oțapoc
oțapóc (-oáce), s. n. – Așchie, țandără. Rut. otcupok, rus. oščepok (Tiktin), din sl. cepati „a împărți”. Sec. XVII, înv.
oțel
OȚÉL, (2) oțeluri, (3) oțele, s. n. 1. Aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), folosit pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui. ◊ Loc. adj. De oțel = asemenea oțelului (ca tărie, rezistență sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar; p. ext. pușcă, pistol, armă. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. – Din sl. ocĕlŭ. DOOM
oțéle (înv.) s. n. pl.
oțel
OȚÉL, (2) oțeluri, (3) oțele, s. n. 1. Aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), folosit pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui. ◊ Loc. adj. De oțel = asemenea oțelului (ca tărie, rezistență sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar; p. ext. pușcă, pistol, armă. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. – Din sl. ocĕlŭ. DOOM
oțél-betón s. n.
oțelar
OȚELÁR, oțelari, s. m. Muncitor calificat care efectuează într-o oțelărie2 operațiile de elaborare a șarjei de oțel. – Oțel + suf. -ar. DOOM
oțelár s. m., pl. oțelári
oțelari
OȚELÁR, oțelari, s. m. Muncitor calificat care efectuează într-o oțelărie2 operațiile de elaborare a șarjei de oțel. – Oțel + suf. -ar. DOOM
oțelár s. m., pl. oțelári
oțelarii
OȚELÁR, oțelari, s. m. Muncitor calificat care efectuează într-o oțelărie2 operațiile de elaborare a șarjei de oțel. – Oțel + suf. -ar. DOOM
oțelár s. m., pl. oțelári
oțelarilor
OȚELÁR, oțelari, s. m. Muncitor calificat care efectuează într-o oțelărie2 operațiile de elaborare a șarjei de oțel. – Oțel + suf. -ar. DOOM
oțelár s. m., pl. oțelári
oțelarul
OȚELÁR, oțelari, s. m. Muncitor calificat care efectuează într-o oțelărie2 operațiile de elaborare a șarjei de oțel. – Oțel + suf. -ar. DOOM
oțelár s. m., pl. oțelári
oțelarului
OȚELÁR, oțelari, s. m. Muncitor calificat care efectuează într-o oțelărie2 operațiile de elaborare a șarjei de oțel. – Oțel + suf. -ar. DOOM
oțelár s. m., pl. oțelári
oțele
OȚÉL, (2) oțeluri, (3) oțele, s. n. 1. Aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), folosit pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui. ◊ Loc. adj. De oțel = asemenea oțelului (ca tărie, rezistență sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar; p. ext. pușcă, pistol, armă. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. – Din sl. ocĕlŭ. DOOM
oțéle (înv.) s. n. pl.
oțelea
OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din oțel. DOOM
oțelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 să oțeleáscă
oțeleai
OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din oțel. DOOM
oțelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 să oțeleáscă
oțeleam
OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din oțel. DOOM
oțelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 să oțeleáscă
oțelească
OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din oțel. DOOM
oțelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 să oțeleáscă
oțeleau
OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din oțel. DOOM
oțelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 să oțeleáscă
oțeleați
OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din oțel. DOOM
oțelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 să oțeleáscă
oțelele
OȚÉL, (2) oțeluri, (3) oțele, s. n. 1. Aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), folosit pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui. ◊ Loc. adj. De oțel = asemenea oțelului (ca tărie, rezistență sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar; p. ext. pușcă, pistol, armă. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. – Din sl. ocĕlŭ. DOOM
oțéle (înv.) s. n. pl.
oțelelor
OȚÉL, (2) oțeluri, (3) oțele, s. n. 1. Aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), folosit pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui. ◊ Loc. adj. De oțel = asemenea oțelului (ca tărie, rezistență sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar; p. ext. pușcă, pistol, armă. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. – Din sl. ocĕlŭ. DOOM
oțéle (înv.) s. n. pl.
oțelesc
OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din oțel. DOOM
oțelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 să oțeleáscă
oțelește
OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din oțel. DOOM
oțelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 să oțeleáscă
oțelești
OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din oțel. DOOM
oțelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 să oțeleáscă
oțeli
OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din oțel. DOOM
oțelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 să oțeleáscă
oțelia
OȚELÍU, -ÍE, oțelii, adj. (Rar) Cu aspect, cu strălucire de oțel; de culoarea oțelului. – Oțel + suf. -iu. DOOM
oțelíu (rar) adj. m., f. oțelíe; pl. m. și f. oțelíi
oțelie
OȚELÍU, -ÍE, oțelii, adj. (Rar) Cu aspect, cu strălucire de oțel; de culoarea oțelului. – Oțel + suf. -iu. DOOM
oțelíu (rar) adj. m., f. oțelíe; pl. m. și f. oțelíi
oțeliei
OȚELÍU, -ÍE, oțelii, adj. (Rar) Cu aspect, cu strălucire de oțel; de culoarea oțelului. – Oțel + suf. -iu. DOOM
oțelíu (rar) adj. m., f. oțelíe; pl. m. și f. oțelíi
oțelii
OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din oțel. DOOM
oțelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 să oțeleáscă
oțelii
OȚELÍU, -ÍE, oțelii, adj. (Rar) Cu aspect, cu strălucire de oțel; de culoarea oțelului. – Oțel + suf. -iu. DOOM
oțelíu (rar) adj. m., f. oțelíe; pl. m. și f. oțelíi
oțeliii
OȚELÍU, -ÍE, oțelii, adj. (Rar) Cu aspect, cu strălucire de oțel; de culoarea oțelului. – Oțel + suf. -iu. DOOM
oțelíu (rar) adj. m., f. oțelíe; pl. m. și f. oțelíi
oțeliile
