN, pentadecagoane, s. n. (Geom.) Poligon plan cu cincisprezece laturi și cincisprezece unghiuri. – Din fr. pentadécagone.
pentadei
PENTÁDĂ, pentade, s. f. (Met.; rar) Perioadă de cinci zile consecutive. – Din fr. pentade.

DOOM

pentádă (rar) s. f., g.-d. art. pentádei; pl. pentáde
pentadele
PENTÁDĂ, pentade, s. f. (Met.; rar) Perioadă de cinci zile consecutive. – Din fr. pentade.

DOOM

pentádă (rar) s. f., g.-d. art. pentádei; pl. pentáde
pentadelor
PENTÁDĂ, pentade, s. f. (Met.; rar) Perioadă de cinci zile consecutive. – Din fr. pentade.

DOOM

pentádă (rar) s. f., g.-d. art. pentádei; pl. pentáde
pentaedre
PENTAÉDRU, pentaedre, s. n. (Mat.) Poliedru cu cinci fețe. – Din fr. pentaèdre.

DOOM

pentaédru (-e-dru) s. n., art. pentaédrul; pl. pentaédre
pentaedrele
PENTAÉDRU, pentaedre, s. n. (Mat.) Poliedru cu cinci fețe. – Din fr. pentaèdre.

DOOM

pentaédru (-e-dru) s. n., art. pentaédrul; pl. pentaédre
pentaedrelor
PENTAÉDRU, pentaedre, s. n. (Mat.) Poliedru cu cinci fețe. – Din fr. pentaèdre.

DOOM

pentaédru (-e-dru) s. n., art. pentaédrul; pl. pentaédre
pentaedru
PENTAÉDRU, pentaedre, s. n. (Mat.) Poliedru cu cinci fețe. – Din fr. pentaèdre.

DOOM

pentaédru (-e-dru) s. n., art. pentaédrul; pl. pentaédre
pentaedrul
PENTAÉDRU, pentaedre, s. n. (Mat.) Poliedru cu cinci fețe. – Din fr. pentaèdre.

DOOM

pentaédru (-e-dru) s. n., art. pentaédrul; pl. pentaédre
pentaedrului
PENTAÉDRU, pentaedre, s. n. (Mat.) Poliedru cu cinci fețe. – Din fr. pentaèdre.

DOOM

pentaédru (-e-dru) s. n., art. pentaédrul; pl. pentaédre
pentagoane
PENTAGÓN, pentagoane, s. n. (Mat.) Poligon plan cu cinci laturi și cinci unghiuri. – Din fr. pentagone, germ. Pentagon, lat. pentagonus.

DOOM

pentagón (figură geometrică) s. n., pl. pentagoáne
pentagoanele
PENTAGÓN, pentagoane, s. n. (Mat.) Poligon plan cu cinci laturi și cinci unghiuri. – Din fr. pentagone, germ. Pentagon, lat. pentagonus.

DOOM

pentagón (figură geometrică) s. n., pl. pentagoáne
pentagoanelor
PENTAGÓN, pentagoane, s. n. (Mat.) Poligon plan cu cinci laturi și cinci unghiuri. – Din fr. pentagone, germ. Pentagon, lat. pentagonus.

DOOM

pentagón (figură geometrică) s. n., pl. pentagoáne
pentagon
PENTAGÓN, pentagoane, s. n. (Mat.) Poligon plan cu cinci laturi și cinci unghiuri. – Din fr. pentagone, germ. Pentagon, lat. pentagonus.

DOOM

pentagón (figură geometrică) s. n., pl. pentagoáne
pentagonal
PENTAGONÁL, -Ă, pentagonali, -e, adj. (Despre corpuri geometrice) Care are la bază un pentagon. ♦ (Despre obiecte, suprafețe) Care are forma pentagonului, ca un pentagon. – Pentagon + suf. -al. Cf. fr. pentagonal.

DOOM

pentagonál adj. m., pl. pentagonáli; f. pentagonálă, pl. pentagonále
pentagonala
PENTAGONÁL, -Ă, pentagonali, -e, adj. (Despre corpuri geometrice) Care are la bază un pentagon. ♦ (Despre obiecte, suprafețe) Care are forma pentagonului, ca un pentagon. – Pentagon + suf. -al. Cf. fr. pentagonal.

DOOM

pentagonál adj. m., pl. pentagonáli; f. pentagonálă, pl. pentagonále
pentagonale
PENTAGONÁL, -Ă, pentagonali, -e, adj. (Despre corpuri geometrice) Care are la bază un pentagon. ♦ (Despre obiecte, suprafețe) Care are forma pentagonului, ca un pentagon. – Pentagon + suf. -al. Cf. fr. pentagonal.

DOOM

pentagonál adj. m., pl. pentagonáli; f. pentagonálă, pl. pentagonále
pentagonalei
PENTAGONÁL, -Ă, pentagonali, -e, adj. (Despre corpuri geometrice) Care are la bază un pentagon. ♦ (Despre obiecte, suprafețe) Care are forma pentagonului, ca un pentagon. – Pentagon + suf. -al. Cf. fr. pentagonal.

DOOM

pentagonál adj. m., pl. pentagonáli; f. pentagonálă, pl. pentagonále
pentagonalele
PENTAGONÁL, -Ă, pentagonali, -e, adj. (Despre corpuri geometrice) Care are la bază un pentagon. ♦ (Despre obiecte, suprafețe) Care are forma pentagonului, ca un pentagon. – Pentagon + suf. -al. Cf. fr. pentagonal.

DOOM

pentagonál adj. m., pl. pentagonáli; f. pentagonálă, pl. pentagonále
pentagonalelor
PENTAGONÁL, -Ă, pentagonali, -e, adj. (Despre corpuri geometrice) Care are la bază un pentagon. ♦ (Despre obiecte, suprafețe) Care are forma pentagonului, ca un pentagon. – Pentagon + suf. -al. Cf. fr. pentagonal.

DOOM

pentagonál adj. m., pl. pentagonáli; f. pentagonálă, pl. pentagonále
pentagonali
PENTAGONÁL, -Ă, pentagonali, -e, adj. (Despre corpuri geometrice) Care are la bază un pentagon. ♦ (Despre obiecte, suprafețe) Care are forma pentagonului, ca un pentagon. – Pentagon + suf. -al. Cf. fr. pentagonal.

DOOM

pentagonál adj. m., pl. pentagonáli; f. pentagonálă, pl. pentagonále
pentagonalii
PENTAGONÁL, -Ă, pentagonali, -e, adj. (Despre corpuri geometrice) Care are la bază un pentagon. ♦ (Despre obiecte, suprafețe) Care are forma pentagonului, ca un pentagon. – Pentagon + suf. -al. Cf. fr. pentagonal.

DOOM

pentagonál adj. m., pl. pentagonáli; f. pentagonálă, pl. pentagonále
pentagonalilor
PENTAGONÁL, -Ă, pentagonali, -e, adj. (Despre corpuri geometrice) Care are la bază un pentagon. ♦ (Despre obiecte, suprafețe) Care are forma pentagonului, ca un pentagon. – Pentagon + suf. -al. Cf. fr. pentagonal.

DOOM

pentagonál adj. m., pl. pentagonáli; f. pentagonálă, pl. pentagonále
pentagonalul
PENTAGONÁL, -Ă, pentagonali, -e, adj. (Despre corpuri geometrice) Care are la bază un pentagon. ♦ (Despre obiecte, suprafețe) Care are forma pentagonului, ca un pentagon. – Pentagon + suf. -al. Cf. fr. pentagonal.

DOOM

pentagonál adj. m., pl. pentagonáli; f. pentagonálă, pl. pentagonále
pentagonalului
PENTAGONÁL, -Ă, pentagonali, -e, adj. (Despre corpuri geometrice) Care are la bază un pentagon. ♦ (Despre obiecte, suprafețe) Care are forma pentagonului, ca un pentagon. – Pentagon + suf. -al. Cf. fr. pentagonal.

DOOM

pentagonál adj. m., pl. pentagonáli; f. pentagonálă, pl. pentagonále
pentagonul
PENTAGÓN, pentagoane, s. n. (Mat.) Poligon plan cu cinci laturi și cinci unghiuri. – Din fr. pentagone, germ. Pentagon, lat. pentagonus.

DOOM

pentagón (figură geometrică) s. n., pl. pentagoáne
pentagonului
PENTAGÓN, pentagoane, s. n. (Mat.) Poligon plan cu cinci laturi și cinci unghiuri. – Din fr. pentagone, germ. Pentagon, lat. pentagonus.

DOOM

pentagón (figură geometrică) s. n., pl. pentagoáne
pentagrama
PENTAGRÁMĂ, pentagrame, s. f. 1. Stea în cinci colțuri, semn mistic în Vechiul Orient, exprimând împreunarea lucrurilor inegale, care era emblema pitagoreicilor și căreia în superstițiile medievale i se atribuiau funcții apotropaice. 2. Denumire pentru notația muzicală care are cinci rânduri orizontale, paralele, pe care se scriu notele și pauzele muzicale. – Din fr. pentagramme.

DOOM

pentagrámă (-ta-gra-) s. f., g.-d. art. pentagrámei; pl. pentagráme
pentagrame
PENTAGRÁMĂ, pentagrame, s. f. 1. Stea în cinci colțuri, semn mistic în Vechiul Orient, exprimând împreunarea lucrurilor inegale, care era emblema pitagoreicilor și căreia în superstițiile medievale i se atribuiau funcții apotropaice. 2. Denumire pentru notația muzicală care are cinci rânduri orizontale, paralele, pe care se scriu notele și pauzele muzicale. – Din fr. pentagramme.

DOOM

pentagrámă (-ta-gra-) s. f., g.-d. art. pentagrámei; pl. pentagráme
pentagramei
PENTAGRÁMĂ, pentagrame, s. f. 1. Stea în cinci colțuri, semn mistic în Vechiul Orient, exprimând împreunarea lucrurilor inegale, care era emblema pitagoreicilor și căreia în superstițiile medievale i se atribuiau funcții apotropaice. 2. Denumire pentru notația muzicală care are cinci rânduri orizontale, paralele, pe care se scriu notele și pauzele muzicale. – Din fr. pentagramme.

DOOM

pentagrámă (-ta-gra-) s. f., g.-d. art. pentagrámei; pl. pentagráme
pentagramele
PENTAGRÁMĂ, pentagrame, s. f. 1. Stea în cinci colțuri, semn mistic în Vechiul Orient, exprimând împreunarea lucrurilor inegale, care era emblema pitagoreicilor și căreia în superstițiile medievale i se atribuiau funcții apotropaice. 2. Denumire pentru notația muzicală care are cinci rânduri orizontale, paralele, pe care se scriu notele și pauzele muzicale. – Din fr. pentagramme.

DOOM

pentagrámă (-ta-gra-) s. f., g.-d. art. pentagrámei; pl. pentagráme
pentagramelor
PENTAGRÁMĂ, pentagrame, s. f. 1. Stea în cinci colțuri, semn mistic în Vechiul Orient, exprimând împreunarea lucrurilor inegale, care era emblema pitagoreicilor și căreia în superstițiile medievale i se atribuiau funcții apotropaice. 2. Denumire pentru notația muzicală care are cinci rânduri orizontale, paralele, pe care se scriu notele și pauzele muzicale. – Din fr. pentagramme.

DOOM

pentagrámă (-ta-gra-) s. f., g.-d. art. pentagrámei; pl. pentagráme
pentagrila
PENTAGRÍLĂ, pentagrile, s. f. Tub electronic cu vid, cu un catod, un anod și cinci grile (1). – Din engl. pentagrid (după grilă).
pentagrile
PENTAGRÍLĂ, pentagrile, s. f. Tub electronic cu vid, cu un catod, un anod și cinci grile (1). – Din engl. pentagrid (după grilă).
pentagrilei
PENTAGRÍLĂ, pentagrile, s. f. Tub electronic cu vid, cu un catod, un anod și cinci grile (1). – Din engl. pentagrid (după grilă).
pentagrilele
PENTAGRÍLĂ, pentagrile, s. f. Tub electronic cu vid, cu un catod, un anod și cinci grile (1). – Din engl. pentagrid (după grilă).
pentagrilelor
PENTAGRÍLĂ, pentagrile, s. f. Tub electronic cu vid, cu un catod, un anod și cinci grile (1). – Din engl. pentagrid (după grilă).
pentamer
PENTAMÉR, -Ă adj. (Despre organe vegetale; și s.n.) Format din cinci părți sau elemente; (despre insecte) al cărei tars este divizat în cinci părți. [< fr. pentamère, cf. gr. pente – cinci, meros – parte].
pentamera
PENTAMÉR, -Ă adj. (Despre organe vegetale; și s.n.) Format din cinci părți sau elemente; (despre insecte) al cărei tars este divizat în cinci părți. [< fr. pentamère, cf. gr. pente – cinci, meros – parte].
pentamere
PENTAMÉR, -Ă adj. (Despre organe vegetale; și s.n.) Format din cinci părți sau elemente; (despre insecte) al cărei tars este divizat în cinci părți. [< fr. pentamère, cf. gr. pente – cinci, meros – parte].
pentamerei
PENTAMÉR, -Ă adj. (Despre organe vegetale; și s.n.) Format din cinci părți sau elemente; (despre insecte) al cărei tars este divizat în cinci părți. [< fr. pentamère, cf. gr. pente – cinci, meros – parte].
pentamerele
PENTAMÉR, -Ă adj. (Despre organe vegetale; și s.n.) Format din cinci părți sau elemente; (despre insecte) al cărei tars este divizat în cinci părți. [< fr. pentamère, cf. gr. pente – cinci, meros – parte].
pentamerelor
PENTAMÉR, -Ă adj. (Despre organe vegetale; și s.n.) Format din cinci părți sau elemente; (despre insecte) al cărei tars este divizat în cinci părți. [< fr. pentamère, cf. gr. pente – cinci, meros – parte].
pentameri
PENTAMÉR, -Ă adj. (Despre organe vegetale; și s.n.) Format din cinci părți sau elemente; (despre insecte) al cărei tars este divizat în cinci părți. [< fr. pentamère, cf. gr. pente – cinci, meros – parte].
pentameria
PENTAMERÍE s.f. (Biol.) Însușirea de a fi pentamer. [Cf. fr. pentamérie, germ. Pentamerie].
pentamerie
PENTAMERÍE s.f. (Biol.) Însușirea de a fi pentamer. [Cf. fr. pentamérie, germ. Pentamerie].
pentameriei
PENTAMERÍE s.f. (Biol.) Însușirea de a fi pentamer. [Cf. fr. pentamérie, germ. Pentamerie].
pentamerii
PENTAMÉR, -Ă adj. (Despre organe vegetale; și s.n.) Format din cinci părți sau elemente; (despre insecte) al cărei tars este divizat în cinci părți. [< fr. pentamère, cf. gr. pente – cinci, meros – parte].
pentamerii
PENTAMERÍE s.f. (Biol.) Însușirea de a fi pentamer. [Cf. fr. pentamérie, germ. Pentamerie].
pentamerilor
PENTAMÉR, -Ă adj. (Despre organe vegetale; și s.n.) Format din cinci părți sau elemente; (despre insecte) al cărei tars este divizat în cinci părți. [< fr. pentamère, cf. gr. pente – cinci, meros – parte].
pentameron
PENTAMERÓN s.n. Operă conținând povestirile unor evenimente întâmplate în timp de cinci zile. [Pl. -oane, -uri. / < it. pentameron, cf. gr. pente – cinci, hemera – zi].
pentameron
PENTAMERÓN s.n. Operă conținând povestirile unor evenimente întâmplate în timp de cinci zile. [Pl. -oane, -uri. / < it. pentameron, cf. gr. pente – cinci, hemera – zi].
pentamerul
PENTAMÉR, -Ă adj. (Despre organe vegetale; și s.n.) Format din cinci părți sau elemente; (despre insecte) al cărei tars este divizat în cinci părți. [< fr. pentamère, cf. gr. pente – cinci, meros – parte].
pentamerului
PENTAMÉR, -Ă adj. (Despre organe vegetale; și s.n.) Format din cinci părți sau elemente; (despre insecte) al cărei tars este divizat în cinci părți. [< fr. pentamère, cf. gr. pente – cinci, meros – parte].
pentametri
PENTAMÉTRU, pentametri, s. m. (În versificația greacă și latină) Vers de cinci picioare, alcătuit din două emistihuri egale (doi dactili și o silabă lungă). – Din ngr. pentámetron, fr. pentamètre.

DOOM

pentamétru (-me-tru) s. m., art. pentamétrul; pl. pentamétri, art. pentamétrii
pentametrii
PENTAMÉTRU, pentametri, s. m. (În versificația greacă și latină) Vers de cinci picioare, alcătuit din două emistihuri egale (doi dactili și o silabă lungă). – Din ngr. pentámetron, fr. pentamètre.

DOOM

pentamétru (-me-tru) s. m., art. pentamétrul; pl. pentamétri, art. pentamétrii
pentametrilor
PENTAMÉTRU, pentametri, s. m. (În versificația greacă și latină) Vers de cinci picioare, alcătuit din două emistihuri egale (doi dactili și o silabă lungă). – Din ngr. pentámetron, fr. pentamètre.

DOOM

pentamétru (-me-tru) s. m., art. pentamétrul; pl. pentamétri, art. pentamétrii
pentametru
PENTAMÉTRU, pentametri, s. m. (În versificația greacă și latină) Vers de cinci picioare, alcătuit din două emistihuri egale (doi dactili și o silabă lungă). – Din ngr. pentámetron, fr. pentamètre.

DOOM

pentamétru (-me-tru) s. m., art. pentamétrul; pl. pentamétri, art. pentamétrii
pentametrul
PENTAMÉTRU, pentametri, s. m. (În versificația greacă și latină) Vers de cinci picioare, alcătuit din două emistihuri egale (doi dactili și o silabă lungă). – Din ngr. pentámetron, fr. pentamètre.

DOOM

pentamétru (-me-tru) s. m., art. pentamétrul; pl. pentamétri, art. pentamétrii
pentametrului
PENTAMÉTRU, pentametri, s. m. (În versificația greacă și latină) Vers de cinci picioare, alcătuit din două emistihuri egale (doi dactili și o silabă lungă). – Din ngr. pentámetron, fr. pentamètre.

DOOM

pentamétru (-me-tru) s. m., art. pentamétrul; pl. pentamétri, art. pentamétrii
pentan
PENTÁN, pentani, s. m. Hidrocarbură aciclică saturată, obținută din gazele de sondă. – Din fr. pentane.

DOOM

pentán s. m., pl. pentáni
pentani
PENTÁN, pentani, s. m. Hidrocarbură aciclică saturată, obținută din gazele de sondă. – Din fr. pentane.

DOOM

pentán s. m., pl. pentáni
pentanii
PENTÁN, pentani, s. m. Hidrocarbură aciclică saturată, obținută din gazele de sondă. – Din fr. pentane.

DOOM

pentán s. m., pl. pentáni
pentanilor
PENTÁN, pentani, s. m. Hidrocarbură aciclică saturată, obținută din gazele de sondă. – Din fr. pentane.

DOOM

pentán s. m., pl. pentáni
pentanol
PENTANÓL, pentanoli, s. m. (Chim.) Alcool amilic. – Din fr. pentanol.
pentanul
PENTÁN, pentani, s. m. Hidrocarbură aciclică saturată, obținută din gazele de sondă. – Din fr. pentane.

DOOM

pentán s. m., pl. pentáni
pentanului
PENTÁN, pentani, s. m. Hidrocarbură aciclică saturată, obținută din gazele de sondă. – Din fr. pentane.

DOOM

pentán s. m., pl. pentáni
pentaoxid
PENTAOXÍD, pentaoxizi, s. m. Oxid a cărui moleculă conține cinci atomi de oxigen. [Pr.: -ta-o-] – Din fr. pentaoxyde.

DOOM

pentaoxíd s. m., pl. pentaoxízi
pentaoxidul
PENTAOXÍD, pentaoxizi, s. m. Oxid a cărui moleculă conține cinci atomi de oxigen. [Pr.: -ta-o-] – Din fr. pentaoxyde.

DOOM

pentaoxíd s. m., pl. pentaoxízi
pentaoxidului
PENTAOXÍD, pentaoxizi, s. m. Oxid a cărui moleculă conține cinci atomi de oxigen. [Pr.: -ta-o-] – Din fr. pentaoxyde.

DOOM

pentaoxíd s. m., pl. pentaoxízi
pentaoxizi
PENTAOXÍD, pentaoxizi, s. m. Oxid a cărui moleculă conține cinci atomi de oxigen. [Pr.: -ta-o-] – Din fr. pentaoxyde.

DOOM

pentaoxíd s. m., pl. pentaoxízi
pentaoxizii
PENTAOXÍD, pentaoxizi, s. m. Oxid a cărui moleculă conține cinci atomi de oxigen. [Pr.: -ta-o-] – Din fr. pentaoxyde.

DOOM

pentaoxíd s. m., pl. pentaoxízi
pentaoxizilor
PENTAOXÍD, pentaoxizi, s. m. Oxid a cărui moleculă conține cinci atomi de oxigen. [Pr.: -ta-o-] – Din fr. pentaoxyde.

DOOM

pentaoxíd s. m., pl. pentaoxízi
pentapetal
PENTAPETÁL, -Ă adj. (Despre corole) Cu cinci petale. [< fr. pentapétale, cf. gr. pente – cinci, petalon – frunză].
pentapetala
PENTAPETÁLĂ, pentapetale, adj. (Bot.; despre corola florilor) Cu cinci petale. – Din fr. pentapétale.
pentapetale
PENTAPETÁLĂ, pentapetale, adj. (Bot.; despre corola florilor) Cu cinci petale. – Din fr. pentapétale.
pentapetalei
PENTAPETÁLĂ, pentapetale, adj. (Bot.; despre corola florilor) Cu cinci petale. – Din fr. pentapétale.
pentapetalele
PENTAPETÁLĂ, pentapetale, adj. (Bot.; despre corola florilor) Cu cinci petale. – Din fr. pentapétale.
pentapetalelor
PENTAPETÁLĂ, pentapetale, adj. (Bot.; despre corola florilor) Cu cinci petale. – Din fr. pentapétale.
pentarh
PENTÁRH s.m. Membru al unui guvern format din cinci șefi. / < fr. pentarque].
pentarhie
PENTARHÍE s.f. Dictatură, guvernământ al unui grup de cinci inși. [Gen -iei. / < fr. pentarchie, gr. pente – cinci, arche – conducere].
pentasepal
PENTASEPÁL, pentasepale, adj. (Bot.; despre caliciul florilor) Cu cinci sepale. – Din fr. pentasépale.
pentasepala
PENTASEPÁL, pentasepale, adj. (Bot.; despre caliciul florilor) Cu cinci sepale. – Din fr. pentasépale.
pentasepale
PENTASEPÁL, pentasepale, adj. (Bot.; despre caliciul florilor) Cu cinci sepale. – Din fr. pentasépale.
pentasepalei
PENTASEPÁL, pentasepale, adj. (Bot.; despre caliciul florilor) Cu cinci sepale. – Din fr. pentasépale.
pentasepalele
PENTASEPÁL, pentasepale, adj. (Bot.; despre caliciul florilor) Cu cinci sepale. – Din fr. pentasépale.
pentasepalelor
PENTASEPÁL, pentasepale, adj. (Bot.; despre caliciul florilor) Cu cinci sepale. – Din fr. pentasépale.
pentasepali
PENTASEPÁL, pentasepale, adj. (Bot.; despre caliciul florilor) Cu cinci sepale. – Din fr. pentasépale.
pentasepalii
PENTASEPÁL, pentasepale, adj. (Bot.; despre caliciul florilor) Cu cinci sepale. – Din fr. pentasépale.
pentasepalilor
PENTASEPÁL, pentasepale, adj. (Bot.; despre caliciul florilor) Cu cinci sepale. – Din fr. pentasépale.
pentasepalul
PENTASEPÁL, pentasepale, adj. (Bot.; despre caliciul florilor) Cu cinci sepale. – Din fr. pentasépale.
pentasepalului
PENTASEPÁL, pentasepale, adj. (Bot.; despre caliciul florilor) Cu cinci sepale. – Din fr. pentasépale.
pentasilabic
PENTASILÁBIC, -Ă, pentasilabici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Care este format din cinci silabe. – Din fr. pentasyllabique.

DOOM

pentasilábic adj. m., pl. pentasilábici; f. pentasilábică, pl. pentasilabíce
pentasilabica
PENTASILÁBIC, -Ă, pentasilabici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Care este format din cinci silabe. – Din fr. pentasyllabique.

DOOM

pentasilábic adj. m., pl. pentasilábici; f. pentasilábică, pl. pentasilabíce
pentasilabice
PENTASILÁBIC, -Ă, pentasilabici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Care este format din cinci silabe. – Din fr. pentasyllabique.

DOOM

pentasilábic adj. m., pl. pentasilábici; f. pentasilábică, pl. pentasilabíce
pentasilabicei
PENTASILÁBIC, -Ă, pentasilabici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Care este format din cinci silabe. – Din fr. pentasyllabique.

DOOM

pentasilábic adj. m., pl. pentasilábici; f. pentasilábică, pl. pentasilabíce
pentasilabicele
PENTASILÁBIC, -Ă, pentasilabici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Care este format din cinci silabe. – Din fr. pentasyllabique.

DOOM

pentasilábic adj. m., pl. pentasilábici; f. pentasilábică, pl. pentasilabíce
pentasilabicelor
PENTASILÁBIC, -Ă, pentasilabici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Care este format din cinci silabe. – Din fr. pentasyllabique.

DOOM

pentasilábic adj. m., pl. pentasilábici; f. pentasilábică, pl. pentasilabíce
pentasilabici
PENTASILÁBIC, -Ă, pentasilabici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Care este format din cinci silabe. – Din fr. pentasyllabique.

DOOM

pentasilábic adj. m., pl. pentasilábici; f. pentasilábică, pl. pentasilabíce
pentasilabicii
PENTASILÁBIC, -Ă, pentasilabici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Care este format din cinci silabe. – Din fr. pentasyllabique.

DOOM

pentasilábic adj. m., pl. pentasilábici; f. pentasilábică, pl. pentasilabíce
pentasilabicilor
PENTASILÁBIC, -Ă, pentasilabici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Care este format din cinci silabe. – Din fr. pentasyllabique.

DOOM

pentasilábic adj. m., pl. pentasilábici; f. pentasilábică, pl. pentasilabíce
pentasilabicul
PENTASILÁBIC, -Ă, pentasilabici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Care este format din cinci silabe. – Din fr. pentasyllabique.

DOOM

pentasilábic adj. m., pl. pentasilábici; f. pentasilábică, pl. pentasilabíce
pentasilabicului
PENTASILÁBIC, -Ă, pentasilabici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Care este format din cinci silabe. – Din fr. pentasyllabique.

DOOM

pentasilábic adj. m., pl. pentasilábici; f. pentasilábică, pl. pentasilabíce
pentastil
PENTASTÍL s.n. Templu antic cu cinci coloane. [< fr. pentastyle, cf. gr. pente – cinci, stylos – coloană].
pentasulfură
PENTASULFÚRĂ s.f. Sulfură a cărei moleculă conține cinci atomi de sulf. [< fr. pentasulfure].
pentateuc
PENTATEÚC, pentateucuri, s. n. Partea Bibliei care cuprinde primele cinci părți ale Vechiului Testament.
pentateuh
PENTATEÚH n. pr. Parte a Bibliei care cuprinde primele cinci cărți ale Vechiului Testament. – Din lat. Pentateuchus, fr pentateuque.

DOOM

!Pentateúh s. propriu n.
pentateuhul
PENTATEÚH n. pr. Parte a Bibliei care cuprinde primele cinci cărți ale Vechiului Testament. – Din lat. Pentateuchus, fr pentateuque.

DOOM

!Pentateúh s. propriu n.
pentateuhului
PENTATEÚH n. pr. Parte a Bibliei care cuprinde primele cinci cărți ale Vechiului Testament. – Din lat. Pentateuchus, fr pentateuque.

DOOM

!Pentateúh s. propriu n.
pentateuhuri
PENTATEÚH n. pr. Parte a Bibliei care cuprinde primele cinci cărți ale Vechiului Testament. – Din lat. Pentateuchus, fr pentateuque.

DOOM

!Pentateúh s. propriu n.
pentateuhurile
PENTATEÚH n. pr. Parte a Bibliei care cuprinde primele cinci cărți ale Vechiului Testament. – Din lat. Pentateuchus, fr pentateuque.

DOOM

!Pentateúh s. propriu n.
pentateuhurilor
PENTATEÚH n. pr. Parte a Bibliei care cuprinde primele cinci cărți ale Vechiului Testament. – Din lat. Pentateuchus, fr pentateuque.

DOOM

!Pentateúh s. propriu n.
pentatloane
PENTATLÓN, pentatloane, s. n. Probă combinată de atletism, alcătuită din cinci exerciții diferite, clasamentul făcându-se prin totalizarea punctelor obținute la fiecare probă. ◊ Pentatlon modern = concurs sportiv complex care constă din cinci probe diferite (scrimă, călărie, tir, înot și cros), clasamentul fiind făcut prin totalizarea punctelor obținute la fiecare probă. – Din fr. pentathlon.

DOOM

!pentatlón (pen-ta-tlon/pent-a-) s. n., pl. pentatloáne
pentatloanele
PENTATLÓN, pentatloane, s. n. Probă combinată de atletism, alcătuită din cinci exerciții diferite, clasamentul făcându-se prin totalizarea punctelor obținute la fiecare probă. ◊ Pentatlon modern = concurs sportiv complex care constă din cinci probe diferite (scrimă, călărie, tir, înot și cros), clasamentul fiind făcut prin totalizarea punctelor obținute la fiecare probă. – Din fr. pentathlon.

DOOM

!pentatlón (pen-ta-tlon/pent-a-) s. n., pl. pentatloáne
pentatloanelor
PENTATLÓN, pentatloane, s. n. Probă combinată de atletism, alcătuită din cinci exerciții diferite, clasamentul făcându-se prin totalizarea punctelor obținute la fiecare probă. ◊ Pentatlon modern = concurs sportiv complex care constă din cinci probe diferite (scrimă, călărie, tir, înot și cros), clasamentul fiind făcut prin totalizarea punctelor obținute la fiecare probă. – Din fr. pentathlon.

DOOM

!pentatlón (pen-ta-tlon/pent-a-) s. n., pl. pentatloáne
pentatlon
PENTATLÓN, pentatloane, s. n. Probă combinată de atletism, alcătuită din cinci exerciții diferite, clasamentul făcându-se prin totalizarea punctelor obținute la fiecare probă. ◊ Pentatlon modern = concurs sportiv complex care constă din cinci probe diferite (scrimă, călărie, tir, înot și cros), clasamentul fiind făcut prin totalizarea punctelor obținute la fiecare probă. – Din fr. pentathlon.

DOOM

!pentatlón (pen-ta-tlon/pent-a-) s. n., pl. pentatloáne
pentatlonist
PENTATLONÍST, -Ă, pentatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de pentatlon. – Pentatlon + suf. -ist.

DOOM

!pentatlonístă (pen-ta-tlo-/pent-a-) s. f., g.-d. art. pentatlonístei; pl. pentatloníste
pentatlonista
PENTATLONÍST, -Ă, pentatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de pentatlon. – Pentatlon + suf. -ist.

DOOM

!pentatlonístă (pen-ta-tlo-/pent-a-) s. f., g.-d. art. pentatlonístei; pl. pentatloníste
pentatloniste
PENTATLONÍST, -Ă, pentatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de pentatlon. – Pentatlon + suf. -ist.

DOOM

!pentatlonístă (pen-ta-tlo-/pent-a-) s. f., g.-d. art. pentatlonístei; pl. pentatloníste
pentatlonistei
PENTATLONÍST, -Ă, pentatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de pentatlon. – Pentatlon + suf. -ist.

DOOM

!pentatlonístă (pen-ta-tlo-/pent-a-) s. f., g.-d. art. pentatlonístei; pl. pentatloníste
pentatlonistele
PENTATLONÍST, -Ă, pentatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de pentatlon. – Pentatlon + suf. -ist.

DOOM

!pentatlonístă (pen-ta-tlo-/pent-a-) s. f., g.-d. art. pentatlonístei; pl. pentatloníste
pentatlonistelor
PENTATLONÍST, -Ă, pentatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de pentatlon. – Pentatlon + suf. -ist.

DOOM

!pentatlonístă (pen-ta-tlo-/pent-a-) s. f., g.-d. art. pentatlonístei; pl. pentatloníste
pentatlonistul
PENTATLONÍST, -Ă, pentatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de pentatlon. – Pentatlon + suf. -ist.

DOOM

!pentatlonístă (pen-ta-tlo-/pent-a-) s. f., g.-d. art. pentatlonístei; pl. pentatloníste
pentatlonistului
PENTATLONÍST, -Ă, pentatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de pentatlon. – Pentatlon + suf. -ist.

DOOM

!pentatlonístă (pen-ta-tlo-/pent-a-) s. f., g.-d. art. pentatlonístei; pl. pentatloníste
pentatloniști
PENTATLONÍST, -Ă, pentatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de pentatlon. – Pentatlon + suf. -ist.

DOOM

!pentatlonístă (pen-ta-tlo-/pent-a-) s. f., g.-d. art. pentatlonístei; pl. pentatloníste
pentatloniștii
PENTATLONÍST, -Ă, pentatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de pentatlon. – Pentatlon + suf. -ist.

DOOM

!pentatlonístă (pen-ta-tlo-/pent-a-) s. f., g.-d. art. pentatlonístei; pl. pentatloníste
pentatloniștilor
PENTATLONÍST, -Ă, pentatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de pentatlon. – Pentatlon + suf. -ist.

DOOM

!pentatlonístă (pen-ta-tlo-/pent-a-) s. f., g.-d. art. pentatlonístei; pl. pentatloníste
pentatlonul
PENTATLÓN, pentatloane, s. n. Probă combinată de atletism, alcătuită din cinci exerciții diferite, clasamentul făcându-se prin totalizarea punctelor obținute la fiecare probă. ◊ Pentatlon modern = concurs sportiv complex care constă din cinci probe diferite (scrimă, călărie, tir, înot și cros), clasamentul fiind făcut prin totalizarea punctelor obținute la fiecare probă. – Din fr. pentathlon.

DOOM

!pentatlón (pen-ta-tlon/pent-a-) s. n., pl. pentatloáne
pentatlonului
PENTATLÓN, pentatloane, s. n. Probă combinată de atletism, alcătuită din cinci exerciții diferite, clasamentul făcându-se prin totalizarea punctelor obținute la fiecare probă. ◊ Pentatlon modern = concurs sportiv complex care constă din cinci probe diferite (scrimă, călărie, tir, înot și cros), clasamentul fiind făcut prin totalizarea punctelor obținute la fiecare probă. – Din fr. pentathlon.

DOOM

!pentatlón (pen-ta-tlon/pent-a-) s. n., pl. pentatloáne
pentatlonuri
PENTATLÓN, pentatloane, s. n. Probă combinată de atletism, alcătuită din cinci exerciții diferite, clasamentul făcându-se prin totalizarea punctelor obținute la fiecare probă. ◊ Pentatlon modern = concurs sportiv complex care constă din cinci probe diferite (scrimă, călărie, tir, înot și cros), clasamentul fiind făcut prin totalizarea punctelor obținute la fiecare probă. – Din fr. pentathlon.

DOOM

!pentatlón (pen-ta-tlon/pent-a-) s. n., pl. pentatloáne
pentatlonurile
PENTATLÓN, pentatloane, s. n. Probă combinată de atletism, alcătuită din cinci exerciții diferite, clasamentul făcându-se prin totalizarea punctelor obținute la fiecare probă. ◊ Pentatlon modern = concurs sportiv complex care constă din cinci probe diferite (scrimă, călărie, tir, înot și cros), clasamentul fiind făcut prin totalizarea punctelor obținute la fiecare probă. – Din fr. pentathlon.

DOOM

!pentatlón (pen-ta-tlon/pent-a-) s. n., pl. pentatloáne
pentatlonurilor
PENTATLÓN, pentatloane, s. n. Probă combinată de atletism, alcătuită din cinci exerciții diferite, clasamentul făcându-se prin totalizarea punctelor obținute la fiecare probă. ◊ Pentatlon modern = concurs sportiv complex care constă din cinci probe diferite (scrimă, călărie, tir, înot și cros), clasamentul fiind făcut prin totalizarea punctelor obținute la fiecare probă. – Din fr. pentathlon.

DOOM

!pentatlón (pen-ta-tlon/pent-a-) s. n., pl. pentatloáne
pentatonic
PENTATÓNIC, -Ă, pentatonice, adj. (Muz.; în sintagmele) Gamă pentatonică = gamă alcătuită din cinci trepte, fără semitonuri, care stă la baza muzicii populare chineze, tătare, scoțiene etc. Sistem pentatonic = sistem muzical care se bazează pe o scară formată din cinci sunete de înălțimi diferite, în cadrul unei octave. – Din germ. pentatonisch.

DOOM

pentatónic adj. m., pl. pentatónici; f. pentatónică, pl. pentatónice
pentatonica
PENTATÓNIC, -Ă, pentatonice, adj. (Muz.; în sintagmele) Gamă pentatonică = gamă alcătuită din cinci trepte, fără semitonuri, care stă la baza muzicii populare chineze, tătare, scoțiene etc. Sistem pentatonic = sistem muzical care se bazează pe o scară formată din cinci sunete de înălțimi diferite, în cadrul unei octave. – Din germ. pentatonisch.

DOOM

pentatónic adj. m., pl. pentatónici; f. pentatónică, pl. pentatónice
pentatonice
PENTATÓNIC, -Ă, pentatonice, adj. (Muz.; în sintagmele) Gamă pentatonică = gamă alcătuită din cinci trepte, fără semitonuri, care stă la baza muzicii populare chineze, tătare, scoțiene etc. Sistem pentatonic = sistem muzical care se bazează pe o scară formată din cinci sunete de înălțimi diferite, în cadrul unei octave. – Din germ. pentatonisch.

DOOM

pentatónic adj. m., pl. pentatónici; f. pentatónică, pl. pentatónice
pentatonicei
PENTATÓNIC, -Ă, pentatonice, adj. (Muz.; în sintagmele) Gamă pentatonică = gamă alcătuită din cinci trepte, fără semitonuri, care stă la baza muzicii populare chineze, tătare, scoțiene etc. Sistem pentatonic = sistem muzical care se bazează pe o scară formată din cinci sunete de înălțimi diferite, în cadrul unei octave. – Din germ. pentatonisch.

DOOM

pentatónic adj. m., pl. pentatónici; f. pentatónică, pl. pentatónice
pentatonicele
PENTATÓNIC, -Ă, pentatonice, adj. (Muz.; în sintagmele) Gamă pentatonică = gamă alcătuită din cinci trepte, fără semitonuri, care stă la baza muzicii populare chineze, tătare, scoțiene etc. Sistem pentatonic = sistem muzical care se bazează pe o scară formată din cinci sunete de înălțimi diferite, în cadrul unei octave. – Din germ. pentatonisch.

DOOM

pentatónic adj. m., pl. pentatónici; f. pentatónică, pl. pentatónice
pentatonicelor
PENTATÓNIC, -Ă, pentatonice, adj. (Muz.; în sintagmele) Gamă pentatonică = gamă alcătuită din cinci trepte, fără semitonuri, care stă la baza muzicii populare chineze, tătare, scoțiene etc. Sistem pentatonic = sistem muzical care se bazează pe o scară formată din cinci sunete de înălțimi diferite, în cadrul unei octave. – Din germ. pentatonisch.

DOOM

pentatónic adj. m., pl. pentatónici; f. pentatónică, pl. pentatónice
pentatonici
PENTATÓNIC, -Ă, pentatonice, adj. (Muz.; în sintagmele) Gamă pentatonică = gamă alcătuită din cinci trepte, fără semitonuri, care stă la baza muzicii populare chineze, tătare, scoțiene etc. Sistem pentatonic = sistem muzical care se bazează pe o scară formată din cinci sunete de înălțimi diferite, în cadrul unei octave. – Din germ. pentatonisch.

DOOM

pentatónic adj. m., pl. pentatónici; f. pentatónică, pl. pentatónice
pentatonicii
PENTATÓNIC, -Ă, pentatonice, adj. (Muz.; în sintagmele) Gamă pentatonică = gamă alcătuită din cinci trepte, fără semitonuri, care stă la baza muzicii populare chineze, tătare, scoțiene etc. Sistem pentatonic = sistem muzical care se bazează pe o scară formată din cinci sunete de înălțimi diferite, în cadrul unei octave. – Din germ. pentatonisch.

DOOM

pentatónic adj. m., pl. pentatónici; f. pentatónică, pl. pentatónice
pentatonicilor
PENTATÓNIC, -Ă, pentatonice, adj. (Muz.; în sintagmele) Gamă pentatonică = gamă alcătuită din cinci trepte, fără semitonuri, care stă la baza muzicii populare chineze, tătare, scoțiene etc. Sistem pentatonic = sistem muzical care se bazează pe o scară formată din cinci sunete de înălțimi diferite, în cadrul unei octave. – Din germ. pentatonisch.

DOOM

pentatónic adj. m., pl. pentatónici; f. pentatónică, pl. pentatónice
pentatonicul
PENTATÓNIC, -Ă, pentatonice, adj. (Muz.; în sintagmele) Gamă pentatonică = gamă alcătuită din cinci trepte, fără semitonuri, care stă la baza muzicii populare chineze, tătare, scoțiene etc. Sistem pentatonic = sistem muzical care se bazează pe o scară formată din cinci sunete de înălțimi diferite, în cadrul unei octave. – Din germ. pentatonisch.

DOOM

pentatónic adj. m., pl. pentatónici; f. pentatónică, pl. pentatónice
pentatonicului
PENTATÓNIC, -Ă, pentatonice, adj. (Muz.; în sintagmele) Gamă pentatonică = gamă alcătuită din cinci trepte, fără semitonuri, care stă la baza muzicii populare chineze, tătare, scoțiene etc. Sistem pentatonic = sistem muzical care se bazează pe o scară formată din cinci sunete de înălțimi diferite, în cadrul unei octave. – Din germ. pentatonisch.

DOOM

pentatónic adj. m., pl. pentatónici; f. pentatónică, pl. pentatónice
pentavalent
PENTAVALÉNT, -Ă, pentavalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are valența egală cu cinci. – Din fr. pentavalent.

DOOM

pentavalént adj. m., pl. pentavalénți; f. pentavaléntă, pl. pentavalénte
pentavalenta
PENTAVALÉNT, -Ă, pentavalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are valența egală cu cinci. – Din fr. pentavalent.

DOOM

pentavalént adj. m., pl. pentavalénți; f. pentavaléntă, pl. pentavalénte
pentavalente
PENTAVALÉNT, -Ă, pentavalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are valența egală cu cinci. – Din fr. pentavalent.

DOOM

pentavalént adj. m., pl. pentavalénți; f. pentavaléntă, pl. pentavalénte
pentavalentei
PENTAVALÉNT, -Ă, pentavalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are valența egală cu cinci. – Din fr. pentavalent.

DOOM

pentavalént adj. m., pl. pentavalénți; f. pentavaléntă, pl. pentavalénte
pentavalentele
PENTAVALÉNT, -Ă, pentavalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are valența egală cu cinci. – Din fr. pentavalent.

DOOM

pentavalént adj. m., pl. pentavalénți; f. pentavaléntă, pl. pentavalénte
pentavalentelor
PENTAVALÉNT, -Ă, pentavalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are valența egală cu cinci. – Din fr. pentavalent.

DOOM

pentavalént adj. m., pl. pentavalénți; f. pentavaléntă, pl. pentavalénte
pentavalentul
PENTAVALÉNT, -Ă, pentavalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are valența egală cu cinci. – Din fr. pentavalent.

DOOM

pentavalént adj. m., pl. pentavalénți; f. pentavaléntă, pl. pentavalénte
pentavalentului
PENTAVALÉNT, -Ă, pentavalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are valența egală cu cinci. – Din fr. pentavalent.

DOOM

pentavalént adj. m., pl. pentavalénți; f. pentavaléntă, pl. pentavalénte
pentavalenți
PENTAVALÉNT, -Ă, pentavalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are valența egală cu cinci. – Din fr. pentavalent.

DOOM

pentavalént adj. m., pl. pentavalénți; f. pentavaléntă, pl. pentavalénte
pentavalenții
PENTAVALÉNT, -Ă, pentavalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are valența egală cu cinci. – Din fr. pentavalent.

DOOM

pentavalént adj. m., pl. pentavalénți; f. pentavaléntă, pl. pentavalénte
pentavalenților
PENTAVALÉNT, -Ă, pentavalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are valența egală cu cinci. – Din fr. pentavalent.

DOOM

pentavalént adj. m., pl. pentavalénți; f. pentavaléntă, pl. pentavalénte
pentazol
PENTAZÓL s. n. Substanță incoloră, cristalizată, cu gust amărui, solubilă în apă, folosită ca medicament cu acțiune cardiacă, respiratorie etc. – Et. nec.

DOOM

pentazól s. n.
pentazolul
PENTAZÓL s. n. Substanță incoloră, cristalizată, cu gust amărui, solubilă în apă, folosită ca medicament cu acțiune cardiacă, respiratorie etc. – Et. nec.

DOOM

pentazól s. n.
pentazolului
PENTAZÓL s. n. Substanță incoloră, cristalizată, cu gust amărui, solubilă în apă, folosită ca medicament cu acțiune cardiacă, respiratorie etc. – Et. nec.

DOOM

pentazól s. n.
pente
PÁNTĂ2, pente, s. f. (Învechit și popular) Fîșie îngustă de metal (folosită mai ales la ferecatul obiectelor de lemn). Aramă lucrată și nelucrată, numai pente (fîșii). IONESCU, M. 735. Cînd da cu picioru-n poartă, Zbura cîte-o pantă toată. BIBICESCU, P. P. 300. Pente pe pente, Mii și sute încuiete (Ghemul). GOROVEI, C. 173.
pentei
PÁNTĂ2, pente, s. f. (Învechit și popular) Fîșie îngustă de metal (folosită mai ales la ferecatul obiectelor de lemn). Aramă lucrată și nelucrată, numai pente (fîșii). IONESCU, M. 735. Cînd da cu picioru-n poartă, Zbura cîte-o pantă toată. BIBICESCU, P. P. 300. Pente pe pente, Mii și sute încuiete (Ghemul). GOROVEI, C. 173.
pentele
PÁNTĂ2, pente, s. f. (Învechit și popular) Fîșie îngustă de metal (folosită mai ales la ferecatul obiectelor de lemn). Aramă lucrată și nelucrată, numai pente (fîșii). IONESCU, M. 735. Cînd da cu picioru-n poartă, Zbura cîte-o pantă toată. BIBICESCU, P. P. 300. Pente pe pente, Mii și sute încuiete (Ghemul). GOROVEI, C. 173.
penteleie
PENTELÉU, penteleie, s. n. 1. (La sg.) Specialitate de cașcaval preparată din laptele care se mulge toamna de la oi. 2. (Reg.) Băț cu care se bate laptele pentru a se alege untul. 3. (Reg.) Coastă înclinată și netedă pe care coboară oile la strungă. – Din n. pr. Penteleu.

DOOM

penteléu s. n., art. penteléul; (bătătoare, pante) pl. penteléie
penteleiele
PENTELÉU, penteleie, s. n. 1. (La sg.) Specialitate de cașcaval preparată din laptele care se mulge toamna de la oi. 2. (Reg.) Băț cu care se bate laptele pentru a se alege untul. 3. (Reg.) Coastă înclinată și netedă pe care coboară oile la strungă. – Din n. pr. Penteleu.

DOOM

penteléu s. n., art. penteléul; (bătătoare, pante) pl. penteléie
penteleielor
PENTELÉU, penteleie, s. n. 1. (La sg.) Specialitate de cașcaval preparată din laptele care se mulge toamna de la oi. 2. (Reg.) Băț cu care se bate laptele pentru a se alege untul. 3. (Reg.) Coastă înclinată și netedă pe care coboară oile la strungă. – Din n. pr. Penteleu.

DOOM

penteléu s. n., art. penteléul; (bătătoare, pante) pl. penteléie
penteleu
PENTELÉU, penteleie, s. n. 1. (La sg.) Specialitate de cașcaval preparată din laptele care se mulge toamna de la oi. 2. (Reg.) Băț cu care se bate laptele pentru a se alege untul. 3. (Reg.) Coastă înclinată și netedă pe care coboară oile la strungă. – Din n. pr. Penteleu.

DOOM

penteléu s. n., art. penteléul; (bătătoare, pante) pl. penteléie
penteleul
PENTELÉU, penteleie, s. n. 1. (La sg.) Specialitate de cașcaval preparată din laptele care se mulge toamna de la oi. 2. (Reg.) Băț cu care se bate laptele pentru a se alege untul. 3. (Reg.) Coastă înclinată și netedă pe care coboară oile la strungă. – Din n. pr. Penteleu.

DOOM

penteléu s. n., art. penteléul; (bătătoare, pante) pl. penteléie
penteleului
PENTELÉU, penteleie, s. n. 1. (La sg.) Specialitate de cașcaval preparată din laptele care se mulge toamna de la oi. 2. (Reg.) Băț cu care se bate laptele pentru a se alege untul. 3. (Reg.) Coastă înclinată și netedă pe care coboară oile la strungă. – Din n. pr. Penteleu.

DOOM

penteléu s. n., art. penteléul; (bătătoare, pante) pl. penteléie
pentelic
PENTÉLIC, -Ă, pentelici, -e, adj. (Numai în expr.) Marmură pentelică= marmură statuară albă, fără vine, celebră în antichitate pentru frumusețea ei. O vedeai lîngă bărbatul ei, tăcută, lină, fără nici un gînd pe fruntea ei de marmoră pentelică. GALACTION, O. I 96.
pentelica
PENTÉLICĂ adj. (În sintagma) Marmură pentelică = marmură albă, fără nervuri. – Din fr. pentélique.

DOOM

pentélică adj. f.
pentelice
PENTÉLICĂ adj. (În sintagma) Marmură pentelică = marmură albă, fără nervuri. – Din fr. pentélique.

DOOM

pentélică adj. f.
pentelicei
PENTÉLICĂ adj. (În sintagma) Marmură pentelică = marmură albă, fără nervuri. – Din fr. pentélique.

DOOM

pentélică adj. f.
pentelor
PÁNTĂ2, pente, s. f. (Învechit și popular) Fîșie îngustă de metal (folosită mai ales la ferecatul obiectelor de lemn). Aramă lucrată și nelucrată, numai pente (fîșii). IONESCU, M. 735. Cînd da cu picioru-n poartă, Zbura cîte-o pantă toată. BIBICESCU, P. P. 300. Pente pe pente, Mii și sute încuiete (Ghemul). GOROVEI, C. 173.
penteră
PENTÉRĂ s.f. Navă grecească cu cinci rânduri de vâsle. [< fr. pentère, cf. gr. penteres].
pentesileea
Pentesileea = Penthesilea.
penteu
Penteu = Pentheus.
penthesilea
Penthesilea, fiica zeului Ares și a Otrerei și regină a amazoanelor. A participat la războiul troian venind în ajutorul lui Priamus, dar a fost ucisă de către Achilles. Se spunea că, văzînd-o murind, atît de tînără și frumoasă, Achilles s-ar fi îndrăgostit de ea.
pentheus
Pentheus, fiul lui Echion (1.) și al Agavei. După moartea bunicului său Cadmus, i-a urmat la tron, devenind rege al cetății Thebae. Mai tîrziu, pentru că s-a opus introducerii cultului lui Dionysus, Pentheus a fost pedepsit de către zeu. În timp ce iscodea bacchantele care celebrau misterele lui Dionysus pe muntele Cithaeron, Pentheus a fost descoperit de către acestea. Femeile furioase, cărora zeul le luase mințile, s-au năpustit asupra lui Pentheus, sfîșiindu-l în bucăți. În fruntea lor se afla însăși Agave, care însă, pradă rătăcirii, nu și-a mai recunoscut fiul.
penticostal
PENTICOSTÁL, -Ă, penticostali, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al unei mișcări creștine apărute inițial în SUA, la începutul sec. XX și răspândite ulterior în Europa, Asia, Africa și America Latină, care pune un accent deosebit pe botezul cu Duhul Sfânt și pe darurile acestuia. 2. Adj. Care aparține penticostalilor (1), referitor la penticostali. – Din engl. pentecostal.

DOOM

!penticostál adj. m., s. m., pl. penticostáli; adj. f., s. f. penticostálă, pl. penticostále
penticostala
PENTICOSTÁL, -Ă, penticostali, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al unei mișcări creștine apărute inițial în SUA, la începutul sec. XX și răspândite ulterior în Europa, Asia, Africa și America Latină, care pune un accent deosebit pe botezul cu Duhul Sfânt și pe darurile acestuia. 2. Adj. Care aparține penticostalilor (1), referitor la penticostali. – Din engl. pentecostal.

DOOM

!penticostál adj. m., s. m., pl. penticostáli; adj. f., s. f. penticostálă, pl. penticostále
penticostale
PENTICOSTÁL, -Ă, penticostali, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al unei mișcări creștine apărute inițial în SUA, la începutul sec. XX și răspândite ulterior în Europa, Asia, Africa și America Latină, care pune un accent deosebit pe botezul cu Duhul Sfânt și pe darurile acestuia. 2. Adj. Care aparține penticostalilor (1), referitor la penticostali. – Din engl. pentecostal.

DOOM

!penticostál adj. m., s. m., pl. penticostáli; adj. f., s. f. penticostálă, pl. penticostále
penticostalei
PENTICOSTÁL, -Ă, penticostali, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al unei mișcări creștine apărute inițial în SUA, la începutul sec. XX și răspândite ulterior în Europa, Asia, Africa și America Latină, care pune un accent deosebit pe botezul cu Duhul Sfânt și pe darurile acestuia. 2. Adj. Care aparține penticostalilor (1), referitor la penticostali. – Din engl. pentecostal.

DOOM

!penticostál adj. m., s. m., pl. penticostáli; adj. f., s. f. penticostálă, pl. penticostále
penticostalele
PENTICOSTÁL, -Ă, penticostali, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al unei mișcări creștine apărute inițial în SUA, la începutul sec. XX și răspândite ulterior în Europa, Asia, Africa și America Latină, care pune un accent deosebit pe botezul cu Duhul Sfânt și pe darurile acestuia. 2. Adj. Care aparține penticostalilor (1), referitor la penticostali. – Din engl. pentecostal.

DOOM

!penticostál adj. m., s. m., pl. penticostáli; adj. f., s. f. penticostálă, pl. penticostále
penticostalelor
PENTICOSTÁL, -Ă, penticostali, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al unei mișcări creștine apărute inițial în SUA, la începutul sec. XX și răspândite ulterior în Europa, Asia, Africa și America Latină, care pune un accent deosebit pe botezul cu Duhul Sfânt și pe darurile acestuia. 2. Adj. Care aparține penticostalilor (1), referitor la penticostali. – Din engl. pentecostal.

DOOM

!penticostál adj. m., s. m., pl. penticostáli; adj. f., s. f. penticostálă, pl. penticostále
penticostali
PENTICOSTÁL, -Ă, penticostali, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al unei mișcări creștine apărute inițial în SUA, la începutul sec. XX și răspândite ulterior în Europa, Asia, Africa și America Latină, care pune un accent deosebit pe botezul cu Duhul Sfânt și pe darurile acestuia. 2. Adj. Care aparține penticostalilor (1), referitor la penticostali. – Din engl. pentecostal.

DOOM

!penticostál adj. m., s. m., pl. penticostáli; adj. f., s. f. penticostálă, pl. penticostále
penticostalii
PENTICOSTÁL, -Ă, penticostali, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al unei mișcări creștine apărute inițial în SUA, la începutul sec. XX și răspândite ulterior în Europa, Asia, Africa și America Latină, care pune un accent deosebit pe botezul cu Duhul Sfânt și pe darurile acestuia. 2. Adj. Care aparține penticostalilor (1), referitor la penticostali. – Din engl. pentecostal.

DOOM

!penticostál adj. m., s. m., pl. penticostáli; adj. f., s. f. penticostálă, pl. penticostále
penticostalilor
PENTICOSTÁL, -Ă, penticostali, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al unei mișcări creștine apărute inițial în SUA, la începutul sec. XX și răspândite ulterior în Europa, Asia, Africa și America Latină, care pune un accent deosebit pe botezul cu Duhul Sfânt și pe darurile acestuia. 2. Adj. Care aparține penticostalilor (1), referitor la penticostali. – Din engl. pentecostal.

DOOM

!penticostál adj. m., s. m., pl. penticostáli; adj. f., s. f. penticostálă, pl. penticostále
penticostalul
PENTICOSTÁL, -Ă, penticostali, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al unei mișcări creștine apărute inițial în SUA, la începutul sec. XX și răspândite ulterior în Europa, Asia, Africa și America Latină, care pune un accent deosebit pe botezul cu Duhul Sfânt și pe darurile acestuia. 2. Adj. Care aparține penticostalilor (1), referitor la penticostali. – Din engl. pentecostal.

DOOM

!penticostál adj. m., s. m., pl. penticostáli; adj. f., s. f. penticostálă, pl. penticostále
penticostalului
PENTICOSTÁL, -Ă, penticostali, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al unei mișcări creștine apărute inițial în SUA, la începutul sec. XX și răspândite ulterior în Europa, Asia, Africa și America Latină, care pune un accent deosebit pe botezul cu Duhul Sfânt și pe darurile acestuia. 2. Adj. Care aparține penticostalilor (1), referitor la penticostali. – Din engl. pentecostal.

DOOM

!penticostál adj. m., s. m., pl. penticostáli; adj. f., s. f. penticostálă, pl. penticostále
penticostar
PENTICOSTÁR, penticostare, s. n. Carte bisericească cuprinzând rânduiala slujbelor pe cele 50 de zile dintre Paști și Rusalii. – Din ngr. pentikostárion.

DOOM

penticostár (carte bisericească) s. n., pl. penticostáre
penticostare
PENTICOSTÁR, penticostare, s. n. Carte bisericească cuprinzând rânduiala slujbelor pe cele 50 de zile dintre Paști și Rusalii. – Din ngr. pentikostárion.

DOOM

penticostár (carte bisericească) s. n., pl. penticostáre
penticostarele
PENTICOSTÁR, penticostare, s. n. Carte bisericească cuprinzând rânduiala slujbelor pe cele 50 de zile dintre Paști și Rusalii. – Din ngr. pentikostárion.

DOOM

penticostár (carte bisericească) s. n., pl. penticostáre
penticostarelor
PENTICOSTÁR, penticostare, s. n. Carte bisericească cuprinzând rânduiala slujbelor pe cele 50 de zile dintre Paști și Rusalii. – Din ngr. pentikostárion.

DOOM

penticostár (carte bisericească) s. n., pl. penticostáre
penticostarul
PENTICOSTÁR, penticostare, s. n. Carte bisericească cuprinzând rânduiala slujbelor pe cele 50 de zile dintre Paști și Rusalii. – Din ngr. pentikostárion.

DOOM

penticostár (carte bisericească) s. n., pl. penticostáre
penticostarului
PENTICOSTÁR, penticostare, s. n. Carte bisericească cuprinzând rânduiala slujbelor pe cele 50 de zile dintre Paști și Rusalii. – Din ngr. pentikostárion.

DOOM

penticostár (carte bisericească) s. n., pl. penticostáre
pentiremă
PENTIRÉMĂ s.f. (Ant.) Galeră, navă de război cu vâslași așezați în șiruri de câte cinci. [< fr. pentirème].
pentoda
PENTÓDĂ, pentode, s. f. Tub electronic cu cinci electrozi. – Din fr. pentode.

DOOM

!pentódă (pen-to-/pent-o-) s. f., g.-d. art. pentódei; pl. pentóde
pentode
PENTÓDĂ, pentode, s. f. Tub electronic cu cinci electrozi. – Din fr. pentode.

DOOM

!pentódă (pen-to-/pent-o-) s. f., g.-d. art. pentódei; pl. pentóde
pentodei
PENTÓDĂ, pentode, s. f. Tub electronic cu cinci electrozi. – Din fr. pentode.

DOOM

!pentódă (pen-to-/pent-o-) s. f., g.-d. art. pentódei; pl. pentóde
pentodele
PENTÓDĂ, pentode, s. f. Tub electronic cu cinci electrozi. – Din fr. pentode.

DOOM

!pentódă (pen-to-/pent-o-) s. f., g.-d. art. pentódei; pl. pentóde
pentodelor
PENTÓDĂ, pentode, s. f. Tub electronic cu cinci electrozi. – Din fr. pentode.

DOOM

!pentódă (pen-to-/pent-o-) s. f., g.-d. art. pentódei; pl. pentóde
pentoxid
PENTOXÍD, pentoxizi, s. m. (Chim.) Oxid al unui element pentavalent. – Din engl. pentoxide.
pentoxidul
PENTOXÍD, pentoxizi, s. m. (Chim.) Oxid al unui element pentavalent. – Din engl. pentoxide.
pentoxidului
PENTOXÍD, pentoxizi, s. m. (Chim.) Oxid al unui element pentavalent. – Din engl. pentoxide.
pentoxizi
PENTOXÍD, pentoxizi, s. m. (Chim.) Oxid al unui element pentavalent. – Din engl. pentoxide.
pentoxizii
PENTOXÍD, pentoxizi, s. m. (Chim.) Oxid al unui element pentavalent. – Din engl. pentoxide.
pentoxizilor
PENTOXÍD, pentoxizi, s. m. (Chim.) Oxid al unui element pentavalent. – Din engl. pentoxide.
pentoza
PENTÓZĂ, pentoze, s. f. Compus organic din grupul glucidelor, având cinci atomi de carbon în moleculă. – Din fr. pentose.

DOOM

pentóză s. f., g.-d. art. pentózei; pl. pentóze
pentoze
PENTÓZĂ, pentoze, s. f. Compus organic din grupul glucidelor, având cinci atomi de carbon în moleculă. – Din fr. pentose.

DOOM

pentóză s. f., g.-d. art. pentózei; pl. pentóze
pentozei
PENTÓZĂ, pentoze, s. f. Compus organic din grupul glucidelor, având cinci atomi de carbon în moleculă. – Din fr. pentose.

DOOM

pentóză s. f., g.-d. art. pentózei; pl. pentóze
pentozele
PENTÓZĂ, pentoze, s. f. Compus organic din grupul glucidelor, având cinci atomi de carbon în moleculă. – Din fr. pentose.

DOOM

pentóză s. f., g.-d. art. pentózei; pl. pentóze
pentozelor
PENTÓZĂ, pentoze, s. f. Compus organic din grupul glucidelor, având cinci atomi de carbon în moleculă. – Din fr. pentose.

DOOM

pentóză s. f., g.-d. art. pentózei; pl. pentóze
pentozuria
PENTOZURÍE, pentozurii, s. f. (Med.) Prezență a pentozelor în urină; cantitate de pentoză prezentă în urină. – Din fr. pentosurie.
pentozurie
PENTOZURÍE, pentozurii, s. f. (Med.) Prezență a pentozelor în urină; cantitate de pentoză prezentă în urină. – Din fr. pentosurie.
pentozuriei
PENTOZURÍE, pentozurii, s. f. (Med.) Prezență a pentozelor în urină; cantitate de pentoză prezentă în urină. – Din fr. pentosurie.
pentozurii
PENTOZURÍE, pentozurii, s. f. (Med.) Prezență a pentozelor în urină; cantitate de pentoză prezentă în urină. – Din fr. pentosurie.
pentozuriile
PENTOZURÍE, pentozurii, s. f. (Med.) Prezență a pentozelor în urină; cantitate de pentoză prezentă în urină. – Din fr. pentosurie.
pentozuriilor
PENTOZURÍE, pentozurii, s. f. (Med.) Prezență a pentozelor în urină; cantitate de pentoză prezentă în urină. – Din fr. pentosurie.
pentru
PÉNTRU prep. I. (Exprimă un raport cauzal) 1. Din cauza..., din pricina..., datorită... Pentru asta a plecat. ◊ Expr. Nu pentru alta, ci... = nu din altă cauză, dar... 2. (Introduce un complement indirect) Mulțumește pentru buna găzduire. ◊ Expr. Pentru puțin (sau nimic), se spune ca răspuns celui care mulțumește când i s-a făcut un serviciu. Pentru nimic în lume = cu niciun preț, în niciun caz. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamație care însoțește o cerere sau o rugăminte sau care exprimă uimirea, indignarea cuiva. II. (Exprimă un raport final) 1. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Cu scopul de..., în scopul..., în vederea... Scrie pentru bani. 2. (Introduce un complement indirect) În interesul..., în (sau spre) folosul..., în favoarea...; în apărarea... Pledează pentru el. ◊ (În construcții eliptice) Cincizeci de voturi pentru și două contra. ♦ Potrivit cu...; în măsură să... Serviciul nu era pentru el. ♦ După. Plânge pentru cel plecat. ♦ (Față) de... Are o grijă deosebită pentru mama lui. 3. (Introduce un atribut) Hârtie și plic pentru o scrisoare. ♦ Cu direcția..., cu destinația... Autobuzul pentru Ploiești. 4. (Intră în compunerea numelor predicative) Acest cadou e pentru tine. 5. (Introduce un complement sau un atribut) Contra, împotriva. Medicament pentru diabet. Ia ceva pentru durerile de cap. III. (Exprimă un raport de relație) Cu privire la..., referitor la..., în legătură cu... S-au schimbat lucrurile pentru el. ♦ Față de..., în raport cu... Pentru unii mumă, pentru alții ciumă. IV. (Exprimă un raport temporal, introducând un complement circumstanțial de timp) Pleacă pentru o clipă. ◊ Expr. Pentru moment = deocamdată. V. (Exprimă un raport de compensație, de echivalență sau de schimb) În schimbul...; în locul..., în loc de... Pentru un palton a dat o rochie. VI. 1. (Urmat de un infinitiv, are valoare de conjuncție, construcția fiind echivalentă, cu o propoziție consecutivă negativă, când regenta e afirmativă, și invers) Subiectul e prea vast pentru a putea fi expus într-o oră. 2. (Formează conjuncții compuse) Pentru ca sau pentru că = fiindcă, deoarece, din cauză că; de vreme ce, întrucât. Pentru ce (sau aceasta, aceea) = deci, așadar, de aceea, drept care, din care cauză. – Din printru.

DOOM

péntru că loc. conjcț.
penultim
PENÚLTIM, -Ă, penultimi, -e, adj. Care este înaintea celui din urmă, al doilea din urmă. – Din lat. paenultimus.

DOOM

!penúltim (pe-nul-/pen-ul-) adj. m., pl. penúltimi; f. penúltimă, pl. penúltime
penultima
PENÚLTIM, -Ă, penultimi, -e, adj. Care este înaintea celui din urmă, al doilea din urmă. – Din lat. paenultimus.

DOOM

!penúltim (pe-nul-/pen-ul-) adj. m., pl. penúltimi; f. penúltimă, pl. penúltime
penultime
PENÚLTIM, -Ă, penultimi, -e, adj. Care este înaintea celui din urmă, al doilea din urmă. – Din lat. paenultimus.

DOOM

!penúltim (pe-nul-/pen-ul-) adj. m., pl. penúltimi; f. penúltimă, pl. penúltime
penultimei
PENÚLTIM, -Ă, penultimi, -e, adj. Care este înaintea celui din urmă, al doilea din urmă. – Din lat. paenultimus.

DOOM

!penúltim (pe-nul-/pen-ul-) adj. m., pl. penúltimi; f. penúltimă, pl. penúltime
penultimele
PENÚLTIM, -Ă, penultimi, -e, adj. Care este înaintea celui din urmă, al doilea din urmă. – Din lat. paenultimus.

DOOM

!penúltim (pe-nul-/pen-ul-) adj. m., pl. penúltimi; f. penúltimă, pl. penúltime
penultimelor
PENÚLTIM, -Ă, penultimi, -e, adj. Care este înaintea celui din urmă, al doilea din urmă. – Din lat. paenultimus.

DOOM

!penúltim (pe-nul-/pen-ul-) adj. m., pl. penúltimi; f. penúltimă, pl. penúltime
penultimi
PENÚLTIM, -Ă, penultimi, -e, adj. Care este înaintea celui din urmă, al doilea din urmă. – Din lat. paenultimus.

DOOM

!penúltim (pe-nul-/pen-ul-) adj. m., pl. penúltimi; f. penúltimă, pl. penúltime
penultimii
PENÚLTIM, -Ă, penultimi, -e, adj. Care este înaintea celui din urmă, al doilea din urmă. – Din lat. paenultimus.

DOOM

!penúltim (pe-nul-/pen-ul-) adj. m., pl. penúltimi; f. penúltimă, pl. penúltime
penultimilor
PENÚLTIM, -Ă, penultimi, -e, adj. Care este înaintea celui din urmă, al doilea din urmă. – Din lat. paenultimus.

DOOM

!penúltim (pe-nul-/pen-ul-) adj. m., pl. penúltimi; f. penúltimă, pl. penúltime
penultimul
PENÚLTIM, -Ă, penultimi, -e, adj. Care este înaintea celui din urmă, al doilea din urmă. – Din lat. paenultimus.

DOOM

!penúltim (pe-nul-/pen-ul-) adj. m., pl. penúltimi; f. penúltimă, pl. penúltime
penultimului
PENÚLTIM, -Ă, penultimi, -e, adj. Care este înaintea celui din urmă, al doilea din urmă. – Din lat. paenultimus.

DOOM

!penúltim (pe-nul-/pen-ul-) adj. m., pl. penúltimi; f. penúltimă, pl. penúltime
penulă
PÉNULĂ s.f. (Liv.) Un fel de manta scurtă, fără mâneci. [< lat. paenula].
penumbra
PENÚMBRĂ, penumbre, s. f. 1. Zonă incomplet luminată, cuprinsă între zona umbrită și cea luminoasă din spatele unui corp opac; p. genei: zonă slab luminată; semiobscuritate. 2. (Pict.) Suprafață slab luminată aflată la confluența luminii cu umbra. – Din fr. pénombre. Cf. umbră.

DOOM

!penúmbră (pe-num-/pen-um-) s. f., g.-d. art. penúmbrei; pl. penúmbre
penumbre
PENÚMBRĂ, penumbre, s. f. 1. Zonă incomplet luminată, cuprinsă între zona umbrită și cea luminoasă din spatele unui corp opac; p. genei: zonă slab luminată; semiobscuritate. 2. (Pict.) Suprafață slab luminată aflată la confluența luminii cu umbra. – Din fr. pénombre. Cf. umbră.

DOOM

!penúmbră (pe-num-/pen-um-) s. f., g.-d. art. penúmbrei; pl. penúmbre
penumbrei
PENÚMBRĂ, penumbre, s. f. 1. Zonă incomplet luminată, cuprinsă între zona umbrită și cea luminoasă din spatele unui corp opac; p. genei: zonă slab luminată; semiobscuritate. 2. (Pict.) Suprafață slab luminată aflată la confluența luminii cu umbra. – Din fr. pénombre. Cf. umbră.

DOOM

!penúmbră (pe-num-/pen-um-) s. f., g.-d. art. penúmbrei; pl. penúmbre
penumbrele
PENÚMBRĂ, penumbre, s. f. 1. Zonă incomplet luminată, cuprinsă între zona umbrită și cea luminoasă din spatele unui corp opac; p. genei: zonă slab luminată; semiobscuritate. 2. (Pict.) Suprafață slab luminată aflată la confluența luminii cu umbra. – Din fr. pénombre. Cf. umbră.

DOOM

!penúmbră (pe-num-/pen-um-) s. f., g.-d. art. penúmbrei; pl. penúmbre
penumbrelor
PENÚMBRĂ, penumbre, s. f. 1. Zonă incomplet luminată, cuprinsă între zona umbrită și cea luminoasă din spatele unui corp opac; p. genei: zonă slab luminată; semiobscuritate. 2. (Pict.) Suprafață slab luminată aflată la confluența luminii cu umbra. – Din fr. pénombre. Cf. umbră.

DOOM

!penúmbră (pe-num-/pen-um-) s. f., g.-d. art. penúmbrei; pl. penúmbre
penuria
PENÚRIE s. f. Lipsă a unor lucruri necesare; spec. lipsă a mijloacelor de trai; sărăcie, mizerie. [Acc. și: penuríe] – Din fr. pénurie.

DOOM

penúrie / penuríe s. f., art. penúria / penuría, g.-d. penúrii / penuríi, art. penúriei / penuríei
penurie
PENÚRIE s. f. Lipsă a unor lucruri necesare; spec. lipsă a mijloacelor de trai; sărăcie, mizerie. [Acc. și: penuríe] – Din fr. pénurie.

DOOM

penúrie / penuríe s. f., art. penúria / penuría, g.-d. penúrii / penuríi, art. penúriei / penuríei
penuriei
PENÚRIE s. f. Lipsă a unor lucruri necesare; spec. lipsă a mijloacelor de trai; sărăcie, mizerie. [Acc. și: penuríe] – Din fr. pénurie.

DOOM

penúrie / penuríe s. f., art. penúria / penuría, g.-d. penúrii / penuríi, art. penúriei / penuríei
penurii
PENÚRIE s. f. Lipsă a unor lucruri necesare; spec. lipsă a mijloacelor de trai; sărăcie, mizerie. [Acc. și: penuríe] – Din fr. pénurie.

DOOM

penúrie / penuríe s. f., art. penúria / penuría, g.-d. penúrii / penuríi, art. penúriei / penuríei
penând
PENÁ, penez, vb. I. Tranz. (Jur.; rar) A penaliza (1). – Din penă.

DOOM

pená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 peneáză
penînd
PENÁ, penez, vb. I. Tranz. (Jur.; rar) A penaliza (1). – Din penă.

DOOM

pená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 peneáză
pențiu
PÉNȚIU, penți, s. m. Cinteză.
peon
PEÓN1, peoni, s. m. Muncitor agricol din America Latină. [Pr.: pe-on] – Din fr. péon, sp. peon.

DOOM

peón s. m., pl. peóni
peonaj
PEONÁJ s. n. (Rar) Formă de exploatare a peonilor. [Pr.: pe-o-] – Din fr. péonage.

DOOM

peonáj (rar) (pe-o-) s. n.
peonajul
PEONÁJ s. n. (Rar) Formă de exploatare a peonilor. [Pr.: pe-o-] – Din fr. péonage.

DOOM

peonáj (rar) (pe-o-) s. n.
peonajului
PEONÁJ s. n. (Rar) Formă de exploatare a peonilor. [Pr.: pe-o-] – Din fr. péonage.

DOOM

peonáj (rar) (pe-o-) s. n.
peoni
PEÓN1, peoni, s. m. Muncitor agricol din America Latină. [Pr.: pe-on] – Din fr. péon, sp. peon.

DOOM

peón s. m., pl. peóni
peonia
PEÓNIA s.f. Plantă erbacee cu rădăcini în formă de tubercul și cu flori mari plăcut parfumate și colorate de la alb, roz până la roșu; (pop.) bujor. [Pron. pe-o-ni-a. / < lat. paeonia].
peonic
PEÓNIC, -Ă adj. Referitor la peon2. ◊ Rimă peonică = rimă cu accentul pe a patra silabă de la sfârșit. [Pron. pe-o-. / cf. it. peonico].
peonica
PEÓNIC, -Ă adj. Referitor la peon2. ◊ Rimă peonică = rimă cu accentul pe a patra silabă de la sfârșit. [Pron. pe-o-. / cf. it. peonico].
peonice
PEÓNIC, -Ă adj. Referitor la peon2. ◊ Rimă peonică = rimă cu accentul pe a patra silabă de la sfârșit. [Pron. pe-o-. / cf. it. peonico].
peonicei
PEÓNIC, -Ă adj. Referitor la peon2. ◊ Rimă peonică = rimă cu accentul pe a patra silabă de la sfârșit. [Pron. pe-o-. / cf. it. peonico].
peonicele
PEÓNIC, -Ă adj. Referitor la peon2. ◊ Rimă peonică = rimă cu accentul pe a patra silabă de la sfârșit. [Pron. pe-o-. / cf. it. peonico].
peonicelor
PEÓNIC, -Ă adj. Referitor la peon2. ◊ Rimă peonică = rimă cu accentul pe a patra silabă de la sfârșit. [Pron. pe-o-. / cf. it. peonico].
peonici
PEÓNIC, -Ă adj. Referitor la peon2. ◊ Rimă peonică = rimă cu accentul pe a patra silabă de la sfârșit. [Pron. pe-o-. / cf. it. peonico].
peonicii
PEÓNIC, -Ă adj. Referitor la peon2. ◊ Rimă peonică = rimă cu accentul pe a patra silabă de la sfârșit. [Pron. pe-o-. / cf. it. peonico].
peonicilor
PEÓNIC, -Ă adj. Referitor la peon2. ◊ Rimă peonică = rimă cu accentul pe a patra silabă de la sfârșit. [Pron. pe-o-. / cf. it. peonico].
peonicul
PEÓNIC, -Ă adj. Referitor la peon2. ◊ Rimă peonică = rimă cu accentul pe a patra silabă de la sfârșit. [Pron. pe-o-. / cf. it. peonico].
peonicului
PEÓNIC, -Ă adj. Referitor la peon2. ◊ Rimă peonică = rimă cu accentul pe a patra silabă de la sfârșit. [Pron. pe-o-. / cf. it. peonico].
peoniei
PEÓNIA s.f. Plantă erbacee cu rădăcini în formă de tubercul și cu flori mari plăcut parfumate și colorate de la alb, roz până la roșu; (pop.) bujor. [Pron. pe-o-ni-a. / < lat. paeonia].
peonii
PEÓN1, peoni, s. m. Muncitor agricol din America Latină. [Pr.: pe-on] – Din fr. péon, sp. peon.

DOOM

peón s. m., pl. peóni
peonii
PEÓNIA s.f. Plantă erbacee cu rădăcini în formă de tubercul și cu flori mari plăcut parfumate și colorate de la alb, roz până la roșu; (pop.) bujor. [Pron. pe-o-ni-a. / < lat. paeonia].
peoniile
PEÓNIA s.f. Plantă erbacee cu rădăcini în formă de tubercul și cu flori mari plăcut parfumate și colorate de la alb, roz până la roșu; (pop.) bujor. [Pron. pe-o-ni-a. / < lat. paeonia].
peoniilor
PEÓNIA s.f. Plantă erbacee cu rădăcini în formă de tubercul și cu flori mari plăcut parfumate și colorate de la alb, roz până la roșu; (pop.) bujor. [Pron. pe-o-ni-a. / < lat. paeonia].
peonilor
PEÓN1, peoni, s. m. Muncitor agricol din America Latină. [Pr.: pe-on] – Din fr. péon, sp. peon.

DOOM

peón s. m., pl. peóni
peonul
PEÓN1, peoni, s. m. Muncitor agricol din America Latină. [Pr.: pe-on] – Din fr. péon, sp. peon.

DOOM

peón s. m., pl. peóni
peonului
PEÓN1, peoni, s. m. Muncitor agricol din America Latină. [Pr.: pe-on] – Din fr. péon, sp. peon.

DOOM

peón s. m., pl. peóni
pepelea
PEPÉLEA s. m. (Pop.) Om isteț, glumeț și poznaș, care își bate joc de toți. – Din n. pr. Pepelea.

DOOM

Pepélea (personaj) s. propriu m., g.-d. lui Pepélea/Pepélei
pepelei
PEPÉLEA s. m. (Pop.) Om isteț, glumeț și poznaș, care își bate joc de toți. – Din n. pr. Pepelea.

DOOM

Pepélea (personaj) s. propriu m., g.-d. lui Pepélea/Pepélei
pepenar
PEPENÁR, pepenari, s. m. Persoană care cultivă sau vinde pepeni. – Pepene + suf. -ar.

DOOM

pepenár s. m., pl. pepenári
pepenari
PEPENÁR, pepenari, s. m. Persoană care cultivă sau vinde pepeni. – Pepene + suf. -ar.

DOOM

pepenár s. m., pl. pepenári
pepenarii
PEPENÁR, pepenari, s. m. Persoană care cultivă sau vinde pepeni. – Pepene + suf. -ar.

DOOM

pepenár s. m., pl. pepenári
pepenarilor
PEPENÁR, pepenari, s. m. Persoană care cultivă sau vinde pepeni. – Pepene + suf. -ar.

DOOM

pepenár s. m., pl. pepenári
pepenarul
PEPENÁR, pepenari, s. m. Persoană care cultivă sau vinde pepeni. – Pepene + suf. -ar.

DOOM

pepenár s. m., pl. pepenári
pepenarului
PEPENÁR, pepenari, s. m. Persoană care cultivă sau vinde pepeni. – Pepene + suf. -ar.

DOOM

pepenár s. m., pl. pepenári
pepenaș
PEPENÁȘ, pepenași, s. m. Diminutiv al lui pepene. – Pepene + suf. -aș.

DOOM

pepenáș s. m., pl. pepenáși
pepenași
PEPENÁȘ, pepenași, s. m. Diminutiv al lui pepene. – Pepene + suf. -aș.

DOOM

pepenáș s. m., pl. pepenáși
pepenașii
PEPENÁȘ, pepenași, s. m. Diminutiv al lui pepene. – Pepene + suf. -aș.

DOOM

pepenáș s. m., pl. pepenáși
pepenașilor
PEPENÁȘ, pepenași, s. m. Diminutiv al lui pepene. – Pepene + suf. -aș.

DOOM

pepenáș s. m., pl. pepenáși
pepenașul
PEPENÁȘ, pepenași, s. m. Diminutiv al lui pepene. – Pepene + suf. -aș.

DOOM

pepenáș s. m., pl. pepenáși
pepenașului
PEPENÁȘ, pepenași, s. m. Diminutiv al lui pepene. – Pepene + suf. -aș.

DOOM

pepenáș s. m., pl. pepenáși
pepene
PÉPENE, pepeni, s. m. 1. Numele a două specii de plante erbacee din familia cucurbitaceelor, cu tulpină târâtoare lungă și cu fructe comestibile; a) (de obicei determinat prin „galben”) plantă originară din Asia tropicală, cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu fructul mare, sferic sau oval, cu coaja galbenă sau verzuie, cu miezul alb, verde sau galben, dulce, parfumat și suculent (Cucumis melo); b) (de obicei determinat prin „verde”) plantă originară din sudul Africii, cu frunzele adânc crestate, cu fructul mare, sferic sau oval, având coaja verde și miezul roșu sau galben, dulce și foarte zemos; harbuz, lubeniță, bostan (Citrullus vulgaris); p. restr. fructul acestor plante. ◊ Expr. Gras ca pepenele (sau ca un pepene) sau pepene de gras (sau gras pepene) = foarte gras. (Fam.) A-și ieși (sau a scoate pe cineva) din pepeni = a-și pierde (sau a face pe cineva să-și piardă) răbdarea, a (se) enerva, a-și ieși (sau a scoate pe cineva) din fire. (Fam.) A ieși (sau a ajunge etc.) la pepeni = a face o afacere proastă, a nu reuși într-o acțiune. 2. (Reg.) Dovleac. 3. (Reg.) Castravete. – Din lat. pepo, *pepinis.

DOOM

pépene s. m., pl. pépeni
pepenea
PEPENEÁ, pepenele, s. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori mici, alburii sau roșietice (Trifolium arvense).
pepenele
PÉPENE, pepeni, s. m. 1. Numele a două specii de plante erbacee din familia cucurbitaceelor, cu tulpină târâtoare lungă și cu fructe comestibile; a) (de obicei determinat prin „galben”) plantă originară din Asia tropicală, cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu fructul mare, sferic sau oval, cu coaja galbenă sau verzuie, cu miezul alb, verde sau galben, dulce, parfumat și suculent (Cucumis melo); b) (de obicei determinat prin „verde”) plantă originară din sudul Africii, cu frunzele adânc crestate, cu fructul mare, sferic sau oval, având coaja verde și miezul roșu sau galben, dulce și foarte zemos; harbuz, lubeniță, bostan (Citrullus vulgaris); p. restr. fructul acestor plante. ◊ Expr. Gras ca pepenele (sau ca un pepene) sau pepene de gras (sau gras pepene) = foarte gras. (Fam.) A-și ieși (sau a scoate pe cineva) din pepeni = a-și pierde (sau a face pe cineva să-și piardă) răbdarea, a (se) enerva, a-și ieși (sau a scoate pe cineva) din fire. (Fam.) A ieși (sau a ajunge etc.) la pepeni = a face o afacere proastă, a nu reuși într-o acțiune. 2. (Reg.) Dovleac. 3. (Reg.) Castravete. – Din lat. pepo, *pepinis.

DOOM

pépene s. m., pl. pépeni
pepenelui
PÉPENE, pepeni, s. m. 1. Numele a două specii de plante erbacee din familia cucurbitaceelor, cu tulpină târâtoare lungă și cu fructe comestibile; a) (de obicei determinat prin „galben”) plantă originară din Asia tropicală, cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu fructul mare, sferic sau oval, cu coaja galbenă sau verzuie, cu miezul alb, verde sau galben, dulce, parfumat și suculent (Cucumis melo); b) (de obicei determinat prin „verde”) plantă originară din sudul Africii, cu frunzele adânc crestate, cu fructul mare, sferic sau oval, având coaja verde și miezul roșu sau galben, dulce și foarte zemos; harbuz, lubeniță, bostan (Citrullus vulgaris); p. restr. fructul acestor plante. ◊ Expr. Gras ca pepenele (sau ca un pepene) sau pepene de gras (sau gras pepene) = foarte gras. (Fam.) A-și ieși (sau a scoate pe cineva) din pepeni = a-și pierde (sau a face pe cineva să-și piardă) răbdarea, a (se) enerva, a-și ieși (sau a scoate pe cineva) din fire. (Fam.) A ieși (sau a ajunge etc.) la pepeni = a face o afacere proastă, a nu reuși într-o acțiune. 2. (Reg.) Dovleac. 3. (Reg.) Castravete. – Din lat. pepo, *pepinis.

DOOM

pépene s. m., pl. pépeni
pepeni
PÉPENE, pepeni, s. m. 1. Numele a două specii de plante erbacee din familia cucurbitaceelor, cu tulpină târâtoare lungă și cu fructe comestibile; a) (de obicei determinat prin „galben”) plantă originară din Asia tropicală, cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu fructul mare, sferic sau oval, cu coaja galbenă sau verzuie, cu miezul alb, verde sau galben, dulce, parfumat și suculent (Cucumis melo); b) (de obicei determinat prin „verde”) plantă originară din sudul Africii, cu frunzele adânc crestate, cu fructul mare, sferic sau oval, având coaja verde și miezul roșu sau galben, dulce și foarte zemos; harbuz, lubeniță, bostan (Citrullus vulgaris); p. restr. fructul acestor plante. ◊ Expr. Gras ca pepenele (sau ca un pepene) sau pepene de gras (sau gras pepene) = foarte gras. (Fam.) A-și ieși (sau a scoate pe cineva) din pepeni = a-și pierde (sau a face pe cineva să-și piardă) răbdarea, a (se) enerva, a-și ieși (sau a scoate pe cineva) din fire. (Fam.) A ieși (sau a ajunge etc.) la pepeni = a face o afacere proastă, a nu reuși într-o acțiune. 2. (Reg.) Dovleac. 3. (Reg.) Castravete. – Din lat. pepo, *pepinis.

DOOM

pépene s. m., pl. pépeni
pepenii
PÉPENE, pepeni, s. m. 1. Numele a două specii de plante erbacee din familia cucurbitaceelor, cu tulpină târâtoare lungă și cu fructe comestibile; a) (de obicei determinat prin „galben”) plantă originară din Asia tropicală, cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu fructul mare, sferic sau oval, cu coaja galbenă sau verzuie, cu miezul alb, verde sau galben, dulce, parfumat și suculent (Cucumis melo); b) (de obicei determinat prin „verde”) plantă originară din sudul Africii, cu frunzele adânc crestate, cu fructul mare, sferic sau oval, având coaja verde și miezul roșu sau galben, dulce și foarte zemos; harbuz, lubeniță, bostan (Citrullus vulgaris); p. restr. fructul acestor plante. ◊ Expr. Gras ca pepenele (sau ca un pepene) sau pepene de gras (sau gras pepene) = foarte gras. (Fam.) A-și ieși (sau a scoate pe cineva) din pepeni = a-și pierde (sau a face pe cineva să-și piardă) răbdarea, a (se) enerva, a-și ieși (sau a scoate pe cineva) din fire. (Fam.) A ieși (sau a ajunge etc.) la pepeni = a face o afacere proastă, a nu reuși într-o acțiune. 2. (Reg.) Dovleac. 3. (Reg.) Castravete. – Din lat. pepo, *pepinis.

DOOM

pépene s. m., pl. pépeni
pepenilor
PÉPENE, pepeni, s. m. 1. Numele a două specii de plante erbacee din familia cucurbitaceelor, cu tulpină târâtoare lungă și cu fructe comestibile; a) (de obicei determinat prin „galben”) plantă originară din Asia tropicală, cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu fructul mare, sferic sau oval, cu coaja galbenă sau verzuie, cu miezul alb, verde sau galben, dulce, parfumat și suculent (Cucumis melo); b) (de obicei determinat prin „verde”) plantă originară din sudul Africii, cu frunzele adânc crestate, cu fructul mare, sferic sau oval, având coaja verde și miezul roșu sau galben, dulce și foarte zemos; harbuz, lubeniță, bostan (Citrullus vulgaris); p. restr. fructul acestor plante. ◊ Expr. Gras ca pepenele (sau ca un pepene) sau pepene de gras (sau gras pepene) = foarte gras. (Fam.) A-și ieși (sau a scoate pe cineva) din pepeni = a-și pierde (sau a face pe cineva să-și piardă) răbdarea, a (se) enerva, a-și ieși (sau a scoate pe cineva) din fire. (Fam.) A ieși (sau a ajunge etc.) la pepeni = a face o afacere proastă, a nu reuși într-o acțiune. 2. (Reg.) Dovleac. 3. (Reg.) Castravete. – Din lat. pepo, *pepinis.

DOOM

pépene s. m., pl. pépeni
pepeniște
PEPENÍȘTE, pepeniști, s. f. (Pop.) Teren cultivat cu pepeni. – Pepene + suf. -iște.

DOOM

pepeníște (pop.) s. f., g.-d. art. pepeníștii; pl. pepeníști
pepeniștea
PEPENÍȘTE, pepeniști, s. f. (Pop.) Teren cultivat cu pepeni. – Pepene + suf. -iște.

DOOM

pepeníște (pop.) s. f., g.-d. art. pepeníștii; pl. pepeníști
pepeniști
PEPENÍȘTE, pepeniști, s. f. (Pop.) Teren cultivat cu pepeni. – Pepene + suf. -iște.

DOOM

pepeníște (pop.) s. f., g.-d. art. pepeníștii; pl. pepeníști
pepeniștii
PEPENÍȘTE, pepeniști, s. f. (Pop.) Teren cultivat cu pepeni. – Pepene + suf. -iște.

DOOM

pepeníște (pop.) s. f., g.-d. art. pepeníștii; pl. pepeníști
pepeniștile
PEPENÍȘTE, pepeniști, s. f. (Pop.) Teren cultivat cu pepeni. – Pepene + suf. -iște.

DOOM

pepeníște (pop.) s. f., g.-d. art. pepeníștii; pl. pepeníști
pepeniștilor
PEPENÍȘTE, pepeniști, s. f. (Pop.) Teren cultivat cu pepeni. – Pepene + suf. -iște.

DOOM

pepeníște (pop.) s. f., g.-d. art. pepeníștii; pl. pepeníști
pepeniță
PÉPENIȚĂ, pepenițe, s. f. Buruiană cu flori păroase; se pune printre frunzele castraveților ca să rodească.
pepenoaia
PEPENOÁIE, pepenoaie, s. f. (Rar) Pepenoaică. – Pepene + suf. -oaie.

DOOM

pepenoáie (rar) s. f., art. pepenoáia, g.-d. art. pepenoáiei; pl. pepenoáie
pepenoaica
PEPENOÁICĂ, pepenoaice, s. f. Specie de pepene verde, de formă lunguiață, cu coaja vărgată cu dungi de culoare verde-închis și verde-deschis; pepenoaie. – Pepene + suf. -oaică.

DOOM

pepenoáică s. f., g.-d. art. pepenoáicei; pl. pepenoáice
pepenoaice
PEPENOÁICĂ, pepenoaice, s. f. Specie de pepene verde, de formă lunguiață, cu coaja vărgată cu dungi de culoare verde-închis și verde-deschis; pepenoaie. – Pepene + suf. -oaică.

DOOM

pepenoáică s. f., g.-d. art. pepenoáicei; pl. pepenoáice
pepenoaicei
PEPENOÁICĂ, pepenoaice, s. f. Specie de pepene verde, de formă lunguiață, cu coaja vărgată cu dungi de culoare verde-închis și verde-deschis; pepenoaie. – Pepene + suf. -oaică.

DOOM

pepenoáică s. f., g.-d. art. pepenoáicei; pl. pepenoáice
pepenoaicele
PEPENOÁICĂ, pepenoaice, s. f. Specie de pepene verde, de formă lunguiață, cu coaja vărgată cu dungi de culoare verde-închis și verde-deschis; pepenoaie. – Pepene + suf. -oaică.

DOOM

pepenoáică s. f., g.-d. art. pepenoáicei; pl. pepenoáice
pepenoaicelor
PEPENOÁICĂ, pepenoaice, s. f. Specie de pepene verde, de formă lunguiață, cu coaja vărgată cu dungi de culoare verde-închis și verde-deschis; pepenoaie. – Pepene + suf. -oaică.

DOOM

pepenoáică s. f., g.-d. art. pepenoáicei; pl. pepenoáice
pepenoaie
PEPENOÁIE, pepenoaie, s. f. (Rar) Pepenoaică. – Pepene + suf. -oaie.

DOOM

pepenoáie (rar) s. f., art. pepenoáia, g.-d. art. pepenoáiei; pl. pepenoáie
pepenoaiei
PEPENOÁIE, pepenoaie, s. f. (Rar) Pepenoaică. – Pepene + suf. -oaie.

DOOM

pepenoáie (rar) s. f., art. pepenoáia, g.-d. art. pepenoáiei; pl. pepenoáie
pepenoaiele
PEPENOÁIE, pepenoaie, s. f. (Rar) Pepenoaică. – Pepene + suf. -oaie.

DOOM

pepenoáie (rar) s. f., art. pepenoáia, g.-d. art. pepenoáiei; pl. pepenoáie
pepenoaielor
PEPENOÁIE, pepenoaie, s. f. (Rar) Pepenoaică. – Pepene + suf. -oaie.

DOOM

pepenoáie (rar) s. f., art. pepenoáia, g.-d. art. pepenoáiei; pl. pepenoáie
pepenoasa
PEPENÓS, -OÁSĂ, pepenoși, -oase, adj. (Rar) Rotund, sferic, plin (ca un pepene); gras, dolofan. – Pepene + suf. -os.

DOOM

pepenós (rar) adj. m., pl. pepenóși; f. pepenoásă, pl. pepenoáse
pepenoase
PEPENÓS, -OÁSĂ, pepenoși, -oase, adj. (Rar) Rotund, sferic, plin (ca un pepene); gras, dolofan. – Pepene + suf. -os.

DOOM

pepenós (rar) adj. m., pl. pepenóși; f. pepenoásă, pl. pepenoáse
pepenoasei
PEPENÓS, -OÁSĂ, pepenoși, -oase, adj. (Rar) Rotund, sferic, plin (ca un pepene); gras, dolofan. – Pepene + suf. -os.

DOOM

pepenós (rar) adj. m., pl. pepenóși; f. pepenoásă, pl. pepenoáse
pepenoasele
PEPENÓS, -OÁSĂ, pepenoși, -oase, adj. (Rar) Rotund, sferic, plin (ca un pepene); gras, dolofan. – Pepene + suf. -os.

DOOM

pepenós (rar) adj. m., pl. pepenóși; f. pepenoásă, pl. pepenoáse
pepenoaselor
PEPENÓS, -OÁSĂ, pepenoși, -oase, adj. (Rar) Rotund, sferic, plin (ca un pepene); gras, dolofan. – Pepene + suf. -os.

DOOM

pepenós (rar) adj. m., pl. pepenóși; f. pepenoásă, pl. pepenoáse
pepenoi
PEPENOÍ, pepenoi, s. m. Augmentativ al lui pepene. – Pepene + suf. -oi.

DOOM

pepenói s. m., pl. pepenói, art. pepenóii
pepenoii
PEPENOÍ, pepenoi, s. m. Augmentativ al lui pepene. – Pepene + suf. -oi.

DOOM

pepenói s. m., pl. pepenói, art. pepenóii
pepenoilor
PEPENOÍ, pepenoi, s. m. Augmentativ al lui pepene. – Pepene + suf. -oi.

DOOM

pepenói s. m., pl. pepenói, art. pepenóii
pepenoiul
PEPENOÍ, pepenoi, s. m. Augmentativ al lui pepene. – Pepene + suf. -oi.

DOOM

pepenói s. m., pl. pepenói, art. pepenóii
pepenoiului
PEPENOÍ, pepenoi, s. m. Augmentativ al lui pepene. – Pepene + suf. -oi.

DOOM

pepenói s. m., pl. pepenói, art. pepenóii
pepenos
PEPENÓS, -OÁSĂ, pepenoși, -oase, adj. (Rar) Rotund, sferic, plin (ca un pepene); gras, dolofan. – Pepene + suf. -os.

DOOM

pepenós (rar) adj. m., pl. pepenóși; f. pepenoásă, pl. pepenoáse
pepenosul
PEPENÓS, -OÁSĂ, pepenoși, -oase, adj. (Rar) Rotund, sferic, plin (ca un pepene); gras, dolofan. – Pepene + suf. -os.

DOOM

pepenós (rar) adj. m., pl. pepenóși; f. pepenoásă, pl. pepenoáse
pepenosului
PEPENÓS, -OÁSĂ, pepenoși, -oase, adj. (Rar) Rotund, sferic, plin (ca un pepene); gras, dolofan. – Pepene + suf. -os.

DOOM

pepenós (rar) adj. m., pl. pepenóși; f. pepenoásă, pl. pepenoáse
pepenoși
PEPENÓS, -OÁSĂ, pepenoși, -oase, adj. (Rar) Rotund, sferic, plin (ca un pepene); gras, dolofan. – Pepene + suf. -os.

DOOM

pepenós (rar) adj. m., pl. pepenóși; f. pepenoásă, pl. pepenoáse
pepenoșii
PEPENÓS, -OÁSĂ, pepenoși, -oase, adj. (Rar) Rotund, sferic, plin (ca un pepene); gras, dolofan. – Pepene + suf. -os.

DOOM

pepenós (rar) adj. m., pl. pepenóși; f. pepenoásă, pl. pepenoáse
pepenoșilor
PEPENÓS, -OÁSĂ, pepenoși, -oase, adj. (Rar) Rotund, sferic, plin (ca un pepene); gras, dolofan. – Pepene + suf. -os.

DOOM

pepenós (rar) adj. m., pl. pepenóși; f. pepenoásă, pl. pepenoáse
pepenăria
PEPENĂRÍE, pepenării, s. f. Loc unde se cultivă (sau se vând) pepeni; bostănărie, bostană, harbuzărie. – Pepene + suf. -ărie.

DOOM

pepenăríe s. f., art. pepenăría, g.-d. art. pepenăríei; pl. pepenăríi, art. pepenăríile
pepenărie
PEPENĂRÍE, pepenării, s. f. Loc unde se cultivă (sau se vând) pepeni; bostănărie, bostană, harbuzărie. – Pepene + suf. -ărie.

DOOM

pepenăríe s. f., art. pepenăría, g.-d. art. pepenăríei; pl. pepenăríi, art. pepenăríile
pepenăriei
PEPENĂRÍE, pepenării, s. f. Loc unde se cultivă (sau se vând) pepeni; bostănărie, bostană, harbuzărie. – Pepene + suf. -ărie.

DOOM

pepenăríe s. f., art. pepenăría, g.-d. art. pepenăríei; pl. pepenăríi, art. pepenăríile
pepenării
PEPENĂRÍE, pepenării, s. f. Loc unde se cultivă (sau se vând) pepeni; bostănărie, bostană, harbuzărie. – Pepene + suf. -ărie.

DOOM

pepenăríe s. f., art. pepenăría, g.-d. art. pepenăríei; pl. pepenăríi, art. pepenăríile
pepenăriile
PEPENĂRÍE, pepenării, s. f. Loc unde se cultivă (sau se vând) pepeni; bostănărie, bostană, harbuzărie. – Pepene + suf. -ărie.

DOOM

pepenăríe s. f., art. pepenăría, g.-d. art. pepenăríei; pl. pepenăríi, art. pepenăríile
pepenăriilor
PEPENĂRÍE, pepenării, s. f. Loc unde se cultivă (sau se vând) pepeni; bostănărie, bostană, harbuzărie. – Pepene + suf. -ărie.

DOOM

pepenăríe s. f., art. pepenăría, g.-d. art. pepenăríei; pl. pepenăríi, art. pepenăríile
pephedro
Pephedro, una dintre cele trei fiice monstruoase ale lui Phorcys și Ceto (v. și Graeae).
pepiniera
PEPINIÉRĂ, pepiniere, s. f. 1. Teren rezervat pentru înmulțirea și formarea plantelor erbacee sau lemnoase până la plantarea lor pe locul definitiv. 2. P. anal. Crescătorie de animale. 3. Fig. Instituție, organizație etc. care pregătește un număr mare de oameni în vederea unei profesii, a unei activități etc.; colectiv din care se pot recruta astfel de oameni. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. pépinière.

DOOM

pepiniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. pepiniérei; pl. pepiniére
pepiniere
PEPINIÉRĂ, pepiniere, s. f. 1. Teren rezervat pentru înmulțirea și formarea plantelor erbacee sau lemnoase până la plantarea lor pe locul definitiv. 2. P. anal. Crescătorie de animale. 3. Fig. Instituție, organizație etc. care pregătește un număr mare de oameni în vederea unei profesii, a unei activități etc.; colectiv din care se pot recruta astfel de oameni. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. pépinière.

DOOM

pepiniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. pepiniérei; pl. pepiniére
pepinierei
PEPINIÉRĂ, pepiniere, s. f. 1. Teren rezervat pentru înmulțirea și formarea plantelor erbacee sau lemnoase până la plantarea lor pe locul definitiv. 2. P. anal. Crescătorie de animale. 3. Fig. Instituție, organizație etc. care pregătește un număr mare de oameni în vederea unei profesii, a unei activități etc.; colectiv din care se pot recruta astfel de oameni. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. pépinière.

DOOM

pepiniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. pepiniérei; pl. pepiniére
pepinierele
PEPINIÉRĂ, pepiniere, s. f. 1. Teren rezervat pentru înmulțirea și formarea plantelor erbacee sau lemnoase până la plantarea lor pe locul definitiv. 2. P. anal. Crescătorie de animale. 3. Fig. Instituție, organizație etc. care pregătește un număr mare de oameni în vederea unei profesii, a unei activități etc.; colectiv din care se pot recruta astfel de oameni. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. pépinière.

DOOM

pepiniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. pepiniérei; pl. pepiniére
pepinierelor
PEPINIÉRĂ, pepiniere, s. f. 1. Teren rezervat pentru înmulțirea și formarea plantelor erbacee sau lemnoase până la plantarea lor pe locul definitiv. 2. P. anal. Crescătorie de animale. 3. Fig. Instituție, organizație etc. care pregătește un număr mare de oameni în vederea unei profesii, a unei activități etc.; colectiv din care se pot recruta astfel de oameni. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. pépinière.

DOOM

pepiniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. pepiniérei; pl. pepiniére
pepinieria
PEPINIERÍE, pepinierii, s. f. (Rar) Ocupația pepinieristului. [Pr.: -ni-e-] – Pepinieră + suf. -ie.

DOOM

pepinieríe (rar) (-ni-e-) s. f., art. pepiniería, g.-d. art. pepinieríei; pl. pepinieríi, art. pepinieríile
pepinierie
PEPINIERÍE, pepinierii, s. f. (Rar) Ocupația pepinieristului. [Pr.: -ni-e-] – Pepinieră + suf. -ie.

DOOM

pepinieríe (rar) (-ni-e-) s. f., art. pepiniería, g.-d. art. pepinieríei; pl. pepinieríi, art. pepinieríile
pepinieriei
PEPINIERÍE, pepinierii, s. f. (Rar) Ocupația pepinieristului. [Pr.: -ni-e-] – Pepinieră + suf. -ie.

DOOM

pepinieríe (rar) (-ni-e-) s. f., art. pepiniería, g.-d. art. pepinieríei; pl. pepinieríi, art. pepinieríile
pepinierii
PEPINIERÍE, pepinierii, s. f. (Rar) Ocupația pepinieristului. [Pr.: -ni-e-] – Pepinieră + suf. -ie.

DOOM

pepinieríe (rar) (-ni-e-) s. f., art. pepiniería, g.-d. art. pepinieríei; pl. pepinieríi, art. pepinieríile
pepinieriile
PEPINIERÍE, pepinierii, s. f. (Rar) Ocupația pepinieristului. [Pr.: -ni-e-] – Pepinieră + suf. -ie.

DOOM

pepinieríe (rar) (-ni-e-) s. f., art. pepiniería, g.-d. art. pepinieríei; pl. pepinieríi, art. pepinieríile
pepinieriilor
PEPINIERÍE, pepinierii, s. f. (Rar) Ocupația pepinieristului. [Pr.: -ni-e-] – Pepinieră + suf. -ie.

DOOM

pepinieríe (rar) (-ni-e-) s. f., art. pepiniería, g.-d. art. pepinieríei; pl. pepinieríi, art. pepinieríile
pepinierist
PEPINIERÍST, pepinieriști, s. m. (Rar) Persoană care lucrează într-o pepinieră. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. pépiniériste.

DOOM

pepinieríst (rar) (-ni-e-) s. m., pl. pepinieríști
pepinieristul
PEPINIERÍST, pepinieriști, s. m. (Rar) Persoană care lucrează într-o pepinieră. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. pépiniériste.

DOOM

pepinieríst (rar) (-ni-e-) s. m., pl. pepinieríști
pepinieristului
PEPINIERÍST, pepinieriști, s. m. (Rar) Persoană care lucrează într-o pepinieră. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. pépiniériste.

DOOM

pepinieríst (rar) (-ni-e-) s. m., pl. pepinieríști
pepinieriști
PEPINIERÍST, pepinieriști, s. m. (Rar) Persoană care lucrează într-o pepinieră. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. pépiniériste.

DOOM

pepinieríst (rar) (-ni-e-) s. m., pl. pepinieríști
pepinieriștii
PEPINIERÍST, pepinieriști, s. m. (Rar) Persoană care lucrează într-o pepinieră. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. pépiniériste.

DOOM

pepinieríst (rar) (-ni-e-) s. m., pl. pepinieríști
pepinieriștilor
PEPINIERÍST, pepinieriști, s. m. (Rar) Persoană care lucrează într-o pepinieră. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. pépiniériste.

DOOM

pepinieríst (rar) (-ni-e-) s. m., pl. pepinieríști
pepit
PIPÍT adj. invar. v. pepit.

DOOM

pepít2 (țesătură) s. n.
pepita
PIPÍT adj. invar. v. pepit.

DOOM

pepít2 (țesătură) s. n.
pepita
PEPÍTĂ, pepite, s. f. Bucată de metal (mai ales de aur) în stare nativă. – Din fr. pépite.

DOOM

pepítă (bucată de aur) s. f., g.-d. art. pepítei; pl. pepíte
pepite
PEPÍTĂ, pepite, s. f. Bucată de metal (mai ales de aur) în stare nativă. – Din fr. pépite.

DOOM

pepítă (bucată de aur) s. f., g.-d. art. pepítei; pl. pepíte
pepitei
PEPÍTĂ, pepite, s. f. Bucată de metal (mai ales de aur) în stare nativă. – Din fr. pépite.

DOOM

pepítă (bucată de aur) s. f., g.-d. art. pepítei; pl. pepíte
pepitele
PEPÍTĂ, pepite, s. f. Bucată de metal (mai ales de aur) în stare nativă. – Din fr. pépite.

DOOM

pepítă (bucată de aur) s. f., g.-d. art. pepítei; pl. pepíte
pepitelor
PEPÍTĂ, pepite, s. f. Bucată de metal (mai ales de aur) în stare nativă. – Din fr. pépite.

DOOM

pepítă (bucată de aur) s. f., g.-d. art. pepítei; pl. pepíte
pepitul
PIPÍT adj. invar. v. pepit.

DOOM

pepít2 (țesătură) s. n.
pepitului
PIPÍT adj. invar. v. pepit.

DOOM

pepít2 (țesătură) s. n.
peplu
PEPLÚM, peplumuri, s. n. Mantie scurtă fără mâneci, prinsă pe umeri cu o agrafă, purtată peste tunică de către femei în Antichitatea greco-romană. [Var.: péplu s. n.] – Din lat. peplum.

DOOM

!péplum (pe-plum) s. n., pl. péplumuri
peplul
PEPLÚM, peplumuri, s. n. Mantie scurtă fără mâneci, prinsă pe umeri cu o agrafă, purtată peste tunică de către femei în Antichitatea greco-romană. [Var.: péplu s. n.] – Din lat. peplum.

DOOM

!péplum (pe-plum) s. n., pl. péplumuri
peplului
PEPLÚM, peplumuri, s. n. Mantie scurtă fără mâneci, prinsă pe umeri cu o agrafă, purtată peste tunică de către femei în Antichitatea greco-romană. [Var.: péplu s. n.] – Din lat. peplum.

DOOM

!péplum (pe-plum) s. n., pl. péplumuri
peplum
PEPLÚM, peplumuri, s. n. Mantie scurtă fără mâneci, prinsă pe umeri cu o agrafă, purtată peste tunică de către femei în Antichitatea greco-romană. [Var.: péplu s. n.] – Din lat. peplum.

DOOM

!péplum (pe-plum) s. n., pl. péplumuri
pepluri
PEPLÚM, peplumuri, s. n. Mantie scurtă fără mâneci, prinsă pe umeri cu o agrafă, purtată peste tunică de către femei în Antichitatea greco-romană. [Var.: péplu s. n.] – Din lat. peplum.

DOOM

!péplum (pe-plum) s. n., pl. péplumuri
peplurile
PEPLÚM, peplumuri, s. n. Mantie scurtă fără mâneci, prinsă pe umeri cu o agrafă, purtată peste tunică de către femei în Antichitatea greco-romană. [Var.: péplu s. n.] – Din lat. peplum.

DOOM

!péplum (pe-plum) s. n., pl. péplumuri
peplurilor
PEPLÚM, peplumuri, s. n. Mantie scurtă fără mâneci, prinsă pe umeri cu o agrafă, purtată peste tunică de către femei în Antichitatea greco-romană. [Var.: péplu s. n.] – Din lat. peplum.

DOOM

!péplum (pe-plum) s. n., pl. péplumuri
pepo
DOVLECÉL, dovlecei, s. m. Varietate de dovleac cu fructele comestibile, lunguiețe, aproape cilindrice; bostănel (Cucurbita pepo oblonga); p. restr. fructul acestei plante. – Dovleac + suf. -el.
peponida
PEPONÍDĂ s.f. Fructul cucurbitaceelor. [< fr. péponide, cf. gr. pepon – pepene].
peponide
PEPONÍDĂ s.f. Fructul cucurbitaceelor. [< fr. péponide, cf. gr. pepon – pepene].
peponidei
PEPONÍDĂ s.f. Fructul cucurbitaceelor. [< fr. péponide, cf. gr. pepon – pepene].
peponidele
PEPONÍDĂ s.f. Fructul cucurbitaceelor. [< fr. péponide, cf. gr. pepon – pepene].
peponidelor
PEPONÍDĂ s.f. Fructul cucurbitaceelor. [< fr. péponide, cf. gr. pepon – pepene].
pepsi
PÉPSI, pepsiuri, s. n. Pepsi-cola. [Pl. și (f.): pepsi] – Abr. de la pepsi-cola.

DOOM

!pépsi s. n./s. f., pl. n. pépsiuri/f. pépsi
pepsia
PEPSÍE s.f. (Med.) Termen folosit pentru a exprima caracterele generale ale digestiei; digestie. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „digestie”. [Cf. fr. pepsie, cf. gr. pepsis].
pepsic
PÉPSIC, -Ă, pepsici, -ce, adj. Care aparține pepsinei, privitor la pepsină. – Din fr. pepsique.

DOOM

pépsic adj. m., pl. pépsici; f. pépsică, pl. pépsice
pepsica
PÉPSIC, -Ă, pepsici, -ce, adj. Care aparține pepsinei, privitor la pepsină. – Din fr. pepsique.

DOOM

pépsic adj. m., pl. pépsici; f. pépsică, pl. pépsice
pepsice
PÉPSIC, -Ă, pepsici, -ce, adj. Care aparține pepsinei, privitor la pepsină. – Din fr. pepsique.

DOOM

pépsic adj. m., pl. pépsici; f. pépsică, pl. pépsice
pepsicei
PÉPSIC, -Ă, pepsici, -ce, adj. Care aparține pepsinei, privitor la pepsină. – Din fr. pepsique.

DOOM

pépsic adj. m., pl. pépsici; f. pépsică, pl. pépsice
pepsicele
PÉPSIC, -Ă, pepsici, -ce, adj. Care aparține pepsinei, privitor la pepsină. – Din fr. pepsique.

DOOM

pépsic adj. m., pl. pépsici; f. pépsică, pl. pépsice
pepsicelor
PÉPSIC, -Ă, pepsici, -ce, adj. Care aparține pepsinei, privitor la pepsină. – Din fr. pepsique.

DOOM

pépsic adj. m., pl. pépsici; f. pépsică, pl. pépsice
pepsici
PÉPSIC, -Ă, pepsici, -ce, adj. Care aparține pepsinei, privitor la pepsină. – Din fr. pepsique.

DOOM

pépsic adj. m., pl. pépsici; f. pépsică, pl. pépsice
pepsicii
PÉPSIC, -Ă, pepsici, -ce, adj. Care aparține pepsinei, privitor la pepsină. – Din fr. pepsique.

DOOM

pépsic adj. m., pl. pépsici; f. pépsică, pl. pépsice
pepsicilor
PÉPSIC, -Ă, pepsici, -ce, adj. Care aparține pepsinei, privitor la pepsină. – Din fr. pepsique.

DOOM

pépsic adj. m., pl. pépsici; f. pépsică, pl. pépsice
pepsicul
PÉPSIC, -Ă, pepsici, -ce, adj. Care aparține pepsinei, privitor la pepsină. – Din fr. pepsique.

DOOM

pépsic adj. m., pl. pépsici; f. pépsică, pl. pépsice
pepsicului
PÉPSIC, -Ă, pepsici, -ce, adj. Care aparține pepsinei, privitor la pepsină. – Din fr. pepsique.

DOOM

pépsic adj. m., pl. pépsici; f. pépsică, pl. pépsice
pepsie
PEPSÍE s.f. (Med.) Termen folosit pentru a exprima caracterele generale ale digestiei; digestie. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „digestie”. [Cf. fr. pepsie, cf. gr. pepsis].
pepsiei
PEPSÍE s.f. (Med.) Termen folosit pentru a exprima caracterele generale ale digestiei; digestie. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „digestie”. [Cf. fr. pepsie, cf. gr. pepsis].
pepsii
PEPSÍE s.f. (Med.) Termen folosit pentru a exprima caracterele generale ale digestiei; digestie. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „digestie”. [Cf. fr. pepsie, cf. gr. pepsis].
pepsiile
PEPSÍE s.f. (Med.) Termen folosit pentru a exprima caracterele generale ale digestiei; digestie. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „digestie”. [Cf. fr. pepsie, cf. gr. pepsis].
pepsiilor
PEPSÍE s.f. (Med.) Termen folosit pentru a exprima caracterele generale ale digestiei; digestie. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „digestie”. [Cf. fr. pepsie, cf. gr. pepsis].
pepsina
PEPSÍNĂ, pepsine, s. f. Enzimă secretată de mucoasa stomacului vertebratelor, care transformă proteinele în peptide; p. ext. medicament extras din mucoasa stomacală a unor animale, care se administrează în tratamentul bolilor de stomac. – Din fr. pepsine, germ. Pepsin.

DOOM

pepsínă s. f., g.-d. art. pepsínei; pl. pepsíne
pepsine
PEPSÍNĂ, pepsine, s. f. Enzimă secretată de mucoasa stomacului vertebratelor, care transformă proteinele în peptide; p. ext. medicament extras din mucoasa stomacală a unor animale, care se administrează în tratamentul bolilor de stomac. – Din fr. pepsine, germ. Pepsin.

DOOM

pepsínă s. f., g.-d. art. pepsínei; pl. pepsíne
pepsinei
PEPSÍNĂ, pepsine, s. f. Enzimă secretată de mucoasa stomacului vertebratelor, care transformă proteinele în peptide; p. ext. medicament extras din mucoasa stomacală a unor animale, care se administrează în tratamentul bolilor de stomac. – Din fr. pepsine, germ. Pepsin.

DOOM

pepsínă s. f., g.-d. art. pepsínei; pl. pepsíne
pepsinele
PEPSÍNĂ, pepsine, s. f. Enzimă secretată de mucoasa stomacului vertebratelor, care transformă proteinele în peptide; p. ext. medicament extras din mucoasa stomacală a unor animale, care se administrează în tratamentul bolilor de stomac. – Din fr. pepsine, germ. Pepsin.

DOOM

pepsínă s. f., g.-d. art. pepsínei; pl. pepsíne
pepsinelor
PEPSÍNĂ, pepsine, s. f. Enzimă secretată de mucoasa stomacului vertebratelor, care transformă proteinele în peptide; p. ext. medicament extras din mucoasa stomacală a unor animale, care se administrează în tratamentul bolilor de stomac. – Din fr. pepsine, germ. Pepsin.

DOOM

pepsínă s. f., g.-d. art. pepsínei; pl. pepsíne
pepsinurie
PEPSINURÍE s.f. Prezența pepsinei în urină. [< fr. pepsinurie].
peptidaza
PEPTIDÁZĂ, peptidaze, s. f. (Chim.) Enzimă care catalizează descompunerea peptidelor. – Din fr. peptidase.
peptidaze
PEPTIDÁZĂ, peptidaze, s. f. (Chim.) Enzimă care catalizează descompunerea peptidelor. – Din fr. peptidase.
peptidazei
PEPTIDÁZĂ, peptidaze, s. f. (Chim.) Enzimă care catalizează descompunerea peptidelor. – Din fr. peptidase.
peptidazele
PEPTIDÁZĂ, peptidaze, s. f. (Chim.) Enzimă care catalizează descompunerea peptidelor. – Din fr. peptidase.
peptidazelor
PEPTIDÁZĂ, peptidaze, s. f. (Chim.) Enzimă care catalizează descompunerea peptidelor. – Din fr. peptidase.
peptidă
PEPTÍDĂ, peptide, s. f. Substanță chimică alcătuită din mai mulți aminoacizi. – Din fr. peptide.

DOOM

peptídă s. f., g.-d. art. peptídei; pl. peptíde
peptizant
PEPTIZÁNT, -Ă, peptizanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce peptizarea. – Din fr. peptisant.
peptizanta
PEPTIZÁNT, -Ă, peptizanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce peptizarea. – Din fr. peptisant.
peptizante
PEPTIZÁNT, -Ă, peptizanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce peptizarea. – Din fr. peptisant.
peptizantei
PEPTIZÁNT, -Ă, peptizanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce peptizarea. – Din fr. peptisant.
peptizantele
PEPTIZÁNT, -Ă, peptizanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce peptizarea. – Din fr. peptisant.
peptizantelor
PEPTIZÁNT, -Ă, peptizanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce peptizarea. – Din fr. peptisant.
peptizantul
PEPTIZÁNT, -Ă, peptizanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce peptizarea. – Din fr. peptisant.
peptizantului
PEPTIZÁNT, -Ă, peptizanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce peptizarea. – Din fr. peptisant.
peptizanți
PEPTIZÁNT, -Ă, peptizanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce peptizarea. – Din fr. peptisant.
peptizanții
PEPTIZÁNT, -Ă, peptizanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce peptizarea. – Din fr. peptisant.
peptizanților
PEPTIZÁNT, -Ă, peptizanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce peptizarea. – Din fr. peptisant.
peptizare
PEPTIZÁRE, peptizări, s. f. (Chim.) Trecere a unei substanțe coloidale din stare de gel în stare de dispersie coloidală. – După fr. peptisation.
peptona
PEPTÓNĂ, peptone, s. f. Amestec de peptide sub formă de pulbere albă-gălbuie, cu miros caracteristic, cu gust amar-sălciu, solubil în apă sau în alcool diluat, asimilabil de organismul uman, folosit în medicină. – Din fr. peptone.

DOOM

peptónă s. f., g.-d. art. peptónei; pl. peptóne
peptone
PEPTÓNĂ, peptone, s. f. Amestec de peptide sub formă de pulbere albă-gălbuie, cu miros caracteristic, cu gust amar-sălciu, solubil în apă sau în alcool diluat, asimilabil de organismul uman, folosit în medicină. – Din fr. peptone.

DOOM

peptónă s. f., g.-d. art. peptónei; pl. peptóne
peptonei
PEPTÓNĂ, peptone, s. f. Amestec de peptide sub formă de pulbere albă-gălbuie, cu miros caracteristic, cu gust amar-sălciu, solubil în apă sau în alcool diluat, asimilabil de organismul uman, folosit în medicină. – Din fr. peptone.

DOOM

peptónă s. f., g.-d. art. peptónei; pl. peptóne
peptonele
PEPTÓNĂ, peptone, s. f. Amestec de peptide sub formă de pulbere albă-gălbuie, cu miros caracteristic, cu gust amar-sălciu, solubil în apă sau în alcool diluat, asimilabil de organismul uman, folosit în medicină. – Din fr. peptone.

DOOM

peptónă s. f., g.-d. art. peptónei; pl. peptóne
peptonelor
PEPTÓNĂ, peptone, s. f. Amestec de peptide sub formă de pulbere albă-gălbuie, cu miros caracteristic, cu gust amar-sălciu, solubil în apă sau în alcool diluat, asimilabil de organismul uman, folosit în medicină. – Din fr. peptone.

DOOM

peptónă s. f., g.-d. art. peptónei; pl. peptóne
peptonizare
PEPTONIZÁRE s.f. Transformarea proteinelor dintr-un mediu de cultură în peptone. [După fr. peptonisation].
peptonizarea
PEPTONIZÁRE s.f. Transformarea proteinelor dintr-un mediu de cultură în peptone. [După fr. peptonisation].
peptonizări
PEPTONIZÁRE s.f. Transformarea proteinelor dintr-un mediu de cultură în peptone. [După fr. peptonisation].
peptonizării
PEPTONIZÁRE s.f. Transformarea proteinelor dintr-un mediu de cultură în peptone. [După fr. peptonisation].
peptonizările
PEPTONIZÁRE s.f. Transformarea proteinelor dintr-un mediu de cultură în peptone. [După fr. peptonisation].
peptonizărilor
PEPTONIZÁRE s.f. Transformarea proteinelor dintr-un mediu de cultură în peptone. [După fr. peptonisation].
peptonuria
PEPTONURÍE, peptonurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a peptonelor în urină; cantitate de peptone prezentă în urină. – Din fr. peptonurie.
peptonurie
PEPTONURÍE, peptonurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a peptonelor în urină; cantitate de peptone prezentă în urină. – Din fr. peptonurie.
peptonuriei
PEPTONURÍE, peptonurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a peptonelor în urină; cantitate de peptone prezentă în urină. – Din fr. peptonurie.
peptonurii
PEPTONURÍE, peptonurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a peptonelor în urină; cantitate de peptone prezentă în urină. – Din fr. peptonurie.
peptonuriile
PEPTONURÍE, peptonurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a peptonelor în urină; cantitate de peptone prezentă în urină. – Din fr. peptonurie.
peptonuriilor
PEPTONURÍE, peptonurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a peptonelor în urină; cantitate de peptone prezentă în urină. – Din fr. peptonurie.
pepturaș
PEPTURÁȘ, pepturași, s. m. (Ornit.) Codroș.
peptănariță
PEPTĂNĂRÍȚĂ, peptănărițe, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze scurte și înguste, cu tulpina subțire terminată cu un spic asemănător unui pieptene (Cynosurus cristatus).
per
PER prep. (Termen comercial folosit în legătură cu prețul unei mărfi raportat la o unitate de măsură) Pentru, de fiecare. – Din it., germ. per.

DOOM

per prep. (prețul per litru)
per
PER ORÁL adv. Administrat pe cale bucală; (med.) per os. – Per + oral.
per
PER OS adv. (Med.) Per oral. – Expr. lat.
per
PER PÉDES loc. adv. Pe jos. – Loc. lat.

DOOM

per pédes (lat.) loc. adv.
per
PER TÚ adv. (În expr.) A fi per tu cu cineva = a spune cuiva „tu” când i te adresezi, a tutui; a fi prieten apropiat al cuiva. – După germ. per du.

DOOM

per tu prep. + pr.
peracid
PERACÍD, peracizi, s. m. Termen generic dat acizilor care conțin mai mult oxigen decât acidul obișnuit corespunzător. – Din fr. peracide.

DOOM

!peracíd (pe-ra-/per-a-) s. m., pl. peracízi
peracidul
PERACÍD, peracizi, s. m. Termen generic dat acizilor care conțin mai mult oxigen decât acidul obișnuit corespunzător. – Din fr. peracide.

DOOM

!peracíd (pe-ra-/per-a-) s. m., pl. peracízi
peracidului
PERACÍD, peracizi, s. m. Termen generic dat acizilor care conțin mai mult oxigen decât acidul obișnuit corespunzător. – Din fr. peracide.

DOOM

!peracíd (pe-ra-/per-a-) s. m., pl. peracízi
peracizi
PERACÍD, peracizi, s. m. Termen generic dat acizilor care conțin mai mult oxigen decât acidul obișnuit corespunzător. – Din fr. peracide.

DOOM

!peracíd (pe-ra-/per-a-) s. m., pl. peracízi
peracizii
PERACÍD, peracizi, s. m. Termen generic dat acizilor care conțin mai mult oxigen decât acidul obișnuit corespunzător. – Din fr. peracide.

DOOM

!peracíd (pe-ra-/per-a-) s. m., pl. peracízi
peracizilor
PERACÍD, peracizi, s. m. Termen generic dat acizilor care conțin mai mult oxigen decât acidul obișnuit corespunzător. – Din fr. peracide.

DOOM

!peracíd (pe-ra-/per-a-) s. m., pl. peracízi
perborat
PERBORÁT s.m. Produs rezultat prin adiționarea de hidrogen superoxidat unui borat, folosit la substanțele de spălare și de albire, precum și în pasta de dinți. [< fr. perborate].
percaina
PERCAÍNĂ s. f. Pulbere albă cristalină, inodoră, solubilă în apă, folosită ca anestezic local. – Din fr. percaïne.

DOOM

percaínă s. f., g.-d. art. percaínei
percaine
PERCAÍNĂ s. f. Pulbere albă cristalină, inodoră, solubilă în apă, folosită ca anestezic local. – Din fr. percaïne.

DOOM

percaínă s. f., g.-d. art. percaínei
percainei
PERCAÍNĂ s. f. Pulbere albă cristalină, inodoră, solubilă în apă, folosită ca anestezic local. – Din fr. percaïne.

DOOM

percaínă s. f., g.-d. art. percaínei
percal
PERCÁL, percale, s. n. (Înv.) Pânză de bumbac subțire și netedă. – Din germ. Perkal, fr. percale.

DOOM

percál (înv.) s. n., (sorturi) pl. percále
percale
PERCÁL, percale, s. n. (Înv.) Pânză de bumbac subțire și netedă. – Din germ. Perkal, fr. percale.

DOOM

percál (înv.) s. n., (sorturi) pl. percále
percalele
PERCÁL, percale, s. n. (Înv.) Pânză de bumbac subțire și netedă. – Din germ. Perkal, fr. percale.

DOOM

percál (înv.) s. n., (sorturi) pl. percále
percalelor
PERCÁL, percale, s. n. (Înv.) Pânză de bumbac subțire și netedă. – Din germ. Perkal, fr. percale.

DOOM

percál (înv.) s. n., (sorturi) pl. percále
percalina
PERCALÍNĂ s. f. (Înv.) Pânză de bumbac ușoară și lucioasă, uneori imprimată, folosită de obicei la căptușitul hainelor. – Din fr. percaline.

DOOM

percalínă (înv.) s. f., g.-d. art. percalínei
percaline
PERCALÍNĂ s. f. (Înv.) Pânză de bumbac ușoară și lucioasă, uneori imprimată, folosită de obicei la căptușitul hainelor. – Din fr. percaline.

DOOM

percalínă (înv.) s. f., g.-d. art. percalínei
percalinei
PERCALÍNĂ s. f. (Înv.) Pânză de bumbac ușoară și lucioasă, uneori imprimată, folosită de obicei la căptușitul hainelor. – Din fr. percaline.

DOOM

percalínă (înv.) s. f., g.-d. art. percalínei
percalul
PERCÁL, percale, s. n. (Înv.) Pânză de bumbac subțire și netedă. – Din germ. Perkal, fr. percale.

DOOM

percál (înv.) s. n., (sorturi) pl. percále
percalului
PERCÁL, percale, s. n. (Înv.) Pânză de bumbac subțire și netedă. – Din germ. Perkal, fr. percale.

DOOM

percál (înv.) s. n., (sorturi) pl. percále
percea
PERCÍCĂ, percele, s. f. (Reg.) Cârlionț, moț (pe frunte). ♦ Smoc de păr pe fruntea cailor. [Var.: perceá s. f.] – Din tc. pürçek.

DOOM

percícă (reg.) s. f., g.-d. art. percélei; pl. percéle, art. percélele
perceapă
PERCÉPE, percép, vb. III. Tranz. 1. A sesiza ceva cu ajutorul simțurilor și al gândirii, prin reflectare nemijlocită; p. ext. a înțelege, a pricepe. 2. A încasa un impozit sau o taxă oficială. – Din lat. percipere (după pricepe).

DOOM

percépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. percép, 1 pl. percépem; conj. prez. 3 să perceápă; ger. percepấnd; part. percepút
percele
PERCÍCĂ, percele, s. f. (Reg.) Cârlionț, moț (pe frunte). ♦ Smoc de păr pe fruntea cailor. [Var.: perceá s. f.] – Din tc. pürçek.

DOOM

percícă (reg.) s. f., g.-d. art. percélei; pl. percéle, art. percélele
percelei
PERCÍCĂ, percele, s. f. (Reg.) Cârlionț, moț (pe frunte). ♦ Smoc de păr pe fruntea cailor. [Var.: perceá s. f.] – Din tc. pürçek.

DOOM

percícă (reg.) s. f., g.-d. art. percélei; pl. percéle, art. percélele
percelele
PERCÍCĂ, percele, s. f. (Reg.) Cârlionț, moț (pe frunte). ♦ Smoc de păr pe fruntea cailor. [Var.: perceá s. f.] – Din tc. pürçek.

DOOM

percícă (reg.) s. f., g.-d. art. percélei; pl. percéle, art. percélele
percelelor
PERCÍCĂ, percele, s. f. (Reg.) Cârlionț, moț (pe frunte). ♦ Smoc de păr pe fruntea cailor. [Var.: perceá s. f.] – Din tc. pürçek.

DOOM

percícă (reg.) s. f., g.-d. art. percélei; pl. percéle, art. percélele
percep
PERCÉPE, percép, vb. III. Tranz. 1. A sesiza ceva cu ajutorul simțurilor și al gândirii, prin reflectare nemijlocită; p. ext. a înțelege, a pricepe. 2. A încasa un impozit sau o taxă oficială. – Din lat. percipere (după pricepe).

DOOM

percépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. percép, 1 pl. percépem; conj. prez. 3 să perceápă; ger. percepấnd; part. percepút
percepe
PERCÉPE, percép, vb. III. Tranz. 1. A sesiza ceva cu ajutorul simțurilor și al gândirii, prin reflectare nemijlocită; p. ext. a înțelege, a pricepe. 2. A încasa un impozit sau o taxă oficială. – Din lat. percipere (după pricepe).

DOOM

percépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. percép, 1 pl. percépem; conj. prez. 3 să perceápă; ger. percepấnd; part. percepút
percepea
PERCÉPE, percép, vb. III. Tranz. 1. A sesiza ceva cu ajutorul simțurilor și al gândirii, prin reflectare nemijlocită; p. ext. a înțelege, a pricepe. 2. A încasa un impozit sau o taxă oficială. – Din lat. percipere (după pricepe).

DOOM

percépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. percép, 1 pl. percépem; conj. prez. 3 să perceápă; ger. percepấnd; part. percepút
percepeai
PERCÉPE, percép, vb. III. Tranz. 1. A sesiza ceva cu ajutorul simțurilor și al gândirii, prin reflectare nemijlocită; p. ext. a înțelege, a pricepe. 2. A încasa un impozit sau o taxă oficială. – Din lat. percipere (după pricepe).

DOOM

percépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. percép, 1 pl. percépem; conj. prez. 3 să perceápă; ger. percepấnd; part. percepút
percepeam
PERCÉPE, percép, vb. III. Tranz. 1. A sesiza ceva cu ajutorul simțurilor și al gândirii, prin reflectare nemijlocită; p. ext. a înțelege, a pricepe. 2. A încasa un impozit sau o taxă oficială. – Din lat. percipere (după pricepe).

DOOM

percépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. percép, 1 pl. percépem; conj. prez. 3 să perceápă; ger. percepấnd; part. percepút
percepeau
PERCÉPE, percép, vb. III. Tranz. 1. A sesiza ceva cu ajutorul simțurilor și al gândirii, prin reflectare nemijlocită; p. ext. a înțelege, a pricepe. 2. A încasa un impozit sau o taxă oficială. – Din lat. percipere (după pricepe).

DOOM

percépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. percép, 1 pl. percépem; conj. prez. 3 să perceápă; ger. percepấnd; part. percepút
percepeați
PERCÉPE, percép, vb. III. Tranz. 1. A sesiza ceva cu ajutorul simțurilor și al gândirii, prin reflectare nemijlocită; p. ext. a înțelege, a pricepe. 2. A încasa un impozit sau o taxă oficială. – Din lat. percipere (după pricepe).

DOOM

percépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. percép, 1 pl. percépem; conj. prez. 3 să perceápă; ger. percepấnd; part. percepút
percepem
PERCÉPE, percép, vb. III. Tranz. 1. A sesiza ceva cu ajutorul simțurilor și al gândirii, prin reflectare nemijlocită; p. ext. a înțelege, a pricepe. 2. A încasa un impozit sau o taxă oficială. – Din lat. percipere (după pricepe).

DOOM

percépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. percép, 1 pl. percépem; conj. prez. 3 să perceápă; ger. percepấnd; part. percepút
percepere
PERCÉPE, percép, vb. III. Tranz. 1. A sesiza ceva cu ajutorul simțurilor și al gândirii, prin reflectare nemijlocită; p. ext. a înțelege, a pricepe. 2. A încasa un impozit sau o taxă oficială. – Din lat. percipere (după pricepe).

DOOM

percépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. percép, 1 pl. percépem; conj. prez. 3 să perceápă; ger. percepấnd; part. percepút
percepere
PERCÉPERE, perceperi, s. f. Acțiunea de a percepe și rezultatul ei. – V. percepe.

DOOM

percépere s. f., g.-d. art. percéperii; pl. percéperi
perceperea
PERCÉPERE, perceperi, s. f. Acțiunea de a percepe și rezultatul ei. – V. percepe.

DOOM

percépere s. f., g.-d. art. percéperii; pl. percéperi
perceperi
PERCÉPERE, perceperi, s. f. Acțiunea de a percepe și rezultatul ei. – V. percepe.

DOOM

percépere s. f., g.-d. art. percéperii; pl. percéperi
perceperii
PERCÉPERE, perceperi, s. f. Acțiunea de a percepe și rezultatul ei. – V. percepe.

DOOM

percépere s. f., g.-d. art. percéperii; pl. percéperi
perceperile
PERCÉPERE, perceperi, s. f. Acțiunea de a percepe și rezultatul ei. – V. percepe.

DOOM

percépere s. f., g.-d. art. percéperii; pl. percéperi
perceperilor
PERCÉPERE, perceperi, s. f. Acțiunea de a percepe și rezultatul ei. – V. percepe.

DOOM

percépere s. f., g.-d. art. percéperii; pl. percéperi
percepeți
PERCÉPE, percép, vb. III. Tranz. 1. A sesiza ceva cu ajutorul simțurilor și al gândirii, prin reflectare nemijlocită; p. ext. a înțelege, a pricepe. 2. A încasa un impozit sau o taxă oficială. – Din lat. percipere (după pricepe).

DOOM

percépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. percép, 1 pl. percépem; conj. prez. 3 să perceápă; ger. percepấnd; part. percepút
percepi
PERCÉPE, percép, vb. III. Tranz. 1. A sesiza ceva cu ajutorul simțurilor și al gândirii, prin reflectare nemijlocită; p. ext. a înțelege, a pricepe. 2. A încasa un impozit sau o taxă oficială. – Din lat. percipere (după pricepe).

DOOM

percépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. percép, 1 pl. percépem; conj. prez. 3 să perceápă; ger. percepấnd; part. percepút
perceptibil
PERCEPTÍBIL, -Ă, perceptibili, -e, adj. 1. Care poate fi sesizat prin reflectare nemijlocită, cu ajutorul simțurilor. 2. (Rar; despre impozite sau taxe oficiale) Care poate fi încasat. – Din fr. perceptible.

DOOM

perceptíbil adj. m., pl. perceptíbili; f. perceptíbilă, pl. perceptíbile
perceptibila
PERCEPTÍBIL, -Ă, perceptibili, -e, adj. 1. Care poate fi sesizat prin reflectare nemijlocită, cu ajutorul simțurilor. 2. (Rar; despre impozite sau taxe oficiale) Care poate fi încasat. – Din fr. perceptible.

DOOM

perceptíbil adj. m., pl. perceptíbili; f. perceptíbilă, pl. perceptíbile
perceptibile
PERCEPTÍBIL, -Ă, perceptibili, -e, adj. 1. Care poate fi sesizat prin reflectare nemijlocită, cu ajutorul simțurilor. 2. (Rar; despre impozite sau taxe oficiale) Care poate fi încasat. – Din fr. perceptible.

DOOM

perceptíbil adj. m., pl. perceptíbili; f. perceptíbilă, pl. perceptíbile
perceptibilei
PERCEPTÍBIL, -Ă, perceptibili, -e, adj. 1. Care poate fi sesizat prin reflectare nemijlocită, cu ajutorul simțurilor. 2. (Rar; despre impozite sau taxe oficiale) Care poate fi încasat. – Din fr. perceptible.

DOOM

perceptíbil adj. m., pl. perceptíbili; f. perceptíbilă, pl. perceptíbile
perceptibilele
PERCEPTÍBIL, -Ă, perceptibili, -e, adj. 1. Care poate fi sesizat prin reflectare nemijlocită, cu ajutorul simțurilor. 2. (Rar; despre impozite sau taxe oficiale) Care poate fi încasat. – Din fr. perceptible.

DOOM

perceptíbil adj. m., pl. perceptíbili; f. perceptíbilă, pl. perceptíbile
perceptibilelor
PERCEPTÍBIL, -Ă, perceptibili, -e, adj. 1. Care poate fi sesizat prin reflectare nemijlocită, cu ajutorul simțurilor. 2. (Rar; despre impozite sau taxe oficiale) Care poate fi încasat. – Din fr. perceptible.

DOOM

perceptíbil adj. m., pl. perceptíbili; f. perceptíbilă, pl. perceptíbile
perceptibili
PERCEPTÍBIL, -Ă, perceptibili, -e, adj. 1. Care poate fi sesizat prin reflectare nemijlocită, cu ajutorul simțurilor. 2. (Rar; despre impozite sau taxe oficiale) Care poate fi încasat. – Din fr. perceptible.

DOOM

perceptíbil adj. m., pl. perceptíbili; f. perceptíbilă, pl. perceptíbile
perceptibilii
PERCEPTÍBIL, -Ă, perceptibili, -e, adj. 1. Care poate fi sesizat prin reflectare nemijlocită, cu ajutorul simțurilor. 2. (Rar; despre impozite sau taxe oficiale) Care poate fi încasat. – Din fr. perceptible.

DOOM

perceptíbil adj. m., pl. perceptíbili; f. perceptíbilă, pl. perceptíbile
perceptibililor
PERCEPTÍBIL, -Ă, perceptibili, -e, adj. 1. Care poate fi sesizat prin reflectare nemijlocită, cu ajutorul simțurilor. 2. (Rar; despre impozite sau taxe oficiale) Care poate fi încasat. – Din fr. perceptible.

DOOM

perceptíbil adj. m., pl. perceptíbili; f. perceptíbilă, pl. perceptíbile
perceptibilitate
PERCEPTIBILITÁTE s. f. Faptul de a fi perceptibil (1). – Din fr. perceptibilité.

DOOM

perceptibilitáte s. f., g.-d. art. perceptibilitắții
perceptibilitatea
PERCEPTIBILITÁTE s. f. Faptul de a fi perceptibil (1). – Din fr. perceptibilité.

DOOM

perceptibilitáte s. f., g.-d. art. perceptibilitắții
perceptibilități
PERCEPTIBILITÁTE s. f. Faptul de a fi perceptibil (1). – Din fr. perceptibilité.

DOOM

perceptibilitáte s. f., g.-d. art. perceptibilitắții
perceptibilității
PERCEPTIBILITÁTE s. f. Faptul de a fi perceptibil (1). – Din fr. perceptibilité.

DOOM

perceptibilitáte s. f., g.-d. art. perceptibilitắții
perceptibilul
PERCEPTÍBIL, -Ă, perceptibili, -e, adj. 1. Care poate fi sesizat prin reflectare nemijlocită, cu ajutorul simțurilor. 2. (Rar; despre impozite sau taxe oficiale) Care poate fi încasat. – Din fr. perceptible.

DOOM

perceptíbil adj. m., pl. perceptíbili; f. perceptíbilă, pl. perceptíbile
perceptibilului
PERCEPTÍBIL, -Ă, perceptibili, -e, adj. 1. Care poate fi sesizat prin reflectare nemijlocită, cu ajutorul simțurilor. 2. (Rar; despre impozite sau taxe oficiale) Care poate fi încasat. – Din fr. perceptible.

DOOM

perceptíbil adj. m., pl. perceptíbili; f. perceptíbilă, pl. perceptíbile
perceptiv
PERCEPTÍV, -Ă, perceptivi, -e, adj. Care aparține facultății de a percepe (1), care se referă la percepere; care poate percepe. – Din fr. perceptif.

DOOM

perceptív adj. m., pl. perceptívi; f. perceptívă, pl. perceptíve
perceptiva
PERCEPTÍV, -Ă, perceptivi, -e, adj. Care aparține facultății de a percepe (1), care se referă la percepere; care poate percepe. – Din fr. perceptif.

DOOM

perceptív adj. m., pl. perceptívi; f. perceptívă, pl. perceptíve
perceptive
PERCEPTÍV, -Ă, perceptivi, -e, adj. Care aparține facultății de a percepe (1), care se referă la percepere; care poate percepe. – Din fr. perceptif.

DOOM

perceptív adj. m., pl. perceptívi; f. perceptívă, pl. perceptíve
perceptivei
PERCEPTÍV, -Ă, perceptivi, -e, adj. Care aparține facultății de a percepe (1), care se referă la percepere; care poate percepe. – Din fr. perceptif.

DOOM

perceptív adj. m., pl. perceptívi; f. perceptívă, pl. perceptíve
perceptivele
PERCEPTÍV, -Ă, perceptivi, -e, adj. Care aparține facultății de a percepe (1), care se referă la percepere; care poate percepe. – Din fr. perceptif.

DOOM

perceptív adj. m., pl. perceptívi; f. perceptívă, pl. perceptíve
perceptivelor
PERCEPTÍV, -Ă, perceptivi, -e, adj. Care aparține facultății de a percepe (1), care se referă la percepere; care poate percepe. – Din fr. perceptif.

DOOM

perceptív adj. m., pl. perceptívi; f. perceptívă, pl. perceptíve
perceptivi
PERCEPTÍV, -Ă, perceptivi, -e, adj. Care aparține facultății de a percepe (1), care se referă la percepere; care poate percepe. – Din fr. perceptif.

DOOM

perceptív adj. m., pl. perceptívi; f. perceptívă, pl. perceptíve
perceptivii
PERCEPTÍV, -Ă, perceptivi, -e, adj. Care aparține facultății de a percepe (1), care se referă la percepere; care poate percepe. – Din fr. perceptif.

DOOM

perceptív adj. m., pl. perceptívi; f. perceptívă, pl. perceptíve
perceptivilor
PERCEPTÍV, -Ă, perceptivi, -e, adj. Care aparține facultății de a percepe (1), care se referă la percepere; care poate percepe. – Din fr. perceptif.

DOOM

perceptív adj. m., pl. perceptívi; f. perceptívă, pl. perceptíve
perceptivul
PERCEPTÍV, -Ă, perceptivi, -e, adj. Care aparține facultății de a percepe (1), care se referă la percepere; care poate percepe. – Din fr. perceptif.

DOOM

perceptív adj. m., pl. perceptívi; f. perceptívă, pl. perceptíve
perceptivului
PERCEPTÍV, -Ă, perceptivi, -e, adj. Care aparține facultății de a percepe (1), care se referă la percepere; care poate percepe. – Din fr. perceptif.

DOOM

perceptív adj. m., pl. perceptívi; f. perceptívă, pl. perceptíve
perceptor
PERCEPTÓR, perceptori, s. m. (În trecut) Persoană însărcinată cu strângerea impozitelor și a taxelor oficiale; agent de percepție. [Acc. și: percéptor] – Din lat. perceptor, fr. percepteur.

DOOM

perceptór (funcționar) s. m., pl. perceptóri
perceptor
PERCEPTÓR, perceptori, s. m. (În trecut) Funcționar însărcinat cu încasarea impozitelor și a taxelor oficiale; agent de percepție. [Acc. și: percéptor] – Din lat. perceptor, fr. percepteur.
perceptori
PERCEPTÓR, perceptori, s. m. (În trecut) Persoană însărcinată cu strângerea impozitelor și a taxelor oficiale; agent de percepție. [Acc. și: percéptor] – Din lat. perceptor, fr. percepteur.

DOOM

perceptór (funcționar) s. m., pl. perceptóri
perceptorial
PERCEPTORIÁL, -Ă, perceptoriali, -e, adj. (Rar) Care aparține perceptorului, privitor la perceptor, de perceptor. [Pr.: -ri-al] – Perceptor + suf. -ial.

DOOM

perceptoriál (rar) (-ri-al) adj. m., pl. perceptoriáli; f. perceptoriálă, pl. perceptoriále
perceptoriala
PERCEPTORIÁL, -Ă, perceptoriali, -e, adj. (Rar) Care aparține perceptorului, privitor la perceptor, de perceptor. [Pr.: -ri-al] – Perceptor + suf. -ial.

DOOM

perceptoriál (rar) (-ri-al) adj. m., pl. perceptoriáli; f. perceptoriálă, pl. perceptoriále
perceptoriale
PERCEPTORIÁL, -Ă, perceptoriali, -e, adj. (Rar) Care aparține perceptorului, privitor la perceptor, de perceptor. [Pr.: -ri-al] – Perceptor + suf. -ial.

DOOM

perceptoriál (rar) (-ri-al) adj. m., pl. perceptoriáli; f. perceptoriálă, pl. perceptoriále
perceptorialei
PERCEPTORIÁL, -Ă, perceptoriali, -e, adj. (Rar) Care aparține perceptorului, privitor la perceptor, de perceptor. [Pr.: -ri-al] – Perceptor + suf. -ial.

DOOM

perceptoriál (rar) (-ri-al) adj. m., pl. perceptoriáli; f. perceptoriálă, pl. perceptoriále
perceptorialele
PERCEPTORIÁL, -Ă, perceptoriali, -e, adj. (Rar) Care aparține perceptorului, privitor la perceptor, de perceptor. [Pr.: -ri-al] – Perceptor + suf. -ial.

DOOM

perceptoriál (rar) (-ri-al) adj. m., pl. perceptoriáli; f. perceptoriálă, pl. perceptoriále
perceptorialelor
PERCEPTORIÁL, -Ă, perceptoriali, -e, adj. (Rar) Care aparține perceptorului, privitor la perceptor, de perceptor. [Pr.: -ri-al] – Perceptor + suf. -ial.

DOOM

perceptoriál (rar) (-ri-al) adj. m., pl. perceptoriáli; f. perceptoriálă, pl. perceptoriále
perceptoriali
PERCEPTORIÁL, -Ă, perceptoriali, -e, adj. (Rar) Care aparține perceptorului, privitor la perceptor, de perceptor. [Pr.: -ri-al] – Perceptor + suf. -ial.

DOOM

perceptoriál (rar) (-ri-al) adj. m., pl. perceptoriáli; f. perceptoriálă, pl. perceptoriále
perceptorialii
PERCEPTORIÁL, -Ă, perceptoriali, -e, adj. (Rar) Care aparține perceptorului, privitor la perceptor, de perceptor. [Pr.: -ri-al] – Perceptor + suf. -ial.

DOOM

perceptoriál (rar) (-ri-al) adj. m., pl. perceptoriáli; f. perceptoriálă, pl. perceptoriále
perceptorialilor
PERCEPTORIÁL, -Ă, perceptoriali, -e, adj. (Rar) Care aparține perceptorului, privitor la perceptor, de perceptor. [Pr.: -ri-al] – Perceptor + suf. -ial.

DOOM

perceptoriál (rar) (-ri-al) adj. m., pl. perceptoriáli; f. perceptoriálă, pl. perceptoriále
perceptorialul
PERCEPTORIÁL, -Ă, perceptoriali, -e, adj. (Rar) Care aparține perceptorului, privitor la perceptor, de perceptor. [Pr.: -ri-al] – Perceptor + suf. -ial.

DOOM

perceptoriál (rar) (-ri-al) adj. m., pl. perceptoriáli; f. perceptoriálă, pl. perceptoriále
perceptorialului
PERCEPTORIÁL, -Ă, perceptoriali, -e, adj. (Rar) Care aparține perceptorului, privitor la perceptor, de perceptor. [Pr.: -ri-al] – Perceptor + suf. -ial.

DOOM

perceptoriál (rar) (-ri-al) adj. m., pl. perceptoriáli; f. perceptoriálă, pl. perceptoriále
perceptorii
PERCEPTÓR, perceptori, s. m. (În trecut) Persoană însărcinată cu strângerea impozitelor și a taxelor oficiale; agent de percepție. [Acc. și: percéptor] – Din lat. perceptor, fr. percepteur.

DOOM

perceptór (funcționar) s. m., pl. perceptóri
perceptorilor
PERCEPTÓR, perceptori, s. m. (În trecut) Persoană însărcinată cu strângerea impozitelor și a taxelor oficiale; agent de percepție. [Acc. și: percéptor] – Din lat. perceptor, fr. percepteur.

DOOM

perceptór (funcționar) s. m., pl. perceptóri
perceptorul
PERCEPTÓR, perceptori, s. m. (În trecut) Persoană însărcinată cu strângerea impozitelor și a taxelor oficiale; agent de percepție. [Acc. și: percéptor] – Din lat. perceptor, fr. percepteur.

DOOM

perceptór (funcționar) s. m., pl. perceptóri
perceptorului
PERCEPTÓR, perceptori, s. m. (În trecut) Persoană însărcinată cu strângerea impozitelor și a taxelor oficiale; agent de percepție. [Acc. și: percéptor] – Din lat. perceptor, fr. percepteur.

DOOM

perceptór (funcționar) s. m., pl. perceptóri
percepu
PERCÉPE, percép, vb. III. Tranz. 1. A sesiza ceva cu ajutorul simțurilor și al gândirii, prin reflectare nemijlocită; p. ext. a înțelege, a pricepe. 2. A încasa un impozit sau o taxă oficială. – Din lat. percipere (după pricepe).

DOOM

percépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. percép, 1 pl. percépem; conj. prez. 3 să perceápă; ger. percepấnd; part. percepút
percepui
PERCÉPE, percép, vb. III. Tranz. 1. A sesiza ceva cu ajutorul simțurilor și al gândirii, prin reflectare nemijlocită; p. ext. a înțelege, a pricepe. 2. A încasa un impozit sau o taxă oficială. – Din lat. percipere (după pricepe).

DOOM

percépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. percép, 1 pl. percépem; conj. prez. 3 să perceápă; ger. percepấnd; part. percepút
percepură
PERCÉPE, percép, vb. III. Tranz. 1. A sesiza ceva cu ajutorul simțurilor și al gândirii, prin reflectare nemijlocită; p. ext. a înțelege, a pricepe. 2. A încasa un impozit sau o taxă oficială. – Din lat. percipere (după pricepe).

DOOM

percépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. percép, 1 pl. percépem; conj. prez. 3 să perceápă; ger. percepấnd; part. percepút
percepurăm
PERCÉPE, percép, vb. III. Tranz. 1. A sesiza ceva cu ajutorul simțurilor și al gândirii, prin reflectare nemijlocită; p. ext. a înțelege, a pricepe. 2. A încasa un impozit sau o taxă oficială. – Din lat. percipere (după pricepe).

DOOM

percépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. percép, 1 pl. percépem; conj. prez. 3 să perceápă; ger. percepấnd; part. percepút
percepurăți
PERCÉPE, percép, vb. III. Tranz. 1. A sesiza ceva cu ajutorul simțurilor și al gândirii, prin reflectare nemijlocită; p. ext. a înțelege, a pricepe. 2. A încasa un impozit sau o taxă oficială. – Din lat. percipere (după pricepe).

DOOM

percépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. percép, 1 pl. percépem; conj. prez. 3 să perceápă; ger. percepấnd; part. percepút
percepuse
PERCÉPE, percép, vb. III. Tranz. 1. A sesiza ceva cu ajutorul simțurilor și al gândirii, prin reflectare nemijlocită; p. ext. a înțelege, a pricepe. 2. A încasa un impozit sau o taxă oficială. – Din lat. percipere (după pricepe).

DOOM

percépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. percép, 1 pl. percépem; conj. prez. 3 să perceápă; ger. percepấnd; part. percepút
percepusem
PERCÉPE, percép, vb. III. Tranz. 1. A sesiza ceva cu ajutorul simțurilor și al gândirii, prin reflectare nemijlocită; p. ext. a înțelege, a pricepe. 2. A încasa un impozit sau o taxă oficială. – Din lat. percipere (după pricepe).

DOOM

percépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. percép, 1 pl. percépem; conj. prez. 3 să perceápă; ger. percepấnd; part. percepút
percepuseră
PERCÉPE, percép, vb. III. Tranz. 1. A sesiza ceva cu ajutorul simțurilor și al gândirii, prin reflectare nemijlocită; p. ext. a înțelege, a pricepe. 2. A încasa un impozit sau o taxă oficială. – Din lat. percipere (după pricepe).

DOOM

percépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. percép, 1 pl. percépem; conj. prez. 3 să perceápă; ger. percepấnd; part. percepút
percepuserăm
PERCÉPE, percép, vb. III. Tranz. 1. A sesiza ceva cu ajutorul simțurilor și al gândirii, prin reflectare nemijlocită; p. ext. a înțelege, a pricepe. 2. A încasa un impozit sau o taxă oficială. – Din lat. percipere (după pricepe).

DOOM

percépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. percép, 1 pl. percépem; conj. prez. 3 să perceápă; ger. percepấnd; part. percepút
percepuserăți
PERCÉPE, percép, vb. III. Tranz. 1. A sesiza ceva cu ajutorul simțurilor și al gândirii, prin reflectare nemijlocită; p. ext. a înțelege, a pricepe. 2. A încasa un impozit sau o taxă oficială. – Din lat. percipere (după pricepe).

DOOM

percépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. percép, 1 pl. percépem; conj. prez. 3 să perceápă; ger. percepấnd; part. percepút
percepuseși
PERCÉPE, percép, vb. III. Tranz. 1. A sesiza ceva cu ajutorul simțurilor și al gândirii, prin reflectare nemijlocită; p. ext. a înțelege, a pricepe. 2. A încasa un impozit sau o taxă oficială. – Din lat. percipere (după pricepe).

DOOM

percépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. percép, 1 pl. percépem; conj. prez. 3 să perceápă; ger. percepấnd; part. percepút
percepuseți
PERCÉPE, percép, vb. III. Tranz. 1. A sesiza ceva cu ajutorul simțurilor și al gândirii, prin reflectare nemijlocită; p. ext. a înțelege, a pricepe. 2. A încasa un impozit sau o taxă oficială. – Din lat. percipere (după pricepe).

DOOM

percépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. percép, 1 pl. percépem; conj. prez. 3 să perceápă; ger. percepấnd; part. percepút
perceput
PERCÉPE, percép, vb. III. Tranz. 1. A sesiza ceva cu ajutorul simțurilor și al gândirii, prin reflectare nemijlocită; p. ext. a înțelege, a pricepe. 2. A încasa un impozit sau o taxă oficială. – Din lat. percipere (după pricepe).

DOOM

percépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. percép, 1 pl. percépem; conj. prez. 3 să perceápă; ger. percepấnd; part. percepút
perceput
PERCÉPE, percép, vb. III. Tranz. 1. A sesiza ceva cu ajutorul simțurilor și al gândirii, prin reflectare nemijlocită; p. ext. a înțelege, a pricepe. 2. A încasa un impozit sau o taxă oficială. – Din lat. percipere (după pricepe).
percepuși
PERCÉPE, percép, vb. III. Tranz. 1. A sesiza ceva cu ajutorul simțurilor și al gândirii, prin reflectare nemijlocită; p. ext. a înțelege, a pricepe. 2. A încasa un impozit sau o taxă oficială. – Din lat. percipere (după pricepe).

DOOM

percépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. percép, 1 pl. percépem; conj. prez. 3 să perceápă; ger. percepấnd; part. percepút
percepând
PERCÉPE, percép, vb. III. Tranz. 1. A sesiza ceva cu ajutorul simțurilor și al gândirii, prin reflectare nemijlocită; p. ext. a înțelege, a pricepe. 2. A încasa un impozit sau o taxă oficială. – Din lat. percipere (după pricepe).

DOOM

percépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. percép, 1 pl. percépem; conj. prez. 3 să perceápă; ger. percepấnd; part. percepút
percepînd
PERCÉPE, percép, vb. III. Tranz. 1. A sesiza ceva cu ajutorul simțurilor și al gândirii, prin reflectare nemijlocită; p. ext. a înțelege, a pricepe. 2. A încasa un impozit sau o taxă oficială. – Din lat. percipere (după pricepe).

DOOM

percépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. percép, 1 pl. percépem; conj. prez. 3 să perceápă; ger. percepấnd; part. percepút
percepția
PERCÉPȚIE, percepții, s. f. 1. Proces psihic de cunoaștere senzorială, prin care obiectele și fenomenele sunt reflectate ca întregi; p. ext. facultatea de a percepe fenomenele lumii exterioare; înțelegere, cunoaștere. ◊ Percepție extrasenzorială = telepatie. 2. (În trecut) Instituție care încasa impozitele sau taxele oficiale; clădire, birou în care își avea sediul această instituție. ♦ Încasarea unui impozit sau a unei taxe oficiale. – Din lat. perceptio, fr. perception.

DOOM

percépție (-ți-e) s. f., art. percépția (-ți-a), g.-d. art. percépției; pl. percépții, art. percépțiile (-ți-i-)
percepție
PERCÉPȚIE, percepții, s. f. 1. Proces psihic de cunoaștere senzorială, prin care obiectele și fenomenele sunt reflectate ca întregi; p. ext. facultatea de a percepe fenomenele lumii exterioare; înțelegere, cunoaștere. ◊ Percepție extrasenzorială = telepatie. 2. (În trecut) Instituție care încasa impozitele sau taxele oficiale; clădire, birou în care își avea sediul această instituție. ♦ Încasarea unui impozit sau a unei taxe oficiale. – Din lat. perceptio, fr. perception.

DOOM

percépție (-ți-e) s. f., art. percépția (-ți-a), g.-d. art. percépției; pl. percépții, art. percépțiile (-ți-i-)
percepției
PERCÉPȚIE, percepții, s. f. 1. Proces psihic de cunoaștere senzorială, prin care obiectele și fenomenele sunt reflectate ca întregi; p. ext. facultatea de a percepe fenomenele lumii exterioare; înțelegere, cunoaștere. ◊ Percepție extrasenzorială = telepatie. 2. (În trecut) Instituție care încasa impozitele sau taxele oficiale; clădire, birou în care își avea sediul această instituție. ♦ Încasarea unui impozit sau a unei taxe oficiale. – Din lat. perceptio, fr. perception.

DOOM

percépție (-ți-e) s. f., art. percépția (-ți-a), g.-d. art. percépției; pl. percépții, art. percépțiile (-ți-i-)
percepții
PERCÉPȚIE, percepții, s. f. 1. Proces psihic de cunoaștere senzorială, prin care obiectele și fenomenele sunt reflectate ca întregi; p. ext. facultatea de a percepe fenomenele lumii exterioare; înțelegere, cunoaștere. ◊ Percepție extrasenzorială = telepatie. 2. (În trecut) Instituție care încasa impozitele sau taxele oficiale; clădire, birou în care își avea sediul această instituție. ♦ Încasarea unui impozit sau a unei taxe oficiale. – Din lat. perceptio, fr. perception.

DOOM

percépție (-ți-e) s. f., art. percépția (-ți-a), g.-d. art. percépției; pl. percépții, art. percépțiile (-ți-i-)
percepțiile
PERCÉPȚIE, percepții, s. f. 1. Proces psihic de cunoaștere senzorială, prin care obiectele și fenomenele sunt reflectate ca întregi; p. ext. facultatea de a percepe fenomenele lumii exterioare; înțelegere, cunoaștere. ◊ Percepție extrasenzorială = telepatie. 2. (În trecut) Instituție care încasa impozitele sau taxele oficiale; clădire, birou în care își avea sediul această instituție. ♦ Încasarea unui impozit sau a unei taxe oficiale. – Din lat. perceptio, fr. perception.

DOOM

percépție (-ți-e) s. f., art. percépția (-ți-a), g.-d. art. percépției; pl. percépții, art. percépțiile (-ți-i-)
percepțiilor
PERCÉPȚIE, percepții, s. f. 1. Proces psihic de cunoaștere senzorială, prin care obiectele și fenomenele sunt reflectate ca întregi; p. ext. facultatea de a percepe fenomenele lumii exterioare; înțelegere, cunoaștere. ◊ Percepție extrasenzorială = telepatie. 2. (În trecut) Instituție care încasa impozitele sau taxele oficiale; clădire, birou în care își avea sediul această instituție. ♦ Încasarea unui impozit sau a unei taxe oficiale. – Din lat. perceptio, fr. perception.

DOOM

percépție (-ți-e) s. f., art. percépția (-ți-a), g.-d. art. percépției; pl. percépții, art. percépțiile (-ți-i-)
percepțional
PERCEPȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la percepție (I); de percepție. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
percepționala
PERCEPȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la percepție (I); de percepție. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
percepționale
PERCEPȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la percepție (I); de percepție. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
percepționalei
PERCEPȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la percepție (I); de percepție. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
percepționalele
PERCEPȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la percepție (I); de percepție. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
percepționalelor
PERCEPȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la percepție (I); de percepție. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
percepționali
PERCEPȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la percepție (I); de percepție. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
percepționalii
PERCEPȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la percepție (I); de percepție. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
percepționalilor
PERCEPȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la percepție (I); de percepție. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
percepționalism
PERCEPȚIONALÍSM s.n. Percepționism. [Pron. -ți-o-. / < germ. Perzeptionalismus].
percepționalismul
PERCEPȚIONALÍSM s.n. Percepționism. [Pron. -ți-o-. / < germ. Perzeptionalismus].
percepționalismului
PERCEPȚIONALÍSM s.n. Percepționism. [Pron. -ți-o-. / < germ. Perzeptionalismus].
percepționalist
PERCEPȚIONALÍST, -Ă adj. Referitor la percepționalism. // s.m. și f. Adept al percepționalismului. [Cf. fr. perceptionniste].
percepționalul
PERCEPȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la percepție (I); de percepție. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
percepționalului
PERCEPȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la percepție (I); de percepție. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
percepționism
PERCEPȚIONÍSM s.n. Teorie filozofică care admite cunoașterea structurii lucrurilor prin percepție; percepționalism. [Pron. -ți-o-. / < fr. perceptionnisme, it. percezionismo].
percepționismul
PERCEPȚIONÍSM s.n. Teorie filozofică care admite cunoașterea structurii lucrurilor prin percepție; percepționalism. [Pron. -ți-o-. / < fr. perceptionnisme, it. percezionismo].
percepționismului
PERCEPȚIONÍSM s.n. Teorie filozofică care admite cunoașterea structurii lucrurilor prin percepție; percepționalism. [Pron. -ți-o-. / < fr. perceptionnisme, it. percezionismo].
percepțiune
PERCEPȚIÚNE2 s. f. v. percepție2.
percheziția
PERCHIZIȚIUNE s. f. v. perchiziție.

DOOM

perchizíție/perchezíție (-ți-e) s. f., art. perchizíția/perchezíția (-ți-a), g.-d. art. perchizíției/perchezíției; pl. perchizíții/perchezíții, art. perchizíțiile/perchezíțiile (-ți-i-)
percheziție
PERCHIZIȚIUNE s. f. v. perchiziție.

DOOM

perchizíție/perchezíție (-ți-e) s. f., art. perchizíția/perchezíția (-ți-a), g.-d. art. perchizíției/perchezíției; pl. perchizíții/perchezíții, art. perchizíțiile/perchezíțiile (-ți-i-)
percheziției
PERCHIZIȚIUNE s. f. v. perchiziție.

DOOM

perchizíție/perchezíție (-ți-e) s. f., art. perchizíția/perchezíția (-ți-a), g.-d. art. perchizíției/perchezíției; pl. perchizíții/perchezíții, art. perchizíțiile/perchezíțiile (-ți-i-)
percheziții
PERCHIZIȚIUNE s. f. v. perchiziție.

DOOM

perchizíție/perchezíție (-ți-e) s. f., art. perchizíția/perchezíția (-ți-a), g.-d. art. perchizíției/perchezíției; pl. perchizíții/perchezíții, art. perchizíțiile/perchezíțiile (-ți-i-)
perchezițiile
PERCHIZIȚIUNE s. f. v. perchiziție.

DOOM

perchizíție/perchezíție (-ți-e) s. f., art. perchizíția/perchezíția (-ți-a), g.-d. art. perchizíției/perchezíției; pl. perchizíții/perchezíții, art. perchizíțiile/perchezíțiile (-ți-i-)
perchezițiilor
PERCHIZIȚIUNE s. f. v. perchiziție.

DOOM

perchizíție/perchezíție (-ți-e) s. f., art. perchizíția/perchezíția (-ți-a), g.-d. art. perchizíției/perchezíției; pl. perchizíții/perchezíții, art. perchizíțiile/perchezíțiile (-ți-i-)
percheziționa
PERCHIZIȚIONÁ, perchiziționez, vb. I. Tranz. A efectua o perchiziție, a supune unei perchiziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: percheziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.

DOOM

perchiziționá / percheziționá (a~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perchiziționeáză / percheziționeáză
percheziționai
PERCHIZIȚIONÁ, perchiziționez, vb. I. Tranz. A efectua o perchiziție, a supune unei perchiziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: percheziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.

DOOM

perchiziționá / percheziționá (a~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perchiziționeáză / percheziționeáză
percheziționam
PERCHIZIȚIONÁ, perchiziționez, vb. I. Tranz. A efectua o perchiziție, a supune unei perchiziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: percheziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.

DOOM

perchiziționá / percheziționá (a~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perchiziționeáză / percheziționeáză
percheziționare
PERCHEZIȚIONÁRE s.f. Acțiunea de a percheziționa și rezultatul ei. [< percheziționa].
percheziționare
PERCHIZIȚIONÁ, perchiziționez, vb. I. Tranz. A efectua o perchiziție, a supune unei perchiziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: percheziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.

DOOM

perchiziționá / percheziționá (a~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perchiziționeáză / percheziționeáză
percheziționară
PERCHIZIȚIONÁ, perchiziționez, vb. I. Tranz. A efectua o perchiziție, a supune unei perchiziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: percheziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.

DOOM

perchiziționá / percheziționá (a~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perchiziționeáză / percheziționeáză
percheziționarăm
PERCHIZIȚIONÁ, perchiziționez, vb. I. Tranz. A efectua o perchiziție, a supune unei perchiziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: percheziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.

DOOM

perchiziționá / percheziționá (a~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perchiziționeáză / percheziționeáză
percheziționarăți
PERCHIZIȚIONÁ, perchiziționez, vb. I. Tranz. A efectua o perchiziție, a supune unei perchiziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: percheziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.

DOOM

perchiziționá / percheziționá (a~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perchiziționeáză / percheziționeáză
percheziționase
PERCHIZIȚIONÁ, perchiziționez, vb. I. Tranz. A efectua o perchiziție, a supune unei perchiziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: percheziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.

DOOM

perchiziționá / percheziționá (a~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perchiziționeáză / percheziționeáză
percheziționasem
PERCHIZIȚIONÁ, perchiziționez, vb. I. Tranz. A efectua o perchiziție, a supune unei perchiziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: percheziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.

DOOM

perchiziționá / percheziționá (a~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perchiziționeáză / percheziționeáză
percheziționaseră
PERCHIZIȚIONÁ, perchiziționez, vb. I. Tranz. A efectua o perchiziție, a supune unei perchiziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: percheziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.

DOOM

perchiziționá / percheziționá (a~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perchiziționeáză / percheziționeáză
percheziționaserăm
PERCHIZIȚIONÁ, perchiziționez, vb. I. Tranz. A efectua o perchiziție, a supune unei perchiziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: percheziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.

DOOM

perchiziționá / percheziționá (a~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perchiziționeáză / percheziționeáză
percheziționaserăți
PERCHIZIȚIONÁ, perchiziționez, vb. I. Tranz. A efectua o perchiziție, a supune unei perchiziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: percheziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.

DOOM

perchiziționá / percheziționá (a~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perchiziționeáză / percheziționeáză
percheziționaseși
PERCHIZIȚIONÁ, perchiziționez, vb. I. Tranz. A efectua o perchiziție, a supune unei perchiziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: percheziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.

DOOM

perchiziționá / percheziționá (a~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perchiziționeáză / percheziționeáză
percheziționaseți
PERCHIZIȚIONÁ, perchiziționez, vb. I. Tranz. A efectua o perchiziție, a supune unei perchiziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: percheziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.

DOOM

perchiziționá / percheziționá (a~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perchiziționeáză / percheziționeáză
percheziționat
PERCHEZIȚIONÁ, percheziționez, vb. I. Tranz. A efectua o percheziție, a supune unei percheziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: perchiziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.
percheziționat
PERCHIZIȚIONÁ, perchiziționez, vb. I. Tranz. A efectua o perchiziție, a supune unei perchiziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: percheziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.

DOOM

perchiziționá / percheziționá (a~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perchiziționeáză / percheziționeáză
percheziționau
PERCHIZIȚIONÁ, perchiziționez, vb. I. Tranz. A efectua o perchiziție, a supune unei perchiziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: percheziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.

DOOM

perchiziționá / percheziționá (a~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perchiziționeáză / percheziționeáză
percheziționași
PERCHIZIȚIONÁ, perchiziționez, vb. I. Tranz. A efectua o perchiziție, a supune unei perchiziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: percheziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.

DOOM

perchiziționá / percheziționá (a~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perchiziționeáză / percheziționeáză
percheziționați
PERCHIZIȚIONÁ, perchiziționez, vb. I. Tranz. A efectua o perchiziție, a supune unei perchiziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: percheziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.

DOOM

perchiziționá / percheziționá (a~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perchiziționeáză / percheziționeáză
percheziționează
PERCHIZIȚIONÁ, perchiziționez, vb. I. Tranz. A efectua o perchiziție, a supune unei perchiziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: percheziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.

DOOM

perchiziționá / percheziționá (a~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perchiziționeáză / percheziționeáză
percheziționez
PERCHIZIȚIONÁ, perchiziționez, vb. I. Tranz. A efectua o perchiziție, a supune unei perchiziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: percheziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.

DOOM

perchiziționá / percheziționá (a~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perchiziționeáză / percheziționeáză
percheziționeze
PERCHIZIȚIONÁ, perchiziționez, vb. I. Tranz. A efectua o perchiziție, a supune unei perchiziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: percheziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.

DOOM

perchiziționá / percheziționá (a~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perchiziționeáză / percheziționeáză
percheziționezi
PERCHIZIȚIONÁ, perchiziționez, vb. I. Tranz. A efectua o perchiziție, a supune unei perchiziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: percheziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.

DOOM

perchiziționá / percheziționá (a~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perchiziționeáză / percheziționeáză
percheziționând
PERCHIZIȚIONÁ, perchiziționez, vb. I. Tranz. A efectua o perchiziție, a supune unei perchiziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: percheziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.

DOOM

perchiziționá / percheziționá (a~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perchiziționeáză / percheziționeáză
percheziționînd
PERCHIZIȚIONÁ, perchiziționez, vb. I. Tranz. A efectua o perchiziție, a supune unei perchiziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: percheziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.

DOOM

perchiziționá / percheziționá (a~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perchiziționeáză / percheziționeáză
perchezițiune
PERCHEZIȚIÚNE s. f. V. percheziție.
perchiziție
PERCHIZIȚIUNE s. f. v. perchiziție.

DOOM

perchizíție/perchezíție (-ți-e) s. f., art. perchizíția/perchezíția (-ți-a), g.-d. art. perchizíției/perchezíției; pl. perchizíții/perchezíții, art. perchizíțiile/perchezíțiile (-ți-i-)
perchiziționa
PERCHIZIȚIONÁ, perchiziționez, vb. I. Tranz. A efectua o perchiziție, a supune unei perchiziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: percheziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.

DOOM

perchiziționá / percheziționá (a~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perchiziționeáză / percheziționeáză
perchiziționare
PERCHIZIȚIONÁ vb. I v. percheziționa.
perchiziționat
PERCHIZIȚIONÁ vb. I v. percheziționa.
perchizițiune
PERCHIZIȚIUNE s. f. v. perchiziție.

DOOM

perchizíție/perchezíție (-ți-e) s. f., art. perchizíția/perchezíția (-ți-a), g.-d. art. perchizíției/perchezíției; pl. perchizíții/perchezíții, art. perchizíțiile/perchezíțiile (-ți-i-)
percica
PERCÍCĂ, percele, s. f. (Reg.) Cârlionț, moț (pe frunte). ♦ Smoc de păr pe fruntea cailor. [Var.: perceá s. f.] – Din tc. pürçek.

DOOM

percícă (reg.) s. f., g.-d. art. percélei; pl. percéle, art. percélele
perciun
PERCIÚNE, perciuni, s. m. Fiecare dintre cele două șuvițe de păr (adesea lăsate lungi și răsucite) care se prelungesc lateral pe obraz, lângă urechi, de la tâmple în jos (la bărbați). ♦ (Rar) Favorit. ♦ (Rar) Smoc de păr de pe fruntea cailor. [Var.: perciún s. m.] – Din tc. perçem.

DOOM

perciúne s. m., pl. perciúni
perciunat
PERCIUNÁT, -Ă, perciunați, -te, adj. Care poartă perciuni, cu perciuni. – Din perciune.

DOOM

perciunát adj. m., pl. perciunáți; f. perciunátă, pl. perciunáte
perciunata
PERCIUNÁT, -Ă, perciunați, -te, adj. Care poartă perciuni, cu perciuni. – Din perciune.

DOOM

perciunát adj. m., pl. perciunáți; f. perciunátă, pl. perciunáte
perciunate
PERCIUNÁT, -Ă, perciunați, -te, adj. Care poartă perciuni, cu perciuni. – Din perciune.

DOOM

perciunát adj. m., pl. perciunáți; f. perciunátă, pl. perciunáte
perciunatei
PERCIUNÁT, -Ă, perciunați, -te, adj. Care poartă perciuni, cu perciuni. – Din perciune.

DOOM

perciunát adj. m., pl. perciunáți; f. perciunátă, pl. perciunáte
perciunatele
PERCIUNÁT, -Ă, perciunați, -te, adj. Care poartă perciuni, cu perciuni. – Din perciune.

DOOM

perciunát adj. m., pl. perciunáți; f. perciunátă, pl. perciunáte
perciunatelor
PERCIUNÁT, -Ă, perciunați, -te, adj. Care poartă perciuni, cu perciuni. – Din perciune.

DOOM

perciunát adj. m., pl. perciunáți; f. perciunátă, pl. perciunáte
perciunatul
PERCIUNÁT, -Ă, perciunați, -te, adj. Care poartă perciuni, cu perciuni. – Din perciune.

DOOM

perciunát adj. m., pl. perciunáți; f. perciunátă, pl. perciunáte
perciunatului
PERCIUNÁT, -Ă, perciunați, -te, adj. Care poartă perciuni, cu perciuni. – Din perciune.

DOOM

perciunát adj. m., pl. perciunáți; f. perciunátă, pl. perciunáte
perciunați
PERCIUNÁT, -Ă, perciunați, -te, adj. Care poartă perciuni, cu perciuni. – Din perciune.

DOOM

perciunát adj. m., pl. perciunáți; f. perciunátă, pl. perciunáte
perciunații
PERCIUNÁT, -Ă, perciunați, -te, adj. Care poartă perciuni, cu perciuni. – Din perciune.

DOOM

perciunát adj. m., pl. perciunáți; f. perciunátă, pl. perciunáte
perciunaților
PERCIUNÁT, -Ă, perciunați, -te, adj. Care poartă perciuni, cu perciuni. – Din perciune.

DOOM

perciunát adj. m., pl. perciunáți; f. perciunátă, pl. perciunáte
perciune
PERCIÚNE, perciuni, s. m. Fiecare dintre cele două șuvițe de păr (adesea lăsate lungi și răsucite) care se prelungesc lateral pe obraz, lângă urechi, de la tâmple în jos (la bărbați). ♦ (Rar) Favorit. ♦ (Rar) Smoc de păr de pe fruntea cailor. [Var.: perciún s. m.] – Din tc. perçem.

DOOM

perciúne s. m., pl. perciúni
perciunele
PERCIÚNE, perciuni, s. m. Fiecare dintre cele două șuvițe de păr (adesea lăsate lungi și răsucite) care se prelungesc lateral pe obraz, lângă urechi, de la tâmple în jos (la bărbați). ♦ (Rar) Favorit. ♦ (Rar) Smoc de păr de pe fruntea cailor. [Var.: perciún s. m.] – Din tc. perçem.

DOOM

perciúne s. m., pl. perciúni
perciunelui
PERCIÚNE, perciuni, s. m. Fiecare dintre cele două șuvițe de păr (adesea lăsate lungi și răsucite) care se prelungesc lateral pe obraz, lângă urechi, de la tâmple în jos (la bărbați). ♦ (Rar) Favorit. ♦ (Rar) Smoc de păr de pe fruntea cailor. [Var.: perciún s. m.] – Din tc. perçem.

DOOM

perciúne s. m., pl. perciúni
perciuni
PERCIÚNE, perciuni, s. m. Fiecare dintre cele două șuvițe de păr (adesea lăsate lungi și răsucite) care se prelungesc lateral pe obraz, lângă urechi, de la tâmple în jos (la bărbați). ♦ (Rar) Favorit. ♦ (Rar) Smoc de păr de pe fruntea cailor. [Var.: perciún s. m.] – Din tc. perçem.

DOOM

perciúne s. m., pl. perciúni
perciunii
PERCIÚNE, perciuni, s. m. Fiecare dintre cele două șuvițe de păr (adesea lăsate lungi și răsucite) care se prelungesc lateral pe obraz, lângă urechi, de la tâmple în jos (la bărbați). ♦ (Rar) Favorit. ♦ (Rar) Smoc de păr de pe fruntea cailor. [Var.: perciún s. m.] – Din tc. perçem.

DOOM

perciúne s. m., pl. perciúni
perciunilor
PERCIÚNE, perciuni, s. m. Fiecare dintre cele două șuvițe de păr (adesea lăsate lungi și răsucite) care se prelungesc lateral pe obraz, lângă urechi, de la tâmple în jos (la bărbați). ♦ (Rar) Favorit. ♦ (Rar) Smoc de păr de pe fruntea cailor. [Var.: perciún s. m.] – Din tc. perçem.

DOOM

perciúne s. m., pl. perciúni
perclorat
PERCLORÁT, perclorați, s. m. Sare a acidului percloric. – Din fr. perchlorate.

DOOM

perclorát s. m., pl. percloráți
percloratul
PERCLORÁT, perclorați, s. m. Sare a acidului percloric. – Din fr. perchlorate.

DOOM

perclorát s. m., pl. percloráți
percloratului
PERCLORÁT, perclorați, s. m. Sare a acidului percloric. – Din fr. perchlorate.

DOOM

perclorát s. m., pl. percloráți
perclorați
PERCLORÁT, perclorați, s. m. Sare a acidului percloric. – Din fr. perchlorate.

DOOM

perclorát s. m., pl. percloráți
perclorații
PERCLORÁT, perclorați, s. m. Sare a acidului percloric. – Din fr. perchlorate.

DOOM

perclorát s. m., pl. percloráți
percloraților
PERCLORÁT, perclorați, s. m. Sare a acidului percloric. – Din fr. perchlorate.

DOOM

perclorát s. m., pl. percloráți
percloric
PERCLÓRIC adj. (În sintagma) Acid percloric = acid oxigenat al clorului, având aspectul unui lichid incolor care fumegă în aer. – Din fr. perchlorique.

DOOM

perclóric adj. m.
percloricul
PERCLÓRIC adj. (În sintagma) Acid percloric = acid oxigenat al clorului, având aspectul unui lichid incolor care fumegă în aer. – Din fr. perchlorique.

DOOM

perclóric adj. m.
percloricului
PERCLÓRIC adj. (În sintagma) Acid percloric = acid oxigenat al clorului, având aspectul unui lichid incolor care fumegă în aer. – Din fr. perchlorique.

DOOM

perclóric adj. m.
perclorura
PERCLORÚRĂ s.f. Clorură care conține cea mai mare cantitate posibilă de clor. [< fr. perchlorure].
percloruri
PERCLORÚRĂ s.f. Clorură care conține cea mai mare cantitate posibilă de clor. [< fr. perchlorure].
perclorurii
PERCLORÚRĂ s.f. Clorură care conține cea mai mare cantitate posibilă de clor. [< fr. perchlorure].
perclorurile
PERCLORÚRĂ s.f. Clorură care conține cea mai mare cantitate posibilă de clor. [< fr. perchlorure].
perclorurilor
PERCLORÚRĂ s.f. Clorură care conține cea mai mare cantitate posibilă de clor. [< fr. perchlorure].
percola
PERCOLÁ vb. I. tr. A supune operației de percolare. [Cf. it., lat. percolare – a filtra].
percolai
PERCOLÁ vb. I. tr. A supune operației de percolare. [Cf. it., lat. percolare – a filtra].
percolam
PERCOLÁ vb. I. tr. A supune operației de percolare. [Cf. it., lat. percolare – a filtra].
percolare
PERCOLÁ vb. I. tr. A supune operației de percolare. [Cf. it., lat. percolare – a filtra].
percolare
PERCOLÁRE, percolări, s. f. 1. Extragerea dintr-un minereu a unor metale sau a unor compuși metalici prin dizolvarea acestora. 2. (Geol.) Străbatere a solului de către apa din precipitații. – După fr. percolation.

DOOM

!percoláre s. f., g.-d. art. percolắrii; pl. percolắri
percolarea
PERCOLÁRE, percolări, s. f. 1. Extragerea dintr-un minereu a unor metale sau a unor compuși metalici prin dizolvarea acestora. 2. (Geol.) Străbatere a solului de către apa din precipitații. – După fr. percolation.

DOOM

!percoláre s. f., g.-d. art. percolắrii; pl. percolắri
percolară
PERCOLÁ vb. I. tr. A supune operației de percolare. [Cf. it., lat. percolare – a filtra].
percolarăm
PERCOLÁ vb. I. tr. A supune operației de percolare. [Cf. it., lat. percolare – a filtra].
percolarăți
PERCOLÁ vb. I. tr. A supune operației de percolare. [Cf. it., lat. percolare – a filtra].
percolase
PERCOLÁ vb. I. tr. A supune operației de percolare. [Cf. it., lat. percolare – a filtra].
percolasem
PERCOLÁ vb. I. tr. A supune operației de percolare. [Cf. it., lat. percolare – a filtra].
percolaseră
PERCOLÁ vb. I. tr. A supune operației de percolare. [Cf. it., lat. percolare – a filtra].
percolaserăm
PERCOLÁ vb. I. tr. A supune operației de percolare. [Cf. it., lat. percolare – a filtra].
percolaserăți
PERCOLÁ vb. I. tr. A supune operației de percolare. [Cf. it., lat. percolare – a filtra].
percolaseși
PERCOLÁ vb. I. tr. A supune operației de percolare. [Cf. it., lat. percolare – a filtra].
percolaseți
PERCOLÁ vb. I. tr. A supune operației de percolare. [Cf. it., lat. percolare – a filtra].
percolat
PERCOLÁ vb. I. tr. A supune operației de percolare. [Cf. it., lat. percolare – a filtra].
percolat
PERCOLÁ vb. I. tr. A supune operației de percolare. [Cf. it., lat. percolare – a filtra].
percolatoare
PERCOLATÓR s.n. Aparat în care se face percolarea (1). [< fr. percolateur].
percolatoarele
PERCOLATÓR s.n. Aparat în care se face percolarea (1). [< fr. percolateur].
percolatoarelor
PERCOLATÓR s.n. Aparat în care se face percolarea (1). [< fr. percolateur].
percolator
PERCOLATÓR s.n. Aparat în care se face percolarea (1). [< fr. percolateur].
percolatorul
PERCOLATÓR s.n. Aparat în care se face percolarea (1). [< fr. percolateur].
percolatorului
PERCOLATÓR s.n. Aparat în care se face percolarea (1). [< fr. percolateur].
percolau
PERCOLÁ vb. I. tr. A supune operației de percolare. [Cf. it., lat. percolare – a filtra].
percolași
PERCOLÁ vb. I. tr. A supune operației de percolare. [Cf. it., lat. percolare – a filtra].
percolați
PERCOLÁ vb. I. tr. A supune operației de percolare. [Cf. it., lat. percolare – a filtra].
percolație
PERCOLÁȚIE s.f. Percolare. [Cf. fr. percolation, it. percolazione].
percolează
PERCOLÁ vb. I. tr. A supune operației de percolare. [Cf. it., lat. percolare – a filtra].
percolez
PERCOLÁ vb. I. tr. A supune operației de percolare. [Cf. it., lat. percolare – a filtra].
percoleze
PERCOLÁ vb. I. tr. A supune operației de percolare. [Cf. it., lat. percolare – a filtra].
percolezi
PERCOLÁ vb. I. tr. A supune operației de percolare. [Cf. it., lat. percolare – a filtra].
percolând
PERCOLÁ vb. I. tr. A supune operației de percolare. [Cf. it., lat. percolare – a filtra].
percolînd
PERCOLÁ vb. I. tr. A supune operației de percolare. [Cf. it., lat. percolare – a filtra].
percolări
PERCOLÁRE, percolări, s. f. 1. Extragerea dintr-un minereu a unor metale sau a unor compuși metalici prin dizolvarea acestora. 2. (Geol.) Străbatere a solului de către apa din precipitații. – După fr. percolation.

DOOM

!percoláre s. f., g.-d. art. percolắrii; pl. percolắri
percolării
PERCOLÁRE, percolări, s. f. 1. Extragerea dintr-un minereu a unor metale sau a unor compuși metalici prin dizolvarea acestora. 2. (Geol.) Străbatere a solului de către apa din precipitații. – După fr. percolation.

DOOM

!percoláre s. f., g.-d. art. percolắrii; pl. percolắri
percolările
PERCOLÁRE, percolări, s. f. 1. Extragerea dintr-un minereu a unor metale sau a unor compuși metalici prin dizolvarea acestora. 2. (Geol.) Străbatere a solului de către apa din precipitații. – După fr. percolation.

DOOM

!percoláre s. f., g.-d. art. percolắrii; pl. percolắri
percolărilor
PERCOLÁRE, percolări, s. f. 1. Extragerea dintr-un minereu a unor metale sau a unor compuși metalici prin dizolvarea acestora. 2. (Geol.) Străbatere a solului de către apa din precipitații. – După fr. percolation.

DOOM

!percoláre s. f., g.-d. art. percolắrii; pl. percolắri
percure
PERCÚRE vb. III v. parcurge.
percusiune
PERCUSIÚNE, percusiuni, s. f. (Rar) Percuție. Instrument de percusiune.

DOOM

percusiúne (înv.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. percusiúnii; pl. percusiúni
percusiunea
PERCUSIÚNE, percusiuni, s. f. (Rar) Percuție. Instrument de percusiune.

DOOM

percusiúne (înv.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. percusiúnii; pl. percusiúni
percusiuni
PERCUSIÚNE, percusiuni, s. f. (Rar) Percuție. Instrument de percusiune.

DOOM

percusiúne (înv.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. percusiúnii; pl. percusiúni
percusiunii
PERCUSIÚNE, percusiuni, s. f. (Rar) Percuție. Instrument de percusiune.

DOOM

percusiúne (înv.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. percusiúnii; pl. percusiúni
percusiunile
PERCUSIÚNE, percusiuni, s. f. (Rar) Percuție. Instrument de percusiune.

DOOM

percusiúne (înv.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. percusiúnii; pl. percusiúni
percusiunilor
PERCUSIÚNE, percusiuni, s. f. (Rar) Percuție. Instrument de percusiune.

DOOM

percusiúne (înv.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. percusiúnii; pl. percusiúni
percusiv
PERCUSÍV, -Ă adj. (Liv.) Referitor la percuție, de percuție. [Cf. it. percussivo].
percuta
PERCUTÁ, percutez, vb. I. Tranz. 1. A lovi capsa unui cartuș, a unui focos etc. cu percutorul pentru a provoca aprinderea încărcăturii. 2. A examina un bolnav prin percuție. – Din fr. percuter.

DOOM

percutá (a ~) vb., ind. prez. 3 percuteáză
percutai
PERCUTÁ, percutez, vb. I. Tranz. 1. A lovi capsa unui cartuș, a unui focos etc. cu percutorul pentru a provoca aprinderea încărcăturii. 2. A examina un bolnav prin percuție. – Din fr. percuter.

DOOM

percutá (a ~) vb., ind. prez. 3 percuteáză
percutam
PERCUTÁ, percutez, vb. I. Tranz. 1. A lovi capsa unui cartuș, a unui focos etc. cu percutorul pentru a provoca aprinderea încărcăturii. 2. A examina un bolnav prin percuție. – Din fr. percuter.

DOOM

percutá (a ~) vb., ind. prez. 3 percuteáză
percutant
PERCUTÁNT, -Ă, percutanți, -te, adj. 1. (Despre proiectile) Care explodează la atingerea unui obstacol sau în urma unei percuții. 2. (Min.; în sintagma) Perforator percutant = perforator mecanic al cărui sfredel acționează prin lovituri. 3. Cu o mare putere de pătrundere; frapant prin claritate, precizie. ♦ Care provoacă șoc psihologic. – Din fr. percutant.

DOOM

percutánt adj. m., pl. percutánți; f. percutántă, pl. percutánte
percutanta
PERCUTÁNT, -Ă, percutanți, -te, adj. 1. (Despre proiectile) Care explodează la atingerea unui obstacol sau în urma unei percuții. 2. (Min.; în sintagma) Perforator percutant = perforator mecanic al cărui sfredel acționează prin lovituri. 3. Cu o mare putere de pătrundere; frapant prin claritate, precizie. ♦ Care provoacă șoc psihologic. – Din fr. percutant.

DOOM

percutánt adj. m., pl. percutánți; f. percutántă, pl. percutánte
percutante
PERCUTÁNT, -Ă, percutanți, -te, adj. 1. (Despre proiectile) Care explodează la atingerea unui obstacol sau în urma unei percuții. 2. (Min.; în sintagma) Perforator percutant = perforator mecanic al cărui sfredel acționează prin lovituri. 3. Cu o mare putere de pătrundere; frapant prin claritate, precizie. ♦ Care provoacă șoc psihologic. – Din fr. percutant.

DOOM

percutánt adj. m., pl. percutánți; f. percutántă, pl. percutánte
percutantei
PERCUTÁNT, -Ă, percutanți, -te, adj. 1. (Despre proiectile) Care explodează la atingerea unui obstacol sau în urma unei percuții. 2. (Min.; în sintagma) Perforator percutant = perforator mecanic al cărui sfredel acționează prin lovituri. 3. Cu o mare putere de pătrundere; frapant prin claritate, precizie. ♦ Care provoacă șoc psihologic. – Din fr. percutant.

DOOM

percutánt adj. m., pl. percutánți; f. percutántă, pl. percutánte
percutantele
PERCUTÁNT, -Ă, percutanți, -te, adj. 1. (Despre proiectile) Care explodează la atingerea unui obstacol sau în urma unei percuții. 2. (Min.; în sintagma) Perforator percutant = perforator mecanic al cărui sfredel acționează prin lovituri. 3. Cu o mare putere de pătrundere; frapant prin claritate, precizie. ♦ Care provoacă șoc psihologic. – Din fr. percutant.

DOOM

percutánt adj. m., pl. percutánți; f. percutántă, pl. percutánte
percutantelor
PERCUTÁNT, -Ă, percutanți, -te, adj. 1. (Despre proiectile) Care explodează la atingerea unui obstacol sau în urma unei percuții. 2. (Min.; în sintagma) Perforator percutant = perforator mecanic al cărui sfredel acționează prin lovituri. 3. Cu o mare putere de pătrundere; frapant prin claritate, precizie. ♦ Care provoacă șoc psihologic. – Din fr. percutant.

DOOM

percutánt adj. m., pl. percutánți; f. percutántă, pl. percutánte
percutantul
PERCUTÁNT, -Ă, percutanți, -te, adj. 1. (Despre proiectile) Care explodează la atingerea unui obstacol sau în urma unei percuții. 2. (Min.; în sintagma) Perforator percutant = perforator mecanic al cărui sfredel acționează prin lovituri. 3. Cu o mare putere de pătrundere; frapant prin claritate, precizie. ♦ Care provoacă șoc psihologic. – Din fr. percutant.

DOOM

percutánt adj. m., pl. percutánți; f. percutántă, pl. percutánte
percutantului
PERCUTÁNT, -Ă, percutanți, -te, adj. 1. (Despre proiectile) Care explodează la atingerea unui obstacol sau în urma unei percuții. 2. (Min.; în sintagma) Perforator percutant = perforator mecanic al cărui sfredel acționează prin lovituri. 3. Cu o mare putere de pătrundere; frapant prin claritate, precizie. ♦ Care provoacă șoc psihologic. – Din fr. percutant.

DOOM

percutánt adj. m., pl. percutánți; f. percutántă, pl. percutánte
percutanți
PERCUTÁNT, -Ă, percutanți, -te, adj. 1. (Despre proiectile) Care explodează la atingerea unui obstacol sau în urma unei percuții. 2. (Min.; în sintagma) Perforator percutant = perforator mecanic al cărui sfredel acționează prin lovituri. 3. Cu o mare putere de pătrundere; frapant prin claritate, precizie. ♦ Care provoacă șoc psihologic. – Din fr. percutant.

DOOM

percutánt adj. m., pl. percutánți; f. percutántă, pl. percutánte
percutanții
PERCUTÁNT, -Ă, percutanți, -te, adj. 1. (Despre proiectile) Care explodează la atingerea unui obstacol sau în urma unei percuții. 2. (Min.; în sintagma) Perforator percutant = perforator mecanic al cărui sfredel acționează prin lovituri. 3. Cu o mare putere de pătrundere; frapant prin claritate, precizie. ♦ Care provoacă șoc psihologic. – Din fr. percutant.

DOOM

percutánt adj. m., pl. percutánți; f. percutántă, pl. percutánte
percutanților
PERCUTÁNT, -Ă, percutanți, -te, adj. 1. (Despre proiectile) Care explodează la atingerea unui obstacol sau în urma unei percuții. 2. (Min.; în sintagma) Perforator percutant = perforator mecanic al cărui sfredel acționează prin lovituri. 3. Cu o mare putere de pătrundere; frapant prin claritate, precizie. ♦ Care provoacă șoc psihologic. – Din fr. percutant.

DOOM

percutánt adj. m., pl. percutánți; f. percutántă, pl. percutánte
percutare
PERCUTÁ, percutez, vb. I. Tranz. 1. A lovi capsa unui cartuș, a unui focos etc. cu percutorul pentru a provoca aprinderea încărcăturii. 2. A examina un bolnav prin percuție. – Din fr. percuter.

DOOM

percutá (a ~) vb., ind. prez. 3 percuteáză
percutare
PERCUTÁRE, percutări, s. f. Acțiunea de a percuta. – V. percuta.

DOOM

percutáre s. f., g.-d. art. percutắrii; pl. percutắri
percutarea
PERCUTÁRE, percutări, s. f. Acțiunea de a percuta. – V. percuta.

DOOM

percutáre s. f., g.-d. art. percutắrii; pl. percutắri
percutară
PERCUTÁ, percutez, vb. I. Tranz. 1. A lovi capsa unui cartuș, a unui focos etc. cu percutorul pentru a provoca aprinderea încărcăturii. 2. A examina un bolnav prin percuție. – Din fr. percuter.

DOOM

percutá (a ~) vb., ind. prez. 3 percuteáză
percutarăm
PERCUTÁ, percutez, vb. I. Tranz. 1. A lovi capsa unui cartuș, a unui focos etc. cu percutorul pentru a provoca aprinderea încărcăturii. 2. A examina un bolnav prin percuție. – Din fr. percuter.

DOOM

percutá (a ~) vb., ind. prez. 3 percuteáză
percutarăți
PERCUTÁ, percutez, vb. I. Tranz. 1. A lovi capsa unui cartuș, a unui focos etc. cu percutorul pentru a provoca aprinderea încărcăturii. 2. A examina un bolnav prin percuție. – Din fr. percuter.

DOOM

percutá (a ~) vb., ind. prez. 3 percuteáză
percutase
PERCUTÁ, percutez, vb. I. Tranz. 1. A lovi capsa unui cartuș, a unui focos etc. cu percutorul pentru a provoca aprinderea încărcăturii. 2. A examina un bolnav prin percuție. – Din fr. percuter.

DOOM

percutá (a ~) vb., ind. prez. 3 percuteáză
percutasem
PERCUTÁ, percutez, vb. I. Tranz. 1. A lovi capsa unui cartuș, a unui focos etc. cu percutorul pentru a provoca aprinderea încărcăturii. 2. A examina un bolnav prin percuție. – Din fr. percuter.

DOOM

percutá (a ~) vb., ind. prez. 3 percuteáză
percutaseră
PERCUTÁ, percutez, vb. I. Tranz. 1. A lovi capsa unui cartuș, a unui focos etc. cu percutorul pentru a provoca aprinderea încărcăturii. 2. A examina un bolnav prin percuție. – Din fr. percuter.

DOOM

percutá (a ~) vb., ind. prez. 3 percuteáză
percutaserăm
PERCUTÁ, percutez, vb. I. Tranz. 1. A lovi capsa unui cartuș, a unui focos etc. cu percutorul pentru a provoca aprinderea încărcăturii. 2. A examina un bolnav prin percuție. – Din fr. percuter.

DOOM

percutá (a ~) vb., ind. prez. 3 percuteáză
percutaserăți
PERCUTÁ, percutez, vb. I. Tranz. 1. A lovi capsa unui cartuș, a unui focos etc. cu percutorul pentru a provoca aprinderea încărcăturii. 2. A examina un bolnav prin percuție. – Din fr. percuter.

DOOM

percutá (a ~) vb., ind. prez. 3 percuteáză
percutaseși
PERCUTÁ, percutez, vb. I. Tranz. 1. A lovi capsa unui cartuș, a unui focos etc. cu percutorul pentru a provoca aprinderea încărcăturii. 2. A examina un bolnav prin percuție. – Din fr. percuter.

DOOM

percutá (a ~) vb., ind. prez. 3 percuteáză
percutaseți
PERCUTÁ, percutez, vb. I. Tranz. 1. A lovi capsa unui cartuș, a unui focos etc. cu percutorul pentru a provoca aprinderea încărcăturii. 2. A examina un bolnav prin percuție. – Din fr. percuter.

DOOM

percutá (a ~) vb., ind. prez. 3 percuteáză
percutat
PERCUTÁ, percutez, vb. I. Tranz. 1. A lovi capsa unui cartuș, a unui focos etc. cu percutorul pentru a provoca aprinderea încărcăturii. 2. A examina un bolnav prin percuție. – Din fr. percuter.

DOOM

percutá (a ~) vb., ind. prez. 3 percuteáză
percutat
PERCUTÁ, percutez, vb. I. Tranz. 1. A izbi capsa unui cartuș, a unui focos etc. cu percutorul pentru a provoca aprinderea încărcăturii. 2. A examina un bolnav prin percuție. – Din fr. percuter.
percutau
PERCUTÁ, percutez, vb. I. Tranz. 1. A lovi capsa unui cartuș, a unui focos etc. cu percutorul pentru a provoca aprinderea încărcăturii. 2. A examina un bolnav prin percuție. – Din fr. percuter.

DOOM

percutá (a ~) vb., ind. prez. 3 percuteáză
percutași
PERCUTÁ, percutez, vb. I. Tranz. 1. A lovi capsa unui cartuș, a unui focos etc. cu percutorul pentru a provoca aprinderea încărcăturii. 2. A examina un bolnav prin percuție. – Din fr. percuter.

DOOM

percutá (a ~) vb., ind. prez. 3 percuteáză
percutați
PERCUTÁ, percutez, vb. I. Tranz. 1. A lovi capsa unui cartuș, a unui focos etc. cu percutorul pentru a provoca aprinderea încărcăturii. 2. A examina un bolnav prin percuție. – Din fr. percuter.

DOOM

percutá (a ~) vb., ind. prez. 3 percuteáză
percutează
PERCUTÁ, percutez, vb. I. Tranz. 1. A lovi capsa unui cartuș, a unui focos etc. cu percutorul pentru a provoca aprinderea încărcăturii. 2. A examina un bolnav prin percuție. – Din fr. percuter.

DOOM

percutá (a ~) vb., ind. prez. 3 percuteáză
percutez
PERCUTÁ, percutez, vb. I. Tranz. 1. A lovi capsa unui cartuș, a unui focos etc. cu percutorul pentru a provoca aprinderea încărcăturii. 2. A examina un bolnav prin percuție. – Din fr. percuter.

DOOM

percutá (a ~) vb., ind. prez. 3 percuteáză
percuteze
PERCUTÁ, percutez, vb. I. Tranz. 1. A lovi capsa unui cartuș, a unui focos etc. cu percutorul pentru a provoca aprinderea încărcăturii. 2. A examina un bolnav prin percuție. – Din fr. percuter.

DOOM

percutá (a ~) vb., ind. prez. 3 percuteáză
percutezi
PERCUTÁ, percutez, vb. I. Tranz. 1. A lovi capsa unui cartuș, a unui focos etc. cu percutorul pentru a provoca aprinderea încărcăturii. 2. A examina un bolnav prin percuție. – Din fr. percuter.

DOOM

percutá (a ~) vb., ind. prez. 3 percuteáză
percutoare
PERCUTÓR, percutoare, s. n. Piesă a unor instalații și agregate tehnice care, prin percuție, pune în mișcare sau oprește diferitele părți ale instalației. ♦ Spec. Piesă la armele de foc, la focosul unui proiectil etc. care lovește focosul sau capsa proiectilului pentru a produce aprinderea încărcăturii. – Din fr. percuteur.

DOOM

percutór s. n., pl. percutoáre
percutoarele
PERCUTÓR, percutoare, s. n. Piesă a unor instalații și agregate tehnice care, prin percuție, pune în mișcare sau oprește diferitele părți ale instalației. ♦ Spec. Piesă la armele de foc, la focosul unui proiectil etc. care lovește focosul sau capsa proiectilului pentru a produce aprinderea încărcăturii. – Din fr. percuteur.

DOOM

percutór s. n., pl. percutoáre
percutoarelor
PERCUTÓR, percutoare, s. n. Piesă a unor instalații și agregate tehnice care, prin percuție, pune în mișcare sau oprește diferitele părți ale instalației. ♦ Spec. Piesă la armele de foc, la focosul unui proiectil etc. care lovește focosul sau capsa proiectilului pentru a produce aprinderea încărcăturii. – Din fr. percuteur.

DOOM

percutór s. n., pl. percutoáre
percutor
PERCUTÓR, percutoare, s. n. Piesă a unor instalații și agregate tehnice care, prin percuție, pune în mișcare sau oprește diferitele părți ale instalației. ♦ Spec. Piesă la armele de foc, la focosul unui proiectil etc. care lovește focosul sau capsa proiectilului pentru a produce aprinderea încărcăturii. – Din fr. percuteur.

DOOM

percutór s. n., pl. percutoáre
percutorul
PERCUTÓR, percutoare, s. n. Piesă a unor instalații și agregate tehnice care, prin percuție, pune în mișcare sau oprește diferitele părți ale instalației. ♦ Spec. Piesă la armele de foc, la focosul unui proiectil etc. care lovește focosul sau capsa proiectilului pentru a produce aprinderea încărcăturii. – Din fr. percuteur.

DOOM

percutór s. n., pl. percutoáre
percutorului
PERCUTÓR, percutoare, s. n. Piesă a unor instalații și agregate tehnice care, prin percuție, pune în mișcare sau oprește diferitele părți ale instalației. ♦ Spec. Piesă la armele de foc, la focosul unui proiectil etc. care lovește focosul sau capsa proiectilului pentru a produce aprinderea încărcăturii. – Din fr. percuteur.

DOOM

percutór s. n., pl. percutoáre
percutând
PERCUTÁ, percutez, vb. I. Tranz. 1. A lovi capsa unui cartuș, a unui focos etc. cu percutorul pentru a provoca aprinderea încărcăturii. 2. A examina un bolnav prin percuție. – Din fr. percuter.

DOOM

percutá (a ~) vb., ind. prez. 3 percuteáză
percutînd
PERCUTÁ, percutez, vb. I. Tranz. 1. A lovi capsa unui cartuș, a unui focos etc. cu percutorul pentru a provoca aprinderea încărcăturii. 2. A examina un bolnav prin percuție. – Din fr. percuter.

DOOM

percutá (a ~) vb., ind. prez. 3 percuteáză
percutări
PERCUTÁRE, percutări, s. f. Acțiunea de a percuta. – V. percuta.

DOOM

percutáre s. f., g.-d. art. percutắrii; pl. percutắri
percutării
PERCUTÁRE, percutări, s. f. Acțiunea de a percuta. – V. percuta.

DOOM

percutáre s. f., g.-d. art. percutắrii; pl. percutắri
percutările
PERCUTÁRE, percutări, s. f. Acțiunea de a percuta. – V. percuta.

DOOM

percutáre s. f., g.-d. art. percutắrii; pl. percutắri
percutărilor
PERCUTÁRE, percutări, s. f. Acțiunea de a percuta. – V. percuta.

DOOM

percutáre s. f., g.-d. art. percutắrii; pl. percutắri
percuția
PERCÚȚIE, percuții, s. f. 1. Metodă de a diagnostica o afecțiune după sunetul rezultat din lovirea ușoară și repetată a unei regiuni a corpului. ♦ Masaj care constă din aplicarea unor lovituri rapide asupra unei regiuni a corpului. 2. Procedeu de producere a sunetelor prin lovirea cu un ciocănel a unei membrane, a unei lame, a unei plăci metalice de la un instrument muzical. ◊ Instrument de percuție = instrument muzical care produce sunete prin percuție (2). 3. Lovire cu percutorul a capsei, a focosului unui proiectil, pentru a provoca aprinderea încărcăturii. [Var.: percuțiúne s. f.] – După fr. percussion.

DOOM

percúție (-ți-e) s. f., art. percúția (-ți-a), g.-d. art. percúției; pl. percúții, art. percúțiile ( -ți-i-)
percuție
PERCÚȚIE, percuții, s. f. 1. Metodă de a diagnostica o afecțiune după sunetul rezultat din lovirea ușoară și repetată a unei regiuni a corpului. ♦ Masaj care constă din aplicarea unor lovituri rapide asupra unei regiuni a corpului. 2. Procedeu de producere a sunetelor prin lovirea cu un ciocănel a unei membrane, a unei lame, a unei plăci metalice de la un instrument muzical. ◊ Instrument de percuție = instrument muzical care produce sunete prin percuție (2). 3. Lovire cu percutorul a capsei, a focosului unui proiectil, pentru a provoca aprinderea încărcăturii. [Var.: percuțiúne s. f.] – După fr. percussion.

DOOM

percúție (-ți-e) s. f., art. percúția (-ți-a), g.-d. art. percúției; pl. percúții, art. percúțiile ( -ți-i-)
percuției
PERCÚȚIE, percuții, s. f. 1. Metodă de a diagnostica o afecțiune după sunetul rezultat din lovirea ușoară și repetată a unei regiuni a corpului. ♦ Masaj care constă din aplicarea unor lovituri rapide asupra unei regiuni a corpului. 2. Procedeu de producere a sunetelor prin lovirea cu un ciocănel a unei membrane, a unei lame, a unei plăci metalice de la un instrument muzical. ◊ Instrument de percuție = instrument muzical care produce sunete prin percuție (2). 3. Lovire cu percutorul a capsei, a focosului unui proiectil, pentru a provoca aprinderea încărcăturii. [Var.: percuțiúne s. f.] – După fr. percussion.

DOOM

percúție (-ți-e) s. f., art. percúția (-ți-a), g.-d. art. percúției; pl. percúții, art. percúțiile ( -ți-i-)
percuții
PERCÚȚIE, percuții, s. f. 1. Metodă de a diagnostica o afecțiune după sunetul rezultat din lovirea ușoară și repetată a unei regiuni a corpului. ♦ Masaj care constă din aplicarea unor lovituri rapide asupra unei regiuni a corpului. 2. Procedeu de producere a sunetelor prin lovirea cu un ciocănel a unei membrane, a unei lame, a unei plăci metalice de la un instrument muzical. ◊ Instrument de percuție = instrument muzical care produce sunete prin percuție (2). 3. Lovire cu percutorul a capsei, a focosului unui proiectil, pentru a provoca aprinderea încărcăturii. [Var.: percuțiúne s. f.] – După fr. percussion.

DOOM

percúție (-ți-e) s. f., art. percúția (-ți-a), g.-d. art. percúției; pl. percúții, art. percúțiile ( -ți-i-)
percuțiile
PERCÚȚIE, percuții, s. f. 1. Metodă de a diagnostica o afecțiune după sunetul rezultat din lovirea ușoară și repetată a unei regiuni a corpului. ♦ Masaj care constă din aplicarea unor lovituri rapide asupra unei regiuni a corpului. 2. Procedeu de producere a sunetelor prin lovirea cu un ciocănel a unei membrane, a unei lame, a unei plăci metalice de la un instrument muzical. ◊ Instrument de percuție = instrument muzical care produce sunete prin percuție (2). 3. Lovire cu percutorul a capsei, a focosului unui proiectil, pentru a provoca aprinderea încărcăturii. [Var.: percuțiúne s. f.] – După fr. percussion.

DOOM

percúție (-ți-e) s. f., art. percúția (-ți-a), g.-d. art. percúției; pl. percúții, art. percúțiile ( -ți-i-)
percuțiilor
PERCÚȚIE, percuții, s. f. 1. Metodă de a diagnostica o afecțiune după sunetul rezultat din lovirea ușoară și repetată a unei regiuni a corpului. ♦ Masaj care constă din aplicarea unor lovituri rapide asupra unei regiuni a corpului. 2. Procedeu de producere a sunetelor prin lovirea cu un ciocănel a unei membrane, a unei lame, a unei plăci metalice de la un instrument muzical. ◊ Instrument de percuție = instrument muzical care produce sunete prin percuție (2). 3. Lovire cu percutorul a capsei, a focosului unui proiectil, pentru a provoca aprinderea încărcăturii. [Var.: percuțiúne s. f.] – După fr. percussion.

DOOM

percúție (-ți-e) s. f., art. percúția (-ți-a), g.-d. art. percúției; pl. percúții, art. percúțiile ( -ți-i-)
percuționist
PERCUȚIONÍST, percuționiști, s. m. Persoană care asigură acompaniamentul la un instrument de percuție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. percussionniste.

DOOM

*percuționíst (-ți-o-) s. m., pl. percuționíști
percuționistul
PERCUȚIONÍST, percuționiști, s. m. Persoană care asigură acompaniamentul la un instrument de percuție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. percussionniste.

DOOM

*percuționíst (-ți-o-) s. m., pl. percuționíști
percuționistului
PERCUȚIONÍST, percuționiști, s. m. Persoană care asigură acompaniamentul la un instrument de percuție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. percussionniste.

DOOM

*percuționíst (-ți-o-) s. m., pl. percuționíști
percuționiști
PERCUȚIONÍST, percuționiști, s. m. Persoană care asigură acompaniamentul la un instrument de percuție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. percussionniste.

DOOM

*percuționíst (-ți-o-) s. m., pl. percuționíști
percuționiștii
PERCUȚIONÍST, percuționiști, s. m. Persoană care asigură acompaniamentul la un instrument de percuție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. percussionniste.

DOOM

*percuționíst (-ți-o-) s. m., pl. percuționíști
percuționiștilor
PERCUȚIONÍST, percuționiști, s. m. Persoană care asigură acompaniamentul la un instrument de percuție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. percussionniste.

DOOM

*percuționíst (-ți-o-) s. m., pl. percuționíști
percuțiune
PERCÚȚIE, percuții, s. f. 1. Metodă de a diagnostica o afecțiune după sunetul rezultat din lovirea ușoară și repetată a unei regiuni a corpului. ♦ Masaj care constă din aplicarea unor lovituri rapide asupra unei regiuni a corpului. 2. Procedeu de producere a sunetelor prin lovirea cu un ciocănel a unei membrane, a unei lame, a unei plăci metalice de la un instrument muzical. ◊ Instrument de percuție = instrument muzical care produce sunete prin percuție (2). 3. Lovire cu percutorul a capsei, a focosului unui proiectil, pentru a provoca aprinderea încărcăturii. [Var.: percuțiúne s. f.] – După fr. percussion.

DOOM

percúție (-ți-e) s. f., art. percúția (-ți-a), g.-d. art. percúției; pl. percúții, art. percúțiile ( -ți-i-)
perdaf
PERDÁF, perdafuri, s. n. (Înv.) Radere de jos în sus, în contra direcției în care crește părul. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a trage) cuiva un perdaf = a certa, a mustra aspru pe cineva. – Din tc. perdah.

DOOM

perdáf (înv., fam.) s. n., pl. perdáfuri
perdaful
PERDÁF, perdafuri, s. n. (Înv.) Radere de jos în sus, în contra direcției în care crește părul. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a trage) cuiva un perdaf = a certa, a mustra aspru pe cineva. – Din tc. perdah.

DOOM

perdáf (înv., fam.) s. n., pl. perdáfuri
perdafului
PERDÁF, perdafuri, s. n. (Înv.) Radere de jos în sus, în contra direcției în care crește părul. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a trage) cuiva un perdaf = a certa, a mustra aspru pe cineva. – Din tc. perdah.

DOOM

perdáf (înv., fam.) s. n., pl. perdáfuri
perdafuri
PERDÁF, perdafuri, s. n. (Înv.) Radere de jos în sus, în contra direcției în care crește părul. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a trage) cuiva un perdaf = a certa, a mustra aspru pe cineva. – Din tc. perdah.

DOOM

perdáf (înv., fam.) s. n., pl. perdáfuri
perdafurile
PERDÁF, perdafuri, s. n. (Înv.) Radere de jos în sus, în contra direcției în care crește părul. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a trage) cuiva un perdaf = a certa, a mustra aspru pe cineva. – Din tc. perdah.

DOOM

perdáf (înv., fam.) s. n., pl. perdáfuri
perdafurilor
PERDÁF, perdafuri, s. n. (Înv.) Radere de jos în sus, în contra direcției în care crește părul. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a trage) cuiva un perdaf = a certa, a mustra aspru pe cineva. – Din tc. perdah.

DOOM

perdáf (înv., fam.) s. n., pl. perdáfuri
perdant
PERDÁNT, -Ă, perdanți, -te, adj. (Și substantivat) Care pierde la joc, într-o afacere, într-o competiție etc. – Din fr. perdant.

DOOM

*perdánt adj. m., pl. perdánți; f. perdántă, pl. perdánte
perdant
PERDÁNT, -Ă, perdanți, -te, adj. (Și substantivat) Care pierde la joc, într-o afacere, într-o competiție etc. – Din fr. perdant.

DOOM

*perdánt adj. m., pl. perdánți; f. perdántă, pl. perdánte
perdanta
PERDÁNT, -Ă, perdanți, -te, adj. (Și substantivat) Care pierde la joc, într-o afacere, într-o competiție etc. – Din fr. perdant.

DOOM

*perdánt adj. m., pl. perdánți; f. perdántă, pl. perdánte
perdanta
PERDÁNT, -Ă, perdanți, -te, adj. (Și substantivat) Care pierde la joc, într-o afacere, într-o competiție etc. – Din fr. perdant.

DOOM

*perdánt adj. m., pl. perdánți; f. perdántă, pl. perdánte
perdante
PERDÁNT, -Ă, perdanți, -te, adj. (Și substantivat) Care pierde la joc, într-o afacere, într-o competiție etc. – Din fr. perdant.

DOOM

*perdánt adj. m., pl. perdánți; f. perdántă, pl. perdánte
perdante
PERDÁNT, -Ă, perdanți, -te, adj. (Și substantivat) Care pierde la joc, într-o afacere, într-o competiție etc. – Din fr. perdant.

DOOM

*perdánt adj. m., pl. perdánți; f. perdántă, pl. perdánte
perdantei
PERDÁNT, -Ă, perdanți, -te, adj. (Și substantivat) Care pierde la joc, într-o afacere, într-o competiție etc. – Din fr. perdant.

DOOM

*perdánt adj. m., pl. perdánți; f. perdántă, pl. perdánte
perdantei
PERDÁNT, -Ă, perdanți, -te, adj. (Și substantivat) Care pierde la joc, într-o afacere, într-o competiție etc. – Din fr. perdant.

DOOM

*perdánt adj. m., pl. perdánți; f. perdántă, pl. perdánte
perdantele
PERDÁNT, -Ă, perdanți, -te, adj. (Și substantivat) Care pierde la joc, într-o afacere, într-o competiție etc. – Din fr. perdant.

DOOM

*perdánt adj. m., pl. perdánți; f. perdántă, pl. perdánte
perdantele
PERDÁNT, -Ă, perdanți, -te, adj. (Și substantivat) Care pierde la joc, într-o afacere, într-o competiție etc. – Din fr. perdant.

DOOM

*perdánt adj. m., pl. perdánți; f. perdántă, pl. perdánte
perdantelor
PERDÁNT, -Ă, perdanți, -te, adj. (Și substantivat) Care pierde la joc, într-o afacere, într-o competiție etc. – Din fr. perdant.

DOOM

*perdánt adj. m., pl. perdánți; f. perdántă, pl. perdánte
perdantelor
PERDÁNT, -Ă, perdanți, -te, adj. (Și substantivat) Care pierde la joc, într-o afacere, într-o competiție etc. – Din fr. perdant.

DOOM

*perdánt adj. m., pl. perdánți; f. perdántă, pl. perdánte
perdantul
PERDÁNT, -Ă, perdanți, -te, adj. (Și substantivat) Care pierde la joc, într-o afacere, într-o competiție etc. – Din fr. perdant.

DOOM

*perdánt adj. m., pl. perdánți; f. perdántă, pl. perdánte
perdantul
PERDÁNT, -Ă, perdanți, -te, adj. (Și substantivat) Care pierde la joc, într-o afacere, într-o competiție etc. – Din fr. perdant.

DOOM

*perdánt adj. m., pl. perdánți; f. perdántă, pl. perdánte
perdantului
PERDÁNT, -Ă, perdanți, -te, adj. (Și substantivat) Care pierde la joc, într-o afacere, într-o competiție etc. – Din fr. perdant.

DOOM

*perdánt adj. m., pl. perdánți; f. perdántă, pl. perdánte
perdantului
PERDÁNT, -Ă, perdanți, -te, adj. (Și substantivat) Care pierde la joc, într-o afacere, într-o competiție etc. – Din fr. perdant.

DOOM

*perdánt adj. m., pl. perdánți; f. perdántă, pl. perdánte
perdanți
PERDÁNT, -Ă, perdanți, -te, adj. (Și substantivat) Care pierde la joc, într-o afacere, într-o competiție etc. – Din fr. perdant.

DOOM

*perdánt adj. m., pl. perdánți; f. perdántă, pl. perdánte
perdanți
PERDÁNT, -Ă, perdanți, -te, adj. (Și substantivat) Care pierde la joc, într-o afacere, într-o competiție etc. – Din fr. perdant.

DOOM

*perdánt adj. m., pl. perdánți; f. perdántă, pl. perdánte
perdanții
PERDÁNT, -Ă, perdanți, -te, adj. (Și substantivat) Care pierde la joc, într-o afacere, într-o competiție etc. – Din fr. perdant.

DOOM

*perdánt adj. m., pl. perdánți; f. perdántă, pl. perdánte
perdanții
PERDÁNT, -Ă, perdanți, -te, adj. (Și substantivat) Care pierde la joc, într-o afacere, într-o competiție etc. – Din fr. perdant.

DOOM

*perdánt adj. m., pl. perdánți; f. perdántă, pl. perdánte
perdanților
PERDÁNT, -Ă, perdanți, -te, adj. (Și substantivat) Care pierde la joc, într-o afacere, într-o competiție etc. – Din fr. perdant.

DOOM

*perdánt adj. m., pl. perdánți; f. perdántă, pl. perdánte
perdanților
PERDÁNT, -Ă, perdanți, -te, adj. (Și substantivat) Care pierde la joc, într-o afacere, într-o competiție etc. – Din fr. perdant.

DOOM

*perdánt adj. m., pl. perdánți; f. perdántă, pl. perdánte
perdea
PERDEÁ, perdele, s. f. 1. Obiect confecționat dintr-un material textil care se atârnă la ferestre și la uși pentru a împiedica pătrunderea luminii, pentru a opri vederea din afară, în scop decorativ etc. ◊ Loc. adj. și adv. Cu perdea = (care este exprimat, spus, făcut etc.) în mod discret, indirect, pe ocolite. Fără perdea = (care este exprimat, spus, făcut etc.) pe față, fără înconjur, în mod necuviincios, trivial. ◊ Expr. A avea perdea la ochi = a nu pricepe un lucru. A(-i) pune (cuiva) perdea (sau perdele) la ochi = a împiedica (pe cineva) să vadă lucrurile așa cum sunt; a înșela (pe cineva). A-i lua (cuiva) perdeaua de pe ochi = a face (pe cineva) să înțeleagă, să vadă clar. ♦ Obiect confecționat din șiraguri lungi și dese de mărgele atârnate în deschizătura unei intrări, în loc de ușă. ♦ Spec. (Înv.) Draperia de la ușa de intrare în camera domnitorului sau a vizirului; p. ext. intrare; anticameră. ♦ Spec. (Înv.) Cortină. ♦ P. anal. Ceea ce acoperă vederea ca o perdea (1); fig. ceea ce împiedică înțelegerea unui lucru. 2. Șir de arbori sădiți în linie dreaptă, de obicei cu scopul de a proteja culturile (împotriva vântului); p. ext. fâșie de pădure. 3. (Pop.) Adăpost (de iarnă) pentru oi. ♦ Adăpost (de trestie) făcut în jurul răsadnițelor timpurii din grădinile de zarzavat. 4. (Med.; pop.) Cataractă; leucom. – Din tc. perde.

DOOM

perdeá s. f., art. perdeáua, g.-d. art. perdélei; pl. perdéle, art. perdélele
perdeaua
PERDEÁ, perdele, s. f. 1. Obiect confecționat dintr-un material textil care se atârnă la ferestre și la uși pentru a împiedica pătrunderea luminii, pentru a opri vederea din afară, în scop decorativ etc. ◊ Loc. adj. și adv. Cu perdea = (care este exprimat, spus, făcut etc.) în mod discret, indirect, pe ocolite. Fără perdea = (care este exprimat, spus, făcut etc.) pe față, fără înconjur, în mod necuviincios, trivial. ◊ Expr. A avea perdea la ochi = a nu pricepe un lucru. A(-i) pune (cuiva) perdea (sau perdele) la ochi = a împiedica (pe cineva) să vadă lucrurile așa cum sunt; a înșela (pe cineva). A-i lua (cuiva) perdeaua de pe ochi = a face (pe cineva) să înțeleagă, să vadă clar. ♦ Obiect confecționat din șiraguri lungi și dese de mărgele atârnate în deschizătura unei intrări, în loc de ușă. ♦ Spec. (Înv.) Draperia de la ușa de intrare în camera domnitorului sau a vizirului; p. ext. intrare; anticameră. ♦ Spec. (Înv.) Cortină. ♦ P. anal. Ceea ce acoperă vederea ca o perdea (1); fig. ceea ce împiedică înțelegerea unui lucru. 2. Șir de arbori sădiți în linie dreaptă, de obicei cu scopul de a proteja culturile (împotriva vântului); p. ext. fâșie de pădure. 3. (Pop.) Adăpost (de iarnă) pentru oi. ♦ Adăpost (de trestie) făcut în jurul răsadnițelor timpurii din grădinile de zarzavat. 4. (Med.; pop.) Cataractă; leucom. – Din tc. perde.

DOOM

perdeá s. f., art. perdeáua, g.-d. art. perdélei; pl. perdéle, art. perdélele
perdegii
PERDEGÍU, perdegii, s. m. Slujbaș însărcinat cu paza la ușa de la camera domnitorului sau a înalților demnitari; perdelegiu. – Din tc. perdeci.

DOOM

perdegíu (slujbaș domnesc) s. m., art. perdegíul; pl. perdegíi, art. perdegíii (-gi-ii)
perdegiii
PERDEGÍU, perdegii, s. m. Slujbaș însărcinat cu paza la ușa de la camera domnitorului sau a înalților demnitari; perdelegiu. – Din tc. perdeci.

DOOM

perdegíu (slujbaș domnesc) s. m., art. perdegíul; pl. perdegíi, art. perdegíii (-gi-ii)
perdegiilor
PERDEGÍU, perdegii, s. m. Slujbaș însărcinat cu paza la ușa de la camera domnitorului sau a înalților demnitari; perdelegiu. – Din tc. perdeci.

DOOM

perdegíu (slujbaș domnesc) s. m., art. perdegíul; pl. perdegíi, art. perdegíii (-gi-ii)
perdegiu
PERDEGÍU, perdegii, s. m. Slujbaș însărcinat cu paza la ușa de la camera domnitorului sau a înalților demnitari; perdelegiu. – Din tc. perdeci.

DOOM

perdegíu (slujbaș domnesc) s. m., art. perdegíul; pl. perdegíi, art. perdegíii (-gi-ii)
perdegiul
PERDEGÍU, perdegii, s. m. Slujbaș însărcinat cu paza la ușa de la camera domnitorului sau a înalților demnitari; perdelegiu. – Din tc. perdeci.

DOOM

perdegíu (slujbaș domnesc) s. m., art. perdegíul; pl. perdegíi, art. perdegíii (-gi-ii)
perdegiului
PERDEGÍU, perdegii, s. m. Slujbaș însărcinat cu paza la ușa de la camera domnitorului sau a înalților demnitari; perdelegiu. – Din tc. perdeci.

DOOM

perdegíu (slujbaș domnesc) s. m., art. perdegíul; pl. perdegíi, art. perdegíii (-gi-ii)
perdele
PERDEÁ, perdele, s. f. 1. Obiect confecționat dintr-un material textil care se atârnă la ferestre și la uși pentru a împiedica pătrunderea luminii, pentru a opri vederea din afară, în scop decorativ etc. ◊ Loc. adj. și adv. Cu perdea = (care este exprimat, spus, făcut etc.) în mod discret, indirect, pe ocolite. Fără perdea = (care este exprimat, spus, făcut etc.) pe față, fără înconjur, în mod necuviincios, trivial. ◊ Expr. A avea perdea la ochi = a nu pricepe un lucru. A(-i) pune (cuiva) perdea (sau perdele) la ochi = a împiedica (pe cineva) să vadă lucrurile așa cum sunt; a înșela (pe cineva). A-i lua (cuiva) perdeaua de pe ochi = a face (pe cineva) să înțeleagă, să vadă clar. ♦ Obiect confecționat din șiraguri lungi și dese de mărgele atârnate în deschizătura unei intrări, în loc de ușă. ♦ Spec. (Înv.) Draperia de la ușa de intrare în camera domnitorului sau a vizirului; p. ext. intrare; anticameră. ♦ Spec. (Înv.) Cortină. ♦ P. anal. Ceea ce acoperă vederea ca o perdea (1); fig. ceea ce împiedică înțelegerea unui lucru. 2. Șir de arbori sădiți în linie dreaptă, de obicei cu scopul de a proteja culturile (împotriva vântului); p. ext. fâșie de pădure. 3. (Pop.) Adăpost (de iarnă) pentru oi. ♦ Adăpost (de trestie) făcut în jurul răsadnițelor timpurii din grădinile de zarzavat. 4. (Med.; pop.) Cataractă; leucom. – Din tc. perde.

DOOM

perdeá s. f., art. perdeáua, g.-d. art. perdélei; pl. perdéle, art. perdélele
perdelegii
PERDELEGÍU, perdelegii, s. m. (Înv.) 1. Perdegiu. 2. Fabricant de perdele (1). – Perdea + suf. -giu.

DOOM

perdelegíu (fabricant de perdele) (înv.) s. m., art. perdelegíul; pl. perdelegíi, art. perdelegíii (-gi-ii)
perdelegiii
PERDELEGÍU, perdelegii, s. m. (Înv.) 1. Perdegiu. 2. Fabricant de perdele (1). – Perdea + suf. -giu.

DOOM

perdelegíu (fabricant de perdele) (înv.) s. m., art. perdelegíul; pl. perdelegíi, art. perdelegíii (-gi-ii)
perdelegiilor
PERDELEGÍU, perdelegii, s. m. (Înv.) 1. Perdegiu. 2. Fabricant de perdele (1). – Perdea + suf. -giu.

DOOM

perdelegíu (fabricant de perdele) (înv.) s. m., art. perdelegíul; pl. perdelegíi, art. perdelegíii (-gi-ii)
perdelegiu
PERDELEGÍU, perdelegii, s. m. (Înv.) 1. Perdegiu. 2. Fabricant de perdele (1). – Perdea + suf. -giu.

DOOM

perdelegíu (fabricant de perdele) (înv.) s. m., art. perdelegíul; pl. perdelegíi, art. perdelegíii (-gi-ii)
perdelegiul
PERDELEGÍU, perdelegii, s. m. (Înv.) 1. Perdegiu. 2. Fabricant de perdele (1). – Perdea + suf. -giu.

DOOM

perdelegíu (fabricant de perdele) (înv.) s. m., art. perdelegíul; pl. perdelegíi, art. perdelegíii (-gi-ii)
perdelegiului
PERDELEGÍU, perdelegii, s. m. (Înv.) 1. Perdegiu. 2. Fabricant de perdele (1). – Perdea + suf. -giu.

DOOM

perdelegíu (fabricant de perdele) (înv.) s. m., art. perdelegíul; pl. perdelegíi, art. perdelegíii (-gi-ii)
perdelei
PERDEÁ, perdele, s. f. 1. Obiect confecționat dintr-un material textil care se atârnă la ferestre și la uși pentru a împiedica pătrunderea luminii, pentru a opri vederea din afară, în scop decorativ etc. ◊ Loc. adj. și adv. Cu perdea = (care este exprimat, spus, făcut etc.) în mod discret, indirect, pe ocolite. Fără perdea = (care este exprimat, spus, făcut etc.) pe față, fără înconjur, în mod necuviincios, trivial. ◊ Expr. A avea perdea la ochi = a nu pricepe un lucru. A(-i) pune (cuiva) perdea (sau perdele) la ochi = a împiedica (pe cineva) să vadă lucrurile așa cum sunt; a înșela (pe cineva). A-i lua (cuiva) perdeaua de pe ochi = a face (pe cineva) să înțeleagă, să vadă clar. ♦ Obiect confecționat din șiraguri lungi și dese de mărgele atârnate în deschizătura unei intrări, în loc de ușă. ♦ Spec. (Înv.) Draperia de la ușa de intrare în camera domnitorului sau a vizirului; p. ext. intrare; anticameră. ♦ Spec. (Înv.) Cortină. ♦ P. anal. Ceea ce acoperă vederea ca o perdea (1); fig. ceea ce împiedică înțelegerea unui lucru. 2. Șir de arbori sădiți în linie dreaptă, de obicei cu scopul de a proteja culturile (împotriva vântului); p. ext. fâșie de pădure. 3. (Pop.) Adăpost (de iarnă) pentru oi. ♦ Adăpost (de trestie) făcut în jurul răsadnițelor timpurii din grădinile de zarzavat. 4. (Med.; pop.) Cataractă; leucom. – Din tc. perde.

