ot
Ot = Otus.
ot
OT- v. oto-.
ot
ot prep. – De la, din, de. Sl. otu. Sec. XVI-XIX, înv. Termen de cancelarie, fără circulație reală.
otac
OTÁC, otace, s. n. (Reg.) 1. Colibă care servește ca adăpost provizoriu pescarilor, ciobanilor sau muncitorilor agricoli în timpul lucrului; odaie. 2. Loc împrejmuit, pe câmp sau la munte, unde stau (noaptea) oile sau vitele. [Pl. și: otacuri] – Din tc. otak „cort mare”. DOOM
otác (reg.) s. n., pl. otáce
otac
OTÁC, otace, s. n. (Reg.) 1. Colibă care servește ca adăpost provizoriu pescarilor, ciobanilor sau muncitorilor agricoli în timpul lucrului; odaie. 2. Loc împrejmuit, pe câmp sau la munte, unde stau (noaptea) oile sau vitele. [Pl. și: otacuri] – Din tc. otak „cort mare”.
otace
OTÁC, otace, s. n. (Reg.) 1. Colibă care servește ca adăpost provizoriu pescarilor, ciobanilor sau muncitorilor agricoli în timpul lucrului; odaie. 2. Loc împrejmuit, pe câmp sau la munte, unde stau (noaptea) oile sau vitele. [Pl. și: otacuri] – Din tc. otak „cort mare”. DOOM
otác (reg.) s. n., pl. otáce
otacele
OTÁC, otace, s. n. (Reg.) 1. Colibă care servește ca adăpost provizoriu pescarilor, ciobanilor sau muncitorilor agricoli în timpul lucrului; odaie. 2. Loc împrejmuit, pe câmp sau la munte, unde stau (noaptea) oile sau vitele. [Pl. și: otacuri] – Din tc. otak „cort mare”. DOOM
otác (reg.) s. n., pl. otáce
otacelor
OTÁC, otace, s. n. (Reg.) 1. Colibă care servește ca adăpost provizoriu pescarilor, ciobanilor sau muncitorilor agricoli în timpul lucrului; odaie. 2. Loc împrejmuit, pe câmp sau la munte, unde stau (noaptea) oile sau vitele. [Pl. și: otacuri] – Din tc. otak „cort mare”. DOOM
otác (reg.) s. n., pl. otáce
otacul
OTÁC, otace, s. n. (Reg.) 1. Colibă care servește ca adăpost provizoriu pescarilor, ciobanilor sau muncitorilor agricoli în timpul lucrului; odaie. 2. Loc împrejmuit, pe câmp sau la munte, unde stau (noaptea) oile sau vitele. [Pl. și: otacuri] – Din tc. otak „cort mare”. DOOM
otác (reg.) s. n., pl. otáce
otacului
OTÁC, otace, s. n. (Reg.) 1. Colibă care servește ca adăpost provizoriu pescarilor, ciobanilor sau muncitorilor agricoli în timpul lucrului; odaie. 2. Loc împrejmuit, pe câmp sau la munte, unde stau (noaptea) oile sau vitele. [Pl. și: otacuri] – Din tc. otak „cort mare”. DOOM
otác (reg.) s. n., pl. otáce
otagiu
OTÁJ, otaje, s. n. (Înv.) Ostatic, chezaș. [Var.: otágiu s. n.] – Din fr. otage. DOOM
otáj (înv.) s. n., pl. otáje
otaj
OTÁJ, otaje, s. n. (Înv.) Ostatic, chezaș. [Var.: otágiu s. n.] – Din fr. otage. DOOM
otáj (înv.) s. n., pl. otáje
otaje
OTÁJ, otaje, s. n. (Înv.) Ostatic, chezaș. [Var.: otágiu s. n.] – Din fr. otage. DOOM
otáj (înv.) s. n., pl. otáje
otajele
OTÁJ, otaje, s. n. (Înv.) Ostatic, chezaș. [Var.: otágiu s. n.] – Din fr. otage. DOOM
otáj (înv.) s. n., pl. otáje
otajelor
OTÁJ, otaje, s. n. (Înv.) Ostatic, chezaș. [Var.: otágiu s. n.] – Din fr. otage. DOOM
otáj (înv.) s. n., pl. otáje
otajul
OTÁJ, otaje, s. n. (Înv.) Ostatic, chezaș. [Var.: otágiu s. n.] – Din fr. otage. DOOM
otáj (înv.) s. n., pl. otáje
otajului
OTÁJ, otaje, s. n. (Înv.) Ostatic, chezaș. [Var.: otágiu s. n.] – Din fr. otage. DOOM
otáj (înv.) s. n., pl. otáje
otalgia
OTALGÍE s. f. Durere localizată la ureche, provocată de inflamația acesteia sau de suferința unui organ vecin. – Din fr. otalgie. DOOM
!otalgíe (o-tal-/ot-al-) s. f., art. otalgía, g.-d. otalgíi, art. otalgíei
otalgic
OTÁLGIC, -Ă, otalgici, -ce, adj. (Med.) Referitor la otalgie, de otalgie. – Din fr. otalgique.
otalgica
OTÁLGIC, -Ă, otalgici, -ce, adj. (Med.) Referitor la otalgie, de otalgie. – Din fr. otalgique.
otalgice
OTÁLGIC, -Ă, otalgici, -ce, adj. (Med.) Referitor la otalgie, de otalgie. – Din fr. otalgique.
otalgicei
OTÁLGIC, -Ă, otalgici, -ce, adj. (Med.) Referitor la otalgie, de otalgie. – Din fr. otalgique.
otalgicele
OTÁLGIC, -Ă, otalgici, -ce, adj. (Med.) Referitor la otalgie, de otalgie. – Din fr. otalgique.
otalgicelor
OTÁLGIC, -Ă, otalgici, -ce, adj. (Med.) Referitor la otalgie, de otalgie. – Din fr. otalgique.
otalgici
OTÁLGIC, -Ă, otalgici, -ce, adj. (Med.) Referitor la otalgie, de otalgie. – Din fr. otalgique.
otalgicii
OTÁLGIC, -Ă, otalgici, -ce, adj. (Med.) Referitor la otalgie, de otalgie. – Din fr. otalgique.
otalgicilor
OTÁLGIC, -Ă, otalgici, -ce, adj. (Med.) Referitor la otalgie, de otalgie. – Din fr. otalgique.
otalgicul
OTÁLGIC, -Ă, otalgici, -ce, adj. (Med.) Referitor la otalgie, de otalgie. – Din fr. otalgique.
otalgicului
OTÁLGIC, -Ă, otalgici, -ce, adj. (Med.) Referitor la otalgie, de otalgie. – Din fr. otalgique.
otalgie
OTALGÍE s. f. Durere localizată la ureche, provocată de inflamația acesteia sau de suferința unui organ vecin. – Din fr. otalgie. DOOM
!otalgíe (o-tal-/ot-al-) s. f., art. otalgía, g.-d. otalgíi, art. otalgíei
otalgiei
OTALGÍE s. f. Durere localizată la ureche, provocată de inflamația acesteia sau de suferința unui organ vecin. – Din fr. otalgie. DOOM
!otalgíe (o-tal-/ot-al-) s. f., art. otalgía, g.-d. otalgíi, art. otalgíei
otalgii
OTALGÍE s. f. Durere localizată la ureche, provocată de inflamația acesteia sau de suferința unui organ vecin. – Din fr. otalgie. DOOM
!otalgíe (o-tal-/ot-al-) s. f., art. otalgía, g.-d. otalgíi, art. otalgíei
otalgiile
OTALGÍE s. f. Durere localizată la ureche, provocată de inflamația acesteia sau de suferința unui organ vecin. – Din fr. otalgie. DOOM
!otalgíe (o-tal-/ot-al-) s. f., art. otalgía, g.-d. otalgíi, art. otalgíei
otalgiilor
OTALGÍE s. f. Durere localizată la ureche, provocată de inflamația acesteia sau de suferința unui organ vecin. – Din fr. otalgie. DOOM
!otalgíe (o-tal-/ot-al-) s. f., art. otalgía, g.-d. otalgíi, art. otalgíei
otarac
OTARÁC, otarace, s. n. (Regional) Scăunaș (format dintr-o scîndură așezată transversal) la capătul dinainte al luntrii de pescuit. Luntrile de pescuit. [au] un fel de scaun transversal numit. otarac. ANTIPA, P. 76.
otaria
OTÁRIE, otarii, s. f. Mamifer carnivor din Oceanul Pacific, asemănător cu foca (Otaria jubata). – Din fr. otarie. DOOM
otárie (-ri-e) s. f., art. otária (-ri-a), g.-d. art. otáriei; pl. otárii, art. otáriile (-ri-i-)
otarie
OTÁRIE, otarii, s. f. Mamifer carnivor din Oceanul Pacific, asemănător cu foca (Otaria jubata). – Din fr. otarie. DOOM
otárie (-ri-e) s. f., art. otária (-ri-a), g.-d. art. otáriei; pl. otárii, art. otáriile (-ri-i-)
otariei
OTÁRIE, otarii, s. f. Mamifer carnivor din Oceanul Pacific, asemănător cu foca (Otaria jubata). – Din fr. otarie. DOOM
otárie (-ri-e) s. f., art. otária (-ri-a), g.-d. art. otáriei; pl. otárii, art. otáriile (-ri-i-)
otarii
OTÁRIE, otarii, s. f. Mamifer carnivor din Oceanul Pacific, asemănător cu foca (Otaria jubata). – Din fr. otarie. DOOM
otárie (-ri-e) s. f., art. otária (-ri-a), g.-d. art. otáriei; pl. otárii, art. otáriile (-ri-i-)
otariile
OTÁRIE, otarii, s. f. Mamifer carnivor din Oceanul Pacific, asemănător cu foca (Otaria jubata). – Din fr. otarie. DOOM
otárie (-ri-e) s. f., art. otária (-ri-a), g.-d. art. otáriei; pl. otárii, art. otáriile (-ri-i-)
otariilor
OTÁRIE, otarii, s. f. Mamifer carnivor din Oceanul Pacific, asemănător cu foca (Otaria jubata). – Din fr. otarie. DOOM
otárie (-ri-e) s. f., art. otária (-ri-a), g.-d. art. otáriei; pl. otárii, art. otáriile (-ri-i-)
otavă
OTÁVĂ s. f. Iarbă care crește în același an, după ce câmpul a fost cosit sau pășunat; p. ext. loc unde crește această iarbă. – Din bg., sb. otava. DOOM
otávă s. f., g.-d. art. otávei
otașniță
OTÁȘNIȚĂ, otașnițe, s. f. (Înv.) Dijmă în natură plătită proprietarului unei vii luate în arendă. – Comp. sb. otiština.
otaștină
otáștină (-ne), s. f. – 1. (Înv.) Dijmă pe vii; reprezintă 1/5 din recoltă și se plătea în general în natură. – 2. Taxă plătită proprietarului unei vii luate în arendă. Sb. otiština „must” (Tiktin). Der. din sl. desętiština „dijmă” (Cihac, II, 233) nu e probabilă. – Der. otășticer, s. m. (arendaș de vie).
otcoș
OTCÓȘ s. n. (Reg.) Brazdă, rând de nutreț cosit și lăsat să se usuce. – Sb. otkos.
otcoș
OTCÓȘ s. n. (Regional) Rînd, brazdă de nutreț cosită și lăsată să se usuce. Mi-arde inimioara-n coș, Ca fînul vara-n otcoș. PAMFILE, A. R. 154.