OȚELÍU, -ÍE, oțelii, adj. (Rar) Cu aspect, cu strălucire de oțel; de culoarea oțelului. – Oțel + suf. -iu. DOOM
oțelíu (rar) adj. m., f. oțelíe; pl. m. și f. oțelíi
oțeliilor
OȚELÍU, -ÍE, oțelii, adj. (Rar) Cu aspect, cu strălucire de oțel; de culoarea oțelului. – Oțel + suf. -iu. DOOM
oțelíu (rar) adj. m., f. oțelíe; pl. m. și f. oțelíi
oțelim
OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din oțel. DOOM
oțelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 să oțeleáscă
oțelind
OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din oțel. DOOM
oțelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 să oțeleáscă
oțelire
OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din oțel. DOOM
oțelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 să oțeleáscă
oțelire
OȚELÍRE, oțeliri, s. f. Acțiunea de a (se) oțeli și rezultatul ei; fortificare, călire. – V. oțeli. DOOM
oțelíre s. f., g.-d. art. oțelírii; pl. oțelíri
oțelirea
OȚELÍRE, oțeliri, s. f. Acțiunea de a (se) oțeli și rezultatul ei; fortificare, călire. – V. oțeli. DOOM
oțelíre s. f., g.-d. art. oțelírii; pl. oțelíri
oțeliri
OȚELÍRE, oțeliri, s. f. Acțiunea de a (se) oțeli și rezultatul ei; fortificare, călire. – V. oțeli. DOOM
oțelíre s. f., g.-d. art. oțelírii; pl. oțelíri
oțelirii
OȚELÍRE, oțeliri, s. f. Acțiunea de a (se) oțeli și rezultatul ei; fortificare, călire. – V. oțeli. DOOM
oțelíre s. f., g.-d. art. oțelírii; pl. oțelíri
oțelirile
OȚELÍRE, oțeliri, s. f. Acțiunea de a (se) oțeli și rezultatul ei; fortificare, călire. – V. oțeli. DOOM
oțelíre s. f., g.-d. art. oțelírii; pl. oțelíri
oțelirilor
OȚELÍRE, oțeliri, s. f. Acțiunea de a (se) oțeli și rezultatul ei; fortificare, călire. – V. oțeli. DOOM
oțelíre s. f., g.-d. art. oțelírii; pl. oțelíri
oțeliră
OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din oțel. DOOM
oțelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 să oțeleáscă
oțelirăm
OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din oțel. DOOM
oțelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 să oțeleáscă
oțelirăți
OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din oțel. DOOM
oțelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 să oțeleáscă
oțelise
OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din oțel. DOOM
oțelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 să oțeleáscă
oțelisem
OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din oțel. DOOM
oțelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 să oțeleáscă
oțeliseră
OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din oțel. DOOM
oțelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 să oțeleáscă
oțeliserăm
OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din oțel. DOOM
oțelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 să oțeleáscă
oțeliserăți
OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din oțel. DOOM
oțelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 să oțeleáscă
oțeliseși
OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din oțel. DOOM
oțelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 să oțeleáscă
oțeliseți
OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din oțel. DOOM
oțelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 să oțeleáscă
oțelit
OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din oțel. DOOM
oțelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 să oțeleáscă
oțelit
OȚELÍT, -Ă, oțeliți, -te, adj. 1. (Despre obiecte de metal) Întărit prin călire; călit. ♦ Cu aspect de oțel; oțeliu. 2. Fig. Întărit, fortificat, călit; încercat. – V. oțeli.
oțelita
OȚELÍT, -Ă, oțeliți, -te, adj. 1. (Despre obiecte de metal) Întărit prin călire; călit. ♦ Cu aspect de oțel; oțeliu. 2. Fig. Întărit, fortificat, călit; încercat. – V. oțeli.
oțelite
OȚELÍT, -Ă, oțeliți, -te, adj. 1. (Despre obiecte de metal) Întărit prin călire; călit. ♦ Cu aspect de oțel; oțeliu. 2. Fig. Întărit, fortificat, călit; încercat. – V. oțeli.
oțelitei
OȚELÍT, -Ă, oțeliți, -te, adj. 1. (Despre obiecte de metal) Întărit prin călire; călit. ♦ Cu aspect de oțel; oțeliu. 2. Fig. Întărit, fortificat, călit; încercat. – V. oțeli.
oțelitele
OȚELÍT, -Ă, oțeliți, -te, adj. 1. (Despre obiecte de metal) Întărit prin călire; călit. ♦ Cu aspect de oțel; oțeliu. 2. Fig. Întărit, fortificat, călit; încercat. – V. oțeli.
oțelitelor
OȚELÍT, -Ă, oțeliți, -te, adj. 1. (Despre obiecte de metal) Întărit prin călire; călit. ♦ Cu aspect de oțel; oțeliu. 2. Fig. Întărit, fortificat, călit; încercat. – V. oțeli.
oțelitul
OȚELÍT, -Ă, oțeliți, -te, adj. 1. (Despre obiecte de metal) Întărit prin călire; călit. ♦ Cu aspect de oțel; oțeliu. 2. Fig. Întărit, fortificat, călit; încercat. – V. oțeli.
oțelitului
OȚELÍT, -Ă, oțeliți, -te, adj. 1. (Despre obiecte de metal) Întărit prin călire; călit. ♦ Cu aspect de oțel; oțeliu. 2. Fig. Întărit, fortificat, călit; încercat. – V. oțeli.
oțeliu
OȚELÍU, -ÍE, oțelii, adj. (Rar) Cu aspect, cu strălucire de oțel; de culoarea oțelului. – Oțel + suf. -iu. DOOM
oțelíu (rar) adj. m., f. oțelíe; pl. m. și f. oțelíi
oțeliul
OȚELÍU, -ÍE, oțelii, adj. (Rar) Cu aspect, cu strălucire de oțel; de culoarea oțelului. – Oțel + suf. -iu. DOOM
oțelíu (rar) adj. m., f. oțelíe; pl. m. și f. oțelíi
oțeliului
OȚELÍU, -ÍE, oțelii, adj. (Rar) Cu aspect, cu strălucire de oțel; de culoarea oțelului. – Oțel + suf. -iu. DOOM
oțelíu (rar) adj. m., f. oțelíe; pl. m. și f. oțelíi
oțeliși
OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din oțel. DOOM
oțelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 să oțeleáscă
oțeliți
OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din oțel. DOOM
oțelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 să oțeleáscă
oțeliți
OȚELÍT, -Ă, oțeliți, -te, adj. 1. (Despre obiecte de metal) Întărit prin călire; călit. ♦ Cu aspect de oțel; oțeliu. 2. Fig. Întărit, fortificat, călit; încercat. – V. oțeli.