DOOM

perdeá s. f., art. perdeáua, g.-d. art. perdélei; pl. perdéle, art. perdélele
perdelele
PERDEÁ, perdele, s. f. 1. Obiect confecționat dintr-un material textil care se atârnă la ferestre și la uși pentru a împiedica pătrunderea luminii, pentru a opri vederea din afară, în scop decorativ etc. ◊ Loc. adj. și adv. Cu perdea = (care este exprimat, spus, făcut etc.) în mod discret, indirect, pe ocolite. Fără perdea = (care este exprimat, spus, făcut etc.) pe față, fără înconjur, în mod necuviincios, trivial. ◊ Expr. A avea perdea la ochi = a nu pricepe un lucru. A(-i) pune (cuiva) perdea (sau perdele) la ochi = a împiedica (pe cineva) să vadă lucrurile așa cum sunt; a înșela (pe cineva). A-i lua (cuiva) perdeaua de pe ochi = a face (pe cineva) să înțeleagă, să vadă clar. ♦ Obiect confecționat din șiraguri lungi și dese de mărgele atârnate în deschizătura unei intrări, în loc de ușă. ♦ Spec. (Înv.) Draperia de la ușa de intrare în camera domnitorului sau a vizirului; p. ext. intrare; anticameră. ♦ Spec. (Înv.) Cortină. ♦ P. anal. Ceea ce acoperă vederea ca o perdea (1); fig. ceea ce împiedică înțelegerea unui lucru. 2. Șir de arbori sădiți în linie dreaptă, de obicei cu scopul de a proteja culturile (împotriva vântului); p. ext. fâșie de pădure. 3. (Pop.) Adăpost (de iarnă) pentru oi. ♦ Adăpost (de trestie) făcut în jurul răsadnițelor timpurii din grădinile de zarzavat. 4. (Med.; pop.) Cataractă; leucom. – Din tc. perde.

DOOM

perdeá s. f., art. perdeáua, g.-d. art. perdélei; pl. perdéle, art. perdélele
perdelelor
PERDEÁ, perdele, s. f. 1. Obiect confecționat dintr-un material textil care se atârnă la ferestre și la uși pentru a împiedica pătrunderea luminii, pentru a opri vederea din afară, în scop decorativ etc. ◊ Loc. adj. și adv. Cu perdea = (care este exprimat, spus, făcut etc.) în mod discret, indirect, pe ocolite. Fără perdea = (care este exprimat, spus, făcut etc.) pe față, fără înconjur, în mod necuviincios, trivial. ◊ Expr. A avea perdea la ochi = a nu pricepe un lucru. A(-i) pune (cuiva) perdea (sau perdele) la ochi = a împiedica (pe cineva) să vadă lucrurile așa cum sunt; a înșela (pe cineva). A-i lua (cuiva) perdeaua de pe ochi = a face (pe cineva) să înțeleagă, să vadă clar. ♦ Obiect confecționat din șiraguri lungi și dese de mărgele atârnate în deschizătura unei intrări, în loc de ușă. ♦ Spec. (Înv.) Draperia de la ușa de intrare în camera domnitorului sau a vizirului; p. ext. intrare; anticameră. ♦ Spec. (Înv.) Cortină. ♦ P. anal. Ceea ce acoperă vederea ca o perdea (1); fig. ceea ce împiedică înțelegerea unui lucru. 2. Șir de arbori sădiți în linie dreaptă, de obicei cu scopul de a proteja culturile (împotriva vântului); p. ext. fâșie de pădure. 3. (Pop.) Adăpost (de iarnă) pentru oi. ♦ Adăpost (de trestie) făcut în jurul răsadnițelor timpurii din grădinile de zarzavat. 4. (Med.; pop.) Cataractă; leucom. – Din tc. perde.

DOOM

perdeá s. f., art. perdeáua, g.-d. art. perdélei; pl. perdéle, art. perdélele
perdelui
PERDELUÍ, perdeluiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) învălui ca într-o perdea (1). – Perdea + suf. -ălui.

DOOM

perdeluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdeluiésc, imperf. 3 sg. perdeluiá; conj. prez. 3 să perdeluiáscă
perdeluia
PERDELUÍ, perdeluiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) învălui ca într-o perdea (1). – Perdea + suf. -ălui.

DOOM

perdeluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdeluiésc, imperf. 3 sg. perdeluiá; conj. prez. 3 să perdeluiáscă
perdeluiai
PERDELUÍ, perdeluiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) învălui ca într-o perdea (1). – Perdea + suf. -ălui.

DOOM

perdeluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdeluiésc, imperf. 3 sg. perdeluiá; conj. prez. 3 să perdeluiáscă
perdeluiam
PERDELUÍ, perdeluiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) învălui ca într-o perdea (1). – Perdea + suf. -ălui.

DOOM

perdeluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdeluiésc, imperf. 3 sg. perdeluiá; conj. prez. 3 să perdeluiáscă
perdeluiască
PERDELUÍ, perdeluiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) învălui ca într-o perdea (1). – Perdea + suf. -ălui.

DOOM

perdeluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdeluiésc, imperf. 3 sg. perdeluiá; conj. prez. 3 să perdeluiáscă
perdeluiau
PERDELUÍ, perdeluiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) învălui ca într-o perdea (1). – Perdea + suf. -ălui.

DOOM

perdeluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdeluiésc, imperf. 3 sg. perdeluiá; conj. prez. 3 să perdeluiáscă
perdeluiați
PERDELUÍ, perdeluiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) învălui ca într-o perdea (1). – Perdea + suf. -ălui.

DOOM

perdeluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdeluiésc, imperf. 3 sg. perdeluiá; conj. prez. 3 să perdeluiáscă
perdeluiesc
PERDELUÍ, perdeluiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) învălui ca într-o perdea (1). – Perdea + suf. -ălui.

DOOM

perdeluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdeluiésc, imperf. 3 sg. perdeluiá; conj. prez. 3 să perdeluiáscă
perdeluiește
PERDELUÍ, perdeluiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) învălui ca într-o perdea (1). – Perdea + suf. -ălui.

DOOM

perdeluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdeluiésc, imperf. 3 sg. perdeluiá; conj. prez. 3 să perdeluiáscă
perdeluiești
PERDELUÍ, perdeluiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) învălui ca într-o perdea (1). – Perdea + suf. -ălui.

DOOM

perdeluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdeluiésc, imperf. 3 sg. perdeluiá; conj. prez. 3 să perdeluiáscă
perdeluii
PERDELUÍ, perdeluiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) învălui ca într-o perdea (1). – Perdea + suf. -ălui.

DOOM

perdeluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdeluiésc, imperf. 3 sg. perdeluiá; conj. prez. 3 să perdeluiáscă
perdeluim
PERDELUÍ, perdeluiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) învălui ca într-o perdea (1). – Perdea + suf. -ălui.

DOOM

perdeluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdeluiésc, imperf. 3 sg. perdeluiá; conj. prez. 3 să perdeluiáscă
perdeluind
PERDELUÍ, perdeluiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) învălui ca într-o perdea (1). – Perdea + suf. -ălui.

DOOM

perdeluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdeluiésc, imperf. 3 sg. perdeluiá; conj. prez. 3 să perdeluiáscă
perdeluire
PERDELUÍ, perdeluiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) învălui ca într-o perdea (1). – Perdea + suf. -ălui.

DOOM

perdeluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdeluiésc, imperf. 3 sg. perdeluiá; conj. prez. 3 să perdeluiáscă
perdeluire
PERDELUÍRE, perdeluiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) perdelui și rezultatul ei. – V. perdelui.

DOOM

perdeluíre (rar) s. f., g.-d. art. perdeluírii; pl. perdeluíri
perdeluirea
PERDELUÍRE, perdeluiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) perdelui și rezultatul ei. – V. perdelui.

DOOM

perdeluíre (rar) s. f., g.-d. art. perdeluírii; pl. perdeluíri
perdeluiri
PERDELUÍRE, perdeluiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) perdelui și rezultatul ei. – V. perdelui.

DOOM

perdeluíre (rar) s. f., g.-d. art. perdeluírii; pl. perdeluíri
perdeluirii
PERDELUÍRE, perdeluiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) perdelui și rezultatul ei. – V. perdelui.

DOOM

perdeluíre (rar) s. f., g.-d. art. perdeluírii; pl. perdeluíri
perdeluirile
PERDELUÍRE, perdeluiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) perdelui și rezultatul ei. – V. perdelui.

DOOM

perdeluíre (rar) s. f., g.-d. art. perdeluírii; pl. perdeluíri
perdeluirilor
PERDELUÍRE, perdeluiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) perdelui și rezultatul ei. – V. perdelui.

DOOM

perdeluíre (rar) s. f., g.-d. art. perdeluírii; pl. perdeluíri
perdeluiră
PERDELUÍ, perdeluiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) învălui ca într-o perdea (1). – Perdea + suf. -ălui.

DOOM

perdeluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdeluiésc, imperf. 3 sg. perdeluiá; conj. prez. 3 să perdeluiáscă
perdeluirăm
PERDELUÍ, perdeluiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) învălui ca într-o perdea (1). – Perdea + suf. -ălui.

DOOM

perdeluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdeluiésc, imperf. 3 sg. perdeluiá; conj. prez. 3 să perdeluiáscă
perdeluirăți
PERDELUÍ, perdeluiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) învălui ca într-o perdea (1). – Perdea + suf. -ălui.

DOOM

perdeluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdeluiésc, imperf. 3 sg. perdeluiá; conj. prez. 3 să perdeluiáscă
perdeluise
PERDELUÍ, perdeluiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) învălui ca într-o perdea (1). – Perdea + suf. -ălui.

DOOM

perdeluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdeluiésc, imperf. 3 sg. perdeluiá; conj. prez. 3 să perdeluiáscă
perdeluisem
PERDELUÍ, perdeluiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) învălui ca într-o perdea (1). – Perdea + suf. -ălui.

DOOM

perdeluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdeluiésc, imperf. 3 sg. perdeluiá; conj. prez. 3 să perdeluiáscă
perdeluiseră
PERDELUÍ, perdeluiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) învălui ca într-o perdea (1). – Perdea + suf. -ălui.

DOOM

perdeluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdeluiésc, imperf. 3 sg. perdeluiá; conj. prez. 3 să perdeluiáscă
perdeluiserăm
PERDELUÍ, perdeluiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) învălui ca într-o perdea (1). – Perdea + suf. -ălui.

DOOM

perdeluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdeluiésc, imperf. 3 sg. perdeluiá; conj. prez. 3 să perdeluiáscă
perdeluiserăți
PERDELUÍ, perdeluiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) învălui ca într-o perdea (1). – Perdea + suf. -ălui.

DOOM

perdeluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdeluiésc, imperf. 3 sg. perdeluiá; conj. prez. 3 să perdeluiáscă
perdeluiseși
PERDELUÍ, perdeluiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) învălui ca într-o perdea (1). – Perdea + suf. -ălui.

DOOM

perdeluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdeluiésc, imperf. 3 sg. perdeluiá; conj. prez. 3 să perdeluiáscă
perdeluiseți
PERDELUÍ, perdeluiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) învălui ca într-o perdea (1). – Perdea + suf. -ălui.

DOOM

perdeluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdeluiésc, imperf. 3 sg. perdeluiá; conj. prez. 3 să perdeluiáscă
perdeluit
PERDELUÍ, perdeluiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) învălui ca într-o perdea (1). – Perdea + suf. -ălui.

DOOM

perdeluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdeluiésc, imperf. 3 sg. perdeluiá; conj. prez. 3 să perdeluiáscă
perdeluit
PERDELUÍT, -Ă, perdeluiți, -te, adj. (Rar) Acoperit cu perdele (1). – V. perdelui.
perdeluiși
PERDELUÍ, perdeluiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) învălui ca într-o perdea (1). – Perdea + suf. -ălui.

DOOM

perdeluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdeluiésc, imperf. 3 sg. perdeluiá; conj. prez. 3 să perdeluiáscă
perdeluiți
PERDELUÍ, perdeluiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) învălui ca într-o perdea (1). – Perdea + suf. -ălui.

DOOM

perdeluí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdeluiésc, imperf. 3 sg. perdeluiá; conj. prez. 3 să perdeluiáscă
perdeluța
PERDELÚȚĂ, perdeluțe, s. f. Diminutiv al lui perdea (1). – Perdea + suf. -uță.

DOOM

perdelúță s. f., g.-d. art. perdelúței; pl. perdelúțe
perdeluțe
PERDELÚȚĂ, perdeluțe, s. f. Diminutiv al lui perdea (1). – Perdea + suf. -uță.

DOOM

perdelúță s. f., g.-d. art. perdelúței; pl. perdelúțe
perdeluței
PERDELÚȚĂ, perdeluțe, s. f. Diminutiv al lui perdea (1). – Perdea + suf. -uță.

DOOM

perdelúță s. f., g.-d. art. perdelúței; pl. perdelúțe
perdeluțele
PERDELÚȚĂ, perdeluțe, s. f. Diminutiv al lui perdea (1). – Perdea + suf. -uță.

DOOM

perdelúță s. f., g.-d. art. perdelúței; pl. perdelúțe
perdeluțelor
PERDELÚȚĂ, perdeluțe, s. f. Diminutiv al lui perdea (1). – Perdea + suf. -uță.

DOOM

perdelúță s. f., g.-d. art. perdelúței; pl. perdelúțe
perdendosi
PERDENDÓSI adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Pierzându-se, micșorându-și treptat sonoritatea. [< it. perdendosi].
perditanța
PERDITÁNȚĂ s.f. Conductanța totală a rezistențelor izolației unei instalații electrice. [< fr. perditance].

DOOM

perditánță s. f., g.-d. art. perditánței
perditanțe
PERDITÁNȚĂ s.f. Conductanța totală a rezistențelor izolației unei instalații electrice. [< fr. perditance].

DOOM

perditánță s. f., g.-d. art. perditánței
perditanței
PERDITÁNȚĂ s.f. Conductanța totală a rezistențelor izolației unei instalații electrice. [< fr. perditance].

DOOM

perditánță s. f., g.-d. art. perditánței
perditanțele
PERDITÁNȚĂ s.f. Conductanța totală a rezistențelor izolației unei instalații electrice. [< fr. perditance].

DOOM

perditánță s. f., g.-d. art. perditánței
perditanțelor
PERDITÁNȚĂ s.f. Conductanța totală a rezistențelor izolației unei instalații electrice. [< fr. perditance].

DOOM

perditánță s. f., g.-d. art. perditánței
perdiția
PERDÍȚIE, perdiții, s. f. Stare de decădere morală în care se află cineva; pierzanie. ♦ Ceea ce provoacă decăderea morală a cuiva. – Din fr. perdition.

DOOM

perdíție (-ți-e) s. f., art. perdíția (-ți-a), g.-d. art. perdíției; pl. perdíții, art. perdíțiile (-ți-i-)
perdiție
PERDÍȚIE, perdiții, s. f. Stare de decădere morală în care se află cineva; pierzanie. ♦ Ceea ce provoacă decăderea morală a cuiva. – Din fr. perdition.

DOOM

perdíție (-ți-e) s. f., art. perdíția (-ți-a), g.-d. art. perdíției; pl. perdíții, art. perdíțiile (-ți-i-)
perdiției
PERDÍȚIE, perdiții, s. f. Stare de decădere morală în care se află cineva; pierzanie. ♦ Ceea ce provoacă decăderea morală a cuiva. – Din fr. perdition.

DOOM

perdíție (-ți-e) s. f., art. perdíția (-ți-a), g.-d. art. perdíției; pl. perdíții, art. perdíțiile (-ți-i-)
perdiții
PERDÍȚIE, perdiții, s. f. Stare de decădere morală în care se află cineva; pierzanie. ♦ Ceea ce provoacă decăderea morală a cuiva. – Din fr. perdition.

DOOM

perdíție (-ți-e) s. f., art. perdíția (-ți-a), g.-d. art. perdíției; pl. perdíții, art. perdíțiile (-ți-i-)
perdițiile
PERDÍȚIE, perdiții, s. f. Stare de decădere morală în care se află cineva; pierzanie. ♦ Ceea ce provoacă decăderea morală a cuiva. – Din fr. perdition.

DOOM

perdíție (-ți-e) s. f., art. perdíția (-ți-a), g.-d. art. perdíției; pl. perdíții, art. perdíțiile (-ți-i-)
perdițiilor
PERDÍȚIE, perdiții, s. f. Stare de decădere morală în care se află cineva; pierzanie. ♦ Ceea ce provoacă decăderea morală a cuiva. – Din fr. perdition.

DOOM

perdíție (-ți-e) s. f., art. perdíția (-ți-a), g.-d. art. perdíției; pl. perdíții, art. perdíțiile (-ți-i-)
perdițiune
PERDIȚIÚNE s.f. v. perdiție.
perdăfui
PERDĂFUÍ, perdăfuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) rade cu perdaf. – Perdaf + suf. -ui.

DOOM

perdăfuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdăfuiésc, imperf. 3 sg. perdăfuiá; conj. prez. 3 să perdăfuiáscă
perdăfuia
PERDĂFUÍ, perdăfuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) rade cu perdaf. – Perdaf + suf. -ui.

DOOM

perdăfuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdăfuiésc, imperf. 3 sg. perdăfuiá; conj. prez. 3 să perdăfuiáscă
perdăfuiai
PERDĂFUÍ, perdăfuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) rade cu perdaf. – Perdaf + suf. -ui.

DOOM

perdăfuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdăfuiésc, imperf. 3 sg. perdăfuiá; conj. prez. 3 să perdăfuiáscă
perdăfuiam
PERDĂFUÍ, perdăfuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) rade cu perdaf. – Perdaf + suf. -ui.

DOOM

perdăfuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdăfuiésc, imperf. 3 sg. perdăfuiá; conj. prez. 3 să perdăfuiáscă
perdăfuiască
PERDĂFUÍ, perdăfuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) rade cu perdaf. – Perdaf + suf. -ui.

DOOM

perdăfuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdăfuiésc, imperf. 3 sg. perdăfuiá; conj. prez. 3 să perdăfuiáscă
perdăfuiau
PERDĂFUÍ, perdăfuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) rade cu perdaf. – Perdaf + suf. -ui.

DOOM

perdăfuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdăfuiésc, imperf. 3 sg. perdăfuiá; conj. prez. 3 să perdăfuiáscă
perdăfuiați
PERDĂFUÍ, perdăfuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) rade cu perdaf. – Perdaf + suf. -ui.

DOOM

perdăfuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdăfuiésc, imperf. 3 sg. perdăfuiá; conj. prez. 3 să perdăfuiáscă
perdăfuiesc
PERDĂFUÍ, perdăfuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) rade cu perdaf. – Perdaf + suf. -ui.

DOOM

perdăfuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdăfuiésc, imperf. 3 sg. perdăfuiá; conj. prez. 3 să perdăfuiáscă
perdăfuiește
PERDĂFUÍ, perdăfuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) rade cu perdaf. – Perdaf + suf. -ui.

DOOM

perdăfuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdăfuiésc, imperf. 3 sg. perdăfuiá; conj. prez. 3 să perdăfuiáscă
perdăfuiești
PERDĂFUÍ, perdăfuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) rade cu perdaf. – Perdaf + suf. -ui.

DOOM

perdăfuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdăfuiésc, imperf. 3 sg. perdăfuiá; conj. prez. 3 să perdăfuiáscă
perdăfuii
PERDĂFUÍ, perdăfuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) rade cu perdaf. – Perdaf + suf. -ui.

DOOM

perdăfuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdăfuiésc, imperf. 3 sg. perdăfuiá; conj. prez. 3 să perdăfuiáscă
perdăfuim
PERDĂFUÍ, perdăfuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) rade cu perdaf. – Perdaf + suf. -ui.

DOOM

perdăfuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdăfuiésc, imperf. 3 sg. perdăfuiá; conj. prez. 3 să perdăfuiáscă
perdăfuind
PERDĂFUÍ, perdăfuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) rade cu perdaf. – Perdaf + suf. -ui.

DOOM

perdăfuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdăfuiésc, imperf. 3 sg. perdăfuiá; conj. prez. 3 să perdăfuiáscă
perdăfuire
PERDĂFUÍ, perdăfuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) rade cu perdaf. – Perdaf + suf. -ui.

DOOM

perdăfuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdăfuiésc, imperf. 3 sg. perdăfuiá; conj. prez. 3 să perdăfuiáscă
perdăfuiră
PERDĂFUÍ, perdăfuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) rade cu perdaf. – Perdaf + suf. -ui.

DOOM

perdăfuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdăfuiésc, imperf. 3 sg. perdăfuiá; conj. prez. 3 să perdăfuiáscă
perdăfuirăm
PERDĂFUÍ, perdăfuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) rade cu perdaf. – Perdaf + suf. -ui.

DOOM

perdăfuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdăfuiésc, imperf. 3 sg. perdăfuiá; conj. prez. 3 să perdăfuiáscă
perdăfuirăți
PERDĂFUÍ, perdăfuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) rade cu perdaf. – Perdaf + suf. -ui.

DOOM

perdăfuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdăfuiésc, imperf. 3 sg. perdăfuiá; conj. prez. 3 să perdăfuiáscă
perdăfuise
PERDĂFUÍ, perdăfuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) rade cu perdaf. – Perdaf + suf. -ui.

DOOM

perdăfuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdăfuiésc, imperf. 3 sg. perdăfuiá; conj. prez. 3 să perdăfuiáscă
perdăfuisem
PERDĂFUÍ, perdăfuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) rade cu perdaf. – Perdaf + suf. -ui.

DOOM

perdăfuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdăfuiésc, imperf. 3 sg. perdăfuiá; conj. prez. 3 să perdăfuiáscă
perdăfuiseră
PERDĂFUÍ, perdăfuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) rade cu perdaf. – Perdaf + suf. -ui.

DOOM

perdăfuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdăfuiésc, imperf. 3 sg. perdăfuiá; conj. prez. 3 să perdăfuiáscă
perdăfuiserăm
PERDĂFUÍ, perdăfuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) rade cu perdaf. – Perdaf + suf. -ui.

DOOM

perdăfuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdăfuiésc, imperf. 3 sg. perdăfuiá; conj. prez. 3 să perdăfuiáscă
perdăfuiserăți
PERDĂFUÍ, perdăfuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) rade cu perdaf. – Perdaf + suf. -ui.

DOOM

perdăfuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdăfuiésc, imperf. 3 sg. perdăfuiá; conj. prez. 3 să perdăfuiáscă
perdăfuiseși
PERDĂFUÍ, perdăfuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) rade cu perdaf. – Perdaf + suf. -ui.

DOOM

perdăfuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdăfuiésc, imperf. 3 sg. perdăfuiá; conj. prez. 3 să perdăfuiáscă
perdăfuiseți
PERDĂFUÍ, perdăfuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) rade cu perdaf. – Perdaf + suf. -ui.

DOOM

perdăfuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdăfuiésc, imperf. 3 sg. perdăfuiá; conj. prez. 3 să perdăfuiáscă
perdăfuit
PERDĂFUÍ, perdăfuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) rade cu perdaf. – Perdaf + suf. -ui.

DOOM

perdăfuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdăfuiésc, imperf. 3 sg. perdăfuiá; conj. prez. 3 să perdăfuiáscă
perdăfuit
PERDĂFUÍ, perdăfuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) rade cu perdaf. – Perdaf + suf. -ui.
perdăfuiși
PERDĂFUÍ, perdăfuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) rade cu perdaf. – Perdaf + suf. -ui.

DOOM

perdăfuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdăfuiésc, imperf. 3 sg. perdăfuiá; conj. prez. 3 să perdăfuiáscă
perdăfuiți
PERDĂFUÍ, perdăfuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) rade cu perdaf. – Perdaf + suf. -ui.

DOOM

perdăfuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. perdăfuiésc, imperf. 3 sg. perdăfuiá; conj. prez. 3 să perdăfuiáscă
pere
PÁRĂ2, pere, s. f. 1. Fructul părului1. ◊ Expr. A-i pica (sau a-i cădea cuiva) para în gură = a obține ceva fără efort, fără muncă. Nu plătește nicio pară putredă, se spune despre cineva sau ceva fără nicio valoare. 2. P. anal. Nume dat unor obiecte, unor piese tehnice etc. în formă de pară2 (1). – Lat. pira.

DOOM

páră2 (fruct) s. f., g.-d. art. pérei; pl. pére
pereche
PERÉCHE, perechi, s. f. (De obicei urmat de determinări). 1. (Adesea cu valoare de num. card.) Grup de două ființe de același fel. ♦ (Adverbial; cu valoare de num. distributiv) în grup de doi, doi câte doi. ♦ Spec. Cuplu de dansatori. ♦ Grup format din două părți sau organe identice și simetrice ale (corpului) unei ființe. ◊ (O) pereche de palme = două lovituri succesive aplicate cuiva (pe obraz) cu palma. 2. Grup format din două exemplare din același fel de obiecte. ♦ Spec. Grup de obiecte de același fel, care formează o unitate, folosindu-se împreună. 3. Fiecare dintre cele ființe, două obiecte, două fenomene care formează un grup (unitar), considerate în raport cu cea de-a doua ființă, cu cel de-al doilea obiect etc.; ființă, obiect, fenomen care seamănă perfect cu altă ființă, cu alt obiect, cu alt fenomen. ◊ Loc. adj. Fără pereche = unic în felul său. ◊ Expr. A nu-și avea (sau afla etc.) pereche = a nu se putea compara cu nimic prin însușirile pe care le posedă; a nu avea seamăn. 4. Obiect alcătuit din două părți identice și simetrice unite între ele. ◊ Pereche de case = corp de case (care formează o unitate). Pereche de haine = costum de haine. Pereche de cărți = set, pachet de cărți de joc. 5. Grup format din doi indivizi de sex opus; cuplu. – Lat. paric(u)la.

DOOM

peréche s. f., art. peréchea, g.-d. art. peréchii; pl. peréchi
perechea
PERÉCHE, perechi, s. f. (De obicei urmat de determinări). 1. (Adesea cu valoare de num. card.) Grup de două ființe de același fel. ♦ (Adverbial; cu valoare de num. distributiv) în grup de doi, doi câte doi. ♦ Spec. Cuplu de dansatori. ♦ Grup format din două părți sau organe identice și simetrice ale (corpului) unei ființe. ◊ (O) pereche de palme = două lovituri succesive aplicate cuiva (pe obraz) cu palma. 2. Grup format din două exemplare din același fel de obiecte. ♦ Spec. Grup de obiecte de același fel, care formează o unitate, folosindu-se împreună. 3. Fiecare dintre cele ființe, două obiecte, două fenomene care formează un grup (unitar), considerate în raport cu cea de-a doua ființă, cu cel de-al doilea obiect etc.; ființă, obiect, fenomen care seamănă perfect cu altă ființă, cu alt obiect, cu alt fenomen. ◊ Loc. adj. Fără pereche = unic în felul său. ◊ Expr. A nu-și avea (sau afla etc.) pereche = a nu se putea compara cu nimic prin însușirile pe care le posedă; a nu avea seamăn. 4. Obiect alcătuit din două părți identice și simetrice unite între ele. ◊ Pereche de case = corp de case (care formează o unitate). Pereche de haine = costum de haine. Pereche de cărți = set, pachet de cărți de joc. 5. Grup format din doi indivizi de sex opus; cuplu. – Lat. paric(u)la.

DOOM

peréche s. f., art. peréchea, g.-d. art. peréchii; pl. peréchi
perechi
PERÉCHE, perechi, s. f. (De obicei urmat de determinări). 1. (Adesea cu valoare de num. card.) Grup de două ființe de același fel. ♦ (Adverbial; cu valoare de num. distributiv) în grup de doi, doi câte doi. ♦ Spec. Cuplu de dansatori. ♦ Grup format din două părți sau organe identice și simetrice ale (corpului) unei ființe. ◊ (O) pereche de palme = două lovituri succesive aplicate cuiva (pe obraz) cu palma. 2. Grup format din două exemplare din același fel de obiecte. ♦ Spec. Grup de obiecte de același fel, care formează o unitate, folosindu-se împreună. 3. Fiecare dintre cele ființe, două obiecte, două fenomene care formează un grup (unitar), considerate în raport cu cea de-a doua ființă, cu cel de-al doilea obiect etc.; ființă, obiect, fenomen care seamănă perfect cu altă ființă, cu alt obiect, cu alt fenomen. ◊ Loc. adj. Fără pereche = unic în felul său. ◊ Expr. A nu-și avea (sau afla etc.) pereche = a nu se putea compara cu nimic prin însușirile pe care le posedă; a nu avea seamăn. 4. Obiect alcătuit din două părți identice și simetrice unite între ele. ◊ Pereche de case = corp de case (care formează o unitate). Pereche de haine = costum de haine. Pereche de cărți = set, pachet de cărți de joc. 5. Grup format din doi indivizi de sex opus; cuplu. – Lat. paric(u)la.

DOOM

peréche s. f., art. peréchea, g.-d. art. peréchii; pl. peréchi
perechii
PERÉCHE, perechi, s. f. (De obicei urmat de determinări). 1. (Adesea cu valoare de num. card.) Grup de două ființe de același fel. ♦ (Adverbial; cu valoare de num. distributiv) în grup de doi, doi câte doi. ♦ Spec. Cuplu de dansatori. ♦ Grup format din două părți sau organe identice și simetrice ale (corpului) unei ființe. ◊ (O) pereche de palme = două lovituri succesive aplicate cuiva (pe obraz) cu palma. 2. Grup format din două exemplare din același fel de obiecte. ♦ Spec. Grup de obiecte de același fel, care formează o unitate, folosindu-se împreună. 3. Fiecare dintre cele ființe, două obiecte, două fenomene care formează un grup (unitar), considerate în raport cu cea de-a doua ființă, cu cel de-al doilea obiect etc.; ființă, obiect, fenomen care seamănă perfect cu altă ființă, cu alt obiect, cu alt fenomen. ◊ Loc. adj. Fără pereche = unic în felul său. ◊ Expr. A nu-și avea (sau afla etc.) pereche = a nu se putea compara cu nimic prin însușirile pe care le posedă; a nu avea seamăn. 4. Obiect alcătuit din două părți identice și simetrice unite între ele. ◊ Pereche de case = corp de case (care formează o unitate). Pereche de haine = costum de haine. Pereche de cărți = set, pachet de cărți de joc. 5. Grup format din doi indivizi de sex opus; cuplu. – Lat. paric(u)la.

DOOM

peréche s. f., art. peréchea, g.-d. art. peréchii; pl. peréchi
perechile
PERÉCHE, perechi, s. f. (De obicei urmat de determinări). 1. (Adesea cu valoare de num. card.) Grup de două ființe de același fel. ♦ (Adverbial; cu valoare de num. distributiv) în grup de doi, doi câte doi. ♦ Spec. Cuplu de dansatori. ♦ Grup format din două părți sau organe identice și simetrice ale (corpului) unei ființe. ◊ (O) pereche de palme = două lovituri succesive aplicate cuiva (pe obraz) cu palma. 2. Grup format din două exemplare din același fel de obiecte. ♦ Spec. Grup de obiecte de același fel, care formează o unitate, folosindu-se împreună. 3. Fiecare dintre cele ființe, două obiecte, două fenomene care formează un grup (unitar), considerate în raport cu cea de-a doua ființă, cu cel de-al doilea obiect etc.; ființă, obiect, fenomen care seamănă perfect cu altă ființă, cu alt obiect, cu alt fenomen. ◊ Loc. adj. Fără pereche = unic în felul său. ◊ Expr. A nu-și avea (sau afla etc.) pereche = a nu se putea compara cu nimic prin însușirile pe care le posedă; a nu avea seamăn. 4. Obiect alcătuit din două părți identice și simetrice unite între ele. ◊ Pereche de case = corp de case (care formează o unitate). Pereche de haine = costum de haine. Pereche de cărți = set, pachet de cărți de joc. 5. Grup format din doi indivizi de sex opus; cuplu. – Lat. paric(u)la.

DOOM

peréche s. f., art. peréchea, g.-d. art. peréchii; pl. peréchi
perechilor
PERÉCHE, perechi, s. f. (De obicei urmat de determinări). 1. (Adesea cu valoare de num. card.) Grup de două ființe de același fel. ♦ (Adverbial; cu valoare de num. distributiv) în grup de doi, doi câte doi. ♦ Spec. Cuplu de dansatori. ♦ Grup format din două părți sau organe identice și simetrice ale (corpului) unei ființe. ◊ (O) pereche de palme = două lovituri succesive aplicate cuiva (pe obraz) cu palma. 2. Grup format din două exemplare din același fel de obiecte. ♦ Spec. Grup de obiecte de același fel, care formează o unitate, folosindu-se împreună. 3. Fiecare dintre cele ființe, două obiecte, două fenomene care formează un grup (unitar), considerate în raport cu cea de-a doua ființă, cu cel de-al doilea obiect etc.; ființă, obiect, fenomen care seamănă perfect cu altă ființă, cu alt obiect, cu alt fenomen. ◊ Loc. adj. Fără pereche = unic în felul său. ◊ Expr. A nu-și avea (sau afla etc.) pereche = a nu se putea compara cu nimic prin însușirile pe care le posedă; a nu avea seamăn. 4. Obiect alcătuit din două părți identice și simetrice unite între ele. ◊ Pereche de case = corp de case (care formează o unitate). Pereche de haine = costum de haine. Pereche de cărți = set, pachet de cărți de joc. 5. Grup format din doi indivizi de sex opus; cuplu. – Lat. paric(u)la.

DOOM

peréche s. f., art. peréchea, g.-d. art. peréchii; pl. peréchi
perechiușa
PERECHIÚȘĂ, perechiușe, s. f. Diminutiv al lui pereche.

DOOM

perechiúșă (reg.) s. f., art. perechiúșa, g.-d. art. perechiúșei; pl. perechiúșe
perechiușe
PERECHIÚȘĂ, perechiușe, s. f. Diminutiv al lui pereche.

DOOM

perechiúșă (reg.) s. f., art. perechiúșa, g.-d. art. perechiúșei; pl. perechiúșe
perechiușei
PERECHIÚȘĂ, perechiușe, s. f. Diminutiv al lui pereche.

DOOM

perechiúșă (reg.) s. f., art. perechiúșa, g.-d. art. perechiúșei; pl. perechiúșe
perechiușele
PERECHIÚȘĂ, perechiușe, s. f. Diminutiv al lui pereche.

DOOM

perechiúșă (reg.) s. f., art. perechiúșa, g.-d. art. perechiúșei; pl. perechiúșe
perechiușelor
PERECHIÚȘĂ, perechiușe, s. f. Diminutiv al lui pereche.

DOOM

perechiúșă (reg.) s. f., art. perechiúșa, g.-d. art. perechiúșei; pl. perechiúșe
peregrin
PEREGRÍN, peregrini, s. m. Persoană care călătorește mult (rătăcind din loc în loc); călător. ♦ (Înv.) Pelerin. [Var.: pelegrín s. m.] – Din lat. peregrinus, fr. pérégrin, it. pellegrino.

DOOM

peregrín (persoană care călătorește mult) (-re-grin) s. m., pl. peregríni
peregrina
PEREGRINÁ, peregrinez, vb. I. Intranz. A cutreiera prin locuri îndepărtate; a colinda, a călători prin lume; a hoinări. ♦ (Rar) A merge în pelerinaj într-un loc sfânt. – Din fr. pérégriner, lat. peregrinari.

DOOM

peregriná (a ~) (-re-gri-) vb., ind. prez. 3 peregrineáză
peregrinagiu
PEREGRINÁJ, peregrinaje, s. n. (Rar) 1. Pelerinaj. 2. Peregrinare. [Var.: (înv.) peregrinágiu s. n.] – Peregrin + suf. -aj. Cf. it. pellegrinaggio.

DOOM

peregrináj (călătorie lungă) (rar) (-re-gri-) s. n., pl. peregrináje
peregrinai
PEREGRINÁ, peregrinez, vb. I. Intranz. A cutreiera prin locuri îndepărtate; a colinda, a călători prin lume; a hoinări. ♦ (Rar) A merge în pelerinaj într-un loc sfânt. – Din fr. pérégriner, lat. peregrinari.

DOOM

peregriná (a ~) (-re-gri-) vb., ind. prez. 3 peregrineáză
peregrinaj
PEREGRINÁJ, peregrinaje, s. n. (Rar) 1. Pelerinaj. 2. Peregrinare. [Var.: (înv.) peregrinágiu s. n.] – Peregrin + suf. -aj. Cf. it. pellegrinaggio.

DOOM

peregrináj (călătorie lungă) (rar) (-re-gri-) s. n., pl. peregrináje
peregrinaje
PEREGRINÁJ, peregrinaje, s. n. (Rar) 1. Pelerinaj. 2. Peregrinare. [Var.: (înv.) peregrinágiu s. n.] – Peregrin + suf. -aj. Cf. it. pellegrinaggio.

DOOM

peregrináj (călătorie lungă) (rar) (-re-gri-) s. n., pl. peregrináje
peregrinajele
PEREGRINÁJ, peregrinaje, s. n. (Rar) 1. Pelerinaj. 2. Peregrinare. [Var.: (înv.) peregrinágiu s. n.] – Peregrin + suf. -aj. Cf. it. pellegrinaggio.

DOOM

peregrináj (călătorie lungă) (rar) (-re-gri-) s. n., pl. peregrináje
peregrinajelor
PEREGRINÁJ, peregrinaje, s. n. (Rar) 1. Pelerinaj. 2. Peregrinare. [Var.: (înv.) peregrinágiu s. n.] – Peregrin + suf. -aj. Cf. it. pellegrinaggio.

DOOM

peregrináj (călătorie lungă) (rar) (-re-gri-) s. n., pl. peregrináje
peregrinajul
PEREGRINÁJ, peregrinaje, s. n. (Rar) 1. Pelerinaj. 2. Peregrinare. [Var.: (înv.) peregrinágiu s. n.] – Peregrin + suf. -aj. Cf. it. pellegrinaggio.

DOOM

peregrináj (călătorie lungă) (rar) (-re-gri-) s. n., pl. peregrináje
peregrinajului
PEREGRINÁJ, peregrinaje, s. n. (Rar) 1. Pelerinaj. 2. Peregrinare. [Var.: (înv.) peregrinágiu s. n.] – Peregrin + suf. -aj. Cf. it. pellegrinaggio.

DOOM

peregrináj (călătorie lungă) (rar) (-re-gri-) s. n., pl. peregrináje
peregrinam
PEREGRINÁ, peregrinez, vb. I. Intranz. A cutreiera prin locuri îndepărtate; a colinda, a călători prin lume; a hoinări. ♦ (Rar) A merge în pelerinaj într-un loc sfânt. – Din fr. pérégriner, lat. peregrinari.

DOOM

peregriná (a ~) (-re-gri-) vb., ind. prez. 3 peregrineáză
peregrinare
PEREGRINÁ, peregrinez, vb. I. Intranz. A cutreiera prin locuri îndepărtate; a colinda, a călători prin lume; a hoinări. ♦ (Rar) A merge în pelerinaj într-un loc sfânt. – Din fr. pérégriner, lat. peregrinari.

DOOM

peregriná (a ~) (-re-gri-) vb., ind. prez. 3 peregrineáză
peregrinare
PEREGRINÁRE, peregrinări, s. f. Acțiunea de a peregrina; călătorie lungă prin locuri îndepărtate; peregrinație, peregrinaj. – V. peregrina.

DOOM

peregrináre (-re-gri-) s. f., g.-d. art. peregrinắrii; pl. peregrinắri
peregrinarea
PEREGRINÁRE, peregrinări, s. f. Acțiunea de a peregrina; călătorie lungă prin locuri îndepărtate; peregrinație, peregrinaj. – V. peregrina.

DOOM

peregrináre (-re-gri-) s. f., g.-d. art. peregrinắrii; pl. peregrinắri
peregrinară
PEREGRINÁ, peregrinez, vb. I. Intranz. A cutreiera prin locuri îndepărtate; a colinda, a călători prin lume; a hoinări. ♦ (Rar) A merge în pelerinaj într-un loc sfânt. – Din fr. pérégriner, lat. peregrinari.

DOOM

peregriná (a ~) (-re-gri-) vb., ind. prez. 3 peregrineáză
peregrinarăm
PEREGRINÁ, peregrinez, vb. I. Intranz. A cutreiera prin locuri îndepărtate; a colinda, a călători prin lume; a hoinări. ♦ (Rar) A merge în pelerinaj într-un loc sfânt. – Din fr. pérégriner, lat. peregrinari.

DOOM

peregriná (a ~) (-re-gri-) vb., ind. prez. 3 peregrineáză
peregrinarăți
PEREGRINÁ, peregrinez, vb. I. Intranz. A cutreiera prin locuri îndepărtate; a colinda, a călători prin lume; a hoinări. ♦ (Rar) A merge în pelerinaj într-un loc sfânt. – Din fr. pérégriner, lat. peregrinari.

DOOM

peregriná (a ~) (-re-gri-) vb., ind. prez. 3 peregrineáză
peregrinase
PEREGRINÁ, peregrinez, vb. I. Intranz. A cutreiera prin locuri îndepărtate; a colinda, a călători prin lume; a hoinări. ♦ (Rar) A merge în pelerinaj într-un loc sfânt. – Din fr. pérégriner, lat. peregrinari.

DOOM

peregriná (a ~) (-re-gri-) vb., ind. prez. 3 peregrineáză
peregrinasem
PEREGRINÁ, peregrinez, vb. I. Intranz. A cutreiera prin locuri îndepărtate; a colinda, a călători prin lume; a hoinări. ♦ (Rar) A merge în pelerinaj într-un loc sfânt. – Din fr. pérégriner, lat. peregrinari.

DOOM

peregriná (a ~) (-re-gri-) vb., ind. prez. 3 peregrineáză
peregrinaseră
PEREGRINÁ, peregrinez, vb. I. Intranz. A cutreiera prin locuri îndepărtate; a colinda, a călători prin lume; a hoinări. ♦ (Rar) A merge în pelerinaj într-un loc sfânt. – Din fr. pérégriner, lat. peregrinari.

DOOM

peregriná (a ~) (-re-gri-) vb., ind. prez. 3 peregrineáză
peregrinaserăm
PEREGRINÁ, peregrinez, vb. I. Intranz. A cutreiera prin locuri îndepărtate; a colinda, a călători prin lume; a hoinări. ♦ (Rar) A merge în pelerinaj într-un loc sfânt. – Din fr. pérégriner, lat. peregrinari.

DOOM

peregriná (a ~) (-re-gri-) vb., ind. prez. 3 peregrineáză
peregrinaserăți
PEREGRINÁ, peregrinez, vb. I. Intranz. A cutreiera prin locuri îndepărtate; a colinda, a călători prin lume; a hoinări. ♦ (Rar) A merge în pelerinaj într-un loc sfânt. – Din fr. pérégriner, lat. peregrinari.

DOOM

peregriná (a ~) (-re-gri-) vb., ind. prez. 3 peregrineáză
peregrinaseși
PEREGRINÁ, peregrinez, vb. I. Intranz. A cutreiera prin locuri îndepărtate; a colinda, a călători prin lume; a hoinări. ♦ (Rar) A merge în pelerinaj într-un loc sfânt. – Din fr. pérégriner, lat. peregrinari.

DOOM

peregriná (a ~) (-re-gri-) vb., ind. prez. 3 peregrineáză
peregrinaseți
PEREGRINÁ, peregrinez, vb. I. Intranz. A cutreiera prin locuri îndepărtate; a colinda, a călători prin lume; a hoinări. ♦ (Rar) A merge în pelerinaj într-un loc sfânt. – Din fr. pérégriner, lat. peregrinari.

DOOM

peregriná (a ~) (-re-gri-) vb., ind. prez. 3 peregrineáză
peregrinat
PEREGRINÁ, peregrinez, vb. I. Intranz. A cutreiera prin locuri îndepărtate; a colinda, a călători prin lume; a hoinări. ♦ (Rar) A merge în pelerinaj într-un loc sfânt. – Din fr. pérégriner, lat. peregrinari.

DOOM

peregriná (a ~) (-re-gri-) vb., ind. prez. 3 peregrineáză
peregrinau
PEREGRINÁ, peregrinez, vb. I. Intranz. A cutreiera prin locuri îndepărtate; a colinda, a călători prin lume; a hoinări. ♦ (Rar) A merge în pelerinaj într-un loc sfânt. – Din fr. pérégriner, lat. peregrinari.

DOOM

peregriná (a ~) (-re-gri-) vb., ind. prez. 3 peregrineáză
peregrinași
PEREGRINÁ, peregrinez, vb. I. Intranz. A cutreiera prin locuri îndepărtate; a colinda, a călători prin lume; a hoinări. ♦ (Rar) A merge în pelerinaj într-un loc sfânt. – Din fr. pérégriner, lat. peregrinari.

DOOM

peregriná (a ~) (-re-gri-) vb., ind. prez. 3 peregrineáză
peregrinați
PEREGRINÁ, peregrinez, vb. I. Intranz. A cutreiera prin locuri îndepărtate; a colinda, a călători prin lume; a hoinări. ♦ (Rar) A merge în pelerinaj într-un loc sfânt. – Din fr. pérégriner, lat. peregrinari.

DOOM

peregriná (a ~) (-re-gri-) vb., ind. prez. 3 peregrineáză
peregrinația
PEREGRINÁȚIE, peregrinații, s. f. (Rar) Peregrinare. [Var.: peregrinațiúne s. f.] – Din lat. peregrinatio, -onis, fr. pérégrination.

DOOM

peregrináție (rar) (-re-gri-, -ți-e) s. f., art. peregrináția (-ți-a), g.-d. art. peregrináției; pl. peregrináții, art. peregrináțiile (-ți-i-)
peregrinație
PEREGRINÁȚIE, peregrinații, s. f. (Rar) Peregrinare. [Var.: peregrinațiúne s. f.] – Din lat. peregrinatio, -onis, fr. pérégrination.

DOOM

peregrináție (rar) (-re-gri-, -ți-e) s. f., art. peregrináția (-ți-a), g.-d. art. peregrináției; pl. peregrináții, art. peregrináțiile (-ți-i-)
peregrinației
PEREGRINÁȚIE, peregrinații, s. f. (Rar) Peregrinare. [Var.: peregrinațiúne s. f.] – Din lat. peregrinatio, -onis, fr. pérégrination.

DOOM

peregrináție (rar) (-re-gri-, -ți-e) s. f., art. peregrináția (-ți-a), g.-d. art. peregrináției; pl. peregrináții, art. peregrináțiile (-ți-i-)
peregrinații
PEREGRINÁȚIE, peregrinații, s. f. (Rar) Peregrinare. [Var.: peregrinațiúne s. f.] – Din lat. peregrinatio, -onis, fr. pérégrination.

DOOM

peregrináție (rar) (-re-gri-, -ți-e) s. f., art. peregrináția (-ți-a), g.-d. art. peregrináției; pl. peregrináții, art. peregrináțiile (-ți-i-)
peregrinațiile
PEREGRINÁȚIE, peregrinații, s. f. (Rar) Peregrinare. [Var.: peregrinațiúne s. f.] – Din lat. peregrinatio, -onis, fr. pérégrination.

DOOM

peregrináție (rar) (-re-gri-, -ți-e) s. f., art. peregrináția (-ți-a), g.-d. art. peregrináției; pl. peregrináții, art. peregrináțiile (-ți-i-)
peregrinațiilor
PEREGRINÁȚIE, peregrinații, s. f. (Rar) Peregrinare. [Var.: peregrinațiúne s. f.] – Din lat. peregrinatio, -onis, fr. pérégrination.

DOOM

peregrináție (rar) (-re-gri-, -ți-e) s. f., art. peregrináția (-ți-a), g.-d. art. peregrináției; pl. peregrináții, art. peregrináțiile (-ți-i-)
peregrinațiune
PEREGRINÁȚIE, peregrinații, s. f. (Rar) Peregrinare. [Var.: peregrinațiúne s. f.] – Din lat. peregrinatio, -onis, fr. pérégrination.

DOOM

peregrináție (rar) (-re-gri-, -ți-e) s. f., art. peregrináția (-ți-a), g.-d. art. peregrináției; pl. peregrináții, art. peregrináțiile (-ți-i-)
peregrinează
PEREGRINÁ, peregrinez, vb. I. Intranz. A cutreiera prin locuri îndepărtate; a colinda, a călători prin lume; a hoinări. ♦ (Rar) A merge în pelerinaj într-un loc sfânt. – Din fr. pérégriner, lat. peregrinari.

DOOM

peregriná (a ~) (-re-gri-) vb., ind. prez. 3 peregrineáză
peregrinez
PEREGRINÁ, peregrinez, vb. I. Intranz. A cutreiera prin locuri îndepărtate; a colinda, a călători prin lume; a hoinări. ♦ (Rar) A merge în pelerinaj într-un loc sfânt. – Din fr. pérégriner, lat. peregrinari.

DOOM

peregriná (a ~) (-re-gri-) vb., ind. prez. 3 peregrineáză
peregrineze
PEREGRINÁ, peregrinez, vb. I. Intranz. A cutreiera prin locuri îndepărtate; a colinda, a călători prin lume; a hoinări. ♦ (Rar) A merge în pelerinaj într-un loc sfânt. – Din fr. pérégriner, lat. peregrinari.

DOOM

peregriná (a ~) (-re-gri-) vb., ind. prez. 3 peregrineáză
peregrinezi
PEREGRINÁ, peregrinez, vb. I. Intranz. A cutreiera prin locuri îndepărtate; a colinda, a călători prin lume; a hoinări. ♦ (Rar) A merge în pelerinaj într-un loc sfânt. – Din fr. pérégriner, lat. peregrinari.

DOOM

peregriná (a ~) (-re-gri-) vb., ind. prez. 3 peregrineáză
peregrini
PEREGRÍN, peregrini, s. m. Persoană care călătorește mult (rătăcind din loc în loc); călător. ♦ (Înv.) Pelerin. [Var.: pelegrín s. m.] – Din lat. peregrinus, fr. pérégrin, it. pellegrino.

DOOM

peregrín (persoană care călătorește mult) (-re-grin) s. m., pl. peregríni
peregrinii
PEREGRÍN, peregrini, s. m. Persoană care călătorește mult (rătăcind din loc în loc); călător. ♦ (Înv.) Pelerin. [Var.: pelegrín s. m.] – Din lat. peregrinus, fr. pérégrin, it. pellegrino.

DOOM

peregrín (persoană care călătorește mult) (-re-grin) s. m., pl. peregríni
peregrinilor
PEREGRÍN, peregrini, s. m. Persoană care călătorește mult (rătăcind din loc în loc); călător. ♦ (Înv.) Pelerin. [Var.: pelegrín s. m.] – Din lat. peregrinus, fr. pérégrin, it. pellegrino.

DOOM

peregrín (persoană care călătorește mult) (-re-grin) s. m., pl. peregríni
peregrinul
PEREGRÍN, peregrini, s. m. Persoană care călătorește mult (rătăcind din loc în loc); călător. ♦ (Înv.) Pelerin. [Var.: pelegrín s. m.] – Din lat. peregrinus, fr. pérégrin, it. pellegrino.

DOOM

peregrín (persoană care călătorește mult) (-re-grin) s. m., pl. peregríni
peregrinului
PEREGRÍN, peregrini, s. m. Persoană care călătorește mult (rătăcind din loc în loc); călător. ♦ (Înv.) Pelerin. [Var.: pelegrín s. m.] – Din lat. peregrinus, fr. pérégrin, it. pellegrino.

DOOM

peregrín (persoană care călătorește mult) (-re-grin) s. m., pl. peregríni
peregrinând
PEREGRINÁ, peregrinez, vb. I. Intranz. A cutreiera prin locuri îndepărtate; a colinda, a călători prin lume; a hoinări. ♦ (Rar) A merge în pelerinaj într-un loc sfânt. – Din fr. pérégriner, lat. peregrinari.

DOOM

peregriná (a ~) (-re-gri-) vb., ind. prez. 3 peregrineáză
peregrinînd
PEREGRINÁ, peregrinez, vb. I. Intranz. A cutreiera prin locuri îndepărtate; a colinda, a călători prin lume; a hoinări. ♦ (Rar) A merge în pelerinaj într-un loc sfânt. – Din fr. pérégriner, lat. peregrinari.

DOOM

peregriná (a ~) (-re-gri-) vb., ind. prez. 3 peregrineáză
peregrinări
PEREGRINÁRE, peregrinări, s. f. Acțiunea de a peregrina; călătorie lungă prin locuri îndepărtate; peregrinație, peregrinaj. – V. peregrina.

DOOM

peregrináre (-re-gri-) s. f., g.-d. art. peregrinắrii; pl. peregrinắri
peregrinării
PEREGRINÁRE, peregrinări, s. f. Acțiunea de a peregrina; călătorie lungă prin locuri îndepărtate; peregrinație, peregrinaj. – V. peregrina.

DOOM

peregrináre (-re-gri-) s. f., g.-d. art. peregrinắrii; pl. peregrinắri
peregrinările
PEREGRINÁRE, peregrinări, s. f. Acțiunea de a peregrina; călătorie lungă prin locuri îndepărtate; peregrinație, peregrinaj. – V. peregrina.

DOOM

peregrináre (-re-gri-) s. f., g.-d. art. peregrinắrii; pl. peregrinắri
peregrinărilor
PEREGRINÁRE, peregrinări, s. f. Acțiunea de a peregrina; călătorie lungă prin locuri îndepărtate; peregrinație, peregrinaj. – V. peregrina.

DOOM

peregrináre (-re-gri-) s. f., g.-d. art. peregrinắrii; pl. peregrinắri
perei
PÁRĂ2, pere, s. f. 1. Fructul părului1. ◊ Expr. A-i pica (sau a-i cădea cuiva) para în gură = a obține ceva fără efort, fără muncă. Nu plătește nicio pară putredă, se spune despre cineva sau ceva fără nicio valoare. 2. P. anal. Nume dat unor obiecte, unor piese tehnice etc. în formă de pară2 (1). – Lat. pira.

DOOM

páră2 (fruct) s. f., g.-d. art. pérei; pl. pére
pereia
PEREIÁ vb. I. tr. A căptuși un taluz cu un strat de piatră cu pereu. [Pron. -re-ia. / < fr. perreyer].
pereiat
PEREIÁ vb. I. tr. A căptuși un taluz cu un strat de piatră cu pereu. [Pron. -re-ia. / < fr. perreyer].
pereiere
PEREIÉRE s.f. Acțiunea de a pereia și rezultatul ei. [Pron. -re-ie-. [< pereia].
perele
PÁRĂ2, pere, s. f. 1. Fructul părului1. ◊ Expr. A-i pica (sau a-i cădea cuiva) para în gură = a obține ceva fără efort, fără muncă. Nu plătește nicio pară putredă, se spune despre cineva sau ceva fără nicio valoare. 2. P. anal. Nume dat unor obiecte, unor piese tehnice etc. în formă de pară2 (1). – Lat. pira.

DOOM

páră2 (fruct) s. f., g.-d. art. pérei; pl. pére
perelor
PÁRĂ2, pere, s. f. 1. Fructul părului1. ◊ Expr. A-i pica (sau a-i cădea cuiva) para în gură = a obține ceva fără efort, fără muncă. Nu plătește nicio pară putredă, se spune despre cineva sau ceva fără nicio valoare. 2. P. anal. Nume dat unor obiecte, unor piese tehnice etc. în formă de pară2 (1). – Lat. pira.

DOOM

páră2 (fruct) s. f., g.-d. art. pérei; pl. pére
peremptoria
PEREMPTÓRIU, -IE, peremptorii, adj. Care nu poate fi tăgăduit, combătut cu nimic (atât este de evident); vădit, evident. – Din lat. peremptorius, fr. péremptoire.

DOOM

peremptóriu [riu pron. riu] (-remp-to-) adj. m., f. peremptórie (-ri-e); pl. m. și f. peremptórii
peremptorie
PEREMPTÓRIU, -IE, peremptorii, adj. Care nu poate fi tăgăduit, combătut cu nimic (atât este de evident); vădit, evident. – Din lat. peremptorius, fr. péremptoire.

DOOM

peremptóriu [riu pron. riu] (-remp-to-) adj. m., f. peremptórie (-ri-e); pl. m. și f. peremptórii
peremptoriei
PEREMPTÓRIU, -IE, peremptorii, adj. Care nu poate fi tăgăduit, combătut cu nimic (atât este de evident); vădit, evident. – Din lat. peremptorius, fr. péremptoire.

DOOM

peremptóriu [riu pron. riu] (-remp-to-) adj. m., f. peremptórie (-ri-e); pl. m. și f. peremptórii
peremptorii
PEREMPTÓRIU, -IE, peremptorii, adj. Care nu poate fi tăgăduit, combătut cu nimic (atât este de evident); vădit, evident. – Din lat. peremptorius, fr. péremptoire.

DOOM

peremptóriu [riu pron. riu] (-remp-to-) adj. m., f. peremptórie (-ri-e); pl. m. și f. peremptórii
peremptoriii
PEREMPTÓRIU, -IE, peremptorii, adj. Care nu poate fi tăgăduit, combătut cu nimic (atât este de evident); vădit, evident. – Din lat. peremptorius, fr. péremptoire.

DOOM

peremptóriu [riu pron. riu] (-remp-to-) adj. m., f. peremptórie (-ri-e); pl. m. și f. peremptórii
peremptoriile
PEREMPTÓRIU, -IE, peremptorii, adj. Care nu poate fi tăgăduit, combătut cu nimic (atât este de evident); vădit, evident. – Din lat. peremptorius, fr. péremptoire.

DOOM

peremptóriu [riu pron. riu] (-remp-to-) adj. m., f. peremptórie (-ri-e); pl. m. și f. peremptórii
peremptoriilor
PEREMPTÓRIU, -IE, peremptorii, adj. Care nu poate fi tăgăduit, combătut cu nimic (atât este de evident); vădit, evident. – Din lat. peremptorius, fr. péremptoire.

DOOM

peremptóriu [riu pron. riu] (-remp-to-) adj. m., f. peremptórie (-ri-e); pl. m. și f. peremptórii
peremptoriu
PEREMPTÓRIU, -IE, peremptorii, adj. Care nu poate fi tăgăduit, combătut cu nimic (atât este de evident); vădit, evident. – Din lat. peremptorius, fr. péremptoire.

DOOM

peremptóriu [riu pron. riu] (-remp-to-) adj. m., f. peremptórie (-ri-e); pl. m. și f. peremptórii
peremptoriul
PEREMPTÓRIU, -IE, peremptorii, adj. Care nu poate fi tăgăduit, combătut cu nimic (atât este de evident); vădit, evident. – Din lat. peremptorius, fr. péremptoire.

DOOM

peremptóriu [riu pron. riu] (-remp-to-) adj. m., f. peremptórie (-ri-e); pl. m. și f. peremptórii
peremptoriului
PEREMPTÓRIU, -IE, peremptorii, adj. Care nu poate fi tăgăduit, combătut cu nimic (atât este de evident); vădit, evident. – Din lat. peremptorius, fr. péremptoire.

DOOM

peremptóriu [riu pron. riu] (-remp-to-) adj. m., f. peremptórie (-ri-e); pl. m. și f. peremptórii
perempțiune
PEREMPȚIÚNE, perempțiuni, s. f. (Jur.) Stingere, încetare a unui proces prin depășirea termenului legal de introducere a acțiunii; perimare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. péremption.

DOOM

perempțiúne (perimarea unei acțiuni juridice) (-remp-ți-u-) s. f., g.-d. art. perempțiúnii; pl. perempțiúni
perempțiunea
PEREMPȚIÚNE, perempțiuni, s. f. (Jur.) Stingere, încetare a unui proces prin depășirea termenului legal de introducere a acțiunii; perimare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. péremption.

DOOM

perempțiúne (perimarea unei acțiuni juridice) (-remp-ți-u-) s. f., g.-d. art. perempțiúnii; pl. perempțiúni
perempțiuni
PEREMPȚIÚNE, perempțiuni, s. f. (Jur.) Stingere, încetare a unui proces prin depășirea termenului legal de introducere a acțiunii; perimare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. péremption.

DOOM

perempțiúne (perimarea unei acțiuni juridice) (-remp-ți-u-) s. f., g.-d. art. perempțiúnii; pl. perempțiúni
perempțiunii
PEREMPȚIÚNE, perempțiuni, s. f. (Jur.) Stingere, încetare a unui proces prin depășirea termenului legal de introducere a acțiunii; perimare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. péremption.

DOOM

perempțiúne (perimarea unei acțiuni juridice) (-remp-ți-u-) s. f., g.-d. art. perempțiúnii; pl. perempțiúni
perempțiunile
PEREMPȚIÚNE, perempțiuni, s. f. (Jur.) Stingere, încetare a unui proces prin depășirea termenului legal de introducere a acțiunii; perimare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. péremption.

DOOM

perempțiúne (perimarea unei acțiuni juridice) (-remp-ți-u-) s. f., g.-d. art. perempțiúnii; pl. perempțiúni
perempțiunilor
PEREMPȚIÚNE, perempțiuni, s. f. (Jur.) Stingere, încetare a unui proces prin depășirea termenului legal de introducere a acțiunii; perimare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. péremption.

DOOM

perempțiúne (perimarea unei acțiuni juridice) (-remp-ți-u-) s. f., g.-d. art. perempțiúnii; pl. perempțiúni
peren
PERÉN, -Ă, pereni, -e, adj. (Despre plante) Care trăiește și rodește mai mulți ani de-a rândul, având o rădăcină persistentă din care se dezvoltă în fiecare primăvară o nouă tulpină; vivace. ♦ Fig. Care are caracter stabil, care durează mult timp; durabil. – Din lat. perennis, fr. pérenne.

DOOM

perén adj. m., pl. peréni; f. perénă, pl. peréne
perena
PERÉN, -Ă, pereni, -e, adj. (Despre plante) Care trăiește și rodește mai mulți ani de-a rândul, având o rădăcină persistentă din care se dezvoltă în fiecare primăvară o nouă tulpină; vivace. ♦ Fig. Care are caracter stabil, care durează mult timp; durabil. – Din lat. perennis, fr. pérenne.

DOOM

perén adj. m., pl. peréni; f. perénă, pl. peréne
perene
PERÉN, -Ă, pereni, -e, adj. (Despre plante) Care trăiește și rodește mai mulți ani de-a rândul, având o rădăcină persistentă din care se dezvoltă în fiecare primăvară o nouă tulpină; vivace. ♦ Fig. Care are caracter stabil, care durează mult timp; durabil. – Din lat. perennis, fr. pérenne.

DOOM

perén adj. m., pl. peréni; f. perénă, pl. peréne
perenei
PERÉN, -Ă, pereni, -e, adj. (Despre plante) Care trăiește și rodește mai mulți ani de-a rândul, având o rădăcină persistentă din care se dezvoltă în fiecare primăvară o nouă tulpină; vivace. ♦ Fig. Care are caracter stabil, care durează mult timp; durabil. – Din lat. perennis, fr. pérenne.

DOOM

perén adj. m., pl. peréni; f. perénă, pl. peréne
perenele
PERÉN, -Ă, pereni, -e, adj. (Despre plante) Care trăiește și rodește mai mulți ani de-a rândul, având o rădăcină persistentă din care se dezvoltă în fiecare primăvară o nouă tulpină; vivace. ♦ Fig. Care are caracter stabil, care durează mult timp; durabil. – Din lat. perennis, fr. pérenne.

DOOM

perén adj. m., pl. peréni; f. perénă, pl. peréne
perenelor
PERÉN, -Ă, pereni, -e, adj. (Despre plante) Care trăiește și rodește mai mulți ani de-a rândul, având o rădăcină persistentă din care se dezvoltă în fiecare primăvară o nouă tulpină; vivace. ♦ Fig. Care are caracter stabil, care durează mult timp; durabil. – Din lat. perennis, fr. pérenne.

DOOM

perén adj. m., pl. peréni; f. perénă, pl. peréne
pereni
PERÉN, -Ă, pereni, -e, adj. (Despre plante) Care trăiește și rodește mai mulți ani de-a rândul, având o rădăcină persistentă din care se dezvoltă în fiecare primăvară o nouă tulpină; vivace. ♦ Fig. Care are caracter stabil, care durează mult timp; durabil. – Din lat. perennis, fr. pérenne.

DOOM

perén adj. m., pl. peréni; f. perénă, pl. peréne
perenii
PERÉN, -Ă, pereni, -e, adj. (Despre plante) Care trăiește și rodește mai mulți ani de-a rândul, având o rădăcină persistentă din care se dezvoltă în fiecare primăvară o nouă tulpină; vivace. ♦ Fig. Care are caracter stabil, care durează mult timp; durabil. – Din lat. perennis, fr. pérenne.

DOOM

perén adj. m., pl. peréni; f. perénă, pl. peréne
perenilor
PERÉN, -Ă, pereni, -e, adj. (Despre plante) Care trăiește și rodește mai mulți ani de-a rândul, având o rădăcină persistentă din care se dezvoltă în fiecare primăvară o nouă tulpină; vivace. ♦ Fig. Care are caracter stabil, care durează mult timp; durabil. – Din lat. perennis, fr. pérenne.

DOOM

perén adj. m., pl. peréni; f. perénă, pl. peréne
perenitate
PERENITÁTE s. f. (Adesea fig.) Însușirea de a fi peren; durabilitate, persistență. – Din fr. pérennité.

DOOM

perenitáte s. f., g.-d. art. perenitắții
perenitatea
PERENITÁTE s. f. (Adesea fig.) Însușirea de a fi peren; durabilitate, persistență. – Din fr. pérennité.

DOOM

perenitáte s. f., g.-d. art. perenitắții
perenități
PERENITÁTE s. f. (Adesea fig.) Însușirea de a fi peren; durabilitate, persistență. – Din fr. pérennité.

DOOM

perenitáte s. f., g.-d. art. perenitắții
perenității
PERENITÁTE s. f. (Adesea fig.) Însușirea de a fi peren; durabilitate, persistență. – Din fr. pérennité.

DOOM

perenitáte s. f., g.-d. art. perenitắții
perenna
Perenna = Anna Perenna.
perenne
ZIZÁNIE, zizanii, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze liniare alungite, cu spicul asemănător cu cel al pirului, cultivată ca plantă furajeră și ornamentală (Lolium perenne). [Var.: zâzánie s. f.] – Din ngr. zizánia.
perennis
BREI s. m. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu frunze opuse, flori verzui și fructul capsulă, răspândită în pădurile umbroase (Mercurialis perennis). 2. Trepădătoare. – Din bg. brei.
perenul
PERÉN, -Ă, pereni, -e, adj. (Despre plante) Care trăiește și rodește mai mulți ani de-a rândul, având o rădăcină persistentă din care se dezvoltă în fiecare primăvară o nouă tulpină; vivace. ♦ Fig. Care are caracter stabil, care durează mult timp; durabil. – Din lat. perennis, fr. pérenne.

DOOM

perén adj. m., pl. peréni; f. perénă, pl. peréne
perenului
PERÉN, -Ă, pereni, -e, adj. (Despre plante) Care trăiește și rodește mai mulți ani de-a rândul, având o rădăcină persistentă din care se dezvoltă în fiecare primăvară o nouă tulpină; vivace. ♦ Fig. Care are caracter stabil, care durează mult timp; durabil. – Din lat. perennis, fr. pérenne.

DOOM

perén adj. m., pl. peréni; f. perénă, pl. peréne
perestroici
PERESTRÓIKA s. f. (În fosta URSS) Reconstrucție a vieții economice și politice (1985-1991) preconizată prin lucrările și activitatea lui Mihail Gorbaciov și bazată pe dezvoltarea comunicării și a transparenței. – Cuv. rus.

DOOM

perestróika (rus.) (-troi-) s. f., g.-d. art. perestróikăi / perestróicii
perestroicii
PERESTRÓIKA s. f. (În fosta URSS) Reconstrucție a vieții economice și politice (1985-1991) preconizată prin lucrările și activitatea lui Mihail Gorbaciov și bazată pe dezvoltarea comunicării și a transparenței. – Cuv. rus.

DOOM

perestróika (rus.) (-troi-) s. f., g.-d. art. perestróikăi / perestróicii
perestroika
PERESTRÓIKA s. f. (În fosta URSS) Reconstrucție a vieții economice și politice (1985-1991) preconizată prin lucrările și activitatea lui Mihail Gorbaciov și bazată pe dezvoltarea comunicării și a transparenței. – Cuv. rus.

DOOM

perestróika (rus.) (-troi-) s. f., g.-d. art. perestróikăi / perestróicii
perestroikăi
PERESTRÓIKA s. f. (În fosta URSS) Reconstrucție a vieții economice și politice (1985-1991) preconizată prin lucrările și activitatea lui Mihail Gorbaciov și bazată pe dezvoltarea comunicării și a transparenței. – Cuv. rus.

DOOM

perestróika (rus.) (-troi-) s. f., g.-d. art. perestróikăi / perestróicii
peretar
PERETÁR s. n. v. păretar.
perete
PERÉTE, pereți, s. m. 1. Element de construcție așezat vertical (sau puțin înclinat), făcut din zidărie, din lemn, din piatră etc., care limitează, separă sau izolează încăperile unei clădiri între ele sau de exterior și care susține planșeele, etajele și acoperișul. ◊ Loc. adj. De perete= care este fixat, prins de perete. Lampă de perete. ◊ Loc. adj. și adv. Perete în perete = cu unul din pereți comun sau lipit de cel al încăperii vecine; p. ext. (care este) în imediata vecinătate a (locuinței) cuiva. ◊ Expr. A da (sau a deschide, a lăsa, a izbi etc.) ușa (sau poarta) de perete = a deschide larg, la maximum ușa, poarta. A se da (sau a se izbi, a se bate) cu capul de pereți (sau de toți pereții) = a fi deznădăjduit; a regreta enorm o greșeală făcută. De când (se) scria musca pe perete = de demult. Între patru pereți = a) la adăpost;în secret; izolat. Pereții au ochi (sau urechi), se zice pentru a atrage cuiva atenția să fie precaut, să se ferească atunci când spune ceva (secret). A vorbi la pereți = a vorbi zadarnic, fără să fie ascultat. 2. Masiv pietros care se înalță (aproape) vertical.Parte a unui obiect, a unui sistem tehnic etc. care se aseamănă cu un perete (1), mărginind, izolând, protejând; piesă dintr-un sistem tehnic care are rolul de a separa între ele anumite spații sau sistemul tehnic de spațiile înconjurătoare. 4 Element anatomic, membrană etc. care înconjoară o cavitate a corpului. [Var.: (reg.) păréte s. m.] – Lat. paries, -tis.

DOOM

peréte s. m., pl. peréți
peretele
PERÉTE, pereți, s. m. 1. Element de construcție așezat vertical (sau puțin înclinat), făcut din zidărie, din lemn, din piatră etc., care limitează, separă sau izolează încăperile unei clădiri între ele sau de exterior și care susține planșeele, etajele și acoperișul. ◊ Loc. adj. De perete= care este fixat, prins de perete. Lampă de perete. ◊ Loc. adj. și adv. Perete în perete = cu unul din pereți comun sau lipit de cel al încăperii vecine; p. ext. (care este) în imediata vecinătate a (locuinței) cuiva. ◊ Expr. A da (sau a deschide, a lăsa, a izbi etc.) ușa (sau poarta) de perete = a deschide larg, la maximum ușa, poarta. A se da (sau a se izbi, a se bate) cu capul de pereți (sau de toți pereții) = a fi deznădăjduit; a regreta enorm o greșeală făcută. De când (se) scria musca pe perete = de demult. Între patru pereți = a) la adăpost;în secret; izolat. Pereții au ochi (sau urechi), se zice pentru a atrage cuiva atenția să fie precaut, să se ferească atunci când spune ceva (secret). A vorbi la pereți = a vorbi zadarnic, fără să fie ascultat. 2. Masiv pietros care se înalță (aproape) vertical.Parte a unui obiect, a unui sistem tehnic etc. care se aseamănă cu un perete (1), mărginind, izolând, protejând; piesă dintr-un sistem tehnic care are rolul de a separa între ele anumite spații sau sistemul tehnic de spațiile înconjurătoare. 4 Element anatomic, membrană etc. care înconjoară o cavitate a corpului. [Var.: (reg.) păréte s. m.] – Lat. paries, -tis.

DOOM

peréte s. m., pl. peréți
peretelui
PERÉTE, pereți, s. m. 1. Element de construcție așezat vertical (sau puțin înclinat), făcut din zidărie, din lemn, din piatră etc., care limitează, separă sau izolează încăperile unei clădiri între ele sau de exterior și care susține planșeele, etajele și acoperișul. ◊ Loc. adj. De perete= care este fixat, prins de perete. Lampă de perete. ◊ Loc. adj. și adv. Perete în perete = cu unul din pereți comun sau lipit de cel al încăperii vecine; p. ext. (care este) în imediata vecinătate a (locuinței) cuiva. ◊ Expr. A da (sau a deschide, a lăsa, a izbi etc.) ușa (sau poarta) de perete = a deschide larg, la maximum ușa, poarta. A se da (sau a se izbi, a se bate) cu capul de pereți (sau de toți pereții) = a fi deznădăjduit; a regreta enorm o greșeală făcută. De când (se) scria musca pe perete = de demult. Între patru pereți = a) la adăpost;în secret; izolat. Pereții au ochi (sau urechi), se zice pentru a atrage cuiva atenția să fie precaut, să se ferească atunci când spune ceva (secret). A vorbi la pereți = a vorbi zadarnic, fără să fie ascultat. 2. Masiv pietros care se înalță (aproape) vertical.Parte a unui obiect, a unui sistem tehnic etc. care se aseamănă cu un perete (1), mărginind, izolând, protejând; piesă dintr-un sistem tehnic care are rolul de a separa între ele anumite spații sau sistemul tehnic de spațiile înconjurătoare. 4 Element anatomic, membrană etc. care înconjoară o cavitate a corpului. [Var.: (reg.) păréte s. m.] – Lat. paries, -tis.

DOOM

peréte s. m., pl. peréți
pereu
PERÉU, pereuri, s. n. Strat de piatră care căptușește un taluz, un șanț sau o suprafață înclinată de teren pentru a împiedica surparea pământului sau eroziunea lui de către ape. [Pl. și: peree] – Din fr. perré.

DOOM

peréu s. n., art. peréul; pl. peréuri
pereu
PERÉU, pereuri, s. n. Strat de piatră care căptușește un taluz, un șanț sau o suprafață de teren înclinată, pentru a împiedica surparea pămîntului sau roaderea lui de către ape.
pereul
PERÉU, pereuri, s. n. Strat de piatră care căptușește un taluz, un șanț sau o suprafață de teren înclinată, pentru a împiedica surparea pămîntului sau roaderea lui de către ape.
pereului
PERÉU, pereuri, s. n. Strat de piatră care căptușește un taluz, un șanț sau o suprafață de teren înclinată, pentru a împiedica surparea pămîntului sau roaderea lui de către ape.
pereuri
PERÉU, pereuri, s. n. Strat de piatră care căptușește un taluz, un șanț sau o suprafață de teren înclinată, pentru a împiedica surparea pămîntului sau roaderea lui de către ape.
pereurile
PERÉU, pereuri, s. n. Strat de piatră care căptușește un taluz, un șanț sau o suprafață de teren înclinată, pentru a împiedica surparea pămîntului sau roaderea lui de către ape.
pereurilor
PERÉU, pereuri, s. n. Strat de piatră care căptușește un taluz, un șanț sau o suprafață de teren înclinată, pentru a împiedica surparea pămîntului sau roaderea lui de către ape.
pereviz
perevíz (-ze), s. n. – Curea de pușcă sau de cartușieră. Rus. perevjaz (Tiktin). Sec. XIX, înv.
pereți
PERÉTE, pereți, s. m. 1. Element de construcție așezat vertical (sau puțin înclinat), făcut din zidărie, din lemn, din piatră etc., care limitează, separă sau izolează încăperile unei clădiri între ele sau de exterior și care susține planșeele, etajele și acoperișul. ◊ Loc. adj. De perete= care este fixat, prins de perete. Lampă de perete. ◊ Loc. adj. și adv. Perete în perete = cu unul din pereți comun sau lipit de cel al încăperii vecine; p. ext. (care este) în imediata vecinătate a (locuinței) cuiva. ◊ Expr. A da (sau a deschide, a lăsa, a izbi etc.) ușa (sau poarta) de perete = a deschide larg, la maximum ușa, poarta. A se da (sau a se izbi, a se bate) cu capul de pereți (sau de toți pereții) = a fi deznădăjduit; a regreta enorm o greșeală făcută. De când (se) scria musca pe perete = de demult. Între patru pereți = a) la adăpost;în secret; izolat. Pereții au ochi (sau urechi), se zice pentru a atrage cuiva atenția să fie precaut, să se ferească atunci când spune ceva (secret). A vorbi la pereți = a vorbi zadarnic, fără să fie ascultat. 2. Masiv pietros care se înalță (aproape) vertical.Parte a unui obiect, a unui sistem tehnic etc. care se aseamănă cu un perete (1), mărginind, izolând, protejând; piesă dintr-un sistem tehnic care are rolul de a separa între ele anumite spații sau sistemul tehnic de spațiile înconjurătoare. 4 Element anatomic, membrană etc. care înconjoară o cavitate a corpului. [Var.: (reg.) păréte s. m.] – Lat. paries, -tis.

DOOM

peréte s. m., pl. peréți
pereții
PERÉTE, pereți, s. m. 1. Element de construcție așezat vertical (sau puțin înclinat), făcut din zidărie, din lemn, din piatră etc., care limitează, separă sau izolează încăperile unei clădiri între ele sau de exterior și care susține planșeele, etajele și acoperișul. ◊ Loc. adj. De perete= care este fixat, prins de perete. Lampă de perete. ◊ Loc. adj. și adv. Perete în perete = cu unul din pereți comun sau lipit de cel al încăperii vecine; p. ext. (care este) în imediata vecinătate a (locuinței) cuiva. ◊ Expr. A da (sau a deschide, a lăsa, a izbi etc.) ușa (sau poarta) de perete = a deschide larg, la maximum ușa, poarta. A se da (sau a se izbi, a se bate) cu capul de pereți (sau de toți pereții) = a fi deznădăjduit; a regreta enorm o greșeală făcută. De când (se) scria musca pe perete = de demult. Între patru pereți = a) la adăpost;în secret; izolat. Pereții au ochi (sau urechi), se zice pentru a atrage cuiva atenția să fie precaut, să se ferească atunci când spune ceva (secret). A vorbi la pereți = a vorbi zadarnic, fără să fie ascultat. 2. Masiv pietros care se înalță (aproape) vertical.Parte a unui obiect, a unui sistem tehnic etc. care se aseamănă cu un perete (1), mărginind, izolând, protejând; piesă dintr-un sistem tehnic care are rolul de a separa între ele anumite spații sau sistemul tehnic de spațiile înconjurătoare. 4 Element anatomic, membrană etc. care înconjoară o cavitate a corpului. [Var.: (reg.) păréte s. m.] – Lat. paries, -tis.

DOOM

peréte s. m., pl. peréți
pereților
PERÉTE, pereți, s. m. 1. Element de construcție așezat vertical (sau puțin înclinat), făcut din zidărie, din lemn, din piatră etc., care limitează, separă sau izolează încăperile unei clădiri între ele sau de exterior și care susține planșeele, etajele și acoperișul. ◊ Loc. adj. De perete= care este fixat, prins de perete. Lampă de perete. ◊ Loc. adj. și adv. Perete în perete = cu unul din pereți comun sau lipit de cel al încăperii vecine; p. ext. (care este) în imediata vecinătate a (locuinței) cuiva. ◊ Expr. A da (sau a deschide, a lăsa, a izbi etc.) ușa (sau poarta) de perete = a deschide larg, la maximum ușa, poarta. A se da (sau a se izbi, a se bate) cu capul de pereți (sau de toți pereții) = a fi deznădăjduit; a regreta enorm o greșeală făcută. De când (se) scria musca pe perete = de demult. Între patru pereți = a) la adăpost;în secret; izolat. Pereții au ochi (sau urechi), se zice pentru a atrage cuiva atenția să fie precaut, să se ferească atunci când spune ceva (secret). A vorbi la pereți = a vorbi zadarnic, fără să fie ascultat. 2. Masiv pietros care se înalță (aproape) vertical.Parte a unui obiect, a unui sistem tehnic etc. care se aseamănă cu un perete (1), mărginind, izolând, protejând; piesă dintr-un sistem tehnic care are rolul de a separa între ele anumite spații sau sistemul tehnic de spațiile înconjurătoare. 4 Element anatomic, membrană etc. care înconjoară o cavitate a corpului. [Var.: (reg.) păréte s. m.] – Lat. paries, -tis.

DOOM

peréte s. m., pl. peréți
perfect
PERFECT, -Ă, perfecți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care întrunește în gradul cel mai înalt toate calitățile cerute; desăvârșit. ◊ Gaz perfect = gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile față de distanțele dintre ele, nu exercită forțe de atracție una asupra alteia și care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. Număr perfect = număr natural egal cu suma divizorilor săi. 2. (Adesea adverbial) Absolut, deplin, complet, total. ♦ (Adverbial; eliptic) Îmi convine, sunt de acord; foarte bine, bravo, excelent. II. S. n. Timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut; trecut. ◊ Perfectul compus = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii sau raportând-o ca un trecut mai îndepărtat. Perfectul simplu = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii, sau raportând-o la un trecut mai apropiat. Mai mult ca perfectul = timp trecut folosit pentru a exprima o acțiune încheiată înaintea alteia, petrecută tot în trecut.Din lat. perfectus, germ. perfekt.

DOOM

!perféct símplu s. n. + adj.
perfecta
PERFECT, -Ă, perfecți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care întrunește în gradul cel mai înalt toate calitățile cerute; desăvârșit. ◊ Gaz perfect = gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile față de distanțele dintre ele, nu exercită forțe de atracție una asupra alteia și care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. Număr perfect = număr natural egal cu suma divizorilor săi. 2. (Adesea adverbial) Absolut, deplin, complet, total. ♦ (Adverbial; eliptic) Îmi convine, sunt de acord; foarte bine, bravo, excelent. II. S. n. Timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut; trecut. ◊ Perfectul compus = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii sau raportând-o ca un trecut mai îndepărtat. Perfectul simplu = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii, sau raportând-o la un trecut mai apropiat. Mai mult ca perfectul = timp trecut folosit pentru a exprima o acțiune încheiată înaintea alteia, petrecută tot în trecut.Din lat. perfectus, germ. perfekt.

DOOM

!perféct símplu s. n. + adj.
perfecta
PERFECTÁ, perfectez, vb. I. Tranz. A duce la bun sfârșit, a desăvârși, a definitiva, a încheia (un acord, o tranzacție etc.). – Din perfect.

DOOM

perfectá (a ~) vb., ind. prez. 3 perfecteáză
perfectai
PERFECTÁ, perfectez, vb. I. Tranz. A duce la bun sfârșit, a desăvârși, a definitiva, a încheia (un acord, o tranzacție etc.). – Din perfect.

DOOM

perfectá (a ~) vb., ind. prez. 3 perfecteáză
perfectam
PERFECTÁ, perfectez, vb. I. Tranz. A duce la bun sfârșit, a desăvârși, a definitiva, a încheia (un acord, o tranzacție etc.). – Din perfect.

DOOM

perfectá (a ~) vb., ind. prez. 3 perfecteáză
perfectare
PERFECTÁ, perfectez, vb. I. Tranz. A duce la bun sfârșit, a desăvârși, a definitiva, a încheia (un acord, o tranzacție etc.). – Din perfect.

DOOM

perfectá (a ~) vb., ind. prez. 3 perfecteáză
perfectare
PERFECTÁRE, perfectări, s. f. Acțiunea de a perfecta și rezultatul ei. – V. perfecta.

DOOM

perfectáre s. f., g.-d. art. perfectắrii; pl. perfectắri
perfectarea
PERFECTÁRE, perfectări, s. f. Acțiunea de a perfecta și rezultatul ei. – V. perfecta.

DOOM

perfectáre s. f., g.-d. art. perfectắrii; pl. perfectắri
perfectară
PERFECTÁ, perfectez, vb. I. Tranz. A duce la bun sfârșit, a desăvârși, a definitiva, a încheia (un acord, o tranzacție etc.). – Din perfect.

DOOM

perfectá (a ~) vb., ind. prez. 3 perfecteáză
perfectarăm
PERFECTÁ, perfectez, vb. I. Tranz. A duce la bun sfârșit, a desăvârși, a definitiva, a încheia (un acord, o tranzacție etc.). – Din perfect.

DOOM

perfectá (a ~) vb., ind. prez. 3 perfecteáză
perfectarăți
PERFECTÁ, perfectez, vb. I. Tranz. A duce la bun sfârșit, a desăvârși, a definitiva, a încheia (un acord, o tranzacție etc.). – Din perfect.

DOOM

perfectá (a ~) vb., ind. prez. 3 perfecteáză
perfectase
PERFECTÁ, perfectez, vb. I. Tranz. A duce la bun sfârșit, a desăvârși, a definitiva, a încheia (un acord, o tranzacție etc.). – Din perfect.

DOOM

perfectá (a ~) vb., ind. prez. 3 perfecteáză
perfectasem
PERFECTÁ, perfectez, vb. I. Tranz. A duce la bun sfârșit, a desăvârși, a definitiva, a încheia (un acord, o tranzacție etc.). – Din perfect.

DOOM

perfectá (a ~) vb., ind. prez. 3 perfecteáză
perfectaseră
PERFECTÁ, perfectez, vb. I. Tranz. A duce la bun sfârșit, a desăvârși, a definitiva, a încheia (un acord, o tranzacție etc.). – Din perfect.

DOOM

perfectá (a ~) vb., ind. prez. 3 perfecteáză
perfectaserăm
PERFECTÁ, perfectez, vb. I. Tranz. A duce la bun sfârșit, a desăvârși, a definitiva, a încheia (un acord, o tranzacție etc.). – Din perfect.

DOOM

perfectá (a ~) vb., ind. prez. 3 perfecteáză
perfectaserăți
PERFECTÁ, perfectez, vb. I. Tranz. A duce la bun sfârșit, a desăvârși, a definitiva, a încheia (un acord, o tranzacție etc.). – Din perfect.

DOOM

perfectá (a ~) vb., ind. prez. 3 perfecteáză
perfectaseși
PERFECTÁ, perfectez, vb. I. Tranz. A duce la bun sfârșit, a desăvârși, a definitiva, a încheia (un acord, o tranzacție etc.). – Din perfect.

DOOM

perfectá (a ~) vb., ind. prez. 3 perfecteáză
perfectaseți
PERFECTÁ, perfectez, vb. I. Tranz. A duce la bun sfârșit, a desăvârși, a definitiva, a încheia (un acord, o tranzacție etc.). – Din perfect.

DOOM

perfectá (a ~) vb., ind. prez. 3 perfecteáză
perfectat
PERFECTÁ, perfectez, vb. I. Tranz. A duce la bun sfârșit, a desăvârși, a definitiva, a încheia (un acord, o tranzacție etc.). – Din perfect.

DOOM

perfectá (a ~) vb., ind. prez. 3 perfecteáză
perfectat
PERFECTÁ, perfectez, vb. I. Tranz. A duce la bun sfârșit, a desăvârși, a definitiva, a încheia (un acord, o tranzacție etc.). – Din perfect.
perfectau
PERFECTÁ, perfectez, vb. I. Tranz. A duce la bun sfârșit, a desăvârși, a definitiva, a încheia (un acord, o tranzacție etc.). – Din perfect.

DOOM

perfectá (a ~) vb., ind. prez. 3 perfecteáză
perfectași
PERFECTÁ, perfectez, vb. I. Tranz. A duce la bun sfârșit, a desăvârși, a definitiva, a încheia (un acord, o tranzacție etc.). – Din perfect.

DOOM

perfectá (a ~) vb., ind. prez. 3 perfecteáză
perfectați
PERFECTÁ, perfectez, vb. I. Tranz. A duce la bun sfârșit, a desăvârși, a definitiva, a încheia (un acord, o tranzacție etc.). – Din perfect.

DOOM

perfectá (a ~) vb., ind. prez. 3 perfecteáză
perfecte
PERFECT, -Ă, perfecți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care întrunește în gradul cel mai înalt toate calitățile cerute; desăvârșit. ◊ Gaz perfect = gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile față de distanțele dintre ele, nu exercită forțe de atracție una asupra alteia și care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. Număr perfect = număr natural egal cu suma divizorilor săi. 2. (Adesea adverbial) Absolut, deplin, complet, total. ♦ (Adverbial; eliptic) Îmi convine, sunt de acord; foarte bine, bravo, excelent. II. S. n. Timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut; trecut. ◊ Perfectul compus = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii sau raportând-o ca un trecut mai îndepărtat. Perfectul simplu = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii, sau raportând-o la un trecut mai apropiat. Mai mult ca perfectul = timp trecut folosit pentru a exprima o acțiune încheiată înaintea alteia, petrecută tot în trecut.Din lat. perfectus, germ. perfekt.

DOOM

!perféct símplu s. n. + adj.
perfectează
PERFECTÁ, perfectez, vb. I. Tranz. A duce la bun sfârșit, a desăvârși, a definitiva, a încheia (un acord, o tranzacție etc.). – Din perfect.

DOOM

perfectá (a ~) vb., ind. prez. 3 perfecteáză
perfectei
PERFECT, -Ă, perfecți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care întrunește în gradul cel mai înalt toate calitățile cerute; desăvârșit. ◊ Gaz perfect = gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile față de distanțele dintre ele, nu exercită forțe de atracție una asupra alteia și care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. Număr perfect = număr natural egal cu suma divizorilor săi. 2. (Adesea adverbial) Absolut, deplin, complet, total. ♦ (Adverbial; eliptic) Îmi convine, sunt de acord; foarte bine, bravo, excelent. II. S. n. Timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut; trecut. ◊ Perfectul compus = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii sau raportând-o ca un trecut mai îndepărtat. Perfectul simplu = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii, sau raportând-o la un trecut mai apropiat. Mai mult ca perfectul = timp trecut folosit pentru a exprima o acțiune încheiată înaintea alteia, petrecută tot în trecut.Din lat. perfectus, germ. perfekt.

DOOM

!perféct símplu s. n. + adj.
perfectele
PERFECT, -Ă, perfecți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care întrunește în gradul cel mai înalt toate calitățile cerute; desăvârșit. ◊ Gaz perfect = gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile față de distanțele dintre ele, nu exercită forțe de atracție una asupra alteia și care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. Număr perfect = număr natural egal cu suma divizorilor săi. 2. (Adesea adverbial) Absolut, deplin, complet, total. ♦ (Adverbial; eliptic) Îmi convine, sunt de acord; foarte bine, bravo, excelent. II. S. n. Timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut; trecut. ◊ Perfectul compus = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii sau raportând-o ca un trecut mai îndepărtat. Perfectul simplu = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii, sau raportând-o la un trecut mai apropiat. Mai mult ca perfectul = timp trecut folosit pentru a exprima o acțiune încheiată înaintea alteia, petrecută tot în trecut.Din lat. perfectus, germ. perfekt.

DOOM

!perféct símplu s. n. + adj.
perfectelor
PERFECT, -Ă, perfecți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care întrunește în gradul cel mai înalt toate calitățile cerute; desăvârșit. ◊ Gaz perfect = gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile față de distanțele dintre ele, nu exercită forțe de atracție una asupra alteia și care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. Număr perfect = număr natural egal cu suma divizorilor săi. 2. (Adesea adverbial) Absolut, deplin, complet, total. ♦ (Adverbial; eliptic) Îmi convine, sunt de acord; foarte bine, bravo, excelent. II. S. n. Timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut; trecut. ◊ Perfectul compus = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii sau raportând-o ca un trecut mai îndepărtat. Perfectul simplu = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii, sau raportând-o la un trecut mai apropiat. Mai mult ca perfectul = timp trecut folosit pentru a exprima o acțiune încheiată înaintea alteia, petrecută tot în trecut.Din lat. perfectus, germ. perfekt.

DOOM

!perféct símplu s. n. + adj.
perfectez
PERFECTÁ, perfectez, vb. I. Tranz. A duce la bun sfârșit, a desăvârși, a definitiva, a încheia (un acord, o tranzacție etc.). – Din perfect.

DOOM

perfectá (a ~) vb., ind. prez. 3 perfecteáză
perfecteze
PERFECTÁ, perfectez, vb. I. Tranz. A duce la bun sfârșit, a desăvârși, a definitiva, a încheia (un acord, o tranzacție etc.). – Din perfect.

DOOM

perfectá (a ~) vb., ind. prez. 3 perfecteáză
perfectezi
PERFECTÁ, perfectez, vb. I. Tranz. A duce la bun sfârșit, a desăvârși, a definitiva, a încheia (un acord, o tranzacție etc.). – Din perfect.

DOOM

perfectá (a ~) vb., ind. prez. 3 perfecteáză
perfectibil
PERFECTÍBIL, -Ă, perfectibili, -e, adj. Care poate fi desăvârșit, perfecționat. – Din fr. perfectible.

DOOM

perfectíbil adj. m., pl. perfectíbili; f. perfectíbilă, pl. perfectíbile
perfectibila
PERFECTÍBIL, -Ă, perfectibili, -e, adj. Care poate fi desăvârșit, perfecționat. – Din fr. perfectible.

DOOM

perfectíbil adj. m., pl. perfectíbili; f. perfectíbilă, pl. perfectíbile
perfectibile
PERFECTÍBIL, -Ă, perfectibili, -e, adj. Care poate fi desăvârșit, perfecționat. – Din fr. perfectible.

DOOM

perfectíbil adj. m., pl. perfectíbili; f. perfectíbilă, pl. perfectíbile
perfectibilei
PERFECTÍBIL, -Ă, perfectibili, -e, adj. Care poate fi desăvârșit, perfecționat. – Din fr. perfectible.

DOOM

perfectíbil adj. m., pl. perfectíbili; f. perfectíbilă, pl. perfectíbile
perfectibilele
PERFECTÍBIL, -Ă, perfectibili, -e, adj. Care poate fi desăvârșit, perfecționat. – Din fr. perfectible.

DOOM

perfectíbil adj. m., pl. perfectíbili; f. perfectíbilă, pl. perfectíbile
perfectibilelor
PERFECTÍBIL, -Ă, perfectibili, -e, adj. Care poate fi desăvârșit, perfecționat. – Din fr. perfectible.

DOOM

perfectíbil adj. m., pl. perfectíbili; f. perfectíbilă, pl. perfectíbile
perfectibili
PERFECTÍBIL, -Ă, perfectibili, -e, adj. Care poate fi desăvârșit, perfecționat. – Din fr. perfectible.

DOOM

perfectíbil adj. m., pl. perfectíbili; f. perfectíbilă, pl. perfectíbile
perfectibilii
PERFECTÍBIL, -Ă, perfectibili, -e, adj. Care poate fi desăvârșit, perfecționat. – Din fr. perfectible.

DOOM

perfectíbil adj. m., pl. perfectíbili; f. perfectíbilă, pl. perfectíbile
perfectibililor
PERFECTÍBIL, -Ă, perfectibili, -e, adj. Care poate fi desăvârșit, perfecționat. – Din fr. perfectible.

DOOM

perfectíbil adj. m., pl. perfectíbili; f. perfectíbilă, pl. perfectíbile
perfectibilitate
PERFECTIBILITÁTE s. f. Însușirea sau faptul de a fi perfectibil. ♦ Credință apărută în epoca iluminismului potrivit căreia folosirea adecvată a rațiunii ar avea ca rezultat realizarea deplină a posibilităților umane. – Din fr. perfectibilité.

DOOM

perfectibilitáte s. f., g.-d. art. perfectibilitắții
perfectibilitatea
PERFECTIBILITÁTE s. f. Însușirea sau faptul de a fi perfectibil. ♦ Credință apărută în epoca iluminismului potrivit căreia folosirea adecvată a rațiunii ar avea ca rezultat realizarea deplină a posibilităților umane. – Din fr. perfectibilité.

DOOM

perfectibilitáte s. f., g.-d. art. perfectibilitắții
perfectibilități
PERFECTIBILITÁTE s. f. Însușirea sau faptul de a fi perfectibil. ♦ Credință apărută în epoca iluminismului potrivit căreia folosirea adecvată a rațiunii ar avea ca rezultat realizarea deplină a posibilităților umane. – Din fr. perfectibilité.

DOOM

perfectibilitáte s. f., g.-d. art. perfectibilitắții
perfectibilității
PERFECTIBILITÁTE s. f. Însușirea sau faptul de a fi perfectibil. ♦ Credință apărută în epoca iluminismului potrivit căreia folosirea adecvată a rațiunii ar avea ca rezultat realizarea deplină a posibilităților umane. – Din fr. perfectibilité.

DOOM

perfectibilitáte s. f., g.-d. art. perfectibilitắții
perfectibilul
PERFECTÍBIL, -Ă, perfectibili, -e, adj. Care poate fi desăvârșit, perfecționat. – Din fr. perfectible.

DOOM

perfectíbil adj. m., pl. perfectíbili; f. perfectíbilă, pl. perfectíbile
perfectibilului
PERFECTÍBIL, -Ă, perfectibili, -e, adj. Care poate fi desăvârșit, perfecționat. – Din fr. perfectible.

DOOM

perfectíbil adj. m., pl. perfectíbili; f. perfectíbilă, pl. perfectíbile
perfectisim
PERFECTÍSIM, -Ă adj., adv. (Liv.) Extrem de bine. [Cf. lat. perfectissimus, fr. perfectissime].
perfectiv
PERFECTÍV, -Ă, perfectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre aspectul, sensul verbelor) Care exprimă acțiunea verbului eliminând noțiunea de durată și de desfășurare, insistând asupra începutului și sfârșitului ei, a rezultatului ei; (despre verbe) care are acest aspect. 2. S. n. Verb care are aspect perfectiv. – Din fr. perfectif, germ. perfektiv.

DOOM

*perfectív2 s. n.
perfectiva
PERFECTÍV, -Ă, perfectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre aspectul, sensul verbelor) Care exprimă acțiunea verbului eliminând noțiunea de durată și de desfășurare, insistând asupra începutului și sfârșitului ei, a rezultatului ei; (despre verbe) care are acest aspect. 2. S. n. Verb care are aspect perfectiv. – Din fr. perfectif, germ. perfektiv.

DOOM

*perfectív2 s. n.
perfective
PERFECTÍV, -Ă, perfectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre aspectul, sensul verbelor) Care exprimă acțiunea verbului eliminând noțiunea de durată și de desfășurare, insistând asupra începutului și sfârșitului ei, a rezultatului ei; (despre verbe) care are acest aspect. 2. S. n. Verb care are aspect perfectiv. – Din fr. perfectif, germ. perfektiv.

DOOM

*perfectív2 s. n.
perfectivei
PERFECTÍV, -Ă, perfectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre aspectul, sensul verbelor) Care exprimă acțiunea verbului eliminând noțiunea de durată și de desfășurare, insistând asupra începutului și sfârșitului ei, a rezultatului ei; (despre verbe) care are acest aspect. 2. S. n. Verb care are aspect perfectiv. – Din fr. perfectif, germ. perfektiv.

DOOM

*perfectív2 s. n.
perfectivele
PERFECTÍV, -Ă, perfectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre aspectul, sensul verbelor) Care exprimă acțiunea verbului eliminând noțiunea de durată și de desfășurare, insistând asupra începutului și sfârșitului ei, a rezultatului ei; (despre verbe) care are acest aspect. 2. S. n. Verb care are aspect perfectiv. – Din fr. perfectif, germ. perfektiv.

DOOM

*perfectív2 s. n.
perfectivelor
PERFECTÍV, -Ă, perfectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre aspectul, sensul verbelor) Care exprimă acțiunea verbului eliminând noțiunea de durată și de desfășurare, insistând asupra începutului și sfârșitului ei, a rezultatului ei; (despre verbe) care are acest aspect. 2. S. n. Verb care are aspect perfectiv. – Din fr. perfectif, germ. perfektiv.

DOOM

*perfectív2 s. n.
perfectivi
PERFECTÍV, -Ă, perfectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre aspectul, sensul verbelor) Care exprimă acțiunea verbului eliminând noțiunea de durată și de desfășurare, insistând asupra începutului și sfârșitului ei, a rezultatului ei; (despre verbe) care are acest aspect. 2. S. n. Verb care are aspect perfectiv. – Din fr. perfectif, germ. perfektiv.

DOOM

*perfectív2 s. n.
perfectivii
PERFECTÍV, -Ă, perfectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre aspectul, sensul verbelor) Care exprimă acțiunea verbului eliminând noțiunea de durată și de desfășurare, insistând asupra începutului și sfârșitului ei, a rezultatului ei; (despre verbe) care are acest aspect. 2. S. n. Verb care are aspect perfectiv. – Din fr. perfectif, germ. perfektiv.

DOOM

*perfectív2 s. n.
perfectivilor
PERFECTÍV, -Ă, perfectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre aspectul, sensul verbelor) Care exprimă acțiunea verbului eliminând noțiunea de durată și de desfășurare, insistând asupra începutului și sfârșitului ei, a rezultatului ei; (despre verbe) care are acest aspect. 2. S. n. Verb care are aspect perfectiv. – Din fr. perfectif, germ. perfektiv.

DOOM

*perfectív2 s. n.
perfectiviza
PERFECTIVIZÁ, perfectivizez, vb. I. Tranz. (Gram.) A face ca un verb să devină perfectiv. – Perfectiv + suf. -iza.
perfectivizai
PERFECTIVIZÁ, perfectivizez, vb. I. Tranz. (Gram.) A face ca un verb să devină perfectiv. – Perfectiv + suf. -iza.
perfectivizam
PERFECTIVIZÁ, perfectivizez, vb. I. Tranz. (Gram.) A face ca un verb să devină perfectiv. – Perfectiv + suf. -iza.
perfectivizare
PERFECTIVIZÁ, perfectivizez, vb. I. Tranz. (Gram.) A face ca un verb să devină perfectiv. – Perfectiv + suf. -iza.
perfectivizare
PERFECTIVIZÁRE, perfectivizări, s. f. Acțiunea de a perfectiviza. – V. perfectiviza.
perfectivizară
PERFECTIVIZÁ, perfectivizez, vb. I. Tranz. (Gram.) A face ca un verb să devină perfectiv. – Perfectiv + suf. -iza.
perfectivizarăm
PERFECTIVIZÁ, perfectivizez, vb. I. Tranz. (Gram.) A face ca un verb să devină perfectiv. – Perfectiv + suf. -iza.
perfectivizarăți
PERFECTIVIZÁ, perfectivizez, vb. I. Tranz. (Gram.) A face ca un verb să devină perfectiv. – Perfectiv + suf. -iza.
perfectivizase
PERFECTIVIZÁ, perfectivizez, vb. I. Tranz. (Gram.) A face ca un verb să devină perfectiv. – Perfectiv + suf. -iza.
perfectivizasem
PERFECTIVIZÁ, perfectivizez, vb. I. Tranz. (Gram.) A face ca un verb să devină perfectiv. – Perfectiv + suf. -iza.
perfectivizaseră
PERFECTIVIZÁ, perfectivizez, vb. I. Tranz. (Gram.) A face ca un verb să devină perfectiv. – Perfectiv + suf. -iza.
perfectivizaserăm
PERFECTIVIZÁ, perfectivizez, vb. I. Tranz. (Gram.) A face ca un verb să devină perfectiv. – Perfectiv + suf. -iza.
perfectivizaserăți
PERFECTIVIZÁ, perfectivizez, vb. I. Tranz. (Gram.) A face ca un verb să devină perfectiv. – Perfectiv + suf. -iza.
perfectivizaseși
PERFECTIVIZÁ, perfectivizez, vb. I. Tranz. (Gram.) A face ca un verb să devină perfectiv. – Perfectiv + suf. -iza.
perfectivizaseți
PERFECTIVIZÁ, perfectivizez, vb. I. Tranz. (Gram.) A face ca un verb să devină perfectiv. – Perfectiv + suf. -iza.
perfectivizat
PERFECTIVIZÁ, perfectivizez, vb. I. Tranz. (Gram.) A face ca un verb să devină perfectiv. – Perfectiv + suf. -iza.
perfectivizat
PERFECTIVIZÁT, -Ă, perfectivizați, -te, adj. (Despre verbe) Care a devenit perfectiv. – V. perfectiviza.
perfectivizata
PERFECTIVIZÁT, -Ă, perfectivizați, -te, adj. (Despre verbe) Care a devenit perfectiv. – V. perfectiviza.
perfectivizate
PERFECTIVIZÁT, -Ă, perfectivizați, -te, adj. (Despre verbe) Care a devenit perfectiv. – V. perfectiviza.
perfectivizatei
PERFECTIVIZÁT, -Ă, perfectivizați, -te, adj. (Despre verbe) Care a devenit perfectiv. – V. perfectiviza.
perfectivizatele
PERFECTIVIZÁT, -Ă, perfectivizați, -te, adj. (Despre verbe) Care a devenit perfectiv. – V. perfectiviza.
perfectivizatelor
PERFECTIVIZÁT, -Ă, perfectivizați, -te, adj. (Despre verbe) Care a devenit perfectiv. – V. perfectiviza.
perfectivizatul
PERFECTIVIZÁT, -Ă, perfectivizați, -te, adj. (Despre verbe) Care a devenit perfectiv. – V. perfectiviza.
perfectivizatului
PERFECTIVIZÁT, -Ă, perfectivizați, -te, adj. (Despre verbe) Care a devenit perfectiv. – V. perfectiviza.
perfectivizau
PERFECTIVIZÁ, perfectivizez, vb. I. Tranz. (Gram.) A face ca un verb să devină perfectiv. – Perfectiv + suf. -iza.
perfectivizași
PERFECTIVIZÁ, perfectivizez, vb. I. Tranz. (Gram.) A face ca un verb să devină perfectiv. – Perfectiv + suf. -iza.
perfectivizați
PERFECTIVIZÁ, perfectivizez, vb. I. Tranz. (Gram.) A face ca un verb să devină perfectiv. – Perfectiv + suf. -iza.
perfectivizați
PERFECTIVIZÁT, -Ă, perfectivizați, -te, adj. (Despre verbe) Care a devenit perfectiv. – V. perfectiviza.
perfectivizații
PERFECTIVIZÁT, -Ă, perfectivizați, -te, adj. (Despre verbe) Care a devenit perfectiv. – V. perfectiviza.
perfectivizaților
PERFECTIVIZÁT, -Ă, perfectivizați, -te, adj. (Despre verbe) Care a devenit perfectiv. – V. perfectiviza.
perfectivizează
PERFECTIVIZÁ, perfectivizez, vb. I. Tranz. (Gram.) A face ca un verb să devină perfectiv. – Perfectiv + suf. -iza.
perfectivizez
PERFECTIVIZÁ, perfectivizez, vb. I. Tranz. (Gram.) A face ca un verb să devină perfectiv. – Perfectiv + suf. -iza.
perfectivizeze
PERFECTIVIZÁ, perfectivizez, vb. I. Tranz. (Gram.) A face ca un verb să devină perfectiv. – Perfectiv + suf. -iza.
perfectivizezi
PERFECTIVIZÁ, perfectivizez, vb. I. Tranz. (Gram.) A face ca un verb să devină perfectiv. – Perfectiv + suf. -iza.
perfectivizând
PERFECTIVIZÁ, perfectivizez, vb. I. Tranz. (Gram.) A face ca un verb să devină perfectiv. – Perfectiv + suf. -iza.
perfectivizînd
PERFECTIVIZÁ, perfectivizez, vb. I. Tranz. (Gram.) A face ca un verb să devină perfectiv. – Perfectiv + suf. -iza.
perfectivul
PERFECTÍV, -Ă, perfectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre aspectul, sensul verbelor) Care exprimă acțiunea verbului eliminând noțiunea de durată și de desfășurare, insistând asupra începutului și sfârșitului ei, a rezultatului ei; (despre verbe) care are acest aspect. 2. S. n. Verb care are aspect perfectiv. – Din fr. perfectif, germ. perfektiv.

DOOM

*perfectív2 s. n.
perfectivului
PERFECTÍV, -Ă, perfectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre aspectul, sensul verbelor) Care exprimă acțiunea verbului eliminând noțiunea de durată și de desfășurare, insistând asupra începutului și sfârșitului ei, a rezultatului ei; (despre verbe) care are acest aspect. 2. S. n. Verb care are aspect perfectiv. – Din fr. perfectif, germ. perfektiv.

DOOM

*perfectív2 s. n.
perfectiza
PERFECTIZÁ, perfectizez, vb. I. Tranz. (Rar) A perfecționa. – Perfect + suf. -iza.
perfectizai
PERFECTIZÁ, perfectizez, vb. I. Tranz. (Rar) A perfecționa. – Perfect + suf. -iza.
perfectizam
PERFECTIZÁ, perfectizez, vb. I. Tranz. (Rar) A perfecționa. – Perfect + suf. -iza.
perfectizare
PERFECTIZÁ, perfectizez, vb. I. Tranz. (Rar) A perfecționa. – Perfect + suf. -iza.
perfectizare
PERFECTIZÁ, perfectizez, vb. I. Tranz. (Rar) A perfecționa. – Perfect + suf. -iza.
perfectizară
PERFECTIZÁ, perfectizez, vb. I. Tranz. (Rar) A perfecționa. – Perfect + suf. -iza.
perfectizarăm
PERFECTIZÁ, perfectizez, vb. I. Tranz. (Rar) A perfecționa. – Perfect + suf. -iza.
perfectizarăți
PERFECTIZÁ, perfectizez, vb. I. Tranz. (Rar) A perfecționa. – Perfect + suf. -iza.
perfectizase
PERFECTIZÁ, perfectizez, vb. I. Tranz. (Rar) A perfecționa. – Perfect + suf. -iza.
perfectizasem
PERFECTIZÁ, perfectizez, vb. I. Tranz. (Rar) A perfecționa. – Perfect + suf. -iza.
perfectizaseră
PERFECTIZÁ, perfectizez, vb. I. Tranz. (Rar) A perfecționa. – Perfect + suf. -iza.
perfectizaserăm
PERFECTIZÁ, perfectizez, vb. I. Tranz. (Rar) A perfecționa. – Perfect + suf. -iza.
perfectizaserăți
PERFECTIZÁ, perfectizez, vb. I. Tranz. (Rar) A perfecționa. – Perfect + suf. -iza.
perfectizaseși
PERFECTIZÁ, perfectizez, vb. I. Tranz. (Rar) A perfecționa. – Perfect + suf. -iza.
perfectizaseți
PERFECTIZÁ, perfectizez, vb. I. Tranz. (Rar) A perfecționa. – Perfect + suf. -iza.
perfectizat
PERFECTIZÁ, perfectizez, vb. I. Tranz. (Rar) A perfecționa. – Perfect + suf. -iza.
perfectizat
PERFECTIZÁ, perfectizez, vb. I. Tranz. (Rar) A perfecționa. – Perfect + suf. -iza.
perfectizau
PERFECTIZÁ, perfectizez, vb. I. Tranz. (Rar) A perfecționa. – Perfect + suf. -iza.
perfectizași
PERFECTIZÁ, perfectizez, vb. I. Tranz. (Rar) A perfecționa. – Perfect + suf. -iza.
perfectizați
PERFECTIZÁ, perfectizez, vb. I. Tranz. (Rar) A perfecționa. – Perfect + suf. -iza.
perfectizează
PERFECTIZÁ, perfectizez, vb. I. Tranz. (Rar) A perfecționa. – Perfect + suf. -iza.
perfectizez
PERFECTIZÁ, perfectizez, vb. I. Tranz. (Rar) A perfecționa. – Perfect + suf. -iza.
perfectizeze
PERFECTIZÁ, perfectizez, vb. I. Tranz. (Rar) A perfecționa. – Perfect + suf. -iza.
perfectizezi
PERFECTIZÁ, perfectizez, vb. I. Tranz. (Rar) A perfecționa. – Perfect + suf. -iza.
perfectizând
PERFECTIZÁ, perfectizez, vb. I. Tranz. (Rar) A perfecționa. – Perfect + suf. -iza.
perfectizînd
PERFECTIZÁ, perfectizez, vb. I. Tranz. (Rar) A perfecționa. – Perfect + suf. -iza.
perfectul
PERFECT, -Ă, perfecți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care întrunește în gradul cel mai înalt toate calitățile cerute; desăvârșit. ◊ Gaz perfect = gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile față de distanțele dintre ele, nu exercită forțe de atracție una asupra alteia și care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. Număr perfect = număr natural egal cu suma divizorilor săi. 2. (Adesea adverbial) Absolut, deplin, complet, total. ♦ (Adverbial; eliptic) Îmi convine, sunt de acord; foarte bine, bravo, excelent. II. S. n. Timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut; trecut. ◊ Perfectul compus = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii sau raportând-o ca un trecut mai îndepărtat. Perfectul simplu = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii, sau raportând-o la un trecut mai apropiat. Mai mult ca perfectul = timp trecut folosit pentru a exprima o acțiune încheiată înaintea alteia, petrecută tot în trecut.Din lat. perfectus, germ. perfekt.

DOOM

!perféct símplu s. n. + adj.
perfectului
PERFECT, -Ă, perfecți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care întrunește în gradul cel mai înalt toate calitățile cerute; desăvârșit. ◊ Gaz perfect = gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile față de distanțele dintre ele, nu exercită forțe de atracție una asupra alteia și care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. Număr perfect = număr natural egal cu suma divizorilor săi. 2. (Adesea adverbial) Absolut, deplin, complet, total. ♦ (Adverbial; eliptic) Îmi convine, sunt de acord; foarte bine, bravo, excelent. II. S. n. Timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut; trecut. ◊ Perfectul compus = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii sau raportând-o ca un trecut mai îndepărtat. Perfectul simplu = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii, sau raportând-o la un trecut mai apropiat. Mai mult ca perfectul = timp trecut folosit pentru a exprima o acțiune încheiată înaintea alteia, petrecută tot în trecut.Din lat. perfectus, germ. perfekt.

DOOM

!perféct símplu s. n. + adj.
perfectând
PERFECTÁ, perfectez, vb. I. Tranz. A duce la bun sfârșit, a desăvârși, a definitiva, a încheia (un acord, o tranzacție etc.). – Din perfect.

DOOM

perfectá (a ~) vb., ind. prez. 3 perfecteáză
perfectînd
PERFECTÁ, perfectez, vb. I. Tranz. A duce la bun sfârșit, a desăvârși, a definitiva, a încheia (un acord, o tranzacție etc.). – Din perfect.

DOOM

perfectá (a ~) vb., ind. prez. 3 perfecteáză
perfectări
PERFECTÁRE, perfectări, s. f. Acțiunea de a perfecta și rezultatul ei. – V. perfecta.

DOOM

perfectáre s. f., g.-d. art. perfectắrii; pl. perfectắri
perfectării
PERFECTÁRE, perfectări, s. f. Acțiunea de a perfecta și rezultatul ei. – V. perfecta.

DOOM

perfectáre s. f., g.-d. art. perfectắrii; pl. perfectắri
perfectările
PERFECTÁRE, perfectări, s. f. Acțiunea de a perfecta și rezultatul ei. – V. perfecta.

DOOM

perfectáre s. f., g.-d. art. perfectắrii; pl. perfectắri
perfectărilor
PERFECTÁRE, perfectări, s. f. Acțiunea de a perfecta și rezultatul ei. – V. perfecta.

DOOM

perfectáre s. f., g.-d. art. perfectắrii; pl. perfectắri
perfecți
PERFECT, -Ă, perfecți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care întrunește în gradul cel mai înalt toate calitățile cerute; desăvârșit. ◊ Gaz perfect = gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile față de distanțele dintre ele, nu exercită forțe de atracție una asupra alteia și care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. Număr perfect = număr natural egal cu suma divizorilor săi. 2. (Adesea adverbial) Absolut, deplin, complet, total. ♦ (Adverbial; eliptic) Îmi convine, sunt de acord; foarte bine, bravo, excelent. II. S. n. Timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut; trecut. ◊ Perfectul compus = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii sau raportând-o ca un trecut mai îndepărtat. Perfectul simplu = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii, sau raportând-o la un trecut mai apropiat. Mai mult ca perfectul = timp trecut folosit pentru a exprima o acțiune încheiată înaintea alteia, petrecută tot în trecut.Din lat. perfectus, germ. perfekt.

DOOM

!perféct símplu s. n. + adj.
perfecție
PERFECȚIÚNE, (2) perfecțiuni, s. f. 1. Însușirea de a fi perfect, starea a ceea ce este perfect; desăvârșire. ◊ Loc. adv. La perfecție = în mod desăvârșit, perfect. 2. (Concr.) Lucru sau ființă perfectă, desăvârșită. 3. (În teologia și filosofia tradițională) Caracterul a ceea ce este neschimbător și autonom, care nu posedă nimic potențial. [Pr.: -ți-a-. – Var.: perfécție s. f.] – Din lat. perfectio, -onis, fr. perfection.

DOOM

perfecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. perfecțiúnii; (lucruri, ființe) pl. perfecțiúni
perfecții
PERFECT, -Ă, perfecți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care întrunește în gradul cel mai înalt toate calitățile cerute; desăvârșit. ◊ Gaz perfect = gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile față de distanțele dintre ele, nu exercită forțe de atracție una asupra alteia și care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. Număr perfect = număr natural egal cu suma divizorilor săi. 2. (Adesea adverbial) Absolut, deplin, complet, total. ♦ (Adverbial; eliptic) Îmi convine, sunt de acord; foarte bine, bravo, excelent. II. S. n. Timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut; trecut. ◊ Perfectul compus = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii sau raportând-o ca un trecut mai îndepărtat. Perfectul simplu = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii, sau raportând-o la un trecut mai apropiat. Mai mult ca perfectul = timp trecut folosit pentru a exprima o acțiune încheiată înaintea alteia, petrecută tot în trecut.Din lat. perfectus, germ. perfekt.

DOOM

!perféct símplu s. n. + adj.
perfecților
PERFECT, -Ă, perfecți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care întrunește în gradul cel mai înalt toate calitățile cerute; desăvârșit. ◊ Gaz perfect = gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile față de distanțele dintre ele, nu exercită forțe de atracție una asupra alteia și care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. Număr perfect = număr natural egal cu suma divizorilor săi. 2. (Adesea adverbial) Absolut, deplin, complet, total. ♦ (Adverbial; eliptic) Îmi convine, sunt de acord; foarte bine, bravo, excelent. II. S. n. Timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut; trecut. ◊ Perfectul compus = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii sau raportând-o ca un trecut mai îndepărtat. Perfectul simplu = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii, sau raportând-o la un trecut mai apropiat. Mai mult ca perfectul = timp trecut folosit pentru a exprima o acțiune încheiată înaintea alteia, petrecută tot în trecut.Din lat. perfectus, germ. perfekt.

DOOM

!perféct símplu s. n. + adj.
perfecționa
PERFECȚIONÁ, perfecționez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți calitativ. ♦ A face să acumuleze sau a acumula (prin studii sistematice) cunoștințe temeinice (și noi) într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionner.

DOOM

perfecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perfecționeáză
perfecționai
PERFECȚIONÁ, perfecționez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți calitativ. ♦ A face să acumuleze sau a acumula (prin studii sistematice) cunoștințe temeinice (și noi) într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionner.

DOOM

perfecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perfecționeáză
perfecționam
PERFECȚIONÁ, perfecționez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți calitativ. ♦ A face să acumuleze sau a acumula (prin studii sistematice) cunoștințe temeinice (și noi) într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionner.

DOOM

perfecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perfecționeáză
perfecționare
PERFECȚIONÁ, perfecționez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți calitativ. ♦ A face să acumuleze sau a acumula (prin studii sistematice) cunoștințe temeinice (și noi) într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionner.

DOOM

perfecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perfecționeáză
perfecționare
PERFECȚIONÁRE, perfecționări, s. f. Acțiunea de a (se) perfecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. perfecționa.

DOOM

perfecționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. perfecționắrii; pl. perfecționắri
perfecționarea
PERFECȚIONÁRE, perfecționări, s. f. Acțiunea de a (se) perfecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. perfecționa.

DOOM

perfecționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. perfecționắrii; pl. perfecționắri
perfecționară
PERFECȚIONÁ, perfecționez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți calitativ. ♦ A face să acumuleze sau a acumula (prin studii sistematice) cunoștințe temeinice (și noi) într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionner.

DOOM

perfecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perfecționeáză
perfecționarăm
PERFECȚIONÁ, perfecționez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți calitativ. ♦ A face să acumuleze sau a acumula (prin studii sistematice) cunoștințe temeinice (și noi) într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionner.

DOOM

perfecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perfecționeáză
perfecționarăți
PERFECȚIONÁ, perfecționez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți calitativ. ♦ A face să acumuleze sau a acumula (prin studii sistematice) cunoștințe temeinice (și noi) într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionner.

DOOM

perfecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perfecționeáză
perfecționase
PERFECȚIONÁ, perfecționez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți calitativ. ♦ A face să acumuleze sau a acumula (prin studii sistematice) cunoștințe temeinice (și noi) într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionner.

DOOM

perfecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perfecționeáză
perfecționasem
PERFECȚIONÁ, perfecționez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți calitativ. ♦ A face să acumuleze sau a acumula (prin studii sistematice) cunoștințe temeinice (și noi) într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionner.

DOOM

perfecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perfecționeáză
perfecționaseră
PERFECȚIONÁ, perfecționez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți calitativ. ♦ A face să acumuleze sau a acumula (prin studii sistematice) cunoștințe temeinice (și noi) într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionner.

DOOM

perfecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perfecționeáză
perfecționaserăm
PERFECȚIONÁ, perfecționez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți calitativ. ♦ A face să acumuleze sau a acumula (prin studii sistematice) cunoștințe temeinice (și noi) într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionner.

DOOM

perfecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perfecționeáză
perfecționaserăți
PERFECȚIONÁ, perfecționez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți calitativ. ♦ A face să acumuleze sau a acumula (prin studii sistematice) cunoștințe temeinice (și noi) într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionner.

DOOM

perfecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perfecționeáză
perfecționaseși
PERFECȚIONÁ, perfecționez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți calitativ. ♦ A face să acumuleze sau a acumula (prin studii sistematice) cunoștințe temeinice (și noi) într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionner.

DOOM

perfecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perfecționeáză
perfecționaseți
PERFECȚIONÁ, perfecționez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți calitativ. ♦ A face să acumuleze sau a acumula (prin studii sistematice) cunoștințe temeinice (și noi) într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionner.

DOOM

perfecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perfecționeáză
perfecționat
PERFECȚIONÁ, perfecționez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți calitativ. ♦ A face să acumuleze sau a acumula (prin studii sistematice) cunoștințe temeinice (și noi) într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionner.

DOOM

perfecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perfecționeáză
perfecționat
PERFECȚIONÁT, -Ă, perfecționați, -te, adj. Care a devenit de o mai bună calitate, îmbunătățit (calitativ); care reprezintă un progres. [Pr.: -ți-o-] – V. perfecționa.
perfecționata
PERFECȚIONÁT, -Ă, perfecționați, -te, adj. Care a devenit de o mai bună calitate, îmbunătățit (calitativ); care reprezintă un progres. [Pr.: -ți-o-] – V. perfecționa.
perfecționate
PERFECȚIONÁT, -Ă, perfecționați, -te, adj. Care a devenit de o mai bună calitate, îmbunătățit (calitativ); care reprezintă un progres. [Pr.: -ți-o-] – V. perfecționa.
perfecționatei
PERFECȚIONÁT, -Ă, perfecționați, -te, adj. Care a devenit de o mai bună calitate, îmbunătățit (calitativ); care reprezintă un progres. [Pr.: -ți-o-] – V. perfecționa.
perfecționatele
PERFECȚIONÁT, -Ă, perfecționați, -te, adj. Care a devenit de o mai bună calitate, îmbunătățit (calitativ); care reprezintă un progres. [Pr.: -ți-o-] – V. perfecționa.
perfecționatelor
PERFECȚIONÁT, -Ă, perfecționați, -te, adj. Care a devenit de o mai bună calitate, îmbunătățit (calitativ); care reprezintă un progres. [Pr.: -ți-o-] – V. perfecționa.
perfecționatul
PERFECȚIONÁT, -Ă, perfecționați, -te, adj. Care a devenit de o mai bună calitate, îmbunătățit (calitativ); care reprezintă un progres. [Pr.: -ți-o-] – V. perfecționa.
perfecționatului
PERFECȚIONÁT, -Ă, perfecționați, -te, adj. Care a devenit de o mai bună calitate, îmbunătățit (calitativ); care reprezintă un progres. [Pr.: -ți-o-] – V. perfecționa.
perfecționau
PERFECȚIONÁ, perfecționez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți calitativ. ♦ A face să acumuleze sau a acumula (prin studii sistematice) cunoștințe temeinice (și noi) într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionner.

DOOM

perfecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perfecționeáză
perfecționași
PERFECȚIONÁ, perfecționez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți calitativ. ♦ A face să acumuleze sau a acumula (prin studii sistematice) cunoștințe temeinice (și noi) într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionner.

DOOM

perfecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perfecționeáză
perfecționați
PERFECȚIONÁ, perfecționez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți calitativ. ♦ A face să acumuleze sau a acumula (prin studii sistematice) cunoștințe temeinice (și noi) într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionner.

DOOM

perfecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perfecționeáză
perfecționați
PERFECȚIONÁT, -Ă, perfecționați, -te, adj. Care a devenit de o mai bună calitate, îmbunătățit (calitativ); care reprezintă un progres. [Pr.: -ți-o-] – V. perfecționa.
perfecționații
PERFECȚIONÁT, -Ă, perfecționați, -te, adj. Care a devenit de o mai bună calitate, îmbunătățit (calitativ); care reprezintă un progres. [Pr.: -ți-o-] – V. perfecționa.
perfecționaților
PERFECȚIONÁT, -Ă, perfecționați, -te, adj. Care a devenit de o mai bună calitate, îmbunătățit (calitativ); care reprezintă un progres. [Pr.: -ți-o-] – V. perfecționa.
perfecționează
PERFECȚIONÁ, perfecționez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți calitativ. ♦ A face să acumuleze sau a acumula (prin studii sistematice) cunoștințe temeinice (și noi) într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionner.

DOOM

perfecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perfecționeáză
perfecționez
PERFECȚIONÁ, perfecționez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți calitativ. ♦ A face să acumuleze sau a acumula (prin studii sistematice) cunoștințe temeinice (și noi) într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionner.

DOOM

perfecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perfecționeáză
perfecționeze
PERFECȚIONÁ, perfecționez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți calitativ. ♦ A face să acumuleze sau a acumula (prin studii sistematice) cunoștințe temeinice (și noi) într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionner.

DOOM

perfecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perfecționeáză
perfecționezi
PERFECȚIONÁ, perfecționez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți calitativ. ♦ A face să acumuleze sau a acumula (prin studii sistematice) cunoștințe temeinice (și noi) într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionner.

DOOM

perfecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perfecționeáză
perfecționism
PERFECȚIONÍSM s. n. 1. Tendință de a atinge perfecțiunea. 2. (Med.) Tendință maladivă spre perfecțiune, care poate ajunge la obsesie. 3. Punct de vedere la stoici și scriitorii creștini, după care scopul vieții este atingerea unui ideal perfect. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionnisme.
perfecționismul
PERFECȚIONÍSM s. n. 1. Tendință de a atinge perfecțiunea. 2. (Med.) Tendință maladivă spre perfecțiune, care poate ajunge la obsesie. 3. Punct de vedere la stoici și scriitorii creștini, după care scopul vieții este atingerea unui ideal perfect. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionnisme.
perfecționismului
PERFECȚIONÍSM s. n. 1. Tendință de a atinge perfecțiunea. 2. (Med.) Tendință maladivă spre perfecțiune, care poate ajunge la obsesie. 3. Punct de vedere la stoici și scriitorii creștini, după care scopul vieții este atingerea unui ideal perfect. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionnisme.
perfecționist
PERFECȚIONÍST, -Ă, perfecționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Adept) al perfecționismului (1). 2. (Persoană) care suferă de perfecționism (2). – Din fr. perfectionniste.

DOOM

*perfecționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. perfecționíști; adj. f., s. f. perfecționístă, pl. perfecționíste
perfecționist
PERFECȚIONÍST, -Ă, perfecționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Adept) al perfecționismului (1). 2. (Persoană) care suferă de perfecționism (2). – Din fr. perfectionniste.

DOOM

*perfecționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. perfecționíști; adj. f., s. f. perfecționístă, pl. perfecționíste
perfecționista
PERFECȚIONÍST, -Ă, perfecționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Adept) al perfecționismului (1). 2. (Persoană) care suferă de perfecționism (2). – Din fr. perfectionniste.

DOOM

*perfecționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. perfecționíști; adj. f., s. f. perfecționístă, pl. perfecționíste
perfecționista
PERFECȚIONÍST, -Ă, perfecționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Adept) al perfecționismului (1). 2. (Persoană) care suferă de perfecționism (2). – Din fr. perfectionniste.

DOOM

*perfecționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. perfecționíști; adj. f., s. f. perfecționístă, pl. perfecționíste
perfecționiste
PERFECȚIONÍST, -Ă, perfecționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Adept) al perfecționismului (1). 2. (Persoană) care suferă de perfecționism (2). – Din fr. perfectionniste.

DOOM

*perfecționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. perfecționíști; adj. f., s. f. perfecționístă, pl. perfecționíste
perfecționiste
PERFECȚIONÍST, -Ă, perfecționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Adept) al perfecționismului (1). 2. (Persoană) care suferă de perfecționism (2). – Din fr. perfectionniste.

DOOM

*perfecționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. perfecționíști; adj. f., s. f. perfecționístă, pl. perfecționíste
perfecționistei
PERFECȚIONÍST, -Ă, perfecționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Adept) al perfecționismului (1). 2. (Persoană) care suferă de perfecționism (2). – Din fr. perfectionniste.

DOOM

*perfecționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. perfecționíști; adj. f., s. f. perfecționístă, pl. perfecționíste
perfecționistei
PERFECȚIONÍST, -Ă, perfecționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Adept) al perfecționismului (1). 2. (Persoană) care suferă de perfecționism (2). – Din fr. perfectionniste.

DOOM

*perfecționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. perfecționíști; adj. f., s. f. perfecționístă, pl. perfecționíste
perfecționistele
PERFECȚIONÍST, -Ă, perfecționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Adept) al perfecționismului (1). 2. (Persoană) care suferă de perfecționism (2). – Din fr. perfectionniste.

DOOM

*perfecționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. perfecționíști; adj. f., s. f. perfecționístă, pl. perfecționíste
perfecționistele
PERFECȚIONÍST, -Ă, perfecționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Adept) al perfecționismului (1). 2. (Persoană) care suferă de perfecționism (2). – Din fr. perfectionniste.

DOOM

*perfecționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. perfecționíști; adj. f., s. f. perfecționístă, pl. perfecționíste
perfecționistelor
PERFECȚIONÍST, -Ă, perfecționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Adept) al perfecționismului (1). 2. (Persoană) care suferă de perfecționism (2). – Din fr. perfectionniste.

DOOM

*perfecționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. perfecționíști; adj. f., s. f. perfecționístă, pl. perfecționíste
perfecționistelor
PERFECȚIONÍST, -Ă, perfecționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Adept) al perfecționismului (1). 2. (Persoană) care suferă de perfecționism (2). – Din fr. perfectionniste.

DOOM

*perfecționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. perfecționíști; adj. f., s. f. perfecționístă, pl. perfecționíste
perfecționistul
PERFECȚIONÍST, -Ă, perfecționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Adept) al perfecționismului (1). 2. (Persoană) care suferă de perfecționism (2). – Din fr. perfectionniste.

DOOM

*perfecționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. perfecționíști; adj. f., s. f. perfecționístă, pl. perfecționíste
perfecționistul
PERFECȚIONÍST, -Ă, perfecționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Adept) al perfecționismului (1). 2. (Persoană) care suferă de perfecționism (2). – Din fr. perfectionniste.

DOOM

*perfecționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. perfecționíști; adj. f., s. f. perfecționístă, pl. perfecționíste
perfecționistului
PERFECȚIONÍST, -Ă, perfecționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Adept) al perfecționismului (1). 2. (Persoană) care suferă de perfecționism (2). – Din fr. perfectionniste.

DOOM

*perfecționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. perfecționíști; adj. f., s. f. perfecționístă, pl. perfecționíste
perfecționistului
PERFECȚIONÍST, -Ă, perfecționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Adept) al perfecționismului (1). 2. (Persoană) care suferă de perfecționism (2). – Din fr. perfectionniste.

DOOM

*perfecționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. perfecționíști; adj. f., s. f. perfecționístă, pl. perfecționíste
perfecționiști
PERFECȚIONÍST, -Ă, perfecționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Adept) al perfecționismului (1). 2. (Persoană) care suferă de perfecționism (2). – Din fr. perfectionniste.

DOOM

*perfecționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. perfecționíști; adj. f., s. f. perfecționístă, pl. perfecționíste
perfecționiști
PERFECȚIONÍST, -Ă, perfecționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Adept) al perfecționismului (1). 2. (Persoană) care suferă de perfecționism (2). – Din fr. perfectionniste.

DOOM

*perfecționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. perfecționíști; adj. f., s. f. perfecționístă, pl. perfecționíste
perfecționiștii
PERFECȚIONÍST, -Ă, perfecționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Adept) al perfecționismului (1). 2. (Persoană) care suferă de perfecționism (2). – Din fr. perfectionniste.

DOOM

*perfecționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. perfecționíști; adj. f., s. f. perfecționístă, pl. perfecționíste
perfecționiștii
PERFECȚIONÍST, -Ă, perfecționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Adept) al perfecționismului (1). 2. (Persoană) care suferă de perfecționism (2). – Din fr. perfectionniste.

DOOM

*perfecționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. perfecționíști; adj. f., s. f. perfecționístă, pl. perfecționíste
perfecționiștilor
PERFECȚIONÍST, -Ă, perfecționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Adept) al perfecționismului (1). 2. (Persoană) care suferă de perfecționism (2). – Din fr. perfectionniste.

DOOM

*perfecționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. perfecționíști; adj. f., s. f. perfecționístă, pl. perfecționíste
perfecționiștilor
PERFECȚIONÍST, -Ă, perfecționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. (Adept) al perfecționismului (1). 2. (Persoană) care suferă de perfecționism (2). – Din fr. perfectionniste.

DOOM

*perfecționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. perfecționíști; adj. f., s. f. perfecționístă, pl. perfecționíste
perfecționând
PERFECȚIONÁ, perfecționez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți calitativ. ♦ A face să acumuleze sau a acumula (prin studii sistematice) cunoștințe temeinice (și noi) într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionner.

DOOM

perfecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perfecționeáză
perfecționînd
PERFECȚIONÁ, perfecționez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți calitativ. ♦ A face să acumuleze sau a acumula (prin studii sistematice) cunoștințe temeinice (și noi) într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionner.

DOOM

perfecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perfecționeáză
perfecționări
PERFECȚIONÁRE, perfecționări, s. f. Acțiunea de a (se) perfecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. perfecționa.

DOOM

perfecționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. perfecționắrii; pl. perfecționắri
perfecționării
PERFECȚIONÁRE, perfecționări, s. f. Acțiunea de a (se) perfecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. perfecționa.

DOOM

perfecționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. perfecționắrii; pl. perfecționắri
perfecționările
PERFECȚIONÁRE, perfecționări, s. f. Acțiunea de a (se) perfecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. perfecționa.

DOOM

perfecționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. perfecționắrii; pl. perfecționắri
perfecționărilor
PERFECȚIONÁRE, perfecționări, s. f. Acțiunea de a (se) perfecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. perfecționa.

DOOM

perfecționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. perfecționắrii; pl. perfecționắri
perfecțiune
PERFECȚIÚNE, (2) perfecțiuni, s. f. 1. Însușirea de a fi perfect, starea a ceea ce este perfect; desăvârșire. ◊ Loc. adv. La perfecție = în mod desăvârșit, perfect. 2. (Concr.) Lucru sau ființă perfectă, desăvârșită. 3. (În teologia și filosofia tradițională) Caracterul a ceea ce este neschimbător și autonom, care nu posedă nimic potențial. [Pr.: -ți-a-. – Var.: perfécție s. f.] – Din lat. perfectio, -onis, fr. perfection.

DOOM

perfecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. perfecțiúnii; (lucruri, ființe) pl. perfecțiúni
perfecțiunea
PERFECȚIÚNE, (2) perfecțiuni, s. f. 1. Însușirea de a fi perfect, starea a ceea ce este perfect; desăvârșire. ◊ Loc. adv. La perfecție = în mod desăvârșit, perfect. 2. (Concr.) Lucru sau ființă perfectă, desăvârșită. 3. (În teologia și filosofia tradițională) Caracterul a ceea ce este neschimbător și autonom, care nu posedă nimic potențial. [Pr.: -ți-a-. – Var.: perfécție s. f.] – Din lat. perfectio, -onis, fr. perfection.

DOOM

perfecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. perfecțiúnii; (lucruri, ființe) pl. perfecțiúni
perfecțiuni
PERFECȚIÚNE, (2) perfecțiuni, s. f. 1. Însușirea de a fi perfect, starea a ceea ce este perfect; desăvârșire. ◊ Loc. adv. La perfecție = în mod desăvârșit, perfect. 2. (Concr.) Lucru sau ființă perfectă, desăvârșită. 3. (În teologia și filosofia tradițională) Caracterul a ceea ce este neschimbător și autonom, care nu posedă nimic potențial. [Pr.: -ți-a-. – Var.: perfécție s. f.] – Din lat. perfectio, -onis, fr. perfection.

DOOM

perfecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. perfecțiúnii; (lucruri, ființe) pl. perfecțiúni
perfecțiunii
PERFECȚIÚNE, (2) perfecțiuni, s. f. 1. Însușirea de a fi perfect, starea a ceea ce este perfect; desăvârșire. ◊ Loc. adv. La perfecție = în mod desăvârșit, perfect. 2. (Concr.) Lucru sau ființă perfectă, desăvârșită. 3. (În teologia și filosofia tradițională) Caracterul a ceea ce este neschimbător și autonom, care nu posedă nimic potențial. [Pr.: -ți-a-. – Var.: perfécție s. f.] – Din lat. perfectio, -onis, fr. perfection.

DOOM

perfecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. perfecțiúnii; (lucruri, ființe) pl. perfecțiúni
perfecțiunile
PERFECȚIÚNE, (2) perfecțiuni, s. f. 1. Însușirea de a fi perfect, starea a ceea ce este perfect; desăvârșire. ◊ Loc. adv. La perfecție = în mod desăvârșit, perfect. 2. (Concr.) Lucru sau ființă perfectă, desăvârșită. 3. (În teologia și filosofia tradițională) Caracterul a ceea ce este neschimbător și autonom, care nu posedă nimic potențial. [Pr.: -ți-a-. – Var.: perfécție s. f.] – Din lat. perfectio, -onis, fr. perfection.

DOOM

perfecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. perfecțiúnii; (lucruri, ființe) pl. perfecțiúni
perfecțiunilor
PERFECȚIÚNE, (2) perfecțiuni, s. f. 1. Însușirea de a fi perfect, starea a ceea ce este perfect; desăvârșire. ◊ Loc. adv. La perfecție = în mod desăvârșit, perfect. 2. (Concr.) Lucru sau ființă perfectă, desăvârșită. 3. (În teologia și filosofia tradițională) Caracterul a ceea ce este neschimbător și autonom, care nu posedă nimic potențial. [Pr.: -ți-a-. – Var.: perfécție s. f.] – Din lat. perfectio, -onis, fr. perfection.

DOOM

perfecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. perfecțiúnii; (lucruri, ființe) pl. perfecțiúni
perfid
PERFÍD, -Ă, perfizi, -de, adj. (Despre oameni) Care, sub o înfățișare binevoitoare sau indiferentă, ascunde răutate, viclenie, necinste; care vatămă pe cel care îi acordă încredere. ♦ (Despre manifestările oamenilor, fenomene, lucruri) Care este vătămător, periculos, fără să pară astfel. – Din fr. perfide.

DOOM

perfíd adj. m., pl. perfízi; f. perfídă, pl. perfíde
perfida
PERFÍD, -Ă, perfizi, -de, adj. (Despre oameni) Care, sub o înfățișare binevoitoare sau indiferentă, ascunde răutate, viclenie, necinste; care vatămă pe cel care îi acordă încredere. ♦ (Despre manifestările oamenilor, fenomene, lucruri) Care este vătămător, periculos, fără să pară astfel. – Din fr. perfide.

DOOM

perfíd adj. m., pl. perfízi; f. perfídă, pl. perfíde
perfide
PERFÍD, -Ă, perfizi, -de, adj. (Despre oameni) Care, sub o înfățișare binevoitoare sau indiferentă, ascunde răutate, viclenie, necinste; care vatămă pe cel care îi acordă încredere. ♦ (Despre manifestările oamenilor, fenomene, lucruri) Care este vătămător, periculos, fără să pară astfel. – Din fr. perfide.

DOOM

perfíd adj. m., pl. perfízi; f. perfídă, pl. perfíde
perfidei
PERFÍD, -Ă, perfizi, -de, adj. (Despre oameni) Care, sub o înfățișare binevoitoare sau indiferentă, ascunde răutate, viclenie, necinste; care vatămă pe cel care îi acordă încredere. ♦ (Despre manifestările oamenilor, fenomene, lucruri) Care este vătămător, periculos, fără să pară astfel. – Din fr. perfide.

DOOM

perfíd adj. m., pl. perfízi; f. perfídă, pl. perfíde
perfidele
PERFÍD, -Ă, perfizi, -de, adj. (Despre oameni) Care, sub o înfățișare binevoitoare sau indiferentă, ascunde răutate, viclenie, necinste; care vatămă pe cel care îi acordă încredere. ♦ (Despre manifestările oamenilor, fenomene, lucruri) Care este vătămător, periculos, fără să pară astfel. – Din fr. perfide.

DOOM

perfíd adj. m., pl. perfízi; f. perfídă, pl. perfíde
perfidelor
PERFÍD, -Ă, perfizi, -de, adj. (Despre oameni) Care, sub o înfățișare binevoitoare sau indiferentă, ascunde răutate, viclenie, necinste; care vatămă pe cel care îi acordă încredere. ♦ (Despre manifestările oamenilor, fenomene, lucruri) Care este vătămător, periculos, fără să pară astfel. – Din fr. perfide.

DOOM

perfíd adj. m., pl. perfízi; f. perfídă, pl. perfíde
perfidia
PERFIDÍE, perfidii, s. f. Trăsătură de caracter, faptă, manifestare care denotă răutate, viclenie, necinste, în ciuda aparențelor (binevoitoare). [Acc. și: perfídie] – Din fr. perfidie.

DOOM

perfidíe s. f., art. perfidía, g.-d. art. perfidíei; pl. perfidíi, art. perfidíile
perfidie
PERFIDÍE, perfidii, s. f. Trăsătură de caracter, faptă, manifestare care denotă răutate, viclenie, necinste, în ciuda aparențelor (binevoitoare). [Acc. și: perfídie] – Din fr. perfidie.

DOOM

perfidíe s. f., art. perfidía, g.-d. art. perfidíei; pl. perfidíi, art. perfidíile
perfidie
PERFIDÍE, perfidii, s. f. Trăsătură de caracter, faptă, manifestare care denotă răutate, viclenie, necinste, în ciuda aparențelor (binevoitoare). [Acc. și: perfídie] – Din fr. perfidie.
perfidiei
PERFIDÍE, perfidii, s. f. Trăsătură de caracter, faptă, manifestare care denotă răutate, viclenie, necinste, în ciuda aparențelor (binevoitoare). [Acc. și: perfídie] – Din fr. perfidie.

DOOM

perfidíe s. f., art. perfidía, g.-d. art. perfidíei; pl. perfidíi, art. perfidíile
perfidii
PERFIDÍE, perfidii, s. f. Trăsătură de caracter, faptă, manifestare care denotă răutate, viclenie, necinste, în ciuda aparențelor (binevoitoare). [Acc. și: perfídie] – Din fr. perfidie.

DOOM

perfidíe s. f., art. perfidía, g.-d. art. perfidíei; pl. perfidíi, art. perfidíile
perfidiile
PERFIDÍE, perfidii, s. f. Trăsătură de caracter, faptă, manifestare care denotă răutate, viclenie, necinste, în ciuda aparențelor (binevoitoare). [Acc. și: perfídie] – Din fr. perfidie.

DOOM

perfidíe s. f., art. perfidía, g.-d. art. perfidíei; pl. perfidíi, art. perfidíile
perfidiilor
PERFIDÍE, perfidii, s. f. Trăsătură de caracter, faptă, manifestare care denotă răutate, viclenie, necinste, în ciuda aparențelor (binevoitoare). [Acc. și: perfídie] – Din fr. perfidie.

DOOM

perfidíe s. f., art. perfidía, g.-d. art. perfidíei; pl. perfidíi, art. perfidíile
perfidul
PERFÍD, -Ă, perfizi, -de, adj. (Despre oameni) Care, sub o înfățișare binevoitoare sau indiferentă, ascunde răutate, viclenie, necinste; care vatămă pe cel care îi acordă încredere. ♦ (Despre manifestările oamenilor, fenomene, lucruri) Care este vătămător, periculos, fără să pară astfel. – Din fr. perfide.

DOOM

perfíd adj. m., pl. perfízi; f. perfídă, pl. perfíde
perfidului
PERFÍD, -Ă, perfizi, -de, adj. (Despre oameni) Care, sub o înfățișare binevoitoare sau indiferentă, ascunde răutate, viclenie, necinste; care vatămă pe cel care îi acordă încredere. ♦ (Despre manifestările oamenilor, fenomene, lucruri) Care este vătămător, periculos, fără să pară astfel. – Din fr. perfide.

DOOM

perfíd adj. m., pl. perfízi; f. perfídă, pl. perfíde
perfizi
PERFÍD, -Ă, perfizi, -de, adj. (Despre oameni) Care, sub o înfățișare binevoitoare sau indiferentă, ascunde răutate, viclenie, necinste; care vatămă pe cel care îi acordă încredere. ♦ (Despre manifestările oamenilor, fenomene, lucruri) Care este vătămător, periculos, fără să pară astfel. – Din fr. perfide.

DOOM

perfíd adj. m., pl. perfízi; f. perfídă, pl. perfíde
perfizii
PERFÍD, -Ă, perfizi, -de, adj. (Despre oameni) Care, sub o înfățișare binevoitoare sau indiferentă, ascunde răutate, viclenie, necinste; care vatămă pe cel care îi acordă încredere. ♦ (Despre manifestările oamenilor, fenomene, lucruri) Care este vătămător, periculos, fără să pară astfel. – Din fr. perfide.

DOOM

perfíd adj. m., pl. perfízi; f. perfídă, pl. perfíde
perfizilor
PERFÍD, -Ă, perfizi, -de, adj. (Despre oameni) Care, sub o înfățișare binevoitoare sau indiferentă, ascunde răutate, viclenie, necinste; care vatămă pe cel care îi acordă încredere. ♦ (Despre manifestările oamenilor, fenomene, lucruri) Care este vătămător, periculos, fără să pară astfel. – Din fr. perfide.

DOOM

perfíd adj. m., pl. perfízi; f. perfídă, pl. perfíde
perfoliat
PERFOLIÁT, -Ă, perfoliați, -te, adj. (Despre frunze sau despre pețioluri) Care înfășoară tulpina astfel încât pare străpuns de ea. [Pr.: -li-at] – Din fr. perfolié.

DOOM

perfoliát (-li-at) adj. m., pl. perfoliáți; f. perfoliátă, pl. perfoliáte
perfoliata
PERFOLIÁT, -Ă, perfoliați, -te, adj. (Despre frunze sau despre pețioluri) Care înfășoară tulpina astfel încât pare străpuns de ea. [Pr.: -li-at] – Din fr. perfolié.

DOOM

perfoliát (-li-at) adj. m., pl. perfoliáți; f. perfoliátă, pl. perfoliáte
perfoliate
PERFOLIÁT, -Ă, perfoliați, -te, adj. (Despre frunze sau despre pețioluri) Care înfășoară tulpina astfel încât pare străpuns de ea. [Pr.: -li-at] – Din fr. perfolié.

DOOM

perfoliát (-li-at) adj. m., pl. perfoliáți; f. perfoliátă, pl. perfoliáte
perfoliatei
PERFOLIÁT, -Ă, perfoliați, -te, adj. (Despre frunze sau despre pețioluri) Care înfășoară tulpina astfel încât pare străpuns de ea. [Pr.: -li-at] – Din fr. perfolié.

DOOM

perfoliát (-li-at) adj. m., pl. perfoliáți; f. perfoliátă, pl. perfoliáte
perfoliatele
PERFOLIÁT, -Ă, perfoliați, -te, adj. (Despre frunze sau despre pețioluri) Care înfășoară tulpina astfel încât pare străpuns de ea. [Pr.: -li-at] – Din fr. perfolié.

DOOM

perfoliát (-li-at) adj. m., pl. perfoliáți; f. perfoliátă, pl. perfoliáte
perfoliatelor
PERFOLIÁT, -Ă, perfoliați, -te, adj. (Despre frunze sau despre pețioluri) Care înfășoară tulpina astfel încât pare străpuns de ea. [Pr.: -li-at] – Din fr. perfolié.

DOOM

perfoliát (-li-at) adj. m., pl. perfoliáți; f. perfoliátă, pl. perfoliáte
perfoliatul
PERFOLIÁT, -Ă, perfoliați, -te, adj. (Despre frunze sau despre pețioluri) Care înfășoară tulpina astfel încât pare străpuns de ea. [Pr.: -li-at] – Din fr. perfolié.

DOOM

perfoliát (-li-at) adj. m., pl. perfoliáți; f. perfoliátă, pl. perfoliáte
perfoliatului
PERFOLIÁT, -Ă, perfoliați, -te, adj. (Despre frunze sau despre pețioluri) Care înfășoară tulpina astfel încât pare străpuns de ea. [Pr.: -li-at] – Din fr. perfolié.

DOOM

perfoliát (-li-at) adj. m., pl. perfoliáți; f. perfoliátă, pl. perfoliáte
perfoliați
PERFOLIÁT, -Ă, perfoliați, -te, adj. (Despre frunze sau despre pețioluri) Care înfășoară tulpina astfel încât pare străpuns de ea. [Pr.: -li-at] – Din fr. perfolié.

DOOM

perfoliát (-li-at) adj. m., pl. perfoliáți; f. perfoliátă, pl. perfoliáte
perfoliații
PERFOLIÁT, -Ă, perfoliați, -te, adj. (Despre frunze sau despre pețioluri) Care înfășoară tulpina astfel încât pare străpuns de ea. [Pr.: -li-at] – Din fr. perfolié.

DOOM

perfoliát (-li-at) adj. m., pl. perfoliáți; f. perfoliátă, pl. perfoliáte
perfoliaților
PERFOLIÁT, -Ă, perfoliați, -te, adj. (Despre frunze sau despre pețioluri) Care înfășoară tulpina astfel încât pare străpuns de ea. [Pr.: -li-at] – Din fr. perfolié.

DOOM

perfoliát (-li-at) adj. m., pl. perfoliáți; f. perfoliátă, pl. perfoliáte
perfora
PERFORÁ, perforez, vb. I. 1. Tranz. A face o gaură care străpunge un material. ♦ Spec. A străpunge cu o mașină specială bilete, tichete etc. pentru a marca. 2. Tranz. și refl. (Med.) A (se) sparge, a (se) găuri, a produce sau a apărea un orificiu ca urmare a unui proces patologic. – Din fr. perforer.

DOOM

perforá (a ~) vb., ind. prez. 3 perforeáză
perforai
PERFORÁ, perforez, vb. I. 1. Tranz. A face o gaură care străpunge un material. ♦ Spec. A străpunge cu o mașină specială bilete, tichete etc. pentru a marca. 2. Tranz. și refl. (Med.) A (se) sparge, a (se) găuri, a produce sau a apărea un orificiu ca urmare a unui proces patologic. – Din fr. perforer.

DOOM

perforá (a ~) vb., ind. prez. 3 perforeáză
perforaj
PERFORÁJ, perforaje, s. n. Perforare. – Din fr. perforage.

DOOM

perforáj s. n., pl. perforáje
perforaje
PERFORÁJ, perforaje, s. n. Perforare. – Din fr. perforage.

DOOM

perforáj s. n., pl. perforáje
perforajele
PERFORÁJ, perforaje, s. n. Perforare. – Din fr. perforage.

DOOM

perforáj s. n., pl. perforáje
perforajelor
PERFORÁJ, perforaje, s. n. Perforare. – Din fr. perforage.

DOOM

perforáj s. n., pl. perforáje
perforajul
PERFORÁJ, perforaje, s. n. Perforare. – Din fr. perforage.

DOOM

perforáj s. n., pl. perforáje
perforajului
PERFORÁJ, perforaje, s. n. Perforare. – Din fr. perforage.

DOOM

perforáj s. n., pl. perforáje
perforam
PERFORÁ, perforez, vb. I. 1. Tranz. A face o gaură care străpunge un material. ♦ Spec. A străpunge cu o mașină specială bilete, tichete etc. pentru a marca. 2. Tranz. și refl. (Med.) A (se) sparge, a (se) găuri, a produce sau a apărea un orificiu ca urmare a unui proces patologic. – Din fr. perforer.

DOOM

perforá (a ~) vb., ind. prez. 3 perforeáză
perforant
PERFORÁNT, -Ă, perforanți, -te, adj. Care perforează. ♦ (Anat.; despre mușchi) Care este străbătut de tendoane, de artere etc. – Din fr. perforant.

DOOM

perforánt adj. m., pl. perforánți; f. perforántă, pl. perforánte
perforanta
PERFORÁNT, -Ă, perforanți, -te, adj. Care perforează. ♦ (Anat.; despre mușchi) Care este străbătut de tendoane, de artere etc. – Din fr. perforant.

DOOM

perforánt adj. m., pl. perforánți; f. perforántă, pl. perforánte
perforante
PERFORÁNT, -Ă, perforanți, -te, adj. Care perforează. ♦ (Anat.; despre mușchi) Care este străbătut de tendoane, de artere etc. – Din fr. perforant.

DOOM

perforánt adj. m., pl. perforánți; f. perforántă, pl. perforánte
perforantei
PERFORÁNT, -Ă, perforanți, -te, adj. Care perforează. ♦ (Anat.; despre mușchi) Care este străbătut de tendoane, de artere etc. – Din fr. perforant.

DOOM

perforánt adj. m., pl. perforánți; f. perforántă, pl. perforánte
perforantele
PERFORÁNT, -Ă, perforanți, -te, adj. Care perforează. ♦ (Anat.; despre mușchi) Care este străbătut de tendoane, de artere etc. – Din fr. perforant.

DOOM

perforánt adj. m., pl. perforánți; f. perforántă, pl. perforánte
perforantelor
PERFORÁNT, -Ă, perforanți, -te, adj. Care perforează. ♦ (Anat.; despre mușchi) Care este străbătut de tendoane, de artere etc. – Din fr. perforant.

DOOM

perforánt adj. m., pl. perforánți; f. perforántă, pl. perforánte
perforantul
PERFORÁNT, -Ă, perforanți, -te, adj. Care perforează. ♦ (Anat.; despre mușchi) Care este străbătut de tendoane, de artere etc. – Din fr. perforant.

DOOM

perforánt adj. m., pl. perforánți; f. perforántă, pl. perforánte
perforantului
PERFORÁNT, -Ă, perforanți, -te, adj. Care perforează. ♦ (Anat.; despre mușchi) Care este străbătut de tendoane, de artere etc. – Din fr. perforant.

DOOM

perforánt adj. m., pl. perforánți; f. perforántă, pl. perforánte
perforanți
PERFORÁNT, -Ă, perforanți, -te, adj. Care perforează. ♦ (Anat.; despre mușchi) Care este străbătut de tendoane, de artere etc. – Din fr. perforant.

DOOM

perforánt adj. m., pl. perforánți; f. perforántă, pl. perforánte
perforanții
PERFORÁNT, -Ă, perforanți, -te, adj. Care perforează. ♦ (Anat.; despre mușchi) Care este străbătut de tendoane, de artere etc. – Din fr. perforant.

DOOM

perforánt adj. m., pl. perforánți; f. perforántă, pl. perforánte
perforanților
PERFORÁNT, -Ă, perforanți, -te, adj. Care perforează. ♦ (Anat.; despre mușchi) Care este străbătut de tendoane, de artere etc. – Din fr. perforant.

DOOM

perforánt adj. m., pl. perforánți; f. perforántă, pl. perforánte
perforare
PERFORÁ, perforez, vb. I. 1. Tranz. A face o gaură care străpunge un material. ♦ Spec. A străpunge cu o mașină specială bilete, tichete etc. pentru a marca. 2. Tranz. și refl. (Med.) A (se) sparge, a (se) găuri, a produce sau a apărea un orificiu ca urmare a unui proces patologic. – Din fr. perforer.

DOOM

perforá (a ~) vb., ind. prez. 3 perforeáză
perforare
PERFORÁRE, perforări, s. f. Acțiunea de a (se) perfora și rezultatul ei; perforație, perforat1, perforaj, găurire, străpungere. – V. perfora.

DOOM

perforáre s. f., g.-d. art. perforắrii; pl. perforắri
perforarea
PERFORÁRE, perforări, s. f. Acțiunea de a (se) perfora și rezultatul ei; perforație, perforat1, perforaj, găurire, străpungere. – V. perfora.

DOOM

perforáre s. f., g.-d. art. perforắrii; pl. perforắri
perforară
PERFORÁ, perforez, vb. I. 1. Tranz. A face o gaură care străpunge un material. ♦ Spec. A străpunge cu o mașină specială bilete, tichete etc. pentru a marca. 2. Tranz. și refl. (Med.) A (se) sparge, a (se) găuri, a produce sau a apărea un orificiu ca urmare a unui proces patologic. – Din fr. perforer.

DOOM

perforá (a ~) vb., ind. prez. 3 perforeáză
perforarăm
PERFORÁ, perforez, vb. I. 1. Tranz. A face o gaură care străpunge un material. ♦ Spec. A străpunge cu o mașină specială bilete, tichete etc. pentru a marca. 2. Tranz. și refl. (Med.) A (se) sparge, a (se) găuri, a produce sau a apărea un orificiu ca urmare a unui proces patologic. – Din fr. perforer.

DOOM

perforá (a ~) vb., ind. prez. 3 perforeáză
perforarăți
PERFORÁ, perforez, vb. I. 1. Tranz. A face o gaură care străpunge un material. ♦ Spec. A străpunge cu o mașină specială bilete, tichete etc. pentru a marca. 2. Tranz. și refl. (Med.) A (se) sparge, a (se) găuri, a produce sau a apărea un orificiu ca urmare a unui proces patologic. – Din fr. perforer.

DOOM

perforá (a ~) vb., ind. prez. 3 perforeáză
perforase
PERFORÁ, perforez, vb. I. 1. Tranz. A face o gaură care străpunge un material. ♦ Spec. A străpunge cu o mașină specială bilete, tichete etc. pentru a marca. 2. Tranz. și refl. (Med.) A (se) sparge, a (se) găuri, a produce sau a apărea un orificiu ca urmare a unui proces patologic. – Din fr. perforer.

DOOM

perforá (a ~) vb., ind. prez. 3 perforeáză
perforasem
PERFORÁ, perforez, vb. I. 1. Tranz. A face o gaură care străpunge un material. ♦ Spec. A străpunge cu o mașină specială bilete, tichete etc. pentru a marca. 2. Tranz. și refl. (Med.) A (se) sparge, a (se) găuri, a produce sau a apărea un orificiu ca urmare a unui proces patologic. – Din fr. perforer.

DOOM

perforá (a ~) vb., ind. prez. 3 perforeáză
perforaseră
PERFORÁ, perforez, vb. I. 1. Tranz. A face o gaură care străpunge un material. ♦ Spec. A străpunge cu o mașină specială bilete, tichete etc. pentru a marca. 2. Tranz. și refl. (Med.) A (se) sparge, a (se) găuri, a produce sau a apărea un orificiu ca urmare a unui proces patologic. – Din fr. perforer.

DOOM

perforá (a ~) vb., ind. prez. 3 perforeáză
perforaserăm
PERFORÁ, perforez, vb. I. 1. Tranz. A face o gaură care străpunge un material. ♦ Spec. A străpunge cu o mașină specială bilete, tichete etc. pentru a marca. 2. Tranz. și refl. (Med.) A (se) sparge, a (se) găuri, a produce sau a apărea un orificiu ca urmare a unui proces patologic. – Din fr. perforer.

DOOM

perforá (a ~) vb., ind. prez. 3 perforeáză
perforaserăți
PERFORÁ, perforez, vb. I. 1. Tranz. A face o gaură care străpunge un material. ♦ Spec. A străpunge cu o mașină specială bilete, tichete etc. pentru a marca. 2. Tranz. și refl. (Med.) A (se) sparge, a (se) găuri, a produce sau a apărea un orificiu ca urmare a unui proces patologic. – Din fr. perforer.

DOOM

perforá (a ~) vb., ind. prez. 3 perforeáză
perforaseși
PERFORÁ, perforez, vb. I. 1. Tranz. A face o gaură care străpunge un material. ♦ Spec. A străpunge cu o mașină specială bilete, tichete etc. pentru a marca. 2. Tranz. și refl. (Med.) A (se) sparge, a (se) găuri, a produce sau a apărea un orificiu ca urmare a unui proces patologic. – Din fr. perforer.

DOOM

perforá (a ~) vb., ind. prez. 3 perforeáză
perforaseți
PERFORÁ, perforez, vb. I. 1. Tranz. A face o gaură care străpunge un material. ♦ Spec. A străpunge cu o mașină specială bilete, tichete etc. pentru a marca. 2. Tranz. și refl. (Med.) A (se) sparge, a (se) găuri, a produce sau a apărea un orificiu ca urmare a unui proces patologic. – Din fr. perforer.

DOOM

perforá (a ~) vb., ind. prez. 3 perforeáză
perforat
PERFORÁ, perforez, vb. I. 1. Tranz. A face o gaură care străpunge un material. ♦ Spec. A străpunge cu o mașină specială bilete, tichete etc. pentru a marca. 2. Tranz. și refl. (Med.) A (se) sparge, a (se) găuri, a produce sau a apărea un orificiu ca urmare a unui proces patologic. – Din fr. perforer.

DOOM

perforá (a ~) vb., ind. prez. 3 perforeáză
perforat
PERFORÁT2, -Ă, perforați, -te, adj. Găurit, străpuns cu ajutorul unei unelte sau al unei mașini. ♦ Spec. (Despre părți ale corpului) Străpuns de un glonț, de o armă ascuțită (care produce o gaură). ♦ (Despre organe, țesuturi) Găurit, cu orificiu apărut în urma unui proces patologic, a unui traumatism. – V. perfora.
perforat
PERFORÁT1 s. n. Perforare. – V. perfora.

DOOM

perforát s. n.
perforata
PERFORÁT2, -Ă, perforați, -te, adj. Găurit, străpuns cu ajutorul unei unelte sau al unei mașini. ♦ Spec. (Despre părți ale corpului) Străpuns de un glonț, de o armă ascuțită (care produce o gaură). ♦ (Despre organe, țesuturi) Găurit, cu orificiu apărut în urma unui proces patologic, a unui traumatism. – V. perfora.
perforate
PERFORÁT2, -Ă, perforați, -te, adj. Găurit, străpuns cu ajutorul unei unelte sau al unei mașini. ♦ Spec. (Despre părți ale corpului) Străpuns de un glonț, de o armă ascuțită (care produce o gaură). ♦ (Despre organe, țesuturi) Găurit, cu orificiu apărut în urma unui proces patologic, a unui traumatism. – V. perfora.
perforatei
PERFORÁT2, -Ă, perforați, -te, adj. Găurit, străpuns cu ajutorul unei unelte sau al unei mașini. ♦ Spec. (Despre părți ale corpului) Străpuns de un glonț, de o armă ascuțită (care produce o gaură). ♦ (Despre organe, țesuturi) Găurit, cu orificiu apărut în urma unui proces patologic, a unui traumatism. – V. perfora.
perforatele
PERFORÁT2, -Ă, perforați, -te, adj. Găurit, străpuns cu ajutorul unei unelte sau al unei mașini. ♦ Spec. (Despre părți ale corpului) Străpuns de un glonț, de o armă ascuțită (care produce o gaură). ♦ (Despre organe, țesuturi) Găurit, cu orificiu apărut în urma unui proces patologic, a unui traumatism. – V. perfora.
perforatelor
PERFORÁT2, -Ă, perforați, -te, adj. Găurit, străpuns cu ajutorul unei unelte sau al unei mașini. ♦ Spec. (Despre părți ale corpului) Străpuns de un glonț, de o armă ascuțită (care produce o gaură). ♦ (Despre organe, țesuturi) Găurit, cu orificiu apărut în urma unui proces patologic, a unui traumatism. – V. perfora.
perforatoare
PERFORATÓR, -OÁRE, perforatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Mașină, aparat, unealtă cu care se fac găuri într-un material. 2. S. n. (Inform.) Periferic care permite operații de ieșire pe cartele perforate sau bandă de hârtie perforată. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care se ocupă cu perforarea unei piese tehnice, a unui perete de stâncă etc. – Din fr. perforateur.

DOOM

perforatór2 (instrument) s. n., pl. perforatoáre
perforatoarea
PERFORATÓR, -OÁRE, perforatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Mașină, aparat, unealtă cu care se fac găuri într-un material. 2. S. n. (Inform.) Periferic care permite operații de ieșire pe cartele perforate sau bandă de hârtie perforată. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care se ocupă cu perforarea unei piese tehnice, a unui perete de stâncă etc. – Din fr. perforateur.

DOOM

perforatór2 (instrument) s. n., pl. perforatoáre
perforatoarei
PERFORATÓR, -OÁRE, perforatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Mașină, aparat, unealtă cu care se fac găuri într-un material. 2. S. n. (Inform.) Periferic care permite operații de ieșire pe cartele perforate sau bandă de hârtie perforată. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care se ocupă cu perforarea unei piese tehnice, a unui perete de stâncă etc. – Din fr. perforateur.

DOOM

perforatór2 (instrument) s. n., pl. perforatoáre
perforatoarele
PERFORATÓR, -OÁRE, perforatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Mașină, aparat, unealtă cu care se fac găuri într-un material. 2. S. n. (Inform.) Periferic care permite operații de ieșire pe cartele perforate sau bandă de hârtie perforată. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care se ocupă cu perforarea unei piese tehnice, a unui perete de stâncă etc. – Din fr. perforateur.

DOOM

perforatór2 (instrument) s. n., pl. perforatoáre
perforatoarelor
PERFORATÓR, -OÁRE, perforatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Mașină, aparat, unealtă cu care se fac găuri într-un material. 2. S. n. (Inform.) Periferic care permite operații de ieșire pe cartele perforate sau bandă de hârtie perforată. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care se ocupă cu perforarea unei piese tehnice, a unui perete de stâncă etc. – Din fr. perforateur.

DOOM

perforatór2 (instrument) s. n., pl. perforatoáre
perforator
PERFORATÓR, -OÁRE, perforatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Mașină, aparat, unealtă cu care se fac găuri într-un material. 2. S. n. (Inform.) Periferic care permite operații de ieșire pe cartele perforate sau bandă de hârtie perforată. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care se ocupă cu perforarea unei piese tehnice, a unui perete de stâncă etc. – Din fr. perforateur.

DOOM

perforatór2 (instrument) s. n., pl. perforatoáre
perforatori
PERFORATÓR, -OÁRE, perforatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Mașină, aparat, unealtă cu care se fac găuri într-un material. 2. S. n. (Inform.) Periferic care permite operații de ieșire pe cartele perforate sau bandă de hârtie perforată. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care se ocupă cu perforarea unei piese tehnice, a unui perete de stâncă etc. – Din fr. perforateur.

DOOM

perforatór2 (instrument) s. n., pl. perforatoáre
perforatorii
PERFORATÓR, -OÁRE, perforatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Mașină, aparat, unealtă cu care se fac găuri într-un material. 2. S. n. (Inform.) Periferic care permite operații de ieșire pe cartele perforate sau bandă de hârtie perforată. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care se ocupă cu perforarea unei piese tehnice, a unui perete de stâncă etc. – Din fr. perforateur.

DOOM

perforatór2 (instrument) s. n., pl. perforatoáre
perforatorilor
PERFORATÓR, -OÁRE, perforatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Mașină, aparat, unealtă cu care se fac găuri într-un material. 2. S. n. (Inform.) Periferic care permite operații de ieșire pe cartele perforate sau bandă de hârtie perforată. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care se ocupă cu perforarea unei piese tehnice, a unui perete de stâncă etc. – Din fr. perforateur.

DOOM

perforatór2 (instrument) s. n., pl. perforatoáre
perforatorul
PERFORATÓR, -OÁRE, perforatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Mașină, aparat, unealtă cu care se fac găuri într-un material. 2. S. n. (Inform.) Periferic care permite operații de ieșire pe cartele perforate sau bandă de hârtie perforată. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care se ocupă cu perforarea unei piese tehnice, a unui perete de stâncă etc. – Din fr. perforateur.

DOOM

perforatór2 (instrument) s. n., pl. perforatoáre
perforatorului
PERFORATÓR, -OÁRE, perforatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Mașină, aparat, unealtă cu care se fac găuri într-un material. 2. S. n. (Inform.) Periferic care permite operații de ieșire pe cartele perforate sau bandă de hârtie perforată. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care se ocupă cu perforarea unei piese tehnice, a unui perete de stâncă etc. – Din fr. perforateur.

DOOM

perforatór2 (instrument) s. n., pl. perforatoáre
perforatul
PERFORÁT2, -Ă, perforați, -te, adj. Găurit, străpuns cu ajutorul unei unelte sau al unei mașini. ♦ Spec. (Despre părți ale corpului) Străpuns de un glonț, de o armă ascuțită (care produce o gaură). ♦ (Despre organe, țesuturi) Găurit, cu orificiu apărut în urma unui proces patologic, a unui traumatism. – V. perfora.
perforatului
PERFORÁT2, -Ă, perforați, -te, adj. Găurit, străpuns cu ajutorul unei unelte sau al unei mașini. ♦ Spec. (Despre părți ale corpului) Străpuns de un glonț, de o armă ascuțită (care produce o gaură). ♦ (Despre organe, țesuturi) Găurit, cu orificiu apărut în urma unui proces patologic, a unui traumatism. – V. perfora.
perforatum
SUNĂTOÁRE s. f. Nume dat mai multor plante erbacee din familii diferite: a) plantă cu miros neplăcut din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi, cu flori galbene și cu miros neplăcut (Crepis foetida); b) pojarniță; c) măselariță; d) sulițică. – Lat. [herba] *sanatoria (după sunător).
perforatura
PERFORATÚRĂ s.f. Deschidere în peretele unei găuri de sondă în dreptul stratului productiv, care asigură calea de circulație a fluidelor între strat și gaura de sondă. [Cf. it. perforatura].
perforaturi
PERFORATÚRĂ s.f. Deschidere în peretele unei găuri de sondă în dreptul stratului productiv, care asigură calea de circulație a fluidelor între strat și gaura de sondă. [Cf. it. perforatura].
perforaturii
PERFORATÚRĂ s.f. Deschidere în peretele unei găuri de sondă în dreptul stratului productiv, care asigură calea de circulație a fluidelor între strat și gaura de sondă. [Cf. it. perforatura].
perforaturile
PERFORATÚRĂ s.f. Deschidere în peretele unei găuri de sondă în dreptul stratului productiv, care asigură calea de circulație a fluidelor între strat și gaura de sondă. [Cf. it. perforatura].
perforaturilor
PERFORATÚRĂ s.f. Deschidere în peretele unei găuri de sondă în dreptul stratului productiv, care asigură calea de circulație a fluidelor între strat și gaura de sondă. [Cf. it. perforatura].
perforau
PERFORÁ, perforez, vb. I. 1. Tranz. A face o gaură care străpunge un material. ♦ Spec. A străpunge cu o mașină specială bilete, tichete etc. pentru a marca. 2. Tranz. și refl. (Med.) A (se) sparge, a (se) găuri, a produce sau a apărea un orificiu ca urmare a unui proces patologic. – Din fr. perforer.

DOOM

perforá (a ~) vb., ind. prez. 3 perforeáză
perforași
PERFORÁ, perforez, vb. I. 1. Tranz. A face o gaură care străpunge un material. ♦ Spec. A străpunge cu o mașină specială bilete, tichete etc. pentru a marca. 2. Tranz. și refl. (Med.) A (se) sparge, a (se) găuri, a produce sau a apărea un orificiu ca urmare a unui proces patologic. – Din fr. perforer.

DOOM

perforá (a ~) vb., ind. prez. 3 perforeáză
perforați
PERFORÁ, perforez, vb. I. 1. Tranz. A face o gaură care străpunge un material. ♦ Spec. A străpunge cu o mașină specială bilete, tichete etc. pentru a marca. 2. Tranz. și refl. (Med.) A (se) sparge, a (se) găuri, a produce sau a apărea un orificiu ca urmare a unui proces patologic. – Din fr. perforer.

DOOM

perforá (a ~) vb., ind. prez. 3 perforeáză
perforați
PERFORÁT2, -Ă, perforați, -te, adj. Găurit, străpuns cu ajutorul unei unelte sau al unei mașini. ♦ Spec. (Despre părți ale corpului) Străpuns de un glonț, de o armă ascuțită (care produce o gaură). ♦ (Despre organe, țesuturi) Găurit, cu orificiu apărut în urma unui proces patologic, a unui traumatism. – V. perfora.
perforația
PERFORAȚIÚNE s. f. v. perforație.

DOOM

perforáție (-ți-e) s. f., art. perforáția (-ți-a), g.-d. art. perforáției; pl. perforáții, art. perforáțiile (-ți-i-)
perforație
PERFORAȚIÚNE s. f. v. perforație.

DOOM

perforáție (-ți-e) s. f., art. perforáția (-ți-a), g.-d. art. perforáției; pl. perforáții, art. perforáțiile (-ți-i-)
perforației
PERFORAȚIÚNE s. f. v. perforație.

DOOM

perforáție (-ți-e) s. f., art. perforáția (-ți-a), g.-d. art. perforáției; pl. perforáții, art. perforáțiile (-ți-i-)
perforații
PERFORÁT2, -Ă, perforați, -te, adj. Găurit, străpuns cu ajutorul unei unelte sau al unei mașini. ♦ Spec. (Despre părți ale corpului) Străpuns de un glonț, de o armă ascuțită (care produce o gaură). ♦ (Despre organe, țesuturi) Găurit, cu orificiu apărut în urma unui proces patologic, a unui traumatism. – V. perfora.
perforații
PERFORAȚIÚNE s. f. v. perforație.

DOOM

perforáție (-ți-e) s. f., art. perforáția (-ți-a), g.-d. art. perforáției; pl. perforáții, art. perforáțiile (-ți-i-)
perforațiile
PERFORAȚIÚNE s. f. v. perforație.

DOOM

perforáție (-ți-e) s. f., art. perforáția (-ți-a), g.-d. art. perforáției; pl. perforáții, art. perforáțiile (-ți-i-)
perforațiilor
PERFORAȚIÚNE s. f. v. perforație.

DOOM

perforáție (-ți-e) s. f., art. perforáția (-ți-a), g.-d. art. perforáției; pl. perforáții, art. perforáțiile (-ți-i-)
perforaților
PERFORÁT2, -Ă, perforați, -te, adj. Găurit, străpuns cu ajutorul unei unelte sau al unei mașini. ♦ Spec. (Despre părți ale corpului) Străpuns de un glonț, de o armă ascuțită (care produce o gaură). ♦ (Despre organe, țesuturi) Găurit, cu orificiu apărut în urma unui proces patologic, a unui traumatism. – V. perfora.
perforațiune
PERFORAȚIÚNE s. f. v. perforație.

DOOM

perforáție (-ți-e) s. f., art. perforáția (-ți-a), g.-d. art. perforáției; pl. perforáții, art. perforáțiile (-ți-i-)
perforează
PERFORÁ, perforez, vb. I. 1. Tranz. A face o gaură care străpunge un material. ♦ Spec. A străpunge cu o mașină specială bilete, tichete etc. pentru a marca. 2. Tranz. și refl. (Med.) A (se) sparge, a (se) găuri, a produce sau a apărea un orificiu ca urmare a unui proces patologic. – Din fr. perforer.

DOOM

perforá (a ~) vb., ind. prez. 3 perforeáză
perforez
PERFORÁ, perforez, vb. I. 1. Tranz. A face o gaură care străpunge un material. ♦ Spec. A străpunge cu o mașină specială bilete, tichete etc. pentru a marca. 2. Tranz. și refl. (Med.) A (se) sparge, a (se) găuri, a produce sau a apărea un orificiu ca urmare a unui proces patologic. – Din fr. perforer.

DOOM

perforá (a ~) vb., ind. prez. 3 perforeáză
perforeze
PERFORÁ, perforez, vb. I. 1. Tranz. A face o gaură care străpunge un material. ♦ Spec. A străpunge cu o mașină specială bilete, tichete etc. pentru a marca. 2. Tranz. și refl. (Med.) A (se) sparge, a (se) găuri, a produce sau a apărea un orificiu ca urmare a unui proces patologic. – Din fr. perforer.

DOOM

perforá (a ~) vb., ind. prez. 3 perforeáză
perforezi
PERFORÁ, perforez, vb. I. 1. Tranz. A face o gaură care străpunge un material. ♦ Spec. A străpunge cu o mașină specială bilete, tichete etc. pentru a marca. 2. Tranz. și refl. (Med.) A (se) sparge, a (se) găuri, a produce sau a apărea un orificiu ca urmare a unui proces patologic. – Din fr. perforer.

DOOM

perforá (a ~) vb., ind. prez. 3 perforeáză
performant
PERFORMÁNT, -Ă, performanți, -te, adj. 1. (Despre sisteme tehnice, aparate, mașini etc.) Care este susceptibil de un randament ridicat. 2. (Ec.; despre produse) Foarte competitiv. – Din fr. performant.

DOOM

*performánt adj. m., pl. performánți; f. performántă, pl. performánte
performanta
PERFORMÁNT, -Ă, performanți, -te, adj. 1. (Despre sisteme tehnice, aparate, mașini etc.) Care este susceptibil de un randament ridicat. 2. (Ec.; despre produse) Foarte competitiv. – Din fr. performant.

DOOM

*performánt adj. m., pl. performánți; f. performántă, pl. performánte
performante
PERFORMÁNT, -Ă, performanți, -te, adj. 1. (Despre sisteme tehnice, aparate, mașini etc.) Care este susceptibil de un randament ridicat. 2. (Ec.; despre produse) Foarte competitiv. – Din fr. performant.

DOOM

*performánt adj. m., pl. performánți; f. performántă, pl. performánte
performantei
PERFORMÁNT, -Ă, performanți, -te, adj. 1. (Despre sisteme tehnice, aparate, mașini etc.) Care este susceptibil de un randament ridicat. 2. (Ec.; despre produse) Foarte competitiv. – Din fr. performant.

DOOM

*performánt adj. m., pl. performánți; f. performántă, pl. performánte
performantele
PERFORMÁNT, -Ă, performanți, -te, adj. 1. (Despre sisteme tehnice, aparate, mașini etc.) Care este susceptibil de un randament ridicat. 2. (Ec.; despre produse) Foarte competitiv. – Din fr. performant.

DOOM

*performánt adj. m., pl. performánți; f. performántă, pl. performánte
performantelor
PERFORMÁNT, -Ă, performanți, -te, adj. 1. (Despre sisteme tehnice, aparate, mașini etc.) Care este susceptibil de un randament ridicat. 2. (Ec.; despre produse) Foarte competitiv. – Din fr. performant.

DOOM

*performánt adj. m., pl. performánți; f. performántă, pl. performánte
performantul
PERFORMÁNT, -Ă, performanți, -te, adj. 1. (Despre sisteme tehnice, aparate, mașini etc.) Care este susceptibil de un randament ridicat. 2. (Ec.; despre produse) Foarte competitiv. – Din fr. performant.

DOOM

*performánt adj. m., pl. performánți; f. performántă, pl. performánte
performantului
PERFORMÁNT, -Ă, performanți, -te, adj. 1. (Despre sisteme tehnice, aparate, mașini etc.) Care este susceptibil de un randament ridicat. 2. (Ec.; despre produse) Foarte competitiv. – Din fr. performant.

DOOM

*performánt adj. m., pl. performánți; f. performántă, pl. performánte
performanța
PERFORMÁNȚĂ, performanțe, s. f. Rezultat (deosebit de bun) obținut de cineva într-o întrecere sportivă; p. ext. realizare deosebită într-un domeniu de activitate. ♦ Cel mai bun rezultat obținut de un sistem tehnic, de o mașină, de un aparat etc. – Din fr. performance.

DOOM

performánță s. f., g.-d. art. performánței; pl. performánțe
performanțe
PERFORMÁNȚĂ, performanțe, s. f. Rezultat (deosebit de bun) obținut de cineva într-o întrecere sportivă; p. ext. realizare deosebită într-un domeniu de activitate. ♦ Cel mai bun rezultat obținut de un sistem tehnic, de o mașină, de un aparat etc. – Din fr. performance.

DOOM

performánță s. f., g.-d. art. performánței; pl. performánțe
performanței
PERFORMÁNȚĂ, performanțe, s. f. Rezultat (deosebit de bun) obținut de cineva într-o întrecere sportivă; p. ext. realizare deosebită într-un domeniu de activitate. ♦ Cel mai bun rezultat obținut de un sistem tehnic, de o mașină, de un aparat etc. – Din fr. performance.

DOOM

performánță s. f., g.-d. art. performánței; pl. performánțe
performanțele
PERFORMÁNȚĂ, performanțe, s. f. Rezultat (deosebit de bun) obținut de cineva într-o întrecere sportivă; p. ext. realizare deosebită într-un domeniu de activitate. ♦ Cel mai bun rezultat obținut de un sistem tehnic, de o mașină, de un aparat etc. – Din fr. performance.

DOOM

performánță s. f., g.-d. art. performánței; pl. performánțe
performanțelor
PERFORMÁNȚĂ, performanțe, s. f. Rezultat (deosebit de bun) obținut de cineva într-o întrecere sportivă; p. ext. realizare deosebită într-un domeniu de activitate. ♦ Cel mai bun rezultat obținut de un sistem tehnic, de o mașină, de un aparat etc. – Din fr. performance.

DOOM

performánță s. f., g.-d. art. performánței; pl. performánțe
performanți
PERFORMÁNT, -Ă, performanți, -te, adj. 1. (Despre sisteme tehnice, aparate, mașini etc.) Care este susceptibil de un randament ridicat. 2. (Ec.; despre produse) Foarte competitiv. – Din fr. performant.

DOOM

*performánt adj. m., pl. performánți; f. performántă, pl. performánte
performanții
PERFORMÁNT, -Ă, performanți, -te, adj. 1. (Despre sisteme tehnice, aparate, mașini etc.) Care este susceptibil de un randament ridicat. 2. (Ec.; despre produse) Foarte competitiv. – Din fr. performant.

DOOM

*performánt adj. m., pl. performánți; f. performántă, pl. performánte
performanților
PERFORMÁNT, -Ă, performanți, -te, adj. 1. (Despre sisteme tehnice, aparate, mașini etc.) Care este susceptibil de un randament ridicat. 2. (Ec.; despre produse) Foarte competitiv. – Din fr. performant.

DOOM

*performánt adj. m., pl. performánți; f. performántă, pl. performánte
performer
PERFORMÉR, -Ă, performeri, -e, s. m. și f. Sportiv, echipă, cal de curse care a obținut o performanță deosebită într-o întrecere. – Din engl. performer.

DOOM

performéră s. f., g.-d. art. performérei; pl. performére
performera
PERFORMÉR, -Ă, performeri, -e, s. m. și f. Sportiv, echipă, cal de curse care a obținut o performanță deosebită într-o întrecere. – Din engl. performer.

DOOM

performéră s. f., g.-d. art. performérei; pl. performére
performere
PERFORMÉR, -Ă, performeri, -e, s. m. și f. Sportiv, echipă, cal de curse care a obținut o performanță deosebită într-o întrecere. – Din engl. performer.

DOOM

performéră s. f., g.-d. art. performérei; pl. performére
performerei
PERFORMÉR, -Ă, performeri, -e, s. m. și f. Sportiv, echipă, cal de curse care a obținut o performanță deosebită într-o întrecere. – Din engl. performer.

DOOM

performéră s. f., g.-d. art. performérei; pl. performére
performerele
PERFORMÉR, -Ă, performeri, -e, s. m. și f. Sportiv, echipă, cal de curse care a obținut o performanță deosebită într-o întrecere. – Din engl. performer.

DOOM

performéră s. f., g.-d. art. performérei; pl. performére
performerelor
PERFORMÉR, -Ă, performeri, -e, s. m. și f. Sportiv, echipă, cal de curse care a obținut o performanță deosebită într-o întrecere. – Din engl. performer.

DOOM

performéră s. f., g.-d. art. performérei; pl. performére
performeri
PERFORMÉR, -Ă, performeri, -e, s. m. și f. Sportiv, echipă, cal de curse care a obținut o performanță deosebită într-o întrecere. – Din engl. performer.

DOOM

performéră s. f., g.-d. art. performérei; pl. performére
performerii
PERFORMÉR, -Ă, performeri, -e, s. m. și f. Sportiv, echipă, cal de curse care a obținut o performanță deosebită într-o întrecere. – Din engl. performer.

DOOM

performéră s. f., g.-d. art. performérei; pl. performére
performerilor
PERFORMÉR, -Ă, performeri, -e, s. m. și f. Sportiv, echipă, cal de curse care a obținut o performanță deosebită într-o întrecere. – Din engl. performer.

DOOM

performéră s. f., g.-d. art. performérei; pl. performére
performerul
PERFORMÉR, -Ă, performeri, -e, s. m. și f. Sportiv, echipă, cal de curse care a obținut o performanță deosebită într-o întrecere. – Din engl. performer.

DOOM

performéră s. f., g.-d. art. performérei; pl. performére
performerului
PERFORMÉR, -Ă, performeri, -e, s. m. și f. Sportiv, echipă, cal de curse care a obținut o performanță deosebită într-o întrecere. – Din engl. performer.

DOOM

performéră s. f., g.-d. art. performérei; pl. performére
perforând
PERFORÁ, perforez, vb. I. 1. Tranz. A face o gaură care străpunge un material. ♦ Spec. A străpunge cu o mașină specială bilete, tichete etc. pentru a marca. 2. Tranz. și refl. (Med.) A (se) sparge, a (se) găuri, a produce sau a apărea un orificiu ca urmare a unui proces patologic. – Din fr. perforer.

DOOM

perforá (a ~) vb., ind. prez. 3 perforeáză
perforînd
PERFORÁ, perforez, vb. I. 1. Tranz. A face o gaură care străpunge un material. ♦ Spec. A străpunge cu o mașină specială bilete, tichete etc. pentru a marca. 2. Tranz. și refl. (Med.) A (se) sparge, a (se) găuri, a produce sau a apărea un orificiu ca urmare a unui proces patologic. – Din fr. perforer.

DOOM

perforá (a ~) vb., ind. prez. 3 perforeáză
perforări
PERFORÁRE, perforări, s. f. Acțiunea de a (se) perfora și rezultatul ei; perforație, perforat1, perforaj, găurire, străpungere. – V. perfora.

DOOM

perforáre s. f., g.-d. art. perforắrii; pl. perforắri
perforării
PERFORÁRE, perforări, s. f. Acțiunea de a (se) perfora și rezultatul ei; perforație, perforat1, perforaj, găurire, străpungere. – V. perfora.

DOOM

perforáre s. f., g.-d. art. perforắrii; pl. perforắri
perforările
PERFORÁRE, perforări, s. f. Acțiunea de a (se) perfora și rezultatul ei; perforație, perforat1, perforaj, găurire, străpungere. – V. perfora.

DOOM

perforáre s. f., g.-d. art. perforắrii; pl. perforắri
perforărilor
PERFORÁRE, perforări, s. f. Acțiunea de a (se) perfora și rezultatul ei; perforație, perforat1, perforaj, găurire, străpungere. – V. perfora.

DOOM

perforáre s. f., g.-d. art. perforắrii; pl. perforắri
perfuzia
PERFÚZIE, perfuzii, s. f. Introducere lentă și continuă, picătură cu picătură, a sângelui sau a unei substanțe medicamentoase în venă ori în țesutul subcutanat, în scopuri terapeutice. – Din fr. perfusion.

DOOM

perfúzie (-zi-e) s. f., art. perfúzia (-zi-a), g.-d. art. perfúziei; pl. perfúzii, art. perfúziile (-zi-i-)
perfuzie
PERFÚZIE, perfuzii, s. f. Introducere lentă și continuă, picătură cu picătură, a sângelui sau a unei substanțe medicamentoase în venă ori în țesutul subcutanat, în scopuri terapeutice. – Din fr. perfusion.

DOOM

perfúzie (-zi-e) s. f., art. perfúzia (-zi-a), g.-d. art. perfúziei; pl. perfúzii, art. perfúziile (-zi-i-)
perfuziei
PERFÚZIE, perfuzii, s. f. Introducere lentă și continuă, picătură cu picătură, a sângelui sau a unei substanțe medicamentoase în venă ori în țesutul subcutanat, în scopuri terapeutice. – Din fr. perfusion.

DOOM

perfúzie (-zi-e) s. f., art. perfúzia (-zi-a), g.-d. art. perfúziei; pl. perfúzii, art. perfúziile (-zi-i-)
perfuzii
PERFÚZIE, perfuzii, s. f. Introducere lentă și continuă, picătură cu picătură, a sângelui sau a unei substanțe medicamentoase în venă ori în țesutul subcutanat, în scopuri terapeutice. – Din fr. perfusion.

DOOM

perfúzie (-zi-e) s. f., art. perfúzia (-zi-a), g.-d. art. perfúziei; pl. perfúzii, art. perfúziile (-zi-i-)
perfuziile
PERFÚZIE, perfuzii, s. f. Introducere lentă și continuă, picătură cu picătură, a sângelui sau a unei substanțe medicamentoase în venă ori în țesutul subcutanat, în scopuri terapeutice. – Din fr. perfusion.

DOOM

perfúzie (-zi-e) s. f., art. perfúzia (-zi-a), g.-d. art. perfúziei; pl. perfúzii, art. perfúziile (-zi-i-)
perfuziilor
PERFÚZIE, perfuzii, s. f. Introducere lentă și continuă, picătură cu picătură, a sângelui sau a unei substanțe medicamentoase în venă ori în țesutul subcutanat, în scopuri terapeutice. – Din fr. perfusion.

DOOM

perfúzie (-zi-e) s. f., art. perfúzia (-zi-a), g.-d. art. perfúziei; pl. perfúzii, art. perfúziile (-zi-i-)
perfuzoare
PERFUZÓR, perfuzoare, s. n. (Med.) Instrument folosit pentru perfuzie. – Din fr. perfuseur.

DOOM

*perfuzór s. n., pl. perfuzoáre
perfuzoarele
PERFUZÓR, perfuzoare, s. n. (Med.) Instrument folosit pentru perfuzie. – Din fr. perfuseur.

DOOM

*perfuzór s. n., pl. perfuzoáre
perfuzoarelor
PERFUZÓR, perfuzoare, s. n. (Med.) Instrument folosit pentru perfuzie. – Din fr. perfuseur.

DOOM

*perfuzór s. n., pl. perfuzoáre
perfuzor
PERFUZÓR, perfuzoare, s. n. (Med.) Instrument folosit pentru perfuzie. – Din fr. perfuseur.

DOOM

*perfuzór s. n., pl. perfuzoáre
perfuzorul
PERFUZÓR, perfuzoare, s. n. (Med.) Instrument folosit pentru perfuzie. – Din fr. perfuseur.

DOOM

*perfuzór s. n., pl. perfuzoáre
perfuzorului
PERFUZÓR, perfuzoare, s. n. (Med.) Instrument folosit pentru perfuzie. – Din fr. perfuseur.

DOOM

*perfuzór s. n., pl. perfuzoáre
pergament
PERGAMÉNT, pergamente, s. n. 1. Piele (de oaie, de vițel etc.) prelucrată special pentru a se putea scrie pe ea, folosită în trecut în loc de hârtie. 2. Document, text scris pe pergament (1). 3. Hârtie translucidă care nu lasă să pătrundă grăsimile sau umezeala, folosită mai ales la ambalarea alimentelor; hârtie pergaminată. – Din lat. pergamentum.

DOOM

pergamént s. n., (documente) pl. pergaménte
pergament
PERGAMÉNT s.n. 1. Piele preparată special pentru a se putea scrie pe ea. 2. Document vechi scris pe o piele de acest fel. 3. Hârtie translucidă rezistentă și impermeabilă, folosită mai ales la împachetare. [Pl. -te, -turi. / < germ. Pergament, cf. lat. pergamenta < Pergam – vechi oraș în Asia Mică].
pergamente
PERGAMÉNT, pergamente, s. n. 1. Piele (de oaie, de vițel etc.) prelucrată special pentru a se putea scrie pe ea, folosită în trecut în loc de hârtie. 2. Document, text scris pe pergament (1). 3. Hârtie translucidă care nu lasă să pătrundă grăsimile sau umezeala, folosită mai ales la ambalarea alimentelor; hârtie pergaminată. – Din lat. pergamentum.

DOOM

pergamént s. n., (documente) pl. pergaménte
pergamentele
PERGAMÉNT, pergamente, s. n. 1. Piele (de oaie, de vițel etc.) prelucrată special pentru a se putea scrie pe ea, folosită în trecut în loc de hârtie. 2. Document, text scris pe pergament (1). 3. Hârtie translucidă care nu lasă să pătrundă grăsimile sau umezeala, folosită mai ales la ambalarea alimentelor; hârtie pergaminată. – Din lat. pergamentum.

DOOM

pergamént s. n., (documente) pl. pergaménte
pergamentelor
PERGAMÉNT, pergamente, s. n. 1. Piele (de oaie, de vițel etc.) prelucrată special pentru a se putea scrie pe ea, folosită în trecut în loc de hârtie. 2. Document, text scris pe pergament (1). 3. Hârtie translucidă care nu lasă să pătrundă grăsimile sau umezeala, folosită mai ales la ambalarea alimentelor; hârtie pergaminată. – Din lat. pergamentum.

DOOM

pergamént s. n., (documente) pl. pergaménte
pergamentoasa
PERGAMENTÓS, -OÁSĂ, pergamentoși, -oase, adj. Care are aspectul sau consistența pergamentului. – Pergament + suf. -os.

DOOM

pergamentós adj. m., pl. pergamentóși; f. pergamentoásă, pl. pergamentoáse
pergamentoase
PERGAMENTÓS, -OÁSĂ, pergamentoși, -oase, adj. Care are aspectul sau consistența pergamentului. – Pergament + suf. -os.

DOOM

pergamentós adj. m., pl. pergamentóși; f. pergamentoásă, pl. pergamentoáse
pergamentoasei
PERGAMENTÓS, -OÁSĂ, pergamentoși, -oase, adj. Care are aspectul sau consistența pergamentului. – Pergament + suf. -os.

DOOM

pergamentós adj. m., pl. pergamentóși; f. pergamentoásă, pl. pergamentoáse
pergamentoasele
PERGAMENTÓS, -OÁSĂ, pergamentoși, -oase, adj. Care are aspectul sau consistența pergamentului. – Pergament + suf. -os.

DOOM

pergamentós adj. m., pl. pergamentóși; f. pergamentoásă, pl. pergamentoáse
pergamentoaselor
PERGAMENTÓS, -OÁSĂ, pergamentoși, -oase, adj. Care are aspectul sau consistența pergamentului. – Pergament + suf. -os.

DOOM

pergamentós adj. m., pl. pergamentóși; f. pergamentoásă, pl. pergamentoáse
pergamentos
PERGAMENTÓS, -OÁSĂ, pergamentoși, -oase, adj. Care are aspectul sau consistența pergamentului. – Pergament + suf. -os.

DOOM

pergamentós adj. m., pl. pergamentóși; f. pergamentoásă, pl. pergamentoáse
pergamentosul
PERGAMENTÓS, -OÁSĂ, pergamentoși, -oase, adj. Care are aspectul sau consistența pergamentului. – Pergament + suf. -os.

DOOM

pergamentós adj. m., pl. pergamentóși; f. pergamentoásă, pl. pergamentoáse
pergamentosului
PERGAMENTÓS, -OÁSĂ, pergamentoși, -oase, adj. Care are aspectul sau consistența pergamentului. – Pergament + suf. -os.

DOOM

pergamentós adj. m., pl. pergamentóși; f. pergamentoásă, pl. pergamentoáse
pergamentoși
PERGAMENTÓS, -OÁSĂ, pergamentoși, -oase, adj. Care are aspectul sau consistența pergamentului. – Pergament + suf. -os.

DOOM

pergamentós adj. m., pl. pergamentóși; f. pergamentoásă, pl. pergamentoáse
pergamentoșii
PERGAMENTÓS, -OÁSĂ, pergamentoși, -oase, adj. Care are aspectul sau consistența pergamentului. – Pergament + suf. -os.

DOOM

pergamentós adj. m., pl. pergamentóși; f. pergamentoásă, pl. pergamentoáse
pergamentoșilor
PERGAMENTÓS, -OÁSĂ, pergamentoși, -oase, adj. Care are aspectul sau consistența pergamentului. – Pergament + suf. -os.

DOOM

pergamentós adj. m., pl. pergamentóși; f. pergamentoásă, pl. pergamentoáse
pergamentul
PERGAMÉNT, pergamente, s. n. 1. Piele (de oaie, de vițel etc.) prelucrată special pentru a se putea scrie pe ea, folosită în trecut în loc de hârtie. 2. Document, text scris pe pergament (1). 3. Hârtie translucidă care nu lasă să pătrundă grăsimile sau umezeala, folosită mai ales la ambalarea alimentelor; hârtie pergaminată. – Din lat. pergamentum.

DOOM

pergamént s. n., (documente) pl. pergaménte
pergamentului
PERGAMÉNT, pergamente, s. n. 1. Piele (de oaie, de vițel etc.) prelucrată special pentru a se putea scrie pe ea, folosită în trecut în loc de hârtie. 2. Document, text scris pe pergament (1). 3. Hârtie translucidă care nu lasă să pătrundă grăsimile sau umezeala, folosită mai ales la ambalarea alimentelor; hârtie pergaminată. – Din lat. pergamentum.

DOOM

pergamént s. n., (documente) pl. pergaménte
pergamin
PERGAMÍN s.n. Hârtie groasă și lucioasă, folosită în special la ambalarea produselor alimentare. [< germ. Pergamin].
pergaminare
PERGAMINÁRE s.f. Operația de obținere a unei hârtii pergament. [< pergamin].
pergaminarea
PERGAMINÁRE s.f. Operația de obținere a unei hârtii pergament. [< pergamin].
pergaminata
PERGAMINÁTĂ, pergaminate, adj. f. (În sintagma) Hârtie pergaminată = pergament (3). – Cf. it. pergamenato.

DOOM

pergaminátă adj. f., pl. pergamináte
pergaminate
PERGAMINÁTĂ, pergaminate, adj. f. (În sintagma) Hârtie pergaminată = pergament (3). – Cf. it. pergamenato.

DOOM

pergaminátă adj. f., pl. pergamináte
pergaminatei
PERGAMINÁTĂ, pergaminate, adj. f. (În sintagma) Hârtie pergaminată = pergament (3). – Cf. it. pergamenato.

DOOM

pergaminátă adj. f., pl. pergamináte
pergaminatele
PERGAMINÁTĂ, pergaminate, adj. f. (În sintagma) Hârtie pergaminată = pergament (3). – Cf. it. pergamenato.

DOOM

pergaminátă adj. f., pl. pergamináte
pergaminatelor
PERGAMINÁTĂ, pergaminate, adj. f. (În sintagma) Hârtie pergaminată = pergament (3). – Cf. it. pergamenato.

DOOM

pergaminátă adj. f., pl. pergamináte
pergaminări
PERGAMINÁRE s.f. Operația de obținere a unei hârtii pergament. [< pergamin].
pergaminării
PERGAMINÁRE s.f. Operația de obținere a unei hârtii pergament. [< pergamin].
pergaminările
PERGAMINÁRE s.f. Operația de obținere a unei hârtii pergament. [< pergamin].
pergaminărilor
PERGAMINÁRE s.f. Operația de obținere a unei hârtii pergament. [< pergamin].
pergamoid
PERGAMOÍD s. n. v. pegamoid.

DOOM

pegamoíd s. n.
pergamut
PERGAMÚT, -Ă, pergamuți, -te, adj. (În sintagma) Păr pergamut = varietate de păr cu fructe galbene, zemoase și parfumate. Pară pergamută (și substantivat, f.) = fructul varietății de păr descrise mai sus. [Var.: bergamót, -ă, bergamút, -ă adj.] – Din ngr. perghamóto.

DOOM

!pergamút adj. m., pl. pergamúți; adj. f., s. f. pergamútă, pl. pergamúte
pergamuta
PERGAMÚT, -Ă, pergamuți, -te, adj. (În sintagma) Păr pergamut = varietate de păr cu fructe galbene, zemoase și parfumate. Pară pergamută (și substantivat, f.) = fructul varietății de păr descrise mai sus. [Var.: bergamót, -ă, bergamút, -ă adj.] – Din ngr. perghamóto.

DOOM

!pergamút adj. m., pl. pergamúți; adj. f., s. f. pergamútă, pl. pergamúte
pergamute
PERGAMÚT, -Ă, pergamuți, -te, adj. (În sintagma) Păr pergamut = varietate de păr cu fructe galbene, zemoase și parfumate. Pară pergamută (și substantivat, f.) = fructul varietății de păr descrise mai sus. [Var.: bergamót, -ă, bergamút, -ă adj.] – Din ngr. perghamóto.

DOOM

!pergamút adj. m., pl. pergamúți; adj. f., s. f. pergamútă, pl. pergamúte
pergamutei
PERGAMÚT, -Ă, pergamuți, -te, adj. (În sintagma) Păr pergamut = varietate de păr cu fructe galbene, zemoase și parfumate. Pară pergamută (și substantivat, f.) = fructul varietății de păr descrise mai sus. [Var.: bergamót, -ă, bergamút, -ă adj.] – Din ngr. perghamóto.

DOOM

!pergamút adj. m., pl. pergamúți; adj. f., s. f. pergamútă, pl. pergamúte
pergamutele
PERGAMÚT, -Ă, pergamuți, -te, adj. (În sintagma) Păr pergamut = varietate de păr cu fructe galbene, zemoase și parfumate. Pară pergamută (și substantivat, f.) = fructul varietății de păr descrise mai sus. [Var.: bergamót, -ă, bergamút, -ă adj.] – Din ngr. perghamóto.

DOOM

!pergamút adj. m., pl. pergamúți; adj. f., s. f. pergamútă, pl. pergamúte
pergamutelor
PERGAMÚT, -Ă, pergamuți, -te, adj. (În sintagma) Păr pergamut = varietate de păr cu fructe galbene, zemoase și parfumate. Pară pergamută (și substantivat, f.) = fructul varietății de păr descrise mai sus. [Var.: bergamót, -ă, bergamút, -ă adj.] – Din ngr. perghamóto.

DOOM

!pergamút adj. m., pl. pergamúți; adj. f., s. f. pergamútă, pl. pergamúte
pergamutul
PERGAMÚT, -Ă, pergamuți, -te, adj. (În sintagma) Păr pergamut = varietate de păr cu fructe galbene, zemoase și parfumate. Pară pergamută (și substantivat, f.) = fructul varietății de păr descrise mai sus. [Var.: bergamót, -ă, bergamút, -ă adj.] – Din ngr. perghamóto.

DOOM

!pergamút adj. m., pl. pergamúți; adj. f., s. f. pergamútă, pl. pergamúte
pergamutului
PERGAMÚT, -Ă, pergamuți, -te, adj. (În sintagma) Păr pergamut = varietate de păr cu fructe galbene, zemoase și parfumate. Pară pergamută (și substantivat, f.) = fructul varietății de păr descrise mai sus. [Var.: bergamót, -ă, bergamút, -ă adj.] – Din ngr. perghamóto.

DOOM

!pergamút adj. m., pl. pergamúți; adj. f., s. f. pergamútă, pl. pergamúte
pergamută
PERGAMÚT, -Ă, pergamuți, -te, adj. (În sintagma) Păr pergamut = varietate de păr cu fructe galbene, zemoase și parfumate. Pară pergamută (și substantivat, f.) = fructul varietății de păr descrise mai sus. [Var.: bergamót, -ă, bergamút, -ă adj.] – Din ngr. perghamóto.

DOOM

!pergamút adj. m., pl. pergamúți; adj. f., s. f. pergamútă, pl. pergamúte
pergamuți
PERGAMÚT, -Ă, pergamuți, -te, adj. (În sintagma) Păr pergamut = varietate de păr cu fructe galbene, zemoase și parfumate. Pară pergamută (și substantivat, f.) = fructul varietății de păr descrise mai sus. [Var.: bergamót, -ă, bergamút, -ă adj.] – Din ngr. perghamóto.

DOOM

!pergamút adj. m., pl. pergamúți; adj. f., s. f. pergamútă, pl. pergamúte
pergamuții
PERGAMÚT, -Ă, pergamuți, -te, adj. (În sintagma) Păr pergamut = varietate de păr cu fructe galbene, zemoase și parfumate. Pară pergamută (și substantivat, f.) = fructul varietății de păr descrise mai sus. [Var.: bergamót, -ă, bergamút, -ă adj.] – Din ngr. perghamóto.

DOOM

!pergamút adj. m., pl. pergamúți; adj. f., s. f. pergamútă, pl. pergamúte
pergamuților
PERGAMÚT, -Ă, pergamuți, -te, adj. (În sintagma) Păr pergamut = varietate de păr cu fructe galbene, zemoase și parfumate. Pară pergamută (și substantivat, f.) = fructul varietății de păr descrise mai sus. [Var.: bergamót, -ă, bergamút, -ă adj.] – Din ngr. perghamóto.

DOOM

!pergamút adj. m., pl. pergamúți; adj. f., s. f. pergamútă, pl. pergamúte
pergelisol
PERGELISÓL s.n. Permafrost. [< fr. pergélisol].
pergelisolul
PERGELISÓL s.n. Permafrost. [< fr. pergélisol].
pergelisolului
PERGELISÓL s.n. Permafrost. [< fr. pergélisol].
pergelisoluri
PERGELISÓL s.n. Permafrost. [< fr. pergélisol].
pergelisolurile
PERGELISÓL s.n. Permafrost. [< fr. pergélisol].
pergelisolurilor
PERGELISÓL s.n. Permafrost. [< fr. pergélisol].
perghea
a sta la perghea / la șest expr. (intl.) a sta la pândă pentru a observa în timp util apariția unei persoane inoportune.
perghel
PERGHÉL, pergheluri, s. n. 1. (Înv. și reg.) Cerc; circumferință. ♦ Loc. adv. În perghel = circular. ◊ Loc. vb. A da pergheluri = a înconjura. ♦ Numele unui joc de copii cu arșice. 2. Instrument în formă de compas, folosit la măsurarea sau compararea grosimilor; p. gener. compas. 3. Partea concavă a unei bolți; zidărie în formă de arc sau de semicerc. – Din tc. pergel.

DOOM

perghél (înv., reg.) s. n., pl. perghéluri
perghelul
PERGHÉL, pergheluri, s. n. 1. (Înv. și reg.) Cerc; circumferință. ♦ Loc. adv. În perghel = circular. ◊ Loc. vb. A da pergheluri = a înconjura. ♦ Numele unui joc de copii cu arșice. 2. Instrument în formă de compas, folosit la măsurarea sau compararea grosimilor; p. gener. compas. 3. Partea concavă a unei bolți; zidărie în formă de arc sau de semicerc. – Din tc. pergel.

DOOM

perghél (înv., reg.) s. n., pl. perghéluri
perghelului
PERGHÉL, pergheluri, s. n. 1. (Înv. și reg.) Cerc; circumferință. ♦ Loc. adv. În perghel = circular. ◊ Loc. vb. A da pergheluri = a înconjura. ♦ Numele unui joc de copii cu arșice. 2. Instrument în formă de compas, folosit la măsurarea sau compararea grosimilor; p. gener. compas. 3. Partea concavă a unei bolți; zidărie în formă de arc sau de semicerc. – Din tc. pergel.

DOOM

perghél (înv., reg.) s. n., pl. perghéluri
pergheluri
PERGHÉL, pergheluri, s. n. 1. (Înv. și reg.) Cerc; circumferință. ♦ Loc. adv. În perghel = circular. ◊ Loc. vb. A da pergheluri = a înconjura. ♦ Numele unui joc de copii cu arșice. 2. Instrument în formă de compas, folosit la măsurarea sau compararea grosimilor; p. gener. compas. 3. Partea concavă a unei bolți; zidărie în formă de arc sau de semicerc. – Din tc. pergel.

DOOM

perghél (înv., reg.) s. n., pl. perghéluri
perghelurile
PERGHÉL, pergheluri, s. n. 1. (Înv. și reg.) Cerc; circumferință. ♦ Loc. adv. În perghel = circular. ◊ Loc. vb. A da pergheluri = a înconjura. ♦ Numele unui joc de copii cu arșice. 2. Instrument în formă de compas, folosit la măsurarea sau compararea grosimilor; p. gener. compas. 3. Partea concavă a unei bolți; zidărie în formă de arc sau de semicerc. – Din tc. pergel.

DOOM

perghél (înv., reg.) s. n., pl. perghéluri
perghelurilor
PERGHÉL, pergheluri, s. n. 1. (Înv. și reg.) Cerc; circumferință. ♦ Loc. adv. În perghel = circular. ◊ Loc. vb. A da pergheluri = a înconjura. ♦ Numele unui joc de copii cu arșice. 2. Instrument în formă de compas, folosit la măsurarea sau compararea grosimilor; p. gener. compas. 3. Partea concavă a unei bolți; zidărie în formă de arc sau de semicerc. – Din tc. pergel.

DOOM

perghél (înv., reg.) s. n., pl. perghéluri
pergola
PÉRGOLĂ, pergole, s. f. Construcție ușoară într-un parc sau într-o grădină, formată dintr-o rețea de grinzi de lemn susținute de șiruri de coloane, de stâlpi pe care se întind plante agățătoare decorative. – Din fr., it. pergola.

DOOM

pérgolă s. f., g.-d. art. pérgolei; pl. pérgole
pergole
PÉRGOLĂ, pergole, s. f. Construcție ușoară într-un parc sau într-o grădină, formată dintr-o rețea de grinzi de lemn susținute de șiruri de coloane, de stâlpi pe care se întind plante agățătoare decorative. – Din fr., it. pergola.

DOOM

pérgolă s. f., g.-d. art. pérgolei; pl. pérgole
pergolei
PÉRGOLĂ, pergole, s. f. Construcție ușoară într-un parc sau într-o grădină, formată dintr-o rețea de grinzi de lemn susținute de șiruri de coloane, de stâlpi pe care se întind plante agățătoare decorative. – Din fr., it. pergola.

DOOM

pérgolă s. f., g.-d. art. pérgolei; pl. pérgole
pergolele
PÉRGOLĂ, pergole, s. f. Construcție ușoară într-un parc sau într-o grădină, formată dintr-o rețea de grinzi de lemn susținute de șiruri de coloane, de stâlpi pe care se întind plante agățătoare decorative. – Din fr., it. pergola.

DOOM

pérgolă s. f., g.-d. art. pérgolei; pl. pérgole
pergolelor
PÉRGOLĂ, pergole, s. f. Construcție ușoară într-un parc sau într-o grădină, formată dintr-o rețea de grinzi de lemn susținute de șiruri de coloane, de stâlpi pe care se întind plante agățătoare decorative. – Din fr., it. pergola.

DOOM

pérgolă s. f., g.-d. art. pérgolei; pl. pérgole
perhidrol
PERHIDRÓL s. n. Soluție de apă oxigenată, folosită ca dezinfectant, ca decolorant și în cosmetică. – Din fr. perhydrol.

DOOM

perhidról (-hi-drol) s. n.
perhidrolul
PERHIDRÓL s. n. Soluție de apă oxigenată, folosită ca dezinfectant, ca decolorant și în cosmetică. – Din fr. perhydrol.

DOOM

perhidról (-hi-drol) s. n.
perhidrolului
PERHIDRÓL s. n. Soluție de apă oxigenată, folosită ca dezinfectant, ca decolorant și în cosmetică. – Din fr. perhydrol.

DOOM

perhidról (-hi-drol) s. n.
peri
PĂR2, peri, s. m. 1. Totalitatea firelor subțiri de origine epidermică, cornoasă, care cresc pe pielea omului și mai ales pe a unor animale; spec. fiecare dintre firele de felul celor de mai sus sau (cu sens colectiv) totalitatea acestor fire, care acoperă capul omului. ◊ În doi peri = a) loc. adj. (pop.) cărunt; p. ext. care este între două vârste; b) loc. adj. și adv. (care este) neprecizat, nedefinit bine, nehotărât, între două stări; p. ext. îndoielnic, confuz, echivoc, neclar; c) loc. adj. și adv. (reg.) amețit de băutură; cherchelit. ◊ Loc. adv. În păr = cu toți de față. ◊ Expr. Din (sau de-a) fir în (ori a) păr = de la un capăt la altul și cu lux de amănunte; în întregime, în amănunt. Tras de păr, se spune despre o concluzie forțată, la care ajunge cineva exagerând sau denaturând adevărul. A se lua cu mâinile de păr sau a-și smulge părul din cap, se spune când cineva este cuprins de disperare. A se lua (sau a se prinde) de păr cu cineva = a se certa foarte tare, a se încăiera cu cineva. A atârna de un fir de păr = a depinde de o nimica toată. A se da după păr = a se comporta după cum cere împrejurarea; a se acomoda. N-am păr în cap sau cât păr în cap, ca părul din cap = în număr foarte mare; foarte mult. Cât păr în palmă (sau pe broască) = nimic; deloc. Când mi-o crește păr în palmă = niciodată. A avea păr pe limbă = a fi prost; a fi lipsit de educație, necioplit. A i se ridica (sau a i se sui) (tot) părul (în cap sau în vârful capului) sau a i se face (ori a i se ridica etc.) părul măciucă = a se înspăimânta, a se îngrozi, a-i fi foarte frică. A despica (sau a tăia) părul (sau firul de păr) în patru (ori în șapte etc.) = a cerceta ceva cu minuțiozitate exagerată. A-i scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) multe necazuri; a sâcâi, a agasa (pe cineva). A-i ieși (cuiva) peri albi = a îmbătrâni din cauza prea multor necazuri. A-i ieși (sau a-i trece) cuiva părul prin căciulă = a face eforturi deosebite, trecând peste multe greutăți; a ajunge la limita răbdării. ♦ (Pop.) Peri răi = numele unei boli de ochi, de obicei provocată de firele de gene mai lungi care irită globul ocular. ♦ (Fiecare dintre) firele chitinoase care acoperă unele organe sau părți ale corpului insectelor. ♦ P. anal. Firele scurte, ieșite în afară, care acoperă suprafața unei țesături, în special a unui covor. 2. Denumire generală dată fibrelor naturale de origine animală; p. ext. țesătură din aceste fibre. 3. P. anal. Fiecare dintre filamentele (fine), de origine epidermică, existente pe anumite organe ale unor plante. 4. Arc în formă de spirală la ceas. 5. Compuse: părul-fetei = plantă criptogamă înrudită cu feriga, folosită ca plantă medicinală și ornamentală (Adianthum capillus-Veneris); părul-Maicii-Domnului = plantă erbacee cu frunze mate, crestate adânc (Asplenium adianthum nigrum); părul-porcului = plantă erbacee cu frunze lungi și cu spiculețe (Equisetum telmateja). 6. Compus: (Astron.) Părul Berenicei = numele unei constelații din emisfera boreală. – Lat. pilus.

DOOM

păr s. m., pl. peri
peri
PĂR1, peri, s. m. Pom din familia rozaceelor cu coroana piramidală, cu frunze ovale, cu flori mari, albe sau roz, cultivat pentru fructele lui comestibile (Pirus sativa). – Lat. pirus.

DOOM

păr s. m., pl. peri
peri
PERI- Element de compunere însemnând „în jurul”, care servește la formarea unor adjective. – Din fr. péri-.
peria
PERIÁ, périi, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A(-și) netezi părul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de cânepă ieșit din ragilă pentru a-l curăța de câlți, de impurități; a scărmăna, a pieptăna. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a îndrepta, a îmbunătăți o lucrare literară, științifică etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A linguși pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.

DOOM

periá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. périi, 3 périe (-ri-e), 1 pl. periém; conj. prez. 1 și 2 sg. să périi, 3 să périe; ger. periínd (-ri-ind)
peria
PÉRIE, perii, s. f. 1. Obiect făcut dintr-o placă de lemn, de os, de metal în care sunt fixate fire de păr de animale, fire textile, de sârmă, fire sintetice și care servește la frecat, la curățat etc. manual diverse obiecte. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Om lingușitor. 2. Unealtă sau organ de mașină asemănătoare cu peria (1), folosite la curățarea, netezirea sau înăsprirea suprafeței unui corp. ♦ Unealtă asemănătoare cu o perie (1), cu care se bate hârtia așezată pe un șpalt, cu scopul de a imprima pe ea textul; p. ext. text imprimat astfel, care servește pentru corectură. 3. Piesă componentă a mașinilor electrice, care face contactul electric alunecător cu colectorul sau cu inelele de contact. – Et. nec. Cf. sl. perije.

DOOM

périe (-ri-e) s. f., art. péria (-ri-a), g.-d. art. périei; pl. périi, art. périile (-ri-i-)
periact
PERIÁCT s.n. 1. Balistă mobilă. 2. Mașină care permitea schimbarea decorurilor în teatrul antic grec. [Pron. -ri-act. / < fr. périacte, gr. periaktos].
periacte
PERIÁCT s.n. 1. Balistă mobilă. 2. Mașină care permitea schimbarea decorurilor în teatrul antic grec. [Pron. -ri-act. / < fr. périacte, gr. periaktos].
periactele
PERIÁCT s.n. 1. Balistă mobilă. 2. Mașină care permitea schimbarea decorurilor în teatrul antic grec. [Pron. -ri-act. / < fr. périacte, gr. periaktos].
periactelor
PERIÁCT s.n. 1. Balistă mobilă. 2. Mașină care permitea schimbarea decorurilor în teatrul antic grec. [Pron. -ri-act. / < fr. périacte, gr. periaktos].
periactul
PERIÁCT s.n. 1. Balistă mobilă. 2. Mașină care permitea schimbarea decorurilor în teatrul antic grec. [Pron. -ri-act. / < fr. périacte, gr. periaktos].
periactului
PERIÁCT s.n. 1. Balistă mobilă. 2. Mașină care permitea schimbarea decorurilor în teatrul antic grec. [Pron. -ri-act. / < fr. périacte, gr. periaktos].
periadenită
PERIADENÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesutului conjunctiv din jurul unui ganglion limfatic. [Cf. fr. periadénite].
periadenoidită
PERIADENOIDÍTĂ s.f. (Med.) Flegmon al faringelui nazal dezvoltat în punctul de implantare a vegetațiilor adenoide. [Pron. -no-i-. / cf. fr. périadénoïdite].
periai
PERIÁ, périi, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A(-și) netezi părul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de cânepă ieșit din ragilă pentru a-l curăța de câlți, de impurități; a scărmăna, a pieptăna. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a îndrepta, a îmbunătăți o lucrare literară, științifică etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A linguși pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.

DOOM

periá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. périi, 3 périe (-ri-e), 1 pl. periém; conj. prez. 1 și 2 sg. să périi, 3 să périe; ger. periínd (-ri-ind)
perial
PERIÁL s. m. Monedă veche rusească de aur, în valoare de zece ruble. [Pr.: -ri-al] – Din rus. imperial.
periam
PERIÁ, périi, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A(-și) netezi părul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de cânepă ieșit din ragilă pentru a-l curăța de câlți, de impurități; a scărmăna, a pieptăna. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a îndrepta, a îmbunătăți o lucrare literară, științifică etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A linguși pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.

DOOM

periá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. périi, 3 périe (-ri-e), 1 pl. periém; conj. prez. 1 și 2 sg. să périi, 3 să périe; ger. periínd (-ri-ind)
periamigdalian
PERIAMIGDALIÁN, -Ă adj. Situat în jurul amigdalelor. [< peri- + amigdale].
perianal
PERIANÁL, -Ă adj. Situat în jurul anusului. [Cf. fr. périanal].
periandric
PERIÁNDRIC, -Ă adj. (Bot.) Care înconjură organele bărbătești ale florilor. [Pron. -ri-an-. / < fr. périandrique].
perianexită
PERIANEXÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație cu aderențe a ovarelor și a trompelor uterine. [Pron. -ri-a-. / < fr. périanexite].
periangeită
PERIANGEÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesutului perivascular. [Pron. -ge-i-. / cf. fr. périangéite].
periangiocolită
PERIANGIOCOLÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesuturilor din jurul canalelor biliare; pericolangită. [Pron. -gi-o-. / cf. fr. périangiocolite].
periant
PERIÁNT, periante, s. n. Învelișul floral al plantelor (diferențiat în caliciu și corolă). [Pr.: -ri-ant] – Din fr. périanthe.

DOOM

periánt (înveliș floral) (-ri-ant) s. n., pl. periánte
periante
PERIÁNT, periante, s. n. Învelișul floral al plantelor (diferențiat în caliciu și corolă). [Pr.: -ri-ant] – Din fr. périanthe.

DOOM

periánt (înveliș floral) (-ri-ant) s. n., pl. periánte
periantele
PERIÁNT, periante, s. n. Învelișul floral al plantelor (diferențiat în caliciu și corolă). [Pr.: -ri-ant] – Din fr. périanthe.

DOOM

periánt (înveliș floral) (-ri-ant) s. n., pl. periánte
periantelor
PERIÁNT, periante, s. n. Învelișul floral al plantelor (diferențiat în caliciu și corolă). [Pr.: -ri-ant] – Din fr. périanthe.

DOOM

periánt (înveliș floral) (-ri-ant) s. n., pl. periánte
periantul
PERIÁNT, periante, s. n. Învelișul floral al plantelor (diferențiat în caliciu și corolă). [Pr.: -ri-ant] – Din fr. périanthe.

DOOM

periánt (înveliș floral) (-ri-ant) s. n., pl. periánte
periantului
PERIÁNT, periante, s. n. Învelișul floral al plantelor (diferențiat în caliciu și corolă). [Pr.: -ri-ant] – Din fr. périanthe.

DOOM

periánt (înveliș floral) (-ri-ant) s. n., pl. periánte
periapendicită
PERIAPENDICÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a apendicelui și a țesuturilor învecinate. [Cf. fr. périappendicite].
periapendicular
PERIAPENDICULÁR, -Ă adj. Situat în jurul apendicelui. [Cf. fr. périappendiculaire].
periapical
PERIAPICÁL, -Ă adj. (Anat.) Situat în jurul vârfului unei formațiuni anatomice. [Pron. -ri-a-. / cf. fr. périapical].
periareolar
PERIAREOLÁR, -Ă adj. (Anat.) Situat în jurul areolei. [Pron. -ri-a-re-o-. / cf. fr. périaréolaire].
periarterial
PERIARTERIÁL, -Ă adj. Situat în jurul unei artere. [Cf. fr. périartériel < gr. peri – împrejur, arteria – arteră].
periarteriala
PERIARTERIÁL, -Ă adj. Situat în jurul unei artere. [Cf. fr. périartériel < gr. peri – împrejur, arteria – arteră].
periarteriale
PERIARTERIÁL, -Ă adj. Situat în jurul unei artere. [Cf. fr. périartériel < gr. peri – împrejur, arteria – arteră].
periarterialei
PERIARTERIÁL, -Ă adj. Situat în jurul unei artere. [Cf. fr. périartériel < gr. peri – împrejur, arteria – arteră].
periarterialele
PERIARTERIÁL, -Ă adj. Situat în jurul unei artere. [Cf. fr. périartériel < gr. peri – împrejur, arteria – arteră].
periarterialelor
PERIARTERIÁL, -Ă adj. Situat în jurul unei artere. [Cf. fr. périartériel < gr. peri – împrejur, arteria – arteră].
periarteriali
PERIARTERIÁL, -Ă adj. Situat în jurul unei artere. [Cf. fr. périartériel < gr. peri – împrejur, arteria – arteră].
periarterialii
PERIARTERIÁL, -Ă adj. Situat în jurul unei artere. [Cf. fr. périartériel < gr. peri – împrejur, arteria – arteră].
periarterialilor
PERIARTERIÁL, -Ă adj. Situat în jurul unei artere. [Cf. fr. périartériel < gr. peri – împrejur, arteria – arteră].
periarterialul
PERIARTERIÁL, -Ă adj. Situat în jurul unei artere. [Cf. fr. périartériel < gr. peri – împrejur, arteria – arteră].
periarterialului
PERIARTERIÁL, -Ă adj. Situat în jurul unei artere. [Cf. fr. périartériel < gr. peri – împrejur, arteria – arteră].
periarterita
PERIARTERÍTĂ, periarterite, s. f. Inflamație care cuprinde succesiv toate straturile peretelui arterial, producând obstruări arteriale și noduli de-a lungul unor artere, în special la cele ale membrelor. [Pr.: -ri-ar-] – Din fr. périartérite.

DOOM

periarterítă (boală a arterelor) (-ri-ar-) s. f., g.-d. art. periarterítei; pl. periarteríte
periarterite
PERIARTERÍTĂ, periarterite, s. f. Inflamație care cuprinde succesiv toate straturile peretelui arterial, producând obstruări arteriale și noduli de-a lungul unor artere, în special la cele ale membrelor. [Pr.: -ri-ar-] – Din fr. périartérite.

DOOM

periarterítă (boală a arterelor) (-ri-ar-) s. f., g.-d. art. periarterítei; pl. periarteríte
periarteritei
PERIARTERÍTĂ, periarterite, s. f. Inflamație care cuprinde succesiv toate straturile peretelui arterial, producând obstruări arteriale și noduli de-a lungul unor artere, în special la cele ale membrelor. [Pr.: -ri-ar-] – Din fr. périartérite.

DOOM

periarterítă (boală a arterelor) (-ri-ar-) s. f., g.-d. art. periarterítei; pl. periarteríte
periarteritele
PERIARTERÍTĂ, periarterite, s. f. Inflamație care cuprinde succesiv toate straturile peretelui arterial, producând obstruări arteriale și noduli de-a lungul unor artere, în special la cele ale membrelor. [Pr.: -ri-ar-] – Din fr. périartérite.

DOOM

periarterítă (boală a arterelor) (-ri-ar-) s. f., g.-d. art. periarterítei; pl. periarteríte
periarteritelor
PERIARTERÍTĂ, periarterite, s. f. Inflamație care cuprinde succesiv toate straturile peretelui arterial, producând obstruări arteriale și noduli de-a lungul unor artere, în special la cele ale membrelor. [Pr.: -ri-ar-] – Din fr. périartérite.

DOOM

periarterítă (boală a arterelor) (-ri-ar-) s. f., g.-d. art. periarterítei; pl. periarteríte
periarteră
PERIARTÉRĂ s.f. Suprafață care înconjură arterele. [Pron. -ri-ar-. / < peri- + arteră].
periarticular
PERIARTICULÁR, -Ă adj. Situat în jurul unei articulații. [Cf. fr. périarticulaire, engl. periarticular].
periartrita
PERIARTRÍTĂ, periartrite, s. f. Inflamație a țesuturilor din jurul unei articulații. [Pr.: -ri-ar-] – Din fr. périarthrite.

DOOM

periartrítă (boală a articulațiilor) (-ri-ar-) s. f., g.-d. art. periartrítei; pl. periartríte
periartrite
PERIARTRÍTĂ, periartrite, s. f. Inflamație a țesuturilor din jurul unei articulații. [Pr.: -ri-ar-] – Din fr. périarthrite.

DOOM

periartrítă (boală a articulațiilor) (-ri-ar-) s. f., g.-d. art. periartrítei; pl. periartríte
periartritei
PERIARTRÍTĂ, periartrite, s. f. Inflamație a țesuturilor din jurul unei articulații. [Pr.: -ri-ar-] – Din fr. périarthrite.

DOOM

periartrítă (boală a articulațiilor) (-ri-ar-) s. f., g.-d. art. periartrítei; pl. periartríte
periartritele
PERIARTRÍTĂ, periartrite, s. f. Inflamație a țesuturilor din jurul unei articulații. [Pr.: -ri-ar-] – Din fr. périarthrite.

DOOM

periartrítă (boală a articulațiilor) (-ri-ar-) s. f., g.-d. art. periartrítei; pl. periartríte
periartritelor
PERIARTRÍTĂ, periartrite, s. f. Inflamație a țesuturilor din jurul unei articulații. [Pr.: -ri-ar-] – Din fr. périarthrite.

DOOM

periartrítă (boală a articulațiilor) (-ri-ar-) s. f., g.-d. art. periartrítei; pl. periartríte
periară
PERIÁ, périi, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A(-și) netezi părul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de cânepă ieșit din ragilă pentru a-l curăța de câlți, de impurități; a scărmăna, a pieptăna. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a îndrepta, a îmbunătăți o lucrare literară, științifică etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A linguși pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.

DOOM

periá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. périi, 3 périe (-ri-e), 1 pl. periém; conj. prez. 1 și 2 sg. să périi, 3 să périe; ger. periínd (-ri-ind)
periarăm
PERIÁ, périi, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A(-și) netezi părul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de cânepă ieșit din ragilă pentru a-l curăța de câlți, de impurități; a scărmăna, a pieptăna. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a îndrepta, a îmbunătăți o lucrare literară, științifică etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A linguși pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.

DOOM

periá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. périi, 3 périe (-ri-e), 1 pl. periém; conj. prez. 1 și 2 sg. să périi, 3 să périe; ger. periínd (-ri-ind)
periarăți
PERIÁ, périi, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A(-și) netezi părul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de cânepă ieșit din ragilă pentru a-l curăța de câlți, de impurități; a scărmăna, a pieptăna. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a îndrepta, a îmbunătăți o lucrare literară, științifică etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A linguși pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.

DOOM

periá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. périi, 3 périe (-ri-e), 1 pl. periém; conj. prez. 1 și 2 sg. să périi, 3 să périe; ger. periínd (-ri-ind)
periase
PERIÁ, périi, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A(-și) netezi părul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de cânepă ieșit din ragilă pentru a-l curăța de câlți, de impurități; a scărmăna, a pieptăna. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a îndrepta, a îmbunătăți o lucrare literară, științifică etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A linguși pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.

DOOM

periá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. périi, 3 périe (-ri-e), 1 pl. periém; conj. prez. 1 și 2 sg. să périi, 3 să périe; ger. periínd (-ri-ind)
periasem
PERIÁ, périi, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A(-și) netezi părul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de cânepă ieșit din ragilă pentru a-l curăța de câlți, de impurități; a scărmăna, a pieptăna. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a îndrepta, a îmbunătăți o lucrare literară, științifică etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A linguși pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.

DOOM

periá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. périi, 3 périe (-ri-e), 1 pl. periém; conj. prez. 1 și 2 sg. să périi, 3 să périe; ger. periínd (-ri-ind)
periaseră
PERIÁ, périi, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A(-și) netezi părul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de cânepă ieșit din ragilă pentru a-l curăța de câlți, de impurități; a scărmăna, a pieptăna. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a îndrepta, a îmbunătăți o lucrare literară, științifică etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A linguși pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.