otcup
OTCÚP, otcupuri, s. n. (Înv.) Bun sau venit al statului dat în arendă. – Din rus. otkup. DOOM
otcúp (înv.) s. n., pl. otcúpuri
otcupcic
OTCÚPCIC, otcupcici, s. m. (Înv.) Persoană care lua în arendă un otcup; arendaș, otcupciu. – Din rus. otkupșcik. DOOM
otcúpcic (înv.) s. m., pl. otcúpcici
otcupcici
OTCÚPCIC, otcupcici, s. m. (Înv.) Persoană care lua în arendă un otcup; arendaș, otcupciu. – Din rus. otkupșcik. DOOM
otcúpcic (înv.) s. m., pl. otcúpcici
otcupcicii
OTCÚPCIC, otcupcici, s. m. (Înv.) Persoană care lua în arendă un otcup; arendaș, otcupciu. – Din rus. otkupșcik. DOOM
otcúpcic (înv.) s. m., pl. otcúpcici
otcupcicilor
OTCÚPCIC, otcupcici, s. m. (Înv.) Persoană care lua în arendă un otcup; arendaș, otcupciu. – Din rus. otkupșcik. DOOM
otcúpcic (înv.) s. m., pl. otcúpcici
otcupcicul
OTCÚPCIC, otcupcici, s. m. (Înv.) Persoană care lua în arendă un otcup; arendaș, otcupciu. – Din rus. otkupșcik. DOOM
otcúpcic (înv.) s. m., pl. otcúpcici
otcupcicului
OTCÚPCIC, otcupcici, s. m. (Înv.) Persoană care lua în arendă un otcup; arendaș, otcupciu. – Din rus. otkupșcik. DOOM
otcúpcic (înv.) s. m., pl. otcúpcici
otcupcii
OTCUPCÍU, otcupcii, s. m. (Înv.) Otcupcic. – Otcup + suf. -ciu. DOOM
otcupcíu (înv.) s. m., art. otcupcíul; pl. otcupcíi, art. octupcíii (ci-ii)
otcupciii
OTCUPCÍU, otcupcii, s. m. (Înv.) Otcupcic. – Otcup + suf. -ciu. DOOM
otcupcíu (înv.) s. m., art. otcupcíul; pl. otcupcíi, art. octupcíii (ci-ii)
otcupciilor
OTCUPCÍU, otcupcii, s. m. (Înv.) Otcupcic. – Otcup + suf. -ciu. DOOM
otcupcíu (înv.) s. m., art. otcupcíul; pl. otcupcíi, art. octupcíii (ci-ii)
otcupciu
OTCUPCÍU, otcupcii, s. m. (Înv.) Otcupcic. – Otcup + suf. -ciu. DOOM
otcupcíu (înv.) s. m., art. otcupcíul; pl. otcupcíi, art. octupcíii (ci-ii)
otcupciul
OTCUPCÍU, otcupcii, s. m. (Înv.) Otcupcic. – Otcup + suf. -ciu. DOOM
otcupcíu (înv.) s. m., art. otcupcíul; pl. otcupcíi, art. octupcíii (ci-ii)
otcupciului
OTCUPCÍU, otcupcii, s. m. (Înv.) Otcupcic. – Otcup + suf. -ciu. DOOM
otcupcíu (înv.) s. m., art. otcupcíul; pl. otcupcíi, art. octupcíii (ci-ii)
otcupul
OTCÚP, otcupuri, s. n. (Înv.) Bun sau venit al statului dat în arendă. – Din rus. otkup. DOOM
otcúp (înv.) s. n., pl. otcúpuri
otcupului
OTCÚP, otcupuri, s. n. (Înv.) Bun sau venit al statului dat în arendă. – Din rus. otkup. DOOM
otcúp (înv.) s. n., pl. otcúpuri
otcupuri
OTCÚP, otcupuri, s. n. (Înv.) Bun sau venit al statului dat în arendă. – Din rus. otkup. DOOM
otcúp (înv.) s. n., pl. otcúpuri
otcupurile
OTCÚP, otcupuri, s. n. (Înv.) Bun sau venit al statului dat în arendă. – Din rus. otkup. DOOM
otcúp (înv.) s. n., pl. otcúpuri
otcupurilor
OTCÚP, otcupuri, s. n. (Înv.) Bun sau venit al statului dat în arendă. – Din rus. otkup. DOOM
otcúp (înv.) s. n., pl. otcúpuri
otcârmui
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
otcârmuire
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui.
otcârmuit
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui.
otcă
ótcă (-ci), s. f. – (Olt.) Ultima țuică care iese de la distilare. – Var. otoșcă. Sl. otok, din sl. točiti (Miklosich, Slaw. Elem., 34).
otel
OTÉL s. n. v. hotel. DOOM
hotél s. n., pl. hotéluri
otelier
OTELIÉR, -Ă s.m. și f., adj. v. hotelier.
otelieră
OTELIÉR, -Ă s.m. și f., adj. v. hotelier.
oteși
oteșí (-șésc, -ít), vb. – A calma, a liniști. – Var. înv. uteși. Sb. utješiti (Tiktin). Înv., numai în Mold
oteșire
oteșí (-șésc, -ít), vb. – A calma, a liniști. – Var. înv. uteși. Sb. utješiti (Tiktin). Înv., numai în Mold
oteșit
oteșí (-șésc, -ít), vb. – A calma, a liniști. – Var. înv. uteși. Sb. utješiti (Tiktin). Înv., numai în Mold
otfel
OTFÉL, otfeli, s. m. (Reg.) Flăcău care se află în fruntea alaiului pentru a conduce mireasa la biserică. – Cf. magh. vöfély. DOOM
otfél (reg.) s. m., pl. otféli
otfeli
OTFÉL, otfeli, s. m. (Reg.) Flăcău care se află în fruntea alaiului pentru a conduce mireasa la biserică. – Cf. magh. vöfély. DOOM
otfél (reg.) s. m., pl. otféli
otfelii
OTFÉL, otfeli, s. m. (Reg.) Flăcău care se află în fruntea alaiului pentru a conduce mireasa la biserică. – Cf. magh. vöfély. DOOM
otfél (reg.) s. m., pl. otféli
otfelilor
OTFÉL, otfeli, s. m. (Reg.) Flăcău care se află în fruntea alaiului pentru a conduce mireasa la biserică. – Cf. magh. vöfély. DOOM
otfél (reg.) s. m., pl. otféli
otfelul
OTFÉL, otfeli, s. m. (Reg.) Flăcău care se află în fruntea alaiului pentru a conduce mireasa la biserică. – Cf. magh. vöfély. DOOM
otfél (reg.) s. m., pl. otféli
otfelului
OTFÉL, otfeli, s. m. (Reg.) Flăcău care se află în fruntea alaiului pentru a conduce mireasa la biserică. – Cf. magh. vöfély. DOOM
otfél (reg.) s. m., pl. otféli
otgon
ODGÓN, odgoane, s. n. Funie groasă și lungă, îmbibată, de obicei, cu gudron și folosită în marină, la pescuit, în transporturi etc.; cablu, parâmă, pălămar2; p. gener. orice funie groasă. [Var.: otgón s. n.] – Et. nec. DOOM
odgón s. n., pl. odgoáne
othematom
OTHEMATÓM s.n. (Med.) Hematom al urechii. [Pl. -oame. / < fr. othématome, cf. gr. ous – ureche].
otiatrie
OTIATRÍE s.f. (Med.) Otologie. [Gen. -iei. / < fr. otiatrie, cf. gr. ous – ureche, iatreia – vindecare].
otic
ÓTIC, -Ă adj. Al urechii. [< fr. otique].
otic
OTÍC, otice, s. n. (Pop.) Lopățică cu care se curăță de pământ brăzdarul și cormana plugului. – Din sb. otik. DOOM
otíc (pop.) s. n., pl. otíce
otice
OTÍC, otice, s. n. (Pop.) Lopățică cu care se curăță de pământ brăzdarul și cormana plugului. – Din sb. otik. DOOM
otíc (pop.) s. n., pl. otíce
oticele
OTÍC, otice, s. n. (Pop.) Lopățică cu care se curăță de pământ brăzdarul și cormana plugului. – Din sb. otik. DOOM
otíc (pop.) s. n., pl. otíce
oticelor
OTÍC, otice, s. n. (Pop.) Lopățică cu care se curăță de pământ brăzdarul și cormana plugului. – Din sb. otik. DOOM
otíc (pop.) s. n., pl. otíce
oticnea
OTICNÍ, oticnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A se sili din răsputeri, a face sforțări să respire sau să vomite; a se opinti; p. ext. a izbucni. 2. (Reg.) A cădea. – Cf. icni. DOOM
oticní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oticnésc, imperf. 3 sg. oticneá; conj. prez. 3 să oticneáscă
oticneai
OTICNÍ, oticnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A se sili din răsputeri, a face sforțări să respire sau să vomite; a se opinti; p. ext. a izbucni. 2. (Reg.) A cădea. – Cf. icni. DOOM
oticní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oticnésc, imperf. 3 sg. oticneá; conj. prez. 3 să oticneáscă
oticneam
OTICNÍ, oticnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A se sili din răsputeri, a face sforțări să respire sau să vomite; a se opinti; p. ext. a izbucni. 2. (Reg.) A cădea. – Cf. icni. DOOM
oticní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oticnésc, imperf. 3 sg. oticneá; conj. prez. 3 să oticneáscă
oticnească
OTICNÍ, oticnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A se sili din răsputeri, a face sforțări să respire sau să vomite; a se opinti; p. ext. a izbucni. 2. (Reg.) A cădea. – Cf. icni. DOOM
oticní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oticnésc, imperf. 3 sg. oticneá; conj. prez. 3 să oticneáscă
oticneau
OTICNÍ, oticnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A se sili din răsputeri, a face sforțări să respire sau să vomite; a se opinti; p. ext. a izbucni. 2. (Reg.) A cădea. – Cf. icni. DOOM
oticní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oticnésc, imperf. 3 sg. oticneá; conj. prez. 3 să oticneáscă
oticneați
OTICNÍ, oticnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A se sili din răsputeri, a face sforțări să respire sau să vomite; a se opinti; p. ext. a izbucni. 2. (Reg.) A cădea. – Cf. icni. DOOM
oticní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oticnésc, imperf. 3 sg. oticneá; conj. prez. 3 să oticneáscă
oticnesc
OTICNÍ, oticnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A se sili din răsputeri, a face sforțări să respire sau să vomite; a se opinti; p. ext. a izbucni. 2. (Reg.) A cădea. – Cf. icni. DOOM
oticní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oticnésc, imperf. 3 sg. oticneá; conj. prez. 3 să oticneáscă
oticnește
OTICNÍ, oticnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A se sili din răsputeri, a face sforțări să respire sau să vomite; a se opinti; p. ext. a izbucni. 2. (Reg.) A cădea. – Cf. icni. DOOM
oticní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oticnésc, imperf. 3 sg. oticneá; conj. prez. 3 să oticneáscă
oticnești
OTICNÍ, oticnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A se sili din răsputeri, a face sforțări să respire sau să vomite; a se opinti; p. ext. a izbucni. 2. (Reg.) A cădea. – Cf. icni. DOOM
oticní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oticnésc, imperf. 3 sg. oticneá; conj. prez. 3 să oticneáscă
oticni
OTICNÍ, oticnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A se sili din răsputeri, a face sforțări să respire sau să vomite; a se opinti; p. ext. a izbucni. 2. (Reg.) A cădea. – Cf. icni. DOOM
oticní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oticnésc, imperf. 3 sg. oticneá; conj. prez. 3 să oticneáscă
oticnii
OTICNÍ, oticnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A se sili din răsputeri, a face sforțări să respire sau să vomite; a se opinti; p. ext. a izbucni. 2. (Reg.) A cădea. – Cf. icni. DOOM
oticní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oticnésc, imperf. 3 sg. oticneá; conj. prez. 3 să oticneáscă
oticnim
OTICNÍ, oticnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A se sili din răsputeri, a face sforțări să respire sau să vomite; a se opinti; p. ext. a izbucni. 2. (Reg.) A cădea. – Cf. icni. DOOM
oticní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oticnésc, imperf. 3 sg. oticneá; conj. prez. 3 să oticneáscă
oticnind
OTICNÍ, oticnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A se sili din răsputeri, a face sforțări să respire sau să vomite; a se opinti; p. ext. a izbucni. 2. (Reg.) A cădea. – Cf. icni. DOOM
oticní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oticnésc, imperf. 3 sg. oticneá; conj. prez. 3 să oticneáscă
oticnire
OTICNÍ, oticnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A se sili din răsputeri, a face sforțări să respire sau să vomite; a se opinti; p. ext. a izbucni. 2. (Reg.) A cădea. – Cf. icni. DOOM
oticní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oticnésc, imperf. 3 sg. oticneá; conj. prez. 3 să oticneáscă
oticnire
OTICNÍ, oticnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A se sili din răsputeri, a face sforțări să respire sau să vomite; a se opinti; p. ext. a izbucni. 2. (Reg.) A cădea. – Cf. icni.