oțeliții
OȚELÍT, -Ă, oțeliți, -te, adj. 1. (Despre obiecte de metal) Întărit prin călire; călit. ♦ Cu aspect de oțel; oțeliu. 2. Fig. Întărit, fortificat, călit; încercat. – V. oțeli.
oțeliților
OȚELÍT, -Ă, oțeliți, -te, adj. 1. (Despre obiecte de metal) Întărit prin călire; călit. ♦ Cu aspect de oțel; oțeliu. 2. Fig. Întărit, fortificat, călit; încercat. – V. oțeli.
oțelos
OȚELÓS, -OÁSĂ, oțeloși, -oase, adj. De oțel, (tare) ca oțelul. Pușca-i grea și oțeloasă. ȘEZ. III 51.
oțelul
OȚÉL, (2) oțeluri, (3) oțele, s. n. 1. Aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), folosit pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui. ◊ Loc. adj. De oțel = asemenea oțelului (ca tărie, rezistență sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar; p. ext. pușcă, pistol, armă. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. – Din sl. ocĕlŭ. DOOM
oțéle (înv.) s. n. pl.
oțelul
OȚÉL, (2) oțeluri, (3) oțele, s. n. 1. Aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), folosit pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui. ◊ Loc. adj. De oțel = asemenea oțelului (ca tărie, rezistență sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar; p. ext. pușcă, pistol, armă. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. – Din sl. ocĕlŭ. DOOM
oțél-betón s. n.
oțelului
OȚÉL, (2) oțeluri, (3) oțele, s. n. 1. Aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), folosit pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui. ◊ Loc. adj. De oțel = asemenea oțelului (ca tărie, rezistență sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar; p. ext. pușcă, pistol, armă. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. – Din sl. ocĕlŭ. DOOM
oțéle (înv.) s. n. pl.
oțelului
OȚÉL, (2) oțeluri, (3) oțele, s. n. 1. Aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), folosit pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui. ◊ Loc. adj. De oțel = asemenea oțelului (ca tărie, rezistență sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar; p. ext. pușcă, pistol, armă. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. – Din sl. ocĕlŭ. DOOM
oțél-betón s. n.
oțeluri
OȚÉL, (2) oțeluri, (3) oțele, s. n. 1. Aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), folosit pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui. ◊ Loc. adj. De oțel = asemenea oțelului (ca tărie, rezistență sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar; p. ext. pușcă, pistol, armă. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. – Din sl. ocĕlŭ. DOOM
oțél-betón s. n.
oțelurile
OȚÉL, (2) oțeluri, (3) oțele, s. n. 1. Aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), folosit pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui. ◊ Loc. adj. De oțel = asemenea oțelului (ca tărie, rezistență sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar; p. ext. pușcă, pistol, armă. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. – Din sl. ocĕlŭ. DOOM
oțél-betón s. n.
oțelurilor
OȚÉL, (2) oțeluri, (3) oțele, s. n. 1. Aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), folosit pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui. ◊ Loc. adj. De oțel = asemenea oțelului (ca tărie, rezistență sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar; p. ext. pușcă, pistol, armă. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. – Din sl. ocĕlŭ. DOOM
oțél-betón s. n.
oțelăria
OȚELĂRÍE2, oțelării, s. f. Întreprindere industrială sau secție într-o uzină metalurgică, unde se elaborează șarjele de oțel. – Oțel + suf. -ărie. DOOM
oțelăríe s. f., art. oțelăría, g.-d. art. oțelăríei; (uzine) pl. oțelăríi, art. oțelăríile
oțelărie
OȚELĂRÍE2, oțelării, s. f. Întreprindere industrială sau secție într-o uzină metalurgică, unde se elaborează șarjele de oțel. – Oțel + suf. -ărie. DOOM
oțelăríe s. f., art. oțelăría, g.-d. art. oțelăríei; (uzine) pl. oțelăríi, art. oțelăríile
oțelăriei
OȚELĂRÍE2, oțelării, s. f. Întreprindere industrială sau secție într-o uzină metalurgică, unde se elaborează șarjele de oțel. – Oțel + suf. -ărie. DOOM
oțelăríe s. f., art. oțelăría, g.-d. art. oțelăríei; (uzine) pl. oțelăríi, art. oțelăríile
oțelării
OȚELĂRÍE2, oțelării, s. f. Întreprindere industrială sau secție într-o uzină metalurgică, unde se elaborează șarjele de oțel. – Oțel + suf. -ărie. DOOM
oțelăríe s. f., art. oțelăría, g.-d. art. oțelăríei; (uzine) pl. oțelăríi, art. oțelăríile
oțelăriile
OȚELĂRÍE2, oțelării, s. f. Întreprindere industrială sau secție într-o uzină metalurgică, unde se elaborează șarjele de oțel. – Oțel + suf. -ărie. DOOM
oțelăríe s. f., art. oțelăría, g.-d. art. oțelăríei; (uzine) pl. oțelăríi, art. oțelăríile
oțelăriilor
OȚELĂRÍE2, oțelării, s. f. Întreprindere industrială sau secție într-o uzină metalurgică, unde se elaborează șarjele de oțel. – Oțel + suf. -ărie. DOOM
oțelăríe s. f., art. oțelăría, g.-d. art. oțelăríei; (uzine) pl. oțelăríi, art. oțelăríile
oțeri
OȚĂRÍ vb. IV v. oțărî. DOOM
!oțărî́ (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțărắște, imperf. 3 sg. se oțărá, perf. s. 3 sg. se oțărî́, 3 pl. se oțărấră; conj. prez. 3 să se oțăráscă; ger. oțărấndu-se; part. oțărất
oțerime
OȚERÍME s. f. v. oțărime.