DOOM

periá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. périi, 3 périe (-ri-e), 1 pl. periém; conj. prez. 1 și 2 sg. să périi, 3 să périe; ger. periínd (-ri-ind)
periaserăm
PERIÁ, périi, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A(-și) netezi părul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de cânepă ieșit din ragilă pentru a-l curăța de câlți, de impurități; a scărmăna, a pieptăna. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a îndrepta, a îmbunătăți o lucrare literară, științifică etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A linguși pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.

DOOM

periá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. périi, 3 périe (-ri-e), 1 pl. periém; conj. prez. 1 și 2 sg. să périi, 3 să périe; ger. periínd (-ri-ind)
periaserăți
PERIÁ, périi, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A(-și) netezi părul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de cânepă ieșit din ragilă pentru a-l curăța de câlți, de impurități; a scărmăna, a pieptăna. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a îndrepta, a îmbunătăți o lucrare literară, științifică etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A linguși pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.

DOOM

periá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. périi, 3 périe (-ri-e), 1 pl. periém; conj. prez. 1 și 2 sg. să périi, 3 să périe; ger. periínd (-ri-ind)
periaseși
PERIÁ, périi, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A(-și) netezi părul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de cânepă ieșit din ragilă pentru a-l curăța de câlți, de impurități; a scărmăna, a pieptăna. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a îndrepta, a îmbunătăți o lucrare literară, științifică etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A linguși pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.

DOOM

periá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. périi, 3 périe (-ri-e), 1 pl. periém; conj. prez. 1 și 2 sg. să périi, 3 să périe; ger. periínd (-ri-ind)
periaseți
PERIÁ, périi, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A(-și) netezi părul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de cânepă ieșit din ragilă pentru a-l curăța de câlți, de impurități; a scărmăna, a pieptăna. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a îndrepta, a îmbunătăți o lucrare literară, științifică etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A linguși pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.

DOOM

periá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. périi, 3 périe (-ri-e), 1 pl. periém; conj. prez. 1 și 2 sg. să périi, 3 să périe; ger. periínd (-ri-ind)
periastru
PERIÁSTRU s.n. (Astr.) Punctul de pe semiaxa mare a unui sistem de stele duble cel mai apropiat de steaua principală. [< fr. périastre, it. periastro, germ. Periastron].
periat
PERIÁ, périi, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A(-și) netezi părul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de cânepă ieșit din ragilă pentru a-l curăța de câlți, de impurități; a scărmăna, a pieptăna. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a îndrepta, a îmbunătăți o lucrare literară, științifică etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A linguși pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.

DOOM

periá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. périi, 3 périe (-ri-e), 1 pl. periém; conj. prez. 1 și 2 sg. să périi, 3 să périe; ger. periínd (-ri-ind)
periat
PERIÁT2, -Ă, periați, -te, adj. Curățat sau netezit cu peria. [Pr.: -ri-at] – V. peria.
periat
PERIÁT1, periaturi, s. n. Faptul de a (se) peria. [Pr.: -ri-at] – V. peria.

DOOM

periát (periere) (-ri-at) s. n., pl. periáturi
periata
PERIÁT2, -Ă, periați, -te, adj. Curățat sau netezit cu peria. [Pr.: -ri-at] – V. peria.
periate
PERIÁT2, -Ă, periați, -te, adj. Curățat sau netezit cu peria. [Pr.: -ri-at] – V. peria.
periatei
PERIÁT2, -Ă, periați, -te, adj. Curățat sau netezit cu peria. [Pr.: -ri-at] – V. peria.
periatele
PERIÁT2, -Ă, periați, -te, adj. Curățat sau netezit cu peria. [Pr.: -ri-at] – V. peria.
periatelor
PERIÁT2, -Ă, periați, -te, adj. Curățat sau netezit cu peria. [Pr.: -ri-at] – V. peria.
periatul
PERIÁT2, -Ă, periați, -te, adj. Curățat sau netezit cu peria. [Pr.: -ri-at] – V. peria.
periatul
PERIÁT1, periaturi, s. n. Faptul de a (se) peria. [Pr.: -ri-at] – V. peria.

DOOM

periát (periere) (-ri-at) s. n., pl. periáturi
periatului
PERIÁT2, -Ă, periați, -te, adj. Curățat sau netezit cu peria. [Pr.: -ri-at] – V. peria.
periatului
PERIÁT1, periaturi, s. n. Faptul de a (se) peria. [Pr.: -ri-at] – V. peria.

DOOM

periát (periere) (-ri-at) s. n., pl. periáturi
periaturi
PERIÁT1, periaturi, s. n. Faptul de a (se) peria. [Pr.: -ri-at] – V. peria.

DOOM

periát (periere) (-ri-at) s. n., pl. periáturi
periaturile
PERIÁT1, periaturi, s. n. Faptul de a (se) peria. [Pr.: -ri-at] – V. peria.

DOOM

periát (periere) (-ri-at) s. n., pl. periáturi
periaturilor
PERIÁT1, periaturi, s. n. Faptul de a (se) peria. [Pr.: -ri-at] – V. peria.

DOOM

periát (periere) (-ri-at) s. n., pl. periáturi
periau
PERIÁ, périi, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A(-și) netezi părul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de cânepă ieșit din ragilă pentru a-l curăța de câlți, de impurități; a scărmăna, a pieptăna. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a îndrepta, a îmbunătăți o lucrare literară, științifică etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A linguși pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.

DOOM

periá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. périi, 3 périe (-ri-e), 1 pl. periém; conj. prez. 1 și 2 sg. să périi, 3 să périe; ger. periínd (-ri-ind)
periaxial
PERIAXIÁL, -Ă adj. (Anat.) Situat în jurul axului cerebrospinal. [Cf. fr. périaxial].
periași
PERIÁ, périi, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A(-și) netezi părul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de cânepă ieșit din ragilă pentru a-l curăța de câlți, de impurități; a scărmăna, a pieptăna. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a îndrepta, a îmbunătăți o lucrare literară, științifică etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A linguși pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.

DOOM

periá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. périi, 3 périe (-ri-e), 1 pl. periém; conj. prez. 1 și 2 sg. să périi, 3 să périe; ger. periínd (-ri-ind)
periați
PERIÁ, périi, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A(-și) netezi părul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de cânepă ieșit din ragilă pentru a-l curăța de câlți, de impurități; a scărmăna, a pieptăna. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a îndrepta, a îmbunătăți o lucrare literară, științifică etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A linguși pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.

DOOM

periá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. périi, 3 périe (-ri-e), 1 pl. periém; conj. prez. 1 și 2 sg. să périi, 3 să périe; ger. periínd (-ri-ind)
periați
PERIÁT2, -Ă, periați, -te, adj. Curățat sau netezit cu peria. [Pr.: -ri-at] – V. peria.
periații
PERIÁT2, -Ă, periați, -te, adj. Curățat sau netezit cu peria. [Pr.: -ri-at] – V. peria.
periaților
PERIÁT2, -Ă, periați, -te, adj. Curățat sau netezit cu peria. [Pr.: -ri-at] – V. peria.
peribeea
Peribeea = Periboea.
periblastulă
PERIBLASTÚLĂ s.f. (Biol.) Rezultatul segmentării oului la animalele plurivalente. [Cf. fr. périblastule, engl. periblastula].
periblem
PERIBLÉM s.n. (Biol.) Țesut al meristemului terminal al unei tulpini sau al unei rădăcini la plantele fanerogame. [< fr. périblème].
periboea
Periboea 1. Soția lui Oeneus, regele Calydonului, și mama lui Tydeus. 2. Soția lui Polybus, regele Corinthului. Cînd Oedipus a fost adus la curtea lui Polybus, Periboea l-a primit cu bucurie și l-a crescut ca pe propriul ei fiu. 3. Mama lui Nausithous, regele feacilor. 4. Soția lui Icarius (2.) și mama Penelopei. 5. Fiica lui Alcathous, regele Megarei, și soția lui Telamon, cu care a avut un fiu, pe Aiax.
periboină
PERIBOÍNĂ s.f. (Geol.) Depresiune naturală produsă sub acțiunea valurilor mării, care separă marea de un lac litoral și prin care apele mării se unesc cu ale lacului. [< fr. périboïne].
peribol
PERIBÓL, periboluri, s. n. 1. Spațiu sacru în jurul templelor grecești sau romane, decorat cu statui și monumente votive. 2. Incintă exterioară a unor edificii sacre. – Din fr. péribole.

DOOM

periból s. n., pl. peribóluri
peribolul
PERIBÓL, periboluri, s. n. 1. Spațiu sacru în jurul templelor grecești sau romane, decorat cu statui și monumente votive. 2. Incintă exterioară a unor edificii sacre. – Din fr. péribole.

DOOM

periból s. n., pl. peribóluri
peribolului
PERIBÓL, periboluri, s. n. 1. Spațiu sacru în jurul templelor grecești sau romane, decorat cu statui și monumente votive. 2. Incintă exterioară a unor edificii sacre. – Din fr. péribole.

DOOM

periból s. n., pl. peribóluri
periboluri
PERIBÓL, periboluri, s. n. 1. Spațiu sacru în jurul templelor grecești sau romane, decorat cu statui și monumente votive. 2. Incintă exterioară a unor edificii sacre. – Din fr. péribole.

DOOM

periból s. n., pl. peribóluri
peribolurile
PERIBÓL, periboluri, s. n. 1. Spațiu sacru în jurul templelor grecești sau romane, decorat cu statui și monumente votive. 2. Incintă exterioară a unor edificii sacre. – Din fr. péribole.

DOOM

periból s. n., pl. peribóluri
peribolurilor
PERIBÓL, periboluri, s. n. 1. Spațiu sacru în jurul templelor grecești sau romane, decorat cu statui și monumente votive. 2. Incintă exterioară a unor edificii sacre. – Din fr. péribole.

DOOM

periból s. n., pl. peribóluri
peribranhial
PERIBRANHIÁL, -Ă adj. (Anat.) Situat în jurul branhiilor. [Cf. fr. péribranchial].
peribronhial
PERIBRONHIÁL, -Ă adj. (Anat.) Situat în jurul bronhiilor. [Cf. fr. péribronchial].
peribronșita
PERIBRONȘÍTĂ, peribronșite, s. f. (Med.) Inflamație a țesutului conjunctiv din jurul bronhiilor. – Din fr. péribronchite.
peribronșite
PERIBRONȘÍTĂ, peribronșite, s. f. (Med.) Inflamație a țesutului conjunctiv din jurul bronhiilor. – Din fr. péribronchite.
peribronșitei
PERIBRONȘÍTĂ, peribronșite, s. f. (Med.) Inflamație a țesutului conjunctiv din jurul bronhiilor. – Din fr. péribronchite.
peribronșitele
PERIBRONȘÍTĂ, peribronșite, s. f. (Med.) Inflamație a țesutului conjunctiv din jurul bronhiilor. – Din fr. péribronchite.
peribronșitelor
PERIBRONȘÍTĂ, peribronșite, s. f. (Med.) Inflamație a țesutului conjunctiv din jurul bronhiilor. – Din fr. péribronchite.
pericambiu
PERICÁMBIU s.n. Periciclu. [< fr. péricambium].
pericard
PERICÁRD, pericarduri, s. n. Înveliș al inimii, format dintr-o foiță seroasă și una fibroasă. [Pl. și: pericarde] – Din fr. péricarde.

DOOM

pericárd s. n., pl. pericárduri
pericardectomie
PERICARDECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție operatorie a pericardului. [Gen. -iei. / < fr. péricardectomie].
pericardic
PERICÁRDIC, -Ă, pericardici, -ce, adj. Care aparține pericardului, privitor la pericard. – Din fr. pericardique.

DOOM

pericárdic adj. m., pl. pericárdici; f. pericárdică, pl. pericárdice
pericardica
PERICÁRDIC, -Ă, pericardici, -ce, adj. Care aparține pericardului, privitor la pericard. – Din fr. pericardique.

DOOM

pericárdic adj. m., pl. pericárdici; f. pericárdică, pl. pericárdice
pericardice
PERICÁRDIC, -Ă, pericardici, -ce, adj. Care aparține pericardului, privitor la pericard. – Din fr. pericardique.

DOOM

pericárdic adj. m., pl. pericárdici; f. pericárdică, pl. pericárdice
pericardicei
PERICÁRDIC, -Ă, pericardici, -ce, adj. Care aparține pericardului, privitor la pericard. – Din fr. pericardique.

DOOM

pericárdic adj. m., pl. pericárdici; f. pericárdică, pl. pericárdice
pericardicele
PERICÁRDIC, -Ă, pericardici, -ce, adj. Care aparține pericardului, privitor la pericard. – Din fr. pericardique.

DOOM

pericárdic adj. m., pl. pericárdici; f. pericárdică, pl. pericárdice
pericardicelor
PERICÁRDIC, -Ă, pericardici, -ce, adj. Care aparține pericardului, privitor la pericard. – Din fr. pericardique.

DOOM

pericárdic adj. m., pl. pericárdici; f. pericárdică, pl. pericárdice
pericardici
PERICÁRDIC, -Ă, pericardici, -ce, adj. Care aparține pericardului, privitor la pericard. – Din fr. pericardique.

DOOM

pericárdic adj. m., pl. pericárdici; f. pericárdică, pl. pericárdice
pericardicii
PERICÁRDIC, -Ă, pericardici, -ce, adj. Care aparține pericardului, privitor la pericard. – Din fr. pericardique.

DOOM

pericárdic adj. m., pl. pericárdici; f. pericárdică, pl. pericárdice
pericardicilor
PERICÁRDIC, -Ă, pericardici, -ce, adj. Care aparține pericardului, privitor la pericard. – Din fr. pericardique.

DOOM

pericárdic adj. m., pl. pericárdici; f. pericárdică, pl. pericárdice
pericardicul
PERICÁRDIC, -Ă, pericardici, -ce, adj. Care aparține pericardului, privitor la pericard. – Din fr. pericardique.

DOOM

pericárdic adj. m., pl. pericárdici; f. pericárdică, pl. pericárdice
pericardicului
PERICÁRDIC, -Ă, pericardici, -ce, adj. Care aparține pericardului, privitor la pericard. – Din fr. pericardique.

DOOM

pericárdic adj. m., pl. pericárdici; f. pericárdică, pl. pericárdice
pericardiotomie
PERICARDIOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie operatorie a pericardului. [Gen. -iei. / < fr. péricarditomie].
pericardita
PERICARDÍTĂ, pericardite, s. f. Boală care se manifestă prin inflamația pericardului. – Din fr. péricardite.

DOOM

pericardítă s. f., g.-d. art. pericardítei; pl. pericardíte
pericardite
PERICARDÍTĂ, pericardite, s. f. Boală care se manifestă prin inflamația pericardului. – Din fr. péricardite.

DOOM

pericardítă s. f., g.-d. art. pericardítei; pl. pericardíte
pericarditei
PERICARDÍTĂ, pericardite, s. f. Boală care se manifestă prin inflamația pericardului. – Din fr. péricardite.

DOOM

pericardítă s. f., g.-d. art. pericardítei; pl. pericardíte
pericarditele
PERICARDÍTĂ, pericardite, s. f. Boală care se manifestă prin inflamația pericardului. – Din fr. péricardite.

DOOM

pericardítă s. f., g.-d. art. pericardítei; pl. pericardíte
pericarditelor
PERICARDÍTĂ, pericardite, s. f. Boală care se manifestă prin inflamația pericardului. – Din fr. péricardite.

DOOM

pericardítă s. f., g.-d. art. pericardítei; pl. pericardíte
pericardul
PERICÁRD, pericarduri, s. n. Înveliș al inimii, format dintr-o foiță seroasă și una fibroasă. [Pl. și: pericarde] – Din fr. péricarde.

DOOM

pericárd s. n., pl. pericárduri
pericardului
PERICÁRD, pericarduri, s. n. Înveliș al inimii, format dintr-o foiță seroasă și una fibroasă. [Pl. și: pericarde] – Din fr. péricarde.

DOOM

pericárd s. n., pl. pericárduri
pericarduri
PERICÁRD, pericarduri, s. n. Înveliș al inimii, format dintr-o foiță seroasă și una fibroasă. [Pl. și: pericarde] – Din fr. péricarde.

DOOM

pericárd s. n., pl. pericárduri
pericardurile
PERICÁRD, pericarduri, s. n. Înveliș al inimii, format dintr-o foiță seroasă și una fibroasă. [Pl. și: pericarde] – Din fr. péricarde.

DOOM

pericárd s. n., pl. pericárduri
pericardurilor
PERICÁRD, pericarduri, s. n. Înveliș al inimii, format dintr-o foiță seroasă și una fibroasă. [Pl. și: pericarde] – Din fr. péricarde.

DOOM

pericárd s. n., pl. pericárduri
pericarion
PERICARIÓN s.m. (Biol.) Masă citoplasmatică din jurul nucleului. [Pron. -ri-on. / < fr. péricaryon, cf. gr. peri – împrejurul, karion – nucleu].
pericarp
PERICÁRP, pericarpe, s. n. Ansamblul straturilor de țesuturi care alcătuiesc pereții unui fruct. [Pl. și: pericarpuri] – Din fr. péricarpe.

DOOM

pericárp s. n., pl. pericárpuri
pericarp
PERICÁRP, pericarpuri, s. n. Ansamblul straturilor de țesuturi care alcătuiesc pereții unui fruct. [Pl. și: pericarpe] – Din fr. péricarpe.
pericarpatic
PERICARPÁTIC, -Ă, pericarpatici, -ce, adj. (Geogr.; despre forme de relief, regiuni) Care este situat în jurul Munților Carpați. – Peri- + carpatic.

DOOM

pericarpátic adj. m., pl. pericarpátici; f. pericarpátică, pl. pericarpátice
pericarpatica
PERICARPÁTIC, -Ă, pericarpatici, -ce, adj. (Geogr.; despre forme de relief, regiuni) Care este situat în jurul Munților Carpați. – Peri- + carpatic.

DOOM

pericarpátic adj. m., pl. pericarpátici; f. pericarpátică, pl. pericarpátice
pericarpatice
PERICARPÁTIC, -Ă, pericarpatici, -ce, adj. (Geogr.; despre forme de relief, regiuni) Care este situat în jurul Munților Carpați. – Peri- + carpatic.

DOOM

pericarpátic adj. m., pl. pericarpátici; f. pericarpátică, pl. pericarpátice
pericarpaticei
PERICARPÁTIC, -Ă, pericarpatici, -ce, adj. (Geogr.; despre forme de relief, regiuni) Care este situat în jurul Munților Carpați. – Peri- + carpatic.

DOOM

pericarpátic adj. m., pl. pericarpátici; f. pericarpátică, pl. pericarpátice
pericarpaticele
PERICARPÁTIC, -Ă, pericarpatici, -ce, adj. (Geogr.; despre forme de relief, regiuni) Care este situat în jurul Munților Carpați. – Peri- + carpatic.

DOOM

pericarpátic adj. m., pl. pericarpátici; f. pericarpátică, pl. pericarpátice
pericarpaticelor
PERICARPÁTIC, -Ă, pericarpatici, -ce, adj. (Geogr.; despre forme de relief, regiuni) Care este situat în jurul Munților Carpați. – Peri- + carpatic.

DOOM

pericarpátic adj. m., pl. pericarpátici; f. pericarpátică, pl. pericarpátice
pericarpatici
PERICARPÁTIC, -Ă, pericarpatici, -ce, adj. (Geogr.; despre forme de relief, regiuni) Care este situat în jurul Munților Carpați. – Peri- + carpatic.

DOOM

pericarpátic adj. m., pl. pericarpátici; f. pericarpátică, pl. pericarpátice
pericarpaticii
PERICARPÁTIC, -Ă, pericarpatici, -ce, adj. (Geogr.; despre forme de relief, regiuni) Care este situat în jurul Munților Carpați. – Peri- + carpatic.

DOOM

pericarpátic adj. m., pl. pericarpátici; f. pericarpátică, pl. pericarpátice
pericarpaticilor
PERICARPÁTIC, -Ă, pericarpatici, -ce, adj. (Geogr.; despre forme de relief, regiuni) Care este situat în jurul Munților Carpați. – Peri- + carpatic.

DOOM

pericarpátic adj. m., pl. pericarpátici; f. pericarpátică, pl. pericarpátice
pericarpaticul
PERICARPÁTIC, -Ă, pericarpatici, -ce, adj. (Geogr.; despre forme de relief, regiuni) Care este situat în jurul Munților Carpați. – Peri- + carpatic.

DOOM

pericarpátic adj. m., pl. pericarpátici; f. pericarpátică, pl. pericarpátice
pericarpaticului
PERICARPÁTIC, -Ă, pericarpatici, -ce, adj. (Geogr.; despre forme de relief, regiuni) Care este situat în jurul Munților Carpați. – Peri- + carpatic.

DOOM

pericarpátic adj. m., pl. pericarpátici; f. pericarpátică, pl. pericarpátice
pericarpic
PERICÁRPIC, -Ă adj. Al pericarpului. [< fr. péricarpique].
pericarpul
PERICÁRP, pericarpuri, s. n. Ansamblul straturilor de țesuturi care alcătuiesc pereții unui fruct. [Pl. și: pericarpe] – Din fr. péricarpe.
pericarpului
PERICÁRP, pericarpuri, s. n. Ansamblul straturilor de țesuturi care alcătuiesc pereții unui fruct. [Pl. și: pericarpe] – Din fr. péricarpe.
pericarpuri
PERICÁRP, pericarpuri, s. n. Ansamblul straturilor de țesuturi care alcătuiesc pereții unui fruct. [Pl. și: pericarpe] – Din fr. péricarpe.
pericarpurile
PERICÁRP, pericarpuri, s. n. Ansamblul straturilor de țesuturi care alcătuiesc pereții unui fruct. [Pl. și: pericarpe] – Din fr. péricarpe.
pericarpurilor
PERICÁRP, pericarpuri, s. n. Ansamblul straturilor de țesuturi care alcătuiesc pereții unui fruct. [Pl. și: pericarpe] – Din fr. péricarpe.
pericecal
PERICECÁL, -Ă adj. (Anat.) Situat în jurul cecului. [Cf. fr. péricaecal].
pericefalic
PERICEFÁLIC, -Ă adj. Situat în jurul arterei carotide. [Cf. fr. péricéphalique].
pericelular
PERICELULÁR, -Ă adj. Din jurul celulei. [Cf. fr. péricellulaire].
pericentre
PERICÉNTRU, pericentre, s. n. (Astron.) Punct de pe orbita unui corp ceresc situat la cea mai mică depărtare de corpul ceresc central în raport cu care se face mișcarea. – Din fr. péricentre, engl. pericentre.
pericentrele
PERICÉNTRU, pericentre, s. n. (Astron.) Punct de pe orbita unui corp ceresc situat la cea mai mică depărtare de corpul ceresc central în raport cu care se face mișcarea. – Din fr. péricentre, engl. pericentre.
pericentrelor
PERICÉNTRU, pericentre, s. n. (Astron.) Punct de pe orbita unui corp ceresc situat la cea mai mică depărtare de corpul ceresc central în raport cu care se face mișcarea. – Din fr. péricentre, engl. pericentre.
pericentric
PERICÉNTRIC, -Ă adj. Așezat în jurul centrului. [< fr. péricentrique].

DOOM

pericéntric adj. m., pl. pericéntrici; f. pericéntrică, pl. pericéntrice
pericentrica
PERICÉNTRIC, -Ă adj. Așezat în jurul centrului. [< fr. péricentrique].

DOOM

pericéntric adj. m., pl. pericéntrici; f. pericéntrică, pl. pericéntrice
pericentrice
PERICÉNTRIC, -Ă adj. Așezat în jurul centrului. [< fr. péricentrique].

DOOM

pericéntric adj. m., pl. pericéntrici; f. pericéntrică, pl. pericéntrice
pericentricei
PERICÉNTRIC, -Ă adj. Așezat în jurul centrului. [< fr. péricentrique].

DOOM

pericéntric adj. m., pl. pericéntrici; f. pericéntrică, pl. pericéntrice
pericentricele
PERICÉNTRIC, -Ă adj. Așezat în jurul centrului. [< fr. péricentrique].

DOOM

pericéntric adj. m., pl. pericéntrici; f. pericéntrică, pl. pericéntrice
pericentricelor
PERICÉNTRIC, -Ă adj. Așezat în jurul centrului. [< fr. péricentrique].

DOOM

pericéntric adj. m., pl. pericéntrici; f. pericéntrică, pl. pericéntrice
pericentrici
PERICÉNTRIC, -Ă adj. Așezat în jurul centrului. [< fr. péricentrique].

DOOM

pericéntric adj. m., pl. pericéntrici; f. pericéntrică, pl. pericéntrice
pericentricii
PERICÉNTRIC, -Ă adj. Așezat în jurul centrului. [< fr. péricentrique].

DOOM

pericéntric adj. m., pl. pericéntrici; f. pericéntrică, pl. pericéntrice
pericentricilor
PERICÉNTRIC, -Ă adj. Așezat în jurul centrului. [< fr. péricentrique].

DOOM

pericéntric adj. m., pl. pericéntrici; f. pericéntrică, pl. pericéntrice
pericentricul
PERICÉNTRIC, -Ă adj. Așezat în jurul centrului. [< fr. péricentrique].

DOOM

pericéntric adj. m., pl. pericéntrici; f. pericéntrică, pl. pericéntrice
pericentricului
PERICÉNTRIC, -Ă adj. Așezat în jurul centrului. [< fr. péricentrique].

DOOM

pericéntric adj. m., pl. pericéntrici; f. pericéntrică, pl. pericéntrice
pericentru
PERICÉNTRU, pericentre, s. n. (Astron.) Punct de pe orbita unui corp ceresc situat la cea mai mică depărtare de corpul ceresc central în raport cu care se face mișcarea. – Din fr. péricentre, engl. pericentre.
pericentrul
PERICÉNTRU, pericentre, s. n. (Astron.) Punct de pe orbita unui corp ceresc situat la cea mai mică depărtare de corpul ceresc central în raport cu care se face mișcarea. – Din fr. péricentre, engl. pericentre.
pericentrului
PERICÉNTRU, pericentre, s. n. (Astron.) Punct de pe orbita unui corp ceresc situat la cea mai mică depărtare de corpul ceresc central în raport cu care se face mișcarea. – Din fr. péricentre, engl. pericentre.
perichistectomie
PERICHISTECTOMÍE s.f. (Med.) Operație chirurgicală a țesutului periparazitar în tratamentul chistului hidatic. [Gen. -iei. / < fr. périkystectomie].
perichistită
PERICHISTÍTĂ s.f. Inflamație a cămășii conjunctive care învelește chisturile. [< fr. périkystite].
periciclu
PERICÍCLU, pericicluri, s. n. Strat extern al cilindrului central al rădăcinii sau tulpinii plantelor. – Din fr. péricycle.

DOOM

pericíclu (-ci-clu) s. n., pl. pericícluri
periciclul
PERICÍCLU, pericicluri, s. n. Strat extern al cilindrului central al rădăcinii sau tulpinii plantelor. – Din fr. péricycle.

DOOM

pericíclu (-ci-clu) s. n., pl. pericícluri
periciclului
PERICÍCLU, pericicluri, s. n. Strat extern al cilindrului central al rădăcinii sau tulpinii plantelor. – Din fr. péricycle.

DOOM

pericíclu (-ci-clu) s. n., pl. pericícluri
pericicluri
PERICÍCLU, pericicluri, s. n. Strat extern al cilindrului central al rădăcinii sau tulpinii plantelor. – Din fr. péricycle.

DOOM

pericíclu (-ci-clu) s. n., pl. pericícluri
periciclurile
PERICÍCLU, pericicluri, s. n. Strat extern al cilindrului central al rădăcinii sau tulpinii plantelor. – Din fr. péricycle.

DOOM

pericíclu (-ci-clu) s. n., pl. pericícluri
periciclurilor
PERICÍCLU, pericicluri, s. n. Strat extern al cilindrului central al rădăcinii sau tulpinii plantelor. – Din fr. péricycle.

DOOM

pericíclu (-ci-clu) s. n., pl. pericícluri
pericil
PERICÍL s.n. (Bot.) Regiune din jurul cililor unei rădăcini. [Cf. fr. péricil].
pericil
PERICÍL s.n. (Bot.) Regiune din jurul cililor unei rădăcini. [Cf. fr. péricil].
pericimentită
PERICIMENTÍTĂ s.f. (Med.) Periodontită. [< fr. péricimentite].
pericios
PERICIÓS, -OÁSĂ, pericioși, -oase, adj. (Învechit) Pieri tor. Numai darul de sus stîrpește în pustnic toate patimile pericioase. CONACHI, P. 287.
pericistic
PERICÍSTIC, -Ă adj. Situat în jurul vezicii. [Cf. fr. péricystique].
pericistita
PERICISTÍTĂ, pericistite, s. f. (Med.) Inflamație acută sau cronică a țesutului din jurul vezicii urinare. – Din fr. péricystite.
pericistite
PERICISTÍTĂ, pericistite, s. f. (Med.) Inflamație acută sau cronică a țesutului din jurul vezicii urinare. – Din fr. péricystite.
pericistitei
PERICISTÍTĂ, pericistite, s. f. (Med.) Inflamație acută sau cronică a țesutului din jurul vezicii urinare. – Din fr. péricystite.
pericistitele
PERICISTÍTĂ, pericistite, s. f. (Med.) Inflamație acută sau cronică a țesutului din jurul vezicii urinare. – Din fr. péricystite.
pericistitelor
PERICISTÍTĂ, pericistite, s. f. (Med.) Inflamație acută sau cronică a țesutului din jurul vezicii urinare. – Din fr. péricystite.
periciune
PERICIÚNE, periciuni, s. f. (Învechit) 1. Pieire. Fură dați periciunii cîți se găsiră răspîndiți prin țeară. ISPIRESCU, M. V. 14. ♦ Ucidere, execuție. [Mihai] fa adus la locul periciunii. ISPIRESCU, M. V. 7. 2. Fig. Prăbușire morală, decădere, corupție. Vă mină egoismul pe calea periciunii. NEGRUZZI, S. II 247. Și îndată lăcomia cuprinzîndu-ne... uităm omenia, legea călcăm și așa fiii periciunii ne facem. ARHIVA R. I 54.
periclaz
PERICLÁZ s. n. Oxid de magneziu natural, cristalizat. – Din fr. périclase.

DOOM

pericláz (-ri-claz) s. n.
periclazul
PERICLÁZ s. n. Oxid de magneziu natural, cristalizat. – Din fr. périclase.

DOOM

pericláz (-ri-claz) s. n.
periclazului
PERICLÁZ s. n. Oxid de magneziu natural, cristalizat. – Din fr. périclase.

DOOM

pericláz (-ri-claz) s. n.
periclimen
Periclimen = Periclymenus.
periclin
PERICLÍN, periclinuri, s. n. 1. (Bot.) Totalitatea frunzelor sau bracteelor care formează involucrul florilor din familia compozeelor. 2. (Geol.) Zonă de apropiere și de unire a formațiunilor geologice de pe cele două flancuri ale cutelor. – Din fr. péricline.
periclinal
PERICLINÁL, -Ă, periclinali, -e, adj. (Geol.) Referitor la periclin (2); care este situat în jurul suprafeței axiale a cutelor scoarței Pământului. – Din fr. périclinal.
periclinala
PERICLINÁL, -Ă, periclinali, -e, adj. (Geol.) Referitor la periclin (2); care este situat în jurul suprafeței axiale a cutelor scoarței Pământului. – Din fr. périclinal.
periclinale
PERICLINÁL, -Ă, periclinali, -e, adj. (Geol.) Referitor la periclin (2); care este situat în jurul suprafeței axiale a cutelor scoarței Pământului. – Din fr. périclinal.
periclinalei
PERICLINÁL, -Ă, periclinali, -e, adj. (Geol.) Referitor la periclin (2); care este situat în jurul suprafeței axiale a cutelor scoarței Pământului. – Din fr. périclinal.
periclinalele
PERICLINÁL, -Ă, periclinali, -e, adj. (Geol.) Referitor la periclin (2); care este situat în jurul suprafeței axiale a cutelor scoarței Pământului. – Din fr. périclinal.
periclinalelor
PERICLINÁL, -Ă, periclinali, -e, adj. (Geol.) Referitor la periclin (2); care este situat în jurul suprafeței axiale a cutelor scoarței Pământului. – Din fr. périclinal.
periclinali
PERICLINÁL, -Ă, periclinali, -e, adj. (Geol.) Referitor la periclin (2); care este situat în jurul suprafeței axiale a cutelor scoarței Pământului. – Din fr. périclinal.
periclinalii
PERICLINÁL, -Ă, periclinali, -e, adj. (Geol.) Referitor la periclin (2); care este situat în jurul suprafeței axiale a cutelor scoarței Pământului. – Din fr. périclinal.
periclinalilor
PERICLINÁL, -Ă, periclinali, -e, adj. (Geol.) Referitor la periclin (2); care este situat în jurul suprafeței axiale a cutelor scoarței Pământului. – Din fr. périclinal.
periclinalul
PERICLINÁL, -Ă, periclinali, -e, adj. (Geol.) Referitor la periclin (2); care este situat în jurul suprafeței axiale a cutelor scoarței Pământului. – Din fr. périclinal.
periclinalului
PERICLINÁL, -Ă, periclinali, -e, adj. (Geol.) Referitor la periclin (2); care este situat în jurul suprafeței axiale a cutelor scoarței Pământului. – Din fr. périclinal.
periclinic
PERICLÍNIC, -Ă, periclinici, -ce, adj. (Bot.) Care are periclin (1). – Periclin + suf. -ic.
periclinica
PERICLÍNIC, -Ă, periclinici, -ce, adj. (Bot.) Care are periclin (1). – Periclin + suf. -ic.
periclinice
PERICLÍNIC, -Ă, periclinici, -ce, adj. (Bot.) Care are periclin (1). – Periclin + suf. -ic.
periclinicei
PERICLÍNIC, -Ă, periclinici, -ce, adj. (Bot.) Care are periclin (1). – Periclin + suf. -ic.
periclinicele
PERICLÍNIC, -Ă, periclinici, -ce, adj. (Bot.) Care are periclin (1). – Periclin + suf. -ic.
periclinicelor
PERICLÍNIC, -Ă, periclinici, -ce, adj. (Bot.) Care are periclin (1). – Periclin + suf. -ic.
periclinici
PERICLÍNIC, -Ă, periclinici, -ce, adj. (Bot.) Care are periclin (1). – Periclin + suf. -ic.
periclinicii
PERICLÍNIC, -Ă, periclinici, -ce, adj. (Bot.) Care are periclin (1). – Periclin + suf. -ic.
periclinicilor
PERICLÍNIC, -Ă, periclinici, -ce, adj. (Bot.) Care are periclin (1). – Periclin + suf. -ic.
periclinicul
PERICLÍNIC, -Ă, periclinici, -ce, adj. (Bot.) Care are periclin (1). – Periclin + suf. -ic.
periclinicului
PERICLÍNIC, -Ă, periclinici, -ce, adj. (Bot.) Care are periclin (1). – Periclin + suf. -ic.
periclinul
PERICLÍN, periclinuri, s. n. 1. (Bot.) Totalitatea frunzelor sau bracteelor care formează involucrul florilor din familia compozeelor. 2. (Geol.) Zonă de apropiere și de unire a formațiunilor geologice de pe cele două flancuri ale cutelor. – Din fr. péricline.
periclinului
PERICLÍN, periclinuri, s. n. 1. (Bot.) Totalitatea frunzelor sau bracteelor care formează involucrul florilor din familia compozeelor. 2. (Geol.) Zonă de apropiere și de unire a formațiunilor geologice de pe cele două flancuri ale cutelor. – Din fr. péricline.
periclinuri
PERICLÍN, periclinuri, s. n. 1. (Bot.) Totalitatea frunzelor sau bracteelor care formează involucrul florilor din familia compozeelor. 2. (Geol.) Zonă de apropiere și de unire a formațiunilor geologice de pe cele două flancuri ale cutelor. – Din fr. péricline.
periclinurile
PERICLÍN, periclinuri, s. n. 1. (Bot.) Totalitatea frunzelor sau bracteelor care formează involucrul florilor din familia compozeelor. 2. (Geol.) Zonă de apropiere și de unire a formațiunilor geologice de pe cele două flancuri ale cutelor. – Din fr. péricline.
periclinurilor
PERICLÍN, periclinuri, s. n. 1. (Bot.) Totalitatea frunzelor sau bracteelor care formează involucrul florilor din familia compozeelor. 2. (Geol.) Zonă de apropiere și de unire a formațiunilor geologice de pe cele două flancuri ale cutelor. – Din fr. péricline.
periclita
PERICLITÁ, periclitez, vb. I. Tranz. A pune în pericol; a primejdui. – Din fr. péricliter.

DOOM

periclitá (a ~) (-ri-cli-) vb., ind. prez. 3 pericliteáză
periclitai
PERICLITÁ, periclitez, vb. I. Tranz. A pune în pericol; a primejdui. – Din fr. péricliter.

DOOM

periclitá (a ~) (-ri-cli-) vb., ind. prez. 3 pericliteáză
periclitam
PERICLITÁ, periclitez, vb. I. Tranz. A pune în pericol; a primejdui. – Din fr. péricliter.

DOOM

periclitá (a ~) (-ri-cli-) vb., ind. prez. 3 pericliteáză
periclitant
PERICLITÁNT, -Ă, periclitanți, -te, adj. Primejdios. – Din fr. périclitant.
periclitanta
PERICLITÁNT, -Ă, periclitanți, -te, adj. Primejdios. – Din fr. périclitant.
periclitante
PERICLITÁNT, -Ă, periclitanți, -te, adj. Primejdios. – Din fr. périclitant.
periclitantei
PERICLITÁNT, -Ă, periclitanți, -te, adj. Primejdios. – Din fr. périclitant.
periclitantele
PERICLITÁNT, -Ă, periclitanți, -te, adj. Primejdios. – Din fr. périclitant.
periclitantelor
PERICLITÁNT, -Ă, periclitanți, -te, adj. Primejdios. – Din fr. périclitant.
periclitantul
PERICLITÁNT, -Ă, periclitanți, -te, adj. Primejdios. – Din fr. périclitant.
periclitantului
PERICLITÁNT, -Ă, periclitanți, -te, adj. Primejdios. – Din fr. périclitant.
periclitanți
PERICLITÁNT, -Ă, periclitanți, -te, adj. Primejdios. – Din fr. périclitant.
periclitanții
PERICLITÁNT, -Ă, periclitanți, -te, adj. Primejdios. – Din fr. périclitant.
periclitanților
PERICLITÁNT, -Ă, periclitanți, -te, adj. Primejdios. – Din fr. périclitant.
periclitare
PERICLITÁ, periclitez, vb. I. Tranz. A pune în pericol; a primejdui. – Din fr. péricliter.

DOOM

periclitá (a ~) (-ri-cli-) vb., ind. prez. 3 pericliteáză
periclitare
PERICLITÁRE, periclitări, s. f. Acțiunea de a periclita și rezultatul ei; primejduire. – V. periclita.

DOOM

periclitáre (-ri-cli-) s. f., g.-d. art. periclitắrii; pl. periclitắri
periclitarea
PERICLITÁRE, periclitări, s. f. Acțiunea de a periclita și rezultatul ei; primejduire. – V. periclita.

DOOM

periclitáre (-ri-cli-) s. f., g.-d. art. periclitắrii; pl. periclitắri
periclitară
PERICLITÁ, periclitez, vb. I. Tranz. A pune în pericol; a primejdui. – Din fr. péricliter.

DOOM

periclitá (a ~) (-ri-cli-) vb., ind. prez. 3 pericliteáză
periclitarăm
PERICLITÁ, periclitez, vb. I. Tranz. A pune în pericol; a primejdui. – Din fr. péricliter.

DOOM

periclitá (a ~) (-ri-cli-) vb., ind. prez. 3 pericliteáză
periclitarăți
PERICLITÁ, periclitez, vb. I. Tranz. A pune în pericol; a primejdui. – Din fr. péricliter.

DOOM

periclitá (a ~) (-ri-cli-) vb., ind. prez. 3 pericliteáză
periclitase
PERICLITÁ, periclitez, vb. I. Tranz. A pune în pericol; a primejdui. – Din fr. péricliter.

DOOM

periclitá (a ~) (-ri-cli-) vb., ind. prez. 3 pericliteáză
periclitasem
PERICLITÁ, periclitez, vb. I. Tranz. A pune în pericol; a primejdui. – Din fr. péricliter.

DOOM

periclitá (a ~) (-ri-cli-) vb., ind. prez. 3 pericliteáză
periclitaseră
PERICLITÁ, periclitez, vb. I. Tranz. A pune în pericol; a primejdui. – Din fr. péricliter.

DOOM

periclitá (a ~) (-ri-cli-) vb., ind. prez. 3 pericliteáză
periclitaserăm
PERICLITÁ, periclitez, vb. I. Tranz. A pune în pericol; a primejdui. – Din fr. péricliter.

DOOM

periclitá (a ~) (-ri-cli-) vb., ind. prez. 3 pericliteáză
periclitaserăți
PERICLITÁ, periclitez, vb. I. Tranz. A pune în pericol; a primejdui. – Din fr. péricliter.

DOOM

periclitá (a ~) (-ri-cli-) vb., ind. prez. 3 pericliteáză
periclitaseși
PERICLITÁ, periclitez, vb. I. Tranz. A pune în pericol; a primejdui. – Din fr. péricliter.

DOOM

periclitá (a ~) (-ri-cli-) vb., ind. prez. 3 pericliteáză
periclitaseți
PERICLITÁ, periclitez, vb. I. Tranz. A pune în pericol; a primejdui. – Din fr. péricliter.

DOOM

periclitá (a ~) (-ri-cli-) vb., ind. prez. 3 pericliteáză
periclitat
PERICLITÁ, periclitez, vb. I. Tranz. A pune în pericol; a primejdui. – Din fr. péricliter.

DOOM

periclitá (a ~) (-ri-cli-) vb., ind. prez. 3 pericliteáză
periclitate
PERICLITÁTE s. f. Pericol, primejdie. – Din periclita.

DOOM

*periclitáte (-ri-cli-) s. f., g.-d. art. periclitắții
periclitatea
PERICLITÁTE s. f. Pericol, primejdie. – Din periclita.

DOOM

*periclitáte (-ri-cli-) s. f., g.-d. art. periclitắții
periclitau
PERICLITÁ, periclitez, vb. I. Tranz. A pune în pericol; a primejdui. – Din fr. péricliter.

DOOM

periclitá (a ~) (-ri-cli-) vb., ind. prez. 3 pericliteáză
periclitași
PERICLITÁ, periclitez, vb. I. Tranz. A pune în pericol; a primejdui. – Din fr. péricliter.

DOOM

periclitá (a ~) (-ri-cli-) vb., ind. prez. 3 pericliteáză
periclitați
PERICLITÁ, periclitez, vb. I. Tranz. A pune în pericol; a primejdui. – Din fr. péricliter.

DOOM

periclitá (a ~) (-ri-cli-) vb., ind. prez. 3 pericliteáză
periclitație
PERICLITÁȚIE s.f. (Liv.) Periclitare. [< lat. periclitatio].
periclitează
PERICLITÁ, periclitez, vb. I. Tranz. A pune în pericol; a primejdui. – Din fr. péricliter.

DOOM

periclitá (a ~) (-ri-cli-) vb., ind. prez. 3 pericliteáză
periclitez
PERICLITÁ, periclitez, vb. I. Tranz. A pune în pericol; a primejdui. – Din fr. péricliter.

DOOM

periclitá (a ~) (-ri-cli-) vb., ind. prez. 3 pericliteáză
pericliteze
PERICLITÁ, periclitez, vb. I. Tranz. A pune în pericol; a primejdui. – Din fr. péricliter.

DOOM

periclitá (a ~) (-ri-cli-) vb., ind. prez. 3 pericliteáză
periclitezi
PERICLITÁ, periclitez, vb. I. Tranz. A pune în pericol; a primejdui. – Din fr. péricliter.

DOOM

periclitá (a ~) (-ri-cli-) vb., ind. prez. 3 pericliteáză
periclitând
PERICLITÁ, periclitez, vb. I. Tranz. A pune în pericol; a primejdui. – Din fr. péricliter.

DOOM

periclitá (a ~) (-ri-cli-) vb., ind. prez. 3 pericliteáză
periclitînd
PERICLITÁ, periclitez, vb. I. Tranz. A pune în pericol; a primejdui. – Din fr. péricliter.

DOOM

periclitá (a ~) (-ri-cli-) vb., ind. prez. 3 pericliteáză
periclitări
PERICLITÁRE, periclitări, s. f. Acțiunea de a periclita și rezultatul ei; primejduire. – V. periclita.

DOOM

periclitáre (-ri-cli-) s. f., g.-d. art. periclitắrii; pl. periclitắri
periclitării
PERICLITÁRE, periclitări, s. f. Acțiunea de a periclita și rezultatul ei; primejduire. – V. periclita.

DOOM

periclitáre (-ri-cli-) s. f., g.-d. art. periclitắrii; pl. periclitắri
periclitările
PERICLITÁRE, periclitări, s. f. Acțiunea de a periclita și rezultatul ei; primejduire. – V. periclita.

DOOM

periclitáre (-ri-cli-) s. f., g.-d. art. periclitắrii; pl. periclitắri
periclitărilor
PERICLITÁRE, periclitări, s. f. Acțiunea de a periclita și rezultatul ei; primejduire. – V. periclita.

DOOM

periclitáre (-ri-cli-) s. f., g.-d. art. periclitắrii; pl. periclitắri
periclități
PERICLITÁTE s. f. Pericol, primejdie. – Din periclita.

DOOM

*periclitáte (-ri-cli-) s. f., g.-d. art. periclitắții
periclității
PERICLITÁTE s. f. Pericol, primejdie. – Din periclita.

DOOM

*periclitáte (-ri-cli-) s. f., g.-d. art. periclitắții
periclymenus
Periclymenus 1. Unul dintre argonauți și fiul regelui Neleus. A fost ucis de către Heracles împreună cu ceilalți frați ai săi. 2. Fiul lui Poseidon și al lui Chloris. A participat la apărarea cetății Thebae împotriva expediției „celor șapte”.
pericol
PERÍCOL, pericole, s. n. Situație, întâmplare care pune sau poate pune în primejdie existența, integritatea cuiva sau a ceva; primejdie, amenințare. ♦ Pericol social = caracterul unei acțiuni sau inacțiuni prin care se aduce atingere suveranității, independenței sau unității statului, persoanei și drepturilor acestuia și în general ordinii de drept. ♦ (Rar) Risc. – Din lat. periculum, it. pericolo.

DOOM

perícol s. n., pl. perícole
pericolangită
PERICOLANGÍTĂ s.f. (Med.) Periangiocolită. [Cf. fr. péricollangite].
pericole
PERÍCOL, pericole, s. n. Situație, întâmplare care pune sau poate pune în primejdie existența, integritatea cuiva sau a ceva; primejdie, amenințare. ♦ Pericol social = caracterul unei acțiuni sau inacțiuni prin care se aduce atingere suveranității, independenței sau unității statului, persoanei și drepturilor acestuia și în general ordinii de drept. ♦ (Rar) Risc. – Din lat. periculum, it. pericolo.

DOOM

perícol s. n., pl. perícole
pericolecistita
PERICOLECISTÍTĂ, pericolecistite, s. f. (Med.) Inflamație a membranei care acoperă vezicula biliară și a țesutului care o înconjoară. – Din fr. péricholécystite.
pericolecistite
PERICOLECISTÍTĂ, pericolecistite, s. f. (Med.) Inflamație a membranei care acoperă vezicula biliară și a țesutului care o înconjoară. – Din fr. péricholécystite.
pericolecistitei
PERICOLECISTÍTĂ, pericolecistite, s. f. (Med.) Inflamație a membranei care acoperă vezicula biliară și a țesutului care o înconjoară. – Din fr. péricholécystite.
pericolecistitele
PERICOLECISTÍTĂ, pericolecistite, s. f. (Med.) Inflamație a membranei care acoperă vezicula biliară și a țesutului care o înconjoară. – Din fr. péricholécystite.
pericolecistitelor
PERICOLECISTÍTĂ, pericolecistite, s. f. (Med.) Inflamație a membranei care acoperă vezicula biliară și a țesutului care o înconjoară. – Din fr. péricholécystite.
pericolele
PERÍCOL, pericole, s. n. Situație, întâmplare care pune sau poate pune în primejdie existența, integritatea cuiva sau a ceva; primejdie, amenințare. ♦ Pericol social = caracterul unei acțiuni sau inacțiuni prin care se aduce atingere suveranității, independenței sau unității statului, persoanei și drepturilor acestuia și în general ordinii de drept. ♦ (Rar) Risc. – Din lat. periculum, it. pericolo.

DOOM

perícol s. n., pl. perícole
pericolelor
PERÍCOL, pericole, s. n. Situație, întâmplare care pune sau poate pune în primejdie existența, integritatea cuiva sau a ceva; primejdie, amenințare. ♦ Pericol social = caracterul unei acțiuni sau inacțiuni prin care se aduce atingere suveranității, independenței sau unității statului, persoanei și drepturilor acestuia și în general ordinii de drept. ♦ (Rar) Risc. – Din lat. periculum, it. pericolo.

DOOM

perícol s. n., pl. perícole
pericolita
PERICOLÍTĂ, pericolite, s. f. (Med.) Inflamație a țesutului din jurul colonului. – Din fr. péricolite.
pericolite
PERICOLÍTĂ, pericolite, s. f. (Med.) Inflamație a țesutului din jurul colonului. – Din fr. péricolite.
pericolitei
PERICOLÍTĂ, pericolite, s. f. (Med.) Inflamație a țesutului din jurul colonului. – Din fr. péricolite.
pericolitele
PERICOLÍTĂ, pericolite, s. f. (Med.) Inflamație a țesutului din jurul colonului. – Din fr. péricolite.
pericolitelor
PERICOLÍTĂ, pericolite, s. f. (Med.) Inflamație a țesutului din jurul colonului. – Din fr. péricolite.
pericolpita
PERICOLPÍTĂ, pericolpite, s. f. (Med.) Inflamație a țesuturilor din jurul vaginului. – Din fr. péricolpite.
pericolpite
PERICOLPÍTĂ, pericolpite, s. f. (Med.) Inflamație a țesuturilor din jurul vaginului. – Din fr. péricolpite.
pericolpitei
PERICOLPÍTĂ, pericolpite, s. f. (Med.) Inflamație a țesuturilor din jurul vaginului. – Din fr. péricolpite.
pericolpitele
PERICOLPÍTĂ, pericolpite, s. f. (Med.) Inflamație a țesuturilor din jurul vaginului. – Din fr. péricolpite.
pericolpitelor
PERICOLPÍTĂ, pericolpite, s. f. (Med.) Inflamație a țesuturilor din jurul vaginului. – Din fr. péricolpite.
pericolul
PERÍCOL, pericole, s. n. Situație, întâmplare care pune sau poate pune în primejdie existența, integritatea cuiva sau a ceva; primejdie, amenințare. ♦ Pericol social = caracterul unei acțiuni sau inacțiuni prin care se aduce atingere suveranității, independenței sau unității statului, persoanei și drepturilor acestuia și în general ordinii de drept. ♦ (Rar) Risc. – Din lat. periculum, it. pericolo.

DOOM

perícol s. n., pl. perícole
pericolului
PERÍCOL, pericole, s. n. Situație, întâmplare care pune sau poate pune în primejdie existența, integritatea cuiva sau a ceva; primejdie, amenințare. ♦ Pericol social = caracterul unei acțiuni sau inacțiuni prin care se aduce atingere suveranității, independenței sau unității statului, persoanei și drepturilor acestuia și în general ordinii de drept. ♦ (Rar) Risc. – Din lat. periculum, it. pericolo.

DOOM

perícol s. n., pl. perícole
pericoma
PERICÓMA s.f. Gen de insectă dipteră care provoacă prin mușcătură leziuni foarte dureroase. [Et. incertă].
pericondrită
PERICONDRÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a pericondrului. [Cf. fr. périchondrite].
pericondrom
PERICONDRÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a pericondrului. [Pl. -oame. / < fr. périchondrome].
pericondru
PERICÓNDRU s.n. Membrană a țesutului conjunctiv care acoperă un cartilaj. [< fr. périchondre, cf. gr. perichondrion < peri – împrejur, chondros – cartilaj].
pericop
PERICÓP s.n. v. pericopă.
pericopa
PERICÓPĂ, pericope, s. f. Pasaj din Biblie, cu caracter moralizator, citit în cadrul unei slujbe religioase. ♦ (Rar) Definiție exactă. – Din germ. Perikope.

DOOM

pericópă s. f., g.-d. art. pericópei; pl. pericópe
pericope
PERICÓPĂ, pericope, s. f. Pasaj din Biblie, cu caracter moralizator, citit în cadrul unei slujbe religioase. ♦ (Rar) Definiție exactă. – Din germ. Perikope.

DOOM

pericópă s. f., g.-d. art. pericópei; pl. pericópe
pericopei
PERICÓPĂ, pericope, s. f. Pasaj din Biblie, cu caracter moralizator, citit în cadrul unei slujbe religioase. ♦ (Rar) Definiție exactă. – Din germ. Perikope.

DOOM

pericópă s. f., g.-d. art. pericópei; pl. pericópe
pericopele
PERICÓPĂ, pericope, s. f. Pasaj din Biblie, cu caracter moralizator, citit în cadrul unei slujbe religioase. ♦ (Rar) Definiție exactă. – Din germ. Perikope.

DOOM

pericópă s. f., g.-d. art. pericópei; pl. pericópe
pericopelor
PERICÓPĂ, pericope, s. f. Pasaj din Biblie, cu caracter moralizator, citit în cadrul unei slujbe religioase. ♦ (Rar) Definiție exactă. – Din germ. Perikope.

DOOM

pericópă s. f., g.-d. art. pericópei; pl. pericópe
pericord
PERICÓRD s.n. Învelișul notocordului. [< engl. pericord].
pericordal
PERICORDÁL, -Ă adj. Situat în jurul notocordului. [Cf. engl. pericordal].
pericornean
PERICORNEÁN, -Ă adj. Situat în jurul corneei. [Pron. -ne-an. / cf. fr. péricornéen].
pericoroidal
PERICOROIDÁL, -Ă adj. Situat în jurul coroidei sau în jurul ochiului. [Pron. -ro-i-. / cf. fr. périchoroïdal].
pericoronarită
PERICORONARÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesuturilor moi care înconjură coroana unui dinte. [Cf. fr. péricoronarite].
pericortical
PERICORTICÁL, -Ă adj. 1. Situat în jurul învelișului exterior al unui organ animal sau vegetal. 2. Situat în jurul scoarței cerebrale. [Cf. fr. péricortical].
pericranian
PERICRANIÁN, -Ă, pericranieni, -e, adj. Care aparține pericraniului, privitor la pericraniu. [Pr.: -ni-an] – Pericraniu + suf. -an.

DOOM

pericranián (-ri-cra-ni-an) adj. m., pl. pericraniéni (-ni-eni); f. pericraniánă, pl. pericraniéne
pericraniana
PERICRANIÁN, -Ă, pericranieni, -e, adj. Care aparține pericraniului, privitor la pericraniu. [Pr.: -ni-an] – Pericraniu + suf. -an.

DOOM

pericranián (-ri-cra-ni-an) adj. m., pl. pericraniéni (-ni-eni); f. pericraniánă, pl. pericraniéne
pericranianul
PERICRANIÁN, -Ă, pericranieni, -e, adj. Care aparține pericraniului, privitor la pericraniu. [Pr.: -ni-an] – Pericraniu + suf. -an.

DOOM

pericranián (-ri-cra-ni-an) adj. m., pl. pericraniéni (-ni-eni); f. pericraniánă, pl. pericraniéne
pericranianului
PERICRANIÁN, -Ă, pericranieni, -e, adj. Care aparține pericraniului, privitor la pericraniu. [Pr.: -ni-an] – Pericraniu + suf. -an.

DOOM

pericranián (-ri-cra-ni-an) adj. m., pl. pericraniéni (-ni-eni); f. pericraniánă, pl. pericraniéne
pericraniene
PERICRANIÁN, -Ă, pericranieni, -e, adj. Care aparține pericraniului, privitor la pericraniu. [Pr.: -ni-an] – Pericraniu + suf. -an.

DOOM

pericranián (-ri-cra-ni-an) adj. m., pl. pericraniéni (-ni-eni); f. pericraniánă, pl. pericraniéne
pericranienei
PERICRANIÁN, -Ă, pericranieni, -e, adj. Care aparține pericraniului, privitor la pericraniu. [Pr.: -ni-an] – Pericraniu + suf. -an.

DOOM

pericranián (-ri-cra-ni-an) adj. m., pl. pericraniéni (-ni-eni); f. pericraniánă, pl. pericraniéne
pericranienele
PERICRANIÁN, -Ă, pericranieni, -e, adj. Care aparține pericraniului, privitor la pericraniu. [Pr.: -ni-an] – Pericraniu + suf. -an.

DOOM

pericranián (-ri-cra-ni-an) adj. m., pl. pericraniéni (-ni-eni); f. pericraniánă, pl. pericraniéne
pericranienelor
PERICRANIÁN, -Ă, pericranieni, -e, adj. Care aparține pericraniului, privitor la pericraniu. [Pr.: -ni-an] – Pericraniu + suf. -an.

DOOM

pericranián (-ri-cra-ni-an) adj. m., pl. pericraniéni (-ni-eni); f. pericraniánă, pl. pericraniéne
pericranieni
PERICRANIÁN, -Ă, pericranieni, -e, adj. Care aparține pericraniului, privitor la pericraniu. [Pr.: -ni-an] – Pericraniu + suf. -an.

DOOM

pericranián (-ri-cra-ni-an) adj. m., pl. pericraniéni (-ni-eni); f. pericraniánă, pl. pericraniéne
pericranienii
PERICRANIÁN, -Ă, pericranieni, -e, adj. Care aparține pericraniului, privitor la pericraniu. [Pr.: -ni-an] – Pericraniu + suf. -an.

DOOM

pericranián (-ri-cra-ni-an) adj. m., pl. pericraniéni (-ni-eni); f. pericraniánă, pl. pericraniéne
pericranienilor
PERICRANIÁN, -Ă, pericranieni, -e, adj. Care aparține pericraniului, privitor la pericraniu. [Pr.: -ni-an] – Pericraniu + suf. -an.

DOOM

pericranián (-ri-cra-ni-an) adj. m., pl. pericraniéni (-ni-eni); f. pericraniánă, pl. pericraniéne
pericranii
PERICRÁNIU, pericranii, s. n. Periostul suprafeței externe a craniului. – Din ngr. perikránion, fr. péricrâne.

DOOM

pericrániu [niu pron. niu] (-ri-cra-) s. n., art. pericrániul; pl. pericránii, art. pericrániile (-ni-i-)
pericraniile
PERICRÁNIU, pericranii, s. n. Periostul suprafeței externe a craniului. – Din ngr. perikránion, fr. péricrâne.

DOOM

pericrániu [niu pron. niu] (-ri-cra-) s. n., art. pericrániul; pl. pericránii, art. pericrániile (-ni-i-)
pericraniilor
PERICRÁNIU, pericranii, s. n. Periostul suprafeței externe a craniului. – Din ngr. perikránion, fr. péricrâne.

DOOM

pericrániu [niu pron. niu] (-ri-cra-) s. n., art. pericrániul; pl. pericránii, art. pericrániile (-ni-i-)
pericraniu
PERICRÁNIU, pericranii, s. n. Periostul suprafeței externe a craniului. – Din ngr. perikránion, fr. péricrâne.

DOOM

pericrániu [niu pron. niu] (-ri-cra-) s. n., art. pericrániul; pl. pericránii, art. pericrániile (-ni-i-)
pericraniul
PERICRÁNIU, pericranii, s. n. Periostul suprafeței externe a craniului. – Din ngr. perikránion, fr. péricrâne.

DOOM

pericrániu [niu pron. niu] (-ri-cra-) s. n., art. pericrániul; pl. pericránii, art. pericrániile (-ni-i-)
pericraniului
PERICRÁNIU, pericranii, s. n. Periostul suprafeței externe a craniului. – Din ngr. perikránion, fr. péricrâne.

DOOM

pericrániu [niu pron. niu] (-ri-cra-) s. n., art. pericrániul; pl. pericránii, art. pericrániile (-ni-i-)
pericul
PERÍCUL s.n. v. pericol.
periculoasa
PERICULÓS, -OÁSĂ, periculoși, -oase, adj. Care prezintă sau poate prezenta un pericol; primejdios. – Din lat. periculosus, it. pericoloso.

DOOM

periculós adj. m., pl. periculóși; f. periculoásă, pl. periculoáse
periculoase
PERICULÓS, -OÁSĂ, periculoși, -oase, adj. Care prezintă sau poate prezenta un pericol; primejdios. – Din lat. periculosus, it. pericoloso.

DOOM

periculós adj. m., pl. periculóși; f. periculoásă, pl. periculoáse
periculoasei
PERICULÓS, -OÁSĂ, periculoși, -oase, adj. Care prezintă sau poate prezenta un pericol; primejdios. – Din lat. periculosus, it. pericoloso.

DOOM

periculós adj. m., pl. periculóși; f. periculoásă, pl. periculoáse
periculoasele
PERICULÓS, -OÁSĂ, periculoși, -oase, adj. Care prezintă sau poate prezenta un pericol; primejdios. – Din lat. periculosus, it. pericoloso.

DOOM

periculós adj. m., pl. periculóși; f. periculoásă, pl. periculoáse
periculoaselor
PERICULÓS, -OÁSĂ, periculoși, -oase, adj. Care prezintă sau poate prezenta un pericol; primejdios. – Din lat. periculosus, it. pericoloso.

DOOM

periculós adj. m., pl. periculóși; f. periculoásă, pl. periculoáse
periculos
PERICULÓS, -OÁSĂ, periculoși, -oase, adj. Care prezintă sau poate prezenta un pericol; primejdios. – Din lat. periculosus, it. pericoloso.

DOOM

periculós adj. m., pl. periculóși; f. periculoásă, pl. periculoáse
periculosul
PERICULÓS, -OÁSĂ, periculoși, -oase, adj. Care prezintă sau poate prezenta un pericol; primejdios. – Din lat. periculosus, it. pericoloso.

DOOM

periculós adj. m., pl. periculóși; f. periculoásă, pl. periculoáse
periculosului
PERICULÓS, -OÁSĂ, periculoși, -oase, adj. Care prezintă sau poate prezenta un pericol; primejdios. – Din lat. periculosus, it. pericoloso.

DOOM

periculós adj. m., pl. periculóși; f. periculoásă, pl. periculoáse
periculozitate
PERICULOZITÁTE s. f. Însușirea sau faptul de a fi periculos. – Periculos + suf. -itate.

DOOM

periculozitáte s. f., g.-d. art. periculozitắții
periculozitatea
PERICULOZITÁTE s. f. Însușirea sau faptul de a fi periculos. – Periculos + suf. -itate.

DOOM

periculozitáte s. f., g.-d. art. periculozitắții
periculozități
PERICULOZITÁTE s. f. Însușirea sau faptul de a fi periculos. – Periculos + suf. -itate.

DOOM

periculozitáte s. f., g.-d. art. periculozitắții
periculozității
PERICULOZITÁTE s. f. Însușirea sau faptul de a fi periculos. – Periculos + suf. -itate.

DOOM

periculozitáte s. f., g.-d. art. periculozitắții
periculozitățile
PERICULOZITÁTE s. f. Însușirea sau faptul de a fi periculos. – Periculos + suf. -itate.

DOOM

periculozitáte s. f., g.-d. art. periculozitắții
periculozităților
PERICULOZITÁTE s. f. Însușirea sau faptul de a fi periculos. – Periculos + suf. -itate.

DOOM

periculozitáte s. f., g.-d. art. periculozitắții
periculoși
PERICULÓS, -OÁSĂ, periculoși, -oase, adj. Care prezintă sau poate prezenta un pericol; primejdios. – Din lat. periculosus, it. pericoloso.

DOOM

periculós adj. m., pl. periculóși; f. periculoásă, pl. periculoáse
periculoșii
PERICULÓS, -OÁSĂ, periculoși, -oase, adj. Care prezintă sau poate prezenta un pericol; primejdios. – Din lat. periculosus, it. pericoloso.

DOOM

periculós adj. m., pl. periculóși; f. periculoásă, pl. periculoáse
periculoșilor
PERICULÓS, -OÁSĂ, periculoși, -oase, adj. Care prezintă sau poate prezenta un pericol; primejdios. – Din lat. periculosus, it. pericoloso.

DOOM

periculós adj. m., pl. periculóși; f. periculoásă, pl. periculoáse
perideferentită
PERIDEFERENTÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesuturilor din jurul canalului deferent. [Et. incertă].
peridental
PERIDENTÁL, -Ă adj. Situat în jurul dintelui. [Cf. fr. péridental].
periderm
PERIDÉRM, periderme, s. n. 1. (Anat.) Pătură superficială a epidermei fetale. 2. (Bot.) Totalitatea țesuturilor protectoare care înlocuiesc epiderma. – Din fr. périderme.
periderme
PERIDÉRM, periderme, s. n. 1. (Anat.) Pătură superficială a epidermei fetale. 2. (Bot.) Totalitatea țesuturilor protectoare care înlocuiesc epiderma. – Din fr. périderme.
peridermele
PERIDÉRM, periderme, s. n. 1. (Anat.) Pătură superficială a epidermei fetale. 2. (Bot.) Totalitatea țesuturilor protectoare care înlocuiesc epiderma. – Din fr. périderme.
peridermelor
PERIDÉRM, periderme, s. n. 1. (Anat.) Pătură superficială a epidermei fetale. 2. (Bot.) Totalitatea țesuturilor protectoare care înlocuiesc epiderma. – Din fr. périderme.
peridermul
PERIDÉRM, periderme, s. n. 1. (Anat.) Pătură superficială a epidermei fetale. 2. (Bot.) Totalitatea țesuturilor protectoare care înlocuiesc epiderma. – Din fr. périderme.
peridermului
PERIDÉRM, periderme, s. n. 1. (Anat.) Pătură superficială a epidermei fetale. 2. (Bot.) Totalitatea țesuturilor protectoare care înlocuiesc epiderma. – Din fr. périderme.
peridesm
PERIDÉSM s.n. (Biol.) Parenchim care înfășoară fasciculele libero-lemnoase și înconjură endodermul. [Cf. fr. péridesme].
peridesm
PERIDÉSM s.n. (Biol.) Parenchim care înfășoară fasciculele libero-lemnoase și înconjură endodermul. [Cf. fr. péridesme].
peridesmic
PERIDÉSMIC, -Ă adj. Referitor la peridesm, al peridesmului. [Cf. fr. péridesmique].
perididim
PERIDIDÍM s.n. (Anat.) Tunica albuginee a testiculului. [< fr. pérididyme].
perididimită
PERIDIDIMÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a perididimului. [< fr. pérididymite].
peridot
PERIDÓT, peridote, s. n. Silicat natural de magneziu și de fier cristalizat, de culoare verzuie-măslinie, galbenă sau incoloră, cu luciu sticlos. – Din fr. péridot.

DOOM

!peridót s. n., pl. peridóte
peridote
PERIDÓT, peridote, s. n. Silicat natural de magneziu și de fier cristalizat, de culoare verzuie-măslinie, galbenă sau incoloră, cu luciu sticlos. – Din fr. péridot.

DOOM

!peridót s. n., pl. peridóte
peridotele
PERIDÓT, peridote, s. n. Silicat natural de magneziu și de fier cristalizat, de culoare verzuie-măslinie, galbenă sau incoloră, cu luciu sticlos. – Din fr. péridot.

DOOM

!peridót s. n., pl. peridóte
peridotelor
PERIDÓT, peridote, s. n. Silicat natural de magneziu și de fier cristalizat, de culoare verzuie-măslinie, galbenă sau incoloră, cu luciu sticlos. – Din fr. péridot.

DOOM

!peridót s. n., pl. peridóte
peridotit
PERIDOTÍTĂ s. f. v. peridotit.

DOOM

!peridotít s. n., pl. peridotíte
peridotite
PERIDOTÍTĂ s. f. v. peridotit.

DOOM

!peridotít s. n., pl. peridotíte
peridotitele
PERIDOTÍTĂ s. f. v. peridotit.

DOOM

!peridotít s. n., pl. peridotíte
peridotitelor
PERIDOTÍTĂ s. f. v. peridotit.

DOOM

!peridotít s. n., pl. peridotíte
peridotitul
PERIDOTÍTĂ s. f. v. peridotit.

DOOM

!peridotít s. n., pl. peridotíte
peridotitului
PERIDOTÍTĂ s. f. v. peridotit.

DOOM

!peridotít s. n., pl. peridotíte
peridotită
PERIDOTÍTĂ s. f. v. peridotit.

DOOM

!peridotít s. n., pl. peridotíte
peridotul
PERIDÓT, peridote, s. n. Silicat natural de magneziu și de fier cristalizat, de culoare verzuie-măslinie, galbenă sau incoloră, cu luciu sticlos. – Din fr. péridot.

DOOM

!peridót s. n., pl. peridóte
peridotului
PERIDÓT, peridote, s. n. Silicat natural de magneziu și de fier cristalizat, de culoare verzuie-măslinie, galbenă sau incoloră, cu luciu sticlos. – Din fr. péridot.

DOOM

!peridót s. n., pl. peridóte
peridrom
PERIDRÓM, peridromuri, s. n. 1. Galerie acoperită care înconjoară un edificiu la nivelul pământului, servind ca loc de plimbare. 2. Spațiul exterior cuprins între peretele naosului și colonada unui templu antic. – Din fr. péridrome.

DOOM

peridróm (-ri-drom) s. n., pl. peridrómuri
peridromul
PERIDRÓM, peridromuri, s. n. 1. Galerie acoperită care înconjoară un edificiu la nivelul pământului, servind ca loc de plimbare. 2. Spațiul exterior cuprins între peretele naosului și colonada unui templu antic. – Din fr. péridrome.

DOOM

peridróm (-ri-drom) s. n., pl. peridrómuri
peridromului
PERIDRÓM, peridromuri, s. n. 1. Galerie acoperită care înconjoară un edificiu la nivelul pământului, servind ca loc de plimbare. 2. Spațiul exterior cuprins între peretele naosului și colonada unui templu antic. – Din fr. péridrome.

DOOM

peridróm (-ri-drom) s. n., pl. peridrómuri
peridromuri
PERIDRÓM, peridromuri, s. n. 1. Galerie acoperită care înconjoară un edificiu la nivelul pământului, servind ca loc de plimbare. 2. Spațiul exterior cuprins între peretele naosului și colonada unui templu antic. – Din fr. péridrome.

DOOM

peridróm (-ri-drom) s. n., pl. peridrómuri
peridromurile
PERIDRÓM, peridromuri, s. n. 1. Galerie acoperită care înconjoară un edificiu la nivelul pământului, servind ca loc de plimbare. 2. Spațiul exterior cuprins între peretele naosului și colonada unui templu antic. – Din fr. péridrome.

DOOM

peridróm (-ri-drom) s. n., pl. peridrómuri
peridromurilor
PERIDRÓM, peridromuri, s. n. 1. Galerie acoperită care înconjoară un edificiu la nivelul pământului, servind ca loc de plimbare. 2. Spațiul exterior cuprins între peretele naosului și colonada unui templu antic. – Din fr. péridrome.

DOOM

peridróm (-ri-drom) s. n., pl. peridrómuri
periduodenită
PERIDUODENÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesuturilor din jurul duodenului. [Cf. fr. périduodénite].
perie
PERIÁ, périi, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A(-și) netezi părul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de cânepă ieșit din ragilă pentru a-l curăța de câlți, de impurități; a scărmăna, a pieptăna. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a îndrepta, a îmbunătăți o lucrare literară, științifică etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A linguși pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.

DOOM

periá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. périi, 3 périe (-ri-e), 1 pl. periém; conj. prez. 1 și 2 sg. să périi, 3 să périe; ger. periínd (-ri-ind)
perie
PÉRIE, perii, s. f. 1. Obiect făcut dintr-o placă de lemn, de os, de metal în care sunt fixate fire de păr de animale, fire textile, de sârmă, fire sintetice și care servește la frecat, la curățat etc. manual diverse obiecte. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Om lingușitor. 2. Unealtă sau organ de mașină asemănătoare cu peria (1), folosite la curățarea, netezirea sau înăsprirea suprafeței unui corp. ♦ Unealtă asemănătoare cu o perie (1), cu care se bate hârtia așezată pe un șpalt, cu scopul de a imprima pe ea textul; p. ext. text imprimat astfel, care servește pentru corectură. 3. Piesă componentă a mașinilor electrice, care face contactul electric alunecător cu colectorul sau cu inelele de contact. – Et. nec. Cf. sl. perije.

DOOM

périe (-ri-e) s. f., art. péria (-ri-a), g.-d. art. périei; pl. périi, art. périile (-ri-i-)
periec
PERIÉC, perieci, s. m. Persoană din Sparta antică aparținând unei categorii sociale de oameni liberi, dar lipsiți de drepturi politice. [Pr.: -ri-ec] – Din fr. périèque.

DOOM

periéc (-ri-ec) s. m., pl. periéci
perieci
PERIÉC, perieci, s. m. Persoană din Sparta antică aparținând unei categorii sociale de oameni liberi, dar lipsiți de drepturi politice. [Pr.: -ri-ec] – Din fr. périèque.

DOOM

periéc (-ri-ec) s. m., pl. periéci
periecii
PERIÉC, perieci, s. m. Persoană din Sparta antică aparținând unei categorii sociale de oameni liberi, dar lipsiți de drepturi politice. [Pr.: -ri-ec] – Din fr. périèque.

DOOM

periéc (-ri-ec) s. m., pl. periéci
periecilor
PERIÉC, perieci, s. m. Persoană din Sparta antică aparținând unei categorii sociale de oameni liberi, dar lipsiți de drepturi politice. [Pr.: -ri-ec] – Din fr. périèque.

DOOM

periéc (-ri-ec) s. m., pl. periéci
periecuatorial
PERIECUATORIÁL, -Ă adj. Situat în jurul ecuatorului. [Pron. -ri-e-cu-a-. / cf. fr. périéquatorial].
periecuatoriala
PERIECUATORIÁL, -Ă adj. Situat în jurul ecuatorului. [Pron. -ri-e-cu-a-. / cf. fr. périéquatorial].
periecuatoriale
PERIECUATORIÁL, -Ă adj. Situat în jurul ecuatorului. [Pron. -ri-e-cu-a-. / cf. fr. périéquatorial].
periecuatorialei
PERIECUATORIÁL, -Ă adj. Situat în jurul ecuatorului. [Pron. -ri-e-cu-a-. / cf. fr. périéquatorial].
periecuatorialele
PERIECUATORIÁL, -Ă adj. Situat în jurul ecuatorului. [Pron. -ri-e-cu-a-. / cf. fr. périéquatorial].
periecuatorialelor
PERIECUATORIÁL, -Ă adj. Situat în jurul ecuatorului. [Pron. -ri-e-cu-a-. / cf. fr. périéquatorial].
periecuatoriali
PERIECUATORIÁL, -Ă adj. Situat în jurul ecuatorului. [Pron. -ri-e-cu-a-. / cf. fr. périéquatorial].
periecuatorialii
PERIECUATORIÁL, -Ă adj. Situat în jurul ecuatorului. [Pron. -ri-e-cu-a-. / cf. fr. périéquatorial].
periecuatorialilor
PERIECUATORIÁL, -Ă adj. Situat în jurul ecuatorului. [Pron. -ri-e-cu-a-. / cf. fr. périéquatorial].
periecuatorialul
PERIECUATORIÁL, -Ă adj. Situat în jurul ecuatorului. [Pron. -ri-e-cu-a-. / cf. fr. périéquatorial].
periecuatorialului
PERIECUATORIÁL, -Ă adj. Situat în jurul ecuatorului. [Pron. -ri-e-cu-a-. / cf. fr. périéquatorial].
periecul
PERIÉC, perieci, s. m. Persoană din Sparta antică aparținând unei categorii sociale de oameni liberi, dar lipsiți de drepturi politice. [Pr.: -ri-ec] – Din fr. périèque.

DOOM

periéc (-ri-ec) s. m., pl. periéci
periecului
PERIÉC, perieci, s. m. Persoană din Sparta antică aparținând unei categorii sociale de oameni liberi, dar lipsiți de drepturi politice. [Pr.: -ri-ec] – Din fr. périèque.

DOOM

periéc (-ri-ec) s. m., pl. periéci
periegeza
PERIEGÉZĂ, periegeze, s. f. (Livr.) Călătorie. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. périégèse.

DOOM

periegéză (-ri-e-) s. f., g.-d. art. periegézei; pl. periegéze
periegeze
PERIEGÉZĂ, periegeze, s. f. (Livr.) Călătorie. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. périégèse.

DOOM

periegéză (-ri-e-) s. f., g.-d. art. periegézei; pl. periegéze
periegezei
PERIEGÉZĂ, periegeze, s. f. (Livr.) Călătorie. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. périégèse.

DOOM

periegéză (-ri-e-) s. f., g.-d. art. periegézei; pl. periegéze
periegezele
PERIEGÉZĂ, periegeze, s. f. (Livr.) Călătorie. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. périégèse.

DOOM

periegéză (-ri-e-) s. f., g.-d. art. periegézei; pl. periegéze
periegezelor
PERIEGÉZĂ, periegeze, s. f. (Livr.) Călătorie. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. périégèse.

DOOM

periegéză (-ri-e-) s. f., g.-d. art. periegézei; pl. periegéze
periei
PÉRIE, perii, s. f. 1. Obiect făcut dintr-o placă de lemn, de os, de metal în care sunt fixate fire de păr de animale, fire textile, de sârmă, fire sintetice și care servește la frecat, la curățat etc. manual diverse obiecte. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Om lingușitor. 2. Unealtă sau organ de mașină asemănătoare cu peria (1), folosite la curățarea, netezirea sau înăsprirea suprafeței unui corp. ♦ Unealtă asemănătoare cu o perie (1), cu care se bate hârtia așezată pe un șpalt, cu scopul de a imprima pe ea textul; p. ext. text imprimat astfel, care servește pentru corectură. 3. Piesă componentă a mașinilor electrice, care face contactul electric alunecător cu colectorul sau cu inelele de contact. – Et. nec. Cf. sl. perije.

DOOM

périe (-ri-e) s. f., art. péria (-ri-a), g.-d. art. périei; pl. périi, art. périile (-ri-i-)
perielectrotonus
PERIELECTROTÓNUS s.n. (Biol.) Zona de creștere a excitației în vecinătatea nervului. [Cf. fr. périélectrotonus].
periem
PERIÁ, périi, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A(-și) netezi părul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de cânepă ieșit din ragilă pentru a-l curăța de câlți, de impurități; a scărmăna, a pieptăna. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a îndrepta, a îmbunătăți o lucrare literară, științifică etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A linguși pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.

DOOM

periá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. périi, 3 périe (-ri-e), 1 pl. periém; conj. prez. 1 și 2 sg. să périi, 3 să périe; ger. periínd (-ri-ind)
periencefalită
PERIENCEFALÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a scoarței cenușii, care însoțește meningita. [Cf. fr. périencéphalite].
periendoteliom
PERIENDOTELIÓM s.n. (Med.) Periteliom. [Pl. -oame. / cf. fr. périendothéliome].
perienterocolită
PERIENTEROCOLÍTĂ s.f. (Med.) Periviscerită abdominală adezivă care afectează în special intestinul subțire și colonul. [Cf. fr. péri-entéro-colite].
perier
PERIÉR, -Ă, perieri, -e, s. m. și f. (Rar) Lucrător care se ocupă cu confecționarea sau cu vânzarea periilor, a pensulelor, a bidinelelor. [Pr.: -ri-e-] – Perie + suf. -ar.

DOOM

periéră (persoană) (rar) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. periérei; pl. periére
periera
PERIÉR, -Ă, perieri, -e, s. m. și f. (Rar) Lucrător care se ocupă cu confecționarea sau cu vânzarea periilor, a pensulelor, a bidinelelor. [Pr.: -ri-e-] – Perie + suf. -ar.

DOOM

periéră (persoană) (rar) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. periérei; pl. periére
periere
PERIÁ, périi, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A(-și) netezi părul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de cânepă ieșit din ragilă pentru a-l curăța de câlți, de impurități; a scărmăna, a pieptăna. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a îndrepta, a îmbunătăți o lucrare literară, științifică etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A linguși pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.

DOOM

periá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. périi, 3 périe (-ri-e), 1 pl. periém; conj. prez. 1 și 2 sg. să périi, 3 să périe; ger. periínd (-ri-ind)
periere
PERIÉR, -Ă, perieri, -e, s. m. și f. (Rar) Lucrător care se ocupă cu confecționarea sau cu vânzarea periilor, a pensulelor, a bidinelelor. [Pr.: -ri-e-] – Perie + suf. -ar.

DOOM

periéră (persoană) (rar) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. periérei; pl. periére
periere
PERIÉRE, perieri, s. f. Acțiunea de a (se) peria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. peria.

DOOM

periére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. periérii; pl. periéri
perierea
PERIÉRE, perieri, s. f. Acțiunea de a (se) peria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. peria.

DOOM

periére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. periérii; pl. periéri
perierei
PERIÉR, -Ă, perieri, -e, s. m. și f. (Rar) Lucrător care se ocupă cu confecționarea sau cu vânzarea periilor, a pensulelor, a bidinelelor. [Pr.: -ri-e-] – Perie + suf. -ar.

DOOM

periéră (persoană) (rar) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. periérei; pl. periére
perierele
PERIÉR, -Ă, perieri, -e, s. m. și f. (Rar) Lucrător care se ocupă cu confecționarea sau cu vânzarea periilor, a pensulelor, a bidinelelor. [Pr.: -ri-e-] – Perie + suf. -ar.

DOOM

periéră (persoană) (rar) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. periérei; pl. periére
perierelor
PERIÉR, -Ă, perieri, -e, s. m. și f. (Rar) Lucrător care se ocupă cu confecționarea sau cu vânzarea periilor, a pensulelor, a bidinelelor. [Pr.: -ri-e-] – Perie + suf. -ar.

DOOM

periéră (persoană) (rar) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. periérei; pl. periére
perierghie
perierghíe (perierghíi), s. f. – Interes, curiozitate. Mgr. περιέργεια (Tiktin; Gáldi 224). Sec. XVIII, înv. – Der. periergos, adj. (curios, investigator), din ngr. περιέργος.
perieri
PERIÉR, -Ă, perieri, -e, s. m. și f. (Rar) Lucrător care se ocupă cu confecționarea sau cu vânzarea periilor, a pensulelor, a bidinelelor. [Pr.: -ri-e-] – Perie + suf. -ar.

DOOM

periéră (persoană) (rar) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. periérei; pl. periére
perieri
PERIÉRE, perieri, s. f. Acțiunea de a (se) peria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. peria.

DOOM

periére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. periérii; pl. periéri
perieria
PERIERÍE, perierii, s. f. (Rar) Ateliere în care se fac (și se vând) perii; magazin de perii. [Pr.: -ri-e-] – Perier + suf. -ie.

DOOM

perieríe (rar) (-ri-e-) s. f., art. periería, g.-d. art. perieríei; pl. perieríi, art. perieríile
perierie
PERIERÍE, perierii, s. f. (Rar) Ateliere în care se fac (și se vând) perii; magazin de perii. [Pr.: -ri-e-] – Perier + suf. -ie.

DOOM

perieríe (rar) (-ri-e-) s. f., art. periería, g.-d. art. perieríei; pl. perieríi, art. perieríile
perieriei
PERIERÍE, perierii, s. f. (Rar) Ateliere în care se fac (și se vând) perii; magazin de perii. [Pr.: -ri-e-] – Perier + suf. -ie.

DOOM

perieríe (rar) (-ri-e-) s. f., art. periería, g.-d. art. perieríei; pl. perieríi, art. perieríile
perierii
PERIÉR, -Ă, perieri, -e, s. m. și f. (Rar) Lucrător care se ocupă cu confecționarea sau cu vânzarea periilor, a pensulelor, a bidinelelor. [Pr.: -ri-e-] – Perie + suf. -ar.

DOOM

periéră (persoană) (rar) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. periérei; pl. periére
perierii
PERIÉRE, perieri, s. f. Acțiunea de a (se) peria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. peria.

DOOM

periére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. periérii; pl. periéri
perierii
PERIERÍE, perierii, s. f. (Rar) Ateliere în care se fac (și se vând) perii; magazin de perii. [Pr.: -ri-e-] – Perier + suf. -ie.

DOOM

perieríe (rar) (-ri-e-) s. f., art. periería, g.-d. art. perieríei; pl. perieríi, art. perieríile
perieriile
PERIERÍE, perierii, s. f. (Rar) Ateliere în care se fac (și se vând) perii; magazin de perii. [Pr.: -ri-e-] – Perier + suf. -ie.

DOOM

perieríe (rar) (-ri-e-) s. f., art. periería, g.-d. art. perieríei; pl. perieríi, art. perieríile
perieriilor
PERIERÍE, perierii, s. f. (Rar) Ateliere în care se fac (și se vând) perii; magazin de perii. [Pr.: -ri-e-] – Perier + suf. -ie.

DOOM

perieríe (rar) (-ri-e-) s. f., art. periería, g.-d. art. perieríei; pl. perieríi, art. perieríile
perierile
PERIÉRE, perieri, s. f. Acțiunea de a (se) peria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. peria.

DOOM

periére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. periérii; pl. periéri
perierilor
PERIÉR, -Ă, perieri, -e, s. m. și f. (Rar) Lucrător care se ocupă cu confecționarea sau cu vânzarea periilor, a pensulelor, a bidinelelor. [Pr.: -ri-e-] – Perie + suf. -ar.

DOOM

periéră (persoană) (rar) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. periérei; pl. periére
perierilor
PERIÉRE, perieri, s. f. Acțiunea de a (se) peria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. peria.

DOOM

periére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. periérii; pl. periéri
perierul
PERIÉR, -Ă, perieri, -e, s. m. și f. (Rar) Lucrător care se ocupă cu confecționarea sau cu vânzarea periilor, a pensulelor, a bidinelelor. [Pr.: -ri-e-] – Perie + suf. -ar.

DOOM

periéră (persoană) (rar) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. periérei; pl. periére
perierului
PERIÉR, -Ă, perieri, -e, s. m. și f. (Rar) Lucrător care se ocupă cu confecționarea sau cu vânzarea periilor, a pensulelor, a bidinelelor. [Pr.: -ri-e-] – Perie + suf. -ar.

DOOM

periéră (persoană) (rar) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. periérei; pl. periére
periesofagian
PERIESOFAGIÁN, -Ă adj. Situat în jurul esofagului. [Pron. -ri-e-...-gi-an. / < cf. fr. périoesophagien].
periesofagiana
PERIESOFAGIÁN, -Ă adj. Situat în jurul esofagului. [Pron. -ri-e-...-gi-an. / < cf. fr. périoesophagien].
periesofagianul
PERIESOFAGIÁN, -Ă adj. Situat în jurul esofagului. [Pron. -ri-e-...-gi-an. / < cf. fr. périoesophagien].
periesofagianului
PERIESOFAGIÁN, -Ă adj. Situat în jurul esofagului. [Pron. -ri-e-...-gi-an. / < cf. fr. périoesophagien].
periesofagiene
PERIESOFAGIÁN, -Ă adj. Situat în jurul esofagului. [Pron. -ri-e-...-gi-an. / < cf. fr. périoesophagien].
periesofagienei
PERIESOFAGIÁN, -Ă adj. Situat în jurul esofagului. [Pron. -ri-e-...-gi-an. / < cf. fr. périoesophagien].
periesofagienele
PERIESOFAGIÁN, -Ă adj. Situat în jurul esofagului. [Pron. -ri-e-...-gi-an. / < cf. fr. périoesophagien].
periesofagienelor
PERIESOFAGIÁN, -Ă adj. Situat în jurul esofagului. [Pron. -ri-e-...-gi-an. / < cf. fr. périoesophagien].
periesofagieni
PERIESOFAGIÁN, -Ă adj. Situat în jurul esofagului. [Pron. -ri-e-...-gi-an. / < cf. fr. périoesophagien].
periesofagienii
PERIESOFAGIÁN, -Ă adj. Situat în jurul esofagului. [Pron. -ri-e-...-gi-an. / < cf. fr. périoesophagien].
periesofagienilor
PERIESOFAGIÁN, -Ă adj. Situat în jurul esofagului. [Pron. -ri-e-...-gi-an. / < cf. fr. périoesophagien].
periesofagita
PERIESOFAGÍTĂ, periesofagite, s. f. (Med.) Inflamație a țesutului din jurul esofagului. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. périesophagite.
periesofagite
PERIESOFAGÍTĂ, periesofagite, s. f. (Med.) Inflamație a țesutului din jurul esofagului. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. périesophagite.
periesofagitei
PERIESOFAGÍTĂ, periesofagite, s. f. (Med.) Inflamație a țesutului din jurul esofagului. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. périesophagite.
periesofagitele
PERIESOFAGÍTĂ, periesofagite, s. f. (Med.) Inflamație a țesutului din jurul esofagului. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. périesophagite.
periesofagitelor
PERIESOFAGÍTĂ, periesofagite, s. f. (Med.) Inflamație a țesutului din jurul esofagului. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. périesophagite.
perietoare
PERIETÓR, -OÁRE, perietori, -oare, adj. (Despre unele organe de mașini) Care curăță, netezește, piaptănă, scarmănă. [Pr.: -ri-e-] – Peria + suf. -tor.

DOOM

perietór (-ri-e-) adj. m., pl. perietóri; f. sg. și pl. perietoáre
perietoarea
PERIETÓR, -OÁRE, perietori, -oare, adj. (Despre unele organe de mașini) Care curăță, netezește, piaptănă, scarmănă. [Pr.: -ri-e-] – Peria + suf. -tor.

DOOM

perietór (-ri-e-) adj. m., pl. perietóri; f. sg. și pl. perietoáre
perietoarei
PERIETÓR, -OÁRE, perietori, -oare, adj. (Despre unele organe de mașini) Care curăță, netezește, piaptănă, scarmănă. [Pr.: -ri-e-] – Peria + suf. -tor.

DOOM

perietór (-ri-e-) adj. m., pl. perietóri; f. sg. și pl. perietoáre
perietoarele
PERIETÓR, -OÁRE, perietori, -oare, adj. (Despre unele organe de mașini) Care curăță, netezește, piaptănă, scarmănă. [Pr.: -ri-e-] – Peria + suf. -tor.

DOOM

perietór (-ri-e-) adj. m., pl. perietóri; f. sg. și pl. perietoáre
perietoarelor
PERIETÓR, -OÁRE, perietori, -oare, adj. (Despre unele organe de mașini) Care curăță, netezește, piaptănă, scarmănă. [Pr.: -ri-e-] – Peria + suf. -tor.

DOOM

perietór (-ri-e-) adj. m., pl. perietóri; f. sg. și pl. perietoáre
perietor
PERIETÓR, -OÁRE, perietori, -oare, adj. (Despre unele organe de mașini) Care curăță, netezește, piaptănă, scarmănă. [Pr.: -ri-e-] – Peria + suf. -tor.

DOOM

perietór (-ri-e-) adj. m., pl. perietóri; f. sg. și pl. perietoáre
perietori
PERIETÓR, -OÁRE, perietori, -oare, adj. (Despre unele organe de mașini) Care curăță, netezește, piaptănă, scarmănă. [Pr.: -ri-e-] – Peria + suf. -tor.

DOOM

perietór (-ri-e-) adj. m., pl. perietóri; f. sg. și pl. perietoáre
perietorii
PERIETÓR, -OÁRE, perietori, -oare, adj. (Despre unele organe de mașini) Care curăță, netezește, piaptănă, scarmănă. [Pr.: -ri-e-] – Peria + suf. -tor.

DOOM

perietór (-ri-e-) adj. m., pl. perietóri; f. sg. și pl. perietoáre
perietorilor
PERIETÓR, -OÁRE, perietori, -oare, adj. (Despre unele organe de mașini) Care curăță, netezește, piaptănă, scarmănă. [Pr.: -ri-e-] – Peria + suf. -tor.

DOOM

perietór (-ri-e-) adj. m., pl. perietóri; f. sg. și pl. perietoáre
perietorul
PERIETÓR, -OÁRE, perietori, -oare, adj. (Despre unele organe de mașini) Care curăță, netezește, piaptănă, scarmănă. [Pr.: -ri-e-] – Peria + suf. -tor.

DOOM

perietór (-ri-e-) adj. m., pl. perietóri; f. sg. și pl. perietoáre
perietorului
PERIETÓR, -OÁRE, perietori, -oare, adj. (Despre unele organe de mașini) Care curăță, netezește, piaptănă, scarmănă. [Pr.: -ri-e-] – Peria + suf. -tor.

DOOM

perietór (-ri-e-) adj. m., pl. perietóri; f. sg. și pl. perietoáre
perietura
PERIETÚRĂ, perieturi, s. f. Acțiunea de a (se) peria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – Peria + suf. -tură.

DOOM

perietúră (-ri-e-) s. f., g.-d. art. perietúrii; pl. perietúri
perieturi
PERIETÚRĂ, perieturi, s. f. Acțiunea de a (se) peria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – Peria + suf. -tură.

DOOM

perietúră (-ri-e-) s. f., g.-d. art. perietúrii; pl. perietúri
perieturii
PERIETÚRĂ, perieturi, s. f. Acțiunea de a (se) peria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – Peria + suf. -tură.

DOOM

perietúră (-ri-e-) s. f., g.-d. art. perietúrii; pl. perietúri
perieturile
PERIETÚRĂ, perieturi, s. f. Acțiunea de a (se) peria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – Peria + suf. -tură.

DOOM

perietúră (-ri-e-) s. f., g.-d. art. perietúrii; pl. perietúri
perieturilor
PERIETÚRĂ, perieturi, s. f. Acțiunea de a (se) peria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – Peria + suf. -tură.

DOOM

perietúră (-ri-e-) s. f., g.-d. art. perietúrii; pl. perietúri
perifan
perifán (-nă), adj. – Ilustru, celebru. Ngr. περιφανής (Tiktin). Sec. XVIII, înv.
perifana
perifán (-nă), adj. – Ilustru, celebru. Ngr. περιφανής (Tiktin). Sec. XVIII, înv.
perifane
perifán (-nă), adj. – Ilustru, celebru. Ngr. περιφανής (Tiktin). Sec. XVIII, înv.
perifanei
perifán (-nă), adj. – Ilustru, celebru. Ngr. περιφανής (Tiktin). Sec. XVIII, înv.
perifanele
perifán (-nă), adj. – Ilustru, celebru. Ngr. περιφανής (Tiktin). Sec. XVIII, înv.
perifanelor
perifán (-nă), adj. – Ilustru, celebru. Ngr. περιφανής (Tiktin). Sec. XVIII, înv.
perifani
perifán (-nă), adj. – Ilustru, celebru. Ngr. περιφανής (Tiktin). Sec. XVIII, înv.
perifanii
perifán (-nă), adj. – Ilustru, celebru. Ngr. περιφανής (Tiktin). Sec. XVIII, înv.
perifanilor
perifán (-nă), adj. – Ilustru, celebru. Ngr. περιφανής (Tiktin). Sec. XVIII, înv.
perifante
Perifante = Periphas.
perifanul
perifán (-nă), adj. – Ilustru, celebru. Ngr. περιφανής (Tiktin). Sec. XVIII, înv.
perifanului
perifán (-nă), adj. – Ilustru, celebru. Ngr. περιφανής (Tiktin). Sec. XVIII, înv.
perifaringal
PERIFARINGÁL, -Ă adj. Perifaringian. [Cf. fr. péripharyngal].
perifaringian
PERIFARINGIÁN, -Ă adj. Situat în jurul faringelui; perifaringal. [Pron. -gi-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. péripharyngien].
perifascicular
PERIFASCICULÁR, -Ă adj. 1. Situat în jurul fibrelor musculare, nervoase sau conjunctive. 2. Situat în jurul fasciculului vegetal conducător care străbate tulpinile, ramurile și frunzele plantelor. [Cf. fr. périfasciculaire].
periferia
PERIFERÍE, periferii, s. f. (Adesea fig.) Ținut, regiune, cartier, zonă, punct situate la margine în raport cu centrul sau cu un punct de referință. ◊ Loc. adj. De periferie = a) provincial; b) de calitate sau importanță redusă; c) care aparține sau este specific mahalalei. ♦ (Rar) Curbă închisă care limitează o figură geometrică sau o suprafață; circumferință. – Din lat. peripheria, germ. Peripherie, fr. périphérie.

DOOM

periferíe s. f., art. perifería, g.-d. art. periferíei; pl. periferíi, art. periferíile
periferial
PERIFERIÁL, -Ă adj. (Liv.) Periferic. [Pron. -ri-al. / cf. fr. périphérial].
periferiala
PERIFERIÁL, -Ă adj. (Liv.) Periferic. [Pron. -ri-al. / cf. fr. périphérial].
periferiale
PERIFERIÁL, -Ă adj. (Liv.) Periferic. [Pron. -ri-al. / cf. fr. périphérial].
periferialei
PERIFERIÁL, -Ă adj. (Liv.) Periferic. [Pron. -ri-al. / cf. fr. périphérial].
periferialele
PERIFERIÁL, -Ă adj. (Liv.) Periferic. [Pron. -ri-al. / cf. fr. périphérial].
periferialelor
PERIFERIÁL, -Ă adj. (Liv.) Periferic. [Pron. -ri-al. / cf. fr. périphérial].
periferiali
PERIFERIÁL, -Ă adj. (Liv.) Periferic. [Pron. -ri-al. / cf. fr. périphérial].
periferialii
PERIFERIÁL, -Ă adj. (Liv.) Periferic. [Pron. -ri-al. / cf. fr. périphérial].
periferialilor
PERIFERIÁL, -Ă adj. (Liv.) Periferic. [Pron. -ri-al. / cf. fr. périphérial].
periferialul
PERIFERIÁL, -Ă adj. (Liv.) Periferic. [Pron. -ri-al. / cf. fr. périphérial].
periferialului
PERIFERIÁL, -Ă adj. (Liv.) Periferic. [Pron. -ri-al. / cf. fr. périphérial].
periferic
PERIFÉRIC, -Ă, periferici, -ce, adj. Care ține de periferie, privitor la periferie; situat la periferie, specific periferiei. ♦ Fig. De mică însemnătate; secundar. ♦ (Substantivat, n.) Subsistem al calculatorului electronic care permite operații de transfer de date. – Din fr. périphérique.

DOOM

periféric adj. m., pl. periférici; f. periférică, pl. periférice
periferica
PERIFÉRIC, -Ă, periferici, -ce, adj. Care ține de periferie, privitor la periferie; situat la periferie, specific periferiei. ♦ Fig. De mică însemnătate; secundar. ♦ (Substantivat, n.) Subsistem al calculatorului electronic care permite operații de transfer de date. – Din fr. périphérique.

DOOM

periféric adj. m., pl. periférici; f. periférică, pl. periférice
periferice
PERIFÉRIC, -Ă, periferici, -ce, adj. Care ține de periferie, privitor la periferie; situat la periferie, specific periferiei. ♦ Fig. De mică însemnătate; secundar. ♦ (Substantivat, n.) Subsistem al calculatorului electronic care permite operații de transfer de date. – Din fr. périphérique.

DOOM

periféric adj. m., pl. periférici; f. periférică, pl. periférice
perifericei
PERIFÉRIC, -Ă, periferici, -ce, adj. Care ține de periferie, privitor la periferie; situat la periferie, specific periferiei. ♦ Fig. De mică însemnătate; secundar. ♦ (Substantivat, n.) Subsistem al calculatorului electronic care permite operații de transfer de date. – Din fr. périphérique.

DOOM

periféric adj. m., pl. periférici; f. periférică, pl. periférice
perifericele
PERIFÉRIC, -Ă, periferici, -ce, adj. Care ține de periferie, privitor la periferie; situat la periferie, specific periferiei. ♦ Fig. De mică însemnătate; secundar. ♦ (Substantivat, n.) Subsistem al calculatorului electronic care permite operații de transfer de date. – Din fr. périphérique.

DOOM

periféric adj. m., pl. periférici; f. periférică, pl. periférice
perifericelor
PERIFÉRIC, -Ă, periferici, -ce, adj. Care ține de periferie, privitor la periferie; situat la periferie, specific periferiei. ♦ Fig. De mică însemnătate; secundar. ♦ (Substantivat, n.) Subsistem al calculatorului electronic care permite operații de transfer de date. – Din fr. périphérique.

DOOM

periféric adj. m., pl. periférici; f. periférică, pl. periférice
periferici
PERIFÉRIC, -Ă, periferici, -ce, adj. Care ține de periferie, privitor la periferie; situat la periferie, specific periferiei. ♦ Fig. De mică însemnătate; secundar. ♦ (Substantivat, n.) Subsistem al calculatorului electronic care permite operații de transfer de date. – Din fr. périphérique.

DOOM

periféric adj. m., pl. periférici; f. periférică, pl. periférice
perifericii
PERIFÉRIC, -Ă, periferici, -ce, adj. Care ține de periferie, privitor la periferie; situat la periferie, specific periferiei. ♦ Fig. De mică însemnătate; secundar. ♦ (Substantivat, n.) Subsistem al calculatorului electronic care permite operații de transfer de date. – Din fr. périphérique.

DOOM

periféric adj. m., pl. periférici; f. periférică, pl. periférice
perifericilor
PERIFÉRIC, -Ă, periferici, -ce, adj. Care ține de periferie, privitor la periferie; situat la periferie, specific periferiei. ♦ Fig. De mică însemnătate; secundar. ♦ (Substantivat, n.) Subsistem al calculatorului electronic care permite operații de transfer de date. – Din fr. périphérique.

DOOM

periféric adj. m., pl. periférici; f. periférică, pl. periférice
perifericul
PERIFÉRIC, -Ă, periferici, -ce, adj. Care ține de periferie, privitor la periferie; situat la periferie, specific periferiei. ♦ Fig. De mică însemnătate; secundar. ♦ (Substantivat, n.) Subsistem al calculatorului electronic care permite operații de transfer de date. – Din fr. périphérique.

DOOM

periféric adj. m., pl. periférici; f. periférică, pl. periférice
perifericului
PERIFÉRIC, -Ă, periferici, -ce, adj. Care ține de periferie, privitor la periferie; situat la periferie, specific periferiei. ♦ Fig. De mică însemnătate; secundar. ♦ (Substantivat, n.) Subsistem al calculatorului electronic care permite operații de transfer de date. – Din fr. périphérique.

DOOM

periféric adj. m., pl. periférici; f. periférică, pl. periférice
periferie
PERIFERÍE, periferii, s. f. (Adesea fig.) Ținut, regiune, cartier, zonă, punct situate la margine în raport cu centrul sau cu un punct de referință. ◊ Loc. adj. De periferie = a) provincial; b) de calitate sau importanță redusă; c) care aparține sau este specific mahalalei. ♦ (Rar) Curbă închisă care limitează o figură geometrică sau o suprafață; circumferință. – Din lat. peripheria, germ. Peripherie, fr. périphérie.

DOOM

periferíe s. f., art. perifería, g.-d. art. periferíei; pl. periferíi, art. periferíile
periferiei
PERIFERÍE, periferii, s. f. (Adesea fig.) Ținut, regiune, cartier, zonă, punct situate la margine în raport cu centrul sau cu un punct de referință. ◊ Loc. adj. De periferie = a) provincial; b) de calitate sau importanță redusă; c) care aparține sau este specific mahalalei. ♦ (Rar) Curbă închisă care limitează o figură geometrică sau o suprafață; circumferință. – Din lat. peripheria, germ. Peripherie, fr. périphérie.

DOOM

periferíe s. f., art. perifería, g.-d. art. periferíei; pl. periferíi, art. periferíile
periferii
PERIFERÍE, periferii, s. f. (Adesea fig.) Ținut, regiune, cartier, zonă, punct situate la margine în raport cu centrul sau cu un punct de referință. ◊ Loc. adj. De periferie = a) provincial; b) de calitate sau importanță redusă; c) care aparține sau este specific mahalalei. ♦ (Rar) Curbă închisă care limitează o figură geometrică sau o suprafață; circumferință. – Din lat. peripheria, germ. Peripherie, fr. périphérie.

DOOM

periferíe s. f., art. perifería, g.-d. art. periferíei; pl. periferíi, art. periferíile
periferiile
PERIFERÍE, periferii, s. f. (Adesea fig.) Ținut, regiune, cartier, zonă, punct situate la margine în raport cu centrul sau cu un punct de referință. ◊ Loc. adj. De periferie = a) provincial; b) de calitate sau importanță redusă; c) care aparține sau este specific mahalalei. ♦ (Rar) Curbă închisă care limitează o figură geometrică sau o suprafață; circumferință. – Din lat. peripheria, germ. Peripherie, fr. périphérie.

DOOM

periferíe s. f., art. perifería, g.-d. art. periferíei; pl. periferíi, art. periferíile
periferiilor
PERIFERÍE, periferii, s. f. (Adesea fig.) Ținut, regiune, cartier, zonă, punct situate la margine în raport cu centrul sau cu un punct de referință. ◊ Loc. adj. De periferie = a) provincial; b) de calitate sau importanță redusă; c) care aparține sau este specific mahalalei. ♦ (Rar) Curbă închisă care limitează o figură geometrică sau o suprafață; circumferință. – Din lat. peripheria, germ. Peripherie, fr. périphérie.

DOOM

periferíe s. f., art. perifería, g.-d. art. periferíei; pl. periferíi, art. periferíile
perifiton
PERIFITÓN s.n. (Biol.) Biodermă. [< gr. periphyton]

DOOM

perifíton s. n.
perifitonul
PERIFITÓN s.n. (Biol.) Biodermă. [< gr. periphyton]

DOOM

perifíton s. n.
perifitonului
PERIFITÓN s.n. (Biol.) Biodermă. [< gr. periphyton]

DOOM

perifíton s. n.
periflebită
PERIFLEBÍTĂ, periflebite, s. f. (Med.) Inflamație a tunicii externe a venelor, însoțită de reacția inflamatorie a țesutului înconjurător. – Din fr. périphlébite, engl. periphlebitis.
perifocal
PERIFOCÁL, -Ă adj. Situat în jurul unui focar patologic. [Cf. fr. périfocal].
perifocala
PERIFOCÁL, -Ă adj. Situat în jurul unui focar patologic. [Cf. fr. périfocal].
perifocale
PERIFOCÁL, -Ă adj. Situat în jurul unui focar patologic. [Cf. fr. périfocal].
perifocalei
PERIFOCÁL, -Ă adj. Situat în jurul unui focar patologic. [Cf. fr. périfocal].
perifocalele
PERIFOCÁL, -Ă adj. Situat în jurul unui focar patologic. [Cf. fr. périfocal].
perifocalelor
PERIFOCÁL, -Ă adj. Situat în jurul unui focar patologic. [Cf. fr. périfocal].
perifocali
PERIFOCÁL, -Ă adj. Situat în jurul unui focar patologic. [Cf. fr. périfocal].
perifocalii
PERIFOCÁL, -Ă adj. Situat în jurul unui focar patologic. [Cf. fr. périfocal].
perifocalilor
PERIFOCÁL, -Ă adj. Situat în jurul unui focar patologic. [Cf. fr. périfocal].
perifocalul
PERIFOCÁL, -Ă adj. Situat în jurul unui focar patologic. [Cf. fr. périfocal].
perifocalului
PERIFOCÁL, -Ă adj. Situat în jurul unui focar patologic. [Cf. fr. périfocal].
perifolicular
PERIFOLICULÁR, -Ă adj. (Anat.) Situat în jurul foliculului; referitor la folicul. [Cf. fr. périfolliculaire, engl. perifolicular].
perifoliculită
PERIFOLICULÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a rădăcinii firului de păr datorită unor ciuperci sau unor microbi piogeni. [Cf. fr. périfolliculite].
perifrastic
PERIFRÁSTIC, -Ă, perifrastici, -ce, adj. Exprimat prin perifrază; care conține perifraze. ◊ Formă (verbală) perifrastică = formă verbală compusă cu un verb auxiliar. – Din fr. périphrastique, germ. periphrastisch.

DOOM

!perifrástic (lingv.) (-ri-fras-) adj. m.; f. perifrástică, pl. perifrástice
perifrastica
PERIFRÁSTIC, -Ă, perifrastici, -ce, adj. Exprimat prin perifrază; care conține perifraze. ◊ Formă (verbală) perifrastică = formă verbală compusă cu un verb auxiliar. – Din fr. périphrastique, germ. periphrastisch.

DOOM

!perifrástic (lingv.) (-ri-fras-) adj. m.; f. perifrástică, pl. perifrástice
perifrastice
PERIFRÁSTIC, -Ă, perifrastici, -ce, adj. Exprimat prin perifrază; care conține perifraze. ◊ Formă (verbală) perifrastică = formă verbală compusă cu un verb auxiliar. – Din fr. périphrastique, germ. periphrastisch.

DOOM

!perifrástic (lingv.) (-ri-fras-) adj. m.; f. perifrástică, pl. perifrástice
perifrasticei
PERIFRÁSTIC, -Ă, perifrastici, -ce, adj. Exprimat prin perifrază; care conține perifraze. ◊ Formă (verbală) perifrastică = formă verbală compusă cu un verb auxiliar. – Din fr. périphrastique, germ. periphrastisch.

DOOM

!perifrástic (lingv.) (-ri-fras-) adj. m.; f. perifrástică, pl. perifrástice
perifrasticele
PERIFRÁSTIC, -Ă, perifrastici, -ce, adj. Exprimat prin perifrază; care conține perifraze. ◊ Formă (verbală) perifrastică = formă verbală compusă cu un verb auxiliar. – Din fr. périphrastique, germ. periphrastisch.

DOOM

!perifrástic (lingv.) (-ri-fras-) adj. m.; f. perifrástică, pl. perifrástice
perifrasticelor
PERIFRÁSTIC, -Ă, perifrastici, -ce, adj. Exprimat prin perifrază; care conține perifraze. ◊ Formă (verbală) perifrastică = formă verbală compusă cu un verb auxiliar. – Din fr. périphrastique, germ. periphrastisch.

DOOM

!perifrástic (lingv.) (-ri-fras-) adj. m.; f. perifrástică, pl. perifrástice
perifrastici
PERIFRÁSTIC, -Ă, perifrastici, -ce, adj. Exprimat prin perifrază; care conține perifraze. ◊ Formă (verbală) perifrastică = formă verbală compusă cu un verb auxiliar. – Din fr. périphrastique, germ. periphrastisch.

DOOM

!perifrástic (lingv.) (-ri-fras-) adj. m.; f. perifrástică, pl. perifrástice
perifrasticii
PERIFRÁSTIC, -Ă, perifrastici, -ce, adj. Exprimat prin perifrază; care conține perifraze. ◊ Formă (verbală) perifrastică = formă verbală compusă cu un verb auxiliar. – Din fr. périphrastique, germ. periphrastisch.

DOOM

!perifrástic (lingv.) (-ri-fras-) adj. m.; f. perifrástică, pl. perifrástice
perifrasticilor
PERIFRÁSTIC, -Ă, perifrastici, -ce, adj. Exprimat prin perifrază; care conține perifraze. ◊ Formă (verbală) perifrastică = formă verbală compusă cu un verb auxiliar. – Din fr. périphrastique, germ. periphrastisch.

DOOM

!perifrástic (lingv.) (-ri-fras-) adj. m.; f. perifrástică, pl. perifrástice
perifrasticul
PERIFRÁSTIC, -Ă, perifrastici, -ce, adj. Exprimat prin perifrază; care conține perifraze. ◊ Formă (verbală) perifrastică = formă verbală compusă cu un verb auxiliar. – Din fr. périphrastique, germ. periphrastisch.

DOOM

!perifrástic (lingv.) (-ri-fras-) adj. m.; f. perifrástică, pl. perifrástice
perifrasticului
PERIFRÁSTIC, -Ă, perifrastici, -ce, adj. Exprimat prin perifrază; care conține perifraze. ◊ Formă (verbală) perifrastică = formă verbală compusă cu un verb auxiliar. – Din fr. périphrastique, germ. periphrastisch.

DOOM

!perifrástic (lingv.) (-ri-fras-) adj. m.; f. perifrástică, pl. perifrástice
perifraza
PERIFRAZÁ, perifrazez, vb. I. Tranz. A parafraza. – Din fr. périphraser.

DOOM

perifrazá (a ~) (lingv.) (-ri-fra-) vb., ind. prez. 3 perifrazeáză
perifraza
PERIFRÁZĂ, perifraze, s. f. Procedeu gramatical și stilistic de exprimare prin mai multe cuvinte a ceea ce, în mod obișnuit, se poate reda printr-un singur cuvânt; grup de cuvinte care înlocuiește un termen unic cu același sens. – Din ngr. perífrasis, germ. Periphrase, fr. périphrase.

DOOM

perifráză (lingv.) (-ri-fra-) s. f., g.-d. art. perifrázei; pl. perifráze
perifrazai
PERIFRAZÁ, perifrazez, vb. I. Tranz. A parafraza. – Din fr. périphraser.

DOOM

perifrazá (a ~) (lingv.) (-ri-fra-) vb., ind. prez. 3 perifrazeáză
perifrazam
PERIFRAZÁ, perifrazez, vb. I. Tranz. A parafraza. – Din fr. périphraser.

DOOM

perifrazá (a ~) (lingv.) (-ri-fra-) vb., ind. prez. 3 perifrazeáză
perifrazare
PERIFRAZÁ, perifrazez, vb. I. Tranz. A parafraza. – Din fr. périphraser.

DOOM

perifrazá (a ~) (lingv.) (-ri-fra-) vb., ind. prez. 3 perifrazeáză
perifrazare
PERIFRAZÁ, perifrazez, vb. I. Tranz. (Rar) A parafraza. – Din fr. périphraser.
perifrazară
PERIFRAZÁ, perifrazez, vb. I. Tranz. A parafraza. – Din fr. périphraser.

DOOM

perifrazá (a ~) (lingv.) (-ri-fra-) vb., ind. prez. 3 perifrazeáză
perifrazarăm
PERIFRAZÁ, perifrazez, vb. I. Tranz. A parafraza. – Din fr. périphraser.

DOOM

perifrazá (a ~) (lingv.) (-ri-fra-) vb., ind. prez. 3 perifrazeáză
perifrazarăți
PERIFRAZÁ, perifrazez, vb. I. Tranz. A parafraza. – Din fr. périphraser.

DOOM

perifrazá (a ~) (lingv.) (-ri-fra-) vb., ind. prez. 3 perifrazeáză
perifrazase
PERIFRAZÁ, perifrazez, vb. I. Tranz. A parafraza. – Din fr. périphraser.

DOOM

perifrazá (a ~) (lingv.) (-ri-fra-) vb., ind. prez. 3 perifrazeáză
perifrazasem
PERIFRAZÁ, perifrazez, vb. I. Tranz. A parafraza. – Din fr. périphraser.

DOOM

perifrazá (a ~) (lingv.) (-ri-fra-) vb., ind. prez. 3 perifrazeáză
perifrazaseră
PERIFRAZÁ, perifrazez, vb. I. Tranz. A parafraza. – Din fr. périphraser.

DOOM

perifrazá (a ~) (lingv.) (-ri-fra-) vb., ind. prez. 3 perifrazeáză
perifrazaserăm
PERIFRAZÁ, perifrazez, vb. I. Tranz. A parafraza. – Din fr. périphraser.

DOOM

perifrazá (a ~) (lingv.) (-ri-fra-) vb., ind. prez. 3 perifrazeáză
perifrazaserăți
PERIFRAZÁ, perifrazez, vb. I. Tranz. A parafraza. – Din fr. périphraser.

DOOM

perifrazá (a ~) (lingv.) (-ri-fra-) vb., ind. prez. 3 perifrazeáză
perifrazaseși
PERIFRAZÁ, perifrazez, vb. I. Tranz. A parafraza. – Din fr. périphraser.

DOOM

perifrazá (a ~) (lingv.) (-ri-fra-) vb., ind. prez. 3 perifrazeáză
perifrazaseți
PERIFRAZÁ, perifrazez, vb. I. Tranz. A parafraza. – Din fr. périphraser.

DOOM

perifrazá (a ~) (lingv.) (-ri-fra-) vb., ind. prez. 3 perifrazeáză
perifrazat
PERIFRAZÁ, perifrazez, vb. I. Tranz. A parafraza. – Din fr. périphraser.

DOOM

perifrazá (a ~) (lingv.) (-ri-fra-) vb., ind. prez. 3 perifrazeáză
perifrazat
PERIFRAZÁ, perifrazez, vb. I. Tranz. (Rar) A parafraza. – Din fr. périphraser.
perifrazau
PERIFRAZÁ, perifrazez, vb. I. Tranz. A parafraza. – Din fr. périphraser.

DOOM

perifrazá (a ~) (lingv.) (-ri-fra-) vb., ind. prez. 3 perifrazeáză
perifrazași
PERIFRAZÁ, perifrazez, vb. I. Tranz. A parafraza. – Din fr. périphraser.

DOOM

perifrazá (a ~) (lingv.) (-ri-fra-) vb., ind. prez. 3 perifrazeáză
perifrazați
PERIFRAZÁ, perifrazez, vb. I. Tranz. A parafraza. – Din fr. périphraser.

DOOM

perifrazá (a ~) (lingv.) (-ri-fra-) vb., ind. prez. 3 perifrazeáză
perifraze
PERIFRÁZĂ, perifraze, s. f. Procedeu gramatical și stilistic de exprimare prin mai multe cuvinte a ceea ce, în mod obișnuit, se poate reda printr-un singur cuvânt; grup de cuvinte care înlocuiește un termen unic cu același sens. – Din ngr. perífrasis, germ. Periphrase, fr. périphrase.

DOOM

perifráză (lingv.) (-ri-fra-) s. f., g.-d. art. perifrázei; pl. perifráze
perifrazează
PERIFRAZÁ, perifrazez, vb. I. Tranz. A parafraza. – Din fr. périphraser.

DOOM

perifrazá (a ~) (lingv.) (-ri-fra-) vb., ind. prez. 3 perifrazeáză
perifrazei
PERIFRÁZĂ, perifraze, s. f. Procedeu gramatical și stilistic de exprimare prin mai multe cuvinte a ceea ce, în mod obișnuit, se poate reda printr-un singur cuvânt; grup de cuvinte care înlocuiește un termen unic cu același sens. – Din ngr. perífrasis, germ. Periphrase, fr. périphrase.

DOOM

perifráză (lingv.) (-ri-fra-) s. f., g.-d. art. perifrázei; pl. perifráze
perifrazele
PERIFRÁZĂ, perifraze, s. f. Procedeu gramatical și stilistic de exprimare prin mai multe cuvinte a ceea ce, în mod obișnuit, se poate reda printr-un singur cuvânt; grup de cuvinte care înlocuiește un termen unic cu același sens. – Din ngr. perífrasis, germ. Periphrase, fr. périphrase.

DOOM

perifráză (lingv.) (-ri-fra-) s. f., g.-d. art. perifrázei; pl. perifráze
perifrazelor
PERIFRÁZĂ, perifraze, s. f. Procedeu gramatical și stilistic de exprimare prin mai multe cuvinte a ceea ce, în mod obișnuit, se poate reda printr-un singur cuvânt; grup de cuvinte care înlocuiește un termen unic cu același sens. – Din ngr. perífrasis, germ. Periphrase, fr. périphrase.

DOOM

perifráză (lingv.) (-ri-fra-) s. f., g.-d. art. perifrázei; pl. perifráze
perifrazez
PERIFRAZÁ, perifrazez, vb. I. Tranz. A parafraza. – Din fr. périphraser.

DOOM

perifrazá (a ~) (lingv.) (-ri-fra-) vb., ind. prez. 3 perifrazeáză
perifrazeze
PERIFRAZÁ, perifrazez, vb. I. Tranz. A parafraza. – Din fr. périphraser.

DOOM

perifrazá (a ~) (lingv.) (-ri-fra-) vb., ind. prez. 3 perifrazeáză
perifrazezi
PERIFRAZÁ, perifrazez, vb. I. Tranz. A parafraza. – Din fr. périphraser.

DOOM

perifrazá (a ~) (lingv.) (-ri-fra-) vb., ind. prez. 3 perifrazeáză
perifrazând
PERIFRAZÁ, perifrazez, vb. I. Tranz. A parafraza. – Din fr. périphraser.

DOOM

perifrazá (a ~) (lingv.) (-ri-fra-) vb., ind. prez. 3 perifrazeáză
perifrazînd
PERIFRAZÁ, perifrazez, vb. I. Tranz. A parafraza. – Din fr. périphraser.

DOOM

perifrazá (a ~) (lingv.) (-ri-fra-) vb., ind. prez. 3 perifrazeáză
perifrenită
PERIFRENÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a regiunii din jurul nervului frenic. [Cf. fr. périphrénite].
perigalaxia
PERIGALAXÍE s.f. (op. apogalaxie) Poziție corespunzătoare celei mai mici distanțe de galaxia noastră. [Gen. -iei. / cf. fr. périgalaxie].
perigalaxie
PERIGALAXÍE s.f. (op. apogalaxie) Poziție corespunzătoare celei mai mici distanțe de galaxia noastră. [Gen. -iei. / cf. fr. périgalaxie].
perigalaxiei
PERIGALAXÍE s.f. (op. apogalaxie) Poziție corespunzătoare celei mai mici distanțe de galaxia noastră. [Gen. -iei. / cf. fr. périgalaxie].
perigalaxii
PERIGALAXÍE s.f. (op. apogalaxie) Poziție corespunzătoare celei mai mici distanțe de galaxia noastră. [Gen. -iei. / cf. fr. périgalaxie].
periganglionar
PERIGANGLIONÁR, -Ă adj. Situat în jurul ganglionilor; periganglionic. [Cf. fr. périganglionnaire, it. periganglionare].
periganglionic
PERIGANGLIÓNIC, -Ă adj. Periganglionar. [< engl. periganglionic].
perigastric
PERIGÁSTRIC, -Ă adj. Situat în jurul stomacului sau în jurul tubului digestiv. [Cf. fr. périgastrique].
perigastrită
PERIGASTRÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a seroasei stomacului. [Cf. fr. périgastrite].
perigee
PERIGÉU, perigee, s. n. Punct în care un astru sau un satelit artificial aflat în mișcare orbitală se găsește cel mai aproape de Pământ. ♦ Moment, timp în care astrul sau satelitul se află în acest punct. – Din fr. périgée, lat. perigaeum.

DOOM

perigéu s. n., art. perigéul; pl. perigée
perigeele
PERIGÉU, perigee, s. n. Punct în care un astru sau un satelit artificial aflat în mișcare orbitală se găsește cel mai aproape de Pământ. ♦ Moment, timp în care astrul sau satelitul se află în acest punct. – Din fr. périgée, lat. perigaeum.

DOOM

perigéu s. n., art. perigéul; pl. perigée
perigeelor
PERIGÉU, perigee, s. n. Punct în care un astru sau un satelit artificial aflat în mișcare orbitală se găsește cel mai aproape de Pământ. ♦ Moment, timp în care astrul sau satelitul se află în acest punct. – Din fr. périgée, lat. perigaeum.

DOOM

perigéu s. n., art. perigéul; pl. perigée
perigeu
PERIGÉU, perigee, s. n. Punct în care un astru sau un satelit artificial aflat în mișcare orbitală se găsește cel mai aproape de Pământ. ♦ Moment, timp în care astrul sau satelitul se află în acest punct. – Din fr. périgée, lat. perigaeum.

DOOM

perigéu s. n., art. perigéul; pl. perigée
perigeul
PERIGÉU, perigee, s. n. Punct în care un astru sau un satelit artificial aflat în mișcare orbitală se găsește cel mai aproape de Pământ. ♦ Moment, timp în care astrul sau satelitul se află în acest punct. – Din fr. périgée, lat. perigaeum.

DOOM

perigéu s. n., art. perigéul; pl. perigée
perigeului
PERIGÉU, perigee, s. n. Punct în care un astru sau un satelit artificial aflat în mișcare orbitală se găsește cel mai aproape de Pământ. ♦ Moment, timp în care astrul sau satelitul se află în acest punct. – Din fr. périgée, lat. perigaeum.

DOOM

perigéu s. n., art. perigéul; pl. perigée
perigin
PERIGÍN, -Ă adj. (Despre stamine) Care este inserat pe periant, care formează un cerc în jurul ovarului. ♦ (Despre plante) Care are staminele dispuse în acest fel; periginic. [Cf. fr. périgyne, it. perigino].
perigina
PERIGÍN, -Ă adj. (Despre stamine) Care este inserat pe periant, care formează un cerc în jurul ovarului. ♦ (Despre plante) Care are staminele dispuse în acest fel; periginic. [Cf. fr. périgyne, it. perigino].
perigine
PERIGÍN, -Ă adj. (Despre stamine) Care este inserat pe periant, care formează un cerc în jurul ovarului. ♦ (Despre plante) Care are staminele dispuse în acest fel; periginic. [Cf. fr. périgyne, it. perigino].
periginei
PERIGÍN, -Ă adj. (Despre stamine) Care este inserat pe periant, care formează un cerc în jurul ovarului. ♦ (Despre plante) Care are staminele dispuse în acest fel; periginic. [Cf. fr. périgyne, it. perigino].
periginele
PERIGÍN, -Ă adj. (Despre stamine) Care este inserat pe periant, care formează un cerc în jurul ovarului. ♦ (Despre plante) Care are staminele dispuse în acest fel; periginic. [Cf. fr. périgyne, it. perigino].
periginelor
PERIGÍN, -Ă adj. (Despre stamine) Care este inserat pe periant, care formează un cerc în jurul ovarului. ♦ (Despre plante) Care are staminele dispuse în acest fel; periginic. [Cf. fr. périgyne, it. perigino].
perigini
PERIGÍN, -Ă adj. (Despre stamine) Care este inserat pe periant, care formează un cerc în jurul ovarului. ♦ (Despre plante) Care are staminele dispuse în acest fel; periginic. [Cf. fr. périgyne, it. perigino].
periginic
PERIGÍNIC, -Ă adj. Perigin. [Cf. fr. périgynique].
periginica
PERIGÍNIC, -Ă adj. Perigin. [Cf. fr. périgynique].
periginice
PERIGÍNIC, -Ă adj. Perigin. [Cf. fr. périgynique].
periginicei
PERIGÍNIC, -Ă adj. Perigin. [Cf. fr. périgynique].
periginicele
PERIGÍNIC, -Ă adj. Perigin. [Cf. fr. périgynique].
periginicelor
PERIGÍNIC, -Ă adj. Perigin. [Cf. fr. périgynique].
periginici
PERIGÍNIC, -Ă adj. Perigin. [Cf. fr. périgynique].
periginicii
PERIGÍNIC, -Ă adj. Perigin. [Cf. fr. périgynique].
periginicilor
PERIGÍNIC, -Ă adj. Perigin. [Cf. fr. périgynique].
periginicul
PERIGÍNIC, -Ă adj. Perigin. [Cf. fr. périgynique].
periginicului
PERIGÍNIC, -Ă adj. Perigin. [Cf. fr. périgynique].
periginie
PERIGINÍE s.f. Însușirea de a fi perigin; mod de așezare a staminelor specific plantelor perigine. [Gen. -iei. / < fr. périgynie].
periginii
PERIGÍN, -Ă adj. (Despre stamine) Care este inserat pe periant, care formează un cerc în jurul ovarului. ♦ (Despre plante) Care are staminele dispuse în acest fel; periginic. [Cf. fr. périgyne, it. perigino].
periginilor
PERIGÍN, -Ă adj. (Despre stamine) Care este inserat pe periant, care formează un cerc în jurul ovarului. ♦ (Despre plante) Care are staminele dispuse în acest fel; periginic. [Cf. fr. périgyne, it. perigino].
periginul
PERIGÍN, -Ă adj. (Despre stamine) Care este inserat pe periant, care formează un cerc în jurul ovarului. ♦ (Despre plante) Care are staminele dispuse în acest fel; periginic. [Cf. fr. périgyne, it. perigino].
periginului
PERIGÍN, -Ă adj. (Despre stamine) Care este inserat pe periant, care formează un cerc în jurul ovarului. ♦ (Despre plante) Care are staminele dispuse în acest fel; periginic. [Cf. fr. périgyne, it. perigino].
periglaciar
PERIGLACIÁR, -Ă, periglaciari, -e, adj. (În sintagma) Zonă (sau regiune) periglaciară (și substantivat, n.) = regiune situată la periferia ghețarilor, caracterizată printr-o climă specifică și prin anumite procese și forme determinate de condițiile fizico-geografice. ♦ Care aparține zonei mai sus definite, privitor la această zonă. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. périglaciaire.

DOOM

periglaciár2 (-ri-gla-ci-ar) s. n.
periglaciara
PERIGLACIÁR, -Ă, periglaciari, -e, adj. (În sintagma) Zonă (sau regiune) periglaciară (și substantivat, n.) = regiune situată la periferia ghețarilor, caracterizată printr-o climă specifică și prin anumite procese și forme determinate de condițiile fizico-geografice. ♦ Care aparține zonei mai sus definite, privitor la această zonă. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. périglaciaire.

DOOM

periglaciár2 (-ri-gla-ci-ar) s. n.
periglaciare
PERIGLACIÁR, -Ă, periglaciari, -e, adj. (În sintagma) Zonă (sau regiune) periglaciară (și substantivat, n.) = regiune situată la periferia ghețarilor, caracterizată printr-o climă specifică și prin anumite procese și forme determinate de condițiile fizico-geografice. ♦ Care aparține zonei mai sus definite, privitor la această zonă. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. périglaciaire.

DOOM

periglaciár2 (-ri-gla-ci-ar) s. n.
periglaciarei
PERIGLACIÁR, -Ă, periglaciari, -e, adj. (În sintagma) Zonă (sau regiune) periglaciară (și substantivat, n.) = regiune situată la periferia ghețarilor, caracterizată printr-o climă specifică și prin anumite procese și forme determinate de condițiile fizico-geografice. ♦ Care aparține zonei mai sus definite, privitor la această zonă. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. périglaciaire.

DOOM

periglaciár2 (-ri-gla-ci-ar) s. n.
periglaciarele
PERIGLACIÁR, -Ă, periglaciari, -e, adj. (În sintagma) Zonă (sau regiune) periglaciară (și substantivat, n.) = regiune situată la periferia ghețarilor, caracterizată printr-o climă specifică și prin anumite procese și forme determinate de condițiile fizico-geografice. ♦ Care aparține zonei mai sus definite, privitor la această zonă. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. périglaciaire.

DOOM

periglaciár2 (-ri-gla-ci-ar) s. n.
periglaciarelor
PERIGLACIÁR, -Ă, periglaciari, -e, adj. (În sintagma) Zonă (sau regiune) periglaciară (și substantivat, n.) = regiune situată la periferia ghețarilor, caracterizată printr-o climă specifică și prin anumite procese și forme determinate de condițiile fizico-geografice. ♦ Care aparține zonei mai sus definite, privitor la această zonă. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. périglaciaire.

DOOM

periglaciár2 (-ri-gla-ci-ar) s. n.
periglaciari
PERIGLACIÁR, -Ă, periglaciari, -e, adj. (În sintagma) Zonă (sau regiune) periglaciară (și substantivat, n.) = regiune situată la periferia ghețarilor, caracterizată printr-o climă specifică și prin anumite procese și forme determinate de condițiile fizico-geografice. ♦ Care aparține zonei mai sus definite, privitor la această zonă. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. périglaciaire.

DOOM

periglaciár2 (-ri-gla-ci-ar) s. n.
periglaciarii
PERIGLACIÁR, -Ă, periglaciari, -e, adj. (În sintagma) Zonă (sau regiune) periglaciară (și substantivat, n.) = regiune situată la periferia ghețarilor, caracterizată printr-o climă specifică și prin anumite procese și forme determinate de condițiile fizico-geografice. ♦ Care aparține zonei mai sus definite, privitor la această zonă. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. périglaciaire.

DOOM

periglaciár2 (-ri-gla-ci-ar) s. n.
periglaciarilor
PERIGLACIÁR, -Ă, periglaciari, -e, adj. (În sintagma) Zonă (sau regiune) periglaciară (și substantivat, n.) = regiune situată la periferia ghețarilor, caracterizată printr-o climă specifică și prin anumite procese și forme determinate de condițiile fizico-geografice. ♦ Care aparține zonei mai sus definite, privitor la această zonă. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. périglaciaire.

DOOM

periglaciár2 (-ri-gla-ci-ar) s. n.
periglaciarul
PERIGLACIÁR, -Ă, periglaciari, -e, adj. (În sintagma) Zonă (sau regiune) periglaciară (și substantivat, n.) = regiune situată la periferia ghețarilor, caracterizată printr-o climă specifică și prin anumite procese și forme determinate de condițiile fizico-geografice. ♦ Care aparține zonei mai sus definite, privitor la această zonă. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. périglaciaire.

DOOM

periglaciár2 (-ri-gla-ci-ar) s. n.
periglaciarului
PERIGLACIÁR, -Ă, periglaciari, -e, adj. (În sintagma) Zonă (sau regiune) periglaciară (și substantivat, n.) = regiune situată la periferia ghețarilor, caracterizată printr-o climă specifică și prin anumite procese și forme determinate de condițiile fizico-geografice. ♦ Care aparține zonei mai sus definite, privitor la această zonă. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. périglaciaire.

DOOM

periglaciár2 (-ri-gla-ci-ar) s. n.
periglandular
PERIGLANDULÁR, -Ă adj. Situat în jurul unei glande; periglandulos. [Cf. fr. périglandulaire, engl. periglandular].
periglandulos
PERIGLANDULÓS, -OÁSĂ adj. Periglandular. [Cf. fr. périglanduleux].
periglotic
PERIGLÓTIC, -Ă adj. Situat în jurul glotei. [Cf. fr. périglottique].
perigoane
PERIGÓN, perigoane, s. n. Înveliș floral simplu, nediferențiat în caliciu și corolă. – Din fr. périgone, lat. perigonium.

DOOM

perigón s. n., pl. perigoáne
perigoanele
PERIGÓN, perigoane, s. n. Înveliș floral simplu, nediferențiat în caliciu și corolă. – Din fr. périgone, lat. perigonium.

DOOM

perigón s. n., pl. perigoáne
perigoanelor
PERIGÓN, perigoane, s. n. Înveliș floral simplu, nediferențiat în caliciu și corolă. – Din fr. périgone, lat. perigonium.

DOOM

perigón s. n., pl. perigoáne
perigon
PERIGÓN, perigoane, s. n. Înveliș floral simplu, nediferențiat în caliciu și corolă. – Din fr. périgone, lat. perigonium.

DOOM

perigón s. n., pl. perigoáne
perigoniar
PERIGONIÁR, -Ă adj. Referitor la perigon. [Pron. -ni-ar. / cf. fr. périgoniaire].
perigoniu
PERIGÓNIU s.n. v. perigon.
perigonul
PERIGÓN, perigoane, s. n. Înveliș floral simplu, nediferențiat în caliciu și corolă. – Din fr. périgone, lat. perigonium.

DOOM

perigón s. n., pl. perigoáne
perigonului
PERIGÓN, perigoane, s. n. Înveliș floral simplu, nediferențiat în caliciu și corolă. – Din fr. périgone, lat. perigonium.

DOOM

perigón s. n., pl. perigoáne
perigrafie
perigrafíe (-íi), s. f. – Descriere. – Var. perigrafi. Ngr. περιγραφή (Gáldi 225). Sec. XVIII, înv.
perihelie
PERIHÉLIU, perihelii, s. n. Punct în care o planetă sau o cometă, aflate în mișcare în jurul Soarelui, se găsesc cel mai aproape de acesta. ♦ Moment, timp în care astrul sau cometa se află în acest punct. [Var.: (înv.) perihélie s. f.] – Din fr. périhélie, lat. perihelium.

DOOM

perihéliu [liu pron. liu] s. n., art. perihéliul; pl. perihélii, art. perihéliile (-li-i-)
perihelii
PERIHÉLIU, perihelii, s. n. Punct în care o planetă sau o cometă, aflate în mișcare în jurul Soarelui, se găsesc cel mai aproape de acesta. ♦ Moment, timp în care astrul sau cometa se află în acest punct. [Var.: (înv.) perihélie s. f.] – Din fr. périhélie, lat. perihelium.

DOOM

perihéliu [liu pron. liu] s. n., art. perihéliul; pl. perihélii, art. perihéliile (-li-i-)
periheliile
PERIHÉLIU, perihelii, s. n. Punct în care o planetă sau o cometă, aflate în mișcare în jurul Soarelui, se găsesc cel mai aproape de acesta. ♦ Moment, timp în care astrul sau cometa se află în acest punct. [Var.: (înv.) perihélie s. f.] – Din fr. périhélie, lat. perihelium.

DOOM

perihéliu [liu pron. liu] s. n., art. perihéliul; pl. perihélii, art. perihéliile (-li-i-)
periheliilor
PERIHÉLIU, perihelii, s. n. Punct în care o planetă sau o cometă, aflate în mișcare în jurul Soarelui, se găsesc cel mai aproape de acesta. ♦ Moment, timp în care astrul sau cometa se află în acest punct. [Var.: (înv.) perihélie s. f.] – Din fr. périhélie, lat. perihelium.

DOOM

perihéliu [liu pron. liu] s. n., art. perihéliul; pl. perihélii, art. perihéliile (-li-i-)
periheliu
PERIHÉLIU, perihelii, s. n. Punct în care o planetă sau o cometă, aflate în mișcare în jurul Soarelui, se găsesc cel mai aproape de acesta. ♦ Moment, timp în care astrul sau cometa se află în acest punct. [Var.: (înv.) perihélie s. f.] – Din fr. périhélie, lat. perihelium.

DOOM

perihéliu [liu pron. liu] s. n., art. perihéliul; pl. perihélii, art. perihéliile (-li-i-)
periheliul
PERIHÉLIU, perihelii, s. n. Punct în care o planetă sau o cometă, aflate în mișcare în jurul Soarelui, se găsesc cel mai aproape de acesta. ♦ Moment, timp în care astrul sau cometa se află în acest punct. [Var.: (înv.) perihélie s. f.] – Din fr. périhélie, lat. perihelium.

DOOM

perihéliu [liu pron. liu] s. n., art. perihéliul; pl. perihélii, art. perihéliile (-li-i-)
periheliului
PERIHÉLIU, perihelii, s. n. Punct în care o planetă sau o cometă, aflate în mișcare în jurul Soarelui, se găsesc cel mai aproape de acesta. ♦ Moment, timp în care astrul sau cometa se află în acest punct. [Var.: (înv.) perihélie s. f.] – Din fr. périhélie, lat. perihelium.

DOOM

perihéliu [liu pron. liu] s. n., art. perihéliul; pl. perihélii, art. perihéliile (-li-i-)
perihepatic
PERIHEPÁTIC, -Ă adj. Situat în jurul ficatului. [Cf. fr. périhépatique].
perihepatica
PERIHEPÁTIC, -Ă adj. Situat în jurul ficatului. [Cf. fr. périhépatique].
perihepatice
PERIHEPÁTIC, -Ă adj. Situat în jurul ficatului. [Cf. fr. périhépatique].
perihepaticei
PERIHEPÁTIC, -Ă adj. Situat în jurul ficatului. [Cf. fr. périhépatique].
perihepaticele
PERIHEPÁTIC, -Ă adj. Situat în jurul ficatului. [Cf. fr. périhépatique].
perihepaticelor
PERIHEPÁTIC, -Ă adj. Situat în jurul ficatului. [Cf. fr. périhépatique].
perihepatici
PERIHEPÁTIC, -Ă adj. Situat în jurul ficatului. [Cf. fr. périhépatique].
perihepaticii
PERIHEPÁTIC, -Ă adj. Situat în jurul ficatului. [Cf. fr. périhépatique].
perihepaticilor
PERIHEPÁTIC, -Ă adj. Situat în jurul ficatului. [Cf. fr. périhépatique].
perihepaticul
PERIHEPÁTIC, -Ă adj. Situat în jurul ficatului. [Cf. fr. périhépatique].
perihepaticului
PERIHEPÁTIC, -Ă adj. Situat în jurul ficatului. [Cf. fr. périhépatique].
perihepatită
PERIHEPATÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a porțiunii peritoneului care acoperă ficatul. [Cf. fr. périhepatite].
perii
PĂR2, peri, s. m. 1. Totalitatea firelor subțiri de origine epidermică, cornoasă, care cresc pe pielea omului și mai ales pe a unor animale; spec. fiecare dintre firele de felul celor de mai sus sau (cu sens colectiv) totalitatea acestor fire, care acoperă capul omului. ◊ În doi peri = a) loc. adj. (pop.) cărunt; p. ext. care este între două vârste; b) loc. adj. și adv. (care este) neprecizat, nedefinit bine, nehotărât, între două stări; p. ext. îndoielnic, confuz, echivoc, neclar; c) loc. adj. și adv. (reg.) amețit de băutură; cherchelit. ◊ Loc. adv. În păr = cu toți de față. ◊ Expr. Din (sau de-a) fir în (ori a) păr = de la un capăt la altul și cu lux de amănunte; în întregime, în amănunt. Tras de păr, se spune despre o concluzie forțată, la care ajunge cineva exagerând sau denaturând adevărul. A se lua cu mâinile de păr sau a-și smulge părul din cap, se spune când cineva este cuprins de disperare. A se lua (sau a se prinde) de păr cu cineva = a se certa foarte tare, a se încăiera cu cineva. A atârna de un fir de păr = a depinde de o nimica toată. A se da după păr = a se comporta după cum cere împrejurarea; a se acomoda. N-am păr în cap sau cât păr în cap, ca părul din cap = în număr foarte mare; foarte mult. Cât păr în palmă (sau pe broască) = nimic; deloc. Când mi-o crește păr în palmă = niciodată. A avea păr pe limbă = a fi prost; a fi lipsit de educație, necioplit. A i se ridica (sau a i se sui) (tot) părul (în cap sau în vârful capului) sau a i se face (ori a i se ridica etc.) părul măciucă = a se înspăimânta, a se îngrozi, a-i fi foarte frică. A despica (sau a tăia) părul (sau firul de păr) în patru (ori în șapte etc.) = a cerceta ceva cu minuțiozitate exagerată. A-i scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) multe necazuri; a sâcâi, a agasa (pe cineva). A-i ieși (cuiva) peri albi = a îmbătrâni din cauza prea multor necazuri. A-i ieși (sau a-i trece) cuiva părul prin căciulă = a face eforturi deosebite, trecând peste multe greutăți; a ajunge la limita răbdării. ♦ (Pop.) Peri răi = numele unei boli de ochi, de obicei provocată de firele de gene mai lungi care irită globul ocular. ♦ (Fiecare dintre) firele chitinoase care acoperă unele organe sau părți ale corpului insectelor. ♦ P. anal. Firele scurte, ieșite în afară, care acoperă suprafața unei țesături, în special a unui covor. 2. Denumire generală dată fibrelor naturale de origine animală; p. ext. țesătură din aceste fibre. 3. P. anal. Fiecare dintre filamentele (fine), de origine epidermică, existente pe anumite organe ale unor plante. 4. Arc în formă de spirală la ceas. 5. Compuse: părul-fetei = plantă criptogamă înrudită cu feriga, folosită ca plantă medicinală și ornamentală (Adianthum capillus-Veneris); părul-Maicii-Domnului = plantă erbacee cu frunze mate, crestate adânc (Asplenium adianthum nigrum); părul-porcului = plantă erbacee cu frunze lungi și cu spiculețe (Equisetum telmateja). 6. Compus: (Astron.) Părul Berenicei = numele unei constelații din emisfera boreală. – Lat. pilus.

DOOM

păr s. m., pl. peri
perii
PĂR1, peri, s. m. Pom din familia rozaceelor cu coroana piramidală, cu frunze ovale, cu flori mari, albe sau roz, cultivat pentru fructele lui comestibile (Pirus sativa). – Lat. pirus.

DOOM

păr s. m., pl. peri
perii
PERIÁ, périi, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A(-și) netezi părul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de cânepă ieșit din ragilă pentru a-l curăța de câlți, de impurități; a scărmăna, a pieptăna. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a îndrepta, a îmbunătăți o lucrare literară, științifică etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A linguși pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.

DOOM

periá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. périi, 3 périe (-ri-e), 1 pl. periém; conj. prez. 1 și 2 sg. să périi, 3 să périe; ger. periínd (-ri-ind)
perii
PÉRIE, perii, s. f. 1. Obiect făcut dintr-o placă de lemn, de os, de metal în care sunt fixate fire de păr de animale, fire textile, de sârmă, fire sintetice și care servește la frecat, la curățat etc. manual diverse obiecte. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Om lingușitor. 2. Unealtă sau organ de mașină asemănătoare cu peria (1), folosite la curățarea, netezirea sau înăsprirea suprafeței unui corp. ♦ Unealtă asemănătoare cu o perie (1), cu care se bate hârtia așezată pe un șpalt, cu scopul de a imprima pe ea textul; p. ext. text imprimat astfel, care servește pentru corectură. 3. Piesă componentă a mașinilor electrice, care face contactul electric alunecător cu colectorul sau cu inelele de contact. – Et. nec. Cf. sl. perije.

DOOM

périe (-ri-e) s. f., art. péria (-ri-a), g.-d. art. périei; pl. périi, art. périile (-ri-i-)
periile
PÉRIE, perii, s. f. 1. Obiect făcut dintr-o placă de lemn, de os, de metal în care sunt fixate fire de păr de animale, fire textile, de sârmă, fire sintetice și care servește la frecat, la curățat etc. manual diverse obiecte. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Om lingușitor. 2. Unealtă sau organ de mașină asemănătoare cu peria (1), folosite la curățarea, netezirea sau înăsprirea suprafeței unui corp. ♦ Unealtă asemănătoare cu o perie (1), cu care se bate hârtia așezată pe un șpalt, cu scopul de a imprima pe ea textul; p. ext. text imprimat astfel, care servește pentru corectură. 3. Piesă componentă a mașinilor electrice, care face contactul electric alunecător cu colectorul sau cu inelele de contact. – Et. nec. Cf. sl. perije.

DOOM

périe (-ri-e) s. f., art. péria (-ri-a), g.-d. art. périei; pl. périi, art. périile (-ri-i-)
periilor
PÉRIE, perii, s. f. 1. Obiect făcut dintr-o placă de lemn, de os, de metal în care sunt fixate fire de păr de animale, fire textile, de sârmă, fire sintetice și care servește la frecat, la curățat etc. manual diverse obiecte. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Om lingușitor. 2. Unealtă sau organ de mașină asemănătoare cu peria (1), folosite la curățarea, netezirea sau înăsprirea suprafeței unui corp. ♦ Unealtă asemănătoare cu o perie (1), cu care se bate hârtia așezată pe un șpalt, cu scopul de a imprima pe ea textul; p. ext. text imprimat astfel, care servește pentru corectură. 3. Piesă componentă a mașinilor electrice, care face contactul electric alunecător cu colectorul sau cu inelele de contact. – Et. nec. Cf. sl. perije.

DOOM

périe (-ri-e) s. f., art. péria (-ri-a), g.-d. art. périei; pl. périi, art. périile (-ri-i-)
periind
PERIÁ, périi, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A(-și) netezi părul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de cânepă ieșit din ragilă pentru a-l curăța de câlți, de impurități; a scărmăna, a pieptăna. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a îndrepta, a îmbunătăți o lucrare literară, științifică etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A linguși pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.

DOOM

periá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. périi, 3 périe (-ri-e), 1 pl. periém; conj. prez. 1 și 2 sg. să périi, 3 să périe; ger. periínd (-ri-ind)
periintestinal
PERIINTESTINÁL, -Ă adj. Situat în jurul intestinului. [Cf. fr. périintestinal].
periintestinala
PERIINTESTINÁL, -Ă adj. Situat în jurul intestinului. [Cf. fr. périintestinal].
periintestinale
PERIINTESTINÁL, -Ă adj. Situat în jurul intestinului. [Cf. fr. périintestinal].
periintestinalei
PERIINTESTINÁL, -Ă adj. Situat în jurul intestinului. [Cf. fr. périintestinal].
periintestinalele
PERIINTESTINÁL, -Ă adj. Situat în jurul intestinului. [Cf. fr. périintestinal].
periintestinalelor
PERIINTESTINÁL, -Ă adj. Situat în jurul intestinului. [Cf. fr. périintestinal].
periintestinali
PERIINTESTINÁL, -Ă adj. Situat în jurul intestinului. [Cf. fr. périintestinal].
periintestinalii
PERIINTESTINÁL, -Ă adj. Situat în jurul intestinului. [Cf. fr. périintestinal].
periintestinalilor
PERIINTESTINÁL, -Ă adj. Situat în jurul intestinului. [Cf. fr. périintestinal].
periintestinalul
PERIINTESTINÁL, -Ă adj. Situat în jurul intestinului. [Cf. fr. périintestinal].
periintestinalului
PERIINTESTINÁL, -Ă adj. Situat în jurul intestinului. [Cf. fr. périintestinal].
perijejunită
PERIJEJUNÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesuturilor din jurul jejunului. [Cf. fr. périjéjunite].
perilaringal
PERILARINGÁL, -Ă adj. Situat în jurul laringelui; perilaringian. [Cf. engl. perilaringeal].
perilaringian
PERILARINGIÁN, -Ă adj. Perilaringal. [Pron. -gi-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. périlaryngien].
perilaringiana
PERILARINGIÁN, -Ă adj. Perilaringal. [Pron. -gi-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. périlaryngien].
perilaringianul
PERILARINGIÁN, -Ă adj. Perilaringal. [Pron. -gi-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. périlaryngien].
perilaringianului
PERILARINGIÁN, -Ă adj. Perilaringal. [Pron. -gi-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. périlaryngien].
perilaringiene
PERILARINGIÁN, -Ă adj. Perilaringal. [Pron. -gi-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. périlaryngien].
perilaringienei
PERILARINGIÁN, -Ă adj. Perilaringal. [Pron. -gi-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. périlaryngien].
perilaringienele
PERILARINGIÁN, -Ă adj. Perilaringal. [Pron. -gi-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. périlaryngien].
perilaringienelor
PERILARINGIÁN, -Ă adj. Perilaringal. [Pron. -gi-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. périlaryngien].
perilaringieni
PERILARINGIÁN, -Ă adj. Perilaringal. [Pron. -gi-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. périlaryngien].
perilaringienii
PERILARINGIÁN, -Ă adj. Perilaringal. [Pron. -gi-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. périlaryngien].
perilaringienilor
PERILARINGIÁN, -Ă adj. Perilaringal. [Pron. -gi-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. périlaryngien].
perilaringită
PERILARINGÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație în jurul laringelui. [Cf. fr. périlaryngite].
perilenticular
PERILENTICULÁR, -Ă adj. Situat în jurul cristalinului sau al ochiului. [Cf. fr. périlenticulaire, engl. perilenticular].
perilimfa
PERILÍMFĂ s. f. Lichid incolor care se găsește între labirintul osos și labirintul membranos al urechii interne. – Din fr. périlymphe.

DOOM

perilímfă s. f., g.-d. art. perilímfei
perilimfatic
PERILIMFÁTIC, -Ă, perilimfatici, -ce, adj. (Fiziol.) Care ține de perilimfă, de perilimfă. – Din fr. périlymphatique, engl. perilymphatic.
perilimfatica
PERILIMFÁTIC, -Ă, perilimfatici, -ce, adj. (Fiziol.) Care ține de perilimfă, de perilimfă. – Din fr. périlymphatique, engl. perilymphatic.
perilimfatice
PERILIMFÁTIC, -Ă, perilimfatici, -ce, adj. (Fiziol.) Care ține de perilimfă, de perilimfă. – Din fr. périlymphatique, engl. perilymphatic.
perilimfaticei
PERILIMFÁTIC, -Ă, perilimfatici, -ce, adj. (Fiziol.) Care ține de perilimfă, de perilimfă. – Din fr. périlymphatique, engl. perilymphatic.
perilimfaticele
PERILIMFÁTIC, -Ă, perilimfatici, -ce, adj. (Fiziol.) Care ține de perilimfă, de perilimfă. – Din fr. périlymphatique, engl. perilymphatic.
perilimfaticelor
PERILIMFÁTIC, -Ă, perilimfatici, -ce, adj. (Fiziol.) Care ține de perilimfă, de perilimfă. – Din fr. périlymphatique, engl. perilymphatic.
perilimfatici
PERILIMFÁTIC, -Ă, perilimfatici, -ce, adj. (Fiziol.) Care ține de perilimfă, de perilimfă. – Din fr. périlymphatique, engl. perilymphatic.
perilimfaticii
PERILIMFÁTIC, -Ă, perilimfatici, -ce, adj. (Fiziol.) Care ține de perilimfă, de perilimfă. – Din fr. périlymphatique, engl. perilymphatic.
perilimfaticilor
PERILIMFÁTIC, -Ă, perilimfatici, -ce, adj. (Fiziol.) Care ține de perilimfă, de perilimfă. – Din fr. périlymphatique, engl. perilymphatic.
perilimfaticul
PERILIMFÁTIC, -Ă, perilimfatici, -ce, adj. (Fiziol.) Care ține de perilimfă, de perilimfă. – Din fr. périlymphatique, engl. perilymphatic.
perilimfaticului
PERILIMFÁTIC, -Ă, perilimfatici, -ce, adj. (Fiziol.) Care ține de perilimfă, de perilimfă. – Din fr. périlymphatique, engl. perilymphatic.
perilimfe
PERILÍMFĂ s. f. Lichid incolor care se găsește între labirintul osos și labirintul membranos al urechii interne. – Din fr. périlymphe.

DOOM

perilímfă s. f., g.-d. art. perilímfei
perilimfei
PERILÍMFĂ s. f. Lichid incolor care se găsește între labirintul osos și labirintul membranos al urechii interne. – Din fr. périlymphe.

DOOM

perilímfă s. f., g.-d. art. perilímfei
perilipsis
perilípsis s. n. – Rezumat, prescurtare. Ngr. περίληψις (Tiktin; Gáldi 225). Sec. XVIII, înv.
perilobular
PERILOBULÁR, -Ă adj. Situat în jurul unui lob (hepatic, pulmonar etc.). [Cf. fr. périlobulaire].
perilobulara
PERILOBULÁR, -Ă adj. Situat în jurul unui lob (hepatic, pulmonar etc.). [Cf. fr. périlobulaire].
perilobulare
PERILOBULÁR, -Ă adj. Situat în jurul unui lob (hepatic, pulmonar etc.). [Cf. fr. périlobulaire].
perilobularei
PERILOBULÁR, -Ă adj. Situat în jurul unui lob (hepatic, pulmonar etc.). [Cf. fr. périlobulaire].
perilobularele
PERILOBULÁR, -Ă adj. Situat în jurul unui lob (hepatic, pulmonar etc.). [Cf. fr. périlobulaire].
perilobularelor
PERILOBULÁR, -Ă adj. Situat în jurul unui lob (hepatic, pulmonar etc.). [Cf. fr. périlobulaire].
perilobulari
PERILOBULÁR, -Ă adj. Situat în jurul unui lob (hepatic, pulmonar etc.). [Cf. fr. périlobulaire].
perilobularii
PERILOBULÁR, -Ă adj. Situat în jurul unui lob (hepatic, pulmonar etc.). [Cf. fr. périlobulaire].
perilobularilor
PERILOBULÁR, -Ă adj. Situat în jurul unui lob (hepatic, pulmonar etc.). [Cf. fr. périlobulaire].
perilobularul
PERILOBULÁR, -Ă adj. Situat în jurul unui lob (hepatic, pulmonar etc.). [Cf. fr. périlobulaire].
perilobularului
PERILOBULÁR, -Ă adj. Situat în jurul unui lob (hepatic, pulmonar etc.). [Cf. fr. périlobulaire].
perilobulită
PERILOBULÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație (tuberculoasă) a traveelor conjunctive care învelesc lobulii pulmonari. [< fr. périlobulite].
perilor
PĂR2, peri, s. m. 1. Totalitatea firelor subțiri de origine epidermică, cornoasă, care cresc pe pielea omului și mai ales pe a unor animale; spec. fiecare dintre firele de felul celor de mai sus sau (cu sens colectiv) totalitatea acestor fire, care acoperă capul omului. ◊ În doi peri = a) loc. adj. (pop.) cărunt; p. ext. care este între două vârste; b) loc. adj. și adv. (care este) neprecizat, nedefinit bine, nehotărât, între două stări; p. ext. îndoielnic, confuz, echivoc, neclar; c) loc. adj. și adv. (reg.) amețit de băutură; cherchelit. ◊ Loc. adv. În păr = cu toți de față. ◊ Expr. Din (sau de-a) fir în (ori a) păr = de la un capăt la altul și cu lux de amănunte; în întregime, în amănunt. Tras de păr, se spune despre o concluzie forțată, la care ajunge cineva exagerând sau denaturând adevărul. A se lua cu mâinile de păr sau a-și smulge părul din cap, se spune când cineva este cuprins de disperare. A se lua (sau a se prinde) de păr cu cineva = a se certa foarte tare, a se încăiera cu cineva. A atârna de un fir de păr = a depinde de o nimica toată. A se da după păr = a se comporta după cum cere împrejurarea; a se acomoda. N-am păr în cap sau cât păr în cap, ca părul din cap = în număr foarte mare; foarte mult. Cât păr în palmă (sau pe broască) = nimic; deloc. Când mi-o crește păr în palmă = niciodată. A avea păr pe limbă = a fi prost; a fi lipsit de educație, necioplit. A i se ridica (sau a i se sui) (tot) părul (în cap sau în vârful capului) sau a i se face (ori a i se ridica etc.) părul măciucă = a se înspăimânta, a se îngrozi, a-i fi foarte frică. A despica (sau a tăia) părul (sau firul de păr) în patru (ori în șapte etc.) = a cerceta ceva cu minuțiozitate exagerată. A-i scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) multe necazuri; a sâcâi, a agasa (pe cineva). A-i ieși (cuiva) peri albi = a îmbătrâni din cauza prea multor necazuri. A-i ieși (sau a-i trece) cuiva părul prin căciulă = a face eforturi deosebite, trecând peste multe greutăți; a ajunge la limita răbdării. ♦ (Pop.) Peri răi = numele unei boli de ochi, de obicei provocată de firele de gene mai lungi care irită globul ocular. ♦ (Fiecare dintre) firele chitinoase care acoperă unele organe sau părți ale corpului insectelor. ♦ P. anal. Firele scurte, ieșite în afară, care acoperă suprafața unei țesături, în special a unui covor. 2. Denumire generală dată fibrelor naturale de origine animală; p. ext. țesătură din aceste fibre. 3. P. anal. Fiecare dintre filamentele (fine), de origine epidermică, existente pe anumite organe ale unor plante. 4. Arc în formă de spirală la ceas. 5. Compuse: părul-fetei = plantă criptogamă înrudită cu feriga, folosită ca plantă medicinală și ornamentală (Adianthum capillus-Veneris); părul-Maicii-Domnului = plantă erbacee cu frunze mate, crestate adânc (Asplenium adianthum nigrum); părul-porcului = plantă erbacee cu frunze lungi și cu spiculețe (Equisetum telmateja). 6. Compus: (Astron.) Părul Berenicei = numele unei constelații din emisfera boreală. – Lat. pilus.

DOOM

păr s. m., pl. peri
perilor
PĂR1, peri, s. m. Pom din familia rozaceelor cu coroana piramidală, cu frunze ovale, cu flori mari, albe sau roz, cultivat pentru fructele lui comestibile (Pirus sativa). – Lat. pirus.

DOOM

păr s. m., pl. peri
perilunar
PERILUNÁR, -Ă adj. Periselenar. [Cf. it. perilunare].
perima
PERIMÁ, pers. 3 perimează, vb. I. Refl. (Despre idei, concepții, teorii) A înceta să mai fie actual, să mai corespundă; a ieși din uz; a se demoda, a se învechi. ♦ (Jur.; despre procese, acțiuni etc.) A se stinge (în fața unei instanțe) din cauza depășirii termenului legal. – Din fr. périmer.

DOOM

!perimá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se perimeáză
perimare
PERIMÁ, pers. 3 perimează, vb. I. Refl. (Despre idei, concepții, teorii) A înceta să mai fie actual, să mai corespundă; a ieși din uz; a se demoda, a se învechi. ♦ (Jur.; despre procese, acțiuni etc.) A se stinge (în fața unei instanțe) din cauza depășirii termenului legal. – Din fr. périmer.

DOOM

!perimá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se perimeáză
perimare
PERIMÁRE, perimări, s. f. Acțiunea de a se perima. – V. perima.

DOOM

perimáre s. f., g.-d. art. perimắrii; pl. perimắri
perimarea
PERIMÁRE, perimări, s. f. Acțiunea de a se perima. – V. perima.

DOOM

perimáre s. f., g.-d. art. perimắrii; pl. perimắri
perimaritim
PERIMARÍTIM, -Ă, perimaritimi, -e, adj. De pe malurile mării. – Din fr. périmaritime.
perimaritima
PERIMARÍTIM, -Ă, perimaritimi, -e, adj. De pe malurile mării. – Din fr. périmaritime.
perimaritime
PERIMARÍTIM, -Ă, perimaritimi, -e, adj. De pe malurile mării. – Din fr. périmaritime.
perimaritimei
PERIMARÍTIM, -Ă, perimaritimi, -e, adj. De pe malurile mării. – Din fr. périmaritime.
perimaritimele
PERIMARÍTIM, -Ă, perimaritimi, -e, adj. De pe malurile mării. – Din fr. périmaritime.
perimaritimelor
PERIMARÍTIM, -Ă, perimaritimi, -e, adj. De pe malurile mării. – Din fr. périmaritime.
perimaritimi
PERIMARÍTIM, -Ă, perimaritimi, -e, adj. De pe malurile mării. – Din fr. périmaritime.
perimaritimii
PERIMARÍTIM, -Ă, perimaritimi, -e, adj. De pe malurile mării. – Din fr. périmaritime.
perimaritimilor
PERIMARÍTIM, -Ă, perimaritimi, -e, adj. De pe malurile mării. – Din fr. périmaritime.
perimaritimul
PERIMARÍTIM, -Ă, perimaritimi, -e, adj. De pe malurile mării. – Din fr. périmaritime.
perimaritimului
PERIMARÍTIM, -Ă, perimaritimi, -e, adj. De pe malurile mării. – Din fr. périmaritime.
perimară
PERIMÁ, pers. 3 perimează, vb. I. Refl. (Despre idei, concepții, teorii) A înceta să mai fie actual, să mai corespundă; a ieși din uz; a se demoda, a se învechi. ♦ (Jur.; despre procese, acțiuni etc.) A se stinge (în fața unei instanțe) din cauza depășirii termenului legal. – Din fr. périmer.

DOOM

!perimá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se perimeáză
perimase
PERIMÁ, pers. 3 perimează, vb. I. Refl. (Despre idei, concepții, teorii) A înceta să mai fie actual, să mai corespundă; a ieși din uz; a se demoda, a se învechi. ♦ (Jur.; despre procese, acțiuni etc.) A se stinge (în fața unei instanțe) din cauza depășirii termenului legal. – Din fr. périmer.

DOOM

!perimá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se perimeáză
perimaseră
PERIMÁ, pers. 3 perimează, vb. I. Refl. (Despre idei, concepții, teorii) A înceta să mai fie actual, să mai corespundă; a ieși din uz; a se demoda, a se învechi. ♦ (Jur.; despre procese, acțiuni etc.) A se stinge (în fața unei instanțe) din cauza depășirii termenului legal. – Din fr. périmer.

DOOM

!perimá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se perimeáză
perimat
PERIMÁ, pers. 3 perimează, vb. I. Refl. (Despre idei, concepții, teorii) A înceta să mai fie actual, să mai corespundă; a ieși din uz; a se demoda, a se învechi. ♦ (Jur.; despre procese, acțiuni etc.) A se stinge (în fața unei instanțe) din cauza depășirii termenului legal. – Din fr. périmer.

DOOM

!perimá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se perimeáză
perimat
PERIMÁT, -Ă, perimați, -te, adj. (Despre idei, concepții, teorii) Care nu mai este actual; învechit, demodat, ieșit din uz. ♦ (Jur.; despre procese, recursuri) Stins, anulat prin depășirea termenului legal. – V. perima.
perimata
PERIMÁT, -Ă, perimați, -te, adj. (Despre idei, concepții, teorii) Care nu mai este actual; învechit, demodat, ieșit din uz. ♦ (Jur.; despre procese, recursuri) Stins, anulat prin depășirea termenului legal. – V. perima.
perimate
PERIMÁT, -Ă, perimați, -te, adj. (Despre idei, concepții, teorii) Care nu mai este actual; învechit, demodat, ieșit din uz. ♦ (Jur.; despre procese, recursuri) Stins, anulat prin depășirea termenului legal. – V. perima.
perimatei
PERIMÁT, -Ă, perimați, -te, adj. (Despre idei, concepții, teorii) Care nu mai este actual; învechit, demodat, ieșit din uz. ♦ (Jur.; despre procese, recursuri) Stins, anulat prin depășirea termenului legal. – V. perima.
perimatele
PERIMÁT, -Ă, perimați, -te, adj. (Despre idei, concepții, teorii) Care nu mai este actual; învechit, demodat, ieșit din uz. ♦ (Jur.; despre procese, recursuri) Stins, anulat prin depășirea termenului legal. – V. perima.
perimatelor
PERIMÁT, -Ă, perimați, -te, adj. (Despre idei, concepții, teorii) Care nu mai este actual; învechit, demodat, ieșit din uz. ♦ (Jur.; despre procese, recursuri) Stins, anulat prin depășirea termenului legal. – V. perima.
perimatul
PERIMÁT, -Ă, perimați, -te, adj. (Despre idei, concepții, teorii) Care nu mai este actual; învechit, demodat, ieșit din uz. ♦ (Jur.; despre procese, recursuri) Stins, anulat prin depășirea termenului legal. – V. perima.
perimatului
PERIMÁT, -Ă, perimați, -te, adj. (Despre idei, concepții, teorii) Care nu mai este actual; învechit, demodat, ieșit din uz. ♦ (Jur.; despre procese, recursuri) Stins, anulat prin depășirea termenului legal. – V. perima.
perimau
PERIMÁ, pers. 3 perimează, vb. I. Refl. (Despre idei, concepții, teorii) A înceta să mai fie actual, să mai corespundă; a ieși din uz; a se demoda, a se învechi. ♦ (Jur.; despre procese, acțiuni etc.) A se stinge (în fața unei instanțe) din cauza depășirii termenului legal. – Din fr. périmer.

DOOM

!perimá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se perimeáză
perimaxilită
PERIMAXILÍTĂ s.f. (Med.) Periostită a maxilarelor. [< fr. périmaxillite].
perimați
PERIMÁT, -Ă, perimați, -te, adj. (Despre idei, concepții, teorii) Care nu mai este actual; învechit, demodat, ieșit din uz. ♦ (Jur.; despre procese, recursuri) Stins, anulat prin depășirea termenului legal. – V. perima.
perimații
PERIMÁT, -Ă, perimați, -te, adj. (Despre idei, concepții, teorii) Care nu mai este actual; învechit, demodat, ieșit din uz. ♦ (Jur.; despre procese, recursuri) Stins, anulat prin depășirea termenului legal. – V. perima.
perimaților
PERIMÁT, -Ă, perimați, -te, adj. (Despre idei, concepții, teorii) Care nu mai este actual; învechit, demodat, ieșit din uz. ♦ (Jur.; despre procese, recursuri) Stins, anulat prin depășirea termenului legal. – V. perima.
perimează
PERIMÁ, pers. 3 perimează, vb. I. Refl. (Despre idei, concepții, teorii) A înceta să mai fie actual, să mai corespundă; a ieși din uz; a se demoda, a se învechi. ♦ (Jur.; despre procese, acțiuni etc.) A se stinge (în fața unei instanțe) din cauza depășirii termenului legal. – Din fr. périmer.

DOOM

!perimá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se perimeáză
perimeningită
PERIMENINGÍTĂ s.f. Inflamație în jurul meningelui. [Cf. fr. périméningite].
perimet
PERIMÉT, perimete, s. n. Frânghie, funie de care sunt prinse cârligele carmacelor de pescuit. – Din rus. peremet.

DOOM

perimét s. n., pl. periméte
perimete
PERIMÉT, perimete, s. n. Frânghie, funie de care sunt prinse cârligele carmacelor de pescuit. – Din rus. peremet.

DOOM

perimét s. n., pl. periméte
perimetele
PERIMÉT, perimete, s. n. Frânghie, funie de care sunt prinse cârligele carmacelor de pescuit. – Din rus. peremet.

DOOM

perimét s. n., pl. periméte
perimetelor
PERIMÉT, perimete, s. n. Frânghie, funie de care sunt prinse cârligele carmacelor de pescuit. – Din rus. peremet.

DOOM

perimét s. n., pl. periméte
perimetral
PERIMETRÁL, -Ă, perimetrali, -e, adj. (Rar) Perimetric. – Din fr. périmétral.

DOOM

perimetrál (-me-tral) adj. m., pl. perimetráli; f. perimetrálă, pl. perimetrále
perimetrala
PERIMETRÁL, -Ă, perimetrali, -e, adj. (Rar) Perimetric. – Din fr. périmétral.

DOOM

perimetrál (-me-tral) adj. m., pl. perimetráli; f. perimetrálă, pl. perimetrále
perimetrale
PERIMETRÁL, -Ă, perimetrali, -e, adj. (Rar) Perimetric. – Din fr. périmétral.

DOOM

perimetrál (-me-tral) adj. m., pl. perimetráli; f. perimetrálă, pl. perimetrále
perimetralei
PERIMETRÁL, -Ă, perimetrali, -e, adj. (Rar) Perimetric. – Din fr. périmétral.

DOOM

perimetrál (-me-tral) adj. m., pl. perimetráli; f. perimetrálă, pl. perimetrále
perimetralele
PERIMETRÁL, -Ă, perimetrali, -e, adj. (Rar) Perimetric. – Din fr. périmétral.

DOOM

perimetrál (-me-tral) adj. m., pl. perimetráli; f. perimetrálă, pl. perimetrále
perimetralelor
PERIMETRÁL, -Ă, perimetrali, -e, adj. (Rar) Perimetric. – Din fr. périmétral.

DOOM

perimetrál (-me-tral) adj. m., pl. perimetráli; f. perimetrálă, pl. perimetrále
perimetrali
PERIMETRÁL, -Ă, perimetrali, -e, adj. (Rar) Perimetric. – Din fr. périmétral.

DOOM

perimetrál (-me-tral) adj. m., pl. perimetráli; f. perimetrálă, pl. perimetrále
perimetralii
PERIMETRÁL, -Ă, perimetrali, -e, adj. (Rar) Perimetric. – Din fr. périmétral.

DOOM

perimetrál (-me-tral) adj. m., pl. perimetráli; f. perimetrálă, pl. perimetrále
perimetralilor
PERIMETRÁL, -Ă, perimetrali, -e, adj. (Rar) Perimetric. – Din fr. périmétral.

DOOM

perimetrál (-me-tral) adj. m., pl. perimetráli; f. perimetrálă, pl. perimetrále
perimetralul
PERIMETRÁL, -Ă, perimetrali, -e, adj. (Rar) Perimetric. – Din fr. périmétral.

DOOM

perimetrál (-me-tral) adj. m., pl. perimetráli; f. perimetrálă, pl. perimetrále
perimetralului
PERIMETRÁL, -Ă, perimetrali, -e, adj. (Rar) Perimetric. – Din fr. périmétral.

DOOM

perimetrál (-me-tral) adj. m., pl. perimetráli; f. perimetrálă, pl. perimetrále
perimetre
PERIMÉTRU, perimetre, s. n. 1. (Mat.) Suma lungimilor laturilor unui poligon; linie închisă care mărginește o suprafață. 2. Suprafață cuprinsă într-un perimetru (1); limită a teritoriului unei localități, a unei zone etc. – Din fr. périmètre, ngr. perímetros, germ. Perimeter.

DOOM

perimétru (-me-tru) s. n., art. perimétrul; pl. perimétre
perimetrele
PERIMÉTRU, perimetre, s. n. 1. (Mat.) Suma lungimilor laturilor unui poligon; linie închisă care mărginește o suprafață. 2. Suprafață cuprinsă într-un perimetru (1); limită a teritoriului unei localități, a unei zone etc. – Din fr. périmètre, ngr. perímetros, germ. Perimeter.

DOOM

perimétru (-me-tru) s. n., art. perimétrul; pl. perimétre
perimetrelor
PERIMÉTRU, perimetre, s. n. 1. (Mat.) Suma lungimilor laturilor unui poligon; linie închisă care mărginește o suprafață. 2. Suprafață cuprinsă într-un perimetru (1); limită a teritoriului unei localități, a unei zone etc. – Din fr. périmètre, ngr. perímetros, germ. Perimeter.

DOOM

perimétru (-me-tru) s. n., art. perimétrul; pl. perimétre
perimetric
PERIMÉTRIC, -Ă, perimetrici, -ce, adj. Care ține de perimetru, referitor la perimetru, de perimetru. – Din fr. périmétrique.

DOOM

perimétric (-me-tric) adj. m., pl. perimétrici; f. perimétrică, pl. perimétrice
perimetrica
PERIMÉTRIC, -Ă, perimetrici, -ce, adj. Care ține de perimetru, referitor la perimetru, de perimetru. – Din fr. périmétrique.

DOOM

perimétric (-me-tric) adj. m., pl. perimétrici; f. perimétrică, pl. perimétrice
perimetrice
PERIMÉTRIC, -Ă, perimetrici, -ce, adj. Care ține de perimetru, referitor la perimetru, de perimetru. – Din fr. périmétrique.

DOOM

perimétric (-me-tric) adj. m., pl. perimétrici; f. perimétrică, pl. perimétrice
perimetricei
PERIMÉTRIC, -Ă, perimetrici, -ce, adj. Care ține de perimetru, referitor la perimetru, de perimetru. – Din fr. périmétrique.

DOOM

perimétric (-me-tric) adj. m., pl. perimétrici; f. perimétrică, pl. perimétrice
perimetricele
PERIMÉTRIC, -Ă, perimetrici, -ce, adj. Care ține de perimetru, referitor la perimetru, de perimetru. – Din fr. périmétrique.

DOOM

perimétric (-me-tric) adj. m., pl. perimétrici; f. perimétrică, pl. perimétrice
perimetricelor
PERIMÉTRIC, -Ă, perimetrici, -ce, adj. Care ține de perimetru, referitor la perimetru, de perimetru. – Din fr. périmétrique.

DOOM

perimétric (-me-tric) adj. m., pl. perimétrici; f. perimétrică, pl. perimétrice
perimetrici
PERIMÉTRIC, -Ă, perimetrici, -ce, adj. Care ține de perimetru, referitor la perimetru, de perimetru. – Din fr. périmétrique.

DOOM

perimétric (-me-tric) adj. m., pl. perimétrici; f. perimétrică, pl. perimétrice
perimetricii
PERIMÉTRIC, -Ă, perimetrici, -ce, adj. Care ține de perimetru, referitor la perimetru, de perimetru. – Din fr. périmétrique.

DOOM

perimétric (-me-tric) adj. m., pl. perimétrici; f. perimétrică, pl. perimétrice
perimetricilor
PERIMÉTRIC, -Ă, perimetrici, -ce, adj. Care ține de perimetru, referitor la perimetru, de perimetru. – Din fr. périmétrique.

DOOM

perimétric (-me-tric) adj. m., pl. perimétrici; f. perimétrică, pl. perimétrice
perimetricul
PERIMÉTRIC, -Ă, perimetrici, -ce, adj. Care ține de perimetru, referitor la perimetru, de perimetru. – Din fr. périmétrique.

DOOM

perimétric (-me-tric) adj. m., pl. perimétrici; f. perimétrică, pl. perimétrice
perimetricului
PERIMÉTRIC, -Ă, perimetrici, -ce, adj. Care ține de perimetru, referitor la perimetru, de perimetru. – Din fr. périmétrique.

DOOM

perimétric (-me-tric) adj. m., pl. perimétrici; f. perimétrică, pl. perimétrice
perimetrită
PERIMETRÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a membranei care învelește uterul. [Cf. fr. périmétrite].
perimetroanexită
PERIMETROANEXÍTĂ s.f. (Med.) Perisalpingovarită. [Cf. fr. périmétroanexite].
perimetrosalpingită
PERIMETROSALPINGÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație care afectează uterul și salpingele. [Cf. fr. périmétrosalpingite].
perimetru
PERIMÉTRU, perimetre, s. n. 1. (Mat.) Suma lungimilor laturilor unui poligon; linie închisă care mărginește o suprafață. 2. Suprafață cuprinsă într-un perimetru (1); limită a teritoriului unei localități, a unei zone etc. – Din fr. périmètre, ngr. perímetros, germ. Perimeter.

DOOM

perimétru (-me-tru) s. n., art. perimétrul; pl. perimétre
perimetrul
PERIMÉTRU, perimetre, s. n. 1. (Mat.) Suma lungimilor laturilor unui poligon; linie închisă care mărginește o suprafață. 2. Suprafață cuprinsă într-un perimetru (1); limită a teritoriului unei localități, a unei zone etc. – Din fr. périmètre, ngr. perímetros, germ. Perimeter.

DOOM

perimétru (-me-tru) s. n., art. perimétrul; pl. perimétre
perimetrului
PERIMÉTRU, perimetre, s. n. 1. (Mat.) Suma lungimilor laturilor unui poligon; linie închisă care mărginește o suprafață. 2. Suprafață cuprinsă într-un perimetru (1); limită a teritoriului unei localități, a unei zone etc. – Din fr. périmètre, ngr. perímetros, germ. Perimeter.

DOOM

perimétru (-me-tru) s. n., art. perimétrul; pl. perimétre
perimetul
PERIMÉT, perimete, s. n. Frânghie, funie de care sunt prinse cârligele carmacelor de pescuit. – Din rus. peremet.

DOOM

perimét s. n., pl. periméte
perimetului
PERIMÉT, perimete, s. n. Frânghie, funie de care sunt prinse cârligele carmacelor de pescuit. – Din rus. peremet.

DOOM

perimét s. n., pl. periméte
perimeze
PERIMÁ, pers. 3 perimează, vb. I. Refl. (Despre idei, concepții, teorii) A înceta să mai fie actual, să mai corespundă; a ieși din uz; a se demoda, a se învechi. ♦ (Jur.; despre procese, acțiuni etc.) A se stinge (în fața unei instanțe) din cauza depășirii termenului legal. – Din fr. périmer.

DOOM

!perimá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se perimeáză
perimisii
PERIMÍSIU s.n. (Anat.) Țesut conjunctiv care înconjură fibrele musculare. [< fr. périmysium, cf. gr. peri – împrejur, mys – mușchi].
perimisiile
PERIMÍSIU s.n. (Anat.) Țesut conjunctiv care înconjură fibrele musculare. [< fr. périmysium, cf. gr. peri – împrejur, mys – mușchi].
perimisiilor
PERIMÍSIU s.n. (Anat.) Țesut conjunctiv care înconjură fibrele musculare. [< fr. périmysium, cf. gr. peri – împrejur, mys – mușchi].
perimisiu
PERIMÍSIU s.n. (Anat.) Țesut conjunctiv care înconjură fibrele musculare. [< fr. périmysium, cf. gr. peri – împrejur, mys – mușchi].
perimisiul
PERIMÍSIU s.n. (Anat.) Țesut conjunctiv care înconjură fibrele musculare. [< fr. périmysium, cf. gr. peri – împrejur, mys – mușchi].
perimisiului
PERIMÍSIU s.n. (Anat.) Țesut conjunctiv care înconjură fibrele musculare. [< fr. périmysium, cf. gr. peri – împrejur, mys – mușchi].
perimontan
PERIMONTÁN, -Ă, perimontani, -e, adj. (Despre forme de relief, regiuni etc.) Situat în jurul munților, la poalele acestora. – Peri- + montan.
perimontana
PERIMONTÁN, -Ă, perimontani, -e, adj. (Despre forme de relief, regiuni etc.) Situat în jurul munților, la poalele acestora. – Peri- + montan.
perimontane
PERIMONTÁN, -Ă, perimontani, -e, adj. (Despre forme de relief, regiuni etc.) Situat în jurul munților, la poalele acestora. – Peri- + montan.
perimontanei
PERIMONTÁN, -Ă, perimontani, -e, adj. (Despre forme de relief, regiuni etc.) Situat în jurul munților, la poalele acestora. – Peri- + montan.
perimontanele
PERIMONTÁN, -Ă, perimontani, -e, adj. (Despre forme de relief, regiuni etc.) Situat în jurul munților, la poalele acestora. – Peri- + montan.
perimontanelor
PERIMONTÁN, -Ă, perimontani, -e, adj. (Despre forme de relief, regiuni etc.) Situat în jurul munților, la poalele acestora. – Peri- + montan.
perimontani
PERIMONTÁN, -Ă, perimontani, -e, adj. (Despre forme de relief, regiuni etc.) Situat în jurul munților, la poalele acestora. – Peri- + montan.
perimontanii
PERIMONTÁN, -Ă, perimontani, -e, adj. (Despre forme de relief, regiuni etc.) Situat în jurul munților, la poalele acestora. – Peri- + montan.
perimontanilor
PERIMONTÁN, -Ă, perimontani, -e, adj. (Despre forme de relief, regiuni etc.) Situat în jurul munților, la poalele acestora. – Peri- + montan.
perimontanul
PERIMONTÁN, -Ă, perimontani, -e, adj. (Despre forme de relief, regiuni etc.) Situat în jurul munților, la poalele acestora. – Peri- + montan.
perimontanului
PERIMONTÁN, -Ă, perimontani, -e, adj. (Despre forme de relief, regiuni etc.) Situat în jurul munților, la poalele acestora. – Peri- + montan.
perimuntoasa
PERIMUNTÓS, -OÁSĂ adj. Perimontan. [< peri- + muntos].
perimuntoase
PERIMUNTÓS, -OÁSĂ adj. Perimontan. [< peri- + muntos].
perimuntoasei
PERIMUNTÓS, -OÁSĂ adj. Perimontan. [< peri- + muntos].
perimuntoasele
PERIMUNTÓS, -OÁSĂ adj. Perimontan. [< peri- + muntos].
perimuntoaselor
PERIMUNTÓS, -OÁSĂ adj. Perimontan. [< peri- + muntos].
perimuntos
PERIMUNTÓS, -OÁSĂ adj. Perimontan. [< peri- + muntos].
perimuntosul
PERIMUNTÓS, -OÁSĂ adj. Perimontan. [< peri- + muntos].
perimuntosului
PERIMUNTÓS, -OÁSĂ adj. Perimontan. [< peri- + muntos].
perimuntoși
PERIMUNTÓS, -OÁSĂ adj. Perimontan. [< peri- + muntos].
perimuntoșii
PERIMUNTÓS, -OÁSĂ adj. Perimontan. [< peri- + muntos].
perimuntoșilor
PERIMUNTÓS, -OÁSĂ adj. Perimontan. [< peri- + muntos].
perimând
PERIMÁ, pers. 3 perimează, vb. I. Refl. (Despre idei, concepții, teorii) A înceta să mai fie actual, să mai corespundă; a ieși din uz; a se demoda, a se învechi. ♦ (Jur.; despre procese, acțiuni etc.) A se stinge (în fața unei instanțe) din cauza depășirii termenului legal. – Din fr. périmer.

DOOM

!perimá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se perimeáză
perimînd
PERIMÁ, pers. 3 perimează, vb. I. Refl. (Despre idei, concepții, teorii) A înceta să mai fie actual, să mai corespundă; a ieși din uz; a se demoda, a se învechi. ♦ (Jur.; despre procese, acțiuni etc.) A se stinge (în fața unei instanțe) din cauza depășirii termenului legal. – Din fr. périmer.

DOOM

!perimá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se perimeáză
perimări
PERIMÁRE, perimări, s. f. Acțiunea de a se perima. – V. perima.

DOOM

perimáre s. f., g.-d. art. perimắrii; pl. perimắri
perimării
PERIMÁRE, perimări, s. f. Acțiunea de a se perima. – V. perima.

DOOM

perimáre s. f., g.-d. art. perimắrii; pl. perimắri
perimările
PERIMÁRE, perimări, s. f. Acțiunea de a se perima. – V. perima.

DOOM

perimáre s. f., g.-d. art. perimắrii; pl. perimắri
perimărilor
PERIMÁRE, perimări, s. f. Acțiunea de a se perima. – V. perima.

DOOM

perimáre s. f., g.-d. art. perimắrii; pl. perimắri
perind
PERINDÁ, perínd, vb. I. 1. Refl. A trece sau a veni unul după altul, a se succeda (în timp, în spațiu); a circula (unul după altul). 2. Tranz. (Reg.) A trece de la unul la altul, a lua pe rând. ♦ A cutreiera. – Pe + rând.

DOOM

!perindá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se períndă
perinda
PERINDÁ, perínd, vb. I. 1. Refl. A trece sau a veni unul după altul, a se succeda (în timp, în spațiu); a circula (unul după altul). 2. Tranz. (Reg.) A trece de la unul la altul, a lua pe rând. ♦ A cutreiera. – Pe + rând.

DOOM

!perindá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se períndă
perinda
perindá (-déz, perindát), vb. – 1. (Trans.) A parcurge, a străbate, a veni unul după altul. – 2. (Refl.) A se succeda, a alterna, a se înlănțui. – Var. perînda, (Trans.) părînda. Origine îndoielnică. Se consideră ca der. al lui pe rînd „în serie unul după altul” (Tiktin; Candrea; Scriban), dar această der. nu pare spontană în rom. (unde mai există de la rînd și der. verbal rîndui). Totuși ar putea fi un calc lingvistic al cărui model nu a fost semnalat. E cuvînt modern (sec. XIX). Der. din mag. perrend „ordinea unui proces” (Bogrea, Dacor., IV, 840) nu pare mai simplă.
perindai
PERINDÁ, perínd, vb. I. 1. Refl. A trece sau a veni unul după altul, a se succeda (în timp, în spațiu); a circula (unul după altul). 2. Tranz. (Reg.) A trece de la unul la altul, a lua pe rând. ♦ A cutreiera. – Pe + rând.

DOOM

!perindá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se períndă
perindam
PERINDÁ, perínd, vb. I. 1. Refl. A trece sau a veni unul după altul, a se succeda (în timp, în spațiu); a circula (unul după altul). 2. Tranz. (Reg.) A trece de la unul la altul, a lua pe rând. ♦ A cutreiera. – Pe + rând.

DOOM

!perindá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se períndă
perindare
PERINDÁ, perínd, vb. I. 1. Refl. A trece sau a veni unul după altul, a se succeda (în timp, în spațiu); a circula (unul după altul). 2. Tranz. (Reg.) A trece de la unul la altul, a lua pe rând. ♦ A cutreiera. – Pe + rând.

DOOM

!perindá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se períndă
perindare
PERINDÁRE, perindări, s. f. Acțiunea de a (se) perinda și rezultatul ei; succesiune. – V. perinda.

DOOM

perindáre s. f., g.-d. art. perindắrii; pl. perindắri
perindarea
PERINDÁRE, perindări, s. f. Acțiunea de a (se) perinda și rezultatul ei; succesiune. – V. perinda.

DOOM

perindáre s. f., g.-d. art. perindắrii; pl. perindắri
perindară
PERINDÁ, perínd, vb. I. 1. Refl. A trece sau a veni unul după altul, a se succeda (în timp, în spațiu); a circula (unul după altul). 2. Tranz. (Reg.) A trece de la unul la altul, a lua pe rând. ♦ A cutreiera. – Pe + rând.

DOOM

!perindá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se períndă
perindarăm
PERINDÁ, perínd, vb. I. 1. Refl. A trece sau a veni unul după altul, a se succeda (în timp, în spațiu); a circula (unul după altul). 2. Tranz. (Reg.) A trece de la unul la altul, a lua pe rând. ♦ A cutreiera. – Pe + rând.

DOOM

!perindá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se períndă
perindarăți
PERINDÁ, perínd, vb. I. 1. Refl. A trece sau a veni unul după altul, a se succeda (în timp, în spațiu); a circula (unul după altul). 2. Tranz. (Reg.) A trece de la unul la altul, a lua pe rând. ♦ A cutreiera. – Pe + rând.

DOOM

!perindá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se períndă
perindase
PERINDÁ, perínd, vb. I. 1. Refl. A trece sau a veni unul după altul, a se succeda (în timp, în spațiu); a circula (unul după altul). 2. Tranz. (Reg.) A trece de la unul la altul, a lua pe rând. ♦ A cutreiera. – Pe + rând.

DOOM

!perindá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se períndă
perindasem
PERINDÁ, perínd, vb. I. 1. Refl. A trece sau a veni unul după altul, a se succeda (în timp, în spațiu); a circula (unul după altul). 2. Tranz. (Reg.) A trece de la unul la altul, a lua pe rând. ♦ A cutreiera. – Pe + rând.

DOOM

!perindá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se períndă
perindaseră
PERINDÁ, perínd, vb. I. 1. Refl. A trece sau a veni unul după altul, a se succeda (în timp, în spațiu); a circula (unul după altul). 2. Tranz. (Reg.) A trece de la unul la altul, a lua pe rând. ♦ A cutreiera. – Pe + rând.

DOOM

!perindá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se períndă
perindaserăm
PERINDÁ, perínd, vb. I. 1. Refl. A trece sau a veni unul după altul, a se succeda (în timp, în spațiu); a circula (unul după altul). 2. Tranz. (Reg.) A trece de la unul la altul, a lua pe rând. ♦ A cutreiera. – Pe + rând.

DOOM

!perindá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se períndă
perindaserăți
PERINDÁ, perínd, vb. I. 1. Refl. A trece sau a veni unul după altul, a se succeda (în timp, în spațiu); a circula (unul după altul). 2. Tranz. (Reg.) A trece de la unul la altul, a lua pe rând. ♦ A cutreiera. – Pe + rând.

DOOM

!perindá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se períndă
perindaseși
PERINDÁ, perínd, vb. I. 1. Refl. A trece sau a veni unul după altul, a se succeda (în timp, în spațiu); a circula (unul după altul). 2. Tranz. (Reg.) A trece de la unul la altul, a lua pe rând. ♦ A cutreiera. – Pe + rând.

DOOM

!perindá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se períndă
perindaseți
PERINDÁ, perínd, vb. I. 1. Refl. A trece sau a veni unul după altul, a se succeda (în timp, în spațiu); a circula (unul după altul). 2. Tranz. (Reg.) A trece de la unul la altul, a lua pe rând. ♦ A cutreiera. – Pe + rând.

DOOM

!perindá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se períndă
perindat
PERINDÁ, perínd, vb. I. 1. Refl. A trece sau a veni unul după altul, a se succeda (în timp, în spațiu); a circula (unul după altul). 2. Tranz. (Reg.) A trece de la unul la altul, a lua pe rând. ♦ A cutreiera. – Pe + rând.

DOOM

!perindá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se períndă
perindat
PERINDÁ, perínd, vb. I. 1. Refl. A trece sau a veni unul după altul, a se succeda (în timp, în spațiu); a circula (unul după altul). 2. Tranz. (Reg.) A trece de la unul la altul, a lua pe rând. ♦ A cutreiera. – Pe + rând.
perindau
PERINDÁ, perínd, vb. I. 1. Refl. A trece sau a veni unul după altul, a se succeda (în timp, în spațiu); a circula (unul după altul). 2. Tranz. (Reg.) A trece de la unul la altul, a lua pe rând. ♦ A cutreiera. – Pe + rând.

DOOM

!perindá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se períndă
perindași
PERINDÁ, perínd, vb. I. 1. Refl. A trece sau a veni unul după altul, a se succeda (în timp, în spațiu); a circula (unul după altul). 2. Tranz. (Reg.) A trece de la unul la altul, a lua pe rând. ♦ A cutreiera. – Pe + rând.

DOOM

!perindá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se períndă
perindați
PERINDÁ, perínd, vb. I. 1. Refl. A trece sau a veni unul după altul, a se succeda (în timp, în spațiu); a circula (unul după altul). 2. Tranz. (Reg.) A trece de la unul la altul, a lua pe rând. ♦ A cutreiera. – Pe + rând.

DOOM

!perindá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se períndă
perinde
PERINDÁ, perínd, vb. I. 1. Refl. A trece sau a veni unul după altul, a se succeda (în timp, în spațiu); a circula (unul după altul). 2. Tranz. (Reg.) A trece de la unul la altul, a lua pe rând. ♦ A cutreiera. – Pe + rând.

DOOM

!perindá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se períndă
perindând
PERINDÁ, perínd, vb. I. 1. Refl. A trece sau a veni unul după altul, a se succeda (în timp, în spațiu); a circula (unul după altul). 2. Tranz. (Reg.) A trece de la unul la altul, a lua pe rând. ♦ A cutreiera. – Pe + rând.

DOOM

!perindá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se períndă
perindînd
PERINDÁ, perínd, vb. I. 1. Refl. A trece sau a veni unul după altul, a se succeda (în timp, în spațiu); a circula (unul după altul). 2. Tranz. (Reg.) A trece de la unul la altul, a lua pe rând. ♦ A cutreiera. – Pe + rând.

DOOM

!perindá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se períndă
perindări
PERINDÁRE, perindări, s. f. Acțiunea de a (se) perinda și rezultatul ei; succesiune. – V. perinda.

DOOM

perindáre s. f., g.-d. art. perindắrii; pl. perindắri
perindării
PERINDÁRE, perindări, s. f. Acțiunea de a (se) perinda și rezultatul ei; succesiune. – V. perinda.

DOOM

perindáre s. f., g.-d. art. perindắrii; pl. perindắri
perindările
PERINDÁRE, perindări, s. f. Acțiunea de a (se) perinda și rezultatul ei; succesiune. – V. perinda.

DOOM

perindáre s. f., g.-d. art. perindắrii; pl. perindắri
perindărilor
PERINDÁRE, perindări, s. f. Acțiunea de a (se) perinda și rezultatul ei; succesiune. – V. perinda.

DOOM

perindáre s. f., g.-d. art. perindắrii; pl. perindắri
perineal
PERINEÁL, -Ă, perineali, -e, adj. Care aparține perineului, privitor la perineu, de perineu. [Pr.: -ne-al] – Din fr. périnéal.

DOOM

perineál (-ne-al) adj. m., pl. perineáli; f. perineálă, pl. perineále
perineala
PERINEÁL, -Ă, perineali, -e, adj. Care aparține perineului, privitor la perineu, de perineu. [Pr.: -ne-al] – Din fr. périnéal.

DOOM

perineál (-ne-al) adj. m., pl. perineáli; f. perineálă, pl. perineále
perineale
PERINEÁL, -Ă, perineali, -e, adj. Care aparține perineului, privitor la perineu, de perineu. [Pr.: -ne-al] – Din fr. périnéal.

DOOM

perineál (-ne-al) adj. m., pl. perineáli; f. perineálă, pl. perineále
perinealei
PERINEÁL, -Ă, perineali, -e, adj. Care aparține perineului, privitor la perineu, de perineu. [Pr.: -ne-al] – Din fr. périnéal.

DOOM

perineál (-ne-al) adj. m., pl. perineáli; f. perineálă, pl. perineále
perinealele
PERINEÁL, -Ă, perineali, -e, adj. Care aparține perineului, privitor la perineu, de perineu. [Pr.: -ne-al] – Din fr. périnéal.

DOOM

perineál (-ne-al) adj. m., pl. perineáli; f. perineálă, pl. perineále
perinealelor
PERINEÁL, -Ă, perineali, -e, adj. Care aparține perineului, privitor la perineu, de perineu. [Pr.: -ne-al] – Din fr. périnéal.

DOOM

perineál (-ne-al) adj. m., pl. perineáli; f. perineálă, pl. perineále
perineali
PERINEÁL, -Ă, perineali, -e, adj. Care aparține perineului, privitor la perineu, de perineu. [Pr.: -ne-al] – Din fr. périnéal.

DOOM

perineál (-ne-al) adj. m., pl. perineáli; f. perineálă, pl. perineále
perinealii
PERINEÁL, -Ă, perineali, -e, adj. Care aparține perineului, privitor la perineu, de perineu. [Pr.: -ne-al] – Din fr. périnéal.

DOOM

perineál (-ne-al) adj. m., pl. perineáli; f. perineálă, pl. perineále
perinealilor
PERINEÁL, -Ă, perineali, -e, adj. Care aparține perineului, privitor la perineu, de perineu. [Pr.: -ne-al] – Din fr. périnéal.

DOOM

perineál (-ne-al) adj. m., pl. perineáli; f. perineálă, pl. perineále
perinealul
PERINEÁL, -Ă, perineali, -e, adj. Care aparține perineului, privitor la perineu, de perineu. [Pr.: -ne-al] – Din fr. périnéal.

DOOM

perineál (-ne-al) adj. m., pl. perineáli; f. perineálă, pl. perineále
perinealului
PERINEÁL, -Ă, perineali, -e, adj. Care aparține perineului, privitor la perineu, de perineu. [Pr.: -ne-al] – Din fr. périnéal.

DOOM

perineál (-ne-al) adj. m., pl. perineáli; f. perineálă, pl. perineále
perinee
PERINÉU, perinee, s. n. Regiune anatomică cuprinsă între organele genitale externe și anus. – Din fr. périnée.

DOOM

perinéu s. n., art. perinéul; pl. perinée
perineele
PERINÉU, perinee, s. n. Regiune anatomică cuprinsă între organele genitale externe și anus. – Din fr. périnée.

DOOM

perinéu s. n., art. perinéul; pl. perinée
perineelor
PERINÉU, perinee, s. n. Regiune anatomică cuprinsă între organele genitale externe și anus. – Din fr. périnée.

DOOM

perinéu s. n., art. perinéul; pl. perinée
perinefretic
PERINEFRÉTIC, -Ă adj. Situat în jurul unui rinichi, care se găsește în regiunea rinichilor. [Var. perinefritic, -ă adj. / cf. fr. périnéphrétique].
perinefrita
PERINEFRÍTĂ, perinefrite, s. f. Boală care constă în inflamarea țesuturilor care înconjoară rinichii. – Din fr. périnéphrite.

DOOM

perinefrítă (-ne-fri-) s. f., g.-d. art. perinefrítei; pl. perinefríte
perinefrite
PERINEFRÍTĂ, perinefrite, s. f. Boală care constă în inflamarea țesuturilor care înconjoară rinichii. – Din fr. périnéphrite.

DOOM

perinefrítă (-ne-fri-) s. f., g.-d. art. perinefrítei; pl. perinefríte
perinefritei
PERINEFRÍTĂ, perinefrite, s. f. Boală care constă în inflamarea țesuturilor care înconjoară rinichii. – Din fr. périnéphrite.

DOOM

perinefrítă (-ne-fri-) s. f., g.-d. art. perinefrítei; pl. perinefríte
perinefritele
PERINEFRÍTĂ, perinefrite, s. f. Boală care constă în inflamarea țesuturilor care înconjoară rinichii. – Din fr. périnéphrite.

DOOM

perinefrítă (-ne-fri-) s. f., g.-d. art. perinefrítei; pl. perinefríte
perinefritelor
PERINEFRÍTĂ, perinefrite, s. f. Boală care constă în inflamarea țesuturilor care înconjoară rinichii. – Din fr. périnéphrite.

DOOM

perinefrítă (-ne-fri-) s. f., g.-d. art. perinefrítei; pl. perinefríte
perinefritic
PERINEFRÍTIC, -Ă adj. v. perinefretic.

DOOM

perinefrític (-ne-fri-) adj. m., pl. perinefrítici; f. perinefrítică, pl. perinefrítice
perinefritica
PERINEFRÍTIC, -Ă adj. v. perinefretic.

DOOM

perinefrític (-ne-fri-) adj. m., pl. perinefrítici; f. perinefrítică, pl. perinefrítice
perinefritice
PERINEFRÍTIC, -Ă adj. v. perinefretic.

DOOM

perinefrític (-ne-fri-) adj. m., pl. perinefrítici; f. perinefrítică, pl. perinefrítice
perinefriticei
PERINEFRÍTIC, -Ă adj. v. perinefretic.

DOOM

perinefrític (-ne-fri-) adj. m., pl. perinefrítici; f. perinefrítică, pl. perinefrítice
perinefriticele
PERINEFRÍTIC, -Ă adj. v. perinefretic.

DOOM

perinefrític (-ne-fri-) adj. m., pl. perinefrítici; f. perinefrítică, pl. perinefrítice
perinefriticelor
PERINEFRÍTIC, -Ă adj. v. perinefretic.

DOOM

perinefrític (-ne-fri-) adj. m., pl. perinefrítici; f. perinefrítică, pl. perinefrítice
perinefritici
PERINEFRÍTIC, -Ă adj. v. perinefretic.

DOOM

perinefrític (-ne-fri-) adj. m., pl. perinefrítici; f. perinefrítică, pl. perinefrítice
perinefriticii
PERINEFRÍTIC, -Ă adj. v. perinefretic.

DOOM

perinefrític (-ne-fri-) adj. m., pl. perinefrítici; f. perinefrítică, pl. perinefrítice
perinefriticilor
PERINEFRÍTIC, -Ă adj. v. perinefretic.

DOOM

perinefrític (-ne-fri-) adj. m., pl. perinefrítici; f. perinefrítică, pl. perinefrítice
perinefriticul
PERINEFRÍTIC, -Ă adj. v. perinefretic.

DOOM

perinefrític (-ne-fri-) adj. m., pl. perinefrítici; f. perinefrítică, pl. perinefrítice
perinefriticului
PERINEFRÍTIC, -Ă adj. v. perinefretic.

DOOM

perinefrític (-ne-fri-) adj. m., pl. perinefrítici; f. perinefrítică, pl. perinefrítice
perinefroză
PERINEFRÓZĂ s.f. (Med.) Colectare de urină aseptică în jurul rinichiului, ca urmare a rupturii traumatice a bazinetului, a unui caliciu sau a ureterului la partea sa superioară. [< fr. périnéphrose].
perineo
PERINEO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) perineu”, „perineal”. [< fr. périneo-, cf. gr. perineos].
perineocel
PERINEOCÉL s.n. (Med.) Hernie perineală. [Pron. -ne-o-. / < fr. perinéocèle, cf. gr. perineos – perineu, kele – hernie].
perineografia
PERINEOGRAFÍE, perineografii, s. f. (Med.) Radiografie a regiunii perineale. [Pr.: -ne-o-] – Din fr. périnéographie.
perineografie
PERINEOGRAFÍE, perineografii, s. f. (Med.) Radiografie a regiunii perineale. [Pr.: -ne-o-] – Din fr. périnéographie.
perineografiei
PERINEOGRAFÍE, perineografii, s. f. (Med.) Radiografie a regiunii perineale. [Pr.: -ne-o-] – Din fr. périnéographie.
perineografii
PERINEOGRAFÍE, perineografii, s. f. (Med.) Radiografie a regiunii perineale. [Pr.: -ne-o-] – Din fr. périnéographie.
perineografiile
PERINEOGRAFÍE, perineografii, s. f. (Med.) Radiografie a regiunii perineale. [Pr.: -ne-o-] – Din fr. périnéographie.
perineografiilor
PERINEOGRAFÍE, perineografii, s. f. (Med.) Radiografie a regiunii perineale. [Pr.: -ne-o-] – Din fr. périnéographie.
perineoplastie
PERINEOPLASTÍE s.f. (Med.) Plastie a regiunii perineale. [Gen. -iei. / < fr. périnéoplastie].
perineorafia
PERINEORAFÍE, perineorafii, s. f. (Med.) Refacere chirurgicală a rupturii de perineu. [Pr.: -ne-o-] – Din fr. périnéoraphie.
perineorafie
PERINEORAFÍE, perineorafii, s. f. (Med.) Refacere chirurgicală a rupturii de perineu. [Pr.: -ne-o-] – Din fr. périnéoraphie.
perineorafiei
PERINEORAFÍE, perineorafii, s. f. (Med.) Refacere chirurgicală a rupturii de perineu. [Pr.: -ne-o-] – Din fr. périnéoraphie.
perineorafii
PERINEORAFÍE, perineorafii, s. f. (Med.) Refacere chirurgicală a rupturii de perineu. [Pr.: -ne-o-] – Din fr. périnéoraphie.
perineorafiile
PERINEORAFÍE, perineorafii, s. f. (Med.) Refacere chirurgicală a rupturii de perineu. [Pr.: -ne-o-] – Din fr. périnéoraphie.
perineorafiilor
PERINEORAFÍE, perineorafii, s. f. (Med.) Refacere chirurgicală a rupturii de perineu. [Pr.: -ne-o-] – Din fr. périnéoraphie.
perineotomie
PERINEOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie a perineului. [Gen. -iei. / < fr. périnéotomie].
perinerv
PERINÉRV s. n. (Anat.) Țesut conjunctiv care unește fasciculele secundare ale fibrelor nervoase. – După fr. périnévre.
perinervul
PERINÉRV s. n. (Anat.) Țesut conjunctiv care unește fasciculele secundare ale fibrelor nervoase. – După fr. périnévre.
perinervului
PERINÉRV s. n. (Anat.) Țesut conjunctiv care unește fasciculele secundare ale fibrelor nervoase. – După fr. périnévre.
perineu
PERINÉU, perinee, s. n. Regiune anatomică cuprinsă între organele genitale externe și anus. – Din fr. périnée.

DOOM

perinéu s. n., art. perinéul; pl. perinée
perineul
PERINÉU, perinee, s. n. Regiune anatomică cuprinsă între organele genitale externe și anus. – Din fr. périnée.

DOOM

perinéu s. n., art. perinéul; pl. perinée
perineului
PERINÉU, perinee, s. n. Regiune anatomică cuprinsă între organele genitale externe și anus. – Din fr. périnée.

DOOM

perinéu s. n., art. perinéul; pl. perinée
perineural
PERINEURÁL, -Ă adj. (Med.) Situat în jurul canalului neural. [Cf. fr. périneural].
perineurium
PERINEÚRIUM s.n. (Anat.) Teaca de țesut conjunctiv a unui fascicul de fibre nervoase. [Cf. fr. périneurium].
perinevrita
PERINEVRÍTĂ, perinevrite, s. f. (Med.) Inflamație a perinervului. – Din fr. périnévrite.
perinevrite
PERINEVRÍTĂ, perinevrite, s. f. (Med.) Inflamație a perinervului. – Din fr. périnévrite.
perinevritei
PERINEVRÍTĂ, perinevrite, s. f. (Med.) Inflamație a perinervului. – Din fr. périnévrite.
perinevritele
PERINEVRÍTĂ, perinevrite, s. f. (Med.) Inflamație a perinervului. – Din fr. périnévrite.
perinevritelor
PERINEVRÍTĂ, perinevrite, s. f. (Med.) Inflamație a perinervului. – Din fr. périnévrite.
perinița
PERNÍȚĂ, pernițe, s. f. I. 1. Diminutiv al lui pernă (1); pernuță (1), pernioară, pernișoară; spec. puișor. 2. (Urmat adesea de determinarea „de ace”) Săculeț de diferite forme, umplut cu câlți, vată, nisip etc., în care se înfig, pentru a fi păstrate, ace și bolduri; pernuță (2). ♦ Piesă confecționată din vată de croitorie, care se aplică la umerii unor obiecte de îmbrăcăminte (sacouri, paltoane, taioare) pentru a da îmbrăcămintei respective forma corespunzătoare umărului. ♦ Mică pernă (1) confecționată din țesătură de lână sau de bumbac, cusută cu sârmă subțire de cupru, montată în cutia de osie inferioară a vehiculelor de cale ferată și folosită la ungerea fusului osiilor. II. (În forma periniță) Dans popular în care un băiat iese în centrul horei, își alege din horă o fată cu care îngenunchează (pe o pernă sau o batistă) și o sărută, fata urmând să facă în continuare același lucru cu alt băiat; melodie după care se execută acest dans. [Var.: periníță s. f.] – Pernă + suf. -iță.

DOOM

perníță s. f., g.-d. art. perníței; pl. perníțe
perinițe
PERNÍȚĂ, pernițe, s. f. I. 1. Diminutiv al lui pernă (1); pernuță (1), pernioară, pernișoară; spec. puișor. 2. (Urmat adesea de determinarea „de ace”) Săculeț de diferite forme, umplut cu câlți, vată, nisip etc., în care se înfig, pentru a fi păstrate, ace și bolduri; pernuță (2). ♦ Piesă confecționată din vată de croitorie, care se aplică la umerii unor obiecte de îmbrăcăminte (sacouri, paltoane, taioare) pentru a da îmbrăcămintei respective forma corespunzătoare umărului. ♦ Mică pernă (1) confecționată din țesătură de lână sau de bumbac, cusută cu sârmă subțire de cupru, montată în cutia de osie inferioară a vehiculelor de cale ferată și folosită la ungerea fusului osiilor. II. (În forma periniță) Dans popular în care un băiat iese în centrul horei, își alege din horă o fată cu care îngenunchează (pe o pernă sau o batistă) și o sărută, fata urmând să facă în continuare același lucru cu alt băiat; melodie după care se execută acest dans. [Var.: periníță s. f.] – Pernă + suf. -iță.

DOOM

perníță s. f., g.-d. art. perníței; pl. perníțe
periniței
PERNÍȚĂ, pernițe, s. f. I. 1. Diminutiv al lui pernă (1); pernuță (1), pernioară, pernișoară; spec. puișor. 2. (Urmat adesea de determinarea „de ace”) Săculeț de diferite forme, umplut cu câlți, vată, nisip etc., în care se înfig, pentru a fi păstrate, ace și bolduri; pernuță (2). ♦ Piesă confecționată din vată de croitorie, care se aplică la umerii unor obiecte de îmbrăcăminte (sacouri, paltoane, taioare) pentru a da îmbrăcămintei respective forma corespunzătoare umărului. ♦ Mică pernă (1) confecționată din țesătură de lână sau de bumbac, cusută cu sârmă subțire de cupru, montată în cutia de osie inferioară a vehiculelor de cale ferată și folosită la ungerea fusului osiilor. II. (În forma periniță) Dans popular în care un băiat iese în centrul horei, își alege din horă o fată cu care îngenunchează (pe o pernă sau o batistă) și o sărută, fata urmând să facă în continuare același lucru cu alt băiat; melodie după care se execută acest dans. [Var.: periníță s. f.] – Pernă + suf. -iță.

DOOM

perníță s. f., g.-d. art. perníței; pl. perníțe
perinițele
PERNÍȚĂ, pernițe, s. f. I. 1. Diminutiv al lui pernă (1); pernuță (1), pernioară, pernișoară; spec. puișor. 2. (Urmat adesea de determinarea „de ace”) Săculeț de diferite forme, umplut cu câlți, vată, nisip etc., în care se înfig, pentru a fi păstrate, ace și bolduri; pernuță (2). ♦ Piesă confecționată din vată de croitorie, care se aplică la umerii unor obiecte de îmbrăcăminte (sacouri, paltoane, taioare) pentru a da îmbrăcămintei respective forma corespunzătoare umărului. ♦ Mică pernă (1) confecționată din țesătură de lână sau de bumbac, cusută cu sârmă subțire de cupru, montată în cutia de osie inferioară a vehiculelor de cale ferată și folosită la ungerea fusului osiilor. II. (În forma periniță) Dans popular în care un băiat iese în centrul horei, își alege din horă o fată cu care îngenunchează (pe o pernă sau o batistă) și o sărută, fata urmând să facă în continuare același lucru cu alt băiat; melodie după care se execută acest dans. [Var.: periníță s. f.] – Pernă + suf. -iță.

DOOM

perníță s. f., g.-d. art. perníței; pl. perníțe
perinițelor
PERNÍȚĂ, pernițe, s. f. I. 1. Diminutiv al lui pernă (1); pernuță (1), pernioară, pernișoară; spec. puișor. 2. (Urmat adesea de determinarea „de ace”) Săculeț de diferite forme, umplut cu câlți, vată, nisip etc., în care se înfig, pentru a fi păstrate, ace și bolduri; pernuță (2). ♦ Piesă confecționată din vată de croitorie, care se aplică la umerii unor obiecte de îmbrăcăminte (sacouri, paltoane, taioare) pentru a da îmbrăcămintei respective forma corespunzătoare umărului. ♦ Mică pernă (1) confecționată din țesătură de lână sau de bumbac, cusută cu sârmă subțire de cupru, montată în cutia de osie inferioară a vehiculelor de cale ferată și folosită la ungerea fusului osiilor. II. (În forma periniță) Dans popular în care un băiat iese în centrul horei, își alege din horă o fată cu care îngenunchează (pe o pernă sau o batistă) și o sărută, fata urmând să facă în continuare același lucru cu alt băiat; melodie după care se execută acest dans. [Var.: periníță s. f.] – Pernă + suf. -iță.

DOOM

perníță s. f., g.-d. art. perníței; pl. perníțe
perinoace
PERINÓC, perinoace, s. n. Bucată de lemn fixată deasupra osiei carului sau a căruței, pe care se sprijină dricul. – Din rus. perenoga.

DOOM

perinóc s. n., pl. perinoáce
perinoacele
PERINÓC, perinoace, s. n. Bucată de lemn fixată deasupra osiei carului sau a căruței, pe care se sprijină dricul. – Din rus. perenoga.

DOOM

perinóc s. n., pl. perinoáce
perinoacelor
PERINÓC, perinoace, s. n. Bucată de lemn fixată deasupra osiei carului sau a căruței, pe care se sprijină dricul. – Din rus. perenoga.

DOOM

perinóc s. n., pl. perinoáce
perinoc
PERINÓC, perinoace, s. n. Bucată de lemn fixată deasupra osiei carului sau a căruței, pe care se sprijină dricul. – Din rus. perenoga.

DOOM

perinóc s. n., pl. perinoáce
perinocul
PERINÓC, perinoace, s. n. Bucată de lemn fixată deasupra osiei carului sau a căruței, pe care se sprijină dricul. – Din rus. perenoga.

DOOM

perinóc s. n., pl. perinoáce
perinocului
PERINÓC, perinoace, s. n. Bucată de lemn fixată deasupra osiei carului sau a căruței, pe care se sprijină dricul. – Din rus. perenoga.

DOOM

perinóc s. n., pl. perinoáce
perintrol
PERINTRÓL s. n. Ulei sulfurat, folosit la spălarea și la piuarea lânii. – Et. nec.

DOOM

perintról s. n.
perintrolul
PERINTRÓL s. n. Ulei sulfurat, folosit la spălarea și la piuarea lânii. – Et. nec.

DOOM

perintról s. n.
perintrolului
PERINTRÓL s. n. Ulei sulfurat, folosit la spălarea și la piuarea lânii. – Et. nec.

DOOM

perintról s. n.
perinuclear
PERINUCLEÁR, -Ă adj. (Biol.) Situat în jurul nucleului. [Cf. fr. périnucléaire, engl. perinuclear].
perinuță
PERINÚȚĂ s. f. v. pernuță.

DOOM

pernúță s. f., g.-d. art. pernúței; pl. pernúțe
perinzi
PERINDÁ, perínd, vb. I. 1. Refl. A trece sau a veni unul după altul, a se succeda (în timp, în spațiu); a circula (unul după altul). 2. Tranz. (Reg.) A trece de la unul la altul, a lua pe rând. ♦ A cutreiera. – Pe + rând.

DOOM

!perindá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se períndă
perină
PÉRNĂ, perne, s. f. 1. Obiect confecționat din două bucăți dreptunghiulare sau pătrate de țesătură de bumbac, lână etc., cusute între ele, având în interior fulgi, lână, puf etc., și pe care, de obicei, cineva își pune capul când se culcă. ◊ Pernă electrică = obiect în formă de pernă (1) plată, în care se găsesc rezistențe electrice izolate și releuri de protecție, folosit ca termofor. Pernă de călcat = ustensilă auxiliară asemănătoare cu perna (1), care se folosește la călcatul obiectelor de îmbrăcăminte, în special a mânecilor, piepților, umerilor. 2. Obiect de tapițerie, format dintr-un fel de sac umplut cu păr, cu iarbă-de-mare etc., adesea prevăzut cu arcuri, care se așază pe scaune, pe băncile unui automobil etc. 3. (În sintagma) Pernă de aer = curent de aer antrenat între două suprafețe aflate în mișcare relativă și care servește ca lubrifiant. [Var.: (pop.) pérină s. f.] – Din sb perina.

DOOM

pérnă s. f., g.-d. art. pérnei; pl. pérne
perioada
PERIOÁDĂ, perioade, s. f. 1. Interval de timp în cursul căruia se desfășoară un fenomen sau se petrece un eveniment. ♦ Subdiviziune a timpului geologic mai mică decât era. ♦ (Bot.) Perioadă de vegetație = interval de timp în care plantele își desăvârșesc întregul ciclu biologic. ♦ (Fiz.) Perioadă de înjumătățire = interval de timp în care se descompune jumătate dintr-o cantitate de element radioactiv. (Chim.) Perioadă de inducție = interval de timp necesar pentru ca o reacție să înceapă să se desfășoare cu viteza corespunzătoare condițiilor respective. 2. Interval de timp care se scurge între cele două momente în care se reproduce un fenomen astronomic; interval de timp după care un astru, în mișcarea sa, se află în aceeași situație relativă față de un anumit reper. 3. (Fiz.) Interval de timp după care se repetă un fenomen, reproducându-se consecutiv valorile unei mărimi caracteristice acelui fenomen. 4. (Mat.) Intervalul creșterii minime a variabilei independente, după care se reproduc, în aceeași ordine, aceleași valori ale unor mărimi. ♦ Mulțimea numerelor de o cifră care se repetă infinit într-o fracție zecimală. 5. Fiecare dintre cele șapte rânduri în care sunt aranjate elementele chimice din tabloul periodic al lui Mendeleev. 6. Interval de timp dintre două accese ale unei boli. ♦ (Înv.; în forma period) Menstruație. 7. Frază amplă, cu caracter unitar și armonios, datorat în special simetriei structurii ei. 8. Parte unitară dintr-o compoziție muzicală, formată din mai multe fraze. [Pr.: -ri-oa-. – Var.: periód s. n.] – Din lat. periodus, ngr. periodos, fr. période.

DOOM

periód (menstruație) (înv.) (-ri-od) s. n.
perioade
PERIOÁDĂ, perioade, s. f. 1. Interval de timp în cursul căruia se desfășoară un fenomen sau se petrece un eveniment. ♦ Subdiviziune a timpului geologic mai mică decât era. ♦ (Bot.) Perioadă de vegetație = interval de timp în care plantele își desăvârșesc întregul ciclu biologic. ♦ (Fiz.) Perioadă de înjumătățire = interval de timp în care se descompune jumătate dintr-o cantitate de element radioactiv. (Chim.) Perioadă de inducție = interval de timp necesar pentru ca o reacție să înceapă să se desfășoare cu viteza corespunzătoare condițiilor respective. 2. Interval de timp care se scurge între cele două momente în care se reproduce un fenomen astronomic; interval de timp după care un astru, în mișcarea sa, se află în aceeași situație relativă față de un anumit reper. 3. (Fiz.) Interval de timp după care se repetă un fenomen, reproducându-se consecutiv valorile unei mărimi caracteristice acelui fenomen. 4. (Mat.) Intervalul creșterii minime a variabilei independente, după care se reproduc, în aceeași ordine, aceleași valori ale unor mărimi. ♦ Mulțimea numerelor de o cifră care se repetă infinit într-o fracție zecimală. 5. Fiecare dintre cele șapte rânduri în care sunt aranjate elementele chimice din tabloul periodic al lui Mendeleev. 6. Interval de timp dintre două accese ale unei boli. ♦ (Înv.; în forma period) Menstruație. 7. Frază amplă, cu caracter unitar și armonios, datorat în special simetriei structurii ei. 8. Parte unitară dintr-o compoziție muzicală, formată din mai multe fraze. [Pr.: -ri-oa-. – Var.: periód s. n.] – Din lat. periodus, ngr. periodos, fr. période.

DOOM

periód (menstruație) (înv.) (-ri-od) s. n.
perioadei
PERIOÁDĂ, perioade, s. f. 1. Interval de timp în cursul căruia se desfășoară un fenomen sau se petrece un eveniment. ♦ Subdiviziune a timpului geologic mai mică decât era. ♦ (Bot.) Perioadă de vegetație = interval de timp în care plantele își desăvârșesc întregul ciclu biologic. ♦ (Fiz.) Perioadă de înjumătățire = interval de timp în care se descompune jumătate dintr-o cantitate de element radioactiv. (Chim.) Perioadă de inducție = interval de timp necesar pentru ca o reacție să înceapă să se desfășoare cu viteza corespunzătoare condițiilor respective. 2. Interval de timp care se scurge între cele două momente în care se reproduce un fenomen astronomic; interval de timp după care un astru, în mișcarea sa, se află în aceeași situație relativă față de un anumit reper. 3. (Fiz.) Interval de timp după care se repetă un fenomen, reproducându-se consecutiv valorile unei mărimi caracteristice acelui fenomen. 4. (Mat.) Intervalul creșterii minime a variabilei independente, după care se reproduc, în aceeași ordine, aceleași valori ale unor mărimi. ♦ Mulțimea numerelor de o cifră care se repetă infinit într-o fracție zecimală. 5. Fiecare dintre cele șapte rânduri în care sunt aranjate elementele chimice din tabloul periodic al lui Mendeleev. 6. Interval de timp dintre două accese ale unei boli. ♦ (Înv.; în forma period) Menstruație. 7. Frază amplă, cu caracter unitar și armonios, datorat în special simetriei structurii ei. 8. Parte unitară dintr-o compoziție muzicală, formată din mai multe fraze. [Pr.: -ri-oa-. – Var.: periód s. n.] – Din lat. periodus, ngr. periodos, fr. période.

DOOM

periód (menstruație) (înv.) (-ri-od) s. n.
perioadele
PERIOÁDĂ, perioade, s. f. 1. Interval de timp în cursul căruia se desfășoară un fenomen sau se petrece un eveniment. ♦ Subdiviziune a timpului geologic mai mică decât era. ♦ (Bot.) Perioadă de vegetație = interval de timp în care plantele își desăvârșesc întregul ciclu biologic. ♦ (Fiz.) Perioadă de înjumătățire = interval de timp în care se descompune jumătate dintr-o cantitate de element radioactiv. (Chim.) Perioadă de inducție = interval de timp necesar pentru ca o reacție să înceapă să se desfășoare cu viteza corespunzătoare condițiilor respective. 2. Interval de timp care se scurge între cele două momente în care se reproduce un fenomen astronomic; interval de timp după care un astru, în mișcarea sa, se află în aceeași situație relativă față de un anumit reper. 3. (Fiz.) Interval de timp după care se repetă un fenomen, reproducându-se consecutiv valorile unei mărimi caracteristice acelui fenomen. 4. (Mat.) Intervalul creșterii minime a variabilei independente, după care se reproduc, în aceeași ordine, aceleași valori ale unor mărimi. ♦ Mulțimea numerelor de o cifră care se repetă infinit într-o fracție zecimală. 5. Fiecare dintre cele șapte rânduri în care sunt aranjate elementele chimice din tabloul periodic al lui Mendeleev. 6. Interval de timp dintre două accese ale unei boli. ♦ (Înv.; în forma period) Menstruație. 7. Frază amplă, cu caracter unitar și armonios, datorat în special simetriei structurii ei. 8. Parte unitară dintr-o compoziție muzicală, formată din mai multe fraze. [Pr.: -ri-oa-. – Var.: periód s. n.] – Din lat. periodus, ngr. periodos, fr. période.

DOOM

periód (menstruație) (înv.) (-ri-od) s. n.
perioadelor
PERIOÁDĂ, perioade, s. f. 1. Interval de timp în cursul căruia se desfășoară un fenomen sau se petrece un eveniment. ♦ Subdiviziune a timpului geologic mai mică decât era. ♦ (Bot.) Perioadă de vegetație = interval de timp în care plantele își desăvârșesc întregul ciclu biologic. ♦ (Fiz.) Perioadă de înjumătățire = interval de timp în care se descompune jumătate dintr-o cantitate de element radioactiv. (Chim.) Perioadă de inducție = interval de timp necesar pentru ca o reacție să înceapă să se desfășoare cu viteza corespunzătoare condițiilor respective. 2. Interval de timp care se scurge între cele două momente în care se reproduce un fenomen astronomic; interval de timp după care un astru, în mișcarea sa, se află în aceeași situație relativă față de un anumit reper. 3. (Fiz.) Interval de timp după care se repetă un fenomen, reproducându-se consecutiv valorile unei mărimi caracteristice acelui fenomen. 4. (Mat.) Intervalul creșterii minime a variabilei independente, după care se reproduc, în aceeași ordine, aceleași valori ale unor mărimi. ♦ Mulțimea numerelor de o cifră care se repetă infinit într-o fracție zecimală. 5. Fiecare dintre cele șapte rânduri în care sunt aranjate elementele chimice din tabloul periodic al lui Mendeleev. 6. Interval de timp dintre două accese ale unei boli. ♦ (Înv.; în forma period) Menstruație. 7. Frază amplă, cu caracter unitar și armonios, datorat în special simetriei structurii ei. 8. Parte unitară dintr-o compoziție muzicală, formată din mai multe fraze. [Pr.: -ri-oa-. – Var.: periód s. n.] – Din lat. periodus, ngr. periodos, fr. période.

DOOM

periód (menstruație) (înv.) (-ri-od) s. n.
perioară
PERIOÁRĂ, perioare, s. f. Diminutiv al lui p e r i e.
periocular
PERIOCULÁR, -Ă adj. Situat în jurul ochiului; perioftalmic, perioptic. [Cf. fr. perioculaire, engl. periocular].
perioculara
PERIOCULÁR, -Ă adj. Situat în jurul ochiului; perioftalmic, perioptic. [Cf. fr. perioculaire, engl. periocular].
perioculare
PERIOCULÁR, -Ă adj. Situat în jurul ochiului; perioftalmic, perioptic. [Cf. fr. perioculaire, engl. periocular].
periocularei
PERIOCULÁR, -Ă adj. Situat în jurul ochiului; perioftalmic, perioptic. [Cf. fr. perioculaire, engl. periocular].
periocularele
PERIOCULÁR, -Ă adj. Situat în jurul ochiului; perioftalmic, perioptic. [Cf. fr. perioculaire, engl. periocular].
periocularelor
PERIOCULÁR, -Ă adj. Situat în jurul ochiului; perioftalmic, perioptic. [Cf. fr. perioculaire, engl. periocular].
perioculari
PERIOCULÁR, -Ă adj. Situat în jurul ochiului; perioftalmic, perioptic. [Cf. fr. perioculaire, engl. periocular].
periocularii
PERIOCULÁR, -Ă adj. Situat în jurul ochiului; perioftalmic, perioptic. [Cf. fr. perioculaire, engl. periocular].
periocularilor
PERIOCULÁR, -Ă adj. Situat în jurul ochiului; perioftalmic, perioptic. [Cf. fr. perioculaire, engl. periocular].
periocularul
PERIOCULÁR, -Ă adj. Situat în jurul ochiului; perioftalmic, perioptic. [Cf. fr. perioculaire, engl. periocular].
periocularului
PERIOCULÁR, -Ă adj. Situat în jurul ochiului; perioftalmic, perioptic. [Cf. fr. perioculaire, engl. periocular].
period
PERIOÁDĂ, perioade, s. f. 1. Interval de timp în cursul căruia se desfășoară un fenomen sau se petrece un eveniment. ♦ Subdiviziune a timpului geologic mai mică decât era. ♦ (Bot.) Perioadă de vegetație = interval de timp în care plantele își desăvârșesc întregul ciclu biologic. ♦ (Fiz.) Perioadă de înjumătățire = interval de timp în care se descompune jumătate dintr-o cantitate de element radioactiv. (Chim.) Perioadă de inducție = interval de timp necesar pentru ca o reacție să înceapă să se desfășoare cu viteza corespunzătoare condițiilor respective. 2. Interval de timp care se scurge între cele două momente în care se reproduce un fenomen astronomic; interval de timp după care un astru, în mișcarea sa, se află în aceeași situație relativă față de un anumit reper. 3. (Fiz.) Interval de timp după care se repetă un fenomen, reproducându-se consecutiv valorile unei mărimi caracteristice acelui fenomen. 4. (Mat.) Intervalul creșterii minime a variabilei independente, după care se reproduc, în aceeași ordine, aceleași valori ale unor mărimi. ♦ Mulțimea numerelor de o cifră care se repetă infinit într-o fracție zecimală. 5. Fiecare dintre cele șapte rânduri în care sunt aranjate elementele chimice din tabloul periodic al lui Mendeleev. 6. Interval de timp dintre două accese ale unei boli. ♦ (Înv.; în forma period) Menstruație. 7. Frază amplă, cu caracter unitar și armonios, datorat în special simetriei structurii ei. 8. Parte unitară dintr-o compoziție muzicală, formată din mai multe fraze. [Pr.: -ri-oa-. – Var.: periód s. n.] – Din lat. periodus, ngr. periodos, fr. période.

DOOM

periód (menstruație) (înv.) (-ri-od) s. n.
periodic
PERIÓDIC, -Ă, periodici, -ce, adj. 1. Care revine, care se repetă (regulat) după anumite intervale de timp (egale); care constă în parcurgerea repetată a aceleiași succesiuni de stări (în intervale de timp egale). ◊ Publicație periodică (și substantivat, n.) = publicație care apare la intervale regulate, la date fixe. Sistem periodic (al elementelor) = (mod de) clasificare a elementelor chimice după proprietățile lor (masă atomică, număr atomic). Tabloul (sau tabelul) periodic al elementelor = tabel în care figurează elementele chimice dispuse potrivit sistemului periodic. (Mat.) Funcție periodică = funcție care admite o perioadă (4). Fracție periodică = fracție zecimală în care, după virgulă, aceleași cifre se repetă la infinit în aceeași ordine. (Fiz.) Mișcare periodică = mișcare a unei particule care, după un anumit interval de timp, revine la aceeași stare de mișcare. ♦ (Despre boli și manifestările lor) Care revine la intervale regulate. 2. Care se referă la perioadă, privitor la perioadă. [Pr.: -ri-o-] – Din lat. periodicus, ngr. periodikós, fr. périodique.

DOOM

*periódic2 (-ri-o-) s. n., pl. periódice
periodica
PERIÓDIC, -Ă, periodici, -ce, adj. 1. Care revine, care se repetă (regulat) după anumite intervale de timp (egale); care constă în parcurgerea repetată a aceleiași succesiuni de stări (în intervale de timp egale). ◊ Publicație periodică (și substantivat, n.) = publicație care apare la intervale regulate, la date fixe. Sistem periodic (al elementelor) = (mod de) clasificare a elementelor chimice după proprietățile lor (masă atomică, număr atomic). Tabloul (sau tabelul) periodic al elementelor = tabel în care figurează elementele chimice dispuse potrivit sistemului periodic. (Mat.) Funcție periodică = funcție care admite o perioadă (4). Fracție periodică = fracție zecimală în care, după virgulă, aceleași cifre se repetă la infinit în aceeași ordine. (Fiz.) Mișcare periodică = mișcare a unei particule care, după un anumit interval de timp, revine la aceeași stare de mișcare. ♦ (Despre boli și manifestările lor) Care revine la intervale regulate. 2. Care se referă la perioadă, privitor la perioadă. [Pr.: -ri-o-] – Din lat. periodicus, ngr. periodikós, fr. périodique.

DOOM

*periódic2 (-ri-o-) s. n., pl. periódice
periodice
PERIÓDIC, -Ă, periodici, -ce, adj. 1. Care revine, care se repetă (regulat) după anumite intervale de timp (egale); care constă în parcurgerea repetată a aceleiași succesiuni de stări (în intervale de timp egale). ◊ Publicație periodică (și substantivat, n.) = publicație care apare la intervale regulate, la date fixe. Sistem periodic (al elementelor) = (mod de) clasificare a elementelor chimice după proprietățile lor (masă atomică, număr atomic). Tabloul (sau tabelul) periodic al elementelor = tabel în care figurează elementele chimice dispuse potrivit sistemului periodic. (Mat.) Funcție periodică = funcție care admite o perioadă (4). Fracție periodică = fracție zecimală în care, după virgulă, aceleași cifre se repetă la infinit în aceeași ordine. (Fiz.) Mișcare periodică = mișcare a unei particule care, după un anumit interval de timp, revine la aceeași stare de mișcare. ♦ (Despre boli și manifestările lor) Care revine la intervale regulate. 2. Care se referă la perioadă, privitor la perioadă. [Pr.: -ri-o-] – Din lat. periodicus, ngr. periodikós, fr. périodique.