oticniră
OTICNÍ, oticnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A se sili din răsputeri, a face sforțări să respire sau să vomite; a se opinti; p. ext. a izbucni. 2. (Reg.) A cădea. – Cf. icni. DOOM
oticní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oticnésc, imperf. 3 sg. oticneá; conj. prez. 3 să oticneáscă
oticnirăm
OTICNÍ, oticnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A se sili din răsputeri, a face sforțări să respire sau să vomite; a se opinti; p. ext. a izbucni. 2. (Reg.) A cădea. – Cf. icni. DOOM
oticní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oticnésc, imperf. 3 sg. oticneá; conj. prez. 3 să oticneáscă
oticnirăți
OTICNÍ, oticnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A se sili din răsputeri, a face sforțări să respire sau să vomite; a se opinti; p. ext. a izbucni. 2. (Reg.) A cădea. – Cf. icni. DOOM
oticní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oticnésc, imperf. 3 sg. oticneá; conj. prez. 3 să oticneáscă
oticnise
OTICNÍ, oticnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A se sili din răsputeri, a face sforțări să respire sau să vomite; a se opinti; p. ext. a izbucni. 2. (Reg.) A cădea. – Cf. icni. DOOM
oticní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oticnésc, imperf. 3 sg. oticneá; conj. prez. 3 să oticneáscă
oticnisem
OTICNÍ, oticnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A se sili din răsputeri, a face sforțări să respire sau să vomite; a se opinti; p. ext. a izbucni. 2. (Reg.) A cădea. – Cf. icni. DOOM
oticní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oticnésc, imperf. 3 sg. oticneá; conj. prez. 3 să oticneáscă
oticniseră
OTICNÍ, oticnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A se sili din răsputeri, a face sforțări să respire sau să vomite; a se opinti; p. ext. a izbucni. 2. (Reg.) A cădea. – Cf. icni. DOOM
oticní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oticnésc, imperf. 3 sg. oticneá; conj. prez. 3 să oticneáscă
oticniserăm
OTICNÍ, oticnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A se sili din răsputeri, a face sforțări să respire sau să vomite; a se opinti; p. ext. a izbucni. 2. (Reg.) A cădea. – Cf. icni. DOOM
oticní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oticnésc, imperf. 3 sg. oticneá; conj. prez. 3 să oticneáscă
oticniserăți
OTICNÍ, oticnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A se sili din răsputeri, a face sforțări să respire sau să vomite; a se opinti; p. ext. a izbucni. 2. (Reg.) A cădea. – Cf. icni. DOOM
oticní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oticnésc, imperf. 3 sg. oticneá; conj. prez. 3 să oticneáscă
oticniseși
OTICNÍ, oticnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A se sili din răsputeri, a face sforțări să respire sau să vomite; a se opinti; p. ext. a izbucni. 2. (Reg.) A cădea. – Cf. icni. DOOM
oticní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oticnésc, imperf. 3 sg. oticneá; conj. prez. 3 să oticneáscă
oticniseți
OTICNÍ, oticnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A se sili din răsputeri, a face sforțări să respire sau să vomite; a se opinti; p. ext. a izbucni. 2. (Reg.) A cădea. – Cf. icni. DOOM
oticní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oticnésc, imperf. 3 sg. oticneá; conj. prez. 3 să oticneáscă
oticnit
OTICNÍ, oticnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A se sili din răsputeri, a face sforțări să respire sau să vomite; a se opinti; p. ext. a izbucni. 2. (Reg.) A cădea. – Cf. icni. DOOM
oticní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oticnésc, imperf. 3 sg. oticneá; conj. prez. 3 să oticneáscă
oticniși
OTICNÍ, oticnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A se sili din răsputeri, a face sforțări să respire sau să vomite; a se opinti; p. ext. a izbucni. 2. (Reg.) A cădea. – Cf. icni. DOOM
oticní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oticnésc, imperf. 3 sg. oticneá; conj. prez. 3 să oticneáscă
oticniți
OTICNÍ, oticnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A se sili din răsputeri, a face sforțări să respire sau să vomite; a se opinti; p. ext. a izbucni. 2. (Reg.) A cădea. – Cf. icni. DOOM
oticní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oticnésc, imperf. 3 sg. oticneá; conj. prez. 3 să oticneáscă
oticul
OTÍC, otice, s. n. (Pop.) Lopățică cu care se curăță de pământ brăzdarul și cormana plugului. – Din sb. otik. DOOM
otíc (pop.) s. n., pl. otíce
oticului
OTÍC, otice, s. n. (Pop.) Lopățică cu care se curăță de pământ brăzdarul și cormana plugului. – Din sb. otik. DOOM
otíc (pop.) s. n., pl. otíce
otinc
OTÍNC, otincuri, s. n. (Reg.) Bețișor cu ajutorul căruia se leagă firele rupte la războiul de țesut. – Cf. otic. DOOM
otínc (reg.) s. n., pl. otíncuri
otincul
OTÍNC, otincuri, s. n. (Reg.) Bețișor cu ajutorul căruia se leagă firele rupte la războiul de țesut. – Cf. otic. DOOM
otínc (reg.) s. n., pl. otíncuri
otincului
OTÍNC, otincuri, s. n. (Reg.) Bețișor cu ajutorul căruia se leagă firele rupte la războiul de țesut. – Cf. otic. DOOM
otínc (reg.) s. n., pl. otíncuri
otincuri
OTÍNC, otincuri, s. n. (Reg.) Bețișor cu ajutorul căruia se leagă firele rupte la războiul de țesut. – Cf. otic. DOOM
otínc (reg.) s. n., pl. otíncuri
otincurile
OTÍNC, otincuri, s. n. (Reg.) Bețișor cu ajutorul căruia se leagă firele rupte la războiul de țesut. – Cf. otic. DOOM
otínc (reg.) s. n., pl. otíncuri
otincurilor
OTÍNC, otincuri, s. n. (Reg.) Bețișor cu ajutorul căruia se leagă firele rupte la războiul de țesut. – Cf. otic. DOOM
otínc (reg.) s. n., pl. otíncuri
otita
OTÍTĂ, otite, s. f. Inflamație acută sau cronică a membranei care acoperă canalul auditiv. – Din fr. otite. DOOM
otítă s. f., g.-d. art. otítei; pl. otíte
otite
OTÍTĂ, otite, s. f. Inflamație acută sau cronică a membranei care acoperă canalul auditiv. – Din fr. otite. DOOM
otítă s. f., g.-d. art. otítei; pl. otíte
otitei
OTÍTĂ, otite, s. f. Inflamație acută sau cronică a membranei care acoperă canalul auditiv. – Din fr. otite. DOOM
otítă s. f., g.-d. art. otítei; pl. otíte
otitele
OTÍTĂ, otite, s. f. Inflamație acută sau cronică a membranei care acoperă canalul auditiv. – Din fr. otite. DOOM
otítă s. f., g.-d. art. otítei; pl. otíte
otitelor
OTÍTĂ, otite, s. f. Inflamație acută sau cronică a membranei care acoperă canalul auditiv. – Din fr. otite. DOOM
otítă s. f., g.-d. art. otítei; pl. otíte
otnoșenia
OTNOȘÉNIE, otnoșenii, s. f. (Înv.) Raport, comunicat, adresă oficială. – Din rus. otnoșenie. DOOM
otnoșénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. otnoșénia (-ni-a), g.-d. art. otnoșéniei; pl. otnoșénii, art. otnoșéniile (-ni-i-)
otnoșenie
OTNOȘÉNIE, otnoșenii, s. f. (Înv.) Raport, comunicat, adresă oficială. – Din rus. otnoșenie. DOOM
otnoșénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. otnoșénia (-ni-a), g.-d. art. otnoșéniei; pl. otnoșénii, art. otnoșéniile (-ni-i-)
otnoșeniei
OTNOȘÉNIE, otnoșenii, s. f. (Înv.) Raport, comunicat, adresă oficială. – Din rus. otnoșenie. DOOM
otnoșénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. otnoșénia (-ni-a), g.-d. art. otnoșéniei; pl. otnoșénii, art. otnoșéniile (-ni-i-)
otnoșenii
OTNOȘÉNIE, otnoșenii, s. f. (Înv.) Raport, comunicat, adresă oficială. – Din rus. otnoșenie. DOOM
otnoșénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. otnoșénia (-ni-a), g.-d. art. otnoșéniei; pl. otnoșénii, art. otnoșéniile (-ni-i-)
otnoșeniile
OTNOȘÉNIE, otnoșenii, s. f. (Înv.) Raport, comunicat, adresă oficială. – Din rus. otnoșenie. DOOM
otnoșénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. otnoșénia (-ni-a), g.-d. art. otnoșéniei; pl. otnoșénii, art. otnoșéniile (-ni-i-)
otnoșeniilor
OTNOȘÉNIE, otnoșenii, s. f. (Înv.) Raport, comunicat, adresă oficială. – Din rus. otnoșenie. DOOM
otnoșénie (înv.) (-ni-e) s. f., art. otnoșénia (-ni-a), g.-d. art. otnoșéniei; pl. otnoșénii, art. otnoșéniile (-ni-i-)
oto
OTO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) ureche”, „de urechi”, „auditiv”. [Var. ot-. / < fr., it. oto-, cf. gr. ous, otos].
otocist
OTOCÍST, otociste, s. n. (Anat.) Organ auditiv al nevertebratelor, format dintr-o veziculă cu celule ciliate plină cu lichid și cu numeroase otolite; statocist. – Din fr. otocyste. DOOM
otocíst s. n., pl. otocíste
otociste
OTOCÍST, otociste, s. n. (Anat.) Organ auditiv al nevertebratelor, format dintr-o veziculă cu celule ciliate plină cu lichid și cu numeroase otolite; statocist. – Din fr. otocyste. DOOM
otocíst s. n., pl. otocíste
otocistele
OTOCÍST, otociste, s. n. (Anat.) Organ auditiv al nevertebratelor, format dintr-o veziculă cu celule ciliate plină cu lichid și cu numeroase otolite; statocist. – Din fr. otocyste. DOOM
otocíst s. n., pl. otocíste
otocistelor
OTOCÍST, otociste, s. n. (Anat.) Organ auditiv al nevertebratelor, format dintr-o veziculă cu celule ciliate plină cu lichid și cu numeroase otolite; statocist. – Din fr. otocyste. DOOM
otocíst s. n., pl. otocíste
otocistul
OTOCÍST, otociste, s. n. (Anat.) Organ auditiv al nevertebratelor, format dintr-o veziculă cu celule ciliate plină cu lichid și cu numeroase otolite; statocist. – Din fr. otocyste. DOOM
otocíst s. n., pl. otocíste
otocistului
OTOCÍST, otociste, s. n. (Anat.) Organ auditiv al nevertebratelor, format dintr-o veziculă cu celule ciliate plină cu lichid și cu numeroase otolite; statocist. – Din fr. otocyste. DOOM
otocíst s. n., pl. otocíste
otolit
OTOLÍT, otolite, s. n. (Anat.) Corpuscul calcaros din urechea internă a vertebratelor sau din vezicula auditivă a nevertebratelor, care servește la formarea senzației de echilibru sau la transmiterea vibrațiilor sonore. – Din fr. otolithe. DOOM
otolít s. n., pl. otolíte
otolite
OTOLÍT, otolite, s. n. (Anat.) Corpuscul calcaros din urechea internă a vertebratelor sau din vezicula auditivă a nevertebratelor, care servește la formarea senzației de echilibru sau la transmiterea vibrațiilor sonore. – Din fr. otolithe. DOOM
otolít s. n., pl. otolíte
otolitele
OTOLÍT, otolite, s. n. (Anat.) Corpuscul calcaros din urechea internă a vertebratelor sau din vezicula auditivă a nevertebratelor, care servește la formarea senzației de echilibru sau la transmiterea vibrațiilor sonore. – Din fr. otolithe. DOOM
otolít s. n., pl. otolíte
otolitelor
OTOLÍT, otolite, s. n. (Anat.) Corpuscul calcaros din urechea internă a vertebratelor sau din vezicula auditivă a nevertebratelor, care servește la formarea senzației de echilibru sau la transmiterea vibrațiilor sonore. – Din fr. otolithe. DOOM
otolít s. n., pl. otolíte
otolitul
OTOLÍT, otolite, s. n. (Anat.) Corpuscul calcaros din urechea internă a vertebratelor sau din vezicula auditivă a nevertebratelor, care servește la formarea senzației de echilibru sau la transmiterea vibrațiilor sonore. – Din fr. otolithe. DOOM
otolít s. n., pl. otolíte
otolitului
OTOLÍT, otolite, s. n. (Anat.) Corpuscul calcaros din urechea internă a vertebratelor sau din vezicula auditivă a nevertebratelor, care servește la formarea senzației de echilibru sau la transmiterea vibrațiilor sonore. – Din fr. otolithe. DOOM
otolít s. n., pl. otolíte
otolog
OTOLÓG, -Ă, otologi, -ge, s. m. și f. Medic specialist în otologie. – Din otologie (derivat regresiv).
otologa
OTOLÓG, -Ă, otologi, -ge, s. m. și f. Medic specialist în otologie. – Din otologie (derivat regresiv).
otologe
OTOLÓG, -Ă, otologi, -ge, s. m. și f. Medic specialist în otologie. – Din otologie (derivat regresiv).
otologei
OTOLÓG, -Ă, otologi, -ge, s. m. și f. Medic specialist în otologie. – Din otologie (derivat regresiv).
otologele
OTOLÓG, -Ă, otologi, -ge, s. m. și f. Medic specialist în otologie. – Din otologie (derivat regresiv).
otologelor
OTOLÓG, -Ă, otologi, -ge, s. m. și f. Medic specialist în otologie. – Din otologie (derivat regresiv).
otologi
OTOLÓG, -Ă, otologi, -ge, s. m. și f. Medic specialist în otologie. – Din otologie (derivat regresiv).
otologia
OTOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul urechii din punct de vedere anatomic și patologic. – Din fr. otologie. DOOM
otologíe s. f., art. otología, g.-d. otologíi, art. otologíei
otologic
OTOLÓGIC, -Ă, otologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la otologie, de otologie. – Din fr. otologique.
otologica
OTOLÓGIC, -Ă, otologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la otologie, de otologie. – Din fr. otologique.
otologice
OTOLÓGIC, -Ă, otologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la otologie, de otologie. – Din fr. otologique.
otologicei
OTOLÓGIC, -Ă, otologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la otologie, de otologie. – Din fr. otologique.
otologicele
OTOLÓGIC, -Ă, otologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la otologie, de otologie. – Din fr. otologique.
otologicelor
OTOLÓGIC, -Ă, otologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la otologie, de otologie. – Din fr. otologique.
otologici
OTOLÓGIC, -Ă, otologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la otologie, de otologie. – Din fr. otologique.