oțerire
OȚĂRẤRE, oțărâri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) oțărî; oțăreală (1). [Var.: oțeríre s. f.] – V. oțărî. DOOM
oțărấre (pop.) s. f., g.-d. art. oțărấrii; pl. oțărấri
oțerit
OȚĂRÍT, -Ă adj. v. oțărât.
oțerâre
OȚERÎ́ vb. IV v. oțărî.
oțerât
OȚERÎ́ vb. IV v. oțărî.
oțet
OȚÉT, (2) oțeturi, s. n. 1. Lichid cu gust acru, obținut prin fermentarea acetică a vinului, a berii etc. sau prin diluarea cu apă a acidului acetic concentrat, folosit în alimentație drept condiment sau conservant. ◊ Expr. (Fam.) A face pe cineva cu ou și cu oțet = a batjocori, a ocărî pe cineva. 2. (La pl.) Sorturi de oțet (1). – Din sl. ocĭtŭ. DOOM
oțét s. n., (sorturi) pl. oțéturi
oțet
OȚÉT, (2) oțeturi, s. n. 1. Lichid cu gust acru, obținut prin fermentarea acetică a vinului, a berii etc. sau prin diluarea cu apă a acidului acetic concentrat, folosit în alimentație drept condiment sau conservant. ◊ Expr. (Fam.) A face pe cineva cu ou și cu oțet = a batjocori, a ocărî pe cineva. 2. (La pl.) Sorturi de oțet (1). – Din sl. ocĭtŭ.
oțetar
OȚETÁR, (1, 3) oțetari, s. m., (2) oțetare, s. n. 1. S. m. (Înv.) Persoană care fabrică sau vinde oțet. 2. S. n. Mic serviciu de masă alcătuit din sticluțe în care se pun oțet și untdelemn. 3. S. m. Arbore cu frunze compuse, alterne, cu flori galbene-verzui și cu fructe roșii-purpurii, ale cărui frunze și scoarță, bogate în tanin, se folosesc în tăbăcărie, iar fructele pot fi folosite la fabricarea oțetului (Rhus typhina). – Oțet + suf. -ar. DOOM
oțetár2 (serviciu de masă pentru oțet și ulei) (rar) s. n., pl. oțetáre
oțetar
OȚETÁR, (1, 3) oțetari, s. m., (2) oțetare, s. n. 1. S. m. (Înv.) Persoană care fabrică sau vinde oțet. 2. S. n. Mic serviciu de masă alcătuit din sticluțe în care se pun oțet și untdelemn. 3. S. m. Arbore cu frunze compuse, alterne, cu flori galbene-verzui și cu fructe roșii-purpurii, ale cărui frunze și scoarță, bogate în tanin, se folosesc în tăbăcărie, iar fructele pot fi folosite la fabricarea oțetului (Rhus typhina). – Oțet + suf. -ar.
oțetare
OȚETÁR, (1, 3) oțetari, s. m., (2) oțetare, s. n. 1. S. m. (Înv.) Persoană care fabrică sau vinde oțet. 2. S. n. Mic serviciu de masă alcătuit din sticluțe în care se pun oțet și untdelemn. 3. S. m. Arbore cu frunze compuse, alterne, cu flori galbene-verzui și cu fructe roșii-purpurii, ale cărui frunze și scoarță, bogate în tanin, se folosesc în tăbăcărie, iar fructele pot fi folosite la fabricarea oțetului (Rhus typhina). – Oțet + suf. -ar.
oțetarele
OȚETÁR, (1, 3) oțetari, s. m., (2) oțetare, s. n. 1. S. m. (Înv.) Persoană care fabrică sau vinde oțet. 2. S. n. Mic serviciu de masă alcătuit din sticluțe în care se pun oțet și untdelemn. 3. S. m. Arbore cu frunze compuse, alterne, cu flori galbene-verzui și cu fructe roșii-purpurii, ale cărui frunze și scoarță, bogate în tanin, se folosesc în tăbăcărie, iar fructele pot fi folosite la fabricarea oțetului (Rhus typhina). – Oțet + suf. -ar.
oțetarelor
OȚETÁR, (1, 3) oțetari, s. m., (2) oțetare, s. n. 1. S. m. (Înv.) Persoană care fabrică sau vinde oțet. 2. S. n. Mic serviciu de masă alcătuit din sticluțe în care se pun oțet și untdelemn. 3. S. m. Arbore cu frunze compuse, alterne, cu flori galbene-verzui și cu fructe roșii-purpurii, ale cărui frunze și scoarță, bogate în tanin, se folosesc în tăbăcărie, iar fructele pot fi folosite la fabricarea oțetului (Rhus typhina). – Oțet + suf. -ar.