DOOM

*periódic2 (-ri-o-) s. n., pl. periódice
periodicei
PERIÓDIC, -Ă, periodici, -ce, adj. 1. Care revine, care se repetă (regulat) după anumite intervale de timp (egale); care constă în parcurgerea repetată a aceleiași succesiuni de stări (în intervale de timp egale). ◊ Publicație periodică (și substantivat, n.) = publicație care apare la intervale regulate, la date fixe. Sistem periodic (al elementelor) = (mod de) clasificare a elementelor chimice după proprietățile lor (masă atomică, număr atomic). Tabloul (sau tabelul) periodic al elementelor = tabel în care figurează elementele chimice dispuse potrivit sistemului periodic. (Mat.) Funcție periodică = funcție care admite o perioadă (4). Fracție periodică = fracție zecimală în care, după virgulă, aceleași cifre se repetă la infinit în aceeași ordine. (Fiz.) Mișcare periodică = mișcare a unei particule care, după un anumit interval de timp, revine la aceeași stare de mișcare. ♦ (Despre boli și manifestările lor) Care revine la intervale regulate. 2. Care se referă la perioadă, privitor la perioadă. [Pr.: -ri-o-] – Din lat. periodicus, ngr. periodikós, fr. périodique.

DOOM

*periódic2 (-ri-o-) s. n., pl. periódice
periodicele
PERIÓDIC, -Ă, periodici, -ce, adj. 1. Care revine, care se repetă (regulat) după anumite intervale de timp (egale); care constă în parcurgerea repetată a aceleiași succesiuni de stări (în intervale de timp egale). ◊ Publicație periodică (și substantivat, n.) = publicație care apare la intervale regulate, la date fixe. Sistem periodic (al elementelor) = (mod de) clasificare a elementelor chimice după proprietățile lor (masă atomică, număr atomic). Tabloul (sau tabelul) periodic al elementelor = tabel în care figurează elementele chimice dispuse potrivit sistemului periodic. (Mat.) Funcție periodică = funcție care admite o perioadă (4). Fracție periodică = fracție zecimală în care, după virgulă, aceleași cifre se repetă la infinit în aceeași ordine. (Fiz.) Mișcare periodică = mișcare a unei particule care, după un anumit interval de timp, revine la aceeași stare de mișcare. ♦ (Despre boli și manifestările lor) Care revine la intervale regulate. 2. Care se referă la perioadă, privitor la perioadă. [Pr.: -ri-o-] – Din lat. periodicus, ngr. periodikós, fr. périodique.

DOOM

*periódic2 (-ri-o-) s. n., pl. periódice
periodicelor
PERIÓDIC, -Ă, periodici, -ce, adj. 1. Care revine, care se repetă (regulat) după anumite intervale de timp (egale); care constă în parcurgerea repetată a aceleiași succesiuni de stări (în intervale de timp egale). ◊ Publicație periodică (și substantivat, n.) = publicație care apare la intervale regulate, la date fixe. Sistem periodic (al elementelor) = (mod de) clasificare a elementelor chimice după proprietățile lor (masă atomică, număr atomic). Tabloul (sau tabelul) periodic al elementelor = tabel în care figurează elementele chimice dispuse potrivit sistemului periodic. (Mat.) Funcție periodică = funcție care admite o perioadă (4). Fracție periodică = fracție zecimală în care, după virgulă, aceleași cifre se repetă la infinit în aceeași ordine. (Fiz.) Mișcare periodică = mișcare a unei particule care, după un anumit interval de timp, revine la aceeași stare de mișcare. ♦ (Despre boli și manifestările lor) Care revine la intervale regulate. 2. Care se referă la perioadă, privitor la perioadă. [Pr.: -ri-o-] – Din lat. periodicus, ngr. periodikós, fr. périodique.

DOOM

*periódic2 (-ri-o-) s. n., pl. periódice
periodici
PERIÓDIC, -Ă, periodici, -ce, adj. 1. Care revine, care se repetă (regulat) după anumite intervale de timp (egale); care constă în parcurgerea repetată a aceleiași succesiuni de stări (în intervale de timp egale). ◊ Publicație periodică (și substantivat, n.) = publicație care apare la intervale regulate, la date fixe. Sistem periodic (al elementelor) = (mod de) clasificare a elementelor chimice după proprietățile lor (masă atomică, număr atomic). Tabloul (sau tabelul) periodic al elementelor = tabel în care figurează elementele chimice dispuse potrivit sistemului periodic. (Mat.) Funcție periodică = funcție care admite o perioadă (4). Fracție periodică = fracție zecimală în care, după virgulă, aceleași cifre se repetă la infinit în aceeași ordine. (Fiz.) Mișcare periodică = mișcare a unei particule care, după un anumit interval de timp, revine la aceeași stare de mișcare. ♦ (Despre boli și manifestările lor) Care revine la intervale regulate. 2. Care se referă la perioadă, privitor la perioadă. [Pr.: -ri-o-] – Din lat. periodicus, ngr. periodikós, fr. périodique.

DOOM

*periódic2 (-ri-o-) s. n., pl. periódice
periodicii
PERIÓDIC, -Ă, periodici, -ce, adj. 1. Care revine, care se repetă (regulat) după anumite intervale de timp (egale); care constă în parcurgerea repetată a aceleiași succesiuni de stări (în intervale de timp egale). ◊ Publicație periodică (și substantivat, n.) = publicație care apare la intervale regulate, la date fixe. Sistem periodic (al elementelor) = (mod de) clasificare a elementelor chimice după proprietățile lor (masă atomică, număr atomic). Tabloul (sau tabelul) periodic al elementelor = tabel în care figurează elementele chimice dispuse potrivit sistemului periodic. (Mat.) Funcție periodică = funcție care admite o perioadă (4). Fracție periodică = fracție zecimală în care, după virgulă, aceleași cifre se repetă la infinit în aceeași ordine. (Fiz.) Mișcare periodică = mișcare a unei particule care, după un anumit interval de timp, revine la aceeași stare de mișcare. ♦ (Despre boli și manifestările lor) Care revine la intervale regulate. 2. Care se referă la perioadă, privitor la perioadă. [Pr.: -ri-o-] – Din lat. periodicus, ngr. periodikós, fr. périodique.

DOOM

*periódic2 (-ri-o-) s. n., pl. periódice
periodicilor
PERIÓDIC, -Ă, periodici, -ce, adj. 1. Care revine, care se repetă (regulat) după anumite intervale de timp (egale); care constă în parcurgerea repetată a aceleiași succesiuni de stări (în intervale de timp egale). ◊ Publicație periodică (și substantivat, n.) = publicație care apare la intervale regulate, la date fixe. Sistem periodic (al elementelor) = (mod de) clasificare a elementelor chimice după proprietățile lor (masă atomică, număr atomic). Tabloul (sau tabelul) periodic al elementelor = tabel în care figurează elementele chimice dispuse potrivit sistemului periodic. (Mat.) Funcție periodică = funcție care admite o perioadă (4). Fracție periodică = fracție zecimală în care, după virgulă, aceleași cifre se repetă la infinit în aceeași ordine. (Fiz.) Mișcare periodică = mișcare a unei particule care, după un anumit interval de timp, revine la aceeași stare de mișcare. ♦ (Despre boli și manifestările lor) Care revine la intervale regulate. 2. Care se referă la perioadă, privitor la perioadă. [Pr.: -ri-o-] – Din lat. periodicus, ngr. periodikós, fr. périodique.

DOOM

*periódic2 (-ri-o-) s. n., pl. periódice
periodicitate
PERIODICITÁTE, periodicități, s. f. Proprietate a unui fenomen, a unei mărimi, a unei acțiuni de a fi periodică (1); repetarea periodică a valorilor unei mărimi, a unui fenomen, a unei acțiuni. ◊ Periodicitatea elementelor = repetarea proprietăților chimice și fizice la elementele chimice cu structură analoagă și cu un număr atomic diferit, care formează un grup și care sunt cuprinse în aceeași coloană din tabloul periodic al elementelor. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. périodicité.

DOOM

periodicitáte (-ri-o-) s. f., g.-d. art. periodicitắții
periodicitatea
PERIODICITÁTE, periodicități, s. f. Proprietate a unui fenomen, a unei mărimi, a unei acțiuni de a fi periodică (1); repetarea periodică a valorilor unei mărimi, a unui fenomen, a unei acțiuni. ◊ Periodicitatea elementelor = repetarea proprietăților chimice și fizice la elementele chimice cu structură analoagă și cu un număr atomic diferit, care formează un grup și care sunt cuprinse în aceeași coloană din tabloul periodic al elementelor. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. périodicité.

DOOM

periodicitáte (-ri-o-) s. f., g.-d. art. periodicitắții
periodicități
PERIODICITÁTE, periodicități, s. f. Proprietate a unui fenomen, a unei mărimi, a unei acțiuni de a fi periodică (1); repetarea periodică a valorilor unei mărimi, a unui fenomen, a unei acțiuni. ◊ Periodicitatea elementelor = repetarea proprietăților chimice și fizice la elementele chimice cu structură analoagă și cu un număr atomic diferit, care formează un grup și care sunt cuprinse în aceeași coloană din tabloul periodic al elementelor. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. périodicité.

DOOM

periodicitáte (-ri-o-) s. f., g.-d. art. periodicitắții
periodicității
PERIODICITÁTE, periodicități, s. f. Proprietate a unui fenomen, a unei mărimi, a unei acțiuni de a fi periodică (1); repetarea periodică a valorilor unei mărimi, a unui fenomen, a unei acțiuni. ◊ Periodicitatea elementelor = repetarea proprietăților chimice și fizice la elementele chimice cu structură analoagă și cu un număr atomic diferit, care formează un grup și care sunt cuprinse în aceeași coloană din tabloul periodic al elementelor. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. périodicité.

DOOM

periodicitáte (-ri-o-) s. f., g.-d. art. periodicitắții
periodicitățile
PERIODICITÁTE, periodicități, s. f. Proprietate a unui fenomen, a unei mărimi, a unei acțiuni de a fi periodică (1); repetarea periodică a valorilor unei mărimi, a unui fenomen, a unei acțiuni. ◊ Periodicitatea elementelor = repetarea proprietăților chimice și fizice la elementele chimice cu structură analoagă și cu un număr atomic diferit, care formează un grup și care sunt cuprinse în aceeași coloană din tabloul periodic al elementelor. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. périodicité.

DOOM

periodicitáte (-ri-o-) s. f., g.-d. art. periodicitắții
periodicităților
PERIODICITÁTE, periodicități, s. f. Proprietate a unui fenomen, a unei mărimi, a unei acțiuni de a fi periodică (1); repetarea periodică a valorilor unei mărimi, a unui fenomen, a unei acțiuni. ◊ Periodicitatea elementelor = repetarea proprietăților chimice și fizice la elementele chimice cu structură analoagă și cu un număr atomic diferit, care formează un grup și care sunt cuprinse în aceeași coloană din tabloul periodic al elementelor. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. périodicité.

DOOM

periodicitáte (-ri-o-) s. f., g.-d. art. periodicitắții
periodicul
PERIÓDIC, -Ă, periodici, -ce, adj. 1. Care revine, care se repetă (regulat) după anumite intervale de timp (egale); care constă în parcurgerea repetată a aceleiași succesiuni de stări (în intervale de timp egale). ◊ Publicație periodică (și substantivat, n.) = publicație care apare la intervale regulate, la date fixe. Sistem periodic (al elementelor) = (mod de) clasificare a elementelor chimice după proprietățile lor (masă atomică, număr atomic). Tabloul (sau tabelul) periodic al elementelor = tabel în care figurează elementele chimice dispuse potrivit sistemului periodic. (Mat.) Funcție periodică = funcție care admite o perioadă (4). Fracție periodică = fracție zecimală în care, după virgulă, aceleași cifre se repetă la infinit în aceeași ordine. (Fiz.) Mișcare periodică = mișcare a unei particule care, după un anumit interval de timp, revine la aceeași stare de mișcare. ♦ (Despre boli și manifestările lor) Care revine la intervale regulate. 2. Care se referă la perioadă, privitor la perioadă. [Pr.: -ri-o-] – Din lat. periodicus, ngr. periodikós, fr. périodique.

DOOM

*periódic2 (-ri-o-) s. n., pl. periódice
periodicului
PERIÓDIC, -Ă, periodici, -ce, adj. 1. Care revine, care se repetă (regulat) după anumite intervale de timp (egale); care constă în parcurgerea repetată a aceleiași succesiuni de stări (în intervale de timp egale). ◊ Publicație periodică (și substantivat, n.) = publicație care apare la intervale regulate, la date fixe. Sistem periodic (al elementelor) = (mod de) clasificare a elementelor chimice după proprietățile lor (masă atomică, număr atomic). Tabloul (sau tabelul) periodic al elementelor = tabel în care figurează elementele chimice dispuse potrivit sistemului periodic. (Mat.) Funcție periodică = funcție care admite o perioadă (4). Fracție periodică = fracție zecimală în care, după virgulă, aceleași cifre se repetă la infinit în aceeași ordine. (Fiz.) Mișcare periodică = mișcare a unei particule care, după un anumit interval de timp, revine la aceeași stare de mișcare. ♦ (Despre boli și manifestările lor) Care revine la intervale regulate. 2. Care se referă la perioadă, privitor la perioadă. [Pr.: -ri-o-] – Din lat. periodicus, ngr. periodikós, fr. périodique.

DOOM

*periódic2 (-ri-o-) s. n., pl. periódice
periodism
PERIODÍSM s. n. (Biol.) Proprietate a unor funcții fiziologice de a se repeta la intervale regulate de timp. [Pr.: -ri-o-] – Perioadă + suf. -ism.

DOOM

periodísm (-ri-o-) s. n.
periodismul
PERIODÍSM s. n. (Biol.) Proprietate a unor funcții fiziologice de a se repeta la intervale regulate de timp. [Pr.: -ri-o-] – Perioadă + suf. -ism.

DOOM

periodísm (-ri-o-) s. n.
periodismului
PERIODÍSM s. n. (Biol.) Proprietate a unor funcții fiziologice de a se repeta la intervale regulate de timp. [Pr.: -ri-o-] – Perioadă + suf. -ism.

DOOM

periodísm (-ri-o-) s. n.
periodiza
PERIODIZÁ, periodizez, vb. I. Tranz. A stabili perioade în cadrul unei discipline cu caracter istoric, a împărți pe perioade. [Pr.: -ri-o-] – Perioadă + suf. -iza.

DOOM

periodizá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 periodizeáză
periodizai
PERIODIZÁ, periodizez, vb. I. Tranz. A stabili perioade în cadrul unei discipline cu caracter istoric, a împărți pe perioade. [Pr.: -ri-o-] – Perioadă + suf. -iza.

DOOM

periodizá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 periodizeáză
periodizam
PERIODIZÁ, periodizez, vb. I. Tranz. A stabili perioade în cadrul unei discipline cu caracter istoric, a împărți pe perioade. [Pr.: -ri-o-] – Perioadă + suf. -iza.

DOOM

periodizá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 periodizeáză
periodizant
PERIODIZÁNT, -Ă, periodizanți, -te, adj. (Rar; despre stil) Caracterizat prin perioade (7). [Pr.: -ri-o-] – Din perioadă.

DOOM

periodizánt (rar) (-ri-o-) adj. m., pl. periodizánți; f. periodizántă, pl. periodizánte
periodizanta
PERIODIZÁNT, -Ă, periodizanți, -te, adj. (Rar; despre stil) Caracterizat prin perioade (7). [Pr.: -ri-o-] – Din perioadă.

DOOM

periodizánt (rar) (-ri-o-) adj. m., pl. periodizánți; f. periodizántă, pl. periodizánte
periodizante
PERIODIZÁNT, -Ă, periodizanți, -te, adj. (Rar; despre stil) Caracterizat prin perioade (7). [Pr.: -ri-o-] – Din perioadă.

DOOM

periodizánt (rar) (-ri-o-) adj. m., pl. periodizánți; f. periodizántă, pl. periodizánte
periodizantei
PERIODIZÁNT, -Ă, periodizanți, -te, adj. (Rar; despre stil) Caracterizat prin perioade (7). [Pr.: -ri-o-] – Din perioadă.

DOOM

periodizánt (rar) (-ri-o-) adj. m., pl. periodizánți; f. periodizántă, pl. periodizánte
periodizantele
PERIODIZÁNT, -Ă, periodizanți, -te, adj. (Rar; despre stil) Caracterizat prin perioade (7). [Pr.: -ri-o-] – Din perioadă.

DOOM

periodizánt (rar) (-ri-o-) adj. m., pl. periodizánți; f. periodizántă, pl. periodizánte
periodizantelor
PERIODIZÁNT, -Ă, periodizanți, -te, adj. (Rar; despre stil) Caracterizat prin perioade (7). [Pr.: -ri-o-] – Din perioadă.

DOOM

periodizánt (rar) (-ri-o-) adj. m., pl. periodizánți; f. periodizántă, pl. periodizánte
periodizantul
PERIODIZÁNT, -Ă, periodizanți, -te, adj. (Rar; despre stil) Caracterizat prin perioade (7). [Pr.: -ri-o-] – Din perioadă.

DOOM

periodizánt (rar) (-ri-o-) adj. m., pl. periodizánți; f. periodizántă, pl. periodizánte
periodizantului
PERIODIZÁNT, -Ă, periodizanți, -te, adj. (Rar; despre stil) Caracterizat prin perioade (7). [Pr.: -ri-o-] – Din perioadă.

DOOM

periodizánt (rar) (-ri-o-) adj. m., pl. periodizánți; f. periodizántă, pl. periodizánte
periodizanți
PERIODIZÁNT, -Ă, periodizanți, -te, adj. (Rar; despre stil) Caracterizat prin perioade (7). [Pr.: -ri-o-] – Din perioadă.

DOOM

periodizánt (rar) (-ri-o-) adj. m., pl. periodizánți; f. periodizántă, pl. periodizánte
periodizanții
PERIODIZÁNT, -Ă, periodizanți, -te, adj. (Rar; despre stil) Caracterizat prin perioade (7). [Pr.: -ri-o-] – Din perioadă.

DOOM

periodizánt (rar) (-ri-o-) adj. m., pl. periodizánți; f. periodizántă, pl. periodizánte
periodizanților
PERIODIZÁNT, -Ă, periodizanți, -te, adj. (Rar; despre stil) Caracterizat prin perioade (7). [Pr.: -ri-o-] – Din perioadă.

DOOM

periodizánt (rar) (-ri-o-) adj. m., pl. periodizánți; f. periodizántă, pl. periodizánte
periodizare
PERIODIZÁ, periodizez, vb. I. Tranz. A stabili perioade în cadrul unei discipline cu caracter istoric, a împărți pe perioade. [Pr.: -ri-o-] – Perioadă + suf. -iza.

DOOM

periodizá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 periodizeáză
periodizare
PERIODIZÁRE, periodizări, s. f. Acțiunea de a periodiza și rezultatul ei. [Pr.: -ri-o-] – V. periodiza.

DOOM

periodizáre (-ri-o-) s. f., g.-d. art. periodizắrii; pl. periodizắri
periodizarea
PERIODIZÁRE, periodizări, s. f. Acțiunea de a periodiza și rezultatul ei. [Pr.: -ri-o-] – V. periodiza.

DOOM

periodizáre (-ri-o-) s. f., g.-d. art. periodizắrii; pl. periodizắri
periodizară
PERIODIZÁ, periodizez, vb. I. Tranz. A stabili perioade în cadrul unei discipline cu caracter istoric, a împărți pe perioade. [Pr.: -ri-o-] – Perioadă + suf. -iza.

DOOM

periodizá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 periodizeáză
periodizarăm
PERIODIZÁ, periodizez, vb. I. Tranz. A stabili perioade în cadrul unei discipline cu caracter istoric, a împărți pe perioade. [Pr.: -ri-o-] – Perioadă + suf. -iza.

DOOM

periodizá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 periodizeáză
periodizarăți
PERIODIZÁ, periodizez, vb. I. Tranz. A stabili perioade în cadrul unei discipline cu caracter istoric, a împărți pe perioade. [Pr.: -ri-o-] – Perioadă + suf. -iza.

DOOM

periodizá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 periodizeáză
periodizase
PERIODIZÁ, periodizez, vb. I. Tranz. A stabili perioade în cadrul unei discipline cu caracter istoric, a împărți pe perioade. [Pr.: -ri-o-] – Perioadă + suf. -iza.

DOOM

periodizá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 periodizeáză
periodizasem
PERIODIZÁ, periodizez, vb. I. Tranz. A stabili perioade în cadrul unei discipline cu caracter istoric, a împărți pe perioade. [Pr.: -ri-o-] – Perioadă + suf. -iza.

DOOM

periodizá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 periodizeáză
periodizaseră
PERIODIZÁ, periodizez, vb. I. Tranz. A stabili perioade în cadrul unei discipline cu caracter istoric, a împărți pe perioade. [Pr.: -ri-o-] – Perioadă + suf. -iza.

DOOM

periodizá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 periodizeáză
periodizaserăm
PERIODIZÁ, periodizez, vb. I. Tranz. A stabili perioade în cadrul unei discipline cu caracter istoric, a împărți pe perioade. [Pr.: -ri-o-] – Perioadă + suf. -iza.

DOOM

periodizá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 periodizeáză
periodizaserăți
PERIODIZÁ, periodizez, vb. I. Tranz. A stabili perioade în cadrul unei discipline cu caracter istoric, a împărți pe perioade. [Pr.: -ri-o-] – Perioadă + suf. -iza.

DOOM

periodizá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 periodizeáză
periodizaseși
PERIODIZÁ, periodizez, vb. I. Tranz. A stabili perioade în cadrul unei discipline cu caracter istoric, a împărți pe perioade. [Pr.: -ri-o-] – Perioadă + suf. -iza.

DOOM

periodizá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 periodizeáză
periodizaseți
PERIODIZÁ, periodizez, vb. I. Tranz. A stabili perioade în cadrul unei discipline cu caracter istoric, a împărți pe perioade. [Pr.: -ri-o-] – Perioadă + suf. -iza.

DOOM

periodizá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 periodizeáză
periodizat
PERIODIZÁ, periodizez, vb. I. Tranz. A stabili perioade în cadrul unei discipline cu caracter istoric, a împărți pe perioade. [Pr.: -ri-o-] – Perioadă + suf. -iza.

DOOM

periodizá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 periodizeáză
periodizat
PERIODIZÁ, periodizez, vb. I. Tranz. A stabili perioade în cadrul unei discipline cu caracter istoric, a împărți pe perioade. [Pr.: -ri-o-] – Perioadă + suf. -iza.
periodizau
PERIODIZÁ, periodizez, vb. I. Tranz. A stabili perioade în cadrul unei discipline cu caracter istoric, a împărți pe perioade. [Pr.: -ri-o-] – Perioadă + suf. -iza.

DOOM

periodizá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 periodizeáză
periodizași
PERIODIZÁ, periodizez, vb. I. Tranz. A stabili perioade în cadrul unei discipline cu caracter istoric, a împărți pe perioade. [Pr.: -ri-o-] – Perioadă + suf. -iza.

DOOM

periodizá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 periodizeáză
periodizați
PERIODIZÁ, periodizez, vb. I. Tranz. A stabili perioade în cadrul unei discipline cu caracter istoric, a împărți pe perioade. [Pr.: -ri-o-] – Perioadă + suf. -iza.

DOOM

periodizá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 periodizeáză
periodizează
PERIODIZÁ, periodizez, vb. I. Tranz. A stabili perioade în cadrul unei discipline cu caracter istoric, a împărți pe perioade. [Pr.: -ri-o-] – Perioadă + suf. -iza.

DOOM

periodizá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 periodizeáză
periodizez
PERIODIZÁ, periodizez, vb. I. Tranz. A stabili perioade în cadrul unei discipline cu caracter istoric, a împărți pe perioade. [Pr.: -ri-o-] – Perioadă + suf. -iza.

DOOM

periodizá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 periodizeáză
periodizeze
PERIODIZÁ, periodizez, vb. I. Tranz. A stabili perioade în cadrul unei discipline cu caracter istoric, a împărți pe perioade. [Pr.: -ri-o-] – Perioadă + suf. -iza.

DOOM

periodizá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 periodizeáză
periodizezi
PERIODIZÁ, periodizez, vb. I. Tranz. A stabili perioade în cadrul unei discipline cu caracter istoric, a împărți pe perioade. [Pr.: -ri-o-] – Perioadă + suf. -iza.

DOOM

periodizá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 periodizeáză
periodizând
PERIODIZÁ, periodizez, vb. I. Tranz. A stabili perioade în cadrul unei discipline cu caracter istoric, a împărți pe perioade. [Pr.: -ri-o-] – Perioadă + suf. -iza.

DOOM

periodizá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 periodizeáză
periodizînd
PERIODIZÁ, periodizez, vb. I. Tranz. A stabili perioade în cadrul unei discipline cu caracter istoric, a împărți pe perioade. [Pr.: -ri-o-] – Perioadă + suf. -iza.

DOOM

periodizá (a ~) (-ri-o-) vb., ind. prez. 3 periodizeáză
periodizări
PERIODIZÁRE, periodizări, s. f. Acțiunea de a periodiza și rezultatul ei. [Pr.: -ri-o-] – V. periodiza.

DOOM

periodizáre (-ri-o-) s. f., g.-d. art. periodizắrii; pl. periodizắri
periodizării
PERIODIZÁRE, periodizări, s. f. Acțiunea de a periodiza și rezultatul ei. [Pr.: -ri-o-] – V. periodiza.

DOOM

periodizáre (-ri-o-) s. f., g.-d. art. periodizắrii; pl. periodizắri
periodizările
PERIODIZÁRE, periodizări, s. f. Acțiunea de a periodiza și rezultatul ei. [Pr.: -ri-o-] – V. periodiza.

DOOM

periodizáre (-ri-o-) s. f., g.-d. art. periodizắrii; pl. periodizắri
periodizărilor
PERIODIZÁRE, periodizări, s. f. Acțiunea de a periodiza și rezultatul ei. [Pr.: -ri-o-] – V. periodiza.

DOOM

periodizáre (-ri-o-) s. f., g.-d. art. periodizắrii; pl. periodizắri
periodmetre
PERIODMÉTRU, periodmetre, s. n. Aparat electronic digital folosit pentru măsurarea perioadelor semnalelor periodice. [Pr.: -ri-od-] – Din fr. périodmètre.
periodmetrele
PERIODMÉTRU, periodmetre, s. n. Aparat electronic digital folosit pentru măsurarea perioadelor semnalelor periodice. [Pr.: -ri-od-] – Din fr. périodmètre.
periodmetrelor
PERIODMÉTRU, periodmetre, s. n. Aparat electronic digital folosit pentru măsurarea perioadelor semnalelor periodice. [Pr.: -ri-od-] – Din fr. périodmètre.
periodmetru
PERIODMÉTRU, periodmetre, s. n. Aparat electronic digital folosit pentru măsurarea perioadelor semnalelor periodice. [Pr.: -ri-od-] – Din fr. périodmètre.
periodmetrul
PERIODMÉTRU, periodmetre, s. n. Aparat electronic digital folosit pentru măsurarea perioadelor semnalelor periodice. [Pr.: -ri-od-] – Din fr. périodmètre.
periodmetrului
PERIODMÉTRU, periodmetre, s. n. Aparat electronic digital folosit pentru măsurarea perioadelor semnalelor periodice. [Pr.: -ri-od-] – Din fr. périodmètre.
periodograma
PERIODOGRÁMĂ s.f. Reprezentare grafică prin care se scot în evidență componentele periodice ale unui proces. [< fr. périodogramme].
periodograme
PERIODOGRÁMĂ s.f. Reprezentare grafică prin care se scot în evidență componentele periodice ale unui proces. [< fr. périodogramme].
periodogramei
PERIODOGRÁMĂ s.f. Reprezentare grafică prin care se scot în evidență componentele periodice ale unui proces. [< fr. périodogramme].
periodogramele
PERIODOGRÁMĂ s.f. Reprezentare grafică prin care se scot în evidență componentele periodice ale unui proces. [< fr. périodogramme].
periodogramelor
PERIODOGRÁMĂ s.f. Reprezentare grafică prin care se scot în evidență componentele periodice ale unui proces. [< fr. périodogramme].
periodont
PERIODÓNT, periodonturi, s. n. (Anat.) Parodonțiu moale. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. périodonte.
periodontal
PERIODONTÁL, -Ă adj. Situat în jurul unui dinte sau al dinților; referitor la durerile de dinți. [Cf. fr. périodontal].
periodontic
PERIODÓNTIC, -Ă, periodontici, -ce, adj. (Anat.) Al periodontului. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. périodontique.
periodontica
PERIODÓNTIC, -Ă, periodontici, -ce, adj. (Anat.) Al periodontului. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. périodontique.
periodontice
PERIODÓNTIC, -Ă, periodontici, -ce, adj. (Anat.) Al periodontului. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. périodontique.
periodonticei
PERIODÓNTIC, -Ă, periodontici, -ce, adj. (Anat.) Al periodontului. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. périodontique.
periodonticele
PERIODÓNTIC, -Ă, periodontici, -ce, adj. (Anat.) Al periodontului. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. périodontique.
periodonticelor
PERIODÓNTIC, -Ă, periodontici, -ce, adj. (Anat.) Al periodontului. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. périodontique.
periodontici
PERIODÓNTIC, -Ă, periodontici, -ce, adj. (Anat.) Al periodontului. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. périodontique.
periodonticii
PERIODÓNTIC, -Ă, periodontici, -ce, adj. (Anat.) Al periodontului. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. périodontique.
periodonticilor
PERIODÓNTIC, -Ă, periodontici, -ce, adj. (Anat.) Al periodontului. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. périodontique.
periodonticul
PERIODÓNTIC, -Ă, periodontici, -ce, adj. (Anat.) Al periodontului. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. périodontique.
periodonticului
PERIODÓNTIC, -Ă, periodontici, -ce, adj. (Anat.) Al periodontului. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. périodontique.
periodontita
PERIODONTÍTĂ, periodontite, s. f. (Med.) Inflamație a periostului dintelui. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. périodontite.

DOOM

periodontítă (-ri-o-) s. f., g.-d. art. periodontítei; pl. periodontíte
periodontite
PERIODONTÍTĂ, periodontite, s. f. (Med.) Inflamație a periostului dintelui. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. périodontite.

DOOM

periodontítă (-ri-o-) s. f., g.-d. art. periodontítei; pl. periodontíte
periodontitei
PERIODONTÍTĂ, periodontite, s. f. (Med.) Inflamație a periostului dintelui. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. périodontite.

DOOM

periodontítă (-ri-o-) s. f., g.-d. art. periodontítei; pl. periodontíte
periodontitele
PERIODONTÍTĂ, periodontite, s. f. (Med.) Inflamație a periostului dintelui. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. périodontite.

DOOM

periodontítă (-ri-o-) s. f., g.-d. art. periodontítei; pl. periodontíte
periodontitelor
PERIODONTÍTĂ, periodontite, s. f. (Med.) Inflamație a periostului dintelui. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. périodontite.

DOOM

periodontítă (-ri-o-) s. f., g.-d. art. periodontítei; pl. periodontíte
periodontul
PERIODÓNT, periodonturi, s. n. (Anat.) Parodonțiu moale. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. périodonte.
periodontului
PERIODÓNT, periodonturi, s. n. (Anat.) Parodonțiu moale. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. périodonte.
periodonturi
PERIODÓNT, periodonturi, s. n. (Anat.) Parodonțiu moale. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. périodonte.
periodonturile
PERIODÓNT, periodonturi, s. n. (Anat.) Parodonțiu moale. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. périodonte.
periodonturilor
PERIODÓNT, periodonturi, s. n. (Anat.) Parodonțiu moale. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. périodonte.
periodonțiu
PERIODÓNȚIU s. n. Țesut care înconjură dintele. [Pr.: -ri-o-] – Cf. fr. périodonte.

DOOM

periodónțiu [țiu pron. țiu] (-ri-o-) s. n., art. periodónțiul
periodonțiul
PERIODÓNȚIU s. n. Țesut care înconjură dintele. [Pr.: -ri-o-] – Cf. fr. périodonte.

DOOM

periodónțiu [țiu pron. țiu] (-ri-o-) s. n., art. periodónțiul
periodonțiului
PERIODÓNȚIU s. n. Țesut care înconjură dintele. [Pr.: -ri-o-] – Cf. fr. périodonte.

DOOM

periodónțiu [țiu pron. țiu] (-ri-o-) s. n., art. periodónțiul
perioftalmic
PERIOFTÁLMIC, -Ă adj. Periocular. [Cf. fr. périophtalmique].
periokie
PERIOKÍE s.f. (Biol.) Formă de parazitism în care paraziții se găsesc în microclimatul ambiant al omului (haine, locuințe); periparazitism. [Et. incertă].
perionixie
PERIONIXÍE s.f. v. perionixis.
perionixis
PERIONÍXIS s.n. (Med.) Inflamație a zonei de piele din jurul unghiei. [Var. perionixie s.f. / < fr. périonyxis, cf. gr. peri – împrejur, onyx – unghie].
perionixisul
PERIONÍXIS s.n. (Med.) Inflamație a zonei de piele din jurul unghiei. [Var. perionixie s.f. / < fr. périonyxis, cf. gr. peri – împrejur, onyx – unghie].
perionixisului
PERIONÍXIS s.n. (Med.) Inflamație a zonei de piele din jurul unghiei. [Var. perionixie s.f. / < fr. périonyxis, cf. gr. peri – împrejur, onyx – unghie].
perionixisuri
PERIONÍXIS s.n. (Med.) Inflamație a zonei de piele din jurul unghiei. [Var. perionixie s.f. / < fr. périonyxis, cf. gr. peri – împrejur, onyx – unghie].
perionixisurile
PERIONÍXIS s.n. (Med.) Inflamație a zonei de piele din jurul unghiei. [Var. perionixie s.f. / < fr. périonyxis, cf. gr. peri – împrejur, onyx – unghie].
perionixisurilor
PERIONÍXIS s.n. (Med.) Inflamație a zonei de piele din jurul unghiei. [Var. perionixie s.f. / < fr. périonyxis, cf. gr. peri – împrejur, onyx – unghie].
perionychium
PERIONÝCHIUM s.n. (Anat.) Margine a epidermei care înconjură unghia. [< fr. périonychium, cf. gr. peri – în jur, onyx – unghie].
periooforită
PERIOOFORÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a regiunii din jurul ovarului. [< fr. périoophorite].
periooforosalpingită
PERIOOFOROSALPINGÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a regiunii din jurul ovarului și al salpingelui. [Cf. fr. périoophorosalpingite].
perioptic
PERIÓPTIC, -Ă adj. Periocular. [Cf. fr. périoptique].
perioral
PERIORÁL, -Ă adj. Circumoral. [Cf. fr. périoral].
periorbital
PERIORBITÁL, -Ă adj. (Astr.) Circumorbital. [Cf. fr. périorbital].
periorhită
PERIORHÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a tunicii testiculare. [Cf. fr. périorchite].
periorhium
PERIÓRHIUM s.n. (Anat.) Tunica testiculului. [Cf. fr. périorchium].
periorisi
periorisí (periorisésc, periorisít), vb. – A limita, a circumscrie. Ngr. περιορίζω (Gáldi 226). Sec. XVIII, înv.
periost
PERIÓST, periosturi, s. n. Membrană conjunctiv-fibroasă care învelește osul. [Pr.: -ri-ost] – Din fr. périoste.

DOOM

perióst (-ri-ost) s. n., pl. periósturi
periosteal
PERIOSTEÁL, -Ă adj. Al periostului. [Pron. -te-al. / cf. engl. periosteal].
periostita
PERIOSTÍTĂ, periostite, s. f. Inflamație a periostului cauzată de un traumatism, de propagarea unei infecții etc. [Pr.: -ri-os-] – Din fr. périostite.

DOOM

periostítă (-ri-os-) s. f., g.-d. art. periostítei; pl. periostíte
periostite
PERIOSTÍTĂ, periostite, s. f. Inflamație a periostului cauzată de un traumatism, de propagarea unei infecții etc. [Pr.: -ri-os-] – Din fr. périostite.

DOOM

periostítă (-ri-os-) s. f., g.-d. art. periostítei; pl. periostíte
periostitei
PERIOSTÍTĂ, periostite, s. f. Inflamație a periostului cauzată de un traumatism, de propagarea unei infecții etc. [Pr.: -ri-os-] – Din fr. périostite.

DOOM

periostítă (-ri-os-) s. f., g.-d. art. periostítei; pl. periostíte
periostitele
PERIOSTÍTĂ, periostite, s. f. Inflamație a periostului cauzată de un traumatism, de propagarea unei infecții etc. [Pr.: -ri-os-] – Din fr. périostite.

DOOM

periostítă (-ri-os-) s. f., g.-d. art. periostítei; pl. periostíte
periostitelor
PERIOSTÍTĂ, periostite, s. f. Inflamație a periostului cauzată de un traumatism, de propagarea unei infecții etc. [Pr.: -ri-os-] – Din fr. périostite.

DOOM

periostítă (-ri-os-) s. f., g.-d. art. periostítei; pl. periostíte
periostoza
PERIOSTÓZĂ, periostoze, s. f. (Med.) Inflamare sau îngroșare a periostului în urma unei periostite acute sau cronice. [Pr.: -ri-os-] – Din fr. périostose.

DOOM

periostóză (-ri-os-) s. f., g.-d. art. periostózei; pl. periostóze
periostoze
PERIOSTÓZĂ, periostoze, s. f. (Med.) Inflamare sau îngroșare a periostului în urma unei periostite acute sau cronice. [Pr.: -ri-os-] – Din fr. périostose.

DOOM

periostóză (-ri-os-) s. f., g.-d. art. periostózei; pl. periostóze
periostozei
PERIOSTÓZĂ, periostoze, s. f. (Med.) Inflamare sau îngroșare a periostului în urma unei periostite acute sau cronice. [Pr.: -ri-os-] – Din fr. périostose.

DOOM

periostóză (-ri-os-) s. f., g.-d. art. periostózei; pl. periostóze
periostozele
PERIOSTÓZĂ, periostoze, s. f. (Med.) Inflamare sau îngroșare a periostului în urma unei periostite acute sau cronice. [Pr.: -ri-os-] – Din fr. périostose.

DOOM

periostóză (-ri-os-) s. f., g.-d. art. periostózei; pl. periostóze
periostozelor
PERIOSTÓZĂ, periostoze, s. f. (Med.) Inflamare sau îngroșare a periostului în urma unei periostite acute sau cronice. [Pr.: -ri-os-] – Din fr. périostose.

DOOM

periostóză (-ri-os-) s. f., g.-d. art. periostózei; pl. periostóze
periostracum
PERIOSTRÁCUM s.n. Epidermă a cochiliilor moluștelor. [< fr. périostracum, cf. gr. periostrakon < peri – în jur, ostrakon – cochilie].
periostul
PERIÓST, periosturi, s. n. Membrană conjunctiv-fibroasă care învelește osul. [Pr.: -ri-ost] – Din fr. périoste.

DOOM

perióst (-ri-ost) s. n., pl. periósturi
periostului
PERIÓST, periosturi, s. n. Membrană conjunctiv-fibroasă care învelește osul. [Pr.: -ri-ost] – Din fr. périoste.

DOOM

perióst (-ri-ost) s. n., pl. periósturi
periosturi
PERIÓST, periosturi, s. n. Membrană conjunctiv-fibroasă care învelește osul. [Pr.: -ri-ost] – Din fr. périoste.

DOOM

perióst (-ri-ost) s. n., pl. periósturi
periosturile
PERIÓST, periosturi, s. n. Membrană conjunctiv-fibroasă care învelește osul. [Pr.: -ri-ost] – Din fr. périoste.

DOOM

perióst (-ri-ost) s. n., pl. periósturi
periosturilor
PERIÓST, periosturi, s. n. Membrană conjunctiv-fibroasă care învelește osul. [Pr.: -ri-ost] – Din fr. périoste.

DOOM

perióst (-ri-ost) s. n., pl. periósturi
periovarian
PERIOVARIÁN, -Ă adj. Situat în jurul ovarului. [Pron. -ri-an., pl. -ieni, -iene. / < fr. périovarien].
periovariana
PERIOVARIÁN, -Ă adj. Situat în jurul ovarului. [Pron. -ri-an., pl. -ieni, -iene. / < fr. périovarien].
periovarianul
PERIOVARIÁN, -Ă adj. Situat în jurul ovarului. [Pron. -ri-an., pl. -ieni, -iene. / < fr. périovarien].
periovarianului
PERIOVARIÁN, -Ă adj. Situat în jurul ovarului. [Pron. -ri-an., pl. -ieni, -iene. / < fr. périovarien].
periovariene
PERIOVARIÁN, -Ă adj. Situat în jurul ovarului. [Pron. -ri-an., pl. -ieni, -iene. / < fr. périovarien].
periovarienei
PERIOVARIÁN, -Ă adj. Situat în jurul ovarului. [Pron. -ri-an., pl. -ieni, -iene. / < fr. périovarien].
periovarienele
PERIOVARIÁN, -Ă adj. Situat în jurul ovarului. [Pron. -ri-an., pl. -ieni, -iene. / < fr. périovarien].
periovarienelor
PERIOVARIÁN, -Ă adj. Situat în jurul ovarului. [Pron. -ri-an., pl. -ieni, -iene. / < fr. périovarien].
periovarieni
PERIOVARIÁN, -Ă adj. Situat în jurul ovarului. [Pron. -ri-an., pl. -ieni, -iene. / < fr. périovarien].
periovarienii
PERIOVARIÁN, -Ă adj. Situat în jurul ovarului. [Pron. -ri-an., pl. -ieni, -iene. / < fr. périovarien].
periovarienilor
PERIOVARIÁN, -Ă adj. Situat în jurul ovarului. [Pron. -ri-an., pl. -ieni, -iene. / < fr. périovarien].
periovular
PERIOVULÁR, -Ă adj. Care înconjură ovulul. [Cf. fr. périovulaire].
peripancreatic
PERIPANCREÁTIC, -Ă adj. Situat în jurul pancreasului. [Cf. fr. péripancréatique].
peripancreatită
PERIPANCREATÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesutului din jurul pancreasului. [Cf. fr. péripancréatite].
periparazitar
PERIPARAZITÁR, -Ă adj. Referitor la periparazitism. [Cf. fr. périparasitaire].
periparazitism
PERIPARAZITÍSM s.n. (Biol.) Periokie. [Cf. fr. périparasitisme, engl. periparasitism, germ. Periparasitismus].
peripatetic
PERIPATÉTIC, -Ă, peripatetici, -ce, adj. Care este întemeiat de Aristotel, care urmează doctrina lui Aristotel, care aparține peripatetismului, privitor la peripatetism. ♦ (Substantivat) Peripatetician. – Din fr. péripatétique.

DOOM

peripatétic adj. m., s. m., pl. peripatétici; adj. f. peripatétică, pl. peripatétice
peripatetic
PERIPATÉTIC, -Ă, peripatetici, -ce, adj. Care este întemeiat de Aristotel, care urmează doctrina lui Aristotel, care aparține peripatetismului, privitor la peripatetism. ♦ (Substantivat) Peripatetician. – Din fr. péripatétique.

DOOM

peripatétic adj. m., s. m., pl. peripatétici; adj. f. peripatétică, pl. peripatétice
peripatetica
PERIPATÉTIC, -Ă, peripatetici, -ce, adj. Care este întemeiat de Aristotel, care urmează doctrina lui Aristotel, care aparține peripatetismului, privitor la peripatetism. ♦ (Substantivat) Peripatetician. – Din fr. péripatétique.

DOOM

peripatétic adj. m., s. m., pl. peripatétici; adj. f. peripatétică, pl. peripatétice
peripatetica
PERIPATÉTIC, -Ă, peripatetici, -ce, adj. Care este întemeiat de Aristotel, care urmează doctrina lui Aristotel, care aparține peripatetismului, privitor la peripatetism. ♦ (Substantivat) Peripatetician. – Din fr. péripatétique.

DOOM

peripatétic adj. m., s. m., pl. peripatétici; adj. f. peripatétică, pl. peripatétice
peripatetice
PERIPATÉTIC, -Ă, peripatetici, -ce, adj. Care este întemeiat de Aristotel, care urmează doctrina lui Aristotel, care aparține peripatetismului, privitor la peripatetism. ♦ (Substantivat) Peripatetician. – Din fr. péripatétique.

DOOM

peripatétic adj. m., s. m., pl. peripatétici; adj. f. peripatétică, pl. peripatétice
peripatetice
PERIPATÉTIC, -Ă, peripatetici, -ce, adj. Care este întemeiat de Aristotel, care urmează doctrina lui Aristotel, care aparține peripatetismului, privitor la peripatetism. ♦ (Substantivat) Peripatetician. – Din fr. péripatétique.

DOOM

peripatétic adj. m., s. m., pl. peripatétici; adj. f. peripatétică, pl. peripatétice
peripateticei
PERIPATÉTIC, -Ă, peripatetici, -ce, adj. Care este întemeiat de Aristotel, care urmează doctrina lui Aristotel, care aparține peripatetismului, privitor la peripatetism. ♦ (Substantivat) Peripatetician. – Din fr. péripatétique.

DOOM

peripatétic adj. m., s. m., pl. peripatétici; adj. f. peripatétică, pl. peripatétice
peripateticei
PERIPATÉTIC, -Ă, peripatetici, -ce, adj. Care este întemeiat de Aristotel, care urmează doctrina lui Aristotel, care aparține peripatetismului, privitor la peripatetism. ♦ (Substantivat) Peripatetician. – Din fr. péripatétique.

DOOM

peripatétic adj. m., s. m., pl. peripatétici; adj. f. peripatétică, pl. peripatétice
peripateticele
PERIPATÉTIC, -Ă, peripatetici, -ce, adj. Care este întemeiat de Aristotel, care urmează doctrina lui Aristotel, care aparține peripatetismului, privitor la peripatetism. ♦ (Substantivat) Peripatetician. – Din fr. péripatétique.

DOOM

peripatétic adj. m., s. m., pl. peripatétici; adj. f. peripatétică, pl. peripatétice
peripateticele
PERIPATÉTIC, -Ă, peripatetici, -ce, adj. Care este întemeiat de Aristotel, care urmează doctrina lui Aristotel, care aparține peripatetismului, privitor la peripatetism. ♦ (Substantivat) Peripatetician. – Din fr. péripatétique.

DOOM

peripatétic adj. m., s. m., pl. peripatétici; adj. f. peripatétică, pl. peripatétice
peripateticelor
PERIPATÉTIC, -Ă, peripatetici, -ce, adj. Care este întemeiat de Aristotel, care urmează doctrina lui Aristotel, care aparține peripatetismului, privitor la peripatetism. ♦ (Substantivat) Peripatetician. – Din fr. péripatétique.

DOOM

peripatétic adj. m., s. m., pl. peripatétici; adj. f. peripatétică, pl. peripatétice
peripateticelor
PERIPATÉTIC, -Ă, peripatetici, -ce, adj. Care este întemeiat de Aristotel, care urmează doctrina lui Aristotel, care aparține peripatetismului, privitor la peripatetism. ♦ (Substantivat) Peripatetician. – Din fr. péripatétique.

DOOM

peripatétic adj. m., s. m., pl. peripatétici; adj. f. peripatétică, pl. peripatétice
peripatetici
PERIPATÉTIC, -Ă, peripatetici, -ce, adj. Care este întemeiat de Aristotel, care urmează doctrina lui Aristotel, care aparține peripatetismului, privitor la peripatetism. ♦ (Substantivat) Peripatetician. – Din fr. péripatétique.

DOOM

peripatétic adj. m., s. m., pl. peripatétici; adj. f. peripatétică, pl. peripatétice
peripatetici
PERIPATÉTIC, -Ă, peripatetici, -ce, adj. Care este întemeiat de Aristotel, care urmează doctrina lui Aristotel, care aparține peripatetismului, privitor la peripatetism. ♦ (Substantivat) Peripatetician. – Din fr. péripatétique.

DOOM

peripatétic adj. m., s. m., pl. peripatétici; adj. f. peripatétică, pl. peripatétice
peripatetician
PERIPATETICIÁN, peripateticieni, s. m. Adept al peripatetismului; p. ext. intelectual căruia îi place să discute plimbându-se. [Pr.: -ci-an] – Din fr. péripatéticien.

DOOM

peripateticián (-ci-an) s. m., pl. peripateticiéni (-ci-eni)
peripateticiana
PERIPATETICIÁN, peripateticieni, s. m. Adept al peripatetismului; p. ext. intelectual căruia îi place să discute plimbându-se. [Pr.: -ci-an] – Din fr. péripatéticien.

DOOM

peripateticián (-ci-an) s. m., pl. peripateticiéni (-ci-eni)
peripateticianul
PERIPATETICIÁN, peripateticieni, s. m. Adept al peripatetismului; p. ext. intelectual căruia îi place să discute plimbându-se. [Pr.: -ci-an] – Din fr. péripatéticien.

DOOM

peripateticián (-ci-an) s. m., pl. peripateticiéni (-ci-eni)
peripateticianului
PERIPATETICIÁN, peripateticieni, s. m. Adept al peripatetismului; p. ext. intelectual căruia îi place să discute plimbându-se. [Pr.: -ci-an] – Din fr. péripatéticien.

DOOM

peripateticián (-ci-an) s. m., pl. peripateticiéni (-ci-eni)
peripateticiene
PERIPATETICIÁN, peripateticieni, s. m. Adept al peripatetismului; p. ext. intelectual căruia îi place să discute plimbându-se. [Pr.: -ci-an] – Din fr. péripatéticien.

DOOM

peripateticián (-ci-an) s. m., pl. peripateticiéni (-ci-eni)
peripateticienei
PERIPATETICIÁN, peripateticieni, s. m. Adept al peripatetismului; p. ext. intelectual căruia îi place să discute plimbându-se. [Pr.: -ci-an] – Din fr. péripatéticien.

DOOM

peripateticián (-ci-an) s. m., pl. peripateticiéni (-ci-eni)
peripateticienele
PERIPATETICIÁN, peripateticieni, s. m. Adept al peripatetismului; p. ext. intelectual căruia îi place să discute plimbându-se. [Pr.: -ci-an] – Din fr. péripatéticien.

DOOM

peripateticián (-ci-an) s. m., pl. peripateticiéni (-ci-eni)
peripateticienelor
PERIPATETICIÁN, peripateticieni, s. m. Adept al peripatetismului; p. ext. intelectual căruia îi place să discute plimbându-se. [Pr.: -ci-an] – Din fr. péripatéticien.

DOOM

peripateticián (-ci-an) s. m., pl. peripateticiéni (-ci-eni)
peripateticieni
PERIPATETICIÁN, peripateticieni, s. m. Adept al peripatetismului; p. ext. intelectual căruia îi place să discute plimbându-se. [Pr.: -ci-an] – Din fr. péripatéticien.

DOOM

peripateticián (-ci-an) s. m., pl. peripateticiéni (-ci-eni)
peripateticienii
PERIPATETICIÁN, peripateticieni, s. m. Adept al peripatetismului; p. ext. intelectual căruia îi place să discute plimbându-se. [Pr.: -ci-an] – Din fr. péripatéticien.

DOOM

peripateticián (-ci-an) s. m., pl. peripateticiéni (-ci-eni)
peripateticienilor
PERIPATETICIÁN, peripateticieni, s. m. Adept al peripatetismului; p. ext. intelectual căruia îi place să discute plimbându-se. [Pr.: -ci-an] – Din fr. péripatéticien.

DOOM

peripateticián (-ci-an) s. m., pl. peripateticiéni (-ci-eni)
peripateticii
PERIPATÉTIC, -Ă, peripatetici, -ce, adj. Care este întemeiat de Aristotel, care urmează doctrina lui Aristotel, care aparține peripatetismului, privitor la peripatetism. ♦ (Substantivat) Peripatetician. – Din fr. péripatétique.

DOOM

peripatétic adj. m., s. m., pl. peripatétici; adj. f. peripatétică, pl. peripatétice
peripateticii
PERIPATÉTIC, -Ă, peripatetici, -ce, adj. Care este întemeiat de Aristotel, care urmează doctrina lui Aristotel, care aparține peripatetismului, privitor la peripatetism. ♦ (Substantivat) Peripatetician. – Din fr. péripatétique.

DOOM

peripatétic adj. m., s. m., pl. peripatétici; adj. f. peripatétică, pl. peripatétice
peripateticilor
PERIPATÉTIC, -Ă, peripatetici, -ce, adj. Care este întemeiat de Aristotel, care urmează doctrina lui Aristotel, care aparține peripatetismului, privitor la peripatetism. ♦ (Substantivat) Peripatetician. – Din fr. péripatétique.

DOOM

peripatétic adj. m., s. m., pl. peripatétici; adj. f. peripatétică, pl. peripatétice
peripateticilor
PERIPATÉTIC, -Ă, peripatetici, -ce, adj. Care este întemeiat de Aristotel, care urmează doctrina lui Aristotel, care aparține peripatetismului, privitor la peripatetism. ♦ (Substantivat) Peripatetician. – Din fr. péripatétique.

DOOM

peripatétic adj. m., s. m., pl. peripatétici; adj. f. peripatétică, pl. peripatétice
peripateticism
PERIPATETICÍSM s. n. (Rar) Peripatetism. – Peripatetic + suf. -ism.
peripateticismul
PERIPATETICÍSM s. n. (Rar) Peripatetism. – Peripatetic + suf. -ism.
peripateticismului
PERIPATETICÍSM s. n. (Rar) Peripatetism. – Peripatetic + suf. -ism.
peripateticul
PERIPATÉTIC, -Ă, peripatetici, -ce, adj. Care este întemeiat de Aristotel, care urmează doctrina lui Aristotel, care aparține peripatetismului, privitor la peripatetism. ♦ (Substantivat) Peripatetician. – Din fr. péripatétique.

DOOM

peripatétic adj. m., s. m., pl. peripatétici; adj. f. peripatétică, pl. peripatétice
peripateticul
PERIPATÉTIC, -Ă, peripatetici, -ce, adj. Care este întemeiat de Aristotel, care urmează doctrina lui Aristotel, care aparține peripatetismului, privitor la peripatetism. ♦ (Substantivat) Peripatetician. – Din fr. péripatétique.

DOOM

peripatétic adj. m., s. m., pl. peripatétici; adj. f. peripatétică, pl. peripatétice
peripateticului
PERIPATÉTIC, -Ă, peripatetici, -ce, adj. Care este întemeiat de Aristotel, care urmează doctrina lui Aristotel, care aparține peripatetismului, privitor la peripatetism. ♦ (Substantivat) Peripatetician. – Din fr. péripatétique.

DOOM

peripatétic adj. m., s. m., pl. peripatétici; adj. f. peripatétică, pl. peripatétice
peripateticului
PERIPATÉTIC, -Ă, peripatetici, -ce, adj. Care este întemeiat de Aristotel, care urmează doctrina lui Aristotel, care aparține peripatetismului, privitor la peripatetism. ♦ (Substantivat) Peripatetician. – Din fr. péripatétique.

DOOM

peripatétic adj. m., s. m., pl. peripatétici; adj. f. peripatétică, pl. peripatétice
peripatetism
PERIPATETÍSM s. n. Doctrina filosofică a lui Aristotel și a continuatorilor săi. – Din fr. péripatétisme.

DOOM

peripatetísm s. n.
peripatetismul
PERIPATETÍSM s. n. Doctrina filosofică a lui Aristotel și a continuatorilor săi. – Din fr. péripatétisme.

DOOM

peripatetísm s. n.
peripatetismului
PERIPATETÍSM s. n. Doctrina filosofică a lui Aristotel și a continuatorilor săi. – Din fr. péripatétisme.

DOOM

peripatetísm s. n.
peripatetiza
PERIPATETIZÁ, peripatetizez, vb. I. Intranz. A discuta probleme de știință sau de filosofie plimbându-se (după obiceiul lui Aristotel). – Peripatetic + suf. -iza.

DOOM

peripatetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 peripatetizeáză
peripatetizai
PERIPATETIZÁ, peripatetizez, vb. I. Intranz. A discuta probleme de știință sau de filosofie plimbându-se (după obiceiul lui Aristotel). – Peripatetic + suf. -iza.

DOOM

peripatetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 peripatetizeáză
peripatetizam
PERIPATETIZÁ, peripatetizez, vb. I. Intranz. A discuta probleme de știință sau de filosofie plimbându-se (după obiceiul lui Aristotel). – Peripatetic + suf. -iza.

DOOM

peripatetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 peripatetizeáză
peripatetizare
PERIPATETIZÁ, peripatetizez, vb. I. Intranz. A discuta probleme de știință sau de filosofie plimbându-se (după obiceiul lui Aristotel). – Peripatetic + suf. -iza.

DOOM

peripatetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 peripatetizeáză
peripatetizare
PERIPATETIZÁRE s.f. Acțiunea de a peripatetiza și rezultatul ei. [< peripatetiza].
peripatetizară
PERIPATETIZÁ, peripatetizez, vb. I. Intranz. A discuta probleme de știință sau de filosofie plimbându-se (după obiceiul lui Aristotel). – Peripatetic + suf. -iza.

DOOM

peripatetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 peripatetizeáză
peripatetizarăm
PERIPATETIZÁ, peripatetizez, vb. I. Intranz. A discuta probleme de știință sau de filosofie plimbându-se (după obiceiul lui Aristotel). – Peripatetic + suf. -iza.

DOOM

peripatetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 peripatetizeáză
peripatetizarăți
PERIPATETIZÁ, peripatetizez, vb. I. Intranz. A discuta probleme de știință sau de filosofie plimbându-se (după obiceiul lui Aristotel). – Peripatetic + suf. -iza.

DOOM

peripatetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 peripatetizeáză
peripatetizase
PERIPATETIZÁ, peripatetizez, vb. I. Intranz. A discuta probleme de știință sau de filosofie plimbându-se (după obiceiul lui Aristotel). – Peripatetic + suf. -iza.

DOOM

peripatetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 peripatetizeáză
peripatetizasem
PERIPATETIZÁ, peripatetizez, vb. I. Intranz. A discuta probleme de știință sau de filosofie plimbându-se (după obiceiul lui Aristotel). – Peripatetic + suf. -iza.

DOOM

peripatetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 peripatetizeáză
peripatetizaseră
PERIPATETIZÁ, peripatetizez, vb. I. Intranz. A discuta probleme de știință sau de filosofie plimbându-se (după obiceiul lui Aristotel). – Peripatetic + suf. -iza.

DOOM

peripatetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 peripatetizeáză
peripatetizaserăm
PERIPATETIZÁ, peripatetizez, vb. I. Intranz. A discuta probleme de știință sau de filosofie plimbându-se (după obiceiul lui Aristotel). – Peripatetic + suf. -iza.

DOOM

peripatetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 peripatetizeáză
peripatetizaserăți
PERIPATETIZÁ, peripatetizez, vb. I. Intranz. A discuta probleme de știință sau de filosofie plimbându-se (după obiceiul lui Aristotel). – Peripatetic + suf. -iza.

DOOM

peripatetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 peripatetizeáză
peripatetizaseși
PERIPATETIZÁ, peripatetizez, vb. I. Intranz. A discuta probleme de știință sau de filosofie plimbându-se (după obiceiul lui Aristotel). – Peripatetic + suf. -iza.

DOOM

peripatetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 peripatetizeáză
peripatetizaseți
PERIPATETIZÁ, peripatetizez, vb. I. Intranz. A discuta probleme de știință sau de filosofie plimbându-se (după obiceiul lui Aristotel). – Peripatetic + suf. -iza.

DOOM

peripatetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 peripatetizeáză
peripatetizat
PERIPATETIZÁ, peripatetizez, vb. I. Intranz. A discuta probleme de știință sau de filosofie plimbându-se (după obiceiul lui Aristotel). – Peripatetic + suf. -iza.

DOOM

peripatetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 peripatetizeáză
peripatetizau
PERIPATETIZÁ, peripatetizez, vb. I. Intranz. A discuta probleme de știință sau de filosofie plimbându-se (după obiceiul lui Aristotel). – Peripatetic + suf. -iza.

DOOM

peripatetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 peripatetizeáză
peripatetizași
PERIPATETIZÁ, peripatetizez, vb. I. Intranz. A discuta probleme de știință sau de filosofie plimbându-se (după obiceiul lui Aristotel). – Peripatetic + suf. -iza.

DOOM

peripatetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 peripatetizeáză
peripatetizați
PERIPATETIZÁ, peripatetizez, vb. I. Intranz. A discuta probleme de știință sau de filosofie plimbându-se (după obiceiul lui Aristotel). – Peripatetic + suf. -iza.

DOOM

peripatetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 peripatetizeáză
peripatetizează
PERIPATETIZÁ, peripatetizez, vb. I. Intranz. A discuta probleme de știință sau de filosofie plimbându-se (după obiceiul lui Aristotel). – Peripatetic + suf. -iza.

DOOM

peripatetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 peripatetizeáză
peripatetizez
PERIPATETIZÁ, peripatetizez, vb. I. Intranz. A discuta probleme de știință sau de filosofie plimbându-se (după obiceiul lui Aristotel). – Peripatetic + suf. -iza.

DOOM

peripatetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 peripatetizeáză
peripatetizeze
PERIPATETIZÁ, peripatetizez, vb. I. Intranz. A discuta probleme de știință sau de filosofie plimbându-se (după obiceiul lui Aristotel). – Peripatetic + suf. -iza.

DOOM

peripatetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 peripatetizeáză
peripatetizezi
PERIPATETIZÁ, peripatetizez, vb. I. Intranz. A discuta probleme de știință sau de filosofie plimbându-se (după obiceiul lui Aristotel). – Peripatetic + suf. -iza.

DOOM

peripatetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 peripatetizeáză
peripatetizând
PERIPATETIZÁ, peripatetizez, vb. I. Intranz. A discuta probleme de știință sau de filosofie plimbându-se (după obiceiul lui Aristotel). – Peripatetic + suf. -iza.

DOOM

peripatetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 peripatetizeáză
peripatetizînd
PERIPATETIZÁ, peripatetizez, vb. I. Intranz. A discuta probleme de știință sau de filosofie plimbându-se (după obiceiul lui Aristotel). – Peripatetic + suf. -iza.

DOOM

peripatetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 peripatetizeáză
peripato
PERIPATÓ s.n. (Liv.) Plimbare. [< fr. péripato].
peripeția
PERIPEȚÍE, peripeții, s. f. Întâmplare sau serie de întâmplări și de incidente neprevăzute (și impresionante) care intervin în viața cuiva; spec. serie de astfel de întâmplări prezentate într-o operă literară. – Din fr. péripétie.

DOOM

peripețíe s. f., art. peripețía, g.-d. art. peripețíei; pl. peripețíi, art. peripețíile
peripeție
PERIPEȚÍE, peripeții, s. f. Întâmplare sau serie de întâmplări și de incidente neprevăzute (și impresionante) care intervin în viața cuiva; spec. serie de astfel de întâmplări prezentate într-o operă literară. – Din fr. péripétie.

DOOM

peripețíe s. f., art. peripețía, g.-d. art. peripețíei; pl. peripețíi, art. peripețíile
peripeției
PERIPEȚÍE, peripeții, s. f. Întâmplare sau serie de întâmplări și de incidente neprevăzute (și impresionante) care intervin în viața cuiva; spec. serie de astfel de întâmplări prezentate într-o operă literară. – Din fr. péripétie.

DOOM

peripețíe s. f., art. peripețía, g.-d. art. peripețíei; pl. peripețíi, art. peripețíile
peripeții
PERIPEȚÍE, peripeții, s. f. Întâmplare sau serie de întâmplări și de incidente neprevăzute (și impresionante) care intervin în viața cuiva; spec. serie de astfel de întâmplări prezentate într-o operă literară. – Din fr. péripétie.

DOOM

peripețíe s. f., art. peripețía, g.-d. art. peripețíei; pl. peripețíi, art. peripețíile
peripețiile
PERIPEȚÍE, peripeții, s. f. Întâmplare sau serie de întâmplări și de incidente neprevăzute (și impresionante) care intervin în viața cuiva; spec. serie de astfel de întâmplări prezentate într-o operă literară. – Din fr. péripétie.

DOOM

peripețíe s. f., art. peripețía, g.-d. art. peripețíei; pl. peripețíi, art. peripețíile
peripețiilor
PERIPEȚÍE, peripeții, s. f. Întâmplare sau serie de întâmplări și de incidente neprevăzute (și impresionante) care intervin în viața cuiva; spec. serie de astfel de întâmplări prezentate într-o operă literară. – Din fr. péripétie.

DOOM

peripețíe s. f., art. peripețía, g.-d. art. peripețíei; pl. peripețíi, art. peripețíile
periphas
Periphas 1. Unul dintre lapiți. 2. Unul dintre primii regi ai Atticei. Vestit pentru spiritul său de dreptate, era venerat de către supușii săi, asemenea unui zeu. Gelos, Zeus l-a transformat într-un vultur.
peripiloric
PERIPILÓRIC, -Ă adj. Situat în jurul pilorului. [Cf. fr. péripylorique].
peripiscă
PERIPÍSCĂ, peripiște, s. f. (Înv.) Motiv (de proces); neînțelegere, ceartă. [Pl. și: peripiști] – Din rus. perepiska.

DOOM

!peripíscă (înv.) s. f., g.-d. art. peripíștii; pl. peripíști
peripiscă
PERIPÍSCĂ, peripiști, s. f. (Înv.) Motiv (de proces); neînțelegere, ceartă. [Pl. și: peripiște] – Din rus. perepiska.
periple
PERÍPLU, periple, s. n. Călătorie lungă pe mări și oceane; călătorie lungă (și anevoioasă). – Din fr. périple.

DOOM

períplu (-ri-plu) s. n., art. períplul; pl. períple
periplegie
PERIPLEGÍE s.f. (Med.) Paralizie a tuturor membrelor. [Gen. -iei. / < fr. périplégie, cf. gr. periplegia < peri – în jur, plege – leziune].
periplele
PERÍPLU, periple, s. n. Călătorie lungă pe mări și oceane; călătorie lungă (și anevoioasă). – Din fr. périple.

DOOM

períplu (-ri-plu) s. n., art. períplul; pl. períple
periplelor
PERÍPLU, periple, s. n. Călătorie lungă pe mări și oceane; călătorie lungă (și anevoioasă). – Din fr. périple.

DOOM

períplu (-ri-plu) s. n., art. períplul; pl. períple
peripleurită
PERIPLEURÍTĂ s.f. Inflamație a țesutului dintre pleura parietală și peretele toracic. [Cf. fr. péripleurite].
periplizoane
PERIPLIZÓN, periplizoane, s. n. (Înv.; în expr.) A lua (pe cineva sau ceva) în periplizon = a râde (de cineva sau de ceva), a lua în râs (pe cineva sau ceva). – Din ngr. peripézon (part. prez. al lui peripézo).

DOOM

periplizón (în expr.) (înv.) (-ri-pli-) s. n., pl. periplizoáne
periplizoanele
PERIPLIZÓN, periplizoane, s. n. (Înv.; în expr.) A lua (pe cineva sau ceva) în periplizon = a râde (de cineva sau de ceva), a lua în râs (pe cineva sau ceva). – Din ngr. peripézon (part. prez. al lui peripézo).

DOOM

periplizón (în expr.) (înv.) (-ri-pli-) s. n., pl. periplizoáne
periplizoanelor
PERIPLIZÓN, periplizoane, s. n. (Înv.; în expr.) A lua (pe cineva sau ceva) în periplizon = a râde (de cineva sau de ceva), a lua în râs (pe cineva sau ceva). – Din ngr. peripézon (part. prez. al lui peripézo).

DOOM

periplizón (în expr.) (înv.) (-ri-pli-) s. n., pl. periplizoáne
periplizon
PERIPLIZÓN, periplizoane, s. n. (Înv.; în expr.) A lua (pe cineva sau ceva) în periplizon = a râde (de cineva sau de ceva), a lua în râs (pe cineva sau ceva). – Din ngr. peripézon (part. prez. al lui peripézo).

DOOM

periplizón (în expr.) (înv.) (-ri-pli-) s. n., pl. periplizoáne
periplizonul
PERIPLIZÓN, periplizoane, s. n. (Înv.; în expr.) A lua (pe cineva sau ceva) în periplizon = a râde (de cineva sau de ceva), a lua în râs (pe cineva sau ceva). – Din ngr. peripézon (part. prez. al lui peripézo).

DOOM

periplizón (în expr.) (înv.) (-ri-pli-) s. n., pl. periplizoáne
periplizonului
PERIPLIZÓN, periplizoane, s. n. (Înv.; în expr.) A lua (pe cineva sau ceva) în periplizon = a râde (de cineva sau de ceva), a lua în râs (pe cineva sau ceva). – Din ngr. peripézon (part. prez. al lui peripézo).

DOOM

periplizón (în expr.) (înv.) (-ri-pli-) s. n., pl. periplizoáne
periplu
PERÍPLU, periple, s. n. Călătorie lungă pe mări și oceane; călătorie lungă (și anevoioasă). – Din fr. périple.

DOOM

períplu (-ri-plu) s. n., art. períplul; pl. períple
periplu
PERÍPLU s.n. Călătorie pe mare în jurul Pământului; circumnavigație. ♦ (P. ext.) Voiaj turistic. [Pl. -uri. / cf. fr. périple, lat. periplus, gr. periplous < peri – împrejur, plein – a naviga].
periplul
PERÍPLU, periple, s. n. Călătorie lungă pe mări și oceane; călătorie lungă (și anevoioasă). – Din fr. périple.

DOOM

períplu (-ri-plu) s. n., art. períplul; pl. períple
periplului
PERÍPLU, periple, s. n. Călătorie lungă pe mări și oceane; călătorie lungă (și anevoioasă). – Din fr. périple.

DOOM

períplu (-ri-plu) s. n., art. períplul; pl. períple
peripneumonic
PERIPNEUMÓNIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de peripneumonie. [Cf. fr. péripneumonique].
peripneumonie
PERIPNEUMONÍE s.f. (Med.) Pneumonie conjugată cu pleurezie; (p. restr.) pneumonie. [< fr. péripneumonie].
peripolar
PERIPOLÁR, -Ă adj. Circumpolar. [Cf. fr. péripolaire, it. peripolare].
periporită
PERIPORÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație în jurul orificiilor glandelor sudoripare. [Cf. fr. périporite].
periproctită
PERIPROCTÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație difuză perirectală. [Cf. fr. périproctite].
periprostatic
PERIPROSTÁTIC, -Ă adj. Situat în jurul prostatei. [Cf. fr. périprostatique].
periprostatită
PERIPROSTATÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesutului celular periprostatic care urmează unei prostatite. [Cf. fr. périprostatite].
peripsoită
PERIPSOÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesutului conjunctiv din jurul mușchiului psoas. [Pron. -pso-i-. / < fr. péripsoïte].
peripter
PERIPTÉR, periptere, s. n. Edificiu înconjurat pe toate părțile de o galerie cu coloane. ◊ (Adjectival) Templu peripter. – Din ngr. perípteros, fr. périptère.

DOOM

!periptér (-rip-ter/-ri-pter) s. n., pl. periptére
periptere
PERIPTÉR, periptere, s. n. Edificiu înconjurat pe toate părțile de o galerie cu coloane. ◊ (Adjectival) Templu peripter. – Din ngr. perípteros, fr. périptère.

DOOM

!periptér (-rip-ter/-ri-pter) s. n., pl. periptére
peripterele
PERIPTÉR, periptere, s. n. Edificiu înconjurat pe toate părțile de o galerie cu coloane. ◊ (Adjectival) Templu peripter. – Din ngr. perípteros, fr. périptère.

DOOM

!periptér (-rip-ter/-ri-pter) s. n., pl. periptére
peripterelor
PERIPTÉR, periptere, s. n. Edificiu înconjurat pe toate părțile de o galerie cu coloane. ◊ (Adjectival) Templu peripter. – Din ngr. perípteros, fr. périptère.

DOOM

!periptér (-rip-ter/-ri-pter) s. n., pl. periptére
peripterul
PERIPTÉR, periptere, s. n. Edificiu înconjurat pe toate părțile de o galerie cu coloane. ◊ (Adjectival) Templu peripter. – Din ngr. perípteros, fr. périptère.

DOOM

!periptér (-rip-ter/-ri-pter) s. n., pl. periptére
peripterului
PERIPTÉR, periptere, s. n. Edificiu înconjurat pe toate părțile de o galerie cu coloane. ◊ (Adjectival) Templu peripter. – Din ngr. perípteros, fr. périptère.

DOOM

!periptér (-rip-ter/-ri-pter) s. n., pl. periptére
perirectal
PERIRECTÁL, -Ă adj. Situat în jurul rectului. [Cf. fr. périrectal].
perirectită
PERIRECTÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesutului conjunctiv din jurul rectului. [Cf. fr. périrectite].
perirenal
PERIRENÁL, -Ă adj. Din jurul rinichilor. [< fr. périrénal].
perisabil
PERISÁBIL, -Ă, perisabili, -e, adj. Care se strică, se alterează ușor; supus stricăciunii, alterării, dispariției. – Din fr. périssable.

DOOM

perisábil adj. m., pl. perisábili; f. perisábilă, pl. perisábile
perisabila
PERISÁBIL, -Ă, perisabili, -e, adj. Care se strică, se alterează ușor; supus stricăciunii, alterării, dispariției. – Din fr. périssable.

DOOM

perisábil adj. m., pl. perisábili; f. perisábilă, pl. perisábile
perisabile
PERISÁBIL, -Ă, perisabili, -e, adj. Care se strică, se alterează ușor; supus stricăciunii, alterării, dispariției. – Din fr. périssable.

DOOM

perisábil adj. m., pl. perisábili; f. perisábilă, pl. perisábile
perisabilei
PERISÁBIL, -Ă, perisabili, -e, adj. Care se strică, se alterează ușor; supus stricăciunii, alterării, dispariției. – Din fr. périssable.

DOOM

perisábil adj. m., pl. perisábili; f. perisábilă, pl. perisábile
perisabilele
PERISÁBIL, -Ă, perisabili, -e, adj. Care se strică, se alterează ușor; supus stricăciunii, alterării, dispariției. – Din fr. périssable.

DOOM

perisábil adj. m., pl. perisábili; f. perisábilă, pl. perisábile
perisabilelor
PERISÁBIL, -Ă, perisabili, -e, adj. Care se strică, se alterează ușor; supus stricăciunii, alterării, dispariției. – Din fr. périssable.

DOOM

perisábil adj. m., pl. perisábili; f. perisábilă, pl. perisábile
perisabili
PERISÁBIL, -Ă, perisabili, -e, adj. Care se strică, se alterează ușor; supus stricăciunii, alterării, dispariției. – Din fr. périssable.

DOOM

perisábil adj. m., pl. perisábili; f. perisábilă, pl. perisábile
perisabilii
PERISÁBIL, -Ă, perisabili, -e, adj. Care se strică, se alterează ușor; supus stricăciunii, alterării, dispariției. – Din fr. périssable.

DOOM

perisábil adj. m., pl. perisábili; f. perisábilă, pl. perisábile
perisabililor
PERISÁBIL, -Ă, perisabili, -e, adj. Care se strică, se alterează ușor; supus stricăciunii, alterării, dispariției. – Din fr. périssable.

DOOM

perisábil adj. m., pl. perisábili; f. perisábilă, pl. perisábile
perisabilitate
PERISABILITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este perisabil. ◊ Scădere în cantitate a unor mărfuri, intervenită în timp (și din cauze diverse). – Perisabil + suf. -itate.

DOOM

perisabilitáte s. f., g.-d. art. perisabilitắții
perisabilitatea
PERISABILITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este perisabil. ◊ Scădere în cantitate a unor mărfuri, intervenită în timp (și din cauze diverse). – Perisabil + suf. -itate.

DOOM

perisabilitáte s. f., g.-d. art. perisabilitắții
perisabilități
PERISABILITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este perisabil. ◊ Scădere în cantitate a unor mărfuri, intervenită în timp (și din cauze diverse). – Perisabil + suf. -itate.

DOOM

perisabilitáte s. f., g.-d. art. perisabilitắții
perisabilității
PERISABILITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este perisabil. ◊ Scădere în cantitate a unor mărfuri, intervenită în timp (și din cauze diverse). – Perisabil + suf. -itate.

DOOM

perisabilitáte s. f., g.-d. art. perisabilitắții
perisabilul
PERISÁBIL, -Ă, perisabili, -e, adj. Care se strică, se alterează ușor; supus stricăciunii, alterării, dispariției. – Din fr. périssable.

DOOM

perisábil adj. m., pl. perisábili; f. perisábilă, pl. perisábile
perisabilului
PERISÁBIL, -Ă, perisabili, -e, adj. Care se strică, se alterează ușor; supus stricăciunii, alterării, dispariției. – Din fr. périssable.

DOOM

perisábil adj. m., pl. perisábili; f. perisábilă, pl. perisábile
perisalpingită
PERISALPINGÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesuturilor din jurul salpingelui. [Cf. fr. périsalpingite].
perisalpingovarită
PERISALPINGOVARÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesutului conjunctiv din jurul uterului și al salpingelui; perimetroanexită. [Cf. fr. périsalpingovarite].
periscoape
PERISCÓP, periscoape, s. n. Instrument optic care servește la observarea câmpului de operații dintr-o tranșee, dintr-un submarin etc. ◊ Periscop solar = periscop special cu care se fotografiază poziția față de orizont a discului solar. – Din fr. périscope.

DOOM

!periscóp (-ris-cop/-ri-scop) s. n., pl. periscoápe
periscoapele
PERISCÓP, periscoape, s. n. Instrument optic care servește la observarea câmpului de operații dintr-o tranșee, dintr-un submarin etc. ◊ Periscop solar = periscop special cu care se fotografiază poziția față de orizont a discului solar. – Din fr. périscope.

DOOM

!periscóp (-ris-cop/-ri-scop) s. n., pl. periscoápe
periscoapelor
PERISCÓP, periscoape, s. n. Instrument optic care servește la observarea câmpului de operații dintr-o tranșee, dintr-un submarin etc. ◊ Periscop solar = periscop special cu care se fotografiază poziția față de orizont a discului solar. – Din fr. périscope.

DOOM

!periscóp (-ris-cop/-ri-scop) s. n., pl. periscoápe
periscop
PERISCÓP, periscoape, s. n. Instrument optic care servește la observarea câmpului de operații dintr-o tranșee, dintr-un submarin etc. ◊ Periscop solar = periscop special cu care se fotografiază poziția față de orizont a discului solar. – Din fr. périscope.

DOOM

!periscóp (-ris-cop/-ri-scop) s. n., pl. periscoápe
periscopic
PERISCÓPIC, -Ă adj. (Despre lentile) Care are una dintre fețe plană sau concavă și cealaltă convexă. [Cf. fr. périscopique].
periscopica
PERISCÓPIC, -Ă adj. (Despre lentile) Care are una dintre fețe plană sau concavă și cealaltă convexă. [Cf. fr. périscopique].
periscopice
PERISCÓPIC, -Ă adj. (Despre lentile) Care are una dintre fețe plană sau concavă și cealaltă convexă. [Cf. fr. périscopique].
periscopicei
PERISCÓPIC, -Ă adj. (Despre lentile) Care are una dintre fețe plană sau concavă și cealaltă convexă. [Cf. fr. périscopique].
periscopicele
PERISCÓPIC, -Ă adj. (Despre lentile) Care are una dintre fețe plană sau concavă și cealaltă convexă. [Cf. fr. périscopique].
periscopicelor
PERISCÓPIC, -Ă adj. (Despre lentile) Care are una dintre fețe plană sau concavă și cealaltă convexă. [Cf. fr. périscopique].
periscopici
PERISCÓPIC, -Ă adj. (Despre lentile) Care are una dintre fețe plană sau concavă și cealaltă convexă. [Cf. fr. périscopique].
periscopicii
PERISCÓPIC, -Ă adj. (Despre lentile) Care are una dintre fețe plană sau concavă și cealaltă convexă. [Cf. fr. périscopique].
periscopicilor
PERISCÓPIC, -Ă adj. (Despre lentile) Care are una dintre fețe plană sau concavă și cealaltă convexă. [Cf. fr. périscopique].
periscopicul
PERISCÓPIC, -Ă adj. (Despre lentile) Care are una dintre fețe plană sau concavă și cealaltă convexă. [Cf. fr. périscopique].
periscopicului
PERISCÓPIC, -Ă adj. (Despre lentile) Care are una dintre fețe plană sau concavă și cealaltă convexă. [Cf. fr. périscopique].
periscopul
PERISCÓP, periscoape, s. n. Instrument optic care servește la observarea câmpului de operații dintr-o tranșee, dintr-un submarin etc. ◊ Periscop solar = periscop special cu care se fotografiază poziția față de orizont a discului solar. – Din fr. périscope.

DOOM

!periscóp (-ris-cop/-ri-scop) s. n., pl. periscoápe
periscopului
PERISCÓP, periscoape, s. n. Instrument optic care servește la observarea câmpului de operații dintr-o tranșee, dintr-un submarin etc. ◊ Periscop solar = periscop special cu care se fotografiază poziția față de orizont a discului solar. – Din fr. périscope.

DOOM

!periscóp (-ris-cop/-ri-scop) s. n., pl. periscoápe
periselenar
PERISELENÁR, -Ă adj. Perilunar; circumlunar, circumselenar. [Cf. fr. périsélénaire].
periselenara
PERISELENÁR, -Ă adj. Perilunar; circumlunar, circumselenar. [Cf. fr. périsélénaire].
periselenare
PERISELENÁR, -Ă adj. Perilunar; circumlunar, circumselenar. [Cf. fr. périsélénaire].
periselenarei
PERISELENÁR, -Ă adj. Perilunar; circumlunar, circumselenar. [Cf. fr. périsélénaire].
periselenarele
PERISELENÁR, -Ă adj. Perilunar; circumlunar, circumselenar. [Cf. fr. périsélénaire].
periselenarelor
PERISELENÁR, -Ă adj. Perilunar; circumlunar, circumselenar. [Cf. fr. périsélénaire].
periselenari
PERISELENÁR, -Ă adj. Perilunar; circumlunar, circumselenar. [Cf. fr. périsélénaire].
periselenarii
PERISELENÁR, -Ă adj. Perilunar; circumlunar, circumselenar. [Cf. fr. périsélénaire].
periselenarilor
PERISELENÁR, -Ă adj. Perilunar; circumlunar, circumselenar. [Cf. fr. périsélénaire].
periselenarul
PERISELENÁR, -Ă adj. Perilunar; circumlunar, circumselenar. [Cf. fr. périsélénaire].
periselenarului
PERISELENÁR, -Ă adj. Perilunar; circumlunar, circumselenar. [Cf. fr. périsélénaire].
perisfera
PERISFÉRĂ s. f. Înveliș intern al Pământului, care se întinde de la suprafața acestuia până la adâncimea de 1200 km. – Din fr. périsphère.

DOOM

!perisféră (-ris-fe-/-ri-sfe-) s. f., g.-d. art. perisférei
perisfere
PERISFÉRĂ s. f. Înveliș intern al Pământului, care se întinde de la suprafața acestuia până la adâncimea de 1200 km. – Din fr. périsphère.

DOOM

!perisféră (-ris-fe-/-ri-sfe-) s. f., g.-d. art. perisférei
perisferei
PERISFÉRĂ s. f. Înveliș intern al Pământului, care se întinde de la suprafața acestuia până la adâncimea de 1200 km. – Din fr. périsphère.

DOOM

!perisféră (-ris-fe-/-ri-sfe-) s. f., g.-d. art. perisférei
perisigmoidită
PERISIGMOIDÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a valvulelor sigmoide. [Cf. fr. périsigmoïdite].
perisinovial
PERISINOVIÁL, -Ă adj. Situat în jurul sinoviei. [Cf. fr. périsynovial].
perisinovită
PERISINOVÍTĂ s.f. (Med.) Abces sau flegmon al tecii conjunctive care învelește o sinovială. [Cf. fr. périsynovite].
perisip
PERISÍP, perisipuri, s. n. Fâșie îngustă de pământ pe malul mării, formată prin acumularea aluviunilor, care închide un liman sau o lagună. – Et. nec.

DOOM

perisíp s. n., pl. perisípuri
perisipul
PERISÍP, perisipuri, s. n. Fâșie îngustă de pământ pe malul mării, formată prin acumularea aluviunilor, care închide un liman sau o lagună. – Et. nec.

DOOM

perisíp s. n., pl. perisípuri
perisipului
PERISÍP, perisipuri, s. n. Fâșie îngustă de pământ pe malul mării, formată prin acumularea aluviunilor, care închide un liman sau o lagună. – Et. nec.

DOOM

perisíp s. n., pl. perisípuri
perisipuri
PERISÍP, perisipuri, s. n. Fâșie îngustă de pământ pe malul mării, formată prin acumularea aluviunilor, care închide un liman sau o lagună. – Et. nec.

DOOM

perisíp s. n., pl. perisípuri
perisipurile
PERISÍP, perisipuri, s. n. Fâșie îngustă de pământ pe malul mării, formată prin acumularea aluviunilor, care închide un liman sau o lagună. – Et. nec.

DOOM

perisíp s. n., pl. perisípuri
perisipurilor
PERISÍP, perisipuri, s. n. Fâșie îngustă de pământ pe malul mării, formată prin acumularea aluviunilor, care închide un liman sau o lagună. – Et. nec.

DOOM

perisíp s. n., pl. perisípuri
perisistola
PERISÍSTOLĂ s.f. Interval între sistolă și diastolă. [< fr. périsystole].

DOOM

!perisístolă s. f., g.-d. art. perisístolei; pl. perisistole
perisistole
PERISÍSTOLĂ s.f. Interval între sistolă și diastolă. [< fr. périsystole].

DOOM

!perisístolă s. f., g.-d. art. perisístolei; pl. perisistole
perisistolei
PERISÍSTOLĂ s.f. Interval între sistolă și diastolă. [< fr. périsystole].

DOOM

!perisístolă s. f., g.-d. art. perisístolei; pl. perisistole
perisistolele
PERISÍSTOLĂ s.f. Interval între sistolă și diastolă. [< fr. périsystole].

DOOM

!perisístolă s. f., g.-d. art. perisístolei; pl. perisistole
perisistolelor
PERISÍSTOLĂ s.f. Interval între sistolă și diastolă. [< fr. périsystole].

DOOM

!perisístolă s. f., g.-d. art. perisístolei; pl. perisistole
perisodactil
PERISODACTÍL, perisodactile, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere erbivore cu un număr impar de degete; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. périssodactyle.

DOOM

perisodactíl s. n., pl. perisodactíle
perisodactile
PERISODACTÍL, perisodactile, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere erbivore cu un număr impar de degete; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. périssodactyle.

DOOM

perisodactíl s. n., pl. perisodactíle
perisodactilele
PERISODACTÍL, perisodactile, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere erbivore cu un număr impar de degete; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. périssodactyle.

DOOM

perisodactíl s. n., pl. perisodactíle
perisodactilelor
PERISODACTÍL, perisodactile, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere erbivore cu un număr impar de degete; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. périssodactyle.

DOOM

perisodactíl s. n., pl. perisodactíle
perisodactilul
PERISODACTÍL, perisodactile, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere erbivore cu un număr impar de degete; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. périssodactyle.

DOOM

perisodactíl s. n., pl. perisodactíle
perisodactilului
PERISODACTÍL, perisodactile, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere erbivore cu un număr impar de degete; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. périssodactyle.

DOOM

perisodactíl s. n., pl. perisodactíle
perisperm
PERISPÉRM s. n. Țesut vegetal care acumulează substanțele nutritive de origine nucleară din unele semințe. – Din fr. périsperme.

DOOM

!perispérm (-ris-perm/-ri-sperm) s. n.
perispermatic
PERISPERMÁTIC, -Ă adj. Al perispermului; perispermic. [< fr. périspermatique].
perispermatită
PERISPERMATÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesuturilor din jurul cordonului spermatic. [Cf. fr. périspermatite].
perisperme
PERISPÉRM s. n. Țesut vegetal care acumulează substanțele nutritive de origine nucleară din unele semințe. – Din fr. périsperme.

DOOM

!perispérm (-ris-perm/-ri-sperm) s. n.
perispermele
PERISPÉRM s. n. Țesut vegetal care acumulează substanțele nutritive de origine nucleară din unele semințe. – Din fr. périsperme.

DOOM

!perispérm (-ris-perm/-ri-sperm) s. n.
perispermelor
PERISPÉRM s. n. Țesut vegetal care acumulează substanțele nutritive de origine nucleară din unele semințe. – Din fr. périsperme.

DOOM

!perispérm (-ris-perm/-ri-sperm) s. n.
perispermic
PERISPÉRMIC, -Ă adj. Perispermatic. [Cf. fr. périspermique].
perispermul
PERISPÉRM s. n. Țesut vegetal care acumulează substanțele nutritive de origine nucleară din unele semințe. – Din fr. périsperme.

DOOM

!perispérm (-ris-perm/-ri-sperm) s. n.
perispermului
PERISPÉRM s. n. Țesut vegetal care acumulează substanțele nutritive de origine nucleară din unele semințe. – Din fr. périsperme.

DOOM

!perispérm (-ris-perm/-ri-sperm) s. n.
perisplanhnită
PERISPLANHNÍTĂ s.f. Periviscerită. [Cf. fr. périsplanchnite].
perisplenită
PERISPLENÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a capsulei seroase a splinei. [< fr. périsplénite, cf. gr. peri – în jur, splen – splină].
perispomen
PERISPOMÉN, perispomene, s. n. Accent circumflex în limba greacă. [Pl. și: (înv.) perispomeni] – Din ngr. perispoméni.

DOOM

perispomén s. n., pl. perispoméne
perispomena
PERISPOMÉN, perispomene, s. n. Accent circumflex în limba greacă. [Pl. și: (înv.) perispomeni] – Din ngr. perispoméni.

DOOM

perispomén s. n., pl. perispoméne
perispomene
PERISPOMÉN, perispomene, s. n. Accent circumflex în limba greacă. [Pl. și: (înv.) perispomeni] – Din ngr. perispoméni.

DOOM

perispomén s. n., pl. perispoméne
perispomenei
PERISPOMÉN, perispomene, s. n. Accent circumflex în limba greacă. [Pl. și: (înv.) perispomeni] – Din ngr. perispoméni.

DOOM

perispomén s. n., pl. perispoméne
perispomenele
PERISPOMÉN, perispomene, s. n. Accent circumflex în limba greacă. [Pl. și: (înv.) perispomeni] – Din ngr. perispoméni.

DOOM

perispomén s. n., pl. perispoméne
perispomenelor
PERISPOMÉN, perispomene, s. n. Accent circumflex în limba greacă. [Pl. și: (înv.) perispomeni] – Din ngr. perispoméni.

DOOM

perispomén s. n., pl. perispoméne
perispomeni
PERISPOMÉN, perispomene, s. n. Accent circumflex în limba greacă. [Pl. și: (înv.) perispomeni] – Din ngr. perispoméni.

DOOM

perispomén s. n., pl. perispoméne
perispomenii
PERISPOMÉN, perispomene, s. n. Accent circumflex în limba greacă. [Pl. și: (înv.) perispomeni] – Din ngr. perispoméni.

DOOM

perispomén s. n., pl. perispoméne
perispomenilor
PERISPOMÉN, perispomene, s. n. Accent circumflex în limba greacă. [Pl. și: (înv.) perispomeni] – Din ngr. perispoméni.

DOOM

perispomén s. n., pl. perispoméne
perispomenul
PERISPOMÉN, perispomene, s. n. Accent circumflex în limba greacă. [Pl. și: (înv.) perispomeni] – Din ngr. perispoméni.

DOOM

perispomén s. n., pl. perispoméne
perispomenului
PERISPOMÉN, perispomene, s. n. Accent circumflex în limba greacă. [Pl. și: (înv.) perispomeni] – Din ngr. perispoméni.

DOOM

perispomén s. n., pl. perispoméne
perispondilită
PERISPONDILÍTĂ s.f. Inflamație (reumatică) a țesuturilor din jurul vertebrelor. [Cf. fr. périspondilite].
perispor
PERISPÓR s.m. (Bot.) Înveliș extern al sporului. [< fr. périspore, cf. gr. peri – în jur, sporos – sămânță].
peristaltic
PERISTÁLTIC, -Ă adj. Mișcări peristaltice = mișcări prin care esofagul, stomacul și intestinele se contractă, favorizând deglutiția și apoi digestia. [< fr. péristaltique, cf. gr. peri – împrejur, stellein – a comprima].
peristaltica
PERISTÁLTIC, -Ă adj. Mișcări peristaltice = mișcări prin care esofagul, stomacul și intestinele se contractă, favorizând deglutiția și apoi digestia. [< fr. péristaltique, cf. gr. peri – împrejur, stellein – a comprima].
peristaltica
PERISTÁLTICĂ, peristaltice, adj. (În sintagma) Mișcare peristaltică = peristaltism. – Din fr. péristaltique.

DOOM

!peristáltică (-ris-tal-/-ri-stal-) adj. f., pl. peristáltice
peristaltice
PERISTÁLTIC, -Ă adj. Mișcări peristaltice = mișcări prin care esofagul, stomacul și intestinele se contractă, favorizând deglutiția și apoi digestia. [< fr. péristaltique, cf. gr. peri – împrejur, stellein – a comprima].
peristaltice
PERISTÁLTICĂ, peristaltice, adj. (În sintagma) Mișcare peristaltică = peristaltism. – Din fr. péristaltique.

DOOM

!peristáltică (-ris-tal-/-ri-stal-) adj. f., pl. peristáltice
peristalticei
PERISTÁLTIC, -Ă adj. Mișcări peristaltice = mișcări prin care esofagul, stomacul și intestinele se contractă, favorizând deglutiția și apoi digestia. [< fr. péristaltique, cf. gr. peri – împrejur, stellein – a comprima].
peristalticei
PERISTÁLTICĂ, peristaltice, adj. (În sintagma) Mișcare peristaltică = peristaltism. – Din fr. péristaltique.

DOOM

!peristáltică (-ris-tal-/-ri-stal-) adj. f., pl. peristáltice
peristalticele
PERISTÁLTIC, -Ă adj. Mișcări peristaltice = mișcări prin care esofagul, stomacul și intestinele se contractă, favorizând deglutiția și apoi digestia. [< fr. péristaltique, cf. gr. peri – împrejur, stellein – a comprima].
peristalticele
PERISTÁLTICĂ, peristaltice, adj. (În sintagma) Mișcare peristaltică = peristaltism. – Din fr. péristaltique.

DOOM

!peristáltică (-ris-tal-/-ri-stal-) adj. f., pl. peristáltice
peristalticelor
PERISTÁLTIC, -Ă adj. Mișcări peristaltice = mișcări prin care esofagul, stomacul și intestinele se contractă, favorizând deglutiția și apoi digestia. [< fr. péristaltique, cf. gr. peri – împrejur, stellein – a comprima].
peristalticelor
PERISTÁLTICĂ, peristaltice, adj. (În sintagma) Mișcare peristaltică = peristaltism. – Din fr. péristaltique.

DOOM

!peristáltică (-ris-tal-/-ri-stal-) adj. f., pl. peristáltice
peristaltici
PERISTÁLTIC, -Ă adj. Mișcări peristaltice = mișcări prin care esofagul, stomacul și intestinele se contractă, favorizând deglutiția și apoi digestia. [< fr. péristaltique, cf. gr. peri – împrejur, stellein – a comprima].
peristalticii
PERISTÁLTIC, -Ă adj. Mișcări peristaltice = mișcări prin care esofagul, stomacul și intestinele se contractă, favorizând deglutiția și apoi digestia. [< fr. péristaltique, cf. gr. peri – împrejur, stellein – a comprima].
peristalticilor
PERISTÁLTIC, -Ă adj. Mișcări peristaltice = mișcări prin care esofagul, stomacul și intestinele se contractă, favorizând deglutiția și apoi digestia. [< fr. péristaltique, cf. gr. peri – împrejur, stellein – a comprima].
peristalticul
PERISTÁLTIC, -Ă adj. Mișcări peristaltice = mișcări prin care esofagul, stomacul și intestinele se contractă, favorizând deglutiția și apoi digestia. [< fr. péristaltique, cf. gr. peri – împrejur, stellein – a comprima].
peristalticului
PERISTÁLTIC, -Ă adj. Mișcări peristaltice = mișcări prin care esofagul, stomacul și intestinele se contractă, favorizând deglutiția și apoi digestia. [< fr. péristaltique, cf. gr. peri – împrejur, stellein – a comprima].
peristaltism
PERISTALTÍSM s. n. Mișcare de contracție (urmată de o relaxare periodică) a musculaturii stomacului și intestinului, care se propagă sub formă de unde și face ca alimentele să fie împinse de-a lungul tubului digestiv; p. ext. mișcare de același tip a altor structuri anatomice tubulare; spec. mișcare de contracție a mușchilor inimii, care se propagă ondulatoriu. – Din fr. péristaltisme.

DOOM

!peristaltísm (-ris-tal-/-ri-stal-) s. n.
peristaltismul
PERISTALTÍSM s. n. Mișcare de contracție (urmată de o relaxare periodică) a musculaturii stomacului și intestinului, care se propagă sub formă de unde și face ca alimentele să fie împinse de-a lungul tubului digestiv; p. ext. mișcare de același tip a altor structuri anatomice tubulare; spec. mișcare de contracție a mușchilor inimii, care se propagă ondulatoriu. – Din fr. péristaltisme.

DOOM

!peristaltísm (-ris-tal-/-ri-stal-) s. n.
peristaltismului
PERISTALTÍSM s. n. Mișcare de contracție (urmată de o relaxare periodică) a musculaturii stomacului și intestinului, care se propagă sub formă de unde și face ca alimentele să fie împinse de-a lungul tubului digestiv; p. ext. mișcare de același tip a altor structuri anatomice tubulare; spec. mișcare de contracție a mușchilor inimii, care se propagă ondulatoriu. – Din fr. péristaltisme.

DOOM

!peristaltísm (-ris-tal-/-ri-stal-) s. n.
peristasis
peristásis – Circumstanță. – Var. peristas. Ngr. περίστασις (Tiktin; Gáldi 226). Sec. XVIII, înv.
peristil
PERISTÍL, peristiluri, s. n. Galerie interioară sau exterioară formată dintr-un șir de coloane sau de stâlpi, care mărginește o clădire, o grădină, o sală; ansamblul acestor coloane. ♦ A doua curte interioară a clădirilor romane, închisă și mărginită de porticuri și rezervată vieții familiale. – Din fr. péristyle.

DOOM

!peristíl (-ris-til/-ri-stil) s. n., pl. peristíluri
peristile
PERISTÍL, peristiluri, s. n. Galerie interioară sau exterioară formată dintr-un șir de coloane sau de stâlpi, care mărginește o clădire, o grădină, o sală; ansamblul acestor coloane. ♦ A doua curte interioară a clădirilor romane, închisă și mărginită de porticuri și rezervată vieții familiale. – Din fr. péristyle.

DOOM

!peristíl (-ris-til/-ri-stil) s. n., pl. peristíluri
peristilele
PERISTÍL, peristiluri, s. n. Galerie interioară sau exterioară formată dintr-un șir de coloane sau de stâlpi, care mărginește o clădire, o grădină, o sală; ansamblul acestor coloane. ♦ A doua curte interioară a clădirilor romane, închisă și mărginită de porticuri și rezervată vieții familiale. – Din fr. péristyle.

DOOM

!peristíl (-ris-til/-ri-stil) s. n., pl. peristíluri
peristilelor
PERISTÍL, peristiluri, s. n. Galerie interioară sau exterioară formată dintr-un șir de coloane sau de stâlpi, care mărginește o clădire, o grădină, o sală; ansamblul acestor coloane. ♦ A doua curte interioară a clădirilor romane, închisă și mărginită de porticuri și rezervată vieții familiale. – Din fr. péristyle.

DOOM

!peristíl (-ris-til/-ri-stil) s. n., pl. peristíluri
peristilic
PERISTÍLIC, -Ă, peristilici, -ce, adj. (Arh.) De peristil. – Din fr. péristylique.
peristilica
PERISTÍLIC, -Ă, peristilici, -ce, adj. (Arh.) De peristil. – Din fr. péristylique.
peristilice
PERISTÍLIC, -Ă, peristilici, -ce, adj. (Arh.) De peristil. – Din fr. péristylique.
peristilicei
PERISTÍLIC, -Ă, peristilici, -ce, adj. (Arh.) De peristil. – Din fr. péristylique.
peristilicele
PERISTÍLIC, -Ă, peristilici, -ce, adj. (Arh.) De peristil. – Din fr. péristylique.
peristilicelor
PERISTÍLIC, -Ă, peristilici, -ce, adj. (Arh.) De peristil. – Din fr. péristylique.
peristilici
PERISTÍLIC, -Ă, peristilici, -ce, adj. (Arh.) De peristil. – Din fr. péristylique.
peristilicii
PERISTÍLIC, -Ă, peristilici, -ce, adj. (Arh.) De peristil. – Din fr. péristylique.
peristilicilor
PERISTÍLIC, -Ă, peristilici, -ce, adj. (Arh.) De peristil. – Din fr. péristylique.
peristilicul
PERISTÍLIC, -Ă, peristilici, -ce, adj. (Arh.) De peristil. – Din fr. péristylique.
peristilicului
PERISTÍLIC, -Ă, peristilici, -ce, adj. (Arh.) De peristil. – Din fr. péristylique.
peristilul
PERISTÍL, peristiluri, s. n. Galerie interioară sau exterioară formată dintr-un șir de coloane sau de stâlpi, care mărginește o clădire, o grădină, o sală; ansamblul acestor coloane. ♦ A doua curte interioară a clădirilor romane, închisă și mărginită de porticuri și rezervată vieții familiale. – Din fr. péristyle.

DOOM

!peristíl (-ris-til/-ri-stil) s. n., pl. peristíluri
peristilului
PERISTÍL, peristiluri, s. n. Galerie interioară sau exterioară formată dintr-un șir de coloane sau de stâlpi, care mărginește o clădire, o grădină, o sală; ansamblul acestor coloane. ♦ A doua curte interioară a clădirilor romane, închisă și mărginită de porticuri și rezervată vieții familiale. – Din fr. péristyle.

DOOM

!peristíl (-ris-til/-ri-stil) s. n., pl. peristíluri
peristiluri
PERISTÍL, peristiluri, s. n. Galerie interioară sau exterioară formată dintr-un șir de coloane sau de stâlpi, care mărginește o clădire, o grădină, o sală; ansamblul acestor coloane. ♦ A doua curte interioară a clădirilor romane, închisă și mărginită de porticuri și rezervată vieții familiale. – Din fr. péristyle.

DOOM

!peristíl (-ris-til/-ri-stil) s. n., pl. peristíluri
peristilurile
PERISTÍL, peristiluri, s. n. Galerie interioară sau exterioară formată dintr-un șir de coloane sau de stâlpi, care mărginește o clădire, o grădină, o sală; ansamblul acestor coloane. ♦ A doua curte interioară a clădirilor romane, închisă și mărginită de porticuri și rezervată vieții familiale. – Din fr. péristyle.

DOOM

!peristíl (-ris-til/-ri-stil) s. n., pl. peristíluri
peristilurilor
PERISTÍL, peristiluri, s. n. Galerie interioară sau exterioară formată dintr-un șir de coloane sau de stâlpi, care mărginește o clădire, o grădină, o sală; ansamblul acestor coloane. ♦ A doua curte interioară a clădirilor romane, închisă și mărginită de porticuri și rezervată vieții familiale. – Din fr. péristyle.

DOOM

!peristíl (-ris-til/-ri-stil) s. n., pl. peristíluri
peristola
PERISTÓLĂ s.f. Contracție a mușchilor unui organ cavitar. [< fr. péristole, cf. gr. peristole – contractură].
peristole
PERISTÓLĂ s.f. Contracție a mușchilor unui organ cavitar. [< fr. péristole, cf. gr. peristole – contractură].
peristolei
PERISTÓLĂ s.f. Contracție a mușchilor unui organ cavitar. [< fr. péristole, cf. gr. peristole – contractură].
peristolele
PERISTÓLĂ s.f. Contracție a mușchilor unui organ cavitar. [< fr. péristole, cf. gr. peristole – contractură].
peristolelor
PERISTÓLĂ s.f. Contracție a mușchilor unui organ cavitar. [< fr. péristole, cf. gr. peristole – contractură].
peristom
PERISTÓM, peristomuri, s. n. (Zool.) Orificiu bucal sau regiune din jurul acestuia la unele nevertebrate, care ajută la colectarea hranei. ♦ (La gasteropode) Regiune îngroșată din jurul cochiliei, care secretă o substanță din care se formează cochilia. – Din fr. péristom.
peristomal
PERISTOMÁL, -Ă, peristomali, -e, adj. (Zool.) De peristom, al peristomului. – Din fr. péristomal.
peristomala
PERISTOMÁL, -Ă, peristomali, -e, adj. (Zool.) De peristom, al peristomului. – Din fr. péristomal.
peristomale
PERISTOMÁL, -Ă, peristomali, -e, adj. (Zool.) De peristom, al peristomului. – Din fr. péristomal.
peristomalei
PERISTOMÁL, -Ă, peristomali, -e, adj. (Zool.) De peristom, al peristomului. – Din fr. péristomal.
peristomalele
PERISTOMÁL, -Ă, peristomali, -e, adj. (Zool.) De peristom, al peristomului. – Din fr. péristomal.
peristomalelor
PERISTOMÁL, -Ă, peristomali, -e, adj. (Zool.) De peristom, al peristomului. – Din fr. péristomal.
peristomali
PERISTOMÁL, -Ă, peristomali, -e, adj. (Zool.) De peristom, al peristomului. – Din fr. péristomal.
peristomalii
PERISTOMÁL, -Ă, peristomali, -e, adj. (Zool.) De peristom, al peristomului. – Din fr. péristomal.
peristomalilor
PERISTOMÁL, -Ă, peristomali, -e, adj. (Zool.) De peristom, al peristomului. – Din fr. péristomal.
peristomalul
PERISTOMÁL, -Ă, peristomali, -e, adj. (Zool.) De peristom, al peristomului. – Din fr. péristomal.
peristomalului
PERISTOMÁL, -Ă, peristomali, -e, adj. (Zool.) De peristom, al peristomului. – Din fr. péristomal.
peristomul
PERISTÓM, peristomuri, s. n. (Zool.) Orificiu bucal sau regiune din jurul acestuia la unele nevertebrate, care ajută la colectarea hranei. ♦ (La gasteropode) Regiune îngroșată din jurul cochiliei, care secretă o substanță din care se formează cochilia. – Din fr. péristom.
peristomului
PERISTÓM, peristomuri, s. n. (Zool.) Orificiu bucal sau regiune din jurul acestuia la unele nevertebrate, care ajută la colectarea hranei. ♦ (La gasteropode) Regiune îngroșată din jurul cochiliei, care secretă o substanță din care se formează cochilia. – Din fr. péristom.
peristomuri
PERISTÓM, peristomuri, s. n. (Zool.) Orificiu bucal sau regiune din jurul acestuia la unele nevertebrate, care ajută la colectarea hranei. ♦ (La gasteropode) Regiune îngroșată din jurul cochiliei, care secretă o substanță din care se formează cochilia. – Din fr. péristom.
peristomurile
PERISTÓM, peristomuri, s. n. (Zool.) Orificiu bucal sau regiune din jurul acestuia la unele nevertebrate, care ajută la colectarea hranei. ♦ (La gasteropode) Regiune îngroșată din jurul cochiliei, care secretă o substanță din care se formează cochilia. – Din fr. péristom.
peristomurilor
PERISTÓM, peristomuri, s. n. (Zool.) Orificiu bucal sau regiune din jurul acestuia la unele nevertebrate, care ajută la colectarea hranei. ♦ (La gasteropode) Regiune îngroșată din jurul cochiliei, care secretă o substanță din care se formează cochilia. – Din fr. péristom.
periston
PERISTÓN s.n. Înlocuitor de plasmă sanguină. [< germ. Periston – nume comercial].
peristrumită
PERISTRUMÍTĂ s.f. (Med.) Tumoare malignă a celulelor din jurul vaselor mici. [Cf. fr. péristrumite].
periteag
PERITEÁG, periteaguri, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită din trei perimete. – Din rus. pereteaga.

DOOM

periteág (-teag) s. n., pl. periteáguri
periteagul
PERITEÁG, periteaguri, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită din trei perimete. – Din rus. pereteaga.

DOOM

periteág (-teag) s. n., pl. periteáguri
periteagului
PERITEÁG, periteaguri, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită din trei perimete. – Din rus. pereteaga.

DOOM

periteág (-teag) s. n., pl. periteáguri
periteaguri
PERITEÁG, periteaguri, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită din trei perimete. – Din rus. pereteaga.

DOOM

periteág (-teag) s. n., pl. periteáguri
periteagurile
PERITEÁG, periteaguri, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită din trei perimete. – Din rus. pereteaga.

DOOM

periteág (-teag) s. n., pl. periteáguri
periteagurilor
PERITEÁG, periteaguri, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită din trei perimete. – Din rus. pereteaga.

DOOM

periteág (-teag) s. n., pl. periteáguri
periteliom
PERITELIÓM s.n. (Med.) Inflamație a țesuturilor din jurul glandei tiroide; periendoteliom. [Pron. -li-om, pl. -oame. / < fr. périthéliome].
periteliu
PERITÉLIU, peritelii, s. n. (Anat.) Țesut conjunctiv care înconjoară capilarele și vasele mici. – Din fr. périthélium, engl. perithelium.
peritendineu
PERITENDINÉU s.n. (Anat.) Teacă conjunctivă care acoperă fibrele tendoanelor. [< fr. péritendineum].
peritendinită
PERITENDINÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a peritendineului. [< fr. péritendinite].
peritendinos
PERITENDINÓS, -OÁSĂ adj. Referitor la peritendineu, al peritendineului. [< fr. péritendineux].
peritenonită
PERITENONÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesutului peritendinos. [< fr. périténonite].
periterestra
PERITERÉSTRU, -Ă, peritereștri, -stre, adj. Care este, care se află, care se petrece în jurul Pământului. – Peri- + terestru.

DOOM

periteréstru adj. m., pl. periteréștri; f. periteréstră, pl. periteréstre
periterestre
PERITERÉSTRU, -Ă, peritereștri, -stre, adj. Care este, care se află, care se petrece în jurul Pământului. – Peri- + terestru.

DOOM

periteréstru adj. m., pl. periteréștri; f. periteréstră, pl. periteréstre
periterestrei
PERITERÉSTRU, -Ă, peritereștri, -stre, adj. Care este, care se află, care se petrece în jurul Pământului. – Peri- + terestru.

DOOM

periteréstru adj. m., pl. periteréștri; f. periteréstră, pl. periteréstre
periterestrele
PERITERÉSTRU, -Ă, peritereștri, -stre, adj. Care este, care se află, care se petrece în jurul Pământului. – Peri- + terestru.

DOOM

periteréstru adj. m., pl. periteréștri; f. periteréstră, pl. periteréstre
periterestrelor
PERITERÉSTRU, -Ă, peritereștri, -stre, adj. Care este, care se află, care se petrece în jurul Pământului. – Peri- + terestru.

DOOM

periteréstru adj. m., pl. periteréștri; f. periteréstră, pl. periteréstre
periterestru
PERITERÉSTRU, -Ă, peritereștri, -stre, adj. Care este, care se află, care se petrece în jurul Pământului. – Peri- + terestru.

DOOM

periteréstru adj. m., pl. periteréștri; f. periteréstră, pl. periteréstre
periterestrul
PERITERÉSTRU, -Ă, peritereștri, -stre, adj. Care este, care se află, care se petrece în jurul Pământului. – Peri- + terestru.

DOOM

periteréstru adj. m., pl. periteréștri; f. periteréstră, pl. periteréstre
periterestrului
PERITERÉSTRU, -Ă, peritereștri, -stre, adj. Care este, care se află, care se petrece în jurul Pământului. – Peri- + terestru.

DOOM

periteréstru adj. m., pl. periteréștri; f. periteréstră, pl. periteréstre
peritereștri
PERITERÉSTRU, -Ă, peritereștri, -stre, adj. Care este, care se află, care se petrece în jurul Pământului. – Peri- + terestru.

DOOM

periteréstru adj. m., pl. periteréștri; f. periteréstră, pl. periteréstre
peritereștrii
PERITERÉSTRU, -Ă, peritereștri, -stre, adj. Care este, care se află, care se petrece în jurul Pământului. – Peri- + terestru.

DOOM

periteréstru adj. m., pl. periteréștri; f. periteréstră, pl. periteréstre
peritereștrilor
PERITERÉSTRU, -Ă, peritereștri, -stre, adj. Care este, care se află, care se petrece în jurul Pământului. – Peri- + terestru.

DOOM

periteréstru adj. m., pl. periteréștri; f. periteréstră, pl. periteréstre
peritiflita
PERITIFLÍTĂ, peritiflite, s. f. Boală care constă în inflamarea peritoneului din regiunea cecului2. – Din fr. pérityphlite.

DOOM

peritiflítă (-ti-fli-) s. f., g.-d. art. peritiflítei; pl. peritiflíte
peritiflite
PERITIFLÍTĂ, peritiflite, s. f. Boală care constă în inflamarea peritoneului din regiunea cecului2. – Din fr. pérityphlite.

DOOM

peritiflítă (-ti-fli-) s. f., g.-d. art. peritiflítei; pl. peritiflíte
peritiflitei
PERITIFLÍTĂ, peritiflite, s. f. Boală care constă în inflamarea peritoneului din regiunea cecului2. – Din fr. pérityphlite.

DOOM

peritiflítă (-ti-fli-) s. f., g.-d. art. peritiflítei; pl. peritiflíte
peritiflitele
PERITIFLÍTĂ, peritiflite, s. f. Boală care constă în inflamarea peritoneului din regiunea cecului2. – Din fr. pérityphlite.

DOOM

peritiflítă (-ti-fli-) s. f., g.-d. art. peritiflítei; pl. peritiflíte
peritiflitelor
PERITIFLÍTĂ, peritiflite, s. f. Boală care constă în inflamarea peritoneului din regiunea cecului2. – Din fr. pérityphlite.

DOOM

peritiflítă (-ti-fli-) s. f., g.-d. art. peritiflítei; pl. peritiflíte
peritiroidită
PERITIROIDÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesuturilor din jurul glandei tiroide. [Pron. -ro-i-. / < fr. périthyroïdite].
peritomia
PERITOMÍE, peritomii, s. f. (Med.) Excizie a unei porțiuni de conjunctivă din jurul corneei pentru tratamentul panusului. – Din fr. péritomie.
peritomie
PERITOMÍE, peritomii, s. f. (Med.) Excizie a unei porțiuni de conjunctivă din jurul corneei pentru tratamentul panusului. – Din fr. péritomie.
peritomiei
PERITOMÍE, peritomii, s. f. (Med.) Excizie a unei porțiuni de conjunctivă din jurul corneei pentru tratamentul panusului. – Din fr. péritomie.
peritomii
PERITOMÍE, peritomii, s. f. (Med.) Excizie a unei porțiuni de conjunctivă din jurul corneei pentru tratamentul panusului. – Din fr. péritomie.
peritomiile
PERITOMÍE, peritomii, s. f. (Med.) Excizie a unei porțiuni de conjunctivă din jurul corneei pentru tratamentul panusului. – Din fr. péritomie.
peritomiilor
PERITOMÍE, peritomii, s. f. (Med.) Excizie a unei porțiuni de conjunctivă din jurul corneei pentru tratamentul panusului. – Din fr. péritomie.
peritoneal
PERITONEÁL, -Ă, peritoneali, -e, adj. Care aparține peritoneului, privitor la peritoneu, de peritoneu. [Pr.: -ne-al] – Din fr. péritonéal.

DOOM

peritoneál (-ne-al) adj. m., pl. peritoneáli; f. peritoneálă, pl. peritoneále
peritoneala
PERITONEÁL, -Ă, peritoneali, -e, adj. Care aparține peritoneului, privitor la peritoneu, de peritoneu. [Pr.: -ne-al] – Din fr. péritonéal.

DOOM

peritoneál (-ne-al) adj. m., pl. peritoneáli; f. peritoneálă, pl. peritoneále
peritoneale
PERITONEÁL, -Ă, peritoneali, -e, adj. Care aparține peritoneului, privitor la peritoneu, de peritoneu. [Pr.: -ne-al] – Din fr. péritonéal.

DOOM

peritoneál (-ne-al) adj. m., pl. peritoneáli; f. peritoneálă, pl. peritoneále
peritonealei
PERITONEÁL, -Ă, peritoneali, -e, adj. Care aparține peritoneului, privitor la peritoneu, de peritoneu. [Pr.: -ne-al] – Din fr. péritonéal.

DOOM

peritoneál (-ne-al) adj. m., pl. peritoneáli; f. peritoneálă, pl. peritoneále
peritonealele
PERITONEÁL, -Ă, peritoneali, -e, adj. Care aparține peritoneului, privitor la peritoneu, de peritoneu. [Pr.: -ne-al] – Din fr. péritonéal.

DOOM

peritoneál (-ne-al) adj. m., pl. peritoneáli; f. peritoneálă, pl. peritoneále
peritonealelor
PERITONEÁL, -Ă, peritoneali, -e, adj. Care aparține peritoneului, privitor la peritoneu, de peritoneu. [Pr.: -ne-al] – Din fr. péritonéal.

DOOM

peritoneál (-ne-al) adj. m., pl. peritoneáli; f. peritoneálă, pl. peritoneále
peritoneali
PERITONEÁL, -Ă, peritoneali, -e, adj. Care aparține peritoneului, privitor la peritoneu, de peritoneu. [Pr.: -ne-al] – Din fr. péritonéal.

DOOM

peritoneál (-ne-al) adj. m., pl. peritoneáli; f. peritoneálă, pl. peritoneále
peritonealii
PERITONEÁL, -Ă, peritoneali, -e, adj. Care aparține peritoneului, privitor la peritoneu, de peritoneu. [Pr.: -ne-al] – Din fr. péritonéal.

DOOM

peritoneál (-ne-al) adj. m., pl. peritoneáli; f. peritoneálă, pl. peritoneále
peritonealilor
PERITONEÁL, -Ă, peritoneali, -e, adj. Care aparține peritoneului, privitor la peritoneu, de peritoneu. [Pr.: -ne-al] – Din fr. péritonéal.

DOOM

peritoneál (-ne-al) adj. m., pl. peritoneáli; f. peritoneálă, pl. peritoneále
peritonealul
PERITONEÁL, -Ă, peritoneali, -e, adj. Care aparține peritoneului, privitor la peritoneu, de peritoneu. [Pr.: -ne-al] – Din fr. péritonéal.

DOOM

peritoneál (-ne-al) adj. m., pl. peritoneáli; f. peritoneálă, pl. peritoneále
peritonealului
PERITONEÁL, -Ă, peritoneali, -e, adj. Care aparține peritoneului, privitor la peritoneu, de peritoneu. [Pr.: -ne-al] – Din fr. péritonéal.

DOOM

peritoneál (-ne-al) adj. m., pl. peritoneáli; f. peritoneálă, pl. peritoneále
peritonee
PERITONÉU, peritonee, s. n. Membrană seroasă subțire care căptușește peretele cavității abdomenului și acoperă organele cuprinse în această cavitate. – Din lat. peritonaeum.

DOOM

peritonéu s. n., art. peritonéul; pl. peritonée
peritoneele
PERITONÉU, peritonee, s. n. Membrană seroasă subțire care căptușește peretele cavității abdomenului și acoperă organele cuprinse în această cavitate. – Din lat. peritonaeum.

DOOM

peritonéu s. n., art. peritonéul; pl. peritonée
peritoneelor
PERITONÉU, peritonee, s. n. Membrană seroasă subțire care căptușește peretele cavității abdomenului și acoperă organele cuprinse în această cavitate. – Din lat. peritonaeum.

DOOM

peritonéu s. n., art. peritonéul; pl. peritonée
peritoneoscoape
PERITONEOSCÓP, peritoneoscoape, s. n. (Med.) Laparoscop. [Pr.: -ne-o-] – Din fr. péritonéoscope.
peritoneoscoapele
PERITONEOSCÓP, peritoneoscoape, s. n. (Med.) Laparoscop. [Pr.: -ne-o-] – Din fr. péritonéoscope.
peritoneoscoapelor
PERITONEOSCÓP, peritoneoscoape, s. n. (Med.) Laparoscop. [Pr.: -ne-o-] – Din fr. péritonéoscope.
peritoneoscop
PERITONEOSCÓP, peritoneoscoape, s. n. (Med.) Laparoscop. [Pr.: -ne-o-] – Din fr. péritonéoscope.
peritoneoscopia
PERITONEOSCOPÍE, peritoneoscopii, s. f. (Med.) Examen endoscopic al cavității abdominale; celioscopie, laparoscopie. [Pr.: -ne-o-] – Din fr. péritonéoscopie.
peritoneoscopie
PERITONEOSCOPÍE, peritoneoscopii, s. f. (Med.) Examen endoscopic al cavității abdominale; celioscopie, laparoscopie. [Pr.: -ne-o-] – Din fr. péritonéoscopie.
peritoneoscopiei
PERITONEOSCOPÍE, peritoneoscopii, s. f. (Med.) Examen endoscopic al cavității abdominale; celioscopie, laparoscopie. [Pr.: -ne-o-] – Din fr. péritonéoscopie.
peritoneoscopii
PERITONEOSCOPÍE, peritoneoscopii, s. f. (Med.) Examen endoscopic al cavității abdominale; celioscopie, laparoscopie. [Pr.: -ne-o-] – Din fr. péritonéoscopie.
peritoneoscopiile
PERITONEOSCOPÍE, peritoneoscopii, s. f. (Med.) Examen endoscopic al cavității abdominale; celioscopie, laparoscopie. [Pr.: -ne-o-] – Din fr. péritonéoscopie.
peritoneoscopiilor
PERITONEOSCOPÍE, peritoneoscopii, s. f. (Med.) Examen endoscopic al cavității abdominale; celioscopie, laparoscopie. [Pr.: -ne-o-] – Din fr. péritonéoscopie.
peritoneoscopul
PERITONEOSCÓP, peritoneoscoape, s. n. (Med.) Laparoscop. [Pr.: -ne-o-] – Din fr. péritonéoscope.
peritoneoscopului
PERITONEOSCÓP, peritoneoscoape, s. n. (Med.) Laparoscop. [Pr.: -ne-o-] – Din fr. péritonéoscope.
peritoneu
PERITONÉU, peritonee, s. n. Membrană seroasă subțire care căptușește peretele cavității abdomenului și acoperă organele cuprinse în această cavitate. – Din lat. peritonaeum.

DOOM

peritonéu s. n., art. peritonéul; pl. peritonée
peritoneul
PERITONÉU, peritonee, s. n. Membrană seroasă subțire care căptușește peretele cavității abdomenului și acoperă organele cuprinse în această cavitate. – Din lat. peritonaeum.

DOOM

peritonéu s. n., art. peritonéul; pl. peritonée
peritoneului
PERITONÉU, peritonee, s. n. Membrană seroasă subțire care căptușește peretele cavității abdomenului și acoperă organele cuprinse în această cavitate. – Din lat. peritonaeum.

DOOM

peritonéu s. n., art. peritonéul; pl. peritonée
peritonita
PERITONÍTĂ, peritonite, s. f. Boală de natură infecțioasă care constă în inflamarea peritoneului. – Din fr. péritonite.

DOOM

peritonítă s. f., g.-d. art. peritonítei; pl. peritoníte
peritonite
PERITONÍTĂ, peritonite, s. f. Boală de natură infecțioasă care constă în inflamarea peritoneului. – Din fr. péritonite.

DOOM

peritonítă s. f., g.-d. art. peritonítei; pl. peritoníte
peritonitei
PERITONÍTĂ, peritonite, s. f. Boală de natură infecțioasă care constă în inflamarea peritoneului. – Din fr. péritonite.

DOOM

peritonítă s. f., g.-d. art. peritonítei; pl. peritoníte
peritonitele
PERITONÍTĂ, peritonite, s. f. Boală de natură infecțioasă care constă în inflamarea peritoneului. – Din fr. péritonite.

DOOM

peritonítă s. f., g.-d. art. peritonítei; pl. peritoníte
peritonitelor
PERITONÍTĂ, peritonite, s. f. Boală de natură infecțioasă care constă în inflamarea peritoneului. – Din fr. péritonite.

DOOM

peritonítă s. f., g.-d. art. peritonítei; pl. peritoníte
peritonsilită
PERITONSILÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesuturilor periamigdaliene. [< peri- + tonsilită].
peritoracic
PERITORÁCIC, -Ă adj. Situat în jurul toracelui. [Cf. fr. périthoracique].
peritoracica
PERITORÁCIC, -Ă adj. Situat în jurul toracelui. [Cf. fr. périthoracique].
peritoracice
PERITORÁCIC, -Ă adj. Situat în jurul toracelui. [Cf. fr. périthoracique].
peritoracicei
PERITORÁCIC, -Ă adj. Situat în jurul toracelui. [Cf. fr. périthoracique].
peritoracicele
PERITORÁCIC, -Ă adj. Situat în jurul toracelui. [Cf. fr. périthoracique].
peritoracicelor
PERITORÁCIC, -Ă adj. Situat în jurul toracelui. [Cf. fr. périthoracique].
peritoracici
PERITORÁCIC, -Ă adj. Situat în jurul toracelui. [Cf. fr. périthoracique].
peritoracicii
PERITORÁCIC, -Ă adj. Situat în jurul toracelui. [Cf. fr. périthoracique].
peritoracicilor
PERITORÁCIC, -Ă adj. Situat în jurul toracelui. [Cf. fr. périthoracique].
peritoracicul
PERITORÁCIC, -Ă adj. Situat în jurul toracelui. [Cf. fr. périthoracique].
peritoracicului
PERITORÁCIC, -Ă adj. Situat în jurul toracelui. [Cf. fr. périthoracique].
peritraheal
PERITRAHEÁL, -Ă adj. Situat în jurul traheei; peritrahean. [Pron. -he-al. / cf. fr. péritrachéal].
peritraheala
PERITRAHEÁL, -Ă adj. Situat în jurul traheei; peritrahean. [Pron. -he-al. / cf. fr. péritrachéal].
peritraheale
PERITRAHEÁL, -Ă adj. Situat în jurul traheei; peritrahean. [Pron. -he-al. / cf. fr. péritrachéal].
peritrahealei
PERITRAHEÁL, -Ă adj. Situat în jurul traheei; peritrahean. [Pron. -he-al. / cf. fr. péritrachéal].
peritrahealele
PERITRAHEÁL, -Ă adj. Situat în jurul traheei; peritrahean. [Pron. -he-al. / cf. fr. péritrachéal].
peritrahealelor
PERITRAHEÁL, -Ă adj. Situat în jurul traheei; peritrahean. [Pron. -he-al. / cf. fr. péritrachéal].
peritraheali
PERITRAHEÁL, -Ă adj. Situat în jurul traheei; peritrahean. [Pron. -he-al. / cf. fr. péritrachéal].
peritrahealii
PERITRAHEÁL, -Ă adj. Situat în jurul traheei; peritrahean. [Pron. -he-al. / cf. fr. péritrachéal].
peritrahealilor
PERITRAHEÁL, -Ă adj. Situat în jurul traheei; peritrahean. [Pron. -he-al. / cf. fr. péritrachéal].
peritrahealul
PERITRAHEÁL, -Ă adj. Situat în jurul traheei; peritrahean. [Pron. -he-al. / cf. fr. péritrachéal].
peritrahealului
PERITRAHEÁL, -Ă adj. Situat în jurul traheei; peritrahean. [Pron. -he-al. / cf. fr. péritrachéal].
peritrahean
PERITRAHEÁN, -Ă adj. Peritraheal. [Pron. -he-an. / cf. fr. péritrachéen].
peritraheită
PERITRAHEÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesuturilor din jurul traheei. [Cf. fr. péritrachéite].
peritrih
PERITRÍH s.n. (Biol.) Dispunere a cililor pe întreaga suprafață a unei bacterii. [Cf. peri – în jur, thrix – păr].
peritrofic
PERITRÓFIC, -Ă adj. Referitor la nutriția țesuturilor înconjurătoare. [Cf. fr. péritrophique].
peritropical
PERITROPICÁL, -Ă adj. Situat în jurul tropicelor. [Cf. fr. péritropical].
peritropicala
PERITROPICÁL, -Ă adj. Situat în jurul tropicelor. [Cf. fr. péritropical].
peritropicale
PERITROPICÁL, -Ă adj. Situat în jurul tropicelor. [Cf. fr. péritropical].
peritropicalei
PERITROPICÁL, -Ă adj. Situat în jurul tropicelor. [Cf. fr. péritropical].
peritropicalele
PERITROPICÁL, -Ă adj. Situat în jurul tropicelor. [Cf. fr. péritropical].
peritropicalelor
PERITROPICÁL, -Ă adj. Situat în jurul tropicelor. [Cf. fr. péritropical].
peritropicali
PERITROPICÁL, -Ă adj. Situat în jurul tropicelor. [Cf. fr. péritropical].
peritropicalii
PERITROPICÁL, -Ă adj. Situat în jurul tropicelor. [Cf. fr. péritropical].
peritropicalilor
PERITROPICÁL, -Ă adj. Situat în jurul tropicelor. [Cf. fr. péritropical].
peritropicalul
PERITROPICÁL, -Ă adj. Situat în jurul tropicelor. [Cf. fr. péritropical].
peritropicalului
PERITROPICÁL, -Ă adj. Situat în jurul tropicelor. [Cf. fr. péritropical].
periunghial
PERIUNGHIÁL, -Ă, periunghiali, -e, adj. (Med.) Care este situat în jurul unei unghii. Inflamație periunghială. [Pr.: -ri-un-ghi-al] – Peri- + unghie + suf. -al.

DOOM

periunghiál (-ri-un-ghi-al) adj. m., pl. periunghiáli; f. periunghiálă, pl. periunghiále
periunghiala
PERIUNGHIÁL, -Ă, periunghiali, -e, adj. (Med.) Care este situat în jurul unei unghii. Inflamație periunghială. [Pr.: -ri-un-ghi-al] – Peri- + unghie + suf. -al.

DOOM

periunghiál (-ri-un-ghi-al) adj. m., pl. periunghiáli; f. periunghiálă, pl. periunghiále
periunghiale
PERIUNGHIÁL, -Ă, periunghiali, -e, adj. (Med.) Care este situat în jurul unei unghii. Inflamație periunghială. [Pr.: -ri-un-ghi-al] – Peri- + unghie + suf. -al.

DOOM

periunghiál (-ri-un-ghi-al) adj. m., pl. periunghiáli; f. periunghiálă, pl. periunghiále
periunghialei
PERIUNGHIÁL, -Ă, periunghiali, -e, adj. (Med.) Care este situat în jurul unei unghii. Inflamație periunghială. [Pr.: -ri-un-ghi-al] – Peri- + unghie + suf. -al.

DOOM

periunghiál (-ri-un-ghi-al) adj. m., pl. periunghiáli; f. periunghiálă, pl. periunghiále
periunghialele
PERIUNGHIÁL, -Ă, periunghiali, -e, adj. (Med.) Care este situat în jurul unei unghii. Inflamație periunghială. [Pr.: -ri-un-ghi-al] – Peri- + unghie + suf. -al.

DOOM

periunghiál (-ri-un-ghi-al) adj. m., pl. periunghiáli; f. periunghiálă, pl. periunghiále
periunghialelor
PERIUNGHIÁL, -Ă, periunghiali, -e, adj. (Med.) Care este situat în jurul unei unghii. Inflamație periunghială. [Pr.: -ri-un-ghi-al] – Peri- + unghie + suf. -al.

DOOM

periunghiál (-ri-un-ghi-al) adj. m., pl. periunghiáli; f. periunghiálă, pl. periunghiále
periunghiali
PERIUNGHIÁL, -Ă, periunghiali, -e, adj. (Med.) Care este situat în jurul unei unghii. Inflamație periunghială. [Pr.: -ri-un-ghi-al] – Peri- + unghie + suf. -al.

DOOM

periunghiál (-ri-un-ghi-al) adj. m., pl. periunghiáli; f. periunghiálă, pl. periunghiále
periunghialii
PERIUNGHIÁL, -Ă, periunghiali, -e, adj. (Med.) Care este situat în jurul unei unghii. Inflamație periunghială. [Pr.: -ri-un-ghi-al] – Peri- + unghie + suf. -al.

DOOM

periunghiál (-ri-un-ghi-al) adj. m., pl. periunghiáli; f. periunghiálă, pl. periunghiále
periunghialilor
PERIUNGHIÁL, -Ă, periunghiali, -e, adj. (Med.) Care este situat în jurul unei unghii. Inflamație periunghială. [Pr.: -ri-un-ghi-al] – Peri- + unghie + suf. -al.

DOOM

periunghiál (-ri-un-ghi-al) adj. m., pl. periunghiáli; f. periunghiálă, pl. periunghiále
periunghialul
PERIUNGHIÁL, -Ă, periunghiali, -e, adj. (Med.) Care este situat în jurul unei unghii. Inflamație periunghială. [Pr.: -ri-un-ghi-al] – Peri- + unghie + suf. -al.

DOOM

periunghiál (-ri-un-ghi-al) adj. m., pl. periunghiáli; f. periunghiálă, pl. periunghiále
periunghialului
PERIUNGHIÁL, -Ă, periunghiali, -e, adj. (Med.) Care este situat în jurul unei unghii. Inflamație periunghială. [Pr.: -ri-un-ghi-al] – Peri- + unghie + suf. -al.

DOOM

periunghiál (-ri-un-ghi-al) adj. m., pl. periunghiáli; f. periunghiálă, pl. periunghiále
periureteral
PERIURETERÁL, -Ă adj. Situat în jurul ureterelor. [Cf. fr. périuréteral].
periureterită
PERIURETERÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesuturilor periureterale. [Cf. fr. périurétérite].
periuretral
PERIURETRÁL, -Ă adj. Situat în jurul uretrei. [Cf. fr. périurétral].
periuretrită
PERIURETRÍTĂ s.f. Inflamație a țesuturilor din jurul uretrei. [Cf. fr. périurétrite].
periusie
periusíe s. f. – Bunuri, avere. – Var. pereusie. Ngr. περιουσία (Tiktin). Sec. XVIII, înv.
periuvular
PERIUVULÁR, -Ă adj. Situat în jurul uvulei. [Cf. fr. périuvulaire].
periuța
PERIÚȚĂ, periuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui perie. ♦ Epitet peiorativ dat unui om lingușitor. 2. (Reg.) Segment al piciorului albinei acoperit cu fire păroase. [Pr.: -ri-u-] – Perie + suf. -uță.

DOOM

periúță (-ri-u-) s. f., g.-d. art. periúței; pl. periúțe
periuțe
PERIÚȚĂ, periuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui perie. ♦ Epitet peiorativ dat unui om lingușitor. 2. (Reg.) Segment al piciorului albinei acoperit cu fire păroase. [Pr.: -ri-u-] – Perie + suf. -uță.

DOOM

periúță (-ri-u-) s. f., g.-d. art. periúței; pl. periúțe
periuței
PERIÚȚĂ, periuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui perie. ♦ Epitet peiorativ dat unui om lingușitor. 2. (Reg.) Segment al piciorului albinei acoperit cu fire păroase. [Pr.: -ri-u-] – Perie + suf. -uță.

DOOM

periúță (-ri-u-) s. f., g.-d. art. periúței; pl. periúțe
periuțele
PERIÚȚĂ, periuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui perie. ♦ Epitet peiorativ dat unui om lingușitor. 2. (Reg.) Segment al piciorului albinei acoperit cu fire păroase. [Pr.: -ri-u-] – Perie + suf. -uță.

DOOM

periúță (-ri-u-) s. f., g.-d. art. periúței; pl. periúțe
periuțelor
PERIÚȚĂ, periuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui perie. ♦ Epitet peiorativ dat unui om lingușitor. 2. (Reg.) Segment al piciorului albinei acoperit cu fire păroase. [Pr.: -ri-u-] – Perie + suf. -uță.

DOOM

periúță (-ri-u-) s. f., g.-d. art. periúței; pl. periúțe
perivaginal
PERIVAGINÁL, -Ă adj. Situat în jurul vaginului. [Cf. fr. périvaginal].
perivaginala
PERIVAGINÁL, -Ă adj. Situat în jurul vaginului. [Cf. fr. périvaginal].
perivaginale
PERIVAGINÁL, -Ă adj. Situat în jurul vaginului. [Cf. fr. périvaginal].
perivaginalei
PERIVAGINÁL, -Ă adj. Situat în jurul vaginului. [Cf. fr. périvaginal].
perivaginalele
PERIVAGINÁL, -Ă adj. Situat în jurul vaginului. [Cf. fr. périvaginal].
perivaginalelor
PERIVAGINÁL, -Ă adj. Situat în jurul vaginului. [Cf. fr. périvaginal].
perivaginali
PERIVAGINÁL, -Ă adj. Situat în jurul vaginului. [Cf. fr. périvaginal].
perivaginalii
PERIVAGINÁL, -Ă adj. Situat în jurul vaginului. [Cf. fr. périvaginal].
perivaginalilor
PERIVAGINÁL, -Ă adj. Situat în jurul vaginului. [Cf. fr. périvaginal].
perivaginalul
PERIVAGINÁL, -Ă adj. Situat în jurul vaginului. [Cf. fr. périvaginal].
perivaginalului
PERIVAGINÁL, -Ă adj. Situat în jurul vaginului. [Cf. fr. périvaginal].
perivaginită
PERIVAGINÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a țesutului celular al micului bazin situat în jurul vaginului. [Cf. fr. périvaginite].
perivascular
PERIVASCULÁR, -Ă, perivasculari, -e, adj. (Anat.) Care este situat în jurul vaselor. – Din fr. périvasculaire.

DOOM

perivasculár adj. m., pl. perivasculári; f. perivasculáră, pl. perivasculáre
perivasculara
PERIVASCULÁR, -Ă, perivasculari, -e, adj. (Anat.) Care este situat în jurul vaselor. – Din fr. périvasculaire.

DOOM

perivasculár adj. m., pl. perivasculári; f. perivasculáră, pl. perivasculáre
perivasculare
PERIVASCULÁR, -Ă, perivasculari, -e, adj. (Anat.) Care este situat în jurul vaselor. – Din fr. périvasculaire.

DOOM

perivasculár adj. m., pl. perivasculári; f. perivasculáră, pl. perivasculáre
perivascularei
PERIVASCULÁR, -Ă, perivasculari, -e, adj. (Anat.) Care este situat în jurul vaselor. – Din fr. périvasculaire.

DOOM

perivasculár adj. m., pl. perivasculári; f. perivasculáră, pl. perivasculáre
perivascularele
PERIVASCULÁR, -Ă, perivasculari, -e, adj. (Anat.) Care este situat în jurul vaselor. – Din fr. périvasculaire.

DOOM

perivasculár adj. m., pl. perivasculári; f. perivasculáră, pl. perivasculáre
perivascularelor
PERIVASCULÁR, -Ă, perivasculari, -e, adj. (Anat.) Care este situat în jurul vaselor. – Din fr. périvasculaire.

DOOM

perivasculár adj. m., pl. perivasculári; f. perivasculáră, pl. perivasculáre
perivasculari
PERIVASCULÁR, -Ă, perivasculari, -e, adj. (Anat.) Care este situat în jurul vaselor. – Din fr. périvasculaire.

DOOM

perivasculár adj. m., pl. perivasculári; f. perivasculáră, pl. perivasculáre
perivascularii
PERIVASCULÁR, -Ă, perivasculari, -e, adj. (Anat.) Care este situat în jurul vaselor. – Din fr. périvasculaire.

DOOM

perivasculár adj. m., pl. perivasculári; f. perivasculáră, pl. perivasculáre
perivascularilor
PERIVASCULÁR, -Ă, perivasculari, -e, adj. (Anat.) Care este situat în jurul vaselor. – Din fr. périvasculaire.

DOOM

perivasculár adj. m., pl. perivasculári; f. perivasculáră, pl. perivasculáre
perivascularul
PERIVASCULÁR, -Ă, perivasculari, -e, adj. (Anat.) Care este situat în jurul vaselor. – Din fr. périvasculaire.

DOOM

perivasculár adj. m., pl. perivasculári; f. perivasculáră, pl. perivasculáre
perivascularului
PERIVASCULÁR, -Ă, perivasculari, -e, adj. (Anat.) Care este situat în jurul vaselor. – Din fr. périvasculaire.

DOOM

perivasculár adj. m., pl. perivasculári; f. perivasculáră, pl. perivasculáre
perivisceral
PERIVISCERÁL, -Ă adj. Din jurul viscerelor. [< fr. périviscéral].
perizonă
PERIZÓNĂ s.f. (Liv.) Centură, brâu; slip. [Cf. fr. périzonium, it. perizonna, engl. perisonium].
periș
PERÍȘ, perișuri, s. n. (Reg.) Loc în care cresc mulți peri1. – Păr1 + suf. -iș.
perișcolar
PERIȘCOLÁR, -Ă adj. În afara programului din școală. ◊ Activitate perișcolară = activitate care, fără a însemna instruire propriu-zisă, completează educația elevului pe plan fizic, moral sau intelectual în afara programului de școală (tabere, colonii, cercuri științifice sau distractive etc.). [Cf. fr. périscolaire].
perișcolara
PERIȘCOLÁR, -Ă adj. În afara programului din școală. ◊ Activitate perișcolară = activitate care, fără a însemna instruire propriu-zisă, completează educația elevului pe plan fizic, moral sau intelectual în afara programului de școală (tabere, colonii, cercuri științifice sau distractive etc.). [Cf. fr. périscolaire].
perișcolare
PERIȘCOLÁR, -Ă adj. În afara programului din școală. ◊ Activitate perișcolară = activitate care, fără a însemna instruire propriu-zisă, completează educația elevului pe plan fizic, moral sau intelectual în afara programului de școală (tabere, colonii, cercuri științifice sau distractive etc.). [Cf. fr. périscolaire].
perișcolarei
PERIȘCOLÁR, -Ă adj. În afara programului din școală. ◊ Activitate perișcolară = activitate care, fără a însemna instruire propriu-zisă, completează educația elevului pe plan fizic, moral sau intelectual în afara programului de școală (tabere, colonii, cercuri științifice sau distractive etc.). [Cf. fr. périscolaire].
perișcolarele
PERIȘCOLÁR, -Ă adj. În afara programului din școală. ◊ Activitate perișcolară = activitate care, fără a însemna instruire propriu-zisă, completează educația elevului pe plan fizic, moral sau intelectual în afara programului de școală (tabere, colonii, cercuri științifice sau distractive etc.). [Cf. fr. périscolaire].
perișcolarelor
PERIȘCOLÁR, -Ă adj. În afara programului din școală. ◊ Activitate perișcolară = activitate care, fără a însemna instruire propriu-zisă, completează educația elevului pe plan fizic, moral sau intelectual în afara programului de școală (tabere, colonii, cercuri științifice sau distractive etc.). [Cf. fr. périscolaire].
perișcolari
PERIȘCOLÁR, -Ă adj. În afara programului din școală. ◊ Activitate perișcolară = activitate care, fără a însemna instruire propriu-zisă, completează educația elevului pe plan fizic, moral sau intelectual în afara programului de școală (tabere, colonii, cercuri științifice sau distractive etc.). [Cf. fr. périscolaire].
perișcolarii
PERIȘCOLÁR, -Ă adj. În afara programului din școală. ◊ Activitate perișcolară = activitate care, fără a însemna instruire propriu-zisă, completează educația elevului pe plan fizic, moral sau intelectual în afara programului de școală (tabere, colonii, cercuri științifice sau distractive etc.). [Cf. fr. périscolaire].
perișcolarilor
PERIȘCOLÁR, -Ă adj. În afara programului din școală. ◊ Activitate perișcolară = activitate care, fără a însemna instruire propriu-zisă, completează educația elevului pe plan fizic, moral sau intelectual în afara programului de școală (tabere, colonii, cercuri științifice sau distractive etc.). [Cf. fr. périscolaire].
perișcolarul
PERIȘCOLÁR, -Ă adj. În afara programului din școală. ◊ Activitate perișcolară = activitate care, fără a însemna instruire propriu-zisă, completează educația elevului pe plan fizic, moral sau intelectual în afara programului de școală (tabere, colonii, cercuri științifice sau distractive etc.). [Cf. fr. périscolaire].
perișcolarului
PERIȘCOLÁR, -Ă adj. În afara programului din școală. ◊ Activitate perișcolară = activitate care, fără a însemna instruire propriu-zisă, completează educația elevului pe plan fizic, moral sau intelectual în afara programului de școală (tabere, colonii, cercuri științifice sau distractive etc.). [Cf. fr. périscolaire].
perișoara
PERIȘOÁRĂ, perișoare, s. f. Preparat de formă sferică din carne tocată (amestecată cu orez și cu alte adaosuri), folosit în alimentație. – Pară2 + suf. -ișoară.

DOOM

perișoáră s. f., g.-d. art. perișoárei; pl. perișoáre
perișoare
PERIȘOÁRĂ, perișoare, s. f. Preparat de formă sferică din carne tocată (amestecată cu orez și cu alte adaosuri), folosit în alimentație. – Pară2 + suf. -ișoară.

DOOM

perișoáră s. f., g.-d. art. perișoárei; pl. perișoáre
perișoarei
PERIȘOÁRĂ, perișoare, s. f. Preparat de formă sferică din carne tocată (amestecată cu orez și cu alte adaosuri), folosit în alimentație. – Pară2 + suf. -ișoară.

DOOM

perișoáră s. f., g.-d. art. perișoárei; pl. perișoáre
perișoarele
PERIȘOÁRĂ, perișoare, s. f. Preparat de formă sferică din carne tocată (amestecată cu orez și cu alte adaosuri), folosit în alimentație. – Pară2 + suf. -ișoară.

DOOM

perișoáră s. f., g.-d. art. perișoárei; pl. perișoáre
perișoarelor
PERIȘOÁRĂ, perișoare, s. f. Preparat de formă sferică din carne tocată (amestecată cu orez și cu alte adaosuri), folosit în alimentație. – Pară2 + suf. -ișoară.

DOOM

perișoáră s. f., g.-d. art. perișoárei; pl. perișoáre
perișor
PERIȘÓR2, perișori, s. m. 1. Diminutiv al lui păr2. 2. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze ovale, plane pe fața superioară și păroase (Elymus asper). 3. (Reg.) Mică plantă erbacee cu tulpina fină, cu frunze late, acoperite cu peri scurți, și cu flori mici roșietice (Circaea alpina). – Păr2 + suf. -ișor.

DOOM

perișór s. m., pl. perișóri
perișori
PERIȘÓR2, perișori, s. m. 1. Diminutiv al lui păr2. 2. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze ovale, plane pe fața superioară și păroase (Elymus asper). 3. (Reg.) Mică plantă erbacee cu tulpina fină, cu frunze late, acoperite cu peri scurți, și cu flori mici roșietice (Circaea alpina). – Păr2 + suf. -ișor.

DOOM

perișór s. m., pl. perișóri
perișorii
PERIȘÓR2, perișori, s. m. 1. Diminutiv al lui păr2. 2. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze ovale, plane pe fața superioară și păroase (Elymus asper). 3. (Reg.) Mică plantă erbacee cu tulpina fină, cu frunze late, acoperite cu peri scurți, și cu flori mici roșietice (Circaea alpina). – Păr2 + suf. -ișor.

DOOM

perișór s. m., pl. perișóri
perișorilor
PERIȘÓR2, perișori, s. m. 1. Diminutiv al lui păr2. 2. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze ovale, plane pe fața superioară și păroase (Elymus asper). 3. (Reg.) Mică plantă erbacee cu tulpina fină, cu frunze late, acoperite cu peri scurți, și cu flori mici roșietice (Circaea alpina). – Păr2 + suf. -ișor.

DOOM

perișór s. m., pl. perișóri
perișorul
PERIȘÓR2, perișori, s. m. 1. Diminutiv al lui păr2. 2. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze ovale, plane pe fața superioară și păroase (Elymus asper). 3. (Reg.) Mică plantă erbacee cu tulpina fină, cu frunze late, acoperite cu peri scurți, și cu flori mici roșietice (Circaea alpina). – Păr2 + suf. -ișor.

DOOM

perișór s. m., pl. perișóri
perișorului
PERIȘÓR2, perișori, s. m. 1. Diminutiv al lui păr2. 2. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze ovale, plane pe fața superioară și păroase (Elymus asper). 3. (Reg.) Mică plantă erbacee cu tulpina fină, cu frunze late, acoperite cu peri scurți, și cu flori mici roșietice (Circaea alpina). – Păr2 + suf. -ișor.

DOOM

perișór s. m., pl. perișóri
perișul
PERÍȘ, perișuri, s. n. (Reg.) Loc în care cresc mulți peri1. – Păr1 + suf. -iș.
perișului
PERÍȘ, perișuri, s. n. (Reg.) Loc în care cresc mulți peri1. – Păr1 + suf. -iș.
perișuri
PERÍȘ, perișuri, s. n. (Reg.) Loc în care cresc mulți peri1. – Păr1 + suf. -iș.
perișurile
PERÍȘ, perișuri, s. n. (Reg.) Loc în care cresc mulți peri1. – Păr1 + suf. -iș.
perișurilor
PERÍȘ, perișuri, s. n. (Reg.) Loc în care cresc mulți peri1. – Păr1 + suf. -iș.
periție
PERÍȚIE s.f. (Latinism) Experiență, cunoștință; dibăcie; talent. [Gen. -iei. / < lat. peritia].
perj
PERJ, perji, s. m. Varietate de prun; p. gener. (reg.) prun. – Din perjă (derivat regresiv).

DOOM

perj (reg.) s. m., pl. perji
perja
PÉRJĂ, perje, s. f. Specie de prună a cărei carne se dezlipește ușor de pe sâmbure; p. gener. (reg.) prună. – Et. nec.

DOOM

pérjă (reg.) s. f., art. pérja, g.-d. art. pérjei; pl. pérje
perjar
PERJÁR, perjari, s. m. (Reg.) Persoană care cultivă perji; p. gener. prunar. – Perj + suf. -ar.

DOOM

perjár (reg.) s. m., pl. perjári
perjari
PERJÁR, perjari, s. m. (Reg.) Persoană care cultivă perji; p. gener. prunar. – Perj + suf. -ar.

DOOM

perjár (reg.) s. m., pl. perjári
perjarii
PERJÁR, perjari, s. m. (Reg.) Persoană care cultivă perji; p. gener. prunar. – Perj + suf. -ar.

DOOM

perjár (reg.) s. m., pl. perjári
perjarilor
PERJÁR, perjari, s. m. (Reg.) Persoană care cultivă perji; p. gener. prunar. – Perj + suf. -ar.

DOOM

perjár (reg.) s. m., pl. perjári
perjarul
PERJÁR, perjari, s. m. (Reg.) Persoană care cultivă perji; p. gener. prunar. – Perj + suf. -ar.

DOOM

perjár (reg.) s. m., pl. perjári
perjarului
PERJÁR, perjari, s. m. (Reg.) Persoană care cultivă perji; p. gener. prunar. – Perj + suf. -ar.

DOOM

perjár (reg.) s. m., pl. perjári
perje
PÉRJĂ, perje, s. f. Specie de prună a cărei carne se dezlipește ușor de pe sâmbure; p. gener. (reg.) prună. – Et. nec.

DOOM

pérjă (reg.) s. f., art. pérja, g.-d. art. pérjei; pl. pérje
perje
pérje (-e), s. f. – Prună. – Var. perjă. Mag. parász „prună”. Der. din „a prăji” (Cihac, II, 252), din pol. perz „pufulețul plantelor” (Tiktin), din săs. Pfirsich „piersic” (Lacea, Dacor., V, 400), din mag. persza „piersică” (Scriban) sau din parje (Byck-Graur) e mai puțin probabilă. În Mold. – Der. perj, s. m. (prun, Prunus domestica), formație regresivă; perjar, s. m. (producător de prune); perjerie, s. f. (livadă de perji).
perjei
PÉRJĂ, perje, s. f. Specie de prună a cărei carne se dezlipește ușor de pe sâmbure; p. gener. (reg.) prună. – Et. nec.

DOOM

pérjă (reg.) s. f., art. pérja, g.-d. art. pérjei; pl. pérje
perjele
PÉRJĂ, perje, s. f. Specie de prună a cărei carne se dezlipește ușor de pe sâmbure; p. gener. (reg.) prună. – Et. nec.

DOOM

pérjă (reg.) s. f., art. pérja, g.-d. art. pérjei; pl. pérje
perjelor
PÉRJĂ, perje, s. f. Specie de prună a cărei carne se dezlipește ușor de pe sâmbure; p. gener. (reg.) prună. – Et. nec.

DOOM

pérjă (reg.) s. f., art. pérja, g.-d. art. pérjei; pl. pérje
perjerie
PERJERÍE s. f. v. perjărie.

DOOM

perjăríe (reg.) s. f., art. perjăría, g.-d. art. perjăríei; (livezi) pl. perjăríi, art. perjăríile
perji
PERJ, perji, s. m. Varietate de prun; p. gener. (reg.) prun. – Din perjă (derivat regresiv).

DOOM

perj (reg.) s. m., pl. perji
perjii
PERJ, perji, s. m. Varietate de prun; p. gener. (reg.) prun. – Din perjă (derivat regresiv).

DOOM

perj (reg.) s. m., pl. perji
perjilor
PERJ, perji, s. m. Varietate de prun; p. gener. (reg.) prun. – Din perjă (derivat regresiv).

DOOM

perj (reg.) s. m., pl. perji
perjul
PERJ, perji, s. m. Varietate de prun; p. gener. (reg.) prun. – Din perjă (derivat regresiv).

DOOM

perj (reg.) s. m., pl. perji
perjului
PERJ, perji, s. m. Varietate de prun; p. gener. (reg.) prun. – Din perjă (derivat regresiv).

DOOM

perj (reg.) s. m., pl. perji
perjur
PERJÚR s. n. v. sperjur.
perjuriu
PERJURÍU s. n. v. sperjur.
perjăria
PERJERÍE s. f. v. perjărie.

DOOM

perjăríe (reg.) s. f., art. perjăría, g.-d. art. perjăríei; (livezi) pl. perjăríi, art. perjăríile
perjărie
PERJERÍE s. f. v. perjărie.

DOOM

perjăríe (reg.) s. f., art. perjăría, g.-d. art. perjăríei; (livezi) pl. perjăríi, art. perjăríile
perjăriei
PERJERÍE s. f. v. perjărie.

DOOM

perjăríe (reg.) s. f., art. perjăría, g.-d. art. perjăríei; (livezi) pl. perjăríi, art. perjăríile
perjării
PERJERÍE s. f. v. perjărie.

DOOM

perjăríe (reg.) s. f., art. perjăría, g.-d. art. perjăríei; (livezi) pl. perjăríi, art. perjăríile
perjăriile
PERJERÍE s. f. v. perjărie.

DOOM

perjăríe (reg.) s. f., art. perjăría, g.-d. art. perjăríei; (livezi) pl. perjăríi, art. perjăríile
perjăriilor
PERJERÍE s. f. v. perjărie.

DOOM

perjăríe (reg.) s. f., art. perjăría, g.-d. art. perjăríei; (livezi) pl. perjăríi, art. perjăríile
perl
PERL s. n. Corp de literă cu mărimea de cinci puncte tipografice. – Din germ. Perl.

DOOM

perl s. n.
perla
PERLÁ, perlez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi cu perle. 2. (Poligr.) A acoperi suprafața unei tipărituri cu particule globulare de cerneală. – Din fr. perler.
perla
PÉRLĂ, perle, s. f. 1. Piatră semiprețioasă, aproximativ sferică, de culoare argintie, cu luciu sidefiu, produsă de anumite scoici, de unde este extrasă și folosită ca podoabă; mărgăritar; imitație a acestei pietre, folosită ca obiect de podoabă. ♦ Fig. Persoană cu merite deosebite; lucru de mare valoare. ♦ Fig. (Ir.) Eroare grosolană (și ridicolă); gafă verbală. 2. Element ornamental de formă sferică, folosit la decorarea unor muluri arhitecturale. – Din fr. perle, it. perla, germ. Perle.

DOOM

pérlă s. f., g.-d. art. pérlei; pl. pérle
perlai
PERLÁ, perlez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi cu perle. 2. (Poligr.) A acoperi suprafața unei tipărituri cu particule globulare de cerneală. – Din fr. perler.
perlaj
PERLÁJ s.n. 1. Execuție perfectă a unei bucăți muzicale, cântând în mod clar și distinct fiecare notă. 2. Degajarea sub formă de bule a gazelor dizolvate în lichide. 3. Perlare. [Cf. fr. perler].
perlaje
PERLÁJ s.n. 1. Execuție perfectă a unei bucăți muzicale, cântând în mod clar și distinct fiecare notă. 2. Degajarea sub formă de bule a gazelor dizolvate în lichide. 3. Perlare. [Cf. fr. perler].
perlajele
PERLÁJ s.n. 1. Execuție perfectă a unei bucăți muzicale, cântând în mod clar și distinct fiecare notă. 2. Degajarea sub formă de bule a gazelor dizolvate în lichide. 3. Perlare. [Cf. fr. perler].
perlajelor
PERLÁJ s.n. 1. Execuție perfectă a unei bucăți muzicale, cântând în mod clar și distinct fiecare notă. 2. Degajarea sub formă de bule a gazelor dizolvate în lichide. 3. Perlare. [Cf. fr. perler].
perlajul
PERLÁJ s.n. 1. Execuție perfectă a unei bucăți muzicale, cântând în mod clar și distinct fiecare notă. 2. Degajarea sub formă de bule a gazelor dizolvate în lichide. 3. Perlare. [Cf. fr. perler].
perlajului
PERLÁJ s.n. 1. Execuție perfectă a unei bucăți muzicale, cântând în mod clar și distinct fiecare notă. 2. Degajarea sub formă de bule a gazelor dizolvate în lichide. 3. Perlare. [Cf. fr. perler].
perlam
PERLÁ, perlez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi cu perle. 2. (Poligr.) A acoperi suprafața unei tipărituri cu particule globulare de cerneală. – Din fr. perler.
perlare
PERLÁ, perlez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi cu perle. 2. (Poligr.) A acoperi suprafața unei tipărituri cu particule globulare de cerneală. – Din fr. perler.
perlare
PERLÁRE, perlări, s. f. Acțiunea de a perla. – V. perla.
perlarea
PERLÁRE, perlări, s. f. Acțiunea de a perla. – V. perla.
perlară
PERLÁ, perlez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi cu perle. 2. (Poligr.) A acoperi suprafața unei tipărituri cu particule globulare de cerneală. – Din fr. perler.
perlarăm
PERLÁ, perlez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi cu perle. 2. (Poligr.) A acoperi suprafața unei tipărituri cu particule globulare de cerneală. – Din fr. perler.
perlarăți
PERLÁ, perlez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi cu perle. 2. (Poligr.) A acoperi suprafața unei tipărituri cu particule globulare de cerneală. – Din fr. perler.
perlase
PERLÁ, perlez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi cu perle. 2. (Poligr.) A acoperi suprafața unei tipărituri cu particule globulare de cerneală. – Din fr. perler.
perlasem
PERLÁ, perlez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi cu perle. 2. (Poligr.) A acoperi suprafața unei tipărituri cu particule globulare de cerneală. – Din fr. perler.
perlaseră
PERLÁ, perlez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi cu perle. 2. (Poligr.) A acoperi suprafața unei tipărituri cu particule globulare de cerneală. – Din fr. perler.
perlaserăm
PERLÁ, perlez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi cu perle. 2. (Poligr.) A acoperi suprafața unei tipărituri cu particule globulare de cerneală. – Din fr. perler.
perlaserăți
PERLÁ, perlez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi cu perle. 2. (Poligr.) A acoperi suprafața unei tipărituri cu particule globulare de cerneală. – Din fr. perler.
perlaseși
PERLÁ, perlez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi cu perle. 2. (Poligr.) A acoperi suprafața unei tipărituri cu particule globulare de cerneală. – Din fr. perler.
perlaseți
PERLÁ, perlez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi cu perle. 2. (Poligr.) A acoperi suprafața unei tipărituri cu particule globulare de cerneală. – Din fr. perler.
perlat
PERLÁ, perlez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi cu perle. 2. (Poligr.) A acoperi suprafața unei tipărituri cu particule globulare de cerneală. – Din fr. perler.
perlat
PERLÁT, -Ă, perlați, -te, adj. 1. Care este împodobit cu perle (1); care are aspectul sau strălucirea perlelor, ca de perle. 2. (Muz.; despre o bucată, despre un pasaj) Care este executat prin detașarea clară a fiecărei note. 3. (În sintagma) Grevă perlată = grevă în care muncitorii dintr-o întreprindere opresc sau încetinesc lucrul la o fază, la un stadiu de producție. – Din fr. perlé.

DOOM

perlát adj. m., pl. perláți; f. perlátă, pl. perláte
perlata
PERLÁT, -Ă, perlați, -te, adj. 1. Care este împodobit cu perle (1); care are aspectul sau strălucirea perlelor, ca de perle. 2. (Muz.; despre o bucată, despre un pasaj) Care este executat prin detașarea clară a fiecărei note. 3. (În sintagma) Grevă perlată = grevă în care muncitorii dintr-o întreprindere opresc sau încetinesc lucrul la o fază, la un stadiu de producție. – Din fr. perlé.

DOOM

perlát adj. m., pl. perláți; f. perlátă, pl. perláte
perlate
PERLÁT, -Ă, perlați, -te, adj. 1. Care este împodobit cu perle (1); care are aspectul sau strălucirea perlelor, ca de perle. 2. (Muz.; despre o bucată, despre un pasaj) Care este executat prin detașarea clară a fiecărei note. 3. (În sintagma) Grevă perlată = grevă în care muncitorii dintr-o întreprindere opresc sau încetinesc lucrul la o fază, la un stadiu de producție. – Din fr. perlé.

DOOM

perlát adj. m., pl. perláți; f. perlátă, pl. perláte
perlatei
PERLÁT, -Ă, perlați, -te, adj. 1. Care este împodobit cu perle (1); care are aspectul sau strălucirea perlelor, ca de perle. 2. (Muz.; despre o bucată, despre un pasaj) Care este executat prin detașarea clară a fiecărei note. 3. (În sintagma) Grevă perlată = grevă în care muncitorii dintr-o întreprindere opresc sau încetinesc lucrul la o fază, la un stadiu de producție. – Din fr. perlé.

DOOM

perlát adj. m., pl. perláți; f. perlátă, pl. perláte
perlatele
PERLÁT, -Ă, perlați, -te, adj. 1. Care este împodobit cu perle (1); care are aspectul sau strălucirea perlelor, ca de perle. 2. (Muz.; despre o bucată, despre un pasaj) Care este executat prin detașarea clară a fiecărei note. 3. (În sintagma) Grevă perlată = grevă în care muncitorii dintr-o întreprindere opresc sau încetinesc lucrul la o fază, la un stadiu de producție. – Din fr. perlé.

DOOM

perlát adj. m., pl. perláți; f. perlátă, pl. perláte
perlatelor
PERLÁT, -Ă, perlați, -te, adj. 1. Care este împodobit cu perle (1); care are aspectul sau strălucirea perlelor, ca de perle. 2. (Muz.; despre o bucată, despre un pasaj) Care este executat prin detașarea clară a fiecărei note. 3. (În sintagma) Grevă perlată = grevă în care muncitorii dintr-o întreprindere opresc sau încetinesc lucrul la o fază, la un stadiu de producție. – Din fr. perlé.

DOOM

perlát adj. m., pl. perláți; f. perlátă, pl. perláte
perlatul
PERLÁT, -Ă, perlați, -te, adj. 1. Care este împodobit cu perle (1); care are aspectul sau strălucirea perlelor, ca de perle. 2. (Muz.; despre o bucată, despre un pasaj) Care este executat prin detașarea clară a fiecărei note. 3. (În sintagma) Grevă perlată = grevă în care muncitorii dintr-o întreprindere opresc sau încetinesc lucrul la o fază, la un stadiu de producție. – Din fr. perlé.

DOOM

perlát adj. m., pl. perláți; f. perlátă, pl. perláte
perlatului
PERLÁT, -Ă, perlați, -te, adj. 1. Care este împodobit cu perle (1); care are aspectul sau strălucirea perlelor, ca de perle. 2. (Muz.; despre o bucată, despre un pasaj) Care este executat prin detașarea clară a fiecărei note. 3. (În sintagma) Grevă perlată = grevă în care muncitorii dintr-o întreprindere opresc sau încetinesc lucrul la o fază, la un stadiu de producție. – Din fr. perlé.

DOOM

perlát adj. m., pl. perláți; f. perlátă, pl. perláte
perlau
PERLÁ, perlez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi cu perle. 2. (Poligr.) A acoperi suprafața unei tipărituri cu particule globulare de cerneală. – Din fr. perler.
perlași
PERLÁ, perlez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi cu perle. 2. (Poligr.) A acoperi suprafața unei tipărituri cu particule globulare de cerneală. – Din fr. perler.
perlați
PERLÁ, perlez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi cu perle. 2. (Poligr.) A acoperi suprafața unei tipărituri cu particule globulare de cerneală. – Din fr. perler.
perlați
PERLÁT, -Ă, perlați, -te, adj. 1. Care este împodobit cu perle (1); care are aspectul sau strălucirea perlelor, ca de perle. 2. (Muz.; despre o bucată, despre un pasaj) Care este executat prin detașarea clară a fiecărei note. 3. (În sintagma) Grevă perlată = grevă în care muncitorii dintr-o întreprindere opresc sau încetinesc lucrul la o fază, la un stadiu de producție. – Din fr. perlé.

DOOM

perlát adj. m., pl. perláți; f. perlátă, pl. perláte
perlații
PERLÁT, -Ă, perlați, -te, adj. 1. Care este împodobit cu perle (1); care are aspectul sau strălucirea perlelor, ca de perle. 2. (Muz.; despre o bucată, despre un pasaj) Care este executat prin detașarea clară a fiecărei note. 3. (În sintagma) Grevă perlată = grevă în care muncitorii dintr-o întreprindere opresc sau încetinesc lucrul la o fază, la un stadiu de producție. – Din fr. perlé.

DOOM

perlát adj. m., pl. perláți; f. perlátă, pl. perláte
perlaților
PERLÁT, -Ă, perlați, -te, adj. 1. Care este împodobit cu perle (1); care are aspectul sau strălucirea perlelor, ca de perle. 2. (Muz.; despre o bucată, despre un pasaj) Care este executat prin detașarea clară a fiecărei note. 3. (În sintagma) Grevă perlată = grevă în care muncitorii dintr-o întreprindere opresc sau încetinesc lucrul la o fază, la un stadiu de producție. – Din fr. perlé.

DOOM

perlát adj. m., pl. perláți; f. perlátă, pl. perláte
perle
PÉRLĂ, perle, s. f. 1. Piatră semiprețioasă, aproximativ sferică, de culoare argintie, cu luciu sidefiu, produsă de anumite scoici, de unde este extrasă și folosită ca podoabă; mărgăritar; imitație a acestei pietre, folosită ca obiect de podoabă. ♦ Fig. Persoană cu merite deosebite; lucru de mare valoare. ♦ Fig. (Ir.) Eroare grosolană (și ridicolă); gafă verbală. 2. Element ornamental de formă sferică, folosit la decorarea unor muluri arhitecturale. – Din fr. perle, it. perla, germ. Perle.

DOOM

pérlă s. f., g.-d. art. pérlei; pl. pérle
perlează
PERLÁ, perlez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi cu perle. 2. (Poligr.) A acoperi suprafața unei tipărituri cu particule globulare de cerneală. – Din fr. perler.
perlei
PÉRLĂ, perle, s. f. 1. Piatră semiprețioasă, aproximativ sferică, de culoare argintie, cu luciu sidefiu, produsă de anumite scoici, de unde este extrasă și folosită ca podoabă; mărgăritar; imitație a acestei pietre, folosită ca obiect de podoabă. ♦ Fig. Persoană cu merite deosebite; lucru de mare valoare. ♦ Fig. (Ir.) Eroare grosolană (și ridicolă); gafă verbală. 2. Element ornamental de formă sferică, folosit la decorarea unor muluri arhitecturale. – Din fr. perle, it. perla, germ. Perle.

DOOM

pérlă s. f., g.-d. art. pérlei; pl. pérle
perlele
PÉRLĂ, perle, s. f. 1. Piatră semiprețioasă, aproximativ sferică, de culoare argintie, cu luciu sidefiu, produsă de anumite scoici, de unde este extrasă și folosită ca podoabă; mărgăritar; imitație a acestei pietre, folosită ca obiect de podoabă. ♦ Fig. Persoană cu merite deosebite; lucru de mare valoare. ♦ Fig. (Ir.) Eroare grosolană (și ridicolă); gafă verbală. 2. Element ornamental de formă sferică, folosit la decorarea unor muluri arhitecturale. – Din fr. perle, it. perla, germ. Perle.

DOOM

pérlă s. f., g.-d. art. pérlei; pl. pérle
perlelor
PÉRLĂ, perle, s. f. 1. Piatră semiprețioasă, aproximativ sferică, de culoare argintie, cu luciu sidefiu, produsă de anumite scoici, de unde este extrasă și folosită ca podoabă; mărgăritar; imitație a acestei pietre, folosită ca obiect de podoabă. ♦ Fig. Persoană cu merite deosebite; lucru de mare valoare. ♦ Fig. (Ir.) Eroare grosolană (și ridicolă); gafă verbală. 2. Element ornamental de formă sferică, folosit la decorarea unor muluri arhitecturale. – Din fr. perle, it. perla, germ. Perle.

DOOM

pérlă s. f., g.-d. art. pérlei; pl. pérle
perlez
PERLÁ, perlez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi cu perle. 2. (Poligr.) A acoperi suprafața unei tipărituri cu particule globulare de cerneală. – Din fr. perler.
perleze
PERLÁ, perlez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi cu perle. 2. (Poligr.) A acoperi suprafața unei tipărituri cu particule globulare de cerneală. – Din fr. perler.
perlezi
PERLÁ, perlez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi cu perle. 2. (Poligr.) A acoperi suprafața unei tipărituri cu particule globulare de cerneală. – Din fr. perler.
perlier
PERLIÉR, -Ă, perlieri, -e, adj. (Livr.) De perle (1). ♦ (Despre scoici) Din ale căror secreții se formează perle. [Pr.: -li-er] – Din fr. perlier.
perliera
PERLIÉR, -Ă, perlieri, -e, adj. (Livr.) De perle (1). ♦ (Despre scoici) Din ale căror secreții se formează perle. [Pr.: -li-er] – Din fr. perlier.
perliere
PERLIÉR, -Ă, perlieri, -e, adj. (Livr.) De perle (1). ♦ (Despre scoici) Din ale căror secreții se formează perle. [Pr.: -li-er] – Din fr. perlier.
perlierei
PERLIÉR, -Ă, perlieri, -e, adj. (Livr.) De perle (1). ♦ (Despre scoici) Din ale căror secreții se formează perle. [Pr.: -li-er] – Din fr. perlier.
perlierele
PERLIÉR, -Ă, perlieri, -e, adj. (Livr.) De perle (1). ♦ (Despre scoici) Din ale căror secreții se formează perle. [Pr.: -li-er] – Din fr. perlier.
perlierelor
PERLIÉR, -Ă, perlieri, -e, adj. (Livr.) De perle (1). ♦ (Despre scoici) Din ale căror secreții se formează perle. [Pr.: -li-er] – Din fr. perlier.
perlieri
PERLIÉR, -Ă, perlieri, -e, adj. (Livr.) De perle (1). ♦ (Despre scoici) Din ale căror secreții se formează perle. [Pr.: -li-er] – Din fr. perlier.
perlierii
PERLIÉR, -Ă, perlieri, -e, adj. (Livr.) De perle (1). ♦ (Despre scoici) Din ale căror secreții se formează perle. [Pr.: -li-er] – Din fr. perlier.
perlierilor
PERLIÉR, -Ă, perlieri, -e, adj. (Livr.) De perle (1). ♦ (Despre scoici) Din ale căror secreții se formează perle. [Pr.: -li-er] – Din fr. perlier.
perlierul
PERLIÉR, -Ă, perlieri, -e, adj. (Livr.) De perle (1). ♦ (Despre scoici) Din ale căror secreții se formează perle. [Pr.: -li-er] – Din fr. perlier.
perlierului
PERLIÉR, -Ă, perlieri, -e, adj. (Livr.) De perle (1). ♦ (Despre scoici) Din ale căror secreții se formează perle. [Pr.: -li-er] – Din fr. perlier.
perlingual
PERLINGUÁL, -Ă, perlinguali, -e, adj. (Despre medicamente sau despre administrarea unor medicamente) Care este pus pe limbă sau sub limbă pentru a fi resorbit rapid de mucoasa limbii și a avea, în felul acesta, o acțiune cât mai rapidă. ◊ (Adverbial) Medicamentul se administrează perlingual. – Din germ. perlingual.

DOOM

perlinguál (-gu-al) adj. m., pl. perlinguáli; f. perlinguálă, pl. perlinguále
perlinguala
PERLINGUÁL, -Ă, perlinguali, -e, adj. (Despre medicamente sau despre administrarea unor medicamente) Care este pus pe limbă sau sub limbă pentru a fi resorbit rapid de mucoasa limbii și a avea, în felul acesta, o acțiune cât mai rapidă. ◊ (Adverbial) Medicamentul se administrează perlingual. – Din germ. perlingual.

DOOM

perlinguál (-gu-al) adj. m., pl. perlinguáli; f. perlinguálă, pl. perlinguále
perlinguale
PERLINGUÁL, -Ă, perlinguali, -e, adj. (Despre medicamente sau despre administrarea unor medicamente) Care este pus pe limbă sau sub limbă pentru a fi resorbit rapid de mucoasa limbii și a avea, în felul acesta, o acțiune cât mai rapidă. ◊ (Adverbial) Medicamentul se administrează perlingual. – Din germ. perlingual.

DOOM

perlinguál (-gu-al) adj. m., pl. perlinguáli; f. perlinguálă, pl. perlinguále
perlingualei
PERLINGUÁL, -Ă, perlinguali, -e, adj. (Despre medicamente sau despre administrarea unor medicamente) Care este pus pe limbă sau sub limbă pentru a fi resorbit rapid de mucoasa limbii și a avea, în felul acesta, o acțiune cât mai rapidă. ◊ (Adverbial) Medicamentul se administrează perlingual. – Din germ. perlingual.

DOOM

perlinguál (-gu-al) adj. m., pl. perlinguáli; f. perlinguálă, pl. perlinguále
perlingualele
PERLINGUÁL, -Ă, perlinguali, -e, adj. (Despre medicamente sau despre administrarea unor medicamente) Care este pus pe limbă sau sub limbă pentru a fi resorbit rapid de mucoasa limbii și a avea, în felul acesta, o acțiune cât mai rapidă. ◊ (Adverbial) Medicamentul se administrează perlingual. – Din germ. perlingual.

DOOM

perlinguál (-gu-al) adj. m., pl. perlinguáli; f. perlinguálă, pl. perlinguále
perlingualelor
PERLINGUÁL, -Ă, perlinguali, -e, adj. (Despre medicamente sau despre administrarea unor medicamente) Care este pus pe limbă sau sub limbă pentru a fi resorbit rapid de mucoasa limbii și a avea, în felul acesta, o acțiune cât mai rapidă. ◊ (Adverbial) Medicamentul se administrează perlingual. – Din germ. perlingual.

DOOM

perlinguál (-gu-al) adj. m., pl. perlinguáli; f. perlinguálă, pl. perlinguále
perlinguali
PERLINGUÁL, -Ă, perlinguali, -e, adj. (Despre medicamente sau despre administrarea unor medicamente) Care este pus pe limbă sau sub limbă pentru a fi resorbit rapid de mucoasa limbii și a avea, în felul acesta, o acțiune cât mai rapidă. ◊ (Adverbial) Medicamentul se administrează perlingual. – Din germ. perlingual.

DOOM

perlinguál (-gu-al) adj. m., pl. perlinguáli; f. perlinguálă, pl. perlinguále
perlingualii
PERLINGUÁL, -Ă, perlinguali, -e, adj. (Despre medicamente sau despre administrarea unor medicamente) Care este pus pe limbă sau sub limbă pentru a fi resorbit rapid de mucoasa limbii și a avea, în felul acesta, o acțiune cât mai rapidă. ◊ (Adverbial) Medicamentul se administrează perlingual. – Din germ. perlingual.

DOOM

perlinguál (-gu-al) adj. m., pl. perlinguáli; f. perlinguálă, pl. perlinguále
perlingualilor
PERLINGUÁL, -Ă, perlinguali, -e, adj. (Despre medicamente sau despre administrarea unor medicamente) Care este pus pe limbă sau sub limbă pentru a fi resorbit rapid de mucoasa limbii și a avea, în felul acesta, o acțiune cât mai rapidă. ◊ (Adverbial) Medicamentul se administrează perlingual. – Din germ. perlingual.

DOOM

perlinguál (-gu-al) adj. m., pl. perlinguáli; f. perlinguálă, pl. perlinguále
perlingualul
PERLINGUÁL, -Ă, perlinguali, -e, adj. (Despre medicamente sau despre administrarea unor medicamente) Care este pus pe limbă sau sub limbă pentru a fi resorbit rapid de mucoasa limbii și a avea, în felul acesta, o acțiune cât mai rapidă. ◊ (Adverbial) Medicamentul se administrează perlingual. – Din germ. perlingual.

DOOM

perlinguál (-gu-al) adj. m., pl. perlinguáli; f. perlinguálă, pl. perlinguále
perlingualului
PERLINGUÁL, -Ă, perlinguali, -e, adj. (Despre medicamente sau despre administrarea unor medicamente) Care este pus pe limbă sau sub limbă pentru a fi resorbit rapid de mucoasa limbii și a avea, în felul acesta, o acțiune cât mai rapidă. ◊ (Adverbial) Medicamentul se administrează perlingual. – Din germ. perlingual.

DOOM

perlinguál (-gu-al) adj. m., pl. perlinguáli; f. perlinguálă, pl. perlinguále
perlit
PERLÍT s. n. Material de construcție cu structură spongioasă fină, obținut din rocă vulcanică și folosit la executarea unor tencuieli termoizolante. – Din germ. Perlit, rus. perlit.

DOOM

perlít (material de construcție) s. n.
perlita
PERLÍTĂ, perlite, s. f. Constituent structural al aliajelor de fier și carbon. – Din fr. perlite.

DOOM

perlítă (constituent al oțelului) s. f., g.-d. art. perlítei; pl. perlíte
perlite
PERLÍTĂ, perlite, s. f. Constituent structural al aliajelor de fier și carbon. – Din fr. perlite.

DOOM

perlítă (constituent al oțelului) s. f., g.-d. art. perlítei; pl. perlíte
perlitei
PERLÍTĂ, perlite, s. f. Constituent structural al aliajelor de fier și carbon. – Din fr. perlite.

DOOM

perlítă (constituent al oțelului) s. f., g.-d. art. perlítei; pl. perlíte
perlitele
PERLÍTĂ, perlite, s. f. Constituent structural al aliajelor de fier și carbon. – Din fr. perlite.

DOOM

perlítă (constituent al oțelului) s. f., g.-d. art. perlítei; pl. perlíte
perlitelor
PERLÍTĂ, perlite, s. f. Constituent structural al aliajelor de fier și carbon. – Din fr. perlite.

DOOM

perlítă (constituent al oțelului) s. f., g.-d. art. perlítei; pl. perlíte
perlitul
PERLÍT s. n. Material de construcție cu structură spongioasă fină, obținut din rocă vulcanică și folosit la executarea unor tencuieli termoizolante. – Din germ. Perlit, rus. perlit.

DOOM

perlít (material de construcție) s. n.
perlitului
PERLÍT s. n. Material de construcție cu structură spongioasă fină, obținut din rocă vulcanică și folosit la executarea unor tencuieli termoizolante. – Din germ. Perlit, rus. perlit.

DOOM

perlít (material de construcție) s. n.
perlofil
PERLOFÍL s.n. Fibră sintetică asemănătoare nailonului, foarte rezistentă. [< perlon].
perlon
PERLÓN s. n. Fibră textilă din polimer sintetic, de tipul relonului; material textil confecționat din această fibră. – Din germ. Perlon, fr., rus. perlon.

DOOM

perlón s. n.
perlonul
PERLÓN s. n. Fibră textilă din polimer sintetic, de tipul relonului; material textil confecționat din această fibră. – Din germ. Perlon, fr., rus. perlon.

DOOM

perlón s. n.
perlonului
PERLÓN s. n. Fibră textilă din polimer sintetic, de tipul relonului; material textil confecționat din această fibră. – Din germ. Perlon, fr., rus. perlon.

DOOM

perlón s. n.
perlul
PERL s. n. Corp de literă cu mărimea de cinci puncte tipografice. – Din germ. Perl.

DOOM

perl s. n.
perlului
PERL s. n. Corp de literă cu mărimea de cinci puncte tipografice. – Din germ. Perl.

DOOM

perl s. n.
perlând
PERLÁ, perlez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi cu perle. 2. (Poligr.) A acoperi suprafața unei tipărituri cu particule globulare de cerneală. – Din fr. perler.
perlînd
PERLÁ, perlez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi cu perle. 2. (Poligr.) A acoperi suprafața unei tipărituri cu particule globulare de cerneală. – Din fr. perler.
perlări
PERLÁRE, perlări, s. f. Acțiunea de a perla. – V. perla.
perlării
PERLÁRE, perlări, s. f. Acțiunea de a perla. – V. perla.
perlările
PERLÁRE, perlări, s. f. Acțiunea de a perla. – V. perla.
perlărilor
PERLÁRE, perlări, s. f. Acțiunea de a perla. – V. perla.
permafrost
PERMAFRÓST s.n. (Geol.) Strat de sol și de roci care nu se dezgheață nici în timpul verii; pergelisol. [Cf. germ. Permafrost, fr. permafrost].
permalloy
PERMALLÓY s. n. Aliaj de fier și nichel folosit la confecționarea de miezuri magnetice pentru aparate de măsură, la amplificatoare magnetice etc. [Pr.: -loi] – Din fr. permalloy, germ. Permalloy.

DOOM

permallóy s. n., art. permallóy-ul
permalloy
PERMALLÓY s. n. Aliaj de fier și nichel folosit la confecționarea de miezuri magnetice pentru aparate de măsură, la amplificatoare magnetice etc. – Din fr. permalloy, germ. Permalloy.
permalloyul
PERMALLÓY s. n. Aliaj de fier și nichel folosit la confecționarea de miezuri magnetice pentru aparate de măsură, la amplificatoare magnetice etc. [Pr.: -loi] – Din fr. permalloy, germ. Permalloy.

DOOM

permallóy s. n., art. permallóy-ul
permalloyului
PERMALLÓY s. n. Aliaj de fier și nichel folosit la confecționarea de miezuri magnetice pentru aparate de măsură, la amplificatoare magnetice etc. [Pr.: -loi] – Din fr. permalloy, germ. Permalloy.

DOOM

permallóy s. n., art. permallóy-ul
permaloi
PERMALÓI s.n. Aliaj de fier și nichel, cu mare permeabilitate magnetică. [Pron. -loi, scris și permalloy. / < germ. Permalloy, engl., fr. permalloy – nume comercial].
permanent
PERMANÉNT, -Ă, permanenți, -te, adj. Care există, care durează mereu sau mult timp fără a se schimba, care se petrece fără întrerupere; necontenit, neîntrerupt. ◊ Ondulație permanentă (și substantivat, n.) = ondulație a părului făcută printr-un procedeu special, pentru a se menține mai multă vreme. Păr permanent (și substantivat, n.) = păr cu ondulație permanentă. ♦ Care funcționează neîntrerupt o perioadă de timp determinată, exercitând anumite atribuții. Comisie permanentă. ◊ (Despre salariați) Care este angajat definitiv în schema unei întreprinderi sau instituții sau care este asimilat salariaților din schemă. ◊ Armată permanentă = armată întreținută neîntrerupt de un stat prin recrutări periodice. ♦ (În vechea armată) Care presta serviciul militar fără întrerupere. – Din fr. permanent.

DOOM

permanént2 s. n., pl. permanénte
permanenta
PERMANÉNT, -Ă, permanenți, -te, adj. Care există, care durează mereu sau mult timp fără a se schimba, care se petrece fără întrerupere; necontenit, neîntrerupt. ◊ Ondulație permanentă (și substantivat, n.) = ondulație a părului făcută printr-un procedeu special, pentru a se menține mai multă vreme. Păr permanent (și substantivat, n.) = păr cu ondulație permanentă. ♦ Care funcționează neîntrerupt o perioadă de timp determinată, exercitând anumite atribuții. Comisie permanentă. ◊ (Despre salariați) Care este angajat definitiv în schema unei întreprinderi sau instituții sau care este asimilat salariaților din schemă. ◊ Armată permanentă = armată întreținută neîntrerupt de un stat prin recrutări periodice. ♦ (În vechea armată) Care presta serviciul militar fără întrerupere. – Din fr. permanent.

DOOM

permanént2 s. n., pl. permanénte
permanente
PERMANÉNT, -Ă, permanenți, -te, adj. Care există, care durează mereu sau mult timp fără a se schimba, care se petrece fără întrerupere; necontenit, neîntrerupt. ◊ Ondulație permanentă (și substantivat, n.) = ondulație a părului făcută printr-un procedeu special, pentru a se menține mai multă vreme. Păr permanent (și substantivat, n.) = păr cu ondulație permanentă. ♦ Care funcționează neîntrerupt o perioadă de timp determinată, exercitând anumite atribuții. Comisie permanentă. ◊ (Despre salariați) Care este angajat definitiv în schema unei întreprinderi sau instituții sau care este asimilat salariaților din schemă. ◊ Armată permanentă = armată întreținută neîntrerupt de un stat prin recrutări periodice. ♦ (În vechea armată) Care presta serviciul militar fără întrerupere. – Din fr. permanent.

DOOM

permanént2 s. n., pl. permanénte
permanentei
PERMANÉNT, -Ă, permanenți, -te, adj. Care există, care durează mereu sau mult timp fără a se schimba, care se petrece fără întrerupere; necontenit, neîntrerupt. ◊ Ondulație permanentă (și substantivat, n.) = ondulație a părului făcută printr-un procedeu special, pentru a se menține mai multă vreme. Păr permanent (și substantivat, n.) = păr cu ondulație permanentă. ♦ Care funcționează neîntrerupt o perioadă de timp determinată, exercitând anumite atribuții. Comisie permanentă. ◊ (Despre salariați) Care este angajat definitiv în schema unei întreprinderi sau instituții sau care este asimilat salariaților din schemă. ◊ Armată permanentă = armată întreținută neîntrerupt de un stat prin recrutări periodice. ♦ (În vechea armată) Care presta serviciul militar fără întrerupere. – Din fr. permanent.

DOOM

permanént2 s. n., pl. permanénte
permanentele
PERMANÉNT, -Ă, permanenți, -te, adj. Care există, care durează mereu sau mult timp fără a se schimba, care se petrece fără întrerupere; necontenit, neîntrerupt. ◊ Ondulație permanentă (și substantivat, n.) = ondulație a părului făcută printr-un procedeu special, pentru a se menține mai multă vreme. Păr permanent (și substantivat, n.) = păr cu ondulație permanentă. ♦ Care funcționează neîntrerupt o perioadă de timp determinată, exercitând anumite atribuții. Comisie permanentă. ◊ (Despre salariați) Care este angajat definitiv în schema unei întreprinderi sau instituții sau care este asimilat salariaților din schemă. ◊ Armată permanentă = armată întreținută neîntrerupt de un stat prin recrutări periodice. ♦ (În vechea armată) Care presta serviciul militar fără întrerupere. – Din fr. permanent.

DOOM

permanént2 s. n., pl. permanénte
permanentelor
PERMANÉNT, -Ă, permanenți, -te, adj. Care există, care durează mereu sau mult timp fără a se schimba, care se petrece fără întrerupere; necontenit, neîntrerupt. ◊ Ondulație permanentă (și substantivat, n.) = ondulație a părului făcută printr-un procedeu special, pentru a se menține mai multă vreme. Păr permanent (și substantivat, n.) = păr cu ondulație permanentă. ♦ Care funcționează neîntrerupt o perioadă de timp determinată, exercitând anumite atribuții. Comisie permanentă. ◊ (Despre salariați) Care este angajat definitiv în schema unei întreprinderi sau instituții sau care este asimilat salariaților din schemă. ◊ Armată permanentă = armată întreținută neîntrerupt de un stat prin recrutări periodice. ♦ (În vechea armată) Care presta serviciul militar fără întrerupere. – Din fr. permanent.

DOOM

permanént2 s. n., pl. permanénte
permanentiza
PERMANENTIZÁ, permanentizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină permanent; a (se) statornici. – Permanent + suf. -iza.

DOOM

permanentizá (a ~) vb., ind. prez. 3 permanentizeáză
permanentizai
PERMANENTIZÁ, permanentizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină permanent; a (se) statornici. – Permanent + suf. -iza.

DOOM

permanentizá (a ~) vb., ind. prez. 3 permanentizeáză
permanentizam
PERMANENTIZÁ, permanentizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină permanent; a (se) statornici. – Permanent + suf. -iza.

DOOM

permanentizá (a ~) vb., ind. prez. 3 permanentizeáză
permanentizare
PERMANENTIZÁ, permanentizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină permanent; a (se) statornici. – Permanent + suf. -iza.

DOOM

permanentizá (a ~) vb., ind. prez. 3 permanentizeáză
permanentizare
PERMANENTIZÁRE, permanentizări, s. f. Acțiunea de a (se) permanentiza și rezultatul ei; statornicire. – V. permanentiza.

DOOM

permanentizáre s. f., g.-d. art. permanentizắrii; pl. permanentizắri
permanentizarea
PERMANENTIZÁRE, permanentizări, s. f. Acțiunea de a (se) permanentiza și rezultatul ei; statornicire. – V. permanentiza.

DOOM

permanentizáre s. f., g.-d. art. permanentizắrii; pl. permanentizắri
permanentizară
PERMANENTIZÁ, permanentizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină permanent; a (se) statornici. – Permanent + suf. -iza.

DOOM

permanentizá (a ~) vb., ind. prez. 3 permanentizeáză
permanentizarăm
PERMANENTIZÁ, permanentizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină permanent; a (se) statornici. – Permanent + suf. -iza.

DOOM

permanentizá (a ~) vb., ind. prez. 3 permanentizeáză
permanentizarăți
PERMANENTIZÁ, permanentizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină permanent; a (se) statornici. – Permanent + suf. -iza.

DOOM

permanentizá (a ~) vb., ind. prez. 3 permanentizeáză
permanentizase
PERMANENTIZÁ, permanentizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină permanent; a (se) statornici. – Permanent + suf. -iza.

DOOM

permanentizá (a ~) vb., ind. prez. 3 permanentizeáză
permanentizasem
PERMANENTIZÁ, permanentizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină permanent; a (se) statornici. – Permanent + suf. -iza.

DOOM

permanentizá (a ~) vb., ind. prez. 3 permanentizeáză
permanentizaseră
PERMANENTIZÁ, permanentizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină permanent; a (se) statornici. – Permanent + suf. -iza.

DOOM

permanentizá (a ~) vb., ind. prez. 3 permanentizeáză
permanentizaserăm
PERMANENTIZÁ, permanentizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină permanent; a (se) statornici. – Permanent + suf. -iza.

DOOM

permanentizá (a ~) vb., ind. prez. 3 permanentizeáză
permanentizaserăți
PERMANENTIZÁ, permanentizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină permanent; a (se) statornici. – Permanent + suf. -iza.

DOOM

permanentizá (a ~) vb., ind. prez. 3 permanentizeáză
permanentizaseși
PERMANENTIZÁ, permanentizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină permanent; a (se) statornici. – Permanent + suf. -iza.

DOOM

permanentizá (a ~) vb., ind. prez. 3 permanentizeáză
permanentizaseți
PERMANENTIZÁ, permanentizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină permanent; a (se) statornici. – Permanent + suf. -iza.

DOOM

permanentizá (a ~) vb., ind. prez. 3 permanentizeáză
permanentizat
PERMANENTIZÁ, permanentizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină permanent; a (se) statornici. – Permanent + suf. -iza.

DOOM

permanentizá (a ~) vb., ind. prez. 3 permanentizeáză
permanentizat
PERMANENTIZÁ, permanentizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină permanent; a (se) statornici. – Permanent + suf. -iza.
permanentizau
PERMANENTIZÁ, permanentizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină permanent; a (se) statornici. – Permanent + suf. -iza.

DOOM

permanentizá (a ~) vb., ind. prez. 3 permanentizeáză
permanentizași
PERMANENTIZÁ, permanentizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină permanent; a (se) statornici. – Permanent + suf. -iza.

DOOM

permanentizá (a ~) vb., ind. prez. 3 permanentizeáză
permanentizați
PERMANENTIZÁ, permanentizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină permanent; a (se) statornici. – Permanent + suf. -iza.

DOOM

permanentizá (a ~) vb., ind. prez. 3 permanentizeáză
permanentizează
PERMANENTIZÁ, permanentizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină permanent; a (se) statornici. – Permanent + suf. -iza.

DOOM

permanentizá (a ~) vb., ind. prez. 3 permanentizeáză
permanentizez
PERMANENTIZÁ, permanentizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină permanent; a (se) statornici. – Permanent + suf. -iza.

DOOM

permanentizá (a ~) vb., ind. prez. 3 permanentizeáză
permanentizeze
PERMANENTIZÁ, permanentizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină permanent; a (se) statornici. – Permanent + suf. -iza.

DOOM

permanentizá (a ~) vb., ind. prez. 3 permanentizeáză
permanentizezi
PERMANENTIZÁ, permanentizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină permanent; a (se) statornici. – Permanent + suf. -iza.

DOOM

permanentizá (a ~) vb., ind. prez. 3 permanentizeáză
permanentizând
PERMANENTIZÁ, permanentizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină permanent; a (se) statornici. – Permanent + suf. -iza.

DOOM

permanentizá (a ~) vb., ind. prez. 3 permanentizeáză
permanentizînd
PERMANENTIZÁ, permanentizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină permanent; a (se) statornici. – Permanent + suf. -iza.

DOOM

permanentizá (a ~) vb., ind. prez. 3 permanentizeáză
permanentizări
PERMANENTIZÁRE, permanentizări, s. f. Acțiunea de a (se) permanentiza și rezultatul ei; statornicire. – V. permanentiza.

DOOM

permanentizáre s. f., g.-d. art. permanentizắrii; pl. permanentizắri
permanentizării
PERMANENTIZÁRE, permanentizări, s. f. Acțiunea de a (se) permanentiza și rezultatul ei; statornicire. – V. permanentiza.

DOOM

permanentizáre s. f., g.-d. art. permanentizắrii; pl. permanentizắri
permanentizările
PERMANENTIZÁRE, permanentizări, s. f. Acțiunea de a (se) permanentiza și rezultatul ei; statornicire. – V. permanentiza.

DOOM

permanentizáre s. f., g.-d. art. permanentizắrii; pl. permanentizắri
permanentizărilor
PERMANENTIZÁRE, permanentizări, s. f. Acțiunea de a (se) permanentiza și rezultatul ei; statornicire. – V. permanentiza.

DOOM

permanentizáre s. f., g.-d. art. permanentizắrii; pl. permanentizắri
permanentul
PERMANÉNT, -Ă, permanenți, -te, adj. Care există, care durează mereu sau mult timp fără a se schimba, care se petrece fără întrerupere; necontenit, neîntrerupt. ◊ Ondulație permanentă (și substantivat, n.) = ondulație a părului făcută printr-un procedeu special, pentru a se menține mai multă vreme. Păr permanent (și substantivat, n.) = păr cu ondulație permanentă. ♦ Care funcționează neîntrerupt o perioadă de timp determinată, exercitând anumite atribuții. Comisie permanentă. ◊ (Despre salariați) Care este angajat definitiv în schema unei întreprinderi sau instituții sau care este asimilat salariaților din schemă. ◊ Armată permanentă = armată întreținută neîntrerupt de un stat prin recrutări periodice. ♦ (În vechea armată) Care presta serviciul militar fără întrerupere. – Din fr. permanent.

DOOM

permanént2 s. n., pl. permanénte
permanentului
PERMANÉNT, -Ă, permanenți, -te, adj. Care există, care durează mereu sau mult timp fără a se schimba, care se petrece fără întrerupere; necontenit, neîntrerupt. ◊ Ondulație permanentă (și substantivat, n.) = ondulație a părului făcută printr-un procedeu special, pentru a se menține mai multă vreme. Păr permanent (și substantivat, n.) = păr cu ondulație permanentă. ♦ Care funcționează neîntrerupt o perioadă de timp determinată, exercitând anumite atribuții. Comisie permanentă. ◊ (Despre salariați) Care este angajat definitiv în schema unei întreprinderi sau instituții sau care este asimilat salariaților din schemă. ◊ Armată permanentă = armată întreținută neîntrerupt de un stat prin recrutări periodice. ♦ (În vechea armată) Care presta serviciul militar fără întrerupere. – Din fr. permanent.

DOOM

permanént2 s. n., pl. permanénte
permanența
PERMANÉNȚĂ, permanențe, s. f. 1. Stare, însușire a unui lucru, a unei acțiuni, a unui fenomen care durează fără întrerupere; (calitate a) ceea ce este durabil, permanent; caracter permanent; durată lungă a anumitor lucruri, fenomene etc. ◊ Loc. adv. În permanență = fără întrerupere, în mod permanent; mereu. 2. (Concr.) Organ sau serviciu însărcinat în anumite instituții sau întreprinderi cu asigurarea funcționării permanente a unor secții (de obicei a celor care lucrează cu publicul). – Din fr. permanence.

DOOM

permanénță s. f., g.-d. art. permanénței; pl. permanénțe
permanențe
PERMANÉNȚĂ, permanențe, s. f. 1. Stare, însușire a unui lucru, a unei acțiuni, a unui fenomen care durează fără întrerupere; (calitate a) ceea ce este durabil, permanent; caracter permanent; durată lungă a anumitor lucruri, fenomene etc. ◊ Loc. adv. În permanență = fără întrerupere, în mod permanent; mereu. 2. (Concr.) Organ sau serviciu însărcinat în anumite instituții sau întreprinderi cu asigurarea funcționării permanente a unor secții (de obicei a celor care lucrează cu publicul). – Din fr. permanence.

DOOM

permanénță s. f., g.-d. art. permanénței; pl. permanénțe
permanenței
PERMANÉNȚĂ, permanențe, s. f. 1. Stare, însușire a unui lucru, a unei acțiuni, a unui fenomen care durează fără întrerupere; (calitate a) ceea ce este durabil, permanent; caracter permanent; durată lungă a anumitor lucruri, fenomene etc. ◊ Loc. adv. În permanență = fără întrerupere, în mod permanent; mereu. 2. (Concr.) Organ sau serviciu însărcinat în anumite instituții sau întreprinderi cu asigurarea funcționării permanente a unor secții (de obicei a celor care lucrează cu publicul). – Din fr. permanence.

DOOM

permanénță s. f., g.-d. art. permanénței; pl. permanénțe
permanențele
PERMANÉNȚĂ, permanențe, s. f. 1. Stare, însușire a unui lucru, a unei acțiuni, a unui fenomen care durează fără întrerupere; (calitate a) ceea ce este durabil, permanent; caracter permanent; durată lungă a anumitor lucruri, fenomene etc. ◊ Loc. adv. În permanență = fără întrerupere, în mod permanent; mereu. 2. (Concr.) Organ sau serviciu însărcinat în anumite instituții sau întreprinderi cu asigurarea funcționării permanente a unor secții (de obicei a celor care lucrează cu publicul). – Din fr. permanence.

DOOM

permanénță s. f., g.-d. art. permanénței; pl. permanénțe
permanențelor
PERMANÉNȚĂ, permanențe, s. f. 1. Stare, însușire a unui lucru, a unei acțiuni, a unui fenomen care durează fără întrerupere; (calitate a) ceea ce este durabil, permanent; caracter permanent; durată lungă a anumitor lucruri, fenomene etc. ◊ Loc. adv. În permanență = fără întrerupere, în mod permanent; mereu. 2. (Concr.) Organ sau serviciu însărcinat în anumite instituții sau întreprinderi cu asigurarea funcționării permanente a unor secții (de obicei a celor care lucrează cu publicul). – Din fr. permanence.

DOOM

permanénță s. f., g.-d. art. permanénței; pl. permanénțe
permanenți
PERMANÉNT, -Ă, permanenți, -te, adj. Care există, care durează mereu sau mult timp fără a se schimba, care se petrece fără întrerupere; necontenit, neîntrerupt. ◊ Ondulație permanentă (și substantivat, n.) = ondulație a părului făcută printr-un procedeu special, pentru a se menține mai multă vreme. Păr permanent (și substantivat, n.) = păr cu ondulație permanentă. ♦ Care funcționează neîntrerupt o perioadă de timp determinată, exercitând anumite atribuții. Comisie permanentă. ◊ (Despre salariați) Care este angajat definitiv în schema unei întreprinderi sau instituții sau care este asimilat salariaților din schemă. ◊ Armată permanentă = armată întreținută neîntrerupt de un stat prin recrutări periodice. ♦ (În vechea armată) Care presta serviciul militar fără întrerupere. – Din fr. permanent.

DOOM

permanént2 s. n., pl. permanénte
permanenții
PERMANÉNT, -Ă, permanenți, -te, adj. Care există, care durează mereu sau mult timp fără a se schimba, care se petrece fără întrerupere; necontenit, neîntrerupt. ◊ Ondulație permanentă (și substantivat, n.) = ondulație a părului făcută printr-un procedeu special, pentru a se menține mai multă vreme. Păr permanent (și substantivat, n.) = păr cu ondulație permanentă. ♦ Care funcționează neîntrerupt o perioadă de timp determinată, exercitând anumite atribuții. Comisie permanentă. ◊ (Despre salariați) Care este angajat definitiv în schema unei întreprinderi sau instituții sau care este asimilat salariaților din schemă. ◊ Armată permanentă = armată întreținută neîntrerupt de un stat prin recrutări periodice. ♦ (În vechea armată) Care presta serviciul militar fără întrerupere. – Din fr. permanent.

DOOM

permanént2 s. n., pl. permanénte
permanenților
PERMANÉNT, -Ă, permanenți, -te, adj. Care există, care durează mereu sau mult timp fără a se schimba, care se petrece fără întrerupere; necontenit, neîntrerupt. ◊ Ondulație permanentă (și substantivat, n.) = ondulație a părului făcută printr-un procedeu special, pentru a se menține mai multă vreme. Păr permanent (și substantivat, n.) = păr cu ondulație permanentă. ♦ Care funcționează neîntrerupt o perioadă de timp determinată, exercitând anumite atribuții. Comisie permanentă. ◊ (Despre salariați) Care este angajat definitiv în schema unei întreprinderi sau instituții sau care este asimilat salariaților din schemă. ◊ Armată permanentă = armată întreținută neîntrerupt de un stat prin recrutări periodice. ♦ (În vechea armată) Care presta serviciul militar fără întrerupere. – Din fr. permanent.

DOOM

permanént2 s. n., pl. permanénte
permanganat
PERMANGANÁT, permanganați, s. m. (Chim.) Sare a acidului permanganic. ◊ Permanganat de potasiu = substanță cristalină pe bază de potasiu, de culoare roșie-violetă, cu reflexe metalice, solubilă în apă, folosită în farmacie (ca antiseptic), în chimia analitică (ca oxidant), în industria textilă etc. – Din fr. permanganate.

DOOM

permanganát s. m., pl. permanganáți
permanganatul
PERMANGANÁT, permanganați, s. m. (Chim.) Sare a acidului permanganic. ◊ Permanganat de potasiu = substanță cristalină pe bază de potasiu, de culoare roșie-violetă, cu reflexe metalice, solubilă în apă, folosită în farmacie (ca antiseptic), în chimia analitică (ca oxidant), în industria textilă etc. – Din fr. permanganate.

DOOM

permanganát s. m., pl. permanganáți
permanganatului
PERMANGANÁT, permanganați, s. m. (Chim.) Sare a acidului permanganic. ◊ Permanganat de potasiu = substanță cristalină pe bază de potasiu, de culoare roșie-violetă, cu reflexe metalice, solubilă în apă, folosită în farmacie (ca antiseptic), în chimia analitică (ca oxidant), în industria textilă etc. – Din fr. permanganate.

DOOM

permanganát s. m., pl. permanganáți
permanganați
PERMANGANÁT, permanganați, s. m. (Chim.) Sare a acidului permanganic. ◊ Permanganat de potasiu = substanță cristalină pe bază de potasiu, de culoare roșie-violetă, cu reflexe metalice, solubilă în apă, folosită în farmacie (ca antiseptic), în chimia analitică (ca oxidant), în industria textilă etc. – Din fr. permanganate.

DOOM

permanganát s. m., pl. permanganáți
permanganații
PERMANGANÁT, permanganați, s. m. (Chim.) Sare a acidului permanganic. ◊ Permanganat de potasiu = substanță cristalină pe bază de potasiu, de culoare roșie-violetă, cu reflexe metalice, solubilă în apă, folosită în farmacie (ca antiseptic), în chimia analitică (ca oxidant), în industria textilă etc. – Din fr. permanganate.

DOOM

permanganát s. m., pl. permanganáți
permanganaților
PERMANGANÁT, permanganați, s. m. (Chim.) Sare a acidului permanganic. ◊ Permanganat de potasiu = substanță cristalină pe bază de potasiu, de culoare roșie-violetă, cu reflexe metalice, solubilă în apă, folosită în farmacie (ca antiseptic), în chimia analitică (ca oxidant), în industria textilă etc. – Din fr. permanganate.

DOOM

permanganát s. m., pl. permanganáți
permanganic
PERMANGÁNIC, -Ă, permanganici, -ce, adj. (Chim.) Care se referă la unii compuși ai manganului, care conține unii compuși ai manganului. ◊ Acid permanganic = acid care conține mangan, stabil numai în soluție apoasă, folosit ca oxidant. – Din fr. permanganique.

DOOM

permangánic adj. m., pl. permangánici; f. permangánică, pl. permangánice
permanganica
PERMANGÁNIC, -Ă, permanganici, -ce, adj. (Chim.) Care se referă la unii compuși ai manganului, care conține unii compuși ai manganului. ◊ Acid permanganic = acid care conține mangan, stabil numai în soluție apoasă, folosit ca oxidant. – Din fr. permanganique.

DOOM

permangánic adj. m., pl. permangánici; f. permangánică, pl. permangánice
permanganice
PERMANGÁNIC, -Ă, permanganici, -ce, adj. (Chim.) Care se referă la unii compuși ai manganului, care conține unii compuși ai manganului. ◊ Acid permanganic = acid care conține mangan, stabil numai în soluție apoasă, folosit ca oxidant. – Din fr. permanganique.

DOOM

permangánic adj. m., pl. permangánici; f. permangánică, pl. permangánice
permanganicei
PERMANGÁNIC, -Ă, permanganici, -ce, adj. (Chim.) Care se referă la unii compuși ai manganului, care conține unii compuși ai manganului. ◊ Acid permanganic = acid care conține mangan, stabil numai în soluție apoasă, folosit ca oxidant. – Din fr. permanganique.

DOOM

permangánic adj. m., pl. permangánici; f. permangánică, pl. permangánice
permanganicele
PERMANGÁNIC, -Ă, permanganici, -ce, adj. (Chim.) Care se referă la unii compuși ai manganului, care conține unii compuși ai manganului. ◊ Acid permanganic = acid care conține mangan, stabil numai în soluție apoasă, folosit ca oxidant. – Din fr. permanganique.

DOOM

permangánic adj. m., pl. permangánici; f. permangánică, pl. permangánice
permanganicelor
PERMANGÁNIC, -Ă, permanganici, -ce, adj. (Chim.) Care se referă la unii compuși ai manganului, care conține unii compuși ai manganului. ◊ Acid permanganic = acid care conține mangan, stabil numai în soluție apoasă, folosit ca oxidant. – Din fr. permanganique.

DOOM

permangánic adj. m., pl. permangánici; f. permangánică, pl. permangánice
permanganici
PERMANGÁNIC, -Ă, permanganici, -ce, adj. (Chim.) Care se referă la unii compuși ai manganului, care conține unii compuși ai manganului. ◊ Acid permanganic = acid care conține mangan, stabil numai în soluție apoasă, folosit ca oxidant. – Din fr. permanganique.

DOOM

permangánic adj. m., pl. permangánici; f. permangánică, pl. permangánice
permanganicii
PERMANGÁNIC, -Ă, permanganici, -ce, adj. (Chim.) Care se referă la unii compuși ai manganului, care conține unii compuși ai manganului. ◊ Acid permanganic = acid care conține mangan, stabil numai în soluție apoasă, folosit ca oxidant. – Din fr. permanganique.

DOOM

permangánic adj. m., pl. permangánici; f. permangánică, pl. permangánice
permanganicilor
PERMANGÁNIC, -Ă, permanganici, -ce, adj. (Chim.) Care se referă la unii compuși ai manganului, care conține unii compuși ai manganului. ◊ Acid permanganic = acid care conține mangan, stabil numai în soluție apoasă, folosit ca oxidant. – Din fr. permanganique.

DOOM

permangánic adj. m., pl. permangánici; f. permangánică, pl. permangánice
permanganicul
PERMANGÁNIC, -Ă, permanganici, -ce, adj. (Chim.) Care se referă la unii compuși ai manganului, care conține unii compuși ai manganului. ◊ Acid permanganic = acid care conține mangan, stabil numai în soluție apoasă, folosit ca oxidant. – Din fr. permanganique.

DOOM

permangánic adj. m., pl. permangánici; f. permangánică, pl. permangánice
permanganicului
PERMANGÁNIC, -Ă, permanganici, -ce, adj. (Chim.) Care se referă la unii compuși ai manganului, care conține unii compuși ai manganului. ◊ Acid permanganic = acid care conține mangan, stabil numai în soluție apoasă, folosit ca oxidant. – Din fr. permanganique.

DOOM

permangánic adj. m., pl. permangánici; f. permangánică, pl. permangánice
permeabil
PERMEÁBIL, -Ă, permeabili, -e, adj. Care permite trecerea prin el a unui lichid sau a unui gaz. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméable.

DOOM

permeábil (-me-a-) adj. m., pl. permeábili; f. permeábilă, pl. permeábile
permeabila
PERMEÁBIL, -Ă, permeabili, -e, adj. Care permite trecerea prin el a unui lichid sau a unui gaz. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméable.

DOOM

permeábil (-me-a-) adj. m., pl. permeábili; f. permeábilă, pl. permeábile
permeabile
PERMEÁBIL, -Ă, permeabili, -e, adj. Care permite trecerea prin el a unui lichid sau a unui gaz. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméable.

DOOM

permeábil (-me-a-) adj. m., pl. permeábili; f. permeábilă, pl. permeábile
permeabilei
PERMEÁBIL, -Ă, permeabili, -e, adj. Care permite trecerea prin el a unui lichid sau a unui gaz. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméable.

DOOM

permeábil (-me-a-) adj. m., pl. permeábili; f. permeábilă, pl. permeábile
permeabilele
PERMEÁBIL, -Ă, permeabili, -e, adj. Care permite trecerea prin el a unui lichid sau a unui gaz. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméable.

DOOM

permeábil (-me-a-) adj. m., pl. permeábili; f. permeábilă, pl. permeábile
permeabilelor
PERMEÁBIL, -Ă, permeabili, -e, adj. Care permite trecerea prin el a unui lichid sau a unui gaz. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméable.

DOOM

permeábil (-me-a-) adj. m., pl. permeábili; f. permeábilă, pl. permeábile
permeabili
PERMEÁBIL, -Ă, permeabili, -e, adj. Care permite trecerea prin el a unui lichid sau a unui gaz. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméable.

DOOM

permeábil (-me-a-) adj. m., pl. permeábili; f. permeábilă, pl. permeábile
permeabilii
PERMEÁBIL, -Ă, permeabili, -e, adj. Care permite trecerea prin el a unui lichid sau a unui gaz. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméable.

DOOM

permeábil (-me-a-) adj. m., pl. permeábili; f. permeábilă, pl. permeábile
permeabililor
PERMEÁBIL, -Ă, permeabili, -e, adj. Care permite trecerea prin el a unui lichid sau a unui gaz. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméable.

DOOM

permeábil (-me-a-) adj. m., pl. permeábili; f. permeábilă, pl. permeábile
permeabilitate
PERMEABILITÁTE, permeabilități, s. f. 1. Însușire a unui material de a fi permeabil. 2. (Fiz.) Mărime egală cu raportul dintre inducția magnetică și intensitatea câmpului magnetic. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméabilité.

DOOM

permeabilitáte (-me-a-) s. f., g.-d. art. permeabilitắții; (tipuri) pl. permeabilitắți
permeabilitatea
PERMEABILITÁTE, permeabilități, s. f. 1. Însușire a unui material de a fi permeabil. 2. (Fiz.) Mărime egală cu raportul dintre inducția magnetică și intensitatea câmpului magnetic. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméabilité.

DOOM

permeabilitáte (-me-a-) s. f., g.-d. art. permeabilitắții; (tipuri) pl. permeabilitắți
permeabilități
PERMEABILITÁTE, permeabilități, s. f. 1. Însușire a unui material de a fi permeabil. 2. (Fiz.) Mărime egală cu raportul dintre inducția magnetică și intensitatea câmpului magnetic. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméabilité.

DOOM

permeabilitáte (-me-a-) s. f., g.-d. art. permeabilitắții; (tipuri) pl. permeabilitắți
permeabilității
PERMEABILITÁTE, permeabilități, s. f. 1. Însușire a unui material de a fi permeabil. 2. (Fiz.) Mărime egală cu raportul dintre inducția magnetică și intensitatea câmpului magnetic. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméabilité.

DOOM

permeabilitáte (-me-a-) s. f., g.-d. art. permeabilitắții; (tipuri) pl. permeabilitắți
permeabilitățile
PERMEABILITÁTE, permeabilități, s. f. 1. Însușire a unui material de a fi permeabil. 2. (Fiz.) Mărime egală cu raportul dintre inducția magnetică și intensitatea câmpului magnetic. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméabilité.

DOOM

permeabilitáte (-me-a-) s. f., g.-d. art. permeabilitắții; (tipuri) pl. permeabilitắți
permeabilităților
PERMEABILITÁTE, permeabilități, s. f. 1. Însușire a unui material de a fi permeabil. 2. (Fiz.) Mărime egală cu raportul dintre inducția magnetică și intensitatea câmpului magnetic. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméabilité.

DOOM

permeabilitáte (-me-a-) s. f., g.-d. art. permeabilitắții; (tipuri) pl. permeabilitắți
permeabiliza
PERMEABILIZÁ, permeabilizez, vb. I. Tranz. A face permeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméabiliser.
permeabilizai
PERMEABILIZÁ, permeabilizez, vb. I. Tranz. A face permeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméabiliser.
permeabilizam
PERMEABILIZÁ, permeabilizez, vb. I. Tranz. A face permeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméabiliser.
permeabilizare
PERMEABILIZÁ, permeabilizez, vb. I. Tranz. A face permeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméabiliser.
permeabilizare
PERMEABILIZÁRE, permeabilizări, s. f. Acțiunea de a permeabiliza. [Pr.: -me-a-] – V. permeabiliza.
permeabilizarea
PERMEABILIZÁRE, permeabilizări, s. f. Acțiunea de a permeabiliza. [Pr.: -me-a-] – V. permeabiliza.
permeabilizară
PERMEABILIZÁ, permeabilizez, vb. I. Tranz. A face permeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméabiliser.
permeabilizarăm
PERMEABILIZÁ, permeabilizez, vb. I. Tranz. A face permeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméabiliser.
permeabilizarăți
PERMEABILIZÁ, permeabilizez, vb. I. Tranz. A face permeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméabiliser.
permeabilizase
PERMEABILIZÁ, permeabilizez, vb. I. Tranz. A face permeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméabiliser.
permeabilizasem
PERMEABILIZÁ, permeabilizez, vb. I. Tranz. A face permeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméabiliser.
permeabilizaseră
PERMEABILIZÁ, permeabilizez, vb. I. Tranz. A face permeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméabiliser.
permeabilizaserăm
PERMEABILIZÁ, permeabilizez, vb. I. Tranz. A face permeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméabiliser.
permeabilizaserăți
PERMEABILIZÁ, permeabilizez, vb. I. Tranz. A face permeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméabiliser.
permeabilizaseși
PERMEABILIZÁ, permeabilizez, vb. I. Tranz. A face permeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméabiliser.
permeabilizaseți
PERMEABILIZÁ, permeabilizez, vb. I. Tranz. A face permeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméabiliser.
permeabilizat
PERMEABILIZÁ, permeabilizez, vb. I. Tranz. A face permeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméabiliser.
permeabilizat
PERMEABILIZÁT, -Ă, permeabilizați, -te, adj. Care a devenit permeabil. [Pr.: -me-a-] – V. permeabiliza.
permeabilizata
PERMEABILIZÁT, -Ă, permeabilizați, -te, adj. Care a devenit permeabil. [Pr.: -me-a-] – V. permeabiliza.
permeabilizate
PERMEABILIZÁT, -Ă, permeabilizați, -te, adj. Care a devenit permeabil. [Pr.: -me-a-] – V. permeabiliza.
permeabilizatei
PERMEABILIZÁT, -Ă, permeabilizați, -te, adj. Care a devenit permeabil. [Pr.: -me-a-] – V. permeabiliza.
permeabilizatele
PERMEABILIZÁT, -Ă, permeabilizați, -te, adj. Care a devenit permeabil. [Pr.: -me-a-] – V. permeabiliza.
permeabilizatelor
PERMEABILIZÁT, -Ă, permeabilizați, -te, adj. Care a devenit permeabil. [Pr.: -me-a-] – V. permeabiliza.
permeabilizatul
PERMEABILIZÁT, -Ă, permeabilizați, -te, adj. Care a devenit permeabil. [Pr.: -me-a-] – V. permeabiliza.
permeabilizatului
PERMEABILIZÁT, -Ă, permeabilizați, -te, adj. Care a devenit permeabil. [Pr.: -me-a-] – V. permeabiliza.
permeabilizau
PERMEABILIZÁ, permeabilizez, vb. I. Tranz. A face permeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméabiliser.
permeabilizași
PERMEABILIZÁ, permeabilizez, vb. I. Tranz. A face permeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméabiliser.
permeabilizați
PERMEABILIZÁ, permeabilizez, vb. I. Tranz. A face permeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméabiliser.
permeabilizați
PERMEABILIZÁT, -Ă, permeabilizați, -te, adj. Care a devenit permeabil. [Pr.: -me-a-] – V. permeabiliza.
permeabilizații
PERMEABILIZÁT, -Ă, permeabilizați, -te, adj. Care a devenit permeabil. [Pr.: -me-a-] – V. permeabiliza.
permeabilizaților
PERMEABILIZÁT, -Ă, permeabilizați, -te, adj. Care a devenit permeabil. [Pr.: -me-a-] – V. permeabiliza.
permeabilizează
PERMEABILIZÁ, permeabilizez, vb. I. Tranz. A face permeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméabiliser.
permeabilizez
PERMEABILIZÁ, permeabilizez, vb. I. Tranz. A face permeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméabiliser.
permeabilizeze
PERMEABILIZÁ, permeabilizez, vb. I. Tranz. A face permeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméabiliser.
permeabilizezi
PERMEABILIZÁ, permeabilizez, vb. I. Tranz. A face permeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméabiliser.
permeabilizând
PERMEABILIZÁ, permeabilizez, vb. I. Tranz. A face permeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméabiliser.
permeabilizînd
PERMEABILIZÁ, permeabilizez, vb. I. Tranz. A face permeabil. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméabiliser.
permeabilizări
PERMEABILIZÁRE, permeabilizări, s. f. Acțiunea de a permeabiliza. [Pr.: -me-a-] – V. permeabiliza.
permeabilizării
PERMEABILIZÁRE, permeabilizări, s. f. Acțiunea de a permeabiliza. [Pr.: -me-a-] – V. permeabiliza.
permeabilizările
PERMEABILIZÁRE, permeabilizări, s. f. Acțiunea de a permeabiliza. [Pr.: -me-a-] – V. permeabiliza.
permeabilizărilor
PERMEABILIZÁRE, permeabilizări, s. f. Acțiunea de a permeabiliza. [Pr.: -me-a-] – V. permeabiliza.
permeabilul
PERMEÁBIL, -Ă, permeabili, -e, adj. Care permite trecerea prin el a unui lichid sau a unui gaz. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméable.

DOOM

permeábil (-me-a-) adj. m., pl. permeábili; f. permeábilă, pl. permeábile
permeabilului
PERMEÁBIL, -Ă, permeabili, -e, adj. Care permite trecerea prin el a unui lichid sau a unui gaz. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméable.

DOOM

permeábil (-me-a-) adj. m., pl. permeábili; f. permeábilă, pl. permeábile
permeametre
PERMEAMÉTRU, permeametre, s. n. Aparat pentru determinarea permeabilității unui material. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméamètre, germ. Permeameter.

DOOM

permeamétru (-me-a-me-tru) s. n., art. permeamétrul; pl. permeamétre
permeametrele
PERMEAMÉTRU, permeametre, s. n. Aparat pentru determinarea permeabilității unui material. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméamètre, germ. Permeameter.

DOOM

permeamétru (-me-a-me-tru) s. n., art. permeamétrul; pl. permeamétre
permeametrelor
PERMEAMÉTRU, permeametre, s. n. Aparat pentru determinarea permeabilității unui material. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméamètre, germ. Permeameter.

DOOM

permeamétru (-me-a-me-tru) s. n., art. permeamétrul; pl. permeamétre
permeametru
PERMEAMÉTRU, permeametre, s. n. Aparat pentru determinarea permeabilității unui material. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméamètre, germ. Permeameter.

DOOM

permeamétru (-me-a-me-tru) s. n., art. permeamétrul; pl. permeamétre
permeametrul
PERMEAMÉTRU, permeametre, s. n. Aparat pentru determinarea permeabilității unui material. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméamètre, germ. Permeameter.

DOOM

permeamétru (-me-a-me-tru) s. n., art. permeamétrul; pl. permeamétre
permeametrului
PERMEAMÉTRU, permeametre, s. n. Aparat pentru determinarea permeabilității unui material. [Pr.: -me-a-] – Din fr. perméamètre, germ. Permeameter.

DOOM

permeamétru (-me-a-me-tru) s. n., art. permeamétrul; pl. permeamétre
permeanța
PERMEÁNȚĂ s. f. (Fiz.) Mărime magnetică egală cu raportul dintre fluxul magnetic care trece printr-un circuit magnetic și tensiunea magnetică din lungul circuitului. [Pr.: -me-an-] – Din fr. perméance.

DOOM

permeánță (-me-an-) s. f., g.-d. art. permeánței
permeanțe
PERMEÁNȚĂ s. f. (Fiz.) Mărime magnetică egală cu raportul dintre fluxul magnetic care trece printr-un circuit magnetic și tensiunea magnetică din lungul circuitului. [Pr.: -me-an-] – Din fr. perméance.

DOOM

permeánță (-me-an-) s. f., g.-d. art. permeánței
permeanței
PERMEÁNȚĂ s. f. (Fiz.) Mărime magnetică egală cu raportul dintre fluxul magnetic care trece printr-un circuit magnetic și tensiunea magnetică din lungul circuitului. [Pr.: -me-an-] – Din fr. perméance.

DOOM

permeánță (-me-an-) s. f., g.-d. art. permeánței
permendur
PERMENDÚR s. n. Aliaj de cobalt și fier, de obicei cu o mare permeabilitate magnetică, folosit în electrotehnică. – Et. nec.

DOOM

permendúr s. n.
permendurul
PERMENDÚR s. n. Aliaj de cobalt și fier, de obicei cu o mare permeabilitate magnetică, folosit în electrotehnică. – Et. nec.

DOOM

permendúr s. n.
permendurului
PERMENDÚR s. n. Aliaj de cobalt și fier, de obicei cu o mare permeabilitate magnetică, folosit în electrotehnică. – Et. nec.

DOOM

permendúr s. n.
permetivitate
PERMITIVITÁTE, permitivități, s. f. (Fiz.) Mărime egală cu raportul dintre inducția electrică și intensitatea câmpului electric. [Var.: (rar) permetivitáte s. f.] – Din fr. permitivité.

DOOM

permitivitáte (fiz.) s. f., g.-d. art. permitivitắții; pl. permitivitắți
permian
PERMIÁN, -Ă, permieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultima perioadă a erei paleozoice. 2. Adj. Care ține de permian (1), care se referă la permian, caracteristic permianului. [Pr.: -mi-an] – Din fr. permien.

DOOM

permián2 (-mi-an) s. n.
permiana
PERMIÁN, -Ă, permieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultima perioadă a erei paleozoice. 2. Adj. Care ține de permian (1), care se referă la permian, caracteristic permianului. [Pr.: -mi-an] – Din fr. permien.

DOOM

permián2 (-mi-an) s. n.
permianul
PERMIÁN, -Ă, permieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultima perioadă a erei paleozoice. 2. Adj. Care ține de permian (1), care se referă la permian, caracteristic permianului. [Pr.: -mi-an] – Din fr. permien.

DOOM

permián2 (-mi-an) s. n.
permianului
PERMIÁN, -Ă, permieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultima perioadă a erei paleozoice. 2. Adj. Care ține de permian (1), care se referă la permian, caracteristic permianului. [Pr.: -mi-an] – Din fr. permien.

DOOM

permián2 (-mi-an) s. n.
permiene
PERMIÁN, -Ă, permieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultima perioadă a erei paleozoice. 2. Adj. Care ține de permian (1), care se referă la permian, caracteristic permianului. [Pr.: -mi-an] – Din fr. permien.

DOOM

permián2 (-mi-an) s. n.
permienei
PERMIÁN, -Ă, permieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultima perioadă a erei paleozoice. 2. Adj. Care ține de permian (1), care se referă la permian, caracteristic permianului. [Pr.: -mi-an] – Din fr. permien.

DOOM

permián2 (-mi-an) s. n.
permienele
PERMIÁN, -Ă, permieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultima perioadă a erei paleozoice. 2. Adj. Care ține de permian (1), care se referă la permian, caracteristic permianului. [Pr.: -mi-an] – Din fr. permien.

DOOM

permián2 (-mi-an) s. n.
permienelor
PERMIÁN, -Ă, permieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultima perioadă a erei paleozoice. 2. Adj. Care ține de permian (1), care se referă la permian, caracteristic permianului. [Pr.: -mi-an] – Din fr. permien.

DOOM

permián2 (-mi-an) s. n.
permieni
PERMIÁN, -Ă, permieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultima perioadă a erei paleozoice. 2. Adj. Care ține de permian (1), care se referă la permian, caracteristic permianului. [Pr.: -mi-an] – Din fr. permien.

DOOM

permián2 (-mi-an) s. n.
permienii
PERMIÁN, -Ă, permieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultima perioadă a erei paleozoice. 2. Adj. Care ține de permian (1), care se referă la permian, caracteristic permianului. [Pr.: -mi-an] – Din fr. permien.

DOOM

permián2 (-mi-an) s. n.
permienilor
PERMIÁN, -Ă, permieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultima perioadă a erei paleozoice. 2. Adj. Care ține de permian (1), care se referă la permian, caracteristic permianului. [Pr.: -mi-an] – Din fr. permien.

DOOM

permián2 (-mi-an) s. n.
perminvar
PERMINVÁR s. n. Aliaj de nichel și cobalt sau de nichel, cobalt și molibden, cu permeabilitate magnetică mare, folosit în industria electrotehnică. – Din fr. perminvar.

DOOM

!perminvár (per-min-/perm-in-) s. n.
perminvarul
PERMINVÁR s. n. Aliaj de nichel și cobalt sau de nichel, cobalt și molibden, cu permeabilitate magnetică mare, folosit în industria electrotehnică. – Din fr. perminvar.

DOOM

!perminvár (per-min-/perm-in-) s. n.
perminvarului
PERMINVÁR s. n. Aliaj de nichel și cobalt sau de nichel, cobalt și molibden, cu permeabilitate magnetică mare, folosit în industria electrotehnică. – Din fr. perminvar.

DOOM

!perminvár (per-min-/perm-in-) s. n.
permis
PERMÍS2, -Ă, permiși, -se, adj. Care nu este interzis; îngăduit, încuviințat. Lucruri permise.
permis
PERMÍS, permise, s. n. Autorizație dată de un organ competent pentru exercitarea anumitor activități de către persoana căreia i se eliberează. Permis de vânătoare. – Din fr. permis.

DOOM

permís s. n., pl. permíse
permise
PERMÍS, permise, s. n. Autorizație dată de un organ competent pentru exercitarea anumitor activități de către persoana căreia i se eliberează. Permis de vânătoare. – Din fr. permis.

DOOM

permís s. n., pl. permíse
permisele
PERMÍS, permise, s. n. Autorizație dată de un organ competent pentru exercitarea anumitor activități de către persoana căreia i se eliberează. Permis de vânătoare. – Din fr. permis.

DOOM

permís s. n., pl. permíse
permiselor
PERMÍS, permise, s. n. Autorizație dată de un organ competent pentru exercitarea anumitor activități de către persoana căreia i se eliberează. Permis de vânătoare. – Din fr. permis.

DOOM

permís s. n., pl. permíse
permisia
PERMÍSIE, permisii, s. f. Învoire (acordată în special militarilor) de a părăsi serviciul pe o durată scurtă de timp. – Din fr. permission, lat. permissio.

DOOM

permísie (învoire dată militarilor) (-si-e) s. f., art. permísia (-si-a), g.-d. art. permísiei; pl. permísii, art. permísiile (-si-i-)
permisie
PERMÍSIE, permisii, s. f. Învoire (acordată în special militarilor) de a părăsi serviciul pe o durată scurtă de timp. – Din fr. permission, lat. permissio.

DOOM

permísie (învoire dată militarilor) (-si-e) s. f., art. permísia (-si-a), g.-d. art. permísiei; pl. permísii, art. permísiile (-si-i-)
permisiei
PERMÍSIE, permisii, s. f. Învoire (acordată în special militarilor) de a părăsi serviciul pe o durată scurtă de timp. – Din fr. permission, lat. permissio.

DOOM

permísie (învoire dată militarilor) (-si-e) s. f., art. permísia (-si-a), g.-d. art. permísiei; pl. permísii, art. permísiile (-si-i-)
permisii
PERMÍSIE, permisii, s. f. Învoire (acordată în special militarilor) de a părăsi serviciul pe o durată scurtă de timp. – Din fr. permission, lat. permissio.

DOOM

permísie (învoire dată militarilor) (-si-e) s. f., art. permísia (-si-a), g.-d. art. permísiei; pl. permísii, art. permísiile (-si-i-)
permisiile
PERMÍSIE, permisii, s. f. Învoire (acordată în special militarilor) de a părăsi serviciul pe o durată scurtă de timp. – Din fr. permission, lat. permissio.

DOOM

permísie (învoire dată militarilor) (-si-e) s. f., art. permísia (-si-a), g.-d. art. permísiei; pl. permísii, art. permísiile (-si-i-)
permisiilor
PERMÍSIE, permisii, s. f. Învoire (acordată în special militarilor) de a părăsi serviciul pe o durată scurtă de timp. – Din fr. permission, lat. permissio.

DOOM

permísie (învoire dată militarilor) (-si-e) s. f., art. permísia (-si-a), g.-d. art. permísiei; pl. permísii, art. permísiile (-si-i-)
permisionar
PERMISIONÁR, permisionari, s. m. (Livr.) Soldat aflat în permisie. [Pr.: -si-o-] – Din fr. permissionnaire.
permisionari
PERMISIONÁR, permisionari, s. m. (Livr.) Soldat aflat în permisie. [Pr.: -si-o-] – Din fr. permissionnaire.
permisionarii
PERMISIONÁR, permisionari, s. m. (Livr.) Soldat aflat în permisie. [Pr.: -si-o-] – Din fr. permissionnaire.
permisionarilor
PERMISIONÁR, permisionari, s. m. (Livr.) Soldat aflat în permisie. [Pr.: -si-o-] – Din fr. permissionnaire.
permisionarul
PERMISIONÁR, permisionari, s. m. (Livr.) Soldat aflat în permisie. [Pr.: -si-o-] – Din fr. permissionnaire.
permisionarului
PERMISIONÁR, permisionari, s. m. (Livr.) Soldat aflat în permisie. [Pr.: -si-o-] – Din fr. permissionnaire.
permisiune
PERMISIÚNE, permisiuni, s. f. Învoire, aprobare (cerută de cineva sau acordată cuiva) de a face ceva; îngăduință, încuviințare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. permission, lat. permissio, -onis.