otologicii
OTOLÓGIC, -Ă, otologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la otologie, de otologie. – Din fr. otologique.
otologicilor
OTOLÓGIC, -Ă, otologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la otologie, de otologie. – Din fr. otologique.
otologicul
OTOLÓGIC, -Ă, otologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la otologie, de otologie. – Din fr. otologique.
otologicului
OTOLÓGIC, -Ă, otologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la otologie, de otologie. – Din fr. otologique.
otologie
OTOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul urechii din punct de vedere anatomic și patologic. – Din fr. otologie. DOOM
otologíe s. f., art. otología, g.-d. otologíi, art. otologíei
otologiei
OTOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul urechii din punct de vedere anatomic și patologic. – Din fr. otologie. DOOM
otologíe s. f., art. otología, g.-d. otologíi, art. otologíei
otologii
OTOLÓG, -Ă, otologi, -ge, s. m. și f. Medic specialist în otologie. – Din otologie (derivat regresiv).
otologii
OTOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul urechii din punct de vedere anatomic și patologic. – Din fr. otologie. DOOM
otologíe s. f., art. otología, g.-d. otologíi, art. otologíei
otologilor
OTOLÓG, -Ă, otologi, -ge, s. m. și f. Medic specialist în otologie. – Din otologie (derivat regresiv).
otologul
OTOLÓG, -Ă, otologi, -ge, s. m. și f. Medic specialist în otologie. – Din otologie (derivat regresiv).
otologului
OTOLÓG, -Ă, otologi, -ge, s. m. și f. Medic specialist în otologie. – Din otologie (derivat regresiv).
otoman
OTOMÁN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat în Asia Mică populațiilor turce care, sub conducerea lui Osman I, au creat statul feudal otoman; osmanlâi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație; p. ext. turc. 2. Adj. Care ține de otomani (1), privitor la otomani. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane. DOOM
otomán adj. m., s. m., pl. otománi; adj. f., s. f. otománă, pl. otománe
otoman
OTOMÁN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat în Asia Mică populațiilor turce care, sub conducerea lui Osman I, au creat statul feudal otoman; osmanlâi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație; p. ext. turc. 2. Adj. Care ține de otomani (1), privitor la otomani. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane. DOOM
otomán adj. m., s. m., pl. otománi; adj. f., s. f. otománă, pl. otománe
otomana
OTOMÁN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat în Asia Mică populațiilor turce care, sub conducerea lui Osman I, au creat statul feudal otoman; osmanlâi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație; p. ext. turc. 2. Adj. Care ține de otomani (1), privitor la otomani. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane. DOOM
otomán adj. m., s. m., pl. otománi; adj. f., s. f. otománă, pl. otománe
otomana
OTOMÁNĂ, otomane, s. f. (Înv.) 1. Canapea, sofa. 2. Un fel de stofă groasă. – Din fr. ottomane, germ. Ottomane, it. ottomana. DOOM
otománă (canapea) s. f., g.-d. art. otománei; pl. otománe
otomana
OTOMÁN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat în Asia Mică populațiilor turce care, sub conducerea lui Osman I, au creat statul feudal otoman; osmanlâi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație; p. ext. turc. 2. Adj. Care ține de otomani (1), privitor la otomani. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane. DOOM
otomán adj. m., s. m., pl. otománi; adj. f., s. f. otománă, pl. otománe
otomane
OTOMÁN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat în Asia Mică populațiilor turce care, sub conducerea lui Osman I, au creat statul feudal otoman; osmanlâi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație; p. ext. turc. 2. Adj. Care ține de otomani (1), privitor la otomani. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane. DOOM
otomán adj. m., s. m., pl. otománi; adj. f., s. f. otománă, pl. otománe
otomane
OTOMÁNĂ, otomane, s. f. (Înv.) 1. Canapea, sofa. 2. Un fel de stofă groasă. – Din fr. ottomane, germ. Ottomane, it. ottomana. DOOM
otománă (canapea) s. f., g.-d. art. otománei; pl. otománe
otomane
OTOMÁN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat în Asia Mică populațiilor turce care, sub conducerea lui Osman I, au creat statul feudal otoman; osmanlâi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație; p. ext. turc. 2. Adj. Care ține de otomani (1), privitor la otomani. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane. DOOM
otomán adj. m., s. m., pl. otománi; adj. f., s. f. otománă, pl. otománe
otomanei
OTOMÁN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat în Asia Mică populațiilor turce care, sub conducerea lui Osman I, au creat statul feudal otoman; osmanlâi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație; p. ext. turc. 2. Adj. Care ține de otomani (1), privitor la otomani. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane. DOOM
otomán adj. m., s. m., pl. otománi; adj. f., s. f. otománă, pl. otománe
otomanei
OTOMÁNĂ, otomane, s. f. (Înv.) 1. Canapea, sofa. 2. Un fel de stofă groasă. – Din fr. ottomane, germ. Ottomane, it. ottomana. DOOM
otománă (canapea) s. f., g.-d. art. otománei; pl. otománe
otomanei
OTOMÁN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat în Asia Mică populațiilor turce care, sub conducerea lui Osman I, au creat statul feudal otoman; osmanlâi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație; p. ext. turc. 2. Adj. Care ține de otomani (1), privitor la otomani. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane. DOOM
otomán adj. m., s. m., pl. otománi; adj. f., s. f. otománă, pl. otománe
otomanele
OTOMÁN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat în Asia Mică populațiilor turce care, sub conducerea lui Osman I, au creat statul feudal otoman; osmanlâi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație; p. ext. turc. 2. Adj. Care ține de otomani (1), privitor la otomani. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane. DOOM
otomán adj. m., s. m., pl. otománi; adj. f., s. f. otománă, pl. otománe
otomanele
OTOMÁNĂ, otomane, s. f. (Înv.) 1. Canapea, sofa. 2. Un fel de stofă groasă. – Din fr. ottomane, germ. Ottomane, it. ottomana. DOOM
otománă (canapea) s. f., g.-d. art. otománei; pl. otománe
otomanele
OTOMÁN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat în Asia Mică populațiilor turce care, sub conducerea lui Osman I, au creat statul feudal otoman; osmanlâi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație; p. ext. turc. 2. Adj. Care ține de otomani (1), privitor la otomani. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane. DOOM
otomán adj. m., s. m., pl. otománi; adj. f., s. f. otománă, pl. otománe
otomanelor
OTOMÁN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat în Asia Mică populațiilor turce care, sub conducerea lui Osman I, au creat statul feudal otoman; osmanlâi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație; p. ext. turc. 2. Adj. Care ține de otomani (1), privitor la otomani. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane. DOOM
otomán adj. m., s. m., pl. otománi; adj. f., s. f. otománă, pl. otománe
otomanelor
OTOMÁNĂ, otomane, s. f. (Înv.) 1. Canapea, sofa. 2. Un fel de stofă groasă. – Din fr. ottomane, germ. Ottomane, it. ottomana. DOOM
otománă (canapea) s. f., g.-d. art. otománei; pl. otománe
otomanelor
OTOMÁN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat în Asia Mică populațiilor turce care, sub conducerea lui Osman I, au creat statul feudal otoman; osmanlâi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație; p. ext. turc. 2. Adj. Care ține de otomani (1), privitor la otomani. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane. DOOM
otomán adj. m., s. m., pl. otománi; adj. f., s. f. otománă, pl. otománe
otomani
OTOMÁN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat în Asia Mică populațiilor turce care, sub conducerea lui Osman I, au creat statul feudal otoman; osmanlâi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație; p. ext. turc. 2. Adj. Care ține de otomani (1), privitor la otomani. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane. DOOM
otomán adj. m., s. m., pl. otománi; adj. f., s. f. otománă, pl. otománe
otomani
OTOMÁN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat în Asia Mică populațiilor turce care, sub conducerea lui Osman I, au creat statul feudal otoman; osmanlâi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație; p. ext. turc. 2. Adj. Care ține de otomani (1), privitor la otomani. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane. DOOM
otomán adj. m., s. m., pl. otománi; adj. f., s. f. otománă, pl. otománe
otomanii
OTOMÁN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat în Asia Mică populațiilor turce care, sub conducerea lui Osman I, au creat statul feudal otoman; osmanlâi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație; p. ext. turc. 2. Adj. Care ține de otomani (1), privitor la otomani. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane. DOOM
otomán adj. m., s. m., pl. otománi; adj. f., s. f. otománă, pl. otománe
otomanii
OTOMÁN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat în Asia Mică populațiilor turce care, sub conducerea lui Osman I, au creat statul feudal otoman; osmanlâi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație; p. ext. turc. 2. Adj. Care ține de otomani (1), privitor la otomani. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane. DOOM
otomán adj. m., s. m., pl. otománi; adj. f., s. f. otománă, pl. otománe
otomanilor
OTOMÁN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat în Asia Mică populațiilor turce care, sub conducerea lui Osman I, au creat statul feudal otoman; osmanlâi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație; p. ext. turc. 2. Adj. Care ține de otomani (1), privitor la otomani. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane. DOOM
otomán adj. m., s. m., pl. otománi; adj. f., s. f. otománă, pl. otománe
otomanilor
OTOMÁN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat în Asia Mică populațiilor turce care, sub conducerea lui Osman I, au creat statul feudal otoman; osmanlâi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație; p. ext. turc. 2. Adj. Care ține de otomani (1), privitor la otomani. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane. DOOM
otomán adj. m., s. m., pl. otománi; adj. f., s. f. otománă, pl. otománe
otomanul
OTOMÁN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat în Asia Mică populațiilor turce care, sub conducerea lui Osman I, au creat statul feudal otoman; osmanlâi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație; p. ext. turc. 2. Adj. Care ține de otomani (1), privitor la otomani. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane. DOOM
otomán adj. m., s. m., pl. otománi; adj. f., s. f. otománă, pl. otománe
otomanul
OTOMÁN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat în Asia Mică populațiilor turce care, sub conducerea lui Osman I, au creat statul feudal otoman; osmanlâi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație; p. ext. turc. 2. Adj. Care ține de otomani (1), privitor la otomani. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane. DOOM
otomán adj. m., s. m., pl. otománi; adj. f., s. f. otománă, pl. otománe
otomanului
OTOMÁN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat în Asia Mică populațiilor turce care, sub conducerea lui Osman I, au creat statul feudal otoman; osmanlâi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație; p. ext. turc. 2. Adj. Care ține de otomani (1), privitor la otomani. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane. DOOM
otomán adj. m., s. m., pl. otománi; adj. f., s. f. otománă, pl. otománe
otomanului
OTOMÁN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat în Asia Mică populațiilor turce care, sub conducerea lui Osman I, au creat statul feudal otoman; osmanlâi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație; p. ext. turc. 2. Adj. Care ține de otomani (1), privitor la otomani. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane. DOOM
otomán adj. m., s. m., pl. otománi; adj. f., s. f. otománă, pl. otománe
otomicoza
OTOMICÓZĂ, otomicoze, s. f. (Med.) Inflamație a canalului auditiv extern și a timpanului, cauzată de paraziți vegetali. – Din fr. otomycose.
otomicoze
OTOMICÓZĂ, otomicoze, s. f. (Med.) Inflamație a canalului auditiv extern și a timpanului, cauzată de paraziți vegetali. – Din fr. otomycose.
otomicozei
OTOMICÓZĂ, otomicoze, s. f. (Med.) Inflamație a canalului auditiv extern și a timpanului, cauzată de paraziți vegetali. – Din fr. otomycose.
otomicozele
OTOMICÓZĂ, otomicoze, s. f. (Med.) Inflamație a canalului auditiv extern și a timpanului, cauzată de paraziți vegetali. – Din fr. otomycose.
otomicozelor
OTOMICÓZĂ, otomicoze, s. f. (Med.) Inflamație a canalului auditiv extern și a timpanului, cauzată de paraziți vegetali. – Din fr. otomycose.
otopatia
OTOPATÍE s.f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile aparatului auditiv. [Gen. -iei. / < fr. otopathie].
otopatie
OTOPATÍE s.f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile aparatului auditiv. [Gen. -iei. / < fr. otopathie].
otopatiei
OTOPATÍE s.f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile aparatului auditiv. [Gen. -iei. / < fr. otopathie].
otopatii
OTOPATÍE s.f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile aparatului auditiv. [Gen. -iei. / < fr. otopathie].
otopioree
OTOPIORÉE s.f. (Med.) Afecțiune purulentă a urechii. [Pron. -pi-o-re-e. / < fr. othopyorhée, cf. gr. ous – ureche, pyon – puroi, rhein – a curge].
otopioreea
OTOPIORÉE s.f. (Med.) Afecțiune purulentă a urechii. [Pron. -pi-o-re-e. / < fr. othopyorhée, cf. gr. ous – ureche, pyon – puroi, rhein – a curge].
otopioreei
OTOPIORÉE s.f. (Med.) Afecțiune purulentă a urechii. [Pron. -pi-o-re-e. / < fr. othopyorhée, cf. gr. ous – ureche, pyon – puroi, rhein – a curge].