oțetari
OȚETÁR, (1, 3) oțetari, s. m., (2) oțetare, s. n. 1. S. m. (Înv.) Persoană care fabrică sau vinde oțet. 2. S. n. Mic serviciu de masă alcătuit din sticluțe în care se pun oțet și untdelemn. 3. S. m. Arbore cu frunze compuse, alterne, cu flori galbene-verzui și cu fructe roșii-purpurii, ale cărui frunze și scoarță, bogate în tanin, se folosesc în tăbăcărie, iar fructele pot fi folosite la fabricarea oțetului (Rhus typhina). – Oțet + suf. -ar. DOOM
oțetár2 (serviciu de masă pentru oțet și ulei) (rar) s. n., pl. oțetáre
oțetarii
OȚETÁR, (1, 3) oțetari, s. m., (2) oțetare, s. n. 1. S. m. (Înv.) Persoană care fabrică sau vinde oțet. 2. S. n. Mic serviciu de masă alcătuit din sticluțe în care se pun oțet și untdelemn. 3. S. m. Arbore cu frunze compuse, alterne, cu flori galbene-verzui și cu fructe roșii-purpurii, ale cărui frunze și scoarță, bogate în tanin, se folosesc în tăbăcărie, iar fructele pot fi folosite la fabricarea oțetului (Rhus typhina). – Oțet + suf. -ar. DOOM
oțetár2 (serviciu de masă pentru oțet și ulei) (rar) s. n., pl. oțetáre
oțetarilor
OȚETÁR, (1, 3) oțetari, s. m., (2) oțetare, s. n. 1. S. m. (Înv.) Persoană care fabrică sau vinde oțet. 2. S. n. Mic serviciu de masă alcătuit din sticluțe în care se pun oțet și untdelemn. 3. S. m. Arbore cu frunze compuse, alterne, cu flori galbene-verzui și cu fructe roșii-purpurii, ale cărui frunze și scoarță, bogate în tanin, se folosesc în tăbăcărie, iar fructele pot fi folosite la fabricarea oțetului (Rhus typhina). – Oțet + suf. -ar. DOOM
oțetár2 (serviciu de masă pentru oțet și ulei) (rar) s. n., pl. oțetáre
oțetarul
OȚETÁR, (1, 3) oțetari, s. m., (2) oțetare, s. n. 1. S. m. (Înv.) Persoană care fabrică sau vinde oțet. 2. S. n. Mic serviciu de masă alcătuit din sticluțe în care se pun oțet și untdelemn. 3. S. m. Arbore cu frunze compuse, alterne, cu flori galbene-verzui și cu fructe roșii-purpurii, ale cărui frunze și scoarță, bogate în tanin, se folosesc în tăbăcărie, iar fructele pot fi folosite la fabricarea oțetului (Rhus typhina). – Oțet + suf. -ar. DOOM
oțetár2 (serviciu de masă pentru oțet și ulei) (rar) s. n., pl. oțetáre
oțetarul
OȚETÁR, (1, 3) oțetari, s. m., (2) oțetare, s. n. 1. S. m. (Înv.) Persoană care fabrică sau vinde oțet. 2. S. n. Mic serviciu de masă alcătuit din sticluțe în care se pun oțet și untdelemn. 3. S. m. Arbore cu frunze compuse, alterne, cu flori galbene-verzui și cu fructe roșii-purpurii, ale cărui frunze și scoarță, bogate în tanin, se folosesc în tăbăcărie, iar fructele pot fi folosite la fabricarea oțetului (Rhus typhina). – Oțet + suf. -ar.
oțetarului
OȚETÁR, (1, 3) oțetari, s. m., (2) oțetare, s. n. 1. S. m. (Înv.) Persoană care fabrică sau vinde oțet. 2. S. n. Mic serviciu de masă alcătuit din sticluțe în care se pun oțet și untdelemn. 3. S. m. Arbore cu frunze compuse, alterne, cu flori galbene-verzui și cu fructe roșii-purpurii, ale cărui frunze și scoarță, bogate în tanin, se folosesc în tăbăcărie, iar fructele pot fi folosite la fabricarea oțetului (Rhus typhina). – Oțet + suf. -ar. DOOM
oțetár2 (serviciu de masă pentru oțet și ulei) (rar) s. n., pl. oțetáre
oțetarului
OȚETÁR, (1, 3) oțetari, s. m., (2) oțetare, s. n. 1. S. m. (Înv.) Persoană care fabrică sau vinde oțet. 2. S. n. Mic serviciu de masă alcătuit din sticluțe în care se pun oțet și untdelemn. 3. S. m. Arbore cu frunze compuse, alterne, cu flori galbene-verzui și cu fructe roșii-purpurii, ale cărui frunze și scoarță, bogate în tanin, se folosesc în tăbăcărie, iar fructele pot fi folosite la fabricarea oțetului (Rhus typhina). – Oțet + suf. -ar.
oțetea
OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet. DOOM
!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă
oțeteai
OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet. DOOM
!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă
oțeteam
OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet. DOOM
!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă
oțetească
OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet. DOOM
!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă
oțeteau
OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet. DOOM
!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă
oțeteați
OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet. DOOM
!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă
oțetesc
OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet. DOOM
!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă
oțetește
OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet. DOOM
!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă
oțetești
OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet. DOOM
!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă
oțeti
OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet. DOOM
!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă
oțetii
OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet. DOOM
!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă
oțetim
OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet. DOOM
!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă
oțetind
OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet. DOOM
!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă
oțetire
OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet. DOOM
!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă
oțetire
OȚETÍRE, oțetiri, s. f. Faptul de a se oțeti. – V. oțeti. DOOM
oțetíre s. f., g.-d. art. oțetírii; pl. oțetíri
oțetirea
OȚETÍRE, oțetiri, s. f. Faptul de a se oțeti. – V. oțeti. DOOM
oțetíre s. f., g.-d. art. oțetírii; pl. oțetíri
oțetiri
OȚETÍRE, oțetiri, s. f. Faptul de a se oțeti. – V. oțeti. DOOM
oțetíre s. f., g.-d. art. oțetírii; pl. oțetíri
oțetirii
OȚETÍRE, oțetiri, s. f. Faptul de a se oțeti. – V. oțeti. DOOM
oțetíre s. f., g.-d. art. oțetírii; pl. oțetíri
oțetirile
OȚETÍRE, oțetiri, s. f. Faptul de a se oțeti. – V. oțeti. DOOM
oțetíre s. f., g.-d. art. oțetírii; pl. oțetíri
oțetirilor
OȚETÍRE, oțetiri, s. f. Faptul de a se oțeti. – V. oțeti. DOOM
oțetíre s. f., g.-d. art. oțetírii; pl. oțetíri
oțetiră
OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet. DOOM
!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă
oțetirăm
OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet. DOOM
!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă
oțetirăți
OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet. DOOM
!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă
oțetise
OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet. DOOM
!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă
oțetisem
OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet. DOOM
!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă
oțetiseră
OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet. DOOM
!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă
oțetiserăm
OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet. DOOM
!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă
oțetiserăți
OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet. DOOM
!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă
oțetiseși
OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet. DOOM
!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă
oțetiseți
OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet. DOOM
!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă
oțetit
OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet. DOOM
!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă
oțetit
OȚETÍT, -Ă, oțetiți, -te, adj. 1. (Despre vinuri) Prefăcut, transformat în oțet; acrit, acru. 2. Fig. Supărat, mânios, iritat; neprietenos. – V. oțeti.
oțetita
OȚETÍT, -Ă, oțetiți, -te, adj. 1. (Despre vinuri) Prefăcut, transformat în oțet; acrit, acru. 2. Fig. Supărat, mânios, iritat; neprietenos. – V. oțeti.