DOOM

permisiúne (aprobare) (-si-u-) s. f., g.-d. art. permisiúnii; pl. permisiúni
permisiunea
PERMISIÚNE, permisiuni, s. f. Învoire, aprobare (cerută de cineva sau acordată cuiva) de a face ceva; îngăduință, încuviințare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. permission, lat. permissio, -onis.

DOOM

permisiúne (aprobare) (-si-u-) s. f., g.-d. art. permisiúnii; pl. permisiúni
permisiuni
PERMISIÚNE, permisiuni, s. f. Învoire, aprobare (cerută de cineva sau acordată cuiva) de a face ceva; îngăduință, încuviințare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. permission, lat. permissio, -onis.

DOOM

permisiúne (aprobare) (-si-u-) s. f., g.-d. art. permisiúnii; pl. permisiúni
permisiunii
PERMISIÚNE, permisiuni, s. f. Învoire, aprobare (cerută de cineva sau acordată cuiva) de a face ceva; îngăduință, încuviințare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. permission, lat. permissio, -onis.

DOOM

permisiúne (aprobare) (-si-u-) s. f., g.-d. art. permisiúnii; pl. permisiúni
permisiunile
PERMISIÚNE, permisiuni, s. f. Învoire, aprobare (cerută de cineva sau acordată cuiva) de a face ceva; îngăduință, încuviințare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. permission, lat. permissio, -onis.

DOOM

permisiúne (aprobare) (-si-u-) s. f., g.-d. art. permisiúnii; pl. permisiúni
permisiunilor
PERMISIÚNE, permisiuni, s. f. Învoire, aprobare (cerută de cineva sau acordată cuiva) de a face ceva; îngăduință, încuviințare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. permission, lat. permissio, -onis.

DOOM

permisiúne (aprobare) (-si-u-) s. f., g.-d. art. permisiúnii; pl. permisiúni
permisiv
PERMISÍV, -Ă, permisivi, -e, adj. Care este admis ușor; care permite sau tolerează comportamente, practici pe care alții le-ar dezaproba sau care sunt vizate a fi reprimate. – Din fr. permissif.

DOOM

*permisív (tolerant) adj. m., pl. permisívi; f. permisívă, pl. permisíve
permisiva
PERMISÍV, -Ă, permisivi, -e, adj. Care este admis ușor; care permite sau tolerează comportamente, practici pe care alții le-ar dezaproba sau care sunt vizate a fi reprimate. – Din fr. permissif.

DOOM

*permisív (tolerant) adj. m., pl. permisívi; f. permisívă, pl. permisíve
permisive
PERMISÍV, -Ă, permisivi, -e, adj. Care este admis ușor; care permite sau tolerează comportamente, practici pe care alții le-ar dezaproba sau care sunt vizate a fi reprimate. – Din fr. permissif.

DOOM

*permisív (tolerant) adj. m., pl. permisívi; f. permisívă, pl. permisíve
permisivei
PERMISÍV, -Ă, permisivi, -e, adj. Care este admis ușor; care permite sau tolerează comportamente, practici pe care alții le-ar dezaproba sau care sunt vizate a fi reprimate. – Din fr. permissif.

DOOM

*permisív (tolerant) adj. m., pl. permisívi; f. permisívă, pl. permisíve
permisivele
PERMISÍV, -Ă, permisivi, -e, adj. Care este admis ușor; care permite sau tolerează comportamente, practici pe care alții le-ar dezaproba sau care sunt vizate a fi reprimate. – Din fr. permissif.

DOOM

*permisív (tolerant) adj. m., pl. permisívi; f. permisívă, pl. permisíve
permisivelor
PERMISÍV, -Ă, permisivi, -e, adj. Care este admis ușor; care permite sau tolerează comportamente, practici pe care alții le-ar dezaproba sau care sunt vizate a fi reprimate. – Din fr. permissif.

DOOM

*permisív (tolerant) adj. m., pl. permisívi; f. permisívă, pl. permisíve
permisivi
PERMISÍV, -Ă, permisivi, -e, adj. Care este admis ușor; care permite sau tolerează comportamente, practici pe care alții le-ar dezaproba sau care sunt vizate a fi reprimate. – Din fr. permissif.

DOOM

*permisív (tolerant) adj. m., pl. permisívi; f. permisívă, pl. permisíve
permisivii
PERMISÍV, -Ă, permisivi, -e, adj. Care este admis ușor; care permite sau tolerează comportamente, practici pe care alții le-ar dezaproba sau care sunt vizate a fi reprimate. – Din fr. permissif.

DOOM

*permisív (tolerant) adj. m., pl. permisívi; f. permisívă, pl. permisíve
permisivilor
PERMISÍV, -Ă, permisivi, -e, adj. Care este admis ușor; care permite sau tolerează comportamente, practici pe care alții le-ar dezaproba sau care sunt vizate a fi reprimate. – Din fr. permissif.

DOOM

*permisív (tolerant) adj. m., pl. permisívi; f. permisívă, pl. permisíve
permisivitate
PERMISIVITÁTE s. f. Faptul de a fi permisiv. – Din fr. permissivite.

DOOM

*permisivitáte (toleranță) s. f., g.-d. art. permisivitắții
permisivitatea
PERMISIVITÁTE s. f. Faptul de a fi permisiv. – Din fr. permissivite.

DOOM

*permisivitáte (toleranță) s. f., g.-d. art. permisivitắții
permisivități
PERMISIVITÁTE s. f. Faptul de a fi permisiv. – Din fr. permissivite.

DOOM

*permisivitáte (toleranță) s. f., g.-d. art. permisivitắții
permisivității
PERMISIVITÁTE s. f. Faptul de a fi permisiv. – Din fr. permissivite.

DOOM

*permisivitáte (toleranță) s. f., g.-d. art. permisivitắții
permisivul
PERMISÍV, -Ă, permisivi, -e, adj. Care este admis ușor; care permite sau tolerează comportamente, practici pe care alții le-ar dezaproba sau care sunt vizate a fi reprimate. – Din fr. permissif.

DOOM

*permisív (tolerant) adj. m., pl. permisívi; f. permisívă, pl. permisíve
permisivului
PERMISÍV, -Ă, permisivi, -e, adj. Care este admis ușor; care permite sau tolerează comportamente, practici pe care alții le-ar dezaproba sau care sunt vizate a fi reprimate. – Din fr. permissif.

DOOM

*permisív (tolerant) adj. m., pl. permisívi; f. permisívă, pl. permisíve
permisul
PERMÍS, permise, s. n. Autorizație dată de un organ competent pentru exercitarea anumitor activități de către persoana căreia i se eliberează. Permis de vânătoare. – Din fr. permis.

DOOM

permís s. n., pl. permíse
permisului
PERMÍS, permise, s. n. Autorizație dată de un organ competent pentru exercitarea anumitor activități de către persoana căreia i se eliberează. Permis de vânătoare. – Din fr. permis.

DOOM

permís s. n., pl. permíse
permite
PERMÍTE, permít, vb. III. Tranz. 1. A lăsa, a accepta, a da voie ca un lucru să se facă sau să se producă într-un anumit fel (și a nu-l împiedica); a încuviința, a îngădui. 2. (Cu complementul persoanei în dativ) A-și lua libertatea de a face ceva; a-și îngădui, a îndrăzni. – Din fr. permettre, lat. permittere.

DOOM

permíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. permít, 1 pl. permítem, 2 pl. permíteți; conj. prez. 3 să permítă; ger. permițấnd; part. permís
permitere
PERMÍTERE s.f. Acțiunea de a permite și rezultatul ei; învoire, îngăduire. [< permite].
permitivitate
PERMITIVITÁTE, permitivități, s. f. (Fiz.) Mărime egală cu raportul dintre inducția electrică și intensitatea câmpului electric. [Var.: (rar) permetivitáte s. f.] – Din fr. permitivité.

DOOM

permitivitáte (fiz.) s. f., g.-d. art. permitivitắții; pl. permitivitắți
permitivitatea
PERMITIVITÁTE, permitivități, s. f. (Fiz.) Mărime egală cu raportul dintre inducția electrică și intensitatea câmpului electric. [Var.: (rar) permetivitáte s. f.] – Din fr. permitivité.

DOOM

permitivitáte (fiz.) s. f., g.-d. art. permitivitắții; pl. permitivitắți
permitivități
PERMITIVITÁTE, permitivități, s. f. (Fiz.) Mărime egală cu raportul dintre inducția electrică și intensitatea câmpului electric. [Var.: (rar) permetivitáte s. f.] – Din fr. permitivité.

DOOM

permitivitáte (fiz.) s. f., g.-d. art. permitivitắții; pl. permitivitắți
permitivității
PERMITIVITÁTE, permitivități, s. f. (Fiz.) Mărime egală cu raportul dintre inducția electrică și intensitatea câmpului electric. [Var.: (rar) permetivitáte s. f.] – Din fr. permitivité.

DOOM

permitivitáte (fiz.) s. f., g.-d. art. permitivitắții; pl. permitivitắți
permitivitățile
PERMITIVITÁTE, permitivități, s. f. (Fiz.) Mărime egală cu raportul dintre inducția electrică și intensitatea câmpului electric. [Var.: (rar) permetivitáte s. f.] – Din fr. permitivité.

DOOM

permitivitáte (fiz.) s. f., g.-d. art. permitivitắții; pl. permitivitắți
permitivităților
PERMITIVITÁTE, permitivități, s. f. (Fiz.) Mărime egală cu raportul dintre inducția electrică și intensitatea câmpului electric. [Var.: (rar) permetivitáte s. f.] – Din fr. permitivité.

DOOM

permitivitáte (fiz.) s. f., g.-d. art. permitivitắții; pl. permitivitắți
permut
PERMUTÁ, permút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta în altă parte cu serviciul, cu slujba; a (se) transfera. 2. Tranz. (Mat.; Lingv.) A efectua o permutare (2). – Din fr. permuter, lat. permutare.

DOOM

permutá (a ~) vb., ind. prez. 3 permútă
permuta
PERMUTÁ, permút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta în altă parte cu serviciul, cu slujba; a (se) transfera. 2. Tranz. (Mat.; Lingv.) A efectua o permutare (2). – Din fr. permuter, lat. permutare.

DOOM

permutá (a ~) vb., ind. prez. 3 permútă
permutabil
PERMUTÁBIL, -Ă, permutabili, -e, adj. Care poate fi permutat. – Din fr. permutable.

DOOM

permutábil adj. m., pl. permutábili; f. permutábilă, pl. permutábile
permutabila
PERMUTÁBIL, -Ă, permutabili, -e, adj. Care poate fi permutat. – Din fr. permutable.

DOOM

permutábil adj. m., pl. permutábili; f. permutábilă, pl. permutábile
permutabile
PERMUTÁBIL, -Ă, permutabili, -e, adj. Care poate fi permutat. – Din fr. permutable.

DOOM

permutábil adj. m., pl. permutábili; f. permutábilă, pl. permutábile
permutabilei
PERMUTÁBIL, -Ă, permutabili, -e, adj. Care poate fi permutat. – Din fr. permutable.

DOOM

permutábil adj. m., pl. permutábili; f. permutábilă, pl. permutábile
permutabilele
PERMUTÁBIL, -Ă, permutabili, -e, adj. Care poate fi permutat. – Din fr. permutable.

DOOM

permutábil adj. m., pl. permutábili; f. permutábilă, pl. permutábile
permutabilelor
PERMUTÁBIL, -Ă, permutabili, -e, adj. Care poate fi permutat. – Din fr. permutable.

DOOM

permutábil adj. m., pl. permutábili; f. permutábilă, pl. permutábile
permutabili
PERMUTÁBIL, -Ă, permutabili, -e, adj. Care poate fi permutat. – Din fr. permutable.

DOOM

permutábil adj. m., pl. permutábili; f. permutábilă, pl. permutábile
permutabilii
PERMUTÁBIL, -Ă, permutabili, -e, adj. Care poate fi permutat. – Din fr. permutable.

DOOM

permutábil adj. m., pl. permutábili; f. permutábilă, pl. permutábile
permutabililor
PERMUTÁBIL, -Ă, permutabili, -e, adj. Care poate fi permutat. – Din fr. permutable.

DOOM

permutábil adj. m., pl. permutábili; f. permutábilă, pl. permutábile
permutabilitate
PERMUTABILITÁTE s. f. Caracter permutabil. – Din fr. permutabilité.
permutabilitatea
PERMUTABILITÁTE s. f. Caracter permutabil. – Din fr. permutabilité.
permutabilități
PERMUTABILITÁTE s. f. Caracter permutabil. – Din fr. permutabilité.
permutabilității
PERMUTABILITÁTE s. f. Caracter permutabil. – Din fr. permutabilité.
permutabilul
PERMUTÁBIL, -Ă, permutabili, -e, adj. Care poate fi permutat. – Din fr. permutable.

DOOM

permutábil adj. m., pl. permutábili; f. permutábilă, pl. permutábile
permutabilului
PERMUTÁBIL, -Ă, permutabili, -e, adj. Care poate fi permutat. – Din fr. permutable.

DOOM

permutábil adj. m., pl. permutábili; f. permutábilă, pl. permutábile
permutai
PERMUTÁ, permút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta în altă parte cu serviciul, cu slujba; a (se) transfera. 2. Tranz. (Mat.; Lingv.) A efectua o permutare (2). – Din fr. permuter, lat. permutare.

DOOM

permutá (a ~) vb., ind. prez. 3 permútă
permutam
PERMUTÁ, permút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta în altă parte cu serviciul, cu slujba; a (se) transfera. 2. Tranz. (Mat.; Lingv.) A efectua o permutare (2). – Din fr. permuter, lat. permutare.

DOOM

permutá (a ~) vb., ind. prez. 3 permútă
permutare
PERMUTÁ, permút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta în altă parte cu serviciul, cu slujba; a (se) transfera. 2. Tranz. (Mat.; Lingv.) A efectua o permutare (2). – Din fr. permuter, lat. permutare.

DOOM

permutá (a ~) vb., ind. prez. 3 permútă
permutare
PERMUTÁRE, permutări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) permuta (1); transfer, permutație. ♦ (Concr.) Ordin, dispoziție de transferare. 2. (Mat.; Lingv.; mai ales la pl.) Operație prin care se schimbă între ele locurile a două sau a mai multor elemente; grupe distincte de obiecte astfel formate; permutație. – V. permuta.

DOOM

permutáre s. f., g.-d. art. permutắrii; pl. permutắri
permutarea
PERMUTÁRE, permutări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) permuta (1); transfer, permutație. ♦ (Concr.) Ordin, dispoziție de transferare. 2. (Mat.; Lingv.; mai ales la pl.) Operație prin care se schimbă între ele locurile a două sau a mai multor elemente; grupe distincte de obiecte astfel formate; permutație. – V. permuta.

DOOM

permutáre s. f., g.-d. art. permutắrii; pl. permutắri
permutară
PERMUTÁ, permút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta în altă parte cu serviciul, cu slujba; a (se) transfera. 2. Tranz. (Mat.; Lingv.) A efectua o permutare (2). – Din fr. permuter, lat. permutare.

DOOM

permutá (a ~) vb., ind. prez. 3 permútă
permutarăm
PERMUTÁ, permút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta în altă parte cu serviciul, cu slujba; a (se) transfera. 2. Tranz. (Mat.; Lingv.) A efectua o permutare (2). – Din fr. permuter, lat. permutare.

DOOM

permutá (a ~) vb., ind. prez. 3 permútă
permutarăți
PERMUTÁ, permút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta în altă parte cu serviciul, cu slujba; a (se) transfera. 2. Tranz. (Mat.; Lingv.) A efectua o permutare (2). – Din fr. permuter, lat. permutare.

DOOM

permutá (a ~) vb., ind. prez. 3 permútă
permutase
PERMUTÁ, permút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta în altă parte cu serviciul, cu slujba; a (se) transfera. 2. Tranz. (Mat.; Lingv.) A efectua o permutare (2). – Din fr. permuter, lat. permutare.

DOOM

permutá (a ~) vb., ind. prez. 3 permútă
permutasem
PERMUTÁ, permút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta în altă parte cu serviciul, cu slujba; a (se) transfera. 2. Tranz. (Mat.; Lingv.) A efectua o permutare (2). – Din fr. permuter, lat. permutare.

DOOM

permutá (a ~) vb., ind. prez. 3 permútă
permutaseră
PERMUTÁ, permút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta în altă parte cu serviciul, cu slujba; a (se) transfera. 2. Tranz. (Mat.; Lingv.) A efectua o permutare (2). – Din fr. permuter, lat. permutare.

DOOM

permutá (a ~) vb., ind. prez. 3 permútă
permutaserăm
PERMUTÁ, permút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta în altă parte cu serviciul, cu slujba; a (se) transfera. 2. Tranz. (Mat.; Lingv.) A efectua o permutare (2). – Din fr. permuter, lat. permutare.

DOOM

permutá (a ~) vb., ind. prez. 3 permútă
permutaserăți
PERMUTÁ, permút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta în altă parte cu serviciul, cu slujba; a (se) transfera. 2. Tranz. (Mat.; Lingv.) A efectua o permutare (2). – Din fr. permuter, lat. permutare.

DOOM

permutá (a ~) vb., ind. prez. 3 permútă
permutaseși
PERMUTÁ, permút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta în altă parte cu serviciul, cu slujba; a (se) transfera. 2. Tranz. (Mat.; Lingv.) A efectua o permutare (2). – Din fr. permuter, lat. permutare.

DOOM

permutá (a ~) vb., ind. prez. 3 permútă
permutaseți
PERMUTÁ, permút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta în altă parte cu serviciul, cu slujba; a (se) transfera. 2. Tranz. (Mat.; Lingv.) A efectua o permutare (2). – Din fr. permuter, lat. permutare.

DOOM

permutá (a ~) vb., ind. prez. 3 permútă
permutat
PERMUTÁ, permút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta în altă parte cu serviciul, cu slujba; a (se) transfera. 2. Tranz. (Mat.; Lingv.) A efectua o permutare (2). – Din fr. permuter, lat. permutare.

DOOM

permutá (a ~) vb., ind. prez. 3 permútă
permutat
PERMUTÁ, permút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta în altă parte cu serviciul, cu slujba; a (se) transfera. 2. Tranz. (Mat.; Lingv.) A efectua o permutare (2). – Din fr. permuter, lat. permutare.
permutau
PERMUTÁ, permút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta în altă parte cu serviciul, cu slujba; a (se) transfera. 2. Tranz. (Mat.; Lingv.) A efectua o permutare (2). – Din fr. permuter, lat. permutare.

DOOM

permutá (a ~) vb., ind. prez. 3 permútă
permutași
PERMUTÁ, permút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta în altă parte cu serviciul, cu slujba; a (se) transfera. 2. Tranz. (Mat.; Lingv.) A efectua o permutare (2). – Din fr. permuter, lat. permutare.

DOOM

permutá (a ~) vb., ind. prez. 3 permútă
permutați
PERMUTÁ, permút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta în altă parte cu serviciul, cu slujba; a (se) transfera. 2. Tranz. (Mat.; Lingv.) A efectua o permutare (2). – Din fr. permuter, lat. permutare.

DOOM

permutá (a ~) vb., ind. prez. 3 permútă
permutația
PERMUTÁȚIE, permutații, s. f. Permutare. – Din fr. permutation, lat. permutatio.

DOOM

permutáție (rar) (-ți-e) s. f., art. permutáția (-ți-a), g.-d. art. permutáției; pl. permutáții, art. permutáțiile (-ți-i-)
permutație
PERMUTÁȚIE, permutații, s. f. Permutare. – Din fr. permutation, lat. permutatio.

DOOM

permutáție (rar) (-ți-e) s. f., art. permutáția (-ți-a), g.-d. art. permutáției; pl. permutáții, art. permutáțiile (-ți-i-)
permutației
PERMUTÁȚIE, permutații, s. f. Permutare. – Din fr. permutation, lat. permutatio.

DOOM

permutáție (rar) (-ți-e) s. f., art. permutáția (-ți-a), g.-d. art. permutáției; pl. permutáții, art. permutáțiile (-ți-i-)
permutații
PERMUTÁȚIE, permutații, s. f. Permutare. – Din fr. permutation, lat. permutatio.

DOOM

permutáție (rar) (-ți-e) s. f., art. permutáția (-ți-a), g.-d. art. permutáției; pl. permutáții, art. permutáțiile (-ți-i-)
permutațiile
PERMUTÁȚIE, permutații, s. f. Permutare. – Din fr. permutation, lat. permutatio.

DOOM

permutáție (rar) (-ți-e) s. f., art. permutáția (-ți-a), g.-d. art. permutáției; pl. permutáții, art. permutáțiile (-ți-i-)
permutațiilor
PERMUTÁȚIE, permutații, s. f. Permutare. – Din fr. permutation, lat. permutatio.

DOOM

permutáție (rar) (-ți-e) s. f., art. permutáția (-ți-a), g.-d. art. permutáției; pl. permutáții, art. permutáțiile (-ți-i-)
permutațional
PERMUTAȚIONÁL, -Ă, permutaționali, -e, adj. Care ține de permutație, de permutație. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. permutational.
permutaționala
PERMUTAȚIONÁL, -Ă, permutaționali, -e, adj. Care ține de permutație, de permutație. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. permutational.
permutaționale
PERMUTAȚIONÁL, -Ă, permutaționali, -e, adj. Care ține de permutație, de permutație. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. permutational.
permutaționalei
PERMUTAȚIONÁL, -Ă, permutaționali, -e, adj. Care ține de permutație, de permutație. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. permutational.
permutaționalele
PERMUTAȚIONÁL, -Ă, permutaționali, -e, adj. Care ține de permutație, de permutație. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. permutational.
permutaționalelor
PERMUTAȚIONÁL, -Ă, permutaționali, -e, adj. Care ține de permutație, de permutație. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. permutational.
permutaționali
PERMUTAȚIONÁL, -Ă, permutaționali, -e, adj. Care ține de permutație, de permutație. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. permutational.
permutaționalii
PERMUTAȚIONÁL, -Ă, permutaționali, -e, adj. Care ține de permutație, de permutație. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. permutational.
permutaționalilor
PERMUTAȚIONÁL, -Ă, permutaționali, -e, adj. Care ține de permutație, de permutație. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. permutational.
permutaționalul
PERMUTAȚIONÁL, -Ă, permutaționali, -e, adj. Care ține de permutație, de permutație. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. permutational.
permutaționalului
PERMUTAȚIONÁL, -Ă, permutaționali, -e, adj. Care ține de permutație, de permutație. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. permutational.
permutațiune
PERMUTAȚIÚNE s.f. v. permutație.
permute
PERMUTÁ, permút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta în altă parte cu serviciul, cu slujba; a (se) transfera. 2. Tranz. (Mat.; Lingv.) A efectua o permutare (2). – Din fr. permuter, lat. permutare.

DOOM

permutá (a ~) vb., ind. prez. 3 permútă
permutit
PERMUTÍT s.m. Silicat de aluminiu și de sodiu hidratat. [< fr. permutite].

DOOM

permutít s. m., pl. permutíți
permutitul
PERMUTÍT s.m. Silicat de aluminiu și de sodiu hidratat. [< fr. permutite].

DOOM

permutít s. m., pl. permutíți
permutitului
PERMUTÍT s.m. Silicat de aluminiu și de sodiu hidratat. [< fr. permutite].

DOOM

permutít s. m., pl. permutíți
permutiți
PERMUTÍT s.m. Silicat de aluminiu și de sodiu hidratat. [< fr. permutite].

DOOM

permutít s. m., pl. permutíți
permutiții
PERMUTÍT s.m. Silicat de aluminiu și de sodiu hidratat. [< fr. permutite].

DOOM

permutít s. m., pl. permutíți
permutiților
PERMUTÍT s.m. Silicat de aluminiu și de sodiu hidratat. [< fr. permutite].

DOOM

permutít s. m., pl. permutíți
permutând
PERMUTÁ, permút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta în altă parte cu serviciul, cu slujba; a (se) transfera. 2. Tranz. (Mat.; Lingv.) A efectua o permutare (2). – Din fr. permuter, lat. permutare.

DOOM

permutá (a ~) vb., ind. prez. 3 permútă
permutînd
PERMUTÁ, permút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta în altă parte cu serviciul, cu slujba; a (se) transfera. 2. Tranz. (Mat.; Lingv.) A efectua o permutare (2). – Din fr. permuter, lat. permutare.

DOOM

permutá (a ~) vb., ind. prez. 3 permútă
permutări
PERMUTÁRE, permutări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) permuta (1); transfer, permutație. ♦ (Concr.) Ordin, dispoziție de transferare. 2. (Mat.; Lingv.; mai ales la pl.) Operație prin care se schimbă între ele locurile a două sau a mai multor elemente; grupe distincte de obiecte astfel formate; permutație. – V. permuta.

DOOM

permutáre s. f., g.-d. art. permutắrii; pl. permutắri
permutării
PERMUTÁRE, permutări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) permuta (1); transfer, permutație. ♦ (Concr.) Ordin, dispoziție de transferare. 2. (Mat.; Lingv.; mai ales la pl.) Operație prin care se schimbă între ele locurile a două sau a mai multor elemente; grupe distincte de obiecte astfel formate; permutație. – V. permuta.

DOOM

permutáre s. f., g.-d. art. permutắrii; pl. permutắri
permutările
PERMUTÁRE, permutări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) permuta (1); transfer, permutație. ♦ (Concr.) Ordin, dispoziție de transferare. 2. (Mat.; Lingv.; mai ales la pl.) Operație prin care se schimbă între ele locurile a două sau a mai multor elemente; grupe distincte de obiecte astfel formate; permutație. – V. permuta.

DOOM

permutáre s. f., g.-d. art. permutắrii; pl. permutắri
permutărilor
PERMUTÁRE, permutări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) permuta (1); transfer, permutație. ♦ (Concr.) Ordin, dispoziție de transferare. 2. (Mat.; Lingv.; mai ales la pl.) Operație prin care se schimbă între ele locurile a două sau a mai multor elemente; grupe distincte de obiecte astfel formate; permutație. – V. permuta.

DOOM

permutáre s. f., g.-d. art. permutắrii; pl. permutắri
permuți
PERMUTÁ, permút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta în altă parte cu serviciul, cu slujba; a (se) transfera. 2. Tranz. (Mat.; Lingv.) A efectua o permutare (2). – Din fr. permuter, lat. permutare.

DOOM

permutá (a ~) vb., ind. prez. 3 permútă
perna
PÉRNĂ, perne, s. f. 1. Obiect confecționat din două bucăți dreptunghiulare sau pătrate de țesătură de bumbac, lână etc., cusute între ele, având în interior fulgi, lână, puf etc., și pe care, de obicei, cineva își pune capul când se culcă. ◊ Pernă electrică = obiect în formă de pernă (1) plată, în care se găsesc rezistențe electrice izolate și releuri de protecție, folosit ca termofor. Pernă de călcat = ustensilă auxiliară asemănătoare cu perna (1), care se folosește la călcatul obiectelor de îmbrăcăminte, în special a mânecilor, piepților, umerilor. 2. Obiect de tapițerie, format dintr-un fel de sac umplut cu păr, cu iarbă-de-mare etc., adesea prevăzut cu arcuri, care se așază pe scaune, pe băncile unui automobil etc. 3. (În sintagma) Pernă de aer = curent de aer antrenat între două suprafețe aflate în mișcare relativă și care servește ca lubrifiant. [Var.: (pop.) pérină s. f.] – Din sb perina.

DOOM

pérnă s. f., g.-d. art. pérnei; pl. pérne
pernambuc
PERNAMBÚC s.n. v. fernambuc.
perne
PÉRNĂ, perne, s. f. 1. Obiect confecționat din două bucăți dreptunghiulare sau pătrate de țesătură de bumbac, lână etc., cusute între ele, având în interior fulgi, lână, puf etc., și pe care, de obicei, cineva își pune capul când se culcă. ◊ Pernă electrică = obiect în formă de pernă (1) plată, în care se găsesc rezistențe electrice izolate și releuri de protecție, folosit ca termofor. Pernă de călcat = ustensilă auxiliară asemănătoare cu perna (1), care se folosește la călcatul obiectelor de îmbrăcăminte, în special a mânecilor, piepților, umerilor. 2. Obiect de tapițerie, format dintr-un fel de sac umplut cu păr, cu iarbă-de-mare etc., adesea prevăzut cu arcuri, care se așază pe scaune, pe băncile unui automobil etc. 3. (În sintagma) Pernă de aer = curent de aer antrenat între două suprafețe aflate în mișcare relativă și care servește ca lubrifiant. [Var.: (pop.) pérină s. f.] – Din sb perina.

DOOM

pérnă s. f., g.-d. art. pérnei; pl. pérne
pernei
PÉRNĂ, perne, s. f. 1. Obiect confecționat din două bucăți dreptunghiulare sau pătrate de țesătură de bumbac, lână etc., cusute între ele, având în interior fulgi, lână, puf etc., și pe care, de obicei, cineva își pune capul când se culcă. ◊ Pernă electrică = obiect în formă de pernă (1) plată, în care se găsesc rezistențe electrice izolate și releuri de protecție, folosit ca termofor. Pernă de călcat = ustensilă auxiliară asemănătoare cu perna (1), care se folosește la călcatul obiectelor de îmbrăcăminte, în special a mânecilor, piepților, umerilor. 2. Obiect de tapițerie, format dintr-un fel de sac umplut cu păr, cu iarbă-de-mare etc., adesea prevăzut cu arcuri, care se așază pe scaune, pe băncile unui automobil etc. 3. (În sintagma) Pernă de aer = curent de aer antrenat între două suprafețe aflate în mișcare relativă și care servește ca lubrifiant. [Var.: (pop.) pérină s. f.] – Din sb perina.

DOOM

pérnă s. f., g.-d. art. pérnei; pl. pérne
pernele
PÉRNĂ, perne, s. f. 1. Obiect confecționat din două bucăți dreptunghiulare sau pătrate de țesătură de bumbac, lână etc., cusute între ele, având în interior fulgi, lână, puf etc., și pe care, de obicei, cineva își pune capul când se culcă. ◊ Pernă electrică = obiect în formă de pernă (1) plată, în care se găsesc rezistențe electrice izolate și releuri de protecție, folosit ca termofor. Pernă de călcat = ustensilă auxiliară asemănătoare cu perna (1), care se folosește la călcatul obiectelor de îmbrăcăminte, în special a mânecilor, piepților, umerilor. 2. Obiect de tapițerie, format dintr-un fel de sac umplut cu păr, cu iarbă-de-mare etc., adesea prevăzut cu arcuri, care se așază pe scaune, pe băncile unui automobil etc. 3. (În sintagma) Pernă de aer = curent de aer antrenat între două suprafețe aflate în mișcare relativă și care servește ca lubrifiant. [Var.: (pop.) pérină s. f.] – Din sb perina.

DOOM

pérnă s. f., g.-d. art. pérnei; pl. pérne
pernelor
PÉRNĂ, perne, s. f. 1. Obiect confecționat din două bucăți dreptunghiulare sau pătrate de țesătură de bumbac, lână etc., cusute între ele, având în interior fulgi, lână, puf etc., și pe care, de obicei, cineva își pune capul când se culcă. ◊ Pernă electrică = obiect în formă de pernă (1) plată, în care se găsesc rezistențe electrice izolate și releuri de protecție, folosit ca termofor. Pernă de călcat = ustensilă auxiliară asemănătoare cu perna (1), care se folosește la călcatul obiectelor de îmbrăcăminte, în special a mânecilor, piepților, umerilor. 2. Obiect de tapițerie, format dintr-un fel de sac umplut cu păr, cu iarbă-de-mare etc., adesea prevăzut cu arcuri, care se așază pe scaune, pe băncile unui automobil etc. 3. (În sintagma) Pernă de aer = curent de aer antrenat între două suprafețe aflate în mișcare relativă și care servește ca lubrifiant. [Var.: (pop.) pérină s. f.] – Din sb perina.

DOOM

pérnă s. f., g.-d. art. pérnei; pl. pérne
pernicioasa
PERNICIÓS, -OÁSĂ, pernicioși, -oase, adj. Care cauzează un rău, care este periculos (în special pentru sănătate); vătămător, dăunător. Anemie pernicioasă = formă gravă de anemie cu evoluție foarte rapidă, care poate cauza moartea. Febră pernicioasă = formă gravă a paludismului. [Pr.: -ci-os] – Din lat. perniciosus, fr. pernicieux.

DOOM

perniciós (-ci-os) adj. m., pl. pernicióși; f. pernicioásă, pl. pernicioáse
pernicioase
PERNICIÓS, -OÁSĂ, pernicioși, -oase, adj. Care cauzează un rău, care este periculos (în special pentru sănătate); vătămător, dăunător. Anemie pernicioasă = formă gravă de anemie cu evoluție foarte rapidă, care poate cauza moartea. Febră pernicioasă = formă gravă a paludismului. [Pr.: -ci-os] – Din lat. perniciosus, fr. pernicieux.

DOOM

perniciós (-ci-os) adj. m., pl. pernicióși; f. pernicioásă, pl. pernicioáse
pernicioasei
PERNICIÓS, -OÁSĂ, pernicioși, -oase, adj. Care cauzează un rău, care este periculos (în special pentru sănătate); vătămător, dăunător. Anemie pernicioasă = formă gravă de anemie cu evoluție foarte rapidă, care poate cauza moartea. Febră pernicioasă = formă gravă a paludismului. [Pr.: -ci-os] – Din lat. perniciosus, fr. pernicieux.

DOOM

perniciós (-ci-os) adj. m., pl. pernicióși; f. pernicioásă, pl. pernicioáse
pernicioasele
PERNICIÓS, -OÁSĂ, pernicioși, -oase, adj. Care cauzează un rău, care este periculos (în special pentru sănătate); vătămător, dăunător. Anemie pernicioasă = formă gravă de anemie cu evoluție foarte rapidă, care poate cauza moartea. Febră pernicioasă = formă gravă a paludismului. [Pr.: -ci-os] – Din lat. perniciosus, fr. pernicieux.

DOOM

perniciós (-ci-os) adj. m., pl. pernicióși; f. pernicioásă, pl. pernicioáse
pernicioaselor
PERNICIÓS, -OÁSĂ, pernicioși, -oase, adj. Care cauzează un rău, care este periculos (în special pentru sănătate); vătămător, dăunător. Anemie pernicioasă = formă gravă de anemie cu evoluție foarte rapidă, care poate cauza moartea. Febră pernicioasă = formă gravă a paludismului. [Pr.: -ci-os] – Din lat. perniciosus, fr. pernicieux.

DOOM

perniciós (-ci-os) adj. m., pl. pernicióși; f. pernicioásă, pl. pernicioáse
pernicios
PERNICIÓS, -OÁSĂ, pernicioși, -oase, adj. Care cauzează un rău, care este periculos (în special pentru sănătate); vătămător, dăunător. Anemie pernicioasă = formă gravă de anemie cu evoluție foarte rapidă, care poate cauza moartea. Febră pernicioasă = formă gravă a paludismului. [Pr.: -ci-os] – Din lat. perniciosus, fr. pernicieux.

DOOM

perniciós (-ci-os) adj. m., pl. pernicióși; f. pernicioásă, pl. pernicioáse
perniciosul
PERNICIÓS, -OÁSĂ, pernicioși, -oase, adj. Care cauzează un rău, care este periculos (în special pentru sănătate); vătămător, dăunător. Anemie pernicioasă = formă gravă de anemie cu evoluție foarte rapidă, care poate cauza moartea. Febră pernicioasă = formă gravă a paludismului. [Pr.: -ci-os] – Din lat. perniciosus, fr. pernicieux.

DOOM

perniciós (-ci-os) adj. m., pl. pernicióși; f. pernicioásă, pl. pernicioáse
perniciosului
PERNICIÓS, -OÁSĂ, pernicioși, -oase, adj. Care cauzează un rău, care este periculos (în special pentru sănătate); vătămător, dăunător. Anemie pernicioasă = formă gravă de anemie cu evoluție foarte rapidă, care poate cauza moartea. Febră pernicioasă = formă gravă a paludismului. [Pr.: -ci-os] – Din lat. perniciosus, fr. pernicieux.

DOOM

perniciós (-ci-os) adj. m., pl. pernicióși; f. pernicioásă, pl. pernicioáse
perniciozitate
PERNICIOZITÁTE s. f. Faptul sau însușirea de a fi pernicios. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. perniciosité.

DOOM

perniciozitáte (-ci-o-) s. f., g.-d. art. perniciozitắții
perniciozitatea
PERNICIOZITÁTE s. f. Faptul sau însușirea de a fi pernicios. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. perniciosité.

DOOM

perniciozitáte (-ci-o-) s. f., g.-d. art. perniciozitắții
perniciozități
PERNICIOZITÁTE s. f. Faptul sau însușirea de a fi pernicios. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. perniciosité.

DOOM

perniciozitáte (-ci-o-) s. f., g.-d. art. perniciozitắții
perniciozității
PERNICIOZITÁTE s. f. Faptul sau însușirea de a fi pernicios. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. perniciosité.

DOOM

perniciozitáte (-ci-o-) s. f., g.-d. art. perniciozitắții
pernicioși
PERNICIÓS, -OÁSĂ, pernicioși, -oase, adj. Care cauzează un rău, care este periculos (în special pentru sănătate); vătămător, dăunător. Anemie pernicioasă = formă gravă de anemie cu evoluție foarte rapidă, care poate cauza moartea. Febră pernicioasă = formă gravă a paludismului. [Pr.: -ci-os] – Din lat. perniciosus, fr. pernicieux.

DOOM

perniciós (-ci-os) adj. m., pl. pernicióși; f. pernicioásă, pl. pernicioáse
pernicioșii
PERNICIÓS, -OÁSĂ, pernicioși, -oase, adj. Care cauzează un rău, care este periculos (în special pentru sănătate); vătămător, dăunător. Anemie pernicioasă = formă gravă de anemie cu evoluție foarte rapidă, care poate cauza moartea. Febră pernicioasă = formă gravă a paludismului. [Pr.: -ci-os] – Din lat. perniciosus, fr. pernicieux.

DOOM

perniciós (-ci-os) adj. m., pl. pernicióși; f. pernicioásă, pl. pernicioáse
pernicioșilor
PERNICIÓS, -OÁSĂ, pernicioși, -oase, adj. Care cauzează un rău, care este periculos (în special pentru sănătate); vătămător, dăunător. Anemie pernicioasă = formă gravă de anemie cu evoluție foarte rapidă, care poate cauza moartea. Febră pernicioasă = formă gravă a paludismului. [Pr.: -ci-os] – Din lat. perniciosus, fr. pernicieux.

DOOM

perniciós (-ci-os) adj. m., pl. pernicióși; f. pernicioásă, pl. pernicioáse
pernioane
PERNIÓN s.n. (Med.) Tumefiere cutanată la extremități, care apare în urma unor degerături. [Pron. -ni-on. / < fr. pernion, cf. lat. pernio – degerătură].

DOOM

pernión (-ni-on) s. n., pl. pernioáne
pernioanele
PERNIÓN s.n. (Med.) Tumefiere cutanată la extremități, care apare în urma unor degerături. [Pron. -ni-on. / < fr. pernion, cf. lat. pernio – degerătură].

DOOM

pernión (-ni-on) s. n., pl. pernioáne
pernioanelor
PERNIÓN s.n. (Med.) Tumefiere cutanată la extremități, care apare în urma unor degerături. [Pron. -ni-on. / < fr. pernion, cf. lat. pernio – degerătură].

DOOM

pernión (-ni-on) s. n., pl. pernioáne
pernioara
PERNIOÁRĂ, pernioare, s. f. (Pop.) Perniță (I 1). [Pr.: -ni-oa-] – Pernă + suf. -ioară.

DOOM

pernioáră (pop.) (-ni-oa-) s. f., g.-d. art. pernioárei; pl. pernioáre
pernioare
PERNIOÁRĂ, pernioare, s. f. (Pop.) Perniță (I 1). [Pr.: -ni-oa-] – Pernă + suf. -ioară.

DOOM

pernioáră (pop.) (-ni-oa-) s. f., g.-d. art. pernioárei; pl. pernioáre
pernioarei
PERNIOÁRĂ, pernioare, s. f. (Pop.) Perniță (I 1). [Pr.: -ni-oa-] – Pernă + suf. -ioară.

DOOM

pernioáră (pop.) (-ni-oa-) s. f., g.-d. art. pernioárei; pl. pernioáre
pernioarele
PERNIOÁRĂ, pernioare, s. f. (Pop.) Perniță (I 1). [Pr.: -ni-oa-] – Pernă + suf. -ioară.

DOOM

pernioáră (pop.) (-ni-oa-) s. f., g.-d. art. pernioárei; pl. pernioáre
pernioarelor
PERNIOÁRĂ, pernioare, s. f. (Pop.) Perniță (I 1). [Pr.: -ni-oa-] – Pernă + suf. -ioară.

DOOM

pernioáră (pop.) (-ni-oa-) s. f., g.-d. art. pernioárei; pl. pernioáre
pernion
PERNIÓN s.n. (Med.) Tumefiere cutanată la extremități, care apare în urma unor degerături. [Pron. -ni-on. / < fr. pernion, cf. lat. pernio – degerătură].

DOOM

pernión (-ni-on) s. n., pl. pernioáne
pernionul
PERNIÓN s.n. (Med.) Tumefiere cutanată la extremități, care apare în urma unor degerături. [Pron. -ni-on. / < fr. pernion, cf. lat. pernio – degerătură].

DOOM

pernión (-ni-on) s. n., pl. pernioáne
pernionului
PERNIÓN s.n. (Med.) Tumefiere cutanată la extremități, care apare în urma unor degerături. [Pron. -ni-on. / < fr. pernion, cf. lat. pernio – degerătură].

DOOM

pernión (-ni-on) s. n., pl. pernioáne
pernișoara
PERNIȘOÁRĂ, pernișoare, s. f. (Pop.) Perniță (I 1). – Pernă + suf. -ișoară.

DOOM

pernișoáră (pop.) s. f., g.-d. art. pernișoárei; pl. pernișoáre
pernișoare
PERNIȘOÁRĂ, pernișoare, s. f. (Pop.) Perniță (I 1). – Pernă + suf. -ișoară.

DOOM

pernișoáră (pop.) s. f., g.-d. art. pernișoárei; pl. pernișoáre
pernișoarei
PERNIȘOÁRĂ, pernișoare, s. f. (Pop.) Perniță (I 1). – Pernă + suf. -ișoară.

DOOM

pernișoáră (pop.) s. f., g.-d. art. pernișoárei; pl. pernișoáre
pernișoarele
PERNIȘOÁRĂ, pernișoare, s. f. (Pop.) Perniță (I 1). – Pernă + suf. -ișoară.

DOOM

pernișoáră (pop.) s. f., g.-d. art. pernișoárei; pl. pernișoáre
pernișoarelor
PERNIȘOÁRĂ, pernișoare, s. f. (Pop.) Perniță (I 1). – Pernă + suf. -ișoară.

DOOM

pernișoáră (pop.) s. f., g.-d. art. pernișoárei; pl. pernișoáre
pernița
PERNÍȚĂ, pernițe, s. f. I. 1. Diminutiv al lui pernă (1); pernuță (1), pernioară, pernișoară; spec. puișor. 2. (Urmat adesea de determinarea „de ace”) Săculeț de diferite forme, umplut cu câlți, vată, nisip etc., în care se înfig, pentru a fi păstrate, ace și bolduri; pernuță (2). ♦ Piesă confecționată din vată de croitorie, care se aplică la umerii unor obiecte de îmbrăcăminte (sacouri, paltoane, taioare) pentru a da îmbrăcămintei respective forma corespunzătoare umărului. ♦ Mică pernă (1) confecționată din țesătură de lână sau de bumbac, cusută cu sârmă subțire de cupru, montată în cutia de osie inferioară a vehiculelor de cale ferată și folosită la ungerea fusului osiilor. II. (În forma periniță) Dans popular în care un băiat iese în centrul horei, își alege din horă o fată cu care îngenunchează (pe o pernă sau o batistă) și o sărută, fata urmând să facă în continuare același lucru cu alt băiat; melodie după care se execută acest dans. [Var.: periníță s. f.] – Pernă + suf. -iță.

DOOM

perníță s. f., g.-d. art. perníței; pl. perníțe
pernițe
PERNÍȚĂ, pernițe, s. f. I. 1. Diminutiv al lui pernă (1); pernuță (1), pernioară, pernișoară; spec. puișor. 2. (Urmat adesea de determinarea „de ace”) Săculeț de diferite forme, umplut cu câlți, vată, nisip etc., în care se înfig, pentru a fi păstrate, ace și bolduri; pernuță (2). ♦ Piesă confecționată din vată de croitorie, care se aplică la umerii unor obiecte de îmbrăcăminte (sacouri, paltoane, taioare) pentru a da îmbrăcămintei respective forma corespunzătoare umărului. ♦ Mică pernă (1) confecționată din țesătură de lână sau de bumbac, cusută cu sârmă subțire de cupru, montată în cutia de osie inferioară a vehiculelor de cale ferată și folosită la ungerea fusului osiilor. II. (În forma periniță) Dans popular în care un băiat iese în centrul horei, își alege din horă o fată cu care îngenunchează (pe o pernă sau o batistă) și o sărută, fata urmând să facă în continuare același lucru cu alt băiat; melodie după care se execută acest dans. [Var.: periníță s. f.] – Pernă + suf. -iță.

DOOM

perníță s. f., g.-d. art. perníței; pl. perníțe
perniței
PERNÍȚĂ, pernițe, s. f. I. 1. Diminutiv al lui pernă (1); pernuță (1), pernioară, pernișoară; spec. puișor. 2. (Urmat adesea de determinarea „de ace”) Săculeț de diferite forme, umplut cu câlți, vată, nisip etc., în care se înfig, pentru a fi păstrate, ace și bolduri; pernuță (2). ♦ Piesă confecționată din vată de croitorie, care se aplică la umerii unor obiecte de îmbrăcăminte (sacouri, paltoane, taioare) pentru a da îmbrăcămintei respective forma corespunzătoare umărului. ♦ Mică pernă (1) confecționată din țesătură de lână sau de bumbac, cusută cu sârmă subțire de cupru, montată în cutia de osie inferioară a vehiculelor de cale ferată și folosită la ungerea fusului osiilor. II. (În forma periniță) Dans popular în care un băiat iese în centrul horei, își alege din horă o fată cu care îngenunchează (pe o pernă sau o batistă) și o sărută, fata urmând să facă în continuare același lucru cu alt băiat; melodie după care se execută acest dans. [Var.: periníță s. f.] – Pernă + suf. -iță.

DOOM

perníță s. f., g.-d. art. perníței; pl. perníțe
pernițele
PERNÍȚĂ, pernițe, s. f. I. 1. Diminutiv al lui pernă (1); pernuță (1), pernioară, pernișoară; spec. puișor. 2. (Urmat adesea de determinarea „de ace”) Săculeț de diferite forme, umplut cu câlți, vată, nisip etc., în care se înfig, pentru a fi păstrate, ace și bolduri; pernuță (2). ♦ Piesă confecționată din vată de croitorie, care se aplică la umerii unor obiecte de îmbrăcăminte (sacouri, paltoane, taioare) pentru a da îmbrăcămintei respective forma corespunzătoare umărului. ♦ Mică pernă (1) confecționată din țesătură de lână sau de bumbac, cusută cu sârmă subțire de cupru, montată în cutia de osie inferioară a vehiculelor de cale ferată și folosită la ungerea fusului osiilor. II. (În forma periniță) Dans popular în care un băiat iese în centrul horei, își alege din horă o fată cu care îngenunchează (pe o pernă sau o batistă) și o sărută, fata urmând să facă în continuare același lucru cu alt băiat; melodie după care se execută acest dans. [Var.: periníță s. f.] – Pernă + suf. -iță.

DOOM

perníță s. f., g.-d. art. perníței; pl. perníțe
pernițelor
PERNÍȚĂ, pernițe, s. f. I. 1. Diminutiv al lui pernă (1); pernuță (1), pernioară, pernișoară; spec. puișor. 2. (Urmat adesea de determinarea „de ace”) Săculeț de diferite forme, umplut cu câlți, vată, nisip etc., în care se înfig, pentru a fi păstrate, ace și bolduri; pernuță (2). ♦ Piesă confecționată din vată de croitorie, care se aplică la umerii unor obiecte de îmbrăcăminte (sacouri, paltoane, taioare) pentru a da îmbrăcămintei respective forma corespunzătoare umărului. ♦ Mică pernă (1) confecționată din țesătură de lână sau de bumbac, cusută cu sârmă subțire de cupru, montată în cutia de osie inferioară a vehiculelor de cale ferată și folosită la ungerea fusului osiilor. II. (În forma periniță) Dans popular în care un băiat iese în centrul horei, își alege din horă o fată cu care îngenunchează (pe o pernă sau o batistă) și o sărută, fata urmând să facă în continuare același lucru cu alt băiat; melodie după care se execută acest dans. [Var.: periníță s. f.] – Pernă + suf. -iță.

DOOM

perníță s. f., g.-d. art. perníței; pl. perníțe
pernod
PERNÓD s.n. Varietate de vin franțuzesc care se bea ca aperitiv. [< fr. pernod].
pernuța
PERINÚȚĂ s. f. v. pernuță.

DOOM

pernúță s. f., g.-d. art. pernúței; pl. pernúțe
pernuțe
PERINÚȚĂ s. f. v. pernuță.

DOOM

pernúță s. f., g.-d. art. pernúței; pl. pernúțe
pernuței
PERINÚȚĂ s. f. v. pernuță.

DOOM

pernúță s. f., g.-d. art. pernúței; pl. pernúțe
pernuțele
PERINÚȚĂ s. f. v. pernuță.

DOOM

pernúță s. f., g.-d. art. pernúței; pl. pernúțe
pernuțelor
PERINÚȚĂ s. f. v. pernuță.

DOOM

pernúță s. f., g.-d. art. pernúței; pl. pernúțe
pero
Pero, fiica regelui Neleus și a lui Chloris. Cu ajutorul fratelui său Melampus, care a reușit să fure cirezile lui Phylaeus – prețul cerut pentru mîna lui Pero – Bias s-a căsătorit cu ea (v. și Bias).
peroane
PERÓN, peroane, s. n. 1. Platformă (acoperită sau descoperită) amenajată într-o stație de cale ferată, de-a lungul liniilor, pentru a ușura urcarea și coborârea călătorilor. 2. Platformă situată în fața intrării principale a unei clădiri. – Din fr. perron.

DOOM

perón s. n., pl. peroáne
peroanele
PERÓN, peroane, s. n. 1. Platformă (acoperită sau descoperită) amenajată într-o stație de cale ferată, de-a lungul liniilor, pentru a ușura urcarea și coborârea călătorilor. 2. Platformă situată în fața intrării principale a unei clădiri. – Din fr. perron.

DOOM

perón s. n., pl. peroáne
peroanelor
PERÓN, peroane, s. n. 1. Platformă (acoperită sau descoperită) amenajată într-o stație de cale ferată, de-a lungul liniilor, pentru a ușura urcarea și coborârea călătorilor. 2. Platformă situată în fața intrării principale a unei clădiri. – Din fr. perron.

DOOM

perón s. n., pl. peroáne
peron
PERÓN, peroane, s. n. 1. Platformă (acoperită sau descoperită) amenajată într-o stație de cale ferată, de-a lungul liniilor, pentru a ușura urcarea și coborârea călătorilor. 2. Platformă situată în fața intrării principale a unei clădiri. – Din fr. perron.

DOOM

perón s. n., pl. peroáne
peroneal
PERONEÁL, -Ă adj. (Rar) Peronier. [Pron. -ne-al. / < peroneu + -al].
peroneala
PERONEÁL, -Ă adj. (Rar) Peronier. [Pron. -ne-al. / < peroneu + -al].
peroneale
PERONEÁL, -Ă adj. (Rar) Peronier. [Pron. -ne-al. / < peroneu + -al].
peronealei
PERONEÁL, -Ă adj. (Rar) Peronier. [Pron. -ne-al. / < peroneu + -al].
peronealele
PERONEÁL, -Ă adj. (Rar) Peronier. [Pron. -ne-al. / < peroneu + -al].
peronealelor
PERONEÁL, -Ă adj. (Rar) Peronier. [Pron. -ne-al. / < peroneu + -al].
peroneali
PERONEÁL, -Ă adj. (Rar) Peronier. [Pron. -ne-al. / < peroneu + -al].
peronealii
PERONEÁL, -Ă adj. (Rar) Peronier. [Pron. -ne-al. / < peroneu + -al].
peronealilor
PERONEÁL, -Ă adj. (Rar) Peronier. [Pron. -ne-al. / < peroneu + -al].
peronealul
PERONEÁL, -Ă adj. (Rar) Peronier. [Pron. -ne-al. / < peroneu + -al].
peronealului
PERONEÁL, -Ă adj. (Rar) Peronier. [Pron. -ne-al. / < peroneu + -al].
peronee
PERONÉU, peronee, s. n. Os lung și subțire al scheletului (uman), situat între genunchi și gleznă, articulat cu tibia și cu metatarsul, formând împreună scheletul gambei. – Din fr. péroné.

DOOM

peronéu s. n., art. peronéul; pl. peronée
peroneele
PERONÉU, peronee, s. n. Os lung și subțire al scheletului (uman), situat între genunchi și gleznă, articulat cu tibia și cu metatarsul, formând împreună scheletul gambei. – Din fr. péroné.

DOOM

peronéu s. n., art. peronéul; pl. peronée
peroneelor
PERONÉU, peronee, s. n. Os lung și subțire al scheletului (uman), situat între genunchi și gleznă, articulat cu tibia și cu metatarsul, formând împreună scheletul gambei. – Din fr. péroné.

DOOM

peronéu s. n., art. peronéul; pl. peronée
peroneu
PERONÉU, peronee, s. n. Os lung și subțire al scheletului (uman), situat între genunchi și gleznă, articulat cu tibia și cu metatarsul, formând împreună scheletul gambei. – Din fr. péroné.

DOOM

peronéu s. n., art. peronéul; pl. peronée
peroneul
PERONÉU, peronee, s. n. Os lung și subțire al scheletului (uman), situat între genunchi și gleznă, articulat cu tibia și cu metatarsul, formând împreună scheletul gambei. – Din fr. péroné.

DOOM

peronéu s. n., art. peronéul; pl. peronée
peroneului
PERONÉU, peronee, s. n. Os lung și subțire al scheletului (uman), situat între genunchi și gleznă, articulat cu tibia și cu metatarsul, formând împreună scheletul gambei. – Din fr. péroné.

DOOM

peronéu s. n., art. peronéul; pl. peronée
peronier
PERONIÉR, -Ă adj. Al peroneului; peroneal. [Pron. -ni-er. / < fr. péronier].
peroniera
PERONIÉR, -Ă adj. Al peroneului; peroneal. [Pron. -ni-er. / < fr. péronier].
peroniere
PERONIÉR, -Ă adj. Al peroneului; peroneal. [Pron. -ni-er. / < fr. péronier].
peronierei
PERONIÉR, -Ă adj. Al peroneului; peroneal. [Pron. -ni-er. / < fr. péronier].
peronierele
PERONIÉR, -Ă adj. Al peroneului; peroneal. [Pron. -ni-er. / < fr. péronier].
peronierelor
PERONIÉR, -Ă adj. Al peroneului; peroneal. [Pron. -ni-er. / < fr. péronier].
peronieri
PERONIÉR, -Ă adj. Al peroneului; peroneal. [Pron. -ni-er. / < fr. péronier].
peronierii
PERONIÉR, -Ă adj. Al peroneului; peroneal. [Pron. -ni-er. / < fr. péronier].
peronierilor
PERONIÉR, -Ă adj. Al peroneului; peroneal. [Pron. -ni-er. / < fr. péronier].
peronierul
PERONIÉR, -Ă adj. Al peroneului; peroneal. [Pron. -ni-er. / < fr. péronier].
peronierului
PERONIÉR, -Ă adj. Al peroneului; peroneal. [Pron. -ni-er. / < fr. péronier].
peronina
PERONÍNĂ s. f. Narcotic cu acțiune mai puternică decât morfina. – Din fr. péronine.

DOOM

peronínă s. f., g.-d. art. peronínei
peronine
PERONÍNĂ s. f. Narcotic cu acțiune mai puternică decât morfina. – Din fr. péronine.

DOOM

peronínă s. f., g.-d. art. peronínei
peroninei
PERONÍNĂ s. f. Narcotic cu acțiune mai puternică decât morfina. – Din fr. péronine.

DOOM

peronínă s. f., g.-d. art. peronínei
peronospora
PERONOSPÓRĂ, peronospore, s. f. Nume dat mai multor ciuperci inferioare, parazite pe plantele fanerogame. [Var.: peronospóra s. f.] – Din lat. peronospora.

DOOM

!peronospóră (-nos-po-/-no-spo-) s. f., g.-d. art. peronospórei; pl. peronospóre
peronospore
PERONOSPÓRĂ, peronospore, s. f. Nume dat mai multor ciuperci inferioare, parazite pe plantele fanerogame. [Var.: peronospóra s. f.] – Din lat. peronospora.

DOOM

!peronospóră (-nos-po-/-no-spo-) s. f., g.-d. art. peronospórei; pl. peronospóre
peronosporei
PERONOSPÓRĂ, peronospore, s. f. Nume dat mai multor ciuperci inferioare, parazite pe plantele fanerogame. [Var.: peronospóra s. f.] – Din lat. peronospora.

DOOM

!peronospóră (-nos-po-/-no-spo-) s. f., g.-d. art. peronospórei; pl. peronospóre
peronosporele
PERONOSPÓRĂ, peronospore, s. f. Nume dat mai multor ciuperci inferioare, parazite pe plantele fanerogame. [Var.: peronospóra s. f.] – Din lat. peronospora.

DOOM

!peronospóră (-nos-po-/-no-spo-) s. f., g.-d. art. peronospórei; pl. peronospóre
peronosporelor
PERONOSPÓRĂ, peronospore, s. f. Nume dat mai multor ciuperci inferioare, parazite pe plantele fanerogame. [Var.: peronospóra s. f.] – Din lat. peronospora.

DOOM

!peronospóră (-nos-po-/-no-spo-) s. f., g.-d. art. peronospórei; pl. peronospóre
peronul
PERÓN, peroane, s. n. 1. Platformă (acoperită sau descoperită) amenajată într-o stație de cale ferată, de-a lungul liniilor, pentru a ușura urcarea și coborârea călătorilor. 2. Platformă situată în fața intrării principale a unei clădiri. – Din fr. perron.

DOOM

perón s. n., pl. peroáne
peronului
PERÓN, peroane, s. n. 1. Platformă (acoperită sau descoperită) amenajată într-o stație de cale ferată, de-a lungul liniilor, pentru a ușura urcarea și coborârea călătorilor. 2. Platformă situată în fața intrării principale a unei clădiri. – Din fr. perron.

DOOM

perón s. n., pl. peroáne
perora
PERORÁ, perorez, vb. I. Intranz. A vorbi mult, pe un ton însuflețit și emfatic. ♦ Tranz. (Rar) A dezbate, a susține cu înflăcărare o problemă, o teză etc. – Din fr. pérorer.

DOOM

perorá (a ~) vb., ind. prez. 3 peroreáză
perorai
PERORÁ, perorez, vb. I. Intranz. A vorbi mult, pe un ton însuflețit și emfatic. ♦ Tranz. (Rar) A dezbate, a susține cu înflăcărare o problemă, o teză etc. – Din fr. pérorer.

DOOM

perorá (a ~) vb., ind. prez. 3 peroreáză
peroral
PER ORÁL adv. Administrat pe cale bucală; (med.) per os. – Per + oral.
perorala
PER ORÁL adv. Administrat pe cale bucală; (med.) per os. – Per + oral.
perorale
PER ORÁL adv. Administrat pe cale bucală; (med.) per os. – Per + oral.
peroralei
PER ORÁL adv. Administrat pe cale bucală; (med.) per os. – Per + oral.
peroralele
PER ORÁL adv. Administrat pe cale bucală; (med.) per os. – Per + oral.
peroralelor
PER ORÁL adv. Administrat pe cale bucală; (med.) per os. – Per + oral.
perorali
PER ORÁL adv. Administrat pe cale bucală; (med.) per os. – Per + oral.
peroralii
PER ORÁL adv. Administrat pe cale bucală; (med.) per os. – Per + oral.
peroralilor
PER ORÁL adv. Administrat pe cale bucală; (med.) per os. – Per + oral.
peroralul
PER ORÁL adv. Administrat pe cale bucală; (med.) per os. – Per + oral.
peroralului
PER ORÁL adv. Administrat pe cale bucală; (med.) per os. – Per + oral.
peroram
PERORÁ, perorez, vb. I. Intranz. A vorbi mult, pe un ton însuflețit și emfatic. ♦ Tranz. (Rar) A dezbate, a susține cu înflăcărare o problemă, o teză etc. – Din fr. pérorer.

DOOM

perorá (a ~) vb., ind. prez. 3 peroreáză
perorant
PERORÁNT, -Ă s.m. și f. (Rar) Cel care vorbește mult; amator de discursuri. [< perora].
peroranta
PERORÁNT, -Ă s.m. și f. (Rar) Cel care vorbește mult; amator de discursuri. [< perora].
perorante
PERORÁNT, -Ă s.m. și f. (Rar) Cel care vorbește mult; amator de discursuri. [< perora].
perorantei
PERORÁNT, -Ă s.m. și f. (Rar) Cel care vorbește mult; amator de discursuri. [< perora].
perorantele
PERORÁNT, -Ă s.m. și f. (Rar) Cel care vorbește mult; amator de discursuri. [< perora].
perorantelor
PERORÁNT, -Ă s.m. și f. (Rar) Cel care vorbește mult; amator de discursuri. [< perora].
perorantul
PERORÁNT, -Ă s.m. și f. (Rar) Cel care vorbește mult; amator de discursuri. [< perora].
perorantului
PERORÁNT, -Ă s.m. și f. (Rar) Cel care vorbește mult; amator de discursuri. [< perora].
peroranți
PERORÁNT, -Ă s.m. și f. (Rar) Cel care vorbește mult; amator de discursuri. [< perora].
peroranții
PERORÁNT, -Ă s.m. și f. (Rar) Cel care vorbește mult; amator de discursuri. [< perora].
peroranților
PERORÁNT, -Ă s.m. și f. (Rar) Cel care vorbește mult; amator de discursuri. [< perora].
perorare
PERORÁ, perorez, vb. I. Intranz. A vorbi mult, pe un ton însuflețit și emfatic. ♦ Tranz. (Rar) A dezbate, a susține cu înflăcărare o problemă, o teză etc. – Din fr. pérorer.

DOOM

perorá (a ~) vb., ind. prez. 3 peroreáză
perorare
PERORÁRE, perorări, s. f. Acțiunea de a perora și rezultatul ei. – V. perora.

DOOM

peroráre s. f., g.-d. art. perorắrii; pl. perorắri
perorarea
PERORÁRE, perorări, s. f. Acțiunea de a perora și rezultatul ei. – V. perora.

DOOM

peroráre s. f., g.-d. art. perorắrii; pl. perorắri
perorară
PERORÁ, perorez, vb. I. Intranz. A vorbi mult, pe un ton însuflețit și emfatic. ♦ Tranz. (Rar) A dezbate, a susține cu înflăcărare o problemă, o teză etc. – Din fr. pérorer.

DOOM

perorá (a ~) vb., ind. prez. 3 peroreáză
perorarăm
PERORÁ, perorez, vb. I. Intranz. A vorbi mult, pe un ton însuflețit și emfatic. ♦ Tranz. (Rar) A dezbate, a susține cu înflăcărare o problemă, o teză etc. – Din fr. pérorer.

DOOM

perorá (a ~) vb., ind. prez. 3 peroreáză
perorarăți
PERORÁ, perorez, vb. I. Intranz. A vorbi mult, pe un ton însuflețit și emfatic. ♦ Tranz. (Rar) A dezbate, a susține cu înflăcărare o problemă, o teză etc. – Din fr. pérorer.

DOOM

perorá (a ~) vb., ind. prez. 3 peroreáză
perorase
PERORÁ, perorez, vb. I. Intranz. A vorbi mult, pe un ton însuflețit și emfatic. ♦ Tranz. (Rar) A dezbate, a susține cu înflăcărare o problemă, o teză etc. – Din fr. pérorer.

DOOM

perorá (a ~) vb., ind. prez. 3 peroreáză
perorasem
PERORÁ, perorez, vb. I. Intranz. A vorbi mult, pe un ton însuflețit și emfatic. ♦ Tranz. (Rar) A dezbate, a susține cu înflăcărare o problemă, o teză etc. – Din fr. pérorer.

DOOM

perorá (a ~) vb., ind. prez. 3 peroreáză
peroraseră
PERORÁ, perorez, vb. I. Intranz. A vorbi mult, pe un ton însuflețit și emfatic. ♦ Tranz. (Rar) A dezbate, a susține cu înflăcărare o problemă, o teză etc. – Din fr. pérorer.

DOOM

perorá (a ~) vb., ind. prez. 3 peroreáză
peroraserăm
PERORÁ, perorez, vb. I. Intranz. A vorbi mult, pe un ton însuflețit și emfatic. ♦ Tranz. (Rar) A dezbate, a susține cu înflăcărare o problemă, o teză etc. – Din fr. pérorer.

DOOM

perorá (a ~) vb., ind. prez. 3 peroreáză
peroraserăți
PERORÁ, perorez, vb. I. Intranz. A vorbi mult, pe un ton însuflețit și emfatic. ♦ Tranz. (Rar) A dezbate, a susține cu înflăcărare o problemă, o teză etc. – Din fr. pérorer.

DOOM

perorá (a ~) vb., ind. prez. 3 peroreáză
peroraseși
PERORÁ, perorez, vb. I. Intranz. A vorbi mult, pe un ton însuflețit și emfatic. ♦ Tranz. (Rar) A dezbate, a susține cu înflăcărare o problemă, o teză etc. – Din fr. pérorer.

DOOM

perorá (a ~) vb., ind. prez. 3 peroreáză
peroraseți
PERORÁ, perorez, vb. I. Intranz. A vorbi mult, pe un ton însuflețit și emfatic. ♦ Tranz. (Rar) A dezbate, a susține cu înflăcărare o problemă, o teză etc. – Din fr. pérorer.

DOOM

perorá (a ~) vb., ind. prez. 3 peroreáză
perorat
PERORÁ, perorez, vb. I. Intranz. A vorbi mult, pe un ton însuflețit și emfatic. ♦ Tranz. (Rar) A dezbate, a susține cu înflăcărare o problemă, o teză etc. – Din fr. pérorer.

DOOM

perorá (a ~) vb., ind. prez. 3 peroreáză
perorat
PERORÁ, perorez, vb. I. Intranz. A vorbi mult, pe un ton însuflețit și emfatic. ♦ Tranz. (Rar) A dezbate, a susține cu înflăcărare o problemă, o teză etc. – Din fr. pérorer.
perorau
PERORÁ, perorez, vb. I. Intranz. A vorbi mult, pe un ton însuflețit și emfatic. ♦ Tranz. (Rar) A dezbate, a susține cu înflăcărare o problemă, o teză etc. – Din fr. pérorer.

DOOM

perorá (a ~) vb., ind. prez. 3 peroreáză
perorași
PERORÁ, perorez, vb. I. Intranz. A vorbi mult, pe un ton însuflețit și emfatic. ♦ Tranz. (Rar) A dezbate, a susține cu înflăcărare o problemă, o teză etc. – Din fr. pérorer.

DOOM

perorá (a ~) vb., ind. prez. 3 peroreáză
perorați
PERORÁ, perorez, vb. I. Intranz. A vorbi mult, pe un ton însuflețit și emfatic. ♦ Tranz. (Rar) A dezbate, a susține cu înflăcărare o problemă, o teză etc. – Din fr. pérorer.

DOOM

perorá (a ~) vb., ind. prez. 3 peroreáză
perorația
PERORÁȚIE, perorații, s. f. Parte finală, concluzie a unui discurs, a unei cuvântări, rostită de vorbitor pe un ton însuflețit (și emfatic); p. gener. vorbire însuflețită (și emfatică), care caută să convingă. – Din lat. peroratio. Cf. fr. péroraison.

DOOM

!peroráție (pe-ro-, -ți-e/per-o-) s. f., art. peroráția (-ți-a), g.-d. art. peroráției; pl. peroráții, art. peroráțiile (-ți-i-)
perorație
PERORÁȚIE, perorații, s. f. Parte finală, concluzie a unui discurs, a unei cuvântări, rostită de vorbitor pe un ton însuflețit (și emfatic); p. gener. vorbire însuflețită (și emfatică), care caută să convingă. – Din lat. peroratio. Cf. fr. péroraison.

DOOM

!peroráție (pe-ro-, -ți-e/per-o-) s. f., art. peroráția (-ți-a), g.-d. art. peroráției; pl. peroráții, art. peroráțiile (-ți-i-)
perorației
PERORÁȚIE, perorații, s. f. Parte finală, concluzie a unui discurs, a unei cuvântări, rostită de vorbitor pe un ton însuflețit (și emfatic); p. gener. vorbire însuflețită (și emfatică), care caută să convingă. – Din lat. peroratio. Cf. fr. péroraison.

DOOM

!peroráție (pe-ro-, -ți-e/per-o-) s. f., art. peroráția (-ți-a), g.-d. art. peroráției; pl. peroráții, art. peroráțiile (-ți-i-)
perorații
PERORÁȚIE, perorații, s. f. Parte finală, concluzie a unui discurs, a unei cuvântări, rostită de vorbitor pe un ton însuflețit (și emfatic); p. gener. vorbire însuflețită (și emfatică), care caută să convingă. – Din lat. peroratio. Cf. fr. péroraison.

DOOM

!peroráție (pe-ro-, -ți-e/per-o-) s. f., art. peroráția (-ți-a), g.-d. art. peroráției; pl. peroráții, art. peroráțiile (-ți-i-)
perorațiile
PERORÁȚIE, perorații, s. f. Parte finală, concluzie a unui discurs, a unei cuvântări, rostită de vorbitor pe un ton însuflețit (și emfatic); p. gener. vorbire însuflețită (și emfatică), care caută să convingă. – Din lat. peroratio. Cf. fr. péroraison.

DOOM

!peroráție (pe-ro-, -ți-e/per-o-) s. f., art. peroráția (-ți-a), g.-d. art. peroráției; pl. peroráții, art. peroráțiile (-ți-i-)
perorațiilor
PERORÁȚIE, perorații, s. f. Parte finală, concluzie a unui discurs, a unei cuvântări, rostită de vorbitor pe un ton însuflețit (și emfatic); p. gener. vorbire însuflețită (și emfatică), care caută să convingă. – Din lat. peroratio. Cf. fr. péroraison.

DOOM

!peroráție (pe-ro-, -ți-e/per-o-) s. f., art. peroráția (-ți-a), g.-d. art. peroráției; pl. peroráții, art. peroráțiile (-ți-i-)
perorațiune
PERORAȚIÚNE s.f. v. perorație.
perorează
PERORÁ, perorez, vb. I. Intranz. A vorbi mult, pe un ton însuflețit și emfatic. ♦ Tranz. (Rar) A dezbate, a susține cu înflăcărare o problemă, o teză etc. – Din fr. pérorer.

DOOM

perorá (a ~) vb., ind. prez. 3 peroreáză
perorez
PERORÁ, perorez, vb. I. Intranz. A vorbi mult, pe un ton însuflețit și emfatic. ♦ Tranz. (Rar) A dezbate, a susține cu înflăcărare o problemă, o teză etc. – Din fr. pérorer.

DOOM

perorá (a ~) vb., ind. prez. 3 peroreáză
peroreze
PERORÁ, perorez, vb. I. Intranz. A vorbi mult, pe un ton însuflețit și emfatic. ♦ Tranz. (Rar) A dezbate, a susține cu înflăcărare o problemă, o teză etc. – Din fr. pérorer.

DOOM

perorá (a ~) vb., ind. prez. 3 peroreáză
perorezi
PERORÁ, perorez, vb. I. Intranz. A vorbi mult, pe un ton însuflețit și emfatic. ♦ Tranz. (Rar) A dezbate, a susține cu înflăcărare o problemă, o teză etc. – Din fr. pérorer.

DOOM

perorá (a ~) vb., ind. prez. 3 peroreáză
perorând
PERORÁ, perorez, vb. I. Intranz. A vorbi mult, pe un ton însuflețit și emfatic. ♦ Tranz. (Rar) A dezbate, a susține cu înflăcărare o problemă, o teză etc. – Din fr. pérorer.

DOOM

perorá (a ~) vb., ind. prez. 3 peroreáză
perorînd
PERORÁ, perorez, vb. I. Intranz. A vorbi mult, pe un ton însuflețit și emfatic. ♦ Tranz. (Rar) A dezbate, a susține cu înflăcărare o problemă, o teză etc. – Din fr. pérorer.

DOOM

perorá (a ~) vb., ind. prez. 3 peroreáză
perorări
PERORÁRE, perorări, s. f. Acțiunea de a perora și rezultatul ei. – V. perora.

DOOM

peroráre s. f., g.-d. art. perorắrii; pl. perorắri
perorării
PERORÁRE, perorări, s. f. Acțiunea de a perora și rezultatul ei. – V. perora.

DOOM

peroráre s. f., g.-d. art. perorắrii; pl. perorắri
perorările
PERORÁRE, perorări, s. f. Acțiunea de a perora și rezultatul ei. – V. perora.

DOOM

peroráre s. f., g.-d. art. perorắrii; pl. perorắri
perorărilor
PERORÁRE, perorări, s. f. Acțiunea de a perora și rezultatul ei. – V. perora.

DOOM

peroráre s. f., g.-d. art. perorắrii; pl. perorắri
peroxid
PEROXÍD, peroxizi, s. m. Derivat al apei oxigenate, rezultat prin înlocuirea hidrogenului acesteia cu metale sau cu radicali organici. – Din fr. peroxyde.

DOOM

!peroxíd (pe-ro-/per-o-) s. m., pl. peroxízi
peroxidaza
PEROXIDÁZĂ, peroxidaze, s. f. (Biol.) Enzimă care catalizează desfacerea unor peroxizi. – Din fr. peroxydase, germ. Perroxydase.

DOOM

!peroxidáză (pe-ro-/per-o-) s. f., g.-d. art. peroxidázei; pl. peroxidáze
peroxidaze
PEROXIDÁZĂ, peroxidaze, s. f. (Biol.) Enzimă care catalizează desfacerea unor peroxizi. – Din fr. peroxydase, germ. Perroxydase.

DOOM

!peroxidáză (pe-ro-/per-o-) s. f., g.-d. art. peroxidázei; pl. peroxidáze
peroxidazei
PEROXIDÁZĂ, peroxidaze, s. f. (Biol.) Enzimă care catalizează desfacerea unor peroxizi. – Din fr. peroxydase, germ. Perroxydase.

DOOM

!peroxidáză (pe-ro-/per-o-) s. f., g.-d. art. peroxidázei; pl. peroxidáze
peroxidazele
PEROXIDÁZĂ, peroxidaze, s. f. (Biol.) Enzimă care catalizează desfacerea unor peroxizi. – Din fr. peroxydase, germ. Perroxydase.

DOOM

!peroxidáză (pe-ro-/per-o-) s. f., g.-d. art. peroxidázei; pl. peroxidáze
peroxidazelor
PEROXIDÁZĂ, peroxidaze, s. f. (Biol.) Enzimă care catalizează desfacerea unor peroxizi. – Din fr. peroxydase, germ. Perroxydase.

DOOM

!peroxidáză (pe-ro-/per-o-) s. f., g.-d. art. peroxidázei; pl. peroxidáze
peroxidul
PEROXÍD, peroxizi, s. m. Derivat al apei oxigenate, rezultat prin înlocuirea hidrogenului acesteia cu metale sau cu radicali organici. – Din fr. peroxyde.

DOOM

!peroxíd (pe-ro-/per-o-) s. m., pl. peroxízi
peroxidului
PEROXÍD, peroxizi, s. m. Derivat al apei oxigenate, rezultat prin înlocuirea hidrogenului acesteia cu metale sau cu radicali organici. – Din fr. peroxyde.

DOOM

!peroxíd (pe-ro-/per-o-) s. m., pl. peroxízi
peroxizi
PEROXÍD, peroxizi, s. m. Derivat al apei oxigenate, rezultat prin înlocuirea hidrogenului acesteia cu metale sau cu radicali organici. – Din fr. peroxyde.

DOOM

!peroxíd (pe-ro-/per-o-) s. m., pl. peroxízi
peroxizii
PEROXÍD, peroxizi, s. m. Derivat al apei oxigenate, rezultat prin înlocuirea hidrogenului acesteia cu metale sau cu radicali organici. – Din fr. peroxyde.

DOOM

!peroxíd (pe-ro-/per-o-) s. m., pl. peroxízi
peroxizilor
PEROXÍD, peroxizi, s. m. Derivat al apei oxigenate, rezultat prin înlocuirea hidrogenului acesteia cu metale sau cu radicali organici. – Din fr. peroxyde.

DOOM

!peroxíd (pe-ro-/per-o-) s. m., pl. peroxízi
perpelea
PÂRPĂLÍ, pârpălesc, vb. IV. I. (Pop.) 1. Tranz. A frige un animal sau o bucată de carne la frigare, pe jăratic sau la para focului. ♦ A frige sau a încălzi ceva superficial, la repezeală. 2. Refl. A se încălzi la dogoarea focului sau la soare. II. Refl. (Mai ales în forma perpeli) 1. A se zvârcoli, a se zbate, a se tăvăli de durere. ♦ Fig. A se frământa, a se chinui, a se zbuciuma. 2. A se răsuci (în așternut), a se întoarce de pe o parte pe alta fără a-și găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare). [Var.: perpelí vb. IV] – Din bg. pripalja, sb. pripaliti.

DOOM

perpelí2 v. pârpălí
perpeleai
PÂRPĂLÍ, pârpălesc, vb. IV. I. (Pop.) 1. Tranz. A frige un animal sau o bucată de carne la frigare, pe jăratic sau la para focului. ♦ A frige sau a încălzi ceva superficial, la repezeală. 2. Refl. A se încălzi la dogoarea focului sau la soare. II. Refl. (Mai ales în forma perpeli) 1. A se zvârcoli, a se zbate, a se tăvăli de durere. ♦ Fig. A se frământa, a se chinui, a se zbuciuma. 2. A se răsuci (în așternut), a se întoarce de pe o parte pe alta fără a-și găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare). [Var.: perpelí vb. IV] – Din bg. pripalja, sb. pripaliti.

DOOM

perpelí2 v. pârpălí
perpeleala
PÂRPĂLEÁLĂ, părpăleli, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) pârpăli. ◊ Expr. A-i trage (sau a-i da) o pârpăleală (bună) = a lucra, a acționa cu mare grabă; a-i da zor; a face un lucru superficial. [Var.: perpeleálă s. f.] – Pârpăli + suf. -eală.

DOOM

perpeleálă2 v. pârpăleálă
perpeleam
PÂRPĂLÍ, pârpălesc, vb. IV. I. (Pop.) 1. Tranz. A frige un animal sau o bucată de carne la frigare, pe jăratic sau la para focului. ♦ A frige sau a încălzi ceva superficial, la repezeală. 2. Refl. A se încălzi la dogoarea focului sau la soare. II. Refl. (Mai ales în forma perpeli) 1. A se zvârcoli, a se zbate, a se tăvăli de durere. ♦ Fig. A se frământa, a se chinui, a se zbuciuma. 2. A se răsuci (în așternut), a se întoarce de pe o parte pe alta fără a-și găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare). [Var.: perpelí vb. IV] – Din bg. pripalja, sb. pripaliti.

DOOM

perpelí2 v. pârpălí
perpelească
PÂRPĂLÍ, pârpălesc, vb. IV. I. (Pop.) 1. Tranz. A frige un animal sau o bucată de carne la frigare, pe jăratic sau la para focului. ♦ A frige sau a încălzi ceva superficial, la repezeală. 2. Refl. A se încălzi la dogoarea focului sau la soare. II. Refl. (Mai ales în forma perpeli) 1. A se zvârcoli, a se zbate, a se tăvăli de durere. ♦ Fig. A se frământa, a se chinui, a se zbuciuma. 2. A se răsuci (în așternut), a se întoarce de pe o parte pe alta fără a-și găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare). [Var.: perpelí vb. IV] – Din bg. pripalja, sb. pripaliti.

DOOM

perpelí2 v. pârpălí
perpeleau
PÂRPĂLÍ, pârpălesc, vb. IV. I. (Pop.) 1. Tranz. A frige un animal sau o bucată de carne la frigare, pe jăratic sau la para focului. ♦ A frige sau a încălzi ceva superficial, la repezeală. 2. Refl. A se încălzi la dogoarea focului sau la soare. II. Refl. (Mai ales în forma perpeli) 1. A se zvârcoli, a se zbate, a se tăvăli de durere. ♦ Fig. A se frământa, a se chinui, a se zbuciuma. 2. A se răsuci (în așternut), a se întoarce de pe o parte pe alta fără a-și găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare). [Var.: perpelí vb. IV] – Din bg. pripalja, sb. pripaliti.

DOOM

perpelí2 v. pârpălí
perpeleați
PÂRPĂLÍ, pârpălesc, vb. IV. I. (Pop.) 1. Tranz. A frige un animal sau o bucată de carne la frigare, pe jăratic sau la para focului. ♦ A frige sau a încălzi ceva superficial, la repezeală. 2. Refl. A se încălzi la dogoarea focului sau la soare. II. Refl. (Mai ales în forma perpeli) 1. A se zvârcoli, a se zbate, a se tăvăli de durere. ♦ Fig. A se frământa, a se chinui, a se zbuciuma. 2. A se răsuci (în așternut), a se întoarce de pe o parte pe alta fără a-și găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare). [Var.: perpelí vb. IV] – Din bg. pripalja, sb. pripaliti.

DOOM

perpelí2 v. pârpălí
perpeleli
PÂRPĂLEÁLĂ, părpăleli, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) pârpăli. ◊ Expr. A-i trage (sau a-i da) o pârpăleală (bună) = a lucra, a acționa cu mare grabă; a-i da zor; a face un lucru superficial. [Var.: perpeleálă s. f.] – Pârpăli + suf. -eală.

DOOM

perpeleálă2 v. pârpăleálă
perpelelii
PÂRPĂLEÁLĂ, părpăleli, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) pârpăli. ◊ Expr. A-i trage (sau a-i da) o pârpăleală (bună) = a lucra, a acționa cu mare grabă; a-i da zor; a face un lucru superficial. [Var.: perpeleálă s. f.] – Pârpăli + suf. -eală.

DOOM

perpeleálă2 v. pârpăleálă
perpelelile
PÂRPĂLEÁLĂ, părpăleli, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) pârpăli. ◊ Expr. A-i trage (sau a-i da) o pârpăleală (bună) = a lucra, a acționa cu mare grabă; a-i da zor; a face un lucru superficial. [Var.: perpeleálă s. f.] – Pârpăli + suf. -eală.

DOOM

perpeleálă2 v. pârpăleálă
perpelelilor
PÂRPĂLEÁLĂ, părpăleli, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) pârpăli. ◊ Expr. A-i trage (sau a-i da) o pârpăleală (bună) = a lucra, a acționa cu mare grabă; a-i da zor; a face un lucru superficial. [Var.: perpeleálă s. f.] – Pârpăli + suf. -eală.

DOOM

perpeleálă2 v. pârpăleálă
perpelesc
PÂRPĂLÍ, pârpălesc, vb. IV. I. (Pop.) 1. Tranz. A frige un animal sau o bucată de carne la frigare, pe jăratic sau la para focului. ♦ A frige sau a încălzi ceva superficial, la repezeală. 2. Refl. A se încălzi la dogoarea focului sau la soare. II. Refl. (Mai ales în forma perpeli) 1. A se zvârcoli, a se zbate, a se tăvăli de durere. ♦ Fig. A se frământa, a se chinui, a se zbuciuma. 2. A se răsuci (în așternut), a se întoarce de pe o parte pe alta fără a-și găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare). [Var.: perpelí vb. IV] – Din bg. pripalja, sb. pripaliti.

DOOM

perpelí2 v. pârpălí
perpelește
PÂRPĂLÍ, pârpălesc, vb. IV. I. (Pop.) 1. Tranz. A frige un animal sau o bucată de carne la frigare, pe jăratic sau la para focului. ♦ A frige sau a încălzi ceva superficial, la repezeală. 2. Refl. A se încălzi la dogoarea focului sau la soare. II. Refl. (Mai ales în forma perpeli) 1. A se zvârcoli, a se zbate, a se tăvăli de durere. ♦ Fig. A se frământa, a se chinui, a se zbuciuma. 2. A se răsuci (în așternut), a se întoarce de pe o parte pe alta fără a-și găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare). [Var.: perpelí vb. IV] – Din bg. pripalja, sb. pripaliti.

DOOM

perpelí2 v. pârpălí
perpelești
PÂRPĂLÍ, pârpălesc, vb. IV. I. (Pop.) 1. Tranz. A frige un animal sau o bucată de carne la frigare, pe jăratic sau la para focului. ♦ A frige sau a încălzi ceva superficial, la repezeală. 2. Refl. A se încălzi la dogoarea focului sau la soare. II. Refl. (Mai ales în forma perpeli) 1. A se zvârcoli, a se zbate, a se tăvăli de durere. ♦ Fig. A se frământa, a se chinui, a se zbuciuma. 2. A se răsuci (în așternut), a se întoarce de pe o parte pe alta fără a-și găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare). [Var.: perpelí vb. IV] – Din bg. pripalja, sb. pripaliti.

DOOM

perpelí2 v. pârpălí
perpeli
PÂRPĂLÍ, pârpălesc, vb. IV. I. (Pop.) 1. Tranz. A frige un animal sau o bucată de carne la frigare, pe jăratic sau la para focului. ♦ A frige sau a încălzi ceva superficial, la repezeală. 2. Refl. A se încălzi la dogoarea focului sau la soare. II. Refl. (Mai ales în forma perpeli) 1. A se zvârcoli, a se zbate, a se tăvăli de durere. ♦ Fig. A se frământa, a se chinui, a se zbuciuma. 2. A se răsuci (în așternut), a se întoarce de pe o parte pe alta fără a-și găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare). [Var.: perpelí vb. IV] – Din bg. pripalja, sb. pripaliti.

DOOM

perpelí2 v. pârpălí
perpelii
PÂRPĂLÍ, pârpălesc, vb. IV. I. (Pop.) 1. Tranz. A frige un animal sau o bucată de carne la frigare, pe jăratic sau la para focului. ♦ A frige sau a încălzi ceva superficial, la repezeală. 2. Refl. A se încălzi la dogoarea focului sau la soare. II. Refl. (Mai ales în forma perpeli) 1. A se zvârcoli, a se zbate, a se tăvăli de durere. ♦ Fig. A se frământa, a se chinui, a se zbuciuma. 2. A se răsuci (în așternut), a se întoarce de pe o parte pe alta fără a-și găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare). [Var.: perpelí vb. IV] – Din bg. pripalja, sb. pripaliti.

DOOM

perpelí2 v. pârpălí
perpelim
PÂRPĂLÍ, pârpălesc, vb. IV. I. (Pop.) 1. Tranz. A frige un animal sau o bucată de carne la frigare, pe jăratic sau la para focului. ♦ A frige sau a încălzi ceva superficial, la repezeală. 2. Refl. A se încălzi la dogoarea focului sau la soare. II. Refl. (Mai ales în forma perpeli) 1. A se zvârcoli, a se zbate, a se tăvăli de durere. ♦ Fig. A se frământa, a se chinui, a se zbuciuma. 2. A se răsuci (în așternut), a se întoarce de pe o parte pe alta fără a-și găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare). [Var.: perpelí vb. IV] – Din bg. pripalja, sb. pripaliti.

DOOM

perpelí2 v. pârpălí
perpelind
PÂRPĂLÍ, pârpălesc, vb. IV. I. (Pop.) 1. Tranz. A frige un animal sau o bucată de carne la frigare, pe jăratic sau la para focului. ♦ A frige sau a încălzi ceva superficial, la repezeală. 2. Refl. A se încălzi la dogoarea focului sau la soare. II. Refl. (Mai ales în forma perpeli) 1. A se zvârcoli, a se zbate, a se tăvăli de durere. ♦ Fig. A se frământa, a se chinui, a se zbuciuma. 2. A se răsuci (în așternut), a se întoarce de pe o parte pe alta fără a-și găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare). [Var.: perpelí vb. IV] – Din bg. pripalja, sb. pripaliti.

DOOM

perpelí2 v. pârpălí
perpelire
PÂRPĂLÍ, pârpălesc, vb. IV. I. (Pop.) 1. Tranz. A frige un animal sau o bucată de carne la frigare, pe jăratic sau la para focului. ♦ A frige sau a încălzi ceva superficial, la repezeală. 2. Refl. A se încălzi la dogoarea focului sau la soare. II. Refl. (Mai ales în forma perpeli) 1. A se zvârcoli, a se zbate, a se tăvăli de durere. ♦ Fig. A se frământa, a se chinui, a se zbuciuma. 2. A se răsuci (în așternut), a se întoarce de pe o parte pe alta fără a-și găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare). [Var.: perpelí vb. IV] – Din bg. pripalja, sb. pripaliti.

DOOM

perpelí2 v. pârpălí
perpelire
PÂRPĂLÍRE, păipăliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) pârpăli și rezultatul ei. [Var.: perpelíre s. f.] – V. pârpăli.

DOOM

perpelíre2 v. pârpălíre
perpelirea
PÂRPĂLÍRE, păipăliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) pârpăli și rezultatul ei. [Var.: perpelíre s. f.] – V. pârpăli.

DOOM

perpelíre2 v. pârpălíre
perpeliri
PÂRPĂLÍRE, păipăliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) pârpăli și rezultatul ei. [Var.: perpelíre s. f.] – V. pârpăli.

DOOM

perpelíre2 v. pârpălíre
perpelirii
PÂRPĂLÍRE, păipăliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) pârpăli și rezultatul ei. [Var.: perpelíre s. f.] – V. pârpăli.

DOOM

perpelíre2 v. pârpălíre
perpelirile
PÂRPĂLÍRE, păipăliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) pârpăli și rezultatul ei. [Var.: perpelíre s. f.] – V. pârpăli.

DOOM

perpelíre2 v. pârpălíre
perpelirilor
PÂRPĂLÍRE, păipăliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) pârpăli și rezultatul ei. [Var.: perpelíre s. f.] – V. pârpăli.

DOOM

perpelíre2 v. pârpălíre
perpeliră
PÂRPĂLÍ, pârpălesc, vb. IV. I. (Pop.) 1. Tranz. A frige un animal sau o bucată de carne la frigare, pe jăratic sau la para focului. ♦ A frige sau a încălzi ceva superficial, la repezeală. 2. Refl. A se încălzi la dogoarea focului sau la soare. II. Refl. (Mai ales în forma perpeli) 1. A se zvârcoli, a se zbate, a se tăvăli de durere. ♦ Fig. A se frământa, a se chinui, a se zbuciuma. 2. A se răsuci (în așternut), a se întoarce de pe o parte pe alta fără a-și găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare). [Var.: perpelí vb. IV] – Din bg. pripalja, sb. pripaliti.

DOOM

perpelí2 v. pârpălí
perpelirăm
PÂRPĂLÍ, pârpălesc, vb. IV. I. (Pop.) 1. Tranz. A frige un animal sau o bucată de carne la frigare, pe jăratic sau la para focului. ♦ A frige sau a încălzi ceva superficial, la repezeală. 2. Refl. A se încălzi la dogoarea focului sau la soare. II. Refl. (Mai ales în forma perpeli) 1. A se zvârcoli, a se zbate, a se tăvăli de durere. ♦ Fig. A se frământa, a se chinui, a se zbuciuma. 2. A se răsuci (în așternut), a se întoarce de pe o parte pe alta fără a-și găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare). [Var.: perpelí vb. IV] – Din bg. pripalja, sb. pripaliti.

DOOM

perpelí2 v. pârpălí
perpelirăți
PÂRPĂLÍ, pârpălesc, vb. IV. I. (Pop.) 1. Tranz. A frige un animal sau o bucată de carne la frigare, pe jăratic sau la para focului. ♦ A frige sau a încălzi ceva superficial, la repezeală. 2. Refl. A se încălzi la dogoarea focului sau la soare. II. Refl. (Mai ales în forma perpeli) 1. A se zvârcoli, a se zbate, a se tăvăli de durere. ♦ Fig. A se frământa, a se chinui, a se zbuciuma. 2. A se răsuci (în așternut), a se întoarce de pe o parte pe alta fără a-și găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare). [Var.: perpelí vb. IV] – Din bg. pripalja, sb. pripaliti.

DOOM

perpelí2 v. pârpălí
perpelise
PÂRPĂLÍ, pârpălesc, vb. IV. I. (Pop.) 1. Tranz. A frige un animal sau o bucată de carne la frigare, pe jăratic sau la para focului. ♦ A frige sau a încălzi ceva superficial, la repezeală. 2. Refl. A se încălzi la dogoarea focului sau la soare. II. Refl. (Mai ales în forma perpeli) 1. A se zvârcoli, a se zbate, a se tăvăli de durere. ♦ Fig. A se frământa, a se chinui, a se zbuciuma. 2. A se răsuci (în așternut), a se întoarce de pe o parte pe alta fără a-și găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare). [Var.: perpelí vb. IV] – Din bg. pripalja, sb. pripaliti.

DOOM

perpelí2 v. pârpălí
perpelisem
PÂRPĂLÍ, pârpălesc, vb. IV. I. (Pop.) 1. Tranz. A frige un animal sau o bucată de carne la frigare, pe jăratic sau la para focului. ♦ A frige sau a încălzi ceva superficial, la repezeală. 2. Refl. A se încălzi la dogoarea focului sau la soare. II. Refl. (Mai ales în forma perpeli) 1. A se zvârcoli, a se zbate, a se tăvăli de durere. ♦ Fig. A se frământa, a se chinui, a se zbuciuma. 2. A se răsuci (în așternut), a se întoarce de pe o parte pe alta fără a-și găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare). [Var.: perpelí vb. IV] – Din bg. pripalja, sb. pripaliti.

DOOM

perpelí2 v. pârpălí
perpeliseră
PÂRPĂLÍ, pârpălesc, vb. IV. I. (Pop.) 1. Tranz. A frige un animal sau o bucată de carne la frigare, pe jăratic sau la para focului. ♦ A frige sau a încălzi ceva superficial, la repezeală. 2. Refl. A se încălzi la dogoarea focului sau la soare. II. Refl. (Mai ales în forma perpeli) 1. A se zvârcoli, a se zbate, a se tăvăli de durere. ♦ Fig. A se frământa, a se chinui, a se zbuciuma. 2. A se răsuci (în așternut), a se întoarce de pe o parte pe alta fără a-și găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare). [Var.: perpelí vb. IV] – Din bg. pripalja, sb. pripaliti.

DOOM

perpelí2 v. pârpălí
perpeliserăm
PÂRPĂLÍ, pârpălesc, vb. IV. I. (Pop.) 1. Tranz. A frige un animal sau o bucată de carne la frigare, pe jăratic sau la para focului. ♦ A frige sau a încălzi ceva superficial, la repezeală. 2. Refl. A se încălzi la dogoarea focului sau la soare. II. Refl. (Mai ales în forma perpeli) 1. A se zvârcoli, a se zbate, a se tăvăli de durere. ♦ Fig. A se frământa, a se chinui, a se zbuciuma. 2. A se răsuci (în așternut), a se întoarce de pe o parte pe alta fără a-și găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare). [Var.: perpelí vb. IV] – Din bg. pripalja, sb. pripaliti.

DOOM

perpelí2 v. pârpălí
perpeliserăți
PÂRPĂLÍ, pârpălesc, vb. IV. I. (Pop.) 1. Tranz. A frige un animal sau o bucată de carne la frigare, pe jăratic sau la para focului. ♦ A frige sau a încălzi ceva superficial, la repezeală. 2. Refl. A se încălzi la dogoarea focului sau la soare. II. Refl. (Mai ales în forma perpeli) 1. A se zvârcoli, a se zbate, a se tăvăli de durere. ♦ Fig. A se frământa, a se chinui, a se zbuciuma. 2. A se răsuci (în așternut), a se întoarce de pe o parte pe alta fără a-și găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare). [Var.: perpelí vb. IV] – Din bg. pripalja, sb. pripaliti.

DOOM

perpelí2 v. pârpălí
perpeliseși
PÂRPĂLÍ, pârpălesc, vb. IV. I. (Pop.) 1. Tranz. A frige un animal sau o bucată de carne la frigare, pe jăratic sau la para focului. ♦ A frige sau a încălzi ceva superficial, la repezeală. 2. Refl. A se încălzi la dogoarea focului sau la soare. II. Refl. (Mai ales în forma perpeli) 1. A se zvârcoli, a se zbate, a se tăvăli de durere. ♦ Fig. A se frământa, a se chinui, a se zbuciuma. 2. A se răsuci (în așternut), a se întoarce de pe o parte pe alta fără a-și găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare). [Var.: perpelí vb. IV] – Din bg. pripalja, sb. pripaliti.

DOOM

perpelí2 v. pârpălí
perpeliseți
PÂRPĂLÍ, pârpălesc, vb. IV. I. (Pop.) 1. Tranz. A frige un animal sau o bucată de carne la frigare, pe jăratic sau la para focului. ♦ A frige sau a încălzi ceva superficial, la repezeală. 2. Refl. A se încălzi la dogoarea focului sau la soare. II. Refl. (Mai ales în forma perpeli) 1. A se zvârcoli, a se zbate, a se tăvăli de durere. ♦ Fig. A se frământa, a se chinui, a se zbuciuma. 2. A se răsuci (în așternut), a se întoarce de pe o parte pe alta fără a-și găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare). [Var.: perpelí vb. IV] – Din bg. pripalja, sb. pripaliti.

DOOM

perpelí2 v. pârpălí
perpelit
PÂRPĂLÍ, pârpălesc, vb. IV. I. (Pop.) 1. Tranz. A frige un animal sau o bucată de carne la frigare, pe jăratic sau la para focului. ♦ A frige sau a încălzi ceva superficial, la repezeală. 2. Refl. A se încălzi la dogoarea focului sau la soare. II. Refl. (Mai ales în forma perpeli) 1. A se zvârcoli, a se zbate, a se tăvăli de durere. ♦ Fig. A se frământa, a se chinui, a se zbuciuma. 2. A se răsuci (în așternut), a se întoarce de pe o parte pe alta fără a-și găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare). [Var.: perpelí vb. IV] – Din bg. pripalja, sb. pripaliti.

DOOM

perpelí2 v. pârpălí
perpelit
PÂRPĂLÍT, -Ă, părpăliți, -te, adj. (Pop.) Fript sau prăjit în pripă, numai pe deasupra (la frigare, pe jăratic sau la para focului). [Var.: perpelít, -ă adj.] – V. pârpăli.
perpeliși
PÂRPĂLÍ, pârpălesc, vb. IV. I. (Pop.) 1. Tranz. A frige un animal sau o bucată de carne la frigare, pe jăratic sau la para focului. ♦ A frige sau a încălzi ceva superficial, la repezeală. 2. Refl. A se încălzi la dogoarea focului sau la soare. II. Refl. (Mai ales în forma perpeli) 1. A se zvârcoli, a se zbate, a se tăvăli de durere. ♦ Fig. A se frământa, a se chinui, a se zbuciuma. 2. A se răsuci (în așternut), a se întoarce de pe o parte pe alta fără a-și găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare). [Var.: perpelí vb. IV] – Din bg. pripalja, sb. pripaliti.

DOOM

perpelí2 v. pârpălí
perpeliți
PÂRPĂLÍ, pârpălesc, vb. IV. I. (Pop.) 1. Tranz. A frige un animal sau o bucată de carne la frigare, pe jăratic sau la para focului. ♦ A frige sau a încălzi ceva superficial, la repezeală. 2. Refl. A se încălzi la dogoarea focului sau la soare. II. Refl. (Mai ales în forma perpeli) 1. A se zvârcoli, a se zbate, a se tăvăli de durere. ♦ Fig. A se frământa, a se chinui, a se zbuciuma. 2. A se răsuci (în așternut), a se întoarce de pe o parte pe alta fără a-și găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare). [Var.: perpelí vb. IV] – Din bg. pripalja, sb. pripaliti.

DOOM

perpelí2 v. pârpălí
perpendicular
PERPENDICULÁR, -Ă, perpendiculari, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte sau planuri; p. ext. despre obiecte sau părți ale lor, despre poziția lor etc.) Care formează între ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente egale. 2. S. f. Dreaptă perpendiculară (1) pe altă dreaptă sau pe un plan. – Din lat. perpendicularis, germ. perpendikular, fr. perpendiculaire.

DOOM

perpendiculár adj. m., pl. perpendiculári; f. perpendiculáră, pl. perpendiculáre
perpendiculara
PERPENDICULÁR, -Ă, perpendiculari, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte sau planuri; p. ext. despre obiecte sau părți ale lor, despre poziția lor etc.) Care formează între ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente egale. 2. S. f. Dreaptă perpendiculară (1) pe altă dreaptă sau pe un plan. – Din lat. perpendicularis, germ. perpendikular, fr. perpendiculaire.

DOOM

perpendiculár adj. m., pl. perpendiculári; f. perpendiculáră, pl. perpendiculáre
perpendiculare
PERPENDICULÁR, -Ă, perpendiculari, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte sau planuri; p. ext. despre obiecte sau părți ale lor, despre poziția lor etc.) Care formează între ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente egale. 2. S. f. Dreaptă perpendiculară (1) pe altă dreaptă sau pe un plan. – Din lat. perpendicularis, germ. perpendikular, fr. perpendiculaire.

DOOM

perpendiculár adj. m., pl. perpendiculári; f. perpendiculáră, pl. perpendiculáre
perpendicularei
PERPENDICULÁR, -Ă, perpendiculari, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte sau planuri; p. ext. despre obiecte sau părți ale lor, despre poziția lor etc.) Care formează între ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente egale. 2. S. f. Dreaptă perpendiculară (1) pe altă dreaptă sau pe un plan. – Din lat. perpendicularis, germ. perpendikular, fr. perpendiculaire.

DOOM

perpendiculár adj. m., pl. perpendiculári; f. perpendiculáră, pl. perpendiculáre
perpendicularele
PERPENDICULÁR, -Ă, perpendiculari, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte sau planuri; p. ext. despre obiecte sau părți ale lor, despre poziția lor etc.) Care formează între ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente egale. 2. S. f. Dreaptă perpendiculară (1) pe altă dreaptă sau pe un plan. – Din lat. perpendicularis, germ. perpendikular, fr. perpendiculaire.

DOOM

perpendiculár adj. m., pl. perpendiculári; f. perpendiculáră, pl. perpendiculáre
perpendicularelor
PERPENDICULÁR, -Ă, perpendiculari, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte sau planuri; p. ext. despre obiecte sau părți ale lor, despre poziția lor etc.) Care formează între ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente egale. 2. S. f. Dreaptă perpendiculară (1) pe altă dreaptă sau pe un plan. – Din lat. perpendicularis, germ. perpendikular, fr. perpendiculaire.

DOOM

perpendiculár adj. m., pl. perpendiculári; f. perpendiculáră, pl. perpendiculáre
perpendiculari
PERPENDICULÁR, -Ă, perpendiculari, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte sau planuri; p. ext. despre obiecte sau părți ale lor, despre poziția lor etc.) Care formează între ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente egale. 2. S. f. Dreaptă perpendiculară (1) pe altă dreaptă sau pe un plan. – Din lat. perpendicularis, germ. perpendikular, fr. perpendiculaire.

DOOM

perpendiculár adj. m., pl. perpendiculári; f. perpendiculáră, pl. perpendiculáre
perpendicularii
PERPENDICULÁR, -Ă, perpendiculari, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte sau planuri; p. ext. despre obiecte sau părți ale lor, despre poziția lor etc.) Care formează între ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente egale. 2. S. f. Dreaptă perpendiculară (1) pe altă dreaptă sau pe un plan. – Din lat. perpendicularis, germ. perpendikular, fr. perpendiculaire.

DOOM

perpendiculár adj. m., pl. perpendiculári; f. perpendiculáră, pl. perpendiculáre
perpendicularilor
PERPENDICULÁR, -Ă, perpendiculari, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte sau planuri; p. ext. despre obiecte sau părți ale lor, despre poziția lor etc.) Care formează între ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente egale. 2. S. f. Dreaptă perpendiculară (1) pe altă dreaptă sau pe un plan. – Din lat. perpendicularis, germ. perpendikular, fr. perpendiculaire.

DOOM

perpendiculár adj. m., pl. perpendiculári; f. perpendiculáră, pl. perpendiculáre
perpendicularitate
PERPENDICULARITÁTE s. f. Faptul sau însușirea de a fi perpendicular (1); poziție perpendiculară; relație care există între două drepte sau planuri care formează între ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente egale. – Din fr. perpendicularité.

DOOM

perpendicularitáte s. f., g.-d. art. perpendicularitắții
perpendicularitatea
PERPENDICULARITÁTE s. f. Faptul sau însușirea de a fi perpendicular (1); poziție perpendiculară; relație care există între două drepte sau planuri care formează între ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente egale. – Din fr. perpendicularité.

DOOM

perpendicularitáte s. f., g.-d. art. perpendicularitắții
perpendicularități
PERPENDICULARITÁTE s. f. Faptul sau însușirea de a fi perpendicular (1); poziție perpendiculară; relație care există între două drepte sau planuri care formează între ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente egale. – Din fr. perpendicularité.

DOOM

perpendicularitáte s. f., g.-d. art. perpendicularitắții
perpendicularității
PERPENDICULARITÁTE s. f. Faptul sau însușirea de a fi perpendicular (1); poziție perpendiculară; relație care există între două drepte sau planuri care formează între ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente egale. – Din fr. perpendicularité.

DOOM

perpendicularitáte s. f., g.-d. art. perpendicularitắții
perpendicularul
PERPENDICULÁR, -Ă, perpendiculari, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte sau planuri; p. ext. despre obiecte sau părți ale lor, despre poziția lor etc.) Care formează între ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente egale. 2. S. f. Dreaptă perpendiculară (1) pe altă dreaptă sau pe un plan. – Din lat. perpendicularis, germ. perpendikular, fr. perpendiculaire.

DOOM

perpendiculár adj. m., pl. perpendiculári; f. perpendiculáră, pl. perpendiculáre
perpendicularului
PERPENDICULÁR, -Ă, perpendiculari, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte sau planuri; p. ext. despre obiecte sau părți ale lor, despre poziția lor etc.) Care formează între ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente egale. 2. S. f. Dreaptă perpendiculară (1) pe altă dreaptă sau pe un plan. – Din lat. perpendicularis, germ. perpendikular, fr. perpendiculaire.

DOOM

perpendiculár adj. m., pl. perpendiculári; f. perpendiculáră, pl. perpendiculáre
perpendiculară
PERPENDICULÁRĂ, perpendiculare, s. f. Dreaptă care este perpendiculară pe altă dreaptă sau pe un plan. Drumul cel mai scurt de la un punct la un plan este perpendiculara dusă din acel punct pe plan. GEOMETRIA S. 30.

DOOM

perpendiculáră s. f., g.-d. art. perpendiculárei; pl. perpendiculáre
perper
PÉRPER, perperi, s. m. Monedă bizantină de aur, care a circulat (bătută cu stemă proprie) și în țările române, în sec. XIV-XV. – Din ngr. ipérpiron.

DOOM

pérper s. m., (monede) pl. pérperi
perperi
PÉRPER, perperi, s. m. Monedă bizantină de aur, care a circulat (bătută cu stemă proprie) și în țările române, în sec. XIV-XV. – Din ngr. ipérpiron.

DOOM

pérper s. m., (monede) pl. pérperi
perperii
PÉRPER, perperi, s. m. Monedă bizantină de aur, care a circulat (bătută cu stemă proprie) și în țările române, în sec. XIV-XV. – Din ngr. ipérpiron.

DOOM

pérper s. m., (monede) pl. pérperi
perperilor
PÉRPER, perperi, s. m. Monedă bizantină de aur, care a circulat (bătută cu stemă proprie) și în țările române, în sec. XIV-XV. – Din ngr. ipérpiron.

DOOM

pérper s. m., (monede) pl. pérperi
perperit
PERPERÍT s. n. (Ist.) Dare indirectă pe produsele comercializate care se plătea domniei în Țara Românească. – Perper + suf. -it.
perperitul
PERPERÍT s. n. (Ist.) Dare indirectă pe produsele comercializate care se plătea domniei în Țara Românească. – Perper + suf. -it.
perperitului
PERPERÍT s. n. (Ist.) Dare indirectă pe produsele comercializate care se plătea domniei în Țara Românească. – Perper + suf. -it.
perperul
PÉRPER, perperi, s. m. Monedă bizantină de aur, care a circulat (bătută cu stemă proprie) și în țările române, în sec. XIV-XV. – Din ngr. ipérpiron.

DOOM

pérper s. m., (monede) pl. pérperi
perperului
PÉRPER, perperi, s. m. Monedă bizantină de aur, care a circulat (bătută cu stemă proprie) și în țările române, în sec. XIV-XV. – Din ngr. ipérpiron.

DOOM

pérper s. m., (monede) pl. pérperi
perpetra
PERPETRÁ vb. I. tr. A săvârși, a comite cu premeditare (o crimă). [< fr. perpétrer, lat. perpetrare].
perpetrai
PERPETRÁ vb. I. tr. A săvârși, a comite cu premeditare (o crimă). [< fr. perpétrer, lat. perpetrare].
perpetram
PERPETRÁ vb. I. tr. A săvârși, a comite cu premeditare (o crimă). [< fr. perpétrer, lat. perpetrare].
perpetrare
PERPETRÁ vb. I. tr. A săvârși, a comite cu premeditare (o crimă). [< fr. perpétrer, lat. perpetrare].
perpetrare
PERPETRÁRE s.f. Acțiunea de a perpetra; perpetrație. [< perpetra].
perpetrarea
PERPETRÁRE s.f. Acțiunea de a perpetra; perpetrație. [< perpetra].
perpetrară
PERPETRÁ vb. I. tr. A săvârși, a comite cu premeditare (o crimă). [< fr. perpétrer, lat. perpetrare].
perpetrarăm
PERPETRÁ vb. I. tr. A săvârși, a comite cu premeditare (o crimă). [< fr. perpétrer, lat. perpetrare].
perpetrarăți
PERPETRÁ vb. I. tr. A săvârși, a comite cu premeditare (o crimă). [< fr. perpétrer, lat. perpetrare].
perpetrase
PERPETRÁ vb. I. tr. A săvârși, a comite cu premeditare (o crimă). [< fr. perpétrer, lat. perpetrare].
perpetrasem
PERPETRÁ vb. I. tr. A săvârși, a comite cu premeditare (o crimă). [< fr. perpétrer, lat. perpetrare].
perpetraseră
PERPETRÁ vb. I. tr. A săvârși, a comite cu premeditare (o crimă). [< fr. perpétrer, lat. perpetrare].
perpetraserăm
PERPETRÁ vb. I. tr. A săvârși, a comite cu premeditare (o crimă). [< fr. perpétrer, lat. perpetrare].
perpetraserăți
PERPETRÁ vb. I. tr. A săvârși, a comite cu premeditare (o crimă). [< fr. perpétrer, lat. perpetrare].
perpetraseși
PERPETRÁ vb. I. tr. A săvârși, a comite cu premeditare (o crimă). [< fr. perpétrer, lat. perpetrare].
perpetraseți
PERPETRÁ vb. I. tr. A săvârși, a comite cu premeditare (o crimă). [< fr. perpétrer, lat. perpetrare].
perpetrat
PERPETRÁ vb. I. tr. A săvârși, a comite cu premeditare (o crimă). [< fr. perpétrer, lat. perpetrare].
perpetrat
PERPETRÁ vb. I. tr. A săvârși, a comite cu premeditare (o crimă). [< fr. perpétrer, lat. perpetrare].
perpetrau
PERPETRÁ vb. I. tr. A săvârși, a comite cu premeditare (o crimă). [< fr. perpétrer, lat. perpetrare].
perpetrași
PERPETRÁ vb. I. tr. A săvârși, a comite cu premeditare (o crimă). [< fr. perpétrer, lat. perpetrare].
perpetrați
PERPETRÁ vb. I. tr. A săvârși, a comite cu premeditare (o crimă). [< fr. perpétrer, lat. perpetrare].
perpetrația
PERPETRÁȚIE s.f. Comitere cu premeditare, săvârșire (a unui delict); perpetrare. [Gen. -iei. / < fr. perpétration].
perpetrație
PERPETRÁȚIE s.f. Comitere cu premeditare, săvârșire (a unui delict); perpetrare. [Gen. -iei. / < fr. perpétration].
perpetrației
PERPETRÁȚIE s.f. Comitere cu premeditare, săvârșire (a unui delict); perpetrare. [Gen. -iei. / < fr. perpétration].
perpetrații
PERPETRÁȚIE s.f. Comitere cu premeditare, săvârșire (a unui delict); perpetrare. [Gen. -iei. / < fr. perpétration].
perpetrează
PERPETRÁ vb. I. tr. A săvârși, a comite cu premeditare (o crimă). [< fr. perpétrer, lat. perpetrare].
perpetrez
PERPETRÁ vb. I. tr. A săvârși, a comite cu premeditare (o crimă). [< fr. perpétrer, lat. perpetrare].
perpetreze
PERPETRÁ vb. I. tr. A săvârși, a comite cu premeditare (o crimă). [< fr. perpétrer, lat. perpetrare].
perpetrezi
PERPETRÁ vb. I. tr. A săvârși, a comite cu premeditare (o crimă). [< fr. perpétrer, lat. perpetrare].
perpetrând
PERPETRÁ vb. I. tr. A săvârși, a comite cu premeditare (o crimă). [< fr. perpétrer, lat. perpetrare].
perpetrînd
PERPETRÁ vb. I. tr. A săvârși, a comite cu premeditare (o crimă). [< fr. perpétrer, lat. perpetrare].
perpetrări
PERPETRÁRE s.f. Acțiunea de a perpetra; perpetrație. [< perpetra].
perpetrării
PERPETRÁRE s.f. Acțiunea de a perpetra; perpetrație. [< perpetra].
perpetrările
PERPETRÁRE s.f. Acțiunea de a perpetra; perpetrație. [< perpetra].
perpetrărilor
PERPETRÁRE s.f. Acțiunea de a perpetra; perpetrație. [< perpetra].
perpetua
PERPETUÁ, perpetuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să dureze sau a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată; a (se) transmite (din generație în generație, din veac în veac); a (se) continua. [Pr.: -tu-a] – Din fr. perpétuer, lat. perpetuare.

DOOM

perpetuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 perpetueáză, 1 pl. perpetuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să perpetuéze (-tu-e-); ger. perpetuấnd (-tu-ând)
perpetua
PERPÉTUU, -UĂ, perpetui, -ue, adj. Care durează veșnic sau vreme îndelungată, care nu încetează, nu se sfârșește niciodată; etern, veșnic; permanent, continuu. [Pr.: -tu-u] – Din lat. perpetuus.

DOOM

perpétuu (-tu-u) adj. m., pl. perpétui (-tui); f. perpétuă (-tu-ă), pl. perpétue (-tu-e)
perpetuai
PERPETUÁ, perpetuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să dureze sau a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată; a (se) transmite (din generație în generație, din veac în veac); a (se) continua. [Pr.: -tu-a] – Din fr. perpétuer, lat. perpetuare.

DOOM

perpetuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 perpetueáză, 1 pl. perpetuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să perpetuéze (-tu-e-); ger. perpetuấnd (-tu-ând)
perpetual
PERPETUÁL, -Ă, perpetuali, -e, adj. (Învechit) Perpetuu. A învoi toate aceste capete învățate e mai greu decît a găsi mișcarea perpetuată. NEGRUZZI, S. I 268.
perpetuam
PERPETUÁ, perpetuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să dureze sau a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată; a (se) transmite (din generație în generație, din veac în veac); a (se) continua. [Pr.: -tu-a] – Din fr. perpétuer, lat. perpetuare.

DOOM

perpetuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 perpetueáză, 1 pl. perpetuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să perpetuéze (-tu-e-); ger. perpetuấnd (-tu-ând)
perpetuare
PERPETUÁ, perpetuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să dureze sau a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată; a (se) transmite (din generație în generație, din veac în veac); a (se) continua. [Pr.: -tu-a] – Din fr. perpétuer, lat. perpetuare.

DOOM

perpetuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 perpetueáză, 1 pl. perpetuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să perpetuéze (-tu-e-); ger. perpetuấnd (-tu-ând)
perpetuare
PERPETUÁRE, perpetuări, s. f. Faptul de a (se) perpetua; dăinuire de-a lungul vremii; perpetuație. ◊ Perpetuarea speciei = continuarea existenței unei specii prin reproducere. [Pr.: -tu-a-] – V. perpetua.

DOOM

perpetuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. perpetuắrii; pl. perpetuắri
perpetuarea
PERPETUÁRE, perpetuări, s. f. Faptul de a (se) perpetua; dăinuire de-a lungul vremii; perpetuație. ◊ Perpetuarea speciei = continuarea existenței unei specii prin reproducere. [Pr.: -tu-a-] – V. perpetua.

DOOM

perpetuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. perpetuắrii; pl. perpetuắri
perpetuară
PERPETUÁ, perpetuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să dureze sau a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată; a (se) transmite (din generație în generație, din veac în veac); a (se) continua. [Pr.: -tu-a] – Din fr. perpétuer, lat. perpetuare.

DOOM

perpetuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 perpetueáză, 1 pl. perpetuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să perpetuéze (-tu-e-); ger. perpetuấnd (-tu-ând)
perpetuarăm
PERPETUÁ, perpetuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să dureze sau a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată; a (se) transmite (din generație în generație, din veac în veac); a (se) continua. [Pr.: -tu-a] – Din fr. perpétuer, lat. perpetuare.

DOOM

perpetuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 perpetueáză, 1 pl. perpetuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să perpetuéze (-tu-e-); ger. perpetuấnd (-tu-ând)
perpetuarăți
PERPETUÁ, perpetuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să dureze sau a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată; a (se) transmite (din generație în generație, din veac în veac); a (se) continua. [Pr.: -tu-a] – Din fr. perpétuer, lat. perpetuare.

DOOM

perpetuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 perpetueáză, 1 pl. perpetuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să perpetuéze (-tu-e-); ger. perpetuấnd (-tu-ând)
perpetuase
PERPETUÁ, perpetuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să dureze sau a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată; a (se) transmite (din generație în generație, din veac în veac); a (se) continua. [Pr.: -tu-a] – Din fr. perpétuer, lat. perpetuare.

DOOM

perpetuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 perpetueáză, 1 pl. perpetuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să perpetuéze (-tu-e-); ger. perpetuấnd (-tu-ând)
perpetuasem
PERPETUÁ, perpetuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să dureze sau a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată; a (se) transmite (din generație în generație, din veac în veac); a (se) continua. [Pr.: -tu-a] – Din fr. perpétuer, lat. perpetuare.

DOOM

perpetuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 perpetueáză, 1 pl. perpetuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să perpetuéze (-tu-e-); ger. perpetuấnd (-tu-ând)
perpetuaseră
PERPETUÁ, perpetuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să dureze sau a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată; a (se) transmite (din generație în generație, din veac în veac); a (se) continua. [Pr.: -tu-a] – Din fr. perpétuer, lat. perpetuare.

DOOM

perpetuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 perpetueáză, 1 pl. perpetuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să perpetuéze (-tu-e-); ger. perpetuấnd (-tu-ând)
perpetuaserăm
PERPETUÁ, perpetuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să dureze sau a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată; a (se) transmite (din generație în generație, din veac în veac); a (se) continua. [Pr.: -tu-a] – Din fr. perpétuer, lat. perpetuare.

DOOM

perpetuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 perpetueáză, 1 pl. perpetuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să perpetuéze (-tu-e-); ger. perpetuấnd (-tu-ând)
perpetuaserăți
PERPETUÁ, perpetuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să dureze sau a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată; a (se) transmite (din generație în generație, din veac în veac); a (se) continua. [Pr.: -tu-a] – Din fr. perpétuer, lat. perpetuare.

DOOM

perpetuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 perpetueáză, 1 pl. perpetuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să perpetuéze (-tu-e-); ger. perpetuấnd (-tu-ând)
perpetuaseși
PERPETUÁ, perpetuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să dureze sau a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată; a (se) transmite (din generație în generație, din veac în veac); a (se) continua. [Pr.: -tu-a] – Din fr. perpétuer, lat. perpetuare.

DOOM

perpetuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 perpetueáză, 1 pl. perpetuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să perpetuéze (-tu-e-); ger. perpetuấnd (-tu-ând)
perpetuaseți
PERPETUÁ, perpetuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să dureze sau a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată; a (se) transmite (din generație în generație, din veac în veac); a (se) continua. [Pr.: -tu-a] – Din fr. perpétuer, lat. perpetuare.

DOOM

perpetuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 perpetueáză, 1 pl. perpetuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să perpetuéze (-tu-e-); ger. perpetuấnd (-tu-ând)
perpetuat
PERPETUÁ, perpetuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să dureze sau a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată; a (se) transmite (din generație în generație, din veac în veac); a (se) continua. [Pr.: -tu-a] – Din fr. perpétuer, lat. perpetuare.

DOOM

perpetuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 perpetueáză, 1 pl. perpetuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să perpetuéze (-tu-e-); ger. perpetuấnd (-tu-ând)
perpetuat
PERPETUÁ, perpetuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să dureze sau a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată; a (se) transmite (din generație în generație, din veac în veac); a (se) continua. [Pr.: -tu-a] – Din fr. perpétuer, lat. perpetuare.
perpetuau
PERPETUÁ, perpetuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să dureze sau a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată; a (se) transmite (din generație în generație, din veac în veac); a (se) continua. [Pr.: -tu-a] – Din fr. perpétuer, lat. perpetuare.

DOOM

perpetuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 perpetueáză, 1 pl. perpetuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să perpetuéze (-tu-e-); ger. perpetuấnd (-tu-ând)
perpetuași
PERPETUÁ, perpetuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să dureze sau a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată; a (se) transmite (din generație în generație, din veac în veac); a (se) continua. [Pr.: -tu-a] – Din fr. perpétuer, lat. perpetuare.

DOOM

perpetuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 perpetueáză, 1 pl. perpetuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să perpetuéze (-tu-e-); ger. perpetuấnd (-tu-ând)
perpetuați
PERPETUÁ, perpetuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să dureze sau a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată; a (se) transmite (din generație în generație, din veac în veac); a (se) continua. [Pr.: -tu-a] – Din fr. perpétuer, lat. perpetuare.

DOOM

perpetuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 perpetueáză, 1 pl. perpetuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să perpetuéze (-tu-e-); ger. perpetuấnd (-tu-ând)
perpetuație
PERPETUÁȚIE s. f. (Rar) Perpetuare. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. perpétuation.

DOOM

perpetuáție (rar) (-tu-a-ți-e) s. f., art. perpetuáția (-ți-a), g.-d. perpetuáții, art. perpetuáției
perpetue
PERPÉTUU, -UĂ, perpetui, -ue, adj. Care durează veșnic sau vreme îndelungată, care nu încetează, nu se sfârșește niciodată; etern, veșnic; permanent, continuu. [Pr.: -tu-u] – Din lat. perpetuus.

DOOM

perpétuu (-tu-u) adj. m., pl. perpétui (-tui); f. perpétuă (-tu-ă), pl. perpétue (-tu-e)
perpetuează
PERPETUÁ, perpetuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să dureze sau a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată; a (se) transmite (din generație în generație, din veac în veac); a (se) continua. [Pr.: -tu-a] – Din fr. perpétuer, lat. perpetuare.

DOOM

perpetuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 perpetueáză, 1 pl. perpetuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să perpetuéze (-tu-e-); ger. perpetuấnd (-tu-ând)
perpetuei
PERPÉTUU, -UĂ, perpetui, -ue, adj. Care durează veșnic sau vreme îndelungată, care nu încetează, nu se sfârșește niciodată; etern, veșnic; permanent, continuu. [Pr.: -tu-u] – Din lat. perpetuus.

DOOM

perpétuu (-tu-u) adj. m., pl. perpétui (-tui); f. perpétuă (-tu-ă), pl. perpétue (-tu-e)
perpetuele
PERPÉTUU, -UĂ, perpetui, -ue, adj. Care durează veșnic sau vreme îndelungată, care nu încetează, nu se sfârșește niciodată; etern, veșnic; permanent, continuu. [Pr.: -tu-u] – Din lat. perpetuus.

DOOM

perpétuu (-tu-u) adj. m., pl. perpétui (-tui); f. perpétuă (-tu-ă), pl. perpétue (-tu-e)
perpetuelor
PERPÉTUU, -UĂ, perpetui, -ue, adj. Care durează veșnic sau vreme îndelungată, care nu încetează, nu se sfârșește niciodată; etern, veșnic; permanent, continuu. [Pr.: -tu-u] – Din lat. perpetuus.

DOOM

perpétuu (-tu-u) adj. m., pl. perpétui (-tui); f. perpétuă (-tu-ă), pl. perpétue (-tu-e)
perpetuez
PERPETUÁ, perpetuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să dureze sau a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată; a (se) transmite (din generație în generație, din veac în veac); a (se) continua. [Pr.: -tu-a] – Din fr. perpétuer, lat. perpetuare.

DOOM

perpetuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 perpetueáză, 1 pl. perpetuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să perpetuéze (-tu-e-); ger. perpetuấnd (-tu-ând)
perpetueze
PERPETUÁ, perpetuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să dureze sau a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată; a (se) transmite (din generație în generație, din veac în veac); a (se) continua. [Pr.: -tu-a] – Din fr. perpétuer, lat. perpetuare.

DOOM

perpetuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 perpetueáză, 1 pl. perpetuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să perpetuéze (-tu-e-); ger. perpetuấnd (-tu-ând)
perpetuezi
PERPETUÁ, perpetuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să dureze sau a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată; a (se) transmite (din generație în generație, din veac în veac); a (se) continua. [Pr.: -tu-a] – Din fr. perpétuer, lat. perpetuare.

DOOM

perpetuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 perpetueáză, 1 pl. perpetuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să perpetuéze (-tu-e-); ger. perpetuấnd (-tu-ând)
perpetui
PERPÉTUU, -UĂ, perpetui, -ue, adj. Care durează veșnic sau vreme îndelungată, care nu încetează, nu se sfârșește niciodată; etern, veșnic; permanent, continuu. [Pr.: -tu-u] – Din lat. perpetuus.

DOOM

perpétuu (-tu-u) adj. m., pl. perpétui (-tui); f. perpétuă (-tu-ă), pl. perpétue (-tu-e)
perpetuii
PERPÉTUU, -UĂ, perpetui, -ue, adj. Care durează veșnic sau vreme îndelungată, care nu încetează, nu se sfârșește niciodată; etern, veșnic; permanent, continuu. [Pr.: -tu-u] – Din lat. perpetuus.

DOOM

perpétuu (-tu-u) adj. m., pl. perpétui (-tui); f. perpétuă (-tu-ă), pl. perpétue (-tu-e)
perpetuilor
PERPÉTUU, -UĂ, perpetui, -ue, adj. Care durează veșnic sau vreme îndelungată, care nu încetează, nu se sfârșește niciodată; etern, veșnic; permanent, continuu. [Pr.: -tu-u] – Din lat. perpetuus.

DOOM

perpétuu (-tu-u) adj. m., pl. perpétui (-tui); f. perpétuă (-tu-ă), pl. perpétue (-tu-e)
perpetuitate
PERPETUITÁTE s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este perpetuu; durată veșnică sau îndelungată. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. perpétuité.

DOOM

perpetuitáte (rar) (-tu-i-) s. f., g.-d. art. perpetuitắții
perpetuitatea
PERPETUITÁTE s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este perpetuu; durată veșnică sau îndelungată. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. perpétuité.

DOOM

perpetuitáte (rar) (-tu-i-) s. f., g.-d. art. perpetuitắții
perpetuități
PERPETUITÁTE s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este perpetuu; durată veșnică sau îndelungată. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. perpétuité.

DOOM

perpetuitáte (rar) (-tu-i-) s. f., g.-d. art. perpetuitắții
perpetuității
PERPETUITÁTE s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este perpetuu; durată veșnică sau îndelungată. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. perpétuité.

DOOM

perpetuitáte (rar) (-tu-i-) s. f., g.-d. art. perpetuitắții
perpetuu
PERPÉTUU, -UĂ, perpetui, -ue, adj. Care durează veșnic sau vreme îndelungată, care nu încetează, nu se sfârșește niciodată; etern, veșnic; permanent, continuu. [Pr.: -tu-u] – Din lat. perpetuus.

DOOM

perpétuu (-tu-u) adj. m., pl. perpétui (-tui); f. perpétuă (-tu-ă), pl. perpétue (-tu-e)
perpetuul
PERPÉTUU, -UĂ, perpetui, -ue, adj. Care durează veșnic sau vreme îndelungată, care nu încetează, nu se sfârșește niciodată; etern, veșnic; permanent, continuu. [Pr.: -tu-u] – Din lat. perpetuus.

DOOM

perpétuu (-tu-u) adj. m., pl. perpétui (-tui); f. perpétuă (-tu-ă), pl. perpétue (-tu-e)
perpetuului
PERPÉTUU, -UĂ, perpetui, -ue, adj. Care durează veșnic sau vreme îndelungată, care nu încetează, nu se sfârșește niciodată; etern, veșnic; permanent, continuu. [Pr.: -tu-u] – Din lat. perpetuus.

DOOM

perpétuu (-tu-u) adj. m., pl. perpétui (-tui); f. perpétuă (-tu-ă), pl. perpétue (-tu-e)
perpetuum
PERPÉTUUM MÓBILE loc., s. n. 1. Dispozitiv fizico-chimic capabil să funcționeze efectuând lucru mecanic sau producând energie, fără să primească energie din exterior. 2. Denumire dată unor piese muzicale instrumentale de virtuozitate, cu ritm rapid, alcătuite din note scurte și de valoare egală, a căror succesiune repetată lasă impresia unei mișcări continue. – Loc. lat.

DOOM

perpétuum móbile (lat.) loc. s. n.
perpetuând
PERPETUÁ, perpetuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să dureze sau a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată; a (se) transmite (din generație în generație, din veac în veac); a (se) continua. [Pr.: -tu-a] – Din fr. perpétuer, lat. perpetuare.

DOOM

perpetuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 perpetueáză, 1 pl. perpetuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să perpetuéze (-tu-e-); ger. perpetuấnd (-tu-ând)
perpetuînd
PERPETUÁ, perpetuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să dureze sau a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată; a (se) transmite (din generație în generație, din veac în veac); a (se) continua. [Pr.: -tu-a] – Din fr. perpétuer, lat. perpetuare.

DOOM

perpetuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 perpetueáză, 1 pl. perpetuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să perpetuéze (-tu-e-); ger. perpetuấnd (-tu-ând)
perpetuări
PERPETUÁRE, perpetuări, s. f. Faptul de a (se) perpetua; dăinuire de-a lungul vremii; perpetuație. ◊ Perpetuarea speciei = continuarea existenței unei specii prin reproducere. [Pr.: -tu-a-] – V. perpetua.

DOOM

perpetuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. perpetuắrii; pl. perpetuắri
perpetuării
PERPETUÁRE, perpetuări, s. f. Faptul de a (se) perpetua; dăinuire de-a lungul vremii; perpetuație. ◊ Perpetuarea speciei = continuarea existenței unei specii prin reproducere. [Pr.: -tu-a-] – V. perpetua.

DOOM

perpetuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. perpetuắrii; pl. perpetuắri
perpetuările
PERPETUÁRE, perpetuări, s. f. Faptul de a (se) perpetua; dăinuire de-a lungul vremii; perpetuație. ◊ Perpetuarea speciei = continuarea existenței unei specii prin reproducere. [Pr.: -tu-a-] – V. perpetua.

DOOM

perpetuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. perpetuắrii; pl. perpetuắri
perpetuărilor
PERPETUÁRE, perpetuări, s. f. Faptul de a (se) perpetua; dăinuire de-a lungul vremii; perpetuație. ◊ Perpetuarea speciei = continuarea existenței unei specii prin reproducere. [Pr.: -tu-a-] – V. perpetua.

DOOM

perpetuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. perpetuắrii; pl. perpetuắri
perpetă
perpétă (-te), s. f. – (Trans.) Partea din față a fotei. – Origine necunoscută. Poate fi legat de sb. peti „a întinde, a lungi”, în forma *prepeti; pentru semantism, cf. pestelcă „șorț” din sl. preštilati „a întinde”. După Buescu, R. Études roum., III, 166-7, din lat. praepetem, cuvÎnt din limba prezicătorilor care însemna „a zbura pe dinainte” și pe care autorul îl glosează „care se poartă pe dinainte”.
perplecși
PERPLÉX, -Ă, perplecși, -xe, adj. (Despre oameni) Surprins, uimit, uluit (și nedumerit); încurcat, dezorientat, năuc, năucit. ♦ (Despre atitudinea, manifestările oamenilor) Care arată, exprimă, trădează perplexitate. – Din fr. perplexe, lat. perplexus, germ. perplex.

DOOM

perpléx adj. m., pl. perplécși (-plecși); f. perpléxă, pl. perpléxe
perplecșii
PERPLÉX, -Ă, perplecși, -xe, adj. (Despre oameni) Surprins, uimit, uluit (și nedumerit); încurcat, dezorientat, năuc, năucit. ♦ (Despre atitudinea, manifestările oamenilor) Care arată, exprimă, trădează perplexitate. – Din fr. perplexe, lat. perplexus, germ. perplex.

DOOM

perpléx adj. m., pl. perplécși (-plecși); f. perpléxă, pl. perpléxe
perplecșilor
PERPLÉX, -Ă, perplecși, -xe, adj. (Despre oameni) Surprins, uimit, uluit (și nedumerit); încurcat, dezorientat, năuc, năucit. ♦ (Despre atitudinea, manifestările oamenilor) Care arată, exprimă, trădează perplexitate. – Din fr. perplexe, lat. perplexus, germ. perplex.

DOOM

perpléx adj. m., pl. perplécși (-plecși); f. perpléxă, pl. perpléxe
perplex
PERPLÉX, -Ă, perplecși, -xe, adj. (Despre oameni) Surprins, uimit, uluit (și nedumerit); încurcat, dezorientat, năuc, năucit. ♦ (Despre atitudinea, manifestările oamenilor) Care arată, exprimă, trădează perplexitate. – Din fr. perplexe, lat. perplexus, germ. perplex.

DOOM

perpléx adj. m., pl. perplécși (-plecși); f. perpléxă, pl. perpléxe
perplexa
PERPLÉX, -Ă, perplecși, -xe, adj. (Despre oameni) Surprins, uimit, uluit (și nedumerit); încurcat, dezorientat, năuc, năucit. ♦ (Despre atitudinea, manifestările oamenilor) Care arată, exprimă, trădează perplexitate. – Din fr. perplexe, lat. perplexus, germ. perplex.

DOOM

perpléx adj. m., pl. perplécși (-plecși); f. perpléxă, pl. perpléxe
perplexe
PERPLÉX, -Ă, perplecși, -xe, adj. (Despre oameni) Surprins, uimit, uluit (și nedumerit); încurcat, dezorientat, năuc, năucit. ♦ (Despre atitudinea, manifestările oamenilor) Care arată, exprimă, trădează perplexitate. – Din fr. perplexe, lat. perplexus, germ. perplex.

DOOM

perpléx adj. m., pl. perplécși (-plecși); f. perpléxă, pl. perpléxe
perplexei
PERPLÉX, -Ă, perplecși, -xe, adj. (Despre oameni) Surprins, uimit, uluit (și nedumerit); încurcat, dezorientat, năuc, năucit. ♦ (Despre atitudinea, manifestările oamenilor) Care arată, exprimă, trădează perplexitate. – Din fr. perplexe, lat. perplexus, germ. perplex.

DOOM

perpléx adj. m., pl. perplécși (-plecși); f. perpléxă, pl. perpléxe
perplexele
PERPLÉX, -Ă, perplecși, -xe, adj. (Despre oameni) Surprins, uimit, uluit (și nedumerit); încurcat, dezorientat, năuc, năucit. ♦ (Despre atitudinea, manifestările oamenilor) Care arată, exprimă, trădează perplexitate. – Din fr. perplexe, lat. perplexus, germ. perplex.

DOOM

perpléx adj. m., pl. perplécși (-plecși); f. perpléxă, pl. perpléxe
perplexelor
PERPLÉX, -Ă, perplecși, -xe, adj. (Despre oameni) Surprins, uimit, uluit (și nedumerit); încurcat, dezorientat, năuc, năucit. ♦ (Despre atitudinea, manifestările oamenilor) Care arată, exprimă, trădează perplexitate. – Din fr. perplexe, lat. perplexus, germ. perplex.

DOOM

perpléx adj. m., pl. perplécși (-plecși); f. perpléxă, pl. perpléxe
perplexitate
PERPLEXITÁTE, perplexități, s. f. Stare a celui perplex; surprindere, uimire, amestectă cu nedumerire; uimire, dezorientare (a cuiva, în fața unei situații neașteptate, dificile, confuze). – Din fr. perplexité.

DOOM

!perplexitáte s. f., g.-d. art. perplexitắții; pl. perplexități
perplexitatea
PERPLEXITÁTE, perplexități, s. f. Stare a celui perplex; surprindere, uimire, amestectă cu nedumerire; uimire, dezorientare (a cuiva, în fața unei situații neașteptate, dificile, confuze). – Din fr. perplexité.

DOOM

!perplexitáte s. f., g.-d. art. perplexitắții; pl. perplexități
perplexități
PERPLEXITÁTE, perplexități, s. f. Stare a celui perplex; surprindere, uimire, amestectă cu nedumerire; uimire, dezorientare (a cuiva, în fața unei situații neașteptate, dificile, confuze). – Din fr. perplexité.

DOOM

!perplexitáte s. f., g.-d. art. perplexitắții; pl. perplexități
perplexității
PERPLEXITÁTE, perplexități, s. f. Stare a celui perplex; surprindere, uimire, amestectă cu nedumerire; uimire, dezorientare (a cuiva, în fața unei situații neașteptate, dificile, confuze). – Din fr. perplexité.

DOOM

!perplexitáte s. f., g.-d. art. perplexitắții; pl. perplexități
perplexitățile
PERPLEXITÁTE, perplexități, s. f. Stare a celui perplex; surprindere, uimire, amestectă cu nedumerire; uimire, dezorientare (a cuiva, în fața unei situații neașteptate, dificile, confuze). – Din fr. perplexité.

DOOM

!perplexitáte s. f., g.-d. art. perplexitắții; pl. perplexități
perplexităților
PERPLEXITÁTE, perplexități, s. f. Stare a celui perplex; surprindere, uimire, amestectă cu nedumerire; uimire, dezorientare (a cuiva, în fața unei situații neașteptate, dificile, confuze). – Din fr. perplexité.

DOOM

!perplexitáte s. f., g.-d. art. perplexitắții; pl. perplexități
perplexul
PERPLÉX, -Ă, perplecși, -xe, adj. (Despre oameni) Surprins, uimit, uluit (și nedumerit); încurcat, dezorientat, năuc, năucit. ♦ (Despre atitudinea, manifestările oamenilor) Care arată, exprimă, trădează perplexitate. – Din fr. perplexe, lat. perplexus, germ. perplex.

DOOM

perpléx adj. m., pl. perplécși (-plecși); f. perpléxă, pl. perpléxe
perplexului
PERPLÉX, -Ă, perplecși, -xe, adj. (Despre oameni) Surprins, uimit, uluit (și nedumerit); încurcat, dezorientat, năuc, năucit. ♦ (Despre atitudinea, manifestările oamenilor) Care arată, exprimă, trădează perplexitate. – Din fr. perplexe, lat. perplexus, germ. perplex.

DOOM

perpléx adj. m., pl. perplécși (-plecși); f. perpléxă, pl. perpléxe
pers
PERS, perși, s. m. (Mai ales la pl.) Persan (1). – Din ngr. pérsis, fr. Perse.

DOOM

pers s. m., pl. perși
persa
Perse (sau Persa), una dintre oceanide. Din iubirea ei cu Helios s-au născut Aeetes, Circe, Perses și Pasiphaë.
persa
PERS, perși, s. m. (Mai ales la pl.) Persan (1). – Din ngr. pérsis, fr. Perse.

DOOM

pers s. m., pl. perși
persan
PERSÁN, -Ă, persani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Persiei sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Persiei sau persanilor (1), privitor la Persia ori la persani; persienesc. ◊ Covor persan (și substantivat, n.) = covor de calitate superioară (la origine confecționat în Persia), cu bătătura alcătuită din fire înnodate și tăiate la o anumită lungime pe toată suprafața covorului. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de persani (1). [Var.: persián, -ă s. m. și f. adj.] – Din fr. persan.

DOOM

persánă (limbă) s. f., g.-d. art. persánei
persan
PERSÁN, -Ă, persani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Persiei sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Persiei sau persanilor (1), privitor la Persia ori la persani; persienesc. ◊ Covor persan (și substantivat, n.) = covor de calitate superioară (la origine confecționat în Persia), cu bătătura alcătuită din fire înnodate și tăiate la o anumită lungime pe toată suprafața covorului. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de persani (1). [Var.: persián, -ă s. m. și f. adj.] – Din fr. persan.

DOOM

persánă (limbă) s. f., g.-d. art. persánei
persana
PERSÁN, -Ă, persani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Persiei sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Persiei sau persanilor (1), privitor la Persia ori la persani; persienesc. ◊ Covor persan (și substantivat, n.) = covor de calitate superioară (la origine confecționat în Persia), cu bătătura alcătuită din fire înnodate și tăiate la o anumită lungime pe toată suprafața covorului. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de persani (1). [Var.: persián, -ă s. m. și f. adj.] – Din fr. persan.

DOOM

persánă (limbă) s. f., g.-d. art. persánei
persana
PERSÁN, -Ă, persani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Persiei sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Persiei sau persanilor (1), privitor la Persia ori la persani; persienesc. ◊ Covor persan (și substantivat, n.) = covor de calitate superioară (la origine confecționat în Persia), cu bătătura alcătuită din fire înnodate și tăiate la o anumită lungime pe toată suprafața covorului. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de persani (1). [Var.: persián, -ă s. m. și f. adj.] – Din fr. persan.

DOOM

persánă (limbă) s. f., g.-d. art. persánei
persane
PERSÁN, -Ă, persani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Persiei sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Persiei sau persanilor (1), privitor la Persia ori la persani; persienesc. ◊ Covor persan (și substantivat, n.) = covor de calitate superioară (la origine confecționat în Persia), cu bătătura alcătuită din fire înnodate și tăiate la o anumită lungime pe toată suprafața covorului. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de persani (1). [Var.: persián, -ă s. m. și f. adj.] – Din fr. persan.

DOOM

persánă (limbă) s. f., g.-d. art. persánei
persane
PERSÁN, -Ă, persani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Persiei sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Persiei sau persanilor (1), privitor la Persia ori la persani; persienesc. ◊ Covor persan (și substantivat, n.) = covor de calitate superioară (la origine confecționat în Persia), cu bătătura alcătuită din fire înnodate și tăiate la o anumită lungime pe toată suprafața covorului. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de persani (1). [Var.: persián, -ă s. m. și f. adj.] – Din fr. persan.

DOOM

persánă (limbă) s. f., g.-d. art. persánei
persanei
PERSÁN, -Ă, persani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Persiei sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Persiei sau persanilor (1), privitor la Persia ori la persani; persienesc. ◊ Covor persan (și substantivat, n.) = covor de calitate superioară (la origine confecționat în Persia), cu bătătura alcătuită din fire înnodate și tăiate la o anumită lungime pe toată suprafața covorului. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de persani (1). [Var.: persián, -ă s. m. și f. adj.] – Din fr. persan.

DOOM

persánă (limbă) s. f., g.-d. art. persánei
persanei
PERSÁN, -Ă, persani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Persiei sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Persiei sau persanilor (1), privitor la Persia ori la persani; persienesc. ◊ Covor persan (și substantivat, n.) = covor de calitate superioară (la origine confecționat în Persia), cu bătătura alcătuită din fire înnodate și tăiate la o anumită lungime pe toată suprafața covorului. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de persani (1). [Var.: persián, -ă s. m. și f. adj.] – Din fr. persan.

DOOM

persánă (limbă) s. f., g.-d. art. persánei
persanele
PERSÁN, -Ă, persani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Persiei sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Persiei sau persanilor (1), privitor la Persia ori la persani; persienesc. ◊ Covor persan (și substantivat, n.) = covor de calitate superioară (la origine confecționat în Persia), cu bătătura alcătuită din fire înnodate și tăiate la o anumită lungime pe toată suprafața covorului. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de persani (1). [Var.: persián, -ă s. m. și f. adj.] – Din fr. persan.

DOOM

persánă (limbă) s. f., g.-d. art. persánei
persanele
PERSÁN, -Ă, persani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Persiei sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Persiei sau persanilor (1), privitor la Persia ori la persani; persienesc. ◊ Covor persan (și substantivat, n.) = covor de calitate superioară (la origine confecționat în Persia), cu bătătura alcătuită din fire înnodate și tăiate la o anumită lungime pe toată suprafața covorului. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de persani (1). [Var.: persián, -ă s. m. și f. adj.] – Din fr. persan.

DOOM

persánă (limbă) s. f., g.-d. art. persánei
persanelor
PERSÁN, -Ă, persani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Persiei sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Persiei sau persanilor (1), privitor la Persia ori la persani; persienesc. ◊ Covor persan (și substantivat, n.) = covor de calitate superioară (la origine confecționat în Persia), cu bătătura alcătuită din fire înnodate și tăiate la o anumită lungime pe toată suprafața covorului. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de persani (1). [Var.: persián, -ă s. m. și f. adj.] – Din fr. persan.

DOOM

persánă (limbă) s. f., g.-d. art. persánei
persanelor
PERSÁN, -Ă, persani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Persiei sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Persiei sau persanilor (1), privitor la Persia ori la persani; persienesc. ◊ Covor persan (și substantivat, n.) = covor de calitate superioară (la origine confecționat în Persia), cu bătătura alcătuită din fire înnodate și tăiate la o anumită lungime pe toată suprafața covorului. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de persani (1). [Var.: persián, -ă s. m. și f. adj.] – Din fr. persan.

DOOM

persánă (limbă) s. f., g.-d. art. persánei
persani
PERSÁN, -Ă, persani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Persiei sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Persiei sau persanilor (1), privitor la Persia ori la persani; persienesc. ◊ Covor persan (și substantivat, n.) = covor de calitate superioară (la origine confecționat în Persia), cu bătătura alcătuită din fire înnodate și tăiate la o anumită lungime pe toată suprafața covorului. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de persani (1). [Var.: persián, -ă s. m. și f. adj.] – Din fr. persan.

DOOM

persánă (limbă) s. f., g.-d. art. persánei
persani
PERSÁN, -Ă, persani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Persiei sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Persiei sau persanilor (1), privitor la Persia ori la persani; persienesc. ◊ Covor persan (și substantivat, n.) = covor de calitate superioară (la origine confecționat în Persia), cu bătătura alcătuită din fire înnodate și tăiate la o anumită lungime pe toată suprafața covorului. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de persani (1). [Var.: persián, -ă s. m. și f. adj.] – Din fr. persan.

DOOM

persánă (limbă) s. f., g.-d. art. persánei
persanii
PERSÁN, -Ă, persani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Persiei sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Persiei sau persanilor (1), privitor la Persia ori la persani; persienesc. ◊ Covor persan (și substantivat, n.) = covor de calitate superioară (la origine confecționat în Persia), cu bătătura alcătuită din fire înnodate și tăiate la o anumită lungime pe toată suprafața covorului. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de persani (1). [Var.: persián, -ă s. m. și f. adj.] – Din fr. persan.

DOOM

persánă (limbă) s. f., g.-d. art. persánei
persanii
PERSÁN, -Ă, persani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Persiei sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Persiei sau persanilor (1), privitor la Persia ori la persani; persienesc. ◊ Covor persan (și substantivat, n.) = covor de calitate superioară (la origine confecționat în Persia), cu bătătura alcătuită din fire înnodate și tăiate la o anumită lungime pe toată suprafața covorului. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de persani (1). [Var.: persián, -ă s. m. și f. adj.] – Din fr. persan.

DOOM

persánă (limbă) s. f., g.-d. art. persánei
persanilor
PERSÁN, -Ă, persani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Persiei sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Persiei sau persanilor (1), privitor la Persia ori la persani; persienesc. ◊ Covor persan (și substantivat, n.) = covor de calitate superioară (la origine confecționat în Persia), cu bătătura alcătuită din fire înnodate și tăiate la o anumită lungime pe toată suprafața covorului. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de persani (1). [Var.: persián, -ă s. m. și f. adj.] – Din fr. persan.

DOOM

persánă (limbă) s. f., g.-d. art. persánei
persanilor
PERSÁN, -Ă, persani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Persiei sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Persiei sau persanilor (1), privitor la Persia ori la persani; persienesc. ◊ Covor persan (și substantivat, n.) = covor de calitate superioară (la origine confecționat în Persia), cu bătătura alcătuită din fire înnodate și tăiate la o anumită lungime pe toată suprafața covorului. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de persani (1). [Var.: persián, -ă s. m. și f. adj.] – Din fr. persan.

DOOM

persánă (limbă) s. f., g.-d. art. persánei
persanul
PERSÁN, -Ă, persani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Persiei sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Persiei sau persanilor (1), privitor la Persia ori la persani; persienesc. ◊ Covor persan (și substantivat, n.) = covor de calitate superioară (la origine confecționat în Persia), cu bătătura alcătuită din fire înnodate și tăiate la o anumită lungime pe toată suprafața covorului. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de persani (1). [Var.: persián, -ă s. m. și f. adj.] – Din fr. persan.

DOOM

persánă (limbă) s. f., g.-d. art. persánei
persanul
PERSÁN, -Ă, persani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Persiei sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Persiei sau persanilor (1), privitor la Persia ori la persani; persienesc. ◊ Covor persan (și substantivat, n.) = covor de calitate superioară (la origine confecționat în Persia), cu bătătura alcătuită din fire înnodate și tăiate la o anumită lungime pe toată suprafața covorului. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de persani (1). [Var.: persián, -ă s. m. și f. adj.] – Din fr. persan.

DOOM

persánă (limbă) s. f., g.-d. art. persánei
persanului
PERSÁN, -Ă, persani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Persiei sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Persiei sau persanilor (1), privitor la Persia ori la persani; persienesc. ◊ Covor persan (și substantivat, n.) = covor de calitate superioară (la origine confecționat în Persia), cu bătătura alcătuită din fire înnodate și tăiate la o anumită lungime pe toată suprafața covorului. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de persani (1). [Var.: persián, -ă s. m. și f. adj.] – Din fr. persan.

DOOM

persánă (limbă) s. f., g.-d. art. persánei
persanului
PERSÁN, -Ă, persani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Persiei sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Persiei sau persanilor (1), privitor la Persia ori la persani; persienesc. ◊ Covor persan (și substantivat, n.) = covor de calitate superioară (la origine confecționat în Persia), cu bătătura alcătuită din fire înnodate și tăiate la o anumită lungime pe toată suprafața covorului. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de persani (1). [Var.: persián, -ă s. m. și f. adj.] – Din fr. persan.

DOOM

persánă (limbă) s. f., g.-d. art. persánei
perscrutația
PERSCRUTÁȚIE s.f. (Rar) Cercetare profundă, serioasă, scrutare profundă. [Gen. -iei. / < fr. perscrutation].
perscrutație
PERSCRUTÁȚIE s.f. (Rar) Cercetare profundă, serioasă, scrutare profundă. [Gen. -iei. / < fr. perscrutation].
perscrutației
PERSCRUTÁȚIE s.f. (Rar) Cercetare profundă, serioasă, scrutare profundă. [Gen. -iei. / < fr. perscrutation].
perscrutații
PERSCRUTÁȚIE s.f. (Rar) Cercetare profundă, serioasă, scrutare profundă. [Gen. -iei. / < fr. perscrutation].
perse
PERS, perși, s. m. (Mai ales la pl.) Persan (1). – Din ngr. pérsis, fr. Perse.

DOOM

pers s. m., pl. perși
perse
Perse (sau Persa), una dintre oceanide. Din iubirea ei cu Helios s-au născut Aeetes, Circe, Perses și Pasiphaë.
persecut
PERSECUTÁ, persecút, vb. I. Tranz. A urmări pe cineva cu perseverență în toate acțiunile sale cu scopul de a-i cauza un rău; a prigoni, a asupri, a urgisi, a oropsi; (cu sens atenuat) a provoca necazuri, neajunsuri; a nedreptăți. ♦ A urmări cu perseverență, a nu slăbi, a obseda. Ideea mă persecută. – Din fr. persécuter.

DOOM

persecutá (a ~) vb., ind. prez. 3 persecútă
persecuta
PERSECUTÁ, persecút, vb. I. Tranz. A urmări pe cineva cu perseverență în toate acțiunile sale cu scopul de a-i cauza un rău; a prigoni, a asupri, a urgisi, a oropsi; (cu sens atenuat) a provoca necazuri, neajunsuri; a nedreptăți. ♦ A urmări cu perseverență, a nu slăbi, a obseda. Ideea mă persecută. – Din fr. persécuter.

DOOM

persecutá (a ~) vb., ind. prez. 3 persecútă
persecutai
PERSECUTÁ, persecút, vb. I. Tranz. A urmări pe cineva cu perseverență în toate acțiunile sale cu scopul de a-i cauza un rău; a prigoni, a asupri, a urgisi, a oropsi; (cu sens atenuat) a provoca necazuri, neajunsuri; a nedreptăți. ♦ A urmări cu perseverență, a nu slăbi, a obseda. Ideea mă persecută. – Din fr. persécuter.

DOOM

persecutá (a ~) vb., ind. prez. 3 persecútă
persecutam
PERSECUTÁ, persecút, vb. I. Tranz. A urmări pe cineva cu perseverență în toate acțiunile sale cu scopul de a-i cauza un rău; a prigoni, a asupri, a urgisi, a oropsi; (cu sens atenuat) a provoca necazuri, neajunsuri; a nedreptăți. ♦ A urmări cu perseverență, a nu slăbi, a obseda. Ideea mă persecută. – Din fr. persécuter.

DOOM

persecutá (a ~) vb., ind. prez. 3 persecútă
persecutare
PERSECUTÁ, persecút, vb. I. Tranz. A urmări pe cineva cu perseverență în toate acțiunile sale cu scopul de a-i cauza un rău; a prigoni, a asupri, a urgisi, a oropsi; (cu sens atenuat) a provoca necazuri, neajunsuri; a nedreptăți. ♦ A urmări cu perseverență, a nu slăbi, a obseda. Ideea mă persecută. – Din fr. persécuter.

DOOM

persecutá (a ~) vb., ind. prez. 3 persecútă
persecutare
PERSECUTÁRE, persecutări, s. f. Acțiunea de a persecuta și rezultatul ei; prigonire, asuprire, persecuție. – V. persecuta.

DOOM

persecutáre s. f., g.-d. art. persecutắrii; pl. persecutắri
persecutarea
PERSECUTÁRE, persecutări, s. f. Acțiunea de a persecuta și rezultatul ei; prigonire, asuprire, persecuție. – V. persecuta.

DOOM

persecutáre s. f., g.-d. art. persecutắrii; pl. persecutắri
persecutară
PERSECUTÁ, persecút, vb. I. Tranz. A urmări pe cineva cu perseverență în toate acțiunile sale cu scopul de a-i cauza un rău; a prigoni, a asupri, a urgisi, a oropsi; (cu sens atenuat) a provoca necazuri, neajunsuri; a nedreptăți. ♦ A urmări cu perseverență, a nu slăbi, a obseda. Ideea mă persecută. – Din fr. persécuter.

DOOM

persecutá (a ~) vb., ind. prez. 3 persecútă
persecutarăm
PERSECUTÁ, persecút, vb. I. Tranz. A urmări pe cineva cu perseverență în toate acțiunile sale cu scopul de a-i cauza un rău; a prigoni, a asupri, a urgisi, a oropsi; (cu sens atenuat) a provoca necazuri, neajunsuri; a nedreptăți. ♦ A urmări cu perseverență, a nu slăbi, a obseda. Ideea mă persecută. – Din fr. persécuter.

DOOM

persecutá (a ~) vb., ind. prez. 3 persecútă
persecutarăți
PERSECUTÁ, persecút, vb. I. Tranz. A urmări pe cineva cu perseverență în toate acțiunile sale cu scopul de a-i cauza un rău; a prigoni, a asupri, a urgisi, a oropsi; (cu sens atenuat) a provoca necazuri, neajunsuri; a nedreptăți. ♦ A urmări cu perseverență, a nu slăbi, a obseda. Ideea mă persecută. – Din fr. persécuter.

DOOM

persecutá (a ~) vb., ind. prez. 3 persecútă
persecutase
PERSECUTÁ, persecút, vb. I. Tranz. A urmări pe cineva cu perseverență în toate acțiunile sale cu scopul de a-i cauza un rău; a prigoni, a asupri, a urgisi, a oropsi; (cu sens atenuat) a provoca necazuri, neajunsuri; a nedreptăți. ♦ A urmări cu perseverență, a nu slăbi, a obseda. Ideea mă persecută. – Din fr. persécuter.

DOOM

persecutá (a ~) vb., ind. prez. 3 persecútă
persecutasem
PERSECUTÁ, persecút, vb. I. Tranz. A urmări pe cineva cu perseverență în toate acțiunile sale cu scopul de a-i cauza un rău; a prigoni, a asupri, a urgisi, a oropsi; (cu sens atenuat) a provoca necazuri, neajunsuri; a nedreptăți. ♦ A urmări cu perseverență, a nu slăbi, a obseda. Ideea mă persecută. – Din fr. persécuter.

DOOM

persecutá (a ~) vb., ind. prez. 3 persecútă
persecutaseră
PERSECUTÁ, persecút, vb. I. Tranz. A urmări pe cineva cu perseverență în toate acțiunile sale cu scopul de a-i cauza un rău; a prigoni, a asupri, a urgisi, a oropsi; (cu sens atenuat) a provoca necazuri, neajunsuri; a nedreptăți. ♦ A urmări cu perseverență, a nu slăbi, a obseda. Ideea mă persecută. – Din fr. persécuter.

DOOM

persecutá (a ~) vb., ind. prez. 3 persecútă
persecutaserăm
PERSECUTÁ, persecút, vb. I. Tranz. A urmări pe cineva cu perseverență în toate acțiunile sale cu scopul de a-i cauza un rău; a prigoni, a asupri, a urgisi, a oropsi; (cu sens atenuat) a provoca necazuri, neajunsuri; a nedreptăți. ♦ A urmări cu perseverență, a nu slăbi, a obseda. Ideea mă persecută. – Din fr. persécuter.

DOOM

persecutá (a ~) vb., ind. prez. 3 persecútă
persecutaserăți
PERSECUTÁ, persecút, vb. I. Tranz. A urmări pe cineva cu perseverență în toate acțiunile sale cu scopul de a-i cauza un rău; a prigoni, a asupri, a urgisi, a oropsi; (cu sens atenuat) a provoca necazuri, neajunsuri; a nedreptăți. ♦ A urmări cu perseverență, a nu slăbi, a obseda. Ideea mă persecută. – Din fr. persécuter.

DOOM

persecutá (a ~) vb., ind. prez. 3 persecútă
persecutaseși
PERSECUTÁ, persecút, vb. I. Tranz. A urmări pe cineva cu perseverență în toate acțiunile sale cu scopul de a-i cauza un rău; a prigoni, a asupri, a urgisi, a oropsi; (cu sens atenuat) a provoca necazuri, neajunsuri; a nedreptăți. ♦ A urmări cu perseverență, a nu slăbi, a obseda. Ideea mă persecută. – Din fr. persécuter.

DOOM

persecutá (a ~) vb., ind. prez. 3 persecútă
persecutaseți
PERSECUTÁ, persecút, vb. I. Tranz. A urmări pe cineva cu perseverență în toate acțiunile sale cu scopul de a-i cauza un rău; a prigoni, a asupri, a urgisi, a oropsi; (cu sens atenuat) a provoca necazuri, neajunsuri; a nedreptăți. ♦ A urmări cu perseverență, a nu slăbi, a obseda. Ideea mă persecută. – Din fr. persécuter.

DOOM

persecutá (a ~) vb., ind. prez. 3 persecútă
persecutat
PERSECUTÁ, persecút, vb. I. Tranz. A urmări pe cineva cu perseverență în toate acțiunile sale cu scopul de a-i cauza un rău; a prigoni, a asupri, a urgisi, a oropsi; (cu sens atenuat) a provoca necazuri, neajunsuri; a nedreptăți. ♦ A urmări cu perseverență, a nu slăbi, a obseda. Ideea mă persecută. – Din fr. persécuter.

DOOM

persecutá (a ~) vb., ind. prez. 3 persecútă
persecutat
PERSECUTÁT, -Ă, persecutați, -te, adj. (Despre oameni) Urmărit sistematic (și cu perseverență) de cineva care vrea să-i provoace un neajuns, un rău; prigonit, asuprit, oropsit. – V. persecuta.
persecutata
PERSECUTÁT, -Ă, persecutați, -te, adj. (Despre oameni) Urmărit sistematic (și cu perseverență) de cineva care vrea să-i provoace un neajuns, un rău; prigonit, asuprit, oropsit. – V. persecuta.
persecutate
PERSECUTÁT, -Ă, persecutați, -te, adj. (Despre oameni) Urmărit sistematic (și cu perseverență) de cineva care vrea să-i provoace un neajuns, un rău; prigonit, asuprit, oropsit. – V. persecuta.
persecutatei
PERSECUTÁT, -Ă, persecutați, -te, adj. (Despre oameni) Urmărit sistematic (și cu perseverență) de cineva care vrea să-i provoace un neajuns, un rău; prigonit, asuprit, oropsit. – V. persecuta.
persecutatele
PERSECUTÁT, -Ă, persecutați, -te, adj. (Despre oameni) Urmărit sistematic (și cu perseverență) de cineva care vrea să-i provoace un neajuns, un rău; prigonit, asuprit, oropsit. – V. persecuta.
persecutatelor
PERSECUTÁT, -Ă, persecutați, -te, adj. (Despre oameni) Urmărit sistematic (și cu perseverență) de cineva care vrea să-i provoace un neajuns, un rău; prigonit, asuprit, oropsit. – V. persecuta.
persecutatul
PERSECUTÁT, -Ă, persecutați, -te, adj. (Despre oameni) Urmărit sistematic (și cu perseverență) de cineva care vrea să-i provoace un neajuns, un rău; prigonit, asuprit, oropsit. – V. persecuta.
persecutatului
PERSECUTÁT, -Ă, persecutați, -te, adj. (Despre oameni) Urmărit sistematic (și cu perseverență) de cineva care vrea să-i provoace un neajuns, un rău; prigonit, asuprit, oropsit. – V. persecuta.
persecutau
PERSECUTÁ, persecút, vb. I. Tranz. A urmări pe cineva cu perseverență în toate acțiunile sale cu scopul de a-i cauza un rău; a prigoni, a asupri, a urgisi, a oropsi; (cu sens atenuat) a provoca necazuri, neajunsuri; a nedreptăți. ♦ A urmări cu perseverență, a nu slăbi, a obseda. Ideea mă persecută. – Din fr. persécuter.

DOOM

persecutá (a ~) vb., ind. prez. 3 persecútă
persecutași
PERSECUTÁ, persecút, vb. I. Tranz. A urmări pe cineva cu perseverență în toate acțiunile sale cu scopul de a-i cauza un rău; a prigoni, a asupri, a urgisi, a oropsi; (cu sens atenuat) a provoca necazuri, neajunsuri; a nedreptăți. ♦ A urmări cu perseverență, a nu slăbi, a obseda. Ideea mă persecută. – Din fr. persécuter.

DOOM

persecutá (a ~) vb., ind. prez. 3 persecútă
persecutați
PERSECUTÁ, persecút, vb. I. Tranz. A urmări pe cineva cu perseverență în toate acțiunile sale cu scopul de a-i cauza un rău; a prigoni, a asupri, a urgisi, a oropsi; (cu sens atenuat) a provoca necazuri, neajunsuri; a nedreptăți. ♦ A urmări cu perseverență, a nu slăbi, a obseda. Ideea mă persecută. – Din fr. persécuter.

DOOM

persecutá (a ~) vb., ind. prez. 3 persecútă
persecutați
PERSECUTÁT, -Ă, persecutați, -te, adj. (Despre oameni) Urmărit sistematic (și cu perseverență) de cineva care vrea să-i provoace un neajuns, un rău; prigonit, asuprit, oropsit. – V. persecuta.
persecutații
PERSECUTÁT, -Ă, persecutați, -te, adj. (Despre oameni) Urmărit sistematic (și cu perseverență) de cineva care vrea să-i provoace un neajuns, un rău; prigonit, asuprit, oropsit. – V. persecuta.
persecutaților
PERSECUTÁT, -Ă, persecutați, -te, adj. (Despre oameni) Urmărit sistematic (și cu perseverență) de cineva care vrea să-i provoace un neajuns, un rău; prigonit, asuprit, oropsit. – V. persecuta.
persecute
PERSECUTÁ, persecút, vb. I. Tranz. A urmări pe cineva cu perseverență în toate acțiunile sale cu scopul de a-i cauza un rău; a prigoni, a asupri, a urgisi, a oropsi; (cu sens atenuat) a provoca necazuri, neajunsuri; a nedreptăți. ♦ A urmări cu perseverență, a nu slăbi, a obseda. Ideea mă persecută. – Din fr. persécuter.

DOOM

persecutá (a ~) vb., ind. prez. 3 persecútă
persecutoare
PERSECUTÓR, -OÁRE, persecutori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană care persecută; prigonitor, asupritor. – Din fr. persécuteur.

DOOM

persecutór s. m., pl. persecutóri
persecutoarea
PERSECUTÓR, -OÁRE, persecutori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană care persecută; prigonitor, asupritor. – Din fr. persécuteur.

DOOM

persecutór s. m., pl. persecutóri
persecutoarei
PERSECUTÓR, -OÁRE, persecutori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană care persecută; prigonitor, asupritor. – Din fr. persécuteur.

DOOM

persecutór s. m., pl. persecutóri
persecutoarele
PERSECUTÓR, -OÁRE, persecutori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană care persecută; prigonitor, asupritor. – Din fr. persécuteur.

DOOM

persecutór s. m., pl. persecutóri
persecutoarelor
PERSECUTÓR, -OÁRE, persecutori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană care persecută; prigonitor, asupritor. – Din fr. persécuteur.

DOOM

persecutór s. m., pl. persecutóri
persecutor
PERSECUTÓR, -OÁRE, persecutori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană care persecută; prigonitor, asupritor. – Din fr. persécuteur.

DOOM

persecutór s. m., pl. persecutóri
persecutori
PERSECUTÓR, -OÁRE, persecutori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană care persecută; prigonitor, asupritor. – Din fr. persécuteur.

DOOM

persecutór s. m., pl. persecutóri
persecutoria
PERSECUTÓRIU, -IE, persecutorii, adj. (Rar) De persecuție, prigonitor. Excesul de zel al unor magistrați atinși de delir persecutorul. C. PETRESCU, C. V. 333.

DOOM

persecutóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. persecutórie (-ri-e); pl. m. și f. persecutórii
persecutorie
PERSECUTÓRIU, -IE, persecutorii, adj. (Rar) De persecuție, prigonitor. Excesul de zel al unor magistrați atinși de delir persecutorul. C. PETRESCU, C. V. 333.

DOOM

persecutóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. persecutórie (-ri-e); pl. m. și f. persecutórii
persecutoriei
PERSECUTÓRIU, -IE, persecutorii, adj. (Rar) De persecuție, prigonitor. Excesul de zel al unor magistrați atinși de delir persecutorul. C. PETRESCU, C. V. 333.

DOOM

persecutóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. persecutórie (-ri-e); pl. m. și f. persecutórii
persecutorii
PERSECUTÓR, -OÁRE, persecutori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană care persecută; prigonitor, asupritor. – Din fr. persécuteur.

DOOM

persecutór s. m., pl. persecutóri
persecutorii
PERSECUTÓRIU, -IE, persecutorii, adj. (Rar) De persecuție, prigonitor. Excesul de zel al unor magistrați atinși de delir persecutorul. C. PETRESCU, C. V. 333.

DOOM

persecutóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. persecutórie (-ri-e); pl. m. și f. persecutórii
persecutoriii
PERSECUTÓRIU, -IE, persecutorii, adj. (Rar) De persecuție, prigonitor. Excesul de zel al unor magistrați atinși de delir persecutorul. C. PETRESCU, C. V. 333.

DOOM

persecutóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. persecutórie (-ri-e); pl. m. și f. persecutórii
persecutoriile
PERSECUTÓRIU, -IE, persecutorii, adj. (Rar) De persecuție, prigonitor. Excesul de zel al unor magistrați atinși de delir persecutorul. C. PETRESCU, C. V. 333.

DOOM

persecutóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. persecutórie (-ri-e); pl. m. și f. persecutórii
persecutoriilor
PERSECUTÓRIU, -IE, persecutorii, adj. (Rar) De persecuție, prigonitor. Excesul de zel al unor magistrați atinși de delir persecutorul. C. PETRESCU, C. V. 333.

DOOM

persecutóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. persecutórie (-ri-e); pl. m. și f. persecutórii
persecutorilor
PERSECUTÓR, -OÁRE, persecutori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană care persecută; prigonitor, asupritor. – Din fr. persécuteur.

DOOM

persecutór s. m., pl. persecutóri
persecutoriu
PERSECUTÓRIU, -IE, persecutorii, adj. (Rar) De persecuție, prigonitor. Excesul de zel al unor magistrați atinși de delir persecutorul. C. PETRESCU, C. V. 333.

DOOM

persecutóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. persecutórie (-ri-e); pl. m. și f. persecutórii
persecutoriul
PERSECUTÓRIU, -IE, persecutorii, adj. (Rar) De persecuție, prigonitor. Excesul de zel al unor magistrați atinși de delir persecutorul. C. PETRESCU, C. V. 333.

DOOM

persecutóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. persecutórie (-ri-e); pl. m. și f. persecutórii
persecutoriului
PERSECUTÓRIU, -IE, persecutorii, adj. (Rar) De persecuție, prigonitor. Excesul de zel al unor magistrați atinși de delir persecutorul. C. PETRESCU, C. V. 333.

DOOM

persecutóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. persecutórie (-ri-e); pl. m. și f. persecutórii
persecutorul
PERSECUTÓR, -OÁRE, persecutori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană care persecută; prigonitor, asupritor. – Din fr. persécuteur.

DOOM

persecutór s. m., pl. persecutóri
persecutorului
PERSECUTÓR, -OÁRE, persecutori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană care persecută; prigonitor, asupritor. – Din fr. persécuteur.

DOOM

persecutór s. m., pl. persecutóri
persecutând
PERSECUTÁ, persecút, vb. I. Tranz. A urmări pe cineva cu perseverență în toate acțiunile sale cu scopul de a-i cauza un rău; a prigoni, a asupri, a urgisi, a oropsi; (cu sens atenuat) a provoca necazuri, neajunsuri; a nedreptăți. ♦ A urmări cu perseverență, a nu slăbi, a obseda. Ideea mă persecută. – Din fr. persécuter.

DOOM

persecutá (a ~) vb., ind. prez. 3 persecútă
persecutînd
PERSECUTÁ, persecút, vb. I. Tranz. A urmări pe cineva cu perseverență în toate acțiunile sale cu scopul de a-i cauza un rău; a prigoni, a asupri, a urgisi, a oropsi; (cu sens atenuat) a provoca necazuri, neajunsuri; a nedreptăți. ♦ A urmări cu perseverență, a nu slăbi, a obseda. Ideea mă persecută. – Din fr. persécuter.

DOOM

persecutá (a ~) vb., ind. prez. 3 persecútă
persecutări
PERSECUTÁRE, persecutări, s. f. Acțiunea de a persecuta și rezultatul ei; prigonire, asuprire, persecuție. – V. persecuta.

DOOM

persecutáre s. f., g.-d. art. persecutắrii; pl. persecutắri
persecutării
PERSECUTÁRE, persecutări, s. f. Acțiunea de a persecuta și rezultatul ei; prigonire, asuprire, persecuție. – V. persecuta.

DOOM

persecutáre s. f., g.-d. art. persecutắrii; pl. persecutắri
persecutările
PERSECUTÁRE, persecutări, s. f. Acțiunea de a persecuta și rezultatul ei; prigonire, asuprire, persecuție. – V. persecuta.

DOOM

persecutáre s. f., g.-d. art. persecutắrii; pl. persecutắri
persecutărilor
PERSECUTÁRE, persecutări, s. f. Acțiunea de a persecuta și rezultatul ei; prigonire, asuprire, persecuție. – V. persecuta.

DOOM

persecutáre s. f., g.-d. art. persecutắrii; pl. persecutắri
persecuți
PERSECUTÁ, persecút, vb. I. Tranz. A urmări pe cineva cu perseverență în toate acțiunile sale cu scopul de a-i cauza un rău; a prigoni, a asupri, a urgisi, a oropsi; (cu sens atenuat) a provoca necazuri, neajunsuri; a nedreptăți. ♦ A urmări cu perseverență, a nu slăbi, a obseda. Ideea mă persecută. – Din fr. persécuter.

DOOM

persecutá (a ~) vb., ind. prez. 3 persecútă
persecuția
PERSECÚȚIE, persecuții, s. f. Urmărire nedreaptă și perseverentă a cuiva, cu intenția de a-i provoca un rău, un neajuns; prigoană; (cu sens atenuat) nedreptate repetată cu insistență; persecutare. ◊ Mania persecuției = idee fixă a unei persoane care se consideră nedreptățită de toată lumea. – Din fr. persécution.

DOOM

persecúție (-ți-e) s. f., art. persecúția (-ți-a), g.-d. art. persecúției; pl. persecúții, art. persecúțiile (-ți-i-)
persecuție
PERSECÚȚIE, persecuții, s. f. Urmărire nedreaptă și perseverentă a cuiva, cu intenția de a-i provoca un rău, un neajuns; prigoană; (cu sens atenuat) nedreptate repetată cu insistență; persecutare. ◊ Mania persecuției = idee fixă a unei persoane care se consideră nedreptățită de toată lumea. – Din fr. persécution.

DOOM

persecúție (-ți-e) s. f., art. persecúția (-ți-a), g.-d. art. persecúției; pl. persecúții, art. persecúțiile (-ți-i-)
persecuției
PERSECÚȚIE, persecuții, s. f. Urmărire nedreaptă și perseverentă a cuiva, cu intenția de a-i provoca un rău, un neajuns; prigoană; (cu sens atenuat) nedreptate repetată cu insistență; persecutare. ◊ Mania persecuției = idee fixă a unei persoane care se consideră nedreptățită de toată lumea. – Din fr. persécution.

DOOM

persecúție (-ți-e) s. f., art. persecúția (-ți-a), g.-d. art. persecúției; pl. persecúții, art. persecúțiile (-ți-i-)
persecuții
PERSECÚȚIE, persecuții, s. f. Urmărire nedreaptă și perseverentă a cuiva, cu intenția de a-i provoca un rău, un neajuns; prigoană; (cu sens atenuat) nedreptate repetată cu insistență; persecutare. ◊ Mania persecuției = idee fixă a unei persoane care se consideră nedreptățită de toată lumea. – Din fr. persécution.

DOOM

persecúție (-ți-e) s. f., art. persecúția (-ți-a), g.-d. art. persecúției; pl. persecúții, art. persecúțiile (-ți-i-)
persecuțiile
PERSECÚȚIE, persecuții, s. f. Urmărire nedreaptă și perseverentă a cuiva, cu intenția de a-i provoca un rău, un neajuns; prigoană; (cu sens atenuat) nedreptate repetată cu insistență; persecutare. ◊ Mania persecuției = idee fixă a unei persoane care se consideră nedreptățită de toată lumea. – Din fr. persécution.

DOOM

persecúție (-ți-e) s. f., art. persecúția (-ți-a), g.-d. art. persecúției; pl. persecúții, art. persecúțiile (-ți-i-)
persecuțiilor
PERSECÚȚIE, persecuții, s. f. Urmărire nedreaptă și perseverentă a cuiva, cu intenția de a-i provoca un rău, un neajuns; prigoană; (cu sens atenuat) nedreptate repetată cu insistență; persecutare. ◊ Mania persecuției = idee fixă a unei persoane care se consideră nedreptățită de toată lumea. – Din fr. persécution.

DOOM

persecúție (-ți-e) s. f., art. persecúția (-ți-a), g.-d. art. persecúției; pl. persecúții, art. persecúțiile (-ți-i-)
persecuțiune
PERSECUȚIÚNE s. f. v. persecuție.
persefona
Persefona = Persephone.
persei
PERS, perși, s. m. (Mai ales la pl.) Persan (1). – Din ngr. pérsis, fr. Perse.

DOOM

pers s. m., pl. perși
perseida
Perseida = Perseis.
perseida
PERSEÍDE s. f. pl. Ploaie periodică de stele din direcția constelației Perseu, care apare la mijlocul lunii august. – Din fr. perséides.

DOOM

perseíde s. f. pl.
perseide
PERSEÍDE s. f. pl. Ploaie periodică de stele din direcția constelației Perseu, care apare la mijlocul lunii august. – Din fr. perséides.

DOOM

perseíde s. f. pl.
perseidei
PERSEÍDE s. f. pl. Ploaie periodică de stele din direcția constelației Perseu, care apare la mijlocul lunii august. – Din fr. perséides.

DOOM

perseíde s. f. pl.
perseidele
PERSEÍDE s. f. pl. Ploaie periodică de stele din direcția constelației Perseu, care apare la mijlocul lunii august. – Din fr. perséides.

DOOM

perseíde s. f. pl.
perseidelor
PERSEÍDE s. f. pl. Ploaie periodică de stele din direcția constelației Perseu, care apare la mijlocul lunii august. – Din fr. perséides.

DOOM

perseíde s. f. pl.
perseis
Perseis, denumire purtată de Hecate, fiica lui Perses.
persele
PERS, perși, s. m. (Mai ales la pl.) Persan (1). – Din ngr. pérsis, fr. Perse.

DOOM

pers s. m., pl. perși
perselor
PERS, perși, s. m. (Mai ales la pl.) Persan (1). – Din ngr. pérsis, fr. Perse.

DOOM

pers s. m., pl. perși
persephone
Persephone, numită în mitologia romană Proserpina, era fiica lui Zeus și a lui Demeter. O dată, în timp ce culegea flori la marginea unui cîmp, pămîntul s-a deschis și a înghițit-o pe Persephone. Îndurerată, zeița Demeter a cutreierat pămîntul în lung și-n lat în căutarea fiicei sale. În cele din urmă a aflat că Persephone fusese răpită cu buna știre a lui Zeus, de către unchiul ei, Pluto. Acesta o luase cu el în împărăția umbrelor. Deși Demeter îl convinge în cele din urmă pe Zeus să-i înapoieze fiica, Persephone nu se mai poate întoarce pe pămînt. Ea apucase să mănînce un sîmbure de rodie (v. și Ascalaphus) și se legase în felul acesta o dată pentru totdeauna de lăcașul umbrelor. Ulterior ea devine soția lui Pluto și stăpîna Infernului, dar i se va da încuviințarea ca o parte din an să o petreacă pe pămînt alături de Demeter (v. și Demeter).
perses
Perses, fiul lui Helios și al lui Perse și frate cu Aeetes, Circe și Pasiphaë. A avut mai mulți fii și fiice, printre care și pe zeița Hecate. După o altă versiune, Perses ar fi fost fiul lui Crius și al Eurybiei.
persesc
persésc (-eáscă), adj. – Persan. Din Persia ‹ ngr. περσία. Sec. XVII, înv. E dubletul lui persian, adj. (înv., persan); persiană, s. f., din fr. persienne; persan, adj., din fr. persan; persienesc, adj. (înv., persan); piersică, v. aici.
perseu
Perseu = Perseus.
perseus
Perseus, erou de origine argiană, fiul lui Zeus și al lui Danaë, fiica regelui Acrisius. Pentru a pătrunde în turnul înalt în care era închisă Danaë și pentru a se uni cu ea, Zeus s-a transformat într-o ploaie de aur (v. și Danaë). Descoperind existența copilului despre care un oracol îi prezisese că va fi ucigașul său, Acrisius îi închide pe Danaë și pe Perseus într-un cufăr și le dă drumul pe mare. Purtați de valuri, cei doi sînt aruncați pe țărmurile insulei Seriphus. Acolo își găsesc refugiu la curtea regelui Polydectes. Cu trecerea anilor, Perseus crește și devine un tînăr frumos și curajos. Îndrăgostit de Danaë, Polydectes vede însă în Perseus o piedică în calea dragostei lui. Cu gîndul ascuns să-l piardă, el îl trimite pe viteazul tînăr să-i aducă capul Meduzei, una dintre gorgone. Perseus o pornește la drum însoțit de calul înaripat Pegasus. El le întîlnește mai întîi pe graie, surorile gorgonelor, datorită cărora reușește să afle unde sălășluiau acestea din urmă. Ajuns pe meleagurile gorgonelor, Perseus le găsește adormite. Zeul Hermes și zeița Arhena îl ajută. Ei îl feresc pe Perseus să zărească chipul Meduzei, la vederea căruia oricine e transformat în stană de piatră. El se îndreaptă către ea, privind-o prin oglinda unui scut pe care zeița protectoare i-l ține în față și, dintr-o singură lovitură, îi retează capul (v. și Gorgones). Îl ia apoi cu sine și face cale-ntoarsă. Pe drum, Perseus trece prin Aetiopia. Acolo o întîlnește pe Andromeda, fiica regelui Cepheus, și se îndrăgostește de ea. Andromeda – la cererea unui oracol (v. și Andromeda) – a fost înlănțuită de o stîncă și lăsată acolo pradă unui monstru îngrozitor ca să o devoreze. Cînd monstrul se apropie de ea, Perseus îi arată chipul Meduzei și-l împietrește pe loc. Andromeda e astfel salvată. Dar Cepheus refuză să o dea drept răsplată lui Perseus, așa cum făgăduise. Atunci eroul se răzbună. El îl transformă și pe rege în stană de piatră, după care o ia cu el pe Andromeda. În drum spre Argos cei doi se abat prin insula Seriphus. Sosesc acolo la momentul potrivit pentru a o salva pe Danaë: tiranul Polydectes vrea s-o necinstească. Lipsită de apărare, Danaë se refugiase, căutînd ocrotire, la altarul zeiței Athena. La sosirea lui Perseus tiranul își primește și el pedeapsa cuvenită: vederea chipului înspăimîntător al Meduzei îl împietrește. După ce o eliberează pe Danaë de urmăritorul ei, Perseus își continuă drumul împreună cu Andromeda. El dorește să-și revadă cît mai grabnic bunicul. Înainte de a sosi în Argos face un ultim popas în cetatea Larissa, unde participă la niște întreceri. Din greșeală lovește cu discul pe unul dintre cei ce priveau desfășurarea întrecerilor. Or, cel lovit e tocmai Aerisius. Fără să știe și fără să vrea, Perseus își ucide în felul acesta bunicul, împlinind oracolul. După omorul astfel săvîrșit, eroul nu mai cutează să domnească asupra Argosului. El pleacă, după ce schimbă coroana cu Megapenthes, vărul său, și domnește în locul acestuia în cetatea Tirynthului.
persevera
PERSEVERÁ, perseverez, vb. I. Intranz. A rămâne ferm și constant la o idee, la un sentiment, la o atitudine; a stărui cu răbdare și cu convingere într-o acțiune. – Din fr. persévérer, lat. perseverare.

DOOM

perseverá (a ~) vb., ind. prez. 3 persevereáză
perseverai
PERSEVERÁ, perseverez, vb. I. Intranz. A rămâne ferm și constant la o idee, la un sentiment, la o atitudine; a stărui cu răbdare și cu convingere într-o acțiune. – Din fr. persévérer, lat. perseverare.

DOOM

perseverá (a ~) vb., ind. prez. 3 persevereáză
perseveram
PERSEVERÁ, perseverez, vb. I. Intranz. A rămâne ferm și constant la o idee, la un sentiment, la o atitudine; a stărui cu răbdare și cu convingere într-o acțiune. – Din fr. persévérer, lat. perseverare.

DOOM

perseverá (a ~) vb., ind. prez. 3 persevereáză
perseveranță
PERSEVERÁNȚĂ s.f. v. perseverență.
perseverare
PERSEVERÁ, perseverez, vb. I. Intranz. A rămâne ferm și constant la o idee, la un sentiment, la o atitudine; a stărui cu răbdare și cu convingere într-o acțiune. – Din fr. persévérer, lat. perseverare.

DOOM

perseverá (a ~) vb., ind. prez. 3 persevereáză
perseverare
PERSEVERÁRE s.f. Acțiunea de a persevera și rezultatul ei; persistare, stăruire; perseverență. [< persevera].
perseverarea
PERSEVERÁRE s.f. Acțiunea de a persevera și rezultatul ei; persistare, stăruire; perseverență. [< persevera].
perseverară
PERSEVERÁ, perseverez, vb. I. Intranz. A rămâne ferm și constant la o idee, la un sentiment, la o atitudine; a stărui cu răbdare și cu convingere într-o acțiune. – Din fr. persévérer, lat. perseverare.

DOOM

perseverá (a ~) vb., ind. prez. 3 persevereáză
perseverarăm
PERSEVERÁ, perseverez, vb. I. Intranz. A rămâne ferm și constant la o idee, la un sentiment, la o atitudine; a stărui cu răbdare și cu convingere într-o acțiune. – Din fr. persévérer, lat. perseverare.

DOOM

perseverá (a ~) vb., ind. prez. 3 persevereáză
perseverarăți
PERSEVERÁ, perseverez, vb. I. Intranz. A rămâne ferm și constant la o idee, la un sentiment, la o atitudine; a stărui cu răbdare și cu convingere într-o acțiune. – Din fr. persévérer, lat. perseverare.

DOOM

perseverá (a ~) vb., ind. prez. 3 persevereáză
perseverase
PERSEVERÁ, perseverez, vb. I. Intranz. A rămâne ferm și constant la o idee, la un sentiment, la o atitudine; a stărui cu răbdare și cu convingere într-o acțiune. – Din fr. persévérer, lat. perseverare.

DOOM

perseverá (a ~) vb., ind. prez. 3 persevereáză
perseverasem
PERSEVERÁ, perseverez, vb. I. Intranz. A rămâne ferm și constant la o idee, la un sentiment, la o atitudine; a stărui cu răbdare și cu convingere într-o acțiune. – Din fr. persévérer, lat. perseverare.

DOOM

perseverá (a ~) vb., ind. prez. 3 persevereáză
perseveraseră
PERSEVERÁ, perseverez, vb. I. Intranz. A rămâne ferm și constant la o idee, la un sentiment, la o atitudine; a stărui cu răbdare și cu convingere într-o acțiune. – Din fr. persévérer, lat. perseverare.

DOOM

perseverá (a ~) vb., ind. prez. 3 persevereáză
perseveraserăm
PERSEVERÁ, perseverez, vb. I. Intranz. A rămâne ferm și constant la o idee, la un sentiment, la o atitudine; a stărui cu răbdare și cu convingere într-o acțiune. – Din fr. persévérer, lat. perseverare.

DOOM

perseverá (a ~) vb., ind. prez. 3 persevereáză
perseveraserăți
PERSEVERÁ, perseverez, vb. I. Intranz. A rămâne ferm și constant la o idee, la un sentiment, la o atitudine; a stărui cu răbdare și cu convingere într-o acțiune. – Din fr. persévérer, lat. perseverare.

DOOM

perseverá (a ~) vb., ind. prez. 3 persevereáză
perseveraseși
PERSEVERÁ, perseverez, vb. I. Intranz. A rămâne ferm și constant la o idee, la un sentiment, la o atitudine; a stărui cu răbdare și cu convingere într-o acțiune. – Din fr. persévérer, lat. perseverare.

DOOM

perseverá (a ~) vb., ind. prez. 3 persevereáză
perseveraseți
PERSEVERÁ, perseverez, vb. I. Intranz. A rămâne ferm și constant la o idee, la un sentiment, la o atitudine; a stărui cu răbdare și cu convingere într-o acțiune. – Din fr. persévérer, lat. perseverare.

DOOM

perseverá (a ~) vb., ind. prez. 3 persevereáză
perseverat
PERSEVERÁ, perseverez, vb. I. Intranz. A rămâne ferm și constant la o idee, la un sentiment, la o atitudine; a stărui cu răbdare și cu convingere într-o acțiune. – Din fr. persévérer, lat. perseverare.

DOOM

perseverá (a ~) vb., ind. prez. 3 persevereáză
perseverau
PERSEVERÁ, perseverez, vb. I. Intranz. A rămâne ferm și constant la o idee, la un sentiment, la o atitudine; a stărui cu răbdare și cu convingere într-o acțiune. – Din fr. persévérer, lat. perseverare.

DOOM

perseverá (a ~) vb., ind. prez. 3 persevereáză
perseverași
PERSEVERÁ, perseverez, vb. I. Intranz. A rămâne ferm și constant la o idee, la un sentiment, la o atitudine; a stărui cu răbdare și cu convingere într-o acțiune. – Din fr. persévérer, lat. perseverare.

DOOM

perseverá (a ~) vb., ind. prez. 3 persevereáză
perseverați
PERSEVERÁ, perseverez, vb. I. Intranz. A rămâne ferm și constant la o idee, la un sentiment, la o atitudine; a stărui cu răbdare și cu convingere într-o acțiune. – Din fr. persévérer, lat. perseverare.

DOOM

perseverá (a ~) vb., ind. prez. 3 persevereáză
perseverația
PERSEVERÁȚIE s. f. Perseverență. ♦ Spec. (Med.) Statornicie în anumite acte, gesturi sau atitudini, repetate cu încăpățânare bolnăvicioasă. [Var.: perseverațiúne s. f.] – Din fr. persévération.
perseverație
PERSEVERÁȚIE s. f. Perseverență. ♦ Spec. (Med.) Statornicie în anumite acte, gesturi sau atitudini, repetate cu încăpățânare bolnăvicioasă. [Var.: perseverațiúne s. f.] – Din fr. persévération.
perseverației
PERSEVERÁȚIE s. f. Perseverență. ♦ Spec. (Med.) Statornicie în anumite acte, gesturi sau atitudini, repetate cu încăpățânare bolnăvicioasă. [Var.: perseverațiúne s. f.] – Din fr. persévération.
perseverații
PERSEVERÁȚIE s. f. Perseverență. ♦ Spec. (Med.) Statornicie în anumite acte, gesturi sau atitudini, repetate cu încăpățânare bolnăvicioasă. [Var.: perseverațiúne s. f.] – Din fr. persévération.
perseverațiune
PERSEVERÁȚIE s. f. Perseverență. ♦ Spec. (Med.) Statornicie în anumite acte, gesturi sau atitudini, repetate cu încăpățânare bolnăvicioasă. [Var.: perseverațiúne s. f.] – Din fr. persévération.
perseverează
PERSEVERÁ, perseverez, vb. I. Intranz. A rămâne ferm și constant la o idee, la un sentiment, la o atitudine; a stărui cu răbdare și cu convingere într-o acțiune. – Din fr. persévérer, lat. perseverare.

DOOM

perseverá (a ~) vb., ind. prez. 3 persevereáză
perseverent
PERSEVERÉNT, -Ă, perseverenți, -te, adj. (Despre oameni) Care perseverează; stăruitor, tenace. ♦ (Despre manifestările, acțiunile etc. oamenilor) Care demonstrează perseverență, stăruință, tenacitate. – Din fr. persévérant.

DOOM

perseverént adj. m., pl. perseverénți; f. perseveréntă, pl. perseverénte
perseverenta
PERSEVERÉNT, -Ă, perseverenți, -te, adj. (Despre oameni) Care perseverează; stăruitor, tenace. ♦ (Despre manifestările, acțiunile etc. oamenilor) Care demonstrează perseverență, stăruință, tenacitate. – Din fr. persévérant.

DOOM

perseverént adj. m., pl. perseverénți; f. perseveréntă, pl. perseverénte
perseverente
PERSEVERÉNT, -Ă, perseverenți, -te, adj. (Despre oameni) Care perseverează; stăruitor, tenace. ♦ (Despre manifestările, acțiunile etc. oamenilor) Care demonstrează perseverență, stăruință, tenacitate. – Din fr. persévérant.

DOOM

perseverént adj. m., pl. perseverénți; f. perseveréntă, pl. perseverénte
perseverentei
PERSEVERÉNT, -Ă, perseverenți, -te, adj. (Despre oameni) Care perseverează; stăruitor, tenace. ♦ (Despre manifestările, acțiunile etc. oamenilor) Care demonstrează perseverență, stăruință, tenacitate. – Din fr. persévérant.

DOOM

perseverént adj. m., pl. perseverénți; f. perseveréntă, pl. perseverénte
perseverentele
PERSEVERÉNT, -Ă, perseverenți, -te, adj. (Despre oameni) Care perseverează; stăruitor, tenace. ♦ (Despre manifestările, acțiunile etc. oamenilor) Care demonstrează perseverență, stăruință, tenacitate. – Din fr. persévérant.

DOOM

perseverént adj. m., pl. perseverénți; f. perseveréntă, pl. perseverénte
perseverentelor
PERSEVERÉNT, -Ă, perseverenți, -te, adj. (Despre oameni) Care perseverează; stăruitor, tenace. ♦ (Despre manifestările, acțiunile etc. oamenilor) Care demonstrează perseverență, stăruință, tenacitate. – Din fr. persévérant.

DOOM

perseverént adj. m., pl. perseverénți; f. perseveréntă, pl. perseverénte
perseverentul
PERSEVERÉNT, -Ă, perseverenți, -te, adj. (Despre oameni) Care perseverează; stăruitor, tenace. ♦ (Despre manifestările, acțiunile etc. oamenilor) Care demonstrează perseverență, stăruință, tenacitate. – Din fr. persévérant.

DOOM

perseverént adj. m., pl. perseverénți; f. perseveréntă, pl. perseverénte
perseverentului
PERSEVERÉNT, -Ă, perseverenți, -te, adj. (Despre oameni) Care perseverează; stăruitor, tenace. ♦ (Despre manifestările, acțiunile etc. oamenilor) Care demonstrează perseverență, stăruință, tenacitate. – Din fr. persévérant.

DOOM

perseverént adj. m., pl. perseverénți; f. perseveréntă, pl. perseverénte
perseverența
PERSEVERÉNȚĂ s. f. Acțiunea de a persevera; însușirea de a fi perseverent; stăruință, statornicie în muncă, în convingeri, în atitudini etc.; tenacitate. [Var.: (înv.) perseverínță s. f.] – Din fr. persévérance, lat. perseverantia.

DOOM

perseverénță s. f., g.-d. art. perseverénței
perseverențe
PERSEVERÉNȚĂ s. f. Acțiunea de a persevera; însușirea de a fi perseverent; stăruință, statornicie în muncă, în convingeri, în atitudini etc.; tenacitate. [Var.: (înv.) perseverínță s. f.] – Din fr. persévérance, lat. perseverantia.

DOOM

perseverénță s. f., g.-d. art. perseverénței
perseverenței
PERSEVERÉNȚĂ s. f. Acțiunea de a persevera; însușirea de a fi perseverent; stăruință, statornicie în muncă, în convingeri, în atitudini etc.; tenacitate. [Var.: (înv.) perseverínță s. f.] – Din fr. persévérance, lat. perseverantia.

DOOM

perseverénță s. f., g.-d. art. perseverénței
perseverențele
PERSEVERÉNȚĂ s. f. Acțiunea de a persevera; însușirea de a fi perseverent; stăruință, statornicie în muncă, în convingeri, în atitudini etc.; tenacitate. [Var.: (înv.) perseverínță s. f.] – Din fr. persévérance, lat. perseverantia.

DOOM

perseverénță s. f., g.-d. art. perseverénței
perseverențelor
PERSEVERÉNȚĂ s. f. Acțiunea de a persevera; însușirea de a fi perseverent; stăruință, statornicie în muncă, în convingeri, în atitudini etc.; tenacitate. [Var.: (înv.) perseverínță s. f.] – Din fr. persévérance, lat. perseverantia.

DOOM

perseverénță s. f., g.-d. art. perseverénței
perseverenți
PERSEVERÉNT, -Ă, perseverenți, -te, adj. (Despre oameni) Care perseverează; stăruitor, tenace. ♦ (Despre manifestările, acțiunile etc. oamenilor) Care demonstrează perseverență, stăruință, tenacitate. – Din fr. persévérant.

DOOM

perseverént adj. m., pl. perseverénți; f. perseveréntă, pl. perseverénte
perseverenții
PERSEVERÉNT, -Ă, perseverenți, -te, adj. (Despre oameni) Care perseverează; stăruitor, tenace. ♦ (Despre manifestările, acțiunile etc. oamenilor) Care demonstrează perseverență, stăruință, tenacitate. – Din fr. persévérant.

DOOM

perseverént adj. m., pl. perseverénți; f. perseveréntă, pl. perseverénte
perseverenților
PERSEVERÉNT, -Ă, perseverenți, -te, adj. (Despre oameni) Care perseverează; stăruitor, tenace. ♦ (Despre manifestările, acțiunile etc. oamenilor) Care demonstrează perseverență, stăruință, tenacitate. – Din fr. persévérant.

DOOM

perseverént adj. m., pl. perseverénți; f. perseveréntă, pl. perseverénte
perseverez
PERSEVERÁ, perseverez, vb. I. Intranz. A rămâne ferm și constant la o idee, la un sentiment, la o atitudine; a stărui cu răbdare și cu convingere într-o acțiune. – Din fr. persévérer, lat. perseverare.

DOOM

perseverá (a ~) vb., ind. prez. 3 persevereáză
persevereze
PERSEVERÁ, perseverez, vb. I. Intranz. A rămâne ferm și constant la o idee, la un sentiment, la o atitudine; a stărui cu răbdare și cu convingere într-o acțiune. – Din fr. persévérer, lat. perseverare.

DOOM

perseverá (a ~) vb., ind. prez. 3 persevereáză
perseverezi
PERSEVERÁ, perseverez, vb. I. Intranz. A rămâne ferm și constant la o idee, la un sentiment, la o atitudine; a stărui cu răbdare și cu convingere într-o acțiune. – Din fr. persévérer, lat. perseverare.

DOOM

perseverá (a ~) vb., ind. prez. 3 persevereáză
perseverință
PERSEVERÉNȚĂ s. f. Acțiunea de a persevera; însușirea de a fi perseverent; stăruință, statornicie în muncă, în convingeri, în atitudini etc.; tenacitate. [Var.: (înv.) perseverínță s. f.] – Din fr. persévérance, lat. perseverantia.

DOOM

perseverénță s. f., g.-d. art. perseverénței
perseverând
PERSEVERÁ, perseverez, vb. I. Intranz. A rămâne ferm și constant la o idee, la un sentiment, la o atitudine; a stărui cu răbdare și cu convingere într-o acțiune. – Din fr. persévérer, lat. perseverare.

DOOM

perseverá (a ~) vb., ind. prez. 3 persevereáză
perseverînd
PERSEVERÁ, perseverez, vb. I. Intranz. A rămâne ferm și constant la o idee, la un sentiment, la o atitudine; a stărui cu răbdare și cu convingere într-o acțiune. – Din fr. persévérer, lat. perseverare.

DOOM

perseverá (a ~) vb., ind. prez. 3 persevereáză
perseverări
PERSEVERÁRE s.f. Acțiunea de a persevera și rezultatul ei; persistare, stăruire; perseverență. [< persevera].
perseverării
PERSEVERÁRE s.f. Acțiunea de a persevera și rezultatul ei; persistare, stăruire; perseverență. [< persevera].
perseverările
PERSEVERÁRE s.f. Acțiunea de a persevera și rezultatul ei; persistare, stăruire; perseverență. [< persevera].
perseverărilor
PERSEVERÁRE s.f. Acțiunea de a persevera și rezultatul ei; persistare, stăruire; perseverență. [< persevera].
persian
PERSÁN, -Ă, persani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Persiei sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Persiei sau persanilor (1), privitor la Persia ori la persani; persienesc. ◊ Covor persan (și substantivat, n.) = covor de calitate superioară (la origine confecționat în Persia), cu bătătura alcătuită din fire înnodate și tăiate la o anumită lungime pe toată suprafața covorului. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de persani (1). [Var.: persián, -ă s. m. și f. adj.] – Din fr. persan.

DOOM

persánă (limbă) s. f., g.-d. art. persánei
persian
PERSÁN, -Ă, persani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Persiei sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Persiei sau persanilor (1), privitor la Persia ori la persani; persienesc. ◊ Covor persan (și substantivat, n.) = covor de calitate superioară (la origine confecționat în Persia), cu bătătura alcătuită din fire înnodate și tăiate la o anumită lungime pe toată suprafața covorului. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de persani (1). [Var.: persián, -ă s. m. și f. adj.] – Din fr. persan.

DOOM

persánă (limbă) s. f., g.-d. art. persánei
persiană
PERSÁN, -Ă, persani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Persiei sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Persiei sau persanilor (1), privitor la Persia ori la persani; persienesc. ◊ Covor persan (și substantivat, n.) = covor de calitate superioară (la origine confecționat în Persia), cu bătătura alcătuită din fire înnodate și tăiate la o anumită lungime pe toată suprafața covorului. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de persani (1). [Var.: persián, -ă s. m. și f. adj.] – Din fr. persan.

DOOM

persánă (limbă) s. f., g.-d. art. persánei
persiană
PERSIÁNĂ, persiene, s. f. Oblon de lemn sau de metal format dintr-un cadru pe care sunt fixate lame înguste așezate orizontal, putând fi alipite sau depărtate unele de altele, care servește să protejeze o ușă sau o fereastră de lumina prea puternică a soarelui, de ploaie etc.; jaluzea. [Pr.: -si-a-] – Din fr. persienne.

DOOM

persiánă (oblon) (înv.) (-si-a-) s. f., g.-d. art. persiénei (-si-e-); pl. persiéne
persic
PÉRSIC adj. m. Ordin persic = ordin arhitectonic în care antablamentul este purtat de figuri de captivi. [< fr. persique].
persicaria
IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta la ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.
persid
PERSÍD, -Ă, persizi, -de, adj. (Înv.) Din Persia, de neam persan; persan.
persieneasca
PERSIENÉSC, -EÁSCĂ, persienești, adj. (Înv.) Persan. [Pr.: -si-e-] – Persian + suf. -esc.

DOOM

persienésc (înv.) (-si-e-) adj. m., f. persieneáscă; pl. m. și f. persienéști
persienesc
PERSIENÉSC, -EÁSCĂ, persienești, adj. (Înv.) Persan. [Pr.: -si-e-] – Persian + suf. -esc.

DOOM

persienésc (înv.) (-si-e-) adj. m., f. persieneáscă; pl. m. și f. persienéști
persienescul
PERSIENÉSC, -EÁSCĂ, persienești, adj. (Înv.) Persan. [Pr.: -si-e-] – Persian + suf. -esc.

DOOM

persienésc (înv.) (-si-e-) adj. m., f. persieneáscă; pl. m. și f. persienéști
persienescului
PERSIENÉSC, -EÁSCĂ, persienești, adj. (Înv.) Persan. [Pr.: -si-e-] – Persian + suf. -esc.

DOOM

persienésc (înv.) (-si-e-) adj. m., f. persieneáscă; pl. m. și f. persienéști
persienești
PERSIENÉSC, -EÁSCĂ, persienești, adj. (Înv.) Persan. [Pr.: -si-e-] – Persian + suf. -esc.

DOOM

persienésc (înv.) (-si-e-) adj. m., f. persieneáscă; pl. m. și f. persienéști
persieneștii
PERSIENÉSC, -EÁSCĂ, persienești, adj. (Înv.) Persan. [Pr.: -si-e-] – Persian + suf. -esc.

DOOM

persienésc (înv.) (-si-e-) adj. m., f. persieneáscă; pl. m. și f. persienéști
persieneștile
PERSIENÉSC, -EÁSCĂ, persienești, adj. (Înv.) Persan. [Pr.: -si-e-] – Persian + suf. -esc.

DOOM

persienésc (înv.) (-si-e-) adj. m., f. persieneáscă; pl. m. și f. persienéști
persieneștilor
PERSIENÉSC, -EÁSCĂ, persienești, adj. (Înv.) Persan. [Pr.: -si-e-] – Persian + suf. -esc.

DOOM

persienésc (înv.) (-si-e-) adj. m., f. persieneáscă; pl. m. și f. persienéști
persifla
PERSIFLÁ, persiflez, vb. I. Tranz. A lua în râs pe cineva sau ceva, vorbind pe un ton ironic, a-și bate joc, a lua peste picior; a zeflemisi. – Din fr. persifler.

DOOM

persiflá (a ~) (-si-fla) vb., ind. prez. 3 persifleáză
persiflai
PERSIFLÁ, persiflez, vb. I. Tranz. A lua în râs pe cineva sau ceva, vorbind pe un ton ironic, a-și bate joc, a lua peste picior; a zeflemisi. – Din fr. persifler.

DOOM

persiflá (a ~) (-si-fla) vb., ind. prez. 3 persifleáză
persiflaj
PERSIFLÁJ s. n. (Rar) Persiflare. – Din fr. persiflage.

DOOM

persifláj (rar) (-si-flaj) s. n.
persiflaje
PERSIFLÁJ s. n. (Rar) Persiflare. – Din fr. persiflage.

DOOM

persifláj (rar) (-si-flaj) s. n.
persiflajele
PERSIFLÁJ s. n. (Rar) Persiflare. – Din fr. persiflage.

DOOM

persifláj (rar) (-si-flaj) s. n.
persiflajelor
PERSIFLÁJ s. n. (Rar) Persiflare. – Din fr. persiflage.

DOOM

persifláj (rar) (-si-flaj) s. n.
persiflajul
PERSIFLÁJ s. n. (Rar) Persiflare. – Din fr. persiflage.

DOOM

persifláj (rar) (-si-flaj) s. n.
persiflajului
PERSIFLÁJ s. n. (Rar) Persiflare. – Din fr. persiflage.

DOOM

persifláj (rar) (-si-flaj) s. n.
persiflam
PERSIFLÁ, persiflez, vb. I. Tranz. A lua în râs pe cineva sau ceva, vorbind pe un ton ironic, a-și bate joc, a lua peste picior; a zeflemisi. – Din fr. persifler.

DOOM

persiflá (a ~) (-si-fla) vb., ind. prez. 3 persifleáză
persiflant
PERSIFLÁNT, -Ă, persiflanți, -te, adj. Care persiflează; zeflemitor, persiflator. – Din fr. persiflant.

DOOM

*persiflánt (-si-flant) adj. m., pl. persiflánți; f. persiflántă, pl. persiflánte
persiflanta
PERSIFLÁNT, -Ă, persiflanți, -te, adj. Care persiflează; zeflemitor, persiflator. – Din fr. persiflant.

DOOM

*persiflánt (-si-flant) adj. m., pl. persiflánți; f. persiflántă, pl. persiflánte
persiflante
PERSIFLÁNT, -Ă, persiflanți, -te, adj. Care persiflează; zeflemitor, persiflator. – Din fr. persiflant.

DOOM

*persiflánt (-si-flant) adj. m., pl. persiflánți; f. persiflántă, pl. persiflánte
persiflantei
PERSIFLÁNT, -Ă, persiflanți, -te, adj. Care persiflează; zeflemitor, persiflator. – Din fr. persiflant.

DOOM

*persiflánt (-si-flant) adj. m., pl. persiflánți; f. persiflántă, pl. persiflánte
persiflantele
PERSIFLÁNT, -Ă, persiflanți, -te, adj. Care persiflează; zeflemitor, persiflator. – Din fr. persiflant.

DOOM

*persiflánt (-si-flant) adj. m., pl. persiflánți; f. persiflántă, pl. persiflánte
persiflantelor
PERSIFLÁNT, -Ă, persiflanți, -te, adj. Care persiflează; zeflemitor, persiflator. – Din fr. persiflant.

DOOM

*persiflánt (-si-flant) adj. m., pl. persiflánți; f. persiflántă, pl. persiflánte
persiflantul
PERSIFLÁNT, -Ă, persiflanți, -te, adj. Care persiflează; zeflemitor, persiflator. – Din fr. persiflant.

DOOM

*persiflánt (-si-flant) adj. m., pl. persiflánți; f. persiflántă, pl. persiflánte
persiflantului
PERSIFLÁNT, -Ă, persiflanți, -te, adj. Care persiflează; zeflemitor, persiflator. – Din fr. persiflant.

DOOM

*persiflánt (-si-flant) adj. m., pl. persiflánți; f. persiflántă, pl. persiflánte
persiflanți
PERSIFLÁNT, -Ă, persiflanți, -te, adj. Care persiflează; zeflemitor, persiflator. – Din fr. persiflant.

DOOM

*persiflánt (-si-flant) adj. m., pl. persiflánți; f. persiflántă, pl. persiflánte
persiflanții
PERSIFLÁNT, -Ă, persiflanți, -te, adj. Care persiflează; zeflemitor, persiflator. – Din fr. persiflant.

DOOM

*persiflánt (-si-flant) adj. m., pl. persiflánți; f. persiflántă, pl. persiflánte
persiflanților
PERSIFLÁNT, -Ă, persiflanți, -te, adj. Care persiflează; zeflemitor, persiflator. – Din fr. persiflant.

DOOM

*persiflánt (-si-flant) adj. m., pl. persiflánți; f. persiflántă, pl. persiflánte
persiflare
PERSIFLÁ, persiflez, vb. I. Tranz. A lua în râs pe cineva sau ceva, vorbind pe un ton ironic, a-și bate joc, a lua peste picior; a zeflemisi. – Din fr. persifler.

DOOM

persiflá (a ~) (-si-fla) vb., ind. prez. 3 persifleáză
persiflare
PERSIFLÁRE, persiflări, s. f. Acțiunea de a persifla și rezultatul ei; zeflemisire, persiflaj. – V. persifla.

DOOM

persifláre (-si-fla-) s. f., g.-d. art. persiflắrii; pl. persiflắri
persiflarea
PERSIFLÁRE, persiflări, s. f. Acțiunea de a persifla și rezultatul ei; zeflemisire, persiflaj. – V. persifla.

DOOM

persifláre (-si-fla-) s. f., g.-d. art. persiflắrii; pl. persiflắri
persiflară
PERSIFLÁ, persiflez, vb. I. Tranz. A lua în râs pe cineva sau ceva, vorbind pe un ton ironic, a-și bate joc, a lua peste picior; a zeflemisi. – Din fr. persifler.

DOOM

persiflá (a ~) (-si-fla) vb., ind. prez. 3 persifleáză
persiflarăm
PERSIFLÁ, persiflez, vb. I. Tranz. A lua în râs pe cineva sau ceva, vorbind pe un ton ironic, a-și bate joc, a lua peste picior; a zeflemisi. – Din fr. persifler.

DOOM

persiflá (a ~) (-si-fla) vb., ind. prez. 3 persifleáză
persiflarăți
PERSIFLÁ, persiflez, vb. I. Tranz. A lua în râs pe cineva sau ceva, vorbind pe un ton ironic, a-și bate joc, a lua peste picior; a zeflemisi. – Din fr. persifler.

DOOM

persiflá (a ~) (-si-fla) vb., ind. prez. 3 persifleáză
persiflase
PERSIFLÁ, persiflez, vb. I. Tranz. A lua în râs pe cineva sau ceva, vorbind pe un ton ironic, a-și bate joc, a lua peste picior; a zeflemisi. – Din fr. persifler.

DOOM

persiflá (a ~) (-si-fla) vb., ind. prez. 3 persifleáză
persiflasem
PERSIFLÁ, persiflez, vb. I. Tranz. A lua în râs pe cineva sau ceva, vorbind pe un ton ironic, a-și bate joc, a lua peste picior; a zeflemisi. – Din fr. persifler.

DOOM

persiflá (a ~) (-si-fla) vb., ind. prez. 3 persifleáză
persiflaseră
PERSIFLÁ, persiflez, vb. I. Tranz. A lua în râs pe cineva sau ceva, vorbind pe un ton ironic, a-și bate joc, a lua peste picior; a zeflemisi. – Din fr. persifler.

DOOM

persiflá (a ~) (-si-fla) vb., ind. prez. 3 persifleáză
persiflaserăm
PERSIFLÁ, persiflez, vb. I. Tranz. A lua în râs pe cineva sau ceva, vorbind pe un ton ironic, a-și bate joc, a lua peste picior; a zeflemisi. – Din fr. persifler.

DOOM

persiflá (a ~) (-si-fla) vb., ind. prez. 3 persifleáză
persiflaserăți
PERSIFLÁ, persiflez, vb. I. Tranz. A lua în râs pe cineva sau ceva, vorbind pe un ton ironic, a-și bate joc, a lua peste picior; a zeflemisi. – Din fr. persifler.

DOOM

persiflá (a ~) (-si-fla) vb., ind. prez. 3 persifleáză
persiflaseși
PERSIFLÁ, persiflez, vb. I. Tranz. A lua în râs pe cineva sau ceva, vorbind pe un ton ironic, a-și bate joc, a lua peste picior; a zeflemisi. – Din fr. persifler.

DOOM

persiflá (a ~) (-si-fla) vb., ind. prez. 3 persifleáză
persiflaseți
PERSIFLÁ, persiflez, vb. I. Tranz. A lua în râs pe cineva sau ceva, vorbind pe un ton ironic, a-și bate joc, a lua peste picior; a zeflemisi. – Din fr. persifler.

DOOM

persiflá (a ~) (-si-fla) vb., ind. prez. 3 persifleáză
persiflat
PERSIFLÁ, persiflez, vb. I. Tranz. A lua în râs pe cineva sau ceva, vorbind pe un ton ironic, a-și bate joc, a lua peste picior; a zeflemisi. – Din fr. persifler.

DOOM

persiflá (a ~) (-si-fla) vb., ind. prez. 3 persifleáză
persiflat
PERSIFLÁ, persiflez, vb. I. Tranz. A lua în râs pe cineva sau ceva, vorbind pe un ton ironic, a-și bate joc, a lua peste picior; a zeflemisi. – Din fr. persifler.
persiflatoare
PERSIFLATÓR, -OÁRE, persiflatori, -oare, adj. Care persiflează. Ton persiflator. – Persifla + suf. -tor.

DOOM

persiflatór (-si-fla-) adj. m., pl. persiflatóri; f. sg. și pl. persiflatoáre
persiflatoarea
PERSIFLATÓR, -OÁRE, persiflatori, -oare, adj. Care persiflează. Ton persiflator. – Persifla + suf. -tor.

DOOM

persiflatór (-si-fla-) adj. m., pl. persiflatóri; f. sg. și pl. persiflatoáre
persiflatoarei
PERSIFLATÓR, -OÁRE, persiflatori, -oare, adj. Care persiflează. Ton persiflator. – Persifla + suf. -tor.

DOOM

persiflatór (-si-fla-) adj. m., pl. persiflatóri; f. sg. și pl. persiflatoáre
persiflatoarele
PERSIFLATÓR, -OÁRE, persiflatori, -oare, adj. Care persiflează. Ton persiflator. – Persifla + suf. -tor.

DOOM

persiflatór (-si-fla-) adj. m., pl. persiflatóri; f. sg. și pl. persiflatoáre
persiflatoarelor
PERSIFLATÓR, -OÁRE, persiflatori, -oare, adj. Care persiflează. Ton persiflator. – Persifla + suf. -tor.

DOOM

persiflatór (-si-fla-) adj. m., pl. persiflatóri; f. sg. și pl. persiflatoáre
persiflator
PERSIFLATÓR, -OÁRE, persiflatori, -oare, adj. Care persiflează. Ton persiflator. – Persifla + suf. -tor.

DOOM

persiflatór (-si-fla-) adj. m., pl. persiflatóri; f. sg. și pl. persiflatoáre
persiflatori
PERSIFLATÓR, -OÁRE, persiflatori, -oare, adj. Care persiflează. Ton persiflator. – Persifla + suf. -tor.

DOOM

persiflatór (-si-fla-) adj. m., pl. persiflatóri; f. sg. și pl. persiflatoáre
persiflatorii
PERSIFLATÓR, -OÁRE, persiflatori, -oare, adj. Care persiflează. Ton persiflator. – Persifla + suf. -tor.

DOOM

persiflatór (-si-fla-) adj. m., pl. persiflatóri; f. sg. și pl. persiflatoáre
persiflatorilor
PERSIFLATÓR, -OÁRE, persiflatori, -oare, adj. Care persiflează. Ton persiflator. – Persifla + suf. -tor.

DOOM

persiflatór (-si-fla-) adj. m., pl. persiflatóri; f. sg. și pl. persiflatoáre
persiflatorul
PERSIFLATÓR, -OÁRE, persiflatori, -oare, adj. Care persiflează. Ton persiflator. – Persifla + suf. -tor.

DOOM

persiflatór (-si-fla-) adj. m., pl. persiflatóri; f. sg. și pl. persiflatoáre
persiflatorului
PERSIFLATÓR, -OÁRE, persiflatori, -oare, adj. Care persiflează. Ton persiflator. – Persifla + suf. -tor.

DOOM

persiflatór (-si-fla-) adj. m., pl. persiflatóri; f. sg. și pl. persiflatoáre
persiflau
PERSIFLÁ, persiflez, vb. I. Tranz. A lua în râs pe cineva sau ceva, vorbind pe un ton ironic, a-și bate joc, a lua peste picior; a zeflemisi. – Din fr. persifler.

DOOM

persiflá (a ~) (-si-fla) vb., ind. prez. 3 persifleáză
persiflași
PERSIFLÁ, persiflez, vb. I. Tranz. A lua în râs pe cineva sau ceva, vorbind pe un ton ironic, a-și bate joc, a lua peste picior; a zeflemisi. – Din fr. persifler.

DOOM

persiflá (a ~) (-si-fla) vb., ind. prez. 3 persifleáză
persiflați
PERSIFLÁ, persiflez, vb. I. Tranz. A lua în râs pe cineva sau ceva, vorbind pe un ton ironic, a-și bate joc, a lua peste picior; a zeflemisi. – Din fr. persifler.

DOOM

persiflá (a ~) (-si-fla) vb., ind. prez. 3 persifleáză
persiflează
PERSIFLÁ, persiflez, vb. I. Tranz. A lua în râs pe cineva sau ceva, vorbind pe un ton ironic, a-și bate joc, a lua peste picior; a zeflemisi. – Din fr. persifler.

DOOM

persiflá (a ~) (-si-fla) vb., ind. prez. 3 persifleáză
persiflez
PERSIFLÁ, persiflez, vb. I. Tranz. A lua în râs pe cineva sau ceva, vorbind pe un ton ironic, a-și bate joc, a lua peste picior; a zeflemisi. – Din fr. persifler.

DOOM

persiflá (a ~) (-si-fla) vb., ind. prez. 3 persifleáză
persifleze
PERSIFLÁ, persiflez, vb. I. Tranz. A lua în râs pe cineva sau ceva, vorbind pe un ton ironic, a-și bate joc, a lua peste picior; a zeflemisi. – Din fr. persifler.

DOOM

persiflá (a ~) (-si-fla) vb., ind. prez. 3 persifleáză
persiflezi
PERSIFLÁ, persiflez, vb. I. Tranz. A lua în râs pe cineva sau ceva, vorbind pe un ton ironic, a-și bate joc, a lua peste picior; a zeflemisi. – Din fr. persifler.

DOOM

persiflá (a ~) (-si-fla) vb., ind. prez. 3 persifleáză
persiflând
PERSIFLÁ, persiflez, vb. I. Tranz. A lua în râs pe cineva sau ceva, vorbind pe un ton ironic, a-și bate joc, a lua peste picior; a zeflemisi. – Din fr. persifler.

DOOM

persiflá (a ~) (-si-fla) vb., ind. prez. 3 persifleáză
persiflînd
PERSIFLÁ, persiflez, vb. I. Tranz. A lua în râs pe cineva sau ceva, vorbind pe un ton ironic, a-și bate joc, a lua peste picior; a zeflemisi. – Din fr. persifler.

DOOM

persiflá (a ~) (-si-fla) vb., ind. prez. 3 persifleáză
persiflări
PERSIFLÁRE, persiflări, s. f. Acțiunea de a persifla și rezultatul ei; zeflemisire, persiflaj. – V. persifla.

DOOM

persifláre (-si-fla-) s. f., g.-d. art. persiflắrii; pl. persiflắri
persiflării
PERSIFLÁRE, persiflări, s. f. Acțiunea de a persifla și rezultatul ei; zeflemisire, persiflaj. – V. persifla.

DOOM

persifláre (-si-fla-) s. f., g.-d. art. persiflắrii; pl. persiflắri
persiflările
PERSIFLÁRE, persiflări, s. f. Acțiunea de a persifla și rezultatul ei; zeflemisire, persiflaj. – V. persifla.

DOOM

persifláre (-si-fla-) s. f., g.-d. art. persiflắrii; pl. persiflắri
persiflărilor
PERSIFLÁRE, persiflări, s. f. Acțiunea de a persifla și rezultatul ei; zeflemisire, persiflaj. – V. persifla.

DOOM

persifláre (-si-fla-) s. f., g.-d. art. persiflắrii; pl. persiflắri
persist
PERSISTÁ, persíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne neclintit în hotărârile, în atitudinile, în sentimentele etc. sale; a stărui în continuare. 2. A continua să existe, să fie, să se mențină; a se menține, a dura, a dăinui. – Din fr. persister.

DOOM

persistá (a ~) vb., ind. prez. 3 persístă
persista
PERSISTÁ, persíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne neclintit în hotărârile, în atitudinile, în sentimentele etc. sale; a stărui în continuare. 2. A continua să existe, să fie, să se mențină; a se menține, a dura, a dăinui. – Din fr. persister.

DOOM

persistá (a ~) vb., ind. prez. 3 persístă
persistai
PERSISTÁ, persíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne neclintit în hotărârile, în atitudinile, în sentimentele etc. sale; a stărui în continuare. 2. A continua să existe, să fie, să se mențină; a se menține, a dura, a dăinui. – Din fr. persister.

DOOM

persistá (a ~) vb., ind. prez. 3 persístă
persistam
PERSISTÁ, persíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne neclintit în hotărârile, în atitudinile, în sentimentele etc. sale; a stărui în continuare. 2. A continua să existe, să fie, să se mențină; a se menține, a dura, a dăinui. – Din fr. persister.

DOOM

persistá (a ~) vb., ind. prez. 3 persístă
persistare
PERSISTÁ, persíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne neclintit în hotărârile, în atitudinile, în sentimentele etc. sale; a stărui în continuare. 2. A continua să existe, să fie, să se mențină; a se menține, a dura, a dăinui. – Din fr. persister.

DOOM

persistá (a ~) vb., ind. prez. 3 persístă
persistară
PERSISTÁ, persíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne neclintit în hotărârile, în atitudinile, în sentimentele etc. sale; a stărui în continuare. 2. A continua să existe, să fie, să se mențină; a se menține, a dura, a dăinui. – Din fr. persister.

DOOM

persistá (a ~) vb., ind. prez. 3 persístă
persistarăm
PERSISTÁ, persíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne neclintit în hotărârile, în atitudinile, în sentimentele etc. sale; a stărui în continuare. 2. A continua să existe, să fie, să se mențină; a se menține, a dura, a dăinui. – Din fr. persister.

DOOM

persistá (a ~) vb., ind. prez. 3 persístă
persistarăți
PERSISTÁ, persíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne neclintit în hotărârile, în atitudinile, în sentimentele etc. sale; a stărui în continuare. 2. A continua să existe, să fie, să se mențină; a se menține, a dura, a dăinui. – Din fr. persister.

DOOM

persistá (a ~) vb., ind. prez. 3 persístă
persistase
PERSISTÁ, persíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne neclintit în hotărârile, în atitudinile, în sentimentele etc. sale; a stărui în continuare. 2. A continua să existe, să fie, să se mențină; a se menține, a dura, a dăinui. – Din fr. persister.

DOOM

persistá (a ~) vb., ind. prez. 3 persístă
persistasem
PERSISTÁ, persíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne neclintit în hotărârile, în atitudinile, în sentimentele etc. sale; a stărui în continuare. 2. A continua să existe, să fie, să se mențină; a se menține, a dura, a dăinui. – Din fr. persister.

DOOM

persistá (a ~) vb., ind. prez. 3 persístă
persistaseră
PERSISTÁ, persíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne neclintit în hotărârile, în atitudinile, în sentimentele etc. sale; a stărui în continuare. 2. A continua să existe, să fie, să se mențină; a se menține, a dura, a dăinui. – Din fr. persister.

DOOM

persistá (a ~) vb., ind. prez. 3 persístă
persistaserăm
PERSISTÁ, persíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne neclintit în hotărârile, în atitudinile, în sentimentele etc. sale; a stărui în continuare. 2. A continua să existe, să fie, să se mențină; a se menține, a dura, a dăinui. – Din fr. persister.

DOOM

persistá (a ~) vb., ind. prez. 3 persístă
persistaserăți
PERSISTÁ, persíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne neclintit în hotărârile, în atitudinile, în sentimentele etc. sale; a stărui în continuare. 2. A continua să existe, să fie, să se mențină; a se menține, a dura, a dăinui. – Din fr. persister.

DOOM

persistá (a ~) vb., ind. prez. 3 persístă
persistaseși
PERSISTÁ, persíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne neclintit în hotărârile, în atitudinile, în sentimentele etc. sale; a stărui în continuare. 2. A continua să existe, să fie, să se mențină; a se menține, a dura, a dăinui. – Din fr. persister.

DOOM

persistá (a ~) vb., ind. prez. 3 persístă
persistaseți
PERSISTÁ, persíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne neclintit în hotărârile, în atitudinile, în sentimentele etc. sale; a stărui în continuare. 2. A continua să existe, să fie, să se mențină; a se menține, a dura, a dăinui. – Din fr. persister.

DOOM

persistá (a ~) vb., ind. prez. 3 persístă
persistat
PERSISTÁ, persíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne neclintit în hotărârile, în atitudinile, în sentimentele etc. sale; a stărui în continuare. 2. A continua să existe, să fie, să se mențină; a se menține, a dura, a dăinui. – Din fr. persister.

DOOM

persistá (a ~) vb., ind. prez. 3 persístă
persistau
PERSISTÁ, persíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne neclintit în hotărârile, în atitudinile, în sentimentele etc. sale; a stărui în continuare. 2. A continua să existe, să fie, să se mențină; a se menține, a dura, a dăinui. – Din fr. persister.

DOOM

persistá (a ~) vb., ind. prez. 3 persístă
persistași
PERSISTÁ, persíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne neclintit în hotărârile, în atitudinile, în sentimentele etc. sale; a stărui în continuare. 2. A continua să existe, să fie, să se mențină; a se menține, a dura, a dăinui. – Din fr. persister.

DOOM

persistá (a ~) vb., ind. prez. 3 persístă
persistați
PERSISTÁ, persíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne neclintit în hotărârile, în atitudinile, în sentimentele etc. sale; a stărui în continuare. 2. A continua să existe, să fie, să se mențină; a se menține, a dura, a dăinui. – Din fr. persister.

DOOM

persistá (a ~) vb., ind. prez. 3 persístă
persiste
PERSISTÁ, persíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne neclintit în hotărârile, în atitudinile, în sentimentele etc. sale; a stărui în continuare. 2. A continua să existe, să fie, să se mențină; a se menține, a dura, a dăinui. – Din fr. persister.

DOOM

persistá (a ~) vb., ind. prez. 3 persístă
persistent
PERSISTÉNT, -Ă, persistenți, -te, adj. Care rămâne (multă vreme) neschimbat, care continuă să existe sau să dureze (multă vreme); care se menține fără să slăbească în intensitate. ◊ (Bot.) Frunze persistente = frunze care rămân verzi în timpul uneia sau mai multor ierni. – Din fr. persistant.

DOOM

persistént adj. m., pl. persisténți; f. persisténtă, pl. persisténte
persistenta
PERSISTÉNT, -Ă, persistenți, -te, adj. Care rămâne (multă vreme) neschimbat, care continuă să existe sau să dureze (multă vreme); care se menține fără să slăbească în intensitate. ◊ (Bot.) Frunze persistente = frunze care rămân verzi în timpul uneia sau mai multor ierni. – Din fr. persistant.

DOOM

persistént adj. m., pl. persisténți; f. persisténtă, pl. persisténte
persistente
PERSISTÉNT, -Ă, persistenți, -te, adj. Care rămâne (multă vreme) neschimbat, care continuă să existe sau să dureze (multă vreme); care se menține fără să slăbească în intensitate. ◊ (Bot.) Frunze persistente = frunze care rămân verzi în timpul uneia sau mai multor ierni. – Din fr. persistant.

DOOM

persistént adj. m., pl. persisténți; f. persisténtă, pl. persisténte
persistentei
PERSISTÉNT, -Ă, persistenți, -te, adj. Care rămâne (multă vreme) neschimbat, care continuă să existe sau să dureze (multă vreme); care se menține fără să slăbească în intensitate. ◊ (Bot.) Frunze persistente = frunze care rămân verzi în timpul uneia sau mai multor ierni. – Din fr. persistant.

DOOM

persistént adj. m., pl. persisténți; f. persisténtă, pl. persisténte
persistentele
PERSISTÉNT, -Ă, persistenți, -te, adj. Care rămâne (multă vreme) neschimbat, care continuă să existe sau să dureze (multă vreme); care se menține fără să slăbească în intensitate. ◊ (Bot.) Frunze persistente = frunze care rămân verzi în timpul uneia sau mai multor ierni. – Din fr. persistant.

DOOM

persistént adj. m., pl. persisténți; f. persisténtă, pl. persisténte
persistentelor
PERSISTÉNT, -Ă, persistenți, -te, adj. Care rămâne (multă vreme) neschimbat, care continuă să existe sau să dureze (multă vreme); care se menține fără să slăbească în intensitate. ◊ (Bot.) Frunze persistente = frunze care rămân verzi în timpul uneia sau mai multor ierni. – Din fr. persistant.

DOOM

persistént adj. m., pl. persisténți; f. persisténtă, pl. persisténte
persistentul
PERSISTÉNT, -Ă, persistenți, -te, adj. Care rămâne (multă vreme) neschimbat, care continuă să existe sau să dureze (multă vreme); care se menține fără să slăbească în intensitate. ◊ (Bot.) Frunze persistente = frunze care rămân verzi în timpul uneia sau mai multor ierni. – Din fr. persistant.

DOOM

persistént adj. m., pl. persisténți; f. persisténtă, pl. persisténte
persistentului
PERSISTÉNT, -Ă, persistenți, -te, adj. Care rămâne (multă vreme) neschimbat, care continuă să existe sau să dureze (multă vreme); care se menține fără să slăbească în intensitate. ◊ (Bot.) Frunze persistente = frunze care rămân verzi în timpul uneia sau mai multor ierni. – Din fr. persistant.

DOOM

persistént adj. m., pl. persisténți; f. persisténtă, pl. persisténte
persistența
PERSISTÉNȚĂ s. f. Acțiunea sau faptul de a persista; caracterul a ceea ce este persistent; însușirea de a fi persistent. ◊ Persistența imaginilor = fenomen (pe care se bazează cinematografia) care constă în menținerea senzației vizuale pe retină un anumit timp după dispariția obiectului văzut. – Din fr. persistance.

DOOM

persisténță s. f., g.-d. art. persisténței
persistențe
PERSISTÉNȚĂ s. f. Acțiunea sau faptul de a persista; caracterul a ceea ce este persistent; însușirea de a fi persistent. ◊ Persistența imaginilor = fenomen (pe care se bazează cinematografia) care constă în menținerea senzației vizuale pe retină un anumit timp după dispariția obiectului văzut. – Din fr. persistance.

DOOM

persisténță s. f., g.-d. art. persisténței
persistenței
PERSISTÉNȚĂ s. f. Acțiunea sau faptul de a persista; caracterul a ceea ce este persistent; însușirea de a fi persistent. ◊ Persistența imaginilor = fenomen (pe care se bazează cinematografia) care constă în menținerea senzației vizuale pe retină un anumit timp după dispariția obiectului văzut. – Din fr. persistance.