otoplastia
OTOPLASTÍE, otoplastii, s. f. (Med.) Refacere plastică a urechii externe. – Din fr. ostoplastie.
otoplastie
OTOPLASTÍE, otoplastii, s. f. (Med.) Refacere plastică a urechii externe. – Din fr. ostoplastie.
otoplastiei
OTOPLASTÍE, otoplastii, s. f. (Med.) Refacere plastică a urechii externe. – Din fr. ostoplastie.
otoplastii
OTOPLASTÍE, otoplastii, s. f. (Med.) Refacere plastică a urechii externe. – Din fr. ostoplastie.
otoplastiile
OTOPLASTÍE, otoplastii, s. f. (Med.) Refacere plastică a urechii externe. – Din fr. ostoplastie.
otoplastiilor
OTOPLASTÍE, otoplastii, s. f. (Med.) Refacere plastică a urechii externe. – Din fr. ostoplastie.
otoragia
OTORAGÍE, otoragii, s. f. (Med.) Scurgere a unei cantități de sânge din ureche în urma unei tumori, a vegetațiilor, a polipilor etc. – Din fr. otorragie. DOOM
otoragíe s. f., art. otoragía, g.-d. art. otoragíei; pl. otoragíi, art. otoragíile
otoragie
OTORAGÍE, otoragii, s. f. (Med.) Scurgere a unei cantități de sânge din ureche în urma unei tumori, a vegetațiilor, a polipilor etc. – Din fr. otorragie. DOOM
otoragíe s. f., art. otoragía, g.-d. art. otoragíei; pl. otoragíi, art. otoragíile
otoragiei
OTORAGÍE, otoragii, s. f. (Med.) Scurgere a unei cantități de sânge din ureche în urma unei tumori, a vegetațiilor, a polipilor etc. – Din fr. otorragie. DOOM
otoragíe s. f., art. otoragía, g.-d. art. otoragíei; pl. otoragíi, art. otoragíile
otoragii
OTORAGÍE, otoragii, s. f. (Med.) Scurgere a unei cantități de sânge din ureche în urma unei tumori, a vegetațiilor, a polipilor etc. – Din fr. otorragie. DOOM
otoragíe s. f., art. otoragía, g.-d. art. otoragíei; pl. otoragíi, art. otoragíile
otoragiile
OTORAGÍE, otoragii, s. f. (Med.) Scurgere a unei cantități de sânge din ureche în urma unei tumori, a vegetațiilor, a polipilor etc. – Din fr. otorragie. DOOM
otoragíe s. f., art. otoragía, g.-d. art. otoragíei; pl. otoragíi, art. otoragíile
otoragiilor
OTORAGÍE, otoragii, s. f. (Med.) Scurgere a unei cantități de sânge din ureche în urma unei tumori, a vegetațiilor, a polipilor etc. – Din fr. otorragie. DOOM
otoragíe s. f., art. otoragía, g.-d. art. otoragíei; pl. otoragíi, art. otoragíile
otoree
OTORÉE, otoree, s. f. (Med.) Simptom caracterizat prin scurgere de puroi din ureche, care survine, de obicei, în cursul otitei. – Din fr. otorrhée. DOOM
otorée s. f., art. otoréea, g.-d. art. otoréei; pl. otorée
otoreea
OTORÉE, otoree, s. f. (Med.) Simptom caracterizat prin scurgere de puroi din ureche, care survine, de obicei, în cursul otitei. – Din fr. otorrhée. DOOM
otorée s. f., art. otoréea, g.-d. art. otoréei; pl. otorée
otoreei
OTORÉE, otoree, s. f. (Med.) Simptom caracterizat prin scurgere de puroi din ureche, care survine, de obicei, în cursul otitei. – Din fr. otorrhée. DOOM
otorée s. f., art. otoréea, g.-d. art. otoréei; pl. otorée
otoreele
OTORÉE, otoree, s. f. (Med.) Simptom caracterizat prin scurgere de puroi din ureche, care survine, de obicei, în cursul otitei. – Din fr. otorrhée. DOOM
otorée s. f., art. otoréea, g.-d. art. otoréei; pl. otorée
otoreelor
OTORÉE, otoree, s. f. (Med.) Simptom caracterizat prin scurgere de puroi din ureche, care survine, de obicei, în cursul otitei. – Din fr. otorrhée. DOOM
otorée s. f., art. otoréea, g.-d. art. otoréei; pl. otorée
otorinolaringolog
OTORINOLARINGOLÓG, -Ă, otorinolaringologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în otorinolaringologie. – Din otorinolaringologie (derivat regresiv). DOOM
otorinolaringológă (rar) s. f., g.-d. art. otorinolaringológei; pl. otorinolaringológe
otorinolaringologa
OTORINOLARINGOLÓG, -Ă, otorinolaringologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în otorinolaringologie. – Din otorinolaringologie (derivat regresiv). DOOM
otorinolaringológă (rar) s. f., g.-d. art. otorinolaringológei; pl. otorinolaringológe
otorinolaringologe
OTORINOLARINGOLÓG, -Ă, otorinolaringologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în otorinolaringologie. – Din otorinolaringologie (derivat regresiv). DOOM
otorinolaringológă (rar) s. f., g.-d. art. otorinolaringológei; pl. otorinolaringológe
otorinolaringologei
OTORINOLARINGOLÓG, -Ă, otorinolaringologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în otorinolaringologie. – Din otorinolaringologie (derivat regresiv). DOOM
otorinolaringológă (rar) s. f., g.-d. art. otorinolaringológei; pl. otorinolaringológe
otorinolaringologele
OTORINOLARINGOLÓG, -Ă, otorinolaringologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în otorinolaringologie. – Din otorinolaringologie (derivat regresiv). DOOM
otorinolaringológă (rar) s. f., g.-d. art. otorinolaringológei; pl. otorinolaringológe
otorinolaringologelor
OTORINOLARINGOLÓG, -Ă, otorinolaringologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în otorinolaringologie. – Din otorinolaringologie (derivat regresiv). DOOM
otorinolaringológă (rar) s. f., g.-d. art. otorinolaringológei; pl. otorinolaringológe
otorinolaringologi
OTORINOLARINGOLÓG, -Ă, otorinolaringologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în otorinolaringologie. – Din otorinolaringologie (derivat regresiv). DOOM
otorinolaringológă (rar) s. f., g.-d. art. otorinolaringológei; pl. otorinolaringológe
otorinolaringologia
OTORINOLARINGOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care studiază anatomia, fiziologia și patologia urechii, a nasului și a laringelui. – Din fr. oto-rhino-laryngologie. DOOM
otorinolaringologíe s. f., art. otorinolaringología, g.-d. otorinolaringologíi, art. otorinolaringologíei; abr. ORL [cit. orele]
otorinolaringologic
OTORINOLARINGOLÓGIC, -Ă, otorinolaringologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la otorinolaringologie, de otorinolaringologie. – Din fr. oto-rhino-laryngologique.
otorinolaringologie
OTORINOLARINGOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care studiază anatomia, fiziologia și patologia urechii, a nasului și a laringelui. – Din fr. oto-rhino-laryngologie. DOOM
otorinolaringologíe s. f., art. otorinolaringología, g.-d. otorinolaringologíi, art. otorinolaringologíei; abr. ORL [cit. orele]
otorinolaringologiei
OTORINOLARINGOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care studiază anatomia, fiziologia și patologia urechii, a nasului și a laringelui. – Din fr. oto-rhino-laryngologie. DOOM
otorinolaringologíe s. f., art. otorinolaringología, g.-d. otorinolaringologíi, art. otorinolaringologíei; abr. ORL [cit. orele]
otorinolaringologii
OTORINOLARINGOLÓG, -Ă, otorinolaringologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în otorinolaringologie. – Din otorinolaringologie (derivat regresiv). DOOM
otorinolaringológă (rar) s. f., g.-d. art. otorinolaringológei; pl. otorinolaringológe
otorinolaringologii
OTORINOLARINGOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care studiază anatomia, fiziologia și patologia urechii, a nasului și a laringelui. – Din fr. oto-rhino-laryngologie. DOOM
otorinolaringologíe s. f., art. otorinolaringología, g.-d. otorinolaringologíi, art. otorinolaringologíei; abr. ORL [cit. orele]
otorinolaringologilor
OTORINOLARINGOLÓG, -Ă, otorinolaringologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în otorinolaringologie. – Din otorinolaringologie (derivat regresiv). DOOM
otorinolaringológă (rar) s. f., g.-d. art. otorinolaringológei; pl. otorinolaringológe
otorinolaringologul
OTORINOLARINGOLÓG, -Ă, otorinolaringologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în otorinolaringologie. – Din otorinolaringologie (derivat regresiv). DOOM
otorinolaringológă (rar) s. f., g.-d. art. otorinolaringológei; pl. otorinolaringológe
otorinolaringologului
OTORINOLARINGOLÓG, -Ă, otorinolaringologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în otorinolaringologie. – Din otorinolaringologie (derivat regresiv). DOOM
otorinolaringológă (rar) s. f., g.-d. art. otorinolaringológei; pl. otorinolaringológe
otosclerotic
OTOSCLERÓTIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de otoscleroză. [Cf. fr. otosclérotique, germ. otosklerotisch].
otosclerotic
OTOSCLERÓTIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de otoscleroză. [Cf. fr. otosclérotique, germ. otosklerotisch].
otosclerotica
OTOSCLERÓTIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de otoscleroză. [Cf. fr. otosclérotique, germ. otosklerotisch].
otosclerotica
OTOSCLERÓTIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de otoscleroză. [Cf. fr. otosclérotique, germ. otosklerotisch].
otosclerotice
OTOSCLERÓTIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de otoscleroză. [Cf. fr. otosclérotique, germ. otosklerotisch].
otosclerotice
OTOSCLERÓTIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de otoscleroză. [Cf. fr. otosclérotique, germ. otosklerotisch].
otoscleroticei
OTOSCLERÓTIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de otoscleroză. [Cf. fr. otosclérotique, germ. otosklerotisch].
otoscleroticei
OTOSCLERÓTIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de otoscleroză. [Cf. fr. otosclérotique, germ. otosklerotisch].
otoscleroticele
OTOSCLERÓTIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de otoscleroză. [Cf. fr. otosclérotique, germ. otosklerotisch].
otoscleroticele
OTOSCLERÓTIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de otoscleroză. [Cf. fr. otosclérotique, germ. otosklerotisch].
otoscleroticelor
OTOSCLERÓTIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de otoscleroză. [Cf. fr. otosclérotique, germ. otosklerotisch].
otoscleroticelor
OTOSCLERÓTIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de otoscleroză. [Cf. fr. otosclérotique, germ. otosklerotisch].
otosclerotici
OTOSCLERÓTIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de otoscleroză. [Cf. fr. otosclérotique, germ. otosklerotisch].
otosclerotici
OTOSCLERÓTIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de otoscleroză. [Cf. fr. otosclérotique, germ. otosklerotisch].
otoscleroticii
OTOSCLERÓTIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de otoscleroză. [Cf. fr. otosclérotique, germ. otosklerotisch].
otoscleroticii
OTOSCLERÓTIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de otoscleroză. [Cf. fr. otosclérotique, germ. otosklerotisch].
otoscleroticilor
OTOSCLERÓTIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de otoscleroză. [Cf. fr. otosclérotique, germ. otosklerotisch].
otoscleroticilor
OTOSCLERÓTIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de otoscleroză. [Cf. fr. otosclérotique, germ. otosklerotisch].
otoscleroticul
OTOSCLERÓTIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de otoscleroză. [Cf. fr. otosclérotique, germ. otosklerotisch].
otoscleroticul
OTOSCLERÓTIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de otoscleroză. [Cf. fr. otosclérotique, germ. otosklerotisch].
otoscleroticului
OTOSCLERÓTIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de otoscleroză. [Cf. fr. otosclérotique, germ. otosklerotisch].
otoscleroticului
OTOSCLERÓTIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de otoscleroză. [Cf. fr. otosclérotique, germ. otosklerotisch].
otoscleroza
OTOSCLERÓZĂ, otoscleroze, s. f. (Med.) Scleroză a timpanului. – Din fr. otosclérose.
otoscleroze
OTOSCLERÓZĂ, otoscleroze, s. f. (Med.) Scleroză a timpanului. – Din fr. otosclérose.
otosclerozei
OTOSCLERÓZĂ, otoscleroze, s. f. (Med.) Scleroză a timpanului. – Din fr. otosclérose.
otosclerozele
OTOSCLERÓZĂ, otoscleroze, s. f. (Med.) Scleroză a timpanului. – Din fr. otosclérose.
otosclerozelor
OTOSCLERÓZĂ, otoscleroze, s. f. (Med.) Scleroză a timpanului. – Din fr. otosclérose.