oțetite
OȚETÍT, -Ă, oțetiți, -te, adj. 1. (Despre vinuri) Prefăcut, transformat în oțet; acrit, acru. 2. Fig. Supărat, mânios, iritat; neprietenos. – V. oțeti.
oțetitei
OȚETÍT, -Ă, oțetiți, -te, adj. 1. (Despre vinuri) Prefăcut, transformat în oțet; acrit, acru. 2. Fig. Supărat, mânios, iritat; neprietenos. – V. oțeti.
oțetitele
OȚETÍT, -Ă, oțetiți, -te, adj. 1. (Despre vinuri) Prefăcut, transformat în oțet; acrit, acru. 2. Fig. Supărat, mânios, iritat; neprietenos. – V. oțeti.
oțetitelor
OȚETÍT, -Ă, oțetiți, -te, adj. 1. (Despre vinuri) Prefăcut, transformat în oțet; acrit, acru. 2. Fig. Supărat, mânios, iritat; neprietenos. – V. oțeti.
oțetitul
OȚETÍT, -Ă, oțetiți, -te, adj. 1. (Despre vinuri) Prefăcut, transformat în oțet; acrit, acru. 2. Fig. Supărat, mânios, iritat; neprietenos. – V. oțeti.
oțetitului
OȚETÍT, -Ă, oțetiți, -te, adj. 1. (Despre vinuri) Prefăcut, transformat în oțet; acrit, acru. 2. Fig. Supărat, mânios, iritat; neprietenos. – V. oțeti.
oțetiși
OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet. DOOM
!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă
oțetiți
OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet. DOOM
!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă
oțetiți
OȚETÍT, -Ă, oțetiți, -te, adj. 1. (Despre vinuri) Prefăcut, transformat în oțet; acrit, acru. 2. Fig. Supărat, mânios, iritat; neprietenos. – V. oțeti.
oțetiții
OȚETÍT, -Ă, oțetiți, -te, adj. 1. (Despre vinuri) Prefăcut, transformat în oțet; acrit, acru. 2. Fig. Supărat, mânios, iritat; neprietenos. – V. oțeti.
oțetiților
OȚETÍT, -Ă, oțetiți, -te, adj. 1. (Despre vinuri) Prefăcut, transformat în oțet; acrit, acru. 2. Fig. Supărat, mânios, iritat; neprietenos. – V. oțeti.
oțetos
OȚETÓS, -OÁSĂ, oțetoși, -oase, adj. Cu gust de oțet.
oțetul
OȚÉT, (2) oțeturi, s. n. 1. Lichid cu gust acru, obținut prin fermentarea acetică a vinului, a berii etc. sau prin diluarea cu apă a acidului acetic concentrat, folosit în alimentație drept condiment sau conservant. ◊ Expr. (Fam.) A face pe cineva cu ou și cu oțet = a batjocori, a ocărî pe cineva. 2. (La pl.) Sorturi de oțet (1). – Din sl. ocĭtŭ. DOOM
oțét s. n., (sorturi) pl. oțéturi
oțetului
OȚÉT, (2) oțeturi, s. n. 1. Lichid cu gust acru, obținut prin fermentarea acetică a vinului, a berii etc. sau prin diluarea cu apă a acidului acetic concentrat, folosit în alimentație drept condiment sau conservant. ◊ Expr. (Fam.) A face pe cineva cu ou și cu oțet = a batjocori, a ocărî pe cineva. 2. (La pl.) Sorturi de oțet (1). – Din sl. ocĭtŭ. DOOM
oțét s. n., (sorturi) pl. oțéturi
oțeturi
OȚÉT, (2) oțeturi, s. n. 1. Lichid cu gust acru, obținut prin fermentarea acetică a vinului, a berii etc. sau prin diluarea cu apă a acidului acetic concentrat, folosit în alimentație drept condiment sau conservant. ◊ Expr. (Fam.) A face pe cineva cu ou și cu oțet = a batjocori, a ocărî pe cineva. 2. (La pl.) Sorturi de oțet (1). – Din sl. ocĭtŭ. DOOM
oțét s. n., (sorturi) pl. oțéturi
oțeturile
OȚÉT, (2) oțeturi, s. n. 1. Lichid cu gust acru, obținut prin fermentarea acetică a vinului, a berii etc. sau prin diluarea cu apă a acidului acetic concentrat, folosit în alimentație drept condiment sau conservant. ◊ Expr. (Fam.) A face pe cineva cu ou și cu oțet = a batjocori, a ocărî pe cineva. 2. (La pl.) Sorturi de oțet (1). – Din sl. ocĭtŭ. DOOM
oțét s. n., (sorturi) pl. oțéturi
oțeturilor
OȚÉT, (2) oțeturi, s. n. 1. Lichid cu gust acru, obținut prin fermentarea acetică a vinului, a berii etc. sau prin diluarea cu apă a acidului acetic concentrat, folosit în alimentație drept condiment sau conservant. ◊ Expr. (Fam.) A face pe cineva cu ou și cu oțet = a batjocori, a ocărî pe cineva. 2. (La pl.) Sorturi de oțet (1). – Din sl. ocĭtŭ. DOOM
oțét s. n., (sorturi) pl. oțéturi
oțetăria
OȚETĂRÍE, oțetării, s. f. (Rar) Instalație rudimentară de fabricat oțet. – Oțet + suf. -ărie. DOOM
oțetăríe (rar) s. f., art. oțetăría, g.-d. art. oțetăríei; pl. oțetăríi, art. oțetăríile
oțetărie
OȚETĂRÍE, oțetării, s. f. (Rar) Instalație rudimentară de fabricat oțet. – Oțet + suf. -ărie. DOOM
oțetăríe (rar) s. f., art. oțetăría, g.-d. art. oțetăríei; pl. oțetăríi, art. oțetăríile
oțetăriei
OȚETĂRÍE, oțetării, s. f. (Rar) Instalație rudimentară de fabricat oțet. – Oțet + suf. -ărie. DOOM
oțetăríe (rar) s. f., art. oțetăría, g.-d. art. oțetăríei; pl. oțetăríi, art. oțetăríile
oțetării
OȚETĂRÍE, oțetării, s. f. (Rar) Instalație rudimentară de fabricat oțet. – Oțet + suf. -ărie. DOOM
oțetăríe (rar) s. f., art. oțetăría, g.-d. art. oțetăríei; pl. oțetăríi, art. oțetăríile
oțetăriile
OȚETĂRÍE, oțetării, s. f. (Rar) Instalație rudimentară de fabricat oțet. – Oțet + suf. -ărie. DOOM
oțetăríe (rar) s. f., art. oțetăría, g.-d. art. oțetăríei; pl. oțetăríi, art. oțetăríile
oțetăriilor
OȚETĂRÍE, oțetării, s. f. (Rar) Instalație rudimentară de fabricat oțet. – Oțet + suf. -ărie. DOOM
oțetăríe (rar) s. f., art. oțetăría, g.-d. art. oțetăríei; pl. oțetăríi, art. oțetăríile
oțețit
OȚEȚÍT, -Ă adj. v. oțetit.