DOOM

persisténță s. f., g.-d. art. persisténței
persistențele
PERSISTÉNȚĂ s. f. Acțiunea sau faptul de a persista; caracterul a ceea ce este persistent; însușirea de a fi persistent. ◊ Persistența imaginilor = fenomen (pe care se bazează cinematografia) care constă în menținerea senzației vizuale pe retină un anumit timp după dispariția obiectului văzut. – Din fr. persistance.

DOOM

persisténță s. f., g.-d. art. persisténței
persistențelor
PERSISTÉNȚĂ s. f. Acțiunea sau faptul de a persista; caracterul a ceea ce este persistent; însușirea de a fi persistent. ◊ Persistența imaginilor = fenomen (pe care se bazează cinematografia) care constă în menținerea senzației vizuale pe retină un anumit timp după dispariția obiectului văzut. – Din fr. persistance.

DOOM

persisténță s. f., g.-d. art. persisténței
persistenți
PERSISTÉNT, -Ă, persistenți, -te, adj. Care rămâne (multă vreme) neschimbat, care continuă să existe sau să dureze (multă vreme); care se menține fără să slăbească în intensitate. ◊ (Bot.) Frunze persistente = frunze care rămân verzi în timpul uneia sau mai multor ierni. – Din fr. persistant.

DOOM

persistént adj. m., pl. persisténți; f. persisténtă, pl. persisténte
persistenții
PERSISTÉNT, -Ă, persistenți, -te, adj. Care rămâne (multă vreme) neschimbat, care continuă să existe sau să dureze (multă vreme); care se menține fără să slăbească în intensitate. ◊ (Bot.) Frunze persistente = frunze care rămân verzi în timpul uneia sau mai multor ierni. – Din fr. persistant.

DOOM

persistént adj. m., pl. persisténți; f. persisténtă, pl. persisténte
persistenților
PERSISTÉNT, -Ă, persistenți, -te, adj. Care rămâne (multă vreme) neschimbat, care continuă să existe sau să dureze (multă vreme); care se menține fără să slăbească în intensitate. ◊ (Bot.) Frunze persistente = frunze care rămân verzi în timpul uneia sau mai multor ierni. – Din fr. persistant.

DOOM

persistént adj. m., pl. persisténți; f. persisténtă, pl. persisténte
persistând
PERSISTÁ, persíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne neclintit în hotărârile, în atitudinile, în sentimentele etc. sale; a stărui în continuare. 2. A continua să existe, să fie, să se mențină; a se menține, a dura, a dăinui. – Din fr. persister.

DOOM

persistá (a ~) vb., ind. prez. 3 persístă
persistînd
PERSISTÁ, persíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne neclintit în hotărârile, în atitudinile, în sentimentele etc. sale; a stărui în continuare. 2. A continua să existe, să fie, să se mențină; a se menține, a dura, a dăinui. – Din fr. persister.

DOOM

persistá (a ~) vb., ind. prez. 3 persístă
persiști
PERSISTÁ, persíst, vb. I. Intranz. 1. A rămâne neclintit în hotărârile, în atitudinile, în sentimentele etc. sale; a stărui în continuare. 2. A continua să existe, să fie, să se mențină; a se menține, a dura, a dăinui. – Din fr. persister.

DOOM

persistá (a ~) vb., ind. prez. 3 persístă
persoana
PERSOÁNĂ, persoane, s. f. 1. Individ al speciei umane, om considerat prin totalitatea însușirilor sale fizice și psihice; ființă omenească, ins. ♦ În persoană =loc. adj. și adv. însuși, personal, singur (fără intermediul cuiva); b) loc. adj. întruchipat, în carne și oase, personificat. + (înv.) Personaj (2). 2. (În sintagmele) Persoană fizică = om considerat ca subiect cu drepturi și cu obligații și care participă în această calitate la raporturile juridice civile. Persoană juridică (sau morală) = organizație, instituție etc. care, având o alcătuire de sine stătătoare și un patrimoniu propriu în vederea îndeplinirii unui anume scop admis de lege, este subiect cu drepturi și cu obligații, deosebit de persoanele fizice care intră în componența acestora. 3. Categorie gramaticală specifică verbului și unor pronume (personal, reflexiv, posesiv, de întărire), prin care se indică vorbitorul, interlocutorul și orice obiect deosebit de vorbitor și de interlocutor; fiecare dintre formele flexionare ale verbului și ale unor pronume prin care se indică raporturile de mai sus. 4. (Rel.) Subiectul care este și își asumă în mod individual substanța comună a lui Dumnezeu: Dumnezeu este unu în trei persoane, Hristos este unu ca persoană. – Din lat. persona, germ. Person, fr. personne.

DOOM

persoánă s. f., g.-d. art. persoánei; pl. persoáne
persoane
PERSOÁNĂ, persoane, s. f. 1. Individ al speciei umane, om considerat prin totalitatea însușirilor sale fizice și psihice; ființă omenească, ins. ♦ În persoană =loc. adj. și adv. însuși, personal, singur (fără intermediul cuiva); b) loc. adj. întruchipat, în carne și oase, personificat. + (înv.) Personaj (2). 2. (În sintagmele) Persoană fizică = om considerat ca subiect cu drepturi și cu obligații și care participă în această calitate la raporturile juridice civile. Persoană juridică (sau morală) = organizație, instituție etc. care, având o alcătuire de sine stătătoare și un patrimoniu propriu în vederea îndeplinirii unui anume scop admis de lege, este subiect cu drepturi și cu obligații, deosebit de persoanele fizice care intră în componența acestora. 3. Categorie gramaticală specifică verbului și unor pronume (personal, reflexiv, posesiv, de întărire), prin care se indică vorbitorul, interlocutorul și orice obiect deosebit de vorbitor și de interlocutor; fiecare dintre formele flexionare ale verbului și ale unor pronume prin care se indică raporturile de mai sus. 4. (Rel.) Subiectul care este și își asumă în mod individual substanța comună a lui Dumnezeu: Dumnezeu este unu în trei persoane, Hristos este unu ca persoană. – Din lat. persona, germ. Person, fr. personne.

DOOM

persoánă s. f., g.-d. art. persoánei; pl. persoáne
persoanei
PERSOÁNĂ, persoane, s. f. 1. Individ al speciei umane, om considerat prin totalitatea însușirilor sale fizice și psihice; ființă omenească, ins. ♦ În persoană =loc. adj. și adv. însuși, personal, singur (fără intermediul cuiva); b) loc. adj. întruchipat, în carne și oase, personificat. + (înv.) Personaj (2). 2. (În sintagmele) Persoană fizică = om considerat ca subiect cu drepturi și cu obligații și care participă în această calitate la raporturile juridice civile. Persoană juridică (sau morală) = organizație, instituție etc. care, având o alcătuire de sine stătătoare și un patrimoniu propriu în vederea îndeplinirii unui anume scop admis de lege, este subiect cu drepturi și cu obligații, deosebit de persoanele fizice care intră în componența acestora. 3. Categorie gramaticală specifică verbului și unor pronume (personal, reflexiv, posesiv, de întărire), prin care se indică vorbitorul, interlocutorul și orice obiect deosebit de vorbitor și de interlocutor; fiecare dintre formele flexionare ale verbului și ale unor pronume prin care se indică raporturile de mai sus. 4. (Rel.) Subiectul care este și își asumă în mod individual substanța comună a lui Dumnezeu: Dumnezeu este unu în trei persoane, Hristos este unu ca persoană. – Din lat. persona, germ. Person, fr. personne.

DOOM

persoánă s. f., g.-d. art. persoánei; pl. persoáne
persoanele
PERSOÁNĂ, persoane, s. f. 1. Individ al speciei umane, om considerat prin totalitatea însușirilor sale fizice și psihice; ființă omenească, ins. ♦ În persoană =loc. adj. și adv. însuși, personal, singur (fără intermediul cuiva); b) loc. adj. întruchipat, în carne și oase, personificat. + (înv.) Personaj (2). 2. (În sintagmele) Persoană fizică = om considerat ca subiect cu drepturi și cu obligații și care participă în această calitate la raporturile juridice civile. Persoană juridică (sau morală) = organizație, instituție etc. care, având o alcătuire de sine stătătoare și un patrimoniu propriu în vederea îndeplinirii unui anume scop admis de lege, este subiect cu drepturi și cu obligații, deosebit de persoanele fizice care intră în componența acestora. 3. Categorie gramaticală specifică verbului și unor pronume (personal, reflexiv, posesiv, de întărire), prin care se indică vorbitorul, interlocutorul și orice obiect deosebit de vorbitor și de interlocutor; fiecare dintre formele flexionare ale verbului și ale unor pronume prin care se indică raporturile de mai sus. 4. (Rel.) Subiectul care este și își asumă în mod individual substanța comună a lui Dumnezeu: Dumnezeu este unu în trei persoane, Hristos este unu ca persoană. – Din lat. persona, germ. Person, fr. personne.

DOOM

persoánă s. f., g.-d. art. persoánei; pl. persoáne
persoanelor
PERSOÁNĂ, persoane, s. f. 1. Individ al speciei umane, om considerat prin totalitatea însușirilor sale fizice și psihice; ființă omenească, ins. ♦ În persoană =loc. adj. și adv. însuși, personal, singur (fără intermediul cuiva); b) loc. adj. întruchipat, în carne și oase, personificat. + (înv.) Personaj (2). 2. (În sintagmele) Persoană fizică = om considerat ca subiect cu drepturi și cu obligații și care participă în această calitate la raporturile juridice civile. Persoană juridică (sau morală) = organizație, instituție etc. care, având o alcătuire de sine stătătoare și un patrimoniu propriu în vederea îndeplinirii unui anume scop admis de lege, este subiect cu drepturi și cu obligații, deosebit de persoanele fizice care intră în componența acestora. 3. Categorie gramaticală specifică verbului și unor pronume (personal, reflexiv, posesiv, de întărire), prin care se indică vorbitorul, interlocutorul și orice obiect deosebit de vorbitor și de interlocutor; fiecare dintre formele flexionare ale verbului și ale unor pronume prin care se indică raporturile de mai sus. 4. (Rel.) Subiectul care este și își asumă în mod individual substanța comună a lui Dumnezeu: Dumnezeu este unu în trei persoane, Hristos este unu ca persoană. – Din lat. persona, germ. Person, fr. personne.

DOOM

persoánă s. f., g.-d. art. persoánei; pl. persoáne
persona
PERSÓNA GRÁTA, personae gratae, loc. s. f. Persoană agreată de un guvern pe lângă care este acreditată diplomatic. – Loc. lat.

DOOM

persóna gráta (lat.) loc. s. f., pl. persónae grátae [ae pron. e]
persona
PERSÓNA NON GRÁTA, personae non gratae, loc. s. f. Denumire folosită pentru a desemna un reprezentant diplomatic despre care statul în care a fost acreditat declară că trebuie să-și înceteze activitatea pe teritoriul respectiv; p. gener. persoană indezirabilă. – Loc. lat.

DOOM

persóna non gráta (lat.) loc. s. f., pl. persónae non grátae [ae pron. e]
personae
PERSÓNA GRÁTA, personae gratae, loc. s. f. Persoană agreată de un guvern pe lângă care este acreditată diplomatic. – Loc. lat.

DOOM

persóna gráta (lat.) loc. s. f., pl. persónae grátae [ae pron. e]
personae
PERSÓNA NON GRÁTA, personae non gratae, loc. s. f. Denumire folosită pentru a desemna un reprezentant diplomatic despre care statul în care a fost acreditat declară că trebuie să-și înceteze activitatea pe teritoriul respectiv; p. gener. persoană indezirabilă. – Loc. lat.

DOOM

persóna non gráta (lat.) loc. s. f., pl. persónae non grátae [ae pron. e]
personagiu
PERSONÁJ, personaje, s. n. 1. Persoană (1) care deține o funcție importantă în viața politică, socială, culturală; personalitate (3) 2. Fiecare dintre persoanele (1) care figurează într-o operă literară; erou într-o operă literară, muzicală, cinematografică sau plastică. ◊ Personaj alegoric = personificare, în literatură sau în artele plastice, a unei noțiuni abstracte, a unei idei, a unor sentimente etc. ♦ P. anal. Persoană care are un rol în anumite întâmplări. [Var.: (rar) personágiu s. n.] – Din fr. personnage, it. personaggio.

DOOM

personáj s. n., pl. personáje
personaj
PERSONÁJ, personaje, s. n. 1. Persoană (1) care deține o funcție importantă în viața politică, socială, culturală; personalitate (3) 2. Fiecare dintre persoanele (1) care figurează într-o operă literară; erou într-o operă literară, muzicală, cinematografică sau plastică. ◊ Personaj alegoric = personificare, în literatură sau în artele plastice, a unei noțiuni abstracte, a unei idei, a unor sentimente etc. ♦ P. anal. Persoană care are un rol în anumite întâmplări. [Var.: (rar) personágiu s. n.] – Din fr. personnage, it. personaggio.

DOOM

personáj s. n., pl. personáje
personaje
PERSONÁJ, personaje, s. n. 1. Persoană (1) care deține o funcție importantă în viața politică, socială, culturală; personalitate (3) 2. Fiecare dintre persoanele (1) care figurează într-o operă literară; erou într-o operă literară, muzicală, cinematografică sau plastică. ◊ Personaj alegoric = personificare, în literatură sau în artele plastice, a unei noțiuni abstracte, a unei idei, a unor sentimente etc. ♦ P. anal. Persoană care are un rol în anumite întâmplări. [Var.: (rar) personágiu s. n.] – Din fr. personnage, it. personaggio.

DOOM

personáj s. n., pl. personáje
personajele
PERSONÁJ, personaje, s. n. 1. Persoană (1) care deține o funcție importantă în viața politică, socială, culturală; personalitate (3) 2. Fiecare dintre persoanele (1) care figurează într-o operă literară; erou într-o operă literară, muzicală, cinematografică sau plastică. ◊ Personaj alegoric = personificare, în literatură sau în artele plastice, a unei noțiuni abstracte, a unei idei, a unor sentimente etc. ♦ P. anal. Persoană care are un rol în anumite întâmplări. [Var.: (rar) personágiu s. n.] – Din fr. personnage, it. personaggio.

DOOM

personáj s. n., pl. personáje
personajelor
PERSONÁJ, personaje, s. n. 1. Persoană (1) care deține o funcție importantă în viața politică, socială, culturală; personalitate (3) 2. Fiecare dintre persoanele (1) care figurează într-o operă literară; erou într-o operă literară, muzicală, cinematografică sau plastică. ◊ Personaj alegoric = personificare, în literatură sau în artele plastice, a unei noțiuni abstracte, a unei idei, a unor sentimente etc. ♦ P. anal. Persoană care are un rol în anumite întâmplări. [Var.: (rar) personágiu s. n.] – Din fr. personnage, it. personaggio.

DOOM

personáj s. n., pl. personáje
personajul
PERSONÁJ, personaje, s. n. 1. Persoană (1) care deține o funcție importantă în viața politică, socială, culturală; personalitate (3) 2. Fiecare dintre persoanele (1) care figurează într-o operă literară; erou într-o operă literară, muzicală, cinematografică sau plastică. ◊ Personaj alegoric = personificare, în literatură sau în artele plastice, a unei noțiuni abstracte, a unei idei, a unor sentimente etc. ♦ P. anal. Persoană care are un rol în anumite întâmplări. [Var.: (rar) personágiu s. n.] – Din fr. personnage, it. personaggio.

DOOM

personáj s. n., pl. personáje
personajului
PERSONÁJ, personaje, s. n. 1. Persoană (1) care deține o funcție importantă în viața politică, socială, culturală; personalitate (3) 2. Fiecare dintre persoanele (1) care figurează într-o operă literară; erou într-o operă literară, muzicală, cinematografică sau plastică. ◊ Personaj alegoric = personificare, în literatură sau în artele plastice, a unei noțiuni abstracte, a unei idei, a unor sentimente etc. ♦ P. anal. Persoană care are un rol în anumite întâmplări. [Var.: (rar) personágiu s. n.] – Din fr. personnage, it. personaggio.

DOOM

personáj s. n., pl. personáje
personal
PERSONÁL, -Ă, personali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care aparține unei anumite persoane (1), privitor la o anumită persoană, care este specific, caracteristic pentru o persoană; individual, propriu. ◊ Legături personale = legături de prietenie. Răspundere personală = răspundere care îi revine cuiva sau pe care și-o asumă cineva individual. ♦ Original. ♦ Cu personalitate puternică, marcată. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al persoanei care vorbește; direct, în persoană, nemijlocit. 2. (În sintagmele) Tren personal (și substantivat, n.) = tren de persoane (1), care circulă cu o viteză relativ mică și care oprește în toate stațiile. (Gram.) Pronume personal = pronume care desemnează diferitele persoane (1) și care se declină schimbându-și forma după persoană, număr și caz. (Gram.) Mod personal = mod ale cărui forme se modifică după cele trei persoane (3). (Gram.) Gen personal = categorie gramaticală existentă în unele limbi care diferențiază persoanele de animale și de lucruri. II. S. n. 1. (Cu sens colectiv) Totalitatea persoanelor (1) care lucrează într-o întreprindere, într-o instituție, pe un vehicul de transport terestru sau aerian etc. ♦ Categorie de angajați stabilită după anumite criterii: pregătire, specializare, sector de activitate etc. ♦ Serviciu dintr-o întreprindere sau instituție care se ocupă cu angajarea salariaților, cu evidența lor. 2. Categorie de lucrători din cadrul unei întreprinderi sau instituții care îndeplinesc o muncă cu același specific. – Din lat. personalis, germ. personell, personal, it. personale, fr. personnel.

DOOM

personál2 s. n., (trenuri) pl. personále
personal
PERSONÁL1 s. n. Totalitatea persoanelor care lucrează ca salariați într-o întreprindere, într-o instituție etc. Drumea a fost salutat de personal. CAMIL PETRESCU, T. II 87. El numi un comitet teatral, care să se ocupe cu alegerea pieselor, cu înființarea personalului. NEGRUZZI, S. I 341. ♦ Categorie de salariați, în cadrul unei instituții sau întreprinderi, care îndeplinesc o anumită muncă. Personal tehnic. ♦ Totalitatea persoanelor de la bordul unui vehicul de transport terestru, naval sau aerian care exercită o funcție de conducere sau de serviciu. Călătorii își pregătesc grăbiți bagajele, spionați de ochii personalului de serviciu. BART, S. M. 40. Personalul trenului umblă forfota. CARAGIALE, O. II 163.
personala
PERSONÁL, -Ă, personali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care aparține unei anumite persoane (1), privitor la o anumită persoană, care este specific, caracteristic pentru o persoană; individual, propriu. ◊ Legături personale = legături de prietenie. Răspundere personală = răspundere care îi revine cuiva sau pe care și-o asumă cineva individual. ♦ Original. ♦ Cu personalitate puternică, marcată. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al persoanei care vorbește; direct, în persoană, nemijlocit. 2. (În sintagmele) Tren personal (și substantivat, n.) = tren de persoane (1), care circulă cu o viteză relativ mică și care oprește în toate stațiile. (Gram.) Pronume personal = pronume care desemnează diferitele persoane (1) și care se declină schimbându-și forma după persoană, număr și caz. (Gram.) Mod personal = mod ale cărui forme se modifică după cele trei persoane (3). (Gram.) Gen personal = categorie gramaticală existentă în unele limbi care diferențiază persoanele de animale și de lucruri. II. S. n. 1. (Cu sens colectiv) Totalitatea persoanelor (1) care lucrează într-o întreprindere, într-o instituție, pe un vehicul de transport terestru sau aerian etc. ♦ Categorie de angajați stabilită după anumite criterii: pregătire, specializare, sector de activitate etc. ♦ Serviciu dintr-o întreprindere sau instituție care se ocupă cu angajarea salariaților, cu evidența lor. 2. Categorie de lucrători din cadrul unei întreprinderi sau instituții care îndeplinesc o muncă cu același specific. – Din lat. personalis, germ. personell, personal, it. personale, fr. personnel.

DOOM

personál2 s. n., (trenuri) pl. personále
personale
PERSONÁL, -Ă, personali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care aparține unei anumite persoane (1), privitor la o anumită persoană, care este specific, caracteristic pentru o persoană; individual, propriu. ◊ Legături personale = legături de prietenie. Răspundere personală = răspundere care îi revine cuiva sau pe care și-o asumă cineva individual. ♦ Original. ♦ Cu personalitate puternică, marcată. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al persoanei care vorbește; direct, în persoană, nemijlocit. 2. (În sintagmele) Tren personal (și substantivat, n.) = tren de persoane (1), care circulă cu o viteză relativ mică și care oprește în toate stațiile. (Gram.) Pronume personal = pronume care desemnează diferitele persoane (1) și care se declină schimbându-și forma după persoană, număr și caz. (Gram.) Mod personal = mod ale cărui forme se modifică după cele trei persoane (3). (Gram.) Gen personal = categorie gramaticală existentă în unele limbi care diferențiază persoanele de animale și de lucruri. II. S. n. 1. (Cu sens colectiv) Totalitatea persoanelor (1) care lucrează într-o întreprindere, într-o instituție, pe un vehicul de transport terestru sau aerian etc. ♦ Categorie de angajați stabilită după anumite criterii: pregătire, specializare, sector de activitate etc. ♦ Serviciu dintr-o întreprindere sau instituție care se ocupă cu angajarea salariaților, cu evidența lor. 2. Categorie de lucrători din cadrul unei întreprinderi sau instituții care îndeplinesc o muncă cu același specific. – Din lat. personalis, germ. personell, personal, it. personale, fr. personnel.

DOOM

personál2 s. n., (trenuri) pl. personále
personalei
PERSONÁL, -Ă, personali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care aparține unei anumite persoane (1), privitor la o anumită persoană, care este specific, caracteristic pentru o persoană; individual, propriu. ◊ Legături personale = legături de prietenie. Răspundere personală = răspundere care îi revine cuiva sau pe care și-o asumă cineva individual. ♦ Original. ♦ Cu personalitate puternică, marcată. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al persoanei care vorbește; direct, în persoană, nemijlocit. 2. (În sintagmele) Tren personal (și substantivat, n.) = tren de persoane (1), care circulă cu o viteză relativ mică și care oprește în toate stațiile. (Gram.) Pronume personal = pronume care desemnează diferitele persoane (1) și care se declină schimbându-și forma după persoană, număr și caz. (Gram.) Mod personal = mod ale cărui forme se modifică după cele trei persoane (3). (Gram.) Gen personal = categorie gramaticală existentă în unele limbi care diferențiază persoanele de animale și de lucruri. II. S. n. 1. (Cu sens colectiv) Totalitatea persoanelor (1) care lucrează într-o întreprindere, într-o instituție, pe un vehicul de transport terestru sau aerian etc. ♦ Categorie de angajați stabilită după anumite criterii: pregătire, specializare, sector de activitate etc. ♦ Serviciu dintr-o întreprindere sau instituție care se ocupă cu angajarea salariaților, cu evidența lor. 2. Categorie de lucrători din cadrul unei întreprinderi sau instituții care îndeplinesc o muncă cu același specific. – Din lat. personalis, germ. personell, personal, it. personale, fr. personnel.

DOOM

personál2 s. n., (trenuri) pl. personále
personalele
PERSONÁL, -Ă, personali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care aparține unei anumite persoane (1), privitor la o anumită persoană, care este specific, caracteristic pentru o persoană; individual, propriu. ◊ Legături personale = legături de prietenie. Răspundere personală = răspundere care îi revine cuiva sau pe care și-o asumă cineva individual. ♦ Original. ♦ Cu personalitate puternică, marcată. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al persoanei care vorbește; direct, în persoană, nemijlocit. 2. (În sintagmele) Tren personal (și substantivat, n.) = tren de persoane (1), care circulă cu o viteză relativ mică și care oprește în toate stațiile. (Gram.) Pronume personal = pronume care desemnează diferitele persoane (1) și care se declină schimbându-și forma după persoană, număr și caz. (Gram.) Mod personal = mod ale cărui forme se modifică după cele trei persoane (3). (Gram.) Gen personal = categorie gramaticală existentă în unele limbi care diferențiază persoanele de animale și de lucruri. II. S. n. 1. (Cu sens colectiv) Totalitatea persoanelor (1) care lucrează într-o întreprindere, într-o instituție, pe un vehicul de transport terestru sau aerian etc. ♦ Categorie de angajați stabilită după anumite criterii: pregătire, specializare, sector de activitate etc. ♦ Serviciu dintr-o întreprindere sau instituție care se ocupă cu angajarea salariaților, cu evidența lor. 2. Categorie de lucrători din cadrul unei întreprinderi sau instituții care îndeplinesc o muncă cu același specific. – Din lat. personalis, germ. personell, personal, it. personale, fr. personnel.

DOOM

personál2 s. n., (trenuri) pl. personále
personalelor
PERSONÁL, -Ă, personali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care aparține unei anumite persoane (1), privitor la o anumită persoană, care este specific, caracteristic pentru o persoană; individual, propriu. ◊ Legături personale = legături de prietenie. Răspundere personală = răspundere care îi revine cuiva sau pe care și-o asumă cineva individual. ♦ Original. ♦ Cu personalitate puternică, marcată. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al persoanei care vorbește; direct, în persoană, nemijlocit. 2. (În sintagmele) Tren personal (și substantivat, n.) = tren de persoane (1), care circulă cu o viteză relativ mică și care oprește în toate stațiile. (Gram.) Pronume personal = pronume care desemnează diferitele persoane (1) și care se declină schimbându-și forma după persoană, număr și caz. (Gram.) Mod personal = mod ale cărui forme se modifică după cele trei persoane (3). (Gram.) Gen personal = categorie gramaticală existentă în unele limbi care diferențiază persoanele de animale și de lucruri. II. S. n. 1. (Cu sens colectiv) Totalitatea persoanelor (1) care lucrează într-o întreprindere, într-o instituție, pe un vehicul de transport terestru sau aerian etc. ♦ Categorie de angajați stabilită după anumite criterii: pregătire, specializare, sector de activitate etc. ♦ Serviciu dintr-o întreprindere sau instituție care se ocupă cu angajarea salariaților, cu evidența lor. 2. Categorie de lucrători din cadrul unei întreprinderi sau instituții care îndeplinesc o muncă cu același specific. – Din lat. personalis, germ. personell, personal, it. personale, fr. personnel.

DOOM

personál2 s. n., (trenuri) pl. personále
personali
PERSONÁL, -Ă, personali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care aparține unei anumite persoane (1), privitor la o anumită persoană, care este specific, caracteristic pentru o persoană; individual, propriu. ◊ Legături personale = legături de prietenie. Răspundere personală = răspundere care îi revine cuiva sau pe care și-o asumă cineva individual. ♦ Original. ♦ Cu personalitate puternică, marcată. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al persoanei care vorbește; direct, în persoană, nemijlocit. 2. (În sintagmele) Tren personal (și substantivat, n.) = tren de persoane (1), care circulă cu o viteză relativ mică și care oprește în toate stațiile. (Gram.) Pronume personal = pronume care desemnează diferitele persoane (1) și care se declină schimbându-și forma după persoană, număr și caz. (Gram.) Mod personal = mod ale cărui forme se modifică după cele trei persoane (3). (Gram.) Gen personal = categorie gramaticală existentă în unele limbi care diferențiază persoanele de animale și de lucruri. II. S. n. 1. (Cu sens colectiv) Totalitatea persoanelor (1) care lucrează într-o întreprindere, într-o instituție, pe un vehicul de transport terestru sau aerian etc. ♦ Categorie de angajați stabilită după anumite criterii: pregătire, specializare, sector de activitate etc. ♦ Serviciu dintr-o întreprindere sau instituție care se ocupă cu angajarea salariaților, cu evidența lor. 2. Categorie de lucrători din cadrul unei întreprinderi sau instituții care îndeplinesc o muncă cu același specific. – Din lat. personalis, germ. personell, personal, it. personale, fr. personnel.

DOOM

personál2 s. n., (trenuri) pl. personále
personalia
PERSONÁLIA s.f.pl. (Liv.) Informații complementare în prezentarea persoanei căreia îi este închinată o lucrare. [< lat. personalia].
personalii
PERSONÁL, -Ă, personali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care aparține unei anumite persoane (1), privitor la o anumită persoană, care este specific, caracteristic pentru o persoană; individual, propriu. ◊ Legături personale = legături de prietenie. Răspundere personală = răspundere care îi revine cuiva sau pe care și-o asumă cineva individual. ♦ Original. ♦ Cu personalitate puternică, marcată. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al persoanei care vorbește; direct, în persoană, nemijlocit. 2. (În sintagmele) Tren personal (și substantivat, n.) = tren de persoane (1), care circulă cu o viteză relativ mică și care oprește în toate stațiile. (Gram.) Pronume personal = pronume care desemnează diferitele persoane (1) și care se declină schimbându-și forma după persoană, număr și caz. (Gram.) Mod personal = mod ale cărui forme se modifică după cele trei persoane (3). (Gram.) Gen personal = categorie gramaticală existentă în unele limbi care diferențiază persoanele de animale și de lucruri. II. S. n. 1. (Cu sens colectiv) Totalitatea persoanelor (1) care lucrează într-o întreprindere, într-o instituție, pe un vehicul de transport terestru sau aerian etc. ♦ Categorie de angajați stabilită după anumite criterii: pregătire, specializare, sector de activitate etc. ♦ Serviciu dintr-o întreprindere sau instituție care se ocupă cu angajarea salariaților, cu evidența lor. 2. Categorie de lucrători din cadrul unei întreprinderi sau instituții care îndeplinesc o muncă cu același specific. – Din lat. personalis, germ. personell, personal, it. personale, fr. personnel.

DOOM

personál2 s. n., (trenuri) pl. personále
personalilor
PERSONÁL, -Ă, personali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care aparține unei anumite persoane (1), privitor la o anumită persoană, care este specific, caracteristic pentru o persoană; individual, propriu. ◊ Legături personale = legături de prietenie. Răspundere personală = răspundere care îi revine cuiva sau pe care și-o asumă cineva individual. ♦ Original. ♦ Cu personalitate puternică, marcată. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al persoanei care vorbește; direct, în persoană, nemijlocit. 2. (În sintagmele) Tren personal (și substantivat, n.) = tren de persoane (1), care circulă cu o viteză relativ mică și care oprește în toate stațiile. (Gram.) Pronume personal = pronume care desemnează diferitele persoane (1) și care se declină schimbându-și forma după persoană, număr și caz. (Gram.) Mod personal = mod ale cărui forme se modifică după cele trei persoane (3). (Gram.) Gen personal = categorie gramaticală existentă în unele limbi care diferențiază persoanele de animale și de lucruri. II. S. n. 1. (Cu sens colectiv) Totalitatea persoanelor (1) care lucrează într-o întreprindere, într-o instituție, pe un vehicul de transport terestru sau aerian etc. ♦ Categorie de angajați stabilită după anumite criterii: pregătire, specializare, sector de activitate etc. ♦ Serviciu dintr-o întreprindere sau instituție care se ocupă cu angajarea salariaților, cu evidența lor. 2. Categorie de lucrători din cadrul unei întreprinderi sau instituții care îndeplinesc o muncă cu același specific. – Din lat. personalis, germ. personell, personal, it. personale, fr. personnel.

DOOM

personál2 s. n., (trenuri) pl. personále
personalism
PERSONALÍSM s. n. 1. Atitudine a cuiva care ia în considerare în primul rând punctele de vedere și interesele personale; subiectivism. 2. (Fil.) Concepție potrivit căreia Dumnezeu este persoană, în opoziție cu modul în care este conceput în panteism și idealismul absolut. – Din fr. personnalisme. Cf. germ. Personalismus.

DOOM

personalísm s. n.
personalismul
PERSONALÍSM s. n. 1. Atitudine a cuiva care ia în considerare în primul rând punctele de vedere și interesele personale; subiectivism. 2. (Fil.) Concepție potrivit căreia Dumnezeu este persoană, în opoziție cu modul în care este conceput în panteism și idealismul absolut. – Din fr. personnalisme. Cf. germ. Personalismus.

DOOM

personalísm s. n.
personalismului
PERSONALÍSM s. n. 1. Atitudine a cuiva care ia în considerare în primul rând punctele de vedere și interesele personale; subiectivism. 2. (Fil.) Concepție potrivit căreia Dumnezeu este persoană, în opoziție cu modul în care este conceput în panteism și idealismul absolut. – Din fr. personnalisme. Cf. germ. Personalismus.

DOOM

personalísm s. n.
personalist
PERSONALÍST, -Ă, personaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține personalismului, privitor la personalism, care manifestă personalism; subiectivist. 2. S. m. și f. Adept al personalismului. – Din fr. personnaliste.

DOOM

personalíst adj. m., s. m., pl. personalíști; adj. f., s. f. personalístă, pl. personalíste
personalist
PERSONALÍST, -Ă, personaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține personalismului, privitor la personalism, care manifestă personalism; subiectivist. 2. S. m. și f. Adept al personalismului. – Din fr. personnaliste.

DOOM

personalíst adj. m., s. m., pl. personalíști; adj. f., s. f. personalístă, pl. personalíste
personalista
PERSONALÍST, -Ă, personaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține personalismului, privitor la personalism, care manifestă personalism; subiectivist. 2. S. m. și f. Adept al personalismului. – Din fr. personnaliste.

DOOM

personalíst adj. m., s. m., pl. personalíști; adj. f., s. f. personalístă, pl. personalíste
personalista
PERSONALÍST, -Ă, personaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține personalismului, privitor la personalism, care manifestă personalism; subiectivist. 2. S. m. și f. Adept al personalismului. – Din fr. personnaliste.

DOOM

personalíst adj. m., s. m., pl. personalíști; adj. f., s. f. personalístă, pl. personalíste
personaliste
PERSONALÍST, -Ă, personaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține personalismului, privitor la personalism, care manifestă personalism; subiectivist. 2. S. m. și f. Adept al personalismului. – Din fr. personnaliste.

DOOM

personalíst adj. m., s. m., pl. personalíști; adj. f., s. f. personalístă, pl. personalíste
personaliste
PERSONALÍST, -Ă, personaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține personalismului, privitor la personalism, care manifestă personalism; subiectivist. 2. S. m. și f. Adept al personalismului. – Din fr. personnaliste.

DOOM

personalíst adj. m., s. m., pl. personalíști; adj. f., s. f. personalístă, pl. personalíste
personalistei
PERSONALÍST, -Ă, personaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține personalismului, privitor la personalism, care manifestă personalism; subiectivist. 2. S. m. și f. Adept al personalismului. – Din fr. personnaliste.

DOOM

personalíst adj. m., s. m., pl. personalíști; adj. f., s. f. personalístă, pl. personalíste
personalistei
PERSONALÍST, -Ă, personaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține personalismului, privitor la personalism, care manifestă personalism; subiectivist. 2. S. m. și f. Adept al personalismului. – Din fr. personnaliste.

DOOM

personalíst adj. m., s. m., pl. personalíști; adj. f., s. f. personalístă, pl. personalíste
personalistele
PERSONALÍST, -Ă, personaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține personalismului, privitor la personalism, care manifestă personalism; subiectivist. 2. S. m. și f. Adept al personalismului. – Din fr. personnaliste.

DOOM

personalíst adj. m., s. m., pl. personalíști; adj. f., s. f. personalístă, pl. personalíste
personalistele
PERSONALÍST, -Ă, personaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține personalismului, privitor la personalism, care manifestă personalism; subiectivist. 2. S. m. și f. Adept al personalismului. – Din fr. personnaliste.

DOOM

personalíst adj. m., s. m., pl. personalíști; adj. f., s. f. personalístă, pl. personalíste
personalistelor
PERSONALÍST, -Ă, personaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține personalismului, privitor la personalism, care manifestă personalism; subiectivist. 2. S. m. și f. Adept al personalismului. – Din fr. personnaliste.

DOOM

personalíst adj. m., s. m., pl. personalíști; adj. f., s. f. personalístă, pl. personalíste
personalistelor
PERSONALÍST, -Ă, personaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține personalismului, privitor la personalism, care manifestă personalism; subiectivist. 2. S. m. și f. Adept al personalismului. – Din fr. personnaliste.

DOOM

personalíst adj. m., s. m., pl. personalíști; adj. f., s. f. personalístă, pl. personalíste
personalistul
PERSONALÍST, -Ă, personaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține personalismului, privitor la personalism, care manifestă personalism; subiectivist. 2. S. m. și f. Adept al personalismului. – Din fr. personnaliste.

DOOM

personalíst adj. m., s. m., pl. personalíști; adj. f., s. f. personalístă, pl. personalíste
personalistul
PERSONALÍST, -Ă, personaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține personalismului, privitor la personalism, care manifestă personalism; subiectivist. 2. S. m. și f. Adept al personalismului. – Din fr. personnaliste.

DOOM

personalíst adj. m., s. m., pl. personalíști; adj. f., s. f. personalístă, pl. personalíste
personalistului
PERSONALÍST, -Ă, personaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține personalismului, privitor la personalism, care manifestă personalism; subiectivist. 2. S. m. și f. Adept al personalismului. – Din fr. personnaliste.

DOOM

personalíst adj. m., s. m., pl. personalíști; adj. f., s. f. personalístă, pl. personalíste
personalistului
PERSONALÍST, -Ă, personaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține personalismului, privitor la personalism, care manifestă personalism; subiectivist. 2. S. m. și f. Adept al personalismului. – Din fr. personnaliste.

DOOM

personalíst adj. m., s. m., pl. personalíști; adj. f., s. f. personalístă, pl. personalíste
personalitate
PERSONALITÁTE, personalități, s. f. 1. Ceea ce este propriu, caracteristic fiecărei persoane (1) și o distinge ca individualitate conștientă și liberă; ansamblu de însușiri stabile ce caracterizează mental și comportamental o persoană; felul propriu de a fi al cuiva. ◊ Personalitate juridică = calitatea de subiect de drepturi și obligații a unei organizații. 2. Persoană cu aptitudini și cu însușiri deosebite, cu autoritate și prestigiu, care aduce o contribuție valoroasă în domeniul social-politic, cultural-științific etc. ♦ Personalitate istorică = conducător al unui stat, al unui popor etc. care prin activitatea sa exercită o influență apreciabilă asupra destinelor acestora, asupra desfășurării evenimentelor. Cultul personalității = divinizarea reprezentanților puterii bisericești și laici, sacralizarea acestei puteri. 3. Persoană (1) care deține o funcție importantă în viața politică, socială, culturală; personaj (1). 4. (Astăzi rar; mai ales la pl.) Aluzie tendențioasă și jignitoare la adresa unei persoane (1). – Din fr. personnalité, germ. Personalität.

DOOM

personalitáte s. f., g.-d. art. personalitắții; pl. personalitắți
personalitatea
PERSONALITÁTE, personalități, s. f. 1. Ceea ce este propriu, caracteristic fiecărei persoane (1) și o distinge ca individualitate conștientă și liberă; ansamblu de însușiri stabile ce caracterizează mental și comportamental o persoană; felul propriu de a fi al cuiva. ◊ Personalitate juridică = calitatea de subiect de drepturi și obligații a unei organizații. 2. Persoană cu aptitudini și cu însușiri deosebite, cu autoritate și prestigiu, care aduce o contribuție valoroasă în domeniul social-politic, cultural-științific etc. ♦ Personalitate istorică = conducător al unui stat, al unui popor etc. care prin activitatea sa exercită o influență apreciabilă asupra destinelor acestora, asupra desfășurării evenimentelor. Cultul personalității = divinizarea reprezentanților puterii bisericești și laici, sacralizarea acestei puteri. 3. Persoană (1) care deține o funcție importantă în viața politică, socială, culturală; personaj (1). 4. (Astăzi rar; mai ales la pl.) Aluzie tendențioasă și jignitoare la adresa unei persoane (1). – Din fr. personnalité, germ. Personalität.

DOOM

personalitáte s. f., g.-d. art. personalitắții; pl. personalitắți
personalități
PERSONALITÁTE, personalități, s. f. 1. Ceea ce este propriu, caracteristic fiecărei persoane (1) și o distinge ca individualitate conștientă și liberă; ansamblu de însușiri stabile ce caracterizează mental și comportamental o persoană; felul propriu de a fi al cuiva. ◊ Personalitate juridică = calitatea de subiect de drepturi și obligații a unei organizații. 2. Persoană cu aptitudini și cu însușiri deosebite, cu autoritate și prestigiu, care aduce o contribuție valoroasă în domeniul social-politic, cultural-științific etc. ♦ Personalitate istorică = conducător al unui stat, al unui popor etc. care prin activitatea sa exercită o influență apreciabilă asupra destinelor acestora, asupra desfășurării evenimentelor. Cultul personalității = divinizarea reprezentanților puterii bisericești și laici, sacralizarea acestei puteri. 3. Persoană (1) care deține o funcție importantă în viața politică, socială, culturală; personaj (1). 4. (Astăzi rar; mai ales la pl.) Aluzie tendențioasă și jignitoare la adresa unei persoane (1). – Din fr. personnalité, germ. Personalität.

DOOM

personalitáte s. f., g.-d. art. personalitắții; pl. personalitắți
personalității
PERSONALITÁTE, personalități, s. f. 1. Ceea ce este propriu, caracteristic fiecărei persoane (1) și o distinge ca individualitate conștientă și liberă; ansamblu de însușiri stabile ce caracterizează mental și comportamental o persoană; felul propriu de a fi al cuiva. ◊ Personalitate juridică = calitatea de subiect de drepturi și obligații a unei organizații. 2. Persoană cu aptitudini și cu însușiri deosebite, cu autoritate și prestigiu, care aduce o contribuție valoroasă în domeniul social-politic, cultural-științific etc. ♦ Personalitate istorică = conducător al unui stat, al unui popor etc. care prin activitatea sa exercită o influență apreciabilă asupra destinelor acestora, asupra desfășurării evenimentelor. Cultul personalității = divinizarea reprezentanților puterii bisericești și laici, sacralizarea acestei puteri. 3. Persoană (1) care deține o funcție importantă în viața politică, socială, culturală; personaj (1). 4. (Astăzi rar; mai ales la pl.) Aluzie tendențioasă și jignitoare la adresa unei persoane (1). – Din fr. personnalité, germ. Personalität.

DOOM

personalitáte s. f., g.-d. art. personalitắții; pl. personalitắți
personalitățile
PERSONALITÁTE, personalități, s. f. 1. Ceea ce este propriu, caracteristic fiecărei persoane (1) și o distinge ca individualitate conștientă și liberă; ansamblu de însușiri stabile ce caracterizează mental și comportamental o persoană; felul propriu de a fi al cuiva. ◊ Personalitate juridică = calitatea de subiect de drepturi și obligații a unei organizații. 2. Persoană cu aptitudini și cu însușiri deosebite, cu autoritate și prestigiu, care aduce o contribuție valoroasă în domeniul social-politic, cultural-științific etc. ♦ Personalitate istorică = conducător al unui stat, al unui popor etc. care prin activitatea sa exercită o influență apreciabilă asupra destinelor acestora, asupra desfășurării evenimentelor. Cultul personalității = divinizarea reprezentanților puterii bisericești și laici, sacralizarea acestei puteri. 3. Persoană (1) care deține o funcție importantă în viața politică, socială, culturală; personaj (1). 4. (Astăzi rar; mai ales la pl.) Aluzie tendențioasă și jignitoare la adresa unei persoane (1). – Din fr. personnalité, germ. Personalität.

DOOM

personalitáte s. f., g.-d. art. personalitắții; pl. personalitắți
personalităților
PERSONALITÁTE, personalități, s. f. 1. Ceea ce este propriu, caracteristic fiecărei persoane (1) și o distinge ca individualitate conștientă și liberă; ansamblu de însușiri stabile ce caracterizează mental și comportamental o persoană; felul propriu de a fi al cuiva. ◊ Personalitate juridică = calitatea de subiect de drepturi și obligații a unei organizații. 2. Persoană cu aptitudini și cu însușiri deosebite, cu autoritate și prestigiu, care aduce o contribuție valoroasă în domeniul social-politic, cultural-științific etc. ♦ Personalitate istorică = conducător al unui stat, al unui popor etc. care prin activitatea sa exercită o influență apreciabilă asupra destinelor acestora, asupra desfășurării evenimentelor. Cultul personalității = divinizarea reprezentanților puterii bisericești și laici, sacralizarea acestei puteri. 3. Persoană (1) care deține o funcție importantă în viața politică, socială, culturală; personaj (1). 4. (Astăzi rar; mai ales la pl.) Aluzie tendențioasă și jignitoare la adresa unei persoane (1). – Din fr. personnalité, germ. Personalität.

DOOM

personalitáte s. f., g.-d. art. personalitắții; pl. personalitắți
personaliza
PERSONALIZÁ, personalizez, vb. I. Tranz. 1. A personifica (1). 2. A individualiza. – Din fr. personnaliser.

DOOM

personalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 personalizeáză
personalizai
PERSONALIZÁ, personalizez, vb. I. Tranz. 1. A personifica (1). 2. A individualiza. – Din fr. personnaliser.

DOOM

personalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 personalizeáză
personalizam
PERSONALIZÁ, personalizez, vb. I. Tranz. 1. A personifica (1). 2. A individualiza. – Din fr. personnaliser.

DOOM

personalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 personalizeáză
personalizare
PERSONALIZÁ, personalizez, vb. I. Tranz. 1. A personifica (1). 2. A individualiza. – Din fr. personnaliser.

DOOM

personalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 personalizeáză
personalizare
PERSONALIZÁRE s.f. Acțiunea de a personaliza și rezultatul ei. ♦ Conștiința că percepțiile, reprezentările, ideile, sentimentele aparțin propriului eu. [< personaliza].
personalizarea
PERSONALIZÁRE s.f. Acțiunea de a personaliza și rezultatul ei. ♦ Conștiința că percepțiile, reprezentările, ideile, sentimentele aparțin propriului eu. [< personaliza].
personalizară
PERSONALIZÁ, personalizez, vb. I. Tranz. 1. A personifica (1). 2. A individualiza. – Din fr. personnaliser.

DOOM

personalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 personalizeáză
personalizarăm
PERSONALIZÁ, personalizez, vb. I. Tranz. 1. A personifica (1). 2. A individualiza. – Din fr. personnaliser.

DOOM

personalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 personalizeáză
personalizarăți
PERSONALIZÁ, personalizez, vb. I. Tranz. 1. A personifica (1). 2. A individualiza. – Din fr. personnaliser.

DOOM

personalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 personalizeáză
personalizase
PERSONALIZÁ, personalizez, vb. I. Tranz. 1. A personifica (1). 2. A individualiza. – Din fr. personnaliser.

DOOM

personalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 personalizeáză
personalizasem
PERSONALIZÁ, personalizez, vb. I. Tranz. 1. A personifica (1). 2. A individualiza. – Din fr. personnaliser.

DOOM

personalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 personalizeáză
personalizaseră
PERSONALIZÁ, personalizez, vb. I. Tranz. 1. A personifica (1). 2. A individualiza. – Din fr. personnaliser.

DOOM

personalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 personalizeáză
personalizaserăm
PERSONALIZÁ, personalizez, vb. I. Tranz. 1. A personifica (1). 2. A individualiza. – Din fr. personnaliser.

DOOM

personalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 personalizeáză
personalizaserăți
PERSONALIZÁ, personalizez, vb. I. Tranz. 1. A personifica (1). 2. A individualiza. – Din fr. personnaliser.

DOOM

personalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 personalizeáză
personalizaseși
PERSONALIZÁ, personalizez, vb. I. Tranz. 1. A personifica (1). 2. A individualiza. – Din fr. personnaliser.

DOOM

personalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 personalizeáză
personalizaseți
PERSONALIZÁ, personalizez, vb. I. Tranz. 1. A personifica (1). 2. A individualiza. – Din fr. personnaliser.

DOOM

personalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 personalizeáză
personalizat
PERSONALIZÁ, personalizez, vb. I. Tranz. 1. A personifica (1). 2. A individualiza. – Din fr. personnaliser.

DOOM

personalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 personalizeáză
personalizat
PERSONALIZÁT, -Ă, personalizați, -te, adj. Care ține de o anumită persoană; individualizat. – V. personaliza.
personalizata
PERSONALIZÁT, -Ă, personalizați, -te, adj. Care ține de o anumită persoană; individualizat. – V. personaliza.
personalizate
PERSONALIZÁT, -Ă, personalizați, -te, adj. Care ține de o anumită persoană; individualizat. – V. personaliza.
personalizatei
PERSONALIZÁT, -Ă, personalizați, -te, adj. Care ține de o anumită persoană; individualizat. – V. personaliza.
personalizatele
PERSONALIZÁT, -Ă, personalizați, -te, adj. Care ține de o anumită persoană; individualizat. – V. personaliza.
personalizatelor
PERSONALIZÁT, -Ă, personalizați, -te, adj. Care ține de o anumită persoană; individualizat. – V. personaliza.
personalizatul
PERSONALIZÁT, -Ă, personalizați, -te, adj. Care ține de o anumită persoană; individualizat. – V. personaliza.
personalizatului
PERSONALIZÁT, -Ă, personalizați, -te, adj. Care ține de o anumită persoană; individualizat. – V. personaliza.
personalizau
PERSONALIZÁ, personalizez, vb. I. Tranz. 1. A personifica (1). 2. A individualiza. – Din fr. personnaliser.

DOOM

personalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 personalizeáză
personalizași
PERSONALIZÁ, personalizez, vb. I. Tranz. 1. A personifica (1). 2. A individualiza. – Din fr. personnaliser.

DOOM

personalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 personalizeáză
personalizați
PERSONALIZÁ, personalizez, vb. I. Tranz. 1. A personifica (1). 2. A individualiza. – Din fr. personnaliser.

DOOM

personalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 personalizeáză
personalizați
PERSONALIZÁT, -Ă, personalizați, -te, adj. Care ține de o anumită persoană; individualizat. – V. personaliza.
personalizații
PERSONALIZÁT, -Ă, personalizați, -te, adj. Care ține de o anumită persoană; individualizat. – V. personaliza.
personalizaților
PERSONALIZÁT, -Ă, personalizați, -te, adj. Care ține de o anumită persoană; individualizat. – V. personaliza.
personalizează
PERSONALIZÁ, personalizez, vb. I. Tranz. 1. A personifica (1). 2. A individualiza. – Din fr. personnaliser.

DOOM

personalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 personalizeáză
personalizez
PERSONALIZÁ, personalizez, vb. I. Tranz. 1. A personifica (1). 2. A individualiza. – Din fr. personnaliser.

DOOM

personalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 personalizeáză
personalizeze
PERSONALIZÁ, personalizez, vb. I. Tranz. 1. A personifica (1). 2. A individualiza. – Din fr. personnaliser.

DOOM

personalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 personalizeáză
personalizezi
PERSONALIZÁ, personalizez, vb. I. Tranz. 1. A personifica (1). 2. A individualiza. – Din fr. personnaliser.

DOOM

personalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 personalizeáză
personalizând
PERSONALIZÁ, personalizez, vb. I. Tranz. 1. A personifica (1). 2. A individualiza. – Din fr. personnaliser.

DOOM

personalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 personalizeáză
personalizînd
PERSONALIZÁ, personalizez, vb. I. Tranz. 1. A personifica (1). 2. A individualiza. – Din fr. personnaliser.

DOOM

personalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 personalizeáză
personalizări
PERSONALIZÁRE s.f. Acțiunea de a personaliza și rezultatul ei. ♦ Conștiința că percepțiile, reprezentările, ideile, sentimentele aparțin propriului eu. [< personaliza].
personalizării
PERSONALIZÁRE s.f. Acțiunea de a personaliza și rezultatul ei. ♦ Conștiința că percepțiile, reprezentările, ideile, sentimentele aparțin propriului eu. [< personaliza].
personalizările
PERSONALIZÁRE s.f. Acțiunea de a personaliza și rezultatul ei. ♦ Conștiința că percepțiile, reprezentările, ideile, sentimentele aparțin propriului eu. [< personaliza].
personalizărilor
PERSONALIZÁRE s.f. Acțiunea de a personaliza și rezultatul ei. ♦ Conștiința că percepțiile, reprezentările, ideile, sentimentele aparțin propriului eu. [< personaliza].
personaliști
PERSONALÍST, -Ă, personaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține personalismului, privitor la personalism, care manifestă personalism; subiectivist. 2. S. m. și f. Adept al personalismului. – Din fr. personnaliste.

DOOM

personalíst adj. m., s. m., pl. personalíști; adj. f., s. f. personalístă, pl. personalíste
personaliști
PERSONALÍST, -Ă, personaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține personalismului, privitor la personalism, care manifestă personalism; subiectivist. 2. S. m. și f. Adept al personalismului. – Din fr. personnaliste.

DOOM

personalíst adj. m., s. m., pl. personalíști; adj. f., s. f. personalístă, pl. personalíste
personaliștii
PERSONALÍST, -Ă, personaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține personalismului, privitor la personalism, care manifestă personalism; subiectivist. 2. S. m. și f. Adept al personalismului. – Din fr. personnaliste.

DOOM

personalíst adj. m., s. m., pl. personalíști; adj. f., s. f. personalístă, pl. personalíste
personaliștii
PERSONALÍST, -Ă, personaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține personalismului, privitor la personalism, care manifestă personalism; subiectivist. 2. S. m. și f. Adept al personalismului. – Din fr. personnaliste.

DOOM

personalíst adj. m., s. m., pl. personalíști; adj. f., s. f. personalístă, pl. personalíste
personaliștilor
PERSONALÍST, -Ă, personaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține personalismului, privitor la personalism, care manifestă personalism; subiectivist. 2. S. m. și f. Adept al personalismului. – Din fr. personnaliste.

DOOM

personalíst adj. m., s. m., pl. personalíști; adj. f., s. f. personalístă, pl. personalíste
personaliștilor
PERSONALÍST, -Ă, personaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține personalismului, privitor la personalism, care manifestă personalism; subiectivist. 2. S. m. și f. Adept al personalismului. – Din fr. personnaliste.

DOOM

personalíst adj. m., s. m., pl. personalíști; adj. f., s. f. personalístă, pl. personalíste
personalul
PERSONÁL, -Ă, personali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care aparține unei anumite persoane (1), privitor la o anumită persoană, care este specific, caracteristic pentru o persoană; individual, propriu. ◊ Legături personale = legături de prietenie. Răspundere personală = răspundere care îi revine cuiva sau pe care și-o asumă cineva individual. ♦ Original. ♦ Cu personalitate puternică, marcată. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al persoanei care vorbește; direct, în persoană, nemijlocit. 2. (În sintagmele) Tren personal (și substantivat, n.) = tren de persoane (1), care circulă cu o viteză relativ mică și care oprește în toate stațiile. (Gram.) Pronume personal = pronume care desemnează diferitele persoane (1) și care se declină schimbându-și forma după persoană, număr și caz. (Gram.) Mod personal = mod ale cărui forme se modifică după cele trei persoane (3). (Gram.) Gen personal = categorie gramaticală existentă în unele limbi care diferențiază persoanele de animale și de lucruri. II. S. n. 1. (Cu sens colectiv) Totalitatea persoanelor (1) care lucrează într-o întreprindere, într-o instituție, pe un vehicul de transport terestru sau aerian etc. ♦ Categorie de angajați stabilită după anumite criterii: pregătire, specializare, sector de activitate etc. ♦ Serviciu dintr-o întreprindere sau instituție care se ocupă cu angajarea salariaților, cu evidența lor. 2. Categorie de lucrători din cadrul unei întreprinderi sau instituții care îndeplinesc o muncă cu același specific. – Din lat. personalis, germ. personell, personal, it. personale, fr. personnel.

DOOM

personál2 s. n., (trenuri) pl. personále
personalului
PERSONÁL, -Ă, personali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care aparține unei anumite persoane (1), privitor la o anumită persoană, care este specific, caracteristic pentru o persoană; individual, propriu. ◊ Legături personale = legături de prietenie. Răspundere personală = răspundere care îi revine cuiva sau pe care și-o asumă cineva individual. ♦ Original. ♦ Cu personalitate puternică, marcată. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al persoanei care vorbește; direct, în persoană, nemijlocit. 2. (În sintagmele) Tren personal (și substantivat, n.) = tren de persoane (1), care circulă cu o viteză relativ mică și care oprește în toate stațiile. (Gram.) Pronume personal = pronume care desemnează diferitele persoane (1) și care se declină schimbându-și forma după persoană, număr și caz. (Gram.) Mod personal = mod ale cărui forme se modifică după cele trei persoane (3). (Gram.) Gen personal = categorie gramaticală existentă în unele limbi care diferențiază persoanele de animale și de lucruri. II. S. n. 1. (Cu sens colectiv) Totalitatea persoanelor (1) care lucrează într-o întreprindere, într-o instituție, pe un vehicul de transport terestru sau aerian etc. ♦ Categorie de angajați stabilită după anumite criterii: pregătire, specializare, sector de activitate etc. ♦ Serviciu dintr-o întreprindere sau instituție care se ocupă cu angajarea salariaților, cu evidența lor. 2. Categorie de lucrători din cadrul unei întreprinderi sau instituții care îndeplinesc o muncă cu același specific. – Din lat. personalis, germ. personell, personal, it. personale, fr. personnel.

DOOM

personál2 s. n., (trenuri) pl. personále
personific
PERSONIFICÁ, personífic, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești și a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A găsi expresia concretă în cineva sau în ceva; a exemplifica printr-o persoană (1) sau printr-un personaj (2) care posedă în cel mai înalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a întruchipa, a întrupa, a incarna. – După fr. personnifier. Cf. it. personificare.

DOOM

personificá (a ~) vb., ind. prez. 3 personífică
personifica
PERSONIFICÁ, personífic, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești și a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A găsi expresia concretă în cineva sau în ceva; a exemplifica printr-o persoană (1) sau printr-un personaj (2) care posedă în cel mai înalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a întruchipa, a întrupa, a incarna. – După fr. personnifier. Cf. it. personificare.

DOOM

personificá (a ~) vb., ind. prez. 3 personífică
personificai
PERSONIFICÁ, personífic, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești și a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A găsi expresia concretă în cineva sau în ceva; a exemplifica printr-o persoană (1) sau printr-un personaj (2) care posedă în cel mai înalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a întruchipa, a întrupa, a incarna. – După fr. personnifier. Cf. it. personificare.

DOOM

personificá (a ~) vb., ind. prez. 3 personífică
personificam
PERSONIFICÁ, personífic, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești și a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A găsi expresia concretă în cineva sau în ceva; a exemplifica printr-o persoană (1) sau printr-un personaj (2) care posedă în cel mai înalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a întruchipa, a întrupa, a incarna. – După fr. personnifier. Cf. it. personificare.

DOOM

personificá (a ~) vb., ind. prez. 3 personífică
personificare
PERSONIFICÁ, personífic, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești și a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A găsi expresia concretă în cineva sau în ceva; a exemplifica printr-o persoană (1) sau printr-un personaj (2) care posedă în cel mai înalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a întruchipa, a întrupa, a incarna. – După fr. personnifier. Cf. it. personificare.

DOOM

personificá (a ~) vb., ind. prez. 3 personífică
personificare
PERSONIFICÁRE, personificări, s. f. Faptul de a personifica; personificație; spec. figură de stil prin care se atribuie lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești. – V. personifica.

DOOM

personificáre s. f., g.-d. art. personificắrii; pl. personificắri
personificarea
PERSONIFICÁRE, personificări, s. f. Faptul de a personifica; personificație; spec. figură de stil prin care se atribuie lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești. – V. personifica.

DOOM

personificáre s. f., g.-d. art. personificắrii; pl. personificắri
personificară
PERSONIFICÁ, personífic, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești și a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A găsi expresia concretă în cineva sau în ceva; a exemplifica printr-o persoană (1) sau printr-un personaj (2) care posedă în cel mai înalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a întruchipa, a întrupa, a incarna. – După fr. personnifier. Cf. it. personificare.

DOOM

personificá (a ~) vb., ind. prez. 3 personífică
personificarăm
PERSONIFICÁ, personífic, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești și a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A găsi expresia concretă în cineva sau în ceva; a exemplifica printr-o persoană (1) sau printr-un personaj (2) care posedă în cel mai înalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a întruchipa, a întrupa, a incarna. – După fr. personnifier. Cf. it. personificare.

DOOM

personificá (a ~) vb., ind. prez. 3 personífică
personificarăți
PERSONIFICÁ, personífic, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești și a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A găsi expresia concretă în cineva sau în ceva; a exemplifica printr-o persoană (1) sau printr-un personaj (2) care posedă în cel mai înalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a întruchipa, a întrupa, a incarna. – După fr. personnifier. Cf. it. personificare.

DOOM

personificá (a ~) vb., ind. prez. 3 personífică
personificase
PERSONIFICÁ, personífic, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești și a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A găsi expresia concretă în cineva sau în ceva; a exemplifica printr-o persoană (1) sau printr-un personaj (2) care posedă în cel mai înalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a întruchipa, a întrupa, a incarna. – După fr. personnifier. Cf. it. personificare.

DOOM

personificá (a ~) vb., ind. prez. 3 personífică
personificasem
PERSONIFICÁ, personífic, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești și a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A găsi expresia concretă în cineva sau în ceva; a exemplifica printr-o persoană (1) sau printr-un personaj (2) care posedă în cel mai înalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a întruchipa, a întrupa, a incarna. – După fr. personnifier. Cf. it. personificare.

DOOM

personificá (a ~) vb., ind. prez. 3 personífică
personificaseră
PERSONIFICÁ, personífic, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești și a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A găsi expresia concretă în cineva sau în ceva; a exemplifica printr-o persoană (1) sau printr-un personaj (2) care posedă în cel mai înalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a întruchipa, a întrupa, a incarna. – După fr. personnifier. Cf. it. personificare.

DOOM

personificá (a ~) vb., ind. prez. 3 personífică
personificaserăm
PERSONIFICÁ, personífic, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești și a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A găsi expresia concretă în cineva sau în ceva; a exemplifica printr-o persoană (1) sau printr-un personaj (2) care posedă în cel mai înalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a întruchipa, a întrupa, a incarna. – După fr. personnifier. Cf. it. personificare.

DOOM

personificá (a ~) vb., ind. prez. 3 personífică
personificaserăți
PERSONIFICÁ, personífic, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești și a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A găsi expresia concretă în cineva sau în ceva; a exemplifica printr-o persoană (1) sau printr-un personaj (2) care posedă în cel mai înalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a întruchipa, a întrupa, a incarna. – După fr. personnifier. Cf. it. personificare.

DOOM

personificá (a ~) vb., ind. prez. 3 personífică
personificaseși
PERSONIFICÁ, personífic, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești și a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A găsi expresia concretă în cineva sau în ceva; a exemplifica printr-o persoană (1) sau printr-un personaj (2) care posedă în cel mai înalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a întruchipa, a întrupa, a incarna. – După fr. personnifier. Cf. it. personificare.

DOOM

personificá (a ~) vb., ind. prez. 3 personífică
personificaseți
PERSONIFICÁ, personífic, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești și a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A găsi expresia concretă în cineva sau în ceva; a exemplifica printr-o persoană (1) sau printr-un personaj (2) care posedă în cel mai înalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a întruchipa, a întrupa, a incarna. – După fr. personnifier. Cf. it. personificare.

DOOM

personificá (a ~) vb., ind. prez. 3 personífică
personificat
PERSONIFICÁ, personífic, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești și a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A găsi expresia concretă în cineva sau în ceva; a exemplifica printr-o persoană (1) sau printr-un personaj (2) care posedă în cel mai înalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a întruchipa, a întrupa, a incarna. – După fr. personnifier. Cf. it. personificare.

DOOM

personificá (a ~) vb., ind. prez. 3 personífică
personificat
PERSONIFICÁT, -Ă, personificați, -te, adj. 1. (Despre lucruri, animale sau fenomene din natură) Care este reprezentat sub înfățișarea sau cu însușirile unei persoane (1). 2. Care exemplifică (prin persoana sa) o calitate, un anumit caracter, un defect pe care îl posedă în cel mai înalt grad. – V. personifica.
personificata
PERSONIFICÁT, -Ă, personificați, -te, adj. 1. (Despre lucruri, animale sau fenomene din natură) Care este reprezentat sub înfățișarea sau cu însușirile unei persoane (1). 2. Care exemplifică (prin persoana sa) o calitate, un anumit caracter, un defect pe care îl posedă în cel mai înalt grad. – V. personifica.
personificate
PERSONIFICÁT, -Ă, personificați, -te, adj. 1. (Despre lucruri, animale sau fenomene din natură) Care este reprezentat sub înfățișarea sau cu însușirile unei persoane (1). 2. Care exemplifică (prin persoana sa) o calitate, un anumit caracter, un defect pe care îl posedă în cel mai înalt grad. – V. personifica.
personificatei
PERSONIFICÁT, -Ă, personificați, -te, adj. 1. (Despre lucruri, animale sau fenomene din natură) Care este reprezentat sub înfățișarea sau cu însușirile unei persoane (1). 2. Care exemplifică (prin persoana sa) o calitate, un anumit caracter, un defect pe care îl posedă în cel mai înalt grad. – V. personifica.
personificatele
PERSONIFICÁT, -Ă, personificați, -te, adj. 1. (Despre lucruri, animale sau fenomene din natură) Care este reprezentat sub înfățișarea sau cu însușirile unei persoane (1). 2. Care exemplifică (prin persoana sa) o calitate, un anumit caracter, un defect pe care îl posedă în cel mai înalt grad. – V. personifica.
personificatelor
PERSONIFICÁT, -Ă, personificați, -te, adj. 1. (Despre lucruri, animale sau fenomene din natură) Care este reprezentat sub înfățișarea sau cu însușirile unei persoane (1). 2. Care exemplifică (prin persoana sa) o calitate, un anumit caracter, un defect pe care îl posedă în cel mai înalt grad. – V. personifica.
personificatoare
PERSONIFICATÓR, -OÁRE, personificatori, -oare, adj. Care personifică, servește să personifice. – Din fr. personnificateur.

DOOM

personificatór adj. m., pl. personificatóri; f. sg. și pl. personificatoáre
personificatoarea
PERSONIFICATÓR, -OÁRE, personificatori, -oare, adj. Care personifică, servește să personifice. – Din fr. personnificateur.

DOOM

personificatór adj. m., pl. personificatóri; f. sg. și pl. personificatoáre
personificatoarei
PERSONIFICATÓR, -OÁRE, personificatori, -oare, adj. Care personifică, servește să personifice. – Din fr. personnificateur.

DOOM

personificatór adj. m., pl. personificatóri; f. sg. și pl. personificatoáre
personificatoarele
PERSONIFICATÓR, -OÁRE, personificatori, -oare, adj. Care personifică, servește să personifice. – Din fr. personnificateur.

DOOM

personificatór adj. m., pl. personificatóri; f. sg. și pl. personificatoáre
personificatoarelor
PERSONIFICATÓR, -OÁRE, personificatori, -oare, adj. Care personifică, servește să personifice. – Din fr. personnificateur.

DOOM

personificatór adj. m., pl. personificatóri; f. sg. și pl. personificatoáre
personificator
PERSONIFICATÓR, -OÁRE, personificatori, -oare, adj. Care personifică, servește să personifice. – Din fr. personnificateur.

DOOM

personificatór adj. m., pl. personificatóri; f. sg. și pl. personificatoáre
personificatori
PERSONIFICATÓR, -OÁRE, personificatori, -oare, adj. Care personifică, servește să personifice. – Din fr. personnificateur.

DOOM

personificatór adj. m., pl. personificatóri; f. sg. și pl. personificatoáre
personificatorii
PERSONIFICATÓR, -OÁRE, personificatori, -oare, adj. Care personifică, servește să personifice. – Din fr. personnificateur.

DOOM

personificatór adj. m., pl. personificatóri; f. sg. și pl. personificatoáre
personificatorilor
PERSONIFICATÓR, -OÁRE, personificatori, -oare, adj. Care personifică, servește să personifice. – Din fr. personnificateur.

DOOM

personificatór adj. m., pl. personificatóri; f. sg. și pl. personificatoáre
personificatorul
PERSONIFICATÓR, -OÁRE, personificatori, -oare, adj. Care personifică, servește să personifice. – Din fr. personnificateur.

DOOM

personificatór adj. m., pl. personificatóri; f. sg. și pl. personificatoáre
personificatorului
PERSONIFICATÓR, -OÁRE, personificatori, -oare, adj. Care personifică, servește să personifice. – Din fr. personnificateur.

DOOM

personificatór adj. m., pl. personificatóri; f. sg. și pl. personificatoáre
personificatul
PERSONIFICÁT, -Ă, personificați, -te, adj. 1. (Despre lucruri, animale sau fenomene din natură) Care este reprezentat sub înfățișarea sau cu însușirile unei persoane (1). 2. Care exemplifică (prin persoana sa) o calitate, un anumit caracter, un defect pe care îl posedă în cel mai înalt grad. – V. personifica.
personificatului
PERSONIFICÁT, -Ă, personificați, -te, adj. 1. (Despre lucruri, animale sau fenomene din natură) Care este reprezentat sub înfățișarea sau cu însușirile unei persoane (1). 2. Care exemplifică (prin persoana sa) o calitate, un anumit caracter, un defect pe care îl posedă în cel mai înalt grad. – V. personifica.
personificau
PERSONIFICÁ, personífic, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești și a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A găsi expresia concretă în cineva sau în ceva; a exemplifica printr-o persoană (1) sau printr-un personaj (2) care posedă în cel mai înalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a întruchipa, a întrupa, a incarna. – După fr. personnifier. Cf. it. personificare.

DOOM

personificá (a ~) vb., ind. prez. 3 personífică
personificași
PERSONIFICÁ, personífic, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești și a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A găsi expresia concretă în cineva sau în ceva; a exemplifica printr-o persoană (1) sau printr-un personaj (2) care posedă în cel mai înalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a întruchipa, a întrupa, a incarna. – După fr. personnifier. Cf. it. personificare.

DOOM

personificá (a ~) vb., ind. prez. 3 personífică
personificați
PERSONIFICÁ, personífic, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești și a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A găsi expresia concretă în cineva sau în ceva; a exemplifica printr-o persoană (1) sau printr-un personaj (2) care posedă în cel mai înalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a întruchipa, a întrupa, a incarna. – După fr. personnifier. Cf. it. personificare.

DOOM

personificá (a ~) vb., ind. prez. 3 personífică
personificați
PERSONIFICÁT, -Ă, personificați, -te, adj. 1. (Despre lucruri, animale sau fenomene din natură) Care este reprezentat sub înfățișarea sau cu însușirile unei persoane (1). 2. Care exemplifică (prin persoana sa) o calitate, un anumit caracter, un defect pe care îl posedă în cel mai înalt grad. – V. personifica.
personificația
PERSONIFICÁȚIE, personificații, s. f. (Înv.) Personificare. – Din fr. personnification.

DOOM

personificáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. personificáția (-ți-a), g.-d. art. personificáției; pl. personificáții, art. personificáțiile (-ți-i-)
personificație
PERSONIFICÁȚIE, personificații, s. f. (Înv.) Personificare. – Din fr. personnification.

DOOM

personificáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. personificáția (-ți-a), g.-d. art. personificáției; pl. personificáții, art. personificáțiile (-ți-i-)
personificației
PERSONIFICÁȚIE, personificații, s. f. (Înv.) Personificare. – Din fr. personnification.

DOOM

personificáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. personificáția (-ți-a), g.-d. art. personificáției; pl. personificáții, art. personificáțiile (-ți-i-)
personificații
PERSONIFICÁT, -Ă, personificați, -te, adj. 1. (Despre lucruri, animale sau fenomene din natură) Care este reprezentat sub înfățișarea sau cu însușirile unei persoane (1). 2. Care exemplifică (prin persoana sa) o calitate, un anumit caracter, un defect pe care îl posedă în cel mai înalt grad. – V. personifica.
personificații
PERSONIFICÁȚIE, personificații, s. f. (Înv.) Personificare. – Din fr. personnification.

DOOM

personificáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. personificáția (-ți-a), g.-d. art. personificáției; pl. personificáții, art. personificáțiile (-ți-i-)
personificațiile
PERSONIFICÁȚIE, personificații, s. f. (Înv.) Personificare. – Din fr. personnification.

DOOM

personificáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. personificáția (-ți-a), g.-d. art. personificáției; pl. personificáții, art. personificáțiile (-ți-i-)
personificațiilor
PERSONIFICÁȚIE, personificații, s. f. (Înv.) Personificare. – Din fr. personnification.

DOOM

personificáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. personificáția (-ți-a), g.-d. art. personificáției; pl. personificáții, art. personificáțiile (-ți-i-)
personificaților
PERSONIFICÁT, -Ă, personificați, -te, adj. 1. (Despre lucruri, animale sau fenomene din natură) Care este reprezentat sub înfățișarea sau cu însușirile unei persoane (1). 2. Care exemplifică (prin persoana sa) o calitate, un anumit caracter, un defect pe care îl posedă în cel mai înalt grad. – V. personifica.
personifice
PERSONIFICÁ, personífic, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești și a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A găsi expresia concretă în cineva sau în ceva; a exemplifica printr-o persoană (1) sau printr-un personaj (2) care posedă în cel mai înalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a întruchipa, a întrupa, a incarna. – După fr. personnifier. Cf. it. personificare.

DOOM

personificá (a ~) vb., ind. prez. 3 personífică
personifici
PERSONIFICÁ, personífic, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești și a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A găsi expresia concretă în cineva sau în ceva; a exemplifica printr-o persoană (1) sau printr-un personaj (2) care posedă în cel mai înalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a întruchipa, a întrupa, a incarna. – După fr. personnifier. Cf. it. personificare.

DOOM

personificá (a ~) vb., ind. prez. 3 personífică
personificând
PERSONIFICÁ, personífic, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești și a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A găsi expresia concretă în cineva sau în ceva; a exemplifica printr-o persoană (1) sau printr-un personaj (2) care posedă în cel mai înalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a întruchipa, a întrupa, a incarna. – După fr. personnifier. Cf. it. personificare.

DOOM

personificá (a ~) vb., ind. prez. 3 personífică
personificînd
PERSONIFICÁ, personífic, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești și a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A găsi expresia concretă în cineva sau în ceva; a exemplifica printr-o persoană (1) sau printr-un personaj (2) care posedă în cel mai înalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a întruchipa, a întrupa, a incarna. – După fr. personnifier. Cf. it. personificare.

DOOM

personificá (a ~) vb., ind. prez. 3 personífică
personificări
PERSONIFICÁRE, personificări, s. f. Faptul de a personifica; personificație; spec. figură de stil prin care se atribuie lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești. – V. personifica.

DOOM

personificáre s. f., g.-d. art. personificắrii; pl. personificắri
personificării
PERSONIFICÁRE, personificări, s. f. Faptul de a personifica; personificație; spec. figură de stil prin care se atribuie lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești. – V. personifica.

DOOM

personificáre s. f., g.-d. art. personificắrii; pl. personificắri
personificările
PERSONIFICÁRE, personificări, s. f. Faptul de a personifica; personificație; spec. figură de stil prin care se atribuie lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești. – V. personifica.

DOOM

personificáre s. f., g.-d. art. personificắrii; pl. personificắri
personificărilor
PERSONIFICÁRE, personificări, s. f. Faptul de a personifica; personificație; spec. figură de stil prin care se atribuie lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însușiri omenești. – V. personifica.

DOOM

personificáre s. f., g.-d. art. personificắrii; pl. personificắri
persorbția
PERSÓRBȚIE s.f. Absorbție pe un material foarte poros. [Gen. -iei. / < fr. persorbtion].

DOOM

persórbție (-sorb-ți-e) s. f., art. persórbția (-ți-a), g.-d. art. persórbției; pl. persórbții, art. persórbțiile (-ți-i-)
persorbție
PERSÓRBȚIE s.f. Absorbție pe un material foarte poros. [Gen. -iei. / < fr. persorbtion].

DOOM

persórbție (-sorb-ți-e) s. f., art. persórbția (-ți-a), g.-d. art. persórbției; pl. persórbții, art. persórbțiile (-ți-i-)
persorbției
PERSÓRBȚIE s.f. Absorbție pe un material foarte poros. [Gen. -iei. / < fr. persorbtion].

DOOM

persórbție (-sorb-ți-e) s. f., art. persórbția (-ți-a), g.-d. art. persórbției; pl. persórbții, art. persórbțiile (-ți-i-)
persorbții
PERSÓRBȚIE s.f. Absorbție pe un material foarte poros. [Gen. -iei. / < fr. persorbtion].

DOOM

persórbție (-sorb-ți-e) s. f., art. persórbția (-ți-a), g.-d. art. persórbției; pl. persórbții, art. persórbțiile (-ți-i-)
persorbțiile
PERSÓRBȚIE s.f. Absorbție pe un material foarte poros. [Gen. -iei. / < fr. persorbtion].

DOOM

persórbție (-sorb-ți-e) s. f., art. persórbția (-ți-a), g.-d. art. persórbției; pl. persórbții, art. persórbțiile (-ți-i-)
persorbțiilor
PERSÓRBȚIE s.f. Absorbție pe un material foarte poros. [Gen. -iei. / < fr. persorbtion].

DOOM

persórbție (-sorb-ți-e) s. f., art. persórbția (-ți-a), g.-d. art. persórbției; pl. persórbții, art. persórbțiile (-ți-i-)
perspectiv
PERSPECTÍV, -Ă adj. (Despre desene, proiecții etc.) Care reprezintă un obiect, un peisaj etc. în perspectivă; perspectivic. [< fr. perspectif, lat. perspectivus].
perspectiva
PERSPECTÍV, -Ă adj. (Despre desene, proiecții etc.) Care reprezintă un obiect, un peisaj etc. în perspectivă; perspectivic. [< fr. perspectif, lat. perspectivus].
perspectiva
PERSPECTÍVĂ, perspective, s. f. 1. Reprezentare tridimensională prin desen a unui corp din spațiu pe o suprafață plană. ◊ În perspectivă = respectând regulile de reprezentare a obiectelor în spațiu, ținând seama de depărtarea relativă a obiectelor. ♦ Disciplină care se ocupă cu studiul metodelor folosite pentru realizarea perspectivei (1). ♦ Fig. Fel particular de a vedea lucrurile, aspect sub care se prezintă lucrurile; punct de vedere. 2. Privire generală, aspect general asupra unui peisaj, a unei scene sau a unui obiect văzute din depărtare; priveliște. 3. Fig. Ceea ce se întrevede ca posibil, realizabil în viitor; posibilitate de dezvoltare, de realizare în viitor a ceva sau a cuiva. ◊ Loc. adj. și adv. În perspectivă = (care este) pe cale sau cu șanse de a se îndeplini în viitor. 4. Ceea ce poate ajunge cineva în viitor; posibilitate de dezvoltare a cuiva. – Din fr. perspective.

DOOM

perspectívă s. f., g.-d. art. perspectívei; pl. perspectíve
perspectival
PERSPECTIVÁL, -Ă, perspectivali, -e, adj. (Rar) Care este propriu unei perspective (1), de perspectivă. – Perspectivă + suf. -al.

DOOM

perspectivál (rar) adj. m., pl. perspectiváli; f. perspectiválă, pl. perspectivále
perspectivala
PERSPECTIVÁL, -Ă, perspectivali, -e, adj. (Rar) Care este propriu unei perspective (1), de perspectivă. – Perspectivă + suf. -al.

DOOM

perspectivál (rar) adj. m., pl. perspectiváli; f. perspectiválă, pl. perspectivále
perspectivale
PERSPECTIVÁL, -Ă, perspectivali, -e, adj. (Rar) Care este propriu unei perspective (1), de perspectivă. – Perspectivă + suf. -al.

DOOM

perspectivál (rar) adj. m., pl. perspectiváli; f. perspectiválă, pl. perspectivále
perspectivalei
PERSPECTIVÁL, -Ă, perspectivali, -e, adj. (Rar) Care este propriu unei perspective (1), de perspectivă. – Perspectivă + suf. -al.

DOOM

perspectivál (rar) adj. m., pl. perspectiváli; f. perspectiválă, pl. perspectivále
perspectivalele
PERSPECTIVÁL, -Ă, perspectivali, -e, adj. (Rar) Care este propriu unei perspective (1), de perspectivă. – Perspectivă + suf. -al.

DOOM

perspectivál (rar) adj. m., pl. perspectiváli; f. perspectiválă, pl. perspectivále
perspectivalelor
PERSPECTIVÁL, -Ă, perspectivali, -e, adj. (Rar) Care este propriu unei perspective (1), de perspectivă. – Perspectivă + suf. -al.

DOOM

perspectivál (rar) adj. m., pl. perspectiváli; f. perspectiválă, pl. perspectivále
perspectivali
PERSPECTIVÁL, -Ă, perspectivali, -e, adj. (Rar) Care este propriu unei perspective (1), de perspectivă. – Perspectivă + suf. -al.

DOOM

perspectivál (rar) adj. m., pl. perspectiváli; f. perspectiválă, pl. perspectivále
perspectivalii
PERSPECTIVÁL, -Ă, perspectivali, -e, adj. (Rar) Care este propriu unei perspective (1), de perspectivă. – Perspectivă + suf. -al.

DOOM

perspectivál (rar) adj. m., pl. perspectiváli; f. perspectiválă, pl. perspectivále
perspectivalilor
PERSPECTIVÁL, -Ă, perspectivali, -e, adj. (Rar) Care este propriu unei perspective (1), de perspectivă. – Perspectivă + suf. -al.

DOOM

perspectivál (rar) adj. m., pl. perspectiváli; f. perspectiválă, pl. perspectivále
perspectivalul
PERSPECTIVÁL, -Ă, perspectivali, -e, adj. (Rar) Care este propriu unei perspective (1), de perspectivă. – Perspectivă + suf. -al.

DOOM

perspectivál (rar) adj. m., pl. perspectiváli; f. perspectiválă, pl. perspectivále
perspectivalului
PERSPECTIVÁL, -Ă, perspectivali, -e, adj. (Rar) Care este propriu unei perspective (1), de perspectivă. – Perspectivă + suf. -al.

DOOM

perspectivál (rar) adj. m., pl. perspectiváli; f. perspectiválă, pl. perspectivále
perspective
PERSPECTÍV, -Ă adj. (Despre desene, proiecții etc.) Care reprezintă un obiect, un peisaj etc. în perspectivă; perspectivic. [< fr. perspectif, lat. perspectivus].
perspective
PERSPECTÍVĂ, perspective, s. f. 1. Reprezentare tridimensională prin desen a unui corp din spațiu pe o suprafață plană. ◊ În perspectivă = respectând regulile de reprezentare a obiectelor în spațiu, ținând seama de depărtarea relativă a obiectelor. ♦ Disciplină care se ocupă cu studiul metodelor folosite pentru realizarea perspectivei (1). ♦ Fig. Fel particular de a vedea lucrurile, aspect sub care se prezintă lucrurile; punct de vedere. 2. Privire generală, aspect general asupra unui peisaj, a unei scene sau a unui obiect văzute din depărtare; priveliște. 3. Fig. Ceea ce se întrevede ca posibil, realizabil în viitor; posibilitate de dezvoltare, de realizare în viitor a ceva sau a cuiva. ◊ Loc. adj. și adv. În perspectivă = (care este) pe cale sau cu șanse de a se îndeplini în viitor. 4. Ceea ce poate ajunge cineva în viitor; posibilitate de dezvoltare a cuiva. – Din fr. perspective.

DOOM

perspectívă s. f., g.-d. art. perspectívei; pl. perspectíve
perspectivei
PERSPECTÍV, -Ă adj. (Despre desene, proiecții etc.) Care reprezintă un obiect, un peisaj etc. în perspectivă; perspectivic. [< fr. perspectif, lat. perspectivus].
perspectivei
PERSPECTÍVĂ, perspective, s. f. 1. Reprezentare tridimensională prin desen a unui corp din spațiu pe o suprafață plană. ◊ În perspectivă = respectând regulile de reprezentare a obiectelor în spațiu, ținând seama de depărtarea relativă a obiectelor. ♦ Disciplină care se ocupă cu studiul metodelor folosite pentru realizarea perspectivei (1). ♦ Fig. Fel particular de a vedea lucrurile, aspect sub care se prezintă lucrurile; punct de vedere. 2. Privire generală, aspect general asupra unui peisaj, a unei scene sau a unui obiect văzute din depărtare; priveliște. 3. Fig. Ceea ce se întrevede ca posibil, realizabil în viitor; posibilitate de dezvoltare, de realizare în viitor a ceva sau a cuiva. ◊ Loc. adj. și adv. În perspectivă = (care este) pe cale sau cu șanse de a se îndeplini în viitor. 4. Ceea ce poate ajunge cineva în viitor; posibilitate de dezvoltare a cuiva. – Din fr. perspective.

DOOM

perspectívă s. f., g.-d. art. perspectívei; pl. perspectíve
perspectivele
PERSPECTÍV, -Ă adj. (Despre desene, proiecții etc.) Care reprezintă un obiect, un peisaj etc. în perspectivă; perspectivic. [< fr. perspectif, lat. perspectivus].
perspectivele
PERSPECTÍVĂ, perspective, s. f. 1. Reprezentare tridimensională prin desen a unui corp din spațiu pe o suprafață plană. ◊ În perspectivă = respectând regulile de reprezentare a obiectelor în spațiu, ținând seama de depărtarea relativă a obiectelor. ♦ Disciplină care se ocupă cu studiul metodelor folosite pentru realizarea perspectivei (1). ♦ Fig. Fel particular de a vedea lucrurile, aspect sub care se prezintă lucrurile; punct de vedere. 2. Privire generală, aspect general asupra unui peisaj, a unei scene sau a unui obiect văzute din depărtare; priveliște. 3. Fig. Ceea ce se întrevede ca posibil, realizabil în viitor; posibilitate de dezvoltare, de realizare în viitor a ceva sau a cuiva. ◊ Loc. adj. și adv. În perspectivă = (care este) pe cale sau cu șanse de a se îndeplini în viitor. 4. Ceea ce poate ajunge cineva în viitor; posibilitate de dezvoltare a cuiva. – Din fr. perspective.

DOOM

perspectívă s. f., g.-d. art. perspectívei; pl. perspectíve
perspectivelor
PERSPECTÍV, -Ă adj. (Despre desene, proiecții etc.) Care reprezintă un obiect, un peisaj etc. în perspectivă; perspectivic. [< fr. perspectif, lat. perspectivus].
perspectivelor
PERSPECTÍVĂ, perspective, s. f. 1. Reprezentare tridimensională prin desen a unui corp din spațiu pe o suprafață plană. ◊ În perspectivă = respectând regulile de reprezentare a obiectelor în spațiu, ținând seama de depărtarea relativă a obiectelor. ♦ Disciplină care se ocupă cu studiul metodelor folosite pentru realizarea perspectivei (1). ♦ Fig. Fel particular de a vedea lucrurile, aspect sub care se prezintă lucrurile; punct de vedere. 2. Privire generală, aspect general asupra unui peisaj, a unei scene sau a unui obiect văzute din depărtare; priveliște. 3. Fig. Ceea ce se întrevede ca posibil, realizabil în viitor; posibilitate de dezvoltare, de realizare în viitor a ceva sau a cuiva. ◊ Loc. adj. și adv. În perspectivă = (care este) pe cale sau cu șanse de a se îndeplini în viitor. 4. Ceea ce poate ajunge cineva în viitor; posibilitate de dezvoltare a cuiva. – Din fr. perspective.

DOOM

perspectívă s. f., g.-d. art. perspectívei; pl. perspectíve
perspectivi
PERSPECTÍV, -Ă adj. (Despre desene, proiecții etc.) Care reprezintă un obiect, un peisaj etc. în perspectivă; perspectivic. [< fr. perspectif, lat. perspectivus].
perspectivic
PERSPECTÍVIC, -Ă adj. Perspectiv. [Cf. germ. perspektivisch].
perspectivica
PERSPECTÍVIC, -Ă adj. Perspectiv. [Cf. germ. perspektivisch].
perspectivice
PERSPECTÍVIC, -Ă adj. Perspectiv. [Cf. germ. perspektivisch].
perspectivicei
PERSPECTÍVIC, -Ă adj. Perspectiv. [Cf. germ. perspektivisch].
perspectivicele
PERSPECTÍVIC, -Ă adj. Perspectiv. [Cf. germ. perspektivisch].
perspectivicelor
PERSPECTÍVIC, -Ă adj. Perspectiv. [Cf. germ. perspektivisch].
perspectivici
PERSPECTÍVIC, -Ă adj. Perspectiv. [Cf. germ. perspektivisch].
perspectivicii
PERSPECTÍVIC, -Ă adj. Perspectiv. [Cf. germ. perspektivisch].
perspectivicilor
PERSPECTÍVIC, -Ă adj. Perspectiv. [Cf. germ. perspektivisch].
perspectivicul
PERSPECTÍVIC, -Ă adj. Perspectiv. [Cf. germ. perspektivisch].
perspectivicului
PERSPECTÍVIC, -Ă adj. Perspectiv. [Cf. germ. perspektivisch].
perspectivii
PERSPECTÍV, -Ă adj. (Despre desene, proiecții etc.) Care reprezintă un obiect, un peisaj etc. în perspectivă; perspectivic. [< fr. perspectif, lat. perspectivus].
perspectivilor
PERSPECTÍV, -Ă adj. (Despre desene, proiecții etc.) Care reprezintă un obiect, un peisaj etc. în perspectivă; perspectivic. [< fr. perspectif, lat. perspectivus].
perspectivism
PERSPECTIVÍSM s.n. Concepție filozofică potrivit căreia cunoașterea depinde de punctul de vedere personal, de perspectiva celui care cunoaște. [< fr. perspectivisme, germ. Perspektivismus].
perspectivismul
PERSPECTIVÍSM s.n. Concepție filozofică potrivit căreia cunoașterea depinde de punctul de vedere personal, de perspectiva celui care cunoaște. [< fr. perspectivisme, germ. Perspektivismus].
perspectivismului
PERSPECTIVÍSM s.n. Concepție filozofică potrivit căreia cunoașterea depinde de punctul de vedere personal, de perspectiva celui care cunoaște. [< fr. perspectivisme, germ. Perspektivismus].
perspectivist
PERSPECTIVÍST, -Ă s.m. și f. Pictor specializat în știința perspectivei. [< fr. perspectiviste].
perspectivist
PERSPECTIVÍST, -Ă s.m. și f. Pictor specializat în știința perspectivei. [< fr. perspectiviste].
perspectivista
PERSPECTIVÍST, -Ă s.m. și f. Pictor specializat în știința perspectivei. [< fr. perspectiviste].
perspectivista
PERSPECTIVÍST, -Ă s.m. și f. Pictor specializat în știința perspectivei. [< fr. perspectiviste].
perspectiviste
PERSPECTIVÍST, -Ă s.m. și f. Pictor specializat în știința perspectivei. [< fr. perspectiviste].
perspectiviste
PERSPECTIVÍST, -Ă s.m. și f. Pictor specializat în știința perspectivei. [< fr. perspectiviste].
perspectivistei
PERSPECTIVÍST, -Ă s.m. și f. Pictor specializat în știința perspectivei. [< fr. perspectiviste].
perspectivistei
PERSPECTIVÍST, -Ă s.m. și f. Pictor specializat în știința perspectivei. [< fr. perspectiviste].
perspectivistele
PERSPECTIVÍST, -Ă s.m. și f. Pictor specializat în știința perspectivei. [< fr. perspectiviste].
perspectivistele
PERSPECTIVÍST, -Ă s.m. și f. Pictor specializat în știința perspectivei. [< fr. perspectiviste].
perspectivistelor
PERSPECTIVÍST, -Ă s.m. și f. Pictor specializat în știința perspectivei. [< fr. perspectiviste].
perspectivistelor
PERSPECTIVÍST, -Ă s.m. și f. Pictor specializat în știința perspectivei. [< fr. perspectiviste].
perspectivistul
PERSPECTIVÍST, -Ă s.m. și f. Pictor specializat în știința perspectivei. [< fr. perspectiviste].
perspectivistul
PERSPECTIVÍST, -Ă s.m. și f. Pictor specializat în știința perspectivei. [< fr. perspectiviste].
perspectivistului
PERSPECTIVÍST, -Ă s.m. și f. Pictor specializat în știința perspectivei. [< fr. perspectiviste].
perspectivistului
PERSPECTIVÍST, -Ă s.m. și f. Pictor specializat în știința perspectivei. [< fr. perspectiviste].
perspectivitate
PERSPECTIVITÁTE, perspectivități, s. f. Corespondență între o figură geometrică și imaginea ei, obținută prin perspectivă (1). – Perspectivă + suf. -itate.

DOOM

perspectivitáte s. f., g.-d. art. perspectivitắții; pl. perspectivitắți
perspectivitatea
PERSPECTIVITÁTE, perspectivități, s. f. Corespondență între o figură geometrică și imaginea ei, obținută prin perspectivă (1). – Perspectivă + suf. -itate.

DOOM

perspectivitáte s. f., g.-d. art. perspectivitắții; pl. perspectivitắți
perspectivități
PERSPECTIVITÁTE, perspectivități, s. f. Corespondență între o figură geometrică și imaginea ei, obținută prin perspectivă (1). – Perspectivă + suf. -itate.

DOOM

perspectivitáte s. f., g.-d. art. perspectivitắții; pl. perspectivitắți
perspectivității
PERSPECTIVITÁTE, perspectivități, s. f. Corespondență între o figură geometrică și imaginea ei, obținută prin perspectivă (1). – Perspectivă + suf. -itate.

DOOM

perspectivitáte s. f., g.-d. art. perspectivitắții; pl. perspectivitắți
perspectivitățile
PERSPECTIVITÁTE, perspectivități, s. f. Corespondență între o figură geometrică și imaginea ei, obținută prin perspectivă (1). – Perspectivă + suf. -itate.

DOOM

perspectivitáte s. f., g.-d. art. perspectivitắții; pl. perspectivitắți
perspectivităților
PERSPECTIVITÁTE, perspectivități, s. f. Corespondență între o figură geometrică și imaginea ei, obținută prin perspectivă (1). – Perspectivă + suf. -itate.

DOOM

perspectivitáte s. f., g.-d. art. perspectivitắții; pl. perspectivitắți
perspectiviști
PERSPECTIVÍST, -Ă s.m. și f. Pictor specializat în știința perspectivei. [< fr. perspectiviste].
perspectiviști
PERSPECTIVÍST, -Ă s.m. și f. Pictor specializat în știința perspectivei. [< fr. perspectiviste].
perspectiviștii
PERSPECTIVÍST, -Ă s.m. și f. Pictor specializat în știința perspectivei. [< fr. perspectiviste].
perspectiviștii
PERSPECTIVÍST, -Ă s.m. și f. Pictor specializat în știința perspectivei. [< fr. perspectiviste].
perspectiviștilor
PERSPECTIVÍST, -Ă s.m. și f. Pictor specializat în știința perspectivei. [< fr. perspectiviste].
perspectiviștilor
PERSPECTIVÍST, -Ă s.m. și f. Pictor specializat în știința perspectivei. [< fr. perspectiviste].
perspectivul
PERSPECTÍV, -Ă adj. (Despre desene, proiecții etc.) Care reprezintă un obiect, un peisaj etc. în perspectivă; perspectivic. [< fr. perspectif, lat. perspectivus].
perspectivului
PERSPECTÍV, -Ă adj. (Despre desene, proiecții etc.) Care reprezintă un obiect, un peisaj etc. în perspectivă; perspectivic. [< fr. perspectif, lat. perspectivus].
perspectograf
PERSPECTOGRÁF, perspectografe, s. n. 1. Aparat cu ajutorul căruia se transformă reprezentarea descriptivă a unui obiect în reprezentare concretă. 2. Aparat folosit pentru redresarea fotogramelor aeriene care au fost înregistrate pe clișee înclinate față de planul orizontal. – Din fr. perspectographe.

DOOM

perspectográf (-to-graf) s. n., pl. perspectográfe
perspectografe
PERSPECTOGRÁF, perspectografe, s. n. 1. Aparat cu ajutorul căruia se transformă reprezentarea descriptivă a unui obiect în reprezentare concretă. 2. Aparat folosit pentru redresarea fotogramelor aeriene care au fost înregistrate pe clișee înclinate față de planul orizontal. – Din fr. perspectographe.

DOOM

perspectográf (-to-graf) s. n., pl. perspectográfe
perspectografele
PERSPECTOGRÁF, perspectografe, s. n. 1. Aparat cu ajutorul căruia se transformă reprezentarea descriptivă a unui obiect în reprezentare concretă. 2. Aparat folosit pentru redresarea fotogramelor aeriene care au fost înregistrate pe clișee înclinate față de planul orizontal. – Din fr. perspectographe.

DOOM

perspectográf (-to-graf) s. n., pl. perspectográfe
perspectografelor
PERSPECTOGRÁF, perspectografe, s. n. 1. Aparat cu ajutorul căruia se transformă reprezentarea descriptivă a unui obiect în reprezentare concretă. 2. Aparat folosit pentru redresarea fotogramelor aeriene care au fost înregistrate pe clișee înclinate față de planul orizontal. – Din fr. perspectographe.

DOOM

perspectográf (-to-graf) s. n., pl. perspectográfe
perspectograful
PERSPECTOGRÁF, perspectografe, s. n. 1. Aparat cu ajutorul căruia se transformă reprezentarea descriptivă a unui obiect în reprezentare concretă. 2. Aparat folosit pentru redresarea fotogramelor aeriene care au fost înregistrate pe clișee înclinate față de planul orizontal. – Din fr. perspectographe.

DOOM

perspectográf (-to-graf) s. n., pl. perspectográfe
perspectografului
PERSPECTOGRÁF, perspectografe, s. n. 1. Aparat cu ajutorul căruia se transformă reprezentarea descriptivă a unui obiect în reprezentare concretă. 2. Aparat folosit pentru redresarea fotogramelor aeriene care au fost înregistrate pe clișee înclinate față de planul orizontal. – Din fr. perspectographe.

DOOM

perspectográf (-to-graf) s. n., pl. perspectográfe
perspicace
PERSPICÁCE adj. invar. (Despre oameni) Care este înzestrat cu o minte ageră, pătrunzătoare, care este capabil să surprindă și să înțeleagă ceea ce scapă majorității; ascuțit (la minte), ager; (despre mintea sau manifestările oamenilor) care dovedește agerime, pătrundere, subtilitate, istețime, finețe spirituală; pătrunzător. – Din fr. perspicace.

DOOM

perspicáce adj. invar.
perspicacitate
PERSPICACITÁTE s. f. Calitatea de a fi perspicace; agerime, ascuțime (de minte), istețime, pătrundere. – Din fr. perspicacité.

DOOM

perspicacitáte s. f., g.-d. art. perspicacitắții
perspicacitatea
PERSPICACITÁTE s. f. Calitatea de a fi perspicace; agerime, ascuțime (de minte), istețime, pătrundere. – Din fr. perspicacité.

DOOM

perspicacitáte s. f., g.-d. art. perspicacitắții
perspicacități
PERSPICACITÁTE s. f. Calitatea de a fi perspicace; agerime, ascuțime (de minte), istețime, pătrundere. – Din fr. perspicacité.

DOOM

perspicacitáte s. f., g.-d. art. perspicacitắții
perspicacității
PERSPICACITÁTE s. f. Calitatea de a fi perspicace; agerime, ascuțime (de minte), istețime, pătrundere. – Din fr. perspicacité.

DOOM

perspicacitáte s. f., g.-d. art. perspicacitắții
perspirație
PERSPIRÁȚIE s.f. Transpirație ușoară. [Gen. -iei. / < fr. perspiration].
persuada
PERSUADÁ, persuadez, vb. I. Tranz. A convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să (vrea să) facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuader.

DOOM

persuadá (a ~) (-su-a-) vb., ind. prez. 3 persuadeáză
persuadai
PERSUADÁ, persuadez, vb. I. Tranz. A convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să (vrea să) facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuader.

DOOM

persuadá (a ~) (-su-a-) vb., ind. prez. 3 persuadeáză
persuadam
PERSUADÁ, persuadez, vb. I. Tranz. A convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să (vrea să) facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuader.

DOOM

persuadá (a ~) (-su-a-) vb., ind. prez. 3 persuadeáză
persuadare
PERSUADÁ, persuadez, vb. I. Tranz. A convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să (vrea să) facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuader.

DOOM

persuadá (a ~) (-su-a-) vb., ind. prez. 3 persuadeáză
persuadare
PERSUADÁRE s.f. (Liv.) Acțiunea de a persuada și rezultatul ei. [< persuada].
persuadară
PERSUADÁ, persuadez, vb. I. Tranz. A convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să (vrea să) facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuader.

DOOM

persuadá (a ~) (-su-a-) vb., ind. prez. 3 persuadeáză
persuadarăm
PERSUADÁ, persuadez, vb. I. Tranz. A convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să (vrea să) facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuader.

DOOM

persuadá (a ~) (-su-a-) vb., ind. prez. 3 persuadeáză
persuadarăți
PERSUADÁ, persuadez, vb. I. Tranz. A convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să (vrea să) facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuader.

DOOM

persuadá (a ~) (-su-a-) vb., ind. prez. 3 persuadeáză
persuadase
PERSUADÁ, persuadez, vb. I. Tranz. A convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să (vrea să) facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuader.

DOOM

persuadá (a ~) (-su-a-) vb., ind. prez. 3 persuadeáză
persuadasem
PERSUADÁ, persuadez, vb. I. Tranz. A convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să (vrea să) facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuader.

DOOM

persuadá (a ~) (-su-a-) vb., ind. prez. 3 persuadeáză
persuadaseră
PERSUADÁ, persuadez, vb. I. Tranz. A convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să (vrea să) facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuader.

DOOM

persuadá (a ~) (-su-a-) vb., ind. prez. 3 persuadeáză
persuadaserăm
PERSUADÁ, persuadez, vb. I. Tranz. A convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să (vrea să) facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuader.

DOOM

persuadá (a ~) (-su-a-) vb., ind. prez. 3 persuadeáză
persuadaserăți
PERSUADÁ, persuadez, vb. I. Tranz. A convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să (vrea să) facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuader.

DOOM

persuadá (a ~) (-su-a-) vb., ind. prez. 3 persuadeáză
persuadaseși
PERSUADÁ, persuadez, vb. I. Tranz. A convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să (vrea să) facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuader.

DOOM

persuadá (a ~) (-su-a-) vb., ind. prez. 3 persuadeáză
persuadaseți
PERSUADÁ, persuadez, vb. I. Tranz. A convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să (vrea să) facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuader.

DOOM

persuadá (a ~) (-su-a-) vb., ind. prez. 3 persuadeáză
persuadat
PERSUADÁ, persuadez, vb. I. Tranz. A convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să (vrea să) facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuader.

DOOM

persuadá (a ~) (-su-a-) vb., ind. prez. 3 persuadeáză
persuadat
PERSUADÁ, persuadez, vb. I. Tranz. (Livr.) A convinge pe cineva sa creadă, să gândească sau să (vrea să) facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuader.
persuadau
PERSUADÁ, persuadez, vb. I. Tranz. A convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să (vrea să) facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuader.

DOOM

persuadá (a ~) (-su-a-) vb., ind. prez. 3 persuadeáză
persuadași
PERSUADÁ, persuadez, vb. I. Tranz. A convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să (vrea să) facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuader.

DOOM

persuadá (a ~) (-su-a-) vb., ind. prez. 3 persuadeáză
persuadați
PERSUADÁ, persuadez, vb. I. Tranz. A convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să (vrea să) facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuader.

DOOM

persuadá (a ~) (-su-a-) vb., ind. prez. 3 persuadeáză
persuadează
PERSUADÁ, persuadez, vb. I. Tranz. A convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să (vrea să) facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuader.

DOOM

persuadá (a ~) (-su-a-) vb., ind. prez. 3 persuadeáză
persuadez
PERSUADÁ, persuadez, vb. I. Tranz. A convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să (vrea să) facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuader.

DOOM

persuadá (a ~) (-su-a-) vb., ind. prez. 3 persuadeáză
persuadeze
PERSUADÁ, persuadez, vb. I. Tranz. A convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să (vrea să) facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuader.

DOOM

persuadá (a ~) (-su-a-) vb., ind. prez. 3 persuadeáză
persuadezi
PERSUADÁ, persuadez, vb. I. Tranz. A convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să (vrea să) facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuader.

DOOM

persuadá (a ~) (-su-a-) vb., ind. prez. 3 persuadeáză
persuadând
PERSUADÁ, persuadez, vb. I. Tranz. A convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să (vrea să) facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuader.

DOOM

persuadá (a ~) (-su-a-) vb., ind. prez. 3 persuadeáză
persuadînd
PERSUADÁ, persuadez, vb. I. Tranz. A convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să (vrea să) facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuader.

DOOM

persuadá (a ~) (-su-a-) vb., ind. prez. 3 persuadeáză
persuasiune
PERSUASIÚNE s. f. Acțiunea, darul sau puterea de a convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-si-u-] – Din fr. persuasion.

DOOM

persuasiúne (-su-a-si-u-) s. f., g.-d. art. persuasiúnii
persuasiunea
PERSUASIÚNE s. f. Acțiunea, darul sau puterea de a convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-si-u-] – Din fr. persuasion.

DOOM

persuasiúne (-su-a-si-u-) s. f., g.-d. art. persuasiúnii
persuasiuni
PERSUASIÚNE s. f. Acțiunea, darul sau puterea de a convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-si-u-] – Din fr. persuasion.

DOOM

persuasiúne (-su-a-si-u-) s. f., g.-d. art. persuasiúnii
persuasiunii
PERSUASIÚNE s. f. Acțiunea, darul sau puterea de a convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-si-u-] – Din fr. persuasion.

DOOM

persuasiúne (-su-a-si-u-) s. f., g.-d. art. persuasiúnii
persuasiunile
PERSUASIÚNE s. f. Acțiunea, darul sau puterea de a convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-si-u-] – Din fr. persuasion.

DOOM

persuasiúne (-su-a-si-u-) s. f., g.-d. art. persuasiúnii
persuasiunilor
PERSUASIÚNE s. f. Acțiunea, darul sau puterea de a convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-si-u-] – Din fr. persuasion.

DOOM

persuasiúne (-su-a-si-u-) s. f., g.-d. art. persuasiúnii
persuasiv
PERSUASÍV, -Ă, persuasivi, -e, adj. Care urmărește sau are darul să convingă pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuasif.

DOOM

persuasív (-su-a-) adj. m., pl. persuasívi; f. persuasívă, pl. persuasíve
persuasiva
PERSUASÍV, -Ă, persuasivi, -e, adj. Care urmărește sau are darul să convingă pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuasif.

DOOM

persuasív (-su-a-) adj. m., pl. persuasívi; f. persuasívă, pl. persuasíve
persuasive
PERSUASÍV, -Ă, persuasivi, -e, adj. Care urmărește sau are darul să convingă pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuasif.

DOOM

persuasív (-su-a-) adj. m., pl. persuasívi; f. persuasívă, pl. persuasíve
persuasivei
PERSUASÍV, -Ă, persuasivi, -e, adj. Care urmărește sau are darul să convingă pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuasif.

DOOM

persuasív (-su-a-) adj. m., pl. persuasívi; f. persuasívă, pl. persuasíve
persuasivele
PERSUASÍV, -Ă, persuasivi, -e, adj. Care urmărește sau are darul să convingă pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuasif.

DOOM

persuasív (-su-a-) adj. m., pl. persuasívi; f. persuasívă, pl. persuasíve
persuasivelor
PERSUASÍV, -Ă, persuasivi, -e, adj. Care urmărește sau are darul să convingă pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuasif.

DOOM

persuasív (-su-a-) adj. m., pl. persuasívi; f. persuasívă, pl. persuasíve
persuasivi
PERSUASÍV, -Ă, persuasivi, -e, adj. Care urmărește sau are darul să convingă pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuasif.

DOOM

persuasív (-su-a-) adj. m., pl. persuasívi; f. persuasívă, pl. persuasíve
persuasivii
PERSUASÍV, -Ă, persuasivi, -e, adj. Care urmărește sau are darul să convingă pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuasif.

DOOM

persuasív (-su-a-) adj. m., pl. persuasívi; f. persuasívă, pl. persuasíve
persuasivilor
PERSUASÍV, -Ă, persuasivi, -e, adj. Care urmărește sau are darul să convingă pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuasif.

DOOM

persuasív (-su-a-) adj. m., pl. persuasívi; f. persuasívă, pl. persuasíve
persuasivul
PERSUASÍV, -Ă, persuasivi, -e, adj. Care urmărește sau are darul să convingă pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuasif.

DOOM

persuasív (-su-a-) adj. m., pl. persuasívi; f. persuasívă, pl. persuasíve
persuasivului
PERSUASÍV, -Ă, persuasivi, -e, adj. Care urmărește sau are darul să convingă pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuasif.

DOOM

persuasív (-su-a-) adj. m., pl. persuasívi; f. persuasívă, pl. persuasíve
persul
PERS, perși, s. m. (Mai ales la pl.) Persan (1). – Din ngr. pérsis, fr. Perse.

DOOM

pers s. m., pl. perși
persulfat
PERSULFÁT, persulfați, s. m. Sare a acidului sulfuric, folosită ca agent oxidant în industria vopselelor și a medicamentelor, în galvanoplastie, în panificație etc. – Din fr. persulfate, germ. Persulfat.

DOOM

persulfát s. m., pl. persulfáți
persulfatul
PERSULFÁT, persulfați, s. m. Sare a acidului sulfuric, folosită ca agent oxidant în industria vopselelor și a medicamentelor, în galvanoplastie, în panificație etc. – Din fr. persulfate, germ. Persulfat.

DOOM

persulfát s. m., pl. persulfáți
persulfatului
PERSULFÁT, persulfați, s. m. Sare a acidului sulfuric, folosită ca agent oxidant în industria vopselelor și a medicamentelor, în galvanoplastie, în panificație etc. – Din fr. persulfate, germ. Persulfat.

DOOM

persulfát s. m., pl. persulfáți
persulfați
PERSULFÁT, persulfați, s. m. Sare a acidului sulfuric, folosită ca agent oxidant în industria vopselelor și a medicamentelor, în galvanoplastie, în panificație etc. – Din fr. persulfate, germ. Persulfat.

DOOM

persulfát s. m., pl. persulfáți
persulfații
PERSULFÁT, persulfați, s. m. Sare a acidului sulfuric, folosită ca agent oxidant în industria vopselelor și a medicamentelor, în galvanoplastie, în panificație etc. – Din fr. persulfate, germ. Persulfat.

DOOM

persulfát s. m., pl. persulfáți
persulfaților
PERSULFÁT, persulfați, s. m. Sare a acidului sulfuric, folosită ca agent oxidant în industria vopselelor și a medicamentelor, în galvanoplastie, în panificație etc. – Din fr. persulfate, germ. Persulfat.

DOOM

persulfát s. m., pl. persulfáți
persulfură
PERSULFÚRĂ s.f. (Chim.) Compus care conține o mare cantitate de sulf. [< fr. persulfure].
persului
PERS, perși, s. m. (Mai ales la pl.) Persan (1). – Din ngr. pérsis, fr. Perse.

DOOM

pers s. m., pl. perși
pertinamente
PERTINAMÉNTE adv. (Liv.) Cu siguranță, de bună seamă. [< fr. pertinemment].
pertinax
PÉRTINAX s. n. Material electroizolant, cu aspect lucios și neted, obținut din straturi suprapuse de hârtie cu capacitate mare de absorbție și impregnată cu rășini sintetice. [Acc. și: pertináx] – Din fr. pertinax, germ. Pertinax.

DOOM

pértinax s. n.
pertinax
PERTINÁX s. n. Material electroizolant, cu aspect lucios și neted, obținut din straturi suprapuse de hârtie cu capacitate mare de absorbție și impregnată cu rășini sintetice. – Din fr. pertinax, germ. Pertinax.
pertinaxul
PÉRTINAX s. n. Material electroizolant, cu aspect lucios și neted, obținut din straturi suprapuse de hârtie cu capacitate mare de absorbție și impregnată cu rășini sintetice. [Acc. și: pertináx] – Din fr. pertinax, germ. Pertinax.

DOOM

pértinax s. n.
pertinaxului
PÉRTINAX s. n. Material electroizolant, cu aspect lucios și neted, obținut din straturi suprapuse de hârtie cu capacitate mare de absorbție și impregnată cu rășini sintetice. [Acc. și: pertináx] – Din fr. pertinax, germ. Pertinax.

DOOM

pértinax s. n.
pertinent
PERTINÉNT, -Ă, pertinenți, -te, adj. 1. Care se potrivește exact obiectului despre care este vorba, care este adecvat pentru ceea ce vrea să argumenteze; potrivit, nimerit, convenabil; p. ext. care denotă profunzime, competență. ♦ (Jur.) care se raportează exact la chestiune, la fondul cauzei; potrivit. 2. (Despre elemente lingvistice) Dotat cu o anumită funcțiune într-un sistem determinat. ♦ (Despre elemente fonice) Care servește într-o limbă dată la diferențierea semnificațiilor. 3. (Inform.; despre sisteme informaționale, stocuri de informații) Care are calitatea de a satisface cerințele obiective de informare ale unui beneficiar. – Din fr. pertinent.

DOOM

pertinént adj. m., pl. pertinénți; f. pertinéntă, pl. pertinénte
pertinenta
PERTINÉNT, -Ă, pertinenți, -te, adj. 1. Care se potrivește exact obiectului despre care este vorba, care este adecvat pentru ceea ce vrea să argumenteze; potrivit, nimerit, convenabil; p. ext. care denotă profunzime, competență. ♦ (Jur.) care se raportează exact la chestiune, la fondul cauzei; potrivit. 2. (Despre elemente lingvistice) Dotat cu o anumită funcțiune într-un sistem determinat. ♦ (Despre elemente fonice) Care servește într-o limbă dată la diferențierea semnificațiilor. 3. (Inform.; despre sisteme informaționale, stocuri de informații) Care are calitatea de a satisface cerințele obiective de informare ale unui beneficiar. – Din fr. pertinent.

DOOM

pertinént adj. m., pl. pertinénți; f. pertinéntă, pl. pertinénte
pertinente
PERTINÉNT, -Ă, pertinenți, -te, adj. 1. Care se potrivește exact obiectului despre care este vorba, care este adecvat pentru ceea ce vrea să argumenteze; potrivit, nimerit, convenabil; p. ext. care denotă profunzime, competență. ♦ (Jur.) care se raportează exact la chestiune, la fondul cauzei; potrivit. 2. (Despre elemente lingvistice) Dotat cu o anumită funcțiune într-un sistem determinat. ♦ (Despre elemente fonice) Care servește într-o limbă dată la diferențierea semnificațiilor. 3. (Inform.; despre sisteme informaționale, stocuri de informații) Care are calitatea de a satisface cerințele obiective de informare ale unui beneficiar. – Din fr. pertinent.

DOOM

pertinént adj. m., pl. pertinénți; f. pertinéntă, pl. pertinénte
pertinentei
PERTINÉNT, -Ă, pertinenți, -te, adj. 1. Care se potrivește exact obiectului despre care este vorba, care este adecvat pentru ceea ce vrea să argumenteze; potrivit, nimerit, convenabil; p. ext. care denotă profunzime, competență. ♦ (Jur.) care se raportează exact la chestiune, la fondul cauzei; potrivit. 2. (Despre elemente lingvistice) Dotat cu o anumită funcțiune într-un sistem determinat. ♦ (Despre elemente fonice) Care servește într-o limbă dată la diferențierea semnificațiilor. 3. (Inform.; despre sisteme informaționale, stocuri de informații) Care are calitatea de a satisface cerințele obiective de informare ale unui beneficiar. – Din fr. pertinent.

DOOM

pertinént adj. m., pl. pertinénți; f. pertinéntă, pl. pertinénte
pertinentele
PERTINÉNT, -Ă, pertinenți, -te, adj. 1. Care se potrivește exact obiectului despre care este vorba, care este adecvat pentru ceea ce vrea să argumenteze; potrivit, nimerit, convenabil; p. ext. care denotă profunzime, competență. ♦ (Jur.) care se raportează exact la chestiune, la fondul cauzei; potrivit. 2. (Despre elemente lingvistice) Dotat cu o anumită funcțiune într-un sistem determinat. ♦ (Despre elemente fonice) Care servește într-o limbă dată la diferențierea semnificațiilor. 3. (Inform.; despre sisteme informaționale, stocuri de informații) Care are calitatea de a satisface cerințele obiective de informare ale unui beneficiar. – Din fr. pertinent.

DOOM

pertinént adj. m., pl. pertinénți; f. pertinéntă, pl. pertinénte
pertinentelor
PERTINÉNT, -Ă, pertinenți, -te, adj. 1. Care se potrivește exact obiectului despre care este vorba, care este adecvat pentru ceea ce vrea să argumenteze; potrivit, nimerit, convenabil; p. ext. care denotă profunzime, competență. ♦ (Jur.) care se raportează exact la chestiune, la fondul cauzei; potrivit. 2. (Despre elemente lingvistice) Dotat cu o anumită funcțiune într-un sistem determinat. ♦ (Despre elemente fonice) Care servește într-o limbă dată la diferențierea semnificațiilor. 3. (Inform.; despre sisteme informaționale, stocuri de informații) Care are calitatea de a satisface cerințele obiective de informare ale unui beneficiar. – Din fr. pertinent.

DOOM

pertinént adj. m., pl. pertinénți; f. pertinéntă, pl. pertinénte
pertinentul
PERTINÉNT, -Ă, pertinenți, -te, adj. 1. Care se potrivește exact obiectului despre care este vorba, care este adecvat pentru ceea ce vrea să argumenteze; potrivit, nimerit, convenabil; p. ext. care denotă profunzime, competență. ♦ (Jur.) care se raportează exact la chestiune, la fondul cauzei; potrivit. 2. (Despre elemente lingvistice) Dotat cu o anumită funcțiune într-un sistem determinat. ♦ (Despre elemente fonice) Care servește într-o limbă dată la diferențierea semnificațiilor. 3. (Inform.; despre sisteme informaționale, stocuri de informații) Care are calitatea de a satisface cerințele obiective de informare ale unui beneficiar. – Din fr. pertinent.

DOOM

pertinént adj. m., pl. pertinénți; f. pertinéntă, pl. pertinénte
pertinentului
PERTINÉNT, -Ă, pertinenți, -te, adj. 1. Care se potrivește exact obiectului despre care este vorba, care este adecvat pentru ceea ce vrea să argumenteze; potrivit, nimerit, convenabil; p. ext. care denotă profunzime, competență. ♦ (Jur.) care se raportează exact la chestiune, la fondul cauzei; potrivit. 2. (Despre elemente lingvistice) Dotat cu o anumită funcțiune într-un sistem determinat. ♦ (Despre elemente fonice) Care servește într-o limbă dată la diferențierea semnificațiilor. 3. (Inform.; despre sisteme informaționale, stocuri de informații) Care are calitatea de a satisface cerințele obiective de informare ale unui beneficiar. – Din fr. pertinent.

DOOM

pertinént adj. m., pl. pertinénți; f. pertinéntă, pl. pertinénte
pertinența
PERTINÉNȚĂ s. f. Însușirea de a fi pertinent, caracterul a ceea ce este pertinent. – Din fr. pertinence.

DOOM

pertinénță s. f., g.-d. art. pertinénței
pertinențe
PERTINÉNȚĂ s. f. Însușirea de a fi pertinent, caracterul a ceea ce este pertinent. – Din fr. pertinence.

DOOM

pertinénță s. f., g.-d. art. pertinénței
pertinenței
PERTINÉNȚĂ s. f. Însușirea de a fi pertinent, caracterul a ceea ce este pertinent. – Din fr. pertinence.

DOOM

pertinénță s. f., g.-d. art. pertinénței
pertinenți
PERTINÉNT, -Ă, pertinenți, -te, adj. 1. Care se potrivește exact obiectului despre care este vorba, care este adecvat pentru ceea ce vrea să argumenteze; potrivit, nimerit, convenabil; p. ext. care denotă profunzime, competență. ♦ (Jur.) care se raportează exact la chestiune, la fondul cauzei; potrivit. 2. (Despre elemente lingvistice) Dotat cu o anumită funcțiune într-un sistem determinat. ♦ (Despre elemente fonice) Care servește într-o limbă dată la diferențierea semnificațiilor. 3. (Inform.; despre sisteme informaționale, stocuri de informații) Care are calitatea de a satisface cerințele obiective de informare ale unui beneficiar. – Din fr. pertinent.

DOOM

pertinént adj. m., pl. pertinénți; f. pertinéntă, pl. pertinénte
pertinenții
PERTINÉNT, -Ă, pertinenți, -te, adj. 1. Care se potrivește exact obiectului despre care este vorba, care este adecvat pentru ceea ce vrea să argumenteze; potrivit, nimerit, convenabil; p. ext. care denotă profunzime, competență. ♦ (Jur.) care se raportează exact la chestiune, la fondul cauzei; potrivit. 2. (Despre elemente lingvistice) Dotat cu o anumită funcțiune într-un sistem determinat. ♦ (Despre elemente fonice) Care servește într-o limbă dată la diferențierea semnificațiilor. 3. (Inform.; despre sisteme informaționale, stocuri de informații) Care are calitatea de a satisface cerințele obiective de informare ale unui beneficiar. – Din fr. pertinent.

DOOM

pertinént adj. m., pl. pertinénți; f. pertinéntă, pl. pertinénte
pertinenților
PERTINÉNT, -Ă, pertinenți, -te, adj. 1. Care se potrivește exact obiectului despre care este vorba, care este adecvat pentru ceea ce vrea să argumenteze; potrivit, nimerit, convenabil; p. ext. care denotă profunzime, competență. ♦ (Jur.) care se raportează exact la chestiune, la fondul cauzei; potrivit. 2. (Despre elemente lingvistice) Dotat cu o anumită funcțiune într-un sistem determinat. ♦ (Despre elemente fonice) Care servește într-o limbă dată la diferențierea semnificațiilor. 3. (Inform.; despre sisteme informaționale, stocuri de informații) Care are calitatea de a satisface cerințele obiective de informare ale unui beneficiar. – Din fr. pertinent.

DOOM

pertinént adj. m., pl. pertinénți; f. pertinéntă, pl. pertinénte
pertracta
PERTRACTÁ, pertractez, vb. I. Tranz. A dezbate o problemă, o chestiune în litigiu etc., a discuta, a trata (îndelung, amănunțit). – Din lat. pertractare.

DOOM

pertractá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertracteáză
pertractai
PERTRACTÁ, pertractez, vb. I. Tranz. A dezbate o problemă, o chestiune în litigiu etc., a discuta, a trata (îndelung, amănunțit). – Din lat. pertractare.

DOOM

pertractá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertracteáză
pertractam
PERTRACTÁ, pertractez, vb. I. Tranz. A dezbate o problemă, o chestiune în litigiu etc., a discuta, a trata (îndelung, amănunțit). – Din lat. pertractare.

DOOM

pertractá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertracteáză
pertractare
PERTRACTÁ, pertractez, vb. I. Tranz. A dezbate o problemă, o chestiune în litigiu etc., a discuta, a trata (îndelung, amănunțit). – Din lat. pertractare.

DOOM

pertractá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertracteáză
pertractare
PERTRACTÁRE, pertractări, s. f. Faptul de a pertracta (mai ales la pl.) discuție, dezbatere, tratare (îndelungată, amănunțită) a unei probleme, a unui litigiu etc.; tratative. – V. pertracta.

DOOM

pertractáre s. f., g.-d. art. pertractắrii; pl. pertractắri
pertractarea
PERTRACTÁRE, pertractări, s. f. Faptul de a pertracta (mai ales la pl.) discuție, dezbatere, tratare (îndelungată, amănunțită) a unei probleme, a unui litigiu etc.; tratative. – V. pertracta.

DOOM

pertractáre s. f., g.-d. art. pertractắrii; pl. pertractắri
pertractară
PERTRACTÁ, pertractez, vb. I. Tranz. A dezbate o problemă, o chestiune în litigiu etc., a discuta, a trata (îndelung, amănunțit). – Din lat. pertractare.

DOOM

pertractá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertracteáză
pertractarăm
PERTRACTÁ, pertractez, vb. I. Tranz. A dezbate o problemă, o chestiune în litigiu etc., a discuta, a trata (îndelung, amănunțit). – Din lat. pertractare.

DOOM

pertractá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertracteáză
pertractarăți
PERTRACTÁ, pertractez, vb. I. Tranz. A dezbate o problemă, o chestiune în litigiu etc., a discuta, a trata (îndelung, amănunțit). – Din lat. pertractare.

DOOM

pertractá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertracteáză
pertractase
PERTRACTÁ, pertractez, vb. I. Tranz. A dezbate o problemă, o chestiune în litigiu etc., a discuta, a trata (îndelung, amănunțit). – Din lat. pertractare.

DOOM

pertractá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertracteáză
pertractasem
PERTRACTÁ, pertractez, vb. I. Tranz. A dezbate o problemă, o chestiune în litigiu etc., a discuta, a trata (îndelung, amănunțit). – Din lat. pertractare.

DOOM

pertractá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertracteáză
pertractaseră
PERTRACTÁ, pertractez, vb. I. Tranz. A dezbate o problemă, o chestiune în litigiu etc., a discuta, a trata (îndelung, amănunțit). – Din lat. pertractare.

DOOM

pertractá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertracteáză
pertractaserăm
PERTRACTÁ, pertractez, vb. I. Tranz. A dezbate o problemă, o chestiune în litigiu etc., a discuta, a trata (îndelung, amănunțit). – Din lat. pertractare.

DOOM

pertractá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertracteáză
pertractaserăți
PERTRACTÁ, pertractez, vb. I. Tranz. A dezbate o problemă, o chestiune în litigiu etc., a discuta, a trata (îndelung, amănunțit). – Din lat. pertractare.

DOOM

pertractá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertracteáză
pertractaseși
PERTRACTÁ, pertractez, vb. I. Tranz. A dezbate o problemă, o chestiune în litigiu etc., a discuta, a trata (îndelung, amănunțit). – Din lat. pertractare.

DOOM

pertractá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertracteáză
pertractaseți
PERTRACTÁ, pertractez, vb. I. Tranz. A dezbate o problemă, o chestiune în litigiu etc., a discuta, a trata (îndelung, amănunțit). – Din lat. pertractare.

DOOM

pertractá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertracteáză
pertractat
PERTRACTÁ, pertractez, vb. I. Tranz. A dezbate o problemă, o chestiune în litigiu etc., a discuta, a trata (îndelung, amănunțit). – Din lat. pertractare.

DOOM

pertractá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertracteáză
pertractat
PERTRACTÁ, pertractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezbate o problemă, o chestiune în litigiu etc., a discuta, a trata (îndelung, amănunțit). – Din lat. pertractare.
pertractau
PERTRACTÁ, pertractez, vb. I. Tranz. A dezbate o problemă, o chestiune în litigiu etc., a discuta, a trata (îndelung, amănunțit). – Din lat. pertractare.

DOOM

pertractá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertracteáză
pertractași
PERTRACTÁ, pertractez, vb. I. Tranz. A dezbate o problemă, o chestiune în litigiu etc., a discuta, a trata (îndelung, amănunțit). – Din lat. pertractare.

DOOM

pertractá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertracteáză
pertractați
PERTRACTÁ, pertractez, vb. I. Tranz. A dezbate o problemă, o chestiune în litigiu etc., a discuta, a trata (îndelung, amănunțit). – Din lat. pertractare.

DOOM

pertractá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertracteáză
pertractează
PERTRACTÁ, pertractez, vb. I. Tranz. A dezbate o problemă, o chestiune în litigiu etc., a discuta, a trata (îndelung, amănunțit). – Din lat. pertractare.

DOOM

pertractá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertracteáză
pertractez
PERTRACTÁ, pertractez, vb. I. Tranz. A dezbate o problemă, o chestiune în litigiu etc., a discuta, a trata (îndelung, amănunțit). – Din lat. pertractare.

DOOM

pertractá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertracteáză
pertracteze
PERTRACTÁ, pertractez, vb. I. Tranz. A dezbate o problemă, o chestiune în litigiu etc., a discuta, a trata (îndelung, amănunțit). – Din lat. pertractare.

DOOM

pertractá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertracteáză
pertractezi
PERTRACTÁ, pertractez, vb. I. Tranz. A dezbate o problemă, o chestiune în litigiu etc., a discuta, a trata (îndelung, amănunțit). – Din lat. pertractare.

DOOM

pertractá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertracteáză
pertractând
PERTRACTÁ, pertractez, vb. I. Tranz. A dezbate o problemă, o chestiune în litigiu etc., a discuta, a trata (îndelung, amănunțit). – Din lat. pertractare.

DOOM

pertractá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertracteáză
pertractînd
PERTRACTÁ, pertractez, vb. I. Tranz. A dezbate o problemă, o chestiune în litigiu etc., a discuta, a trata (îndelung, amănunțit). – Din lat. pertractare.

DOOM

pertractá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertracteáză
pertractări
PERTRACTÁRE, pertractări, s. f. Faptul de a pertracta (mai ales la pl.) discuție, dezbatere, tratare (îndelungată, amănunțită) a unei probleme, a unui litigiu etc.; tratative. – V. pertracta.

DOOM

pertractáre s. f., g.-d. art. pertractắrii; pl. pertractắri
pertractării
PERTRACTÁRE, pertractări, s. f. Faptul de a pertracta (mai ales la pl.) discuție, dezbatere, tratare (îndelungată, amănunțită) a unei probleme, a unui litigiu etc.; tratative. – V. pertracta.

DOOM

pertractáre s. f., g.-d. art. pertractắrii; pl. pertractắri
pertractările
PERTRACTÁRE, pertractări, s. f. Faptul de a pertracta (mai ales la pl.) discuție, dezbatere, tratare (îndelungată, amănunțită) a unei probleme, a unui litigiu etc.; tratative. – V. pertracta.

DOOM

pertractáre s. f., g.-d. art. pertractắrii; pl. pertractắri
pertractărilor
PERTRACTÁRE, pertractări, s. f. Faptul de a pertracta (mai ales la pl.) discuție, dezbatere, tratare (îndelungată, amănunțită) a unei probleme, a unui litigiu etc.; tratative. – V. pertracta.

DOOM

pertractáre s. f., g.-d. art. pertractắrii; pl. pertractắri
pertuizana
PERTUIZÁNĂ, pertuizane, s. f. Armă de fier, asemănătoare cu halebarda, folosită în sec. XV-XVIII. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. pertuisane.

DOOM

pertuizánă (-tu-i-) s. f., g.-d. art. pertuizánei; pl. pertuizáne
pertuizane
PERTUIZÁNĂ, pertuizane, s. f. Armă de fier, asemănătoare cu halebarda, folosită în sec. XV-XVIII. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. pertuisane.

DOOM

pertuizánă (-tu-i-) s. f., g.-d. art. pertuizánei; pl. pertuizáne
pertuizanei
PERTUIZÁNĂ, pertuizane, s. f. Armă de fier, asemănătoare cu halebarda, folosită în sec. XV-XVIII. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. pertuisane.

DOOM

pertuizánă (-tu-i-) s. f., g.-d. art. pertuizánei; pl. pertuizáne
pertuizanele
PERTUIZÁNĂ, pertuizane, s. f. Armă de fier, asemănătoare cu halebarda, folosită în sec. XV-XVIII. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. pertuisane.

DOOM

pertuizánă (-tu-i-) s. f., g.-d. art. pertuizánei; pl. pertuizáne
pertuizanelor
PERTUIZÁNĂ, pertuizane, s. f. Armă de fier, asemănătoare cu halebarda, folosită în sec. XV-XVIII. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. pertuisane.

DOOM

pertuizánă (-tu-i-) s. f., g.-d. art. pertuizánei; pl. pertuizáne
perturb
PERTURBÁ, perturb, vb. I. Tranz. 1. A tulbura ordinea, liniștea, mersul normal al unor fapte, fenomene etc.; a provoca o perturbație. 2. A împiedica funcționarea normală a unui sistem, a unui organism etc. [Prez. ind. și: perturbez] – Din fr. perturber, lat. perturbare.

DOOM

!perturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertúrbă
perturba
PERTURBÁ, perturb, vb. I. Tranz. 1. A tulbura ordinea, liniștea, mersul normal al unor fapte, fenomene etc.; a provoca o perturbație. 2. A împiedica funcționarea normală a unui sistem, a unui organism etc. [Prez. ind. și: perturbez] – Din fr. perturber, lat. perturbare.

DOOM

!perturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertúrbă
perturba
PERTURBÁ, perturbez, vb. I. Tranz. 1. A tulbura ordinea, liniștea, mersul normal al unor fapte, fenomene etc.; a provoca o perturbație. 2. A împiedica funcționarea normală a unui sistem, a unui organism etc. [Prez. ind. și: pertúrb] – Din fr. perturber, lat. perturbare.
perturbai
PERTURBÁ, perturb, vb. I. Tranz. 1. A tulbura ordinea, liniștea, mersul normal al unor fapte, fenomene etc.; a provoca o perturbație. 2. A împiedica funcționarea normală a unui sistem, a unui organism etc. [Prez. ind. și: perturbez] – Din fr. perturber, lat. perturbare.

DOOM

!perturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertúrbă
perturbam
PERTURBÁ, perturb, vb. I. Tranz. 1. A tulbura ordinea, liniștea, mersul normal al unor fapte, fenomene etc.; a provoca o perturbație. 2. A împiedica funcționarea normală a unui sistem, a unui organism etc. [Prez. ind. și: perturbez] – Din fr. perturber, lat. perturbare.

DOOM

!perturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertúrbă
perturbare
PERTURBÁ, perturb, vb. I. Tranz. 1. A tulbura ordinea, liniștea, mersul normal al unor fapte, fenomene etc.; a provoca o perturbație. 2. A împiedica funcționarea normală a unui sistem, a unui organism etc. [Prez. ind. și: perturbez] – Din fr. perturber, lat. perturbare.

DOOM

!perturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertúrbă
perturbare
PERTURBÁRE, perturbări, s. f. 1. Deranjament, tulburare în starea sau în mersul firesc al unui lucru, al unui fenomen. 2. Împiedicare, modificare, deranjament în funcționarea normală a unui sistem tehnic, a unui organism etc.; perturbație. – V. perturba.

DOOM

perturbáre s. f., g.-d. art. perturbắrii; pl. perturbắri
perturbarea
PERTURBÁRE, perturbări, s. f. 1. Deranjament, tulburare în starea sau în mersul firesc al unui lucru, al unui fenomen. 2. Împiedicare, modificare, deranjament în funcționarea normală a unui sistem tehnic, a unui organism etc.; perturbație. – V. perturba.

DOOM

perturbáre s. f., g.-d. art. perturbắrii; pl. perturbắri
perturbară
PERTURBÁ, perturb, vb. I. Tranz. 1. A tulbura ordinea, liniștea, mersul normal al unor fapte, fenomene etc.; a provoca o perturbație. 2. A împiedica funcționarea normală a unui sistem, a unui organism etc. [Prez. ind. și: perturbez] – Din fr. perturber, lat. perturbare.

DOOM

!perturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertúrbă
perturbarăm
PERTURBÁ, perturb, vb. I. Tranz. 1. A tulbura ordinea, liniștea, mersul normal al unor fapte, fenomene etc.; a provoca o perturbație. 2. A împiedica funcționarea normală a unui sistem, a unui organism etc. [Prez. ind. și: perturbez] – Din fr. perturber, lat. perturbare.

DOOM

!perturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertúrbă
perturbarăți
PERTURBÁ, perturb, vb. I. Tranz. 1. A tulbura ordinea, liniștea, mersul normal al unor fapte, fenomene etc.; a provoca o perturbație. 2. A împiedica funcționarea normală a unui sistem, a unui organism etc. [Prez. ind. și: perturbez] – Din fr. perturber, lat. perturbare.

DOOM

!perturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertúrbă
perturbase
PERTURBÁ, perturb, vb. I. Tranz. 1. A tulbura ordinea, liniștea, mersul normal al unor fapte, fenomene etc.; a provoca o perturbație. 2. A împiedica funcționarea normală a unui sistem, a unui organism etc. [Prez. ind. și: perturbez] – Din fr. perturber, lat. perturbare.

DOOM

!perturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertúrbă
perturbasem
PERTURBÁ, perturb, vb. I. Tranz. 1. A tulbura ordinea, liniștea, mersul normal al unor fapte, fenomene etc.; a provoca o perturbație. 2. A împiedica funcționarea normală a unui sistem, a unui organism etc. [Prez. ind. și: perturbez] – Din fr. perturber, lat. perturbare.

DOOM

!perturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertúrbă
perturbaseră
PERTURBÁ, perturb, vb. I. Tranz. 1. A tulbura ordinea, liniștea, mersul normal al unor fapte, fenomene etc.; a provoca o perturbație. 2. A împiedica funcționarea normală a unui sistem, a unui organism etc. [Prez. ind. și: perturbez] – Din fr. perturber, lat. perturbare.

DOOM

!perturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertúrbă
perturbaserăm
PERTURBÁ, perturb, vb. I. Tranz. 1. A tulbura ordinea, liniștea, mersul normal al unor fapte, fenomene etc.; a provoca o perturbație. 2. A împiedica funcționarea normală a unui sistem, a unui organism etc. [Prez. ind. și: perturbez] – Din fr. perturber, lat. perturbare.

DOOM

!perturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertúrbă
perturbaserăți
PERTURBÁ, perturb, vb. I. Tranz. 1. A tulbura ordinea, liniștea, mersul normal al unor fapte, fenomene etc.; a provoca o perturbație. 2. A împiedica funcționarea normală a unui sistem, a unui organism etc. [Prez. ind. și: perturbez] – Din fr. perturber, lat. perturbare.

DOOM

!perturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertúrbă
perturbaseși
PERTURBÁ, perturb, vb. I. Tranz. 1. A tulbura ordinea, liniștea, mersul normal al unor fapte, fenomene etc.; a provoca o perturbație. 2. A împiedica funcționarea normală a unui sistem, a unui organism etc. [Prez. ind. și: perturbez] – Din fr. perturber, lat. perturbare.

DOOM

!perturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertúrbă
perturbaseți
PERTURBÁ, perturb, vb. I. Tranz. 1. A tulbura ordinea, liniștea, mersul normal al unor fapte, fenomene etc.; a provoca o perturbație. 2. A împiedica funcționarea normală a unui sistem, a unui organism etc. [Prez. ind. și: perturbez] – Din fr. perturber, lat. perturbare.

DOOM

!perturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertúrbă
perturbat
PERTURBÁ, perturb, vb. I. Tranz. 1. A tulbura ordinea, liniștea, mersul normal al unor fapte, fenomene etc.; a provoca o perturbație. 2. A împiedica funcționarea normală a unui sistem, a unui organism etc. [Prez. ind. și: perturbez] – Din fr. perturber, lat. perturbare.

DOOM

!perturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertúrbă
perturbat
PERTURBÁ, perturbez, vb. I. Tranz. 1. A tulbura ordinea, liniștea, mersul normal al unor fapte, fenomene etc.; a provoca o perturbație. 2. A împiedica funcționarea normală a unui sistem, a unui organism etc. [Prez. ind. și: pertúrb] – Din fr. perturber, lat. perturbare.
perturbativ
PERTURBATÍV, -Ă, perturbativi, -e, adj. (Rar) Perturbator. – Din lat. perturbativus.

DOOM

perturbatív adj. m., pl. perturbatívi; f. perturbatívă, pl. perturbatíve
perturbativa
PERTURBATÍV, -Ă, perturbativi, -e, adj. (Rar) Perturbator. – Din lat. perturbativus.

DOOM

perturbatív adj. m., pl. perturbatívi; f. perturbatívă, pl. perturbatíve
perturbative
PERTURBATÍV, -Ă, perturbativi, -e, adj. (Rar) Perturbator. – Din lat. perturbativus.

DOOM

perturbatív adj. m., pl. perturbatívi; f. perturbatívă, pl. perturbatíve
perturbativei
PERTURBATÍV, -Ă, perturbativi, -e, adj. (Rar) Perturbator. – Din lat. perturbativus.

DOOM

perturbatív adj. m., pl. perturbatívi; f. perturbatívă, pl. perturbatíve
perturbativele
PERTURBATÍV, -Ă, perturbativi, -e, adj. (Rar) Perturbator. – Din lat. perturbativus.

DOOM

perturbatív adj. m., pl. perturbatívi; f. perturbatívă, pl. perturbatíve
perturbativelor
PERTURBATÍV, -Ă, perturbativi, -e, adj. (Rar) Perturbator. – Din lat. perturbativus.

DOOM

perturbatív adj. m., pl. perturbatívi; f. perturbatívă, pl. perturbatíve
perturbativi
PERTURBATÍV, -Ă, perturbativi, -e, adj. (Rar) Perturbator. – Din lat. perturbativus.

DOOM

perturbatív adj. m., pl. perturbatívi; f. perturbatívă, pl. perturbatíve
perturbativii
PERTURBATÍV, -Ă, perturbativi, -e, adj. (Rar) Perturbator. – Din lat. perturbativus.

DOOM

perturbatív adj. m., pl. perturbatívi; f. perturbatívă, pl. perturbatíve
perturbativilor
PERTURBATÍV, -Ă, perturbativi, -e, adj. (Rar) Perturbator. – Din lat. perturbativus.

DOOM

perturbatív adj. m., pl. perturbatívi; f. perturbatívă, pl. perturbatíve
perturbativul
PERTURBATÍV, -Ă, perturbativi, -e, adj. (Rar) Perturbator. – Din lat. perturbativus.

DOOM

perturbatív adj. m., pl. perturbatívi; f. perturbatívă, pl. perturbatíve
perturbativului
PERTURBATÍV, -Ă, perturbativi, -e, adj. (Rar) Perturbator. – Din lat. perturbativus.

DOOM

perturbatív adj. m., pl. perturbatívi; f. perturbatívă, pl. perturbatíve
perturbatoare
PERTURBATÓR, -OÁRE, perturbatori, -oare, adj. Care perturbă; perturbativ. – Din fr. perturbateur.

DOOM

perturbatór adj. m., pl. perturbatóri; f. sg. și pl. perturbatoáre
perturbatoarea
PERTURBATÓR, -OÁRE, perturbatori, -oare, adj. Care perturbă; perturbativ. – Din fr. perturbateur.

DOOM

perturbatór adj. m., pl. perturbatóri; f. sg. și pl. perturbatoáre
perturbatoarei
PERTURBATÓR, -OÁRE, perturbatori, -oare, adj. Care perturbă; perturbativ. – Din fr. perturbateur.

DOOM

perturbatór adj. m., pl. perturbatóri; f. sg. și pl. perturbatoáre
perturbatoarele
PERTURBATÓR, -OÁRE, perturbatori, -oare, adj. Care perturbă; perturbativ. – Din fr. perturbateur.

DOOM

perturbatór adj. m., pl. perturbatóri; f. sg. și pl. perturbatoáre
perturbatoarelor
PERTURBATÓR, -OÁRE, perturbatori, -oare, adj. Care perturbă; perturbativ. – Din fr. perturbateur.

DOOM

perturbatór adj. m., pl. perturbatóri; f. sg. și pl. perturbatoáre
perturbator
PERTURBATÓR, -OÁRE, perturbatori, -oare, adj. Care perturbă; perturbativ. – Din fr. perturbateur.

DOOM

perturbatór adj. m., pl. perturbatóri; f. sg. și pl. perturbatoáre
perturbatori
PERTURBATÓR, -OÁRE, perturbatori, -oare, adj. Care perturbă; perturbativ. – Din fr. perturbateur.

DOOM

perturbatór adj. m., pl. perturbatóri; f. sg. și pl. perturbatoáre
perturbatorii
PERTURBATÓR, -OÁRE, perturbatori, -oare, adj. Care perturbă; perturbativ. – Din fr. perturbateur.

DOOM

perturbatór adj. m., pl. perturbatóri; f. sg. și pl. perturbatoáre
perturbatorilor
PERTURBATÓR, -OÁRE, perturbatori, -oare, adj. Care perturbă; perturbativ. – Din fr. perturbateur.

DOOM

perturbatór adj. m., pl. perturbatóri; f. sg. și pl. perturbatoáre
perturbatorul
PERTURBATÓR, -OÁRE, perturbatori, -oare, adj. Care perturbă; perturbativ. – Din fr. perturbateur.

DOOM

perturbatór adj. m., pl. perturbatóri; f. sg. și pl. perturbatoáre
perturbatorului
PERTURBATÓR, -OÁRE, perturbatori, -oare, adj. Care perturbă; perturbativ. – Din fr. perturbateur.

DOOM

perturbatór adj. m., pl. perturbatóri; f. sg. și pl. perturbatoáre
perturbau
PERTURBÁ, perturb, vb. I. Tranz. 1. A tulbura ordinea, liniștea, mersul normal al unor fapte, fenomene etc.; a provoca o perturbație. 2. A împiedica funcționarea normală a unui sistem, a unui organism etc. [Prez. ind. și: perturbez] – Din fr. perturber, lat. perturbare.

DOOM

!perturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertúrbă
perturbași
PERTURBÁ, perturb, vb. I. Tranz. 1. A tulbura ordinea, liniștea, mersul normal al unor fapte, fenomene etc.; a provoca o perturbație. 2. A împiedica funcționarea normală a unui sistem, a unui organism etc. [Prez. ind. și: perturbez] – Din fr. perturber, lat. perturbare.

DOOM

!perturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertúrbă
perturbați
PERTURBÁ, perturb, vb. I. Tranz. 1. A tulbura ordinea, liniștea, mersul normal al unor fapte, fenomene etc.; a provoca o perturbație. 2. A împiedica funcționarea normală a unui sistem, a unui organism etc. [Prez. ind. și: perturbez] – Din fr. perturber, lat. perturbare.

DOOM

!perturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertúrbă
perturbația
PERTURBAȚIÚNE s. f. v. perturbație.

DOOM

perturbáție (-ți-e) s. f., art. perturbáția (-ți-a), g.-d. art. perturbáției; pl. perturbáții, art. perturbáțiile (-ți-i-)
perturbație
PERTURBAȚIÚNE s. f. v. perturbație.

DOOM

perturbáție (-ți-e) s. f., art. perturbáția (-ți-a), g.-d. art. perturbáției; pl. perturbáții, art. perturbáțiile (-ți-i-)
perturbației
PERTURBAȚIÚNE s. f. v. perturbație.

DOOM

perturbáție (-ți-e) s. f., art. perturbáția (-ți-a), g.-d. art. perturbáției; pl. perturbáții, art. perturbáțiile (-ți-i-)
perturbații
PERTURBAȚIÚNE s. f. v. perturbație.

DOOM

perturbáție (-ți-e) s. f., art. perturbáția (-ți-a), g.-d. art. perturbáției; pl. perturbáții, art. perturbáțiile (-ți-i-)
perturbațiile
PERTURBAȚIÚNE s. f. v. perturbație.

DOOM

perturbáție (-ți-e) s. f., art. perturbáția (-ți-a), g.-d. art. perturbáției; pl. perturbáții, art. perturbáțiile (-ți-i-)
perturbațiilor
PERTURBAȚIÚNE s. f. v. perturbație.

DOOM

perturbáție (-ți-e) s. f., art. perturbáția (-ți-a), g.-d. art. perturbáției; pl. perturbáții, art. perturbáțiile (-ți-i-)
perturbațiune
PERTURBAȚIÚNE s. f. v. perturbație.

DOOM

perturbáție (-ți-e) s. f., art. perturbáția (-ți-a), g.-d. art. perturbáției; pl. perturbáții, art. perturbáțiile (-ți-i-)
perturbe
PERTURBÁ, perturb, vb. I. Tranz. 1. A tulbura ordinea, liniștea, mersul normal al unor fapte, fenomene etc.; a provoca o perturbație. 2. A împiedica funcționarea normală a unui sistem, a unui organism etc. [Prez. ind. și: perturbez] – Din fr. perturber, lat. perturbare.

DOOM

!perturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertúrbă
perturbi
PERTURBÁ, perturb, vb. I. Tranz. 1. A tulbura ordinea, liniștea, mersul normal al unor fapte, fenomene etc.; a provoca o perturbație. 2. A împiedica funcționarea normală a unui sistem, a unui organism etc. [Prez. ind. și: perturbez] – Din fr. perturber, lat. perturbare.

DOOM

!perturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertúrbă
perturbând
PERTURBÁ, perturb, vb. I. Tranz. 1. A tulbura ordinea, liniștea, mersul normal al unor fapte, fenomene etc.; a provoca o perturbație. 2. A împiedica funcționarea normală a unui sistem, a unui organism etc. [Prez. ind. și: perturbez] – Din fr. perturber, lat. perturbare.

DOOM

!perturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertúrbă
perturbînd
PERTURBÁ, perturb, vb. I. Tranz. 1. A tulbura ordinea, liniștea, mersul normal al unor fapte, fenomene etc.; a provoca o perturbație. 2. A împiedica funcționarea normală a unui sistem, a unui organism etc. [Prez. ind. și: perturbez] – Din fr. perturber, lat. perturbare.

DOOM

!perturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 pertúrbă
perturbări
PERTURBÁRE, perturbări, s. f. 1. Deranjament, tulburare în starea sau în mersul firesc al unui lucru, al unui fenomen. 2. Împiedicare, modificare, deranjament în funcționarea normală a unui sistem tehnic, a unui organism etc.; perturbație. – V. perturba.

DOOM

perturbáre s. f., g.-d. art. perturbắrii; pl. perturbắri
perturbării
PERTURBÁRE, perturbări, s. f. 1. Deranjament, tulburare în starea sau în mersul firesc al unui lucru, al unui fenomen. 2. Împiedicare, modificare, deranjament în funcționarea normală a unui sistem tehnic, a unui organism etc.; perturbație. – V. perturba.

DOOM

perturbáre s. f., g.-d. art. perturbắrii; pl. perturbắri
perturbările
PERTURBÁRE, perturbări, s. f. 1. Deranjament, tulburare în starea sau în mersul firesc al unui lucru, al unui fenomen. 2. Împiedicare, modificare, deranjament în funcționarea normală a unui sistem tehnic, a unui organism etc.; perturbație. – V. perturba.

DOOM

perturbáre s. f., g.-d. art. perturbắrii; pl. perturbắri
perturbărilor
PERTURBÁRE, perturbări, s. f. 1. Deranjament, tulburare în starea sau în mersul firesc al unui lucru, al unui fenomen. 2. Împiedicare, modificare, deranjament în funcționarea normală a unui sistem tehnic, a unui organism etc.; perturbație. – V. perturba.

DOOM

perturbáre s. f., g.-d. art. perturbắrii; pl. perturbắri
peruan
PERUÁN, -Ă, peruani, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Peru sau este originară de acolo; peruvian. 2. Adj. Care aparține Republicii Peru sau peruvienilor (1), privitor la Peru ori la peruvieni; peruvian. [Pr.: -ru-an] – Peru (n. pr.) + suf. -an. Cf. sp. peruano.

DOOM

peruán (-ru-an) adj. m., s. m., pl. peruáni; adj. f., s. f. peruánă, pl. peruáne
peruan
PERUÁN, -Ă, peruani, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Peru sau este originară de acolo; peruvian. 2. Adj. Care aparține Republicii Peru sau peruvienilor (1), privitor la Peru ori la peruvieni; peruvian. [Pr.: -ru-an] – Peru (n. pr.) + suf. -an. Cf. sp. peruano.

DOOM

peruán (-ru-an) adj. m., s. m., pl. peruáni; adj. f., s. f. peruánă, pl. peruáne
peruana
PERUÁN, -Ă, peruani, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Peru sau este originară de acolo; peruvian. 2. Adj. Care aparține Republicii Peru sau peruvienilor (1), privitor la Peru ori la peruvieni; peruvian. [Pr.: -ru-an] – Peru (n. pr.) + suf. -an. Cf. sp. peruano.

DOOM

peruán (-ru-an) adj. m., s. m., pl. peruáni; adj. f., s. f. peruánă, pl. peruáne
peruana
PERUÁN, -Ă, peruani, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Peru sau este originară de acolo; peruvian. 2. Adj. Care aparține Republicii Peru sau peruvienilor (1), privitor la Peru ori la peruvieni; peruvian. [Pr.: -ru-an] – Peru (n. pr.) + suf. -an. Cf. sp. peruano.

DOOM

peruán (-ru-an) adj. m., s. m., pl. peruáni; adj. f., s. f. peruánă, pl. peruáne
peruane
PERUÁN, -Ă, peruani, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Peru sau este originară de acolo; peruvian. 2. Adj. Care aparține Republicii Peru sau peruvienilor (1), privitor la Peru ori la peruvieni; peruvian. [Pr.: -ru-an] – Peru (n. pr.) + suf. -an. Cf. sp. peruano.

DOOM

peruán (-ru-an) adj. m., s. m., pl. peruáni; adj. f., s. f. peruánă, pl. peruáne
peruane
PERUÁN, -Ă, peruani, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Peru sau este originară de acolo; peruvian. 2. Adj. Care aparține Republicii Peru sau peruvienilor (1), privitor la Peru ori la peruvieni; peruvian. [Pr.: -ru-an] – Peru (n. pr.) + suf. -an. Cf. sp. peruano.

DOOM

peruán (-ru-an) adj. m., s. m., pl. peruáni; adj. f., s. f. peruánă, pl. peruáne
peruane
PERUÁN, -Ă, peruani, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Peru sau este originară de acolo; peruvian. 2. Adj. Care aparține Republicii Peru sau peruvienilor (1), privitor la Peru ori la peruvieni; peruvian. [Pr.: -ru-an] – Peru (n. pr.) + suf. -an. Cf. sp. peruano.

DOOM

peruán (-ru-an) adj. m., s. m., pl. peruáni; adj. f., s. f. peruánă, pl. peruáne
peruanei
PERUÁN, -Ă, peruani, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Peru sau este originară de acolo; peruvian. 2. Adj. Care aparține Republicii Peru sau peruvienilor (1), privitor la Peru ori la peruvieni; peruvian. [Pr.: -ru-an] – Peru (n. pr.) + suf. -an. Cf. sp. peruano.

DOOM

peruán (-ru-an) adj. m., s. m., pl. peruáni; adj. f., s. f. peruánă, pl. peruáne
peruanei
PERUÁN, -Ă, peruani, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Peru sau este originară de acolo; peruvian. 2. Adj. Care aparține Republicii Peru sau peruvienilor (1), privitor la Peru ori la peruvieni; peruvian. [Pr.: -ru-an] – Peru (n. pr.) + suf. -an. Cf. sp. peruano.

DOOM

peruán (-ru-an) adj. m., s. m., pl. peruáni; adj. f., s. f. peruánă, pl. peruáne
peruanele
PERUÁN, -Ă, peruani, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Peru sau este originară de acolo; peruvian. 2. Adj. Care aparține Republicii Peru sau peruvienilor (1), privitor la Peru ori la peruvieni; peruvian. [Pr.: -ru-an] – Peru (n. pr.) + suf. -an. Cf. sp. peruano.

DOOM

peruán (-ru-an) adj. m., s. m., pl. peruáni; adj. f., s. f. peruánă, pl. peruáne
peruanele
PERUÁN, -Ă, peruani, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Peru sau este originară de acolo; peruvian. 2. Adj. Care aparține Republicii Peru sau peruvienilor (1), privitor la Peru ori la peruvieni; peruvian. [Pr.: -ru-an] – Peru (n. pr.) + suf. -an. Cf. sp. peruano.

DOOM

peruán (-ru-an) adj. m., s. m., pl. peruáni; adj. f., s. f. peruánă, pl. peruáne
peruanelor
PERUÁN, -Ă, peruani, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Peru sau este originară de acolo; peruvian. 2. Adj. Care aparține Republicii Peru sau peruvienilor (1), privitor la Peru ori la peruvieni; peruvian. [Pr.: -ru-an] – Peru (n. pr.) + suf. -an. Cf. sp. peruano.

DOOM

peruán (-ru-an) adj. m., s. m., pl. peruáni; adj. f., s. f. peruánă, pl. peruáne
peruanelor
PERUÁN, -Ă, peruani, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Peru sau este originară de acolo; peruvian. 2. Adj. Care aparține Republicii Peru sau peruvienilor (1), privitor la Peru ori la peruvieni; peruvian. [Pr.: -ru-an] – Peru (n. pr.) + suf. -an. Cf. sp. peruano.

DOOM

peruán (-ru-an) adj. m., s. m., pl. peruáni; adj. f., s. f. peruánă, pl. peruáne
peruani
PERUÁN, -Ă, peruani, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Peru sau este originară de acolo; peruvian. 2. Adj. Care aparține Republicii Peru sau peruvienilor (1), privitor la Peru ori la peruvieni; peruvian. [Pr.: -ru-an] – Peru (n. pr.) + suf. -an. Cf. sp. peruano.

DOOM

peruán (-ru-an) adj. m., s. m., pl. peruáni; adj. f., s. f. peruánă, pl. peruáne
peruani
PERUÁN, -Ă, peruani, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Peru sau este originară de acolo; peruvian. 2. Adj. Care aparține Republicii Peru sau peruvienilor (1), privitor la Peru ori la peruvieni; peruvian. [Pr.: -ru-an] – Peru (n. pr.) + suf. -an. Cf. sp. peruano.

DOOM

peruán (-ru-an) adj. m., s. m., pl. peruáni; adj. f., s. f. peruánă, pl. peruáne
peruanii
PERUÁN, -Ă, peruani, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Peru sau este originară de acolo; peruvian. 2. Adj. Care aparține Republicii Peru sau peruvienilor (1), privitor la Peru ori la peruvieni; peruvian. [Pr.: -ru-an] – Peru (n. pr.) + suf. -an. Cf. sp. peruano.

DOOM

peruán (-ru-an) adj. m., s. m., pl. peruáni; adj. f., s. f. peruánă, pl. peruáne
peruanii
PERUÁN, -Ă, peruani, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Peru sau este originară de acolo; peruvian. 2. Adj. Care aparține Republicii Peru sau peruvienilor (1), privitor la Peru ori la peruvieni; peruvian. [Pr.: -ru-an] – Peru (n. pr.) + suf. -an. Cf. sp. peruano.

DOOM

peruán (-ru-an) adj. m., s. m., pl. peruáni; adj. f., s. f. peruánă, pl. peruáne
peruanilor
PERUÁN, -Ă, peruani, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Peru sau este originară de acolo; peruvian. 2. Adj. Care aparține Republicii Peru sau peruvienilor (1), privitor la Peru ori la peruvieni; peruvian. [Pr.: -ru-an] – Peru (n. pr.) + suf. -an. Cf. sp. peruano.

DOOM

peruán (-ru-an) adj. m., s. m., pl. peruáni; adj. f., s. f. peruánă, pl. peruáne
peruanilor
PERUÁN, -Ă, peruani, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Peru sau este originară de acolo; peruvian. 2. Adj. Care aparține Republicii Peru sau peruvienilor (1), privitor la Peru ori la peruvieni; peruvian. [Pr.: -ru-an] – Peru (n. pr.) + suf. -an. Cf. sp. peruano.

DOOM

peruán (-ru-an) adj. m., s. m., pl. peruáni; adj. f., s. f. peruánă, pl. peruáne
peruano
PERUÁN, -Ă, peruani, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Peru sau este originară de acolo; peruvian. 2. Adj. Care aparține Republicii Peru sau peruvienilor (1), privitor la Peru ori la peruvieni; peruvian. [Pr.: -ru-an] – Peru (n. pr.) + suf. -an. Cf. sp. peruano.

DOOM

peruán (-ru-an) adj. m., s. m., pl. peruáni; adj. f., s. f. peruánă, pl. peruáne
peruano
PERUÁN, -Ă, peruani, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Peru sau este originară de acolo; peruvian. 2. Adj. Care aparține Republicii Peru sau peruvienilor (1), privitor la Peru ori la peruvieni; peruvian. [Pr.: -ru-an] – Peru (n. pr.) + suf. -an. Cf. sp. peruano.

DOOM

peruán (-ru-an) adj. m., s. m., pl. peruáni; adj. f., s. f. peruánă, pl. peruáne
peruanul
PERUÁN, -Ă, peruani, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Peru sau este originară de acolo; peruvian. 2. Adj. Care aparține Republicii Peru sau peruvienilor (1), privitor la Peru ori la peruvieni; peruvian. [Pr.: -ru-an] – Peru (n. pr.) + suf. -an. Cf. sp. peruano.

DOOM

peruán (-ru-an) adj. m., s. m., pl. peruáni; adj. f., s. f. peruánă, pl. peruáne
peruanul
PERUÁN, -Ă, peruani, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Peru sau este originară de acolo; peruvian. 2. Adj. Care aparține Republicii Peru sau peruvienilor (1), privitor la Peru ori la peruvieni; peruvian. [Pr.: -ru-an] – Peru (n. pr.) + suf. -an. Cf. sp. peruano.

DOOM

peruán (-ru-an) adj. m., s. m., pl. peruáni; adj. f., s. f. peruánă, pl. peruáne
peruanule
PERUÁN, -Ă, peruani, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Peru sau este originară de acolo; peruvian. 2. Adj. Care aparține Republicii Peru sau peruvienilor (1), privitor la Peru ori la peruvieni; peruvian. [Pr.: -ru-an] – Peru (n. pr.) + suf. -an. Cf. sp. peruano.

DOOM

peruán (-ru-an) adj. m., s. m., pl. peruáni; adj. f., s. f. peruánă, pl. peruáne
peruanule
PERUÁN, -Ă, peruani, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Peru sau este originară de acolo; peruvian. 2. Adj. Care aparține Republicii Peru sau peruvienilor (1), privitor la Peru ori la peruvieni; peruvian. [Pr.: -ru-an] – Peru (n. pr.) + suf. -an. Cf. sp. peruano.

DOOM

peruán (-ru-an) adj. m., s. m., pl. peruáni; adj. f., s. f. peruánă, pl. peruáne
peruanului
PERUÁN, -Ă, peruani, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Peru sau este originară de acolo; peruvian. 2. Adj. Care aparține Republicii Peru sau peruvienilor (1), privitor la Peru ori la peruvieni; peruvian. [Pr.: -ru-an] – Peru (n. pr.) + suf. -an. Cf. sp. peruano.

DOOM

peruán (-ru-an) adj. m., s. m., pl. peruáni; adj. f., s. f. peruánă, pl. peruáne
peruanului
PERUÁN, -Ă, peruani, -e, s. m. și £, adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Peru sau este originară de acolo; peruvian. 2. Adj. Care aparține Republicii Peru sau peruvienilor (1), privitor la Peru ori la peruvieni; peruvian. [Pr.: -ru-an] – Peru (n. pr.) + suf. -an. Cf. sp. peruano.

DOOM

peruán (-ru-an) adj. m., s. m., pl. peruáni; adj. f., s. f. peruánă, pl. peruáne
peruca
PERÚCĂ, peruci, s. f. Obiect confecționat din păr, din lână, din fire sintetice etc. și purtat pe cap, peste sau în locul părului natural. – Din fr. perruque, it. perrucca.

DOOM

perúcă s. f., g.-d. art. perúcii; pl. perúci
perucar
PERUCÁR, perucari, s. m. (Rar) Peruchier. – Din perucă + suf. -ar.
perucheria
PERUCHERÍE, perucherii, s. f. (Rar) Atelier în care se confecționează și se vând peruci. – Perucă + suf. -ărie.

DOOM

perucheríe (rar) s. f., art. peruchería, g.-d. art. perucheríei; pl. perucheríi, art. perucheríile
perucherie
PERUCHERÍE, perucherii, s. f. (Rar) Atelier în care se confecționează și se vând peruci. – Perucă + suf. -ărie.

DOOM

perucheríe (rar) s. f., art. peruchería, g.-d. art. perucheríei; pl. perucheríi, art. perucheríile
perucheriei
PERUCHERÍE, perucherii, s. f. (Rar) Atelier în care se confecționează și se vând peruci. – Perucă + suf. -ărie.

DOOM

perucheríe (rar) s. f., art. peruchería, g.-d. art. perucheríei; pl. perucheríi, art. perucheríile
perucherii
PERUCHERÍE, perucherii, s. f. (Rar) Atelier în care se confecționează și se vând peruci. – Perucă + suf. -ărie.

DOOM

perucheríe (rar) s. f., art. peruchería, g.-d. art. perucheríei; pl. perucheríi, art. perucheríile
perucheriile
PERUCHERÍE, perucherii, s. f. (Rar) Atelier în care se confecționează și se vând peruci. – Perucă + suf. -ărie.

DOOM

perucheríe (rar) s. f., art. peruchería, g.-d. art. perucheríei; pl. perucheríi, art. perucheríile
perucheriilor
PERUCHERÍE, perucherii, s. f. (Rar) Atelier în care se confecționează și se vând peruci. – Perucă + suf. -ărie.

DOOM

perucheríe (rar) s. f., art. peruchería, g.-d. art. perucheríei; pl. perucheríi, art. perucheríile
peruchier
PERUCHIÉR, -Ă, peruchieri, -e, s. m. și f. Persoană care confecționează (și vinde) peruci. [Pr.: -chi-er] – Din fr. perruquier.

DOOM

*peruchiéră (-chi-e-) s. f., g.-d. art. peruchiérei; pl. peruchiére
peruchiera
PERUCHIÉR, -Ă, peruchieri, -e, s. m. și f. Persoană care confecționează (și vinde) peruci. [Pr.: -chi-er] – Din fr. perruquier.

DOOM

*peruchiéră (-chi-e-) s. f., g.-d. art. peruchiérei; pl. peruchiére
peruchiere
PERUCHIÉR, -Ă, peruchieri, -e, s. m. și f. Persoană care confecționează (și vinde) peruci. [Pr.: -chi-er] – Din fr. perruquier.

DOOM

*peruchiéră (-chi-e-) s. f., g.-d. art. peruchiérei; pl. peruchiére
peruchierei
PERUCHIÉR, -Ă, peruchieri, -e, s. m. și f. Persoană care confecționează (și vinde) peruci. [Pr.: -chi-er] – Din fr. perruquier.

DOOM

*peruchiéră (-chi-e-) s. f., g.-d. art. peruchiérei; pl. peruchiére
peruchierele
PERUCHIÉR, -Ă, peruchieri, -e, s. m. și f. Persoană care confecționează (și vinde) peruci. [Pr.: -chi-er] – Din fr. perruquier.

DOOM

*peruchiéră (-chi-e-) s. f., g.-d. art. peruchiérei; pl. peruchiére
peruchierelor
PERUCHIÉR, -Ă, peruchieri, -e, s. m. și f. Persoană care confecționează (și vinde) peruci. [Pr.: -chi-er] – Din fr. perruquier.

DOOM

*peruchiéră (-chi-e-) s. f., g.-d. art. peruchiérei; pl. peruchiére
peruchieri
PERUCHIÉR, -Ă, peruchieri, -e, s. m. și f. Persoană care confecționează (și vinde) peruci. [Pr.: -chi-er] – Din fr. perruquier.

DOOM

*peruchiéră (-chi-e-) s. f., g.-d. art. peruchiérei; pl. peruchiére
peruchierii
PERUCHIÉR, -Ă, peruchieri, -e, s. m. și f. Persoană care confecționează (și vinde) peruci. [Pr.: -chi-er] – Din fr. perruquier.

DOOM

*peruchiéră (-chi-e-) s. f., g.-d. art. peruchiérei; pl. peruchiére
peruchierilor
PERUCHIÉR, -Ă, peruchieri, -e, s. m. și f. Persoană care confecționează (și vinde) peruci. [Pr.: -chi-er] – Din fr. perruquier.

DOOM

*peruchiéră (-chi-e-) s. f., g.-d. art. peruchiérei; pl. peruchiére
peruchierul
PERUCHIÉR, -Ă, peruchieri, -e, s. m. și f. Persoană care confecționează (și vinde) peruci. [Pr.: -chi-er] – Din fr. perruquier.

DOOM

*peruchiéră (-chi-e-) s. f., g.-d. art. peruchiérei; pl. peruchiére
peruchierului
PERUCHIÉR, -Ă, peruchieri, -e, s. m. și f. Persoană care confecționează (și vinde) peruci. [Pr.: -chi-er] – Din fr. perruquier.

DOOM

*peruchiéră (-chi-e-) s. f., g.-d. art. peruchiérei; pl. peruchiére
peruci
PERÚCĂ, peruci, s. f. Obiect confecționat din păr, din lână, din fire sintetice etc. și purtat pe cap, peste sau în locul părului natural. – Din fr. perruque, it. perrucca.

DOOM

perúcă s. f., g.-d. art. perúcii; pl. perúci
perucii
PERÚCĂ, peruci, s. f. Obiect confecționat din păr, din lână, din fire sintetice etc. și purtat pe cap, peste sau în locul părului natural. – Din fr. perruque, it. perrucca.

DOOM

perúcă s. f., g.-d. art. perúcii; pl. perúci
perucile
PERÚCĂ, peruci, s. f. Obiect confecționat din păr, din lână, din fire sintetice etc. și purtat pe cap, peste sau în locul părului natural. – Din fr. perruque, it. perrucca.

DOOM

perúcă s. f., g.-d. art. perúcii; pl. perúci
perucilor
PERÚCĂ, peruci, s. f. Obiect confecționat din păr, din lână, din fire sintetice etc. și purtat pe cap, peste sau în locul părului natural. – Din fr. perruque, it. perrucca.

DOOM

perúcă s. f., g.-d. art. perúcii; pl. perúci
perucăreasa
PERUCĂREÁSĂ, perucărese, s. f. (Rar) Femeie care confecționează (și vinde) peruci. – Perucă + suf. -ăreasă.

DOOM

perucăreásă (înv.) s. f., g.-d. art. perucărései; pl. perucărése
perucărese
PERUCĂREÁSĂ, perucărese, s. f. (Rar) Femeie care confecționează (și vinde) peruci. – Perucă + suf. -ăreasă.

DOOM

perucăreásă (înv.) s. f., g.-d. art. perucărései; pl. perucărése
perucăresei
PERUCĂREÁSĂ, perucărese, s. f. (Rar) Femeie care confecționează (și vinde) peruci. – Perucă + suf. -ăreasă.

DOOM

perucăreásă (înv.) s. f., g.-d. art. perucărései; pl. perucărése
perucăresele
PERUCĂREÁSĂ, perucărese, s. f. (Rar) Femeie care confecționează (și vinde) peruci. – Perucă + suf. -ăreasă.

DOOM

perucăreásă (înv.) s. f., g.-d. art. perucărései; pl. perucărése
perucăreselor
PERUCĂREÁSĂ, perucărese, s. f. (Rar) Femeie care confecționează (și vinde) peruci. – Perucă + suf. -ăreasă.

DOOM

perucăreásă (înv.) s. f., g.-d. art. perucărései; pl. perucărése
peruvian
PERUVIÁN, -Ă, peruvieni, -e, s. m. și f., adj. (Rar) Peruan. [Pr.: -vi-an] – Din fr. peruvien.

DOOM

peruvián (rar) (-vi-an) adj. m., s. m., pl. peruviéni (-vi-eni); adj. f., s. f. peruviánă, pl. peruviéne
peruvian
PERUVIÁN, -Ă, peruvieni, -e, s. m. și f., adj. (Rar) Peruan. [Pr.: -vi-an] – Din fr. peruvien.

DOOM

peruvián (rar) (-vi-an) adj. m., s. m., pl. peruviéni (-vi-eni); adj. f., s. f. peruviánă, pl. peruviéne
peruviana
PERUVIÁN, -Ă, peruvieni, -e, s. m. și f., adj. (Rar) Peruan. [Pr.: -vi-an] – Din fr. peruvien.

DOOM

peruvián (rar) (-vi-an) adj. m., s. m., pl. peruviéni (-vi-eni); adj. f., s. f. peruviánă, pl. peruviéne
peruviana
PERUVIÁN, -Ă, peruvieni, -e, s. m. și f., adj. (Rar) Peruan. [Pr.: -vi-an] – Din fr. peruvien.

DOOM

peruvián (rar) (-vi-an) adj. m., s. m., pl. peruviéni (-vi-eni); adj. f., s. f. peruviánă, pl. peruviéne
peruviano
PERUVIÁN, -Ă, peruvieni, -e, s. m. și f., adj. (Rar) Peruan. [Pr.: -vi-an] – Din fr. peruvien.

DOOM

peruvián (rar) (-vi-an) adj. m., s. m., pl. peruviéni (-vi-eni); adj. f., s. f. peruviánă, pl. peruviéne
peruviano
PERUVIÁN, -Ă, peruvieni, -e, s. m. și f., adj. (Rar) Peruan. [Pr.: -vi-an] – Din fr. peruvien.

DOOM

peruvián (rar) (-vi-an) adj. m., s. m., pl. peruviéni (-vi-eni); adj. f., s. f. peruviánă, pl. peruviéne
peruvianul
PERUVIÁN, -Ă, peruvieni, -e, s. m. și f., adj. (Rar) Peruan. [Pr.: -vi-an] – Din fr. peruvien.

DOOM

peruvián (rar) (-vi-an) adj. m., s. m., pl. peruviéni (-vi-eni); adj. f., s. f. peruviánă, pl. peruviéne
peruvianul
PERUVIÁN, -Ă, peruvieni, -e, s. m. și f., adj. (Rar) Peruan. [Pr.: -vi-an] – Din fr. peruvien.

DOOM

peruvián (rar) (-vi-an) adj. m., s. m., pl. peruviéni (-vi-eni); adj. f., s. f. peruviánă, pl. peruviéne
peruvianule
PERUVIÁN, -Ă, peruvieni, -e, s. m. și f., adj. (Rar) Peruan. [Pr.: -vi-an] – Din fr. peruvien.

DOOM

peruvián (rar) (-vi-an) adj. m., s. m., pl. peruviéni (-vi-eni); adj. f., s. f. peruviánă, pl. peruviéne
peruvianule
PERUVIÁN, -Ă, peruvieni, -e, s. m. și f., adj. (Rar) Peruan. [Pr.: -vi-an] – Din fr. peruvien.

DOOM

peruvián (rar) (-vi-an) adj. m., s. m., pl. peruviéni (-vi-eni); adj. f., s. f. peruviánă, pl. peruviéne
peruvianului
PERUVIÁN, -Ă, peruvieni, -e, s. m. și f., adj. (Rar) Peruan. [Pr.: -vi-an] – Din fr. peruvien.

DOOM

peruvián (rar) (-vi-an) adj. m., s. m., pl. peruviéni (-vi-eni); adj. f., s. f. peruviánă, pl. peruviéne
peruvianului
PERUVIÁN, -Ă, peruvieni, -e, s. m. și f., adj. (Rar) Peruan. [Pr.: -vi-an] – Din fr. peruvien.

DOOM

peruvián (rar) (-vi-an) adj. m., s. m., pl. peruviéni (-vi-eni); adj. f., s. f. peruviánă, pl. peruviéne
peruviene
PERUVIÁN, -Ă, peruvieni, -e, s. m. și f., adj. (Rar) Peruan. [Pr.: -vi-an] – Din fr. peruvien.

DOOM

peruvián (rar) (-vi-an) adj. m., s. m., pl. peruviéni (-vi-eni); adj. f., s. f. peruviánă, pl. peruviéne
peruviene
PERUVIÁN, -Ă, peruvieni, -e, s. m. și f., adj. (Rar) Peruan. [Pr.: -vi-an] – Din fr. peruvien.

DOOM

peruvián (rar) (-vi-an) adj. m., s. m., pl. peruviéni (-vi-eni); adj. f., s. f. peruviánă, pl. peruviéne
peruviene
PERUVIÁN, -Ă, peruvieni, -e, s. m. și f., adj. (Rar) Peruan. [Pr.: -vi-an] – Din fr. peruvien.

DOOM

peruvián (rar) (-vi-an) adj. m., s. m., pl. peruviéni (-vi-eni); adj. f., s. f. peruviánă, pl. peruviéne
peruvienei
PERUVIÁN, -Ă, peruvieni, -e, s. m. și f., adj. (Rar) Peruan. [Pr.: -vi-an] – Din fr. peruvien.

DOOM

peruvián (rar) (-vi-an) adj. m., s. m., pl. peruviéni (-vi-eni); adj. f., s. f. peruviánă, pl. peruviéne
peruvienei
PERUVIÁN, -Ă, peruvieni, -e, s. m. și f., adj. (Rar) Peruan. [Pr.: -vi-an] – Din fr. peruvien.

DOOM

peruvián (rar) (-vi-an) adj. m., s. m., pl. peruviéni (-vi-eni); adj. f., s. f. peruviánă, pl. peruviéne
peruvienele
PERUVIÁN, -Ă, peruvieni, -e, s. m. și f., adj. (Rar) Peruan. [Pr.: -vi-an] – Din fr. peruvien.

DOOM

peruvián (rar) (-vi-an) adj. m., s. m., pl. peruviéni (-vi-eni); adj. f., s. f. peruviánă, pl. peruviéne
peruvienele
PERUVIÁN, -Ă, peruvieni, -e, s. m. și f., adj. (Rar) Peruan. [Pr.: -vi-an] – Din fr. peruvien.

DOOM

peruvián (rar) (-vi-an) adj. m., s. m., pl. peruviéni (-vi-eni); adj. f., s. f. peruviánă, pl. peruviéne
peruvienelor
PERUVIÁN, -Ă, peruvieni, -e, s. m. și f., adj. (Rar) Peruan. [Pr.: -vi-an] – Din fr. peruvien.

DOOM

peruvián (rar) (-vi-an) adj. m., s. m., pl. peruviéni (-vi-eni); adj. f., s. f. peruviánă, pl. peruviéne
peruvienelor
PERUVIÁN, -Ă, peruvieni, -e, s. m. și f., adj. (Rar) Peruan. [Pr.: -vi-an] – Din fr. peruvien.

DOOM

peruvián (rar) (-vi-an) adj. m., s. m., pl. peruviéni (-vi-eni); adj. f., s. f. peruviánă, pl. peruviéne
peruvieni
PERUVIÁN, -Ă, peruvieni, -e, s. m. și f., adj. (Rar) Peruan. [Pr.: -vi-an] – Din fr. peruvien.

DOOM

peruvián (rar) (-vi-an) adj. m., s. m., pl. peruviéni (-vi-eni); adj. f., s. f. peruviánă, pl. peruviéne
peruvieni
PERUVIÁN, -Ă, peruvieni, -e, s. m. și f., adj. (Rar) Peruan. [Pr.: -vi-an] – Din fr. peruvien.

DOOM

peruvián (rar) (-vi-an) adj. m., s. m., pl. peruviéni (-vi-eni); adj. f., s. f. peruviánă, pl. peruviéne
peruvienii
PERUVIÁN, -Ă, peruvieni, -e, s. m. și f., adj. (Rar) Peruan. [Pr.: -vi-an] – Din fr. peruvien.

DOOM

peruvián (rar) (-vi-an) adj. m., s. m., pl. peruviéni (-vi-eni); adj. f., s. f. peruviánă, pl. peruviéne
peruvienii
PERUVIÁN, -Ă, peruvieni, -e, s. m. și f., adj. (Rar) Peruan. [Pr.: -vi-an] – Din fr. peruvien.

DOOM

peruvián (rar) (-vi-an) adj. m., s. m., pl. peruviéni (-vi-eni); adj. f., s. f. peruviánă, pl. peruviéne
peruvienilor
PERUVIÁN, -Ă, peruvieni, -e, s. m. și f., adj. (Rar) Peruan. [Pr.: -vi-an] – Din fr. peruvien.

DOOM

peruvián (rar) (-vi-an) adj. m., s. m., pl. peruviéni (-vi-eni); adj. f., s. f. peruviánă, pl. peruviéne
peruvienilor
PERUVIÁN, -Ă, peruvieni, -e, s. m. și f., adj. (Rar) Peruan. [Pr.: -vi-an] – Din fr. peruvien.

DOOM

peruvián (rar) (-vi-an) adj. m., s. m., pl. peruviéni (-vi-eni); adj. f., s. f. peruviánă, pl. peruviéne
peruzea
PIROZEÁ s. f. v. peruzea.

DOOM

peruzeá s. f., art. peruzeáua, g.-d. art. peruzélei; pl. peruzéle, art. peruzélele
peruzeaua
PIROZEÁ s. f. v. peruzea.

DOOM

peruzeá s. f., art. peruzeáua, g.-d. art. peruzélei; pl. peruzéle, art. peruzélele
peruzele
PIROZEÁ s. f. v. peruzea.

DOOM

peruzeá s. f., art. peruzeáua, g.-d. art. peruzélei; pl. peruzéle, art. peruzélele
peruzelei
PIROZEÁ s. f. v. peruzea.

DOOM

peruzeá s. f., art. peruzeáua, g.-d. art. peruzélei; pl. peruzéle, art. peruzélele
peruzelele
PIROZEÁ s. f. v. peruzea.

DOOM

peruzeá s. f., art. peruzeáua, g.-d. art. peruzélei; pl. peruzéle, art. peruzélele
peruzelelor
PIROZEÁ s. f. v. peruzea.

DOOM

peruzeá s. f., art. peruzeáua, g.-d. art. peruzélei; pl. peruzéle, art. peruzélele
peruș
PERÚȘ, peruși, s. m. Specie de papagal cu ciocul lung și cu coada ascuțită, care imită sunetele articulate; p. gener. papagal. – Din fr. perruche.

DOOM

perúș s. m., pl. perúși
perușcă
PERÚȘCĂ, peruște, s. f. (Transilv.) Cartof.
peruși
PERÚȘ, peruși, s. m. Specie de papagal cu ciocul lung și cu coada ascuțită, care imită sunetele articulate; p. gener. papagal. – Din fr. perruche.

DOOM

perúș s. m., pl. perúși
perușii
PERÚȘ, peruși, s. m. Specie de papagal cu ciocul lung și cu coada ascuțită, care imită sunetele articulate; p. gener. papagal. – Din fr. perruche.

DOOM

perúș s. m., pl. perúși
perușilor
PERÚȘ, peruși, s. m. Specie de papagal cu ciocul lung și cu coada ascuțită, care imită sunetele articulate; p. gener. papagal. – Din fr. perruche.

DOOM

perúș s. m., pl. perúși
perușul
PERÚȘ, peruși, s. m. Specie de papagal cu ciocul lung și cu coada ascuțită, care imită sunetele articulate; p. gener. papagal. – Din fr. perruche.

DOOM

perúș s. m., pl. perúși
perușului
PERÚȘ, peruși, s. m. Specie de papagal cu ciocul lung și cu coada ascuțită, care imită sunetele articulate; p. gener. papagal. – Din fr. perruche.

DOOM

perúș s. m., pl. perúși
perv
perv (-vă), adj. – (Mold.) De primă calitate, fin. Rus. pervyj (Tiktin). Se spune numai despre făina albă. E dubletul lui pîrv, adj. (se spune despre oile cu lînă scurtă), din sl. prŭvŭ „primul”. – Der. pîrvac, s. n. (stup nou), în Olt., din bg. părvac (Conev 74), slov. prvec (Tiktin).
pervanea
PERVANEÁ, pervanele, s. f. Specie de fluture de noapte. Ca pervaneaua am ajuns Singur alerg de voie în foc fără nevoie. PANN, la TDRG.
pervaz
PRIVÁZ s. n. v. pervaz.

DOOM

perváz s. n., pl. pervázuri
pervazul
PRIVÁZ s. n. v. pervaz.

DOOM

perváz s. n., pl. pervázuri
pervazului
PRIVÁZ s. n. v. pervaz.

DOOM

perváz s. n., pl. pervázuri
pervazuri
PRIVÁZ s. n. v. pervaz.

DOOM

perváz s. n., pl. pervázuri
pervazurile
PRIVÁZ s. n. v. pervaz.

DOOM

perváz s. n., pl. pervázuri
pervazurilor
PRIVÁZ s. n. v. pervaz.

DOOM

perváz s. n., pl. pervázuri
pervers
PERVÉRS, -Ă, perverși, -se, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care este înclinat spre fapte reprobabile, gata oricând să facă rău; care manifestă o deviere de la normal a instinctelor, a judecății, a ideilor, descompus din punct de vedere moral; corupt, depravat, imoral; (cu sens atenuat) perfid, fățarnic; spec. care prezintă perversitate sexuală. ♦ (Despre manifestările, instinctele etc. oamenilor) Care trădează, exprimă, reflectă perversitate. – Din fr. pervers.

DOOM

pervérs adj. m., s. m., pl. pervérși; adj. f., s. f. pervérsă, pl. pervérse
pervers
PERVÉRS, -Ă, perverși, -se, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care este înclinat spre fapte reprobabile, gata oricând să facă rău; care manifestă o deviere de la normal a instinctelor, a judecății, a ideilor, descompus din punct de vedere moral; corupt, depravat, imoral; (cu sens atenuat) perfid, fățarnic; spec. care prezintă perversitate sexuală. ♦ (Despre manifestările, instinctele etc. oamenilor) Care trădează, exprimă, reflectă perversitate. – Din fr. pervers.

DOOM

pervérs adj. m., s. m., pl. pervérși; adj. f., s. f. pervérsă, pl. pervérse
perversa
PERVÉRS, -Ă, perverși, -se, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care este înclinat spre fapte reprobabile, gata oricând să facă rău; care manifestă o deviere de la normal a instinctelor, a judecății, a ideilor, descompus din punct de vedere moral; corupt, depravat, imoral; (cu sens atenuat) perfid, fățarnic; spec. care prezintă perversitate sexuală. ♦ (Despre manifestările, instinctele etc. oamenilor) Care trădează, exprimă, reflectă perversitate. – Din fr. pervers.

DOOM

pervérs adj. m., s. m., pl. pervérși; adj. f., s. f. pervérsă, pl. pervérse
perversa
PERVÉRS, -Ă, perverși, -se, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care este înclinat spre fapte reprobabile, gata oricând să facă rău; care manifestă o deviere de la normal a instinctelor, a judecății, a ideilor, descompus din punct de vedere moral; corupt, depravat, imoral; (cu sens atenuat) perfid, fățarnic; spec. care prezintă perversitate sexuală. ♦ (Despre manifestările, instinctele etc. oamenilor) Care trădează, exprimă, reflectă perversitate. – Din fr. pervers.

DOOM

pervérs adj. m., s. m., pl. pervérși; adj. f., s. f. pervérsă, pl. pervérse
perverse
PERVÉRS, -Ă, perverși, -se, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care este înclinat spre fapte reprobabile, gata oricând să facă rău; care manifestă o deviere de la normal a instinctelor, a judecății, a ideilor, descompus din punct de vedere moral; corupt, depravat, imoral; (cu sens atenuat) perfid, fățarnic; spec. care prezintă perversitate sexuală. ♦ (Despre manifestările, instinctele etc. oamenilor) Care trădează, exprimă, reflectă perversitate. – Din fr. pervers.

DOOM

pervérs adj. m., s. m., pl. pervérși; adj. f., s. f. pervérsă, pl. pervérse
perverse
PERVÉRS, -Ă, perverși, -se, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care este înclinat spre fapte reprobabile, gata oricând să facă rău; care manifestă o deviere de la normal a instinctelor, a judecății, a ideilor, descompus din punct de vedere moral; corupt, depravat, imoral; (cu sens atenuat) perfid, fățarnic; spec. care prezintă perversitate sexuală. ♦ (Despre manifestările, instinctele etc. oamenilor) Care trădează, exprimă, reflectă perversitate. – Din fr. pervers.

DOOM

pervérs adj. m., s. m., pl. pervérși; adj. f., s. f. pervérsă, pl. pervérse
perversei
PERVÉRS, -Ă, perverși, -se, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care este înclinat spre fapte reprobabile, gata oricând să facă rău; care manifestă o deviere de la normal a instinctelor, a judecății, a ideilor, descompus din punct de vedere moral; corupt, depravat, imoral; (cu sens atenuat) perfid, fățarnic; spec. care prezintă perversitate sexuală. ♦ (Despre manifestările, instinctele etc. oamenilor) Care trădează, exprimă, reflectă perversitate. – Din fr. pervers.

DOOM

pervérs adj. m., s. m., pl. pervérși; adj. f., s. f. pervérsă, pl. pervérse
perversei
PERVÉRS, -Ă, perverși, -se, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care este înclinat spre fapte reprobabile, gata oricând să facă rău; care manifestă o deviere de la normal a instinctelor, a judecății, a ideilor, descompus din punct de vedere moral; corupt, depravat, imoral; (cu sens atenuat) perfid, fățarnic; spec. care prezintă perversitate sexuală. ♦ (Despre manifestările, instinctele etc. oamenilor) Care trădează, exprimă, reflectă perversitate. – Din fr. pervers.

DOOM

pervérs adj. m., s. m., pl. pervérși; adj. f., s. f. pervérsă, pl. pervérse
perversele
PERVÉRS, -Ă, perverși, -se, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care este înclinat spre fapte reprobabile, gata oricând să facă rău; care manifestă o deviere de la normal a instinctelor, a judecății, a ideilor, descompus din punct de vedere moral; corupt, depravat, imoral; (cu sens atenuat) perfid, fățarnic; spec. care prezintă perversitate sexuală. ♦ (Despre manifestările, instinctele etc. oamenilor) Care trădează, exprimă, reflectă perversitate. – Din fr. pervers.

DOOM

pervérs adj. m., s. m., pl. pervérși; adj. f., s. f. pervérsă, pl. pervérse
perversele
PERVÉRS, -Ă, perverși, -se, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care este înclinat spre fapte reprobabile, gata oricând să facă rău; care manifestă o deviere de la normal a instinctelor, a judecății, a ideilor, descompus din punct de vedere moral; corupt, depravat, imoral; (cu sens atenuat) perfid, fățarnic; spec. care prezintă perversitate sexuală. ♦ (Despre manifestările, instinctele etc. oamenilor) Care trădează, exprimă, reflectă perversitate. – Din fr. pervers.

DOOM

pervérs adj. m., s. m., pl. pervérși; adj. f., s. f. pervérsă, pl. pervérse
perverselor
PERVÉRS, -Ă, perverși, -se, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care este înclinat spre fapte reprobabile, gata oricând să facă rău; care manifestă o deviere de la normal a instinctelor, a judecății, a ideilor, descompus din punct de vedere moral; corupt, depravat, imoral; (cu sens atenuat) perfid, fățarnic; spec. care prezintă perversitate sexuală. ♦ (Despre manifestările, instinctele etc. oamenilor) Care trădează, exprimă, reflectă perversitate. – Din fr. pervers.

DOOM

pervérs adj. m., s. m., pl. pervérși; adj. f., s. f. pervérsă, pl. pervérse
perverselor
PERVÉRS, -Ă, perverși, -se, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care este înclinat spre fapte reprobabile, gata oricând să facă rău; care manifestă o deviere de la normal a instinctelor, a judecății, a ideilor, descompus din punct de vedere moral; corupt, depravat, imoral; (cu sens atenuat) perfid, fățarnic; spec. care prezintă perversitate sexuală. ♦ (Despre manifestările, instinctele etc. oamenilor) Care trădează, exprimă, reflectă perversitate. – Din fr. pervers.

DOOM

pervérs adj. m., s. m., pl. pervérși; adj. f., s. f. pervérsă, pl. pervérse
perversitate
PERVERSITÁTE, perversități, s. f. 1. Înclinare spre rău, plăcere (patologică) de a face rău, de a provoca suferință și de a se bucura de suferința altuia; deviere de la normal a instinctelor, a judecății; tendință (patologică) de a comite acte imorale; corupție, depravare, imoralitate; spec. anomalie sexuală. 4 Fățărnicie, perfidie, falsitate. 2. Faptă, comportare de om pervers. – Din fr. perversité.

DOOM

perversitáte s. f., g.-d. art. perversitắții; pl. perversitắți
perversitatea
PERVERSITÁTE, perversități, s. f. 1. Înclinare spre rău, plăcere (patologică) de a face rău, de a provoca suferință și de a se bucura de suferința altuia; deviere de la normal a instinctelor, a judecății; tendință (patologică) de a comite acte imorale; corupție, depravare, imoralitate; spec. anomalie sexuală. 4 Fățărnicie, perfidie, falsitate. 2. Faptă, comportare de om pervers. – Din fr. perversité.

DOOM

perversitáte s. f., g.-d. art. perversitắții; pl. perversitắți
perversități
PERVERSITÁTE, perversități, s. f. 1. Înclinare spre rău, plăcere (patologică) de a face rău, de a provoca suferință și de a se bucura de suferința altuia; deviere de la normal a instinctelor, a judecății; tendință (patologică) de a comite acte imorale; corupție, depravare, imoralitate; spec. anomalie sexuală. 4 Fățărnicie, perfidie, falsitate. 2. Faptă, comportare de om pervers. – Din fr. perversité.

DOOM

perversitáte s. f., g.-d. art. perversitắții; pl. perversitắți
perversității
PERVERSITÁTE, perversități, s. f. 1. Înclinare spre rău, plăcere (patologică) de a face rău, de a provoca suferință și de a se bucura de suferința altuia; deviere de la normal a instinctelor, a judecății; tendință (patologică) de a comite acte imorale; corupție, depravare, imoralitate; spec. anomalie sexuală. 4 Fățărnicie, perfidie, falsitate. 2. Faptă, comportare de om pervers. – Din fr. perversité.

DOOM

perversitáte s. f., g.-d. art. perversitắții; pl. perversitắți
perversitățile
PERVERSITÁTE, perversități, s. f. 1. Înclinare spre rău, plăcere (patologică) de a face rău, de a provoca suferință și de a se bucura de suferința altuia; deviere de la normal a instinctelor, a judecății; tendință (patologică) de a comite acte imorale; corupție, depravare, imoralitate; spec. anomalie sexuală. 4 Fățărnicie, perfidie, falsitate. 2. Faptă, comportare de om pervers. – Din fr. perversité.

DOOM

perversitáte s. f., g.-d. art. perversitắții; pl. perversitắți
perversităților
PERVERSITÁTE, perversități, s. f. 1. Înclinare spre rău, plăcere (patologică) de a face rău, de a provoca suferință și de a se bucura de suferința altuia; deviere de la normal a instinctelor, a judecății; tendință (patologică) de a comite acte imorale; corupție, depravare, imoralitate; spec. anomalie sexuală. 4 Fățărnicie, perfidie, falsitate. 2. Faptă, comportare de om pervers. – Din fr. perversité.

DOOM

perversitáte s. f., g.-d. art. perversitắții; pl. perversitắți
perversiune
PERVERSIÚNE, perversiuni, s. f. Perversitate. ◊ Perversiune sexuală = act nefiresc legat de viața sexuală. [Pr.: -si-u-] – Din fr. perversion.

DOOM

perversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. perversiúnii; pl. perversiúni
perversiunea
PERVERSIÚNE, perversiuni, s. f. Perversitate. ◊ Perversiune sexuală = act nefiresc legat de viața sexuală. [Pr.: -si-u-] – Din fr. perversion.

DOOM

perversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. perversiúnii; pl. perversiúni
perversiuni
PERVERSIÚNE, perversiuni, s. f. Perversitate. ◊ Perversiune sexuală = act nefiresc legat de viața sexuală. [Pr.: -si-u-] – Din fr. perversion.

DOOM

perversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. perversiúnii; pl. perversiúni
perversiunii
PERVERSIÚNE, perversiuni, s. f. Perversitate. ◊ Perversiune sexuală = act nefiresc legat de viața sexuală. [Pr.: -si-u-] – Din fr. perversion.

DOOM

perversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. perversiúnii; pl. perversiúni
perversiunile
PERVERSIÚNE, perversiuni, s. f. Perversitate. ◊ Perversiune sexuală = act nefiresc legat de viața sexuală. [Pr.: -si-u-] – Din fr. perversion.

DOOM

perversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. perversiúnii; pl. perversiúni
perversiunilor
PERVERSIÚNE, perversiuni, s. f. Perversitate. ◊ Perversiune sexuală = act nefiresc legat de viața sexuală. [Pr.: -si-u-] – Din fr. perversion.

DOOM

perversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. perversiúnii; pl. perversiúni
perversul
PERVÉRS, -Ă, perverși, -se, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care este înclinat spre fapte reprobabile, gata oricând să facă rău; care manifestă o deviere de la normal a instinctelor, a judecății, a ideilor, descompus din punct de vedere moral; corupt, depravat, imoral; (cu sens atenuat) perfid, fățarnic; spec. care prezintă perversitate sexuală. ♦ (Despre manifestările, instinctele etc. oamenilor) Care trădează, exprimă, reflectă perversitate. – Din fr. pervers.

DOOM

pervérs adj. m., s. m., pl. pervérși; adj. f., s. f. pervérsă, pl. pervérse
perversul
PERVÉRS, -Ă, perverși, -se, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care este înclinat spre fapte reprobabile, gata oricând să facă rău; care manifestă o deviere de la normal a instinctelor, a judecății, a ideilor, descompus din punct de vedere moral; corupt, depravat, imoral; (cu sens atenuat) perfid, fățarnic; spec. care prezintă perversitate sexuală. ♦ (Despre manifestările, instinctele etc. oamenilor) Care trădează, exprimă, reflectă perversitate. – Din fr. pervers.

DOOM

pervérs adj. m., s. m., pl. pervérși; adj. f., s. f. pervérsă, pl. pervérse
perversului
PERVÉRS, -Ă, perverși, -se, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care este înclinat spre fapte reprobabile, gata oricând să facă rău; care manifestă o deviere de la normal a instinctelor, a judecății, a ideilor, descompus din punct de vedere moral; corupt, depravat, imoral; (cu sens atenuat) perfid, fățarnic; spec. care prezintă perversitate sexuală. ♦ (Despre manifestările, instinctele etc. oamenilor) Care trădează, exprimă, reflectă perversitate. – Din fr. pervers.

DOOM

pervérs adj. m., s. m., pl. pervérși; adj. f., s. f. pervérsă, pl. pervérse
perversului
PERVÉRS, -Ă, perverși, -se, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care este înclinat spre fapte reprobabile, gata oricând să facă rău; care manifestă o deviere de la normal a instinctelor, a judecății, a ideilor, descompus din punct de vedere moral; corupt, depravat, imoral; (cu sens atenuat) perfid, fățarnic; spec. care prezintă perversitate sexuală. ♦ (Despre manifestările, instinctele etc. oamenilor) Care trădează, exprimă, reflectă perversitate. – Din fr. pervers.

DOOM

pervérs adj. m., s. m., pl. pervérși; adj. f., s. f. pervérsă, pl. pervérse
pervertea
PERVERTÍ, pervertesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să se schimbe sau a se schimba în rău (din punct de vedere moral); a (se) deprava, a (se) strica. ♦ A (se) schimba (prin denaturare) funcția normală a unui organ. – Din fr. pervertir.

DOOM

pervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pervertésc, imperf. 3 sg. perverteá; conj. prez. 3 să perverteáscă
perverteai
PERVERTÍ, pervertesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să se schimbe sau a se schimba în rău (din punct de vedere moral); a (se) deprava, a (se) strica. ♦ A (se) schimba (prin denaturare) funcția normală a unui organ. – Din fr. pervertir.

DOOM

pervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pervertésc, imperf. 3 sg. perverteá; conj. prez. 3 să perverteáscă
perverteam
PERVERTÍ, pervertesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să se schimbe sau a se schimba în rău (din punct de vedere moral); a (se) deprava, a (se) strica. ♦ A (se) schimba (prin denaturare) funcția normală a unui organ. – Din fr. pervertir.

DOOM

pervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pervertésc, imperf. 3 sg. perverteá; conj. prez. 3 să perverteáscă
pervertească
PERVERTÍ, pervertesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să se schimbe sau a se schimba în rău (din punct de vedere moral); a (se) deprava, a (se) strica. ♦ A (se) schimba (prin denaturare) funcția normală a unui organ. – Din fr. pervertir.

DOOM

pervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pervertésc, imperf. 3 sg. perverteá; conj. prez. 3 să perverteáscă
perverteau
PERVERTÍ, pervertesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să se schimbe sau a se schimba în rău (din punct de vedere moral); a (se) deprava, a (se) strica. ♦ A (se) schimba (prin denaturare) funcția normală a unui organ. – Din fr. pervertir.

DOOM

pervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pervertésc, imperf. 3 sg. perverteá; conj. prez. 3 să perverteáscă
perverteați
PERVERTÍ, pervertesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să se schimbe sau a se schimba în rău (din punct de vedere moral); a (se) deprava, a (se) strica. ♦ A (se) schimba (prin denaturare) funcția normală a unui organ. – Din fr. pervertir.

DOOM

pervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pervertésc, imperf. 3 sg. perverteá; conj. prez. 3 să perverteáscă
pervertesc
PERVERTÍ, pervertesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să se schimbe sau a se schimba în rău (din punct de vedere moral); a (se) deprava, a (se) strica. ♦ A (se) schimba (prin denaturare) funcția normală a unui organ. – Din fr. pervertir.

DOOM

pervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pervertésc, imperf. 3 sg. perverteá; conj. prez. 3 să perverteáscă
pervertește
PERVERTÍ, pervertesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să se schimbe sau a se schimba în rău (din punct de vedere moral); a (se) deprava, a (se) strica. ♦ A (se) schimba (prin denaturare) funcția normală a unui organ. – Din fr. pervertir.

DOOM

pervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pervertésc, imperf. 3 sg. perverteá; conj. prez. 3 să perverteáscă
pervertești
PERVERTÍ, pervertesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să se schimbe sau a se schimba în rău (din punct de vedere moral); a (se) deprava, a (se) strica. ♦ A (se) schimba (prin denaturare) funcția normală a unui organ. – Din fr. pervertir.

DOOM

pervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pervertésc, imperf. 3 sg. perverteá; conj. prez. 3 să perverteáscă
perverti
PERVERTÍ, pervertesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să se schimbe sau a se schimba în rău (din punct de vedere moral); a (se) deprava, a (se) strica. ♦ A (se) schimba (prin denaturare) funcția normală a unui organ. – Din fr. pervertir.

DOOM

pervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pervertésc, imperf. 3 sg. perverteá; conj. prez. 3 să perverteáscă
pervertii
PERVERTÍ, pervertesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să se schimbe sau a se schimba în rău (din punct de vedere moral); a (se) deprava, a (se) strica. ♦ A (se) schimba (prin denaturare) funcția normală a unui organ. – Din fr. pervertir.

DOOM

pervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pervertésc, imperf. 3 sg. perverteá; conj. prez. 3 să perverteáscă
pervertim
PERVERTÍ, pervertesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să se schimbe sau a se schimba în rău (din punct de vedere moral); a (se) deprava, a (se) strica. ♦ A (se) schimba (prin denaturare) funcția normală a unui organ. – Din fr. pervertir.

DOOM

pervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pervertésc, imperf. 3 sg. perverteá; conj. prez. 3 să perverteáscă
pervertind
PERVERTÍ, pervertesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să se schimbe sau a se schimba în rău (din punct de vedere moral); a (se) deprava, a (se) strica. ♦ A (se) schimba (prin denaturare) funcția normală a unui organ. – Din fr. pervertir.

DOOM

pervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pervertésc, imperf. 3 sg. perverteá; conj. prez. 3 să perverteáscă
pervertire
PERVERTÍ, pervertesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să se schimbe sau a se schimba în rău (din punct de vedere moral); a (se) deprava, a (se) strica. ♦ A (se) schimba (prin denaturare) funcția normală a unui organ. – Din fr. pervertir.

DOOM

pervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pervertésc, imperf. 3 sg. perverteá; conj. prez. 3 să perverteáscă
pervertire
PERVERTÍRE, pervertiri, s. f. Acțiunea de a (se) perverti și rezultatul ei. – V. perverti.

DOOM

pervertíre s. f., g.-d. art. pervertírii; pl. pervertíri
pervertirea
PERVERTÍRE, pervertiri, s. f. Acțiunea de a (se) perverti și rezultatul ei. – V. perverti.

DOOM

pervertíre s. f., g.-d. art. pervertírii; pl. pervertíri
pervertiri
PERVERTÍRE, pervertiri, s. f. Acțiunea de a (se) perverti și rezultatul ei. – V. perverti.

DOOM

pervertíre s. f., g.-d. art. pervertírii; pl. pervertíri
pervertirii
PERVERTÍRE, pervertiri, s. f. Acțiunea de a (se) perverti și rezultatul ei. – V. perverti.

DOOM

pervertíre s. f., g.-d. art. pervertírii; pl. pervertíri
pervertirile
PERVERTÍRE, pervertiri, s. f. Acțiunea de a (se) perverti și rezultatul ei. – V. perverti.

DOOM

pervertíre s. f., g.-d. art. pervertírii; pl. pervertíri
pervertirilor
PERVERTÍRE, pervertiri, s. f. Acțiunea de a (se) perverti și rezultatul ei. – V. perverti.

DOOM

pervertíre s. f., g.-d. art. pervertírii; pl. pervertíri
pervertiră
PERVERTÍ, pervertesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să se schimbe sau a se schimba în rău (din punct de vedere moral); a (se) deprava, a (se) strica. ♦ A (se) schimba (prin denaturare) funcția normală a unui organ. – Din fr. pervertir.

DOOM

pervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pervertésc, imperf. 3 sg. perverteá; conj. prez. 3 să perverteáscă
pervertirăm
PERVERTÍ, pervertesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să se schimbe sau a se schimba în rău (din punct de vedere moral); a (se) deprava, a (se) strica. ♦ A (se) schimba (prin denaturare) funcția normală a unui organ. – Din fr. pervertir.

DOOM

pervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pervertésc, imperf. 3 sg. perverteá; conj. prez. 3 să perverteáscă
pervertirăți
PERVERTÍ, pervertesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să se schimbe sau a se schimba în rău (din punct de vedere moral); a (se) deprava, a (se) strica. ♦ A (se) schimba (prin denaturare) funcția normală a unui organ. – Din fr. pervertir.

DOOM

pervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pervertésc, imperf. 3 sg. perverteá; conj. prez. 3 să perverteáscă
pervertise
PERVERTÍ, pervertesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să se schimbe sau a se schimba în rău (din punct de vedere moral); a (se) deprava, a (se) strica. ♦ A (se) schimba (prin denaturare) funcția normală a unui organ. – Din fr. pervertir.

DOOM

pervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pervertésc, imperf. 3 sg. perverteá; conj. prez. 3 să perverteáscă
pervertisem
PERVERTÍ, pervertesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să se schimbe sau a se schimba în rău (din punct de vedere moral); a (se) deprava, a (se) strica. ♦ A (se) schimba (prin denaturare) funcția normală a unui organ. – Din fr. pervertir.

DOOM

pervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pervertésc, imperf. 3 sg. perverteá; conj. prez. 3 să perverteáscă
pervertiseră
PERVERTÍ, pervertesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să se schimbe sau a se schimba în rău (din punct de vedere moral); a (se) deprava, a (se) strica. ♦ A (se) schimba (prin denaturare) funcția normală a unui organ. – Din fr. pervertir.

DOOM

pervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pervertésc, imperf. 3 sg. perverteá; conj. prez. 3 să perverteáscă
pervertiserăm
PERVERTÍ, pervertesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să se schimbe sau a se schimba în rău (din punct de vedere moral); a (se) deprava, a (se) strica. ♦ A (se) schimba (prin denaturare) funcția normală a unui organ. – Din fr. pervertir.

DOOM

pervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pervertésc, imperf. 3 sg. perverteá; conj. prez. 3 să perverteáscă
pervertiserăți
PERVERTÍ, pervertesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să se schimbe sau a se schimba în rău (din punct de vedere moral); a (se) deprava, a (se) strica. ♦ A (se) schimba (prin denaturare) funcția normală a unui organ. – Din fr. pervertir.

DOOM

pervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pervertésc, imperf. 3 sg. perverteá; conj. prez. 3 să perverteáscă
pervertiseși
PERVERTÍ, pervertesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să se schimbe sau a se schimba în rău (din punct de vedere moral); a (se) deprava, a (se) strica. ♦ A (se) schimba (prin denaturare) funcția normală a unui organ. – Din fr. pervertir.

DOOM

pervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pervertésc, imperf. 3 sg. perverteá; conj. prez. 3 să perverteáscă
pervertiseți
PERVERTÍ, pervertesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să se schimbe sau a se schimba în rău (din punct de vedere moral); a (se) deprava, a (se) strica. ♦ A (se) schimba (prin denaturare) funcția normală a unui organ. – Din fr. pervertir.

DOOM

pervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pervertésc, imperf. 3 sg. perverteá; conj. prez. 3 să perverteáscă
pervertit
PERVERTÍ, pervertesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să se schimbe sau a se schimba în rău (din punct de vedere moral); a (se) deprava, a (se) strica. ♦ A (se) schimba (prin denaturare) funcția normală a unui organ. – Din fr. pervertir.

DOOM

pervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pervertésc, imperf. 3 sg. perverteá; conj. prez. 3 să perverteáscă
pervertit
PERVERTÍT, -Ă, pervertiți, -te, adj. Care s-a schimbat în rău (din punct de vedere moral); stricat, depravat, corupt. – V. perverti.
pervertita
PERVERTÍT, -Ă, pervertiți, -te, adj. Care s-a schimbat în rău (din punct de vedere moral); stricat, depravat, corupt. – V. perverti.
pervertite
PERVERTÍT, -Ă, pervertiți, -te, adj. Care s-a schimbat în rău (din punct de vedere moral); stricat, depravat, corupt. – V. perverti.
pervertitei
PERVERTÍT, -Ă, pervertiți, -te, adj. Care s-a schimbat în rău (din punct de vedere moral); stricat, depravat, corupt. – V. perverti.
pervertitele
PERVERTÍT, -Ă, pervertiți, -te, adj. Care s-a schimbat în rău (din punct de vedere moral); stricat, depravat, corupt. – V. perverti.
pervertitelor
PERVERTÍT, -Ă, pervertiți, -te, adj. Care s-a schimbat în rău (din punct de vedere moral); stricat, depravat, corupt. – V. perverti.
pervertitoare
PERVERTITÓR, -OÁRE, pervertitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care pervertește; corupător. – Perverti + suf. -tor.

DOOM

pervertitór (rar) s. m., pl. pervertitóri
pervertitoarea
PERVERTITÓR, -OÁRE, pervertitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care pervertește; corupător. – Perverti + suf. -tor.

DOOM

pervertitór (rar) s. m., pl. pervertitóri
pervertitoarei
PERVERTITÓR, -OÁRE, pervertitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care pervertește; corupător. – Perverti + suf. -tor.

DOOM

pervertitór (rar) s. m., pl. pervertitóri
pervertitoarele
PERVERTITÓR, -OÁRE, pervertitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care pervertește; corupător. – Perverti + suf. -tor.

DOOM

pervertitór (rar) s. m., pl. pervertitóri
pervertitoarelor
PERVERTITÓR, -OÁRE, pervertitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care pervertește; corupător. – Perverti + suf. -tor.

DOOM

pervertitór (rar) s. m., pl. pervertitóri
pervertitor
PERVERTITÓR, -OÁRE, pervertitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care pervertește; corupător. – Perverti + suf. -tor.

DOOM

pervertitór (rar) s. m., pl. pervertitóri
pervertitori
PERVERTITÓR, -OÁRE, pervertitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care pervertește; corupător. – Perverti + suf. -tor.

DOOM

pervertitór (rar) s. m., pl. pervertitóri
pervertitorii
PERVERTITÓR, -OÁRE, pervertitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care pervertește; corupător. – Perverti + suf. -tor.

DOOM

pervertitór (rar) s. m., pl. pervertitóri
pervertitorilor
PERVERTITÓR, -OÁRE, pervertitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care pervertește; corupător. – Perverti + suf. -tor.

DOOM

pervertitór (rar) s. m., pl. pervertitóri
pervertitorul
PERVERTITÓR, -OÁRE, pervertitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care pervertește; corupător. – Perverti + suf. -tor.

DOOM

pervertitór (rar) s. m., pl. pervertitóri
pervertitorului
PERVERTITÓR, -OÁRE, pervertitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care pervertește; corupător. – Perverti + suf. -tor.

DOOM

pervertitór (rar) s. m., pl. pervertitóri
pervertitul
PERVERTÍT, -Ă, pervertiți, -te, adj. Care s-a schimbat în rău (din punct de vedere moral); stricat, depravat, corupt. – V. perverti.
pervertitului
PERVERTÍT, -Ă, pervertiți, -te, adj. Care s-a schimbat în rău (din punct de vedere moral); stricat, depravat, corupt. – V. perverti.
pervertiși
PERVERTÍ, pervertesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să se schimbe sau a se schimba în rău (din punct de vedere moral); a (se) deprava, a (se) strica. ♦ A (se) schimba (prin denaturare) funcția normală a unui organ. – Din fr. pervertir.

DOOM

pervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pervertésc, imperf. 3 sg. perverteá; conj. prez. 3 să perverteáscă
pervertiți
PERVERTÍ, pervertesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să se schimbe sau a se schimba în rău (din punct de vedere moral); a (se) deprava, a (se) strica. ♦ A (se) schimba (prin denaturare) funcția normală a unui organ. – Din fr. pervertir.

DOOM

pervertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pervertésc, imperf. 3 sg. perverteá; conj. prez. 3 să perverteáscă
pervertiți
PERVERTÍT, -Ă, pervertiți, -te, adj. Care s-a schimbat în rău (din punct de vedere moral); stricat, depravat, corupt. – V. perverti.
pervertiții
PERVERTÍT, -Ă, pervertiți, -te, adj. Care s-a schimbat în rău (din punct de vedere moral); stricat, depravat, corupt. – V. perverti.
pervertiților
PERVERTÍT, -Ă, pervertiți, -te, adj. Care s-a schimbat în rău (din punct de vedere moral); stricat, depravat, corupt. – V. perverti.
perverși
PERVÉRS, -Ă, perverși, -se, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care este înclinat spre fapte reprobabile, gata oricând să facă rău; care manifestă o deviere de la normal a instinctelor, a judecății, a ideilor, descompus din punct de vedere moral; corupt, depravat, imoral; (cu sens atenuat) perfid, fățarnic; spec. care prezintă perversitate sexuală. ♦ (Despre manifestările, instinctele etc. oamenilor) Care trădează, exprimă, reflectă perversitate. – Din fr. pervers.

DOOM

pervérs adj. m., s. m., pl. pervérși; adj. f., s. f. pervérsă, pl. pervérse
perverși
PERVÉRS, -Ă, perverși, -se, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care este înclinat spre fapte reprobabile, gata oricând să facă rău; care manifestă o deviere de la normal a instinctelor, a judecății, a ideilor, descompus din punct de vedere moral; corupt, depravat, imoral; (cu sens atenuat) perfid, fățarnic; spec. care prezintă perversitate sexuală. ♦ (Despre manifestările, instinctele etc. oamenilor) Care trădează, exprimă, reflectă perversitate. – Din fr. pervers.

DOOM

pervérs adj. m., s. m., pl. pervérși; adj. f., s. f. pervérsă, pl. pervérse
perverșii
PERVÉRS, -Ă, perverși, -se, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care este înclinat spre fapte reprobabile, gata oricând să facă rău; care manifestă o deviere de la normal a instinctelor, a judecății, a ideilor, descompus din punct de vedere moral; corupt, depravat, imoral; (cu sens atenuat) perfid, fățarnic; spec. care prezintă perversitate sexuală. ♦ (Despre manifestările, instinctele etc. oamenilor) Care trădează, exprimă, reflectă perversitate. – Din fr. pervers.

DOOM

pervérs adj. m., s. m., pl. pervérși; adj. f., s. f. pervérsă, pl. pervérse
perverșii
PERVÉRS, -Ă, perverși, -se, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care este înclinat spre fapte reprobabile, gata oricând să facă rău; care manifestă o deviere de la normal a instinctelor, a judecății, a ideilor, descompus din punct de vedere moral; corupt, depravat, imoral; (cu sens atenuat) perfid, fățarnic; spec. care prezintă perversitate sexuală. ♦ (Despre manifestările, instinctele etc. oamenilor) Care trădează, exprimă, reflectă perversitate. – Din fr. pervers.

DOOM

pervérs adj. m., s. m., pl. pervérși; adj. f., s. f. pervérsă, pl. pervérse
perverșilor
PERVÉRS, -Ă, perverși, -se, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care este înclinat spre fapte reprobabile, gata oricând să facă rău; care manifestă o deviere de la normal a instinctelor, a judecății, a ideilor, descompus din punct de vedere moral; corupt, depravat, imoral; (cu sens atenuat) perfid, fățarnic; spec. care prezintă perversitate sexuală. ♦ (Despre manifestările, instinctele etc. oamenilor) Care trădează, exprimă, reflectă perversitate. – Din fr. pervers.

DOOM

pervérs adj. m., s. m., pl. pervérși; adj. f., s. f. pervérsă, pl. pervérse
perverșilor
PERVÉRS, -Ă, perverși, -se, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care este înclinat spre fapte reprobabile, gata oricând să facă rău; care manifestă o deviere de la normal a instinctelor, a judecății, a ideilor, descompus din punct de vedere moral; corupt, depravat, imoral; (cu sens atenuat) perfid, fățarnic; spec. care prezintă perversitate sexuală. ♦ (Despre manifestările, instinctele etc. oamenilor) Care trădează, exprimă, reflectă perversitate. – Din fr. pervers.

DOOM

pervérs adj. m., s. m., pl. pervérși; adj. f., s. f. pervérsă, pl. pervérse
pervibrare
PERVIBRÁRE s.f. (Constr.) Vibrare a betonului în plină masă. [Cf. fr. pervibration].
pervibrarea
PERVIBRÁRE s.f. (Constr.) Vibrare a betonului în plină masă. [Cf. fr. pervibration].
pervibratoare
PERVIBRATÓR s.n. (Constr.) Aparat care permite vibrarea betonului în plină masă. [< fr. pervibrateur].
pervibratoarele
PERVIBRATÓR s.n. (Constr.) Aparat care permite vibrarea betonului în plină masă. [< fr. pervibrateur].
pervibratoarelor
PERVIBRATÓR s.n. (Constr.) Aparat care permite vibrarea betonului în plină masă. [< fr. pervibrateur].
pervibrator
PERVIBRATÓR s.n. (Constr.) Aparat care permite vibrarea betonului în plină masă. [< fr. pervibrateur].
pervibratorul
PERVIBRATÓR s.n. (Constr.) Aparat care permite vibrarea betonului în plină masă. [< fr. pervibrateur].
pervibratorului
PERVIBRATÓR s.n. (Constr.) Aparat care permite vibrarea betonului în plină masă. [< fr. pervibrateur].
pervibrări
PERVIBRÁRE s.f. (Constr.) Vibrare a betonului în plină masă. [Cf. fr. pervibration].
pervibrării
PERVIBRÁRE s.f. (Constr.) Vibrare a betonului în plină masă. [Cf. fr. pervibration].
pervibrările
PERVIBRÁRE s.f. (Constr.) Vibrare a betonului în plină masă. [Cf. fr. pervibration].
pervibrărilor
PERVIBRÁRE s.f. (Constr.) Vibrare a betonului în plină masă. [Cf. fr. pervibration].
pervitina
PERVITÍNĂ s. f. Substanță organică folosită ca stimulent al sistemului nervos, pentru a face să dispară senzația de oboseală și de somn și pentru creșterea temporară a energiei și a puterii de muncă. – Din fr. pervitine, germ. Pervitin.

DOOM

pervitínă s. f., g.-d. art. pervitínei
pervitine
PERVITÍNĂ s. f. Substanță organică folosită ca stimulent al sistemului nervos, pentru a face să dispară senzația de oboseală și de somn și pentru creșterea temporară a energiei și a puterii de muncă. – Din fr. pervitine, germ. Pervitin.

DOOM

pervitínă s. f., g.-d. art. pervitínei
pervitinei
PERVITÍNĂ s. f. Substanță organică folosită ca stimulent al sistemului nervos, pentru a face să dispară senzația de oboseală și de somn și pentru creșterea temporară a energiei și a puterii de muncă. – Din fr. pervitine, germ. Pervitin.

DOOM

pervitínă s. f., g.-d. art. pervitínei
perș
PERȘ, perșuri, s. n. Prăjină folosită la sărituri (acrobatice) în înălțime. ♦ P. ext. Număr de circ executat cu această prăjină. – Din fr. perche.
perșaj
PERȘÁJ s.n. (Tehn.) Dezvoltare a unei topituri metalice amestecând baia metalică cu o bucată de lemn verde. V. barbotaj. [< fr. perchage].
perșaje
PERȘÁJ s.n. (Tehn.) Dezvoltare a unei topituri metalice amestecând baia metalică cu o bucată de lemn verde. V. barbotaj. [< fr. perchage].
perșajele
PERȘÁJ s.n. (Tehn.) Dezvoltare a unei topituri metalice amestecând baia metalică cu o bucată de lemn verde. V. barbotaj. [< fr. perchage].
perșajelor
PERȘÁJ s.n. (Tehn.) Dezvoltare a unei topituri metalice amestecând baia metalică cu o bucată de lemn verde. V. barbotaj. [< fr. perchage].
perșajul
PERȘÁJ s.n. (Tehn.) Dezvoltare a unei topituri metalice amestecând baia metalică cu o bucată de lemn verde. V. barbotaj. [< fr. perchage].
perșajului
PERȘÁJ s.n. (Tehn.) Dezvoltare a unei topituri metalice amestecând baia metalică cu o bucată de lemn verde. V. barbotaj. [< fr. perchage].
perși
PERS, perși, s. m. (Mai ales la pl.) Persan (1). – Din ngr. pérsis, fr. Perse.

DOOM

pers s. m., pl. perși
perșii
PERS, perși, s. m. (Mai ales la pl.) Persan (1). – Din ngr. pérsis, fr. Perse.

DOOM

pers s. m., pl. perși
perșilor
PERS, perși, s. m. (Mai ales la pl.) Persan (1). – Din ngr. pérsis, fr. Perse.

DOOM

pers s. m., pl. perși
pesadă
PESÁDĂ s. f. Mișcare a calului când se ridică pe picioarele dinapoi. – Din fr. pesade.
pesante
PESANTE adv. (Muz.; indică modul de execuție) Greoi, apăsat, ferm și cu gravitate. [Pr.: -zán-] – Cuv. it.
pesar
PESÁR s.n. (Med.) Instrument în formă de inel, din cauciuc, metal sau material plastic, care susține unele organe interne. ♦ Tampon. [< germ. Pessar, cf. fr. pessaire, gr. pessos – tampon].
pesare
PESÁR s.n. (Med.) Instrument în formă de inel, din cauciuc, metal sau material plastic, care susține unele organe interne. ♦ Tampon. [< germ. Pessar, cf. fr. pessaire, gr. pessos – tampon].
pesarele
PESÁR s.n. (Med.) Instrument în formă de inel, din cauciuc, metal sau material plastic, care susține unele organe interne. ♦ Tampon. [< germ. Pessar, cf. fr. pessaire, gr. pessos – tampon].
pesarelor
PESÁR s.n. (Med.) Instrument în formă de inel, din cauciuc, metal sau material plastic, care susține unele organe interne. ♦ Tampon. [< germ. Pessar, cf. fr. pessaire, gr. pessos – tampon].
pesarul
PESÁR s.n. (Med.) Instrument în formă de inel, din cauciuc, metal sau material plastic, care susține unele organe interne. ♦ Tampon. [< germ. Pessar, cf. fr. pessaire, gr. pessos – tampon].
pesarului
PESÁR s.n. (Med.) Instrument în formă de inel, din cauciuc, metal sau material plastic, care susține unele organe interne. ♦ Tampon. [< germ. Pessar, cf. fr. pessaire, gr. pessos – tampon].
pescadoare
PESCADÓR, pescadoare, s. n. Navă specială, construită și amenajată cu instalații de pescuit, de depozitare, de congelare și uneori de preparare a peștelui, folosită pentru pescuitul în largul mării. – Din sp., fr. pescador.

DOOM

pescadór s. n., pl. pescadoáre
pescadoarele
PESCADÓR, pescadoare, s. n. Navă specială, construită și amenajată cu instalații de pescuit, de depozitare, de congelare și uneori de preparare a peștelui, folosită pentru pescuitul în largul mării. – Din sp., fr. pescador.

DOOM

pescadór s. n., pl. pescadoáre
pescadoarelor
PESCADÓR, pescadoare, s. n. Navă specială, construită și amenajată cu instalații de pescuit, de depozitare, de congelare și uneori de preparare a peștelui, folosită pentru pescuitul în largul mării. – Din sp., fr. pescador.

DOOM

pescadór s. n., pl. pescadoáre
pescador
PESCADÓR, pescadoare, s. n. Navă specială, construită și amenajată cu instalații de pescuit, de depozitare, de congelare și uneori de preparare a peștelui, folosită pentru pescuitul în largul mării. – Din sp., fr. pescador.

DOOM

pescadór s. n., pl. pescadoáre
pescadorul
PESCADÓR, pescadoare, s. n. Navă specială, construită și amenajată cu instalații de pescuit, de depozitare, de congelare și uneori de preparare a peștelui, folosită pentru pescuitul în largul mării. – Din sp., fr. pescador.

DOOM

pescadór s. n., pl. pescadoáre
pescadorului
PESCADÓR, pescadoare, s. n. Navă specială, construită și amenajată cu instalații de pescuit, de depozitare, de congelare și uneori de preparare a peștelui, folosită pentru pescuitul în largul mării. – Din sp., fr. pescador.

DOOM

pescadór s. n., pl. pescadoáre
pescaj
PESCÁJ, pescaje, s. n. Adâncimea de cufundare în apă a unei nave, măsurată până la linia de plutire, care variază în raport cu încărcătura. – Cf. it. pescagione.

DOOM

pescáj s. n., pl. pescáje
pescaje
PESCÁJ, pescaje, s. n. Adâncimea de cufundare în apă a unei nave, măsurată până la linia de plutire, care variază în raport cu încărcătura. – Cf. it. pescagione.

DOOM

pescáj s. n., pl. pescáje
pescajele
PESCÁJ, pescaje, s. n. Adâncimea de cufundare în apă a unei nave, măsurată până la linia de plutire, care variază în raport cu încărcătura. – Cf. it. pescagione.

DOOM

pescáj s. n., pl. pescáje
pescajelor
PESCÁJ, pescaje, s. n. Adâncimea de cufundare în apă a unei nave, măsurată până la linia de plutire, care variază în raport cu încărcătura. – Cf. it. pescagione.

DOOM

pescáj s. n., pl. pescáje
pescajul
PESCÁJ, pescaje, s. n. Adâncimea de cufundare în apă a unei nave, măsurată până la linia de plutire, care variază în raport cu încărcătura. – Cf. it. pescagione.

DOOM

pescáj s. n., pl. pescáje
pescajului
PESCÁJ, pescaje, s. n. Adâncimea de cufundare în apă a unei nave, măsurată până la linia de plutire, care variază în raport cu încărcătura. – Cf. it. pescagione.

DOOM

pescáj s. n., pl. pescáje
pescar
PESCÁR, pescari, s. m. I. Persoană care se ocupă cu pescuitul și uneori cu conservarea peștelui (1) pescuit; persoană care practică pescuitul sportiv; p. ext. persoană care vinde pește. II. Nume dat unor specii de păsări din familii diferite care trăiesc pe lângă ape în cârduri mari și se hrănesc cu pește (1), dintre care unele sunt de talie mijlocie, cu corp îndesat, cu gât scurt, cu cioc ascuțit și curbat la vârf, cu picioare scurte și degetele anterioare reunite printr-o membrană înotătoare (Larus), iar altele au corpul scurt, ciocul mare, penajul colorat în tonuri de cenușiu și albastru-verzui (Alcedo). – Lat. piscarius.

DOOM

pescár s. m., pl. pescári
pescari
PESCÁR, pescari, s. m. I. Persoană care se ocupă cu pescuitul și uneori cu conservarea peștelui (1) pescuit; persoană care practică pescuitul sportiv; p. ext. persoană care vinde pește. II. Nume dat unor specii de păsări din familii diferite care trăiesc pe lângă ape în cârduri mari și se hrănesc cu pește (1), dintre care unele sunt de talie mijlocie, cu corp îndesat, cu gât scurt, cu cioc ascuțit și curbat la vârf, cu picioare scurte și degetele anterioare reunite printr-o membrană înotătoare (Larus), iar altele au corpul scurt, ciocul mare, penajul colorat în tonuri de cenușiu și albastru-verzui (Alcedo). – Lat. piscarius.

DOOM

pescár s. m., pl. pescári
pescarii
PESCÁR, pescari, s. m. I. Persoană care se ocupă cu pescuitul și uneori cu conservarea peștelui (1) pescuit; persoană care practică pescuitul sportiv; p. ext. persoană care vinde pește. II. Nume dat unor specii de păsări din familii diferite care trăiesc pe lângă ape în cârduri mari și se hrănesc cu pește (1), dintre care unele sunt de talie mijlocie, cu corp îndesat, cu gât scurt, cu cioc ascuțit și curbat la vârf, cu picioare scurte și degetele anterioare reunite printr-o membrană înotătoare (Larus), iar altele au corpul scurt, ciocul mare, penajul colorat în tonuri de cenușiu și albastru-verzui (Alcedo). – Lat. piscarius.

DOOM

pescár s. m., pl. pescári
pescarilor
PESCÁR, pescari, s. m. I. Persoană care se ocupă cu pescuitul și uneori cu conservarea peștelui (1) pescuit; persoană care practică pescuitul sportiv; p. ext. persoană care vinde pește. II. Nume dat unor specii de păsări din familii diferite care trăiesc pe lângă ape în cârduri mari și se hrănesc cu pește (1), dintre care unele sunt de talie mijlocie, cu corp îndesat, cu gât scurt, cu cioc ascuțit și curbat la vârf, cu picioare scurte și degetele anterioare reunite printr-o membrană înotătoare (Larus), iar altele au corpul scurt, ciocul mare, penajul colorat în tonuri de cenușiu și albastru-verzui (Alcedo). – Lat. piscarius.

DOOM

pescár s. m., pl. pescári
pescarul
PESCÁR, pescari, s. m. I. Persoană care se ocupă cu pescuitul și uneori cu conservarea peștelui (1) pescuit; persoană care practică pescuitul sportiv; p. ext. persoană care vinde pește. II. Nume dat unor specii de păsări din familii diferite care trăiesc pe lângă ape în cârduri mari și se hrănesc cu pește (1), dintre care unele sunt de talie mijlocie, cu corp îndesat, cu gât scurt, cu cioc ascuțit și curbat la vârf, cu picioare scurte și degetele anterioare reunite printr-o membrană înotătoare (Larus), iar altele au corpul scurt, ciocul mare, penajul colorat în tonuri de cenușiu și albastru-verzui (Alcedo). – Lat. piscarius.

DOOM

pescár s. m., pl. pescári
pescarului
PESCÁR, pescari, s. m. I. Persoană care se ocupă cu pescuitul și uneori cu conservarea peștelui (1) pescuit; persoană care practică pescuitul sportiv; p. ext. persoană care vinde pește. II. Nume dat unor specii de păsări din familii diferite care trăiesc pe lângă ape în cârduri mari și se hrănesc cu pește (1), dintre care unele sunt de talie mijlocie, cu corp îndesat, cu gât scurt, cu cioc ascuțit și curbat la vârf, cu picioare scurte și degetele anterioare reunite printr-o membrană înotătoare (Larus), iar altele au corpul scurt, ciocul mare, penajul colorat în tonuri de cenușiu și albastru-verzui (Alcedo). – Lat. piscarius.

DOOM

pescár s. m., pl. pescári
pescui
PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă, a pescări. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).

DOOM

pescuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescuiésc, imperf. 3 sg. pescuiá; conj. prez. 3 să pescuiáscă
pescuia
PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă, a pescări. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).

DOOM

pescuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescuiésc, imperf. 3 sg. pescuiá; conj. prez. 3 să pescuiáscă
pescuiai
PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă, a pescări. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).

DOOM

pescuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescuiésc, imperf. 3 sg. pescuiá; conj. prez. 3 să pescuiáscă
pescuiam
PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă, a pescări. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).

DOOM

pescuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescuiésc, imperf. 3 sg. pescuiá; conj. prez. 3 să pescuiáscă
pescuiască
PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă, a pescări. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).

DOOM

pescuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescuiésc, imperf. 3 sg. pescuiá; conj. prez. 3 să pescuiáscă
pescuiau
PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă, a pescări. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).

DOOM

pescuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescuiésc, imperf. 3 sg. pescuiá; conj. prez. 3 să pescuiáscă
pescuiați
PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă, a pescări. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).

DOOM

pescuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescuiésc, imperf. 3 sg. pescuiá; conj. prez. 3 să pescuiáscă
pescuiesc
PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă, a pescări. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).

DOOM

pescuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescuiésc, imperf. 3 sg. pescuiá; conj. prez. 3 să pescuiáscă
pescuiește
PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă, a pescări. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).