otoscoape
OTOSCÓP, otoscoape, s. n. Instrument optic cu care se examinează canalul auditiv extern și timpanul. – Din fr. otoscope. DOOM
!otoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. otoscoápe
otoscoapele
OTOSCÓP, otoscoape, s. n. Instrument optic cu care se examinează canalul auditiv extern și timpanul. – Din fr. otoscope. DOOM
!otoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. otoscoápe
otoscoapelor
OTOSCÓP, otoscoape, s. n. Instrument optic cu care se examinează canalul auditiv extern și timpanul. – Din fr. otoscope. DOOM
!otoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. otoscoápe
otoscop
OTOSCÓP, otoscoape, s. n. Instrument optic cu care se examinează canalul auditiv extern și timpanul. – Din fr. otoscope. DOOM
!otoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. otoscoápe
otoscopia
OTOSCOPÍE, otoscopii, s. f. (Med.) Examinare a canalului auditiv extern și a timpanului cu ajutorul otoscopului. – Din fr. otoscopie. DOOM
!otoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. otoscopía, g.-d. art. otoscopíei; pl. otoscopíi, art. otoscopíile
otoscopie
OTOSCOPÍE, otoscopii, s. f. (Med.) Examinare a canalului auditiv extern și a timpanului cu ajutorul otoscopului. – Din fr. otoscopie. DOOM
!otoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. otoscopía, g.-d. art. otoscopíei; pl. otoscopíi, art. otoscopíile
otoscopiei
OTOSCOPÍE, otoscopii, s. f. (Med.) Examinare a canalului auditiv extern și a timpanului cu ajutorul otoscopului. – Din fr. otoscopie. DOOM
!otoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. otoscopía, g.-d. art. otoscopíei; pl. otoscopíi, art. otoscopíile
otoscopii
OTOSCOPÍE, otoscopii, s. f. (Med.) Examinare a canalului auditiv extern și a timpanului cu ajutorul otoscopului. – Din fr. otoscopie. DOOM
!otoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. otoscopía, g.-d. art. otoscopíei; pl. otoscopíi, art. otoscopíile
otoscopiile
OTOSCOPÍE, otoscopii, s. f. (Med.) Examinare a canalului auditiv extern și a timpanului cu ajutorul otoscopului. – Din fr. otoscopie. DOOM
!otoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. otoscopía, g.-d. art. otoscopíei; pl. otoscopíi, art. otoscopíile
otoscopiilor
OTOSCOPÍE, otoscopii, s. f. (Med.) Examinare a canalului auditiv extern și a timpanului cu ajutorul otoscopului. – Din fr. otoscopie. DOOM
!otoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. otoscopía, g.-d. art. otoscopíei; pl. otoscopíi, art. otoscopíile
otoscopul
OTOSCÓP, otoscoape, s. n. Instrument optic cu care se examinează canalul auditiv extern și timpanul. – Din fr. otoscope. DOOM
!otoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. otoscoápe
otoscopului
OTOSCÓP, otoscoape, s. n. Instrument optic cu care se examinează canalul auditiv extern și timpanul. – Din fr. otoscope. DOOM
!otoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. otoscoápe
otospongioză
OTOSPONGIÓZĂ s.f. (Med.) Afecțiune a urechii, care, netratată, determină o surditate cronică bilaterală. [Pron. -gi-o-. / < fr. otospongiose].
ototomia
OTOTOMÍE s.f. (Med.) Disecție a urechii. [Gen. -iei. / < fr. ototomie, cf. gr. ous – ureche, tome – tăiere].
ototomie
OTOTOMÍE s.f. (Med.) Disecție a urechii. [Gen. -iei. / < fr. ototomie, cf. gr. ous – ureche, tome – tăiere].
ototomiei
OTOTOMÍE s.f. (Med.) Disecție a urechii. [Gen. -iei. / < fr. ototomie, cf. gr. ous – ureche, tome – tăiere].
ototomii
OTOTOMÍE s.f. (Med.) Disecție a urechii. [Gen. -iei. / < fr. ototomie, cf. gr. ous – ureche, tome – tăiere].
ototomiile
OTOTOMÍE s.f. (Med.) Disecție a urechii. [Gen. -iei. / < fr. ototomie, cf. gr. ous – ureche, tome – tăiere].
ototomiilor
OTOTOMÍE s.f. (Med.) Disecție a urechii. [Gen. -iei. / < fr. ototomie, cf. gr. ous – ureche, tome – tăiere].
otova
ÓTOVA adj. invar. (Adesea adverbial) Uniform; neted, egal, drept; (despre oameni) care nu are talia marcată; fără formă. ♦ Fig. Monoton, uniform. – Et. nec. DOOM
ótova adj. invar., adv.
otpust
OTPÚST, otpusturi, s. n. (Înv. și pop.; în biserica ortodoxă) Formulă sacramentală de binecuvântare, rostită de preot la sfârșitul slujbei; p. ext. sfârșitul slujbei religioase. ◊ Expr. A-și da otpustul = a muri. A da (cuiva) otpustul = a ucide (pe cineva). – Din sl. otŭpustŭ, rus. otpusk. DOOM
otpúst (înv., pop.) s. n., pl. otpústuri
otpustul
OTPÚST, otpusturi, s. n. (Înv. și pop.; în biserica ortodoxă) Formulă sacramentală de binecuvântare, rostită de preot la sfârșitul slujbei; p. ext. sfârșitul slujbei religioase. ◊ Expr. A-și da otpustul = a muri. A da (cuiva) otpustul = a ucide (pe cineva). – Din sl. otŭpustŭ, rus. otpusk. DOOM
otpúst (înv., pop.) s. n., pl. otpústuri
otpustului
OTPÚST, otpusturi, s. n. (Înv. și pop.; în biserica ortodoxă) Formulă sacramentală de binecuvântare, rostită de preot la sfârșitul slujbei; p. ext. sfârșitul slujbei religioase. ◊ Expr. A-și da otpustul = a muri. A da (cuiva) otpustul = a ucide (pe cineva). – Din sl. otŭpustŭ, rus. otpusk. DOOM
otpúst (înv., pop.) s. n., pl. otpústuri
otpusturi
OTPÚST, otpusturi, s. n. (Înv. și pop.; în biserica ortodoxă) Formulă sacramentală de binecuvântare, rostită de preot la sfârșitul slujbei; p. ext. sfârșitul slujbei religioase. ◊ Expr. A-și da otpustul = a muri. A da (cuiva) otpustul = a ucide (pe cineva). – Din sl. otŭpustŭ, rus. otpusk. DOOM
otpúst (înv., pop.) s. n., pl. otpústuri
otpusturile
OTPÚST, otpusturi, s. n. (Înv. și pop.; în biserica ortodoxă) Formulă sacramentală de binecuvântare, rostită de preot la sfârșitul slujbei; p. ext. sfârșitul slujbei religioase. ◊ Expr. A-și da otpustul = a muri. A da (cuiva) otpustul = a ucide (pe cineva). – Din sl. otŭpustŭ, rus. otpusk. DOOM
otpúst (înv., pop.) s. n., pl. otpústuri
otpusturilor
OTPÚST, otpusturi, s. n. (Înv. și pop.; în biserica ortodoxă) Formulă sacramentală de binecuvântare, rostită de preot la sfârșitul slujbei; p. ext. sfârșitul slujbei religioase. ◊ Expr. A-și da otpustul = a muri. A da (cuiva) otpustul = a ucide (pe cineva). – Din sl. otŭpustŭ, rus. otpusk. DOOM
otpúst (înv., pop.) s. n., pl. otpústuri
otravă
OTRÁVĂ, (3) otrăvuri, s. f. 1. Substanță care, introdusă în organism (în cantități relativ reduse), provoacă, prin acțiunea sa chimică, tulburări importante, leziuni grave etc. și uneori moartea; venin. 2. Fig. Ceea ce provoacă un rău (moral), un necaz, o supărare; p. ext. amărăciune, răutate, venin. ♦ Epitet dat unei persoane foarte rele. 3. (La pl.) Diferite feluri de otravă. [Pl. și: otrăvi] – Din sl. otrava. DOOM
!otrávă (o-tra-) s. f., g.-d. art. otrắvii; (soiuri) pl. otrắvuri
otravă
OTRÁVĂ, (3) otrăvuri, s. f. 1. Substanță care, introdusă în organism (în cantități relativ reduse), provoacă, prin acțiunea sa chimică, tulburări importante, leziuni grave etc. și uneori moartea; venin. 2. Fig. Ceea ce provoacă un rău (moral), un necaz, o supărare; p. ext. amărăciune, răutate, venin. ♦ Epitet dat unei persoane foarte rele. 3. (La pl.) Diferite feluri de otravă. [Pl. și: otrăvi] – Din sl. otrava.
otreapa
OTREÁPĂ, otrepe, s. f. (Pop.) 1. Cârpă (de șters), zdreanță. 2. Fig. Om de nimic, fără caracter, lipsit de voință; secătură, lepădătură. – Din sl. otrepĭ. DOOM
otreápă (pop.) (o-trea-) s. f., g.-d. art. otrépei; pl. otrépe
otrepe
OTREÁPĂ, otrepe, s. f. (Pop.) 1. Cârpă (de șters), zdreanță. 2. Fig. Om de nimic, fără caracter, lipsit de voință; secătură, lepădătură. – Din sl. otrepĭ. DOOM
otreápă (pop.) (o-trea-) s. f., g.-d. art. otrépei; pl. otrépe
otrepei
OTREÁPĂ, otrepe, s. f. (Pop.) 1. Cârpă (de șters), zdreanță. 2. Fig. Om de nimic, fără caracter, lipsit de voință; secătură, lepădătură. – Din sl. otrepĭ. DOOM
otreápă (pop.) (o-trea-) s. f., g.-d. art. otrépei; pl. otrépe
otrepele
OTREÁPĂ, otrepe, s. f. (Pop.) 1. Cârpă (de șters), zdreanță. 2. Fig. Om de nimic, fără caracter, lipsit de voință; secătură, lepădătură. – Din sl. otrepĭ. DOOM
otreápă (pop.) (o-trea-) s. f., g.-d. art. otrépei; pl. otrépe
otrepelor
OTREÁPĂ, otrepe, s. f. (Pop.) 1. Cârpă (de șters), zdreanță. 2. Fig. Om de nimic, fără caracter, lipsit de voință; secătură, lepădătură. – Din sl. otrepĭ. DOOM
otreápă (pop.) (o-trea-) s. f., g.-d. art. otrépei; pl. otrépe
otrocoale
OTROCÓL, otrocoale, s. n. (Reg.; în legătură cu verbele „a da”, „a face”) Ocol, târcol, raită; vraiște, ravagii. – Cf. rotocol, târcol. DOOM
otrocól (reg.) (o-tro-) s. n., pl. otrocoále
otrocoalele
OTROCÓL, otrocoale, s. n. (Reg.; în legătură cu verbele „a da”, „a face”) Ocol, târcol, raită; vraiște, ravagii. – Cf. rotocol, târcol. DOOM
otrocól (reg.) (o-tro-) s. n., pl. otrocoále
otrocoalelor
OTROCÓL, otrocoale, s. n. (Reg.; în legătură cu verbele „a da”, „a face”) Ocol, târcol, raită; vraiște, ravagii. – Cf. rotocol, târcol. DOOM
otrocól (reg.) (o-tro-) s. n., pl. otrocoále
otrocol
OTROCÓL, otrocoale, s. n. (Reg.; în legătură cu verbele „a da”, „a face”) Ocol, târcol, raită; vraiște, ravagii. – Cf. rotocol, târcol. DOOM
otrocól (reg.) (o-tro-) s. n., pl. otrocoále
otrocolul
OTROCÓL, otrocoale, s. n. (Reg.; în legătură cu verbele „a da”, „a face”) Ocol, târcol, raită; vraiște, ravagii. – Cf. rotocol, târcol. DOOM
otrocól (reg.) (o-tro-) s. n., pl. otrocoále
otrocolului
OTROCÓL, otrocoale, s. n. (Reg.; în legătură cu verbele „a da”, „a face”) Ocol, târcol, raită; vraiște, ravagii. – Cf. rotocol, târcol. DOOM
otrocól (reg.) (o-tro-) s. n., pl. otrocoále
otrăvea
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti. DOOM
otrăví (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 să otrăveáscă
otrăveai
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti. DOOM
otrăví (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 să otrăveáscă
otrăveam
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti. DOOM
otrăví (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 să otrăveáscă
otrăvească
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti. DOOM
otrăví (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 să otrăveáscă
otrăveau
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti. DOOM
otrăví (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 să otrăveáscă
otrăveați
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti. DOOM
otrăví (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 să otrăveáscă
otrăvesc
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti. DOOM
otrăví (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 să otrăveáscă
otrăvește
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti. DOOM
otrăví (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 să otrăveáscă
otrăvești
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti. DOOM
otrăví (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 să otrăveáscă
otrăvi