oțioasa
OȚIÓS, -OÁSĂ, oțioși, -oase, adj. (Livr.) De prisos; inutil, nefolositor. [Pr.: -ți-os] – Din lat. otiosus. DOOM
oțiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. oțióși; f. oțioásă, pl. oțioáse
oțioase
OȚIÓS, -OÁSĂ, oțioși, -oase, adj. (Livr.) De prisos; inutil, nefolositor. [Pr.: -ți-os] – Din lat. otiosus. DOOM
oțiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. oțióși; f. oțioásă, pl. oțioáse
oțioasei
OȚIÓS, -OÁSĂ, oțioși, -oase, adj. (Livr.) De prisos; inutil, nefolositor. [Pr.: -ți-os] – Din lat. otiosus. DOOM
oțiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. oțióși; f. oțioásă, pl. oțioáse
oțioasele
OȚIÓS, -OÁSĂ, oțioși, -oase, adj. (Livr.) De prisos; inutil, nefolositor. [Pr.: -ți-os] – Din lat. otiosus. DOOM
oțiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. oțióși; f. oțioásă, pl. oțioáse
oțioaselor
OȚIÓS, -OÁSĂ, oțioși, -oase, adj. (Livr.) De prisos; inutil, nefolositor. [Pr.: -ți-os] – Din lat. otiosus. DOOM
oțiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. oțióși; f. oțioásă, pl. oțioáse
oțios
OȚIÓS, -OÁSĂ, oțioși, -oase, adj. (Livr.) De prisos; inutil, nefolositor. [Pr.: -ți-os] – Din lat. otiosus. DOOM
oțiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. oțióși; f. oțioásă, pl. oțioáse
oțiosul
OȚIÓS, -OÁSĂ, oțioși, -oase, adj. (Livr.) De prisos; inutil, nefolositor. [Pr.: -ți-os] – Din lat. otiosus. DOOM
oțiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. oțióși; f. oțioásă, pl. oțioáse
oțiosului
OȚIÓS, -OÁSĂ, oțioși, -oase, adj. (Livr.) De prisos; inutil, nefolositor. [Pr.: -ți-os] – Din lat. otiosus. DOOM
oțiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. oțióși; f. oțioásă, pl. oțioáse
oțioși
OȚIÓS, -OÁSĂ, oțioși, -oase, adj. (Livr.) De prisos; inutil, nefolositor. [Pr.: -ți-os] – Din lat. otiosus. DOOM
oțiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. oțióși; f. oțioásă, pl. oțioáse
oțioșii
OȚIÓS, -OÁSĂ, oțioși, -oase, adj. (Livr.) De prisos; inutil, nefolositor. [Pr.: -ți-os] – Din lat. otiosus. DOOM
oțiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. oțióși; f. oțioásă, pl. oțioáse
oțioșilor
OȚIÓS, -OÁSĂ, oțioși, -oase, adj. (Livr.) De prisos; inutil, nefolositor. [Pr.: -ți-os] – Din lat. otiosus. DOOM
oțiós (livr.) (-ți-os) adj. m., pl. oțióși; f. oțioásă, pl. oțioáse
oțiu
ÓȚIU s.n. (Liv.) Lenevie, trândăvie; tihnă. [Cf. it. ozio, lat. otium].
oțopină
OȚOPÍNĂ, oțopine, s. f. (Regional) Mîrțoagă, gloabă. Unde mi se nomoli oțopina de cal, de nu mai putea nici picioarele să și le miște. ISPIRESCU, E. 373.
oțărală
OȚĂRÁLĂ s. f. v. oțăreală.
oțăreala
OȚĂREÁLĂ, oțăreli, s. f. (Pop.) 1. Supărare mare, mânie, furie; oțărâre. 2. Grimasă, neplăcere, dezgust exprimat printr-o strâmbătură (cauzată de o băutură sau de o mâncare cu gust neplăcut). – Oțărî + suf. -eală. DOOM
oțăreálă (pop.) s. f., g.-d. art. oțărélii; pl. oțăréli
oțăreli
OȚĂREÁLĂ, oțăreli, s. f. (Pop.) 1. Supărare mare, mânie, furie; oțărâre. 2. Grimasă, neplăcere, dezgust exprimat printr-o strâmbătură (cauzată de o băutură sau de o mâncare cu gust neplăcut). – Oțărî + suf. -eală. DOOM
oțăreálă (pop.) s. f., g.-d. art. oțărélii; pl. oțăréli
oțărelii
OȚĂREÁLĂ, oțăreli, s. f. (Pop.) 1. Supărare mare, mânie, furie; oțărâre. 2. Grimasă, neplăcere, dezgust exprimat printr-o strâmbătură (cauzată de o băutură sau de o mâncare cu gust neplăcut). – Oțărî + suf. -eală. DOOM
oțăreálă (pop.) s. f., g.-d. art. oțărélii; pl. oțăréli
oțărelile
OȚĂREÁLĂ, oțăreli, s. f. (Pop.) 1. Supărare mare, mânie, furie; oțărâre. 2. Grimasă, neplăcere, dezgust exprimat printr-o strâmbătură (cauzată de o băutură sau de o mâncare cu gust neplăcut). – Oțărî + suf. -eală. DOOM
oțăreálă (pop.) s. f., g.-d. art. oțărélii; pl. oțăréli
oțărelilor
OȚĂREÁLĂ, oțăreli, s. f. (Pop.) 1. Supărare mare, mânie, furie; oțărâre. 2. Grimasă, neplăcere, dezgust exprimat printr-o strâmbătură (cauzată de o băutură sau de o mâncare cu gust neplăcut). – Oțărî + suf. -eală. DOOM
oțăreálă (pop.) s. f., g.-d. art. oțărélii; pl. oțăréli
oțări
OȚĂRÍ vb. IV v. oțărî. DOOM
!oțărî́ (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțărắște, imperf. 3 sg. se oțărá, perf. s. 3 sg. se oțărî́, 3 pl. se oțărấră; conj. prez. 3 să se oțăráscă; ger. oțărấndu-se; part. oțărất
oțărime
OȚĂRÍME s. f. (Înv.) Supărare mare; amărăciune. – Oțărî + suf. -ime. DOOM
oțăríme (înv.) s. f., g.-d. art. oțărímii
oțărire
OȚĂRÍ vb. IV v. oțărî.