DOOM

pescuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescuiésc, imperf. 3 sg. pescuiá; conj. prez. 3 să pescuiáscă
pescuiești
PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă, a pescări. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).

DOOM

pescuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescuiésc, imperf. 3 sg. pescuiá; conj. prez. 3 să pescuiáscă
pescuii
PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă, a pescări. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).

DOOM

pescuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescuiésc, imperf. 3 sg. pescuiá; conj. prez. 3 să pescuiáscă
pescuim
PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă, a pescări. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).

DOOM

pescuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescuiésc, imperf. 3 sg. pescuiá; conj. prez. 3 să pescuiáscă
pescuind
PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă, a pescări. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).

DOOM

pescuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescuiésc, imperf. 3 sg. pescuiá; conj. prez. 3 să pescuiáscă
pescuină
PESCUÍNĂ, pescuine, s. f. (Învechit) Locul unde se prinde (și uneori unde se crește) pește; heleșteu, lac; piscină. Acest împărat avea o pescuină, adică un heleșteu de pește foarte mare și frumos. SBIERA, P. 117.
pescuire
PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă, a pescări. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).

DOOM

pescuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescuiésc, imperf. 3 sg. pescuiá; conj. prez. 3 să pescuiáscă
pescuire
PESCUÍRE, pescuiri, s. f. Acțiunea de a pescui și rezultatul ei. – V. pescui.

DOOM

pescuíre s. f., g.-d. art. pescuírii; pl. pescuíri
pescuirea
PESCUÍRE, pescuiri, s. f. Acțiunea de a pescui și rezultatul ei. – V. pescui.

DOOM

pescuíre s. f., g.-d. art. pescuírii; pl. pescuíri
pescuiri
PESCUÍRE, pescuiri, s. f. Acțiunea de a pescui și rezultatul ei. – V. pescui.

DOOM

pescuíre s. f., g.-d. art. pescuírii; pl. pescuíri
pescuirii
PESCUÍRE, pescuiri, s. f. Acțiunea de a pescui și rezultatul ei. – V. pescui.

DOOM

pescuíre s. f., g.-d. art. pescuírii; pl. pescuíri
pescuirile
PESCUÍRE, pescuiri, s. f. Acțiunea de a pescui și rezultatul ei. – V. pescui.

DOOM

pescuíre s. f., g.-d. art. pescuírii; pl. pescuíri
pescuirilor
PESCUÍRE, pescuiri, s. f. Acțiunea de a pescui și rezultatul ei. – V. pescui.

DOOM

pescuíre s. f., g.-d. art. pescuírii; pl. pescuíri
pescuiră
PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă, a pescări. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).

DOOM

pescuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescuiésc, imperf. 3 sg. pescuiá; conj. prez. 3 să pescuiáscă
pescuirăm
PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă, a pescări. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).

DOOM

pescuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescuiésc, imperf. 3 sg. pescuiá; conj. prez. 3 să pescuiáscă
pescuirăți
PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă, a pescări. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).

DOOM

pescuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescuiésc, imperf. 3 sg. pescuiá; conj. prez. 3 să pescuiáscă
pescuise
PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă, a pescări. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).

DOOM

pescuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescuiésc, imperf. 3 sg. pescuiá; conj. prez. 3 să pescuiáscă
pescuisem
PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă, a pescări. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).

DOOM

pescuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescuiésc, imperf. 3 sg. pescuiá; conj. prez. 3 să pescuiáscă
pescuiseră
PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă, a pescări. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).

DOOM

pescuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescuiésc, imperf. 3 sg. pescuiá; conj. prez. 3 să pescuiáscă
pescuiserăm
PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă, a pescări. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).

DOOM

pescuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescuiésc, imperf. 3 sg. pescuiá; conj. prez. 3 să pescuiáscă
pescuiserăți
PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă, a pescări. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).

DOOM

pescuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescuiésc, imperf. 3 sg. pescuiá; conj. prez. 3 să pescuiáscă
pescuiseși
PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă, a pescări. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).

DOOM

pescuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescuiésc, imperf. 3 sg. pescuiá; conj. prez. 3 să pescuiáscă
pescuiseți
PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă, a pescări. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).

DOOM

pescuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescuiésc, imperf. 3 sg. pescuiá; conj. prez. 3 să pescuiáscă
pescuit
PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă, a pescări. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).

DOOM

pescuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescuiésc, imperf. 3 sg. pescuiá; conj. prez. 3 să pescuiáscă
pescuit
PESCUÍT s. n. Acțiunea de a pescui (1) și rezultatul ei; meseria pescarului (I); pescărit, pescărie (1). ◊ Pescuit sportiv = ramură sportivă competițională sau recreativă, constând în prinderea peștilor cu undița. – V. pescui.

DOOM

pescuít s. n.
pescuita
PESCUÍT s. n. Acțiunea de a pescui (1) și rezultatul ei; meseria pescarului (I); pescărit, pescărie (1). ◊ Pescuit sportiv = ramură sportivă competițională sau recreativă, constând în prinderea peștilor cu undița. – V. pescui.

DOOM

pescuít s. n.
pescuite
PESCUÍT s. n. Acțiunea de a pescui (1) și rezultatul ei; meseria pescarului (I); pescărit, pescărie (1). ◊ Pescuit sportiv = ramură sportivă competițională sau recreativă, constând în prinderea peștilor cu undița. – V. pescui.

DOOM

pescuít s. n.
pescuitei
PESCUÍT s. n. Acțiunea de a pescui (1) și rezultatul ei; meseria pescarului (I); pescărit, pescărie (1). ◊ Pescuit sportiv = ramură sportivă competițională sau recreativă, constând în prinderea peștilor cu undița. – V. pescui.

DOOM

pescuít s. n.
pescuitele
PESCUÍT s. n. Acțiunea de a pescui (1) și rezultatul ei; meseria pescarului (I); pescărit, pescărie (1). ◊ Pescuit sportiv = ramură sportivă competițională sau recreativă, constând în prinderea peștilor cu undița. – V. pescui.

DOOM

pescuít s. n.
pescuitelor
PESCUÍT s. n. Acțiunea de a pescui (1) și rezultatul ei; meseria pescarului (I); pescărit, pescărie (1). ◊ Pescuit sportiv = ramură sportivă competițională sau recreativă, constând în prinderea peștilor cu undița. – V. pescui.

DOOM

pescuít s. n.
pescuitoare
PESCUITÓR, -OÁRE, pescuitori, -oare, s. m. și f. 1. (Înv. la f.) Persoană care pescuiește (1); spec. pescar (I). Pescuitor de perle. ◊ Expr. Pescuitor în apă tulbure = persoană care profită de situațiile încordate, neclare pentru a trage foloase personale. 2. Fig. (Fam.) Persoană care caută cu insistență să obțină ceva; vânător. [Pr.: -cu-i-] – Pescui + suf. -tor.

DOOM

pescuitór (-cu-i-) s. m., pl. pescuitóri
pescuitoarea
PESCUITÓR, -OÁRE, pescuitori, -oare, s. m. și f. 1. (Înv. la f.) Persoană care pescuiește (1); spec. pescar (I). Pescuitor de perle. ◊ Expr. Pescuitor în apă tulbure = persoană care profită de situațiile încordate, neclare pentru a trage foloase personale. 2. Fig. (Fam.) Persoană care caută cu insistență să obțină ceva; vânător. [Pr.: -cu-i-] – Pescui + suf. -tor.

DOOM

pescuitór (-cu-i-) s. m., pl. pescuitóri
pescuitoarei
PESCUITÓR, -OÁRE, pescuitori, -oare, s. m. și f. 1. (Înv. la f.) Persoană care pescuiește (1); spec. pescar (I). Pescuitor de perle. ◊ Expr. Pescuitor în apă tulbure = persoană care profită de situațiile încordate, neclare pentru a trage foloase personale. 2. Fig. (Fam.) Persoană care caută cu insistență să obțină ceva; vânător. [Pr.: -cu-i-] – Pescui + suf. -tor.

DOOM

pescuitór (-cu-i-) s. m., pl. pescuitóri
pescuitoarele
PESCUITÓR, -OÁRE, pescuitori, -oare, s. m. și f. 1. (Înv. la f.) Persoană care pescuiește (1); spec. pescar (I). Pescuitor de perle. ◊ Expr. Pescuitor în apă tulbure = persoană care profită de situațiile încordate, neclare pentru a trage foloase personale. 2. Fig. (Fam.) Persoană care caută cu insistență să obțină ceva; vânător. [Pr.: -cu-i-] – Pescui + suf. -tor.

DOOM

pescuitór (-cu-i-) s. m., pl. pescuitóri
pescuitoarelor
PESCUITÓR, -OÁRE, pescuitori, -oare, s. m. și f. 1. (Înv. la f.) Persoană care pescuiește (1); spec. pescar (I). Pescuitor de perle. ◊ Expr. Pescuitor în apă tulbure = persoană care profită de situațiile încordate, neclare pentru a trage foloase personale. 2. Fig. (Fam.) Persoană care caută cu insistență să obțină ceva; vânător. [Pr.: -cu-i-] – Pescui + suf. -tor.

DOOM

pescuitór (-cu-i-) s. m., pl. pescuitóri
pescuitor
PESCUITÓR, -OÁRE, pescuitori, -oare, s. m. și f. 1. (Înv. la f.) Persoană care pescuiește (1); spec. pescar (I). Pescuitor de perle. ◊ Expr. Pescuitor în apă tulbure = persoană care profită de situațiile încordate, neclare pentru a trage foloase personale. 2. Fig. (Fam.) Persoană care caută cu insistență să obțină ceva; vânător. [Pr.: -cu-i-] – Pescui + suf. -tor.

DOOM

pescuitór (-cu-i-) s. m., pl. pescuitóri
pescuitori
PESCUITÓR, -OÁRE, pescuitori, -oare, s. m. și f. 1. (Înv. la f.) Persoană care pescuiește (1); spec. pescar (I). Pescuitor de perle. ◊ Expr. Pescuitor în apă tulbure = persoană care profită de situațiile încordate, neclare pentru a trage foloase personale. 2. Fig. (Fam.) Persoană care caută cu insistență să obțină ceva; vânător. [Pr.: -cu-i-] – Pescui + suf. -tor.

DOOM

pescuitór (-cu-i-) s. m., pl. pescuitóri
pescuitorii
PESCUITÓR, -OÁRE, pescuitori, -oare, s. m. și f. 1. (Înv. la f.) Persoană care pescuiește (1); spec. pescar (I). Pescuitor de perle. ◊ Expr. Pescuitor în apă tulbure = persoană care profită de situațiile încordate, neclare pentru a trage foloase personale. 2. Fig. (Fam.) Persoană care caută cu insistență să obțină ceva; vânător. [Pr.: -cu-i-] – Pescui + suf. -tor.

DOOM

pescuitór (-cu-i-) s. m., pl. pescuitóri
pescuitorilor
PESCUITÓR, -OÁRE, pescuitori, -oare, s. m. și f. 1. (Înv. la f.) Persoană care pescuiește (1); spec. pescar (I). Pescuitor de perle. ◊ Expr. Pescuitor în apă tulbure = persoană care profită de situațiile încordate, neclare pentru a trage foloase personale. 2. Fig. (Fam.) Persoană care caută cu insistență să obțină ceva; vânător. [Pr.: -cu-i-] – Pescui + suf. -tor.

DOOM

pescuitór (-cu-i-) s. m., pl. pescuitóri
pescuitorul
PESCUITÓR, -OÁRE, pescuitori, -oare, s. m. și f. 1. (Înv. la f.) Persoană care pescuiește (1); spec. pescar (I). Pescuitor de perle. ◊ Expr. Pescuitor în apă tulbure = persoană care profită de situațiile încordate, neclare pentru a trage foloase personale. 2. Fig. (Fam.) Persoană care caută cu insistență să obțină ceva; vânător. [Pr.: -cu-i-] – Pescui + suf. -tor.

DOOM

pescuitór (-cu-i-) s. m., pl. pescuitóri
pescuitorului
PESCUITÓR, -OÁRE, pescuitori, -oare, s. m. și f. 1. (Înv. la f.) Persoană care pescuiește (1); spec. pescar (I). Pescuitor de perle. ◊ Expr. Pescuitor în apă tulbure = persoană care profită de situațiile încordate, neclare pentru a trage foloase personale. 2. Fig. (Fam.) Persoană care caută cu insistență să obțină ceva; vânător. [Pr.: -cu-i-] – Pescui + suf. -tor.

DOOM

pescuitór (-cu-i-) s. m., pl. pescuitóri
pescuitul
PESCUÍT s. n. Acțiunea de a pescui (1) și rezultatul ei; meseria pescarului (I); pescărit, pescărie (1). ◊ Pescuit sportiv = ramură sportivă competițională sau recreativă, constând în prinderea peștilor cu undița. – V. pescui.

DOOM

pescuít s. n.
pescuitului
PESCUÍT s. n. Acțiunea de a pescui (1) și rezultatul ei; meseria pescarului (I); pescărit, pescărie (1). ◊ Pescuit sportiv = ramură sportivă competițională sau recreativă, constând în prinderea peștilor cu undița. – V. pescui.

DOOM

pescuít s. n.
pescuiși
PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă, a pescări. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).

DOOM

pescuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescuiésc, imperf. 3 sg. pescuiá; conj. prez. 3 să pescuiáscă
pescuiți
PESCUÍ, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A prinde pește (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se îndeletnici cu prinderea peștelui sau a altor animale de apă, a pescări. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure = a profita de o situație încordată sau confuză pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apă (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obținut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agăța. – Din pește (după pescar).

DOOM

pescuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescuiésc, imperf. 3 sg. pescuiá; conj. prez. 3 să pescuiáscă
pescuiți
PESCUÍT s. n. Acțiunea de a pescui (1) și rezultatul ei; meseria pescarului (I); pescărit, pescărie (1). ◊ Pescuit sportiv = ramură sportivă competițională sau recreativă, constând în prinderea peștilor cu undița. – V. pescui.

DOOM

pescuít s. n.
pescuiții
PESCUÍT s. n. Acțiunea de a pescui (1) și rezultatul ei; meseria pescarului (I); pescărit, pescărie (1). ◊ Pescuit sportiv = ramură sportivă competițională sau recreativă, constând în prinderea peștilor cu undița. – V. pescui.

DOOM

pescuít s. n.
pescuiților
PESCUÍT s. n. Acțiunea de a pescui (1) și rezultatul ei; meseria pescarului (I); pescărit, pescărie (1). ◊ Pescuit sportiv = ramură sportivă competițională sau recreativă, constând în prinderea peștilor cu undița. – V. pescui.

DOOM

pescuít s. n.
pescuț
PESCÚȚ, pescuți, s. m. (Reg.) Peștișor (1). – Pește + suf. -uț.

DOOM

pescúț s. m., pl. pescúți
pescuți
PESCÚȚ, pescuți, s. m. (Reg.) Peștișor (1). – Pește + suf. -uț.

DOOM

pescúț s. m., pl. pescúți
pescuții
PESCÚȚ, pescuți, s. m. (Reg.) Peștișor (1). – Pește + suf. -uț.

DOOM

pescúț s. m., pl. pescúți
pescuților
PESCÚȚ, pescuți, s. m. (Reg.) Peștișor (1). – Pește + suf. -uț.

DOOM

pescúț s. m., pl. pescúți
pescuțul
PESCÚȚ, pescuți, s. m. (Reg.) Peștișor (1). – Pește + suf. -uț.

DOOM

pescúț s. m., pl. pescúți
pescuțului
PESCÚȚ, pescuți, s. m. (Reg.) Peștișor (1). – Pește + suf. -uț.

DOOM

pescúț s. m., pl. pescúți
pescăraș
PESCĂRÁȘ, pescărași, s. m. I. (Rar) Diminutiv al lui pescar (I). II. Pasăre de apă cu corpul scurt, cu ciocul lung, conic, cu penajul colorat în tonuri de albastru-verzui; pescărel (a) (Alcedo atthis). – Pescar + suf. -aș.

DOOM

pescăráș (rar) s. m., pl. pescăráși
pescărași
PESCĂRÁȘ, pescărași, s. m. I. (Rar) Diminutiv al lui pescar (I). II. Pasăre de apă cu corpul scurt, cu ciocul lung, conic, cu penajul colorat în tonuri de albastru-verzui; pescărel (a) (Alcedo atthis). – Pescar + suf. -aș.

DOOM

pescăráș (rar) s. m., pl. pescăráși
pescărașii
PESCĂRÁȘ, pescărași, s. m. I. (Rar) Diminutiv al lui pescar (I). II. Pasăre de apă cu corpul scurt, cu ciocul lung, conic, cu penajul colorat în tonuri de albastru-verzui; pescărel (a) (Alcedo atthis). – Pescar + suf. -aș.

DOOM

pescăráș (rar) s. m., pl. pescăráși
pescărașilor
PESCĂRÁȘ, pescărași, s. m. I. (Rar) Diminutiv al lui pescar (I). II. Pasăre de apă cu corpul scurt, cu ciocul lung, conic, cu penajul colorat în tonuri de albastru-verzui; pescărel (a) (Alcedo atthis). – Pescar + suf. -aș.

DOOM

pescăráș (rar) s. m., pl. pescăráși
pescărașul
PESCĂRÁȘ, pescărași, s. m. I. (Rar) Diminutiv al lui pescar (I). II. Pasăre de apă cu corpul scurt, cu ciocul lung, conic, cu penajul colorat în tonuri de albastru-verzui; pescărel (a) (Alcedo atthis). – Pescar + suf. -aș.

DOOM

pescăráș (rar) s. m., pl. pescăráși
pescărașului
PESCĂRÁȘ, pescărași, s. m. I. (Rar) Diminutiv al lui pescar (I). II. Pasăre de apă cu corpul scurt, cu ciocul lung, conic, cu penajul colorat în tonuri de albastru-verzui; pescărel (a) (Alcedo atthis). – Pescar + suf. -aș.

DOOM

pescăráș (rar) s. m., pl. pescăráși
pescărea
PESCĂRÍ, pescăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A pescui. – Din pescar.

DOOM

pescărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescărésc, imperf. 3 sg. pescăreá; conj. prez. 3 să pescăreáscă
pescăreai
PESCĂRÍ, pescăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A pescui. – Din pescar.

DOOM

pescărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescărésc, imperf. 3 sg. pescăreá; conj. prez. 3 să pescăreáscă
pescăream
PESCĂRÍ, pescăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A pescui. – Din pescar.

DOOM

pescărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescărésc, imperf. 3 sg. pescăreá; conj. prez. 3 să pescăreáscă
pescăreasa
PESCĂREÁSĂ, pescărese, s. f. (Rar) Vânzătoare de pește (1). – Pescar + suf. -easă.

DOOM

pescăreásă (rar) s. f., g.-d. art. pescărései; pl. pescărése
pescăreasca
PESCĂRÉSC, -EÁSCĂ, pescărești, adj. Care se referă la meseria pescarului (I), care aparține meseriei pescarului; care aparține pescarului (I), privitor la pescari, specific pescarilor; de pescar. ◊ Ciorbă pescărească sau borș pescăresc = ciorbă preparată într-un mod special din mai multe specii de pește (1). Pantaloni pescărești = pantaloni (de damă) strâmți, lungi până la genunchi. Ață pescărească = fir de bumbac rezistent, alcătuit din mai multe fire răsucite. – Pescar + suf. -esc.

DOOM

pescărésc adj. m., f. pescăreáscă; pl. m. și f. pescăréști
pescărească
PESCĂRÍ, pescăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A pescui. – Din pescar.

DOOM

pescărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescărésc, imperf. 3 sg. pescăreá; conj. prez. 3 să pescăreáscă
pescăreau
PESCĂRÍ, pescăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A pescui. – Din pescar.

DOOM

pescărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescărésc, imperf. 3 sg. pescăreá; conj. prez. 3 să pescăreáscă
pescăreați
PESCĂRÍ, pescăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A pescui. – Din pescar.

DOOM

pescărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescărésc, imperf. 3 sg. pescăreá; conj. prez. 3 să pescăreáscă
pescărei
PESCĂRÉL, pescărei, s. m. Numele a două specii de păsări sălbatice care trăiesc pe lângă ape și se hrănesc cu pește (1): a) pescăraș (II); b) pasăre mică cu picioarele scurte, cu penele de pe gușă albe, iar în restul corpului brune-negricioase, cu coada scurtă și ridicată în sus (Cinclus cinclus). – Pescar + suf. -el.

DOOM

pescărél s. m., pl. pescăréi, art. pescăréii
pescăreii
PESCĂRÉL, pescărei, s. m. Numele a două specii de păsări sălbatice care trăiesc pe lângă ape și se hrănesc cu pește (1): a) pescăraș (II); b) pasăre mică cu picioarele scurte, cu penele de pe gușă albe, iar în restul corpului brune-negricioase, cu coada scurtă și ridicată în sus (Cinclus cinclus). – Pescar + suf. -el.

DOOM

pescărél s. m., pl. pescăréi, art. pescăréii
pescăreilor
PESCĂRÉL, pescărei, s. m. Numele a două specii de păsări sălbatice care trăiesc pe lângă ape și se hrănesc cu pește (1): a) pescăraș (II); b) pasăre mică cu picioarele scurte, cu penele de pe gușă albe, iar în restul corpului brune-negricioase, cu coada scurtă și ridicată în sus (Cinclus cinclus). – Pescar + suf. -el.

DOOM

pescărél s. m., pl. pescăréi, art. pescăréii
pescărel
PESCĂRÉL, pescărei, s. m. Numele a două specii de păsări sălbatice care trăiesc pe lângă ape și se hrănesc cu pește (1): a) pescăraș (II); b) pasăre mică cu picioarele scurte, cu penele de pe gușă albe, iar în restul corpului brune-negricioase, cu coada scurtă și ridicată în sus (Cinclus cinclus). – Pescar + suf. -el.

DOOM

pescărél s. m., pl. pescăréi, art. pescăréii
pescărelul
PESCĂRÉL, pescărei, s. m. Numele a două specii de păsări sălbatice care trăiesc pe lângă ape și se hrănesc cu pește (1): a) pescăraș (II); b) pasăre mică cu picioarele scurte, cu penele de pe gușă albe, iar în restul corpului brune-negricioase, cu coada scurtă și ridicată în sus (Cinclus cinclus). – Pescar + suf. -el.

DOOM

pescărél s. m., pl. pescăréi, art. pescăréii
pescărelului
PESCĂRÉL, pescărei, s. m. Numele a două specii de păsări sălbatice care trăiesc pe lângă ape și se hrănesc cu pește (1): a) pescăraș (II); b) pasăre mică cu picioarele scurte, cu penele de pe gușă albe, iar în restul corpului brune-negricioase, cu coada scurtă și ridicată în sus (Cinclus cinclus). – Pescar + suf. -el.

DOOM

pescărél s. m., pl. pescăréi, art. pescăréii
pescăresc
PESCĂRÉSC, -EÁSCĂ, pescărești, adj. Care se referă la meseria pescarului (I), care aparține meseriei pescarului; care aparține pescarului (I), privitor la pescari, specific pescarilor; de pescar. ◊ Ciorbă pescărească sau borș pescăresc = ciorbă preparată într-un mod special din mai multe specii de pește (1). Pantaloni pescărești = pantaloni (de damă) strâmți, lungi până la genunchi. Ață pescărească = fir de bumbac rezistent, alcătuit din mai multe fire răsucite. – Pescar + suf. -esc.

DOOM

pescărésc adj. m., f. pescăreáscă; pl. m. și f. pescăréști
pescăresc
PESCĂRÍ, pescăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A pescui. – Din pescar.

DOOM

pescărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescărésc, imperf. 3 sg. pescăreá; conj. prez. 3 să pescăreáscă
pescărescul
PESCĂRÉSC, -EÁSCĂ, pescărești, adj. Care se referă la meseria pescarului (I), care aparține meseriei pescarului; care aparține pescarului (I), privitor la pescari, specific pescarilor; de pescar. ◊ Ciorbă pescărească sau borș pescăresc = ciorbă preparată într-un mod special din mai multe specii de pește (1). Pantaloni pescărești = pantaloni (de damă) strâmți, lungi până la genunchi. Ață pescărească = fir de bumbac rezistent, alcătuit din mai multe fire răsucite. – Pescar + suf. -esc.

DOOM

pescărésc adj. m., f. pescăreáscă; pl. m. și f. pescăréști
pescărescului
PESCĂRÉSC, -EÁSCĂ, pescărești, adj. Care se referă la meseria pescarului (I), care aparține meseriei pescarului; care aparține pescarului (I), privitor la pescari, specific pescarilor; de pescar. ◊ Ciorbă pescărească sau borș pescăresc = ciorbă preparată într-un mod special din mai multe specii de pește (1). Pantaloni pescărești = pantaloni (de damă) strâmți, lungi până la genunchi. Ață pescărească = fir de bumbac rezistent, alcătuit din mai multe fire răsucite. – Pescar + suf. -esc.

DOOM

pescărésc adj. m., f. pescăreáscă; pl. m. și f. pescăréști
pescărese
PESCĂREÁSĂ, pescărese, s. f. (Rar) Vânzătoare de pește (1). – Pescar + suf. -easă.

DOOM

pescăreásă (rar) s. f., g.-d. art. pescărései; pl. pescărése
pescăresei
PESCĂREÁSĂ, pescărese, s. f. (Rar) Vânzătoare de pește (1). – Pescar + suf. -easă.

DOOM

pescăreásă (rar) s. f., g.-d. art. pescărései; pl. pescărése
pescăresele
PESCĂREÁSĂ, pescărese, s. f. (Rar) Vânzătoare de pește (1). – Pescar + suf. -easă.

DOOM

pescăreásă (rar) s. f., g.-d. art. pescărései; pl. pescărése
pescăreselor
PESCĂREÁSĂ, pescărese, s. f. (Rar) Vânzătoare de pește (1). – Pescar + suf. -easă.

DOOM

pescăreásă (rar) s. f., g.-d. art. pescărései; pl. pescărése
pescărește
PESCĂRÉȘTE adv. În felul pescarilor (I), după obiceiul pescarilor, ca pescarii. – Pescar + suf. -ește.

DOOM

pescăréște (rar) adv.
pescărește
PESCĂRÍ, pescăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A pescui. – Din pescar.

DOOM

pescărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescărésc, imperf. 3 sg. pescăreá; conj. prez. 3 să pescăreáscă
pescărești
PESCĂRÉSC, -EÁSCĂ, pescărești, adj. Care se referă la meseria pescarului (I), care aparține meseriei pescarului; care aparține pescarului (I), privitor la pescari, specific pescarilor; de pescar. ◊ Ciorbă pescărească sau borș pescăresc = ciorbă preparată într-un mod special din mai multe specii de pește (1). Pantaloni pescărești = pantaloni (de damă) strâmți, lungi până la genunchi. Ață pescărească = fir de bumbac rezistent, alcătuit din mai multe fire răsucite. – Pescar + suf. -esc.

DOOM

pescărésc adj. m., f. pescăreáscă; pl. m. și f. pescăréști
pescărești
PESCĂRÍ, pescăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A pescui. – Din pescar.

DOOM

pescărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescărésc, imperf. 3 sg. pescăreá; conj. prez. 3 să pescăreáscă
pescăreștii
PESCĂRÉSC, -EÁSCĂ, pescărești, adj. Care se referă la meseria pescarului (I), care aparține meseriei pescarului; care aparține pescarului (I), privitor la pescari, specific pescarilor; de pescar. ◊ Ciorbă pescărească sau borș pescăresc = ciorbă preparată într-un mod special din mai multe specii de pește (1). Pantaloni pescărești = pantaloni (de damă) strâmți, lungi până la genunchi. Ață pescărească = fir de bumbac rezistent, alcătuit din mai multe fire răsucite. – Pescar + suf. -esc.

DOOM

pescărésc adj. m., f. pescăreáscă; pl. m. și f. pescăréști
pescăreștile
PESCĂRÉSC, -EÁSCĂ, pescărești, adj. Care se referă la meseria pescarului (I), care aparține meseriei pescarului; care aparține pescarului (I), privitor la pescari, specific pescarilor; de pescar. ◊ Ciorbă pescărească sau borș pescăresc = ciorbă preparată într-un mod special din mai multe specii de pește (1). Pantaloni pescărești = pantaloni (de damă) strâmți, lungi până la genunchi. Ață pescărească = fir de bumbac rezistent, alcătuit din mai multe fire răsucite. – Pescar + suf. -esc.

DOOM

pescărésc adj. m., f. pescăreáscă; pl. m. și f. pescăréști
pescăreștilor
PESCĂRÉSC, -EÁSCĂ, pescărești, adj. Care se referă la meseria pescarului (I), care aparține meseriei pescarului; care aparține pescarului (I), privitor la pescari, specific pescarilor; de pescar. ◊ Ciorbă pescărească sau borș pescăresc = ciorbă preparată într-un mod special din mai multe specii de pește (1). Pantaloni pescărești = pantaloni (de damă) strâmți, lungi până la genunchi. Ață pescărească = fir de bumbac rezistent, alcătuit din mai multe fire răsucite. – Pescar + suf. -esc.

DOOM

pescărésc adj. m., f. pescăreáscă; pl. m. și f. pescăréști
pescări
PESCĂRÍ, pescăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A pescui. – Din pescar.

DOOM

pescărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescărésc, imperf. 3 sg. pescăreá; conj. prez. 3 să pescăreáscă
pescăria
PESCĂRÍE, pescării, s. f. 1. (Înv. și reg.) Meseria pescarului (I); pescuit, pescărit. 2. Loc, piață, magazin unde se vinde pește (1); negoț cu pește. ♦ Loc unde se aduce (și se conservă) peștele (1) prins. 3. (La sg.; colectiv) Totalitatea peștilor (1) dintr-o apă; mulțime de pești. ♦ (La pl.) Diferite soiuri de pește (1). 4. Mâncare preparată din pește (1). – Pescar + suf. -ie.

DOOM

pescăríe s. f., art. pescăría, g.-d. art. pescăríei; pl. pescăríi, art. pescăríile
pescărie
PESCĂRÍE, pescării, s. f. 1. (Înv. și reg.) Meseria pescarului (I); pescuit, pescărit. 2. Loc, piață, magazin unde se vinde pește (1); negoț cu pește. ♦ Loc unde se aduce (și se conservă) peștele (1) prins. 3. (La sg.; colectiv) Totalitatea peștilor (1) dintr-o apă; mulțime de pești. ♦ (La pl.) Diferite soiuri de pește (1). 4. Mâncare preparată din pește (1). – Pescar + suf. -ie.

DOOM

pescăríe s. f., art. pescăría, g.-d. art. pescăríei; pl. pescăríi, art. pescăríile
pescăriei
PESCĂRÍE, pescării, s. f. 1. (Înv. și reg.) Meseria pescarului (I); pescuit, pescărit. 2. Loc, piață, magazin unde se vinde pește (1); negoț cu pește. ♦ Loc unde se aduce (și se conservă) peștele (1) prins. 3. (La sg.; colectiv) Totalitatea peștilor (1) dintr-o apă; mulțime de pești. ♦ (La pl.) Diferite soiuri de pește (1). 4. Mâncare preparată din pește (1). – Pescar + suf. -ie.

DOOM

pescăríe s. f., art. pescăría, g.-d. art. pescăríei; pl. pescăríi, art. pescăríile
pescării
PESCĂRÍ, pescăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A pescui. – Din pescar.

DOOM

pescărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescărésc, imperf. 3 sg. pescăreá; conj. prez. 3 să pescăreáscă
pescării
PESCĂRÍE, pescării, s. f. 1. (Înv. și reg.) Meseria pescarului (I); pescuit, pescărit. 2. Loc, piață, magazin unde se vinde pește (1); negoț cu pește. ♦ Loc unde se aduce (și se conservă) peștele (1) prins. 3. (La sg.; colectiv) Totalitatea peștilor (1) dintr-o apă; mulțime de pești. ♦ (La pl.) Diferite soiuri de pește (1). 4. Mâncare preparată din pește (1). – Pescar + suf. -ie.

DOOM

pescăríe s. f., art. pescăría, g.-d. art. pescăríei; pl. pescăríi, art. pescăríile
pescăriile
PESCĂRÍE, pescării, s. f. 1. (Înv. și reg.) Meseria pescarului (I); pescuit, pescărit. 2. Loc, piață, magazin unde se vinde pește (1); negoț cu pește. ♦ Loc unde se aduce (și se conservă) peștele (1) prins. 3. (La sg.; colectiv) Totalitatea peștilor (1) dintr-o apă; mulțime de pești. ♦ (La pl.) Diferite soiuri de pește (1). 4. Mâncare preparată din pește (1). – Pescar + suf. -ie.

DOOM

pescăríe s. f., art. pescăría, g.-d. art. pescăríei; pl. pescăríi, art. pescăríile
pescăriilor
PESCĂRÍE, pescării, s. f. 1. (Înv. și reg.) Meseria pescarului (I); pescuit, pescărit. 2. Loc, piață, magazin unde se vinde pește (1); negoț cu pește. ♦ Loc unde se aduce (și se conservă) peștele (1) prins. 3. (La sg.; colectiv) Totalitatea peștilor (1) dintr-o apă; mulțime de pești. ♦ (La pl.) Diferite soiuri de pește (1). 4. Mâncare preparată din pește (1). – Pescar + suf. -ie.

DOOM

pescăríe s. f., art. pescăría, g.-d. art. pescăríei; pl. pescăríi, art. pescăríile
pescărim
PESCĂRÍ, pescăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A pescui. – Din pescar.

DOOM

pescărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescărésc, imperf. 3 sg. pescăreá; conj. prez. 3 să pescăreáscă
pescărime
PESCĂRÍME, pescărimi, s. f. (Rar) Mulțime de pești (1); pescărie (3). – Pescar + suf. -ime.

DOOM

pescăríme (rar) s. f., g.-d. art. pescărímii; pl. pescărími
pescărimea
PESCĂRÍME, pescărimi, s. f. (Rar) Mulțime de pești (1); pescărie (3). – Pescar + suf. -ime.

DOOM

pescăríme (rar) s. f., g.-d. art. pescărímii; pl. pescărími
pescărimi
PESCĂRÍME, pescărimi, s. f. (Rar) Mulțime de pești (1); pescărie (3). – Pescar + suf. -ime.

DOOM

pescăríme (rar) s. f., g.-d. art. pescărímii; pl. pescărími
pescărimii
PESCĂRÍME, pescărimi, s. f. (Rar) Mulțime de pești (1); pescărie (3). – Pescar + suf. -ime.

DOOM

pescăríme (rar) s. f., g.-d. art. pescărímii; pl. pescărími
pescărimile
PESCĂRÍME, pescărimi, s. f. (Rar) Mulțime de pești (1); pescărie (3). – Pescar + suf. -ime.

DOOM

pescăríme (rar) s. f., g.-d. art. pescărímii; pl. pescărími
pescărimilor
PESCĂRÍME, pescărimi, s. f. (Rar) Mulțime de pești (1); pescărie (3). – Pescar + suf. -ime.

DOOM

pescăríme (rar) s. f., g.-d. art. pescărímii; pl. pescărími
pescărind
PESCĂRÍ, pescăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A pescui. – Din pescar.

DOOM

pescărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescărésc, imperf. 3 sg. pescăreá; conj. prez. 3 să pescăreáscă
pescărire
PESCĂRÍ, pescăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A pescui. – Din pescar.

DOOM

pescărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescărésc, imperf. 3 sg. pescăreá; conj. prez. 3 să pescăreáscă
pescărire
PESCĂRÍ, pescăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A pescui. – Din pescar.
pescăriră
PESCĂRÍ, pescăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A pescui. – Din pescar.

DOOM

pescărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescărésc, imperf. 3 sg. pescăreá; conj. prez. 3 să pescăreáscă
pescărirăm
PESCĂRÍ, pescăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A pescui. – Din pescar.

DOOM

pescărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescărésc, imperf. 3 sg. pescăreá; conj. prez. 3 să pescăreáscă
pescărirăți
PESCĂRÍ, pescăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A pescui. – Din pescar.

DOOM

pescărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescărésc, imperf. 3 sg. pescăreá; conj. prez. 3 să pescăreáscă
pescărise
PESCĂRÍ, pescăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A pescui. – Din pescar.

DOOM

pescărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescărésc, imperf. 3 sg. pescăreá; conj. prez. 3 să pescăreáscă
pescărisem
PESCĂRÍ, pescăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A pescui. – Din pescar.

DOOM

pescărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescărésc, imperf. 3 sg. pescăreá; conj. prez. 3 să pescăreáscă
pescăriseră
PESCĂRÍ, pescăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A pescui. – Din pescar.

DOOM

pescărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescărésc, imperf. 3 sg. pescăreá; conj. prez. 3 să pescăreáscă
pescăriserăm
PESCĂRÍ, pescăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A pescui. – Din pescar.

DOOM

pescărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescărésc, imperf. 3 sg. pescăreá; conj. prez. 3 să pescăreáscă
pescăriserăți
PESCĂRÍ, pescăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A pescui. – Din pescar.

DOOM

pescărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescărésc, imperf. 3 sg. pescăreá; conj. prez. 3 să pescăreáscă
pescăriseși
PESCĂRÍ, pescăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A pescui. – Din pescar.

DOOM

pescărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescărésc, imperf. 3 sg. pescăreá; conj. prez. 3 să pescăreáscă
pescăriseți
PESCĂRÍ, pescăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A pescui. – Din pescar.

DOOM

pescărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescărésc, imperf. 3 sg. pescăreá; conj. prez. 3 să pescăreáscă
pescărit
PESCĂRÍ, pescăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A pescui. – Din pescar.

DOOM

pescărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescărésc, imperf. 3 sg. pescăreá; conj. prez. 3 să pescăreáscă
pescărit
PESCĂRÍT s. n. (Reg.) Meseria pescarului (I); pescuit, pescărie (1). – V. pescări.

DOOM

pescărít (reg.) s. n.
pescărita
PESCĂRÍT s. n. (Reg.) Meseria pescarului (I); pescuit, pescărie (1). – V. pescări.

DOOM

pescărít (reg.) s. n.
pescărite
PESCĂRÍT s. n. (Reg.) Meseria pescarului (I); pescuit, pescărie (1). – V. pescări.

DOOM

pescărít (reg.) s. n.
pescăritei
PESCĂRÍT s. n. (Reg.) Meseria pescarului (I); pescuit, pescărie (1). – V. pescări.

DOOM

pescărít (reg.) s. n.
pescăritele
PESCĂRÍT s. n. (Reg.) Meseria pescarului (I); pescuit, pescărie (1). – V. pescări.

DOOM

pescărít (reg.) s. n.
pescăritelor
PESCĂRÍT s. n. (Reg.) Meseria pescarului (I); pescuit, pescărie (1). – V. pescări.

DOOM

pescărít (reg.) s. n.
pescăritul
PESCĂRÍT s. n. (Reg.) Meseria pescarului (I); pescuit, pescărie (1). – V. pescări.

DOOM

pescărít (reg.) s. n.
pescăritului
PESCĂRÍT s. n. (Reg.) Meseria pescarului (I); pescuit, pescărie (1). – V. pescări.

DOOM

pescărít (reg.) s. n.
pescăriși
PESCĂRÍ, pescăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A pescui. – Din pescar.

DOOM

pescărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescărésc, imperf. 3 sg. pescăreá; conj. prez. 3 să pescăreáscă
pescărița
PESCĂRÍȚĂ, pescărițe, s. f. 1. Femeie care se ocupă cu pescuitul. 2. (Ornit.) Nume dat mai multor specii de pescăruși; pasăre care aparține acestor specii. – Pescar + suf. -iță.

DOOM

pescăríță s. f., g.-d. art. pescăríței; pl. pescăríțe
pescărițe
PESCĂRÍȚĂ, pescărițe, s. f. 1. Femeie care se ocupă cu pescuitul. 2. (Ornit.) Nume dat mai multor specii de pescăruși; pasăre care aparține acestor specii. – Pescar + suf. -iță.

DOOM

pescăríță s. f., g.-d. art. pescăríței; pl. pescăríțe
pescăriței
PESCĂRÍȚĂ, pescărițe, s. f. 1. Femeie care se ocupă cu pescuitul. 2. (Ornit.) Nume dat mai multor specii de pescăruși; pasăre care aparține acestor specii. – Pescar + suf. -iță.

DOOM

pescăríță s. f., g.-d. art. pescăríței; pl. pescăríțe
pescărițele
PESCĂRÍȚĂ, pescărițe, s. f. 1. Femeie care se ocupă cu pescuitul. 2. (Ornit.) Nume dat mai multor specii de pescăruși; pasăre care aparține acestor specii. – Pescar + suf. -iță.

DOOM

pescăríță s. f., g.-d. art. pescăríței; pl. pescăríțe
pescărițelor
PESCĂRÍȚĂ, pescărițe, s. f. 1. Femeie care se ocupă cu pescuitul. 2. (Ornit.) Nume dat mai multor specii de pescăruși; pasăre care aparține acestor specii. – Pescar + suf. -iță.

DOOM

pescăríță s. f., g.-d. art. pescăríței; pl. pescăríțe
pescăriți
PESCĂRÍ, pescăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A pescui. – Din pescar.

DOOM

pescărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pescărésc, imperf. 3 sg. pescăreá; conj. prez. 3 să pescăreáscă
pescăriți
PESCĂRÍT s. n. (Reg.) Meseria pescarului (I); pescuit, pescărie (1). – V. pescări.

DOOM

pescărít (reg.) s. n.
pescăriții
PESCĂRÍT s. n. (Reg.) Meseria pescarului (I); pescuit, pescărie (1). – V. pescări.

DOOM

pescărít (reg.) s. n.
pescăriților
PESCĂRÍT s. n. (Reg.) Meseria pescarului (I); pescuit, pescărie (1). – V. pescări.

DOOM

pescărít (reg.) s. n.
pescăruș
PESCĂRÚȘ, pescăruși, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări din familii și ordine diferite, care trăiesc pe lângă ape și se hrănesc cu pești; pasăre din aceste familii sau ordine. – Pescar + suf. -uș.

DOOM

pescărúș s. m., pl. pescărúși
pescăruși
PESCĂRÚȘ, pescăruși, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări din familii și ordine diferite, care trăiesc pe lângă ape și se hrănesc cu pești; pasăre din aceste familii sau ordine. – Pescar + suf. -uș.

DOOM

pescărúș s. m., pl. pescărúși
pescărușii
PESCĂRÚȘ, pescăruși, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări din familii și ordine diferite, care trăiesc pe lângă ape și se hrănesc cu pești; pasăre din aceste familii sau ordine. – Pescar + suf. -uș.

DOOM

pescărúș s. m., pl. pescărúși
pescărușilor
PESCĂRÚȘ, pescăruși, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări din familii și ordine diferite, care trăiesc pe lângă ape și se hrănesc cu pești; pasăre din aceste familii sau ordine. – Pescar + suf. -uș.

DOOM

pescărúș s. m., pl. pescărúși
pescărușul
PESCĂRÚȘ, pescăruși, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări din familii și ordine diferite, care trăiesc pe lângă ape și se hrănesc cu pești; pasăre din aceste familii sau ordine. – Pescar + suf. -uș.

DOOM

pescărúș s. m., pl. pescărúși
pescărușului
PESCĂRÚȘ, pescăruși, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări din familii și ordine diferite, care trăiesc pe lângă ape și se hrănesc cu pești; pasăre din aceste familii sau ordine. – Pescar + suf. -uș.

DOOM

pescărúș s. m., pl. pescărúși
pese
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.

DOOM

păsá2 (a ~) (a merge, a se duce) (înv.) vb., ind. prez. 3 pásă; (a încerca, a îndrăzni) (pop.) imper. 2 sg. pásă/pas’ (numai + să/de + vb.: pas’ de pricepe)
pesederist
pesederist, -ă, pesederiști, -iste s. m., s. f. (pub.) v. pedeserast.
pesederistă
pesederist, -ă, pesederiști, -iste s. m., s. f. (pub.) v. pedeserast.
pesedeu
pesedeu s. m. (peior.) pesedist, membru al P.S.D.
pesemne
PESÉMNE adv. Se vede (că)..., se pare (că)...; poate, probabil. – Pe + semn(e).

DOOM

pesémne adv.
peseta
PESÉTĂ, pesete, s. f. Unitate bănească în Spania, înainte de introducerea monedei euro. – Din sp. peseta.

DOOM

pesétă s. f., g.-d. art. pesétei; pl. peséte
pesete
PESÉTĂ, pesete, s. f. Unitate bănească în Spania, înainte de introducerea monedei euro. – Din sp. peseta.

DOOM

pesétă s. f., g.-d. art. pesétei; pl. peséte
pesetei
PESÉTĂ, pesete, s. f. Unitate bănească în Spania, înainte de introducerea monedei euro. – Din sp. peseta.

DOOM

pesétă s. f., g.-d. art. pesétei; pl. peséte
pesetele
PESÉTĂ, pesete, s. f. Unitate bănească în Spania, înainte de introducerea monedei euro. – Din sp. peseta.

DOOM

pesétă s. f., g.-d. art. pesétei; pl. peséte
pesetelor
PESÉTĂ, pesete, s. f. Unitate bănească în Spania, înainte de introducerea monedei euro. – Din sp. peseta.

DOOM

pesétă s. f., g.-d. art. pesétei; pl. peséte
pesimism
PESIMÍSM s. n. Tendința de a vedea mai ales latura nefavorabilă a lucrurilor; neîncredere în viitor. (Fil.) Atitudine opusă optimismului și care consideră că nu există niciun temei pentru speranță, iar fericirea se află dincolo de sfera experienței. ♦ Sentiment de tristețe, de amărăciune și de neliniște; stare sufletească de deprimare. – Din fr. pessimisme, germ. Pessimismus.

DOOM

pesimísm s. n.
pesimismul
PESIMÍSM s. n. Tendința de a vedea mai ales latura nefavorabilă a lucrurilor; neîncredere în viitor. (Fil.) Atitudine opusă optimismului și care consideră că nu există niciun temei pentru speranță, iar fericirea se află dincolo de sfera experienței. ♦ Sentiment de tristețe, de amărăciune și de neliniște; stare sufletească de deprimare. – Din fr. pessimisme, germ. Pessimismus.

DOOM

pesimísm s. n.
pesimismului
PESIMÍSM s. n. Tendința de a vedea mai ales latura nefavorabilă a lucrurilor; neîncredere în viitor. (Fil.) Atitudine opusă optimismului și care consideră că nu există niciun temei pentru speranță, iar fericirea se află dincolo de sfera experienței. ♦ Sentiment de tristețe, de amărăciune și de neliniște; stare sufletească de deprimare. – Din fr. pessimisme, germ. Pessimismus.

DOOM

pesimísm s. n.
pesimist
PESIMÍST, -Ă, pesimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană predispusă la pesimism; adept al pesimismului filosofic. 2. Adj. Care manifestă pesimism, care se bazează pe pesimism; care aderă la pesimism. – Din fr. pessimiste, germ. Pessimist.

DOOM

pesimíst adj. m., s. m., pl. pesimíști; adj. f., s. f. pesimístă, pl. pesimíste
pesimist
PESIMÍST, -Ă, pesimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană predispusă la pesimism; adept al pesimismului filosofic. 2. Adj. Care manifestă pesimism, care se bazează pe pesimism; care aderă la pesimism. – Din fr. pessimiste, germ. Pessimist.

DOOM

pesimíst adj. m., s. m., pl. pesimíști; adj. f., s. f. pesimístă, pl. pesimíste
pesimista
PESIMÍST, -Ă, pesimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană predispusă la pesimism; adept al pesimismului filosofic. 2. Adj. Care manifestă pesimism, care se bazează pe pesimism; care aderă la pesimism. – Din fr. pessimiste, germ. Pessimist.

DOOM

pesimíst adj. m., s. m., pl. pesimíști; adj. f., s. f. pesimístă, pl. pesimíste
pesimista
PESIMÍST, -Ă, pesimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană predispusă la pesimism; adept al pesimismului filosofic. 2. Adj. Care manifestă pesimism, care se bazează pe pesimism; care aderă la pesimism. – Din fr. pessimiste, germ. Pessimist.

DOOM

pesimíst adj. m., s. m., pl. pesimíști; adj. f., s. f. pesimístă, pl. pesimíste
pesimiste
PESIMÍST, -Ă, pesimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană predispusă la pesimism; adept al pesimismului filosofic. 2. Adj. Care manifestă pesimism, care se bazează pe pesimism; care aderă la pesimism. – Din fr. pessimiste, germ. Pessimist.

DOOM

pesimíst adj. m., s. m., pl. pesimíști; adj. f., s. f. pesimístă, pl. pesimíste
pesimiste
PESIMÍST, -Ă, pesimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană predispusă la pesimism; adept al pesimismului filosofic. 2. Adj. Care manifestă pesimism, care se bazează pe pesimism; care aderă la pesimism. – Din fr. pessimiste, germ. Pessimist.

DOOM

pesimíst adj. m., s. m., pl. pesimíști; adj. f., s. f. pesimístă, pl. pesimíste
pesimistei
PESIMÍST, -Ă, pesimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană predispusă la pesimism; adept al pesimismului filosofic. 2. Adj. Care manifestă pesimism, care se bazează pe pesimism; care aderă la pesimism. – Din fr. pessimiste, germ. Pessimist.

DOOM

pesimíst adj. m., s. m., pl. pesimíști; adj. f., s. f. pesimístă, pl. pesimíste
pesimistei
PESIMÍST, -Ă, pesimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană predispusă la pesimism; adept al pesimismului filosofic. 2. Adj. Care manifestă pesimism, care se bazează pe pesimism; care aderă la pesimism. – Din fr. pessimiste, germ. Pessimist.

DOOM

pesimíst adj. m., s. m., pl. pesimíști; adj. f., s. f. pesimístă, pl. pesimíste
pesimistele
PESIMÍST, -Ă, pesimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană predispusă la pesimism; adept al pesimismului filosofic. 2. Adj. Care manifestă pesimism, care se bazează pe pesimism; care aderă la pesimism. – Din fr. pessimiste, germ. Pessimist.

DOOM

pesimíst adj. m., s. m., pl. pesimíști; adj. f., s. f. pesimístă, pl. pesimíste
pesimistele
PESIMÍST, -Ă, pesimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană predispusă la pesimism; adept al pesimismului filosofic. 2. Adj. Care manifestă pesimism, care se bazează pe pesimism; care aderă la pesimism. – Din fr. pessimiste, germ. Pessimist.

DOOM

pesimíst adj. m., s. m., pl. pesimíști; adj. f., s. f. pesimístă, pl. pesimíste
pesimistelor
PESIMÍST, -Ă, pesimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană predispusă la pesimism; adept al pesimismului filosofic. 2. Adj. Care manifestă pesimism, care se bazează pe pesimism; care aderă la pesimism. – Din fr. pessimiste, germ. Pessimist.

DOOM

pesimíst adj. m., s. m., pl. pesimíști; adj. f., s. f. pesimístă, pl. pesimíste
pesimistelor
PESIMÍST, -Ă, pesimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană predispusă la pesimism; adept al pesimismului filosofic. 2. Adj. Care manifestă pesimism, care se bazează pe pesimism; care aderă la pesimism. – Din fr. pessimiste, germ. Pessimist.

DOOM

pesimíst adj. m., s. m., pl. pesimíști; adj. f., s. f. pesimístă, pl. pesimíste
pesimistul
PESIMÍST, -Ă, pesimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană predispusă la pesimism; adept al pesimismului filosofic. 2. Adj. Care manifestă pesimism, care se bazează pe pesimism; care aderă la pesimism. – Din fr. pessimiste, germ. Pessimist.

DOOM

pesimíst adj. m., s. m., pl. pesimíști; adj. f., s. f. pesimístă, pl. pesimíste
pesimistul
PESIMÍST, -Ă, pesimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană predispusă la pesimism; adept al pesimismului filosofic. 2. Adj. Care manifestă pesimism, care se bazează pe pesimism; care aderă la pesimism. – Din fr. pessimiste, germ. Pessimist.

DOOM

pesimíst adj. m., s. m., pl. pesimíști; adj. f., s. f. pesimístă, pl. pesimíste
pesimistului
PESIMÍST, -Ă, pesimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană predispusă la pesimism; adept al pesimismului filosofic. 2. Adj. Care manifestă pesimism, care se bazează pe pesimism; care aderă la pesimism. – Din fr. pessimiste, germ. Pessimist.

DOOM

pesimíst adj. m., s. m., pl. pesimíști; adj. f., s. f. pesimístă, pl. pesimíste
pesimistului
PESIMÍST, -Ă, pesimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană predispusă la pesimism; adept al pesimismului filosofic. 2. Adj. Care manifestă pesimism, care se bazează pe pesimism; care aderă la pesimism. – Din fr. pessimiste, germ. Pessimist.

DOOM

pesimíst adj. m., s. m., pl. pesimíști; adj. f., s. f. pesimístă, pl. pesimíste
pesimiști
PESIMÍST, -Ă, pesimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană predispusă la pesimism; adept al pesimismului filosofic. 2. Adj. Care manifestă pesimism, care se bazează pe pesimism; care aderă la pesimism. – Din fr. pessimiste, germ. Pessimist.

DOOM

pesimíst adj. m., s. m., pl. pesimíști; adj. f., s. f. pesimístă, pl. pesimíste
pesimiști
PESIMÍST, -Ă, pesimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană predispusă la pesimism; adept al pesimismului filosofic. 2. Adj. Care manifestă pesimism, care se bazează pe pesimism; care aderă la pesimism. – Din fr. pessimiste, germ. Pessimist.

DOOM

pesimíst adj. m., s. m., pl. pesimíști; adj. f., s. f. pesimístă, pl. pesimíste
pesimiștii
PESIMÍST, -Ă, pesimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană predispusă la pesimism; adept al pesimismului filosofic. 2. Adj. Care manifestă pesimism, care se bazează pe pesimism; care aderă la pesimism. – Din fr. pessimiste, germ. Pessimist.

DOOM

pesimíst adj. m., s. m., pl. pesimíști; adj. f., s. f. pesimístă, pl. pesimíste
pesimiștii
PESIMÍST, -Ă, pesimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană predispusă la pesimism; adept al pesimismului filosofic. 2. Adj. Care manifestă pesimism, care se bazează pe pesimism; care aderă la pesimism. – Din fr. pessimiste, germ. Pessimist.

DOOM

pesimíst adj. m., s. m., pl. pesimíști; adj. f., s. f. pesimístă, pl. pesimíste
pesimiștilor
PESIMÍST, -Ă, pesimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană predispusă la pesimism; adept al pesimismului filosofic. 2. Adj. Care manifestă pesimism, care se bazează pe pesimism; care aderă la pesimism. – Din fr. pessimiste, germ. Pessimist.

DOOM

pesimíst adj. m., s. m., pl. pesimíști; adj. f., s. f. pesimístă, pl. pesimíste
pesimiștilor
PESIMÍST, -Ă, pesimiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană predispusă la pesimism; adept al pesimismului filosofic. 2. Adj. Care manifestă pesimism, care se bazează pe pesimism; care aderă la pesimism. – Din fr. pessimiste, germ. Pessimist.

DOOM

pesimíst adj. m., s. m., pl. pesimíști; adj. f., s. f. pesimístă, pl. pesimíste
pesmecior
PESMECIÓR, pesmeciori, s. m. Diminutiv al lui pesmet. – Pesmet + suf. -ior.

DOOM

pesmeciór s. m., pl. pesmecióri
pesmeciori
PESMECIÓR, pesmeciori, s. m. Diminutiv al lui pesmet. – Pesmet + suf. -ior.

DOOM

pesmeciór s. m., pl. pesmecióri
pesmeciorii
PESMECIÓR, pesmeciori, s. m. Diminutiv al lui pesmet. – Pesmet + suf. -ior.

DOOM

pesmeciór s. m., pl. pesmecióri
pesmeciorilor
PESMECIÓR, pesmeciori, s. m. Diminutiv al lui pesmet. – Pesmet + suf. -ior.

DOOM

pesmeciór s. m., pl. pesmecióri
pesmeciorul
PESMECIÓR, pesmeciori, s. m. Diminutiv al lui pesmet. – Pesmet + suf. -ior.

DOOM

pesmeciór s. m., pl. pesmecióri
pesmeciorului
PESMECIÓR, pesmeciori, s. m. Diminutiv al lui pesmet. – Pesmet + suf. -ior.

DOOM

pesmeciór s. m., pl. pesmecióri
pesmet
PESMÉT, pesmeți, s. m. 1. (Adesea la sg. cu sens de pl.) Felie de pâine sau de cozonac uscată sau prăjită. ♦ (La sg.) Pâine (albă) uscată, pisată sau măcinată mărunt. 2. Preparat culinar făcut de obicei din făină cu adaos de drojdie, unt, zahăr și ouă, tăiat în diferite forme și copt la cuptor. – Cf. tc. peksimet.

DOOM

pesmét s. m., pl. pesméți
pesmetul
PESMÉT, pesmeți, s. m. 1. (Adesea la sg. cu sens de pl.) Felie de pâine sau de cozonac uscată sau prăjită. ♦ (La sg.) Pâine (albă) uscată, pisată sau măcinată mărunt. 2. Preparat culinar făcut de obicei din făină cu adaos de drojdie, unt, zahăr și ouă, tăiat în diferite forme și copt la cuptor. – Cf. tc. peksimet.

DOOM

pesmét s. m., pl. pesméți
pesmetului
PESMÉT, pesmeți, s. m. 1. (Adesea la sg. cu sens de pl.) Felie de pâine sau de cozonac uscată sau prăjită. ♦ (La sg.) Pâine (albă) uscată, pisată sau măcinată mărunt. 2. Preparat culinar făcut de obicei din făină cu adaos de drojdie, unt, zahăr și ouă, tăiat în diferite forme și copt la cuptor. – Cf. tc. peksimet.

DOOM

pesmét s. m., pl. pesméți
pesmeți
PESMÉT, pesmeți, s. m. 1. (Adesea la sg. cu sens de pl.) Felie de pâine sau de cozonac uscată sau prăjită. ♦ (La sg.) Pâine (albă) uscată, pisată sau măcinată mărunt. 2. Preparat culinar făcut de obicei din făină cu adaos de drojdie, unt, zahăr și ouă, tăiat în diferite forme și copt la cuptor. – Cf. tc. peksimet.

DOOM

pesmét s. m., pl. pesméți
pesmeții
PESMÉT, pesmeți, s. m. 1. (Adesea la sg. cu sens de pl.) Felie de pâine sau de cozonac uscată sau prăjită. ♦ (La sg.) Pâine (albă) uscată, pisată sau măcinată mărunt. 2. Preparat culinar făcut de obicei din făină cu adaos de drojdie, unt, zahăr și ouă, tăiat în diferite forme și copt la cuptor. – Cf. tc. peksimet.

DOOM

pesmét s. m., pl. pesméți
pesmeților
PESMÉT, pesmeți, s. m. 1. (Adesea la sg. cu sens de pl.) Felie de pâine sau de cozonac uscată sau prăjită. ♦ (La sg.) Pâine (albă) uscată, pisată sau măcinată mărunt. 2. Preparat culinar făcut de obicei din făină cu adaos de drojdie, unt, zahăr și ouă, tăiat în diferite forme și copt la cuptor. – Cf. tc. peksimet.

DOOM

pesmét s. m., pl. pesméți
peso
PÉSO s.m. Unitate monetară a unor țări din America de Sud (Argentina, Columbia, Uruguay, Bolivia, Cuba, Mexic etc.). [Pl. -os. / < sp. peso].
peso
PÉSO, peso, s. m. Unitate bănească principală în mai multe țări din America Latină. [Pl. și: pesos] – Din sp. peso.

DOOM

péso (hisp.) s. m., art. pésoul; pl. péso
pesos
PÉSO s.m. Unitate monetară a unor țări din America de Sud (Argentina, Columbia, Uruguay, Bolivia, Cuba, Mexic etc.). [Pl. -os. / < sp. peso].
pesoul
PÉSO s.m. Unitate monetară a unor țări din America de Sud (Argentina, Columbia, Uruguay, Bolivia, Cuba, Mexic etc.). [Pl. -os. / < sp. peso].
pesoul
PÉSO, peso, s. m. Unitate bănească principală în mai multe țări din America Latină. [Pl. și: pesos] – Din sp. peso.

DOOM

péso (hisp.) s. m., art. pésoul; pl. péso
pesoului
PÉSO s.m. Unitate monetară a unor țări din America de Sud (Argentina, Columbia, Uruguay, Bolivia, Cuba, Mexic etc.). [Pl. -os. / < sp. peso].
pesoului
PÉSO, peso, s. m. Unitate bănească principală în mai multe țări din America Latină. [Pl. și: pesos] – Din sp. peso.

DOOM

péso (hisp.) s. m., art. pésoul; pl. péso
pesref
PESTRÉF, pestrefuri, s. n. (Înv.) Preludiu, uvertură (în muzica turcească); p. ext. compoziție muzicală ușoară, care era cântată la petreceri. [Var.: pesréf s. n.] – Din ngr. pesréfi.

DOOM

pestréf (înv.) s. n., pl. pestréfuri
pesta
PÉSTĂ, peste, s. f. 1. Boală gravă, infecțioasă și epidemică, provocată de o bacterie și manifestată prin tumori, hemoragie, febră mare etc.; ciumă. 2. (Med. vet.; de obicei cu determinări care indică felul) Denumire generică dată unui grup de boli (cu evoluție acută) provocate de virusuri la taurine, porcine, cabaline și păsări. – Din fr. peste.

DOOM

péstă s. f., g.-d. art. péstei; pl. péste
peste
PÉSTĂ, peste, s. f. 1. Boală gravă, infecțioasă și epidemică, provocată de o bacterie și manifestată prin tumori, hemoragie, febră mare etc.; ciumă. 2. (Med. vet.; de obicei cu determinări care indică felul) Denumire generică dată unui grup de boli (cu evoluție acută) provocate de virusuri la taurine, porcine, cabaline și păsări. – Din fr. peste.

DOOM

péstă s. f., g.-d. art. péstei; pl. péste
peste
PÉSTE prep. (Semnifică ideea de suprapunere, de aplicare etc., directă sau mediată, prin extensiune) I. (Introduce complemente circumstanțiale de loc) 1. (În legătură cu verbe de mișcare, arată că un obiect se așază, se aplică sau cade deasupra altuia) Ploaia cade peste noi. ◊ (Mișcarea are direcția orizontală) Părul se împrăștie peste pernă. 2. (În legătură cu substantive care arată suprafața, întinderea) Pe tot cuprinsul; de-a lungul. Alerga peste câmpuri. Loc. adv. Peste tot (locul) = pretutindeni. ♦ De jur-împrejur. încinsă peste brâu cu un cordon.Deasupra. Se apleacă peste el. 4. Pe deasupra; dincolo de... Sare peste gard. II. (Introduce complemente circumstanțiale de timp) 1. (În legătură cu substantive însoțite de numerale, adverbe sau pronume și adjective nehotărâte) După... Peste un ceas. 2. (În legătură cu substantive care exprimă noțiuni de timp durative) în timpul, în cursul. Peste zi lucrează. 3. Mai mult decât... A întârziat peste două ceasuri. III. (Introduce complemente circumstanțiale de mod) 1. (Așezat între două cuvinte identice, exprimă ideea de superlativ) Pune întrebări peste întrebări. 2. (În legătură cu numerale, arată depășirea unei cantități) Mai mult decât. Peste o mie de oameni. ◊ Loc. adv. Peste puterea (sau puterile) cuiva = depășind puterile, posibilitățile cuiva, foarte greu. IV. (Introduce complemente indirecte) Asupra. S-a făcut stăpână peste toate. – Pre (= pe) + spre.

DOOM

péste prep.
pestea
PESTÍ, pestesc,vb. IV.Intranz.( Învechit și regional) A zăbovi,a întîrzia; a se opri. Cît pestește apa pe streașină și cît pestește apa în ciur. MARIAN, NA. 37. ♦ A trece. După ce a pus banii la bancă, nu pestește (trec) două săptămîni și cade baba la pat. I. CR. III 87. ♦ A suporta, a răbda, a suferi.
pesteai
PESTÍ, pestesc,vb. IV.Intranz.( Învechit și regional) A zăbovi,a întîrzia; a se opri. Cît pestește apa pe streașină și cît pestește apa în ciur. MARIAN, NA. 37. ♦ A trece. După ce a pus banii la bancă, nu pestește (trec) două săptămîni și cade baba la pat. I. CR. III 87. ♦ A suporta, a răbda, a suferi.
pesteam
PESTÍ, pestesc,vb. IV.Intranz.( Învechit și regional) A zăbovi,a întîrzia; a se opri. Cît pestește apa pe streașină și cît pestește apa în ciur. MARIAN, NA. 37. ♦ A trece. După ce a pus banii la bancă, nu pestește (trec) două săptămîni și cade baba la pat. I. CR. III 87. ♦ A suporta, a răbda, a suferi.
pestească
PESTÍ, pestesc,vb. IV.Intranz.( Învechit și regional) A zăbovi,a întîrzia; a se opri. Cît pestește apa pe streașină și cît pestește apa în ciur. MARIAN, NA. 37. ♦ A trece. După ce a pus banii la bancă, nu pestește (trec) două săptămîni și cade baba la pat. I. CR. III 87. ♦ A suporta, a răbda, a suferi.
pesteau
PESTÍ, pestesc,vb. IV.Intranz.( Învechit și regional) A zăbovi,a întîrzia; a se opri. Cît pestește apa pe streașină și cît pestește apa în ciur. MARIAN, NA. 37. ♦ A trece. După ce a pus banii la bancă, nu pestește (trec) două săptămîni și cade baba la pat. I. CR. III 87. ♦ A suporta, a răbda, a suferi.
pesteați
PESTÍ, pestesc,vb. IV.Intranz.( Învechit și regional) A zăbovi,a întîrzia; a se opri. Cît pestește apa pe streașină și cît pestește apa în ciur. MARIAN, NA. 37. ♦ A trece. După ce a pus banii la bancă, nu pestește (trec) două săptămîni și cade baba la pat. I. CR. III 87. ♦ A suporta, a răbda, a suferi.
pestei
PÉSTĂ, peste, s. f. 1. Boală gravă, infecțioasă și epidemică, provocată de o bacterie și manifestată prin tumori, hemoragie, febră mare etc.; ciumă. 2. (Med. vet.; de obicei cu determinări care indică felul) Denumire generică dată unui grup de boli (cu evoluție acută) provocate de virusuri la taurine, porcine, cabaline și păsări. – Din fr. peste.

DOOM

péstă s. f., g.-d. art. péstei; pl. péste
pestelca
PESTÉLCĂ, pestelci, s. f. 1. (Pop.) Șorț de pânză sau de postav pe care-l poartă femeile peste rochie și care, uneori, este purtat și de bărbați; spec. fota dinainte; p. gener. fotă. 2. Bucată de pânză dreptunghiulară prinsă cu o latură de verga unei corăbii, care servește la păstrarea la adăpost a burții velei, când aceasta este strânsă. – Din bg. prestilka.

DOOM

pestélcă (pop.) s. f., g.-d. art. pestélcii; pl. pestélci
pestelci
PESTÉLCĂ, pestelci, s. f. 1. (Pop.) Șorț de pânză sau de postav pe care-l poartă femeile peste rochie și care, uneori, este purtat și de bărbați; spec. fota dinainte; p. gener. fotă. 2. Bucată de pânză dreptunghiulară prinsă cu o latură de verga unei corăbii, care servește la păstrarea la adăpost a burții velei, când aceasta este strânsă. – Din bg. prestilka.

DOOM

pestélcă (pop.) s. f., g.-d. art. pestélcii; pl. pestélci
pestelcii
PESTÉLCĂ, pestelci, s. f. 1. (Pop.) Șorț de pânză sau de postav pe care-l poartă femeile peste rochie și care, uneori, este purtat și de bărbați; spec. fota dinainte; p. gener. fotă. 2. Bucată de pânză dreptunghiulară prinsă cu o latură de verga unei corăbii, care servește la păstrarea la adăpost a burții velei, când aceasta este strânsă. – Din bg. prestilka.

DOOM

pestélcă (pop.) s. f., g.-d. art. pestélcii; pl. pestélci
pestelcile
PESTÉLCĂ, pestelci, s. f. 1. (Pop.) Șorț de pânză sau de postav pe care-l poartă femeile peste rochie și care, uneori, este purtat și de bărbați; spec. fota dinainte; p. gener. fotă. 2. Bucată de pânză dreptunghiulară prinsă cu o latură de verga unei corăbii, care servește la păstrarea la adăpost a burții velei, când aceasta este strânsă. – Din bg. prestilka.

DOOM

pestélcă (pop.) s. f., g.-d. art. pestélcii; pl. pestélci
pestelcilor
PESTÉLCĂ, pestelci, s. f. 1. (Pop.) Șorț de pânză sau de postav pe care-l poartă femeile peste rochie și care, uneori, este purtat și de bărbați; spec. fota dinainte; p. gener. fotă. 2. Bucată de pânză dreptunghiulară prinsă cu o latură de verga unei corăbii, care servește la păstrarea la adăpost a burții velei, când aceasta este strânsă. – Din bg. prestilka.

DOOM

pestélcă (pop.) s. f., g.-d. art. pestélcii; pl. pestélci
pestelcuța
PESTELCÚȚĂ, pestelcuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui pestelcă (1). – Pestelcă + suf. -uță.

DOOM

pestelcúță (pop.) s. f., g.-d. art. pestelcúței; pl. pestelcúțe
pestelcuțe
PESTELCÚȚĂ, pestelcuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui pestelcă (1). – Pestelcă + suf. -uță.

DOOM

pestelcúță (pop.) s. f., g.-d. art. pestelcúței; pl. pestelcúțe
pestelcuței
PESTELCÚȚĂ, pestelcuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui pestelcă (1). – Pestelcă + suf. -uță.

DOOM

pestelcúță (pop.) s. f., g.-d. art. pestelcúței; pl. pestelcúțe
pestelcuțele
PESTELCÚȚĂ, pestelcuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui pestelcă (1). – Pestelcă + suf. -uță.

DOOM

pestelcúță (pop.) s. f., g.-d. art. pestelcúței; pl. pestelcúțe
pestelcuțelor
PESTELCÚȚĂ, pestelcuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui pestelcă (1). – Pestelcă + suf. -uță.

DOOM

pestelcúță (pop.) s. f., g.-d. art. pestelcúței; pl. pestelcúțe
pestele
PÉSTĂ, peste, s. f. 1. Boală gravă, infecțioasă și epidemică, provocată de o bacterie și manifestată prin tumori, hemoragie, febră mare etc.; ciumă. 2. (Med. vet.; de obicei cu determinări care indică felul) Denumire generică dată unui grup de boli (cu evoluție acută) provocate de virusuri la taurine, porcine, cabaline și păsări. – Din fr. peste.

DOOM

péstă s. f., g.-d. art. péstei; pl. péste
pestelor
PÉSTĂ, peste, s. f. 1. Boală gravă, infecțioasă și epidemică, provocată de o bacterie și manifestată prin tumori, hemoragie, febră mare etc.; ciumă. 2. (Med. vet.; de obicei cu determinări care indică felul) Denumire generică dată unui grup de boli (cu evoluție acută) provocate de virusuri la taurine, porcine, cabaline și păsări. – Din fr. peste.

DOOM

péstă s. f., g.-d. art. péstei; pl. péste
pestesc
PESTÍ, pestesc,vb. IV.Intranz.( Învechit și regional) A zăbovi,a întîrzia; a se opri. Cît pestește apa pe streașină și cît pestește apa în ciur. MARIAN, NA. 37. ♦ A trece. După ce a pus banii la bancă, nu pestește (trec) două săptămîni și cade baba la pat. I. CR. III 87. ♦ A suporta, a răbda, a suferi.
pestește
PESTÍ, pestesc,vb. IV.Intranz.( Învechit și regional) A zăbovi,a întîrzia; a se opri. Cît pestește apa pe streașină și cît pestește apa în ciur. MARIAN, NA. 37. ♦ A trece. După ce a pus banii la bancă, nu pestește (trec) două săptămîni și cade baba la pat. I. CR. III 87. ♦ A suporta, a răbda, a suferi.
pestești
PESTÍ, pestesc,vb. IV.Intranz.( Învechit și regional) A zăbovi,a întîrzia; a se opri. Cît pestește apa pe streașină și cît pestește apa în ciur. MARIAN, NA. 37. ♦ A trece. După ce a pus banii la bancă, nu pestește (trec) două săptămîni și cade baba la pat. I. CR. III 87. ♦ A suporta, a răbda, a suferi.
pesti
PESTÍ, pestesc,vb. IV.Intranz.( Învechit și regional) A zăbovi,a întîrzia; a se opri. Cît pestește apa pe streașină și cît pestește apa în ciur. MARIAN, NA. 37. ♦ A trece. După ce a pus banii la bancă, nu pestește (trec) două săptămîni și cade baba la pat. I. CR. III 87. ♦ A suporta, a răbda, a suferi.
pesticid
PESTICÍD, pesticide, s. n. Substanță chimică cu toxicitate mare folosită în agricultură pentru distrugerea dăunătorilor. ◊ (Adjectival) Substanță pesticidă. – Din fr. pesticide.

DOOM

*pesticíd s. n., pl. pesticíde
pesticida
PESTICÍD, pesticide, s. n. Substanță chimică cu toxicitate mare folosită în agricultură pentru distrugerea dăunătorilor. ◊ (Adjectival) Substanță pesticidă. – Din fr. pesticide.

DOOM

*pesticíd s. n., pl. pesticíde
pesticide
PESTICÍD, pesticide, s. n. Substanță chimică cu toxicitate mare folosită în agricultură pentru distrugerea dăunătorilor. ◊ (Adjectival) Substanță pesticidă. – Din fr. pesticide.

DOOM

*pesticíd s. n., pl. pesticíde
pesticidei
PESTICÍD, pesticide, s. n. Substanță chimică cu toxicitate mare folosită în agricultură pentru distrugerea dăunătorilor. ◊ (Adjectival) Substanță pesticidă. – Din fr. pesticide.

DOOM

*pesticíd s. n., pl. pesticíde
pesticidele
PESTICÍD, pesticide, s. n. Substanță chimică cu toxicitate mare folosită în agricultură pentru distrugerea dăunătorilor. ◊ (Adjectival) Substanță pesticidă. – Din fr. pesticide.

DOOM

*pesticíd s. n., pl. pesticíde
pesticidelor
PESTICÍD, pesticide, s. n. Substanță chimică cu toxicitate mare folosită în agricultură pentru distrugerea dăunătorilor. ◊ (Adjectival) Substanță pesticidă. – Din fr. pesticide.

DOOM

*pesticíd s. n., pl. pesticíde
pesticidul
PESTICÍD, pesticide, s. n. Substanță chimică cu toxicitate mare folosită în agricultură pentru distrugerea dăunătorilor. ◊ (Adjectival) Substanță pesticidă. – Din fr. pesticide.

DOOM

*pesticíd s. n., pl. pesticíde
pesticidului
PESTICÍD, pesticide, s. n. Substanță chimică cu toxicitate mare folosită în agricultură pentru distrugerea dăunătorilor. ◊ (Adjectival) Substanță pesticidă. – Din fr. pesticide.

DOOM

*pesticíd s. n., pl. pesticíde
pesticizi
PESTICÍD, pesticide, s. n. Substanță chimică cu toxicitate mare folosită în agricultură pentru distrugerea dăunătorilor. ◊ (Adjectival) Substanță pesticidă. – Din fr. pesticide.

DOOM

*pesticíd s. n., pl. pesticíde
pesticizii
PESTICÍD, pesticide, s. n. Substanță chimică cu toxicitate mare folosită în agricultură pentru distrugerea dăunătorilor. ◊ (Adjectival) Substanță pesticidă. – Din fr. pesticide.

DOOM

*pesticíd s. n., pl. pesticíde
pesticizilor
PESTICÍD, pesticide, s. n. Substanță chimică cu toxicitate mare folosită în agricultură pentru distrugerea dăunătorilor. ◊ (Adjectival) Substanță pesticidă. – Din fr. pesticide.

DOOM

*pesticíd s. n., pl. pesticíde
pestifer
PESTIFÉR, -Ă, pestiferi, -e, adj. (Livr.) Pestilențial. – Din fr. pestifère.

DOOM

pestifér (livr.) adj. m., pl. pestiféri; f. pestiféră, pl. pestifére
pestifera
PESTIFÉR, -Ă, pestiferi, -e, adj. (Livr.) Pestilențial. – Din fr. pestifère.

DOOM

pestifér (livr.) adj. m., pl. pestiféri; f. pestiféră, pl. pestifére
pestifera
PESTIFERÁ vb. I. tr. 1. A contamina de pestă. 2. (Fig.) A strica, a împuți, a infecta. [< fr. pestiférer].
pestiferai
PESTIFERÁ vb. I. tr. 1. A contamina de pestă. 2. (Fig.) A strica, a împuți, a infecta. [< fr. pestiférer].
pestiferam
PESTIFERÁ vb. I. tr. 1. A contamina de pestă. 2. (Fig.) A strica, a împuți, a infecta. [< fr. pestiférer].
pestiferare
PESTIFERÁ vb. I. tr. 1. A contamina de pestă. 2. (Fig.) A strica, a împuți, a infecta. [< fr. pestiférer].
pestiferare
PESTIFERÁ vb. I. tr. 1. A contamina de pestă. 2. (Fig.) A strica, a împuți, a infecta. [< fr. pestiférer].
pestiferară
PESTIFERÁ vb. I. tr. 1. A contamina de pestă. 2. (Fig.) A strica, a împuți, a infecta. [< fr. pestiférer].
pestiferarăm
PESTIFERÁ vb. I. tr. 1. A contamina de pestă. 2. (Fig.) A strica, a împuți, a infecta. [< fr. pestiférer].
pestiferarăți
PESTIFERÁ vb. I. tr. 1. A contamina de pestă. 2. (Fig.) A strica, a împuți, a infecta. [< fr. pestiférer].
pestiferase
PESTIFERÁ vb. I. tr. 1. A contamina de pestă. 2. (Fig.) A strica, a împuți, a infecta. [< fr. pestiférer].
pestiferasem
PESTIFERÁ vb. I. tr. 1. A contamina de pestă. 2. (Fig.) A strica, a împuți, a infecta. [< fr. pestiférer].
pestiferaseră
PESTIFERÁ vb. I. tr. 1. A contamina de pestă. 2. (Fig.) A strica, a împuți, a infecta. [< fr. pestiférer].
pestiferaserăm
PESTIFERÁ vb. I. tr. 1. A contamina de pestă. 2. (Fig.) A strica, a împuți, a infecta. [< fr. pestiférer].
pestiferaserăți
PESTIFERÁ vb. I. tr. 1. A contamina de pestă. 2. (Fig.) A strica, a împuți, a infecta. [< fr. pestiférer].
pestiferaseși
PESTIFERÁ vb. I. tr. 1. A contamina de pestă. 2. (Fig.) A strica, a împuți, a infecta. [< fr. pestiférer].
pestiferaseți
PESTIFERÁ vb. I. tr. 1. A contamina de pestă. 2. (Fig.) A strica, a împuți, a infecta. [< fr. pestiférer].
pestiferat
PESTIFERÁ vb. I. tr. 1. A contamina de pestă. 2. (Fig.) A strica, a împuți, a infecta. [< fr. pestiférer].
pestiferat
PESTIFERÁT, -Ă, pestiferați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Contaminat de pestă; ciumat. – Din fr. pestiféré.

DOOM

pestiferát (livr.) adj. m., pl. pestiferáți; f. pestiferátă, pl. pestiferáte
pestiferata
PESTIFERÁT, -Ă, pestiferați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Contaminat de pestă; ciumat. – Din fr. pestiféré.

DOOM

pestiferát (livr.) adj. m., pl. pestiferáți; f. pestiferátă, pl. pestiferáte
pestiferate
PESTIFERÁT, -Ă, pestiferați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Contaminat de pestă; ciumat. – Din fr. pestiféré.

DOOM

pestiferát (livr.) adj. m., pl. pestiferáți; f. pestiferátă, pl. pestiferáte
pestiferatei
PESTIFERÁT, -Ă, pestiferați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Contaminat de pestă; ciumat. – Din fr. pestiféré.

DOOM

pestiferát (livr.) adj. m., pl. pestiferáți; f. pestiferátă, pl. pestiferáte
pestiferatele
PESTIFERÁT, -Ă, pestiferați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Contaminat de pestă; ciumat. – Din fr. pestiféré.

DOOM

pestiferát (livr.) adj. m., pl. pestiferáți; f. pestiferátă, pl. pestiferáte
pestiferatelor
PESTIFERÁT, -Ă, pestiferați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Contaminat de pestă; ciumat. – Din fr. pestiféré.

DOOM

pestiferát (livr.) adj. m., pl. pestiferáți; f. pestiferátă, pl. pestiferáte
pestiferatul
PESTIFERÁT, -Ă, pestiferați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Contaminat de pestă; ciumat. – Din fr. pestiféré.

DOOM

pestiferát (livr.) adj. m., pl. pestiferáți; f. pestiferátă, pl. pestiferáte
pestiferatului
PESTIFERÁT, -Ă, pestiferați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Contaminat de pestă; ciumat. – Din fr. pestiféré.

DOOM

pestiferát (livr.) adj. m., pl. pestiferáți; f. pestiferátă, pl. pestiferáte
pestiferau
PESTIFERÁ vb. I. tr. 1. A contamina de pestă. 2. (Fig.) A strica, a împuți, a infecta. [< fr. pestiférer].
pestiferași
PESTIFERÁ vb. I. tr. 1. A contamina de pestă. 2. (Fig.) A strica, a împuți, a infecta. [< fr. pestiférer].
pestiferați
PESTIFERÁ vb. I. tr. 1. A contamina de pestă. 2. (Fig.) A strica, a împuți, a infecta. [< fr. pestiférer].
pestiferați
PESTIFERÁT, -Ă, pestiferați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Contaminat de pestă; ciumat. – Din fr. pestiféré.

DOOM

pestiferát (livr.) adj. m., pl. pestiferáți; f. pestiferátă, pl. pestiferáte
pestiferații
PESTIFERÁT, -Ă, pestiferați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Contaminat de pestă; ciumat. – Din fr. pestiféré.

DOOM

pestiferát (livr.) adj. m., pl. pestiferáți; f. pestiferátă, pl. pestiferáte
pestiferaților
PESTIFERÁT, -Ă, pestiferați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Contaminat de pestă; ciumat. – Din fr. pestiféré.

DOOM

pestiferát (livr.) adj. m., pl. pestiferáți; f. pestiferátă, pl. pestiferáte
pestifere
PESTIFÉR, -Ă, pestiferi, -e, adj. (Livr.) Pestilențial. – Din fr. pestifère.

DOOM

pestifér (livr.) adj. m., pl. pestiféri; f. pestiféră, pl. pestifére
pestiferează
PESTIFERÁ vb. I. tr. 1. A contamina de pestă. 2. (Fig.) A strica, a împuți, a infecta. [< fr. pestiférer].
pestiferei
PESTIFÉR, -Ă, pestiferi, -e, adj. (Livr.) Pestilențial. – Din fr. pestifère.

DOOM

pestifér (livr.) adj. m., pl. pestiféri; f. pestiféră, pl. pestifére
pestiferele
PESTIFÉR, -Ă, pestiferi, -e, adj. (Livr.) Pestilențial. – Din fr. pestifère.

DOOM

pestifér (livr.) adj. m., pl. pestiféri; f. pestiféră, pl. pestifére
pestiferelor
PESTIFÉR, -Ă, pestiferi, -e, adj. (Livr.) Pestilențial. – Din fr. pestifère.

DOOM

pestifér (livr.) adj. m., pl. pestiféri; f. pestiféră, pl. pestifére
pestiferez
PESTIFERÁ vb. I. tr. 1. A contamina de pestă. 2. (Fig.) A strica, a împuți, a infecta. [< fr. pestiférer].
pestifereze
PESTIFERÁ vb. I. tr. 1. A contamina de pestă. 2. (Fig.) A strica, a împuți, a infecta. [< fr. pestiférer].
pestiferezi
PESTIFERÁ vb. I. tr. 1. A contamina de pestă. 2. (Fig.) A strica, a împuți, a infecta. [< fr. pestiférer].
pestiferi
PESTIFÉR, -Ă, pestiferi, -e, adj. (Livr.) Pestilențial. – Din fr. pestifère.

DOOM

pestifér (livr.) adj. m., pl. pestiféri; f. pestiféră, pl. pestifére
pestiferii
PESTIFÉR, -Ă, pestiferi, -e, adj. (Livr.) Pestilențial. – Din fr. pestifère.

DOOM

pestifér (livr.) adj. m., pl. pestiféri; f. pestiféră, pl. pestifére
pestiferilor
PESTIFÉR, -Ă, pestiferi, -e, adj. (Livr.) Pestilențial. – Din fr. pestifère.

DOOM

pestifér (livr.) adj. m., pl. pestiféri; f. pestiféră, pl. pestifére
pestiferul
PESTIFÉR, -Ă, pestiferi, -e, adj. (Livr.) Pestilențial. – Din fr. pestifère.

DOOM

pestifér (livr.) adj. m., pl. pestiféri; f. pestiféră, pl. pestifére
pestiferului
PESTIFÉR, -Ă, pestiferi, -e, adj. (Livr.) Pestilențial. – Din fr. pestifère.

DOOM

pestifér (livr.) adj. m., pl. pestiféri; f. pestiféră, pl. pestifére
pestiferând
PESTIFERÁ vb. I. tr. 1. A contamina de pestă. 2. (Fig.) A strica, a împuți, a infecta. [< fr. pestiférer].
pestiferînd
PESTIFERÁ vb. I. tr. 1. A contamina de pestă. 2. (Fig.) A strica, a împuți, a infecta. [< fr. pestiférer].
pestii
PESTÍ, pestesc,vb. IV.Intranz.( Învechit și regional) A zăbovi,a întîrzia; a se opri. Cît pestește apa pe streașină și cît pestește apa în ciur. MARIAN, NA. 37. ♦ A trece. După ce a pus banii la bancă, nu pestește (trec) două săptămîni și cade baba la pat. I. CR. III 87. ♦ A suporta, a răbda, a suferi.
pestilent
PESTILÉNT, -Ă, pestilenți, -te, adj. (Rar) Care ține de pestă, privitor la pestă; provocat de pestă; care are caracteristicile pestei; p. ext. contagios, pestilențial (1). – Din fr. pestilent.

DOOM

pestilént (rar) adj. m., pl. pestilénți; f. pestiléntă, pl. pestilénte
pestilenta
PESTILÉNT, -Ă, pestilenți, -te, adj. (Rar) Care ține de pestă, privitor la pestă; provocat de pestă; care are caracteristicile pestei; p. ext. contagios, pestilențial (1). – Din fr. pestilent.

DOOM

pestilént (rar) adj. m., pl. pestilénți; f. pestiléntă, pl. pestilénte
pestilente
PESTILÉNT, -Ă, pestilenți, -te, adj. (Rar) Care ține de pestă, privitor la pestă; provocat de pestă; care are caracteristicile pestei; p. ext. contagios, pestilențial (1). – Din fr. pestilent.

DOOM

pestilént (rar) adj. m., pl. pestilénți; f. pestiléntă, pl. pestilénte
pestilentei
PESTILÉNT, -Ă, pestilenți, -te, adj. (Rar) Care ține de pestă, privitor la pestă; provocat de pestă; care are caracteristicile pestei; p. ext. contagios, pestilențial (1). – Din fr. pestilent.

DOOM

pestilént (rar) adj. m., pl. pestilénți; f. pestiléntă, pl. pestilénte
pestilentele
PESTILÉNT, -Ă, pestilenți, -te, adj. (Rar) Care ține de pestă, privitor la pestă; provocat de pestă; care are caracteristicile pestei; p. ext. contagios, pestilențial (1). – Din fr. pestilent.

DOOM

pestilént (rar) adj. m., pl. pestilénți; f. pestiléntă, pl. pestilénte
pestilentelor
PESTILÉNT, -Ă, pestilenți, -te, adj. (Rar) Care ține de pestă, privitor la pestă; provocat de pestă; care are caracteristicile pestei; p. ext. contagios, pestilențial (1). – Din fr. pestilent.

DOOM

pestilént (rar) adj. m., pl. pestilénți; f. pestiléntă, pl. pestilénte
pestilentul
PESTILÉNT, -Ă, pestilenți, -te, adj. (Rar) Care ține de pestă, privitor la pestă; provocat de pestă; care are caracteristicile pestei; p. ext. contagios, pestilențial (1). – Din fr. pestilent.

DOOM

pestilént (rar) adj. m., pl. pestilénți; f. pestiléntă, pl. pestilénte
pestilentului
PESTILÉNT, -Ă, pestilenți, -te, adj. (Rar) Care ține de pestă, privitor la pestă; provocat de pestă; care are caracteristicile pestei; p. ext. contagios, pestilențial (1). – Din fr. pestilent.

DOOM

pestilént (rar) adj. m., pl. pestilénți; f. pestiléntă, pl. pestilénte
pestilența
PESTILÉNȚĂ, pestilențe, s. f. (Livr.) 1. Boală contagioasă, molimă; spec. ciumă. 2. Fig. Învățătură dăunătoare. – Din fr. pestilence, germ. Pestilenz.

DOOM

pestilénță (livr.) s. f., g.-d. art. pestilénței; pl. pestilénțe
pestilențe
PESTILÉNȚĂ, pestilențe, s. f. (Livr.) 1. Boală contagioasă, molimă; spec. ciumă. 2. Fig. Învățătură dăunătoare. – Din fr. pestilence, germ. Pestilenz.

DOOM

pestilénță (livr.) s. f., g.-d. art. pestilénței; pl. pestilénțe
pestilenței
PESTILÉNȚĂ, pestilențe, s. f. (Livr.) 1. Boală contagioasă, molimă; spec. ciumă. 2. Fig. Învățătură dăunătoare. – Din fr. pestilence, germ. Pestilenz.

DOOM

pestilénță (livr.) s. f., g.-d. art. pestilénței; pl. pestilénțe
pestilențele
PESTILÉNȚĂ, pestilențe, s. f. (Livr.) 1. Boală contagioasă, molimă; spec. ciumă. 2. Fig. Învățătură dăunătoare. – Din fr. pestilence, germ. Pestilenz.

DOOM

pestilénță (livr.) s. f., g.-d. art. pestilénței; pl. pestilénțe
pestilențelor
PESTILÉNȚĂ, pestilențe, s. f. (Livr.) 1. Boală contagioasă, molimă; spec. ciumă. 2. Fig. Învățătură dăunătoare. – Din fr. pestilence, germ. Pestilenz.

DOOM

pestilénță (livr.) s. f., g.-d. art. pestilénței; pl. pestilénțe
pestilenți
PESTILÉNT, -Ă, pestilenți, -te, adj. (Rar) Care ține de pestă, privitor la pestă; provocat de pestă; care are caracteristicile pestei; p. ext. contagios, pestilențial (1). – Din fr. pestilent.

DOOM

pestilént (rar) adj. m., pl. pestilénți; f. pestiléntă, pl. pestilénte
pestilențial
PESTILENȚIÁL, -Ă, pestilențiali, -e, adj. 1. Care are caracteristicile unei boli molipsitoare (ca pesta); care răspândește o boală molipsitoare (ca pesta); contagios. Boală pestilențială. 2. Fig. (Despre mirosuri) Urât, infect, scârbos, nesuferit, dezgustător; p. ext. (despre unele lucruri) care răspândește un astfel de miros. [Pr.: -ți-al] – Din fr. pestilentiel, germ. pestilenzialisch.

DOOM

pestilențiál (-ți-al) adj. m., pl. pestilențiáli; f. pestilențiálă, pl. pestilențiále
pestilențiala
PESTILENȚIÁL, -Ă, pestilențiali, -e, adj. 1. Care are caracteristicile unei boli molipsitoare (ca pesta); care răspândește o boală molipsitoare (ca pesta); contagios. Boală pestilențială. 2. Fig. (Despre mirosuri) Urât, infect, scârbos, nesuferit, dezgustător; p. ext. (despre unele lucruri) care răspândește un astfel de miros. [Pr.: -ți-al] – Din fr. pestilentiel, germ. pestilenzialisch.

DOOM

pestilențiál (-ți-al) adj. m., pl. pestilențiáli; f. pestilențiálă, pl. pestilențiále
pestilențiale
PESTILENȚIÁL, -Ă, pestilențiali, -e, adj. 1. Care are caracteristicile unei boli molipsitoare (ca pesta); care răspândește o boală molipsitoare (ca pesta); contagios. Boală pestilențială. 2. Fig. (Despre mirosuri) Urât, infect, scârbos, nesuferit, dezgustător; p. ext. (despre unele lucruri) care răspândește un astfel de miros. [Pr.: -ți-al] – Din fr. pestilentiel, germ. pestilenzialisch.

DOOM

pestilențiál (-ți-al) adj. m., pl. pestilențiáli; f. pestilențiálă, pl. pestilențiále
pestilențialei
PESTILENȚIÁL, -Ă, pestilențiali, -e, adj. 1. Care are caracteristicile unei boli molipsitoare (ca pesta); care răspândește o boală molipsitoare (ca pesta); contagios. Boală pestilențială. 2. Fig. (Despre mirosuri) Urât, infect, scârbos, nesuferit, dezgustător; p. ext. (despre unele lucruri) care răspândește un astfel de miros. [Pr.: -ți-al] – Din fr. pestilentiel, germ. pestilenzialisch.

DOOM

pestilențiál (-ți-al) adj. m., pl. pestilențiáli; f. pestilențiálă, pl. pestilențiále
pestilențialele
PESTILENȚIÁL, -Ă, pestilențiali, -e, adj. 1. Care are caracteristicile unei boli molipsitoare (ca pesta); care răspândește o boală molipsitoare (ca pesta); contagios. Boală pestilențială. 2. Fig. (Despre mirosuri) Urât, infect, scârbos, nesuferit, dezgustător; p. ext. (despre unele lucruri) care răspândește un astfel de miros. [Pr.: -ți-al] – Din fr. pestilentiel, germ. pestilenzialisch.

DOOM

pestilențiál (-ți-al) adj. m., pl. pestilențiáli; f. pestilențiálă, pl. pestilențiále
pestilențialelor
PESTILENȚIÁL, -Ă, pestilențiali, -e, adj. 1. Care are caracteristicile unei boli molipsitoare (ca pesta); care răspândește o boală molipsitoare (ca pesta); contagios. Boală pestilențială. 2. Fig. (Despre mirosuri) Urât, infect, scârbos, nesuferit, dezgustător; p. ext. (despre unele lucruri) care răspândește un astfel de miros. [Pr.: -ți-al] – Din fr. pestilentiel, germ. pestilenzialisch.

DOOM

pestilențiál (-ți-al) adj. m., pl. pestilențiáli; f. pestilențiálă, pl. pestilențiále
pestilențiali
PESTILENȚIÁL, -Ă, pestilențiali, -e, adj. 1. Care are caracteristicile unei boli molipsitoare (ca pesta); care răspândește o boală molipsitoare (ca pesta); contagios. Boală pestilențială. 2. Fig. (Despre mirosuri) Urât, infect, scârbos, nesuferit, dezgustător; p. ext. (despre unele lucruri) care răspândește un astfel de miros. [Pr.: -ți-al] – Din fr. pestilentiel, germ. pestilenzialisch.

DOOM

pestilențiál (-ți-al) adj. m., pl. pestilențiáli; f. pestilențiálă, pl. pestilențiále
pestilențialii
PESTILENȚIÁL, -Ă, pestilențiali, -e, adj. 1. Care are caracteristicile unei boli molipsitoare (ca pesta); care răspândește o boală molipsitoare (ca pesta); contagios. Boală pestilențială. 2. Fig. (Despre mirosuri) Urât, infect, scârbos, nesuferit, dezgustător; p. ext. (despre unele lucruri) care răspândește un astfel de miros. [Pr.: -ți-al] – Din fr. pestilentiel, germ. pestilenzialisch.

DOOM

pestilențiál (-ți-al) adj. m., pl. pestilențiáli; f. pestilențiálă, pl. pestilențiále
pestilențialilor
PESTILENȚIÁL, -Ă, pestilențiali, -e, adj. 1. Care are caracteristicile unei boli molipsitoare (ca pesta); care răspândește o boală molipsitoare (ca pesta); contagios. Boală pestilențială. 2. Fig. (Despre mirosuri) Urât, infect, scârbos, nesuferit, dezgustător; p. ext. (despre unele lucruri) care răspândește un astfel de miros. [Pr.: -ți-al] – Din fr. pestilentiel, germ. pestilenzialisch.

DOOM

pestilențiál (-ți-al) adj. m., pl. pestilențiáli; f. pestilențiálă, pl. pestilențiále
pestilențialul
PESTILENȚIÁL, -Ă, pestilențiali, -e, adj. 1. Care are caracteristicile unei boli molipsitoare (ca pesta); care răspândește o boală molipsitoare (ca pesta); contagios. Boală pestilențială. 2. Fig. (Despre mirosuri) Urât, infect, scârbos, nesuferit, dezgustător; p. ext. (despre unele lucruri) care răspândește un astfel de miros. [Pr.: -ți-al] – Din fr. pestilentiel, germ. pestilenzialisch.

DOOM

pestilențiál (-ți-al) adj. m., pl. pestilențiáli; f. pestilențiálă, pl. pestilențiále
pestilențialului
PESTILENȚIÁL, -Ă, pestilențiali, -e, adj. 1. Care are caracteristicile unei boli molipsitoare (ca pesta); care răspândește o boală molipsitoare (ca pesta); contagios. Boală pestilențială. 2. Fig. (Despre mirosuri) Urât, infect, scârbos, nesuferit, dezgustător; p. ext. (despre unele lucruri) care răspândește un astfel de miros. [Pr.: -ți-al] – Din fr. pestilentiel, germ. pestilenzialisch.

DOOM

pestilențiál (-ți-al) adj. m., pl. pestilențiáli; f. pestilențiálă, pl. pestilențiále
pestilenții
PESTILÉNT, -Ă, pestilenți, -te, adj. (Rar) Care ține de pestă, privitor la pestă; provocat de pestă; care are caracteristicile pestei; p. ext. contagios, pestilențial (1). – Din fr. pestilent.

DOOM

pestilént (rar) adj. m., pl. pestilénți; f. pestiléntă, pl. pestilénte
pestilenților
PESTILÉNT, -Ă, pestilenți, -te, adj. (Rar) Care ține de pestă, privitor la pestă; provocat de pestă; care are caracteristicile pestei; p. ext. contagios, pestilențial (1). – Din fr. pestilent.

DOOM

pestilént (rar) adj. m., pl. pestilénți; f. pestiléntă, pl. pestilénte
pestim
PESTÍ, pestesc,vb. IV.Intranz.( Învechit și regional) A zăbovi,a întîrzia; a se opri. Cît pestește apa pe streașină și cît pestește apa în ciur. MARIAN, NA. 37. ♦ A trece. După ce a pus banii la bancă, nu pestește (trec) două săptămîni și cade baba la pat. I. CR. III 87. ♦ A suporta, a răbda, a suferi.
pestind
PESTÍ, pestesc,vb. IV.Intranz.( Învechit și regional) A zăbovi,a întîrzia; a se opri. Cît pestește apa pe streașină și cît pestește apa în ciur. MARIAN, NA. 37. ♦ A trece. După ce a pus banii la bancă, nu pestește (trec) două săptămîni și cade baba la pat. I. CR. III 87. ♦ A suporta, a răbda, a suferi.
pestire
PESTÍ, pestesc,vb. IV.Intranz.( Învechit și regional) A zăbovi,a întîrzia; a se opri. Cît pestește apa pe streașină și cît pestește apa în ciur. MARIAN, NA. 37. ♦ A trece. După ce a pus banii la bancă, nu pestește (trec) două săptămîni și cade baba la pat. I. CR. III 87. ♦ A suporta, a răbda, a suferi.
pestire
PESTÍ, pestesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A zăbovi, a întârzia; a se opri. ♦ A suporta, a răbda, a suferi. ♦ (Despre timp) A trece, a se scurge. – Din peste.
pestiră
PESTÍ, pestesc,vb. IV.Intranz.( Învechit și regional) A zăbovi,a întîrzia; a se opri. Cît pestește apa pe streașină și cît pestește apa în ciur. MARIAN, NA. 37. ♦ A trece. După ce a pus banii la bancă, nu pestește (trec) două săptămîni și cade baba la pat. I. CR. III 87. ♦ A suporta, a răbda, a suferi.
pestirăm
PESTÍ, pestesc,vb. IV.Intranz.( Învechit și regional) A zăbovi,a întîrzia; a se opri. Cît pestește apa pe streașină și cît pestește apa în ciur. MARIAN, NA. 37. ♦ A trece. După ce a pus banii la bancă, nu pestește (trec) două săptămîni și cade baba la pat. I. CR. III 87. ♦ A suporta, a răbda, a suferi.
pestirăți
PESTÍ, pestesc,vb. IV.Intranz.( Învechit și regional) A zăbovi,a întîrzia; a se opri. Cît pestește apa pe streașină și cît pestește apa în ciur. MARIAN, NA. 37. ♦ A trece. După ce a pus banii la bancă, nu pestește (trec) două săptămîni și cade baba la pat. I. CR. III 87. ♦ A suporta, a răbda, a suferi.
pestise
PESTÍ, pestesc,vb. IV.Intranz.( Învechit și regional) A zăbovi,a întîrzia; a se opri. Cît pestește apa pe streașină și cît pestește apa în ciur. MARIAN, NA. 37. ♦ A trece. După ce a pus banii la bancă, nu pestește (trec) două săptămîni și cade baba la pat. I. CR. III 87. ♦ A suporta, a răbda, a suferi.
pestisem
PESTÍ, pestesc,vb. IV.Intranz.( Învechit și regional) A zăbovi,a întîrzia; a se opri. Cît pestește apa pe streașină și cît pestește apa în ciur. MARIAN, NA. 37. ♦ A trece. După ce a pus banii la bancă, nu pestește (trec) două săptămîni și cade baba la pat. I. CR. III 87. ♦ A suporta, a răbda, a suferi.
pestiseră
PESTÍ, pestesc,vb. IV.Intranz.( Învechit și regional) A zăbovi,a întîrzia; a se opri. Cît pestește apa pe streașină și cît pestește apa în ciur. MARIAN, NA. 37. ♦ A trece. După ce a pus banii la bancă, nu pestește (trec) două săptămîni și cade baba la pat. I. CR. III 87. ♦ A suporta, a răbda, a suferi.
pestiserăm
PESTÍ, pestesc,vb. IV.Intranz.( Învechit și regional) A zăbovi,a întîrzia; a se opri. Cît pestește apa pe streașină și cît pestește apa în ciur. MARIAN, NA. 37. ♦ A trece. După ce a pus banii la bancă, nu pestește (trec) două săptămîni și cade baba la pat. I. CR. III 87. ♦ A suporta, a răbda, a suferi.
pestiserăți
PESTÍ, pestesc,vb. IV.Intranz.( Învechit și regional) A zăbovi,a întîrzia; a se opri. Cît pestește apa pe streașină și cît pestește apa în ciur. MARIAN, NA. 37. ♦ A trece. După ce a pus banii la bancă, nu pestește (trec) două săptămîni și cade baba la pat. I. CR. III 87. ♦ A suporta, a răbda, a suferi.
pestiseși
PESTÍ, pestesc,vb. IV.Intranz.( Învechit și regional) A zăbovi,a întîrzia; a se opri. Cît pestește apa pe streașină și cît pestește apa în ciur. MARIAN, NA. 37. ♦ A trece. După ce a pus banii la bancă, nu pestește (trec) două săptămîni și cade baba la pat. I. CR. III 87. ♦ A suporta, a răbda, a suferi.
pestiseți
PESTÍ, pestesc,vb. IV.Intranz.( Învechit și regional) A zăbovi,a întîrzia; a se opri. Cît pestește apa pe streașină și cît pestește apa în ciur. MARIAN, NA. 37. ♦ A trece. După ce a pus banii la bancă, nu pestește (trec) două săptămîni și cade baba la pat. I. CR. III 87. ♦ A suporta, a răbda, a suferi.
pestit
PESTÍ, pestesc,vb. IV.Intranz.( Învechit și regional) A zăbovi,a întîrzia; a se opri. Cît pestește apa pe streașină și cît pestește apa în ciur. MARIAN, NA. 37. ♦ A trece. După ce a pus banii la bancă, nu pestește (trec) două săptămîni și cade baba la pat. I. CR. III 87. ♦ A suporta, a răbda, a suferi.
pestitor
PESTITÓR, -OÁRE, pestitori, -oare, adj. (Învechit și regional) Care întîrzie, care ține pe loc; păstrător. Și lenea că-i pestitoare năravurilor deprinse. CONACHI. P. 283.
pestiși
PESTÍ, pestesc,vb. IV.Intranz.( Învechit și regional) A zăbovi,a întîrzia; a se opri. Cît pestește apa pe streașină și cît pestește apa în ciur. MARIAN, NA. 37. ♦ A trece. După ce a pus banii la bancă, nu pestește (trec) două săptămîni și cade baba la pat. I. CR. III 87. ♦ A suporta, a răbda, a suferi.
pestiți
PESTÍ, pestesc,vb. IV.Intranz.( Învechit și regional) A zăbovi,a întîrzia; a se opri. Cît pestește apa pe streașină și cît pestește apa în ciur. MARIAN, NA. 37. ♦ A trece. După ce a pus banii la bancă, nu pestește (trec) două săptămîni și cade baba la pat. I. CR. III 87. ♦ A suporta, a răbda, a suferi.
pestoasa
PESTÓS, -OÁSĂ, pestoși, -oase, adj. (Rar) Care provoacă ciuma; de ciumă. – Pestă + suf. -os.

DOOM

pestós (rar) adj. m., pl. pestóși; f. pestoásă, pl. pestoáse
pestoase
PESTÓS, -OÁSĂ, pestoși, -oase, adj. (Rar) Care provoacă ciuma; de ciumă. – Pestă + suf. -os.

DOOM

pestós (rar) adj. m., pl. pestóși; f. pestoásă, pl. pestoáse
pestoasei
PESTÓS, -OÁSĂ, pestoși, -oase, adj. (Rar) Care provoacă ciuma; de ciumă. – Pestă + suf. -os.

DOOM

pestós (rar) adj. m., pl. pestóși; f. pestoásă, pl. pestoáse
pestoasele
PESTÓS, -OÁSĂ, pestoși, -oase, adj. (Rar) Care provoacă ciuma; de ciumă. – Pestă + suf. -os.

DOOM

pestós (rar) adj. m., pl. pestóși; f. pestoásă, pl. pestoáse
pestoaselor
PESTÓS, -OÁSĂ, pestoși, -oase, adj. (Rar) Care provoacă ciuma; de ciumă. – Pestă + suf. -os.

DOOM

pestós (rar) adj. m., pl. pestóși; f. pestoásă, pl. pestoáse
pestos
PESTÓS, -OÁSĂ, pestoși, -oase, adj. (Rar) Care provoacă ciuma; de ciumă. – Pestă + suf. -os.

DOOM

pestós (rar) adj. m., pl. pestóși; f. pestoásă, pl. pestoáse
pestosul
PESTÓS, -OÁSĂ, pestoși, -oase, adj. (Rar) Care provoacă ciuma; de ciumă. – Pestă + suf. -os.

DOOM

pestós (rar) adj. m., pl. pestóși; f. pestoásă, pl. pestoáse
pestosului
PESTÓS, -OÁSĂ, pestoși, -oase, adj. (Rar) Care provoacă ciuma; de ciumă. – Pestă + suf. -os.

DOOM

pestós (rar) adj. m., pl. pestóși; f. pestoásă, pl. pestoáse
pestoși
PESTÓS, -OÁSĂ, pestoși, -oase, adj. (Rar) Care provoacă ciuma; de ciumă. – Pestă + suf. -os.

DOOM

pestós (rar) adj. m., pl. pestóși; f. pestoásă, pl. pestoáse
pestoșii
PESTÓS, -OÁSĂ, pestoși, -oase, adj. (Rar) Care provoacă ciuma; de ciumă. – Pestă + suf. -os.

DOOM

pestós (rar) adj. m., pl. pestóși; f. pestoásă, pl. pestoáse
pestoșilor
PESTÓS, -OÁSĂ, pestoși, -oase, adj. (Rar) Care provoacă ciuma; de ciumă. – Pestă + suf. -os.

DOOM

pestós (rar) adj. m., pl. pestóși; f. pestoásă, pl. pestoáse
pestref
PESTRÉF, pestrefuri, s. n. (Înv.) Preludiu, uvertură (în muzica turcească); p. ext. compoziție muzicală ușoară, care era cântată la petreceri. [Var.: pesréf s. n.] – Din ngr. pesréfi.

DOOM

pestréf (înv.) s. n., pl. pestréfuri
pestreful
PESTRÉF, pestrefuri, s. n. (Înv.) Preludiu, uvertură (în muzica turcească); p. ext. compoziție muzicală ușoară, care era cântată la petreceri. [Var.: pesréf s. n.] – Din ngr. pesréfi.

DOOM

pestréf (înv.) s. n., pl. pestréfuri
pestrefului
PESTRÉF, pestrefuri, s. n. (Înv.) Preludiu, uvertură (în muzica turcească); p. ext. compoziție muzicală ușoară, care era cântată la petreceri. [Var.: pesréf s. n.] – Din ngr. pesréfi.

DOOM

pestréf (înv.) s. n., pl. pestréfuri
pestrefuri
PESTRÉF, pestrefuri, s. n. (Înv.) Preludiu, uvertură (în muzica turcească); p. ext. compoziție muzicală ușoară, care era cântată la petreceri. [Var.: pesréf s. n.] – Din ngr. pesréfi.

DOOM

pestréf (înv.) s. n., pl. pestréfuri
pestrefurile
PESTRÉF, pestrefuri, s. n. (Înv.) Preludiu, uvertură (în muzica turcească); p. ext. compoziție muzicală ușoară, care era cântată la petreceri. [Var.: pesréf s. n.] – Din ngr. pesréfi.

DOOM

pestréf (înv.) s. n., pl. pestréfuri
pestrefurilor
PESTRÉF, pestrefuri, s. n. (Înv.) Preludiu, uvertură (în muzica turcească); p. ext. compoziție muzicală ușoară, care era cântată la petreceri. [Var.: pesréf s. n.] – Din ngr. pesréfi.

DOOM

pestréf (înv.) s. n., pl. pestréfuri
pestricat
PESTRICÁT, -Ă, pestricați, -te, adj. (Învechit) Pestriț. Guși avea pestricate, și foaie, Insă cu aripi și solzuri pe spate. BUDAI-DELEANU, Ț. 208.
pestricel
PESTRICÉL, -EÁ, pestricei, -le, adj. (Rar) Pestricior. Am o ulcea pestricea, Cîntă-un cocoșel în ea (Biserica). GOROVEI, C. 24.
pestricioara
PESTRICIÓR, -OÁRĂ, pestriciori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui pestriț; pestrișor. – Pestriț + suf. -ior.

DOOM

pestriciór (pop.) adj. m., pl. pestricióri; f. pestricioáră, pl. pestricioáre
pestricioare
PESTRICIÓR, -OÁRĂ, pestriciori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui pestriț; pestrișor. – Pestriț + suf. -ior.

DOOM

pestriciór (pop.) adj. m., pl. pestricióri; f. pestricioáră, pl. pestricioáre
pestricioarei
PESTRICIÓR, -OÁRĂ, pestriciori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui pestriț; pestrișor. – Pestriț + suf. -ior.

DOOM

pestriciór (pop.) adj. m., pl. pestricióri; f. pestricioáră, pl. pestricioáre
pestricioarele
PESTRICIÓR, -OÁRĂ, pestriciori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui pestriț; pestrișor. – Pestriț + suf. -ior.

DOOM

pestriciór (pop.) adj. m., pl. pestricióri; f. pestricioáră, pl. pestricioáre
pestricioarelor
PESTRICIÓR, -OÁRĂ, pestriciori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui pestriț; pestrișor. – Pestriț + suf. -ior.

DOOM

pestriciór (pop.) adj. m., pl. pestricióri; f. pestricioáră, pl. pestricioáre
pestricior
PESTRICIÓR, -OÁRĂ, pestriciori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui pestriț; pestrișor. – Pestriț + suf. -ior.

DOOM

pestriciór (pop.) adj. m., pl. pestricióri; f. pestricioáră, pl. pestricioáre
pestriciori
PESTRICIÓR, -OÁRĂ, pestriciori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui pestriț; pestrișor. – Pestriț + suf. -ior.

DOOM

pestriciór (pop.) adj. m., pl. pestricióri; f. pestricioáră, pl. pestricioáre
pestriciorii
PESTRICIÓR, -OÁRĂ, pestriciori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui pestriț; pestrișor. – Pestriț + suf. -ior.

DOOM

pestriciór (pop.) adj. m., pl. pestricióri; f. pestricioáră, pl. pestricioáre
pestriciorilor
PESTRICIÓR, -OÁRĂ, pestriciori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui pestriț; pestrișor. – Pestriț + suf. -ior.

DOOM

pestriciór (pop.) adj. m., pl. pestricióri; f. pestricioáră, pl. pestricioáre
pestriciorul
PESTRICIÓR, -OÁRĂ, pestriciori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui pestriț; pestrișor. – Pestriț + suf. -ior.

DOOM

pestriciór (pop.) adj. m., pl. pestricióri; f. pestricioáră, pl. pestricioáre
pestriciorului
PESTRICIÓR, -OÁRĂ, pestriciori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui pestriț; pestrișor. – Pestriț + suf. -ior.

DOOM

pestriciór (pop.) adj. m., pl. pestricióri; f. pestricioáră, pl. pestricioáre
pestriciune
PESTRICIÚNE, pestriciuni, s. f. (Regional) Amestecătură de diferite culori.
pestricuț
PESTRICÚȚ, -Ă, pestricuți, -te, adj. (Rar) Pestricior. Am o găină pestricuță, O pui în horn pe policuță (Cartea). GOROVEI, c. 45.
pestrișoara
PESTRIȘÓR, -OÁRĂ, pestrișori, -oare, adj. (Reg.) Pestricior. – Pestriț + suf. -ișor.

DOOM

pestrișór (reg.) adj. m., pl. pestrișóri; f. pestrișoáră, pl. pestrișoáre
pestrișoare
PESTRIȘÓR, -OÁRĂ, pestrișori, -oare, adj. (Reg.) Pestricior. – Pestriț + suf. -ișor.

DOOM

pestrișór (reg.) adj. m., pl. pestrișóri; f. pestrișoáră, pl. pestrișoáre
pestrișoarei
PESTRIȘÓR, -OÁRĂ, pestrișori, -oare, adj. (Reg.) Pestricior. – Pestriț + suf. -ișor.

DOOM

pestrișór (reg.) adj. m., pl. pestrișóri; f. pestrișoáră, pl. pestrișoáre
pestrișoarele
PESTRIȘÓR, -OÁRĂ, pestrișori, -oare, adj. (Reg.) Pestricior. – Pestriț + suf. -ișor.

DOOM

pestrișór (reg.) adj. m., pl. pestrișóri; f. pestrișoáră, pl. pestrișoáre
pestrișoarelor
PESTRIȘÓR, -OÁRĂ, pestrișori, -oare, adj. (Reg.) Pestricior. – Pestriț + suf. -ișor.

DOOM

pestrișór (reg.) adj. m., pl. pestrișóri; f. pestrișoáră, pl. pestrișoáre
pestrișor
PESTRIȘÓR, -OÁRĂ, pestrișori, -oare, adj. (Reg.) Pestricior. – Pestriț + suf. -ișor.

DOOM

pestrișór (reg.) adj. m., pl. pestrișóri; f. pestrișoáră, pl. pestrișoáre
pestrișori
PESTRIȘÓR, -OÁRĂ, pestrișori, -oare, adj. (Reg.) Pestricior. – Pestriț + suf. -ișor.

DOOM

pestrișór (reg.) adj. m., pl. pestrișóri; f. pestrișoáră, pl. pestrișoáre
pestrișorii
PESTRIȘÓR, -OÁRĂ, pestrișori, -oare, adj. (Reg.) Pestricior. – Pestriț + suf. -ișor.

DOOM

pestrișór (reg.) adj. m., pl. pestrișóri; f. pestrișoáră, pl. pestrișoáre
pestrișorilor
PESTRIȘÓR, -OÁRĂ, pestrișori, -oare, adj. (Reg.) Pestricior. – Pestriț + suf. -ișor.

DOOM

pestrișór (reg.) adj. m., pl. pestrișóri; f. pestrișoáră, pl. pestrișoáre
pestrișorul
PESTRIȘÓR, -OÁRĂ, pestrișori, -oare, adj. (Reg.) Pestricior. – Pestriț + suf. -ișor.

DOOM

pestrișór (reg.) adj. m., pl. pestrișóri; f. pestrișoáră, pl. pestrișoáre
pestrișorului
PESTRIȘÓR, -OÁRĂ, pestrișori, -oare, adj. (Reg.) Pestricior. – Pestriț + suf. -ișor.

DOOM

pestrișór (reg.) adj. m., pl. pestrișóri; f. pestrișoáră, pl. pestrișoáre
pestriț
PESTRÍȚ, -Ă, pestriți, -e, adj. 1. Care are pete mici sau picături, stropi de culori diferite (de obicei alb cu negru); p. ext. cu culori diferite; pestrițat. Fontă pestriță = amestec de fontă cenușie cu fontă albă. ♦ (Pop.) Dungat, vărgat. 2. P. ext. Care este (format din elemente) de tot felul, care este amestecat, variat, felurit (și adesea eterogen); pestrițat. Lume pestriță. 3. Fig. (Pop. și fam.) A fi pestriț la mațe (sau mațe pestrițe) = a fi rău la suflet; a fi foarte zgârcit. – Din sl. pĭstrĭ.

DOOM

!máțe-pestríțe (persoană) (rar) s. m. și f., g.-d. lui máțe-pestríțe; pl. máțe-pestríțe
pestrița
PESTRÍȚ, -Ă, pestriți, -e, adj. 1. Care are pete mici sau picături, stropi de culori diferite (de obicei alb cu negru); p. ext. cu culori diferite; pestrițat. Fontă pestriță = amestec de fontă cenușie cu fontă albă. ♦ (Pop.) Dungat, vărgat. 2. P. ext. Care este (format din elemente) de tot felul, care este amestecat, variat, felurit (și adesea eterogen); pestrițat. Lume pestriță. 3. Fig. (Pop. și fam.) A fi pestriț la mațe (sau mațe pestrițe) = a fi rău la suflet; a fi foarte zgârcit. – Din sl. pĭstrĭ.

DOOM

!máțe-pestríțe (persoană) (rar) s. m. și f., g.-d. lui máțe-pestríțe; pl. máțe-pestríțe
pestrița
PESTRIȚÁ, pestrițez, vb. I. Tranz. fact. (Rar) A împestrița. – Din pestriț.

DOOM

pestrițá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 pestrițeáză
pestrițai
PESTRIȚÁ, pestrițez, vb. I. Tranz. fact. (Rar) A împestrița. – Din pestriț.

DOOM

pestrițá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 pestrițeáză
pestrițam
PESTRIȚÁ, pestrițez, vb. I. Tranz. fact. (Rar) A împestrița. – Din pestriț.

DOOM

pestrițá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 pestrițeáză
pestrițare
PESTRIȚÁ, pestrițez, vb. I. Tranz. fact. (Rar) A împestrița. – Din pestriț.

DOOM

pestrițá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 pestrițeáză
pestrițare
PESTRIȚÁ, pestrițez, vb. I. Tranz. fact. (Rar) A împestrița. – Din pestriț.
pestrițară
PESTRIȚÁ, pestrițez, vb. I. Tranz. fact. (Rar) A împestrița. – Din pestriț.

DOOM

pestrițá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 pestrițeáză
pestrițarăm
PESTRIȚÁ, pestrițez, vb. I. Tranz. fact. (Rar) A împestrița. – Din pestriț.

DOOM

pestrițá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 pestrițeáză
pestrițarăți
PESTRIȚÁ, pestrițez, vb. I. Tranz. fact. (Rar) A împestrița. – Din pestriț.

DOOM

pestrițá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 pestrițeáză
pestrițase
PESTRIȚÁ, pestrițez, vb. I. Tranz. fact. (Rar) A împestrița. – Din pestriț.

DOOM

pestrițá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 pestrițeáză
pestrițasem
PESTRIȚÁ, pestrițez, vb. I. Tranz. fact. (Rar) A împestrița. – Din pestriț.

DOOM

pestrițá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 pestrițeáză
pestrițaseră
PESTRIȚÁ, pestrițez, vb. I. Tranz. fact. (Rar) A împestrița. – Din pestriț.

DOOM

pestrițá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 pestrițeáză
pestrițaserăm
PESTRIȚÁ, pestrițez, vb. I. Tranz. fact. (Rar) A împestrița. – Din pestriț.

DOOM

pestrițá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 pestrițeáză
pestrițaserăți
PESTRIȚÁ, pestrițez, vb. I. Tranz. fact. (Rar) A împestrița. – Din pestriț.

DOOM

pestrițá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 pestrițeáză
pestrițaseși
PESTRIȚÁ, pestrițez, vb. I. Tranz. fact. (Rar) A împestrița. – Din pestriț.

DOOM

pestrițá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 pestrițeáză
pestrițaseți
PESTRIȚÁ, pestrițez, vb. I. Tranz. fact. (Rar) A împestrița. – Din pestriț.

DOOM

pestrițá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 pestrițeáză
pestrițat
PESTRIȚÁ, pestrițez, vb. I. Tranz. fact. (Rar) A împestrița. – Din pestriț.

DOOM

pestrițá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 pestrițeáză
pestrițat
PESTRIȚÁT, -Ă, pestrițați, -te, adj. (Rar) 1. Pestriț (1). 2. Pestriț (2); amestecat. – V. pestrița.
pestrițau
PESTRIȚÁ, pestrițez, vb. I. Tranz. fact. (Rar) A împestrița. – Din pestriț.

DOOM

pestrițá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 pestrițeáză
pestrițași
PESTRIȚÁ, pestrițez, vb. I. Tranz. fact. (Rar) A împestrița. – Din pestriț.

DOOM

pestrițá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 pestrițeáză
pestrițați
PESTRIȚÁ, pestrițez, vb. I. Tranz. fact. (Rar) A împestrița. – Din pestriț.

DOOM

pestrițá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 pestrițeáză
pestrițe
PESTRÍȚ, -Ă, pestriți, -e, adj. 1. Care are pete mici sau picături, stropi de culori diferite (de obicei alb cu negru); p. ext. cu culori diferite; pestrițat. Fontă pestriță = amestec de fontă cenușie cu fontă albă. ♦ (Pop.) Dungat, vărgat. 2. P. ext. Care este (format din elemente) de tot felul, care este amestecat, variat, felurit (și adesea eterogen); pestrițat. Lume pestriță. 3. Fig. (Pop. și fam.) A fi pestriț la mațe (sau mațe pestrițe) = a fi rău la suflet; a fi foarte zgârcit. – Din sl. pĭstrĭ.

DOOM

!máțe-pestríțe (persoană) (rar) s. m. și f., g.-d. lui máțe-pestríțe; pl. máțe-pestríțe
pestrițează
PESTRIȚÁ, pestrițez, vb. I. Tranz. fact. (Rar) A împestrița. – Din pestriț.

DOOM

pestrițá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 pestrițeáză
pestriței
PESTRÍȚ, -Ă, pestriți, -e, adj. 1. Care are pete mici sau picături, stropi de culori diferite (de obicei alb cu negru); p. ext. cu culori diferite; pestrițat. Fontă pestriță = amestec de fontă cenușie cu fontă albă. ♦ (Pop.) Dungat, vărgat. 2. P. ext. Care este (format din elemente) de tot felul, care este amestecat, variat, felurit (și adesea eterogen); pestrițat. Lume pestriță. 3. Fig. (Pop. și fam.) A fi pestriț la mațe (sau mațe pestrițe) = a fi rău la suflet; a fi foarte zgârcit. – Din sl. pĭstrĭ.

DOOM

!máțe-pestríțe (persoană) (rar) s. m. și f., g.-d. lui máțe-pestríțe; pl. máțe-pestríțe
pestrițele
PESTRÍȚ, -Ă, pestriți, -e, adj. 1. Care are pete mici sau picături, stropi de culori diferite (de obicei alb cu negru); p. ext. cu culori diferite; pestrițat. Fontă pestriță = amestec de fontă cenușie cu fontă albă. ♦ (Pop.) Dungat, vărgat. 2. P. ext. Care este (format din elemente) de tot felul, care este amestecat, variat, felurit (și adesea eterogen); pestrițat. Lume pestriță. 3. Fig. (Pop. și fam.) A fi pestriț la mațe (sau mațe pestrițe) = a fi rău la suflet; a fi foarte zgârcit. – Din sl. pĭstrĭ.

DOOM

!máțe-pestríțe (persoană) (rar) s. m. și f., g.-d. lui máțe-pestríțe; pl. máțe-pestríțe
pestrițelor
PESTRÍȚ, -Ă, pestriți, -e, adj. 1. Care are pete mici sau picături, stropi de culori diferite (de obicei alb cu negru); p. ext. cu culori diferite; pestrițat. Fontă pestriță = amestec de fontă cenușie cu fontă albă. ♦ (Pop.) Dungat, vărgat. 2. P. ext. Care este (format din elemente) de tot felul, care este amestecat, variat, felurit (și adesea eterogen); pestrițat. Lume pestriță. 3. Fig. (Pop. și fam.) A fi pestriț la mațe (sau mațe pestrițe) = a fi rău la suflet; a fi foarte zgârcit. – Din sl. pĭstrĭ.

DOOM

!máțe-pestríțe (persoană) (rar) s. m. și f., g.-d. lui máțe-pestríțe; pl. máțe-pestríțe
pestrițez
PESTRIȚÁ, pestrițez, vb. I. Tranz. fact. (Rar) A împestrița. – Din pestriț.

DOOM

pestrițá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 pestrițeáză
pestrițeze
PESTRIȚÁ, pestrițez, vb. I. Tranz. fact. (Rar) A împestrița. – Din pestriț.

DOOM

pestrițá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 pestrițeáză
pestrițezi
PESTRIȚÁ, pestrițez, vb. I. Tranz. fact. (Rar) A împestrița. – Din pestriț.

DOOM

pestrițá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 pestrițeáză
pestriți
PESTRÍȚ, -Ă, pestriți, -e, adj. 1. Care are pete mici sau picături, stropi de culori diferite (de obicei alb cu negru); p. ext. cu culori diferite; pestrițat. Fontă pestriță = amestec de fontă cenușie cu fontă albă. ♦ (Pop.) Dungat, vărgat. 2. P. ext. Care este (format din elemente) de tot felul, care este amestecat, variat, felurit (și adesea eterogen); pestrițat. Lume pestriță. 3. Fig. (Pop. și fam.) A fi pestriț la mațe (sau mațe pestrițe) = a fi rău la suflet; a fi foarte zgârcit. – Din sl. pĭstrĭ.

DOOM

!máțe-pestríțe (persoană) (rar) s. m. și f., g.-d. lui máțe-pestríțe; pl. máțe-pestríțe
pestriții
PESTRÍȚ, -Ă, pestriți, -e, adj. 1. Care are pete mici sau picături, stropi de culori diferite (de obicei alb cu negru); p. ext. cu culori diferite; pestrițat. Fontă pestriță = amestec de fontă cenușie cu fontă albă. ♦ (Pop.) Dungat, vărgat. 2. P. ext. Care este (format din elemente) de tot felul, care este amestecat, variat, felurit (și adesea eterogen); pestrițat. Lume pestriță. 3. Fig. (Pop. și fam.) A fi pestriț la mațe (sau mațe pestrițe) = a fi rău la suflet; a fi foarte zgârcit. – Din sl. pĭstrĭ.

DOOM

!máțe-pestríțe (persoană) (rar) s. m. și f., g.-d. lui máțe-pestríțe; pl. máțe-pestríțe
pestriților
PESTRÍȚ, -Ă, pestriți, -e, adj. 1. Care are pete mici sau picături, stropi de culori diferite (de obicei alb cu negru); p. ext. cu culori diferite; pestrițat. Fontă pestriță = amestec de fontă cenușie cu fontă albă. ♦ (Pop.) Dungat, vărgat. 2. P. ext. Care este (format din elemente) de tot felul, care este amestecat, variat, felurit (și adesea eterogen); pestrițat. Lume pestriță. 3. Fig. (Pop. și fam.) A fi pestriț la mațe (sau mațe pestrițe) = a fi rău la suflet; a fi foarte zgârcit. – Din sl. pĭstrĭ.

DOOM

!máțe-pestríțe (persoană) (rar) s. m. și f., g.-d. lui máțe-pestríțe; pl. máțe-pestríțe
pestrițul
PESTRÍȚ, -Ă, pestriți, -e, adj. 1. Care are pete mici sau picături, stropi de culori diferite (de obicei alb cu negru); p. ext. cu culori diferite; pestrițat. Fontă pestriță = amestec de fontă cenușie cu fontă albă. ♦ (Pop.) Dungat, vărgat. 2. P. ext. Care este (format din elemente) de tot felul, care este amestecat, variat, felurit (și adesea eterogen); pestrițat. Lume pestriță. 3. Fig. (Pop. și fam.) A fi pestriț la mațe (sau mațe pestrițe) = a fi rău la suflet; a fi foarte zgârcit. – Din sl. pĭstrĭ.

DOOM

!máțe-pestríțe (persoană) (rar) s. m. și f., g.-d. lui máțe-pestríțe; pl. máțe-pestríțe
pestrițului
PESTRÍȚ, -Ă, pestriți, -e, adj. 1. Care are pete mici sau picături, stropi de culori diferite (de obicei alb cu negru); p. ext. cu culori diferite; pestrițat. Fontă pestriță = amestec de fontă cenușie cu fontă albă. ♦ (Pop.) Dungat, vărgat. 2. P. ext. Care este (format din elemente) de tot felul, care este amestecat, variat, felurit (și adesea eterogen); pestrițat. Lume pestriță. 3. Fig. (Pop. și fam.) A fi pestriț la mațe (sau mațe pestrițe) = a fi rău la suflet; a fi foarte zgârcit. – Din sl. pĭstrĭ.

DOOM

!máțe-pestríțe (persoană) (rar) s. m. și f., g.-d. lui máțe-pestríțe; pl. máțe-pestríțe
pestrițând
PESTRIȚÁ, pestrițez, vb. I. Tranz. fact. (Rar) A împestrița. – Din pestriț.

DOOM

pestrițá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 pestrițeáză
pestrițînd
PESTRIȚÁ, pestrițez, vb. I. Tranz. fact. (Rar) A împestrița. – Din pestriț.

DOOM

pestrițá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 pestrițeáză
pestrițătura
PESTRIȚĂTÚRĂ, pestrițături, s. f. (Rar) Amestec, îmbinare de elemente eterogene, de culori nepotrivite. – Pestriț + suf. -ătură.

DOOM

pestrițătúră (rar) s. f., g.-d. art. pestrițătúrii; pl. pestrițătúri
pestrițături
PESTRIȚĂTÚRĂ, pestrițături, s. f. (Rar) Amestec, îmbinare de elemente eterogene, de culori nepotrivite. – Pestriț + suf. -ătură.

DOOM

pestrițătúră (rar) s. f., g.-d. art. pestrițătúrii; pl. pestrițătúri
pestrițăturii
PESTRIȚĂTÚRĂ, pestrițături, s. f. (Rar) Amestec, îmbinare de elemente eterogene, de culori nepotrivite. – Pestriț + suf. -ătură.

DOOM

pestrițătúră (rar) s. f., g.-d. art. pestrițătúrii; pl. pestrițătúri
pestrițăturile
PESTRIȚĂTÚRĂ, pestrițături, s. f. (Rar) Amestec, îmbinare de elemente eterogene, de culori nepotrivite. – Pestriț + suf. -ătură.

DOOM

pestrițătúră (rar) s. f., g.-d. art. pestrițătúrii; pl. pestrițătúri
pestrițăturilor
PESTRIȚĂTÚRĂ, pestrițături, s. f. (Rar) Amestec, îmbinare de elemente eterogene, de culori nepotrivite. – Pestriț + suf. -ătură.

DOOM

pestrițătúră (rar) s. f., g.-d. art. pestrițătúrii; pl. pestrițătúri
pestrui
PESTRÚI s. m. v. pistrui1.
pet
-PET Element secund de compunere savantă cu semnificația „mișcare, tendință, dezvoltare către ceva”. [< it. -peto, fr. -pète, cf. lat. petere – a se îndrepta, a tinde către].
petac
PETÁC s. m. v. pitac.
petala
PETÁLĂ, petale, s. f. Element component al corolei unei flori, provenind dintr-o frunză modificată, divers colorată. – Din fr. petale.

DOOM

petálă s. f., g.-d. art. petálei; pl. petále
petale
PETÁLĂ, petale, s. f. Element component al corolei unei flori, provenind dintr-o frunză modificată, divers colorată. – Din fr. petale.

DOOM

petálă s. f., g.-d. art. petálei; pl. petále
petalei
PETÁLĂ, petale, s. f. Element component al corolei unei flori, provenind dintr-o frunză modificată, divers colorată. – Din fr. petale.

DOOM

petálă s. f., g.-d. art. petálei; pl. petále
petalele
PETÁLĂ, petale, s. f. Element component al corolei unei flori, provenind dintr-o frunză modificată, divers colorată. – Din fr. petale.

DOOM

petálă s. f., g.-d. art. petálei; pl. petále
petalelor
PETÁLĂ, petale, s. f. Element component al corolei unei flori, provenind dintr-o frunză modificată, divers colorată. – Din fr. petale.

DOOM

petálă s. f., g.-d. art. petálei; pl. petále
petaloid
PETALOÍD, -Ă, petaloizi, -de, adj. Cu aspect de petală, asemănător petalelor. – Din fr. pétaloïde.

DOOM

petaloíd adj. m., pl. petaloízi; f. petaloídă, pl. petaloíde
petaloida
PETALOÍD, -Ă, petaloizi, -de, adj. Cu aspect de petală, asemănător petalelor. – Din fr. pétaloïde.

DOOM

petaloíd adj. m., pl. petaloízi; f. petaloídă, pl. petaloíde
petaloide
PETALOÍD, -Ă, petaloizi, -de, adj. Cu aspect de petală, asemănător petalelor. – Din fr. pétaloïde.

DOOM

petaloíd adj. m., pl. petaloízi; f. petaloídă, pl. petaloíde
petaloidei
PETALOÍD, -Ă, petaloizi, -de, adj. Cu aspect de petală, asemănător petalelor. – Din fr. pétaloïde.

DOOM

petaloíd adj. m., pl. petaloízi; f. petaloídă, pl. petaloíde
petaloidele
PETALOÍD, -Ă, petaloizi, -de, adj. Cu aspect de petală, asemănător petalelor. – Din fr. pétaloïde.

DOOM

petaloíd adj. m., pl. petaloízi; f. petaloídă, pl. petaloíde
petaloidelor
PETALOÍD, -Ă, petaloizi, -de, adj. Cu aspect de petală, asemănător petalelor. – Din fr. pétaloïde.

DOOM

petaloíd adj. m., pl. petaloízi; f. petaloídă, pl. petaloíde
petaloidul
PETALOÍD, -Ă, petaloizi, -de, adj. Cu aspect de petală, asemănător petalelor. – Din fr. pétaloïde.

DOOM

petaloíd adj. m., pl. petaloízi; f. petaloídă, pl. petaloíde
petaloidului
PETALOÍD, -Ă, petaloizi, -de, adj. Cu aspect de petală, asemănător petalelor. – Din fr. pétaloïde.

DOOM

petaloíd adj. m., pl. petaloízi; f. petaloídă, pl. petaloíde
petaloizi
PETALOÍD, -Ă, petaloizi, -de, adj. Cu aspect de petală, asemănător petalelor. – Din fr. pétaloïde.

DOOM

petaloíd adj. m., pl. petaloízi; f. petaloídă, pl. petaloíde
petaloizii
PETALOÍD, -Ă, petaloizi, -de, adj. Cu aspect de petală, asemănător petalelor. – Din fr. pétaloïde.

DOOM

petaloíd adj. m., pl. petaloízi; f. petaloídă, pl. petaloíde
petaloizilor
PETALOÍD, -Ă, petaloizi, -de, adj. Cu aspect de petală, asemănător petalelor. – Din fr. pétaloïde.

DOOM

petaloíd adj. m., pl. petaloízi; f. petaloídă, pl. petaloíde
petarda
PETÁRDĂ, petarde, s. f. Mică încărcătură de exploziv în înveliș de carton sau de hârtie cerată ori smolită, care produce la explozie zgomot și fum și este folosită la semnalizări, la marcarea tirului de artilerie, la focuri de artificii etc. – Din germ. Petarde, fr. pétard.

DOOM

petárdă s. f., g.-d. art. petárdei; pl. petárde
petarde
PETÁRDĂ, petarde, s. f. Mică încărcătură de exploziv în înveliș de carton sau de hârtie cerată ori smolită, care produce la explozie zgomot și fum și este folosită la semnalizări, la marcarea tirului de artilerie, la focuri de artificii etc. – Din germ. Petarde, fr. pétard.

DOOM

petárdă s. f., g.-d. art. petárdei; pl. petárde
petardei
PETÁRDĂ, petarde, s. f. Mică încărcătură de exploziv în înveliș de carton sau de hârtie cerată ori smolită, care produce la explozie zgomot și fum și este folosită la semnalizări, la marcarea tirului de artilerie, la focuri de artificii etc. – Din germ. Petarde, fr. pétard.

DOOM

petárdă s. f., g.-d. art. petárdei; pl. petárde
petardele
PETÁRDĂ, petarde, s. f. Mică încărcătură de exploziv în înveliș de carton sau de hârtie cerată ori smolită, care produce la explozie zgomot și fum și este folosită la semnalizări, la marcarea tirului de artilerie, la focuri de artificii etc. – Din germ. Petarde, fr. pétard.

DOOM

petárdă s. f., g.-d. art. petárdei; pl. petárde
petardelor
PETÁRDĂ, petarde, s. f. Mică încărcătură de exploziv în înveliș de carton sau de hârtie cerată ori smolită, care produce la explozie zgomot și fum și este folosită la semnalizări, la marcarea tirului de artilerie, la focuri de artificii etc. – Din germ. Petarde, fr. pétard.

DOOM

petárdă s. f., g.-d. art. petárdei; pl. petárde
petas
PETÁS s.n. (Ant.) Pălărie rotundă cu boruri largi, pe care o purtau grecii; (spec.) coif cu două aripioare cu care este reprezentat adesea zeul Mercur. [Pl. -suri. / < lat. petasus, gr. petasos, cf. fr. pétase].

DOOM

petás (înv.) s. n., pl. petásuri
petasites
CUCURÚZ, (1, 3, 4) cucuruzi, s. m., (2) cucuruze, s. n. (Reg.) 1. S. m. Porumb (planta și rodul ei). 2. S. n. pl. Holde semănate cu porumb; porumbiște. 3. S. m. Fructul coniferelor; con. 4. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori albe-gălbui dispuse în mici capitule (Petasites albus). – Cf. bg., scr. kukuruz, kukurudza.
petasul
PETÁS s.n. (Ant.) Pălărie rotundă cu boruri largi, pe care o purtau grecii; (spec.) coif cu două aripioare cu care este reprezentat adesea zeul Mercur. [Pl. -suri. / < lat. petasus, gr. petasos, cf. fr. pétase].

DOOM

petás (înv.) s. n., pl. petásuri
petasului
PETÁS s.n. (Ant.) Pălărie rotundă cu boruri largi, pe care o purtau grecii; (spec.) coif cu două aripioare cu care este reprezentat adesea zeul Mercur. [Pl. -suri. / < lat. petasus, gr. petasos, cf. fr. pétase].

DOOM

petás (înv.) s. n., pl. petásuri
petasuri
PETÁS s.n. (Ant.) Pălărie rotundă cu boruri largi, pe care o purtau grecii; (spec.) coif cu două aripioare cu care este reprezentat adesea zeul Mercur. [Pl. -suri. / < lat. petasus, gr. petasos, cf. fr. pétase].

DOOM

petás (înv.) s. n., pl. petásuri
petasurile
PETÁS s.n. (Ant.) Pălărie rotundă cu boruri largi, pe care o purtau grecii; (spec.) coif cu două aripioare cu care este reprezentat adesea zeul Mercur. [Pl. -suri. / < lat. petasus, gr. petasos, cf. fr. pétase].

DOOM

petás (înv.) s. n., pl. petásuri
petasurilor
PETÁS s.n. (Ant.) Pălărie rotundă cu boruri largi, pe care o purtau grecii; (spec.) coif cu două aripioare cu care este reprezentat adesea zeul Mercur. [Pl. -suri. / < lat. petasus, gr. petasos, cf. fr. pétase].

DOOM

petás (înv.) s. n., pl. petásuri
petauristă
PETAURÍSTĂ s.f. (Zool.) Veveriță-zburătoare din Australia. [Pron. -ta-u-. / cf. fr. pétauriste, it. petauro < gr. petaurister – acrobat].
pete
PÁTĂ, pete, s. f. 1. Urmă lăsată pe suprafața unui obiect de un corp gras, de o materie colorată, de murdărie etc., suprafață pe care se întinde o astfel de urmă; substanță care a lăsat această urmă. ♦ Porțiune pe corpul animalelor sau al păsărilor, unde părul sau penele sunt de altă culoare față de rest. ♦ Părticică a pielii corpului omenesc sau a animalelor diferit colorată față de rest. 3. Porțiune de nuanță diferită (mai închisă) care se observă cu ochiul liber sau cu telescopul pe discul Soarelui, al Lunii sau al altui corp ceresc. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) pete în Soare = a căuta cu orice preț defecte acolo unde nu sunt, a fi cusurgiu. 4. Fig. Faptă reprobabilă, care dezonorează pe cineva. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) pată = curat, nevinovat; neprihănit, cast. – Et. nec.

DOOM

pátă s. f., g.-d. art. pétei; pl. péte
petea
PETEÁ, petele, s. f. (Transilv.) Panglică de care sînt prinse monede, mărgele etc. folosită ca podoabă în părul fetelor sau la pălăriile băieților. Peteaua-i haină ușoară, Bate vîntul și-o doboară. MARIAN, NU. 707. Na-ți petea din părul meu Și-ți leagă drăguțul tău. ȘEZ. XIX 50.
peteală
PETEÁLĂ s. f. v. beteală.

DOOM

beteálă s. f., g.-d. art. betélii
petec
PÉTIC, petice, s. n. 1. Fâșie (nu prea mare) tăiată, ruptă sau rămasă dintr-o țesătură, dintr-o bucată de piele, dintr-o hârtie etc.; spec. bucată dintr-un material cu care se repară, prin aplicare și coasere sau lipire, obiecte de stofă, de piele etc. rupte sau găurite. ◊ Expr. Și-a găsit sacul peticul sau cum e sacul, și peticul, se spune despre două persoane asociate care au aceleași cusururi. (A nu se mai ține) petic de petic, (se spune despre) haine foarte zdrențuite. A-și da în petic = a-și da pe față, a-și arăta, fără voie, anumite cusururi. 2. Suprafață mică de teren (cultivabil). 3. P. anal. Bucată, porțiune mică din ceva (în raport cu întregul). Se vede ici-colo câte un petic de zăpadă. [Var.: pétec s. n.] – Cf. lat. pittacium.

DOOM

pétic s. n., pl. pétice
peteci
PETICÍ, peticesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune petice (1), a repara cu petice o haină ruptă, un obiect stricat etc.; a cârpi. ♦ (Fam.) A repara un aparat, un sistem tehnic cu mijloace rudimentare și în mod provizoriu; a cârpăci. ♦ A îmbunătăți într-o măsură oarecare un lucru prost făcut. 2. Tranz. și refl. (Rar) A face să rămână sau a rămâne numai petice (1); a (se) rupe în bucăți; a (se) zdrențui. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i petici (cuiva) cojocul = a bate foarte tare (pe cineva). 3. Tranz. A astupa gropile și spărturile unui drum cu material pietros. [Var.: petecí vb. IV] – Din petic.

DOOM

peticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. peticésc, imperf. 3 sg. peticeá; conj. prez. 3 să peticeáscă
petecire
PETECÍ vb. IV v. petici.
petecit
PETICÍT2, -Ă, peticiți, -te, adj. 1. Care este cârpit cu petice (1); plin de petice. 2. Rupt în bucăți; sfâșiat, zdrențuit. [Var.: petecít, -ă adj.] – V. petici.
petecos
PETECÓS, -OÁSĂ adj. v. peticos.
petecuț
PETICÚȚ, peticuțe, s. n. Diminutiv al lui petic; peticel. [Var.: petecúț s. n.] – Petic + suf. -uț.

DOOM

peticúț s. n., pl. peticúțe
petecă
PETICĂ, petice, s. f. (Reg.) Cârpă, zdreanță. [Var.: pétecă s. f.] – Din petic.
petei
PÁTĂ, pete, s. f. 1. Urmă lăsată pe suprafața unui obiect de un corp gras, de o materie colorată, de murdărie etc., suprafață pe care se întinde o astfel de urmă; substanță care a lăsat această urmă. ♦ Porțiune pe corpul animalelor sau al păsărilor, unde părul sau penele sunt de altă culoare față de rest. ♦ Părticică a pielii corpului omenesc sau a animalelor diferit colorată față de rest. 3. Porțiune de nuanță diferită (mai închisă) care se observă cu ochiul liber sau cu telescopul pe discul Soarelui, al Lunii sau al altui corp ceresc. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) pete în Soare = a căuta cu orice preț defecte acolo unde nu sunt, a fi cusurgiu. 4. Fig. Faptă reprobabilă, care dezonorează pe cineva. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) pată = curat, nevinovat; neprihănit, cast. – Et. nec.

DOOM

pátă s. f., g.-d. art. pétei; pl. péte
petele
PÁTĂ, pete, s. f. 1. Urmă lăsată pe suprafața unui obiect de un corp gras, de o materie colorată, de murdărie etc., suprafață pe care se întinde o astfel de urmă; substanță care a lăsat această urmă. ♦ Porțiune pe corpul animalelor sau al păsărilor, unde părul sau penele sunt de altă culoare față de rest. ♦ Părticică a pielii corpului omenesc sau a animalelor diferit colorată față de rest. 3. Porțiune de nuanță diferită (mai închisă) care se observă cu ochiul liber sau cu telescopul pe discul Soarelui, al Lunii sau al altui corp ceresc. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) pete în Soare = a căuta cu orice preț defecte acolo unde nu sunt, a fi cusurgiu. 4. Fig. Faptă reprobabilă, care dezonorează pe cineva. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) pată = curat, nevinovat; neprihănit, cast. – Et. nec.

DOOM

pátă s. f., g.-d. art. pétei; pl. péte
petelor
PÁTĂ, pete, s. f. 1. Urmă lăsată pe suprafața unui obiect de un corp gras, de o materie colorată, de murdărie etc., suprafață pe care se întinde o astfel de urmă; substanță care a lăsat această urmă. ♦ Porțiune pe corpul animalelor sau al păsărilor, unde părul sau penele sunt de altă culoare față de rest. ♦ Părticică a pielii corpului omenesc sau a animalelor diferit colorată față de rest. 3. Porțiune de nuanță diferită (mai închisă) care se observă cu ochiul liber sau cu telescopul pe discul Soarelui, al Lunii sau al altui corp ceresc. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) pete în Soare = a căuta cu orice preț defecte acolo unde nu sunt, a fi cusurgiu. 4. Fig. Faptă reprobabilă, care dezonorează pe cineva. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) pată = curat, nevinovat; neprihănit, cast. – Et. nec.

DOOM

pátă s. f., g.-d. art. pétei; pl. péte
petent
PETÉNT, petenți, s. m. (Livr.) Petiționar. – Din germ. Petent.
petenta
PETÉNT, petenți, s. m. (Livr.) Petiționar. – Din germ. Petent.
petente
PETÉNT, petenți, s. m. (Livr.) Petiționar. – Din germ. Petent.
petentei
PETÉNT, petenți, s. m. (Livr.) Petiționar. – Din germ. Petent.
petentele
PETÉNT, petenți, s. m. (Livr.) Petiționar. – Din germ. Petent.
petentelor
PETÉNT, petenți, s. m. (Livr.) Petiționar. – Din germ. Petent.
petentul
PETÉNT, petenți, s. m. (Livr.) Petiționar. – Din germ. Petent.
petentului
PETÉNT, petenți, s. m. (Livr.) Petiționar. – Din germ. Petent.
petenți
PETÉNT, petenți, s. m. (Livr.) Petiționar. – Din germ. Petent.
petenții
PETÉNT, petenți, s. m. (Livr.) Petiționar. – Din germ. Petent.
petenților
PETÉNT, petenți, s. m. (Livr.) Petiționar. – Din germ. Petent.
petetist
PETETÍST, -Ă, petetiști, -ste, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care lucrează la poștă; spec. factor poștal. – P[oștă] + t[elegraf] + t[elefon] [pr.: pe-te-te] + suf. -ist.

DOOM

petetístă (înv.) s. f., g.-d. art. petetístei; pl. petetíste
petetista
PETETÍST, -Ă, petetiști, -ste, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care lucrează la poștă; spec. factor poștal. – P[oștă] + t[elegraf] + t[elefon] [pr.: pe-te-te] + suf. -ist.

DOOM

petetístă (înv.) s. f., g.-d. art. petetístei; pl. petetíste
petetiste
PETETÍST, -Ă, petetiști, -ste, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care lucrează la poștă; spec. factor poștal. – P[oștă] + t[elegraf] + t[elefon] [pr.: pe-te-te] + suf. -ist.

DOOM

petetístă (înv.) s. f., g.-d. art. petetístei; pl. petetíste
petetistei
PETETÍST, -Ă, petetiști, -ste, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care lucrează la poștă; spec. factor poștal. – P[oștă] + t[elegraf] + t[elefon] [pr.: pe-te-te] + suf. -ist.

DOOM

petetístă (înv.) s. f., g.-d. art. petetístei; pl. petetíste
petetistele
PETETÍST, -Ă, petetiști, -ste, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care lucrează la poștă; spec. factor poștal. – P[oștă] + t[elegraf] + t[elefon] [pr.: pe-te-te] + suf. -ist.

DOOM

petetístă (înv.) s. f., g.-d. art. petetístei; pl. petetíste
petetistelor
PETETÍST, -Ă, petetiști, -ste, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care lucrează la poștă; spec. factor poștal. – P[oștă] + t[elegraf] + t[elefon] [pr.: pe-te-te] + suf. -ist.

DOOM

petetístă (înv.) s. f., g.-d. art. petetístei; pl. petetíste
petetistul
PETETÍST, -Ă, petetiști, -ste, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care lucrează la poștă; spec. factor poștal. – P[oștă] + t[elegraf] + t[elefon] [pr.: pe-te-te] + suf. -ist.

DOOM

petetístă (înv.) s. f., g.-d. art. petetístei; pl. petetíste
petetistului
PETETÍST, -Ă, petetiști, -ste, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care lucrează la poștă; spec. factor poștal. – P[oștă] + t[elegraf] + t[elefon] [pr.: pe-te-te] + suf. -ist.

DOOM

petetístă (înv.) s. f., g.-d. art. petetístei; pl. petetíste
petetiști
PETETÍST, -Ă, petetiști, -ste, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care lucrează la poștă; spec. factor poștal. – P[oștă] + t[elegraf] + t[elefon] [pr.: pe-te-te] + suf. -ist.

DOOM

petetístă (înv.) s. f., g.-d. art. petetístei; pl. petetíste
petetiștii
PETETÍST, -Ă, petetiști, -ste, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care lucrează la poștă; spec. factor poștal. – P[oștă] + t[elegraf] + t[elefon] [pr.: pe-te-te] + suf. -ist.

DOOM

petetístă (înv.) s. f., g.-d. art. petetístei; pl. petetíste
petetiștilor
PETETÍST, -Ă, petetiști, -ste, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care lucrează la poștă; spec. factor poștal. – P[oștă] + t[elegraf] + t[elefon] [pr.: pe-te-te] + suf. -ist.

DOOM

petetístă (înv.) s. f., g.-d. art. petetístei; pl. petetíste
peteșia
PETEȘÍE, peteșii, s. f. (Med.; mai ales la pl.) Pată de culoare roșie-vișinie, de dimensiuni reduse, care apare pe piele datorită unei rupturi capilare, de obicei în diferite boli infectocontagioase, în purpură etc. – Din fr. pétéchie.

DOOM

peteșíe s. f., art. peteșía, g.-d. art. peteșíei; pl. peteșíi, art. peteșíile
peteșie
PETEȘÍE, peteșii, s. f. (Med.; mai ales la pl.) Pată de culoare roșie-vișinie, de dimensiuni reduse, care apare pe piele datorită unei rupturi capilare, de obicei în diferite boli infectocontagioase, în purpură etc. – Din fr. pétéchie.

DOOM

peteșíe s. f., art. peteșía, g.-d. art. peteșíei; pl. peteșíi, art. peteșíile
peteșiei
PETEȘÍE, peteșii, s. f. (Med.; mai ales la pl.) Pată de culoare roșie-vișinie, de dimensiuni reduse, care apare pe piele datorită unei rupturi capilare, de obicei în diferite boli infectocontagioase, în purpură etc. – Din fr. pétéchie.

DOOM

peteșíe s. f., art. peteșía, g.-d. art. peteșíei; pl. peteșíi, art. peteșíile
peteșii
PETEȘÍE, peteșii, s. f. (Med.; mai ales la pl.) Pată de culoare roșie-vișinie, de dimensiuni reduse, care apare pe piele datorită unei rupturi capilare, de obicei în diferite boli infectocontagioase, în purpură etc. – Din fr. pétéchie.

DOOM

peteșíe s. f., art. peteșía, g.-d. art. peteșíei; pl. peteșíi, art. peteșíile
peteșiile
PETEȘÍE, peteșii, s. f. (Med.; mai ales la pl.) Pată de culoare roșie-vișinie, de dimensiuni reduse, care apare pe piele datorită unei rupturi capilare, de obicei în diferite boli infectocontagioase, în purpură etc. – Din fr. pétéchie.

DOOM

peteșíe s. f., art. peteșía, g.-d. art. peteșíei; pl. peteșíi, art. peteșíile
peteșiilor
PETEȘÍE, peteșii, s. f. (Med.; mai ales la pl.) Pată de culoare roșie-vișinie, de dimensiuni reduse, care apare pe piele datorită unei rupturi capilare, de obicei în diferite boli infectocontagioase, în purpură etc. – Din fr. pétéchie.

DOOM

peteșíe s. f., art. peteșía, g.-d. art. peteșíei; pl. peteșíi, art. peteșíile
petic
PÉTIC, petice, s. n. 1. Fâșie (nu prea mare) tăiată, ruptă sau rămasă dintr-o țesătură, dintr-o bucată de piele, dintr-o hârtie etc.; spec. bucată dintr-un material cu care se repară, prin aplicare și coasere sau lipire, obiecte de stofă, de piele etc. rupte sau găurite. ◊ Expr. Și-a găsit sacul peticul sau cum e sacul, și peticul, se spune despre două persoane asociate care au aceleași cusururi. (A nu se mai ține) petic de petic, (se spune despre) haine foarte zdrențuite. A-și da în petic = a-și da pe față, a-și arăta, fără voie, anumite cusururi. 2. Suprafață mică de teren (cultivabil). 3. P. anal. Bucată, porțiune mică din ceva (în raport cu întregul). Se vede ici-colo câte un petic de zăpadă. [Var.: pétec s. n.] – Cf. lat. pittacium.

DOOM

pétic s. n., pl. pétice
peticar
PETICÁR, peticari, s. m. (Rar) Cel care adună petice, cîrpe, zdrențe (cu scopul de a le folosi sau a le revinde). ♦ Cizmar care repară sau cîrpește încălțămintea; cîrpaci. Un biet cizmar, mai mult peticar. MARIAN, la CADE.

DOOM

peticár (înv.) s. m., pl. peticári
peticari
PETICÁR, peticari, s. m. (Rar) Cel care adună petice, cîrpe, zdrențe (cu scopul de a le folosi sau a le revinde). ♦ Cizmar care repară sau cîrpește încălțămintea; cîrpaci. Un biet cizmar, mai mult peticar. MARIAN, la CADE.

DOOM

peticár (înv.) s. m., pl. peticári
peticarii
PETICÁR, peticari, s. m. (Rar) Cel care adună petice, cîrpe, zdrențe (cu scopul de a le folosi sau a le revinde). ♦ Cizmar care repară sau cîrpește încălțămintea; cîrpaci. Un biet cizmar, mai mult peticar. MARIAN, la CADE.

DOOM

peticár (înv.) s. m., pl. peticári
peticarilor
PETICÁR, peticari, s. m. (Rar) Cel care adună petice, cîrpe, zdrențe (cu scopul de a le folosi sau a le revinde). ♦ Cizmar care repară sau cîrpește încălțămintea; cîrpaci. Un biet cizmar, mai mult peticar. MARIAN, la CADE.

DOOM

peticár (înv.) s. m., pl. peticári
peticarul
PETICÁR, peticari, s. m. (Rar) Cel care adună petice, cîrpe, zdrențe (cu scopul de a le folosi sau a le revinde). ♦ Cizmar care repară sau cîrpește încălțămintea; cîrpaci. Un biet cizmar, mai mult peticar. MARIAN, la CADE.

DOOM

peticár (înv.) s. m., pl. peticári
peticarului
PETICÁR, peticari, s. m. (Rar) Cel care adună petice, cîrpe, zdrențe (cu scopul de a le folosi sau a le revinde). ♦ Cizmar care repară sau cîrpește încălțămintea; cîrpaci. Un biet cizmar, mai mult peticar. MARIAN, la CADE.

DOOM

peticár (înv.) s. m., pl. peticári
petice
PÉTIC, petice, s. n. 1. Fâșie (nu prea mare) tăiată, ruptă sau rămasă dintr-o țesătură, dintr-o bucată de piele, dintr-o hârtie etc.; spec. bucată dintr-un material cu care se repară, prin aplicare și coasere sau lipire, obiecte de stofă, de piele etc. rupte sau găurite. ◊ Expr. Și-a găsit sacul peticul sau cum e sacul, și peticul, se spune despre două persoane asociate care au aceleași cusururi. (A nu se mai ține) petic de petic, (se spune despre) haine foarte zdrențuite. A-și da în petic = a-și da pe față, a-și arăta, fără voie, anumite cusururi. 2. Suprafață mică de teren (cultivabil). 3. P. anal. Bucată, porțiune mică din ceva (în raport cu întregul). Se vede ici-colo câte un petic de zăpadă. [Var.: pétec s. n.] – Cf. lat. pittacium.

DOOM

pétic s. n., pl. pétice
peticea
PETICÍ, peticesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune petice (1), a repara cu petice o haină ruptă, un obiect stricat etc.; a cârpi. ♦ (Fam.) A repara un aparat, un sistem tehnic cu mijloace rudimentare și în mod provizoriu; a cârpăci. ♦ A îmbunătăți într-o măsură oarecare un lucru prost făcut. 2. Tranz. și refl. (Rar) A face să rămână sau a rămâne numai petice (1); a (se) rupe în bucăți; a (se) zdrențui. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i petici (cuiva) cojocul = a bate foarte tare (pe cineva). 3. Tranz. A astupa gropile și spărturile unui drum cu material pietros. [Var.: petecí vb. IV] – Din petic.

DOOM

peticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. peticésc, imperf. 3 sg. peticeá; conj. prez. 3 să peticeáscă
peticeai
PETICÍ, peticesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune petice (1), a repara cu petice o haină ruptă, un obiect stricat etc.; a cârpi. ♦ (Fam.) A repara un aparat, un sistem tehnic cu mijloace rudimentare și în mod provizoriu; a cârpăci. ♦ A îmbunătăți într-o măsură oarecare un lucru prost făcut. 2. Tranz. și refl. (Rar) A face să rămână sau a rămâne numai petice (1); a (se) rupe în bucăți; a (se) zdrențui. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i petici (cuiva) cojocul = a bate foarte tare (pe cineva). 3. Tranz. A astupa gropile și spărturile unui drum cu material pietros. [Var.: petecí vb. IV] – Din petic.

DOOM

peticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. peticésc, imperf. 3 sg. peticeá; conj. prez. 3 să peticeáscă
peticeam
PETICÍ, peticesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune petice (1), a repara cu petice o haină ruptă, un obiect stricat etc.; a cârpi. ♦ (Fam.) A repara un aparat, un sistem tehnic cu mijloace rudimentare și în mod provizoriu; a cârpăci. ♦ A îmbunătăți într-o măsură oarecare un lucru prost făcut. 2. Tranz. și refl. (Rar) A face să rămână sau a rămâne numai petice (1); a (se) rupe în bucăți; a (se) zdrențui. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i petici (cuiva) cojocul = a bate foarte tare (pe cineva). 3. Tranz. A astupa gropile și spărturile unui drum cu material pietros. [Var.: petecí vb. IV] – Din petic.

DOOM

peticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. peticésc, imperf. 3 sg. peticeá; conj. prez. 3 să peticeáscă
peticească
PETICÍ, peticesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune petice (1), a repara cu petice o haină ruptă, un obiect stricat etc.; a cârpi. ♦ (Fam.) A repara un aparat, un sistem tehnic cu mijloace rudimentare și în mod provizoriu; a cârpăci. ♦ A îmbunătăți într-o măsură oarecare un lucru prost făcut. 2. Tranz. și refl. (Rar) A face să rămână sau a rămâne numai petice (1); a (se) rupe în bucăți; a (se) zdrențui. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i petici (cuiva) cojocul = a bate foarte tare (pe cineva). 3. Tranz. A astupa gropile și spărturile unui drum cu material pietros. [Var.: petecí vb. IV] – Din petic.

DOOM

peticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. peticésc, imperf. 3 sg. peticeá; conj. prez. 3 să peticeáscă
peticeau
PETICÍ, peticesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune petice (1), a repara cu petice o haină ruptă, un obiect stricat etc.; a cârpi. ♦ (Fam.) A repara un aparat, un sistem tehnic cu mijloace rudimentare și în mod provizoriu; a cârpăci. ♦ A îmbunătăți într-o măsură oarecare un lucru prost făcut. 2. Tranz. și refl. (Rar) A face să rămână sau a rămâne numai petice (1); a (se) rupe în bucăți; a (se) zdrențui. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i petici (cuiva) cojocul = a bate foarte tare (pe cineva). 3. Tranz. A astupa gropile și spărturile unui drum cu material pietros. [Var.: petecí vb. IV] – Din petic.

DOOM

peticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. peticésc, imperf. 3 sg. peticeá; conj. prez. 3 să peticeáscă
peticeați
PETICÍ, peticesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune petice (1), a repara cu petice o haină ruptă, un obiect stricat etc.; a cârpi. ♦ (Fam.) A repara un aparat, un sistem tehnic cu mijloace rudimentare și în mod provizoriu; a cârpăci. ♦ A îmbunătăți într-o măsură oarecare un lucru prost făcut. 2. Tranz. și refl. (Rar) A face să rămână sau a rămâne numai petice (1); a (se) rupe în bucăți; a (se) zdrențui. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i petici (cuiva) cojocul = a bate foarte tare (pe cineva). 3. Tranz. A astupa gropile și spărturile unui drum cu material pietros. [Var.: petecí vb. IV] – Din petic.

DOOM

peticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. peticésc, imperf. 3 sg. peticeá; conj. prez. 3 să peticeáscă
peticel
PETICÉL, peticele, s. n. Peticuț. – Petic + suf. -el.

DOOM

peticél s. n., pl. peticéle
peticele
PÉTIC, petice, s. n. 1. Fâșie (nu prea mare) tăiată, ruptă sau rămasă dintr-o țesătură, dintr-o bucată de piele, dintr-o hârtie etc.; spec. bucată dintr-un material cu care se repară, prin aplicare și coasere sau lipire, obiecte de stofă, de piele etc. rupte sau găurite. ◊ Expr. Și-a găsit sacul peticul sau cum e sacul, și peticul, se spune despre două persoane asociate care au aceleași cusururi. (A nu se mai ține) petic de petic, (se spune despre) haine foarte zdrențuite. A-și da în petic = a-și da pe față, a-și arăta, fără voie, anumite cusururi. 2. Suprafață mică de teren (cultivabil). 3. P. anal. Bucată, porțiune mică din ceva (în raport cu întregul). Se vede ici-colo câte un petic de zăpadă. [Var.: pétec s. n.] – Cf. lat. pittacium.

DOOM

pétic s. n., pl. pétice
peticele
PETICÉL, peticele, s. n. Peticuț. – Petic + suf. -el.

DOOM

peticél s. n., pl. peticéle
peticelele
PETICÉL, peticele, s. n. Peticuț. – Petic + suf. -el.

DOOM

peticél s. n., pl. peticéle
peticelelor
PETICÉL, peticele, s. n. Peticuț. – Petic + suf. -el.

DOOM

peticél s. n., pl. peticéle
peticelor
PÉTIC, petice, s. n. 1. Fâșie (nu prea mare) tăiată, ruptă sau rămasă dintr-o țesătură, dintr-o bucată de piele, dintr-o hârtie etc.; spec. bucată dintr-un material cu care se repară, prin aplicare și coasere sau lipire, obiecte de stofă, de piele etc. rupte sau găurite. ◊ Expr. Și-a găsit sacul peticul sau cum e sacul, și peticul, se spune despre două persoane asociate care au aceleași cusururi. (A nu se mai ține) petic de petic, (se spune despre) haine foarte zdrențuite. A-și da în petic = a-și da pe față, a-și arăta, fără voie, anumite cusururi. 2. Suprafață mică de teren (cultivabil). 3. P. anal. Bucată, porțiune mică din ceva (în raport cu întregul). Se vede ici-colo câte un petic de zăpadă. [Var.: pétec s. n.] – Cf. lat. pittacium.

DOOM

pétic s. n., pl. pétice
peticelul
PETICÉL, peticele, s. n. Peticuț. – Petic + suf. -el.

DOOM

peticél s. n., pl. peticéle
peticelului
PETICÉL, peticele, s. n. Peticuț. – Petic + suf. -el.

DOOM

peticél s. n., pl. peticéle
peticesc
PETICÍ, peticesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune petice (1), a repara cu petice o haină ruptă, un obiect stricat etc.; a cârpi. ♦ (Fam.) A repara un aparat, un sistem tehnic cu mijloace rudimentare și în mod provizoriu; a cârpăci. ♦ A îmbunătăți într-o măsură oarecare un lucru prost făcut. 2. Tranz. și refl. (Rar) A face să rămână sau a rămâne numai petice (1); a (se) rupe în bucăți; a (se) zdrențui. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i petici (cuiva) cojocul = a bate foarte tare (pe cineva). 3. Tranz. A astupa gropile și spărturile unui drum cu material pietros. [Var.: petecí vb. IV] – Din petic.

DOOM

peticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. peticésc, imperf. 3 sg. peticeá; conj. prez. 3 să peticeáscă
peticește
PETICÍ, peticesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune petice (1), a repara cu petice o haină ruptă, un obiect stricat etc.; a cârpi. ♦ (Fam.) A repara un aparat, un sistem tehnic cu mijloace rudimentare și în mod provizoriu; a cârpăci. ♦ A îmbunătăți într-o măsură oarecare un lucru prost făcut. 2. Tranz. și refl. (Rar) A face să rămână sau a rămâne numai petice (1); a (se) rupe în bucăți; a (se) zdrențui. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i petici (cuiva) cojocul = a bate foarte tare (pe cineva). 3. Tranz. A astupa gropile și spărturile unui drum cu material pietros. [Var.: petecí vb. IV] – Din petic.

DOOM

peticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. peticésc, imperf. 3 sg. peticeá; conj. prez. 3 să peticeáscă
peticești
PETICÍ, peticesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune petice (1), a repara cu petice o haină ruptă, un obiect stricat etc.; a cârpi. ♦ (Fam.) A repara un aparat, un sistem tehnic cu mijloace rudimentare și în mod provizoriu; a cârpăci. ♦ A îmbunătăți într-o măsură oarecare un lucru prost făcut. 2. Tranz. și refl. (Rar) A face să rămână sau a rămâne numai petice (1); a (se) rupe în bucăți; a (se) zdrențui. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i petici (cuiva) cojocul = a bate foarte tare (pe cineva). 3. Tranz. A astupa gropile și spărturile unui drum cu material pietros. [Var.: petecí vb. IV] – Din petic.

DOOM

peticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. peticésc, imperf. 3 sg. peticeá; conj. prez. 3 să peticeáscă
petici
PETICÍ, peticesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune petice (1), a repara cu petice o haină ruptă, un obiect stricat etc.; a cârpi. ♦ (Fam.) A repara un aparat, un sistem tehnic cu mijloace rudimentare și în mod provizoriu; a cârpăci. ♦ A îmbunătăți într-o măsură oarecare un lucru prost făcut. 2. Tranz. și refl. (Rar) A face să rămână sau a rămâne numai petice (1); a (se) rupe în bucăți; a (se) zdrențui. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i petici (cuiva) cojocul = a bate foarte tare (pe cineva). 3. Tranz. A astupa gropile și spărturile unui drum cu material pietros. [Var.: petecí vb. IV] – Din petic.

DOOM

peticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. peticésc, imperf. 3 sg. peticeá; conj. prez. 3 să peticeáscă
peticii
PETICÍ, peticesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune petice (1), a repara cu petice o haină ruptă, un obiect stricat etc.; a cârpi. ♦ (Fam.) A repara un aparat, un sistem tehnic cu mijloace rudimentare și în mod provizoriu; a cârpăci. ♦ A îmbunătăți într-o măsură oarecare un lucru prost făcut. 2. Tranz. și refl. (Rar) A face să rămână sau a rămâne numai petice (1); a (se) rupe în bucăți; a (se) zdrențui. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i petici (cuiva) cojocul = a bate foarte tare (pe cineva). 3. Tranz. A astupa gropile și spărturile unui drum cu material pietros. [Var.: petecí vb. IV] – Din petic.

DOOM

peticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. peticésc, imperf. 3 sg. peticeá; conj. prez. 3 să peticeáscă
peticim
PETICÍ, peticesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune petice (1), a repara cu petice o haină ruptă, un obiect stricat etc.; a cârpi. ♦ (Fam.) A repara un aparat, un sistem tehnic cu mijloace rudimentare și în mod provizoriu; a cârpăci. ♦ A îmbunătăți într-o măsură oarecare un lucru prost făcut. 2. Tranz. și refl. (Rar) A face să rămână sau a rămâne numai petice (1); a (se) rupe în bucăți; a (se) zdrențui. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i petici (cuiva) cojocul = a bate foarte tare (pe cineva). 3. Tranz. A astupa gropile și spărturile unui drum cu material pietros. [Var.: petecí vb. IV] – Din petic.

DOOM

peticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. peticésc, imperf. 3 sg. peticeá; conj. prez. 3 să peticeáscă
peticind
PETICÍ, peticesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune petice (1), a repara cu petice o haină ruptă, un obiect stricat etc.; a cârpi. ♦ (Fam.) A repara un aparat, un sistem tehnic cu mijloace rudimentare și în mod provizoriu; a cârpăci. ♦ A îmbunătăți într-o măsură oarecare un lucru prost făcut. 2. Tranz. și refl. (Rar) A face să rămână sau a rămâne numai petice (1); a (se) rupe în bucăți; a (se) zdrențui. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i petici (cuiva) cojocul = a bate foarte tare (pe cineva). 3. Tranz. A astupa gropile și spărturile unui drum cu material pietros. [Var.: petecí vb. IV] – Din petic.

DOOM

peticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. peticésc, imperf. 3 sg. peticeá; conj. prez. 3 să peticeáscă
peticire
PETICÍ, peticesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune petice (1), a repara cu petice o haină ruptă, un obiect stricat etc.; a cârpi. ♦ (Fam.) A repara un aparat, un sistem tehnic cu mijloace rudimentare și în mod provizoriu; a cârpăci. ♦ A îmbunătăți într-o măsură oarecare un lucru prost făcut. 2. Tranz. și refl. (Rar) A face să rămână sau a rămâne numai petice (1); a (se) rupe în bucăți; a (se) zdrențui. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i petici (cuiva) cojocul = a bate foarte tare (pe cineva). 3. Tranz. A astupa gropile și spărturile unui drum cu material pietros. [Var.: petecí vb. IV] – Din petic.

DOOM

peticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. peticésc, imperf. 3 sg. peticeá; conj. prez. 3 să peticeáscă
peticire
PETICÍRE, peticiri, s. f. Acțiunea de a (se) petici și rezultatul ei; peticit1. – V. petici.

DOOM

peticíre s. f., g.-d. art. peticírii; pl. peticíri
peticirea
PETICÍRE, peticiri, s. f. Acțiunea de a (se) petici și rezultatul ei; peticit1. – V. petici.

DOOM

peticíre s. f., g.-d. art. peticírii; pl. peticíri
peticiri
PETICÍRE, peticiri, s. f. Acțiunea de a (se) petici și rezultatul ei; peticit1. – V. petici.

DOOM

peticíre s. f., g.-d. art. peticírii; pl. peticíri
peticirii
PETICÍRE, peticiri, s. f. Acțiunea de a (se) petici și rezultatul ei; peticit1. – V. petici.

DOOM

peticíre s. f., g.-d. art. peticírii; pl. peticíri
peticirile
PETICÍRE, peticiri, s. f. Acțiunea de a (se) petici și rezultatul ei; peticit1. – V. petici.

DOOM

peticíre s. f., g.-d. art. peticírii; pl. peticíri
peticirilor
PETICÍRE, peticiri, s. f. Acțiunea de a (se) petici și rezultatul ei; peticit1. – V. petici.

DOOM

peticíre s. f., g.-d. art. peticírii; pl. peticíri
peticiră
PETICÍ, peticesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune petice (1), a repara cu petice o haină ruptă, un obiect stricat etc.; a cârpi. ♦ (Fam.) A repara un aparat, un sistem tehnic cu mijloace rudimentare și în mod provizoriu; a cârpăci. ♦ A îmbunătăți într-o măsură oarecare un lucru prost făcut. 2. Tranz. și refl. (Rar) A face să rămână sau a rămâne numai petice (1); a (se) rupe în bucăți; a (se) zdrențui. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i petici (cuiva) cojocul = a bate foarte tare (pe cineva). 3. Tranz. A astupa gropile și spărturile unui drum cu material pietros. [Var.: petecí vb. IV] – Din petic.

DOOM

peticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. peticésc, imperf. 3 sg. peticeá; conj. prez. 3 să peticeáscă
peticirăm
PETICÍ, peticesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune petice (1), a repara cu petice o haină ruptă, un obiect stricat etc.; a cârpi. ♦ (Fam.) A repara un aparat, un sistem tehnic cu mijloace rudimentare și în mod provizoriu; a cârpăci. ♦ A îmbunătăți într-o măsură oarecare un lucru prost făcut. 2. Tranz. și refl. (Rar) A face să rămână sau a rămâne numai petice (1); a (se) rupe în bucăți; a (se) zdrențui. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i petici (cuiva) cojocul = a bate foarte tare (pe cineva). 3. Tranz. A astupa gropile și spărturile unui drum cu material pietros. [Var.: petecí vb. IV] – Din petic.

DOOM

peticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. peticésc, imperf. 3 sg. peticeá; conj. prez. 3 să peticeáscă
peticirăți
PETICÍ, peticesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune petice (1), a repara cu petice o haină ruptă, un obiect stricat etc.; a cârpi. ♦ (Fam.) A repara un aparat, un sistem tehnic cu mijloace rudimentare și în mod provizoriu; a cârpăci. ♦ A îmbunătăți într-o măsură oarecare un lucru prost făcut. 2. Tranz. și refl. (Rar) A face să rămână sau a rămâne numai petice (1); a (se) rupe în bucăți; a (se) zdrențui. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i petici (cuiva) cojocul = a bate foarte tare (pe cineva). 3. Tranz. A astupa gropile și spărturile unui drum cu material pietros. [Var.: petecí vb. IV] – Din petic.

DOOM

peticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. peticésc, imperf. 3 sg. peticeá; conj. prez. 3 să peticeáscă
peticise
PETICÍ, peticesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune petice (1), a repara cu petice o haină ruptă, un obiect stricat etc.; a cârpi. ♦ (Fam.) A repara un aparat, un sistem tehnic cu mijloace rudimentare și în mod provizoriu; a cârpăci. ♦ A îmbunătăți într-o măsură oarecare un lucru prost făcut. 2. Tranz. și refl. (Rar) A face să rămână sau a rămâne numai petice (1); a (se) rupe în bucăți; a (se) zdrențui. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i petici (cuiva) cojocul = a bate foarte tare (pe cineva). 3. Tranz. A astupa gropile și spărturile unui drum cu material pietros. [Var.: petecí vb. IV] – Din petic.

DOOM

peticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. peticésc, imperf. 3 sg. peticeá; conj. prez. 3 să peticeáscă
peticisem
PETICÍ, peticesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune petice (1), a repara cu petice o haină ruptă, un obiect stricat etc.; a cârpi. ♦ (Fam.) A repara un aparat, un sistem tehnic cu mijloace rudimentare și în mod provizoriu; a cârpăci. ♦ A îmbunătăți într-o măsură oarecare un lucru prost făcut. 2. Tranz. și refl. (Rar) A face să rămână sau a rămâne numai petice (1); a (se) rupe în bucăți; a (se) zdrențui. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i petici (cuiva) cojocul = a bate foarte tare (pe cineva). 3. Tranz. A astupa gropile și spărturile unui drum cu material pietros. [Var.: petecí vb. IV] – Din petic.

DOOM

peticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. peticésc, imperf. 3 sg. peticeá; conj. prez. 3 să peticeáscă
peticiseră
PETICÍ, peticesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune petice (1), a repara cu petice o haină ruptă, un obiect stricat etc.; a cârpi. ♦ (Fam.) A repara un aparat, un sistem tehnic cu mijloace rudimentare și în mod provizoriu; a cârpăci. ♦ A îmbunătăți într-o măsură oarecare un lucru prost făcut. 2. Tranz. și refl. (Rar) A face să rămână sau a rămâne numai petice (1); a (se) rupe în bucăți; a (se) zdrențui. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i petici (cuiva) cojocul = a bate foarte tare (pe cineva). 3. Tranz. A astupa gropile și spărturile unui drum cu material pietros. [Var.: petecí vb. IV] – Din petic.

DOOM

peticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. peticésc, imperf. 3 sg. peticeá; conj. prez. 3 să peticeáscă
peticiserăm
PETICÍ, peticesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune petice (1), a repara cu petice o haină ruptă, un obiect stricat etc.; a cârpi. ♦ (Fam.) A repara un aparat, un sistem tehnic cu mijloace rudimentare și în mod provizoriu; a cârpăci. ♦ A îmbunătăți într-o măsură oarecare un lucru prost făcut. 2. Tranz. și refl. (Rar) A face să rămână sau a rămâne numai petice (1); a (se) rupe în bucăți; a (se) zdrențui. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i petici (cuiva) cojocul = a bate foarte tare (pe cineva). 3. Tranz. A astupa gropile și spărturile unui drum cu material pietros. [Var.: petecí vb. IV] – Din petic.

DOOM

peticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. peticésc, imperf. 3 sg. peticeá; conj. prez. 3 să peticeáscă
peticiserăți
PETICÍ, peticesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune petice (1), a repara cu petice o haină ruptă, un obiect stricat etc.; a cârpi. ♦ (Fam.) A repara un aparat, un sistem tehnic cu mijloace rudimentare și în mod provizoriu; a cârpăci. ♦ A îmbunătăți într-o măsură oarecare un lucru prost făcut. 2. Tranz. și refl. (Rar) A face să rămână sau a rămâne numai petice (1); a (se) rupe în bucăți; a (se) zdrențui. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i petici (cuiva) cojocul = a bate foarte tare (pe cineva). 3. Tranz. A astupa gropile și spărturile unui drum cu material pietros. [Var.: petecí vb. IV] – Din petic.

DOOM

peticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. peticésc, imperf. 3 sg. peticeá; conj. prez. 3 să peticeáscă
peticiseși
PETICÍ, peticesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune petice (1), a repara cu petice o haină ruptă, un obiect stricat etc.; a cârpi. ♦ (Fam.) A repara un aparat, un sistem tehnic cu mijloace rudimentare și în mod provizoriu; a cârpăci. ♦ A îmbunătăți într-o măsură oarecare un lucru prost făcut. 2. Tranz. și refl. (Rar) A face să rămână sau a rămâne numai petice (1); a (se) rupe în bucăți; a (se) zdrențui. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i petici (cuiva) cojocul = a bate foarte tare (pe cineva). 3. Tranz. A astupa gropile și spărturile unui drum cu material pietros. [Var.: petecí vb. IV] – Din petic.

DOOM

peticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. peticésc, imperf. 3 sg. peticeá; conj. prez. 3 să peticeáscă
peticiseți
PETICÍ, peticesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune petice (1), a repara cu petice o haină ruptă, un obiect stricat etc.; a cârpi. ♦ (Fam.) A repara un aparat, un sistem tehnic cu mijloace rudimentare și în mod provizoriu; a cârpăci. ♦ A îmbunătăți într-o măsură oarecare un lucru prost făcut. 2. Tranz. și refl. (Rar) A face să rămână sau a rămâne numai petice (1); a (se) rupe în bucăți; a (se) zdrențui. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i petici (cuiva) cojocul = a bate foarte tare (pe cineva). 3. Tranz. A astupa gropile și spărturile unui drum cu material pietros. [Var.: petecí vb. IV] – Din petic.

DOOM

peticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. peticésc, imperf. 3 sg. peticeá; conj. prez. 3 să peticeáscă
peticit
PETICÍ, peticesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune petice (1), a repara cu petice o haină ruptă, un obiect stricat etc.; a cârpi. ♦ (Fam.) A repara un aparat, un sistem tehnic cu mijloace rudimentare și în mod provizoriu; a cârpăci. ♦ A îmbunătăți într-o măsură oarecare un lucru prost făcut. 2. Tranz. și refl. (Rar) A face să rămână sau a rămâne numai petice (1); a (se) rupe în bucăți; a (se) zdrențui. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i petici (cuiva) cojocul = a bate foarte tare (pe cineva). 3. Tranz. A astupa gropile și spărturile unui drum cu material pietros. [Var.: petecí vb. IV] – Din petic.

DOOM

peticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. peticésc, imperf. 3 sg. peticeá; conj. prez. 3 să peticeáscă
peticit
PETICÍT2, -Ă, peticiți, -te, adj. 1. Care este cârpit cu petice (1); plin de petice. 2. Rupt în bucăți; sfâșiat, zdrențuit. [Var.: petecít, -ă adj.] – V. petici.
peticit
PETICÍT1 s. n. Peticire. – V. petici.

DOOM

peticít s. n.
peticita
PETICÍT2, -Ă, peticiți, -te, adj. 1. Care este cârpit cu petice (1); plin de petice. 2. Rupt în bucăți; sfâșiat, zdrențuit. [Var.: petecít, -ă adj.] – V. petici.
peticite
PETICÍT2, -Ă, peticiți, -te, adj. 1. Care este cârpit cu petice (1); plin de petice. 2. Rupt în bucăți; sfâșiat, zdrențuit. [Var.: petecít, -ă adj.] – V. petici.
peticitei
PETICÍT2, -Ă, peticiți, -te, adj. 1. Care este cârpit cu petice (1); plin de petice. 2. Rupt în bucăți; sfâșiat, zdrențuit. [Var.: petecít, -ă adj.] – V. petici.
peticitele
PETICÍT2, -Ă, peticiți, -te, adj. 1. Care este cârpit cu petice (1); plin de petice. 2. Rupt în bucăți; sfâșiat, zdrențuit. [Var.: petecít, -ă adj.] – V. petici.
peticitelor
PETICÍT2, -Ă, peticiți, -te, adj. 1. Care este cârpit cu petice (1); plin de petice. 2. Rupt în bucăți; sfâșiat, zdrențuit. [Var.: petecít, -ă adj.] – V. petici.
peticitul
PETICÍT2, -Ă, peticiți, -te, adj. 1. Care este cârpit cu petice (1); plin de petice. 2. Rupt în bucăți; sfâșiat, zdrențuit. [Var.: petecít, -ă adj.] – V. petici.
peticitului
PETICÍT2, -Ă, peticiți, -te, adj. 1. Care este cârpit cu petice (1); plin de petice. 2. Rupt în bucăți; sfâșiat, zdrențuit. [Var.: petecít, -ă adj.] – V. petici.
peticiși
PETICÍ, peticesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune petice (1), a repara cu petice o haină ruptă, un obiect stricat etc.; a cârpi. ♦ (Fam.) A repara un aparat, un sistem tehnic cu mijloace rudimentare și în mod provizoriu; a cârpăci. ♦ A îmbunătăți într-o măsură oarecare un lucru prost făcut. 2. Tranz. și refl. (Rar) A face să rămână sau a rămâne numai petice (1); a (se) rupe în bucăți; a (se) zdrențui. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i petici (cuiva) cojocul = a bate foarte tare (pe cineva). 3. Tranz. A astupa gropile și spărturile unui drum cu material pietros. [Var.: petecí vb. IV] – Din petic.

DOOM

peticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. peticésc, imperf. 3 sg. peticeá; conj. prez. 3 să peticeáscă
peticiți
PETICÍ, peticesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune petice (1), a repara cu petice o haină ruptă, un obiect stricat etc.; a cârpi. ♦ (Fam.) A repara un aparat, un sistem tehnic cu mijloace rudimentare și în mod provizoriu; a cârpăci. ♦ A îmbunătăți într-o măsură oarecare un lucru prost făcut. 2. Tranz. și refl. (Rar) A face să rămână sau a rămâne numai petice (1); a (se) rupe în bucăți; a (se) zdrențui. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i petici (cuiva) cojocul = a bate foarte tare (pe cineva). 3. Tranz. A astupa gropile și spărturile unui drum cu material pietros. [Var.: petecí vb. IV] – Din petic.

DOOM

peticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. peticésc, imperf. 3 sg. peticeá; conj. prez. 3 să peticeáscă
peticiți
PETICÍT2, -Ă, peticiți, -te, adj. 1. Care este cârpit cu petice (1); plin de petice. 2. Rupt în bucăți; sfâșiat, zdrențuit. [Var.: petecít, -ă adj.] – V. petici.
peticiții
PETICÍT2, -Ă, peticiți, -te, adj. 1. Care este cârpit cu petice (1); plin de petice. 2. Rupt în bucăți; sfâșiat, zdrențuit. [Var.: petecít, -ă adj.] – V. petici.
peticiților
PETICÍT2, -Ă, peticiți, -te, adj. 1. Care este cârpit cu petice (1); plin de petice. 2. Rupt în bucăți; sfâșiat, zdrențuit. [Var.: petecít, -ă adj.] – V. petici.
peticoasa
PETICÓS, -OÁSĂ, peticoși, -oase, adj. (Reg.) Peticit2 (1). ♦ (Substantivat) Epitet depreciativ pentru o persoană îmbrăcată prost, cu haine jerpelite. – Petic + suf. -os.

DOOM

peticós (reg.) adj. m., pl. peticóși; f. peticoásă, pl. peticoáse
peticoase
PETICÓS, -OÁSĂ, peticoși, -oase, adj. (Reg.) Peticit2 (1). ♦ (Substantivat) Epitet depreciativ pentru o persoană îmbrăcată prost, cu haine jerpelite. – Petic + suf. -os.

DOOM

peticós (reg.) adj. m., pl. peticóși; f. peticoásă, pl. peticoáse
peticoasei
PETICÓS, -OÁSĂ, peticoși, -oase, adj. (Reg.) Peticit2 (1). ♦ (Substantivat) Epitet depreciativ pentru o persoană îmbrăcată prost, cu haine jerpelite. – Petic + suf. -os.

DOOM

peticós (reg.) adj. m., pl. peticóși; f. peticoásă, pl. peticoáse
peticoasele
PETICÓS, -OÁSĂ, peticoși, -oase, adj. (Reg.) Peticit2 (1). ♦ (Substantivat) Epitet depreciativ pentru o persoană îmbrăcată prost, cu haine jerpelite. – Petic + suf. -os.

DOOM

peticós (reg.) adj. m., pl. peticóși; f. peticoásă, pl. peticoáse
peticoaselor
PETICÓS, -OÁSĂ, peticoși, -oase, adj. (Reg.) Peticit2 (1). ♦ (Substantivat) Epitet depreciativ pentru o persoană îmbrăcată prost, cu haine jerpelite. – Petic + suf. -os.

DOOM

peticós (reg.) adj. m., pl. peticóși; f. peticoásă, pl. peticoáse
peticos
PETICÓS, -OÁSĂ, peticoși, -oase, adj. (Reg.) Peticit2 (1). ♦ (Substantivat) Epitet depreciativ pentru o persoană îmbrăcată prost, cu haine jerpelite. – Petic + suf. -os.

DOOM

peticós (reg.) adj. m., pl. peticóși; f. peticoásă, pl. peticoáse
peticosul
PETICÓS, -OÁSĂ, peticoși, -oase, adj. (Reg.) Peticit2 (1). ♦ (Substantivat) Epitet depreciativ pentru o persoană îmbrăcată prost, cu haine jerpelite. – Petic + suf. -os.

DOOM

peticós (reg.) adj. m., pl. peticóși; f. peticoásă, pl. peticoáse
peticosului
PETICÓS, -OÁSĂ, peticoși, -oase, adj. (Reg.) Peticit2 (1). ♦ (Substantivat) Epitet depreciativ pentru o persoană îmbrăcată prost, cu haine jerpelite. – Petic + suf. -os.

DOOM

peticós (reg.) adj. m., pl. peticóși; f. peticoásă, pl. peticoáse
peticoși
PETICÓS, -OÁSĂ, peticoși, -oase, adj. (Reg.) Peticit2 (1). ♦ (Substantivat) Epitet depreciativ pentru o persoană îmbrăcată prost, cu haine jerpelite. – Petic + suf. -os.

DOOM

peticós (reg.) adj. m., pl. peticóși; f. peticoásă, pl. peticoáse
peticoșii
PETICÓS, -OÁSĂ, peticoși, -oase, adj. (Reg.) Peticit2 (1). ♦ (Substantivat) Epitet depreciativ pentru o persoană îmbrăcată prost, cu haine jerpelite. – Petic + suf. -os.

DOOM

peticós (reg.) adj. m., pl. peticóși; f. peticoásă, pl. peticoáse
peticoșilor
PETICÓS, -OÁSĂ, peticoși, -oase, adj. (Reg.) Peticit2 (1). ♦ (Substantivat) Epitet depreciativ pentru o persoană îmbrăcată prost, cu haine jerpelite. – Petic + suf. -os.

DOOM

peticós (reg.) adj. m., pl. peticóși; f. peticoásă, pl. peticoáse
peticul
PÉTIC, petice, s. n. 1. Fâșie (nu prea mare) tăiată, ruptă sau rămasă dintr-o țesătură, dintr-o bucată de piele, dintr-o hârtie etc.; spec. bucată dintr-un material cu care se repară, prin aplicare și coasere sau lipire, obiecte de stofă, de piele etc. rupte sau găurite. ◊ Expr. Și-a găsit sacul peticul sau cum e sacul, și peticul, se spune despre două persoane asociate care au aceleași cusururi. (A nu se mai ține) petic de petic, (se spune despre) haine foarte zdrențuite. A-și da în petic = a-și da pe față, a-și arăta, fără voie, anumite cusururi. 2. Suprafață mică de teren (cultivabil). 3. P. anal. Bucată, porțiune mică din ceva (în raport cu întregul). Se vede ici-colo câte un petic de zăpadă. [Var.: pétec s. n.] – Cf. lat. pittacium.

DOOM

pétic s. n., pl. pétice
peticului
PÉTIC, petice, s. n. 1. Fâșie (nu prea mare) tăiată, ruptă sau rămasă dintr-o țesătură, dintr-o bucată de piele, dintr-o hârtie etc.; spec. bucată dintr-un material cu care se repară, prin aplicare și coasere sau lipire, obiecte de stofă, de piele etc. rupte sau găurite. ◊ Expr. Și-a găsit sacul peticul sau cum e sacul, și peticul, se spune despre două persoane asociate care au aceleași cusururi. (A nu se mai ține) petic de petic, (se spune despre) haine foarte zdrențuite. A-și da în petic = a-și da pe față, a-și arăta, fără voie, anumite cusururi. 2. Suprafață mică de teren (cultivabil). 3. P. anal. Bucată, porțiune mică din ceva (în raport cu întregul). Se vede ici-colo câte un petic de zăpadă. [Var.: pétec s. n.] – Cf. lat. pittacium.

DOOM

pétic s. n., pl. pétice
peticuț
PETICÚȚ, peticuțe, s. n. Diminutiv al lui petic; peticel. [Var.: petecúț s. n.] – Petic + suf. -uț.

DOOM

peticúț s. n., pl. peticúțe
peticuțe
PETICÚȚ, peticuțe, s. n. Diminutiv al lui petic; peticel. [Var.: petecúț s. n.] – Petic + suf. -uț.

DOOM

peticúț s. n., pl. peticúțe
peticuțele
PETICÚȚ, peticuțe, s. n. Diminutiv al lui petic; peticel. [Var.: petecúț s. n.] – Petic + suf. -uț.

DOOM

peticúț s. n., pl. peticúțe
peticuțelor
PETICÚȚ, peticuțe, s. n. Diminutiv al lui petic; peticel. [Var.: petecúț s. n.] – Petic + suf. -uț.

DOOM

peticúț s. n., pl. peticúțe
peticuțul
PETICÚȚ, peticuțe, s. n. Diminutiv al lui petic; peticel. [Var.: petecúț s. n.] – Petic + suf. -uț.

DOOM

peticúț s. n., pl. peticúțe
peticuțului
PETICÚȚ, peticuțe, s. n. Diminutiv al lui petic; peticel. [Var.: petecúț s. n.] – Petic + suf. -uț.

DOOM

peticúț s. n., pl. peticúțe
peticuță
PETICÚȚĂ, peticuțe, s. f. Diminutiv al lui p e t i c ă.
petică
PETICĂ, petice, s. f. (Reg.) Cârpă, zdreanță. [Var.: pétecă s. f.] – Din petic.
peticăria
PETICĂRIE, peticării, s. f. (Rar) Mulțime, grămadă de petice (de cârpe), de zdrențe sau de materiale textile zdrențuite; p. restr. totalitatea peticelor cu care s-a cârpit ceva; p. ext. diverse feluri de petice. – Petic + suf. -ărie.

DOOM

peticăríe (rar) s. f., art. peticăría, g.-d. art. peticăríei; pl. peticăríi, art. peticăríile
peticărie
PETICĂRIE, peticării, s. f. (Rar) Mulțime, grămadă de petice (de cârpe), de zdrențe sau de materiale textile zdrențuite; p. restr. totalitatea peticelor cu care s-a cârpit ceva; p. ext. diverse feluri de petice. – Petic + suf. -ărie.

DOOM

peticăríe (rar) s. f., art. peticăría, g.-d. art. peticăríei; pl. peticăríi, art. peticăríile
peticăriei
PETICĂRIE, peticării, s. f. (Rar) Mulțime, grămadă de petice (de cârpe), de zdrențe sau de materiale textile zdrențuite; p. restr. totalitatea peticelor cu care s-a cârpit ceva; p. ext. diverse feluri de petice. – Petic + suf. -ărie.

DOOM

peticăríe (rar) s. f., art. peticăría, g.-d. art. peticăríei; pl. peticăríi, art. peticăríile
peticării
PETICĂRIE, peticării, s. f. (Rar) Mulțime, grămadă de petice (de cârpe), de zdrențe sau de materiale textile zdrențuite; p. restr. totalitatea peticelor cu care s-a cârpit ceva; p. ext. diverse feluri de petice. – Petic + suf. -ărie.

DOOM

peticăríe (rar) s. f., art. peticăría, g.-d. art. peticăríei; pl. peticăríi, art. peticăríile
peticăriile
PETICĂRIE, peticării, s. f. (Rar) Mulțime, grămadă de petice (de cârpe), de zdrențe sau de materiale textile zdrențuite; p. restr. totalitatea peticelor cu care s-a cârpit ceva; p. ext. diverse feluri de petice. – Petic + suf. -ărie.

DOOM

peticăríe (rar) s. f., art. peticăría, g.-d. art. peticăríei; pl. peticăríi, art. peticăríile
peticăriilor
PETICĂRIE, peticării, s. f. (Rar) Mulțime, grămadă de petice (de cârpe), de zdrențe sau de materiale textile zdrențuite; p. restr. totalitatea peticelor cu care s-a cârpit ceva; p. ext. diverse feluri de petice. – Petic + suf. -ărie.

DOOM

peticăríe (rar) s. f., art. peticăría, g.-d. art. peticăríei; pl. peticăríi, art. peticăríile
petila
PETÍLĂ, petile, s. f. (Reg.) Fiecare dintre sforile cu care sunt suspendate cârligele carmacului de ana. – Cf. sl. petlea.

DOOM

petílă (reg.) s. f., g.-d. art. petílei; pl. petíle
petile
PETÍLĂ, petile, s. f. (Reg.) Fiecare dintre sforile cu care sunt suspendate cârligele carmacului de ana. – Cf. sl. petlea.

DOOM

petílă (reg.) s. f., g.-d. art. petílei; pl. petíle
petilei
PETÍLĂ, petile, s. f. (Reg.) Fiecare dintre sforile cu care sunt suspendate cârligele carmacului de ana. – Cf. sl. petlea.

DOOM

petílă (reg.) s. f., g.-d. art. petílei; pl. petíle
petilele
PETÍLĂ, petile, s. f. (Reg.) Fiecare dintre sforile cu care sunt suspendate cârligele carmacului de ana. – Cf. sl. petlea.

DOOM

petílă (reg.) s. f., g.-d. art. petílei; pl. petíle
petilelor
PETÍLĂ, petile, s. f. (Reg.) Fiecare dintre sforile cu care sunt suspendate cârligele carmacului de ana. – Cf. sl. petlea.

DOOM

petílă (reg.) s. f., g.-d. art. petílei; pl. petíle
petimbroasa
PETIMBROÁSĂ, petimbroase, s. f. (Reg.) Nume dat mai multor specii de plante din familia compozitelor: a) cruciuliță (Senecio rupester); b) cruciuliță (Senecio vulgaris); c) spălăcioasă (Senecio vernalis). – Et. nec.
petimbroase
PETIMBROÁSĂ, petimbroase, s. f. (Reg.) Nume dat mai multor specii de plante din familia compozitelor: a) cruciuliță (Senecio rupester); b) cruciuliță (Senecio vulgaris); c) spălăcioasă (Senecio vernalis). – Et. nec.
petimbroasei
PETIMBROÁSĂ, petimbroase, s. f. (Reg.) Nume dat mai multor specii de plante din familia compozitelor: a) cruciuliță (Senecio rupester); b) cruciuliță (Senecio vulgaris); c) spălăcioasă (Senecio vernalis). – Et. nec.
petimbroasele
PETIMBROÁSĂ, petimbroase, s. f. (Reg.) Nume dat mai multor specii de plante din familia compozitelor: a) cruciuliță (Senecio rupester); b) cruciuliță (Senecio vulgaris); c) spălăcioasă (Senecio vernalis). – Et. nec.
petimbroaselor
PETIMBROÁSĂ, petimbroase, s. f. (Reg.) Nume dat mai multor specii de plante din familia compozitelor: a) cruciuliță (Senecio rupester); b) cruciuliță (Senecio vulgaris); c) spălăcioasă (Senecio vernalis). – Et. nec.
petit
PETÍT, petite, s. n. Corp de literă cu mărimea de opt puncte tipografice. – Din fr. petit, germ. Petit.

DOOM

!petít s. n., pl. petíte
petite
PETÍT, petite, s. n. Corp de literă cu mărimea de opt puncte tipografice. – Din fr. petit, germ. Petit.

DOOM

!petít s. n., pl. petíte
petitele
PETÍT, petite, s. n. Corp de literă cu mărimea de opt puncte tipografice. – Din fr. petit, germ. Petit.

DOOM

!petít s. n., pl. petíte
petitelor
PETÍT, petite, s. n. Corp de literă cu mărimea de opt puncte tipografice. – Din fr. petit, germ. Petit.

DOOM

!petít s. n., pl. petíte
petitio
PETÍTIO PRINCÍPII loc. s. (Log.) Raționament greșit care constă în aceea că pentru demonstrarea unei teze se pleacă de la o aserțiune întemeiată ea însăși pe acea teză. [Pron. -ți-o-. / < lat. petitio principii].

DOOM

!petítio princípii (lat.) [tio pron. țio] (-ti-o, -pi-i) loc. s. f.
petitoria
PETITÓRIU, -IE, petitorii, adj. (Jur.; despre acțiuni, cereri etc.) Prin care se urmărește recunoașterea sau apărarea unui drept real. – Din fr. pétitoire, lat. petitorius.

DOOM

petitóriu [riu pron. riu] adj. m., f. petitórie (-ri-e); pl. m. și f. petitórii
petitorie
PETITÓRIU, -IE, petitorii, adj. (Jur.; despre acțiuni, cereri etc.) Prin care se urmărește recunoașterea sau apărarea unui drept real. – Din fr. pétitoire, lat. petitorius.

DOOM

petitóriu [riu pron. riu] adj. m., f. petitórie (-ri-e); pl. m. și f. petitórii
petitoriei
PETITÓRIU, -IE, petitorii, adj. (Jur.; despre acțiuni, cereri etc.) Prin care se urmărește recunoașterea sau apărarea unui drept real. – Din fr. pétitoire, lat. petitorius.

DOOM

petitóriu [riu pron. riu] adj. m., f. petitórie (-ri-e); pl. m. și f. petitórii
petitorii
PETITÓRIU, -IE, petitorii, adj. (Jur.; despre acțiuni, cereri etc.) Prin care se urmărește recunoașterea sau apărarea unui drept real. – Din fr. pétitoire, lat. petitorius.

DOOM

petitóriu [riu pron. riu] adj. m., f. petitórie (-ri-e); pl. m. și f. petitórii
petitoriii
PETITÓRIU, -IE, petitorii, adj. (Jur.; despre acțiuni, cereri etc.) Prin care se urmărește recunoașterea sau apărarea unui drept real. – Din fr. pétitoire, lat. petitorius.

DOOM

petitóriu [riu pron. riu] adj. m., f. petitórie (-ri-e); pl. m. și f. petitórii
petitoriile
PETITÓRIU, -IE, petitorii, adj. (Jur.; despre acțiuni, cereri etc.) Prin care se urmărește recunoașterea sau apărarea unui drept real. – Din fr. pétitoire, lat. petitorius.

DOOM

petitóriu [riu pron. riu] adj. m., f. petitórie (-ri-e); pl. m. și f. petitórii
petitoriilor
PETITÓRIU, -IE, petitorii, adj. (Jur.; despre acțiuni, cereri etc.) Prin care se urmărește recunoașterea sau apărarea unui drept real. – Din fr. pétitoire, lat. petitorius.

DOOM

petitóriu [riu pron. riu] adj. m., f. petitórie (-ri-e); pl. m. și f. petitórii
petitoriu
PETITÓRIU, -IE, petitorii, adj. (Jur.; despre acțiuni, cereri etc.) Prin care se urmărește recunoașterea sau apărarea unui drept real. – Din fr. pétitoire, lat. petitorius.

DOOM

petitóriu [riu pron. riu] adj. m., f. petitórie (-ri-e); pl. m. și f. petitórii
petitoriul
PETITÓRIU, -IE, petitorii, adj. (Jur.; despre acțiuni, cereri etc.) Prin care se urmărește recunoașterea sau apărarea unui drept real. – Din fr. pétitoire, lat. petitorius.

DOOM

petitóriu [riu pron. riu] adj. m., f. petitórie (-ri-e); pl. m. și f. petitórii
petitoriului
PETITÓRIU, -IE, petitorii, adj. (Jur.; despre acțiuni, cereri etc.) Prin care se urmărește recunoașterea sau apărarea unui drept real. – Din fr. pétitoire, lat. petitorius.

DOOM

petitóriu [riu pron. riu] adj. m., f. petitórie (-ri-e); pl. m. și f. petitórii
petitul
PETÍT, petite, s. n. Corp de literă cu mărimea de opt puncte tipografice. – Din fr. petit, germ. Petit.

DOOM

!petít s. n., pl. petíte
petitului
PETÍT, petite, s. n. Corp de literă cu mărimea de opt puncte tipografice. – Din fr. petit, germ. Petit.

DOOM

!petít s. n., pl. petíte
petița
PETÍȚĂ, petițe, s. f. Capsă care se folosea la armele de foc de tip vechi. – Din bg., sb. petica.

DOOM

petíță s. f., g.-d. art. petíței; pl. petíțe
petițe
PETÍȚĂ, petițe, s. f. Capsă care se folosea la armele de foc de tip vechi. – Din bg., sb. petica.

DOOM

petíță s. f., g.-d. art. petíței; pl. petíțe
petiței
PETÍȚĂ, petițe, s. f. Capsă care se folosea la armele de foc de tip vechi. – Din bg., sb. petica.

DOOM

petíță s. f., g.-d. art. petíței; pl. petíțe
petițele
PETÍȚĂ, petițe, s. f. Capsă care se folosea la armele de foc de tip vechi. – Din bg., sb. petica.

DOOM

petíță s. f., g.-d. art. petíței; pl. petíțe
petițelor
PETÍȚĂ, petițe, s. f. Capsă care se folosea la armele de foc de tip vechi. – Din bg., sb. petica.

DOOM

petíță s. f., g.-d. art. petíței; pl. petíțe
petiția
PETÍȚIE, petiții, s. f. Cerere scrisă adresată de către un cetățean sau un grup de persoane unei autorități privind drepturi, interese personale sau publice. [Var.: (înv.) petițiúne s. f.] – Din fr. pétition.

DOOM

petíție (-ți-e) s. f., art. petíția (-ți-a), g.-d. art. petíției; pl. petíții, art. petíțiile (-ți-i-)
petiție
PETÍȚIE, petiții, s. f. Cerere scrisă adresată de către un cetățean sau un grup de persoane unei autorități privind drepturi, interese personale sau publice. [Var.: (înv.) petițiúne s. f.] – Din fr. pétition.

DOOM

petíție (-ți-e) s. f., art. petíția (-ți-a), g.-d. art. petíției; pl. petíții, art. petíțiile (-ți-i-)
petiției
PETÍȚIE, petiții, s. f. Cerere scrisă adresată de către un cetățean sau un grup de persoane unei autorități privind drepturi, interese personale sau publice. [Var.: (înv.) petițiúne s. f.] – Din fr. pétition.

DOOM

petíție (-ți-e) s. f., art. petíția (-ți-a), g.-d. art. petíției; pl. petíții, art. petíțiile (-ți-i-)
petiții
PETÍȚIE, petiții, s. f. Cerere scrisă adresată de către un cetățean sau un grup de persoane unei autorități privind drepturi, interese personale sau publice. [Var.: (înv.) petițiúne s. f.] – Din fr. pétition.

DOOM

petíție (-ți-e) s. f., art. petíția (-ți-a), g.-d. art. petíției; pl. petíții, art. petíțiile (-ți-i-)
petițiile
PETÍȚIE, petiții, s. f. Cerere scrisă adresată de către un cetățean sau un grup de persoane unei autorități privind drepturi, interese personale sau publice. [Var.: (înv.) petițiúne s. f.] – Din fr. pétition.

DOOM

petíție (-ți-e) s. f., art. petíția (-ți-a), g.-d. art. petíției; pl. petíții, art. petíțiile (-ți-i-)
petițiilor
PETÍȚIE, petiții, s. f. Cerere scrisă adresată de către un cetățean sau un grup de persoane unei autorități privind drepturi, interese personale sau publice. [Var.: (înv.) petițiúne s. f.] – Din fr. pétition.

DOOM

petíție (-ți-e) s. f., art. petíția (-ți-a), g.-d. art. petíției; pl. petíții, art. petíțiile (-ți-i-)
petiționa
PETIȚIONÁ, petiționez, vb. I. Intranz. (Rar) A înainta o petiție, a cere, a revendica etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionner.

DOOM

petiționá (a ~) (rar) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 petiționeáză
petiționai
PETIȚIONÁ, petiționez, vb. I. Intranz. (Rar) A înainta o petiție, a cere, a revendica etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionner.

DOOM

petiționá (a ~) (rar) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 petiționeáză
petițional
PETIȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la petiție, făcut prin petiție. [Pron. -ți-o-. / < petiție + -onal].
petiționala
PETIȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la petiție, făcut prin petiție. [Pron. -ți-o-. / < petiție + -onal].
petiționale
PETIȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la petiție, făcut prin petiție. [Pron. -ți-o-. / < petiție + -onal].
petiționalei
PETIȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la petiție, făcut prin petiție. [Pron. -ți-o-. / < petiție + -onal].
petiționalele
PETIȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la petiție, făcut prin petiție. [Pron. -ți-o-. / < petiție + -onal].
petiționalelor
PETIȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la petiție, făcut prin petiție. [Pron. -ți-o-. / < petiție + -onal].
petiționali
PETIȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la petiție, făcut prin petiție. [Pron. -ți-o-. / < petiție + -onal].
petiționalii
PETIȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la petiție, făcut prin petiție. [Pron. -ți-o-. / < petiție + -onal].
petiționalilor
PETIȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la petiție, făcut prin petiție. [Pron. -ți-o-. / < petiție + -onal].
petiționalul
PETIȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la petiție, făcut prin petiție. [Pron. -ți-o-. / < petiție + -onal].
petiționalului
PETIȚIONÁL, -Ă adj. Referitor la petiție, făcut prin petiție. [Pron. -ți-o-. / < petiție + -onal].
petiționam
PETIȚIONÁ, petiționez, vb. I. Intranz. (Rar) A înainta o petiție, a cere, a revendica etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionner.

DOOM

petiționá (a ~) (rar) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 petiționeáză
petiționar
PETIȚIONÁR, -Ă, petiționari, -e, s. m. și f. Persoană care adresează unei autorități o petiție, care solicită, revendică etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionnaire.

DOOM

petiționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. petiționárei; pl. petiționáre
petiționara
PETIȚIONÁR, -Ă, petiționari, -e, s. m. și f. Persoană care adresează unei autorități o petiție, care solicită, revendică etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionnaire.

DOOM

petiționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. petiționárei; pl. petiționáre
petiționare
PETIȚIONÁ, petiționez, vb. I. Intranz. (Rar) A înainta o petiție, a cere, a revendica etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionner.

DOOM

petiționá (a ~) (rar) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 petiționeáză
petiționare
PETIȚIONÁR, -Ă, petiționari, -e, s. m. și f. Persoană care adresează unei autorități o petiție, care solicită, revendică etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionnaire.

DOOM

petiționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. petiționárei; pl. petiționáre
petiționare
PETIȚIONÁRE, petiționări, s. f. (Rar) Acțiunea de a petiționa; prezentare a unei petiții. [Pr.: -ți-o-] – V. petiționa.

DOOM

petiționáre (rar) (-ți-o-) s. f., g.-d. art. petiționắrii; pl. petiționắri
petiționarea
PETIȚIONÁRE, petiționări, s. f. (Rar) Acțiunea de a petiționa; prezentare a unei petiții. [Pr.: -ți-o-] – V. petiționa.

DOOM

petiționáre (rar) (-ți-o-) s. f., g.-d. art. petiționắrii; pl. petiționắri
petiționarei
PETIȚIONÁR, -Ă, petiționari, -e, s. m. și f. Persoană care adresează unei autorități o petiție, care solicită, revendică etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionnaire.

DOOM

petiționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. petiționárei; pl. petiționáre
petiționarele
PETIȚIONÁR, -Ă, petiționari, -e, s. m. și f. Persoană care adresează unei autorități o petiție, care solicită, revendică etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionnaire.

DOOM

petiționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. petiționárei; pl. petiționáre
petiționarelor
PETIȚIONÁR, -Ă, petiționari, -e, s. m. și f. Persoană care adresează unei autorități o petiție, care solicită, revendică etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionnaire.

DOOM

petiționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. petiționárei; pl. petiționáre
petiționari
PETIȚIONÁR, -Ă, petiționari, -e, s. m. și f. Persoană care adresează unei autorități o petiție, care solicită, revendică etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionnaire.

DOOM

petiționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. petiționárei; pl. petiționáre
petiționarii
PETIȚIONÁR, -Ă, petiționari, -e, s. m. și f. Persoană care adresează unei autorități o petiție, care solicită, revendică etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionnaire.

DOOM

petiționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. petiționárei; pl. petiționáre
petiționarilor
PETIȚIONÁR, -Ă, petiționari, -e, s. m. și f. Persoană care adresează unei autorități o petiție, care solicită, revendică etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionnaire.

DOOM

petiționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. petiționárei; pl. petiționáre
petiționarul
PETIȚIONÁR, -Ă, petiționari, -e, s. m. și f. Persoană care adresează unei autorități o petiție, care solicită, revendică etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionnaire.

DOOM

petiționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. petiționárei; pl. petiționáre
petiționarului
PETIȚIONÁR, -Ă, petiționari, -e, s. m. și f. Persoană care adresează unei autorități o petiție, care solicită, revendică etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionnaire.

DOOM

petiționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. petiționárei; pl. petiționáre
petiționară
PETIȚIONÁ, petiționez, vb. I. Intranz. (Rar) A înainta o petiție, a cere, a revendica etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionner.

DOOM

petiționá (a ~) (rar) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 petiționeáză
petiționarăm
PETIȚIONÁ, petiționez, vb. I. Intranz. (Rar) A înainta o petiție, a cere, a revendica etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionner.

DOOM

petiționá (a ~) (rar) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 petiționeáză
petiționarăți
PETIȚIONÁ, petiționez, vb. I. Intranz. (Rar) A înainta o petiție, a cere, a revendica etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionner.

DOOM

petiționá (a ~) (rar) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 petiționeáză
petiționase
PETIȚIONÁ, petiționez, vb. I. Intranz. (Rar) A înainta o petiție, a cere, a revendica etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionner.

DOOM

petiționá (a ~) (rar) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 petiționeáză
petiționasem
PETIȚIONÁ, petiționez, vb. I. Intranz. (Rar) A înainta o petiție, a cere, a revendica etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionner.

DOOM

petiționá (a ~) (rar) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 petiționeáză
petiționaseră
PETIȚIONÁ, petiționez, vb. I. Intranz. (Rar) A înainta o petiție, a cere, a revendica etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionner.

DOOM

petiționá (a ~) (rar) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 petiționeáză
petiționaserăm
PETIȚIONÁ, petiționez, vb. I. Intranz. (Rar) A înainta o petiție, a cere, a revendica etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionner.

DOOM

petiționá (a ~) (rar) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 petiționeáză
petiționaserăți
PETIȚIONÁ, petiționez, vb. I. Intranz. (Rar) A înainta o petiție, a cere, a revendica etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionner.

DOOM

petiționá (a ~) (rar) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 petiționeáză
petiționaseși
PETIȚIONÁ, petiționez, vb. I. Intranz. (Rar) A înainta o petiție, a cere, a revendica etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionner.

DOOM

petiționá (a ~) (rar) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 petiționeáză
petiționaseți
PETIȚIONÁ, petiționez, vb. I. Intranz. (Rar) A înainta o petiție, a cere, a revendica etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionner.

DOOM

petiționá (a ~) (rar) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 petiționeáză
petiționat
PETIȚIONÁ, petiționez, vb. I. Intranz. (Rar) A înainta o petiție, a cere, a revendica etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionner.

DOOM

petiționá (a ~) (rar) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 petiționeáză
petiționau
PETIȚIONÁ, petiționez, vb. I. Intranz. (Rar) A înainta o petiție, a cere, a revendica etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionner.

DOOM

petiționá (a ~) (rar) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 petiționeáză
petiționași
PETIȚIONÁ, petiționez, vb. I. Intranz. (Rar) A înainta o petiție, a cere, a revendica etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionner.

DOOM

petiționá (a ~) (rar) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 petiționeáză
petiționați
PETIȚIONÁ, petiționez, vb. I. Intranz. (Rar) A înainta o petiție, a cere, a revendica etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionner.

DOOM

petiționá (a ~) (rar) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 petiționeáză
petiționează
PETIȚIONÁ, petiționez, vb. I. Intranz. (Rar) A înainta o petiție, a cere, a revendica etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionner.

DOOM

petiționá (a ~) (rar) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 petiționeáză
petiționez
PETIȚIONÁ, petiționez, vb. I. Intranz. (Rar) A înainta o petiție, a cere, a revendica etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionner.

DOOM

petiționá (a ~) (rar) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 petiționeáză
petiționeze
PETIȚIONÁ, petiționez, vb. I. Intranz. (Rar) A înainta o petiție, a cere, a revendica etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionner.

DOOM

petiționá (a ~) (rar) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 petiționeáză
petiționezi
PETIȚIONÁ, petiționez, vb. I. Intranz. (Rar) A înainta o petiție, a cere, a revendica etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionner.

DOOM

petiționá (a ~) (rar) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 petiționeáză
petiționând
PETIȚIONÁ, petiționez, vb. I. Intranz. (Rar) A înainta o petiție, a cere, a revendica etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionner.

DOOM

petiționá (a ~) (rar) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 petiționeáză
petiționînd
PETIȚIONÁ, petiționez, vb. I. Intranz. (Rar) A înainta o petiție, a cere, a revendica etc. ceva printr-o petiție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétitionner.

DOOM

petiționá (a ~) (rar) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 petiționeáză
petiționări
PETIȚIONÁRE, petiționări, s. f. (Rar) Acțiunea de a petiționa; prezentare a unei petiții. [Pr.: -ți-o-] – V. petiționa.

DOOM

petiționáre (rar) (-ți-o-) s. f., g.-d. art. petiționắrii; pl. petiționắri
petiționării
PETIȚIONÁRE, petiționări, s. f. (Rar) Acțiunea de a petiționa; prezentare a unei petiții. [Pr.: -ți-o-] – V. petiționa.

DOOM

petiționáre (rar) (-ți-o-) s. f., g.-d. art. petiționắrii; pl. petiționắri
petiționările
PETIȚIONÁRE, petiționări, s. f. (Rar) Acțiunea de a petiționa; prezentare a unei petiții. [Pr.: -ți-o-] – V. petiționa.

DOOM

petiționáre (rar) (-ți-o-) s. f., g.-d. art. petiționắrii; pl. petiționắri
petiționărilor
PETIȚIONÁRE, petiționări, s. f. (Rar) Acțiunea de a petiționa; prezentare a unei petiții. [Pr.: -ți-o-] – V. petiționa.

DOOM

petiționáre (rar) (-ți-o-) s. f., g.-d. art. petiționắrii; pl. petiționắri
petițiune
PETÍȚIE, petiții, s. f. Cerere scrisă adresată de către un cetățean sau un grup de persoane unei autorități privind drepturi, interese personale sau publice. [Var.: (înv.) petițiúne s. f.] – Din fr. pétition.

DOOM

petíție (-ți-e) s. f., art. petíția (-ți-a), g.-d. art. petíției; pl. petíții, art. petíțiile (-ți-i-)
petlița
PETLÍȚĂ, petlițe, s. f. Bucată de stofă colorată cusută pe partea din față a gulerului unor haine de uniformă. ♦ Bentiță de stofa cu care se încheie nasturii unei haine. – Din rus. petlița.

DOOM

petlíță (pe-tli-) s. f., g.-d. art. petlíței; pl. petlíțe
petlițe
PETLÍȚĂ, petlițe, s. f. Bucată de stofă colorată cusută pe partea din față a gulerului unor haine de uniformă. ♦ Bentiță de stofa cu care se încheie nasturii unei haine. – Din rus. petlița.

DOOM

petlíță (pe-tli-) s. f., g.-d. art. petlíței; pl. petlíțe
petliței
PETLÍȚĂ, petlițe, s. f. Bucată de stofă colorată cusută pe partea din față a gulerului unor haine de uniformă. ♦ Bentiță de stofa cu care se încheie nasturii unei haine. – Din rus. petlița.

DOOM

petlíță (pe-tli-) s. f., g.-d. art. petlíței; pl. petlíțe
petlițele
PETLÍȚĂ, petlițe, s. f. Bucată de stofă colorată cusută pe partea din față a gulerului unor haine de uniformă. ♦ Bentiță de stofa cu care se încheie nasturii unei haine. – Din rus. petlița.

DOOM

petlíță (pe-tli-) s. f., g.-d. art. petlíței; pl. petlíțe
petlițelor
PETLÍȚĂ, petlițe, s. f. Bucată de stofă colorată cusută pe partea din față a gulerului unor haine de uniformă. ♦ Bentiță de stofa cu care se încheie nasturii unei haine. – Din rus. petlița.

DOOM

petlíță (pe-tli-) s. f., g.-d. art. petlíței; pl. petlíțe
petracum
PĂLTIÓR, păltiori, s. m. 1. (Pop.) Păltinaș. 2. Coacăz sălbatic, cu fructe roșii și acre; pomușoară (Ribes petraeum). [Pr.: -ti-or] – Paltin + suf. -ior.
petrarchism
PETRARCHÍSM s.n. Imitare a manierei de a scrie a lui Petrarca, cântând alternanța de bucurii și dureri a dragostei cu ajutorul unei poetici rafinate și utilizând metafora, antiteza, hiperbola și jocul subtil de cuvinte. [< it. petrarchismo, fr. pétrarquisme, cf. Francesco Petrarca – poet italian].

DOOM

petrarchísm (pe-trar-) s. n.
petrarchismul
PETRARCHÍSM s.n. Imitare a manierei de a scrie a lui Petrarca, cântând alternanța de bucurii și dureri a dragostei cu ajutorul unei poetici rafinate și utilizând metafora, antiteza, hiperbola și jocul subtil de cuvinte. [< it. petrarchismo, fr. pétrarquisme, cf. Francesco Petrarca – poet italian].

DOOM

petrarchísm (pe-trar-) s. n.
petrarchismului
PETRARCHÍSM s.n. Imitare a manierei de a scrie a lui Petrarca, cântând alternanța de bucurii și dureri a dragostei cu ajutorul unei poetici rafinate și utilizând metafora, antiteza, hiperbola și jocul subtil de cuvinte. [< it. petrarchismo, fr. pétrarquisme, cf. Francesco Petrarca – poet italian].

DOOM

petrarchísm (pe-trar-) s. n.
petrarchist
PETRARCHÍST, -Ă, petrarchiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. De Petrarca, al lui Petrarca; în maniera lui Petrarca. 2. S. m. Poet care cultivă motivele liricii lui Petrarca; poet care imită maniera lui Petrarca. – Din fr. pétrarquiste.
petrarchist
PETRARCHÍST, -Ă, petrarchiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. De Petrarca, al lui Petrarca; în maniera lui Petrarca. 2. S. m. Poet care cultivă motivele liricii lui Petrarca; poet care imită maniera lui Petrarca. – Din fr. pétrarquiste.
petrarchista
PETRARCHÍST, -Ă, petrarchiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. De Petrarca, al lui Petrarca; în maniera lui Petrarca. 2. S. m. Poet care cultivă motivele liricii lui Petrarca; poet care imită maniera lui Petrarca. – Din fr. pétrarquiste.
petrarchista
PETRARCHÍST, -Ă, petrarchiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. De Petrarca, al lui Petrarca; în maniera lui Petrarca. 2. S. m. Poet care cultivă motivele liricii lui Petrarca; poet care imită maniera lui Petrarca. – Din fr. pétrarquiste.
petrarchiste
PETRARCHÍST, -Ă, petrarchiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. De Petrarca, al lui Petrarca; în maniera lui Petrarca. 2. S. m. Poet care cultivă motivele liricii lui Petrarca; poet care imită maniera lui Petrarca. – Din fr. pétrarquiste.
petrarchiste
PETRARCHÍST, -Ă, petrarchiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. De Petrarca, al lui Petrarca; în maniera lui Petrarca. 2. S. m. Poet care cultivă motivele liricii lui Petrarca; poet care imită maniera lui Petrarca. – Din fr. pétrarquiste.
petrarchistei
PETRARCHÍST, -Ă, petrarchiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. De Petrarca, al lui Petrarca; în maniera lui Petrarca. 2. S. m. Poet care cultivă motivele liricii lui Petrarca; poet care imită maniera lui Petrarca. – Din fr. pétrarquiste.
petrarchistei
PETRARCHÍST, -Ă, petrarchiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. De Petrarca, al lui Petrarca; în maniera lui Petrarca. 2. S. m. Poet care cultivă motivele liricii lui Petrarca; poet care imită maniera lui Petrarca. – Din fr. pétrarquiste.
petrarchistele
PETRARCHÍST, -Ă, petrarchiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. De Petrarca, al lui Petrarca; în maniera lui Petrarca. 2. S. m. Poet care cultivă motivele liricii lui Petrarca; poet care imită maniera lui Petrarca. – Din fr. pétrarquiste.
petrarchistele
PETRARCHÍST, -Ă, petrarchiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. De Petrarca, al lui Petrarca; în maniera lui Petrarca. 2. S. m. Poet care cultivă motivele liricii lui Petrarca; poet care imită maniera lui Petrarca. – Din fr. pétrarquiste.
petrarchistelor
PETRARCHÍST, -Ă, petrarchiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. De Petrarca, al lui Petrarca; în maniera lui Petrarca. 2. S. m. Poet care cultivă motivele liricii lui Petrarca; poet care imită maniera lui Petrarca. – Din fr. pétrarquiste.
petrarchistelor
PETRARCHÍST, -Ă, petrarchiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. De Petrarca, al lui Petrarca; în maniera lui Petrarca. 2. S. m. Poet care cultivă motivele liricii lui Petrarca; poet care imită maniera lui Petrarca. – Din fr. pétrarquiste.
petrarchistul
PETRARCHÍST, -Ă, petrarchiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. De Petrarca, al lui Petrarca; în maniera lui Petrarca. 2. S. m. Poet care cultivă motivele liricii lui Petrarca; poet care imită maniera lui Petrarca. – Din fr. pétrarquiste.
petrarchistul
PETRARCHÍST, -Ă, petrarchiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. De Petrarca, al lui Petrarca; în maniera lui Petrarca. 2. S. m. Poet care cultivă motivele liricii lui Petrarca; poet care imită maniera lui Petrarca. – Din fr. pétrarquiste.
petrarchistului
PETRARCHÍST, -Ă, petrarchiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. De Petrarca, al lui Petrarca; în maniera lui Petrarca. 2. S. m. Poet care cultivă motivele liricii lui Petrarca; poet care imită maniera lui Petrarca. – Din fr. pétrarquiste.
petrarchistului
PETRARCHÍST, -Ă, petrarchiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. De Petrarca, al lui Petrarca; în maniera lui Petrarca. 2. S. m. Poet care cultivă motivele liricii lui Petrarca; poet care imită maniera lui Petrarca. – Din fr. pétrarquiste.
petrarchiști
PETRARCHÍST, -Ă, petrarchiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. De Petrarca, al lui Petrarca; în maniera lui Petrarca. 2. S. m. Poet care cultivă motivele liricii lui Petrarca; poet care imită maniera lui Petrarca. – Din fr. pétrarquiste.
petrarchiști
PETRARCHÍST, -Ă, petrarchiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. De Petrarca, al lui Petrarca; în maniera lui Petrarca. 2. S. m. Poet care cultivă motivele liricii lui Petrarca; poet care imită maniera lui Petrarca. – Din fr. pétrarquiste.
petrarchiștii
PETRARCHÍST, -Ă, petrarchiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. De Petrarca, al lui Petrarca; în maniera lui Petrarca. 2. S. m. Poet care cultivă motivele liricii lui Petrarca; poet care imită maniera lui Petrarca. – Din fr. pétrarquiste.
petrarchiștii
PETRARCHÍST, -Ă, petrarchiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. De Petrarca, al lui Petrarca; în maniera lui Petrarca. 2. S. m. Poet care cultivă motivele liricii lui Petrarca; poet care imită maniera lui Petrarca. – Din fr. pétrarquiste.
petrarchiștilor
PETRARCHÍST, -Ă, petrarchiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. De Petrarca, al lui Petrarca; în maniera lui Petrarca. 2. S. m. Poet care cultivă motivele liricii lui Petrarca; poet care imită maniera lui Petrarca. – Din fr. pétrarquiste.
petrarchiștilor
PETRARCHÍST, -Ă, petrarchiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. De Petrarca, al lui Petrarca; în maniera lui Petrarca. 2. S. m. Poet care cultivă motivele liricii lui Petrarca; poet care imită maniera lui Petrarca. – Din fr. pétrarquiste.
petreacă
PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă); a trăi. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) petrece noaptea (undeva) = a rămâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-și) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depăna în gând firul amintirilor, a-și aduce aminte, a-și aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca găina la moară = a trăi bine, a avea un trai îmbelșugat. A petrece ca câinele în car = a trăi rău. ♦ Refl. (Pop.; despre unități de timp, viață etc.) A se scurge, a se desfășura, a trece. 2. Intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfăta; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplări, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumită desfășurare, o anumită evoluție, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfășura. 4. Refl. (Înv. și pop.) A se sfârși, a se termina; a se epuiza; a dispărea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncăruri, băuturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface mărfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoți, a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum; p. ext. a însoți, a întovărăși pe cineva pe un drum, într-o călătorie, într-o acțiune. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmări cu privirea pe cineva sau ceva care pleacă, trece, se îndepărtează; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoți, a conduce la groapă un mort. 2. (Pop.) A străbate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicație, notițe etc. 3. (Înv. și reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ◊ Expr. A petrece (ceva) din mână în mână = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-și petrece ochii la... = a-și plimba privirea asupra unor lucruri sau ființe, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri. 4. A trece sau a face să treacă prin..., printre..., pe după..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. și reg.) A străpunge, a găuri. ♦ (Înv. și reg.) A înfige. ♦ (Înv. și reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. și refl. A (se) suprapune marginile unei îmbrăcăminți pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor două margini ale materialului. – Lat. *petraicere.

DOOM

petréce (a ~) (pe-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. petréc, 1 pl. petrécem; conj. prez. 3 să petreácă; part. petrecút
petrec
PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă); a trăi. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) petrece noaptea (undeva) = a rămâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-și) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depăna în gând firul amintirilor, a-și aduce aminte, a-și aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca găina la moară = a trăi bine, a avea un trai îmbelșugat. A petrece ca câinele în car = a trăi rău. ♦ Refl. (Pop.; despre unități de timp, viață etc.) A se scurge, a se desfășura, a trece. 2. Intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfăta; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplări, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumită desfășurare, o anumită evoluție, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfășura. 4. Refl. (Înv. și pop.) A se sfârși, a se termina; a se epuiza; a dispărea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncăruri, băuturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface mărfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoți, a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum; p. ext. a însoți, a întovărăși pe cineva pe un drum, într-o călătorie, într-o acțiune. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmări cu privirea pe cineva sau ceva care pleacă, trece, se îndepărtează; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoți, a conduce la groapă un mort. 2. (Pop.) A străbate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicație, notițe etc. 3. (Înv. și reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ◊ Expr. A petrece (ceva) din mână în mână = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-și petrece ochii la... = a-și plimba privirea asupra unor lucruri sau ființe, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri. 4. A trece sau a face să treacă prin..., printre..., pe după..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. și reg.) A străpunge, a găuri. ♦ (Înv. și reg.) A înfige. ♦ (Înv. și reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. și refl. A (se) suprapune marginile unei îmbrăcăminți pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor două margini ale materialului. – Lat. *petraicere.

DOOM

petréce (a ~) (pe-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. petréc, 1 pl. petrécem; conj. prez. 3 să petreácă; part. petrecút
petrecania
PETRECÁNIE, (2, 3) petrecanii, s. f. 1. (Înv.) Moarte. ♦ (Astăzi fam.; în loc. vb.) A(-i) face de petrecanie = a) a lua (cuiva) viața; a omorî, a ucide, a răpune (pe cineva); b) a risipi, a strica, a distruge (un bun, un obiect); a cheltui (tot); a da gata (ceva). A i se face (cuiva) de petrecanie = a-i veni (cuiva) pofta să se bage singur în primejdie (de moarte); a(-și) căuta moartea (cu lumânarea). 2. Întâmplare, eveniment; pățanie. 3. (Înv. și reg.) Petrecere (3), chef. – Petrece + suf. -anie.