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti. DOOM
otrăví (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 să otrăveáscă
otrăvicioasa
OTRĂVICIÓS, -OÁSĂ, otrăvicioși, -oase, adj. (Rar) Otrăvitor, veninos. – Otrăvi + suf. -icios. DOOM
otrăviciós (rar) (o-tră-) adj. m., pl. otrăvicióși; f. otrăvicioásă, pl. otrăvicioáse
otrăvicioase
OTRĂVICIÓS, -OÁSĂ, otrăvicioși, -oase, adj. (Rar) Otrăvitor, veninos. – Otrăvi + suf. -icios. DOOM
otrăviciós (rar) (o-tră-) adj. m., pl. otrăvicióși; f. otrăvicioásă, pl. otrăvicioáse
otrăvicioasei
OTRĂVICIÓS, -OÁSĂ, otrăvicioși, -oase, adj. (Rar) Otrăvitor, veninos. – Otrăvi + suf. -icios. DOOM
otrăviciós (rar) (o-tră-) adj. m., pl. otrăvicióși; f. otrăvicioásă, pl. otrăvicioáse
otrăvicioasele
OTRĂVICIÓS, -OÁSĂ, otrăvicioși, -oase, adj. (Rar) Otrăvitor, veninos. – Otrăvi + suf. -icios. DOOM
otrăviciós (rar) (o-tră-) adj. m., pl. otrăvicióși; f. otrăvicioásă, pl. otrăvicioáse
otrăvicioaselor
OTRĂVICIÓS, -OÁSĂ, otrăvicioși, -oase, adj. (Rar) Otrăvitor, veninos. – Otrăvi + suf. -icios. DOOM
otrăviciós (rar) (o-tră-) adj. m., pl. otrăvicióși; f. otrăvicioásă, pl. otrăvicioáse
otrăvicios
OTRĂVICIÓS, -OÁSĂ, otrăvicioși, -oase, adj. (Rar) Otrăvitor, veninos. – Otrăvi + suf. -icios. DOOM
otrăviciós (rar) (o-tră-) adj. m., pl. otrăvicióși; f. otrăvicioásă, pl. otrăvicioáse
otrăviciosul
OTRĂVICIÓS, -OÁSĂ, otrăvicioși, -oase, adj. (Rar) Otrăvitor, veninos. – Otrăvi + suf. -icios. DOOM
otrăviciós (rar) (o-tră-) adj. m., pl. otrăvicióși; f. otrăvicioásă, pl. otrăvicioáse
otrăviciosului
OTRĂVICIÓS, -OÁSĂ, otrăvicioși, -oase, adj. (Rar) Otrăvitor, veninos. – Otrăvi + suf. -icios. DOOM
otrăviciós (rar) (o-tră-) adj. m., pl. otrăvicióși; f. otrăvicioásă, pl. otrăvicioáse
otrăvicioși
OTRĂVICIÓS, -OÁSĂ, otrăvicioși, -oase, adj. (Rar) Otrăvitor, veninos. – Otrăvi + suf. -icios. DOOM
otrăviciós (rar) (o-tră-) adj. m., pl. otrăvicióși; f. otrăvicioásă, pl. otrăvicioáse
otrăvicioșii
OTRĂVICIÓS, -OÁSĂ, otrăvicioși, -oase, adj. (Rar) Otrăvitor, veninos. – Otrăvi + suf. -icios. DOOM
otrăviciós (rar) (o-tră-) adj. m., pl. otrăvicióși; f. otrăvicioásă, pl. otrăvicioáse
otrăvicioșilor
OTRĂVICIÓS, -OÁSĂ, otrăvicioși, -oase, adj. (Rar) Otrăvitor, veninos. – Otrăvi + suf. -icios. DOOM
otrăviciós (rar) (o-tră-) adj. m., pl. otrăvicióși; f. otrăvicioásă, pl. otrăvicioáse
otrăvii
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti. DOOM
otrăví (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 să otrăveáscă
otrăvim
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti. DOOM
otrăví (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 să otrăveáscă
otrăvind
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti. DOOM
otrăví (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 să otrăveáscă
otrăvire
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti. DOOM
otrăví (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 să otrăveáscă
otrăvire
OTRĂVÍRE, otrăviri, s. f. Acțiunea de a (se) otrăvi și rezultatul ei; otrăvit1. – V. otrăvi. DOOM
otrăvíre (o-tră-) s. f., g.-d. art. otrăvírii; pl. otrăvíri
otrăvirea
OTRĂVÍRE, otrăviri, s. f. Acțiunea de a (se) otrăvi și rezultatul ei; otrăvit1. – V. otrăvi. DOOM
otrăvíre (o-tră-) s. f., g.-d. art. otrăvírii; pl. otrăvíri
otrăviri
OTRĂVÍRE, otrăviri, s. f. Acțiunea de a (se) otrăvi și rezultatul ei; otrăvit1. – V. otrăvi. DOOM
otrăvíre (o-tră-) s. f., g.-d. art. otrăvírii; pl. otrăvíri
otrăvirii
OTRĂVÍRE, otrăviri, s. f. Acțiunea de a (se) otrăvi și rezultatul ei; otrăvit1. – V. otrăvi. DOOM
otrăvíre (o-tră-) s. f., g.-d. art. otrăvírii; pl. otrăvíri
otrăvirile
OTRĂVÍRE, otrăviri, s. f. Acțiunea de a (se) otrăvi și rezultatul ei; otrăvit1. – V. otrăvi. DOOM
otrăvíre (o-tră-) s. f., g.-d. art. otrăvírii; pl. otrăvíri
otrăvirilor
OTRĂVÍRE, otrăviri, s. f. Acțiunea de a (se) otrăvi și rezultatul ei; otrăvit1. – V. otrăvi. DOOM
otrăvíre (o-tră-) s. f., g.-d. art. otrăvírii; pl. otrăvíri
otrăviră
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti. DOOM
otrăví (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 să otrăveáscă
otrăvirăm
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti. DOOM
otrăví (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 să otrăveáscă
otrăvirăți
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti. DOOM
otrăví (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 să otrăveáscă
otrăvise
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti. DOOM
otrăví (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 să otrăveáscă
otrăvisem
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti. DOOM
otrăví (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 să otrăveáscă
otrăviseră
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti. DOOM
otrăví (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 să otrăveáscă
otrăviserăm
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti. DOOM
otrăví (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 să otrăveáscă
otrăviserăți
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti. DOOM
otrăví (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 să otrăveáscă
otrăviseși
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti. DOOM
otrăví (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 să otrăveáscă
otrăviseți
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti. DOOM
otrăví (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 să otrăveáscă
otrăvit
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti. DOOM
otrăví (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 să otrăveáscă
otrăvit
OTRĂVÍT2, -Ă, otrăviți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Căruia i s-a dat sau care a luat otravă (1); care s-a intoxicat sau care s-a omorât cu otravă. 2. (Adesea fig.) Care conține otravă (1); în care s-a pus otravă; otrăvitor, veninos. 3. Fig. Supărat, amărât, înveninat. – V. otrăvi.
otrăvit
OTRĂVÍT1 s. n. (Rar) Otrăvire. – V. otrăvi. DOOM
otrăvít (o-tră-) s. n.
otrăvita
OTRĂVÍT2, -Ă, otrăviți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Căruia i s-a dat sau care a luat otravă (1); care s-a intoxicat sau care s-a omorât cu otravă. 2. (Adesea fig.) Care conține otravă (1); în care s-a pus otravă; otrăvitor, veninos. 3. Fig. Supărat, amărât, înveninat. – V. otrăvi.
otrăvite
OTRĂVÍT2, -Ă, otrăviți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Căruia i s-a dat sau care a luat otravă (1); care s-a intoxicat sau care s-a omorât cu otravă. 2. (Adesea fig.) Care conține otravă (1); în care s-a pus otravă; otrăvitor, veninos. 3. Fig. Supărat, amărât, înveninat. – V. otrăvi.
otrăvitei
OTRĂVÍT2, -Ă, otrăviți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Căruia i s-a dat sau care a luat otravă (1); care s-a intoxicat sau care s-a omorât cu otravă. 2. (Adesea fig.) Care conține otravă (1); în care s-a pus otravă; otrăvitor, veninos. 3. Fig. Supărat, amărât, înveninat. – V. otrăvi.
otrăvitele
OTRĂVÍT2, -Ă, otrăviți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Căruia i s-a dat sau care a luat otravă (1); care s-a intoxicat sau care s-a omorât cu otravă. 2. (Adesea fig.) Care conține otravă (1); în care s-a pus otravă; otrăvitor, veninos. 3. Fig. Supărat, amărât, înveninat. – V. otrăvi.
otrăvitelor
OTRĂVÍT2, -Ă, otrăviți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Căruia i s-a dat sau care a luat otravă (1); care s-a intoxicat sau care s-a omorât cu otravă. 2. (Adesea fig.) Care conține otravă (1); în care s-a pus otravă; otrăvitor, veninos. 3. Fig. Supărat, amărât, înveninat. – V. otrăvi.
otrăvitoare
OTRĂVITÓR, -OÁRE, otrăvitori, -oare, adj. Care conține otravă, care otrăvește; veninos. ♦ Fig. Dăunător, vătămător. – Otrăvi + suf. -tor. DOOM
otrăvitór (o-tră-) adj. m., pl. otrăvitóri; f. sg. și pl. otrăvitoáre
otrăvitoarea
OTRĂVITÓR, -OÁRE, otrăvitori, -oare, adj. Care conține otravă, care otrăvește; veninos. ♦ Fig. Dăunător, vătămător. – Otrăvi + suf. -tor. DOOM
otrăvitór (o-tră-) adj. m., pl. otrăvitóri; f. sg. și pl. otrăvitoáre
otrăvitoarei
OTRĂVITÓR, -OÁRE, otrăvitori, -oare, adj. Care conține otravă, care otrăvește; veninos. ♦ Fig. Dăunător, vătămător. – Otrăvi + suf. -tor. DOOM
otrăvitór (o-tră-) adj. m., pl. otrăvitóri; f. sg. și pl. otrăvitoáre
otrăvitoarele
OTRĂVITÓR, -OÁRE, otrăvitori, -oare, adj. Care conține otravă, care otrăvește; veninos. ♦ Fig. Dăunător, vătămător. – Otrăvi + suf. -tor. DOOM
otrăvitór (o-tră-) adj. m., pl. otrăvitóri; f. sg. și pl. otrăvitoáre
otrăvitoarelor
OTRĂVITÓR, -OÁRE, otrăvitori, -oare, adj. Care conține otravă, care otrăvește; veninos. ♦ Fig. Dăunător, vătămător. – Otrăvi + suf. -tor. DOOM
otrăvitór (o-tră-) adj. m., pl. otrăvitóri; f. sg. și pl. otrăvitoáre
otrăvitor
OTRĂVITÓR, -OÁRE, otrăvitori, -oare, adj. Care conține otravă, care otrăvește; veninos. ♦ Fig. Dăunător, vătămător. – Otrăvi + suf. -tor. DOOM
otrăvitór (o-tră-) adj. m., pl. otrăvitóri; f. sg. și pl. otrăvitoáre
otrăvitori
OTRĂVITÓR, -OÁRE, otrăvitori, -oare, adj. Care conține otravă, care otrăvește; veninos. ♦ Fig. Dăunător, vătămător. – Otrăvi + suf. -tor. DOOM
otrăvitór (o-tră-) adj. m., pl. otrăvitóri; f. sg. și pl. otrăvitoáre
otrăvitorii
OTRĂVITÓR, -OÁRE, otrăvitori, -oare, adj. Care conține otravă, care otrăvește; veninos. ♦ Fig. Dăunător, vătămător. – Otrăvi + suf. -tor. DOOM
otrăvitór (o-tră-) adj. m., pl. otrăvitóri; f. sg. și pl. otrăvitoáre
otrăvitorilor
OTRĂVITÓR, -OÁRE, otrăvitori, -oare, adj. Care conține otravă, care otrăvește; veninos. ♦ Fig. Dăunător, vătămător. – Otrăvi + suf. -tor. DOOM
otrăvitór (o-tră-) adj. m., pl. otrăvitóri; f. sg. și pl. otrăvitoáre
otrăvitorul
OTRĂVITÓR, -OÁRE, otrăvitori, -oare, adj. Care conține otravă, care otrăvește; veninos. ♦ Fig. Dăunător, vătămător. – Otrăvi + suf. -tor. DOOM
otrăvitór (o-tră-) adj. m., pl. otrăvitóri; f. sg. și pl. otrăvitoáre
otrăvitorului
OTRĂVITÓR, -OÁRE, otrăvitori, -oare, adj. Care conține otravă, care otrăvește; veninos. ♦ Fig. Dăunător, vătămător. – Otrăvi + suf. -tor. DOOM
otrăvitór (o-tră-) adj. m., pl. otrăvitóri; f. sg. și pl. otrăvitoáre
otrăvitul
OTRĂVÍT2, -Ă, otrăviți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Căruia i s-a dat sau care a luat otravă (1); care s-a intoxicat sau care s-a omorât cu otravă. 2. (Adesea fig.) Care conține otravă (1); în care s-a pus otravă; otrăvitor, veninos. 3. Fig. Supărat, amărât, înveninat. – V. otrăvi.
otrăvitului
OTRĂVÍT2, -Ă, otrăviți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Căruia i s-a dat sau care a luat otravă (1); care s-a intoxicat sau care s-a omorât cu otravă. 2. (Adesea fig.) Care conține otravă (1); în care s-a pus otravă; otrăvitor, veninos. 3. Fig. Supărat, amărât, înveninat. – V. otrăvi.