oțărit
OȚĂRÍT, -Ă adj. v. oțărât.
oțărâre
OȚĂRẤRE, oțărâri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) oțărî; oțăreală (1). [Var.: oțeríre s. f.] – V. oțărî. DOOM
oțărấre (pop.) s. f., g.-d. art. oțărấrii; pl. oțărấri
oțărârea
OȚĂRẤRE, oțărâri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) oțărî; oțăreală (1). [Var.: oțeríre s. f.] – V. oțărî. DOOM
oțărấre (pop.) s. f., g.-d. art. oțărấrii; pl. oțărấri
oțărâri
OȚĂRẤRE, oțărâri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) oțărî; oțăreală (1). [Var.: oțeríre s. f.] – V. oțărî. DOOM
oțărấre (pop.) s. f., g.-d. art. oțărấrii; pl. oțărấri
oțărârii
OȚĂRẤRE, oțărâri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) oțărî; oțăreală (1). [Var.: oțeríre s. f.] – V. oțărî. DOOM
oțărấre (pop.) s. f., g.-d. art. oțărấrii; pl. oțărấri
oțărârile
OȚĂRẤRE, oțărâri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) oțărî; oțăreală (1). [Var.: oțeríre s. f.] – V. oțărî. DOOM
oțărấre (pop.) s. f., g.-d. art. oțărấrii; pl. oțărấri
oțărârilor
OȚĂRẤRE, oțărâri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) oțărî; oțăreală (1). [Var.: oțeríre s. f.] – V. oțărî. DOOM
oțărấre (pop.) s. f., g.-d. art. oțărấrii; pl. oțărấri
oțărât
OȚĂRÍT, -Ă adj. v. oțărât.
oțărâta
OȚĂRÍT, -Ă adj. v. oțărât.
oțărâte
OȚĂRÍT, -Ă adj. v. oțărât.
oțărâtei
OȚĂRÍT, -Ă adj. v. oțărât.
oțărâtele
OȚĂRÍT, -Ă adj. v. oțărât.
oțărâtelor
OȚĂRÍT, -Ă adj. v. oțărât.
oțărâtul
OȚĂRÍT, -Ă adj. v. oțărât.
oțărâtului
OȚĂRÍT, -Ă adj. v. oțărât.
oțărâți
OȚĂRÍT, -Ă adj. v. oțărât.
oțărâții
OȚĂRÍT, -Ă adj. v. oțărât.
oțărâților
OȚĂRÍT, -Ă adj. v. oțărât.
oțărîre
OȚĂRẤRE, oțărâri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) oțărî; oțăreală (1). [Var.: oțeríre s. f.] – V. oțărî. DOOM
oțărấre (pop.) s. f., g.-d. art. oțărấrii; pl. oțărấri
oțărîrea
OȚĂRẤRE, oțărâri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) oțărî; oțăreală (1). [Var.: oțeríre s. f.] – V. oțărî. DOOM
oțărấre (pop.) s. f., g.-d. art. oțărấrii; pl. oțărấri
oțărîri
OȚĂRẤRE, oțărâri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) oțărî; oțăreală (1). [Var.: oțeríre s. f.] – V. oțărî. DOOM
oțărấre (pop.) s. f., g.-d. art. oțărấrii; pl. oțărấri
oțărîrii
OȚĂRẤRE, oțărâri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) oțărî; oțăreală (1). [Var.: oțeríre s. f.] – V. oțărî. DOOM
oțărấre (pop.) s. f., g.-d. art. oțărấrii; pl. oțărấri
oțărîrile
OȚĂRẤRE, oțărâri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) oțărî; oțăreală (1). [Var.: oțeríre s. f.] – V. oțărî. DOOM
oțărấre (pop.) s. f., g.-d. art. oțărấrii; pl. oțărấri
oțărîrilor
OȚĂRẤRE, oțărâri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) oțărî; oțăreală (1). [Var.: oțeríre s. f.] – V. oțărî. DOOM
oțărấre (pop.) s. f., g.-d. art. oțărấrii; pl. oțărấri
oțărîta
OȚĂRÍT, -Ă adj. v. oțărât.
oțărîte
OȚĂRÍT, -Ă adj. v. oțărât.
oțărîtei
OȚĂRÍT, -Ă adj. v. oțărât.
oțărîtele
OȚĂRÍT, -Ă adj. v. oțărât.
oțărîtelor
OȚĂRÍT, -Ă adj. v. oțărât.
oțărîtul
OȚĂRÍT, -Ă adj. v. oțărât.
oțărîtului
OȚĂRÍT, -Ă adj. v. oțărât.
oțărîți
OȚĂRÍT, -Ă adj. v. oțărât.
oțărîții
OȚĂRÍT, -Ă adj. v. oțărât.
oțărîților
OȚĂRÍT, -Ă adj. v. oțărât.