DOOM

petrecánie (înv.) (pe-tre-, -ni-e) s. f., art. petrecánia (-ni-a), g.-d. art. petrecániei; (întâmplări, petreceri) pl. petrecánii, art. petrecániile (-ni-i-)
petrecanie
PETRECÁNIE, (2, 3) petrecanii, s. f. 1. (Înv.) Moarte. ♦ (Astăzi fam.; în loc. vb.) A(-i) face de petrecanie = a) a lua (cuiva) viața; a omorî, a ucide, a răpune (pe cineva); b) a risipi, a strica, a distruge (un bun, un obiect); a cheltui (tot); a da gata (ceva). A i se face (cuiva) de petrecanie = a-i veni (cuiva) pofta să se bage singur în primejdie (de moarte); a(-și) căuta moartea (cu lumânarea). 2. Întâmplare, eveniment; pățanie. 3. (Înv. și reg.) Petrecere (3), chef. – Petrece + suf. -anie.

DOOM

petrecánie (înv.) (pe-tre-, -ni-e) s. f., art. petrecánia (-ni-a), g.-d. art. petrecániei; (întâmplări, petreceri) pl. petrecánii, art. petrecániile (-ni-i-)
petrecaniei
PETRECÁNIE, (2, 3) petrecanii, s. f. 1. (Înv.) Moarte. ♦ (Astăzi fam.; în loc. vb.) A(-i) face de petrecanie = a) a lua (cuiva) viața; a omorî, a ucide, a răpune (pe cineva); b) a risipi, a strica, a distruge (un bun, un obiect); a cheltui (tot); a da gata (ceva). A i se face (cuiva) de petrecanie = a-i veni (cuiva) pofta să se bage singur în primejdie (de moarte); a(-și) căuta moartea (cu lumânarea). 2. Întâmplare, eveniment; pățanie. 3. (Înv. și reg.) Petrecere (3), chef. – Petrece + suf. -anie.

DOOM

petrecánie (înv.) (pe-tre-, -ni-e) s. f., art. petrecánia (-ni-a), g.-d. art. petrecániei; (întâmplări, petreceri) pl. petrecánii, art. petrecániile (-ni-i-)
petrecanii
PETRECÁNIE, (2, 3) petrecanii, s. f. 1. (Înv.) Moarte. ♦ (Astăzi fam.; în loc. vb.) A(-i) face de petrecanie = a) a lua (cuiva) viața; a omorî, a ucide, a răpune (pe cineva); b) a risipi, a strica, a distruge (un bun, un obiect); a cheltui (tot); a da gata (ceva). A i se face (cuiva) de petrecanie = a-i veni (cuiva) pofta să se bage singur în primejdie (de moarte); a(-și) căuta moartea (cu lumânarea). 2. Întâmplare, eveniment; pățanie. 3. (Înv. și reg.) Petrecere (3), chef. – Petrece + suf. -anie.

DOOM

petrecánie (înv.) (pe-tre-, -ni-e) s. f., art. petrecánia (-ni-a), g.-d. art. petrecániei; (întâmplări, petreceri) pl. petrecánii, art. petrecániile (-ni-i-)
petrecaniile
PETRECÁNIE, (2, 3) petrecanii, s. f. 1. (Înv.) Moarte. ♦ (Astăzi fam.; în loc. vb.) A(-i) face de petrecanie = a) a lua (cuiva) viața; a omorî, a ucide, a răpune (pe cineva); b) a risipi, a strica, a distruge (un bun, un obiect); a cheltui (tot); a da gata (ceva). A i se face (cuiva) de petrecanie = a-i veni (cuiva) pofta să se bage singur în primejdie (de moarte); a(-și) căuta moartea (cu lumânarea). 2. Întâmplare, eveniment; pățanie. 3. (Înv. și reg.) Petrecere (3), chef. – Petrece + suf. -anie.

DOOM

petrecánie (înv.) (pe-tre-, -ni-e) s. f., art. petrecánia (-ni-a), g.-d. art. petrecániei; (întâmplări, petreceri) pl. petrecánii, art. petrecániile (-ni-i-)
petrecaniilor
PETRECÁNIE, (2, 3) petrecanii, s. f. 1. (Înv.) Moarte. ♦ (Astăzi fam.; în loc. vb.) A(-i) face de petrecanie = a) a lua (cuiva) viața; a omorî, a ucide, a răpune (pe cineva); b) a risipi, a strica, a distruge (un bun, un obiect); a cheltui (tot); a da gata (ceva). A i se face (cuiva) de petrecanie = a-i veni (cuiva) pofta să se bage singur în primejdie (de moarte); a(-și) căuta moartea (cu lumânarea). 2. Întâmplare, eveniment; pățanie. 3. (Înv. și reg.) Petrecere (3), chef. – Petrece + suf. -anie.

DOOM

petrecánie (înv.) (pe-tre-, -ni-e) s. f., art. petrecánia (-ni-a), g.-d. art. petrecániei; (întâmplări, petreceri) pl. petrecánii, art. petrecániile (-ni-i-)
petrece
PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă); a trăi. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) petrece noaptea (undeva) = a rămâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-și) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depăna în gând firul amintirilor, a-și aduce aminte, a-și aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca găina la moară = a trăi bine, a avea un trai îmbelșugat. A petrece ca câinele în car = a trăi rău. ♦ Refl. (Pop.; despre unități de timp, viață etc.) A se scurge, a se desfășura, a trece. 2. Intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfăta; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplări, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumită desfășurare, o anumită evoluție, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfășura. 4. Refl. (Înv. și pop.) A se sfârși, a se termina; a se epuiza; a dispărea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncăruri, băuturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface mărfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoți, a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum; p. ext. a însoți, a întovărăși pe cineva pe un drum, într-o călătorie, într-o acțiune. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmări cu privirea pe cineva sau ceva care pleacă, trece, se îndepărtează; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoți, a conduce la groapă un mort. 2. (Pop.) A străbate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicație, notițe etc. 3. (Înv. și reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ◊ Expr. A petrece (ceva) din mână în mână = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-și petrece ochii la... = a-și plimba privirea asupra unor lucruri sau ființe, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri. 4. A trece sau a face să treacă prin..., printre..., pe după..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. și reg.) A străpunge, a găuri. ♦ (Înv. și reg.) A înfige. ♦ (Înv. și reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. și refl. A (se) suprapune marginile unei îmbrăcăminți pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor două margini ale materialului. – Lat. *petraicere.

DOOM

petréce (a ~) (pe-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. petréc, 1 pl. petrécem; conj. prez. 3 să petreácă; part. petrecút
petrecea
PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă); a trăi. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) petrece noaptea (undeva) = a rămâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-și) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depăna în gând firul amintirilor, a-și aduce aminte, a-și aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca găina la moară = a trăi bine, a avea un trai îmbelșugat. A petrece ca câinele în car = a trăi rău. ♦ Refl. (Pop.; despre unități de timp, viață etc.) A se scurge, a se desfășura, a trece. 2. Intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfăta; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplări, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumită desfășurare, o anumită evoluție, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfășura. 4. Refl. (Înv. și pop.) A se sfârși, a se termina; a se epuiza; a dispărea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncăruri, băuturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface mărfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoți, a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum; p. ext. a însoți, a întovărăși pe cineva pe un drum, într-o călătorie, într-o acțiune. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmări cu privirea pe cineva sau ceva care pleacă, trece, se îndepărtează; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoți, a conduce la groapă un mort. 2. (Pop.) A străbate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicație, notițe etc. 3. (Înv. și reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ◊ Expr. A petrece (ceva) din mână în mână = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-și petrece ochii la... = a-și plimba privirea asupra unor lucruri sau ființe, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri. 4. A trece sau a face să treacă prin..., printre..., pe după..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. și reg.) A străpunge, a găuri. ♦ (Înv. și reg.) A înfige. ♦ (Înv. și reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. și refl. A (se) suprapune marginile unei îmbrăcăminți pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor două margini ale materialului. – Lat. *petraicere.

DOOM

petréce (a ~) (pe-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. petréc, 1 pl. petrécem; conj. prez. 3 să petreácă; part. petrecút
petreceai
PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă); a trăi. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) petrece noaptea (undeva) = a rămâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-și) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depăna în gând firul amintirilor, a-și aduce aminte, a-și aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca găina la moară = a trăi bine, a avea un trai îmbelșugat. A petrece ca câinele în car = a trăi rău. ♦ Refl. (Pop.; despre unități de timp, viață etc.) A se scurge, a se desfășura, a trece. 2. Intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfăta; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplări, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumită desfășurare, o anumită evoluție, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfășura. 4. Refl. (Înv. și pop.) A se sfârși, a se termina; a se epuiza; a dispărea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncăruri, băuturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface mărfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoți, a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum; p. ext. a însoți, a întovărăși pe cineva pe un drum, într-o călătorie, într-o acțiune. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmări cu privirea pe cineva sau ceva care pleacă, trece, se îndepărtează; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoți, a conduce la groapă un mort. 2. (Pop.) A străbate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicație, notițe etc. 3. (Înv. și reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ◊ Expr. A petrece (ceva) din mână în mână = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-și petrece ochii la... = a-și plimba privirea asupra unor lucruri sau ființe, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri. 4. A trece sau a face să treacă prin..., printre..., pe după..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. și reg.) A străpunge, a găuri. ♦ (Înv. și reg.) A înfige. ♦ (Înv. și reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. și refl. A (se) suprapune marginile unei îmbrăcăminți pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor două margini ale materialului. – Lat. *petraicere.

DOOM

petréce (a ~) (pe-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. petréc, 1 pl. petrécem; conj. prez. 3 să petreácă; part. petrecút
petreceam
PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă); a trăi. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) petrece noaptea (undeva) = a rămâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-și) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depăna în gând firul amintirilor, a-și aduce aminte, a-și aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca găina la moară = a trăi bine, a avea un trai îmbelșugat. A petrece ca câinele în car = a trăi rău. ♦ Refl. (Pop.; despre unități de timp, viață etc.) A se scurge, a se desfășura, a trece. 2. Intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfăta; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplări, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumită desfășurare, o anumită evoluție, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfășura. 4. Refl. (Înv. și pop.) A se sfârși, a se termina; a se epuiza; a dispărea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncăruri, băuturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface mărfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoți, a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum; p. ext. a însoți, a întovărăși pe cineva pe un drum, într-o călătorie, într-o acțiune. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmări cu privirea pe cineva sau ceva care pleacă, trece, se îndepărtează; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoți, a conduce la groapă un mort. 2. (Pop.) A străbate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicație, notițe etc. 3. (Înv. și reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ◊ Expr. A petrece (ceva) din mână în mână = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-și petrece ochii la... = a-și plimba privirea asupra unor lucruri sau ființe, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri. 4. A trece sau a face să treacă prin..., printre..., pe după..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. și reg.) A străpunge, a găuri. ♦ (Înv. și reg.) A înfige. ♦ (Înv. și reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. și refl. A (se) suprapune marginile unei îmbrăcăminți pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor două margini ale materialului. – Lat. *petraicere.

DOOM

petréce (a ~) (pe-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. petréc, 1 pl. petrécem; conj. prez. 3 să petreácă; part. petrecút
petreceau
PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă); a trăi. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) petrece noaptea (undeva) = a rămâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-și) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depăna în gând firul amintirilor, a-și aduce aminte, a-și aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca găina la moară = a trăi bine, a avea un trai îmbelșugat. A petrece ca câinele în car = a trăi rău. ♦ Refl. (Pop.; despre unități de timp, viață etc.) A se scurge, a se desfășura, a trece. 2. Intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfăta; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplări, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumită desfășurare, o anumită evoluție, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfășura. 4. Refl. (Înv. și pop.) A se sfârși, a se termina; a se epuiza; a dispărea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncăruri, băuturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface mărfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoți, a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum; p. ext. a însoți, a întovărăși pe cineva pe un drum, într-o călătorie, într-o acțiune. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmări cu privirea pe cineva sau ceva care pleacă, trece, se îndepărtează; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoți, a conduce la groapă un mort. 2. (Pop.) A străbate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicație, notițe etc. 3. (Înv. și reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ◊ Expr. A petrece (ceva) din mână în mână = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-și petrece ochii la... = a-și plimba privirea asupra unor lucruri sau ființe, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri. 4. A trece sau a face să treacă prin..., printre..., pe după..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. și reg.) A străpunge, a găuri. ♦ (Înv. și reg.) A înfige. ♦ (Înv. și reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. și refl. A (se) suprapune marginile unei îmbrăcăminți pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor două margini ale materialului. – Lat. *petraicere.

DOOM

petréce (a ~) (pe-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. petréc, 1 pl. petrécem; conj. prez. 3 să petreácă; part. petrecút
petreceați
PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă); a trăi. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) petrece noaptea (undeva) = a rămâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-și) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depăna în gând firul amintirilor, a-și aduce aminte, a-și aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca găina la moară = a trăi bine, a avea un trai îmbelșugat. A petrece ca câinele în car = a trăi rău. ♦ Refl. (Pop.; despre unități de timp, viață etc.) A se scurge, a se desfășura, a trece. 2. Intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfăta; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplări, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumită desfășurare, o anumită evoluție, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfășura. 4. Refl. (Înv. și pop.) A se sfârși, a se termina; a se epuiza; a dispărea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncăruri, băuturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface mărfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoți, a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum; p. ext. a însoți, a întovărăși pe cineva pe un drum, într-o călătorie, într-o acțiune. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmări cu privirea pe cineva sau ceva care pleacă, trece, se îndepărtează; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoți, a conduce la groapă un mort. 2. (Pop.) A străbate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicație, notițe etc. 3. (Înv. și reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ◊ Expr. A petrece (ceva) din mână în mână = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-și petrece ochii la... = a-și plimba privirea asupra unor lucruri sau ființe, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri. 4. A trece sau a face să treacă prin..., printre..., pe după..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. și reg.) A străpunge, a găuri. ♦ (Înv. și reg.) A înfige. ♦ (Înv. și reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. și refl. A (se) suprapune marginile unei îmbrăcăminți pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor două margini ale materialului. – Lat. *petraicere.

DOOM

petréce (a ~) (pe-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. petréc, 1 pl. petrécem; conj. prez. 3 să petreácă; part. petrecút
petrecem
PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă); a trăi. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) petrece noaptea (undeva) = a rămâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-și) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depăna în gând firul amintirilor, a-și aduce aminte, a-și aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca găina la moară = a trăi bine, a avea un trai îmbelșugat. A petrece ca câinele în car = a trăi rău. ♦ Refl. (Pop.; despre unități de timp, viață etc.) A se scurge, a se desfășura, a trece. 2. Intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfăta; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplări, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumită desfășurare, o anumită evoluție, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfășura. 4. Refl. (Înv. și pop.) A se sfârși, a se termina; a se epuiza; a dispărea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncăruri, băuturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface mărfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoți, a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum; p. ext. a însoți, a întovărăși pe cineva pe un drum, într-o călătorie, într-o acțiune. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmări cu privirea pe cineva sau ceva care pleacă, trece, se îndepărtează; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoți, a conduce la groapă un mort. 2. (Pop.) A străbate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicație, notițe etc. 3. (Înv. și reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ◊ Expr. A petrece (ceva) din mână în mână = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-și petrece ochii la... = a-și plimba privirea asupra unor lucruri sau ființe, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri. 4. A trece sau a face să treacă prin..., printre..., pe după..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. și reg.) A străpunge, a găuri. ♦ (Înv. și reg.) A înfige. ♦ (Înv. și reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. și refl. A (se) suprapune marginile unei îmbrăcăminți pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor două margini ale materialului. – Lat. *petraicere.

DOOM

petréce (a ~) (pe-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. petréc, 1 pl. petrécem; conj. prez. 3 să petreácă; part. petrecút
petrecere
PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă); a trăi. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) petrece noaptea (undeva) = a rămâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-și) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depăna în gând firul amintirilor, a-și aduce aminte, a-și aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca găina la moară = a trăi bine, a avea un trai îmbelșugat. A petrece ca câinele în car = a trăi rău. ♦ Refl. (Pop.; despre unități de timp, viață etc.) A se scurge, a se desfășura, a trece. 2. Intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfăta; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplări, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumită desfășurare, o anumită evoluție, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfășura. 4. Refl. (Înv. și pop.) A se sfârși, a se termina; a se epuiza; a dispărea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncăruri, băuturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface mărfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoți, a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum; p. ext. a însoți, a întovărăși pe cineva pe un drum, într-o călătorie, într-o acțiune. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmări cu privirea pe cineva sau ceva care pleacă, trece, se îndepărtează; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoți, a conduce la groapă un mort. 2. (Pop.) A străbate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicație, notițe etc. 3. (Înv. și reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ◊ Expr. A petrece (ceva) din mână în mână = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-și petrece ochii la... = a-și plimba privirea asupra unor lucruri sau ființe, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri. 4. A trece sau a face să treacă prin..., printre..., pe după..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. și reg.) A străpunge, a găuri. ♦ (Înv. și reg.) A înfige. ♦ (Înv. și reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. și refl. A (se) suprapune marginile unei îmbrăcăminți pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor două margini ale materialului. – Lat. *petraicere.

DOOM

petréce (a ~) (pe-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. petréc, 1 pl. petrécem; conj. prez. 3 să petreácă; part. petrecút
petrecere
PETRÉCERE, petreceri, s. f. Acțiunea de a (se) petrece și rezultatul ei. 1. Ducere a vieții sau ocuparea timpului într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă; viețuire, trăire. ♦ Mod de desfășurare a vieții, fel de viață, fel de a trăi; viață, trai; p. ext. (la pl.) fapte săvârșite de cineva în timpul vieții. 2. (Mod, mijloc de) folosire plăcută a timpului; distracție, amuzament. ◊ Expr. Petrecere frumoasă! formulă prin care i se urează cuiva, de obicei la despărțire, să petreacă în mod plăcut un anumit timp. 3. Reuniune, întâlnire între prieteni, rude etc. (de obicei însoțită de masă mare, de muzică etc.), organizată cu prilejul unei sărbători sau sărbătoriri ori pentru distracție; chef, petrecanie (3). ◊ Expr. A fi om de petrecere = a fi vesel, amuzant, antrenant într-o societate. – V. petrece.

DOOM

!gárden-párty (angl.) [e pron. ă] s. n., art. gárden-párty-ul; pl. gárden-párty-uri
petrecerea
PETRÉCERE, petreceri, s. f. Acțiunea de a (se) petrece și rezultatul ei. 1. Ducere a vieții sau ocuparea timpului într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă; viețuire, trăire. ♦ Mod de desfășurare a vieții, fel de viață, fel de a trăi; viață, trai; p. ext. (la pl.) fapte săvârșite de cineva în timpul vieții. 2. (Mod, mijloc de) folosire plăcută a timpului; distracție, amuzament. ◊ Expr. Petrecere frumoasă! formulă prin care i se urează cuiva, de obicei la despărțire, să petreacă în mod plăcut un anumit timp. 3. Reuniune, întâlnire între prieteni, rude etc. (de obicei însoțită de masă mare, de muzică etc.), organizată cu prilejul unei sărbători sau sărbătoriri ori pentru distracție; chef, petrecanie (3). ◊ Expr. A fi om de petrecere = a fi vesel, amuzant, antrenant într-o societate. – V. petrece.

DOOM

!gárden-párty (angl.) [e pron. ă] s. n., art. gárden-párty-ul; pl. gárden-párty-uri
petreceri
PETRÉCERE, petreceri, s. f. Acțiunea de a (se) petrece și rezultatul ei. 1. Ducere a vieții sau ocuparea timpului într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă; viețuire, trăire. ♦ Mod de desfășurare a vieții, fel de viață, fel de a trăi; viață, trai; p. ext. (la pl.) fapte săvârșite de cineva în timpul vieții. 2. (Mod, mijloc de) folosire plăcută a timpului; distracție, amuzament. ◊ Expr. Petrecere frumoasă! formulă prin care i se urează cuiva, de obicei la despărțire, să petreacă în mod plăcut un anumit timp. 3. Reuniune, întâlnire între prieteni, rude etc. (de obicei însoțită de masă mare, de muzică etc.), organizată cu prilejul unei sărbători sau sărbătoriri ori pentru distracție; chef, petrecanie (3). ◊ Expr. A fi om de petrecere = a fi vesel, amuzant, antrenant într-o societate. – V. petrece.

DOOM

!gárden-párty (angl.) [e pron. ă] s. n., art. gárden-párty-ul; pl. gárden-párty-uri
petrecerii
PETRÉCERE, petreceri, s. f. Acțiunea de a (se) petrece și rezultatul ei. 1. Ducere a vieții sau ocuparea timpului într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă; viețuire, trăire. ♦ Mod de desfășurare a vieții, fel de viață, fel de a trăi; viață, trai; p. ext. (la pl.) fapte săvârșite de cineva în timpul vieții. 2. (Mod, mijloc de) folosire plăcută a timpului; distracție, amuzament. ◊ Expr. Petrecere frumoasă! formulă prin care i se urează cuiva, de obicei la despărțire, să petreacă în mod plăcut un anumit timp. 3. Reuniune, întâlnire între prieteni, rude etc. (de obicei însoțită de masă mare, de muzică etc.), organizată cu prilejul unei sărbători sau sărbătoriri ori pentru distracție; chef, petrecanie (3). ◊ Expr. A fi om de petrecere = a fi vesel, amuzant, antrenant într-o societate. – V. petrece.

DOOM

!gárden-párty (angl.) [e pron. ă] s. n., art. gárden-párty-ul; pl. gárden-párty-uri
petrecerile
PETRÉCERE, petreceri, s. f. Acțiunea de a (se) petrece și rezultatul ei. 1. Ducere a vieții sau ocuparea timpului într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă; viețuire, trăire. ♦ Mod de desfășurare a vieții, fel de viață, fel de a trăi; viață, trai; p. ext. (la pl.) fapte săvârșite de cineva în timpul vieții. 2. (Mod, mijloc de) folosire plăcută a timpului; distracție, amuzament. ◊ Expr. Petrecere frumoasă! formulă prin care i se urează cuiva, de obicei la despărțire, să petreacă în mod plăcut un anumit timp. 3. Reuniune, întâlnire între prieteni, rude etc. (de obicei însoțită de masă mare, de muzică etc.), organizată cu prilejul unei sărbători sau sărbătoriri ori pentru distracție; chef, petrecanie (3). ◊ Expr. A fi om de petrecere = a fi vesel, amuzant, antrenant într-o societate. – V. petrece.

DOOM

!gárden-párty (angl.) [e pron. ă] s. n., art. gárden-párty-ul; pl. gárden-párty-uri
petrecerilor
PETRÉCERE, petreceri, s. f. Acțiunea de a (se) petrece și rezultatul ei. 1. Ducere a vieții sau ocuparea timpului într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă; viețuire, trăire. ♦ Mod de desfășurare a vieții, fel de viață, fel de a trăi; viață, trai; p. ext. (la pl.) fapte săvârșite de cineva în timpul vieții. 2. (Mod, mijloc de) folosire plăcută a timpului; distracție, amuzament. ◊ Expr. Petrecere frumoasă! formulă prin care i se urează cuiva, de obicei la despărțire, să petreacă în mod plăcut un anumit timp. 3. Reuniune, întâlnire între prieteni, rude etc. (de obicei însoțită de masă mare, de muzică etc.), organizată cu prilejul unei sărbători sau sărbătoriri ori pentru distracție; chef, petrecanie (3). ◊ Expr. A fi om de petrecere = a fi vesel, amuzant, antrenant într-o societate. – V. petrece.

DOOM

!gárden-párty (angl.) [e pron. ă] s. n., art. gárden-párty-ul; pl. gárden-párty-uri
petreceți
PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă); a trăi. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) petrece noaptea (undeva) = a rămâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-și) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depăna în gând firul amintirilor, a-și aduce aminte, a-și aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca găina la moară = a trăi bine, a avea un trai îmbelșugat. A petrece ca câinele în car = a trăi rău. ♦ Refl. (Pop.; despre unități de timp, viață etc.) A se scurge, a se desfășura, a trece. 2. Intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfăta; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplări, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumită desfășurare, o anumită evoluție, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfășura. 4. Refl. (Înv. și pop.) A se sfârși, a se termina; a se epuiza; a dispărea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncăruri, băuturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface mărfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoți, a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum; p. ext. a însoți, a întovărăși pe cineva pe un drum, într-o călătorie, într-o acțiune. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmări cu privirea pe cineva sau ceva care pleacă, trece, se îndepărtează; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoți, a conduce la groapă un mort. 2. (Pop.) A străbate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicație, notițe etc. 3. (Înv. și reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ◊ Expr. A petrece (ceva) din mână în mână = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-și petrece ochii la... = a-și plimba privirea asupra unor lucruri sau ființe, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri. 4. A trece sau a face să treacă prin..., printre..., pe după..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. și reg.) A străpunge, a găuri. ♦ (Înv. și reg.) A înfige. ♦ (Înv. și reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. și refl. A (se) suprapune marginile unei îmbrăcăminți pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor două margini ale materialului. – Lat. *petraicere.

DOOM

petréce (a ~) (pe-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. petréc, 1 pl. petrécem; conj. prez. 3 să petreácă; part. petrecút
petreci
PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă); a trăi. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) petrece noaptea (undeva) = a rămâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-și) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depăna în gând firul amintirilor, a-și aduce aminte, a-și aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca găina la moară = a trăi bine, a avea un trai îmbelșugat. A petrece ca câinele în car = a trăi rău. ♦ Refl. (Pop.; despre unități de timp, viață etc.) A se scurge, a se desfășura, a trece. 2. Intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfăta; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplări, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumită desfășurare, o anumită evoluție, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfășura. 4. Refl. (Înv. și pop.) A se sfârși, a se termina; a se epuiza; a dispărea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncăruri, băuturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface mărfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoți, a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum; p. ext. a însoți, a întovărăși pe cineva pe un drum, într-o călătorie, într-o acțiune. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmări cu privirea pe cineva sau ceva care pleacă, trece, se îndepărtează; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoți, a conduce la groapă un mort. 2. (Pop.) A străbate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicație, notițe etc. 3. (Înv. și reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ◊ Expr. A petrece (ceva) din mână în mână = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-și petrece ochii la... = a-și plimba privirea asupra unor lucruri sau ființe, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri. 4. A trece sau a face să treacă prin..., printre..., pe după..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. și reg.) A străpunge, a găuri. ♦ (Înv. și reg.) A înfige. ♦ (Înv. și reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. și refl. A (se) suprapune marginile unei îmbrăcăminți pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor două margini ale materialului. – Lat. *petraicere.

DOOM

petréce (a ~) (pe-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. petréc, 1 pl. petrécem; conj. prez. 3 să petreácă; part. petrecút
petrecu
PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă); a trăi. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) petrece noaptea (undeva) = a rămâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-și) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depăna în gând firul amintirilor, a-și aduce aminte, a-și aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca găina la moară = a trăi bine, a avea un trai îmbelșugat. A petrece ca câinele în car = a trăi rău. ♦ Refl. (Pop.; despre unități de timp, viață etc.) A se scurge, a se desfășura, a trece. 2. Intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfăta; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplări, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumită desfășurare, o anumită evoluție, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfășura. 4. Refl. (Înv. și pop.) A se sfârși, a se termina; a se epuiza; a dispărea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncăruri, băuturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface mărfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoți, a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum; p. ext. a însoți, a întovărăși pe cineva pe un drum, într-o călătorie, într-o acțiune. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmări cu privirea pe cineva sau ceva care pleacă, trece, se îndepărtează; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoți, a conduce la groapă un mort. 2. (Pop.) A străbate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicație, notițe etc. 3. (Înv. și reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ◊ Expr. A petrece (ceva) din mână în mână = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-și petrece ochii la... = a-și plimba privirea asupra unor lucruri sau ființe, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri. 4. A trece sau a face să treacă prin..., printre..., pe după..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. și reg.) A străpunge, a găuri. ♦ (Înv. și reg.) A înfige. ♦ (Înv. și reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. și refl. A (se) suprapune marginile unei îmbrăcăminți pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor două margini ale materialului. – Lat. *petraicere.

DOOM

petréce (a ~) (pe-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. petréc, 1 pl. petrécem; conj. prez. 3 să petreácă; part. petrecút
petrecui
PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă); a trăi. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) petrece noaptea (undeva) = a rămâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-și) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depăna în gând firul amintirilor, a-și aduce aminte, a-și aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca găina la moară = a trăi bine, a avea un trai îmbelșugat. A petrece ca câinele în car = a trăi rău. ♦ Refl. (Pop.; despre unități de timp, viață etc.) A se scurge, a se desfășura, a trece. 2. Intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfăta; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplări, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumită desfășurare, o anumită evoluție, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfășura. 4. Refl. (Înv. și pop.) A se sfârși, a se termina; a se epuiza; a dispărea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncăruri, băuturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface mărfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoți, a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum; p. ext. a însoți, a întovărăși pe cineva pe un drum, într-o călătorie, într-o acțiune. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmări cu privirea pe cineva sau ceva care pleacă, trece, se îndepărtează; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoți, a conduce la groapă un mort. 2. (Pop.) A străbate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicație, notițe etc. 3. (Înv. și reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ◊ Expr. A petrece (ceva) din mână în mână = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-și petrece ochii la... = a-și plimba privirea asupra unor lucruri sau ființe, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri. 4. A trece sau a face să treacă prin..., printre..., pe după..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. și reg.) A străpunge, a găuri. ♦ (Înv. și reg.) A înfige. ♦ (Înv. și reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. și refl. A (se) suprapune marginile unei îmbrăcăminți pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor două margini ale materialului. – Lat. *petraicere.

DOOM

petréce (a ~) (pe-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. petréc, 1 pl. petrécem; conj. prez. 3 să petreácă; part. petrecút
petrecură
PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă); a trăi. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) petrece noaptea (undeva) = a rămâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-și) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depăna în gând firul amintirilor, a-și aduce aminte, a-și aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca găina la moară = a trăi bine, a avea un trai îmbelșugat. A petrece ca câinele în car = a trăi rău. ♦ Refl. (Pop.; despre unități de timp, viață etc.) A se scurge, a se desfășura, a trece. 2. Intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfăta; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplări, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumită desfășurare, o anumită evoluție, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfășura. 4. Refl. (Înv. și pop.) A se sfârși, a se termina; a se epuiza; a dispărea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncăruri, băuturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface mărfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoți, a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum; p. ext. a însoți, a întovărăși pe cineva pe un drum, într-o călătorie, într-o acțiune. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmări cu privirea pe cineva sau ceva care pleacă, trece, se îndepărtează; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoți, a conduce la groapă un mort. 2. (Pop.) A străbate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicație, notițe etc. 3. (Înv. și reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ◊ Expr. A petrece (ceva) din mână în mână = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-și petrece ochii la... = a-și plimba privirea asupra unor lucruri sau ființe, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri. 4. A trece sau a face să treacă prin..., printre..., pe după..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. și reg.) A străpunge, a găuri. ♦ (Înv. și reg.) A înfige. ♦ (Înv. și reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. și refl. A (se) suprapune marginile unei îmbrăcăminți pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor două margini ale materialului. – Lat. *petraicere.

DOOM

petréce (a ~) (pe-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. petréc, 1 pl. petrécem; conj. prez. 3 să petreácă; part. petrecút
petrecurăm
PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă); a trăi. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) petrece noaptea (undeva) = a rămâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-și) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depăna în gând firul amintirilor, a-și aduce aminte, a-și aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca găina la moară = a trăi bine, a avea un trai îmbelșugat. A petrece ca câinele în car = a trăi rău. ♦ Refl. (Pop.; despre unități de timp, viață etc.) A se scurge, a se desfășura, a trece. 2. Intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfăta; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplări, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumită desfășurare, o anumită evoluție, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfășura. 4. Refl. (Înv. și pop.) A se sfârși, a se termina; a se epuiza; a dispărea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncăruri, băuturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface mărfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoți, a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum; p. ext. a însoți, a întovărăși pe cineva pe un drum, într-o călătorie, într-o acțiune. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmări cu privirea pe cineva sau ceva care pleacă, trece, se îndepărtează; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoți, a conduce la groapă un mort. 2. (Pop.) A străbate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicație, notițe etc. 3. (Înv. și reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ◊ Expr. A petrece (ceva) din mână în mână = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-și petrece ochii la... = a-și plimba privirea asupra unor lucruri sau ființe, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri. 4. A trece sau a face să treacă prin..., printre..., pe după..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. și reg.) A străpunge, a găuri. ♦ (Înv. și reg.) A înfige. ♦ (Înv. și reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. și refl. A (se) suprapune marginile unei îmbrăcăminți pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor două margini ale materialului. – Lat. *petraicere.

DOOM

petréce (a ~) (pe-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. petréc, 1 pl. petrécem; conj. prez. 3 să petreácă; part. petrecút
petrecurăți
PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă); a trăi. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) petrece noaptea (undeva) = a rămâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-și) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depăna în gând firul amintirilor, a-și aduce aminte, a-și aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca găina la moară = a trăi bine, a avea un trai îmbelșugat. A petrece ca câinele în car = a trăi rău. ♦ Refl. (Pop.; despre unități de timp, viață etc.) A se scurge, a se desfășura, a trece. 2. Intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfăta; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplări, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumită desfășurare, o anumită evoluție, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfășura. 4. Refl. (Înv. și pop.) A se sfârși, a se termina; a se epuiza; a dispărea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncăruri, băuturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface mărfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoți, a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum; p. ext. a însoți, a întovărăși pe cineva pe un drum, într-o călătorie, într-o acțiune. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmări cu privirea pe cineva sau ceva care pleacă, trece, se îndepărtează; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoți, a conduce la groapă un mort. 2. (Pop.) A străbate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicație, notițe etc. 3. (Înv. și reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ◊ Expr. A petrece (ceva) din mână în mână = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-și petrece ochii la... = a-și plimba privirea asupra unor lucruri sau ființe, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri. 4. A trece sau a face să treacă prin..., printre..., pe după..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. și reg.) A străpunge, a găuri. ♦ (Înv. și reg.) A înfige. ♦ (Înv. și reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. și refl. A (se) suprapune marginile unei îmbrăcăminți pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor două margini ale materialului. – Lat. *petraicere.

DOOM

petréce (a ~) (pe-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. petréc, 1 pl. petrécem; conj. prez. 3 să petreácă; part. petrecút
petrecuse
PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă); a trăi. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) petrece noaptea (undeva) = a rămâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-și) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depăna în gând firul amintirilor, a-și aduce aminte, a-și aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca găina la moară = a trăi bine, a avea un trai îmbelșugat. A petrece ca câinele în car = a trăi rău. ♦ Refl. (Pop.; despre unități de timp, viață etc.) A se scurge, a se desfășura, a trece. 2. Intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfăta; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplări, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumită desfășurare, o anumită evoluție, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfășura. 4. Refl. (Înv. și pop.) A se sfârși, a se termina; a se epuiza; a dispărea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncăruri, băuturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface mărfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoți, a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum; p. ext. a însoți, a întovărăși pe cineva pe un drum, într-o călătorie, într-o acțiune. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmări cu privirea pe cineva sau ceva care pleacă, trece, se îndepărtează; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoți, a conduce la groapă un mort. 2. (Pop.) A străbate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicație, notițe etc. 3. (Înv. și reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ◊ Expr. A petrece (ceva) din mână în mână = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-și petrece ochii la... = a-și plimba privirea asupra unor lucruri sau ființe, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri. 4. A trece sau a face să treacă prin..., printre..., pe după..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. și reg.) A străpunge, a găuri. ♦ (Înv. și reg.) A înfige. ♦ (Înv. și reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. și refl. A (se) suprapune marginile unei îmbrăcăminți pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor două margini ale materialului. – Lat. *petraicere.

DOOM

petréce (a ~) (pe-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. petréc, 1 pl. petrécem; conj. prez. 3 să petreácă; part. petrecút
petrecusem
PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă); a trăi. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) petrece noaptea (undeva) = a rămâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-și) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depăna în gând firul amintirilor, a-și aduce aminte, a-și aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca găina la moară = a trăi bine, a avea un trai îmbelșugat. A petrece ca câinele în car = a trăi rău. ♦ Refl. (Pop.; despre unități de timp, viață etc.) A se scurge, a se desfășura, a trece. 2. Intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfăta; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplări, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumită desfășurare, o anumită evoluție, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfășura. 4. Refl. (Înv. și pop.) A se sfârși, a se termina; a se epuiza; a dispărea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncăruri, băuturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface mărfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoți, a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum; p. ext. a însoți, a întovărăși pe cineva pe un drum, într-o călătorie, într-o acțiune. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmări cu privirea pe cineva sau ceva care pleacă, trece, se îndepărtează; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoți, a conduce la groapă un mort. 2. (Pop.) A străbate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicație, notițe etc. 3. (Înv. și reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ◊ Expr. A petrece (ceva) din mână în mână = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-și petrece ochii la... = a-și plimba privirea asupra unor lucruri sau ființe, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri. 4. A trece sau a face să treacă prin..., printre..., pe după..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. și reg.) A străpunge, a găuri. ♦ (Înv. și reg.) A înfige. ♦ (Înv. și reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. și refl. A (se) suprapune marginile unei îmbrăcăminți pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor două margini ale materialului. – Lat. *petraicere.

DOOM

petréce (a ~) (pe-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. petréc, 1 pl. petrécem; conj. prez. 3 să petreácă; part. petrecút
petrecuseră
PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă); a trăi. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) petrece noaptea (undeva) = a rămâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-și) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depăna în gând firul amintirilor, a-și aduce aminte, a-și aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca găina la moară = a trăi bine, a avea un trai îmbelșugat. A petrece ca câinele în car = a trăi rău. ♦ Refl. (Pop.; despre unități de timp, viață etc.) A se scurge, a se desfășura, a trece. 2. Intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfăta; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplări, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumită desfășurare, o anumită evoluție, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfășura. 4. Refl. (Înv. și pop.) A se sfârși, a se termina; a se epuiza; a dispărea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncăruri, băuturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface mărfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoți, a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum; p. ext. a însoți, a întovărăși pe cineva pe un drum, într-o călătorie, într-o acțiune. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmări cu privirea pe cineva sau ceva care pleacă, trece, se îndepărtează; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoți, a conduce la groapă un mort. 2. (Pop.) A străbate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicație, notițe etc. 3. (Înv. și reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ◊ Expr. A petrece (ceva) din mână în mână = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-și petrece ochii la... = a-și plimba privirea asupra unor lucruri sau ființe, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri. 4. A trece sau a face să treacă prin..., printre..., pe după..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. și reg.) A străpunge, a găuri. ♦ (Înv. și reg.) A înfige. ♦ (Înv. și reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. și refl. A (se) suprapune marginile unei îmbrăcăminți pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor două margini ale materialului. – Lat. *petraicere.

DOOM

petréce (a ~) (pe-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. petréc, 1 pl. petrécem; conj. prez. 3 să petreácă; part. petrecút
petrecuserăm
PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă); a trăi. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) petrece noaptea (undeva) = a rămâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-și) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depăna în gând firul amintirilor, a-și aduce aminte, a-și aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca găina la moară = a trăi bine, a avea un trai îmbelșugat. A petrece ca câinele în car = a trăi rău. ♦ Refl. (Pop.; despre unități de timp, viață etc.) A se scurge, a se desfășura, a trece. 2. Intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfăta; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplări, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumită desfășurare, o anumită evoluție, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfășura. 4. Refl. (Înv. și pop.) A se sfârși, a se termina; a se epuiza; a dispărea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncăruri, băuturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface mărfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoți, a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum; p. ext. a însoți, a întovărăși pe cineva pe un drum, într-o călătorie, într-o acțiune. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmări cu privirea pe cineva sau ceva care pleacă, trece, se îndepărtează; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoți, a conduce la groapă un mort. 2. (Pop.) A străbate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicație, notițe etc. 3. (Înv. și reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ◊ Expr. A petrece (ceva) din mână în mână = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-și petrece ochii la... = a-și plimba privirea asupra unor lucruri sau ființe, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri. 4. A trece sau a face să treacă prin..., printre..., pe după..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. și reg.) A străpunge, a găuri. ♦ (Înv. și reg.) A înfige. ♦ (Înv. și reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. și refl. A (se) suprapune marginile unei îmbrăcăminți pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor două margini ale materialului. – Lat. *petraicere.

DOOM

petréce (a ~) (pe-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. petréc, 1 pl. petrécem; conj. prez. 3 să petreácă; part. petrecút
petrecuserăți
PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă); a trăi. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) petrece noaptea (undeva) = a rămâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-și) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depăna în gând firul amintirilor, a-și aduce aminte, a-și aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca găina la moară = a trăi bine, a avea un trai îmbelșugat. A petrece ca câinele în car = a trăi rău. ♦ Refl. (Pop.; despre unități de timp, viață etc.) A se scurge, a se desfășura, a trece. 2. Intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfăta; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplări, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumită desfășurare, o anumită evoluție, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfășura. 4. Refl. (Înv. și pop.) A se sfârși, a se termina; a se epuiza; a dispărea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncăruri, băuturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface mărfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoți, a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum; p. ext. a însoți, a întovărăși pe cineva pe un drum, într-o călătorie, într-o acțiune. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmări cu privirea pe cineva sau ceva care pleacă, trece, se îndepărtează; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoți, a conduce la groapă un mort. 2. (Pop.) A străbate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicație, notițe etc. 3. (Înv. și reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ◊ Expr. A petrece (ceva) din mână în mână = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-și petrece ochii la... = a-și plimba privirea asupra unor lucruri sau ființe, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri. 4. A trece sau a face să treacă prin..., printre..., pe după..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. și reg.) A străpunge, a găuri. ♦ (Înv. și reg.) A înfige. ♦ (Înv. și reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. și refl. A (se) suprapune marginile unei îmbrăcăminți pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor două margini ale materialului. – Lat. *petraicere.

DOOM

petréce (a ~) (pe-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. petréc, 1 pl. petrécem; conj. prez. 3 să petreácă; part. petrecút
petrecuseși
PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă); a trăi. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) petrece noaptea (undeva) = a rămâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-și) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depăna în gând firul amintirilor, a-și aduce aminte, a-și aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca găina la moară = a trăi bine, a avea un trai îmbelșugat. A petrece ca câinele în car = a trăi rău. ♦ Refl. (Pop.; despre unități de timp, viață etc.) A se scurge, a se desfășura, a trece. 2. Intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfăta; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplări, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumită desfășurare, o anumită evoluție, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfășura. 4. Refl. (Înv. și pop.) A se sfârși, a se termina; a se epuiza; a dispărea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncăruri, băuturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface mărfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoți, a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum; p. ext. a însoți, a întovărăși pe cineva pe un drum, într-o călătorie, într-o acțiune. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmări cu privirea pe cineva sau ceva care pleacă, trece, se îndepărtează; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoți, a conduce la groapă un mort. 2. (Pop.) A străbate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicație, notițe etc. 3. (Înv. și reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ◊ Expr. A petrece (ceva) din mână în mână = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-și petrece ochii la... = a-și plimba privirea asupra unor lucruri sau ființe, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri. 4. A trece sau a face să treacă prin..., printre..., pe după..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. și reg.) A străpunge, a găuri. ♦ (Înv. și reg.) A înfige. ♦ (Înv. și reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. și refl. A (se) suprapune marginile unei îmbrăcăminți pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor două margini ale materialului. – Lat. *petraicere.

DOOM

petréce (a ~) (pe-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. petréc, 1 pl. petrécem; conj. prez. 3 să petreácă; part. petrecút
petrecuseți
PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă); a trăi. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) petrece noaptea (undeva) = a rămâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-și) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depăna în gând firul amintirilor, a-și aduce aminte, a-și aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca găina la moară = a trăi bine, a avea un trai îmbelșugat. A petrece ca câinele în car = a trăi rău. ♦ Refl. (Pop.; despre unități de timp, viață etc.) A se scurge, a se desfășura, a trece. 2. Intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfăta; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplări, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumită desfășurare, o anumită evoluție, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfășura. 4. Refl. (Înv. și pop.) A se sfârși, a se termina; a se epuiza; a dispărea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncăruri, băuturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface mărfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoți, a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum; p. ext. a însoți, a întovărăși pe cineva pe un drum, într-o călătorie, într-o acțiune. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmări cu privirea pe cineva sau ceva care pleacă, trece, se îndepărtează; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoți, a conduce la groapă un mort. 2. (Pop.) A străbate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicație, notițe etc. 3. (Înv. și reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ◊ Expr. A petrece (ceva) din mână în mână = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-și petrece ochii la... = a-și plimba privirea asupra unor lucruri sau ființe, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri. 4. A trece sau a face să treacă prin..., printre..., pe după..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. și reg.) A străpunge, a găuri. ♦ (Înv. și reg.) A înfige. ♦ (Înv. și reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. și refl. A (se) suprapune marginile unei îmbrăcăminți pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor două margini ale materialului. – Lat. *petraicere.

DOOM

petréce (a ~) (pe-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. petréc, 1 pl. petrécem; conj. prez. 3 să petreácă; part. petrecút
petrecut
PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă); a trăi. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) petrece noaptea (undeva) = a rămâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-și) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depăna în gând firul amintirilor, a-și aduce aminte, a-și aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca găina la moară = a trăi bine, a avea un trai îmbelșugat. A petrece ca câinele în car = a trăi rău. ♦ Refl. (Pop.; despre unități de timp, viață etc.) A se scurge, a se desfășura, a trece. 2. Intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfăta; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplări, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumită desfășurare, o anumită evoluție, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfășura. 4. Refl. (Înv. și pop.) A se sfârși, a se termina; a se epuiza; a dispărea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncăruri, băuturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface mărfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoți, a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum; p. ext. a însoți, a întovărăși pe cineva pe un drum, într-o călătorie, într-o acțiune. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmări cu privirea pe cineva sau ceva care pleacă, trece, se îndepărtează; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoți, a conduce la groapă un mort. 2. (Pop.) A străbate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicație, notițe etc. 3. (Înv. și reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ◊ Expr. A petrece (ceva) din mână în mână = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-și petrece ochii la... = a-și plimba privirea asupra unor lucruri sau ființe, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri. 4. A trece sau a face să treacă prin..., printre..., pe după..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. și reg.) A străpunge, a găuri. ♦ (Înv. și reg.) A înfige. ♦ (Înv. și reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. și refl. A (se) suprapune marginile unei îmbrăcăminți pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor două margini ale materialului. – Lat. *petraicere.

DOOM

petréce (a ~) (pe-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. petréc, 1 pl. petrécem; conj. prez. 3 să petreácă; part. petrecút
petrecuși
PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă); a trăi. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) petrece noaptea (undeva) = a rămâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-și) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depăna în gând firul amintirilor, a-și aduce aminte, a-și aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca găina la moară = a trăi bine, a avea un trai îmbelșugat. A petrece ca câinele în car = a trăi rău. ♦ Refl. (Pop.; despre unități de timp, viață etc.) A se scurge, a se desfășura, a trece. 2. Intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfăta; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplări, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumită desfășurare, o anumită evoluție, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfășura. 4. Refl. (Înv. și pop.) A se sfârși, a se termina; a se epuiza; a dispărea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncăruri, băuturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface mărfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoți, a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum; p. ext. a însoți, a întovărăși pe cineva pe un drum, într-o călătorie, într-o acțiune. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmări cu privirea pe cineva sau ceva care pleacă, trece, se îndepărtează; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoți, a conduce la groapă un mort. 2. (Pop.) A străbate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicație, notițe etc. 3. (Înv. și reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ◊ Expr. A petrece (ceva) din mână în mână = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-și petrece ochii la... = a-și plimba privirea asupra unor lucruri sau ființe, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri. 4. A trece sau a face să treacă prin..., printre..., pe după..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. și reg.) A străpunge, a găuri. ♦ (Înv. și reg.) A înfige. ♦ (Înv. și reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. și refl. A (se) suprapune marginile unei îmbrăcăminți pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor două margini ale materialului. – Lat. *petraicere.

DOOM

petréce (a ~) (pe-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. petréc, 1 pl. petrécem; conj. prez. 3 să petreácă; part. petrecút
petrecând
PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă); a trăi. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) petrece noaptea (undeva) = a rămâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-și) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depăna în gând firul amintirilor, a-și aduce aminte, a-și aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca găina la moară = a trăi bine, a avea un trai îmbelșugat. A petrece ca câinele în car = a trăi rău. ♦ Refl. (Pop.; despre unități de timp, viață etc.) A se scurge, a se desfășura, a trece. 2. Intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfăta; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplări, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumită desfășurare, o anumită evoluție, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfășura. 4. Refl. (Înv. și pop.) A se sfârși, a se termina; a se epuiza; a dispărea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncăruri, băuturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface mărfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoți, a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum; p. ext. a însoți, a întovărăși pe cineva pe un drum, într-o călătorie, într-o acțiune. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmări cu privirea pe cineva sau ceva care pleacă, trece, se îndepărtează; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoți, a conduce la groapă un mort. 2. (Pop.) A străbate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicație, notițe etc. 3. (Înv. și reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ◊ Expr. A petrece (ceva) din mână în mână = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-și petrece ochii la... = a-și plimba privirea asupra unor lucruri sau ființe, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri. 4. A trece sau a face să treacă prin..., printre..., pe după..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. și reg.) A străpunge, a găuri. ♦ (Înv. și reg.) A înfige. ♦ (Înv. și reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. și refl. A (se) suprapune marginile unei îmbrăcăminți pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor două margini ale materialului. – Lat. *petraicere.

DOOM

petréce (a ~) (pe-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. petréc, 1 pl. petrécem; conj. prez. 3 să petreácă; part. petrecút
petrecînd
PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă); a trăi. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) petrece noaptea (undeva) = a rămâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-și) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depăna în gând firul amintirilor, a-și aduce aminte, a-și aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca găina la moară = a trăi bine, a avea un trai îmbelșugat. A petrece ca câinele în car = a trăi rău. ♦ Refl. (Pop.; despre unități de timp, viață etc.) A se scurge, a se desfășura, a trece. 2. Intranz. A-și duce viața sau a-și ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfăta; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplări, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumită desfășurare, o anumită evoluție, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfășura. 4. Refl. (Înv. și pop.) A se sfârși, a se termina; a se epuiza; a dispărea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncăruri, băuturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface mărfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoți, a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum; p. ext. a însoți, a întovărăși pe cineva pe un drum, într-o călătorie, într-o acțiune. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmări cu privirea pe cineva sau ceva care pleacă, trece, se îndepărtează; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoți, a conduce la groapă un mort. 2. (Pop.) A străbate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicație, notițe etc. 3. (Înv. și reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ◊ Expr. A petrece (ceva) din mână în mână = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-și petrece ochii la... = a-și plimba privirea asupra unor lucruri sau ființe, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri. 4. A trece sau a face să treacă prin..., printre..., pe după..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. și reg.) A străpunge, a găuri. ♦ (Înv. și reg.) A înfige. ♦ (Înv. și reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. și refl. A (se) suprapune marginile unei îmbrăcăminți pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor două margini ale materialului. – Lat. *petraicere.

DOOM

petréce (a ~) (pe-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. petréc, 1 pl. petrécem; conj. prez. 3 să petreácă; part. petrecút
petrecăreața
PETRECĂRÉȚ, -EÁȚĂ, petrecăreți, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) căreia îi place să petreacă mult și des, (om) iubitor de petreceri; (om) chefliu, petrecător. – Petrece + suf. -ăreț.

DOOM

petrecăréț (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecăréți; adj. f., s. f. petrecăreáță, pl. petrecăréțe
petrecăreața
PETRECĂRÉȚ, -EÁȚĂ, petrecăreți, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) căreia îi place să petreacă mult și des, (om) iubitor de petreceri; (om) chefliu, petrecător. – Petrece + suf. -ăreț.

DOOM

petrecăréț (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecăréți; adj. f., s. f. petrecăreáță, pl. petrecăréțe
petrecăreț
PETRECĂRÉȚ, -EÁȚĂ, petrecăreți, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) căreia îi place să petreacă mult și des, (om) iubitor de petreceri; (om) chefliu, petrecător. – Petrece + suf. -ăreț.

DOOM

petrecăréț (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecăréți; adj. f., s. f. petrecăreáță, pl. petrecăréțe
petrecăreț
PETRECĂRÉȚ, -EÁȚĂ, petrecăreți, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) căreia îi place să petreacă mult și des, (om) iubitor de petreceri; (om) chefliu, petrecător. – Petrece + suf. -ăreț.

DOOM

petrecăréț (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecăréți; adj. f., s. f. petrecăreáță, pl. petrecăréțe
petrecărețe
PETRECĂRÉȚ, -EÁȚĂ, petrecăreți, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) căreia îi place să petreacă mult și des, (om) iubitor de petreceri; (om) chefliu, petrecător. – Petrece + suf. -ăreț.

DOOM

petrecăréț (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecăréți; adj. f., s. f. petrecăreáță, pl. petrecăréțe
petrecărețe
PETRECĂRÉȚ, -EÁȚĂ, petrecăreți, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) căreia îi place să petreacă mult și des, (om) iubitor de petreceri; (om) chefliu, petrecător. – Petrece + suf. -ăreț.

DOOM

petrecăréț (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecăréți; adj. f., s. f. petrecăreáță, pl. petrecăréțe
petrecăreței
PETRECĂRÉȚ, -EÁȚĂ, petrecăreți, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) căreia îi place să petreacă mult și des, (om) iubitor de petreceri; (om) chefliu, petrecător. – Petrece + suf. -ăreț.

DOOM

petrecăréț (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecăréți; adj. f., s. f. petrecăreáță, pl. petrecăréțe
petrecăreței
PETRECĂRÉȚ, -EÁȚĂ, petrecăreți, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) căreia îi place să petreacă mult și des, (om) iubitor de petreceri; (om) chefliu, petrecător. – Petrece + suf. -ăreț.

DOOM

petrecăréț (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecăréți; adj. f., s. f. petrecăreáță, pl. petrecăréțe
petrecărețele
PETRECĂRÉȚ, -EÁȚĂ, petrecăreți, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) căreia îi place să petreacă mult și des, (om) iubitor de petreceri; (om) chefliu, petrecător. – Petrece + suf. -ăreț.

DOOM

petrecăréț (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecăréți; adj. f., s. f. petrecăreáță, pl. petrecăréțe
petrecărețele
PETRECĂRÉȚ, -EÁȚĂ, petrecăreți, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) căreia îi place să petreacă mult și des, (om) iubitor de petreceri; (om) chefliu, petrecător. – Petrece + suf. -ăreț.

DOOM

petrecăréț (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecăréți; adj. f., s. f. petrecăreáță, pl. petrecăréțe
petrecărețelor
PETRECĂRÉȚ, -EÁȚĂ, petrecăreți, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) căreia îi place să petreacă mult și des, (om) iubitor de petreceri; (om) chefliu, petrecător. – Petrece + suf. -ăreț.

DOOM

petrecăréț (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecăréți; adj. f., s. f. petrecăreáță, pl. petrecăréțe
petrecărețelor
PETRECĂRÉȚ, -EÁȚĂ, petrecăreți, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) căreia îi place să petreacă mult și des, (om) iubitor de petreceri; (om) chefliu, petrecător. – Petrece + suf. -ăreț.

DOOM

petrecăréț (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecăréți; adj. f., s. f. petrecăreáță, pl. petrecăréțe
petrecăreți
PETRECĂRÉȚ, -EÁȚĂ, petrecăreți, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) căreia îi place să petreacă mult și des, (om) iubitor de petreceri; (om) chefliu, petrecător. – Petrece + suf. -ăreț.

DOOM

petrecăréț (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecăréți; adj. f., s. f. petrecăreáță, pl. petrecăréțe
petrecăreți
PETRECĂRÉȚ, -EÁȚĂ, petrecăreți, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) căreia îi place să petreacă mult și des, (om) iubitor de petreceri; (om) chefliu, petrecător. – Petrece + suf. -ăreț.

DOOM

petrecăréț (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecăréți; adj. f., s. f. petrecăreáță, pl. petrecăréțe
petrecăreții
PETRECĂRÉȚ, -EÁȚĂ, petrecăreți, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) căreia îi place să petreacă mult și des, (om) iubitor de petreceri; (om) chefliu, petrecător. – Petrece + suf. -ăreț.

DOOM

petrecăréț (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecăréți; adj. f., s. f. petrecăreáță, pl. petrecăréțe
petrecăreții
PETRECĂRÉȚ, -EÁȚĂ, petrecăreți, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) căreia îi place să petreacă mult și des, (om) iubitor de petreceri; (om) chefliu, petrecător. – Petrece + suf. -ăreț.

DOOM

petrecăréț (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecăréți; adj. f., s. f. petrecăreáță, pl. petrecăréțe
petrecăreților
PETRECĂRÉȚ, -EÁȚĂ, petrecăreți, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) căreia îi place să petreacă mult și des, (om) iubitor de petreceri; (om) chefliu, petrecător. – Petrece + suf. -ăreț.

DOOM

petrecăréț (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecăréți; adj. f., s. f. petrecăreáță, pl. petrecăréțe
petrecăreților
PETRECĂRÉȚ, -EÁȚĂ, petrecăreți, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) căreia îi place să petreacă mult și des, (om) iubitor de petreceri; (om) chefliu, petrecător. – Petrece + suf. -ăreț.

DOOM

petrecăréț (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecăréți; adj. f., s. f. petrecăreáță, pl. petrecăréțe
petrecărețul
PETRECĂRÉȚ, -EÁȚĂ, petrecăreți, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) căreia îi place să petreacă mult și des, (om) iubitor de petreceri; (om) chefliu, petrecător. – Petrece + suf. -ăreț.

DOOM

petrecăréț (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecăréți; adj. f., s. f. petrecăreáță, pl. petrecăréțe
petrecărețul
PETRECĂRÉȚ, -EÁȚĂ, petrecăreți, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) căreia îi place să petreacă mult și des, (om) iubitor de petreceri; (om) chefliu, petrecător. – Petrece + suf. -ăreț.

DOOM

petrecăréț (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecăréți; adj. f., s. f. petrecăreáță, pl. petrecăréțe
petrecărețului
PETRECĂRÉȚ, -EÁȚĂ, petrecăreți, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) căreia îi place să petreacă mult și des, (om) iubitor de petreceri; (om) chefliu, petrecător. – Petrece + suf. -ăreț.

DOOM

petrecăréț (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecăréți; adj. f., s. f. petrecăreáță, pl. petrecăréțe
petrecărețului
PETRECĂRÉȚ, -EÁȚĂ, petrecăreți, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) căreia îi place să petreacă mult și des, (om) iubitor de petreceri; (om) chefliu, petrecător. – Petrece + suf. -ăreț.

DOOM

petrecăréț (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecăréți; adj. f., s. f. petrecăreáță, pl. petrecăréțe
petrecătoare
PETRECĂTÓR, -OÁRE, petrecători, -oare, adj., s. m. și f. 1. (Înv. și reg.) Petrecăreț. 2. (Înv.) (Persoană) care trăiește (undeva sau într-un anumit fel); trăitor. 3. (Înv.) (Persoană) care însoțește, conduce pe cineva. – Petrece + suf. -ător.

DOOM

petrecătór (înv., reg.) (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecătóri; f. sg. și pl. petrecătoáre
petrecătoare
PETRECĂTÓR, -OÁRE, petrecători, -oare, adj., s. m. și f. 1. (Înv. și reg.) Petrecăreț. 2. (Înv.) (Persoană) care trăiește (undeva sau într-un anumit fel); trăitor. 3. (Înv.) (Persoană) care însoțește, conduce pe cineva. – Petrece + suf. -ător.

DOOM

petrecătór (înv., reg.) (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecătóri; f. sg. și pl. petrecătoáre
petrecătoarea
PETRECĂTÓR, -OÁRE, petrecători, -oare, adj., s. m. și f. 1. (Înv. și reg.) Petrecăreț. 2. (Înv.) (Persoană) care trăiește (undeva sau într-un anumit fel); trăitor. 3. (Înv.) (Persoană) care însoțește, conduce pe cineva. – Petrece + suf. -ător.

DOOM

petrecătór (înv., reg.) (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecătóri; f. sg. și pl. petrecătoáre
petrecătoarea
PETRECĂTÓR, -OÁRE, petrecători, -oare, adj., s. m. și f. 1. (Înv. și reg.) Petrecăreț. 2. (Înv.) (Persoană) care trăiește (undeva sau într-un anumit fel); trăitor. 3. (Înv.) (Persoană) care însoțește, conduce pe cineva. – Petrece + suf. -ător.

DOOM

petrecătór (înv., reg.) (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecătóri; f. sg. și pl. petrecătoáre
petrecătoarei
PETRECĂTÓR, -OÁRE, petrecători, -oare, adj., s. m. și f. 1. (Înv. și reg.) Petrecăreț. 2. (Înv.) (Persoană) care trăiește (undeva sau într-un anumit fel); trăitor. 3. (Înv.) (Persoană) care însoțește, conduce pe cineva. – Petrece + suf. -ător.

DOOM

petrecătór (înv., reg.) (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecătóri; f. sg. și pl. petrecătoáre
petrecătoarei
PETRECĂTÓR, -OÁRE, petrecători, -oare, adj., s. m. și f. 1. (Înv. și reg.) Petrecăreț. 2. (Înv.) (Persoană) care trăiește (undeva sau într-un anumit fel); trăitor. 3. (Înv.) (Persoană) care însoțește, conduce pe cineva. – Petrece + suf. -ător.

DOOM

petrecătór (înv., reg.) (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecătóri; f. sg. și pl. petrecătoáre
petrecătoarele
PETRECĂTÓR, -OÁRE, petrecători, -oare, adj., s. m. și f. 1. (Înv. și reg.) Petrecăreț. 2. (Înv.) (Persoană) care trăiește (undeva sau într-un anumit fel); trăitor. 3. (Înv.) (Persoană) care însoțește, conduce pe cineva. – Petrece + suf. -ător.

DOOM

petrecătór (înv., reg.) (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecătóri; f. sg. și pl. petrecătoáre
petrecătoarele
PETRECĂTÓR, -OÁRE, petrecători, -oare, adj., s. m. și f. 1. (Înv. și reg.) Petrecăreț. 2. (Înv.) (Persoană) care trăiește (undeva sau într-un anumit fel); trăitor. 3. (Înv.) (Persoană) care însoțește, conduce pe cineva. – Petrece + suf. -ător.

DOOM

petrecătór (înv., reg.) (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecătóri; f. sg. și pl. petrecătoáre
petrecătoarelor
PETRECĂTÓR, -OÁRE, petrecători, -oare, adj., s. m. și f. 1. (Înv. și reg.) Petrecăreț. 2. (Înv.) (Persoană) care trăiește (undeva sau într-un anumit fel); trăitor. 3. (Înv.) (Persoană) care însoțește, conduce pe cineva. – Petrece + suf. -ător.

DOOM

petrecătór (înv., reg.) (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecătóri; f. sg. și pl. petrecătoáre
petrecătoarelor
PETRECĂTÓR, -OÁRE, petrecători, -oare, adj., s. m. și f. 1. (Înv. și reg.) Petrecăreț. 2. (Înv.) (Persoană) care trăiește (undeva sau într-un anumit fel); trăitor. 3. (Înv.) (Persoană) care însoțește, conduce pe cineva. – Petrece + suf. -ător.

DOOM

petrecătór (înv., reg.) (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecătóri; f. sg. și pl. petrecătoáre
petrecător
PETRECĂTÓR, -OÁRE, petrecători, -oare, adj., s. m. și f. 1. (Înv. și reg.) Petrecăreț. 2. (Înv.) (Persoană) care trăiește (undeva sau într-un anumit fel); trăitor. 3. (Înv.) (Persoană) care însoțește, conduce pe cineva. – Petrece + suf. -ător.

DOOM

petrecătór (înv., reg.) (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecătóri; f. sg. și pl. petrecătoáre
petrecător
PETRECĂTÓR, -OÁRE, petrecători, -oare, adj., s. m. și f. 1. (Înv. și reg.) Petrecăreț. 2. (Înv.) (Persoană) care trăiește (undeva sau într-un anumit fel); trăitor. 3. (Înv.) (Persoană) care însoțește, conduce pe cineva. – Petrece + suf. -ător.

DOOM

petrecătór (înv., reg.) (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecătóri; f. sg. și pl. petrecătoáre
petrecători
PETRECĂTÓR, -OÁRE, petrecători, -oare, adj., s. m. și f. 1. (Înv. și reg.) Petrecăreț. 2. (Înv.) (Persoană) care trăiește (undeva sau într-un anumit fel); trăitor. 3. (Înv.) (Persoană) care însoțește, conduce pe cineva. – Petrece + suf. -ător.

DOOM

petrecătór (înv., reg.) (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecătóri; f. sg. și pl. petrecătoáre
petrecători
PETRECĂTÓR, -OÁRE, petrecători, -oare, adj., s. m. și f. 1. (Înv. și reg.) Petrecăreț. 2. (Înv.) (Persoană) care trăiește (undeva sau într-un anumit fel); trăitor. 3. (Înv.) (Persoană) care însoțește, conduce pe cineva. – Petrece + suf. -ător.

DOOM

petrecătór (înv., reg.) (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecătóri; f. sg. și pl. petrecătoáre
petrecătorii
PETRECĂTÓR, -OÁRE, petrecători, -oare, adj., s. m. și f. 1. (Înv. și reg.) Petrecăreț. 2. (Înv.) (Persoană) care trăiește (undeva sau într-un anumit fel); trăitor. 3. (Înv.) (Persoană) care însoțește, conduce pe cineva. – Petrece + suf. -ător.

DOOM

petrecătór (înv., reg.) (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecătóri; f. sg. și pl. petrecătoáre
petrecătorii
PETRECĂTÓR, -OÁRE, petrecători, -oare, adj., s. m. și f. 1. (Înv. și reg.) Petrecăreț. 2. (Înv.) (Persoană) care trăiește (undeva sau într-un anumit fel); trăitor. 3. (Înv.) (Persoană) care însoțește, conduce pe cineva. – Petrece + suf. -ător.

DOOM

petrecătór (înv., reg.) (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecătóri; f. sg. și pl. petrecătoáre
petrecătorilor
PETRECĂTÓR, -OÁRE, petrecători, -oare, adj., s. m. și f. 1. (Înv. și reg.) Petrecăreț. 2. (Înv.) (Persoană) care trăiește (undeva sau într-un anumit fel); trăitor. 3. (Înv.) (Persoană) care însoțește, conduce pe cineva. – Petrece + suf. -ător.

DOOM

petrecătór (înv., reg.) (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecătóri; f. sg. și pl. petrecătoáre
petrecătorilor
PETRECĂTÓR, -OÁRE, petrecători, -oare, adj., s. m. și f. 1. (Înv. și reg.) Petrecăreț. 2. (Înv.) (Persoană) care trăiește (undeva sau într-un anumit fel); trăitor. 3. (Înv.) (Persoană) care însoțește, conduce pe cineva. – Petrece + suf. -ător.

DOOM

petrecătór (înv., reg.) (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecătóri; f. sg. și pl. petrecătoáre
petrecătorul
PETRECĂTÓR, -OÁRE, petrecători, -oare, adj., s. m. și f. 1. (Înv. și reg.) Petrecăreț. 2. (Înv.) (Persoană) care trăiește (undeva sau într-un anumit fel); trăitor. 3. (Înv.) (Persoană) care însoțește, conduce pe cineva. – Petrece + suf. -ător.

DOOM

petrecătór (înv., reg.) (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecătóri; f. sg. și pl. petrecătoáre
petrecătorul
PETRECĂTÓR, -OÁRE, petrecători, -oare, adj., s. m. și f. 1. (Înv. și reg.) Petrecăreț. 2. (Înv.) (Persoană) care trăiește (undeva sau într-un anumit fel); trăitor. 3. (Înv.) (Persoană) care însoțește, conduce pe cineva. – Petrece + suf. -ător.

DOOM

petrecătór (înv., reg.) (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecătóri; f. sg. și pl. petrecătoáre
petrecătorului
PETRECĂTÓR, -OÁRE, petrecători, -oare, adj., s. m. și f. 1. (Înv. și reg.) Petrecăreț. 2. (Înv.) (Persoană) care trăiește (undeva sau într-un anumit fel); trăitor. 3. (Înv.) (Persoană) care însoțește, conduce pe cineva. – Petrece + suf. -ător.

DOOM

petrecătór (înv., reg.) (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecătóri; f. sg. și pl. petrecătoáre
petrecătorului
PETRECĂTÓR, -OÁRE, petrecători, -oare, adj., s. m. și f. 1. (Înv. și reg.) Petrecăreț. 2. (Înv.) (Persoană) care trăiește (undeva sau într-un anumit fel); trăitor. 3. (Înv.) (Persoană) care însoțește, conduce pe cineva. – Petrece + suf. -ător.

DOOM

petrecătór (înv., reg.) (pe-tre-) adj. m., s. m., pl. petrecătóri; f. sg. și pl. petrecătoáre
petrefact
PETREFÁCT, petrefacte, s. n. (Geol.; înv.) Corp petrificat; fosilă. – Din germ. Petrefakt.

DOOM

petrefáct (înv.) (pe-tre-) s. n., pl. petrefácte
petrefacte
PETREFÁCT, petrefacte, s. n. (Geol.; înv.) Corp petrificat; fosilă. – Din germ. Petrefakt.

DOOM

petrefáct (înv.) (pe-tre-) s. n., pl. petrefácte
petrefactele
PETREFÁCT, petrefacte, s. n. (Geol.; înv.) Corp petrificat; fosilă. – Din germ. Petrefakt.

DOOM

petrefáct (înv.) (pe-tre-) s. n., pl. petrefácte
petrefactelor
PETREFÁCT, petrefacte, s. n. (Geol.; înv.) Corp petrificat; fosilă. – Din germ. Petrefakt.

DOOM

petrefáct (înv.) (pe-tre-) s. n., pl. petrefácte
petrefactul
PETREFÁCT, petrefacte, s. n. (Geol.; înv.) Corp petrificat; fosilă. – Din germ. Petrefakt.

DOOM

petrefáct (înv.) (pe-tre-) s. n., pl. petrefácte
petrefactului
PETREFÁCT, petrefacte, s. n. (Geol.; înv.) Corp petrificat; fosilă. – Din germ. Petrefakt.

DOOM

petrefáct (înv.) (pe-tre-) s. n., pl. petrefácte
petrei
PETRÉL, petrei, s. m. Pasăre marină de culoare albă, cu spatele și aripile cenușii, care se hrănește cu pești și trăiește în colonii (Larus canus). – Din fr. pétrel.

DOOM

petrél (pe-trel) s. m., pl. petréi, art. petréii
petreii
PETRÉL, petrei, s. m. Pasăre marină de culoare albă, cu spatele și aripile cenușii, care se hrănește cu pești și trăiește în colonii (Larus canus). – Din fr. pétrel.

DOOM

petrél (pe-trel) s. m., pl. petréi, art. petréii
petreilor
PETRÉL, petrei, s. m. Pasăre marină de culoare albă, cu spatele și aripile cenușii, care se hrănește cu pești și trăiește în colonii (Larus canus). – Din fr. pétrel.

DOOM

petrél (pe-trel) s. m., pl. petréi, art. petréii
petrel
PETRÉL, petrei, s. m. Pasăre marină de culoare albă, cu spatele și aripile cenușii, care se hrănește cu pești și trăiește în colonii (Larus canus). – Din fr. pétrel.

DOOM

petrél (pe-trel) s. m., pl. petréi, art. petréii
petrelul
PETRÉL, petrei, s. m. Pasăre marină de culoare albă, cu spatele și aripile cenușii, care se hrănește cu pești și trăiește în colonii (Larus canus). – Din fr. pétrel.

DOOM

petrél (pe-trel) s. m., pl. petréi, art. petréii
petrelului
PETRÉL, petrei, s. m. Pasăre marină de culoare albă, cu spatele și aripile cenușii, care se hrănește cu pești și trăiește în colonii (Larus canus). – Din fr. pétrel.

DOOM

petrél (pe-trel) s. m., pl. petréi, art. petréii
petreuș
frații Petreuș expr. pui de găină congelați, foarte mici, vânduți doi câte doi în aceeași pungă (în timpul dictaturii ceaușiste).
petri
PETRI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) piatră”, „pietros”, „mineral”. Var. petro-. / < it. petro-, cf. lat., gr. petra].
petricol
PETRÍCOL, petricole, s. n. Organism animal sau vegetal care trăiește pe fundurile pietroase ale apelor.
petrific
PIETRIFICÁ, pietrífic, vb. I. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete aspect de piatră, de mineral, a deveni sau a face să devină piatră, mineral; a (se) acoperi cu o crustă de piatră, de mineral; spec. a deveni sau a face să devină fosilă. ◊ Fig. A rămâne sau a face să rămână (mereu) neschimbat; a încremeni sau a face să încremenească. 2. (În basme). A (se) preface în stană de piatră; a (se) împietri. [Prez. ind. acc. și: pietrific. – Var.: petrificá vb. I] – După fr. pétrifier, germ. petrifizieren.

DOOM

pietrificá (a ~) (pie-tri-) vb., ind. prez. 3 pietrífică
petrifica
PIETRIFICÁ, pietrífic, vb. I. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete aspect de piatră, de mineral, a deveni sau a face să devină piatră, mineral; a (se) acoperi cu o crustă de piatră, de mineral; spec. a deveni sau a face să devină fosilă. ◊ Fig. A rămâne sau a face să rămână (mereu) neschimbat; a încremeni sau a face să încremenească. 2. (În basme). A (se) preface în stană de piatră; a (se) împietri. [Prez. ind. acc. și: pietrific. – Var.: petrificá vb. I] – După fr. pétrifier, germ. petrifizieren.

DOOM

pietrificá (a ~) (pie-tri-) vb., ind. prez. 3 pietrífică
petrificai
PIETRIFICÁ, pietrífic, vb. I. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete aspect de piatră, de mineral, a deveni sau a face să devină piatră, mineral; a (se) acoperi cu o crustă de piatră, de mineral; spec. a deveni sau a face să devină fosilă. ◊ Fig. A rămâne sau a face să rămână (mereu) neschimbat; a încremeni sau a face să încremenească. 2. (În basme). A (se) preface în stană de piatră; a (se) împietri. [Prez. ind. acc. și: pietrific. – Var.: petrificá vb. I] – După fr. pétrifier, germ. petrifizieren.

DOOM

pietrificá (a ~) (pie-tri-) vb., ind. prez. 3 pietrífică
petrificam
PIETRIFICÁ, pietrífic, vb. I. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete aspect de piatră, de mineral, a deveni sau a face să devină piatră, mineral; a (se) acoperi cu o crustă de piatră, de mineral; spec. a deveni sau a face să devină fosilă. ◊ Fig. A rămâne sau a face să rămână (mereu) neschimbat; a încremeni sau a face să încremenească. 2. (În basme). A (se) preface în stană de piatră; a (se) împietri. [Prez. ind. acc. și: pietrific. – Var.: petrificá vb. I] – După fr. pétrifier, germ. petrifizieren.

DOOM

pietrificá (a ~) (pie-tri-) vb., ind. prez. 3 pietrífică
petrificare
PIETRIFICÁ, pietrífic, vb. I. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete aspect de piatră, de mineral, a deveni sau a face să devină piatră, mineral; a (se) acoperi cu o crustă de piatră, de mineral; spec. a deveni sau a face să devină fosilă. ◊ Fig. A rămâne sau a face să rămână (mereu) neschimbat; a încremeni sau a face să încremenească. 2. (În basme). A (se) preface în stană de piatră; a (se) împietri. [Prez. ind. acc. și: pietrific. – Var.: petrificá vb. I] – După fr. pétrifier, germ. petrifizieren.

DOOM

pietrificá (a ~) (pie-tri-) vb., ind. prez. 3 pietrífică
petrificare
PIETRIFICÁRE, pietrificări, s. f. Acțiunea de a (se) pietrifica și rezultatul ei; spec. fosilizare. [Var.: petrificáre s. f.] – V. pietrifica.

DOOM

pietrificáre (pie-tri-) s. f., g.-d. art. pietrificắrii; pl. pietrificắri
petrificarea
PIETRIFICÁRE, pietrificări, s. f. Acțiunea de a (se) pietrifica și rezultatul ei; spec. fosilizare. [Var.: petrificáre s. f.] – V. pietrifica.

DOOM

pietrificáre (pie-tri-) s. f., g.-d. art. pietrificắrii; pl. pietrificắri
petrificară
PIETRIFICÁ, pietrífic, vb. I. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete aspect de piatră, de mineral, a deveni sau a face să devină piatră, mineral; a (se) acoperi cu o crustă de piatră, de mineral; spec. a deveni sau a face să devină fosilă. ◊ Fig. A rămâne sau a face să rămână (mereu) neschimbat; a încremeni sau a face să încremenească. 2. (În basme). A (se) preface în stană de piatră; a (se) împietri. [Prez. ind. acc. și: pietrific. – Var.: petrificá vb. I] – După fr. pétrifier, germ. petrifizieren.

DOOM

pietrificá (a ~) (pie-tri-) vb., ind. prez. 3 pietrífică
petrificarăm
PIETRIFICÁ, pietrífic, vb. I. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete aspect de piatră, de mineral, a deveni sau a face să devină piatră, mineral; a (se) acoperi cu o crustă de piatră, de mineral; spec. a deveni sau a face să devină fosilă. ◊ Fig. A rămâne sau a face să rămână (mereu) neschimbat; a încremeni sau a face să încremenească. 2. (În basme). A (se) preface în stană de piatră; a (se) împietri. [Prez. ind. acc. și: pietrific. – Var.: petrificá vb. I] – După fr. pétrifier, germ. petrifizieren.

DOOM

pietrificá (a ~) (pie-tri-) vb., ind. prez. 3 pietrífică
petrificarăți
PIETRIFICÁ, pietrífic, vb. I. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete aspect de piatră, de mineral, a deveni sau a face să devină piatră, mineral; a (se) acoperi cu o crustă de piatră, de mineral; spec. a deveni sau a face să devină fosilă. ◊ Fig. A rămâne sau a face să rămână (mereu) neschimbat; a încremeni sau a face să încremenească. 2. (În basme). A (se) preface în stană de piatră; a (se) împietri. [Prez. ind. acc. și: pietrific. – Var.: petrificá vb. I] – După fr. pétrifier, germ. petrifizieren.

DOOM

pietrificá (a ~) (pie-tri-) vb., ind. prez. 3 pietrífică
petrificase
PIETRIFICÁ, pietrífic, vb. I. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete aspect de piatră, de mineral, a deveni sau a face să devină piatră, mineral; a (se) acoperi cu o crustă de piatră, de mineral; spec. a deveni sau a face să devină fosilă. ◊ Fig. A rămâne sau a face să rămână (mereu) neschimbat; a încremeni sau a face să încremenească. 2. (În basme). A (se) preface în stană de piatră; a (se) împietri. [Prez. ind. acc. și: pietrific. – Var.: petrificá vb. I] – După fr. pétrifier, germ. petrifizieren.

DOOM

pietrificá (a ~) (pie-tri-) vb., ind. prez. 3 pietrífică
petrificasem
PIETRIFICÁ, pietrífic, vb. I. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete aspect de piatră, de mineral, a deveni sau a face să devină piatră, mineral; a (se) acoperi cu o crustă de piatră, de mineral; spec. a deveni sau a face să devină fosilă. ◊ Fig. A rămâne sau a face să rămână (mereu) neschimbat; a încremeni sau a face să încremenească. 2. (În basme). A (se) preface în stană de piatră; a (se) împietri. [Prez. ind. acc. și: pietrific. – Var.: petrificá vb. I] – După fr. pétrifier, germ. petrifizieren.

DOOM

pietrificá (a ~) (pie-tri-) vb., ind. prez. 3 pietrífică
petrificaseră
PIETRIFICÁ, pietrífic, vb. I. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete aspect de piatră, de mineral, a deveni sau a face să devină piatră, mineral; a (se) acoperi cu o crustă de piatră, de mineral; spec. a deveni sau a face să devină fosilă. ◊ Fig. A rămâne sau a face să rămână (mereu) neschimbat; a încremeni sau a face să încremenească. 2. (În basme). A (se) preface în stană de piatră; a (se) împietri. [Prez. ind. acc. și: pietrific. – Var.: petrificá vb. I] – După fr. pétrifier, germ. petrifizieren.

DOOM

pietrificá (a ~) (pie-tri-) vb., ind. prez. 3 pietrífică
petrificaserăm
PIETRIFICÁ, pietrífic, vb. I. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete aspect de piatră, de mineral, a deveni sau a face să devină piatră, mineral; a (se) acoperi cu o crustă de piatră, de mineral; spec. a deveni sau a face să devină fosilă. ◊ Fig. A rămâne sau a face să rămână (mereu) neschimbat; a încremeni sau a face să încremenească. 2. (În basme). A (se) preface în stană de piatră; a (se) împietri. [Prez. ind. acc. și: pietrific. – Var.: petrificá vb. I] – După fr. pétrifier, germ. petrifizieren.

DOOM

pietrificá (a ~) (pie-tri-) vb., ind. prez. 3 pietrífică
petrificaserăți
PIETRIFICÁ, pietrífic, vb. I. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete aspect de piatră, de mineral, a deveni sau a face să devină piatră, mineral; a (se) acoperi cu o crustă de piatră, de mineral; spec. a deveni sau a face să devină fosilă. ◊ Fig. A rămâne sau a face să rămână (mereu) neschimbat; a încremeni sau a face să încremenească. 2. (În basme). A (se) preface în stană de piatră; a (se) împietri. [Prez. ind. acc. și: pietrific. – Var.: petrificá vb. I] – După fr. pétrifier, germ. petrifizieren.

DOOM

pietrificá (a ~) (pie-tri-) vb., ind. prez. 3 pietrífică
petrificaseși
PIETRIFICÁ, pietrífic, vb. I. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete aspect de piatră, de mineral, a deveni sau a face să devină piatră, mineral; a (se) acoperi cu o crustă de piatră, de mineral; spec. a deveni sau a face să devină fosilă. ◊ Fig. A rămâne sau a face să rămână (mereu) neschimbat; a încremeni sau a face să încremenească. 2. (În basme). A (se) preface în stană de piatră; a (se) împietri. [Prez. ind. acc. și: pietrific. – Var.: petrificá vb. I] – După fr. pétrifier, germ. petrifizieren.

DOOM

pietrificá (a ~) (pie-tri-) vb., ind. prez. 3 pietrífică
petrificaseți
PIETRIFICÁ, pietrífic, vb. I. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete aspect de piatră, de mineral, a deveni sau a face să devină piatră, mineral; a (se) acoperi cu o crustă de piatră, de mineral; spec. a deveni sau a face să devină fosilă. ◊ Fig. A rămâne sau a face să rămână (mereu) neschimbat; a încremeni sau a face să încremenească. 2. (În basme). A (se) preface în stană de piatră; a (se) împietri. [Prez. ind. acc. și: pietrific. – Var.: petrificá vb. I] – După fr. pétrifier, germ. petrifizieren.

DOOM

pietrificá (a ~) (pie-tri-) vb., ind. prez. 3 pietrífică
petrificat
PIETRIFICÁ, pietrífic, vb. I. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete aspect de piatră, de mineral, a deveni sau a face să devină piatră, mineral; a (se) acoperi cu o crustă de piatră, de mineral; spec. a deveni sau a face să devină fosilă. ◊ Fig. A rămâne sau a face să rămână (mereu) neschimbat; a încremeni sau a face să încremenească. 2. (În basme). A (se) preface în stană de piatră; a (se) împietri. [Prez. ind. acc. și: pietrific. – Var.: petrificá vb. I] – După fr. pétrifier, germ. petrifizieren.

DOOM

pietrificá (a ~) (pie-tri-) vb., ind. prez. 3 pietrífică
petrificat
PIETRIFICÁT, -Ă, pietrificați, -te, adj. Care a căpătat aspect de piatră, care a fost prefăcut în piatră; spec. fosilizat. ◊ Fig. Care a rămas neschimbat, încremenit în forma inițială. ♦ Fig. înmărmurit, împietrit, înlemnit, încremenit (de uimire, de revoltă etc.). [Var.: petrificát, -ă adj.] – V. pietrifica.
petrificata
PIETRIFICÁT, -Ă, pietrificați, -te, adj. Care a căpătat aspect de piatră, care a fost prefăcut în piatră; spec. fosilizat. ◊ Fig. Care a rămas neschimbat, încremenit în forma inițială. ♦ Fig. înmărmurit, împietrit, înlemnit, încremenit (de uimire, de revoltă etc.). [Var.: petrificát, -ă adj.] – V. pietrifica.
petrificate
PIETRIFICÁT, -Ă, pietrificați, -te, adj. Care a căpătat aspect de piatră, care a fost prefăcut în piatră; spec. fosilizat. ◊ Fig. Care a rămas neschimbat, încremenit în forma inițială. ♦ Fig. înmărmurit, împietrit, înlemnit, încremenit (de uimire, de revoltă etc.). [Var.: petrificát, -ă adj.] – V. pietrifica.
petrificatei
PIETRIFICÁT, -Ă, pietrificați, -te, adj. Care a căpătat aspect de piatră, care a fost prefăcut în piatră; spec. fosilizat. ◊ Fig. Care a rămas neschimbat, încremenit în forma inițială. ♦ Fig. înmărmurit, împietrit, înlemnit, încremenit (de uimire, de revoltă etc.). [Var.: petrificát, -ă adj.] – V. pietrifica.
petrificatele
PIETRIFICÁT, -Ă, pietrificați, -te, adj. Care a căpătat aspect de piatră, care a fost prefăcut în piatră; spec. fosilizat. ◊ Fig. Care a rămas neschimbat, încremenit în forma inițială. ♦ Fig. înmărmurit, împietrit, înlemnit, încremenit (de uimire, de revoltă etc.). [Var.: petrificát, -ă adj.] – V. pietrifica.
petrificatelor
PIETRIFICÁT, -Ă, pietrificați, -te, adj. Care a căpătat aspect de piatră, care a fost prefăcut în piatră; spec. fosilizat. ◊ Fig. Care a rămas neschimbat, încremenit în forma inițială. ♦ Fig. înmărmurit, împietrit, înlemnit, încremenit (de uimire, de revoltă etc.). [Var.: petrificát, -ă adj.] – V. pietrifica.
petrificatul
PIETRIFICÁT, -Ă, pietrificați, -te, adj. Care a căpătat aspect de piatră, care a fost prefăcut în piatră; spec. fosilizat. ◊ Fig. Care a rămas neschimbat, încremenit în forma inițială. ♦ Fig. înmărmurit, împietrit, înlemnit, încremenit (de uimire, de revoltă etc.). [Var.: petrificát, -ă adj.] – V. pietrifica.
petrificatului
PIETRIFICÁT, -Ă, pietrificați, -te, adj. Care a căpătat aspect de piatră, care a fost prefăcut în piatră; spec. fosilizat. ◊ Fig. Care a rămas neschimbat, încremenit în forma inițială. ♦ Fig. înmărmurit, împietrit, înlemnit, încremenit (de uimire, de revoltă etc.). [Var.: petrificát, -ă adj.] – V. pietrifica.
petrificau
PIETRIFICÁ, pietrífic, vb. I. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete aspect de piatră, de mineral, a deveni sau a face să devină piatră, mineral; a (se) acoperi cu o crustă de piatră, de mineral; spec. a deveni sau a face să devină fosilă. ◊ Fig. A rămâne sau a face să rămână (mereu) neschimbat; a încremeni sau a face să încremenească. 2. (În basme). A (se) preface în stană de piatră; a (se) împietri. [Prez. ind. acc. și: pietrific. – Var.: petrificá vb. I] – După fr. pétrifier, germ. petrifizieren.

DOOM

pietrificá (a ~) (pie-tri-) vb., ind. prez. 3 pietrífică
petrificași
PIETRIFICÁ, pietrífic, vb. I. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete aspect de piatră, de mineral, a deveni sau a face să devină piatră, mineral; a (se) acoperi cu o crustă de piatră, de mineral; spec. a deveni sau a face să devină fosilă. ◊ Fig. A rămâne sau a face să rămână (mereu) neschimbat; a încremeni sau a face să încremenească. 2. (În basme). A (se) preface în stană de piatră; a (se) împietri. [Prez. ind. acc. și: pietrific. – Var.: petrificá vb. I] – După fr. pétrifier, germ. petrifizieren.

DOOM

pietrificá (a ~) (pie-tri-) vb., ind. prez. 3 pietrífică
petrificați
PIETRIFICÁ, pietrífic, vb. I. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete aspect de piatră, de mineral, a deveni sau a face să devină piatră, mineral; a (se) acoperi cu o crustă de piatră, de mineral; spec. a deveni sau a face să devină fosilă. ◊ Fig. A rămâne sau a face să rămână (mereu) neschimbat; a încremeni sau a face să încremenească. 2. (În basme). A (se) preface în stană de piatră; a (se) împietri. [Prez. ind. acc. și: pietrific. – Var.: petrificá vb. I] – După fr. pétrifier, germ. petrifizieren.

DOOM

pietrificá (a ~) (pie-tri-) vb., ind. prez. 3 pietrífică
petrificați
PIETRIFICÁT, -Ă, pietrificați, -te, adj. Care a căpătat aspect de piatră, care a fost prefăcut în piatră; spec. fosilizat. ◊ Fig. Care a rămas neschimbat, încremenit în forma inițială. ♦ Fig. înmărmurit, împietrit, înlemnit, încremenit (de uimire, de revoltă etc.). [Var.: petrificát, -ă adj.] – V. pietrifica.
petrificația
PETRIFICÁȚIE, petrificații, s. f. (Înv.) Pietrificare. – Din fr. pétrification.

DOOM

petrificáție (înv.) (pe-tri-, -ți-e) s. f., art. petrificáția (-ți-a), g.-d. art. petrificáției; pl. petrificáții, art. petrificáțiile (-ți-i-)
petrificație
PETRIFICÁȚIE, petrificații, s. f. (Înv.) Pietrificare. – Din fr. pétrification.

DOOM

petrificáție (înv.) (pe-tri-, -ți-e) s. f., art. petrificáția (-ți-a), g.-d. art. petrificáției; pl. petrificáții, art. petrificáțiile (-ți-i-)
petrificației
PETRIFICÁȚIE, petrificații, s. f. (Înv.) Pietrificare. – Din fr. pétrification.

DOOM

petrificáție (înv.) (pe-tri-, -ți-e) s. f., art. petrificáția (-ți-a), g.-d. art. petrificáției; pl. petrificáții, art. petrificáțiile (-ți-i-)
petrificații
PIETRIFICÁT, -Ă, pietrificați, -te, adj. Care a căpătat aspect de piatră, care a fost prefăcut în piatră; spec. fosilizat. ◊ Fig. Care a rămas neschimbat, încremenit în forma inițială. ♦ Fig. înmărmurit, împietrit, înlemnit, încremenit (de uimire, de revoltă etc.). [Var.: petrificát, -ă adj.] – V. pietrifica.
petrificații
PETRIFICÁȚIE, petrificații, s. f. (Înv.) Pietrificare. – Din fr. pétrification.

DOOM

petrificáție (înv.) (pe-tri-, -ți-e) s. f., art. petrificáția (-ți-a), g.-d. art. petrificáției; pl. petrificáții, art. petrificáțiile (-ți-i-)
petrificațiile
PETRIFICÁȚIE, petrificații, s. f. (Înv.) Pietrificare. – Din fr. pétrification.

DOOM

petrificáție (înv.) (pe-tri-, -ți-e) s. f., art. petrificáția (-ți-a), g.-d. art. petrificáției; pl. petrificáții, art. petrificáțiile (-ți-i-)
petrificațiilor
PETRIFICÁȚIE, petrificații, s. f. (Înv.) Pietrificare. – Din fr. pétrification.

DOOM

petrificáție (înv.) (pe-tri-, -ți-e) s. f., art. petrificáția (-ți-a), g.-d. art. petrificáției; pl. petrificáții, art. petrificáțiile (-ți-i-)
petrificaților
PIETRIFICÁT, -Ă, pietrificați, -te, adj. Care a căpătat aspect de piatră, care a fost prefăcut în piatră; spec. fosilizat. ◊ Fig. Care a rămas neschimbat, încremenit în forma inițială. ♦ Fig. înmărmurit, împietrit, înlemnit, încremenit (de uimire, de revoltă etc.). [Var.: petrificát, -ă adj.] – V. pietrifica.
petrifice
PIETRIFICÁ, pietrífic, vb. I. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete aspect de piatră, de mineral, a deveni sau a face să devină piatră, mineral; a (se) acoperi cu o crustă de piatră, de mineral; spec. a deveni sau a face să devină fosilă. ◊ Fig. A rămâne sau a face să rămână (mereu) neschimbat; a încremeni sau a face să încremenească. 2. (În basme). A (se) preface în stană de piatră; a (se) împietri. [Prez. ind. acc. și: pietrific. – Var.: petrificá vb. I] – După fr. pétrifier, germ. petrifizieren.

DOOM

pietrificá (a ~) (pie-tri-) vb., ind. prez. 3 pietrífică
petrifici
PIETRIFICÁ, pietrífic, vb. I. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete aspect de piatră, de mineral, a deveni sau a face să devină piatră, mineral; a (se) acoperi cu o crustă de piatră, de mineral; spec. a deveni sau a face să devină fosilă. ◊ Fig. A rămâne sau a face să rămână (mereu) neschimbat; a încremeni sau a face să încremenească. 2. (În basme). A (se) preface în stană de piatră; a (se) împietri. [Prez. ind. acc. și: pietrific. – Var.: petrificá vb. I] – După fr. pétrifier, germ. petrifizieren.

DOOM

pietrificá (a ~) (pie-tri-) vb., ind. prez. 3 pietrífică
petrificând
PIETRIFICÁ, pietrífic, vb. I. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete aspect de piatră, de mineral, a deveni sau a face să devină piatră, mineral; a (se) acoperi cu o crustă de piatră, de mineral; spec. a deveni sau a face să devină fosilă. ◊ Fig. A rămâne sau a face să rămână (mereu) neschimbat; a încremeni sau a face să încremenească. 2. (În basme). A (se) preface în stană de piatră; a (se) împietri. [Prez. ind. acc. și: pietrific. – Var.: petrificá vb. I] – După fr. pétrifier, germ. petrifizieren.

DOOM

pietrificá (a ~) (pie-tri-) vb., ind. prez. 3 pietrífică
petrificînd
PIETRIFICÁ, pietrífic, vb. I. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete aspect de piatră, de mineral, a deveni sau a face să devină piatră, mineral; a (se) acoperi cu o crustă de piatră, de mineral; spec. a deveni sau a face să devină fosilă. ◊ Fig. A rămâne sau a face să rămână (mereu) neschimbat; a încremeni sau a face să încremenească. 2. (În basme). A (se) preface în stană de piatră; a (se) împietri. [Prez. ind. acc. și: pietrific. – Var.: petrificá vb. I] – După fr. pétrifier, germ. petrifizieren.

DOOM

pietrificá (a ~) (pie-tri-) vb., ind. prez. 3 pietrífică
petrificări
PIETRIFICÁRE, pietrificări, s. f. Acțiunea de a (se) pietrifica și rezultatul ei; spec. fosilizare. [Var.: petrificáre s. f.] – V. pietrifica.

DOOM

pietrificáre (pie-tri-) s. f., g.-d. art. pietrificắrii; pl. pietrificắri
petrificării
PIETRIFICÁRE, pietrificări, s. f. Acțiunea de a (se) pietrifica și rezultatul ei; spec. fosilizare. [Var.: petrificáre s. f.] – V. pietrifica.

DOOM

pietrificáre (pie-tri-) s. f., g.-d. art. pietrificắrii; pl. pietrificắri
petrificările
PIETRIFICÁRE, pietrificări, s. f. Acțiunea de a (se) pietrifica și rezultatul ei; spec. fosilizare. [Var.: petrificáre s. f.] – V. pietrifica.

DOOM

pietrificáre (pie-tri-) s. f., g.-d. art. pietrificắrii; pl. pietrificắri
petrificărilor
PIETRIFICÁRE, pietrificări, s. f. Acțiunea de a (se) pietrifica și rezultatul ei; spec. fosilizare. [Var.: petrificáre s. f.] – V. pietrifica.

DOOM

pietrificáre (pie-tri-) s. f., g.-d. art. pietrificắrii; pl. pietrificắri
petrinjel
PETRINJÉL s. m. v. pătrunjel.
petrisaj
PETRISÁJ s.n. Procedeu de masaj cu mâna, constând din apăsarea și frământarea țesuturilor. [< fr. pétrissage].
petrisaje
PETRISÁJ s.n. Procedeu de masaj cu mâna, constând din apăsarea și frământarea țesuturilor. [< fr. pétrissage].
petrisajele
PETRISÁJ s.n. Procedeu de masaj cu mâna, constând din apăsarea și frământarea țesuturilor. [< fr. pétrissage].
petrisajelor
PETRISÁJ s.n. Procedeu de masaj cu mâna, constând din apăsarea și frământarea țesuturilor. [< fr. pétrissage].
petrisajul
PETRISÁJ s.n. Procedeu de masaj cu mâna, constând din apăsarea și frământarea țesuturilor. [< fr. pétrissage].
petrisajului
PETRISÁJ s.n. Procedeu de masaj cu mâna, constând din apăsarea și frământarea țesuturilor. [< fr. pétrissage].
petro
PETRO- v. petri-.
petrochimia
PETROCHIMÍE s. f. 1. Ramură a industriei chimice care prelucrează țițeiul cu derivatele lui, gazele de sondă și de rafinărie, gazul metan, în scopul transformării lor în produse chimice (semifabricate sau finite) cu valoare mult mai ridicată. 2. Ramură a petrografiei care se ocupă cu studiul chimic complex al rocilor și cu clasificarea lor chimică. – Din fr. pétrochimie.

DOOM

petrochimíe (pe-tro-) s. f., art. petrochimía, g.-d. petrochimíi, art. petrochimíei
petrochimic
PETROCHÍMIC, -Ă, petrochimici, -ce, adj. Care ține de petrochimie, privitor la petrochimie, specific pentru petrochimie; (despre produse) care este fabricat din țiței sau din derivate ale acestuia. – Din fr. pétrochimique.

DOOM

petrochímic (pe-tro-) adj. m., pl. petrochímici; f. petrochímică, pl. petrochímice
petrochimica
PETROCHÍMIC, -Ă, petrochimici, -ce, adj. Care ține de petrochimie, privitor la petrochimie, specific pentru petrochimie; (despre produse) care este fabricat din țiței sau din derivate ale acestuia. – Din fr. pétrochimique.

DOOM

petrochímic (pe-tro-) adj. m., pl. petrochímici; f. petrochímică, pl. petrochímice
petrochimice
PETROCHÍMIC, -Ă, petrochimici, -ce, adj. Care ține de petrochimie, privitor la petrochimie, specific pentru petrochimie; (despre produse) care este fabricat din țiței sau din derivate ale acestuia. – Din fr. pétrochimique.

DOOM

petrochímic (pe-tro-) adj. m., pl. petrochímici; f. petrochímică, pl. petrochímice
petrochimicei
PETROCHÍMIC, -Ă, petrochimici, -ce, adj. Care ține de petrochimie, privitor la petrochimie, specific pentru petrochimie; (despre produse) care este fabricat din țiței sau din derivate ale acestuia. – Din fr. pétrochimique.

DOOM

petrochímic (pe-tro-) adj. m., pl. petrochímici; f. petrochímică, pl. petrochímice
petrochimicele
PETROCHÍMIC, -Ă, petrochimici, -ce, adj. Care ține de petrochimie, privitor la petrochimie, specific pentru petrochimie; (despre produse) care este fabricat din țiței sau din derivate ale acestuia. – Din fr. pétrochimique.

DOOM

petrochímic (pe-tro-) adj. m., pl. petrochímici; f. petrochímică, pl. petrochímice
petrochimicelor
PETROCHÍMIC, -Ă, petrochimici, -ce, adj. Care ține de petrochimie, privitor la petrochimie, specific pentru petrochimie; (despre produse) care este fabricat din țiței sau din derivate ale acestuia. – Din fr. pétrochimique.

DOOM

petrochímic (pe-tro-) adj. m., pl. petrochímici; f. petrochímică, pl. petrochímice
petrochimici
PETROCHÍMIC, -Ă, petrochimici, -ce, adj. Care ține de petrochimie, privitor la petrochimie, specific pentru petrochimie; (despre produse) care este fabricat din țiței sau din derivate ale acestuia. – Din fr. pétrochimique.

DOOM

petrochímic (pe-tro-) adj. m., pl. petrochímici; f. petrochímică, pl. petrochímice
petrochimicii
PETROCHÍMIC, -Ă, petrochimici, -ce, adj. Care ține de petrochimie, privitor la petrochimie, specific pentru petrochimie; (despre produse) care este fabricat din țiței sau din derivate ale acestuia. – Din fr. pétrochimique.

DOOM

petrochímic (pe-tro-) adj. m., pl. petrochímici; f. petrochímică, pl. petrochímice
petrochimicilor
PETROCHÍMIC, -Ă, petrochimici, -ce, adj. Care ține de petrochimie, privitor la petrochimie, specific pentru petrochimie; (despre produse) care este fabricat din țiței sau din derivate ale acestuia. – Din fr. pétrochimique.

DOOM

petrochímic (pe-tro-) adj. m., pl. petrochímici; f. petrochímică, pl. petrochímice
petrochimicul
PETROCHÍMIC, -Ă, petrochimici, -ce, adj. Care ține de petrochimie, privitor la petrochimie, specific pentru petrochimie; (despre produse) care este fabricat din țiței sau din derivate ale acestuia. – Din fr. pétrochimique.

DOOM

petrochímic (pe-tro-) adj. m., pl. petrochímici; f. petrochímică, pl. petrochímice
petrochimicului
PETROCHÍMIC, -Ă, petrochimici, -ce, adj. Care ține de petrochimie, privitor la petrochimie, specific pentru petrochimie; (despre produse) care este fabricat din țiței sau din derivate ale acestuia. – Din fr. pétrochimique.

DOOM

petrochímic (pe-tro-) adj. m., pl. petrochímici; f. petrochímică, pl. petrochímice
petrochimie
PETROCHIMÍE s. f. 1. Ramură a industriei chimice care prelucrează țițeiul cu derivatele lui, gazele de sondă și de rafinărie, gazul metan, în scopul transformării lor în produse chimice (semifabricate sau finite) cu valoare mult mai ridicată. 2. Ramură a petrografiei care se ocupă cu studiul chimic complex al rocilor și cu clasificarea lor chimică. – Din fr. pétrochimie.

DOOM

petrochimíe (pe-tro-) s. f., art. petrochimía, g.-d. petrochimíi, art. petrochimíei
petrochimiei
PETROCHIMÍE s. f. 1. Ramură a industriei chimice care prelucrează țițeiul cu derivatele lui, gazele de sondă și de rafinărie, gazul metan, în scopul transformării lor în produse chimice (semifabricate sau finite) cu valoare mult mai ridicată. 2. Ramură a petrografiei care se ocupă cu studiul chimic complex al rocilor și cu clasificarea lor chimică. – Din fr. pétrochimie.

DOOM

petrochimíe (pe-tro-) s. f., art. petrochimía, g.-d. petrochimíi, art. petrochimíei
petrochimii
PETROCHIMÍE s. f. 1. Ramură a industriei chimice care prelucrează țițeiul cu derivatele lui, gazele de sondă și de rafinărie, gazul metan, în scopul transformării lor în produse chimice (semifabricate sau finite) cu valoare mult mai ridicată. 2. Ramură a petrografiei care se ocupă cu studiul chimic complex al rocilor și cu clasificarea lor chimică. – Din fr. pétrochimie.

DOOM

petrochimíe (pe-tro-) s. f., art. petrochimía, g.-d. petrochimíi, art. petrochimíei
petrochimist
PETROCHIMÍST, -Ă, petrochimiști, -ste, s. m. și f. Persoană care lucrează în domeniul petrochimiei; specialist în petrochimie. – Din fr. pétrochimiste.

DOOM

petrochimístă (pe-tro-) s. f., g.-d. art. petrochimístei; pl. petrochimíste
petrochimista
PETROCHIMÍST, -Ă, petrochimiști, -ste, s. m. și f. Persoană care lucrează în domeniul petrochimiei; specialist în petrochimie. – Din fr. pétrochimiste.

DOOM

petrochimístă (pe-tro-) s. f., g.-d. art. petrochimístei; pl. petrochimíste
petrochimiste
PETROCHIMÍST, -Ă, petrochimiști, -ste, s. m. și f. Persoană care lucrează în domeniul petrochimiei; specialist în petrochimie. – Din fr. pétrochimiste.

DOOM

petrochimístă (pe-tro-) s. f., g.-d. art. petrochimístei; pl. petrochimíste
petrochimistei
PETROCHIMÍST, -Ă, petrochimiști, -ste, s. m. și f. Persoană care lucrează în domeniul petrochimiei; specialist în petrochimie. – Din fr. pétrochimiste.

DOOM

petrochimístă (pe-tro-) s. f., g.-d. art. petrochimístei; pl. petrochimíste
petrochimistele
PETROCHIMÍST, -Ă, petrochimiști, -ste, s. m. și f. Persoană care lucrează în domeniul petrochimiei; specialist în petrochimie. – Din fr. pétrochimiste.

DOOM

petrochimístă (pe-tro-) s. f., g.-d. art. petrochimístei; pl. petrochimíste
petrochimistelor
PETROCHIMÍST, -Ă, petrochimiști, -ste, s. m. și f. Persoană care lucrează în domeniul petrochimiei; specialist în petrochimie. – Din fr. pétrochimiste.

DOOM

petrochimístă (pe-tro-) s. f., g.-d. art. petrochimístei; pl. petrochimíste
petrochimistul
PETROCHIMÍST, -Ă, petrochimiști, -ste, s. m. și f. Persoană care lucrează în domeniul petrochimiei; specialist în petrochimie. – Din fr. pétrochimiste.

DOOM

petrochimístă (pe-tro-) s. f., g.-d. art. petrochimístei; pl. petrochimíste
petrochimistului
PETROCHIMÍST, -Ă, petrochimiști, -ste, s. m. și f. Persoană care lucrează în domeniul petrochimiei; specialist în petrochimie. – Din fr. pétrochimiste.

DOOM

petrochimístă (pe-tro-) s. f., g.-d. art. petrochimístei; pl. petrochimíste
petrochimiști
PETROCHIMÍST, -Ă, petrochimiști, -ste, s. m. și f. Persoană care lucrează în domeniul petrochimiei; specialist în petrochimie. – Din fr. pétrochimiste.

DOOM

petrochimístă (pe-tro-) s. f., g.-d. art. petrochimístei; pl. petrochimíste
petrochimiștii
PETROCHIMÍST, -Ă, petrochimiști, -ste, s. m. și f. Persoană care lucrează în domeniul petrochimiei; specialist în petrochimie. – Din fr. pétrochimiste.

DOOM

petrochimístă (pe-tro-) s. f., g.-d. art. petrochimístei; pl. petrochimíste
petrochimiștilor
PETROCHIMÍST, -Ă, petrochimiști, -ste, s. m. și f. Persoană care lucrează în domeniul petrochimiei; specialist în petrochimie. – Din fr. pétrochimiste.

DOOM

petrochimístă (pe-tro-) s. f., g.-d. art. petrochimístei; pl. petrochimíste
petrodolar
PETRODOLÁR, petrodolari, s. n. Dolar american obținut prin vânzarea petrolului de către țările exportatoare de petrol. – Din fr. pétrodollar.

DOOM

*petrodolár (pe-tro-) s. m., pl. petrodolári
petrodolari
PETRODOLÁR, petrodolari, s. n. Dolar american obținut prin vânzarea petrolului de către țările exportatoare de petrol. – Din fr. pétrodollar.

DOOM

*petrodolár (pe-tro-) s. m., pl. petrodolári
petrodolarii
PETRODOLÁR, petrodolari, s. n. Dolar american obținut prin vânzarea petrolului de către țările exportatoare de petrol. – Din fr. pétrodollar.

DOOM

*petrodolár (pe-tro-) s. m., pl. petrodolári
petrodolarilor
PETRODOLÁR, petrodolari, s. n. Dolar american obținut prin vânzarea petrolului de către țările exportatoare de petrol. – Din fr. pétrodollar.

DOOM

*petrodolár (pe-tro-) s. m., pl. petrodolári
petrodolarul
PETRODOLÁR, petrodolari, s. n. Dolar american obținut prin vânzarea petrolului de către țările exportatoare de petrol. – Din fr. pétrodollar.

DOOM

*petrodolár (pe-tro-) s. m., pl. petrodolári
petrodolarului
PETRODOLÁR, petrodolari, s. n. Dolar american obținut prin vânzarea petrolului de către țările exportatoare de petrol. – Din fr. pétrodollar.

DOOM

*petrodolár (pe-tro-) s. m., pl. petrodolári
petroduroscoape
PETRODUROSCÓP, petroduroscoape, s. n. Instrument pentru măsurarea durității rocilor în zăcământ, în scopul determinării comportării lor la perforare și la prelucrare. – Din germ. Petroduroskope, rus. petroduroskop.

DOOM

!petroduroscóp (pe-tro-, -ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. petroduroscoápe
petroduroscoapele
PETRODUROSCÓP, petroduroscoape, s. n. Instrument pentru măsurarea durității rocilor în zăcământ, în scopul determinării comportării lor la perforare și la prelucrare. – Din germ. Petroduroskope, rus. petroduroskop.

DOOM

!petroduroscóp (pe-tro-, -ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. petroduroscoápe
petroduroscoapelor
PETRODUROSCÓP, petroduroscoape, s. n. Instrument pentru măsurarea durității rocilor în zăcământ, în scopul determinării comportării lor la perforare și la prelucrare. – Din germ. Petroduroskope, rus. petroduroskop.

DOOM

!petroduroscóp (pe-tro-, -ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. petroduroscoápe
petroduroscop
PETRODUROSCÓP, petroduroscoape, s. n. Instrument pentru măsurarea durității rocilor în zăcământ, în scopul determinării comportării lor la perforare și la prelucrare. – Din germ. Petroduroskope, rus. petroduroskop.

DOOM

!petroduroscóp (pe-tro-, -ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. petroduroscoápe
petroduroscopul
PETRODUROSCÓP, petroduroscoape, s. n. Instrument pentru măsurarea durității rocilor în zăcământ, în scopul determinării comportării lor la perforare și la prelucrare. – Din germ. Petroduroskope, rus. petroduroskop.

DOOM

!petroduroscóp (pe-tro-, -ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. petroduroscoápe
petroduroscopului
PETRODUROSCÓP, petroduroscoape, s. n. Instrument pentru măsurarea durității rocilor în zăcământ, în scopul determinării comportării lor la perforare și la prelucrare. – Din germ. Petroduroskope, rus. petroduroskop.

DOOM

!petroduroscóp (pe-tro-, -ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. petroduroscoápe
petrofil
PETROFÍL, -Ă, petrofili, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care s-a dezvoltat în interiorul pietrelor. – Din fr. pétrophyle.
petrofila
PETROFÍL, -Ă, petrofili, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care s-a dezvoltat în interiorul pietrelor. – Din fr. pétrophyle.
petrofile
PETROFÍL, -Ă, petrofili, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care s-a dezvoltat în interiorul pietrelor. – Din fr. pétrophyle.
petrofilei
PETROFÍL, -Ă, petrofili, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care s-a dezvoltat în interiorul pietrelor. – Din fr. pétrophyle.
petrofilele
PETROFÍL, -Ă, petrofili, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care s-a dezvoltat în interiorul pietrelor. – Din fr. pétrophyle.
petrofilelor
PETROFÍL, -Ă, petrofili, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care s-a dezvoltat în interiorul pietrelor. – Din fr. pétrophyle.
petrofili
PETROFÍL, -Ă, petrofili, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care s-a dezvoltat în interiorul pietrelor. – Din fr. pétrophyle.
petrofilii
PETROFÍL, -Ă, petrofili, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care s-a dezvoltat în interiorul pietrelor. – Din fr. pétrophyle.
petrofililor
PETROFÍL, -Ă, petrofili, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care s-a dezvoltat în interiorul pietrelor. – Din fr. pétrophyle.
petrofilul
PETROFÍL, -Ă, petrofili, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care s-a dezvoltat în interiorul pietrelor. – Din fr. pétrophyle.
petrofilului
PETROFÍL, -Ă, petrofili, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care s-a dezvoltat în interiorul pietrelor. – Din fr. pétrophyle.
petrofit
PETROFÍT, -Ă adj. (Despre plante) Care se dezvoltă în interiorul pietrelor. [< fr. pétrophyte, cf. gr. petra – piatră, phyton – plantă].
petrogenetic
PETROGENÉTIC, -Ă, petrogenetici, -ce, adj. Referitor la petrogeneză, de petrogeneză. – Din germ. petrogenetisch, engl. petrogenetic.
petrogenetica
PETROGENÉTIC, -Ă, petrogenetici, -ce, adj. Referitor la petrogeneză, de petrogeneză. – Din germ. petrogenetisch, engl. petrogenetic.
petrogenetice
PETROGENÉTIC, -Ă, petrogenetici, -ce, adj. Referitor la petrogeneză, de petrogeneză. – Din germ. petrogenetisch, engl. petrogenetic.
petrogeneticei
PETROGENÉTIC, -Ă, petrogenetici, -ce, adj. Referitor la petrogeneză, de petrogeneză. – Din germ. petrogenetisch, engl. petrogenetic.
petrogeneticele
PETROGENÉTIC, -Ă, petrogenetici, -ce, adj. Referitor la petrogeneză, de petrogeneză. – Din germ. petrogenetisch, engl. petrogenetic.
petrogeneticelor
PETROGENÉTIC, -Ă, petrogenetici, -ce, adj. Referitor la petrogeneză, de petrogeneză. – Din germ. petrogenetisch, engl. petrogenetic.
petrogenetici
PETROGENÉTIC, -Ă, petrogenetici, -ce, adj. Referitor la petrogeneză, de petrogeneză. – Din germ. petrogenetisch, engl. petrogenetic.
petrogeneticii
PETROGENÉTIC, -Ă, petrogenetici, -ce, adj. Referitor la petrogeneză, de petrogeneză. – Din germ. petrogenetisch, engl. petrogenetic.
petrogeneticilor
PETROGENÉTIC, -Ă, petrogenetici, -ce, adj. Referitor la petrogeneză, de petrogeneză. – Din germ. petrogenetisch, engl. petrogenetic.
petrogeneticul
PETROGENÉTIC, -Ă, petrogenetici, -ce, adj. Referitor la petrogeneză, de petrogeneză. – Din germ. petrogenetisch, engl. petrogenetic.
petrogeneticului
PETROGENÉTIC, -Ă, petrogenetici, -ce, adj. Referitor la petrogeneză, de petrogeneză. – Din germ. petrogenetisch, engl. petrogenetic.
petrogeneza
PETROGENÉZĂ s. f. Ramură a geologiei care studiază proveniența rocilor. – Din fr. pétrogenèse.
petrogeneze
PETROGENÉZĂ s. f. Ramură a geologiei care studiază proveniența rocilor. – Din fr. pétrogenèse.
petrogenezei
PETROGENÉZĂ s. f. Ramură a geologiei care studiază proveniența rocilor. – Din fr. pétrogenèse.
petrogenezele
PETROGENÉZĂ s. f. Ramură a geologiei care studiază proveniența rocilor. – Din fr. pétrogenèse.
petrogenezelor
PETROGENÉZĂ s. f. Ramură a geologiei care studiază proveniența rocilor. – Din fr. pétrogenèse.
petroglifa
PETROGLÍFĂ, petroglife, s. f. 1. Rocă șlefuită grosolan pe cale naturală sau sculptată rudimentar cu mâna. 2. Desen incizat pe rocă. – Din fr. pétroglyphe.

DOOM

petroglífă (pe-tro-gli-) s. f., g.-d. art. petroglífei; pl. petroglífe
petroglife
PETROGLÍFĂ, petroglife, s. f. 1. Rocă șlefuită grosolan pe cale naturală sau sculptată rudimentar cu mâna. 2. Desen incizat pe rocă. – Din fr. pétroglyphe.

DOOM

petroglífă (pe-tro-gli-) s. f., g.-d. art. petroglífei; pl. petroglífe
petroglifei
PETROGLÍFĂ, petroglife, s. f. 1. Rocă șlefuită grosolan pe cale naturală sau sculptată rudimentar cu mâna. 2. Desen incizat pe rocă. – Din fr. pétroglyphe.

DOOM

petroglífă (pe-tro-gli-) s. f., g.-d. art. petroglífei; pl. petroglífe
petroglifele
PETROGLÍFĂ, petroglife, s. f. 1. Rocă șlefuită grosolan pe cale naturală sau sculptată rudimentar cu mâna. 2. Desen incizat pe rocă. – Din fr. pétroglyphe.

DOOM

petroglífă (pe-tro-gli-) s. f., g.-d. art. petroglífei; pl. petroglífe
petroglifelor
PETROGLÍFĂ, petroglife, s. f. 1. Rocă șlefuită grosolan pe cale naturală sau sculptată rudimentar cu mâna. 2. Desen incizat pe rocă. – Din fr. pétroglyphe.

DOOM

petroglífă (pe-tro-gli-) s. f., g.-d. art. petroglífei; pl. petroglífe
petrograf
PETROGRÁF, -Ă, petrografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în petrografie. – Din fr. pétrographe.

DOOM

petrográfă (rar) (pe-tro-gra-) s. f., g.-d. art. petrográfei; pl. petrográfe
petrografa
PETROGRÁF, -Ă, petrografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în petrografie. – Din fr. pétrographe.

DOOM

petrográfă (rar) (pe-tro-gra-) s. f., g.-d. art. petrográfei; pl. petrográfe
petrografe
PETROGRÁF, -Ă, petrografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în petrografie. – Din fr. pétrographe.

DOOM

petrográfă (rar) (pe-tro-gra-) s. f., g.-d. art. petrográfei; pl. petrográfe
petrografei
PETROGRÁF, -Ă, petrografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în petrografie. – Din fr. pétrographe.

DOOM

petrográfă (rar) (pe-tro-gra-) s. f., g.-d. art. petrográfei; pl. petrográfe
petrografele
PETROGRÁF, -Ă, petrografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în petrografie. – Din fr. pétrographe.

DOOM

petrográfă (rar) (pe-tro-gra-) s. f., g.-d. art. petrográfei; pl. petrográfe
petrografelor
PETROGRÁF, -Ă, petrografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în petrografie. – Din fr. pétrographe.

DOOM

petrográfă (rar) (pe-tro-gra-) s. f., g.-d. art. petrográfei; pl. petrográfe
petrografi
PETROGRÁF, -Ă, petrografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în petrografie. – Din fr. pétrographe.

DOOM

petrográfă (rar) (pe-tro-gra-) s. f., g.-d. art. petrográfei; pl. petrográfe
petrografia
PETROGRAFÍE s. f. Ramură a geologiei care se ocupă cu studiul rocilor din punctul de vedere al compoziției lor mineralogice și chimice, al formării lor, al transformărilor pe care le suferă, al răspândirii lor în scoarța Pământului etc. – Din fr. pétrographie.

DOOM

petrografíe (pe-tro-gra-) s. f., art. petrografía, g.-d. petrografíi, art. petrografíei
petrografic
PETROGRÁFIC, -Ă, petrografici, -ce, adj. Care aparține petrografiei, privitor la petrografie. – Din fr. pétrographique.

DOOM

petrográfic (pe-tro-gra-) adj. m., pl. petrográfici; f. petrográfică, pl. petrográfice
petrografica
PETROGRÁFIC, -Ă, petrografici, -ce, adj. Care aparține petrografiei, privitor la petrografie. – Din fr. pétrographique.

DOOM

petrográfic (pe-tro-gra-) adj. m., pl. petrográfici; f. petrográfică, pl. petrográfice
petrografice
PETROGRÁFIC, -Ă, petrografici, -ce, adj. Care aparține petrografiei, privitor la petrografie. – Din fr. pétrographique.

DOOM

petrográfic (pe-tro-gra-) adj. m., pl. petrográfici; f. petrográfică, pl. petrográfice
petrograficei
PETROGRÁFIC, -Ă, petrografici, -ce, adj. Care aparține petrografiei, privitor la petrografie. – Din fr. pétrographique.

DOOM

petrográfic (pe-tro-gra-) adj. m., pl. petrográfici; f. petrográfică, pl. petrográfice
petrograficele
PETROGRÁFIC, -Ă, petrografici, -ce, adj. Care aparține petrografiei, privitor la petrografie. – Din fr. pétrographique.

DOOM

petrográfic (pe-tro-gra-) adj. m., pl. petrográfici; f. petrográfică, pl. petrográfice
petrograficelor
PETROGRÁFIC, -Ă, petrografici, -ce, adj. Care aparține petrografiei, privitor la petrografie. – Din fr. pétrographique.

DOOM

petrográfic (pe-tro-gra-) adj. m., pl. petrográfici; f. petrográfică, pl. petrográfice
petrografici
PETROGRÁFIC, -Ă, petrografici, -ce, adj. Care aparține petrografiei, privitor la petrografie. – Din fr. pétrographique.

DOOM

petrográfic (pe-tro-gra-) adj. m., pl. petrográfici; f. petrográfică, pl. petrográfice
petrograficii
PETROGRÁFIC, -Ă, petrografici, -ce, adj. Care aparține petrografiei, privitor la petrografie. – Din fr. pétrographique.

DOOM

petrográfic (pe-tro-gra-) adj. m., pl. petrográfici; f. petrográfică, pl. petrográfice
petrograficilor
PETROGRÁFIC, -Ă, petrografici, -ce, adj. Care aparține petrografiei, privitor la petrografie. – Din fr. pétrographique.

DOOM

petrográfic (pe-tro-gra-) adj. m., pl. petrográfici; f. petrográfică, pl. petrográfice
petrograficul
PETROGRÁFIC, -Ă, petrografici, -ce, adj. Care aparține petrografiei, privitor la petrografie. – Din fr. pétrographique.

DOOM

petrográfic (pe-tro-gra-) adj. m., pl. petrográfici; f. petrográfică, pl. petrográfice
petrograficului
PETROGRÁFIC, -Ă, petrografici, -ce, adj. Care aparține petrografiei, privitor la petrografie. – Din fr. pétrographique.

DOOM

petrográfic (pe-tro-gra-) adj. m., pl. petrográfici; f. petrográfică, pl. petrográfice
petrografie
PETROGRAFÍE s. f. Ramură a geologiei care se ocupă cu studiul rocilor din punctul de vedere al compoziției lor mineralogice și chimice, al formării lor, al transformărilor pe care le suferă, al răspândirii lor în scoarța Pământului etc. – Din fr. pétrographie.

DOOM

petrografíe (pe-tro-gra-) s. f., art. petrografía, g.-d. petrografíi, art. petrografíei
petrografiei
PETROGRAFÍE s. f. Ramură a geologiei care se ocupă cu studiul rocilor din punctul de vedere al compoziției lor mineralogice și chimice, al formării lor, al transformărilor pe care le suferă, al răspândirii lor în scoarța Pământului etc. – Din fr. pétrographie.

DOOM

petrografíe (pe-tro-gra-) s. f., art. petrografía, g.-d. petrografíi, art. petrografíei
petrografii
PETROGRÁF, -Ă, petrografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în petrografie. – Din fr. pétrographe.

DOOM

petrográfă (rar) (pe-tro-gra-) s. f., g.-d. art. petrográfei; pl. petrográfe
petrografii
PETROGRAFÍE s. f. Ramură a geologiei care se ocupă cu studiul rocilor din punctul de vedere al compoziției lor mineralogice și chimice, al formării lor, al transformărilor pe care le suferă, al răspândirii lor în scoarța Pământului etc. – Din fr. pétrographie.

DOOM

petrografíe (pe-tro-gra-) s. f., art. petrografía, g.-d. petrografíi, art. petrografíei
petrografiile
PETROGRAFÍE s. f. Ramură a geologiei care se ocupă cu studiul rocilor din punctul de vedere al compoziției lor mineralogice și chimice, al formării lor, al transformărilor pe care le suferă, al răspândirii lor în scoarța Pământului etc. – Din fr. pétrographie.

DOOM

petrografíe (pe-tro-gra-) s. f., art. petrografía, g.-d. petrografíi, art. petrografíei
petrografiilor
PETROGRAFÍE s. f. Ramură a geologiei care se ocupă cu studiul rocilor din punctul de vedere al compoziției lor mineralogice și chimice, al formării lor, al transformărilor pe care le suferă, al răspândirii lor în scoarța Pământului etc. – Din fr. pétrographie.

DOOM

petrografíe (pe-tro-gra-) s. f., art. petrografía, g.-d. petrografíi, art. petrografíei
petrografilor
PETROGRÁF, -Ă, petrografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în petrografie. – Din fr. pétrographe.

DOOM

petrográfă (rar) (pe-tro-gra-) s. f., g.-d. art. petrográfei; pl. petrográfe
petrograful
PETROGRÁF, -Ă, petrografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în petrografie. – Din fr. pétrographe.

DOOM

petrográfă (rar) (pe-tro-gra-) s. f., g.-d. art. petrográfei; pl. petrográfe
petrografului
PETROGRÁF, -Ă, petrografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în petrografie. – Din fr. pétrographe.

DOOM

petrográfă (rar) (pe-tro-gra-) s. f., g.-d. art. petrográfei; pl. petrográfe
petrol
PETRÓL, (3) petroluri, s. n. 1. Rocă sedimentară lichidă, uleioasă, de culoare brună-negricioasă, mai rar gălbuie, cu reflexe albastre-verzui, cu miros specific, formată dintr-un amestec natural de hidrocarburi și de alți compuși organici, care se extrage din pământ și care servește drept materie primă în industria chimică; țiței. ◊ Petrol sintetic = combustibil cu proprietăți asemănătoare cu cele ale țițeiului, obținut pe cale sintetică din cărbune sau din oxid de carbon, prin hidrogenare catalitică. 2. Derivat lichid al petrolului (1), folosit la arderea în lămpi cu fitil pentru iluminat sau încălzit; gaz. 3. Sortiment de petrol (1). – Din fr. pétrole.

DOOM

petról (pe-trol) s. n., (sorturi) pl. petróluri
petrolatum
PETROLÁTUM s. n. Amestec de hidrocarburi cu consistență păstoasă, obținut din reziduurile ceroase de țiței sau din uleiurile corespunzătoare. – Din fr. pétrolatum, germ. Petrolatum, rus. petrolatum.

DOOM

petrolátum (pe-tro-) s. n.
petrolatumul
PETROLÁTUM s. n. Amestec de hidrocarburi cu consistență păstoasă, obținut din reziduurile ceroase de țiței sau din uleiurile corespunzătoare. – Din fr. pétrolatum, germ. Petrolatum, rus. petrolatum.

DOOM

petrolátum (pe-tro-) s. n.
petrolatumului
PETROLÁTUM s. n. Amestec de hidrocarburi cu consistență păstoasă, obținut din reziduurile ceroase de țiței sau din uleiurile corespunzătoare. – Din fr. pétrolatum, germ. Petrolatum, rus. petrolatum.

DOOM

petrolátum (pe-tro-) s. n.
petrolier
PETROLIÉR, -Ă, petroliere, adj. (Despre produse) Care ține de petrol (1), care provine din petrol; (despre ramuri industriale, instalații, procese tehnologice etc.) care extrage sau prelucrează petrolul (1), privitor la extragerea și la prelucrarea petrolului. ♦ Tren (sau vas, tanc) petrolier (și substantivat, n.) = tren (sau vas, tanc) care servește la transportat petrol. [Pr.: -li-er] – Din fr. pétrolier.

DOOM

petroliér2 (pe-tro-li-er) s. n., pl. petroliére
petroliera
PETROLIÉR, -Ă, petroliere, adj. (Despre produse) Care ține de petrol (1), care provine din petrol; (despre ramuri industriale, instalații, procese tehnologice etc.) care extrage sau prelucrează petrolul (1), privitor la extragerea și la prelucrarea petrolului. ♦ Tren (sau vas, tanc) petrolier (și substantivat, n.) = tren (sau vas, tanc) care servește la transportat petrol. [Pr.: -li-er] – Din fr. pétrolier.

DOOM

petroliér2 (pe-tro-li-er) s. n., pl. petroliére
petroliere
PETROLIÉR, -Ă, petroliere, adj. (Despre produse) Care ține de petrol (1), care provine din petrol; (despre ramuri industriale, instalații, procese tehnologice etc.) care extrage sau prelucrează petrolul (1), privitor la extragerea și la prelucrarea petrolului. ♦ Tren (sau vas, tanc) petrolier (și substantivat, n.) = tren (sau vas, tanc) care servește la transportat petrol. [Pr.: -li-er] – Din fr. pétrolier.

DOOM

petroliér2 (pe-tro-li-er) s. n., pl. petroliére
petrolierei
PETROLIÉR, -Ă, petroliere, adj. (Despre produse) Care ține de petrol (1), care provine din petrol; (despre ramuri industriale, instalații, procese tehnologice etc.) care extrage sau prelucrează petrolul (1), privitor la extragerea și la prelucrarea petrolului. ♦ Tren (sau vas, tanc) petrolier (și substantivat, n.) = tren (sau vas, tanc) care servește la transportat petrol. [Pr.: -li-er] – Din fr. pétrolier.

DOOM

petroliér2 (pe-tro-li-er) s. n., pl. petroliére
petrolierele
PETROLIÉR, -Ă, petroliere, adj. (Despre produse) Care ține de petrol (1), care provine din petrol; (despre ramuri industriale, instalații, procese tehnologice etc.) care extrage sau prelucrează petrolul (1), privitor la extragerea și la prelucrarea petrolului. ♦ Tren (sau vas, tanc) petrolier (și substantivat, n.) = tren (sau vas, tanc) care servește la transportat petrol. [Pr.: -li-er] – Din fr. pétrolier.

DOOM

petroliér2 (pe-tro-li-er) s. n., pl. petroliére
petrolierelor
PETROLIÉR, -Ă, petroliere, adj. (Despre produse) Care ține de petrol (1), care provine din petrol; (despre ramuri industriale, instalații, procese tehnologice etc.) care extrage sau prelucrează petrolul (1), privitor la extragerea și la prelucrarea petrolului. ♦ Tren (sau vas, tanc) petrolier (și substantivat, n.) = tren (sau vas, tanc) care servește la transportat petrol. [Pr.: -li-er] – Din fr. pétrolier.

DOOM

petroliér2 (pe-tro-li-er) s. n., pl. petroliére
petrolieri
PETROLIÉR, -Ă, petroliere, adj. (Despre produse) Care ține de petrol (1), care provine din petrol; (despre ramuri industriale, instalații, procese tehnologice etc.) care extrage sau prelucrează petrolul (1), privitor la extragerea și la prelucrarea petrolului. ♦ Tren (sau vas, tanc) petrolier (și substantivat, n.) = tren (sau vas, tanc) care servește la transportat petrol. [Pr.: -li-er] – Din fr. pétrolier.

DOOM

petroliér2 (pe-tro-li-er) s. n., pl. petroliére
petrolierii
PETROLIÉR, -Ă, petroliere, adj. (Despre produse) Care ține de petrol (1), care provine din petrol; (despre ramuri industriale, instalații, procese tehnologice etc.) care extrage sau prelucrează petrolul (1), privitor la extragerea și la prelucrarea petrolului. ♦ Tren (sau vas, tanc) petrolier (și substantivat, n.) = tren (sau vas, tanc) care servește la transportat petrol. [Pr.: -li-er] – Din fr. pétrolier.

DOOM

petroliér2 (pe-tro-li-er) s. n., pl. petroliére
petrolierilor
PETROLIÉR, -Ă, petroliere, adj. (Despre produse) Care ține de petrol (1), care provine din petrol; (despre ramuri industriale, instalații, procese tehnologice etc.) care extrage sau prelucrează petrolul (1), privitor la extragerea și la prelucrarea petrolului. ♦ Tren (sau vas, tanc) petrolier (și substantivat, n.) = tren (sau vas, tanc) care servește la transportat petrol. [Pr.: -li-er] – Din fr. pétrolier.

DOOM

petroliér2 (pe-tro-li-er) s. n., pl. petroliére
petrolierul
PETROLIÉR, -Ă, petroliere, adj. (Despre produse) Care ține de petrol (1), care provine din petrol; (despre ramuri industriale, instalații, procese tehnologice etc.) care extrage sau prelucrează petrolul (1), privitor la extragerea și la prelucrarea petrolului. ♦ Tren (sau vas, tanc) petrolier (și substantivat, n.) = tren (sau vas, tanc) care servește la transportat petrol. [Pr.: -li-er] – Din fr. pétrolier.

DOOM

petroliér2 (pe-tro-li-er) s. n., pl. petroliére
petrolierului
PETROLIÉR, -Ă, petroliere, adj. (Despre produse) Care ține de petrol (1), care provine din petrol; (despre ramuri industriale, instalații, procese tehnologice etc.) care extrage sau prelucrează petrolul (1), privitor la extragerea și la prelucrarea petrolului. ♦ Tren (sau vas, tanc) petrolier (și substantivat, n.) = tren (sau vas, tanc) care servește la transportat petrol. [Pr.: -li-er] – Din fr. pétrolier.

DOOM

petroliér2 (pe-tro-li-er) s. n., pl. petroliére
petrolifer
PETROLIFÉR, -Ă, petroliferi, -e, adj. (Despre strate, regiuni etc.) Care conține petrol (1), bogat în petrol. ♦ (Impr.) Petrolier. – Din fr. pétrolifère.

DOOM

petrolifér (despre terenuri) (pe-tro-) adj. m.; f. petroliféră, pl. petrolifére
petrolist
PETROLÍST, -Ă, petroliști, -ste, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care lucrează în industria petrolieră. 2. S. m. Proprietar de terenuri petrolifere; om de afaceri în industria petrolului. – Petrol + suf. -ist.

DOOM

petrolístă (pe-tro-) s. f., g.-d. art. petrolístei; pl. petrolíste
petrolista
PETROLÍST, -Ă, petroliști, -ste, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care lucrează în industria petrolieră. 2. S. m. Proprietar de terenuri petrolifere; om de afaceri în industria petrolului. – Petrol + suf. -ist.

DOOM

petrolístă (pe-tro-) s. f., g.-d. art. petrolístei; pl. petrolíste
petroliste
PETROLÍST, -Ă, petroliști, -ste, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care lucrează în industria petrolieră. 2. S. m. Proprietar de terenuri petrolifere; om de afaceri în industria petrolului. – Petrol + suf. -ist.

DOOM

petrolístă (pe-tro-) s. f., g.-d. art. petrolístei; pl. petrolíste
petrolistei
PETROLÍST, -Ă, petroliști, -ste, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care lucrează în industria petrolieră. 2. S. m. Proprietar de terenuri petrolifere; om de afaceri în industria petrolului. – Petrol + suf. -ist.

DOOM

petrolístă (pe-tro-) s. f., g.-d. art. petrolístei; pl. petrolíste
petrolistele
PETROLÍST, -Ă, petroliști, -ste, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care lucrează în industria petrolieră. 2. S. m. Proprietar de terenuri petrolifere; om de afaceri în industria petrolului. – Petrol + suf. -ist.

DOOM

petrolístă (pe-tro-) s. f., g.-d. art. petrolístei; pl. petrolíste
petrolistelor
PETROLÍST, -Ă, petroliști, -ste, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care lucrează în industria petrolieră. 2. S. m. Proprietar de terenuri petrolifere; om de afaceri în industria petrolului. – Petrol + suf. -ist.

DOOM

petrolístă (pe-tro-) s. f., g.-d. art. petrolístei; pl. petrolíste
petrolistul
PETROLÍST, -Ă, petroliști, -ste, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care lucrează în industria petrolieră. 2. S. m. Proprietar de terenuri petrolifere; om de afaceri în industria petrolului. – Petrol + suf. -ist.

DOOM

petrolístă (pe-tro-) s. f., g.-d. art. petrolístei; pl. petrolíste
petrolistului
PETROLÍST, -Ă, petroliști, -ste, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care lucrează în industria petrolieră. 2. S. m. Proprietar de terenuri petrolifere; om de afaceri în industria petrolului. – Petrol + suf. -ist.

DOOM

petrolístă (pe-tro-) s. f., g.-d. art. petrolístei; pl. petrolíste
petroliza
PETROLIZÁ vb. I. tr. A aplica metoda petrolizării. [Et. incertă].
petrolizai
PETROLIZÁ vb. I. tr. A aplica metoda petrolizării. [Et. incertă].
petrolizam
PETROLIZÁ vb. I. tr. A aplica metoda petrolizării. [Et. incertă].
petrolizare
PETROLIZÁ vb. I. tr. A aplica metoda petrolizării. [Et. incertă].
petrolizare
PETROLIZÁRE s.f. Metodă de distrugere a larvelor de anofel cu ajutorul petrolului, răspândit pe suprafața apelor contaminate. [< petroliza].
petrolizarea
PETROLIZÁRE s.f. Metodă de distrugere a larvelor de anofel cu ajutorul petrolului, răspândit pe suprafața apelor contaminate. [< petroliza].
petrolizară
PETROLIZÁ vb. I. tr. A aplica metoda petrolizării. [Et. incertă].
petrolizarăm
PETROLIZÁ vb. I. tr. A aplica metoda petrolizării. [Et. incertă].
petrolizarăți
PETROLIZÁ vb. I. tr. A aplica metoda petrolizării. [Et. incertă].
petrolizase
PETROLIZÁ vb. I. tr. A aplica metoda petrolizării. [Et. incertă].
petrolizasem
PETROLIZÁ vb. I. tr. A aplica metoda petrolizării. [Et. incertă].
petrolizaseră
PETROLIZÁ vb. I. tr. A aplica metoda petrolizării. [Et. incertă].
petrolizaserăm
PETROLIZÁ vb. I. tr. A aplica metoda petrolizării. [Et. incertă].
petrolizaserăți
PETROLIZÁ vb. I. tr. A aplica metoda petrolizării. [Et. incertă].
petrolizaseși
PETROLIZÁ vb. I. tr. A aplica metoda petrolizării. [Et. incertă].
petrolizaseți
PETROLIZÁ vb. I. tr. A aplica metoda petrolizării. [Et. incertă].
petrolizat
PETROLIZÁ vb. I. tr. A aplica metoda petrolizării. [Et. incertă].
petrolizat
PETROLIZÁT, -Ă, petrolizați, -te, adj. (Despre drumuri) Pe care s-a așternut un strat de petrol (pentru fixarea prafului). Șosea petrolizată.
petrolizau
PETROLIZÁ vb. I. tr. A aplica metoda petrolizării. [Et. incertă].
petrolizași
PETROLIZÁ vb. I. tr. A aplica metoda petrolizării. [Et. incertă].
petrolizați
PETROLIZÁ vb. I. tr. A aplica metoda petrolizării. [Et. incertă].
petrolizează
PETROLIZÁ vb. I. tr. A aplica metoda petrolizării. [Et. incertă].
petrolizez
PETROLIZÁ vb. I. tr. A aplica metoda petrolizării. [Et. incertă].
petrolizeze
PETROLIZÁ vb. I. tr. A aplica metoda petrolizării. [Et. incertă].
petrolizezi
PETROLIZÁ vb. I. tr. A aplica metoda petrolizării. [Et. incertă].
petrolizând
PETROLIZÁ vb. I. tr. A aplica metoda petrolizării. [Et. incertă].
petrolizînd
PETROLIZÁ vb. I. tr. A aplica metoda petrolizării. [Et. incertă].
petrolizări
PETROLIZÁRE s.f. Metodă de distrugere a larvelor de anofel cu ajutorul petrolului, răspândit pe suprafața apelor contaminate. [< petroliza].
petrolizării
PETROLIZÁRE s.f. Metodă de distrugere a larvelor de anofel cu ajutorul petrolului, răspândit pe suprafața apelor contaminate. [< petroliza].
petrolizările
PETROLIZÁRE s.f. Metodă de distrugere a larvelor de anofel cu ajutorul petrolului, răspândit pe suprafața apelor contaminate. [< petroliza].
petrolizărilor
PETROLIZÁRE s.f. Metodă de distrugere a larvelor de anofel cu ajutorul petrolului, răspândit pe suprafața apelor contaminate. [< petroliza].
petroliști
PETROLÍST, -Ă, petroliști, -ste, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care lucrează în industria petrolieră. 2. S. m. Proprietar de terenuri petrolifere; om de afaceri în industria petrolului. – Petrol + suf. -ist.

DOOM

petrolístă (pe-tro-) s. f., g.-d. art. petrolístei; pl. petrolíste
petroliștii
PETROLÍST, -Ă, petroliști, -ste, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care lucrează în industria petrolieră. 2. S. m. Proprietar de terenuri petrolifere; om de afaceri în industria petrolului. – Petrol + suf. -ist.

DOOM

petrolístă (pe-tro-) s. f., g.-d. art. petrolístei; pl. petrolíste
petroliștilor
PETROLÍST, -Ă, petroliști, -ste, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care lucrează în industria petrolieră. 2. S. m. Proprietar de terenuri petrolifere; om de afaceri în industria petrolului. – Petrol + suf. -ist.

DOOM

petrolístă (pe-tro-) s. f., g.-d. art. petrolístei; pl. petrolíste
petrologia
PETROLOGÍE s. f. Ramură a geologiei care se ocupă cu studiul rocilor din punct de vedere descriptiv, chimic, genetic, precum și din punctul de vedere al răspândirii lor. – Din fr. pétrologie.

DOOM

petrologíe (pe-tro-) s. f., art. petrología, g.-d. petrologíi, art. petrologíei
petrologie
PETROLOGÍE s. f. Ramură a geologiei care se ocupă cu studiul rocilor din punct de vedere descriptiv, chimic, genetic, precum și din punctul de vedere al răspândirii lor. – Din fr. pétrologie.

DOOM

petrologíe (pe-tro-) s. f., art. petrología, g.-d. petrologíi, art. petrologíei
petrologiei
PETROLOGÍE s. f. Ramură a geologiei care se ocupă cu studiul rocilor din punct de vedere descriptiv, chimic, genetic, precum și din punctul de vedere al răspândirii lor. – Din fr. pétrologie.

DOOM

petrologíe (pe-tro-) s. f., art. petrología, g.-d. petrologíi, art. petrologíei
petrologii
PETROLOGÍE s. f. Ramură a geologiei care se ocupă cu studiul rocilor din punct de vedere descriptiv, chimic, genetic, precum și din punctul de vedere al răspândirii lor. – Din fr. pétrologie.

DOOM

petrologíe (pe-tro-) s. f., art. petrología, g.-d. petrologíi, art. petrologíei
petrolul
PETRÓL, (3) petroluri, s. n. 1. Rocă sedimentară lichidă, uleioasă, de culoare brună-negricioasă, mai rar gălbuie, cu reflexe albastre-verzui, cu miros specific, formată dintr-un amestec natural de hidrocarburi și de alți compuși organici, care se extrage din pământ și care servește drept materie primă în industria chimică; țiței. ◊ Petrol sintetic = combustibil cu proprietăți asemănătoare cu cele ale țițeiului, obținut pe cale sintetică din cărbune sau din oxid de carbon, prin hidrogenare catalitică. 2. Derivat lichid al petrolului (1), folosit la arderea în lămpi cu fitil pentru iluminat sau încălzit; gaz. 3. Sortiment de petrol (1). – Din fr. pétrole.

DOOM

petról (pe-trol) s. n., (sorturi) pl. petróluri
petrolului
PETRÓL, (3) petroluri, s. n. 1. Rocă sedimentară lichidă, uleioasă, de culoare brună-negricioasă, mai rar gălbuie, cu reflexe albastre-verzui, cu miros specific, formată dintr-un amestec natural de hidrocarburi și de alți compuși organici, care se extrage din pământ și care servește drept materie primă în industria chimică; țiței. ◊ Petrol sintetic = combustibil cu proprietăți asemănătoare cu cele ale țițeiului, obținut pe cale sintetică din cărbune sau din oxid de carbon, prin hidrogenare catalitică. 2. Derivat lichid al petrolului (1), folosit la arderea în lămpi cu fitil pentru iluminat sau încălzit; gaz. 3. Sortiment de petrol (1). – Din fr. pétrole.

DOOM

petról (pe-trol) s. n., (sorturi) pl. petróluri
petroluri
PETRÓL, (3) petroluri, s. n. 1. Rocă sedimentară lichidă, uleioasă, de culoare brună-negricioasă, mai rar gălbuie, cu reflexe albastre-verzui, cu miros specific, formată dintr-un amestec natural de hidrocarburi și de alți compuși organici, care se extrage din pământ și care servește drept materie primă în industria chimică; țiței. ◊ Petrol sintetic = combustibil cu proprietăți asemănătoare cu cele ale țițeiului, obținut pe cale sintetică din cărbune sau din oxid de carbon, prin hidrogenare catalitică. 2. Derivat lichid al petrolului (1), folosit la arderea în lămpi cu fitil pentru iluminat sau încălzit; gaz. 3. Sortiment de petrol (1). – Din fr. pétrole.

DOOM

petról (pe-trol) s. n., (sorturi) pl. petróluri
petrolurile
PETRÓL, (3) petroluri, s. n. 1. Rocă sedimentară lichidă, uleioasă, de culoare brună-negricioasă, mai rar gălbuie, cu reflexe albastre-verzui, cu miros specific, formată dintr-un amestec natural de hidrocarburi și de alți compuși organici, care se extrage din pământ și care servește drept materie primă în industria chimică; țiței. ◊ Petrol sintetic = combustibil cu proprietăți asemănătoare cu cele ale țițeiului, obținut pe cale sintetică din cărbune sau din oxid de carbon, prin hidrogenare catalitică. 2. Derivat lichid al petrolului (1), folosit la arderea în lămpi cu fitil pentru iluminat sau încălzit; gaz. 3. Sortiment de petrol (1). – Din fr. pétrole.

DOOM

petról (pe-trol) s. n., (sorturi) pl. petróluri
petrolurilor
PETRÓL, (3) petroluri, s. n. 1. Rocă sedimentară lichidă, uleioasă, de culoare brună-negricioasă, mai rar gălbuie, cu reflexe albastre-verzui, cu miros specific, formată dintr-un amestec natural de hidrocarburi și de alți compuși organici, care se extrage din pământ și care servește drept materie primă în industria chimică; țiței. ◊ Petrol sintetic = combustibil cu proprietăți asemănătoare cu cele ale țițeiului, obținut pe cale sintetică din cărbune sau din oxid de carbon, prin hidrogenare catalitică. 2. Derivat lichid al petrolului (1), folosit la arderea în lămpi cu fitil pentru iluminat sau încălzit; gaz. 3. Sortiment de petrol (1). – Din fr. pétrole.

DOOM

petról (pe-trol) s. n., (sorturi) pl. petróluri
petromax
PETROMÁX, petromaxuri, s. n. Lampă de iluminat cu sită incandescentă, care funcționează cu petrol (2). – Denumire comercială. Cf. petrol.

DOOM

petromáx (pe-tro-) s. n., pl. petromáxuri
petromaxul
PETROMÁX, petromaxuri, s. n. Lampă de iluminat cu sită incandescentă, care funcționează cu petrol (2). – Denumire comercială. Cf. petrol.

DOOM

petromáx (pe-tro-) s. n., pl. petromáxuri
petromaxului
PETROMÁX, petromaxuri, s. n. Lampă de iluminat cu sită incandescentă, care funcționează cu petrol (2). – Denumire comercială. Cf. petrol.

DOOM

petromáx (pe-tro-) s. n., pl. petromáxuri
petromaxuri
PETROMÁX, petromaxuri, s. n. Lampă de iluminat cu sită incandescentă, care funcționează cu petrol (2). – Denumire comercială. Cf. petrol.

DOOM

petromáx (pe-tro-) s. n., pl. petromáxuri
petromaxurile
PETROMÁX, petromaxuri, s. n. Lampă de iluminat cu sită incandescentă, care funcționează cu petrol (2). – Denumire comercială. Cf. petrol.

DOOM

petromáx (pe-tro-) s. n., pl. petromáxuri
petromaxurilor
PETROMÁX, petromaxuri, s. n. Lampă de iluminat cu sită incandescentă, care funcționează cu petrol (2). – Denumire comercială. Cf. petrol.

DOOM

petromáx (pe-tro-) s. n., pl. petromáxuri
petroselinum
PĂTRUNJÉL, pătrunjei, s. m. Plantă erbacee legumicolă, cu tulpina înaltă, cultivată pentru rădăcina pivotantă, albă și pentru frunzele ei aromate, întrebuințate în alimentație și în medicina populară (Petroselinum hortense); p. restr. frunzele sau rădăcina acestei plante. ◊ Compuse: pătrunjel-de-câmp = numele a două specii de plante erbacee, cu frunzele la baza tulpinii și cu florile albe sau trandafirii, a căror rădăcină este întrebuințată în medicină (Pimpinella saxifraga și major); pătrunjelul-câinelui = plantă erbacee mică, otrăvitoare, cu frunze ca ale mărarului și cu flori albe (Aethusa cynapium). – Din lat. petroselinum.
petrosin
PETROSÍN s. n. Lichid incolor, ușor inflamabil, cu miros caracteristic, obținut dintr-un amestec de benzine ușoare, folosit mai ales în gospodărie (2). – Denumire comercială.

DOOM

petrosín (pe-tro-) s. n.
petrosinul
PETROSÍN s. n. Lichid incolor, ușor inflamabil, cu miros caracteristic, obținut dintr-un amestec de benzine ușoare, folosit mai ales în gospodărie (2). – Denumire comercială.

DOOM

petrosín (pe-tro-) s. n.
petrosinului
PETROSÍN s. n. Lichid incolor, ușor inflamabil, cu miros caracteristic, obținut dintr-un amestec de benzine ușoare, folosit mai ales în gospodărie (2). – Denumire comercială.

DOOM

petrosín (pe-tro-) s. n.
petroșel
PETROȘÉL s. m. v. pietroșel.
petroșenean
PETROȘENEÁN, -Ă, petroșeneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Petroșani. 2. Adj. Care aparține municipiului Petroșani sau petroșenenilor (1), referitor la municipiul Petroșani ori la petroșeneni. – Petroșani (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*petroșeneán (pe-tro-) adj. m., s. m., pl. petroșenéni; adj. f. petroșeneánă, pl. petroșenéne
petroșenean
PETROȘENEÁN, -Ă, petroșeneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Petroșani. 2. Adj. Care aparține municipiului Petroșani sau petroșenenilor (1), referitor la municipiul Petroșani ori la petroșeneni. – Petroșani (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*petroșeneán (pe-tro-) adj. m., s. m., pl. petroșenéni; adj. f. petroșeneánă, pl. petroșenéne
petroșeneana
PETROȘENEÁN, -Ă, petroșeneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Petroșani. 2. Adj. Care aparține municipiului Petroșani sau petroșenenilor (1), referitor la municipiul Petroșani ori la petroșeneni. – Petroșani (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*petroșeneán (pe-tro-) adj. m., s. m., pl. petroșenéni; adj. f. petroșeneánă, pl. petroșenéne
petroșeneanca
PETROȘENEÁNCĂ, petroșenence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Petroșani. – Petroșenean + suf. -că.

DOOM

*petroșeneáncă (pe-tro-) s. f., g.-d. art. petroșenéncei; pl. petroșenénce
petroșeneanco
PETROȘENEÁNCĂ, petroșenence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Petroșani. – Petroșenean + suf. -că.

DOOM

*petroșeneáncă (pe-tro-) s. f., g.-d. art. petroșenéncei; pl. petroșenénce
petroșeneanul
PETROȘENEÁN, -Ă, petroșeneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Petroșani. 2. Adj. Care aparține municipiului Petroșani sau petroșenenilor (1), referitor la municipiul Petroșani ori la petroșeneni. – Petroșani (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*petroșeneán (pe-tro-) adj. m., s. m., pl. petroșenéni; adj. f. petroșeneánă, pl. petroșenéne
petroșeneanului
PETROȘENEÁN, -Ă, petroșeneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Petroșani. 2. Adj. Care aparține municipiului Petroșani sau petroșenenilor (1), referitor la municipiul Petroșani ori la petroșeneni. – Petroșani (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*petroșeneán (pe-tro-) adj. m., s. m., pl. petroșenéni; adj. f. petroșeneánă, pl. petroșenéne
petroșenence
PETROȘENEÁNCĂ, petroșenence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Petroșani. – Petroșenean + suf. -că.

DOOM

*petroșeneáncă (pe-tro-) s. f., g.-d. art. petroșenéncei; pl. petroșenénce
petroșenencei
PETROȘENEÁNCĂ, petroșenence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Petroșani. – Petroșenean + suf. -că.

DOOM

*petroșeneáncă (pe-tro-) s. f., g.-d. art. petroșenéncei; pl. petroșenénce
petroșenencele
PETROȘENEÁNCĂ, petroșenence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Petroșani. – Petroșenean + suf. -că.

DOOM

*petroșeneáncă (pe-tro-) s. f., g.-d. art. petroșenéncei; pl. petroșenénce
petroșenencelor
PETROȘENEÁNCĂ, petroșenence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Petroșani. – Petroșenean + suf. -că.

DOOM

*petroșeneáncă (pe-tro-) s. f., g.-d. art. petroșenéncei; pl. petroșenénce
petroșenene
PETROȘENEÁN, -Ă, petroșeneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Petroșani. 2. Adj. Care aparține municipiului Petroșani sau petroșenenilor (1), referitor la municipiul Petroșani ori la petroșeneni. – Petroșani (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*petroșeneán (pe-tro-) adj. m., s. m., pl. petroșenéni; adj. f. petroșeneánă, pl. petroșenéne
petroșenenei
PETROȘENEÁN, -Ă, petroșeneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Petroșani. 2. Adj. Care aparține municipiului Petroșani sau petroșenenilor (1), referitor la municipiul Petroșani ori la petroșeneni. – Petroșani (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*petroșeneán (pe-tro-) adj. m., s. m., pl. petroșenéni; adj. f. petroșeneánă, pl. petroșenéne
petroșenenele
PETROȘENEÁN, -Ă, petroșeneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Petroșani. 2. Adj. Care aparține municipiului Petroșani sau petroșenenilor (1), referitor la municipiul Petroșani ori la petroșeneni. – Petroșani (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*petroșeneán (pe-tro-) adj. m., s. m., pl. petroșenéni; adj. f. petroșeneánă, pl. petroșenéne
petroșenenelor
PETROȘENEÁN, -Ă, petroșeneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Petroșani. 2. Adj. Care aparține municipiului Petroșani sau petroșenenilor (1), referitor la municipiul Petroșani ori la petroșeneni. – Petroșani (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*petroșeneán (pe-tro-) adj. m., s. m., pl. petroșenéni; adj. f. petroșeneánă, pl. petroșenéne
petroșeneni
PETROȘENEÁN, -Ă, petroșeneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Petroșani. 2. Adj. Care aparține municipiului Petroșani sau petroșenenilor (1), referitor la municipiul Petroșani ori la petroșeneni. – Petroșani (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*petroșeneán (pe-tro-) adj. m., s. m., pl. petroșenéni; adj. f. petroșeneánă, pl. petroșenéne
petroșenenii
PETROȘENEÁN, -Ă, petroșeneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Petroșani. 2. Adj. Care aparține municipiului Petroșani sau petroșenenilor (1), referitor la municipiul Petroșani ori la petroșeneni. – Petroșani (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*petroșeneán (pe-tro-) adj. m., s. m., pl. petroșenéni; adj. f. petroșeneánă, pl. petroșenéne
petroșenenilor
PETROȘENEÁN, -Ă, petroșeneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Petroșani. 2. Adj. Care aparține municipiului Petroșani sau petroșenenilor (1), referitor la municipiul Petroșani ori la petroșeneni. – Petroșani (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*petroșeneán (pe-tro-) adj. m., s. m., pl. petroșenéni; adj. f. petroșeneánă, pl. petroșenéne
petroșănean
PETROȘENEÁN, -Ă, petroșeneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Petroșani. 2. Adj. Care aparține municipiului Petroșani sau petroșenenilor (1), referitor la municipiul Petroșani ori la petroșeneni. – Petroșani (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*petroșeneán (pe-tro-) adj. m., s. m., pl. petroșenéni; adj. f. petroșeneánă, pl. petroșenéne
petroșănean
PETROȘENEÁN, -Ă, petroșeneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Petroșani. 2. Adj. Care aparține municipiului Petroșani sau petroșenenilor (1), referitor la municipiul Petroșani ori la petroșeneni. – Petroșani (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

*petroșeneán (pe-tro-) adj. m., s. m., pl. petroșenéni; adj. f. petroșeneánă, pl. petroșenéne
petroșăneancă
PETROȘENEÁNCĂ, petroșenence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Petroșani. – Petroșenean + suf. -că.

DOOM

*petroșeneáncă (pe-tro-) s. f., g.-d. art. petroșenéncei; pl. petroșenénce
petrunjel
PETRUNJÉL s. m. v. pătrunjel.
petulant
PETULÁNT, -Ă, petulanți, -te, adj. (Livr.) Care manifestă sau trădează o ardoare exuberantă (bruscă și adesea dezordonată); p. ext. îndrăzneț, temerar. – Din fr. pétulant.

DOOM

petulánt (livr.) adj. m., pl. petulánți; f. petulántă, pl. petulánte
petulanta
PETULÁNT, -Ă, petulanți, -te, adj. (Livr.) Care manifestă sau trădează o ardoare exuberantă (bruscă și adesea dezordonată); p. ext. îndrăzneț, temerar. – Din fr. pétulant.

DOOM

petulánt (livr.) adj. m., pl. petulánți; f. petulántă, pl. petulánte
petulante
PETULÁNT, -Ă, petulanți, -te, adj. (Livr.) Care manifestă sau trădează o ardoare exuberantă (bruscă și adesea dezordonată); p. ext. îndrăzneț, temerar. – Din fr. pétulant.

DOOM

petulánt (livr.) adj. m., pl. petulánți; f. petulántă, pl. petulánte
petulantei
PETULÁNT, -Ă, petulanți, -te, adj. (Livr.) Care manifestă sau trădează o ardoare exuberantă (bruscă și adesea dezordonată); p. ext. îndrăzneț, temerar. – Din fr. pétulant.

DOOM

petulánt (livr.) adj. m., pl. petulánți; f. petulántă, pl. petulánte
petulantele
PETULÁNT, -Ă, petulanți, -te, adj. (Livr.) Care manifestă sau trădează o ardoare exuberantă (bruscă și adesea dezordonată); p. ext. îndrăzneț, temerar. – Din fr. pétulant.

DOOM

petulánt (livr.) adj. m., pl. petulánți; f. petulántă, pl. petulánte
petulantelor
PETULÁNT, -Ă, petulanți, -te, adj. (Livr.) Care manifestă sau trădează o ardoare exuberantă (bruscă și adesea dezordonată); p. ext. îndrăzneț, temerar. – Din fr. pétulant.

DOOM

petulánt (livr.) adj. m., pl. petulánți; f. petulántă, pl. petulánte
petulantul
PETULÁNT, -Ă, petulanți, -te, adj. (Livr.) Care manifestă sau trădează o ardoare exuberantă (bruscă și adesea dezordonată); p. ext. îndrăzneț, temerar. – Din fr. pétulant.

DOOM

petulánt (livr.) adj. m., pl. petulánți; f. petulántă, pl. petulánte
petulantului
PETULÁNT, -Ă, petulanți, -te, adj. (Livr.) Care manifestă sau trădează o ardoare exuberantă (bruscă și adesea dezordonată); p. ext. îndrăzneț, temerar. – Din fr. pétulant.

DOOM

petulánt (livr.) adj. m., pl. petulánți; f. petulántă, pl. petulánte
petulanți
PETULÁNT, -Ă, petulanți, -te, adj. (Livr.) Care manifestă sau trădează o ardoare exuberantă (bruscă și adesea dezordonată); p. ext. îndrăzneț, temerar. – Din fr. pétulant.

DOOM

petulánt (livr.) adj. m., pl. petulánți; f. petulántă, pl. petulánte
petulanții
PETULÁNT, -Ă, petulanți, -te, adj. (Livr.) Care manifestă sau trădează o ardoare exuberantă (bruscă și adesea dezordonată); p. ext. îndrăzneț, temerar. – Din fr. pétulant.

DOOM

petulánt (livr.) adj. m., pl. petulánți; f. petulántă, pl. petulánte
petulanților
PETULÁNT, -Ă, petulanți, -te, adj. (Livr.) Care manifestă sau trădează o ardoare exuberantă (bruscă și adesea dezordonată); p. ext. îndrăzneț, temerar. – Din fr. pétulant.

DOOM

petulánt (livr.) adj. m., pl. petulánți; f. petulántă, pl. petulánte
petulanță
PETULÁNȚĂ s. f. (Livr.) Ardoare exuberantă (bruscă și adesea dezordonată); p. ext. îndrăzneală, temeritate. – Din fr. pétulance.

DOOM

petulánță (livr.) s. f., g.-d. art. petulánței
petun
PETÚN s.n. (Bot.) Tabac. [< fr. pétun, cf. port. petum].
petunia
PETÚNIE, petunii, s. f. Plantă erbacee decorativă din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă și cu flori mari, diferit colorate și plăcut mirositoare, care au corola în formă de pâlnie (Petunia hybrida). – Din fr. pétunia.
petunia
PETÚNIE, petunii, s. f. Plantă erbacee decorativă din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă și cu flori mari, diferit colorate și plăcut mirositoare, care au corola în formă de pâlnie (Petunia hybrida). – Din fr. pétunia.

DOOM

petúnie (-ni-e) s. f., art. petúnia (-ni-a), g.-d. art. petúniei; pl. petúnii, art. petúniile (-ni-i-)
petunie
PETÚNIE, petunii, s. f. Plantă erbacee decorativă din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă și cu flori mari, diferit colorate și plăcut mirositoare, care au corola în formă de pâlnie (Petunia hybrida). – Din fr. pétunia.

DOOM

petúnie (-ni-e) s. f., art. petúnia (-ni-a), g.-d. art. petúniei; pl. petúnii, art. petúniile (-ni-i-)
petuniei
PETÚNIE, petunii, s. f. Plantă erbacee decorativă din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă și cu flori mari, diferit colorate și plăcut mirositoare, care au corola în formă de pâlnie (Petunia hybrida). – Din fr. pétunia.

DOOM

petúnie (-ni-e) s. f., art. petúnia (-ni-a), g.-d. art. petúniei; pl. petúnii, art. petúniile (-ni-i-)
petunii
PETÚNIE, petunii, s. f. Plantă erbacee decorativă din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă și cu flori mari, diferit colorate și plăcut mirositoare, care au corola în formă de pâlnie (Petunia hybrida). – Din fr. pétunia.

DOOM

petúnie (-ni-e) s. f., art. petúnia (-ni-a), g.-d. art. petúniei; pl. petúnii, art. petúniile (-ni-i-)
petuniile
PETÚNIE, petunii, s. f. Plantă erbacee decorativă din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă și cu flori mari, diferit colorate și plăcut mirositoare, care au corola în formă de pâlnie (Petunia hybrida). – Din fr. pétunia.

DOOM

petúnie (-ni-e) s. f., art. petúnia (-ni-a), g.-d. art. petúniei; pl. petúnii, art. petúniile (-ni-i-)
petuniilor
PETÚNIE, petunii, s. f. Plantă erbacee decorativă din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă și cu flori mari, diferit colorate și plăcut mirositoare, care au corola în formă de pâlnie (Petunia hybrida). – Din fr. pétunia.

DOOM

petúnie (-ni-e) s. f., art. petúnia (-ni-a), g.-d. art. petúniei; pl. petúnii, art. petúniile (-ni-i-)
petunizare
PETUNIZÁRE s.f. Stropirea tutunului cu extract de petun. [După fr. pétuner].
petunizarea
PETUNIZÁRE s.f. Stropirea tutunului cu extract de petun. [După fr. pétuner].
petunizări
PETUNIZÁRE s.f. Stropirea tutunului cu extract de petun. [După fr. pétuner].
petunizării
PETUNIZÁRE s.f. Stropirea tutunului cu extract de petun. [După fr. pétuner].
petzit
PETZÍT s. n. Minereu de aur și argint de culoare cenușie spre neagră. – Din fr. petzite, germ. Petzit.
petzitul
PETZÍT s. n. Minereu de aur și argint de culoare cenușie spre neagră. – Din fr. petzite, germ. Petzit.
petzitului
PETZÍT s. n. Minereu de aur și argint de culoare cenușie spre neagră. – Din fr. petzite, germ. Petzit.
peveț
péveț (-ți), s. m. – Dascăl, cîntăreț. Sl. pĕvĭcĭ (Tiktin). Sec. XVII, slavism cultural, ca și der. peveți, vb. (a cînta la biserică); peveție, s. f. (cîntare bisericească), toate înv.
pexie
PEXÍE s.f. (Med.) Fixare în poziție normală a unui organ căzut. // (În forma -pexíe) Element secund de compunere savantă, cu sensul de „fixare”. [< fr. pexie, cf. gr. pexis].
peyotl
PEYÓTL s.m. (Bot.) Specie de cactus din Mexic, fără spini, care produce mescalina, alcaloid halucinogen. [< fr. peyotl < cuv. aztec].
pezevenche
PEZEVÉNCHE, pezevenche, s. f. Codoașă.

DOOM

pezevénche / pezevénghe (pop., fam.) s. f., g.-d. art. pezevénchei / pezevénghei; pl. pezevénche / pezevénghe
pezevenchi
PEZEVÉNGHI, -GHE s. m. și f. v. pezevenchi.

DOOM

pezevénchi/pezevénghi (pop., fam.) s. m., pl. pezevénchi/pezevénghi
pezevenclâc
PEZEVENTLẤC s. n. v. pezevenclâc.

DOOM

pezevenclấc/ pezevenglấc (înv.) (-ven-clâc/-venc-lâc// -ven-glâc/-veng-lâc) s. n., pl. pezevenclấcuri/ pezevenglấcuri
pezevenclâcul
PEZEVENTLẤC s. n. v. pezevenclâc.

DOOM

pezevenclấc/ pezevenglấc (înv.) (-ven-clâc/-venc-lâc// -ven-glâc/-veng-lâc) s. n., pl. pezevenclấcuri/ pezevenglấcuri
pezevenclâcului
PEZEVENTLẤC s. n. v. pezevenclâc.

DOOM

pezevenclấc/ pezevenglấc (înv.) (-ven-clâc/-venc-lâc// -ven-glâc/-veng-lâc) s. n., pl. pezevenclấcuri/ pezevenglấcuri
pezevenclâcuri
PEZEVENTLẤC s. n. v. pezevenclâc.

DOOM

pezevenclấc/ pezevenglấc (înv.) (-ven-clâc/-venc-lâc// -ven-glâc/-veng-lâc) s. n., pl. pezevenclấcuri/ pezevenglấcuri
pezevenclâcurile
PEZEVENTLẤC s. n. v. pezevenclâc.

DOOM

pezevenclấc/ pezevenglấc (înv.) (-ven-clâc/-venc-lâc// -ven-glâc/-veng-lâc) s. n., pl. pezevenclấcuri/ pezevenglấcuri
pezevenclâcurilor
PEZEVENTLẤC s. n. v. pezevenclâc.

DOOM

pezevenclấc/ pezevenglấc (înv.) (-ven-clâc/-venc-lâc// -ven-glâc/-veng-lâc) s. n., pl. pezevenclấcuri/ pezevenglấcuri
pezevenclîc
PEZEVENTLẤC s. n. v. pezevenclâc.

DOOM

pezevenclấc/ pezevenglấc (înv.) (-ven-clâc/-venc-lâc// -ven-glâc/-veng-lâc) s. n., pl. pezevenclấcuri/ pezevenglấcuri
pezevenclîcul
PEZEVENTLẤC s. n. v. pezevenclâc.

DOOM

pezevenclấc/ pezevenglấc (înv.) (-ven-clâc/-venc-lâc// -ven-glâc/-veng-lâc) s. n., pl. pezevenclấcuri/ pezevenglấcuri
pezevenclîcului
PEZEVENTLẤC s. n. v. pezevenclâc.

DOOM

pezevenclấc/ pezevenglấc (înv.) (-ven-clâc/-venc-lâc// -ven-glâc/-veng-lâc) s. n., pl. pezevenclấcuri/ pezevenglấcuri
pezevenclîcuri
PEZEVENTLẤC s. n. v. pezevenclâc.

DOOM

pezevenclấc/ pezevenglấc (înv.) (-ven-clâc/-venc-lâc// -ven-glâc/-veng-lâc) s. n., pl. pezevenclấcuri/ pezevenglấcuri
pezevenclîcurile
PEZEVENTLẤC s. n. v. pezevenclâc.

DOOM

pezevenclấc/ pezevenglấc (înv.) (-ven-clâc/-venc-lâc// -ven-glâc/-veng-lâc) s. n., pl. pezevenclấcuri/ pezevenglấcuri
pezevenclîcurilor
PEZEVENTLẤC s. n. v. pezevenclâc.

DOOM

pezevenclấc/ pezevenglấc (înv.) (-ven-clâc/-venc-lâc// -ven-glâc/-veng-lâc) s. n., pl. pezevenclấcuri/ pezevenglấcuri
pezevenghi
PEZEVÉNGHI, -GHE s. m. și f. v. pezevenchi.

DOOM

pezevénchi/pezevénghi (pop., fam.) s. m., pl. pezevénchi/pezevénghi
pezevenglâc
PEZEVENTLẤC s. n. v. pezevenclâc.

DOOM

pezevenclấc/ pezevenglấc (înv.) (-ven-clâc/-venc-lâc// -ven-glâc/-veng-lâc) s. n., pl. pezevenclấcuri/ pezevenglấcuri
pezeventlâc
PEZEVENTLẤC s. n. v. pezevenclâc.

DOOM

pezevenclấc/ pezevenglấc (înv.) (-ven-clâc/-venc-lâc// -ven-glâc/-veng-lâc) s. n., pl. pezevenclấcuri/ pezevenglấcuri
peziza
URECHIÚȘĂ, urechiușe, s. f. 1. Diminutiv al lui ureche. 2. Ciupercă comestibilă cu pălăria în formă de pâlnie de culoare galbenă-portocalie sau roșcată (Cantharellus cibarius). ♦ (Bot.) Urechea-babei. 3. (Pop.) Colțunași umpluți cu carne, care se fierb în supă. – Ureche + suf. -ușă.
peș
PEȘ s. n. (Pop.; în loc. adv.) Într-un peș = pe o parte, într-o latură, într-o rână; înclinat, pieziș, oblic. – Din tc. peș.

DOOM

!peș (într-un ~) (pop.) loc. adv.
peșchegii
PEȘCHEGÍU, peșchegii, s. m. (Înv.) Funcționar al seraiului care era însărcinat cu perceperea tributului și cu păstrarea darurilor făcute sultanului. ♦ (Rar) Persoană care așteaptă să primească peșcheșuri (1), care este obișnuită să primească peșcheșuri; p. ext. chilipirgiu. – Din tc. peșkeșči.

DOOM

peșchegíu (înv.) s. m., art. peșchegíul; pl. peșchegíi, art. peșchegíii (-gi-ii)
peșchegiii
PEȘCHEGÍU, peșchegii, s. m. (Înv.) Funcționar al seraiului care era însărcinat cu perceperea tributului și cu păstrarea darurilor făcute sultanului. ♦ (Rar) Persoană care așteaptă să primească peșcheșuri (1), care este obișnuită să primească peșcheșuri; p. ext. chilipirgiu. – Din tc. peșkeșči.

DOOM

peșchegíu (înv.) s. m., art. peșchegíul; pl. peșchegíi, art. peșchegíii (-gi-ii)
peșchegiilor
PEȘCHEGÍU, peșchegii, s. m. (Înv.) Funcționar al seraiului care era însărcinat cu perceperea tributului și cu păstrarea darurilor făcute sultanului. ♦ (Rar) Persoană care așteaptă să primească peșcheșuri (1), care este obișnuită să primească peșcheșuri; p. ext. chilipirgiu. – Din tc. peșkeșči.

DOOM

peșchegíu (înv.) s. m., art. peșchegíul; pl. peșchegíi, art. peșchegíii (-gi-ii)
peșchegiu
PEȘCHEGÍU, peșchegii, s. m. (Înv.) Funcționar al seraiului care era însărcinat cu perceperea tributului și cu păstrarea darurilor făcute sultanului. ♦ (Rar) Persoană care așteaptă să primească peșcheșuri (1), care este obișnuită să primească peșcheșuri; p. ext. chilipirgiu. – Din tc. peșkeșči.

DOOM

peșchegíu (înv.) s. m., art. peșchegíul; pl. peșchegíi, art. peșchegíii (-gi-ii)
peșchegiul
PEȘCHEGÍU, peșchegii, s. m. (Înv.) Funcționar al seraiului care era însărcinat cu perceperea tributului și cu păstrarea darurilor făcute sultanului. ♦ (Rar) Persoană care așteaptă să primească peșcheșuri (1), care este obișnuită să primească peșcheșuri; p. ext. chilipirgiu. – Din tc. peșkeșči.

DOOM

peșchegíu (înv.) s. m., art. peșchegíul; pl. peșchegíi, art. peșchegíii (-gi-ii)
peșchegiului
PEȘCHEGÍU, peșchegii, s. m. (Înv.) Funcționar al seraiului care era însărcinat cu perceperea tributului și cu păstrarea darurilor făcute sultanului. ♦ (Rar) Persoană care așteaptă să primească peșcheșuri (1), care este obișnuită să primească peșcheșuri; p. ext. chilipirgiu. – Din tc. peșkeșči.

DOOM

peșchegíu (înv.) s. m., art. peșchegíul; pl. peșchegíi, art. peșchegíii (-gi-ii)
peșcheș
PEȘCHÉȘ, peșcheșuri, s. n. 1. (Înv., pop. și fam.) Plocon, dar, cadou. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a duce) pe cineva peșcheș (cuiva) = a preda (sau a duce) pe cineva prins, legat; a preda pe cineva dușmanului. 2. Spec. Dar anual, în bani sau în natură, pe care domnii țărilor române îl ofereau Porții Otomane (împreună cu haraciul); p. ext. haraci; (la pl.) bunurile din care consta acest dar. ♦ Dar oferit de domnii țărilor române sultanului sau altor demnitari turci cu ocazia bairamului. [Var.: (înv.) peșchíș s. n.] – Din tc. peșkeș.

DOOM

peșchéș (înv., pop., fam.) s. n., pl. peșchéșuri
peșcheșul
PEȘCHÉȘ, peșcheșuri, s. n. 1. (Înv., pop. și fam.) Plocon, dar, cadou. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a duce) pe cineva peșcheș (cuiva) = a preda (sau a duce) pe cineva prins, legat; a preda pe cineva dușmanului. 2. Spec. Dar anual, în bani sau în natură, pe care domnii țărilor române îl ofereau Porții Otomane (împreună cu haraciul); p. ext. haraci; (la pl.) bunurile din care consta acest dar. ♦ Dar oferit de domnii țărilor române sultanului sau altor demnitari turci cu ocazia bairamului. [Var.: (înv.) peșchíș s. n.] – Din tc. peșkeș.

DOOM

peșchéș (înv., pop., fam.) s. n., pl. peșchéșuri
peșcheșului
PEȘCHÉȘ, peșcheșuri, s. n. 1. (Înv., pop. și fam.) Plocon, dar, cadou. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a duce) pe cineva peșcheș (cuiva) = a preda (sau a duce) pe cineva prins, legat; a preda pe cineva dușmanului. 2. Spec. Dar anual, în bani sau în natură, pe care domnii țărilor române îl ofereau Porții Otomane (împreună cu haraciul); p. ext. haraci; (la pl.) bunurile din care consta acest dar. ♦ Dar oferit de domnii țărilor române sultanului sau altor demnitari turci cu ocazia bairamului. [Var.: (înv.) peșchíș s. n.] – Din tc. peșkeș.

DOOM

peșchéș (înv., pop., fam.) s. n., pl. peșchéșuri
peșcheșuri
PEȘCHÉȘ, peșcheșuri, s. n. 1. (Înv., pop. și fam.) Plocon, dar, cadou. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a duce) pe cineva peșcheș (cuiva) = a preda (sau a duce) pe cineva prins, legat; a preda pe cineva dușmanului. 2. Spec. Dar anual, în bani sau în natură, pe care domnii țărilor române îl ofereau Porții Otomane (împreună cu haraciul); p. ext. haraci; (la pl.) bunurile din care consta acest dar. ♦ Dar oferit de domnii țărilor române sultanului sau altor demnitari turci cu ocazia bairamului. [Var.: (înv.) peșchíș s. n.] – Din tc. peșkeș.

DOOM

peșchéș (înv., pop., fam.) s. n., pl. peșchéșuri
peșcheșurile
PEȘCHÉȘ, peșcheșuri, s. n. 1. (Înv., pop. și fam.) Plocon, dar, cadou. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a duce) pe cineva peșcheș (cuiva) = a preda (sau a duce) pe cineva prins, legat; a preda pe cineva dușmanului. 2. Spec. Dar anual, în bani sau în natură, pe care domnii țărilor române îl ofereau Porții Otomane (împreună cu haraciul); p. ext. haraci; (la pl.) bunurile din care consta acest dar. ♦ Dar oferit de domnii țărilor române sultanului sau altor demnitari turci cu ocazia bairamului. [Var.: (înv.) peșchíș s. n.] – Din tc. peșkeș.

DOOM

peșchéș (înv., pop., fam.) s. n., pl. peșchéșuri
peșcheșurilor
PEȘCHÉȘ, peșcheșuri, s. n. 1. (Înv., pop. și fam.) Plocon, dar, cadou. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a duce) pe cineva peșcheș (cuiva) = a preda (sau a duce) pe cineva prins, legat; a preda pe cineva dușmanului. 2. Spec. Dar anual, în bani sau în natură, pe care domnii țărilor române îl ofereau Porții Otomane (împreună cu haraciul); p. ext. haraci; (la pl.) bunurile din care consta acest dar. ♦ Dar oferit de domnii țărilor române sultanului sau altor demnitari turci cu ocazia bairamului. [Var.: (înv.) peșchíș s. n.] – Din tc. peșkeș.

DOOM

peșchéș (înv., pop., fam.) s. n., pl. peșchéșuri
peșchir
PEȘCHÍR, peșchire, s. n. (Înv. și reg.) 1. Prosop, ștergar; șervet. 2. Față de masă. – Din tc. peșkir.

DOOM

peșchír (înv., reg.) s. n., pl. peșchíre
peșchiraș
PEȘCHIRÁȘ, peșchirașe, s. n. (Înv.) Diminutiv al lui peșchir.
peșchire
PEȘCHÍR, peșchire, s. n. (Înv. și reg.) 1. Prosop, ștergar; șervet. 2. Față de masă. – Din tc. peșkir.

DOOM

peșchír (înv., reg.) s. n., pl. peșchíre
peșchirele
PEȘCHÍR, peșchire, s. n. (Înv. și reg.) 1. Prosop, ștergar; șervet. 2. Față de masă. – Din tc. peșkir.

DOOM

peșchír (înv., reg.) s. n., pl. peșchíre
peșchirelor
PEȘCHÍR, peșchire, s. n. (Înv. și reg.) 1. Prosop, ștergar; șervet. 2. Față de masă. – Din tc. peșkir.

DOOM

peșchír (înv., reg.) s. n., pl. peșchíre
peșchirul
PEȘCHÍR, peșchire, s. n. (Înv. și reg.) 1. Prosop, ștergar; șervet. 2. Față de masă. – Din tc. peșkir.

DOOM

peșchír (înv., reg.) s. n., pl. peșchíre
peșchirului
PEȘCHÍR, peșchire, s. n. (Înv. și reg.) 1. Prosop, ștergar; șervet. 2. Față de masă. – Din tc. peșkir.

DOOM

peșchír (înv., reg.) s. n., pl. peșchíre
peșchiș
PEȘCHÉȘ, peșcheșuri, s. n. 1. (Înv., pop. și fam.) Plocon, dar, cadou. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a duce) pe cineva peșcheș (cuiva) = a preda (sau a duce) pe cineva prins, legat; a preda pe cineva dușmanului. 2. Spec. Dar anual, în bani sau în natură, pe care domnii țărilor române îl ofereau Porții Otomane (împreună cu haraciul); p. ext. haraci; (la pl.) bunurile din care consta acest dar. ♦ Dar oferit de domnii țărilor române sultanului sau altor demnitari turci cu ocazia bairamului. [Var.: (înv.) peșchíș s. n.] – Din tc. peșkeș.

DOOM

peșchéș (înv., pop., fam.) s. n., pl. peșchéșuri
peși
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.

DOOM

păsá2 (a ~) (a merge, a se duce) (înv.) vb., ind. prez. 3 pásă; (a încerca, a îndrăzni) (pop.) imper. 2 sg. pásă/pas’ (numai + să/de + vb.: pas’ de pricepe)
peșim
PEȘÍN adv. 1. (Pop. și fam.; de obicei în legătură cu verbe ca „a da”, „a plăti”) În numerar, cu plata pe loc. ◊ (Adjectival) Bani peșin. 2. (Înv.) Îndată, imediat, numaidecât. [Var.: (înv.) peșím adv.] – Din tc. peșin.

DOOM

peșín (pop., fam.) adj. invar., adv.
peșin
PEȘÍN adv. 1. (Pop. și fam.; de obicei în legătură cu verbe ca „a da”, „a plăti”) În numerar, cu plata pe loc. ◊ (Adjectival) Bani peșin. 2. (Înv.) Îndată, imediat, numaidecât. [Var.: (înv.) peșím adv.] – Din tc. peșin.

DOOM

peșín (pop., fam.) adj. invar., adv.
peșingii
PEȘINGÍU, peșingii, s. m. (Înv.) Slujbaș care era însărcinat cu strângerea banilor (din dări etc.). – Peșin + suf. -giu.

DOOM

peșingíu (înv.) s. m., art. peșingíul; pl. peșingíi, art. peșingíii (-gi-ii)
peșingiii
PEȘINGÍU, peșingii, s. m. (Înv.) Slujbaș care era însărcinat cu strângerea banilor (din dări etc.). – Peșin + suf. -giu.

DOOM

peșingíu (înv.) s. m., art. peșingíul; pl. peșingíi, art. peșingíii (-gi-ii)
peșingiilor
PEȘINGÍU, peșingii, s. m. (Înv.) Slujbaș care era însărcinat cu strângerea banilor (din dări etc.). – Peșin + suf. -giu.

DOOM

peșingíu (înv.) s. m., art. peșingíul; pl. peșingíi, art. peșingíii (-gi-ii)
peșingiu
PEȘINGÍU, peșingii, s. m. (Înv.) Slujbaș care era însărcinat cu strângerea banilor (din dări etc.). – Peșin + suf. -giu.

DOOM

peșingíu (înv.) s. m., art. peșingíul; pl. peșingíi, art. peșingíii (-gi-ii)
peșingiul
PEȘINGÍU, peșingii, s. m. (Înv.) Slujbaș care era însărcinat cu strângerea banilor (din dări etc.). – Peșin + suf. -giu.

DOOM

peșingíu (înv.) s. m., art. peșingíul; pl. peșingíi, art. peșingíii (-gi-ii)
peșingiului
PEȘINGÍU, peșingii, s. m. (Înv.) Slujbaș care era însărcinat cu strângerea banilor (din dări etc.). – Peșin + suf. -giu.

DOOM

peșingíu (înv.) s. m., art. peșingíul; pl. peșingíi, art. peșingíii (-gi-ii)
pește
PÉȘTE, pești, s. m. 1. (La pl.) Clasă de animale vertebrate acvatice, cu corpul de obicei alungit, cu pielea acoperită cu solzi și bogată în secreții mucoase, cu membrele transformate în înotătoare și cu respirație branhială; (și la sg.; adesea colectiv) animal care face parte din această clasă. ◊ Pești zburători = specii de pești care pot să sară din apă și să execute un zbor planat cu ajutorul înotătoarelor pectorale. La pește = la pescuit. ◊ Expr. Cât ai zice pește = foarte repede. A tăcea ca peștele (sau ca un pește) = a nu spune nicio vorbă, a nu scoate un cuvânt, a păstra tăcere completă. A trăi (sau a se simți etc.) ca peștele în apă = a trăi bine, a se simți la largul său; a-i merge bine. A trăi (sau a o duce, a se zbate etc.) ca peștele pe uscat = a duce o viață foarte grea; a face eforturi disperate (și zadarnice). A fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz = a se lăuda înainte de izbândă. Când o prinde mâța pește = niciodată. ◊ Compuse: pește-auriu (sau -curcubeu, -soare) = pește de culoare verde-gălbuie, cu pete roșii pe spate și cu dungi albastre pe părțile laterale ale capului (Eupomotis gibbosus); pește-ciocan = specie de rechin din mările calde, cu capul în formă de ciocan (Zygaena malleus); pește-fierăstrău = pește din mările calde, cu botul lung, turtit în formă de lamă dințată (Pristis pristis); pește-de-piatră = a) fusar; b) pietrar; pește-cu-spadă = pește mare cu corpul în formă de fus, cu pielea fără solzi, cu capul mare și cu falca de sus prelungită ca o sabie ascuțită pe ambele muchii (Xiphias gladius); peștele-lui-Solomon = specie de pește din familia salmonidelor (Salmo labrax); pește-țigănesc = a) nume generic pentru diferite specii de pești mici; b) caracudă; c) pălămidă-de-baltă; pește-de-mare = calcan. 2. Carne de pește (1), folosită ca aliment; mâncare preparată din astfel de carne. ◊ Expr. (Fam.) Asta-i altă mâncare de pește = asta e cu totul altceva. 3. (Astron.; n. pr. pl. art.) Numele unei constelații din emisfera boreală. ♦ Una din cele douăsprezece zodii ale anului. 4. Fig. (Calc după fr. poisson) Bărbat întreținut de o femeie. ♦ Proxenet, codoș. – Lat. piscis.

DOOM

!péștele-lui-Sólomon (specie de pești) s. m. art.
peștele
PÉȘTE, pești, s. m. 1. (La pl.) Clasă de animale vertebrate acvatice, cu corpul de obicei alungit, cu pielea acoperită cu solzi și bogată în secreții mucoase, cu membrele transformate în înotătoare și cu respirație branhială; (și la sg.; adesea colectiv) animal care face parte din această clasă. ◊ Pești zburători = specii de pești care pot să sară din apă și să execute un zbor planat cu ajutorul înotătoarelor pectorale. La pește = la pescuit. ◊ Expr. Cât ai zice pește = foarte repede. A tăcea ca peștele (sau ca un pește) = a nu spune nicio vorbă, a nu scoate un cuvânt, a păstra tăcere completă. A trăi (sau a se simți etc.) ca peștele în apă = a trăi bine, a se simți la largul său; a-i merge bine. A trăi (sau a o duce, a se zbate etc.) ca peștele pe uscat = a duce o viață foarte grea; a face eforturi disperate (și zadarnice). A fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz = a se lăuda înainte de izbândă. Când o prinde mâța pește = niciodată. ◊ Compuse: pește-auriu (sau -curcubeu, -soare) = pește de culoare verde-gălbuie, cu pete roșii pe spate și cu dungi albastre pe părțile laterale ale capului (Eupomotis gibbosus); pește-ciocan = specie de rechin din mările calde, cu capul în formă de ciocan (Zygaena malleus); pește-fierăstrău = pește din mările calde, cu botul lung, turtit în formă de lamă dințată (Pristis pristis); pește-de-piatră = a) fusar; b) pietrar; pește-cu-spadă = pește mare cu corpul în formă de fus, cu pielea fără solzi, cu capul mare și cu falca de sus prelungită ca o sabie ascuțită pe ambele muchii (Xiphias gladius); peștele-lui-Solomon = specie de pește din familia salmonidelor (Salmo labrax); pește-țigănesc = a) nume generic pentru diferite specii de pești mici; b) caracudă; c) pălămidă-de-baltă; pește-de-mare = calcan. 2. Carne de pește (1), folosită ca aliment; mâncare preparată din astfel de carne. ◊ Expr. (Fam.) Asta-i altă mâncare de pește = asta e cu totul altceva. 3. (Astron.; n. pr. pl. art.) Numele unei constelații din emisfera boreală. ♦ Una din cele douăsprezece zodii ale anului. 4. Fig. (Calc după fr. poisson) Bărbat întreținut de o femeie. ♦ Proxenet, codoș. – Lat. piscis.

DOOM

!péștele-lui-Sólomon (specie de pești) s. m. art.
peștelui
PÉȘTE, pești, s. m. 1. (La pl.) Clasă de animale vertebrate acvatice, cu corpul de obicei alungit, cu pielea acoperită cu solzi și bogată în secreții mucoase, cu membrele transformate în înotătoare și cu respirație branhială; (și la sg.; adesea colectiv) animal care face parte din această clasă. ◊ Pești zburători = specii de pești care pot să sară din apă și să execute un zbor planat cu ajutorul înotătoarelor pectorale. La pește = la pescuit. ◊ Expr. Cât ai zice pește = foarte repede. A tăcea ca peștele (sau ca un pește) = a nu spune nicio vorbă, a nu scoate un cuvânt, a păstra tăcere completă. A trăi (sau a se simți etc.) ca peștele în apă = a trăi bine, a se simți la largul său; a-i merge bine. A trăi (sau a o duce, a se zbate etc.) ca peștele pe uscat = a duce o viață foarte grea; a face eforturi disperate (și zadarnice). A fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz = a se lăuda înainte de izbândă. Când o prinde mâța pește = niciodată. ◊ Compuse: pește-auriu (sau -curcubeu, -soare) = pește de culoare verde-gălbuie, cu pete roșii pe spate și cu dungi albastre pe părțile laterale ale capului (Eupomotis gibbosus); pește-ciocan = specie de rechin din mările calde, cu capul în formă de ciocan (Zygaena malleus); pește-fierăstrău = pește din mările calde, cu botul lung, turtit în formă de lamă dințată (Pristis pristis); pește-de-piatră = a) fusar; b) pietrar; pește-cu-spadă = pește mare cu corpul în formă de fus, cu pielea fără solzi, cu capul mare și cu falca de sus prelungită ca o sabie ascuțită pe ambele muchii (Xiphias gladius); peștele-lui-Solomon = specie de pește din familia salmonidelor (Salmo labrax); pește-țigănesc = a) nume generic pentru diferite specii de pești mici; b) caracudă; c) pălămidă-de-baltă; pește-de-mare = calcan. 2. Carne de pește (1), folosită ca aliment; mâncare preparată din astfel de carne. ◊ Expr. (Fam.) Asta-i altă mâncare de pește = asta e cu totul altceva. 3. (Astron.; n. pr. pl. art.) Numele unei constelații din emisfera boreală. ♦ Una din cele douăsprezece zodii ale anului. 4. Fig. (Calc după fr. poisson) Bărbat întreținut de o femeie. ♦ Proxenet, codoș. – Lat. piscis.

DOOM

!péștele-lui-Sólomon (specie de pești) s. m. art.
peșteman
PEȘTIMÁN, peștimane, s. n. 1. (Înv. și pop.) Obiect de îmbrăcăminte femeiască confecționat din stambă sau din alt material ușor, care se înfășoară, în unele locuri la țară, ca o fustă în jurul trupului; p. ext. șorț de protecție purtat de meseriași. 2. (Reg.) Legătoare de cap care se poartă pe sub broboadă. [Var.: (reg.) peștemán s. n.] – Din tc. peștimal.

DOOM

peștimán (înv., pop.) s. n., pl. peștimáne
peștera
PÉȘTERĂ, peșteri, s. f. Cavitate, scobitură naturală subterană adâncă și mare, formată prin dizolvarea unor roci solubile de către apele de infiltrație; grotă, cavernă. ♦ P. ext. Vizuină, bârlog. – Din sl. peštera.

DOOM

péșteră s. f., g.-d. art. péșterii; pl. péșteri
peșterean
PEȘTEREÁN, -Ă, peștereni, -e, adj. (Învechit, rar; despre oameni) Care locuiește în peșteră. Schimnicul Ilarion, cel din urmă călugăr peșterean. ODOBESCU, S. I 342.
peșteri
PÉȘTERĂ, peșteri, s. f. Cavitate, scobitură naturală subterană adâncă și mare, formată prin dizolvarea unor roci solubile de către apele de infiltrație; grotă, cavernă. ♦ P. ext. Vizuină, bârlog. – Din sl. peštera.

DOOM

péșteră s. f., g.-d. art. péșterii; pl. péșteri
peșterii
PÉȘTERĂ, peșteri, s. f. Cavitate, scobitură naturală subterană adâncă și mare, formată prin dizolvarea unor roci solubile de către apele de infiltrație; grotă, cavernă. ♦ P. ext. Vizuină, bârlog. – Din sl. peštera.

DOOM

péșteră s. f., g.-d. art. péșterii; pl. péșteri
peșterile
PÉȘTERĂ, peșteri, s. f. Cavitate, scobitură naturală subterană adâncă și mare, formată prin dizolvarea unor roci solubile de către apele de infiltrație; grotă, cavernă. ♦ P. ext. Vizuină, bârlog. – Din sl. peštera.

DOOM

péșteră s. f., g.-d. art. péșterii; pl. péșteri
peșterilor
PÉȘTERĂ, peșteri, s. f. Cavitate, scobitură naturală subterană adâncă și mare, formată prin dizolvarea unor roci solubile de către apele de infiltrație; grotă, cavernă. ♦ P. ext. Vizuină, bârlog. – Din sl. peštera.

DOOM

péșteră s. f., g.-d. art. péșterii; pl. péșteri
pești
PÉȘTE, pești, s. m. 1. (La pl.) Clasă de animale vertebrate acvatice, cu corpul de obicei alungit, cu pielea acoperită cu solzi și bogată în secreții mucoase, cu membrele transformate în înotătoare și cu respirație branhială; (și la sg.; adesea colectiv) animal care face parte din această clasă. ◊ Pești zburători = specii de pești care pot să sară din apă și să execute un zbor planat cu ajutorul înotătoarelor pectorale. La pește = la pescuit. ◊ Expr. Cât ai zice pește = foarte repede. A tăcea ca peștele (sau ca un pește) = a nu spune nicio vorbă, a nu scoate un cuvânt, a păstra tăcere completă. A trăi (sau a se simți etc.) ca peștele în apă = a trăi bine, a se simți la largul său; a-i merge bine. A trăi (sau a o duce, a se zbate etc.) ca peștele pe uscat = a duce o viață foarte grea; a face eforturi disperate (și zadarnice). A fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz = a se lăuda înainte de izbândă. Când o prinde mâța pește = niciodată. ◊ Compuse: pește-auriu (sau -curcubeu, -soare) = pește de culoare verde-gălbuie, cu pete roșii pe spate și cu dungi albastre pe părțile laterale ale capului (Eupomotis gibbosus); pește-ciocan = specie de rechin din mările calde, cu capul în formă de ciocan (Zygaena malleus); pește-fierăstrău = pește din mările calde, cu botul lung, turtit în formă de lamă dințată (Pristis pristis); pește-de-piatră = a) fusar; b) pietrar; pește-cu-spadă = pește mare cu corpul în formă de fus, cu pielea fără solzi, cu capul mare și cu falca de sus prelungită ca o sabie ascuțită pe ambele muchii (Xiphias gladius); peștele-lui-Solomon = specie de pește din familia salmonidelor (Salmo labrax); pește-țigănesc = a) nume generic pentru diferite specii de pești mici; b) caracudă; c) pălămidă-de-baltă; pește-de-mare = calcan. 2. Carne de pește (1), folosită ca aliment; mâncare preparată din astfel de carne. ◊ Expr. (Fam.) Asta-i altă mâncare de pește = asta e cu totul altceva. 3. (Astron.; n. pr. pl. art.) Numele unei constelații din emisfera boreală. ♦ Una din cele douăsprezece zodii ale anului. 4. Fig. (Calc după fr. poisson) Bărbat întreținut de o femeie. ♦ Proxenet, codoș. – Lat. piscis.

DOOM

!péștele-lui-Sólomon (specie de pești) s. m. art.
peștii
PÉȘTE, pești, s. m. 1. (La pl.) Clasă de animale vertebrate acvatice, cu corpul de obicei alungit, cu pielea acoperită cu solzi și bogată în secreții mucoase, cu membrele transformate în înotătoare și cu respirație branhială; (și la sg.; adesea colectiv) animal care face parte din această clasă. ◊ Pești zburători = specii de pești care pot să sară din apă și să execute un zbor planat cu ajutorul înotătoarelor pectorale. La pește = la pescuit. ◊ Expr. Cât ai zice pește = foarte repede. A tăcea ca peștele (sau ca un pește) = a nu spune nicio vorbă, a nu scoate un cuvânt, a păstra tăcere completă. A trăi (sau a se simți etc.) ca peștele în apă = a trăi bine, a se simți la largul său; a-i merge bine. A trăi (sau a o duce, a se zbate etc.) ca peștele pe uscat = a duce o viață foarte grea; a face eforturi disperate (și zadarnice). A fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz = a se lăuda înainte de izbândă. Când o prinde mâța pește = niciodată. ◊ Compuse: pește-auriu (sau -curcubeu, -soare) = pește de culoare verde-gălbuie, cu pete roșii pe spate și cu dungi albastre pe părțile laterale ale capului (Eupomotis gibbosus); pește-ciocan = specie de rechin din mările calde, cu capul în formă de ciocan (Zygaena malleus); pește-fierăstrău = pește din mările calde, cu botul lung, turtit în formă de lamă dințată (Pristis pristis); pește-de-piatră = a) fusar; b) pietrar; pește-cu-spadă = pește mare cu corpul în formă de fus, cu pielea fără solzi, cu capul mare și cu falca de sus prelungită ca o sabie ascuțită pe ambele muchii (Xiphias gladius); peștele-lui-Solomon = specie de pește din familia salmonidelor (Salmo labrax); pește-țigănesc = a) nume generic pentru diferite specii de pești mici; b) caracudă; c) pălămidă-de-baltă; pește-de-mare = calcan. 2. Carne de pește (1), folosită ca aliment; mâncare preparată din astfel de carne. ◊ Expr. (Fam.) Asta-i altă mâncare de pește = asta e cu totul altceva. 3. (Astron.; n. pr. pl. art.) Numele unei constelații din emisfera boreală. ♦ Una din cele douăsprezece zodii ale anului. 4. Fig. (Calc după fr. poisson) Bărbat întreținut de o femeie. ♦ Proxenet, codoș. – Lat. piscis.

DOOM

!péștele-lui-Sólomon (specie de pești) s. m. art.
peștilor
PÉȘTE, pești, s. m. 1. (La pl.) Clasă de animale vertebrate acvatice, cu corpul de obicei alungit, cu pielea acoperită cu solzi și bogată în secreții mucoase, cu membrele transformate în înotătoare și cu respirație branhială; (și la sg.; adesea colectiv) animal care face parte din această clasă. ◊ Pești zburători = specii de pești care pot să sară din apă și să execute un zbor planat cu ajutorul înotătoarelor pectorale. La pește = la pescuit. ◊ Expr. Cât ai zice pește = foarte repede. A tăcea ca peștele (sau ca un pește) = a nu spune nicio vorbă, a nu scoate un cuvânt, a păstra tăcere completă. A trăi (sau a se simți etc.) ca peștele în apă = a trăi bine, a se simți la largul său; a-i merge bine. A trăi (sau a o duce, a se zbate etc.) ca peștele pe uscat = a duce o viață foarte grea; a face eforturi disperate (și zadarnice). A fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz = a se lăuda înainte de izbândă. Când o prinde mâța pește = niciodată. ◊ Compuse: pește-auriu (sau -curcubeu, -soare) = pește de culoare verde-gălbuie, cu pete roșii pe spate și cu dungi albastre pe părțile laterale ale capului (Eupomotis gibbosus); pește-ciocan = specie de rechin din mările calde, cu capul în formă de ciocan (Zygaena malleus); pește-fierăstrău = pește din mările calde, cu botul lung, turtit în formă de lamă dințată (Pristis pristis); pește-de-piatră = a) fusar; b) pietrar; pește-cu-spadă = pește mare cu corpul în formă de fus, cu pielea fără solzi, cu capul mare și cu falca de sus prelungită ca o sabie ascuțită pe ambele muchii (Xiphias gladius); peștele-lui-Solomon = specie de pește din familia salmonidelor (Salmo labrax); pește-țigănesc = a) nume generic pentru diferite specii de pești mici; b) caracudă; c) pălămidă-de-baltă; pește-de-mare = calcan. 2. Carne de pește (1), folosită ca aliment; mâncare preparată din astfel de carne. ◊ Expr. (Fam.) Asta-i altă mâncare de pește = asta e cu totul altceva. 3. (Astron.; n. pr. pl. art.) Numele unei constelații din emisfera boreală. ♦ Una din cele douăsprezece zodii ale anului. 4. Fig. (Calc după fr. poisson) Bărbat întreținut de o femeie. ♦ Proxenet, codoș. – Lat. piscis.

DOOM

!péștele-lui-Sólomon (specie de pești) s. m. art.
peștiman
PEȘTIMÁN, peștimane, s. n. 1. (Înv. și pop.) Obiect de îmbrăcăminte femeiască confecționat din stambă sau din alt material ușor, care se înfășoară, în unele locuri la țară, ca o fustă în jurul trupului; p. ext. șorț de protecție purtat de meseriași. 2. (Reg.) Legătoare de cap care se poartă pe sub broboadă. [Var.: (reg.) peștemán s. n.] – Din tc. peștimal.

DOOM

peștimán (înv., pop.) s. n., pl. peștimáne
peștimane
PEȘTIMÁN, peștimane, s. n. 1. (Înv. și pop.) Obiect de îmbrăcăminte femeiască confecționat din stambă sau din alt material ușor, care se înfășoară, în unele locuri la țară, ca o fustă în jurul trupului; p. ext. șorț de protecție purtat de meseriași. 2. (Reg.) Legătoare de cap care se poartă pe sub broboadă. [Var.: (reg.) peștemán s. n.] – Din tc. peștimal.

DOOM

peștimán (înv., pop.) s. n., pl. peștimáne
peștimanele
PEȘTIMÁN, peștimane, s. n. 1. (Înv. și pop.) Obiect de îmbrăcăminte femeiască confecționat din stambă sau din alt material ușor, care se înfășoară, în unele locuri la țară, ca o fustă în jurul trupului; p. ext. șorț de protecție purtat de meseriași. 2. (Reg.) Legătoare de cap care se poartă pe sub broboadă. [Var.: (reg.) peștemán s. n.] – Din tc. peștimal.

DOOM

peștimán (înv., pop.) s. n., pl. peștimáne
peștimanelor
PEȘTIMÁN, peștimane, s. n. 1. (Înv. și pop.) Obiect de îmbrăcăminte femeiască confecționat din stambă sau din alt material ușor, care se înfășoară, în unele locuri la țară, ca o fustă în jurul trupului; p. ext. șorț de protecție purtat de meseriași. 2. (Reg.) Legătoare de cap care se poartă pe sub broboadă. [Var.: (reg.) peștemán s. n.] – Din tc. peștimal.

DOOM

peștimán (înv., pop.) s. n., pl. peștimáne
peștimanul
PEȘTIMÁN, peștimane, s. n. 1. (Înv. și pop.) Obiect de îmbrăcăminte femeiască confecționat din stambă sau din alt material ușor, care se înfășoară, în unele locuri la țară, ca o fustă în jurul trupului; p. ext. șorț de protecție purtat de meseriași. 2. (Reg.) Legătoare de cap care se poartă pe sub broboadă. [Var.: (reg.) peștemán s. n.] – Din tc. peștimal.

DOOM

peștimán (înv., pop.) s. n., pl. peștimáne
peștimanului
PEȘTIMÁN, peștimane, s. n. 1. (Înv. și pop.) Obiect de îmbrăcăminte femeiască confecționat din stambă sau din alt material ușor, care se înfășoară, în unele locuri la țară, ca o fustă în jurul trupului; p. ext. șorț de protecție purtat de meseriași. 2. (Reg.) Legătoare de cap care se poartă pe sub broboadă. [Var.: (reg.) peștemán s. n.] – Din tc. peștimal.

DOOM

peștimán (înv., pop.) s. n., pl. peștimáne
peștișoara
PEȘTIȘOÁRĂ, peștișoare, s. f. 1. Mică plantă erbacee cu frunze păroase, care plutește la suprafața apelor stătătoare sau a celor care curg încet (Salvinia natans). 2. Plantă erbacee acvatică cu frunze alcătuite din patru foliole și cu rădăcini care se fixează pe fundul apei (Marsilea quadrifolia). – Pește + suf. -ișoară.

DOOM

peștișoáră (plantă) s. f., g.-d. art. peștișoárei; pl. peștișoáre
peștișoare
PEȘTIȘOÁRĂ, peștișoare, s. f. 1. Mică plantă erbacee cu frunze păroase, care plutește la suprafața apelor stătătoare sau a celor care curg încet (Salvinia natans). 2. Plantă erbacee acvatică cu frunze alcătuite din patru foliole și cu rădăcini care se fixează pe fundul apei (Marsilea quadrifolia). – Pește + suf. -ișoară.

DOOM

peștișoáră (plantă) s. f., g.-d. art. peștișoárei; pl. peștișoáre
peștișoarei
PEȘTIȘOÁRĂ, peștișoare, s. f. 1. Mică plantă erbacee cu frunze păroase, care plutește la suprafața apelor stătătoare sau a celor care curg încet (Salvinia natans). 2. Plantă erbacee acvatică cu frunze alcătuite din patru foliole și cu rădăcini care se fixează pe fundul apei (Marsilea quadrifolia). – Pește + suf. -ișoară.

DOOM

peștișoáră (plantă) s. f., g.-d. art. peștișoárei; pl. peștișoáre
peștișoarele
PEȘTIȘOÁRĂ, peștișoare, s. f. 1. Mică plantă erbacee cu frunze păroase, care plutește la suprafața apelor stătătoare sau a celor care curg încet (Salvinia natans). 2. Plantă erbacee acvatică cu frunze alcătuite din patru foliole și cu rădăcini care se fixează pe fundul apei (Marsilea quadrifolia). – Pește + suf. -ișoară.

DOOM

peștișoáră (plantă) s. f., g.-d. art. peștișoárei; pl. peștișoáre
peștișoarelor
PEȘTIȘOÁRĂ, peștișoare, s. f. 1. Mică plantă erbacee cu frunze păroase, care plutește la suprafața apelor stătătoare sau a celor care curg încet (Salvinia natans). 2. Plantă erbacee acvatică cu frunze alcătuite din patru foliole și cu rădăcini care se fixează pe fundul apei (Marsilea quadrifolia). – Pește + suf. -ișoară.

DOOM

peștișoáră (plantă) s. f., g.-d. art. peștișoárei; pl. peștișoáre
peștișor
PEȘTIȘÓR, peștișori, s. m. 1. Diminutiv al lui pește (1); pescuț. 2. P. anal. (La pl.) Felii lungi și subțiri de ceapă, de varză sau bucăți subțiri, lunguiețe de carne etc., tăiate pentru gătit. 3. (Art.) Numele mai multor dansuri populare; melodiile după care se execută aceste dansuri. – Pește + suf. -ișor.

DOOM

peștișór s. m., pl. peștișóri
peștișori
PEȘTIȘÓR, peștișori, s. m. 1. Diminutiv al lui pește (1); pescuț. 2. P. anal. (La pl.) Felii lungi și subțiri de ceapă, de varză sau bucăți subțiri, lunguiețe de carne etc., tăiate pentru gătit. 3. (Art.) Numele mai multor dansuri populare; melodiile după care se execută aceste dansuri. – Pește + suf. -ișor.

DOOM

peștișór s. m., pl. peștișóri
peștișorii
PEȘTIȘÓR, peștișori, s. m. 1. Diminutiv al lui pește (1); pescuț. 2. P. anal. (La pl.) Felii lungi și subțiri de ceapă, de varză sau bucăți subțiri, lunguiețe de carne etc., tăiate pentru gătit. 3. (Art.) Numele mai multor dansuri populare; melodiile după care se execută aceste dansuri. – Pește + suf. -ișor.

DOOM

peștișór s. m., pl. peștișóri
peștișorilor
PEȘTIȘÓR, peștișori, s. m. 1. Diminutiv al lui pește (1); pescuț. 2. P. anal. (La pl.) Felii lungi și subțiri de ceapă, de varză sau bucăți subțiri, lunguiețe de carne etc., tăiate pentru gătit. 3. (Art.) Numele mai multor dansuri populare; melodiile după care se execută aceste dansuri. – Pește + suf. -ișor.

DOOM

peștișór s. m., pl. peștișóri
peștișorul
PEȘTIȘÓR, peștișori, s. m. 1. Diminutiv al lui pește (1); pescuț. 2. P. anal. (La pl.) Felii lungi și subțiri de ceapă, de varză sau bucăți subțiri, lunguiețe de carne etc., tăiate pentru gătit. 3. (Art.) Numele mai multor dansuri populare; melodiile după care se execută aceste dansuri. – Pește + suf. -ișor.

DOOM

peștișór s. m., pl. peștișóri
peștișorului
PEȘTIȘÓR, peștișori, s. m. 1. Diminutiv al lui pește (1); pescuț. 2. P. anal. (La pl.) Felii lungi și subțiri de ceapă, de varză sau bucăți subțiri, lunguiețe de carne etc., tăiate pentru gătit. 3. (Art.) Numele mai multor dansuri populare; melodiile după care se execută aceste dansuri. – Pește + suf. -ișor.

DOOM

peștișór s. m., pl. peștișóri
peștoaica
PEȘTOÁICĂ, peștoaice, s. f. (Rar) Femela peștelui.

DOOM

peștoáică (rar) s. f., g.-d. art. peștoáicei; pl. peștoáice
peștoaice
PEȘTOÁICĂ, peștoaice, s. f. (Rar) Femela peștelui.

DOOM

peștoáică (rar) s. f., g.-d. art. peștoáicei; pl. peștoáice
peștoaicei
PEȘTOÁICĂ, peștoaice, s. f. (Rar) Femela peștelui.

DOOM

peștoáică (rar) s. f., g.-d. art. peștoáicei; pl. peștoáice
peștoaicele
PEȘTOÁICĂ, peștoaice, s. f. (Rar) Femela peștelui.

DOOM

peștoáică (rar) s. f., g.-d. art. peștoáicei; pl. peștoáice
peștoaicelor
PEȘTOÁICĂ, peștoaice, s. f. (Rar) Femela peștelui.

DOOM

peștoáică (rar) s. f., g.-d. art. peștoáicei; pl. peștoáice
pețea
PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

DOOM

pețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 să pețeáscă
pețeai
PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

DOOM

pețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 să pețeáscă
pețeam
PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

DOOM

pețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 să pețeáscă
pețească
PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

DOOM

pețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 să pețeáscă
pețeau
PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

DOOM

pețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 să pețeáscă
pețeați
PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

DOOM

pețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 să pețeáscă
pețesc
PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

DOOM

pețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 să pețeáscă
pețește
PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

DOOM

pețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 să pețeáscă
pețești
PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

DOOM

pețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 să pețeáscă
peți
PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

DOOM

pețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 să pețeáscă
peții
PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

DOOM

pețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 să pețeáscă
pețim
PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

DOOM

pețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 să pețeáscă
pețind
PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

DOOM

pețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 să pețeáscă
pețiol
PEȚIÓL, pețioluri, s. n. Parte a frunzei care susține limbul și care se prinde de tulpină sau de ramuri; codiță. [Pr.: -ți-ol] – Din fr. pétiole, lat. petiolus.

DOOM

pețiól (-ți-ol) s. n., pl. pețióluri
pețiolat
PEȚIOLÁT, -Ă, pețiolați, -te, adj. (Despre frunze) Care are pețiol, cu pețiol. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétiolé.

DOOM

pețiolát (-ți-o-) adj. m., pl. pețioláți; f. pețiolátă, pl. pețioláte
pețiolata
PEȚIOLÁT, -Ă, pețiolați, -te, adj. (Despre frunze) Care are pețiol, cu pețiol. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétiolé.

DOOM

pețiolát (-ți-o-) adj. m., pl. pețioláți; f. pețiolátă, pl. pețioláte
pețiolate
PEȚIOLÁT, -Ă, pețiolați, -te, adj. (Despre frunze) Care are pețiol, cu pețiol. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétiolé.

DOOM

pețiolát (-ți-o-) adj. m., pl. pețioláți; f. pețiolátă, pl. pețioláte
pețiolatei
PEȚIOLÁT, -Ă, pețiolați, -te, adj. (Despre frunze) Care are pețiol, cu pețiol. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétiolé.

DOOM

pețiolát (-ți-o-) adj. m., pl. pețioláți; f. pețiolátă, pl. pețioláte
pețiolatele
PEȚIOLÁT, -Ă, pețiolați, -te, adj. (Despre frunze) Care are pețiol, cu pețiol. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétiolé.

DOOM

pețiolát (-ți-o-) adj. m., pl. pețioláți; f. pețiolátă, pl. pețioláte
pețiolatelor
PEȚIOLÁT, -Ă, pețiolați, -te, adj. (Despre frunze) Care are pețiol, cu pețiol. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétiolé.

DOOM

pețiolát (-ți-o-) adj. m., pl. pețioláți; f. pețiolátă, pl. pețioláte
pețiolatul
PEȚIOLÁT, -Ă, pețiolați, -te, adj. (Despre frunze) Care are pețiol, cu pețiol. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétiolé.

DOOM

pețiolát (-ți-o-) adj. m., pl. pețioláți; f. pețiolátă, pl. pețioláte
pețiolatului
PEȚIOLÁT, -Ă, pețiolați, -te, adj. (Despre frunze) Care are pețiol, cu pețiol. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétiolé.

DOOM

pețiolát (-ți-o-) adj. m., pl. pețioláți; f. pețiolátă, pl. pețioláte
pețiolați
PEȚIOLÁT, -Ă, pețiolați, -te, adj. (Despre frunze) Care are pețiol, cu pețiol. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétiolé.

DOOM

pețiolát (-ți-o-) adj. m., pl. pețioláți; f. pețiolátă, pl. pețioláte
pețiolații
PEȚIOLÁT, -Ă, pețiolați, -te, adj. (Despre frunze) Care are pețiol, cu pețiol. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétiolé.

DOOM

pețiolát (-ți-o-) adj. m., pl. pețioláți; f. pețiolátă, pl. pețioláte
pețiolaților
PEȚIOLÁT, -Ă, pețiolați, -te, adj. (Despre frunze) Care are pețiol, cu pețiol. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. pétiolé.

DOOM

pețiolát (-ți-o-) adj. m., pl. pețioláți; f. pețiolátă, pl. pețioláte
pețiolul
PEȚIÓL, pețioluri, s. n. Parte a frunzei care susține limbul și care se prinde de tulpină sau de ramuri; codiță. [Pr.: -ți-ol] – Din fr. pétiole, lat. petiolus.

DOOM

pețiól (-ți-ol) s. n., pl. pețióluri
pețiolului
PEȚIÓL, pețioluri, s. n. Parte a frunzei care susține limbul și care se prinde de tulpină sau de ramuri; codiță. [Pr.: -ți-ol] – Din fr. pétiole, lat. petiolus.

DOOM

pețiól (-ți-ol) s. n., pl. pețióluri
pețioluri
PEȚIÓL, pețioluri, s. n. Parte a frunzei care susține limbul și care se prinde de tulpină sau de ramuri; codiță. [Pr.: -ți-ol] – Din fr. pétiole, lat. petiolus.

DOOM

pețiól (-ți-ol) s. n., pl. pețióluri
pețiolurile
PEȚIÓL, pețioluri, s. n. Parte a frunzei care susține limbul și care se prinde de tulpină sau de ramuri; codiță. [Pr.: -ți-ol] – Din fr. pétiole, lat. petiolus.

DOOM

pețiól (-ți-ol) s. n., pl. pețióluri
pețiolurilor
PEȚIÓL, pețioluri, s. n. Parte a frunzei care susține limbul și care se prinde de tulpină sau de ramuri; codiță. [Pr.: -ți-ol] – Din fr. pétiole, lat. petiolus.

DOOM

pețiól (-ți-ol) s. n., pl. pețióluri
pețire
PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

DOOM

pețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 să pețeáscă
pețire
PEȚÍRE, pețiri, s. f. Acțiunea de a peți. – V. peți.

DOOM

pețíre s. f., g.-d. art. pețírii; pl. pețíri
pețirea
PEȚÍRE, pețiri, s. f. Acțiunea de a peți. – V. peți.

DOOM

pețíre s. f., g.-d. art. pețírii; pl. pețíri
pețiri
PEȚÍRE, pețiri, s. f. Acțiunea de a peți. – V. peți.

DOOM

pețíre s. f., g.-d. art. pețírii; pl. pețíri
pețirii
PEȚÍRE, pețiri, s. f. Acțiunea de a peți. – V. peți.

DOOM

pețíre s. f., g.-d. art. pețírii; pl. pețíri
pețirile
PEȚÍRE, pețiri, s. f. Acțiunea de a peți. – V. peți.

DOOM

pețíre s. f., g.-d. art. pețírii; pl. pețíri
pețirilor
PEȚÍRE, pețiri, s. f. Acțiunea de a peți. – V. peți.

DOOM

pețíre s. f., g.-d. art. pețírii; pl. pețíri
pețiră
PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

DOOM

pețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 să pețeáscă
pețirăm
PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

DOOM

pețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 să pețeáscă
pețirăți
PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

DOOM

pețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 să pețeáscă
pețise
PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

DOOM

pețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 să pețeáscă
pețisem
PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

DOOM

pețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 să pețeáscă
pețiseră
PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

DOOM

pețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 să pețeáscă
pețiserăm
PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

DOOM

pețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 să pețeáscă
pețiserăți
PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

DOOM

pețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 să pețeáscă
pețiseși
PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

DOOM

pețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 să pețeáscă
pețiseți
PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

DOOM

pețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 să pețeáscă
pețit
PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

DOOM

pețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 să pețeáscă
pețit
PEȚÍT s. n. Faptul de a peți; pețitorie. ♦ Loc. adv. (În legătură cu verbe ca „a merge”, „a pleca”, „a se duce”, „a veni”) În (sau la) pețit = ca să pețească pe cineva. – V. peți.

DOOM

pețít s. n.
pețita
PEȚÍT s. n. Faptul de a peți; pețitorie. ♦ Loc. adv. (În legătură cu verbe ca „a merge”, „a pleca”, „a se duce”, „a veni”) În (sau la) pețit = ca să pețească pe cineva. – V. peți.

DOOM

pețít s. n.
pețite
PEȚÍT s. n. Faptul de a peți; pețitorie. ♦ Loc. adv. (În legătură cu verbe ca „a merge”, „a pleca”, „a se duce”, „a veni”) În (sau la) pețit = ca să pețească pe cineva. – V. peți.

DOOM

pețít s. n.
pețitei
PEȚÍT s. n. Faptul de a peți; pețitorie. ♦ Loc. adv. (În legătură cu verbe ca „a merge”, „a pleca”, „a se duce”, „a veni”) În (sau la) pețit = ca să pețească pe cineva. – V. peți.

DOOM

pețít s. n.
pețitele
PEȚÍT s. n. Faptul de a peți; pețitorie. ♦ Loc. adv. (În legătură cu verbe ca „a merge”, „a pleca”, „a se duce”, „a veni”) În (sau la) pețit = ca să pețească pe cineva. – V. peți.

DOOM

pețít s. n.
pețitelor
PEȚÍT s. n. Faptul de a peți; pețitorie. ♦ Loc. adv. (În legătură cu verbe ca „a merge”, „a pleca”, „a se duce”, „a veni”) În (sau la) pețit = ca să pețească pe cineva. – V. peți.

DOOM

pețít s. n.
pețitoare
PEȚITÓR, -OÁRE, pețitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care, în numele unui bărbat, cere în căsătorie o fată, de obicei adresându-se părinților sau rudelor acesteia; (înv. și pop.; la m.) bărbat care cere (pentru sine) în căsătorie o fată. ◊ Expr. Să (ne) șadă pețitorii, formulă glumeață cu care un musafir este invitat să ia Joc sau să (mai) stea. 2. S. f. Femeie (de obicei mai în vârstă) care mijlocește cunoștința a două persoane de sex opus pentru a le înlesni căsătoria. – Peți + suf. -tor.

DOOM

pețitór s. m., pl. pețitóri
pețitoarea
PEȚITÓR, -OÁRE, pețitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care, în numele unui bărbat, cere în căsătorie o fată, de obicei adresându-se părinților sau rudelor acesteia; (înv. și pop.; la m.) bărbat care cere (pentru sine) în căsătorie o fată. ◊ Expr. Să (ne) șadă pețitorii, formulă glumeață cu care un musafir este invitat să ia Joc sau să (mai) stea. 2. S. f. Femeie (de obicei mai în vârstă) care mijlocește cunoștința a două persoane de sex opus pentru a le înlesni căsătoria. – Peți + suf. -tor.

DOOM

pețitór s. m., pl. pețitóri
pețitoarei
PEȚITÓR, -OÁRE, pețitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care, în numele unui bărbat, cere în căsătorie o fată, de obicei adresându-se părinților sau rudelor acesteia; (înv. și pop.; la m.) bărbat care cere (pentru sine) în căsătorie o fată. ◊ Expr. Să (ne) șadă pețitorii, formulă glumeață cu care un musafir este invitat să ia Joc sau să (mai) stea. 2. S. f. Femeie (de obicei mai în vârstă) care mijlocește cunoștința a două persoane de sex opus pentru a le înlesni căsătoria. – Peți + suf. -tor.

DOOM

pețitór s. m., pl. pețitóri
pețitoarele
PEȚITÓR, -OÁRE, pețitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care, în numele unui bărbat, cere în căsătorie o fată, de obicei adresându-se părinților sau rudelor acesteia; (înv. și pop.; la m.) bărbat care cere (pentru sine) în căsătorie o fată. ◊ Expr. Să (ne) șadă pețitorii, formulă glumeață cu care un musafir este invitat să ia Joc sau să (mai) stea. 2. S. f. Femeie (de obicei mai în vârstă) care mijlocește cunoștința a două persoane de sex opus pentru a le înlesni căsătoria. – Peți + suf. -tor.

DOOM

pețitór s. m., pl. pețitóri
pețitoarelor
PEȚITÓR, -OÁRE, pețitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care, în numele unui bărbat, cere în căsătorie o fată, de obicei adresându-se părinților sau rudelor acesteia; (înv. și pop.; la m.) bărbat care cere (pentru sine) în căsătorie o fată. ◊ Expr. Să (ne) șadă pețitorii, formulă glumeață cu care un musafir este invitat să ia Joc sau să (mai) stea. 2. S. f. Femeie (de obicei mai în vârstă) care mijlocește cunoștința a două persoane de sex opus pentru a le înlesni căsătoria. – Peți + suf. -tor.

DOOM

pețitór s. m., pl. pețitóri
pețitor
PEȚITÓR, -OÁRE, pețitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care, în numele unui bărbat, cere în căsătorie o fată, de obicei adresându-se părinților sau rudelor acesteia; (înv. și pop.; la m.) bărbat care cere (pentru sine) în căsătorie o fată. ◊ Expr. Să (ne) șadă pețitorii, formulă glumeață cu care un musafir este invitat să ia Joc sau să (mai) stea. 2. S. f. Femeie (de obicei mai în vârstă) care mijlocește cunoștința a două persoane de sex opus pentru a le înlesni căsătoria. – Peți + suf. -tor.

DOOM

pețitór s. m., pl. pețitóri
pețitori
PEȚITÓR, -OÁRE, pețitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care, în numele unui bărbat, cere în căsătorie o fată, de obicei adresându-se părinților sau rudelor acesteia; (înv. și pop.; la m.) bărbat care cere (pentru sine) în căsătorie o fată. ◊ Expr. Să (ne) șadă pețitorii, formulă glumeață cu care un musafir este invitat să ia Joc sau să (mai) stea. 2. S. f. Femeie (de obicei mai în vârstă) care mijlocește cunoștința a două persoane de sex opus pentru a le înlesni căsătoria. – Peți + suf. -tor.

DOOM

pețitór s. m., pl. pețitóri
pețitoria
PEȚITORÍE, pețitorii, s. f. (Rar) Pețit. ♦ Îndeletnicirea pețitoarei. – Pețitor + suf. -ie.

DOOM

pețitoríe (rar) s. f., art. pețitoría, g.-d. art. pețitoríei; pl. pețitoríi, art. pețitoríile
pețitorie
PEȚITORÍE, pețitorii, s. f. (Rar) Pețit. ♦ Îndeletnicirea pețitoarei. – Pețitor + suf. -ie.

DOOM

pețitoríe (rar) s. f., art. pețitoría, g.-d. art. pețitoríei; pl. pețitoríi, art. pețitoríile
pețitoriei
PEȚITORÍE, pețitorii, s. f. (Rar) Pețit. ♦ Îndeletnicirea pețitoarei. – Pețitor + suf. -ie.

DOOM

pețitoríe (rar) s. f., art. pețitoría, g.-d. art. pețitoríei; pl. pețitoríi, art. pețitoríile
pețitorii
PEȚITÓR, -OÁRE, pețitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care, în numele unui bărbat, cere în căsătorie o fată, de obicei adresându-se părinților sau rudelor acesteia; (înv. și pop.; la m.) bărbat care cere (pentru sine) în căsătorie o fată. ◊ Expr. Să (ne) șadă pețitorii, formulă glumeață cu care un musafir este invitat să ia Joc sau să (mai) stea. 2. S. f. Femeie (de obicei mai în vârstă) care mijlocește cunoștința a două persoane de sex opus pentru a le înlesni căsătoria. – Peți + suf. -tor.

DOOM

pețitór s. m., pl. pețitóri
pețitorii
PEȚITORÍE, pețitorii, s. f. (Rar) Pețit. ♦ Îndeletnicirea pețitoarei. – Pețitor + suf. -ie.

DOOM

pețitoríe (rar) s. f., art. pețitoría, g.-d. art. pețitoríei; pl. pețitoríi, art. pețitoríile
pețitoriile
PEȚITORÍE, pețitorii, s. f. (Rar) Pețit. ♦ Îndeletnicirea pețitoarei. – Pețitor + suf. -ie.

DOOM

pețitoríe (rar) s. f., art. pețitoría, g.-d. art. pețitoríei; pl. pețitoríi, art. pețitoríile
pețitoriilor
PEȚITORÍE, pețitorii, s. f. (Rar) Pețit. ♦ Îndeletnicirea pețitoarei. – Pețitor + suf. -ie.

DOOM

pețitoríe (rar) s. f., art. pețitoría, g.-d. art. pețitoríei; pl. pețitoríi, art. pețitoríile
pețitorilor
PEȚITÓR, -OÁRE, pețitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care, în numele unui bărbat, cere în căsătorie o fată, de obicei adresându-se părinților sau rudelor acesteia; (înv. și pop.; la m.) bărbat care cere (pentru sine) în căsătorie o fată. ◊ Expr. Să (ne) șadă pețitorii, formulă glumeață cu care un musafir este invitat să ia Joc sau să (mai) stea. 2. S. f. Femeie (de obicei mai în vârstă) care mijlocește cunoștința a două persoane de sex opus pentru a le înlesni căsătoria. – Peți + suf. -tor.

DOOM

pețitór s. m., pl. pețitóri
pețitorlâc
PEȚITORLẤC, pețitorlâcuri, s. n. (Înv.) Pețit. – Pețitor + suf. -lâc.

DOOM

pețitorlấc (înv.) s. n., pl. pețitorlấcuri
pețitorlâcul
PEȚITORLẤC, pețitorlâcuri, s. n. (Înv.) Pețit. – Pețitor + suf. -lâc.

DOOM

pețitorlấc (înv.) s. n., pl. pețitorlấcuri
pețitorlâcului
PEȚITORLẤC, pețitorlâcuri, s. n. (Înv.) Pețit. – Pețitor + suf. -lâc.

DOOM

pețitorlấc (înv.) s. n., pl. pețitorlấcuri
pețitorlâcuri
PEȚITORLẤC, pețitorlâcuri, s. n. (Înv.) Pețit. – Pețitor + suf. -lâc.

DOOM

pețitorlấc (înv.) s. n., pl. pețitorlấcuri
pețitorlâcurile
PEȚITORLẤC, pețitorlâcuri, s. n. (Înv.) Pețit. – Pețitor + suf. -lâc.

DOOM

pețitorlấc (înv.) s. n., pl. pețitorlấcuri
pețitorlâcurilor
PEȚITORLẤC, pețitorlâcuri, s. n. (Înv.) Pețit. – Pețitor + suf. -lâc.

DOOM

pețitorlấc (înv.) s. n., pl. pețitorlấcuri
pețitorlîc
PEȚITORLẤC, pețitorlâcuri, s. n. (Înv.) Pețit. – Pețitor + suf. -lâc.

DOOM

pețitorlấc (înv.) s. n., pl. pețitorlấcuri
pețitorlîcul
PEȚITORLẤC, pețitorlâcuri, s. n. (Înv.) Pețit. – Pețitor + suf. -lâc.

DOOM

pețitorlấc (înv.) s. n., pl. pețitorlấcuri
pețitorlîcului
PEȚITORLẤC, pețitorlâcuri, s. n. (Înv.) Pețit. – Pețitor + suf. -lâc.

DOOM

pețitorlấc (înv.) s. n., pl. pețitorlấcuri
pețitorlîcuri
PEȚITORLẤC, pețitorlâcuri, s. n. (Înv.) Pețit. – Pețitor + suf. -lâc.

DOOM

pețitorlấc (înv.) s. n., pl. pețitorlấcuri
pețitorlîcurile
PEȚITORLẤC, pețitorlâcuri, s. n. (Înv.) Pețit. – Pețitor + suf. -lâc.

DOOM

pețitorlấc (înv.) s. n., pl. pețitorlấcuri
pețitorlîcurilor
PEȚITORLẤC, pețitorlâcuri, s. n. (Înv.) Pețit. – Pețitor + suf. -lâc.

DOOM

pețitorlấc (înv.) s. n., pl. pețitorlấcuri
pețitorul
PEȚITÓR, -OÁRE, pețitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care, în numele unui bărbat, cere în căsătorie o fată, de obicei adresându-se părinților sau rudelor acesteia; (înv. și pop.; la m.) bărbat care cere (pentru sine) în căsătorie o fată. ◊ Expr. Să (ne) șadă pețitorii, formulă glumeață cu care un musafir este invitat să ia Joc sau să (mai) stea. 2. S. f. Femeie (de obicei mai în vârstă) care mijlocește cunoștința a două persoane de sex opus pentru a le înlesni căsătoria. – Peți + suf. -tor.

DOOM

pețitór s. m., pl. pețitóri
pețitorului
PEȚITÓR, -OÁRE, pețitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care, în numele unui bărbat, cere în căsătorie o fată, de obicei adresându-se părinților sau rudelor acesteia; (înv. și pop.; la m.) bărbat care cere (pentru sine) în căsătorie o fată. ◊ Expr. Să (ne) șadă pețitorii, formulă glumeață cu care un musafir este invitat să ia Joc sau să (mai) stea. 2. S. f. Femeie (de obicei mai în vârstă) care mijlocește cunoștința a două persoane de sex opus pentru a le înlesni căsătoria. – Peți + suf. -tor.

DOOM

pețitór s. m., pl. pețitóri
pețitul
PEȚÍT s. n. Faptul de a peți; pețitorie. ♦ Loc. adv. (În legătură cu verbe ca „a merge”, „a pleca”, „a se duce”, „a veni”) În (sau la) pețit = ca să pețească pe cineva. – V. peți.

DOOM

pețít s. n.
pețitului
PEȚÍT s. n. Faptul de a peți; pețitorie. ♦ Loc. adv. (În legătură cu verbe ca „a merge”, „a pleca”, „a se duce”, „a veni”) În (sau la) pețit = ca să pețească pe cineva. – V. peți.

DOOM

pețít s. n.
pețiși
PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

DOOM

pețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 să pețeáscă
pețiți
PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

DOOM

pețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 să pețeáscă
pețiți
PEȚÍT s. n. Faptul de a peți; pețitorie. ♦ Loc. adv. (În legătură cu verbe ca „a merge”, „a pleca”, „a se duce”, „a veni”) În (sau la) pețit = ca să pețească pe cineva. – V. peți.

DOOM

pețít s. n.
pețiții
PEȚÍT s. n. Faptul de a peți; pețitorie. ♦ Loc. adv. (În legătură cu verbe ca „a merge”, „a pleca”, „a se duce”, „a veni”) În (sau la) pețit = ca să pețească pe cineva. – V. peți.

DOOM

pețít s. n.
pețiților
PEȚÍT s. n. Faptul de a peți; pețitorie. ♦ Loc. adv. (În legătură cu verbe ca „a merge”, „a pleca”, „a se duce”, „a veni”) În (sau la) pețit = ca să pețească pe cineva. – V. peți.

DOOM

pețít s. n.