otrăvitură
OTRĂVITÚRĂ, otrăvituri, s. f. (Învechit și popular) Otrăvire. Toate descîntecele și otrăviturile... să fugiți. TEODORESCU, P. P. 393.
otrăviși
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti. DOOM
otrăví (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 să otrăveáscă
otrăviți
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti. DOOM
otrăví (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 să otrăveáscă
otrăviți
OTRĂVÍT2, -Ă, otrăviți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Căruia i s-a dat sau care a luat otravă (1); care s-a intoxicat sau care s-a omorât cu otravă. 2. (Adesea fig.) Care conține otravă (1); în care s-a pus otravă; otrăvitor, veninos. 3. Fig. Supărat, amărât, înveninat. – V. otrăvi.
otrăviții
OTRĂVÍT2, -Ă, otrăviți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Căruia i s-a dat sau care a luat otravă (1); care s-a intoxicat sau care s-a omorât cu otravă. 2. (Adesea fig.) Care conține otravă (1); în care s-a pus otravă; otrăvitor, veninos. 3. Fig. Supărat, amărât, înveninat. – V. otrăvi.
otrăviților
OTRĂVÍT2, -Ă, otrăviți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Căruia i s-a dat sau care a luat otravă (1); care s-a intoxicat sau care s-a omorât cu otravă. 2. (Adesea fig.) Care conține otravă (1); în care s-a pus otravă; otrăvitor, veninos. 3. Fig. Supărat, amărât, înveninat. – V. otrăvi.
otrăței
OTRĂȚÉL, otrăței, s. m. (Bot.) Roibă. ◊ Compus: otrățel-de-apă sau otrățelul-bălților = plantă erbacee acvatică, carnivoră, cu flori galbene (Utricularia vulgaris). – Cf. magh. atracél. DOOM
!otrățélul-bắlților (plantă) (o-tră-) s. m. art., pl. otrățéii-bắlților
otrățeii
OTRĂȚÉL, otrăței, s. m. (Bot.) Roibă. ◊ Compus: otrățel-de-apă sau otrățelul-bălților = plantă erbacee acvatică, carnivoră, cu flori galbene (Utricularia vulgaris). – Cf. magh. atracél. DOOM
!otrățélul-bắlților (plantă) (o-tră-) s. m. art., pl. otrățéii-bắlților
otrățeilor
OTRĂȚÉL, otrăței, s. m. (Bot.) Roibă. ◊ Compus: otrățel-de-apă sau otrățelul-bălților = plantă erbacee acvatică, carnivoră, cu flori galbene (Utricularia vulgaris). – Cf. magh. atracél. DOOM
!otrățélul-bắlților (plantă) (o-tră-) s. m. art., pl. otrățéii-bắlților
otrățel
OTRĂȚÉL, otrăței, s. m. (Bot.) Roibă. ◊ Compus: otrățel-de-apă sau otrățelul-bălților = plantă erbacee acvatică, carnivoră, cu flori galbene (Utricularia vulgaris). – Cf. magh. atracél. DOOM
!otrățélul-bắlților (plantă) (o-tră-) s. m. art., pl. otrățéii-bắlților
otrățelul
OTRĂȚÉL, otrăței, s. m. (Bot.) Roibă. ◊ Compus: otrățel-de-apă sau otrățelul-bălților = plantă erbacee acvatică, carnivoră, cu flori galbene (Utricularia vulgaris). – Cf. magh. atracél. DOOM
!otrățélul-bắlților (plantă) (o-tră-) s. m. art., pl. otrățéii-bắlților
otrățelului
OTRĂȚÉL, otrăței, s. m. (Bot.) Roibă. ◊ Compus: otrățel-de-apă sau otrățelul-bălților = plantă erbacee acvatică, carnivoră, cu flori galbene (Utricularia vulgaris). – Cf. magh. atracél. DOOM
!otrățélul-bắlților (plantă) (o-tră-) s. m. art., pl. otrățéii-bắlților
ottocento
OTTOCÉNTO s.n. Denumire italiană a sec. XIX, mai ales a culturii și artei italiene din acest secol. [< it. ottocento].
ottocentoul
OTTOCÉNTO s.n. Denumire italiană a sec. XIX, mai ales a culturii și artei italiene din acest secol. [< it. ottocento].
ottocentoului
OTTOCÉNTO s.n. Denumire italiană a sec. XIX, mai ales a culturii și artei italiene din acest secol. [< it. ottocento].
oturac
oturác (-ce), s. n. – Popas, oprire, haltă. Tc. oturak (Șeineanu, III, 92), cf. alb. oturak. Sec. XVII, înv. – Der. oturac, s. m. (înv., veteran).
otus
Otus, gigant, frate cu Ephialtes și fiul lui Poseidon și al Iphimediei (v. Aloidae).
otuzbir
OTUZBÍR s. n. (Înv.) 1. Joc de cărți în care cel ce totalizează treizeci și unu de puncte câștigă partida. 2. (În expr.) Cu otuzbirul = cu forța, forțat; cu asprime. – Din tc. otuzbir. DOOM
*otuzbírul (cu ~) loc. adv.
otuzbirul
OTUZBÍR s. n. (Înv.) 1. Joc de cărți în care cel ce totalizează treizeci și unu de puncte câștigă partida. 2. (În expr.) Cu otuzbirul = cu forța, forțat; cu asprime. – Din tc. otuzbir. DOOM
*otuzbírul (cu ~) loc. adv.
otuzbirului
OTUZBÍR s. n. (Înv.) 1. Joc de cărți în care cel ce totalizează treizeci și unu de puncte câștigă partida. 2. (În expr.) Cu otuzbirul = cu forța, forțat; cu asprime. – Din tc. otuzbir. DOOM
*otuzbírul (cu ~) loc. adv.
otzovism
OTZOVÍSM s.n. Curent oportunist, născut în anii reacțiunii (1908-1912) în sânul partidului bolșevic. [< germ. Otsowismus, cf. rus. otzivati – a rechema].
otzovist
OTZOVÍST, -Ă adj. Referitor la otzovism. // s.m. și f. Partizan al otzovismului. [< germ. Otsowist].
otâng
otîng (-guri), s. n. – Pîrghie care se pune la jugul plugului pentru a avantaja boul mai slab. – Var. otînc. Sl. otągu (Conev 61); nu e probabilă der. din sl. tiniku „slab, delicat” (Scriban). – Der. otînci (var. otîngi, otînji), vb. (a pune o pîrghie mică la jug; a pune în mișcare cu o pîrghie; a deschide, a rupe; a pedepsi, a bate), ultimul sens pornind de la ideea de „a lovi cu o pîrghie” (nu e admisibilă der. din sl. otiničati „a extenua”, propusă de Cihac, II, 234 și nici cea din sl. *otutąžiti „a prigoni”, sugerată de Tiktin); otînjeală, s. f. (Mold., bătaie, chelfăneală).
otânjea
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otânjeai
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otânjeam
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otânjească
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otânjeau
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otânjeați
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otânjesc
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otânjește
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otânjești
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otânji
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otânjii
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otânjim
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otânjind
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otânjire
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otânjire
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec.
otânjiră
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otânjirăm
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otânjirăți
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otânjise
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otânjisem
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otânjiseră
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otânjiserăm
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otânjiserăți
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otânjiseși
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otânjiseți
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otânjit
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otânjit
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec.
otânjiși
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otânjiți
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otînjea
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otînjeai
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otînjeam
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otînjească
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otînjeau
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otînjeați
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otînjesc
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otînjește
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otînjești
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otînji
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otînjii
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otînjim
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otînjind
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otînjire
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otînjiră
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otînjirăm
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otînjirăți
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otînjise
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otînjisem
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otînjiseră
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otînjiserăm
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otînjiserăți
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otînjiseși
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otînjiseți
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otînjit
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otînjiși
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otînjiți
OTÂNJÍ, otânjesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lovi tare pe cineva; a bate. – Et. nec. DOOM
otânjí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjésc, imperf. 3 sg. otânjeá; conj. prez. 3 să otânjeáscă
otăvea
OTĂVÍ, pers. 3 otăvește, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre ierburi) A crește din nou în același an, după ce a fost cosit o dată; (despre terenuri) a se acoperi de otavă, a înverzi. – Din otavă. DOOM
otăví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. otăvéște, imperf. 3 sg. otăveá; conj. prez. 3 să otăveáscă
otăvească
OTĂVÍ, pers. 3 otăvește, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre ierburi) A crește din nou în același an, după ce a fost cosit o dată; (despre terenuri) a se acoperi de otavă, a înverzi. – Din otavă. DOOM
otăví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. otăvéște, imperf. 3 sg. otăveá; conj. prez. 3 să otăveáscă
otăveau
OTĂVÍ, pers. 3 otăvește, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre ierburi) A crește din nou în același an, după ce a fost cosit o dată; (despre terenuri) a se acoperi de otavă, a înverzi. – Din otavă. DOOM
otăví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. otăvéște, imperf. 3 sg. otăveá; conj. prez. 3 să otăveáscă
otăvesc
OTĂVÍ, pers. 3 otăvește, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre ierburi) A crește din nou în același an, după ce a fost cosit o dată; (despre terenuri) a se acoperi de otavă, a înverzi. – Din otavă. DOOM
otăví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. otăvéște, imperf. 3 sg. otăveá; conj. prez. 3 să otăveáscă
otăvește
OTĂVÍ, pers. 3 otăvește, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre ierburi) A crește din nou în același an, după ce a fost cosit o dată; (despre terenuri) a se acoperi de otavă, a înverzi. – Din otavă. DOOM
otăví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. otăvéște, imperf. 3 sg. otăveá; conj. prez. 3 să otăveáscă
otăvi
OTĂVÍ, pers. 3 otăvește, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre ierburi) A crește din nou în același an, după ce a fost cosit o dată; (despre terenuri) a se acoperi de otavă, a înverzi. – Din otavă. DOOM
otăví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. otăvéște, imperf. 3 sg. otăveá; conj. prez. 3 să otăveáscă
otăvind
OTĂVÍ, pers. 3 otăvește, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre ierburi) A crește din nou în același an, după ce a fost cosit o dată; (despre terenuri) a se acoperi de otavă, a înverzi. – Din otavă. DOOM
otăví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. otăvéște, imperf. 3 sg. otăveá; conj. prez. 3 să otăveáscă
otăvire
OTĂVÍ, pers. 3 otăvește, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre ierburi) A crește din nou în același an, după ce a fost cosit o dată; (despre terenuri) a se acoperi de otavă, a înverzi. – Din otavă. DOOM
otăví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. otăvéște, imperf. 3 sg. otăveá; conj. prez. 3 să otăveáscă
otăvire
OTĂVÍRE, otăviri, s. f. Faptul de a otăvi. – V. otăvi. DOOM
otăvíre (pop.) s. f., g.-d. art. otăvírii; pl. otăvíri
otăvirea
OTĂVÍRE, otăviri, s. f. Faptul de a otăvi. – V. otăvi. DOOM
otăvíre (pop.) s. f., g.-d. art. otăvírii; pl. otăvíri
otăviri
OTĂVÍRE, otăviri, s. f. Faptul de a otăvi. – V. otăvi. DOOM
otăvíre (pop.) s. f., g.-d. art. otăvírii; pl. otăvíri
otăvirii
OTĂVÍRE, otăviri, s. f. Faptul de a otăvi. – V. otăvi. DOOM
otăvíre (pop.) s. f., g.-d. art. otăvírii; pl. otăvíri
otăvirile
OTĂVÍRE, otăviri, s. f. Faptul de a otăvi. – V. otăvi. DOOM
otăvíre (pop.) s. f., g.-d. art. otăvírii; pl. otăvíri
otăvirilor
OTĂVÍRE, otăviri, s. f. Faptul de a otăvi. – V. otăvi. DOOM
otăvíre (pop.) s. f., g.-d. art. otăvírii; pl. otăvíri
otăviră
OTĂVÍ, pers. 3 otăvește, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre ierburi) A crește din nou în același an, după ce a fost cosit o dată; (despre terenuri) a se acoperi de otavă, a înverzi. – Din otavă. DOOM
otăví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. otăvéște, imperf. 3 sg. otăveá; conj. prez. 3 să otăveáscă
otăvise
OTĂVÍ, pers. 3 otăvește, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre ierburi) A crește din nou în același an, după ce a fost cosit o dată; (despre terenuri) a se acoperi de otavă, a înverzi. – Din otavă. DOOM
otăví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. otăvéște, imperf. 3 sg. otăveá; conj. prez. 3 să otăveáscă
otăviseră
OTĂVÍ, pers. 3 otăvește, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre ierburi) A crește din nou în același an, după ce a fost cosit o dată; (despre terenuri) a se acoperi de otavă, a înverzi. – Din otavă. DOOM
otăví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. otăvéște, imperf. 3 sg. otăveá; conj. prez. 3 să otăveáscă
otăvit
OTĂVÍ, pers. 3 otăvește, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre ierburi) A crește din nou în același an, după ce a fost cosit o dată; (despre terenuri) a se acoperi de otavă, a înverzi. – Din otavă. DOOM
otăví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. otăvéște, imperf. 3 sg. otăveá; conj. prez. 3 să otăveáscă